Post on 08-Mar-2023
2
Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României
SOICA, SERGIU
Martiri şi Mărturisitori sub regimul comunist : Eparhia
Greco-Catolică de Lugoj / Sergiu Soica. - Târgu-Lăpuş :
Galaxia Gutenberg, 2013
ISBN 978-973-141-532-1
282(498 Lugoj)
3
Sergiu Soica
Martiri şi mărturisitori sub regimul comunist
Eparhia Greco-Catolică de Lugoj
Galaxia Gutenberg
2013
5
Volumul a apărut în colaborare
şi cu binecuvântarea
Excelenţei Sale Alexandru Mesian,
Episcop Greco-Catolic de Lugoj,
cu ocazia Jubileului de 160 de ani
de la înfiinţarea Episcopiei de Lugoj.
6
Cuprins
Cuvânt introductiv ………………………………………..
9
Introducere ……………………………………………......
24
1. Biografiile martirilor şi mărturisitorilor ……………….. 42
1.1. Episcopul dr. Ioan Bălan ………………………. 42
1.2. Episcopul Ioan Ploscaru ……………………….. 48
Interviu cu Episcopul Ioan Ploscaru …………… 54
1.3. Prepozitul Capitular dr. Nicolae Brînzeu ……… 75
1.4. Canonicul Iosif Vezoc …………………………. 81
1.5. Canonicul Teodor Voştinaru …………………... 87
1.6. Canonicul Ştefan Bălan ………………………... 90
1.7. Preotul Dumitru Sălăgean – vicar general ……... 92
Interviu cu preotul Dumitru Sălăgean …………. 94
1.8. Preotul Vasile Tiut – vicar general …………….. 108
1.9. Iuliu Raţiu, Vicar foraneu al Timişoarei ………. 111
1.10. Preotul Vasile Borda – vicar general ……….... 133
1.11. Emil Puni – vicar general şi provincial iezuit ... 138
Interviu cu preotul Emil Puni ………………... 142
1.12. Preotul Cornel Chira ………………………….. 164
1.13. Protopopul Ioan Cipu ………………………… 169
1.14. Protopopul Valer Paveloniu ………………….. 172
1.15. Protopopul onorific Teodor Miclea ………….. 173
Mărturie ………………………………………. 174
1.16. Protopopul onorific Victor Cupcea …………... 186
1.17. Protopopul Nistor Chişbora …………………... 188
Memoriu autobiografic ……………………….. 189
1.18. Protopopul Ioan Deliman …………………….. 194
1.19. Protopopul onofiric Grigore Oană ……………. 198
1.20. Preotul Dumitru Neda ………………………... 205
1.21. Preotul Petru Pecican …………......................... 207
Interviu cu preotul Petru Pecican …………….. 211
1.22. Preotul Trandafir Silvăşan ……………………. 255
7
1.23. Preotul Nicolae Armean ……………………… 259
1.24. Preotul Ioan Socol ……………………………. 260
1.25. Preotul Ioan Bele ……………………………... 262
1.26. Preotul Ştefan Daniel Berinde ………………... 264
1.27. Preotul Alexandru Crişan …………………….. 267
1.28. Preotul Ioan Crişan …………………………… 268
1.29. Preotul Vasile Albu …………………………... 270
1.30. Preotul Dimitrie Răsădeanu ………………….. 272
1.31. Preotul Enea Patachi ………………………….. 274
1.32. Preotul Alexandru Nistor ……………………... 275
1.33. Preotul Grigore Delia ………………………… 277
1.34. Preotul Florea Deheleanu …………………….. 279
1.35. Preotul Axente Ganga ………………………... 281
Mărturie ………………………………………. 282
1.36. Preotul dr. Petru Suciu ………………………... 285
1.37. Ioan Craşovan ………………………………… 287
1.38. Preotul Corneliu Zasloţi ……………………… 289
1.39. Preotul Virgil Puşcaşiu ……………………….. 291
1.40. Preotul Valer Boeriu ………………………….. 293
1.41. Preotul Aurel Şandru …………………………. 295
1.42. Preotul Viorel Munteanu ……………………... 298
1.43. Preotul Ladislau Teglaşiu …………………….. 300
1.44. Preotul Gheorghe Surdu ……………………… 302
1.45. Traian Ghelner – fiu de preot ………………… 305
1.46. Ioan Toma – laic …………………….………...
307
2. Concluzii ………………………………………………. 309
3. Anexe …..........................................................................
329
Summary …………………………………………………. 339
Zusammenfassung ………………………………………... 343
Riassunto ............................................................................. 347
Bibliografie ………………………………………………..
351
8
Indici ……………………………………………………...
359
Indici de nume ……………………………………… 359
Indici de localităţi …………………………………... 364
Lista figurilor
Figura 1: Clerici ai Episcopiei Greco-Catolice Lugoj în
perioada 1948-1964 …………………………. 309
Figura 2: Vârsta preoţilor la data arestării ...................... 313
Figura 3: Clerici ai Episcopiei de Lugoj în
penitenciarele regimului comunist ………….. 321
Figura 4: Clerici ai Episcopiei de Lugoj în
penitenciarele regimului comunist ………….. 322
Figura 5: Clerici în lagărele de muncă de la Canalul
Dunăre-Marea Neagră ………………………. 323
Figura 6: Clerici în lagărele de muncă din Balta Brăilei 324
Figura 7: Clerici în detenţie – stare civilă şi situaţia
studiilor ……………………………………… 325
Figura 8: Clerici demisionaţi /„nereveniţi” ……………. 326
Lista tabelelor
Tabelul 1: Perioada şi anii de detenţie ai Episcopilor şi
Preoţilor greco-catolici din Episcopia de
Lugoj ………………………………………... 310
Tabelul 2: Clerici ai Episcopiei de Lugoj în
penitenciarele regimului communist ……….. 314
Tabelul 3: Clerici reţinuţi în mănăstiri …………………. 320
9
Cuvânt introductiv
Martir este cel ce mărturiseşte credinţa în Cristos,
acceptând, cu răbdare şi fără împotrivire, chiar şi moartea,
pentru El sau pentru o virtute creştină. Martirajul se mai
numeşte şi „botezul sângelui”, având aceeaşi putere sfinţitoare
ca şi botezul, arătând o stare de har lăuntrică. În toate secolele,
martirii au mărturisit că Biserica este de origine divină şi că este
sfântă, fiindcă Fondatorul Ei este sfânt, chiar dacă oamenii sunt
păcătoşi. Toţi creştinii sunt chemaţi să dea mărturie lui Cristos,
într-o formă sau alta, arătând că „discipolii nu sunt mai presus
decât Stăpânul lor” şi nu se leapădă de El; procedând astfel şi El
îi va mărturisi înaintea Tatălui Său ceresc1. Martirii fac Biserica
credibilă în faţa lumii. Răsplata lor este mare în ceruri2.
Aşa cum precizează Catehismul Bisericii Catolice3, în
faţa lui Pilat, Cristos proclamă că „a venit în lume ca să dea
mărturie adevărului”4. Creştinul nu are a „se ruşina în a da
mărturie Domnului”5. În situaţiile care cer atestarea credinţei,
creştinul trebuie să o mărturisească fără echivoc, după exemplul
Sfântului Paul în faţa judecătorilor. Trebuie să-şi păstreze „un
cuget fără prihană în faţa lui Dumnezeu şi a oamenilor”6.
Datoria creştinilor de a lua parte la viaţa Bisericii îi
determină să acţioneze ca martori ai Evangheliei şi ai
obligaţiilor ce decurg din aceasta. O astfel de mărturie este
1 Luca 12, 8-12.
2 Tertulian Langa, Dicţionar teologic creştin din perspectiva ecumenismului
catolic, Cluj- Napoca, Editura Dacia, 1997, p. 154. 3 Catehismul Bisericii Catolice, nn. 2471, 2472.
4 Ioan 18, 37.
5 II Timotei 1,8.
6 Fapte 24, 16.
10
transmiterea credinţei în cuvinte şi în fapte. Mărturia este un act
de dreptate care stabileşte sau face cunoscut adevărul7.
„Toţi creştinii, oriunde trăiesc, sunt datori să manifeste,
prin exemplul vieţii şi prin mărturia cuvântului, omul cel nou în
care s-au îmbrăcat prin Botez şi puterea Spiritului Sfânt cu care
au fost întăriţi prin Sfântul Mir...”8.
Biserica a adunat cu cea mai mare grijă amintirile celor
care au mers până la capăt mărturisind credinţa. Acestea sunt
„Actele Martirilor”. Ele constituie arhivele adevărului, scrise cu
litere de sânge.
Sfântul Ignaţiu de Antiohia spune: „La nimic nu-mi
folosesc desfătările lumii sau împărăţiile veacului acestuia. Mai
bine îmi este să mor [pentru a mă uni] cu Cristos Isus decât să
domnesc peste marginile pământului. Îl caut pe Acela Care a
murit pentru noi. Îl vreau pe Acela Care a înviat pentru noi.
Clipa naşterii mele se apropie...”9.
Iar Sfântul Policarp spune: „Te binecuvântez că m-ai
învrednicit de ziua aceasta şi de ceasul acesta, m-ai învrednicit
să fiu numărat printre martirii tăi [...]. Ţi-ai păstrat făgăduinţa,
Dumnezeule al fidelităţii şi al adevărului. Pentru acest har şi
pentru toate, Te laud, Te binecuvântez, Te preamăresc prin
Marele Preot veşnic din ceruri, Isus Cristos, Fiul Tău preaiubit.
Prin El, Care vieţuieşte şi domneşte cu Tine şi cu Spiritul Sfânt,
să-Ţi fie mărire acum şi în vecii vecilor. Amin”10
.
* * *
În cei 2000 de ani de istorie a Bisericii, două treimi
dintre martiri au trăit în secolul XX (aproape 27 de milioane
dintr-un total de 40 de milioane, n.a.). Secolul drepturilor
7 Matei 18, 16.
8 Ad gentes 11.
9 Sf. Ignaţiu de Antiohia, Romani 6, 1-2.
10 Sf. Policarp, Mart. 14, 2-3.
11
omului a cauzat moartea multor discipoli ai lui Cristos.
Duminica din 7 mai 2000 a fost ziua de comemorare ecumenică
a martirilor secolului XX, la modul general. Această
comemorare a fost sugerată de Sanctitatea Sa Papa Ioan Paul al
II-lea în Scrisoarea apostolică Tertio millennio adveniente şi s-a
ţinut la Colosseum, în Roma, loc plin de semnificaţii. La această
comemorare au participat reprezentanţi ai diferitelor culte
creştine, amintindu-se exemplul tuturor bărbaţilor şi femeilor
care şi-au dat viaţa pentru Cristos.
Spre marea mea bucurie şi eu am participat la această
comemorare, împreună cu alţi episcopi greco-catolici din
România. Unul dintre aceştia era Arhiepiscopul George Guţiu,
care pentru credinţă a stat în închisoare 14 ani.
Memoria acestor mărturisitori ai credinţei din toate
cultele creştine a transformat ceremonia într-unul din cele mai
importante momente ecumenice din toate timpurile.
La eveniment au participat, alături de Sfântul Părinte
Papa Ioan Paul al II-lea, reprezentanţi ai Patriarhiei Ortodoxe
Ruse, ai Patriarhiilor Ortodoxe din România, Alexandria,
Armenia şi Cilicia, precum şi protestanţi din Bisericile Luterană,
Anglicană, Metodistă, Adventistă, Reformată şi Penticostală.
În discursul rostit cu ocazia comemorării martirilor
secolului XX de la Colosseum, Papa Ioan Paul al II-lea a
afirmat, printre altele: „Noi nu trebuie să îi uităm; mai mult,
trebuie să ne amintim de ei, iar vieţile lor trebuie fixate în scris
pentru posteritate. Numele multora este necunoscut; unele nume
au fost denigrate de către persecutori, care au încercat să
discrediteze martirajul lor; numele altora a fost făcut secret pe
veci chiar de către călăii lor. Creştinii păstrează însă memoria
numărului lor mare”.
Pe martirii secolului XX îi putem încadra în opt
categorii. Lista include catolici, ortodocşi, protestanţi: creştini
care au mărturisit credinţa sub totalitarismul sovietic;
mărturisitori ai credinţei care au fost victimele comunismului în
12
alte ţări europene; mărturisitori ai credinţei care au fost
victimele nazismului şi fascismului; discipoli ai lui Cristos care
şi-au dat viaţa proclamând Evanghelia în Asia şi Oceania;
credincioşi creştini persecutaţi din ură faţă de credinţa catolică;
evanghelizatori în Africa şi Madagascar; creştini care şi-au dat
viaţa din iubire pentru Cristos şi fraţii lor în America;
mărturisitori ai credinţei din diferite părţi ale lumii.
Mărturia, prin valoarea sa, aparţine sferei sacrului în
toată lumea antică, în special întărit lumea ebraică. Totuşi, inima
plinătăţii şi a universalităţii sale poate fi atinsă prin urmarea lui
Cristos. Tatăl, Fiul şi Spiritul Sfânt îşi dau mărturie reciprocă,
relevând misterul trinitar al unităţii divine. Şi vestea cea bună
este mărturie: Isus, mărturisitor viu, Care îndeplineşte misiunea
pe care a primit-o de la Tatăl, primeşte la rândul Său mărturie
indirectă de la Moise şi de la profeţi şi directă de la îngeri, de la
Mama Sa, de la păstori, de la Ioan Botezătorul, de la ucenici, de
la apostoli, de la poporul care îl urmează cu încredere şi plin de
speranţă.
Istoria împărăţiei lui Dumnezeu, istoria Bisericii ia
naştere prin mărturia pe care Isus Cel înviat o dă despre Sine
însuşi. El le apare „femeilor pioase” care, cu fidelitate, îl
urmaseră din Galileea11
, mai ales Măriei Magdalena12
.
El îi apare lui Toma pentru a-1 convinge de prezenţa Sa
în carne şi oase cu dovada tangibilă a învierii Sale13
. Toma, care
acum este capabil să conjuge credinţa cu motivul care
dintotdeauna i-a oferit o înaltă conotaţie14
, este cel care ia o
atitudine de schimbare radicală prin exclamarea profundă şi
instinctivă: „Domnul meu şi Dumnezeul meu!”. Din acel
moment, nu mai sunt dubii. Toate discuţiile, toate precauţiile,
11
Matei 28, 9-10; Luca 24, 8-12. 12
Marcu 16, 9-11; Ioan 20, 11-18. 13
Ioan 20, 26-29. 14
Ioan 11, 16 şi 14, 5.
13
îndoielile despre cine este cu adevărat Isus15
dispar în faţa
evidenţei: cine învie din morţi nu poate să aibă în sine decât
natura divină. Problema este rezolvată. Primul care trece la
acţiune este Petru, care confirmă credinţa sa faţă de fraţii săi16
,
după ce a fost confirmat de învăţătorul Cel înviat, Care i-a cerut
confirmarea triplă de iubire capabilă să şteargă tripla renegare
din zilele pătimirii17
. După câteva zile aceiaşi doisprezece
apostoli care se închiseseră în casă de teamă, cuprinşi de îndoieli
şi ezitări, primesc mărturia Acelui Spirit Sfânt, Care dăduse deja
mărturie despre Isus în cercul reciproc18
. Prima mărturie pe care
Biserica, în calitatea Sa de continuatoare a lui Cristos, o dă după
întoarcerea Fiului la Tatăl este de o extremă simplitate şi
claritate: este mărturia pozitivă a crucii, asociată contramărturiei
lui Iuda, cel care refuză mărturia crucii. Din acel moment
mărturia despre slava lui Isus, Căruia Tatăl I-a încredinţat
creaţia, trece prin intermediul crucii.
Dacă înrădăcinarea Bisericii în Europa a fost marcată de
două secole de martiriu intermitent, de asemenea şi succesiva Sa
expansiune în celelalte părţi ale lumii, după porunca lui Cristos,
are loc nu fără sacrificii şi vărsare de sânge. În acest context se
observă şi un fapt care dă de gândit: acolo unde predicarea
creştinismului nu a fost însoţită de mari sacrificii, de rezistenţă
şi ostilitate, care pot ajunge până la vărsare de sânge, acolo
dezvoltarea creştinismului s-a arătat mai superficială şi mai
puţin profundă. Chiar şi atunci când devine un semn artistic şi
ornamental, crucea păstrează de fapt acea puternică încărcătură a
sa, de sacrificiu al lui Dumnezeu pentru om, al omului pentru
Dumnezeu şi al omului pentru om, în numele lui Dumnezeu.
Tertulian spune: „Sanguis martirorum, semen christianorum”.
15
Matei 16, 15-20; Marcu 27-30; Luca 9, 18-22. 16
Fapte 1, 15-21. 17
Ioan 21, 15-17. 18
Fapte 2, 1-3.
14
Tocmai în acest punct martiriul apare în toată puterea şi
profunzimea misterului care lucrează în el. Iubirea lui
Dumnezeu pentru om este legată de creaţie, rod al iubirii sale.
Dumnezeu nu s-a limitat la crearea universului cu minunăţiile şi
cu miliardele de fiinţe vii: El a voit ca această creaţie să aibă o
conştiinţă făcută după chipul şi asemănarea Creatorului său, iar
această conştiinţă este omul. Dumnezeu i-a rezervat omului o
iubire specială, s-ar spune chiar cu gelozie, o iubire
asemănătoare, ba chiar mai mare decât cea pe care o are tatăl sau
mama pentru fiul lor. El, în calitate de Tată iubitor, care nu face
deosebire între fiii Săi19
, vrea ca, pentru iubirea Sa, ei să se
iubească întocmai ca fraţii, membri ai unei singure familii
mari,20
să se ajute reciproc,21
cu atenţie deosebită faţă de cei
nevoiaşi22
şi să dea mărturie de adevăr şi de iubire Celui Care
le-a fost dătător de viaţă, în acelaşi mod în care El a dat mărturie
Fiului contestat, arestat, biciuit, condamnat, atârnat pe o cruce
pentru ca să-I fie slavă.
Poarta largă a triumfalismului nu conduce către
Dumnezeu. Către Dumnezeu conduce în schimb poarta îngustă,
deschisă către abisurile suferinţei şi uneori chiar ale morţii23
.
Dialectica iubirii are ca element constitutiv dimensiunea
sacrificiului şi a suferinţei. Viaţa martirilor este sub acest aspect
exemplară.
Este vorba, în esenţă, de o suspendare caracterizată de un
proces, accelerat în mod constant, de îndepărtare de centrul
mesajului creştin.
În 1915, mai mult de un milion de armeni creştini din
Imperiul Turc sunt exterminaţi în teribilele marşuri ale foamei.
Climatul belic aruncă tăcerea asupra acestei atrocităţi. Doar
19
1 Petru 1,7. 20
Matei 22, 37-40. 21
Ioan 14, 14. 22
Matei 25, 40. 23
Matei 7, 13-14.
15
Papa Benedict al XV-lea protestează de mai multe ori şi cu
maximă energie împotriva a ceea ce este comis împotriva
armenilor, dar vocea sa răsună în gol. în acelaşi context al
Primului Război Mondial izbucneşte acea Revoluţie rusă care
urmează, deşi mai lent, acelaşi parcurs pe care îl urmase
Revoluţia franceză după 1789: acoperirea unei acţiuni
antireligioase cu o adevărată sau presupusă apărare a
privilegiilor.
Iau naştere astfel, mai întâi în Uniunea Sovietică şi apoi
în Germania, lagăre de concentrare, destinate în primul rând
anulării demnităţii şi apoi eliminării inamicilor politici şi sociali,
cu ideologii diferit prezentate, dar întotdeauna bazate pe
exclusivismul politic şi cultural. Multe din milioanele de deţinuţi
din lagărele de concentrare nu contează dacă sunt de culoare
roşie sau neagră, dar sunt creştini, împotriva cărora se
concentrează aceeaşi ambiguitate de acuze care a însoţit
martiriul creştinilor din Franţa, cu un secol şi jumătate mai
înainte. Chiar şi în acest caz, reconstrucţia istorică a acestor
acuze permite risipirea ambiguităţii. Acestea în fapt, chiar atunci
când în exterior şi formal se referă la altceva, sunt de aceeaşi
natură cu cele adresate creştinilor din Imperiul Roman: creştinii
nu vor să fie adoratori ai cezarului.
Într-un singur an, în 1922, bilanţul tragic al Bisericii
Ortodoxe Ruse înregistra 2691 de preoţi asasinaţi, 1972 de
călugări şi 3447 de monahii.
În Spania, în perioada iunie 1936 - februarie 1937, vor fi
asasinaţi 15 episcopi şi 16755 preoţi, iar 20000 de biserici vor fi
dărâmate sau prădate. A fost o acţiune planificată şi dirijată (în
secolele XIX şi XX) menită să distrugă literalmente Biserica lui
Cristos, chiar la nivelul unei naţiuni24
.
Comunismul, un continuator al „fundamentalismului
revoluţionar ateu” a dus aceeaşi politică faţă de Religie în două
24
Biserica întemniţată, p. 5-7.
16
planuri diferite: al credinţei unde acţionează ca ateu, încercând
să distrugă prezenţa lui Dumnezeu în sufletele oamenilor, adică
drumul deicidului, sau demolarea credinţei. Un al doilea plan
este cel al instituţiei bisericeşti, respectiv al raporturilor cu statul
(legalităţi, subordonări, averi, etc.). Ambele planuri au venit şi
vin în contradicţie cu principiile drepturilor omului, libertăţii de
conştiinţă şi exercitării acestor libertăţi.
Spiritul comunist, ce a inspirat ideologia „revoluţiei
mondiale”, a influenţat în cea mai mare măsură controlul
mondial al luptei antireligioase, în special anticreştine, prin
diferite forme: „mişcarea pentru pace” sau alte forme ale
„solidarităţii mondiale” ateiste.
Începând cu 1917 în Mexic a fost introdusă o legislaţie
anticlericală, iar în 1926 episcopii erau obligaţi să suspende
cultul religios.
Chiar în Germania creştinii sunt tot mai mult încercuiţi,
începând cu anii '30, prin ofensele aduse libertăţii de cult şi apar
germenii martiriului.
După izbucnirea Primului Război Mondial, care,
într-adevăr, reprezintă un moment de cotitură în condiţia
religioasă, dinamica martiriului, mărturia de credinţă, făcută prin
sânge, prezintă caracteristici comune.
În lagărele de exterminare naziste trec mii şi mii de
preoţi, persoane consacrate, laici, pentru că sunt mărturisitori ai
lui Cristos şi lucrători în via Domnului; sunt apoi creştinii de
alte confesiuni; martiriul părintelui Maximilian Kolbe, al lui
Edith Stein şi al pastorului Dietrich Bonhoffer nu reprezintă
decât vârful unui imens aisberg, plin de suferinţă şi de moarte
dar şi de strălucitoare exemple, de mărturie de credinţă până la
vărsarea de sânge.
După 1945 viaţa urmaşilor lui Cristos este caracterizată
de martiriu. Unul din principiile proclamate de Roosevelt în
Carta atlantică şi transpus, şase ani mai apoi, în 1948, în
Declaraţia universală a drepturilor omului, acela al libertăţii
17
de religie, a fost din păcate şi unul dintre cele mai puţin aplicate.
Creştinii continuă să fie supuşi persecuţiilor religioase în ţările
conduse de regimuri comuniste sau acolo unde sunt lupte de
gherilă, care îi au ca protagonişti pe comunişti. Ei, creştinii, dau
mărturie de o credinţă care este în mod constitutiv legată de
cruce: „Cine nu-şi ia crucea ca să Mă urmeze, nu este vrednic de
Mine. Cine caută să-şi păstreze viaţa, o va pierde, iar acela care
îşi va pierde viaţa pentru Mine, o va găsi”25
.
Printre ţările care au avut de dat mărturie de
credinţă în timpul perioadei comuniste se numără şi
România. Creştini din toate confesiunile (ortodocşi,
greco-catolici, romano-catolici, reformaţi, neo-protestanţi) au
fost supuşi la aşa-numita ateizare.
Numărul celor care au suferit prigoana, conform
ultimului catalog al Bisericii Române Unite cu Roma,
Greco-Catolică26
, depăşeşte cifra de 300 de cazuri, aici fiind
vorba strict numai de ierarhii şi preoţii care au trecut prin
închisori datorită hotărârii lor făţişe de a nu-şi renega credinţa.
Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, a
rezistat desfiinţării ei prin silnicie. Această supravieţuire a fost
posibilă datorită eroismului ieşit din comun al Episcopilor ei.
Şapte din cei doisprezece episcopi au murit în închisori şi
domicilii forţate. În afară de clerici au fost persecutaţi pentru
credinţa lor mii sau zeci de mii de credincioşi laici, dar până în
prezent nu au fost adunate decât în mod sporadic mărturii. Au
fost frecvente şi eroice atitudinile de rezistenţă individuale sau
colective ale credincioşilor.
În ciuda prigoanei, a închisorilor şi a morţii, Biserica
Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, a avut tot timpul
continuitate şi Biserica s-a reorganizat în funcţie de condiţiile
speciale existente.
25
Matei 10, 38-39. 26
Ioan Bota, Cicerone Ioniţoiu, Martiri şi mărturisitori ai Bisericii din
România, 1915-1989, Cluj-Napoca, Editura Viaţa Creştină, 2001.
18
Legat de problema trecerii forţate la Ortodoxie, la care
au fost supuşi creştinii greco-catolici începând cu 1948, credem
că este nimerit să amintim gândul părintelui Petru Gherman,
potrivit căruia, pentru cei ce urmăreau descreştinarea României,
nu era vorba deloc despre unirea bisericilor, nici de realizarea
unităţii spirituale a poporului român.
Căci, în lupta lor contra comuniştilor, ortodocşii şi uniţii
s-au aliat. Acest fapt este dovedit de arestările făcute atunci în
rândul laicilor şi preoţilor ortodocşi, la fel ca şi printre uniţi. Cei
1600 de preoţi ortodocşi (...) la fel cu cei 700 de preoţi uniţi,
arestaţi de către instrumentele oarbe ale Moscovei, constituie
cea mai bună probă de solidaritate, pe care nici comuniştii înşişi
nu o pot nega (cf. La Nation Roumaine, 1.2, 1950).
Su fost introduse cauzele de beatificare a 12 martiri ai
secolului XX din Biserica Catolică, de ambele rituri din
România, care au îndurat moartea pentru credinţa lor.
Din Biserica de rit latin au fost introduse dosarele pentru
canonizare: pr. Vladimir Ghika (1873-1954) din Bucureşti;
Mons. Márton Áron, Episcop de Alba-Iulia (1896-1980); Mons.
Anton Durcovici, Episcop de Iaşi (+ 1951); Mons. Bogdánffy
Szilárd-Ignác, Episcop de Oradea (+1953); Mons. Ioan
Scheffler, Episcop de Satu Mare (+1952).
Din Biserica Greco-Catolică au fost introduse dosarele
pentru canonizare: Mons. Valeriu Traian Frenţiu, Episcop de
Oradea (1875-1952); Mons. Iuliu Hossu, Episcop de
Cluj-Gherla (1885-1970); Mons. Alexandru Rusu, Episcop de
Baia-Mare (1884-1963); Mons. Ioan Bălan, Episcop de Lugoj
(1907-1959); Mons. Ioan Suciu, Administrator Apostolic al
Arhidiecezei de Blaj (1907-1959); Mons. Vasile Aftenie,
Episcop Vicar de Bucureşti (1899-1950); Mons. Tit Liviu
Chinezu, Episcop auxiliar de Bucureşti (1904-1955).
Până în prezent, dintre cei enumeraţi mai sus, trei dintre
ei din Biserica Romano-Catolică au fost beatificaţi: Pr. Vladimir
Ghika din Bucureşti a fost ridicat la treapta de fericit la 31
19
august 2013; Mons. Ioan Scheffler, Episcop de Satu Mare a fost
ridicat la treapta de fericit la data de 3 august 2011; Mons.
Szilard Bogdanffy, Episcop de Oradea a fost ridicat la treapta de
fericit la data de 30 octombrie 2010.
Ceilalţi nouă episcopi, din care şapte greco-catolici şi doi
romano-catolici, aşteaptă momentul beatificării lor.
* * *
Prin anul 2011 a fost o iniţiativă a Fundaţiei „St.
Gerhard’s Werk e. V.” din Stuttgart, Germania, a se elabora o
lucrare cu caracter ecumenic, consacrată creştinilor care şi-au
dat viaţa pentru credinţa în Cristos în perioada regimului
comunist din România. S-a plecat de la ideea contribuţiei
româneşti la completarea unor opere similare apărute deja în
diferite ţări ale Europei, în scopul de a sublinia, şi din această
perspectivă, valorile creştine comune ale civilizaţiei europene,
ca temelie şi liant pentru comunitatea europeană aflată în curs de
edificare.
Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică a
salutat cu multă bucurie iniţiativa acestei fundaţii din Stuttgart.
După mai multe întruniri de lucru s-au stabilit criteriile
de selectare a mărturisitorilor credinţei creştine în perspectiva
includerii lor în rândul martirilor sec. XX, precum şi metodele
de lucru în redarea elaborării lucrării.
La ultima întrunire pentru întocmirea Martirologiului
creştin al secolului XX pentru România (care a avut loc la
Bucureşti în perioada 28-29 martie 2003), au fost menţionate din
nou criteriile pentru care o persoană poate fi considerată martir:
moarte violentă sau în închisoare, persecuţii îndurate pentru
Cristos şi pentru Biserică. Acest Martirologiu din România urma
să cuprindă date ale creştinilor romano-catolici, ortodocşi,
greco-catolici şi reformaţi, care au fost martirizaţi.
20
La întocmirea acestui Martirologiu ecumenic din
România am fost ajutaţi de Asociaţia St. Gerhard's Werk e. V.,
de pe lângă Conferinţa Episcopilor Catolici din Germania. Sub
coordonarea acestei asociaţii au avut loc întâlniri cu
reprezentanţi ai celor patru culte religioase (romano-catolici,
ortodocşi, greco-catolici şi reformaţi) la Timişoara, în luna mai
2002, la Suceava în noiembrie 2002, iar în perioada 28-29
martie 2003 la Bucureşti.
În mod individual, fiecare confesiune şi-a adunat date cu
privire la cei care au suferit pentru credinţă în secolul XX. În
unele privinţe au fost anumite confuzii cu privire la delimitarea
celor care au suferit pentru convingerile lor religioase sau pentru
alte motive, de exemplu: politice, naţionale sau de altă natură.
De aceea era necesară o coordonare competentă, în
conformitate cu canoanele Bisericii, pentru ca, pe cât posibil, în
Martirologiu să fie incluşi numai cei care au suferit pentru
credinţă. Cel care, cu multă competenţă s-a ocupat de această
lucrare şi care este îndrăgit de toate confesiunile din România
este Domnul Prelat dr. Helmut Moll de la Köln.
Considerăm că acest Martirologiu, dacă îmi este îngăduit
să-i spun ecumenic, va constitui un model pentru toţi creştinii,
de a vedea că „toţi cei care mărturisesc credinţa în Cristos, cu
răbdare, fără împotrivire, acceptând chiar moartea pentru El”
devin martiri, indiferent dacă au fost catolici, ortodocşi,
reformaţi, anglicani sau de altă confesiune.
Pentru întocmirea Martirologiului, privitor la Bisericile
din România, fiecare Biserică a prezentat un număr estimativ de
persoane, pe care le consideră a fi martiri sau mărturisitori. La
întâlnirea de la Bucureşti (amintită mai sus) au fost propuşi
pentru includerea în Martirologiul ecumenic 340 de membri ai
Bisericilor amintite: din Biserica Ortodoxă - 120, din Biserica
Romano-Catolică - 50, din Biserica Greco-Catolică - 150, din
Bisericile Evanghelice - 20. S-a stabilit publicarea unei cărţi
comune pentru întreaga Biserică Creştină din România. În
21
ianuarie 2004, reprezentanţii Bisericilor din România s-au
întâlnit tot la Bucureşti. În luna mai a aceluiaşi an a avut loc
întâlnirea pentru concluzii.
Considerăm oportun să vă prezentăm şi o mărturie a
Excelenţei Sale Monseniorul Ioan Suciu, Episcop
greco-catolic român martir. Episcopul Suciu s-a născut la 3
decembrie 1907. Greco-catolic român, a fost hirotonit preot la
29 noiembrie 1931; în 20 iulie 1940, a fost numit Episcop
auxiliar de Oradea Mare şi în 1946, Administrator Apostolic al
Arhidiecezei de Blaj.
Monseniorul Suciu a ţinut o serie de conferinţe în
principalele oraşe ale României, cu ocazia cărora a declarat
imposibilitatea unui acord între creştinism şi materialismul ateu.
La 24 mai 1950 a fost dus în închisoare la Sighet, unde a suferit
înfometare, frig şi boli, împreună cu numeroase torturi. La 27
iunie 1953 Episcopul Ioan Suciu a murit în închisoare.
În două scrisori adresate credincioşilor la data de 5,
respectiv 13 octombrie 1948, afirma: „Pentru Biserica Română
Unită a sosit Vinerea Sfântă! Acum, iubiţi credincioşi, avem
ocazia să arătăm dacă aparţinem lui Cristos sau dacă suntem de
partea lui Iuda, trădătorul... Nu vă lăsaţi înşelaţi de cuvinte
deşarte, de comitete, de promisiuni, de minciuni, ci rămâneţi tari
în credinţa pentru care părinţii şi străbunii voştri şi-au vărsat
propriul sânge... Nu-L putem vinde pe Cristos şi nici Biserica...
Dacă vă vor lua bisericile, rugaţi-vă Domnului cum au făcut-o
primii creştini când împăraţii păgâni distrugeau locurile lor de
rugăciune şi ardeau cărţile lor sfinte”27
.
În ciuda celor mai îngrozitoare persecuţii creştine din
istoria sa de peste 2000 de ani, în special din cel de-al XX-lea
veac, Biserica întemeiată de Cristos nu a fost învinsă.
Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică care în
anul 1948 a fost complet desfiinţată prin Decretul de Lege 358
27
Biserica Română Unită, Madrid, 1952, p. 330-333.
22
din 1 decembrie 1948 şi care a stat înmormântată timp de 41 de
ani, a Înviat! Prin Decretul de Lege nr. 9 din 31 decembrie 1989
a fost pusă în toate drepturile. „Porţile iadului s-au sfărâmat”.
Puterea ateo-comunistă din România s-a risipit aşa cum se
risipeşte fumul...
În preambulul Decretului Lege nr. 9/31 decembrie 1989
se arată următoarele: „Punerea în afara legii a Bisericii Române
Unite cu Roma, a fost un act politic anticonstituţional, ilegal,
abuziv şi represiv, antinaţional, antidemocratic, şi anticreştin,
impus de Partidul Comunist şi de Guvernul României”; ca atare,
aşa-zisa „revenire” a unor credincioşi sau a unor preoţi
greco-catolici la Biserica Ortodoxă este nulă şi neavenită.
În Martirologiul ecumenic din România urma să fie
incluşi martiri a patru confesiuni: greco-catolici,
romano-catolici, ortodocşi şi reformaţi.
Această lucrare a apărut în anul 2007 cu denumirea:
„Martiri pentru Hristos, din România, în perioada regimului
comunist” la Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii
Ortodoxe Române, Editura Bucureşti, 2007.
Biserica Greco-Catolică a colaborat de la început, activ,
la elaborarea documentaţiei pentru acest volum dar nu a reuşit să
finalizeze redactarea biografiilor până în momentul redactării
acelei ediţii şi din cauza aceasta martirii nu sunt cuprinşi.
Biserica Greco-Catolică Română deja a identificat şi
întocmit biografii a acelora care şi-au dat viaţa ca martiri ai
credinţei în Cristos, şi urmează ca în curând să apară volumul
„Martiri şi mărturisitori pentru Cristos, din Biserica Română
Unită cu Roma în perioada regimului comunist”.
Prezenta lucrare cuprinde doar martiri şi
mărturisitori din Eparhia de Lugoj, şi este parte din
Martirologiul acestei Biserici.
Cel care s-a ocupat mai mult pentru a aduna date despre
persoanele cuprinse în acest volum şi care este autorul acestei
importante lucrări, este Dl. dr. Sergiu Soica, specialist în istorie
23
contemporană. Cu multă pasiune şi dăruire a studiat şi a cules
date exacte din Arhivele Naţionale ale României, CNSAS şi
IICCMER – Bucureşti.
Dl. dr. Sergiu Soica a mai scris lucrări despre perioada
persecuţiei Bisericii Române Unite. Acest martirologiu al
Eparhiei Lugojului este primul de acest fel din Biserica Română
Unită. Urmează ca fiecare eparhie să-şi întocmească o astfel de
lucrare iar toate cele cinci volume vor constitui Martirologiul
Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică din perioada
de persecuţie ateo-comunistă. De asemenea aceste lucrări vor
completa volumul: „Martiri pentru Cristos din România în
perioada regimului comunist” ediţia 2007 – Bucureşti.
Cu această ocazie aducem mulţumiri Asociaţiei
„Renovabis” din Germania pentru contribuţia la apariţia acestui
volum „Martiri şi mărturisitori sub regimul comunist. Eparhia
Greco-Catolică de Lugoj”.
O deosebită recunoştinţă aducem D-lui dr. Sergiu Soica
pentru această lucrare monumentală a martirilor şi
mărturisitorilor credinţei în Cristos şi Biserica Sa.
Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică a
înviat! Ea şi-a reluat activitatea în sânul poporului român după
cumplita persecuţie din secolul trecut, mai întinerită, într-o
perioadă de primăvară creştină. Aceasta demonstrează încă o
dată în plus că întemeietorul Bisericii, Isus Cristos Dumnezeu va
rămâne cu Biserica Sa până la sfârşitul lumii. „Iată eu rămân cu
voi până la sfârşitul veacurilor” (Matei 28, 20).
Toate spre mai mare mărirea lui Dumnezeu!
Lugoj, 8 septembrie 2013
Alexandru MESIAN,
Episcop de Lugoj
24
Introducere
„Nu-i altar ca tancul să nu-l sfărâme!
– Vă-nşelaţi că şi noi avem arme!
– Cum, speraţi în câinii din apus?
– Nu sperăm decât în Cel de sus!
Arma noastră îi ruga şi credinţa
Iar martiriul nostru-i biruinţa,
Ce pe toţi tiranii i-a răpus!
–Poţi să crezi şi-n pietre să te-nchini
Până scuipi şi crezuri şi plămâni,
Doar pe Papa ţi-am cerut să-l dai!
–Nu doreşti, doar capul să mi-l tai
Şi-aceasta din facere de bine (!).
– Facem noi martiri şi răstigniţi din tine
Şi-o să-ţi dau eu arme dacă n-ai!”
Episcop Ioan Ploscaru28
Sfântul Părinte, Papa Ioan Paul al II-lea, în Scrisoarea
Apostolică „Tertio Millennio Adveniente” afirma: „Biserica din
primele veacuri s-a născut din sângele martirilor: «Sanguis
martyrum - semen christianorum» (Tertulian, Apol., 50, 13:
CCL I, 171). Evenimentele istorice legate de figura lui
Constantin cel Mare n-ar fi putut niciodată garanta Bisericii o
dezvoltare ca aceea care s-a realizat în primul mileniu dacă n-ar
fi fost sămânţa martirilor şi patrimoniul de sfinţenie care au
caracterizat primele generaţii creştine. La sfârşitul celui de-al
doilea mileniu, Biserica a devenit din nou o Biserică a
martirilor. Persecuţiile împotriva credincioşilor – preoţi,
călugări şi laici – au răspândit din belşug sămânţa martiriului în
28
Ioan Andrei [Ioan Ploscaru], Cruci de gratii, Timişoara, Edit. Helicon,
1993, Anchetatorul, pp. 47-53.
25
diferite părţi ale lumii. Mărturia adusă lui Cristos până la sânge
a devenit un patrimoniu comun catolicilor, ortodocşilor,
anglicanilor şi protestanţilor, după cum observa deja Paul al
VI-lea în omilia sa la canonizarea martirilor din Uganda (AAS
56, 1964, pag. 906.)”29
.
Atât pentru istoria Bisericii Greco-Catolice cât şi pentru
istoria României, secolul XX, mai precis anul 1948 este anul în
care comunismul „şi-a intrat în drepturi în totalitate”. În această
perioadă România a rămas fără opoziţie politică, datorită
procesului împotriva Partidului Naţional Ţărănesc din octombrie
1947 şi prin auto-dizolvarea Partidului Naţional Liberal. Prin
guvernul comunist pro-sovietic condus de Petru Groza şi prin
Parlamentul dominat de comunişti în urma alegerilor din
noiembrie 1946, dar mai ales după abdicarea forţată a Regelui
Mihai din 30 decembrie 1947, societatea românească a intrat
într-o sferă a schimbărilor. Din anul 1948 noua conducere a
României a schimbat orientarea geo-politică şi ideologică: în
locul modelului occidental, fiind instituit cel sovietic.
Prin instalarea din 6 martie 1945 a guvernului Groza, a
început planul pentru desfiinţarea Bisericii Greco-Catolice, după
un scenariu conceput la Moscova. Acest scenariu, pentru prima
dată, s-a produs în Ucraina, în cadrul unui „sinod” care s-a
desfăşurat în 8-10 martie 1946 la Lwow, în care s-a hotărât să
fie „primiţi” greco-catolicii ucraineni în Biserica Ortodoxă. În
anul 1948 scenariul aplicat în Ucraina s-a transferat în
România30
.
Presiunile regimului comunist au devenit mai dure, din
anul 1947, când guvernul Groza a cenzurat sau a interzis
publicaţiile Bisericii Greco-Catolice, începându-se arestări
29
Papa Ioan Paul al II-a, Scrisoare Apostolică: Tertio Millennio Adveniente,
accesibilă online http://www.magisteriu.ro/tertio-millennio-adveniente-1994/
(21 septembrie 2013). 30
Cornel Sigmirean, Intelectualitatea ecleziastică Preoţii Blajului
(1806-1948), Târgu-Mureş, Edit. Universităţii Petru Maior, 2007, p. 44.
26
masive în rândul preoţilor sub pretextul că au susţinut „partidele
reacţionare”, în special PNŢ. Învăţământul confesional a fost
grav afectat, acest fapt fiind stipulat în art. 27 al Constituţiei din
1948: „[...] nici o confesiune, congregaţie sau comunitate
religioasă nu poate deschide sau întreţine instituţii de învăţământ
general, ci numai şcoli speciale pentru pregătirea personalului
cultului sub controlul statului”. Decretul-Lege nr. 175, din 3
august 1948, stipula reorganizarea învăţământului, astfel încât
toate şcolile confesionale sau particulare au devenit şcoli de stat.
Decretul nr. 176 din 1948 a prevăzut trecerea în proprietatea
statului a bunurilor bisericilor, congregaţiilor, comunităţilor sau
particularilor, care fuseseră folosite pentru funcţionarea
instituţiilor de învăţământ. Denunţarea Concordatului încheiat
între România şi Sfântul Scaun în 12 iunie 1929, s-a produs prin
Decretul nr. 151 din 19 iulie 1948, aceasta fiind o altă măsură a
guvernului comunist care a afectat Biserica Română Unită. O
măsură legislativă care a afectat această Biserică a fost Legea
Cultelor din 4 august 1948, care în art. 40 stipula: „nici un cult
religios nu poate întreţine legături cu persoane sau instituţii din
afara teritoriului ţării, fără acordul oficial al Guvernului”31
.
Astfel, pentru a comunica cu Sfântul Scaun, Biserica
Greco-Catolică din România trebuia să aibă acordul
Prim-ministrului Petru Groza, Ministrului Cultelor, Stanciu
Stoian şi Ministrului de Externe, Ana Pauker.
Mai mult, pentru interzicerea şi desfiinţarea Bisericii
Greco-Catolice a fost nevoie de câteva decizii luate de regimul
comunist. Unul dintre cele mai importante documente a fost un
plan pus la punct în şedinţa de la Ministerul Cultelor din 29
august 1948; aici s-a constituit comisia compusă din: Ministrul
Stanciu Stoian, Marin Jianu – Ministru Adjunct la Ministerul de
Interne, Mihalache de la Ministerul Informaţiilor şi Ioan Olteanu
31
Octavian Roske (coordonator), Enciclopedia Regimului Comunist,
Represiunea, Vol. A-E, Colecţia Enciclopedii, Bucureşti, Edit. Institutul
Naţional pentru Studiul Totalitarismului, 2011, pp. 186-189.
27
de la Direcţia Organizatorică a CC din PCR. Această comisie a
luat în discuţie planul „unificării” religioase şi s-au discutat
următoarele: „1. Luare de măsuri concrete pentru aplicarea legii
cultelor şi în special a articolului 22 din lege.
Fixarea numărului eparhiilor episcopale pentru fiecare
cult, pe principiul ca fiecare eparhie să aibă sub administrarea şi
păstorirea sa circa 700.000 credincioşi, conform planului care
după declaraţia D-lui Ministru a fost văzut şi aprobat de
Secretariatul Partidului nostru.
S-au fixat conform acestui principiu: pentru ortodocşi 17
episcopii, în loc de 18 cât avea până în prezent, episcopia de
Suceava unindu-se cu cea de Maramureş, cu sediul la Suceava;
pentru cultul greco-catolic 2 episcopii în loc de 6; pentru cultul
romano-catolic 1 episcopie la Cluj şi 1 supraintendentă la
Oradea; pentru cultul luteran 1 episcopie la Sibiu şi 1
supraintendentă la Arad; etc.
În acest sens a fost întocmit un proiect de decret al
Prezidiului, prin care se fixează numărul episcopiilor şi
episcopilor ce vor rămâne. Episcopul Ioan Suciu de la Blaj, fiind
numit printr-o decizie dată de Ministerul Cultelor poate fi
revocat mai uşor, revocându-se această decizie, el nefiind numit
de către Papa de la Roma.
Pe baza legii cultelor episcopii rămaşi fără eparhii vor fi
pensionaţi fiind toţi peste 60 de ani, şi în acest sens s-a întocmit
şi decretul de pensionare a lor.
Aceste prime măsuri urmează să fie luate pe cale
administrativă, şi vom avea ca rezultat reducerea numărului
episcopilor şi deci şi reducerea forţei lor propagandistice pe
teren.
După aceste măsuri luate pe linie administrativă urmează
începerea acţiunii propriu-zise de unificare pe teren.
Cum a fost concepută în planul Ministerului aceasta?
a). Iniţierea unei conferinţe la Cluj, la care să participe
delegaţi (preoţi) din fiecare judeţ câte unul sau doi, unde
28
să se pună în discuţie şi să se hotărască unirea Bisericii
Greco-Catolice cu cea Ortodoxă.
b). Din fiecare judeţ un preot va vizita pe toţi preoţii
greco-catolici din judeţ şi care vor semna o delegaţie pe
care ei o vor da unui preot de încredere, care să-i
reprezinte la această conferinţă.
c). După ce se va hotărî unificarea ei vor lansa o pastorală
către populaţia greco-catolică în sensul de a se uni cu
Biserica Ortodoxă, începându-se în urma acestui fapt o
campanie de propagandă prin presă, radio şi organizaţiile
politice. În acest sens au fost întocmite atât delegaţia care
urmează a fi semnată de preoţi cât şi chemarea către
poporul greco-catolic, pentru a lăsa conferinţei o portiţă
deschisă de a interpreta într-un fel sau altul, această
chemare. În urma discuţiilor acestor propuneri, noi am
căzut de acord făcând următoarele propuneri:
După luarea măsurilor pe linie administrativă, acţiunea
trebuie începută imediat, concomitent în toate judeţele, ceea ce
comportă o cunoaştere cât mai precisă a atmosferei în masă, a
atitudinii preoţilor care să înceapă acţiunea. Ministerul Cultelor
nu este încă în măsură să cunoască aceasta, deoarece
informaţiile asupra atmosferei sunt vagi, iar atmosfera între
preoţi nu este cunoscută şi nici preoţii care ar fi dispuşi să
înceapă acţiunea nu sunt cunoscuţi.
Dacă am începe această acţiune de unificare a bisericii,
foarte importantă şi în acelaşi timp şi delicată, care comportă o
bună organizare şi pregătire până în cele mai mici amănunte,
poate să ne aducă surprize neplăcute, atunci când nu
îndeplineşte condiţiunile de mai sus.
Comisia nu a putut să ia o hotărâre concretă în vederea
începerii acţiunii, fără o prealabilă informare cât mai exactă
asupra stării de spirit, în mijlocul maselor şi clerului catolic în
legătură cu această problemă. Noi am făcut următoarele
propuneri:
29
- Informarea pe teren asupra atmosferei ce domneşte între
credincioşi în legătură cu unificarea.
- Cunoaşterea precisă a judeţelor cu populaţie
greco-catolică.
- A cunoaşte în câte comune din fiecare judeţ există
populaţie greco-catolică şi în ce număr.
- Câţi preoţi greco-catolici există în fiecare judeţ (pe
comune).
- Pe care preoţi, protopopi sau episcopi am putea conta că
vor merge alături de acţiune, şi care sunt cei mai
periculoşi.
Pentru a şti toate acestea noi am propus ca Ministerul
Cultelor să facă rost de o astfel de statistică, iar pentru a putea
şti atmosfera între populaţie, Ministerul de Interne prin organele
de siguranţă, Tov. Jianu şi-a luat angajamentul să culeagă de
urgenţă datele în acest sens.
Pentru ca comisia să poată şti şi controla toate acestea, eu
propun ca să se formeze un colectiv din vreo 10 tovarăşi de
încredere din aparatul central, care pe timp de circa 10 – 15 zile
să-i deplasăm în judeţele cele arătate mai sus, pentru a fi
informaţi şi ajutaţi concret în cunoaşterea situaţiei de pe teren.
Eu cred că pentru a pregăti şi organiza această acţiune este
absolut nevoie să cunoaştem pe ce ne putem baza jos şi pe ce să
clădim planul nostru pentru începerea acestei acţiuni, pripeală
care se manifestă la Ministerul Cultelor şi începerea acţiunii fără
o prealabilă pregătire nu va aduce grave prejudicii politice.
(semnat Ioan Olteanu)”32
După acest plan de „unificare religioasă” al regimului
comunist din România, a fost aplicată Legea Cultelor în care o
Episcopie să poată funcţiona avea nevoie de 700.000 de
credincioşi, ceea ce a însemnat că în Biserica Greco-Catolică
32
Arhivele Naţionale ale României (ANR), Bucureşti, Fond CC al PCR,
Administrativ Politică, Dosar nr. 11 din 1948, Dare de seamă asupra şedinţei
de la Ministerul Cultelor 29 august 1948, filele 1-3.
30
puteau fi doar două Episcopii, deoarece în anul 1948, conform
Anuarului Pontifical erau 1.600.857 credincioşi33
. Legea şi-a
făcut efectul în septembrie 1948 când Episcopii Ioan Bălan,
Alexandru Rusu şi Valeriu Traian Frenţiu au fost pensionaţi, iar
Episcopul Ioan Suciu nu a mai fost recunoscut de regimul
comunist. Lunile octombrie-decembrie ale anului 1948 au avut
semnificaţii importante pentru această Biserică. În oraşul
Cluj-Napoca, la 1 octombrie, s-a format un pseudo-sinod
(precum cel din Ucraina), compus din 37 de clerici greco-
catolici care au semnat adeziunea de trecere la Biserica
Ortodoxă Română. A doua zi, la 2 octombrie 1948, Episcopul
Iuliu Hossu a excomunicat preoţii participanţi la acest sinod. În
acest context, la sfârşitul lunii octombrie 1948, Episcopii şi
elitele Bisericii Greco-Catolice au fost arestate, astfel că după
aceste arestări a urmat scoaterea în afara legii a Bisericii
Greco-Catolice, prin Decretul nr. 358 din 1 decembrie 1948.
În acel moment (din anul 1948), Biserica Greco-Catolică
avea 1.900 parohii şi aproximativ 1.000 filii, cu 1.900 biserici,
1.835 preoţi, 9 ordine călugăreşti, 28 de case, 424 călugări şi
călugăriţe, 20 şcoli liceale pentru băieţi cu 3.352 internişti, 14
licee de fete cu 2.800 interniste, 4 azile şi orfelinate, 6 tipografii
ce imprimau 20 de reviste săptămânale şi lunare în aproximativ
250.000 de exemplare34
. Tot în această perioadă Biserica
Greco-Catolică din Banat, cu sediul episcopal la Lugoj, conform
Anuarului Pontifical, avea: 213 biserici (din care 22 erau
capele), 235 parohii, 208 preoţi, 19 seminarişti, 127.763
credincioşi35
. Astfel s-a ajuns ca un an mai târziu, din anul 1949,
să se interzică menţionarea în actele de stare civilă a confesiunii
greco-catolice.
33
Annuario Pontificio, Roma, Tipografia Poliglotta Vaticana, 1948. 34
Cornel Sigmirean, Intelectualitatea ecleziastică Preoţii Blajului (1806-
1948), 2007, p. 45. 35
Annuario Pontificio, 1948, Roma, p. 241.
31
Urmare a Decretului de desfiinţare a Bisericii
Greco-Catolice 59 clerici greco-catolici (27,96%) din cei 211
preoţi ai Episcopiei Greco-Catolice de Lugoj identificaţi, au
devenit preoţi ai Bisericii Ortodoxe, 152 preoţi (în proporţie de
72,03%), au protestat împotriva trecerii la Biserica Ortodoxă, 46
de preoţi au ajuns în penitenciarele comuniste (deci 21,80%), iar
106 preoţi s-au opus „unificării religioase”, prin diferite forme
(adică 50,23%).
În această perioadă a anilor 1948-1965 au fost
identificaţi 46 de preoţi greco-catolici din Banat care au trecut
prin închisorile comuniste. Aceşti clerici au avut punct de
pornire Penitenciarul Timişoara şi cel din Lugoj. De aici au fost
tranzitaţi spre alte închisori şi lagăre de muncă. Nouă clerici ai
Episcopiei de Lugoj au ajuns la penitenciarul de maximă
siguranţă din Sighet. Considerat „închisoarea elitelor” a fost
pentru clerul Bisericii Greco-Catolice cea mai grea detenţie. Pe
lângă foştii politicieni din perioada interbelică, a doua mare
categorie a deţinuţilor politici din acest penitenciar, a fost cea a
ierarhilor şi preoţilor greco-catolici. Aceştia au ajuns la colonia
„Dunărea” cum era denumită în documentele regimului
comunist, conform Deciziei nr. 64, din 14 ianuarie 1950, a
Ministerului Afacerilor Interne36
. În acest penitenciar au încetat
din viaţă trei Episcopi Greco-Catolici: Episcopul Valeriu Traian
Frenţiu, Episcopul Ioan Suciu şi Episcopul Tit Liviu Chinezu.
Pe lângă regimul extrem de sever, ierarhii şi preoţii
greco-catolici au fost contactaţi de nenumărate ori de Securitate
pentru a renunţa la credinţa lor şi astfel puteau fi liberi. Aceste
demersuri au mai fost întâlnite de elitele greco-catolice în
domicilie obligatorii anterioare, sau posterioare perioadei
detenţiei de la Sighet.
36
Arhiva Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii
(ACNSAS), Dosar 55, Note privind internarea unor persoane în colonii de
muncă, Vol. 54, Decizia nr. 64, a Ministerului Afacerilor Interne, Evidenţa
specială „Dunărea”, fila 22.
32
Închisoare din Sighet a fost aleasă pentru detenţia elitei
politice şi religioase din perioada interbelică datorită zonei
geografice, deoarece era aproape de frontiera sovietică, dar
putem afirma şi datorită stilului de construcţie al închisorii;
sistemul celular asigura condiţiile izolării şi separării totale a
deţinuţilor politici.
Penitenciarul Sighet s-a deosebit de restul penitenciarelor
din ţară prin: izolare37
, foame38
şi frig39
. Scopul acestui
penitenciar, ca de altfel întreg sistem carceral din România, a
fost dezumanizarea şi în final exterminarea deţinuţilor.
În perioada anilor 1950-1955, deţinuţii de la Sighet au
pierdut orice contact cu exteriorul, întrucât nu a existat
posibilitatea comunicării cu exteriorul din acest penitenciar.
Regimul de detenţie a fost stabilit de Ministerul Afacerilor
Interne; exista un regulament diferit, faţă de alte penitenciare.
Penitenciarul Sighet Principal a avut cea mai ridicată rată
a mortalităţii în cadrul sistemului de detenţie românesc.
Trupurile deţinuţilor decedaţi au fost transportate în timpul
nopţii cu o căruţă la marginea Sighetului şi aruncate în gropi
comune, lăsate anonime cu scopul de a nu li se recunoaşte
mormântul. Astfel în aceste locuri au ajuns elitele Bisericii
Greco-Catolice decedate la Sighet. Eliberarea clericilor
greco-catolici din acest penitenciar în anul 1955, nu a durat mult
deoarece au fost rearestaţi şi ţinuţi în alte locuri de detenţie.
Alte locuri de detenţie pentru clerul Episcopiei Lugojene,
mai puţin cunoscute, au fost lagărele de muncă. Prin aceste
lagăre regimul comunist, a urmărit izolarea peroanelor care se
opuneau regimului şi societăţii comuniste. „Avantajele”
37
Ioan Ploscaru a stat izolat în acest penitenciar timp de 2 ani. Cf. Ioan
Ploscaru, Lanţuri şi teroare, Timişoara, Edit. Signata, 1994, p. 147. 38
Ibidem, p. 123. 39
Episcopul Tit Liviu Chinezu a murit în acest penitenciar îngheţat de frig, în
15 ianuarie 1955. Cf. Adrian Podar, Episcopul Tit Liviu Chinezu,
Târgu-Lăpuş, Edit. Galaxia Gutenberg, 2012, p. 34.
33
lagărelor erau diverse: pedepsirea, reeducarea, exterminarea
persoanelor ce opuneau rezistenţă, terorizarea populaţiei, dar şi
obţinerea unei forţe de muncă gratuite40
.
În România au funcţionat, în perioada 1945-1964,
următoarele tipuri de lagăre: Lagărele de Internare, acestea au
funcţionat în perioada 1945-1947, în care exista „o libertate” şi
munca nu era obligatorie; Unităţile şi coloniile de muncă – au
fost înfiinţare prin Decretul 6 din anul 1950, iar prin HCM nr.
1554 din anul 1952 au fost transformate în colonii de muncă.
Scopul acestora a fost izolarea, reeducarea şi exploatarea prin
muncă. În aceste unităţi regimul de detenţie a fost unul de o
duritate extremă. Muncile deţinuţilor au fost dificile (în mină,
construcţii de diguri, în deltă recoltatul stufului şi a papurii), în
timp ce alimentaţia era insuficientă. Din această categorie fac
parte: Canalul Dunăre-Marea Neagră, Minele din Nordul ţării şi
Balta Brăilei. O altă categorie a acestor lagăre au fost Centrele
de triere în care deţinuţii urmau să fie trimişi la diferite lagăre
din ţară.
Lucrările la Coloniile de muncă de la Canalul
Dunăre-Marea Neagră au început să funcţioneze din 15 iulie
1949. Acest canal acoperea un traseu cu o lungime între 65-70
de kilometri. Construcţia acestui canal a fost pentru Statul
comunist prilejul de a lichida elitele ţării. La început construcţia
Canalului s-a făcut cu mijloace rudimentare. În lagăre, munca
consta în lucrări de excavaţii (cu lopata), transportul pământului
(cu roaba), sfărâmarea pietrei (cu barosul), construirea căilor
ferate, barăci (pentru deţinuţi), clădiri (pentru administraţie), iar
utilajele mecanice destinate Canalului au fost foarte puţine41
. La
Canalul Dunăre-Marea Neagră au fost 8 clerici ai Episcopiei de
Lugoj.
40
Dennis Deletant, România sub regimul comunist, Bucureşti, Edit. Fundaţia
Academia Civică, 2010, p. 113. 41
Adrian Oprescu, Vărul Alexandru şi alte povestiri adevărate, Bucureşti,
Edit. Humanitas, Colecţia Memorii Jurnale, 2008, pag 215.
34
În Coloniile de muncă din Balta Brăilei le lângă deţinuţi
politici au fost şi opt preoţi greco-catolici Episcopia din Lugoj.
Aceştia au muncit în agricultură, la construcţii de diguri din
pământ pentru desecarea terenurilor inundabile şi la recoltarea
stufului şi a papurii.
Pe lângă lagărele de muncă şi Penitenciarul Sighet
Principal, unde au fot reţinuţi clericii ai Episcopiei de Lugoj,
mai pot fi amintite şi alte locuri de detenţie: Aiud, Arad,
Borzeşti, Botoşani, Caransebeş, Cluj-Napoca, Codlea, C.T.
Văcăreşti, Dej, Galaţi, Gherla, Jilava, Lugoj, Oneşti, Oradea,
Piteşti, Satu Mare, Timişoara, Uranus şi altele.
Sistemul carceral din România regimului comunist a
reuşit să transforme elitele greco-catolice în victime; putem
afirma că au frânt destine, dar nu le-a înfrânt. Penitenciarele şi
lagărele de muncă au devenit loc pentru distrugere, tortură şi
reeducare celor ce se s-au opus regimului „democrat popular”.
Agresiunea fizică şi morală asupra deţinuţilor, s-a repercutat şi
asupra rudelor şi apropiaţilor acestora. Rezultatul a fost
demoralizarea celor care nu au fost victime directe ale
represiunii, dar care puteau deveni oricând. Teroarea, ca mod de
guvernare în sistemele totalitare, a produs suferinţă, dar,
totodată, a făcut să răspândească în societate o frică continuă.
Astfel s-a ajuns la un popor intimidat, precum remarca istoricul
Dennis Deletant: „frica devenise o a doua natură”42
.
În tot acest timp atitudinea Bisericii Greco-Catolice a
fost foarte clară. Episcopii acestei Biserici, din anul 1948 au
văzut pericolul ce se abate asupra Bisericii Române Unite cu
Roma. Ei au înaintat memorii autorităţilor de stat, prin care
aduceau la cunoştinţă că în calitatea lor de episcopi, împreună cu
preoţii şi credincioşii acestei Biserici, preferă să moară, decât să
se lepede de credinţa catolică şi de Sfântul Părinte, Papa de la
42
Dennis Deletant, România sub regimul comunist, Bucureşti, p. 221.
35
Roma. Au acceptat suferinţele la care au fost supuşi de regimul
comunist.
După 7 ani de detenţie, trei dintre Episcopii care au
supravieţuit: Alexandru Rusu, Iuliu Hossu şi Ioan Bălan, au
înaintat, între anii 1955-1956, memorii autorităţilor de Stat, prin
care au cerut „repararea greşelii” din 1948, dar fără nici un
rezultat. Aceste memorii au avut următoarele consecinţe:
Episcopul Alexandru Rusu a fost condamnat, astfel a decedat în
detenţie la penitenciarul din Gherla. Episcopii Ioan Bălan şi
Iuliu Hossu au continuat să revendice dreptul Bisericii până în
ultima clipă a vieţii lor.
Cu toate acestea Biserica Română Unită se poate mândri
cu faptul că niciunul din cei 6 Episcopi de atunci nu au acceptat
trecerea la ortodoxie. Împreună cu elita intelectuală a vremii, cu
tărani şi muncitori, deopotrivă bărbati şi femei, dar şi cu o
minoritate de preoţi şi credinciosi ortodocsi curajosi, preoţii şi
ierarhii uniti vor umple rândurile închisorilor şi lagărelor
comuniste43
.
Următorii Episcopii ai BRU consacraţi clandestin
(printre care şi Episcopul Ioan Ploscaru), care au luat locul celor
arestaţi în octombrie 1948, au declarat că nu vor renunţa
niciodată la convingerile lor religioase. Credeau că prin
atitudinea lor îşi asigură nu numai mântuirea sufletului propriu,
ci slujesc şi intereselor neamului românesc, cum le-au slujit toţi
care au avut curajul să înfrunte stalinismul şi metodele impuse
de acest regim. Şi aceşti episcopi consacraţi clandestin au
executat fiecare diferite pedepse de detenţie44
.
43
Carmen A. Bărbat, Arc peste timp - Biserica Română Unită cu Roma
(Greco-Catolică), în revista Observatorul, Toronto, Canada, articol accesibil
online:
http://www.observatorul.com/articles_main.asp?action=articleviewdetail&ID
=9483 (22 octombrie 2013). 44
Episcopul Ioan Ploscaru a stat în detenţie timp de 14 ani.
36
În urma aplicării violenţei pentru a suprima Biserica
Greco-Catolică, sute de preoţi, călugări şi călugăriţe, precum şi
laici, au fost întemniţaţi pentru credinţa lor. Acuzaţiile regimului
„democrat popular” pentru preoţii greco-catolici erau variate:
„trădători de Patrie”; „delict de uneltire contra ordinei de Stat”;
„crimă de uneltire împotriva ordinii sociale”; „uneltire publică
conform articolului 327 din Codul Penal”; „înaltă trădare”;
„crimă de favorizare, conform art. 1, Decretul 199, din 1950”;
„înlesnirea trecerii frontierei, conform articolul 267 Cod Penal”;
„agitaţie conform paragraful 2, art. 209, al Codului Penal”;
„instigare publică”; „complicitate la crimă de înaltă trădare”.
Pretextul acestor acuzaţii au fost: necolaborarea cu Statul
Român; difuzarea memoriilor Episcopatului Greco-Catolic;
activitate catolică în temniţă45
; şefi a unor grupuri de partizani
anticomunişti; refuzul de a trece la ortodoxism46
sau provocarea
populaţiei să nu accepte unificarea Bisericilor. Pe lângă toate
acestea mulţi preoţi au fost forţaţi să dea declaraţii false.
În acest timp ziarul „Scînteia” afirma că un exemplu de
respectare a libertăţii religioase în Republica Populară Română
este felul în care credincioşii greco-catolici au trecut la Biserica
Ortodoxă. Dar în afara graniţelor ţării se vedea cu totul altceva.
Tot în acest timp adăugăm mesajul de încurajare a Papei Pius al
XII-lea din 27 martie 1952, din Scrisoarea Apostolică
„Veritatem Facientes” adresată către „venerabilii fraţi şi iubiţii
fii episcopi, către cler şi către poporul român”. Sanctitatea Sa
descrie realitatea dureroasă a Bisericii în primii ani ai
comunismului din România: „[…] Mai ştim apoi că Biserica
Greco-Catolică, atât de înfloritoare între voi prin numărul
credincioşilor şi prin virtuţile ei, este considerată de lege ca fiind
45
Preotul Petru Pecican în timpul executării primei sentinţe a fost acuzat de
activitate catolică în temniţă. 46
Preoţii acuzaţi, în Fişele Matricole Penale, pentru refuzul de a trece la
ortodoxism din Episcopia Lugojeană au fost: Dumitru Sălăgean, Vasile Tiut,
Ioan Bele şi Ştefan Daniel Berinde.
37
dispărută, iar sfintele lăcaşuri şi instituţiile ei au fost destinate
altor scopuri, ca şi cum acest lucru ar corespunde dorinţelor şi
aspiraţiilor credincioşilor înşişi; numeroase comunităţi
călugăreşti, de bărbaţi şi de femei, au fost risipite, iar şcolile în
care tinerii, sub îndrumarea acestor călugări, îşi deschideau
mintea spre lumina înţelepciunii umane şi creştine, şi creşteau în
integritatea moravurilor şi în deprinderea virtuţilor, au fost
interzise, ca fiind dăunătoare şi periculoase pentru naţiune, şi
încredinţate altora; numeroşi preoţi, datorită fidelităţii lor faţă de
credinţa strămoşească şi faţă de Scaunul Apostolic, şi pentru că
nu au consimţit sub nici o formă să se clintească din statornicia
lor creştină, să îşi păteze conştiinţa sau să îşi trădeze istoria, fie
au fost deportaţi din patria lor în regiuni îndepărtate, fie au fost
osândiţi la muncă silnică sau aruncaţi în închisoare, unde duc
încă o viaţă plină de mizerii, dar glorioasă în ochii lui
Dumnezeu şi a oamenilor cinstiţi.
La acestea se adaugă şi faptul că în toată multitudinea de
cărţi, ziare şi foi volante, catolicilor nu le este acordată nici o
posibilitate de a se folosi de presă pentru a-şi face auzit glasul,
pentru ca să strălucească adevărul şi pentru ca drepturile sacre
ale Bisericii să fie puse în adevărata lor lumină şi apărate
[…]”47
.
Studii bine documentate despre istoria Bisericii
Greco-Catolice din România au fost elaborate de istoricii:
Marius Bucur, Cristian Vasile şi alţii48
. Alte studii sau
instrumente de lucru, benefice studiului nostru au fost volumele:
47
Papa Pius al XII-lea, Scrisoarea Apostolică Veritatem Facientes către
venerabilii fraţi şi iubiţii fii episcopi, către cler şi către poporul român,
accesibilă online la adresa:
http://www.intratext.com/IXT/RUM0031/_P1.HTM, (21 septembrie 2013). 48
Alte studii au fost făcute de: Ioan Bota, Silvestru Augustin Prunduş,
Clemente Plaianu, Anton Moisin, Alexandru Raţiu, dar trebuie cercetate cu
mare atenţie, deoarece au multe erori.
38
„Mecanisme represive în România 1945-1989”49
. Aceste
„mecanisme…” au fost concepute de coordonatorul Octavian
Roske ca un dicţionar biografic. Aici sunt menţionate nu numai
victimele sistemului comunist, ci şi persoanele care au dispus,
executat ori s-au făcut complici la acte represive.
Aceste volume prin materialul lor documentar devin un
punct de referinţă pentru cercetarea regimului comunist din
România. Un alt dicţionar util a fost „Biserica Întemniţată.
România 1944-1989”50
. În acest dicţionar este prezentat
personalul ecleziastic, indiferent de confesiune, întemniţat în
perioada comunistă. Din cele 2.544 persoane menţionate în
această lucrare, 226 sunt preoţi greco-catolici51
. Aceste surse
coroborate cu fişele matricole penale52
, ne-au oferit o listă a
preoţilor greco-catolici din Episcopia de Lugoj aflaţi în detenţia
comunistă.
Studiile referitoare la trecutul Bisericii Greco-Catolice şi
a Episcopiei de Lugoj, din perioada regimului comunist din
România, sunt puţine. Lucrarea memorialistică care cuprinde
49
Octavian Roske (Coordonator), Mecanisme represive în România 1945-
1989, Dicţionar Biografic A-C, vol. I, Academia Română, Institutul Naţional
pentru Studiul Totalitarismului, Bucureşti, Edit. INST, 2001. Mecanisme
represive în România 1945-1989, Dicţionar Biografic D-G, vol. II, 2003.
Mecanisme represive în România 1945-1989, Dicţionar Biografic H-L, vol.
III, 2004. Mecanisme represive în România 1945-1989, Dicţionar Biografic
M, vol. IV, 2005. Mecanisme represive în România 1945-1989, Dicţionar
Biografic N-O, vol. V, 2006. Mecanisme represive în România 1945-1989,
Dicţionar Biografic P, vol. VI, 2007. Mecanisme represive în România 1945-
1989, Dicţionar Biografic Q-R, vol. VII, 2008. Mecanisme represive în
România 1945-1989, Dicţionar Biografic S-Ş, vol. VIII, 2009. Mecanisme
represive în România 1945-1989, Dicţionar Biografic T-Z, vol. IX, 2011. 50
Paul Caravia (coordonator), Biserica Întemniţată. România 1944-1989,
Bucureşti, Edit. Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului, 1998. 51
Ibidem, p. 12. 52
Fişe matricole penale, accesibile online la adresa:
http://www.crimelecomunismului.ro/ro/fise_detinuti_politici/fise_detinuti/
(21 septembrie 2013).
39
foarte amănunţit această perioadă a Bisericii este: „Lanţuri şi
teroare”53
. Acest volum cuprinde date referitoare la starea
Episcopiei greco-catolice lugojene înainte de 1948, dar sunt
descrise şi evenimentele anului 1948. Pe lângă acestea, cartea
este o sursă de referinţă pentru perioada persecuţiei Bisericii
Greco-Catolice, deoarece sunt descrise cele zece penitenciare54
în care a fost deţinut Episcopul Ioan Ploscaru şi oferă portrete
ale Episcopilor (Episcopul Greco-Catolic de Lugoj Ioan Bălan,
Episcopul Ioan Suciu, Episcopul Valeriu Traian Frenţiu,
Episcopul Tit Liviu Chinezu, Episcopul Alexandru Rusu,
Episcopul Romano-Catolic Anton Durcovici) aflaţi în detenţie
în perioada regimului comunist.
Majoritatea studiilor referitoare la persoanele Bisericii
Greco-Catolice din detenţie, în perioada regimului comunist din
România, s-au axat asupra Episcopilor şi elitelor acestei
Biserici. Sunt foarte puţine studii despre preoţii Bisericii
Greco-Catolice care au fost în penitenciarele comuniste.
Un volum de referinţă pentru martirii penitenciarelor
regimului comunist din România este: „Martiri pentru Hristos,
din România, în perioada regimului comunist”55
. Pentru scrierea
acestui volum a fost invitată Biserica Ortodoxă, Biserica
Greco-Catolică, Biserica Romano-Catolică şi Bisericile
Protestante. Într-o notă, editorul volumului menţionează că:
„Biserica Greco-Catolică a colaborat de la început, activ, la
elaborarea documentaţiei pentru volumul «Martiri pentru
Hristos, din România, în perioada regimului comunist», dar nu a
reuşit să finalizeze redactarea biografiilor până în momentul
53
Ioan Ploscaru, Lanţuri şi teoare, Ediţia I, Timişoara, Edit. Signata, 1993;
Ediţia a II-a, Timişoara, Edit. Signata, 1994. 54
În această carte sunt descrise penitenciarele în care a fost Episcopul Ioan
Ploscaru: Lugoj, Timişoara, Bucureşti (Ministerul de Interne), Jilava, Sighet,
Malmaison, Uranus, Gherla, Piteşti, Dej. 55
Volumul a apărut la: Bucureşti, Edit. Institutului Biblic şi de Misiune al
Bisericii Ortodoxe Române, 2007, 803 pagini.
40
redactării actualei ediţii; totuşi Biserica Greco-Catolică participă
la această lucrare, cu un studiu al E.S., Alexandru Mesian,
Episcopul Greco-catolic de Lugoj, pe care l-a prezentat la
Congresul Bisericesc Ecumenic de la Berlin din 30 mai 2003”56
.
Lucrarea „Martiri pentru Hristos din România…”
cuprinde un număr de 240 de martiri creştini, dintre aceştia sunt
207 ortodocşi, din care 96 au biografiile întocmite, 30 martiri
romano-catolici şi 4 evanghelici.
La îndemnul Sfântului Părinte Papa Ioan Paul al II-lea
ne-am propus identificarea şi cunoaşterea martirilor şi
mărturisitorilor credinţei, din zona geografică a Episcopiei de
Lugoj. Sfântul Părinte în Scrisoarea Apostolică „Tertio
Millennio Adveniente”, a afirmat: „În veacul nostru au reapărut
martirii; adesea anonimi, ei sunt ca nişte «soldaţi necunoscuţi»
ai cauzei măreţe a lui Dumnezeu. În măsura posibilului, trebuie
evitată pierderea mărturiei lor în Biserică. După cum s-a sugerat
în Consistoriu, este necesar ca Bisericile locale să facă tot
posibilul ca să nu lase să se piardă memoria celor care au
suferit martiriul, adunând în acest scop documentaţia necesară.
Iar acest lucru nu trebuie să fie lipsit de un marcat caracter
ecumenic. Ecumenismul sfinţilor, al martirilor, este poate acela
care convinge cel mai mult. Communio sanctorum vorbeşte cu
glas mai puternic decât aţâţătorii la dezbinare. Martirologiul
primelor veacuri a fost temelia cultului sfinţilor. Proclamând şi
venerând sfinţenia fiilor şi a fiicelor sale, Biserica aducea un
omagiu suprem lui Dumnezeu însuşi; în martiri, ea îl venerează
pe Cristos, care este la originea martiriului şi a sfinţeniei lor.
