CUPRINS

INTRODUCERE 1

PREMISELE STUDIULUI 3

SCOPUL LUCRĂRII 9

DELIMITĂRI ALE ARIEI DE STUDIU 11

METODOLOGIE 13

STRUCTURA LUCRĂRII 14

P A R T E A I A R H I T E C T U R A : D E L A L I M I T Ă L A S P A Ţ I I - L I M I T Ă 1 7

CAPITOLUL 1. ARHITECTURA LA LIMITĂ 19

1.1 LIMITE ŞI RITURI 26

Limite tari 29

Limite difuze 32

Limite spaţializate – locuri intermediare 37

1.2 CONTINUA REDESCOPERIRE A CONCEPTULUI DE LIMITĂ 42

CAPITOLUL 2. COORDONATE TEORETICE 47

2.1 LIMINALITATE ŞI CARACTERUL LIMINOID AL ARHITECTURII 49

2.2 HETEROTOPII 52

2.3 PRODUCŢIA DE SPAŢIU / SPAŢIUL SOCIAL 55

2.4 SPAŢII INTERMEDIARE / AL TREILEA SPAŢIU 57

CAPITOLUL 3. ARHITECTURA CA SPAŢIU-LIMITĂ 61

3.1 ROLUL SOCIAL AL ARHITECTURII 70

3.2 ELEMENTE ARHITECTURALE INDICATOARE DE SPAȚII-LIMITĂ 72

Introducerea clădirii într-un circuit cotidian 74

Clădirea ca pretext pentru utilizări ale spațiului exterior 78

Multifuncționalitate 80

Comunicarea cu spațiul public 82

Spațiu liber, cedat publicului 85

Scara obiectului de arhitectură 86

Fațada ca mijloc de transmitere a unor mesaje 88

Marcarea accesului 89

Interiorul insular și utilizările spațiului intermediar 91

Amplasări pe limită 92

Arhitectura în / pentru spațiul virtual 94

P A R T E A A I I - A S P A Ț I U L M U Z E A L C A S P A Ţ I U - L I M I T Ă 9 5

CAPITOLUL 4. ARHITECTURA MUZEALĂ – O ARHITECTURĂ LA LIMITĂ 97

4.1 CADRU GENERAL 100

Evoluția conceptului de muzeu 100

Rolul muzeului în context social 104

Discursul muzeal și legătura sa cu arhitectura: de la concept la ritual 108

4.2 DELIMITĂRI TEORETICE 116

Muzeul ca spațiu liminoid 117

Muzeul: între heterotopie și spațiu social 118

Muzeul ca zonă de contact și / sau frontieră 119

4.3 MUZEUL LA LIMITĂ 121

4.4 MANIFESTĂRI CONTEMPORANE ALE SPAȚIULUI MUZEAL CA SPAȚIU-LIMITĂ 125

Relația muzeului cu spațiul public 126 Muzeul văzut din stradă 128 Strada văzută din muzeu 129 Între muzeu şi stradă 131 Muzeul din spațiul public 134 Sateliți 136

Muzeul și relația sa cu comunitatea 138 Rolul muzeelor în cadrul comunității 139 Tipuri de relații cu comunitatea 141

Muzeul virtual 145 Muzeul din spațiul virtual 146 Arhitectura spațiului muzeal în lumea virtuală 147

CAPITOLUL 5. APLICAȚIE – MUZEUL NAȚIONAL AL ȚĂRANULUI ROMÂN CA SPAȚIU-LIMITĂ 155

5.1 SCURTĂ PREZENTARE A MUZEULUI ȘI A DISCURSULUI MUZEAL 157

5.2 EVENIMENTUL „SPAȚIUL MUZEAL LA LIMITĂ” 162

Conferința „Spațiul muzeal la limită. Între arhitectură și discurs” 163

Workshop-ul „Locuri în afara limitelor” 165

CONCLUZII 179

PENTRU O ARHITECTURĂ A LIMITELOR 181

DIRECȚII VIITOARE 188

BIBLIOGRAFIE 189

WEBOGRAFIE 201

LISTA ŞI SURSA ILUSTRAȚIILOR 207

 

Spații‐lim

ită în antropologia arhitecturală. M

uze

ul 

1

Prin această teză se urmăreşte definirea spațiilor-limită drept spații aflate la intersecţia

dintre arhitectură şi antropologie. Aceste spaţii se dezvoltă în jurul unor funcțiuni diverse,

extinzând și estompând limitele dintre funcțiune și spațiul public. Sunt spaţii intermediare ce

își depășeșc caracterul mediator, precum și poziția clară sau conturul ferm, preluând o serie

de noi roluri de o importanță crescută în societatea contemporană.

Conceptul de spațiu-limită propus este un concept nou ce urmărește transformarea

ideilor asociate limitei și trecerii în domenii diverse precum arhitectură, geografie, sociologie,

antropologie, psihologie, artă. Acesta acoperă o paletă largă de manifestări spațiale

contemporane, strâns legate însă de modul de utilizare a spațiului şi de nevoile care stau în

spatele dezvoltării acestuia. Din acest motiv, studiul face trimitere cu precădere la aspecte ce

ţin de antropologia arhitecturală. Această disciplină presupune o analiză în dublu sens: a

arhitecturii transformate prin locuire/utilizare şi a locuirii/utilizării influenţate de

caracteristicile spaţiului construit. Prin urmare „arhitectura este [deopotrivă] rezultatul

utilizării şi proiectării”1, prin antropologia arhitecturală fiind recunoscută importanţa formei

construite la nivel social şi cultural. Relaţia dinamică ce se stabileşte între diferitele

componente ale spaţiului construit (materiale, sociale, simbolice) accentuează complexitatea

producţiei şi consumului contemporan de spaţiu a căror analiză nu se mai poate limita, în

acest context, la o privire monodisciplinară.

1 trad. ns., „architecture is made by use and by design”, Jonathan Hill, Actions of Architecture: Architects and Creative Users (London; New York: Routledge, 2003), 1.

Fig. 1: Schema conceptului de spațiu-limită.

 

Spații‐lim

ită în antropologia arhitecturală. M

uze

ul 

2

Limita a fost întodeauna o noţiune fundamentală a concepției arhitecturale, definind

locuri prin contururi ferme, separând spații guvernate, într-o anumită măsură, de reguli și

comportamente diferite, dar și unindu-le prin intermediul unor breșe care asigurau trecerea,

comunicarea, raportarea permanentă la spațiul de dincolo.

Conceptul de limită, drept concept de bază, activează și validează existența unui altfel

de spațiu, în același timp arhitectural, geografic, social, politic, economic, cultural. Spațiul-

limită se naște dintr-o interpretare a delimitării care, estompându-se, contopește tipuri diferite

de manifestări. Evoluția concepției arhitecturale către o abordare la limită își găsește

corespondent în celelalte domenii cu care împarte conceptul de spațiu.

