Capitolul I. Participanții la procedura de executare silită

1. Precizări prealabile Executarea silită, caracterizată ca fiind cea de-a doua

fază a procesului civil, nu poate fi concepută fărăparticiparea mai multor subiecţi procesuali care, prinmanifestarea lor de voinţă, nasc, modifică sau sting raporturiprocedurale execuţionale. Aşadar, principalii participanţi la executarea silită sunt

părţile şi organele de executare, însă, de cele mai multe ori,este indispensabilă şi participarea instanţei de judecată, saua altor autorităţi. De asemenea, un rol important îl are şiprocurorul, nefiind exclusă nici participarea terţilor înaceastă fază a procesului civil.

În acest sens, art. 643 alin. 1 din NCPC reglementează înmod expres participanţii la executarea silită, care pot fiurmătoarele persoane sau organe: părţile, terţii garanţi,creditorii intervenienţi, instanţa de executare, executoruljudecătoresc, Ministerul Public, agenţii forţei publice,martorii asistenţi, experţii, interpreţii şi alţi participanţi,în condiţiile anume prevăzute de lege.

2. Părțile procedurii de executare silităÎn faza executării silite, părţile poartă denumirea de

creditor şi debitor. Aceste calităţi pot fi dobândite deoricare din părţile procesului civil (reclamant, pârât,intervenient), în funcţie de rezultatul judecăţii. Creditorul este persoana căreia i s-a eliberat titlul

executoriu, respectiv acea parte care a câştigat procesul.În conformitate cu dispoziţiile art. art. 632 din NCPC,

executarea silită se va efectua numai în temeiul unei hotărârijudecătoreşti ori al unui alt înscris care, potrivit legii,constituie titlu executoriu.Debitorul este persoana obligată prin hotărâre sau printr-un

alt titlu executoriu şi împotriva căruia urmează să fie pornităexecutarea silită, dacă acesta nu îşi execută de bunăvoieobligaţiile.

În NCPC sunt consacrate pentru prima oară dispoziţii1

potrivit cărora creditorul poate urmări concomitent sau, după

1 A se vedea în acest sens, art.647 din NCPC.

1

caz, separat, şi bunurile terţilor care au garantat platadatoriilor debitorului.Condițiile pe care părţile trebuie să le îndeplinească în

faza executării silite sunt aceleaşi ca şi în faza judecăţii,respectiv ele trebuie să aibă capacitate procesuală, calitate procesualăşi să justifice un interes în declanşarea executării silite. Totodată, executarea silită poate fi pornită şi de

moştenitorii legali ai creditorului, dar în acelaşi timp pot fiurmăriţi şi moştenitorii debitorului, deoarece aceştia sesubrogă în drepturile autorilor lor.Creditorul nu poate fi obligat să participe la executarea

silită, însă poate fi reprezentat de un mandatar.Coparticiparea procesuală activă poate fi realizată şi în

această fază a procesului civil, întrucât nicio dispoziţielegală nu împiedică mai mulţi creditori să-l execute silit peacelaşi debitor, însă coparticiparea procesuală pasivă nu esteposibilă, deoarece urmărirea are un caracter individual, astfelcă procedura execuţională va trebui realizată faţă de fiecaredebitor în parte2. Mai mult decât atât, dacă mai multe persoaneau calitatea de debitor, urmând a răspunde solidar pentru osingură obligaţie, creditorul are drept de dispoziţie de aexecuta numai una dintre aceste persoane. Această persoană,care va suporta consecinţele executării obligaţiei solidare,ulterior, poate formula o acţiune în regres împotrivacelorlalţi debitori pentru a-i obliga să execute partea lor deobligaţie. În faza executării silite, părţile au aceleaşi drepturi şi

obligaţii ca şi în faza judecăţii. Drepturile părților, suntspecificate în conţinutul art. 645 NCPC şi sunt următoarele:– de a asista personal sau prin reprezentanţii lor la

efectuarea tuturor actelor de executare;– de a lua la cunoştinţă de actele dosarului de executare;– de a obţine adeverinţe şi copii ale actelor dosarului de

executare, certificate de executorul judecătoresc, pecheltuiala părţii interesate;– de a contesta actele de executare sau executarea silită

însăşi, în termenele şi condiţiile prevăzute de lege;Totodată, la cererea debitorului, executorul judecătoresc va

aplica ţinând cont de dispoziţiile art. 1.616 şi urm. din NCC,compensaţia legală dintre creanţa prevăzută în titlul a cărui

2 A se vedea, pentru amănunte, S. Zilberstein, V.M. Ciobanu, op. cit., p. 56-57; I.Leş, Tratat…, p. 1049.

2

executare s-a cerut împotriva sa şi creanţa pe care el o opunepe baza unui alt titlu executoriu. De asemenea, părţile au şi anumite obligații. Pornind de la

principiul general statuat în conţinutul art.12 din NCPCpotrivit căruia, drepturile procesuale trebuie exercitate cubună-credinţă şi potrivit scopului în vederea căruia au fostrecunoscute de lege, art. 646 din NCPC evocă următoareleobligații ale părților:

a) creditorul este obligat, să acorde executoruluijudecătoresc, la cererea acestuia, sprijin efectivpentru aducerea la îndeplinire, în bune condiţii, aexecutării silite. Creditorul este obligat să avansezecheltuielile necesare îndeplinirii actelor de executare,potrivit dispoziţiilor luate de executor;

b) debitorul este obligat, sub sancţiunile prevăzute laart. 188 alin.(2), să declare, la cererea executorului,toate bunurile sale, mobile şi imobile, inclusiv celeaflate în proprietatecomună pe cote-părţi sau îndevălmăşie. Debitorul are obligaţia de a-i comunicaexecutorului judecătoresc, dacă bunurile sale au fostsechestrate anterior, predând executorului o copie aprocesului-verbal de sechestru.

Totodată, părţile au şi anumite obligaţii specifice fazeiexecutării silite (suportarea cheltuielilor de executare decătre debitor, obligaţia debitorului de a permite accesulexecutorului judecătoresc la bunurile sale etc.).

3. Terții garanțiO categorie specială de persoane ce au calitate de parte în

cadrul procedurii de executare silită sunt şi terţii garanţi.Terții garanţi sunt acele persoane care şi-au asumat în scrisobligaţia de a garanta datorii ale debitorului şi care potrăspunde în totalitate sau parţial cu patrimoniul lor, în loculdebitorului. În cadrul procedurii de executare silită, garantuldevine debitor, subrogându-se în drepturile şi obligaţiile pecare le-ar fi avut în această faza a procesului civil persoanapentru care a garantat. De aceea, dispoziţiile art. 647 alin.(2) din NCPC, stabilesc

că pot avea calitatea de terţi garanţi, terţul fidejusor origarantul ipotecar, care pot fi urmăriţi alături de debitorulprincipal.

3

4. Creditorii intervenienți În cazul declanşării unei executării silite la cerereaunui creditor, acesta va dobândi calitatea de creditorurmăritor. Însă, odată declanşată executarea silită la cerereacreditorului urmăritor, legislaţia procesuală permite şi altorpersoane care îndeplinesc anumite condiţii, să intervină încadrul acestei proceduri. Potrivit art. 689 NCPC, pot fi consideraţi creditoriintervenienţi, următoarele persoane:- creditorii care au deja un titlu executoriu contra

debitorului urmărit;

- creditorii care au luat măsuri asiguratorii asuprabunurilor acestuia ;

- creditorii care au un drept real de garanție sau, după caz,un drept de preferință asupra bunului urmărit, conservat încondițiile legii;

- creditorii chirografari titulari ai unor creanțe băneștirezultate din înscrisuri cu dată certă ori din registreținute cu respectarea condițiilor prevăzute de lege ;

5. Instanța de executareÎn urma implementării NCPC rolul instanţei de judecată în

procedurile de executare silită s-a redus semnificativ3.Totuşi, legiuitorul a păstrat unele atribuţii ale acesteia înfaza executării silite. Ele sunt următoarele:– încuviinţarea executării şi aplicarea formulei executorii a

hotărârilor judecătoreşti executorii ori definitive, precum şia altor înscrisuri;– dispunerea unor măsuri propriu-zise de executare silită;– aplicarea unor amenzi sau acordarea unor despăgubiri;– soluţionarea contestaţiilor la executare;– soluţionarea incidentelor ivite în cursul executării

silite.

3 Pentru amănunte, a se vedea I. Gârbuleț, Intervenţia instanţei de judecată înfaza executării silite, în Revista Dura Lex, Sed Lex nr. 1/2008, p. 9-23.

4

A) Încuviințarea și aplicarea formulei executorii ahotărârilor judecătorești executorii sau definitive, precum șia altor înscrisuri Potrivit art. 665 NCPC, în termen de maximum 3(trei) zile de

la înregistrarea cererii, executorul judecătoresc va solicitainstanţei de executare să dispună încuviinţarea executăriisilite. În acest sens, organul de executare are obligaţia săînainteze instanţei, următoarele documente certificate de cătreacesta pentru conformitate cu originalul:- cererea creditorului;- titlul executoriu;- încheierea de înregistrare a cererii de executare şi de

deschidere a dosarului de executare, dată potrivit art. 664NCPC.

Cererea de încuviinţare a executării silite sesoluţionează de către instanţă în termen de maxim 7 zile de laînregistrarea acesteia, prin încheiere dată în camera deconsiliu, fără citarea părţilor. Pronunţarea asupra acesteicereri se poate amâna cu cel mult 48 de ore, iar motivareaîncheierii se face în cel mult 7 zile de la pronunţare. Încheierea va cuprinde, în afara menţiunilor stabilitepentru forma încheierilor de şedinţă prevăzute la art.233 alin.(1) NCPC, următoarele:- titlul executoriu în temeiul căruia se face executarea

silită;- suma, cu toate accesoriile pentru care s-a încuviinţat

urmărirea;- modalitatea concretă de executare silită, atunci când s-a

cerut aceasta;- autorizarea creditorului să treacă la executarea silită a

obligaţiei cuprinse în titlul executoriu.

B) Dispunerea unor măsuri propriu-zise de executare silită

Instanţa de judecată poate dispune aplicarea unor măsuriefective de executare silită în următoarele situaţii:a) executarea hotărârii înainte de împlinirea termenului de

plată. Potrivit art. 673 NCPC, când printr-o hotărâre s-a dattermen de plată, executarea nu se poate face până la sosireaacelui termen.

5

Cu toate acestea, partea care a câştigat va putea şi înainteasosirii termenului să ceară executarea hotărârii:– dacă debitorul se sustrage de la îndeplinirea obligaţiilor

care îi revin potrivit legii în scopul realizării executăriisilite;– dacă debitorul risipeşte averea sa;– dacă debitorul este în stare de insolvabilitate îndeobşte

cunoscută sau, dacă prin fapta sa, săvârşită cu intenţie saudintr-o culpă gravă, a micşorat garanţiile date creditoruluisău ori nu le-a dat pe cele promise sau, după caz,încuviinţate;– dacă alţi creditori fac executări asupra averii lui.În cazurile arătate mai sus, instanţa de executare va hotărî

de urgenţă, în camera de consiliu, după ce va cita părţile întermen scurt. În cazul în care debitorul a fugit, acesta va ficitat la ultimul domiciliu (art. 674 NCPC).Aşadar, în aceste situaţii, instanţa de judecată poate

dispune executarea hotărârii înaintea împlinirii termenului deplată, la solicitarea creditorului, însă cu citarea părţilor.b) conexarea executărilor silite. În conformitate cu

dispoziţiile art. 653 NCPC, când, privitor la aceleaşi bunuri,se efectuează mai multe executări silite de către executorijudecătoreşti diferiţi, instanţa de executare în circumscripţiacăreia a început prima executare, la cererea persoaneiinteresate, va putea să le conexeze, dispunând să se facă osingură executare de către executorul judecătoresc care aîndeplinit actul de executare cel mai înaintat, iar dacăexecutările sunt în acelaşi stadiu, de către executoruljudecătoresc care a început cel dintâi executarea. În cazul încare dispune conexarea executărilor, instanţa, prin încheiere,se va pronunţa şi asupra cheltuielilor de executare efectuatepână în momentul conexării. Totodată, va dispune trimitereadosarelor conexate la executorul judecătoresc desemnat.Desistarea, după conexare, a oricăruia dintre creditoriiurmăritori nu va putea să împiedice continuarea executării dela actul de executare cel mai înaintat.În situaţia în care s-au declanşat mai multe executări silite

cu privire la aceleaşi bunuri, de către un singur executorjudecătoresc, atunci conexarea trebuie făcută de acesta, încondiţiile alineatului (5) al textului amintit, prin încheieredată cu citarea părţilor.

6

c) aplicarea sechestrului asupra bunurilor mobile odată cuînmânarea somației. Potrivit art. 731 alin. (2) NCPC, în cazulîn care există pericol evident de sustragere a bunurilor de laurmărire, la cererea creditorului sau a executoruluijudecătoresc, preşedintele instanţei de executare va puteadispune prin încheiere irevocabilă, dată fără citarea părţilor,ca odată cu înmânarea somaţiei să se aplice şi sechestrulasupra bunurilor urmăribile. Aşadar, creditorul sau executorul judecătoresc trebuie să

dovedească în faţa instanţei că există un pericol evident desustragere a bunurilor mobile de la urmărire. De exemplu, neaflăm în astfel de situaţii atunci când debitorul a datanunţuri în mass-media că îşi vinde autoturismul; când aînceput să-şi doneze bunurile mobile; când încearcă să leînstrăineze prin intermediul altor persoane etc.În astfel de situaţii, preşedintele instanţei de executare

poate să dispună sechestrarea bunurilor odată cu înmânareasomaţiei, printr-o încheiere irevocabilă dată fără citareapărţilor.d) autorizarea pătrunderii în imobilul debitorului sau în

alte locuri ale acestuia. În cazul altor titluri executoriidecât hotărârile judecătoreşti, art. 679 alin. (2) NCPC prevedecă, la cererea creditorului sau a executorului judecătoresc,instanţa de executare va autoriza, prin încheiere executoriecare nu este supusă niciunei căi de atac, pătrunderea înimobilul debitorului sau în alte locuri ale acestuia.Aşadar, în acest caz, calitate procesuală activă de a sesiza

instanţa de executare o are creditorul şi executoruljudecătoresc. Autorizarea pătrunderii în imobilul debitorului sau în alte

locuri ale acestuia se solicită doar în situaţia în careexecutarea silită se declanşează în baza unui titlu executoriucare nu constituie o hotărâre judecătorească (contractautentificat la notar, cambie, bilet la ordin, cec, contract degaranţie reală mobiliară, contract de credit etc.) şi însituaţia în care debitorul refuză să permită accesulexecutorului judecătoresc în imobil sau nu este acasă. Prinurmare, dacă debitorul este de acord ca executorul judecătorescsă intre în imobil, nu mai este necesară autorizarea instanţei.e) validarea popririi. Dacă terţul poprit nu îşi mai

îndeplineşte obligaţiile ce-i revin pentru efectuarea popririi,inclusiv în cazul în care, în loc să consemneze suma

7

urmăribilă, a liberat-o debitorului poprit, creditorul,debitorul sau organul de executare, în termen de o lună de ladata la care terţul poprit trebuia să consemneze sau săplătească suma urmăribilă, poate sesiza instanţa de executare,în vederea validării popririi [art. 789 alin. (1) NCPC].Validarea constă în verificarea condiţiilor legale pentru

obligarea directă, prin hotărâre judecătorească, a terţuluipoprit faţă de creditorul popritor, astfel că cel carepromovează o asemenea acţiune trebuie să demonstreze existenţaa două raporturi de creanţă, respectiv între creditorulurmăritor şi debitorul poprit şi între debitorul poprit şiterţul poprit.Hotărârea de validare a popririi are caracterul unei hotărâri

constitutive de drepturi, întrucât prin aceasta se realizeazăun transfer al creanţei în favoarea creditorului urmăritor4. Înacest fel, printr-o sentinţă civilă se naşte un raport juridicnou, în sensul că terţul poprit devine direct debitor alcreditorului popritor, deşi între aceste părţi nu exista unraport juridic anterior judecăţii5.g) încuviințarea ca plata integrală a datoriei, inclusiv

dobânzile și cheltuielile de executare, să se facă dinveniturile imobilului urmărit sau din alte venituri ale sale petimp de 6 luni. În cazul urmăririi imobiliare, în conformitatecu dispoziţiile art. 823 alin. (1) NCPC, după primireaîncheierii de încuviinţare a urmăririi imobiliare, debitorulpoate cere instanţei de executare, în termen de 10 zile de lacomunicare, să-i încuviinţeze ca plata integrală a datoriei,inclusiv dobânzile şi cheltuielile de executare, să se facă dinveniturile imobilului urmărit sau din alte venituri ale sale petimp de 6 luni. Aşadar, instanţa de judecată poate fi sesizată doar în termen

de 10 zile de la primirea somaţiei de către debitor şi doar însituaţia în care veniturile imobilului sau alte venituri alesale, pe timp de 6 luni, acoperă cuantumul creanţei, inclusivcheltuielile de executare.Instanţa va soluţiona cererea debitorului în camera de

consiliu, cu citarea părţilor, şi se va pronunţa de îndată prinîncheiere definitivă. Dacă cererea este admisă, instanţa vadispune suspendarea urmăririi silite imobiliare, iar încheiereava fi comunicată şi executorului judecătoresc.

4 Gr. Porumb, op. cit., p. 274-275.5 I. Leş, Tratat..., p. 1141.

8

Pentru motive temeinice, creditorul poate solicita instanţeide judecată reluarea urmăririi înainte de expirarea termenuluide 6 luni. Instanţa se va pronunţa tot în camera de consiliu,cu citarea părţilor, prin încheiere irevocabilă.Motivele temeinice la care face referire art. 823 alin. (5)

NCPC trebuie analizate în raport cu posibilităţile desatisfacere a creanţei înăuntru termenului de 6 luni, dar şi înraport de buna sau reaua-credinţă a debitorului6.h) suspendarea împărțelii prețului de adjudecare. În cazul în

care cererea de evicţiune este introdusă înainte de împărţealapreţului de adjudecare, instanţa de executare, la solicitareaadjudecatarului, va putea să suspende, cu sau fără cauţiune,împărţeala preţului până la judecarea definitivă a cererii deevicţiune (art. 860 NCPC).Aşadar, şi în acest caz, instanţa va putea dispune o măsură

de executare silită dacă adjudecatarul imobilului prezintămotive temeinice în acest sens.i) încuviințarea ca executarea silită directă să se facă fără

somație. Potrivit art. 888 NCPC, la cererea creditorului şidacă creditorul justifică o nevoie urgentă sau există pericolca debitorul să se sustragă de la urmărire, instanţa deexecutare va dispune, prin încheierea de încuviinţare aexecutării silite, ca executarea silită a bunurilor ce trebuiepredate, să se facă de îndată şi fără somaţie. În acest caz, calitatea procesuală activă aparţine

creditorului, care va trebui să prezinte instanţei de executareprobe temeinice că există o urgenţă sau că există pericol cadebitorul să se sustragă de la urmărire, să ascundă, sădistrugă ori să deterioreze bunurile ce trebuie predate.j) stabilirea valorii lucrului în cazul imposibilității de

predare a acestuia. Dacă în titlul executoriu nu s-a stabilitce sumă urmează a fi plătită ca echivalent al valorii lucruluiîn cazul imposibilităţii predării acestuia, instanţa deexecutare, la cererea creditorului, va stabili această sumăprin hotărâre dată cu citarea părţilor [art. 891 alin. (1)NCPC].Aşadar, în acest caz, este vorba despre intervertirea

executării silite directe în executarea silită indirectă, cândhotărârea are o singură condamnare (este vorba de situaţia încare pârâtul a fost obligat la efectuarea unei prestaţii

6 I. Leş, Legislaţia executării silite..., p. 278.

9

determinate) şi când apare o imposibilitate de predare alucrului prevăzut în titlul executoriu.Calitate procesuală activă, în acest caz, are numai

creditorul, care urmează să se adreseze instanţei de executare.Hotărârea este executorie şi este supusă numai apelului,

suspendarea executării acestei hotărâri putându-se obţine doardacă se consemnează suma stabilită, dispoziţiile art. 750 şi751 NCPC fiind aplicabile în mod corespunzător şi în aceastăsituaţie.De asemenea, în baza cererii de intervertire a executării

silite, instanţa de executare la cererea creditorului va puteaînfiinţa măsuri asigurătorii.

C) Aplicarea unor amenzi sau acordarea unor despăgubiri

O altă modalitate prin care instanţa de judecată poateinterveni în faza executării silite este aceea a aplicării unoramenzi sau acordarea unor despăgubiri.Astfel, potrivit art. 188 alin. (2) NCPC, nerespectarea de

către orice persoană a dispoziţiilor privind desfăşurareanormală a executării silite se sancţionează de cătrepreşedintele instanţei de executare, la cererea executorului,cu amendă de la 100 la 1.000 lei.Acest text de lege conţine cadrul general ce reglementează

dreptul instanţei de executare de a aplica amenzi în fazaexecutării silite, însă dispoziţiile dreptului execuţionalprevăd o serie de norme speciale care reglementează acest dreptpentru diferite forme de executare silită. Prin urmare,instanţa de judecată poate aplica amenzi în următoarelesituaţii:– nerespectarea de către agenţii forţei publice a obligaţiei

de acordare a concursului la îndeplinirea efectivă a executăriisilite, potrivit art. 658 alin. (1) NCPC, se sancţionează cuamendă de la 100 lei la 1.000 lei, sau cu obligarea la plataunor despăgubiri [art. 188 alin.(2) şi art.189-191 NCPC];– din momentul sechestrării bunurilor, debitorul nu mai poate

dispune de ele pe timpul cât durează executarea, sub sancţiuneaunei amenzi de la 2.000 lei la 10.000 lei, dacă fapta nuconstituie infracţiune. Dispoziţiile art. 189-191 suntaplicabile (art. 418 C. proc. civ.);– în cazul nerespectării de către executorul judecătoresc a

termenului de cel puţin 5 zile privind întocmirea şi afişarea

10

publicaţiilor de vânzare mobiliară, la cererea părţiiinteresate, instanţa de executare poate lua împotrivaexecutorului judecătoresc măsurile prevăzute de art. 188 alin.(1) pct. 2 lit. h) şi ale art. 189 NCPC [art. 761 alin. (6)NCPC];– terţul poprit care, cu rea-credinţă, a refuzat să-şi

îndeplinească obligaţiile privind efectuarea popririi, va puteafi amendat, prin hotărârea de validare a popririi, cu o sumăcuprinsă între 2.000 lei şi 10.000 lei [art. 789 alin. (9) tezafinală NCPC];De asemenea, potrivit art. 189 NCPC, cel care cu intenţie sau

din culpă a pricinuit amânarea judecării sau a executăriisilite, prin una dintre faptele prevăzute în art. 187 sau 188,la cererea părţii interesate va putea fi obligat de cătreinstanţa de judecată ori, după caz, de către preşedinteleinstanţei de executare, la plata unei despăgubiri pentruprejudiciul material sau moral cauzat prin amânare.Acordarea de despăgubiri este reglementată şi de alte texte

ale Codului de procedură civilă şi anume: art. 719 alin. (7);art. 744; art. 761 alin. (5). Amenda şi despăgubirea se stabilesc prin încheiere

executorie, care se comunică celui obligat, dacă măsura a fostluată în lipsa acestuia (art. 190 NCPC).Potrivit art. 191 NCPC, împotriva încheierii prevăzute la

art. 190, cel obligat la amendă sau despăgubire va putea facenumai cerere de reexaminare, solicitând, motivat să se revinăasupra amenzii ori despăgubirii sau să se dispună reducereaacestora. Cererea se face în termen de 15 zile, după caz, de la data la

care a fost luată măsura sau de la data comunicării încheierii.Cererea se soluţionează cu citarea părţilor, prin încheiere

definitivă, dată în camera de consiliu, de către un alt completdecât cel care a stabilit amenda sau despăgubirea. D) Soluționarea contestațiilor la executare

În conformitate cu dispoziţiile art. 722 alin. (1) NCPC,împotriva executării silite, a încheierilor executoruluijudecătoresc precum şi împotriva oricărui act de executare sepoate face contestaţie de către cei interesaţi sau vătămaţiprin executare.

11

De asemenea, dacă nu s-a utilizat procedura prevăzută de art.433 NCPC, se poate face contestaţie şi în cazul în care suntnecesare lămuriri cu privire la înţelesul, întinderea sauaplicarea titlului executoriu, precum şi în cazul în careorganul de executare refuză să efectueze o executare silită sausă îndeplinească un act de executare silită în condiţiilelegii.În doctrina actuală se susţine că contestaţia la executare7

se înfăţişează ca o cale de atac specială, atunci când ea esteexercitată de către una dintre părţi, şi ca o acţiune civilăparticulară, în cazul promovării ei de către o terţă persoanăvătămată prin măsurile de executare silită8.Pe calea contestaţiei la executare propriu-zise se pot invoca

neregularităţi privind: nerespectarea formelor prevăzute delege pentru încunoştinţarea debitorului, alegerea formei deexecutare, prescripţia dreptului de a cere executarea silită,perimarea executării, ordinea de urmărire a bunurilor,urmărirea unor bunuri ce aparţin altor persoane decâtdebitorului, invocarea competenţei legale, precum şi altemotive de nulitate a executării silite9. În conformitate cu dispoziţiile art. 711 alin. (3) NCPC, după

ce a început executarea silită, cei interesaţi sau vătămaţi potcere, pe calea contestaţiei la executare, şi anulareaîncheierii prin care s-a admis cererea de încuviinţare aexecutării silite, dacă a fost dată fără îndeplinireacondiţiilor legale.Pe calea contestaţiei la executare nu pot fi invocate apărări

de fond, de natură a pune în discuţie fondul cauzei, deoareceacestea trebuiau formulate odată cu soluţionarea pricinii, încaz contrar, s-ar aduce atingere autorităţii de lucru judecat.În privinţa competenţei de soluţionare a contestaţiei la

executare, legea face distincţie între contestaţiile propriu-zise şi contestaţiile la titlu. Astfel, potrivit art. 713 NCPC,contestaţia propriu-zisă se introduce la judecătoria în a căreicircumscripţie îşi are domiciliul sau sediul debitorul, iar încazul urmăririi silite a imobilelor, al urmăririi silite a

7 Pentru o cercetare amănunţită a acestei instituţii, a se vedea Al. Lesviodax,Contestaţia la executare în materie civilă, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti,1967; R. Petrescu, Contestaţia la executare silită imobiliară, Ed. Oscar Print,Bucureşti, 2001; D.C. Tudurache, Contestaţia la executare, Ed. Hamangiu,Bucureşti, 2006.8 I. Leş, Tratat..., p. 1160. 9 E. Oprina, op. cit., p. 248.