Mai târziu s-a dezvoltat uzanţa canonizării, care există încă în
Biserica Catolică şi în Bisericile Ortodoxe. Canonizările şi
beatificările s-au înmulţit în ultimii ani. Ele arată vitalitatea
Bisericilor locale, care sunt astăzi mult mai numeroase decât în
primele veacuri şi în primul mileniu. Cel mai mare omagiu pe
56
Martiri pentru Hristos, din România, în perioada regimului comunist, p.
11.
41
care toate Bisericile îl vor aduce lui Cristos în pragul celui de-al
treilea mileniu va fi acela de a arăta prezenţa atotputernică a
Răscumpărătorului prin roadele credinţei, ale speranţei şi ale
dragostei la oameni din atâtea popoare şi de atâtea limbi care
l-au urmat pe Cristos în diferitele forme ale vocaţiei creştine.
Va fi sarcina Scaunului Apostolic, în perspectiva celui
de-al treilea mileniu, să pună la zi martirologiile pentru Biserica
Universală, acordând mare atenţie sfinţeniei acelora care, şi în
vremea noastră, au trăit pe deplin în adevărul lui Cristos. În mod
cu totul deosebit, va trebui să se îngrijească să recunoască
eroicitatea virtuţilor bărbaţilor şi femeilor care şi-au înfăptuit
vocaţia creştină în căsătorie: convinşi că roadele sfinţeniei nu
lipsesc nici în această stare, simţim nevoia să găsim mijloacele
cele mai potrivite de a le pune în evidenţă şi a le înfăţişa întregii
Biserici ca modele şi stimulente pentru ceilalţi soţi creştini”57
.
Desigur, tot acest demers de faţă, constituie o primă
etapă, această problematică va fi discutată şi dezvoltată, fără
îndoială, într-o ediţie ulterioară.
În încheierea acestui cuvânt avem deosebita plăcere de a
aduce vii mulţumiri Excelenţei Sale, Episcop Alexandru Mesian
pentru tot sprijinul în realizarea acestui demers. De asemenea,
aducem mulţumiri D-lui Emanuel Cosmovici pentru
documentele inedite puse la dispoziţie; pr. Flavius Jurcă, pr.
Cristian Laslo, D-rei Dr. Carmen Bărbat, D-lui Dr. Mihai Panu,
Editurii Galaxia Gutenberg şi nu în ultimul rând, D-lui
bibliotecar Raimondo Rupp.
57
Papa Ioan Paul al II-a, Scrisoare Apostolică: Tertio Millennio Adveniente,
accesibilă online http://www.magisteriu.ro/tertio-millennio-adveniente-1994/
(21 septembrie 2013).
42
1. Biografiile martirilor şi mărturisitorilor
1.1. Episcopul dr. Ioan Bălan
Episcopul dr. Ioan Bălan
58
Ioan Bălan a fost al optulea Episcop de Lugoj, a condus
Episcopia între anii 1936-1948. S-a născut la Teiuş, judeţul
Alba, în 11 februarie 1880. Studiile le-a urmat la Blaj, la
Gimnaziul Greco-Catolic, unde a primit tunsura la 5 aprilie
1903, ipodiaconatul tot la 5 aprilie 1903 şi preoţia la data de 7
aprilie 1903. A urmat studiile teologice la Seminarul Central din
58
Arhiva Episcopiei Greco-Catolice de Lugoj, fond Fotografii, fond
neordonat.
43
Budapesta şi apoi la Viena59
, unde a obţinut doctoratul în
teologie în anul 1906 cu o teză despre dipticele liturgice: „Die
kirchlichen Dyptichen. Ihr Wesen und Gebrauch”60
.
Odată cu numirea Episcopului Alexandru Nicolescu ca
Mitropolit la Blaj, în data de 30 august 1936, Sfântul Scaun de
la Roma a numit şi noul Episcop de Lugoj în persoana
Canonicului Ioan Bălan. Mitropolitul Nicolescu şi Episcopul
Bălan au depus jurământul în faţa Regelui Carol al II-lea în ziua
de 15 septembrie 1936, la castelul Peleş, iar martori ai acestui
jurământ din partea Mitropolitului au fost Dr. Victor Macavei şi
Iacob Popa de la Blaj, iar ai Episcopului au fost Dr. Nicolae
Brînzeu şi Dr. Nicolae Muntean de la Lugoj61
.
Prigoana provocată de Guvernul comunist a pricinuit
mari dureri episcopilor şi clerului greco-catolic. Aceştia au
trebuit să privească, aproape neputincioşi, cum se „destramă”
Biserica Greco-Catolică. Episcopul Ioan Bălan a fost arestat în
28 octombrie 1948, împreună cu Prepozitul Capitular Nicolae
Brînzeu şi Canonicul Iosif Vezoc de la Lugoj. Episcopul Ioan
Bălan a fost vizitat la sediul Episcopiei din Lugoj, vineri, 28
octombrie, în jurul orei 15, de către comandantul Securităţii din
Lugoj, maiorul Kling, care l-a invitat la sediul Securităţii, „unde
doi domni vor să-i vorbească”62
. Acesta a fost momentul nefast
în care Episcopul Ioan Bălan a părăsit pentru totdeauna
Episcopia de Lugoj, pe care o păstorise timp de doisprezece ani.
În ziua următoare, 29 octombrie, evenimentele în
Episcopia lugojeană s-au desfăşurat cu rapiditate. La Episcopie
s-a prezentat o comisie formată din reprezentantul poliţiei,
59
Cornel Sigmirean, Intelectualitatea ecleziastică Preoţii Blajului (1806-
1948), Târgu-Mureş, Editura Universităţii Petru Maior, 2007, p. 213. 60
Studiu istoric şi liturgic asupra dipticelor. Această lucrare se găseşte în
manuscris la Arhiva Mitropoliei Banatului, Arhiepiscopia Ortodoxă Română
Timişoara, Fond Episcopul Ioan Boroş, nr. 41-52, Dosar nr. 46, Ioan Bălan,
Curs teologie pastorală. 61
Sionul Românesc, anul XXIII, Lugoj, nr. 21, 25 octombrie 1936, p. 89. 62
Ioan Ploscaru, Lanţuri şi teroare, Timişoara. Edit. Signata, 1994, p. 213.
44
Popescu, preoţii ortodocşi Mihăescu, Jigorea şi Sintescu,
precum şi câţiva profesori care formau „comitetul de preluare a
Episcopiei”, interesându-se de bibliotecă, arhiva episcopiei şi
edificiul episcopal63
.
Alături de Episcopul Ioan Bălan, au mai fost arestaţi
episcopii Valeriu Traian Frenţiu la Oradea, Alexandru Rusu la
Baia Mare, Vasile Aftenie, Vicar episcopal la Bucureşti, şi Iuliu
Hossu la Cluj. Episcopul Ioan Bălan a fost dus la Bucureşti, iar
de acolo, la vila Patriarhului ortodox, la Dragoslavele, împreună
cu ceilalţi episcopi, fiind consideraţi prizonieri ai Patriarhului
până se vor decide să treacă la Biserica Ortodoxă. În vila de la
Dragoslavele, episcopii arestaţi au dus o viaţă foarte grea.
Fiecare avea câte o cameră, cu pază pe coridor şi în exterior.
Sufereau de frig şi de foame. Raţia alimentară era socotită la
preţ oficial, dar era cumpărată la liber, aşa încât era extrem de
puţină mâncare64
.
De la mănăstirea Dragoslavele, episcopii arestaţi au fost
duşi la mănăstirea Căldăruşani. Aici au stat în lagăr, timp de 15
luni, până în ziua de 25 mai 1950, când au fost transportaţi la
închisoarea din Sighet. Aici cel mai greu de suportat era frigul şi
foamea. Episcopul Ioan Bălan a fost pus în celula 48, împreună
cu ceilalţi episcopi. Ulterior au fost despărţiţi, iar Ioan Bălan a
stat în celula 44 împreună cu Iuliu Hossu şi Valeriu Traian
Frenţiu. În această perioadă, Episcopul Bălan a suferit de hernie
dublă şi totuşi a fost supus unor munci grele, precum spartul şi
căratul lemnelor, curăţirea closetelor, transportul tinetelor65
.
În anul 1955, episcopii care n-au murit în penitenciarul
din Sighet, Iuliu Hossu, Alexandru Rusu şi Ioan Bălan, au fost
63
Ibidem. 64
Iuliu Hossu, Credinţa noastră este Viaţa noastră Memoriile Cardinalului
dr. Iuliu Hossu, Cluj-Napoca, Edit. Viaţa Creştină, 2003, p. 143. 65
Iuliu Raţiu (manuscris), „Revenirea” din 1948 sau Unificarea Bisericilor
Româneşti. Păţaniile mai multora, Amintirile şi comentariile unuia care şi el
a trăit-o, Arhiva Episcopiei Greco-Catolice de Lugoj, Fond Iuliu Raţiu, p. 26.
45
duşi la Curtea de Argeş66
. În acelaşi an, eliberat din închisoare,
Ioan Ploscaru a mers de Sfântul Nicolae într-o vizită la Curtea
de Argeş pentru a-l vedea pe Ioan Bălan: „Preasfinţitul Ioan
Bălan era îmbătrânit şi gârbovit de spate, însă cu spiritul tot atât
de vioi ca şi înainte. Când a sosit de la Sighet Episcopul era atât
de slăbit, încât nu putea urca treptele; se oprea la fiecare treaptă
câte un minut ca să se odihnească, fiind secătuit de regimul de
detenţie din închisoarea de la Sighet. La Curtea de Argeş erau
cazaţi în fostul palat al reginei Elisabeta unde aveau fiecare câte
o cămăruţă (camerele prevăzute pentru servitori). Acolo mai
erau şi Episcopii Iuliu Hossu şi Alexandru Rusu”67
.
Din păcate, după arestarea din 28 octombrie 1948,
Episcopul Ioan Bălan nu-şi va mai revedea Eparhia niciodată. În
cei 11 ani de închisoare, episcopul a trecut prin mari suferinţe
pentru credinţa sa catolică, dar, până la moarte, s-a devotat
binelui sufletesc al celor pe care i-a păstorit. Aflat la închisoarea
din Dej, când Episcopul Ioan Bălan a încetat din viaţă,
Episcopul Ioan Ploscaru le-a spus preoţilor de lângă el:
„Dumnezeu îi va da Episcopului Ioan Bălan tripla coroană: de
dascăl, de feciorelnic şi de martir pentru munca de
evanghelizare, pentru viaţa curată şi pentru suferinţele ce le-a
îndurat în închisoare”68
.
Episcopul Ioan Bălan a încetat din viaţă la vârsta de 79
de ani, în 4 august 1959, ora 2 dimineaţa, la mănăstirea
Ciorogârla. Trupul neînsufleţit a fost transportat la cimitirul
Bellu catolic din Bucureşti. Oficiile religioase au fost făcute de
preotul romano-catolic Francisc Zudor69
.
66
ACNSAS, Dosar nr. 6626, vol. I, Ministerul Securităţii Statului, Serviciul
„C”, Arhiva Operativă, Dosar anchetă Ioan Bălan, Ministerul Afacerilor
Interne, Dunărea, Dosar individual Bălan Ioan Episcop de Lugoj, 30 ianuarie
1953, fila 4. 67
Ioan Ploscaru, Lanţuri şi Teroare, Timişoara, Edit. Signata, 1994, p. 313. 68
Ioan Bota, Cicerone Ioniţoiu, Martiri şi mărturisitori ai Bisericii din
România, vol. II, Cluj-Napoca, Edit. Patmos, 1998, p. 24. 69
ACNSAS, Dosar referitor la Ioan Bălan, Nr. I 11714, fila 1.
46
Episcopul dr. Ioan Bălan înainte şi în timpul detenţiei:
Episcopul Ioan Bălan
70 În timpul detenţiei la Sighet
71
„Pelerinajul” Episcopului Ioan Bălan
în închisorile comuniste şi Domiciliul Obligatoriu72
28 octombrie 1948 este arestat la Lugoj şi dus la securitatea
din Lugoj.
30 octombrie 1948 este transportat la Bucureşti la
Ministerul de Interne.
70
Arhiva Episcopiei Greco-Catolice de Lugoj, fond Fotografii, fond
neordonat. 71
ACNSAS, Dosar nr. P 6626, vol. I, Dosar anchetă Ioan Bălan. 72
Fisă matricolă penală, deţinuţi politici, Bălan I. Ioan, accesibilă online la
adresa: http://86.125.17.36/Fise%20matricole%20penale%20-
%20detinuti%20politici/B/B%2002.%20Balan%20-
%20Barbot/Balan%20Ioan%20I/index.php.,(08.septembrie.2013).
47
31 octombrie 1948 este dus împreună cu episcopii
greco-catolici la Mănăstirea Dragoslavele.
1 martie 1949, toţi ierarhii împreună cu Episcopul Ioan
Bălan sunt mutaţi la mănăstirea Căldăruşani.
25 mai 1950, episcopii şi clericii au fost transportaţi la
Sighet.
5 iulie 1955, Episcopul Ioan Bălan este transportat
împreună cu Episcopul Iuliu Hossu şi Episcopul Alexandru
Rusu la Curtea de Argeş, în fostul palat al reginei Elisabeta.
12 iulie 1956, cei doi Episcopi au fost transferaţi la
mănăstirea (Samurcăceşti) Ciorogârla. Episcopul Ioan
Bălan va rămâne în domiciliu obligatoriu la mănăstirea
Ciorogârla până la sfârşitul vieţii.
4 august 1959, la ora 2 dimineaţa, Episcopul Ioan Bălan
merge la Domnul, la vârsta de 79 ani, aflându-se la
mănăstirea Ciorogârla, Raionul Domneşti, Bucureşti. Este
înmormântat la 6 august, la cimitirul Bellu catolic,
Bucureşti, de părintele Francisc Zudor, vicar substitut al
Bisericii Romano-Catolice Bărăţia, din Bucureşti.
48
1.2. Episcopul Ioan Ploscaru
Episcopul Ioan Ploscaru
73
Episcopul Ioan Ploscaru s-a născut la 17 noiembrie 1911
în comuna Frata, judeţul Cluj. A fost fiul lui Vasile şi al Anei
(Anica), născută Crişan74
. Studiile le-a urmat la Blaj, unde a
primit tunsura la 25 martie 1932 şi ipodiaconatul la 14
septembrie 1933. După absolvire a cerut să fie hirotonit preot
73
Arhiva Episcopiei Greco-Catolice de Lugoj, fond Fotografii, fond
neordonat. 74
Ioan Ploscaru, Bucurii şi speranţe, Timişoara, Edit. Helicon, 1998, p. 82.
49
celibatar. A fost hirotonit de Episcopul Valeriu Traian Frenţiu la
data de 17 septembrie 1933 alături de alţi cinci preoţi în
catedrala din Blaj. După hirotonire, prin decretul nr. 5028 din
1933, a fost numit preot de gradul II şi profesor de religie la
Braşov, unde a stat până în 193575
.
În anul 1936 Canonicul Ioan Bălan este numit Episcop
de Lugoj. Noul episcop îi propune lui Ioan Ploscaru să-şi
continue studiile la Universitatea din Strasbourg, iar mitropolitul
Alexandru Nicolescu este de acord cu trimiterea sa pentru
continuarea studiilor teologice în Franţa.
La Lugoj, Episcopul Ioan Bălan l-a numit secretar
episcopal. În această perioadă serviciul secretariatului era foarte
greu, mai ales din cauza bolii de ochi (cataractă) a Episcopului
Bălan, deoarece Ploscaru trebuia să-i citească aproape toate
documentele.
În anul 1942 a fost ales canonic, deoarece în anul 1941
apăruse o lege ce impunea pensionarea la 62 de ani, iar canonicii
pensionaţi trebuiau înlocuiţi. Tot în această perioadă, Ploscaru
preda religia la câteva şcoli din Lugoj, o slujbă considerată de el
mai mult ca o delectare. În anul 1945 a fost numit vicar general
episcopal, adică cel care îl înlocuieşte pe episcop în
administrarea eparhială în lipsa acestuia. Şi-a păstrat acest rang
până în anul 1948, anul desfiinţării Bisericii Române Unite76
Ioan Ploscaru a fost vizitat în data de 17 noiembrie 1948
de Monseniorul Guido Del Mestri venit de la Nunţiatura
Apostolică din Bucureşti. Acesta îl găseşte pe Ploscaru în
confesionalul Bisericii Romano-Catolice şi îi aduce la cunoştinţă
că Sfântul Părinte a hotărât să-l ridice la treapta arhieriei, ca
Episcop auxiliar. După întâlnirea cu Monseniorul Del Mestri,
Ploscaru merge la Bucureşti pentru a fi consacrat Episcop. În
data de 30 noiembrie 1948 a fost consacrat Episcopus
75
Cornel Sigmirean, op.cit., p. 272. 76
Sionul Românesc, anul XXXII, Lugoj, nr. 8, 15 aprilie-mai 1945, p. 22.
50
Trapezopolitanus (inpartibus), deoarece la data consacrării trăia
încă Episcopul eparhial de Lugoj, Ioan Bălan.
Consacrarea a avut loc la Bucureşti la sediul Nunţiaturii
Apostolice şi a fost făcută de către Nunţiul Apostolic Gerard
Patrick O’Hara, asistat de Arhiepiscopul Romano-Catolic de
Bucureşti, Alexandru Cisar, iar ca diaconi au fost Monseniorul
Guido Del Mestri, secretarul Nunţiaturii, şi Monseniorul John
Kirk, secretarul personal al Nunţiului. La sfârşitul consacrării,
Monseniorul Del Mestri a căutat în Orologhionul greco-catolic
şi, văzând că în ziua de 30 noiembrie se face pomenirea
„Sfântului Andrei”77
, acesta a exclamat că este cel dintâi
chemat. De fapt, din noua generaţie de episcopi catolici,
Ploscaru era cel dintâi episcop consacrat în ambele rituri din
ţară.
La început, Episcopul Ioan Ploscaru nu a putut avea o
activitate intensă, deoarece el a fost arestat în 29 august 1949.
Dar în scurta perioadă până în 1949 a depus un foarte mare efort
pentru reorganizarea Bisericii. A participat la consacrarea
Episcopului Erös, fost auxiliar al Episcopului Márton Áron de
Alba Iulia, alături de Nunţiul Apostolic78
, a mers la Nunţiatura
din Bucureşti, asistându-l pe Nunţiul O’Hara la consacrarea
Episcopului Ioan Dragomir79
ca auxiliar pentru Eparhia de
Maramureş. Ioan Ploscaru s-a ferit mai tot timpul să se afle că
este consacrat episcop. Era conştient că va fi arestat şi, împreună
cu ceilalţi preoţi din Lugoj, şi-a pregătit bagajul, purtând tot
timpul cu el servieta şi paltonul pentru cazul în care va fi
arestat80
. Acest lucru s-a şi întâmplat în 29 august 1949, când a
77
Cf. Orologhion, Blaj, Editura Seminarului Arhidiecezan, 1934, p. 351. 78
Ioan Ploscaru, Lanţuri şi teroare, p. 73. 79
ACNSAS, Dosar Nr. 2418, Vol. 2, Ministerul Afacerilor Interne, Direcţia
M.A.I., Regiunea Timişoara, Serviciul „C”, Dosar anchetă nr. 331, Dosar
control al anchetei Ploscaru Ioan, deschis la data 27 aprilie 1995, Proces
Verbal de interogatoriu, 15 decembrie 1955, fila 17. 80
Ibidem, fila 6.
51
fost arestat împreună cu ceilalţi preoţi greco-catolici din Lugoj:
Ştefan Bălan, Ştefan Turcu, Patriciu Tufescu şi Vasile Albu81
.
Când a ieşit din Biserica Romano-Catolică din Lugoj, a fost
invitat să meargă la Securitate, unde se afla Maiorul Kling,
comandantul Securităţii din Lugoj82
. De la Securitatea din Lugoj
este dus la Securitatea din Timişoara, decembrie 1949 – mai
1950, Ministerul de Interne, Jilava mai – septembrie 1950,
Sighetul Marmaţiei, octombrie 1950 – aprilie 1955, din nou la
Jilava, aprilie 1955, şi apoi Timişoara până în 25 septembrie
1955. Este lăsat o perioadă în libertate, până în 14 august 1956.
Este din nou arestat, dus la Timişoara pentru a treia oară, în
perioada 15 august 1956 – februarie 1957. Se perindă apoi pe la
Cluj–Napoca, februarie – martie 1957, la Ministerul de Interne,
martie – iunie 1957, Malmaison şi Uranus, iunie – octombrie
1957, Gherla, Piteşti şi Timişoara în perioada 1957 – 196483
. A
fost eliberat în ziua de 4 august 1964, beneficiind de emiterea
Decretului Nr. 411/1964, dar această libertate a fost ceva
provizoriu, deoarece a fost ţinut sub o permanentă observaţie şi
supraveghere. Avea domiciliul obligatoriu la Lugoj, pentru că în
baza legii graţierii, conform căreia i s-a dat drumul din
închisoare, trebuia să se întoarcă la vechiul domiciliu. Pe lângă
domiciliul obligatoriu, Securitatea dorea ca Ploscaru să se
încadreze imediat într-un serviciu, altul decât preoţia. Încadrarea
într-un serviciu era benefică pentru Securitate deoarece îl putea
supraveghea mai uşor84
, dar Ploscaru a refuzat, pretextând boala
81
ACNSAS, Dosar Nr. 2418, Vol. 3, Ministerul Afacerilor Interne, Direcţia
M.A.I., Regiunea Timişoara, Serviciul „C”, Dosar Ploscaru Ioan Episcop
Greco-Catolic de Lugoj – Timişoara, fila 26. 82
Ibidem, p. 80. 83
Cf. Ioan Ploscaru, Lanţuri şi teroare, Timişoara, Edit. Signata, 1994; şi fisă
matricolă penală, Ioan Ploscaru, accesibilă online:
http://www.crimelecomunismului.ro/ro/fise_detinuti_politici/fise_detinuti/,
(03 iulie 2013). 84
Ioan Ploscaru, op. cit., p. 352.
52
pe care a „achiziţionat-o” în închisori85
. Cu toate acestea, Ioan
Ploscaru a rămas Episcop de Lugoj până în anul 1996, anul
pensionarii sale şi a decedat în data de 31 iulie 1998, la Lugoj.
„Pelerinajul” Episcopului Ioan Ploscaru în închisorile
comuniste86
arestat, 29 august 1949.
29 august – 6 decembrie 1949, securitatea din Lugoj.
9 decembrie 1949 – 6 mai 1950, închisoarea din Timişoara.
6 mai – 23 mai 1950, închisoarea Ministerului de Interne
Bucureşti.
23 mai – 26 octombrie 1950, închisoarea Jilava.
27 octombrie 1950 – 15 aprilie 1955, închisoarea Sighet.
15 aprilie – 18 aprilie 1955, închisoarea Jilava.
18 aprilie – 27 septembrie 1955, închisoarea din Timişoara.
27 septembrie 1955, eliberat conform ordinului nr. 610/1955.
15 august 1956, arestat de către UM 0232 Timişoara conform
ordinului nr. 609/1956 pentru instigare publică.
15 august 1956 – 14 februarie 1957, închisoarea din
Timişoara.
11 noiembrie 1956, proces la Timişoara.
15 februarie 1957 – 6 martie 1957, securitatea din
Cluj-Napoca.
85
Victor Codrea, Interviu cu Episcopul Ioan Ploscaru, 1994, Biblioteca
Episcopiei Greco-Catolice, Lugoj. 86
Cf. Ioan Ploscaru, Lanţuri şi teroare, Timişoara, Edit. Signata, 1994; şi fisă
matricolă penală, Ioan Ploscaru, accesibilă online:
http://www.crimelecomunismului.ro/ro/fise_detinuti_politici/fise_detinuti/,
(3 septembrie 2013).
53
7 martie – 21 octombrie 1957, închisoarea Ministerului de
Interne Bucureşti.
21 octombrie 1957, Proces la Tribunalul Militar Bucureşti.
21 octombrie 1957 – 4 februarie 1958 închisoarea Uranus,
Bucureşti.
4 februarie 1958 – 4 februarie 1960 la închisorile din
Timişoara, Malmaison, Jilava, Gherla, Jilava, Piteşti,
Timişoara.
4 februarie 1960 – 6 august 1960, închisoarea Timişoara.
6 august 1960 – 18 ianuarie 1963, închisoarea Dej.
18 ianuarie 1963, Ordin de transfer la închisoarea Gherla.
4 august 1964, eliberat din închisoarea Timişoara, i se fixează
domiciliul obligatoriu la Lugoj.
Episcopul Ioan Ploscaru înainte şi în timpul detenţei
Episcopul tânăr
87 La penitenciarul din Sighet
88
87
Arhiva Episcopiei Greco-Catolice de Lugoj, fond Fotografii, f. neordonat. 88
ACNSAS, Dosar nr. F.P. 2418, Vol. 3, Dosar Ploscaru Ioan Episcop
Greco-Catolic de Lugoj – Timişoara.
54
Interviu cu Episcopul Ioan Ploscaru89
Numele intervievatorului: Aurora Sasu
Numele şi prenumele intervievatului: Ioan Ploscaru Episcop
Greco-Catolic de Lugoj.
Data: 1992
Aurora Sasu: Puteţi să vă prezentaţi.
Ioan Ploscaru: M-am născut în 1911, deci am 81 de ani, în
comuna Frata în judeţul Cluj. Şcoala primară am făcut-o în sat,
liceul l-am terminat la Blaj. După aceea am intrat în Teologie.
Am făcut Teologia la Blaj şi după ce am terminat-o am fost
numit profesor de religie la Braşov. Bineînţeles, am fost
hirotonit preot, ca preot am mers acolo. Dar eu numit direct
profesor de religie nu aveam încă seminarul pedagogic, care din
trei în trei ani se făcea la Cluj. şi a trebuit să mă duc la Cluj să
fac Seminarul Pedagogic ca să am titlul de profesor deplin, aşa
eram numai suplinitor. Prin urmare am fost numit preot, însă
cui, într-o parohie credincioşii nu ştiu româneşte şi nu eu nu
ştiam ungureşte, aşa că era inutil aproape. Preasfinţitul Bălan de
la Lugoj, m-a îndemnat să mă duc la Universitatea din
Strasbourg. Eu am fost de acord şi în 1936 am plecat la
Universitatea din Strasbourg. Acolo am făcut 4 ani, am luat
licenţa în teologie, apoi a început războiul şi din 1939
Strasbourg-ul a fost evacuat. Aşa că, cei care au fost domiciliaţi
în Strasbourg au trebuit să plece în altă parte. Eu m-am mutat cu
studiile la Institutul Catolic de la Paris. Aici am făcut ultimul an
pentru doctorat. Nu mi-am susţinut însă teza, pentru că în 5 iunie
89
Interviu realizat de Aurora Sasu, Lugoj, 1992, Arhiva personală Emanuel
Cosmovici.
55
s-au apropiat armatele germane de Paris şi se prevedea că vor
ocupa Parisul. Ţara noastră era în legătură cu Franţa, alianţă
militară cu Franţa şi eu îmi ziceau în cazul acesta că vin
germanii şi ocupă Parisul, pe mine mă bagă într-un lagăr sau
într-o închisoare, deci nu e cazul să mai rămân aici şi cu primul
tren am plecat în Italia şi din Italia am plecat prin Iugoslavia şi
am venit în ţară. Notez că încă în 1938, eu am primit o scrisoare
din ţară, eu aparţineam atunci de Mitropoliei de Blaj, nu eram de
Lugoj, într-o scrisoare din ţară, în care eram întrebat dacă nu aş
trece la Lugoj, pentru că aveau pe un preot de aici de la Lugoj în
Blaj, profesor. Se numea Dumitru Neda şi el urma să fie numit
Canonic în Blaj şi nu îl puteau să-l numească fiindcă aparţinea
de Lugoj, iar Episcopul de la Lugoj, îl dă bucuros, dar în schimb
să îi dea un alt om. Când am fost hirotonit preot, eu am făcut un
vot lui Dumnezeu că nu voi cere niciodată o parohie sau un post,
ci mă voi duce unde mă vor trimite superiorii. Spiritualul nostru
de atunci mi-a spus aşa: când te consacri total lui Dumnezeu,
mai ales că eşti necăsătorit, te dăruieşti lui Dumnezeu, dacă
atunci când Episcopul îţi pune mâinile de consacrare, ceri ceva
lui Dumnezeu, atunci îţi va îndeplinii. Am zis acum să cer un
lucru mare: mă rog să împlinească Dumnezeu în mine cuvintele
Sfântului Pavel: eu trăiesc dar nu trăiesc eu, ci trăieşte în mine
Cristos, ulterior mi-am dat seama că cererea era prea mare şi
imposibilă de împlinit. În momentul în care zice acum trăieşte în
mine Cristos, am terminat, înseamnă că e trufie şi atunci am
făcut promisiunea că nu voi cere nici o parohie, nici un serviciu
nu voi cere, ci unde mă vor trimite superiorii. Eu am fost trimis
de la Blaj la Lugoj în locul lui Neda. Bineînţeles, când am venit
din Franţa, prin Italia şi Iugoslavia, am intrat în ţară, m-am oprit
la Lugoj. Aici am tras la un hotel pe urmă m-am dus la
Episcopie şi Episcopul m-a primit cu multă dragoste aşa cum a
făcut-o el totdeauna, că el m-a îndemnat să mă duc. Atunci nu
era Episcop de Lugoj, dar el m-a îndemnat să mă duc la
Strasbourg, Preasfinţitul Bălan. Şi venind de acolo, el m-a numit
56
secretarul lui, apoi în 1942 am fost numit canonic şi eram foarte
tânăr, dar am fost numit canonici că atunci era în timpul
războiului, când nimeni nu primea să fie canonic. Dacă aveai
numai un jugăr sau un hectar de pământ, era mai mult decât
salarul unui canonic pe un an [râde]. Aşa că Episcopul nu a avut
decât pe preoţii care pot trăi pe un vârf de pai [râde]. Cum noi
am fost doi, nepotul lui, Ştefan Bălan şi eu am fost numiţi
amândoi canonici, aici la Lugoj. Acum am început activitatea
aici. Întâi exista o Reuniune Mariană, făcută mai ales din fete şi
domnişoare care veneau şi Episcopul se străduia ca să se ocupe
de ele să nu devieze. Însă el ţinea un program cu ele, tocmai la
ora 4, atunci când ele se duceau pe corso bine îmbrăcate la
pescuit [râde] şi văzând că nu reuşeşte mi-a predat-o mie, să mă
ocup eu de ea. Eu i-am spus la prezidenta care era foarte ocupată
în zilele de duminică, mergea pe este tot, nu cumva să lipsească.
Şi pentru ele era foarte neplăcut să se ducă tocmai acolo când ele
aveau alt program, în fine... Eu am preluat conducerea dar nu am
mai ţinut şedinţele la Episcopie ci le-am ţinut în capela şcolii
normale, noi avem o capelă şi am ţinut acolo şi eu le vorbeam şi
apoi făceam ceva rugăciuni, le-am spus la toate că de acum nu
sunt obligate să vină la şedinţă decât cele care vor, au plecat.
Am spus Preşedintei lor, când voieşti să începem la un număr
mic, să urcăm la un număr mare, că dacă începem de la un
număr mare, numai scădem. Ea a fost de acord să începem. Au
urmat numai vreo 6, pe urmă au venit şi femei căsătorite, au
venit şi unele mai în etate, altele mai tinere. Şi domnişoara
Petrescu a fost între ele şi atunci era ortodoxă. Au venit acolo;
principalul lucru era că făceam rozarul împreună. S-au adunat
multe, de umpleau capela, răspândind devoţiunea la toţi, ne-am
mutat în Catedrală. Au venit încetul cu încetul s-a umplut
catedrala cu credincioşi. Apoi a venit persecuţia Bisericii, mai
mult sau mai puţin sub comunism până a venit desfiinţarea
Bisericii de tot.
A.S.: Desfiinţarea Bisericii noastre, când a fost?
57
I.P.: În 1948, în 28 octombrie Episcopul a fost arestat. În după
masa aceea, după arestarea Episcopului, a venit la mine un preot
de la Timişoara, romano-catolic, şi mi-a adus pentru Episcop o
scrisoare de la Nunţiatură, în care Nunţiatura îl întreba pe
Episcop, ce zice de consacrarea mea ca Episcop, în locul lui şi a
încă doi preoţi ca să fie în alte Dieceze. Fiindcă Episcopul
lipsea, eu am deschis scrisoarea, am citit şi am spus cât mă
priveşte pe mine să nu se ocupe că eu nu primesc iar pe cei doi
eu nu îi cunosc atât de bine ca să îmi pot da părerea, aşa că
rămâne la discreţia Nunţiaturii. El s-a dus, dar după câteva zile a
venit unul din fraţii şcolari cu numele Tarciziu, a venit aici la
Lugoj şi s-a informat şi el despre acelaşi lucru, cum ar putea
pune un locţiitor al Episcopului Bălan la Lugoj şi lui i-am spus
cât mă priveşte eu nu accept, dar pe alţii să îi propună
Nunţiatura. Apoi a venit părintele Hag; părintele Hag era iezuit.
El a venit aici s-a informat şi după ce s-a informat m-a întrebat
pe mine şi lui i-am spus acelaşi lucru că nu primesc, daca află pe
altcineva, însă el m-a întrebat totodată pe cine propui. Am
propus pe părintele Chinezu de la Bucureşti, el şi-a notat, a
plecat la Nunţiatură, nu a trecut mult şi a venit părintele Del
Mestri, care era secretarul Nunţiaturii. A venit, eu eram în
biserica romano-catolică, era după desfiinţarea şi preluarea
Bisericii noastre de către ortodocşii şi ascultam spovedaniile în
confesionalul bisericii romano-catolice. El, sub pretextul că se
spovedeşte a intrat şi el acolo şi mi-a spus în franţuzeşte: „eu nu
vreau să mă spovedesc ci am venit numai că aş dori să vorbim
ceva. Eu stau aici în biserică până la ora 8 şi îmi citesc breviarul,
la ora 8 să vii îngenunchezi înaintea mea pentru că eu nu mă
arătat preoţilor romano-catolici, să nu ştie ca am venit aici şi eu
te voi urma”. Atunci i-am spus să mă urmezi pe trotuarul opus şi
unde intru eu, acolo intri. Am mers până afară din Lugoj şi acolo
am intrat într-o casă, unde locuiam. Şi atunci mi-a spus:
„Trebuie să îţi comunic că Sfântul Părinte a hotărât să fii
consacrat Episcop.” Eu i-am răspuns: „Eu nu accept să fiu
58
consacrat episcop, decât dacă sfântul Părinte îmi porunceşte în
obedienţă”. Atunci a repetat, Sfântul Părinte în această materie
nu porunceşte nimănui în obedienţă, dar te roagă să primeşti.
Am răspuns că ştiu de la morală că rugămintea unui superior
fata de un inferior este un ordin, dar sub altă formă, atunci nu
am decât să primesc şi fiindcă era sâmbăta, în 27 noiembrie, el
s-a dus în oraş, am mâncat, a cumpărat bilete şi am spus: „În
tren nu stăm unul lângă altul”. Şi aşa am mers până la Bucureşti.
La Bucureşti am intrat la Nunţiatură şi în marţea următoare,
fiind ziua Sfântului Andrei, Apostolul, eu am fost consacrat
Episcop în 30 noiembrie 1948, cu o zi înainte de desfiinţarea
oficială prin decret a Bisericii noastre.
A.S.: Câţi ani aveaţi?
I.P.: 37 de ani. După consacrarea de episcop eu am venit înapoi.
Mie mi s-a dat atunci împuternicire, peste toată provincia
mitropolitană, adică şi peste Transilvania şi Vechiul Regat eu să
aranjez toate şi cu ajutorul lui Dumnezeu s-au aranjat toate, aşa
cum trebuia, am pus vicari generali pe unde nu au fost, dar unii
chiar din vicarii generali în care am avut încredere au trecut la
Biserica Ortodoxă, aşa că... aşa că a fost un lucru neaşteptat.
Anul următor 1949, în 29 august am fost şi eu arestat.
După ce am fost arestaţi Episcopii noştri, ei au fost duşi la
Bucureşti şi de la Bucureşti i-a cerut Patriarhul Iusitinain Marina
lui Petru Groza care era Prim-ministru, să-i de-a pe mâna lui că
el, Patriarhul Ortodox face să iasă catolicismul din capul lor.
Atunci Patriarhul i-a trimis, i-a transportat, la Dragoslavele, o
vilă a Patriarhului în judeţul Muscel, lângă Câmpulung
muntenesc şi au înconjurat vila, care acum era cam dărăpănată şi
pustie, au înconjurat-o cu sârmă ghimpată şi păzită de
Securitate, iar în interior au pus tot aşa paznici ca Episcopii să
nu ia contact unul cu altul să se influenţeze. Acolo i-au ţinut
timp de 4 luni, în noiembrie şi decembrie 1948 şi în ianuarie
59
februarie 1949. Mie toate lucrurile acestea mi le-a spus
Episcopul Ioan Suciu cu care am stat 2 ani în aceeaşi celulă la
Sighet şi el spunea: „Vezi aici în închisoarea din Sighet e foarte
rău, dar la Dragoslavele era infinit mai rău”. Ei aveau o raţie
alimentară de deţinut care trebuia să fie cumpărată la preţ
oficial, ceea ar fi fost mai mult, dar ei cumpărau la preţ liber şi
nimic nu le venea. Au răbdat acolo foame prin izolare, nu aveau
albituri ca să se schimbe, i-au umplut păduchii. După 4 luni de
zile, în luna februarie a venit Patriarhul aici şi le-a dat o masă
mare cu curcan fript, cu prăjituri, cu vin, cu fructe, cum ei nu au
văzut, că să le arate cam cum ar trăi ei dacă ar trece la Biserica
Ortodoxă. Dar văzând că ei nu ridică problema asta a spus-o el.
Dacă nu treceţi la Biserica Ortodoxă, eu îmi ridic braţul ocrotitor
de pe voi. Se vede cum ocrotea până acum şi ei nu au trecut, dar
Episcopul Bălan care era de aici din Lugoj, i-a replicat
Patriarhului: „Preafericite dacă noi am crede că Biserica
Ortodoxă este adevărata Biserică a lui Cristos, noi în acest
moment ne-am da semnătura, că noi vrem să fim cu Cristos, dar
dumneavoastră nu aţi venit la noi nici cu argumente teologice
nici cu virtuţile creştineşti ci ne-aţi arestat şi ne-aţi întemniţat.
Hotărât acestea nu sunt metodele lui Isus Cristos. Dacă cineva,
se înţelege Guvernul, ne ar fi promis nouă că ne dă toată
Biserica Ortodoxă pe mâini cu condiţia să arestăm pe Episcopii
ei, sau numai pe unul din ei, noi ne-am fi dat viaţa dar nu am fi
acceptat, aşa că viaţa ne-o puteţi lua dar credinţa nu.” Patriarhul
s-a dus foarte descumpănit de la ei, afară îl aştepta un preot
ortodox, care a venit cu el şi acela a spus: „Ce spun Episcopii
Greco-Catolici?”. Patriarhul a stat puţin şi s-a gândit apoi a
răspuns: „E chestie de convingere”, adică oamenii aceştia au
convingere.
A.S.: Preoţii Greco-Catolici au fost singurii deţinuţi ai
comunismului care ar fi avut posibilitatea oricând să-şi schimbe
sorta, simplu, foarte simplu, chiar.
60
I.P.: Este adevărat că nici unul din deţinuţii politici o dată
închis, nimeni nu îl mai întreba dacă vrea sau nu să iasă din
închisoare, dar pe Episcopii Greco-Catolici anume îi întreba;
veneau delegaţi de la Bucureşti şi îi întrebau dacă vreau să iasă
din închisoare, trecând la Biserica Ortodoxă. Episcopul Hossu
mi-a declarat mie: „La mine a venit de două ori dr. Petru
Groza”, şi i-a propus să îl facă Mitropolit la Iaşi, şi de acolo
Patriarh la Bucureşti, şi zice eu totdeauna îi spuneam dar nu se
poate lucrul acesta pentru că Mitropolia de la Iaşi este Ortodoxă
pe când eu sunt Episcop Catolic, aşa că nu se poate şi nici prin
minte şi nici ca ispită nu mi-a trecut să accept lucrul acesta, aşa
că nu am acceptat. Şi apoi pe Mitropolitul ales dar încă nu
numit, pe Alexandru Rusu l-au întrebat. Tot aşa i-au propus
Episcopului Suciu, nu ştiu dacă la ceilalţi, dar foarte probabil la
toţi ceilalţi. Mie ştiu că mi-au propus de trei ori şi de trei ori am
refuzat, apoi au urmat condamnările şi condamnările erau de
obicei un proces în care erai condamnat după dorinţa Securităţii.
Toţi am fost trădători de Patrie, apoi eu mai avut şi agitaţie şi
propagandă greco-catolică etc., în sentinţă, dar acestea sunt
secundare.
A.S.: Am citit în biografia dumneavoastră că, una peste alta,
aceste condamnări var fi dus la 44 de ani de detenţie, dar părinte
această oarecum ca o paranteză, să ne întoarcem firul timpului.
După întâlnirea aceea de la Căldăruşani, după ce au ieşit
Episcopii de la Căldăruşani dumneavoastră încă eraţi în
libertate.
I.P.: Când am ieşit de la Sighet, noi nu aveam nici o
condamnare, decât eram deţinuţi administrativ şi atunci s-a dus
un Decret prin care noi trebuia să ieşim din închisoare şi
conform acestui Decret ne-au pus în libertate. Pe Episcopii i-au
pus cu domiciliu obligatoriu la Curtea de Argeş. Eu am venit în
Lugoj dar ceea ce m-a preocupat întâi a fost reorganizarea
Bisericii şi am luat contact cu preoţii romano-catolici cam cum
61
s-ar putea ca în cadrul Bisericii Romano-Catolice noi să
reorganizăm Biserica noastră.
A.S.: În ce an se întâmpla?
I.P.: În 1955-1956.
A.S.: După prima de detenţie.
I.P.: Prima parte de detenţie. De la Sighet am fost adus la Jilava,
de la Jilava la Timişoara şi de la Timişoara ni s-a făcut un nou
dosar, foarte probabil, ca să ni se dea anii câţi i-am făcut în
închisoare, ca să aibă o justificare, dar a venit Decretul şi nu au
mai putut face nimic şi ne-au dat drumul fără. După aceea, în
1956 eu am fost arestat după câteva luni, din nou. Şi am fost dus
la Timişoara, Jilava, Bucureşti în diferite închisori, am stat la
Dej mult timp, poate cel mai mult timp am stat la Dej – 4 ani,
după aceea am plecat la Gherla şi de la Gherla în 1964, eliberat.
A.S.: Domnul Episcop despre prima parte a detenţiei am vrea să
ne întoarcem şi să ne oferiţi câteva amânunte. Cu cine aţi stat şi
cum au decurs aceşti primi cinci ani.
I.P.: Da, în prima parte am fost arestat în 1949 şi am fost
eliberat în 1955. Deci anii aceştia i-am petrecut cel mai mult în
închisoarea din Sighet.
A. S.: Vă aşteptaţi la arestare, nu-i aşa?
I. P.: Bineînţeles, că mă aşteptam întotdeauna ieşeam pregătit cu
geamantanul pregătit, cu tot ce trebuie pentru închisoare. Dar
întâmplător, când am fost arestat nu am avut servieta la mine
[râde].
A.S.: După cum citeam undeva aţi şi făcut exerciţii pentru a
suportat închisoarea. Vă rog să spuneţi câteva cuvinte, asta nu
am mai auzit-o niciodată, nicăieri.
62
I.P.: E, eu ştiam că voi fi arestat şi stăteam în picioare toată ziua,
fără să şed. Dacă mâncam, mâncam în genunchi, dar nu şezând,
ca să mă obişnuiesc, dacă mă bagă la carceră şi stau în carceră să
pot sta în picioare, să fiu obişnuit cu lucrul acesta. Dar cum am
spus, când m-au arestat, atunci nu aveam la mine servieta cu
obiectele, am ieşit de la o adoraţie pe care am făcut-o în biserica
romano-catolică şi un Securist cu gradul de plutonier, m-a
întrebat dacă eu sunt părintele Ploscaru. „Da, eu sunt”. „Uite
vino puţin până la Domnul Maior”. „Dar cine e domnul Maior?”
„Domnul maior de la Securitate”. Atunci mi-am dat seama că
sunt arestat. Eu am pronunţat cu glas tare, în numele Preasfintei
Inimi a lui Isus şi în numele Inimii Neprihănite a Preacuratei, eu
mă duc. Şi el a adăugat şi noi tot în Dumnezeu credem, avea
oarecare convingere religioasă. Locotenentul de Securitate m-a
dus în faţa maiorului, dar maiorul primise ordin să mă aresteze.
Nu ştiu pentru ce am fost arestat, totuşi fiindcă el era un ucenic
de geamgiu, fără pregătire, stătea la un birou foarte frumos şi
biroul era sculptat cu flori de iasmin jur în jur, l-a luat de la
industriaşul Muschong. Era casa lui unde era Securitatea şi eu
stăteam în picioare în faţa lui şi el a pus mâinile pe marginile
biroului şi a strigat cu glas tare: „Eu sunt ateu, mie nu îmi pasă
cine a făcut masa asta, eu o folosesc şi atât.” Eu am răspuns:
„Pardon domnule maior, acesta nu e ateism. În filozofie acesta
se numeşte agnosticism. Eu nu cunosc şi nu vreau să cunosc.
Ateismul spune altfel: masa asta există şi pe masa asta nu a
făcut-o nimeni ci s-a făcut singură, acesta e ateismul.” El s-a
uitat la masă şi nu a mai zis nimic [râde]. De aici de la Lugoj am
fost duşi la Timişoara şi la Timişoara, am rămas un anumit timp,
în iarna aceea am stat în privaţiuni şi în frig şi în subsol, că
totdeauna erau în subsol celulele noastre. De acolo m-a dus la
Bucureşti, de la Bucureşti la Jilava, de la Jilava la Sighet şi aşa
s-a terminat prima arestare.
A.S.: Părinte Episcop, ce a fost a mai greu de îndurat în
închisoare.
63
I.P.: În închisoare, eu pot zice că pentru mine nu a fost nimic
greu de îndurat. Când intram într-o celulă nouă primul lucru îl
făceam să ascult până s-au îndepărtat paşii gardianului care m-a
adus. Atunci sărutam zăvorul şi gratiile de la închisoare:
„Doamne aceste le suport în locul Tău, că dacă aştia Te-ar fi
prins pe Tine, pe Tine Te-ar fi băgat. Deci eu în locul Tău stau.”
În cazul acesta, eu nu mai aveam nimic greu de suportat; că nu
ne dădeau de mâncare, că ne ţineau în frig, sau că ne ţineau în
izolare, cu toate ne-am obişnuit până la sfârşit. Dar ceea ce
doream mai mult, doream moartea. Însă, când cineva dintre ai
noştri mureau, noi eram foarte bucuroşi. Acesta este un punct
câştigat, pe ăsta nimeni nu îl face să treacă la Biserica Ortodoxă,
nici frigul nici foamea, nici izolarea, nici nimic, nimic, nici
boala, nici moartea, nimic, nimic…, nu îl face să treacă la
Biserica Ortodoxă. Ăsta e un punct câştigat.
A.S.: Dar, părinte în viaţa obişnuită, preotul este alături de
credincioşi şi are un rol însemnat social sufletesc. Ce puteaţi
face dumneavoastră, acolo, pentru semenii dumneavoastră?
I.P.: Cât am fost în închisoare, am stat tot cu oameni credincioşi.
Au fost cazuri în care nu au fost credincioşi, dar s-au convertit
cu timpul, pentru că în închisoare aşa era climatul de suferinţă
încât toţi aşteptau ajutorul lui Dumnezeu. Ştiu că am fost cu un
sârb, un învăţător sârb, care era ateu şi eu am zis: „Uite, fiindcă
suntem numai doi aici, eu îţi vorbesc despre Dumnezeu şi să îmi
pui toate obiecţiunile care îţi vin în minte.” Şi el mi-a pus şi am
discutat o zi, două, trei, vreo două săptămâni şi pe urmă a
declarat: „Uite, eu văd că Dumnezeu există, dar Cristos nu.”
Atunci eu îi răspund „Cristos e o persoană istorică pe când pe
Dumnezeu nu poţi să-l pui în istorie pentru că nu îl poţi vedea,
dar pentru Cristos sunt mărturii.” Dar au venit alţii şi aceia toţi
de la început s-au rugat cu mine, el a stat respectos, nu se ruga,
dar am văzut că nici contra nu era. Până la sfârşit foarte probabil
că şi el s-a întors întrucâtva la Dumnezeu. În alte închisori, de
64
exemplu îmi aduc aminte la Piteşti, am stat la Piteşti în
închisoare şi o dată doi deţinuţi s-au certat şi au recurs la
comandatul închisorii, ca să se reclame unul pe altul.
Comandantul a venit şi a spus: „Acum aveţi pe preoţi între voi şi
acum vă certaţi.” Şi eu am întrebat pe cineva ce înseamnă asta
că aveţi pe preoţi între voi. Uite, înainte nu erau preoţi între noi,
apoi să vezi ce balamuc era aici, de nu îţi puteai închipui, se
certau unul cu altul, că toţi erau nervoşi, acum de când au venit
preoţii se fac rugăciuni, se face Sfânta Liturghie, numai
rugăciunile de la Sfânta Liturghie, predici, acum oamenii sunt
foarte paşnici şi foarte înţelegători şi blânzi unii faţă de alţii.
A.S.: Deci temnicerii şi-au rezolvat problemele lor
administrative cu ajutorul preoţilor.
I.P.: Aşa în cazul acesta aşa a fost, dar totuşi după acea am fost
duşi de la Piteşti, la Dej. La Dej a fost una dintre cele mai grele
închisori, nu te lasă să te rezemi de pat, de ceva să stai aşa în
capul oaselor. Poţi să te mişti prin cameră, poţi să şezi pe bancă,
dar să nu te rezemi, nici să te culci pe pat, sau să dormi, asta nu
era permis. Şi fiindcă, iarna mai ales, lăsau geamurile deschise,
anume spunând că trebuie să vină aer, dar pătura noastră era aşa
de subţiere se vedea prin ea şi atunci fiecare făcea cum putea.
Unii îşi puneau pantalonii şi îşi băgau ambele picioare într-un
pantalon să îi ţină mai cald şi mai tremurau până dimineaţa, dar
foarte mare ajutor de la Dumnezeu, că eu până în ziua de astăzi,
nu am reumatism, deşi alţii aşa s-au îmbolnăvit de reumatism
încât nici nu puteau umbla şi când se mişcau, numai aşa să nu îşi
ridice piciorul, ci numai să meargă la nivelul duşumelei ca să
poată să mişte. Era teribil.
A.S.: Părinte un lucru pe care remarcat din ceea ce am vorbit cu
toţi preoţii care au stat în faţa acestui microfon, faptul că nu
există resentimente ca să spun doar atât, nu există resentimente
faţă de cei care v-au chinuit.
65
I.P.: Nu, faţă de cei care ne-au chinuit nu am avut resentimente.
Că nu ştiu cum, că poate aşa a voit Dumnezeu, îmi aduc aminte
că eram la Sighet şi a venit o dată un locotenent care era ofiţer
politic. A venit la mine şi mi-a propus să trec la Biserica
Ortodoxă, că ei îmi dă drumul din închisoare. Eu, bineînţeles, cu
multă blândeţe şi umilinţă i-am răspuns: „Domnule locotenent
major, ăsta era gradul, eu nu pot ieşi din închisoare că pentru
mine dacă aş ieşi din închisoare, ar fi mai rău afară, decât în
închisoare. Pe mine m-ar mustra permanent conştiinţa de ce am
făcut lucrul acesta, aşa că eu mai bine rămân aici. Dar vă
mulţumesc foarte mult că v-aţi gândit la lucrul acesta să îmi daţi
drumul din închisoare. Totuşi, am şi o rugăminte dacă aţi putea
să o împliniţi. Când se va face o cameră dincolo spre sud liberă
să mă puneţi acolo, acolo bate puţin soarele şi e mai cald. Încă
după-masa aceea m-a dus în cameră [râde].
A.S.: Încă ceva, noi ne lăudăm românii că suntem buni. Pentru
mine personal vă mărturisesc că există un zbucium continuu. De
unde au reuşit comunişti în numai câţiva ani, trecuseră câţiva ani
4-5, de la schimbarea politică şi deja au reuşit să strângă atâta
ticăloşie, pentru că după cum aflăm astăzi, au avut exces de zel
cu toţii, mai mult decât li s-a poruncit.
I.P.: Într-adevăr au făcut, însă aşa sunt oamenii. Am văzut
soldaţi simpli care erau foarte răi, alţii care erau foarte buni, de
exemplu, erau dintre securişti toţi suportau pentru că aşa
primeau ordinele.
A.S.: Dar cum au ales aşa o meserie?
I.P.: Poate din greşeală. Într-o închisoare am avut un consătean
şi ne-am recunoscut. Odată măturând prin coridor, el m-a
chemat deoparte şi a luat chipiu din cap şi a făcut cruce, „Uite,
nu cumva să spui că mă cunoşti că aşa să mă ajute Dumnezeu,
că o să mă împuşte.” Deci aşa erau oamenii ameninţaţi ei,
66
fiindcă erau aşa de tare ameninţaţi, poate că unii au cedat. Dar
noi nu am avut resentimente, nici împotriva lor nici împotriva
Bisericii Ortodoxe, nimic... Au fost şi preoţi ortodocşi cu noi,
însă trebuie să ştiţi un lucru, preoţii ortodocşi care au fost în
închisori, nu au fost pentru acelaşi motiv pentru care am fost
noi, ei au fost pentru altceva, pentru că noi eram siliţi să trecem
la Biserica Ortodoxă şi dacă trecea, şi cine a trecut de exemplu,
părintele Raţiu, el a trecut la ortodocşi şi a fost eliberat din
închisoare, i-au dat drumul. Dacă era aşa, însă, eu spun aşa,
poate şi pe cruce cu Isus Cristos au mai fost 2 răstigniţi, dar nu
pentru aceeaşi cauză, da ei au suferit răstignirea, asta e un lucru
cert. Acum când veţi vedea de exemplu prin anumite publicaţii
ortodoxe, cine a fost în închisoare şi câţi au fost în închisoare şi
aşa mai departe, da au fost incontestabil, dar nu pentru Biserica
Ortodoxă, pentru altceva, pentru că Biserica Ortodoxă era liberă,
aşa că orice a fost închis a fost din alt motiv, închis, motive
politice, cum spuneaţi dumneavoastră.
A.S.: Părinte, pentru a rezuma oarecum v-aş ruga să mai faceţi
odată strict itinerariul puşcăriilor dumneavoastră, de la început
de la Securitatea din Lugoj şi pana la capăt.
I.P.: Am fost dus de la Lugoj la Timişoara, încă în toamna aceea
prin luna noiembrie. La Timişoara am stat până în luna mai, în
luna mai am fost dus la Bucureşti, tot anchetat. La Bucureşti am
stat vreo 2 săptămâni, apoi am fost dus la Jilava, de la Jilava am
fost dus la Sighet şi acolo am rămas până în 1955, toamna, când
ne-am eliberat. Am stat câteva luni liber şi apoi m-au arestat din
nou. M-au dus direct la Timişoara de la Lugoj, am stat în
anchetă la Timişoara un timp. Acolo ei bănuiau că eu sunt
Episcop, dar nu erau siguri şi îmi aduc aminte că era în 1956,
atunci când s-a întâmplat răscoala aceea în Ungaria şi câţiva
studenţi au demonstrat şi la Timişoara şi au bătut statuia lui
Stalin cu mămăligă [râde] şi într-o dimineaţa când ne-au dus pe
noi, miliţeanu ne-a dus la veceu, atunci am văzut o mulţime de
67
oameni cu pături în cap ca să nu vadă cine sunt, numai ghetele le
vedeam. Eu stăteam cu un inginer agricol cu numele Manoliu,
era de lângă Timişoara, de la Măureni şi el îmi spune: „Cred că
s-a produs vreo grevă.” Atunci au adus anchetatori şi pensionari
ai Securităţii şi au adus pe un evreu cu numele Boroş, notez că
atunci l-a început erau numai evrei în Securitate. De exemplu
Maiorul Securităţii de aici era un evreu, la Timişoara: Ambruş
era evreu, cam peste tot au fost evrei. Aceştia doi, erau cu unu
Sorbon, era anchetatorul meu, acum venise încă unul care avea
gradul de căpitan, mai mare decât locotenent major şi el mi-a
pus întrebarea aceasta: „Acum îţi spun o întrebare precisă la care
să răspunzi. Dacă ai fost consacrat Episcop sau nu?” Am
răspuns: „Domnul căpitan, era căpitan, asta nu are nici o
importanţă cu cauza mea, dacă eu sunt vinovat indiferent că am
fost consacrat sau că nu am fost consacrat sunt vinovat, dacă nu
sunt vinovat, nu sunt vinovat.” Am continuat de exemplu: „Poţi
dumneata să mă întrebi dacă am fost consacrat episcop şi eu
răspund: «Da», atunci dumneata poţi să mă întrebi dacă am fost,
dacă m-am spovedit, dacă m-am cuminicat, că sunt Taine ale
Bisericii şi pentru fiecare eu sunt vinovat. Acestea sunt
sacramentele Bisericii şi de altfel, are vreo importanţă că cineva
e tăiat împrejur sau nu e tăiat împrejur. Atunci amândoi s-au
ridicat şi au spus: „Nu crezi Preasfinţite că eşti obraznic?”
[râde], dar nu mai au întrebat nimic [râde] din momentul acela.
A.S.: Părinte cei drept că i-aţi atacat cu câte o vorbă, tot timpul
au înţeles că spiritul dumneavoastră nu e mort şi nu e obosit,
lucrul acesta îi înfuria teribil de mult. Ei aveau această misiune
de a distruge omul, psihic.
I.P.: Când am fost arestat a doua oară şi am fost dus la
Timişoara acolo erau torturi foarte mari. De exemplu: una dintre
torturi era că te lega de mâini şi te agăţa într-un cuier şi zicea
când vrei să declari ce cer eu atunci să anunţi, eu mă duc la
plimbare; alta era bătaia cu covorul, te aşeza pe o covor legat la
68
ochi, cu mâinile la spate şi de picioare şi deodată smulgea
covorul de sub tine şi atunci cădeai şi zdrobeai arcadele de la
ochi, zdrobeai dinţii, maxilarul, umerii.
A.S.: Le făcea plăcere lucrul acesta?
I.P.: Nu ştiu.
A.S.: Nu cred că era în codul lor.
I.P.: Doamnă, atunci era aşa de exemplu: îmi aduc aminte că pe
un coridor era un tablou a lui Stalin, înapoia lui era un bâţ de
cauciuc cu care ei băteau şi era un drapel pe care era scris:
„Cinste echipei fruntaşe care în atâta timp a arestat şi a anchetat
atâţia inşi.” Deci cu cât arestau mai mulţi, cu cât anchetau mai
mult, cu atât ei erau mai bine văzuţi. Deci, erau întreceri
socialiste la ei. Atunci de exemplu era o bătaie care se numea
„cu saci de nisip.” Te bătea cu saci de nisip peste spate şi te
zguduia până îţi cădeau toate organele interioare: plămânii,
inima, ficatul, rinichii, toate cădeau şi atunci te trimitea la spital.
Medicul semna: „Mort de hepatită”, sau de nu ştiu ce. Aşa că
erau fel de fel. De exemplu era o femeia cu numele de Vida care
bătea la testicule pe bărbaţi. Nu ştiu de ce, poate că a avut ordin,
eu nu trag nici o concluzie şi oamenii umblau cu picioarele
îndepărtate ca să nu se atingă glandele aceste care era foarte
supărătoare. Dar uite, eu îmi aduc aminte că eram la Jilava şi
acolo ne făcea percheziţii. Când ne scotea la aer, făceam câteva
ture, ne aducea înapoi şi ne făcea percheziţii. Îţi făcea percheziţii
în ochi, în gură, în urechi, în anus, în tot asta era numai pentru să
te umilească.
A.S.: Ce căutau?
I.P.: Nimic. Ce puteai să bagi în ochi, urechi sau în gura, uite
asta făceau ei. Era o batjocură permanentă. O umilire. Dar
69
Dumnezeu să-i răsplătească cu bine şi cu convertire pe toţi care
ne-au făcut nouă rău.
A.S.: Părinte nu am reuşit să terminam itinerariul, unde
rămăsesem la ce închisoare?
I.P.: Parcă la Timişoara.
A.S.: Aşa.
I.P.: De la Timişoara eu am fost dus din nou la Bucureşti, am
stat la Interne la Bucureşti, pe urmă am fost dus la Uranus, am
fost dus la Malmesoin, tot în Bucureşti, apoi de acolo am fost
adus la Piteşti. De la Piteşti am fost la Timişoara şi de la
Timişoara, din nou la Dej şi de la Dej la Gherla. La Dej am stat
vreo 3 sau 4 ani şi la Gherla am stat 2 ani. De la Gherla, în 1964,
m-am eliberat. Eliberarea a însemnat că eram într-o
supraveghere permanentă. Noi ştiam că suntem supravegheaţi.
De 3 ori ne-au pus microfoane în cameră şi noi ştiam că dacă ne
cheamă pe fiecare în altă parte, să rămână casa singură, ei au
venit şi au instalat microfoane.
A.S.: Unde aţi stat după închisoare.
I.P.: Când am ieşit din închisoare am venit aici şi am locuit la un
preot cu numele Deciu care era aici în Lugoj şi pe urmă m-am
mutat aici la părintele Sălăgean şi am locuit aici la Doamna
Iacob. Ea era proprietara casei şi am locuit la el şi apoi după un
timp oarecare ea a murit. Ea a făcut testament pentru mine,
Sălăgean şi pentru Tiut, că ne lasă casa şi am spus că pentru
mine să nu facă, că eu pot fi arestat şi imediat ei o să ia parte din
casă [râde], să nu mă bage şi m-a şters. Au rămas numai ei doi,
însă pot spune că o dată de exemplu, noi am pus alte fire
electrice, celelalte erau vechi şi se rupeau şi am pus fire noi
electrice şi atunci a venit între electricieni un maior de la
Timişoara, s-a amestecat prin ei şi a bătut şi el pe acolo şi a scos
70
microfonul care era sub un comutator electric. Dar eu m-am dus
în cameră şi m-am uitat şi am văzut că era crăpată tabla de la
comutator şi el s-a uitat puţin. Dacă eu am sesizat lucrul acesta,
a doua oară am căutat când ne-au spus microfoane, am căutat pe
sub toate întrerupătoarele dar nicăieri nu era un microfon, aşa că
le-au pus în altă parte.
A.S.: Să refacem tabloul general, ieşiseră din închisoare preoţii
noştri. Ca toţi deţinuţii politici după cum ştim, dumneavoastră
aţi fost socotit deţinut politic tot acest timp deşi nu eraţi. Era o
libertate comunistă se ştia că sunteţi Episcop, ştiau şi
oficialităţile şi preoţii noştri. De acum încolo toate faptele
dumneavoastră erau ale unui Episcop.
I.P.: Da. Ei ştiau lucrul acesta. În timpul acesta fiindcă Biserica
noastră nu exista, noi ne duceam şi ascultam Sfânta Liturghie la
biserica romano-catolică, dar fără să intrăm în confesional sau să
participăm la slujbe romano-catolice, ci ca simpli credincioşi
asistam. Credincioşii noştri s-au dus un timp la Biserica
Romano-Catolică. Când ne-am dus prima dată la biserica
romano-catolică ai noştri erau mai mulţi decât ei şi încetul cu
încetul ei erau eliminaţi. Dumneavoastră poate ştiţi că aici în
Banat romano-catolicii erau şvabi şi erau unguri, iar românii
erau greco-catolici şi atunci dacă se duceau, venea unul şi zicea:
„Tu de ce ai venit aici?” „Că aici e locul meu.” Apoi, încetul cu
încetul s-au retras; unii s-au dus la ortodocşi, alţii s-au dus la
pocăiţi, aşa noi nu ştiam care este planul lui Dumnezeu cu
Biserica aceasta.
A.S.: Au fost ani oarecum succesivi de la o vreme în care
aproape pe faţă s-a acţionat în spiritul Biserici noastre.
I.P.: Unii ani însă, nu s-a acţionat. Aş putea spune că noi eram
supravegheaţi şi foarte strâns supravegheaţi şi nu puteam
acţiona, dar totuşi preoţii care au venit şi au luat contat cu noi şi
71
aşa mai departe, ei au rămas edificaţi pot spune. Însă şi acum de
exemplu, în Dieceza aceasta noi avem cam 43 de preoţi. Din
aceşti 43 preoţi, mai mult de jumate nu pot face nimic, că sunt
bătrâni, sunt uzaţi, unii nici nu se pot mişca din cameră, aşa că
este foarte greu, dar încetul cu încetul, vom avea şi vocaţii, vom
vedea.
A.S.: Părinte, îmi amintesc de înmormântarea părintelui Miclea.
La Blaj au fost câteva zice de preoţi, Securitatea ştia, stăteau
după boscheţi, dar s-a oficiat.
I.P.: Ştiu, că eu am fost la Blaj numai la înmormântarea
părintelui Manciulea. Ştiu că ne-a lăsat să facem înmormântarea
şi am făcut-o greco-catolică. Ştiu că la mine au venit doi ofiţeri
de Securitate şi mi-au spus că noi suntem liberi să facem şi afară
şi oriunde ce voim. Numai în biserică, nu. Am întrebat şi pe unii
şi pe alţii să văd, toţi au negat, că nu e aşa. Acum eu nu ştiu dacă
ăştia doi cum au venit, de ce au venit, să îmi spună lucrul acesta,
dar s-ar putea dacă aş fi făcut, dacă noi am fi făcut, însă să ne fi
lăsat în pace, să nu se amestece.
A.S.: Mai mare duşmănie le-a arătat Biserica soră, din strana
dreaptă, decât chiar Securitatea, uneori, este o concluzie pe care
eu mi-o iau pe suflet.
I.P.: Eu nu ştiu, însă şi ei sunt în eroare. Dacă cei care au fost
împreună cu noi în închisoare ar vorbi aşa, atunci ar fi altceva.
Aceeia care au fost cu noi în închisoare, ei toţi vorbesc cum
vorbim noi. Aşa că cei care nu au fost în închisoare ceea ce
vorbesc polemici, aceştia de la Sibiu, că cineva spunea Sibiul e
urâciunea pustiiri [râde].
A.S.: Părinte, încă o rugăminte. Aşa, de câte ori am ocazia să
mai închinăm un gând, Episcopii noştri cu care dumneavoastră
aţi fost în închisoare şi care nu am mai apucat să vadă ziua de
72
astăzi, cu care dintre ei v-aţi întâlnit? Despre care aţi putea
spune câteva cuvinte?
I.P.: Cei care au murit. Acum, eu cât am fost în închisoare la
Sighet, n-am stat împreună decât cu Episcopul Suciu, cu Ioan
Suciu, doi ani, dar cu ceilalţi Episcopi, nu. Pe urmă pe el l-au
luat de la noi, l-au dus la izolare şi văzând că nu moare, de aceea
era izolat să moară, l-au pus cu ceilalţi Episcopi. Eu am rămas
singur, am fost pus singur. Dacă ar fi ştiu că sunt preot m-ar fi
pus cu preoţii; dacă ştiau că sunt Episcop m-ar fi pus cu
Episcopii. Dar cum ei nu ştiau, atunci m-au pus singur. Aşa că
am stat tot timpul la Sighet, singur. Dacă privesc la ceilalţi
Episcopi, eu am vorbit cu ei numai după ce m-am eliberat în
1955, atunci am vorbit la Curtea de Argeş, că acolo erau cu
domiciliu obligatoriu la Curtea de Argeş. M-am dus la ei şi am
vorbit. Părerea mea era atunci, că noi preoţii necăsătoriţi am
putea trece la romano-catolici şi să ţinem pe credincioşii noştri
în credinţa Catolică. M-am dus la Episcopi şi erau trei: Hossu,
Rusu şi Bălan şi trei au fost de trei păreri. Hossu, mi-a spus:
„Uite, la voi în Banat lucru acesta nu-i imposibil, pentru că
acolo sunt şvabi mulţi şi şvabii nu sunt şovini, dar eu nu văd
cum la Cluj s-ar face Liturghie românească într-o biserică
ungurească, într-o biserică romano-catolică.” Acesta era
răspunsul lui. Răspunsul Preasfinţitului Rusu, nicidecum, să nu
intrăm la romano-catolici că asta înseamnă că noi am renunţa la
Biserica noastră. Preasfinţitul Bălan, mi-a răspuns: „Dragul
meu, în timpul ăsta faci ce poţi.”, acesta a fost răspunsul. Şi
atunci eu am cerut Episcopului Márton Áron de la Alba-Iulia, să
mă numească într-o parohie romano-catolică cu limba română.
Este una la Slatina-Timiş şi una la Bulci, el mi-a spus: „Uite, nu
îmi cere lucru acesta că şi numai noi ştim cum ne ţinem pe linia
de plutire şi să nu avem dificultăţi, noi facem din toate puterile,
tot ce putem, ca să primesc Biserica voastră, dar nu ca să intraţi
în Biserica noastră, pentru că acesta e un alt rit.”, şi din câte
mi-a spus cineva, el nu prea simpatiza pe români şi atunci el nu
73
era de părerea acesta. Dar eu am trecut peste asta, am făcut ce
am putut şi atunci am venit acasă, am făcut acţiune personală şi
cu preoţii şi cu credincioşi cât s-a putut.
A.S.: Din 1964 aţi stat la Lugoj sau în jurul Lugojului?
I.P.: Tot la Lugoj.
A.S.: Adică acasă.
I.P.: Acasă.
A.S.: Aveţi o catedrală frumoasă.
I.P.: Da, avem o catedrală frumoasă şi tocmai asta am zis eu.
Uite, de exemplu de multe ori Nunţiatura a stăruit pentru un
dialog cu ortodocşii. Eu am zis, dialog noi putem face, dar ei
înţeleg prin dialog ce îi al meu îi al meu, ce îi al tău discutăm.
Dacă ei ar face cel puţin un gest din care să vezi bunăvoinţă, dar
nu a făcut nici unul. E de exemplu Corneanu de aici, a făcut
gestul, că ne-a oferit biserica, că e noastră.
A.S.: Există două feţe ale ortodoxei din România: una pe care o
arată apusului, a doua obrazul stâng şi care este favorabil şi unul
pe care ni-l arată nouă şi care este aşa cum îl vedem. Dar numai
noi ştim acest al doilea obraz. De aceea lumea apuseană, lumea
catolică apuseană, nu ştie ce este dincolo de aceste abuzuri de
cuvânt.
I.P.: Doamnă, eu am fost anul trecut la Roma şi am vorbit cu
Sfântul Părinte, cu Papa [Ioan Paul al II-lea] şi eu i-am spus aşa:
„Când Biserica Ortodoxă din România vorbeşte de ecumenism
însemnează că: lăsaţi-ne Biserica Greco-Catolică pe mâna şi noi
vom face unirea cu Biserica Romano-Catolică la Calendele
greceşti, adică la paştile cailor.” Sfântul Părinte mi-a răspuns:
„Vezi, nu putem gândi aşa, dacă vin la noi şi spun vor să facă
74
unirea, noi trebuie să îi ascultăm. Dacă ei nu sunt sinceri, ei
răspund în faţa lui Dumnezeu, de lucrul acesta.” Asta-i pierdere
de timp, numai aşa că uite totuşi sunt. Ei sunt în erezie, am citit
acum de curând o istorie a unei stigmatizate, o femeia din
Damasc, căsătorită, o chema Mirna, o chema Maria, dar de mică
i-au spus Mirna, şi femeia aceasta a avut mai multe viziuni a lui
Cristos şi a fost stigmatizată şi m-am mirat că până acum nu
erau decât oameni necăsătoriţi şi dăruiţi cu totul lui Dumnezeu,
dar aceasta pare să aibă şi un copil de 2-3 ani. Ea a avut nişte
iconiţe din Bulgaria, s-a dus cu soţul ei acolo, au cumpărat
iconiţele acelea şi odată pe când se ruga era în cameră o femeia
ortodoxă şi una musulmană şi ea s-a rugat pentru o mătuşă de a
ei, care era bolnavă şi au observat, cele două, că în jurul
mâniilor ei sângerează, pe urmă a văzut din mâinile ei curge
ulei. A curs ulei mult, pe urmă a început să curgă şi din icoane.
Era icoana Maicii sfinte cu Isus Cristos în braţe, în stil bizantin.
Ea a lăsat ca icoana cea din care curgea ulei să fie dusă în
Biserica Ortodoxă şi s-a făcut o procesiune mare şi au dus-o în
Biserica ortodoxă. Au aşezat-o acolo, dar acolo a încetat uleiul
să mai curgă. Şi a început uleiul din alte iconiţe tot
asemănătoare, care erau acasă la ea şi a curs din acelea, dar din
cea din Biserică, nu. Despre acestea scrie un preot ortodox, din
America, şi el spune aşa de ce nu a curs că ăştia au pus cutii de
ale milelor, adică să colecteze bani, de aceea nu a curs. Însă, eu
cred că din alt motiv, motivul a fost credinţa, nu este adevărata
credinţă.
75
1.3. Prepozitul Capitular dr. Nicolae Brînzeu
Prepozitul Capitular dr. Nicolae Brînzeu
90
S-a născut la 17 august 1883 în Vulcan, judeţul
Hunedoara, a studiat la liceul maghiar „Bela Kun” din Orăştie,
pentru a continua apoi la universităţile din Budapesta şi Viena,
unde a absolvit teologia şi şi-a luat doctoratul în 1908. Revine ca
preot capelan în Petroşani în 1908, funcţionează apoi ca preot
paroh în Vulcan între 1910-1917 şi ca protopop în Comloşu
Mare între 1917-1920. În anul 1920, merge la Lugoj ca redactor
90
Arhiva personală Pia Brînzeu.
76
la ziarul „Drapelul” şi protopop consistorial, devenind apoi
canonic consilier eparhial al Episcopiei Lugojului în 1921 şi
funcţionând ca prepozit capitular din 1937 până în 1947, anul
pensionării sale. A fost direct implicat în lupta pentru Unirea
Banatului şi Transilvaniei cu Ţara Mamă, a organizat Adunarea
Naţională din 7 noiembrie 1918 la Comloşu Mare şi astfel a
participat ca delegat titular la Marea Adunare Naţională de la
Alba Iulia. A publicat o serie de lucrări teologice91
, a editat
reviste92
şi colaborat la marile reviste ale timpului.
Un moment important din cariera preotului Nicolae
Brînzeu s-a produs în şedinţa capitulară din 10 februarie 1937,
ţinută sub prezidiul Episcopului Ioan Bălan. Aici Nicolae
Brînzeu a fost numit Prepozit Capitular, instalarea în această
funcţie având loc duminica, în 21 februarie 1937. Funcţia de
Prepozit Capitular a fost ocupată de Ioan Boroş93
, până în anul
1937, când acesta s-a stins din viaţă, în 29 ianuarie 1937. Astfel
postul a devenit vacant.
În cuvântarea numirii noilor canonici ai Episcopiei de
Lugoj Episcopul Ioan Bălan a spus: „Preafericitul Părinte Papa
Pius al IX-lea94
, este pentru noi de scumpă amintire, căci El a
înfiinţat Dieceza Lugojului şi tot atunci şi a Veneratului
Capitlu”, în Bulla „Apostolicum Ministerium” din decembrie
1853 scria: „pentru ca Episcopul Lugojului să-şi poată îndeplini
91
Cultele în România, 1925; Maslul, căsătoria, Sfânta Scriptură şi
tradiţiunea, 1925; Păstorul şi turma. Hodegetica, 1930; Semănătorul.
