ASPECTE PRIVIND RELAŢII LE BISERICII ROMÂNE

UNITE CU AUTONOMIA CATOLICĂ MAGHIARĂ LA

SFÂRŞITUL SECOLULUI XIX ŞI ÎNCEPUTUL

SECOLULUI XX

Ion oi R]A

Anii 90 ai secolului al XIX-lea repun pe tapet o problemă cu origini în revoluţia paşoptistă, pe care Dualismul a propulsat-o mai puternic la suprafaţa vieţii publice din Ungaria: "Autonomia Catolică". Demers de anvergură ce viza în ultimă instanţă organizarea unui spaţiu de securitate al Bisericii în raport cu Statul laic şi tot mai secularizant, Autonomia Catolică a avut, incontestabil, resorturi şi semnificaţii ce depăşeau cu mult sfera strict spirituală şi bisericească, intersectându-se cu politica şi cu ideologiile naţionale. Promovată de ierarhia Bisericii maghiare de rit latin, "Autonomia" urma să cuprindă, potrivit viziunii celor care o imaginaseră, amândouă riturile: latin şi oriental, prin urmare, pe lângă diecezele aşa-zise romana-catolice, din proiectatul organism al Autonomiei Catolice din Ungaria urmau să facă parte şi "grecii" din diecezele de rit oriental: Munkacs, Eperjes şi, nu în ultimul rând, credincioşii Provinciei greco-catolice româneşti de Alba Iulia şi Făgăraş. Dacă dinspre ierarhia Bisericii rutene greco-catolice n-au fost semnale de opoziţi prea clare, aceasta fiind în general fila-maghiară ca orientare politico-ecleziastică şi în relaţii amiabile cu "latinii", în schimb, un atare proiect intra în conflict frontal cu interesele Bisericii Greco-Catolice româneşti . De aici o polemică, variabilă în expresia ei, cu un puternic angajament dinspre Biserica românească. Autono­mia Catolică a reprezentat adevăratul "măr al discordiei" în relaţiile bisericeşti româna-maghiare în perioada delimitată de inaugurarea Dualism ului şi Primul Război Mondial.

Inaugurarea parteneriatului politic Viena-Budapesta, în anul 1867, a însemnat declanşarea problematicii "Autonomiei Catolice" la scenă deschisă. Propusă de ministrul cultelor Eotvos, ideea autonomiei ecleziastice a determinat aprinse dezbateri în presă, în mediile catolice şi în cele liberale deopotrivă. În baza invitaţiei ministrului, episcopatul a elaborat un proiect de autonomie, care a fost expediat apoi inclusiv împăratului-rege, fără a reuşi să mulţumească vreuna din părţi. In urma altor dezbateri, congresul naţional

227

www.cimec.ro

ION CÂRJA

maghiar în problema autonomiei s-a reunit în octombrie 1870, o altă reuniune a aceluiaşi congres având loc în anul următor, 1871. A fost elaborat un regulament, trimis din nou împăratului spre aprobare. Autonomia a fost respinsă, în cele din urmă, ca urmare a opoziţiei Sfântului Scaun şi a influenţei exagerate a laicilorl.

La congresele şi consfătuirile Autonomiei din perioada 1869-1871, Biserica românească greco-catolică a avut în general un comportament ne­unitar, în sensul că prelaţii din diecezele aşa-zise "ungurene" au participat la congresele convocate de arhiepiscopul-primate, în timp ce în dieceza mitropolitană a Blajului, rezervele exprimate de mitropolitul Ioan Vancea au fost întărite de atitudinea laicatului, a elitei din mişcarea naţională. Cu prilejul dezbaterilor în jurul participării la Congresele autonomiei catolice din Ungaria ies la iveală aspecte ale identităţii complexe din Biserica românească: diecezele din Părţile Vestice se dovedesc dispuse în principiu la a se integra în organismul "Autonomiei Catolice" din Ungaria, în timp ce arhidieceza Blajului, mai aproape de curentul naţional din Biserică a mers, în atitudinile exprimate, de la rezerve calculate, la opoziţie făţişă. Linia de conduită adoptată de ierarhia română unită la "primul val" al congreselor Autonomiei maghiare (1869-1871) se va menţine aceeaşi, în linii mari; era foarte importantă, în primul rând, poziţia politico-ecleziastică pe care se situa episcopul, dar în esenţă dieceza mitropolitană a fost cea care a promovat, mai puternic decât celelalte, un discurs al prezervării şi afirmării propriei autonomii, din perioada 1869-18712 până la Primul Război Mondial, ca replică la proiectata Autonomie Catolică din Ungaria.