12

fructelor şi veniturilor generale ale imobilelor, precum şi încazul predării silite a bunurilor imobile, dacă imobilul seaflă în circumscripţia altei curţi de apel decât cea în care seaflă instanţa de executare, contestaţia se introduce şi lajudecătoria de la locul situării imobilului. Dacă contestaţia vizează lămurirea înţelesului, întinderii

sau aplicării titlului executoriu, se introduce la instanţacare a pronunţat hotărârea ce se execută. În cazul în carecontestaţia vizează un titlu executoriu ce nu emană de la unorgan de jurisdicţie, competenţa de soluţionare aparţineinstanţei de executare.În privinţa termenului în care poate fi exercitată

contestaţia la executare, art. 714 alin. (1) NCPC prevede căaceasta se poate face în termen de 15 zile de la data când:a) contestatorul a luat cunoştinţă de actul de executare pe

care-l contestă;b) cel interesat a primit, după caz, comunicarea ori

înştiinţarea privind înfiinţarea popririi;c) debitorul care contestă executarea însăşi a primit

încheierea de încuviinţare a executării sau somaţia, ori de ladata când a luat la cunoştinţă de primul act de executare, încazurile în care nu a primit încheierea de încuviinţare aexecutării şi nici somaţia sau executarea se face fără somaţie.Contestaţia împotriva încheierilor executorului judecătoresc,

dacă aceastea nu sunt definitive, se poate face în termen de 5zile de la comunicare.Contestaţia privind lămurirea înţelesului, întinderii sau

aplicării titlului executoriu se poate face oricând înăuntrultermenului de prescripţie a dreptului de a cere executareasilită [art. 714 alin. (3) NCPC].

E) Soluționarea incidentelor ivite în cursul executăriisilite

În cursul executării silite pot să apară o serie de incidentecare împiedică, temporizează10 sau sting executarea silită.Aceste incidente sunt următoarele: a) prescripția dreptului de a cere executarea silită,

reglementată de art. 705-710 NCPC. Prescripţia dreptului de aobţine executarea silită este o cauză legală de stingere aforţei executorii a unui titlu executoriu, care produce

10 Fl. Măgureanu, op. cit., p. 643.

13

următoarele efecte juridice11: stinge obligaţia organului deexecutare de a da curs executării (naşte dreptul de a refuzaexecutarea); stinge dreptul creditorului de a obţine executareasilită; stinge obligaţia debitorului de a se supune executăriisilite. Aceasta se înfăţişează ca o sancţiune procesuală pentrucreditor şi ca un beneficiu legal pentru debitor; b) suspendarea executării silite. Ea constă în oprirea

temporară a activităţii executorului judecătoresc sau a altororgane de executare silită într-o anumită cauză. Suspendareaexecutării silite îmbracă două forme: suspendarea voluntară şisuspendarea legală. La rândul ei, suspendarea legală îmbracădouă forme: suspendarea legală de drept şi suspendarea legalăfacultativă.;c) perimarea executării silite, reglementată de art. 696-698

NCPC. Perimarea este definită ca fiind o sancţiune de dreptprocesual civil, care intervine în situaţia în care creditorul,din culpa sa, a lăsat să treacă un interval de timp de 6 lunide la data îndeplinirii ultimului act de executare silită12;d) proprietatea comună asupra bunurilor supuse executării

silite. În conformitate cu dispoziţiile art. 817 alin. (1)NCPC, creditorii personali ai unui debitor coproprietar saucodevălmaş nu vor putea să urmărească partea acestuia dinimobilele aflate în proprietate comună, ci vor trebui să cearămai întâi partajul acestora.Împărţeala bunurilor proprietate comună se poate face fie pe

cale principală, fie în cadrul unei contestaţii la executare,la solicitarea părţii interesate. Executorul judecătoresc nu poate solicita împărţeala

bunurilor proprietate comună, întrucât el nu are calitateprocesuală activă în această situaţie.În acest caz, executarea silită nu poate avea loc până la

soluţionarea cererii de împărţeală însă, la cerereacreditorului, acţiunea de împărţeală poate fi notată în carteafunciară;e) întoarcerea executării silite. În conformitate cu

dispoziţiile art. 722 alin. (1) NCPC, în toate cazurile în carese desfiinţează titlul executoriu sau însăşi executarea silită,cel interesat are dreptul la întoarcerea executării, prinrestabilirea situaţiei anterioare a acesteia. Aşadar, în acest11 D.A.P. Florescu, P. Coman, T. Mrejeru, M. Safta, G. Bălaşa, op. cit., p. 18.12 Pentru amănunte privind perimarea executării silite, a se vedea I. Gârbuleț,Perimarea executării silite, în Revista de executare silită nr. 1/2007, p.83-89.

14

caz, creditorul are obligaţia de a restitui debitorului tot cea obţinut prin executarea silită.Dacă executarea silită s-a făcut prin vânzarea unor bunuri

mobile, întoarcerea executării se va face prin restituirea decătre creditor a sumei rezultate din vânzare, actualizată înfuncţie de rata inflaţiei, cu excepţia situaţiei când îşigăseşte aplicarea art. 776 NCPC.f) refuzul executorului judecătoresc de a îndeplini un act

sau de a efectua o executare silită. Potrivit art. 56 alin. (1)şi (2) din Legea nr. 188/2000, refuzul executoruluijudecătoresc de a îndeplini un act sau de a efectua o executaresilită se motivează, dacă părţile stăruie în îndeplinireaactului, în termen de cel mult 5 zile de la data refuzului. Încazul refuzului nejustificat de întocmire a unui act, parteainteresată poate introduce plângere în termen de 5 zile de ladata la care a luat cunoştinţă de acest refuz la judecătoria îna cărei rază teritorială îşi are sediul biroul executoruluijudecătoresc. Judecarea plângerii se face de către judecătoria în a cărei

rază teritorială îşi are sediul biroul executoruluijudecătoresc. Aşadar, în acest caz, competenţa nu aparţine întoate cazurile instanţei de executare, ci instanţei în a căreirază teritorială îşi are sediul biroul executorul judecătoresc,între cele două instanţe neexistând întotdeauna o identitate,întrucât este posibil ca, în anumite situaţii (recuzare,delegare etc.), un executor judecătoresc dintr-o circumscripţiesă efectueze o executare silită într-o altă circumscripţie încare nu are birou.Judecarea plângerii se face cu citarea părţilor. Din

formularea textului art. 56 din Legea nr. 188/2000 nu rezultăcă instanţa este obligată să-l citeze şi pe executoruljudecătoresc, însă apreciem, alături de alţi autori13, căpentru a pronunţa o soluţie raţională, acesta trebuie citat lajudecarea plângerii.Hotărârea judecătoriei este supusă numai apelului iar,

executorul judecătoresc va fi obligat să se conformezehotărârii judecătoreşti rămase definitivă. Nerespectarea, curea-credinţă, de către acesta a obligaţiei stabilite înhotărârea judecătorească irevocabilă constituie infracţiune şi13 Pentru amănunte privind cazurile care fac posibilă chemarea în instanţă aexecutorului judecătoresc, a se vedea I. Leş, Legitimarea procesuală aexecutorului judecătoresc, în Revista de executare silită nr. 1/2007, p.57-67.

15

se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 3 ani, iar dacă fapta afost săvârşită din culpă, cu închisoare de la 3 luni la 1 ansau amendă.Redactarea art. 56 alin. (6) din Legea nr. 188/2000 este

defectuoasă, deoarece această infracţiune poate fi comisă numaicu intenţie directă sau indirectă, reaua-credinţă excluzândculpa14.

6. Executorul judecătorescExecutarea silită nu se poate realiza decât cu concursul unor

organe care sunt învestite cu autoritate de stat în scopul de aimpune realizarea întocmai a dispoziţiilor cuprinse într-ohotărâre judecătorească sau într-un alt titlu executoriu. Prinurmare, organele de executare silită sunt indispensabile înaceastă fază a procesului civil.În prezent, în România există două categorii de organe de

executare silită, şi anume:– executorii judecătoreşti15;– executorii fiscali16; De asemenea, art. 623 din NCPC, prevede că executarea silită

a oricărui titlu executoriu, cu excepţia celor care au caobiect venituri datorate bugetului general consolidat saubugetului U.E. şi bugetului Comunităţii Europene a EnergieiAtomice, se realizează numai de către executorul judecătoresc,chiar dacă prin legi speciale se dispune altfel.Executorul judecătoresc funcţionează în baza Legii nr.

188/2000 privind executorii judecătoreşti, republicată şi14 I. Gârbuleț, op. cit., p. 81-82.15 Executorii judecătoreşti erau denumiţi în perioada interbelică „portărei”şi au luat fiinţă prin Legea de organizare judecătorească din 9 iulie 1865.În dreptul roman, aceştia erau denumiţi apparitor, soterim, viatores, officials sauexecutores. În Franţa, executorii judecătoreşti sunt consideraţi „ofiţeriministeriali”, calitate ce rezultă din art. 1 din Ordonanţa 45-1418 din 28iunie 1945 ce reglementează statutul executorului judecătoresc, text ce afost consolidat prin art. 18 din Legea din 9 iulie 1991, modificată prinLegea din 13 iulie 1992. În Belgia, conform art. 516 din Codul judiciar,executorii judecătoreşti sunt singurele organe recunoscute de lege cuatribuţii de executare. Potrivit Codului de procedură civilă al regiuniiQuebec, Canada, prin art. 554, se recunoaşte competenţa generală a unuisheriff sau executor judecătoresc asupra întregii proceduri de executaresilită.16 Articolul 136 alin. (2) C. proc. fisc. (republicat în M. Of. nr. 513 din31 iulie 2007) dispune că organele fiscale care administrează creanţefiscale sunt abilitate să ducă la îndeplinire măsurile asigurătorii şi săefectueze procedura de executare silită.

16

actualizată, a Regulamentului de aplicare a acestei legi şi aStatutului Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti dinRomânia.Potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 188/2000, executarea

silită a dispoziţiilor cu caracter civil din titlurileexecutorii se efectuează de către executorii judecătoreşti,dacă prin lege nu se dispune altfel. Aşadar, potrivit acestuitext de lege, principalul organ de executare silită cuplenitudine de competenţă în materia executării silite civileeste executorul judecătoresc17.Cele trei acte normative despre care am vorbit mai sus

reglementează competenţa executorilor judecătoreşti,organizarea şi funcţionarea birourilor executorilorjudecătoreşti, organele reprezentative ale executorilorjudecătoreşti, drepturile şi obligaţiile acestora, răspundereajuridică a executorilor judecătoreşti, controlul activităţiiacestora etc.18

Condiţiile de acces în profesia de executor judecătorescsunt determinate de prevederile Legii nr. 188/2000 privindexecutorii judecătoreşti, republicată,cu modificările şicompletările ulterioare (art. 15). În acest sens, legeastabileşte unele condiţii19 comune pentru toate persoanele care17 Executorii judecătoreşti acţionează în calitate de organe ale statului,indiferent de statutul lor (funcţionar sau ofiţer ministerial) – a se vedeaC.E.D.O., cauza Platakou c. Greciei, hotărârea din 11 ianuarie 2001,www.echr.coe.int.18 Pentru o cercetare amplă asupra activităţii executorilor judecătoreşti, ase vedea I. Gârbuleț, Organizarea şi exercitarea profesiei de executorjudecătoresc, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2007.

19 În legislaţia franceză, condiţiile generale pentru ca o persoană să poatăexercita funcţia de executor judecătoresc, sunt reglementate de dispoziţiile art. 1din Decretul nr. 75-770 din 14 august 1975, privind condiţiile de acces, crearea şitransferul executorilor judecătoreşti. Potrivit acestui text: „Nicio persoană nu poate fiexecutor judecătoresc, dacă nu îndeplineşte următoarele condiții:

1. Să fie cetățean francez;2. Să nu fi comis fapte contrare onoarei, probităţii şi bunelor moravuri;3. Să nu fi comis fapte de natură disciplinară sau administrativă de destituire, radiere, revocare,

pensionare din oficiu, dintr-o funcţie anterioară;4. Să nu fi fost declarat falit sau să aibă interdicţii prevăzute de articolul L. 653-8 din Codul

comercial;5. Să fie titularul unei diplome în drept sau ale altor titluri sau diplome, care sunt recunoscute ca

echivalente de ministrul justiţiei;6. Să îndeplinească un stagiu în condiţiile prevăzute la Capitolul II, sub rezerva dispenselor

dispuse de art. 2, 3, 4, 5, 5-1, 5-2 şi 5-3;7. Să fi susţinut un examen profesional prevăzut la Capitolul III, sub rezerva dispenselor dispuse

de art. 2, 3, 4, 5-2 şi 5-3”. În alte ţări, în afara condiţiilor generale, asemănătoare în mare parte cu cele

stabilite în legislaţia din România, pentru a dobândi calitatea de executor

17

doresc să dobândească calitatea de executor judecătoresc şianume: cetăţenia română şi domiciliul în România; să aibăcapacitatea deplină de exerciţiu; să fie licenţiate în drept;să nu aibă antecedente penale şi să se bucure de o bunăreputaţie; să fie cunoscători ai limbii române; să fie apte dinpunct de vedere medical pentru exercitarea funcţiei.

De asemenea, legea scoate în evidenţă trei situaţii încare poate fi dobândită calitatea de executor judecătoresc,fiecare dintre acestea având reglementate condiţii specificepentru persoanele interesate, astfel:

a)persoana să fi îndeplinit timp de 2 ani funcţiade executor judecătoresc stagiar şi să promovezeexamenul de definitivat;

b)persoana să fi exercitat timp de 3 ani o funcţiede specialitate juridică şi să promoveze concursul sauexamenul de admitere în profesie;

c)persoana să exercitate timp de 5 ani funcţia dejudecător, procuror sau avocat, cu condiţia să fipromovat examenul de definitivat în profesia din careprovin. În această ultimă situaţie, persoana careîndeplineşte această condiţie, va fi scutită deexamenul de admitere în profesia de executorjudecătoresc.

Persoana care dobânzişte calitatea de executor judecătoresc,va fi numită pe această funcţie prin ordin al ministruluijustiţiei şi va depune un jurământ de credinţă. Activitatea executorilor judecătoreşti se exercită încadrul unui birou, în care pot funcţiona unul sau mai mulţiexecutori judecătoreşti asociaţi, cu personal auxiliarcorespunzător şi art. 12 alin. (1) din lege. În circumscripţia

judecătoresc definitiv există impusă şi o condiţie de vârstă. Astfel, potrivitlegislaţiei belgiene, vârsta minimă impusă persoanelor interesate să devinăexecutori judecătoreşti definitivi, este de 25 de ani (art. 509 din Codul Judiciar);în legislaţia Cantonului Geneva, persoanele interesate să devină executorijudecătoreşti, trebuie să aibă 25 de ani şi domiciliul în canton (art. 4 din Legeaasupra profesiei de executor judecătoresc din 19 martie 2010, intrată în vigoare la1 ianuarie 2011).

O condiţie interesantă o găsim în legislaţia din Olanda, mai precis, dispoziţiastabilită în conţinutul art. 5 alin. (1) lit. d) din Legea executorilorjudecătoreşti din 26 ianuarie 2001. Această prevedere impune persoanei care solicitădobândirea calităţii de executor judecătoresc, prezentarea unui plan de afaceri cuprivire la îndeplinirea condiţiilor financiare ale biroului şi ale salariilorangajaţilor acestuia, dar şi asupra costurilor percepute în îndeplinireaatribuţiilor, ştiut fiind faptul că în Olanda, tarifele executorilor judecătoreştisunt liberalizate.

18

unei judecătorii pot funcţiona unul sau mai multe birouri deexecutori judecătoreşti. Coordonarea şi controlul activităţii executorilorjudecătoreşti se exercită de către Ministerul Justiţiei, lapropunerea Consiliului Uniunii Naţionale a ExecutorilorJudecătoreşti, care stabileşte şi numărul executorilorjudecătoreşti şi al birourilor de executori din localităţileaflate în circumscripţia fiecărei judecătorii şi din municipiulBucureşti. Criteriile avute în vedere pentru stabilireanumărului executorilor şi al birourilor de executori, sunt datede cerinţele locale determinate de întinderea teritoriului,numărul locuitorilor, volumul de activitate, în aşa fel încâtla 15.000 de locuitori să revină cel puţin un executorjudecătoresc. Numărul executorilor judecătoreşti dincircumscripţia unei instanţe, nu va fi mai mic de 3. Deasemenea, la stabilirea numărului executorilor şi al birourilorde executori, se va avea în vedere şi numărul executorilorstagiari care au promovat examenul de capacitate. Numărulexecutorilor va fi actualizat în fiecare an, de ministruljustiţiei cu consultarea Consiliului Uniunii20.

Biroul executorului judecătoresc trebuie să fieînregistrat în termen de 90 de zile de la emiterea ordinului denumire al ministrului justiţiei. Înregistrarea se face lacererea executor judecătoresc.

Potrivit prevederilor art. 7 alin. (2) din Regulamentulpentru aplicarea Legii nr. 188/2000, la cererea de înregistrarese va ataşa:

– ordinul de numire a executorului judecătoresc;– dovada existenţei sediului biroului – act de

proprietate, contract de închiriere, sau alt act;– confirmarea Colegiului director al Camerei executorilor

judecătoreşti cu privire la faptul că biroul dispune de spaţiulcorespunzător desfăşurării activităţii şi conservării arhiveiîn bune condiţii.

La înregistrarea biroului, executorul judecătoresc vaprezenta ştampila şi specimenul de semnătură.

Pentru motive temeinice, termenul de 90 de zile va puteafi prelungit cu încuviinţarea ministrului justiţiei, cererea deprelungire a termenului urmând a fi depusă, împreună cu

20 A se vedea şi Fl. Măgureanu, Executarea silită, activitate cuconsecinţe importante în domeniile economic şi social (II). Participanţiila executare, în Revista de Executare Silită, nr. 3/2005, p. 25 – 35.

19

motivele justificative, la Camera executorilor judecătoreşti decare aparţine biroul respectiv.

Registrul special în care se face înregistrareaexecutorilor judecătoreşti se ţine de primul-grefier al Curţiide apel în a cărei circumscripţie îşi are sediul biroul,operaţiunea urmând a fi efectuată la solicitarea executorului,urmând ca prim-grefierul să elibereze în termen de trei zile uncertificat care atestă efectuarea înregistrării.

Pentru a exista o evidenţă clară privind existenţabirourilor de executori judecătoreşti, documentaţia prezentatăla înregistrare se păstrează în dosare distincte pentru fiecarebirou.

Biroul de executor judecătoresc are arhivă şi registraturăproprie şi va ţine evidenţa financiar-contabilă, potrivitlegii.

Pentru înregistrarea şi ţinerea evidenţelor activităţiibiroului de executor judecătoresc, în cadrul Evidenţaactivităţii birourilor de executori judecătoreşti, în general,constituie un aspect deosebit de important pentru bunafuncţionare a mecanismului de executare silită la nivelnaţional. Printr-o evidenţă clară şi transparentă a fiecăruibirou de executare silită, se poate identifica cu mai multăuşurinţă, pe de-o parte actele de executare îndeplinite decătre executorul judecătoresc, iar pe de altă parte, volumul deactivitate anual ce poate fi centralizat la nivel naţional şiîn baza căruia se pot crea repere clare în privinţa evoluţieiactivităţii de executare silită la nivel naţional.

În acest sens, Regulamentul de punere în aplicare a legiiexecutorilor judecătoreşti, stabileşte norme specifice careevocă documentele necesare evidenţei activităţii acestorautorităţi, dar şi modalităţi tehnice de utilizare a acestordocumente.

Astfel, art. 84. stabileşte faptul că, executoruljudecătoresc, pentru buna funcţionare a biroului său, va ţineurmătoarele registre:

- Registrul general pentru evidența dosarelor. Forma acestuiregistru este reglementată de dispoziţiile art. 85 dinRegulamentul de punere în aplicare a legii executorilorjudecătoreşti, în sensul că, în registrul general se vorînregistra toate lucrările executorului judecătoresc şi acestava cuprinde următoarele rubrici:

- numărul curent;

20

- data înregistrării; - organul sau persoana care trimite titlul executoriu,

numărul şi data sesizării;- numele sau denumirea creditorului cu domiciliul/sediul

şi numele sau denumirea debitorului cudomiciliul/sediul;

- cuantumul creanţei debitorului; - natura cauzei (confiscare, sechestru asigurător,

evacuare, pretenţii etc.); - modul de soluţionare; - observaţii.

- Registrul general pentru evidența notificărilor. Existenţa acestuiregistru în activitatea unui birou de executor judecătoresceste reglementată de dispoziţiile art. 84 din Regulamentul depunere în aplicare a legii executorilor judecătoreşti. Cuprivire la forma sa, putem constata faptul că nu există nicioreglementare în acest sens însă, prin analogie acesta esteidentică cu cea a registrului general pentru ţinerea dosarelorde executare stabilită de prevederile art. 85 din regulament însensul că poate cuprinde următoarele rubrici:

- numărul curent;- data înregistrării;- organul sau persoana care trimite notificarea, numărul

şi data sesizării;- denumirea notificatului cu domiciliul/sediul;- obiectul notificării;- data comunicării;- observaţii.

- Opisul registrului general pentru evidența dosarelor. Potrivitdispoziţiilor art. 86 din regulamentul de punere în aplicare alegii executorilor judecătoreşti, opisul alfabetic alregistrului general pentru evidenţa dosarelor cuprindeurmătoarele rubrici:

- numărul curent; - numele şi prenumele debitorului; - numele şi prenumele creditorului; - numărul dosarului şi data înregistrării; - natura cauzei (sechestru asigurător, evacuare,

confiscare etc.). Considerăm deosebit de util să amintim faptul că, se

opisează atât denumirea/numele tuturor creditorilor, cât şidenumirea/numele tuturor debitorilor, iar în cazul în care nu

21

se ştie cu exactitate care este numele de familie, se opiseazăambele nume.

- Opisul registrului general pentru evidența notificărilor. Acestregistru nu este prevăzut de nicio normă juridică însă, înpractică, are o utilitate deosebită pentru identificarea cu maimare uşurinţă a părţilor care au făcut obiectul unei notificăriînregistrate în registrul general pentru evidenţanotificărilor. În aceste condiţii, putem aprecia că formaopisului registrului general pentru evidenţa notificărilor esteidentică cu cea reglementată de art. 86 din regulament, încazul opisului registrului general pentru ţinerea dosarelor,astfel încât acest registru va cuprinde următoarele rubrici:

- numărul curent;- numele şi prenumele petentului;- numele şi prenumele notificatului;- numărul notificării şi data înregistrării;- obiectul notificării.

- Registrul de valori. Conţinutul şi forma acestui registrusunt stabilite de dispoziţiile art. 87 din regulament în sensulcă, în registrul de valori se vor înscrie, pentru evidenţă,recipisele de consemnare a sumelor de bani încasate în contulcreanţelor, precum şi orice alte valori şi acesta va cuprindeurmătoarele rubrici:

- numărul curent;- numărul dosarului;- numărul adresei sau al chitanţei de încasare;- data înregistrării;- numele depunătorului;- numărul recipisei;- unitatea emitentă;- valoarea;- ce reprezintă;- data eliberării;- numele beneficiarului;- stabilirea identităţii;- semnătura de primire.

- Registrul de corespondență. Potrivit dispoziţiilor art. 88 dinRegulamentul de punere în aplicare a legii executorilorjudecătoreşti, în registrul de corespondenţă se înscriecorespondenţa oficială a executorului judecătoresc,neînregistrată în alte registre.

22

După cum se poate observa, pentru activitatea biroului unuiexecutor judecătoresc, acest registru are o utilitate destul derestrânsă, limitată la înregistrarea corespondenţei care nu sereferă la dosarele de executare sau, la anumite notificări şide exemplu la cea privitoare la primirea sau comunicarea unorpetiţii sau răspunsuri către organele reprezentative aleprofesiei ori, către alte instituţii.

În practică, pentru o mai bună evidenţiere a părţilormenţionate în registrul de înregistrare a notificărilor, seţine şi un opis alfabetic în care se înregistrează părţile careau făcut obiectul notificărilor, în ordine alfabetică.

Cu privire la evidenţa fiscală a biroului unui executorjudecătoresc, textul amintit prevede faptul că aceasta se vaorganiza potrivit normelor ce vor fi emise în acest sens deConsiliul Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti, cuavizul ministrului justiţiei.

Actele întocmite de către executorii judecătoreşti, vor fievidenţiate în registrele mai sus indicate, menţionându-setotodată şi onorariul stabilit.

În cazul în care în biroul respectiv funcţionează maimulţi executori judecătoreşti asociaţi, în aceste registre vorfi evidenţiate separat lucrările şi onorariile pe numelefiecărui executor judecătoresc, în afară de cazul în care,potrivit contractului de societate civilă, se prevede caregistrele menţionate să fie ţinute separat de fiecare executorjudecătoresc.

Cu privire la aceste documente, dispoziţiile art. 90 dinacelaşi regulament, statuează faptul că, înainte de utilizaretoate registrele vor fi numerotate, sigilate şi semnate deexecutorul judecătoresc, încheindu-se în acest sens un proces-verbal pe prima pagină a registrului. De asemenea, laterminarea registrului sau a anului calendaristic, se vaîntocmi, sub ultima înregistrare, un proces-verbal deînchidere.

Referitor la înregistrările pe care executoriijudecătoreşti urmează să le facă în aceste registre, art. 91din regulament stabileşte pe de-o parte că, acestea se fac înmomentul şi în ordinea primirii lucrărilor, iar pe de altăparte, erorile de înregistrare se îndreaptă fără a se ştergevechiul text, peste care se trage o linie, astfel ca acesta săpoată fi citit.

23

Pentru efectuarea lucrărilor, executorul judecătorescpoate încheia contracte de muncă cu unul sau mai mulţisecretari şi, după caz, cu alt personal auxiliar şi dacă estecazul poate încheia contracte civile cu colaboratori externi.

6. 1. Structurile reprezentative ale profesiei de executorjudecătoresc

Organizarea şi funcţionarea profesiei de executorjudecătoresc, reglementată de dispoziţiile Legii nr. 188/2000privind executorii judecătoreşti, include existenţa unorstructuri reprezentative de maximă importanţă. Astfel, la nivellocal, profesia de executor judecătoresc este reprezentată deCamera executorilor judecătoreşti de pe lângă Curtea de apel înraza căreia aceştia funcţionează. La nivel naţional, executoriijudecătoreşti sunt reprezentaţi de Uniunea Naţională aExecutorilor Judecătoreşti.

6. 1. 1. Camera executorilor judecătoreștiPe plan teritorial, profesia de executor judecătoresc este

reprezentată de câte o Cameră a Executorilor Judecătoreşti. Înacest sens, art. 26 din Legea nr. 188/2000 privind executoriijudecătoreşti, republicată şi actualizată, stabileşte faptulcă, în circumscripţia fiecărei curţi de apel funcţionează câteo Cameră a executorilor judecătoreşti, cu personalitatejuridică. Din Camera executorilor judecătoreşti fac parte toţiexecutorii judecătoreşti din circumscripţia curţii de apelrespective. Aceste dispoziţii, sunt preluate şi de prevederileart. 99 alin. (1) şi (2) din Regulamentul de punere în aplicareal legii executorilor judecătoreşti.