Inge Boer2 face un pas important în teoretizarea contemporană a limitei, trecând pe

plan secund caracteristicile sale fizice și poziția sa în spațiu. În schimb, acordă importanță

limitei ca funcție. Accentul nu mai pică, astfel, pe caracterul material al limitei, ci pe

capacitatea sa de a facilita comunicarea, de a media, de a suspenda realitatea zilnică. Boer

pornește analiza sa de la valoarea de adevăr atribuită limitei și de la caracterul inchestionabil

al acesteia în ciuda formei obscure, neclare pe care o poate avea. Opoziția interior/exterior

este acceptată necondiționat, ca un adevăr dat. În această ordine de idei depărtarea de formă

creează premisele depărtării de nevoia contururilor clare, ceea ce poate atrage atenția, mai

departe, asupra implicațiilor rolul limitei asupra formei și nu invers. Spații adiacente pot

conforma limite prin funcțiunea lor, dar și prin nevoia de închidere/deschidere,

izolare/comunicare. Limita poate să nu mai fie o linie, o suprafață clară, ci o intersecție de

fluxuri, funcțiuni sau așteptări. Deși readuc în discuție forma limitei, aceasta fiind un element

esențial în analiza de arhitectură, consider că modul de utilizare, comportamentele,

obiceiurile, mentalitățile, cunoștințele şi nu numai, alături de formă, concură la crearea unui

spațiu-limită care corespunde unor nevoi actuale.

Pornind de la ideea creșterii importanței acestui spațiu intermediar în societatea

contemporană (creștere care este determinată și implică, deopotrivă, modificări ale formei,

caracteristicilor, ale modului de percepere și interpretare, ale nevoilor sociale etc.), ridic o

serie de întrebări al căror răspuns poate indica un nou mod de abordare a spațiului construit și

neconstruit:

Cum este marcată limita în societatea contemporană?

Care este sensul contemporan al ideii de limită?

Ce procese au loc în zonele de contact dintre spațiul public și spațiul anumitor funcțiuni?

2 Inge E Boer, Uncertain Territories: Boundaries in Cultural Analysis., ed. Mieke Bal, Bregje van Eekele, and Patricia Spyer (Amsterdam & New York: Rodopi, 2006).

 

Spații‐lim

ită în antropologia arhitecturală. M

uze

ul 

3

Ce reprezintă spațiul-limită?

Care sunt elementele ce contribuie la conceptualizarea unui spațiu-limită?

Ce diferențiază conceptul de spațiu-limită de conceptele și teoriile elaborate până în prezent,

având la bază ideea de limită și semnificația acesteia?

Cum poate arhitectura însoți noile tendințe de materializare a unui spațiu-limită ca mod de

depășire a unor limite instituționale?

Teza este structurată în două părți, prima parte fiind dedicată definirii conceptului de

spațiu-limită, în timp ce în cea de-a doua parte tratez în detaliu problema muzeului prin

prisma conceptului propus.

Prima parte (ce urmărește definirea ideii de spațiu-limită) este împărțită în trei

capitole:

Capitolul 1 se referă la conceptul de limită și semnificațiile acesteia. Analiza porneşte de la

sensurile de dicţionar ale unor cuvinte şi expresii precum „limită”, „a limita”, „situaţie-

limită”, aceasta conducând la identificarea unor sensuri diferite ale termenului (susţinute prin

trimiteri bibliografice): sensul spaţial, sensul abstract (matematic, social, filozofic,

psihologic), sensul temporar şi sensul simbolic (incluzând un sens simbolic-imaginar).

Dezvoltarea ideii de spațiu-limită a pornit, mai exact, de la sensul limitei drept

cuprins mai mult decât de linie extremă. Conceperea limitei (cum se întâmplă in sensul de

hotar) drept cuprins (centru + imprejurimi + margine) sublinia o înțelegere unitară și

completă a unui interior ce definea spațiul familiar în societatea tradițională. Acest sens este

exploatat în societatea contemporană prin conceptualizarea unui spațiu-limită ce preia un rol

social semnificativ, rezultat al conștientizării importanței asumării unei poziții intermediare,

dar și a conceperii unui spațiu ce scapă regulilor cotidiene.

Totodată m-au interesat procesele de comunicare dintre acest cuprins și spațiul

exterior – capacitatea breșelor de a produce redefiniri și reinterpretări ale interiorului, de a

negocia diferite aspecte și de a determina un anumit mod de raportare la celălalt. Acestui sens

spațial i-am adăugat semnificații ce vin din alte discipline (filozofie, psihologie, sociologie),

semnificații ce accentuează ideea folosirii la maximum a capacităților (fizice, mentale etc.),

precum și ideea permanentei testări și încercări de depășire a limitei. Astfel de limite sunt

încontinuu supuse reanalizării, sunt flexibile și neclare, depinzând de poziția celuilalt. Prin

sensul simbolic al termenului, limitei îi sunt atribuite anumite valori și semnificații care

contribuie la dezvoltarea sentimentului apartenenței, în timp ce sensul simbolic imaginar

 

Spații‐lim

ită în antropologia arhitecturală. M

uze

ul 

4

dublează sensul fizic, legând conceptul de limită de existența unui spațiu de dincolo – spațiul

vieții de după moarte.

În plan fizic, aceste sensuri sunt susținute prin anumite caracteristici ale limitei ce

răspund unor nevoi specifice. Astfel, am identificat:

- limitele tari, puternice care marchează dorința sau nevoia de separare clară a

interiorului de exterior, interiorul constituindu-se astfel într-un spațiu protejat;

comunicarea cu exteriorul este controlată și filtrată, definind individualitatea spațiilor

pe care le separă / unește;

- limite difuze, slabe, neclare accentuează comunicarea facilitată prin intermediul

limitei, continuitatea și întrepătrunderea spațiului interior și exterior;

- limite spațializate ca locuri intermediare ce capătă o funcțiune proprie, negociatoare;

sunt locuri hibride ce îmbină caracteristici ale spațiilor adiacente (uneori chiar

contradictorii), dezvoltându-și, însă, și propriile caracteristici supuse unei continue

redefiniri și răspunzând modificărilor și impulsurilor venite din ambele sensuri.

Cele trei tipuri de limite pot fi identificate în diferite stadii de dezvoltare socială,

răspunzând anumitor contexte și nevoi. Conceptul de limită a fost încontinuu reinterpretat și

adaptat, legat de un anumit mod de înțelegere a lumii. În acest sens, se poate observa cum

creșterea importanței locurilor intermediare în societatea contemporană redescoperă sensuri

mai vechi ce coroborează forma și caracteristicile spațiale ale limitei cu sensurile sale sociale.

Capitolul 2 face trecerea de la limită la spațiu-limită analizând coordonatele teoretice ale

elaborării conceptului de spațiu intermediar sau a unui altfel de spațiu.

Ideea de spaţiu intermediar este strâns legată de utilizările acestuia. Arnold van

Gennep3 a identificat, în cadrul societăţilor tradiţionale, o serie de rituri de trecere

(preliminale, liminale şi postliminale) având un rol important în menţinerea ordinii sociale.

Locul de desfăşurare al unor astfel de rituri susţine, prin caracteristicile sale, statutul aparte al

unor astfel de manifestări. Victor Turner4 observă actualitatea şi importanţa acestor rituri în

societatea modernă, făcând trecerea de la ideea de liminalitate la aceea de liminoid, în timp ce

Michel Foucault5 dezvoltă conceptul de spaţiu heterotopic drept un spaţiu al juxtapunerii de

sensuri, al contestării şi inversării realităţii – un fel de corespondent real al utopiilor.

