Dr. Sorin Braşoveanu

Dreptul familiei

Suport de curs

1

2014

Cuprins

Cursul 1. Noţiuni generale despre familie şi dreptul familiei.................................3

Cursul 2. Uniunea liberă şi logodna.........................................................................9

2

Cursul 3. încheierea căsătoriei................................................................................13

Cursul 4. Nulitatea căsătoriei...................................................................................19

Cursul 5. Efectele căsătoriei cu privire la relaţiile personale dintre soţi..............24

Cursul 6. Efectele căsătoriei cu privire la relaţiile patrimoniale dintre soţi........27

Cursul 7. încetarea şi desfacerea căsătoriei..........................................................33

Cursul 8. Procedura divorţului................................................................................42

Cursul. 9. Rudenia şi afinitatea...............................................................................51

Cursul 10. Filiaţia faţă de mamă (Maternitatea)...................................................55

Cursul 11. Filiaţia faţă de tată (Paternitatea).......................................................63

Cursul 12. Paternitatea din afara căsătoriei.........................................................70

3

Cursul 1

Noţiuni generale despre familie şi dreptul familiei

Capitolul 1. Noţiuni generale despre familie

1.1. Noţiunea de familie

Etimologic termenul familie provine din latinescul

familia(ae), care înseamnă totalitatea membrilor dintr-o casă sau

gintă.

Noţiunea de familie poate fi privită din două puncte de

vedere: sociologic şi juridic.

Din punct de vedere sociologic, familia ca formă specifică

de comunitate umană desemnează grupul de persoane unite prin

căsătorie, filiaţie sau rudenie, care se caracterizează prin

comunitate de viaţă, interese şi întrajutorare.

4

Din punct de vedere juridic, noţiunea de familie nu a fost

definită în vechiul Cod al familiei, însă, aceasta se regăseşte

în prevederile Legii nr. 287/2009 – Noul cod civil (Cartea a II-

a – despre familie):

art. 258 „(1) Familia se întemeiază pe căsătoria liber

consimţită între soţi, pe egalitatea acestora, precum şi pe

dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea şi

educarea copiilor lor”.

De asemenea, referitor la noţiunea de familie, aceasta

poate fi regăsită în atât în alte reglementări interne - art.48

alin.1 din Constituţie, cât şi internaţionale - art.16 parag.1

din Declaraţia universală a drepturilor omului.

Astfel, potrivit art. 48 din Constituţia României şi a art.

258 noul C. civ., familia se întemeiază pe: căsătoria liber

consimţită între soţi, pe egalitatea acestora, precum şi pe

5

dreptul şi îndatorirea egală a părinţilor de a asigura creşterea

şi educarea copiilor lor, pe egalitatea în faţa legii a copiilor

din afara căsătoriei cu cei din căsătorie (art. 260 noul C.

civ.), un regim special de protecţie şi de asistenţă în ceea ce

priveşte realizarea drepturilor copiilor şi tinerilor.

1.2. Caracterele juridice şi funcţiile familiei

1.2.1. Caracterele juridice

Literatura de specialitate prezintă următoarele caractere

juridice ale familiei:

familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între soţi;

pe egalitatea, pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a

asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor;

copiii din afara căsătoriei sunt egali în faţa legii cu cei din

căsătorie;

6

copiii şi tinerii se bucură de un regim special de protecţie şi

de asistenţă în realizarea drepturilor lor;

persoanele cu handicap se bucură de protecţie specială;

părinţii au dreptul de a asigura potrivit propriilor convingeri

educaţia copiilor minori a căror răspundere le revine.

1.2.2. Funcţiile familiei

Doctrina arată că familia îndeplineşte următoarele funcţii:

funcţia de reproducere a populaţiei şi perpetuare a speciei,

funcţia economică (art. 312 noul C. civ si 329-338 noul C.

civ.),

funcţia educativă (art. 487 noul C. civ).

7

Capitolul 2. Dreptul familiei

2.1. Definiţia şi obiectul dreptului familiei

2.1.1. Definiţia dreptului familiei

În literatura de specialitate dreptul familiei este

definit ca totalitatea normelor juridice care reglementează

raporturile personale şi patrimoniale ce izvorăsc din căsătorie,

rudenie, adopţie şi raporturile asimilate de lege, sub anumite

aspecte, cu raporturile de familie, în scopul ocrotirii şi

întăririi familiei.

2.1.2. Obiectul dreptului familiei

Obiectul de reglementare al normelor dreptului familiei îl

formează raporturile de familie. Acestea sunt:

a. Raporturile de căsătorie

Prin art. 258 alin. 1) din Legea nr. 287/2009 – noul cod

civil şi ale art.48 pct.1 din Constituţia României, se consacră

principiul conform căruia familia are la bază căsătoria liber

consimţit între soţi. Pentru consolidarea căsătoriei normele

dreptului familiei reglementează atât probleme legate de

încheierea căsătoriei, desfiinţarea şi desfacerea acesteia, cât

şi raporturile personale şi patrimoniale dintre soţi.

b. Raporturile care rezultă din rudenie

Prin rudenie se înţelege legătura firească dintre mai

multe persoane care coboară unele din altele (exemplu: tată,

fiu, nepot) sau care, fără a coborî unele din altele, au un

ascendent comun.

c. Raporturile care rezultă din adopţie

8

Adopţia este actul juridic în temeiul căruia se stabilesc

raporturi de rudenie între adoptat şi descendenţii săi, pe de o

parte, şi adoptator, ori adoptator şi rudele acestuia, pe de

altă parte, asemănătoare celor care există în cazul adopţiei

fireşti.

d. Unele raporturi care sunt asimilate de lege sub anumite aspecte, cu

raporturile de familie

Există unele relaţii care sunt asimilate de lege

raporturilor de familie astfel: relaţii care rezult din luarea

spre creştere şi educare a unui copil etc.

2.2. Izvoarele dreptului familiei

Prin izvoarele dreptului familiei, în sens formal, se

desemnează forma exterioară pe care o îmbracă normele juridice

în materie, respectiv, sursa în care sunt formulate.

Majoritatea normelor dreptului familiei se regăsesc în

noul Cod civil adoptat prin Legea nr.287 din 17 iulie 2009 -

familia fiind reglementată în Cartea a II-a intitulat „Despre

familie”, art. 258 - 534.

Dispoziţii ale dreptului familiei există şi în alte acte

normative, cum ar fi spre exemplu: Codul de procedură civilă;

Decretul nr.31/1954 privitor la persoanele fizice şi persoanele

juridice; Legea nr.119/1996 cu privire la actele de stare

civilă, Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea

drepturilor copilului, Legea nr. 273/2004 privind regimul

juridic al adopţiei etc.

În afara izvoarelor interne există şi izvoare

9

internaţionale care conţin norme de dreptul familiei ca de

exemplu: Declaraţia Universală a Drepturilor Omului; Pactul

internaţional cu privire la drepturile civile şi politice;

Convenţia asupra cetăţeniei femeii căsătorite etc.

2.3. Reglementarea principiilor generale ale dreptului familiei

Cunoaşterea principiilor generale care guvernează relaţii

de familie ajută la darea soluţiei în acele materii în care

legislaţia nu este suficient de explicită sau nu conţine nici o

reglementare şi la determinarea măsurii în care dispoziţiile

Codului civil referitoare la relaţiile de familie se completează

cu dispoziţiile din alte acte normative.

Potrivit dispoziţiilor din Codul familiei literatura de

specialitate a consacrat următoarele principii care stau la baza

relaţiilor de familie:

1. principiul ocrotirii familiei şi căsătoriei. Articolul 258

alin. (2)şi (3) noul C. civ. prevede că statul ocroteşte

căsătoria şi familia. Ocrotirea căsătoriei şi a familiei se

realizează nu numai prin normele dreptului familiei, ci şi prin

alte norme juridice, prin măsuri economice şi sociale.

Rigurozitatea cu care sunt reglementate instituţiile juridice

privind încheierea şi desfacerea căsătoriei, principiile care

guvernează raporturile personale şi patrimoniale dintre soţi sau

dintre părinţi şi copii exprimă de fapt tocmai modul în care

statul şi dreptul asigură stabilitatea familiei.

2. principiul ocrotirii intereselor mamei şi copilului. Aceste

dispoziţii sunt preluate din Declaraţia universală a drepturilor

omului (art.16, aliniatul 3), în accepţiunea căruia familia

constituie elementul natural şi fundamental al societăţii şi are

10

drept la ocrotire din partea societăţii şi a statului.

3. principiul liberului consimţit al viitorilor soţi la

încheierea căsătoriei. Acest principiu, consacrat atât în art.

258 şi art. 271 noul C. civ., cât şi în art. 48 din Constituţie,

nu poate fi înţeles decât în sensul că viitorii soţi sunt liberi

să decidă singuri încheierea căsătoriei, fără a putea fi

constrânşi din afară şi numai dacă există acea puternică

afecţiune şi atracţie care, cred ei, poate da temei unei

căsătorii durabile.

4. principiul monogamiei. Acest principiu se desprinde din

interdicţia prevăzută de noul Cod civil în art. 273 de a se

căsători bărbatul căsătorit sau femeia căsătorită. Din punct de

vedere penal, fapta constituie infracţiunea de bigamie şi atrage

pedeapsa închisorii.

5. principiul egalităţii în drepturi a soţilor. Deşi noul Cod

civil, în acelaşi art. 258, consacră expres egalitatea femeii cu

bărbatul, atât în relaţiile lor personale şi patrimoniale, cât

şi în acelea care privesc raporturile lor cu copiii (art. 483),

nu înseamnă că acest principiu este specific numai dreptului

familiei; el se aplică în toate domeniile vieţii sociale.

6. principiul exercitării drepturilor şi al îndeplinirii

obligaţiilor părinteşti faţă de copiii lor. Acest principiu,

consacrat prin art. 483 noul C. civ., se aplică indiferent dacă

copiii sunt din căsătorie, din afara căsătoriei sau sunt

adoptaţi (art. 260 noul C.civ.). Modul cum se respectă acest

principiu este controlat efectiv şi îndrumat continuu de

instanţa de tutelă, indiferent dacă autoritatea părintească se

realizează prin părinţi, tutori ori alte persoane care îi

ocrotesc pe copii în lipsa părinţilor (art. 151 noul C. civ.).

11

7. principiul acordării sprijinului moral şi material reciproc

între membrii familiei. Acest principiu este consacrat art. 309

noul C. civ. Ca o expresie a afecţiunii şi prieteniei dintre

membrii familiei. Sprijinul material datorat rezultă şi din

dispoziţiile legale care privesc obligaţia soţilor de a

contribui în mod egal la menajul comun şi la întreţinerea

copiilor în şcoli sau îndatoririle lor comune privind persoana

şi bunurile copiilor.

2.4. Legătura dreptului familiei cu alte ramuri de drept

Raporturile juridice care formează obiectul dreptului

familiei sunt complexe, având legături şi cu alte ramuri de

drept.

Legătura dreptului familiei cu dreptul constituţional

Constituţia României consacră o serie de principii pe care

le regăsim în dreptul familiei spre exemplu: principiul

căsătoriei liber consimţite între soţi; principiul egalităţii

soţilor; principiul dreptului şi îndatorii părinţilor de a

asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor etc.

Legătura dreptului familiei cu dreptul administrativ

Dreptul administrativ reglementează o serie de instituţii

şi organe ale administraţiei publice care au atribuţii în

aplicarea reglementărilor privitoare la instituţii ale dreptului

familiei.

Legătura dreptului familiei cu dreptul civil

Corelaţia dintre dispoziţiile dreptului civil şi dreptul

familiei nu constă în modul de reglementare, ci în modul în care

dispoziţiile dreptului familiei se completează cu cele ale

dreptului civil.

12

Legătura dreptului familiei cu dreptul procesual civil

În raport cu dreptul familiei, dreptul procesual civil

reprezintă mijlocul prin care se poate ajunge la constatarea

existenţei sau inexistenţei unui drept, la restabilirea unui

drept încălcat sau la crearea unor situaţii noi în cadrul

relaţiilor de familie.

Legătura dreptului familiei cu dreptul muncii

Dreptul muncii cuprinde dispoziţii care se referă la:

ocrotirea familiei, interesele mamei şi ale copilului.

Legătura dreptului familiei cu dreptul penal

Codul penal reglementează în Capitolul I Infracţiuni

contra familiei din titlul al XIX-lea - Infracţiuni care aduc

atingere unor relaţii privind convieţuirea socială.

Legătura dreptului familiei cu dreptul procesual penal

Dispoziţiile dreptului familiei au legături cu anumite

norme de drept procesual penal. Astfel, spre exemplu, art. 480-

493 din C. proc. pen. conţin dispoziţii referitoare la procedura

în cauzele cu infractori minori.

Legătura dreptului familiei cu dreptul fiscal

Dispoziţiile dreptului familiei au legături cu anumite

norme de drept fiscal. Codul fiscal în Capitolul III - Impozitul

pe venituri din salarii din Titlul III Impozitul pe venit -

tratează în dispoziţiile art. 55 alin. 4 sumele ce nu sunt

incluse în veniturile salariale.

Legătura dreptului familiei cu dreptul internaţional privat

Dispoziţiile dreptului familiei se completează cu

dispoziţiile dreptului internaţional privat. Legea nr. 105/1992

cu privire la reglementarea raporturilor de drept internaţional

privat cuprinde dispoziţii referitoare la relaţiile de familie.

13

Cursul 2

Uniunea liberă şi logodna

Capitolul 3. Uniunea liberă sau concubinajul

3.1. Noţiunea de uniune liberă sau concubinaj

În literatura de specialitate, concubinajul sau uniunea

liber consimţită ori căsătorie nelegitimă este convieţuirea de

fapt sau menajul în comun dintre un bărbat şi o femeie o

perioadă relativ îndelungată de timp, fără ca aceştia să fie

căsătoriţi (între ei sau cu alte persoane).

3.2. Aspecte juridice ale uniunii libere sau ale

concubinajului

Concubinajul nu este o uniune juridică întrucât nu este

reglementat de legislaţia românească. Legea română nu interzice

expres concubinajul.

Ca regulă, concubinajul este o „căsătorie de probă”.

14

Accentul cade pe stabilitatea şi continuitatea legăturilor

dintre parteneri.

O distincţie importantă s-a conturat în doctrină cu

privire la cauza imorală sau ilicită a contractelor încheiate în

scopul începerii sau menţinerii unei relaţii de concubinaj.

Dreptul românesc recunoaşte existenţa unor efecte juridice

ale concubinajului.

Capitolul 4. Logodna în dreptul românesc

4.1. Noţiuni introductive despre logodnă

În vechiul drept francez, logodna era considerată un

contract care genera „obligaţia de a face”, adică de a încheia

căsătoria. Neîndeplinirea acestei obligaţii atrăgea răspunderea

logodnicului vinovat, care era dator să plătească despăgubiri.

În primele pravile scrise în limba român căsătoria era

precedată de logodnă (numită şi făgăduială sau învoială ).

În Codul Calimah normele juridice privind logodna sunt

incluse în parag. 64 -70 din Capitolul al II lea „Pentru

dritul căsătoriei” al Părţii I intitulat „Pentru dritul

persoanelor”.

Legiuirea Caragea în Partea a III-a, Capitolul XV

reglementează logodna.

Actualmente, institutia de drept civil „logodna” este

reglementata de prevederile art. 266-270 cuprinse în Cartea a

II-a Despre familie, Capitolul I - Logodna, Titlul II –

Casatoria, ale Legii nr. 287 din 17 iulie 2009 privind Codul

civil, republicata, cu modificarile ulterioare. Potrivit art.

15

266 (1) al Legii 287/2009 „Logodna este promisiunea reciproca de

a încheia casatoria” urmând apoi sa se precizeze ca toate

dispozitiile privind logodna au aplicabilitate numai daca

aceasta a fost încheiata dupa data de intrare în vigoare a

Codului civil.

Institutia logodnei revine în peisajul noii legislatii

civile românesti cunoscut fiind si faptul ca are radacini

adânci în istoria dreptului autohton.

4.2. Noţiunea de logodnă, condiţiile de fond ale logodnei

şi desfacerea logodnei

Noţiunea de logodnă

Termenului „logodna” i se pot acorda doua acceptiuni:

1. într-o prima acceptiune de act juridic;

2. în a doua acceptiune de statut juridic.

Astfel, logodna statueaza (juridic) actul juridic prin

care viitorii logodnici îsi promit reciproc, printr-o întelegere

prealabila, realizarea unui scop comun si anume „încheierea

casatoriei”, fapt care ne poate conduce spre ideea de conventie,

ca urmare a promisiunii sinalagmatice de a încheia casatoria.

Condiţiile de fond ale logodnei

Potrivit celor cuprinse în art. 266 alin. (2), (3) si (5)

noul C. civ., logodna este supusa conditiilor de fond cerute

pentru casatorie – cu exceptia avizului medical si a autorizarii

instantei de tutela. Analizând prevederile art. 271-277 noul C.

civ., referitoare la conditiile de fond pentru casatoriei

constatam ca logodna (promisiunea maritală reciprocă) presupune

îndeplinirea urmatoarelor cerinte de fond:

1. Consimtamântul personal si liber a doua persoane de sex

16

biologic diferit.

2. Vârsta minima de 18 ani.

Desfacerea logodnei

Se va distinge între „disoluţia” logodnei (ruperea

logodnei, care nu presupune vreo formalitate anume, aşa cum nici

încheierea logodnei nu are vreo cerinta de forma astfel ca poate

fi dovedita prin orice mijloc de proba) şi încetarea acesteia,

prefigurând caracterul intuitu personae al casatoriei. Astfel,

logodna înceteaza prin decesul unuia din logodnici, întrucât

numai ruperea logodnei poate genera obligatii de natură

patrimonială ca sanctiune a nefinalizarii promisiunii maritale.

Sunt doua categorii de efectele patrimoniale ale ruperii

logodnei:

1. obligatia de restituire a darurilor;

2. raspunderea pentru ruperea abuziva sau, dupa caz,

pentru determinarea culpabila a ruperii logodnei.

Efectele patrimoniale ale ruperii logodnei pot fi

cumulate, iar dreptul la acţiune întemeiat pe dispozitiile art.

268 si 269 C. civ. se prescrie într-un an de la (data) ruperii

logodnei (art. 270, C. civ.).

Capitolul 5. Noţiuni generale despre căsătorie

5.1. Aspecte introductive despre instituţia căsătoriei

În primele pravile scrise în limba română s-a acordat o

importanţă deosebită căsătoriei, aceasta fiind studiată atât sub

aspectul condiţiilor pentru încheiere validă a ei, a efectelor

pe care le produce şi a cauzelor pentru care poate fi desfăcută.

În legiuirile româneşti de la începutul sec. al XIX – lea

17

instituţia căsătoriei a fost şi mai amănunţit reglementată iar

definiţia acestei instituţii a devenit extrem de explicită şi

completă.

Codul civil Al. I. Cuza (1865) nu conţinea o definiţie

expresă a căsătoriei.

Termenul de „căsătorie” are în codul civil un dublu

înţeles:

1. de act juridic, aici putem exemplifica cu: art. 259 alin.

(1) – „căsătoria liber consimţită între soţi”, art. 271 –

„căsătoria se încheie între bărbat şi femeie”, „căsătoria

se celebrează de către ofiţerul de stare civilă, la sediul

primăriei” [art. 279 alin. (1)],

2. iar pentru a desemna sensul de situaţie juridică a soţilor,

putem cita: art. 311, care reglementează numele purtat de soţi

„în timpul căsătoriei”, sau art. 334, care dispune în

legătură cu autentificarea convenţiei matrimoniale

încheiate de soţi „în timpul căsătoriei”, ori art. 414,

care conferă soţului statutul de tată prezumtiv al

copilului „născut sau conceput în timpul căsătoriei”.

5.2. Natura juridică a căsătoriei

În doctrină s-au exprimat numeroase opinii cu privire la

natura juridică a căsătoriei care pot fi grupate în trei teorii:

a. teoria contractuală, potrivit căreia căsătoria este considerat un

contract;

b. teoria instituţională, potrivit căreia căsătoria este considerată o

instituţie juridică;

c. teoria contractual-instituţională, potrivit căreia căsătoria este

considerată atât un contract, cât şi o instituţie juridică.

18

5.3. Caracterele juridice ale căsătoriei

Din definiţia căsătoriei rezultă că aceasta are

următoarele caractere juridice:

1. căsătoria este o uniune dintre un bărbat şi o femeie;

2. căsătoria este liber consimţită;

3. căsătoria este momogamă;

4. căsătoria se încheie în formele cerute de lege;

5. căsătoria are un caracter civil;

6. căsătoria se încheie pe viaţă;

7. căsătoria se întemeiază pe deplină egalitate în drepturi între bărbat şi femeie;

8. căsătoria se încheie în scopul întemeierii unei familii.

19

Cursul 3

Încheierea căsătoriei. Condiţiile de fond necesare

încheierii căsătoriei.

Lipsa impedimentelor la încheierea căsătoriei.

Condiţiile de formă

Capitolul 6. Încheierea căsătoriei

Încheierea unei căsătorii valabile presupune existenţa a

trei condiţii:

1. condiţii de fond;

2. lipsa impedimentelor;

3. condiţii de formă.

6.1. Condiţiile de fond necesare încheierii căsătoriei

6.1.1. Noţiunea şi clasificarea condiţiilor de fond

necesare încheierii căsătoriei

Prin condiţii de fond se înţeleg acele împrejurări care

trebuie să existe la încheierea căsătoriei pentru ca ea să fie

20

valabilă.

Condiţiile de fond la încheierea căsătoriei se clasifică în

funcţie de următoarele criterii:

1. În funcţie de consacrarea lor legislativă:

a. condiţii de fond exprese

b. condiţii de fond virtuale.

2. În funcţie de sancţiunea care intervine în cazul

neîndeplinirii lor:

a. condiţii de fond dirimante;

b. condiţii de fond prohibitive.

3. După scopul pe care-l urmăresc şi elementele a căror

existenţă o vizează la încheierea căsătoriei condiţiile de fond

se clasifică în:

a. condiţii de ordin fizic;

b. condiţii de ordin psihic;

c. condiţii de ordin moral.

6.1.2. Condiţiile de fond necesare încheierii

căsătoriei potrivit dispoziţiilor Noului Cod civil –

Legea nr.287/2009

În mod expres, Noul Cod civil – Legea nr.287/2009 prevede

trei condiţii de fond la încheierea căsătoriei:

1. vârsta matrimonială Pentru a putea asigura un consimţământ

conştient liber şi personal al viitorilor soţi, legea a stabilit

o vârstă minimă pentru căsătorie, de 18 ani împliniţi (art. 272

din Noul C. civ.). Pentru motive temeinice, minorul care a

împlinit vârsta de 16 ani se poate căsători în temeiul unui aviz

medical, cu încuviinţarea părinţilor săi sau, după caz, a

tutorelui şi cu autorizarea instanţei de tutelă în a cărei

21

circumscripţie minorul îşi are domiciliul. În cazul în care unul

dintre părinţi refuză să încuviinţeze căsătoria, instanţa de

tutelă hotărăşte şi asupra acestei divergenţe, având în vedere

interesul superior al copilului.

2. comunicarea stării sănătăţii este prevăzută de art. 278 din Noul Cod

civil „Căsătoria nu se va încheia dacă viitorii soţi nu declară

că şi-au comunicat reciproc starea sănătăţii lor”.

3. consimţământul viitorilor soţi. Potrivit art. 271 din Noul Cod civil,

căsătoria se încheie prin consimţământul personal şi liber

exprimat al viitorilor soţi. Consimţământul este liber la

căsătorie atunci când el nu este viciat de eroare, dol sau

violenţă;

4. Diferenţierea de sex. Cea de a patra condiţie este diferenţierea de

sex. Această condiţie este expres prevăzută în art. 271 noul C.

civ. (căsătoria se încheie între bărbat şi femeie).

6.2. Lipsa impedimentelor la încheierea căsătoriei

6.2.1. Noţiuni generale despre lipsa impedimentelor la

încheierea căsătoriei

Impedimentele la căsătorie sau piedicile legale la

căsătorie constituie, cum am văzut, împrejurări de fapt şi de

drept care, dacă există, căsătoria nu mai poate fi încheiată.

Inexistenţa acestor impedimente constituie acele condiţii

negative de fond la căsătorie, cum au mai fost numite în

literatura juridică de unii autori, sau, de către alţii,

condiţii privitoare la aptitudinea morală de a se uni prin

căsătorie.

6.2.2. Lipsa impedimentelor la încheierea căsătoriei

22

prevăzute de Noul Cod civil – Legea nr.287/2009

Impedimentele la căsătorie se clasifică după următoarele

criterii:

a) din punctul de vedere al sancţiunii încălcării lor,

impedimentele sunt dirimante şi prohibitive. Încălcarea

impedimentelor dirimante atrage sancţiunea nulităţii

căsătoriei, în timp ce încălcarea celor prohibitive atrage

numai sancţiuni administrative pentru ofiţerul de stare civilă

care a celebrat căsătoria în dispreţul lor;

b) din punctul de vedere al opozabilităţii lor, respectiv

al persoanelor între care ele există impedimentele sunt

absolute şi relative. Astfel, impedimentele absolute opresc

căsătoria unei anumite persoane cu orice alte persoane, iar

cele relative opresc căsătoria unei persoane doar cu o altă

persoană, determinată.