Problema "Autonomiei Catolice" a rămas pentru mult timp nesolu­ţionată şi, cum spuneam, însăşi discuţiile blocate. Chestiunea revine în forţă la începutul anilor 90 ai secolului al XIX-lea. Are loc o conferinţă la Budapesta, în 1 1 decembrie 1890, o alta la 18 februarie 1891, cu participarea a 100 de personalităţi catolice, care ridică din nou problema autonomiei. În acelaşi �cap a avut loc o mare adunare catolică, tot la Budapesta, în 20 februarie 1891 . In faţa revigorării iniţiativelor de organizare a Autonomiei, membrii sinodului electoral întrunit la 16 aprilie 1893 pentru a-l alege pe succesorul lui Ioan Vancea în scaunul mitropolitan a adoptat un "manifest" împotriva Autonomiei Catolice maghiare şi împotriva oricăror tentative de limitare a autonomiei Bisericii Române Unite3.

1 Informaţii succinte la: Mircea Păcurariu, Politica statului ungar faţă de biserica românească din Transilvania în perioada dualismu/ui 1867-1918, Sibiu, 1986, pp. 101-102; Gabriel Adriănyi, Lo stato ungherese ed il Vaticano (1848-1918), în voi. Miile anni di cristianesimo in Ungheria, coordonatori: Păi CstHalvay, Maria Antonietta De Angelis, Budapesta, 2001, p. 114. 2 În afară de Ibidem, problematica raporturilor românilor cu Autonomia Catolică a se vedea şi la Augustin Bunea, Discursuri. Autonomia bisericească. Diverse, Blaj, 1903, pp. 386-398. 3 M. Păc.ll'ariu, op. cit., pp. 102-103; textul manifestului publicat în A. Bunea, op. cit., pp. 420-423.

228 www.cimec.ro

Aspecte privind relaţiile Bisericii Române Unite cu Autonomia Catolică maghiară . . .

Arhiepiscopul primat al Ungariei lansează în anul 1897 alegerile pentru Congresul Autonomiei. Episcopii români, cu excepţia lui Ioan Szabo de Gherla, refuză participarea la acest congres şi se întrunesc, în schimb, într-o conferinţă la Blaj, pe data de 23 iunie 1897, sub preşedinţia mitropolitului. Solicită posibilitatea convocării unui congres al Provinciei de Alba Iulia şi Făgăraş, care să definească propria autonomie. Se declanşează, în acelaşi timp, o serie de petiţii şi memorii înaintate arhiepiscopului primat, guvernului, Nunţiaturii de la Viena, Sfântului Scaun, o literatură petiţionară deosebit de bogată, care elaborează un proiect identitar de amploare al greco-catolicismului românesc. Congresul din 1897 a elaborat un nou regulament, care a împărţit la modul foarte minuţios problemele spirituale şi cele laice. În pofida faptului că proiectul de autonomie era susţinut de adunările catolice şi cu toate că miniştrii Albert Appony şi Janos Zichy, în 1907 şi respectiv 1911, s-au declarat favorabili în principiu realizării acesteia, episcopatul, ca urmare a presiunilor Romei, a respins proiectul4.

Discursul românesc pe tema Autonomiei Catolice din Ungaria şi a posibilelor sale repercusiuni asupra Bisericii Române Unite, cunoaşte o extrem de largă difuzare, îl regăsim prezent în varii forme de exprimare: de la hotărârile celor trei sinoade provinciale din 1872, 1882 şi 1900, trecând prin petiţiile şi memoriile adresate Nunţiaturii sau Sfântului Scaun, până la corespondenţa privată purtată la nivelul elitei bisericeşti unite din Transilvania. Este un fir roşu al dezbaterii din mediile greco-catolice şi din mişcarea naţională a românilor ardeleni, care străbate întreagă perioada cuprinsă între Dualism şi izbucnirea Primului Război Mondial.

