STRUCTURI ADMINISTRATIV-TERITORIALE MEDIEVALE ÎN

TRANSILVANIA

Radu Săgeată

Abstract: Mediaeval administrative-territorial structures in Transylvania. The establishment of the first Romanian

political-administrative formations was closely dependent on the natural background. The shelter provided by depressions

and the advantages of waterways, which were a safer traffic route than the inadequate and insecure roads, made people

settle in such places, gather together into village communities which subsequently united and formed larger territorial

entities such as knezdoms, voivodeships, dukedoms and lands. When the Hungarians arrived there (11th

cent.) they found a

compact Romanian ethnic bloc with knezdoms or voivodeships. These entities were maintained also after several individual

regions emerged (Transylvania proper, Banat, Crişana and Maramureş). The judeţ was preserved as type of administrative-

territorial unit until the 12th

century, when the Hungarian administration changed it for the comitat and district type, and for

the scaun in the areas inhabited by Transylvanian Saxons and Szeklers. Banat had enjoyed broad autonomy from the

Hungarian Kingdom until the 14th

century. Its districts being referred to as “Romanian districts” in the documents of the

time. But, as the political influence of the Hungarian feudal state increased, districts were turned into comitats. Incorporated

into Austria in 1718, Banat was organised in 11 districts. Crişana’s political history was marked by the contradiction

between Hungary’s expansionistic aspirations and the endeavours of the Transylvanian authorities to exercise their

jurisdiction over the whole territory. In the territories inhabited by Transylvanian Saxons and Szeklers, historical documents

mention the presence of scaune. The Maramureş Voivodeship, was one of the oldest Romanian state formations; in the first

four centuries it had enjoyed broad autonomy, only to be turned into a comitat in the 14th

century. This territorial

organisation was absolished by Emperior Josef the Second on July 13, 1784. What emerged were 11 powerful comitats

within modified boundaries, some of them being renamed and given other capitals. As permanent ethnic and social tensions

were growing, the revolutionary movements culminated with the 1848 events, the situation destabilising the administrative-

territorial organisation. Transylvania was first organised into 6 districts (1849), later replaced successively by 5 districts

divided in 36 căpitănate (1851), 5 districts, 28 cercuri (1852), 10 prefectures with 78 preturi (1854), replaced in 1864 by 12

comitats. This period of relative liberal policy in matters of inter-ethnic relations came to a sudden end on February 5/17,

1867 when the dual Austria-Hungary Accord was signed, a situation that had obvious and immediate consequences for

Transylvania’s administrative structures: the 1870 Administrative Law of Comitats in which the Romanians formed the

majority was abolished and the four Romanian comitats (Partium area), were attached to Hungary. The administrative-

territorial reorganisation of 1876/1977 set up 26 comitats thereby erasing any trace of local autonomy for the Romanians

and Transylvanian Saxons. In 1918, when the Romanian unitary state was formed, comitats were turned into judeţe.

Key-Words: Administrative-territorial structures, Middle Age, Transylvania.

Structuri administrativ-teritoriale româneşti înainte de colonizările maghiare şi germane

Cadrul natural a avut un rol hotărâtor în configurarea primelor formaţiuni teritorial-

administrative româneşti, după retragerea romană din Dacia (271-275 d.Hr.). Adăpostul oferit de ariile

depresionare sau căile de circulaţie reprezentate de principalele artere hidrografice, în condiţiile unei

reţele de drumuri deficitare şi nesigure, a favorizat concentrări de populaţie, organizate în obşti săteşti.

Prin unificarea acestora au luat naştere, mai întâi uniunile de obşti, apoi formaţiuni teritoriale mai mari:

cnezate, voievodate, ducate şi ţări, unele ajungând să cuprindă peste 100 de sate, cu suprafeţe ce

ajungeau la 8 000 - 10 000 km2.

Românii din Ardeal au fost organizaţi, înainte de colonizările maghiare şi germane, tot în

cnezate şi voievodate, la fel ca şi cei din arealele extracarpatice. Această accepţiune au avut-o şi

„ducatele” pe care le-a semnalat notarul anonim al regelui Bela: Ducatul (Voievodatul) lui Menumorut

(în Crişana, care cuprindea teritoriul dintre Someş şi Mureş, având capitala în cetatea Biharea),

Ducatul (Voievodatul) lui Glad (în Banat, între Mureş şi Dunăre, cu capitala în cetatea Cuvin) şi

Ducatul (Voievodatul) lui Gelu (în Transilvania propriu-zisă, ocupând teritoriul cuprins între Defileul

Mureşului şi izvoarele Someşelor, cu capitala la Dăbâca). Astfel de voievodate au existat şi în zonele

unde până târziu s-au păstrat puternice urme de autohtonie românească, acele „ţări” menţionate în

documentele secolelor XIII şi XIV: Ţara Bârsei, Ţara Făgăraşului, Ţara Chioarului, Ţara Amlaşului

etc. Ţinuturile Făgăraşului şi Amlaşului au constituit, din raţiuni politice, în secolele XIV şi XV, feude

ale domnilor Ţării Româneşti, iar spre sfârşitul secolului al XV-lea, Ciceul şi Cetatea de Baltă au fost

feude ale domnilor Moldovei. Existenţa acestor feude a contribuit şi mai mult la strângerea legăturilor

multilaterale şi neîntrerupte dintre cele trei ţări româneşti.

Ţinuturile istorice intracarpatice alcătuiau, la venirea maghiarilor, în secolul al IX-lea, un bloc

etnic românesc compact, constituit din formaţiuni politico-administrative de tipul cnezatelor şi

voievodatelor. Această tradiţie a continuat, prin individualizarea, treptat, în cadrul acestora a mai

multor regiuni: Transilvania propriu-zisă (Ardealul), Banatul, Crişana şi Maramureşul. Acestea au

fost organizate până în a doua jumătate a secolului al XII-lea în judeţe; ulterior, cu prilejul organizării

administrativ-teritoriale făcută de administraţia maghiară, judeţele au fost înlocuite de comitate şi

districte, iar în teritoriile locuite de saşi şi secui, de scaune. Termenul de scaun provine de la cel de

„scaun de judecată” (sedes iudiciaria), instituţie tradiţională românească pe care saşii şi secuii au găsit-

o la venirea lor pe aceste teritorii (Nistor, 2000).

