Post on 17-May-2023
Evaluarea şi Terapia Transgeneraţională a Unificării în afecţiunile neoplazice
1
Universitatea Bucureşti Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei
EVALUAREA ŞI TERAPIA
TRANSGENERAŢIONALĂ A UNIFICĂRII ÎN
AFECŢIUNILE NEOPLAZICE
REZUMATUL TEZEI DE DOCTORAT
Coordonator ştiinţific: Prof. Univ. Dr. IOLANDA MITROFAN Doctorand: Oana Iuliana Gostin
Evaluarea şi Terapia Transgeneraţională a Unificării în afecţiunile neoplazice
2
CUPRINSUL TEZEI DE DOCTORAT
Introducere …………………………………………………………………….. pag.5
Capitolul I. Etiologia bolii neoplazice. Noţiuni introductive
pag.8
I.1. Perspectiva medicinei clasice.................................................................... pag.15
1.1. Ipoteza mutaţiei somatice................................................................ pag.15
1.2. Oncogeneza chimică ...................................................................... pag.15
1.3. Radiaţiile şi oncogeneza………………………………………….. pag.16
1.4. Bacteriile şi paraziţii……………………………………………... pag.17
1.5. Relaţia dintre nutriţie şi cancer…………………………………... pag.17
1.6. Influenţele hormonale……………………………………………. pag.17
1.7. Etiologia virotică ………………………………………………… pag. 20
1.8. Determinismul genetic…………………………………………… pag.21
1.9. Imunologia tumorilor maligne……………………………………
pag.22
I.2. Perspectiva psihologică
2.1. Aspecte generale ………………………………………………… pag.26
2.2. Bazele fiziologice ale dezvoltării bolilor psihosomatice................ pag.28
2.3. Corelaţii psihologice în cancer…………………………………… pag.29
2.4. Teorii actuale asupra stresului psihic……………………………. pag. 30
2.5. Alegerea simptomelor şi a organului.............................................. pag.43
2.6. Explicaţii referitoare la dezvoltarea neoplaziilor cu precădere
în anumite familii…………………………………………………………….
pag. 46
I.3. Perspectiva terapiilor complementare
3.1. Introducere……………………………………………………….. pag. 49
3.2. Etiopatogenia tulburărilor energetice…………………………….. pag. 50
3.2.1. Tulburări energetice de natură exogenă ……………….. pag. 52
3.2.2. Cauzele endogene ale perturbărilor energetice………… pag.54
3.2.3. Dezechilibrul alimentar ca factor patogen…………….. pag.57
3.3. Medicina occidentală versus medicina tradiţională chineză…….. pag.58
Capitolul II. Elemente de psiho-oncologie
II.1.Abordări teoretice………………………………………………………. pag. 64
II.2. Abordarea neoplaziei din perspectivă psihosomatică. Tipuri
psihocomportamentale cu risc...........................................................................
pag.67
II.3. Mecanisme adaptative (de coping) ……………………………………… pag.70
II.4. Manifestările psihopatologice ale bolnavului de cancer………………… pag.73
II.5 Influenţa factorilor psihologici şi comportamentali în evoluţia
cancerului – psihoneuroimunologie…………………………………………...
pag.76
II.6. Comunicarea diagnosticului de cancer ..................................................... Pag.81
Evaluarea şi Terapia Transgeneraţională a Unificării în afecţiunile neoplazice
3
II.7. Răspunsul emoţional indus de boală…………………………………….
pag.88
Capitolul III. Psihoterapia în boala neoplazică – repere conceptuale
III.1. Importanţa intervenţiei psihoterapeutice în oncologie………………… pag.101
III.2. Tehnici umanist-experienţiale individuale şi de grup………………….. pag.105
III.3. Abordara transgeneraţională în terapia unificării. Repere conceptuale. pag.106
III.4. Alte abordări psihoterapeutice…………………………………………
pag.122
Capitolul IV. Proiect metodologic pentru cercetarea factorilor
psihologici implicaţi în boala neoplazică
IV.1. Metodologia cercetării.............................................................................. pag.128
1.1 Ipoteze principale............................................................................ pag.128
1.2. Ipoteze secundare………………………………………………... pag.128
1.3. Obiectivele cercetării…………………………………………..... pag.129
1.4. Lotul de pacienţi clinici……………………………………… pag.130
1.5. Procedura. Instrumentele şi metodele de colectare a datelor pre-
şi post- intervenţie.............................................................................................
pag.130
1.6. Prezentarea instrumentelor.............................................................
pag.131
IV. 2. Rezultate
2.1. Rezultate obţinute în urma testării iniţiale.................................... pag.143
2.2. Abordare comparativă. Evaluarea scorurilor pre şi post-
intervenţie……………………………………………………………………...
pag.159
IV.3. Model de intervenţie. Propunere de program psihoterapeutic
recuperator pentru bolnavele cu neoplasm
mamar………………………………….
pag.177
Capitolul V. Metoda clinică. Studii de caz …………………………………
pag.187
Concluzii……………………………………………………………………...
pag.304
Bibliografie
Anexe
Evaluarea şi Terapia Transgeneraţională a Unificării în afecţiunile neoplazice
4
INTRODUCERE
Motto: „Sănătatea este zestrea şi dreptul nostru. Ea este uniunea completă şi deplină
dintre suflet, minte si corp; acesta nu este un ideal îndepărtat şi dificil de obţinut,
dimpotrivă este un ideal natural şi accesibil, pe care mulţi dintre noi îl neglijează.”
Dr. Edward Bach
Fiecare persoană este rezultatul unui cumul de factori, începând cu bagajul
genetic, zestrea culturală (valori universale, mituri, tradiţii, obiceiuri) educaţia din familie
şi societatea frecventată, până la experienţele personale şi la modul în care acestea au fost
integrate. Persoana trăieşte într-o zi un traumatism ( sau o acumulare) emoţional
important şi el îl angrenează în interiorul sau. Datorită educaţiei, credinţelor, scenariilor
de viaţă transmise transgeneraţional, miturilor familiei de origine, el nu lasă suferinţa să
se exprime real sau corect pentru a ajunge la integrarea într-o manieră pozitivă a
evenimentului dureros, îşi pierde reperele, îşi distruge profund credinţele sau iluzia a ceea
ce reprezintă. Aceste componente comportamentale ale trăirilor emoţionale influenţează
funcţionarea sistemului imunitar care nu mai poate apăra organismul de eventualele
perturbări care apar la nivel celular.
În oncologie, diagnosticul echivalează deseori pentru pacient cu verdictul
moarte, verdict care produce reacţii puternice şi care necesită o complexă adaptare. La
aflarea diagnosticului, pacienţii se confruntă frica de moarte, întreruperea planurilor de
viaţă, schimbările apărute faţă de imaginea corpului şi de stima de sine, schimbările
produse în rolurile sociale şi în stilul de viaţă, preocupările legale şi financiare.
Adaptarea la acestă boală particulară care este cancerul înseamnă simultan
adaptare la diagnostic, la boală, la tratament şi la reacţiile emoţionale. Adaptarea mai
înseamnă a face faţă bolii şi tratamentului cu efectele sale secundare, cât şi asumarea
vieţii modificate de boală. Adaptarea la această nouă situaţie existenţială cu care se
confruntă bolnavul oncologic este însă un proces lent, deosebit de dificil şi în mod special
subiectiv, diferit de la individ la individ.
Cancerul de sân reprezintă, dincolo de statistici, stadii de evoluţie şi pronostic, un
subiect sensibil care presupune afectarea simbolului feminităţii şi a dezirabilităţii sexuale,
cu impact psihologic major asupra vieţii pacientelor afectate. În ce priveşte riscul
extirpării sânilor, atitudinea femeilor poate varia de la “negocierea” renunţării în
schimbul recăpătării sănătăţii până la asumarea oricărui risc doar pentru a păstra intactă
imaginea feminităţii. La fel de copleşitoare ca şi opţiunea pentru o formă sau alta de
terapie chirurgicală sunt si nesiguranţa evoluţiei bolii, pericolul recidivelor, frica de
efectele secundare ale tratamentului oncologic, chimio şi radioterapeutic, înainte şi după
îndepărtarea totală sau parţială a sânului. În aceste condiţii, tot mai des pacientele
mastectomizate realizează că intervenţia chirurgicală nu este suficientă pentru a face faţă
schimbării dramatice ce a avut loc în viaţa lor. Provocările psihologice pe care le implică
boala sunt substanţiale şi necesită sprijin specializat.
Evaluarea şi Terapia Transgeneraţională a Unificării în afecţiunile neoplazice
5
Evoluţia ştiinţelor şi abordarea holistică a bolii în motive de optimism. Din ce în
ce mai mult, cancerul începe să nu mai fie privit ca o boală terminală ci ca o boală
cronică, bolnavii de cancer cunoscând procese evolutive foarte diferite, pronosticul letal
putând fi mai puţin frecvent.
Dincolo de faza bolii, de tratamentul chirurgical pe care îl urmează, contează
modul în care pacienta se raportează la boală şi, după cum afirmau Peter Riedesser şi
Gottfried Fischer( 2007), atribuirea de semnificaţii transformă mediul (mai exact
percepţia asupra mediului) iar procesele atribuirii semnificaţiei sunt puternic determinate
prin istoricul personal de viaţă şi elaborarea sa individuală.
Pornind de la studiile existente care demonstrează existenţa unei structuri
specifice de personalitate la bolnavii neoplazici precum şi în urma rezultatelor obţinute în
urma investigării lotului de paciente care dezvoltaseră cancer mamar, am propus un
program de intervenţie psihoterapeutică de tip unificare şi am verificat eficacitatea
acestuia, acesta fiind obiectivul principal al lucrării şi anume demonstrarea efectului
benefic pe care intervenţia psihoterapeutică îl are asupra calităţii vieţii pacienţilor cu
neoplasm şi chiar asupra evoluţiei favorabile a bolii.
Orientarea centrală a prezentei cercetări a fost cea de sanogeneză, adică de
identificare a factorilor de protecţie/ rezistenţă la stres, mai ales a acelor variabile
individuale de natură cognitivă, autoeficacitate, sentiment de coerenţă, stimă de sine,
optimism, locus de control care au capacitatea de a conduce la o adaptare pozitivă în
pofida circumstanţelor ameninţătoare şi defavorabile. Evident, factorii cognitivi
investigaţi nu epuizează repertoriul personalităţii cu rol în menţinerea sănătăţii.
În lucrarea de faţă vom prezenta informaţiile colectate şi structurate în urma
primei etape de evaluare dar şi în celelalte etape ale modelului terapeutic propus, corelate
cu rezultatele la testele aplicate anterior intervenţiei psihoterapeutice, iar ulterior vom
prezenta tehnicile utilizate în cadrul programului şi efectele acestora asupra calităţii vieţii
pacientelor.
Lucrarea este structurată în două părţi, prima parte reprezintă partea teoretică
formată din trei capitole, iar partea a doua cuprinde cercetarea şi prezentarea studiilor
de caz.
Acţiunea psihicului în cancerogeneză este şi în prezent greu demonstrabilă deşi în timp,
începând din antichitate, au fost elaborate teorii cu mare influenţă asupra înţelegerii
patologiei canceroase, nu lipsesc contestaţiile susţinute de mari deficienţe la nivel de
demonstraţie ştiinţifică.
În medicina ultimelor decenii a ocupat un loc din ce în ce mai important latura
psihosomatică, ce atribuie factorilor psihici un rol important în apariţia unor boli,
inclusiv a cancerului.
Medicina occidentală disocia, în Evul Mediu, mintea de trup. Deşi a fost nevoie de câteva
secole, oamenii de ştiinţă au admis faptul că mintea poate îmbunătăţi procesul de
vindecare a corpului, medicina tradiţională care aderă la principiul mecanicist pot astăzi
confirma ceea ce Descartes a susţinut cu câteva secole în urmă: gândurile noastre sunt
Evaluarea şi Terapia Transgeneraţională a Unificării în afecţiunile neoplazice
6
capabile de a produce schimbări radicale de ordin chimic şi fizic ce ne afectează în mod
direct sănătatea.
Medicii din timpurile de demult înţelegeau importanţa abordării holistice. În medicina
tradiţională orientală, ca şi în practica medicală occidentală iniţiată de către Hipocrat a
fost recunoscută nevoia de a acţiona pe mai multe planuri pentru a restabili starea de
sănătate. Deşi părintele medicinii moderne considera iniţial că vindecarea totală trebuie
să includă trupul mintea şi spiritul, mai târziu a trecut de la această viziune holistică la
una reducţionistă, afirmând că boala apare exclusiv în plan fizic, adică la nivelul trupului,
această abordare fiind preluată treptat de către medicina occidentală modernă.
Există numeroase studii care subliniază rolul emoţiilor perturbatoare în apariţia şi
menţinerea bolilor. Referindu-se la atitudini greşite faţă de boală, dr. Christine Page
(2003) oferă exemplul pacienţilor care cer ajutor pentru refacerea fizică, ca mai apoi să se
ocupe de problemele emoţionale. Autoarea atrage atenţia asupra faptului că, deşi
eliminarea simptomelor acute poate fi uneori necesară pentru ca pacientul să se poată
concentra asupra decodificării mesajului bolii şi implicit asupra vindecării, până la
eliminarea problemelor emoţionale dizarmonia persistă chiar şi după ameliorarea
simptomelor. Tratarea unui singur aspect, izolat de celelalte, conduce la vindecare
incompletă deşi la nivel fizic pacientul poate părea tratat.
Cauzele apariţiei bolilor precum şi semnificaţia lor variază în funcţie de viziunea
asupra polarităţii echilibru versus dezechilibru.