Primul aspect mai vizibil al discursului românesc asupra autonomiei este dimensiunea sa dinamică şi polemică. Aceasta pentru că "autonomia Besericei noastre" - formulă cu valoare de adevărat leit-motiv în luările de poziţie greco-catolice, se construieşte mereu în opoziţie cu ideologia Autono­miei Catolice din Ungaria. Avem de-a face cu o identitate (cea greco-catolică română), care se defineşte mereu pe sine în raport cu "celălalt", o alteritate confesională (catolicismul maghiar de rit latin). Aici este sursa întregii dezbateri în jurul Autonomiei Catolice maghiare şi, în cele din urmă, discursul greco­catolic românesc pe tema Autonomiei este un discurs al promovării propriei identităţi, confesionale şi naţionale deopotrivă.

Biserica Română Unită îşi delimitează portretul identitar în toată această perioadă, în baza câtorva repere fundamentale: ortodoxia românească ardeleană, cu care împărtăşeşte identitatea ritului, fără a se confunda cu aceasta, catolicii maghiari de rit latin cu care împărtăşeşte comuniunea de credinţă cu Scaunul Apostolic roman, Sfântul Scaun însuşi, care a încercat, cel puţin până la sfârşitul pontificatului lui Pius al IX-lea să promoveze o politică de latinizare şi de aducere a "orientalilor" mai aproape de paradigma latină a

4 M. Păcurariu, op. cit., pp. 103-106; G. Adriânyi, op. cit., p. 114.

229 www.cimec.ro

ION CÂRJA

catolicismului; în raport cu catolicii de rit latin definindu-se, totuşi, ca fiind o Biserică "orientală", nici mai mult nici mai putin. Dintre toate acestea cel mai ' '

agresiv, sau mai . . . "persuadant", cel puţin, la adresa fizionomiei identitare a greco-catolicismului românesc se dovedeşte a fi catolicismul latin din Ungaria, aşa explicându-se faptul că în raport cu Autonomia Catolică maghiară, greco­catolicismul românesc generează discursul identitar cel mai consistent şi mai coerent.

De ce se refuză integrarea în proiectatul organism al "Autonomiei Catolice" maghiare? În planul jurisdicţiei ecleziastice, aceasta ar fi dus imediat la transferarea unor competenţe decizionale importante pe seama Comitetului Autonomiei, fapt cu repercusiuni nedorite asupra politicii Blajului în materie de învăţământ confesional. Românii se temeau că integrarea lor în "Autonomia" coreligionarilor de rit latin însemna expunerea la maghiarizare prin intermediul Bisericii. În primul şi în primul rând absorbirea în "Autonomia Catolică" maghiară ar fi însemnat pentru români diminuarea dacă nu chiar pierderea completă a propriei autonomii. Pe această logică se construieşte, în linii mari, discursul românesc al Autonomiei Catolice. Se invocă drept argumente în favoarea susţinerii propriei autonomii ecleziastice, elemente dintre cele mai diverse: de la bula pontificală Ecclesiam Christi a lui Pius al IX-lea, până la Preclarae gratulationes al lui Leon al XIII-lea, de la aceleaşi hotărâri ale sinoadelor provinciale de care pomenea mai sus, până la cele patru puncte florentine ale Unirii, de la alte documente pontificale ce au consacrat sau au întărit autonomia provinciei de Alba Iulia şi Făgăraş, până la anumite legi ale Ungariei dualiste care au "înarticulat-o" (au recunoscut-o oficial)5.

Ideea majoră a discursului greco-catolic ardelean în faţa "Autonomiei Catolice" maghiare a fost aceea că interesele Bisericii Române Unite pretind cu totul altceva decât integrarea în statusul autonom proiectat de latinii din Ungaria. Dintre argumentele invocate în favoarea menţinerii intacte şi a consolidării propriei autonomii, românii uniţi susţineau faptul că Biserica lor are un rol misionar special în zonă: acela de aducere a tuturor românilor din Transilvania la Unirea cu Roma, de extindere a Unirii religioase la scara întregii naţiuni române şi mai mult, după aceasta, spaţiul românesc, odată intrat în comuniune cu Scaunul Apostolic, urma să servească drept "bază de operaţiuni" pentru aducerea la Unirea cu Roma a întreg Sud-Estului european şi a Orientului Apropiat. Ori pentru a putea servi unor atari superioare interese