Catehetica, 1936 şi Semănătorul II. Omiletica modernă, 1944. 92
Cuvântul adevărului (mănăstirea Prislop, 1913-1916 şi Bixad, 1927-1930),
Calea vieţii (Vulcan, 1916 şi Comloşu Mare, 1917-1920), Drapelul (Lugoj,
1919-1920), Albina (Bucureşti, 1921-1922), Sionul românesc (Lugoj,
1920-1927), Păstorul sufletesc (Lugoj, 1929-1931). 93
Ioan Boroş, n. 20 octombrie 1850, a fost Prepozit Capitular în perioada
1911-1937. 94
Papa Pius al IX-lea, născut Giovanni Maria Mastai-Ferretti (n. 13 mai 1792
– d. 7 februarie 1878). A pontificat în perioada: 16 iunie 1846 – 7 februarie
1878.
77
mai uşor şi fără tărăgăneală datorinţele lui episcopeşti
întemeiem în Catedrala Lugojului Prezbiteriul sau Capitlul”95
.
Din cuvântarea Episcopul Bălan, despre Canonici, aflăm
în câteva cuvinte importanţa Capitului dar şi despre
însemnătatea noii funcţii primite de Nicolae Brînzeu, cea de
Prepozit Capitular: „Răposatul în Domnul Ioan cândva Boroş
ocupa scaunul de prepozit, era căpetenia Veneratului Capitlu. În
locul dânsului am numit ca Prepozit Capitular pe
Reverendisimul dr. Nicolae Brînzeu, care până astăzi a fost
canonic custode”. Episcopul Ioan Bălan tot atunci i-a mai spus
lui Brînzeu: „Reverendisime în Cristos Frate, însuşirile alese, cu
care Te-a înzestrat Bunul Dumnezeu, nu le-ai ascuns, ci le-ai
îngrijit şi le-ai cultivat cu multă trudă, căutând să fii cât mai
folositor Bisericii şi Neamului. Nu numai gazetele şi revistele
noastre, ci şi cărţi voluminoase sunt mărturiile cunoştinţelor
alese şi ale dragostei ce ai pentru mântuirea sufletelor şi pentru
ferirea lor de buruienile veninoase, cu care încearcă să îmbete
sectarii pe oamenii slabi în credinţă. La organizarea AGRU-lui
şi a muncii atât de folositoare a Reuniunii noastre diecezane de
misiuni, Frăţia Ta ai dat o contribuţie foarte frumoasă. Ajungând
în fruntea Veneratului Nostru Capitlu, după constituţia Bisericii
noastre Române Unite ai ajuns la cea mai mare vrednicie din
Dieceză, care urmează după Episcop. Să stărui deci din toate
puterile, ca această distinsă corporaţiune să corespundă din zi în
zi tot mai bine aşteptărilor juste, pe care şi le-a pus lumea în
Veneratul Capitlu. Apropie-te să Te împodobesc cu insignele de
Prepozit. Primeşte Sfânta Cruce, care îţi pune în faţă jertfa cea
mai grea, pe care eşti dator să o duci pentru Biserica lui Cristos
şi pentru mântuirea sufletelor. Crucea o primeşti în calitate de
cap şi reprezentant al Veneratului Capitlu ca o admoniţiune
continuă, că Membrii Veneratului Capitlu nu sunt chemaţi la
odihnă, ci la muncă foarte grea, fiind datori fiecare să aducă
95
Demetriu Radu, Diecesa Lugoşului Şematism Istoric, Lugoj, Tipografia
Ioan Virányi, 1903, p. 59.
78
jertfă, nu numai sănătatea, ci de va fi nevoie chiar şi viaţa pentru
Biserica lui Cristos şi pentru mântuirea sufletelor. Ca amintire a
dragostei dumnezeieşti, ce trebuie să lege între sine pe toţi
Membrii Veneratului Capitlu, primeşte inelul de prepozit. Poartă
această vrednicie întru lungime de zile. Ocupă-ţi scaunul de
Prepozit, atât de glorios, şi-l împodobeşte cu alte frumoase
virtuţi!”96
. Pe lângă Prepozitul Capitular au mai fost
numiţi: Canonic custode – dr. Ioan Marianescu; Canonic
scolastic – Teofil Crişan; Canonic cancelar – Ioan Ienea;
Canonic Prebandat – Victor Deciu97
.
După 11 ani de la numirea sa ca Prepozit Capitular, în 28
octombrie 1948, Nicolae Brînzeu a fost arestat împreună cu
Episcopul Ioan Bălan, dus la Securitate, apoi de acolo, împreună
cu canonicul de Lugoj Iosif Vezoc, Vicarul Foraneu din
Timişoara Iuliu Raţiu şi preotul Ladislau Teglaşiu, tot din
Timişoara, au fost transportaţi la Bucureşti. De aici a fost dus la
mănăstirile Neamţ şi Căldăruşani, apoi a fost închis la
penitenciarul din Sighet şi a fost cu domiciliul forţat la Călăraşi,
Orăştie şi Lugoj98
.
S-a procedat astfel deoarece se preconiza să se treacă la
„o acţiune rapidă şi simultană” de preluare a reşedinţelor
episcopale, de fixare a domiciliilor obligatorii pentru episcopii
uniţi şi de mutare a tuturor factorilor de propagandă „uniată”
(preoţi, călugări şi profesori) în locuri cât mai izolate. Etapele
supuse atenţiei participanţilor la şedinţă de către ministrul
M.A.I., au avut un caracter represiv. Astfel, se trecea la
96
Cuvântare rostită în Catedrala din Lugoj de către Exc. Sa dr. Ioan Bălan,
cu ocazia promoţiilor canonicale, la 21 februarie 1937, în Sionul Românesc,
Foaie oficială a Diecezei Lugojului, anul XXIV, Lugoj, 28 februarie 1937,
nr. 4, pp. 16-17. 97
Idem. 98
Arhiva Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii
(ACNSAS), Dosar Individual privind pe Nicolae Brînzeu, nr. I 5.150, fila
327.
79
„ridicarea tuturor bandiţilor” care sprijină activitatea „foştilor
episcopi” pentru a fi duşi într-o mănăstire99
.
Următoarea etapă consta în chemarea prelaţilor uniţi la
Bucureşti, „arestarea lor” şi trimiterea la mănăstirea avută în
vedere. În acelaşi timp, se urmărea preluarea reşedinţelor
episcopale şi a catedralelor de către comisiile de preluare
instituite de Ministerul Cultelor.
Ultima etapă era rezervată clericilor care refuzau actul
revenirii la Ortodoxie. Aceştia erau preveniţi de pedepsele pe
care le vor suporta în cazul continuării propagandei religioase.
În privinţa preoţilor greco-catolici rezistenţi, putem spune că cea
mai mare parte a lor a fost grupată în jurul episcopilor. Unii au
fost arestaţi odată cu prelaţii uniţi, alţii în diferite împrejurări,
fiind trimişi la mănăstirea Neamţ, potrivit celor hotărâte în
şedinţa convocată de Teohari Georgescu la 27 octombrie100
.
În anul 1950 au fost transportaţi la Sighet 59 de
personalităţi ale Bisericii Greco-Catolice şi Romano-Catolice,
inclusiv Prepozitul Capitular Nicolae Brînzeu. Penitenciarul era
considerat „unitate de muncă specială”, cunoscut sub numele de
„colonia Dunărea”, dar era, în realitate, un loc de exterminare
pentru elitele ţării şi, în acelaşi timp, un loc sigur de unde nu se
putea fugi. Frontiera Uniunii Sovietice fiind situată la mai puţin
de doi kilometri de penitenciar făcea accesibilă mutarea
deţinuţilor în URSS101
.
În 1955, ca urmare a Convenţiei de la Geneva şi a
admiterii României comuniste (RPR) în O.N.U., a avut loc o
graţiere. O parte din deţinuţii politici din închisorile româneşti
au fost eliberaţi, iar o parte au fost transferaţi în alte locuri, unii
99
Idem. 100
Vasile Marcu, Drama Bisericii Române Unite cu Roma (Greco-Catolică).
Documente şi mărturii, Bucureşti, Editura Crater, 1997, p. 83. 101
Andrei Muraru (coordonator), Dicţionarul Penitenciarelor din România
comunistă (1945-1967), Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului
din România, Iaşi, Editura Polirom, 2008, p. 462.
80
cu domiciliu obligatoriu. Închisoarea de la Sighet a redevenit o
închisoare de drept comun102
. Totuşi, deţinuţi politici mai
apăreau şi în anii următori, mai ales în trecere la spitalul
psihiatric din localitate, dar o parte dintre ei au făcut un itinerar
prin închisori, iar unii au ajuns la domiciliu obligatoriu.
„Pelerinajul” Prepozitului Capitular dr. Nicolae Brânzeu
în lagărele şi penitenciarele regimului comunist
Arestat în 28 octombrie 1948, dus la securitatea din Lugoj.
31 octombrie 1948 – 1 martie 1949 – Mănăstirea Neamţ.
1 martie 1949 – 24 mai 1950 – Mănăstirea Căldăruşani.
24 mai 1950 – 15 februarie 1952 – Închisoarea Sighet.
15 februarie 1952 – 22 iunie 1953 – DO. în Călăraşi.
22 iunie 1953 – 6 noiembrie 1953 – DO. în Orăştie.
6 noiembrie 1953 – 30 decembrie 1962 – Domiciliu
obligatoriu în Lugoj.
30 decembrie 1962, încetează din viaţă, la Lugoj103
.
Nicolae Brînzeu înainte şi după detenţie104
102
Andrea Dobeş, Ioan Ciupea, Decapitarea elitelor. Metode, Mijloace, Mod
de acţiune. Memoria Închisorii Sighet, Sighetul Marmaţiei, Fundaţia
Academică Civică, 2003, p. 299. 103
Cf. ACNSAS, Dosar Individual privind pe Nicolae Brînzeu, nr. I 5.150. 104
Arhiva personală Pia Brînzeu.
81
1.4. Canonicul Iosif Vezoc
Canonicul Iosif Vezoc
105
S-a născut la 10 mai 1906, în comuna Ramna, judeţul
Caraş-Severin, din părinţii Ioan şi Maria ţărani săraci106
. A fost
crescut numai de mama lui, văduvă la 28 de ani, soţul a decedat
în primul război mondial107
.
105
Arhiva personală Emanuel Cosmovici. 106
Fişă Matricolă Penală, Vezoc Iosif, Penitenciarul Sighet, accesibilă
online la adresa:
http://www.crimelecomunismului.ro/ro/fise_detinuti_politici/fise_detinuti/,
(20 august 2013). 107
Interviu cu dr. Maria Grigoriţă [Vezoc], fiica Canonicului Iosif Vezoc,
realizat în 2 decembrie 2011, Timişoara.
82
Iosif Vezoc a urmat cursurile şcolii elementare din
Ramna, unde a absolvit primele şapte clase. După terminarea
şcolii primare, fără posibilitatea de a continua şcoala, a plecat pe
jos de la Ramna, până la Lugoj, aproximativ 60 de kilometri, la
Episcopia Greco-Catolică din Lugoj, îmbrăcat în haine naţionale
şi cu opinci în picioare. Aşa s-a prezentat în faţa Episcopului
Valeriu Traian Frenţiu adresându-i-se: „Eu sunt Iosif Vezoc şi
vreau să învăţ carte, dar sunt sărac. Vă rog să mă ajutaţi”108
.
Episcopul Frenţiu impresionat de curajul unui tânăr de 13 ani,
l-a primit şi din acel moment l-a ajutat. Tânărul Vezoc a fost
trimis la Şcoala Normală din Timişoara, pe care a absolvit-o cu
brio, în fiecare an a fost primul în clasă109
.
După terminarea studiilor liceale, tot cu sprijinul
episcopului, a urmat Facultatea de Teologie din Oradea. La
această Facultate, a fost un student strălucit şi i s-a oferit
posibilitatea de a-şi continua studiile la Roma. Iosif Vezoc a
refuzat să continue studiile la Roma, deoarece a întâlnit-o pe
viitoare lui soţie Lucreţia Moisui. Dacă ar fi acceptat
continuarea studiilor la Roma trebuia să devină preot
celibatar110
.
Iosif Vezoc s-a căsătorit cu Lucreţia Moisui. A fost
sfinţit preot şi numit paroh în Ramna111
, localitatea sa natală. Ca
preot Vezoc a făcut un vot că nu va lua bani din activitatea
religioasă. Pe lângă activitatea de preot a desfăşurat o
importantă activitate culturală. A înfiinţat şi condus corul şi
fanfara din Ramna, iar cu elevii a pus în scenă o mulţime de
piese de teatru112
.
108
Interviu cu Doamna dr. Maria Grigoriţă [Vezoc], fiica Canonicului Iosif
Vezoc. 109
Ibidem. 110
Iosif Vezoc, Note Biografice, manuscris, pag. 1. 111
Fişă Matricolă Penală, Vezoc Iosif, accesibilă online la adresa:
http://www.crimelecomunismului.ro/ro/fise_detinuti_politici/fise_detinuti/,
(20 august 2013). 112
Interviu cu dr. Maria Grigoriţă [Vezoc], fiica Canonicului Iosif Vezoc.
83
Datorită activităţii sale ca preot după nouă ani a fost
numit paroh la Lugoj, apoi protopop şi în cele din urmă canonic.
Iosif Vezoc a refuzat tot timpul să intre în politică, mai ales după
anul 1945, considerând că preotul, are o singură misiune, aceea
de a-l sluji pe Dumnezeu până la sacrificiu113
.
Înainte de 29 octombrie 1948, Episcopul Ioan Bălan a
organizat, la Catedrala din Lugoj, un program religios cu un
ciclu de predici în fiecare seară. Aceste predici erau ascultate cu
mare interes de credincioşi greco-catolici, romano-catolici,
ortodocşi şi chiar de evrei. Ultima predică a canonicului Iosif
Vezoc s-a intitulat „Quo vadis Domine?”. Această predică s-a
terminat cu cuvintele: „În România să mă răstignesc, căci
Românii nu vor!” După această predică Canonicul Vezoc a
plecat la Ramna, s-a oprit în toate satele, a făcut liturghie şi a
îndemnat lumea să nu-şi părăsească credinţa: „Constituţia
României garantează libertatea religioasă”114
au fost spusele
Canonicului în predici.
La întoarcerea la Lugoj a fost arestat împreună cu
Episcopul Ioan Bălan şi Prepozitul Capitular Nicolae Brînzeu115
.
A urmat şapte ani în detenţie, începând cu Mănăstirea Neamţ,
Mănăstirea Ciorogârla şi Sighet camera 49, fără nici o judecată
sau vreun proces116
. Iosif Vezoc nu a povestit familiei ce s-a
întâmplat prin locurile de detenţie, decât că la închisoarea din
Sighet s-a îmbolnăvit grav de pleurezie117
. Nu a fost tratat de
113
Iosif Vezoc, Note Biografice, manuscris, pag. 3. 114
Ibidem. 115
Ioan Ploscaru, Lanţuri şi teroare, Timişoara, Edit. Signata, 1994, pag. 25. 116
Fişă Matricolă Penală, Vezoc Iosif, accesibilă online la adresa:
http://www.crimelecomunismului.ro/ro/fise_detinuti_politici/fise_detinuti/,
(20 august 2013). 117
Pleurezie - Boală care constă în inflamația acută sau cronică a pleurei
pulmonare, însoțită adesea de o abundentă secreție de lichid seros, purulent
sau hemoragic. Dicţionar Explicativ al Limbii Române, Bucureşti, Edit.
Univers Enciclopedic, 2009.
84
această boală, nu i s-adat nici un medicament, ci a fost izolat,
singur într-o celulă118
.
În toţi aceşti şapte ani, familia nu a primit nici o ştire, nu
au ştiu dacă mai este în viaţă sau nu. Soţia Canonicului, Lucreţia
Vezoc, la data arestări activa ca învăţătoare, dar după arestarea
soţului a fost dată afară din învăţământ, fără a i se oferi nici o
explicaţie sau un alt loc de muncă. În această situaţie, familia a
fost întreţinută de copii. Băiatul cel mare, Alfons Vezoc, a
întreţinut familia. Băiatul cel mic, Augustin Vezoc, la 11 ani, a
fost dat afară din şcoală. Ca să poată continua studiile, Augustin,
a fost înfiat, de rudele, din partea Lucreţiei Vezoc, a purtat alt
nume şi aşa şi-a putut continua liceul. Augustin Vezoc a
terminat Facultatea de Construcţii cu media zece119
.
Fiul cel mare, Alfons Vezoc a fost foarte talentat la
pictură şi muzică. A reuşit să se angajeze la Filarmonica din
Arad, apoi la Filarmonica „Banatul” din Timişoara. În tot acest
timp Alfons a avut grijă de sora lui, Maria Vezoc. Timp de şase
ani a împărţit salariul cu sora lui, pentru a putea să termine
Facultatea de Medicină, pe care Maria Vezoc a absolvit-o cu
media 10120
.
Iosif Vezoc a fost transferat la 15 aprilie 1955 din
închisoare din Sighet, împreună cu Episcopul Ioan Ploscaru, la
penitenciarul Timişoara, de unde a fost eliberat la 25 septembrie
1955121
. Ajuns la Timişoara Canonicului Vezoc i s-a oferit un
post de consilier la Mitropolia Ortodoxă a Banatului, pe care nu
la acceptat. După eliberare a fost permanent urmărit de un ofiţer
de securitate, până la sfârşitul vieţii. În această perioadă a reuşit
118
Interviu cu Doamna dr. Maria Grigoriţă [Vezoc], fiica Canonicului Iosif
Vezoc. 119
Ibidem. 120
Iosif Vezoc, Note Biografice, manuscris, pag. 3. 121
Ioan Ploscaru, Lanţuri şi teroare, pag. 113.
85
să se angajeze ca muncitor la Electrobanat, apoi magazioner la
Avicola Giarmata până la pensionare122
.
Canonicul Iosif Vezoc a avut o activitate intensă în
perioada de după eliberare pentru Biserica Română Unită. Pe
lângă activitatea spirituală, a oficiat zilnic Sfânta Liturghie, a
adresat memorii lui Nicolae Ceauşescu, Departamentului de
Istorie al Ministerului Culturii, Cenaclului Flacăra, în care a
cerut să se ridice o Catedrală a Neamului şi o copie a columnei
lui Traian la Bucureşti, prin care să dovedească lumii că românii
nu sunt slavi, ci latini123
.
Iosif Vezoc a crezut cu tărie până la sfârşitul vieţii că
„regimul comunist va cădea, că Biserica Greco-Catolică va fi
repusă în drepturi şi va fi în România o singură Biserică cu un
singur păstor – la Roma”. Acest vis al Canonicului Iosif Vezoc,
de a fi repusă în drepturi Biserica Română Unită, nu l-a văzut
realizat deoarece a mers la Domnul în 1 decembrie 1986, în
etate de 80 de ani.
„Pelerinajul” Canonicului Iosif Vezoc prin lagărele şi
închisorile comuniste124
:
Arestat în 29 octombrie 1948, dus la securitatea din
Timişoara.
Mănăstirea Neamţ: 31 octombrie 1948 – 1 martie 1949.
Mănăstirea Căldăruşani: 1 martie 1949 – 24 mai 1950.
Închisoarea Sighet: 24 mai 1950 – 15 aprilie 1955.
Închisoarea Jilava: 15 aprilie 1955 – 18 aprilie 1955.
Închisoarea Timişoara: 18 aprilie – 27 septembrie 1955.
Eliberat: 27 septembrie 1955.
122
Interviu cu dr. Maria Grigoriţă [Vezoc], fiica Canonicului Iosif Vezoc. 123
Iosif Vezoc, Note Biografice, manuscris, pag. 4. 124
Fişă Matricolă Penală, Vezoc Iosif, accesibilă online la adresa:
http://www.crimelecomunismului.ro/ro/fise_detinuti_politici/fise_detinuti/,
(20 august 2013).
86
Traduceri ale Canonicului Iosif Vezoc:
Ioan Maria Vianney, Meditaţii euharistice după Sfântul
Ioan Vianney, parohul din Ars, Târgu Mureş, Edit. SC
Mediaprint SRL, 1998.
87
1.5. Canonicul Teodor Voştinaru
Preotul Teodor Voştinaru s-a născut la Minişul de Sus,
judeţul Arad, pe data de 10 septembrie 1910, părinţii au fost
Teodor şi Elisabeta. Teodor Voştinaru a fost preot la Lugoj.
Clasele primare le-a urmat la Şcoala Confesională
greco-catolică din Şiria. Unchiul său, Protopopul Aradului,
Gheorghe Voştinar Bulzan, a remarcat calităţile intelectuale ale
nepotului şi l-a luat sub oblăduirea sa. Teodor Voştinaru a fost
trimis împreună cu Silviu Voştinar (fiul protopopului), la Liceul
– Samuil Vulcan din Beiuş. Protopopul Aradului, Gheorghe
Voştinar Bulzan, îl pregăteşte pentru învăţământul universitar
deoarece a vrut să-l aibă ca urmaş, mai ales că fiul său Silviu a
decedat125
.
Teodor Voştinaru a urmat cursurile Institutului „De
Propaganda Fidae”, de la Roma, unde a obţinut licenţa în
teologie în anul 1934. Reîntors acasă a devenit protopop în
Arad. Câţiva ani mai târziu, în aul 1941, obţine titlul de doctor
în drept canonic tot la Roma126
.
Conform fişei matricole penale nr. 3394127
este
înmatriculat la data de 12 februarie 1950, în penitenciarul Aiud;
a fost ridicat de Securitate128
în anul 1949. Teodor Voştinaru
este judecat de Tribunalul Militar Bucureşti şi a primit o
condamnare de 10 ani de temniţă.
Preotul Teodor Voştinaru a trecut prin următoarele locuri
de detenţie: Timişoara, Aiud; Lagărele: Poarta Albă, Valea
125
Pavel Orb, Protopop canonic, dr. Teodor Voştinar (1909-1982), accesibil
online la adresa: http://actualitateasiriana.ro/protopop-canonic-dr-teodor-
vostinar1909-1982/ (21 mai 2013). 126
Ibidem. 127
Fişa Matricolă Penală, Voştinaru Teodor, accesibilă online la adresa:
http://86.125.17.36/Fise%20matricole%20penale%20-
%20detinuti%20politici/V/V%2004.%20Vlaisan%20-
%20Vutulescu/Vostinariu%20Teodor%20T/index.php, (27 august 2013). 128
Fişa matricolă penală a lui Voştinaru Teodor nu oferă mai multe detalii.
88
Neagră, Galeş. A fost eliberat în 19 februarie 1953 cu ordinul nr.
19100 din 1953.
După eliberare, reîntorcându-se în viaţa civilă, cu
sănătatea zdruncinată, a fost nevoit să se pensioneze pe motiv de
boală. Deşi oarecum liber, a avut în continuare de suferit,
deoarece era îndeaproape supravegheat de organele de
represiune. Ca pensionar, a cules date istorice legate de cetatea
Şiriei, despre locuitori, ocupaţii şi tradiţiile acestei localităţi, pe
care a reuşit să le adune în manuscrisul „Monografia comunei
Şiria”, lucrare care a văzut lumina tiparului, după moartea sa, ea
fiind lansată de către fratele sau Ing. George Voştinaru în anul
1996.
Prin intermediul cărţii, autorul se adresează tinerilor
localnici: să-şi pironească privirea asupra comunei natale a
cărui trecut este bogat în oameni vrednici şi fapte mari…o mai
bună cunoaştere şi preţuire a trecutului Şiriei îmi vor fi destulă
răsplată129
.
Canonicul Teodor Voştinaru a încet din viaţă în anul
1982, în etate de 72 de ani. Osemintele sale se află în cimitirul
din Timişoara.
„Pelerinajul” preotului Teodor Voştinaru în închisorile
comuniste130
:
Arestat în anul 1949.
Penitenciarul Lugoj: 1949.
Penitenciarul Timişoara: 1949.
129
Cf. Teodor Voştinaru (autor secundar Voştinaru George), Monografia
Comunei Şiria, Arad, Editura Fundaţia Culturală „Ioan Slavici”, 1996, p. 3. 130
Fişa matricolă penală, Voştinaru Teodor, accesibilă online la adresa:
http://86.125.17.36/Fise%20matricole%20penale%20-
%20detinuti%20politici/V/V%2004.%20Vlaisan%20-
%20Vutulescu/Vostinariu%20Teodor%20T/index.php, (27 august 2013).
89
Penitenciarul Aiud: 12 februarie 1950.
Lagărul de muncă Poarta Albă: 1952.
Lagărul de muncă Valea Neagră: 1952.
Lagărul de muncă Galeş: 1952 – 1953.
Penitenciarul Timişoara: 1953.
Eliberat: în 19 februarie 1953, ordinul nr. 19100 din
1953131
.
Lucrare publicată a Canonicului Teodor Voştinaru:
Monografia Comunei Şiria, Arad, Editura
Fundaţia Culturală „Ioan Slavici”, 1996, coautor
Voştinaru George.
131
Fişa matricolă penală a Preotului Teodor Voştinaru nu oferă date
concludente asupra datelor de transfer dintr-un penitenciar în altul.
90
1.6. Canonicul Ştefan Bălan
Preotul Ştefan Bălan
132
Preotul Ştefan Bălan s-a născut în localitatea Teiuş
judeţul Alba, la data de 22 octombrie 1907, din părinţii Traian şi
Valeria, studiile le-a făcut la Blaj şi Strasbourg 133
. La data
reţinerii era preot celibatar în Lugoj, fără avere şi apolitic.
Ştefan Bălan a fost reţinut prin ordinul nr. 218 din 21 decembrie
1950. Conform fişei matricole penale nr. 4539134
îl găsim la
Centrul de Triere Văcăreşti, iar apoi la Lagărul Galeş. Este
reţinut de Ministerul Securităţii Statului Timişoara timp de 24 de
132
Arhiva familiei Mihaela Bârsan. 133
Cornel Sigmirean, Intelectualitatea ecleziastică. Preoţii Blajului (1806 –
1948), Târgu-Mureş, Edit. Univrsităţii Petru Maior, 2007, p. 263. 134
Fişă matricolă penală, Ştefan Bălan, accesibilă online la adresa:
http://86.125.17.36/Fise%20matricole%20penale%20-
%20detinuti%20politici/B/B%2002.%20Balan%20-
%20Barbot/Balan%20Stefan%20T/index.php, (5 august 2013).
91
luni cu începerea pedepsei din 1 martie 1951 până la 1 martie
1953. După expirarea perioadei de detenţie în 1 martie 1953
estre transferat, la data de 27 martie 1953, în Lagărul Galeş. A
fost eliberat de Ministerul Securităţii Statului de la Lagărul
Galeş prin ordinul nr. 0612059/53 conform Hotărârii
judecătoreşti nr. 206629/1953, la data de 14 septembrie 1953; de
la lagărul Galeş a fost transferat la Centrul de Triere Bucureşti în
28 august 1953, apoi eliberat135
.
„Pelerinajul” preotului Ştefan Bălan în închisorile
comuniste136
:
Arestat prin ordinul nr. 218/950, în 21 decembrie 1950.
Penitenciarul Timişoara: 21 decembrie 1950.
C. T. Văcăreşti.
Lagărul Periprava: 27 martie 1953.
Lagărul Galeş: 27 martie 1953 – 28 august 1953.
C. T. Bucureşti: 28 august 1953.
Eliberat: 28 august 1953137
.
135
Ibidem. 136
Ibidem. 137
Fişa matricolă penală, Ştefan Bălan, nu oferă date concludente despre
detenţia preotului Ştefan Bălan.
92
1.7. Preotul Dumitru Sălăgean – Vicar General
Preotul Dumitru Sălăgean138
Dumitru Sălăgean139
s-a născut în comuna Vişinel, judeţul
Cluj, în 29 octombrie 1913, din părinţii Ioan şi Maria. Studiile
le-a urmat la Blaj, a primit tunsura în 25 martie 1934,
ipodiaconatul în 6 martie 1936, a fost hirotonit preot de
Episcopul Valeriu Traian Frenţiu în 8 martie 1936140
. A venit ca
preot celibatar în Dieceza de Lugoj, de unde a fost arestat. A
138
Arhiva Episcopiei Greco-Catolice de Lugoj, fond Fotografii, f. neordonat. 139
În cele cinci Fişe matricole penale ale Preotul Dumitru Sălăgean apare cu
diferite denumiri: Sălăgeanu Dumitru, Sălăgean Dumitru, Sălăjean Dumitru. 140
Cornel Sigmirean, Intelectualitatea ecleziastică Preoţii Blajului (1806 –
1948), pag. 278.
93
fost internat la Penitenciarul Lugoj cu ordinul nr. 8697 din
1950141
, fără a fi invocat nici un motiv în fişa matricolă penală.
De la Lugoj estre transferat la Penitenciarul Timişoara,
apoi la Penitenciarul Sighet Principal, camera 48. Preotul
Dumitru Sălăgean a fost arestat în 24 Septembrie 1955, cu
mandat de arestare nr. 1621 din 1955 pentru „uneltire publică”
conform articolului 327 Cod Penal. Descrierea pe scurt a
faptului este remarcabilă deoarece în fişa matricolă penală este
scris: a refuzat să treacă la ortodoxism142
.
Preotul Dumitru Sălăgean după eliberarea din închisoarea
Sighet, din 27 octombrie 1955 s-a angajat la 1 noiembrie 1955
în funcţia de normator la Grupul de şantiere Lugoj. În această
funcţie a lucrat până la 1 ianuarie 1958, apoi a activat ca
funcţionar principal. Din anul 1959 Dumitru Sălăgean lucrează,
la Cooperativa Munca Lugoj143
, în funcţia de casier colector cu
salariu de 704 lei, până în anul 1963, când primeşte postul de
contabil cu salariu de 925 lei.
Din anul 1965 îl găsim contabil principal cu salariul de
1000 lei. La Cooperativa Munca din Lugoj pe funcţia de
contabil principal, Preotul Sălăgean, lucrează până în anul 1975
când este propus pentru pensionare144
.
141
Fişă matricolă Penală, Sălăgean Dumitru, întocmită de D.G.S.P. – Direcţia
Generală a Securităţii Poporului Lugoj, 16 octombrie 1950, accesibilă online
la adresa: http://86.125.17.36/Fise%20matricole%20penale%20-
%20detinuti%20politici/S/S%2001.%20S%20-
%20Sandru/Salageanu%20Dumitru/index.php, (6 iulie 2013). 142
Fişă matricolă Penală, Sălăgean Dumitru Penitenciarul Timişoara, nr.
dosarului personal 124, 20 iulie 1950, accesibilă online la adresa:
http://86.125.17.36/Fise%20matricole%20penale%20-
%20detinuti%20politici/S/S%2001.%20S%20-
%20Sandru/Salageanu%20Dumitru/index.php, (6 iulie 2013). 143
Cooperativa de producţie meşteşugărească „Munca” Lugoj. 144
Carnet de Muncă, Sălăgean Dumitru, eliberat de Cooperativa de producţie
meşteşugărească „Munca” Lugoj, Arhiva Episcopiei Greco-Catolice de
Lugoj, fond Dumitru Sălăgean, neordonat.
94
Interviu Preot Dumitru Sălăgean145
Numele intervievatorului: Aurora Sasu
Numele şi prenumele intervievatului: Dumitru Sălăgean.
Aurora Sasu: Deci, părinte, începem cu prezentarea.
Pr. Dumitru Sălăgean: Mă numesc părintele Dumitru
Sălăgean, m-am născut în 29 octombrie 1913 în comuna Vişinel,
din judeţul Mureş.
A.S.: Staţi puţin. Poftiţi, vă rog.
D.S.: Am avut, am fost opt fraţi, dintre care patru băieţi şi patru
fete. Părinţii noştri au fost agricultori. Eu am făcut şcoala
primară în satul natal, apoi la Sărmaj, după aceea liceul la
Bistriţa ş-am terminat la Blaj, unde am luat şi bacalaureatul şi
am făcut teologia. Terminând teologia în 1936, în 8 martie am
fost hirotonit de preot celib, necăsătorit. Aceasta a fost hotărârea
şi dorinţa mea. Am fost numit preot în comuna Bucium, din
judeţul Făgăraş, unde am stat trei ani, după care am fost
transferat în comuna Copăcel, tot din judeţul Făgăraş, satu'
mitropolitului doctor Vasile Suciu al Blajului. Aici s-au ivit
anumite neînţelegeri între credincioşi şi preot şi preotul a fost
numit în altă parohie şi eu am fost adus aici pentru aplanarea
lucrurilor. Aici era în construcţie o biserică monumentală pe
care în cei şapte ani cât am stat în această comună, cu ajutorul
credincioşilor şi cu ajutor bănesc de la stat - menţionez că
Antonescu, care era la putere ne-a dat 2 milioane 500 de mii ca
ajutor pentru biserică.
145
Interviu realizat de Aurora Sasu, Lugoj, Arhiva personală Emanuel
Cosmovici.
95
A.S.: Noi eram socotiţi atunci Biserică română?
D.S.: Română.
A.S.: Cu aceleaşi drepturi ca şi Biserica Ortodoxă. Să notăm.
D.S.: Da. Biserica naţională şi Biserică soră cu cea Ortodoxă. Şi
terminându-se casa parohială..., adică biserica, m-am gândit ca
să construim şi o casă parohială întrucât eu prevedeam că fiind
preot necăsătorit n-o să fiu reţinut mult timp aici, că de obicei
preoţii necăsătoriţi erau transferaţi mai des în locuri unde erau
diferite necazuri şi diferende între credincioşi şi Biserică şi aşa
mai departe. Şi m-am gândit la o casă parohială pentru că preoţii
dinainte, ei fiind din tată-n fiu din comună aveau gospodăria lor,
casa lor, personală şi nu era o casă parohială şi de fapt cu
înţelegerea credincioşilor am construit şi o casă parohială
frumoasă care este o casă monumentală până în ziua de astăzi.
În 1947 m-am gândit să mă duc la Bixad să intru în mănăstire.
Înainte de a pleca am venit pe la Lugoj, întrucât pe Preasfinţitul
Episcop Ioan Ploscaru, care atunci era vicarul episcopiei de aici,
îl cunoşteam din teologie. El a fost cu doi ani înaintea mea, deci
am făcut împreună doi ani de teologie la Blaj şi eram şi din două
sate vecine şi... şi aşa prin alianţă rudenii. Un frate de-al meu
ţinea în căsătorie pe sora mamei lui. Atunci, venind aici pentru
câteva zile, dânsul m-a rugat să rămân mai mult timp şi am mai
rămas câteva săptămâni. Săptămânile s-au făcut luni, pe urmă
dânsul a fost chemat în dreapta, în stânga să ţină exerciţii
spirituale, fiind un bun predicator şi atunci am rămas aici. În
timpul acesta a apărut în ziare zvonul că Biserica Greco-Catolică
se va desfiinţa şi trebuie să treacă la Biserica Ortodoxă. Atunci
am stat pe loc şi nu m-am mai dus la Bixad. În anul '48, 1948,
într-adevăr, în octombrie au fost arestaţi toţi episcopii noştri,
începând cu Ion Suciu al Blajului, apoi Hossu al Clujului, apoi
Frenţiu al Orăzii Mari, apoi Rusu de la Baia Mare şi Bălan de
aici, de la Lugoj…
96
A.S.: Continuăm?
D.S.: Eu am rămas aici la Lugoj până în 1950, când am fost
arestat. În ziua sau mai bine zis în noaptea de 19 iulie, la ora 12
o venit patru securişti care mi-au bătut la geam şi m-au rugat să
le deschid poarta. Am făcut-o şi au venit, m-au luat doi inşi
m-au luat să mă ducă la Securitate, iar alţi doi au rămas şi mi-au
făcut percheziţie.
A.S.: Eu o să vă rog frumos să repetaţi amănuntul că v-au rugat
să vă îmbrăcaţi civil.
D.S.: Fiindcă m-au sculat din somn, că era pe la ora 12 noaptea,
eu încercând să mă îmbrac şi să îmi iau reverenda - haina
preoţească - ei mi-au spus să mă îmbrac civil, dar le-am răspuns
că nu am haine civile pentru că de când, de 10 ani de când sunt
sfinţit preot eu zilnic am umblat numa în reverendă, în haina
preoţească lungă. Şi atunci neavând ce să facă, mi-au permis să
mă îmbrac aşa, dar când am ajuns la Securitate şi m-au introdus
la maiorul Kling...
A.S.: Eu vă rog să îmi spuneţi şi cu paltonul, că era iulie şi
totuşi...
D.S.: Da. Vă spun şi asta. Şi aşa m-am îmbrăcat, am mers,
mi-am luat un pardesiu deşi era o căldură mare, ajungând la
poartă, mi-am adus aminte că poate nu o să mă mai reîntorc
curând şi atunci am cerut celor doi care mă conduceau să-mi
permită să îmi iau paltonul şi m-am reîntors în cameră. Aici cei
doi care au rămas făceau percheziţie. Am văzut că au tras toate
sertarele de la mese, de la dulapuri şi mai departe şi mi-au
permis ca să-mi ieu paltonul, dar unul dintre ei mi-au verificat
reverurile de la palton şi a sunat ceva. Într-adevăr, eu cu mult
înainte, prevăzând că o să fiu arestat, mi-am pus nişte hârtie în
reveruri şi un creionaş mic jos la poala paltonului şi m-a
întrebat: „Ce ai aici, ce sună aşa?” Eu zic: „Nişte hârtie.”
„Pentru ce?” „Pentru timpuri grele.” „Cum timpuri grele?” „De
97
acum o să vie timpuri bune.” Şi eu am spus: „Nu ştiu.” Mi-au
luat hârtiile din revier. Jos nu s-au gândit să mai caute, creionul
mi-a rămas l-am dus cu mine în Securitate, dar am vrut să-mi iau
şi nişte medicamente, însă mi-au spus că nu-mi dau voie să le
iau ca pedeapsă de ce am pus hârtia în rever. Şi în felul acesta
am plecat cu cei doi la, în capătul străzii mele de aici, la
întuneric, era o maşină care ne aştepta, m-a introdus în maşină, a
spus să mă aşez cu faţa pe jos, cu faţa în jos în maşină, m-a
acoperit cu o prelată şi au plecat. În câteva minute am fost la
securitate. Acolo ne aştepta şeful securităţii, maiorul Kling, care
el era, de meserie a fost un geamgiu şi era evreu de naţiune. Ei,
mi-a pus diferite întrebări, dar nu am putut să răspund la ele
pentru că eu fiind venit aici la Lugoj nou şi eu mă ţineam de
Mitropolia Blajului nu cunoşteam problemele Lugojului şi nici
chiar pe preoţi şi el s-a mirat cum că eu nu cunosc nimic. Şi i-am
spus: „Domnule maior, eu aici am venit întâmplător aşa că eu nu
cunosc.” Atunci m-a predat la un alt securist. Între timp, dacă e
necesar să spun şi lucru acesta sau are importanţă, a venit un
ofiţer şi a spus: „Domnule maior, ne-a comunicat de la poştă că
avem o telegramă de la Ministerul de Interne.” Şi el a răspuns:
„Mă du' eu după ea, stai aici.” Şi am stat cu un oarecare
locotenent Bolchiş. Acest om s-a purtat foarte frumos cu mine.
El era cumnat cu doctorul Domide de la Timişoara, un medic şi
întâmplător, mergând eu la un tratament de urechi la doctorul
Domide mi-a spus: „Cumnatul meu este în Securitate. Dacă vo'
dată ai nenorocul să ajungi în Securitate să îi spui că ai fost
clientul meu şi să-i spui lucrul acesta.” Şi Dumnezeu aşa a voit
că primu' în noaptea când m-am dus chiar el a venit şi după
două-trii cuvinte i-am spus: „Dom' le locotenent Bolchiş, să ştiţi
că am fost clientul cumnatului dumneavoastră, doctorul Domide
şi mi-a spus că dacă o să ajung vreodată pe aici să vă spun şi
dacă o să am relaţii cu dumneavoastră mă veţi ancheta, să vă
spun că am fost clientul dânsului.” S-a purtat foarte frumos cu
98
mine şi în câteva rânduri, la Securitate când am fost anchetat de
dânsul, tot aşa s-a purtat. Însă, după aceea...
A.S.: Poftim?
D.S: După ce a plecat maioru la... să ia telegrama, maiorul
Kling, m-a predat de la Bo.., a venit Bolchiş, pe urmă a venit un
alt locotenent. M-a trecut într-o altă cameră şi acolo a spus să
îmi fac autobiografia. Am stat acolo de seara de pe la 1 aşa până
dimineaţa la 6 şi când a venit să-mi ieie ceea ce am scris, credea
că poate voi fi scris cine ştie câte zeci de pagini, eu am scris 2
pagini. Şi a spus: „Păi asta îi apă de ploaie, ce ai scris.” „Dom'le
locotenent, nu am ce să vă spun. Nu cunosc nimic de aici de pe
la Lugoj, eu mă ţin de Mitropolia Blajului, aşa că n-am ce să
scriu. Am scris de unde sunt, cine sunt părinţii, familia, şi aşa
mai departe, unde am fost preot, şi cu asta am terminat.” Şi
atunci m-a luat şi m-a dus. Credeam că îmi dă drumul acasă, dar
m-a dus în curte. Acolo era o clădire aşa mai mică cu cinci
camere întunecoase şi una mai mare care era cu geam. M-a
băgat în prima cameră întunecoasă. Acolo erau pe patru stâlpi
erau nişte scânduri şi absolut nimic altceva. M-a încuiat acolo şi
acolo am stat trei luni şi trei zile. În permanenţă întunecime; ne
aduce mâncare şi ne-o vâra pe uşă şi mâncam fără să ştiu ce şi să
văd [ii tremură vocea] şi acolo am stat până în 16 octombrie
când m-a dus la penitenciaru' de aici din Lugoj.
A.S.: Trei luni în întuneric?
D.S.: Trei luni şi trei zile am stat în celula asta la întuneric şi
doar dimineaţa la ora cinci mă scotea în curte unde era un
robinet să mă spăl pe faţă şi de trei ori pe zi mă scotea în coridor
acolo la WC.
A.S.: Cum aţi ţinut socoteala zilelor?
D.S.: Păi am, număram aşa în fiecare zi ştiind de când am fost
arestat, în ce zi, dar între cei care erau acolo, care ne păzeau a
99
fost şi un gardian mai cumsecade şi la un moment dat am cam
uitat în ce zi suntem, data. L-am întrebat şi mi-a spus. Da. De
aici, am fost în 18 octombrie, am fost dus la penitenciarul de aici
din Lugoj, unde am stat până în 15 februarie ‘51. 1951.
A.S.: Şi nimeni nu a vorbit cu dumneavoastră în timpu' ăsta,
nimeni nu v-a întrebat nimic?
D.S.: Ba...
A.S.: În astea trei luni...
D.S.: În timpul ăsta cât am stat la securitate mi-a făcut anchetă
de câteva ori, dar şi menţionez că s-au purtat destul de corect cu
mine, n-am fost bătut. M-au mai ameninţat aşa, dar încolo
mi-aduc aminte că o dată am fost anchetat de acel locotenent
Bolchiş de care am amintit şi care mi-a spus: părinte, dumneata
eşti om intelectual şi dumneata ştii că să spui ceea ce ai făcut că
nimenea nu îţi face nimic. Asta a fost totul. De aici am fost dus
la penitenciar, de unde am fost aduşi la Securitate de câteva ori
pentru anchetă. Mi-aduc aminte că am fost aduşi chiar în întâi
ianuarie tot în celula asta unde am fost ne-a băgat pe patru inşi,
care era în ianuarie şi frig; nu era nimic, numa’ scândurile şi aşa
era de strâmtă celula că eram patru inşi. Dacă vroia unu să se
întoarcă în timpu nopţii, atunci trebuia să îi scoale pe toţi şi toţi
să se întoarcă în parte pe stânga sau pe dreapta că aşa era de
strâmtă.
A.S.: Şi ceilalţi erau tot din Lugoj?
D.S.: Ceilalţi, unii erau de pe sate, mai ales unii care au găzduit
pe cei care au fugit pin munţi… aşa, da. Apoi, în 15 februarie de
la penitenciar, într-o seară ne-a dus la gară şi ne-a dus la
Bucureşti. Eram vreo trei preoţi care... părintele Beriu, tot de
aici din Lugoj. Ne-a dus la Ministeru de Interne. Acolo, ne-a
băgat într-o… la subsol, într-o baie. Era duşuri, erau... am intrat
acolo, pe jos erau grătare şi ne-a băgat acolo. După o oră au
100
venit doi ofiţeri şi a spus să luăm saltelele, ne-o dat câte o saltea,
să luăm saltelele, să ieşim afară. Ei au intrat, au făcut baie şi au
făcut duş şi cum au terminat aşa, cam după o oră, ne-a introdus
din nou acolo, în baie; curgea apa pe sub grătare şi ne-am aşezat
cu saltele acolo jos şi acolo am stat zece zile. Între timp ne-a dus
la anchetă, la, acolo sus la etaj şi apoi de aicia, într-o după-masă
ne-a dus cu o maşină la Sighet. Ne-a spus atâta, cân' am plecat:
„Uitaţi aici am - erau doi şi un securist şi şoferul care era tot
securist. Aici avem cătuşile, putem să vă punem cătuşile pe
mâni şi pe picioare, dar dumneavoastră sunteţi intelectuali,
sunteţi preoţi, şi cred că n-o să-ncercaţi să fugiţi sau...” I-am
liniştit că noi nu facem nimica. Am venit de la Bucureşti prin
Braşov, Făgăraş, am ajuns la Cluj; aici ne-a dus la Securitate pe
la ora 12 noaptea şi era... şi am crezut că o să dormim aici, dar
nu am stat decât o jumătate de oră şi ne-am îmbarcat şi am
plecat mai departe. Am ajuns dimineaţa, la Sec… la
penitenciarul din Sighet. Aici erau deţinuţi preoţi, episcopii
greco-catolici şi romano-catolici unii, şi vreo câţiva preoţi
ortodocşi, dar pentru chestiuni aşa politice, nu de natură
religioasă şi mari politicieni de-ai noştri: Maniu, Brătianu,
Lăpădatu... în fine, acuma nu îmi vin în minte toţi, dar eram cam
200 şi ceva de toţi acolo şi eram la un secret mare, adică cei
dintr-o cameră n-aveau voie să ştie cine-i în camera vecină. Şi
de aceea ne-aduce mâncarea totdeauna şi ne-o dădea în cameră,
apoi cân' ne scotea la plimbare o dată pe săptămână, aşa zece
minute, ne scotea numa camera respectivă şi cu gardianu' după
noi, ne plimbam aşa cu faţa în jos, cu mâinile la spate, în cerc şi
după zece minte ne ducea în cameră şi ducea altă cameră.
A.S.: Şi chiar n-aţi ştiut cine e în camerele vecine?
D.S.: Noi însă am aflat cine era în toate 93 de camere. Şi cum…
Noi, preoţii, eram cei mai tineri dintre deţinuţi. Eu aveam atunci
37 de ani, şi ne scotea să măturăm pe culoare, să măturăm dacă
murea cineva, mergeam şi făceam curăţenie în cameră, duceam
101
salteaua la gunoi acolo, afară în curte şi aprindeam paiele şi noi
spălam rufele deţinuţilor acolo la baie şi aşa că noi mergând şi
măturând aşa pe holuri şi pe la... când ajungem lângă o uşă,
dădeam cu mătura în uşă; gardeanu stătea în capătu holului şi
era departe, nu observa şi întrebam cine e aici?, şi spunea: aici îi
Maniu sau aicea e Brătianu, sau aici sunt episcopii greco-catolici
şi aşa că ştiu că la camera 44 erau episcopii greco-catolici, la 46
erau romano-catolici, la 48 eram noi, vreo 8 inşi, preoţi. Şi în
felul acesta am aflat în fiecare cameră cine este. Şi mai era încă
ceva ceea ce ei nu ştiau, conducerea de acolo, era căldură
centrală şi ţevăria era băgată aşa, din cameră în cameră, dar nu
era pe unde trece ţeava, nu era bine astupat cu ciment; când
mergeam acolo lângă ţeavă şi băteam în perete şi venea din
camera cealaltă cineva şi vorbeam ca pe telefon. Da. Şi ei ne
spuneau cine-s în camera cealaltă şi noi spuneam cine-s în
cealaltă şi tot ce aflam noi întră timp tot, ne comunicam unii la
alţii, aşa încât noi eram în curent cu tot ceea ce... venea de
exemplu de la Bucureşti, careva fost dus la Bucureşti, când
veneau, veneau de acolo aflam că pentru ce au fost chemaţi şi ce
s-a întâmplat şi comunicam şi la ceilalţi. Aici am stat, la Sighet
am stat până în 1955, în 14 aprilie. Şi într-o bună zi ne-a scos şi
ne-a dus la... ne-a dus la Jilava. Aici am stat vreo două
săptămâni. Ştiu că am făcut Paştile aici, în anu '55.
A.S.: Cu cine eraţi?
D.S.: Eram aici într-o cameră, eram 90 de inşi. Erau trei paturi
suprapuse. Erau şi civili, eram vreo şase preoţi, era părintele
Tiut, Bele, eu, mai… acuma nu îmi vine în minte...
A.S.: Deci cei de aici, din zona Lugoj…
D.S.: Da, din zona Lugojului, aşa. Şi, într-o bună zi, de aici, de
la Sighet [Jilava], după două săptămâni, ne-a dus pe fiecare în
capitala de judeţ de unde eram. Pe noi ne-a adus la Timişoara.
Aici ne-au mai anchetat din nou. Ceea ce ne-a anchetat cu cinci
102
ani în urmă, dar n-am avut nimic nou de spus, întră timp
Securitatea s-a interesat în comunele unde am fost preot despre
mine, dar n-a aflat nimic rău, pentru că...
A.S.: N-avea ce?
D.S.: N-a avut ce, n-am făcut decât bine acolo, am construit
biserici, am construit case parohiale. Şi de aici, de la Timişoara,
într-o bună zi, un miliţian mi-a şoptit, eram într-o cameră ş-aicia
singur şi întunecoasă; şi mi-a şoptit: părinte, plecaţi acasă. A
venit ordin de la Moscova. Şi de la O.N.U. că preoţii
greco-catolici sunt închişi nejudecaţi şi eu de fapt aveam cinci
ani acuma şi n-am fost judecat, n-am avut sentinţă, n-am avut
nimica. Şi într-adevăr, după vreo trei zile, într-o bună zi a venit
şi mi-a deschis uşa şi a zis: „No, ie-ţi boarfele!”, şi am ieşit în
curte, mi-a dat o hârtie ca să putem călători până acasă şi am
venit la Lugoj.
A.S.: Şi părinte, după cinci ani de stat acolo, fără vinovăţie
dovedită, spuneţi că nu aţi fost bătut foarte rău, dar umilit şi
ofensat...
D.S.: O singură dată am primit la Sighet, am primit două palme
de la un gardian; veneam din curte de la plimbare şi în timp ce
noi eram la etaju' 2 şi în timp ce urcam, pe trepte am observat că
jos la parter s-a deschis o uşă pe partea cealaltă şi am observat
acolo pe Înalt Preasfinţitul Todea, care era adus atunci…, curând
la Sighet, pe profesorul de psihologie Leluţiu şi pe preotu', pe
Preasfinţitu de la Baia Mare, Dragomir. I-am observat şi i-am
recunoscut şi miliţianu' a observat că eu mi-aruncat ochii în jos
şi atunci a spus când am ajuns la cameră: „De ce te-ai uitat jos?”
Eu am spus: „Domnule gardian, dumneavoastră ne-aţi spus că să
venim cu mâinile la spate şi cu privirea jos. Eu am venit aşa cum
mi-aţi spus.” Ei, într-adevăr eu am observat, că cum veneam aşa,
cum mi-am aruncat ochii, am observat, acolo jos. Şi atunci el
mi-a cârpit două palme, asta aşa. Şi mi-a dat aşa un pumn în
103
piept; dar am mai primit două palme aşa solide după un timp şi
anume de la ofiţeru' politruc; ofiţeru politic care era acolo peste
închisoare. Nu îmi aduc aminte acuma cum îl chema, dar noi
fiind acolo în cameră opt inşi şi neavând ziare, cum de ani de
zile, neavând o carte de citit, nimica, aveam cu noi un profesor,
pe Friedrich Rafael, profesor de teologie de la Iaşi. Şi ăsta era
neamţ. Şi ne-am înţeles să învăţăm limba germană; şi el ne dicta
şi noi întorceam gamela şi punem puţână apă, o întindem aşa pe
gamelă, avem săpunu' cu care ne spălam fiecare şi am dat cu
săpun şi avem noi fiecare, ne-am făcut rost de pe afar', când ne
plimbam, un mic beţigaş de lemn şi cu ăsta scriam pe tăbliţă, ca
şi când ai scrie pe o...
A.S.: Tablă?
D.S.: Pe o tablă. Aşa. Şi eu, fiind aşa, doi pe pat, pe mine
gardianu' uitându-se pe vizetă de afară, m-a observat că eu scriu
ceva. Am mai pus şi batistă pe, ca să nu se şteargă; ţinând mâna,
batista am pus pe gamelă şi aveam aşa un beţigaş cât un creion
care l-am găsit pe afară prin curte când ne-am plimbat. Şi el
odat' a deschis repede uşa şi a venit drept la mine şi a spus:
unde-i hârtia pe care ai scris?Am zis nu am avut, n-am hârtie;
te-am văzut că ai hârtie. E o batistă albă, poftim, aici. Unde-i
creionu? Că ai avut creion? Poftim; era un beţigaş. Da' pe ce ai
scris? Am întors gamela şi era scris aşa: dacă... un citat din
Scriptură: dacă eu sunt bun, tu de ce eşti rău? Şi mai continua
ceva. A luat gamela; l-am rugat să nu mă anunţe la... jos la
conducere, că ştiam că mă pedepseşte; el mi-a promis că nu mă
anunţă, dar s-a dus şi peste zece minute a venit cu ofiţeru' de
servici şi ăsta a venit înuntru; noi avem obiceiu' să stăm toţi aşa,
drepţi, în rând şi spuneam: „Trăiţi domnu' ofiţer!” sau „Domnu'
director”, când venea directoru'. Şi. care-i acela? Eu am făcut
doi paşi înainte şi mi-a cârpit aşa două palme că am văzut
scântei.
104
A.S.: Palmele nu au fost tare multe, dar moralul
dumneavoastră...
D.S.: Moralul...
A.S.: Când aţi ieşit în curte, când v-aţi văzut eliberat, cum era?
D.S.: Când am ieşit, am fost foarte liniştit, nu ştiu cum, nu, n-am
avut aşa o bucurie să zic eu, să mă pierd. Am zis, dom'le, am stat
liniştit în închisoare, dacă trebuia să mai stau, mai stăm, dacă
trebuia să mor, eram hotărât să mor. Deja de aici de acasă, din
noaptea când m-a arestat, în faţa celor patru securişti, eu am
îngenunchiat jos şi m-am rugat lui Dumnezeu şi am zis:
„Doamne, Tu ai zis să nu avem frică, că atunci când ne vor duce
în faţa celor mai mari, ne vei spune ce să vorbim. Acuma eu sunt
dus, să mă ajuţi ca să nu Te trădez.” Şi la asta am zâs un Tatăl
nostru, o Născătoare, m-am sculat şi am zis sunt gata, şi am
plecat.
A.S.: Aţi simţit părinte adeseori ajutorul lui Dumnezeu?
D.S.: Totdeauna. Totdeauna am simţit ajutorul lui Dumnezeu, şi
mai cu seamă eu aşa în mod deosebit, nu ştiu cum s-a făcut că
ceilalţi toţi spuneau că au fost bătuţi crunt, de exemplu părintele
Tiut care a fost ţinut câteva zile într-o altă celulă, a fost scos de
către un gardian, anchetator, şi cu o sulă a fost împuns în fesă
aşa cum împungi într-o varză. Şi fiindcă curgea sânge din el, l-a
dus la robinet afară, acolo în curte să se spele ca să oprească
sângele. Şi mi-aduc aminte că aşa a fost de speriat încât... asta
s-a petrecut încă până după, după '55. El a mai fost chemat (...)
şi a fost de speriat că venind acasă, aici în cameră n-a voit să
spună că ce s-a întâmplat cu el. Numai ducea mâna la gură că să
tac. Şi mi-a arătat că pereţii aud, şi pereţii. Şi atunci am plecat
pe câmp aici la Timiş şi acolo mi-a povestit ce s-a întâmplat cu
el. Da. Ei, alţii îmi spuneau că li s-a băgat mâna la uşă şi a fost
acolo închişi cu aşa, alţii au fost bătuţi cu beţe, cu pari, cu
105
pumni, cu.. puşi jos şi s-o urcat cu cizmele pe ei, şi aşa mai
departe. Eu însă Dumnezeu m-a ferit de toate acestea. Da.
A.S.: Şi când aţi ieşit, unde v-aţi dus?
D.S.: Când am ieşit, am venit din nou aici la Lugoj şi am stat
după, am stat aici câteva zile, vreo săptămână; după aceea am
plecat acasă la părinţi, am stat vreo lună şi am mers în parohia
Copăcel unde am fost preot, m-am dus să văd parohia şi acolo
mi s-a spus că jandarmii de pe atunci le-a spus la o familie care
avea fotografia mea acolo în casă, ce mai ţineţi fotografia aici,
că ăsta-i mort de mult. Zace, îi mort. Şi s-au mirat când m-au
văzut. Am stat câteva zile, i-am încurajat şi am venit aici la
Lugoj şi m-am angajat la o cooperativă de aici, contabil. La
care, la cooperativa Munca, o cooperativă de croitorie şi asta era
a mea. Şi am stat aici 16 ani. De aici m-am şi pensionat.
A.S.: Până la pensionare?
D.S.: Până la pensie, da.
A.S.: Aţi crezut în tot timpul acesta că Biserica noastră va reveni
în legalitate, aşa necăjită cum este ea acuma?
D.S.: Da. Doamnă, niciodată, nici eu şi am aflat şi de la ceilalţi
preoţi greco-catolici, nu m-am îndoit că nu... Biserica noastră nu
va reveni iarăşi la libertate. Mi-am zis: poate că eu nu voi vedea
acest lucru, dar Dumnezeu nu poate să lase să dăinuie o
nedreptate. Şi într-adevăr, au trecut 41 de ani în care timp am
suferit, am mai fost arestat, am mai fost chemat la Securitate în
legătură cu una cu alta, dar niciodată nu am avut alte cuvinte
decât nu cunosc şi nu ştiu. Da. Aşa că nu poate nimenea să se
plângă că doară aş fi trădat pe cineva, sau…
106
A.S.: Deci aveţi bucuria aceasta de a nu fi târât în nenorocire pe
nimeni.
D.S.: Niciodată. Şi eu de altfel ştiam lucrul acesta, că îi bine să
nu spui nici un nume pentru că dacă spui, da îl cunosc şi pe
cutare şi a fost şi el cu mine, şi el ştie, atunci îl chema, el poate
că mai adăuga alte lucruri, adevărate sau mai puţin adevărate
pentru că se întâmpla că pe unii îi bătea până când recunoştea
ceea ce îi cere să recunoască. Eu însă n-am avut nenorocirea asta
şi vă spun, m-am eliberat şi dacă a dat Dumnezeu, a venit şi
libertatea Bisericii şi acuma sunt vicar general al episcopiei de
aici.
În amintirea Părintelui Dumitru Sălăgean146
L-am întâlnit de mai multe ori pe Părintele Sălăgean, şi
înainte şi după 1989; uneori l-am găzduit în palatul episcopal
din Bucureşti, având astfel ocazia să vorbesc îndelung cu sfinţia
sa. Mă impresiona de fiecare dată calmul şi seninătatea de pe
chipul său, deşi ştiam din spusele lui mai ales, că necazurile nu
l-au ocolit, adunate acestea în prigoană şi închisoare şi atâtea
alte privaţiuni. Ca un prinţ, stăpân pe sine şi încrezător a trecut
peste toate, bine legat în armura credinţei neclintite.
Pentru mine, Părintele Sălăgean, rămâne-n amintire, ca
preot şi jertfă, exemplu de păstor bătut şi totuşi senin, închis şi
totuşi liber, doborât de cruce şi iarăşi în picioare. Cred că taina
reuşitei lui sufleteşti era legată de o rugăciune profundă şi de o
încredere nemărginită în providenţă.
Biserica Greco-Catolică poate fi mândră că a avut un
asemenea apostol. Iar eu consider un dar că l-am întâlnit pe
acest preot stăruitor în lupta credinţei, generos în dăruirea slujirii
sacerdotale, statornic în urmarea chemării lui Dumnezeu, până
la sfârşit. Domnul să-l fericească!
146
Cuvânt al Arhiepiscopului Ioan Robu, Arhiva Episcopiei Greco-Catolice
de Lugoj, fond Episcop Alexandru Mesian, dosar Dumitru Sălăgean.
107
„Pelerinajul” preotului Dumitru Sălăgean
în închisorile comuniste147
:
Arestat: 1950.
Penitenciarul Lugoj: 16 februarie 1951.
Penitenciarul Timişoara: 16 februarie 1951 – 10 mai 1951.
Penitenciarul Sighet: 10 mai 1951 – 24 septembrie 1955.
Penitenciarul Timişoara: 24 septembrie 1955 – 27
octombrie 1955.
Eliberat: 27 octombrie 1955 conform adresei Nr. 610 din
1955 a Procuraturii Teritoriale Timişoara.
147
Fişă matricolă penală, Sălăgean Dumitru Penitenciarul Timişoara, nr.
dosarului personal 124, 20 iulie 1950, accesibilă online la adresa:
http://86.125.17.36/Fise%20matricole%20penale%20-
%20detinuti%20politici/S/S%2001.%20S%20-
%20Sandru/Salageanu%20Dumitru/index.php, (6 iulie 2013).
108
1.8. Preotul Vasile Tiut – Vicar General
Preotul Vasile Tiut
148
Vasile Tiut s-a născut în comuna Petrilaca, judeţul Mureş,
la data de 24 aprilie 1915. S-a stabilit la Lugoj ca preot celibatar
de unde a fost internat la Serviciul de Securitate Lugoj, cu
ordinul nr. 8697 din 1950149
. De la Penitenciarul Lugoj a fost
mutat în 26 februarie 1951 de către Securitate, cu adresa nr
148
Arhiva Episcopiei Greco-Catolice de Lugoj, fond Fotografii, fond
neordonat. 149
Fisă matricolă penală D.G.S.P. Lugoj, nr. matricol 812, penitenciarul
Lugoj, 16 octombrie 1950, accesibilă online la
adresa:http://86.125.17.36/Fise%20matricole%20penale%20-
%20detinuti%20politici/T/T%2007.%20Timer%20-
%20Tobos/Tiut%20Vasile/index.php, (6 iulie 2013).
109
10593 din 1951, la Timişoara. În fişa matricolă penală de la
Penitenciarul Timişoara150
are mandatul de arestare nr. 161 din
1955 pentru faptul „uneltire publică” conform articolului 327
Cod Penal, descrierea pe scurt a faptului este remarcabilă
deoarece în fişa matricolă penală este scris: a refuzat să treacă
la ortodoxism151
. De la Penitenciarul Timişoara, Preotul Vasile
Tiut, este mutat la Penitenciarul Sighet Principal în camera 49.
La Penitenciarul din Sighet Vasile Tiut a stat până în 10 mai
1955. A fost eliberat din Penitenciarul Timişoara la 27
septembrie 1955 conform adresei Nr. 610 din 1955 a
Procuraturii Teritoriale Timişoara.
După eliberare, preotul Vasile Tiut, a locuit în chirie la
credincioasa Ofelia Iacob din Lugoj, numărul imobilului 5178,
apoi s-a mutat pe strada I. P. Bănăţeanu nr. 10, locuinţă în care a
trăit până când a mers la Domnul în 27 martie 1983152
.
În această perioadă, a lucrat pe post de funcţionar la
P.T.T.R. Oraş Lugoj, unde s-a angajat în 5 septembrie 1956. A
lucrat o perioadă de 19 ani, până în 9 august 1975, când s-a
pensionat la vârsta de 60 de ani cu o pensie de 768 lei153
.
150
Fisă matricolă penală Tiut Vasile, Penitenciarul Timişoara nr. dosarului
personal 62, 20 iulie 1950, accesibilă online la adresa:
http://86.125.17.36/Fise%20matricole%20penale%20-
%20detinuti%20politici/T/T%2007.%20Timer%20-
%20Tobos/Tiut%20Vasile/index.php, (6 iulie 2013). 151
Acelaşi fapt se găseşte şi la Preotul Dumitru Sălăgean. 152
Arhiva Episcopiei Greco-Catolice de Lugoj, fond Vasile Tiut, neordonat. 153
Ibidem.
110
„Pelerinajul” preotului Vasile Tiut în închisorile
comuniste154
:
Arestat: octombrie 1950.
Penitenciarul Lugoj: octombrie 1950 – 1951.
Penitenciarul Timişoara: 1951.
Penitenciarul Sighet: 10 mai 1951 – 24 septembrie 1955.
Penitenciarul Timişoara: 24 septembrie 1955 – 27
septembrie 1955.
Eliberat: 27 septembrie 1955 conform adeverinţei nr.
655/955a, Procuratura Timişoara.
154
Fisă matricolă penală Tiut Vasile, Penitenciarul Timişoara nr. dosarului
personal 62 din 20 iulie 1950, accesibilă online la adresa:
http://86.125.17.36/Fise%20matricole%20penale%20-
%20detinuti%20politici/T/T%2007.%20Timer%20-
%20Tobos/Tiut%20Vasile/index.php, (6 iulie 2013).
111
1.9. Iuliu Raţiu, Vicar foraneu al Timişoarei
Preotul Iuliu Raţiu155
Dr. Iuliu Raţiu face parte din Biserica Greco-Catolică din
Banat. Evenimentele dramatice ce s-au produs în viaţa personală
şi cariera acestui preot îl pun alături de elitele persecutate ale
acestei Biserici. S-a născut la 15 decembrie 1902, din părinţi
Iuliu şi Iuliana, în localitatea Moftinul Mic, judeţul Sălaj. Aici
urmează şcoala elementară, după care liceul la Satu Mare pe
care îl absolvă în 1921. În perioada 1921 – 1926 continuă
studiile de teologie în Roma la Pontificia Universitá Lateranense
unde şi-a luat licenţa în teologie şi doctoratul în filozofie156
.
155
Arhiva Episcopiei Greco-Catolice de Lugoj, fond Fotografii, f. neordonat. 156
Interviu, cu Eger Raţiu (fiica părintelui Iuliu Raţiu), Lugoj, 14 iulie 2011.
112
Se căsătoreşte cu Valeria Văcariu, iar la 6 august, de
sărbătoarea Schimbarea la faţă a Domnului Isus Cristos, este
hirotonit preot în catedrala din Lugoj, de către episcopul dr.
Alexandru Nicolescu. Episcopul Valeriu Traian Frenţiu nu l-a
acceptat în Eparhia de Oradea deoarece Iuliu Raţiu a dorit să fie
preot căsătorit nu celib157
. După sfinţire a fost numit preot paroh
în parohia Păru, lângă Lugoj, apoi este numit secretar episcopal
şi prim notar consistorial al Episcopiei de Lugoj. Noul Episcop
de Lugoj, dr. Ioan Bălan în anul 1937 îl numeşte protopop la
Deva, unde a construit o biserică. În perioada anilor 1940 – 1948
funcţionează ca vicar foraneu al oraşului Timişoara şi paroh la
parohia greco-catolică din cartierul Fabric. În această ipostază îl
găsesc evenimentele din anul 1948, ce privesc întreaga Biserică
Greco-catolică din ţară158
.
Iuliu Raţiu, Vicarul foraneu din Timişoara este arestat în
29 octombrie 1948, şi dus la securitatea din Timişoara, unde se
întâlneşte cu preotul Ladislau Teglaşiu, tot din Timişoara. De
aici sunt duşi la Lugoj, iar în 30 octombrie împreună cu
Episcopul Ioan Bălan, Canonicul Iosif Vezoc şi Prepozitul
Nicolae Brînzeu, pornesc în itinerariul lagărelor şi închisorilor
comuniste, astfel a ajuns la închisoarea de maximă siguranţă din
Sighet.
Motivul eliberării şi eliberarea de la închisoarea Sighet.
După arestarea Preotului Iuliu Raţiu, în 29 octombrie
1948, familia a fost evacuată din casa parohială din Timişoara,
precum familiile altor preoţi greco-catolici din ţară. Soţia
preotului Raţiu nu a părăsit benevol şi în timp util locuinţa
parohială. Neavând încotro Valeria Raţiu, s-a mutat la Lugoj la
157
În eparhia de Oradea, seminariştii tirmişi la studii în stăinătate trebuiau să
promită că la întoarcerea în ţară vor fi hirotoniţi ca preoţi celibi. Această
„direcţie” era valabilă şi în celelalte eparhii. 158
Interviu, cu Eger Raţiu (fiica părintelui Iuliu Raţiu), Lugoj, 14 iulie 2011.
113
părinţii ei. Din cauza acestei mutări, dintr-un oraş în altul, fetiţa
preotului a pierdut un an de şcoală, deoarece nu avea acces şi
drept la şcoală, deoarece tatăl, Iuliu Raţiu, era la închisoare. A
reuşit doar anul următor să intre la şcoală, la liceul de fete din
Lugoj.
În momentul preluării Bisericii şi casei parohiale din
Timişoara Valeriei Raţiu i s-a cerut să semneze un proces verbal
de predare a parohiei şi bisericii, lucru pe care l-a refuzat
spunând: „Eu n-am preluat nimic, eu nu predau nimic”159
. La
acest incident, au participat: Vasile Botezatu – Preşedintele
Sfatului Popular Timişoara; Pr. Gheorghe Cotoşman – Vicarul
Arhiepiscopiei Ortodoxe din Timişoara; Pr. Victor Vlăduceanu
– Consilier Cultural al Arhiepiscopiei Ortodoxe a Banatului160
.
Aflând toate acestea, Iuliu Raţiu a avut o convorbire cu
comandantul de securitate la închisoarea Sighet. Acest comandat
i-a făcut propunerea să îl elibereze din închisoare, fără a fi preot
ortodox. Comandantul securităţii, a dat exemplu pe vicarul
Sighetului Titus Berinde: „care a fost încarcerat, dar a semnat că
nu o să mai fie preot greco-catolic. Acum este acasă, ocupă un
serviciu la o întreprindere şi nu-i cere nimeni să stea la altar cu
ortodocşii. Republica are posibilităţi să dea pâine oricui, acolo
unde se simte în stare să muncească”161
. Iuliu Raţiu a observat
că nu este obligat să devină preot ortodox dacă cere să fie
eliberat. Comandantul închisorii l-a asigurat de acest lucru,
afirmând că „unirea bisericilor este un fapt împlinit, dar
împotriva acestui fapt nu-i iertat să luaţi atitudine de critică, de
opoziţie sau să desfăşuraţi vreo activitate potrivnică. Este un act
de guvernământ şi nu se admite o luare de atitudine ostilă
împotriva lui”. Auzind acestea Iuliu Raţiu a afirmat că a luat act
159
Iuliu Raţiu (manuscris), „Revenirea” din 1948 sau Unificarea Bisericilor
Româneşti. Păţaniile mai multora, Amintirile şi comentariile unuia care şi el
a trăit-o, Arhiva Episcopiei greco-catolice de Lugoj, Fond Iuliu Raţiu, p. 35. 160
Interviu, cu Eger Raţiu (fiica părintelui Iuliu Raţiu), Lugoj, 14 iulie 2011. 161
Iuliu Raţiu (manuscris), „Revenirea”, p. 97.
114
de unirea bisericilor, ca de un act statal şi nu se va ocupa de el,
se va încadra într-un serviciu civil, dar să nu fie obligat să fie
preot ortodox. Comandatul securităţii a fost deacord, cerându-i
în scris acest lucru162
.
Eliberarea vicarului Iuliu Raţiu, s-a produs în 14
septembrie 1950. În ziua eliberării Iuliu Raţiu a fost pus să
meargă în celulă, să le spună colegilor vestea eliberării sale,
fiind însoţit de comandantul închisorii Vasile Ciolpan şi câţiva
securişti, să observe cum reacţionează colegii lui la această
ştire163
.
Despre această eliberare Episcopul Iuliu Hossu afirma:
„câteva zile după praznicul Înălţării Sfintei Cruci, ne-au
comunicat fraţii noştri, cu mare durere, că părintele Dr. Iuliu
Raţiu i-a părăsit, respectiv ne-a părăsit pe toţi: a ieşit din
mijlocul nostru chiar în ziua de 14 septembrie, ziua Sfintei
Cruci; le-a spus că nu se leapădă de credinţă; a aflat, le-a spus
dânsul, formula prin care îşi salvează credinţa, … faptul este că
a pactat cu cei care ne-au risipit Biserica noastră scumpă”164
. Tot
de la Episcopul Iuliu Hossu aflăm că: „Episcopul Ioan Bălan
şi-a îndeplinit datoria, chiar la Sighet, a rostit excomunicarea,
conform prevederilor dreptului canonic”. Iuliu Hossu după ce a
fost mutat de la Sighet în domiciliu obligatoriu a mai menţionat:
„sper că din mila lui Dumnezeu îşi va fi aranjat situaţia [Raţiu]
în care s-a aşezat cu P.S. frate episcop Ioan al Lugojului pe care
l-a cercetat când eram la Curtea de Argeş, unde l-am văzut şi noi
şi unde afirma că nu s-a lepădat de credinţă etc.; ne-am rugat şi
ne rugăm pentru dânsul ca Domnul să-l primească întru iertarea
162
Ibidem, p. 99. 163
Arhiva Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii
(ACNSAS), Dosar de grup, I259613/4, fila. 348. 164
Iuliu Hossu, Credinţa noastră este viaţa noastră, Memoriile Cardinalului
Dr. Iuliu Hossu, Cluj-Napoca, Edit. Viaţa Creştină, 2003, p. 263.
115
milei Sale nemărginite, pentru o dreaptă părere de rău şi
pocăinţă”165
.
Iuliu Raţiu, după eliberare, a fost însoţit pe tot parcursul
drumului, de la Sighet la Timişoara, de un locotenent de
securitate, care la Timişoara i-a spus lui Raţiu, să meargă la
Mitropolitul Banatului Vasile Lăzărescu, să fie angajat. La auzul
acestor cuvinte Iuliu Raţiu a protestat, spunând că se va întoarce
la închisoare. Locotenentul de securitate i-a replicat: „Altfel nu
se poate. Şi să iei seama părinte Raţiu, să nu te joci cu noi. Să iei
problema serios, că de nu te duc înapoi, sau în alt loc şi mai rău,
că avem noi şi de astea. Ba, o luăm şi pe soţia dumitale, că şi ea
are la noi un dosar, de ţi-e mai mare dragul când îl vezi”166
.
Preotul Raţiu, a acceptat aceste lucruri, dar a cerut răgaz, pentru
igiena personală, spunând că nu se poate prezenta în faţa
Mitropolitului Lăzărescu în reverenda, care a stat cu ea timp de
doi ani în domicilii obligatorii şi închisoare.
La întâlnirea cu Mitropolitul Lăzărescu, Iuliu Raţiu, a
pus direct problema că el nu se va face preot ortodox.
Mitropolitul a acceptat acest fapt, în speranţa că timpul şi mediul
îl vor face în viitor pe Raţiu preot ortodox. Angajarea la
Mitropolia Ortodoxă a Banatului s-a rezolvat foarte repede. Iuliu
Raţiu a fost încadrat pe postul de consilier economic, în locul lui
Gheorghe Medoia, fost preot greco-catolic în comuna Comloşu
Mare. Gheorghe Medoia a fost promovat protopop onorific,
deoarece a cedat funcţia lui Iuliu Raţiu. După angajare
Mitropolitul Lăzărescu a ţinut cont de spusele lui Iuliu Raţiu, că
nu doreşte să fie preot ortodox, şi i-a dat să se ocupe pentru o
perioadă de timp de punerea în ordine a arhivei Episcopiei
Greco-Catolice de Lugoj, care se afla în localitatea Lugoj167
.