Camera executorilor judecătoreşti are ştampilă proprie,care cuprinde cel puţin denumirea Camerei şi stema României,iar sediul acesteia se va afla în aceeaşi localitate unde segăseşte şi cel al Curţii de Apel în raza căreia este arondată.

Potrivit art. 38 din Statutul profesie de executorjudecătoresc, Camera are patrimoniu şi buget proprii. BugetulCamerelor este format din contribuţiile băneşti aleexecutorilor judecătoreşti, cota de 20% din taxa de înscrierela concursul sau examenul pentru ocuparea funcţiei de executorjudecătoresc, taxa pentru primirea avizului de înscriere abiroului executorului judecătoresc la curtea de apel, donaţiişi sponsorizări, precum şi din orice alte sume de banidobândite licit.

24

Totalitatea executorilor judecătoreşti în funcţie carecompun o astfel de Cameră, se pot constitui în Adunareagenerală ca cel mai important organ de conducere al acestui forreprezentativ. De asemenea, potrivit art. 27 alin. (1) dinLegea executorilor judecătoreşti, Camera executorilorjudecătoreşti este condusă de un Colegiu director format dintr-un preşedinte, un vicepreşedinte şi 3-7 membri. Totodată,dintre membrii acelei Camere, se va alege şi un reprezentat înConsiliul Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti.

Din conţinutul acestor consideraţii, am putea reţinefaptul că actuala reglementare incidentă organizării şifuncţionării profesiei de executor judecătoresc în România,evocă la nivel teritorial, existenţa a două tipuri de organecolegiale (Adunarea generală şi Colegiul director) şi a unuisingur organ unipersonal, cu atribuţii executive, dar şi dereprezentare(Preşedintele Colegiului director). În egalămăsură, putem reţine că cele mai importante structuri ale uneicamere sunt :

A) Adunarea generală a Camerei Executorilor Judecătoreşti. Chiardacă dispoziţiile Legii nr. 188/2000 privind executoriijudecătoreşti, republicată şi actualizată, nu scot în evidenţăimportanţa Adunărilor generale ale Camerelor ExecutorilorJudecătoreşti, din punctul nostru de vedere, acestea reprezintăcele mai de seamă organe colegiale de conduce, ale executorilorjudecătoreşti la nivel teritorial.

În acest sens, există o serie de norme statutare care evocăaceastă importanţă. Astfel, potrivit alin. (1) al art. 29 dinStatutul profesiei de executor judecătoresc, Adunarea generalăa unei Camere, se întruneşte semestrial în şedinţă ordinară şiîn şedinţă extraordinară ori de câte ori este nevoie, laconvocarea Preşedintelui, a Colegiului director sau la cerereaa cel puţin 1/3 din numărul membrilor săi, ori la solicitareaConsiliului Uniunii.

Convocarea Adunării generale a Camerei în şedinţă ordinară,se face cu cel puţin 5 zile înainte de data stabilită pentruţinerea acesteia, iar convocarea şedinţei extraordinare se facecu cel puţin 3 zile înainte, prin înştiinţarea membrilor săi,cu menţionarea datei şi a locului desfăşurării [alin. (2) art.29 din Statut]. Prezenţa executorilor judecătoreşti lalucrările Adunării generale a Camerei este obligatorie, absenţanemotivată va reprezenta sancţiune disciplinară în sensul art.46 din legea executorilor judecătoreşti.

25

Adunarea generală a Camerei va fi legal constituită înprezenţa majorităţii membrilor săi. În cazul în care numărullegal nu este întrunit, Colegiul director, de faţă cu ceiprezenţi, va stabili o nouă dată pentru Adunarea generală aCamerei, în termen de cel mult 7 zile.

În exercitarea atribuţiilor sale, Adunarea generală adoptăhotărâri cu majoritatea voturilor celor prezenţi.

Potrivit dispoziţiilor art. 31 din Statut, Adunareagenerală a Camerei are următoarele atribuții:

a) alege şi revocă preşedintele Colegiului director; b) alege şi revocă membrii Colegiului director şi

reprezentantul Camerei în Consiliul Uniunii;c) alege şi revocă Comisia de cenzori;d) aprobă bugetul anual şi raportul Comisiei de cenzori;e) stabileşte cotele de contribuţie ale executorilor

judecătoreşti la Cameră;f) aprobă propunerile Colegiului director cu privire la

structura organizatorică;g) îndeplineşte orice alte atribuţii prevăzute de lege, de

regulament şi de statut.B) Colegiul director al Camerei Executorilor Judecătoreşti. Dacă în altestate, organele colegiale de conducere din structura tuturororganelor reprezentative la nivel teritorial, alese de cătreadunările generale, poată denumirea de Birouri sau Consilii,legislaţia română le denumeşte, Colegiile directoare aleCamerelor Executorilor Judecătorești. Potrivit art. 27 alin.(1) din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti,republicată şi actualizată, componenţa unui Colegiu directorpoate fi următoarea: Președinte, Vicepreședinte şi 3-7 membri.Persoanele care compun Colegiul director, conform alin. (2) altextului amintit, sunt alese potrivit statutului de cătreAdunarea generală a executorilor judecătoreşti, pentru operioadă de 3 ani, dintre membrii acelei Camere a executorilorjudecătoreşti.

De asemenea, alin. (4) al aceleiaşi norme stabileştefaptul că, în structura Colegiului director, va exista unsecretar salarizat şi personal auxiliar, în numărul stabilit deAdunarea generală.

Potrivit prevederilor art. 28 din legea de organizare şifuncţionare a executorilor judecătoreşti, Colegiul director alCamerei executorilor judecătoreşti, ca organ de conducerecolegial, are următoarele atribuții:

26

a) rezolvă plângerile părţilor împotriva executorilorjudecătoreşti şi executorilor judecătoreşti stagiari şi va luamăsurile corespunzătoare, pe care le aduce la cunoştinţaUniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti;

b) deleagă, în cazuri excepţionale, pentru o perioadădeterminată de cel mult 6 luni, un executor judecătoresc pentrua asigura funcţionarea unui alt birou de executor judecătoresc,cu încunoştinţarea preşedintelui Uniunii Naţionale aExecutorilor Judecătoreşti şi a preşedintelui curţii de apel îna cărei circumscripţie urmează să îşi exercite atribuţiile(delegarea nu poate fi repetată decât după un an, în afaracazului în care executorul judecătoresc delegat îşi dăacordul);

c) informează Uniunea Naţională a ExecutorilorJudecătoreşti în legătură cu activitatea birourilorexecutorilor judecătoreşti şi asupra necesarului de executorijudecătoreşti şi executori judecătoreşti stagiari;

d) întocmeşte documentarea juridică şi asigură consultareaşi informarea curentă a executorilor judecătoreşti;

e) ţine evidenţa veniturilor şi cheltuielilor Camereiexecutorilor judecătoreşti şi a contribuţiei membrilor săi;

f) procură datele şi lucrările necesare pentru Buletinulexecutorilor judecătoreşti şi asigură difuzarea acestuia;

g) îndeplineşte alte atribuţii prevăzute de lege, deregulamentul de aplicare a acesteia şi de Statutul UniuniiNaţionale a Executorilor Judecătoreşti.

C) Preşedintele Colegiului director al Camerei Executorilor Judecătoreşti.Aşa cum am mai amintit, Preşedintele Colegiului director alCamerei Executorilor Judecătoreşti reprezintă organulunipersonal, cu atribuţii de reprezentare al profesiei, lanivel teritorial. Astfel, potrivit art. 27 alin. (3) din legeaexecutorilor judecătoreşti, Președintele Colegiului directorreprezintă Camera executorilor judecătoreşti în raporturileacesteia cu terţii. Pentru activitatea depusă acesta va primi oindemnizaţie al cărei cuantum este stabilit de Adunareagenerală a Camerei.

Considerăm deosebit de util să amintim şi despre dispoziţiaart. 95 alin. (2) din Regulamentul de punere în aplicare alegii executorilor judecătoreşti, care stabileşte faptul că încazul în care Preşedintele unei Camere a executorilorjudecătoreşti este şi membru al Consiliului Uniunii, atunciCamera respectivă va avea dreptul la un delegat în plus la

27

Congresul Uniunii. În aceste condiţii, putem trage cu uşurinţăconcluzia că, Preşedintele unui Colegiu director, poate fi şimembru delegat al acelei Camere în Consiliul Uniunii Naţionalea Executorilor Judecătoreşti, iar numai pentru lucrărileCongresului Uniunii, Camera respectivă îşi va delega unexecutor judecătoresc în plus, care practic va suplini lipsamembrului său în Consiliul Uniunii.

Atribuţiile Preşedintelui Colegiului director al Camerei,sunt evocate de dispoziţiile art. 36 din Statutul profesiei deexecutor judecătoresc, în sensul că acesta:

a) reprezintă Camera în raporturile cu terţii; b) duce la îndeplinire hotărârile Colegiului director al

Camerei şi rezolvă lucrările curente; c) angajează personalul de specialitate şi administrativ al

Camerei, cu avizul Colegiului director; d) convoacă şi conduce şedinţele Adunării generale a

Camerei, şi ale Colegiului director al Camerei, prezentândperiodic rapoarte de activitate şi propuneri pentruîmbunătăţirea activităţii;

e) ordonanţează cheltuielile bugetare ale Camerei, aprobatede Colegiul director;

f) participă de drept la şedinţele ordinare şiextraordinare ale Consiliului Uniunii;

g) îndeplineşte orice alte atribuţii prevăzute de lege, deregulament şi de statut.

De asemenea, este util să amintim că funcţia de Preşedinteal Colegiului director, poate fi exercitată pe durata unuinumăr nelimitat de mandate, iar durata unui mandat este de 3ani.

D) Reprezentantul Camerei în Consiliul Uniunii. Dacă PreşedinteleColegiului director al Camerei, nu este ales şi reprezentant înConsiliul Uniunii, atunci Adunarea generală a Camerei, vatrebui să-şi aleagă dintre executorii judecătoreşti în funcţie,o persoană care să îndeplinească această calitate.

Potrivit art. 37 din Statutul profesiei de executorjudecătoresc, reprezentantul Camerei în Consiliul Uniunii, areo serie de drepturi şi obligaţii.

Drepturile reprezentantului Camerei în Consiliul Uniuniisunt:

a) participă de drept la şedinţele Colegiului director alCamerei;

b) are acces la toate documentele Camerei;

28

c) beneficiază de o indemnizaţie stabilită de ConsiliulUniunii;

d) participă din partea Camerei la toate şedinţeleConsiliului Uniunii;

Obligațiile reprezentantului Camerei în Consiliul Uniuniisunt:

a) prezintă Consiliului Uniunii propunerile Adunăriigenerale a Camerei şi ale Colegiului director, apărândinteresele acestora;

b) informează cu regularitate Adunarea generală şi Colegiuldirector ale Camerei despre toate hotărârile adoptate deConsiliul Uniunii;

c) îndeplineşte orice alte atribuţii stabilite de Adunareagenerală a Camerei.

În cazul în care reprezentantul Camerei în ConsiliulUniunii, se află în imposibilitatea de a participa la şedinţeleConsiliului Uniunii, acesta va putea fi înlocuit de cătrepreşedintele sau vicepreşedintele Colegiului director.

E) Comisia de cenzori a Camerei Executorilor Judecătoreşti. Chiar dacănu au un rol de conducere, Comisiile de cenzori ale CamerelorExecutorilor Judecătoreşti au o utilitate deosebită înorganizarea profesiei de executor judecătoresc deoarece, potasigura o transparenţă mai mare asupra modului de executare abugetelor Camerelor în cadrul cărora sunt constituite.

În acest sens, art. 39 din Statutul profesiei de executorjudecătoresc, reglementează faptul că aceste Comisii decenzori, sunt compuse din 3 membri aleşi de Adunarea generalădin rândul executorilor judecătoreşti în funcţie, membrii aiacelei Camere.

Atribuțiile Comisiilor de cenzori ale Camerelor sunturmătoarele:

a) verifică modul de executare a bugetelor Camerelor; b) prezintă anual un raport Adunării generale a Camerei. Pentru efectuarea acestor verificări, personalul cu

atribuţii financiar-contabile al Camerelor va fi obligat săpună la dispoziţia Comisiei de cenzori a Camerei, toateevidenţele şi datele necesare

6. 1. 2. Uniunea Națională a Executorilor Judecătorești

29

Organul reprezentativ al profesiei de executor judecătorescdin România, la nivel naţional, este Uniunea21 Națională aExecutorilor Judecătorești. Chiar dacă denumirea organelorreprezentative naţionale ale executorilor judecătoreşti dinmajoritatea ţărilor, nu este uniformă (în Franța şi Belgia -Camera Națională a Executorilor Judecătoreşti, în Olanda - Asociația regalăprofesională a executorilor judecătoreşti etc.), aceste structuri au oimportanţă deosebită pentru organizarea, reprezentarea şiapărarea interesului acestei profesii.

În acest sens, art. 29 din Legea nr. 188/2000 privindexecutorii judecătoreşti, republicată şi actualizată,stabileşte că, executorii judecătoreşti din România seconstituie în Uniunea Naţională a Executorilor Judecătoreşti,care este o organizaţie profesională cu personalitate juridică,compusă din toţi executorii judecătoreşti numiţi prin ordin alministrului justiţiei.

Potrivit acestui text de lege, organele de conducere aleUniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti sunt: Congresul,Consiliul şi Președintele. Este util să amintim că în cadrulUniunii, există şi Biroul executiv compus din Preşedinte, cei 2Vicepreşedinţi şi 2 membri ai Consiliului Uniunii.

Uniunea are patrimoniu, buget, sigiliu şi siglă proprii,precum şi personal auxiliar de specialitate, necesar pentrubuna desfăşurare a activităţii, iar sediul principal al acestuiorgan reprezentativ al profesiei, este în Bucureşti. Numărulacestor persoane angajate în cadrul Uniunii, precum şiremuneraţia acestora, se stabileşte de către Preşedinte, cuaprobarea Consiliului Uniunii.

De asemenea, în cadrul Uniunii este organizată şifuncţionează o Casă de asigurări pentru asigurarea derăspundere civilă a executorilor judecătorești, a căreiorganizare şi funcţionare o vom prezenta în capitoleleurmătoare. Totodată, în cadrul Uniunii este creat şi Registrulelectronic de publicitate al vânzării bunurilor supuseexecutării silite, ce funcţionează ca un sistem informatic prinintermediul căruia toţi executorii judecătoreşti efectueazăpublicitatea la nivel naţional a vânzării bunurilor mobile cuvaloare mai mare de 2.000 de lei şi a bunurilor imobile aflateîn procedura de executare silită.

21 Pentru mai multe amănunte referitoare la această organizaţie profesională, a se vedea şi: www.executori.ro.

30

Pentru efectuarea pregătirii şi perfecţionării continue aexecutorilor judecătoreşti, în anul 2005, Uniunea Naţională aExecutorilor Judecătoreşti a considerat necesar înfiinţarea22

Centrului Național de Pregătire și Perfecționare a ExecutorilorJudecătorești, a cărui activitate o coordonează şi finanţeazăîn mod constant. Datorită importanţei acestui Centru pentruprofesia de executor judecătoresc, am considerat deosebit deutilă alocarea unei abordări mai substanţiale în capitoleleviitoare.

După cum se poate observa din această succintă prezentare aUniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti, aşa cum am maiamintit, aceasta constituie organul reprezentativ al profesieide executor judecătoresc cu atribuţiile cele mai importante învederea organizării şi coordonării acestei profesii la nivelnaţional. De aceea, în cele ce urmează, vor fi prezentate înmod succint, importanţa organelor de conducere ale acestui forreprezentativ:

A) Congresul Uniunii Naționale a Executorilor JudecătoreştiConsiderat cel mai important organism de conducere la nivel

naţional, potrivit art. 29 alin. (3) din Legea executorilorjudecătoreşti, Congresul Uniunii Naţionale a ExecutorilorJudecătoreşti este constituit din delegaţi ai fiecărei Camere aexecutorilor judecătoreşti, potrivit normei de reprezentarestabilite prin statut şi anume, preşedinţii şi vicepreşedinţiiCamerelor executorilor judecătoreşti şi ceilalţi membri aiConsiliului Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti.

Congresul Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti sepoate întruni în sesiune ordinară sau extraordinară.

În sesiune ordinară, Congresul se întruneşte anual laconvocarea Consiliului Uniunii Naţionale a ExecutorilorJudecătoreşti.

Procedura de convocare a Congresului Uniunii Naţionale aExecutorilor Judecătoreşti în sesiune ordinară, estereglementată de dispoziţiile art. 30 din Legea de organizare şide funcţionare a profesiei de executor judecătoresc.

În acest sens, Convocarea Congresului Uniunii Naţionale aExecutorilor Judecătoreşti se face în termen de 7 zile de ladata hotărârii Consiliului Uniunii Naţionale a ExecutorilorJudecătoreşti şi se va organiza în termen de cel puţin o lună22 La momentul înfiinţării această organizaţie a fost denumit: CentrulAcademic de Pregătire, Formare şi Perfecţionare al ExecutorilorJudecătoreşti însă, denumirea a fost modificată prin Hotărârea nr. 46/13iulie 2007 a Consiliului Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti.

31

şi de cel mult două luni de la data convocării. Camereleexecutorilor judecătoreşti vor fi înştiinţate în scris şi prinpublicarea într-un ziar central. Camerele executorilorjudecătoreşti sunt obligate să afişeze data convocării şiordinea de zi la sediul lor şi la instanţele judecătoreşti dincircumscripţia în care funcţionează.

Pentru această sesiune, Camerele executorilorjudecătoreşti sunt obligate să îşi aleagă delegaţii cu celpuţin 10 zile înainte de Congresul Uniunii Naţionale aExecutorilor Judecătoreşti.

Congresul Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreştiîn sesiune ordinară, va fi legal constituit în prezenţa a 2/3din numărul membrilor şi adoptă hotărâri cu votul majorităţiimembrilor prezenţi.

În cazul în care nu se realizează acest cvorum, se face onouă convocare a Congresului Uniunii Naţionale a ExecutorilorJudecătoreşti în aceleaşi condiţii, peste cel mult o lună. Laaceastă nouă convocare, Congresul Uniunii Naţionale aExecutorilor Judecătoreşti va fi legal constituit prin prezenţamajorităţii delegaţilor. Dacă nici la aceea dată nu serealizează cvorumul legal, Congresul Uniunii Naţionale aExecutorilor Judecătoreşti se amână din nou şi va fi reconvocatde fiecare dată până la realizarea majorităţii delegaţilor.

Sesiunea extraordinară a Congresului Uniunii Naţionale aExecutorilor Judecătoreşti, se convoacă tot de către Consiliulacesteia. Procedura de convocare a Congresului în sesiuneextraordinară, este reglementată de dispoziţiile art. 31 dinlegea executorilor judecătoreşti.

Pentru acurateţea acestei proceduri, Consiliul UniuniiNaţionale a Executorilor Judecătoreşti convocă sesiuneaextraordinară a Congresului, la cererea unei treimi din numărulmembrilor Camerelor executorilor judecătoreşti sau la cerereamajorităţii colegiilor directoare ale Camerelor executorilorjudecătoreşti.

Convocarea congresului extraordinar se face în termen de 7zile, cu condiţia ca la acest termen să fie prezenţi,reprezentanţii a 2/3 din numărul Camerelor ExecutorilorJudecătoreşti, care au solicitat organizarea acestei sesiuni.Dacă la acel termen, nu se realizează cvorumul legal, Congresulextraordinar al Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreştise amână din nou şi va fi reconvocat de fiecare dată până larealizarea acestui cvorum. Sesiunea extraordinară a

32

Congresului, se organizează în cel mult 30 de zile de la dataconvocării.

Atribuţiile Congresului Uniunii Naţionale a ExecutorilorJudecătoreşti sunt prevăzute de dispoziţiile art. 32 din Legeaexecutorilor judecătoreşti, în sensul că aceasta:

a) adoptă Statutul Uniunii Naţionale a ExecutorilorJudecătoreşti şi pe cel al Casei de asigurări;

b) alege preşedintele şi vicepreşedinţii ConsiliuluiUniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti, precum şi alteorgane stabilite prin statut;

c) alege Comisia de cenzori şi Consiliul de conducere aleCasei de asigurări;

d) alege şi revocă membrii Comisiei superioare dedisciplină, fiecare Cameră a executorilor judecătoreşti avânddreptul la câte un reprezentant;

e) analizează şi aprobă raportul anual al ConsiliuluiUniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti;

f) aprobă bugetul Uniunii Naţionale a ExecutorilorJudecătoreşti şi al Casei de asigurări;

g) îndeplineşte orice alte atribuţii prevăzute de prezentalege, de regulamentul de aplicare a acesteia sau de statut.

În exercitarea atribuţiilor sale, Congresul UniuniiNaţionale a Executorilor Judecătoreşti adoptă hotărâri, carepoate avea caracter individual sau normativ şi sunt obligatoriipentru toţi membrii acesteia.

B) Consiliul Uniunii Naționale a Executorilor JudecătoreştiUn alt organ de conducere al Uniunii Naţionale a

Executorilor Judecătoreşti, este Consiliul acesteia. Potrivitart. 33 din legea executorilor judecătoreşti, Consiliul UniuniiNaţionale a Executorilor Judecătoreşti este constituit dinreprezentanţi ai fiecărei Camere a executorilor judecătoreşti,potrivit normei de reprezentare stabilite prin statut, dintrecare sunt aleşi de către Congresul Uniunii Naţionale aExecutorilor Judecătoreşti preşedintele şi cei 2vicepreşedinţi.

Prevederile art. 34 din Legea nr. 188/2000 privindexecutorii judecătoreşti, republicată şi actualizată,reglementează atribuţiile Consiliul Uniunii Naţionale aExecutorilor Judecătoreşti.

În acest sens, Consiliul îndeplineşte următoareleatribuţii:

33

a) solicită ministrului justiţiei suspendarea, revocareaori încetarea funcţiei de executor judecătoresc;

b) aprobă cotele de contribuţie ale birourilorexecutorilor judecătoreşti la Camera executorilorjudecătoreşti, precum şi pe cele ale Camerelor executorilorjudecătoreşti la Uniunea Naţională a ExecutorilorJudecătoreşti, potrivit statutului acesteia;

c) propune ministrului justiţiei condiţiile de desfăşurarea concursului sau examenului de admitere în profesia deexecutor judecătoresc şi a examenului de definitivat;

d) îndeplineşte alte atribuţii prevăzute de lege, deregulamentul de aplicare a acesteia sau de statutul profesie.

În exercitarea atribuţiilor sale, Consiliul UniuniiNaţionale a Executorilor Judecătoreşti, adoptă hotărâri, carepot avea un caracter individual sau normativ. În privinţaacestor acte, legea nu le recunoaşte un efect obligatoriu, faptpentru care, acestea pot avea un caracter de recomandare cătretoţi executorii judecătoreşti.

C) Biroul executiv al Uniunii Naționale a Executorilor JudecătoreştiChiar dacă legea nu include Biroul executiv al Uniunii

Naţionale a Executorilor Judecătoreşti printre organele deconducere ale acesteia, el poate avea un rol deosebit deimportant în desfăşurarea activităţii de conducere a profesieide executor judecătoresc. De altfel, acest Birou are atribuţiiexecutive în relaţia sa cu Consiliul Uniunii Naţionale aExecutorilor Judecătoreşti.

Structura şi rolul său executiv, sunt evidenţiate princâteva norme statutare. Astfel, art. 22 din Statutul profesieide executor judecătoresc, stabileşte faptul că, Biroul executivse compune din preşedinte, cei 2 vicepreşedinţi şi 2 membri aiConsiliului Uniunii.

În privinţa atribuțiilor sale, art. 23 din Statut prevedecă, Biroul executiv al Consiliului Uniunii:

a) asigură activitatea permanentă a Consiliului Uniunii; b) pregăteşte proiectele de documente ce vor fi prezentate

spre dezbatere şi aprobare Consiliului Uniunii; c) elaborează proiectul raportului anual de activitate al

Uniunii; d) elaborează proiectul de buget al Uniunii; e) propune cotele de contribuţie ale executorilor

judecătoreşti la Uniune, în raport cu venitul realizat deaceştia;

34

f) propune Consiliului Uniunii cotele de contribuţie aleexecutorilor judecătoreşti la Casa de Asigurări a ExecutorilorJudecătoreşti, pentru garantarea responsabilităţii civile aacestora;

g) ţine evidenţa executorilor judecătoreşti şi a birourilorde executori judecătoreşti şi centralizează datele statisticeprivind activitatea execuţională pe baza rapoartelor anuale aleCamerelor;

h) duce la îndeplinire hotărârile Consiliului Uniunii şiexercită orice alte atribuţii stabilite de acesta.

Actele emise în exercitarea atribuţiilor sale, se numescdecizii. Acestea nu au un efect obligatoriu pentru membriiUniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti.

D) Preşedintele şi vicepreşedinţii Consiliului Uniunii Naţionale aExecutorilor Judecătoreşti

Preşedintele şi cei 2 vicepreşedinţi ai Uniunii Naţionale aExecutorilor Judecătoreşti, potrivit art. 32 din Legeaexecutorilor judecătoreşti, sunt aleşi în cadrul Congresului.

Mult mai elocvente sunt dispoziţiile art. 97 dinRegulamentul de punere în aplicare a Legii executorilorjudecătoreşti, care stabilesc faptul că, dintre membriiConsiliului Uniunii, Congresul alege preşedintele şi cei 2vicepreşedinţi, iar durata mandatelor acestora este de 3 ani,cu posibilitatea de a fi realeşi o singură dată. Articolul 24alin. (3) din Statutul profesiei,vine în clarificarea acestuitext şi stabileşte că, mandatul nefinalizat se consideraefectuat şi va fi continuat de către un delegat interimardesemnat de Consiliul Uniunii.

Din punctul nostru de vedere, dispoziţia prevăzută de art.97 din Regulament este una foarte restrictivă şi îngrădeştedreptul de a fi ales în aceste funcţii de conducere şi altorexecutori judecătoreşti care se bucură de o reputaţieimpecabilă, sau care s-au evidenţiat în activitateaprofesională. Poate cu ocazia unei noi modificări legislative,s-ar avea în vedere înlăturarea acestei prevederi, în sensulcă, pentru a fi aleşi în aceste funcţii de conducere, potparticipa oricare dintre executorii judecătoreşti în funcţie,membrii ai Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti, carese bucură de o reputaţie profesională ireproşabilă.

