RELAŢII

ROMÂNO-GERMANE

STUDII ISTORICE

DEUTSCH-RUMÄNISCHE

BEZIEHUNGEN

HISTORISCHE STUDIEN

Ilustraţia copertei: Ceremonia inaugurării canalului navigabil de la Porţile

de Fier în prezenţa regelui Carol I al României şi a împăratului Franz-Josef

al Austriei, Orşova, 27 septembrie 1896. Desen de V. Schramm, în revista

„Die Gartenlaube”, nr. 44/1896, p. 745.

Abb. a. d. Umschlag: Die Eröffnungsfeier des Eisernen Tores in

Anwesenheit des Königs Karl I. von Rumänien und des Kaisers Franz-Josef

von Österreich, Orsova, 27. September 1896. Zeichnung von V. Schramm,

in „Die Gartenlaube”, Nr. 44/1896, S. 745.

© 2003 Autorii studiilor.

Reproducerea integrală sau parţială a textului, prin orice mijloace,

fără acordul autorilor este interzisă.

ISBN 973-8445-32-9

UNIVERSITATEA „BABEŞ-

BOLYAI” CLUJ-NAPOCA

INSTITUTUL DE ISTORIE

„A.D. XENOPOL” IAŞI

Relaţii româno-germane Studii istorice

Deutsch-rumänische Beziehungen Historische Studien

Coordonator / Herausgeber

Vasile Docea

Editua Accent

Cluj-Napoca

2003

CUPRINS / INHALTSVERZEICHNIS

În loc de prefaţă: Istoria relaţiilor româno-germane, o preocupare

cu drept de cetate (Vasile Docea) ....................................................... 7

Als Vorvort: Die Geschichte der deutsch-rumänischen

Beziehungen, eine eingebürgerte Beschäftigung: (Vasile Docea) ..... 13

DELIMITĂRI TEMATICE

THEMATISCHE ABGRENZUNGEN

HARALD HEPPNER

Theoretisches zum Thema „Rumänisch-deutsche Beziehungen“ . 21

Consideraţii teoretice despre tema „relaţii româno-germane” (Rezumat) ... 27

ALEXANDRU ZUB

Memorialistica – sursă cognitivă pentru relaţiile româno-germane ... 31

Die Memorialistik als Erkenntnisquelle für die deutsch-rumänischen

Beziehungen (Zusammenfassung) ........................................................... 47

DIALOGUL CULTURAL

KULTURELLES ZWIEGESPRECH

VASILE DOCEA

Die „fremde” Dynastie als Vermittler deutsch-rumänisches

Kulturaustausches ......................................................................... 51

Dinastia „străină” ca mijlocitoare a schimbului cultural româno-german

(Rezumat) ................................................................................................ 66

GUDRUN-LIANE ITTU

O punte între etnii: Liga culturală a germanilor din România Mare .. 67

Eine Brücke zwischen den Etnien: Das Kulturamt des Verbandes der

Deutschen in Großrumänien (Zusammenfassung) ................................... 75

POLITICĂ ŞI DIPLOMAŢIE

POLITIK UND DIPLOMATIE

STELA MARIES

Diplomaţie şi acţiune germană în revoluţia română de la 1848 .... 78

Deutsche Diplomatie und Wirkung in der rumänischen Revolution

1848 (Zusammenfassung) ........................................................................ 99

6

OTTMAR TRAŞCĂ

Problema Dunării în contextul relaţiilor româno-germane din

toamna anului 1940 .................................................................... 101

Die Donaufrage und die rumänisch-deutsche Beziehungen im

Herbst 1940 (Zusammenfassung) .......................................................... 119

ULRICH BURGER

Das Reichssicherheitshauptamt und die de Chastelain Mission.

Zu den deutsch-rumänischen Beziehungen nach der Schlacht von

Stalingrad .................................................................................... 121

Siguranţa Reichului şi misiunea de Chastelain. Despre relaţiile româno-

germane după bătălia de la Stalingrad (Rezumat) ................................ 133

DESTINUL UNEI MINORITĂŢI

DER SCHICKSAL EINER MINDERHEIT

DUMITRU ŞANDRU

Plans for the Dislocation of the German Peasantry from

Romania (1945) .......................................................................... 137

Planuri pentru dislocarea ţărănimii germane din România în anul

1945 (Rezumat) ...................................................................................... 175

INDICE DE PERSOANE ...................................................................... 177

În loc de prefaţă:

Istoria relaţiilor româno-germane,

o preocupare cu drept de cetate

1. Al treilea val

Majoritatea autorilor care semnează în acest volum sunt

cunoscuţi ca atenţi şi consecvenţi cercetători ai istoriei relaţilor

româno–germane. Nu sunt singurii, căci în ultimul timp tema

raporturilor româno–germane atrage tot mai mulţi specialişti. Prin

aceasta, ea pare să dobândească din ce în ce mai multă legitimitate.

În ciuda discuţiilor şi controverselor, ea şi-a câştigat deja dreptul la

existenţă ca domeniu distinct de cercetare.

Evoluţia producţiei istoriografice subsumate acestui domeniu,

întinsă de-a lungul unui secol şi mai bine, pare să fi cunoscut trei

momente de expansiune. Primul a fost acela al naşterii preocupării

propriu-zise pentru istoria raporturilor bilaterale şi el se plasează spre

sfârşitul secolului XIX. Al doilea este localizat la sfârşitul anilor ’30

şi la începutul anilor ’40 ai secolului trecut1, iar pe cel de-al treilea

tocmai îl trăim acum. Numai în ultimii doi-trei ani s-au publicat o

serie întreaga de cărţi care îndreptăţesc ultima afirmaţie. Monografia

lui Constantin Buchet, despre raporturile economice şi politico-

diplomatice ale României cu Republica de la Weimar2 vine să umple

un gol resimţit încă de multă vreme în istoriografia relaţiilor

bilaterale. O altă lucrare, semnată de Teodor Pavel, analizează

aceleaşi relaţii, dar pentru o perioadă mai timpurie (secolul XIX) şi

din perspectiva triunghiului româno-germano-rus3, aşa cum Gabriel

Bădărău procedase, ceva mai devreme, cu legăturile din interiorul

1 O prezentare sumară a acestor prime două momente în Vasile Docea, Glose la o temă

istoriografică: relaţiile româno-germane, în vol. Itinerarii istoriografice. Profesorului

Leonid Boicu la împlinirea vârstei de 65 de ani, coord. Gabriel Bădărău, Iaşi, 1996, p.

137-154. 2 Constantin Buchet, România şi Republica de la Weimar 1919-1933. Economie,

diplomaţie şi geopolitică, Bucureşti, Editura All, 2001, 346 p. 3 Teodor Pavel, Între Berlin şi Sankt Petersburg. Românii în relaţiile germano-ruse din

secolul al XIX-lea, Cluj-Napoca, Presa Universitară Clujeană, 2000, 398 p.

8

„triunghiului” româno-austriaco-otoman4. Am încercat la rândul

meu, printr-o monografie, să descifrez începuturile schimburilor

economice şi ale legăturilor politice şi consulare bilaterale, plasate

spre sfârşitul secolului XVIII şi în prima jumătate a secolului XIX5.

Tot acum, Cristian Scarlat publică memoriile unor diplomaţi germani

prezenţi la Bucureşti6, după ce Krista Zach şi Nikolaus Netzhammer

au editat însemnările jurnaliere ale episcopului Raymund

Netzhammer7. Este tradusă, totodată, cartea ceva mai veche, dar

ajunsă între timp de referinţă, a lui Harald Heppner, despre

raporturile româno-austriece8. Istoria minorităţii germane şi a

raporturilor ei cu românii se bucură de o atenţie cel puţin egală cu

celelalte probleme evocate aici, de-ar fi să amintim doar cartea

coordonată de Smaranda Vultur, în care trecutul recent al germanilor

din Banat este tratat cu instrumentele „istoriei orale”9, sau volumele

de mărturii apărute în Germania, despre deportarea şvabilor în

Bărăgan de către autorităţile comuniste româneşti10

. Exemplele ar

putea continua cu evocarea a numeroase studii şi articole răspândite

în diferite publicaţii, dar şi a întrunirilor ştiinţifice (sesiuni,

simpozioane, ateliere etc.) dedicate temei noastre în ultimii ani. Nu

am intenţia să fac un inventar, fie şi incomplet, al cărţilor, studiilor,

4 Gabriel Bădărău, Între pajură şi semilună. Raporturi politice româno-habsburgice

(1683-1853), Cluj, 1996, 344 p. 5 Vasile Docea, Relaţii româno-germane timpurii. Împliniri şi eşecuri în prima jumătate

a secolului XIX, Cluj-Napoca, Presa Universitară Clujeană, 2000, 212 p. 6 Diplomaţi germani la Bucureşti 1937-1944. Dim memoriile dr. Rolf Pusch, ataşat de

legaţie, şi dr. Gerhard Stelzer, consilier de legaţie, ed. Cristian Scarlat, Bucureşti,

Editura All, 2001, 310 p. 7 Raymund Netzhammer, Bischof in Rumänien. Im Spannungsfeld zwischen Staat und

Vatikan, 2 vol., ed. Nikolaus Netzhammer şi Krista Zach, München, Verlag

Südostdeutsches Kulturwerk, 1995, 1766 p. 8 Harald Heppner, Austria şi principatele dunărene (1774-1812). O contribuţie la

politica sud-est europeană a Habsburgilor, trad. Rudolf Gräf şi Werner Kremm, Cluj-Napoca, Presa Universitară Clujeană, 2000, 298 p.