În această perioadă Iuliu Raţiu era permanent urmărit, şi
interogat în diferite case conspirative, despre foşti preoţi
165
Ibidem, p. 264 166
Interviu, cu Eger Raţiu (fiica părintelui Iuliu Raţiu), Lugoj, 14.iulie 2011. 167
ACNSAS, Dosar de grup, I259613/4, fila. 13.
116
greco-catolici din Lugoj, despre ambientul din cadrul Bisericii
Ortodoxe din Banat şi datorită celei mai mari temeri a securităţii
aceea că Raţiu a fost trimis acasă de la Sighet, prin aprobarea
„corului episcopal greco-catolic”, şi că a primit o misiune
importantă de a agita spiritele împotriva ortodoxiei şi de a face
ca unirea să se destrame168
.
Iuliu Raţiu a fost încadrat la Mitropolia Ortodoxă a
Banatului pe postul de consilier economic. Această practică s-a
folosit şi în alte episcopii ortodoxe: la Episcopia Oradea,
Madincea Păun, la Episcopia Cluj, Ioan Moldovan, la Episcopia
din Arad Ioan Vancu.
În această perioadă, cât a funcţionat la Mitropolia
Ortodoxă a Banatului, preotul Iuliu Raţiu a fost acuzat de preoţii
ortodocşi că a trecut formal la ortodoxie şi că este în continuare
greco-catolic, iar securitatea statului îl considera un element
nesincer, aceste aspecte se observă în notele informative ale
acestui preot.
Dosarul de verificare nr. 1913 referitor la Dr. Iuliu Raţiu
a fost deschis în 12 februarie 1960, prin hotărârea Ministerul
Afacerilor Interne Direcţia Regională Timişoara. Motivele
deschiderii acestui dosar au fost: „Raţiu Iuliu refuză sub diferite
motive neîntemeiate oficierea serviciului religios în biserica
ortodoxă; în perioada desfăşurării acţiunii de verificare, s-au
obţinut date, prin diferiţi agenţi (informatori) că acesta se
menţine pe poziţia de nesinceritate faţă de trecerea la
ortodoxism, foloseşte situaţia sa în cultul ortodox şi în special
funcţia din Arhiepiscopia Ortodoxă din Timişoara, pentru
obţinerea de avantaje şi menţine legături cu preoţii
greco-catolici”. Concluziile acestei hotărâri au fost că Iuliu
Raţiu a făcut trecerea la ortodoxism în mod formal, el
considerându-se tot greco-catolic, a folosit trecerea la cultul
ortodox doar ca un mijloc de existenţă şi un trai mai
168
ACNSAS, Dosar I259613/5, Dosar individual, privind pe Raţiu Iuliu, fila.
21.
117
bun, precum şi pentru menţinerea legăturii cu preoţii
greco-catolici169
.
O altă hotărâre de al urmării pe Iuliu Raţiu a fost dată tot
în aceeaşi perioadă, februarie 1960. În această hotărâre sunt
informaţii preluate de la informatorul Tudor Popa care
semnalează că a trecut la cultul ortodox formal, având ca scop
de a scăpa de detenţie şi a putea ajuta sub acoperirea de ortodox,
preoţi şi credincioşi greco-catolici. Acest informator mai
semnala ca Raţiu merge la biserica catolică din Lugoj, „pe
întuneric”, să nu fie văzut. De asemenea Raţiu se interesa de
arhiva fostei episcopii greco-catolice din Lugoj „să nu ajungă pe
mâna ăstora”170
şi că imediat după eliberare a restabilit legăturile
cu preoţii greco-catolici rezistenţi în Lugoj, cum ar fi: Nicolae
Brînzeu, Tiut Vasile, Sălajan Dumitru. Din această hotărâre mai
observăm că Mitropolitul Ortodox Vasile Lăzărescu s-a plâns de
faptul că Iuliu Raţiu nu are încredere în el şi nu vrea să oficieze
în biserică împreună171
.
Planul de măsuri, din acest dosar, întocmit la data de 1
august 1961 are la bază note informative obţinute din care
rezultă că după „unificarea” Bisericii Greco-Catolice cu cea
Ortodoxă, Iuliu Raţiu împreună cu alţi preoţi greco-catolici din
Lugoj au format un comitet clandestin de a lupta împotriva
„unificării” celor două biserici. Acest comitet clandestin a
însărcinat pe Raţiu Iuliu să treacă formal la ortodoxism cu
scopul de a comunica periodic comitetului toată activitatea
desfăşurată la Mitropolia Ortodoxă, de a reface arhiva, de a
conserva proprietatea Bisericii Greco-Catolice şi de a
supraveghea ca în toate parohiile foste greco-catolice să fie
numiţi preoţi foşti greco-catolici. Activitatea prezentă
desfăşurată de Raţiu Iuliu dovedeşte întocmai îndeplinirea
acestor sarcini. De asemenea i s-a stabilit oficial, în calitate de
169
ACNSAS, Dosar I259613/5, Dosar individual, privind pe Raţiu Iuliu, f. 5. 170
Ibidem, fila 9. 171
Ibidem.
118
consilier economic la Mitropolia Ortodoxă din Timişoara a
comis abateri grave de la disciplina financiară delapidând
împreună cu alte elemente suma de 2.137.000 lei sumă pe care a
încercat să o justifice cu acte false şi prin distrugere de
documente172
.
Notele informative din acest dosar pot fi împărţite în
două categorii: note informative despre activitatea consilierului
economic Iuliu Raţiu şi note despre activitatea greco-catolică.
Activitatea de consilier economic şi cea de greco-catolic
rezistent pentru Iuliu Raţiu nu au fost benefice, deoarece a fost
acuzat că a delapidat sume importante de bani de la Mitropolia
Ortodoxă a Banatului şi că are legături cu foştii greco-catolici,
motive pentru care a fost a doua oară trimis la închisoare.
Informaţiile din notele informative, descriu activitatea
preotului Iuliu Raţiu. Nota informativă din 17 noiembrie 1952 a
Informatorul „Popa” afirmă că Iuliu Raţiu are relaţii cu foşti
greco-catolici, deoarece în calitatea oficială pe care o deţine la
Mitropolia Ortodoxă a Banatului Raţiu „e gata oricând să
satisfacă mai grabnic cererile foştilor greco-catolici. Astfel a
rezolvat fără discuţie cererea preotului pensionar Gheorghe
Tovatan, socrul preotului demisionat Augustin Cerghi173
,
făcându-l membru al Fondului de ajutare reciprocă”174
.
În conţinutul notei informative din 20 august 1954,
informatorul „Popa Vasile” descrie că Iuliu Raţiu a primit
172
Ibidem, filele 38-39. 173
Cf. ANR, fond Ministerul Cultelor, Direcţia de Studii, Dosar nr. 80, Vol.
Nr. 10, 1956, Tabele centralizatoare de personal deservent şi preoţi greco-
catolici, situaţia privind preoţii nereveniţi (inclusiv ce-i ce în 1948 erau
pensionari) şi preoţii demisionaţi din cler după revenire. Regiunea
Timişoara, Raionul Timişoara şi oraş. Împuternicit Popescu Sever,
Împuternicit ajutor: Ţeperdel Mihai, fila 157. În acest tabel apare preotul
Augustin Cerghi ca preot „nerevenit la ortodoxie”, demisionat în anul 1948,
fără ocupaţie şi ostil faţă de actul unificării. 174
ACNSAS, Dosar I259613/5, Dosar individual, privind pe Raţiu Iuliu, fila
273.
119
hotărârea de a purta uniformă preoţească (reverendă) în timpul
serviciului, dar acesta şi-a confecţionat o reverendă după
modelul romano-catolic (cu nasturi de sus până jos). Acest
informator, a mai menţionat în notă că Raţiu este cunoscut că
întreţine şi în prezent legături cu preoţii greco-catolici rezistenţi
şi nu a ţinut până în prezent nici o slujbă religioasă „împreună
cu vechii ortodocşi”175
.
Informatorul „Păduraru Axente” în nota informativă din
4 noiembrie 1955 scrie că dr. Iuliu Raţiu este cunoscut că
întreţine relaţii cu preoţii greco-catolici rezistenţi şi că a fost
recent în vizită la Episcopii Greco-Catolici de la Curtea de
Argeş176
. Această vizită este menţionată şi de Episcopul Iuliu
Hossu, în memoriile sale177
.
Iuliu Raţiu a expediat o scrisoare, în 18 august 1956,
Episcopului Ioan Bălan. Această scrisoare a fost obţinută de
informatorul „Trofan Pavel” în 21 august 1956, cu ocazia
marşrutizării la Episcopii Greco-Catolici din Domiciliu
Obligatoriu.
Această scrisoare conţine date despre „consolidarea
unirii” din Banat. Iuliu Raţiu scria că i s-au cerut date statistice
referitoare la situaţia din 1948 a unităţilor şi preoţilor care le-au
ocupat atunci, numărul sufletelor, dacă este biserică, casă
parohială şi dacă preoţii întâmpină greutăţi, deoarece celor cu
greutăţi li se va oferii ajutor financiar.
Iuliu Raţiu în această scrisoare mai oferă date despre
arhiva şi biblioteca Episcopiei Greco-Catolice din Lugoj. Îl
întreabă pe Episcopul Ioan Bălan dacă Dictionnaire de
Théologie Catholique şi Dictionnaire Archeologie sunt ale lui,
175
Ibidem, fila 260. 176
Ibidem, fila 256. 177
Iuliu Hossu, Credinţa noastră este viaţa noastră, Memoriile Cardinalului
Dr. Iuliu Hossu, Cluj-Napoca, Edit. Viaţa Creştină, 2003, p. 264.
120
deoarece acestea sunt împreună cu colecţia Migne178
în
biblioteca Arhidiecezană Ortodoxă a Timişoarei. Acesta mai
menţionează ca Lexiconul179
[Meyers] (indescifrabil) nu l-a
găsit niciunde.
În finalul scrisorii Raţiu afirmă că: „speră şi se roagă să
dea bunul Dumnezeu să i se restituie cât mai curând Tronul”.
Iuliu Raţiu la sfârşitul scrisorii îşi arată devotamentul său faţă de
Episcopii, aflaţi în domiciliu obligatoriu, prin cuvintele:
„prosternat la sărutarea Sfintei drepte ale Excelenţelor voastre
am rămas devotat”180
.
Informatorul „Zorile” a scris într-o notă informativă că
Iuliu Raţiu aranjează arhiva pentru ai putea spune Episcopului
Ioan Bălan unde se află fiecare obiect181
.
În nota informativă a informatorului „Crişan” din 26
martie 1960, aflăm că Raţiu a avut o discuţie cu acest
informator, în care acesta spune că a aflat de la Inspectorul
General din departamentul Cultelor că este pus sub observaţie
deoarece are ca misiune să ajute preoţii uniţi nereveniţi, chiar şi
pe cei reveniţi de ai încuraja să stea în rezistenţă. Pe lângă
acestea informatorul a mai afirmat că Raţiu a spus
preoţilor ortodocşi: „că nu şi-a schimbat convingerile. Biserica
Greco-Catolică nu a fost o cenuşotcă ci şi-a educat credincioşii
178
Patrologia Greaca (Patrologia Graeca) sau Patrologiae Cursus
Completus, Series Graeca, reprezintă o colecţie tipărită a scrierilor Părinţilor
Bisericii şi a unor scriitori bisericeşti laici, în dialectul „koine” sau variantele
sale medievale ale limbii greceşti. Aceasta colecţie cuprinde 161 de volume
tipărite între anii 1857-1866 de către Jaque Paul Migne în cadrul Tipografiei
Catolice. 179
Iuliu Raţiu se referă la: Meyers Konversations-Lexikon. Acest Lexicon
este una dintre cele mai importante enciclopedii de limbă germană. A apărut
în mai multe ediții în secolele XIX şi XX. Prima ediție a apărut între anii
1839 – 1852, în 46 de volume. 180
ACNSAS, Dosar I259613/5, Dosar individual, privind pe Raţiu Iuliu,
filele 289-292. 181
Ibidem, fila 16.
121
în sens catolic nu numai pe credincioşii ei şi pe preoţi, eu nu mă
pot face ortodox”182
.
Informatorul „Trandafirescu” într-o notă din 28 martie
1960 afirmă că a avut o discuţie cu Iuliu Raţiu în care acesta i-a
mărturisit că un inspector din Minister i-a atras atenţia, prin
cineva de la Mitropolie, că are înclinaţii şi că sprijină foşti
greco-catolici. Raţiu a mai mărturisit în această notă că a
intervenit pentru un preot fost greco-catolic dintr-un sat de lângă
Clopotiva, ca să primească o parohie mai bună. Acest preot a
primit o parohie mai bună dar a indus în eroare ierarhia
bisericească deoarece a spus că are pregătire mai înaltă decât în
realitate, fapt care i-a dat dreptul la o încadrare superioară, iar
acum acest preot restituie sumele încasate în plus183
.
În nota informativă din 5 septembrie 1960 informatorul
„Mare Ioan” descrie că parohia Bucova din Caraş-Severin a
devenit vacantă deoarece preotul ortodox Macu Cuzmanovici184
a fost arestat şi condamnat. Deoarece această parohie a devenit
vacantă, pentru ocuparea postului au candidat preotul Frăţilă
Nicolae din Racoviţa şi preotul Silvăşan Trandafir din
Clopotiva. Iuliu Raţiu la susţinut pentru ocuparea acestui post pe
Frăţilă Nicolae. Pentru a reuşi preotul Silvăşan Trandafir s-a
prezentat la Mitropolitul Lăzărescu în Timişoara, dar
Mitropolitul nu l-a primit în audienţă. Aceasta a revenit la
182
Ibidem, fila 225. 183
Ibidem, fila 209. 184
Cuzmanovici Macu, originar din comuna Sicheviţa Caraş-Severin, preot în
Bucova Caraş-Severin, este arestat în 15 octombrie 1959, datorită
apartenenţei politice în trecut la mişcarea legionară. A stat în închisoare până
în 6 martie 1964. În această perioadă a fot la Penitenciarele din Timişoara şi
Aiud. După eliberare ajunge preot în comuna Comloşu Mare, judeţul Timiş.
Cf. fişă matricolă penală Cuzmanovici Macu, nr. 362 din anul 1959,
accesibilă online la adresa:
http://86.125.17.36/fisapenala.php?file=f%3A%5Cweb%5CFise+matricole+
penale+-+detinuti+politici%5CC%5CC+10.+Csabai+-
Czumbil%5CCuzmanovici+Nacu%2FP1500100.JPG, (17 august 2013).
122
Timişoara, din nou nu a fost primit în audienţă de Mitropolit, dar
a lăsat informatorului „Mare Ioan” un memoriu referitor la Iuliu
Raţiu pentru Mitropolit. După citirea memoriului, de către
Mitropolit acesta: „a chemat pe sursă [Mare Ioan] la geam şi i-a
dispus să meargă la gară să-l caute pe Silvăşan în trenul de
Lugoj să-i spună că «nu-l mai consideră nesupus»” şi să-i predea
100 lei pentru acoperirea cheltuielilor avute la Timişoara185
.
În acest memoriu adresat Mitropolitului Lăzărescu,
Silvăşan Trandafir îl l-a acuzat pe Iuliu Raţiu că „are o ură
contra ortodoxismului, în favoarea catolicismului reacţionar,
încă de când Raţiu era protopop la Deva”. După hirotonire
Silvăşan Trandafir afirma că: „a fost îndopat cu venin contra
ortodoxismului” de cercul reacţionar catolic condus de preoţii:
Ploscaru, Sălăgean, Tiut, Tufescu, Breban, Mihaly, Marina,
Sfîrcoci, dr. Armian, Raţiu etc.
În anul 1950, Silvăşan Trandafir, a scris în memoriu că a
fost arestat cu alţii şi după cercetările autorităţilor, a fost trimis
la Canalul Dunăre Marea-Neagră timp doi ani, de unde se
reîntoarce în 3 octombrie 1952, cu un picior, trei coaste şi o
mână ruptă dintr-un accident de muncă. Concluzia acestor ani de
detenţie, lucru consemnat, în memoriu era: „aceasta a fost
rezultatul încăpăţinării mele şi veninului pe care l-am primit de
la superiorii mei – preoţimea unită, care au preferat mai bine ca
noi bănăţenii greco-catolici de atunci să intrăm într-o biserică
ungurească, decât în una româneasca ortodoxă”186
.
După reîntoarcerea din închisoare, Silvăşan a aflat de
trecerea la „ortodoxism” a protopopului Raţiu. Acesta a mers la
Lugoj, unde i s-a comunicat că Raţiu a trecut formal la ortodoxie
şi că această conducere i-a pus condiţiile următoare, pe care
Raţiu le-a primit, anume:
- „De-a nu servi la ortodocşi.
185
ACNSAS, Dosar I259613/5, Dosar individual, privind pe Raţiu Iuliu, fila
154. 186
Ibidem.
123
- De-a supraveghea în Arhiepiscopie, ca în parohiile unite
să fie ocupate numai de foşti preoţi uniţi.
- De-a comunica periodic grupului clandestin de la Lugoj
toată activitatea de la Sf. Arhiepiscopie ortodoxă.
- De-a reface arhiva episcopiei şi de a conserva tot ce se
poate din obiectele, fost proprietatea greco-catolică”187
.
Silvăşan Trandafir a mai afirmat că a luat parte la
şedinţele secrete de la Lugoj, până în anul 1956, anul în care a
„rupt-o cu aceştia”. În această perioadă a fost informat despre
rapoartele şi activitatea preotului Raţiu în legătură cu cele mai
de sus. În permanenţă Raţiu era vizitat acasă în Lugoj, de preotul
nerevenit Tiut. Acesta comunica în şedinţele secrete datele
culese de la protopopul Raţiu.
Tot din acest memoriu aflăm că în anul 1956, după 8 ani
„de rezistenţă reacţionară contra Sf. Biserici Ortodoxe”,
Silvăşan Trandafir a trecut formal la ortodoxie, după ce în
august 1955 a vizitat Curtea de Argeş, unde s-a întâlnit cu
Episcopul Ioan Bălan.
Acestuia i-a expus situaţia că trebuie să devină ortodox,
întrucât au fost arestaţi ceilalţi foşti colegi ai grupului clandestin
din Lugoj şi el nu mai poate suferi. Episcopul Bălan i-a spus, că:
„decât să ajung o unealtă în mâinile Securităţi, aşa după cum a
ajuns nepotul dânsului Patriciu Tufescu, mai bine să trec să iau
legătura la Timişoara cu părintele protopop Raţiu, să fac ce zice
acesta dându-mi să-i transmit un mesagiu”. Tot cu această
ocazie Episcopul Ioan Bălan i-a mai spus că la Timişoara se vor
îndrepta lucrurile, fiindcă se lucrează la răsturnarea
Mitropolitului Lăzărescu, prin înlocuirea cu o persoană
favorabilă Lugojului şi că părintele Iuliu Raţiu lucrează intens
din umbră.
După această convorbire cu Episcopul Ioan Bălan,
Silvăşan l-a vizitat pe Iuliu Raţiu, la Arhiepiscopia Ortodoxă din
187
Ibidem, fila 155.
124
Timişoara, pentru a trata problema trecerii formale la ortodoxie.
Raţiu i-a spus că nu poate face acest lucru deoarece:
„Mitropolitul Vasile Lăzărescu de aici este un catâr, te va pune
să faci mătănii, să semnezi proces-verbal de trecere şi jurământ
de credinţă”. Dar totuşi Iuliu Raţiu l-a ajutat şi i-a dat o scrisoare
lui Silvăşan Trandafir, cu care s-a prezentat la Episcopia din
Arad la preotul Ioan Vancu care nu i-a cerut formalităţi de
trecere şi astfel a primit parohia ortodoxă Clopotiva188
.
Urmările imediate a acestui memoriu au fost
următoarele: Căpitanul Ioan Bella, lucrător operativ în dosarul
lui Iuliu Raţiu a dispus, în 26 septembrie 1960, Secţiei „F” să
pună sub supraveghere corespondenţa internă a lui Iuliu Raţiu de
la următoarele adrese: Lugoj, strada 13 Decembrie, nr. 32 şi
Timişoara, bulevardul Nikos Beloianis nr. 7. Aceste urmări nu
s-au oprit doar la supravegherea corespondenţei, ci au continuat.
Direcţia Reg. Timişoara raportează Direcţiei a III-a A
Ministerului Afacerilor Interne în 28 septembrie 1960 că Iuliu
Raţiu după „unificare religioasă” participă în Lugoj la întâlniri
cu preoţii foşti greco-catolici, unde s-a constituit o „conducere
în secret a episcopiei greco-catolice a Lugojului”, condusă de
Ioan Ploscaru vicar general, ulterior sfinţit în secret episcop,
Belle Ioan, Tiut Vasile şi Sălăgean Dumitru care ţineau şedinţe
secrete în repetate rânduri. La aceste şedinţe a luat parte şi Iuliu
Raţiu, care a trecut la ortodoxie formal şi conducerea secretă i-a
pus următoarele condiţii pe care Iuliu Raţiu le-a acceptat:
- „De-a nu servi cu ortodocşii.
- De-a supraveghea în Arhiepiscopiei ca parohiile unite să
fie ocupate numai de foşti uniţi.
- De-a a comunica periodic grupului clandestin de la
Lugoj toată activitatea de la Arhiepiscopia ortodoxă.
188
Ibidem, fila 155.
125
- De a reface arhiva şi de a conserva tot ce se poate din
obiectele, Episcopiei Greco-Catolice”189
.
Direcţia Reg. Timişoara mai raportează despre aceste
condiţii că Iuliu Raţiu este periodic vizitat acasă la Lugoj, de
preotul greco-catolic nerevenit Tiut Vasile căruia îi comunică
datele cerute190
.
Informatorul „Văleanu M.” în 17 octombrie 1960, a scris
o notă informativă că a stat de vorbă cu Iuliu Raţiu şi acesta i-a
spus: „Eu nu pot spune că am trecut la ortodoxie din convingere.
Dimpotrivă, n-am nici o convingere ortodoxă, am rămas cu
aceleaşi convingeri cu care am fost la Lateranum Roma şi nici
nu pot renunţa la acele convingeri. Am şi spus-o: tăiaţi-mi capul
şi puneţi-mi alt cap, dacă vreţi să am alte convingeri. Acest lucru
îl sesizează şi Mitropolitul Lăzărescu, însă nu mă pot plânge
fiindcă deşi mai face câte-o aluzie la acest lucru de exemplu: ce
te doare pe dumneata de ortodoxie: totuşi mă respectă şi îl
respect şi eu”191
.
Informatorul „Paraschiv” scrie în nota informativă din 14
noiembrie 1960 că nu a observat în administraţie rea voinţă din
partea lui Iuliu Raţiu, doar manifestările lui cultice lasă mult de
dorit. Nu a servit niciodată în Biserica Ortodoxă de când a
revenit. Preoţilor foşti greco-catolici le spune să nu se facă
ortodocşi folosind expresia „Ce căutaţi aici nărozilor?”192
.
Informatul „Paraschiv” mai scrie că Iuliu Raţiu a fost de două
ori distins cu dreptul de a purta cruce, de Patriarhul Justinian,
dar nu a fost prezent când i s-a conferit această distincţie, a
neglijat-o în fiecare an invocând diferite motive concediu sau
ascunzându-se, fără a fi găsit. Concluzia acestei note
189
Ibidem, fila 195. Observăm că sunt aceleaşi acuzaţii ce sunt scrise şi în
memoriul lui Silvăşan Trandafir. 190
ACNSAS, Dosar I259613/5, Dosar individual, privind pe Raţiu Iuliu, fila
299. 191
Ibidem, fila 138. 192
Ibidem, fila 134.
126
informative a fost: „părerea unanimă a preoţimii este că Raţiu a
trecut numai de formă la Biserica Ortodoxă şi este un spin în
coasta bisericii. Dacă el ar fi avut o atitudine cinstită faţă de
revenire, toţi preoţii din regiune, foşti subalterni, ar fi trecut la
ortodoxie”193
.
Nota informativă din 28 noiembrie 1960, a
informatorului „Tudor Popa”, relatează că „Sanda Şoşdea” a fost
la Mitropolia Banatului, dar Iuliu Raţiu îi spune să revină la 1
noiembrie, după ce vor pleca revizorii contabili. Raţiu a afirmat
că aceasta este soţia unui preot închis pentru legionarism şi cere
ajutor pe care îl va primi, dar acest lucru nu e nevoie să îl ştie
nimeni194
.
La toate aceste note informative referitoare la Iuliu Raţiu
Direcţia a III-a a hotărât: „Să se ia măsuri de supraveghere
activă a lui Iuliu Raţiu pentru a stabili dacă acesta duce activitate
clandestină greco-catolică sub masca cultului ortodox. În cazul
că se stabileşte că dr. Iuliu Raţiu desfăşoară o astfel de activitate,
în baza materialelor neîndoielnice veţi face propunerile
respective”195
.
Măsurile luate de Direcţia Regională Timişoara le găsim
într-un raport trimis Direcţiei a III-a semnat de Şeful Direcţiei
Regionale lt. col. de securitate Steskal Wiliam şi Şeful
Serviciului, maior de securitate Sterescu Paul. În acest raport se
constată că: „Iuliu Raţiu a făcut trecerea la cultul ortodox în mod
formal, datorită împrejurărilor în care se afla. Trecerea fiind un
pretext de a se elibera din închisoare şi de a scăpa de urmărirea
organelor de securitate; de când funcţionează în cadrul cultului
ortodox Raţiu nu a oficiat niciodată slujbă ortodoxă, nici singur
şi nici în grup cu alţi preoţi ortodocşi, a refuzat acest lucru sub
diferite motive; informatorul „Tudor Popa” a fost dirijat pe
lângă Iuliu Raţiu, la întâlniri Raţiu a pus problema, în repetate
193
Ibidem, fila 135. 194
Ibidem, fila 128. 195
Ibidem, fila 302.
127
rânduri, noilor reveniţi la Biserica ortodoxă dintre preoţii
greco-catolici; Tudor Popa mai menţionează că Iuliu Raţiu
participă la Lugoj la slujbele religioase în biserica
romano-catolică, nu în cea ortodoxă; Împuternicitul Regional al
Departamentului Cultelor, a discutat cu Mitropolitul Vasile
Lăzărescu, iar acesta s-a plâns de faptul că Dr. Iuliu Raţiu nu are
încredere în el şi nu vrea să servească în biserică împreună cu el,
Mitropolitul crede că datorită faptului că Raţiu a fost
greco-catolic; Împuternicitul Regional l-a întrebat pe Raţiu de ce
nu oficiază slujbe, acesta a răspuns că el a făcut trecerea de la
cultul greco-catolic la cel ortodox în închisoare, a înţeles că
aceasta este un act politic şi numai în acest sens a făcut-o;
informatorul „Crişan” a afirmat că Iuliu Raţiu i-a spus
următoarele «Preoţilor ortodocşi le-am spus nu o dată că eu mă
consider tot unit. Eu nu mi-am schimbat convingerile. Biserica
unită nu a fost o cenuşotcă, ci şi-a educat credincioşii şi preoţii
în sens catolic»; s-a mai stabilit că Raţiu în calitate de consilier
economic la Mitropolia Ortodoxă din Timişoara, a comis abateri
grave de la disciplina financiară, delapidând împreună cu numiţi
Marinceu Traian, Decan Ion şi alte elemente, suma de 3.668.000
lei196
, el fiind elementul principal. În perioada verificării
gestiunii financiare, Iuliu Raţiu în colaborare cu elementele
menţionate a încercat să acopere sumele de bani delapidate prin
întocmirea de acte false şi distrugere de documente197
. Pentru
activitate duşmănoasă desfăşurată de Iuliu Raţiu şi pentru
delapidarea sumelor arătate mai sus, s-au făcut propuneri de
196
Acest document, referitor la suma de 3.668.000 lei, trebuie cercetat cu
prudenţă, deoarece putem cădea în capcana documentului. Delapidarea în
perioada regimului comunist conform Decretului nr. 199 din 12 august 1950,
publicat în Buletinul Oficial, nr. 68, din 12 august 1950, era pedepsită cu
moartea. Conform acestui Decret Iuliu Raţiu trebuia condamnat la moarte, nu
la 2 ani de închisoare de drept comun. 197
ACNSAS, Dosar I259613/5, Dosar individual, privind pe Raţiu Iuliu,
filele 202-207.
128
arestare şi trimiterea în justiţie”198
. Astfel Ministerul Afacerilor
Interne, Direcţia a III-a a emis cu nr. 341/CN/00 406185 în 14
august 1961, aprobarea de arestare lui Iuliu Raţiu datorită
fraudelor săvârşite la Mitropolia Banatului199
.
Dr. Iuliu Raţiu a fost arestat în baza ordinului Direcţiei a
III-a nr. 341/CN/00406185 din 14 august 1961, astfel la 18
august 1961, Raţiu a fost reţinut la Penitenciarul Timişoara.
Dosarul individual nr. 1719, privind pe numitul Raţiu Iuliu, s-a
închis la data de 18 august 1961 deoarece Iuliu Raţiu a fost
arestat şi depus la Penitenciarul Timişoara200
.
Această funcţie de la Mitropolia Banatului nu a fost
benefică preotului Iuliu Raţiu, deoarece în august 1961 este
arestat a doua oară datorită memoriului lui Silvăşan Trandafir şi
neregulilor financiare la Mitropolia Banatului. Preotul Silvăşan
Trandafir prin memoriul trimis Mitropolitului Vasile Lăzărescu,
reuşeşte să-şi consolideze poziţia de preot ortodox în parohia
Bucova, judeţul Caraş-Severin, cu un preţ scump, trimiterea în
închisoare a Preotul Iuliu Raţiu. Iuliu Raţiu după a doua arestare
a stat la închisoare, de drept comun la Penitenciarul Timişoara,
timp de doi ani: 18 august 1961 – 29 iulie 1963. Mai târziu
Vicarul Timişoarei Raţiu afirma: „Nu am fost în stare să stau la
închisoare pentru Biserica mea, bine că am stat la închisoare
pentru bani”201
, neştiind de memoriul lui Silvăşan Trandafir.
După această perioadă a detenţiei, Iuliu Raţiu s-a
pensionat, dar datorită „activităţii ilegale pe linia fostului cult
greco-catolic, având legături cu episcopul clandestin Ioan
Ploscaru, din Lugoj, cât şi cu alte elemente foste greco-catolice”
198
Ibidem, fila 309. 199
Ibidem, fila 276. 200
Ibidem, fila 277. 201
Interviu, cu Eger Raţiu (fiica părintelui Iuliu Raţiu), Lugoj, 14 iulie 2011.
129
s-a aprobat de către Securitatea Lugoj deschiderea unui nou
dosar de urmărire „numitului” Iuliu Raţiu, în 18 aprilie 1978202
.
Informaţiile din acest dosar sunt utile, deoarece
creionează activitatea Preotului Iuliu Raţiu şi o parte a activităţii
Bisericii Greco-Catolice din Banat. În 2 februarie 1979,
Securitatea Municipiului Lugoj se sesizează, deoarece un
informator afirma că Tămâian Coriolan203
din Oradea,
pregăteşte o întâlnire cu episcopii, la el acasă. La această
întâlnire sunt chemaţi din Lugoj Episcopul Ioan Ploscaru şi Iuliu
Raţiu204
. Inspectoratul judeţean Bihor al Ministerului de Interne
informează prin adresa nr. I/2/RL/0072.849 din 10 decembrie
1981, Securitatea Municipiului Lugoj că: „numiţii Raţiu Iuliu şi
Ploscaru Ioan din raza dv. de activitate, s-au deplasat la Oradea
unde obişnuiesc să-l viziteze pe fostul canonic greco-catolic
Coriolan Tămâian. Persoanele din raza dv. de activitate sunt
susţinătoare active a numitului Coriolan Tămâian în activitatea
pe care o desfăşoară pentru repunerea în drepturi a fostei biserici
greco-catolice”205
.
Din acest dosar observăm că preoţii greco-catolici au fost
sprijiniţi financiar în perioada comunistă. Preoţii rezistenţi, care
se ocupau de viaţa Bisericii şi a credincioşilor au primit sprijin
în bani, din Occident. Alte ajutoare financiare au fost primite, în
primii ani de după desfiinţare de la Nunţiatura Apostolică, apoi
de la Sfântul Scaun, mai precis de la Congregaţia pentru
Bisericile Orientale. Pe lângă sprijinul financiar am mai
identificat cazuri în care preoţii erau ajutaţi din afara ţării cu
medicamente, bunuri şi cărţi de literatură teologică. În acest
202
ACNSAS, Dosar I259613, Vol. 7, Dosar individual, privind pe Raţiu
Iuliu, fila 1. 203
Coriolan Tămâian a fost preot greco-catolic şi canonic al Episcopiei
Greco-Catolice din Oradea. 204
ACNSAS, Dosar I259613, Vol. 7, Dosar individual, privind pe Raţiu
Iuliu, fila 24. 205
Ibidem, fila 45.
130
context Iuliu Raţiu a afirmat că preoţii greco-catolici, printre
care şi el, a primit ajutor financiar de la Organizaţia Catolică
Caritas subvenţii pentru strictul necesar. În anul 1981 Iuliu Raţiu
a primit 350 dolari, de la această organizaţie206
. Anul următor, în
1982, Raţiu îi transmite lui Coriolan Tămâian, că acest ajutor
financiar nu a fost primit la Lugoj de preoţi Tiut, Vezoc şi
Sălăgean. Tămâian îi explică preotului Iuliu Raţiu că aceşti bani
se distribuie preoţilor în ordine alfabetică, iar pentru cei 350 de
dolari, trebuie să celebreze fiecare 100 de intenţiuni207
. În 8
aprilie 1985 „Comturist”, din Bucureşti, i-a comunicat lui Iuliu
Raţiu şi lui Ioan Ploscaru, să se prezinte la O.J.T., Timişoara,
pentru a ridica 450 de dolari.
Alexandru Todea îi trimite o scrisoare remarcabilă, lui
Iuliu Raţiu, în 12 mai 1984, în care a scris: „de 36 de ani stânca
desprinsă e lovită de valuri, dar interiorul a rămas integru.
Ne-am trudit, cu ajutorul harului divin, fiecare pe cărarea trasată
de Providenţă să apărăm stânca şi să nu rămână goală de
conţinut. Şi putem fiecare să-i mulţumim pentru ajutorul primit
la clipa potrivită. Mă bucur pentru neschimbata dv. optică
asupra valorilor de acum 40 de ani”208
.
Ultimele note informative despre Iuliu Raţiu aduc
informaţii că preoţii: Sălăgean Dumitru, Suciu Octavian, Bălan
Ştefan, Raţiu Iuliu „se află grupaţi” în jurul Episcopului Ioan
Ploscaru şi „efectuează slujbe ilegale”209
. Informatorul
„Reşiţeanul” raportează într-o notă, din 1 aprilie 1988, că preoţii
foşti greco-catolici Ioan Ploscaru, Dumitru Sălăgean, Iuliu Raţiu
şi Ştefan Bălan participă duminica la ora 9 la slujba în limba
română, la biserica romano-catolică din Lugoj şi atrag
206
Ibidem, fila 47. 207
Ibidem, fila 52. 208
Ibidem, fila 60. 209
ACNSAS, Dosar I259613, Vol. 7, Dosar individual, privind pe Raţiu
Iuliu, notă infomativă a infomatatorului „Simionescu” din 25 februarie 1988,
fila 89.
131
credincioşi foşti greco-catolici210
. Tot în anul 1988 Ioan
Ploscaru, l-a vizitat şi l-a spovedit pe Iuliu Raţiu, aceasta a fost
ultima spovadă a preotului Iuliu Raţiu, deoarece din vara anului
1988, Raţiu a început să sufere de Alzheimer211
.
Ultima notă informativă despre preotul Iuliu Raţiu este
dată de informatorul „Mircea” în 17 mai 1989. În această notă
sursa informează că în 24 aprilie a.c. [1989] a încetat din viaţă
Iuliu Raţiu. Acesta a lăsat în testament ca asistenţa religioasă să
fie săvârşită de preoţi romano-catolici din Lugoj. Din această
notă mai aflăm că înmormântarea a fost făcută de 3 preoţi
romano-catolici, iar: „după serviciul religios al acestora, un
număr de 6 preoţi foşti uniţi au înconjurat sicriul şi au rostit
unele rugăciuni. Trei dintre aceştia erau îmbrăcaţi civil, iar trei
purtau veste preoţeşti, aceştia au fost Dumitru Sălăgean, Ioan
Ploscaru, la ceilalţi nu li se cunoaşte numele”212
.
„Pelerinajul” Vicarului Iuliu Raţiu prin lagărele şi
închisorile comuniste213
:
Arestat în 29 octombrie 1948, dus la securitatea din
Timişoara.
Mănăstirea Neamţ: 31 octombrie 1948 – 1 martie 1949.
Mănăstirea Căldăruşani: 1 martie 1949 – 24 mai 1950.
Închisoarea Sighet: 24 mai 1950 – 14 septembrie 1950.
De la Sighet este eliberat deoarece semnează o declaraţie,
că nu va funcţiona ca preot clandestin greco-catolic şi îşi
va căuta un serviciu care nu se intersectează cu preoţia.
210
Ibidem. 211
Interviu, cu Eger Raţiu (fiica părintelui Iuliu Raţiu), Lugoj, 14 iulie 2011. 212
ACNSAS, Dosar I259613, Vol. 7, Dosar individual, privind pe Raţiu
Iuliu, fila 92. 213
ACNSAS, Dosar de grup, I259613/4 şi Dosar I259613/5, Dosar
individual, privind pe Raţiu Iuliu.
132
Arestat: 18 august 1961. Este arestat din nou, pentru
nereguli la locul de muncă. Stă în închisoare de drept
comun la Timişoara, doi ani, până la 29 iulie 1963.
Eliberat: 29 iulie 1963.
Publicaţiile dr. Iuliu Raţiu:
1. Humorul Sfinţilor, Lugoj, Edit. Librăriei Diecezane,
1937.
2. Zămislirea Nepătată Subiect pentru adorarea preasfintei
Euharistii, Lugoj, Edit. Reuniunii de misiuni din Dieceza
Lugojului, Tipografia Naţională. 1929.
133
1.10. Preotul Vasile Borda – Vicar General
Preotul Vasile Borda214
Vasile Borda s-a născut în 5 aprilie 1902 în Bistriţa din
părinţi Vasile şi Maria, căsătorit cu Tănase Cornelia. A fost
sfinţit preot de Episcopul Ioan Bălan la 26 aprilie 1946 în
Catedrala din Lugoj215
. La data arestării locuia în Timişoara. A
fost arestat la data de 22 august 1953 de către Miliţia Timiş cu
mandatul de arestare nr. 1398/1953 cu acuzaţia de instigare
publică. Descrierea acestei fapte: a vorbit în cadrul Bisericii ca
preot împotriva regimului.
214
Fotografie din arhiva familiei Vasile Borda. 215
Iconiţă de amintire de la Hirotonirea preotului Vasile Borda, din arhiva
familiei Vasile Borda.
134
A fost internat de către M.S.S. Timişoara cu ordinul nr.
1000/1953216
.
Studiile le-a urmat la Liceul confesional Bistriţa, apoi în
străinătate la Charlotenburg Berlin, inginer-constructor, unde a
fost şef de promoţie. Mai târziu a absolvit Facultatea de Drept
din Cluj la Universitatea Babeş-Bolyai. După pensionare a făcut
studiile de teologie la Facultatea de Teologie din Blaj.217
Reîntors de la studiile din străinătate s-a angajat ca
inginer la Gaz Metan Mediaş, de acolo din motive neîntemeiate
a fost concediat. După aceasta, o perioadă de timp, a fost
profesor universitar la Politehnica din Timişoara. Perioada în
care s-a remarcat a fost la Reşiţa. Aici s-a angajat inginer şef la
UDR218
. La parohia greco-catolică din Reşiţa a fost prim curator
al bisericii. La Reşiţa a făcut un cămin pentru muncitorii de la
UDR, a făcut prima baie comunală din Reşiţa pentru muncitori,
a proiectat un pod pe care l-a asamblat prin sudură în Reşiţa,
primul pod de acest fel din România. Această activitate a
continuat până în anul 1948 când a fost concediat de la UDR,
deoarece nu a colaborat cu Partidul Comunist. Aceştia i-au oferit
postul de Rector al Politehnicii Timişoara dar a refuzat. Acest
refuz a dus la concediere apoi la închisoare219
.
După desfiinţarea Bisericii Române Unite din 1948 s-a
angajat la Episcopia Romano-Catolică din Timişoara, preot la
parohia Elisabetin. În perioada 1948 – 1953 trebuia să
reorganizeze situaţia Bisericii Greco-Catolice din Timişoara şi
216
Fişă matricolă penală, Borda Vasile, accesibilă online la adresa:
http://86.125.17.36/Fise%20matricole%20penale%20-
%20detinuti%20politici/B/B%2006.%20Bold%20-
%20Bozt/Borda%20Vasile%20V/index.php, (6 iunie 2013). 217
Interviu realizat cu preotul Vasile Borda (nepotul Preotului Vasile Borda),
Timişoara, 13 ianuarie 2012. 218
Uzinele şi Domeniile Reşiţa. 219
Interviu realizat cu preotul Vasile Borda (nepotul Preotului Vasile Borda),
Timişoara, 13 ianuarie 2012.
135
avea dreptul de retractare, oferit de Episcopul Ioan Ploscaru220
.
Pater Bazilius, cum era denumit în Timişoara, a săvârşit liturghii
şi pastoraţie împreună cu Pater Paulus până la arestarea din anul
1953.
Motivul primei arestări a fost că nu a vrut să colaboreze
cu Statul Român şi a refuzat conducerea Politehnicii din
Timişoara, astfel a fost arestat în 22 august 1953. A doua oară a
fost arestat din cauza unui memoriu al Episcopatului, pe care la
distribuit în Timişoara. În septembrie 1957 a fost arestat şi
condamnat la 7 ani închisoare corecţională, conform sentinţei
definitive pentru delictul de uneltire contra ordinei de Stat221
, în
această perioadă a stat la închisoare, în aceeaşi celulă222
, cu
Pater Paulus Weinschrot223
.
Preotul Vasile Borda după o lună de la eliberarea sa, în
14 mai 1964, se adresează Protopopiatului Romano-Catolic din
Timişoara224
pentru a-l angaja. Acesta menţionează că a fost
preot ajutor la Parohia Romano-Catolică Timişoara III, cu
acordul Ministerului Cultelor, din octombrie 1948 până în anul
1953, data arestării225
. În urma acestei adrese Episcopia
Romano-Catolică din Timişoara se adresează Împuternicitului
220
ACNSAS, Dosar de grup 2819, vol. 4, I 259613, fila 135. 221
Arhiva Episcopiei Romano-Catolice de Timişoara, Fond Personalia,
Borda Bazilius (Vasile), gr. kath. Priester, war 1948 – 1957 in der Pfarrei
Temeswar III, fond neordonat. 222
Interviu realizat cu preotul Vasile Borda (nepotul Preotului Vasile Borda),
Timişoara, 13 ianuarie 2012. 223
Fişă matricolă penală, Wienschrott Anton, accesibilă online la adresa:
http://86.125.17.36/fisapenala.php?file=f%3A%5Cweb%5CFise+matricole+
penale+-+detinuti+politici%5CW%5CW+01.+Wacaluc+-
+Wutschi%5CWeinschrott+Anton+A%2FP2320165.JPG, (14 iulie 2013). 224
Arhiva Episcopiei Romano-Catolice de Timişoara, Fond Peronalia, Borda
Bazilius (Vasile), gr. kath. Priester, war 1948 – 1957 in der Pfarrei Temeswar
III, fond neordonat. 225
Ibidem.
136
Cultelor al Regiunii Banat pentru a studia acest caz dacă este
posibilă angajarea Preotului Vasile Borda226
.
Din 1964 Preotul Borda: „mergea zilnic la biserica
parohială din Elisabetin, participa la toate liturghiile – pe atunci
se ţineau la ora 6, ora 7, ora 8 şi uneori chiar şi la 8.30
recviemuri. Vasile Borda stătea în mijlocul unei bănci din partea
dreaptă a bisericii aproape de scaunele confesionale. Acolo îşi
spunea rugăciunile din diferite cărţi şi rozariul. Dacă cineva se
aşeza lângă el, în bancă, pentru a se spovedi, acesta era
disponibil, totul se desfăşura discret, dar lumea care frecventa
biserica ştia că îşi desfăşoară misiunea de confesor”227
. Tot în
această perioadă a propus Episcopului Ioan Ploscaru în 1966 să
îl sfinţească preot pe Agliceriu Fulvius. Acesta a fost sfinţit şi a
devenit preot greco-catolic228
. Preotul Vasile Borda după această
activitate diversă, la vârsta de 76 de ani, s-a stins din viaţa în 9
august 1978 la spitalul judeţean din Timişoara229
.
Vasile Borda a avut trei fişe matricole penale: prima fişă
matricolă penală a preotului Vasile Borda, din Timişoara, a fost
făcută de penitenciarul Timişoara la data de 22 iulie 1953. A
doua fisă matricolă penală a fost făcută de penitenciarul Jilava la
data de 4 septembrie 1954. A treia fişă matricolă penală230
a fost
făcută de penitenciarul Timişoara la data de 17 decembrie 1957.
226
Arhiva Episcopiei Romano-Catolice de Timişoara, Fond Peronalia, Borda
Bazilius (Vasile), Adresă către Împuternicitul Cultelor al Regiunii Banat, nr.
813, 23 mai 1964, semnată de Ordinarius Substitutus Konrad Kernweiss,
numit de Episcopul Augustin Pacha. 227
Mărturie Elisabeta Kyri, Cum îmi aduc aminte de Părintele Vasile Borda?,
Timişoara, 27 octombrie 1999, arhiva familiei preotului Vasile Borda. 228
Arh. Ep. Gr-cat. Lugoj, Fond Liste preoţi, întocmit Episcop Ioan Ploscaru. 229
Interviu realizat cu preotul Vasile Borda (nepotul Preotului Vasile Borda),
Timişoara, 13 ianuarie 2012. 230
Fişă matricolă penală, Borda Vasile, accesibilă online la adresa:
http://86.125.17.36/Fise%20matricole%20penale%20-
%20detinuti%20politici/B/B%2006.%20Bold%20-
%20Bozt/Borda%20Vasile%20V/index.php, (6 iunie 2013).
137
A doua fişă matricolă penală cu nr. 2463 al dosarului
personal din data de 4 septembrie 1954 de la Jilava aflăm
următoarele: are un mandat de arestare nr. 929/1954 cu acuzaţia
„de crimă de uneltire contra ordinii sociale”. Este judecat de
Tribunalul Militar Bucureşti, hotărârea judecătorească nr.
2094/1954, pentru faptul că a ştiut de complotul unei organizaţii
legionare şi nu l-a denunţat. A fost condamnat la 1 an şi 6 luni
cu începerea pedepsei din 19 februarie 1954 până în 17 august
1955231
.
A treia fişă matricolă penală cu nr. dosarului personal
355 din 17 decembrie 1957, este arestat cu mandatul 65868 din
1957 cu acuzaţia de agitaţie. Este judecat de Tribunalul Militar
Timişoara nr. hotărârii judecătoreşti 52/1958 şi acuzat de
uneltire conform art. 209. Durata pedepsei a fost de şapte ani, cu
începere din 30 septembrie 1957 până în 27 septembrie 1964232
.
„Pelerinajul” Preotului Vasile Borda
în închisorile comuniste:
Arestat în 22 august 1953 la Timişoara.
18 iunie 1955 ordin de transfer din penitenciarul
Timişoara233
.
Conform fişelor matricole penale a fost închis la
închisorile în următoarea ordine: Timişoara, Oradea,
Gherla, Jilava, Timişoara, Oradea, Cluj-Napoca, Gherla şi
Timişoara.
Graţiat şi eliberat în 15 aprilie 1964.
231
Ibidem. 232
Ibidem. 233
Fişele matricole penale ale Preotului Borda Vasile nu sunt concludente
asupra datelor de transfer dintr-un penitenciar în altul.
138
1.11. Emil Puni – Vicar General şi provincial iezuit
Nu trebuie să avem teamă de nimeni,
doar de Domnul234
Preotul Emil Puni
235
Emil Puni – personalitate marcantă a Bisericii
Greco-Catolice din Banat şi totodată personalitate a Societăţii
lui Isus (Ordinul Iezuit) din România, s-a născut în 23 august
1916, în Comuna Herghelia, lângă Târgu Mureş236
. A intrat în
noviciatul Iezuiţilor în 1936 la Toteşti (Hunedoara), unde era
mănăstire237
a acestui ordin şi loc de pelerinaj pentru credincioşi
Greco-Catolici din Episcopia de Lugoj.
234
Maximă a Preotului Emil Puni. 235
Arhiva Episcopiei Greco-Catolice de Lugoj, fond Fotografii, f. neordonat. 236
Fişa Matricolă Penală, Puni Emil, Penitenciarul Deva, nr. dosarului
personal 520, 11 Iulie 1954, accesibilă online la adresa: http://www.crimelecomunismului.ro;
http://86.125.17.36/Fise%20matricole%20penale%20-
%20detinuti%20politici/P/P%2015.%20Predaes%20-
%20Puznava/Puni%20Emil/index.php (5 iunie 2013). 237
Sionul Românesc, anul XXIV, nr. 15, 10 August 1935, pp. 64-69.
139
La Toteşti, Emil Puni a stat timp de 2 ani, după care,
între anii 1938 – 1945 a plecat în Olanda, unde a petrecut 7 ani
studiind teologia şi filozofia. În această perioadă a studiilor a
fost hirotonit preot celibatar, în anul 1943. După terminarea
studiilor olandeze a fost un an în Belgia (1946), pentru formarea
spirituală. A început activitatea pastorală la Roma de unde în
anul 1947 se va întoarce în România238
.
Întors în România, deja comunistă, Preotul Emil Puni s-a
ocupat de predarea religiei la un liceu Greco-Catolic din
Bucureşti. Aici a stat la comunitatea iezuiţilor din Bucureşti.
Biserica Greco-Catolică din România a fost desfiinţată în
decembrie 1948, dar Preotul Emil Puni a refuzat să îşi încheie
activitatea pastorală şi a continuat-o în clandestinitate, până în
momentul când a fost arestat. În fişa matricolă penală nu se
specifică motivul reţinerii, nu este judecat şi nu are nici o
sentinţă judecătorească de condamnare. Este internat de
D.G.S.S. Hunedoara la data de 2 octombrie 1951 cu ordinul nr.
8/419383/1951239
. Următoarea fişă matricolă penală nr. 8332, a
Preotului Emil Puni este făcută la Capul Midia în 27 decembrie
1954. În această fişă este scrisă şi durata internării de 24 de luni
la care s-a mai adăugat 12 luni. De la Capul Midia a mai fost la
Cernavodă, Poarta Albă – Canalul Dunăre Marea Neagră240
.
A fost eliberat din închisorile şi lagărele comuniste în 27
decembrie 1954. O vreme a stat la Deva şi a prestat diferite
munci pentru a se putea întreţine, lucrând într-o echipă de
238
Olivo Bosa SJ, Întoarcere la Casa Tatălui Preotului Iezuit Emil Puni,
accesibil online la adresa: http://www.bru.ro/lugoj/intoarcerea-la-casa-tatalui-
a-preotului-iezuit-emil-puni/ (5 septembrie 2013). 239
Fişa Matricolă Penală, Puni Emil, nr. matricol 2212, Penitenciarul Jilava,
8 octombrie 1951, accesibilă online la adresa:
http://86.125.17.36/Fise%20matricole%20penale%20-
%20detinuti%20politici/P/P%2015.%20Predaes%20-
%20Puznava/Puni%20Emil/index.php, (5 iunie 2013). 240
Ibidem, Fişa Matricolă Penală, Puni Emil, nr. matricol 8332, Unitatea
Capul Midia, 27 decembrie 1954.
140
topografi, brancardier într-o ambulanţă a spitalului din Deva şi
telefonist la acelaşi spital. În toată această perioadă şi-a
continuat activitatea spirituală. În secret a celebrat Sfânta
Liturghie şi a desfăşurat activităţi pastorale pentru a menţine vie
credinţa credincioşilor greco-catolici şi nu numai. În anul 1958
va fi numit Vice-provincial al iezuiţilor, care trăiau în
clandestinitate, iar din anul 1967 va fi numit Provincialul
Societăţii lui Isus pentru România până în anul 1995241
.
Este remarcabil curajul şi devotamentul lui Emil Puni
faţă de Preotul iezuit Ioan Lazăr. Acest preot a mers la Domnul
în 25 mai 1989, iar în testamentul său îşi exprima dorinţa ca
înmormântarea lui să nu fie celebrată de preoţi necatolici.
Autorităţile comuniste (cu rezistenţă) au acceptat să fie
înmormântat numai de un preot romano-catolic. Emil Puni a
protestat vehement, spunând că voinţa familiei este să fie
înmormântat de un preot greco-catolic. Imediat l-a anuţat pe
Episcopul Alexandru Todea, care a venit la înmormântare cu
mulţi preoţi, la care s-au adăugat şi mulţi preoţi din zonă.
Ceremonialul înmormântării a fost condus de Episcopul
Alexandru Todea. Astfel, Preotul Ioan Lazăr a fost dus pe
ultimul său drum de preoţi greco-catolici, datorită perseverenţei
şi curajul Preotului Iezuit Puni242
.
După evenimentele din 1989 din România, Biserica
Română Unită a fost repusă în drepturi. Emil Puni a fost numit
Vicar Episcopal al Episcopiei de Lugoj243
. S-a ocupat de
241
Olivo Bosa SJ, Întoarcere la Casa Tatălui Preotului Iezuit Emil Puni,
accesibil online la adresa: http://www.bru.ro/lugoj/intoarcerea-la-casa-tatalui-
a-preotului-iezuit-emil-puni/ (5 iunie 2013). 242
*** În amintirea Pr. Ioan Lazăr, iezuit şi preot greco-catolic: la 20 de ani
de la moarte, accesibil online la adresa: http://www.bru.ro/maramures/in-
amintirea-pr-ioan-lazar/, (5 iunie 2013). 243
Arh. Ep. Gr.-Cat. de Lugoj, Fond Ioan Ploscaru, Episcopia Română Unită
– Lugoj, nr. 339.a/1990, Episcopul Ioan Ploscaru trimite o scrisoare Prea
Cuvioşiei Sale Emil Puni: „Fiind Dieceza Română Unită de Lugoj foarte
extinsă, pentru a nu mă deplasa pe distanţe mari, am convenit verbal cu
141
revigorarea Ordinului Iezuit din România, a fondat Asociaţia
medicilor catolici din România, a condus pentru o perioadă
scurtă Seminarul Greco-Catolic din Blaj. Tot în această perioadă
a iniţiat construcţia unei Biserici Greco-Catolice în Deva.
Preotul Emil Puni a fost o personalitate foarte complexă:
îndrumător spiritual şi duhovnic, scriitor, traducător. La toate
acestea se adaugă construirea bisericii greco-catolice din Deva,
care a fost sfinţită pe 28 septembrie 2002, Din anul 2002, în
fiecare an, parohia din Deva îşi sărbătoreşte hramul: Imaculata
Concepţie244
.
La venerabila vârstă de 92 de ani Preotul Iezuit Emil
Puni, Vicar General Emerit al Episcopiei Greco-catolice de
Lugoj, a mers la Domnul în 5 martie 2008, în urma unui infarct
cardiac245
.
Preacuvioşia Ta să fii vicar general al acestei Episcopii în special pentru
judeţul Hunedoara, în care am avut patru protopopiate. În consecinţă, prin
prezenta Te numesc şi în scris Vicar General al Diecezei de Lugoj pentru a
rezolva, ca un adevărat ordinariu toate problemele ce privesc această
Dieceză. Prezenta scrisoare ţi-am eliberat-o pentru a-ţi servi la necesitate.
Implorând binecuvântarea lui Dumnezeu pentru tot ce vei întreprinde, rămân
al Precuvioşiei Tale în Hristos frate”. Lugoj, 5 iulie 1990. 244
S-a obişnuit şi convenit de către Preotul Emil Puni SJ – ca la sărbătoarea
de hram să predice un preot străin (din altă localitate), iar sărbătoarea să se
ţină în ziua de duminică, indiferent de ziua în care ar cădea această
sărbătoare. 245
Arhiva Episcopiei Greco-Catolice Lugoj, Act de deces, Preot Emil Puni.
142
Interviu cu Preotul Emil Puni246
Numele intervievatorului: Aurora Sasu
Numele şi prenumele intervievatului: Emil Puni.
Aurora Sasu: Părinte, o să începem chiar cu începutul. Locul şi
data naşterii.
Emil Puni: Satul Herghelia, comuna Ceoaş, judeţul Mureş, 23
august 1916.
A.S.: Zi însemnată, mai târziu. Părinte, şi părinţii?
E.P.: Părinţii Petru şi Carolina.
A.S.:: Creştini buni?
E.P.: Da. greco-catolici.
A.S.: Cum... şcoala primară presupun că aţi făcut-o în sat.
E.P.: În două sate: în satul Herghelia unde m-am născut…
A.S.: Staţi comod.
E.P.: Şi în Bărdeşti, unde s-a stabilit familia.
A.S.: Şi liceul?
E.P.: La Târgu Mureş. Liceu Papiu Ilarian, terminat în
1933-1934, ultima promoţie cu şapte clase.
A.S.: Orientarea şi decizia către preoţie cum s-a luat?
E.P.: S-a luat după terminarea liceului, în decurs de un an, am
stat acasă şi după aceea am intrat la Blaj.
246
Interviu realizat de Aurora Sasu, Deva, Arhiva personală Emanuel
Cosmovici.
143
A.S.: La teologie?
E.P.: La teologie, la Blaj am făcut un an, iar acolo am fost
recrutat de părintele iezuit George Fireza, fost înainte vicar
general a Episcopiei Greco-Catolice de Lugoj, care se făcuse
călugăr iezuit; el m-a găsit acolo.
A.S.: Dar îndrumarea către preoţie, părinţii au dorit să fiţi preot?
E.P.: ....
A.S.: Cine, cine a fost primul care v-a dat acest gând, sau chiar
direct de la Dumnezeu?
E.P: Da, aş putea zice că înclinarea mea a fost totdeauna în
sensul acesta. Deja în liceu am avut ca profesor pe părintele
Bucur, Septimiu Bucur, un om foarte cumsăcade şi după aceea,
în ultima, ultimul an pe părintele Ioan Miclea.
A.S.: Ştiu. Şapte ani l-am avut profesor. Îi datorăm enorm. Deci,
părinte după anul întâi orientarea către iezuiţi.
E.P.: Către iezuiţi. Şi am fost îndrumat spre ei în noviciatul care
atunci s-a înfiinţat în comuna Toteşti, judeţul Hunedoara, la vreo
şapte km de oraşul Haţeg. Acolo am stat doi ani de zile. Am
avut ca maestru în novicie în primul an pe părintele Fireza şi în
anul al doilea pe părintele Corneliu Chira, care e mort, martir în
închisoare.
A.S.: Deci, părinte, studiile teologice au fost întrerupte?
E.P.: Studiile teologice au fost întrerupte şi după aceea, după
doi ani am plecat în Olanda unde mi-am făcut trei ani de zile
filosofia în oraşul Nijmegen şi pe urmă patru ani teologia în
oraşul Maastricht şi Heerlen.
A.S.: În ce limbă, părinte?
144
E.P.: În limba latină şi pe încet am învăţat limba olandeză, dar
în timpul acela totul se făcea în limba latină, afară de câteva
dexterităţi în limba olandeză.
A.S.: Deci, aţi terminat în ce an?
E.P.: Am terminat în... am fost sfinţit preot în 1943, mai repede
decât în mod obişnuit pentru că eram în pericol să fiu dus pe
frontul din Rusia şi am fost sfinţit pe anul doi de teologie, lucru
care altfel se întâmplă numai la sfârşitul anului trei sau la
începutul anului patru de teologie. Şi... am continuat teologia,
am terminat-o în 1946.
A.S.: Deci în război şi apoi terminarea războiului.
E.P.: Da. După aceea am ajuns în Belgia, conform regulilor
noastre călugăreşti a trebuit să mai fac un an de noviciat, aşa
zisul an al treilea, în oraşul Arlon, din Belgia, în limba franceză
şi de acolo am încercat să mă reîntorc în România, în 1946.
N-am răuşit, a trăbuit să merg la Roma, am stat la Roma aproape
un an până am găsit ocazie, erau liniile ferate distruse în Europa,
nu se putea călători cu trenul şi am aşteptat ocazie ca să
călătoresc de la Genova, din Italia, în 1947 în luna iunie.
A.S.: Dar nu ştiaţi ce vă aşteaptă?
E.P.: Ştiam.
A.S.: Ştiaţi?
E.P.: Da.
A.S.: Ce se întâmplă în ţară?
E.P.: Ştiam mai bine decât cei din ţară, însă eu aveam chemare
pentru România şi m-am reîntors cu vaporul Transilvania de la
Genova, trecând prin Haifa, unde ne-am întrerupt călătoria
câteva zile, am făcut o excursie la Nazaret, la Ierusalim nu am
145
fost pentru că era, începuse un fel de război între englezi şi
evrei. Am fost la...
A.S.: Deci, părinte, să vedem…
E.P.: Beirut, am spus, nu?
A.S.: Da.
E.P.: Deci, am ajuns în Constanţa.
A.S.: Şi din Constanţa?
E.P.: Din Constanţa la Bucureşti, pe strada Cuza Vodă, 119,
unde avem casa noastră, în momentul de faţă este într-o stare,
într-un hal fără de hal, bună de demolat. Acolo, am stat în vara
lui 1947, acolo am trăit şi momentul depunerii regelui Mihai şi
am fost din septemvrie numit profesor de religie greco-catolică
pentru băieţi, pentru jumătatea Bucureştiului, au împărţit
Bucureştiul în două: jumătate l-au luat franciscanii şi jumătate,
noi, iezuiţii.
A.S.: Şi erau, aveaţi câţi elevi?
E.P.: Aveam 150-200 de elevi. Erau foarte mulţi ardeleni veniţi
în timpul cedării Ardealului. Şi am avut catedra la Liceul Sf.
Sava. Acolo, neavând sală, mi s-a dat o sală la Liceul Industrial
Polizu, lângă Politehnică. Acolo am făcut un an, fiind încadrat în
toată regula ca profesor de religie.
A.S.: A venit anul 1948.
E.P.: '48 vara a venit legea cultelor, s-a scos religia, eu am
continuat încă doi ani în secret ţinând orele de religie la început
în Biserica Polonă şi în Biserica Acvilei, până a venit
desfiinţarea Bisericii Greco-Catolice şi atunci am început să ţin
acasă la elevi, în fiecare săptămână schimbând locul, deci...
A.S.: Vor mai trăi oare unii dintre aceşti elevi, părinte?
146
E.P.: Da, trăiesc.
A.S.: Sunt la Bucureşti, sunt la Cluj?
E.P.: Sunt şi la Bucureşti, sunt şi în toată ţara. Câţiva pe care îi
mai cunosc este inginerul Taloş a cărui băiat a intrat acuma la
iezuiţi la Cluj, Marius, care mi-a fost elev, pă urmă sunt fraţii
Smighelschi, unul e arhitect, celălalt a plecat, a fost decanul
Facultăţii de Chimie, aud că e plecat în Apus definitiv. Mă rog,
fete, fata care este graficiană, Ana Maria, tot Smighelschi.
A.S.: Smighelschi, da, n-am ştiut. Îi voi căuta atunci. Deci,
părinte, până la urmă nu s-a mai putut face nimica, au început
arestările, au fost…
E.P.: Şi atuncea am..., după doi ani, deci prin anul '50, eram
obosit ş-am făcut un mic concediu, în munţi, la Predeal. La
Predeal... acolo, la o familie Murgescu, catolici buni, el a murit
acu' un an, doamna era profesoară. Fiind acolo, când s-a
terminat două săptămâni şi am auzit că… adică trebuia să mă
reîntorc la Bucureşti. Aveam noi consensul, ştiam că deja
începuseră arestările la Canal. Am dat telefon şi mi s-a răspuns
de la noi că sunt bolnavi. Atunci, am ştiut, m-am reîntors la
Bucureşti şi m-am dus la familia Safirescu, care era în
apropierea Nunţiaturii pe strada Schitu Măgureanu, vis-a-vis de
Biserica Ortodoxă, deasupra Cişmigiului, unde în ultimul an
dormeam noaptea. Deci mergeam pe bicicletă noaptea şi
dormeam acolo. Începuseră arestările. Dormeam la ei. Acolo am
aflat ce s-a întâmplat, că cu o noapte înainte m-au căutat în tot
Bucureştiul o trupă întreagă, au ajuns şi la noi, deci la toţi
greco-catolicii, pe unde erau băieţi, elevi, unde umblam eu şi
pî-n casa noastră i-a interogat pe toţi, i-a ameninţat şi însuşi
părintele superior, părintele provincial Chireza, părintele Chira,
pardon, mort ulterior în închisoare la Malmaison, martir,
punându-i pistolul la tâmplă, s-a scăpat şi a spus unde sunt.
147
A.S.: Nu-i de acuzat părinte.
E.P.: Şi eu tocmai în dimineaţa aceea plecasem din Predeal şi
atuncia auzind, nu a fost altceva decât am luat drumul spre
Târgu Mureş unde eu aveam o familie, doctorul Domiţian Baciu,
care m-a ajutat mult în timpul studiilor mele, era medicul
oraşului, [se corectează] medicul liceului. Am tras la el în
familie, nu m-am dus acasă în comuna Bărdeşti şi părinţii au
venit acolo o dată, m-au văzut acolo. Acolo am stat în familia
lor, făcând cumva pe servanta în familie…
A.S.: Adică făcându-vă util, părinte.
E.P.: Da. Avea trei copii pe care i-am pregătit. Pe fetiţă am
pregătit-o de prima împărtăşanie, anul trecut numa' bine că a
murit la Târgu Mureş. Au fost plecaţi în Germania, au venit
aicea şi au murit. Au avut nu ştiu ce accident la ficat şi a murit
în Târgu Mureş. Deci, după aceea, am stat într-un sat, tot la ei în
familie. Până la urmă am găsit servici tot prin mijlocirea lor la
Deva, la o întreprindere Electromontaj.
A.S.: Asta când a fost, părinte?
E.P: În anii o mie... 1950
A.S.: '50. Deci lucrurile s-au precipitat?
E.P.: În '50, da. Aici am stat până în '51,ca şi contabil pe şantier.
A.S.: N-au ştiut că sunteţi...
E.P.: De aicia…
A.S.: Călugăr şi preot?
E.P.: ... Nu ştiau, da, nu ştia decât un prieten care era angajatul
lor mai vechi. De aicea am… m-am transferat la Banca de
Investiţii din Hunedoara şi Banca de Investiţii în Hunedoara
unde am fost pe post de casier.
148
A.S.: Şi...
E.P: Şi aicia la… m-au găsit deoarece trebuia să îmi fac viza pe
buletin şi nu se mai putea, prin relaţii tot mi-am prelungit-o
cumva. A trebuit să spun unde sunt şi atunci m-au detectat în
Bucureşti şi într-o bună după masă, când făceam, toţi lucram la
bancă... la Banca de Investiţii din Hunedoara.
A.S.: La Bucureşti, din Hunedoara.
E.P.: Au venit o trupă cu un Jeep, pe o stradă şi au întrebat de
mine, m-au chemat afară, în curte şi mi-au pus ochelarii opaci pe
ochi şi m-au dus la maşină, mi-au pus cătuşele pe mână şi m-au
transportat la Securitatea din Hunedoara, unde m-au încarcerat...
au început să îmi facă interogatoriul, până să...
A.S.: Cu ce mijloace şi cu ce ton?
E.P.: Nu a fost nimic brutal.
A.S.: Şi ce vroiau să ştie?
E.P.: A... de relaţiile mele cu toată lumea. Până la urmă seara
s-au strâns o trupă în jurul meu şi s-a repetat un fel de scenă cam
similară cu cea a lui Isus în Sinedriu, unde au început să mă
acuze că în cutare seară m-au văzut cu o cutare femeie
depravată, pe stradă, pă urmă relaţiile mele cu episcopul Márton
Áron, care nici nu existau încă în timpul acela şi până la urmă
m-au pus într-un beci pe nişte scânduri, pe un fel de targă cu
cătuşele; unuia din securişti i s-a făcut milă şi a spus să îmi pună
cătuşele în faţă, ca să pot sta pe spate şi aşa am stat o noapte.
A.S.: Singur?
E.P.: Singur. Dimineaţa, mâncare n-am primit nimic, iar după
masa m-au transportat la Deva la Centru, la Securitatea din
Deva, acuma e pe strada Libertăţii. M-au băgat într-un beci care
era plin de deţinuţi. Atuncea mi-au dat mâncare, de cină şi ziua
următoare era gata un camion care făcea transport de deţinuţi la
149
Bucureşti, la Ministerul de Interne, tot aşa legaţi câte doi, cu
cătuşe unul de altu'.
A.S.:Cu cine aţi fost legat? Mai ţineţi minte?
E.P.: Nu mai ţin minte. Ştiu că a fost ziarist, a fost un ziarist.
Maşina a fost plină, cu soldaţi, doi soldaţi în spate, în faţă,
soldaţi.
A.S.: Nu ştiaţi în ce direcţie mergeţi?
E.P: Nu ştiam. Însă mi-au dat ceea ce găsiseră la mine în bancă,
când m-au arestat, o broşură despre Acţiunea Catolică, ştiu că
era la mine, şi aceea cu o mână care mi-era liberă, pe drum spre
Braşov, pe şosea, încetu am rupt-o şi am aruncat câte o foaie din
maşină. Deci aia a dispărut, a rămas la mine doar o carte de
rugăciuni. Am ajuns seara în Bucureşti, n-am ştiut unde, ne-a
dus la Ministerul de Interne. Acolo m-au băgat la subsol, nu ştiu
la al câtelea etaj, că subsolul ală avea mai multe etaje, se pare că
la etaj 2 sau 3. Acolo, îndată mi-au adus o... un bidon sau, de
mâncare, de cină. M-au dezbrăcat mi-au luat toate hainele, m-au
lăsat în chiloţi şi în cămaşă şi…
A.S.: Ce anotimp era?
E.P.: Era vară. Şi arestarea se întâmplase în luna iulie, deci eram
în iulie, august. M-a băgat într-o cameră, au deschis o uşă de fier
şi m-au vârât înăuntru.
A.S.: Împins?
E.P.: Care era arhiplină cu vreo opt inşi. Deci trebuia să dormim
din mila unuia sau altuia câte doi. Eu dormeam la picioarele
altuia.
A.S.: Cine era?
E.P.: Era într-o cameră, în aceea cameră era unul din marii
rabini ai ţării, îmi scapă numele. Totodată era marele comerciant
150
de grâne, un mare specialist, avusese doctoratu' în ştiinţe
rabinice la Viena, om cumsecade, de altfel şi un avocat de aici
de pe la Brad, ortodox, un rus care ştia româneşte, un sârb, iară
ştia româneşte; numai de ăştia îmi amintesc.
A.S.: Deci preoţi catolici încă nu.
E.P.: Nu, numa' eu eram singur. Eu, nu era voie să stăm culcaţi,
mereu să uita şi trebuia să stăm, să şedem pe marginea patului,
da' nu era voie să stăm culcaţi. Ne supraveghea, ne dădea aer
condiţionat de vreo două ori la zi, dimineaţa şi seara, la subsol,
la etaju' trei, ne duceau la baie, iarăşi, şi mâncarea era ca să nu
mori. Dimineaţă era un terci din făină fără nimic în el, iar la
amiaz' o ciorbă oarbă şi un fel de mâncare din castraveţi, care
era de nesuferit sau de vinete, dar aşa fierte şi cu o bucăţică de
pâine. Seara iarăşi la fel, ceva puţin, deci acolo era problema
îngrozirii că ne aşteaptă moartea de foame. De la acest rabin
care ne-a expus, fiecare aveam acolo, fiecare aveam acolo
ocazie să ne expunem doctrina noastră şi ăsta ne-a expus viaţa
ca şi comerciant şi ca şi rabin unu' din cei patru sau şase mari
rabini ai ţării. Om foarte cult, şi cumsecade şi care ne-a spus că
fusese mai înainte într-un celulă la Interne, în care era şi
Preasfinţitul Suciu, care a rămas foarte impresionat, plăcut
impresionat de prezenţa Preasfinţitului Suciu şi care le spunea ce
să facă ca să reziste: să-şi închipuie că sunt într-o grădină
plăcută cu pomi, cu mere cu pere, cu cântec de păsări, deci
într-asta să îşi menţină moralul ridicat printr-o închipuire falsă.
Ăsta era sfatul Preasfinţitului Suciu, dar în acea celulă unde a
fost împreună cu rabinul şi cu alţii. Preasfinţitul Suciu era foarte
slăbit, era, îngrijea de ceilalţi, le menţinea moralul.
A.S.: Fusese bătut, se pare.
E.P.: Asta nu ştiu. S-a mai întâmplat ceva cu ghete, nu ştiu ce
s-a întâmplat cu ghetele că acuma am uitat scena, dar de aicia
păi ne ducea la anchetă noaptea de regulă.
151
A.S.: Ce doreau să afle?
E.P.: Relaţiile mele.
A.S.: Părinte, descrieţi o anchetă, încercaţi să…
E.P: Păi, ne ducea doi inşi, punea ochelarii şi ne ducea prin nişte
tunele unde trebuia să te apleci ca să te impresioneze mai mult,
trebuia să mergi aplecat, ajungeam sus undeva, ni se lua
ochelarii şi acolo era anchetatorul care sigur că m-a întrebat cine
sunt, cum sunt. Eu, foarte degajat, m-a pus norocul sau
nenorocul să zâmbesc. Atâta m-a trebuit, zice: cum îmi zâmbeşti
mie, ce sunt eu, prostituată? No.
A.S.: Ce fel de pregătire avea?
E.P.: A ţipat la mine.
A.S.: Ce fel de pregătire părea a fi?
E.P.: Părea a fi intelectual.
A.S.: Da...
E.P.: Părea a fi intelectual care avea mă rog, telefoane, mereu
primea de la diferite femei cu care el făcea întâlniri, seara, şi
unde m-a întrebat despre toţi, inclusiv despre episcopul Pacha pe
care eu l-am cunoscut o clipă când am plecat în Olanda.
Părintele Fireza m-a însoţit până la Lugoj şi în gara din Lugoj
dânşii veneau – episcopii, de la întrunire de la Nunţiatură şi
atuncea l-am văzut în gara din Lugoj pe episcopul Pacha şi pe
Preasfinţitul Ion Bălan, Episcopul Lugojului, care a venit acasă
şi unde am şi luat masa la dânsul, în seara aceea. Deci, despre
Pacha, despre care eu nu ştiam. Se pare că atuncea a avut loc
procesul lui Pacha, era la ordinea zilei. Prima, mă rog, Spiritul
Sfânt lucrează, preocuparea de căpetenie era cum să camuflez
lucrurile ca să nu dau vileag despre cei unde am fost şi aşa că,
aşa am sucit lucrurile după ce am auzit că au fost anchetaţi toţi
părinţii elevilor mei, aşa. Deci, frica era asta, să nu includ pe
152
cineva. După ce am stat acolo câteva luni, până toamna, m-au
transportat într-o bună zi la Ghencea, era lagărul de triere
pentru, era lagărul de triere pentru Canal şi pentru hidrocentrala
de la Curtea de Argeş.