Ne propunem în capitolul I al lucrării să prezentăm trei perspective diferite
asupra aceleiaşi realităţi reprezentând răsunetul în plan fizic a unei perturbări fixate la
nivele diferite – boala : perspectiva medicinii clasice, perspectiva psihologică şi
perspectiva terapiilor alternative.
Legătura dintre cancer şi emoţiile perturbatoare, deşi privită iniţial cu rezervă de către
medici, a fost fundamentată ştiinţific de către specialişti care au lucrat cu pacienţi
neoplazici.
Dr. Bernie Siegel (2003) afirmă că legătura dintre cancer şi emoţiile reprimate a fost
fundamentată ştiinţific în urmă cu mai mult de 30 de ani când medicul D. M. Kissen a
studiat un grup de fumători, o parte dintre ei fiind bolnavi de cancer pulmonar şi a ajuns
la concluzia că pacienţii neoplazici aveau supape de descărcare emoţională mai slabe
decât ceilalţi fumători neafectaţi de boală. Aceleaşi rezultate le-a obţinut Morgens Jensen
lucrând cu paciente cu cancer de sân, care a arătat că bolnavele care îşi reprimă emoţiile
în scop de apărare au o evoluţie nefavorabilă a bolii comparativ cu bolnavele care ştiu să
comunice emoţional, cel mai repede după aflarea diagnosticului murind pacientele care
nu-şi arată disperarea, care, în ciuda evenimentelor dramatice pe care le trăiesc, afirmă că
totul este bine. Aceste mesaje contradictorii dereglează şi epuizează sistemul imunitar.
Considerată o subspecializare a oncologiei, a psihiatriei sau a psihologiei clinice,
psihooncologia este o disciplină de graniţă între oncologie, psihologie, medicina
generală, medicina paleativă, psihoneuroimunologia.
Partea teoretică a lucrării continuă cu al II-lea capitol prezentarea unor
elemente de psihooncologie cu referire la implicaţii, tipuri comportamentale cu risc şi
mecanisme adaptative care au capacitatea de a conduce la o adaptare pozitivă în pofida
circumstanţelor ameninţătoare şi defavorabile.
Evaluarea şi Terapia Transgeneraţională a Unificării în afecţiunile neoplazice
7
Orientarea centrală a prezentei cercetări este cea de sanogeneză, de identificare a
factorilor de protecţie/ rezistenţă la stres şi, întrucât suntem interesaţi de o abordare
holistică a bolii neoplazice, în continuare ne-am propus să discutăm despre influenţa
factorilor psihologici şi comportamentali asupra declanşării şi evoluţiei cancerului
studiată de psihoneuroimunologie. Cercetări în domeniul psihoneuroimunologiei au
confirmat existenţa relaţiei personalitate - cancer şi a modului în care gestionarea
neadecvată a stresului influenţează sistemul imunitar şi endocrin. Un sistem imunitar
depresiv determinat de influenţa factorilor psihologici şi comportamentali ar determina
un răspuns imun incapabil să protejeze organismul de proliferarea celulelor canceroase.
Pacienţii realizează tot mai mult în ultima vreme că tratamentul administrat nu este
suficient pentru a face faţă schimbării dramatice ce a avut loc în viaţa lor. Provocările
psihologice pe care le implică boala sunt substanţiale şi necesită sprijin specializat. Odată
cu perceperea apariţiei bolii, persoana afectată anticipează o serie de ameninţări la adresa
integrităţii şi capacităţii sale fizice, mergând până la ideea morţii, mai ales dacă
informaţiile sale despre cazuri similare îi sugerează astfel de posibilităţi. În aceste
condiţii, modalitatea prin care pacientului i se comunică diagnosticul devine un factor
important în evoluţia bolii, cu profunde trăiri subiective, de care personalul de specialitate
este necesar să ţină cont. Dacă aceste aspecte ale trăirii subiective nu vor fi luate în
calcul, cu toate justificările familiei şi personalului de specialitate, posibilitatea
pacientului de a transforma experienţa bolii într-o şansă de evoluţie spirituală, de
înţelegere profundă a existenţei sale, va deveni o experienţă dureroasă.
La aflarea diagnosticului, când prezentul devine de suportat şi gestionat, psihoterapia are
un rol important în sensul că, datorită conexiunii corp-minte, influenţa acestor experienţe
emoţionale şi mentale pot avea asupra organismului - care deja este în dezechilibru -
efecte majore.
Capitolul III îşi propune evidenţierea rolului intervenţiei psihoterapeutice în
oncologie şi prezentarea unor abordări terapeutice.
Există studii experimentale care susţin importanţa intervenţiei prin psihoterapie în
evoluţia favorabilă a bolii şi în sporirea şanselor de vindecare („Impact of
psychotherapeutic support for patients with gastrointestinal cancer undergoing surgery:
10-year survival results of a randomized trial” - Kuchler T et al., J Clin Oncol. 25, 2007).
Studiul longitudinal a demonstrat că la 10 ani de la intervenţia chirurgicală pentru cancer
gastrointestinal, 21 % din pacienţii ce au beneficiat şi de suport psihologic pe durata
spitalizării erau în viaţă, faţă de 9% din cei ce au efectuat doar intervenţia chirurgicală.
Alţi autori (Fawzy, I.F., 1990, Spiegel, D., 1989) au consemnat în urma unor studii
longitudinale niveluri scăzute de stres, parametri imunologici mai buni şi o rată a
mortalităţii scăzută la pacienţii cu cancer care au urmat psihoterapie suportivă comparativ
cu grupul de pacienţi care au urmat numai terapia clasică.
În oncologie metodele psihoterapeutice utilizate sunt în special cele de intervenţie
educaţională, de tip cognitiv-comportamental, grupuri de suport care să încurajeze
exprimarea emoţională, tehnici cognitive care să modifice percepţia bolii, a tratamentelor,
a riscului operator, a imaginii corporale, tehnici comportamentale şi de imagerie dirijată
care să reducă efectele secundare adverse ale tratamentului, tehnici de relaxare, de
Evaluarea şi Terapia Transgeneraţională a Unificării în afecţiunile neoplazice
8
hipnoză, şi de control al durerii pentru diminuarea reactivităţii emoţionale şi a durerii
fizice, consilierea stilului de viaţă sănătos şi a reinserţiei familiale şi socio-profesionale,
terapii experienţial-umaniste, pregătirea pentru moarte.
Psihoterapia bolnavilor oncologici este în principal suportivă, ţinta fiind boala şi
consecinţele ei. Are forma unei intervenţii în criză, mai curând decât a unei psihoterapii
intensive, centrându-se pe problemele specifice şi mai puţin pe o analiză generală, pe o
examinare pe termen lung. În această situaţie, nu se încearcă demontarea mecanismelor
de apărare, ci ajutarea pacientului de a găsi mecanismele de coping cele mai eficiente.
Prin diferite procedee, psihoterapia elimină o serie de reacţii emoţionale cu caracter
dezadaptativ şi comportamente neadecvate, bolnavul fiind ajutat să elaboreze modele de
comportament mai eficiente.
Tehnicile umanist-experienţiale urmăresc asigurarea unui cadru psihoterapeutic
facilitator şi suportiv în care pacientul îşi poate găsi spontaneitatea şi libertatea facilitând
astfel dezvoltarea personală, capacitatea de a-şi rezolva problemele cu impact favorabil
asupra remiterii bolii neoplazice.
Fondator al metodei PEU (Psihoterapia Experientiala a Unificării), prof.dr.Iolanda
Mitrofan demonstrează beneficiile abordării holistice care pot transforma experienţa
dramatică a bolii într-o posibilitate de regăsire a sensului vieţii în cadrul unui proces
terapeutic unificator şi reintegrator al personalităţii : „Fundamentele teoretice umaniste şi
spirituale, transpersonale, viziunea holistică a orientării experienţiale, precum şi
diversitatea şi creativitatea metodologică fără precedent, deschiderea practic nelimitată a
procesului terapeutic către dezvoltarea personală şi interpersonală, către extensia şi
actualizarea potenţialului uman, ne determină să o considerăm adevărata terapie a fiinţei
aflate la porţile mileniului trei, într-un moment în care ea se confruntă nu doar cu nevoia
de a se înţelege şi reconcilia, dar mai ales cu cea de a se restructura, reconstela,
transforma” (I. Mitrofan, 2005).
Deşi majoritatea cercetărilor având ca subiecţi bolnavii de cancer vorbesc despre pierderi
traumatizante apărute în viaţa pacienţilor câţiva ani înainte de declanşarea bolii sau de
sentimentul de inutilitate, de lipsă de sens care se cristalizează în jurul nemulţumirilor
acumulate în timp pe diferite domenii ale existenţei, nu toţi cei care suferă o pierdere
dramatică sau o schimbare stresantă a stilului de viaţă se îmbolnăvesc. Factorul decisiv
este în acest caz modul în care persoana face faţă problemelor, iar această atitudine este
determinată de personalitatea potenţialului bolnav, de felul în care a fost „programat”,
de scenariile de viaţă patogene care funcţionează prin intermediul mecanismelor de
transmitere transgeneraţională. Toate aceste aspecte influenţează felul în care oamenii se
raportează la lumea exterioară, la modul în care reacţionează atunci când în viaţa lor
intervin schimbări dramatice.
Modalităţi prin care viitorul bolnav de cancer este programat pentru a se îmbolnăvi sunt
prezentate în lucrări de specialitate care abordează problematica adoptării unor
comportamente preventive care pot contribui la reducerea riscului pentru apariţia bolii
sau recidivelor. S-a ridicat problema calităţii vieţii în cancer, a diminuării reactivităţii
emoţionale şi mobilizarea resurselor individuale în luptă cu boala prin resemnificări care
pot modifica vechile mesaje şi bolile generate de acestea.
Evaluarea şi Terapia Transgeneraţională a Unificării în afecţiunile neoplazice
9
Lucrând cu bolnavi neoplazici, dr. Bernie Siegel afirmă că 80 % dintre pacienţii
pe care i-a asistat fuseseră copii nedoriţi sau trataţi cu indiferenţă, mesajele de respingere
pe care aceştia le primiseră în copilărie fiind generatoare de sentimente de inutilitate,
boala apărând la un moment dat ca o „reparaţie”, o îndeplinire a dorinţei părinţilor de a
nu fi avut acel copil. Aceeaşi idee a efectelor negative ca expresie a mesajelor
ambivalente transmise de părinţi o regăsim la Bob şi Mary Goulding (1972) (apud.
Iolanda Mitrofan& colab. 2005). Autorii explică modul prin care reacţiile agresive ale
părinţilor, chiar dacă sunt reprimate şi excluse din comportamentul explicit al acestora, se
insinuează subtil în atitudinea non - verbală, iar copilul le percepe. O altă modalitate prin
care părinţii pot condiţiona negativ starea de sănătate a copilului are la bază modelul de
identificare, prin care părinţii transmit mai departe elemente dominante şi recesive pe
care le-au preluat de la înaintaşii lor. În Analiza transgeneraţională în Terapia Unificării
I. Mitrofan şi D. Stoica (citându-l pe Ciccone, 1999) prezintă identificarea proiectivă ca
fiind principalul mecanism de transmisie transgeneraţională şi de creare a identităţii.
Termenul de „genetică psihologică” (Dr. Bernie Siegel, 2003) folosit în literatura de
specialitate desemnează acest tip de condiţionare care determină tendinţa copiilor de a
dezvolta aceleaşi boli pe care le-au avut părinţii lor.
În lucrul cu bolnavele cu neoplasm mamar ne propunem evaluarea dinamicii inconştiente
a familiei, o analiză a rolurilor şi mecanismelor care permit ca scenariul familial să se
deruleze şi să se transmită transgeneraţional. Pentru atingerea acestor obiective este
necesar să identificăm miturile şi ritualurile specifice familiilor din care fac parte
bolnavele, identificarea tipului de loialitate familială şi a secretelor corelate, acestea fiind
repere conceptuale de bază în Abordarea Transgeneraţională a Unificării, terapie
impusă în practica de specialitate de către prof. dr. Iolanda Mitrofan, asimilând concepte
fundamentale ale psihogenealogiei.
Partea a doua a lucrării reprezintă cercetarea vizând semnificaţia
comportamentelor şi fenomenelor care au funcţionat ca factori care au contribuit la
declanşarea bolii neoplazice.
Modalitatea folosită în demersul nostru de cercetare este umanistă, fenomenologică şi
clinică.
Ipoteze principale :
Studiul de fata porneste de la trei ipoteze teoretice generale:
1. Prima se referă la existenţa unor diferenţe individuale în adaptarea la stres.
Presupunem că există o serie de factori psihologici implicaţi în etiologia cancerului.
Considerăm ca nu atât evenimentele în sine constituie factori de risc, ci semnificaţia care
le este conferită. Astfel, apar urmatoarele două ipoteze :
2. Cea de-a doua ipoteză generală se referă la capacitatea factorilor cognitivi de
explicitare a diferenţelor individuale în adaptarea la stres. Presupunem că persoanele
diagnosticate cu neoplasm sunt caracterizate prin cognitii negative despre sine si lume,
cu tendinţa de culpabilizare.
Evaluarea şi Terapia Transgeneraţională a Unificării în afecţiunile neoplazice
10
3. Membrii familiilor în care apar cazuri de cancer participă la un scenariu de
viaţă întemeiat pe disfuncţii famililale, scenariu care se poate transmite
transgeneraţional. În aceste familii scenariul repetitiv reprezintă un factor de risc major
în apariţia bolii.
Ipoteze secundare :
Presupunem că atitudinea faţă de boală se structurează pe baza
patternurilor comportamentale transmise transgeneraţional.