Nu se confundă această clasificare cu aceea a nulităţilor

în absolute şi relative. De exemplu, rudenia este un impediment

relativ, deoarece interzice căsătoria între persoanele care

sunt rude, dar sancţiunea care se aplică în cazul încălcării

acestui impediment este nulitatea absolută.

Toate impedimentele la căsătorie sunt expres prevăzute de

noul Cod civil prin art. 273, art. 274, art. 275, art. 276 şi

art. 277.

Aceste impedimente sunt:

a) bigamia sau statutul de căsătorit al unuia dintre

viitorii soţi (art. 273).

b) rudenia de sânge în gradul oprit de lege, adică între rudele

în linie dreaptă la infinit, iar între cele în linie colaterală

până la gradul al IV-lea inclusiv [art. 274 alin. (1) şi (2)];

23

c) rudenia rezultată din adopţie [art. 274 alin. (3)].

6.2.3. Prezentarea lipsei impedimentelor la încheierea

căsătoriei

1. Existenţa unei căsătorii anterioare nedesfăcute (starea de

bigamie). În situaţia în care o persoană este căsătorită, nu

poate încheia o nou căsătorie, întrucât se încalcă principiul

monogamiei.

2. Interzicerea căsătoriei între rude. Căsătoria este interzis

între rudele apropiate.

3. Interzicerea căsătoriei între rudele prin adopţie. Este

interzisă căsătoria între: adoptator şi adoptat; ascendenţii

adoptatorului şi adoptat; adoptator şi descendenţii adoptatului;

ascendenţii adoptatorului şi descendenţii adoptatului; copiii

celui care adoptă şi adoptat; copiii celui care adoptă şi copiii

adoptatului precum şi între cei adoptaţi de aceeaşi persoană.

4. Interzicerea căsătoriei între tutore şi persoana minoră.

Legiuitorul a înţeles să oprească încheierea căsătoriei între

tutore şi minorul aflat sub tutela sa, deoarece perspectiva unei

astfel de căsătorii ar aduce minorului prejudicii morale

(fiindcă tutorele trebuie să se îngrijească de minor întocmai ca

un părinte) sau chiar materiale.

5. Interzicerea căsătoriei alienatului mintal şi debilului

mintal. Alienaţia şi debilitatea mintale constituie impediment

la căsătorie atât în cazul în care au fost constatate prin

procedura specială a interdicţiei, cât şi în cazul în care nu au

fost constatate printr-o asemenea procedură, deoarece legea nu

distinge.

6. Interzicerea căsătoriei persoanelor lipsite temporar de

24

discernământ. Lipsa vremelnică a facultăţilor mintale constituie

o piedică legală temporară la încheierea căsătoriei.

7. Interzicerea căsătoriei între persoane de acelaşi sex. În

situaţia în care cei doi viitori soţi sunt de acelaşi sex

căsătoria lor nu va putea avea loc fiind lovit de nulitate

absolută.

6.2.4. Dovada inexistenţei impedimentelor la încheierea

căsătoriei

Viitorii soţi au obligaţia de a preciza în declaraţia de

căsătorie că nu există nicio piedică pentru încheierea

căsătoriei.

Terţele persoane sau ofiţerul de stare civilă vor putea

face dovada existenţei unor asemenea împrejurări.

Dacă în urma verificărilor pe care ofiţerul de stare civilă

este obligat să le facă se va constata existenţa unui impediment

la încheierea căsătoriei, cererea de a încheia căsătoria va fi

respinsă.

Condiţiile de formă necesare încheierii căsătoriei

6.3. Condiţiile de formă necesare încheierii

căsătoriei

Condiţiile de formă ale actului juridic al căsătoriei se

referă la procedura de încheiere a căsătoriei, desfăşurată în

etape, prin care se urmăreşte, pe de o parte, asigurarea

respectării condiţiilor de fond prescrise de lege (existenţa

condiţiilor de fond şi lipsa impedimentelor), iar pe de altă

parte garantarea recunoaşterii publice a căsătoriei şi

întocmirea înscrisului doveditor al acesteia.

25

6.3.1. Condiţiile de formă ale căsătoriei prevăzute în

Noul Cod civil – Legea nr. 287/2009

Condiţiile de formă ale căsătoriei sunt prevăzute în

următoarele scopuri:

a) pentru a asigura îndeplinirea condiţiilor de fond ale

căsătoriei şi lipsa impedimentelor la căsătorie;

b) pentru a asigura recunoaşterea publică a căsătoriei;

c) pentru a asigura mijloacele de probă a căsătorie

6.3.2. Formalităţi premergătoare încheierii căsătoriei

1. Declaraţia de căsătorie

În cadrul acestor formalităţi se înscriu:

Declaraţiile pentru încheierea căsătoriei, respectiv:

declaraţia privind comunicarea reciprocă a stării de

sănătate, declaraţia de căsătorie, declaraţia cu

privire la nume, declaraţia pentru încuviinţarea

căsătoriei minorului;

Publicitatea declaraţiei de căsătorie;

Opoziţia la căsătorie.

2. Opoziţia la căsătorie

Opoziţia la căsătorie sau opunerea la căsătorie este actul

prin care o persoană aduce la cunoştinţa ofiţerului de stare

civilă existenţa unei împrejurări care constituie impediment la

căsătorie sau neîndeplinirea unei condiţii de fond pentru

încheierea valabilă a căsătoriei.

De asemenea, art. 285 din N.C.civ. prevede că: „(1) Orice

persoană poate face opoziţie la căsătorie, dacă există un

impediment legal sau dacă alte cerinţe ale legii nu sunt

îndeplinite.

26

(2) Opoziţia la căsătorie se face numai în scris, cu arătarea

dovezilor pe care se întemeiază.”

6.3.3. Formalităţi concomitente încheierii căsătoriei

(Procedura încheierii căsătoriei)

Condiţiile de formă prevăzute de lege pentru momentul

încheierii căsătoriei se referă la: localitatea şi locul unde se încheie

căsătoria; competenţa ofiţerului de stare civilă; solemnitatea şi publicitatea

celebrării căsătoriei.

1. Localitatea şi locul unde se încheie căsătoria

Localitatea în care se va încheia căsătoria este

determinată de domiciliul sau de reşedinţa oricăruia dintre

viitorii soţi. Domiciliul acestora se dovedeşte prin cărţile de

identitate ale celor doi viitori soţi. Reşedinţa acestora se

dovedeşte prin viza de flotant.

Locul încheierii căsătoriei îl reprezintă sediul

serviciului de stare civilă.

2. Competenţa ofiţerului de stare civilă

Competenţa ofiţerului de stare civilă se determină sub întreit

aspect:

• Competenţa personală (ratione personae);

• Competenţa teritorială (ratione loci);

• Competenţa materială (ratione materiae).

3. Încheierea căsătoriei

Ofiţerul de stare civilă la data fixată pentru celebrarea

căsătoriei va proceda în felul următor:

□ identifică pe baza actelor de identitate viitorii soţi şi

constată că nu sunt opoziţii şi impedimente la încheierea

căsătoriei;

27

□ în cazul soţilor minori, considerăm că acesta este

momentul în care se mai poate da încuviinţarea părinţilor,

dacă nu a fost dată anterior;

□ constată că sunt îndeplinite condiţiile de fond la

încheierea căsătoriei, după ce ia consimţământul ambilor

candidaţi;

□ ia consimţământul viitorilor soti în vederea încheierii

căsătoriei;

□ declară căsătoria încheiată pe baza consimţământului

viitorilor soţi;

□ citeşte dispoziţiile referitoare la drepturile şi obligaţiile

soţilor;

□ întocmeşte actul de căsătorie în registrul de stare civilă

corespunzător, act semnat de ofiţerul de stare civilă, de

soţi (cu numele care s-au învoit să-1 poarte în timpul

căsătoriei) şi de cei doi martori;

□ ofiţerul de stare civilă face menţiune pe actul de

căsătorie despre regimul matrimonial ales;

□ face menţiunea pe buletinul de identitate al soţului care şi-

a schimbat numele;

□ eliberează soţilor certificatul de căsătorie.

4. Solemnitatea şi publicitatea

încheierii căsătoriei

Solemnitatea încheierii căsătoriei

constă în următoarele:

□ căsătoria se încheie în fata ofiţerului de stare civilă;

□ căsătoria se încheie la sediul autorităţii competente;

□ căsătoria se încheie în prezenţa efectivă şi concomitentă a

viitorilor soţi, care îşi exprimă personal consimţământul;

28

□ căsătoria se încheie în prezenţa a doi martori;

□ căsătoria se încheie la data stabilită;

□ căsătoria se încheie numai după ce constată îndeplinirea

tuturor condiţiilor pentru încheierea valabilă a acesteia.

Publicitatea încheierii actului juridic al căsătoriei

reclamă asigurarea accesului oricărei persoane care doreşte să

asiste la ceremonie, fără a fi necesară prezenţa efectivă a

publicului.

5. Momentul încheierii căsătoriei

Momentul încheierii căsătoriei este acela în care

ofiţerul de stare civilă constată existenţa consimţământului

viitorilor soţi, îndeplinirea tuturor condiţiilor pentru

încheierea unei căsătorii valabile şi îi declară căsătoriţi.

6.3.4. Formalităţi ulterioare încheierii căsătoriei

1. Întocmirea actului de căsătorie

Ofiţerul de stare civilă după încheierea căsătoriei,

întocmeşte, de îndată, actul de căsătorie, în registrul actelor

de stare civilă, care se semnează de către soţi, de cei 2

martori şi de către ofiţerul de stare civilă.

De asemenea, ofiţerul de stare civilă face menţiune pe

actul de căsătorie despre regimul matrimonial ales. El are

obligaţia ca, din oficiu şi de îndată, să comunice la registrul

prevăzut la art. 334 alin.l, precum şi după caz, notarului

public care a autentificat convenţia matrimonială o copie de pe

actul de căsătorie.

2. Dovada căsătoriei

Căsătoria se dovedeşte cu actul de căsătorie şi prin

certificatul de căsătorie eliberat pe baza acestuia.

29

Cursul 4

Nulitatea căsătoriei

Capitolul 7. Nulitatea căsătoriei

7.1.Notiunea de nulitate a căsătoriei şi clasificarea

nulităţilor căsătoriei

7.1.1.Noţiunea de nulitate a căsătoriei

Nulitatea actului juridic al căsătoriei este sancţiunea

civilă care intervine ca urmare a nerespectării unora din

cerinţele de valabilitate stabilite de lege, constatarea sau

pronunţarea sa înlăturând de regulă efectele acelei căsătoriei.

7.1.2.Clasificarea nulităţilor căsătoriei

Nulitatea căsătoriei se clasifică în funcţie următoarele

criterii:

1. În funcţie de consacrarea lor legislativă, nulităţile

căsătoriei pot fi:

- nulităţi exprese;

- nulităţi virtuale;

2. În funcţie de regimul juridic aplicabil, nulităţile

căsătoriei pot fi:

- nulităţi absolute;

- nulităţi relative;

7.2. Reglementarea juridică a nulităţii căsătoriei în Noul

cod civil:

Nulitatea căsătoriei este reglementată în legea nr.

287/2009 Noul cod civil - cap. IV Nulitatea căsătoriei.

30

7.3. Cazuri de nulitate absolută

Nulitatea absolută a căsătoriei intervine în următoarele

situaţii:

1. Încheierea căsătoriei fără respectarea dispoziţiilor legale referitoare la

consimţământul personal şi liber al soţilor

2. Încheierea căsătoriei de către o persoană care deja este căsătorită

3. Încheierea căsătoriei intre rude in grad prohibit de lege

4. Încheierea căsătoriei intre persoane legate prin adopţie

5. Încheierea căsătoriei între persoane care suferă de debilitate mintală sau

alienaţie mintală

6. Încheierea căsătoriei fără respectarea dispoziţiilor referitoare la vârsta

matrimonială

7. Lipsa de diferenţiere sexuală

8. Încheierea căsătoriei între persoane de acelaşi sex

9. Necompetenţa ofiţerului de stare civilă

10. Încheierea unei căsătorii fictive. Potrivit art. 294 din N.C.civ.,

căsătoria încheiată în alte scopuri decât acela de a întemeia o

familie este lovită de nulitate absolută. Cu toate acestea,

nulitatea căsătoriei se acoperă dacă, până la rămânerea

definitivă a hotărârii judecătoreşti, a intervenit convieţuirea

soţilor, soţia a născut sau a rămas însărcinată ori au trecut 2

ani de la încheierea căsătoriei.

De asemenea, art. 1294 din N.C.civ. prevede că dispoziţiile

referitoare la simulaţie nu se aplică actelor nepatrimoniale.

Aceste texte permit, astfel, clarificarea naturii juridice

şi, pe cale de consecinţă, a regimului juridic al căsătoriei

fictive.

Căsătoriei fictive nu i se aplică, aşadar, sancţiunea

inopozabilităţii din materia simulaţiei, ci sancţiunea este

31

nulitatea absolută.

Din păcate, însă, nici noul Cod civil nu clarifică temeiul acestei

nulităţi (lipsa cauzei, lipsa consimţământului sau fraudarea

legii).

În practică, de regulă, căsătoria fictivă presupune fraudarea legii,

căsătoria fiind doar un mijloc licit, pentru a obţine un rezultat ilicit.

7.4. Cazuri de nulitate relativă

Nulitatea relativă a căsătoriei intervine în următoarele

situaţii:

1. Căsătoria este încheiată fără încuviinţarea părinţilor sau a tutorelui ori fără

autorizarea instanţei de tutelă.

2. Căsătoria este încheiată fără încuviinţarea părintelui care exercită autoritatea

părintească.

3. Căsătoria este încheiată prin existenţa unuia din următoarele vicii de

consimţământ:

□ Eroarea;

□ Dolul;

□ Violenţa.

4. Căsătoria este încheiată de o persoană lipsită vremelnic de discernământ.

5. Căsătoria este încheiată între tutore şi persoana minoră aflată sub tutela sa.

7.5. Regimul juridic al nulităţii căsătoriei

Pentru nulitatea absolută a căsătoriei operează următoarele

reguli:

□ poate fi invocată de orice persoană interesată;

□ acţiunea în constatarea nulităţii absolute a căsătoriei este

imprescriptibilă;

32

□ probaţiunea constă în dovada existenţei cauzei de nulitate

absolută la data încheierii căsătoriei.

A) Pot fi acoperite următoarele cazuri de nulitate absolută:

a) cele determinate de încălcarea vârstei matrimoniale (în

condiţiile art. 294 N.C.civ.), în următoarele două ipoteze:

i) până la declararea nulităţii de către instanţă soţul care, la

încheierea căsătoriei, nu avea vârsta matrimonială a împlinit-

o. Desfiinţarea căsătoriei în acest caz ar fi pur formală,

deoarece, imediat după declararea nulităţii căsătoriei pe acest

motiv, foştii soţi se pot recăsători;

ii) până la declararea nulităţii, soţia a dat naştere unui copil

sau a rămas însărcinată.

Nulitatea căsătoriei se acoperă pentru aceste motive nu

numai atunci când femeia nu a avut vârsta matrimonială, dar şi atunci când

bărbatul este cel care nu a avut împlinită vârsta matrimonială la încheierea

căsătoriei, deoarece textul nu face nici o distincţie.

b) cele impuse de nesocotirea impedimentului la căsătorie

rezultând din gradul IV de rudenie, dacă s-a obţinut, chiar

după încheierea căsătoriei, dispensa de rudenie prevăzută de

art. 28 alin. (2) din Legea nr. 119/1996. Soluţia

jurisprudenţială trebuie menţinută şi sub imperiul noului Cod

civil, care, din păcate, nu cuprinde o soluţie expresă în acest

sens.

c) căsătoria fictivă: aceasta se poate „transforma” într-o

adevărată stare de căsătorie atunci când, în ciuda şi dincolo

de scopul iniţial urmărit de părţi (altul decât acela al

întemeierii unei

familii, soţii ajung să întreţină relaţii normale de familie,

aduc pe lume copii etc., caz în care – în mod evident – nu se

33

mai impune declararea nulităţii absolute a căsătoriei pentru

fictivitate.

Pentru nulitatea relativă a căsătoriei operează

următoarele reguli:

□ poate fi invocată de acela dintre soţi care pretinde că i-a

fost viciat consimţământul prin eroare, dol sau violenţă;

□ poate fi invocată de părinţi sau tutore ori instanţa de

tutelă precum şi de părintele care exercită autoritatea

părintească în situaţia în care era necesară încuviinţarea

ori autorizarea acestora.

□ termenul de prescripţie al acţiunii în constatarea nulităţii

relative este de 6 luni;

□ cauzele de nulitate pot fi dovedite prin oricare din

mijloacele de probă admise de lege.

Noul Cod civil face distincţie între:

- nulitatea absolută care intervine în cazul căsătoriei

încheiate de minorul care nu a împlinit vârsta de 16 ani, cu

particularitatea că aceasta se acoperă dacă, până la rămânerea

definitivă a hotărârii judecătoreşti, ambii soţi au împlinit

vârsta de 18 ani sau dacă soţia a născut ori a rămas

însărcinată (art. 294);

- nulitatea relativă care intervine în cazul în care minorul se

căsătoreşte fără să aibă încuviinţările sau autorizările

prevăzute de lege (art. 297).

7.6. Efectele nulităţii căsătoriei

Atât nulitatea absolută cât şi nulitatea relativă, deşi

produse de cauze diferite şi având regim juridic diferit,

generează acelaşi efect, şi anume desfiinţarea, atât pentru

34

trecut cât şi pentru viitor a căsătoriei ca şi cum ea n-ar fi

existat.

7.7. Căsătoria putativă

7.7.1. Noţiunea de căsătorie putativă şi condiţiile pe

care trebuie să le îndeplinească aceasta

N.C.civ. reglementează căsătoria putativă în art. 304:

„(1) Soţul de bună-credinţă la încheierea unei căsătorii nule

sau anulate păstrează, până la data când hotărârea

judecătorească rămâne definitivă, situaţia unui soţ dintr-o

căsătorie valabilă.

(2) În situaţia prevăzută la alin. (1), raporturile

patrimoniale dintre foştii soţi sunt supuse, prin asemănare,

dispoziţiilor privitoare la divorţ.”

Pornind de la aceste dispoziţii legale, căsătoria putativă

poate fi definită ca acea căsătorie care, deşi lovită de

nulitate absolută sau relativă, produce anumite efecte faţă de

soţul care a fost de bună-credinţă.

Putativitatea (caracterul putativ al căsătoriei) poate fi

bilaterală (când ambii soţi au fost de bună credinţă) sau unilaterală

(când numai unul dintre ei a fost de bună credinţă).

7.7.2. Efectele căsătoriei putative

l. În cazul în care soţii au fost de bună credinţă la

încheierea căsătoriei efectele căsătoriei putative sunt:

a. în privinţa raporturilor personale dintre soţi efectele

căsătoriei putative sunt:

□ între soţi până la rămânerea definitivă a hotărârii prin care

s-a pronunţat nulitatea, a existat obligaţia de sprijin moral

35

şi de fidelitate, încălcarea acesteia din urmă constituind

adulter;

□ Soţul care şi-a schimbat numele în timpul căsătoriei îşi

va recăpăta numele avut anterior;

□ Intre soţi prescripţia a fost suspendată, ea având pentru

trecut această calitate;

□ Soţul care s-a căsătorit înainte de vârsta de 18 ani îşi

va păstra capacitatea de exerciţiu, dacă este minor la data

când căsătoria a fost anulată.

b. In privinţa raporturilor patrimoniale dintre soţi efectele

căsătoriei putative sunt:

□ împărţirea bunurilor se face potrivit dispoziţiilor legale

privitoare la divorţ;

□ Obligaţia de întreţinere a existat între soţi şi va exista în

viitor;

□ Dacă unul dintre soti a decedat înainte de rămânerea

definitivă de declarare a nulităţii căsătoriei, celălalt are

dreptul la moştenire în calitate de soţ supraveţuitor.

2. În cazul în care numai unul dinte soţi a fost de bună

credinţă la încheierea căsătoriei, efectele căsătoriei putative

sunt:

□ Soţul nevinovat beneficiază de efectele căsătoriei

putative, nulitatea retroactivând doar pentru soţul de rea

credinţă;

□ Doar soţia minoră de bună-credinţă păstrează capacitatea

deplină de exerciţiu;

□ Doar soţul de bună credinţă are dreptul la moştenire şi

între ţinere din partea celuilalt soţ;

36

□ Împărţirea bunurilor se face potrivit dispoziţiilor legale

privitoare la divorţ.

37

Cursul 5

Efectele căsătoriei.

Efectele căsătoriei cu privire la relaţiile personale

dintre soţi

Capitolul 8. Consideraţii privind efectele ale

căsătoriei

8.1. Noţiunea de efecte ale căsătoriei

Prin efecte juridice ale căsătoriei înţelegem relaţiile de

natură personală şi patrimonială care iau naştere între soţi ca

urmare a încheierii căsătoriei.

Efectele căsătoriei sunt reglementate în Legea nr. 287/2009

– Noul cod civil - Cartea a II-a, Titlul II „Căsătoria".

Efectele căsătoriei sunt reglementate şi în unele acte

normative internaţionale la care România este parte sau le-a

ratificat ori la care a aderat şi anume: Declaraţia Universală

a Drepturilor Omului (art. 16); Pactul internaţional cu privire

la drepturile civile şi politice (art. 23 parag. 4 şi art. 24);

Pactul internaţional cu privire la drepturile economice,

sociale şi culturale (art. 10 parag. 1) etc.

8.2. Categorii de raporturi între care se produc efectele

căsătoriei

În raport de sfera persoanelor între care se produc aceste

efecte, distingem următoarele categorii de raporturi:

1. raporturi dintre soţi;

2. raporturi dintre soţi şi copii lor;

38

3. raporturile dintre un soţ şi rudele celuilalt soţ (raporturi

de afinitate);

4. raporturi dintre membrii familiei şi alte persoane fizice sau

juridice.

1. Efectele căsătoriei în materia raporturilor dintre soţi

se referă la:

a. relaţiile personale;

b. relaţiile patrimoniale;

c. capacitatea de exerciţiu.

Capitolul 9. Efectele căsătoriei cu privire la relaţiile personale dintre soţi

9.1. Consideraţii generale

Relaţiile personale reprezintă categoria principală a

consecinţelor căsătoriei, care îşi subordonează clasa

relaţiilor patrimoniale şi care se materializează într-un

spectru larg de relaţii conjugale lipsite de conţinut economic,

evaluarea lor în bani fiind imposibilă.

În concluzie, în lumina reglementărilor actuale, noţiunea

de relaţii personale dintre soţi, din dreptul familiei

româneşti, trebuie înţeleasă ca o sumă a următoarelor

îndatoriri:

obligaţia soţilor de a hotărî de comun acord în orice problemă legată de

căsătorie;

39

acordarea sprijinului moral reciproc;

obligaţia de a locui înpreună;

relaţii sexuale liber consimţite;

abţinerea de la orice act de violenţă familială;

fidelitatea;

obligaţia de a hotărî asupra numelui pe care soţii îl vor purta în căsătorie.

9.2. Reglementarea relaţiilor personale între soţi în Noul

Cod civil:

Art.308 prevede că: „Soţii hotărăsc de comun acord în tot

ce priveşte căsătoria."

Art.311 menţionează: „(1) Soţii sunt obligaţi să poarte

numele declarat la încheierea căsătoriei.

(2) Dacă soţii au convenit să poarte în timpul

căsătoriei un nume comun şi l-au declarat potrivit

dispoziţiilor art. 281, unul dintre soţi nu poate cere

schimbarea acestui nume pe cale administrativă decât cu

consimţământul celuilalt soţ.

9.3. Prezentarea relaţiilor personale dintre soţi

a. Obligaţia soţilor de a lua deciziile împreună - (art.

308 noul cod civil) Soţii hotărăsc de comun acord în tot ce

priveşte căsătoria Această obligaţie se întemeiază pe

încrederea reciprocă între soţi.

b. Obligaţia de soţilor de a-şi acorda respect şi sprijin

moral - (art. 309 noul cod civil) Soţii îşi datorează reciproc

respect, fidelitate şi sprijin moral. Această obligaţie este o

consecinţă a prieteniei şi afecţiunii pe care se întemeiază

raporturile de căsătorie.

40

c. Obligaţia de fidelitate dintre soţi – este prevăzută

expres in art. 309 din noul cod civil.

d. Obligaţia de a locui împreună - Noul Cod civil prevede

expres în art. 309 alin. 2 că soţii „au îndatorirea de a locui

împreună. Pentru motive temeinice ei pot decide să locuiască

separat.”.

e. Obligaţia de a întreţine împreună relaţii sexuale -

Conţinutul acestei obligaţii constă în datoria soţilor de a

întreţine împreună relaţii sexuale liber consimţite. Drept

urmare refuzul nejustificat al unuia dintre soţi de a-şi

îndeplini obligaţia conjugal poate constitui motiv de divorţ.

f. Obligaţia de a hotărî asupra numelui pe care soţii îl

vor purta în căsătorie

- art. 311 Noul Cod civil prevede (1) Soţii sunt obligaţi să poarte numele

declarat la încheierea căsătoriei.