În ceea ce priveşte atribuţiile Preşedintelui, art. 33 (2)din legea executorilor judecătoreşti, stabileşte destul de vagfaptul că, acesta reprezintă Uniunea Naţională a Executorilor

35

Judecătoreşti în raporturile cu terţii, pe plan intern şiinternaţional. Însă, art. 24 din Statutul profesiei, stabileştePreşedintelui Uniunii următoarele atribuții:

a) reprezintă Uniunea în raporturile cu autorităţilepublice din România, cu organizaţiile guvernamentale şineguvernamentale, cu cele profesionale şi cu alte persoanejuridice, interne şi internaţionale;

b) stabileşte atribuţiile celor 2 vicepreşedinţi aiConsiliului Uniunii;

c) angajează personalul de specialitate şi administratival Uniunii şi stabileşte prin negociere salariile acestora,propunându-le spre aprobare Consiliului Uniunii;

d) convoacă, prin intermediul Camerelor, şedinţeleConsiliului Uniunii şi ale Biroului executiv, comunicând înacest sens ordinea de zi, şi conduce aceste şedinţe;

e) ordonanţează cheltuielile bugetare ale Uniunii; f) comunică executorilor judecătoreşti, prin intermediul

Camerelor, toate actele cu caracter normativ adoptate deConsiliul Uniunii;

g) exercită orice alte atribuţii prevăzute de lege, deregulament sau de statut.

În lipsa Preşedintelui, aceste atribuţii pot fi exercitateşi de către un Vicepreşedinte desemnat de Preşedinte, sau deConsiliul Uniunii.

În exercitarea acestor atribuţii, Preşedintele emitedispoziţii. De asemenea, este util să amintim faptul că, peperioada mandatului atât Preşedintele, cât şi cei 2Vicepreşedinţi, au obligaţia de a exercita funcţia de executorjudecătoresc.

E) Comisia de cenzori a Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti În privinţa Comisiei de cenzori a Uniunii Naţionale a

Executorilor Judecătoreşti, legea sau regulamentul, nu alocănorme care să scoată în evidenţa importanţa acesteia pentruprofesia de executor judecătoresc. De altfel, această comisienu are atribuţii de conducere la nivelul acestei profesii ci,numai atribuţii care vizează supravegherea modului deordonanţare a bufetului Uniunii Naţionale a ExecutorilorJudecătoreşti.

Potrivit art. 25. din Statutul profesiei de executorjudecătoresc, Comisia de cenzori a Uniunii este compusă din 3membri, dintre care 2 executori judecătoreşti aleşi de către

36

Congresul Uniunii şi un expert contabil desemnat de ConsiliulUniunii.

Cenzorii aleşi în cadrul acestei Comisii, nu pot îndeplinimai mult de două mandate, iar durata unui mandat, este de 3ani.

Persoanele care dobândesc calitatea de cenzor, îşidesfăşoară activitatea potrivit regulamentului propriu, aprobatde Consiliul Uniunii. De asemenea, calitatea de cenzor esteincompatibilă cu orice altă funcţie eligibilă în cadrul UniuniiNaţionale a Executorilor Judecătoreşti.

Printre cele mai importante atribuţii ale Comisiei decenzori, am putea aminti:

a) verifică modul de executare a bugetului Uniunii; b) prezintă Congresului un raport privind modul de

executare a bugetului Uniunii. În vederea, îndeplinirii acestor atribuţii, personalul cu

atribuţii financiar-contabile al Uniunii va fi obligat să punăla dispoziţia Comisiei de cenzori, toate evidenţele şi datelenecesare.

7. Ministerul PublicÎn conformitate cu dispoziţiile art. 657 NCPC, Ministerul

Public sprjină, în condiţiile legii, executarea hotărârilorjudecătoreşti şi a altor titluri executorii. În cazurile anumeprevăzute de lege, Ministerul Public poate să ceară punerea înexecutare a hotărârilor judecătoreşti şi a altor titluriexecutorii. Aşadar, procurorul este un participant activ laexecutarea silită, legiuitorul lăsând la aprecierea lui dacă ecazul sau nu să se implice în această fază a procesului civil.Participarea procurorului23 la executarea silită se poate

manifesta sub următoarele aspecte:a) poate solicita punerea în executare a hotărârilor

pronunţate în favoarea minorilor, a persoanelor puse subinterdicţie, a dispăruţilor şi în alte cazuri prevăzute delege;b) poate să formuleze contestaţie la executare împotriva

executării silite sau a unor acte de executare silită în scopulapărării drepturilor şi intereselor legitime ale minorilor, alepersoanelor puse sub interdicţie şi ale dispăruţilor;23 Obligaţia participării procurorului în cadrul procedurii de executaresilită în Franţa se regăseşte în dispoziţiile art. 11 din Legea din 9 iulie1991, care reglementează faptul că „Procurorul Republicii veghează laexecutarea hotărârilor judecătoreşti sau a altor titluri executorii”.

37

c) poate să exercite căile de atac prevăzute de legeîmpotriva hotărârilor pronunţate de instanţa de judecată încadrul unei contestaţii la executare.

8. Agenții forței publice-organele de poliție, jandarmerie sau alți agenți ai forței

publice. În conformitate cu dispoziţiile art. 658 alin. (1)NCPC, în cazurile prevăzute de lege, precum şi atunci cândexecutorul judecătoresc consideră necesar, organele de poliţie,jandarmerie sau alţi agenţi ai forţei publice24, după caz, suntobligaţi să sprijine îndeplinirea promptă şi efectivă a tuturoractelor de executare silită, fără a condiţiona îndeplinireaacestei obligaţii de plata unor sume de bani sau de efectuareaunei alte contraprestaţii.

9. Alți participanți în procedura de executare silităNoul Cod de procedură civilă cuprinde o serie de obligaţii şi

pentru alţi participanţi la executarea silită. Aceştia au rolulde a sprijini activitatea de executare silită sau de a da toateinformaţiile necesare desfăşurării în bune condiţii a acesteiactivităţi.a) martorii asistenți. Potrivit dispoziţiilor art. 660 NCPC,

prezenţa martorilor asistenţi este obligatorie la pătrundereaîntr-o locuinţă, în localuri, depozite sau alte încăperi, învederea sechestrării şi ridicării bunurilor debitorului ori înalte cazuri prevăzute de lege. Aceste persoane trebuie să aibăcapacitate de exerciţiu deplină, să nu fie interesate desăvârşirea actelor de executare şi să nu se afle cuparticipanţii la procedura de executare în legătură de rudeniepână la al patrulea grad inclusiv sau de afinitate până lagradul al doilea, ori de subordonare. Dacă nu există altedispoziţii legale contrare, numărul martorilor asistenţitrebuie să fie de cel puţin 2.b) experții. Experţii sunt persoane specializate într-un

anumit domeniu de activitate, care în mod obligatoriu trebuiesă stăpânească şi o serie de cunoştiinţe juridice. Prezenţaacestor specialişti în cadrul procedurii de executare silită24 Potrivit dispoziţiilor art. 16 din Legea din 9 iulie 1991, în Franţa,„Statul este obligat să acorde concursul executării hotărârilorjudecătoreşti şi a altor titluri executorii. Refuzul statului de a acordaconcursul său deschide dreptul persoanei vătămate să solicite măsurireparatorii”.

38

poate fi necesară în multiple situaţii. De exemplu, acestepersoane pot interveni numai la solicitarea executoruluijudecătoresc, pentru a se determina lichiditatea unei creanţeatunci când titlul executoriu permite acest fapt ori, în cazulîn care este necesară fixarea preţului de vânzare a bunurilorsechestrate [art. 757 alin.(4) NCPC], sau a imobilelor urmărite[art. 835 alin. (3) NCPC]. c) interpreții. Potrivit art. 128 alin.(1) din Constituţia

României, procedura judiciară se desfăşoară în limba română.Acest principiu este preluat şi de art. 18 NCPC cu referire lalimba în care se desfăşoară procesului, care reglementează prindispoziţiile alin.(3) faptul că: “cetățenii străini şi apatrizii care nuînțeleg sau nu vorbesc limba română au dreptul de a lua la cunoştință de toateactele şi lucrările dosarului, de a vorbi în instanță şi de a pune concluzii, printraducător autorizat, dacă legea nu prevede altfel”. Chiar dacă textul citatnu face referire expresă la procedura de executare silită, seştie că această procedură reprezintă faza a doua a procesuluicivil, iar prin analogie, vor cădea incidente principii şinorme favorabile părţilor executării silite. De asemenea acestprincipiu este reluat şi de către dispoziţiile art. 52 alin.(3) din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti. d) cei care datorează sume de bani debitorului urmărit ori

dețin bunuri ale acestuia supuse urmăririi. Dispoziţiile art.659 alin.(1) din NCPC scoate în evidenţă faptul că, la cerereaexecutorului judecătoresc, cei care datorează sume de banidebitorului urmărit ori deţin bunuri ale acestuia, supuseurmăririi potrivit legii, au datoria să dea toate informaţiilenecesare pentru efectuarea executării. Ei sunt ţinuţi sădeclare întinderea obligaţiilor lor faţă de debitorul urmărit,eventualele modalităţi care le-ar putea afecta, precum şicesiunile de creanţă, delegaţiile sau sechestrele anterioare,dacă e cazul;e) instituțiile, băncile și orice alte persoane. Potrivit

art. 659 alin.(2) din NCPC, la cererea executoruluijudecătoresc, organele fiscale, instituţiile, băncile şi oricealte persoane sunt obligate să-i comunice, de îndată, în scris,datele şi informaţiile necesare realizării executării silite,chiar dacă prin legi speciale se dispune altfel. La cerereaexecutorului sau a părţii interesate, instanţa de executarepoate aplica o amendă judiciară sau acorda despăgubiri.

Executorul judecătoresc este obligat să asigure secretulinformaţiilor primite, dacă legea nu prevede altfel. Aceste

39

informaţii nu pot fi utilizate decât în scopul pentru care aufost cerute, fiind interzisă cu desăvârşire, sub sancţiunileprevăzute de lege, divulgarea lor către terţe persoane sauutilizarea lor pentru crearea unei baze de date personale.

În vederea obţinerii informaţiilor necesare executării,executorul judecătoresc are acces liber şi gratuit la carteafunciară, la registrul comerţului şi la alte registre publicecare conţin date despre bunurile debitorului susceptibile deurmărire silită, dacă se face dovada începerii executăriisilite.

Pentru informaţiile deţinute şi acordate de terţi, aceştianu pot percepe şi nici condiţiona transmiterea acestora deplata vreunei sume sau a unei alte prestaţii echivalente.

40

Capitolul II. Măsurile asiguratorii și provizorii

1. Precizări terminologice privind măsurileasiguratorii și provizorii

Acţionând în justiţie, reclamantul urmăreşte în mod firescobţinerea unei hotărâri favorabile şi valorificarea drepturilorrecunoscute pe această cale. În intervalul dintre promovareaacţiunii şi executarea hotărârii pot surveni unele împrejurări– obiective sau subiective adesea – care să determinedispariţia sau distrugerea bunului dobândit prin hotărâre oridiminuarea activului patrimonial al debitorului. Pentru apreîntâmpina asemenea situaţii nefavorabile pentru reclamantulde bună-credinţă, legiuitorul a pus la dispoziţia acestuiamijloace de natură a indisponibiliza şi conserva bunurile careformează obiectul litigiului. Prin asemenea mijloace serealizează ceea ce numim asigurarea acțiunii civile. În acestmod se garantează posibilitatea executării în viitor ahotărârii judecătoreşti ce va fi obţinută de către reclamant25.Noul Cod de procedură civilă, în Cartea a VI, Titlul IV,

Capitolul I, intitulat „Măsurile asigurătorii şi provizorii”,reglementează toate aceste mijloace pe care le are la îndemână

25 I. Leş, Tratat…, p. 180.

41

reclamantul pentru a-l împiedica pe pârât să-şi diminuezeactivul patrimonial, şi anume: sechestrul asigurător (art. 951-958); dispoziţii speciale privind sechestrul asigurator alnavelor civile(art. 959-968); poprirea asiguratorie(969-970) şisechestrul judiciar (art. 971-976). Măsurile asigurătorii au un caracter accesoriu în raport cu

acţiunea principală, astfel că împărtăşim punctul de vedereexprimat de alţi autori26 că acestea ar trebui reglementate înviitor în Partea generală a Codului de procedură civilă.În afara sechestrului asigurator al navelor civile, toate

celelalte trei măsuri asigurătorii se aduc la îndeplinire prinintermediul executorilor judecătoreşti.

2.2. Sechestrul asigurător

Sechestrul asigurător reprezintă o măsură destinată săindisponibilizeze bunurile mobile şi imobile ale debitorului,aflate în posesia acestuia sau a unui terţ până la terminareaprocesului, în scopul de a garanta creditorului posibilitateade a-şi realiza creanţa constatată prin hotărârea ce se vapronunţa într-o acţiuni principale. La procedura sechestruluiasigurător se poate recurge doar atunci când obiectul acţiuniiprincipale vizează plata unei creanţe27.Potrivit art. 952 NCPC, pentru înfiinţarea sechestrului

asigurător trebuie îndeplinite cumulativ mai multe condiții:– creanţa creditorului trebuie să fie constatată prin act

scris; în cazul în care creanţa nu este constatată printr-unînscris, creditorul trebuie să dovedească faptul că a intentatacţiune şi să depună, odată cu cererea de sechestru, o cauţiunede jumătate din valoarea reclamată; – creanţa poate fi sau nu, exigibilă;– creditorul trebuie să dovedească faptul că a intentat

acţiune în justiţie.Instanţa de judecată poate să-l oblige pe creditor la plata

unei cauţiuni. Aşadar, legiuitorul, în acest caz, a lăsat laaprecierea instanţei de judecată dacă este sau nu cazul cacreditorul să plătească o cauţiune. În practica judiciară s-astatuat că aceasta (cauţiunea) este destinată să-ldespăgubească pe debitor pentru eventualele pagube pe care le-ar avea ca urmare a înfiinţării măsurilor asigurătorii, astfel

26 I. Leş, Legislaţia executării silite…, p. 338.27 Idem, p. 338-339.

42

că aceasta nu este o măsură în interesul creditorului, ci ogaranţie în favoarea debitorului28.Totuşi, art. 952 alin. (3) NCPC permite înfiinţarea

sechestrului asigurător, chiar dacă creanţa nu este exigibilă,în următoarele cazuri:– debitorul a micşorat prin fapta sa asigurările date

creditorului sau nu a dat asigurările promise;– există pericol ca debitorul să se sustragă de la urmărire;– există pericol ca debitorul să-şi ascundă averea; – există pericol ca debitorul să-şi risipească averea.În aceste cazuri, pentru a se putea dispune înfiinţarea

sechestrului asigurător, creditorul trebuie să dovedeascăîndeplinirea celorlalte condiţii arătate mai sus şi să depună ocauţiune al cărui cuantum va fi fixat de instanţă.Cererea de sechestru asigurător se adresează primei instanţe

care judecă procesul. Instanţa va decide de urgenţă, în camerade consiliu, fără citarea părţilor, prin încheiereexecutorie, , stabilind suma până la care se încuviinţeazăsechestrul şi fixând, totodată, dacă este cazul, cuantumulcauţiunii şi termenul înăuntrul căruia urmează să fie depusăaceasta. Încheierea este supusă numai apelului, în termen de 5zile de la comunicare. Apelul se judecă de urgenţă şi cuprecădere, cu citarea în termen scurt a părţilor. Dispoziţiileart. 998 alin. (4) NCPC privitoare la pronunţarea şi redactareahotărârii se aplică atât la soluţionarea cererii, cât şi lajudecarea apelului. Nedepunerea cauţiunii în termenul fixat deinstanţă atrage desfiinţarea de drept a sechestrului. Aceastase constată prin încheiere definitivă, dată fără citareapărţilor(art. 955 NCPC).Măsura sechestrului asigurător dispusă de instanţa de

judecată se aduce la îndeplinire de către executoruljudecătoresc. Potrivit art. 9 alin. (1) din Legea nr. 188/2000,în acest caz este competent executorul judecătoresc dincircumscripţia curţii de apel unde sunt situate sau se aflăbunurile în privinţa cărora s-a dispus aplicarea acesteimăsuri.În cazul bunurilor mobile, executorul judecătoresc va aplica

sechestrul asupra bunurilor urmăribile numai în măsurarealizării creanţei.

28 C.S.J., Secţia comercială, decizia nr. 1735 din 20 martie 2003; C.A.Craiova, Secţia comercială, decizia nr. 130 din 28 aprilie 2000; C.S.J.,Secţia comercială, decizia nr. 547 din 13 iunie 1993, în Legis.

43

Sechestru asigurător pus asupra unui imobil se va înscrie deîndată în cartea funciară. Înscrierea face opozabil sechestrultuturor acelora care, după înscriere, vor dobândi vreun dreptasupra imobilului respectiv.Împotriva modului de aducere la îndeplinire a măsurii

sechestrului, persoana interesată va putea formula contestaţiela executare (art. 954 NCPC).Sechestru asigurător va putea fi ridicat, potrivit art. 956

NCPC, de către instanţa de judecată dacă debitorul va da, întoate cazurile, o garanţie îndestulătoare. Cererea formulată decătre debitor se soluţionează în camera de consiliu, de urgenţăşi cu citarea în termen scurt a părţilor, printr-o încheierecare este supusă numai apelului în termen de 5 zile de lapronunţare. Apelul se judecă de urgenţă şi cu precădere. De asemenea, debitorul poate solicita ridicarea sechestrului

asigurător în situaţia în care cererea principală în temeiulcăreia a fost încuviinţată această măsură asigurătorie a fostanulată, respinsă sau perimată prin hotărâre definitivă oridacă cel care a făcut-o a renunţat la judecarea acesteia.Asupra cererii de ridicare a sechestrului asigurător instanţa

se pronunţă prin încheiere definitivă, dată fără citareapărţilor.Măsura ridicării sechestrului asigurător se aduce la

îndeplinire tot prin intermediul executorului judecătoresc,care este obligat să facă toate demersurile necesare în acestsens: încheierea unui proces-verbal prin care să constate căbunurile mobile sau imobile sechestrate sunt scoase de subsechestru; adresă către cartea funciară pentru a radiaînscrierea sechestrului asigurător asupra bunurilor imobileetc.Aşa cum am arătat mai sus, măsurile asigurătorii au drept

scop indisponibilizarea bunurilor mobile sau imobile până laterminarea procesului. De aceea, art. 957 NCPC prevede căvalorificarea bunurilor sechestrate nu se va putea face decâtdupă ce creditorul a obţinut titlul executoriu, lucru care esteabsolut firesc, întrucât executarea silită asupra bunurilordatornicului se poate face doar în temeiul unui titluexecutoriu. O dispoziţie specială este prevăzută în art. 958 NCPC. Dacă

prima instanţa care va soluţiona cererea principală va fiCurtea de apel, atunci calea de atac împotriva încheierilordispuse într-o acţiune asiguratorie va fi recursul, iar

44

dispoziţiile art. 953 şi 956 din NCPC se vor aplica în modcorespunzător.

2. 3. Dispoziții speciale privind sechestrul asigurator alnavelor civile

Nava, reprezintă un bun mobil care are o situaţie juridicăaparte faţă de celelalte bunuri mobile. Dacă urmărirea şivânzarea acestui bun se poate realiza potrivit proceduriicomune de urmărire mobiliară, stabilită de dispoziţiileprevăzute în Cartea a V-a, Titlul II, Capitolul I, art. 726-779, prin intermediul executorului judecătoresc, aplicarea uneimăsuri asiguratorii asupra navei se afectuează printr-oprocedură specială.Potrivit dispoziţiilor art. 960 NCPC, cererea privind

înfiinţarea sechestrului asigurator asupra unei nave civile sepoate face chiar şi înaintea introducerii acţiunii principale.În această situaţie, creditorul care a obţinut instituireasechestrului asigurator este obligat să introducă acţiunea lainstanţa competentă sau să iniţieze demersurile pentruconstituirea tribunalului arbitral într-un termen de cel mult20 de zile de la data încuviinţării măsurii asiguratorii.Referitor la cererea de sechestru asigurator asupra unei

nave, aceasta se judecă de urgenţă în camera de consiliu, cucitarea părţilor. Încheierea pronunţată de către instanţă, vafi executorie şi supusă numai apelului, în termen de 5 zile dela pronunţare. Neintroducerea acţiunii principale în termenulde 20 de zile de la data încuviinţării măsurii sechestrului,atrage desfiinţarea de drept a acestei măsuri. Această situaţiese constată prin încheiere definitivă, dată cu citareapărţilor.Competenţa de soluţionare a unei cereri de sechestru

asigurator asupra unei nave civile aparţine tribunaluluilocului unde se află nava, indiferent de instanţa la care s-aintrodus sau urmează a fi introdusă acţiunea principală(art.961 NCPC).Singura situaţie în care o navă civilă nu poate face obiectul

sechestrului asigurator, este atunci când aceasta esteconsiderată “gata de plecare” în sensul dispoziţiilor art. 962NCPC. Nava se consideră că este gata de plecare din momentul încare comandantul are la bord certificatele, toate documentele

45

navei, precum şi permisul de plecare, predate comnadantului decăpitănia portului.De asemenea, chiar dacă s-a dispus măsura sechestrului

asigurator asupra navei, instanţa care a dispus această măsură,la cererea creditorului care are şi un privilegiu, a unuicoproprietar sau chiar a debitorului, poate ordona ca nava săîntreprindă una sau mai multe călătorii, stabilind totodatătoate măsurile preventive care, după împrejurări ar finecesare(art. 963 NCPC). În acest caz, nava poate pleca numaidupă transcrierea încheierii de încuviinţare în registreleautorităţii maritime unde se află înregistrată acesta, precumşi pe cel mai important document al acesteia, actul denaţionalitate. Toate cheltuielile necesare prentru efectuareaacestei călătorii, vor fi avansate de persoana care a solicitataceasta.Măsura sechestrului asigurator se aduce la îndeplinire prin

imobilizarea navei de către căpitănia portului în care acestase află. În opoziţie cu aplicarea sechestrului asiguratorasupra celorlate bunuri mobile, care aşa cum am mai amintit,acesta se aduce la îndeplinire prin intermediul executoruluijudecătoresc, iar în cazul navelor, căpitănia portului unde seaflă ancorată nava, nu va elibera documentele necesarenavigaţiei şi nu va admite plecarea navei din port sauradă(art. 966 NCPC).Împotriva modului de aducere la îndeplinire a măsurii

sechestrului, cel interesat va putea face contestaţie latribunalul locului unde se află nava ancorată. Practic,instanţa care poate soluţiona această contestaţie, va fiaceeaşi care a dispus şi aplicarea sechestrului asigurator.

2.4. Poprirea asigurătorie

Potrivit art. 969 NCPC, poprirea asigurătorie se poateînfiinţa asupra sumelor de bani, titlurilor de valoare sau aaltor bunuri mobile incorporale urmăribile datorate debitoruluide o terţă persoană sau pe care acesta i le va datora în viitorîn temeiul unor raporturi juridice existente.Condiţiile popririi asigurătorii sunt aceleaşi ca şi cele ale

sechestrului asigurător, despre care am vorbit, astfel că nu seimpune să revenim asupra lor. La fel ca şi sechestru asigurător, poprirea asigurătorie este

tot o măsură de indisponibilizare, însă în acest caz sunt

46

indisponibilizate sume de bani, titluri de valoare sau altebunuri incorporale, şi nu bunuri mobile sau imobile, ca încazul sechestrului asigurător.Poprirea asigurătorie şi poprirea sunt două instituţii de

drept execuţional civil distincte, între care există diferenţesemnificative, şi anume:– poprirea asigurătorie este o măsură asigurătorie, ce are

drept scop indisponibilizarea sumelor de bani, a titlurilor devaloare şi a altor bunuri mobile incorporale, în timp cepoprirea este o formă de executare silită indirectă prin caresunt valorificate acestea;– pentru înfiinţarea popririi asigurătorii trebuie

îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 969 NCPC, despre caream vorbit mai sus, iar în cazul popririi este necesarăexistenţa unui titlu executoriu;– în cazul popririi asigurătorii, terţul poprit doar

indisponibilizează sumele de bani, în timp ce în cazul popririiprevăzute de art. 786 alin. (1) pct.2 NCPC, poate să plăteascădirect creditorului suma reţinută şi cuvenită acestuia.Procedura popririi asigurătorii este identică cu cea a

sechestrului asigurător, dispoziţiile art. 953-958 NCPC seaplică în mod corespunzător, astfel că nu se impune să fiereanalizate.

2.4. Sechestrul judiciar

Sechestru judiciar constă în indisponibilizarea bunului careformează obiectul litigiului, acesta fiind încredinţat sprepăstrare şi administrare pe toată durata procesului, de regulă,unei persoane29, care va avea calitatea de administrator-sechestru.Măsura asigurătorie a sechestrului judiciar este reglementată

de art. 971-976 NCPC.Potrivit art. 972 NCPC, ori de câte ori există un proces

asupra proprietăţii sau a altui drept real principal, asupraposesiei unui bun mobil sau imobil ori asupra folosinţei sauadministrării unui bun proprietate comună, instanţa competentăpentru judecarea cererii principale va putea să încuviinţeze,la cererea celui interesat, punerea sub sechestru judiciar abunului, dacă această măsură este necesară pentru conservareadreptului respectiv.

29 I. Leş, Legislaţia executării silite…, p. 347.

47

De asemenea, se poate încuviinţa sechestrul judiciar, chiarfără a exista proces asupra următoarelor bunuri:

- bunul pe care debitorul îl oferă pentru liberarea sa;- bunul cu privire la care cel interesat are motive

temeinice să se teamă că va fi sustras, distrus orialterat de către posesorul actual;

- bunurile mobile care alcătuiesc garanţia creditorului,când acesta învederează insolvabilitatea debitoruluisău ori are motive temeinice de bănuială că debitorulse va sustrage de la eventuala urmărire silită ori săse teamă de sustrageri sau deteriorări.