Presupunem că boala neoplazică se asociază cu pierderea unei persoane
semnificative şi fixarea în una dintre etapele anterioare trăirii doliului
Obiectivele cercetării
Obiectivul principal al lucrării :
Aplicarea intervenţiei psihoterapeutice unificatoare are efect benefic semnificativ
asupra calităţii vieţii pacienţilor cu neoplasm şi asupra evoluţiei favorabile a bolii.
Pornind de la cele trei ipoteze teoretice enunţate, studiul de faţă îşi propune ca obiectiv
general identificarea acelor scheme cognitive care operează ca factori protectori în
stres, iar ca obiective specifice:
Identificarea factorilor psihologici implicaţi în etiologia cancerului
Utilizarea dramagenogramei şi somatogenogramei în identificarea situaţiilor şi a
reacţiilor cu potenţial de repetitivitate în sistemul familial (reacţii circular -
patogene)
Obiectivarea vulnerabilităţii psihice ca element favorizant în bolile psihosomatice
(respectiv în cancer)
Identificarea şi evidenţierea rolului factorilor de susţinere în evoluţia favorabilă a
bolii
Pornind de la studiile existente care demonstrează existenţa unei structuri
specifice de personalitate la bolnavii neoplazici precum şi în urma rezultatelor
obţinute în urma investigării lotului de paciente care dezvoltaseră cancer mamar,
am propus un program de intervenţie psihoterapeutică de tip unificare.
1.4. Lotul de pacienţi clinici
Cercetarea s-a desfăţurat pe un eşantion de 30 de subiecţi de sex feminin, prezentând
forme de neoplasm mamar în stadiile I şi II.
Diagnosticul de neoplazie este cel stabilit de către medicii din spitalele unde au fost
internate bolnavele pentru intervenţie chirurgicală sau pentru orice alt tip de asistenţă
terapeutică.
Pacientele au fost selectate aleator din secţia de oncologie a Spitalului Sf. Spiridon din
Iaşi unde urmau tratamente postoperatorii cu citostatice şi din Spitalul Clinic de
Evaluarea şi Terapia Transgeneraţională a Unificării în afecţiunile neoplazice
11
Obstetrică şi Ginecologie Cuza Vodă din Iaşi unde pacientele erau internate pentru
investigaţii sau intervenţii chirurgicale.
Vârsta subiecţilor este între 50 şi 65 de ani, iar în ceea ce priveste nivelul de şcolarizare
mentionez că au studii medii şi superioare.
Dintre pacientele care au beneficiat de programul de intervenţie psihoterapeutică 25 (un
procent de 83,3%) proveneau din mediul urban, iar 5 (16,6%) din mediul rural.
În ceea ce priveşte statutul marital, 17 (56,6%) paciente sunt căsătorite, 5 (16,6%)
divorţate, 4 (13,3%) văduve şi 4 (13,3%) abandonate de către partenerii de viaţă.
Aplicarea instrumentelor şi observarea pacientelor au fost făcute individual, în mai multe
întâlniri.
1.5. Modelul cercetării. Descrierea variabilelor cercetării. Instrumentele şi metodele
de colectare a datelor pre- şi post- intervenţie
Orientarea centrală a prezentei cercetări a fost cea de sanogeneză, adică de identificare a
factorilor de protecţie/ rezistenţă la stres, mai ales a acelor variabile individuale de natură
cognitivă, autoeficacitate, sentiment de coerenţă, stimă de sine, optimism, locus de
control care au capacitatea de a conduce la o adaptare pozitivă în pofida circumstanţelor
ameninţătoare şi defavorabile. Evident, factorii cognitivi investigaţi nu epuizează
repertoriul personalităţii cu rol în menţinerea sănătăţii.
Aplicabilitatea practică a studiului constă în:
- identificarea tipului sistemului de convingeri permite conturarea unor programe de
prevenţie sau combaterea convingerilor disfuncţionale cu scopul de a preveni
tulburările de adaptare
- identificarea factorilor individuali cognitivi de protecţie sau de vulnerabilitate la
stres şi a dispoziţiilor de coping permit realizarea unor predicţii în ceea ce priveşte riscul
dezvoltării cancerului de sân, mai ales la femeile la care se constată prezenţa bolii în
istoricul familial.
Pentru îndeplinirea obiectivelor propuse şi pentru verificarea ipotezelor de lucru, este
necesară identificarea unor elemente cum sunt : trăsături de personalitate, capacitatea
de a conştientiza emoţiile şi de a le exprima, stima de sine, atitudinea faţă de propria
masulinitate/feminitate, atitudinea evitantă, competenţa pentru existenţă, efectele
evenimentelor traumatizante în trăirea subiectivă a individului, gradul de nefericire.
În scopul de a studia relaţia dintre cogniţiile referitoare la sine şi lume şi anumite
componente ale stresului (coping şi reacţii) s-au utilizat scale şi chestionare de
autoevaluare specifice.
Potrivit teoriei enunţate de către autorii Tratatului de psihotraumatologie (Peter Riedesser
si Gottfried Fischer, 2007), atribuirea de semnificaţii transformă mediul (mai exact
percepţia asupra mediului) iar procesele atribuirii semnificaţiei sunt puternic determinate
prin istoricul personal de viaţă şi elaborarea sa individuală.
Prezentarea instrumentelor
Probele psihologice folosite pentru investigarea personalităţii pacientelor care au fost
diagnosticate cu neoplasm mamar sunt preluate din literature de specialitate :
Evaluarea şi Terapia Transgeneraţională a Unificării în afecţiunile neoplazice
12
1. LIFE DISTRES INVENTORY (LDI)
2. CHESTIONAR DE ALEXITIMIE (BERMOND – VORST ALEXITHYMIA
QUESTIONNAIRE – BVAQ)
3. SCALA PENTRU EVALUAREA AUTO-FICIENŢEI
4. IMPACT OF IVENT SCALE (IES)
5. SCALA PENTRU EVALUAREA LOCULUI CONTROLULUI
6. SCALA DE STIMA DE SINE ROSENBERG
7. CHESTIONAR DE OPTIMISM LOT – R
8. GENOGRAMA
9. EVALUAREA FAMILIEI ÎN ANSAMBLUL SĂU
Din punct de vedere calitativ, am folosit ca metodă de lucru STUDIUL DE CAZ.
În scopul conturării unui tablou cât mai exact din punct de vedere evaluativ pentru am
folosit de asemenea observaţia clinică relaţională şi interpretarea mesajelor verbale şi
non-verbale.
Observaţia clinică relaţională se practică în psihanaliză şi în psihoterapiile
experienţiale. Subiectul vorbeşte, povesteşte, se manifestă verbal şi non-verbal pentru că
există cineva care îl ascultă, observatorul. Situaţia clinică presupune existenţa cuiva care
ascultă, clinician, obsevator, interlocutor prezent.
Interpretarea mesajelor verbale şi non-verbale. Mesajele verbale sunt încărcate de
sens la nivel conştient. Discursul non-verbal transmite mai degrabă un mesaj inconştient.
Observaţia la nivel non-verbal vizează atitudinile, maniera de a fi, maniera de a fi.
Observaţia clinică se centrează pe limbajul verbal, non-verbal şi pe interacţiuni.
Pentru interpretarea rezultatelor, s-a folosit analiza comparativă între rezultatele obţinute
la începutul şi după intervenţia psihoterapeutică efectuată asupra lotului clinic
utilizându-se indicatori descriptivi de tipul: medie, amplitudine teoretică şi abaterea
standard. De asemenea, s-au realizat analize de semnificaţie prin testul T-student.
În ceea ce priveşte interpretarea rezultatelor obţinute în urma testării iniţiale, s-au avut în
vedere valorile statistice care descriu distribuţia şi forma distribuţiei diferitelor variabile
studiate, pentru a se cunoaşte gradul de normalitate al distribuţiilor.
Pacientele au fost evaluate înainte de a parcurge programul de intervenţie
psihoterapeutică şi după ce acesta s-a încheiat, iar rezultatele obţinute sunt prezentate în
graficele de mai jos.
Evaluarea şi Terapia Transgeneraţională a Unificării în afecţiunile neoplazice
13
Rezultatele obţinute în urma testării iniţiale . Verificarea ipotezelor de lucru
Variabile măsurabile medii abateri
standard
Amplitudine
teoretică
Verbalizarea emoţiilor 36,24 1,76 8 - 40
Viaţă imaginară 16,65 5,17 8 - 40
Identificarea emoţiilor 18,79 3,28 8 - 40
Excitabilitatea emoţională 17,51 2,47 8 - 40
Analiza emoţiilor 19,48 4,91 8 - 40
Optimism 20,06 3,62 10 -50
Autoeficienţă 63,27 7,28 23 – 115
Locul controlului (externalism) 30,75 2,87 0 – 40
Stima de sine 19,10 2,69 8 – 32
Ganduri/emoţii,vise intrusive legate de un
eveniment traumatizant
21,65 3,85 7 – 28
Evitarea gandurilor, emoţiilor sau situaţiilor
legate de un eveniment traumatizant
22,82 2,37 8 – 32
Preocupări maritale 13,79 4,08 4 – 28
Preocupări profesionale 10,10 2,62 3 – 21
Activităţi extramaritale (sociale) 7,89 2,17 2 – 14
Sine şi familie 20,24 2,87 4 – 28
Satisfacţia faţă de viaţă, optimism 10,96 1,67 2 – 14
Scor total nefericire 70 9,80 0 - 126
TABEL 1.
Evaluarea şi Terapia Transgeneraţională a Unificării în afecţiunile neoplazice
14
Domenii ale vieţii pentru care
a fost evaluată nefericirea
Nu există
nefericire
Foarte
puţină
nefericire
Întrucâtva
nefericită
Moderat
de
nefericită
Foarte
nefericită
Extrem
de
nefericită
Cea mai
mare
nefericire
Căsnicie - 2 4 10 8 5 -
Sex 1 7 10 6 5 - -
Relaţia cu soţul 2 5 4 7 9 2 -
Relaţia cu copiii 4 7 9 3 3 1 2
Relaţia cu celelalte
rude
- 1 10 16 1 1 -
Treburile casnice - 2 12 10 5 - -
Situaţia financiară 1 8 5 10 5 - -
Slujba 2 10 9 4 3 1 -
Educaţia - 6 12 8 1 2 -
Timpul liber 1 3 4 12 7 2 -
Viaţa socială 1 2 3 15 7 1 -
Religia 2 15 10 2 - - -
Planificarea timpului 1 - 6 19 3 - -
Sănătatea fizică - - - - 3 11 15
Independenţa
personală
1 2 1 9 7 9 -
Rolul alcoolului în
casă
8 14 2 1 3 - 1
Satisfacţia vieţii - - - 7 3 18 1
Aşteptările în viitor - - - 5 7 14 3
TABELUL II. frecvenţele răspunsurilor (pe variante) pentru cele 18 domenii ale funcţionării personale,
operaţionalizate prin itemii inventarului pentru evaluarea nefericirii.
Evaluarea şi Terapia Transgeneraţională a Unificării în afecţiunile neoplazice
15
Ipoteze principale
Studiul de faţă porneşte de la trei ipoteze teoretice generale:
2. Prima se referă la existenţa unor diferenţe individuale în adaptarea la stres.
Presupunem că există o serie de factori psihologici implicaţi în etiologia cancerului.
Considerăm ca nu atât evenimentele în sine constituie factori de risc, ci semnificaţia
care le este conferită. Astfel, apar urmatoarele două ipoteze :
Aşa cum se poate observa din Tabelul 1. şi din reprezentările grafice, pacientele din lotul
investigat au manifestat tendinţa de a obţine distribuţii normale ale scorurilor la
variabilele : verbalizare emoţională, viaţă fantasmatică, analiza emoţiilor, optimism,
autoeficienţă, nefericire faţă de sine şi familie, nefericire faţă de preocupările
extramaritale, respectiv stima de sine.
Pentru variabila locul controlului, media scorurilor s-a situat înspre zona valorilor
ridicate, indicand tendinţa pacientelor de a fi externaliste. Acest rezultat confirmă
datele raportate în literatura de specialitate privitoare la caracteristicile individuale
asociate personalităţii şi patternurilor comportamentale ale pacienţilor care dezvoltă
neoplazii.
2. Cea de-a doua ipoteză generală se referă la capacitatea factorilor cognitivi de
explicitare a diferenţelor individuale în adaptarea la stres. Presupunem că persoanele
diagnosticate cu neoplasm sunt caracterizate prin cognitii negative despre sine si
lume, cu tendinţa de culpabilizare.
Pentru variabilele ganduri, emoţii şi vise intruzive legate de aflarea diagnosticului,
respectiv evitarea gandurilor şi emoţiilor legate de acest eveniment traumatic,
distribuţiile scorurilor au manifestat tendinţe în direcţii opuse (tendinţa spre scoruri
ridicate în cazul intruzivităţii, respectiv tendinţa spre scoruri scăzute în cazul evitării),
aceste rezultate semnificand tendinţa pacientelor de a manifesta preocupări cognitive
şi emoţionale legate de neoplazia diagnosticată (ruminaţii specifice depresiei). Aceste
rezultate, corelate cu informaţiile evidenţiate pe parcursul analizei genogramelor, m-au
condus către ipoteza potrivit căreia aceste preocupări exacerbate pentru analiza
gandurilor şi emoţiilor negative care apar în urma unui eveniment dramatic de viaţă
exprimă o predispoziţie (se structurează) şi nu este o reacţie prezentă în urma aflării
diagnosticului. Coreland acest lucru cu teoriile psihologice privind etiologia cancerului
putem spune că aceasta este o trăsatură de personalitate care a avut un rol important în
declanşarea bolii la pacientele investigate, cu atat mai mult cu cat, in istoria personală a
fiecăreia apare ca şi constantă pierderea prin deces a unei persoane importante (soţ,
copii, avorturi repetate). Apariţia ruminaţiilor, alături de slaba competenţă în a
exprima emoţii negative legate de evenimente traumatice, de sentimentele ambivalente
pentru persoane semnificative (analiza genogramelor) urmată de pierderea acestora şi
autoculpabilizarea pacientelor, presupunem că au condus la exprimarea în plan somatic
a emoţiilor perturbatoare care nu au putut fi externalizate, rezultatul fiind dezvoltarea
neoplaziilor.
