Rezumat teza doctorat

Evaluarea şi Terapia Transgeneraţională a Unificării în afecţiunile neoplazice

1

Universitatea Bucureşti Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei

EVALUAREA ŞI TERAPIA

TRANSGENERAŢIONALĂ A UNIFICĂRII ÎN

AFECŢIUNILE NEOPLAZICE

REZUMATUL TEZEI DE DOCTORAT

Coordonator ştiinţific: Prof. Univ. Dr. IOLANDA MITROFAN Doctorand: Oana Iuliana Gostin


2

CUPRINSUL TEZEI DE DOCTORAT

Introducere …………………………………………………………………….. pag.5

Capitolul I. Etiologia bolii neoplazice. Noţiuni introductive

pag.8

I.1. Perspectiva medicinei clasice.................................................................... pag.15

1.1. Ipoteza mutaţiei somatice................................................................ pag.15

1.2. Oncogeneza chimică ...................................................................... pag.15

1.3. Radiaţiile şi oncogeneza………………………………………….. pag.16

1.4. Bacteriile şi paraziţii……………………………………………... pag.17

1.5. Relaţia dintre nutriţie şi cancer…………………………………... pag.17

1.6. Influenţele hormonale……………………………………………. pag.17

1.7. Etiologia virotică ………………………………………………… pag. 20

1.8. Determinismul genetic…………………………………………… pag.21

1.9. Imunologia tumorilor maligne……………………………………

pag.22

I.2. Perspectiva psihologică

2.1. Aspecte generale ………………………………………………… pag.26

2.2. Bazele fiziologice ale dezvoltării bolilor psihosomatice................ pag.28

2.3. Corelaţii psihologice în cancer…………………………………… pag.29

2.4. Teorii actuale asupra stresului psihic……………………………. pag. 30

2.5. Alegerea simptomelor şi a organului.............................................. pag.43

2.6. Explicaţii referitoare la dezvoltarea neoplaziilor cu precădere

în anumite familii…………………………………………………………….

pag. 46

I.3. Perspectiva terapiilor complementare

3.1. Introducere……………………………………………………….. pag. 49

3.2. Etiopatogenia tulburărilor energetice…………………………….. pag. 50

3.2.1. Tulburări energetice de natură exogenă ……………….. pag. 52

3.2.2. Cauzele endogene ale perturbărilor energetice………… pag.54

3.2.3. Dezechilibrul alimentar ca factor patogen…………….. pag.57

3.3. Medicina occidentală versus medicina tradiţională chineză…….. pag.58

Capitolul II. Elemente de psiho-oncologie

II.1.Abordări teoretice………………………………………………………. pag. 64

II.2. Abordarea neoplaziei din perspectivă psihosomatică. Tipuri

psihocomportamentale cu risc...........................................................................

pag.67

II.3. Mecanisme adaptative (de coping) ……………………………………… pag.70

II.4. Manifestările psihopatologice ale bolnavului de cancer………………… pag.73

II.5 Influenţa factorilor psihologici şi comportamentali în evoluţia

cancerului – psihoneuroimunologie…………………………………………...

pag.76

II.6. Comunicarea diagnosticului de cancer ..................................................... Pag.81


3

II.7. Răspunsul emoţional indus de boală…………………………………….

pag.88

Capitolul III. Psihoterapia în boala neoplazică – repere conceptuale

III.1. Importanţa intervenţiei psihoterapeutice în oncologie………………… pag.101

III.2. Tehnici umanist-experienţiale individuale şi de grup………………….. pag.105

III.3. Abordara transgeneraţională în terapia unificării. Repere conceptuale. pag.106

III.4. Alte abordări psihoterapeutice…………………………………………

pag.122

Capitolul IV. Proiect metodologic pentru cercetarea factorilor

psihologici implicaţi în boala neoplazică

IV.1. Metodologia cercetării.............................................................................. pag.128

1.1 Ipoteze principale............................................................................ pag.128

1.2. Ipoteze secundare………………………………………………... pag.128

1.3. Obiectivele cercetării…………………………………………..... pag.129

1.4. Lotul de pacienţi clinici……………………………………… pag.130

1.5. Procedura. Instrumentele şi metodele de colectare a datelor pre-

şi post- intervenţie.............................................................................................

pag.130

1.6. Prezentarea instrumentelor.............................................................

pag.131

IV. 2. Rezultate

2.1. Rezultate obţinute în urma testării iniţiale.................................... pag.143

2.2. Abordare comparativă. Evaluarea scorurilor pre şi post-

intervenţie……………………………………………………………………...

pag.159

IV.3. Model de intervenţie. Propunere de program psihoterapeutic

recuperator pentru bolnavele cu neoplasm

mamar………………………………….

pag.177

Capitolul V. Metoda clinică. Studii de caz …………………………………

pag.187

Concluzii……………………………………………………………………...

pag.304

Bibliografie

Anexe


4

INTRODUCERE

Motto: „Sănătatea este zestrea şi dreptul nostru. Ea este uniunea completă şi deplină

dintre suflet, minte si corp; acesta nu este un ideal îndepărtat şi dificil de obţinut,

dimpotrivă este un ideal natural şi accesibil, pe care mulţi dintre noi îl neglijează.”

Dr. Edward Bach

Fiecare persoană este rezultatul unui cumul de factori, începând cu bagajul

genetic, zestrea culturală (valori universale, mituri, tradiţii, obiceiuri) educaţia din familie

şi societatea frecventată, până la experienţele personale şi la modul în care acestea au fost

integrate. Persoana trăieşte într-o zi un traumatism ( sau o acumulare) emoţional

important şi el îl angrenează în interiorul sau. Datorită educaţiei, credinţelor, scenariilor

de viaţă transmise transgeneraţional, miturilor familiei de origine, el nu lasă suferinţa să

se exprime real sau corect pentru a ajunge la integrarea într-o manieră pozitivă a

evenimentului dureros, îşi pierde reperele, îşi distruge profund credinţele sau iluzia a ceea

ce reprezintă. Aceste componente comportamentale ale trăirilor emoţionale influenţează

funcţionarea sistemului imunitar care nu mai poate apăra organismul de eventualele

perturbări care apar la nivel celular.

În oncologie, diagnosticul echivalează deseori pentru pacient cu verdictul

moarte, verdict care produce reacţii puternice şi care necesită o complexă adaptare. La

aflarea diagnosticului, pacienţii se confruntă frica de moarte, întreruperea planurilor de

viaţă, schimbările apărute faţă de imaginea corpului şi de stima de sine, schimbările

produse în rolurile sociale şi în stilul de viaţă, preocupările legale şi financiare.

Adaptarea la acestă boală particulară care este cancerul înseamnă simultan

adaptare la diagnostic, la boală, la tratament şi la reacţiile emoţionale. Adaptarea mai

înseamnă a face faţă bolii şi tratamentului cu efectele sale secundare, cât şi asumarea

vieţii modificate de boală. Adaptarea la această nouă situaţie existenţială cu care se

confruntă bolnavul oncologic este însă un proces lent, deosebit de dificil şi în mod special

subiectiv, diferit de la individ la individ.

Cancerul de sân reprezintă, dincolo de statistici, stadii de evoluţie şi pronostic, un

subiect sensibil care presupune afectarea simbolului feminităţii şi a dezirabilităţii sexuale,

cu impact psihologic major asupra vieţii pacientelor afectate. În ce priveşte riscul

extirpării sânilor, atitudinea femeilor poate varia de la “negocierea” renunţării în

schimbul recăpătării sănătăţii până la asumarea oricărui risc doar pentru a păstra intactă

imaginea feminităţii. La fel de copleşitoare ca şi opţiunea pentru o formă sau alta de

terapie chirurgicală sunt si nesiguranţa evoluţiei bolii, pericolul recidivelor, frica de

efectele secundare ale tratamentului oncologic, chimio şi radioterapeutic, înainte şi după

îndepărtarea totală sau parţială a sânului. În aceste condiţii, tot mai des pacientele

mastectomizate realizează că intervenţia chirurgicală nu este suficientă pentru a face faţă

schimbării dramatice ce a avut loc în viaţa lor. Provocările psihologice pe care le implică

boala sunt substanţiale şi necesită sprijin specializat.


5

Evoluţia ştiinţelor şi abordarea holistică a bolii în motive de optimism. Din ce în

ce mai mult, cancerul începe să nu mai fie privit ca o boală terminală ci ca o boală

cronică, bolnavii de cancer cunoscând procese evolutive foarte diferite, pronosticul letal

putând fi mai puţin frecvent.

Dincolo de faza bolii, de tratamentul chirurgical pe care îl urmează, contează

modul în care pacienta se raportează la boală şi, după cum afirmau Peter Riedesser şi

Gottfried Fischer( 2007), atribuirea de semnificaţii transformă mediul (mai exact

percepţia asupra mediului) iar procesele atribuirii semnificaţiei sunt puternic determinate

prin istoricul personal de viaţă şi elaborarea sa individuală.

Pornind de la studiile existente care demonstrează existenţa unei structuri

specifice de personalitate la bolnavii neoplazici precum şi în urma rezultatelor obţinute în

urma investigării lotului de paciente care dezvoltaseră cancer mamar, am propus un

program de intervenţie psihoterapeutică de tip unificare şi am verificat eficacitatea

acestuia, acesta fiind obiectivul principal al lucrării şi anume demonstrarea efectului

benefic pe care intervenţia psihoterapeutică îl are asupra calităţii vieţii pacienţilor cu

neoplasm şi chiar asupra evoluţiei favorabile a bolii.

Orientarea centrală a prezentei cercetări a fost cea de sanogeneză, adică de

identificare a factorilor de protecţie/ rezistenţă la stres, mai ales a acelor variabile

individuale de natură cognitivă, autoeficacitate, sentiment de coerenţă, stimă de sine,

optimism, locus de control care au capacitatea de a conduce la o adaptare pozitivă în

pofida circumstanţelor ameninţătoare şi defavorabile. Evident, factorii cognitivi

investigaţi nu epuizează repertoriul personalităţii cu rol în menţinerea sănătăţii.

În lucrarea de faţă vom prezenta informaţiile colectate şi structurate în urma

primei etape de evaluare dar şi în celelalte etape ale modelului terapeutic propus, corelate

cu rezultatele la testele aplicate anterior intervenţiei psihoterapeutice, iar ulterior vom

prezenta tehnicile utilizate în cadrul programului şi efectele acestora asupra calităţii vieţii

pacientelor.

Lucrarea este structurată în două părţi, prima parte reprezintă partea teoretică

formată din trei capitole, iar partea a doua cuprinde cercetarea şi prezentarea studiilor

de caz.

Acţiunea psihicului în cancerogeneză este şi în prezent greu demonstrabilă deşi în timp,

începând din antichitate, au fost elaborate teorii cu mare influenţă asupra înţelegerii

patologiei canceroase, nu lipsesc contestaţiile susţinute de mari deficienţe la nivel de

demonstraţie ştiinţifică.

În medicina ultimelor decenii a ocupat un loc din ce în ce mai important latura

psihosomatică, ce atribuie factorilor psihici un rol important în apariţia unor boli,

inclusiv a cancerului.

Medicina occidentală disocia, în Evul Mediu, mintea de trup. Deşi a fost nevoie de câteva

secole, oamenii de ştiinţă au admis faptul că mintea poate îmbunătăţi procesul de

vindecare a corpului, medicina tradiţională care aderă la principiul mecanicist pot astăzi

confirma ceea ce Descartes a susţinut cu câteva secole în urmă: gândurile noastre sunt


6

capabile de a produce schimbări radicale de ordin chimic şi fizic ce ne afectează în mod

direct sănătatea.

Medicii din timpurile de demult înţelegeau importanţa abordării holistice. În medicina

tradiţională orientală, ca şi în practica medicală occidentală iniţiată de către Hipocrat a

fost recunoscută nevoia de a acţiona pe mai multe planuri pentru a restabili starea de

sănătate. Deşi părintele medicinii moderne considera iniţial că vindecarea totală trebuie

să includă trupul mintea şi spiritul, mai târziu a trecut de la această viziune holistică la

una reducţionistă, afirmând că boala apare exclusiv în plan fizic, adică la nivelul trupului,

această abordare fiind preluată treptat de către medicina occidentală modernă.

Există numeroase studii care subliniază rolul emoţiilor perturbatoare în apariţia şi

menţinerea bolilor. Referindu-se la atitudini greşite faţă de boală, dr. Christine Page

(2003) oferă exemplul pacienţilor care cer ajutor pentru refacerea fizică, ca mai apoi să se

ocupe de problemele emoţionale. Autoarea atrage atenţia asupra faptului că, deşi

eliminarea simptomelor acute poate fi uneori necesară pentru ca pacientul să se poată

concentra asupra decodificării mesajului bolii şi implicit asupra vindecării, până la

eliminarea problemelor emoţionale dizarmonia persistă chiar şi după ameliorarea

simptomelor. Tratarea unui singur aspect, izolat de celelalte, conduce la vindecare

incompletă deşi la nivel fizic pacientul poate părea tratat.

Cauzele apariţiei bolilor precum şi semnificaţia lor variază în funcţie de viziunea

asupra polarităţii echilibru versus dezechilibru.