Heterotopiile sunt în primul rând spații rupte de cotidian, ce permit juxtapunerea unor realități

3 Arnold van Gennep, Riturile de Trecere, Plural (Iasi: Polirom, 1996). 4 Victor Turner, “Frame, Flow and Reflection: Ritual and Drama as Public Liminality,” Japanese Journal of Religious Studies 6, no. 4 (1979): 465–99. 5 Michel Foucault, “Of Other Spaces,” trans. Jay Miskowiec, Diacritics 16, no. 1 (Spring 1986): 22–27.

 

Spații‐lim

ită în antropologia arhitecturală. M

uze

ul 

5

diferite. Prin rolul lor de spații ce amortizează impactul unor activități necesare păstrării

echilibrului social (dar periculoase în afara unui mediu controlat) se apropie, însă, de

conceptul de spațiu liminoid. Ambele vorbesc despre un spațiu de descărcare a tensiunilor și

neliniștilor, presupunând o continuă adaptare la context. Sunt spații ce mizează pe

participarea individului, lăsând loc inclusiv performance-ului.

Edward Soja6 vorbeşte despre un al treilea spaţiu ce depăşeşte gândirea dihotomică,

punctând, de asemenea, semnificaţiile şi rolul zonelor de tranziţie (drept spații ale

creativității, încărcate de sens).

Toate aceste dezvoltări ale ideii de spaţiu intermediar, susţinute şi prin cele trei

componente ale spaţiului social (continuu) identificate de Lefebvre7 subliniază nevoia

conceperii unui altfel de spaţiu, având la bază semnificaţiile limitei. Conceptul de spațiu-

limită continuă teoriile și ideile enumerate, născându-se din tensiunea dintre nevoia de

închidere și nevoia de deschidere. Totodată, pune accent pe rolul arhitecturii drept mediator

între spațiul public urban și spațiul construit.

În capitolul 3 definesc conceptul de spațiu-limită din dublă perspectivă – arhitecturală și

antropologică – identificând o serie de elemente ce contribuie la conceptualizarea unui astfel

de spațiu. Conştientizarea rolului social al arhitecturii (cuprinzând atât obiectele de

arhitectură în sine, cât şi spaţiile libere pe care le conturează) a condus la implementarea şi

dezvoltarea unor decizii arhitecturale ce conturează din ce în ce mai puternic un spaţiu al

intersecţiei dintre exterior şi interior, dintre public şi privat, dintre proiect şi utilizare. Printre

elementele identificate se numără:

- introducerea clădirii într-un circuit cotidian ce conduce la utilizarea acesteia nu

numai într-un context dependent de funcțiune și de necesitatea sau dorința aflării în

spațiul respectiv;

- constiuirea clădirii drept pretext al utilizării spațiului exterior, aceasta fiind

concepută de la început astfel încât să încurajeze adunarea unor mase de oameni sau

să materializeze trasee urbane;

- prevederea unor funcțiuni conexe prin intermediul cărora clădirea ajunge să

răspundă unor nevoi diverse, secundare în raport cu funcțiunea de bază, dar menite să

6 Edward W Soja, Thirdspace: Journeys to Los Angeles and Other Real-and-Imagined Places (Cornwall: Blackwell, 1996). 7 Henri Lefebvre, The Production of Space (Oxford: Blackwell, 1991).

 

Spații‐lim

ită în antropologia arhitecturală. M

uze

ul 

6

țintă vizitatorul un timp mai îndelungat în incintă, oferindu-i posibilități mai multe de

utilizare;

- facilitarea comunicării cu spațiul public care conduce la perceperea interiorului

drept o prelungire a exteriorului și invers;

- cedarea de spațiu liber publicului, acesta devenind un spațiu utilizat într-un mod

nonformal sau informal, la limita dintre experiențele cotidiene și experimentarea unor

activități culturale, educaționale etc.;

- conceperea unui obiect de arhitectură la scară mare care nu mai permite

perceperea limitelor spațiale sau perceperea clădirii drept un tot;

- utilizarea fațadei drept mijloc de transmitere a unui mesaj, adresând publicului

mesaje de interes social, cultural etc.;

- modul de marcare a accesului invită și marchează deschiderea clădirii către orice tip

de vizitator;

- proiectarea unui interior insular care permite anumite utilizări ale spațiului

intermediar subliniază importanța desfășurării unor activități nonformale și

caracterul creativ, participativ al acestora;

- amplasarea pe limită ridică noi provocări în proiectarea de arhitectură, dar și în

modul de interpretare, transformând un spațiu de trecere, dinamic prin conferirea unei

funcțiuni ce pune sub semnul întrebării semnificații și utilizări;

- proiectarea unei arhitecturi la limita dintre spațiul real și spațiul virtual se

așteaptă a augmenta libertatea de gândire, dar și profunzimea modului de

experimentare și înțelegere a spațiului.

Întrebările cu privire la caracteristicile arhitecturale contemporane indicatoare de

spații-limită au condus către o analiză nu numai a limitelor propriu-zise, ci și a suprapunerilor

de sens, a rolului utilizatorului și interpretării, a rolului social sau a prelungirii spațiului

instituțional dincolo de limitele fizice, a contextului general creat prin propunerea de

arhitectură în strânsă legătură cu misiunile sociale sau instituționale.

În cea de-a doua parte privesc în detaliu problema spațiului muzeal drept spațiu-

limită. Cele două capitole ale acestei părți au drept temă:

Capitolul 4: încadrarea muzeului drept spațiu-limită luând în considerație aspecte ce țin de

evoluția în timp a muzeului, de rolul social al acestuia, dar și de legătura ce se stabilește între

discursul muzeal și arhitectură. Conceperea și experimentarea muzeului drept spațiu-limită

 

Spații‐lim

ită în antropologia arhitecturală. M

uze

ul 

7

sunt strâns legate de tendința de dematerializare a limitei și de apariția (sau redefinirea) unui

nou spațiu conceptual, intermediar, ale cărui limite vagi fac uneori chiar imperceptibile în

primul rând limitele instituționale și apoi trecerea fizică dintr-un spațiu în altul. Acceptarea

participării vizitatorului la construirea sensului expunerii, introducerea performance-ului,

legătura strânsă dintre discursul muzeal și arhitectură, extinderea rolului muzeului la nivel

social și în special adoptarea unui rol de asistent social sunt câteva dintre manifestările ce

indică această nouă conceptualizare a spațiului muzeal.

Muzeul devine spaţiu-limită prin toate componentele acestuia: clădire, discurs şi

organizare, vizitatori, personal (muzeografi, curatori etc.), sensuri şi interpretări ȋntrucât este

un spaţiu vag ȋn care sunt juxtapuse diferite realităţi. Percepţia, modul de experimentare a

spaţiului şi expoziţiei, precum şi atribuirea de sensuri sunt influenţate de statutul liminoid al

muzeului obţinut prin corelarea dintre arhitectură şi discurs muzeal, caracteristică, ȋn general,

muzeului contemporan. Alegerile, ȋn ceea ce priveşte arhitectura, fac apel la concepte şi

simboluri, vizând pluralitatea de sensuri care pot fi atribuite, iar acestea, ȋmpreună cu

schimbările care au avut loc ȋn modul de concepere a discursului muzeal (de la afişare – la

interpretare şi de la obiect – la percepţia vizitatorului) facilitează conceperea muzeului drept

loc ȋn care transformarea personală şi iniţierea sunt rezultate ale acumulării de cunoştinţe.