Evaluarea şi Terapia Transgeneraţională a Unificării în afecţiunile neoplazice
16
Deşi distribuţia scorurilor totale la indexul legat de nefericire a manifestat tendinţa de a fi
normală, distribuţiile scorurior la ariile funcţionării personale legate de viaţa
profesională şi de satifacţia faţă de viaţă / optimism au fost asimetrice : prima în sensul
scorurilor scăzute, indicănd un grad mai mare de mulţumire, iar cea de a doua în sensul
scorurilor ridicate, indicând un grad mai mare de nefericire, pesimism.Cel de al doilea
rezultat este firesc, întrucât această dimensiune integrează subdomeniile legate de
satisfacţia faţă de viaţă şi aşteptările legate de viitor, domenii care par a fi alterate de
aflarea diagnosticului de neoplazie (pentru paciente viitorul se rezumă la prezent, iar
prezentul înseamnă pentru ele boală, intervenţie chirurgicală cu interesarea schemei
corporale, insecuritate). Rezultatele obţinute la dimensiunea care vizează satisfacţia faţă
de viaţă, optimism le vom corela cu rezultatele obţinute la Chestionarul LOT – R, de
optimism şi observăm că, atunci când li s-a cerut să aprecieze gradul de nefericire cu
privire la satisfacţia vieţii şi aşteptările în viitor pacientele se declară foarte nefericite
sau extrem de nefericite, deşi la Chestionarul LOT media este de 20,06 ceea ce înseamnă
o distribuţie normală în ceea ce priveşte optimismul. Aceste rezultate par contradictorii
dar, având în vedere faptul că pacientele investigate au scoruri ridicate la locul
controlului şi analizând itemii Chestionarului LOT, observăm că de fapt răspunsurile la
acesta din urmă sunt mai degrabă consecinţa faptului că pacientele investigate au
sentimente de neputinţă în controlul propriei vieţi, nu îşi asumă – ca mecanism de
apărare – consecinţele propiilor acţiuni (locul controlului extern) astfel încât putem
spune că nu este vorba de optimism, ci de tendinţa de a participa la viaţa lor ca
spectator şi nu ca actor, în sensul că pacientele consideră că indiferent ce ar face nu pot
influnţa destinul implacabil (orientare fatalistă), în felul acesta deresponsabilizându-se,
încercând să reducă sentimentele de culpabilitate, evitănd, neacceptând realitatea, ceea
ce se reflectă la nivel somatic prin apariţia neoplaziei.
Am constatat de asemenea că itemii chestionarului sunt generali, fără a insista pe un
aspect al existenţei în care subiecţii să manifeste optimism, astfel că am putea interpreta
rezultatele şi din această perspectiă. Drept consecinţă, în timpul analizei genogramei, am
revenit la instrumentele aplicate în întâlnirea anterioară şi am analizat împreună cu
pacientele elementele de conţinut ale chestionarelor.
Analiza răspunsurilor (pe variante) pentru cele 18 domenii ale funcţionării personale,
operaţionalizate prin itemii inventarului pentru evaluarea nefericirii ni se pare relevantă
pentru a surprinde tendinţa pacientelor în ceea ce priveşte percepţia propriei vieţi şi
pentru a nuanţa interpretările.
La satisfacţia faţă de viaţă, 3 din 5 paciente au declarat că sunt extreme de nefericite,
acest rezultat putând reflecta faptul că diagnosticul de neoplazie a produs o reacţie de
insatisfacţie care s-a generalizat asupra tuturor domeniilor funcţionării personale.
De asemenea, aproape 3 din 5 paciente par a fi extrem de nefericite sau par a avea cel mai
înalt grad de nefericire în legătură cu evoluţia personală în viitor. Din nou, acest rezultat
e necesar să fie legat de sentimentul de lipsă de control a propriei vieţi şi de atitudinea
rezervată cu privire la evoluţia pozitivă, unul din aspectele pe care vom insista în terapie.
Un alt domeniu în legătură cu care 4 din 5 paciente şi-au exprimat nefericirea (alegând
variantele 6-7) a fost sănătatea fizică, iar acest rezultat nu mai trebuie comentat dacă
avem în vedere caracteristicile medicale ale pacientelor investigate.
Evaluarea şi Terapia Transgeneraţională a Unificării în afecţiunile neoplazice
17
Un aspect interesant este că, deşi 2 din 5 paciente şi-au exprimat nefericirea (variantele
6-7) în legătură cu relaţia cu soţul şi căsnicia, doar una din 5 paciente s-a declarat
nefericită în legătură cu viaţa sexuală. În urma discuţiilor purtate cu pacientele după
completarea chestionarelor, putem interpreta acest rezultat ca fiind expresia unor
disocieri pe care pacientele le percep între viaţa maritală şi viaţa sexuală (pacientele au
explicat răspunsurile prin faptul ca nu au nevoi/dorinţe sexuale şi lipsa vieţii sexuale, în
acest caz, nu le provoacă nefericire). Apare de aici ideea educaţiei preventive în ceea ce
priveşte armonizarea în plan sexual pentru a reduce riscurile tulburărilor hormonale şi
somatofiziologice care contribuie la dezvoltarea neolaziilor mamare.
Din TABELUL II. se mai observă o concentrare a frecvenţelor răspunsurilor în zona
variantelor 3 – 4, rezultat care este concordant cu distribuţiile cvasinormale pentru
dimensiunile funţionării personale legate de preocupările maritale, activităţi
extramaritale, sine şi familie. variabile 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11
1. verbalizarea
emoţiilor
-
2. viaţa imaginară -0,11 -
3. identificarea
emoţiilor
0,33 -
0,50**
-
4. excitabilitatea
emoţională
-0,03 -0,13 0,16 -
5. analiza
emotiilor
0,21 -0,28 0,24 -0,05 -
6. optimism -
0,43*
0,26 0,05 -0,05 0,25 -
7. externalism
(LC)
-0,02 -0,19 -0,01 0,56** -0,07 -0,01 -
8. autoeficienţă 0,03 0,30 0,18 0,17 -0,25 0,12 -0,20 -
9. stimă de sine -0,18 0,30 -0,01 -0,11 -0,01 0,38* -
0,51**
0,48** -
10. ganduri şi
emoţii intruzive
-0,04 0,07 -
0,38*
0,24 -0,23 -0,26 0,59** -0,03 -
0,34
-
11. evitarea
gandurilor şi
emoţiilor
0,15 0,03 0,14 -0,16 0,42* 0,24 -0,41* 0,05 015 -
0,63**
-
12. scor total
nefericire
0,13 0,15 -0,16 -0,29 -
0,41*
-0,15 0,22 -0,07 -
0,14
0,38* -
0,38*
* p<o,o5; ** p<0,01
TABEL III.
Evaluarea şi Terapia Transgeneraţională a Unificării în afecţiunile neoplazice
18
Analiza corelaţiilor a pus în evidenţă existenţa unei corelaţii negative semnificative
stabilită între scorurile la verbalizarea emoţiilor şi scorurile pacientelor la scala pentru
evaluarea optimismului. Acest rezultat semnifică tendinţa de asociere a optimismului cu
un nivel scăzut al verbalizării emoţiilor, iar dacă ţinem cont de sensul scalei pentru
chestionarul BVAQ, un scor scăzut la verbalizarea emoţiilor înseamnă de fapt
competenţe în exprimarea emoţiilor în plan verbal (absenţa alexitimiei sub acest aspect).
Dar am constatat analizând rezultatele anterioare, că distribuţia cvasinormală a
răspunsurilor la chestionarul LOT nu înseamnă ca pacientele investigate nu sunt
pesimiste, ci mai degrabă că nu consideră că viitorul poate fi influenţat prin acţiunile lor.
De asemenea, scorurile la analiza emoţiilor din Chestionarul BVAQ au corelat negativ şi
semnificativ cu scorurile totale la scala LDI, acest rezultat semnificând asocierea unui
nivel ridicat al nefericirii faţă de domeniile funcţionării personale cu tendinţa
pacientelor neoplazice de a reveni asupra gandurilor şi emoţiilor negative.
Scorurile la analiza emoţiilor au corelat pozitiv şi semnificativ cu scorurile la evitarea
gândurilor, emoţiilor şi situaţiilor legate de evenimentele traumatizante. Acest rezultat
exprimă tendinţa asocierii între preocupările legate de evenimentul dramatic al stabilirii
diagnosticului şi analiza propriilor emoţii (preocuparea excesivă faţă de situaţii
dureroase, neîmpărtăşite,conduce în timp la vulnerabilizare).
Peter Riedesser şi Gottfried Fischer (2001), îl citează pe Wilson care explică intruziunea
ca “mecanism cognitiv” de apărare, în sensul că, deşi intruziunea poate fi înţeleasă în
concepte de asimilare şi acomodare a experienţei traumatice, pot apărea deformări
cognitive, legăturile pot fi percepute fals, explicate fals şi cauzele pot fi atribuite
distorsionat. Dacă asimilarea experienţei traumatice la schema traumei reuşeşte, atunci
aceasta se poate acomoda la rândul ei şi poate integra informaţia traumatică.
Am mai observat o corelaţie pozitivă semnificativă de intensitate moderată între scorurile
la excitabilitatea emoţiilor (ca dimensiune a alexitimiei) şi scorurile la Chestionarul
pentru evaluarea locului controlului, rezultat care semnifică tendinţa de asociere a
externalismului cu absenţa competenţelor legate de stimularea emoţională la acţiunea
unui eveniment inductor de emoţii (trăiesc emoţia dar sunt inadecvate ca reacţie).
Abordare comparativă. Evaluarea scorurilor pre şi post-intervenţie.
Validarea programului de intervenţie psihoterapeutică
Abordarea comparativă a rezultatelor a fost realizată conform procedurilor statistice şi
este prezentată în amănunt pe parcursul Capitolului IV al lucrării de doctorat. În
continuare prezentăm o parte din graficele care ilustrează evaluarea scorurilor pre şi post-
intervenţie precum şi tabelul care prezintă rezultatele comparaţiilor între scorurile pe care
pacientele le-au obţinut înainte de începerea programului de intervenţie psihoterapeutică
şi scorurile obţinute în etapa de post-testare.
Evaluarea şi Terapia Transgeneraţională a Unificării în afecţiunile neoplazice
19
scoruri totale nefericire pre-interventie
878685827978767271706966646362616058575654
Fre
cven
te
3
2
1
0
scoruri totale nefericire post-interventie
5048454443424140393837
Fre
cven
te
7
6
5
4
3
2
1
0
Evaluarea şi Terapia Transgeneraţională a Unificării în afecţiunile neoplazice
20
nefericire domeniul marital pre-interventie
222119181716151413121110987
Fre
cven
te
5
4
3
2
1
0
nefericire domeniul marital post-interventie
1211109876
Fre
cven
te
10
8
6
4
2
0
Evaluarea şi Terapia Transgeneraţională a Unificării în afecţiunile neoplazice
21
insatisfactia fata de viata pre-interventie
1312111098
Fre
cven
te
16
14
12
10
8
6
4
2
0
insatisfactia fata de viata post-interventie
7654
Fre
cven
te
18
16
14
12
10
8
6
4
2
0
Evaluarea şi Terapia Transgeneraţională a Unificării în afecţiunile neoplazice
22
dificultati in verbalizarea emotiilor pre-interventie
39383736353431
Fre
cven
te
12
10
8
6
4
2
0
verbalizarea emotiilor post-interventie
2423222120191817161514
Fre
cven
te
7
6
5
4
3
2
1
0
Evaluarea şi Terapia Transgeneraţională a Unificării în afecţiunile neoplazice
23
dificultati in identificarea emotiilor pre-interventie
2524222120191817141310
Fre
cven
te
6
5
4
3
2
1
0
dificultati in identificarea emotiilor post-interventie
181716151413121110
Fre
cven
te
8
6
4
2
0
Evaluarea şi Terapia Transgeneraţională a Unificării în afecţiunile neoplazice
24
dificultati in analiza emotiilor pre-interventie
28272625242322212019181715141310
Fre
cven
te
5
4
3
2
1
0
dificultati in analiza emotiilor post-interventie
161514131211
Fre
cven
te
10
8
6
4
2
0
Evaluarea şi Terapia Transgeneraţională a Unificării în afecţiunile neoplazice
25
optimism pre-interventie
1817161514131211109876
Fre
cven
te
10
8
6
4
2
0
optimism post-interventie
25242322212019
Fre
cven
te
6
5
4
3
2
1
0
Evaluarea şi Terapia Transgeneraţională a Unificării în afecţiunile neoplazice
26
auto-eficienta pre-interventie
777471706766656160595756555345
Fre
cven
te
6
5
4
3
2
1
0
auto-eficienta post-interventie
949390898887868584838281
Fre
cven
te
5
4
3
2
1
0
Evaluarea şi Terapia Transgeneraţională a Unificării în afecţiunile neoplazice
27
stima de sine pre-interventie
2524232120191817161514
Fre
cven
te
10
8
6
4
2
0
stima de sine post-interventie
31302928272625
Fre
cven
te
10
8
6
4
2
0
Evaluarea şi Terapia Transgeneraţională a Unificării în afecţiunile neoplazice
28
externalism pre-interventie
343332313029282421
Fre
cven
te
12
10
8
6
4
2
0
externalism post-interventie
181716151413121110987
Fre
cven
te
5
4
3
2
1
0
Evaluarea şi Terapia Transgeneraţională a Unificării în afecţiunile neoplazice
29
Tabelul 1
Abordare comparativă a rezultatelor. Evaluarea scorurilor pre şi post-intervenţie
Variabile
Moment
m
s
t
d-Cohen
Scoruri totale nefericire pre-intervenţie 70.00 9.80
17.02 3.91 post-intervenţie 42.00 3.16
Nefericire domeniul marital pre-intervenţie 13.79 4.08
8.24 1.59 post-intervenţie 8.96 1.59
Nefericire domeniul profesional pre-intervenţie 10.10 2.62
6.97 1.62 post-intervenţie 6.86 1.21
Nefericire domeniul extramarital pre-intervenţie 7.89 2.17
8.05 1.56 post-intervenţie 5.13 1.32
Nefericire sine şi familie pre-intervenţie 20.24 2.87
16.16 3.89 post-intervenţie 11.68 1.33
Insatisfacţia faţă de viaţă pre-intervenţie 10.96 1.67
18.84 4.27 post-intervenţie 5.55 0.73
Dificultăţi în verbalizarea emoţiilor pre-intervenţie 36.24 1.76
34.18 7.93 post-intervenţie 18.72 2.65
Nivel redus al potenţialului de imagerie pre-intervenţie 16.65 5.17
1.22 ns
0.29 post-intervenţie 15.34 4.01
Dificultăţi în identificarea emoţiilor pre-intervenţie 18.79 3.28
9.56 1.83 post-intervenţie 13.82 2.13
Nivel redus al rezonanţei emoţionale pre-intervenţie 17.51 2.47
3.25 0.60 post-intervenţie 15.93 2.89
Dificultăţi în analiza emoţiilor pre-intervenţie 19.48 4.91
7.90 1.67 post-intervenţie 13.51 1.54
Optimism pre-intervenţie 10.75 3.24
- 17.73 4.18 post-intervenţie 21.93 2.08
Auto-eficienţă pre-intervenţie 63.27 7.28
- 15.55 4.11 post-intervenţie 86.24 3.42
Externalism pre-intervenţie 30.75 2.87
17.38 5.37 post-intervenţie 12.79 3.86
Stimă de sine pre-intervenţie 19.10 2.69
- 17.52 3.96 post-intervenţie 27.68 1.58
ns – diferenţă nesemnificativă statistic
Tabelul 1. prezintă rezultatele comparaţiilor între scorurile pe care pacientele le-au
obţinut înainte de începerea programului de intervenţie psihoterapeutică (pe care îl vom
prezenta ulterior) şi scorurile obţinute în etapa de post-testare.