Ne propunem în capitolul I al lucrării să prezentăm trei perspective diferite

asupra aceleiaşi realităţi reprezentând răsunetul în plan fizic a unei perturbări fixate la

nivele diferite – boala : perspectiva medicinii clasice, perspectiva psihologică şi

perspectiva terapiilor alternative.

Legătura dintre cancer şi emoţiile perturbatoare, deşi privită iniţial cu rezervă de către

medici, a fost fundamentată ştiinţific de către specialişti care au lucrat cu pacienţi

neoplazici.

Dr. Bernie Siegel (2003) afirmă că legătura dintre cancer şi emoţiile reprimate a fost

fundamentată ştiinţific în urmă cu mai mult de 30 de ani când medicul D. M. Kissen a

studiat un grup de fumători, o parte dintre ei fiind bolnavi de cancer pulmonar şi a ajuns

la concluzia că pacienţii neoplazici aveau supape de descărcare emoţională mai slabe

decât ceilalţi fumători neafectaţi de boală. Aceleaşi rezultate le-a obţinut Morgens Jensen

lucrând cu paciente cu cancer de sân, care a arătat că bolnavele care îşi reprimă emoţiile

în scop de apărare au o evoluţie nefavorabilă a bolii comparativ cu bolnavele care ştiu să

comunice emoţional, cel mai repede după aflarea diagnosticului murind pacientele care

nu-şi arată disperarea, care, în ciuda evenimentelor dramatice pe care le trăiesc, afirmă că

totul este bine. Aceste mesaje contradictorii dereglează şi epuizează sistemul imunitar.

Considerată o subspecializare a oncologiei, a psihiatriei sau a psihologiei clinice,

psihooncologia este o disciplină de graniţă între oncologie, psihologie, medicina

generală, medicina paleativă, psihoneuroimunologia.

Partea teoretică a lucrării continuă cu al II-lea capitol prezentarea unor

elemente de psihooncologie cu referire la implicaţii, tipuri comportamentale cu risc şi

mecanisme adaptative care au capacitatea de a conduce la o adaptare pozitivă în pofida

circumstanţelor ameninţătoare şi defavorabile.


7

Orientarea centrală a prezentei cercetări este cea de sanogeneză, de identificare a

factorilor de protecţie/ rezistenţă la stres şi, întrucât suntem interesaţi de o abordare

holistică a bolii neoplazice, în continuare ne-am propus să discutăm despre influenţa

factorilor psihologici şi comportamentali asupra declanşării şi evoluţiei cancerului

studiată de psihoneuroimunologie. Cercetări în domeniul psihoneuroimunologiei au

confirmat existenţa relaţiei personalitate - cancer şi a modului în care gestionarea

neadecvată a stresului influenţează sistemul imunitar şi endocrin. Un sistem imunitar

depresiv determinat de influenţa factorilor psihologici şi comportamentali ar determina

un răspuns imun incapabil să protejeze organismul de proliferarea celulelor canceroase.

Pacienţii realizează tot mai mult în ultima vreme că tratamentul administrat nu este

suficient pentru a face faţă schimbării dramatice ce a avut loc în viaţa lor. Provocările

psihologice pe care le implică boala sunt substanţiale şi necesită sprijin specializat. Odată

cu perceperea apariţiei bolii, persoana afectată anticipează o serie de ameninţări la adresa

integrităţii şi capacităţii sale fizice, mergând până la ideea morţii, mai ales dacă

informaţiile sale despre cazuri similare îi sugerează astfel de posibilităţi. În aceste

condiţii, modalitatea prin care pacientului i se comunică diagnosticul devine un factor

important în evoluţia bolii, cu profunde trăiri subiective, de care personalul de specialitate

este necesar să ţină cont. Dacă aceste aspecte ale trăirii subiective nu vor fi luate în

calcul, cu toate justificările familiei şi personalului de specialitate, posibilitatea

pacientului de a transforma experienţa bolii într-o şansă de evoluţie spirituală, de

înţelegere profundă a existenţei sale, va deveni o experienţă dureroasă.

La aflarea diagnosticului, când prezentul devine de suportat şi gestionat, psihoterapia are

un rol important în sensul că, datorită conexiunii corp-minte, influenţa acestor experienţe

emoţionale şi mentale pot avea asupra organismului - care deja este în dezechilibru -

efecte majore.

Capitolul III îşi propune evidenţierea rolului intervenţiei psihoterapeutice în

oncologie şi prezentarea unor abordări terapeutice.

Există studii experimentale care susţin importanţa intervenţiei prin psihoterapie în

evoluţia favorabilă a bolii şi în sporirea şanselor de vindecare („Impact of

psychotherapeutic support for patients with gastrointestinal cancer undergoing surgery:

10-year survival results of a randomized trial” - Kuchler T et al., J Clin Oncol. 25, 2007).

Studiul longitudinal a demonstrat că la 10 ani de la intervenţia chirurgicală pentru cancer

gastrointestinal, 21 % din pacienţii ce au beneficiat şi de suport psihologic pe durata

spitalizării erau în viaţă, faţă de 9% din cei ce au efectuat doar intervenţia chirurgicală.

Alţi autori (Fawzy, I.F., 1990, Spiegel, D., 1989) au consemnat în urma unor studii

longitudinale niveluri scăzute de stres, parametri imunologici mai buni şi o rată a

mortalităţii scăzută la pacienţii cu cancer care au urmat psihoterapie suportivă comparativ

cu grupul de pacienţi care au urmat numai terapia clasică.

În oncologie metodele psihoterapeutice utilizate sunt în special cele de intervenţie

educaţională, de tip cognitiv-comportamental, grupuri de suport care să încurajeze

exprimarea emoţională, tehnici cognitive care să modifice percepţia bolii, a tratamentelor,

a riscului operator, a imaginii corporale, tehnici comportamentale şi de imagerie dirijată

care să reducă efectele secundare adverse ale tratamentului, tehnici de relaxare, de


8

hipnoză, şi de control al durerii pentru diminuarea reactivităţii emoţionale şi a durerii

fizice, consilierea stilului de viaţă sănătos şi a reinserţiei familiale şi socio-profesionale,

terapii experienţial-umaniste, pregătirea pentru moarte.

Psihoterapia bolnavilor oncologici este în principal suportivă, ţinta fiind boala şi

consecinţele ei. Are forma unei intervenţii în criză, mai curând decât a unei psihoterapii

intensive, centrându-se pe problemele specifice şi mai puţin pe o analiză generală, pe o

examinare pe termen lung. În această situaţie, nu se încearcă demontarea mecanismelor

de apărare, ci ajutarea pacientului de a găsi mecanismele de coping cele mai eficiente.

Prin diferite procedee, psihoterapia elimină o serie de reacţii emoţionale cu caracter

dezadaptativ şi comportamente neadecvate, bolnavul fiind ajutat să elaboreze modele de

comportament mai eficiente.

Tehnicile umanist-experienţiale urmăresc asigurarea unui cadru psihoterapeutic

facilitator şi suportiv în care pacientul îşi poate găsi spontaneitatea şi libertatea facilitând

astfel dezvoltarea personală, capacitatea de a-şi rezolva problemele cu impact favorabil

asupra remiterii bolii neoplazice.

Fondator al metodei PEU (Psihoterapia Experientiala a Unificării), prof.dr.Iolanda

Mitrofan demonstrează beneficiile abordării holistice care pot transforma experienţa

dramatică a bolii într-o posibilitate de regăsire a sensului vieţii în cadrul unui proces

terapeutic unificator şi reintegrator al personalităţii : „Fundamentele teoretice umaniste şi

spirituale, transpersonale, viziunea holistică a orientării experienţiale, precum şi

diversitatea şi creativitatea metodologică fără precedent, deschiderea practic nelimitată a

procesului terapeutic către dezvoltarea personală şi interpersonală, către extensia şi

actualizarea potenţialului uman, ne determină să o considerăm adevărata terapie a fiinţei

aflate la porţile mileniului trei, într-un moment în care ea se confruntă nu doar cu nevoia

de a se înţelege şi reconcilia, dar mai ales cu cea de a se restructura, reconstela,

transforma” (I. Mitrofan, 2005).

Deşi majoritatea cercetărilor având ca subiecţi bolnavii de cancer vorbesc despre pierderi

traumatizante apărute în viaţa pacienţilor câţiva ani înainte de declanşarea bolii sau de

sentimentul de inutilitate, de lipsă de sens care se cristalizează în jurul nemulţumirilor

acumulate în timp pe diferite domenii ale existenţei, nu toţi cei care suferă o pierdere

dramatică sau o schimbare stresantă a stilului de viaţă se îmbolnăvesc. Factorul decisiv

este în acest caz modul în care persoana face faţă problemelor, iar această atitudine este

determinată de personalitatea potenţialului bolnav, de felul în care a fost „programat”,

de scenariile de viaţă patogene care funcţionează prin intermediul mecanismelor de

transmitere transgeneraţională. Toate aceste aspecte influenţează felul în care oamenii se

raportează la lumea exterioară, la modul în care reacţionează atunci când în viaţa lor

intervin schimbări dramatice.

Modalităţi prin care viitorul bolnav de cancer este programat pentru a se îmbolnăvi sunt

prezentate în lucrări de specialitate care abordează problematica adoptării unor

comportamente preventive care pot contribui la reducerea riscului pentru apariţia bolii

sau recidivelor. S-a ridicat problema calităţii vieţii în cancer, a diminuării reactivităţii

emoţionale şi mobilizarea resurselor individuale în luptă cu boala prin resemnificări care

pot modifica vechile mesaje şi bolile generate de acestea.


9

Lucrând cu bolnavi neoplazici, dr. Bernie Siegel afirmă că 80 % dintre pacienţii

pe care i-a asistat fuseseră copii nedoriţi sau trataţi cu indiferenţă, mesajele de respingere

pe care aceştia le primiseră în copilărie fiind generatoare de sentimente de inutilitate,

boala apărând la un moment dat ca o „reparaţie”, o îndeplinire a dorinţei părinţilor de a

nu fi avut acel copil. Aceeaşi idee a efectelor negative ca expresie a mesajelor

ambivalente transmise de părinţi o regăsim la Bob şi Mary Goulding (1972) (apud.

Iolanda Mitrofan& colab. 2005). Autorii explică modul prin care reacţiile agresive ale

părinţilor, chiar dacă sunt reprimate şi excluse din comportamentul explicit al acestora, se

insinuează subtil în atitudinea non - verbală, iar copilul le percepe. O altă modalitate prin

care părinţii pot condiţiona negativ starea de sănătate a copilului are la bază modelul de

identificare, prin care părinţii transmit mai departe elemente dominante şi recesive pe

care le-au preluat de la înaintaşii lor. În Analiza transgeneraţională în Terapia Unificării

I. Mitrofan şi D. Stoica (citându-l pe Ciccone, 1999) prezintă identificarea proiectivă ca

fiind principalul mecanism de transmisie transgeneraţională şi de creare a identităţii.

Termenul de „genetică psihologică” (Dr. Bernie Siegel, 2003) folosit în literatura de

specialitate desemnează acest tip de condiţionare care determină tendinţa copiilor de a

dezvolta aceleaşi boli pe care le-au avut părinţii lor.

În lucrul cu bolnavele cu neoplasm mamar ne propunem evaluarea dinamicii inconştiente

a familiei, o analiză a rolurilor şi mecanismelor care permit ca scenariul familial să se

deruleze şi să se transmită transgeneraţional. Pentru atingerea acestor obiective este

necesar să identificăm miturile şi ritualurile specifice familiilor din care fac parte

bolnavele, identificarea tipului de loialitate familială şi a secretelor corelate, acestea fiind

repere conceptuale de bază în Abordarea Transgeneraţională a Unificării, terapie

impusă în practica de specialitate de către prof. dr. Iolanda Mitrofan, asimilând concepte

fundamentale ale psihogenealogiei.

Partea a doua a lucrării reprezintă cercetarea vizând semnificaţia

comportamentelor şi fenomenelor care au funcţionat ca factori care au contribuit la

declanşarea bolii neoplazice.

Modalitatea folosită în demersul nostru de cercetare este umanistă, fenomenologică şi

clinică.

Ipoteze principale :

Studiul de fata porneste de la trei ipoteze teoretice generale:

1. Prima se referă la existenţa unor diferenţe individuale în adaptarea la stres.

Presupunem că există o serie de factori psihologici implicaţi în etiologia cancerului.

Considerăm ca nu atât evenimentele în sine constituie factori de risc, ci semnificaţia care

le este conferită. Astfel, apar urmatoarele două ipoteze :

2. Cea de-a doua ipoteză generală se referă la capacitatea factorilor cognitivi de

explicitare a diferenţelor individuale în adaptarea la stres. Presupunem că persoanele

diagnosticate cu neoplasm sunt caracterizate prin cognitii negative despre sine si lume,

cu tendinţa de culpabilizare.


10

3. Membrii familiilor în care apar cazuri de cancer participă la un scenariu de

viaţă întemeiat pe disfuncţii famililale, scenariu care se poate transmite

transgeneraţional. În aceste familii scenariul repetitiv reprezintă un factor de risc major

în apariţia bolii.