9 Smaranda Vultur (coord.), Germanii din Banat prin povestirile lor, Bucureşti, Paideia,

2000, 396 p. 10

Weber, Wilhelm, Und über uns der blaue endlose Himmel, München, 1998;

Konschitzky, Walter; Leber, Peter-Dietmar; Wolf, Walter (ed.), Deportiert in den

Bărăgan 1951-1956. Banater Schwaben gedenken der Verschleppung vor fünfzig

Jahren, Haus des Deutschen Ostens, München, 2001.

9

simpozioanelor etc. pe această problemă, deşi se resimte din ce în ce

mai acut lipsa unei bibliografii a domeniului, care ar putea cuprinde,

dacă s-ar raporta la producţia istoriografică din ultimul secol, câteva

mii de titluri. Sumara enumerare de mai sus am făcut-o doar pentru a

argumenta ideea că direcţia de cercetare a relaţiilor româno-germane,

ajunsă la vârsta celui de-„al treilea val”, a dobândit drept de cetate şi

că ea se manifestă în prezent cu deosebită vigoare.

2. Metadiscursul consacrant

Acest lucru n-ar fi fost posibil în absenţa unui „metadiscurs”,

care să reflecteze la rostul reconstituirii istoriei relaţiilor româno-

germane, la posibilităţile şi limitele ei, la metode şi surse

documentare, la determinările, implicaţiile şi consecinţele, inclusiv

politice, ale acesteia. Rudimente ale acestui „metadiscurs” pot fi

sesizate destul de timpuriu: în 1944, de exemplu, Octav Păduraru

publica un prim volum dintr-o bibliografie ce urma să cuprindă un

inventar complet al preocupărilor ştiinţifice în domeniul relaţiilor

româno-germane11

. Din păcate, promiţătoarea sa tentativă s-a limitat

la acel singur tom.

Convins de utilitatea teoretizărilor, am încercat în urmă cu

câţiva ani să explic resorturile apariţiei interesului faţă de istoria

relaţiilor româno-germane12

. Am putut constata, cu acea ocazie, că

apariţia respectivei preocupări istoriografice spre sfârşitul secolului

XIX a coincis cu un moment de avânt al schimburilor economice

bilaterale şi de apropiere politică dintre Germania Wilhelmiană şi

România lui Carol I. Schema avea să se repete în preajma şi de-a

lungul celui de-al doilea război mondial, când din nou creşte atenţia

pentru trecutul raporturilor româno-germane, în vreme ce, în plan

politic, apoi şi militar, România se află în proximitatea Germaniei,

care îi devine, pentru câţiva ani, principalul partener comercial

extern. Într-un cuvânt, sugeram atunci, producţia istoriografică

însoţea, legitimându-le, evoluţiile politico-economice.

11

Octav Păduraru, Contribution á l’histoire des relations cultureles entre les pays de

langue allemande et la Roumanie. Premièr partie. Bibliographie sistématique des

thèses et des écrites academiques, Bucureşti, 1944. 12

Vasile Docea, op. cit., mai ales subcapitolele Între programatic şi ocazional: cum s-a

născut o preocupare istoriografică, p. 7-11 şi Vechi şi noi puncte de vedere, p. 15-28.

10

Puţinii ani scurşi de-atunci mi-au consolidat acea opinie, dar au

şi nuanţat-o. Legătura de care vorbeam dintre „realitatea” politico-

economică şi discursul istoriografic, incontestabilă, nu trebuie

înţeleasă ca un fel de determinare mecanică (în sensul pe care, de

exemplu, îl dădeau marxiştii acestei relaţii), dar nici ca o punere

voluntară a istoricilor în slujba unui scop extraprofesional, ca o

dorinţă a lor de a legitima cu orice preţ sau, mai mult, de a determina

o anumită evoluţie, pe care eventual ar putea să o prevadă. Ar fi tot

atât de greşit să considerăm că un istoric se ocupă de istoria relaţiilor

româno-germane din cauză că acest lucru i-ar fi impus în mod

implacabil de o anumită situaţie economico-politică, ce nu i-ar

permite să-şi aleagă alte teme de reflecţie, pe cât ar fi de pueril să

credem că el o face numai şi numai spre a justifica starea actuală a

acestora sau o dorită şi previzibilă evoluţie viitoare.

Dar atunci, dacă istoriografia nu e nici produsul mecanic al

lumii materiale, nici un „fac-totum” care să-i poată prescrie acesteia

evoluţia, cum ne putem explica legătura de care vorbeam? Destul de

simplu, dacă vom cădea de acord asupra faptului că istoriografia (şi

în general interesul faţă de trecut), ca şi alte produse ale spiritului

nostru, sunt în bună măsură expresii ale imaginarului13

. Deşi nu i se

datorează în excusivitate, impulsurile pentru „cunoaşterea trecutului”

vin şi dinspre această structură a mentalului colectiv. Fiecare epocă

înseamnă şi o rescriere a istoriei, deoarece fiecărei epoci îi aparţine

propriul imaginar, caracterizat printr-un mod anume de percepere a

lucrurilor, printr-o anumită sensibilitate şi populat de aspiraţii,

temeri, priorităţi şi obsesii – mituri, ar spune unii – specifice.

Imaginarul este acela care ne face să alegem temele de analiză, să

selectăm mărturiile „importante” despre trecut din masa nesfârşită a

izvoarelor, să construim „faptele istorice”. Dacă e adevărat că

trecutul ne marchează prezentul, că acesta din urmă este încărcat de

povara experienţelor consumate, nu e mai puţin adevărat că prezentul

crează imaginea noastră asupra trecutului.

Punând tema noastră, asemenea istoriografiei în general, pe

seama imaginarului, înţelegem mai bine de ce ea a revenit puternic în

actualitate în ultimii ani (de fapt, în ultimul deceniu, căci în afară de

13

În sensul dat acestui termen, de exemplu, de Lucian Boia, Pentru o istorie a

imaginarului, trad. Tatiana Mochi, Bucureşti, Humanitas, 2000 (în special capitolele

Imaginarul istoric, p. 162-188 şi Miturile politice, p. 189-212).

11

momentul publicării lucrărilor, se cuvine să luăm în calcul şi munca

de pregătire a acestora, care uneori poate dura destul de mult). Căci

aici, în imaginar, ea se intersectează cu aspiraţiile noastre de a

aparţine „lumii civilizate”, cu teama faţă de pericolele care ar putea

împiedica aceasta, cu obsesia „Europei”. Toate aceste solicită forme

de expresie, haine care să le îmbrace, iar tema noastră e o astfel de

haină. Aşa cum sunt de altfel şi preocupările, poate la fel de

consistente, faţă de istoria raporturilor româno-franceze, româno-

americane etc., pentru a nu mai vorbi de „explozia” literaturii

dedicate istoriei Europei şi integrării europene, evidentă până şi

pentru observatorul mai puţin atent al pieţei cărţii.

Din aceeaşi categorie a „metadiscursului” fac parte şi două

studii publicate în acest volum. Unul, semnat de Harald Heppner,

este o analiză a sintagmei „relaţii româno-germane” din perspectiva

experienţelor istoriografice acumulate până acum şi, prin aceasta, o

analiză a consistenţei însăşi a domeniului. Celălalt, aparţinându-i lui

Alexandru Zub, „recidivist” al demersurilor metadiscursive româno-

germane, analizează rolul pe care îl are o categorie specială de surse

– memorialistica – în istoriografia raporturilor bilaterale, a celor

culturale îndeosebi. Prin cele două studii, o disciplină ajunsă la

maturitate se gândeşte pe ea însăşi.