În urma intervenţiei psihoterapeutice, pacientele au completat individual, în cadrul unor
întâlniri separate, scalele şi chestionarele care fuseseră administrate înainte de începerea
programului. Răspunsurile au fost analizate sub aspectul validităţii (omisiuni, pattern-uri
atipice), neconstatându-se protocoale invalide.
Am scorat scalele şi chestionarele conform instrucţiunilor oferte de către autorii acestora,
scorurile rezultate fiind introduse în baza iniţială de date.
Evaluarea şi Terapia Transgeneraţională a Unificării în afecţiunile neoplazice
30
Pentru evaluarea eficacităţii modelului terapeutic pe care îl propunem, am utilizat un
design de tip pre / post-test cu două măsurători repetate şi cu 15 variabile
dependente. Comparaţiile între mediile scorurilor obţinute de către paciente înainte de
programul de intervenţie şi mediile scorurilor pe care le-am obţinut după derularea
acestuia au fost efectuate cu testul t-student pentru măsuri repetate. Pentru evaluarea
mărimii efectului programului de intervenţie asupra scorului la cele 15 variabile pe care
le-am avut în vedere, am utilizat indicatorul propus de J. Cohen (1988, cit de Popa M.,
2008). Cohen oferă următoarele repere de interpretare pentru coeficientul d : 0.20 – efect
redus; 0.50 – efect de mărime medie; 0.80 – efect mare.
Datele din tabel au indicat diferenţe semnificative statistic în cazul a 14 dintre cele 15
variabile. Astfel, în urma programului de intervenţie, lotul pacientelor a înregistrat o
tendinţă semnificativă de scădere a scorurilor totale la scalele LDI pentru evaluarea
gradului de insatisfacţie faţă de viaţă. De asemenea, toate domeniile funcţionării
individuale au înregistrat scăderi semnificativ statistic ale acesteia, mediilor obţinute de
către paciente după programul de intervenţie. Dintre acestea, cele mai mari mărimi ale
efectului au fost înregistrate în cazul insatisfacţiei faţă de viaţă respectiv al domeniului
legat de sine şi familie.
În ceea ce priveşte faţetele alexitimiei, singurul domeniu în cazul căruia diferenţele nu au
fost semnificative deşi media înregistrată post-intervenţie a fost mai scăzută comparativ
cu cea obţinută înainte de intervenţie (acest rezultat indicând un nivel mai redus al
alexitimiei) a fost potenţialul de imagerie.
În cazul celorlalte 4 domenii care definesc alexitimia, mărimile efectelor au variat între
0.6 (pentru rezonanţa emoţională) şi 7.93 (pentru verbalizarea emoţiilor). În urma
parcurgerii programului de intervenţie psihoterapeutică, pacientele au manifestat tendinţa
de a obţine scoruri semnificativ mai scăzute la dificultăţile în verbalizarea emoţiilor,
dificultăţi în identificarea emoţiilor, nivel redus al rezonanţei emoţionale, respectiv
dificultăţi în analiza emoţiilor, rezultate care au exprimat o îmbunătăţire considerabilă a
capacităţii de identificare, analiză şi exprimare în plan emoţional.
Programul de intervenţie psihoterapeutică s-a dovedit a fi eficient şi în ceea ce priveşte
optimismul în rândul bolnavelor, a sentimentului de autoeficienţă precum şi a valorizării
pozitive de sine (stima e sine).
Pentru toate aceste variabile, pacientele au obţinut medii semnificative mai ridicate după
parcurgerea programului comparativ cu mediile pe care le-au obţinut înainte de începerea
acestuia.
În fine, programul de intervenţie a modificat semnificativ stilul de atribuire a cauzelor şi
semnificaţiilor simptomatologiei de către paciente, în sensul în care acestea s-au dovedit
a fi mult mai internaliste după program comparativ cu momentul de dinainte, în care au
fost evaluate.
Evaluarea şi Terapia Transgeneraţională a Unificării în afecţiunile neoplazice
31
Eficacitatea programului de intervenţie psihoterapeutică a fost probată şi prin mărimile
mari ale efectului (valorile coeficientului d. Cohen) pentru 13 dintre variabilele evaluate
înainte şi după derularea programului.
În concluzie, asistarea psihoterapeutică de care a beneficiat lotul de paciente, a contribuit
la reducerea semnificativă a percepţiei insatisfacţiei legată de diferite domenii ale
funcţionării personale, la reducerea semnificativă a blocajelor în exprimarea emoţiilor, la
creşterea semnificativă a optimismului, încrederii în propriile competenţe şi a nivelului
stimei de sine precum şi la schimbarea stilului atribuţional, care a evoluat dinspre
externalism spre internalism.
Am prezentat în continuare structura, obiectivele şi rezultatele unui program
psihoterapeutic recuperator pentru bolnavele cu neoplasm mamar aplicat unui grup de
30 paciente diagnosticate ca având cancer de sân. Participantele la grup au vârste
cuprinse între 50 si 65 de ani, cu nivel de pregătire mediu şi superior şi sunt sau au fost
căsătorite. Pacientele se aflau în stadiul I sau II al bolii, unele erau operate şi toate urmau
tratamentul cu citostatice. Ele au beneficiat de asistenţă pe durata a şase luni, într-un ritm
de aproximativ o şedinţă pe saptamână, pauza dintre întâlniri permiţând asimilarea şi
reordonarea / integrarea conţinuturilor precum şi exersarea tehnicilor învăţate în timpul
şedinţelor de psihoterapie. Întâlnirile de grup alternau cu şedinţe individuale. Psihoterapia
de grup, spre deosebire de cea individuală, acţionează prin alte mecanisme : instalarea
speranţei, văzând că unele membre ale grupului au reuşit să depăşească anumite etape ale
bolii, celelalte paciente înţeleg că şi ele pot reuşi, învăţarea prin modelare şi imitaţie,
suportul emoţional şi energetic al grupului, universalitatea problemei – problema pe care
o pacienta o are nu o vizează doar pe ea, ci apare şi la alte persoane.
Obiectivele grupului terapeutic au fost reducerea izolării, acceptarea bolii,
însuşirea unor tehnici de respiraţie controlată, relaxare şi imagerie dirijată, regăsirea
sensului şi autorevalorizarea în cadrul unui proces terapeutic unificator şi reintegrator al
personalităţii, din perspectiva rolurilor identitare (masculin, feminin, parental-filiale),
activarea resurselor, maturizarea psihospirituală, resemnificarea evenimentelor
traumatizante, modificarea scenariilor de viaţă.
Forma de suport de grup pe care am oferit-o a venit în completarea tratamentului
operaţional şi medicamentos şi a însemnat o ocazie de a le oferi bolnavelor posibilitatea
de a beneficia de suport psihologic, de un loc securizant în care se pot exprima liber atât
emoţional cât şi verbal, unde au avut ocazia de a se redescoperi, de a avea acces la
resursele interioare, unde au învăţat să-şi dezvolte strategii mai eficiente de a face faţă
realităţilor bolii.
În lucrul cu bolnavele cu neoplasm mamar ne propunem evaluarea dinamicii
inconştiente a familiei, o analiză a rolurilor şi mecanismelor care permit ca scenariul
familial să se deruleze şi să se transmită transgeneraţional. Pentru atingerea acestor
obiective este necesar să identificăm miturile şi ritualurile specifice familiilor din care fac
parte bolnavele, identificarea tipului de loialitate familială şi a secretelor corelate, acestea
fiind repere conceptuale de bază în Abordarea Transgeneraţională a Unificării, terapie
Evaluarea şi Terapia Transgeneraţională a Unificării în afecţiunile neoplazice
32
impusă în practica de specialitate de către prof. dr. Iolanda Mitrofan, asimilând concepte
fundamentale ale psihogenealogiei.
ETAPE TERAPEUTICE
I. Etapa.
Evaluarea. Colectarea şi structurarea informaţiilor
ETAPA a –II-a.
- Controlul anxietăţii şi durerii prin exersarea unor tehnici de relaxare care pot fi
folosite în viaţa de zi cu zi
- Creşterea toleranţei la frustrare şi la stres
ETAPA a-III-a
- Identificarea etapelor prin care trec pacientele.
- Identificarea temelor familiale şi analiza sensului existenţial
- Identificarea motivaţiilor inconştiente care stau la baza anumitor comportamente
nedorite
- Acceptarea bolii.
ETAPA a-IV-a
- Se învaţă tehnici de imagerie dirijată centrate pe protejatrea organismului – adaptare
după metoda Simonton
ETAPA a-V-a
- Regăsirea sensului şi autorevalorizarea în cadrul unui proces terapeutic unificator şi
reintegrator al personalităţii, din perspectiva rolurilor identitare (masculin, feminin,
parental-filiale).
- Activarea resurselor şi a intenţionalităţii creatoare în maturizarea psihospirituală şi în
modificarea scenariilor de viaţă.
Exemplu de studiu de caz. Aşa cum am amintit deja, am folosit ca metodă de lucru
calitativă studiul de caz
Prezentăm în continuare unul dintre cazurile pe care le considerăm relevante pentru a
evidenţia aspecte ce pot oferi baza verificării ipotezelor legate de dinamica bolii existente
şi problematica psihologică şi contextuală a cazuisticii abordate pe parcursul acestei
cercetări.
Evaluarea şi Terapia Transgeneraţională a Unificării în afecţiunile neoplazice
33
STUDIU DE CAZ 1 : Rolul blestemului ca vehicul de transmitere a patologiei
transgeneraţionale.
Primul caz pe care îl prezentăm este o bolnavă de 63 de ani – D., operată în urma
depistării unui cancer la sân în stadiu II, cu mastectomie totală în urma operaţiei şi care
atunci când a venit în terapie era sub tratament cu citostatice.
În prima etapă, cea de evaluare, ne-am propus, pe lângă formarea unei alianţe
terapeutice şi formarea coeziunii grupului ,îmbunătăţirea abilităţilor de comunicare şi
relaţionare cu noi şi cu ceilalţi, conştientizare extinsă şi autocunoaştere, autenticitatea,
spontaneitatea şi calitatea comunicării, abilităţilor de contact, stimularea empatiei.
Dacă la început D. era destul de reticentă în a vorbi despre viaţa ei şi suficient de sceptică
în legatură cu beneficiile psihoterapiei, încercând mai degrabă sa le organizeze pe
celelalte paciente, să preia controlul asupra grupului, pe parcurs, observând cum alte
bolnave reuşesc să comunice despre situaţiile dramatice prin care trec, să vorbească
despre temerile lor, înţelegând care este beneficiul explorării asistate a evenimentelor
semnificative, participând la chatarsis-ul colegelor ei, a renunţat la atitudinea
dominatoare (mecanism de apărare) şi a acceptat să vorbească despre aspecte ale vieţii ei
mai puţin explorate.
Vom prezenta pe scurt informaţiile aflate în urma primei etape de evaluare dar şi
din celelalte etape ale modelului terapeutic propus, corelate cu rezultatele la testele
aplicate anterior intervenţiei terapeutice. Ulterior vom prezenta tehnicile utilizate în
cadrul programului şi efectele acestora asupra calităţii vieţii pacientei.