Organizarea teritorială nu era statică ci varia în funcţie de cerinţele politice şi sociale. Astfel, în

secolul al XV-lea din comitatul Solnoc, care se întindea de la Tisa până în centrul Transilvaniei, au fost

organizate patru comitate: Dăbâca, Solnocul de Mijloc, Solnocul din Afară şi Solnocul Interior, iar din

comitatul Bihor s-au desprins comitatele Satu Mare şi Crasna, în locul căruia a luat fiinţă judeţul Sălaj

(Nistor, 2000). Pe teritoriul actualului judeţ Bistriţa-Năsăud, era menţionat în secolul al XIII-lea un

district al Rodnei, care în 1475 a fost alipit Bistriţei (Oroveanu, 1986). In partea centrală a

Transilvaniei, pe văile Târnavelor, exista comitatul Târnavei (menţionat documentar în 1217), iar în

sud-vest, districtul Haţegului (care până în secolul al XIII-lea aparţinuse de Oltenia) şi comitatul

Hunedoara.

Banatul, care îşi păstrase o largă autonomie faţă de Regatul Ungariei era organizat, în secolul al

XIV-lea, în districte, numite în documente „districte româneşti” (oláh kerületek): Almaş, Comiat,

Bârzava, Caransebeş, Caraşova, Iladia, Lugoj, Mehadia, Bujor, Fârdia, Jupani, Marginea, Mănăştur

şi Sudriaş (Nistor, 2000). Cu timpul, pe măsura creşterii influenţei politice a statului feudal maghiar,

acestea au fost înlocuite de comitate: Cuvin (Keve), Haran, Caraş, Cenad, Arad şi Banatul de Severin.

Acesta din urmă, care a dat numele întregii provincii, se întindea şi pe versantul estic al Carpaţilor, în

Oltenia. La vest de Banatul Severinului sunt menţionate documentar comitatele Timişului (1212),

Lugojului (1391), Torontal (la începutul secolui al XIV-lea), comitatele Caraşului şi Cuvinului (la

sfârşitul secolului al XV-lea). In urma cuceririi turceşti, (1526) cetatea Keve a fost distrusă, iar

comitatele Caraşului şi Cuvinului au fost desfiinţate (Oroveanu, 1986). Astfel, cauze politice externe

au condus direct la modificarea organizării administrativ-teritoriale. Odată cu încorporarea sa în

Austria, prin Tratatul de la Passarowitz (1718), Banatul a fost organizat în 11 districte: Timişoara,

Cenad, Ciacova, Becicherec, Panciova, Vârşeţ, Palanca Nouă, Lipova, Lugoj-Făget, Caransebeş şi

Orşova-Almăj, iar după trecerea sub administraţie ungurească, teritoriul său a fost reorganizat mai întâi

în trei comitate: Caraş, Timiş şi Torontal (1779), ulterior în cinci districte: Timişoara, Lugoj,

Becicherec, Neoplanta şi Zombor (1849) (Nistor, 2000).

Prin poziţia sa geografică, în aria de interferenţă dintre Ardeal şi Ungaria, istoria politică a

Crişanei, a fost marcată de contradicţia dintre aspiraţiile expansioniste ale Ungariei şi demersurile

autorităţilor din Transilvania de a-şi menţine jurisdicţia asupra întregului său teritoriu. Astfel, în urma

repetatelor încercări ale Ungariei de a le încorpora, cele 4 comitate din Crişana (Chioar, Crasna,

Solnocul de Mijloc şi Zărand) au format, în urma rescriptului împărătesc din 31 decembrie 1732, prin

care se garanta deplina lor independenţă faţă de Ungaria, „Partes reapplicae” („Partium”), adică părţi

realipite, reîncorporate Ardealului. Acestea aveau să fie răpite în cele din urmă de Ungaria în 1861 şi

desfiinţate după cinci ani (Păcăţianu, 1930).

In nord, voievodatul Maramureşului constituie una dintre cele mai vechi formaţiuni statale

româneşti, fiind atestat în documente la sfârşitul secolului al XII-lea (1199) şi s-a bucurat în primele

patru secole o largă autonomie. In secolul al XIV-lea a căpătat statut de comitat.

Scaunele săseşti

Prin Diploma emisă de regele Andrei al II-lea al Ungariei în anul 1224 s-au desfiinţat toate

comitatele transilvănene cu excepţia Comitatului Sibiului în acesta fiind incluse şi teritoriile cuprinse

între Orăştie şi Drăuşeni (Baraolt).

Dacă colonizările cu saşi în secolele al XI-lea şi al XII-lea s-au făcut în grupuri izolate,

începând cu secolul al XIII-lea regele Andrei al II-lea a dorit unificarea administrativă şi juridică a

acestora într-un singur „popor” (unus sit populus).

Figura 1. Aşezarea saşilor în Transilvania (Sursa: Thomas Nägler, 1992)

Până la începutul secolului al XIV-lea, regele alegea în fruntea Sibiului câte un comite, ulterior

acesta era doar confirmat în funcţie de către puterea centrală. În toată această perioadă, voievozii ca

împuterniciţii regali aveau o implicare redusă în problemele comunităţii săseşti, dar structurile

administrative cunoscute ca „scaune săseşti” se presupune că au fost formate din comitate înainte de

anul 1224. La 14 iulie 1349 este prima atestare a faptului că existau Şapte scaune (Sieben Stühle)

alcătuite din „Scaunul principal” (Hauptstuhl) de la Sibiu (Cybininum)1 şi „scaunele secundare”

(Nebenstühle) de la Orăştie (Broos), Sebeş (Mühlbach), Miercurea Sibiului (Ruzmargt, astăzi

Reußmarkt), Nocrich (Leuskyrch, astăzi Leschkirch), Cincu (Schenk, astăzi Großschenk) şi Rupea

(Reps). La acestea s-au adăugat la începutul secolului al XIV-lea Scaunul Sighişoarei (castrum Sches,

astăzi Schäßburg), iar la începutul secolului al XV-lea cele Două Scaune (Zwei Stühle): Mediaş şi

Şeica. Districtele Braşov şi Bistriţa s-au format şi ele mai târziu, dar nu au avut subordonare scăunală.

1 În 1453 au fost încorporate în Scaunul Sibiului, scaunele Tălmaciului şi Săliştei, ca scaune filiale (Filialstuhl).

În fruntea scaunelor săseşti se afla un jude regal (judex regius) numit din rândurile nobilimii

(greavilor), urmat de juzi scăunali aleşi din rândul locuitorilor şi de juzii săteşti (villicus). Demnitarii

scăunali aveau ca atribuţii perceperea şi distribuirea taxelor regale, problemele de ordin financiar şi

administrativ, precum şi cu mobilizarea armatei. Cum scaunele săseşti nu alcătuiau un teritoriu unitar,

numeroase sate înfiinţate de saşi făceau parte din pământurile nobiliare şi al comitatelor populate în

majoritate de români (în Podişul Secaşelor, între cele două Târnave, în nordul Transilvaniei etc.). În

plus, faţă de scaunele astfel constituite, aveau o administraţie proprie districtele Bistriţei şi Braşovului.