(2) Dacă soţii au convenit să poarte în timpul căsătoriei un nume comun şi l-

au declarat potrivit dispoziţiilor art. 281, unul dintre soţi nu poate cere schimbarea

acestui nume pe cale administrativă decât cu consimţământul celuilalt soţ.

g. Abţinerea de la orice act de violenţă familială

(art.2, alin.l al Legii nr. 217/

2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie) - Potrivit art. 3,

alin. 1 din Legea nr. 217/2003 violenţa în familie reprezintă

orice acţiune fizică sau verbală săvârşită cu intenţie de către

un membru de familie împotriva altui membru al aceleiaşi

familii, care provoacă o suferinţă fizică, psihică, sexuală sau

un prejudiciu material.

Constituie, de asemenea, violenţă în familie împiedicarea

femeii de a-şi exercita drepturile şi libertăţile fundamentale.

41

h. Alte obligaţii - Deşi nici vechea reglementare din

Codul familiei sau Noul cod civil nu le prevăd în mod expres,

din principiul egalităţii depline dintre bărbat şi femeie

rezultă şi următoarele obligaţii:

Corespondenţa şi relaţiile sociale ale soţilor. Nici unul dintre soţi nu

este îndreptăţit să exercite controlul asupra corespondenţei şi

relaţiilor sociale ale celuilalt soţ.

Profesia soţilor. Fiecare dintre soţi poate să-şi aleagă

profesia sau ocupaţia pe care le doreşte, fără a avea nevoie de

vreo încuviinţare din partea celuilalt. Desigur, soţii se vor

consulta în privinţa alegerii profesiei sau ocupaţiei lor.

Cursul 6

Efectele căsătoriei cu privire la relaţiile

patrimoniale dintre soti

Capitolul 10. Efectele căsătoriei cu privire la relaţiile patrimoniale dintre soţi

10.1. Noţiunea, clasificarea şi conţinutul relaţiilor

patrimoniale dintre soţi

10.1.1. Noţiunea de relaţii patrimoniale dintre soţi

42

Prin relaţii patrimoniale dintre soţi, în dreptul românesc

înţelegem totalitatea raporturilor sociale evaluabile în bani, care se nasc între cele

două persoane de sex opus unite prin actul juridic al căsătoriei.

10.1.2. Clasificarea raporturilor patrimoniale dintre soţi

Numeroasele raporturi patrimoniale care iau fiinţă între

soţi în timpul căsătoriei pot fi împărţite astfel:

1. raporturi privind sprijinul material reciproc între soţi

care la rândul lor se împart în:

raporturi privind contribuţia soţilor la cheltuielite căsătoriei;

raporturi referitoare la obligaţia de întreţinere între soţi;

raporturi cu privire la bunurile lor.

10.1.3. Conţinutul raporturilor patrimoniale dintre soţi

Conţinutul acestor raporturi este format din drepturi şi

obligaţii cu caracter patrimonial.

În mod tradiţional, aşa cum am menţionat în secţiunea

referitoare la relaţiile personale dintre soţi şi în cazul

drepturilor şi obligaţiilor patrimoniale, sunt analizate numai

obligaţiile, drepturile corelative fiind subînţelese.

1. Obligaţia de sprijin material reciproc

Soţii au obligaţia de a-şi acorda unul altuia sprijin

material ca urmare a prieteniei şi afecţiunii care stau la baza

căsătoriei. Această obligaţie include:

a) obligaţia de a suporta cheltuielile căsătoriei;

b) obligaţia de întreţinere.

2. Obligaţia soţilor cu privire la bunuri

Prin „bunuri” se înţeleg atât bunurile corporale - adică

lucrurile mobile cât şi imobile -, cât şi bunurile incorporale

43

- adică drepturile reale, drepturile de creanţă şi acţiunile

privind drepturile patrimoniale.

În categoria „bunurilor" se include şi dobândirea posesiei,

chiar cu rea-credinţă asupra unui bun.

Bunurile soţilor se împart în două categorii:

bunuri comune ale soţilor;

bunuri proprii ale soţilor.

10.2. Regimul matrimonial

10.2.1. Noţiunea de regim matrimonial

Noţiunea de relaţii patrimoniale dintre soţi este în

strânsă legătură cu o altă noţiune de mare importanţă pentru

studiul de faţă. Este vorba de noţiunea de regim matrimonial.

Noul Cod civil (Legea nr. 287 din 17 iulie 2009) reglementează

relaţiile de familie în Cartea a II-a intitulată „Despre

familie” (art. 258-534).

Regimurile matrimoniale sunt reglementate în Titlul II

„Căsătoria”, Capitolul VI „Drepturile şi obligaţiile

patrimoniale ale soţilor”, art. 312-372. Astfel, considerăm că,

prin regim matrimonial se înţelege totalitatea normelor juridice, care

reglementează raporturile stabilite între soţi, sau între unul sau ambii soţi, pe de o

parte, şi terţe persoane, pe de altă parte, raporturi ce au drept obiect bunuri existente

în momentul încheierii căsătoriei sau dobândirii pe parcursul acesteia precum şi

obligaţiile contractuale în legătură cu aceste bunuri sau în vederea îndeplinirii

sarcinilor căsătoriei.

10.2.2. Prezentarea regimului juridic matrimonial:

44

Potrivit art. 339 – 343 si 360- 365, regimul juridic

matrimonial cuprinde, de fapt, norme juridice ce reglementează

următoarele aspecte:

1. Calificarea bunurilor comune şi a celor proprii ale soţilor (art. 360

din noul cod civil)

Potrivit art. 360, (1) Fiecare dintre soţi este proprietar

exclusiv în privinţa bunurilor dobândite înainte de încheierea

căsătoriei, precum şi a celor pe care le dobândeşte în nume

propriu după această dată.

Potrivit art. 339 din Noul cod civil, sunt bunuri comune

„Bunurile dobândite în timpul regimului comunităţii legale de

oricare dintre soţi sunt, de la data dobândirii lor, bunuri

comune în devălmăşie ale soţilor”.

Potrivit art. 340 din Noul cod civil, sunt bunuri proprii

ale fiecăruia dintre soţi:

a) bunurile dobândite prin moştenire legală, legat sau

donaţie, cu excepţia cazului în care dispunătorul a prevăzut,

în mod expres, că ele vor fi comune;

b) bunurile de uz personal;

c) bunurile destinate exercitării profesiei unuia dintre

soţi, dacă nu sunt elemente ale unui fond de comerţ care face

parte din comunitatea de bunuri;

d) drepturile patrimoniale de proprietate intelectuală

asupra creaţiilor sale şi asupra semnelor distinctive pe care

le-a înregistrat;

e) bunurile dobândite cu titlu de premiu sau recompensă,

manuscrisele ştiinţifice sau literare, schiţele şi proiectele

artistice, proiectele de invenţii şi alte asemenea bunuri;

f) indemnizaţia de asigurare şi despăgubirile pentru orice

45

prejudiciu material sau moral adus unuia dintre soţi;

g) bunurile, sumele de bani sau orice valori care

înlocuiesc un bun propriu, precum şi bunul dobândit în schimbul

acestora;

h) fructele bunurilor proprii.

2. Dovada bunurilor comune şi a celor proprii (art. 343 din noul cod

civil)

Calificarea unui bun al soţilor ca fiind comun ori propriu

prezintă interes atât în relaţiile dintre soţi, cât şi în

relaţiile cele dintre soţi şi terţele persoane.

Având în vedere că, în majoritatea cazurilor, bunurile sunt

dobândite în timpul căsătoriei prin contribuţia ambilor soţi,

art. 343 instituie prezumţia relativă de comunitate: „calitatea

de bun comun nu trebuie să fie dovedită."

3. Datoriile comune şi datoriile proprii ale soţilor (art. 351 din noul

cod civil)

După cum soţii au două categorii de bunuri, tot aşa ei au

două categorii de datorii:

□ Datorii comune sunt determinate limitativ de lege. Din

această categorie fac parte:

- Obligaţiile făcute în legătură cu conservarea,

administrarea oricăruia dintre bunurile comune (art. 351

lit. a);

- Obligaţiile contractate de către soţi împreună (art. 351

lit. b);

- Obligaţiile contractate de fiecare dintre soţi pentru

îndeplinirea nevoilor obişnuite ale căsătoriei (art. 351 lit.

c.);

46

- repararea prejudiciului cauzat prin însuşirea, de către

unul dintre soţi, a bunurilor aparţinând unui terţ, în măsura

în care, prin aceasta, au sporit bunurile comune ale soţilor

(art. 351 lit. d).

□ Datorii personale

De fapt, codul civil nu enumera datoriile comune  ale sotilor casatoriti sub

regimul comunitatii legale, ci stabileste, in art. 351 NCC, că „sotii raspund cu

bunurile  comune pentru…." - lasand astfel pe interpretul  legii civile sau pe cel care

este chemat sa o aplice sa prezume faptul ca , atata vreme cat raspunderea  se

extinde asupra bunurilor comune, inseamna ca si datoriile respective sunt socotite a fi

comune.

4. Obligaţia soţilor de a contribui, în raport cu mijloacele de care dispune

fiecare, la cheltuielile căsătoriei (art. 325 noul cod civil.).

În conformitate cu art. 325 alin. 2 din noul cod civil,

„... (2) Ei sunt obligaţi să contribuie, în raport cu

mijloacele fiecăruia, la cheltuielile căsătoriei, dacă prin

convenţie matrimonială nu s-a prevăzut altfel”.

5. Partajul bunurilor comune în timpul căsătoriei şi la desfacerea

acesteia prin divorţ (art. 358 noul cod civil)

Împărţirea bunurilor comune în timpul căsătoriei se poate

face numai în următoarele cazuri:

a. La cererea oricăruia dintre soţi

art. 358, alin. 1: „În timpul regimului comunităţii, bunurile

comune pot fi împărţite, în tot sau în parte, prin act

încheiat în formă autentică notarială, în caz de bună

învoială, ori pe cale judecătorească, în caz de

neînţelegere";

b. La cererea creditorilor personali ai oricăruia dintre soţi:

art. 353: „ (1) Bunurile comune nu pot fi urmărite de

47

creditorii personali ai unuia dintre soţi. (2) Cu toate

acestea, după urmărirea bunurilor proprii ale soţului

debitor, creditorul său personal poate cere partajul

bunurilor comune, însă numai în măsura necesară pentru

acoperirea creanţei sale.

(3) Bunurile astfel împărţite devin bunuri proprii”.

6. Dreptul soţilor de a efectua acte juridice de folosire, administrare şi

dispoziţie privind bunurile comune (art. 345 noul cod civil)

În conformitate cu principiul egalităţii sexelor, „Fiecare

soţ are dreptul de a folosi bunul comun fără consimţământul

expres al celuilalt soţ. Cu toate acestea, schimbarea

destinaţiei bunului comun nu se poate face decât prin acordul

soţilor.

(2) De asemenea, fiecare soţ poate încheia singur acte

de conservare, acte de administrare cu privire la oricare

dintre bunurile comune, precum şi acte de dobândire a bunurilor

comune.” (art. 345, alin. 1 şi alin. 2)

Soţii se pot înţelege asupra modului de administrare,

folosinţă şi dispoziţie a bunurilor comune, condiţia fiind ca

prin aceasta să nu aducă vreo atingere drepturilor pe care

fiecare dintre ei le are asupra bunurilor comune în virtutea

art. 345 noul cod civil.

7. Nulităţile care au ca obiect acte juridice privind bunurile comune şi cele

proprii ale soţilor (art. 347, alin. 1 din noul cod civil).

Actul încheiat fără consimţământul expres al celuilalt soţ,

atunci când el este necesar potrivit legii, este anulabil.

8. Obligaţia de sprijin material (art.325, alin. 1 din noul cod

civil.)

48

Obligaţia de sprijin material prezintă unele particularităţi

faţă de celelalte obligaţii cu caracter patrimonial ce revin

soţilor. Pe timpul căsătoriei, soţii îşi datorează reciproc

sprijin material.

10.3. Convenţia matrimonială

10.3.1. Noţiuni introductive despre convenţia matrimonială

De-a lungul timpului doctrina a utilizat denumiri numind

convenţia matrimonială „convenţie de căsătorie”, „contract

matrimonial”, „convenţie sau contract de căsătorie”, „contract”

sau „acord prenupţial”.

Codul civil român (1864) a folosit denumirea de „convenţie

matrimonială” (art. 1224) şi „convenţie de maritagiu” (art.

932).

Noul Cod civil utilizează tot noţiunea de „convenţie

matrimonială”.

Expresia „convenţie matrimonială” este astfel tangenţială

noţiunii de regim matrimonial.

În general, convenţia matrimonială este definită ca actul

prin care viitorii soţi stabilesc regimul matrimonial aplicabil

în principiu pentru toată durata căsătoriei.

10.3.2. Noţiunea de convenţie matrimonială

Convenţia matrimonială desemnează actul convenţional prin

care viitorii soţi, uzând de libertatea conferită de legiuitor,

îşi stabilesc regimul matrimonial propriu sau îşi modifică, în

timpul căsătoriei, regimul matrimonial sub care s-au căsătorit.

In dreptul comparat, convenţia matrimonială este definită drept

acel contract, prin care soţii adoptă un regim matrimonial

49

particular, diferit de regimul legal, dar care este, totuşi,

prevăzut de legea internă aplicabilă relaţiilor pecuniare.

Potrivit art. 332 alin. (2) din N.C.civ., „(...) convenţia

matrimonială nu poate aduce atingere egalităţii dintre soţi,

autorităţii părinteşti sau devoluţiunii succesorale legale.”

În lumina art. 312 alin. (1) din N.C.civ., viitorii soţi

pot alege ca regim matrimonial: comunitatea legală, separaţia

de bunuri sau comunitatea convenţională.

Prin urmare, opţiunea lor este limitată, ei neputând opta

pentru un alt regim matrimonial (de exemplu, participarea la

achiziţii).

Potrivit art. 330 alin. (2), convenţia încheiată înainte de

căsătorie produce efecte numai de la data încheierii

căsătoriei.

Potrivit art. 330, alin. (3) din N.C.civ. „Convenţia

încheiată în timpul căsătoriei produce efecte de la data

prevăzută de părţi sau, în lipsă, de la data încheierii ei.”

Prin urmare, chiar art. 330 din N.C.civ. permite soţilor să

stabilească un termen de la care convenţia matrimonială,

încheiată în timpul căsătoriei, să producă efectul modificator

al regimului matrimonial.

În acelaşi sens, art. 330 din N.C.civ. prevede că, sub

sancţiunea nulităţii absolute, convenţia matrimonială trebuie

încheiată prin act autentic notarial.

Întrucât convenţia matrimonială se încheie înainte de

căsătorie, dar produce efecte numai de la data încheierii

căsătoriei, înseamnă că aceasta poate fi modificată până la

momentul celebrării căsătoriei, cu respectarea aceloraşi

condiţii de formă.

50

Capitolul 11. Efectele căsătoriei cu privire la capacitatea de exerciţiu a

soţiei minore

Vârsta minimă pentru încheierea căsătoriei să fie 18 ani.

Totuşi, prin excepţie, pentru motive temeinice (de exemplu:

sarcina femeii) minorul care a împlinit vârsta de 16 ani se

poate căsători în temeiul unui aviz medical, cu încuviinţarea

părinţilor săi, sau, după caz, a tutorelui.

Femeia minoră şi/sau bărbatul minor dobândesc prin

căsătorie capacitate deplină de exerciţiu.

Art. 272 alin. 2): „Pentru motive temeinice, minorul care

a împlinit vârsta de 16 ani se poate căsători în temeiul unui

aviz medical, cu încuviinţarea părinţilor săi sau, după caz, a

tutorelui şi cu autorizarea instanţei de tutelă în a cărei

circumscripţie minorul îşi are domiciliul. În cazul în care

unul dintre părinţi refuză să încuviinţeze căsătoria, instanţa

de tutelă hotărăşte şi asupra acestei divergenţe, având în

vedere interesul superior al copilului”.

51

Cursul 7

Încetarea şi desfacerea căsătoriei

Capitolul 12. Încetarea căsătoriei

12.1. Noţiunea de încetare a căsătoriei şi cazurile de

încetare a căsătoriei

12.1.1. Notiunea de încetare a căsătoriei

Încetarea căsătoriei poate fi definită ca fiind oprirea

(definitivă) de drept a căsătoriei, care intervine în cazurile

determinate limitativ de lege.

12.1.2. Reglementarea juridică a încetării căsătoriei în

noul cod civil

Art. 259 alin. 5) din noul cod civil dispune: „Căsătoria

încetează prin decesul sau prin declararea judecătorească a

morţii unuia dintre soţi."

12.1.3. Cazurile de încetare a căsătoriei

Din examinarea dispoziţiilor art. 259 alin. 5 din noul cod

civil rezultă că există două cazuri de încetare a căsătoriei:

a) moartea unuia dintre soţi;

b) declararea judecătorească a morţii unuia dintre soţi;

- Moartea unuia dintre soţi

Căsătoria fiind încheiată, moartea constatată fizic a unuia

dintre soţi conduce la încetarea ei.

- Declararea judecătorească a morţii unuia dintre soţi

Căsătoria încetează în cazul declarării judecătoreşti a

decesului unuia dintre soţi, data morţii fiind cea stabilită

prin hotărârea irevocabilă declarativă de moarte.

52

12.2. Efectele încetării căsătoriei

Încetarea căsătoriei se produce de drept şi are efecte

doar pentru viitor. Efectele care se produc ca urmare a

încetării căsătoriei sunt:

b. Soţul supraveţuitor care în timpul căsătoriei a

purtat numele soţului decedat poate să poarte acest nume şi

după încetarea căsătoriei. De asemenea, s-a decis în practica

judecătorească că soţul supraveţuitor poate să poarte acest

nume şi după recăsătorirea

sa şi chiar împreună cu noul său soţ.

c. Dacă soţul supraveţuitor nu împlinise 18 ani, îşi

menţine capacitatea de exerciţiu

dobândită prin căsătorie.

d.Comunitatea de bunuri încetează. Partea din bunurile

comune care se cuvenea soţului decedat formează masa

succesorală împreună cu celelalte bunuri ce i-au aparţinut şi

se va deferi moştenitorilor. Soţul supraveţuitor are chemare

la moştenire conform

prevederilor noului cod civil.

Capitolul 13. Desfacerea căsătoriei

13.1. Noţiunea de desfacere a căsătoriei

Desfacerea căsătoriei, divorţul, este singura modalitate

de disoluţie a căsătoriei valabil încheiate

Divorţul sau despărţirea provine din cuvântul francez

divorce.

53

Prin divorţ înţelegem desfacerea căsătoriei pronunţată

printr-o hotărâre judecătorească, fie datorită unor motive

temeinice, imputabile ambilor soţi sau numai soţului pârât, fie

excepţional, datorită dorinţei soţilor.

Noua reglementare a Codului civil modifică în mod radical

concepţia clasică legată de desfacerea căsătoriei, aducând în

discuţie posibilitatea realizării divorţului pe cale

administrativă sau prin procedură notarială, introducând

criterii mult mai relaxate din perspectiva cazurilor de divorţ

edictate prin lege.

13.2.Sisteme sau concepţii juridice despre divorţ

Cu privire la divorţ există următoarele sisteme sau

concepţii:

I.1. Sisteme care au la bază temeiul juridic al divorţului:

a) Sistemul divorţului prin efectul voinţei soţilor - căsătoria poate fi

desfăcută prin voinţa unilaterală a unuia dintre soţi sau prin

acordul de voinţă al soţilor;

b) Sistemul divorţului prin efectul hotărârii judecătoreşti - voinţa soţilor se

rezumă doar la promovarea acţiunii de divorţ în instanţă,

instanţa având rolul de a soluţiona desfacerea căsătoriei;

c) Sistemul mixt - o variantă potrivit căreia regula o reprezintă

desfacerea căsătoriei prin efectul voinţei soţilor, iar

excepţia prin efectul hotărârii judecătoreşti, şi cealaltă

variantă, în care regula o reprezintă desfacerea căsătoriei

prin efectul hotărârii judecătoreşti, iar excepţia, prin

efectul voinţei soţilor.

I.2. Sistemul vechi şi sistemul nou:

54

a) Sistemul vechi regăsit în Codul civil din 1865 care a adoptat

sistemul mixt în varianta a doua.

b) Sistemul nou regăsit în noul cod civil.

II.l.Sisteme care au la bază natura motivelor de divorţ:

a) Sistemul divorţului remediu, potrivit căruia divorţul intervine în

cazul imposibilităţii continuării căsătoriei, indiferent dacă

această situaţie este imposibilă sau nu mai poate continua;

b) Sistemul divorţului sancţiune, conform căruia divorţul este o

sancţiune pentru culpă în destrămarea relaţiilor de familie. El

se pronunţă la cererea soţului culpabil, cu posibilitatea

reţinerii culpei ambilor soţi;

c) Sistemul mixt al divorţului remediu-sancţiune, care îmbină elemente

ale celor două sisteme sub două variante: în prima variantă

divorţul este reglementat ca o sancţiune şi, prin excepţie,

este un remediu şi cea de a doua variantă divorţul este un

remediu şi, prin excepţie este o sancţiune.

III.1. Sisteme care au la bază reglementarea motivelor de

divorţ:

a) Sistemul divorţului pentru cauze determinate;

b) Sistemul în care legea nu precizeaza motivele de divorţ ci numai anumite criterii de

apreciere a acestora;

c) Sistemul mixt unde sunt precizate criteriile de aprecire a motivelor de divorţ, dar

totodată, sunt enumerate, explificate, şi câte dintre ele.

13.2.Reglementarea divorţului în Codul civil şi în Codul

de procedură civilă

13.2.1. Reglementarea divorţului în Codul civil

Desfacerea căsătoriei este reglementată în Cap. VII

intitulat „Desfacerea căsătoriei” în şi în Cartea a Vl-a din

55

Codul de procedură civilă intitulată „Proceduri speciale”,

Capitolul VI denumit „Procedura divorţului” art. 914 -934 din

Noul Cod de procedură civilă.

Noua reglementare a Codului civil modifică în mod radical concepţia

clasică legată de desfacerea căsătoriei, aducând în discuţie posibilitatea

realizării divorţului pe cale administrativă sau prin procedură notarială,

introducând criterii mult mai relaxate din perspectiva cazurilor de divorţ

edictate prin lege.

În conformitate cu noua reglementare prevăzută de art. 373

N.C.civ., divorţul poate avea loc:

- prin acordul soţilor, la cererea ambilor soţi, sau a

unuia dintre soţi acceptată de celălalt soţ;

- atunci când din cauza unor motive temeinice raporturile

dintre soţi sunt grav vătămate şi continuarea căsătoriei nu mai

este posibilă;

- la cererea unuia dintre soţi, după o separare în fapt

care a durat cel puţin doi ani;

- la cererea aceluia dintre soţi a cărui stare de sănătate

face imposibilă continuarea căsătoriei.

Este evident că noua reglementare abordează cazurile de

divorţ şi motivele de divorţ într-o manieră mult mai relaxată

şi mai puţin formalistă, încercând o adaptare a instrumentelor

juridice la realităţile societăţii moderne.

Noile texte ale Codului civil, respectiv art. 373 lit.a)

şi art.375-378 instituie, pe de o parte, posibilitatea

realizării divorţului prin acord pe cale judiciară, iar pe de

altă parte, posibilitatea desfacerii căsătoriei prin acord, pe

cale notarială sau administrativă.

Divorţul prin acordul soţilor pe cale judiciară:

56

Art. 374 N.C.civ. stabileşte că divorţul prin acordul

soţilor poate fi solicitat instanţei de judecată în următoarele

condiţii:

- indiferent de data încheierii căsătoriei;

- indiferent de existenţa sau nu a unor copii minori

rezultaţi din căsătorie;

- în condiţiile existenţei consimţământului soţilor,

consimţământ liber şi neviciat;

- la cererea ambilor soţi sau a unuia dintre soţi

acceptată de celălalt soţ.

Subliniem faptul că divorţul prin acordul soţilor nu poate

fi admis în niciun caz dacă unul dintre soţi este pus sub

interdicţie. În toate împrejurările, instanţa învestită cu

soluţionarea cererii de desfacere a căsătoriei prin acordul

soţilor este obligată să verifice existenţa consimţământului

liber şi neviciat al fiecărui soţ.

Divorţul prin acordul soţilor pe cale administrativă sau

prin procedură notarială:

Modernitatea dispoziţiilor noului Cod civil este, însă,

relevată pe deplin în abordarea absolut revoluţionară pentru

sistemul de drept român a posibilităţii desfacerii căsătoriei

prin acordul soţilor în faţa unui notar sau în faţa unui ofiţer

de stare civilă.