D. fusese operată de neoplasm mamar în urmă cu cinci luni, iar acum urma
tratamentul cu citostatice. Pacienta fusese diagnosticată ca având cancer malign cu doi
ani după decesul celui de al doilea soţ. Vorbind despre el D. avea lacrimi în ochi, deşi
povestea că avusese o căsnicie nefericită, cu un bărbat alcoolic de care a stat mai mult
despărţită, deşi nu au divorţat. Despre decesul lui, eveniment traumatic pentru pacienta
noastră, vorbeşte destul de puţin, încercând să „fugă” spre subiectul ei preferat : copiii.
Doliul nefăcut şi faptul că se învinovăţea pentru moartea partenerului (bănuia că s-a
neglijat în ultima perioadă a vieţii, decesul survenind în urma unui AVC), o determina să
nu-şi dorească să ia contact cu acest eveniment semnificativ din viaţa ei.
Reconstruirea trecutului clientei a însemnat un demers analitic corelat cu asistarea
pacientei în elaborarea genogramei, aceasta fiind ajutată să identifice temele familiale,
pattern-urile repetitive, să analizeze relaţiile dintre membrii familiei.
Alegerea partenerială a fost făcută fără implicare emoţională din partea lui D., de altfel o
fire mai rece, care nu-şi exprimase vreodată emoţiile, nici măcar faţă de copiii pe care
spunea că îi iubeşte mai mult decât viaţa (pe parcursul construirii genogramei am
constatat că, de fapt, pacienta avea sentimente ambivalente mai ales faţă de băiat, pe care
nu şi-l dorise şi pe care îl asocia în mod constant cu soţul alcoolic). Pentru copii spunea
că „s-a sacrificat”, „s-a lăsat pe ea ca să aibă ei de toate”, atitudinea ei şi modul în care
intervenea, intruziv, în viaţa acestora conducându-ne spre ipoteza unor deficite de
autovalorizare care trebuiau supracompensate prin satisfacerea nevoii de putere,
Evaluarea şi Terapia Transgeneraţională a Unificării în afecţiunile neoplazice
34
comportamentul derivat din aceasta fiind controlul excesiv, exercitat sub forma ajutorului
necondiţionat. Această ipoteză a fost susţinută şi de aprecierile făcute la adresa copiilor
„nerecunoscători”. Excesiv de autoritară, dominatoare, D. şi-a rejectat soţul imediat după
naşterea primului copil, al doilea intervenind ca un „accident” acceptat într-un final la
insistenţele familiei. Cu toate că pentru cei din afara familiei Doina se prezintă ca mamă
model, dedicată copiilor, care a suferit din cauza relaţiei maritale conflictuale, realitatea
pe care în final a dezvăluit-o o determina să se învinovăţească pentru multe aspecte din
viaţa ei. Soţul a început să bea după câţiva ani de căsnicie, „alegând” alcoolul ca pe un
refugiu dintr-o realitate pe care nu o putea accepta. D. era abia de puţin timp conştientă
de faptul că, dacă nu fost cauza degradării soţului ei, nici nu a intervenit să-l sprijine în
vreun fel. Mai mult decât atât, pe parcursul întâlnirilor a început să-şi explice relaţia nu
tocmai caldă cu băiatul, pe care până atunci avea tendinţa sa-l considere rău şi
nerecunoscător. Apariţia pe lume a acestui copil a fost nedorită de pacienta noastră, în
schimb mult aşteptată de soţul ei, iar pe copil îl asocia permanent cu partenerul respins,
cu faptul că viaţa a devenit mai grea, singură cu doi copii. Băiatul fusese de la început
tratat diferit faţă de fată (deşi pacienta nu recunoştea, faptele relatate dovedeau acest
lucru), comparat permanent cu aceasta în detrimentul lui şi intră în contrascenariu ,
respingând conştient modelul familial, pe când fata intră pe scenariul mamei,
identificându-se cu aceasta. În virtutea ambivalenţei, deşi mândră de rezultatele celor doi
copii, mari acum, le transmitea engrama „nu creşte!” preluând tot mai multe din sarcinile
domestice ale celor doi, deşi locuiau separat, menţinând în felul acesta controlul. Între cei
doi exista o ostilitate în copilărie evidentă, acum mascată, dar sunt evidente scenariile
capcană în care întrega familie este menţinută de scenariile patogene repetitive.
Pacienta povesteşte, pe măsură ce construim genograma, că toate femeile din
familia ei au divorţat. Mama ei, pe scenariul căreia a intrat D., era o femeie dură,
autoritară, egoistă, care a crescut-o singură, divorţată fiind, după care a lăsat-o o perioadă
la un bunic vitreg, iar ea s-a căsătorit, a plecat cu soţul şi după un timp a luat-o şi pe D.
înapoi în familie. Despre acea perioadă pacienta nu povesteşte cu plăcere.
Din construcţia genogramei este evident faptul, remarcat şi de pacientă, că
bărbaţii dispar, prin deces, neimplicare, alcoolism sau divorţ. Femeile rămân singure,
împlinind astfel un destin proiectat transgeneraţional, despre care D. îşi aminteşte cu
greu, ca de o poveste care s-a auzit demult, dar despre care nu cunoaşte detalii. Era vorba
despre blestemul părinţilor unei antecesoare care s-a hotărât sa se căsătorească cu alt
bărbat decât cel ales de familie. Această fată care s-a opus obiceiurilor vremii este
personajul – cheie care fantomizează întreaga familie de mai multe generaţii. Părinţii
dezamăgiţi de alegerea fetei au blestemat-o să fie nefericită în căsnicie, să-şi piardă
bărbatul şi tot aşa să păţească 8 generaţii după ea. În felul acesta, evenimentul – metaforă
(căsătoria) cu finalul proiectat transgeneraţional se constelează în jurul temei
fundamentale feminitate – masculinitate.
Prezenţa fantomei antecesoarei este evidentă în viaţa femeilor din această familie,
alegerile parteneriale fiind, din cele spuse de D., nejustificate, „ca şi cum altcineva ar fi
ales”. Dezvoltarea cancerului la sân nu este întâmplătoare la pacienta noastră.
Sentimentul de autoînvinovăţire pentru decesul soţului căruia nu apucase să-i ceară
iertare se suprapune peste neasumarea compensatorie a feminităţii (încercând să o
recupereze la nivel transgeneraţional pe înaintaşa ei exclusă din familie tocmai pentru
asumarea rolului feminin).
Evaluarea şi Terapia Transgeneraţională a Unificării în afecţiunile neoplazice
35
O altă temă – nucleu este confuzia identitară. Femeile din familie, pe linie
maternă îşi asumă rol masculin, nu-şi integrează feminitatea, „ajutate” fiind şi de lipsa de
confirmare din partea taţilor absenţi. Pacienta nici nu şi-a cunoscut tatăl până la
adolescenţă, iar apoi nu a avut vreo relaţie cu el. În schimb copilăria i-a fost marcată de
relaţia conflictuală a mamei cu tatăl vitreg, abuziv, violent, scenariul pe care şi l-a
integrat fiind unul care avea ca idee centrală nefericirea în căsnicie şi rolul strict
reproductiv pe care îl are bărbatul. Vorbind despre relaţia cu soţul şi despre nivelul de
satisfacţie în căsnicie (în etapa în care am interpretat răspunsurile incapsulate de la
chestionarele aplicate anterior), D. a explicat alegerea făcută (scor 5 pentru relaţia cu
soţul şi 2 pentru sex în ceea ce priveşte nefericirea) prin lipsa dorinţei, a nevoilor sexuale,
nu prin faptul că ar fi fost satisfăcută.
Semnificativ este şi faptul că D. ştie, deşi fără date exacte, că bunica ei şi alte femei din
familie au murit de cancer la sân sau în sfera genitală, boala ei putând fi considerată un
răspuns – metaforă de tip organic, relevant pentru loialitatea familială, ca nevoie de
apartenenţă a unei femei care a experimentat abandonul în variate forme.
Deşi aparent avea o atitudine pozitivă faţă de boală, faţă de posibilităţile de vindecare, am
constatat că prezenta de fapt o depresie mascată, cu manifestări de anxietate deplasate
către alte centre de interes, îşi făcea griji exagerate în legătură cu viaţa copiilor ei, deşi
aceştia erau adulţi şi locuiau separat de mama. Această deplasare a îngrijorării era tocmai
un refugiu în situaţii pe care le putea controla, căutând valorizare şi recunoaştere, în felul
acesta evitând gândurile negative care aveau legătură cu boala.
La această pacientă aparent nevoia fundamentală era cea de control, pe toată
perioada spitalizării şi înainte şi după intervenţia chirurgicală, ea era cea care încuraja
colegele, le sfătuia, oferea informaţii cu privire la posibilităţile de evoluţie ale bolii. Şi
culpabilizarea pentru că nu a putut interveni în decizia finală a soţului conduce tot spre un
fals sentiment de control asupra situaţiei, toate aceste încercări fiind de fapt mecanisme
de apărare în faţa fricii de a nu avea control pe propria viaţă.
Odată depăşite reţinerile în ceea ce priveşte comunicarea deschisă în faţa
grupului, mai ales când era vorba despre situaţii care simţea ca nu o avantajează,
imaginea în faţa propriei persoane şi în faţa celorlalte participante la grup fiind foarte
importantă pentru pacienta noastră, D. a devenit receptivă la propunerile noastre şi şi-a
însuşit tehnicile de respiraţie şi de relaxare. Ea ne-a povestit ulterior că le practica zilnic
dar şi de cate ori se simţea agitată sau îi creştea tensiunea şi înaintea şedinţelor de
tratament cu citostatice care deveniseră, spre final, tot mai greu de suportat. Pacienta a
căpătat încredere în beneficiile tehnicilor învăţate şi după ce a observat că, în urma
practicării acestor tehnici, se diminua tensiunea care apărea la nivelul gâtului atunci când
trebuia sa vorbească despre aspecte dureroase ale vieţii ei.
În calitate de fiinţă umană, corpul şi psihicul nostru funcţionează ca un sistem.
Somaticul şi psihicul acţionează continuu unul asupra celuilalt, într-o manieră circulară.
De exemplu, când suntem foarte emoţionaţi simţim emoţia şi cu corpul. Astfel, cea mai
mare parte a conflictelor noastre emoţionale nu se manifesta numai sub forma unor stări
sufleteşti , ci şi ca simptome fizice. Emoţiile negative se traduc frecvent sub forma unor
tensiuni musculare, tulburări respiratorii, distorsiuni în mişcare şi acţiune. Pe parcursul
Evaluarea şi Terapia Transgeneraţională a Unificării în afecţiunile neoplazice
36
şedinţelor de psihoterapie, am urmarit să stabilim un diagnostic, apeland şi la lectura
corporală: felul în care pacienta mergea, respira, se misca. Pe baza acestor informaţii am
identificat tensiunile musculare răspunzatoare de blocajele emoţionale.
Cea de-a doua etapă s-a axat pe controlul anxietăţii şi durerii prin exersarea
unor tehnici de relaxare care pot fi folosite in viata de zi cu zi şi pe creşterea toleranţei la
frustrare şi la stres.
Planul de terapie vizeaza diminuarea anxietăţii şi a depresiei subclinice, învăţarea unor
tehnici de relaxare şi de restructurare a gândurilor iraţionale sau disfuncţionale,
intrarea în contact cu propriul potenţial, echilibrarea emoţională a pacientei.
Pacienta noastră era o persoană anxioasă, cu depresie mascată şi care se afla la
mijlocul şedintelor cu citostatice, care reprezintă un punct critic în care o parte din
bolnave traiesc emoii ambivalente, pe de o parte le este teamă să renunţe la tratament
întrucât şi-ar pierde speranţa în ceea ce priveşte evoluţia pozitivă a bolii, pe de altă parte
efectele secundare devin de nesuportat, bolnavele simt că citostaticile sau radioterapia le
otrăvesc întregul organism şi atunci apare îngrijorarea legată de capacitatea de a suporta
tratamentul până la final. Teama, anxietatea, îngrijorarea şi anorexia pot fi în strânsă
dependenţă, cu atât mai mult cu cat pacientele se simt tot mai rău, nu pot manca.
În aceste situaţii am utilizat tehnici de respiraţie şi tehnici de relaxare, care pot
scădea anxietatea şi fenomenele anticipatorii ce însoţesc alimentaţia. Un punct esenţial
este felul în care bolnavul respiră. Terapia prin respiraţie care este deja o metoda a
medicinei alternative în tratarea cancerului, este o posibilitate prin care corpul este
inundat cu oxigen. La bolnavii cu cancer respiraţia, ca expresie a fluidului vital, este
limitată. Prin eliberarea treptată a respiraţiei pacienţii pot deveni deschişi pentru fluxul
vieţii. Exerciţiile de respiraţie profundă îmbunătăţesc funcţia respiratorie şi elimină
stresul şi tensiunea.
În sensul larg, relaxarea semnifică o deconectare generală a individului de activitatea sa
cotidiană; în acelaşi timp, în sens restrâns este o tehnică de psihoterapie fundamentată
ştiinţific, care urmăreşte realizarea unei decontracturi musculare si nervoase, având ca
efect un repaus cât mai eficient, economisirea energiei fizice şi psihice, creşterea
rezistenţei la stres a organismului şi diminuarea efectelor negative ale stresului deja
instalat. Pacienta a fost învăţată să recurgă la aceste tehnici şi acasă, înainte de masa sau
înainte de a urma tratamentul cu citostatice.
Tratamentul ca atare, în cancer, poate implica anumite tehnici medicale provocatoare de
durere. Scopul acestei etape a fost învăţarea unor tehnici de respiraţie si relaxare care să
conducă la scăderea anxietăţii şi să le ajute pe paciente să aibă capacitatea de a-şi
diminua durerea sau celelalte efecte psihofiziologice care apar ca urmare a tratamentului.