În anul 1486, Matei Corvin reconfirmă diploma andreiană şi îi extinde efectele asupra tuturor

regiunilor locuite de saşi de pe „pământul regal” (fundus regius). În acest fel a luat fiinţă Universitatea

Săsească (Universitas Saxorum) în anul 1487 prin întrunirea reprezentanţilor celor Şapte Scaune, ai

celor Două Scaune şi ai districtelor Bistriţa şi Braşov. Dacă puterea administrativă aparţinea în primele

secole ulterioare colonizării2 nobililor şi greavilor, după secolul al XIV-lea conducerea a revenit

patriciatului săsesc. Astfel, patriciatul şi-a aservit numeroase sate din afara teritoriilor administrate

iniţial şi şi-au creat domenii proprii, similare oraşelor din nordul Italiei. În acest mod au apărut scaunele

filiale: Scaunul filial al Tălmaciului şi Scaunul filial al Săliştei, care aveau în administrare comunităţi

preponderent româneşti.

Tabelul 1. Componenţa scaunelor săseşti în Transilvania (sec. XII-XIX)

Scaunul Sibiului (Hauptstuhl Hermannstadt)

Scaunul filial

al

Tălmaciului

(Filialstuhl

Talmesch)

Scaunul filial

al Săliştei

(Filialstuhl

Selischte)

Alte domenii

aparţinătoare

Amnaş (g. Hamlesch, m. Omlás), Avrig (g. Freck, Fryk, m. Felek), Bradu (g. Girelsau/ Gerhardsau, m. Fenyőfalva),

Bungard (g. Baumgarten, m. Bongárd), Caşolţ (g. Kastenholz, m. Hermany), Cisnădie (g. Heltau/Helten, m.

Nagydisznod), Cristian (g. Großau, m. Kerészténysziget), Daia (g. Thalheim/Dalmen, m. Dolmany), Gura Râului (g.

Auendorf, m. Guraró), Guşteriţa (g. Hammersdorf, m. Szenterusebet), Hamba (g. Hahnbach/Hannebach, m.

Kakasfalva), Mohu (g. Moichen, m. Moh), Nou (g. Neudorf, m. Szászujfalu), Poplaca (g. Gunzendorf, m. Popláka),

Răşinari (g. Reschinar/ Städtedorf, m. Resinár), Râu Sadului (g. Kalibaschen, m. Riuszád), Roşia (g. Rothberg, m.

Veresmart), Rusciori (g. Reußdörfchen/Reußdörfel/ Reußdorf, m. Oraszesűr/ Roszesűr), Săcădate (g. Sakadat/

Sekedaten, m. Oltszakadát), Sadu (g. Zood/Sodenbach, m. Cód), Sibiu (g. Hermannstadt, m. Nagyszeben), Slimnic (g.

Stolzenburg, m. Szelindek), Şelimbăr (g. Schellenberg, m. Sellenberk), Şura Mare (g. Großscheuern, m. Nagycsűr), Şura

Mică (g. Kleinscheuern, m. Kiscsur), Turnişor (g. Neppendorf, m. Kistorony), Veştem (g. Westen, m. Vesztény), Vurpăr

(g. Burgberg, m. Vurpód/Hühalom)

Boiţa (g. Ochsendorf, m. Bojca), Racoviţa (g. Rakovita, m. Oltrakovica), Sebeşu de Jos (g. Unterschebesch/

Unterschewisch, m. Oltalsósebes), Sebeşu de Sus (g. Oberschebesch/ Oberschewisch, m. Oltfelsősebes), Tălmaciu (g.

Talmesch, m. Nagytalmács), Tălmăcel (g. Kleintalmesch, m. Kistalmács), Turnu Roşu/Porceşti (g. Schweinsdorf/

Porkendorf, m. Vöröstorony/Porcsesd)

Cacova Sibiului (g. Krebsbach, m. Szebenkákova), Galeş (g. Galusdorf/Galisch, m. Szebengálos/ Galis), Sălişte (g.

Selischte/Großdrof, m. Szelistye), Sibiel (g. Budenbach, m. Szibiel), Tilişca (g. Tilischka/Telischen, m. Tilischka/ Tiliska),

Vale (g. Grabendorf, m. Vále)

Apoş (g. Abtsdorf/Apesdorf, m. Szászapátfalva), Bălcaciu (g. Bulkesch, m. Bolkacs), Cârţa (g. Kerz, m. Kerc),

Cisnădioara (g. Michelsberg, m. Kisdisznod), Cloaşterf (g. Klosdorf, m. Miklostelke), Colun (g. Kellen/Köln, m. Kolun),

Cornăţel (g. Härwesdorf/Harbachdorf, m. Hortobágyfalva), Criţ (g. Deutsch-Kreuz, m. Szászkeresztúr), Feldioara (m.

Földvar), Jidvei (g. Seiden, m. Zsidve), Meşendorf (g. Meschendorf, m. Mese), Orlat (g. Orlat/ Ortenbach/Winsberg, m.

Orlát), Rucăr (g. Ruckersdorf, m. Rukkor), Ruşi (g. Reußen, m. Rüsz), Săcel/Cernovoda (g. Schwarzwasser, m.

Szecsel/Feketeviz), Târnava/Proştea Mare, g. Großprobstdorf, m. Nagyekemező), Târănvioara/ Proştea Mică, g.

Kleinprobstdorf, m. Kisekemező)

Scaunul Sighişoarei (Stuhl Schäßburg, Segesvarszek)

Scaunul superior: Daneş (g. Dunesdorf, m. Danos), Hoghilag (g. Halwelagen, m. Holdvilag), Laslea (g. Großlasseln,

m. Szászszentlászlo), Prod (g. Pruden, m. Prod), Seleuş (g. Großalisch Seieus, m. Kemenynagyszöllös, Nagyszöllös),

Sighişoara (g. Schäßburg, m. Segesvár), Ţeline (g. Woßling, m. Pusztacelina/ Vaslek); Scaunul inferior: Archita (g.

Artkeden/Erkeden, m. Erked), Buneşti/Bundorf (g. Bodendorf, m. Szászbuda), Brădeni/Hendorf (g. Henndorf, m. Hégen),

Daia (g. Denndorf/Dellendorf, m. Szászdálya), Beia (g. Meeburg, m. Homoródbene, Saschiz (g. Kreisd, m. Szászkézd),

Netuş (g. Neithausen, m. Netus), Roadeş (g. Radeln, m. Rádos), Apold (g. Trappold/Trapolden, m. Apold), Şaeş (g.