Aici m-am apropiat de teoria lui van Gennep cu privire la trecere. Riturile identificate de

acesta (de separare, liminale şi de reagregare) pot fi analizate atât din punct de vedere spaţial

(locul ȋncărcat cu conotaţii simbolice ȋn care se desfăşoară) cât şi temporal (timpul ideal ȋn

care au loc). De exemplu, depăşirea limitei dintre ȋnauntru şi afară (uşă, vestibul etc.) sau

cumpărarea biletului devin rituri de separare de lumea exterioară, ȋn timp ce parcursul

propriu-zis prin muzeu reprezintă un rit liminal. Reagregarea are loc la nivel de consum, ȋn

cadrul magazinelor de suvenire, restaurantelor sau cafenelelor.

Delimitările teoretice punctează caracterul spațiului muzeal drept un altfel de spațiu,

făcând trecerea către o abordare a acestuia la limită. Astfel, am aplicat teoria lui Foucault cu

privire la heterotopii şi chronotopii (locuri aflate ȋn afara oricăruit loc şi timp) spaţiului

muzeal. Muzeul ȋşi introduce vizitatorii ȋntr-o realitate paralelă ȋn care timpul şi spaţiul capătă

alte sensuri şi dimensiuni, fiind experimentate altfel. Diferitele abordări ale ambiguităţii şi

hibridităţii ȋn arhitectură vorbesc, la rândul lor, despre suprapunerea unor situri şi sensuri

multiple. În contextul spaţiilor-limită, aceste situri şi sensuri sunt aparent incompatibile ȋn

timp şi spaţiu, de unde rezultă şi o anumită tensiune datorată simultaneităţii legăturii şi

disjuncţiei cu realitatea de zi cu zi. Două ultime abordări teoretice la care am făcut trimitere

au fost acelea ale spațiului muzeal ca zonă de contact și ca frontieră. Acestea au subliniat

 

Spații‐lim

ită în antropologia arhitecturală. M

uze

ul 

8

dimensiunea mediatoare la nivel social a muzeului și, împreună cu toate celelalate aspecte

analizate, definesc ideea de muzeu ca spațiu-limită.

Mai departe, analiza unor manifestări contemporane în spațiul muzeal evidențiază

numeroasele modalități de conturare ale unui spațiu-limită și rolul particular al acestuia.

Ieşirea muzeului în stradă (prin stabilirea de legături directe cu exteriorul, prin desfăşurarea

de activităţi diverse dincolo de ziduri sau prin amplasarea de sateliţi), dar şi implicarea

acestuia în cadrul comunităţilor deservite sau extinderea spaţiulu muzeal în mediul virtual

exemplifică ideea conturării unui spaţiu-limită prin componente diverse precum: formă, mod

de utilizare, dar şi elemente ce ţin de discurs curatorial sau misiuni instituţionale.

Proiectarea muzeului actual drept „un loc distinct: un mediu în care vizitatorii creează

experiențe unice prin interacțiunea cu dimensiunile personale, sociale, culturale și fizice ale

locului”8 ridică o serie de provocări pentru toți cei implicați în conceperea, citirea și

interpretarea spațiului muzeal (specialiști în diferite domenii – arhitecți, muzeologi,

muzeografi, curatori etc. – vizitatori, utilizatori și alții).

În capitolul 5 prezint evenimentul „Spațiul muzeal la limită” (constând din conferința

„Spațiul muzeal la limită. Între arhitectură și discurs” și workshop-ul „Locuri în afara

limitei”) pe care l-am organizat cu scopul de a identifica rolul practic al conceperii spațiului-

limită. În cadrul conferinţei a fost pusă sub semnul întrebării relaţia dintre arhitectură şi

discurs din diferite perspective, evidenţiind rolul unor componente diverse ale spaţiului

muzeal în cadrul acestei legături. Workshop-ul a avut drept scop elaborarea unor proiecte

drept răspund potenţial la întrebarea Cum poate arhitectura însoți noile tendințe de

materializare a unui spațiu-limită ca mod de depășire a unor limite instituționale? Instituţia

de la care s-a plecat a fost Muzeul Naţional al Ţăranului Român, acesta remarcându-se, la

nivel naţional, prin discursul muzeal aparte, dar şi prin deschiderea faţă de manifestările

contemporane identificate în capitolul precedent.

În concluzie, conceptul de spațiu-limită nu este numai un rezultat al configurației

arhitecturale sau al impactului acesteia la nivel de utilizare. Este rezultatul unui proces de

înțelegere a spațiului care, după ce a fost analizat și teoretizat în cadrul a diferite discipline,

8 trad. ns., „a distinct place: an environment where visitors create unique experiences through interaction with individual, social, cultural and physical dimensions of place”, Luigina Ciolfi and Liam J. Bannon, “Designing Hybrid Places: Merging Interaction Design, Ubiquitous Technologies and Geographies of the Museum Space,” CoDesign 3, no. 3 (2007): 169.

 

Spații‐lim

ită în antropologia arhitecturală. M

uze

ul 

9

poate fi privit acum din mai multe perspective care se suprapun, conducând la o înțelegere

complexă a acestuia.

Modul de marcare a limitei în societatea contemporană este dependent de o serie de

factori sociali, politici, economici, de nevoile la care trebuie să răspundă, de misiunile și

scopurile la îndeplinirea cărora contribuie și, nu în ultimul rând, de prevederea impactului

acesteia asupra factorilor enumerați. Prin urmare, este vorba mai degrabă despre

interdependență, despre influențare reciprocă și despe limită ca spațiu al negocierii, dinamic,

supus încontinuu reanalizării și redefinirii. Astfel, limita în societatea contemporană preia o

serie de noi roluri ce subliniază tendința utilizatorilor de a transforma spațiul și elementele

acestuia în elemente încărcate de sens, cărora li se atribuie valori. Totodată, se constată

îndepărtarea ideii de limită de aceea de limitare. Limita accentuează atunci relațiile facilitate

de existența acesteia, subliniind caracterul ei mediator. Atenția acordată proceselor ce au loc

pe limită a condus în ultimii ani la dezvoltarea funcționalității acesteia, în teorie și practică.

Manifestările ce au loc la intersecția dintre spațiul public și spațiul semipublic/semiprivat,

având un caracter hibrid, dinamic, negociator și particular în același timp, s-au extins în timp

și spațiu, conducând la conturarea spațiului-limită. În teza de față am definit acest concept

drept o spațializare a limitei ce își extinde rolul mediator dincolo de practicile spațiale,

mediind raporturi sociale, economice, politice, dar și facilitând o serie de procese

asociate trecerii. Activitățile ce au loc în astfel de spații se află la intersecția dintre cadrul

cotidian și cadrul particular al funcțiunii aflate în centru. Spațiul-limită este un spațiu ce

încurajează creativitatea, performance-ul, implicarea activă și experiențele transformatoare,

extinzând misiunile instituției vizate dincolo de limitele fizice. Aceste experiențe contribuie

la înțelegerea impactului funcțiunii în viața de zi cu zi, punctând rolul practic al acesteia.

Tot acest demers punctează conturarea unui concept ce continuă teoriile și ideile

dezvoltate de Turner, Foucault, Lefebvre sau Soja, adăugând noi sensuri și dezvoltând direcții

de proiectare și citire contemporane. Răspunsurile găsite prin această teză conturează un mod

de materializare a tuturor acestor teorii, dându-le o interpretare proprie.