s Argumentele mai importante din discursului românesc pe tema Autonomiei sunt detaliate în: Reflexiile lui Demetriu Radu, episcop de Lugoj, adresate nunţi ului de la Viena, datate 15 octombrie 1899 (Archivio Segreto Vaticano, Fond Archivio delia Nunziatura di Vienna (în continuare ASVANV), voi. 703, Taliani Emidio, nunzio, Tit. XVII - Cose d'Ungheria, 1896-1 903, ff. 665 r-696 r; hotărârile sinodului arhidiecezan din 22 noiembrie 1899, publicate la A. Bunea, op. cit., pp. 447-454 (versiunea în limba italiană vezi: ASV ANV, voi. 692, Talia ni Emidio, nunzio, Tit. XIII - Affari particolari de/le diocesi deii'Imp. nn. 1-9, 1 896-1903, ff. 66 r-73 r).

230 www.cimec.ro

Aspecte privind relaţiile Bisericii Române Unite cu Autonomia Catolică maghiară . . .

"catolice", condiţia sine qua non era ca Biserica Română Unită să-şi păstreze intactă propria autonomie.

Discursul greco-catolic românesc care punea în faţa avansului Autonomiei Catolice maghiare ideea afirrnării propriei autonornii mai are şi o altă semnificaţie, cel puţin la fel de importantă ca şi cele menţionate până aici, şi anume ce naţională. Logica ar fi aceea că, în măsura în care este şi rămâne în continuare o Biserică pe deplin autonomă, va putea fi totodată şi o Biserică "naţională", românească. Prin urmare plănui ta organizare autonomă a Bisericii catolice din Ungaria nu este numai un atentat la caracterul autonom al Bisericii Unite româneşti, mai mult, ea subminează şi caracterul naţional românesc al acesteia.

Dincolo de discursul românesc sau maghiar pe terna Autonomiei, cel puţin la fel de interesantă este poziţia diplomaţiei pontificale în această dezba­tere. Un document ilustrativ în acest sens este o scrisoare a lui Raffaelle Scapinelli, nunţiu la Viena, către cardinalul Merry del Val, secretar de stat al lui Pius al X-lea, scrisoare datată Viena, 24 noiembrie 19126. Documentul este ulterior celei de-a doua perioade de congrese ale Autonomiei Catolice din Ungaria, dar nu mai puţin interesant întrucât conţine aprecieri referitoare la şansele de concretizare a rezoluţiilor acestora, precum şi la finalitatea proteste­lor episcopatului român.

Nunţiul afirmă în deschiderea acestei scrisori că a primit de la ministrul de culte al Ungariei un proiect de lege relativ la constituirea autonomiei bisericeşti în Regatul maghiar, proiect pe care îl şi expediază dealtfel la Secretariatul de Stat, ca anexă la scrisoarea de faţ�F. Punctul de vedere al nunţiului reprezintă o evaluare ceva mai echidistantă şi mai neutră a întregii dezbateri pe terna Autonomiei, de pe poziţiile celui neimplicat sub aspect national în aceasta.

' În preambulul scrisorii, Scapinelli afirmă că guvernul maghiar doreşte să propună cât mai repede posibil camerelor legislative ale Parlamentului votarea unei legi privind Autonomia, în ideea de a asigura un minimum de confort material pentru instituţia bisericească: "0 lege care să asigure Bisericii uzufructul şi administrarea bunurilor sale temporale, care să fie conformă principiilor doctrinei catolice şi dreptului canonic, n-ar putea fi în mod sigur decât avantajoasă şi ar asigura Bisericii, cel puţin pentru o vreme de acum încolo, dezvoltarea paşnică a instituţiilor sale de cult, de binefacere, de învătărnânt"B.

' Proiectul de lege, continuă nunţiul, expune principiile generale ale Autonomiei, fără a intra în detaliile organizării acesteia. În acest loc Scapinelli formulează o observaţie care reprezintă punctul de vedere mai general al

6 Archivio Segreto Vaticano, Fond Segreteria di Stato. Epoca Moderna, Anno 1912, Rubbr. 247, Fasc. 4, ff. 56 r-57 v (vezi doc. 1 în Anexă). 7 Ibidem, ff. 59 r-62 v (vezi doc. 2 in Anexă). 8 Ibidem, ff. 56 r-57v.