*

Cartea de faţă aşteaptă deja de trei ani să fie publicată. Răstimp

în care autorii studiilor au renunţat până şi la a mă întreba dacă sunt

noutăţi privind soarta ei. Ea a fost gândită, la început, ca parte a unui

program ce urma să cuprindă sesiuni de comunicări pe tema relaţiilor

româno-germane organizate la intervale regulate de timp (anuale), ca

şi o serie de volume în care urmau să se valorifice rezultatele

acestora. Două fundaţii culturale germane cu filiale în România,

„Friedrich Ebert Stiftung” şi „Hans Seidl Stiftung”, cărora le-am

solicitat succesiv sprijinul încă din anii 2000-2001, au refuzat

politicos. Un demers întreprins în 2001 pe lângă Ministerul Integrării

Europene de la Bucureşti a rămas până astăzi fără răspuns.

Universitatea „Vasile Goldiş” din Arad, unde am funcţionat ca

profesor până de curând, şi-a oferit anul trecut, prin vocea rectorului,

sprijinul pentru tipărirea volumului. Oferta a fost retrasă în

momentul în care, în februarie 2003, am părăsit acea instituţie. Pe la

12

începutul acestui an, cartea a fost inclusă în planul editorial al

Editurii Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj, care a şi solicitat, în

scopul publicării, sprijin financiar din partea Ministerului Culturii şi

Cultelor. Acesta, însă, nu a găsit de cuviinţă să o includă în

programul său de finanţare editorială.

Am evocat aceste încercări nereuşite, deoarece ele par să aibă o

anumită relevanţă în privinţa receptării temei relaţiilor româno-

germane. Optimismul sugerat de creşterea interesului istoricilor faţă

de această temă, de care am vorbit la început, nu trebuie absolutizat.

Cluj, martie 2003 Vasile Docea

Als Vorvort:

Die Geschichte der deutsch-rumänischen

Beziehungen, eine eingebürgerte Beschäftigung

1. Die dritte Welle

Die meisten in diesem Sammelband unterzeichneten Autoren

sind als aufmerksame und konsequente Forscher der Geschichte

deutsch-rumänischer Beziehungen anerkannt. Wie es scheint, sind

sie aber nicht die einzigen, da in den letzten Jahren immer mehr

Fachleute vom Thema "deutsch-rumänische Beziehungen"

herangezogen wurden. Dadurch gewann unseres Thema an

Legitimität. Trotz der Auseinandersetzungen und der Einsprüchen

hat das Thema schon die Berechtigung auf Existenz als andersartigen

Forschungsgebiet gewonnen.

Die schon auf mehr als einem Jahrhundert ausgedehnte

Geschichtsschreibung des erwähnten Gebietes hat drei

Ausbruchsmomente. Der erste war derjenige wo die Geburt der

wissenschaftlichen Interesse für die Geschichte der deutsch-

rumänischen Beziehungen stattfand; dies geschah gegen Ende des

19. Jahrhunderts. Der zweite fand am Ende der 30. und am Anfang

der 40. Jahren des vorigen Jahrhunderts statt1; der dritte wird von

uns gerade erlebt. Die große Zahl der Bücher die in den letzten zwei-

drei Jahren veröffentlicht wurden berechtigt diese Behauptung.

Constantin Buchet’s Einzeldarstellung über die wirtschaftlichen und

politisch-diplomatischen Verbindungen Rumäniens mit der

Weimarer Republik2 füllt eine schon längst fühlbare Lücke in der

Geschichtsschreibung der beiderseitigen Beziehungen aus. Ein

anderes, von Teodor Pavel unterzeichnetes Werk, analysiert die

1 Eine kurze Beschreibung dieser beiden ersten Momente bei Vasile Docea, Glose la o

temă istoriografică: relaţiile româno-germane, in Itinerarii istoriografice.

Profesorului Leonid Boicu la împlinirea vârstei de 65 de ani, Hrg. Gabriel Bădărău,

Iaşi, 1996, S. 137-154. 2 Constantin Buchet, România şi Republica de la Weimar 1919-1933. Economie,

diplomaţie şi geopolitică, Bucureşti, Editura All, 2001, 346 S.

14

deutsch-rumänischen Beziehungen, aber für eine frühere Periode

(das 19. Jahrhundert) und aus dem Sichtpunkt des deutsch-russisch-

rumänischen Dreiecks3, ein Blickpunkt der schon einige Jahre vorher

vom Historiker Gabriel Bădărău adoptiert wurde, der die

Beziehungen innerhalb des österreichisch-osmanisch-rumänischen

Dreiecks behandelte4. Meinerseits versuchte ich durch eine

Monographie5 die Anfänge des deutsch-rumänischen Handels und

der politischen und konsularen Verbindungen zu verstehen (das Ende

des 18. bis in der ersten Hälfte des 19. Jahrhunderts). Die

Erinnerungen einiger deutschen Diplomaten zu Bukarest wurden von

Cristian Scarlat veröffentlicht6, nachdem Krista Zach und Nikolaus

Netzhammer das Tagebuch des Bischoffs Raymund Netzhammer

herausgaben7. Harald Heppners Buch über die österreichische Politik

gegenüber den Donaufürstentümern, das schon ein Klassiker

geworden ist, wurde auf Rumänisch übersetzt8. Die Geschichte der

deutschen Minderheit und deren Beziehungen zu die rumänische

Mehrheit wurde nicht vernachlässigt, wenn wir nur diese wenige

Beispiele in Betracht nehmen: das Buch das Smaranda Vultur

herausgab, wo die Vergangenheit der Banaterschwaben mit den

Mitteln der „Oralgeschichte” behandelt wurde9 und die in

Deutschland veröffentlichte Bände über die Deportierung der

Banaterschwaben in die Baragan-Ebene durch die rumänischen

3 Teodor Pavel, Între Berlin şi Sankt Petersburg. Românii în relaţiile germano-ruse din

secolul al XIX-lea, Cluj-Napoca, Presa Universitară Clujeană, 2000, 398 S. 4 Gabriel Bădărău, Între pajură şi semilună. Raporturi politice româno-habsburgice

(1683-1853), Cluj, 1996, 344 S. 5 Vasile Docea, Relaţii româno-germane timpurii. Împliniri şi eşecuri în prima jumătate

a secolului XIX, Cluj-Napoca, Presa Universitară Clujeană, 2000, 212 S. 6 Diplomaţi germani la Bucureşti 1937-1944. Din memoriile dr. Rolf Pusch, ataşat de

legaţie, şi dr. Gerhard Stelzer, consilier de legaţie, Hrg. Cristian Scarlat, Bucureşti, Editura All, 2001, 310 S.

7 Raymund Netzhammer, Bischof in Rumänien. Im Spannungsfeld zwischen Staat und

Vatikan, 2 Bde., Hrg. Nikolaus Netzhammer und Krista Zach, München, Verlag

Südostdeutsches Kulturwerk, 1995, 1766 S. 8 Harald Heppner, Austria şi principatele dunărene (1774-1812). O contribuţie la

politica sud-est europeană a Habsburgilor, Übersetzung Rudolf Gräf şi Werner

Kremm, Cluj-Napoca, Presa Universitară Clujeană, 2000, 298 S. 9 Smaranda Vultur (Hrg.), Germanii din Banat prin povestirile lor, Bucureşti, Paideia,

2000, 396 S.

15

komunistischen Behörden10

. Man kann viele weitere Beispiele

geben, über zahlreiche Studien und Aufsätze, die in verschiedenen

Zeitschriften zerstreut sind, aber auch über die viele dem Thema

„deutsch-rumänischen Beziehungen” gewidmeten Tagungen. Es

gehört aber nicht meiner Absicht, eine Liste – selbst keine

unausführliche – von Büchern, Studien, Tagungen u.s.w. zu machen,

trotz der bedauerlichen Abwesensenheit einer Bibliographie der

deutsch-rumänischen Beziehungen, die für die letzten hundert Jahren

vielleicht mehrere Tausende Titeln zählen könnte. Was ich oben

getan habe, war bloß einige Titeln zu erwähnen, um die Idee zu

begründen, daß die Forschung der deutsch-rumänischen

Beziehungen, die schon das Alter der „dritten Welle” erreichte, sich

eingebürgert hat und sich zur Zeit kräftig erweist.