Schaas, m. Segesd)

Scaunul Sebeşului (Stuhl Mühlbach, Szászsebesszék)

2 Cea mai mare parte a coloniştilor saşi proveneau din Lorena şi Franconia, apoi din Thuringia, Bavaria şi Brabant.

Câlnic (g. Kelling, m. Kelnek), Deal (g. Dallen, m. Dál), Lancrăm (g. Langendorf, m. Lámkerék), Loman (g.

Lammdorf/Lamendorf, m. Lomány), Petreşti/Petrifalău (g. Petersdorf, m. Péterfalva), Pianu de Jos/Pianu Săsesc (g.

Deutsch-Pien, m. Alsopian/Szászpián), Pianu de Sus/Pianu Românesc (g. Rumänisch-Pien, m. Felsőpián), Purcăreţi (m.

Sebespurkerec), Răchita (g. Rekitzdorf, m. Rekita), Răhău (g. Reichau, m. Reho), Sebeş/Sebeşu Săsesc (g.

Mühlbach/Müllenbach, m. Szászsebes), Strungari (g. Strägendorf, m. Sztrugár)

Scaunul Cincului (Grossschenker Stuhl, Nagysink szék)

Agnita (g. Agneteln, m. Szentágota), Bărcuţ (g. Bekokten/Brekokten, m. Báránykút), Boholţ (g. Bucholz, m. Boholc),

Bruiu (g. Braller, m. Brulya), Calbor (g. Kaltbrunnen, m. Kálbor), Cincşor (g. Kleinschenk, m. Kissink), Cincu (g.

Großschenk, m. Nagysink), Dealu Frumos/Şulumberg, g. Schönburg, m. Lesses), Gherdeal (g. Gürteln, m. Gerdály),

Iakobeni/Iacăsdorf (g. Jakobsdorf, m. Jakabfalva), Merghindeal (g. Mergeln/Mergental, m. Morgonda), Movile/

Hundrubechiu (g. Hundertbücheln, m. Szászhalom), Noiştat (g. Neustadt, m. Újvaros), Rodbav (g. Rohrbach, m.

Nádpatak), Ruja (g. Roseln/Rosental, m. Rozsonda), Seliştat (g. Seligstadt, m. Boldgváros), Stejărişu/Porştea (g.

Probstdorf, m. Prepostfalva), Şoarş (g. Scharosch/Schars, m. Saros/Nagysáros), Şomartin (g. Martinsberg, m.

Mártonhegy), Toarcla (g. Tarteln/Tartlau, m. Kisprázsmár),Vărd (g. Werd, m. Vérd), Veseud (g. Zied, m. Vessződ)

Scaunul Nocrich (Leschkircher Stuhl)

Alţâna (g. Alzen, m. Alcina), Beneşti/Bendorf (g. Bägendorf, m. Bendorf), Chirpăr (g. Kirchberg, m. Kürpöd), Fofeldea

(g. Hochfeld, m. Hófäöld/Fóföld), Glâmboaca (g. Hühnerbach, m. Glimboka), Hosman (g. Holzmengen, m. Holcmany),

Ilimbav (g. Eulenbach/Illenbach, m. Illenbák), Marpod (g. Marpod, m. Márpod), Nocrich/Gara Petru Luciu (g.

Leschkirch , m. Újegyház), Pelişor/Magarei (g. Magarei, m. Magaré), Săsăuş (g. Sachsenhausen, m. Szásház),

Ţichindeal (g. Ziegenthal, m. Cikendál).

Scaunul Rupea (Stuhl Reps / Kosd, Kőhalom szék)

Caţa (g. Katzendorf, m. Kaca), Cobor (g. Kiewerb/Kobern, m. Kóbor), Dacia/Ştenea (g. Stein, m. Garat), Drăuşeni (g.

Draas/Drauß, m. Homoróddaróc), Felmer (g. Felmern, m. Felmér), Fişer (g. Schweischer, m. Sövénység), Hălmeag (g.

Halmagen, m. Halmágy), Homorod (g. Hamruden, m. Homoród), Jibert (g. Seiburg, m. Zsiberk), Jimbor (g.

Sommerburg, m. Székelyzsombor), Lovnic (g. Leblang, m. Lemnek/Lebnek), Mercheaşa (g. Streitfort, m. Mirkvásár),

Rupea/Cohalm (g. Reps, m. Köhalom), Şona (g. Schönen/Schönau, m. Sona), Ticuşu Nou (g. Rumänisch-Tekes, m.

Felsőtyukos), Ticuşu Vechi (g. Deutsch-Tekes, m. Szástayukos), Ungra (g. Galt, m. Ungra), Viscri (g. Deutsch-

Weißkirch, m. Szászfehéregyhaza)

Scaunul Orăştiei (Brooser Stuhl, Stuhl Broos)

Balomiru de Câmp (g. Ballendorf, m. Balomir), Beriu (g. Bärendorf/Lammdorf, m. Béreny), Căstău (g. Kastendorf, m.

Kásztó), Cugir (g. Kudsir, m. Kudzsir), Orăştie (g. Broos, m. Szászváros), Pricaz (g. Perkasz, m. Perkász), Romos (g.

Rumes, m. Romosz), Romoşel (g. Kleinrumes, m. Romoszhely), Sereca (g. Elsterdorf, m. Szereka), Sibişel/Sibişelu Vechi

(g. Schebeschel), Şibot (g. Unterbrodsdorf, m. Alkenyér), Turdaş (g. Tordesch, m. Tordos), Vaidei/Vaivodei (g.

Woiwoden/Neudorf, m. Vajdej), Vinerea (g. Oberbrodsdorf, m. Felkenyér)

Scaunul Miercurea (Stuhl Reußmarkt, Reußmarkter Stuhl)

Apoldu de Jos/Apoldu Mic (g. Kleinapold, m. Kisspold), Apoldu de Sus/Apoldu Mare (g. Großpold, m. Nagyapold),

Cărpiniş (g. Keppelsbach/Kerpenisch, m. Kerpenyes), Dobârca (g. Dobring, m. Doborka), Gârbova (g. Urwegen, m.

Szúszorbó), Ludoş (g. Großlogdes/Ludesch, m. Nagyludas), Miercurea Sibiului (g. Reußmarkt, m. Szerdahely), Poiana

Sibiului (g. Flußau, m. Polyún/Pojúna), Reciu (g. Rätsch, m. Szebenrécse), Rod (g. Rod/Ruiden, m. Ród), Topârcea (g.

Tschapertsch, m. Toporcsa)

Scaunul Mediaşului (Stuhl Mediasch, Mediascher Stuhl)

Alma Vii (g. Almen, m. Szászalmád), Băgaciu (g. Bogeschdorf, m. Szászbogács), Bazna (g. Baaßen, m. Bazna/

Felsőbajom), Biertan (g. Birthälm, m. Berethalom), Buzd (g. Bußd/Buss, m. Szászbuzd), Ighişu Nou (g. Eibesdorf, m.