231 www.cimec.ro

ION CÂRJA

Sfântului Scaun faţă de demersurile de constituire a Autonomiei Catolice din Ungaria: în organizarea sa efectivă, Autonomia "poate întâlni pericolul grav al unei intruziuni ilegitime a elementului laic în administrarea bunurilor şi a instituţiilor ecleziastice"9. Ca exemplu, scrisoarea nunţiului menţionează articolul 3 al respectivului proiect de lege, în care se prevede ca viitorul organism al Autonomiei să fie format din laici şi clerici, precum şi articolul 5, potrivit căruia, după promulgarea legii va trebui convocat Congresul de organizare, în vederea redactării statutelor Autonomiei. Acestea din urmă vor trebui să întrunească deopotrivă asentimentul Episcopatului şi al Guvernului. Pentru judecarea litigiilor dintre organismul Autonomiei şi guvern, proiectul stipulează autoritatea tribunalelor civile, a Parlamentului şi respectiv a Suveranului, în funcţie de situaţiito.

Nunţiul nu insistă mai mult asupra conţinutului proiectului, afirmând că evaluarea şi aprecierea calităţii acestuia depăşeşte sfera sa de competenţă, dar că, în schimb, după examinarea sa de către episcopatul catolic maghiar, Sfântul Scaun îşi va pronunţa verdictul. Ceea ce vor trebui să facă episcopii, conform lui Scapinelli, va fi să impună în conceptul generic de autonomie ce le va fi prezentat în proiect, principii şi limite care să asigure "ortodoxia viitoarei organizări a autonomiei însăşi", altfel spus corecta sa întocmire, canonicitatea acesteia. Această observaţie a nunţiului este esenţială din perspectiva raporturilor Bisericii cu Statul şi cu societatea civilă, pentru că viitoarea lege a Autonomiei trebuie să asigure Biserici libertatea de acţiune: "apărătorii dreptu­rilor şi a libertăţilor Bisericii să aibă apoi în această lege, când se vor discuta statutele, un fundament solid pentru evitarea pericolului unei autonomii care să facă din Biserică sclava elementului laic"11 • Este formulată astfel problema­tica autonomiei Bisericii în raport cu realităţile lumii moderne; subordonarea Bisericii în raport cu Statul sau intruziunea elementelor laice în exerciţiul administrării sale reprezentau elemente tributare "erorilor moderniste", cu care Sfântul se afla de mult timp în relaţie de ostilitate deschisă, ceea ce îşi pune amprenta şi asupra observaţiilor lui Scapinelli pe marginea proiectului de Autonomie Catolică din Ungaria.

Spre finalul scrisorii, Scapinelli formulează o altă observaţie referitor la poziţiile episcopatului român unit faţă de Autonomia Catolică, observaţie care scoate complet dezbaterea din zona proiectelor identitare vehiculate de discursul românesc al autonomiei şi-1 plasează în realităţi ceva mai neutre: "Rămâne apoi eterna problemă a episcopilor români, care ar vrea să aibă o autonomie proprie, precum mi-au confirmat şi în conferinţa pe care am avut-o cu ei în ziua de 13 a lunii curente. Se pare că Guvernul nu vrea să ştie deloc despre aşa ceva; cred că episcopatul român însuşi va sfârşi prin a intra în

9 Ibidem. IO Ibidem. n Ibidem.

232 www.cimec.ro

Aspecte privind relaţiile Bisericii Române Unite cu Autonomia Catolică maghiară . . .

autonomia comună, pentru că altfel ar rămânea privat de emolumentele care provin din fondul religios şi de studii, care fond va fi încredinţat autonomiei prin lege. Vor putea, probabil, să se mulţumească aceşti episcopi cu o reprezentanţă specială în organismul autonomiei. Dar despre aceasta vor trebui să se intereseze ei înşişi"12.

Opinii în mod sigur dezamăgitoare, din perspectiva aşteptărilor episcopilor români uniţi, pentru care autonomia bisericească era strâns legată de identitatea naţională, dar nu e mai puţin adevărat faptul că, acest mod de a privi Autonomia Catolică din Ungaria şi, pe un plan mai general, raporturile ecleziastice româna-maghiare, este specific, în epocă, diplomaţiei pontificale, mai înclinată să evalueze situaţia bisericească şi naţională din regiune în termenii real-politik-ului, decât să subscrie la proiectele identitare pe care cele două naţiuni, română şi maghiară le vehiculau, mai direct sau mai voalat, cu prilejul dezbaterilor în jurul Autonomiei Catolice.