Ipoteze secundare :

Presupunem că atitudinea faţă de boală se structurează pe baza

patternurilor comportamentale transmise transgeneraţional.

Presupunem că boala neoplazică se asociază cu pierderea unei persoane

semnificative şi fixarea în una dintre etapele anterioare trăirii doliului

Obiectivele cercetării

Obiectivul principal al lucrării :

Aplicarea intervenţiei psihoterapeutice unificatoare are efect benefic semnificativ

asupra calităţii vieţii pacienţilor cu neoplasm şi asupra evoluţiei favorabile a bolii.

Pornind de la cele trei ipoteze teoretice enunţate, studiul de faţă îşi propune ca obiectiv

general identificarea acelor scheme cognitive care operează ca factori protectori în

stres, iar ca obiective specifice:

Identificarea factorilor psihologici implicaţi în etiologia cancerului

Utilizarea dramagenogramei şi somatogenogramei în identificarea situaţiilor şi a

reacţiilor cu potenţial de repetitivitate în sistemul familial (reacţii circular -

patogene)

Obiectivarea vulnerabilităţii psihice ca element favorizant în bolile psihosomatice

(respectiv în cancer)

Identificarea şi evidenţierea rolului factorilor de susţinere în evoluţia favorabilă a

bolii

Pornind de la studiile existente care demonstrează existenţa unei structuri

specifice de personalitate la bolnavii neoplazici precum şi în urma rezultatelor

obţinute în urma investigării lotului de paciente care dezvoltaseră cancer mamar,

am propus un program de intervenţie psihoterapeutică de tip unificare.

1.4. Lotul de pacienţi clinici

Cercetarea s-a desfăţurat pe un eşantion de 30 de subiecţi de sex feminin, prezentând

forme de neoplasm mamar în stadiile I şi II.

Diagnosticul de neoplazie este cel stabilit de către medicii din spitalele unde au fost

internate bolnavele pentru intervenţie chirurgicală sau pentru orice alt tip de asistenţă

terapeutică.

Pacientele au fost selectate aleator din secţia de oncologie a Spitalului Sf. Spiridon din

Iaşi unde urmau tratamente postoperatorii cu citostatice şi din Spitalul Clinic de


11

Obstetrică şi Ginecologie Cuza Vodă din Iaşi unde pacientele erau internate pentru

investigaţii sau intervenţii chirurgicale.

Vârsta subiecţilor este între 50 şi 65 de ani, iar în ceea ce priveste nivelul de şcolarizare

mentionez că au studii medii şi superioare.

Dintre pacientele care au beneficiat de programul de intervenţie psihoterapeutică 25 (un

procent de 83,3%) proveneau din mediul urban, iar 5 (16,6%) din mediul rural.

În ceea ce priveşte statutul marital, 17 (56,6%) paciente sunt căsătorite, 5 (16,6%)

divorţate, 4 (13,3%) văduve şi 4 (13,3%) abandonate de către partenerii de viaţă.

Aplicarea instrumentelor şi observarea pacientelor au fost făcute individual, în mai multe

întâlniri.

1.5. Modelul cercetării. Descrierea variabilelor cercetării. Instrumentele şi metodele

de colectare a datelor pre- şi post- intervenţie

Orientarea centrală a prezentei cercetări a fost cea de sanogeneză, adică de identificare a

factorilor de protecţie/ rezistenţă la stres, mai ales a acelor variabile individuale de natură

cognitivă, autoeficacitate, sentiment de coerenţă, stimă de sine, optimism, locus de

control care au capacitatea de a conduce la o adaptare pozitivă în pofida circumstanţelor

ameninţătoare şi defavorabile. Evident, factorii cognitivi investigaţi nu epuizează

repertoriul personalităţii cu rol în menţinerea sănătăţii.

Aplicabilitatea practică a studiului constă în:

- identificarea tipului sistemului de convingeri permite conturarea unor programe de

prevenţie sau combaterea convingerilor disfuncţionale cu scopul de a preveni

tulburările de adaptare

- identificarea factorilor individuali cognitivi de protecţie sau de vulnerabilitate la

stres şi a dispoziţiilor de coping permit realizarea unor predicţii în ceea ce priveşte riscul

dezvoltării cancerului de sân, mai ales la femeile la care se constată prezenţa bolii în

istoricul familial.

Pentru îndeplinirea obiectivelor propuse şi pentru verificarea ipotezelor de lucru, este

necesară identificarea unor elemente cum sunt : trăsături de personalitate, capacitatea

de a conştientiza emoţiile şi de a le exprima, stima de sine, atitudinea faţă de propria

masulinitate/feminitate, atitudinea evitantă, competenţa pentru existenţă, efectele

evenimentelor traumatizante în trăirea subiectivă a individului, gradul de nefericire.

În scopul de a studia relaţia dintre cogniţiile referitoare la sine şi lume şi anumite

componente ale stresului (coping şi reacţii) s-au utilizat scale şi chestionare de

autoevaluare specifice.

Potrivit teoriei enunţate de către autorii Tratatului de psihotraumatologie (Peter Riedesser

si Gottfried Fischer, 2007), atribuirea de semnificaţii transformă mediul (mai exact

percepţia asupra mediului) iar procesele atribuirii semnificaţiei sunt puternic determinate

prin istoricul personal de viaţă şi elaborarea sa individuală.

Prezentarea instrumentelor

Probele psihologice folosite pentru investigarea personalităţii pacientelor care au fost

diagnosticate cu neoplasm mamar sunt preluate din literature de specialitate :


12

1. LIFE DISTRES INVENTORY (LDI)

2. CHESTIONAR DE ALEXITIMIE (BERMOND – VORST ALEXITHYMIA

QUESTIONNAIRE – BVAQ)

3. SCALA PENTRU EVALUAREA AUTO-FICIENŢEI

4. IMPACT OF IVENT SCALE (IES)

5. SCALA PENTRU EVALUAREA LOCULUI CONTROLULUI

6. SCALA DE STIMA DE SINE ROSENBERG

7. CHESTIONAR DE OPTIMISM LOT – R

8. GENOGRAMA

9. EVALUAREA FAMILIEI ÎN ANSAMBLUL SĂU

Din punct de vedere calitativ, am folosit ca metodă de lucru STUDIUL DE CAZ.

În scopul conturării unui tablou cât mai exact din punct de vedere evaluativ pentru am

folosit de asemenea observaţia clinică relaţională şi interpretarea mesajelor verbale şi

non-verbale.

Observaţia clinică relaţională se practică în psihanaliză şi în psihoterapiile

experienţiale. Subiectul vorbeşte, povesteşte, se manifestă verbal şi non-verbal pentru că

există cineva care îl ascultă, observatorul. Situaţia clinică presupune existenţa cuiva care

ascultă, clinician, obsevator, interlocutor prezent.

Interpretarea mesajelor verbale şi non-verbale. Mesajele verbale sunt încărcate de

sens la nivel conştient. Discursul non-verbal transmite mai degrabă un mesaj inconştient.

Observaţia la nivel non-verbal vizează atitudinile, maniera de a fi, maniera de a fi.

Observaţia clinică se centrează pe limbajul verbal, non-verbal şi pe interacţiuni.

Pentru interpretarea rezultatelor, s-a folosit analiza comparativă între rezultatele obţinute

la începutul şi după intervenţia psihoterapeutică efectuată asupra lotului clinic

utilizându-se indicatori descriptivi de tipul: medie, amplitudine teoretică şi abaterea

standard. De asemenea, s-au realizat analize de semnificaţie prin testul T-student.

În ceea ce priveşte interpretarea rezultatelor obţinute în urma testării iniţiale, s-au avut în

vedere valorile statistice care descriu distribuţia şi forma distribuţiei diferitelor variabile

studiate, pentru a se cunoaşte gradul de normalitate al distribuţiilor.

Pacientele au fost evaluate înainte de a parcurge programul de intervenţie

psihoterapeutică şi după ce acesta s-a încheiat, iar rezultatele obţinute sunt prezentate în

graficele de mai jos.


13

Rezultatele obţinute în urma testării iniţiale . Verificarea ipotezelor de lucru

Variabile măsurabile medii abateri

standard

Amplitudine

teoretică

Verbalizarea emoţiilor 36,24 1,76 8 - 40

Viaţă imaginară 16,65 5,17 8 - 40

Identificarea emoţiilor 18,79 3,28 8 - 40

Excitabilitatea emoţională 17,51 2,47 8 - 40

Analiza emoţiilor 19,48 4,91 8 - 40

Optimism 20,06 3,62 10 -50

Autoeficienţă 63,27 7,28 23 – 115

Locul controlului (externalism) 30,75 2,87 0 – 40

Stima de sine 19,10 2,69 8 – 32

Ganduri/emoţii,vise intrusive legate de un

eveniment traumatizant

21,65 3,85 7 – 28

Evitarea gandurilor, emoţiilor sau situaţiilor

legate de un eveniment traumatizant

22,82 2,37 8 – 32

Preocupări maritale 13,79 4,08 4 – 28

Preocupări profesionale 10,10 2,62 3 – 21

Activităţi extramaritale (sociale) 7,89 2,17 2 – 14

Sine şi familie 20,24 2,87 4 – 28

Satisfacţia faţă de viaţă, optimism 10,96 1,67 2 – 14

Scor total nefericire 70 9,80 0 - 126

TABEL 1.


14

Domenii ale vieţii pentru care

a fost evaluată nefericirea

Nu există

nefericire

Foarte

puţină

nefericire

Întrucâtva

nefericită

Moderat

de

nefericită

Foarte

nefericită

Extrem

de

nefericită

Cea mai

mare

nefericire

Căsnicie - 2 4 10 8 5 -

Sex 1 7 10 6 5 - -

Relaţia cu soţul 2 5 4 7 9 2 -

Relaţia cu copiii 4 7 9 3 3 1 2

Relaţia cu celelalte

rude

- 1 10 16 1 1 -

Treburile casnice - 2 12 10 5 - -

Situaţia financiară 1 8 5 10 5 - -

Slujba 2 10 9 4 3 1 -

Educaţia - 6 12 8 1 2 -

Timpul liber 1 3 4 12 7 2 -

Viaţa socială 1 2 3 15 7 1 -

Religia 2 15 10 2 - - -

Planificarea timpului 1 - 6 19 3 - -

Sănătatea fizică - - - - 3 11 15

Independenţa

personală

1 2 1 9 7 9 -

Rolul alcoolului în

casă

8 14 2 1 3 - 1

Satisfacţia vieţii - - - 7 3 18 1

Aşteptările în viitor - - - 5 7 14 3

TABELUL II. frecvenţele răspunsurilor (pe variante) pentru cele 18 domenii ale funcţionării personale,

operaţionalizate prin itemii inventarului pentru evaluarea nefericirii.


15

Ipoteze principale

Studiul de faţă porneşte de la trei ipoteze teoretice generale:

2. Prima se referă la existenţa unor diferenţe individuale în adaptarea la stres.

Presupunem că există o serie de factori psihologici implicaţi în etiologia cancerului.

Considerăm ca nu atât evenimentele în sine constituie factori de risc, ci semnificaţia

care le este conferită. Astfel, apar urmatoarele două ipoteze :

Aşa cum se poate observa din Tabelul 1. şi din reprezentările grafice, pacientele din lotul

investigat au manifestat tendinţa de a obţine distribuţii normale ale scorurilor la

variabilele : verbalizare emoţională, viaţă fantasmatică, analiza emoţiilor, optimism,

autoeficienţă, nefericire faţă de sine şi familie, nefericire faţă de preocupările

extramaritale, respectiv stima de sine.

Pentru variabila locul controlului, media scorurilor s-a situat înspre zona valorilor

ridicate, indicand tendinţa pacientelor de a fi externaliste. Acest rezultat confirmă

datele raportate în literatura de specialitate privitoare la caracteristicile individuale

asociate personalităţii şi patternurilor comportamentale ale pacienţilor care dezvoltă

neoplazii.

2. Cea de-a doua ipoteză generală se referă la capacitatea factorilor cognitivi de

explicitare a diferenţelor individuale în adaptarea la stres. Presupunem că persoanele

diagnosticate cu neoplasm sunt caracterizate prin cognitii negative despre sine si

lume, cu tendinţa de culpabilizare.

Pentru variabilele ganduri, emoţii şi vise intruzive legate de aflarea diagnosticului,

respectiv evitarea gandurilor şi emoţiilor legate de acest eveniment traumatic,

distribuţiile scorurilor au manifestat tendinţe în direcţii opuse (tendinţa spre scoruri

ridicate în cazul intruzivităţii, respectiv tendinţa spre scoruri scăzute în cazul evitării),

aceste rezultate semnificand tendinţa pacientelor de a manifesta preocupări cognitive

şi emoţionale legate de neoplazia diagnosticată (ruminaţii specifice depresiei). Aceste

rezultate, corelate cu informaţiile evidenţiate pe parcursul analizei genogramelor, m-au

condus către ipoteza potrivit căreia aceste preocupări exacerbate pentru analiza

gandurilor şi emoţiilor negative care apar în urma unui eveniment dramatic de viaţă

exprimă o predispoziţie (se structurează) şi nu este o reacţie prezentă în urma aflării

diagnosticului. Coreland acest lucru cu teoriile psihologice privind etiologia cancerului

putem spune că aceasta este o trăsatură de personalitate care a avut un rol important în

declanşarea bolii la pacientele investigate, cu atat mai mult cu cat, in istoria personală a

fiecăreia apare ca şi constantă pierderea prin deces a unei persoane importante (soţ,

copii, avorturi repetate). Apariţia ruminaţiilor, alături de slaba competenţă în a

exprima emoţii negative legate de evenimente traumatice, de sentimentele ambivalente

pentru persoane semnificative (analiza genogramelor) urmată de pierderea acestora şi

autoculpabilizarea pacientelor, presupunem că au condus la exprimarea în plan somatic

a emoţiilor perturbatoare care nu au putut fi externalizate, rezultatul fiind dezvoltarea

neoplaziilor.