Art. 375 N.C.civ. stabileşte că dacă soţii sunt de acord

cu divorţul şi nu au copii minori născuţi din căsătorie sau

adoptaţi, pot solicita desfacerea căsătoriei în faţa ofiţerului

de stare civilă sau a unui notar public de la locul căsătoriei

sau de la locul ultimei locuinţe comune a soţilor.

Rezultă, deci, că se poate solicita desfacerea căsătoriei

57

prin acordul soţilor pe cale notarială sau administrativă în

următoarele condiţii:

- inexistenţa din căsătorie a unor copii minori, copii

născuţi din căsătorie sau adoptaţi;

- existenţa acordului soţilor;

- la cererea comună a ambilor soţi.

Similar cu reglementarea actuală a divorţului prin acordul

soţilor, în noua procedură de desfacere a căsătoriei prin acord

pe cale administrativă sau prin procedură notarială se

instituie un termen de 30 de zile de la primirea cererii de

către ofiţerul de stare civilă sau notarul public pentru

eventuala retragere a cererii de divorţ.

După expirarea acestui termen, ofiţerul de stare civilă sau

notarul public vor verifica dacă soţii stăruie să divorţeze şi

dacă există consimţământul lor liber şi neviciat în acest scop.

Dacă soţii vor stărui în divorţ, ofiţerul de stare civilă

sau notarul public vor proceda la eliberarea unui certificat de

divorţ în care nu se vor face menţiuni cu privire la culpa

soţilor.

Din interpretarea dispoziţiilor art. 376 alin. (4) şi (5)

şi art. 378 N.C.civ., apreciem că decizia luată de ofiţerul de

stare civilă sau de notarul public, atunci când admite

solicitarea soţilor şi procedează la eliberarea certificatului

de divorţ, nu este supusă niciunei căi de atac, rămânând însă

în discuţie posibilitatea formulării unor cereri în temeiul

legii contenciosului administrativ.

Divorţul din culpă:

În reglementarea noului Cod civil – art. 373 lit.b), art.379-380, se

poate pronunţa divorţul din culpă atunci când din cauza unor

58

motive temeinice raporturile dintre soţi sunt grav vătămate şi

continuarea căsătoriei nu mai este posibilă, păstrându-se,

practic, termenii edictaţi din vechiul Cod al familiei. Elementul

de noutate din Noul Cod civil este adus, însă, de posibilitatea

pronunţării divorţului chiar dacă în totalitate culpa aparţine

reclamantului.

Motivele de natură subiectivă, evocând responsabilitatea a

cel puţin unuia dintre soţi, sunt lăsate la aprecierea

instanţei; în loc de a le enumera, chiar exemplificativ,

legiuitorul a preferat să acorde judecătorului libertate

deplină în aprecierea temeiniciei motivelor invocate, ţinând

seama de toate circumstanţele care particularizează o speţă

determinată, urmând să decidă desfacerea căsătoriei numai

atunci când motivele, a căror realitate a fost dovedită, sunt

cu adevărat serioase şi severe, prin natura şi gravitatea lor

compromiţând relaţiile dintre soţi.

În practica judiciară au fost reţinute ca fiind întemeiate

motive precum: sustragerea îndelungată şi nejustificată a

soţului pârât de la obligaţia de a convieţui dacă, în raport de

împrejurările cauzei, stabilite pe baza probelor administrate,

instanţa şi-a format convingerea că despărţirea faptică este

definitivă, nefiind cu putinţă reluarea vieţii conjugale;

actele de violenţă fizică sau/şi verbală ale unuia dintre soţi,

mai cu seamă când nu este vorba de „simple accidente”;

infidelitatea unuia dintre soţi; existenţa unor nepotriviri de

ordin fiziologic.

Divorţul după o separare în fapt:

Noul Cod civil introduce, prin art. 373 lit.c), posibilitatea

desfacerii căsătoriei la cererea unuia dintre soţi după o

59

separare în fapt care a durat cel puţin doi ani. Este adevărat

că art. 379 alin. (2) N.C.civ. abordează această formulă de

desfacere a căsătoriei la secţiunea dedicată divorţului din

culpă, dar dorim să o subliniem distinct în acest material, întrucât

ea aduce un element de noutate din perspectiva unui motiv de divorţ ce ţine

exclusiv de separarea în fapt a soţilor. În această ipoteză, divorţul se

pronunţă din culpa exclusivă a soţului reclamant. În cazul în

care pârâtul se va declara de acord cu divorţul cerut de

reclamant, instanţa se va pronunţa fără a face menţiune despre

culpa soţilor.

Divorţul din cauza stării sănătăţii unui soţ:

Această posibilitate este preluată şi în noul Cod civil,

fiind reglementată de art. 373 lit.d) şi art. 381. În situaţia

în care desfacerea căsătoriei se va pronunţa în temeiul art.

373 lit.d), nu se va face menţiune despre culpa soţilor.

13.2.2. Reglementarea divorţului în Codul de procedură

civilă

Codul de procedură civilă dispune în art. 914: „Cererea de

divorţ este de competenţa judecătoriei în circumscripţia căreia

se află cea din urmă locuinţă comună a soţilor. Dacă soţii nu

au avut locuinţă comună sau dacă niciunul dintre soţi nu mai

locuieşte în circumscripţia judecătoriei în care se află cea

din urmă locuinţă comună, judecătoria competentă este aceea în

circumscripţia căreia îşi are locuinţa pârâtul, iar când

pârâtul nu are locuinţa în ţară şi instanţele române sunt

competente internaţional, este competentă judecătoria în

circumscripţia căreia îşi are locuinţa reclamantul.”

60

Art. 916 din Codul de procedură civilă prevede: „Soţul

pârât poate să facă şi el cerere de divorţ, cel mai târziu până

la primul termen de judecată la care a fost citat în mod legal,

pentru faptele petrecute înainte de această dată. Pentru

faptele petrecute după această dată pârâtul va putea face

cerere până la începerea dezbaterilor asupra fondului în

cererea reclamantului.” (alin.l) „Cererea pârâtului se va face

la aceeaşi instanţă şi se va judeca împreună cu cererea

reclamantului.” (alin.2)

Art. 916, alin.(3) din Codul de procedură civilă arată:

„În cazul în care motivele divorţului s-au ivit după începerea

dezbaterilor asupra fondului la prima instanţă şi în timp ce

judecata primei cereri se află în apel, cererea pârâtului va

putea fi făcută direct la instanţa învestită cu judecarea

apelului.”

Art. 916, alin.(4) din Codul de procedură civilă prevede:

„Neintroducerea cererii în termenele arătate la alin. (1) şi

(3) atrage decăderea soţului pârât din dreptul de a cere

divorţul pentru acele motive. Dacă cererea reclamantului a fost

respinsă, soţul pârât poate cere divorţul pentru motive ivite

ulterior.”

Dispoziţiile art. 915 din Codul de procedură civilă

prevăd: „Cererea de divorţ va cuprinde, pe lângă cele prevăzute

de lege pentru cererea de chemare în judecată, numele copiilor

minori ai celor 2 soţi ori adoptaţi de aceştia.” (alin.1) „Dacă

nu sunt copii minori, se va menţiona în cerere această

împrejurare.” (alin.2). „La cerere se vor alătura o copie a

certificatului de căsătorie şi, după caz, câte o copie a

certificatelor de naştere ale copiilor minori.” (alin.3). „La

61

cerere se poate alătura, după caz, înţelegerea soţilor

rezultată din mediere cu privire la desfacerea căsătoriei şi,

după caz, la rezolvarea aspectelor accesorii divorţului.”

(alin.4).

Art. 920, alin.(2) din Codul de procedură civilă „Instanţa

va încerca la fiecare înfăţişare împăcarea soţilor.”

Dispoziţiile art. 929 din Codul de procedură civilă

prevăd: „În cazul în care cererea de divorţ se întemeiază, în

condiţiile prevăzute de Codul civil, pe acordul părţilor, ea va

fi semnată de ambii soţi sau de către un mandatar comun, cu

procură specială autentică. Dacă mandatarul este avocat, el va

certifica semnătura soţilor, potrivit legii.” (alin.1) „Atunci

când este cazul, în cererea de divorţ soţii vor stabili şi

modalităţile în care au convenit să fie soluţionate cererile

accesorii divorţului.” (alin.2) „Primind cererea formulată în

condiţiile alin. (1), instanţa va verifica existenţa

consimţământului soţilor, după care va fixa termen pentru

soluţionarea cererii în camera de consiliu.” (alin.3)

Art.930 din Codul de procedură civilă arată că „La

termenul de judecată, instanţa va verifica dacă soţii stăruie

în desfacerea căsătoriei pe baza acordului lor şi, în caz

afirmativ, va pronunţa divorţul, fără a face menţiune despre

culpa soţilor. Prin aceeaşi hotărâre, instanţa va lua act de

învoiala soţilor cu privire la cererile accesorii, în

condiţiile legii.” (alin.1) „Dacă soţii nu se învoiesc asupra

cererilor accesorii, instanţa va administra probele prevăzute

de lege pentru soluţionarea acestora şi, la cererea părţilor,

va pronunţa o hotărâre cu privire la divorţ, potrivit alin.

(1), soluţionând totodată şi cererile privind exercitarea

62

autorităţii părinteşti, contribuţia părinţilor la cheltuielile

de creştere şi educare a copiilor şi numele soţilor după

divorţ.” (alin.2) „Dacă va fi cazul, cu privire la celelalte

cereri accesorii instanţa va continua judecata, pronunţând o

hotărâre supusă căilor de atac prevăzute de lege.” (alin.3)

„Hotărârea pronunţată în condiţiile alin. (1) este definitivă,

iar hotărârea pronunţată potrivit alin. (2) este definitivă

numai în ceea ce priveşte divorţul, dacă legea nu prevede

altfel.” (alin.4)

Art. 919 din Codul de procedură civilă prevede: „Instanţa

poate lua, pe tot timpul procesului, prin ordonanţă

preşedinţială, măsuri provizorii cu privire la stabilirea

locuinţei copiilor minori, la obligaţia de întreţinere, la

încasarea alocaţiei de stat pentru copii şi la folosirea

locuinţei familiei”.

Art. 920, alin.(1) din Codul de procedură civilă dispune:

„În faţa instanţelor de fond, părţile se vor înfăţişa în

persoană, afară numai dacă unul dintre soţi execută o pedeapsă

privativă de libertate, este împiedicat de o boală gravă, este

pus sub interdicţie judecătorească, are reşedinţa în

străinătate sau se află într-o altă asemenea situaţie, care îl

împiedică să se prezinte personal; în astfel de cazuri, cel în

cauză se va putea înfăţişa prin avocat, mandatar sau, după caz,

prin tutore ori curator.”

Art. 921 din Codul de procedură civilă prevede: „Dacă la

termenul de judecată, în primă instanţă, reclamantul lipseşte

nejustificat şi se înfăţişează numai pârâtul, cererea va fi

respinsă ca nesusţinută.”

63

Art. 922 din Codul de procedură civilă prevede: „Dacă

procedura de chemare a soţului pârât a fost îndeplinită prin

afişare, iar acesta nu s-a prezentat la primul termen de

judecată, instanţa va cere dovezi sau va dispune cercetări

pentru a verifica dacă pârâtul îşi are locuinţa la locul

indicat în cerere şi, dacă va constata că nu locuieşte acolo,

va dispune citarea lui la locuinţa sa efectivă, precum şi, dacă

este cazul, la locul său de muncă.”

Dispoziţiile art. 933, alin.(2) din Codul de procedură

civilă prevăd: „Instanţa poate să pronunţe divorţul din culpa

ambilor soţi, chiar atunci când numai unul din ei a făcut

cerere, dacă din dovezile administrate reiese că amândoi sunt

vinovaţi de destrămarea căsătoriei”. În acelaşi sens, art. 926

arată că „Hotărârea prin care se pronunţă divorţul nu se va

motiva, dacă ambele părţi solicită instanţei aceasta”.

Art. 932 din Codul de procedură civilă prevede: „Când

divorţul este cerut pentru că starea sănătăţii unuia dintre

soţi face imposibilă continuarea căsătoriei, instanţa va

administra probe privind existenţa bolii şi starea sănătăţii

soţului bolnav şi va pronunţa divorţul, potrivit Codului civil,

fără a face menţiune despre culpa pentru desfacerea

căsătoriei.”

Art. 933, alin.(1) din Codul de procedură civilă prevede:

„Instanţa va pronunţa divorţul din culpa soţului pârât atunci

când, din cauza unor motive temeinice, imputabile acestuia,

raporturile dintre soţi sunt grav vătămate şi continuarea

căsătoriei nu mai este posibilă.”

Dispoziţiile art. 923 din Codul de procedură civilă

prevăd: „Reclamantul poate renunţa la judecată în tot cursul

64

judecăţii, chiar dacă pârâtul se împotriveşte. Renunţarea

reclamantului nu are niciun efect asupra cererii de divorţ

făcute de pârât” (alin.1).

Art. 924 din Codul de procedură civilă prevede: „Soţii se

pot împăca în tot cursul judecăţii, chiar dacă nu au fost

plătite taxele de timbru. În acest caz, instanţa va lua act de

împăcare şi va dispune, prin hotărâre definitivă, închiderea

dosarului, precum şi restituirea taxelor de timbru, dacă au

fost achitate.” (alin.1) „Oricare dintre soţi va putea formula

o cerere nouă pentru fapte petrecute după împăcare şi, în acest

caz, se va putea folosi şi de faptele vechi.” (alin.2)

Dispoziţiile art. 927 din Codul de procedură civilă

prevăd: „Apelul reclamantului împotriva hotărârii prin care s-a

respins cererea va fi respins ca nesusţinut, dacă la judecată

se prezintă numai pârâtul.” (alin.1) „Apelul pârâtului va fi

judecat chiar dacă se înfăţişează numai reclamantul.” (alin.2)

„Dacă unul dintre soţi s-a recăsătorit, hotărârea definitivă

prin care s-a desfăcut căsătoria nu este supusă contestaţiei în

anulare şi revizuirii în ce priveşte divorţul.” (alin.3)

„Instanţa la care hotărârea de divorţ a rămas definitivă o va

trimite, din oficiu, serviciului de stare civilă unde a fost

încheiată căsătoria, Registrului naţional al regimurilor

matrimoniale, prevăzut de Codul civil, şi dacă unul dintre soţi

a fost profesionist, registrului comerţului.” (alin.4)

65

Cursul 8

Procedura divorţului

Desfacerea căsătoriei urmează o procedură specială,

reglementată de art. 914-942 din Noul Cod de proc.civ.

Prin procedură specială înţelegem ansamblul regulilor care

într-o materie strict determinată de lege derogă sub mai multe

aspecte de la normele generale din procedura civilă,

completându-se acolo unde este cazul cu normele dreptului

comun.

13.3.1. Instanţa competentă

66

1. Competenţa materială

Ratione materie, pentru judecata în primă instanţă, competenţa

aparţine instanţei judecătoreşti în circumscripţia căreia se

află cea din urmă locuinţă comună al soţilor cu respectarea

principiului specializării.

2. Competenţa teritorială

Din dispoziţiile art. 914 din C. pr. civ. rezultă

următoarele reguli privind competenţa teritorială:

„(1) Cererea de divorţ este de competenţa judecătoriei în

circumscripţia căreia se află cea din urmă locuinţă comună a

soţilor. Dacă soţii nu au avut locuinţă comună sau dacă

niciunul dintre soţi nu mai locuieşte în circumscripţia

judecătoriei în care se află cea din urmă locuinţă comună,

judecătoria competentă este aceea în circumscripţia căreia îşi

are locuinţa pârâtul, iar când pârâtul nu are locuinţa în ţară

şi instanţele române sunt competente internaţional, este

competentă judecătoria în circumscripţia căreia îşi are

locuinţa reclamantul.

(2) Dacă nici reclamantul şi nici pârâtul nu au locuinţa în

ţară, părţile pot conveni să introducă cererea de divorţ la

orice judecătorie din România. În lipsa unui asemenea acord,

cererea de divorţ este de competenţa Judecătoriei Sectorului 5

al municipiului Bucureşti”.

Potrivit atât NCPC, cât şi vechiului Cod civil de la 1865,

cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa

domiciliului sau sediului pârâtului, aceasta fiind regula, cu

excepţia cazului în care legea nu prevede altfel. În cazul în

care domiciliul sau sediul pârâtului nu sunt cunoscute de către

67

reclamant, atunci cererea poate fi introdusă la instanţa în a

cărei circumscripţie se află reşedinţa sau reprezentanţa

acestuia, iar dacă nici acestea nu sunt cunoscute, cererea va

fi introdusă la instanţa domiciliului, sediului, reşedinţei sau

reprezentanţei pârâtului. Aşadar, legea prevede faptul că de

vreme ce reclamantul este cel care declanşează procesul civil,

acesta trebuie să se deplaseze la instanţa în circumscripţia

căreia domiciliază pârâtul, iar nu invers.

Dacă nu ne aflăm în nici una din situaţiile prezentate mai

sus, ci în prezenţa unei competenţe alternative, reclamantul

este obligat să formuleze cererea la instanţa competentă în

ordinea şi în condiţiile deja arătate, deoarece normele de

competenţă în materia divorţului privitoare la competenţa

teritorială sunt imperative.

13.3.2. Calitatea procesuală

1. Calitatea procesuală activă

Dreptul de a cere desfacerea căsătoriei are un caracter

personal aparţinând doar soţilor indiferent că cererea este

fondată fie pe motive temeinice fie pe acordul soţilor. Deci,

acţiunea de divorţ poate fi introdusă şi exercitată numai de

către soţi.

În privinţa soţului alienat sau debil mintal care nu a fost

pus sub interdicţie, cât şi cel care a fost pus sub interdicţie

pot introduce acţiune de divorţ în momentele de luciditate.

În situaţia în care ulterior declanşării procesului, soţul

respectiv îşi pierde luciditatea, acţiunea va fi continuată de

reprezentantul său legal.

68

2. Calitatea procesuală pasivă

Calitatea de pârât o are soţul împotriva căruia s-a

introdus acţiunea de divorţ.

În cazul decesului soţului care are calitatea de pârât,

căsătoria încetează neputând continua faţă de moştenitori.

Soţul alienat sau debil mintal, indiferent dacă a fost sau

nu pus sub interdicţie, poate figura ca pârât în proces, fiind

reprezentat de tutorele său.

3. Alţi participanţi la procesul de divorţ

1.Procurorul

Deşi nu poate porni acţiunea procurorul poate pune

concluzii în procesul de divorţ, dacă apreciază că este necesar

pentru apărarea ordinii de drept, a drepturilor şi libertăţilor

cetăţenilor. De asemenea, procurorul acţionează pentru apărarea

drepturilor şi intereselor legitime ale minorilor, ale

persoanelor puse sub interdicţie, şi ale dispăruţilor, precum

şi în alte cazuri expres prevăzute de lege.

Procurorul nu este parte, în sensul tradiţional al

termenului, ci intră „în constituirea instanţei”.

2.Autoritatea tutelară

Dacă din căsătorie au rezultat copii care sunt minori, la

pronunţarea divorţului, instanţa hotărăşte căruia dintre

părinţi vor fi încredinţaţi minorii. în acest scop instanţa va

asculta, alături de părinţi şi copiii care au împlinit vârsta

de 10 ani şi autoritatea tutelară.

Autoritatea tutelară chiar dacă este ascultată nu este

parte în proces.

69

3. Intervenienţii

În procesul de divorţ, în condiţiile art. 61 şi urm. din

Noul Cod de procedură civilă, pot interveni şi alte persoane,

din proprie iniţiativă sau ca urmare a cererii uneia dintre

părţi pentru anumite capete accesorii de cerere cum ar fi spre

exemplu: partaj de bunuri comune ori soluţionarea problemei

locative.

13.3.3. Cererea de divorţ

1.Conţinut

Potrivit art. 194 din Noul Cod de procedură civilă

coroborat cu dispoziţiile art. 915 din Noul Cod de procedură

civilă cererea de divorţ trebuie să cuprindă:

a) numele şi prenumele, domiciliul sau reşedinţa părţilor ori,

pentru persoane juridice, denumirea şi sediul lor. De asemenea,

cererea va cuprinde şi codul numeric personal sau, după caz,

codul unic de înregistrare ori codul de identificare fiscală,

numărul de înmatriculare în registrul comerţului sau de

înscriere în registrul persoanelor juridice şi contul bancar

ale reclamantului, precum şi ale pârâtului, dacă părţile posedă

ori li s-au atribuit aceste elemente de identificare potrivit

legii, în măsura în care acestea sunt cunoscute de reclamant.

Dispoziţiile art. 148 alin. (1) teza a II-a sunt aplicabile.

Dacă reclamantul locuieşte în străinătate, va arăta şi

domiciliul ales în România unde urmează să i se facă toate

comunicările privind procesul;

b) numele, prenumele şi calitatea celui care reprezintă

partea în proces, iar în cazul reprezentării prin avocat,

numele, prenumele acestuia şi sediul profesional. Dispoziţiile

70

art. 148 alin. (1) teza a II-a sunt aplicabile în mod

corespunzător. Dovada calităţii de reprezentant, în forma

prevăzută la art. 151, se va alătura cererii;

c) obiectul cererii şi valoarea lui, după preţuirea

reclamantului, atunci când acesta este evaluabil în bani,

precum şi modul de calcul prin care s-a ajuns la determinarea

acestei valori, cu indicarea înscrisurilor corespunzătoare.

Pentru imobile, se aplică în mod corespunzător dispoziţiile

art. 104. Pentru identificarea imobilelor se vor arăta

localitatea şi judeţul, strada şi numărul, iar în lipsă,

vecinătăţile, etajul şi apartamentul, precum şi, când imobilul

este înscris în cartea funciară, numărul de carte funciară şi

numărul cadastral sau topografic, după caz. La cererea de

chemare în judecată se va anexa extrasul de carte funciară, cu

arătarea titularului înscris în cartea funciară, eliberat de

biroul de cadastru şi publicitate imobiliară în raza căruia

este situat imobilul, iar în cazul în care imobilul nu este

înscris în cartea funciară, se va anexa un certificat emis de

acelaşi birou, care atestă acest fapt;

d) arătarea motivelor de fapt şi de drept pe care se

întemeiază cererea;

e) arătarea dovezilor pe care se sprijină fiecare capăt de

cerere. Când dovada se face prin înscrisuri, se vor aplica, în

mod corespunzător, dispoziţiile art. 150. Când reclamantul

doreşte să îşi dovedească cererea sau vreunul dintre capetele

acesteia prin interogatoriul pârâtului, va cere înfăţişarea în

persoană a acestuia, dacă pârâtul este o persoană fizică. În

cazurile în care legea prevede că pârâtul va răspunde în scris

la interogatoriu, acesta va fi ataşat cererii de chemare în

71

judecată. Când se va cere dovada cu martori, se vor arăta

numele, prenumele şi adresa martorilor, dispoziţiile art. 148

alin. (1) teza a II-a fiind aplicabile în mod corespunzător;

f) semnătura.

Precum şi:

(1) Cererea de divorţ va cuprinde, pe lângă cele prevăzute

de lege pentru cererea de chemare în judecată, numele copiilor

minori ai celor 2 soţi ori adoptaţi de aceştia.

(2) Dacă nu sunt copii minori, se va menţiona în cerere

această împrejurare.

(3) La cerere se vor alătura o copie a certificatului de

căsătorie şi, după caz, câte o copie a certificatelor de

naştere ale copiilor minori.

(4) La cerere se poate alătura, după caz, înţelegerea

soţilor rezultată din mediere cu privire la desfacerea

căsătoriei şi, după caz, la rezolvarea aspectelor accesorii

divorţului.

Prin cererea de divorţ se poate solicita cu titiul de capete

accesorii de cerere:

□ soluţionarea problemei locative a soţilor;

□ împărţirea bunurilor comune;

□ obligaţia de întreţinere între foştii soţi;

□ numele foştilor soţi;

□ încredinţarea copiilor minori;

□ obligaţia de întreţinere a copiilor minori.

Instanţa asupra ultimilor trei chestiuni este obligată să

se pronunţe chiar şi din oficiu.

2. Depunerea cererii de divorţ

72

Cererea de divorţ, împreună cu înscrisurile doveditoare,

se va prezenta personal de către reclamant preşedintelui

instanţei competente.

În cazul divorţului prin acord, cererea va fi semnată de

ambii soţi, însă va putea fi depusă numai de către unul dintre

ei.

3. Primirea cererii de divorţ

La primirea cererii de divorţ, preşedintele judecătoriei

(sau judecătorul de serviciu) va da sfaturi de împăcare

reclamantului, şi, în cazul în care acesta stăruie în cererea

sa, se va fixa termen pentru judecarea cauzei, pe baza

sistemului repartizării aleatorii.

Dacă este vorba de divorţ prin acord, primind cererea,

preşedintele judecătoriei sau judecătorul de serviciu va

verifica existenţa consimţământului soţilor, după care, prin

repartizare aleatorie se va fixa un termen după îndeplinirea

actelor de procedură şi a termenelor (depunerea întâmpinării, a

cererii reconvenţionale sau a actelor de completare a

dosarului, dacă instanţa nu prevede altfel) în şedinţă publică.