A N E X A

Nr. 310 Vienna, 24 Settembre 1912 OGGETIO: Sul progetto di legge per !'autonomia delia Chiesa in Ungheria

(con aliegato)

1.

Eminenza Reverendissima,

Ho ricevuto in via confidenziale dai Ministero di Ungheria il progetto di legge relativa alia costituzione delia Autonomia delia Chiesa in quel Regno, e mi affretto a rimetterlo, qui accluso, alia Eminenza Vostra Reverendissima. Pare che il Governo Ungherese abbia intenzione di proporlo quanto prima alle Camere legislative. E veramente esso non ha torto di sollecitare la soluzione di una questione, che pende giâ da tanti anni, col pericolo sempre crescente di essere completamente abbandonata, a misura che passa il tempo e che si avvicina forse per l'Ungheria un periodo critica, nel quale la Chiesa potrebbe in

12 Ibidem.

233 www.cimec.ro

ION CÂRJA

un momento perdere tutti i suoi beni, col salire al potere dei partiti estremi, che purtroppo avanzano minacciosi. Una lege che assicurasse aUa Chiesa il godimento e la amministrazione dei suoi beni temporali, quando questa legge fosse conforme ai principii delia dottrina cattolica e del diritto canonica, non potrebbe certamente che esssere vantaggiosa, ed assicurerebbe, almeno per qualche tempo ancora, aUa Chiesa il pacifica svolgimento delle sue istituzioni di culta, di beneficenza, d'insegnamento.

Il progetto di legge, carne sarebbe ora presentato, stabilisce i principii generali dell'autonomia, senza discendere ai particolari deHa Sua organizzazione - nella quale propriamente pua incontrarsi il grave pericolo di una intrusione illegitima dell'elemento laicale nell'amministrazione dei beni e degli istituti ecclesiastici. Si accena soltanto nell' art. 3 che il futuro organismo autonomico dovrci essere composto di ecclesiastici e di laici; e ner art. 5 si dice, che appena promulgata la legge, il governo dovrci convocare il Congresso organizzatore per la redazione degli statuti, che dovranno riportare il consenso dell'Episcopato e del Governo (art. 3). Giudice pai delle vertenze che potranno sorgere tra l'organismo delia autonomia ed il Governo, sara l'autorita civile dei Tribunali, delle Camere, del Sovrano, secondo i casi.

Ma non e mio compito di fare ora un dettagliato esame di questo progetto e rilevare in esso eia che vi e di buono e di diffettuoso. So che esso gia sta nelle mani dell'Episcopato, che se ne occupera nelle prossime conferenze del mese di Novembre. Dopo l'esame e le osservazioni dei Vescovi, patra la Santa Sede dare il suo giudizio. Quello che ora dovranno fare i Vescovi, sara di introdurre, se e possibile, nel concetto generica dell'autonomia che vierme presentato nel progeto, qualche principio e qualche limite, che fin d'ora assicuri l'ortodossia deHa futura organizzazione dell'autonomia stessa; di modo che i di difensori dei diritti e delia liberta delia Chiesa abbiano poi nella legge stessa, quando si discuteranno gli statuti, un fundamenta solida per scongiurare il pericolo di una autonomia che rendesse la Chiesa schiava dell'elemente laicale.

Rimane poi sempre la questione dei Vescovi rumeni, che vorrebbero avere una autonomia propria, carne mi confermarono anche nella conferenza che ebbi con loro il giorno 13 corr. Pare per6 che il Governo non ne voglia sapere affatto; e credo che anche l'episcopato rumeno finira per entrare nella autonomia comune, poiche altrimenti resterebbe priva degli emolumenti che gli provengono dal fondo di religione e degli studi, il quale fond o appunto, in forza deHa legge, verra consegnato all'autonomia. Farse potranno contentarsi questi Vescovi colravere una rappresentanza speciale nell'organismo centrale. Ma di ci6 dovranno interessarsi essi stessi.