În toate aceste cazuri, partea care a obţinut instituireasechestrului judiciar este obligată să introducă acţiunea lainstanţa competentă, să iniţieze constituirea tribunaluluiarbitral sau să solicite punerea în executare a titluluiexecutoriu, într-un termen de cel mult 20 de zile de la dataîncuviinţării măsurii asiguratorii.Aşadar, cele două măsuri asigurătorii nu sunt identice, între

sechestrul asigurător şi sechestrul judiciar existând mai multedeosebiri, respectiv:– sechestrul asigurător vizează indisponibilizarea unor

bunuri ale debitorului ce nu formează obiectul litigiului, întimp ce sechestrul judiciar are drept scop conservarea bunuluice formează obiectul procesului;– sechestrul asigurător poate fi instituit atunci când

creditorul are un drept de creanţă, constatat sau nu printr-unact scris, în timp ce sechestrul judiciar se poate instituidoar atunci când există proces asupra proprietăţii sau a altuidrept real principal, asupra posesiei unui bun mobil sau imobilori asupra folosinţei sau administrării unui bun proprietatecomună;– cererea de sechestru asigurător se judecă fără citarea

părţilor, în timp ce cererea de sechestru judiciar se poatejudeca numai cu citarea acestora.Pentru a se putea institui măsura sechestrului judiciar,

trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții:– existenţa unui proces asupra proprietăţii sau a altui drept

real principal, asupra posesiunii unui bun mobil sau imobil oriasupra folosinţei sau administrării unui bun proprietatecomună; – măsura trebuie să fie necesară pentru conservarea dreptului

respectiv;

48

– reclamantul trebuie să plătească o cauţiune, al căruicuantum va fi stabilit de către instanţă.În conformitate cu dispoziţiile art. 974 NCPC, cererea de

sechestru judiciar are un caracter contencios, astfel căaceasta se judecă de urgenţă şi cu citarea părţilor. Dacăinstanţa admite cererea, reclamantul poate fi obligat să depunăo cauţiune, iar în cazul bunurilor imobile, sechestrul judiciarse va înscrie de îndată în cartea funciară.Încheierea prin care instanţa se pronunţă asupra sechestrului

judiciar este supusă numai apelului, în termen de 5 zile de lapronunţare. Dispoziţiile privitoare la ordonanţa preşedinţială,ce vizează pronunţarea şi redactarea hotărârii, se aplică atâtla soluţionarea cererii, cât şi la judecarea apelului. Paza bunului sechestrat va fi încredinţată unui

administrator-sechestru, desemnat de părţi de comun acord, iarîn caz contrar, de către instanţa de judecată, în condiţiilestabilite de art.975 NCPC.De asemenea, în cazuri urgente, instanţa va putea numi, prin

încheiere definitivă dată fără citarea părţilor, unadministrator provizoriu până la soluţionarea cererii desechestru judiciar(art. 976 NCPC).Punerea în practică a sechestrului judiciar se va face de

către executorul judecătoresc care, în acest scop, se vadeplasa la locul situării bunului ce urmează a fi pus subsechestru şi îl va da în primire administratorului-sechestru pebază de proces-verbal. Un exemplar al procesului-verbal se vacomunica instanţei care a dispus măsura, un exemplar se va daadministratorului-sechestru, iar un exemplar se va depune îndosarul întocmit de către executorul judecătoresc în acestscop.Cu privire la competenţa executorului judecătoresc, potrivit

art. 9 alin. (1) din Legea nr. 188/2000, este competentexecutorul judecătoresc din circumscripţia curţii de apel undesunt situate sau se află bunurile în privinţa cărora s-a dispusaplicarea acestei măsuri.Administratorul-sechestru este în ultimă instanţă un

depozitar. Drept urmare, în caz de rea-administrare abunurilor, acesta răspunde potrivit regulilor de la mandat.Astfel, potrivit art. 2.140 NCC, administratorul-sechestrutrebuie să se îngrijească de păstrarea lucrului sechestrat caun bun proprietar.

49

Administratorul-sechestru va putea face toate actele deconservare şi administrare, va încasa orice venituri şi sumedatorate şi va putea plăti datorii cu caracter curent, precumşi cele constatate printr-un titlu executoriu. De asemenea, elva putea sta în judecată în numele părţilor litigante cuprivire la bunul pus sub sechestru, însă numai cu autorizareaprealabilă a instanţei care l-a numit.Administrator-sechestru poate fi deţinătorul bunului sau o

terţă persoană străină de proces, caz în care instanţa care adispus măsura îi va fixa pentru activitatea depusă o sumă debani drept remuneraţie, stabilind, totodată, şi modalitatea deplată a acestuia.Hotărârea de admitere a cererii de încuviinţare a

sechestrului judiciar are un caracter provizoriu. Efectulhotărârii dăinuie, în principiu, până la finalizareaprocesului, când administratorul-sechestru va trebui să predeabunul părţii care l-a dobândit în urma judecăţii. Hotărâreapronunţată în această materie prezintă unele particularităţi cesunt determinate de faptul că instanţa nu dezleagă fondulcauzei, ci adoptă simple măsuri de conservare apatrimoniului30.

30 I. Leş, Legislaţia executării silite…, p. 354.

50

Capitolul III. Condițiile necesare declanșării procedurii deexecutare silită

1. Dreptul de a începe executarea silităÎn situaţia în care debitorul nu îşi execută de bunăvoie

obligaţia stabilită în sarcina sa prin titlul executoriu,creditorul are dreptul de a porni executarea silită31.Legislaţia noastră procesual civilă prevede anumite condiţiicare trebuie îndeplinite înainte de a se declanşa executareasilită, şi anume: existenţa unei creanţe certe, lichide şiexigibile, existenţa unui titlu executoriu şi îndeplinirea unorformalităţi premergătoare executării silite.

În schimb, unele legislaţii32, impun această condiţieimperativă pentru începerea procesului execuţional coroborat cuexistenţa unui titlu executoriu, în conţinutul unei singure

31 O dispoziţie asemănătoare este consacrată şi în legislaţia franceză, însensul că, potrivit art. 2 din Legea din 9 iulie 1991, „Creditorul caredeţine un titlu executoriu ce conţine o creanţă lichidă şi exigibilă poaterecurge la executarea silită asupra bunurilor debitorului său, încondiţiile prevăzute pentru fiecare măsură de executare silită”.32 O dispoziţie asemănătoare este consacrată şi în legislaţia franceză, însensul că potrivit art. 2 din Legea din 9 iulie 1991, „Creditorul care deține un titluexecutoriu ce conține o creanță lichidă şi exigibilă poate recurge la executarea silită asupra bunurilordebitorului său, în condițiile prevăzute pentru fiecare măsură de executare silită”. În Belgia,prevederile art.1494 din Codul judiciar, stabilesc, în mod imperativ faptulcă, ”nu poate fi declanşată nicio executare silită mobiliară sau imobiliară, decât în virtutea unuititlu executoriu şi pentru un lucru cert şi lichid”. În Italia, potrivit prevederilor art.474Cod pr.civ., ”procedura de executare silită, poate fi declanşată de creditor în temeiul unui titluexecutoriu, care să constate o creanță certă, lichidă şi exigibilă”.

51

norme juridice. Alte legislaţii33, statuează în mod imperativca declanşarea procesului execuţional să se efectueze întemeiul unui titlu executoriu, fără a face referire lacaracterul creanţei ce va face obiectul acestei proceduri.

Pentru identitate de raţiune, eadem est ratio, ad simili, apreciemcă aceste condiţii, sunt aplicabile legislaţiilor în materieexecuţională, ca puncte de reper, în vederea declanşăriiprocedurilor de urmărire, mobiliară sau imobiliară.

În opinia noastră, pentru declanşarea procesuluiexecuţional, faţă de îndeplinirea condiţiilor mai sus arătate,în plus trebuie cerută şi condiţia de actualitate a creanţei,chiar înainte de începerea urmăririi.

Exemplul cel mai elocvent îl avem în materia dreptuluimuncii, ştiut fiind faptul că hotărârile date în primă instanţăsunt executorii, iar obiectul executării silite în acest caz,poate avea o valoare provizorie. În acest context,incertitudinea care poate afecta existenţa dreptuluicreditorului, poate fi înlăturată înainte de exercitareaacestuia în cadrul procedurii de executare silită cerută, chiardacă actele de executare silită după cum ştim, se bucură deprezumţia de legalitate (iuris tantum).

Iniţiatorii NCPC, au prevăzut această situaţie şi chiar dacănu au menţionat în mod expres respectarea condiţiei deactualitate, aceasta rezultă din interpretarea logică a însăşiconţinutului normei juridice propuse (art.637). În acest senspunerea în executare a unei hotărâri judecătoreşti aflată subcontrol judiciar, deci care va putea fi atacată cu apel saurecurs, se va face numai pe riscul creditorului care, iar dacătitlul executoriu va fi ulterior modificat sau desfiinţat, vafi obligat potrivit legii, să repună pe debitor în drepturilesale, în tot sau în parte, după caz34.

1. 2. Existența unei creanțe certe, lichide și exigibile

Potrivit art. 662 alin. (1) NCPC, executarea silită asuprabunurilor mobile sau imobile nu poate avea loc decât pentru ocreanţă certă, lichidă şi exigibilă. Dispoziţiile normei33A se vedea în acest sens, prevederile art.600 din Codul de proc.civ. şiadministrativă al Republicii Algeria, unde se dispune în mod imperativ că,”Executarea silită nu poate fi efectuată decât în virtutea unui titlu executoriu”.34 A.Stoica, Executarea silită imobiliară, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2009, p. 105 – 106;

52

amintite, stabilesc în conţinutul alin.(5) faptul că, toatecreanţele cu termen şi cele condiţionale nu pot fi puse înexecutare, însă ele pot participa, în condiţiile legii, ladistribuirea sumelor rezultate din urmărirea silită a bunuriloraparţinând debitorului. Aşadar, existenţa unei astfel decreanţe constituie premisa necesară declanşării executăriisilite.Creanţa certă este acea creanţă a cărei existenţă ei

neîndoielinică rezultă din însuşi titlul executoriu [art. 662alin. (2) NCPC].Creanţa este lichidă atunci când obiectul ei este determinat

sau când titlul executoriu conţine elementele care permitstabilirea lui[art. 662 alin. (3) NCPC].Creanţa este exigibilă atunci când termenul stipulat pentru

plată s-a împlinit.Dacă executarea silită se porneşte fără ca creanţa să fie

certă şi exigibilă, atunci este prematură şi se poate solicitafie anularea formelor de executare, fie anularea titluluiexecutoriu, în condiţiile art. 711 NCPC. În situaţia în care creanţa nu este lichidă, determinarea

acesteia se poate face de organul de executare, în condiţiileart. 628 alin. (2) NCPC, sau se poate recurge la dispoziţiileart. 443 NCPC ori la contestaţia la executare.

2. Titlurile executorii

Existenţa unei creanţe certe, lichide şi exigibile nu estesuficientă pentru declanşarea executării silite. Potrivit art.632 NCPC, executarea silită se va efectua numai în temeiul unuititlu executoriu ce poate fi constituit din: hotărârileexecutorii, hotărârile definitive, sau orice alte hotărâri sauînscrisuri care, potrivit legii, pot fi puse în executare.Aşadar, temeiul executării silite îl constituie titlulexecutoriu.Titlul executoriu este definit ca fiind înscrisul întocmit în

conformitate cu prescripțiile legii şi în baza căruia creditorul poate solicitavalorificarea creanței pe care acest înscris o constată35.Principalele titluri executorii care pot fi puse în executare

de către executorii judecătoreşti sunt următoarele36:

35 I. Leş, Tratat…, p. 1070.36 Pentru o analiză amplă asupra titlurilor executorii, a se vedea E. Oprina,op. cit., p. 125-183.

53

- Hotărârile judecătoreşti; - Hotărârile arbitrale; - Hotărârile judecătoreşti străine şi tranzacţiilejudiciare încheiate în străinătate; - Titlurile executorii emise în materie fiscală; - Actele autentificate de notarul public; - Cambia, cecul şi biletul la ordin; - Contractele de arendare; - Contractul de credit bancar; - Contractul de credit încheiat cu o instituţie financiarănebancară; - Contractul de credit ipotecar şi garanţiile reale şipersonale conform Legii nr. 190/1999 privind creditul ipotecarpentru investiţii imobiliare; - Contractul de leasing; - Contractul de ipotecă mobiliară; - Contractele de împrumut încheiate de casele de ajutorreciproc ale pensionarilor; - Actele de sancţionare în materia contravenţiilor; - Actele executorilor judecătoreşti care, potrivit legii,constituie titluri executorii; - Contractul de asistenţă juridică; - Actele altor autorităţi care, potrivit legii, potconstitui titluri executorii.În conformitate cu dispoziţiile art. 664 şi 665 NCPC,

înscrisurile cărora legea le recunoaşte caracterul de titluexecutoriu sunt considerate a fi puse în executare, dinmomentul înregistrării cererii de executare silită şi odată cudeschiderea dosarului de executare, prin încheierea dispusă decătre executorul judecătoresc, dar şi prin încheierea deîncuviinţare a executării silite pronunţate de către instanţade executare.

a) Hotărârile judecătoreştiHotărârea judecătorească, este actul final şi de dispoziţie, cu

autoritate de lucru judecat, pronunţat de către o instanţă dejudecată, în urma intentării unei acţiuni de către unul sau maimulţi petenţi, în conţinutul căreia, se recunoaşte sau serespinge temeinicia sau netemeinicia, pretenţiei manifestate înscris prin conţinutul acţiunii. Mai putem adăuga faptul căhotărârea judecătorească, reprezintă principalul titluexecutoriu, deoarece evocă rezultatul activităţii

54

jurisdicţionale a instanţei judecătoreşti din litigiile civile,comerciale, maritim-fluvial, de muncă, familie, contencios-administrativ, etc. Pot fi susceptibile de a fi puse în executare numai

hotărârile judecătoreşti care evidenţiează o obligaţie ce cadeîn sarcina unei părţi a procesului dedus judecăţii, nu şihotărârile judecătoreşti care în conţinutul lor, constată ostare de fapt sau un drept în favoarea unei părţi. Aşa cum am amintit, pentru a putea fi pusă în

executare o hotărâre judecătorească, trebuie îndeplinite douăcondiţii: să fie executorie, ori să fi devenit definitivă.Toate aceste condiţii, rezidă din prevederile art.632 alin.(2)din NCPC, deoarece formalitatea învestirii cu formulăexecutorie stabilită art.269 din vechiul Cod de procedurăcivilă, numai este aplicabilă. Caracterul executoriu sau definitiv al unei hotărâri

judecătoreşti este stabilit de legislaţia procesuală, ţinându-se cont de stadiul procesului civil. În aceste condiţii, potrivit dispoziţiilor art. 633

din NCPC, sunt hotărâri executorii:- hotărârile date în apel, dacă prin lege nu se prevede

altfel;- hotărârile date în primă instanţă, fără drept de apel,

ori cele în legătură cu care părţile au convenit săexercite direct recursul, potrivit art. 459 alin.(2)din NCPC.

Sunt hotărâri definitive în sensul art. 634 din NCPC:- hotărârile care nu sunt supuse apelului şi nici

recursului;- hotărârile date în primă instanţă, fără drept de apel,

neatacate cu recurs;- hotărârile date în primă instanţă, care nu au fost

atacate cu apel;- hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum

şi cele neatacate cu recurs;- hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a

soluţionat fondul pricinii;- orice alte hotărâri care, potrivit legii, nu mai pot fi

atacate cu recurs. Referitor la aceste hotărâri, este util dereţinut faptul că ele capătă caracterul definitiv la data

55

expirării termenului de exercitare a apelului ori a recursuluisau, după caz, la data pronunţării. O dispoziţie deosebit de interesantă în ceeace priveşte executarea hotărârilor supuse controluluiinstanţelor judecătoreşti, este prevăzută de art. 637 NCPC.Potrivit acestui text, punerea în executare silită a uneihotărâri judecătoreşti care constituie titlu executoriu sepoate face numai pe riscul creditorului dacă hotărârea poate fiatacată cu apel sau recurs. Dacă titlul este ulterior modificatori desfiinţat, creditorul va fi ţinut, în condiţiile legii, săîl repună pe debitor în drepturile sale, în tot sau în parte,după caz. Aceste prevederi se vor aplica în mod corespunzătorşi în cazul punerii în executare a unei hotărâri arbitrale,împotriva căreia a fost exercitată o acţiune în anulare.

b) Hotărârile arbitrale Cele mai importante efecte ale unei hotărâri

arbitrale, rezidă din caracterul obligatoriu şi cel executoriuprodus atât faţă de părţi cât şi de terţi. Potrivit art.606NCPC, se acordă hotărârii arbitrale comunicate părţilor“efectele unei hotărâri judecătoreşti definitive şiobligatorii”, iar art.615 NCPC evidenţiază caracterulexecutoriu şi faptul că aceasta se execută silit, întocmai caşi o hotărâre judecătorească. Potrivit acestor dispoziţii, pentru punerea în

executare a unei hotărâri arbitrale, se vor aplica reguliledreptului comun, iar creditorul va învesti cu o cerere deexecutare silită executorul judecătoresc competent. Acelaşi regim este aplicabil şi hotărârilor arbitrale

străine, cărora Noul Cod de procedură civilă le consacrăCapitolul I şi II, Titlul IV, din Cartea a VII-a cu privire larecunoaşterea şi executarea acestora pe teritoriul României. În acest sens, art.1.125 NCPC face referire la faptul

că, solicitarea de recunoaştere şi executare a hotărâriiarbitrale străine, se prezintă printr-o cerere adresatătribunalului în circumscripţia căruia se află domiciliul sau,după caz, sediul celui căruia i se opune respectiva hotărârearbitrală. Dacă din diferite motive nu poate fi stabilittribunalul competent, această competenţă îi va aparţineTribunalului Bucureşti.

56

c) Hotărârile judecătoreşti străine şi tranzacțiile judiciare încheiate înstrăinătate Normele37 comunitare cu caracter procedural, tind să

evidenţieze un drept uniform în materie execuţională prinimplementarea Regulamentului C.E. nr.44/2001 privind competenţade jurisdicţie, recunoaşterea şi executarea hotărârilor înmaterie civilă şi comercială pronunţate în statele membre aleU.E., dar şi printr-o procedură mai simplificată prevăzută dedispoziţiile Regulamentului C.E.nr.805/2004 privind creareaTitlului Executoriu European38. Cu toate că aceste două regulamente instituie norme

procedurale în materie execuţională, procedura este totaldiferită deoarece în cazul Regulamentului C.E. nr.44/2001,recunoaşterea se face de către instanţa naţională a statuluiunde urmează a fi pusă în executare aceea hotărârejudecătorească, iar potrivit Regulamentului C.E. nr.805/2004TEE, sunt instituite condiţii de certificare a înscrisurilor cepot constitui titluri executorii, condiţii care trebuiescrespectate de către instanţele în a căror competenţăteritorială (rationae loci) a fost constituit acel înscris,tocmai pentru a putea circula liber în orice stat membru alU.E.(cu excepţia Danemarcei) în care creditorul, ar dori să-lpună în executare.

În privinţa Regulamentului C.E. nr.44/2001, în dreptulintern sunt stabilite dispoziţii39 potrivit cărora, cererilepentru recunoaşterea precum şi cele pentru încuviinţareaexecutării silite a hotărârilor sau a unor tranzacţii judiciareîn materie civilă şi comercială, pronunţate într-un alt statmembru al Uniunii Europene sunt de competenţa tribunalului,iar hotărârea pronunţată  poate fi atacată numai cu recurs.

Chiar dacă art.33 din acest regulament, stabileştecă „o hotărâre pronunţată într-un stat membru este recunoscutăîn celelalte state membre fără să fie necesară recurgerea lavreo procedură specială”, în continuare dispoziţiile art.34stabileşte anumite excepţii, care fac să apere ordinea de drept

37 Ambele regulamente au fost asimilate in dreptul intern prin dispoziţiileLegii nr. 191/2007, publicată în M.Of. nr. 425 din 26 iunie 2007.38 Pentru mai multe amănunte, a se vedea J.Isnard, Titlul ExecutoriuEuropean(TEE).Reglementarea 805/2004 din 21 aprilie 2004, R.E.S nr.1/2007,pp. 34-41; I.Leş, A.Stoica Titlul Executoriu European pentru creanţenecontestate, R.R.D.P.,nr.2/2008, pp.198-214; J.Isnard, M.Chardon, Le titreexecutoire europeen, JURIS-UNION, IDIJPDE, Paris, 2007.39 A se vedea în acest sens art.12-art.1 din Legea nr.191/2007.

57

internaţional privat şi prin care acea hotărâre nu poate firecunoscută şi anume:

- dacă recunoaşterea este vădit contrară ordinii publicea statului membru în care se solicită recunoaşterea;

- dacă hotărârea a fost pronunţată prin neprezentare,dacă pârâtullui nu i-a fost înmânat actul deintroducere a acţiunii în instanţă sau alt actechivalent în timp util şi într-o maniară care să-ipermită pregătirea apărării, sau dacă pârâtul nu a omissă exercite acţiunea în constatare a hotărârii atuncicând a avut posibilitatea să o facă;

- dacă hotărârea este ireconciliabilă cu o hotărârepronunţată într-un litigiu între aceleaşi părţi înstatul membru în care se solicită recunoaşterea;

- dacă hotărârea este ireconciliabilă cu o hotărârepronunţată anterior de o instanţă dintr-un stat membrusau dintr-un stat terţ, în cazul în care acţiunileprivesc aceeaşi cauză şi sunt introduse între aceleşipărţi, cu condiţia ca hotărârea anterioară săîntrunească condiţiile necesare pentru a fi recunoscutăîn statul membru căruia i se solicită recunoaşterea.

Consecinţa procedurii stabilite de dispoziţiileRegulamentului C.E. nr.44/2001 o reprezintă instituirea uneiproceduri de exequatur, mult mai simplificată. Această procedurăde recunoaştere a înscrisurilor ce cad sub incidenţaRegulamentului nr. 44/2001, îşi găseşte aplicabilitatea îndreptul nostru intern, în dispoziţiile art. 1.094-1.101 NCPC.În ceea ce priveşte executarea acestor înscrisuri, vor fiincidente dispoziţiile art. 1.102-1.109 NCPC. Referitor la procedura stabilită de dispoziţiile

Regulamentului C.E. nr.805/2004 TEE, aceasta este mult mai uşoară,deoarece se aplică înscrisurilor ce conţin creanţe necontestatedenumite Titluri Executorii Europene şi care izvoresc doar dinraporturi civile sau comerciale. Obiect al Titlului Executoriu European îl poate

constitui pe lângă hotărârile judecătoreşti ori tranzacțiile judiciare, şiactele autentice ce au ca obiect creanțe necontestate. În cadrul procedurii de obţinere a Titlului

Executoriu European, principalul rezultat constă îneliminarea40 exequaturului şi impunerea unei proceduri de

40 Pentru mai multe amănunte, a se vedea F.Ferrand ş.a. op.cit., p.980; I.Leş, Legislaţia…, p.50.

58

certificare cu caracter judiciar de către jurisdicţiacompetentă din statul de origine, potrivit art.5 dinRegulament. Tot acelaşi text, prevede că hotărâreajudecătorească certificată ca şi Titlu Executoriu European,„este recunoscută şi executată în celelalte state membre, fărăa mai fi necesară încuviinţarea executării şi fără a fiposibilă contestarea recunoaşterii sale”. Aşa cum am amintit, obiect al TEE îl pot constitui

următoarele înscrisuri:- hotărârea judecătorească, înţelegând prin aceasta orice

hotărâre pronunţată de o instanţă judecătorească dintr-un stat membru;

- tranzacția judiciară, nu este definită de Regulament, darpotrivit dreptului intern, reprezintă o convenţieomologată de o instanţă judecătorească şi care, pe bazaunor îngăduinţe reciproce, conduce la soluţionarearaportului juridic litigios;

- actul autentic, definit de art.4 pct.3 din Regulament cafiind actul autentic întocmit sau înregistrat în modformal ca act autentic;

Referitor la sintagma creante necontestate, Regulamentul odetermină ca fiind acele creanţe recunoscute în mod expres decătre debitor în cadrul unei tranzacţii omologate de ojurisdicţie sau au fost încheiate în cadrul unei procedurijudiciare. După cum stabilesc prevederile art.6 alin.(1) din

Regulament, certificarea ca TEE poate fi dispusă doar în cazulîndeplinirii cumulative a următoarelor condiţii: 1. Hotărârea este executorie în statul membru de origine; 2. Hotărârea nu este incompatibilă cu dispoziţiile înmaterie de competenţă prevăzute de Regulamentul C.E.nr.44/2001; 3. Procedura judiciară din statul membru de origine aîndeplinit cerinţele prevăzute de capitolul III, art.3 alin.(1)lit.b) sau c) din Regulament, în cazul unei creanţenecontestate; 4. Hotărârea a fost pronunţată în statul membru în caredebitorul îşi are domiciliul în sensul art.59 din RegulamentulC.E. nr.44/2001, în cazul: - în care este vorba de o creanţă necontestată în sensul

art.3 alin.(1) lit.b) sau c) din Regulamentul 805/2004;

59

- în care aceasta se raportează la un contract încheiatde o persoană, consumatorul, pentru o utilizare care se poateconsidera ca fiind străină de activitatea sa profesională; - în care debitorul este consumatorul.