Szászivánfalva), Copşa Mare (g. Großkopisch, m. Nagykapus), Aţel (g. Hetzeldorf, m. Ecel), Curciu (g. Kirtsch, m.

Küküllőkőrös/Szászkőrös), Moşna/Mojna (g. Meschen, m. Muzsna/Szászmuzsna), Brateiu (g. Pretai, m. Bárathely),

Mediaş (g. Mediasch/Medwisch, m. Medgyes), Nemşa (g. Nimesch, m. Nemes), Richiş (g. Reichesdorf, m. Riomfalva),

Velţ (g. Wölz, m. Völc/Velc)

Scaunul Şeica (Schelker Stuhl)

Agârbiciu (g. Arbegen, m. Szászegerbegy), Axente Sever/Frâua (g. Frauendorf, m. Assozonyfalva), Copşa Mică (g.

Kleinkopisch, m. Kiskapus), Dupuş (g. Tobsdorf, m. Táblás), Haşag (g. Haschagen, m. Hássá), Moardăş (g. Mardisch,

m. Mardos), Şaroş pe Târnave/Şaroşu Săsesc (g. Scharosch, m. Szászáros), Şeica Mare (g. Marktschelken, m.

Nagyselyk), Şeica Mică (g. Kleinschelken, m. Kisselyk), Şoala (g. Schaal, m. Sálya), Valchid (g. Waldhütten, m.

Váldhid), Valea Viilor/Vorumloc (g. Wurmloch, m. Nagybaromlak), Furkeschdorf (localitate dispărută în 1476)

Districtul Braşovului (Kronstädter Distrikt, Brassó vidék)

Târguri : Codlea (g. Zeiden, m. Feketehalom), Feldioara (g. Marienburg, m. Földvár), Prejmer (g. Tartlau, m.

Prázsmár), Râşnov (g. Rosenau, m. Barcarozsnyó); Sate libere săseşti : Bod (g. Brenndorf, m. Botfalu), Cristian (g.

Neustadt-Burzenland, m. Keresztényfalva), Ghimbav (g. Weidenbach, m. Vidombák), Hălchiu (g. Heldsdorf, m.

Höltöveny), Hărman (g. Honigberg, m. Szászhermány), Măieruş (g. Nußbach, m. Szászmagyarós), Rotbav (g. Rothbach,

m. Vörösmárt/Veresmart), Sânpetru (g. Petersberg, m. Barcaszentpéter, Szentpéter), Vulcan (g. Wolkendorf, m.

Szászvolkány)

Districtul săsesc al Bistriţei (Bistritzer sächsischer Distrikt, Beszterce vidék)

Albeştii Bistriţei (g. Weisskirch/Alba Ecclesia, m. Kisfeheregyhaz), Bistriţa (g. Bistritz, m. Beszterce), Budacu de Jos (g.

Deutsch-Budak, m. Szászbudak), Crainimăt (g. Baierdorf, m. Királynémeti), Dipşa (g. Dürrbach, m. Dipse), Dorolea (g.

Kleinbistritz, m. Asszu-Beszterce), Dumitra (g. Mettersdorf, m. Nagydemeter), Dumitriţa (g. Waltersdorf, m.

Kisdemeter), Ghinda (g. Windau, m. Vinda), Jeica (g. Schelken, m. Zselyk), Jelna (g. Senndorf , m. Zsolna), Lechinţa (g.

Lechnitz, m. Szászlekence), Livezile (g. Jaad, m. Jád), Mărişelu (g. Großendorf/Bistriz, m. Sajomagyfalu), Monariu (g.

Minarken, m. Malomarka), Petriş (g. Petersdorf-Bistritz/Petersdorf/Peterschdref, m. Petres), Satu Nou (g. Oberneudorf,

Nösner-Neudorf, Neudorf [Nösnerland, Nösnergau], m. Felsőszászújfalu, Szászújfalu, Újfalu), Slătiniţa (g.

Pintak/Bistriz, m. Pintak), Sigmir (g. Schönbirk , m. Szepnyir), Sângeorzu Nou (g. Sankt Georgen bei Lechnitz, m.

Szaszszent-györgy), Sântioana (g. Johan-nisdorf, m. Sajoszentivany), Tărpiu (g. Treppen, m. Szasztorpeny), Tonciu (g.

Tatsch, m. Tacs), Unirea (g. Aldorf), Vermeş (g. Wermesch, m. Vermes), Viişoara (g. Heidendorf, m. Besenyő)

Sursa: http://ro.wikipedia.org/wiki/Sapte_Scaune; g. = germană, m. = maghiară.

Scaunele secuieşti

Originea etnică a secuilor a fost de-a lungul timpului viu disputată de istorici şi antropologi,

aceştia fiind consideraţi ca provenind rând pe rând fie din maghiari, sciţi, huni, gepizi, avari, bulgarii de

pe Volga, onoguri, kavari sau din kabardino-balkarii din Caucaz. Primele atestări documentare ale

secuilor ce datează din secolul XII, subliniază faptul că aceştia formau, împreună cu pecenegii,

avangarda trupelor maghiare, participând la diferite campanii militare conduse de regii Ştefan al II-lea

(1116-1131), Géza al II-lea (1141-1162), sau, alături de români, saşi şi pecenegi, în trupele conduse de

comitele Joachim al Sibiului, trimise între anii 1210-1213 de regele Andrei al II-lea în sprijinul aliatului

său ţarul Borilă al Bulgariei (1207-1218). Secuii au făcut parte şi din oastea regelui Andrei al II-lea,

participant între anii 1217-1218 la Cruciada a V-a, care au luptat în Palestina împotriva arabilor

conduşi de Al Malik al-Adil (1193-1218) din dinastia Aiybidă.

O mare parte a populaţiei secuieşti a fost aşezată pe graniţa vestică şi nordică a Transilvaniei, ca

parte a Regatului Ungariei. În secolele XI şi XII au fost întemeiate numeroase comunităţi secuieşti atât

în sudul Transilvaniei, pe văile râurilor Secaş, Hârtibaci şi Târnava Mare, dar şi către vest, pe teritoriul

actualelor judeţe Bihor, Timiş şi Hunedoara. Către mijlocul secolului al XII-lea, odată cu avansarea

hotarelor Regatului Ungariei spre estul şi sud-estul Transilvaniei, centrul de greutate al colonizărilor

secuieşti se mută către sud-estul Transilvaniei, fenomen intensificat şi datorită dislocărilor masive de

populaţie secuiască din sudul Transilvaniei, de pe văile Oltului şi Hârtibaciului, datorate colonizărilor

germane. În secolul al XIII-lea şi până în primele decenii ale secolului al XIV-lea, comunităţi de secui

se stabilesc şi la est de Carpaţii Orientali, în Moldova, unde se menţin şi azi, sub numele de ceangăi.