A.S.: Asta era în 1950 şi?
E.P.: În 1951. De acolo, apoi după câteva, o săptămână sau aşa
ceva,unde erau sute băgaţi în barăci, dormeam pe priciuri, într-o
situaţie destul de precară, ştiu că într-o dimineaţă când m-am
trezit, vecinu' meu era mort lângă mine.
A.S.: Fără ca seara să fi dat semne că va muri peste noapte?
E.P.: Da. Probabil era cardiac. Erau pe acolo tot felul de mari
profesori. Un profesor de drept, somitate a ţării, Oncescu sau aşa
ceva, cred că l-a chemat Oncescu, bătrân, unii din marii
profesori ai Facultăţii de Drept din Bucureşti. Şi a Baroului din
Bucureşti. Ăsta reuşise să îşi aducă ceva de acasă, că dumineca
mai veneau familiile din Bucureşti, cumva, se strecurau. Acolo,
cu noi erau şi tot felul de drept comun. Aceştia făceau tot felul
de figuri. De exemplu seara, la un moment dat unu' făcea că a
înnebunit şi atuncea se făcea o, o, o, urla, toţi urlau, săreau şi
atunci toţi speriaţi, iar în timpul ăla altul, deci din ăştia de drept
comun era bine organizaţi, furau de la ăştia care aveau ceva, le
furau totul. Aşa ştiu că a fost furat şi acest profesor Oncescu. De
acolo ne-a triat şi ne-a dus apoi cu duba, iarăşi un lucru
îngrozitor, la Canal. Nu am ştiut unde. Într-o seară, toată
noaptea înghesuiţi pe un, ca un fel de cabină unde eram singur,
dar doar atâta că puteam să stau în picioare. Toată noaptea nici
apă, nici aer... şi am ajuns dimineaţa la Cernavodă, ş-apăi acolo
ne-a băgat în colonia din Cernavodă, vreo doi ani de zile.
A.S.: Părinte, deci tot timpul detenţiei la Bucureşti la Interne şi
la Ghencea nu aţi suferit niciun fel de brutalitate?
153
E.P.: Brutalitate nu am suferit decât o singură dată la Canal, dar
încolo nu am fost maltratat, bătut.
A.S.: Au fost alte suferinţe.
E.P: Nu am fost maltratat. Eu însă din prima clipă după ce m-au
arestat, eu celebram, am fost, chit că sunt greco-catolic, am fost
sfinţit preot în ritul latin şi, mă rog, cunoşteam limba latină şi
am început să recitez zilnic liturghia în ritul latin, ca să nu o uit.
A.S.: În gând.
E.P.: Da, încet, sigur, şi lucru care pe urmă la Canal mi-a prins
bine, pentru că am făcut rost de vin şi de pâine şi celebram
împreună cu un alt părinte, părintele Ciucodi Mihai, care acuma
îi fost profesor la Alba Iulia.
A.S.: Deci, părinte, la Cernavodă nu aţi dat încă de preoţi
catolici?
E.P.: Ba da. Erau…
A.S.: Care erau? Încercaţi să vă aduceţi aminte.
E.P.: Greco-catolic era părintele Ciucodi Mihai. Atât.
Romano-catolic. Greco-catolic pe urmă a venit şi părintele Râş
Ludovic, acuma îi de zece ani pe pat, paralizat. La Alba Iulia a
fost director al cancelariei din Alba Iulia şi pe urmă tot acolo a
ajuns şi provincialul franciscanilor, tot romano-catolic, care apoi
a şi murit.
A.S.: Poftiţi, părinte.
E.P.: După aceea, la Canal Dunăre, la canalul de la Cernavodă
am lucrat la o carieră de piatră, la...
A.S.: În echipe, da?
E.P.: Da, ne ducea cu sutele, cu bacurile, dimineaţa…
154
A.S.: De unde până unde?
E.P: Şi ne aducea seara. Până la…
A.S.: Deci, unde eraţi cazaţi?
E.P: Eram cazaţi în barăci, la Cernavodă, aproape de fabrica de
cărămizi.
A.S.: Şi de acolo vă ducea în fiecare zi?
E.P.: În fiecare zi ne ducea cu…
A.S.: Cu bacul?
E.P.: Cu bacul la…, îmi scapă numele acum.
A.S.: Nu-i esenţial.
E.P.: Cochirleni. Era în stâncile... Trebuia să săpăm în stâncile
acelea şi le încărcam în bacuri şi cu alea apoi se... se consolida
malul Dunării în vederea că acolo se va vărsa apoi Canalul
Dunărea - Marea Neagră, deci trebuia pe o distanţă de kilometri
consolidat ca să nu se facă…
A.S.: Părinte, cu cine eraţi în echipă? Mai ţineţi minte?
E.P.: Cu părintele acesta Ciucodi, am lucrat împreună, amândoi
numa încărcam din astea, vagoneţii…
A.S.: Eraţi printre cei mai tineri?
E.P.: Da, sigur. Mă rog, a fost acolo şi un băieţandru, prins din
liceu, nu ştiu de pe unde, prins că a fost într-o organizaţie vezi
Doamne, tot acolo am găsit unu' care o fost tâmplar în Bucureşti,
la un minister şi odată a fost bietu pilit un pic şi o trebuit să puie
o ramă, portretul lui Ana Pauker şi nu ştiu ce a înjurat şi pe
chestia asta a ajuns la Canal. Era acolo şi stareţi de mănăstire din
Moldova, unu', îmi scapă numele, a şi murit acolo, erau şi preoţi
ortodocşi. Aşa. Şi preoţi romano-catolici, mai ales greco-catolici
acolo nu am găsit, erau la alte colonii. De acolo, la un moment
dat, după vreo doi ani, de acolo ne-a dus, au desfiinţat colonia,
155
începuse procesul celor care au proiectat Canalul, nu ştiu ce şi
ne-a dus, ne-au adus la Poarta Albă. La Poarta Albă unde iarăşi
am stat o jumătate de an, apoi la Capul Midia. Acolo încetase,
deci nu mai lucram. Ne dădea deci o ciorbă din morcovi uscaţi,
plini de viermi deja, care o punea în mijlocul curţii acolo şi cine
vrea să-şi ieie, ne dădea o bucată de pâine. Cu aceea trăiam, mai
ales. Acolo, mă rog, era şi un farmacist de origine bulgară, de la
Brăila, mi se pare, care a prins şerpi, i-a murat şi carnea aceea de
şerpi o mânca. Tot acolo apoi am reuşit să fac liturghie pe iarbă
aşa, şi i-am strâns pe catolici, romano, greco-catolici 20, 30 care
erau, întinşi pe iarbă, ca să camuflăm şi eu făceam liturghia, îi
spovedeam, îi împărtăşeam...
A.S.: Deci am ajuns, să vedem în ce an suntem?
E.P.: În anul 1954. Deci am ajuns la Capul Midia după Poarta
Albă şi de la Capul Midia într-o vară în 1954, apoi m-au dus,
începuse să transmită, să îi ducă acasă, se desfiinţase Canalul.
Eu am lucrat în ultimul timp la ecluză.
A.S.: La ecluza...
E.P.: La ecluză unde s-a făcut ulterior combinatul acela chimic
de la…
A.S.: Midia; Midia - Năvodari
E.P.: Năvodari, aşa. Lucram acolo ca şi... cu aparatul acela, cu
vibratorul ca să mişc, era o adâncime de 10-20 metri şi deci se
turna mereu-mereu betoane şi acelea trebuiau... trăiam în beton
până la genunchi. De acolo, deci am ajuns la Poarta Albă şi de la
Poarta Albă, cam prin toamna lui '54 m-au dus la închisoare la
Deva, unde am stat iarăşi o lună-două; eram mai mulţi într-o
cameră. Împreună cu...
A.S.: Deci, părinte?
156
E.P.: Deci, am ajuns pe urmă la Deva, la închisoare unde am
stat iarăşi câteva luni...
A.S.: Greu?
E.P.: Da, greu.
A.S.: Mai greu regimu' de închisoare decât în aer liber?
E.P.: Da, sigur, sigur.
A.S.: Unde munca era foarte grea?
E.P.: La canal primeam o dată la câteva luni vorbitor când
veneau de acasă şi ne aduceau mâncare, pă urmă ne dădea şi
voie să scriem o carte poştală o dată la câteva luni.
A.S.: Deci, la închisoare ce mai vroiau de la dumneavoastră?
E.P.: Chinul la închisoare era ăsta: din când în când ţi se spunea
cât mai ai de făcut, cât un an, doi şi aşa mai departe.
A.S.: Părinte, n-aţi...
E.P.: Mie nu mi s-a spus. Ăsta-i...
A.S.: Dumneavoastră n-aţi avut proces şi condamnare?
E.P.: Nu, n-am avut. Au încercat, dar nu au răuşit să facă. N-am
fost condamnat.
A.S.: Deci fără condamnare.
E.P.: Fără condamnare am stat trei ani şi şapte luni. Aşa, fără
condamnare, deci după aceea, la Deva, de la Deva, de la
închisoarea din Deva, unde era relativ bine, ne rugam împreună
seara, eram vreo 20 de inşi seara, era şi un preot ortodox acolo
cu noi, fost legionar, iar de la Deva m-au dus la Securitate de pe
Calea Griviţei.
A.S.: Unde?
157
E.P.: La Bucureşti, unde m-au ţinut o iarnă, unde m-au anchetat
din greu iarăşi şi iarăşi nu au găsit nimic ca să îmi poată face
proces. Desigur că aici a fost cel mai greu, aici nu mai puteam
celebra, nu mai aveam vin, pâine la mine, aveam însă Sfânta
Euharistie ascunsă în umerii de la haină; la un moment dat am
avut un ac, l-am împrumutat la alţii să-şi coase şi s-a observat
prin vizorul ăla, o venit, ne-au percheziţionat, au găsit acu şi au
desfăcut, mi-au desfăcut toată haina şi cu ocazia asta s-a pierdut
şi Sfântul Sacrament. La Canal păstram Sfântul Sacrament într-o
cutie, într-o cutie de medicamente şi îl dădeam la un băiat foarte
religios, Răducu îl chema, din zona Războieni şi Târgu Mureş.
El îl păstra şi de acolo apoi îl luam ca să împărtăşim. Sigur că la
Canal am avut ocazie să împărtăşesc şi muribunzi, să îi ascult
spovezile, am ascultat spovezi la mulţi, mai ales la poliţiştii care
au fost închişi înainte la Făgăraş, la SS-işti, apoi... aici la
Securitate într-o bună zi m-au scos şi m-au izolat şi seara mi-au
dat drumul, au deschis uşa la, spre ieşire, spre trotuar şi m-au
împins afară, şi am plecat.
A.S.: Dar n-aveaţi acte, n-aveaţi haine, cum?
E.P.: Ba da, hainele mi le-au dat, m-au îmbrăcat în hainele, da,
da.
A.S.: Şi nicio recomandare unde să mergeţi şi să faceţi şi să
spuneţi?
E.P.: Nu, nu.
A.S.: Şi să nu spuneţi?
E.P.: Nu, păi mi-au dat după aceea, mi-au dat, urma să mă duc
la un birou şi mi-a dat acest bilet de eliberare unde scrie precis
cât am stat închis, deci din…
A.S.: Scrie pentru ce?
158
E.P.: Prevenit. A fost ca prevenit. Din 25 iulie 51 până în 17
februarie 1955.
A.S.: Deci, unde v-aţi dus, părinte? Din Bucureşti.
E.P.: Din Bucureşti, acolo aveam, m-am dus la o familie,
aproape de Patriarhie, cum urcă drumul la Patriarhie, unde încă
dormisem, familia Figher, care e în Germania, de care eu m-am
îngrijit sufleteşte şi acolo am făcut atuncia prima Liturghie, ştiu
că am stat în genunchi şi familia care erau în prima Liturghie
după un an de zile. De acolo m-am dus să mă bărbieresc, eram
cu barbă, iarăşi a trăbuit să aştept mult pentru că eram nepoftit
într-o frizerie... iar de acolo, cât mai repede, de acolo, m-am dus
într-o seară să vizitez pe credincioşii noştri; pe un credincios în
strada Cuza Vodă, în zonă şi tocmai atuncia i-a venit percheziţie
noaptea; familia se ocupa cu piei sau cu aşa ceva.
A.S.: Cu ce anume?
E.P.: Cu comerţ din ăsta ambulant şi s-a făcut o percheziţie,
m-au găsit acolo, aveam la mine biletu' şi mi-au spus pleacă de
aici repede, nu ţi-a fost destul? Şi mă rog, nu m-au arestat, am
plecat. De acolo apoi am plecat iarăşi la... Târgu Mureş, prin
Ora... prin Hunedoara, de unde mi-am luat lucrurile pe care le
lăsasem când am fost arestat şi pă urmă la Târgu Murăş am fost
angajat întâi prin intervenţii ca şi cernător de făină, la o fabrică
de pâine unde după câteva luni m-am îmbolnăvit; a fost una din
cele mai grele nopţi din viaţa mea. S-a stricat, era mare, o
fabrică care făcea pentru tot oraşul şi făina se cernea cu o sită
mecanică, care s-a stricat într-o noapte şi a trăbuit atunci să cern
eu cu mâna şi să port sacii, saci de câte 80 de kg, trebuia să îi iau
în spinare să îi vărs. Şi ăsta, mă rog, a fost ceva... dimineaţa
eram la pământ, abia am ajuns la o rudă, a fost cea mai grea
noapte din viaţă. Şi apoi, după aceea, am ajuns acasă, în
comună, mama mea am găsit-o deja canceroasă, după o jumătate
de an a murit şi eu m-am angajat după aceea ca şi portar.
159
A.S.: La Târgu Mureş?
E.P.: La Târgu Mureş la un cămin din centrul Târgu Murăşului,
lângă Prefectură, este şi acuma, căminul de ucenici, iar de acolo,
prin intervenţii, iarăşi am reuşit să ajung la Deva ca şi funcţionar
la întreprinderea gospodărie comunală din Deva. Un salar era
atunci de 200 şi ceva, era…
A.S.: Cartea dumneavoastră de muncă este foarte bogată.
E.P.: Da, este aici.
A.S.: Este foarte bogată.
E.P.: Da. Şi apoi, de acolo încă a trebuit să mă… am ajuns
şomer, am stat jumătate de an.
A.S.: Prin ce an?
E.P.: Asta era prin anii... 1957.
A.S.: Aşa.
E.P.: '58. Am lucrat, mama mea a murit, tata a murit până am
stat la Canal, a murit tata şi un frate, de douăzeci şi vreo doi de
ani, student la filosofie în Bucureşti. I-a dus la armată, cum era
atuncia şi a primit icter negru. Atunci nu erau medicamente şi a
murit. A murit la...
A.S.: Deci, acasă cine mai era?
E.P.: Acasă mai erau două surori şi un frate. Fratele acuma este
la Braşov, căsătorit şi sora este la Târgu Mureş, iar una din
surori, cea mai mică a murit, tot de cancer, acu' vreo 10 ani.
A.S.: Deci, părinte, după şomaj ce a venit?
E.P: După şomaj apoi am răuşit iarăşi să mă angajez tot la Deva
ca şi muncitor topograf.
A.S.: Părinte, cum aflaţi de existenţa unui posibil serviciu?
160
E.P.: Prin relaţii.
A.S.: Prin cunoştinţe?
E.P.: Prin cunoştinţe.
A.S.: Dar trebuia să aibă curaj acele cunoştinţe?
E.P.: Da, sigur că da.
A.S.: Deci, aţi ajuns…
E.P.: Da, de aceea îmi luam funcţiile cele mai mici posibile.
A.S.: Deci, muncitor necalificat. Unde?
E.P.: La... Institutul de Proiectări din Deva. Şi aicia, mă rog, am
lucrat până... până prin.... '66.
A.S.: Da. Foarte puţin, mai îmi lăsaţi puţin?
E.P.: Şi după aceea apoi am ajuns economist la o întreprindere
forestieră aicia în Deva. Acolo am lucrat la plan, trebuia mereu
să măresc cifrele ca să se poată asigura premiile la director şi la
cei din minister. Eu…
A.S.: În acelaşi timp?
E.P.: Da. Şi după aceea apoi m-am, nu la ICF, Întreprinderea
Construcţii Forestiere. Acolo am fost pe funcţia de economist
pentru că m-a cunoscut directorul care...
A.S.: Şi se mai îmblânziseră puţin lucrurile.
E.P.: De acolo, apoi m-am internat şi prin anul... 1972 m-am
pensionat de boală. După ce m-am internat în mai multe clinici
din Cluj, prin relaţii m-am pensionat de boală şi de atuncea sunt
pensionar de boală şi după aceea de vârstă.
A.S.: Şi staţi la Deva?
161
E.P.: Şi stau la Deva în continuare şi ca pensionar şi fiindcă am
învăţat limba maghiară la Canal cu acel părinte, cu Ciucodi, eu
ştiam de acasă da' am uitat-o întră timp şi aicia am funcţionat
clandestin ca şi duhovnic, am spovedit.
A.S.: Aţi avut voie să mărturisiţi?
E.P.: Voie nu am avut, dar am făcut-o şi m-au lăsat pentru că
asta nu e retribuită, pentru asta nu primeam nimic.
A.S.: În tot ceea ce simt, a trebuit din când în când să...
E.P.: Da, am avut de lucru cu Securitatea.
A.S.: Vă prezentaţi la Securitate?
E.P.: Da, şi sigur, mi-au pus pistolul la tâmplă şi noapte, şi…
A.S.: După ce aţi fost eliberat?
E.P.: Da.
A.S.: Cum adică, părinte pistolul la tâmplă după ce?
E.P.: Ca să, l-a găsit, îl căutau pe un altu', pe un coleg de-al
meu, pe părintele Pal, care între timp a murit în America. Îl
căutau pe el.
A.S.: Să spuneţi unde e?
E.P.: Da. da.
A.S.: Deci, părinte, libertatea comunistă a fost tot aşa de rea sau
aproape la fel de rea ca şi închisoarea comunistă?
E.P.: Da.
A.S.: În fond.
E.P.: Da, adică Securitatea mereu a fost pe urmele mele şi până
în ultima clipă când era revoluţia deja securistu' s-a interesat de
mine, am stat de vorbă cu un medic de aicia, în maşina lui, după
162
aceea s-a dus la medic ca să îl întrebe că despre ce am discutat.
Când era deja în toi revoluţia la Timişoara.
A.S.: Părinte, dumneavoastră, în toţi aceşti ani, fie de detenţie,
fie de schimbare chiar posturi, vă voi ruga odată să număraţi
câte servicii aţi avut de-a lungul vieţii. Deci în tot acest timp aţi
mai nădăjduit că veţi trăi libertatea Bisericii noastre?
E.P.: Da, da, sigur, sigur, am nădăjduit şi eu tot timpu' deci, tot
timpu' am avut o activitate bisericească şi la închisoare,
spovedind, liturghisind, în măsura în care s-a putut, la Canal,
mai ales şi după aceea tot timpu' am spovedit ungureşte, în două
biserici aicia din plin, grosul, preoţii făceau liturghie şi predicau,
iar eu spovedeam credincioşii în limba română, limba maghiară,
limba germană.
A.S.: Deci, părinte, în momentul acesta vă aflaţi aşa, iarăşi într-o
nădejde, aproape de sfârşit în sensul că mi-aţi arătat cum se
ridică bisericuţa noastră greco-catolică la Deva. Când nădăjduiţi
să fie gata?
E.P.: Anu viitor sau în '97, sperăm. '96, '97. Acuma suntem la,
să finisăm subsolul unde este o sală polivalentă care o să o
întrebuinţăm deocamdată ca şi biserică. Acolo se face liturghia.
Sperăm de Crăciun să facem liturghia.
A.S.: Vă mulţumesc părinte emerit.
163
„Pelerinajul” Preotului Emil Puni în temniţele şi lagărele
comuniste247
:
Este internat de D.G.S.S. Hunedoara la data de 2
octombrie 1951 cu ordinul nr. 8/419383/1951.
Penitenciarul Deva: 2 octombrie 1951 – 8 octombrie 1951.
Penitenciarul Jilava: 8 octombrie 1951 – 20 iunie 1953.
Lagărul Capul Midia: 20 iunie 1953 – 26 septembrie 1953.
Lagărul Cernavodă 3: 26 septembrie 1953 – 18 iunie 1954.
Lagărul Poarta Albă: 18 iunie 1954 – 12 octombrie 1954.
Penitenciarul Deva: 12 octombrie 1954 – 27 decembrie
1954.
Eliberat: 27 decembrie 1954, nr. ordinului 23162 din 1954.
247
Fişa Matricolă Penală, Puni Emil, nr. matricol 8332, Unitatea Capul
Midia, 27 decembrie 1954, accesibil online la adresa:
http://86.125.17.36/Fise%20matricole%20penale%20-
%20detinuti%20politici/P/P%2015.%20Predaes%20-
%20Puznava/Puni%20Emil/index.php, (5 septembrie 2013).
164
1.12. Preotul Cornel Chira
Preotul Cornel Chira
248
Cornel Chira s-a născut la data de 29 aprilie 1904, în
localitatea Boj, judeţul Hunedoara, fiu de preot greco-catolic.
Studiază teologia la Blaj, devine învăţător, iar din 29 august
1927 întră în Societatea lui Isus. A făcut noviciatul la Satu Mare
apoi continuă studiile în Polonia, la Cracovia. Conform
mărturiei lui Ioan Belu, din 29 septembrie 1993, Chira a fost
primul călugăr iezuit greco-catolic din România. După
terminarea studiilor devine maestru de novici, la casa iezuiţilor
din Toteşti, Hunedoara, din Episcopia de Lugoj, apoi devine
Provincialul Iezuiţilor din România.
248
Fotografie, Arhiva Ordinului Iezuit din Romania, Cluj-Napoca.
165
Preotul Chira Cornel a fost în închisoare prima data la
Sibiu, arestat în anul 1949. Preotul Gadö Mihály S.J. mărturisea
în decembrie 1995 următoarele: „Am avut ocazia de a intra în
contact mai de aproape cu pr. Chira Cornel atunci când eram în
Gherla, la domiciliu forţat. Dânsul a fost în vremea aceea
provincialul tuturor iezuiţilor din România. Punea accentul pe
viaţa spirituală. Aveam ocazia acum de a ne ruga mult şi bine.
Cu aceste cuvinte ne-a atras atenţia asupra importanţei vieţii de
rugăciune. Şi-a putut menţine seninătatea şi în grijile cele mari.
O dată l-a vizitat un preot (care colabora cu regimul
comunist). Când eu am aflat despre acest fapt, am folosit o
expresie, care era ofensivă la adresa unui superior: Eu îl
condamnam grav pe pr. Provincial pentru acest lucru. Fiind
vorba de existenţa Bisericii, la rândul meu am considerat până şi
dialogul cu preoţii (care colaborau cu regimul comunist) ca fiind
incorect. Îmi dau seama, că greşisem. Dânsul mi-a făcut să-mi
pară rău. Şi a doua zi mi-a dat primul avertisment înainte de
demiterea din Societate în prezenţa a doi părinţi PP. Ecker şi
Simcsák. Mai târziu a corelat aceasta spunând că vroia să pună
la încercare umilitatea mea, neavând încă ultimele voturi.
Această probă nu mi-a picat bine. Avea obiceiul de a spune
greşelile fiecăruia între patru ochi. Astfel de manifestaţii am
considerat fiind prea lungi şi jignitoare, pentru că îmi spunea: la
dumneata este ceva foarte putrezit.
Ultima dată m-am întâlnit cu dânsul, când fusesem
arestat. M-au confruntat cu dânsul în prezenţa unui funcţionar
înalt. Funcţionarul l-a întrebat: este permis unui preot catolic să
ţină greva foamei? Căci eu începusem greva foamei pentru 21
de zile. Am auzit, că atunci când a fost supus interogării,
cardinalului Mindszenthy i-a fost dată un fel de injecţie, care
suspendă voinţa liberă. Stimulează memoria şi prin sugestie
persoana poate fi influenţată să divulge secrete. La întrebare, pr.
Chira a făcut o declaraţie împotriva mea, zicând: greva foamei
este interzisă, un preot catolic trebuie să îndure torturile. La
166
aceasta am răspuns: „această injecţie este de aşa natură încât
ucide organismul, care este deja slăbit. Eu nu vreau să mă ucid,
dar vreau să mă slăbesc, ca în momentul în care îmi dă injecţia,
aceasta să mă omoare înainte de a putea divulga orice secret.
Deci nu că m-am ucis, ci oamenii de ordine. Şi postul şi
pocăinţa strictă, slăbesc organismul”.
Astfel viaţa de călugăr a pr. Chira Cornel S.J. mi-a fost
atrăgătoare. Această viaţă s-a caracterizat prin dragoste frăţească
inspirată de viaţa lui spirituală”249
.
Anton Moisin afirma despre „Părintele-Călugăr Chira,
martir al credinţei” că: „Părintele Chira a fost călugăr iezuit
român, închis prima dată la Sibiu, în 1949, vreme de
aproximativ o jumătate de an până la un an. Este închis a doua
oară prin 1952, pare-se la vestita închisoare Malmaison, în
Bucureşti, unde a murit. A fost înmormântat la Cimitirul Jilava,
alături de alţi circa 200 de deţinuţi (inclusiv greco-catolici),
după cum a declarat un cleric de mare încredere, Emil Puni,
bazat pe cea mai autorizată mărturie, anume a parohului ortodox
de acolo, un om foarte remarcabil, doctor în teologie, curajos şi
inteligent. Acest preot ortodox merită un cuvânt de laudă în
cartea istoriei româneşti. Deşi avea poate alte perspective, el s-a
sacrificat, stând vreo 10 ani, în sat, pentru a identifica morţii cei
care erau aduşi din puşcărie şi securitate şi a mângâia astfel
multe familii – după cum el însuşi i-a mărturisit lui Emil Puni.
Pe vremuri făcuse parte din societatea „Cultul Eroilor”, care
fiinţase între cele două războaie mondiale. Acum el însuşi poate
fi socotit erou, acest preot ortodox al parohiei Jilava, suburbia
Bucureştiului de Sud. Într-o vreme când Securitatea era
atotputernică, el a pretins Securităţii certificatul de deces pentru
fiecare mort. Având ştire deci despre identitatea victimelor şi-a
alcătuit o schemă subtilă, în funcţie de mormintele credincioşilor
lui pentru localizarea mormintelor celor aduşi din închisoare. Şi
249
Date preluate din: Arhiva Episcopiei Greco-Catolice de Lugoj, fond
Episcop Alexandru Mesian, dosar Chira Cornel.
167
au fost aduşi vreo două mii. I-a arătat schema secretă preotului
Puni care mi-a relatat totul şi pe baza ei au găsit mormântul
Părintelui Chira. Preotul ortodox îşi amintea de părintele Chira,
pentru că fusese adus într-un mod deosebit, în vreme ce deţinuţii
morţi erau aduşi în mod obişnuit în sicrie construite din lăzi,
Părintele Chira a fost adus într-un sicriu cumpărat, deci murise
în timp ce era anchetat din partea Securităţii, la un sediu de-al ei
din Bucureşti (cazarma Malmaison), întrucât la anchetă nu mor
decât cei ce nu renunţă la convingerile lor, precizarea de mai sus
a preotului ortodox, martor ocular, constituie – după părerea
mea – dovada sigură a martirajului Părintelui Chira.
Găsind mormântul, preotul Puni a intrat în acţiune. A
mers în sat după gropar, dar a trebuit să-l aştepte până seara,
întrucât era dus la muncă la cooperativă. Revenind, s-a apucat
să-l dezgroape. Clericul s-a dus la Bellu, a cumpărat un metru
sau doi de giulgiu, din care surorile de la Mănăstirea Sf. Agnes
au făcut o traistă şi apoi a revenit la cimitir. A coborât în groapă
şi l-a recunoscut pe părintele Chira după barbişon. I-a luat oasele
şi le-a aşezat în traistă. Coşul pieptului, împreună cu plămânii,
care formaseră un fel de materie spongioasă uscată, s-au
sfărâmat la atingere. Preotul ortodox amintit îl aştepta. Au mers
împreună în biserică. Unul dintre ei a luat cădelniţa, a căutat un
aer şi l-a aşezat lângă oase, fiind vorba de osemintele unui preot.
Clericul a luat apoi traista şi a depus-o în spatele altarului de la
Mănăstirea Sf. Agnes. Părintele Hag, spiritualul maicilor de
acolo, a intervenit, la Catedrală pentru aprobarea înmormântării
la locul din cimitir, destinat preoţilor. Celor de acolo le-a fost
frică şi atunci Părintele Chira a fost înmormântat în aceeaşi
groapă cu un iezuit, la Cimitirul Bellu. Cortegiul a fost format
din Hag Marcelin şi o soră. Este remarcabilă împletirea
destinelor acestor doi iezuiţi Hag şi Chira. Chira fusese învăţător
la Sulina, sub conducerea lui Hag. Avusese alte planuri, fiind
îndrăgostit de o fată, voia să-şi întemeieze o familie. Dar
Dumnezeu avea alt plan cu el, dorindu-l călugăr, ca şi pe Hag.
168
Amândoi s-au făcut călugări iezuiţi. Acum, amândoi odihnesc în
aceeaşi groapă. În mormântul lui Hag este şi prietenul şi fratele
lui Chira.
Preotul ortodox de la Jilava a murit şi el. Desigur, toţi
trei sunt acum în slava pe care le-a dat-o Cristos ca răsplată
pentru că şi ei l-au slăvit, fără să întrebe unul de celălalt dacă e
catolic sau ortodox. Iubirea faţă de Cristos e deasupra
înţelegerilor bisericeşti istorice, de care nici unul n-a fost
răspunzător”250
.
Preotul Cornel Chira, fotografie din 29 aprilie 1941, la Toteşti,
casa de noviciat din zona Episcopiei Lugojului251
.
250
Date preluate din: Arhiva Episcopiei Greco-Catolice de Lugoj, fond
Episcop Alexandru Mesian, dosar Chira Cornel. 251
Fotografie, Arhiva Ordinului Iezuit din Romania, Cluj-Napoca.
169
1.13. Protopopul Ioan Cipu
Preotul Ioan Cipu
252
S-a născut la 1 ianuarie 1910 în localitatea Vărădia,
judeţul Caraş-Severin. Primele patru clase de şcoală le-a făcut în
Vărădia (1916 – 1920). Cele opt clase de liceu (1920 - 1928)
le-a făcut la Liceul „Coriolan Brediceanu” din Lugoj. În 19 mai
1932 a absolvit Academia de teologie greco-catolică din Oradea,
fiind repartizat profesor de religie la Arad; la 9 septembrie 1934
se căsătoreşte cu învăţătoarea Elisabeta Laichici în satul natal al
252
Arhiva Episcopiei Greco-Catolice de Lugoj, fond Fotografii, f. neordonat.
170
acesteia – Şanoviţa; a locuit la vremea respectivă la Episcopia
Greco-catolică din Lugoj, str. Caransebeşului, nr. 6. După
căsătorie, în acelaşi an 1934 a fost hirotonit preot în localitatea
Vermeş, judeţul Caraş-Severin253
.
În 1948, după desfiinţarea Bisericii Greco-Catolice din
România, preotul Ioan Cipu a refuzat semnarea trecerii la
Biserica Ortodoxă, asupra familiei acestuia s-au abătut tot felul
de persecuţii din partea regimului. Ioan Cipu a avut 4 copii: trei
fete şi un băiat, care şi ei, la rândul lor, au suferit din cauza
prigoanei ce s-a abătut asupra familiei preotului Cipu. Speranţa
Cipu, fiica Preotului, a fost respinsă la înscrierea în Şcoala
normală pe motiv că nu avea o „educaţie sănătoasă din familie”
şi ca stare nu putea să devină cadru didactic. Aşa că a trebuit să
urmeze cursurile unui Liceu comercial, împotriva voinţei ei.
Preotul Ioan Cipu pentru a nu fi arestat, s-a ascuns timp
de doi ani în pod sau în coşul casei care pornea de la parter şi
avea o formă cilindrică:
„Îmi revin adeseori şi astăzi tropotele cailor securităţii
care venea să-l caute pe tata şi să-l aresteze. Noi, copiii, am fost
învăţaţi să-l strigăm pe tata „mon perre” ca să nu afle securiştii
de existenţa lui în casă. Credincioşii ţineau mult la tata, pentru
că nu l-au trădat. Fraţii mai mari fiind plecaţi (doi la şcoală la
oraş), îmi amintesc că într-o seară a venit un securist cu o
maşină neagră pentru a-l aresta pe tata. Tatăl, care nu se aştepta
pentru o vizită de seară, a fost zărit de securist tocmai când se
grăbea să se ascundă. Acesta a scos pistolul spre uşa unde a zărit
o mişcare şi a cerut să se predea. Eu am început să plâng
ţinându-mă de fusta mamei care tocmai aprindea lampa. Bunul
Dumnezeu ne-a ajutat, că, securistul fiind singur, i-a fost teamă
să-l caute pe tata care n-a ieşit la vedere şi a plecat.
În anul 1950 într-o noapte, pe ascuns, ne-am mutat cu
căruţele credincioşilor în Şanoviţa, la părinţii mamei. Dar,
253
Interviu cu Prof. Olimpia Drăgan, fiica preotului Ioan Cipu, Lugoj, 5
septembrie 2011.
171
securitatea era aşa pusă la punct, încât, l-au depistat rapid şi l-au
arestat. În urmele lăsate de tata pe zăpadă, mă aşezam zilnic în
genunchi cu sora mea mijlocie, Despina, pentru a ne ruga ca
Bunul Isus şi Preacurata Fecioară Maria să mi-l aducă pe tata
înapoi. Ruga noastră a fost ascultată. După o reţinere a tatălui
(din câte îmi amintesc aproximativ două săptămâni) şi după un
interogatoriu făcut după metodele lor specifice, pe care nouă,
copiilor, nu ni le-a spus, l-au lăsat acasă. În satul natal al mamei
era o carieră de piatră, unde l-au angajat pe tata funcţionar în
cadrul Biroului administrativ.254
”
Pentru refuzul de a fi preot ortodox, Ioan Cipu nu a
beneficiat de salar de la stat. Soţia acestuia a reuşit cu greu să se
angajeze secretară la şcoală, apoi învăţătoare în comuna Ghizela,
judeţul Timiş, aşa a reuşit să întreţină la şcoli pe toţi cei patru
copii cu un salariu, precum să-l întreţină şi pe preotul Cipu, care
se îmbolnăvise grav.
Protopopul Ioan Cipu a scris cartea „Vestitorii credinţei”.
254
Interviu cu Prof. Olimpia Drăgan, Fiica preotului Ioan Cipu, Lugoj, 5
septembrie 2011.
172
1.14. Protopopul Valer Paveloniu
Protopopul greco-catolic Valer Paveloniu, din
Protopopiatul Orăştie, s-a născut la Densuş în 19 septembrie
1890. A fost internat, conform fişei matricole penale nr. 21269
întocmită la C.T. Văcăreşti255
, de către M.S.S. Hunedoara,
procesul verbal nr. 20 din 1952, motivul internării a fost
membru în PNŢ Maniu, durata internării 60 de luni, perioada 16
august 1952 – 16 august 1957.
Fişa matricolă penală cu acelaşi nr. 21269, dar întocmită
la C.T. Bucureşti, găsim data eliberării de 11 august 1953, ordin
de eliberare al Serviciului Penitenciar nr. 39875 din 1953256
.
„Pelerinajul” Protopopului Valer Paveloniu în detenţia
comunistă:257
Reţinut: 16 august 1952.
Penitenciarul: C.T. Văcăreşti 16 august 1952 – 1953.
Penitenciarul: C.T. Bucureşti 1953 – 11 august 1953.
Eliberat: 11 august 1953.
255
Fişă matricolă penală, Unitatea C.T. Văcăreşti, Paveloniu Valer,
accesibilă online la adresa:
http://86.125.17.36/Fise%20matricole%20penale%20-
%20detinuti%20politici/P/P%2005.%20Pavelca%20-
%20Petcut/Paveloniu%20Valer/index.php, (2 iunie 2013). 256
Fişă matricolă penală, Unitatea C.T. Bucureşti, Paveloniu Valer,
accesibilă online la adresa:
http://86.125.17.36/Fise%20matricole%20penale%20-
%20detinuti%20politici/P/P%2005.%20Pavelca%20-
%20Petcut/Paveloniu%20Valer/index.php, (2 iunie 2013). 257
Fişele matricole penale nu oferă date concludente referitoare la datele de
transfer dintr-un penitenciar în altul.
173
1.15. Protopopul Onorific Teodor Miclea
Miclea Teodor s-a născut în 4 aprilie 1917, în localitatea
Racova, judeţul Satu Mare. Studiile le-a făcut la Blaj, unde a
primit tunsura în 25 martie 1942, ipodiaconatul în 28 martie
1943. A fost hirotonit ca preot în 21 ianuarie 1945 de Episcopul
Valeriu Traian Frenţiu258
. De sărbătoarea Sfintelor Paşti din anul
2000 a primit titlul de protopop onorific pentru întreaga
activitate şi slujire preoţească, de la Episcopul Alexandru
Mesian259
. Protopopul Teodor Miclea a încetat din viaţă în 14
februarie 2006260
.
În fişa matricolă penală întocmită la penitenciarul Cluj
Tribunal, la data de 29 noiembrie 1951, la situaţia juridică este
menţionat că nu a mai fost condamnat. Are mandatul de arestare
nr 144 din 1952 pentru „instigare publică”, dar descrierea faptei
este remarcabilă: „a provocat populaţia să nu accepte unificarea
bisericilor”, această faptă este destul de rar întâlnită în aceste
fişe matricole penale261
. Este judecat de Tribunalul Militar Cluj,
a primit o pedeapsă de 5 ani conform Hotărârii judecătoreşti nr.
292/1952 pentru perioada 29 noiembrie 1951 – 26 noiembrie
1956. A treia fişă matricolă penală, nr. matricol 132 din 17
februarie 1952 este întocmită de D.G.S.S. la Penitenciarul din
Târgu-Mureş262
.
258
Cornel Sigmirean, Intelectualitatea ecleziastică Preoţii Blajului (1806 –
1948), Târgu-Mureş, Edit. Universității Petru Maior, 2007, p. 293. 259
Marius Pop, Funeraliile Părintelui Teodor Miclea, Protopop Onorific, în
revista Reînvierea, Lugoj, nr. 80-83, ianuarie-aprilie 2006, p. 32. 260
Ibidem. 261
Fişă matricolă penală, Miclea Teodor, accesibilă online la adresa:
http://86.125.17.36/Fise%20matricole%20penale%20-
%20detinuti%20politici/M/M%2005.%20Mera%20-
%20Mihalache/Miclea%20Teodor/index.php, (20 iulie 2013). 262
Ibidem.
174
Mărturie
Jertfa Martirilor, sămânţa creştinilor263
A existat, există şi va exista în veşnicie un Creator,
Răscumpărător, însuşi Fiul lui Dumnezeu care s-a jertfit pentru
împăcarea cerului cu pământul şi a suferit: osândă, batjocură,
moarte pe cruce şi învierea, dovedind că El este începutul,
prezentul şi viitorul vieţii noastre şi toate, numai din dragostea
lui faţă de creatura lui, numită OM.
Au existat şi vor existat până la sfârşitul veacurilor
fiindcă şi-au adus jertfa chiar cu viaţa, tot din dragoste de
Stăpânul Vieţii, învăţăturii lui, dovedind că Unul este
Răscumpărătorul care şi-a zidit Sfânta Biserică pe doctrinele
sigure, adevărate propovăduite de urmaşii Lui pe pământ, ca şi
cap văzut al sfintei noastre credinţe universale: „Tu eşti Petru şi
pe această piatră voi zidi Biserica mea şi forţele iadului nu o vor
distruge”.
Este arhicunoscut că de la începutul creştinismului,
satana prin acoliţii lui a prigonit-o, dar din toate încercările a
ieşit mai puternică, mai biruitoare. De ce? Fiindcă în toate
timpurile de încercări, s-au găsit şi fiinţe care nu au dat
importanţă lucrurilor trecătoare, ci acelora care duc la ultimul
scop, fericirea veşnică.
Şi în acei cincizeci de ani de încercări, suferinţa, singură
Biserica noastră Unită cu Roma a avut mai mult de suferit.
Bineînţeles alături de noi şi-au dus crucea suferinţei pentru
sublimele idealuri credinţa în Dumnezeu, în idealurile neamului,
de viitor, toate păturile sociale, începând cu ordinea ierarhică:
mitropoliţi cardinali, episcopi, preoţi, creştini laici, intelectuali,
muncitori, care au fost prezenţi în locurile de încercare,
exterminare, chiar dându-şi viaţa, fără a-şi nega crezul, nici
263
Mărturie a preotului Teodor Miclea, Arhiva Episcopiei Greco-Catolice de
Lugoj, fond Episcop Alexandru Mesian, dosar Teodor Miclea, 23 octombrie
2000.
175
pentru o clipă, faţă de aranjamentul făcut la încreştinare, prin
Sfânta Taină a Botezului.
Totuşi, cred că şi mărturisirile individuale contribuie, cel
puţin ca o picătură de apă în oceanul celor ce s-au jertfit, rămân
ca document că există unitate în idealuri. Aceste idei nu sunt
pentru a te declara „erou”, aşteptând osanale, luându-ţi plata de
la oameni ci pentru ca Atotputernicul, la dreapta judecată, să fie
luată în balanţa faptelor ce duc la ceea ce Cristos ne-a pregătit,
a-L vedea faţă la faţă.
Acum, în puţine cuvinte, am să mă refer, prin ce
încercări am trecut şi care au fost lucrurile acelea şi cum
lucrează Dumnezeu cu harul Lui.
În primul rând, la Sfânta Taină a Preoţiei celor doi fraţi,
Teodor şi Ioan trecut la cele veşnice după o îndelungată
activitate pe toate tărâmurile şi suferit ca şi toţi cei care au trecut
şi petrecut oprimările comunismului, chiar de multe ori curajul
de-a spune în faţă asupritorului dătător de ton, nelegiuirile şi
nedreptăţile faţă de actul mincinos din 1948, cu desfiinţarea
Sfintei noastre Biserici.
Bunul Dumnezeu ne-a chemat pe cei doi fraţi, din opt
copii datorită părinţilor care şi-au trăit viaţa în spiritul vieţii
creştine şi a celor care au format Biserica Creştină
Greco-Catolică din satul Racova, din Satu Mare.
Viaţa părinţilor noştri ne-a fost transmisă şi nouă, încă de
mici copii, ajunşi la momentul cel mai fericit şi unde harul
Domnului a venit peste noi, în sfânta taină a preoţiei, am fost
conduşi de spusele lui Isus: „Dacă voi veţi tăcea, pietrele vor
vorbi”. Aşa ne-am luat sarcina de a-L propovădui cu orice risc.
Încercările au pornit imediat ce am primit spre păstrare
sufletele micii parohii Coroiu – Mureş, în anul 1945. În acest
interval de timp, de trei ani, până în 1948, când s-a dezlănţuit
adevărata prigoană în urma decretului prin care a fost desfiinţată
Biserica noastră, în urma argumentelor mincinoase de unificare.
Cu cine? Cu comunismul? Cu praful aruncat în ochii celor care
176
nu au avut nici credinţă, nici demnitatea de a vedea cursa
mişelească a celor fără de credinţă, că totul este liber, inclusiv
credinţa; mă întreb, ce calificativ se poate da acestor fărădelegi
şi cum au căzut victime însuşi aceia care au fost aderenţii
unificării, a fost înlocuită credinţa cu necredinţa.
Încercări la început, arestări, percheziţii, dus la anchete
încă la fosta Siguranţă a Statului, alături de doi Jandarmi, până
la capitala de judeţ Blaj, reţinut o săptămână, două şi iarăşi
arestat.
Adevăratul calvar după 1948, urmărit pentru activităţile
mele, ca nelegale, ca săvârşirea Sfintei Liturghii, mai la început
chiar cu credincioşi numeroşi, deplasări secrete pentru a
satisface necesităţile sufleteşti ale celor care nu şi-au negat
credinţa mărturisită la botez.
În această situaţie, nu putem sta fără a-mi îndeplini
misiunea care mi-a fost încredinţată de Atotputernicul, cu orice
risc şi preţ, casa mea a fost catacomba primilor creştini. Veneau
credincioşii, mai ales la sărbătorile împărăteşti. Timpul a trecut
şi au fost urmărite, prin trădare, prin ordinul pentru distrugerea
totală a Bisericii Greco-Catolice, ceea ce s-au înşelat că alături
de cei care au suferit pentru păstrarea nealterată a fiinţei
neamului nostru, au fost alături de noi şi au dovedit prin fapta că
mai devreme sau mai târziu, ora dreptăţii va sosi.
Într-o zi de octombrie 1950, la miez de noapte, apar
„musafirii” pregătiţi pentru arestarea unui „bandit răufăcător”,
pentru realizarea socialismului multilateral. Făcând pază
cu soldaţi la uşi şi ferestre, iar la poartă era „maşina neagră”
– jeepul, intră în casă şi începe ceremonialul: percheziţie
amănunţită, până şi la dosarele personale.
M-am întrebat, ce căutau? Tunuri? Bombardiere?
Răspunsul l-am găsit singur: la ordinul „îmbrăcarea”, am
executat. Apoi a deschis uşa şi am ieşit afară. Apoi au închis
uşa, ca familia să nu poată vedea metoda de lucru. Mi-au pus
177
cătuşe la mâini şi m-au aruncat în maşină, peste nişte butoaie cu
benzină, motorină şi alte lucruri.
Apoi au pornit spre o nouă destinaţie. Maşina s-a oprit
undeva: „Coboară!”.
Când am coborât, am constatat că eram la Securitatea din
Târgu Mureş.
Am fost introdus într-o cameră, unde mi s-a făcut din
nou o percheziţie, cu dezbrăcare la piele; mi s-au dat strict:
cămaşa, izmene şi hainele, fără curele, şireturi, placheuri etc. ni
s-a făcut încarcerarea, după care n-au dus într-o celulă rezervată
noilor veniţi.
În aceeaşi noapte, ceva mai târziu, m-au chemat la
anchetă.
Anchetatorul era un locotenent care mi s-a părut amabil:
– „Poftiţi şi luaţi loc! Uitaţi-vă ce grijă are partidul,
chiar faţă de dumneavoastră. Pentru aceasta vă face o propunere,
simplă de îndeplinit: veţi semna un act prin care sunteţi de acord
cu principiile noastre şi le veţi îndeplini, spre fericirea
dumneavoastră şi a tuturor celor pe care-i conduceţi. Adică vă
propunem să rămâneţi preot ortodox, urmând să avansaţi în
ierarhia bisericească până la titlurile supreme. Nu veţi avea de
suferit nimic din partea nimănui.
– Domnule anchetator, din primul moment vă afirm
hotărât că nu am urmărit fericirea pământească niciodată şi că
m-am legat prin jurământ să servesc pe Acela care mi-a dat
harul preoţiei, până la sfârşitul vieţii şi nu voi accepta nici un
compromis de la cei fără de credinţă. Singurul lucru pe care-l
puteţi face este să-mi luaţi viaţa şi bunurile pământeşti, dar
niciodată sufletul pe care mi l-a dat creatorul şi pentru care voi
da seama numai Lui.
– Bine, a răspuns anchetatorul, apoi a sunat gardianul şi
m-a trimis politicos în celulă.
Consecinţa acestei declaraţii a fost aplicarea unui regim
foarte sever de celulă.
178
Timp de cinci luni de anchetă în fiecare noapte, mi s-a
pus aceeaşi întrebare şi am dat acelaşi răspuns. Apoi m-au pus
într-o celulă exterioară clădirii, fără acoperiş, doar cerul liber şi
frigul iernii (faptul s-a petrecut între octombrie 1950 şi martie
1951).
Într-una din aceste nopţi am leşinat, epuizat de foame şi
de frig. Am avut puterea să bat în uşă. Soldatul de gardă a
anunţat pe anchetator, care sosind, m-a luat şi condus la celula
unde fusesem înainte.
La sfârşitul lui martie, văzând rezistenţa mea la toate
asupririle şi presiunile fizice şi morale, a încheiat dosarul şi m-a
transferat la închisoarea din Cluj. După alte două săptămâni,
împreună cu un grup de alţi deţinuţi, am fost transferat la
penitenciarul militar din Cluj. Aici am luat cunoştinţă că voi fi
judecat.
În ziua de Vinerea Patimilor 1951, am fost condus într-o
anticameră la Tribunalul Militar, unde pentru prima dată am
întâlnit 18 persoane, cu care am fost considerat un lot. Nu am
putut vorbi unul cu altul, fiind păziţi.
Am recunoscut pe o parte din ei, uitându-mă pe furiş.
În sala de judecată, fiind introduşi în aceeaşi boxă, am
recunoscu pe următorii:
1. Iosif Pop – protopop din Târgul Mureş
– greco-catolic – pedeapsă 7 ani.
2. Ion Dredeţeanu – protopop din Târgu Mureş
– greco-catolic (în vârstă 80 de ani) – pedeapsă 1 an.
3. Ion Crişan – preot, dar nu-i ştiu parohia
– greco-catolic.
4. Ion Crăciun – preot, nu-i ştiu parohia – greco-catolic
– pedeapsă 6 ani.
5. Remus Pop – preot, nu-i ştiu parohia – greco-catolic
– pedeapsă 6 ani.
6. Ioan Şerban – preot, nu-i ştiu parohia – greco-catolic
– pedeapsă 5 ani.
179
7. Simion Pop – preot, nu-i ştiu parohia – greco-catolic
– pedeapsă 5 ani.
8. Ioan Tălnaru – preot, cu 8 copii, greco-catolic,
pedeapsă 3 ani.
9. Teodor Racoviţeanu – preot şi profesor greco-catolic
– pedeapsă 6 ani.
10. Teodor Miclea – preot, Coroi, judeţul Mureş,
greco-catolic – pedeapsă 5 ani.
11. Ion Roşca – preot, judecat în lipsă, greco-catolic
– pedeapsă 5 ani.
12. Filip Pop – preot judecat în lipsă.
13. Păcuraru Ion – preot judecat în lipsă – pedeapsă 3
ani.
Restul de şapte persoane am aflat în instanţă că
aparţineau altor culte: Martorii lui Iehova, Penticostali, Baptişti
etc.
Sentinţele date cu anticipaţie consemnau pedepse între 1
şi 7 ani.
Mie mi-au fixat-o la cinci ani detenţie. Ce a fost în
sufletul celor din sală, se poate subînţelege.
După câteva zile am fost transferaţi cu trenul-vagon dubă
la Fortul 13, Jilava.
Aici am stat două săptămâni, care au confirmat
tratamentul din toate temniţele ţării, care era la fel şi va trebui
să-l ducem cum putem până la capăt.
Aşa deci, plecând de la Jilava, am ajuns la Poarta Albă,
de unde am fost dirijat la Peninsula. Fac precizarea că aici, la
Poarta Albă, era un centru de triere pentru politici dar era plin cu
deţinuţi de drept comun.
Peninsula era o colonie specială în care erau numai
deţinuţi politici.
Pentru cazare, erau construite barăci din cărămidă şi
lemn pentru o capacitate de 10-15.000 de oameni. Organizarea
180
coloniei era făcută pe brigăzi şi barăci, izolate una de alta. Eu
am fost repartizat la brigada „H2”, cu denumirea „Brigada
Popilor”.
Din prima clipă când am intrat, am întâlnit preoţi care
aveau deja doi ani de temniţă şi aici în brigadă. Între aceştia am
întâlnit pe preotul Dâncă Petru, preotul Pantelimon Ion, preotul
Drăgoi Ioan, preotul Butnariu Ioan, preotul Matei Ioan etc. care
m-au primit cu căldură şi dragoste neobişnuită, punându-mă la
curent cu situaţia muncii, a oamenilor şi mai ales a
„turnătorilor”, de care trebuia să mă feresc. Mi-au spus, mai
ales, despre brigadierul nostru, reeducat la Piteşti. Nu mică mi-a
fost mirarea când am întâlnit aici pe toţi preoţii din lotul judecat
la Cluj, precum şi pe părintele Ştef Ştefan şi pr. Bob Ioan şi pr.
Paul Sever etc.
Brigada noastră era formată din circa 60 de persoane, din
care majoritatea erau preoţi, restul fiind diverse secte sau
categorii confesionale considerate ostile regimului.
Interiorul barăcilor avea dispuse trei priciuri suprapuse,
aşezate pe cei trei pereţi, având uşa în centru. Se dormea pe
scânduri, cu saltele de paie şi o pătură ruptă.
A doua zi de dimineaţă, după deşteptare, ne-am spălat în
nişte spălătoare în care apa curgea prin ţevi ruginite. S-a adus
terciul (masa de dimineaţă), circa 400 grame, apoi ne-am
încolonat pentru numărătoare şi la ordinul brigadierului am
pornit spre poartă. Aici am fost preluaţi de garda militară, dotată
cu pistoale-mitralieră, care ne-a flancat şi am pornit. După o oră
de drum am ajuns la şantier. M-a repartizat la spart de piatră
pentru calea ferată, cu normă de lucru de doi metri cubi pe zi,
imposibil de realizat. Era iarnă şi frigul, vântul şi foamea ne
chinuiau zilnic, mai ales că venisem slab din temniţă. Nu
primeam nici o scrisoare, pachet sau vorbitor, iar ziare, nici
vorbă. După vreo două săptămâni, m-a schimbat la un alt punct
de lucru, tot pentru spart pietre; dar scule de bază era barosul cu
care fasonam pietre pentru fundaţii. Munca era istovitoare. Nu
181
puteam ridica ciocanul să lovesc. Dar cea mai grea operaţie era
descărcarea vagoanelor. Trebuia să intri sub ele, să scoţi pietrele
cu mâinile goale, sângerânde de lovituri şi colţurile pietrelor
îngheţate de gerul iernii. La reîntoarcerea de pe şantier, eram
conduşi pe la vagoanele sosite cu capete de vită îngheţate, pe
care le luam pe umăr, purtându-le până la colonie, erau pentru
hrana noastră. La intrare ne număra din nou, descărcăm capetele
la baraca bucătăriei şi intrăm în baraca noastră. Aceste activităţi
le-am avut doi ani. E greu de descris munca în timpul iernii,
care-ţi topea fiinţa prin geruri, dar nu mai puţin cea de vară, în
care-ţi fierbea corpul, precum şi capetele de vită pe care le
purtam pe umeri, cu viermi şi greu mirositoare, spre cazanele
bucătăriilor.
În 1953 sunt luat şi transferat la Gherla.
Sunt dus din nou la muncă; de astă dată, la secţia
mecanică de lacăte. O nouă meserie. Din pietrar – lăcătuş, fără
şcoală şi calificare.
Nereuşind performanţa de a deveni lăcătuş, m-au pus la o
echipă de cărat scânduri de la uscător la tâmplărie, loc în care
am stat două luni.
Într-o zi a venit un miliţian strigând: „care-ţi auzi
numele, bagajul şi ieşi afară!”.
Suntem adunaţi într-o coloană şi îndreptaţi spre gară. Era
noapte. Suntem îmbarcaţi într-un vagon dubă şi abia a doua zi
ne-a scos în gara Baia Mare. Am fost transportaţi cu dubele la
minele Cavnic – pentru plumb.
În curtea închisorii erau câţiva tineri rămaşi după
retragerea deţinuţilor politici legionari, care lucraseră înainte în
mină. Aceştia ne-au instruit asupra modului de lucru, program şi
munca în subteran. Am fost apoi conduşi în dormitoare, unde
situaţia era mai bună ca la „Peninsula”, având paturi, saltele şi o
hrană întăritoare pentru condiţiile de lucru de acolo.
182
A doua zi am intrat în mină, cu lămpi de carbid, căşti,
perforatoare, sfredele, într-un cuvânt „Adevărat miner” – (după
pietrar şi lăcătuş nechibzuit).
În mină, condiţiile de lucru erau deosebit de grele; astfel
de la intrare mergeam 2-3 kilometri încolonaţi şi escortaţi, până
la corfă (ascensor). De acolo, câte patru persoane eram coborâţi
în mină, până la centrul nostru de repartizare la punctele de
lucru. Am fost repartizat la orizontul „300”. De aici, am urcat
prin galerii la punctul de lucru în abataj. Eram dat ca „Rulător”.
Voi explica: Perforatorii executau găuri în frontul de lucru, pe
care le armau şi explodau artificierii civili (în timp ce noi eram
afară). Minereul rezultat din împuşcături era preluat de noi,
rulătorii, care-l căram cu roabele prin galerie până la „rostogol”,
unde basculam roabele. Munca era istovitoare. Înhămaţi la
roabe, numai în chiloţi, cu apa picurând peste noi ca un duş,
într-o căldură sufocantă, fără aer, că venea suflat pentru
evacuarea gazelor devenisem secătuiţi. Nu mai simţeam nici
foame, nici sete. După şase ore de lucru efectiv, în aceste
condiţii, fără a socoti timpul necesar de lucru, eram de
nerecunoscut, coloraţi cu oxizi şi murdari de noroi.
La terminarea lucrului, anunţaţi prin lovituri de metal, ne
adunam iarăşi la Centru, de unde ne scotea cu corfa, urmând
traseul de la intrare. Mergem la baie şi apoi la masa de prânz.
Notez că „şutul” era numai de noapte şi se ieşea dimineaţa iar în
timpul zilei ne odihneam. Sculele de lucru primite la intrare se
predau la ieşire.
În formaţia mea de lucru, la care am fost repartizat, am
găsit pe părintele Marc Vasile care era perforator. M-a luat cu
dânsul ca perforator, dar neputând rezista greutăţilor muncii, am
fost schimbat la rulare. Regret că am uitat numele colegilor de
lucru. Toţi erau oameni gata de a se dărui pentru celălalt,
uşurând mult viaţa de mină fără răgaz să poţi măcar schimba
câteva vorbe. În dormitoare se vorbea puţin, deoarece nu
ajungea timpul pentru odihnă. În acest fel se derula viaţa
183
noastră, descrisă de altfel de mulţi fraţi de suferinţă, prin cărţi,
ziare, reviste. Mulţumesc din suflet tuturor celor ce au suferit
alături de mine, pentru ajutor, iubire de frate şi sprijin moral dat
în această perioadă de grea încercare.
După aproape doi ani de muncă, Dumnezeu s-a îndurat şi
de noi cei care am aşteptat o dezlegare a situaţiei noastre. Astfel,
într-o zi, urmare a unui decret, am fost amnistiat şi separat de cei
ce rămâneau în continuare, eliberându-mă.
Conduşi la poartă, ni s-au predat lucrurile personale:
haine, banii (cecul din depunerea drepturilor de miner) 500 lei
cuveniţi celor patru ani de lucru.
Nu putea fi relatată situaţia noastră, a celor rupţi de lume
atâţia ani, acum la reluarea contactului din nou. Totul era
schimbat.
Am plecat din gară cu trenul spre casă, unde am găsit
soţia istovită de lucru pentru a asigura existenţa copilului şi a ei.
Copilul lăsat în braţe era acum elev la şcoală… Obligaţia de a
preda cote apăsa tot mai mult, obligând oamenii să intre în
colective. Până în 1959 am lucrat şi eu cu familia la câmp: sapă,
coasă, secere, arătură apoi nemaiputând suporta greul cotelor,
am predat tot pământul colectivului din sat.
Nu au lipsit ironiile unor consăteni din Coroi: „puteai şi
tu să faci ce au făcut ceilalţi colegi ai tăi – să fi trecut la
ortodocşi; şi ai fi avut post de preot şi nu sufereai atâta, ci trăiai
mai uşor”.
Cu durere în suflet, rugându-mă neîncetat lui Dumnezeu
să-mi dea putea de răbdare şi sănătate, tăceam şi-I mulţumeam
Lui pentru Toate. El m-a ajutat să-mi găsesc rezolvarea situaţiei
mele. După intrarea în C.A.P., am plecat să-mi caut un serviciu,
dar pretutindeni aveam o opoziţie pentru faptul că sunt preot şi
încă deţinut pentru refuzul de a trece la ortodoxie. Toţi mă
ocoleau. Dar într-o zi, un om, căruia îi solicitam sprijin pentru
angajare, mi-a zis: „Rămâi la noi! Avem nevoie de oameni! Nu
contează ce-ai fost!”. Astfel am fost angajat la ferma IAS
184
Milaşi, pe funcţia de secretar merceolog. Trecând de la „stăpân
la stăpân”, după voia „mai marilor”, am reuşit să-mi câştig
pâinea până la pensionarea mea.
Am punctat în fragmente, incomplete, viaţa mea
petrecută ca urmare a încercării mele de a-mi respecta obligaţia
asumată de a-L servi pe Cristos şi Biserica Sa şi de a a-I fi
credincios până la moarte. M-a ajutat să o duc. Şi acum sunt
ferm convins că fără ajutorul Lui nu mi-aş fi putut duce crucea
mea fără El. Îl simţeam pretutindeni: în singurătate, în
rugăciune, în durere, chin şi muncă epuizantă, condiţii
subumane; m-a ocrotit mereu.
Am reuşit, abia atunci, să înţeleg rolul suferinţei şi că
pacea şi buna vieţuire între oameni vine numai prin El. El a
spus: „fără de mine, nu veţi face nimic”.
Dacă n-am întrevăzut nici o mântuire, salvare din negura
în care eram, iată că au apărut şi zilele de lumină. În acelaşi
mod, cred cu tărie, că şi Sfânta noastră Biserică va birui, tot prin
voia Lui şi lupta cu întunericul se va termina deplin cu
înfrângerea lui şi triumful Bisericii Sale şi a Neamului
Românesc.
Fraţilor, veniţi cu toţii către Isus; ridicaţi-vă inima în sus!
De la El vine puterea, dragostea şi mângâierea.
Doamne, ascultă al nostru glas, căci nădejdea noastră
întreagă numai în Tine a rămas!
Pr. Teodor Miclea, Călan.
185
„Pelerinajul” preotului Teodor Miclea în închisorile
comuniste264
:
Penitenciarul Cluj Tribunal: 29 noiembrie 1951.
Penitenciarul Jilava.
Lagărele de muncă: Peninsula, Poarta Albă, Valea Neagră:
noiembrie 1952 – martie 1953.
Penitenciarul Gherla martie 1953 – decembrie 1954.
Lagărul de muncă Cavnic: decembrie 1954 – octombrie
1955.
Eliberat: 21 octombrie 1955 conform decretului 421/955,
amnistie265
.
Preotul Teodor Miclea
264
Fişă matricolă penală, Miclea Teodor, accesibilă online la adresa:
http://86.125.17.36/Fise%20matricole%20penale%20-
%20detinuti%20politici/M/M%2005.%20Mera%20-
%20Mihalache/Miclea%20Teodor/index.php, (20 iulie 2013). 265
Fişele matricole penale nu oferă relatări concrete despre datele de transfer
dintr-un penitenciar în altul.
186
1.16. Protopopul Onorific Victor Cupcea
Victor Cupcea s-a născut în 4 septembrie 1915 în
comuna Călineşti judeţul Maramureş, din părinţii Ioan şi Ileana
care se ocupau cu munca pământului266
. La data arestării era
căsătorit cu Eugenia şi avea doi copii, un băiat şi o fată267
.
Victor Cupcea a fost sfinţit preot de Episcopul
Alexandru Rusu în decembrie 1941, în Catedrala Greco-Catolică
din Baia Mare268
.
Conform fişei matricole penale, nr. 134 din 12 februarie
1951, este internat de către DGSP Satu Mare cu ordinul nr.
19956/12/II/1951, la penitenciarul din Satu Mare. Din această
fişă observăm că nu a avut nici un proces269
.
În cea de a doua fişă matricolă penală, nr. matricol 178
din 15 iulie 1951 de la Penitenciarul Sighet, nu apare ca ar fi
avut vreun proces, doar că a fost internat de Secţia Securităţii
Sighet cu ordinul nr. 345268/1951. A fost scot din închisoare în
30 septembrie 1951 conform ordinului 23694/951270
.
Întors din detenţie s-a angajat muncitor necalificat
ţapinar în domeniul forestier. Ulterior va fi preot ortodox în satul
Cehei din judeţul Sălaj, apoi paroh în Şimleul Silvaniei de unde
266
Cicerone Ioniţoiu, Preoţi şi Diaconi arestaţi în perioada 1945-1989,
accesibil online la adresa:
http://www.procesulcomunismului.com/marturii/fonduri/ioanitoiu/ortodoxa/p
reoti_ortodocsi_3/preoti_ortodocsi_3.pdf, (20 iulie 2013). 267
Fişă matricolă penală, Cupcea Victor, accesibilă online la adresa:
http://86.125.17.36/Fise%20matricole%20penale%20-
%20detinuti%20politici/C/C%2010.%20Csabai%20-
Czumbil/Cupcea%20Victor/index.php, (20 iulie 2013). 268
Marius Pop, Părintele Victor Cupcea a plecat dintre noi…, în revista
Reînvierea, Lugoj, nr. 94-95, martie-aprilie 2007, pp. 11-12. 269
Fişă matricolă penală, Cupcea Victor, accesibilă online la adresa:
http://86.125.17.36/Fise%20matricole%20penale%20-
%20detinuti%20politici/C/C%2010.%20Csabai%20-
Czumbil/Cupcea%20Victor/index.php, (20 iulie 2013). 270
Ibidem.
187
s-a pensionat. După această pensionare se mută la Timişoara,
unde din anul 1990 a fost preot la Biserica Greco-Catolică
„Naşterea Maicii Domnul” (Timişoara 1). Pentru întreaga
activitate la data de 2 februarie 2006, i-a fost conferit titlul de
protopop onorific de către Episcopul Alexandru Mesian, prin
Decretul nr. 306 din 2 februarie 2006, datorită activităţii sale în
cei 65 de ani de preoţie şi 91 de ani de viaţă271
. Protopopul
Onorific a încetat din viaţă în 29 martie 2007.
„Pelerinajul” preotului Victor Cupcea
în închisorile comuniste
Preotului Victor Cupcea nu i se poate face itinerariul prin
închisorile comuniste deoarece în fişele matricole penale nu sunt
date relevante:
Arestat: 12 februarie 1951.
Penitenciarul Satu Mare.
Secţia Securităţii Sighet.
Eliberat conform ordinului: nr. 23694/952 din 30
septembrie 1951.
271
Alexandru Mesian, Un nou protopop onorific la Timişoara, în revista
Reînvierea, nr. 80-83, ianuarie-aprilie 2006, pp. 37-38.
188
1.17. Protopopul Nistor Chişbora
Protopopul Nistor Chişbora
272
Nistor Chişbora s-a născut la data de 20 august 1926, în
comuna Chioag, judeţul Bihor. Studiile de teologie le-a urmat la
Academia de Teologie din Oradea, de unde a fost propus pentru
studii în străinătate la Roma, la Institutul de Teologie „De
Propaganda FIDE”. Datorită regimului comunist nu a putut
pleca din ţară, astfel a ajuns la Facultatea de Agronomie. În
272
Arhiva Episcopiei Greco-Catolice de Lugoj, fond Fotografii, fond
neordonat.
189
primul an de studii a fost arestat şi a stat în penitenciar timp de
un an de zile. După această detenţie a continuat studiile şi a
devenit inginer agronom. A fost sfinţit preot la data de 2
decembrie 1990 de către Episcopul Ioan Ploscaru.
Memoriu autobiografic al pr. Nistor Chişbora273
Subsemnatul Preot Protopop şi consilier al Diecezei
Române Unite cu Roma, Greco-Catolică Lugoj, Nistor
Chişbora, născut la data de 20 August 1926, în comuna Chioag,
jud. Bihor, din părinţii Gavrilă şi Maria, ţărani agricultori,
declaraţi după venirea la putere a regimului comunist – chiaburi
– , împreună cu toţi copiii lor în număr de zece, cu confiscarea
întregii averi, mai puţin casele în care locuiau.
Am urmat şase clase primare în comuna natală, după
care am urmat perioada liceului în Beiuş şi Oradea şi pe care
l-am absolvit în anul 1947. În perioada liceului am locuit în
internatul care funcţiona pe lângă Facultatea de Teologie
Greco-Catolică din Oradea, unde am beneficiat de o educaţie
conformă cu perceptele Biserici Greco-Catolice pentru elevi şi
tineret asigurate de cadre preoţeşti de înaltă calificare. După
absolvirea liceului şi a bacalaureatului mi s-a întocmit dosarul
pentru a fi trimis la Roma, la Institutul de Teologie „de
Propaganda FIDE” însă cum în toamna anului 1947 relaţiile
României cu Roma s-au întrerupt, ieşirea din ţară pentru Roma
nu a mai putut avea loc, motiv pentru care am fost silit să mă
orientez spre altă facultate din ţară, şi aşa am ajuns la Facultatea
de Agronomie din Timişoara pe care am absolvit-o în anul 1952.
În perioada 1947-1952, la terminarea anului I am fost arestat şi
anchetat de organele de siguranţă timp de un an de zile. La
sfârşitul cercetărilor, fără proces, am fost eliberat şi mi s-a
273
Memoriu redactat de preotul Nicolae Chişbora la data de 24 februarie
2007, Arhiva Episcopiei Greco-Catolice de Lugoj, fond Episcop Alexandru
Mesian, dosar preot Chişbora Nistor.
190
permis să-mi continui studiile, fiind găsit nevinovat, dar cu
stigmatul de „fost deţinut politic” cu toate urmările lui de-a
lungul perioadei comuniste.
M-am căsătorit cu fiica de preot greco-catolic, care
pentru „instigaţie” şi pentru faptul că nu şi-a denunţat propriul
copil dispărut şi urmărit de Securitate, a fost condamnat la zece
ani închisoare, cu toate consecinţele pentru familie, care nu au
fost scutite de toate urmările pe care regimul le rezerva
familiilor celor condamnaţi politic.
La 01 decembrie 1953, după obţinerea diplomei de
inginer agronom, până la pensionare am lucrat în sectorul
agriculturii de stat, I.A.S., ocupând diferite funcţii, de la şef de
ferma, inginer şef, director, cercetător ştiinţific, etc.
După pensionare, beneficiind de ajutorul unuia dintre
fraţii mai mari, care era Preot Greco-Catolic în Oradea, frate
care la vremea respectivă se ocupa în mod clandestin cu
formarea şi pregătirea de preoţi greco-catolici din partea de vest
a ţării, în special fosta Dieceză greco-catolică din Oradea, fiind
vicar general diecezan, m-am pregătit ca preot şi la data 02
Decembrie 1990 am fost hirotonisit ca preot prin punerea
mâinilor de către Înalt Preasfinţitul, de Pie Memorie, Episcop
Ioan Ploscaru de Lugoj, şi am funcţionat ca preot greco-catolic
în comuna Bârzava, judeţul Arad, până în anul 1995, când am
fost adus în Arad ca Protopop administrativ, iar din anul 1998 pe
lângă funcţia de Protopop mai deţin şi funcţia de consilier
diecezan al diecezei de Lugoj.
In protopopiatul din Arad, din cele 16 de parohii câte
existau înainte de 1948, în prezent funcţionează 8 parohii
încadrate cu preoţi tineri şi se fac eforturi susţinute pentru
recuperarea şi activarea restului de 8 parohii existente înainte de
l948.
Rugăm pe Bunul Dumnezeu să ne înzestreze în
continuare cu sănătate şi putere de muncă în slujba Bisericii
191
noastre martire, să-i ajute şi pe cei ce se gândesc la noi. Fii cu
noi Doamne!
Numirea de Prelat Onorific a Preotului Nistor Chişbora274
Către Secretariatul de Stat al Sfântului Scaun Apostolic275
Subsemnatul, Alexandru Mesian, Episcop de Lugoj, cu
supunere cerem Sfântului Scaun Apostolic conferirea Titlului
Onorific de „Prelat de Onoare al Sanctităţii Sale” Prea
Onoratului Părinte Protopop de Arad şi Consilier Eparhial,
Chişbora Nistor.
274
Arhiva Episcopiei Greco-Catolice de Lugoj, fond Episcop Alexandru
Mesian, dosar Chişbora Nistor. 275
Cerere adresată Sfântului Scaun, Arhiva Episcopiei Greco-Catolice de
Lugoj, fond Episcop Alexandru Mesian, dosar Chişbora Nistor.
192
Părintele Protopop Chişbora Nistor s-a născut la 20
August 1926 în satul Chioag, judeţul Bihor. Provine dintr-o
familie bogată de ţărani cu 10 copii. Regimul comunist, venit la
putere în România în 1945, a confiscat toate bunurile acestei
numeroase familii;
Liceul l-a absolvit la Beiuş, cu diploma de Bacalaureat.
După terminarea studiilor liceale i-a fost pregătit, de către
Episcopia Greco-Catolică de Oradea, dosarul pentru a fi trimis
la Roma pentru studii de teologie la „Propaganda Fide” la
finalul cărora trebuia să devină Preot. Începând cu anul 1947 nu
a mai putut părăsi România din cauza începerii persecuţiei şi a
instalării „Cortinei de Fier”; A urmat Institutul Agronomic din
Timişoara; La finalul primului an universitar a fost arestat şi
investigat pentru un după care şi-a continuat studiile, dar deja
era stigmatizat ca „fost deţinut politic”; A devenit Inginer
ocupând diverse posturi: Administrator de fermă, Inginer Şef,
Director, Cercetător Ştiinţific, apoi s-a retras în pensie; S-a
căsătorit; Un frate mai mare de-al său a fost preot greco-catolic,
Vicar General al Eparhiei de Oradea, iar acesta l-a pregătit
pentru a deveni preot; La 2 Februarie 1990 fost hirotonit ca
preot de către Episcopul Ioan Ploscaru din Lugoj.
Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, fiind
reabilitată a lucrat la reorganizarea acestei Biserici, redeschizând
Parohii şi păstorind Parohiile din Bârzava şi Juliţa. În anul 1995
a devenit Protopop coordonând activitatea celor 18 Parohii din
cadrul Protopopiatului de Arad;
Prea Onoratul Părinte Chişbora Nistor a fost numit şi
Consilier Eparhial.
Cu supunere cerem Sfântului Scaun Apostolic conferirea
Titlului Onorific de „Prelat de Onoare al Sanctităţii Sale”
Părintelui Chişbora Nistor, Protopop şi Consilier Eparhial.
Îndrăznim a solicita conferirea acestui Titlu Onorific
având în vedere modul eroic în care a trăit credinţa catolică cât
şi pentru bogata activitate pastorală desfăşurată într-o perioadă
193
de reluare a activităţii Bisericii Române Unite cu Roma,
Greco-Catolică, după lunga persecuţie începută în 1948, când
Biserica a fost pusă în afara Legii. De asemenea ţinem cont şi de
vârsta sa venerabilă de 81 de ani, dintre care 18 de preoţie.
Ataşăm prezentei Curriculum Vitae al Prea Onoratului
Părinte Protopop Chişbora Nistor, Protopop şi Consilier
Eparhial.
Cu sinceră stimă şi recunoştinţă,
În Cristos Domnul Nostru
Alexandru MESIAN
Lugoj, 8 Martie 2007 Episcop de Lugoj
194
1.18. Protopopul Ioan Deliman
Protopopul Ioan Deliman
276
Ioan Deliman s-a născut la 27 octombrie 1912 în comuna
Şeitin, judeţul Arad277
, a fost la şcoala primară din comuna
natală, iar la liceu, în Beiuş. Din anul 1932 a fost trimis de
Episcopia greco-catolică de Lugoj la Roma, la Colegiul „De
Propaganda Fide”, unde a studiat filosofía şi teologia. Studiile
doctorale le-a urmat, în perioada 1938-1941 la Institutul pentru
Ştiinţe Orientale. După revenirea în ţară, Episcopia Lugojeană la
numit preot paroh la Caransebeş (1942-1943), iar din vara
276
Arhiva Episcopiei Greco-Catolice de Lugoj, fond Fotografii, fond
neordonat. 277
Cf. Protocolulu Matriculare, alu Botezatiloru, Cununatiloru, şi Mortiloru,
din Parochia Gr. Catolica Şeitinu, Ungaria, in A. Diecesea gr.c. Oradiei Mari.