Prima condiţie impune valorificarea unei deciziijudiciare care este executorie în statul membru de origine, iarcea de-a doua vizează respectarea regulilor de competenţă,prevăzute în Regulamentul C.E. nr.44/2001. Cea de-a treiacondiţie se referă la respectarea normelor de competenţăteritorială, însă cea de-a patra condiţie este cea maiimportantă deoarece se raportează la exigenţe de ordin strictprocedural(Cap.III din Regulament). Aceste exigenţe stabilesc co o hotărâre privind ocreanţă necontestată “nu poate fi certificată ca titluexecutoriu European decât dacă procedura judiciară din statulmembru de origine a îndeplinit condiţiile de procedură”. Acestestandarde minimale se referă la: notificarea sau comunicareaînsoţită de confirmarea de primire de către debitor;notificarea sau comunicarea către reprezentanţii debitorului;informarea în bună şi cuvenită formă a debitorului cu privirela creanţă, etc. Certificarea poate fi refuzată de către instanţacompetentă, într-un singur caz şi la cererea debitorului, încazul în care hotărârea certificată ca titlu executoriueuropean este incompatibilă cu o hotărâre pronunţată anteriorîn orice stat membru sau într-o ţară terţă(art.21 dinRegulament). În dreptul nostru intern, aşa cum am amintit Legea

nr.191/2007 a preluat prevederile Regulamentului C.E.nr.805/2004. Această lege conţine norme procedurale preivitoarela certificarea de către autorităţile române a titlurilorexecutorii europene care vor circula din România în celelaltestate membre. Potrivit art.2 alin.(1) din lege, dacă titlul

executoriu este o hotărâre judecătorească competenţa decertificare este de competenţa primei instanţe, iar dacă titlulexecutoriu este un act autentic, certificarea este decompetenţa judecătoriei în a cărei circumscripţie se aflăemitentul actului(alin.2). Efectul major al TEE este acela că executarea se

face în conformitate cu procedurile legale din statul în carese face urmărirea(art.20 alin.1 din Regulament), ca orice

60

hotărâre pronunţată de statul membru de executare. În acestsens şi Noul Cod de procedură civilă face referire expresă laexecutarea silită a înscrisurilor care pot constitui TEE.Astfel, art. 636 NCPC prevede faptul că, titlurile executoriieuropene cu privire la care dreptul Uniunii Europene nu cererecunoaşterea prealabilă în statul membru în care se va faceexecutarea sunt executorii de drept, fără nicio altăformalitate prealabilă.

d) Titlurile executorii emise în materie fiscală Dispoziţiile O.G. nr. 92/2003 privind Codul deprocedură fiscală stabilesc faptul că executarea silită acreanţelor fiscale se efectuează în temeiul unui titluexecutoriu emis, potrivit prevederilor din cod, de cătreorganul fiscal de executare competent în a cărui razăteritorială îşi are domiciliul fiscal debitorul sau al unuiînscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu.Însă, aşa cum am mai amintit, competenţa de punere în executaresilită a unor asemenea titluri executorii, aparţineexecutorilor fiscali.

e) Actele autentificate de notarul public Activitatea notarială modernă evidenţiazăprincipiul potrivit căruia ”actul îndeplinit de notarul public,purtând sigiliul şi semnătura acestuia, este de autoritatepublică, are forţă probantă şi, după caz, forţa executorieprevăzută de lege”(art.7 din Legea nr.36/1995). Scopul activităţii notariale este acela de a constataraporturile juridice civile sau comerciale nelitigioase alepersoanelor fizice sau juridice. Având statutul unei funcţii autonome de autoritatepublică, notarul public, printre multiplele atribuţii, pe carelegea i le recunoaşte, poate autentifica şi înscrisurile înconţinutul cărora se constată raporturi juridice dintre părţi. Legea le acordă acestor înscrisuri efect executoriu,potrivit prevederilor art.101 din Legea nr.36/1995, carestabileşte şi condiţiile în care acel înscris capătă acestefect. Prin urmare, art.66 stabileşte că “ Înscrisulautentificat de notarul public care constată o creanţă certăşi lichidă are putere de titlu executoriu la dataexigibilităţii acesteia. În lipsa înscrisului original poate

61

constitui titlu executoriu duplicatul sau copia legalizată depe exemplarul din arhiva notarului public.”. În consecinţă, acest text reproduce practic condiţiileimpuse de art.662 alin.(1) NCPC pentru declanşarea proceduriiexecuţionale în vederea recuperării unei creanţe. Caracterulcert, lichid şi exigibil al creanţei constatate prin înscrisulautentificat de notarul public, reprezintă condiţiile sine quanon pentru realizarea dreptului subiectiv recunoscut de acelînscris creditorului. f) Cambia, cecul şi biletul la ordin Aceste titluri de credit, prezintă o importanţă aparte încontextul unei economii de piaţă funcţională, tocmai de aceealegislaţia care le reglementează le consacră caracterexecutoriu. Acest caracter executoriu rezultă din conţinutulart. 640 NCPC. De asemenea, caracterul executoriu al cambiei esteprevăzut şi de dispoziţiile art.61 alin.(1) şi (2) din Legeanr.58/1934 asupra cambiei şi biletului la ordin. În privinţabiletului la ordin, caracterul executoriu este dedus prininterpretarea art.106 coroborat cu art.61 din Legea nr.58/1934.Acelaşi efect este consacrat şi cecului de art.53 din Legeanr.59/1934.

g) Contractele de arendare Potrivit dispoziţiilor Legii arendării nr.16/1994(modificată prin Legea nr.58/1995 şi Legea nr.65/1998 pentrumodificarea şi completarea Legii nr. 16/1994), contractele dearendare încheiate în scris si înregistrate la consiliullocal în raza cărora se găseşte terenul arendat, constituietitluri executorii pentru plata arendei la termenele şi înmodalităţile stabilite în acel contract. Contractul de arendare are natură pur civilă.Arendarea este un contract sinalagmatic (bilateral), cuexecutare succesivă şi netranslativ de proprietate, ca şilocaţiunea. Tot astfel, este un contract prin definiţie, cutitlu oneros. Contractul se încheie între proprietar,uzufructuar sau alt deţinător legal de bunuri agricole (terenarabil, vii, livezi, păşuni, construcţii , animale, etc.) şiarendaş, cu privire la exploatarea bunurilor agricole, pe odurata determinată şi la un preţ stabilit de părţi. Arendaşulpoate fi persoană fizică sau juridică, dar trebuie să

62

îndeplinească condiţiile prevăzute de lege(să fie cetăţeanromân cu domiciliul în România, etc). Executarea silită în temeiul acestor înscrisuri,poate avea ca obiect recuperarea bunurilor care au făcutobiectul contractului sau a contravalorii acestora şi pe carearendaşul nu le-a restituit conform clauzelor stabilite înconţinutul acelui contract.

h) Contractul de credit bancar Potrivit art. 120 din OUG nr. 99/2006 privindinstituţiile de credit şi adecvarea capitalului, contractele decredit, inclusiv contractele de garanţie reală sau personală,încheiate de o instituţie de credit constituie titluriexecutorii. În aceste condiţii, respectivele contracte pot faceobiectul unei executări silite în condiţiile Codului deprocedură civilă.

i) Contractul de credit încheiat cu o instituție financiară nebancară În temeiul art. 52 alin.(1) din Legea nr. 93/2009 privindinstituţiile financiare nebancare, contractele de creditîncheiate de o instituţie financiară nebancară, precum şigaranţiile reale şi personale afectate garantării acestuicredit, constituie titluri executorii. Aşadar şi aceste actepot face obiectul unei proceduri de executare silită conformadispoziţiilor Codului de procedură civilă.

j) Contractul de credit ipotecar şi garanțiile reale şi personale conform Legiinr. 190/1999 privind creditul ipotecar pentru investiții imobiliare Contractul de credit ipotecar este reglementat de Legeanr. 190/1999 modificată41, privind creditul ipotecar pentruinvestitii imobiliare.Contractul de credit ipotecar pentruinvestitii imobiliare desemnează acel tip de credite acordatede instituţii financiare autorizate, destinat să finanţezeconstruirea, cumpărarea, reabilitarea, consolidarea sauextinderea imobilelor cu destinaţie locativă, industrială saucomercială. Potrivit prevederilor art. 21 din lege, ‘Contractul decredit ipotecar, precum şi garanţiile reale şi personalesubsecvente constituie titluri executorii, urmând să fieînvestite cu formulă executorie de către instanţa locului undeeste situat imobilul’.

41 Această lege a fost modificată prin Legea nr.201/2002.

63

k) Contractul de leasing Dispoziţiile art. 8 din Ordonanţa Guvernului nr. 51/1997modificată42 şi republicată, privind operaţiunile de leasing şisocietăţile de leasing, republicată, stabilesc faptul că,„contractele de leasing, precum şi garanțiile reale şi personale, constituite în scopulgarantării obligațiilor asumate prin contractul de leasing, constituie titluriexecutorii". Pentru a dobândi acest efect executoriu, în cazulcontractului de leasing, utilizatorul trebuie să înceteze sămai plătească ratele, iar finanţatorul în această situaţie, aredreptul de a rezoluţiona unilateral contractul pentruneîndeplinirea obligaţiilor contractuale, fără restituirearatelor achitate utilizatorului. Pornind de la Art. 8 al OG 51/1997 constatamurmatoarele: "contractul de leasing constituie titluexecutoriu” dacă utilizatorul nu predă bunul în următoarelesituaţii:

- la sfârşitul perioadei de leasing, dacă utilizatorul nua formulat opţiunea cumpărării bunului sau a prelungiriicontractului;

- în cazul rezilierii contractului din vina exclusivă autilizatorului.

Pornind de la acest articol, unele instantejudecatoreşti din România au interpretat, în mod greşitapreciem noi, că, "contractele de leasing ar fi titluriexecutorii doar pentru predarea bunurilor". Dorim să specificămfaptul că doar unele instanţe apreciează în acest sens, alteleconsiderând îndreptăţit că nu ar fi nici o distincţie pentrucaracterul executoriu al contractului de leasing - pentrupredarea bunului sau recuperarea ratelor restante. Dorim să precizăm că interpretarea diferită şipractica neunitară a instanţelor judecătoreşti este cauzată înprimul rând de formularea nefericită a legiuitorului, deoarecenu a prevăzut şi situaţia în care ratele restante şi neachitatetrebuie recuperate tot ca urmare a efectului executoriu produsde contractul de leasing.

l) Contractul de ipotecă mobiliară

42 Ultima modificare a fost adusă, prin Legea nr. 287/2006.

64

Contractul de ipotecă mobiliară constituit în temeiuldispoziţiilor NCC, reprezintă titlu executoriu. Obiectul unuicontract de ipotecă mobiliară îl poate viza, bunurile mobilecorporale sau incorporale, drepturi mobiliare sau, bunurimobile prin anticipaţie. Contractul de ipotecă mobiliară poateface obiectul unei executări silite directe deoarece, potrivitart. 2.442 alin.(1) NCC creditorul poate solicita concursulexecutorului judecătoresc pentru a prelua bunul care faceobiectul acestei garanţii. În schimb, potrivit art. 622 alin.(5) NCPC, vânzarea bunurilor mobile ipotecate, se va face decătre creditor, cu încuviinţarea instanţei şi fără intervenţiaexecutorului judecătoresc.

m) Contractele de împrumut încheiate de casele de ajutor reciproc alepensionarilor Casele de ajutor reciproc ale pensionarilor suntorganizaţii cu caracter civic, persoane juridice de dreptprivat cu caracter nepatrimonial, neguvernamental, cu scop decaritate, de întrajutorare mutuală şi de asistenţă socială. Înexercitarea atribuţiilor, Casele de ajutor reciproc alepernsionarilor sprijină membrii lor prin acordarea deîmprumuturi rambursabile, ajutoare nerambursabile şi ajutoarepentru acoperirea cheltuielilor de înmormântare foştilormembrii. Contractele de împrumut, astfel încheiate, constituietitluri executorii potrivit art. 14 din Legea nr. 540/2002privind casele de ajutor reciproc ale pensionarilor.

n) Actele de sancționare în materia contravențiilor Executarea sancţiunilor contravenţionale estereglementată prin dispoziţiile art. 37-42 din OG nr. 2/2001privind regimul juridic al contravenţiilor. Articolul 37stabileşte faptul că, procesul-verbal neatacat în termenulprevăzut la art. 31, precum şi hotărârea judecătoreascădefinitivă prin care s-a soluţionat plângerea constituie titluexecutoriu, fără vreo altă formalitate. Dispoziţii asemenătoare se regăsesc şi în art. 120 dinOUG nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice,potrivit cu care procesul-verbal neatacat în termen de 15 zilede la data comunicării acestuia ori, după caz, a rămâneriidefinitive a hotărârii judecătoreşti prin care s-a respinsplângerea constituie tilu executoriu, fără vreo altăformalitate.

65

Considerăm deosebit de util să precizăm faptul că,aceste titluri executorii se vor pune în executare doar decătre executorii fiscali cu respectarea normelor în materiestatuate de Dispoziţiile O.G. nr. 92/2003 privind Codul deprocedură fiscală.

o) Actele executorilor judecătoreşti care, potrivit legii, constituie titluriexecutorii Normele noului Cod de procedură civilă, recunosc un caracterexecutoriu anumitor acte emise de către executoriijudecătoreşti. Cu această ocazie am putea aminti despre :- unele încheieri ale executorilor judecătoreşti emise curespectarea formei prevăzute de disp. art. 656 NCPC;- actul de adjudecare emis potrivit dispoziţiilor art. 852NCPC;

p) Contractul de asistență juridică Contractul de asistenta juridica este încheiat înformă scrisă, cerută ad probationem. El trebuie să îndeplineascătoate condiţiile cerute de lege pentru încheierea valabilă aunei convenţii şi dobândeşte dată certă prin înregistrarea saîn registrul oficial de evidenţă al avocatului, indiferent demodalitatea în care a fost incheiat. Contractul de asistenţăjuridică reuneşte în conţinutul său elemente specificecontractului de mandat şi elemente specifice unui contract deprestări de servicii, având caracteristici deosebite. În consecinţă, din interpretarea şi aplicareaunitară a prevederilor art. 30 alin. 3 teza a II-a din Legeanr. 51/1995, republicata, raportat la prevederile art. 632 dinNCPC, contractele de asistenţă juridică au caracter de titluexecutoriu conferit prin lege şi pot fi puse în executaresilită.

r) Actele altor autorități care, potrivit legii, pot constitui titluri executorii În rândul acestor acte, putem include acele acte aleunor organe cărora legea le recunoaşte un caracter executoriu.Aceste acte pot fi următoarele:

- titlul constatator al creanței Oficiului de Recuperare aCreanțelor Bancare. Potrivit art 16 alin.(2) din Legeanr. 333/2001 privind unele măsuri pentru diminuarea

66

consecinţelor încetării răscumpărării de unităţi de fondde către Fondul Naţional de Investiţii, orice titluconstatator al creanţei Oficiului de Recuperare aCreanţelor Bancare, precum şi orice act încheiat deaceasta pentru realizarea creanţelor preluate potrivitart. 14 constituie titlu executoriu;

- contractele sau convențiile de credit ori alte titluriconstatatoare ale creanțelor AVAS. Articolul 39 alin.(1)din OUG nr. 51/1998 privind valorificarea unor activeale statului prevede că, poate constitui titluexecutoriu contractul sau convenţia de credit dintrebancă şi debitorul cedat ori alte titluri constatatoareale creanţelor, actele prin care s-au constituitgaranţii personale sau reale pentru restituirea acestorcreanţe cesionate, potrivit legii, AVAS, precum şi oricealte acte sau înţelegeri încheiate de aceasta pentruvalorificarea creanţelor preluate;

- titlul executoriu potrivit OG nr. 80/2013 privind taxelejudiciare de timbru. Potrivit art. 41 al acetstui actnormativ, în vederea executarii creantelor avand caobiect taxa judiciara de timbru, instantelejudecatoresti vor comunica de îndata hotararea, careconstituie titlu executoriu pentru plata taxei judiciarede timbru. Executarea creantelor avand ca obiect taxajudiciara de timbru se efectueaza prin organele deexecutare ale unitatilor administrativ-teritorial incare persoana fizica are domiciliul sau resedinta ori,dupa caz, in care persoana juridica are sediul social.

67

Capitolul IV. Obiectul și modalitățile procedurii de executaresilită în materie civilă

1. Considerații generale privind obiectul și modalitățileprocedurii de executare silită

Pentru a fi declanşată executarea silită, trebuie avut învedere în primul rând care poate fi obiectul acestei proceduri.În funcţie de obiectul acestei proceduri, putem identifica şimodalitatea concretă de executare silită aplicabilă în cazulrespectiv. În cadrul executării silite directe, obiectul executării

coincide cu obiectul obligaţiei prevăzute în titlul executoriu,întrucât se urmăreşte executarea în natură a obligaţiei decătre debitor. În cazul executării silite indirecte, obiectulexecutării silite este distinct, deoarece vizează bunurilemobile şi imobile din patrimoniul debitorului, acestea urmând afi indisponibilizate şi valorificate, iar din suma obţinutăurmează a fi îndestulat creditorul.Pentru executarea silită indirectă, Noul Cod civil stabileşte

în conţinutul art. 2.324 o garanţie comună a creditorilorchirografari asupra patrimoniului debitorului. Astfel, potrivitacestui text, cel care este obligat personal răspunde cu toatebunurile sale mobile şi imobile, prezente şi viitoare. Acestebunuri, servesc drept garanţie comună(gaj general) acreditorilor săi. Această garanţie comună recunoscută creditorilor chirografari

de NCC, nu trebuie confundată cu garanţia constituită printr-o

68

ipotecă mobiliară sau imobiliară. Ipoteca mobiliară sauimobiliară, reprezintă un drept accesoriu dreptului de creanţăstabilit în conţinutul unui titlu executoriu, constituit înunele cazuri chiar de către debitor sau, după caz, de terţepersoane în favoarea creditorului, asupra unor bunuri mobilesau imobile determinate.De aceea, este foarte important de reţinut faptul că obiectul

procedurii de executare silită determină în toate cazurile şimodalitatea de executare, care aceasta la rândul său, aşa cumvom putea remarca în rândurile următoare, poate îmbrăca maimulte forme prevăzute de NCPC.

2. Determinarea obiectului procedurii de executare silită.Bunuri susceptibile de executare silită

Cu privire la obiectul executării silite indirecte, se poateafirma faptul că acesta este determinat de dispoziţiile art.629 alin. (1) NCPC. Potrivit acestui text de lege, veniturileşi bunurile debitorului pot fi supuse executării silite dacă,potrivit legii, sunt urmăribile şi numai în măsura necesarăpentru realizarea drepturilor creditorilor. Cu referire labunurile supuse unui regim special de circulaţie, conformalineatului (2) al textului amintit, acestea pot fi urmăritenumai cu respectarea condiţiilor prevăzute de lege. Aşadar,textul citat nu reprezintă altceva decât o expresie aprincipiului potrivit căruia întreaga avere a debitoruluiformează garanția comună a creditorilor.Aşa cum am mai amintit, această garanţie comună a

creditorilor chirografari asupra patrimoniului debitorului esteconsacrată în art. 2.324 NCC. Dispoziţiile cuprinse în art. 629 alin. (1) NCPC constituie

regula în ceea ce priveşte obiectul executării silite, însăexistă şi excepţii, reglementate chiar de alineatul următor alaceluiaşi text de lege. Aşa cum am mai arătat, bunurile supuseunui regim special de circulaţie pot fi urmărite numai curespectarea condiţiilor prevăzute de lege. De exemplu, înpractica judiciară nu a existat un punct de vedere unitar cuprivire la faptul că un imobil dobândit în temeiul Legii nr.112/1995 putea sau nu fi supus urmăririi silite, întrucât art.9 din aceeaşi lege prevedea că acesta nu poate fi înstrăinattimp de 10 ani de la data dobândirii. Această problemă a fost tranşată de Înalta Curte de Casaţie

şi Justiţie care, prin Decizia nr. 79/2007, admiţând recursul

69

în interesul legii declarat de procurorul general alParchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, astatuat că dispoziţiile art. 9 alin. (8) din Legea nr. 112/1995pentru reglementarea situaţiei juridice a unor imobile cudestinaţia de locuinţe trecute în proprietatea statului, seinterpretează în sensul că imobilele dobândite în temeiulprevederilor acestui articol pot constitui obiect al executăriisilite.

3. Bunuri ce pot fi exceptate de la procedura de executaresilită

În sistemul procedural civil actual, sunt instituite oserie de situaţii în care anumite bunuri aflate înpatrimoniul debitoriului urmărit pot fi exceptate total sauparţial de la executarea silită. Pentru a teoretiza această afirmaţie, trebuie sădistingem între bunurile neurmăribile care aparţin pesoanelorfizice(A) şi bunurile neurmăribile care aparţin persoanelorjuridice de drept public(B): A) Bunurile neurmăribile aparținând persoanelor fiziceCategoriile de bunuri aparţinând debitorului şi exceptate de

la urmărirea silită se împart la rândul lor în două tipuri.Este vorba, în primul rând, despre bunurile inalienabiledatorită caracterului lor personal şi, în al doilea rând,despre acele bunuri care, deşi sunt alienabile, sunt sustrasede la urmărire în considerarea caracterului umanitar alexecutării silite43.a) bunuri exceptate de la urmărirea silită ca inalienabile

datorită caracterului lor personal. Se încadrează în aceastăcategorie dreptul de uz şi dreptul de abitație. Potrivit art.752 NCC, uzuarul şi titularul unui drept de abitaţie nu potceda drepturile sale altor persoane, iar bunul ce face obiectulacestor drepturi nu poate fi închiriat sau, după caz, arendat.De asemenea, prin legi speciale s-au prevăzut o serie de

inalienabilități cu caracter temporar, şi anume:– locuinţa dobândită în condiţiile Decretului-lege nr.

61/1990 privind vânzarea de locuinţe construite din fondurilestatului către populaţie nu poate fi înstrăinată saurestructurată decât cu autorizarea prealabilă a C.E.C.-ului[art. 12 alin. (2)];

43 E. Oprina, op. cit., p. 230.

70

– terenul atribuit în conformitate cu dispoziţiile art. 19alin. (1), art. 21 şi art. 43 din Legea nr. 18/1991 privindfondul funciar, republicată, nu poate fi înstrăinat prin acteîntre vii timp de 10 ani socotiţi de la începutul anuluiurmător celui în care s-a făcut înscrierea proprietăţii (art.32);– locuinţa dobândită în condiţiile Legii nr. 85/1992 nu poate

fi înstrăinată sau restructurată până la achitarea integrală apreţului, fără autorizarea prealabilă a unităţii vânzătoare(art. 15 alin. ultim);b) bunuri alienabile ce nu pot fi urmărite silit. În

conformitate cu art. 726 NCPC, nu pot fi supuse executăriisilite:– bunurile de uz personal sau casnic indispensabile traiului

debitorului şi familiei sale, precum şi obiectele de cult, dacănu sunt mai multe de acelaşi fel;– obiectele indispensabile persoanelor cu handicap şi cele

destinate îngrijirii bolnavilor;– alimentele necesare debitorului şi familiei sale pe timp de

trei luni, iar dacă debitorul se ocupă exclusiv cu agricultura,alimentele necesare până la noua recoltă, animalele destinateobţinerii mijloacelor de subzistenţă şi furajele necesarepentru aceste animale până la noua recoltă;– combustibilul necesar debitorului şi familiei sale socotit

pentru 3 luni de iarnă;– scrisorile, fotografiile şi tablourile personale sau de

familie şi altele asemenea;– bunurile declarate neurmăribile în cazurile şi condiţiile

prevăzute de lege;c) bunuri alienabile care se pot urmării silit în mod

condiționat. Potrivit art. 727 NCPC, pot fi urmăritecondiţionat următoarele bunuri:–bunurile mobile care fac obiectul unei diviziuni a

patrimoniului afectate exerciţiului unei profesii autorizate nupot fi urmărite decât de către creditorii ale căror creanţe s-au născut în legătură cu exercitarea profesiei respective;– bunurile care nu sunt afectate unui patrimoniu profesional

individual, dar care servesc la exercitarea ocupaţiei sauprofesiei debitorului persoană fizică, pot fi supuse urmăririisilite numai dacă nu există alte bunuri urmăribile şi numaipentru obligaţii de întreţinere sau alte creanţe privilegiateasupra imobilelor;

71

– inventarul agricol, inclusiv animalele de muncă, furajelepentru aceste animale şi seminţele pentru cultura pământului,în afară de cazul în care asupra acestor bunuri există un dreptde gaj sau privilegiu pentru garantarea creanţei, dacădebitorul se ocupă cu agricultura;d) urmărirea salariului și a altor venituri periodice. În

conformitate cu dispoziţiile art. 728 NCPC, salariile şi altevenituri periodice realizate din muncă, pensiile acordate încadrul asigurărilor sociale, precum şi alte sume ce se plătescperiodic debitorului şi sunt destinate asigurării mijloacelorde existenţă ale acestuia pot fi urmărite:– până la 1/2 din venitul lunar net, pentru sume datorate cu

titlu de obligaţie de întreţinere sau alocaţie pentru copii;– până la 1/3 din venitul lunar net, pentru orice alte

datorii;– dacă sunt mai multe urmăriri asupra aceleiaşi sume,

urmărirea nu poate depăşi 1/2 din venitul lunar net aldebitorului, indiferent de natura creanţelor, în afară de cazulîn care legea prevede altfel;– veniturile din muncă sau orice alte sume ce se plătesc

periodic debitorului şi sunt destinate asigurării mijloacelorde existenţă ale acestuia, în cazul în care sunt mai mici decâtcuantumul salariului minim net pe economie, pot fi urmăritenumai asupra părţii ce depăşeşte ½ din acest cuantum;– ajutoarele pentru incapacitate temporară de muncă,

compensaţia acordată salariaţilor în caz de desfacere acontractului individual de muncă pe baza oricăror dispoziţiilegale, precum şi sumele cuvenite şomerilor, potrivit legii, nupot fi urmărite decât până la limita de 1/2 din cuantumulacestora şi doar pentru sume datorate cu titlu de obligaţie deîntreţinere şi despăgubiri pentru repararea daunelor cauzateprin moarte sau prin vătămări corporale, dacă legea nu dispunealtfel;– alocaţiile de stat şi indemnizaţiile pentru copii,

ajutoarele pentru îngrijirea copilului bolnav, ajutoarele dematernitate, cele acordate în caz de deces, bursele de studiiacordate de stat, diurnele, precum şi orice alte asemeneaindemnizaţii cu destinaţie specială, stabilite potrivit legii,nu pot fi urmărite pentru niciun fel de datorii.De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile art. 780 alin.

(5) NCPC nu sunt supuse executării silite prin poprire:

72

– sumele care sunt destinate unei afectaţiuni specialeprevăzute de lege şi asupra cărora debitorul este lipsit dedreptul de dispoziţie;– sumele reprezentând credite nerambursabile sau finanţări

primite de la instituţii sau organizaţii naţionale şiinternaţionale pentru demararea unor programe ori proiecte;– sumele necesare plăţii drepturilor salariale viitoare, dar

nu mai mult de 3 luni de la data înfiinţării popririi;e) limitări ale dreptului creditorului de a urmări imobilele

debitorului. Noul Cod de procedură civilă prevede mai multesituaţii în care dreptul creditorului de a urmări imobileledebitorului este limitat, trebuind respectată o anumită ordineîn alegerea bunurilor asupra cărora se porneşte executareasilită:– imobilul unui minor sau al unei persoane puse sub

interdicţie nu poate fi urmărit silit înaintea urmăririimobilelor sale [art. 815 alin. (1) NCPC];– în cazul în care se urmăreşte un imobil ipotecat

înstrăinat, dobânditorul acestui bun, care nu este personalobligat pentru creanţa ipotecară, poate să ceară instanţei deexecutare urmărirea altor imobile ipotecate pentru aceeaşiobligaţie, aflate în posesia debitorului principal. Până lasoluţionarea cererii, urmărirea imobilului ipotecat estesuspendată [art. 816 alin. (2) NCPC];– după primirea somaţiei, debitorul poate cere instanţei de

executare, în termen de 10 zile de la comunicare, să-iîncuviinţeze ca plata integrală a datoriei, inclusiv dobânzileşi cheltuielile de executare, să se facă din veniturileimobilului urmărit sau din alte venituri ale sale timp de 6luni [art. 823 alin. (1) NCPC];– creditorii personali ai unui debitor coproprietar sau

codevălmaş nu vor putea să urmărească partea acestuia dinimobilele aflate în proprietate comună, ci vor trebui să cearămai întâi împărţeala acestora [art. 817 alin. (1) NCPC].B) Bunuri neurmăribile aparținând persoanelor juridice de

drept publicPotrivit art. 136 din Constituţia României44, proprietatea

este publică sau privată. Proprietatea publică este garantatăşi ocrotită prin lege şi aparţine statului sau unităţiloradministrativ-teritoriale. Bunurile proprietate publică suntinalienabile. În condiţiile legii organice, ele pot fi date în

44 Republicată în M. Of. nr. 767 din 11 octombrie 2003.

73

administrarea regiilor autonome ori instituţiilor publice saupot fi concesionate ori închiriate; de asemenea, ele pot fidate în folosinţă gratuită instituţiilor de utilitate publică.Bunurile care fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice

sunt următoarele: – bogăţiile de interes public ale subsolului;– spaţiul aerian;– apele cu potenţial energetic valorificabil, de interes

naţional;– plajele;– marea teritorială;– resursele naturale ale zonei economice şi ale platoului

continental;– alte bunuri stabilite prin lege organică.În baza acestor dispoziţii constituţionale a fost adoptată

Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimuljuridic al acesteia45, care în anexele I, II, şi III determinăbunurile care fac parte din domeniul public al statului,judeţelor, comunelor, municipiilor şi oraşelor.În conformitate cu dispoziţiile art. 11 alin. (1) din Legea

nr. 213/1998, bunurile din domeniul public nu pot fi supuseexecutării silite şi asupra lor nu se pot constitui garanţii.Domeniul privat al statului sau al unităţilor administrativ-

teritoriale, potrivit art. 4 din Legea nr. 213/1998, estealcătuit din bunuri aflate în proprietatea lor şi care nu facparte din domeniul public, iar potrivit art. 5 alin. (2) dinacelaşi act normativ, aceste bunuri sunt supuse regimuluijuridic de drept comun, deci ele pot forma obiectul executăriisilite.Legislaţia franceză face distincţie între bunurile

disponibile, bunuri indisponibile şi bunurile neurmăribile sauinsesizabile.Literatura de specialitate46 defineşte bunurile urmăribile ca

fiind toate bunurile ce aparţin debitorului, chiar dacă suntdeţinute de către terţi47. Indisponibilitatea48 unui bun constăîntr-un obstacol temporar de a urmări bunul, provenind dintr-ocircumstanţă particulară (bunuri ce aparţin domeniului publicsau care se află în indiviziune ori persoana titulară a45 M. Of. nr. 448 din 24 noiembrie 1998.46 M. Donnier, J.B. Donnier, op.cit., p. 92-112.47 Articolul 13 din Legea din 9 iulie 1991.48 Acest aspect este reglementat de mai multe dispoziţii legale: art. 815-17şi art. 900-1 C. civ. francez, art. 14-3 din Legea din 9 iulie 1991 etc.