2. Die einweihende Metadiskurse

In Abwesenheit einer „Metadiskurse”, die über den Sinn der

Geschichtsforschung im Bereich deutsch-rumänischer Beziehungen,

über ihre Möglichkeiten und Grenzen, über die Methoden und

Quellen, über ihre (einschließlich politische) Konsequenzen

nachdenken soll, wäre dies nicht möglich gewesen. Die ersten

Ansätze einer solchen „Metadiskurse” sind ziemlich früh zu

beobachten: 1944 z. B. veröffentlichte Octav Păduraru den ersten

Band einer Bibliographie11

, die eine volständige Liste der

erschienenen wissenschaftlichen Arbeiten im Bereich deutsch-

rumänischer Beziehungen umfassen sollte. Seine vielversprechende

Initiative beschränkte sich leider auf diesen einzigen Band.

Meinerseits habe ich vor einigen Jahren versucht, die Triebfeder

der anfänglichen Interesse für die Geschichte der deutsch-

10

Weber, Wilhelm, Und über uns der blaue endlose Himmel, München, 1998;

Konschitzky, Walter; Leber, Peter-Dietmar; Wolf, Walter (Hrg.), Deportiert in den Bărăgan 1951-1956. Banater Schwaben gedenken der Verschleppung vor fünfzig

Jahren, Haus des Deutschen Ostens, München, 2001. 11

Octav Păduraru, Contribution á l’histoire des relations cultureles entre les pays de

langue allemande et la Roumanie. Premièr partie. Bibliographie sistématique des

thèses et des écrites academiques, Bucureşti, 1944.

16

rumänischen Beziehungen zu verstehen12

. Ich bemerkte gelegentlich,

daß die Anfängen der betreffenden historiographischen Beschäf-

tigung gegen Ende des 19. Jahrhunderts gleichzeitig mit einer

Steigerung des deutsch-rumänischen Handels und mit einer

politischen Annäherung Rumäniens (unter der Regierung des Königs

Karl I.) zum Wilhelminischen Deutschland stattfand. Das Schema

wiederholte sich am Vorabend und in der Zeit des zweiten

Weltkrieges: die Interesse für die Geschichte der deutsch-

rumänischen Beziehungen nahm zu, Rumänien näherte sich

politisch, dann auch militärisch zu Deutschland an, während das

Dritte Reich für einige Jahre den wichtigsten wirtschaftlichen Partner

Rumäniens wurde. Kurz zu fassen, ich versuchte damals einzugeben,

daß die Geschichtsschreibung die politischen und wirtschaftlichen

Ereignisse begleitete und auch legitimierte.

In den seitdem wenigen vergangenen Jahren haben sich meine

Meinungen nicht verändert, vielleicht haben sie sich aber nuanciert.

Die obenerwähnte Verbindung zwischen der politisch-

wirtschaftlichen „Wirklichkeit” und der Geschichtsschreibung darf

man weder als einer mechanischen einseitigen Verursachung (wie es

z. B. die Marxisten verstanden), noch als einem Dienen

außerberuflichen Zwecke betrachtet werden, als einem Wunsch der

Historiker einen bestimmten Zustand zu legitimieren oder sogar den

Verlauf der Ereignissen zu beeinflussen. Es wäre genau so falsch zu

behaupten, daß die Historiker nur aus dem Grund sich mit der

Analyse der deutsch-rumänischen Beziehungen beschäftigen, weil

sie sich wegen eines bestimmten politisch-wirtschaftlichen

Zustandes kein anderes Forschungsthema auswählen könnten. Auch

wäre es kindisch zu glauben, daß die Historiker sich dieses Thema

auswählen, weil sie den aktuellen Zustand oder einen erwünschten

Werdegang der politischen, wirtschaftlichen oder kulturellen

deutsch-rumänischen Beziehungen rechtfertigen wollen.

Wie können wir nun diese Verbindung verstehen, wenn die

Geschichtsschreibung weder ein Produkt der „materiellen

Wirklichkeit” noch eine Kraft ist, die allmächtig ihre Werdegang

bestimmen kann? Dies wäre einfach, wenn wir zustimmen, daß die

12

Vasile Docea, Relaţii româno-germane timpurii..., insbesondere die Kapiteln Între

programatic şi ocazional: cum s-a născut o preocupare istoriografică, S. 7-11 und

Vechi şi noi puncte de vedere, S. 15-28.

17

Geschichtsschreibung, wie viele andere Produkte unseres Geistes,

Formen unserer Einbildungskraft13

sind. Jede Epoche bringt auch

eine Umschreibung der Geschichte mit, da jede Epoche ihre eigene

Einbildungskraft besitzt, die durch die eigene Wahrnehmungsweise,

durch eine bestimmte Sensibilität gekennzeichnet wurde und von

Bestrebungen, Ängstlichkeiten, Besessenheiten – Mythen, wie

andere sagen würden – und Prioritäten bewohnt ist. Die

Einbildungskraft ist diejenige die uns bewegt, unsere

Forschungsthemen zu wählen, die „wichtigen” Zeugnisse aus der

unendlichen Quellenmaase auszusuchen, die „geschichtliche

Ereignisse” zu errichten. Falls es wahr ist, daß die Vergangenheit in

der Gegenwart eingeprägt ist, daß die letzterwähnte mit der Last

unserer Erfahrungen beschwert ist, es ist ja genau so wahr, daß die

Gegenwart unser Bild über die Vergangenheit stiftet.

Wenn wir verstehen daß unser Thema, wie die ganze

Geschichtsschreibung, eine Sache der Einbildungskraft ist, dann

verstehen wir auch wozu es in den letzten Jahren wieder in

Erscheinung trat. Die aktuelle Interesse für die deutsch-rumänischen

Beziehungen kreuzt sich hier mit unserer Bestrebung, zu der

„civilisierten Welt” zu gehören, mit unserer Furcht gegenüber den

Gefährlichkeiten, die es verhindern könnten, mit der Besessenheit für

„Europa”. Alldiese brauchen Formen, die sie bekleiden sollen und

unseres Thema ist eine solche Bekleidung. Genau so wie andere

Interessen, wie z. B. die Interesse für die Geschichte der französisch-

rumänischen, der amerikanisch-rumänischen Beziehungen u. s. w.,

um nicht mehr von der „Explosion” der Fachliteratur über die

europäische Integration zu reden.

Zwei weitere Studien, die zu derselben „Metadiskurse”

gehören, befinden sich in diesem Sammelband. Die erste, vom

Historiker Harald Heppner unterzeichnet, analysiert den Begriff

„deutsch-rumänische Beziehungen” aus dem Sichtpunkt der bis jetzt

angehäuften historiographischen Erfahrungen. Die andere wurde

vom Historiker Alexandru Zub geschrieben, ein Rückfällige der

deutsch-rumänischen Studien, und analysiert die Rolle die eine

13

Über den Sinn des Begriffes Einbildungskraft, wie ich ihn hier verstehe, sieh z. B.

Lucian Boia, Pentru o istorie a imaginarului, trad. Tatiana Mochi, Bucureşti,

Humanitas, 2000 (insbesondere die Kapiteln Imaginarul istoric, S. 162-188 und

Miturile politice, S. 189-212).

18

besondere Quellenkategorie – die Erinnerungsschrift – für die

Forschung der gegenseitigen Beziehungen (insbesondere des

kulturellen Austausches) spielt. Durch die beiden Abhandlungen

denkt das reifgewordene Fachgebiet über sich selbst nach.

*

Das vorstehende Buch wartet schon seit drei Jahren

veröffentlicht zu werden. Inzwischen haben die Autoren fast

verzichten, mich über das Schicksal ihrer Arbeiten anzufragen. Das

Buch wurde anfangs als Teil eines ganzen Program angeplant, das

regelmässige Tagungen über das Thema „deutsch-rumänische

Beziehungen” und auch eine Bücherreihe umfassen sollte, wo die

Forschungsergebnisse veröffentlicht sein sollten. Für das Projekt

habe ich versucht, Unterstützung von verschiedenen Seiten zu

erreichen. Zwei deutsche Stiftungen – „Friedrich Ebert” und „Hans

Seidl” –, die Abteilungen in Rumänien besitzen, lehnten mein

Ersuchen höflich ab. Ein weiterer Versuch, Unterstützung vom

rumänischen Ministerium für Europäische Integration zu erreichen,

ist bis heute ohne Antwort geblieben. Die Universität „Vasile

Goldiş” aus Arad, wo ich ein Semester Professor war, versprach mir

letztes Jahr, durch die Stimme ihres Rektors, das Sammelband zu

veröffentlichen. Die Versprechung ist unaktuell geworden als ich im

Februar dieses Jahres diese Universität für eine andere verlassen

habe. Nicht aus persönlichen Gründen habe ich alle diese

gescheiterte Versuche erwähnt, sondern weil sie für die

Wahrnehmung unseres Thema hervorhebend sind. Man darf den

Optimismus in Betreff der obenerwähnten Interesse gegenüber das

Thema „deutsch-rumänischen Beziehungen” nicht verallgemeinen.