În următoarea etapă ne-am propus atingerea mai multor obiective:
- Continuarea analizei temelor familiale şi a sensului existenţial.
Evaluarea şi Terapia Transgeneraţională a Unificării în afecţiunile neoplazice
37
- Identificarea motivaţiilor inconştiente care stau la baza anumitor
comportamente nedorite
- Gestionarea eficientă a crizelor şi conflictelor interpersonale
- Acceptarea bolii
În această etapă, în lucrul cu dramagenograma am ajutat-o pe pacientă să-şi
regăsească emoţiile reprimate în timpul copilăriei ( pentru că erau supuse interdicţiilor)
şi nevoile vitale nesatisfăcute ( pentru că nu erau recunoscute), în aşa fel încât să permită
libertatea exprimării, în primul caz, şi o mai deplină satisfacţie, în cel de-al doilea. Fiind
vorba de un limbaj care era nevoie să fie decriptat, a fost nevoie de mai multe şedinţe de
grup şi individuale până când D. a reuşit să înţeleagă, ghidată pas cu pas, că o parte din
comportamentele maladatative, pe care pacienta le justifica raţionalizându-le, îi
aparţineau de fapt nu ei, ci mamei dure, autoritare, pentru care avea sentimente
ambivalente şi căreia îi era loială. După această etapă de resemnificare, pacienta noastră
a început să comunice autentic, a renunţat la masca în spatele căreia se proteja de teama
ca ea şi ceilalti să nu o judece şi să o respinga. De fapt, nevoia de control, nevoia de
putere pe care le identificasem la început ascundeau teama de abandon, justificată prin
traumele de abandon pe care le traise D. dar şi de traumele transmise transeneraţional
prin intermediul secretului familial. Tot în această etapă am lucrat pentru eliberarea
pacientei noastre de fantoma antecesoarei care fusese exclusă şi acum, la nivel
trangeneraţional, exista prin intermediul femeilor din familie, încercând sa obţină
acceptarea, dându-le acestora (în acest caz lui D.) sentimentul că acţionează nefiresc,
uneori împotriva voinţei lor.
De asemenea am lucrat pe relaţia pacientei cu mama, prin intermediul travaliilor de
iertare şi de doliu (proces ce implică o reangajare a elementelor traumatizante şi un efort
de a se „confrunta” emoţional cu suferinţa). Aceleaşi tehnici le-am utilizat şi pentru a
resemnifica relaţia pacientei cu fostul soţ, de care se simţea încă legată prin sentimente
de culpabilitate. Travaliul doliului presupune procesul de elaborare şi de integrare a
realităţii pierdute prin reamintirea şi repetarea lui într-o manieră simbolică, mediată prin
limbaj; este un proces dinamic de translare reprezentând pierderea.
Pacienta noastră avea cancer mamar, iar în această situaţie ţesutul moale, hrănitor
(matern) şi atractiv pentru partener (ca organ sexual secundar) devine dur, dureros si
respingător privirii, devine aşa cum pacienta nu doreşte în mod conştient să fie percepută
(am arătat în prezentarea anterioară care era imaginea pacientei în exterior, de mama
exemplară şi soţie-victimă), aşa încât corpul preia ceea ce ea refuză, nu pentru ca nu ar
conţine, ci pentru că nu exprimă şi nici nu concepe.
Ne-am propus să verificăm o ipoteză pe care am întâlnit-o în literatura de specialitate
(Ruediger Dahlke, 2008) conform căreia elementul ofensiv – agresiv trăit inconştient se
manifestă atât în evenimentul cancerului, cât şi în terapiile curente. Dacă nodulul, care
este în sine simbolul unei probleme nerezolvate, este tăiat chirurgical, agresiunea este
evidentă, la fel ca şi în cazul citostaticelor sau radioterapiei care, pe lânga celulele
bolnave distrug şi celulele sănătoase. Deci, indiferent dacă boala neoplazică, care
reprezintă o modalitate de autopedepsire a persoanei care o dezvoltă, este descoperită la
Evaluarea şi Terapia Transgeneraţională a Unificării în afecţiunile neoplazice
38
timp şi tratată, scopul este atins inclusiv prin modalităţile care conduc la vindecare.
Aceste modalităţi de tratament, ca şi cancerul în sine, aduc în viaţa pacientei ceva ce
conţine dar îi lipseşte ca posibilitate de exprimare. Dacă l-ar integra în conştiinţa ei, ar
putea să se elibereze de ameninţare. Ghidându-ne şi după această teorie, am explorat
împreună cu pacienta posibilitatea ca aceasta să conţină agresivitate neaccepată şi
reprimată. Aşa cum deja am mai arătat, pacienta noastra avea sentimente ambivalente
pentru mai toate persoanele semnificative din viaţa ei şi îşi apăra cu înverşunare imaginea
pozitivă în faţa ei şi a celorlalţi, găsind justificări (raţionalizări) pentru atitudinile ostile,
pentru nevoia de control faţă de cei din familie. Pe parcursul terapiei D. ajuns să accepte
că este un om care are dreptul sa trăiască şi să exprime şi emoţii negative, că poate iubi
dar si urâ, sau dispreţui şi că aceste emoţii devin distructive în masura în care le neagă,
pentru că atunci corpul preia şi exprimă în exterior ceea ce ea ascunde şi că este de
preferat să le externalizeze într-un mediu protejat care să nu o expună riscului de a fi
respinsă.
Cancerul mamar, pe lângă faptul că este unul din cancerele cele mai răspândite,
trezeşte şi cea mai mare teamă, pentru că este vorba despre importanţa cu, care este
investit organul şi atunci, dacă organul protecţiei şi plăcerii este afectat de o boală
malignă, în terapie abordăm temele maternitate, plăcere sexuală şi relaţie, care furnizează
baza dramei pacientei. Procesul psihoterapeutic a urmărit în această etapă şi reintegrarea
din perspectiva rolurilor identitare (feminin, parental-filial) şi acceptarea modificărilor
corporale ca urmare a operaţiilor.
Ca efecte am constatat creşterea nivelului de autoacceptare şi afirmare, maturizare
afectivă, capatarea increderii in sine.
În etapa a IV a am folosit tehnica imageriei ghidate, ceea ce avea pacienta
noastră de vizualizat nu erau celulele canceroase care devin tot mai puţine, având în
vedere că fuseseră eliminate în urma operţiei de mastectomie totală. Doina trăia cu
anxietatea unei recidive, întrucât era la a doua operaţie, la interval de un an, dupa ce
medicii constataseră prezenţa unui nodul şi la celalalt sân. Decizia comuna fusese aceea
de a extirpa sânul indiferent de natura nodulului şi, chiar dacă în urma analizelor de
laborator se dovedise a fi un nodul benign, pacienta continua să aibă această teamă a
dezvoltării metastazlor. Doina a învăţat să-şi vizualizeze corpul sănătos şi armate de
celule protectoare care apără organismul de o eventuală invazie a celulelor canceroase.
Pacienta noastră, la fel ca şi celelalte participante la grup, au fost sfătuite să acorde zilnic
timp programului format din tehnici de respiraţie, tehnici de relaxare şi imagerie dirijată.
Pentru etapa finală a intervenţiei terapeutice ne-am stabilit de asemenea o serie de
obiective :
- acceptarea modificărilor corporale, survenite în urma operţiei sau a tratamentului.
- regăsirea sensului şi autorevalorizarea în cadrul unui proces terapeutic unificator şi
reintegrator al personalităţii,
Evaluarea şi Terapia Transgeneraţională a Unificării în afecţiunile neoplazice
39
- activarea resurselor şi a intenţionalităţii creatoare în modificarea scenariilor de viaţă
În acest caz fiind vorba de mastectomie totală, pierderea sânilor arată clar ce
reprezentau pentru pacienta noastra, pentru că este vorba mai mult decât de pierderea
unui organ. Odată cu partea din corp se pierde şi un simbol şi o parte din sentimentul de
stimă de sine şi autovalorizare. Conform teoriei lui Ruediger Dahlke, daca o femeie nu se
mai simte după amputare femeie în adevaratul sens al cuvântului, înseamnă că ea s-a
simtit femeie mai ales prin trupul ei şi alte conţinuturi de viaţă vor să fie dezvăluite.
Această ipoteză este valabilă şi în cazul clientei noastre care, după ce a acceptat boala şi
nu ca pe o fatalitate sau ca pe o pedeapsă, ci ca pe o lecţie din urma căreia are de învăţat
despre suferinţele interioare, a avut posiblitatea să exploreze şi să experimenteze
modalităţi alternative de exprimare a feminităţii, să se orienteze mai degrabă pe
dezvoltarea conţinuturilor vieţii.
Deşi implicată în multe activităţi, intruzivă în viaţa copiilor, încercând să controleze
relaţiile cu persoanele semnificative, mereu informată de tot ce se petrecea în
comunitatea în care trăia, pacienta noastră, la fel ca majoritatea celorlalte participante la
grup, se confrunta cu lipsa sensului, compesată în exterior prin preluarea în exces a
responsabilităţilor, pe care, desi uneori se plângea (tot pentru a atrage atenţia şi a fi
valorizată suplimentar) nu era dispusă să le redistribuie, ba chiar devenea depresivă şi o
cuprindeau sentimente de inutilitate în faţa cererii pertinente a copiilor de a le lăsa spaţiu
de manifestare a maturităţii. Această asumare exagerată a unor sarcini care nu îi
aparţineau însemna un beneficiu, oferindu-i pacientei un sens exterior şi nelăsându-i timp
şi energie pentru a se apleca asupra înţelegerii sensului profund al vietii.
În legătură cu cele prezentate anterior, un alt aspect de care am ţinut cont în
timpul procesului terapeutic a fost dezvoltarea laturei spirituale la pacientele noastre,
refacerea legăturii cu originea, cu unitatea. Majoritatea pacientelor erau împotriva
religiei, iar cele care se considerau totuşi religioase păşiseră pe drumul credinţei după ce
aflaseră de boală şi era vorba mai degrabă de resemnarea în fatţa unui destin implacabil
sau despre refugiul în biserică din neputinţă sau disperare, nu din încredere în puterea
Divină.
După ce, în celelalte etape prezentate anterior am identificat pattern-urile
repetitive şi scenariile de viaţă, am analizat relaţiile existente între membrii familiei şi
între antecesori şi mecanismele care întreţin manifestarea rolurilor maladaptative, în
această etapă ne-am propus să restructurăm scenariul de viaţă. Restructurarea scenariului
de viaţă debutează odată cu conştientizarea semnificaţiei rolurilor – cheie, a
evenimentelor – metaforă şi a temelor familiale în cadrul istoriei trangeneraţionale şi în
cadrul istoriei de viaţă a persoanei şi presupune integrarea polarităţilor (I. Mitrofan,
2005).
În timpul şedinţelor de psihoterapie pacienta a conştientizat, în urma elaborării
genogramei, faptul că bărbaţii dispar, prin deces, neimplicare, alcoolism sau divorţ.
Femeile rămân singure, împlinind astfel un destin proiectat transgeneraţional, personajul
– cheie care fantomizează întreaga familie de mai multe generaţii fiind o antecesoare
Evaluarea şi Terapia Transgeneraţională a Unificării în afecţiunile neoplazice
40
rejectată de către familie şi blestemată de către părinţi, blestem care, proiectat
transgeneraţional, conduce la evenimentul – metafora (căsătoria) care se constelează în
jurul temei fundamentale – feminitate – masculinitate.
Prezenţa fantomei antecesoarei este evidentă în viaţa femeilor din această familie,
alegerile parteneriale fiind, din cele spuse de D., nejustificate, „ca şi cum altcineva ar fi
ales”. Dezvoltarea cancerului la sân nu este întâmplătoare la pacienta noastră.
Sentimentul de autoînvinovăţire pentru decesul soţului căruia nu apucase să-i ceară
iertare se suprapune peste neasumarea compensatorie a feminităţii (încercând să o
recupereze la nivel transgeneraţional pe înaintaşa ei exclusă din familie tocmai pentru
asumarea rolului feminin).
O altă temă – nucleu este confuzia identitară. Femeile din familie, pe linie
maternă îşi asumă rol masculin, nu-şi integrează feminitatea, „ajutate” fiind şi de lipsa de
confirmare din partea taţilor absenţi.
După ce am resemnificat întâlnirile semnificative, în spaţiul psihoterapeutic securizat în
care funcţionează grupul de suport, pacienta are posibilitatea pentru prima oara să
exerseze roluri alternative şi să primească feedback-uri din partea grupului.
Rezultate : După etapa de resemnificare, pacienta noastra a început să comunice
autentic, a renunţat la masca în spatele căreia se proteja de teama ca ea şi ceilalti să nu o
judece şi să o respinga. De fapt, nevoia de control, nevoia de putere pe care le
identificasem la început ascundeau teama de abandon, justificată prin traumele de
abandon pe care le traise D. dar şi de traumele transmise transeneraţional prin intermediul
secretului familial.
Pe parcursul terapiei D. ajuns să accepte că este un om care are dreptul sa trăiască şi să
exprime şi emoţii negative şi că aceste emoţii devin distructive în masura în care le
neagă, pentru că atunci corpul preia şi exprimă în exterior ceea ce ea ascunde.
După ce a acceptat boala şi nu ca pe o fatalitate sau ca pe o pedeapsă, ci ca pe o lecţie din
urma căreia are de învăţat despre suferinţele interioare, a avut posiblitatea să exploreze şi
să experimenteze modalităţi alternative de exprimare a feminităţii, să se orienteze mai
degrabă pe dezvoltarea conţinuturilor vieţii.