Importanța conceptului de spațiu-limită stă, prin urmare, în proiectarea de arhitectură

ce ia în calcul spațiul de legătură dintre spațiul public și funcțiune, strâns legată de toate

componentele ce definesc funcțiunea.

BIBLIOGRAFIE  

Altman, Irwin, şi Setha M. Low. 1992. „Place Attachment: A Conceptual Inquiry.” în Place Attachment, Irwin Altman şi Setha M. Low (ed.), 1–12. New York şi Londra: Plenum press.

Appleton, Josie. 2007 [2001]. „Museums for ‘The People’?” în Museums and Their Communities, Sheila Watson (ed.), 114–26. Leicester Readers in Museum Studies. Taylor & Francis e-Library.

Aronsson, Peter. 2012. „National Museums Negotiating the Past for a Desired Future.” în Museums in an Age of Migration. Questions, Challenges, Perspectives, Luca Basso Peressut şi Clelia Pozzi (ed.), 67–76. Mela Books 01. Milano: Politecnico di Milano, Dipartimento di Progettazione dell’Architettura. http://www.mela-project.eu/upl/cms/attach/20120524/194251494_2514.pdf.

Arts Council England. 2009. Beyond Their Walls. Londra: Arts Council England. http://www.artscouncil.org.uk/publication_archive/beyond-their-walls/.

Ashley, Susan. 2009. „Museums and Globalisation: Ideas on Recognition, Restitution, Representation and Reconfiguration.” în SAS, University of London. http://www.academia.edu/1102164/Museums_and_globalization_Ideas_on_recognition_restitution_representation_and_reconfiguration.

Atkinson, David, Peter Jackson, David Sibley şi Neil Washbourne, ed. 2005. “Part III: Borders and Boundaries.” în Cultural Geography: A Critical Dictionary of Key Ideas, 153–212. Londra şi New York: I.B.Tauris.

Attfield, Judy. 2000. Wild Things: The Material Culture of Everyday Life. Oxford şi New York: Berg.

Augé, Marc. 1995 [1992]. Non-Places: Introduction to an Anthropology of Supermodernity. Londra şi New York: Verso.

Bachelard, Gaston. 2003 [1957]. Poetica spaţiului. Traducere de Irina Bădescu. Piteşti: Paralela 45.

Backović, Vera şi Ljubomir Maširević. 2010. „Social Theory and Architecture.” Serbian Architectural Journal 2: 227–38.

Bal, Mieke. 2006. „Exposing the Public.” în A Companion to Museum Studies, Sharon MacDonald (ed.), 525–42. Blackwell Companions in Cultural Studies. Cornwall: Blackwell Pub.

Barrett, Jennifer. 2011. Museums and the Public Sphere. Wiley-Blackwell: ediţie digitală.

Barth, Fredrik. 1999. „Boundaries and Connections.” în Signifying Identities: Anthropological Perspectives on Boundaries and Contested Identities, Anthony P. Cohen (ed.), 15–36. Routledge: ediţie digitală.

Baudrillard, Jean. 1996. The System of Objects. Londra: Verso.

Bernea, Ernest. 2005 [1997]. Spaţiu, timp şi cauzalitate la poporul român. ed. a II-a. Bucureşti: Humanitas.

Bernea, Horia. 2001. Câteva gânduri despre muzeu, cantităţi, materialitate şi încrucişare. Editura Ars Docendi: fără loc.

Bernea, Horia, Irina Nicolau şi Carmen Huluţă. 2001. Câteva gânduri despre muzeu, cantităţi, materialitate şi încrucişare / Dosar sentimental. Editura Ars Docendi: fără loc.

Boer, Inge E. 2006. Uncertain Territories: Boundaries in Cultural Analysis. Mieke Bal, Bregje van Eekele şi Patricia Spyer (ed.). Amsterdam şi New York: Rodopi.

Bollo, Alessandro şi Luca Dal Pozzolo. 2005. „Analysis of Visitor Behaviour inside the Museum: An Empirical Study.” în Proceedings of the 8th International Conference on Arts and Cultural Management. Montreal. http://neumann.hec.ca/aimac2005/PDF_Text /BolloA_DalPozzoloL.pdf.

Caldwell, Niall G. 2000. „The Emergence of Museum Brands.” International Journal of Arts Management 2 (3): 28–34.

Casey, Dawn. 2007 [2001]. „Museums as Agents for Social and Political Change.” în Museums and Their Communities, Sheila Watson (ed.), 292–99. Leicester Readers in Museum Studies. Taylor & Francis e-Library.

Cenzatti, Marco. 2008. „Heterotopias of Difference.” în Heterotopia and the City: Public Space in a Postcivil Society, Michiel Dehaene şi Lieven de Cauter (ed.), 75–85. Taylor & Francis e-Library.

Ciolfi, Luigina şi Liam J. Bannon. 2007. „Designing Hybrid Places: Merging Interaction Design, Ubiquitous Technologies and Geographies of the Museum Space.” CoDesign 3 (3): 159–80. doi:10.1080/15710880701524559.

Clifford, James. 1997. „Museums as Contact Zones.” în Routes. Travel and Translation in the Late Twentieth Century, 188–219. Cambridge, Mass.: Harvard University Press.

Connor, Steven. 1997 [1989]. Postmodernist Culture: An Introduction to Theories of the Contemporary. Malden, Massachusetts: Blackwell Publishing Ltd.

Conover, Megan. 2006. „Portability: Making Art an Urban Event”. Masters of Architecture, University of Cincinnati: The School of Architecture and Interior Design. http://etd.ohiolink.edu/view.cgi?acc_num=ucin1147803548.

Crane, Susan A. 2006. „The Conundrum of Ephmerality: Time, Memory, and Museums.” în A Companion to Museum Studies, Sharon MacDonald (ed.), 98–109. Blackwell Companions in Cultural Studies. Cornwall: Blackwell Pub.

Crooke, Elizabeth M. 2008 [2007]. Museums and Community: Ideas, Issues and Challenges. Museum Meanings. Taylor & Francis e-Library.

Dehaene, Michiel şi Lieven de Cauter. 2008a. „The Space of Play. Towards a General Theory of Heterotopia.” în Heterotopia and the City: Public Space in a Postcivil Society, 87–102. Taylor & Francis e-Library.

———. 2008b. „Introduction.” în Heterotopia and the City: Public Space in a Postcivil Society, 1–9. Taylor & Francis e-Library.

“Dicționarul Explicativ al Limbii Române.” 1998. Bucureşti: Editura Univers Enciclopedic.

Drăgan, Radu. 2000. Lumile răsturnate: Reprezentarea spaţiului în societatea tradiţională. Spaţii Imaginate 7. Bucureşti: Paideia.

Duncan, Carol. 2006 [1995]. Civilizing Rituals: Inside Public Art Museums. London; New York: Routledge.

Fitzgerald, Lawrence. 2012. „Riverside Museum, Glasgow.” Museum Practice. http://www.museumsassociation.org/museum-practice/your-outdoor-case-studies/15062012-riverside-museum.

Flachbart, Georg. 2005. „Disappearing Architecture _From Real to Virtual to Quantum.” în Disappearing Architecture: From Real to Virtual to Quantum, Georg Flachbart and Peter Weibel (ed.), 10–15. Basel, Switzerland: Birkhauser - Publishers for Architecture.