Profitto di questa occazione per rettificare o spiegare una affermazione del Ministro Conte Zichy, da me riferita alla Eminenza Vostra nel mio rispettoso rapporto del 20 corr. N. 296, secondo la quale l'E-mo Card. Vaszary avrebbe restituito allo stesso Ministro, poco dopo averlo ricevuto, il progetto delia autonomia, senza farvi alcuna osservazione. Mgr. Andor mi disse ieri, che

234 www.cimec.ro

Aspecte privind relaţiile Bisericii Române Unite cu Autonomia Catolică maghiară . . .

veramente i l Ministro credette che il Cardinal Primate non volesse fare osservazioni all progetto; mentre l'E-mo intendeva di non volerle fare egli personalmente ma insieme a tutto l'episcopato. Fu un malinteso.

Inchinata al bacio della Sacra Porpora, con sensi di profondissimo ossequio, mi confermo,

di Vostra Eminenza Reverendissima umilissimo devotissimo ablegatissimo servo

Raffaele Arciv. di Laodiceea NW1Zio apostolico

A Sua Eminenza Reverendissima Il Signor Cardinale Merry del V al Segreteria di Stato di Sua Santita

Vaticano Roma

[Archivio Segreto Vaticano, Fond Segreteria di Stato. Epoca Moderna, Anno 1912, Rubbr. 247, Fasc. 4, ff. 56 r-57v]

2. Allegato al N. 310.

Proposito de lege Autonomica pro Ecclesia Catholica Regni Hungariae ferenda.

Ad administrandas res Ecclesiasticas Regni Hungariae constituitur virtute declarationum legislativarurn anni 1848, art. XX, §. 2-dae Autonomia Catholica et le in sequentibus fertur.

1 . §. Ecclesia Catholica Hungariae vigore jurium suorum autonomicorum,

ipsa disponit de negotiis suis religiosis ac ecclesiasticis; administrat fundas et fundationes finibus ecclesiasticis studiis, educationi et beneficientiae inservientes, sed convenienter propriae organisationi et constitutioni, salvisque menentibus juribus regiis summi patronatus et intra limites supremae inspectionis.

Jure pollet acquirendi bona ad providendum propriis necesitatibus, potestatem habet postulandi a fidelibus, in quantum ferre valent, contributionem, quem in finem tributum ecclesiasticum aliasque praestationes eis imponere valet, quae ope publicae administrationis status in effectum duci possunt.

2. §. Ad hac jus autonomicum aptius exercendum, fundamenta edicti Suae

Maiestati, regis apostoliei constituenda est organisatio catholica coalescens ex

235 www.cimec.ro

ION CÂRJA

viris ecclesiasticis et laicis ac innixa eorurn cooperationi. Specialia statuta organisationis autonomicae cum consensu Episcoporum et cum approbatione Suae Majestatis Regis Apostoliei statuit congressus a Sua Majestate hunc in finem convocatus respectu habito ad jus Patronatus Suae Majestatis et ad organisationem Hierarchicam Ecclesiae Catholicae, necnon convenienter legibus vigentibus Status ac praecipue intra limites hujusce legis.

3. §. Fundus Religionis et Studii, nec non scholae mediae (gymnasia) et

superiores ex his fundis sustentatae, quae hucusque a Ministro Cultus et Publicae Instructionis administrabantur, tradantur curae et administrationi Autonomiae Catholicae.

Autonomia Catholica in perficiendis iis negotiis, quae penes administrationem fundorum fundationumque hucusque supremae resolutioni Suae Majestatis erant reservata vel imposterum erunt reservanda, tenetur resolutionem Suae Majestatis via Ministri Cultus et Publ. Instr. ex sequi.

Quoad gymnasia Autonomiae Catholicae respectu gubernii, idem campus competit, quem leges anni 1883, XXX, §. 41. Statui Catholico Transylvaniensis reservarunt, et quidem ea in extensione, qua ibi viget, vel in posterurn collatis consiliis inter Gubernium et Autonomiam Catholicam vigebit.

Quoad vero scholas Superiores Minister Cultus et Publ. Instr. edicto ordinabit, ut hac scholae salvis juribus et fundatione acquisitis, ex parte Gubernii eo modo tractentur, sicuti ceterae scholae superiores diversarum confesionum autonomia pollentium.

Relate ad traditionem Fundi et fundationum Status Catholici Transsylvaniensis, quae hucusque a Gubernie administrantur, eadem praescriptiones valent, quae hucusque a Gubernie administrantur, eadem praescriptiones valent, quae quoad traditionem fundorum fundatie numque Religionis et Studii in Hungaria hac in lege statuuntur.