74

dreptului de proprietate asupra acestuia se află în procedurade reorganizare sau lichidare judiciară etc.), iarinsesizabilitatea49 unui bun constă în acel obstacol definitivcare derivă din lege (acele bunuri pe care legea le declarăinsesizabile sau creanţele cu caracter alimentar, bunurilemobile necesare pentru viaţa de zi cu zi şi folositoare lamuncă pentru debitor şi familia sa, obiectele indispensabilepersoanelor handicapate sau destinate vindecării persoanelorbolnave).

4. Modalitățile procedurii de executare silităNCPC reglementează două modalităţi de executare silită,

respectiv executarea silită directă şi executarea silităindirectă.Executarea silită directă este acea modalitate de executare silită prin

care creditorul urmăreşte realizarea în natură a obligațiilor prevăzute în titlulexecutoriu.La rândul ei, executarea silită directă îmbracă trei forme,

şi anume:– predarea silită a bunurilor mobile (art.892-894 din NCPC);– predarea silită a bunurilor imobile (art. 895-901 din

NCPC);– executarea silită a altor obligaţii de a face sau a

obligaţiilor de a nu face (art. 902-908 din NCPC).Executarea silită indirectă este definită ca fiind acea

modalitate de executare prin care creditorul, ce are de realizat o creanță bănească,urmăreşte să realizeze această creanță prin valorificarea bunurilor debitorului sauprin poprirea sumelor de bani pe care acesta le deține la terțe persoane.Executarea silită indirectă, la rândul ei, îmbracă cinci

forme, şi anume:– urmărirea silită a bunurilor mobile (art. 726-779 din

NCPC);– poprirea (art. 780-793 din NCPC);– urmărirea silită a fructelor neculese şi recoltelor prinse

de rădăcini (art. 794-798 din NCPC);- urmărirea veniturilor generale ale imobilelor(art. 799-811

din NCPC);– urmărirea silită a bunurilor imobile (art. 812-862 din

NCPC);

49 Aceste reglementări sunt prevăzute de art. 14 din Legea din 9 iulie 1991,completate cu dispoziţiile art. 38-49 din Decretul din 31 iulie 1992.

75

În doctrina juridică50 s-a pus problema de a şti dacăexecutarea silită directă poate fi intervertită într-oexecutare silită indirectă. S-a concluzionat că acest lucrueste posibil în cazul în care există o hotărâre de condamnarealternativă, dar şi în situaţia în care hotărârea este cu osingură condamnare, iar executarea silită nu mai esteposibilă51. Potrivit art. 891 din NCPC, dacă în titlulexecutoriu nu s-a stabilit ce sumă urmează a fi plătită caechivalent al valorii lucrului în cazul imposibilităţiipredării acestuia, instanţa de executare, la cerereacreditorului, va stabili această sumă prin hotărâre dată cucitarea părţilor.

De asemenea, este deosebit de util să reţinem faptul căNoul Cod de procedură civilă reglementează o nouă modalitate deexecutare silită şi anume, urmărirea veniturilor generale ale imobilelor.

Această modalitate de executare silită, poate avea şi uncaracter social pentru debitor, întrucât dă posibilitateacreditorului să urmărească veniturile generale ale imobilului,măsură care nu poate duce la scoaterea bunului din patrimoniuldebitorului, ca în cazul urmăririi silite imobiliare indirecte.Obiectul acestei urmăriri, este în mod evident urmărireaveniturilor generale ale unui imobil, care vor fi sechestrateşi mai apoi eliberate creditorului sau după caz distribuitecreditorilor.

Subsecţiunea52 NCPC destinată urmăririi veniturilorgenerale ale imobilelor, stabileşte chiar în conţinutul primeinorme juridice (art.799), obiectul acestei modalităţi deexecutare, şi anume executarea:

- tuturor veniturile prezente şi viitoare ale imobilelorce sunt proprietatea debitorului sau asupra cărora el are undrept de uzufruct;

- veniturile debitorului arendaş sau chiar chiriaşprovenite din exploatarea imobilelor arendate sau închiriate53.

Potrivit art. 799 alin. 3 din NCPC, urmărirea veniturilorunui imobil nu va putea fi încuviinţată dacă există o urmărireimobiliară asupra aceluiaşi imobil.

50 I.C. Vurdea, Intervertirea executării silite directe în executare silităindirectă, în R.R.D. nr. 10/1974.51 S. Zilberstein, V.M. Ciobanu, op. cit., p. 50-51; E. Oprina, op. cit., p. 27-28.52 Dispoziţiile acestei proceduri, sunt cuprinse în subsecțiunea 2, din Secțiunea aIVa, Capitolul I, Titlul II din N.C.P.C.53 A se vedea A. Stoica, op cit., p. 138.

76

77

Capitolul V. Incidente procedurale ivite în cursul executăriisilite

1. Prescripția dreptului de a cere executarea silităPrescripţia dreptului de a cere executarea silită este

reglementată de art. 705-710 NCPC, texte de lege ce secompletează cu dispoziţiile NCC privind prescripţia extinctivă,care reprezintă dreptul comun în această materie.Prescripţia dreptului de a obţine executarea silită este o

cauză legală de stingere a forţei executorii a unui titluexecutoriu, care produce următoarele efecte juridice54: – stinge obligaţia organului de executare de a da curs

executării (naşte dreptul de a refuza executarea); – stinge dreptul creditorului de a obţine executarea silită;– stinge obligaţia debitorului de a se supune executării

silite. Aceasta se înfăţişează ca o sancţiune procesuală pentrucreditor şi ca un beneficiu legal pentru debitor.În conformitate cu dispoziţiile art. 705 alin. (1) NCPC,

dreptul de a obţine executarea silită se prescrie în termen de3 ani, dacă legea nu prevede altfel. În cazul titlurilor emiseîn materia drepturilor reale, termenul de prescripţie este de10 ani.Termenul de prescripţie începe să curgă de la data când se

naşte dreptul de a obţine executarea silită [(art. 705 alin.(2)]. În cazul hotărârilor judecătoreşti şi arbitrale, termenulde prescripţie începe să curgă de la data rărânerii lordefinitive. Cursul prescripţiei dreptului de a cere executarea silită

poate fi suspendat sau întrerupt. Astfel, prescripţia dreptuluide a cere executarea silită se suspendă potrivit art. 707 alin.(1) NCPC în următoarele situaţii:– în cazurile stabilite de lege pentru suspendarea termenului

de prescripţie a dreptului de a obţine obligarea pârâtului. Cutitlu exemplificativ, potrivit art. 2.532 NCC, aceste cazuripot interveni: cât timp cel împotriva căruia ea curge esteîmpiedicat de un caz de forţă majoră să facă acte deîntrerupere; pe timpul cât creditorul sau debitorul face partedin forţele armate ale României, iar acestea sunt în stare demobilizare sau de de război; între părinţi, tutore sau curatorşi cei care se află sub ocrotirea lor, prescripţia nu curge cât

54 D.A.P. Florescu, P. Coman, T. Mrejeru, M. Safta, G. Bălaşa, op. cit., p. 18.

78

timp socotelile nu au fost date şi aprobate; prescripţia nucurge împotriva celui lipsit de capacitate de exerciţiu câttimp nu are reprezentant legal şi nici împotriva celui cucapacitate restrânsă cât timp nu are cine să-i încuviinţezeactele; prescripţia nu curge între soţi în timpul căsătoriei,etc.– pe timpul cât suspendarea executării silite este prevăzută

de lege ori a fost stabilită de instanţă sau de alt organjurisdicţional competent. Cu toate acestea, prescripţia nu sesuspendă pe timpul cât executarea silită este suspendată lacererea creditorului [art. 707 alin. (3) NCPC];– cât timp debitorul nu are bunuri urmăribile sau care nu au

putut fi valorificate ori îşi sustrage veniturile şi bunurilede la urmărire;– în alte cazuri prevăzute de lege.După încetarea suspendării, prescripţia îşi reia cursul,

socotindu-se şi timpul scurs înainte de suspendare. În conformitate cu dispoziţiile art. 708 NCPC, cursul

prescripţiei se întrerupe:– pe data îndeplinirii de către debitor, înainte de începerea

executării silite sau în cursul acesteia, a unui act voluntarde executare a obligaţiei prevăzute în titlul executoriu ori arecunoaşterii, în orice alt mod, a datoriei;– pe data depunerii cererii de executare, însoţită de titlul

executoriu, chiar dacă a fost adresată unui organ de executarenecompetent;– pe data depunerii cererii de intervenţie în cadrul

urmăririi silite pornite de alţi creditori;– pe data îndeplinirii în cursul executării silite a unui act

de executare;– pe data depunerii cererii de reluare a executării;– în alte cazuri prevăzute de lege.După întrerupere începe să curgă un nou termen de

prescripţie.Prescripţia nu este întreruptă dacă cererea de executare a

fost respinsă, anulată sau dacă s-a perimat ori dacă cel care afăcut-o a renunţat la aceasta.După îndeplinirea termenului de prescripţie, potrivit art.

709 NCPC creditorul poate cere repunerea în termen, numai dacăa fost împiedicat să ceară executarea datorită unor motivetemeinice. Cererea de repunere în termen se introduce lainstanţa de executare competentă, în termen de 15 zile de la

79

încetarea împiedicării. Judecata cererii se face cu citareapărţilor, printr-o hotărâre care este supusă apelului.Dacă cererea de repunere în termen a fost admisă, creditorul

poate formula cerere de executare silită în termen de 30 dezile de la data rămânerii definitive a hotărârii.

2. Perimarea executării silităPerimarea executării silite este definită ca fiind o

sancțiune de drept procesual civil, care intervine în situaţiaîn care creditorul, din culpa sa, a lăsat să treacă un intervalde timp de 6 luni de la data îndeplinirii ultimului act deexecutare silită55. Sediul acestei materii este constituit dinprevederile art. 696-698 NCPC.Pentru a interveni perimarea executării silite, trebuie

îndeplinite următoarele condiții:– executarea silită să fie începută;– rămânerea executării în nelucrare timp de 6 luni;– culpa creditorului.Dacă primele două condiţii nu ridică probleme deosebite în

practica execuţională, cea de-a treia condiţie esteinterpretată diferit de către organele de executare silită.Culpa creditorului poate interveni în următoarele situaţii:

executorul judecătoresc îi pune în vedere creditorului săavanseze cheltuielile de executare şi acesta nu o face dindiverse motive; executorul judecătoresc îi aduce la cunoştinţăcreditorului că se impune efectuarea unei expertize pentruevaluarea imobilului debitorului, întrucât preţul nu s-a pututstabili prin acordul părţilor, iar creditorul nu avanseazăcheltuielile necesare efectuării expertizei; executoruljudecătoresc îi comunică creditorului că trebuie să numească unadministrator-sechestru cu privire la bunurile sechestrate,însă acesta nu îşi îndeplineşte această obligaţie, etc.Nu poate fi vorba despre culpa creditorului în următoarele

situaţii: creditorul nu se prezintă la licitaţia publicăorganizată de executorul judecătoresc; creditorul nu mai ialegătura cu executorul judecătoresc după ce a formulat cerereaşi a avansat cheltuielile de executare, iar executorul nu îisolicită alte date; creditorul nu îl însoţeşte pe executor la

55 Pentru amănunte privind perimarea executării silite, a se vedea I. Gârbuleț,Perimarea executării silite, în Revista de executare silită nr. 1/2007, p.83-89.

80

întocmirea procesului-verbal de situaţie; creditorul nu indicăbunurile debitorului care urmează să fie executate silit etc.Perimarea executării silite poate fi constatată, în mod

direct, de către instanţa la cererea executorului judecătorescsau a părţii interesate, prin încheiere dată cu citarea întermen scurt a părţilor. Perimarea executării atrage desfiinţarea tuturor actelor de

executare îndeplinite, cu excepţia celor care au dus larealizarea, în parte, a creanţei cuprinse în titlul executoriuşi a accesoriilor.Executorul judecătoresc urmează să constate perimarea

executării silite printr-un proces-verbal, cu citarea părţilor,care poate fi contestat la instanţa de executare, în termen de15 zile de la comunicare, în condiţiile art. 401 C. proc. civ.Această sancţiune se răsfrânge atât asupra actelor anterioare

împlinirii termenului, cât şi asupra celor întocmite ulterior,respectiv până în momentul constatării perimării. Perimarea nuse răsfrânge însă asupra dreptului creditorului de a solicitaexecutarea silită, atâta timp cât aceasta nu s-a prescris,întrucât sancţiunea afectează numai actele de urmărire. Cu altecuvinte, dreptul de a solicita executarea silită nu se stingeca urmare a constatării perimării56.De aceea, potrivit art. 698 NCPC, în cazul în care a

intervenit perimarea executării silite, se va putea face,înăuntrul termenului de prescripţie, o nouă cerere de executaresilită, iar dispoziţiile art. 664 şi 665 NCPC vor fi aplicabileîn mod corespunzător. Din interpretarea acestui text, rezultăfaptul că se consideră perimată inclusiv încheierea deîncuviinţare a executării silite dispusă de către instanţa deexecutare, fapt pentru care, după obţinerea unei noi încheieride înciviinţare, şi în funcţie de modalitatea sau forma deexecutare, executorul judecătoresc va comunica debitoruluiacest înscris, precum şi o nouă somaţie, la care nu se va maialătura titlul ce se execută.

3. Amânarea, suspendarea și restrângerea executării silite Amânarea, suspendarea şi restrângerea executării silite,pot fi considerate incidente ale executării silite care potconduce la oprirea temporară a activităţii executorului

56 I. Leş, op cit., p. 1099

81

judecătoresc. Aceste incidente, rezultă pe cale reglementarădin dispoziţiile art. 699-701 NCPC. Potrivit art. 699 alin.(1) NCPC, amânarea executăriisilite poate interveni doar în următoarele cazuri:

- procedura de citare sau de întocmire a anunţutilor şipublicaţiilor de vânzare nu a fost îndeplinită;

- dacă la termenul stabilit pentru executare, creditorulnu şi-a îndeplinit obligaţiile prevăzute de art. 646alin.(1) NCPC.

Amânarea executării silite se va dispune de cătreexecutorul judecătoresc prin încheiere, care trebuie sărespecte forma stabilită de art. 656 alin.(1) NCPC. Şi suspendarea executării silite, reprezintă un incidentcare temporizează activitatea executorului judecătoresc sau aaltor organe de executare silită într-o anumită cauză.Suspendarea poate avea loc atât înainte de declanşareaexecutării silite, cât şi în timpul desfăşurării acesteia.Suspendarea executării silite îmbracă două forme: suspendarea

voluntară şi suspendarea legală:a) suspendarea voluntară. Această formă de suspendare a

executării silite poate fi dispusă numai de către creditor,fiind o consecinţă a principiului disponibilităţii procesuale. Suspendarea voluntară, la rândul ei, poate fi expresă (atunci

când creditorul formulează cerere în acest sens) şi tacită(atunci când poate fi dedusă din neîntocmirea unor acteexecuţionale la care era necesar acordul creditorului. Deexemplu, deşi i s-a solicitat de către executorul judecătorescsă numească un administrator-sechestru pentru bunurile careurmează să fie inventariate, nu îşi îndeplineşte aceastăobligaţie). Suspendarea tacită, poate avea un efect juridcsimilar cu cel al amânării procedurii de executare silită. b) suspendarea legală. La rândul ei, suspendarea legală

îmbracă două forme: suspendarea legală de drept şi suspendarealegală facultativă.Suspendarea legală de drept intervine în următoarele cazuri:– când debitorul a murit, lăsând numai succesibili acceptaţi,

executarea începută asupra bunurilor sale se va continua încontra lor 10 zile după ce printr-o notificare au fostînştiinţaţi în mod colectiv, despre continuarea executăriisilite (art. 688 NCPC);– după primirea încheierii de încuviinţare a urmăririi,

debitorul poate cere instanţei de executare, în termen de 10

82

zile de la comunicare, să-i încuviinţeze ca plata integrală adatoriei, inclusiv dobânzile şi cheltuielile de executare, săse facă din veniturile nete ale imobilelor sale, chiarneurmărite, sau din alte venituri ale sale timp de 6 luni; încaz de admitere a cererii, instanţa va dispune suspendareaurmăririi silite imobiliare [art. 823 alin.(1) şi (2) NCPC];– în tot cursul executării silite asupra bunurilor imobile,

debitorul sau altă persoană interesată poate obţinedesfiinţarea măsurilor asigurătorii sau de executare,consemnând la dispoziţia executorului judecătoresc sau, dupăcaz, a creditorului urmăritor, întreaga valoare a creanţei, cutoate accesoriile şi cheltuielile, astfel că intervinesuspendarea de drept a executării silite în condiţiile art. 720şi art.862 NCPC .Suspendarea legală facultativă poate fi dispusă atât în

cadrul contestaţiei la executare, cât şi în urma exercităriicăilor legale de atac.Aşadar, în conformitate cu dispoziţiile art. 718 alin. (1)

NCPC, până la soluţionarea contestaţiei la executare sau aaltei cereri privind executarea silită, instanţa competentăpoate suspenda executarea, dacă se depune o cauţiune. Cuantumulacestei cauţiuni este fixat de alineatul (2) al art. 718 NCPC.În urma exercitării căilor de atac, suspendarea legală

facultativă poate fi dispusă în cazul recursului, alcontestaţiei în anulare, al revizuiri, iar în unele cazuri şiîn apel.În cazul recursului, potrivit art. 484 alin. (2) NCPC, la

cererea recurentului, instanţa sesizată cu judecarea recursuluipoate dispune, motivat, suspendarea executării hotărâriirecurate.În cazul contestaţiei în anulare, potrivit art. 507 NCPC,

instanţa poate suspenda executarea hotărârii a cărei anulare secere, sub condiţia depunerii unei cauţiuni. De asemenea, odispoziţie asemănătoare este cuprinsă în art. 512 NCPC, care sereferă la revizuire.O situaţie particulară se întâlneşte în cazul apelului.

Astfel, potrivit art. 468 alin. (5) NCPC, apelul declarat întermen suspendă executarea hotărârii de primă instanţă, cuexcepţia cazurilor prevăzute de lege. Prin urmare, efectulsuspensiv al apelului nu se va produce în cazul hotărârilor cuexecutare provizorie, de drept şi judecătorească(art. 448, art.449 NCPC). Însă, în aceste situaţii instanţa de judecată poate

83

totuşi încuviinţa suspendarea executării provizorii, dar numaicu dare de cauţiune (art. 450 NCPC).Suspendarea legală facultativă poate interveni şi în cazul

unei hotărâri arbitrale. Potrivit art. 612 NCPC, instanţajudecătorească va putea suspenda executarea hotărârii arbitraleîmpotriva căreia a fost introdusă acţiunea în anulare, numaidupă depunerea unei cauţiuni, cu respectarea proceduriistabilite de art. 484 alin.(2)-(5) şi (7) NCPC.Restrângerea executării silite poate fi dispusă numai de

către instanţa de executare. Astfel, potrivit art. 701 alin.(1)NCPC, când creditorul urmăreşte în acelaşii timp mai multebunuri mobile sau imobile a căror valoare este vădit excesivăîn raport cu creanţa ce urmează a fi realizată, instanţa deexecutare, la cererea debitorului şi după citarea creditorului,poate să restrângă executarea la anumite bunuri.Dacă cererea debitorului va fi admisă de către instanţa de

executare, atunci se va suspenda executarea celorlalte bunuri.Executarea suspendată nu va putea fi reluată decât dupărămânerea definitivă a proiectului de distribuire a sumelorrezultate din executarea efectuată şi numai în măsuraneîndestulării creanţei creditorului, sau după caz acreditorilor.

4. Depunerea unei sume cu afectațiune specială O altă operaţiune prin intermediul căreia se poatetemporiza executarea silită, o reprezintă şi depunerea unuisume cu afectaţiune specială. Această procedură este specificănumai executărilor silite indirecte. Prin intermediul acestei proceduri, reglementată deNCPC, se oferă posibilitatea debitorului, a terţului garantsau, a unei alte persoane interesate, să consemneze la oinstituţie de credit, la dispoziţia executorului judecătorescsau după caz, la dispoziţia creditorului urmăritor, întreagavaloare a creanţei, cu toate accesoriile şi cheltuielile deexecutare şi să depună dovada de consemnare la executoruljudecătoresc. Efectul depunerii unei sume cu afectaţiunespecială constă în desfiinţarea măsurilor asiguratorii ori acelor de executare silită. În acest sens, potrivit art. 720 NCPC condiţiileprocedurii de depunere a unei sume cu afectaţiune specială sunturmătoarele:

84

- să fie îndeplinită până la adjudecarea bunurilor scoasela vânzare silită;

- partea interedsată să consemneze la o instituţie decredit întreaga valoare a creanţei, cu toateaccesoriile şi cheltuielile de executare;

- dovada de consemnare, însoţită de cererea debitoruluisau a terţului garant privind desfiinţarea măsurilorasiguratorii ori de executare, să fie depusă laexecutorul judecătoresc învestit cu respectivaexecutare silită.

Dacă sunt îndeplinite aceste condiţii, executoruljudecătoresc competent se va pronunţa de urgenţă, prinîncheiere, dată cu citarea părţilor, ce va fi comunicată deîndată părţilor. În cazul în care cererea este admisă şidebitorul sau terţul garant nu se opune, executoruljudecătoresc prin aceeaşi încheiere, odată cu desfiinţareamăsurilor, va dispune şi eliberarea sumei în mâinilecreditorului. În ipoteza în care debitorul sau terţul garant vadovedi că a făcut contestaţie în termen şi se va opune laeliberarea sumei, executarea va fi suspendată de drept, iarexecutorul judecătoresc se va pronunţa asupra eliberării sumeinumai după ce instanţa a dat o hotărâre definitivă asupracontestaţiei respective.

5. Proprietatea comună asupra bunurilor supuse executăriisilite

În conformitate cu dispoziţiile art. 817 alin. (1) NCPC,creditorii personali ai unui debitor coproprietar saucodevălmaş nu vor putea să urmărească partea acestuia dinimobilele aflate în proprietate comună, ci vor trebui să cearămai întâi partajul acestora. La cererea creditorului, acţiuneaîn împărţeală poate fi notată în cartea funciară.Împărţeala bunurilor proprietate comună se poate face fie pe

cale principală, fie în cadrul unei contestaţii la executare,la solicitarea părţii interesate. Executorul judecătoresc nu poate solicita împărţeala

bunurilor proprietate comună, întrucât el nu are calitateprocesuală activă în această situaţie. În acest caz, executareasilită nu poate avea loc până la soluţionarea cererii deîmpărţeală, fiind de drept suspendată.

85

Creditorii personali pot urmări însă cota-parte determinatăa debitorului lor din dreptul de proprietate asupra imobilului,fără a mai fi necesar să ceară împărţeala, dacă ea esteneîndoielnic stabilită şi lămurită şi este înscrisă, prinarătarea unei fracţiuni, în cartea funciară. În acest caz,coproprietarii vor putea cere punerea în vânzare a întreguluiimobil aflat în coproprietate.Dacă se urmăreşte o cotă-parte determinată dintr-un bun ce

aparţine debitorului, atunci nu este nevoie să se soliciteîmpărţeala.

6. Beneficiul de discuțiune și beneficiul de diviziuneBeneficiul de discuţiune şi beneficiul de diviziune

constituie facultăţi pe care legea le conferă în anumitesituaţii debitorului ori persoanei urmărite pentru bunurilesale, de a cere creditorului să urmărească bunurile alteipersoane sau să dividă urmărirea, ceea ce este de natură săducă la temporizarea executării silite întreprinse decreditor57.Beneficiul de discuţiune şi beneficiul de diviziune poate fi

invocat în următoarele situații:– fidejusorul poate opune creditorului beneficiul de

discuţiune, cerându-i să urmărească bunurile principale şinumai după aceea, dacă nu va fi îndestulat, să-l urmărească peel (art. 2.294 NCC). În cazul în care există mai mulţifidejusori care garantează faţă de unul şi acelaşi creditor,pentru una şi aceeaşi datorie, fidejusorul urmărit poate opunebeneficiul de diviziune, cerând creditorului ca urmărirea să sedividă pe ceilalţi fidejusori (art. 2.298 NCC);– dobânditorul bunului ipotecat va putea să opună

creditorului ipotecar o excepţie similară beneficiului dediscuţiune al fidejusorului, solicitând urmărirea altor imobileipotecate pentru aceeaşi datorie în patrimoniul debitoruluiprincipal [art. 816 alin.(2) NCPC];– minorul sau persoana pusă sub interdicţie pot opune

creditorului beneficiul de discuţiune, cerându-i acestuia săurmărească mai întâi bunurile sale mobile [art. 815 alin. (1)NCPC];– în cazul în care creditorii personali ai unuia dintre soţi

cer împărţeala bunurilor comune, înainte de a urmări bunurileproprii ale soţului debitor ori dacă creditorii comuni urmăresc

57 S. Zilberstein, V.M. Ciobanu, op. cit., p. 244.

86

bunurile proprii ale soţilor, înainte de urmărirea bunurilorcomune, se va invoca, chiar din oficiu, beneficiul dediscuţiune.