4. Întâmpinarea

Potrivit art. 208 din Noul Cod de procedură civilă,

întâmpinarea este obligatorie.

Aceasta trebuie să cuprindă conform art. 205 din Noul cod:

„(1) Întâmpinarea este actul de procedură prin care

pârâtul se apără, în fapt şi în drept, faţă de cererea de

chemare în judecată.

(2) Întâmpinarea va cuprinde:

73

a) numele şi prenumele, codul numeric personal,

domiciliul sau reşedinţa pârâtului ori, pentru persoanele

juridice, denumirea şi sediul, precum şi, după caz, codul unic

de înregistrare sau codul de identificare fiscală, numărul de

înmatriculare în registrul comerţului ori de înscriere în

registrul persoanelor juridice şi contul bancar, dacă

reclamantul nu le-a menţionat în cererea de chemare în

judecată. Dispoziţiile art. 148 alin. (1) teza a II-a sunt

aplicabile în mod corespunzător. Dacă pârâtul locuieşte în

străinătate, va arăta şi domiciliul ales în România, unde

urmează să i se facă toate comunicările privind procesul;

b) excepţiile procesuale pe care pârâtul le invocă

faţă de cererea reclamantului;

c) răspunsul la toate pretenţiile şi motivele de fapt

şi de drept ale cererii;

d) dovezile cu care se apără împotriva fiecărui capăt

din cerere, dispoziţiile art. 194 lit. e) fiind aplicabile în

mod corespunzător;

e) semnătura.”

5. Cererea reconvenţională – art. 209 din Noul cod de proc. civ.

Soţul pârât poate formula cerere reconvenţională în cazul

în care consideră că soţul reclamant sau că şi acesta se face

vinovat de destrămarea relaţiilor de căsătorie.

Cererea reconvenţională se depune sub sancţiunea

decăderii, odată cu întâmpinarea sau, dacă pârâtul nu este

obligat la întâmpinare, cel mai târziu în prima zi de

înfăţişare pentru faptele petrecute înainte de această dată.

74

Cererea reconvenţională se judecă împreună cu cererea

principală, sau, instanţa poate dispune judecarea separată a

cererii reconvenţionale. Cu toate acestea, disjungerea nu poate

fi dispusă în cazurile anume prevăzute de lege sau dacă

judecarea ambelor cereri se impune pentru soluţionarea unitară

a procesului.

13.3.4. Măsuri provizorii pe timpul procesului de divorţ

(cereri accesorii)

Art. 929 alin. 2) şi art. 930 alin. 2) şi alin. 3) din

Codul de procedură civilă prevăd că pe timpul procesului de

divorţ, instanţa poate lua, prin ordonanţă preşedinţială,

măsuri vremelnice cu privire la:

1. încredinţarea copiilor minori;

2. obligaţia de întreţinere;

3. alocaţia pentru copii;

4. folosirea locuinţei.

13.3.5. Prezenţa personală a soţilor

Prin derogare de la procedura de drept comun, în cazul

divorţului, potrivit dispoziţiilor art. 920 din Codul de

procedură civilă, soţii au obligaţia de a se prezenta personal,

în faţa instanţelor de fond, ceea ce nu exclude dreptul la

apărare prin avocat. Totuşi, avocatul nu poate reprezenta soţul

în proces, ci numai îl asistă. Această regulă este prevăzută

expres numai pentru instanţa de fond, ceea ce înseamnă că nu se

aplică şi la judecata în căile de atac.

Art. 920 din Codul de procedură civilă, prevede următoarele

excepţii:

75

□ dacă unul dintre soţi execută o pedeapsă privativă de

libertate;

□ dacă unul dintre soţi este împiedicat de o boală gravă;

□ dacă unul dintre soţi este pus sub interdicţie;

□ dacă unul dintre soti are reşedinţa în străinătate.

În aceste cazuri, legea prevede posibilitatea înfăţişării

soţului respectiv prin mandatar, care poate fi un avocat sau

alt mandatar convenţional.

Soţul pus sub interdicţie, fiind lipsit de capacitate de

exerciţiu, nu poate fi reprezentat în procesul de divorţ, decât

de ocrotitorul legal nu şi de mandatar.

13.3.6. Prezenţa obligatorie a reclamantului

Reclamantul este obligat să se prezinte în instanţă pe tot

parcursul judecăţii, atât în primă instanţă (când trebuie să se

prezinte personal), cât şi în căile de atac (situaţie în care

poate fi reprezentat). Deci, dacă lipseşte reclamantul acţiunea

se respinge ca nesus ţinută.

În cazul divorţului prin acord este obligatorie prezenţa

ambilor soţi la termenul fixat în primă instanţă. La această

dată instanţa va verifica dacă soţii mai stăruie în desfacerea

căsătoriei pe baza acordului lor de voinţă.

La judecata în căile de atac, apelul sau, după caz,

recursul reclamantului împotriva hotărârii prin care s-a

respins cererea va fi respins ca nesusţinut, dacă la judecată

se prezintă numai pârâtul.

13.3.7. Citarea pârâtului în anumite situaţii

76

Potrivit art. 922 din noul Cod de procedură civilă în

situaţia în care procedura de citare a pârâtului s-a îndeplinit

prin afişare, iar partea nu s-a prezentat la primul termen de

judecată, instanţa va cere dovezi sau va dispune cercetări

pentru a verifica dacă pârâtul îşi are domiciliul la locul

indicat în cerere şi dacă constată că nu domiciliază acolo, va

dispune citarea lui la domiciliul său, precum şi dacă este

cazul, la locul de muncă.

13.3.8. Caracterul şedinţei de judecată

Regula este în sensul că divorţul se judecă în şedinţă

publică.

Cu titlu de excepţie legea permite ca instanţa să dispună

judecarea în camera de consiliu, dacă apreciază că prin aceasta

s-ar asigura o mai bună judecare sau administrare a probelor.

Întotdeauna hotărârea se pronunţă în şedinţă publică.

13.3.9. Regimul probelor

Din punctul de vedere al probelor există deosebiri faţă de

dreptul comun. Astfel, spre deosebire de dreptul comun, unde în

principiu nu pot depune mărturie rudele şi afinii până la

gradul al treilea inclusiv, în procesul de divorţ aceste

categorii pot fi audiate în calitate de martori cu excepţia

descendenţilor.

În situaţia în care din căsătorie au rezultat copii, care

sunt minori, instanţa are obligaţia de a se pronunţa, chiar şi

din oficiu asupra încredinţării acestora, scop în care este

obligată să asculte minorii care au împlinit vârsta de 10 ani.

In raport de dispoziţiile Legii nr. 272/2004 privind protecţia şi

77

promovarea drepturilor copilului poate fi ascultat şi copilul care nu a

împlinit vârsta de 10 ani, dacă instanţa apreciază că audierea

lui este necesară pentru soluţionarea cauzei. De asemenea

instanţa este obligată să asculte şi autoritatea tutelară.

13.3.10. Actele de dispoziţie ale părţilor

Cu privire la actele de dispoziţie ale părţilor, există

următoarele derogări faţă de dreptul comun:

□ reclamantul poate renunţa la judecarea cererii de divorţ în

faţa instanţelor de fond (primă instanţă şi instanţă de apel)

chiar dacă pârâtul se opune. Renunţarea reclamantului nu are

nicio influenţă asupra cererii făcută de pârât, pentru care

instanţa va continua judecata;

□ acţiunea de divorţ se stinge prin împăcarea soţilor, în orice

fază a procesului, chiar dacă intervine în instanţa de apel

sau cea de recurs, iar apelul ori recursul nu sunt timbrate,

conform legii;

□ reclamantul poate introduce o nouă cerere de desfacere a

căsătoriei pentru fapte petrecute după împăcare, având

posibilitatea de a se folosi şi de faptele petrecute anterior

împăcării.

13.3.11. Hotărârea de divorţ

În raport de probele administrate instanţa admite sau după

caz respinge, cererea de desfacere a căsătoriei.

În situaţia în care există motive temeinice, cererea va fi

admisă, iar căsătoria va fi desfăcută fie din vina exclusivă a

pârâtului, fie din vina ambilor soţi, în raport de concluzia ce

rezultă din probele administrate în cauză.

78

Dacă se constată că este vinovat în totalitate soţul

reclamant avem două situaţii:

□ în lipsa cererii reconvenţionale instanţa va respinge

acţiunea ca nefondată;

□ dacă pârâtul a formulat cerere reconvenţională, in această

ipoteză, divorţul se va pronunţa din vina exclusivă a

reclamantului.

Instanţa va considera căsătoria desfăcută fără a reţine

vina vreunuia din soţi în următoarele cazuri:

□ divorţul este pronunţat pentru alienaţie sau debilitate

mintală sau pentru o boală gravă, incurabilă survenită

înainte sau în timpul căsătoriei;

□ divorţul prin acord.

Instanţa de judecată se va pronunţa prin aceeaşi hotărâre

şi asupra cererilor accesorii care se referă la următoarele

aspecte:

1. numele foştilor soţi;

2. încredinţarea copiilor minori;

3. contribuţia la întreţinerea minorului;

4. împărţirea bunurilor comune;

5. atribuirea sau partajarea locuinţei.

Potrivit art. 926 din Noul Cod de procedură civilă,

hotărârea prin care se pronunţă divorţul nu se va motiva dacă

ambele părţi solicită instanţei aceasta. Această dispoziţie

legală trebuie înţeleasă astfel:

□ la cererea ambilor soţi nu se motivează doar hotărârea de

admitere a cererii de desfacere a căsătoriei;

79

□ nemotivarea priveşte doar partea de hotărâre care se

referă la desfacerea căsătoriei, nu şi cea privitoare la

capetele accesorii de cerere.

Nemotivarea hotărârii se aplică şi în cazul

divorţului prin acord.

Cursul 9

Rudenia şi afinitatea

80

Capitolul 14. Rudenia

14.1. Noţiunea şi clasificarea rudeniei

1. Noţiuni introductive despre rudenie

Rudenia este definita conform art. 405 din noul cod civil ca

„legătura bazată pe descendenţa unei persoane dintr-o altă

persoană sau pe faptul că mai multe persoane au un ascendent

comun”.

2.Clasificarea rudeniei

Rudenia se clasifică în funcţie de mai

multe criterii astfel:

- În funcţie de izvorul ei, rudenia poate fi:

Rudenia fireasca este cea care se bazează pe legătura de sânge care

la rândul ei în funcţie de natura relaţiei dintre părinţi poate

fi: din căsătorie în situaţia în care concepţia sau naşterea

unei persoane se situează în perioada căsătoriei părinţilor

săi; din afara căsătorie în situaţia în care atât concepţia cât

şi naşterea unei persoane intervin fără că părinţii acesteia să

fie căsătoriţi;

Rudenia civilă când ia naştere din adopţie.

- În funcţie de linia de rudenie (adică de şirul de persoane

între care există rudenia), poate fi:

a. Rudenie în linie dreaptă se bazează pe legătura de rudenie dintre

persoane care coboară unele din altele în sensul că persoana

este copilul celeilalte, fie în mod mijlocit, indirect, în

sensul că persoanele respective nu sunt născute una din alta,

dar între ele există un şir de naşteri, un şir neîntrerupt de

81

persoane între care s-a stabilit, prin faptul naşterii,

legătura de la părinte la copil (de exemplu: bunic-nepot).

Acest tip de rudenie se împarte în:

□ Rudenie ascendentă - care leagă o persoană cu cei din care

coboară (de exemplu, plecând de la copil spre părinţi,

bunici, străbunici etc.);

□ Rudenie descendentă - care leagă o persoană cu cei care

coboară din aceasta ( de exemplu: plecând de al părinţi spre

copil, nepot, strănepot etc.);

b. Rudenie în linie colaterală este legătura de rudenie dintre două

persoane care, fără a descinde una din alta, au un autor comun

(de exemplu: fraţii între ei, verii primari între ei).

14.2. Gradul, întinderea, durata şi dovada rudeniei

1. Gradul de rudenie

Gradul de rudenie reprezintă distanţa dintre două rude, măsurată

pe linia legăturii de rudenie, după numărul naşterilor

intervenite, adică al generaţiilor.

Stabilirea gradului de rudenie se face diferit după felul

liniei de rudenie. Distingem:

A. La rudenia în linie dreaptă (directă) gradul de rudenie

se socoteşte după numărul naşterilor prin care se stabileşte

legătura de sânge între două persoane. Astfel, fiul şi tatăl

sunt rude de gradul I; nepotul de fiu cu bunicul sunt rude de

gradul al II-lea etc.

B. La rudenia în linie colaterală, gradul de rudenie se

socoteşte după numărul naşterilor intervenite, pornind de la

una din rude, în linie ascendentă până la autorul comun, şi

82

apoi de la acesta, în linie descendentă, până la cealaltă rudă.

Astfel de exemplu, fraţii sunt rude de gradul al II-lea;

unchiul şi nepotul de frate de gradul al IlI-lea; verii primari

în gradul al patrulea.

În linie colaterală nu există rude de gradul I.

Conform dispoziţiilor art. 407 N.C.civ., afinitatea este

legătura dintre un soţ şi rudele celuilalt soţ. Rudele soţului

sunt, în aceeaşi linie şi acelaşi grad, afinii celuilalt soţ.

2. Întinderea rudeniei

Din punct de vedere juridic, legătura rudeniei prezintă

interes numai în măsura în care legea îi recunoaşte efecte

juridice:

1. În unele cazuri rudenia produce efecte juridice numai până

la un anumit grad, ca de exemplu, în privinţa opririi

căsătoriei între rude în linie colaterală până la gradul

patru inclusiv (art. 274 din codul civil);

2. În alte cazuri legea oferă un criteriu cu ajutorul căruia

se poate determina gradul de rudenie până la care rudenia

produce efecte juridice. Astfel, potrivit art. 992 alin. 2)

din Noul Cod civil, se consideră că „sunt prezumate până la

proba contrară ca fiind persoane interpuse ascendenţii,

descendenţii şi soţul persoanei incapabile de a primi

liberalităţi, precum şi ascendenţii şi descendenţii soţului

acestei persoane”;

3. În unele cazuri legea recunoaşte efecte juridice rudeniei,

fără a determina gradul de rudenie, ceea ce înseamnă că

rudenia produce efecte legale fără a prezenta importanţă

83

gradul de rudenie spre exemplu în caz de divorţ copii pot fi

încredinţaţi unor rude (art. 399 din codul civil).

3. Durata rudeniei

Rudenia firească este permanentă.

Într-un singur caz, anume acela al încuviinţării adopţiei

cu efecte depline, filiaţia dintre adoptat şi părinţii săi

fireşti încetează, menţinându-se impedimentul la căsătorie.

Rudenia civilă durează cât timp fiinţează adopţia.

4. Dovada rudeniei

Dovada rudeniei se face în mod diferit, după cum se

urmăresc efecte de stare civilă sau alte efecte. Astfel:

a. Când se urmăresc efectele de stare civilă, dovada rudeniei se face în principiu, cu

actele de stare civilă. Există totuşi situaţii excepţionale când

starea civilă poate fi dovedită prin orice mijloc de probă:

reconstituirea sau întocmirea ulterioară în cazuri speciale a

actelor de stare civilă; când din orice motive, dovada

filiaţiei faţă de mamă nu se poate face prin certificatul de

naştere, ori se contestă realitatea celor cuprinse în

certificatul de naştere, în privinţa filiaţiei faţă de mamă;

b. Dacă se urmăresc alte efecte decât cele de stare civilă, de regulă patrimoniale, dovada rudeniei se

poate face prin orice mijloace de probă, inclusiv actele de stare civilă. De exemplu în cadrul

procedurii succesorale notariale, stabilirea numărului şi

calităţii moştenitorilor, de către notarul public, se poate

face prin martori, iar dacă există contestaţii, notarul

public îi îndrumă pe moştenitori la instanţa judecătorească.

De asemenea se admite dovada prin orice mijloc de probă şi în

situaţia în care aplicarea unor dispoziţii legale este

84

condiţionată de existenţa rudeniei, spre exemplu: în caz de

opoziţie la căsătorie pe motive de rudenie; în cazul

determinării actelor juridice prohibite între anumite rude;

în cazul recuzării judecătorului care este rudă cu partea.

În procesele penale, dovada rudeniei se poate face prin

mijloacele de probă reglementate de Codul de procedură penală.

Capitolul 15. Afinitatea

15.1.Noţiunea, întinderea şi durata

afinităţii

1. Noţiunea de afinitate sau alianţă

Afinitatea (alianţa) este legătura juridică dintre unul

dintre soţi şi rudele celuilalt soţ.

2. Întinderea afinităţii

Rudele unuia dintre soţi sunt afini cu celălalt soţ fără a

deosebi după cum rudenia este din căsătorie sau din afara

căsătoriei, deoarece ambele se bucură de aceeaşi ocrotire

juridică. Afinitatea există şi în cazul în care rudenia rezultă

din adopţie, deoarece legea nu distinge. Bineînţeles,

afinitatea există numai în măsura în care legătura de rudenie

ia fiinţă prin adopţie. Prin urmare afinitatea nu se bazează pe

legătura de sânge.

3. Durata afinităţii

Fiind un efect al căsătoriei şi al rudeniei, afinitatea

există numai în măsura în care acestea sunt legalmente

stabilite. Aceasta ar trebui să dureze până la încetarea,

constatarea nulităţii, anularea sau după caz, desfacerea

căsătoriei.

85

15.2. Gradul de afinitate

Gradul de afinitate se determină după aceleaşi reguli ca

şi gradul de rudenie.

Rudele unuia din soti sunt afini cu celălalt sot,

indiferent dacă rudenia este din căsătorie, din afara

căsătoriei sau din adopţie. In consecinţă, un soţ este afinul

rudelor celuilalt soţ şi în acelaşi fel şi grad în care acest

din urmă soţ este rudă cu rudele sale.

15.3. Proba şi efectele afinităţii

1. Proba afinităţii

Proba afinităţii se face prin dovada rudeniei şi a

căsătoriei din care rezultă.

2. Efectele afinităţii

Afinitatea produce efecte numai când legea prevede aceasta.

În dreptul familiei, afinitatea generează obligaţia de

întreţinere dintre un soţ şi copilul celuilalt soţ.

Afinitatea produce efecte şi în alte ramuri de drept cum

ar fi:

□ în materie de nedemnitate succesorală, nedenuntarea omorului

este considerată scuzabilă pentru afinii în linie dreaptă a

făptuitorului (art. 655 vechiul cod civil - art. 958 şi art.

960 din noul cod civil);

□ în materie de recuzare a judecătorilor şi experţilor (art.

42, 46 şi 47 din noul C. de pr. civ);

□ în materie de strămutare a proceselor (art. 140 -142 din noul

C. de pr. civ);

86

□ în materia probelor testimoniale (art. 315 -316 din noul C.

de pr. Civ);

□ în materia exercitării avocaturii (art. 17 al Legii nr.

51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de

avocat) etc.

Cursul 10

Filiaţia faţă de mamă (Maternitatea)

1.1 Capitolul 17. Filiaţia faţă de mamă (Maternitatea)

17.1. Noţiunea şi clasificarea filiaţiei

1. Noţiunea de filiaţie

Literatura de specialitate acordă filiaţiei două sensuri:

□ În sens larg, filiaţia desemnează un şir neîntrerupt de naşteri

care leagă o persoană de un strămoş al ei.

□ În sensul restrâns, filiaţia este raportul de descendenţă dintre

un copil şi fiecare din părinţii lui.

2. Clasificarea filiaţiei

Filiaţia poate fi clasificată după mai

multe criterii.

1. Î n raport de părinte faţă de care se stabileşte, filiaţia se

împarte în:

a. filiaţie faţă de mamă (maternitate);

b. filiaţie faţă de tată (paternitate);

87

2. După natura relaţiei dintre părinţi, filiaţia poate fi:

a. din căsătorie (filiaţie legitimă);

b. din afara căsătoriei (filiaţie nelegitimă);

3. După izvorul său, filiaţia se divide:

a. naturală (bazată pe faptul procreării);

b. artificială (în cazul procreării asistată medical);

c. adoptivă (la adopţie).

17.2. Reglementarea filiaţiei faţă de mamă în Noul cod civil -

Legea nr. 287/2009

În conformitate cu dispoziţiile art. 411 N.C.civ., nicio

persoană nu poate reclama o altă filiaţie faţă de mamă, decât

aceea ce rezultă din actul său de naştere şi din posesia de

stat conformă cu acesta. Nimeni nu poate contesta filiaţia faţă

de mamă a persoanei ce are o posesie de stat conformă cu actul

său de naştere.

Capitolul II din Titlul II este intitulat Filiaţia. Secţiunea I

din acest capitol este dedicată filiaţiei faţă de mamă (art.

408-413 din Codul civil). Ea se poate stabili, însă, şi prin:

a) recunoaştere în formele prevăzute de art. 415-416 N.C.civ.,

dacă naşterea nu a fost trecută în registrul de stare civilă

sau copilul a fost trecut în registru ca născut din părinţi

necunoscuţi, mama îl poate recunoaşte pe copil.

b) Recunoaşterea poate fi făcută prin:

- declaraţie la serviciul de stare civilă;

- înscris autentic, caz în care o copie a actului se va trimite

din oficiu serviciului de stare civilă competent pentru

efectuarea menţiunilor necesare;

- testament.

88

17.3. Noţiuni generale despre stabilirea filiaţiei faţă de

mamă

1. Stabilirea maternităţii

Stabilirea maternităţii presupune dovedirea următoarelor

elemente: faptul naşterii copilului; identitatea copilului

născut cu cel despre a cărui filiaţie este vorba; dovada

căsătoriei (numai în cazul filiaţiei din căsătorie).

2. Modalităţile stabilirii filiaţiei fată de mamă (maternităţii)

Potrivit expoziţiilor articolelor 415, 416 şi 421 din Noul

Cod civil, există următoarele modalităţi de stabilire a

maternităţii:

1. stabilirea filiaţiei fată de mamă se face prin certificatul de naştere şi

folosirea stării civile concordante,

2. prin recunoaşterea mamei, în situaţia în care naşterea nu a

fost trecută în registrul de stare civilă ori dacă copilul a

fost trecut în registrul de stare civilă ca născut din

părinţi necunoscuţi;

3. prin hotărâre judecătorească. In situaţia în care dovada

filiaţiei faţă de mamă nu poate fi făcută prin certificatul

de naştere, ori este contestată realitatea celor cuprinse în

acest certificat se introduce acţiune în justiţie.

1. Stabilirea şi dovada maternităţii prin certificatul de

naştere

şi folosirea stării civile concordante

1. Certificatul de naştere

89

Potrivit art.409 din Codul civil, filiaţia faţă de mamă se

dovedeşte prin certificatul constatator al naşterii.

Pe baza actului de naştere se eliberează certificatul de

naştere. Filiaţia faţă de mamă se dovedeşte atât prin

certificatul de naştere, cât şi prin actul de naştere.

2. Posesia de stat (folosirea stării civile)

Folosirea stării civile este starea de fapt din care

rezultă că un copil este al unei anumite femei.

Ea constituie o prezumţie legală relativă de filiaţie.

3. Concordanţa dintre certificatul de naştere şi folosirea stării civile

Din dispoziţiile art. 411 alin. 2 din Codul civil se

observă că existenţa concordantă a certificatului de naştere şi

a folosirii stării civile creează prezumţia absolută că starea

civilă arătată în acest mod corespunde realităţii.

4. Cazurile în care se poate pune în discuţie starea civilă a copilului

În literatura de specialitate se arată starea civilă a

copilului poate fi pusă în discuţie în următoarele situaţii:

a) copilul are certificat de naştere şi folosirea stării

civile, dar acestea nu sunt concordante.

b) copilul nu are nici certificat de naştere,

nici folosirea stării civile.

c) copilul are certificat de naştere, dar nu

are folosinţa stării civile.

90

5. Contestarea filiaţiei faţă de mamă (maternităţii) ce rezultă din

certificatul

de naştere, eliberat pe baza înregistrării naşterii

În cazul evocat, contestarea maternităţii se poate face

când certificatul de naştere şi posesia de stat sunt

neconcordante, precum şi atunci când copilul are certificat de

naştere, dar nu are posesie de stat.

Acţiunea se poate introduce de copil sau de orice altă

persoană interesată (inclusiv de mama copilului, care rezultă

după caz, din certificatul de naştere ori posesia de stat.

6. Dovada naşterii în cazul adopţiei

În asemenea situaţie se întocmeşte un nou act de naştere

pentru cel adoptat, în care adoptatorii sunt trecuţi ca părinţi

fireşti. In această situaţie, noul act de naştere nu dovedeşte

faptul naşterii faţă de mama adoptatoare, aceste împrejurări

fiind dovedite de vechiul act de naştere. Nevoia dovedirii

filiaţiei reale a celui adoptat poate apărea în cazul invocării

unor impedimente la încheierea căsătoriei sau la desfacerea

adopţiei, când părinţii fireşti redobândesc drepturile

părinteşti.