Fleming, David. 2005. „Creative Space.” în Reshaping Museum Space: Architecture, Design, Exhibitions, Suzanne MacLeod (ed.), 53–61. Londra şi New York: Taylor & Francis.

Fortier, Anne-Marie. 2005. „Diaspora.” în Cultural Geography: A Critical Dictionary of Key Ideas, David Atkinson, Peter Jackson, David Sibley şi Neil Washbourne (ed.), 182–87. Londra şi New York: I.B.Tauris.

Foucault, Michel. 1986. „Of Other Spaces.” Traducere de Jay Miskowiec. Diacritics 16 (1): 22–27.

Fyfe, Gordon J. 2006. „Sociology and the Social Aspects of Museums.” în A Companion to Museum Studies, Sharon MacDonald (ed.), 33–49. Blackwell Companions in Cultural Studies. Cornwall: Blackwell Pub.

———. 2012. „Museums, the Sociological Imagination and the Imaginary Museum.” în Museums in an Age of Migration. Questions, Challenges, Perspectives, Luca Basso Peressut şi Clelia Pozzi (ed.), 77–106. Mela Books 01. Milano: Politecnico di Milano, Dipartimento di Progettazione dell’Architettura. http://www.mela-project.eu/upl/cms/attach/20120524/194251494_2514.pdf.

Gehl, Jan. 2011. Viaţa între clădiri. Utilizările spaţiului public. Bucureşti: Igloo.

Giebelhausen, Michaela. 2006. „Museum Architecture: A Brief History.” în A Companion to Museum Studies, Sharon MacDonald (ed.), 223–44. Blackwell Companions in Cultural Studies. Cornwall: Blackwell Pub.

Golding, Vivien. 2007 [2004]. „Inspiration Africa! Using Tangible and Intangible Heritage to Promote Social Inclusion amongst Young People with Disabilities.” în Museums and Their Communities, Sheila Watson (ed.), 358–72. Leicester Readers in Museum Studies. Taylor & Francis e-Library.

———. 2009. Learning at the Museum Frontiers Identity, Race, and Power. Farnham, Surrey, England; Burlington, Vt.: Ashgate e-book.

Halpin, Marjorie M. 2007 [1997]. „‘Play It Again, Sam’: Reflections on a New Museology.” în Museums and Their Communities, Sheila Watson (ed.), 47–52. Leicester Readers in Museum Studies. Taylor & Francis e-Library.

Hannerz, Ulf. 2001 [1996]. Transnational Connections: Culture, People, Places. Londra şi New York: Taylor & Francis e-Library.

Hasegawa, Yuko. 2003. „The Avant-Garde and the Museum: Intermixing Heterotopias.” Traducere de Miki Associates. Я[á:r], no. 2: 42–45.

Henning, Michelle. 2006. Museums, Media And Cultural Theory. Issues in Cultural and Media Studies. New York: McGraw-Hill Education.

Hetherington, Kevin. 2011. „Foucault, the Museum and the Diagram.” The Sociological Review 59 (3): 457–75. doi:10.1111/j.1467-954x.2011.02016.x.

Hill, Jonathan. 2003. Actions of Architecture: Architects and Creative Users. Londra; New York: Routledge.

Hillier, Bill. 2007. Space Is the Machine: A Configurational Theory of Architecture. Space Syntax: ediţie digitală.

Hillier, Bill şi Kali Tzortzi. 2006. „Space Syntax: The Language of Museum Space.” în A Companion to Museum Studies, Sharon MacDonald (ed.), 282–301. Blackwell Companions in Cultural Studies. Cornwall: Blackwell Pub.

Hooper-Greenhill, Eilean. 2006. „Studying Visitors.” în A Companion to Museum Studies, Sharon MacDonald (ed.), 362–76. Blackwell Companions in Cultural Studies. Cornwall: Blackwell Pub.

———. 2007 [2000]. „Interpretive Communities, Strategies and Repertoires.” în Museums and Their Communities, Sheila Watson (ed.), 76–94. Leicester Readers in Museum Studies. Taylor & Francis e-Library.

Jencks, Charles. 1997 [1995]. The Architecture of the Jumping Universe: A Polemic: How Complexity Science Is Changing Architecture and Culture. Singapore: Academy Editions.

Jodidio, Philip. 2010. Public Architecture Now! Italia: Taschen.

Joja, Constantin. 1981. Sensuri şi valori regăsite. Bucureşti: Editura Eminescu.

———. 1984. Actualitatea tradiției arhitecturale românești. Bucureşti: Editura Tehnică.

Katherine, Anne. 1994. Boundaries: Where You and I Begin. Center City (Minnesota): Hazelden.

Knell, Simon J. 2003. „The Shape of Things to Come: Museums in the Technological Landscape”, Museum and Society, 1 (3), Noiembrie, 132–46.

Kurokawa, Kisho. 1997 [1987]. „The Philosophy of Symbiosis.” în Theories and Manifestoes of Contemporary Architecture, Charles Jencks şi Karl Kropf (ed.), 106–8. Midsomer Norton, UK: Academy Editions.

“La celălalt capăt al curcubeului.” 2014. Muzeul Naţional al Ţaranului Român. Accesat iulie 24. http://www.muzeultaranuluiroman.ro/arhiva-de-film-mtr/la-celalalt-capat-al-curcubeului-ro.html.

Lampugnani, Vittorio Magnago. 2006. „Insight versus Entertainment: Untimely Meditations on the Architecture of Twentieth-Century Art Museums.” în A Companion to Museum Studies, Sharon MacDonald (ed.), 245–62. Blackwell Companions in Cultural Studies. Cornwall: Blackwell Pub.

Lanz, Francesca şi Gennaro Postiglione. 2012. „The MeLa Project. Research Questions, Objectives and Tools.” In Museums in an Age of Migration. Questions, Challenges, Perspectives, Luca Basso Peressut şi Clelia Pozzi (ed.), 55–64. Mela Books 01. Milano: Politecnico di Milano, Dipartimento di Progettazione dell’Architettura. http://www.mela-project.eu/upl/cms/attach/20120524/194251494_2514.pdf.

Lawson, Bryan. 2001. The Language of Space. Oxford: Architectural Press.

Lefebvre, Henri. 1991 [1974]. The Production of Space. Oxford: Blackwell.

Liiceanu, Gabriel. 1994. Despre limită. Bucureşti: Humanitas.

Lord, Beth. 2006. „Foucault’s Museum: Difference, Representation, and Genealogy.” Museum and Society 4 (1): 11–14.

Lowenthal, David. 2002. Trecutul este o ţară străină. Traducere de Radu Eugeniu Stan. Om. Idee. Societate. Bucureşti: Curtea Veche.

Macdonald, George F. şi Stephen Alsford. 2007 [1995]. „Canadian Museums and the Representation of Culture in a Multicultural Nation.” în Museums and Their Communities, Sheila Watson (ed.), 276–91. Leicester Readers in Museum Studies. Taylor & Francis e-Library.

MacDonald, Sharon. 2003. „Museums, National, Postnational and Transcultural Identities.” Museum and Society 1 (1): 1–16.

———. , ed. 2006a. A Companion to Museum Studies. Blackwell Companions in Cultural Studies. Cornwall: Blackwell Pub.