195
anului 1943 a devenit secretar la Episcopie. În anul 1946 a fost
numit protopop la Arad, funcţie deţinută până în octombrie
1948, când a fost arestat, împreună cu Episcopul Ioan Bălan,
Prepozitul Capitular Nicolae Brînzeu, Canonicul Iosif Vezoc,
toţi din Lugoj; din Timişoara Vicarul Foraneu Iuliu Raţiu şi
preotul Ladislau Teglaşiu. Protopopul Ioan Deliman a decedat la
vârsta de 90 de ani, în 19 mai 1992, la Arad.
După perioada detenţiei, protopopul Ioan Deliman, a
intrat în atenţia Securităţii. După multe tatonări, Şeful Securităţii
Arad, colonelul Ioan Coşer, în anul 1973, l-a îndemnat pe Ioan
Deliman să trimită un memoriu vicepreşedintelui
Departamentului Cultelor, Gheorghe Nenciu, solicitându-i
sprijinul în obţinerea aprobării de a vizita Vaticanul,
Protopopul Deliman a scris următoarele: „Scrisorile [e vorba de
corespondenţa trimisă cu acceptul Securităţii unor preoţi
greco-catolici din Occident - n.n.] au ţinut seama de relaţiile
specifice personale, de poziţia ierarhică şi de atitudinea fiecăruia
dintre corespondenţii mei. Încerc să mi-i imaginez asupra
textelor scrisorilor, analizând, comparând, ridicând din umeri şi
întrebând. Tăcerea lor este cel mai bun semn că am ţintit bine.
După toate regulile ei trebuiau să dea semn de viaţă, să ia
atitudine, pro sau contra. Dar tac. Derutaţi şi dezorientaţi. Şi de
aicea cred că trebuie să mergem mai departe. Mă gândesc şi vă
întreb dacă nu este cazul să atacăm ursul în propriul bârlog?
Adică să descind în mijlocul prietenilor mei şi să reiau verbal şi
poate convingător aceleaşi teme. O discuţie cu ei s-ar putea
dovedi revelatoare şi pentru alte probleme şi ar fi foarte utilă
pentru cunoaşterea planurilor şi a mijloacelor de care dispun.
Dacă nu aş face altceva decât să le bag în suflet îndoiala asupra
atitudinii lor şi să reuşesc să-i dezbin şi tot ar merita osteneala
unei încercări. [...] Pe de altă parte, pentru a o duce la bun sfârşit
este necesar să rămân în mijlocul lor, unul dintre ei, din interior,
să acţionez pentru obţinerea rezultatelor dorite. Această acţiune
însă pentru a fi dusă la bun sfârşit se cere executată cu mult
196
curaj şi cu mai multă imaginaţie, utilizând pe bază de încredere
deplină metoda contactului direct cu oamenii care nu poate fi
înlocuită cu nimic. Personal vă mărturisesc încă o dată dorinţa
mea arzătoare de a colabora cu dvs. şi de a contribui la
rezolvarea definitivă a dosarului fostei biserici greco-catolice,
necerând în schimb interlocutorilor mei decât o sinceră
bună-credinţă şi o încredere pe măsura celei pe care o ofer şi eu.
Adică totală”278
.
După trimiterea acestui memoriu Securitatea din Arad în
16 octombrie 1973, a făcut un pas important pentru recrutarea
acestuia: „După eliberarea din detenţie, organele noastre au
intrat în contact cu el [Ioan Deliman], iar acesta s-a angajat că va
întreprinde acţiuni sub controlul organelor noastre de a influenţa
preoţii greco-catolici din Occident de a renunţa la acţiunile de
refacere a fostei Biserici Greco-Catolice din România. În această
idee, cu asentimentul organelor noastre a expediat scrisori unor
persoane din Occident în care a sugerat mai direct sau mai
voalat punctul său de vedere cu privire la imposibilitatea de
refacere a Bisericii Greco-Catolice în România şi al oportunităţii
şi necesităţii ca Vaticanul să renunţe la această problemă, iar
preoţii greco-catolici din Occident să-şi înceteze acţiunile ostile
care duc la discreditarea ţării noastre”279
.
Colonelul Ioan Coşer propunea ca fostului preot unit să i
se aprobe solicitarea privind efectuarea unei călătorii în
Occident, dar fără fixarea unor sarcini precise, urmând ca acesta
să acţioneze din proprie iniţiativă. Şeful Securităţii Arad
considera că, în cazul în care Deliman nu s-ar reîntoarce în ţară,
nu ar putea prejudicia „anumite interese operative ale organelor
278
Robert Fürtös, De la rezistenţă la colaborarea. Părintele Ioan Deliman şi
Securitatea, în volumul coordonat de Cosmin Budeancă, Florentin Olteanu:
Destine individuale şi colective în comunism, Institutul de Investigare a
Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc, Memorialul
Rezistenţei Anticomuniste „Ţara Făgăraşului”, Iaşi, Polirom, 2013, pag. 103. 279
Ibidem, pag. 104.
197
noastre, ci din contră ar reprezenta punctul de vedere al
autorităţilor române, respectiv că situaţia fostei Biserici
Greco-Catolice a fost definitiv rezolvată conform intereselor
naţiunii române”280
.
Conform acestor propuneri, aprobate de conducerea
Direcţiei I a Securităţii, Ioan Deliman a fost recrutat de ofiţerii
Securităţii Arad, la 11 iunie 1974: „Ţinând cont că, contactele
cu Deliman Ioan au evoluat în mod pozitiv şi că s-a conturat
posibilitatea atragerii lui la munca informativă pentru a putea fi
folosit în supravegherea informativă a vârfurilor greco-catolice
din ţară, cât şi în perspectiva scoaterii sale temporare cu sarcini
în exterior, la data de 11 iunie 1974 a fost recrutat de către
Securitatea Arad în calitate de informator, luându-i-se cu această
ocazie angajament scris. După recrutare a furnizat materiale
informative cu privire la foştii preoţi sau episcopi greco-catolici
cu care a venit în contact, precum şi despre unii preoţi
romano-catolici, prezentând date concrete despre activitatea
clandestină a unora dintre aceştia”281
.
„Pelerinajul” protopopului Ioan Deliman
în închisorile comuniste
Arestat în 28 octombrie 1948.
31 octombrie 1948 – 1 martie 1949 – Mănăstirea Neamţ.
1 martie 1949 – 24 mai 1950 – Mănăstirea Căldăruşani.
24 mai 1950 – 9 mai 1955 – Închisoarea Sighet.
9 mai 1955 – 17 septembrie 1955 – închisoarea Arad.
Eliberat: 17 septembrie 1955.
Rearestat 27 august 1969.
27 august 1969 – 22 august 1972 – închisoare Aiud.
Eliberat 22 august 1972.
280
Ibidem. 281
Ibidem, pag. 105.
198
1.19. Protopopul onofiric Grigore Oană
Protopopul onorific Grigore Oană
282
Grigore Oană a fost sfinţit preot în clandestinitate, în
anul 1988 la 23 octombrie, de către Episcopul Ioan Ploscaru, la
Lugoj. Din Curriculum Vitae observăm că a fost arestat de către
Securitatea din Blaj şi reţinut la sediul acesteia în perioada
1948-1949.
282
Arhiva Episcopiei Greco-Catolice de Lugoj, fond Fotografii, fond
neordonat.
199
Curriculum Vitae283
Subsemnatul Preot Protopop Onorific Oană Grigore, am
fost născut la data de 23 iunie 1922, şi am fost botezat şi miruit
în 25 iunie 1922. Tata a decedat în 1924. Cu un frate mai mare
şi o soră mai mică, am rămas orfani. Mama s-a recăsătorit şi a
mai avut patru copii cu tatăl vitreg. Am crescut mai mult la
bunici.
De mic copil am participat la orele de religie, care ne-au
fost predate de preotul greco-catolic Ioan Marina, în fiecare
clasă, câte două ore pe săptămână. În clasa a treia am primit
Prima Sfântă Împărtăşanie solemnă. Toţi elevii am învăţat pe de
rost rugăciunile de bază ale credinţei noastre.
Ca bursier am locuit la internatul liceului. Religie am
făcut cu preoţii greco-catolici din Sighetul Marmaţiei. Fiind
refugiat, am locuit tot timpul la internat, unde am beneficiat de
masă şi casă în mod gratuit. Nu mi s-au solicitat nici un fel de
taxe şcolare.
Am fost tot timpul bursier. În primii doi ani am locuit la
căminul Academiei. Am făcut parte din Asociaţia ASTRU a
studenţilor greco-catolici şi acolo am cunoscut mulţi oameni
înţelepţi şi buni creştini, care au devenit martiri ai Sfintei noastre
Biserici: Monseniorul Vladimir Ghika, Preasfinţitul Vasile
Aftenie, Preasfinţitul Tit Liviu Chinezul, D-l Horia Cosmovici,
etc.
Am continuat să particip la activităţile ASTRU-lui şi ale
tineretului naţional-ţărănesc în partidul condus de Iuliu Maniu.
Această relativ scurtă perioadă din viaţa mea a fost foarte
intensă. M-am înscris la facultatea de teologie ca student
particular. Ca profesor, am predat istoria la toate clasele atât la
liceul de băieţi cât şi la cel de fete de la Institutul Recunoştinţei
283
CV a preotului Oană Grigore, 23 octombrie 2006, Arhiva Episcopiei
Greco-Catolice de Lugoj, fond Episcop Alexandru Mesian, dosar Oană
Grigore.
200
din Blaj. La şcoala de dieci (cântăreţi bisericeşti) de pe lângă
Academia Teologică am predat „Aspecte de economie rurală”.
Aflându-mă în colectivitatea teologilor am avut în timpul verii
frecvente întâlniri cu P.S.S. Ioan Suciu.
În ziua de vineri, 23 octombrie 1948, la ora 11, la
Institutul Recunoştinţei din Blaj, am fost întâmpinat de doi
bărbaţi, care m-au invitat să merg cu ei pentru câteva minute, ca
să dau o scurtă declaraţie. Ajungând la sediul Securităţii,
respectiv în zona caselor canonicului Câmpeanu, vis-a-vis de
Mitropolie, am fost coborât în pivniţă, în al cărei interior erau
proaspăt zidite nişte încăperi ce permiteau numai statul în
picioare. După două zile, am fost scos din carceră şi lăsat în
încăperea din faţa carcerelor împreună cu alţi arestaţi. În a treia
zi, înainte de masă, am fost dus la primul interogatoriu.
În timpul arestării am fost interogat de mai multe ori,
cerându-mi-se de fiecare dată să dau şi declaraţie scrisă. Nu mi
s-a făcut proces şi nu am fost acţionat în judecată.
În vara anului 1949, după două-trei săptămâni de
spitalizare, am fost lăsat liber cu condiţia să mă prezint în mod
regulat, în anumite zile, la sediul Securităţii. Conformându-mă
acestei dispoziţii, la prima prezentare mi s-a spus că au mult de
lucru şi nu au vreme să vorbească cu mine. În mod identic s-au
petrecut lucrurile şi la următoarele prezentări. Ultima dată mi-au
spus că nu mai e necesar să mă duc la ei, ci ei singuri mă vor
chema când va fi necesar. În fapt, nu am mai fost chemat şi nici
eu nu m-am mai prezentat la ei.
Ducându-mă la conducerea şcolii, mi s-a înmânat decizia
de anulare a încadrării mele în învăţământ. Ulterior am fost
angajat contabil la întreprinderea nou-înfiinţată „Comcereal” şi
astfel am rămas în Blaj până în primăvara anului 1950, când am
fost recrutat pentru satisfacerea stagiului militar. Am fost
încorporat la Giurgiu în cadrul trupelor de Securitate (Ministerul
de Interne - fosta Jandarmerie). După perioada de instrucţie am
fost folosit ca învăţător pentru soldaţii analfabeţi.
201
Liberat din armată, în vara anului 1952, m-am întors la
fosta mea gazdă de la Blaj. Am aflat că Cercul Militar Judeţean,
ca de altfel toate autorităţile judeţene, s-au mutat la Târnăveni.
Acolo, prezentând foaia de lăsare la vatră, am primit livretul
militar cu gradul de caporal. Următorul pas pe care l-am făcut
fără nici o dificultate a fost încadrarea mea în câmpul muncii.
Deoarece în Blaj nu mai aveam posibilităţi să găsesc un loc de
muncă, am hotărât să mă duc la Cluj-Napoca, unde aveam mulţi
cunoscuţi, atât de prin Maramureş, cât şi din Blaj. În iulie 1952
am depus cerere de angajare la Banca de Investiţii din
Cluj-Napoca, unde, după o scurtă perioadă, am fost angajat
definitiv. Iniţial am fost apreciat şi promovat. Pe la jumătatea
anului 1954 am fost din ce în ce mai criticat, aşa că am cerut să
fiu transferat în centrala din Bucureşti a Băncii. Conducerea
superioară a Băncii a fost de acord, dar mi s-a cerut ca în
prealabil să lucrez o perioadă scurtă 1a sucursala Băncii de
Investiţii din Piteşti. Neavând de-a face, am acceptat şi, în
toamna anului 1954, am fost transferat.
Ca şi la Cluj-Napoca, la început am putut lucra în bune
condiţiuni. M-am căsătorit cu Dumitra Bădescu, din comuna
Oarja, care lucra în aceeaşi bancă. Am fost logodit şi cununat în
biserica romano-catolică din Piteşti, de Părintele Canonic
Ludovic Vida din Baia Mare, care, având domiciliu forţat în
Piteşti, era găzduit de Părintele paroh Iacob. În următorii cinci
ani ni s-au născut trei copii. Socrii mei, creştini ortodocşi, m-au
ajutat foarte mult şi aşa am rămas la Piteşti până în prezent. Între
timp a trebuit să mă transfer de la Banca de Investiţii la Banca
Agricolă Piteşti, iar când aceasta s-a desfiinţat am fost preluat de
Banca de Stat (Naţională), unde am lucrat în cea mai mare parte
a timpului ca revizor la filiale.
În primăvara anului 1968, reorganizându-se Banca de
Stat, nu am fost de acord cu noua încadrare (mai mică decât
aceea pe care o aveam ca revizor) şi am cerut transferul,
conform legii, la o şcoală agricolă din comuna Merişani, judeţul
202
Argeş, unde am rămas până la pensionare, în 1984. Aceasta este
istoria frământărilor mele ca om al muncii. Sunt pensionar, deci,
de 22 de ani.
În toamna anului 1947, am sosit la Blaj, unde am fost
numit profesor. Dorind să respect tradiţia locului, am cerut să fiu
înscris ca teolog particular. Obţinând aprobarea, m-am prezentat
în primăvara anului 1948, la examenul de Dogmatică. Acesta a
fost primul şi ultimul meu examen la Academia Teologică din
Blaj. Evenimentele ce au urmat, inclusiv arestarea mea, sunt
cunoscute.
În toamna anului 1984, ducându-mă la Cluj-Napoca,
unde fiul meu cel mai mic terminase Medicina, întâmplător l-am
întâlnit pe fostul meu profesor şi coleg de la Blaj, Alexandru
Pol. Nu ne mai văzusem din 1948. Între altele mi s-a spus că
Biserica noastră Greco-Catolică are nevoie de preoţi. Ca fost
teolog mi-a spus că ar fi cine să mă pregătească în continuare şi
să fiu hirotonit.
În ziua următoare m-a condus la regretatul Părinte
Silvestru Augustin Prunduş, OSBM, care ca primă temă mi-a dat
să citesc de la un capăt la altul şi cu atenţie Noul Testament şi
Catehismul explicat al Bisericii Catolice. Întâlnirile au continuat
până în 1987, când mi-a spus că aş putea fi hirotonit. Mi-a
aranjat o întâlnire cu P.S. Alexandru Todea, la Reghin.
În anul 1988, la data de 17 septembrie, am fost hirotonit
diacon şi în ziua de duminică, 23 octombrie, am fost sfinţit preot
la Lugoj de către P.S. Ioan Ploscaru. Ca amintire a acestui fapt
mi-a dăruit o iconiţă cu data de mai sus. În acest moment am
realizat că se împlinesc exact 40 de ani de la data arestării şi
încarcerării mele la Blaj. Am celebrat Liturghii în familie şi,
după 1989, la Timişoara, în Maramureş, atât în comunele de pe
malul drept cât şi pe cel stâng al Tisei, în capela „Schimbarea la
faţă” din Bucureşti, precum şi în biserica romano-catolică din
Piteşti.
Piteşti, 23 octombrie 2006 Pr. Prot. On. Oană Grigore
203
Numirea de Prelat Onorific a Preotului Grigore Oană284
284
Arhiva Episcopiei Greco-Catolice de Lugoj, fond Episcop Alexandru
Mesian, dosar Oană Grigore.
204
Date biografice285
1922-1928, Slatina (MM), copil.
1929-1933, Slatina (MM), elev, Şcoala primară.
1934-1938, Sighetul Marmaţiei, elev, Liceul Dragoş Vodă.
1939-1942, Blaj, elev, Liceul comercial.
1942-1946, Bucureşti, student, Academia comercială.
1946-1947, Bucureşti, student, Seminarul pedagogic.
1947-1948, Blaj, profesor, Liceul comercial.
1948-1949, Blaj, arestat, Securitate.
1949-1950, Blaj, contabil, Com. Cereal.
1950-1952, Giurgiu, soldat.
1952-1954, Cluj, economist, Bancă.
1954-1968, Piteşti, economist, Bancă.
1968-1984, Merişani, Argeş, profesor, Şcoala agricolă.
Din 1984, Piteşti, pensionar
Din 1988, Lugoj, preot greco-catolic
285
Date biografice a preotului Oană Grigore, Arhiva Episcopiei Greco-
Catolice de Lugoj, fond Episcop Alexandru Mesian, dosar Oană Grigore.
205
1.20. Preotul Dumitru Neda
Preotul Dumitru Neda
286
Preotul Dumitru Neda s-a născut în 22 februarie 1893 în
comuna Nevrincea, judeţul Timiş, din părinţii Gheorghe şi
Persida ambii decedaţi la data arestării sale. Studiile le-a urmat
la Blaj la Gimnaziul Superior Greco-Catolic din Blaj, şi
Gimnaziul de Stat din Lugoj, iar studiile teologice la Seminarul
Central din Budapesta în perioada 1913 – 1917. În anul 1917 a
fost hirotonit preot apoi în perioada 1917 – 1919 a fost la
Insbruck287
. Dumitru Neda a fost profesor la Academia de
Teologie Greco-Catolică din Blaj şi preot necăsătorit când a fost
arestat. În Fişa matricolă penală nr. 1483 întocmită la
286
Fotografie din Arhiva presonală Emanuel Cosmovici. 287
Cornel Sigmirean, Intelectualitatea ecleziastică Preoţii Blajului (1806 –
1948), p. 228.
206
penitenciarul Sibiu mai scrie că nu a făcut politică şi nu aparţine
nici unui partid288
.
A fost internat de către D.R.S.S. Sibiu289
prin ordinul nr.
16101 din 28 octombrie 1950. Conform fişei matricole penale
este eliberat din penitenciarul Sibiu la data de 19 martie 1951
conform ordinului nr. 3668/1951 a Securităţii Sibiu şi a hotărârii
judecătoreşti nr. 8814 din 1951290
. Din alte surse aflăm că
Preotul Dumitru Neda a încetat din viaţă în Penitenciarul
Craiova291
.
„Pelerinajul” preotului Dumitru Neda
în închisorile comuniste:
Arestat 28 octombrie 1950
Penitenciarul Sibiu 28 octombrie 1950 – 19 martie 1951.
Lucrări publicate:
Dumitru Neda, Strădanii Binecuvântate, Ediţie
îngrijită de: Zaharie Pintea, Ioan Sălcudean,
Simona Pintea, Cluj-Napoca, Edit. Mega, 2011.
288
Fişă matricolă penală, Dumitru Neda, accesibilă online la adresa:
http://86.125.17.36/Fise%20matricole%20penale%20-
%20detinuti%20politici/N/N%2002.%20Nebert%20-
%20Nezelschi/Neda%20Dumitru/index.php, (27 august 2013). 289
Direcţia Regională de Securitate a Statului Sibiu. 290
Fişă matricolă penală, Dumitru Neda, accesibilă online la adresa:
http://86.125.17.36/Fise%20matricole%20penale%20-
%20detinuti%20politici/N/N%2002.%20Nebert%20-
%20Nezelschi/Neda%20Dumitru/index.php, (27 august 2013). 291
Ioan Bota, Cicerone Ioniţoiu. Martiri şi mărturisitori ai bisericii din
România (1948-1989). Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică.
Biserica Romano-Catolică. Vol. 2. Ediţia a II-a, Edit. Patmos, Cluj-Napoca,
1998.
207
1.21. Preotul Petru Pecican
Preotului Petru Pecican, protopop onorific al Bisericii
Greco-Catolice, la 29 iunie 2007 i s-a conferit de către
Episcopul Alexandru Mesian, de Lugoj, prin ordinul Papei
Benedict al XVI-lea, distincţia de Prelat de Onoare al Sanctităţii
Sale, ca încununare a vieţii spirituale în slujba lui Cristos şi a
Bisericii Sale292
.
Numirea
293 de Prelat Onorific a Preotului Petru Pecican
294
292
Lucaci Ciprian Pecican, In memoriam Pr. Prot. On. Petru Pecican,
accesibil online la adresa: http://www.bru.ro/lugoj/in-memoriam-pr-petru-
pecican/, (17 iulie 2013). 293
Traducerea acestei diplome: Benedict al XVI-lea Pontifex Maximus.
Iubitului fiu, sănătate şi binecuvântare apostolică. Primind cu bunăvoinţă
cererea şi ca mărturie specială a bunăvoinţei noastre pentru tine având în
vedere mulţimea meritelor în creşterea religiei credinţei catolice, te alegem
şi te numim pe tine, Petru Pecican, din Dieceza Lugojului, al nostru Prelat
Onorific. Ales, instituit şi proclamat îţi dăruim privilegiile, onorurile şi
prerogativele prevăzute de instrucţiunea „Ut Sive” al Secretariatului de Stat
al Sfântului Părinte cu demnităţile aferente. Dat la Roma, la S. Petru în ziua
de 7 mai anul 2007. Tarcisius Card. Bretone, Secretar de Stat. 294
Arhiva Episcopiei Greco-Catolice de Lugoj, fond Fotografii, f. neordonat.
208
S-a născut în comuna Sâmbăteni, judeţul Arad, la data de
2 martie 1921, din părinţii Lazăr şi Elena. Şcoala primară a
făcut-o în oraşul Arad, iar studiile medii, la Gimnaziul Iosif
Vulcan şi la Liceul comercial. Serviciul militar îl face în
perioada 1942-1945. În anul 1946, după absolvirea Academiei
Teologice Ortodoxe arădene, în perspectiva licenţei şi a
doctoratului, a frecventat cursurile Facultăţii de Teologie
Ortodoxă de la Bucureşti. În octombrie 1947 s-a înscris la
Facultatea de Litere şi Filozofie din Bucureşti. Se reîntoarce la
Arad, unde funcţionează ca profesor de limba română la Liceul
Moise Nicoară şi la Şcoala generală nr. 15295
.
La 3 iunie 1953, în Arad, a fost arestat de pe stradă şi
transportat la securitatea din Bucureşti, cu acuzaţia: Crimă de
uneltire împotriva ordinii sociale. Urmează o captivitate de 11
ani, temniţă grea, apoi munca forţată, prin penitenciarele Jilava,
Gherla, Aiud, şi prin lagărele de muncă de la Noua Culme
şi Periprava. A avut două condamnări: una de şase ani
(1953-1959), şi a doua, de încă 5 ani (1959-1964), în
continuarea celei dintâi, pentru activitate catolică, în temniţă, în
timpul executării primei sentinţe296
.
În iulie 1953 l-a cunoscut în secţia a III-a a
Penitenciarului Jilava (supranumit „Reduit297
”), pe Monseniorul
Vladimir I. Ghika298
(1873-1954). Abia sosit de la Jilava,
împreună cu alţi încarceraţi, a avut ocazia să-l cunoască personal
pe Horia Cosmovici299
– ilustru fiu spiritual al lui Vladimir
295
Cf. Petru Pecican, Homo Homini Christus, Arad, Edit. Mirador, 1996. 296
Ibidem. 297
Reduit – Nume derivat al redutei, în Petru Pecican, Homo Homini
Christus, p. 11. 298
Carmen Bărbat, Prinţul Monsenior Vladimir Ghika şi managementul
voluntariatului în asistenţa socio-medicală, în: Dabu R., Corici M., Goţia C.
(ed.), Eficientizarea instituţională a schimburilor cultural-ştiinţifice
transfrontaliere, Editura Universităţii de Vest Timişoara, 2007, pp. 133-142. 299
Horia Cosmovici – s-a născut la 4 aprilie 1909. După studiile de Drept din
Bucureşti, ia parte la campania electorală din anul 1937 pentru partidul Totul
209
Ghika – avocat, fost ministru subsecretar de stat al generalului
Antonescu. A urmat penitenciarele din Gherla şi Aiud unde l-a
cunoscut mult mai bine pe Horia Cosmovici.
În iunie 1959 a fost transferat la Noua Culme – un lagăr
de muncă forţată din zona Canalului Dunăre-Marea Neagră
– unde, sub o colină din apropierea unei cariere de piatră, a rostit
în genunchi, preotului greco-catolic Ioan Vladovici300
,
convertirea la catolicism301
.
Anul 1964, în luna mai, a fost eliberat după 11 ani de
detenţie. În anul 1967 s-a căsătorit şi a avut doi copii:
Maria-Rozalia şi Petru-Gabriel. Duminica din 12 decembrie
1977 a fost hirotonit în clandestinitate302
de Episcopul Iuliu
Hirţea303
.
După repunerea în drepturi a Bisericii Greco-Catolice,
Petru Pecican a avut o activitate remarcabilă: în 1993 a publicat
lucrarea: „Lourdes – oază a păcii lăuntrice”. Primeşte mult
aşteptatul Nihil-Obstat pronunţat de Arhiepiscopia
Romano-Catolică a Bucureştiului, spre recunoaşterea Ordinului
Rozei al cărui obiectiv era – şi continuă să fie – „încreştinarea
lumii politice”; A fost numit superior al Ordinului Rozei şi a
contribuit la publicarea lucrării: „Manualul omului politic
pentru Ţară. Luptă împotriva dictaturii lui Carol al II-lea. În anul 1940 îl
găsim Subsecretar de Stat la Preşedinţia Consiliului de Miniştri, pentru o
perioadă scurtă de timp. La data de 8 februarie 1943 trece la Biserica
Catolică, în capela privată a lui Vladimir Ghika. A stat la închisoare timp de
17 ani, până în anul 1964 când este eliberat de la Lagărul de Muncă
Periprava. În 13 mai 1969 este hirotonit preot greco-catolic de Episcopul
Iuliu Hirţea. Cf. Petru Pecican, Homo Homini Christus, pp. 55-56. 300
Ioan Vladovici – preot greco-catolic din Sibiu, accesibil online la adresa:.
http://www.procesulcomunismului.com/marturii/fonduri/ioanitoiu/biserici/pr
eoti_greco_catolici_6/preoti_greco_catolici_6.pdf, (16 iulie 2013). 301
Petru Pecican, Homo Homini Christus, p. 92. 302
Ibidem, p. 151. 303
Iuliu Hirţea, Episcop al Episcopiei Greco-Catolice Oradea, 28 iulie 1949 –
28 iulie 1978.
210
creştin” (Catehismul primar al Ordinului), prin prezentarea lui
publică în anul 1995, la Bucureşti.
Fişele matricole penale indică mandatul de arestare nr.
4228/1953 pentru: crimă de uneltire împotriva ordinii sociale304
.
Este judecat în anul 1954 şi condamnat pentru acesta la 6 ani de
temniţă grea. Data începerii pedepsei 3 iunie 1953, iar expirarea
1 iunie 1959, apoi pedeapsa s-a prelungit cu încă 60 de luni până
în 1 iunie 1964305
. În lagărul Periprava Preotului Petru Pecican i
se întocmeşte o nouă fişă matricolă penală având categoria:
C.R.306
. În această fişă este acuzat că a fost legionar. Datorită
acestui fapt conform ordinului Ministerul Afacerilor Interne i se
prelungeşte pedeapsa cu 60 de luni din 1 iunie 1959 până în 1
iunie 1964307
.
304
Art. 209, Cod Penal, vezi în: Enciclopedia Regimului Comunist,
Represiunea, Vol. A-E, Colecţia Enciclopedii, Coordonator Octavian Roske,
Bucureşti, Edit. Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului, 2011, pag.
334. 305
Fisă matricolă penală, Petru Pecican, accesibilă online la adresa:
http://86.125.17.36/Fise%20matricole%20penale%20-
%20detinuti%20politici/P/P%2005.%20Pavelca%20-
%20Petcut/Pecican%20Petru/index.php, (4 iunie 2013). 306
Contrarevoluţionar. 307
Ibidem, Fisă matricolă penală, Petru Pecican.
211
Petru Pecican, Prelat de Onoare al Sanctităţii Sale
308
Preotul Pecican, la vârsta de 87 de ani, a trecut la cele
veşnice în 16 noiembrie 2008.
Interviu Preot Petru Pecican309
Numele intervievatorului: Aurora Sasu
Numele şi prenumele intervievatului: Petru Pecican.
Aurora Sasu: Părinte să vă prezentaţi.
Petru Pecican: Sunt Pecican Petru, m-am născut la 2 martie
1921, în comuna Sâmbăteni judeţul Arad. Am făcut şcoala
primară, liceul şi Academia Ortodoxă la Arad. Am terminat
această Academia Teologică Ortodoxă în anul 1946, nu m-am
hirotonit în confesiunea ortodoxă, am continuat studiile la
Bucureşti, la Facultatea de Litere şi Filozofie, care am
308
Arhiva Episcopiei Greco-Catolice de Lugoj, fond Fotografii, f. neordonat. 309
Interviu realizat de Aurora Sasu, Arhiva personală Emanuel Cosmovici.
212
terminat-o în 1951. Eram în plină căutare şi în această plină
căutare am avut şansa sau neşansa de a fi prezent la actul de
desfiinţare a Bisericii, de suspendare, a Bisericii Greco-Catolice
de la Bucureşti, de la catedrala Sfântul Spiridon, care a avut loc
la 1 decembrie 1948. În tensiunea căutării şi şocat de cele
întâmplate în biserica Sfântul Spiridon, având în spate o
experienţă ortodoxă, care a avut darul de a accentua căutările,
am continuat să caut pe Isus în alta parte decât confesiunea în
care m-am născut. Bineînţeles, sedus de sisteme de gândire liber
cugetătoare, mi-am făcut iluzii în privinţa posibilităţii de a găsi o
nouă revelaţie în filozofia liber cugetătoare. Nu s-a putut, aşa
cum era şi firesc. Frământările au durat şi în timpul
profesoratului, după terminarea Facultăţii de Filozofie, din 1951
am funcţionat 2 ani în învăţământ ca profesor de limba română.
Pentru a păstra proporţia, nu vreau să mă compar cu Giovanni
Papini, însă se contura un nou sfârşit, care trebuia să o iau de la
început, aşa m-a găsit arestarea din 1953, pe teme politice mai
vechi. În primii doi ani de închisoare, căinţă pentru
superficialitatea cu care am tratat problema căutărilor, atunci
când mi-am făcut iluzia că pot găsi pe Isus, pot găsi pe
Dumnezeu în sisteme de filozofie liber cugetătoare. În 1953, îl
întâlnesc pe monseniorul Ghika în penitenciarul Jilava, am stat
alături de el şi de alţi 300 de deţinuţi masaţi în secţia a treia
supranumită reduit. La început am fost destul de timid pentru a
putea să îmi permit să fac paşi spre partalul unde îşi ducea zilele
şi nopţile, până la urma mi-am luat inima în dinţi şi i-am călcat
pragul, în ghilimele fiind spus. Prima întrebare pe care mi-a
pus-o, după ce ne-am cunoscut a fost: ce sistem de gândire ai
îmbrăţişat în viaţă? Nu îmi amintesc ce am răspuns, am reţinut
în schimb ultima parte a replicii lui la răspunsul meu care suna
cam aşa, un citat liber: probabil că dumneavoastră aveaţi nevoie
atunci de directorii spirituali pe care i-am avut eu în viaţă, zice
monseniorul Ghika. Pentru a ajunge pe traseul spiritual pe care
am ajuns eu, după ce am avut mare har actual de a întâlni un
213
Jacques Maritain şi alţii şi alţii. Monseniorul Ghika şi-a
continuat în închisoare viaţa pe care a avut-o şi afară din punct
de vedere apostolic, în loc să se culce pe planşa îngustă de la
reduit dormea pe o scândură, poate a fost şi la şerpărie, adică la
acel loc dizgraţios, insalubru şi destul de dăunător pentru
sănătate din semiobscuritatea căruia Monseniorul trebuia să facă
apostolat să îşi facă apostolatul. L-am cunoscut şi sub aspect
spiritual şi cultural pe el, care a scris cugetări pentru succesiunea
zilelor şi alte lucrări de înaltă ţinută spirituală, pe care am ajuns
să le cunosc mai târziu, despre care scrie mult mai competent şi
cu detaliile necesare, fostul lui direct fiu spiritual Jean Danjou.
Mai târziu aveam să aflu, că acela care la cunoscut mai bine pe
monseniorul Ghika a fost fostul avocat român şi ministru în
cabinetul Antonescu, Horia Cosmovici. Aşa că, încât eu cu
câţiva ani mai târziu, am început să îl cunosc pe Monseniorul
Ghika, mai bine decât l-am cunoscut atunci când am fost în
contact direct cu el, în închisoare. Patru luni nu mi-au ajuns ca
să mă las direcţionat de el pe tărâm spiritual, nu mi-au ajuns
pentru că nu eram numai eu acolo, era la partalul lui un pelerinaj
continuu de dimineaţa de la ora 7-8 după terminarea
programului administrativ şi până la ora 10, ora oficială a
stingerii, sau chiar după miezul nopţii, am avut informaţii că
lucra toată noaptea.
[întrerupere]
Consider că cea mai grea dintre încarcerări, era cea care
era făcută deasupra punctului termic al Aiudului, eu vorbesc de
Aiud acum, s-ar putea ca eu să fiu subiectiv atunci când afirm că
a fost cea mai cruntă încercare pe linia încarcerării, dar nu îmi
vine să cred că era ceva mai apăsător decât aceasta manieră de a
încarcera. Tot morse era devină, ai bătut sau nu ai bătut la
morse, am bătut m-a prins cu nasturele în mână, cu cine ai
bătut? Nu îi cunosc. Înseamnă că ştii cum îi cheamă. Nu îi
neapărat obligatoriu să îi ştiu cum îi cheamă. Nu-i nimic o să
214
spui tu... m-au băgat în carceră şi m-au scos şi m-au băgat în
această supra carceră, de deasupra punctului termic din Aiud.
A.S.: Şi ce înseamnă în carceră, era o…
P.P.: Acum ajung la asta. Nu ştiu, nu îmi pot da seama ce
temperatura putea să fie acolo pentru că nu am această
specialitate, sunt destul de neîndemânatic în asemenea aprecieri.
Ştiu atât că am avut impresia că iau foc, mai ales nările, punctele
de respiraţie, ochii, ca să pot respira a trebuit să mă culc pe burtă
în aşa fel încât să ajung cu narile sub aripa uşii, să am puţin aer
de afară. Nu ştiu cât am stat în celulele alea, pentru că la un
moment dat am ajuns la o cvasi inconştienţă, prea mult nu cred
să fi stat, că probabil aş fi murit. M-au întrebat şi după aceea
dacă sunt dispus să le spun cu cine am stat de vorbă şi am spus
că nu… şi că e morga aici aproape, am spus toată lumea moare,
asta nu sperie, dacă nu am spus înainte de acest tăvălug, de ce să
spun acum, n-am spus. Hrana cum era? O început să ne dea
hrană bună, la un moment dat în timpul grevei, au început
anchetele grevei, cine vă este comandant al grevei? Nu avem
comandant. Cum? Facem şi noi grevă, umblau după un
comandament, aşa se explică faptul ca pe Horia Cosmovici, l-au
dus la Gherla la un moment dat, crezând că face parte din
comandament.
A.S.: În camera mai eraţi cu?
P.P.: Cu încă doi, în afară de noi. Realitatea este că
comandamentul era Securitatea, care a lansat această idee de
grevă, s-a lăsat prinşi de aici o dispută între deţinuţi, între
grupuri. Vroiau să simtă pulsul deţinuţilor care sunt încă
capabili de luptă.
A.S.: Asta în ce an era?
P.P.: 1956, după revoluţia ungară şi unii dintre noi spuneau, nu
trebuia să mă angrenaţi, pentru că am dat dovadă de lipsă de tact
215
politic, aşa ne vom descoperi şi în viaţă. Alţii, cei mai mulţi,
spuneau nu e rău aşa e o atitudine chiar dacă am fost atraşi în
treaba asta, măcar bine că au gândit-o ei. Pe urmă hotărâm
moral, unii spuneau aşa: e o treabă neserioasă pentru că s-a cerut
greva, s-a iniţiat greva limitată. Un om care face grevă limitată
şi nu o face până când obţine satisfacţia revendicărilor, e
neserios. Ca să o faci până la capătul suferinţelor şi să obţii
revendicările respective, sau în speranţa obţinerii revendicării
respective, înseamnă să rişti să mori, această moarte înseamnă
sinucidere, sinuciderea e păcat împotriva Spiritului Sfânt. Era un
silogism logic.
A.S.: Deci aţi rămas fără părintele Cosmovici, a venit în locul
său altcineva?
P.P.: Au venit alţii, cu care am continuat să convieţuiesc frumos
şi unuia dintre ei i-am dictat textul, pe care l-am învăţat, făcând
catehizare în continuare, lupta continuă, ori era... alţii care
cunoşteau la fel. Mâncarea cum era... mâncarea la un moment
dat s-a deteriorat. Ce se întâmpla? Orice mişcai în închisoare,
unii au spus, cum aţi spus dumneavoastră, că ar fi avut
posibilitatea să gândeşti, însemna că nu era atât de rău la
închisoare. Am ajuns şi la momente când credeam că astenia
intelectuală a dus la hemoragie cerebrală, eram obligaţi să ţinem
închişi ochii, să ne rugăm, să facem exerciţii spirituale mai
uşoare, să nu mai învăţăm nimic. Au fost uneori perioade lungi
de natura asta când nu puteai învăţa nimic, din cauza foametei,
zeamă de varză, arpacaş, terci şi 125 de grame de pâine când se
dădeau, dar au făcut şi altă figură, la un moment dat au pătruns
cu nişte meniuri teribile de la 500 de grame până la un kilogram
de carne de porc, de ceai mai fină calitate. Gamelele de obicei
după ce consumam mâncarea trebuia scoase afară, or mâncai tot
şi riscai să mori, ori mâncai pe jumătate, dar atunci riscai să
pierzi jumătate din raţie, pentru că lua gamela afară. Nu era voie
să ai linguri, spunea că sunt obiecte contondente, ori nu mâncai
216
nimic, chiar aşa nu. Cei care nu au ascultat de cei mai înţelepţi şi
au mâncat tot ce li s-a dat, sau în tot cazul mai mult decât
trebuia, au murit. Au murit aici, au murit şi la Periprava, fiecare
zi cu morţii ei. Mâncau unii la Periprava, mai târziu, boabe de
porumb, care era dezinfectat cu o soluţie chimică, otrăvitoare,
toxică, dar mâncau oamenii, unii ştiau că vor muri, dar mâncau,
mâncau de foame. În Aiud, în perioada asta cu oscilaţiile
calorice...
A.S.: Aşa era gândit, calculat.
P.P.: Încă ceva, perversiune metodică, în Vinerea mare avea
obiceiul să dea carne, mâncarea cea mai consistentă, cu grăsime
şi bine gătită, noi eram flămânzi, ştiţi cât era de mare foamea.
Fiecare zi de puşcărie pe care o mai avea i se aduna în pâine şi
eu am fost printre ei. Calculam câte bucăţi de pâine o să
mănânc, până mă va elibera. Foame psihică.
A.S.: Timpul judecat în pâine, în bucăţile de pâine.
P.P.: Lăsai bucata pentru mâine, nu pentru că nu mai puteai
mânca, ci pentru ca să ştii că o ai în traistă. Firmiturile de pâine
strânse până la ultimul bob. Visai cu mâncare, ştiţi cum, munţi
imenşi de slănină în care intrai cu capu şi cu mâinile, mâncai pe
săturate, te trezeai la realitate, îţi ştergeai balele, dar mâncare
nicăieri. Aşa a scris Radu Gyr versurile lui.
A.S.: Spuneţi părinte, în perioada aceea la Aiud va-ţi întâlnit cu
preoţi greco-catolici?
P.P.: M-am întâlnit.
A.S.: Cu care dintre ei?
P.P.: Părintele Ioan Vladovici, din Sibiu. Cu părintele Bucea
Nicolae de la Bistra, din Munţii Apuseni, de lângă Câmpeni. Cu
părintele Opriş Vasile, erau oameni în vârstă. Foarte mulţi preoţi
ortodocşi, însă, nu îmi mai aduc aminte, mai mult cu
romano-catolici.
217
A.S.: Cu care dintre dânşii, unde puteaţi să îi întâlniţi, în
plimbările zilnice?
P.P.: Cu părintele Opriş, cu părintele Bucea şi cu părintele
Vladovici am stat în lagăr la Periprava, în aceeaşi baracă, mai
târziu. La Aiud nu am întâlnit preoţi greco-catolici.
A.S.: Haideţi să mai fixam încă odată, eram mai înainte, în
1956, cât aţi mai rămas la Aiud?
P.P.:La Aiud am mai rămas până în 1959. Am stat în jur de
cinci ani, patru ani jumătate – cinci ani şi de acolo am fost dus la
Jilava.
A.S.: Să înţeleg eu aşa, că după plecarea părintelui Cosmovici
de lângă dumneavoastră, aţi preluat lucrul început?
P.P.: Am mai stat doi ani, am continuat.
A.S.: După cei doi ani, deci în 1958?
P.P.: În 1959 am plecat la Noua Culme – Canal. Canalul era
deja lichidat, însă mai erau carierele de piatră, pentru
exterminare erau. Tot cu zeamă de varză, cu munţii pe care
trebuia să îi urci după o zi de lucru, nu ştiai dacă mai ajungi
acolo, dacă mai trăieşti.
A.S.: Faptul că respiraţi aer şi vedeaţi cerul era puţin, venea
puţin în ajutor?
P.P.: Ştiţi ce ne încânta şi în acelaşi timp ne scotea la câmp? Aşa
zisa auroră boreală de la mare. Ne uitam la ea; apărea la Pădurea
Letea, am fost şi în Pădurea Letea, lucrând, însă surâsul nostru
era înlăcrimat, mai ales că uneori te pomeneai că unul dinte noi
a fost dat fugit de sub escortă, deşi nu era aşa.
A.S.: Ceea ce însemna?
P.P.: Împuşcarea. Ne ducea să defilăm prin faţa lui şi să ne
gândim la ce ne aşteptă dacă facem asemenea lucruri şi eu am
218
fost ameninţat de vreo două trei ori cu împuşcarea, pentru faptul
că băţul cu care căram snopul de stuf, am deviat, că am ajuns
prea târziu la stuf. Ce se întâmpla? După ce tăiam stuful la
normă, norma era dictată de turnători, care fiind oameni de
muncă fizică, în general au fost puşi de partid, au impus norma
prin ritmul de muncă de care erau capabili, iar noi intelectualii,
nu aveam rezistenţa lor. Am ajuns la anumite norme, dar pentru
ca să ducem snopii la locul lor, la o distanţă de doi kilometri,
trebuia să facem doi dus cu snopul în spate, doi întors după alţi
snopi, fără snopi veneam înapoi. Treaba asta o făceam de 12 ori,
cu 12 snopi, ceea ce însemna 12 x 4=48 de kilometri pe zi, în
condiţii de înfometare. De foarte multe ori, stuful ăsta cum se
recolta, uneori când nu aveai stuf destul atunci te ducea de la ora
6-7-8 dimineaţa în canalul Sulimanca, sau în alt canal din Deltă,
cu apă până aici, iarna în ianuarie şi te culcai ud şi îngheţat în
noapte, în bac sub nivelul Dunării, în bac eram, într-un vas,
stăteam acolo. Deci în 1959 ne-a dus la Canal prima dată, acolo
trebuia să facem norma la piatră. Am fost o bună parte din timp
înstrăinaţi, catalogaţi împreună cu Ion Maxim, cu alţii şi cu
părintele Vladovici, greco-catolic, am fost acolo şi mă rog, aici
la piatră, mai puţin decât alţii…
A.S.: Aici dormeaţi în vaporul acela?
P.P.: La Culme în barăci. La Periprava la tăiatul stufului, ori în
barăci, ori departe de barăci într-un bac.
A.S.: Aici cum se putea desfăşura viaţa sufletească?
P.P.: Vă spun, de pildă într-o iarnă ne cere să tăiam vreo 1.500
de pogoane sau hectare de porumb, după Bobotează. Ca să tai
porumbul atunci era extrem… eram toţi plini de puroi şi ne
tratam cu seu de oaie, pe care îl procuram de unde puteam, de la
Lipovenii care erau pe acolo, erau oameni de treabă. În timpul
tăierii cocenilor, îmi aduc aminte că, vorbeam cu inginerul
Procopovici, tatăl său a fost profesor de matematică, universitar
219
mi se pare. Discutam tot pe marginea textului, despre care v-am
vorbit şi uneori chiar filozofii, am discutat despre Husar, despre
Heidegger despre Hegel, Fichte cu Procopovici, îngheţaţi de
frig, cu nasul curgând, fără mânuşi, dar cum spunea
Procopovici, să îi dăm drumul, unde am lăsat-o ieri.
A.S.: Iar ca viaţă religioasă?
P.P.: Ca viaţă religioasă, aveam şi la Periprava şi la Noua
Culme, ca şi la Aiud, ca şi în altă parte, rozariul nostru zilnic.
A.S.: Dar cu cine eraţi, cu cine vă asociaţi?
P.P.: Eram greco-catolici laici, destul de mulţi, Chirian… Pavel,
sau Lazăr Bucur, erau o grămadă de greco-catolici cu care
puteam... mai erau din Oradea, Ovidiu Roman ortodox care
făcea cu noi rozariile.
A.S.: Nu erau numai greco-catolici?
P.P.: Veneau şi ortodocşii.
A.S.: La vremea aceea eraţi, sau vă socoteaţi preot?
P.P.: La ora aceea nu eram preot.
A.S.: Nu eraţi, vă socoteaţi, sau ştiaţi că veţi fi preot?
P.P.: Da, singurul lucru la care mă gândeam atunci, care îl
frământam, nu eram sigur ce voi face, cum va vrea Dumnezeu,
voi fi celib, sau căsătorit, asta era problema încolo era… pentru
că aveam următorul principiu, am spus şi părintelui Ploscaru,
deşi nu el m-a hirotonit, m-a hirotonit Hirţea, la Oradea. La
mine preoţia a fost o consecinţă logică a convertirii.
A.S.: Dar dumneavoastră eraţi pregătit pentru preoţie, chiar prin
pregătirea de la teologie.
P.P.: Da, dar mai uitasem eu, am păcatele mele, în perioada
aceea am avut şi pierzanie în viaţa particulară.
220
A.S.: Dar o tendinţă?
P.P.: O tendinţă exista, eram în căutarea adevărului pentru mine,
nu aveam un punct arhimedic în problema adevărului absolut.
Adevărul absolut nu ni-l poate da decât definiţia ex-catedra a
Papei, nu pentru meritele lui ca om sfânt, ci pentru harul pe care
îl primeşte în clipa în care Isus îi spune…
A.S.: Deci la o liturghie în perioada aceasta lungă de la
Periprava de la Canal, de la stuf, la o liturghie nu aţi asistat, la o
liturghie făcută acolo?
P.P.: Ba da, cu părintele Gonciu, plimbându-ne pe alei. Am
lucrat la carieră de piatră şi cu alţii, dar mai ales cu părintele
Gonciu, iar Horia Cosmovici o fost primul care şi-a permis să
mă cuminice ne fiind preot, transmiţându-mi cuminecătura
făcută în alta parte, la altă celulă, primită de la etaj de undeva, în
1956 m-am cuminicat cu pâine.
A.S.: Părinte rămăsese la despărţire, la Gherla, în timp ce aţi
venit la Canal…
P.P.: Am venit la Canal, am plecat de la Canal, la Periprava şi la
Periprava suntem duşi la semănat de ceapă, la Sfântul Gheorghe,
1960. Era în 1959, am sosit acolo şi zvonuri că a venit un
transport de la Aiud şi Gherla şi cine e pe acolo, e şi Horia
Cosmovici, m-am uitat pe geam, nu puteam vorbi decât prin
semne cu el, cu semne de surdomuţi, îl învăţasem, vorbeam şi pe
la spate şi pe… oricum. Mi-a şoptit, a venit aproape de sârma
ghimpată, m-am rugat tot timpul pentru tine şi ne-am întâlnit,
am reluat textul, l-am îmbogăţit şi am depus primul jurământ,
pentru roză, într-o zi de 22 mai 1960. Horia Cosmovici, la ora
aia, a fost anchetat de Securitatea de acolo, printre alte întrebări
care i s-au pus, a fost următoarea cum ai ajuns tu credincios, că
tu ai fost mare ministru. Nu a răspuns la chestia asta, avea el...
era şugubăţ şi cu ei, era inteligent foc şi pentru că circula textul
221
manualului, acolo era mai multă libertate, era mai departe de
centrul ţării, s-a ajuns până acolo încât lui să-i dea o muncă
destul de nepotrivită, pentru fosta lui demnitate, dar aici numai
exista demnitate. A ajuns el şi cu Titi Egri, un greco-catolic laic,
să administreze treburile unui car cu boi. Pe urmă boii au
dispărut, au venit cai, i-au dat nişte cai, un cal alb care era
destinat să fie tăiat ca să mâncam calul, noi mâncam carne de cal
la ora aia şi era bună, pe noi ne-a reconfortat după arpacaş...
A.S.: Era momentul când se distrugeau caii?
P.P.: Da şi a ajuns să fie căruţaş. La chemat la anchetă din nou
şi-a bătut joc de el, pentru faptul că are cultul Sfintei Fecioare,
tu cu Sfânta Fecioara, tu ştii că a fost o necinstită şi voi o
adoraţi…
A.S.: Deci anchetă, anchetatorii vă întovărăşeau şi aici.
P.P.: Şi aici, da. Da pentru că aveau un birou politic, nu numai
un birou de pază, birou politic şi l-au încarcerat pentru faptul că
el propovăduia evanghelia în continuare, lucram şi el era capul,
l-au mirosit, l-au încarcerat...
A.S.: Veneau în urma acestor lucrări oameni mai mult către
dumneavoastră?
P.P.: Mulţi, toată lumea ne înconjura, au fost şi dintre aceea care
văzând că Horia Cosmovici, ştiind că şi-a dat demisa din
guvernul din 1940, au avut oarece reticenţă dar nu aveau motive,
pentru că la el o fost o convertire, deşi i-a oferit Antonescu un
minister, ministerul justiţiei şi ministerul de externe şi nu a vrut
el, cu Mareşalul nu s-a certat nici o clipă, dimpotrivă a plecat
voluntar pe front, putea să scape de pe front. Îl bagă în carceră şi
îl întreba Viorel Popescu, aşa îl chema pe anchetator şi cu încă
unu de la Bucureşti, maiorul Paul, care a devenit colonel mai
târziu, sperietoarea anchetelor de la interne în probleme
legionare şi religioase, mai ales. Îl întreabă, cum ai ajuns tu mă
222
la această convingere, e prostie asta şi uite îţi dau eu Călăuza
Ateistului. O scos să i-o dea şi o dau proştii, neştiind în ce mână
o dau. El relata ne-a dat-o şi fără să îmi dau seama am deschis
cartea la o pagină, care mă interesa pentru a folosi un argument
împotriva lor şi am apărat ce scria Hruşciov, era Hruşciov la
putere în Rusia, nu trebuie să facem greşeala pe care a făcut-o
Stalin, prigonind pe cei ce cred în Dumnezeu, vom fi chiar mai
delicaţi decât Lenin, care a spus că până la un punct trebuie să
ne înţelegem cu burghezia şi care ne poate folosi societăţii
noastre, avem doar un plan de producţie, de aceea lăsaţi în pace
şi pe linie constituţională să ajungeţi până acolo încât dacă nu îi
favorizaţi, să îi lăsaţi în pace. E o încurajare indirectă, dar
oamenii aceştia pot fi utili Statului Sovietic. Horia Cosmovici
serveşte argumentul anchetatorului, dumneavoastră mă întrebaţi
pe mine, anchetaţi-l pe Hruşciov, care este patronul
dumneavoastră. L-au scos afară din celulă, după ce a stat printre
excremente în celulă, nu ia dat nici mâncare... aproape fără
mâncare şi… Îţi spun, zicea el plângând, nu am spus-o nimănui
până acum, însă în celula în care erau excrementele, mirosea a
trandafir.
A.S.: Cât a sat acolo?
P.P.: Şapte zile. Dar când a venit el la mine, acum vreo
nouă-zece ani, a fost de vreo patru ori şi aici în casa asta a fost.
Petrică, zice şi dacă nu te găseam acasă, găseam eu un grajd
unde să mă duc să mă rog să îmi fac rozariul şi programele mele
spirituale.
A.S.: Deci asta era în 1960?
P.P.: 1961, 1962, 1963, 1964 cinci ani am stat în Deltă şi la
Canal.
A.S.: A stat şi părintele cinci ani?
P.P.: El a stat din 1960 până în 1964, patru ani a stat acolo.
223
A.S.: Aţi avut şansa de a sta chiar împreună?
P.P.: Şansa de a sta împreună, în aceeaşi baracă. Noi nu am stat
împreună din 11 ani pe care i-am făcut eu în celulă, în
închisoare, în general primi doi ani, pentru că nu l-am cunoscut,
pe urma anii 1958, 1959, 1960… cinci, iar eu cu el am stat
efectiv şase ani de zile, în celulă şi în baracă.
A.S.: Socotiţi părinte, că aici la Canal aţi reuşit să faceţi bine,
bine moral, bine moral semenilor dumneavoastră, celor
descurajaţi, mai descurajaţi decât dumneavoastră?
P.P.: Am convingerea asta, pentru că am stat de vorbă cu
oameni demoralizaţi şi nu au fost puţini. Hai să vă spun că, a
fost majoritatea, dar au fost mulţi pe care i-am întrebat de ce
tristeţea asta pe care au sesizat-o şi alţii la voi. Răspunsul a fost
următorul: „Ce-ar fi Petrică să ne predai şi nouă catehismul
acesta”. Horia încă nu era acolo, sau omul de cinstită memorie
în nobleţea sufletească care a fost Ioan Veseleanu, fost secretar
al Partidului Ţărănesc, un om de ţinută frumoasă, cu care am
vorbit. Am stat cu el la Periprava, înainte de a veni Horia
Cosmovici, cu paturi suprapuse şi care a venit la mine la Grind,
asta a fost prima colonie de la Periprava, destul de insalubră şi
mult mai vitregă decât cea centrală. Văd că vine la mine, apa era
roşie, nu puteai bea şi încercam să ne apropiem de un pârâiaş, ca
să bem apa insalubră şi aia să bei, apa era… erau 39-40 grade şi
te punea la muncă cu temperatură şi nemâncaţi... Într-o bună zi,
pe mine şi pe Ciorogaru Gheorghe, cu studii pe la Freiburg, pe
la Heidelberg, trebuia să fie ministru al economiei naţionale, în
nu ştiu care regim, ne-a dat un securist să cosim iarba de la
Periprava, de la Canal, de la Noua Culme şi cu asta ne-o chinuit,
nu curăţase nimeni, de multă vreme toată curtea aceea de
pietroaie, toată fiind de pietroaie, noi nu eram nici unul cosaş de
meserie şi erau 39-40 de grade. Am dat peste un om a lui
Dumnezeu, securist şi acela, care a spus aşa: „Pe voi vă schimb
224
imediat, în clipa în care plecaţi de aici, să nu mai vă uitaţi
înapoi, dacă vă uitaţi şi o să mă prindă şi pe mine… se mai
întâmplau şi chestii din astea. Ei, în această perioadă, cum spun
la Grind, acolo trebuia să vină Lucian Blaga, a scăpat de Grind,
după cât ştiu eu, pentru că a murit. El a comis marea crimă, de a
fi scris Spaţiul Mioritic, pentru asta o pătimit, pentru asta a
pierdut poate şi premiul Nobel, pentru că l-au lovit alţii, pe la
spate în legătură cu premiul Nobel. La Grind aici am vrut să
spun ceva...
A.S.: Acel om Veseleanu…
P.P.: Aşa, Veseleanu vine la mine, Ion Veseleanu. Trăgeam
nişte apă şi fuge din cordonul obişnuit, ca să mă roage să fac
cumva, să mă duc în cameră cu el. Dar nu putem şi de ce
neapărat, Domnule inginer, eu în cameră cu dumneavoastră. Eu
am nevoie de dumneavoastră zice, am nevoie eu de
dumneavoastră, în fond pe mai multe planuri, nu în politică, pe
alte planuri. Vreau să vă spun aici la fântână, la doagele fântânii,
să-mi dictaţi tot ce ştiţi, tot ce a lucrat Hora Cosmovici în
închisoare şi am lucrat ani în şir cu Veseleanu şi pe lângă el şi
alţii.
A.S.: Acum aveaţi totuşi un pic de hârtie?
P.P.: La Periprava am mai pus mâna pe nişte hârtie, a fost un
episod care putea să devină tragic, atunci când ajungând la
anumite ziare, aduceau nişte ziare pe acolo, pe la club, ne-au dat
voie să mergem la club, să facem recenzii. Am constatat că
citesc, dar ceea ce citesc nu înţelegeam nimic.
A.S.: Adică?
P.P.: Foarte interesant, aveam cursivitatea cuvântului şi a
expresiei, însă la capătul expresiei pierdeam ideea, treaba asta
s-a întâmplat şi cu alţii nu aveam antrenamentul lecturii vizuale.
Câteva zile eram speriat, pe urmă mai lipseau şi ochelarii. Între
225
timp deveniserăm prescrişi, aveam atunci în 1964, când m-au
eliberat, aveam 43 de ani şi când m-a închis aveam 32, s-au
stricat ochii şi am stat cu Veseleanu şi am luptat din răsputeri, să
fiu tot lângă el, pentru că era un fel de ocrotitor. Când l-am
cunoscut, el era spre 60 de ani, născut în 1900… şi domnul
Petrică să fim împreună iarăşi, să mute pe altul, să îşi aleagă pe
altul, încât lumea ne spunea nouă, cartierul latin la Periprava.
După unii, peiorativ exprimat în ghilimele, dar am avut preoţi
ortodocşi, care s-au apropiat de noi şi au urmărit explicaţiile, sau
dacă nu le-a urmărit, ne-au menajat spunându-ne: „viitorul în
lumea intelectualităţii este al catolicismului în România”. Poate
că în lumea ţăranilor, asta era părerea lor, a unora. Oricum în
afară de unul dintre preoţii ortodocşi de acolo, nu îi bine să îi
pomenim numele şi care au început să ne facă rechizitorii,
pentru faptul că am uitat, că am reprezentat, că am purtat
anumită culoare politică, o anumită cămaşă.
A.S.: Unul dintre ei?
P.P.: Numai unul. Ceilalţi au început să vorbească frumos
despre noi şi după ieşirea din închisoare chiar mai mult.
Preasfinţitul Hirţea… vorbesc despre mine, mie îmi faceţi
interogatoriu, interviu. Preasfinţitul Hirţea a întrebat pe unii
dintre preoţii ortodocşi, care îi cunoştea, ce ştie despre mine şi
mi-a spus el la hirotonire, ei am mai vorbit şi cu părintele X
despre dumneavoastră.
A.S.: Acum ne vom întoarce la momentul, vom aborda
momentul, când s-a terminat detenţia, ca să reuşim să
concentrăm cam în 20 de minute ce s-a întâmplat după aceea.
Deci, dacă vă aduceţi aminte eventual, când aţi fost liber, când
vi s-a spus că sunteţi liber, în ce an, în ce lună era, 1964, nu?
P.P.: A venit vestea eliberării în 6 mai 1964. Noi nu am crezut
în eliberare, pentru că ni s-a spus de zeci şi sute de ori că ne
eliberăm, mai ales la Aiud, sub O.N.U. că ne vom elibera.
226
Zvonuri că Emil Bodnăraş a ajuns la cuţite cu Gheorghe Dej, că
pe Emil Bodnăraş l-au arestat. Când am plecat de la Aiud spre
Periprava, sau spre Canal, ne-au oprit oameni care au fost
arestaţi atunci, care spuneau Emil Bodnăraş e ministru încă, nu
s-a întâmplat nimic, înseamnă că aţi fost duşi în eroare. Ne-am
obişnuit, era un laitmotiv, la data 5 septembrie se va realiza
unificarea Germaniei, era primul zvon în fiecare an la început de
septembrie.
A.S.: De data asta chiar aţi ieşit.
P.P.: Am ieşit.
A.S.: Unde...
P.P.: A durat, a fost o anchetă după, între 6-9 mai am fost trecuţi
prin ciur, ciurul Securităţii. Vroia să recruteze, să racoleze
elemente viitoare. Ei, aici e bine să ne vedem de treabă, pentru
că nu le-a reuşit cu unii, poate le-a reuşit, însă, aveam drumul
nostru şi unul de pildă m-a întrebat dacă ştiu ceva despre un
cântec literar, nu mai ştiu cum îl cheamă, am lapsus, poate sunt
obosit, era remarcabil şi le-am spus că l-am cunoscut toată
lumea îl cunoaşte. Dar aţi avut legături, nu ai vorbit vreo dată cu
el? Ce să vă spun am vorbit cu mulţi… am avut pe unii profesori
la Universitatea din Bucureşti, cum ar fi Vianu şi Călinescu, dar
cu el nu ştiu să fi stat de vorbă. Dacă nu vei declara că ai stat de
vorbă cu el, cam în perioada cutate şi cutare, în locul cutate şi
cutare, nu te vei elibera, să nu crezi că am venit aici să facem
pomană, unii pleacă alţii rămân, avem şi noi nevoie de prietenii
noştri. Acum noi eram convinşi că eliberarea vine…
A.S.: Da.
P.P.: Atât mai ştiam şi noi, dar ce se întâmplă cu Horea
Cosmovici. Horia Cosmovici zicea: „îţi dau o sacoşă prin care
nevastă-mea a trimis un pachet ultima dată”, în ultima vreme
după muncă primeai pachete, deşi eu nu am primit pachet opt
227
ani de zile, nici nu am ştiut de ce, de acasă nu am primit nimic
opt ani de zile, acum primeam dacă lucram. Horea Cosmovici
era şeful filtrului.
A.S.: Filtrului?
P.P.: Filtrului de apă. Era priceput la chestiile astea, el trebuia să
se facă inginer, a vrut să dea pe la Politehnică, nu s-a putut şi
poate că e mai bine, că nu s-a putut şi îmi spune: „te duci acasă,
dar înainte de a lua spre la Arad, te opreşti la Bucureşti, la
Helga. Ca să te poţi legitima îi arăţi sacoşa asta, avea încredere
că vii de la mine”. Ei, eu însă, am fost încolonat într-un grup de
trenuri şi nu aveam bani destui, pentru a merge cu acceleratul
acasă şi atunci am cerut nişte bani împrumut de la nişte colegi,
cărora le-a fost frică să ne împrumute, spunea că ajută legionari,
care era o gogoriţă. Până la urmă, fac ce fac, cobor din tren,
beau apă, nu ştiu dacă mi-a fost sau nu sete, plecă trenul şi
comandantul securist al trenului mă întreabă: „Dar parcă te
grăbeai la Arad, domnule”. Ajung cu alt tren, zic am văzut cam
târziu, târziu într-un fel, pentru că tot timpul am stat la doamna
Cosmovici în casă, aproape toată noaptea, ca să-i spun ce trebuie
să îi spun. Am fost... casa a fost urmărită de un domn, care
atunci când eu am părăsit strada Spătarului, când se merge spre
gară, el s-a arătat pe urmă, s-a ascuns din nou. M-a condus până
la Timişoara, s-a făcut că doarme şi în Timişoara mi-a dat mâna
s-a prezentat, nu ştiu ce nume a spus, m-a felicitat pentru că nu
mi-am făcut de cap pe drum. Te urmăresc din Deltă, vezi-ţi de
treabă tot aşa şi vei trăi bine cu noi. Dar până acolo a fost
întrevederea cu doamna Cosmovici, nu o văzusem niciodată.
Am cunoscut-o, i-am spus ce trebuia să îi spun din partea
soţului, i-am spus că pe ei îi vor lăsa la urmă că au fost
demnitari, nu ştiu când va veni, dar vin. M-a rugat să stau de
vorba cu băieţii, mai ales cu cel mare, Emanuel avea la 18 ani,
era cu bacalaureatul…
228
Am ajuns acasă de la închisoare, pe date 9 mai 1964, în
casa părintească din care am plecat. Am regăsit-o pe mama cu
11 ani mai bătrână, când am plecat avea 55 ani, când am revenit
avea 66 de ani. Ajuns în gară la Arad, înainte de a ajunge acasă,
m-am întâlnit cu o doamnă care aştepta autobuzul, care venea
spre Micalaca. Doamna respectivă a rămas plăcut impresionată
că m-a văzut, mă cunoştea din adolescenţă şi m-a întrebat:
„Acum cum mergeţi dumneavoastră acasă?”. Cum să mă duc...
„Va fi greu pentru mama că vă vede dintr-o dată”, ea nu ştia că
mă eliberez, pentru că m-am eliberat înainte de termen cu 3
săptămâni, venise decretul O.N.U. şi zic: „Ştiţi ce v-aş ruga, să
mă primiţi la dumneavoastră acasă şi mergeţi să trataţi cu mama
pentru venire”. S-a dus, a venit mama, după 11 ani acolo. „Cum,
cât mai are Petrică până vine acasă, mai avea… nu cred că mai
vine niciodată”, însă cu lacrimi uscate, nu mai avea lacrimi, era
aspră şi când plângea aveai impresia că plânge un bărbat, ea
înnebunise când m-a arestat pe mine şi şi-a revenit. A bătut pe la
geamurile Securităţii cu pumnii, au dus-o acasă şi… „Ce-ar fi să
vină mai repede”. „Vorbe de astea sunt sătulă”. „Dar dumneata
ştii că se eliberează, s-a comunicat în legătură cu ei”. „Poate”.
„Dar ce ar fi să se fi eliberat deja”. „Doamnă vrei să îţi baţi joc
de mine”. „Ce ar fi să fie eliberat, ce ar fi să fie aici în sat”
spunea, Micalaca îi sat. „Doamnă e la mine acasă Petrică”. Nu a
plâns, nici nu a râs, stană de piatră, a venit m-a văzut…
perplexă. Primul lucru pe care la făcut a fost să mă pipăie, să
vadă daca nu sunt mutilat, „mamă eşti întreg” şi atunci a început
să plângă. În noaptea aceea, sau în altă noapte apropiată, mi-a
spus aşa: „Să ştii mamii dragă, că tu nu cunoşti bine povestea ta,
eşti catolic”. Eu sunt ortodox, toată familia îi ortodoxă. „Tu ai
venit într-o casă de ortodocşi, dar tu eşti catolic”.
A.S.: Dar de unde ştia?
P.P.: A aflat de la alţii, care s-au eliberat. „Da mamă, mă
aşteptam la un afront şi bine ai făcut că te-ai făcut catolic, dar tu
229
ştii de ce te-ai făcut?”. Dumnezeu a vrut aşa şi dacă e să pornim
de la mine, nu de la Dumnezeu, e calea care s-a potrivit
sufletului meu mamă dragă…
A.S.: Deci nu s-a supărat?
P.P.: Nu, şi-a urmat după asta: ai intrat în închisoare şi o trecut
vreo doi ani de la intrarea ta în închisoare, într-adevăr eu l-am
cunoscut pe Horia Cosmovici, într-o zi de Corpus Domini, Joia
Verde, 9 iunie 1955. Nu atunci m-am convertit, atunci l-am
cunoscut şi după aceea consider convertirea. În perioada aceea
zice, era prin... era ziua Sfântului Anton din 1955 la catolici. De
unde ştii dumneata asta. Ei, multă vreme am fost la biserica
catolică, din oraş, din centru, la romano-catolici, să mă rog
pentru tine la Sfântul Anton şi duceam de cele mai multe ori
câte un săculeţ de făină ca să îşi facă şi ei acolo prescură şi
trebuie să facă în biserică. La început, nu au vrut să primească
că au ei, am spus să primească, pentru că dacă nu primesc îşi fac
un păcat cu mine. Dacă primul nu a priceput, m-am dus la al
doilea, până când au primit, jertfa mea e asta şi cum m-am rugat
pentru tine Pătruţ. Aşa îmi spunea mama: „Doamne am scris
acolo propriu zis (nu ştiu dacă e fidel, dar se apropie), eu roaba
Ta, Elena de religie ortodox, mă rog pentru fiul meu, care este în
temniţă, mă rog Ţie, ajută-l scoate-l din lanţuri, dar numai dacă
e voia e Ta să fie aşa (în limbajul Gheţimanilor a vorbit), dacă
însă e voia Ta ca el să rămână acolo şi mai are ceva bun în el,
păstrează Doamne acest bine spre mântuirea lui şi a semenilor
lui, fie numele Tău binecuvântat de acum şi până în veac”. O
paranteză, fratele meu mi-a spus acum două săptămâni, aici în
casă, eu nu ştiu cum m-am convertit la catolicism. Îţi spun eu, îi
spunea mătuşa mamei mele, pentru că am fost numai de tată
fraţi. S-a dus la biserica catolică cu făină, s-a rugat acolo şi la un
moment dat a primit vestea că tu eşti catolic. Ei, vă spun şi
acum, nu ştiu ziua în care m-am convertit, doar atât, că atunci
când mergea cu făina a avut loc şi acel Corpus Domini şi atunci
230
l-am întâlnit pe Horia Cosmovici, în Gherla. Şi dacă am venit
aşa, eu am găsit-o pe ea catolică convinsă, nu pentru că avea o
convingere retorică, ci pentru că fiul ei era catolic şi ăsta e
drumul pe care trebuia să te duci. „Du-te copile, du-te şi roagă-te
şi pentru mine”, niciodată nu i-am spus să vină cu mine şi a
murit aşa, am asistat-o, aşa cum am putut eu recatehizând-o,
poate că s-ar fi întâmplat şi convertire formală am lăsat aşa, iar
fratele meu mă asista la biserica greco-catolică, împreună cu
cumnatul meu. Copiii sunt mai reci, pentru că au educaţia asta
comunistă, care greu iese din ei, cine ştie ce va fi până la urmă,
eu tot îi port în rugăciune. Trei ani stau necăsătorit şi la 46 de
ani mă căsătoresc cu actuala nevastă, era ortodoxă când am
cunoscut-o, după ce am catolicizat-o, m-am însurat. Se nasc
copiii, îi botez la romano-catolici. Ajung să convertesc pe
nepoţi, care creşteau la noi în casă, unu acum e la o şcoală de
catehizare la Timişoara, la greco-catolici, băiatul e, toţi au fost
ortodocşi, preot greco-catolic la Sânandrei, eu l-am făcut preot şi
mi-am făcut o colonie în timpul lui Ceauşescu, dar nu cu
biserică şi turn, turma asta am lărgit-o noi împreună cu
colaboratorii noştri în jurul bisericii romano-catolice din
Micalaca şi de la centru. În 1973, mi se propune hirotonirea, era
un gând în gând cu mine, propunerea a venit de la Ion Maxim,
care fusese trimis aici, cine ştie… de Hirţea, sau de alţii.
Comunic treaba lui Horia Cosmovici, la un moment dat mă
pomenesc că îi trimis aici pentru testare, Vasile Mare. Vasile
Mare stă de vorbă cu Hirţea şi în 1977, la 12 decembrie, sunt
hirotonit la mine acasă, aveam 56 de ani. Până atunci am făcut
cateheză laic tot timpul, începând cu familia şi continuând cu
oameni din oraş. Da, m-am preoţit şi am oficiat clandestin
liturghiile, viaţă spirituală în continuare până în 1989. De când
sunt preot liber, fără lăcaş şi acum servesc într-o capelă
improvizată, din centru şi încerc să lucrez pe tărâmul pe care mi
la pus în faţă, pe care mi la deschis Horia Cosmovici.
231
A.S.: Părinte, Aradul nu a fost o zonă cu greco-catolici, foarte
puţin chiar, dar…
P.P.: Totuşi existau greco-catolici, ca număr sunt mai mulţi
grec-catolici acum, pentru că au venit din Nord cu lucru, cu
munca, aşa se explica faptul că şi la Sânandrei, lângă Timişoara,
au o parohie greco-catolică, care nu existase înainte, când erau
nemţi acolo şi acum fac biserica greco-catolică, într-un lăcaş
romano-catolic în care plecaseră nemţii aproape toţi şi nemţii
care au mai rămas merg la ei la greco-catolici, acolo e nepotul
meu preot. Acum cu numărul ăsta de credincioşi pe care îi avem
aici, mai avem acum în jur de 1.000 de recenzaţi de noi, dar sunt
de ordinul miilor, vorbesc zece mii, dar le e teamă să se anunţe,
alţii nu ştiu că este Biserica Greco-Catolică deschisă, alţii ştiu
dar mai aşteaptă, fel de fel de categorii, de stadii.
A.S.: Cum credeţi că va fi?
P.P.: Eu gândesc aşa, după simpozionul pe care l-am avut la
doamna Lascu Viorica, de la Cluj, în martie, am fost trimis
acolo, pentru că nu avea pe cine să trimită de aici, am propus
celor mai învârstă de aici, care conduc treburile protopopiatului,
să mă lase să fac eu un recensământ al populaţiei greco-catolice
din Arad, pentru ca să am toate datele persoanele, nu numai că îi
greco-catolic, să văd pe ce tineri pot conta. Hai să nu spun
categorii, nu am fost încurajat pentru faptul... chipurile că nu am
avea lăcaşuri. Putem face sub pod liturghie, cum a făcut
Socrates filozofie la colţul străzilor şi cum a făcut Aristotel
filozofie şi am apucat să folosesc singur, anumit teren care mi
s-a oferit. Dumnezeu fie lăudat, nu am nici un merit în treaba
asta, am văzut că vin la mine. Vreo nouă luni de zile am fost în
confesional, în continuu, pentru că am avut o sincopă anul trecut
prin luna iulie şi m-au lăsat în confesional, însă în confesional
am făcut ce am făcut, că m-am familiarizat cu toată turma
noastră, nimic mai încântător în viaţa unui om, să nu spun în
viaţa unui preot, decât să ajungă să nu mai ştie care e numărul
acelora pe care a reaşezat spiritual pentru o viaţă întreagă, cu
232
mărturisire pe o viaţă întreagă şi aşa mai departe. Ei, aici sunt şi
tineri, o bună parte, am în jur de 60 de bărbaţi, care mă ocup
personal de fiecare în parte şi e foarte greu şi am calculat
numărul tinerilor între 17 – 35-40 de ani, am vreo 35-40, care
cred că vor constitui capul de pod al activităţii mele catehetice,
pe baza manualului. Bineînţeles că nu am putut porni cu
anunţarea acestei firme, hai să vorbesc în termeni comerciali:
numeasc-o AGRU, numeasc-o Elemente Creştine, numeasc-o…
m-am gândit să o numesc „Ucenici şi Apostoli”, numeasc-o ştiu
eu… Mergem înainte şi dacă în decembrie am spus Domnului
Cosmovici, că încă nu am reuşit să fac ceva definitiv la Arad,
acum sunt în măsură să îi spun, am să încerc, dar nu vin numai
tineri, vin şi bătrâni şi nu îi înlătur, unii bătrâni spun că ar trebui
să asociez tinerii, pentru că tinerii se simt prost în rândul
bătrânilor. Nu am încă tineri, în stadiul în care să se simtă prost
în rândul bătrânilor, deocamdată. Când voi constata eu şi colegii
mei de activitate, am un aliat în privinţa asta, în părintele
Şandru, care mă înţelege, înţelege şi pe Cosmovici, pe care la
cunoscut personal la Bucureşti, pe care la cunoscut şi la ASTRU
în 1945, pe părintele Chişbora, suntem trei, care vrem să lucrăm.