2. Recunoaşterea filiaţiei faţă de mamă

1. Noţiunea de recunoaştere a filiaţiei fată de mamă

Recunoaşterea filiaţiei faţă de mama este actul juridic,

unilateral prin care o femeie mărturiseşte legătura de filiaţie

dintre ea şi un copil despre care pretinde că este al său.

91

2. Natura juridică şi caractere juridice

Recunoaşterea filiaţiei faţă de mamă are o natură juridică

complexă, de mijloc de probă (în ce priveşte mărturisirea) şi

de act juridic unilateral.

Natura juridică a recunoaşterii imprimă acesteia

următoarele caractere juridice:

1. este irevocabilă ca orice mărturisire

2. are un caracter declarativ întrucât produce efecte

retroactive

3. este apozabilă erga omnes

4. are un caracter permanent

5. este facultativă

6. este un act unilateral

7. este un act solemn

3. Formele recunoaşterii

Potrivit art. 409 din Codul civil, formele recunoaşterii

filiaţiei faţă de mamă sunt:

1. declaraţia de serviciul de stare civilă

2. înscris autentic

3. testament.

4. Capacitatea cerută pentru recunoaştere

Condiţia care se cere pentru valabilitatea recunoaşterii

este ca manifestarea de voinţă să fie făcută de o persoană

conştientă cu discernământ.

5. Cazurile de recunoaştere

92

Art. 411 din codul civil prevede limitativ următoarele

cazuri de recunoaştere:

a. recunoaşterea de către mamă a copilului a cărui naştere nu a fost înregistrată

în registrul de stare civilă

b. recunoaşterea filiaţiei faţă de mamă se poate face şi în cazul în care copilul a fost trecut în

registrul de stare civilă ca fiind născut din părinţi necunoscuţi.

6. Copiii care pot fi recunoscuţi

Copiii care pot fi recunoscuţi de mamă sunt: copilul minor

şi copilul major pot fi recunoscuţi, câtă vreme legea nu

distinge; copilul doar conceput şi copilul născut sub condiţia

ca la naştere să se afle în una din situaţiile prevăzute de

art. 411 din Codul civil respectiv:

- naşterea nu a fost înregistrată;

- copilul a fost înregistrat ca născut din părinţi

necunoscuţi;

- copilul decedat poate fi recunoscut dacă a lăsat

descendenţi fireşti, făcându-se aplicarea prin analogie a

dispoziţiilor art. 415 alin. 3) din Codul civil, care prevede

posibilitatea recunoaşterii paternităţii într-o asemenea

situaţie.

7. Efectele recunoaşterii

Recunoaşterea are ca principal efect stabilirea filiaţiei

faţă de mama acelui copil, în mod retroactiv, respectiv de la

data naşterii, iar în ceea ce priveşte drepturile, de la data

concepţiei.

Alte consecinţe juridice vizează: numele, ocrotirea

părintească, domiciliul, obligaţia de întreţinere, succesiunea

etc.

93

8. Înscrierea recunoaşterii

Potrivit art. 44 din Legea nr. 119/1996 privind actele de

stare civilă, recunoaşterea se înscrie prin menţiune pe

marginea actului de naştere al persoanei a cărei maternitate a

fost recunoscută.

9. Contestarea recunoaşterii

Potrivit art. 421 din Codul civil, recunoaşterea care nu

corespunde adevărului poate fi contestată.

Acţiunea în contestare a recunoaşterii de maternitate poate

fi introdusă în justiţie oricând. Deci este imprescriptibilă.

Pentru dovedirea în acţiunii în contestare a recunoaşterii de

maternitate se poate folosi orice mijloc de probă.

Hotărârea judecătorească irevocabilă de admitere a acţiunii

înlătură, retroactiv, legătura de filiaţie pe care o stabilise

acea recunoaştere. Drept urmare se produc efecte cu privire la:

nume, ocrotirea părintească, domiciliu, obligaţia de

întreţinere, succesiune etc.

10. Nulitatea recunoaşterii

a. Recunoaşterea maternităţii este sancţionată cu nulitatea

absolută a recunoaşterii de maternitate şi intervine dacă:

* a fost recunoscut un copil a cărui filiaţie, stabilită

potrivit legii, nu a fost înlăturată. Cu toate acestea, dacă

filiaţia anterioară a fost înlăturată prin hotărâre

judecătorească, recunoaşterea este

valabilă;

* a fost făcută după decesul copilului, iar acesta nu a lăsat

94

descendenţi fireşti;

* a fost făcută în alte forme decât cele prevăzute de lege.

b. Nulitatea relativă a recunoaşterii de maternitate poate fi cerută

pentru eroare, dol sau violenţă. Prescripţia dreptului la

acţiune începe să curgă de la data încetării violenţei ori,

după caz, a descoperirii erorii sau dolului.

Indiferent dacă este vorba de nulitate absolută sau

relativă, se produc aceleaşi efecte retroactiv. Drept urmare,

copilul nu va avea stabilită maternitatea. De aici derivă

consecinţe cu privire la: nume, ocrotire părintească,

domiciliu, obligaţia de întreţinere, succesiune etc.

3. Stabilirea filiaţiei faţă de mamă prin hotărâre

judecătorească

1. Noţiune

Acţiunea în justiţie pentru stabilirea filiaţiei faţă de

mamă este o acţiune în reclamaţie de stare civilă, ce are ca

obiect determinarea legăturii de filiaţie dintre copil şi mama

sa.

2.Cazurile în care este admisibilă stabilirea maternităţii pe cale judecă

torească

Potrivit art. 422 din Codul civil, stabilirea maternităţii

prin hotărâre judecătorească poate avea loc în următoarele

situaţii:

a. în cazul în care, din orice împrejurări, dovada filiaţiei

faţă de mamă nu se poate face prin certificatul constatator al

naşterii.

95

b. în cazul în care se contestă realitatea celor cuprinse în

certificatul constatator al naşterii.

3. Situaţii speciale

În afara cazurilor prevăzute de art. 422 si 423 din Codul

civil, există şi următoarele situaţii în care filiaţia faţă de

mamă poate fi stabilită prin hotărâre judecătorească:

- copilul adoptat poate introduce acţiune în stabilirea

filiaţiei faţă de mamă dacă dovada maternităţii nu se poate

face prin certificatul de naştere ori dacă se contestă

realitatea celor cuprinse în certificatul de naştere;

- copilul căruia i s-a stabilit filiaţia faţă de mamă prin

recunoaştere, după admiterea irevocabilă a acţiunii în

contestarea recunoaşterii, poate introduce acţiune în

stabilirea maternităţii;

- în cazul în care filiaţia faţă de mamă s-a stabilit prin

hotărâre judecătorească, terţul interesat poate înlătura în

justiţie efectele acesteia, făcând dovada contrară. Ulterior se

poate introduce acţiune în stabilirea maternităţii, sub

condiţia neconcordanţei cu realitatea a certificatului de

naştere unit cu folosirea stării civile.

4.Calitatea

procesuală

Calitatea procesuală activă

Aşa cum rezultă din formularea art. 423 din Codul civil,

acţiunea în stabilirea maternităţii are un caracter strict

personal ea putând fi introdusă numai de copil prin

reprezentantul acestuia.

96

Calitatea procesuală pasivă

Acţiunea se introduce împotriva pretinsei mame, iar după

moartea acesteia împotriva moştenitorilor pretinsei mame.

5.Termenul acţiunii în stabilirea maternităţii

Potrivit art. 423 alin. 4 din Codul civil, acţiunea este

imprescriptibilă în timpul vieţii copilului.

6.Obiectul acţiunii în stabilirea maternităţii

Prin acţiunea în stabilirea maternităţii trebuie să se

dovedească cumulativ următoarele două împrejurări:

□ aceea a sarcinii şi naşterii de către femeia împotriva căreia

se exercită acţiunea şi

□ aceea a identităţii copilului născut de ea cu acel copil care

exercită acţiunea.

7.Proba acţiunii în stabilirea maternităţii

Potrivit dispoziţiilor art. 422 din partea finală a Codului

civil dovada împrejurărilor mai sus menţionate se poate face cu

orice mijloc de probă.

8.Efectele hotărârii prin care s-a admis acţiunea în stabilirea maternităţii

Hotărârea judecătorească prin care s-a admis acţiunea în

stabilirea maternităţii are caracter declarativ, ea constatând

un fapt anterior şi anume raportul de filiaţie care se

stabileşte retroactiv de la naşterea copilului.

O asemenea hotărâre este opozabilă erga omnes.

97

Admiterea acţiunii produce efecte cu privire la: nume;

obligaţia de întreţinere; domiciliu; ocrotirea părintească;

succesiune etc.

9.Înregistrarea hotărârii

Pe baza hotărârii judecătoreşti irevocabile de admitere a

acţiunii se face menţiune pe marginea actului de naştere al

persoanei respective.

10. Contestarea maternităţii ce rezultă din certificatul de naştere,

eliberat

pe baza hotărârii judecătoreşti de stabilire a filiaţiei

Părţilor din procesul de stabilirea filiaţiei faţă de mamă

le este opozabilă hotărârea judecătorească pronunţată în cauză.

Persoanele care nu au fost părţi în procesul de stabilire a

maternităţii pot contesta prin orice mijloace de probă

maternitatea ce rezultă din certificatul de naştere eliberat pe

baza hotărârii judecătoreşti de stabilire a filiaţiei materne.

O atare acţiune este imprescriptibilă.

Se admite orice mijloc de probă pentru contestarea unei

astfel de acţiuni.

98

Cursul 11

Filiaţia faţă de tată (paternitatea)

Capitolul 18. Filiaţia faţă de tată (paternitatea)

18.1. Reglementarea filiaţiei faţă de tată în Codul civil –

Legea nr. 287/2009

Capitolul II din Titlul II este intitulat Filiaţia. Secţiunea

II din acest capitol este dedicată filiaţiei faţă de tată (art.

424 - 434 din Codul civil).

În conformitate cu art. 414 N.C.civ., copilul născut sau

conceput în timpul căsătoriei are ca tată pe soţul mamei.

Paternitatea poate fi tăgăduită dacă este cu neputinţă ca

soţul mamei să fie tatăl copilului.

Noul Cod civil stabileşte, în art. 412 alin. (1), că

intervalul de timp cuprins între a 300-a şi a 180-a zi

dinaintea naşterii copilului este timpul legal al concepţiunii,

termen ce se calculează zi cu zi.

99

Între aceste două texte de lege se realizează conectarea

pentru stabilirea în concret a paternităţii reale a unui copil,

generând o abordare diferită a paternităţii din căsătorie, faţă

de paternitatea din afara căsătoriei.

Ca şi un aspect de noutate, art. 412 alin. (2) din

N.C.civ. prevede că „Prin mijloace de probă ştiinţifice se

poate face dovada concepţiunii copilului într-o anumită

perioadă din intervalul de timp prevăzut la alin. (1) sau chiar

în afara acestui interval”. Aceasta înseamnă că noul Cod civil

consacră expres caracterul relativ al prezumţiei timpului legal

al concepţiunii, atât în ceea ce priveste durata minimă şi

durata maximă a gestaţiei, cât şi în ceea ce priveşte

posibilitatea de a face dovada că, în realitate, copilul a fost

conceput într-o anumită perioadă din timpul legal al

concepţiunii.

18.2. Noţiuni introductive despre filiaţia faţă de tată

1.Noţiunea de filiaţie faţă de tată sau paternitate

Filiaţia faţă de tată sau paternitatea reprezintă legătura juridică,

bazată pe concepţie care există între tată şi copil.

2. Clasificarea paternităţii

Paternitatea se clasifică astfel:

- paternitate din căsătorie, atunci când copilul este născut

în timpul căsătoriei chiar dacă a fost conceput înaintea

încheierii căsătoriei

- paternitate din afara căsătoriei, atunci când copilul a

fost conceput şi născut fie: înainte de încheierea

căsătoriei, după desfacerea căsătoriei, după încetarea,

declararea nulităţii sau anularea căsătoriei.

100

Prezumţia timpului legal al concepţiei copilului

Conţinut

Noul Cod civil stabileşte, în art. 412 alin. (1), că

intervalul de timp cuprins între a 300-a şi a 180-a zi

dinaintea naşterii copilului este timpul legal al concepţiunii,

termen ce se calculează zi cu zi.

Asemeni oricărei prezumţii, şi aceasta este rezultatul unei

generalizări a legiuitorului, pe baza datelor obţinute din

practică.

Caracterul prezumţiei

Prezumţia timpului legal al concepţiei copilului are un

caracter absolut, în sensul că nu se poate dovedi că sarcina a

fost mai scurtă de 180 zile şi nici că a fost mai lungă de 300

zile, dar este admisibilă dovada că faptul concepţiei a avut

loc într-o anumită parte din timpul stabilit de lege ca fiind

al concepţiei.

Mod de calcul

Timpul legal al concepţiei se socoteşte „de la zi la zi".

18.3. Filiaţia faţă de tată a copilului din căsătorie

(paternitatea din căsătorie)

1. Noţiunea de prezumţie şi clasificarea prezumţiilor în cazul

paternităţii din căsătorie

a. Noţiunea de prezumţie de paternitate din căsătorie

Filiaţia faţă de tatăl din căsătorie se determină prin

aplicarea prezumţiilor de paternitate prevăzute de lege.

b. Clasificarea prezumţiilor de paternitate din căsătorie

101

Prezumţiile de paternitate sunt instituite art. 426 din

Codul civil. Din dispoziţiile acestui articol rezultă

următoarele două prezumţii:

1. prezumţia de paternitate a copilului născut în timpul căsătoriei

2. prezumţia de paternitate a copilului conceput în timpul căsătoriei

Noul Cod civil stabileşte în mod clar termenii în care

doar copilul poate porni această acţiune şi faptul că ea nu

este supusă unui termen de prescripţie.

c. Forţa probantă a prezumţiilor de paternitate

Prezumţiile de paternitate prevăzute de art. 426 din Codul

civil fac parte din categoria prezumţiilor mixte (intermediare)

care se deosebesc atât de prezumţiile absolute — care nu pot fi

înlăturate în nici un mod, cât şi de prezumţiile relative —

care au o putere doveditoare vremelnică, până la dovada

contrară, care poate fi făcută prin orice mijloc de probă.

Prezumţiile analizate pot fi răsturnate exclusiv în cadrul

acţiunii în tăgăduirea paternităţii, care poate fi exercitată

numai de către anumite persoane, în condiţiile stabilite de

lege.

2. Conflicte de paternitate (dubla paternitate) şi soluţionarea

lor

a. Noţiunea de conflict de paternitate sau dubla paternitate

Prin conflict de paternitate înţelegem acea situaţie în care unui

copil i se atribuie două paternităţi, datorită faptului că este

102

conceput în timpul primei căsătoriei şi născut în timpul celei

de-a doua căsătorii.

b. Situaţiile conflictului de paternitate

Literatura de specialitate prezintă următoarele situaţii în

care poate exista conflict de paternitate:

1. femeia se recăsătoreşte şi la mai puţin de 300 de zile de

la încetarea, desfacerea, declararea nulităţii sau anularea

primei căsătorii, naşte un copil;

2. soţul este declarat mort prin hotărâre judecătorească

irevocabilă, apoi soţia se recăsătoreşte şi, la mai puţin de

300 de zile de la încheierea celei de a doua căsătorii, naşte

un copil, iar soţul declarat mort reapare şi anulează hotărârea

declarativă de moarte;

3. soţia, încălcând monogamia, se află, în acelaşi timp, în

două căsătorii şi naşte un copil.

Nu poate exista conflict între paternitatea din căsătorie

şi cea din afara căsătoriei, deoarece prezumţia de paternitate

care nu a fost înlăturată prin tăgăduire nu îngăduie stabilirea

altei filiaţii.

De asemenea, nu există conflict de paternitate cu privire

la filiaţia din afara căsătoriei.

c. Rezolvarea conflictelor de paternitate

Regula aplicabilă în materia rezolvării conflictelor de

paternitate rezidă în întâietatea acordată copilului născut în

timpul căsătoriei faţă de copilul conceput în timpul

căsătoriei.

d. Efectul înlăturării prezumţiei de paternitate a copilului născut în timpul

căsătoriei

103

Dacă se înlătura paternitatea din ce-a de-a doua căsătorie,

renaşte de drept prima prezumţie, fiind considerat tată al

copilului soţul mamei din prima căsătorie.

3. Tăgăduirea paternităţii din căsătorie

a.Noţiune de tăgadă a paternităţii

Prin tăgada paternităţii înţelegem acţiunea prin care se urmăreşte

răsturnarea în justiţie a prezumţiei de paternitate care

operează împotriva soţului femeii căsătorite care a născut un

copil.

b.Cazurile în care se poate introduce acţiunea în tăgada paternităţii

Prezumţia instituită de art. 414 N.C.civ. indică faptul că

un copil născut sau conceput în timp căsătoriei îl are ca tată

pe soţul mamei, paternitatea putând fi tăgăduită dacă este cu

neputinţă ca soţul mamei să fie tatăl copilului.

c. Instanţa competentă

Instanţa competentă din punct de vedere material să judece

acţiunea în tăgada paternităţii, în primă instanţă este

judecătoria.

Din punct de vedere al competenţei teritoriale acţiunea în

tăgada paternităţii se introduce la instanţa de la domiciliul

pârâtului.

d.Calitatea procesuală

Calitatea procesuală activă

Observăm că noile dispoziţii ale Codului civil extind sfera

persoanelor care pot formula acţiunea în tăgada paternităţii,

dând această posibilitate chiar copilului şi tatălui biologic.

Prezenţa tatălui biologic în sfera titularilor acestei acţiuni

reprezintă, din punctul nostru de vedere, un element inovator

104

care va genera în practică dezvoltări şi interpretări din

punctul de vedere al probatoriilor administrate.

- se introduce de soţul mamei:

→ împotriva copilului;

→ împotriva mamei copilului, dacă respectivul copil este

decedat.

Dacă soţul este pus sub interdicţie, acţiunea poate fi

pornită de tutore sau curator.

- mama sau copilul pot introduce acţiune:

→ împotriva soţului;

→ împotriva moştenitorilor soţului, dacă soţul este

decedat.

- tatăl biologic poate introduce acţiune:

→ împotriva soţului mamei şi a copilului;

→ împotriva moştenitorilor acestora, dacă soţul şi copilul

sunt decedaţi.

Calitatea procesuală pasiva:

În privinţa calităţii procesuale pasive deosebim trei

situaţii:

□ când acţiunea este intentată de către soţul mamei

copilului, calitatea de pârât o are copilul a cărui

paternitate se tăgăduieşte;

□ dacă acţiunea este intentată de către mama copilului,

calitatea de pârât o are soţul mamei;

□ dacă acţiunea este intentată de către copil, calitatea de

pârât o are soţul mamei.

În ultimele două situaţii, dacă soţul mamei este decedat,

acţiunea se porneşte împotriva moştenitorilor acestuia.

105

Mama copilului va fi citată în calitate de pârât în toate

cazurile în care nu formulează acţiunea în tăgada paternităţii.

e. Termenul în care poate fi introdusă acţiunea în tăgada paternităţii

În actualul sistem, conform precizărilor aduse de Legea

288/2007, acţiunea în tăgăduirea paternităţii se prescrie în

termen de 3 ani:

- de la data naşterii copilului, pentru mamă şi pentru copil;

- pentru soţul mamei, termenul curge de la data la care a

luat cunoştinţă de naşterea copilului;

- pentru copil, de la data majoratului său, dacă acţiunea nu

a fost introdusă în timpul minorităţii sale.

f. Proba în cazul acţiunii în tăgada paternităţii

Acţiunea în tăgada paternităţii poate fi dovedită cu orice

mijloc de probă (înscrisuri, martori, interogatoriu etc.),

inclusiv probe ştiinţifice (analiza grupelor sanguine).

g. Efectele admiterii acţiunii în tăgada paternităţii

Dacă acţiunea în tăgada paternităţii s-a admis, copilul

devine, retroactiv, copil din afara căsătoriei, fără

paternitate stabilită, modificându-i-se statutul civil.

Prin schimbarea statutului civil se produc modificări

asupra următoarelor elemente: numele. Copilul va purta numele avut

de mamă în momentul naşterii sale. Dacă la data naşterii

minorului mama sa purta numele soţului, copilul păstrează acest

nume şi după admiterea acţiunii în tăgada paternităţii,

schimbarea ulterioară a numelui său putând fi cerută numai pe

cale administrativă;

a. ocrotirea părintească se va realiza numai prin mamă, întrucât numai

faţă de aceasta este stabilită filiaţia;

106

b. domiciliul copilului. Va fi la mama sa. Dacă, ulterior, şi-a stabilit

paternitatea, domiciliul va fi la părinţii săi. Când părinţii

au domicilii diferite, ei vor stabili, de comun acord, care va

fi domiciliul copilului, iar în cazul în care nu se înţeleg, va

decide instanţa de judecată;

c. obligaţia de întreţinere nu este datorată de soţul a cărui acţiune în

tăgada paternităţii a fost admisă.

4. Contestarea paternităţii din căsătorie

a. Noţiunea de contestare a paternităţii

Prin contestarea paternităţii se înţelege negarea acesteia pe cale

judecătorească, urmărind înlăturarea aplicării greşite sau

frauduloase a prezumţiilor de paternitate.

b. Cazurile de contestare a paternităţii

Contestarea paternităţii din căsătorie este admisibilă în

cazul în care copilul a fost înregistrat greşit ca fiind din

căsătorie şi având ca tată pe soţul mamei, deşi:

1. părinţii săi nu au fost niciodată căsătoriţi;

2. copilul a fost născut anterior căsătoriei părinţilor;

3. copilul a fost născut după 300 zile de la, după caz,

încetarea, desfacerea, constatarea nulităţii sau anulării

căsătoriei.

c. Instanţa competentă

Competenţa materială aparţine judecătoriei.

Competenţa teritorială aparţine instanţei de la domiciliul

pârâtului.

d. Calitatea procesuală

Calitatea procesuală activă

107

Acţiunea în constatarea filiaţiei faţă de tatăl din

căsătorie poate fi introdusă de orice persoană interesată,

inclusiv de către copil.

Calitatea procesuală pasivă

Dacă acţiunea este intentată de către soţul mamei

copilului, pârât va fi copilul a cărui paternitate se contestă.

În situaţia în care acţiunea în tăgada paternităţii este

introdusă de copil calitatea de pârât o are prezumtivul tată.

e. Termenul de introduce al acţiunii în constatarea filiaţiei faţă de tatăl

din

căsătorie

Acţiunea în constatarea filiaţiei faţă de tatăl din

căsătorie se poate introduce oricând. Deci, acţiunea este

imprescriptibilă.

f. Mijloacele de probă

Pentru dovedirea acţiunii în constatarea filiaţiei faţă de

tatăl din căsătorie poate fi admis orice mijloc de probă

(interogatoriu, martori, înscrisuri, expertiză etc.).

g. Efectele admiterii acţiunii

Hotărârea irevocabilă de admitere a acţiunii înlătură,

retroactiv, situaţia juridică a copilului ca fiind rezultat din

căsătorie, acesta fiind considerat din afara căsătoriei.

Ca urmare a schimbării statutului civil se produc efecte

juridice cu privire la: nume, ocrotire părintească, domiciliu,

obligaţia de întreţinere etc.

108

Cursul 12

Paternitatea din afara căsătoriei

Capitolul 19. Paternitatea din afara căsătoriei

109

19.1. Noţiuni generale

1. Modalităţile stabilirii paternităţii din afara căsătoriei

Potrivit art. 415 alin.2) coroborat cu art. 425 din Codul

civil, filiaţia faţă de tatăl din afara căsătoriei se poate

stabili prin:

1. recunoaştere;

2. hotărâre judecătorească.

2. Situaţiile speciale de stabilire a paternităţii din afara căsătoriei

In privinţa stabilirii filiaţiei din afara căsătoriei

există particularităţi în următoarele două situaţii:

a. stabilirea filiaţiei din afara căsătoriei se poate face altfel de cum prevede Codul civil

b. stabilirea filiaţiei din afara căsătoriei se poate face în condiţiile Codului civil

3. Cine are interes în stabilirea paternităţii din afara căsătoriei

In stabilirea paternităţii din afara căsătoriei are interes

în primul rând copilul în scopul de a-şi vedea precizată astfel

situaţia juridică faţă de tată şi de rudele acestuia.

De asemenea, interes în stabilirea filiaţiei din afara

căsătoriei poate avea şi părintele din afara căsătoriei.

19.2. Stabilirea filiaţiei faţă de tată prin recunoaştere

(Recunoaşterea de paternitate)

1. Noţiunea de recunoaştere de paternitate

Recunoaşterea este actul personal al unui bărbat prin care

acesta recunoaşte că este tatăl unul copil conceput şi născut

în afara căsătoriei.

110

2. Natura juridică

Recunoaşterea are o natură juridică complexă şi anume: de

mijloc de probă şi de act juridic unilateral.

