Monografia satului Monografia satului romromânescânesc

Moromeții este un roman complex ce analizeză diverse teme, fiind un roman al familiei și în același timp o monografie a satului românesc din Câmpia Dunării.

Romanul prezintă o serie de aspecte din viața țăranului, tradiții, obiceiuri și viața cotidiană.

Scena cineiScena cinei

La începutul operei asistăm la scena întoarcerii de la câmp a familiei Moromete și la pregătirea cinei. Ea este caracteristică modului de organizare al familiei țărănești. Capul familiei ședea în capul mesei, ca și cum ar fi fost deasupra tuturor. Cei trei feciori, Paraschiv, Nilă și Achim stăteau în fața ușii, fiind gata oricând de plecare, iar ceilalți, stateau de cealaltă parte mesei rotunde, pe niște scaune mici, cat palma.

Scena secerisuluiScena secerisului

În primul volum al romanului viața în satul de câmpie se scurge lent, fără conflicte mare, urmând anumite tipare dinainte stabilite. Asistăm la diferite activități precum: strângerea oilor, secerișul, treieratul, măcinarea grâului.

În zilele secerișului, toate familile plecau dis-de-dimineață la câmp, întru-un convoi nesfârșit de căruțe, ca într-un tablou pitoresc. Întâiul născut avea sarcina de a măsura fiecărui membru al familiei, aria de secerat.

Femeile făceau de mâncare, copii munceau, iar capii famililor legau snopii, fumau și sporovăiau.

În zilele de sărbătoare și duminicile, un grup de țărani al caror lider era Ilie Moromete, se adunau în poiana lui Iocan, unde citeau ziarul și dezbăteau în mod ironic problemele vremii. Poiana lui Iocan devine o agora a satului.

În zilele de sărbătoare și duminicile, un grup de țărani al caror lider era Ilie Moromete, se adunau în poiana lui Iocan, unde citeau ziarul și dezbăteau în mod ironic problemele vremii. Poiana lui Iocan devine o agora a satului.

Pe lângă viața cotidiană sunt incluse și obiceiuri și datini străvechi: călușul, fluieratul fetelor, bocirea morților în zori de zi, spălarea picioarelor de Rusalii.

Călușul era dans ritualic, care se practica aproximativ trei zile în fiecare an, înainte de Rusalii. Scopul său era de a vindeca persoanele cu boli incurabile și de a proteja oamenii, vitele și ogoarele de forțele malefice. Călușarii jucau doar în ogrăzile celor mai înstăriți din sat. În primul an al romanului, aceștia aleg curtea familei Bălosu. Tot satul se adunase să vadă dansul, iar fiindcă ograda devenise neîncăpătoare, multi priveau din șosea.

Scena tăierii Scena tăierii salcâmuluisalcâmului

Un moment esențial al romanul este reprezentat de scena tăierii salcâmului, de un dramatism impresionant ce progresează pe fondul bocetului vecinei lui Moromete și în cadrul unei dimineți, luminată înca de razele slabe ale luni aproape apuse. Acest moment constituie începutul procesului de deruralizare. Fiind presat de plata „fonciirii”, Ilie Moromete hotărăște sa-și vândă salcâmul vecinului său Tudor Bălosu. Nevoia este cea care determină renunțarea la anumite tradiții. Tăierea salcâmului simbolizează declinul familiei Moromete, dar în același timp și al vieții sătesti “toată lumea cunoștea acest salcâm”. El era considerat sacru de catre copii care se adunau mereu la joaca în jurul său. Odata cu tăierea sa, oamenii par a fi “mici și bicisnici”, chiar și păsările rătăcesc, făra a se așeza undeva, pentru că salcâmul nu mai era.

În volumul II, satul este cuprins de convulsii profunde. Apar oameni noi, care sunt numiți doar prin porecle, iar vechii fruntași sunt de acum bătrâni și marginalizați.

Colectivizarea este ultima treapta a destrămării satului tradițional românesc.