Cluj, März 2003 Vasile Docea

Harald Heppner

Theoretisches zum Thema „Rumänisch-deutsche

Beziehungen“ (Zusammenfassung)

Consideraţii teoretice despre tema „relaţii româno-

germane” (Rezumat)

Autorul pleacă de la constatarea că sintagma „relaţii româno-germane”

poate avea o mulţime de înţelesuri. Întru desluşirea acestora, propune o

schemă explicativă, care cuprinde trei segmente: discutarea conceptelor ca

atare, apoi analiza aspectelor funcţionale ale sintagmei şi, în sfârşit,

urmărirea modului în care aceasta a fost aplicată empiric în cercetarea

istoriografică.

Conceptul român din sintagma „relaţii româno-germane” poate avea,

mai întâi, un înţeles restrâns, în măsura în care el se referă la România ca

stat. În acest caz, el este aplicabil doar perioadei de după unirea Moldovei cu

Ţara Românească din 1859. Dacă, însă, îl asociem statalităţii româneşti în

general, atunci ne referim la o perioadă mult mai lungă, ce începe prin

secolul XIV, odată cu întemeierea Moldovei şi Ţării Româneşti. În cazul în

care termenului i se acordă o conotaţie etnică, cu referire la „românitate”,

atunci, din punct de vedere spaţial sunt luaţi în considerare şi românii din

afara limitelor statale, iar din punct de vedere temporal referinţele se pot face

şi la perioada anterioară creării statelor, cuprinzând chiar etnogeneza. O

variantă nu tocmai identică ar fi aceea care ar lua în considerare componenta

subiectiv-identificatoare, adică felul în care românii au conştientizat propria

lor „românitate”. În sfârşit, o ultimă interpretare a conceptului ar fi aceea

teoretico-istorică, una care presupune existenţa unei evoluţii specifice a

românilor de-a lungul istoriei, o cale aparte, care ar avea nevoie să fie

denumită astfel.

În mod analog, conceptul german poate avea tot atâtea înţelesuri.

Asociindu-i o conotaţie statală, el se poate referi fie, în sens restrâns, la

Germania de după 1870-1871, fie, în sens larg, la statele germane din

perioada anterioară, însă nu doar la cele aparţinând „Sfântului Imperiu

roman de naţiune germană”, ci şi la acelea care, fără a fi numai germane,

aveau totuşi pregnant acest cracter (precum Elveţia sau Austria). Înţelesul

etnic al cuvântului german ar extinde aplicabilitatea sa atât în timp, cât şi în

spaţiu, asupra unor teritorii care, fără a fi germane, erau populate în parte de

grupuri aparţinând acestei etnii (Ungaria, România, Slovacia, Polonia, Rusia

28

etc.). Şi în acest caz, precum în cel românesc, adjectivul german poate

desemna un mod aparte, specific, de evoluţie istorică.

Înţelesurile conceptului relaţii sunt şi mai stufoase. Mai întâi,

distingem accepţiunea oficială, de relaţii între state şi guverne. El poate,

însă, să însemne şi orice contact cu exteriorul care se desfăşoară în spaţiul

public, fără ca astfel de contacte să fie reglate de stat. Exemple ar fi turneele

teatrale, schimburile comerciale, studiile în străinătate etc. Depăşind spaţiul

public şi pătrunzând în sfera privată, conceptul poate fi aplicat unei imense

varietăţi de fapte, de la înrudirile interetnice la contactele sociale cotidiene.

Ţinând seama de trei factori, durata, voinţa şi efectele, relaţiile

româno-germane pot fi clasificate în următoarele patru categorii:

1. Relaţii întâmplătoare şi fără efecte de durată (de exemplu, contactul

dintre români şi germani cu prilejul celui de-al doilea asediu otoman al

Vienei în 1683, când trupele Moldovei şi Valahiei au trebuit să-l

urmeze pe Kara Mustafa; părţile nu au dorit acel contact, iar el a rămas

fără urmări majore).

2. Relaţii neîntâmplătoare, dar fără efecte majore (de exemplu, ajungerea

cerealelor româneşti pe piaţa din Hamburg în secolul XIX a fost dorită

de ambele părţi, dar ar fi exagerat să credem că ea ar fi modificat

comportamentului de consum al germanilor).

3. Relaţii întâmplătoare, dar pline de consecinţe (de exemplu, alegerea

Hohenzollernilor ca dinastie domnitoare în România; luarea în calcul a

acestei familii a fost o problemă de moment, fără a se putea identifica o

intenţionalitate anterioară de durată, însă perioada de domnie a

Hohenzollernilor este una foarte importantă în istoria românilor).

4. Relaţii neîntâmplătoare şi pline de consecinţe (de exemplu participarea

României alături de Germania la campania împotriva Uniunii Sovietice

în timpul celui de-al doilea război mondial).

Criteriul funcţional conduce la distingerea a trei moduri de utilizare a

sintagmei „relaţii româno-germane”. Ea este folosită, mai întâi, pentru a

desemna acele studii care îşi propun reconstituirea, pe bază de izvoare, a

faptelor istorice. E vorba, în acest caz, de folosirea sintagmei de „perspectiva

broaştei”. Avem apoi de-a face cu „perspectiva păsării”, specifică studiilor

teoretice, conceptuale, precum cel de faţă. În sfârşit, o a treia categorie la

care se aplică sintagma o constituie acele lucrări care îşi propun o discuţie

relativ liberă, nu neapărat istorică, asupra domeniului. Astfel de lucrări sunt,

de regulă, instrumentalizate în scopul vădit de a argumenta, a legitima sau a

impulsiona într-o anumită direcţie relaţiile bilaterale actuale.

Alexandru Zub

Memorialistica – sursă cognitivă pentru relaţiile româno-

germane (Rezumat)

Die Memorialistik als Erkenntnisquelle für die deutsch-

rumänischen Beziehungen (Zusammenfassung)

Das Thema „Memorialistik” wurde bis jetzt eher aus literatur-

historischen, soziologischen oder anthropologischen als aus rein historischen

Sichtpunkt behandelt. Der Autor versucht, die ganze Problematik der

Erinnerungsschrift in einem System zu bringen, was er durch

interdisziplinären Methoden tut. Die Leitfrage der Arbeit: wie können die

Historiker die Schriften memorialistischer Inhalt benutzen, um die

Geschichte der deutsch-rumänischen Beziehungen zu studieren, zu verstehen

und mit eigenen Mitteln zu rekonstruiren?

Die Erinnerungsliteratur ist für den Historiker immer wichtiger

geworden, insbesondere in den letzten Jahrzehnten, wo die historische

Diskurse von verschiedenen Seiten wieder und wieder bestritten wurde.

Neue Ebene historiographisches Vorbringens, z.B. die Imagologie, wurden

experimentiert, was eine Neuwertung der Quellen erforderlich machte. Für

die imagologischen Studien – das Rumänenbild im deutschen Sprachraum

aber auch das Bild der Deutschen in Rumänien – ist die Benutzung

memorialistischen Quellen nicht nur empfehlenswert, sondern

unvermeidlich.

Eine besondere Richtung innerhalb des Gebietes „deutsch-rumänischen

Beziehungen” ist die Geschichte des deutsch-rumänischen

Kulturaustausches: deutsche Einflüsse in der rumänischen Kultur,

rumänische kulturelle Anwesenheiten im deutschen Kulturraum, Rumänen

die an deutschen Universitäten studierten, Interferenzen, kulturelle

Assimilation und Anpassung u.s.w.. All diese zu analysieren scheint

allerdings eine nicht leichte Aufgabe zu sein, auch wenn man schon wichtige

Schritte getan sind. In diesem Kontext war die Memorialistik – und sie ist

immer noch – eine sehr wichtige Quelle.