Dislocarea în estul şi sud-estul Transilvaniei a celei mai mari părţi a populaţiei secuieşti, a avut

ca principală raţiune consolidarea şi apărarea fortificaţiilor (gyepű) de la graniţele statului maghiar,

odată cu stabilirea acestora pe linia Carpaţilor. O comunitate arhaică de maghiarofoni, asociaţi uneori

cu secuii, se menţine şi astăzi3 la Săcădate (Oltszakadát) în apropierea oraşului Avrig. În secolul al

XIII-lea această populaţie ar fi refuzat să părăsească aşezarea care a fost atribuită coloniştilor saşi;

potrivit unei alte teorii, maghiarofonii din Săcădate ar fi urmaşii unor pecenegi maghiarizaţi, etnie a

cărei prezenţă a fost bine documentată în Avrig şi împrejurimi.

Din punct de vedere administrativ-teritorial, ţinutul locuit de secui (Székelyföld), a fost

organizat în secolele XIV-XV în scaune (Székelyszék), organizare preluată probabil de la saşi şi folosită

constant în izvoarele scrise începând abia din secolul al XIV-lea. La mijlocul secolului al XIV-lea erau

consemnate şapte scaune secuieşti: Arieş (Aranyos-szék), Ciuc (Csik-szék), Kézdi (Kézdi-szék), Mureş

(Maros-szék), Orbai (Orbai-szék), Sepsi / Sfântu Gheorghe (Sepsi-szék) şi Tileagd (Telegdi-szék),

devenit ulterior Odorhei (Udvarhely-szék)4. În anul 1270 este consemnată obştea secuilor din Tileagd

(lat. universitas Siculorum de Telegd), în anii 1272 şi 1311 este evocată obştea secuilor din Kézd, iar în

anul 1291 sunt atestaţi secuii şi obştea secuilor de pe Arieş. Abia în secolul al XV-lea, respectiv în anii

1408-1410 este amintit Scaunul Mureş, în timp ce Scaunul Odorhei va fi atestat ca atare abia în anul

1448. Fiecare scaun secuiesc era condus de judele scaunului sau al locului (lat. judex sedis sau judex

3 În prezent numără aproximativ 200 persoane.

4 După G.A. Reichersdorff, Chorographia Transilvaniae, Viennae, 1550, apud. V. Meruţiu, 1929.

terrestris). Toate aceste unităţi administrativ-teritoriale au fost conduse, la rândul lor, de către Comitele

secuilor, funcţie care, sub aspectul importanţei sale politice, reprezenta a doua demnitate în voievodatul

Transilvaniei, căruia îi era subordonat judele regesc (lat. judex regis).

Ca şi în cazul celorlalte unităţi administrativ-teritoriale, organizarea acestora a evoluat pe

parcursul timpului. Astfel, prin contopirea scaunelor Kézdi, Sepsi şi Orbai s-a format scaunul cunoscut

sub denumirea de Trei Scaune (Három-Szék), din care a evoluat actualul judeţ Covasna; scaunul Kézdi

a fost desfiinţat, locul său fiind luat de Scaunul filial Miclăuş; în scaunul Odorhei s-au format scaunele

filiale Brăduţ şi Cristur, iar în scaunul Ciuc, scaunele filiale Giurgeu şi Caşin, astfel că în 1562 erau

consemnate doar cinci scaune principale: Arieş, Ciuc, Odorhei, Mureş şi Trei Scaune. Această

organizare s-a menţinut până la reforma administrativă austro-ungară din 1867, când a fost generalizată

organizarea în comitate (vármegyék).

Evoluţia structurilor administrativ-teritoriale din Transilvania între 1750 şi 1918

La mijlocul secolului al XVIII-lea erau menţionate în Transilvania 23 de unităţi administrativ-

teritoriale mici, delimitate după criterii etnice, astfel: 7 comitate: Alba, Cluj, Dăbâca, Hunedoara,

Solnocul Interior, Târnava şi Turda; 7 scaune săseşti: Biertan, Mediaş, Orăştie, Sebeşul Săsesc, Sibiu,

Sighişoara şi Vinţu; 5 scaune secuieşti: Arieş, Ciuc, Mureş-Oşorhei, Odorhei şi Trei Scaune şi 4

districte: Bistriţa, Braşov, Chioar şi Făgăraş (Meruţiu, 1929). Această organizare teritorială a fost

desfiinţată de împăratul Iosif al II-lea la 13 iulie 1784, care a organizat 11 comitate puternice cu alte

limite, unele dintre ele cu alte denumiri şi reşedinţe: Alba Inferioară, Cluj, Făgăraş, Hunedoara,

Odorhei, Sibiu, Solnocul Interior, Solnocul Mijlociu, Târnave, Trei Scaune şi Turda. Insă cum spiritul

în care a fost concepută această reorganizare administrativă a nemulţumit reprezentanţii naţiunilor

privilegiate, Iosif al II-lea a fost nevoit să revină la regimul administrativ anterior (1790).

Amplificarea continuă a tensiunilor etnice şi sociale ce au condus la amplele mişcări

revoluţionare din 1848 s-a reflectat şi printr-o mare instabilitate a organizării administrativ-teritoriale.

Teritoriul Transilvaniei a fost reorganizat în 1849 în 6 districte, înlocuite ulterior succesiv prin 5

districte organizate în 36 de căpitănate (1851), prin 5 districte, 28 cercuri şi 109 subcercuri (1852), prin

10 prefecturi cu 78 preturi (1854), înlocuite în 1864 cu 12 comitate.

Tabelul 2. Evoluţia structurilor administrativ-teritoriale din Transilvania în secolul al XIX-lea

1849 6 districte Alba, Cluj, Făgăraş, Odorhei, Reteag, Sibiu.

1851 5 districte Alba Iulia, Cluj, Odorhei, Reteag, Sibiu.

1854 10 prefecturi Alba, Bistriţa, Braşov, Cluj, Dej, Odorhei, Orăştie, Sălaj, Sibiu şi Târgu Mureş.

1864 12 comitate Alba, Ciuc, Cluj, Făgăraş, Hunedoara, Năsăud, Odorhei, Reghin, Sibiu, Solnoc,

Târgu Mureş şi Trei Scaune.