A.S.: La Arad?
P.P.: Singura tristeţe care ne încearcă este că nu suntem lăsaţi să
lucrăm, boala… În ce consta activitatea lui, fie zi fie noapte.
Liturghii pe care, bineînţeles, le făcea fără vin, care era
imposibil de procurat, aşa fel încât pâinea înlocuia cele 2 specii,
cuminecătura fiind rămasă fără de împrejurări, perfect valabil.
Exerciţii spirituale mai scurte, sau mai lungi, de o zi, de trei zile,
de cinci zile, discuţii de nuanţă teologică, de preferinţă atunci
când era vorba să aleagă el şi dea lungul cărora se putea observa,
aceeaşi grijă deosebită pentru viaţa esenţelor, pentru evoluţia
aproapelui spre împărăţia cerurilor, punând accentul pe faptul că
nici curentele filozofice, nici şcolile politice, nici organizaţiile
politico-sociale tip laic nu vor putea rezolva problema fericirii
233
omului, chiar dacă ele sunt utile în felul lor şi în mod provizoriu
accentul trebuie pus neapărat pe mântuirea individului şi de aici
se pot crea premise pentru alte şcoli, pentru alte curente, pentru
alte organizaţii politico-sociale.
A.S.: Părinte vă opresc puţin, în ideea de a face un aparte
înconjur, într-u cât dacă cineva ascultă ce aţi spus
dumneavoastră până acum, nu şi-ar da seama în ce condiţii
teribile se desfăşoară aceste lucrări şi aceste lucrări ai putea
crede că sunteţi undeva într-o casă cu un peisaj frumos.
P.P.: Descriu împrejurarea.
A.S.: Tocmai de aceea vă voi ruga, să ne întoarcem la anul
1953, la persoana întâi, pentru că sigur vom ajunge din nou la
acest moment, de unde după nişte documente în plus aceste
rosteli ale dumneavoastră se vor înţelege mai bine.
P.P.: Da.
A.S.: Deci dumneavoastră în 1953 arestat.
P.P.: Da.
A.S.: Unde, cum, în ce condiţii, anchetă, acuzaţii?
P.P.: Am fost arestat la data de trei iunie 1953, de către
Securitatea din Arad, la ordinul Ministerului de Interne, pentru
activitate subversivă, antimarxism în timpul vieţii studenţeşti,
dintre anii 1948-1951. Am fost condamnat la şase ani temniţă
grea, de către Tribunalul Militar Bucureşti. Eu am făcut
închisoare la Jilava doi ani, atunci l-am cunoscut pe
Monseniorul. Pelerinajul închisorilor a continuat cu Gherla,
Aiud, Canalul Dunăre – Marea Neagră, care era în lichidare şi
Periprava, la stuf.
A.S.: Deci au fost în total, câţi ani?
234
P.P.: După terminarea celor şase ani de temniţă, cu condamnare
penală, obişnuită, am ieşit pe o uşa şi am fost vârât pe alta în
închisoare, pentru alţi cinci ani, printr-un HCM administrativ.
Am fost trimis cu acest HCM, la Canalul Dunăre - Marea
Neagră, la Noua Culme, o colonie de muncă. După trei luni de
zile de muncă acolo, am fost trimis în Deltă, unde am tăiat
stuful, în 1959. Pedeapsa administrărilor era cinci ani,
într-adevăr şi se numerota cu lunile, îi 60 de luni. Condamnările
astea se făceau de obicei administrative atunci, când deşi
indezirabili deţinuţii nu mai puteau fi duşi în faţa unei Instanţe
Judecătoreşti, pentru că erau consideraţi indezirabili, periculoşi
pentru orânduirea comunistă. Foştii deţinuţi în loc să ajungă
acasă, după închisoarea legală cu sentinţă ajungeau prin Deltă,
sau pe la Canalul Dunăre - Marea Neagră, sau prin Balta Dunării
şi aşa mai departe.
A.S.: În 1953, părinte înainte de condamnare, au fost sigur
anchetele.
P.P.: Da, primele anchete le-am avut la Securitatea din
Bucureşti, la Rahova. Am fost anchetat în jur de 13 zile, dacă
îmi aduc bine aminte şi voiau să scoată de la mine solidaritatea
din activitatea legionară, din cadrul Universităţii din Bucureşti.
Aveau nişte dovezi în legătură cu solidaritatea mea, cu cei... alţi
32 de inşi, care alcătuiau lotul împreună cu mine şi după 13 zile
de anchetă am fost trimis la Jilava. La Jilava aşteptam procesul,
au fost vreo 3-4 dezbateri, care însă nu au însemnat terminarea
procesului, datorită faptului cum spuneau ei că procedura e
incompletă. În general, componenţa acestui lot de 32 de
persoane, nu au recunoscut activitatea pe care au avut-o ca
acuzaţi. Atunci, stăpânirea a recurs la o stratagemă pe care noi
nu am cunoscut-o până atunci. Eram destul de tineri pentru a o
putea cunoaşte. Ce au făcut? Ne-au cules de prin toate secţiile
Jilavei, pe cei 32, ne-au introdus în reduit pe toţi, în patru
camere care comunicau între ele în aşa fel încât noi să ne
manifestam liber sau cvasi-liber şi după ce ne-au lăsat aşa, ne-au
235
dus la Tribunal şi sigur a urmat procesul. Noi am căzut de acord
cu toţii să nu recunoaştem activitatea de care eram acuzaţi. De
ce? Pentru că acuzele erau exagerate uneori, a fost ceva în
legătură cu atitudinea faţă de regim, atitudine categorică
anticomunistă, dar ni se puneau în cârcă nişte culpe de care noi
nu ne-am învrednicit niciodată, în ghilimele fiind spus arme,
asociaţii subversive, întâlniri nocturne şi aşa mai departe.
A.S.: Vă cunoşteaţi cu toţii?
P.P.: Nu, am cunoscut din cei 33 de inşi decât, hai să enumer:
Zernea Nicolae, Tuturan Valerian, Anderca Traian. Patru inşi ne
cunoşteam. De fapt era regula luptei subversive, numărul trei
înseamnă deja conspirativitate, număr fatidic.
A.S.: Ancheta şi mă rog, pregătirile pentru proces, au fost cu
cruzime?
P.P.: Anchetele erau făcute cu cruzime. Întâi ţigara de rigoare,
cu care încerca să te aproprie, încerca să dovedească că sunt
civilizaţi cu deţinuţii. În clipa în care observa că rezişti, treceau
de la politeţea iniţială la înjurături şi la ameninţări, chiar mai
mult, anchetele aveau loc la miezul nopţii, cu clopotul electric în
faţă, care te orbea pur şi simplu. La ducerea în celulă şi la
aducerea la anchetă ochelari orbi şi ameninţarea că în clipa în
care vom încerca să călcăm cu dreptul, sau stângul, mai la
dreapta sau mai la stânga, decât scândura pe care călcăm, s-ar
putea să ne scufundăm în apă să ne înecăm.
A.S.: Spuneţi părinte, cam la ce grad de omenie sau neomenie
erau, din punct de vedere al educaţiei, al inteligentei?
P.P.: Nu am întâlnit decât un securist inteligent, ca să vorbesc
aşa, care a ştiut să îmi pună întrebările în aşa fel încât, mai ales
că eram şi obosit, să mă încurce în câteva declaraţii, dar văzând
că am fost încurcat, înainte de a semna, a rupt procesul verbal,
bineînţeles că după aceea a urmat bătaia.
236
A.S.: De ce, în sfârşit, sigur că nu face obiectul convorbiri
noastre, dar pentru mine este încă uimitor, de ce un om cu
oarece inteligenţă, sau chiar inteligenţă, accepta să facă lucrul
acela, cu toata cruzimea. Deci la caracter, la fire, era ceva în
neregulă.
P.P.: Îmi aduc aminte că acest om avea un cap de mort, cum s-ar
spune. Acest cap de mort, după cât am aflat eu, nu era efectul
unei suferinţe fizice, ci a unui dezechilibru interior. Cu toate
acestea, el continua teroarea, în timpul anchetei avea de grijă să
se laude că el îşi apără concepţia de viaţă şi o să ne aranjeze,
vom sta în puşcărie până ne vor creşte bărbi, vom veni de la
morgă. Însă în clipa în care un tovarăş de-al lui de activitate,
pătrundea prin spate printr-o altă uşă, încă se mişca lumea acolo,
în timpul serviciului, era atât de speriat de uşa de care se
deschisese, încât a sărit glonţ în picioare, atât era de curajos, el
care a spus că ştie să îşi apere ideile, asta m-a făcut să cred că nu
a fost nici odată convins de concepţia pe care o urmează. Asta
nu însemnă că nu au fost şi din ăia care păreau a fi convinşi, însă
inteligenţa lor a fost întotdeauna mediocră.
A.S.: Nu cumva era pentru ei o meserie ca oricare alta, pur şi
simplu mai avantajoasă decât altele?
P.P.: Atunci nu mi-am dat seama de acest lucru, mai târziu însă
mi-am dat seama că cei mai mulţi o priveau ca pe o meserie
oarecare, de pe urma căruia se câştiga mult şi Ministerul de
Interne era capabil să subvenţioneze aceşti oameni cu sume
fabuloase, chiar anchetele care au urmat mai târziu, după
eliberarea din închisoare, mi s-a spus bagă de seamă că ăştia nu
te cruţă, pentru că sunt plătiţi atât de bine, încât nu se mai
gândesc la oameni, se gândesc la nişte dosare şi nimic mai mult.
A.S.: Aşadar după anchete, la proces?
237
P.P.: Da, la proces. La proces, propriu-zis acesta a fost un
proces Jilava, nu un proces al faptelor noastre din trecut, pentru
că spun ei, am vrut să dejucăm planurile justiţiei de a ne pune la
respect, prin faptul că noi cei 33, că suntem de acord să nu
recunoaştem cele ce le-am recunoscut oarecum la începutul
anchetei şi naivi în problemele de anchetă, au spus e un proces
Jilava, în care aţi sabotat Securitatea şi Justiţia. Din cei 33 de
inşi, reuşesc să rupă vreo 11, care să se desolidarizeze de cei
fermi, le-au pus în gură următoarele declaraţii: „noi nu suntem
de părere că nu s-a greşit până acum, am vrea să ne eliberăm, să
ne vedem de treburile noastre şi dacă alţii ne judecă pentru
treaba asta, nu au decât să o facă”. Însă, noi ne-am întâlnit pe
coridoare cu aceştia, deşi era greu să te întâlneşti cu ei, pe ei i-a
lăsat îmbrăcaţi în haine civile şi pe noi ne-a îmbrăcat în haine
vărgate care am fost fermi şi am întrebat de ce aţi făcut treaba
asta, pentru că intenţionăm să ieşim afară, să ne apucam din nou
de luptă, voi greşiţi că sunteţi fermi aici, nu ştiţi face politică. Ei,
cei mai mulţi din cei 11, nu au reluat activitatea politică, unii
dintre ei însă au reluat-o. Cât au fost de sinceri nu ştiu, nu i-am
întâlnit şi nici nu vreau să îi întâlnesc.
A.S.: Acum poate ceva despre cei cu care stăteaţi, în celule.
P.P.: Da.
A.S.: Întâlnirile din acest timp.
P.P.: Da. Am stat numeroşi ca număr la început, în celulele de la
Jilava. În reduit erau patru camere, stăteam ca sardelele acolo,
cam 80 de inşi în nişte cămăruţe boltite. Câte 80 de inşi într-o
celulă. Care era anatomia celulei. Li se spunea şi camere. Erau
într-un fel nişte odăi, partale de lemn. Partalele sunt nişte paturi
de lemn, e un poporanism pe care probabil că puşcăriaşii l-au
inventat. E vorba de partale cu două etaje, sus era mai cald, jos
era şerpăria cu ciment şi cu o rogojină, pe ciment. La mijloc
etajul unu. Cel mai bun loc era la parter, pentru că reuşeai să
238
cobori mai uşor, să urci mai uşor. Eram atât de aglomeraţi
pentru spaţiul care ni s-a alocat, încât eram obligaţi să dormim
pe o porţiune de 30 de centimetri distanţă, asta o încrustam în
perete la căpătai, ca să nu deviem cumva de la regulă în timpul
nopţii. Dacă, însă în timpul nopţii unuia i se căşuna să se
întoarcă de pe o parte pe alta, trebuia să se întoarcă toţi, de aici
încăierările, pe care bineînţeles că santinelele de la geam le
savurau, le şi pândeau ca să le poată savura.
A.S.: Încercaţi să îmi spuneţi numărul unora dintre camere şi
cam ce fel de componenţă aveau aceste camere?
P.P.: Reduitul avea două aripi, era în formă de potcoavă, între
cele două aripi era o portiţă, aripa dinspre stânga avea numerele
5, 6, 7, 8. Latura dreaptă a reduitului avea camerele 9, 10, 11,
12. În aceste patru camere au fost aşezaţi câte unul de fiecare
cameră: mareşalul Antonescu pe vremuri, înainte de
condamnare, înainte de execuţie. În camera 12 Mihai
Antonescu, în camera 11 Alexianu Guvernatorul Bucovinei, în
camera 10 Pichi Vasile, în camera 9…, poate pe ultimii doi i-am
inversat.
A.S.: Aceste erau camere mici?
P.P.: Nu mici, foarte mici, a încape 80 de oameni. Era între
camera 12, la capătul camerei 12, era grupul sanitar, toaleta cu
vreo patru sau cinci orificii sortite, pe canelele cărora se plimbau
şobolanii şi acolo la acest veceu unic pe tot reduitul, pentru toate
patru camerele, trebuia să îşi facă nevoile dimineaţa toţi cei 320
de deţinuţi.
A.S.: La oră fixă?
P.P.: Cum începea procesul acesta. Se auzea la ora cinci
dimineaţa, când era deşteptarea numărul unu [zbiară], primul
care se trezea să fie el primul. Doi, trei... până la o sută, până la
două sute. Bătălia cea mare pentru un loc la veceu era însă în
239
camerele: 9, 10, 11, pentru că erau de parcurs trei camere ca să
ajungă la noi, erau oarecum privilegiaţi la 12. Am fost la 12,
eram mai aproape de toaletă, evident erau inevitabile…
A.S.: Ce fel de oameni erau, spuneţi?
P.P.: Lotul meu de 33 de inşi studenţi şi asistenţi şi profesori
universitari, noi 33 de inşi. Alte grupuleţe tot de studenţi, dar de
alta culoare politică anticomunistă, militari de carieră până la
gradul de colonel am întâlnit eu acolo, mulţi, foarte mulţi,
numeroşi. Ţărani care în viaţa lor au făcut politică liberală,
legionară, sau ţărănistă, sau comunişti care şi-au lepădat, care
s-au lepădat de convingerile anterioare, au fost câţiva.
A.S.: Cine anume?
P.P.: Emilian Angheliu a fost, care până la urmă a ajuns şi la
Aiud. La Aiud a vrut să facă pe şeful şi mi se pare că l-au bătut
deţinuţii. Ajunşi la Periprava mai târziu şi încă visa să ajungă
Şef de Stat, în locul lui Gheorghiu Dej, nu îl mai cunoaşte
nimeni. Au fost deci de toate culorile politice, au fost preoţi
ortodocşi, mai ales preoţi greco-catolici, mai ales.
A.S.: Aici la Jilava?
P.P.: Da, şi la Jilava. Dar trebuie precizat, preoţii greco-catolici
nu au populat propriu-zis Jilava, pentru că aici era o închisoare
de tranziţie. De tranziţie, în aşteptarea proceselor, sau în
aşteptarea rejudecării unor procese vechi. Încăierările dacă
aveau loc, ele nu erau încurajate, sau iniţiate de către adevăraţii
deţinuţi politici, care aveau o concepţie de viaţă, adică erau
adevăraţii militanţi. Nu! De către deţinuţii de drept comun, care
au fost băgaţi printre noi ca să ne spioneze. Unii dintre ei au fost
şefi de brigăzi pe la Canalul Dunăre - Marea Neagră şi aveau
6-7 active la recidivul lor. Până l-au întrebat, domnule văd că te
rogi, ce ceri dumneata lui Dumnezeu. Să îmi ajute, să mă
eliberez şi dacă te eliberezi ce faci? Fur din nou. Dar te prinde
240
din nou, nu că îmi schimb metodele şi dacă te prinde din nou, ce
faci? În închisoare nu dai bani, nici pe lemne, nici pe mâncare,
nici pe alte lucruri.
A.S.: Preoţi greco-catolici, atunci în momentul acela, cine erau?
P.P.: În Jilava, preoţi mai de grabă catolici, eu încă nu eram
catolic.
A.S.: Ştiu, tocmai am reţinut.
P.P.: Da, catolici era monseniorul Ghika, unul dintre ei, care era
în camera 9, mai aerisită, dar mai friguroasă. Părintele Gunciu
Iosif, Francisc Augustin, fostul episcop al Bucureştilor sau ce
era, mă rog...
A.S.: Care mai trăieşte.
P.P.: Da, mai trăieşte. Era părintele Pater Godo, iezuit
romano-catolic, care ţinea lecţii de dogmatică şi de morală.
A.S.: Care şi el trăieşte.
P.P.: Trăieşte, da. Şi cam asta dintre preoţi.
A.S.: Deci iată, ne-am întors la monseniorul Ghika, după acest
ocol care oricum pune în temă, asupra temei în care se
desfăşura. Deci, acum suntem din nou alături de monseniorul
Ghika, care ducea o intensă viaţa spirituală.
P.P.: Da. Probabil că sufletul meu nu a fost destul de pregătit,
pentru a-şi da seama de importanţa pe care Monseniorul a avut-o
pentru viaţa spirituală. Dar, chiar dacă ar fi fost pregătit, aşa
cum vă spuneam anterior, era greu să pretinzi să se ocupe numai
de tine, pentru că la el era pelerinaj continuu, începând cu
oameni cu şapte clase primare şi terminând cu posesori de titluri
academice.
A.S.: Părinte de ce veneau, ce atracţie prezenta?
241
P.P.: Cei mai mulţi doreau teologie, viaţă spirituală, chiar dacă
ei nu trăiau aceste realităţi, pentru că erau fascinaţi de
personalitatea pe care o aveau în faţă, însă mai erau şi din aceia
care vroiau ca în răspunsurile lui, Monseniorul să strecoare acele
picăţele culturale, pe care le avea fie din lecturi, fie din călătorii.
Erau şi anumite extravaganţe legate de prezenţa lui la palatul
imperial al împăratului Japoniei sau...
A.S.: Sau cum îşi învăţau hipopotamii copiii să înoate.
P.P.: Sau faptul că era un cult deosebit în India, sau Indochina,
pentru oul clocit de pildă. Da, aşa cum egiptenii au un cult
deosebit pentru Boul Apis, care era imaginea eşecului
experienţei de altă dată.
A.S.: Deci era fascinant.
P.P.: Fascinant, pentru că ştia să se facă de toate pentru toţi.
Bineînţeles, finalul discuţiei era întotdeauna Isus, Cultul Sfintei
Ostii, Cultul Sfintei Fecioare şi repetau toţi, repetau cu
aprofundările de rigoare, ori de câte ori se găsea să spunem aşa
în mână, în mâna spirituală cu câte un fragment din lucrările pe
care le-a scris, sau pe care vroia să le scrie şi nu a apucat să le
scrie. Am discutat de pildă eu cu el despre Henri Bergson şi a
ţinut să accentueze, de el am auzit direct asta, asupra faptului că
Henri Bergson la moartea lui a fost ca şi catolic, a ezitat însă
între botezul convertirii şi convertirea botezului, cam aşa ceva.
Prezenţa mea lângă Monseniorul Ghika nu a însemnat încă
convertirea mea la catolicism, a fost însă o premiză puternică
pentru aşa ceva. În octombrie 1953, a avut loc o percheziţie,
cum nu am mai apucat în închisoare, a fost un frig precoce,
neaşteptat cu îngheţ, cu sloi de gheaţă pe la streaşină şi am fost
scoşi de o companie, sau de un batalion de cadeţi securişti, în
cămăşi şi chiar în pielea goală în curte, sau în holul, în antreul
reduitului. Acolo l-am văzut pe Monseniorul Ghika la un
moment dat în faţa mea dezbrăcat, în pielea goală de fapt, toţi
242
am fost dezbrăcaţi, asta era culmea percheziţiei, ca să vadă dacă
nu cumva ai obiecte ascunse pe undeva, era un fel… un fel de
ridiculizare, erau convinşi că nu avem nimic. Monseniorul
Ghika gol, el care îmbrăcase atâtea suflete. Scuturat, lovit, izbit
de pereţi unul dintre colegii lui de suferinţă şi de partal, s-a pus
spate în spate cu el ca să îl mai încălzească puţin, rece pe rece.
După această percheziţie care a avut loc în aer liber, am ajuns la
locurile noastre şi fiecare a găsit în camera unde locuiam, unde
trebuia să locuiască în continuare, un munte întreg de lucruri
mari şi mici, obiecte mari şi mici, aruncate claie peste grămadă
de cei care au făcut percheziţia, lingură de lemn, firimituri de
pâine, obiele, o bucată zahar de la cei de la care au venit
proaspăt de afară, ace, deşi nu era voie, mai ascundeai câte un
briceag strecurat pe care nu au apucat să îl vadă. Securişti râdeau
la geamuri, de afară. Monseniorul avea aerul că spune tuturor
celor care se străduiau, să îşi caute obiectele şi care uneori
deviau în zgomot şi în scandal, drumul care duce de la aspiraţiile
voastre politice, spre ţelurile atinse cândva, trebuie să treacă prin
această încercare. Doar această încercare, gândiţi-vă la Isus,
pentru că dacă nu sunteţi în stare să chivernisiţi acest munte de
obiecte aruncate claie peste grămadă, nu veţi fi în stare să
conduceţi nici jungla politică. După câtăva vreme, Monseniorul
e ridicat de acolo şi dus la infirmerie, am auzit mai târziu că a
murit acolo, am convingerea, deşi el a fost cu moartea vorba
aceea, în preajmă ani şi ani în şir, din cauza foametei, a unui
tratament medical atât de neadecvat bolilor pe care le avea. Am
convingerea că această percheziţie a contribuit în mod efectiv la
sfârşitul lui, deşi a murit în infirmerie bolnav de plămâni, dar
cred că a rămas cu o infecţie de pe vremea percheziţiei, o
răceală.
A.S.: Deci, la ceasul când monseniorul Ghika a fost luat dintre
dumneavoastră, care era în sufletul dumneavoastră în conştiinţa
243
dumneavoastră, lucrarea pe care el o isprăvise, cam la ce stadiu
vă aflaţi?
P.P.: Nu mai eram un om sfârşit, am avut o mărturisire de
credinţă faţă de părintele Godo, a echivalent cu o spovedanie,
fără să fie spovedanie. Părintele Godo mi-a respectat libertatea,
dar nu mai eram un om sfârşit, aşteptam pe cineva care să pună
punctul pe „i”, acela ar fi fost Monseniorul, însă Monseniorul
plecase şi am plâns cu amar şi a trecut 1953 şi a trecut 1954.
A.S.: Cum a trecut 1953 şi 1954?
P.P.: 1953 în Jilava, în continuare. 1954 până pe la Paşti, în
continuare Gherla. La Gherla îl cunosc pe Horia Cosmovici,
acesta pune punctul pe „i”.
A.S.: Vă aduceţi aminte cum l-aţi cunoscut?
P.P.: Da, trebuia să fiu mutat de la camera 54 la camera 50.
Hărmălaie mare, el era acolo, deja de mai multă vreme, venise
tot din Jilava, l-am cunoscut prin alţii, Horia Cosmovici cel care
a apărat pe Corneliu Codreanu în proces din 1938 şi 1940 pentru
reabilitare. Asta era identitatea când îl prezenta lumea şi e mare
catolic să ştii, or după câte ştiu, tu ai făcut teologie ortodoxă. Zic
da vreau să îl cunosc pe Horia Cosmovici. Ne-am cunoscut şi nu
ne-am mai despărţit niciodată. El a fost primul om care punând
întrebări deschise în legătură cu viaţa mea sufletească din trecut,
cu greşeli, cu căutări, am răspuns fără murmur şi fără şovăire,
primul om şi am stat aşa cu el în 1955 în Gherla. La Aiud ne-am
nimerit în aceeaşi cameră, pentru că am ţinut neapărat şi eu şi el
să rămânem împreună, întrucât începuserăm să lucrăm ceva şi
convertirea mea a avut loc prin el. Ne-a dictat actualul manual al
omului precreştin, pe care l-am scris pe pereţi, cu un cui şi cu o
sârmă, până când ne-a găsit Securitatea şi ne-o obligat să radem
jos tot ce am scris. Am terminat să scriem acest manual, pe
bucăţi de săpun, pe tălpile pantofilor şi l-am memorat nouă ani
de zile în şir, ca să îl scoatem teafăr integral afară, acela dintre
244
noi care va ieşi primul. Eu aveam mai multe şanse, pentru că nu
eram mare demnitar cum era el. Am aflat despre faptul că a
înfiinţat Ordinul Rozei, încă în Jilava, în 1948, acest manual al
omului precreştin, pe care îl am pe masă, trebuia să fie
catehismul aprofundat al Ordinului pe toata viaţa şi mi-a
comunicat şi textul rozariului social, specific Ordinului Rozei.
Propriu-zis, eu aş avea multe de vorbit despre Horia Cosmovici,
despre Monseniorul Ghika, dar pot să afirm că şi pe Ghika l-am
cunoscut prin el mai bine, pentru că nimeni nu îl cunoaşte aşa
cum la cunoscut el.
A.S.: Părinte, încă o dată ne întoarcem, deci în vremea aceasta în
care dumneavoastră scriaţi principiul de viaţă pentru omul
politic, pentru că aşa s-ar putea rezuma oarecum cele făcute de
dumneavoastră acolo. Numai politic, pentru atitudinea omului în
viaţă în general, presupunând că administraţia închisorii nu vă
crea condiţii speciale şi un timp special pentru aceasta,
dimpotrivă…
P.P.: Alternativ cu carcera se făceau toate. Horia Cosmovici a
fost băgat la carceră în mai multe rânduri şi când a venit de
acolo, a venit fortificat, ba spunea că a avut un har deosebit prin
faptul că tineta care era pusă acolo pentru murdarii i-a ţinut loc
de plapumă, era totuşi o bucată de scândură, pentru carceră care
nu avea decât ciment pe jos, fără pat şi fără nimic şi cu mâncare
la trei zile. Aşa. De ce l-am urmat pe Horia Cosmovici, pentru
că până la el nimeni nu mi-a relatat ceva, să zică dogma
infailibilităţii, ca dogmă centrală a Catolicismului. Nimeni nu
mi-a vorbit până la el despre corectitudinea moralei şi dogmei
catolice, nimeni nu mi-a vorbit ca şi el despre continuitatea
sfinţilor în Biserica Catolică. Am alergat după acest lucru,
pentru că mie soluţia autocefaliei, care se găseşte în Biserica
Ortodoxă, mi-a apărut falimentară, încă de pe vremea în care am
făcut studii teologice ortodoxe, de aia nu m-am hirotonit, în
principiu.
245
A.S.: Părinte v-aş întreba aşa în camera aceea nu eraţi numai
dumneavoastră doi?
P.P.: Nu, eram patru de obicei.
A.S.: Şi nu vă conturba faptul că erau şi lângă dumneavoastră şi
alţii, cu alte preocupări, puteaţi să vă concentraţi?
P.P.: Foarte interesant, cei care nu cunoşteau limba franceză,
adică doi din ei, noi în franceză am lucrat tot timpul. De ce în
franceză, pentru ca să poată circula şi nu numai atât, franceza a
fost o momeală pentru foarte mulţi ascultători, în sensul că toţi
doreau să înveţe limbi străine şi atunci cei care cunoşteau limbi
străine predau franceza, predau germana, predau engleza. Ei, el
a predat teologie, manualul, catehismul acesta, a făcut-o el şi
atunci lumea învăţa prin franceză catehismul şi ajungea şi la
convertire pe calea asta. Ceilalţi doi se conformau, pentru că
reluam discuţiile şi în româneşte. Rozariul, rosteam rozariul în
româneşte, făceam meditaţii în româneşte, exerciţii spirituale în
româneşte, în aşa fel încât nu se poate spune chiar şi neglijat,
dimpotrivă trebuia să facem, această idee sufletească pentru a
putea fi atenţi cu ei, au rămas în religia lor, dar ne-au respectat
munca. Am ajuns până acolo, încât atunci când am terminat
primul capitol al primei părţi, aşa e împărţită lucrarea, m-a rugat
domnul Cosmovici să o rostesc la geam, în auzul a 4.000 de
deţinuţi în franceză şi am rostit-o în auzul a 4.000 de deţinuţi, la
Aiud. Lumea ştia acest lucru şi când am ajuns acasă, când a
venit revoluţia în fine... a apărut în 1990, într-o gazetă din Buzău
romano-catolică, acolo se comunică şi amintesc de Horia
Cosmovici, de Pecican cu manual omului precreştin cu...
A.S.: Părinte, spuneţi-mi altceva, deci scrierea acestei lucrări pe
perete pentru ca să capete formă precisă, trebuia totuşi scrisă cu
scrisul nostru clasic şi apoi memorarea, urma memorarea înainte
de a şterge dumneavoastră totul?
246
P.P.: A urmat memorarea, am avut destul timp să memorăm
cartea care a fost rasă.
A.S.: Amândoi, acelaşi lucru?
P.P.: Da, amândoi acelaşi lucru. Mai mult, eu am avut mandatul
de a memora. După vreo doi-trei ani, am fost despărţiţi vreo doi
trei ani. Ne-am reîntâlnit şi îl ştia şi el pe dinafară, mi-a spus:
„Tu trebuie să îl înveţi, pentru că tu ai mai multe şanse să ieşi
afară din închisoare”, ori însă când am ajuns la săpunuri,
peretele avea avantajul că puteai să verifici mereu cunoştinţele,
pe când a trebuit să radem, ce să ne facem, săpunul. Ne-a dat
săpun de rufe şi era binevenit săpunul de rufe, scriam pe săpun
de rufe, făceam plăcuţe din săpun de rufe şi plăcile puteau sta
zile întregi aşa scrise, aveam patru placi, eram patru inşi acolo şi
timp de o săptămână fixai ceea ce trebuia fixat în aşa fel încât
săpunul să poată fi şters şi să reluăm, să continuăm. Pe bocanci,
cu bocanci am lucrat după perete, dar cu bocancii ce era necazul,
trebuia să mergem la plimbare şi atunci dacă ne scotea la
plimbare, când se făcea plimbarea se ducea tot scrisul, nu aveam
două perechi de bocanci, aveam o pereche. Ei, cu săpunul am
operat aici cel mai mult, a avut durata cea mai mare în materie
de rechizite şcolare, că după un an de zile, după ce Horia
Cosmovici a fost dus la Gherla, era bănuit că ar avea un rol
important în greva din Aiud, mă mută din celulă, dar mai mult
mă mută în aşa fel încât să mă poată supraveghea, ştiau că bat la
morse. M-au prins, am fost şi eu la carceră şi m-a mutat într-o
celulă, care avea în dreapta o altă celulă locuibilă şi în stânga o
celula deschisă, nelocuibilă ca să mă poată urmări securistul. Ei,
totuşi nu ştiu cum a făcut cum nu a făcut, că din dreapta mă sună
cineva, spune: „dragă hai să ne întreţinem cu ceva, pentru că nu
putem sta aşa, trebuie să lucrăm, lâncezeala ducea la necazuri
mari pe plan sanitar, sufletesc şi trupesc. Ce credeţi că îmi
dictează ală de dincolo, Manualul Omului Politic Creştin, fără să
247
ştie că eu l-am lansat în Aiud cu Horia Cosmovici. Mot a mot
aşa circula în tot Aiudul.
A.S.: Cine era?
P.P.: Inginerul Ţârlea îl chema, aşa circula în toată ţara. Ba mai
mult, am instituit acolo şi un curs de logică, fiind profesor de
logică, asta mi-a fost specialitatea la filozofie şi unii dintre
studenţii care au învăţat acest text a lui Horia Cosmovici şi
printre altele şi cursul meu de logică, au venit acasă şi au reuşit
la admitere, la facultate cu cursurile pe care le făceam noi acolo.
A.S.: Părinte în condiţiile astea, o întrebare care s-ar fi impus de
către moral, mot a mot, devine inutilă, adică limpede pentru cei
care vă asculta, că totuşi, totuşi, au fost nişte ispite, poate că şi în
libertate ar fi fost acele ispite.
P.P.: Au fost ispite toată viaţa.
A.S.: Aţi putut să depăşiţi condiţia în care trăiaţi şi mâncaţi?
P.P.: Ne-am născut aici, trăim aici şi murim aici, cerul e acelaşi.
Nu ne gândim prea mult acasă, decât în rugăciunile noastre,
pentru cei de acasă, pentru că altfel alunecam în gânduri
debilitate.
A.S.: Părinte, explicaţi-mi mie, încercaţi să îmi explicaţi mie,
care nu am făcut nici un ceas de puşcărie, care ştiu din auzite
destul de multe lucruri, dar atât din auzite, cum se formează
această rezistenţă din ins, pentru că eu cred, că la prima palmă
sau îmbrânceală pe care aş fi suportat-o, aş fi căzut, moral aş fi
căzut.
P.P.: Monseniorul avea accent străin acolo şi avea obiceiul să
spună dimineaţa: „Ei ce facem, ce facem astăzi, ce facem, ce
facem? Să facem în continuu.” Ăsta era Horia Cosmovici să
facem încontinuu, s-ar putea ca Providenţa să nu promoveze
acest manual, sau acest rozariu, sau acest cult religios, noi însă
trebuie să facem, să lucrăm.
248
A.S.: Părinte, dar orice om căruia i se întâmplă nişte lucruri,
pentru că venea, cum spuneţi dumneavoastră, o ceartă, o carceră,
o percheziţie, sau alte lucruri, care tulbură profund spiritul
omului, cum de nu vă întovărăşea mai multă vreme această
tulburare, adică reveneaţi la normal, la dumneavoastră, prin ce?
P.P.: Au fost crize sufleteşti, când pauza putea să dureze câteva
zile, însă aceste crize sufleteşti erau urmate de o euforie de
nedescris. Acolo era lucrarea harului actual, categoric. Harul
actual, pentru că am fost scoşi din neant prin dragostea lui
Dumnezeu, ne conformăm în eternitate, prin dreptatea lui
Dumnezeu. Moartea nu este altceva decât ultimul răspuns dat
actului de creaţie, în ceea ce ne priveşte moartea, nu e veşnică
viaţa e veşnică.
A.S.: Înţeleg. Am înţeles oarecum teoretic, cel puţin mai ştiu şi
eu asta, dar umilinţa acea, umilinţa aceea care roade un suflet de
om?
P.P.: Când aveai imaginea Monseniorului Ghika, nu aveai
dreptul să faci caz de orgoliu, că el era exemplu. Sfânta Tereza
de Lisieux era şi ea un exemplu, veneau sfinţii, un cortegiu
întreg de sfinţi cu exemplele lor şi nu te lăsau singur, chiar dacă
plângeai în clipa aceea, chiar dacă te durea, însă când Sfânta
Tereza s-a pomenit cu întrebarea, călugării cei care o necăjea
mereu, bolnavi şi bătrâni, spunea: „Vai, Terezo frumos mături”,
Tereza nu spunea nimic, venea altul şi spunea: „Vai, Tereza
prost maturi”, iar nu spunea nimic, se ducea la icoana Sfintei
Fecioare şi o întreba Sfântă Fecioară pe care să cred şi Sfânta
Fecioara spunea pe nici unul crede-mă pe mine. Orice s-ar
spune, dacă tot ceea ce facem, facem în faţa lui Dumnezeu,
practicând în felul acesta rugăciunea continuă, indiferent că
scriu pe pereţi, sau mă spăl pe mâini, sau pe picioare, sau că fac
curăţenie în grupul sanitar, mă străduiesc să fiu în rugăciunea
continuă. Nu era uşor, suferinţa a fost simţită, de ce să fim
ipocriţi, am fost sub oameni şi de foarte multe ori, oamenii nu au
249
fost oameni, însă uneori au fost foarte oameni, dar am depăşit
chestia asta, pentru că într-adevăr harurile actuale erau prezente
în continuu.
A.S.: Dar exista şi între oameni şoapta şi oamenii au uitat
şoapta, acum decibelii sunt stăpâni absoluţi şi eu zic că ei
deteriorează grav sensibilitatea umană, nu eu o zic, o spun şi
medicii. Aşadar suntem pe urmă cu Horia Cosmovici, despre
care cineva îmi spunea, cred că tot un tovarăş de al său de viaţă,
că era excelent la morse, bătea cu mare viteză morse, era de o
îndemânare…
P.P.: Da, a bătut el şi după ce a plecat am bătut eu. Şi eu pot
vorbi.
A.S.: Da, sigur că da.
P.P.: Apropo de alfabetul morse. Morse improvizat, sui generis,
s-ar putea spune pe care l-a bătut multă lume, erau adevăraţi aşi
în domeniul acesta, printre ei s-a numărat şi Horia Cosmovici.
Erau cele patru etaje ale închisorii din Aiud, pe urmă era ţeava
care conducea în dreapta şi în stânga de jur împrejurul închisorii.
Cei de sus şi cei de pe lături, îşi luau note tot pe plăcile de
săpun, sau cum puteau, a fost o perioadă când s-a lunecat într-o
extremă periculoasă cu tratamentul deţinuţilor, după perioada
Canal. Veniţi de pe şantiere de muncă, distrugerea fizică
denunţată de radio Londra şi Vocea Americii, partidul comunist
român a recurs la alte metode, poate mai draconice, încercând să
salveze aparenţele prin readucerea deţinuţilor între cei patru
pereţi ai celulelor. Numai că oamenii mai activi prin
temperamentul lor, au resimţit celula mai mult decât munca
fizică. Acolo era vorba de efort fizic, aici era vorba de pasivitate.
Horia Cosmovici, deci eram şi eu, am fost nişte temperamente
mai meditative, care hai să spunem, ne-am complăcut în a ne
interioriza mai mult decât am fi fost duşi pe şantier, în care te
obliga viaţa să munceşti în condiţii terifiante. Deşi munca,
250
efortul poate fi oferit lui Isus tot atât de bine ca şi o meditaţie
într-o celulă, mai pasiv. Mergea strună această activitate cu
morse, Manualul omului politic creştin, avea să figureze mai
târziu drept de catehism. Ei, ne prinde Securitatea bătând, pe el
l-a prins tocmai când bătea prin zid, având discuţii cu un fost
student în medicină, care trecuse prin pogromul Piteştiului şi ca
să îi spună zdruncinarea credinţei, fără însă a se declara ateu şi
care asculta conferiţele lui Horia Cosmovici. Însă Horia
Cosmovici i-a pretins să scrie fiecare fragment dictat prin perete,
prin perete nu era cu morse era... puneai mâinile la gură şi puteai
conversa cu celălalt. La un moment dat, interlocutorul domnului
Cosmovici, i s-a părut că nu e demn din partea lui ca să înveţe ca
şi copilul la grădiniţă, probabil că nu cunoştea tehnica
comportamentului sub imperiul orgoliului, încă. Asta ca o
contemplaţie, adică vreau să ştiu, dar critic mijloacele, şi
mijloacele erau civilizate. A întrerupt conferinţele, le-au reluat
după aceea şi aşa a fost el prins. Suferinţa lui de şapte zile la
carceră, cu mâncare tot la trei zile o ciorbă caldă. În celelalte zile
era un turtoi şi apă caldă două zile, şi într-o zi mâncare mai
substanţială, dacă o putem numi substanţială. La câtăva vreme
însă, după ce a ieşit din carceră şi a trebuit să fie mutat la
Gherla, îl suna din camera alăturată acel fost student de care se
despărţise cu discuţiile şi a comunicat lucrul următor: „Mult
stimate domn Cosmovici, vă mulţumesc pentru omul pe care
l-aţi făcut din mine.” Horia Cosmovici a fost palid, alb ca varul,
el a oferit toată suferinţa lui din celulă, pentru acesta.
A.S.: Dar îl cunoşteaţi aşa?
P.P.: Nu. Nu l-am văzut niciodată.
A.S.: De unde aţi ştiut că puteţi îndrăzni să începeţi acel lucru?
P.P.: E şi aici curaj, au fost… Horia Cosmovici era un om destul
de prudent, uneori mi se părea prea prudent, avea politica Martei
în îndrăzneală, dar avea şi o intuiţie hărăzită de Dumnezeu, care
251
dădea curajul necesar pentru a face apostolat acolo unde nu te
aşteptai să faci apostolat.
A.S.: Unde este, unde a fost omul acela, l-aţi mai găsit?
P.P.: Nu l-am mai găsit niciodată.
A.S.: Niciodată?
P.P.: Nu.
A.S.: Poate că este, îi ştiaţi numele?
P.P.: Titi Muroianu.
A.S.: Titi Muroainu?
P.P.: Da şi a mai fost unul Doru Valeriu, în aceeaşi situaţie pe
care l-am reîntâlnit la Periprava şi la Canal şi care nu mai era
răzvrătitul care ieşise din Piteşti, cu credinţa făcută praf, oricum
cenuşie, un om care dacă nu era practicant al adevărului de
credinţă, era întotdeauna în anturajul practicanţilor. Probabil că
afară a făcut şi alţi paşi… şi ne prinde Securitatea şi altfel
Securitatea era alarmată pentru faptul că acest morse era o
molimă a închisorii. Turnătorii securităţii turnau mereu acest
lucru, uite ce fac ăştia bat conferinţe ce facem cu ei? Ştiţi ce au
făcut, i-au pus pe turnători să înveţe şi ei morse ca să vadă ce
discutăm. Turnătorii nu au reuşit să înveţe în ritmul nostru. Îi
învăţase Securitatea morse, nici ei nu au reuşit, pentru că noi am
schimbat tactica, am ajuns la abrevieri în baterea cuvintelor, în
aşa fel încât ei nu pricepeau mimic nu ştiau că e un nou morse.
De fapt, tot morse era sui generis şi atunci ştiţi ce au făcut? Au
văzut că nu au încotro, nici turnătorii, nici învăţarea lui morse de
securişti nu dă rezultate, au dispus să fie înfăşurate toate ţevile
de pe coridorul puşcăriei în vată minerală, în speranţa că acest
sunet va fi înăbuşit. Au făcut treaba asta la iniţiativa unui
constructor de-al lor, probabil cu ajutorul unor cozi de topor,
erau şi din ăştia destui. Dar ce să vedeţi dumneavoastră, după ce
252
a înfăşurat ţevile cu vată minerală, sunetul avea mai multă
acurateţe decât înainte, pentru că în loc să fie difuz era canalizat,
avea un anumit sens şi am continuat să ne vedem de treburile
noastre. În această perioadă se întâmplă un incident mortal, era
Ioan Popa Teiuş, era din Teiuş, condamnat la 16 ani închisoare,
făcuse vreo 10-12, grav bolnav fără asistenţă medicală potrivită.
Când ies la plimbare cu camarazii de suferinţă, se aruncă în zona
interzisă, soldatul de la santinelă i-a poziţie de tragere. Ioan
Popa Teiuş intră şi mai adânc în zona interzisă şi spune trageţi,
băiete trage, asta e linia pe care trebuie să mergem, trage.
A.S.: La Aiud?
P.P.: La Aiud. Pentru prima dată în Aiud, deţinuţii erau timoraţi,
au început să urle împotriva administraţiei şi a regimului.
A.S.: Deci a tras?
P.P.: A tras, la omorât. O galerie cu scandarea jos teroarea, jos
teroarea. Au dublat, triplat, sau mai făcut santinele, au împânzit
închisoarea cu securişti şi în interior şi în afară şi ne-au
ameninţat, vă ducem pe voi, pe noi, într-un loc unde numai
pasărea trăieşte şi vă veţi muia acolo, că nu aveţi încotro, era un
fel de profetizare a Peripravei şi a Canalului. A început şi o
grevă, o grevă cumplită, care a fost cunoscută şi la Radio
Londra. BBC a transmis amănunte în legătură cu ea şi cu această
grevă. Avea şi ea clandestinitatea ei, când mergeam pe afară la
plimbare prin ţarcuri, cei de la etaj ne întrebau în ce fază vă
găsiţi cu poezia, asta era greva.
253
„Pelerinajul” preotului Petru Pecican în închisorile
comuniste310
:
Arestat în anul 1953, mandat de arestare nr. 4228/1953.
Lagărul de muncă Periprava 1953 – 18 aprilie 1955.
Penitenciarul Gherla:18 aprilie 1955 – 25 iulie 1955.
Penitenciarul Aiud: 25 iulie 1955 – 14 iunie 1959.
Penitenciarul Jilava: 14 iunie 1959.
Lagăre de muncă Periprava, Noua Culme, 1959 – 1964.
Eliberat: 6 mai 1964 conform adeverinţei 502/1964 a
Ministerului Afacerilor Interne, cu domiciliu obligatoriu.
Lucrări publicate:
Homo Homini Christus, Arad, Edit. Mirador, 1996.
Lourdes, oază a păcii lăuntrice, Arad, Edit. Gutenberg, 2000.
O laudă de seară, Arad, Edit. Gutenberg Univers, 2004.
Articole publicate în revista Reînvierea (Sionul Românesc)
Părintele Aurel Şandru ne-a părăsit…, Reînvierea, Lugoj, nr.
11, aprilie 2000, p. 14.
Valoarea morală a cuvintelor, Reînvierea, Lugoj, nr. 13,
iunie 2000, pp. 11-12.
Arhiereul Martir Ioan Ploscaru (1911-1998), Reînvierea,
Lugoj, nr. 14, iulie 2000, pp. 8-9.
Părintele Protopop onorific Gheorghe Popşa (1922-2000),
Reînvierea, Lugoj, nr. 15, august 2000, p. 15.
Providenţă şi Istorie (1967-2000) I, Reînvierea, Lugoj, nr.17,
octombrie 2000, pp. 13-14.
Providenţă şi Istorie (1967-2000) II, Reînvierea, Lugoj, nr.
18, noiembrie 2000, pp. 4-5.
310
Fisa matricolă penală, Petru Pecican, nu oferă date concrete asupra
datelor de transfer dintr-un penitenciar în altul.
254
Clipa, Reînvierea, Lugoj, nr. 20-23, ian.-aprilie 2001, pp. 2-4.
Noi ştim că vom învia, întrucât Hristos a înviat!, Reînvierea,
Lugoj, nr. 20-23, ianuarie-aprilie 2001, pp. 31-32.
Credo, Reînvierea, Lugoj, nr. 25-26, iunie-iulie 2001, pp.
15-17.
Părintele Horia Cosmovici, Reînvierea, Lugoj, nr. 27-29
august-octombrie 2001, pp. 34-35.
Prunca cea mare, Reînvierea, Lugoj, nr. 46, martie 2003, pp.
14-15.
Valoarea morală a cuvintelor, Reînvierea, Lugoj, nr. 51,
august 2003, pp 34-35.
Ucenici şi Apostoli, Reînvierea, Lugoj, nr. 52-53,
septembrie-octombrie 2003, pp. 27-29.
Nu suntem singuri, Reînvierea, Lugoj, nr 54-55,
noiembrie-decembrie 2003, pp. 37-39.
Muntele desăvârşirii, Reînvierea, Lugoj, pp. 11-12.nr. 57,
februarie 2004.
Cruce şi Înviere I, Reînvierea, Lugoj, nr. 58, martie 2004, pp.
14-15.
Cruce şi Înviere II, Reînvierea, Lugoj, nr. 59, aprilie 2004, p.
14.
Cruce şi Înviere la Lourdes III, Reînvierea, Lugoj, nr. 60, mai
2004, pp.8-9.
Porunca ce mare, Reînvierea, Lugoj, Reînvierea, Lugoj, nr.
62-65, iulie-octombrie 2004, pp. 43-44.
Calea, Adevărul şi Viaţa, Reînvierea, Lugoj, nr. 66,
noiembrie 2004, pp. 25-26.
Mărire să-i fie lui Dumnezeu în înaltul cerului, iar pe pământ
pace oamenilor de bunăvoinţă!, Reînvierea, Lugoj, nr. 67,
decembrie 2004, pp. 1-3.
Intimitatea specifică a omului cu Dumnezeu, Reînvierea,
Lugoj, nr. 68, ianuarie 2005, pp. 18-19.
255
1.22. Preotul Trandafir Silvăşan
Preotul Trandafir Silvăşan
311
Silvăşan Trandafir a fost unul din preoţii greco-catolici,
care a activat în anul 1948, în Episcopia de Lugoj. După
desfiinţarea Bisericii Greco-Catolice a trecut la Biserica
Ortodoxă, iar după anul 1990, a revenit la Biserica
Greco-Catolică. S-a născut în 12 noiembrie 1925, fiul lui
Domnosiu şi al Călinei, în comuna Băuţar, judeţul
Caraş-Severin. Studiile teologice le-a urmat la Blaj. În vara
311
Fotografie, Arhiva personală Nicolae Cornel Silvăşan.
256
anului 1948 a fost sfinţit preot şi numit în parohia Ghelari,
judeţul Hunedoara. În această parohie nu a dus „o activitate
clandestină greco-catolică”, deoarece, deja în 13 octombrie
1948, aflăm că a servit ca preot în biserica ortodoxă din Ghelari,
înlocuindu-l pe preotul Florea Nerva, care s-a mutat din
localitatea Ghelari312
. Totuşi în această perioadă, cât a fost preot
în comuna Ghelari, Silvăşan Trandafir a fost arestat în anul
1951, deoarece: „a avut o serie de manifestări duşmănoase la
adresa regimului democrat-popular şi a activat clandestin pe
linia Bisericii Greco-Catolice”313
. În fişa matricolă penală nr.
181 din 13 iunie 1951 întocmită la penitenciarul Caransebeş
aflăm că a fost simpatizant a Partidului Naţional Ţărănist. A fost
internat în penitenciarul Caransebeş, de către D.G.S.S. Severin
cu ordinul nr. 4037 din 13 iunie 1951. Conform fişei matricole
penale a fost eliberat la 8 august 1951 de D.G.S.S. prin
Hotărârea judecătorească nr. 18607/1951, dar această Hotărâre
nu a fost aplicată, ci a fost transferat la Canalul Dunăre-Marea
Neagră.
După eliberarea din detenţie, preotul Silvăşan Trandafir,
a funcţionat în parohia Clopotiva, până în anul 1960. A ajuns în
această parohie deoarece l-a vizitat pe Iuliu Raţiu, la
Arhiepiscopia Ortodoxă din Timişoara, pentru a trata problema
trecerii formale la ortodoxie. Raţiu i-a spus că nu poate face
acest lucru deoarece: „Mitropolitul Vasile Lăzărescu de aici este
un catâr, te va pune să faci mătănii, să semnezi proces-verbal de
trecere şi jurământ de credinţă”. Dar totuşi Iuliu Raţiu l-a ajutat
şi i-a dat o scrisoare lui Silvăşan Trandafir, cu care s-a prezentat
la Episcopia din Arad, la preotul Ioan Vancu, care nu i-a cerut
312
ACNSAS, Dosar I259613/5, Dosar individual, privind pe Raţiu Iuliu, fila
277. 313
Fisă matricolă penală, Silvăşan Trandafir, accesibilă online la adresa:
http://86.125.17.36/Fise%20matricole%20penale%20-
%20detinuti%20politici/S/S%2007.%20Sercaianu%20-
%20Silviu/Silvesan%20Trandafir/index.php, (5 iunie 2013).
257
formalităţi de trecere şi astfel a primit parohia ortodoxă
Clopotiva314
.
În anul 1960, Silvăşan a fost numit preot în Bucova,
Caraş-Severin. A fost numit în această parohie, deoarece a scris
un memoriu adresat Mitropolitul Ortodox Vasile Lăzărescu.
Acest Memoriu conţinea date importante despre activitatea
preoţilor greco-catolici din Lugoj şi detalii despre activitatea
greco-catolică a lui Iuliu Raţiu. Urmările acestui memoriu au
fost: Silvăşan Trandafir este numit preot în Bucova, astfel şi-a
consolidat „cariera” de preot în această parohie, iar Iuliu Raţiu a
fost arestat şi închis în Penitenciarul din Timişoara, timp de 2
ani.
Ca urmare a memoriului Silvăşan Trandafir a fost vizitat,
la 14 octombrie 1960, în Bucova, de Căpitanul de Securitate
Bella Ioan şi Împuternicitul de la Ministerul Cultelor Ţeperdel
Mihai, pentru a verifica datele provenite din memoriul adresat
Mitropolitului Vasile Lăzărescu: „în legătură cu activitatea dusă
de preotul dr. Iuliu Raţiu, fost greco-catolic”315
. Preotul Silvăşan
a susţinut cu tărie ce a scris în memoriu despre Iuliu Raţiu şi a
afirmat că: „pentru a nu-l supăra pe Mitropolit, nu a menţionat
în memoriu tot”. Pe lângă acestea, Silvăşan a mai urmărit în
discuţii „să dea în scris” direct Împuternicitului Ţeperdel,
informaţii „despre un cetăţean din comună care desfăşoară
activitate de prozelitism pentru secta baptistă, precum şi despre
un predicator baptist din Băuţar”316
.
Concluziile Împuternicitului Ţeperdel şi Căpitanului de
Securitate Ioan Bella au fost: „Preotul Silvăşan Trandafir este un
element tânăr, inteligent, ataşabil, desfăşoară activitate pe linie
socială, sprijinind Sfatul Popular în diferite acţiuni având
influenţă asupra credincioşilor. Duce activitate pentru
314
ACNSAS, Dosar I259613/5, Dosar individual, privind pe Raţiu Iuliu, fila
155. 315
Ibidem, fila 283. 316
Ibidem, fila 285.
258
combaterea misticismului bolnăvicios şi în special împotriva
sectanţilor din comună care acaparează tot mai mulţi credincioşi.
De la venirea sa în comuna Bucova, nu este semnalat cu
manifestări, dând unele date organelor noastre stabilindu-se că
este agent al organelor din Haţeg”317
.
Cariera preotului Silvăşan Trandafir a fost foarte
„lunecoasă”, din anul 1960 a funcţionat preot în Bucova până în
anul 1989, perioadă în care Direcţia Securităţii din Raionul
Caransebeş îl caracteriza: „Silvăşan Trandafir de la venirea sa,
în parohia Bucova, nu are activitate duşmănoasă, ci din contră a
căutat să sprijine organele noastre cu unele date pe care le-a
furnizat, stabilindu-se că a fost agent de securitate din Haţeg”318
.
Putem concluziona că acest preot a fost „cum a cerut vremea”.
„Pelerinajul” preotului Trandafir Silvăşan
în închisorile comuniste:
Arestat: 13 iunie 1951.
Penitenciarul Caransebeş: 13 iunie 1951 – 8 august 1951.
Lagăre de muncă, Canalul Dunăre Marea-Neagră: 8 august
1951 – noiembrie 1952.
Eliberat: noiembrie 1952.
317
ACNSAS, Dosar I259613/5, Dosar individual, privind pe Raţiu Iuliu, fila
288. 318
Ibidem, fila 279.
259
1.23. Preotul Nicolae Armean
Preotul Nicolae Armean, originar din Hunedoara, născut
la data de 20 noiembrie 1913 în comuna Pricaz, din părinţii
Solomon şi Maria. La data arestării activa ca preot greco-catolic
clandestin, celibatar.
A fost arestat în 29 octombrie 1958. Judecat la
Tribunalul Militar Cluj în 1959, hotărârea judecătorească nr.
1270/1959, acuzat de uneltire319
, închis pentru o durată de 25 de
ani, condamnat fiind la Muncă Silnică, pentru perioada: 29
octombrie 1958 – 22 octombrie 1983320
.
Preotul Armean Nicolae a fost graţiat prin Decretul
411/1964, în 28.07.1964. În cei şase ani, cât a fost închis, a
trecut prin următoarele locuri de detenţie: Deva, Cluj-Napoca,
Gherla, Giurgeni, Jilava321
.
„Pelerinajul” preotului Nicolae Armean
în închisorile comuniste322
:
Arestat: 29 octombrie 1958, la Deva.
Penitenciarul Cluj: 1958 – 1960.
Penitenciarul Gherla: 2 februarie 1960 – 14 mai 1963.
Lagărul de muncă Giurgeni: 14 mai 1963 – 18 august
1963.
Penitenciarul Jilava: 18 august 1963 – 28 iulie 1964.
Eliberat: 28 iulie 1964 prin D. de graţiere: Nr. 411/1964.
319
Art. 209 Cod Penal, vezi în: Enciclopedia Regimului Comunist,
Represiunea, Vol. A-E, Colecţia Enciclopedii, Coordonator Octavian Roske,
Bucureşti, Edit. Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului, 2011, pag.
334. 320
Fisă matricolă penal, Nicolae Armean, accesibilă online la adresa:
http://86.125.17.36/Fise%20matricole%20penale%20-
%20detinuti%20politici/A/A%2004.%20Ardelea%20-
%20Azoitei/Armean%20Nicolae%20S/index.php, (5 iunie 2013). 321
Ibidem. 322
Ibidem.
260
1.24. Preotul Ioan Socol
Preotul Ioan Socol conform Fişei Matricole Penale nr.
2420/1954 s-a născut în 26 iulie 1912 în Oroiu de Câmpie,
judeţul Cluj, din părinţii ţărani Gheorghe şi Ana. Studiile le-a
urmat la Academia din Blaj323
. Ioan Socol a fost preot în
Chizdia, jud. Timiş, căsătorit cu Valeria Moldovan, a avut doi
copii: o fata şi un băiat. A fost membru al Partidului P.N.Ţ, iar
la data arestării: a fost într-o organizaţie subversivă324
.
A fost arestat în 4 octombrie 1954, cu mandat de arestare
nr. 928/1954 acuzat de crimă de uneltire325
. A fost judecat de
Tribunalul Militar Bucureşti, care a dat hotărârea judecătorească
nr. 2029/1954 cu pedeapsa de 10 ani muncă silnică326
.
„Pelerinajul” preotului Ioan Socol în închisorile
comuniste327
:
Arestat: în 4 octombrie 1954.
Penitenciarul Jilava: 4 octombrie 1954 – 25 ianuarie 1955.
Penitenciarul Aiud: 25 ianuarie 1955 – 25 aprilie 1955.
Penitenciarul Oradea: 25 aprilie 1955 – 6 iunie 1955.
323
Cornel Sigmirean, Intelectualitatea ecleziastică Preoţii Blajului (1806 –
1948), pag. 281. 324
Fişă matricolă Penală, Ioan Socol, accesibilă online la adresa:
http://86.125.17.36/Fise%20matricole%20penale%20-
%20detinuti%20politici/S/S%2009.%20Sleactar%20-
%20Soos/Socol%20Ioan%20Gh/index.php, (6 iunie 2013). 325
Art. 209 Cod Penal, vezi în: Enciclopedia Regimului Comunist,
Represiunea, Vol. A-E, pag. 334. 326
Ibidem. 327
Fişă matricolă Penală, Ioan Socol, accesibilă online la adresa:
http://86.125.17.36/Fise%20matricole%20penale%20-
%20detinuti%20politici/S/S%2009.%20Sleactar%20-
%20Soos/Socol%20Ioan%20Gh/index.php, (6 iunie 2013).
261
Penitenciarul Arad: 25 aprilie 1955 – 6 noiembrie 1955.
Penitenciarele Jilava – Oradea: 6 noiembrie 1955 – 22
decembrie 1955.
Penitenciarul Aiud: 22 decembrie 1955 – 13 august 1957.
Penitenciarul Galaţi: 13 august 1957 – 2 noiembrie 1960.
Penitenciarul Botoşani: 2 noiembrie 1960 – 29 iulie 1964.
Eliberat: 29 iulie 1964 graţiat prin Decretul 411/1964,
având domiciliul la Radna (Lipova), Arad.
262
1.25. Preotul Ioan Bele
Preotul celibatar Greco-Catolic al Eparhiei de Lugoj Ioan
Bele este originar din Chereluş, judeţul Arad. S-a născut în 8
iulie 1908 din părinţii Ioan şi Ana ambii decedaţi în momentul
arestării sale. Ioan Bele a fost internat de către DGSP Lugoj cu
ordinul nr. 8697 din 1950 la Penitenciarul Lugoj328
. De la acest
Penitenciar are acelaşi itinerar al locurilor de detenţie ca preoţii
Vasile Tiut şi Dumitru Sălăgean, la Penitenciarul Timişoara,
apoi la Penitenciarul Sighet Principal camera nr. 48.
Următoarea fişă matricolă penală329
prezintă situaţia
juridică la data de 24 octombrie 1955: are mandat de arestare nr.
160 din 1955, dat de Procuratura Timişoara, pentru „instigare
publică” articolul 327 C.P., descrierea faptului: a refuzat să
treacă la ortodoxism330
.
Ioan Bele arestat a doua oară la data de 17 octombrie 1959,
a fost judecat de Tribunalul Militar Timişoara, nr. mandat
238/1960 acuzat de „uneltire”331
. Instanţa judecătorească la
condamnat la 6 ani corecţie332
, cu începere din 17 octombrie
328
Fişă matricolă penală, Ioan Bele, întocmită de D.G.S.P. Lugoj, nr.
matricol 798, Penitenciarul Lugoj, 16 octombrie 1950, accesibilă online la
adresa: http://86.125.17.36/Fise%20matricole%20penale%20-
%20detinuti%20politici/B/B%2003.%20Barbu%20-
%20Bentan/Belle%20(Bele)%20Ioan%20I/index.php, (6 iunie 2013). 329
Fişă matricolă penală, Ioan Bele, întocmită la Penitenciarul Timişoara, nr.
dosar personal 149, 20 iulie 1950. Accesibilă online la adresa:
http://86.125.17.36/Fise%20matricole%20penale%20-
%20detinuti%20politici/B/B%2003.%20Barbu%20-
%20Bentan/Belle%20(Bele)%20Ioan%20I/index.php, (6 iunie 2013). 330
Ibidem. 331
Art. 209 Cod Penal, vezi în: Enciclopedia Regimului Comunist,
Represiunea, pag. 334. 332
Fişă matricolă Penală, Bele Ioan, Categoria Penală Contrarevoluţionar,
nr. matricol 102, dosar întocmit de U.M. 0232 Timişoara, accesibil online la
adresa: http://86.125.17.36/Fise%20matricole%20penale%20-
%20detinuti%20politici/B/B%2003.%20Barbu%20-
%20Bentan/Belle%20(Bele)%20Ioan%20I/index.php, (6 iunie 2013).
263
1959 până în 14 octombrie 1965. În toată această perioadă, până
în 23 iunie 1964 când a fost graţiat prin Decretul 411 din 1964, a
fost în următoarele locuri de detenţie: Timişoara, Sighet,
Oradea, Gherla, Ostrov, Giurgeni, Periprava.
„Pelerinajul” preotului Ioan Bele în închisorile comuniste333
:
Arestat: în 1950 la Lugoj.
Penitenciarul Timişoara: 1950 – 1951.
Penitenciarul Sighet: 1951 – 24 septembrie 1955.
Penitenciarul Timişoara: 24 septembrie 1955 – 27
septembrie 1955.
Eliberat: 27 septembrie 1955 – 17 octombrie 1959.
Arestat: 17 octombrie 1959 Penitenciarul Timişoara.
Penitenciarul Timişoara: 17 octombrie 1959 – 20 iunie
1960.
Penitenciarul Oradea: 20 iunie 1960 – 4 august 1960.
Penitenciarul Gherla: 4 august 1960 – 6 august 1960.
Lagărul de muncă Ostrov: 6 august 1960 – 19 noiembrie
1960.
Lagărul de muncă Giurgeni: 19 noiembrie 1960 – 10
aprilie 1962.
Lagărul de muncă Periprava: 10 aprilie 1962 – 20 mai
1962.
Graţiat 23 iunie 1964, Decret 411/1964.
Eliberat 31 iulie 1964.
333
Ibidem.
264
1.26. Preotul Ştefan Daniel Berinde
Preotul Ştefan Daniel Berinde
334
Berinde Daniel Ştefan s-a născut în 20 ianuarie 1910, în
localitatea Câmpul lui Neag, judeţul Hunedoara, din părinţii
Ştefan şi Maria335
. Studiile le-a urmat la Blaj, unde a fost
hirotonit de Episcopul Vasile Aftenie, în 21 iulie 1941336
. Preot
Greco-Catolic celibatar a fost arestat şi închis la Penitenciarul
din Sighet camera 49, apoi judecat de Tribunalul Militar
Bucureşti în 1958 pentru fapta „crimă de înaltă trădare”337
, şi
334
Fotografie, Arhiva personală Emanuel Cosmovici. 335
Preotul Daniel Berinde în fişele matricole penale, apare cu următoarele
nume: Berinde Daniel-Micloş, porecla Miclos Ştefan; alte denumiri: Ştefan;
Berinde Ştefan; Berinde Dănilă N. Ştefan. 336
Cornel Sigmirean, Intelectualitatea ecleziastică Preoţii Blajului (1806 –
1948), pag. 292. 337
Articolul 194 C.P., vezi în: Enciclopedia Regimului Comunist,
Represiunea, pag. 334.
265
condamnat la 10 ani de muncă silnică cu începere din 15
februarie 1957 până în 12 februarie 1967338
.
Într-o altă fişă matricolă penală, preotul Berinde are
mandat de arestare nr. 355 din 1955 pentru fapta de înaltă
trădare339
. Acest fapt a fost descris în felul următor: fiind preot
greco-catolic nu a vrut să treacă la ortodocşi340
. În perioada cât
a fost închis la M.A.I. Bucureşti, pe fişa matricolă are trecut la
categoria penală: Contrarevoluţionar341
.
„Pelerinajul” preotului Ştefan Daniel Berinde în închisorile
comuniste342
:
Arestat: 1949.
Penitenciarul Timişoara: 1949 – 1951.
Penitenciarul Sighet: 1951 – 20 martie 1955.
Penitenciarul Codlea: 20 martie 1955.
Penitenciarul Jilava: 9 iulie 1958 – 18 iulie 1958.
Penitenciarul Gherla: 18 iulie 1958 – 7 noiembrie 1958.
Penitenciarul M.A.I. Bucureşti: 7 noiembrie 1958 – 17
noiembrie 1958.
Penitenciarul Piteşti: 17 noiembrie 1958 – 18 martie 1959.
338
Fişă matricolă penală, Berinde Daniel, Penitenciarul Timişoara, Nr.
dosarului personal 21 din 4 februarie 1958, accesibilă online la adresa:
http://86.125.17.36/Fise%20matricole%20penale%20-
%20detinuti%20politici/B/B%2004.%20Bente%20-
%20Blazd/Berinde%20Daniel/index.php, (6 iunie 2013). 339
Art. 209 Cod Penal, vezi în: Enciclopedia Regimului Comunist,
Represiunea, pag. 334. 340
Fişă matricolă penală, Berinde Daniel, nr. dosar personal 173,
Penitenciarul Codlea, 16 iulie 1955, accesibilă online la adresa:
http://86.125.17.36/Fise%20matricole%20penale%20-
%20detinuti%20politici/B/B%2004.%20Bente%20-
%20Blazd/Berinde%20Daniel/index.php, (6 iunie 2013). 341
Ibidem, Fişă matricolă penală, Berinde Daniel, Dosar întocmit de M.A.I.
Bucureşti. 342
Ibidem.
266
Penitenciarul Oradea: 18 martie 1959 – 7 mai 1959.
Penitenciarul Piteşti: 7 mai 1959 – 22 ianuarie 1960.
Penitenciarul Jilava: 22 ianuarie 1960 – 17 aprilie 1960.
Penitenciarul Piteşti: 17 aprilie 1960 – 6 mai 1960.
Penitenciarul Dej: 6 mai 1960 - 18 ianuarie 1963.
Penitenciarul Gherla: 18 ianuarie 1963 – 30 iulie 1964.
Graţiat: 30 iulie 1964 prin decretul 411din 1964.
267
1.27. Preotul Alexandru Crişan
Crişan Alexandru a fost preot paroh în localitatea
Geoagiu, protopopiatul Orăştie, judeţul Hunedoara. S-a născut
în localitatea Teiuş, judeţul Alba, în 2 aprilie 1902, din părinţii
Ioan şi Maria. La data arestării era căsătorit şi avea doi copii343
.
Conform fişei matricole penale nr. 29253344
întocmită la
Unitatea C.T. Văcăreşti a fost reţinut în 11 august 1952.
Procesul verbal de internare nr 20 a fost făcut la data de 31
octombrie 1952 de către M.S.S. Hunedoara, motivul internării a
fost activitate în P.N.Ţ. pentru această fapta a fost internat 4 ani.
Cea de-a doua fişă matricolă penală nr. 21253 scrisă la C.I.B.345
nu menţionează motivul reţinerii.
„Pelerinajul” preotului Alexandru Crişan
în închisorile comuniste346
:
Arestat: 11 august 1952
A fost la Penitenciarele: C. T. Văcăreşti, C. T. Bucureşti şi
Lagărul de Muncă Sadu 1952 – 1953347
.
Eliberat: 11 august 1953, prin Hotărârea judecătorească nr.
39875.
343
Fişă matricolă penală, Crişan Alexandru, completată la C.T. Văcăreşti,
accesibilă online la adresa:
http://86.125.17.36/Fise%20matricole%20penale%20-
%20detinuti%20politici/C/C%2008.%20Cot%20-
%20Crissoghelos/Crisan%20Alexandru%20Ion/index.php, (25 iunie 2013). 344
Ibidem. 345
Fişă matricolă penală, Crişan Alexandru, completată la C.I.B, accesibilă
online la adresa: http://86.125.17.36/Fise%20matricole%20penale%20-
%20detinuti%20politici/C/C%2008.%20Cot%20-
%20Crissoghelos/Crisan%20Alexandru%20Ion/index.php, (25 iunie 2013). 346
Ibidem. 347
Fişele matricole penale nu oferă date concludente despre locurile de
detenţie.
268
1.28. Preotul Ioan Crişan
Preotul Crişan Ioan a fost paroh din anul 1948 în parohia
Dragşina, judeţul Timiş. Originar din comuna Chereluş, judeţul
Arad, s-a născut la date de 28 iulie 1911, din părinţii Ioan şi
Floarea, s-a căsătorit cu Frăţilă Floarea şi a avut un copil.
Studiile le-a urmat la Academia Teologică din Blaj unde a
primit tunsura la data de 25 martie 1934348
.
Conform fişei matricole penale nr. 66, dosar personal nr.
90 de la penitenciarul Timişoara din data de 22 mai 1957349
a
fost arestat în 8 decembrie 1956 de către U. M. Timişoara cu
mandatul de arestare nr. 658 din 1956 pentru fapta „Uneltire”
conform Art. 209 C.P.
A fost judecat de Tribunalul Cluj, nr. mandatului 1604
din 1957 pentru fapta „crimă, de favorizare”, conform art. 1 din
decretul 199 din 1950. A fost prima dată condamnat la muncă
silnică pe viaţă, apoi pedeapsa s-a comutat la 25 de ani de
închisoare, conform deciziei 414 din 1957, cu începerea
pedepsei din 8 decembrie 1956 până la 1 decembrie 1981.
Preotul Crişan Ioan a stat în temniţele comuniste timp de 8 ani
(8 decembrie 1956 – 3 septembrie 1964)350
.
„Pelerinajul” preotului Ioan Crişan în închisorile
comuniste351
:
Arestat: 8 decembrie 1956.
348
Cornel Sigmirean, Intelectualitatea ecleziastică Preoţii Blajului (1806 –
1948), pag. 277. 349
Fişă matricolă personală, Penitenciarul Timişoara, Crişan Ioan, accesibilă
online la adresa: http://86.125.17.36/Fise%20matricole%20penale%20-
%20detinuti%20politici/C/C%2008.%20Cot%20-
%20Crissoghelos/Crisan%20Ioan%20I/index.php, (20 iunie 2013). 350
Ibidem. 351
Ibidem.
269
Penitenciarul Timişoara: 8 decembrie 1956 – 5 august
1957.
Penitenciarul Jilava: 5 august 1957 – 24 decembrie 1957.
Penitenciarul Cluj: 24 decembrie 1957 – 18 ianuarie 1958.
Penitenciarul Gherla: 18 ianuarie 1958 – 30 iunie 1960.
Penitenciarul Aiud: 30 iunie 1960 – 3 septembrie 1964.
Eliberat: 3 septembrie 1964.
270
1.29. Preotul Vasile Albu
Preotul Vasile Albu s-a născut în comuna Firiza de Sus,
judeţul Satu Mare, la data de 18 ianuarie 1907, din părinţii
Rozalia şi Vasile. După hirotonire a primit parohia Fârliug din
judeţul Caras-Severin352
.
Din Fişa matricolă penală353
nr. 4538, scrisă la Unitatea
C. T.354
Văcăreşti, aflăm că a fost reţinut la data de 21
decembrie 1950 de către Direcţia Regională de Securitate
Timişoara, pentru durata de 24 de luni, cu începere din 1 martie
1951 până la 1 martie 1953. Următoarea fişă matricolă penală
completată în Lagărul Galeş, observăm că în 27 martie 1953 este
transferat la acest lagăr, cu toate că în prima fişă matricolă
penală, scria ca în martie 1953 îi expiră pedeapsa. Preotul Vasile
Albu a fost transferat în acest lagăr prin ordinul Ministerului
Securităţii Statului nr. 023132 / 29 februarie 1953. În Lagărul
Galeş a stat 5 luni până la data de 28 august 1953, dată la care a
fost transferat la C.T.B.355
prin hotărârea judecătorească nr.
206628 din 1953, apoi se pare că a fost eliberat356
.
„Pelerinajul” preotului Vasile Albu în închisorile
comuniste357
:
Arestat 21 decembrie 1950 la Timişoara.
352
Sionul Românesc, anul XVII, Lugoj, nr. 23-24, 15 decembrie 1930, pag.
96. 353
Fişa matricolă penală Albu Vasile a fost întocmită de Elev Iliescu Marin. 354
Centru de triere. 355
Centrul de Triere Bucureşti. 356
Fisă matricolă penală, Albu Vasile, accesibilă online la adresa:
http://86.125.17.36/Fise%20matricole%20penale%20-
%20detinuti%20politici/A/A%2001.%20Ababei%20-
%20Alexoaie/Albu%20Vasile%20V/index.php, (6 iunie 2013). 357
Ibidem.
271
C.T. Văcăreşti.
Lagărul Galeş: 27 martie 1953 – 14 august 1953.
C.T. Bucureşti: 14 august 1953 – 28 august 1953.
Eliberat prin ordinul DLCN358
nr. 0219659 din 28 august
1953.
358
D.L.C.M. – Direcţia Lagăre şi Colonii de Muncă.