3. Caracterele juridice

Recunoaşterea de paternitate prezintă următoarele

caractere juridice:

a. este irevocabilă

b. este declarativă

c. este opozabilă erga omnes

d. este un act personal al tatălui

e. este facultativă

f. este un act juridic pur şi simplu

g. este un act juridic solemn

4. Capacitatea jurídica necesară pentru recunoaştere

Pentru recunoaşterea copilului din afara căsătoriei este

de-ajuns ca bărbatul respectiv să aibă discernământ. Deci

recunoaşterea va fi valabil făcută şu de către tatăl minor şi

de cel pus sub interdicţie, dacă s-a aflat într-un moment de

luciditate. Minorul cu capacitate restrânsă de exerciţiu va

putea face recunoaşterea fără nici o încuviinţare.

5. Copiii care pot fí recunoscuţi

Copiii care pot fi

recunoscuţi sunt:

a. copii nascuţi în afara căsătoriei

b. copilul doar conceput

c. copilul decedat

111

d. copilul minor sau major

e. copilul deja recunoscut.

6. Formele recunoaşterii

Potrivit art. 416 alin. 1) din Codul civil, recunoaşterea

poate fi făcută prin declaraţie la serviciul public comunitar

local de evidenţă a persoanelor, prin înscris autentic sau prin

testament.

Deci observăm că recunoaşterea de paternitate îmbracă

următoarele forme:

1. declaraţie la serviciul public comunitar local de evidenţă a persoanelor

2. înscris autentic

3. testament

7. Efectele recunoaşterii

Ca urmare a recunoaşterii, copilul are stabilită

paternitatea faţă de acel bărbat care a făcut recunoaşterea,

dar rămâne tot copil din afara căsătoriei. Astfel, copilul este

recunoscut retroactiv de la data naşterii, iar în ceea ce

priveşte drepturile, de la data concepţiei sale. Această

schimbare a statutului civil al copilului produce efecte, în

condiţiile legii cu privire la: nume; ocrotire părintească;

domiciliu; obligaţie de întreţinere; succesiune etc.

8. Înscrierea recunoaşterii

În situaţia în care recunoaşterea paternităţii are loc în

momentul declarării naşterii, datele privind datele copilului

112

se înscriu în rubricile corespunzătoare din cuprinsul actului

de naştere ce se întocmeşte.

În ipoteza recunoaşterii într-un alt mod decât declararea

naşterii copilului, recunoaşterea se înscrie prin menţiune pe

marginea actului de naştere al copilului respectiv.

9. Contestarea recunoaşterii de paternitate

Sediul juridic

Potrivit art. 420 alin. 1 din Codul civil, dacă

recunoaşterea de paternitate nu corespunde adevărului, ea poate

fi contestată de orice persoană interesată.

Naţiune

Contestarea recunoaşterii de paternitate semnifică negarea

acesteia pe cale judecătorească, urmărind înlăturarea

paternităţii stabilite pe baza recunoaşterii care nu corespunde

adevărului.

Cazuri

Contestarea este admisibilă când această recunoaştere nu

corespunde realităţii.

Instanţa competentă

Competenţa materială îi aparţine judecătoriei.

Competenţa teritorială îi aparţine instanţei de la

domiciliul pârâtului.

Calitatea procesuală

Calitatea procesuală activă o poate avea orice persoană

interesată inclusiv bărbatul care face recunoaşterea.

Calitatea procesuală pasivă o poate avea fie autorul

recunoaşterii, fie copilul recunoscut în funcţie de cel

împotriva căruia se introduce acţiunea.

113

Termen

Acţiunea în constatarea recunoaşterii de paternitate este

imprescriptibilă.

Mijloace de probă

In vederea contestării recunoaşterii de paternitate din

afara căsătoriei este admis orice mijloc de probă.

Sarcina probei îi revine reclamantului. Totuşi, potrivit

art. 420 alin. 2 din Codul civil, „Dacă recunoaşterea este

contestată de mamă, de cel recunoscut sau de descendenţii

acestuia, dovada paternităţii este în sarcina autorului

recunoaşterii sau a moştenitorilor săi."

10. Nulitatea sau anularea recunoaşterii de paternitate

Cazuri de nulitate absolută

Recunoaşterea paternităţii din afara căsătoriei este

sancţionată cu nulitate absolută în următoarele cazuri:

a. când se referă la copii care beneficiază de prezumţii legale

de paternitate;

b. când se referă la copii din afara căsătoriei care au decedat

şi nu au lăsat descendenţi

fireşti;

c. când emană de la un bărbat lipsit de o voinţă conştientă;

d. când nu a fost făcută de către tată, personal sau prin

mandatar, cu procură specială şi

autentică;

e. când nu a fost făcută în vreuna din formele prevăzute

limitativ de lege.

Cazuri de nulitate relativă

114

Ca şi părere unanim admisă, recunoaşterea de paternitate

poate fi anulată în cazul vicierii consimţământului prin:

eroare, doi, violenţă.

Instanţa competentă

Competenţa materială îi aparţine judecătoriei.

Competenţa teritorială îi aparţine instanţei de al

domiciliul pârâtului.

Calitatea procesuală

Calitatea procesuală activă o poate avea orice persoană

interesată să exercite acţiunea.

Calitatea procesuală pasivă o poate avea în funcţie de

persoana împotriva căruia se introduce acţiunea fie autorul

recunoaşterii, fie copilul recunoscut.

Termen

- în caz de nulitate absolută, acţiunea este

imprescriptibilă.

- în caz de nulitate relativă, acţiunea se prescrie în

termen de 3 ani. Acest termen, începe să curgă după cum

urmează:

a. în caz de eroare sau dol — de la data când cel îndreptăţit,

reprezentantul său legal sau

persoana chemată de lege să-i încuviinţeze actele a cunoscut

cauza anulării, însă cel

mai târziu a împlinirii 18 luni de la data încheierii actului

(adică, de la data

recunoaşterii de paternitate);

b. în caz de violenţă - de la data când aceasta a încetat.

Mijloace de probă

115

Pentru dovedirea acţiunii de anulare a recunoaşterii de

paternitate se poate folosi orice mijloc de probă.

Efectele admiterii acţiunii de anulare a recunoaşterii de paternitate

Atât nulitatea absolută, cât şi nulitatea relativă produc

aceleaşi efecte. Aceste efecte au loc nu numai pentru viitor (ex

nunc), ci şi pentru trecut (ex tunc) până la data când

recunoaşterea s-a produs. În consecinţă, recunoaşterea lovită

de nulitate absolută sau relativă nu a avut loc, ca atare copil

având aceeaşi situaţie juridică pe care a a avut-o înainte de

recunoaştere, adica fără paternitate stabilită. În condiţiile legii se pot

produce consecinţe cu privire la: numele copilului; ocrotire

părintească; obligaţia de întreţinere; domiciliul copilului;

succesiune etc.

19.3. Stabilirea filiaţiei faţă de tată prin hotărâre

judecătorească

1. Noţiune

Acţiunea pentru stabilirea paternităţii din afara

căsătoriei este o acţiune în reclamaţie de stare civilă, ce are

ca obiect determinarea legăturii de filiaţie dintre copilul din

afara căsătoriei şi tatăl său.

2. Cazurile în care poate fi pornită acţiunea în justiţie

Acţiunea se poate introduce în toate cazurile în care este

vorba de un copil din afara căsătoriei.

Acţiunea poate fi introdusă şi de copilul din căsătorie,

căruia i s-a tăgăduit paternitatea şi a devenit copil din afra

căsătoriei.

116

3. Instanţa competentă

Competenţa materială aparţine judecătoriei.

Competenţa teritorială aparţine instanţei de la domiciliul

copilului.

4. Calitatea procesuală

Calitate procesuală activă

Potrivit art. 425 din Codul civil, titularii acţiunii în

stabilirea paternităţii din afara căsătoriei sunt: copilul şi

mama acestuia.

Dacă copilul are sub 14 ani, acţiunea se porneşte în numele

său de către mamă (chiar dacă aceasta este minoră) ori, după

caz, de către tutore.

Minorul care a împlinit vârsta de 14 ani poate încuviinţa

singur acţiunea, fără a avea nevoie de vreo încuviinţare

prealabilă, întrucât este vorba de un drept personal

nepatrimonial.

Mama copilului poate introduce acţiunea în nume propriu

sau în calitate de reprezentant legal a acestuia.

Moştenitorii copilului nu pot introduce acţiunea dar o pot

continua.

Această acţiune nu poate fi intentată pentru copilul

conceput.

Calitate procesuală pasivă

Acţiunea se introduce împotriva pretinsului tată.

Dacă acesta a decedat, acţiunea poate fi introdusă

împotriva moştenitorilor pretinsului tată.

117

În cazul în care mama copilului a întreţinut relaţii

sexuale cu mai muld barbari este posibilă chemarea în judecată

a tuturor bărbaţilor cu care aceasta a întreţinut relaţii

sexuale, în perioada concepţiei.

Renunţarea moştenitorilor la succesiunea pretinsului tată

nu împiedică intentarea acţiunii împotriva lor, dat fiind

caracterul personal al acţiunii, acesta tinzând la stabilirea

legăturii de filiaţie.

5. Termenul introducerii acţiunii

Acţiunea în stabilirea filiaţiei faţă de tatăl din afara

căsătoriei poate fi introdusă de către mamă, în nume propriu,

în termen de un an, calculat de regulă de la naşterea

copilului.

Termenul curge de la alte date decât cea a naşterii în

următoarele cazuri:

a. când copilul devine din afara căsătoriei, ca urmare a

tăgăduirii paternităţii termenul

curge de la data rămânerii irevocabile a hotărârii de

admitere a acţiunii în tăgada

paternităţii;

b. când mama copilul a convieţuit cu pretinsul tată, termenul

curge de la încetarea

convieţuirii;

c. când pretinsul tată a prestat copilului întreţinere, termenul

curge de la încetarea

întreţinerii. întreţinerea trebuie să fie voluntară,

substanţială şi continuă;

118

d. când s-a constata nulitatea recunoaşterii ori recunoaşterea a

fost anulată sau dacă s-a

admis acţiunea în constatarea recunoaşterii de paternitate,

termenul de un an curge de

la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătoreşti,

pronunţată în aceste situaţii, sub

condiţia ca recunoaşterea de paternitate să fi avut loc la

termenul de un an de la

naşterea copilului.

În situaţia în care titular al acţiunii în stabilirea

paternităţii din afara căsătoriei este copilul acesta este

imprescriptibilă în timpul vieţii copilului.

6. Renunţarea la acţiune şi tranzacţia

Din momentul introducerii acţiunii de către mama copilului

ori de către reprezentantul lui legal, acţiunea numai poate fi

retrasă nici chiar cu avizul autorităţii tutelare, deoarece

renunţarea la această acţiune este împotriva intereselor

copilului, al cărui statut civil se cere a fi stabilit.

De asemenea, părţile din procesul pentru stabilirea

paternităţii nu pot tranzacţiona cu privire la capătul de

cerere referitor la stabilirea filiaţiei faţă de tatăl din

afara căsătoriei.

7. Aspecte probatorii

Prin admiterea acţiunii în stabilirea paternităţii din

afara căsătoriei trebuie să se dovedească următoarele

împrejurări:

a. naşterea copilului;

119

b. legăturile intime dintre pretinsul tată şi mama copilului în

perioada concepţiei;

c. stabilirea în mod cert că bărbatul care a avut asemenea

legături este tatăl copilului.

Pentru dovedirea împrejurărilor menţionate mai sus se

poate folosi orice mijloc de probă.

8. Efectele admiterii acţiunii

Hotărârea judecătorească de admitere a acţiunii, din

momentul rămânerii irevocabile, are ca efect stabilirea

paternităţii copilului din afara căsătoriei.

Stabilirea statutului civil al copilului (ca având

paternitatea stabilită) poate avea consecinţe în ceea ce

priveşte: numele acestuia; ocrotirea părintească; obligaţia de

întreţinere; domiciliul; succesiunea etc.

9. Contestarea paternităţii stabilită prin hotărâre judecătorească

Paternitatea stabilită prin hotărâre judecătorească nu

poate fi contestată.

Totuşi, literatura de specialitate consideră că atunci când

recunoaşterea de paternitate s-a făcut în cadrul unui proces

început, iar instanţa, fără să administreze alte probe, a luat

numai act de recunoaşterea făcută de pârât, contestarea

recunoaşterii este admisibilă.

20. Reproducerea umană asistată medical cu terţ donator

(art. 441-447 din Codul civil – Legea nr. 287/2009)

1. Notiune

120

Adaptându-se la realităţile medicinei moderne şi venind în

întâmpinarea unor probleme dificile cu care instanţele de

judecată sunt confruntate în prezent, noul Cod civil

reglementează, în mod cu totul inovator pentru legislaţia

românească, situaţia copiilor născuţi în urma unor operaţiuni

de reproducere umană asistată medical, în care este utilizat

material genetic de la terţi donatori.

Art. 441 N.C.civ. stabileşte că reproducerea umană asistată

medical cu terţ donator nu determină nicio legătură de filiaţie

între copil şi donator. În acest caz, nicio acţiune în

răspundere nu poate fi pornită împotriva donatorului.

Pornind de la situaţii concrete aduse spre soluţionare în

ultimii ani în faţa Curţii Europene de Justiţie, noul Cod civil

precizează în mod clar că: părinţi, în sensul dat de prezenta

secţiune, nu pot fi decât un bărbat şi o femeie sau o femeie

singură. Sunt, astfel, curmate orice posibilităţi de discuţie

legate de cuplurile de tip homosexual şi de posibilitatea de a

discuta în calitate de părinţi despre un cuplu format din

persoane de acelaşi sex.

Condiţiile în care părinţii care, pentru a avea un copil,

doresc să recurgă la reproducerea asistată medical cu terţ

donator, vizează:

- existenţa consimţământului prealabil, în condiţii care să

asigure deplina confidenţialitate, în faţa unui notar public;

- notarul public să le explice, în mod expres, consecinţele

actului lor cu privire la filiaţie.

Consimţământul rămâne fără efect:

- în cazul decesului;

121

- al formulării unei cereri de divorţ;

- al separaţiei în fapt, survenite anterior momentului

concepţiunii realizate în cadrul reproducerii umane asistate

medical.

2. Contestarea filiaţiei în situaţia reproducerii asistate

medical

Noul Cod civil preîntâmpină potenţialele conflicte vizând

filiaţia copiilor născuţi în urma unor proceduri de reproducere

umană asistată medical. Nimeni nu poate contesta filiaţia

copilului pentru motive ce ţin de reproducerea asistată medical

şi nici copilul astfel născut nu poate contesta filiaţia sa.

Singura excepţie vizează cazul în care soţul mamei poate

tăgădui paternitatea copilului, în condiţiile legii, dacă nu a

consimţit la reproducerea asistată medical realizată cu

ajutorul unui terţ donator.

În cazul în care copilul nu a fost conceput în acest mod,

dispoziţiile privind tăgăduirea paternităţii rămân aplicabile.

Art. 444 din N.C.civ. instituie o regulă de

responsabilitate legată de părintele care înţelege să nu

recunoască un copil născut în urma unei proceduri de

reproducere umană asistată medical, deşi iniţial consimţise la

aceasta. Astfel, cel care, după ce a consimţit la reproducerea

asistată medical cu terţ donator, nu recunoaşte copilul astfel

născut în afara căsătoriei răspunde faţă de mamă şi faţă de

copil.

În acest caz, paternitatea copilului este stabilită pe cale

judecătorească în condiţiile art. 411 şi 423.

3. Confidenţialitatea informaţiilor

122

Orice informaţii privind reproducerea umană asistată

medical sunt confidenţiale.

Cu toate acestea, în cazul în care, în lipsa unor astfel de

informaţii, există riscul unui prejudiciu grav pentru sănătatea

unei persoane astfel concepute sau a descendenţilor acesteia,

instanţa poate autoriza transmiterea lor, în mod confidenţial,

medicului sau autorităţilor competente.

De asemenea, oricare dintre descendenţii persoanei astfel

concepute poate să se prevaleze de acest drept, dacă faptul de

a fi privat de informaţiile pe care le cere poate să

prejudicieze grav sănătatea sa ori pe cea a unei persoane care

îi este apropiată.

123

Speţa nr. 1

DIVORŢ DIN CULPA EXCLUSIVĂ A PÂRÂTULUI – NEGLIJAREAÎNDATORIRILOR FAMILIALE

Sursă: portal.just.roJudecătoria Bistriţa – secţia civilă, Sentinţa civilă nr.2169/2013

Din probatoriul testimonial administrat în cauză, respectivdeclaraţia martorilor N.A.M. şi S.A. a rezultat faptul cărelaţiile dintre cei doi soţi sunt   deteriorate din cauza atitudinii pârâului faţă de viaţa de familie. Astfel, acesta,sub pretextul obligaţiilor pe care i le impunea faptul de afi pastor al comunităţii religioase adventiste de ziua aşaptea, a neglijat obligaţiile de soţ, necontribuind ladesfăşurarea relaţiilor obişnuite de familie, absentândfrecvent de acasă şi impunându-i pârâtei anumitecomportamente şi vestimentaţii şi interzicându-i săsocializeze cu cunoştinţele sale, aspect care a generatneînţelegeri între cei doi soţi. Aceştia s-a despărţit înfapt în luna august a anului 2012, reclamanta fiind cea cares-a ocupat şi se ocupă în continuare de minora A.A.C.,născută la data de 28.07.2006.În motivare se arată că părţile s-au căsătorit în anul 2000,când pârâtul era student în anul IV, ulterior urmând alţi anide studiu – diferite cursuri, master, în prezent fiind pastoral unei comunităţi adventiste. În această calitate, el îşipetrecea timpul în vizite la enoriaşi, în şcoli, la diferitecursuri, astfel că a ajuns să petreacă cel mult trei ore pesăptămână cu familia. În schimb, reclamanta susţine că dupăce s-a căsătorit cu pârâtul, acesta era plecat majoritateazilei, lăsând-o singură şi impunându-i, în schimb, săstudieze Biblia. Nici chiar după naşterea copilului lor nu s-a schimbat nimic, pârâtul luând singur deciziile şineconsultând-o pe reclamantă în legătură cu nimic.Legal citat, intimatul a formulat întâmpinare prin care aarătat că nu este de acord cu divorţul şi că nu este vinovatde părăsirea domiciliului conjugal de către soţia sa,aceasta, sub influenţa negativă a prietenei ei, numitaS.A.S., a luat această decizie. Totodată, acesta consideră că

124

există unele incompatibilităţi între părţi, soluţia pe care osolicită în situaţia actuală a cuplului fiind consilierea despecialitate pentru refacerea şi îmbunătăţirea vieţii defamilie.Pârâtul consideră că a făcut tot ce a putut pentru împăcare,motivele de divorţ invocate de reclamantă fiind neadevărate,unele chiar exagerate, aceasta fiind conştientă încă dinaintede căsătorie ce implică mariajul celor doi.

Având în vedere aspectele reţinute mai sus, instanţa aconstatat că raporturile dintre soţi sunt grav vătămate, iarcontinuarea căsătoriei nu mai este posibilă, vina pentruaceastă situaţie purtând-o pârâtul.Pe de altă parte, instanţa reţine că din căsătoria părţilor arezultat minora A.A.C., născută la data de 28.07.2006, dupăcum rezultă din certificatul de naştere din dosar.Asupra cererii privind exercitarea autorităţii părinteşti,instanţa reţine că, prin intrarea în vigoare a noului Codcivil, regula exercitării autorităţii părinteşti este cea aambilor părinţi, ambii părinţi având atât drepturi, cât şiobligaţii în privinţa copiilor lor minori, însă de la aceastăregulă este permisă excepţia “motivelor întemeiate”. Având învedere că reclamanta însăşi a solicitat exercitarea acesteiaîn comun de către ambii părinţi, instanţa va dispune înconsecinţă. 

Speţa nr. 2

CONSTATARE NULITATE CĂSĂTORIE. Lipsa discernământului. Necomunicarea stării de sănătate la încheierea căsătoriei

Sursă: portal.just.ro

Prin cererea înregistrata la data de 03.09.2008 pe rolulJudecatoriei Craiova, reclamanta T.M. a chemat în judecata pepârâtii C.E. si Primaria Mun. Craiova, solicitând instantei caprin hotarârea ce se va pronunta sa se dispuna constatareanulitatii absolute a casatoriei încheiata între pârâta C.E. si

125

defunctul C.I., tatal reclamantei, conform certificatului decasatorie înregistrat cu nr. 1954/17.12.2001 în Registrul de StareCivila al Primariei Mun. Craiova, având în vedere ca acesta a fostlipsit de discernamânt atunci când si-a dat consimtamântul laîncheierea acestui act.

În motivarea actiunii s-a aratat că în anul 1986 a decedat mamareclamantei, deci fosta sotie a lui C.I., iar de atunci acesta aramas singur, cu multiple afectiuni si lipsit de îngrijirea uneisotii, ocazie de care a profitat pârâta C.E. atunci când a venitla plaja, în statiunea Eforie Nord, cu tabara de copii a carorprofesoara era, determinându-l pe tatal reclamantei sa secasatoreasca cu ea, dupa ce o perioada au întretinut relatii deconcubinaj, fiind încheiat astfel actul de casatorie trecut înRegistrul de Stare Civila al orasului Eforie. S-a mai precizat capârâta nu a manifestat vreodata afectiune fata de autorul C.I., dealtfel între ei era o diferenta de vârsta de peste 20 ani, pe ea ainteresat-o exclusiv averea lui, dovada fiind faptul ca la scurttimp de la încheierea casatoriei, l-a determinat pe acesta sa îiînstraineze, printr-un contract de vânzare-cumparare cu clauza deîntretinere, cota de 5/8 din apartamentul sau situat în EforieNord, judetul Constanta, imobil ce fusese dobândit de defunctîmpreuna cu fosta lui sotie decedata.La data de 2.04. 2009, pârâta C.E. a formulat o întâmpinare princare a solicitat instantei respingerea actiunii reclamantei, cafiind neîntemeiata, deoarece sustinerile din actiune sunt lipsitede fundament real si izvorasc din sentimentele de aversiune pecare reclamanta le poarta pârâtei, în conditiile în care dinactele medicale depuse la dosar rezulta ca C.I. a avutdiscernamânt la încheierea casatoriei cât si a actelor autenticeanterioare si ulterioare acestui eveniment, el fiind îngrijit pânala deces de catre sotia pârâta.

Prin sentinta civila pronuntata de Judecatoria Craiova, s-arespins actiunea având ca obiect constatare nulitate absolutacasatorie, formulata de reclamanta T.M., împotriva pârâtilor C.E.,A.D.M., A.R.S. si Primaria Mun. Craiova. Prin actele medicaledepuse la dosar s-a evidentiat de catre medicii specialisti îndomeniu, în urma examenelor psihice efectuate autorului în timpulvietii sale, ca acesta avea o stare psihica specifica vârsteisale, era orientat temporo-spatial, auto si allopsihic, nuprezenta tulburari în sfera senzoriala, intelectuala sau apersonalitatii, relata coerent situatia în care se afla si ceea cedorea sa faca cu bunurile sale, fara a se identifica tulburari

126

psihice care sa îi altereze discernamântul; el avea senilitatefiziologica, având însa discernamântul faptelor sale si puteadispune de bunurile sale. Din analiza probelor administrate în cauza, instanta a consideratca C.I., datorita bolilor psihice si interne de care suferea, nufacea parte din categoria persoanelor care nu pot încheiacasatoria (alienatul si debilul mintal), casatoria fiind nula doarîn cazul în care autorul ar fi apartinut unei asemenea categorii.Pentru ca ascunderea unor maladii a sotului care se casatoreste,fata de celalalt sot, sa poata duce la anularea casatoriei, eatrebuie sa prezinte o anumita gravitate, aceasta sanctiuneneputând opera în cazul unor afectiuni minore si vindecabile,deoarece s-ar lovi în însasi institutia casatoriei si s-ar promovasanctiuni pentru fapte nerelevante în raport cu scopul sanctiuniiprevazute de lege.

Speţa nr. 3

PARTAJ BUNURI COMUNESursa: portal.just.ro

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei PoduTurcului, reclamanta A.N. l-a chemat în judecată pe paratulC.A., solicitând ieşirea din indiviziune asupra bunurilorcomune dobandite in timpul casatoriei, in cote egale.În motivarea cererii, reclamanta a arătat că partile au fostcasatorite pana la data ramanerii definitive a  sentinteicivile nr.171/16.04.2009 a Judecatoriei Podu Turcului. Se maiarata in actiune ca in timpul casatoriei au fost obtinute oserie de bunuri mobile, enumerate; de asemenea, reclamantaprecizeaza ca s-au construit pe terenul proprietate personalaal paratului o serie de constructii: un grajd cu 2 incaperi,un cotet pentru porci, un sistem de aductiune al apeipotabile, gardul la casa, gardul de la gradina, o constructieformata din 2 camere in locul unui grajd mai vechi demolat sis-au facut imbunatatiri la casa batraneasca. Ulterior,reclamanta a solicitat includerea in masa partajabila a unuical si a unei carute.

Paratul a formulat întâmpinare şi a aratat ca este de acordcu admiterea  in parte a actiunii de partaj, in sensul ca oparte din bunurile a caror partajare s-a solicitat de catre

127

reclamanta nu sunt dobandite in timpul casatoriei.Au fost administrate, la cererea părţilor, proba cuinterogatoriul paratului, proba cu înscrisuri şi probatestimonială cu martori.