———. 2006b. „Expanding Museum Studies: An Introduction.” în A Companion to Museum Studies, Sharon MacDonald (ed.), 1–12. Blackwell Companions in Cultural Studies. Cornwall: Blackwell Pub.

MacLeod, Suzanne, ed. 2005a. Reshaping Museum Space: Architecture, Design, Exhibitions. Londra şi New York: Taylor & Francis.

———. 2005b. „Rethinking Museum Architecture. Towards a Site-Specific History of Production and Use.” în Reshaping Museum Space: Architecture, Design, Exhibitions, Suzanne MacLeod (ed.), 9–25. Londra şi New York: Taylor & Francis.

MacLeod, Suzanne, Laura Hourston Hanks şi Jonathan Hale, ed. 2012. Museum Making: Narratives, Architectures, Exhibitions. Londra şi New York: Routledge.

Manolescu, Anca. 2002. Locul călătorului - simbolica spațiului în Răsăritul creștin. Spaţii imaginate 21. Bucureşti: Paideia.

Marstine, Janet, ed. 2006. New Museum Theory and Practice: An Introduction. Blackwell Publishing.

Mason, Rhiannon. 2006. „Cultural Theory and Museum Studies.” în A Companion to Museum Studies, Sharon MacDonald (ed.), 17–32. Blackwell Companions in Cultural Studies. Cornwall: Blackwell Pub.

Mctavish, Lianne. 2006. „Visiting the Virtual Museum: Art and Experience Online.” în New Museum Theory and Practice: An Introduction, Janet Marstine (ed.), 226–46. Malden: Blackwell Publishing.

Mihăilescu, Vintilă. 2006. „The Romanian Peasan’s Museum and the Authentic Man.” http://martor.memoria.ro/?location=view_article&id=202.

Mitchell, Katharyne. 2005. „Hybridity.” în Cultural Geography: A Critical Dictionary of Key Ideas, David Atkinson, Peter Jackson, David Sibley şi Neil Washbourne (ed.), 188–93. Londra şi New York: I.B.Tauris.

Mitchell, William J. 2005. „After the Revolution _Instruments of Displacement.” în Disappearing Architecture: From Real to Virtual to Quantum, Georg Flachbart şi Peter Weibel (ed.), 18–23. Basel, Switzerland: Birkhauser - Publishers for Architecture.

Mitrache, Georgică. 2008. Tradiție şi modernism în arhitectura românească. Bucureşti: Editura Universitară „Ion Mincu".

Moore, Gary T. 1979. „Environment Behavior Studies.” în Introduction to Urban Planning, James C. Snyder şi Anthony J. Catanese (ed.), 46–71. New York: McGraw-Hill.

Mukherji, Subha. 2013. Thinking on Thresholds: The Poetics of Transitive Spaces. ediţie digitală: Anthem Press.

Müller, Willy, Vicente Guallart, Federico Soriano, José Morales, Fernando Porras şi Manuel Gausa, ed. 2003. The Metapolis Dictionary of Advanced Architecture: City, Technology and Society in the Information Age. Barcelona: Actar.

Munteanu, Radu-Ilarion. 2012. „Muzeul Ţăranului Român - Tur Personal.” www.LiterNet.ro. http://destinatii.liternet.ro/articol/6/Radu-Ilarion-Munteanu/Muzeul-Taranului-Roman-tur-personal.html.

Museums in the Information Age: Evolution or Extinction? 2012. Leicester Exchanges Live Debate. Science Museum, London. http://www.museumsassociation.org/ video/07122012-museums-in-the-information-age.

Negri, Massimo. 2012. „Sustainability in Contemporary Museums.” în Museums in an Age of Migration. Questions, Challenges, Perspectives, Luca Basso Peressut şi Clelia Pozzi (ed.), 121–30. Mela Books 01. Milano: Politecnico di Milano, Dipartimento di Progettazione dell’Architettura. http://www.mela-project.eu/upl/cms/attach/20120524/194251494_2514.pdf.

Nicolau, Irina şi Carmen Huluţă. 2001. Dosar sentimental. fără loc: Editura Ars Docendi.

Nicolescu, Costion. f.d. “Destinaţii Culturale › Masă Rotundă: Horia Bernea, Andrei Pleşu, Gabriel Liiceanu, Pr. C. Coman.” http://destinatii.liternet.ro/articol/89/Costion-Nicolescu/Masa-rotunda-Horia-Bernea-Andrei-Plesu-Gabriel-Liiceanu-Pr-C-Coman.html.

Nițulescu, Virgil Ștefan. 2014. „În căutarea arhitecturii ideale.” Cultura, no. 465 (Aprilie). http://revistacultura.ro/nou/2014/04/18771/.

Norberg-Schulz, Christian. 1979. Genius Loci: Towards a Phenomenology of Architecture. Rizzoli.

Oprea, Delia. 2012. „Muzeul Ţăranului Român - Tur Personal.” www.LiterNet.ro. http://destinatii.liternet.ro/articol/31/Delia-Oprea/Muzeul-Taranului-Roman-tur-personal.html.

Peressut, Luca Basso. 2012. „Envisioning 21st Century Museums for Transnational Societies.” în Museums in an Age of Migration. Questions, Challenges, Perspectives, Luca Basso Peressut şi Clelia Pozzi (ed.), 19–54. Mela Books 01. Milano: Politecnico di Milano, Dipartimento di Progettazione dell’Architettura. http://www.mela-project.eu/upl/cms/attach/20120524/194251494_2514.pdf.

Peressut, Luca Basso şi Clelia Pozzi. 2012. „Introduction.” în Museums in an Age of Migration. Questions, Challenges, Perspectives, Luca Basso Peressut şi Clelia Pozzi (ed.), 10–16. Mela Books 01. Milano: Politecnico di Milano, Dipartimento di Progettazione dell’Architettura. http://www.mela-project.eu/upl/cms/attach/20120524/194251494_2514.pdf.

Pinna, Giovanni. 2012. „European Museums as Agents of Inclusion.” în Museums in an Age of Migration. Questions, Challenges, Perspectives, Luca Basso Peressut şi Clelia Pozzi (ed.), 131–38. Mela Books 01. Milano: Politecnico di Milano, Dipartimento di Progettazione dell’Architettura. http://www.mela-project.eu/upl/cms/attach/20120524/194251494_2514.pdf.

Plaza, Beatriz, Silke N. Haarich şi Courtney Waldron. 2012. „Branding Bilbao: Assessing the Role of an Art Museum in Creating a Valuable Place Brand.” în ACEI2012, Doshisha University, Kyoto. http://www.jace.gr.jp/ACEI2012/usb_program/pdf/1.7.4.pdf.

Pratt, Mary Louise. 2008 [1992]. Imperial Eyes: Travel Writing and Transculturation. Londra şi New York: Taylor & Francis e-Library.

Psarra, Sophia. 2005. „Spatial Culture, Way-Finding and the Educational Message. The Impact of Layout on the Spatial, Social and Educational Experiences of Visitors to Museums and Galleries.” în Reshaping Museum Space: Architecture, Design, Exhibitions, Suzanne MacLeod (ed.), 78–94. London and New York: Taylor & Francis.

———. 2009. Architecture and Narrative: The Formation of Space and Cultural Meaning. Taylor & Francis e-Library.

Rapoport, Amos. 1989. House Form and Culture. Englewood Cliffs, N.J.: Prentice-Hall.