După ce am resemnificat evenimentele dramatice, în spaţiul psihoterapeutic securizat în
care funcţionează grupul de suport, pacienta a avut posibilitatea pentru prima oara să
exerseze roluri alternative şi să primească feedback-uri din partea grupului.
Evaluarea şi Terapia Transgeneraţională a Unificării în afecţiunile neoplazice
42
Concluzii şi consecinţe metodologice :
Evaluarea scorurilor pre şi post-intervenţie a confirmat existenţa efectului benefic
pe care intervenţia psihoterapeutică îl are asupra calităţii vieţii pacienţilor cu neoplasm şi
chiar asupra evoluţiei favorabile a bolii. Programul de intervenţie psihoterapeutică s-a
dovedit a fi eficient şi în ceea ce priveşte optimismul în rândul bolnavelor, a
sentimentului de autoeficienţă precum şi a valorizării pozitive de sine (stima e sine).
În concluzie, asistarea psihoterapeutică de care a beneficiat lotul de paciente, a
contribuit la reducerea semnificativă a percepţiei insatisfacţiei legată de diferite domenii
ale funcţionării personale, la reducerea semnificativă a blocajelor în exprimarea
emoţiilor, la creşterea semnificativă a optimismului, încrederii în propriile competenţe şi
a nivelului stimei de sine precum şi la schimbarea stilului atribuţional, care a evoluat
dinspre externalism spre internalism.
Dincolo de rezultatele statistice, efectele percepute de către pacientele care au
beneficiat de intervenţia psihoterapeutică dar şi de către persoanele apropiate lor au fost
creşterea nivelului de autoacceptare şi afirmare, maturizare afectivă, recâştigarea
încrederii în sine, modificări corporale evidente în legătură diminuarea până la dispariţie
a rigidităţii, acceptarea schemei corporale dintr-o nouă perspectivă, siguranţă în mişcări,
îmbunătăţirea relaţiilor personale. Aşa cum preciza Carver (1998), termenul de imagine
corporală se referă doar parţial la aspectul corpului, implicând percepţia şi evaluarea
propriului corp ca înfăţişare şi funcţionare.
După aplicarea procedurii terapeutice care afectează structura corpului, chiar şi în
cazul intervenţiilor care presupun conservarea sânului, imaginea pacientei despre corpul
său, despre ce reprezintă ca femeie pot căpăta semnificaţii dramatice. Modificările care
apar în urma intervenţiei chirurgicale vor trebui integrate în schema corporală, în
realitatea corpului ca întreg iar acest lucru e poate face în spaţiul protejat psihoterapeutic.
Beneficiile vizibile în plan concret în recuperarea precoce, diminuarea durerii,
controlul anxietăţii şi în general ameliorarea calităţii vieţii acestor paciente aflate într-o
situaţie de impas existenţial, sunt certe. Mai mult, tehnicile de respiraţie, relaxare şi
meditaţie învăţate cu acest prilej pot fi folosite în viaţa cotidiană în vederea creşterii
rezistenţei la acţiunea condiţiilor ameninţătoare şi defavorabile care nu pot fi controlate.
Astăzi există suficiente dovezi pentru a considera boala malignă ca o maladie ce
poate fi prevenită. Prin prevenţia cancerului nu se înţelege eliminarea totală a bolii (un
deziderat încă greu de atins) ci reducerea incidenţei numărului de noi cazuri pentru acele
forme în a căror etiologie factorii comportamentali s-au dovedit a avea relevanţă.
Implementarea programului de intervenţie psihoterapeutică, alături de tratamentul
standard va contribui la îmbunătăţirea funcţiei imune prin ameliorarea distresului
producător de imunosupresie. Imunitatea este un concept ce transcende statusul fizic.
Imunitatea înseamnă echilibru, iar acest fapt se manifesta pe toate planurile: fizic,
emoţional, moral, spiritual. Imunitatea crescută înseamnă că organismul este capabil să se
Evaluarea şi Terapia Transgeneraţională a Unificării în afecţiunile neoplazice
43
vindece rapid de o perturbare în planul fizic dar şi că persoana este capabilă să integreze
o situaţie frustrantă sau incertă cu potenţial perturbator pentru organism.
De asemenea, prin reprogramarea nivelelor profunde ale fiinţei se pun în mişcare
resursele de vindecare ale organismului, se activează mai mult expectanţele legate de
viaţă şi astfel pacienta îşi poate stabili scopuri pe o perioada mai lungă, ceea ce înseamnă
o proiecţie pozitivă compatibilă cu supravieţuirea. O perspectivă şi o atitudine pozitivă
asupra bolii şi vieţii în general ajută pacienta, constituind un supliment valabil al
tratamentului convenţional.
Evaluarea şi Terapia Transgeneraţională a Unificării în afecţiunile neoplazice
44
BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ
1. Abraham, N., Torok, M., (2001) – L`Encorce et le Noyau, FLAMMARION
2. Alexander, F., (2008), Medicina psihosomatică, Ed. Trei, Bucureşti
3. Angelescu, N., (sub red.), (2001), Tratat de patologie chirurgicala,vol.I si II, Editura
Medicală, Bucureşti
4. Ancharoff, M, Munroe, J., Fisher, L., (1998) The Legacy of Combat Trauma.
Clinical Implications of Intergenerational Transmission , articol cuprins în " International
Handbook of Multigenerational Legacies of Trauma ", Plenum Press, New York
5. Athanasiu, A., (1998), Tratat de psihologie medicală, Ed. OSCAR PRINT, Bucureşti
6. Baloescu, A., Grigorescu, G., (2009), Managementul psihiatric şi psihologic în
cancerul de sân, Ed. Farmamedia, Târgu Mureş
7. Berg J.W., Hutter R.V.P., (1995), Breast Cancer. Histology Of Cancer. Incidence
And Prognosis, Seer Population , Based Data, 1973-1987
8. Bridge L.R., Benson P., Pietroni P.C., and Priest R.G., (1988), Relaxation and
imagery in the treatment of breast cancer, BMJ, 297, 6657, 1169-72.
9. Bradu – Iamandescu, I., (1993), Stresul psihic şi bolile interne, Ed. ALL, Bucureşti
10. Brouchon-Schweitzer, M., Dantzer, R., (1994), Introduction à la psychologie de la
santé, Presse Univ. de France, Paris.
11. Burgdorf, J., Panksepp, J., (2006), The neurobiology of positive emotions.
Neurosciences and Biobehavioral reviews, Elsevier.
12. Chiricuţă I., (1984), Cancerologie, Ed. Medicală, Bucureşti
13. Dafinoiu, I. & Vargha, J-L., (2003), Hipnoza clinică, tehnici de inducţie. Ed.
Polirom . Iaşi.
14. Dahlke, R., (2008), Boala ca şansă. Cum descifrăm mesajul ascuns al bolii, Ed. Trei,
Bucureşti
15. Dorr, M,R., Koeller, J.,M., (coord) (1994), Oncology. Basic Concepts, BIOS
Communications, New York
16. Fraweley. W., Smith. P. (2001). A processing theory of alexithymia. Cognitive
Systems Reserch. Elsevier.
17. Goleman D., (2005), Emoţiile distructive, Ed.Curtea Veche, Bucureşti
Evaluarea şi Terapia Transgeneraţională a Unificării în afecţiunile neoplazice
45
18. Grof S., (2007), Dincolo de ratiune : Nastere, moarte si transcendenta in
psihoterapie, Ed. Curtea Veche, Bucureşti
19. Hellinger, B., Hovel, G., (2001), Constellations familiales, Les Souffle d’Or
20. Holdevici, I., (1996), Elemente de psihoterapie, Ed.ALL, Bucureşti
21. Holdevici. I., (2009), Tratat de psihoterapie Cognitiv-Comportamentală.
Psihoterapia cognitiv-comportamentală a tulburării anxioase generalizate, Ed. Trei,
Buureşti
22. Holdevici I., (2004), Psihoterapia anxietăţii, Ed. DualTech, Bucureşti
23. Horowitz, E., (2000), Se liberer du destin familial, Editions DERVY, Paris
24. Iamandescu, I.B., (1996), Psihologie Medicală, ed.a 2-a, Ed.Infomedica, Bucureşti
25. Ionescu – Tîrgovişte, C., (1993), Teoria şi practica acupuncturii moderne, Editura
Academiei Române, Bucureşti
26. Jones, E, (2000), Family Systems Therapy. Developments in the Milan-Systemic
Therapies, Ed. John Wiley and Sons, Chichester, U.K.
27. Kubler – Ross, E., (2008), Despre moarte şi a muri, Ed. Elena Francisc Publishing
Bucuresti
28. Lengacher, C., A., Bennett, M., Gonzales,L.,. Cocs, C., M, Reintgen D., S., Shons
A., Cantor, A., And Djeu J., (1998), Psychoneuroimmunology and Immune System Link
for Stress, Depression, Health Behaviors and Breast Cancer, Complementary Health
Practice Review
29. Levine, S., (2009), Cine moare ? , Ed. Elena Francisc, Bucureşti
30. Lewis, C., E., O`Sullivan C., Barraclough, (1994), The Psychoimmunology of
Cancer. Mind and body in the Fight for Survival?, OXFORD UNIVERSITY PRESS,
New YorK
31. Lown, B.,Dr., (2007), Arta pierdută a vindecării, Ed. Ştiinţelor Medicale, Bucureşti
32. Mcall, K., Dr., (1993), Vindecarea arborelui genealogic, Ed.Harisma, Bucureşti
33. Mitrofan, I., Stoica, D., (2004), Umbra ca vehicul transgeneraţional, Revista de
Psihoterapie Experienţială, nr.22, SPER, Bucureşti
34. Mitrofan, I., Vasile, D., (2001), Terapii de familie, Ed. SPER, Bucureşti
35. Mitrofan, I., (2004), Terapia Unificării, Abordare holistică a Dezvoltării şi
Transformării Umane, Ed. SPER, Bucureşti
Evaluarea şi Terapia Transgeneraţională a Unificării în afecţiunile neoplazice
46
36. Mitrofan, I., (coord.), (2002), Orientarea experienţială în psihoterapie, Ed. SPER,
Bucureşti
37. Mitrofan, I., Ciupercă, C., (2002), Psihologia vieţii de cuplu, Ed.SPER, Bucureşti
38. Mitrofan, I., Stoica, D., (2005), Analiza transgeneraţională în terapia unificării, Ed.
SPER, Bucureşti,
39. Mitrofan I., Mitrofan N., (1989), Cuplul conjugal. Armonie si dizarmonie, Editura
Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti
40. Mitrofan I., Ciuperca C., (1998), Incursiune în Psihosociologia şi psihosexologia
familiei, Ed. Press Mihaela S.R.L., Bucureşti
41. Mitrofan, I., (2008), Psihoterapie (Repere teoretice, metodologice şi aplicative), Ed.
SPER, Bucureşti,
42. Montreuil, M., Doron, J., (2009), Tratat de psihologie clinică şi psihopatologie, Ed.
Trei, Bucureşti
43. Munteanu, A., (2004), Psihologia vârstelor adulte şi ale senectuţii, Ed. Eurobit,
Timişoara
44. Murakami, K., (2007), Codul divin al vieţii, Ed. DAKSHA, Bucureşti
45. Negrea, E., Semen, I., Preda, C.Tin., (1984), Psihic şi cancer, Ed. Bucureşti,
46. Nichols. M.P., Schwartz. R.C., (2005), Terapia de familie. Concepte şi metode,
Person Education
47. O Brien, M., Houston, G., (2009), Terapia integrativă, Ed. Polirom, Iaşi
48. Perrin L., (2003), Psihismul, stresul şi imunitatea. Sănătatea e în noi, Odile Jacob,
Paris
49. Potschka-Lang, C., (2001), Constellations Familiales : guerir le transgeneretionnel,
Barret-sur-Meouge, Le Souffle d`Or
50. Răşcanu, R., (1996), Psihologie medicală şi asistenţă socială, Ed. Soc. Ştiinţă şi
Tehnică, Bucureşti
51. Răşcanu, R., (2000), Introducere în psihologie aplicată, Ed. Ars Docendi, Bucureşti.
52. Răşcanu, R., (2003), Introducere în psihodiagnoza clinică, Ed. Universităţii,
Bucureşti
53. Reid, D., (2005), QI GONG. Manual de iniţiere, Ed. Polirom, Iaşi
54. Rialland, C., (1994), Cette famille qui vit en nous, Editions Robert Laffont, Paris
Evaluarea şi Terapia Transgeneraţională a Unificării în afecţiunile neoplazice
47
55. Riedesser P., Fischer G., (2007), Tratat de psihotraumatologie, Ed. Trei, Bucureşti
56. Rotter, J.B., (1966), Generalized expectancies for internal versus external control of
reinforcement, Psychological Monographs, 80, 1-128.
57. Rusticus, S. A., Hubley, A. M., & Zumbo, B. D., (2004), Cross-National
Comparability of the Rosenberg Self-Esteem Scale. Paper presented at the 112 th
Convention of the American Psychological Association, July 28-August 1, Honolulu,
Hawaii.
58. Servan – Schreiber, D., Dr., (2008), Anticancer, Ed. Elena Francisc, Bucureşti
59. STOICA, D., (2003), Loialitatea de cuplu. Riscuri în cuplurile cu partener
toxicoman, Revista de psihoterapie experienţială, nr.20-21, 2003
60. Temoshok, L.,(1990), Type C and cancer, Random House, New York
61. Vigne, J., Dr., (2008), Meditaţie şi psihologie, Ed. Elena Francisc, Bucureşti
62. Yalom, I., D., Leszcz, M., (2008), Tratat de psihoterapie de grup, Ed. Trei,
Bucuresti
63. Wilber, K., (2006), Graţie şi forţă, Ed. Elena Francisc, Bucureşti
64. www.current-oncology.com
65. www.emedicine.medscape.com