1876/77 26 comitate Alba Inferioară, Arad, Bichiş, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Braşov, Caraş-Severin, Cenad,

Ciuc, Cojocna, Făgăraş, Hunedoara, Maramureş, Mureş-Turda, Odorhei, Sălaj, Sătmar,

Sibiu, Solnoc-Dăbâca, Timiş, Târnava Mare, Târnava Mică, Torontal, Trei Scaune,

Turda-Arieş, Ugocea.

Figura 2. Transilvania în 1806 (Prelucrare după Mappa Generalis Regni Hungaricae, de Joh. de Lipszky, 1806)

Această perioadă, caracterizată printr-o politică relativ liberală în domeniul relaţiilor interetnice

a luat sfârşit brusc prin încheierea, la 5/17 februarie 1867 a acordului dualist austro-ungar, în urma

căruia a fost constituit Imperiul Austro-Ungar. Consecinţa a fost evidentă şi nu s-a lăsat aşteptată:

desfiinţatea prin Legea administrativă din 1870 a comitatelor cu majoritate etnică românească (Năsăud,

Caraş şi Solnocul Interior) prin includerea în Ungaria a celor 4 comitate româneşti din Crişana ce

formau „Partium”, dar mai ales prin reorganizarea administrativ-teritorială a Transilvaniei din

1876/1877 care a instituit 26 de comitate, desfiinţând astfel orice urmă de autonomie locală pentru

români şi saşi (Nistor, 2000). Cu aceste organizări teritoriale, ţinuturile istorice din interiorul Arcului

Carpatic s-au alăturat în 1918 celorlaltor ţinuturi româneşti, vechile comitate constituind nucleul

judeţelor interbelice.

Concluzii

Prin urmare, principala particularitate a organizării ţinuturilor istorice intracarpatice, anterior

Marii Uniri, a constat în existenţa mai multor tipuri de structuri administrative diferenţiate după criterii

etnice. Prin acest mijloc, clasele stăpânitoare şi-au asigurat dominaţia, comitatele maghiare depăşind cu

mult ca mărime şi importanţă districtele româneşti sau scaunele săseşti şi secuieşti. Situaţia s-a oglindit

şi la nivelul structurii şi configuraţiei acestora: comitate supradimensionate precum Caraş-Severin,

Bihor sau Hunedoara, ce ajungeau până la 11 115 km2 şi 468 184 locuitori, coexistau alături de scaune

săseşti foarte mici, cu statut administrativ similar, dar a căror populaţie nu depăşea 15 000 locuitori. La

aceasta se adăuga forma şi structura unor comitate, precum Turda, Dăbâca şi Cluj extrem de alungite

sau Alba Superioară, format din 13 enclave risipite pe un vast teritoriu, între comitatele Alba Inferioară

şi Târnava sau între scaunele secuieşti, toate cu profunde rădăcini în istorie, constituind instrumente

pentru asigurarea supremaţiei nobilimii celor trei naţiuni privilegiate (maghiarii, secuii şi saşii). Aceste

disfuncţionalităţi au fost în mare parte corectate prin legea pentru unificare administrativă din 14 iunie

1925 menită să ajusteze anomaliile teritoriale ce caracterizau decupajele teritoriale rezultate după

criterii etnice şi care consfinţea organizarea provinciilor româneşti intracarpatice în 23 judeţe (16 în

Transilvania, 3 în Banat, 3 în Crişana şi 1 în Maramureş).

Figura 3. Judeţele României (1918-1925)

Figura 4. Ajustările teritoriale de la reforma administrativă din 1925

Tabelul 3. Judeţele din Transilvania, Banat şi Crişana-Maramureş (1930)

Transilvania

Judeţul

Capitala

Suprafaţa (km2)

Plase

(nr. sate)

Populaţia

totală

(%)

Români

(%)

Maghiari

(%)

Germani

(%)

Alte

naţionalităţi

(%)

Alba

Alba Iulia

2 433

Abrud (7), Aiud (33), Ighiu

(29), Ocna Mureşului (22),

Sebeş (20), Teiuş (20),

Vinţul de Jos (21)

212 749

(100)

173 401

(81,5)

24 028

(11,3)

7 583

(3,6)

7 737

(3,6)

Braşov

Braşov

2 605

Bran (24), Buzăul Ardelean

(8), Săcele (16)

168 125

(100)

83 948

(49,9)

44 761

(26,6)

33 348

(19,8)

6 068

(3,7)

Ciuc

Miercurea Ciuc

4 993

Centrală (17), Frumoasa

(11), Gheorgheni (13),

Sânmartin (16)

145 806

(100)

20 976

(14,4)

120 627

(82,7)

439

(0,3)

3 764

(2,6)

Cluj

Cluj

4 813

Borşa (20), Cluj (46), Gilău

(24), Hida (37), Huedin

(57), Mociu (28),

Şărmaşul (20)

334 991

(100)

204 139

(60,9)

100 759

(30,1)

2 788

(0,8)

30 093

(8,2)

Făgăraş

Făgăraş

2 432

Arpaşul de Jos (25), Făgăraş

(42), Şercaia (19)

86 039

(100)

67 375

(78,3)

4 768

(5,5)

10 750

(12,5)

3 146

(3,7)

Hunedoara

Deva

7 695

Avram Iancu (34), Brad

(30), Deva (58), Geoagiu

(24), Haţeg (65), Hunedoara

(51), Ilia (75), Orăştie (33),

Petroşeni (15), Pui (28)

332 118

(100)

272 283

(82,0)

37 584

(11,3)

8 282

(2,5)

13 969

(4,2)

Mureş

Târgu Mureş

4 856

Band (18), Miercurea

Nirajului (50), Mureş (66),

Râciu (16), Reghin (64),

Teaca (24), Topliţa (10)

289 546

(100)

132 719

(45,8)

123 317

(42,6)

11 283

(3,9)

22 227

(7,7)

Năsăud

Bistriţa

4 326

Bârgău (29), Năsăud (25),

Rodna (10), Şieu (45)

144 131

(100)

103 010

(71,5)

7 476

(5,2)

20 785

(14,4)

12 860

(8,9)

Odorhei

Odorhei

2 977

Cristur (43), Ocland (30),

Odorhei (49), Praid (18)

130 282

(100)

6 382

(4,9)

119 385

(91,6)

464

(0,3)

4 051

(3,2)

Sălaj

Zalău

5 191

Carei (27), Cehu Silvaniei

(48), Crasna (27), Jibou

(42), Şimleu Silvaniei (39),

Tăşnad (40), Valea lui

Mihai (14), Zalău (48)

343 347

(100)

192 821

(56,2)

107 662

(31,3)

16 010

(4,7)

26 854

(7,8)

Sibiu

Sibiu

3 531

Miercurea Sibiului (18),

Ocna Sibiului (14), Sălişte

(13), Sibiu (44)