16

Deşi distribuţia scorurilor totale la indexul legat de nefericire a manifestat tendinţa de a fi

normală, distribuţiile scorurior la ariile funcţionării personale legate de viaţa

profesională şi de satifacţia faţă de viaţă / optimism au fost asimetrice : prima în sensul

scorurilor scăzute, indicănd un grad mai mare de mulţumire, iar cea de a doua în sensul

scorurilor ridicate, indicând un grad mai mare de nefericire, pesimism.Cel de al doilea

rezultat este firesc, întrucât această dimensiune integrează subdomeniile legate de

satisfacţia faţă de viaţă şi aşteptările legate de viitor, domenii care par a fi alterate de

aflarea diagnosticului de neoplazie (pentru paciente viitorul se rezumă la prezent, iar

prezentul înseamnă pentru ele boală, intervenţie chirurgicală cu interesarea schemei

corporale, insecuritate). Rezultatele obţinute la dimensiunea care vizează satisfacţia faţă

de viaţă, optimism le vom corela cu rezultatele obţinute la Chestionarul LOT – R, de

optimism şi observăm că, atunci când li s-a cerut să aprecieze gradul de nefericire cu

privire la satisfacţia vieţii şi aşteptările în viitor pacientele se declară foarte nefericite

sau extrem de nefericite, deşi la Chestionarul LOT media este de 20,06 ceea ce înseamnă

o distribuţie normală în ceea ce priveşte optimismul. Aceste rezultate par contradictorii

dar, având în vedere faptul că pacientele investigate au scoruri ridicate la locul

controlului şi analizând itemii Chestionarului LOT, observăm că de fapt răspunsurile la

acesta din urmă sunt mai degrabă consecinţa faptului că pacientele investigate au

sentimente de neputinţă în controlul propriei vieţi, nu îşi asumă – ca mecanism de

apărare – consecinţele propiilor acţiuni (locul controlului extern) astfel încât putem

spune că nu este vorba de optimism, ci de tendinţa de a participa la viaţa lor ca

spectator şi nu ca actor, în sensul că pacientele consideră că indiferent ce ar face nu pot

influnţa destinul implacabil (orientare fatalistă), în felul acesta deresponsabilizându-se,

încercând să reducă sentimentele de culpabilitate, evitănd, neacceptând realitatea, ceea

ce se reflectă la nivel somatic prin apariţia neoplaziei.

Am constatat de asemenea că itemii chestionarului sunt generali, fără a insista pe un

aspect al existenţei în care subiecţii să manifeste optimism, astfel că am putea interpreta

rezultatele şi din această perspectiă. Drept consecinţă, în timpul analizei genogramei, am

revenit la instrumentele aplicate în întâlnirea anterioară şi am analizat împreună cu

pacientele elementele de conţinut ale chestionarelor.

Analiza răspunsurilor (pe variante) pentru cele 18 domenii ale funcţionării personale,

operaţionalizate prin itemii inventarului pentru evaluarea nefericirii ni se pare relevantă

pentru a surprinde tendinţa pacientelor în ceea ce priveşte percepţia propriei vieţi şi

pentru a nuanţa interpretările.

La satisfacţia faţă de viaţă, 3 din 5 paciente au declarat că sunt extreme de nefericite,

acest rezultat putând reflecta faptul că diagnosticul de neoplazie a produs o reacţie de

insatisfacţie care s-a generalizat asupra tuturor domeniilor funcţionării personale.

De asemenea, aproape 3 din 5 paciente par a fi extrem de nefericite sau par a avea cel mai

înalt grad de nefericire în legătură cu evoluţia personală în viitor. Din nou, acest rezultat

e necesar să fie legat de sentimentul de lipsă de control a propriei vieţi şi de atitudinea

rezervată cu privire la evoluţia pozitivă, unul din aspectele pe care vom insista în terapie.

Un alt domeniu în legătură cu care 4 din 5 paciente şi-au exprimat nefericirea (alegând

variantele 6-7) a fost sănătatea fizică, iar acest rezultat nu mai trebuie comentat dacă

avem în vedere caracteristicile medicale ale pacientelor investigate.


17

Un aspect interesant este că, deşi 2 din 5 paciente şi-au exprimat nefericirea (variantele

6-7) în legătură cu relaţia cu soţul şi căsnicia, doar una din 5 paciente s-a declarat

nefericită în legătură cu viaţa sexuală. În urma discuţiilor purtate cu pacientele după

completarea chestionarelor, putem interpreta acest rezultat ca fiind expresia unor

disocieri pe care pacientele le percep între viaţa maritală şi viaţa sexuală (pacientele au

explicat răspunsurile prin faptul ca nu au nevoi/dorinţe sexuale şi lipsa vieţii sexuale, în

acest caz, nu le provoacă nefericire). Apare de aici ideea educaţiei preventive în ceea ce

priveşte armonizarea în plan sexual pentru a reduce riscurile tulburărilor hormonale şi

somatofiziologice care contribuie la dezvoltarea neolaziilor mamare.

Din TABELUL II. se mai observă o concentrare a frecvenţelor răspunsurilor în zona

variantelor 3 – 4, rezultat care este concordant cu distribuţiile cvasinormale pentru

dimensiunile funţionării personale legate de preocupările maritale, activităţi

extramaritale, sine şi familie. variabile 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11

1. verbalizarea

emoţiilor

-

2. viaţa imaginară -0,11 -

3. identificarea

emoţiilor

0,33 -

0,50**

-

4. excitabilitatea

emoţională

-0,03 -0,13 0,16 -

5. analiza

emotiilor

0,21 -0,28 0,24 -0,05 -

6. optimism -

0,43*

0,26 0,05 -0,05 0,25 -

7. externalism

(LC)

-0,02 -0,19 -0,01 0,56** -0,07 -0,01 -

8. autoeficienţă 0,03 0,30 0,18 0,17 -0,25 0,12 -0,20 -

9. stimă de sine -0,18 0,30 -0,01 -0,11 -0,01 0,38* -

0,51**

0,48** -

10. ganduri şi

emoţii intruzive

-0,04 0,07 -

0,38*

0,24 -0,23 -0,26 0,59** -0,03 -

0,34

-

11. evitarea

gandurilor şi

emoţiilor

0,15 0,03 0,14 -0,16 0,42* 0,24 -0,41* 0,05 015 -

0,63**

-

12. scor total

nefericire

0,13 0,15 -0,16 -0,29 -

0,41*

-0,15 0,22 -0,07 -

0,14

0,38* -

0,38*

* p<o,o5; ** p<0,01

TABEL III.


18

Analiza corelaţiilor a pus în evidenţă existenţa unei corelaţii negative semnificative

stabilită între scorurile la verbalizarea emoţiilor şi scorurile pacientelor la scala pentru

evaluarea optimismului. Acest rezultat semnifică tendinţa de asociere a optimismului cu

un nivel scăzut al verbalizării emoţiilor, iar dacă ţinem cont de sensul scalei pentru

chestionarul BVAQ, un scor scăzut la verbalizarea emoţiilor înseamnă de fapt

competenţe în exprimarea emoţiilor în plan verbal (absenţa alexitimiei sub acest aspect).

Dar am constatat analizând rezultatele anterioare, că distribuţia cvasinormală a

răspunsurilor la chestionarul LOT nu înseamnă ca pacientele investigate nu sunt

pesimiste, ci mai degrabă că nu consideră că viitorul poate fi influenţat prin acţiunile lor.

De asemenea, scorurile la analiza emoţiilor din Chestionarul BVAQ au corelat negativ şi

semnificativ cu scorurile totale la scala LDI, acest rezultat semnificând asocierea unui

nivel ridicat al nefericirii faţă de domeniile funcţionării personale cu tendinţa

pacientelor neoplazice de a reveni asupra gandurilor şi emoţiilor negative.

Scorurile la analiza emoţiilor au corelat pozitiv şi semnificativ cu scorurile la evitarea

gândurilor, emoţiilor şi situaţiilor legate de evenimentele traumatizante. Acest rezultat

exprimă tendinţa asocierii între preocupările legate de evenimentul dramatic al stabilirii

diagnosticului şi analiza propriilor emoţii (preocuparea excesivă faţă de situaţii

dureroase, neîmpărtăşite,conduce în timp la vulnerabilizare).

Peter Riedesser şi Gottfried Fischer (2001), îl citează pe Wilson care explică intruziunea

ca “mecanism cognitiv” de apărare, în sensul că, deşi intruziunea poate fi înţeleasă în

concepte de asimilare şi acomodare a experienţei traumatice, pot apărea deformări

cognitive, legăturile pot fi percepute fals, explicate fals şi cauzele pot fi atribuite

distorsionat. Dacă asimilarea experienţei traumatice la schema traumei reuşeşte, atunci

aceasta se poate acomoda la rândul ei şi poate integra informaţia traumatică.

Am mai observat o corelaţie pozitivă semnificativă de intensitate moderată între scorurile

la excitabilitatea emoţiilor (ca dimensiune a alexitimiei) şi scorurile la Chestionarul

pentru evaluarea locului controlului, rezultat care semnifică tendinţa de asociere a

externalismului cu absenţa competenţelor legate de stimularea emoţională la acţiunea

unui eveniment inductor de emoţii (trăiesc emoţia dar sunt inadecvate ca reacţie).

Abordare comparativă. Evaluarea scorurilor pre şi post-intervenţie.

Validarea programului de intervenţie psihoterapeutică

Abordarea comparativă a rezultatelor a fost realizată conform procedurilor statistice şi

este prezentată în amănunt pe parcursul Capitolului IV al lucrării de doctorat. În

continuare prezentăm o parte din graficele care ilustrează evaluarea scorurilor pre şi post-

intervenţie precum şi tabelul care prezintă rezultatele comparaţiilor între scorurile pe care

pacientele le-au obţinut înainte de începerea programului de intervenţie psihoterapeutică

şi scorurile obţinute în etapa de post-testare.


19

scoruri totale nefericire pre-interventie

878685827978767271706966646362616058575654

Fre

cven

te

3

2

1

0

scoruri totale nefericire post-interventie

5048454443424140393837

Fre

cven

te

7

6

5

4

3

2

1

0


20

nefericire domeniul marital pre-interventie

222119181716151413121110987

Fre

cven

te

5

4

3

2

1

0

nefericire domeniul marital post-interventie

1211109876

Fre

cven

te

10

8

6

4

2

0


21

insatisfactia fata de viata pre-interventie

1312111098

Fre

cven

te

16

14

12

10

8

6

4

2

0

insatisfactia fata de viata post-interventie

7654

Fre

cven

te

18

16

14

12

10

8

6

4

2

0


22

dificultati in verbalizarea emotiilor pre-interventie

39383736353431

Fre

cven

te

12

10

8

6

4

2

0

verbalizarea emotiilor post-interventie

2423222120191817161514

Fre

cven

te

7

6

5

4

3

2

1

0


23

dificultati in identificarea emotiilor pre-interventie

2524222120191817141310

Fre

cven

te

6

5

4

3

2

1

0

dificultati in identificarea emotiilor post-interventie

181716151413121110

Fre

cven

te

8

6

4

2

0


24

dificultati in analiza emotiilor pre-interventie

28272625242322212019181715141310

Fre

cven

te

5

4

3

2

1

0

dificultati in analiza emotiilor post-interventie

161514131211

Fre

cven

te

10

8

6

4

2

0


25

optimism pre-interventie

1817161514131211109876

Fre

cven

te

10

8

6

4

2

0

optimism post-interventie

25242322212019

Fre

cven

te

6

5

4

3

2

1

0


26

auto-eficienta pre-interventie

777471706766656160595756555345

Fre

cven

te

6

5

4

3

2

1

0

auto-eficienta post-interventie

949390898887868584838281

Fre

cven

te

5

4

3

2

1

0


27

stima de sine pre-interventie

2524232120191817161514

Fre

cven

te

10

8

6

4

2

0

stima de sine post-interventie

31302928272625

Fre

cven

te

10

8

6

4

2

0


28

externalism pre-interventie

343332313029282421

Fre

cven

te

12

10

8

6

4

2

0

externalism post-interventie

181716151413121110987

Fre

cven

te

5

4

3

2

1

0


29

Tabelul 1

Abordare comparativă a rezultatelor. Evaluarea scorurilor pre şi post-intervenţie

Variabile

Moment

m

s

t

d-Cohen

Scoruri totale nefericire pre-intervenţie 70.00 9.80

17.02 3.91 post-intervenţie 42.00 3.16

Nefericire domeniul marital pre-intervenţie 13.79 4.08


Nefericire domeniul profesional pre-intervenţie 10.10 2.62


Nefericire domeniul extramarital pre-intervenţie 7.89 2.17


Nefericire sine şi familie pre-intervenţie 20.24 2.87


Insatisfacţia faţă de viaţă pre-intervenţie 10.96 1.67


Dificultăţi în verbalizarea emoţiilor pre-intervenţie 36.24 1.76


Nivel redus al potenţialului de imagerie pre-intervenţie 16.65 5.17

1.22 ns

0.29 post-intervenţie 15.34 4.01

Dificultăţi în identificarea emoţiilor pre-intervenţie 18.79 3.28


Nivel redus al rezonanţei emoţionale pre-intervenţie 17.51 2.47


Dificultăţi în analiza emoţiilor pre-intervenţie 19.48 4.91


Optimism pre-intervenţie 10.75 3.24

- 17.73 4.18 post-intervenţie 21.93 2.08

Auto-eficienţă pre-intervenţie 63.27 7.28


Externalism pre-intervenţie 30.75 2.87


Stimă de sine pre-intervenţie 19.10 2.69


ns – diferenţă nesemnificativă statistic

Tabelul 1. prezintă rezultatele comparaţiilor între scorurile pe care pacientele le-au

obţinut înainte de începerea programului de intervenţie psihoterapeutică (pe care îl vom

prezenta ulterior) şi scorurile obţinute în etapa de post-testare.