———. 1990 [1982]. The Meaning of the Built Environment: A Nonverbal Communication Approach. Tucson, Arizona: University of Arizona Press.

Rashid, Hani. 2001. „The Museum as a Digital Experience.” în Proceedings of the ICOMON Meetings Held in Madrid, Spain, 1999, 30–32. Museo Casa de la Moneda, Madrid. http://www.icomon.org/en/e-proceedings/675/madrid-1999-proceedings.

Ravelli, Louise. 2006. Museum Texts: Comunication Frameworks. Taylor & Francis e-Library.

Rectanus, Mark W. 2006. „Globalization: Incorporating the Museum.” în A Companion to Museum Studies, Sharon MacDonald (ed.), 381–97. Blackwell Companions in Cultural Studies. Cornwall: Blackwell Pub.

Rendell, Jane. f.d. Art and Architecture: A Place Between (prepublication). http://www.janerendell.co.uk/wp-content/uploads/2009/03/Art-and-Architecture-prepublication.pdf.

Ross, Max. 2004. „Interpreting the New Museology.” Museum and Society 2 (2): 84–103.

Sandell, Richard V. 2007 [2002]. „Museums and the Combating of Social Inequality: Roles, Responsibilities, Resistance.” în Museums and Their Communities, Sheila Watson (ed.), 95–113. Leicester Readers in Museum Studies. Taylor & Francis e-Library.

Sarkis şi Ioana Diaconu. 2014. Sarkis – despre relaţia cu spiritul spaţiului. http://www.igloo.ro/articole/sarkis-despre-relatia-cu-spiritul-spatiului/.

Sfinteş, Anda-Ioana. 2012. „Muzeul Ţăranului Român: Arhitectură, Discurs, Interpretare”. Lucrare de disertaţie, Master Antropologie, Bucureşti: Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative.

Silverman, Lois H. 2009. The Social Work of Museums. Taylor & Francis e-Library.

Silverstone, Roger. 2002 [1994]. „The Medium Is the Museum: On Objects and Logics in Times and Spaces.” în Towards the Museum of the Future: New European Perspectives, Roger S. Miles şi Lauro Zavala (ed.), 161–76. Taylor & Francis e-Library.

Smith, Catherine. 2001. „Looking for Liminality in Architectural Space.” Limen 1. http://limen.mi2.hr/limen1-2001/catherine_smith.html.

Sohn, Heidi. 2008. „Heterotopia: Anamnesis of a Medical Term.” în Heterotopia and the City: Public Space in a Postcivil Society, Michiel Dehaene and Lieven de Cauter (ed.), 41–50. Taylor & Francis e-Library.

Soja, Edward W. 1996. Thirdspace: Journeys to Los Angeles and Other Real-and-Imagined Places. Cornwall: Blackwell.

Stanciu, Iulia. 2007. Locurile intermediare: Arii vagi, arii de mediere. Bucureşti: Editura Universitară „Ion Mincu".

Stevens, Quentin. 2007. The Ludic City: Exploring the Potential of Public Spaces. Londra şi New York: Routledge.

Szakolczai, Arpad. 2009. „Liminality and Experience: Structuring Transitory Situations and Transformative Events.” International Political Anthropology 2 (1): 141–72.

Szekeres, Viv. 2007 [2002]. „Representing Diversity and Challenging Racism: The Migration Museum.” în Museums and Their Communities, Sheila Watson (ed.), 234–43. Leicester Readers in Museum Studies. Taylor & Francis e-Library.

„Taking Part 2012/13 Quarter 3: Statistical Release.” 2013. Department for Culture, Media and Sport. https://www.gov.uk/government/publications/taking-part-2012-13-quarter-3-statistical-release.

Tihan, Vasilica Rodica. 2011. „Limita spaţiului construit al cotidianului”. teză de doctorat. Bucureşti: Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”.

TrendsWatch 2012: Museums and the Pulse of the Future. 2012. American Association of Museums. http://www.aam-us.org/docs/center-for-the-future-of-museums/2012_trends_watch_final.pdf?sfvrsn=0.

Tschumi, Bernard. 1994. The Manhattan Transcripts. Londra: Academy Editions.

Tuan, Yi-Fu. 2001 [1977]. Space and Place: The Perspective of Experience. Minneapolis: University of Minnesota Press.

Turner, Victor. 1979. „Frame, Flow and Reflection: Ritual and Drama as Public Liminality.” Japanese Journal of Religious Studies 6 (4): 465–99.

Tzortzi, Kali. 2007. „Museum Building Design and Exhibition Layout: Patterns of Interaction.” în Proceedings, 6th International Space Syntax Symposium, 72.1–72.16. Istanbul. http://www.spacesyntaxistanbul.itu.edu.tr/papers/longpapers/072 - Tzortzi.pdf.

Ugricic, Sreten. 2012. „Materialization and Dematerialization, Migration and Emulation, Museum and Library.” în Museums in an Age of Migration. Questions, Challenges, Perspectives, Luca Basso Peressut şi Clelia Pozzi (ed.), 107–20. Mela Books 01. Milano: Politecnico di Milano, Dipartimento di Progettazione dell’Architettura. http://www.mela-project.eu/upl/cms/attach/20120524/194251494_2514.pdf.

Urry, John. 2002a [1995]. Consuming Places. Londra şi New York: Taylor & Francis e-Library.

———. 2002b [1990]. The Tourist Gaze. Londra, Thousand Oaks, New Delhi: Sage.

Van den Bosch, Annette. 2007 [2005]. „Museums. Constructing a Public Culture in the Global Age.” în Museums and Their Communities, Sheila Watson (ed.), 501–9. Leicester Readers in Museum Studies. Taylor & Francis e-Library.

Van Gennep, Arnold. 1996. Riturile de trecere. Plural. Iasi: Polirom.

Venturi, Robert. 1992 [1977]. Complexity and Contradiction in Architecture. Papers on Architecture. New York: Museum of Modern Art.

Vergo, Peter. 2006 [1989]. „Introduction.” în The New Museology, Peter Vergo (ed.), Reaktion Books: ediţie digitală.

Virilio, Paul. 1991. The Lost Dimension. New York, N.Y.: Semiotext(e).

Walsh, Kevin. 2002 [1992]. The Representation of the Past: Museums and Heritage in the Post-Modern World. Taylor & Francis e-Library.

Watson, Sheila, ed. 2007. Museums and Their Communities. Leicester Readers in Museum Studies. Taylor & Francis e-Library.

Weibel, Peter. 2005. „Architecture _From Location to Nonlocation, from Presence to Absence.” în Disappearing Architecture: From Real to Virtual to Quantum, Georg Flachbart şi Peter Weibel (ed.), 264–71. Basel, Switzerland: Birkhauser - Publishers for Architecture.

Weil, Stephen. 2007 [2002]. „The Museum and the Public.” în Museums and Their Communities, Sheila Watson (ed.), 32–46. Leicester Readers in Museum Studies. Taylor & Francis e-Library.

Whybrow, Nicolas. 2011. Art and the City. Londra: I.B.Tauris & Co Ltd.

Witcomb, Andrea. 2003. Re-Imagining the Museum: Beyond the Mausoleum. Museum Meanings. Taylor & Francis e-Library.

Woodward, Ian. 2007. Understanding Material Culture. Los Angeles, Londra, New Delhi, Singapore: SAGE.