Prin incheierea de admitere in principiu din 8.09.2010,instanta a admis în parte în principiu acţiunea, a constatatcă părţile au avut calitatea de soţi, căsătoria acestorafiind desfăcută, si ca  au dobândit cu o contribuţie egală(50%): o serie de bunuri si contravaloarea imbunatatirilordupa casatorie (1986) facute la casa proprietate personala alui C.A. Pentru evaluarea masei şi formarea loturilor s-a dispusefectuarea unor expertize in specialitatea evaluare bunurimobile si tehnica in constructii.  Instanţa urmează a dispune ieşirea părţilor din starea deindiviziune şi a dispune atribuirea de loturi.La atribuirea loturilor, instanţa va avea în vedere atâtprincipiul împărţirii în natură, cât şi posesia bunurilorsuccesorale şi opţiunea părţilor şi va lua act de intelegereapartilor. Valoarea totala a masei de partaj este 19808 lei,formandu-se doua loturi de valoare egala 9904 lei (inclusivcalul şi cele 20 de găini declarate evaluabile in bani).Instanţa va retine ca reclamanta are un drept de creanta incuantum de 9904 lei urmanad ca paratul sa fie obligat laplata acestei sume catre reclamanta..

Speţa nr. 4

ÎNCREDINŢARE MINOR. OBLIGAŢII DE ÎNTREŢINERE

Sursa: portal.just.ro

Prin cererea înregistrată sub nr. 1556199/19.10.2012, reclamantaT. a chemat în judecată pe pârâtul TV solicitând ca prinhotărârea pe care o va pronunţa să dispună desfacereacăsătoriei, încredinţarea minorilor spre creştere şi educarereclamantei, obligarea pârâtului la plata pensiei de întreţinereîn favoarea minorilor, la venitul minim pe economia naţională,

128

reluarea de către reclamantă a numelui avut anterior căsătoriei.În motivarea cererii, reclamanta a arătat că pârâtul consumăbăuturi alcoolice şi este agresiv fizic şi verbal. Reclamanta nuşi-a motivat în drept acţiunea.În cauză a fost citată Autoritatea Tutelară - Consiliul Local alComunei Blăgeşti, judeţul Bacău, care a efectuat ancheta socialăla domiciliul părţilor.Pârâtul, prezent la instanţă, a arătat că nu este de acord cuacţiunea.Reclamanta şi-a precizat ulterior cererea solicitând caautoritatea părintească să-i revină doar acesteia. Reclamanta asolicitat proba cu martori.Din actele şi lucrările dosarului instanţa reţine următoarele:Părţile s-au căsătorit la data de 29.04.2011, iar din căsătoriaacestora a rezultat minorul C. M. născut la data de 13.07.2011.Întrucât ambele părţi au solicitat instanţei ca hotărârea să nufie motivată, instanţa se va limita să reţină că potrivitprobelor administrate în cauză sunt întrunite dispoziţiile art.379   cod civil ,   astfel că va admite acţiunea aşa cum a fost precizată si va desface căsătoria din culpă comună.În ceea ce priveşte numele, în temeiul art. 383 al. 3 cod civilreclamanta va reveni la numele avut anterior căsătoriei, acelade M.In raport de înţelegerea părţilor şi de conţinutul anchetelorsociale efectuate în cauză din care rezultă că de îngrijireaminorului, care se află la reclamantă se ocupă aceasta, instanţaapreciază că interesul minorului este de a i se stabili locuinţala reclamantă, astfel încât, în temeiul art. 400 Cod civil, vastabili locuinţa minorului la reclamantă.Potrivit art. 516 cod civil intre părinţi si copii exista oobligaţie legala de întreţinere, care se stabileşte conform art.529 cod civil potrivit cu nevoia celui care o cere si cumijloacele celui ce urmează a o plăti. Potrivit art. 402 codcivil, instanţa prin hotărârea de divorţ, stabileşte contribuţiafiecărui părinte la cheltuielile de creştere, educare,învăţătură şi pregătire profesională a copiilor. Urmează cainstanţa să oblige pârâtul să plătească reclamantei in favoareaminorului o pensie lunara de întreţinere care va fi stabilita infuncţie de venitul minim pe economie care la data pronunţăriihotărârii era de 700 de lei. Pensia de întreţinere se va plătide la data introducerii acţiunii şi până la majoratul minorului.De asemenea, va obliga şi reclamanta să acorde minorului

129

întreţinere în natură conform art. 530 Cod civil.Cu privire la exercitarea autorităţii părinteşti asupra minorilor rezultaţi din căsătorie, regula este aceea cădupă divorţ aceasta revine în comun ambilor părinţi.Instanţa, având în vedere că nu există nici un motiv, raportatla interesul copilului, ca acesta să fie încredinţat doar unuiadintre părinţi, va dispune ca autoritatea părintească să revinăîn comun ambilor părinţi.

Speţa nr. 5

DIVORŢ CU MINORI. EXERCITAREA ÎN COMUN A AUTORITĂŢIIPĂRINTEŞTI

Sursa: portal.just.ro

Prin actiunea civila inregistrata sub nr. 2228/259/2011,reclamanta M.M.E. a chemat in judecata pe paratul M.I.,solicitand instantei ca prin hotararea ce se va pronunta sa sedispuna desfacerea casatoriei incheiate de parti, din vinacomuna, sa fie stabilita locuinta minorului M.M.S. la parat, iarla ea sa fie stabilita locuinta minorului M.M.A., urmand caautoritatea parinteasca sa fie exercitata de catre ei asupraambilor minori, iar dupa desfacerea casatoriei sa-si reia numeleavut anterior. Analizand actiunea formulata de reclamanta, in raport dedispozitiile legale incidente in cauza, instanta a constataturmatoarele:Referitor la culpa comuna, instanta a constatat, avand in vederesi declaratiile martorului audiat, M.D., ca partile nu se maiintelegeau, existand frecvente certuri in urma carora paratuldevenea agresiv verbal, dar si fizic, iar de aproximativ un ande zile reclamanta a parasit domiciliul conjugal, intrand intr-orelatie de concubinaj cu un alt barbat impreuna cu care are uncopil. Instanta apreciaza ca intre parti nu se mai poate vorbidespre existenta unor relatii de afectiune, respect si sprijinreciproc pe care sotii si-l datoreaza, considerand ca relatiiledintre soti sunt grav si iremediabil vatamate, nefiind posibilacontinuarea casatoriei. Va admite actiunea si va dispune

130

desfacerea casatorie incheiate de parti din culpa comuna. Cu privire la capatul de cerere referitor la stabilirealocuintei minorilor M.M.S., nascut la 01.01.1998, si M.M.A.,nascut la 15 martie 2008, instanta va avea in vederedispozitiile Codului civil, urmand sa tina cont de concluziileraportului de ancheta psihosociala, de optiunea exprimata deminorul M.S., dar si de acordul partilor, in sensul ca minorulM.M.A. sa locuiasca cu reclamanta, avand in vedere si varstafrageda a acestuia.De altfel, ratiuni ce tin de posibilitatile dezvoltarii psihice,dar si fizice ale unui copil langa mama sa tinand cont de sexulsi varsta acestuia au constituit o prezumptie a instantei inlegatura cu interesul minorului si sub acest aspect, mamareclamanta oferind cele mai prielnice conditii pentru crestereasi educarea minorului M.M.A., fiind sprijinita de catre bunicamaterna, iar minorul M.S.M. sa locuiasca cu paratul, avand invedere ca acesta si-a exprimat dorinta de a locui impreuna cutatal sau la domiciliul din com. Gura Vadului, unde s-a nascutsi a crescut, unde frecventeaza cursurile scolii elementare siare prieteni, mentionand totodata ca nu doreste sa locuiasca cumama sa, care are in prezent convietuieste cu un alt barbat, ladomiciliul acestuia, dar si de concluziile referatelor deancheta psihosociala efectuate.Potrivit dispozitiilor art. 6, litera i) din Legea nr. 272/2004privind protectia si promovarea drepturilor copilului, unul dinprincipiile prin care se realizeaza respectarea si garantareadrepturilor copilului este asigurarea stabilitatii sicontinuitatii in ingrijirea, cresterea si educarea copiilor.Totodata, instanta a apreciat ca si atitudinea parintilor decooperare, in sensul ca permit minorilor sa se viziteze reciprocsi sa petreaca timp alaturi de parintele cu care nu domicliazain mod obisnuit, a constituit un argument in ceea ce privestemodul de solutionare al capatului de cerere privind stabilirealocuintei minorilor.In ceea ce priveste   exercitarea autoritatii parintesti , instantaa retinut ca disp. art.397 C.civ instituie ca regula exercitareaautoritatii parintesti, dupa divort, de ambii parinti si numaiin situatii de exceptie exercitarea numai de catre unul dintreacesti.Avand in vedere ca existenta unei situatii de exceptie nu a fostdovedita in cauza, instanta urmeaza sa dispuna ca autoritatea

131

parinteasca, in ceea ce ii priveste pe minori, sa fie exercitatade catre ambii parinti.Cu privire la cererea de obligare a paratului la plata pensieide intretinere, instanta retine ca aceasta este reglementata dedispozitiile art.499 din C.civ., care in alin.1 stabileste catatal si mama sunt obligati, in solidar, sa dea intretinerecopilului lor minor, asigurandu-i cele necesare traiului, precumsi educatia, invatatura, si pregatirea profesionala. Potrivitdispozitiilor art. 516 alin.1 C.civ., obligatia de intretinereexista intre sot si sotie, rudele in linie dreapta, intre fratisi surori, precum si intre celelalte persoane anume prevazute delege.

Speţa nr. 6

Încredinţarea minorilor unui părinte cu o afecţiune psihică

http://www.dreptonline.ro/spete/detaliu_speta.php?cod_speta=347

Decizia nr. 427 din 29.03.2010, Sectia civila, Curtea de ApelCraiovaCritica privind incredintarea minorilor catre mama nu este fondata, aceastaafectiune a paratei neconstituind un impediment, deoarece parata esteindependenta din punct de vedere social, este permanent ajutata de familiaextinsa, nu este decazuta din drepturile parintesti, ceea ce duce la concluzia caaceasta poate sa ofere o buna crestere si educare minorilor.

Reclamantul C.A. a chemat in judecata pe parata D.A.solicitand ca, prin hotararea ce se va pronunta, sa-i fieincredintati minorii C.A.M, nascut la data de 10.08.2005 siC.M., nascut in data de 18.10.2008, spre crestere si educare.

In motivarea actiunii, reclamantul a invederat faptul ca aintretinut cu parata relatii de concubinaj si ca, in aceastaperioada, s-au nascut minorii anterior mentionati.Reclamantul a pretins ca parata sufera de oligofrenie degradul I, afectiune care ii afecteaza in mod gravdiscernamantul si, in consecinta, ar fi incapabila sa seocupe de cei doi minori.

132

Instanta a incredintat minorii C.A.M, nascut la data de18.10.2006, si C.M, nascut la data de 10.08.2005, sprecrestere si educare mamei parate-reclamanta reconventional. Aobligat tatal-parat la plata sumei de 200 lei, cu titlu depensie de intretinere lunara pentru minori (100 lei fiecarepentru fiecare minor), incepand cu data de 11.11.2008, dataformularii cererii reconventionale si pana la majoratulminorilor.Pentru a se pronunta astfel, instanta de fond a avut invedere urmatoarele: In cuprinsul cererii reconventionale parata a invederatfaptul ca, in perioada in care a convietuit cu reclamantul,acesta din urma a avut o atitudine necorespunzatoare, care s-a agravat dupa nasterea celor doi minori, in sensul ca atatreclamantul cat si familia acestuia exercitau asupra saagresiuni fizice si verbale care s-au rasfrant in mod negativsi asupra minorilor.

Parata a precizat ca a fost nevoita sa paraseasca domiciliulcomun, impreuna cu cei doi minori, stabilindu-se ladomiciliul parintilor sai, precum si faptul ca, la acelmoment, minorii sufereau de rahitism si de tulburari decomportament, afectiuni care, asa cum a apreciat si mediculspecialist, era evident ca nu le-ar fi putut contracta decatin intervalul cat au stat in domiciliul reclamantului. Parataa pretins ca, de cand se afla in domiciliul sau, minorii audevenit sociabili, frecventeaza gradinita si nu mai auprobleme de sanatate.Martorele audiate in cauza, la propunerea paratei, auinvederat ca aceasta este o persoana responsabila, morala sio buna mama, in timp ce martora C.F, audiata la propunereareclamantului, a relatat despre un incident care ar fi avutloc la poarta locuintei partilor, in timpul caruia fiul celmare ar fi cazut in namol, iar mama parata nu ar fireactionat parinteste la aceasta imprejurare, iar martoraB.G. a apreciat ca parata ar avea probleme de comportament,nefiind comunicativa.Din referatele de ancheta sociala intocmite de catrecolectivele de sprijin ale autoritatilor tutelare din cadrulPrimariei a rezultat aspectul ca ambele parti au conditiicorespunzatoare pentru cresterea si ingrijirea minorilor.

133

In aceste conditii, instanta a apreciat ca parata este inmasura sa ofere fiilor sai un climat de viata sanatos,sprijinita de catre familia sa si ca este in interesulacestora sa traiasca intr-un climat linistit, unde s-auadaptat corespunzator.Ratiunea interesului superior al copilului are caractercomplex, continutul sau raportandu-se la posibilitatile dedezvoltare fizica, morala si materiala pe care le poate gasila unul dintre parinti.

Varsta frageda a copilului este de natura sa creeze prezumtiasimpla a unei legaturi afective, puternice dintre mama sicopil, superioara oricarei alteia stabilite in virtutearelatiei de rudenie. Instantele au analizat corect, prinprisma acestor criterii si cu aplicarea legala adispozitiilor Lg. 272/2004, privind protectia si promovareadrepturilor copilului, toate imprejurarile menite sa creezeun ansamblu favorabil in vederea unei solutii clare privindincredintarea minorilor catre mama-parata.

Speţa nr. 7Prezumţia de paternitate. Radierea numelui tatălui

de pe certificatul de naştere al minorului

http://www.euroavocatura.ro/jurisprudenta/1691/Prezumtia_de_paternitate.

Prin cererea formulata la 19 octombrie 2011, reclamantul TG achemat in judecata civila pe parata TG, pentru ca prinhotararea ce se va pronunta, in temeiul dispozitiilor art.430 Cod civil, sa se constate ca acesta nu este tatal minoreiTC, nascuta la data de 20.08.2002, urmand a se dispuneradierea numelui acestuia de pe certificatul de nastere alminorei.

In motivarea cererii, in fapt, reclamantul a aratat ca a fostcasatorit cu parata din anul 2001, locuind o perioadaimpreuna, dar niciodata nu s-au comportat ca soti.De comun acord casatoria dintre parti a fost desfacuta în

134

anul 2011, prilej cu care atat reclamantul, cat si parata ausustinut faptul ca minora TC, nascuta la data de 20.08.2002nu este fiica reclamantului.Precizeaza ca nu a intretinut niciodata raporturi intime cuparata, aceasta a locuit mai mult in localitatea TM la rudelesale, apoi a plecat la munca in Spania si nu a mai pastratlegatura de familie cu aceasta. Despre nasterea minorei aaflat foarte tarziu, respectiv in urma cu aproximativ doiani, acesta fiind motivul pentru care nu a formulat actiuneapana in prezent. In drept, reclamantul si-a intemeiat cerereape dispozitiile art. 430 Cod civil.Parata, prezenta la acest termen de judecata, estede acord cu actiunea reclamantului.

Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta a constatatsi retinut urmatoarele:Din certificatul de nastere al minorei TC s-a retinut caaceasta s-a nascut la data de 20 august 2002, deci in timpulcasatoriei reclamantului cu parata, casatorie ce a fostincheiata la data de 02 mai 2001.Prin sentinta civila nr. 2188/19.10.2011 s-a dispusdesfacerea casatoriei, prin acordul sotilor. A fost depus la dosarul cauzei certificatul de nastere alminorei, din cuprinsul caruia instanta retine ca reclamantuleste trecut la rubrica tatal copilului.Reclamantul a solicitat in cauza administrarea probei cuinterogatoriul paratei, precum si proba cu martori, aratandin mod expres ca nu solicita administrarea altor probe.Potrivit dispozitiilor art. 421 din Codul civil, oricepersoana interesata, in speta, reclamantul, sotul mameicopilului, poate contesta filiatia stabilita printr-un act denastere. Filiatia se dovedeste prin certificatul medicalconstatator al nasterii, prin expertiza medico-legala destabilire a filiatiei sau in lipsa certificatului prin incazul imposibilitatii efectuarii expertizei, prin oricemijloc de proba   .In cazul de fata, reclamantul nu a depus la dosar un alt actmedical constatator al nasterii minorei si a precizat in modexpres prin avocat, avand deci asigurata asistenta juridica,faptul ca nu solicita alte probe, respectiv o expertizare acopilului, ca se foloseste in dovedirea actiunii numai de

135

proba cu martori si interogatoriul paratei.Fata de dispozitiile legale mai susmentionate,   instanta   apreciaza ca reclamantul nu a dovedit in   cauza   o alta situatie de fapt decat cea inscrisa in certificatului de nastere al copilului.Recunoasterea mamei copilului in sensul ca a locuit mai multin TM, la rude, ca apoi a plecat la munca in strainatate, intimp ce reclamantul a ramas in RV si a aflat despre nastereaminorei in urma cu circa doi ani, este considerata deinstanta o proba insuficienta pentru a constata careclamantul nu este tatal copilului.In acelasi timp, declaratiile martorilor audiati suntconsiderate ca subiective, martorii cunoscand aspectesuccinte legate de relatia partilor.Cu motivarea de mai sus instanta urmeaza a respinge actiuneaformulata, apreciind ca reclamantul nu a rasturnat prezumtiade paternitate fata de copil, situatie rezultata dinexistenta starii de fapt de la nasterea minorei, respectivcasatoria cu parata, aspect confirmat in certificatul denastere al copilului.

Bibliografie selectivă pentru

examen Tratate şi cursuri

1.Alexandru Bacaci, Viorica-Claudia Dumitrache, Cristina-Codruţa

Hageanu. Dreptul familiei, Ediţia 6, Editura C. H. Beck, Bucureşti, 2009.

2.Nadia-Cerasela Dariescu, Cosmin Dariescu, Roxana-Alina Petraru.

Dreptul familiei, Editura „Lumen”, Iaşi, 2009.

3.Ion P. Filipescu, Andrei I. Filipescu. Tratat de dreptul familiei, Ediţia a

VI-a revizuită şi completată, Editura „Universul Juridic”,

Bucureşti, 2006.

4.Emese Florian. Dreptul familiei, Ediţia 2, Editura C. H. Beck,

Bucureşti, 2008.

5.Dan Lupaşcu. Dreptul familiei, Ediţia a IV-a amendată şi actualizată,

Editura „Universul Juridic”, Bucureşti, 2009.

136

Acte normative

1. Codul civil – Legea nr. 287/2009 – capitolele referitoare la

dreptul familiei

2. Codul de procedură civilă

3. Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului

publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 557 din 23/06/2004 cu

modificările şi completările ulterioare.

4. Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie

publicată în Monitorul Oficial nr. 367 din 29 mai 2003.

5. Legea nr. 61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii republicată în

Monitorul Oficial nr. 300, Partea I, din 7 mai 2009.

6. Legea nr. 273/2004 privind regimul juridic al adopţiei in Monitorul oficial

Partea I, nr. 788 din 19 noiembrie 2009.

7. Legea nr. 119/1996 privind actele de stare civilă Publicata în Monitorul

Oficial, Partea I nr. 282 din 11/11/1996 cu modificările şi

completările ulterioare.

8. portal just.ro

Bibliografie selectivă pentru lucrări de licenţă

137

1. Ion Albu. Dreptul familiei, Editura Didactică şi Pedagogică,

Bucureşti, 1975.

2. Dimitrie Alexandresco. Explicaţiunea teoretică şi practică a dreptului civil

român, vol. III, Partea I, Editura Socec, Bucureşti, 1916.

3. Irina, Apetrei. Raluca — Oana, Andone. Dreptul familiei, Suport de

curs, Casa de Editura Venus, Iaşi, 2005.

4. Alexandru, Bacaci. Viorica - Claudia, Dumitrache. Cristina,

Codruţa, Hageanu. Dreptul familiei, Ediţia 6, Editura C. H. Beck,

Bucureşti, 2009.

5. Vasile, Barbu. De bono coniguali. O istorie a familiei din Ţara Românească în

secolul al XVII - lea, Editura Meridiane, Bucureşti, 2003.

6. Gheorghe, Beleiu. Drept civil român. Introducere în dreptul civil şi subiectele dreptului

civil, Ediţia a V-a revizuită şi adăugită, Casa de Editură şi Presă „Şansa! S.R.L.,

Bucureşti, 1998.

7. Constantin, Bîrsan. Convenţia europeană a drepturilor omului vol. I,

Editura C. H. Beck, Bucureşti, 2006.

8. Teodor, Bodoaşcă. Dreptul familiei, Editura AII Beck, Bucureşti,

2005.

9. Matei, B., Cantacuzino. Elementele dreptului civil român Editura AII

Beck, Bucureşti, 1998. Claudia, Mihaela Crăciunescu. Regimuri

matrimoniale Editura AII Beck, Bucureşti, 2000

10. Cosmin, Dariescu. Istoria statului şi dreptului românesc din antichitate pânî

la Marea Unire, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2008.

11. Cosmin, Dariescu. Relaţii personale dintre soţi în dreptul internaţional

privat, Editura C. H. Beck, Bucureşti, 2008,

12. Nadia, Cerasela, Dariescu. Raporturile patrimoniale dintre soţi straini

având aceeaşi cetăţenie şi cu domiciliul în România, Editura Lumen, Iaşi, 2006.

13. Nadia, Cerasela, Dariescu.Raporturile patrimoniale dintre soţii români

având aceeaşi cetăţenie domiciliaţi în străinătate, Editura Lumen, Iaşi, 2007.

138

14. Nadia, Cerasela, Dariescu. Convenţia matrimonială în dreptul

internaţional privat, Editura Lumen, Iaşi, 2007.

15. Nadia, Cerasela, Dariescu. Relaţiile patrimoniale dintre soţi în dreptul

internaţional privat, Editura C. H. Beck, Bucureşti, 2008.

16. Nadia, Cerasela, Dariescu. Cosmin, Dariescu. Roxana, Alina,

Petraru. Dreptul familiei, Editura Lumen, Iaşi, 2009.

17. Georges, A., L., Droz. Les Regimes matrimoniaux en Droit

international prive compare in Receil des cours de L’Academie de droit international de

la Haye, Tome 143, 1974/III.

18. Mihail, Eliescu. Transmisiunea şi împărţeala moştenirii, Editura

Academiei, Bucureşti, 1966.

19. Ion, P., Filipescu. Andrei, L, Filipescu. Tratat de dreptul familiei,

Ediţia a VlII-a revizuită şi completată, Editura Universul

Juridic, Bucureşti, 2006.

20. Ioan, N., Floca. Drept canonic ortodox, Legislaţie şi administraţie

bisericească voi. II, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al

Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1990.

21. Emese, Florian. Dreptul familiei, Ediţia 2, Editura C. H. Beck,

Bucureşti, 2008.

22. Gabriela, Cristina, Frenţiu. Bogdan Dumitru Moloman. Elemente

de dreptul familiei şi de procedură civilă, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2008.

23. Constanţa, Ghiţulescu, În şalvari şi cu işlic. Biserică, sexualitate, căsătorie şi

divorţ în Ţara Românească în secolul al XVIII-lea, Editura Humanitas, Bucureşti,

2004.

24. Mihai, Vasile, Jakotă. Drept romani, Editura Fundaţiei

„Chemarea", Iaşi, 199

25. Dan, Lupaşcu. Dreptul familiei, Ediţia a IV-a amendată şi

actualizată, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2009.

139

26. Dumitru, Macovei. Iolanda, Elena, Cadariu. Drept civil.Contracte,

Seria JUS, Editura Junimea, Iaşi, 2004.

27. Dumitru, Macovei. Iolanda, Elena, Cadariu. Drept civil. Succesiuni,

Seria JUS, Editura Junimea, Iaşi, 2005.

28. Nigel, V., Lowe. Gillian, Douglas. Bromley’s Family Law, Ediţia a

X-a, Oxford University Press

29. Ion F., Popa. Discuţii privind cauza morală şi ilicită în raporturile contractuale

dintre concubini, Revista Dreptul nr. 10/2001, Editura Uniunea

Juriştilor din România, Bucureşti. Dumitru, Rizeanu. Dumitru,

Protopopescu. Raporturile patrimoniale dintre soţi în lumina Codului familiei,

Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1963.

30. Andrei, Stănoiu. Măria, Voinea. Sociologia familiei, Bucureşti,

1983.

31. Paul, Vasilescu. Regimuri matrimoniale.Parte generală, Editura

Rosetti, Bucureşti, 2003.

140