Vasile Docea

Die „fremde” Dynastie als Vermittler deutsch-rumänisches

Kulturaustausches (Zusammenfassung)

Dinastia „străină” ca mijlocitoare a schimbului cultural

româno-german (Rezumat)

Departe de a fi rezultatul unei cercetări încheiate, articolul de faţă prezintă câteva consideraţii preliminare la ceea ce ar putea fi un program de cercetare, având ca temă, în general, rolul dinastiilor „străine” în schimburile culturale dintre ţările de origine (din spaţiul german, în majoritatea cazurilor) şi cele adoptive din Europa de sud-est, iar în particular, cazul dinastiei de Hohenzollern în România. Din punct de vedere metodologic, conceptul de dinastie „străină” este util pentru înţelegerea mai nuanţată a fenomenului modernizării ţărilor sud-est europene. Astfel de dinastii nu au fost excepţii în spaţiul avut în vedere. În secolul XIX şi la începutul secolului XX au fost instalate şase dinastii străine în Grecia, România, Bulgaria şi Albania.

Criteriile propuse, privind calificarea drept străine a respectivelor dinastii, sunt: originea membrilor, educaţia acestora, apartenenţa confesională, strategia de integrare în mediul adoptiv, solidaritatea faţă de cultura din care provin. Pornind de la aceste criterii, se poate constata că, acolo unde au existat dinastii cuprinzând mai multe generaţii, ele îşi pierd în bună măsură caracterul străin începând cu a doua generaţie (cazul dinastiei de Saxa-Coburg în Bulgaria) sau de la cea de-a treia (cazul Hohenzollernilor în România).

Din multitudinea de exemple posibile, autorul a ales două. Mai întâi, rolul lui Carol I în elaborarea sistemului politic modern românesc. Carol I a fost cel care, la 1866, cu prilejul dezbaterilor pentru elaborarea legii fundamentale, a impus, împotriva voinţei celor care au creat proiectul de constituţie, dreptul de veto absolut al monarhului la sancţionarea legilor. Prin aceasta, sistemul politic, pe care s-a altoit cultura politică românească de la sfârşitul secolului XIX şi din prima jumătate a secolului XX, s-a îndepărtat de preconizatul model belgian, pentru a se apropia de modelul central-european, în care, conform unei expresii consacrate, regele „domneşte şi guvernează”.

Prin al doilea exemplu, cel relativ la „cazul” Alexandru Tzigara-Samurcaş, autorul înlătură, pornind tocmai de la analiza din perspectiva conceptului de dinastie „străină”, o mai veche ipoteză, conform căreia istoricul de artă român ar fi fiul natural al regelui Carol I şi că doar din acest motiv regele l-ar fi sprijinit consistent în cariera sa. Tzigara-Samurcaş a studiat în Germania, unde şi-a luat şi doctoratul în istoria artei. Era, aşadar, purtătorul unui model cultural cu care regele se simţea solidar. Acesta a fost, de fapt, motivul pentru care l-a susţinut constant pe Tzigara-Samurcaş.

Gudrun-Liane Ittu

O punte între etnii: Liga culturală a germanilor din

România Mare (Rezumat)

Eine Brücke zwischen den Etnien: Das Kulturamt des

Verbandes der Deutschen in Großrumänien (Zusammenfassung)

Die Autorin verwendet verschiedene Dokumente, insbesondere den

Briefwechsel des „Kulturamtes des Verbandes der Deutschen in

Großrumänien”, der sich im Staatsarchiv in Hermannstadt befindet, um die

Tätigkeit dieses Kulturamtes in den Jahren 1922-1931 wiederzugeben. Der

Schwerpunkt der Arbeit ist die Role hervorzuheben, die das Kulturamt für

die Beziehungen der deutschen Minderheit zu den Rumänen und dem

rumänischen Staat gespielt hat. Einen wichtigen Zweck des Kulturamtes war

schon vom Anfang an „das bessere Kenntnis des Kulturlebens der Rumänen

und anderer Nationalitäten, damit man auch Kontakte verknüpfen soll”. Die

unoffizielle Zeitschrift des Kulturamtes war „Ostland”, von Richard Csaki

herausgegeben. Von den verschiedenen Tätigkeiten des Kulturamtes wurden

insbesondere zwei erwähnt: die jährliche Einrichtung der deutschen

Sommeruniversität in Hermannstadt und, seit 1925, die Mitwirkung

zugunsten der jungen Rumäniendeutschen, die wegen Schwierigkeiten mit

dem rumänischen Unterrichtssystem, in Deutschland ihre Universitätstudien

fortsetzen wollten.

Stela Mărieş

Diplomaţie şi acţiune germană în revoluţia română de la

1848 (Rezumat)

Deutsche Diplomatie und Wirkung in der rumänischen

Revolution 1848 (Zusammenfassung)

Emil Freiherr von Richthofen, ein erkannter deutsche Diplomat, war

seit 1846 preußischer Generalconsul und politischer Agent für die Moldau

und Walachei, mit dem Sitz in Jassy. Im Jahre 1848 war seine Stelle durch

die unkonsekvente Orientpolitik des Ministeriums in Berlin gefährdet. Als

die Revolution im März 1848 ausbrach, handelte der Generalkonsul in Sinne

der Instruktionen seiner Vorgesetzten in Berlin und unterstützte die

„patriotische Partei” in der Moldau. Seine Handlungen hatten aber auch

einen antirussischen Charakter, was die Regierung von St. Petersburg

bemerkte und, nach der Besatzung der Moldau durch russischen Truppen,

die Abberufung des Generalkonsuls forderte.

Ottmar Traşcă

Problema Dunării în contextul relaţiilor româno-germane

din toamna anului 1940 (Rezumat)

Die Donaufrage und die rumänisch-deutsche Beziehungen

im Herbst 1940 (Zusammenfassung)

Die Abhandlung befaßt sich mit der Darstellung der Entwicklung der

Donaufrage im Kontext der rumänisch-deutschen Beziehungen im Hebst des

Jahres 1940. Nach dem Wiener Schiedsspruch vom 30. August 1940 hat

Deutschland in Wien eine Konferenz einberufen, wo der Internationale

Donauausschuß aufgelöst wurde. Auf Insitenz der UdSSR, die nicht

angesucht wurde, um an der Konferenz teilzunehmen und die beanspruchte

an den neuen Donauorganismen teilzunehmen, wurde in den Monaten

Oktober-November in Bukarest die Donaukonferenz abgehalten, die den

neuen Status der Donau regeln sollte. An dieser Konferenz fand ein

diplomatischer Kampf zwischen der UdSSR einerseits und Rumänien

andererseits, die von Deutschland und Italien unterstützt wurde, statt. Der

sovietische Standpunkt war der der Gründung eines gemischten rumänisch-

sovietischen Organismus für die Verwaltung der meeresseitgen Donau, mit

dem Ausschluß oder Marginalisierung von Italien und Deutschland, was

eigentlich die sovietische Herrschaft über die Donaumündung bedeutete. Die

rumänische Regierung bezweckte der sovietischen Absicht entgegen-

zuwirken, indem sie sich gegen jeden Organismus entgegensetzte, an dem

Italien und Deutschland nicht teilnahm. Die Konferenz endete, ohnen daß

man zu einer Vereinbarung im gewünschten Sinne der Soviets kam, was für

Rumänien einen Sieg bedeutete. Dieser Riß bildete eigentlich die

diplomatische Einleitung des deutsch-sovietischen Konflikts, der am 22.

Juni 1941 begann.

Ulrich Burger

Das Reichssicherheitshauptamt und die de Chastelain

Mission Zu den deutsch-rumänischen Beziehungen

nach der Schlacht von Stalingrad (Zusammenfassung)

Siguranţa Reichului şi misiunea de Chastelain. Despre

relaţiile româno-germane după bătălia de la Stalingrad

(Rezumat)

După pierderea bătăliei de la Stalingrad, în iarna 1942-1943, opozanţii

regimului Antonescu şi-au intensificat contactele cu Aliaţii, în vederea ieşirii

României din război. În aceste împrejurări, în noaptea de 21-22 decembrie

1943 sunt paraşutaţi, în apropiere de Bucureşti, trei specialişti ai Serviciilor

Speciale britanice, aflaţi sub comanda colonelului de Chastelain. Misiunea

lor principală era de a facilita, prin aparatură de transmisie radio, contactele

între Iuliu Maniu şi Aliaţi.

Gurpul a fost prins de jandarmii români şi arestat îndată după

paraşutare. Mareşalul Antonescu, însă, a refuzat până la sfârşitul colaborării

cu Axa să-i predea Serviciului de Siguranţă german pe membrii grupului, în

ciuda numeroaselor insistenţe şi presiuni.

Pe baza unor documente de arhivă germane, autorul descifrează şi

explică motivele pentru care guvernul român a refuzat predarea britanicilor.