În urma intervenţiei psihoterapeutice, pacientele au completat individual, în cadrul unor

întâlniri separate, scalele şi chestionarele care fuseseră administrate înainte de începerea

programului. Răspunsurile au fost analizate sub aspectul validităţii (omisiuni, pattern-uri

atipice), neconstatându-se protocoale invalide.

Am scorat scalele şi chestionarele conform instrucţiunilor oferte de către autorii acestora,

scorurile rezultate fiind introduse în baza iniţială de date.


30

Pentru evaluarea eficacităţii modelului terapeutic pe care îl propunem, am utilizat un

design de tip pre / post-test cu două măsurători repetate şi cu 15 variabile

dependente. Comparaţiile între mediile scorurilor obţinute de către paciente înainte de

programul de intervenţie şi mediile scorurilor pe care le-am obţinut după derularea

acestuia au fost efectuate cu testul t-student pentru măsuri repetate. Pentru evaluarea

mărimii efectului programului de intervenţie asupra scorului la cele 15 variabile pe care

le-am avut în vedere, am utilizat indicatorul propus de J. Cohen (1988, cit de Popa M.,

2008). Cohen oferă următoarele repere de interpretare pentru coeficientul d : 0.20 – efect

redus; 0.50 – efect de mărime medie; 0.80 – efect mare.

Datele din tabel au indicat diferenţe semnificative statistic în cazul a 14 dintre cele 15

variabile. Astfel, în urma programului de intervenţie, lotul pacientelor a înregistrat o

tendinţă semnificativă de scădere a scorurilor totale la scalele LDI pentru evaluarea

gradului de insatisfacţie faţă de viaţă. De asemenea, toate domeniile funcţionării

individuale au înregistrat scăderi semnificativ statistic ale acesteia, mediilor obţinute de

către paciente după programul de intervenţie. Dintre acestea, cele mai mari mărimi ale

efectului au fost înregistrate în cazul insatisfacţiei faţă de viaţă respectiv al domeniului

legat de sine şi familie.

În ceea ce priveşte faţetele alexitimiei, singurul domeniu în cazul căruia diferenţele nu au

fost semnificative deşi media înregistrată post-intervenţie a fost mai scăzută comparativ

cu cea obţinută înainte de intervenţie (acest rezultat indicând un nivel mai redus al

alexitimiei) a fost potenţialul de imagerie.

În cazul celorlalte 4 domenii care definesc alexitimia, mărimile efectelor au variat între

0.6 (pentru rezonanţa emoţională) şi 7.93 (pentru verbalizarea emoţiilor). În urma

parcurgerii programului de intervenţie psihoterapeutică, pacientele au manifestat tendinţa

de a obţine scoruri semnificativ mai scăzute la dificultăţile în verbalizarea emoţiilor,

dificultăţi în identificarea emoţiilor, nivel redus al rezonanţei emoţionale, respectiv

dificultăţi în analiza emoţiilor, rezultate care au exprimat o îmbunătăţire considerabilă a

capacităţii de identificare, analiză şi exprimare în plan emoţional.

Programul de intervenţie psihoterapeutică s-a dovedit a fi eficient şi în ceea ce priveşte

optimismul în rândul bolnavelor, a sentimentului de autoeficienţă precum şi a valorizării

pozitive de sine (stima e sine).

Pentru toate aceste variabile, pacientele au obţinut medii semnificative mai ridicate după

parcurgerea programului comparativ cu mediile pe care le-au obţinut înainte de începerea

acestuia.

În fine, programul de intervenţie a modificat semnificativ stilul de atribuire a cauzelor şi

semnificaţiilor simptomatologiei de către paciente, în sensul în care acestea s-au dovedit

a fi mult mai internaliste după program comparativ cu momentul de dinainte, în care au

fost evaluate.


31

Eficacitatea programului de intervenţie psihoterapeutică a fost probată şi prin mărimile

mari ale efectului (valorile coeficientului d. Cohen) pentru 13 dintre variabilele evaluate

înainte şi după derularea programului.

În concluzie, asistarea psihoterapeutică de care a beneficiat lotul de paciente, a contribuit

la reducerea semnificativă a percepţiei insatisfacţiei legată de diferite domenii ale

funcţionării personale, la reducerea semnificativă a blocajelor în exprimarea emoţiilor, la

creşterea semnificativă a optimismului, încrederii în propriile competenţe şi a nivelului

stimei de sine precum şi la schimbarea stilului atribuţional, care a evoluat dinspre

externalism spre internalism.

Am prezentat în continuare structura, obiectivele şi rezultatele unui program

psihoterapeutic recuperator pentru bolnavele cu neoplasm mamar aplicat unui grup de

30 paciente diagnosticate ca având cancer de sân. Participantele la grup au vârste

cuprinse între 50 si 65 de ani, cu nivel de pregătire mediu şi superior şi sunt sau au fost

căsătorite. Pacientele se aflau în stadiul I sau II al bolii, unele erau operate şi toate urmau

tratamentul cu citostatice. Ele au beneficiat de asistenţă pe durata a şase luni, într-un ritm

de aproximativ o şedinţă pe saptamână, pauza dintre întâlniri permiţând asimilarea şi

reordonarea / integrarea conţinuturilor precum şi exersarea tehnicilor învăţate în timpul

şedinţelor de psihoterapie. Întâlnirile de grup alternau cu şedinţe individuale. Psihoterapia

de grup, spre deosebire de cea individuală, acţionează prin alte mecanisme : instalarea

speranţei, văzând că unele membre ale grupului au reuşit să depăşească anumite etape ale

bolii, celelalte paciente înţeleg că şi ele pot reuşi, învăţarea prin modelare şi imitaţie,

suportul emoţional şi energetic al grupului, universalitatea problemei – problema pe care

o pacienta o are nu o vizează doar pe ea, ci apare şi la alte persoane.

Obiectivele grupului terapeutic au fost reducerea izolării, acceptarea bolii,

însuşirea unor tehnici de respiraţie controlată, relaxare şi imagerie dirijată, regăsirea

sensului şi autorevalorizarea în cadrul unui proces terapeutic unificator şi reintegrator al

personalităţii, din perspectiva rolurilor identitare (masculin, feminin, parental-filiale),

activarea resurselor, maturizarea psihospirituală, resemnificarea evenimentelor

traumatizante, modificarea scenariilor de viaţă.

Forma de suport de grup pe care am oferit-o a venit în completarea tratamentului

operaţional şi medicamentos şi a însemnat o ocazie de a le oferi bolnavelor posibilitatea

de a beneficia de suport psihologic, de un loc securizant în care se pot exprima liber atât

emoţional cât şi verbal, unde au avut ocazia de a se redescoperi, de a avea acces la

resursele interioare, unde au învăţat să-şi dezvolte strategii mai eficiente de a face faţă

realităţilor bolii.

În lucrul cu bolnavele cu neoplasm mamar ne propunem evaluarea dinamicii

inconştiente a familiei, o analiză a rolurilor şi mecanismelor care permit ca scenariul

familial să se deruleze şi să se transmită transgeneraţional. Pentru atingerea acestor

obiective este necesar să identificăm miturile şi ritualurile specifice familiilor din care fac

parte bolnavele, identificarea tipului de loialitate familială şi a secretelor corelate, acestea

fiind repere conceptuale de bază în Abordarea Transgeneraţională a Unificării, terapie


32

impusă în practica de specialitate de către prof. dr. Iolanda Mitrofan, asimilând concepte

fundamentale ale psihogenealogiei.

ETAPE TERAPEUTICE

I. Etapa.

Evaluarea. Colectarea şi structurarea informaţiilor

ETAPA a –II-a.

- Controlul anxietăţii şi durerii prin exersarea unor tehnici de relaxare care pot fi

folosite în viaţa de zi cu zi

- Creşterea toleranţei la frustrare şi la stres

ETAPA a-III-a

- Identificarea etapelor prin care trec pacientele.

- Identificarea temelor familiale şi analiza sensului existenţial

- Identificarea motivaţiilor inconştiente care stau la baza anumitor comportamente

nedorite

- Acceptarea bolii.

ETAPA a-IV-a

- Se învaţă tehnici de imagerie dirijată centrate pe protejatrea organismului – adaptare

după metoda Simonton

ETAPA a-V-a

- Regăsirea sensului şi autorevalorizarea în cadrul unui proces terapeutic unificator şi

reintegrator al personalităţii, din perspectiva rolurilor identitare (masculin, feminin,

parental-filiale).

- Activarea resurselor şi a intenţionalităţii creatoare în maturizarea psihospirituală şi în

modificarea scenariilor de viaţă.

Exemplu de studiu de caz. Aşa cum am amintit deja, am folosit ca metodă de lucru

calitativă studiul de caz

Prezentăm în continuare unul dintre cazurile pe care le considerăm relevante pentru a

evidenţia aspecte ce pot oferi baza verificării ipotezelor legate de dinamica bolii existente

şi problematica psihologică şi contextuală a cazuisticii abordate pe parcursul acestei

cercetări.


33

STUDIU DE CAZ 1 : Rolul blestemului ca vehicul de transmitere a patologiei

transgeneraţionale.

Primul caz pe care îl prezentăm este o bolnavă de 63 de ani – D., operată în urma

depistării unui cancer la sân în stadiu II, cu mastectomie totală în urma operaţiei şi care

atunci când a venit în terapie era sub tratament cu citostatice.

În prima etapă, cea de evaluare, ne-am propus, pe lângă formarea unei alianţe

terapeutice şi formarea coeziunii grupului ,îmbunătăţirea abilităţilor de comunicare şi

relaţionare cu noi şi cu ceilalţi, conştientizare extinsă şi autocunoaştere, autenticitatea,

spontaneitatea şi calitatea comunicării, abilităţilor de contact, stimularea empatiei.

Dacă la început D. era destul de reticentă în a vorbi despre viaţa ei şi suficient de sceptică

în legatură cu beneficiile psihoterapiei, încercând mai degrabă sa le organizeze pe

celelalte paciente, să preia controlul asupra grupului, pe parcurs, observând cum alte

bolnave reuşesc să comunice despre situaţiile dramatice prin care trec, să vorbească

despre temerile lor, înţelegând care este beneficiul explorării asistate a evenimentelor

semnificative, participând la chatarsis-ul colegelor ei, a renunţat la atitudinea

dominatoare (mecanism de apărare) şi a acceptat să vorbească despre aspecte ale vieţii ei

mai puţin explorate.

Vom prezenta pe scurt informaţiile aflate în urma primei etape de evaluare dar şi

din celelalte etape ale modelului terapeutic propus, corelate cu rezultatele la testele

aplicate anterior intervenţiei terapeutice. Ulterior vom prezenta tehnicile utilizate în

cadrul programului şi efectele acestora asupra calităţii vieţii pacientei.

D. fusese operată de neoplasm mamar în urmă cu cinci luni, iar acum urma

tratamentul cu citostatice. Pacienta fusese diagnosticată ca având cancer malign cu doi

ani după decesul celui de al doilea soţ. Vorbind despre el D. avea lacrimi în ochi, deşi

povestea că avusese o căsnicie nefericită, cu un bărbat alcoolic de care a stat mai mult

despărţită, deşi nu au divorţat. Despre decesul lui, eveniment traumatic pentru pacienta

noastră, vorbeşte destul de puţin, încercând să „fugă” spre subiectul ei preferat : copiii.

Doliul nefăcut şi faptul că se învinovăţea pentru moartea partenerului (bănuia că s-a

neglijat în ultima perioadă a vieţii, decesul survenind în urma unui AVC), o determina să

nu-şi dorească să ia contact cu acest eveniment semnificativ din viaţa ei.