4. §. Fundus Universitatis Scientiarum Budapestiensis in statu, quo nunc est,

relinquendus est, donec collatis consiliis inter organisationem autonomicam et Ministrum Cultus et Publ. Instr. definitiva feratur de fundo in posterum administrando et de ratione e rogandi provendus.

Definitiva erit haec decisio tune, si uterque coetus legislationis propositionem Ministri ratam habuerit Sumusque Patronus eam approbaverit.

Fundationes a Ministro Cultus et Publ. Instr. administratae accuratissime investigandae sunt et eae, quae Catholico charactere gaudent, collatis inter Ministrum et Autonomiam consiliis administrationi Autonomiae tradendae erunt.

Relate ad definitivam conventionem idem modus procedendi observandus, qui respectufundationum Universitatis parescriptus est.

Si partes inter se convenire non possent, quaestiones dubiae, nec non omnes postulationes ex traditione fundorum fundationumque emergentes, in

236 www.cimec.ro

Aspecte privind relaţiile Bisericii Române Unite cu Autonomia Catolică maghiară . . .

quantum hae difficultates inter Ministrum Cultus et Publ. Instr. et organisationem autonomicam mutuo consilia componi non possent, aut si ex defectu consensu alterutrius coetus legislationis definitiva decisio abtineri non posset, demum postulationes a quibusdam personis factae, coram judicio ordinaris erunt sine ornni tymbri et taxae solutione decidendae.

In prima instantia deledatur tribunal Regium Budapestiense. Hujusmodi lites a tribunalibus superioribus extra seriem conficiendae sunt.

5. §. Donec organisatio Autonomiae Catholicae surnrnam approbationem

obtinuerit, status juridicus nunc vigens sine ulla mutatione observandus erit. Promulgata autem hac lege Minister Cultus statim procedere et convocationem congressus organisatorii apud Suam Majestatem expetere tenetur: conditis demum vigore hujus legis statutis organisationis autonomicae iisque a Sua Majestate approbatis Minister Cultus tenetur Fundum Religionis et Studii intra unum armum a suprema approbatione computandum administrationi Autonomiae tradere, ceteros au tem fundas etiam tenetur gradatim tradere juxta conscriptiones de bonis, novissimo anno confectas et juxta inventaria existentia.

Autonomia Catholica jure pollet postulandi traditionem alicujus fundi vel fundationis, quae catholicae originis esse asseritur, sed elapsis jam 15 armis ab incepta activitate organisationis autonomicae non aliter, quam via judiciali ordinaria. Ea, quae statuuntur in ultimis verbis §. 4. de fora competenti et de moda procedendi extenduntur etiam ad hujusmodi vindicias.

6. §. Vis hujus legis exceptis regnis consociis ad totum Regnum Hungariae

extenditur. 7. §.

Executia legis Ministro Cultus et Publicae Instructionis committitur.

[Archivio Segreto Vaticano, Fond Segreteria di Stato. Epoca Moderna, Anno 1912, Rubbr. 247, Fasc. 4, ff. 59 r-62v]

237 www.cimec.ro

ION CÂRJA

Aspekte bettreffend die rumanische kirschlische Beziehung mit der ungarischen katolischen Autonomie in die Ende des XIX Jahrhunderts und

der begin des XX Jahrhunderts

- Zusammenfassung -

Dises Artikel handelt iiber ein Problem das zuriickgebracht wurde in die '90 Jahre des XIX Jahrhunderts, mit dem Ursprung in die Revulotion des Jahrres 1848 und die der Dualismus mit Kraft vorwartsgetrieben hat zu die Oberflăche der ungarischen politischen Leben "die katolische Autonomie". Diese Autonomie reprăsentiert ein wahrhaftiger "Streitapfel" in die rumanisch­ungarischen kirchlichen Beziehungen in die begrenzte Periode der inauguration des Dualismus und dem Ersten Weltkrieg. Aber, jenseits der rumarusche oder ungarische Rede auf der thema Autonomie, mindestens so interessant ist auch die dipolmatische pontifikale Position in diese Verhandlung, Angelegentheit die in den verăffentlichten Briefe aus den AnschluB dieses Artikels demonstriert wird.

238 www.cimec.ro