194 619

(100)

120 738

(62,0)

9 085

(4,7)

56 999

(29,3)

7 797

(4,0)

Someş

Dej

3 965

Beclean (45), Dej (61),

Gârbou (21), Gherla (52),

Ileanda (50), Lăpuş (32)

219 355

(100)

169 942

(77,5)

33 870

(15,4)

351

(0,2)

15 192

(6,9)

Târnava Mare

Sighişoara

2 836

Agnita (25), Mediaş (29),

Rupea (28), Sighişoara (27)

147 994

(100)

66 307

(44,8)

17 419

(11,8)

58 810

(39,7)

5 458

(3,7)

Târnava Mică

Diciosânmartin

(Târnăveni)

2 081

Blaj (41), Diciosânmartin

(39), Dumbrăveni (33),

Iernut (20)

149 482

(100)

80 604

(53,9)

35 306

(23,6)

24 011

(16,1)

9 561

(6,4)

Trei Scaune

Sfântu

Gheorghe

3 337

Baraolt (11), Covasna (27),

Sfântu Gheorghe (40),

Târgu Secuiesc (25)

136 122

(100)

21 759

(16,0)

109 381

(80,3)

781

(0,6)

4 201

(3,1)

Turda

Turda

3 158

Baia de Arieş (16), Câmpeni

(12), Câmpia Turzii (19),

Iara (24), Luduş (24),

Mihai Viteazul (28)

183 282

(100)

136 315

(74,4)

39 214

(21,4)

742

(0,4)

7 011

(3,8)

Banat

Caraş

Oraviţa

4 693

Bocşa Montană (19),

Bozovici (16), Moldova

Nouă (22), Oraviţa (44),

Reşiţa (23)

200 929

(100)

139 651

(69,5)

5 032

(2,5)

25 654

(12,8)

30 592

(15,2)

Severin

Lugoj

6 422

Birchiş (19), Caransebeş

(41), Făget (45), Lugoj (76),

Orşova (23), Teregova (20)

239 586

(100)

183 412

(76,5)

15 838

(6,6)

23 118

(9,6)

17 218

(7,3)

Timiş-Torontal

Timişoara

7 600

Buziaş (32), Centrală (22),

Ciacova (24), Deta (31),

Jimbolia (18), Lipova (28),

Periam (18), Recaş (31),

Sânnicolau Mare (17),

Vinga (19)

499 443

(100)

188 020

(37,6)

76 069

(15,2)

174 395

(34,9)

60 959

(12,3)

Crişana-Maramureş

Arad

Arad

6 248

Aradul Nou (22), Chişineu

Criş (19), Hălmagiu (45),

Ineu (28), Pecica (12),

Radna (36), Sfânta Ana

(12), Sebiş (38), Şiria (13)

423 649

(100)

258 239

(60,9)

82 488

(19,4)

52 202

(12,3)

30 720

(7,4)

Bihor

Oradea

7 467

Aleşd (40), Beiuş (62),

Beliu (32), Ceica (47),

Centrală (39), Marghita

(43), Salonta (19), Săcueni

(11), Sălard (27), Tileagd

(30), Tinca (24), Vaşcău

(44)

510 318

(100)

314 109

(61,5)

152 942

(30,0)

2 288

(0,5)

40 979

(8,0)

Maramureş

Sighet

3 381

Iza (17), Sighet (28),

Vişeu (12)

161 575

(100)

93 207

(57,7)

11 174

(6,9)

3 239

(2,0)

53 955

(33,4)

Satu Mare

Satu Mare

4 242

Ardud (27), Baia Mare (39),

Mănăştur (22), Oaşiu (16),

Satu Mare (38), Seini (19),

Şomcuta Mare (35), Ugocea

(15)

294 875

(100)

178 523

(60,5)

74 191

(25,1)

9 530

(3,2)

32 631

(11,2)

Prelucrare după:

- Enciclopedia României, vol. II, 1938,

- http://ro.wikipedia.org/wiki/Judeţele_interbelice_ale_Regatului_României,

- Recensământul general al populaţiei României din 29 decembrie 1930, Edit. Institutului Central de Statistică, Bucureşti.

BIBLIOGRAFIE

Andrieş, Al., Albu, I. (2000), Evoluţia organizării administrativ-teritoriale a Banatului în sec. al XX-lea, în vol.

”Regional Conference of Geography Regionalism and Integration. Culture, Space, Development”, Brumar,

Timişoara-Tübingen-Angers, p. 67-76.

Cocean, P. (2002, 2005), Geografie regională, Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca.

Erdeli, G. (1997), Forme de organizare administrativ-teritorială ale spaţiului românesc, în Comunicări de

Geografie, I, Edit. Universităţii Bucureşti, p. 63-70.

Filitti, I. C. (1929), Despre vechea organizare administrativă a Principatelor Române, în Revista de Drept

Public, 2, Bucureşti.

Giurescu, C.C. (1938), Judeţele dispărute ale României, în Enciclopedia României, II, Bucureşti, p. 17- 18.

Giurescu, C.C. (1942), Istoria Românilor, vol. I-III, ed. a IV-a, Bucureşti.

Meruţiu, V. (1929), Judeţele din Ardeal şi din Maramureş până în Banat. Evoluţia teritorială, Institutul de arte

grafice „Ardealul”, Cluj.

Nägler, Th. (1992), Aşezarea saşilor în Tranilvania, Edit. Kriterion, Bucureşti.

Nistor, I. S. (2000), Comuna şi judeţul. Evoluţia istorică, Patrimoniu, Edit. Dacia, Cluj-Napoca.

Oroveanu, M. T. (1986), Organizarea administrativă şi sistematizarea teritoriului R.S.România, Edit.

Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti.

Păcăţianu, P. (1930), Judeţele româneşti desfiinţate de regimul maghiar, în Societatea de Mâine, VII, 4, p. 60-

62.

Pâclişanu, Z. (1943), Vechile districte româneşti de peste munţi, în Revista Istorică Română, XIII,

Bucureşti.

Retegan, S. (1979), Dieta românească a Transilvaniei (1862-1864), Cluj-Napoca.

Săgeată, R. (2006), Deciziile politico-administrative şi organizarea teritoriului. Studiu geografic cu

aplicare la România, Edit. Universităţii Naţionale de Apărare „Carol I”, Edit. Top Form, Bucureşti.

Săgeată, R. (2006), Mediaeval administrative-territorial structures on the present territory of Romania, în

Review of Historical Geography and Toponomastics, I, 2, p. 207-220, Timişoara. http://ro.wikipedia.org/wiki/Sapte_Scaune

http://ro.wikipedia.org/wiki/Secui