Reconstruirea trecutului clientei a însemnat un demers analitic corelat cu asistarea

pacientei în elaborarea genogramei, aceasta fiind ajutată să identifice temele familiale,

pattern-urile repetitive, să analizeze relaţiile dintre membrii familiei.

Alegerea partenerială a fost făcută fără implicare emoţională din partea lui D., de altfel o

fire mai rece, care nu-şi exprimase vreodată emoţiile, nici măcar faţă de copiii pe care

spunea că îi iubeşte mai mult decât viaţa (pe parcursul construirii genogramei am

constatat că, de fapt, pacienta avea sentimente ambivalente mai ales faţă de băiat, pe care

nu şi-l dorise şi pe care îl asocia în mod constant cu soţul alcoolic). Pentru copii spunea

că „s-a sacrificat”, „s-a lăsat pe ea ca să aibă ei de toate”, atitudinea ei şi modul în care

intervenea, intruziv, în viaţa acestora conducându-ne spre ipoteza unor deficite de

autovalorizare care trebuiau supracompensate prin satisfacerea nevoii de putere,


34

comportamentul derivat din aceasta fiind controlul excesiv, exercitat sub forma ajutorului

necondiţionat. Această ipoteză a fost susţinută şi de aprecierile făcute la adresa copiilor

„nerecunoscători”. Excesiv de autoritară, dominatoare, D. şi-a rejectat soţul imediat după

naşterea primului copil, al doilea intervenind ca un „accident” acceptat într-un final la

insistenţele familiei. Cu toate că pentru cei din afara familiei Doina se prezintă ca mamă

model, dedicată copiilor, care a suferit din cauza relaţiei maritale conflictuale, realitatea

pe care în final a dezvăluit-o o determina să se învinovăţească pentru multe aspecte din

viaţa ei. Soţul a început să bea după câţiva ani de căsnicie, „alegând” alcoolul ca pe un

refugiu dintr-o realitate pe care nu o putea accepta. D. era abia de puţin timp conştientă

de faptul că, dacă nu fost cauza degradării soţului ei, nici nu a intervenit să-l sprijine în

vreun fel. Mai mult decât atât, pe parcursul întâlnirilor a început să-şi explice relaţia nu

tocmai caldă cu băiatul, pe care până atunci avea tendinţa sa-l considere rău şi

nerecunoscător. Apariţia pe lume a acestui copil a fost nedorită de pacienta noastră, în

schimb mult aşteptată de soţul ei, iar pe copil îl asocia permanent cu partenerul respins,

cu faptul că viaţa a devenit mai grea, singură cu doi copii. Băiatul fusese de la început

tratat diferit faţă de fată (deşi pacienta nu recunoştea, faptele relatate dovedeau acest

lucru), comparat permanent cu aceasta în detrimentul lui şi intră în contrascenariu ,

respingând conştient modelul familial, pe când fata intră pe scenariul mamei,

identificându-se cu aceasta. În virtutea ambivalenţei, deşi mândră de rezultatele celor doi

copii, mari acum, le transmitea engrama „nu creşte!” preluând tot mai multe din sarcinile

domestice ale celor doi, deşi locuiau separat, menţinând în felul acesta controlul. Între cei

doi exista o ostilitate în copilărie evidentă, acum mascată, dar sunt evidente scenariile

capcană în care întrega familie este menţinută de scenariile patogene repetitive.

Pacienta povesteşte, pe măsură ce construim genograma, că toate femeile din

familia ei au divorţat. Mama ei, pe scenariul căreia a intrat D., era o femeie dură,

autoritară, egoistă, care a crescut-o singură, divorţată fiind, după care a lăsat-o o perioadă

la un bunic vitreg, iar ea s-a căsătorit, a plecat cu soţul şi după un timp a luat-o şi pe D.

înapoi în familie. Despre acea perioadă pacienta nu povesteşte cu plăcere.

Din construcţia genogramei este evident faptul, remarcat şi de pacientă, că

bărbaţii dispar, prin deces, neimplicare, alcoolism sau divorţ. Femeile rămân singure,

împlinind astfel un destin proiectat transgeneraţional, despre care D. îşi aminteşte cu

greu, ca de o poveste care s-a auzit demult, dar despre care nu cunoaşte detalii. Era vorba

despre blestemul părinţilor unei antecesoare care s-a hotărât sa se căsătorească cu alt

bărbat decât cel ales de familie. Această fată care s-a opus obiceiurilor vremii este

personajul – cheie care fantomizează întreaga familie de mai multe generaţii. Părinţii

dezamăgiţi de alegerea fetei au blestemat-o să fie nefericită în căsnicie, să-şi piardă

bărbatul şi tot aşa să păţească 8 generaţii după ea. În felul acesta, evenimentul – metaforă

(căsătoria) cu finalul proiectat transgeneraţional se constelează în jurul temei

fundamentale feminitate – masculinitate.

Prezenţa fantomei antecesoarei este evidentă în viaţa femeilor din această familie,

alegerile parteneriale fiind, din cele spuse de D., nejustificate, „ca şi cum altcineva ar fi

ales”. Dezvoltarea cancerului la sân nu este întâmplătoare la pacienta noastră.

Sentimentul de autoînvinovăţire pentru decesul soţului căruia nu apucase să-i ceară

iertare se suprapune peste neasumarea compensatorie a feminităţii (încercând să o

recupereze la nivel transgeneraţional pe înaintaşa ei exclusă din familie tocmai pentru

asumarea rolului feminin).


35

O altă temă – nucleu este confuzia identitară. Femeile din familie, pe linie

maternă îşi asumă rol masculin, nu-şi integrează feminitatea, „ajutate” fiind şi de lipsa de

confirmare din partea taţilor absenţi. Pacienta nici nu şi-a cunoscut tatăl până la

adolescenţă, iar apoi nu a avut vreo relaţie cu el. În schimb copilăria i-a fost marcată de

relaţia conflictuală a mamei cu tatăl vitreg, abuziv, violent, scenariul pe care şi l-a

integrat fiind unul care avea ca idee centrală nefericirea în căsnicie şi rolul strict

reproductiv pe care îl are bărbatul. Vorbind despre relaţia cu soţul şi despre nivelul de

satisfacţie în căsnicie (în etapa în care am interpretat răspunsurile incapsulate de la

chestionarele aplicate anterior), D. a explicat alegerea făcută (scor 5 pentru relaţia cu

soţul şi 2 pentru sex în ceea ce priveşte nefericirea) prin lipsa dorinţei, a nevoilor sexuale,

nu prin faptul că ar fi fost satisfăcută.

Semnificativ este şi faptul că D. ştie, deşi fără date exacte, că bunica ei şi alte femei din

familie au murit de cancer la sân sau în sfera genitală, boala ei putând fi considerată un

răspuns – metaforă de tip organic, relevant pentru loialitatea familială, ca nevoie de

apartenenţă a unei femei care a experimentat abandonul în variate forme.

Deşi aparent avea o atitudine pozitivă faţă de boală, faţă de posibilităţile de vindecare, am

constatat că prezenta de fapt o depresie mascată, cu manifestări de anxietate deplasate

către alte centre de interes, îşi făcea griji exagerate în legătură cu viaţa copiilor ei, deşi

aceştia erau adulţi şi locuiau separat de mama. Această deplasare a îngrijorării era tocmai

un refugiu în situaţii pe care le putea controla, căutând valorizare şi recunoaştere, în felul

acesta evitând gândurile negative care aveau legătură cu boala.

La această pacientă aparent nevoia fundamentală era cea de control, pe toată

perioada spitalizării şi înainte şi după intervenţia chirurgicală, ea era cea care încuraja

colegele, le sfătuia, oferea informaţii cu privire la posibilităţile de evoluţie ale bolii. Şi

culpabilizarea pentru că nu a putut interveni în decizia finală a soţului conduce tot spre un

fals sentiment de control asupra situaţiei, toate aceste încercări fiind de fapt mecanisme

de apărare în faţa fricii de a nu avea control pe propria viaţă.

Odată depăşite reţinerile în ceea ce priveşte comunicarea deschisă în faţa

grupului, mai ales când era vorba despre situaţii care simţea ca nu o avantajează,

imaginea în faţa propriei persoane şi în faţa celorlalte participante la grup fiind foarte

importantă pentru pacienta noastră, D. a devenit receptivă la propunerile noastre şi şi-a

însuşit tehnicile de respiraţie şi de relaxare. Ea ne-a povestit ulterior că le practica zilnic

dar şi de cate ori se simţea agitată sau îi creştea tensiunea şi înaintea şedinţelor de

tratament cu citostatice care deveniseră, spre final, tot mai greu de suportat. Pacienta a

căpătat încredere în beneficiile tehnicilor învăţate şi după ce a observat că, în urma

practicării acestor tehnici, se diminua tensiunea care apărea la nivelul gâtului atunci când

trebuia sa vorbească despre aspecte dureroase ale vieţii ei.

În calitate de fiinţă umană, corpul şi psihicul nostru funcţionează ca un sistem.

Somaticul şi psihicul acţionează continuu unul asupra celuilalt, într-o manieră circulară.

De exemplu, când suntem foarte emoţionaţi simţim emoţia şi cu corpul. Astfel, cea mai

mare parte a conflictelor noastre emoţionale nu se manifesta numai sub forma unor stări

sufleteşti , ci şi ca simptome fizice. Emoţiile negative se traduc frecvent sub forma unor

tensiuni musculare, tulburări respiratorii, distorsiuni în mişcare şi acţiune. Pe parcursul


36

şedinţelor de psihoterapie, am urmarit să stabilim un diagnostic, apeland şi la lectura

corporală: felul în care pacienta mergea, respira, se misca. Pe baza acestor informaţii am

identificat tensiunile musculare răspunzatoare de blocajele emoţionale.

Cea de-a doua etapă s-a axat pe controlul anxietăţii şi durerii prin exersarea

unor tehnici de relaxare care pot fi folosite in viata de zi cu zi şi pe creşterea toleranţei la

frustrare şi la stres.

Planul de terapie vizeaza diminuarea anxietăţii şi a depresiei subclinice, învăţarea unor

tehnici de relaxare şi de restructurare a gândurilor iraţionale sau disfuncţionale,

intrarea în contact cu propriul potenţial, echilibrarea emoţională a pacientei.

Pacienta noastră era o persoană anxioasă, cu depresie mascată şi care se afla la

mijlocul şedintelor cu citostatice, care reprezintă un punct critic în care o parte din

bolnave traiesc emoii ambivalente, pe de o parte le este teamă să renunţe la tratament

întrucât şi-ar pierde speranţa în ceea ce priveşte evoluţia pozitivă a bolii, pe de altă parte

efectele secundare devin de nesuportat, bolnavele simt că citostaticile sau radioterapia le

otrăvesc întregul organism şi atunci apare îngrijorarea legată de capacitatea de a suporta

tratamentul până la final. Teama, anxietatea, îngrijorarea şi anorexia pot fi în strânsă

dependenţă, cu atât mai mult cu cat pacientele se simt tot mai rău, nu pot manca.

În aceste situaţii am utilizat tehnici de respiraţie şi tehnici de relaxare, care pot

scădea anxietatea şi fenomenele anticipatorii ce însoţesc alimentaţia. Un punct esenţial

este felul în care bolnavul respiră. Terapia prin respiraţie care este deja o metoda a

medicinei alternative în tratarea cancerului, este o posibilitate prin care corpul este

inundat cu oxigen. La bolnavii cu cancer respiraţia, ca expresie a fluidului vital, este

limitată. Prin eliberarea treptată a respiraţiei pacienţii pot deveni deschişi pentru fluxul

vieţii. Exerciţiile de respiraţie profundă îmbunătăţesc funcţia respiratorie şi elimină

stresul şi tensiunea.

În sensul larg, relaxarea semnifică o deconectare generală a individului de activitatea sa

cotidiană; în acelaşi timp, în sens restrâns este o tehnică de psihoterapie fundamentată

ştiinţific, care urmăreşte realizarea unei decontracturi musculare si nervoase, având ca

efect un repaus cât mai eficient, economisirea energiei fizice şi psihice, creşterea

rezistenţei la stres a organismului şi diminuarea efectelor negative ale stresului deja

instalat. Pacienta a fost învăţată să recurgă la aceste tehnici şi acasă, înainte de masa sau

înainte de a urma tratamentul cu citostatice.

Tratamentul ca atare, în cancer, poate implica anumite tehnici medicale provocatoare de

durere. Scopul acestei etape a fost învăţarea unor tehnici de respiraţie si relaxare care să

conducă la scăderea anxietăţii şi să le ajute pe paciente să aibă capacitatea de a-şi

diminua durerea sau celelalte efecte psihofiziologice care apar ca urmare a tratamentului.

În următoarea etapă ne-am propus atingerea mai multor obiective:

- Continuarea analizei temelor familiale şi a sensului existenţial.