Mai întâi, e vorba de neputinţa ambasadorului german von Killinger de a

întreţine relaţii cordiale cu mareşalul Antonescu, fapt ce diminua, din start,

şansele de reuşită a oricărei iniţiative luate de ambasador. Apoi, Antonescu

însuşi, la curent cu demersurile diplomatice ale opoziţiei, nu voia să

blocheze, prin predarea lui de Chastelain germanilor, posibilităţile de

comunicare cu anglo-americanii. Toate acestea în contextul în care alianţa cu

Reichul era pentru România una „nefirască”, bazată doar pe calcule

pragmatice de moment şi deloc pe tradiţie, iar Antonescu devenise conştient,

după Stalingrad, că Germania va pierde războiul.

Dumitru Şandru

Plans for the Dislocation of the German Peasantry from

Romania (1945) (Abstract)

Planuri pentru dislocarea ţărănimii germane din România

în anul 1945 (Rezumat)

Membrii Grupului Etnic German din România, care se bucuraseră de o

situaţie privilegiată în timpul regimului Antonescu, şi-au pierdut privilegiile

îndată după lovitura de stat de la 23 august 1944. Din acel moment au

devenit cel mai oprimat grup etnic din ţară.

Pornind de la numeroase surse documentare, devenite accesibile abia în

ultimii ani, studiul de faţă reconstituie politica autorităţilor româneşti faţă de

problema proprietăţii funciare a germanilor după martie 1945, momentul

reformei agrare. Analiza se canalizează în două direcţii: pe de o parte, cea a

planurilor, a discuţiilor şi proiectelor privind exproprierea germanilor din

România, dintre care unele, radicale, preconizau deposedarea totală de

pământ şi locuinţe, apoi dislocarea acestora şi concentrarea lor în doar

câteva localităţi, casele şi terenurile rămase urmând a fi distribuite

coloniştilor; pe de altă parte, cea a punerii efective în aplicare a acestor

intenţii.

Deşi germanii din România nu au fost expulzaţi în masă, aşa cum s-a

întâmplat cu cei din Cehoslovacia, Ungaria, Iugoslavia şi Polonia, ei au fost

deposedaţi, totuşi, de proprietăţile funciare şi, începând cu anul 1945, supuşi

persecuţiilor de tot felul.