7. Întoarcerea executării silitePotrivit art. 722 NCPC, în toate cazurile în care se

desfiinţează titlul executoriu sau însăşi executarea silită,cel interesat are dreptul la întoarcerea executării, prinrestabilirea situaţiei anterioare acesteia. Cheltuielile deexecutare pentru actele efectuate rămân în sarcinacreditorului.

Bunurile asupra cărora s-a făcut executarea se vor restituicelui îndreptăţit, fără însă a se aduce atingere drepturilordefinitiv dobândite de terţii de bună – credinţă.

În cazul în care executarea silită s-a făcut prin vânzareaunor bunuri mobile, întoarcerea executării se va face prinrestituirea de către creditor a sumei rezultate din vânzare,actualizată în funcţie de rata inflaţiei, cu excepţia situaţieicând îşi găseşte aplicarea art. 776 NCPC.

Modalitatea de restabilire a situaţiei anterioaredecalnşării executării silite este reglementată de art. 723NCPC. Astfel, dacă instanţa judecătorească a desfiinţat titlulexecutoriu sau însăşi executarea silită, la cererea celuiinteresat, va dispune, prin aceeaşi hotărâre, şi asuprarestabilirii situaţiei anterioare executării.

Dacă instanţa care a desfiinţat hotărârea executată a dispusrejudecarea în fond a procesului şi nu a luat măsurarestabilirii situaţiei anterioare executării, această măsură seva putea dispune de instanţa care rejudecă fondul.

Dacă nu s-a dispus restabilirea situaţiei anterioareexecutării, cel îndreptăţit o va putea cere, pe cale separată,instanţei de executare. Judecata se va face de urgenţă şi cuprecădere, hotărârea fiind supusă numai apelului. Pentru restabilirea cu celeritate a situaţieianterioare demarării procedurii de executare, legiuitorulprocesual civil a prevăzut în conţinutul art. 725 NCPC,posibilitatea executării provizorii a hotărârii de primăinstanţă prin care s-a dispus această măsură.

Dispoziţiile NCPC, reglementează şi anumite cazuri specialede întoarcere a executării silite(art. 724). În acest sens,textul face referire la titlul executoriu emis de un alt organ

87

decât o instanţă judecătorească şi care a făcut obiectulprocedurii de executare silită efectuată de către executoruljudecătoresc.

Dacă acest titlu a fost desfiinţat de acel organ sau de unalt organ din afara sistemului instanţelor judecătoreşti, iarmodalitatea restabilirii situaţiei anterioare executării nueste prevăzută de lege ori, deşi este prevăzută, nu s-a luataceastă măsură, ea se va putea obţine pe calea unei cereriintroduse la instanţa de executare cu respectarea condiţiilorstabilite de art.723 alin.(3) NCPC.

88

Capitolul VI. Contestația la executare

Contestaţia la executare58 este definită ca fiind mijloculprocedural prin care părţile sau terţele persoane vătămate prinexecutare se pot plânge instanţei competente în scopul de aobţine desfiinţarea actelor ilegale de executare59. Prinurmare, procedura execuţională trebuie să se desfăşoare numaiîn condiţiile prescrise de lege, în caz contrar, aceasta poatefi anulată la cererea celor vătămaţi în drepturile lor60.În conformitate cu dispoziţiile art. 711 alin. (1) NCPC,

împotriva executării silite, precum şi împotriva oricărui act

58 În legislaţia execuţională din Franţa, litigiile născute cu ocaziaaplicării măsurilor de executare silită sunt soluţionate de către juge dul’exécution. Potrivit art. 213.5 din noul Cod de organizare judiciară,preşedintele tribunalului de mare instanţă poate delega aceste atribuţiiunuia sau mai multor judecători din circumscripţia acelui tribunal. Acestjudecător specializat are o competenţă materială de ordin public, deoarecenu numai că controlează regularitatea formelor de procedură ca celeritate aurmăririi silite, dar soluţionează şi fondul contestaţiilor la executareivite cu ocazia aplicării măsurilor de executare silită în temeiultitlurilor executorii şi chiar dispune aplicarea de măsuri conservatorii,când este cazul. Pentru mai multe amănunte, a se vedea S. Guinchard, T. Moussa,op. cit., p. 177-204.59 Pentru amănunte, a se vedea S. Zilberstein, V.M. Ciobanu, op. cit.; E. Oprina, op.cit., p. 244.60 A se vedea, pentru o cercetare amănunţită a acestei instituţii, Al.Lesviodax, Contestaţia la executare în materie civilă, Ed. Ştiinţifică,Bucureşti, 1967; R. Petrescu, Contestaţia la executare silită imobiliară, Ed.Oscar Print, Bucureşti, 2001; D.C. Tudurache, Contestaţia la executare, Ed.Hamangiu, Bucureşti, 2006.

89

de executare se poate face contestație de către cei interesaţisau vătămaţi prin executare61. De asemenea, dacă nu s-autilizat procedura prevăzută de art. 443 NCPC, se poate facecontestaţie şi în cazul în care sunt necesare lămuriri cuprivire la înţelesul, întinderea sau aplicarea titluluiexecutoriu, precum şi în cazul în care organul de executarerefuză să efectueze o executare silită, ori să îndeplinească unact de executare în condiţiile prevăzute de lege.De asemenea, după începerea executării silite, cei interesaţi

sau vătămaţi pot cere, pe calea acestei acţiuni şi anulareaîncheierii prin care s-a admis cererea de încuviinţare aexecutării silite, dacă aceasta a fost dată fără îndeplinireacondiţiilor legale.Aşa cum am mai amintit, prin intermediul contestaţiei la

executarea se poate solicita şi împărţirea bunurilor aflate înproprietate comună sau în devălmăşie.În doctrina actuală se susţine că contestaţia la executare se

înfăţişează ca o cale de atac specială, atunci când ea esteexercitată de către una dintre părţi, şi ca o acțiune civilăparticulară, în cazul promovării ei de către o terţă persoanăvătămată prin măsurile de executare silită62.Subiectele contestației la executare sunt, în primul rând,

creditorul şi debitorul, iar în cazul popririi, terţul poprit.De regulă, calea contestaţiei la executare este folosită decătre debitor, interesul acestuia fiind acela de a încetini sauchiar bloca executarea silită.Contestaţia la executare poate fi formulată şi de persoane

străine de raportul execuţional. Condiţia care se cere în modspecial pentru a putea fi promovată o astfel de cale de atac,în afară de condiţiile generale ale promovării unei acţiuni în

61 Potrivit legislaţiei franceze, formularea unei contestaţii la executarenu are niciun efect suspensiv asupra măsurilor contestate. În materiapopririi, art. 46 din Legea din 9 iulie 1991 dispune că, în caz decontestaţie depusă la judecătorul de executare, plata se amână doar dacăjudecătorul autorizează plata, pentru sume determinate. În materialicitaţiilor, cererea privitoare la proprietatea bunului sau la exceptareaacestuia de a fi urmărit nu reprezintă un obstacol de a fi urmărit, darsuspendă procedura de executare care priveşte urmărirea acelui bun şivânzarea lui nu poate avea loc (art. 126 din Decretul din 31 iulie 1992).De asemenea, dacă se formulează o cerere de constatare a nulităţii actelorexecuţionale, aceasta nu suspendă operaţiunea de executare silită, decâtdacă judecătorul dispune acest lucru (art. 133 din Decretul din 31 iulie1992). 62 I. Leş, Tratat..., p. 1160.

90

justiţie, este aceea ca terţii să fie vătămaţi prin actele saumăsurile de executare silită.Printre subiectele contestaţiei la executare se numără şi

procurorul, întrucât, în condiţiile art. 92 NCPC, acesta poatepromova această cale de atac specială. Obiectul contestației la executare. În conformitate cu

dispoziţiile art. 711 alin. (1) NCPC, contestaţia la executarepoate viza urmărirea propriu-zisă, înţelesul, întinderea sauaplicarea titlului executoriu, ori încheierile executoruluijudecătoresc. Prin urmare, textul de lege indicat mai sus facedistincţia între contestația propriu-zisă asupra actelor deexecutare, contestația la titlu şi contestația asupra încheierilor executorilorjudecătoreşti. Contestația la executare propriu-zisă este cea mai des

utilizată în practica execuţională şi reprezintă mijloculprocedural prin care se contestă executarea silită sau doar unanumit act de executare.Pe calea contestaţiei la executare propriu-zise se pot invoca

neregularităţi privind nerespectarea formelor prevăzute de legepentru încunoştinţarea debitorului, alegerea formei deexecutare, prescripţia dreptului de a cere executarea silită,perimarea executării, ordinea de urmărire a bunurilor,urmărirea unor bunuri ce aparţin altor persoane decâtdebitorului, invocarea competenţei legale, precum şi altemotive de nulitate a executării silite63.În conformitate cu dispoziţiile art. 711 alin.(3) NCPC, după

ce a început executarea silită, cei interesaţi sau vătămaţi potcere, pe calea contestaţiei la executare, şi anulareaîncheierii prin care s-a admis cererea de încuviinţare aexecutării silite, dată fără îndeplinirea condiţiilor legale.În cazul executării unei hotărâri judecătoreşti sau

arbitrale, pe calea contestaţiei la executare debitorul nupoate invoca apărări de fond, de natură a pune în discuţiefondul cauzei, deoarece acestea trebuiau formulate odată cusoluţionarea pricinii, ori în calea legală de atac. Cu titluexecpecţional, aceste apărări de fond pot fi invocate pe caleacontestaţiei la executare, atunci când executarea silită seefectuează în temeiul unui alt titlu executoriu decât ohotărâre judecătorească(înscris autentic notarial, bilet laordin, contract de credit bancar, etc.).

63 E. Oprina, op. cit., p. 248.

91

Potrivit art.714 alin.(1) NCPC, contestaţia la executarepropriu-zisă poate fi exercitată în termen de 15 zile de ladata când:

- contestatorul a luat la cunoştinţă de actul deexecutare pe care îl contestă;

- cel interesat a primit, după caz, comunicarea oriînştiinţarea privind înfiinţarea popririi. Dacăpoprirea este înfiinţată asupra unor venituriperiodice, termenul de contestaţie pentru debitorîncepe cel mai târziu la data efectuării primeireţineri din aceste venituri de către terţul poprit;

- debitorul care contestă executarea însăşi a primitîncheierea de încuviinţare a executării sau somaţia oride la data când a luat cunoştinţă de primul act deexecutare, în cazurile în care nu a primit încheiereade încuviinţare a executării şi nici somaţia sauexecutarea se face fără somaţie.

În cadrul acestui tip de acţiune, am putea introduce şicontestaţia prin care o terţă persoană pretinde un drept deproprietate sau un alt drept real asupra bunului urmărit.Potrivit art. 714 alin.(4) NCPC, aceast tip de contestaţiepoate fi promovată în tot cursul executării silite, dar nu maitârziu de 15 zile de la efectuarea vânzării ori de la datapredării silite a bunului. Termenul menţionat este unul dedecădere, stabilit în sarcina persoanei interesate doar înprivinţa promovării unei astfel de acţiuni deoarece, legislaţiaprocesual îi permite realizarea dreptului pe calea unei cereriseparate, în condiţiile legii, sub rezerva drepturilordefinitiv dobândite de către terţii adjudecatari. Contestația la titlu, reglementată de art. 711 alin. (2)

NCPC, poate fi exercitată atunci când se contestă însuşi titlulexecutoriu, dar nu în ceea ce priveşte valabilitatea sa înfond, ci numai cu privire la înţelesul, întinderea sauaplicarea sa. Potrivit art. 714 alin.(3) NCPC, aceastăcontestaţie poate fi exercitată oricând înăuntrul termenului deprescripţie a dreptului de a obţine executarea silită.Contestația asupra încheierilor executorilor judecătorești

reprezintă o acţiune novatoare reglementată de noile dispoziţiiprocedurale. Prin intermediul acestei acţiuni, pot fi atacatela instanţa de executare numai încheierile care nu sunt,potrivit legi, definitive şi care sunt date de către executoruljudecătoresc în cadrul procedurii de executare silită. Per a

92

contrario, contestaţia împotriva încheierilor definitive date decătre executorul judecătoresc, poate fi formulată în termenulcomun de 15 zile.Prezenta contestaţie, poate fi exercitată de către partea

interesată în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii.Legea nr. 188/2000, privind executorii judecătoreşti

reglementează un alt mijloc procedural, distinct de contestaţiala executare, şi anume plângerea împotriva refuzuluiexecutorului judecătoresc de a efectua o executare sau de aîndeplini un act de executare silită[art. 56 alin.(2)]. Plângerea se va introduce de către persoana interesată, întermen de 5 zile de la data la care a luat cunoştinţă de acestrefuz, la judecătoria în a cărei rază teritorială îşi aresediul biroul executorului judecătoresc. Judecarea plângerii seface cu citarea părţilor, iar hotărârea judecătoriei estesupusă numai apelului. Executorul judecătoresc este obligat să se conformezehotărârii judecătoreşti rămase definitivă. Nerespectarea, curea-credinţă, de către executorul judecătoresc a obligaţieistabilite în hotărârea definitivă, constituie infracţiune şi sepedepseşte cu închisoare de la unu la 3 ani, iar dacă fapta afost săvârşită din culpă, cu închisoare de la 3 luni la un ansau cu amendă. Alături de procedura plângerii stabilită de dispoziţiilespeciale ale Legii nr. 188/2000 privind executoriijudecătoreşti, aşa cum am putut remarca în dispoziţiile art.711 alin.(1) NCPC, în cazul în care organul de executare refuzăsă efectueze o executare silită, ori să îndeplinească un act deexecutare în condiţiile prevăzute de lege, se poate exercita şicontestaţie la executare.În privinţa competenței de soluționare a contestației la

executare, legea face distincţie doar între contestaţiilepropriu-zise şi contestaţiile la titlu. Astfel, potrivit art.713 alin.(1) NCPC, se instituie o regulă generală asupraintroducerii contestaţiei la executare. Potrivit acestui text,contestaţia propriu-zisă se introduce la instanţa de executareînsă, după cum vom remarca, alineatul (2) al textului citat,reglementează o serie de situaţii ce ţin cont de forma deexecutare adoptată.Astfel, în cazul urmăririi silite prin poprire, dacă

domiciliul sau sediul debitorului se află în circumscripţiaaltei curţi de apel decât cea în care se află instanţa de

93

executare, contestaţia se poate introduce şi la judecătoria îna cărei circumscripţie îşi are domiciliul sau sediul debitorul.În cazul urmăririi silite a imobilelor, al urmăririi silite a

fructelor şi a veniturilor generale ale imobilelor, precum şiîn cazul predării silite a bunurilor imobile, dacă imobilul seaflă în circumscripţia altei curţi de apel decât cea în care seaflă instanţa de executare, contestaţia se poate introduce şila judecătoria de la locul situării imobilului.Contestaţia privind lămurirea înţelesului, întinderii sau

aplicării titlului executoriu se introduce la instanţa care apronunţat hotărârea ce se execută. În cazul în care contestaţiavizează un titlu executoriu ce nu emană de la un organ dejurisdicţie, competenţa de soluţionare aparţine instanţei deexecutare.Contestaţia la executare, potrivit art. 715 NCPC, trebuie

făcută în formă scrisă şi va trebui să cuprindă menţiuniprivind: numele, prenumele şi domiciliul părţilor;identificarea titlului executoriu în temeiul căruia se faceexecutarea silită; motivele de fapt şi de drept; dovezile pecare se sprijină contestaţia şi semnătura.De asemenea, potrivit textului amintit, contestatorul care nu

locuieşte sau nu are sediul în localitatea de reşedinţă ainstanţei poate, chiar prin cererea sa, să îşi aleagădomiciliul sau sediul procesual în această localitate,menţionând numele persoanei căreia urmează să i se facăcomunicările.În cazul judecării unei acţiuni de contestaţie la executare,

întâmpinarea va fi obligatorie.Procedura de judecată a contestaţiei la executare este

prevăzută de art. 716 NCPC., care arată că se judecă cuprocedura prevăzută pentru judecata în primă instanţă, care seaplică în mod corespunzător. Instanţa sesizată va solicita deîndată executorului judecătoresc să îi transmită, într-untermen fixat, copii certificate de acesta de pe acteledosarului de executare în cauză, dispoziţiile art. 286 NCPC, cureferire la regimul copiilor, fiind aplicabile în modcorespunzător. Părţile vor fi citate în termen scurt, iarjudecarea contestaţiei se face de urgenţă şi cu precădere. Lacererea părţilor sau atunci când apreciază că este necesar,instanţa va putea solicita relaţii şi explicaţii scrise de laexecutorul judecătoresc.

94

Hotărârea pronunţată cu privire la contestaţia la executarepropriu-zisă se dă cu drept de apel, iar hotărârea prin care s-a soluţionat contestaţia la titlu ori, contestaţia referitoarela un drept de proprietate sau la un alt drept real, suntsupuse căilor de atac specifice dreptului comun.Dacă prin contestaţie s-a cerut lămurirea, înţelesului,

întinderii ori aplicării unui titlu care nu constituie hotărârea unui organ de jurisdicţie, hotărârea prin care s-a soluţionatcontestaţia va putea fi atacată numai cu apel.În conformitate cu art. 403 C. proc. civ., până la

soluţionarea contestaţiei la executare sau a altei cereriprivind executarea silită, instanţa competentă poate suspendaexecutarea, dacă se depune o cauţiune în cuantumul fixat deinstanţă, în afară de cazurile în care legea dispune altfel. Dacă bunurile urmăribile sunt supuse stricăciunii, pieirii

sau deprecierii, se va suspenda numai distribuţia preţului. Potrivit art. 718 NCPC până la soluţionarea contestaţieila executare sau a altei cereri privind executarea silită, lasolicitarea părţii interesate şi numai pentru motive temeinice,instanţa competentă poate suspenda executarea. Suspendarea sepoate solicita odată cu contestaţia la executare sau princerere separată. Pentru a se dispune suspendarea, cel care osolicită trebuie să dea în prealabil o cauțiune, calculată lavaloarea obiectului contestației, după cum urmează:

a) de 10%, dacă această valoare este de până la 10.000 lei;b) 1.000 de lei plus 5% pentru ceea ce depăşeşte 10.000 lei;c) 5.500 de lei plus 1% pentru ceea ce depăşeşte 100.000

lei;d) 14.500 de lei plus 0,1% pentru ceea ce depăşeşte

1.000.000 lei.Dacă obiectul contestației nu este evaluabil în bani,

cauţiunea va fi de 1.000 lei, în afară de cazul în care legeadispune altfel. Suspendarea executării este obligatorie şicauţiunea nu este necesară dacă: hotărârea sau înscrisul ce seexecută nu este, potrivit legii, executoriu; înscrisul ce seexecută a fost declarat fals printr-o hotărâre judecătorească,dată în prima instanţă; debitorul face dovada cu înscrisautentic că a obţinut de la creditor o amânare ori, după caz,beneficiază de un termen de plată.În toate cazurile de suspendare a executării silite, instanţa

se pronunţă prin încheiere, care poate fi atacată numai cuapel, în mod separat, în termen de 5 zile de la pronunţare

95

pentru partea prezentă, respectiv de la comunicare pentru cealipsă.În cazuri urgente, dacă s-a plătit cauţiunea, preşedintele

instanţei poate dispune, prin încheiere şi fără citareapărţilor, suspendarea provizorie a executării silite până lasoluţionarea cererii de suspendare de către instanţă. Aceastăîncheiere nu este supusă nici unei căi de atac [art. 718 alin.(7) NCPC].

Prin urmare, legiuitorul a stabilit că poate fi dispusăsuspendarea provizorie a executării silite până lasoluţionarea cererii de suspendare, însă numai dacă suntîndeplinite cumulativ următoarele condiţii de fond şi deformă, ce pot fi desprinse din textul de lege citat64:

- existența pe rolul instanței a unei cereri de suspendare.Cererea de suspendare a executării silite poate fi formulatăatât în cadrul unei contestaţii la executare, cât şi în cadrulunei alte cereri privind executarea silită, ceea ce esteimportant pentru admisibilitatea cererii de suspendareprovizorie a executării silite este existenţa pe rolulaceleaşi instanţe a unei cereri de suspendare cu privire laaceeaşi executare silită şi în acelaşi dosar execuţional.

În situaţia în care pe rolul instanţei nu există o astfelde cerere de suspendare sau cererea nu priveşte aceeaşiexecutare silită ori acelaşi dosar execuţional, ea urmează a firespinsă pentru neîndeplinirea unei condiţii prevăzute delege.

- existența unui caz urgent. Condiţia urgenţei este extremde importantă şi ea trebuie apreciată de către preşedinteleinstanţei în raport cu situaţia debitorului sau a bunurilorurmăribile, această condiţie fiind cea care particularizeazăsuspendarea provizorie faţă de cea reglementată de art. 718alin. 1 NCPC65.

De asemenea, condiţia urgenţei trebuie analizată şimotivată cu ocazia soluţionării cererii de suspendareprovizorie a executării silite.

Într-o speţă66, s-a reţinut că cercetând aparenţa dreptuluipretins de reclamant, în conformitate cu dispoziţiile art. 718

64 I. Gârbuleț, Efectele suspendării executării silite prin poprire, înRevista română de executare silită nr. 1/2009, p.

65 A se vedea I. Leş, Legislaţia executării silite. Comentarii şiexplicaţii, Ed. C.H. Beck, Bucureşti 2007, p. 148-149.

96

alin. (7) NCPC, este necesară suspendarea executării, încondiţiile în care există neclarităţi cu privire la persoanatitulară a dreptului de proprietate asupra bunului urmărit,astfel ca, în cadrul contestaţiei la executare să se analizezedacă bunul mai aparţine sau nu debitoarei.

- depunerea unei cauțiuni. Potrivit art. 718 alin. (2)NCPC, cauţiunea care trebuie depusă este calculată la valoareaobiectului cererii şi în cuantumul prevezut de textul legal saude 500 lei pentru cererile neevaluabile în bani.

Aşadar, cauţiunea, în cazul suspendării provizorie aexecutării silite, nu este fixată de preşedintele instanţei,ci de lege, şi se depune odată cu cererea.

În situaţia în care nu se depune cauţiunea fixată, cerereaurmează a fi respinsă, pentru neîndeplinirea uneia dincondiţiile prevăzute expres de lege, fiind inutilă overificare a existenţei unui caz urgent sau a existenţei perolul instanţei a unei cereri de suspendare.

Într-o speţă67, s-a reţinut că măsura suspendării provizoriea executării silite începute în temeiul unui titlu executoriuconstituie o măsură excepţională, dată fiind necesitatea catitlurile executorii să fie aduse la îndeplinire într-un termencât mai scurt. Simplul fapt al achitării cauţiunii nuconstituie o condiţie unică de admisibilitate a cererii desuspendare, aceasta fiind una din condiţiile prealabileprevăzute de lege pentru admisibilitatea cererii, instituită delege în vederea recuperării pagubei pricinuite creditoruluiurmăritor, esenţială fiind analiza utilităţii luării uneiasemenea măsuri. Or, în cauză, nu s-a justificat în vreun felnecesitatea luării măsurii suspendării executării silite,întrucât din nici un act al dosarului nu rezultă prejudiciilecare s-ar aduce societăţii în condiţiile în care s-ar trece laexecutarea silită. Simpla afirmare a faptului că, în condiţiileînfiinţării popririlor pe conturile bancare ale societăţii saude executare a bunurilor sale, societatea nu va putea funcţiona

66 Jud. sect 3 Bucureşti, sentinţa civilă nr. 5634 din 27 iulie 2004,în M. Tăbăraş, Contestaţia la executare. Culegere de practici judiciară, Ed.AII Beck, Bucureşti, 2005, pp. 41-43.

67T. Bistriţa-Năsăud, s. civ., dec. nr. 160/R din 23 mai 2007, în G. C.Frențiu,D. L. Băldean, Codul de procedură civilă comentat şi adnotat, Ed. Hamangiu,Bucureşti,2008, pp. 1235-1236.

97

şi nici achita obligaţiile financiare aferente desfăşurăriiactivităţii curente, neînsoţite de vreo dovadă din care sărezulte veniturile pe care le realizează societatea,cheltuielile pe care le are în raport de obiectul societăţi,activitatea concretă pe care o desfăşoară, pentru a se puteaaprecia că aceasta presupune sau nu cheltuieli împovărătoarepentru societate, nu justifică oprirea temporară a executăriisilite.Efectele contestaţiei la executare, constau în soluțiile care

pot fi pronunţate în cazul promovării unei asemenea acţiuni şipot fi următoarele:– admiterea contestației. În acest caz, instanţa fie anulează

actul de executare contestat, fie dispune îndreptarea acestuiasau poate dispune anularea ori încetarea executării, anulareaori lămurirea titlului executoriu sau efectuarea actului deexecutare a cărui îndeplinire a fost refuzată.Dacă se constată refuzul nejustificat al executorului

judecătoresc de a începe executarea silită sau de a îndepliniun act de executare silită, dacă fapta nu constituieinfracţiune potrivit legii penale, instanţa de executaresesizată va putea obliga executorul la plata unei amenzi, iarla cererea părţii interesate, şi la plata de despăgubiri pentrupaguba cauzată;– respingerea contestației. În acest caz, contestatorul poate

fi obligat, la cerere, la despăgubiri pentru pagubele cauzateprin întârzierea executării, iar dacă se constată că ea a fostexercitată cu rea-credinţă, va fi obligat şi la plata uneiamenzi.

De asemenea, dacă prin contestaţia la executare s-a cerut decătre partea interesată împărţirea bunurilor proprietatecomună, instanţa va hotărî şi asupra împărţelii acestora,potrivit legii.

În cazul respingerii contestaţiei, contestatorul poate fiobligat, la cerere, la despăgubiri pentru pagubele cauzate prinîntârzierea executării, iar când contestaţia a fost exercitatăcu rea-credinţă, el va fi obligat şi la plata unei amenzijudiciare de la 1.000 la 7.000 lei.

Hotărârea de admitere sau respingere a contestaţiei, rămasădefinitivă, va fi comunicată, din oficiu şi de îndată, şiexecutorului judecătoresc. Dacă contestaţia este admisă,executorul judecătoresc este obligat să se conformeze măsurilorluate sau dispuse de instanţă.

98

Atunci când contestaţia a fost respinsă, suma reprezentândcauţiunea depusă rămâne indisponibilizată, urmând a servi laacoperirea creanţelor arătate la alin. (3) sau a celorstabilite prin titlul executoriu, după caz, situaţie în care seva comunica executorului şi recipisa de consemnare a acesteisume.

În cazul în care constată refuzul nejustificat alexecutorului de a începe executarea silită sau de a îndepliniun act de executare silită ori de a lua orice altă măsurăprevăzută de lege, instanţa de executare va putea obligaexecutorul, prin aceeaşi hotărâre, la plata unei amenzijudiciare de la 1000 lei la 7000 lei, precum şi, la cerereapărţii interesate, la plata de despăgubiri pentru paguba astfelcauzată.

99