37

- Identificarea motivaţiilor inconştiente care stau la baza anumitor

comportamente nedorite

- Gestionarea eficientă a crizelor şi conflictelor interpersonale

- Acceptarea bolii

În această etapă, în lucrul cu dramagenograma am ajutat-o pe pacientă să-şi

regăsească emoţiile reprimate în timpul copilăriei ( pentru că erau supuse interdicţiilor)

şi nevoile vitale nesatisfăcute ( pentru că nu erau recunoscute), în aşa fel încât să permită

libertatea exprimării, în primul caz, şi o mai deplină satisfacţie, în cel de-al doilea. Fiind

vorba de un limbaj care era nevoie să fie decriptat, a fost nevoie de mai multe şedinţe de

grup şi individuale până când D. a reuşit să înţeleagă, ghidată pas cu pas, că o parte din

comportamentele maladatative, pe care pacienta le justifica raţionalizându-le, îi

aparţineau de fapt nu ei, ci mamei dure, autoritare, pentru care avea sentimente

ambivalente şi căreia îi era loială. După această etapă de resemnificare, pacienta noastră

a început să comunice autentic, a renunţat la masca în spatele căreia se proteja de teama

ca ea şi ceilalti să nu o judece şi să o respinga. De fapt, nevoia de control, nevoia de

putere pe care le identificasem la început ascundeau teama de abandon, justificată prin

traumele de abandon pe care le traise D. dar şi de traumele transmise transeneraţional

prin intermediul secretului familial. Tot în această etapă am lucrat pentru eliberarea

pacientei noastre de fantoma antecesoarei care fusese exclusă şi acum, la nivel

trangeneraţional, exista prin intermediul femeilor din familie, încercând sa obţină

acceptarea, dându-le acestora (în acest caz lui D.) sentimentul că acţionează nefiresc,

uneori împotriva voinţei lor.

De asemenea am lucrat pe relaţia pacientei cu mama, prin intermediul travaliilor de

iertare şi de doliu (proces ce implică o reangajare a elementelor traumatizante şi un efort

de a se „confrunta” emoţional cu suferinţa). Aceleaşi tehnici le-am utilizat şi pentru a

resemnifica relaţia pacientei cu fostul soţ, de care se simţea încă legată prin sentimente

de culpabilitate. Travaliul doliului presupune procesul de elaborare şi de integrare a

realităţii pierdute prin reamintirea şi repetarea lui într-o manieră simbolică, mediată prin

limbaj; este un proces dinamic de translare reprezentând pierderea.

Pacienta noastră avea cancer mamar, iar în această situaţie ţesutul moale, hrănitor

(matern) şi atractiv pentru partener (ca organ sexual secundar) devine dur, dureros si

respingător privirii, devine aşa cum pacienta nu doreşte în mod conştient să fie percepută

(am arătat în prezentarea anterioară care era imaginea pacientei în exterior, de mama

exemplară şi soţie-victimă), aşa încât corpul preia ceea ce ea refuză, nu pentru ca nu ar

conţine, ci pentru că nu exprimă şi nici nu concepe.

Ne-am propus să verificăm o ipoteză pe care am întâlnit-o în literatura de specialitate

(Ruediger Dahlke, 2008) conform căreia elementul ofensiv – agresiv trăit inconştient se

manifestă atât în evenimentul cancerului, cât şi în terapiile curente. Dacă nodulul, care

este în sine simbolul unei probleme nerezolvate, este tăiat chirurgical, agresiunea este

evidentă, la fel ca şi în cazul citostaticelor sau radioterapiei care, pe lânga celulele

bolnave distrug şi celulele sănătoase. Deci, indiferent dacă boala neoplazică, care

reprezintă o modalitate de autopedepsire a persoanei care o dezvoltă, este descoperită la


38

timp şi tratată, scopul este atins inclusiv prin modalităţile care conduc la vindecare.

Aceste modalităţi de tratament, ca şi cancerul în sine, aduc în viaţa pacientei ceva ce

conţine dar îi lipseşte ca posibilitate de exprimare. Dacă l-ar integra în conştiinţa ei, ar

putea să se elibereze de ameninţare. Ghidându-ne şi după această teorie, am explorat

împreună cu pacienta posibilitatea ca aceasta să conţină agresivitate neaccepată şi

reprimată. Aşa cum deja am mai arătat, pacienta noastra avea sentimente ambivalente

pentru mai toate persoanele semnificative din viaţa ei şi îşi apăra cu înverşunare imaginea

pozitivă în faţa ei şi a celorlalţi, găsind justificări (raţionalizări) pentru atitudinile ostile,

pentru nevoia de control faţă de cei din familie. Pe parcursul terapiei D. ajuns să accepte

că este un om care are dreptul sa trăiască şi să exprime şi emoţii negative, că poate iubi

dar si urâ, sau dispreţui şi că aceste emoţii devin distructive în masura în care le neagă,

pentru că atunci corpul preia şi exprimă în exterior ceea ce ea ascunde şi că este de

preferat să le externalizeze într-un mediu protejat care să nu o expună riscului de a fi

respinsă.

Cancerul mamar, pe lângă faptul că este unul din cancerele cele mai răspândite,

trezeşte şi cea mai mare teamă, pentru că este vorba despre importanţa cu, care este

investit organul şi atunci, dacă organul protecţiei şi plăcerii este afectat de o boală

malignă, în terapie abordăm temele maternitate, plăcere sexuală şi relaţie, care furnizează

baza dramei pacientei. Procesul psihoterapeutic a urmărit în această etapă şi reintegrarea

din perspectiva rolurilor identitare (feminin, parental-filial) şi acceptarea modificărilor

corporale ca urmare a operaţiilor.

Ca efecte am constatat creşterea nivelului de autoacceptare şi afirmare, maturizare

afectivă, capatarea increderii in sine.

În etapa a IV a am folosit tehnica imageriei ghidate, ceea ce avea pacienta

noastră de vizualizat nu erau celulele canceroase care devin tot mai puţine, având în

vedere că fuseseră eliminate în urma operţiei de mastectomie totală. Doina trăia cu

anxietatea unei recidive, întrucât era la a doua operaţie, la interval de un an, dupa ce

medicii constataseră prezenţa unui nodul şi la celalalt sân. Decizia comuna fusese aceea

de a extirpa sânul indiferent de natura nodulului şi, chiar dacă în urma analizelor de

laborator se dovedise a fi un nodul benign, pacienta continua să aibă această teamă a

dezvoltării metastazlor. Doina a învăţat să-şi vizualizeze corpul sănătos şi armate de

celule protectoare care apără organismul de o eventuală invazie a celulelor canceroase.

Pacienta noastră, la fel ca şi celelalte participante la grup, au fost sfătuite să acorde zilnic

timp programului format din tehnici de respiraţie, tehnici de relaxare şi imagerie dirijată.

Pentru etapa finală a intervenţiei terapeutice ne-am stabilit de asemenea o serie de

obiective :

- acceptarea modificărilor corporale, survenite în urma operţiei sau a tratamentului.

- regăsirea sensului şi autorevalorizarea în cadrul unui proces terapeutic unificator şi

reintegrator al personalităţii,


39

- activarea resurselor şi a intenţionalităţii creatoare în modificarea scenariilor de viaţă

În acest caz fiind vorba de mastectomie totală, pierderea sânilor arată clar ce

reprezentau pentru pacienta noastra, pentru că este vorba mai mult decât de pierderea

unui organ. Odată cu partea din corp se pierde şi un simbol şi o parte din sentimentul de

stimă de sine şi autovalorizare. Conform teoriei lui Ruediger Dahlke, daca o femeie nu se

mai simte după amputare femeie în adevaratul sens al cuvântului, înseamnă că ea s-a

simtit femeie mai ales prin trupul ei şi alte conţinuturi de viaţă vor să fie dezvăluite.

Această ipoteză este valabilă şi în cazul clientei noastre care, după ce a acceptat boala şi

nu ca pe o fatalitate sau ca pe o pedeapsă, ci ca pe o lecţie din urma căreia are de învăţat

despre suferinţele interioare, a avut posiblitatea să exploreze şi să experimenteze

modalităţi alternative de exprimare a feminităţii, să se orienteze mai degrabă pe

dezvoltarea conţinuturilor vieţii.

Deşi implicată în multe activităţi, intruzivă în viaţa copiilor, încercând să controleze

relaţiile cu persoanele semnificative, mereu informată de tot ce se petrecea în

comunitatea în care trăia, pacienta noastră, la fel ca majoritatea celorlalte participante la

grup, se confrunta cu lipsa sensului, compesată în exterior prin preluarea în exces a

responsabilităţilor, pe care, desi uneori se plângea (tot pentru a atrage atenţia şi a fi

valorizată suplimentar) nu era dispusă să le redistribuie, ba chiar devenea depresivă şi o

cuprindeau sentimente de inutilitate în faţa cererii pertinente a copiilor de a le lăsa spaţiu

de manifestare a maturităţii. Această asumare exagerată a unor sarcini care nu îi

aparţineau însemna un beneficiu, oferindu-i pacientei un sens exterior şi nelăsându-i timp

şi energie pentru a se apleca asupra înţelegerii sensului profund al vietii.

În legătură cu cele prezentate anterior, un alt aspect de care am ţinut cont în

timpul procesului terapeutic a fost dezvoltarea laturei spirituale la pacientele noastre,

refacerea legăturii cu originea, cu unitatea. Majoritatea pacientelor erau împotriva

religiei, iar cele care se considerau totuşi religioase păşiseră pe drumul credinţei după ce

aflaseră de boală şi era vorba mai degrabă de resemnarea în fatţa unui destin implacabil

sau despre refugiul în biserică din neputinţă sau disperare, nu din încredere în puterea

Divină.

După ce, în celelalte etape prezentate anterior am identificat pattern-urile

repetitive şi scenariile de viaţă, am analizat relaţiile existente între membrii familiei şi

între antecesori şi mecanismele care întreţin manifestarea rolurilor maladaptative, în

această etapă ne-am propus să restructurăm scenariul de viaţă. Restructurarea scenariului

de viaţă debutează odată cu conştientizarea semnificaţiei rolurilor – cheie, a

evenimentelor – metaforă şi a temelor familiale în cadrul istoriei trangeneraţionale şi în

cadrul istoriei de viaţă a persoanei şi presupune integrarea polarităţilor (I. Mitrofan,

2005).

În timpul şedinţelor de psihoterapie pacienta a conştientizat, în urma elaborării

genogramei, faptul că bărbaţii dispar, prin deces, neimplicare, alcoolism sau divorţ.

Femeile rămân singure, împlinind astfel un destin proiectat transgeneraţional, personajul

– cheie care fantomizează întreaga familie de mai multe generaţii fiind o antecesoare


40

rejectată de către familie şi blestemată de către părinţi, blestem care, proiectat

transgeneraţional, conduce la evenimentul – metafora (căsătoria) care se constelează în

jurul temei fundamentale – feminitate – masculinitate.

Prezenţa fantomei antecesoarei este evidentă în viaţa femeilor din această familie,

alegerile parteneriale fiind, din cele spuse de D., nejustificate, „ca şi cum altcineva ar fi

ales”. Dezvoltarea cancerului la sân nu este întâmplătoare la pacienta noastră.

Sentimentul de autoînvinovăţire pentru decesul soţului căruia nu apucase să-i ceară

iertare se suprapune peste neasumarea compensatorie a feminităţii (încercând să o

recupereze la nivel transgeneraţional pe înaintaşa ei exclusă din familie tocmai pentru

asumarea rolului feminin).

O altă temă – nucleu este confuzia identitară. Femeile din familie, pe linie

maternă îşi asumă rol masculin, nu-şi integrează feminitatea, „ajutate” fiind şi de lipsa de

confirmare din partea taţilor absenţi.

După ce am resemnificat întâlnirile semnificative, în spaţiul psihoterapeutic securizat în

care funcţionează grupul de suport, pacienta are posibilitatea pentru prima oara să

exerseze roluri alternative şi să primească feedback-uri din partea grupului.

Rezultate : După etapa de resemnificare, pacienta noastra a început să comunice

autentic, a renunţat la masca în spatele căreia se proteja de teama ca ea şi ceilalti să nu o

judece şi să o respinga. De fapt, nevoia de control, nevoia de putere pe care le

identificasem la început ascundeau teama de abandon, justificată prin traumele de

abandon pe care le traise D. dar şi de traumele transmise transeneraţional prin intermediul

secretului familial.

Pe parcursul terapiei D. ajuns să accepte că este un om care are dreptul sa trăiască şi să

exprime şi emoţii negative şi că aceste emoţii devin distructive în masura în care le

neagă, pentru că atunci corpul preia şi exprimă în exterior ceea ce ea ascunde.

După ce a acceptat boala şi nu ca pe o fatalitate sau ca pe o pedeapsă, ci ca pe o lecţie din

urma căreia are de învăţat despre suferinţele interioare, a avut posiblitatea să exploreze şi

să experimenteze modalităţi alternative de exprimare a feminităţii, să se orienteze mai

degrabă pe dezvoltarea conţinuturilor vieţii.

După ce am resemnificat evenimentele dramatice, în spaţiul psihoterapeutic securizat în

care funcţionează grupul de suport, pacienta a avut posibilitatea pentru prima oara să

exerseze roluri alternative şi să primească feedback-uri din partea grupului.