Indice de persoane

Achleitner, Josef, 52

Alecsandri, Vasile, 40

Alexis, Willibald, 40

Ankersmit, F. R., 35

Antipa, Grigore, 65

Antohi, Sorin, 37

Antonescu, Ion, 27, 102, 105,

107, 111- 114, 121-124, 127-

133, 137, 139, 175

Antonescu, Mihai, 122, 124, 127,

132

Antonescu, Teohari, 44

Aricescu, C. D., 40

Arnim, A.H. von, 86, 87

Balotă, Nicolae, 41

Battenberg, Alexander von,

principe al Bulgariei, 54, 55

Bădărău, Gabriel, 7, 8, 13, 14

Bălcescu, Nicolae, 38, 40

Bărnuţiu, Simion, 41

Beauvois, Daniel, 35

Bergstässer, Ludwig, 83

Berindei, Dan, 42

Bernath, Mathias, 26

Berza, Mihai, 33, 44

Binder Iijima, Edda, 60

Bindreiter, Uta Monika, 24

Blaga, Lucian, 41

Bloch, Marc, 33

Bocşan, Nicolae, 12, 18

Bodea, Cornelia, 40

Boia, Lucian, 10, 17

Boicu, Leonid, 7, 13

Bolliac, Cezar, 40

Borbely, Stefan, 32

Boris, ţar al Bulgariei, 56

Boţescu, Dan, 103

Bova Scoppa, Renato, 122, 131

Branişte, Valeriu, 41

Brantsch, Rudolf, 73

Braudel, Fernand, 32

Brătianu, Gheorghe I., 44

Brukenthal, Michael von, baron,

68

Brukenthal, Samuel von, baron,

68, 70

Buchet, Constantin, 7, 13

Burger, Ulrich, 6, 121

Calafeteanu, Ion, 106

Cândea, Virgil, 37

Cantemir, Dimitrie, 38

Carmen Sylva, vezi Elisabeta,

regină a României

Carol I, domn, apoi rege al

României, 2, 9, 16, 43, 52, 54,

56-66

Carol II,: rege al României (1930-

1940), 27, 56, 63, 64

Carp, P. P., 41, 63

Călinescu, George, 34

Cernovodeanu, Paul, 38

Chastelain, colonel britanic, 6,

121, 122, 125-129, 131, 133

Chimet, Iordan, 37

Cioculescu, Şerban, 63

Cipariu, Timotei, 38

Cisek, Oskar Walter, 74

Cleja, Ştefan, 157, 170

Cloos, Fritz, 138

Codrescu, Teodor, 38

Codru-Drăguşanu, Ion, 40

178

Constantin, Al.. vezi Zub,

Alexandru

Constantin, Ion, 127

Corbea, Andrei, 37, 41

Cornea, Paul, 37, 40

Costin, Miron, 38

Cotta, J. F., 79, 83

Coutau-Bégarie, Herve, 33

Cretzeanu, Alexandru, 117

Cristescu, Nicolae, 126

Crowell, Steven, 31

Csaki, Richard, 69-71, 73-75

Curtius, Ernst, 63

Cuza, A. C., 41

Däubler, Theodor, 73

Dekanozov, Vladimir, 110

Diederich, Beno, 52

Dinu, N., 106

Dobrinescu, Valeriu-Florin, 127

Docea, Vasile, 3, 5, 7-9, 12-15,

18, 26, 51, 59

Drăgan, Iosif Constantin, 105

Duca, I. G., 44

Duroselle, J.-B., 32, 33

Duţu, Alexandru, 36

Ebert, Friedrich, 11, 18

Ecaterina a II-a, împărăteasă a

Rusiei, 51

Elisabeta regină a României, 52,

56, 59, 63, 64

Eminescu, Mihai, 41-43

Fabricius, Wilhelm, 103

Faifer, Florin, 36

Fassel, Horst, 81

Ferdinand de Sachsen-Coburg-

Gotha-Kohary, principe al

Bulgariei, 52, 54, 56

Ferdinand I, rege al României, 56

Fischer, Emil, 46

Folberth, Otto, 73

Franz-Josef, împărat al Austriei şi

rege al Ungariei, 2

Friedrich Wilhelm IV, rege al

Prusiei, 86

Friedrich, Graf von Zollern, 60

Furet, François, 35

Furtwängler, Adolf, 63

Göllner, Carl, 68, 73

Gafencu, Grigore, 103, 106, 110,

114

Ganea, Gheorghe, 148

Gans, Eduard, 40

Georgescu, Paul Al., 33

Georgescu, Teohari, 154-156, 164

Gervinus, F.G., 83

Ghibănescu, G., 38

Ghibu, Onisifor, 41

Ghica, Ion, 40

Goga, Octavian, 41

Golczewski, Mechthild, 44

Goldiş, Vasile, 11, 18

Golescu, Al. G., 78

Golescu, Dinicu, 41

Goll, Iwan, 73

Gräf, Rudolf, 8, 14

Grimm, Gerhard, 79

Gündisch, Konrad, 25

Haering, Wilhelm. vezi Alexis,

Willibald

Hâncu, Dumitru, 45, 46

Haneş, P. V., 40

Hardenberg, Carl August Freiherr

von, preşedinte al guvernului

Prusiei, 40

Hassel, Ulrich von, 124

Haşdeu, Bogdan Petriceicu, 38

Hauptmann, Gerhard, 73

Hecker, Hans-Joachim, 52

Heitmann, Klaus, 41, 45, 46, 52,

79, 80, 81, 82, 83, 89

Heliade-Rădulescu, Ion, 40

179

Heltmann, Adolf, 73

Heppner, Harald, 5, 8, 11, 14, 17,

21, 26

Hering, Gunnar, 52

Heydendorff, Michael Conrad

von, 68

Heydenreuter, R., 52

Hiller von Gaertringen, Friedrich

Freiherr, 124

Hillgruber, Andreas, 27, 102, 103,

105, 106, 109, 112-114, 118,

122-124, 128, 129, 131, 132

Himler, Heinrich, 130

Hitchins, Keith, 122-124

Hitler, Adolf, 27, 102, 109, 113,

114, 122-124, 128-132, 138

Hohenzollern,: dinastia de,

26, 52, 56, 57, 59, 60, 61, 66

Holban, Ioan, 31, 35

Holban, Maria, 36, 38

Hösch, Edgar, 36

Humboldt, Alexander von, 40

Hvostov, V.M., 87

Ionescu, Al.-Sadi, 36

Ionescu, Tudor, 140

Iorga, Nicolae, 36-38, 43, 44, 63,

64, 70, 72, 73

Iosifescu, Silvian, 31, 35

Ittu, Gudrun-Liane, 5, 67

Ivănescu, Dumitru, 81

König, Walter, 68

Kara Mustafa, 23, 28

Karl Anton de Hohenzollern, 54,

57, 60

Kessler, Wolfgang, 24

Killinger, Manfred von, 124-127,

130, 131

Knodt, Josef, 52

Kogălniceanu, Mihail, 38-40

Konschitzky, Walter, 8, 15

Kremm, Werner, 8, 14

Kremnitz, Mite, 63

Kremnitz, Wilhelm, 63

Kroner, Michael, 73

Kundera, Milan, 34

Kunisch, Richard, 46

Lamprecht, Karl, 43

Lapedatu, Alexandru, 41, 44

Lauer, R., 52

Lazarus, Moritz, 41

Lăzărescu, Dan A., 36

Le Goff, Jacques, 32

Leber, Peter-Dietmar, 8, 15

Leon, Corina, vezi Sombart,

Corina

Leon, Neculai, 70

Levy, Daniel, 35

Lhéritier, Michel, 33

Lindenberg, Paul, 58

Lovinescu, Eugen, 34, 43

Löwenstein, Karl, 62

Müller-Guttenbrunn, Adam, 69

Müller-Langenthal, Friedrich, 73

Maiorescu, Ion, 40

Maiorescu, Titu, 41-43, 63

Majer, H. G., 52

Malraux, Andre, 34

Maniu, Iuliu, 123-127, 133

Mann, Thomas, 73

Manolescu, Florin, 79, 80

Manolescu, Nicolae, 43

Marino, Adrian, 37

Martius, Georg, 109, 112, 119

Mărieş, Stela, 5, 37, 78, 89

Mehlan, A., 52

Meschendörfer, Adolf, 71

Mihai I, rege al României, 56

Mihai Viteazul, 60

Mihail-Oteteleşanu, Otilia, 65

Mihalka, Wolfgang, 113

Mircea cel Bătrân, 60

Mochi, Tatiana, 10, 17

180

Molitoris, Carl, 73

Molotov, Veaceslav Mihailovici,

106, 113, 117, 118

Murat, Anna, 59

Mureşan, Hilde, 78, 79

Murgu, Eftimie, 40

Musil, Robert, 73

Nägler, Thomas, 68

Nano, Frederic C., 130

Napoleon III, împărat al Franţei,

59

Negrea, Ştefan, 65

Negruzzi, Iacob, 41, 42

Nesselrode, Carol Robert de, 82

Netoliczka, Luise, 73

Netzhammer, Nikolaus, 8, 14

Netzhammer, Raymund, 8, 14

Neumann, Victor, 37

Nicolae I, ţar al Rusiei, 86, 87

Nicolescu, N., 106

Nietzsche, Friedrich, 34

Nipperdey, Thomas, 62

Nistor, Ioan, 42, 44

Niţulescu, Stelian, 172, 173

Nolte, Ernst, 35

Nora, Pierre, 44

Novacu, Valer, 154

Nußbächer, Konrad, 73, 74

Obedeanu, Oscar, 65

Oberdorff, Henri, 61

Odobescu, Alexandru, 63

Oellers, Norbert, 36

Onciul, Dimitrie, 42

Ornea, Z., 41, 43, 63, 64

Otto I de Wittelsbach, rege al

Greciei, 52, 53, 55

Panaitescu, P. P., 38, 44

Panu, George, 42

Papiu-Ilarian, Alexandru, 38, 40

Pârvan, Vasile, 42

Paskievici, general rus, 87

Pavel, Teodor, 7, 14

Păduraru, Octav, 9, 15

Pelin, Mihai, 105-109, 111-113,

117

Pella, Vespasian V., 109, 111,

114, 116, 117

Perponcher, ambasador al Prusiei

la Constantinopol, 81

Petra-Petrescu, Horia, 75

Petrovici, Ioan, 31

Pfuhl, general prusian, 86

Philippi, Paul, 68

Piru, Alexandru, 41

Ploeşteanu, Grigore, 37, 40, 78,

79, 80

Pop, Augustin Z. N., 40

Popescu, Alexandru, 24, 47

Popescu, Ştefan, 65

Porter, Ivor, 125

Prodan, David, 41

Prunder, Petru, 164

Pusch, Rolf, 8, 14

Puşcariu, Sextil, 41, 46

Rösler, Gustav, 73

Ranke, Leopold, 40

Rădescu, Nicolae, 138

Rădulescu-Motru, Constantin, 46

Rebreanu, Liviu, 41

Reinerth, Karl M., 138

Ribbentrop, Joachim von, 106,

114, 125, 128

Richthofen, Emil von, 46, 79-91,

99

Richthofen, Praetorius von, 81, 89

Rider, Jacques de, 34

Riehl, Berthold, 63

Rilke, Rainer Maria, 73

Robănescu, Iulian, 35

Rolland, Romain, 34

Rosetti, Radu, 44

Roth, Hans Otto, 140

181

Roth, Michael S., 35

Roth, Victor, 73

Rusan, Romulus, 34

Sănătescu, Constantin, 107, 138

Scarlat, Cristian, 8, 14

Schaefer, Georg, 57

Scharf, Claus, 51

Schleinitz, von, 83, 85, 89

Schmid, H. F., 44

Schmidt, Andreas, 131

Schmidt, Hildegard Emille, 52, 59

Schmidt, Paul, 132

Schramm, V., 2

Schulenburg, Werner Friedrich

von der, 105, 117

Schuller, Hermut W., 52

Schurick, subofiţer, 81

Secelea, V.P., 156

Seidl, Hans, 11, 18

Seidl, Wolf, 52

Seminov, V.S., 87

Silenzi, Renato, 109, 112

Sima, Horia, 123

Simionescu, Paul, 32

Simonescu, Dan, 40

Skazkin, S.D., 87

Slavici, Ioan, 41

Sobolev, Arkadi, 109, 116

Sombart, Corina, 70

Sombart, Nicolaus, 70

Sombart, Werner, 70

Springer, Anton, 58

Stan, Apostol, 127

Stein, Karl Freiherr von, 40

Steinthal, Heymann, 41

Stelzer, Gerhard, 8, 14

Steriadi, Jean, 65

Stoicescu, Constantin, 58

Strudza, Mihail, domn al

Moldovei, 81, 83, 85, 98

Strudza, Mihail, ministru de

externe al României, 111

Strzygovsky, Joseph, 70

Şandru, Dumitru, 6, 137, 154

Şebu, Ion, 162

Şerb, Florica, 62

Şerb, Ioan, 62

Şincai, Gheorghe, 38

Şişcanu, I., 107, 110

Ştefan cel Mare, 60

Ştirbei, Barbu, 128, 129

Tăslăuanu, Octavian, 41

Teleki, Cristina, 68

Teodor, Pompiliu, 24

Theil, Rudolf, 68

Theodorescu, Barbu, 38

Tomaseth, H. J., 70

Tomaszewski, Marek, 35

Topolski, Jerzy, 33

Torouţiu, I. E., 42

Traşcă, Ottmar, 6, 101

Treptow, Kurt W., 121

Turczynski, Emmanuel, 79

Tzigara, Toma, 64, 65

Tzigara-Samurcaş, Alexandru, 58,

62, 63, 65, 66, 70

Urechia, V. A., 44

Vâşinski, Andrei, 105

Vatamaniuc, D., 41

Vianu, Tudor, 46

Vlahu Precupaş, Nicolae, 164

Vlădescu-Răcoasa, Gheorghe, 174

Voştinar, Gheorghe, 151, 162

Vultur, Smaranda, 8, 14

Wühr, Hans, 70

Watts, Larry L., 121

Weber, Wilhelm, 8, 15

Weczerka, Hugo, 25

182

Wilhelm Georg de Schleswig-

Holstein-Sonderburg-

Glücksburg, rege al Greciei, 53

Wilhelm zu Wied, principe al

Albaniei, 54, 55

Wolbe, Eugen, 52

Wolf, Walter, 8, 15

Xenopol, A. D., 37, 38, 41, 42, 44

Zach, Krista, 8, 14

Zaciu, Mircea, 41

Zamfir, Mihai, 40

Zăroni, Romulus, 141, 162-164,

167

Zorin, V.A., 87

Zub, Alexandru, 5, 11, 17, 31, 32,

34, 38-44