41


42

Concluzii şi consecinţe metodologice :

Evaluarea scorurilor pre şi post-intervenţie a confirmat existenţa efectului benefic

pe care intervenţia psihoterapeutică îl are asupra calităţii vieţii pacienţilor cu neoplasm şi

chiar asupra evoluţiei favorabile a bolii. Programul de intervenţie psihoterapeutică s-a

dovedit a fi eficient şi în ceea ce priveşte optimismul în rândul bolnavelor, a

sentimentului de autoeficienţă precum şi a valorizării pozitive de sine (stima e sine).

În concluzie, asistarea psihoterapeutică de care a beneficiat lotul de paciente, a

contribuit la reducerea semnificativă a percepţiei insatisfacţiei legată de diferite domenii

ale funcţionării personale, la reducerea semnificativă a blocajelor în exprimarea

emoţiilor, la creşterea semnificativă a optimismului, încrederii în propriile competenţe şi

a nivelului stimei de sine precum şi la schimbarea stilului atribuţional, care a evoluat

dinspre externalism spre internalism.

Dincolo de rezultatele statistice, efectele percepute de către pacientele care au

beneficiat de intervenţia psihoterapeutică dar şi de către persoanele apropiate lor au fost

creşterea nivelului de autoacceptare şi afirmare, maturizare afectivă, recâştigarea

încrederii în sine, modificări corporale evidente în legătură diminuarea până la dispariţie

a rigidităţii, acceptarea schemei corporale dintr-o nouă perspectivă, siguranţă în mişcări,

îmbunătăţirea relaţiilor personale. Aşa cum preciza Carver (1998), termenul de imagine

corporală se referă doar parţial la aspectul corpului, implicând percepţia şi evaluarea

propriului corp ca înfăţişare şi funcţionare.

După aplicarea procedurii terapeutice care afectează structura corpului, chiar şi în

cazul intervenţiilor care presupun conservarea sânului, imaginea pacientei despre corpul

său, despre ce reprezintă ca femeie pot căpăta semnificaţii dramatice. Modificările care

apar în urma intervenţiei chirurgicale vor trebui integrate în schema corporală, în

realitatea corpului ca întreg iar acest lucru e poate face în spaţiul protejat psihoterapeutic.

Beneficiile vizibile în plan concret în recuperarea precoce, diminuarea durerii,

controlul anxietăţii şi în general ameliorarea calităţii vieţii acestor paciente aflate într-o

situaţie de impas existenţial, sunt certe. Mai mult, tehnicile de respiraţie, relaxare şi

meditaţie învăţate cu acest prilej pot fi folosite în viaţa cotidiană în vederea creşterii

rezistenţei la acţiunea condiţiilor ameninţătoare şi defavorabile care nu pot fi controlate.

Astăzi există suficiente dovezi pentru a considera boala malignă ca o maladie ce

poate fi prevenită. Prin prevenţia cancerului nu se înţelege eliminarea totală a bolii (un

deziderat încă greu de atins) ci reducerea incidenţei numărului de noi cazuri pentru acele

forme în a căror etiologie factorii comportamentali s-au dovedit a avea relevanţă.

Implementarea programului de intervenţie psihoterapeutică, alături de tratamentul

standard va contribui la îmbunătăţirea funcţiei imune prin ameliorarea distresului

producător de imunosupresie. Imunitatea este un concept ce transcende statusul fizic.

Imunitatea înseamnă echilibru, iar acest fapt se manifesta pe toate planurile: fizic,

emoţional, moral, spiritual. Imunitatea crescută înseamnă că organismul este capabil să se


43

vindece rapid de o perturbare în planul fizic dar şi că persoana este capabilă să integreze

o situaţie frustrantă sau incertă cu potenţial perturbator pentru organism.

De asemenea, prin reprogramarea nivelelor profunde ale fiinţei se pun în mişcare

resursele de vindecare ale organismului, se activează mai mult expectanţele legate de

viaţă şi astfel pacienta îşi poate stabili scopuri pe o perioada mai lungă, ceea ce înseamnă

o proiecţie pozitivă compatibilă cu supravieţuirea. O perspectivă şi o atitudine pozitivă

asupra bolii şi vieţii în general ajută pacienta, constituind un supliment valabil al

tratamentului convenţional.


44

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ

1. Abraham, N., Torok, M., (2001) – L`Encorce et le Noyau, FLAMMARION

2. Alexander, F., (2008), Medicina psihosomatică, Ed. Trei, Bucureşti

3. Angelescu, N., (sub red.), (2001), Tratat de patologie chirurgicala,vol.I si II, Editura

Medicală, Bucureşti

4. Ancharoff, M, Munroe, J., Fisher, L., (1998) The Legacy of Combat Trauma.

Clinical Implications of Intergenerational Transmission , articol cuprins în " International

Handbook of Multigenerational Legacies of Trauma ", Plenum Press, New York

5. Athanasiu, A., (1998), Tratat de psihologie medicală, Ed. OSCAR PRINT, Bucureşti

6. Baloescu, A., Grigorescu, G., (2009), Managementul psihiatric şi psihologic în

cancerul de sân, Ed. Farmamedia, Târgu Mureş

7. Berg J.W., Hutter R.V.P., (1995), Breast Cancer. Histology Of Cancer. Incidence

And Prognosis, Seer Population , Based Data, 1973-1987

8. Bridge L.R., Benson P., Pietroni P.C., and Priest R.G., (1988), Relaxation and

imagery in the treatment of breast cancer, BMJ, 297, 6657, 1169-72.

9. Bradu – Iamandescu, I., (1993), Stresul psihic şi bolile interne, Ed. ALL, Bucureşti

10. Brouchon-Schweitzer, M., Dantzer, R., (1994), Introduction à la psychologie de la

santé, Presse Univ. de France, Paris.

11. Burgdorf, J., Panksepp, J., (2006), The neurobiology of positive emotions.

Neurosciences and Biobehavioral reviews, Elsevier.

12. Chiricuţă I., (1984), Cancerologie, Ed. Medicală, Bucureşti

13. Dafinoiu, I. & Vargha, J-L., (2003), Hipnoza clinică, tehnici de inducţie. Ed.

Polirom . Iaşi.

14. Dahlke, R., (2008), Boala ca şansă. Cum descifrăm mesajul ascuns al bolii, Ed. Trei,

Bucureşti

15. Dorr, M,R., Koeller, J.,M., (coord) (1994), Oncology. Basic Concepts, BIOS

Communications, New York

16. Fraweley. W., Smith. P. (2001). A processing theory of alexithymia. Cognitive

Systems Reserch. Elsevier.

17. Goleman D., (2005), Emoţiile distructive, Ed.Curtea Veche, Bucureşti


45

18. Grof S., (2007), Dincolo de ratiune : Nastere, moarte si transcendenta in

psihoterapie, Ed. Curtea Veche, Bucureşti

19. Hellinger, B., Hovel, G., (2001), Constellations familiales, Les Souffle d’Or

20. Holdevici, I., (1996), Elemente de psihoterapie, Ed.ALL, Bucureşti

21. Holdevici. I., (2009), Tratat de psihoterapie Cognitiv-Comportamentală.

Psihoterapia cognitiv-comportamentală a tulburării anxioase generalizate, Ed. Trei,

Buureşti

22. Holdevici I., (2004), Psihoterapia anxietăţii, Ed. DualTech, Bucureşti

23. Horowitz, E., (2000), Se liberer du destin familial, Editions DERVY, Paris

24. Iamandescu, I.B., (1996), Psihologie Medicală, ed.a 2-a, Ed.Infomedica, Bucureşti

25. Ionescu – Tîrgovişte, C., (1993), Teoria şi practica acupuncturii moderne, Editura

Academiei Române, Bucureşti

26. Jones, E, (2000), Family Systems Therapy. Developments in the Milan-Systemic

Therapies, Ed. John Wiley and Sons, Chichester, U.K.

27. Kubler – Ross, E., (2008), Despre moarte şi a muri, Ed. Elena Francisc Publishing

Bucuresti

28. Lengacher, C., A., Bennett, M., Gonzales,L.,. Cocs, C., M, Reintgen D., S., Shons

A., Cantor, A., And Djeu J., (1998), Psychoneuroimmunology and Immune System Link

for Stress, Depression, Health Behaviors and Breast Cancer, Complementary Health

Practice Review

29. Levine, S., (2009), Cine moare ? , Ed. Elena Francisc, Bucureşti

30. Lewis, C., E., O`Sullivan C., Barraclough, (1994), The Psychoimmunology of

Cancer. Mind and body in the Fight for Survival?, OXFORD UNIVERSITY PRESS,

New YorK

31. Lown, B.,Dr., (2007), Arta pierdută a vindecării, Ed. Ştiinţelor Medicale, Bucureşti

32. Mcall, K., Dr., (1993), Vindecarea arborelui genealogic, Ed.Harisma, Bucureşti

33. Mitrofan, I., Stoica, D., (2004), Umbra ca vehicul transgeneraţional, Revista de

Psihoterapie Experienţială, nr.22, SPER, Bucureşti

34. Mitrofan, I., Vasile, D., (2001), Terapii de familie, Ed. SPER, Bucureşti

35. Mitrofan, I., (2004), Terapia Unificării, Abordare holistică a Dezvoltării şi

Transformării Umane, Ed. SPER, Bucureşti


46

36. Mitrofan, I., (coord.), (2002), Orientarea experienţială în psihoterapie, Ed. SPER,

Bucureşti

37. Mitrofan, I., Ciupercă, C., (2002), Psihologia vieţii de cuplu, Ed.SPER, Bucureşti

38. Mitrofan, I., Stoica, D., (2005), Analiza transgeneraţională în terapia unificării, Ed.

SPER, Bucureşti,

39. Mitrofan I., Mitrofan N., (1989), Cuplul conjugal. Armonie si dizarmonie, Editura

Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti

40. Mitrofan I., Ciuperca C., (1998), Incursiune în Psihosociologia şi psihosexologia

familiei, Ed. Press Mihaela S.R.L., Bucureşti

41. Mitrofan, I., (2008), Psihoterapie (Repere teoretice, metodologice şi aplicative), Ed.

SPER, Bucureşti,

42. Montreuil, M., Doron, J., (2009), Tratat de psihologie clinică şi psihopatologie, Ed.

Trei, Bucureşti

43. Munteanu, A., (2004), Psihologia vârstelor adulte şi ale senectuţii, Ed. Eurobit,

Timişoara

44. Murakami, K., (2007), Codul divin al vieţii, Ed. DAKSHA, Bucureşti

45. Negrea, E., Semen, I., Preda, C.Tin., (1984), Psihic şi cancer, Ed. Bucureşti,

46. Nichols. M.P., Schwartz. R.C., (2005), Terapia de familie. Concepte şi metode,

Person Education

47. O Brien, M., Houston, G., (2009), Terapia integrativă, Ed. Polirom, Iaşi

48. Perrin L., (2003), Psihismul, stresul şi imunitatea. Sănătatea e în noi, Odile Jacob,

Paris

49. Potschka-Lang, C., (2001), Constellations Familiales : guerir le transgeneretionnel,

Barret-sur-Meouge, Le Souffle d`Or

50. Răşcanu, R., (1996), Psihologie medicală şi asistenţă socială, Ed. Soc. Ştiinţă şi

Tehnică, Bucureşti

51. Răşcanu, R., (2000), Introducere în psihologie aplicată, Ed. Ars Docendi, Bucureşti.

52. Răşcanu, R., (2003), Introducere în psihodiagnoza clinică, Ed. Universităţii,

Bucureşti

53. Reid, D., (2005), QI GONG. Manual de iniţiere, Ed. Polirom, Iaşi

54. Rialland, C., (1994), Cette famille qui vit en nous, Editions Robert Laffont, Paris


47

55. Riedesser P., Fischer G., (2007), Tratat de psihotraumatologie, Ed. Trei, Bucureşti

56. Rotter, J.B., (1966), Generalized expectancies for internal versus external control of

reinforcement, Psychological Monographs, 80, 1-128.

57. Rusticus, S. A., Hubley, A. M., & Zumbo, B. D., (2004), Cross-National

Comparability of the Rosenberg Self-Esteem Scale. Paper presented at the 112 th

Convention of the American Psychological Association, July 28-August 1, Honolulu,

Hawaii.

58. Servan – Schreiber, D., Dr., (2008), Anticancer, Ed. Elena Francisc, Bucureşti

59. STOICA, D., (2003), Loialitatea de cuplu. Riscuri în cuplurile cu partener

toxicoman, Revista de psihoterapie experienţială, nr.20-21, 2003

60. Temoshok, L.,(1990), Type C and cancer, Random House, New York

61. Vigne, J., Dr., (2008), Meditaţie şi psihologie, Ed. Elena Francisc, Bucureşti

62. Yalom, I., D., Leszcz, M., (2008), Tratat de psihoterapie de grup, Ed. Trei,

Bucuresti

63. Wilber, K., (2006), Graţie şi forţă, Ed. Elena Francisc, Bucureşti

64. www.current-oncology.com

65. www.emedicine.medscape.com

http://www.current-oncology.com/

Rezumat teza doctorat

Documents

Transcript of Rezumat teza doctorat