272
1.30. Preotul Dimitrie Răsădeanu
În anul 1948 preotul Răsădeanu Dimitrie a fost Paroh în
comuna Icloda, judeţul Timiş. S-a născut în comuna Şeitin,
judeţul Arad, la data de 7 mai 1899. A fost arestat la data de 23
octombrie 1959 de către U.M. 0232 Timişoara, mandatul de
arestare nr. 36505 din 1959, pentru fapta uneltire conform
articolului 209 din Codul Penal359
.
Preotul Răsădeanu Dimitrie a fost judecat de Tribunalul
Militar Timişoara nr. mandatului 193 din 1960. Prin Hotărârea
judecătorească nr. 126 din 1960 a fost condamnat la 7 ani
„corecţie” pentru fapta „uneltire” conform art. 209 C.P. Data
începerii pedepsei a fost în 22 octombrie 1959 până în 19
octombrie 1966, conform fişei matricole penale nr. 71 categoria
penală C.R.360
În cei şapte ani de închisoare Răsădeanu Dimitrie a
trecut prin penitenciarele din Timişoara, Arad, Oradea, Aiud. A
fost eliberat în 29 iulie 1964, dar i s-a fixat domiciliu obligatoriu
în comuna Icloda, Judeţul Timiş.
„Pelerinajul” preotului Dimitrie Răsădeanu în închisorile
comuniste361
:
Arestat: 23 octombrie 1959.
Penitenciarul Arad: 24 octombrie 1959 – 14 martie 1960.
Penitenciarul Timişoara: 14 martie 1960 – 17 noiembrie
1960.
359
Fişă matricolă penală, Răsădeanu Dimitrie, accesibilă online la adresa:
http://86.125.17.36/Fise%20matricole%20penale%20-
%20detinuti%20politici/R/R%2001.%20Rab%20-
%20Razus/Rasadeanu%20Dimitrie/index.php, (6 august 2013). 360
Ibidem. 361
Ibidem.
273
Penitenciarul Oradea: 17 noiembrie 1960 – 20 decembrie
1960.
Penitenciarul Aiud: 20 decembrie 1960 – 29 iulie 1964.
D.O.: 29 iulie 1964 comuna Icloda Judeţul Timiş.
274
1.31. Preotul Enea Patachi
Patachi Enea în anul 1948 a fost preot paroh în comuna
Petroman, judeţul Timiş. S-a născut în Lunca Cernei, la data de
19 august 1897. A fost reţinut la 19 iulie 1952 conform deciziei
666 din 1952 de către D.G.S.S. Deta, pentru motivul: legionar.
Durata internării a fost de 24 de luni cu începere din 19 iulie
1952 până la 19 iulie 1954362
. Acest preot nu a avut mandat de
arestare şi nu a fost judecat de nici un Tribunal, conform fişei
matricole penale de la Penitenciarul Timişoara, nr. dosarului
personal 76 din 19 iulie 1952363
.
În cei doi ani de închisoare a trecut prin Lagărele de
muncă de la Valea Neagră, Borzeşti, Oneşti a fost eliberat la 1
iulie 1954.
„Pelerinajul” preotului Enea Patachi în închisorile
comuniste364
:
Reţinut: 19 iulie 1952.
Penitenciarul Timişoara: 19 iulie 1952 – 16 ianuarie 1953.
Lagărul de muncă Valea Neagră: 16 ianuarie 1953 – 21
august 1953.
Lagărul de muncă Borzeşti: 21 august 1953 – 16 martie 1954.
Penitenciarul Oneşti: 16 martie 1954 – 1 iulie 1954.
Eliberat: 1 iulie 1954.
362
Fişă matricolă penală, Patachi Enea, nr. 18220, accesibilă online la
adresa: http://86.125.17.36/Fise%20matricole%20penale%20-
%20detinuti%20politici/P/P%2004.%20Pat%20-
%20Pavel/Patache%20Eneia/index.php, (13 august 2013). 363
Fişă matricolă penală, Patachi Enea, Penitenciarul Timişoara, 19 iulie
1952, accesibilă online la adresa:
http://86.125.17.36/Fise%20matricole%20penale%20-
%20detinuti%20politici/P/P%2004.%20Pat%20-
%20Pavel/Patache%20Eneia/index.php, (13 august 2013). 364
Ibidem.
275
1.32. Preotul Alexandru Nistor
Nistor Alexandru s-a născut în comuna Sângeorgiul de
Mureş, judeţul Mureş, la data de 31 ianuarie 1910. Studiile le-a
urmat la Academia Teologică din Blaj unde a primit tunsura în
25 martie 1933365
. A fost preot paroh în Ostrovul Mare, judeţul
Hunedoara. Conform fişei matricole penale, nr. dosarului 19,
Penitenciarul Deva din 25 iulie 1952 a fost internat de
Securitatea Deva cu ordinul nr. 15092 din 18 iulie 1952366
.
În cea de-a doua fişă matricolă penală nr. 16499 din 27
decembrie 1952367
conform deciziei nr. 666 din 1952 dată de
către D.G.S.S. Hunedoara este reţinut pentru 24 de luni din 19
iulie 1952 până în 19 iulie 1954 pentru motivul „legionar”. A
fost eliberat la data de 28 aprilie 1954 prin ordinul de eliberare
nr. 0048891 din 1954, Hotărârea judecătorească nr. 160718 din
1954.
„Pelerinajul” preotului Alexandru Nistor în închisorile
comuniste368
:
Reţinut: 18 iulie 1952.
Penitenciarul Deva: 18 iulie 1952 – 13 ianuarie 1953.
365
Cornel Sigmirean, Intelectualitatea ecleziastică Preoţii Blajului (1806 –
1948), pag. 275. 366
Fişă matricolă penală, Nistor Alexandru, Penitenciarul Deva, 25 iulie
1952, accesibilă online la adresa:
http://86.125.17.36/Fise%20matricole%20penale%20-
%20detinuti%20politici/N/N%2004.%20Niculet%20-
%20Nyulas/Nistor%20Alexandru%20Al'/index.php, (13 august 2013). 367
Fişă matricolă penală, Nistor Alexandru, nr. 16499, 27 decembrie 1952,
accesibilă online la adresa:
http://86.125.17.36/Fise%20matricole%20penale%20-
%20detinuti%20politici/N/N%2004.%20Niculet%20-
%20Nyulas/Nistor%20Alexandru%20Al'/index.php, (13 august 2013). 368
Ibidem.
276
Lagărul de muncă Valea Neagră: 13 ianuarie 1953 – 29
august 1953.
Lagărul de muncă Borzeşti: 29 august 1953 – 13
septembrie 1953.
Penitenciarul 0665 Oneşti: 13 septembrie 1953- 28 aprilie
1954.
Eliberat: 28 aprilie 1954.
277
1.33. Preotul Grigore Delia
Delia Grigore a fost preot paroh în parohia Folia, judeţul
Timiş. S-a născut la data de 3 aprilie 1903 în Ciacova, judeţul
Timiş, a fost căsătorit şi a avut doi băieţi şi o fată. Studiile
le-a urmat la Academia de Teologie din Blaj în perioada 1922
– 1925369
. Conform fişei matricole penale întocmită de
Penitenciarul Arad nr. matricol 163 din 1959, categoria penală
C.R. a fost arestat de U.M. 0232 Timişoara la data de 22
septembrie 1959370
.
Preotul Delia Grigore a fost judecat de Tribunalul Militar
Timişoara nr, mandatului 44 din 1960. Pedeapsa dată de acest
Tribunal a fost închisoare de 6 ani conform Hotărârii
judecătoreşti 36 din 1960 pentru fapta de uneltire conform
articolului 209 C.P. Perioada pedepsei, de 6 ani, a fost între 22
septembrie 1959 – 19 septembrie 1965371
.
În acest timp, până la graţierea din 13 aprilie 1964
conform Decretului 176 din 1964 a trecut prin următoarele
locuri de detenţie:
„Pelerinajul” preotului Grigore Delia în închisorile
comuniste372
:
Arestat: 22 septembrie 1959.
Penitenciarul Timişoara: 22 septembrie 1959 – 14
octombrie 1959.
369
Cornel Sigmirean, Intelectualitatea ecleziastică Preoţii Blajului (1806 –
1948), pag. 355. 370
Fişă matricolă penală, Delia Grigore, accesibilă online la adresa:
http://86.125.17.36/Fise%20matricole%20penale%20-
%20detinuti%20politici/D/D%2002.%20Deac%20-
%20Dinau/Delia%20Grigore%20G/index.php, (13 august 2013). 371
Ibidem. 372
Ibidem.
278
Penitenciarul Arad: 14 octombrie 1959 – 11 martie 1960.
Penitenciarul Timişoara: 11 martie 1960 – 20 martie 1960.
Penitenciarul Oradea: 20 martie 1960 – 4 iulie 1960.
Ordin de transfer la Penitenciarul Gherla 17 iunie 1960.
Penitenciarul Gherla: 6 iulie 1960 – 12 martie 1963.
Penitenciarul Botoşani: 12 martie 1963 – 13 aprilie 1964.
Eliberat: 13 aprilie 1964.
279
1.34. Preotul Florea Deheleanu
Preotul Florea Deheleanu a fost paroh în localitatea
Clopodia, judeţul Timiş. Originar din comuna Chereluş, judeţul
Arad, s-a născut la 15 august 1915, din părinţi ţărani Teodor şi
Floarea. S-a căsătorit cu Ana Popovici şi a avut trei copii: doi
băieţi şi o fată.
Situaţia juridică din fişa matricolă penală întocmită la
Penitenciarul Timişoara, nr. dosarului personal 46, din 21 iunie
1952373
ne arată că Preotul Deheleanu o fost arestat cu două
mandate de arestare nr. 120 şi 197 din 30 octombrie 1952 emise
de către Tribunalul Militar Timişoara, pentru fapta înlesnirea
trecerii frontierei, fapt prevăzut de articolul 267 C.P. A fost
internat de D.R.S.S. Timişoara cu ordinul nr. 5481 din 1952 a
avut pedeapsa de 3 ani de închisoare374
.
Deheleanu Florea, în cea de-a doua fişă matricolă penală
din 28 februarie 1953375
, a fost judecat şi condamnat prin
sentinţa nr. 658 din 1954, de către Tribunalul Militar Timişoara.
Prin Hotărârea judecătorească nr. 36 din 1954 a fost condamnat
la 3 ani închisoare pentru „favorizarea trecerii frontierei”.
Pedeapsa a executat-o în perioada 18 iunie 1952 – 17 iunie
1955376
. În toată această perioadă a trecut prin multe locuri de
detenţie şi a fost eliberat la data de 17 iunie 1955 prin expirarea
pedepsei.
373
Fişă matricolă penală, Penitenciarul Timişoara, Dheleanu Florea, 21 iunie
1952, accesibilă online la adresa:
http://86.125.17.36/Fise%20matricole%20penale%20-
%20detinuti%20politici/D/D%2002.%20Deac%20-
%20Dinau/Deheleanu%20Florea%20T/index.php, (13 septembrie 2013). 374
Ibidem. 375
Fişă matricolă penală, Penitenciarul Timişoara, Dheleanu Florea, 28
februarie 1953, accesibilă online la adresa:
http://86.125.17.36/Fise%20matricole%20penale%20-
%20detinuti%20politici/D/D%2002.%20Deac%20-
%20Dinau/Deheleanu%20Florea%20T/index.php, (13 septembrie 2013). 376
Ibidem.
280
„Pelerinajul” preotului Florea Deheleanu în închisorile
comuniste377
:
Arestat: 18 iunie 1952.
Penitenciarul Timişoara: 18 iunie 1952 – 21 februarie
1953.
Penitenciarul Jilava: 21 februarie 1953 – 28 martie 1953
Penitenciarul Gherla: 28 martie 1953 – 28 august 1953.
Lagărul de Muncă Borzeşti: 28 august 1953 – 16 martie
1954.
Penitenciarul Oneşti: 16 martie 1954 – 18 aprilie 1954.
Penitenciarul Aiud: 18 aprilie 1954 – 7 iunie 1954.
Lagărul de Muncă Valea Neagră: 7 iunie 1954 – 1
decembrie 1954.
Lagărul de Muncă Poarta Albă: 1 decembrie 1954 – 17
iunie 1955.
Eliberat: 17 iunie 1955, prin expirarea pedepsei.
377
Fişă matricolă penală, Penitenciarul Timişoara, Dheleanu Florea, 28
februarie 1953, accesibilă online la adresa:
http://86.125.17.36/Fise%20matricole%20penale%20-
%20detinuti%20politici/D/D%2002.%20Deac%20-
%20Dinau/Deheleanu%20Florea%20T/index.php, (13 septembrie 2013).
281
1.35. Preotul Axente Ganga
Preotul Axente Ganga
378
Preotul Ganga Axente născut în localitatea Crăciunel,
judeţul Harghita, la data de 16 februarie 1918. Studiile teologice
le-a urmat la Academia de Teologie din Blaj unde a primit
tunsura la data de 25 martie 1933379
. La data arestării era preot
paroh în localitate Parţa, judeţul Timiş, căsătorit cu patru copii:
două fete şi doi băieţi.
A fost arestat cu mandatul de arestare nr. 120 din 1952,
la data de 2 ianuarie 1953 pentru „favorizarea trecerii
frontierei”, Articolul 267 din C.P., conform fişei matricole
378
Arhiva Episcopiei greco-catolice din Lugoj, Fond Fotografii, f. neordonat. 379
Cornel Sigmirean, Intelectualitatea ecleziastică Preoţii Blajului (1806 –
1948), pag. 274.
282
penale întocmită la Penitenciarul Timişoara nr. dosarului
personal 98 din 28 februarie 1953380
.
O altă fişă matricolă penală, întocmită la Penitenciarul
Timişoara în 13 septembrie 1952381
, l-a condamnat pentru
această faptă la un an „corecţie”. Preotul Ganga Axente a fost
eliberat în 24 septembrie 1953, în această perioadă a trecut prin
penitenciarele: Timişoara, Jilava, Borzeşti.
Mărturie382
M-am născut în 16 februarie 1912, în comuna
Crăciunelul de Jos, judeţul Alba. Am absolvit în anul 1934,
Academia Teologică Greco-Catolică din Blaj. „Tonsura
clericală” am primit-o de Buna Vestire, din anul 1933.
La cererea preotului canonic Pop Victor am fost trimis
din partea Blajului la înfiinţarea parohiilor noastre din Vechiul
Regat, unde am reuşit să descopăr după grai care sunt ardeleni şi
ce confesiune au. I-am îndrumat să vină la sediul capelei
noastre. Totodată am reuşit la îndemnul marelui literat Tudor
Vianu să procur o icoană a Sfântului Anton, ceea ce mi-a reuşit
şi care a adus mari rezultate spirituale şi financiare capelei
noastre.
380
Fişă matricolă penală, Ganga Axente, Penitenciarul Timişoara, 28
februarie 1953, accesibilă online la adresa:
http://86.125.17.36/Fise%20matricole%20penale%20-
%20detinuti%20politici/G/G%2001.%20Gaal%20-
%20Gauroiu/Ganga%20Axente/index.php, (13 septembrie 2013). 381
Fişă matricolă penală, Ganga Axente, Penitenciarul Timişoara, 13
septembrie 1952, accesibilă online la adresa:
http://86.125.17.36/Fise%20matricole%20penale%20-
%20detinuti%20politici/G/G%2001.%20Gaal%20-
%20Gauroiu/Ganga%20Axente/index.php, (13 septembrie 2013). 382
Mărturie a preotului Axente Ganga, Arhiva Episcopiei de Lugoj, fond
Episcop Alexandru Mesian, dosar Axente Ganga, 15 iunie 2001.
283
În timpul şederii mele la Galaţi am ajutat la întărirea
bisericii noastre din Brăila, unde slujea un coleg de teologie şi
unde prin predicile pe care le-am ţinut, roadele au fost frumoase.
De la Galaţi m-am întors acasă şi am fost avizat să mă prezint la
Episcopia Greco-Catolică din Lugoj, unde am fost angajat
funcţionar, dar în acelaşi timp am ţinut locul secretarului
episcopal care era plecat la Roma, din motive de sănătate.
Am fost hirotonit şi trimis la parohie (hirotonit preot de
Episcopul Ioan Bălan, pentru parohia Lăţunaş), unde am stat mai
mult decât era preconizat din cauza evenimentelor din 1940.
Mi-am continuat activitatea într-o altă parohie unde am fost
preferat din 37 de concurenţi, pe motivul că am fost singurul în
posesia examenului prosinodal.
Aici m-a prins anul 1948, când Biserica noastră a fost
desfiinţată, iar noi cei care n-am semnat actul de trecere la
ortodoxie am fost urmăriţi şi persecutaţi. Cu toate acestea după
multe necazuri şi suferinţă a mea şi mai ales a familiei mele, am
reuşit ca în 10 iulie 1950 să fiu angajat într-o întreprindere ca
muncitor necalificat. După doi ani am fost arestat pe motive
ireale.
După detenţie am fost reprimit la aceeaşi întreprindere,
ca muncitor necalificat, la transport. Prin atitudinea mea corectă,
n-am lucrat fizic, organizaţia de partid intervenind să fiu folosit
într-o muncă intelectuală. Apoi mi s-a încredinţat conducerea
unei case de odihnă a întreprinderii cu o capacitate de 350 de
locuri. În cei 10 ani de conducere a acestei case de odihnă am
contribuit la înfiinţarea unei gospodării anexe (crescătorie
păsări, porci), crescând astfel confortul salariaţilor întreprinderii
veniţi la refacere şi odihnă.
În această perioadă am fost reabilitat, astfel că la
desfiinţarea acestei case de odihnă am fost promovat în alte
funcţii de conducere ajungând în final să fiu numit şef de birou
salarizare, funcţie din care m-am şi pensionat pentru limită de
vârstă.
284
La locul de muncă mi-am ales colaboratorii pe criterii
morale şi bună pregătire profesională. Am reuşit ca salariaţii de
sub ordinea mea, cu precădere femei, de sărbători să plece acasă
mai devreme pentru pregătirile necesare sărbătorilor. În acelaşi
timp de Paşti şi de Crăciun erau învoite pe propria-mi
răspundere, să fie libere pentru a merge la spovedanie şi Sfânta
Împărtăşanie.
Timişoara – 15 iunie 2001
Pr. Can. Axente Ganga
„Pelerinajul” preotului Axente Ganga în închisorile
comuniste383
:
Arestat: 2 ianuarie 1953.
Penitenciarul Timişoara: 2 ianuarie 1953 – 21 februarie
1953.
Penitenciarul Jilava: 21 februarie 1953 – 28 martie 1953.
Penitenciarul Oneşti, Lagărul de Muncă Borzeşti: 28
martie 1953 – 28 august 1953.
Eliberat: 24 septembrie 1953.
383
Fişă matricolă penală, Ganga Axente, Penitenciarul Timişoara, 28
februarie 1953, accesibilă online la adresa:
http://86.125.17.36/Fise%20matricole%20penale%20-
%20detinuti%20politici/G/G%2001.%20Gaal%20-
%20Gauroiu/Ganga%20Axente/index.php, (13 septembrie 2013).
285
1.36. Preotul dr. Petru Suciu
Preotul dr. Petru Suciu
384
Dr. Suciu Petru originar din Petroşani, judeţul
Hunedoara, s-a născut la data de 13 iulie 1913, din părinţii Petru
şi Luiza. Studiile de teologie le-a urmat la Academia din Blaj
unde a şi fost hirotonit preot de Episcopul Alexandru Nicolescu
la date de 26 august 1934385
. Suciu Petru, preot necăsătorit, a
fost Doctor în filozofie şi teologie. La data arestării locuia în
comuna Călineşti, judeţul Maramureş.
Serviciul Securităţii Satu Mare l-a internat pe preotul Dr.
Suciu Petru în 13 iulie 1952 cu ordinul nr. 55656 din 13 iulie
1952. Fişa matricolă penală întocmită la Penitenciarul Satu Mare
384
Arhiva Episcopiei Greco-Catolice de Lugoj, fond Fotografii, fond
neordonat. 385
Cornel Sigmirean, Intelectualitatea ecleziastică Preoţii Blajului (1806 –
1948), pag. 275.
286
nr. dosar personal 48 din 13 august 1952386
nu oferă date
concludente, doar că în 9 septembrie 1952 a fost predat pentru
cercetări conform adresei nr. 84254 din 1952 de Securitatea Satu
Mare.
„Pelerinajul” preotului Dr. Petru Suciu în închisorile
comuniste387
:
Reţinut: 13 iulie 1952.
Penitenciarul Satu Mare: 13 iulie 1952 – 9 septembrie
1952.
386
Fişă matricolă penală, Suciu Petru, 13 august 1952, accesibil online la
adresa: http://86.125.17.36/Fise%20matricole%20penale%20-
%20detinuti%20politici/S/S%2015.%20Strachescu%20-
%20Susuionu/Suciu%20Petre%20P/index.php, (13 septembrie 2013). 387
Ibidem.
287
1.37. Ioan Craşovan
Preotul Ioan Craşovan – tatăl lui Ioan Craşovan
388
Craşovan Ioan, fiul preotului greco-catolic Craşovan
Ioan, activ după anul 1948389
în oraşul Timişoara. S-a născut la
data de 4 februarie 1930, din părinţii Ioan şi Silvia, în localitatea
Becicherecul Mare, Iugoslavia. La data arestării avea domiciliul
în oraşul Timişoara, strada Palanca nr. 2. A fost arestat cu
mandatul de arestare nr 40406 din 17 aprilie 1958 emis de către
U.M. 0230 Timişoara pentru fapta de uneltire, articolul 209 C.P.
conform fişei matricole penale, categoria penală C.R.390
388
Arhiva Episcopiei Greco-Catolice de Lugoj, fond Fotografii, fond
neordonat. 389
Cf. Ioan Ploscaru, Lanţuri şi teroare, Edit. Signata, Timişoara, 1994, p.
113. 390
Fişă matricolă penală, Craşovan Ioan, accesibil online la adresa:
http://86.125.17.36/Fise%20matricole%20penale%20-
%20detinuti%20politici/C/C%2008.%20Cot%20-
%20Crissoghelos/Crasovan%20Ioan/index.php, (13 septembrie 2013).
288
Prin sentinţa penală nr. 432 din 1958 şi prin Hotărârea
Judecătorească nr. 326 din 1958, Tribunalul Militar Timişoara
l-a condamnat conform articolului 209 C.P. la 17 ani de muncă
silnică în perioada 16 aprilie 1958 – 11 aprilie 1975391
. În
închisorile comuniste a stat o perioadă de 6 ani, deoarece a fost
graţiat în 28 iulie 1964 prin Decretul 411 din 1964392
.
„Pelerinajul” în închisorile comuniste393
:
Arestat: 18 aprilie 1958.
Penitenciarul Timişoara: 18 aprilie 1958 – 22 dec. 1958.
Penitenciarul Gherla: 22 dec. 1958 – 12 octombrie 1959.
Lagărul Salcia: 12 octombrie 1959 – 18 noiembrie 1959.
Penitenciarul Gherla: 18 noiembrie 1959 – 18 mai 1961.
Lagărul de muncă Periprava: 18 mai 1961 – 28 iulie 1964.
Eliberat: 28 iulie 1964.
391
Ibidem. 392
Ibidem. 393
Ibidem.
289
1.38. Preotul Corneliu Zasloţi
Preotul Corneliu Zasloţi
394
Corneliu Zasloţi a fost preot al Episcopiei
Greco-Catolice de Lugoj, licenţiat în Teologie la facultatea din
Strasbourg în anul 1930395
. S-a născut în localitatea Filimon
Sârbu, judeţul Hunedoara pe data de 28 noiembrie 1904, părinţii
au fost Petru şi Valeria.
La data arestări era căsătorit şi avea un copil. Corneliu
Zasloţi a fost ridicat de către DRSS Timişoara în 18 septembrie
1952, cu ordinul nr 5781 din 14 iunie 1952, de la domiciliul său
din Lugoj, conform fişei matricole penale întocmită la
394
Arhiva Episcopiei Greco-Catolice de Lugoj, fond Fotografii, fond
neordonat. 395
Sionul Românesc, Anul XVII, nr. 13– 14, Lugoj, 26 iulie 1930.pag. 56.
290
penitenciarul Timişoara în 14 iunie, nr. dosarului penal 583396
,
în această fişă nu apare motivul condamnării.
În cea de-a doua fişă matricolă penală nr. 18487397
Corneliu Zasloţi, găsim motivul internării „fost secretar la
organizaţia legionară din fostul Judeţ Severin”398
. Aici apare
numărul procesului verbal de internare PV nr. 1 din 9
septembrie 1952 al DGSS Regiunea Timişoara, şi durata
internării de 60 de luni, cu începere din 9 septembrie 1952,
expirare în 9 septembrie 1957. A fost eliberat în 30 iunie 1954
prin ordinul D[irecţia] G[enerală] P[enitenciarelor] nr.
68974/1954399
.
„Pelerinajul” preotului Corneliu Zasloţi
în închisorile comuniste400
:
Reţinut: 18 septembrie 1952.
Penitenciarul Timişoara, C.T. Văcăreşti: 18 septembrie
1952 – 30 iunie 1954401
.
Eliberat: 30 iunie 1954.
396
Fişă matricolă penală, Corneliu Zasloţi, accesibilă online la adresa:
http://86.125.17.36/Fise%20matricole%20penale%20-
%20detinuti%20politici/Z/Z%2002.%20Zara%20-
%20Zwolfer/Zaslati%20Corneliu/index.php, (13 septembrie 2013). 397
Fişă matricolă penală, Corneliu Zasloţi, întocmită la unitatea C.T.
Văcăreşti nr. 18487, accesibilă online la adresa:
http://86.125.17.36/Fise%20matricole%20penale%20-
%20detinuti%20politici/Z/Z%2002.%20Zara%20-
%20Zwolfer/Zaslati%20Corneliu/index.php, (13 septembrie 2013). 398
Preotul Corneliu Zasloţi a fost secretarul Episcopiei Greco-Catolice de
Lugoj. 399
Ibidem. 400
Fişă matricolă penală, Corneliu Zasloţi, întocmită la unitatea C.T.
Văcăreşti nr. 18487, accesibilă online la adresa:
http://86.125.17.36/Fise%20matricole%20penale%20-
%20detinuti%20politici/Z/Z%2002.%20Zara%20-
%20Zwolfer/Zaslati%20Corneliu/index.php, (13 septembrie 2013). 401
Fişele matricole penale nu oferă date concludente despre locurile de
detenţie.
291
1.39. Preotul Virgil Puşcaşiu
Preotul Virgil Puşcaşiu s-a născut în localitatea Gruba,
judeţul Arad, în data de 1 octombrie 1902. La data arestării a
fost „fără avere”, deşi a avut moştenire de la părinţi un hectar de
vie, care a fost confiscat. Era căsătorit cu Elvira Grozescu şi a
avut patru băieţi.
În fişă matricolă penală nr. 6187, întocmită la Lagărul de
muncă Capul Midia, din 27 decembrie 1953, găsim data reţinerii
sale 16 iunie 1951, (Procesul Verbal de Internare nr. 241 din 16
iunie 1951). Motivul internării nu este scris, doar durata
internării de 24 de luni pe perioada: 12 iulie 1951 – 12 iulie
1955402
.
Din a doua fişă matricolă penală întocmită la
Penitenciarul Timişoara în 13 iulie 1954, nr. dosarului personal
1067403
observăm că Virgil Puşcaşiu a fost legionar şi a avut
antecedente penale şi în anul 1941 a fost arestat pentru
„activitate legionară”404
.
Virgil Puşcaşiu a fost eliberat în 14 ianuarie 1955
conform adresei nr. 537 din 1955 a Tribunalului Militar
Timişoara.
„Pelerinajul” preotului Virgil Puşcaşiu în închisorile
comuniste405
:
Arestat: 1941 – activitate legionară.
Arestat: 16 iunie 1951. 402
Fişă matricolă penală, Puşcaşiu Virgil, accesibilă online la adresa:
http://86.125.17.36/Fise%20matricole%20penale%20-
%20detinuti%20politici/P/P%2015.%20Predaes%20-
%20Puznava/Puscasu%20Virgil/index.php, (3 septembrie 2013). 403
Ibidem. 404
Ibidem. 405
Fişele matricole penale nu oferă date concludente despre locurile de
detenţie.
292
Penitenciarul Timişoara: 1951.
Penitenciarul Oneşti: 27 august 1953 – 27 decembrie
1953.
Lagărul de muncă Capul Midia: 27 decembrie 1953 – 17
mai 1954.
Penitenciarul M.A.I.: 17 mai 1954 – 16 noiembrie 1954.
Penitenciarul Timişoara 16 noiembrie 1954 – 14 ianuarie
1955.
Eliberat: 14 ianuarie 1955.
293
1.40. Preotul Valer Boeriu
Valer Boeriu s-a născut la 8 august 1925, în comuna
Tritenii de Jos, judeţul Cluj, din părinţii Traian şi Ana, care erau
plugari cu 12 Ha. pământ. Studiile teologice le-a urmat la
Academia de Teologie din Blaj unde a primit tunsura în 25
martie 1947406
. Teologia a terminat-o în anul 1948, anul
desfiinţării Bisericii Greco-Catolice. A fost sfinţit preot în
clandestinitate la data de 18 septembrie 1949, la Bucureşti, de
Arhiepiscopul Alexandru Cisar407
. La data arestării Valeriu
Boeriu era preot. A avut mandat de aretare nr. 860 din 29
decembrie 1951 pentru instigare publică408
.
A fost judecat de Tribunalul Militar Cluj şi prin
Hotărârea judecătorească nr. 75/952 a acestui tribunal a fost
condamnat la 9 ani închisoare pentru fapta „instigare publică”,
această faptă este descrisă pe scurt: „a fost membru unei
organizaţii subversive”409
. Aceşti nouă ani trebuiau executaţi
între 28 decembrie 1951 – 24 iulie 1960. Conform fişei
matricole penale a fost eliberat în 7 octombrie 1955410
.
În cei patru ani de închisoare Preotul Valer Boeriu a fost
în următoarele locuri de detenţie: Cluj, Aiud, Nistru. Acest preot
a ajuns în Eparhia de Lugoj în anul 1998; a slujit la Hunedoara,
Călan şi Ghelari. La vârsta de 79 de ani a încetat din viaţă la
Hunedoara în 14 februarie 2004411
.
406
Cornel Sigmirean, Intelectualitatea ecleziastică Preoţii Blajului (1806 –
1948), Târgu-Mureş, Edit. Universității Petru Maior, 2007, p. 298. 407
Marius Pop, Pr Valer Boeriu nu mai este printre noi…, în revista
Reînvierea, Lugoj, nr. 58, martie 2004, pp. 6-7. 408
Fişă matricolă penală, Boeriu Valer, accesibilă online la adresa:
http://86.125.17.36/Fise%20matricole%20penale%20-
%20detinuti%20politici/B/B%2005.%20Blejan%20-
%20Bolcu/Boeriu%20Valer/index.php, (20 septembrie 2013). 409
Ibidem. 410
Ibidem. 411
Marius Pop, Pr Valer Boeriu nu mai este printre noi…, în revista
Reînvierea, pp. 6-7.
294
„Pelerinajul” preotului Valer Boeriu în închisorile
comuniste412
:
Arestat: 28 iulie 1951.
Penitenciarul Cluj.
Penitenciarul Aiud.
Penitenciarul Nistru413
.
Eliberat: 7 octombrie 1955414
.
412
Fişă matricolă penală, Boeriu Valer, accesibilă online la adresa:
http://86.125.17.36/Fise%20matricole%20penale%20-
%20detinuti%20politici/B/B%2005.%20Blejan%20-
%20Bolcu/Boeriu%20Valer/index.php, (20 septembrie 2013). 413
Lagărul de muncă Valea Nistrului face parte din Minele de Plumb, create
în timpul anilor 1950, alături de Baia Sprie şi Cavnic. Aceste colonii minere
erau destinate reabilitării prin muncă a deţinuţilor politici. Colonia de muncă
Valea Nistrului a fost înfiinţată în anul 1951, cu un lot de 50 de deţinuţi de la
Baia Sprie. Condiţiile de muncă de la această mină ne sunt relatate de Ion
Diaconescu (membru al Partidului Naţional Ţărănesc) care a fost o perioadă
de timp la această mină. „dacă temperatura nu era supărătoare la Nistru,
praful, în schimb, constituia, o problemă mai gravă ca la Baia Sprie. Acest
praf avea urmări grave pentru sănătatea deţinuţilor, deoarece plămânii le erau
căptuşiţi cu pulbere de siliciu şi plumb”, cf. Ion Diaconescu, Temniţa,
destinul generaţiei noastre, Bucureşti, Edit. Nemira, 1998, p. 140. 414
Fişele matricole penale nu oferă date concrete despre datele de transfer
dintr-un penitenciar în altul.
295
1.41. Preotul Aurel Şandru
Aurel Şandru fiul lui Florian şi al Floarei, s-a născut în
27 februarie 1921 în comuna Cordău, judeţul Bihor. La data
arestării era căsătorit cu Maria Văleanu, avea un băiat şi era
inginer mecanic, iar încadrarea politică, conform fişei matricole
penale, este legionar415
.
Tânărul Aurel Şandru a urmat şcoala primară în satul
natal, liceul la Beiuş, iar studiile universitare la Politehnica din
Timişoara, promoţia 1946. După absolvirea facultăţii a devenit
inginer mecanic la Arad. A fost arestat deoarece era şeful unui
grup de partizani anticomunişti416
. Inginerul Aurel Şandru este
judecat de Tribunalul Militar Cluj, prin Hotărârea
judecătorească nr. 643/949 primeşte 20 de ani M.S.417
conform
faimosului articol 209 C.P., pentru complicitate la crimă de
înaltă trădare, pe perioada 29 mai 1948 – 23 mai 1968418
. În cea
de-a doua fişă matricolă penală, nr. matricol 177 din 28
septembrie 1960, are aceleaşi acuzaţii dar apare ca loc de
detenţie Baia Sprie419
.
În timpul detenţiei de la Baia Sprie, din anul 1952, a
participat la „Sfânta Înviere” nocturnă, când deţinuţii din
adâncul abatajelor, din orizontul XII, au avut curajul de a
415
Fişă matricolă penală Aurel Şandru, întocmită la penitenciarul Aiud, nr.
matricol 177/952, accesibilă online la adresa:
http://86.125.17.36/Fise%20matricole%20penale%20-
%20detinuti%20politici/S/S%2001.%20S%20-
%20Sandru/Sandru%20Aurel/index.php, (20 septembrie 2013). 416
Octavian Roske, Mecanisme Represive în România: 145-1989, Bucureşti,
Edit. Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului, 2010, p. 234. 417
Muncă Silnică. 418
Fişă matricolă penală Aurel Şandru, întocmită la penitenciarul Aiud, nr.
matricol 177/952, accesibilă online la adresa:
http://86.125.17.36/Fise%20matricole%20penale%20-
%20detinuti%20politici/S/S%2001.%20S%20-
%20Sandru/Sandru%20Aurel/index.php, (20 septembrie 2013). 419
Ibidem.
296
sărbătorii Sfintele Paşti, prin rugăciuni, prin aprinderea
simultană a lămpilor şi prin lovirea metalelor care dădea un
semnal acustic precum clopotele din biserici. La toate acestea
comandatul coloniei Szabo Zoltan, a hotărât trimiterea preoţilor
la carceră. În semn de solidaritate cu aceşti preoţi, restul
deţinuţilor au refuzat să mai meargă la muncă în mină, astfel au
declarat grevă generală. După zece zile s-a reluat munca420
.
Aurel Şandru a fost sfinţit preot în anul 1990, la vârsta de
65 de ani. Din această ipostază a păstorit parohia greco-catolică
din Nădlac şi alternativ la capela din Arad-Centru. Aici a
reactivat şi revigorat Reuniunea Mariană a Aradului şi Asociaţia
Generală a Românilor Uniţi (AGRU). Tot ca preot a ţinut
exerciţii spirituale, timp de doi ani consecutivi, în Postul Mare,
la Biserica Greco-Catolică din Timişoara din piaţa 700421
.
Protopopul onorific greco-catolic din Arad, cu câteva
zile de a fi împlinit vârsta de 79 de ani, în 22 februarie 2000, a
încetat din viaţă, după 16 ani de temniţă grea şi zece ani de
preoţie.
„Pelerinajul” preotului Aurel Şandru în închisorile
comuniste
Arestat: 29 mai 1948.
Penitenciarele: Cluj-Napoca, Jilava, Lagărul de muncă
Baia Sprie: 29 mai 1948 – 18 iulie 1955.
Penitenciarul Oradea: 18 iulie 1955 – 21 iulie 1956.
Penitenciarul Aiud: 21 iulie 1956 – 4 decembrie 1956.
Penitenciarul Oradea: 4 decembrie 1956 – 21 octombrie
1957.
420
Andrei Muraru (coordonator), Dicţionarul Penitenciarelor din România
comunistă (1945-1967), Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului
din România, Iaşi, Edit. Polirom, 2008, p. 386. 421
Petru Pecican, Părintele Aurel Şandru ne-a părăsit…, în revista
Reînvierea, Lugoj, nr. 11, aprilie 2000, p. 4.
297
Penitenciarul Aiud: 21 octombrie 1957.
Penitenciarul Oradea: 20 noiembrie 1959 transfer la
Oradea.
Graţiat: 1 august 1964 Decretul 411/1964422
.
422
Fişele matricole penale nu oferă relatări concrete despre datele de transfer
dintr-un penitenciar în altul.
298
1.42. Preotul Viorel Munteanu
Viorel Munteanu s-a născut la 3 octombrie 1903, în
comuna Turdaş. A absolvit Facultatea de Teologie din Blaj şi
Facultatea de Litere din Cluj. După terminarea studiilor a fost
numit preot în Simeria cu filia Băcia, din 1937 a fost numit
paroh în Turdaş.
Fiul său Eugen Munteanu a menţionat despre destinul
acestui preot următoarele: „În anul 1949, odată cu desfiinţarea
Bisericii Greco-Catolice a început şi teroarea îndreptată
împotriva slujitorilor acesteia. Preotul Viorel Munteanu arestat
şi întemniţat la Gherla. Familia a fost evacuată din propria casă
trebuind să-şi improvizeze un adăpost în şură. Eu eram elev în
penultima clasă de liceu, respectiv în clasa a VII-a (După noua
organizare a XII-a) la Liceul Mixt din Blaj, succesorul Liceului
Sfântul Vasile. Am fost eliminat. Fratele era student în anul trei
la Facultatea de Chimie din Cluj, a fost şi el exmatriculat. Pentru
a ne putea ajuta, punându-i-se alternativa, a acceptat
compromisul, trecerea la ortodoxie. A fost pus în libertate.
Familiei i s-a cedat o cameră din propria locuinţă, eu am fost
reprimit la liceu dar, fratele meu n-a mai reuşit reînmatricularea.
Tata a făcut aproape un an de detenţie. După eliberare a mai
funcţionat un an, precis nu pot să-mi aduc aminte, ca preot la
nedorita ortodoxie, în propria-i parohie. Apoi s-a retras, iarăşi nu
pot să ştiu ce motive a invocat pentru aceasta şi, şi-a făcut
revenirea la IPS Alexandru Cisar, arhiepiscop de Bucureşti,
atunci cu domiciliul forţat la Abaţia Franciscană din Orăştie.
Pentru a ne putea întreţine a ocupat diverse funcţii: la
Combinatul din Hunedoara, la D.E.C.E.A. din Deva şi ultima
dată la Banca Agricolă din Simeria de unde s-a şi pensionat.
A decedat în 29 ianuarie 1978. Înmormântarea i-a fost
oficiată de preotul romano-catolic din Simeria, care era şi
confesorul familiei. După serviciul religios făcut integral în
299
propria-i locuinţă, a fost dus direct la mormânt fără biserică, fără
clopote, după câte ştiu eu, din propria-i dorinţă.
Fără să intru în amănunte, multe nici nu le mai ştiu, Vi le
pun la Dispoziţie pentru a alege ceea ce consideraţi că Vă poate
fi de folos423
”.
423
Mărturie Eugen Munteanu, Arhiva Episcopiei Greco-Catolice de Lugoj,
fond Episcop Alexandru Mesian, dosar Viorel Munteanu, Deva, 13 decembrie
2005.
300
1.43. Preotul Ladislau Teglaşiu
Preotul Ladislau Teglaşiu a fost arestat la data de 28
octombrie 1948, din Timişoara, împreună cu Iuliu Raţiu, Vicarul
Timişoarei, de la Lugoj: Episcopul Ioan Bălan, Prepozitul
Capitular Nicolae Brînzeu, Canonicul Iosif Vezoc şi cu
Protopopul Aradului Ioan Deliman424
.
Aceşti preoţi au ajuns la mănăstirea Neamţului, în
această mănăstire au fost aduşi preoţi greco-catolici din toate
centrele Episcopale din ţară. Grupul de preoţi greco-catolici a
fost vizitat de exarhul mănăstirilor din Mitropolia Moldovei
Teoctist Arăpaşu, cu intenţia de a-i trece la ortodoxie. Acesta a
venit la mănăstirea Neamţ în jurul sărbătorii „Intrarea Maicii
Domnului în Biserică” (21 noiembrie). Teoctist Arăpaşu i-a
poftit pe preoţii greco-catolici: „în casa ortodoxie, să veniţi cu
experienţa voastră, cu cunoştinţele, cu calităţile voastre şi atunci
va fi bine”. Acesta a fost luat în primire de preotul Nicolae
Brînzeu, care era purtătorul de cuvânt al preoţilor greco-catolici
închişi la Mănăstirea Neamţ. Discursul Canonicului Brînzeu o
fost energic şi ofensiv încât Teoctist Arăpaşu a afirmat că nu a
venit pregătit pentru polemică, ci numai să tălmăcească invitarea
mai marilor săi la ortodoxie425
.
Teoctist Arăpaşu a revenit după câteva zile, iar de
această dată a chemat fiecare preot individual, în biroul
comandantului de lagăr. Aici Teoctist a convins patru persoane
să adere la ortodoxie. Aceştia au fost: Titus Berinde – Sighetul
Marmaţiei, Vasile Câmpeanu – Mirişelul Mare (Maramureş),
Alexandru Chişiu – Cordău, Bihor (Soţia acestui preot era acasă
424
Cf. Iuliu Raţiu (manuscris), „Revenirea”, p. 13 şi Iuliu Hossu, Credinţa
noastră viaţa noastră, Cluj-Napoca, Edit. Viaţa Creştină, 2003, p. 131. 425
Nicolae Brînzeu, Jurnalul unui preot bătrân (manuscris), Arhiva familiei
Pia Brânzeu, p. 413.
301
bolnavă de cancer la gât), Ladislau Teglaşiu – Timişoara (grav
bolnav, operat imediat ce a ajuns acasă)426
.
Preotul Ladislau Teglaşiu după ce a făcut trecerea la
Biserica Ortodoxă a intrat într-o criză alcoolică, ulterior a făcut
cerere de retractare Episcopului Ioan Ploscaru, care la primit în
Biserica Greco-Catolică427
.
„Pelerinajul” preotului Ladislau Teglaşiu
Arestat în 28 octombrie 1948, dus la securitatea din Lugoj.
31 octombrie 1948 – decembrie 1948 – Mănăstirea Neamţ.
Eliberat de la mănăstirea Neamţ.
426
Iuliu Raţiu (manuscris), „Revenirea”, p. 22. 427
Interviu realizat cu preotul Vasile Borda (nepotul Preotului Vasile Borda),
Timişoara, 13 ianuarie 2012.
302
1.44. Preotul Gheorghe Surdu
Preotul Gheorghe Surdu
428
Gheorghe Surdu s-a născut în localitatea Boian, judeţul
Sibiu, la data de 11 iunie 1914. Părinţii Ioan şi Ana au fost
agricultori, studiile le-a făcut la Academia de Teologie din
Blaj429
. A continuat studiile de teologie în Franţa, la Strasbourg.
Aici a avut ca subiect la doctorat pe Sfântul Augustin. La Paris,
în anul 1946 a înfiinţat „Societatea Bisericii Greco-Catolice
Române”, a primit autorizarea de funcţionare de la Ministerul
428
Fotografie accesibilă online: http://www.mirceahodarnau.ro/prima-carte-a-
monseniorului-surdu-apare-la-medias/ (30 septembrie 2013). 429
cf. Cornel Sigmirean, Intelectualitatea ecleziastică Preoţii Blajului (1806-
1948), Târgu-Mureş, Edit. Universităţii Petru Maior, 2007, p. 283.
303
Afacerilor Interne din Franţa430
. Tot a aici a mai deschis o
capelă pentru românii greco-catolici şi un cămin franco-român
pentru studenţii care doreau să studieze în capitala Franţei431
.
În anul 1947 a dorit să viziteze România, astfel Preotul
Gheorghe Surdu a ajuns în Episcopia de Lugoj în acest an. La
Lugoj s-a întâlnit cu preoţii Ioan Ploscaru şi Dumitru Sălăgean,
iar aceştia au dorit să formeze o asociaţie „disponibilă” Bisericii.
Această asociaţie a fost aprobată de Episcopul Ioan Bălan, chiar
şi-a manifestat episcopul dorinţa de a activa şi el în această
asociaţie432
, dar preotul Gheorghe Surdu a fost arestat chiar din
anul 1947.
În fişa matricolă penală întocmită la Direcţia Securităţii
Bucureşti cetăţenia nu a fost scrisă, deoarece Gheorghe Surdu
era preot în Franţa, dar s-a reîntors în Ţară pentru a-şi revedea
familia, astfel la cetăţenie este scris „nu este clară”. Acesta a fost
reţinut 2 ani din 1947 până în 1949. În anul 1957 i s-a emis
mandat de arestare nr. 270 din 31 martie 1957, pentru fapta
înaltă trădare conform articolului 194 C.P. 433
Preotul Gheorghe Surdu a fost judecat cu mandatul
620/958 de Tribunalul Militar Reg. II. Bucureşti. Tribunalul
Militar prin Hotărârea judecătorească 215/957, conform art. 194
C.P. la condamnat la 8 ani închisoare, până la data de 20 iulie
1963. A fost condamnat 6 ani deoarece i s-a calculat prima
detenţie din 2 iulie 1947 – 9 aprilie 1949434
.
430
A trecut la Domnul Mons. Gheorghe Surdu, accesibil online la adresa:
http://www.catholica.ro/2001/04/26/a-trecut-la-domnul-mons-george-surdu/,
(1 septembrie 2013). 431
Ioan Ploscaru, Lanţuri şi Teroare, Timişoara, Edit. Signata, 1994, p. 13. 432
Ibidem. 433
Fişă matricolă penală, Gheorghe Surdu, accesibilă online la adresa:
http://86.125.17.36/Fise%20matricole%20penale%20-
%20detinuti%20politici/S/S%2015.%20Strachescu%20-
%20Susuionu/Surdu%20Gheorghe/index.php, (29 septembrie 2013). 434
Ibidem.
304
Gheorghe Surdu a lucrat ca muncitor necalificat până s-a
pensionat, în anul 1977. După anii 1990, Gheorghe Surdu s-a
reîntors în Franţa, iar în septembrie 1991, a fost numit superior
al Misiunii greco-catolice din Paris. În anul 2001, chiar de
sărbătoarea Sfântului Gheorghe, pe 23 aprilie, Preotul Gheorghe
Surdu a încetat din viaţă, la vârsta de 87 de ani.
„Pelerinajul” Monseniorului Gheorghe Surdu
în închisorile comuniste:
Arestat: 2 iulie 1947.
Prima perioadă a detenţiei: 2 iulie 1947 – 9 aprilie 1949.
Eliberat: 9 aprilie 1949.
Arestat: 31 martie 1957.
Direcţia Securităţii Bucureşti: 31 martie 1957 – iulie 1958.
Penitenciarul Jilava: iulie 1958 – 17 octombrie 1960.
Penitenciarul Dej: 17 octombrie 1960 – 18 ianuarie 1963.
Penitenciarul Gherla: 18 ianuarie 1963 – iulie 1963.
Penitenciarul Cluj: iulie 1963 – 20 iulie 1963.
Eliberat: 20 iulie 1963 i s-a stabilit domiciliul în localitatea
natală Boia, judeţul Sibiu.
305
1.45. Traian Ghelner – fiu de preot
Ghelner Traian a fost fiul preotului greco-catolic
Alexandru Ghelner (acesta a urmat studiile la Academia
Teologică din Blaj435
) din Parohia Română Unită Părul a
Protopopiatul Lugojului, judeţul Timiş. Ghelner Traian s-a
născut în 28 noiembrie 1928 în comuna Răchitova, judeţul
Hunedoara, din părinţii Alexandru şi Emilia.
La data arestării a locuit în Oraviţa, unde a lucrat la Agro
Zootehnie, având studii Facultatea de zootehnie. Ghelner Traian
a fost arestat la data de 7 decembrie 1957 de către UM 0232, cu
mandatul de arestare nr. 66078, emis la data de 15 ianuarie 1958
pentru fapta agitaţie şi arestat conform articolului 209
paragraful 2 al Codului Penal436
.
A fost judecat, conform numărului de mandat 50 din
1958, de Tribunalul Militar Timişoara pentru fapta comisă
„uneltire” conform articolului 209 Cod Penal. Prin Hotărârea
judecătorească Nr. 42 din 1958. Tribunalul Militar Timişoara l-a
condamnat la 6 ani detenţie cu începere a pedepsei în 7
decembrie 1957 până în 5 decembrie 1963. Gheler Traian a mai
fost judecat de Tribunalul Caransebeş nr. mandatului 1106 din
1958 pentru faptele: „Neglijenţă” conform Art. 242 din Codul
Penal precum şi „uneltire” Art. 209 C.P. Pentru aceste fapte a
fost condamnat 6 luni pentru „neglijenţă” şi 6 ani pentru
„uneltire”. În perioada anilor 1957 – 1963 a fost prin
următoarele locuri de detenţie: Caransebeş, Timişoara, Oradea,
435
Cornel Sigmirean, Intelectualitatea ecleziastică Preoţii Blajului (1806 –
1948), pag. 219. 436
Fişa matricolă penală, Ghelner Traian, Penitenciarul Timişoara, nr.
dosarului 2 din 15 ianuarie 1958, accesibilă online la adresa:
http://86.125.17.36/Fise%20matricole%20penale%20-
%20detinuti%20politici/G/G%2003.%20Georgevici%20-
%20Ghilus/Ghelner%20Traian/index.php (11 septembrie 2013).
306
Gherla, Cluj de unde a fost graţiat prin Decretul 236 din 1963
conform adeverinţei de eliberare nr. 41650 din 22 mai 1963437
.
„Pelerinajul” lui Traian Ghelner, fiu de preot greco-catolic,
în închisorile comuniste438
:
Arestat: la data de 7 decembrie 1957.
Penitenciarul Caransebeş: 7 decembrie 1957 – 18 iunie 1958.
Penitenciarul Oradea: 18 iunie 1958 – 24 iunie 1958.
Penitenciarul Gherla: 24 iunie 1958 – 19 mai 1959.
Penitenciarul Timişoara: 19 mai 1959 – 5 septembrie 1959.
Penitenciarul Gherla: 5 septembrie 1959 – 29 septembrie
1959.
Penitenciarul Cluj: 29 septembrie 1959 – 25 decembrie 1959.
Penitenciarul Gherla: 25 decembrie 1959 – 18 mai 1963.
Eliberat: în 22 mai 1963.
437
Ibidem. 438
Ibidem.
307
1.46. Ioan Toma – Laic
Credinciosul Ioan Toma din Vermeş a fost acuzat că nu a
oferit informaţii despre Preotul Ioan Cipu, greco-catolic, şi că a
cântat cântece mariane cu fanfara, alături de alte acuzaţii, a fost
arestat439
. Ioan Toma s-a născut în localitatea Vermeş, judeţul
Timiş, la data de 28 septembrie 1912.
La data arestării, conform fişei matricole penale, nr.
1654 întocmită de Penitenciarul Timişoara Categoria Penală
C.R. Ioan Toma era căsătorit cu Dragoescu Maria şi avea patru
copii: două fete şi doi băieţi. A fost arestat în 17 februarie 1959
cu mandatul de arestare nr. 35081 din 1959 emis de Securitatea
Timişoara pentru fapta uneltire conform art. 209 C.P. 440
A avut proces la Tribunalul Militar Timişoara nr. 597 din
1959 care l-a condamnat cu Hotărârea Judecătorească nr. 321
din 1959 conform art. 209 C.P. la 6 ani de închisoare, perioada
17 februarie 1959 – 14 februarie 1965.
Ioan Toma a fost graţiat prin decretul 5 din 1963 la data
de 18 ianuarie 1963.
„Pelerinajul” credinciosului Ioan Toma
în închisorile comuniste441
:
Arestat: 17 februarie 1959.
Penitenciarul Timişoara: 17 februarie 1959 – 10 septembrie
1959.
Penitenciarul Arad: 10 septembrie 1959 – 19 octombrie 1959.
439
Olimpia Drăgan, Mărturie despre preotul Ioan Cipu (manuscris), 1996. 440
Fişa matricolă penală, Ioan Toma, accesibilă online la adresa:
http://86.125.17.36/Fise%20matricole%20penale%20-
%20detinuti%20politici/T/T%2009.%20Toma%20-
%20Tomescu/Toma%20Ioan%20Aurel/index.php, (13 septembrie 2013). 441
Ibidem.
308
Penitenciarul Jilava: 19 octombrie 1959 – 21 octombrie 1959.
Penitenciarul Galaţi: 21 octombrie 1959 – 6 decembrie 1959.
Lagărul de Muncă Periprava: 6 decembrie 1959 – 18 aprilie
1960.
Lagărul de Muncă Salcia: 18 aprilie 1960 – 18 mai 1960.
Lagărul de Muncă Giurgeni: 18 mai 1960 – 1963.
Eliberat: 18 ianuarie 1963, prin decretul 5 din 1963.
309
2. Concluzii
2.1. Aspecte general - statistice
În anul 1948 Dieceza Greco-Catolică de Lugoj avea 211
preoţi. Ca urmare a Decretului de desfiinţare a Bisericii
Greco-Catolice (Decretul 358/1948):
- majoritatea preoţilor Episcopiei Greco-Catolice de
Lugoj (152, reprezentând 72% din total) au refuzat
trecerea la Biserica Ortodoxă;
- 59 clerici au acceptat trecerea la BOR (cca. 27%).
Din cei 152 de preoţi, 46 (reprezentând 22%) au ajuns în
penitenciarele regimului comunist, 106 opunându-se „unificării
religioase” prin diferite forme (cca. 50%) (Figura 1).
Figura 1. Clerici ai Episcopiei Greco-Catolice Lugoj în perioada 1948-1964
Abbildung 1. Griechisch-katholische Priester aus der Diözese Lugoj, in der Zeitspanne 1948-1964
Figura 1. Il Clero dell’Eparchia Greco-Catolica di Lugoj nel periodo 1948-1964
211
46
106
59
Clerici ai Episcopiei Greco-Catolice de Lugoj (1948-1964)
310
2.2. Perioada şi anii de detenţie ai Episcopilor şi Preoţilor
greco-catolici din Episcopia de Lugoj
Clericii Episcopiei de Lugoj identificaţi cu datele
arestării şi eliberării din penitenciarele regimului comunist,
precum şi cu perioada detenţiei sunt cuprinşi în tabelul de mai
jos (Tabelul 1):
Tabelul 1. Perioada şi anii de detenţie ai Episcopilor şi Preoţilor greco-catolici din Episcopia de Lugoj
(Die Dauer und die Haftjahre der, aus der Diözese Lugosch stammenden
griechisch-katholischen Priestern und Bischöfe
Il periodo di detenzione dei Vescovi e Sacerdoti dell’Eparchia di Lugoj)
442
Din 6 noiembrie 1953 i se fixează domiciliu obligatoriu la Lugoj, până la
sfârşitul vieţii, în 30 decembrie 1962.
Nr.
c rt
.
Bez
eich
nu
ng
Preot
Priester
Sacerdote
Arestare/Reţinere
Verhaftung/
Festnahme
Aresto
Eliberare
Entlassung
Liberazione
Perioada
detenţiei
Dauer der
Haft
Periodo di
detenzione
1. Albu Vasile 21 dec. 1950 28 aug. 1953 3 ani
2. Armean Nicolae 29 oct. 1958 28 iul. 1964 6 ani
3. Bălan Ştefan 21 dec. 1950 28 aug. 1953 2 ani
4. Bele Ioan 1950
17 oct. 1959
27 sept. 1955
31 iul. 1964
10 ani
5. Berinde Ştefan
Daniel
1949 30 iulie 1964 15 ani
6. Boeriu Valer 28 iul. 1951 9 oct. 1955 4 ani
7. Borda Vasile 22 aug. 1953 15 apr. 1964 11 ani
8. Brînzeu
Nicolae442
28 oct. 1948 6 nov. 1953 5 ani
9. Chira Cornel 1949 Mort în detenţie
1952 3 ani
311
443
Cipu Ioan s-a opus regimului comunist prin fugă. 444
Ep. Ioan Ploscaru i se fixează începând cu data de 4 august 1964 domiciliu
obligatoriu, la Lugoj. 445
Arestat pentru activitate legionară.
10. Chişbora Nistor 1948 1949 1 an
11. Cipu Ioan443
- - -
12. Craşovan Ioan 18 apr. 1958 28 iul. 1964 6 ani
13. Crişan
Alexandru
11 aug. 1952 11 aug. 1953 1 an
14. Crişan Ioan 8 aug. 1956 3 sept. 1964 8 ani
15. Cupcea Victor 12 feb. 1951 30 sept. 1951 8 luni
16. Deheleanu
Florea
18 iun. 1952 17 iun. 1955 3 ani
17. Deliman Ioan 28 oct. 1948
27 aug. 1969
17 sept. 1955
22 aug. 1972
9 ani şi
11 luni
18. Delia Grigore 22 sept. 1959 13 apr. 1964 5 ani
19. Dr. Suciu Petru 13 iun. 1952 9 sept. 1952 3 luni
20. Ep. dr.
Bălan Ioan
28 oct. 1948 Mort în D. O.
4 aug. 1959
11 ani
21. Ep. Ploscaru
Ioan
29 aug. 1949
15 aug. 1956
27 sept. 1955
4 aug. 1964444
14 ani
22. Ganga Axente 2 ian. 1953 24 sept. 1953 9 luni
23. Ghelner Traian 7 dec. 1957 22 mai 1963 6 ani
24. Miclea Teodor 29 nov. 1951 21 oct. 1955 4 ani
25. Munteanu
Viorel
1949 (?) (?)
26. Neda Dumitru 28 oct. 1950 Mort în detenţie
27. Nistor Alexandru 18 iul. 1952 28 apr. 1954 2 ani
28. Oană Girgore 1948 1949 1 an
29. Patachi Enea 19 iul. 1952 1 iul. 1954 2 ani
30. Paveloniu Valer 16 aug. 1952 11 aug. 1953 1 an
31. Pecican Petru 1953 6 mai 1964 11 ani
32. Puni Emil 2 oct. 1951 27 dec. 1954 3 ani
33.
Puşcaşiu
Virgil445
1941 / respectiv a
doua arestare în
16 iun. 1951
14 ian. 1955 4 ani
312
446
Laic.
34. Raţiu Iuliu 29 oct. 1948
18 aug. 1961
14 sept. 1950
29 iulie 1963
4 ani
35. Răsădean
Dimitrie
23 oct. 1959 29 iul. 1964 5 ani
36. Sălăgean
Dumitru
Oct. 1950 27 oct. 1955 5 ani
37. Silvăşan
Trandafir
13 iun. 1951 Nov. 1952 1 an
38. Socol Ioan 4 oct. 1954 29 iul. 1964 10 ani
39. Surdu Gheorghe 2 iulie 1947 20 iulie 1963 16 ani
40. Şandru Aurel 29 mai 1949 1 aug. 1964 15 ani
41. Teglaşiu
Ladislau
28 octombrie
1948
Decembrie
1948
1 lună
42. Tiut Vasile Oct. 1950 27 sept. 1955 5 ani
43. Toma Ioan446
17 feb. 1959 18 ian. 1963 4 ani
44. Vezoc Iosif 28 oct. 1948 27 sept. 1955 7 ani
45. Voştinaru
Teodor
1949 19 feb. 1953 4 ani
46. Zasloţi Corneliu 18 sept. 1952 30 iun. 1954 2 ani
313
2.3. Aspecte privind vârsta preoţilor întemniţaţi
Analizând figura de mai jos observăm că majoritatea
preoţilor arestaţi au fost tineri (intervalul 35-45 ani), situaţia
corsepunzând probabil spectrului general de vârstă existent la
acea dată în clerul din Episcopie (Figura 2).
Figura 2. Vârsta preoţilor la data arestării
Abbildung 2. Alter der Priester zum Zeitpunkt der Verhaftung
Figura 2. L’età dei sacerdoti al momento dell’arresto
1
5 6
11 9
5
2 3
2 1
Vârsta preoţilor la data arestării
314
2.4. Destinaţia clericilor Episcopiei de Lugoj în
penitenciarele regimului comunist: locaţie
În tabelul de mai jos regăsim clericii Episcopiei Greco-
Catolice de Lugoj întemniţaţi în închisori şi lagare de muncă.
Tabelul 2. Clerici ai Episcopiei de Lugoj în penitenciarele regimului comunist
(Die Geistlichen der Diözese Lugoj in den kommunistischen
Gefängnissen
I chierici dell’Eparchia di Lugoj nelle carcere del Regime Comunista)
Denumirea închisorii /
lagărului (Benennung des
Gefangenenlagers /
La denominazione delle
carcere, del lagher)
Preotul (der Geistliche / il sacerdote)
Aiud Deheleanu Florea [Clopodia,
Timiş], Crişan Ioan [Dragşina,
Timiş], Pecican Petru [Arad],
Răsădeanu Dimitrie [Icloda,
Timiş], Socol Ioan [Chizdia,
Timiş], Voştinaru Teodor [Lugoj]
Arad Bele Ioan [Caransebeş], Delya
Grigore [Folia, Timiş],
Răsădeanu Dimitrie [Icloda,
Timiş], Socol Ioan [Chizdia,
Timiş], Toma Ioan (credincios
greco-catolic din Vermeş,
Caraş-Severin)
Borzeşti Deheleanu Florea [Clopodia,
Timiş], Ganga Axente [Parţa,
Timiş], Nistor Alexandru [Ostrov,
Hunedoara], Patachi Enea
[Petroman, Timiş].
315
Botoşani
Delya Grigore [Folia, Timiş],
Socol Ioan [Chizdia, Timiş]
Lagăre de muncă din
Balta Brăilei
Lagăre de
muncă: (Arbeitslager/
I campi di
lavoro)
Giurgeni Armean Nicolae [Pricaz,
Hunedoara], Toma Ioan
[credincios greco-catolic din
Vermeş, Caraş-Severin]
Ostrov Bele Ioan [Caransebeş]
Periprava Bălan Ştefan [Lugoj], Bele Ioan
[Caransebeş], Craşovan Ioan
[Timişoara], Pecican Petru
[Arad], Toma Ioan (credincios
greco-catolic din Vermeş,
Caraş-Severin)
Salcia Craşovan Ioan [Timişoara],
Crişan Alexandru [Geoagiu
Hunedoara], Toma Ioan
[credincios greco-catolic din
Vermeş, Caraş-Severin]
Lagăre de muncă din
Canalul Dunăre – Marea Neagră
Lagăre de
muncă: (Arbeitslager/
I campi di
lavoro)
Capul
Midia
Puni Emil (călugăr iezuit, S.J.)
[Deva], Puşcaşiu Virgil
[Timişoara]
Cernavodă Puni Emil (călugăr iezuit, S.J.)
[Deva]
Galeş Albu Vasile [Lugoj], Bălan
Ştefan [Lugoj], Voştinaru Teodor
[Lugoj]
316
Poarta
Albă
Puni Emil (călugăr iezuit, S.J.)
[Deva], Voştinaru Teodor
[Lugoj], Deheleanu Florea
[Clopodia, Timiş]
Valea
Neagră
Nistor Alexandru [Ostrov,
Hunedoara], Patachi Enea
[Petroman, Timiş], Voştinaru
Teodor [Lugoj]
Caransebeş Ghelner Traian [fiu de pr. greco-
catolic din Păru, Timiş], Silvăşan
Trandafir [Ghelari, Hunedoara]
Cluj-Napoca Armean Nicolae [Pricaz,
Hunedoara], Borda Vasile
[Timişoara], Crişan Ioan
[Dragşina, Timiş], Ghelner
Traian, Ep. Ploscaru Ioan
Codlea Berinde Daniel Ştefan [Petroşani,
Hunedoara]
C.T. Bucureşti Albu Vasile [Lugoj], Bălan
Ştefan [Lugoj], Crişan Alexandru
[Geoagiu, Hunedoara], Paveloniu
Valer [Orăştie, Hunedoara]
C.T. Văcăreşti Albu Vasile [Lugoj], Bălan
Ştefan [Lugoj], Crişan Alexandru
[Geoagiu, Hunedoara], Paveloniu
Valer [Orăştie, Hunedoara]
Zasloţi Corneliu [Lugoj]
Dej Berinde Daniel Ştefan [Petroşani,
Hunedoara], Ep. Ioan Ploscaru
Deva Nistor Alexandru [Ostrov,
Hunedoara], Puni Emil (călugăr
iezuit, S.J.) [[Deva]
Formaţiunea 0616 K 24 Ganga Axente [Parţa, Timiş]
Galaţi Toma Ioan [credincios greco-
317
catolic din Vermeş, Caraş-
Severin], Socol Ioan [Chizdia,
Timiş]
Gherla Armean Nicolae [Pricaz,
Hunedoara], Bele Ioan
[Caransebeş], Berinde Daniel
Ştefan [Petroşani, Hunedoara],
Borda Vasile [Timişoara],
Craşovan Ioan [Timişoara],
Crişan Ioan [Dragşina, Timiş],
Deheleanu Florea [Clopodia,
Timiş], Delya Grigore [Folia,
Timiş], Ghelner Traian [fiu de
preot greco-catolic din Păru,
Timiş], Pecican Petru [Arad], Ep.
Ploscaru Ioan, Munteanu Viorel
[Turdaş, Hunedoara]
Jilava Armean Nicolae [Pricaz,
Hunedoara], Berinde Daniel
Ştefan [Petroşani, Hunedoara],
Borda Vasile [Timişoara], Crişan
Ioan [Dragşina, Timiş],
Deheleanu Florea [Clopodia,
Timiş], Ganga Axente [Parţa,
Timiş], Pecican Petru [Arad], Ep.
Ploscaru Ioan, Puni Emil (călugăr
iezuit, S.J.) [Deva], Socol Ioan
[Chizdia, Timiş], Toma Ioan
[credincios greco-catolic din
Vermeş, Caraş-Severin]
Lugoj Ep. Bălan Ioan, Bele Ioan
[Caransebeş], Deheleanu Florea
[Clopodia, Timiş], Ep. Ploscaru
Ioan, Sălăgean Dumitru [Lugoj],
318
Tiut Vasile [Lugoj], Voştinaru
Teodor [Lugoj].
M.A.I. Bucureşti Ep. Bălan Ioan, Berinde Daniel
Ştefan [Petroşani, Hunedoara],
Ep. Ploscaru Ioan, Puşcaşiu
Virgil [Timişoara]
Malmaison Chira Cornel (călugăr iezuit,
S.J.), Ep. Ploscaru Ioan [Lugoj]
Oneşti Deheleanu Florea [Clopodia,
Timiş], Ganga Axente [Parţa,
Timiş], Nistor Alexandru [Ostrov,
Hunedoara], Patachi Enea
[Petroman, Timiş], Puşcaşiu
Virgil [Timişoara]
Oradea Borda Vasile [Timişoara], Bele
Ioan [Caransebeş], Berinde
Daniel Ştefan [Petroşani,
Hunedoara], Delya Grigore
[Folia, Timiş], Ghelner Traian
[fiu de pr. gr. cat. din Păru,
Timiş], Răsădeanu Dimitrie
[Icloda, Timiş], Socol Ioan
[Chizdia, Timiş]
Piteşti Berinde Daniel Ştefan [Petroşani,
Hunedoara], Ep. Ploscaru Ioan
[Lugoj]
Satu Mare Suciu Petru [Hunedoara]
Sibiu Chira Cornel (călugăr S.J.), Neda
Dumitru [Nevrincea, Timiş]
Sighet Ep. Bălan Ioan, Berinde Daniel
Ştefan [Petroşani, Hunedoara],
Brînzeu Nicolae [Lugoj],
Deliman Ioan [Arad], Ep.
Ploscaru Ioan, Raţiu Iuliu
319
[Timişoara], Sălăgean Dumitru
[Lugoj], Tiut Vasile [Lugoj],
Vezoc Iosif, [Lugoj].
Timişoara Albu Vasile [Lugoj], Bălan
Ştefan [Lugoj], Bele Ioan
[Caransebeş], Berinde Daniel
Ştefan [Petroşani, Hunedoara],
Borda Vasile [Timişoara],
Craşovan Ioan [Timişoara],
Crişan Ioan [Dragşina, Timiş],
Deheleanu Florea [Clopodia,
Timiş], Delya Grigore [Folia,
Timiş], Ganga Axente [Parţa,
Timiş], Ghelner Traian [fiu de
preot greco-catolic din Păru,
Timiş], Ep. Ploscaru Ioan, Patachi
Enea [Petroman, Timiş], Puşcaşiu
Virgil [Timişoara], Raţiu Iuliu
[Timişoara], Răsădeanu Dimitrie
[Icloda, Timiş], Sălăgean
Dumitru [Lugoj], Vezoc Iosif
[Lugoj], Voştinaru Teodor
[Lugoj], Tiut Vasile [Lugoj],
Toma Ioan [credincios
greco-catolic din Vermeş, Caraş-
Severin], Zasloţi Corneliu
[Lugoj]
Uranus Ep. Ploscaru Ioan
Tabelul următor prezintă mănăstirile în care au fost
închişi anumiti clerici (Tabelul 3).
320
Tabelul 3. Clerici reţinuţi în mănăstiri (Die Priester, die in Klöstern inhaftierten waren
I sacerdoti detenuti nei monasteri)
Mănăstirea Preotul (der Geistliche / il sacerdote)
Dragoslavele Ep. Bălan Ioan
Căldăruşani Ep. Bălan Ioan, Brînzeu Nicolae [Lugoj],
Deliman Ioan [Arad], Raţiu Iuliu [Timişoara],
Vezoc Iosif, [Lugoj]
Ciorogârla Ep. Bălan Ioan
Curtea de
Argeş
Ep. Bălan Ioan
Neamţ Brînzeu Nicolae [Lugoj], Deliman Ioan
[Arad], Raţiu Iuliu [Timişoara], Vezoc Iosif,
[Lugoj], Teglasiu Ladislau [Timişoara]
Figura următoare prezintă numărul clericilor Episcopiei
de Lugoj în penitenciarele comuniste în perioada 1948-1964
(Figura 3).
321
Figura 3. Clerici ai Episcopiei de Lugoj în penitenciarele
regimului comunist Abbildung 3. Die Geistlichen der Diözese Lugoj in den
kommunistischen Gefängnissen Figura 3. I chierici dell’Eparchia di Lugoj nelle carcere del
Regime Comunista
1
21
9
2
1
2
7
4
2
3
7
11
12
2
2
2
5
4
1
5
3
15
2
4
5
6
Penitenciarul Uranus
Penitenciarul Timişoara
Penitenciarul Sighet Principal
Penitenciarul Sibiu
Penitenciarul Satu Mare
Penitenciarul Piteşti
Penitenciarul Oradea
Penitenciarul Oneşti
Malmaison
M.A.I. Bucureşti
Penitenciarul Lugoj
Penitenciarul Jilava
Penitenciarul Gherla
Penitenciarul Galaţi
Penitenciarul Deva
Penitenciarul Dej
C.T. Văcăreşti
C.T. Bucureşti
Penitenciarul Codlea
Penitenciarul Cluj-Napoca
Penitenciarul Caransebeş
Lagăre de muncă
Penitenciarul Botoşani
Penitenciarul Borzeşti
Penitenciarul Arad
Penitenciarul Aiud
Clerici ai Episcopiei de Lugoj în penitenciarele
regimului comunist (perioada 1948-1964)
322
Figura următoare indică locurile de detenţie unde,
conform statisticilor, au fost întemniţaţi mai mult de 5 clerici
(Figura 4).
Figura 4. Clerici ai Episcopiei de Lugoj în penitenciarele regimului comunist – detaliu
Abbildung 4. Die Geistlichen der Diözese Lugoj in den kommunistischen Gefängnissen
Figura 4. I chierici dell’Eparchia di Lugoj nelle carcere del Regime comunista
Lagărele de muncă de la Canalul Dunăre-Marea Neagră
au reprezentat de asemenea destinaţii de muncă şi suferinţă
pentru clericii Episcopiei (Figura 5).
6
15
12 11
7 7 9
21
5
Clerici ai Episcopiei de Lugoj în locurile
de detenţie din perioada comunistă
323
Figura 5. Clerici în lagărele de muncă de la Canalul Dunăre-Marea Neagră
Abbildung 5. Geistlichen in den Arbeitslagern am Donau-Schwarzmeer-Kanal
Figura 5. I chierici nei Campi di Lavoro di Canalul Dunăre-Marea Neagră
Figura 6 prezintă numărul clericilor Episcopiei
Greco-Catolice de Lugoj în lagăre de muncă de la Balta Brăilei:
1 1
3 3 3
Capul
Midia
Cernavodă Galeş Poarta Albă Valea
Neagră
Clerici în lagărele de muncă de la
Canalul Dunăre - Marea Neagră
324
Figura 6. Clerici în lagărele de muncă din Balta Brăilei Abbildung 6. Geistlichen in den Arbeitslagern in Balta Brăilei
Figura 6. I chierici nei Campi di Lavoro di Balta Brăilei
2
1
5
3
Giurgeni Ostrov Periprava Salcia
Clerici în lagărele de muncă din
Balta Brăilei
325
2.5. Destinaţia clericilor Episcopiei de Lugoj în
penitenciarele regimului comunist: stare civilă şi situaţia
studiilor
Figura următoare cuprinde succinte date statistice
referitoare la starea civilă, respectiv la situatia studiilor (în ţară
cât şi în străinătate) a clericilor întemniţaţi (Figura 7).
Figura 7. Clerici în detenţie – stare civilă şi situaţia studiilor
Abbildung 7. Geistlichen im Gefängnis Figura 7. I chierici detenuti
46
29
17 14
32
Clerici în detenţie - stare civilă şi studii de
specialitate
326
2.6. Clerici demisionaţi / „nereveniţi”
Situaţia clericilor care au demisionat sau au fost
consideraţi „nereveniţi” de către regimul comunist e
reprezentată în figura urmatoare (Figura 8).
Figura 8. Clerici demisionaţi /„nereveniţi”
Abbildung 8. Zurückgetretene Priester Figura 8. I chierici demisionati
1
3
4
4
6
6
18
31
33
106
Deportati
Deportierte
Deportaţi
Insegnanti
Professoren
Profesori
Lavoratori
Arbeiter
Muncitori
Dispariti
Vermissten
Dispăruţi
Agricoltori
Landwirte
Agricultori
Maèstri
Lehrer
Învăţători
Pensionati
Rentner
Pensionari
Funzionari
Beamte
Funcţionari
Disoccupati
Unbeschäftigt
Fără ocupaţie
Totale
Gesamt
Total
Clerici demisionaţi / "nereveniţi"
327
În anii prigoanei regimului comunist, Episcopii şi Preoţii
Bisericii Greco-Catolice din România au reprezentat, cu unele
excepţii, cruci vii de trăire creştină autentică, sădite pe stânca
curajului şi a fidelităţii. Aşa cum mărturisea Cardinal Alexandru
Todea la una din întâlnirile Sinodul European al Episcopatului
Catolic:
„[...] noi nu am încetat să existăm, nici în închisoare nici
afară; se verifică maxima lui Tertullian: ‘Sanguis
martirum, semen cristianorum”447
.
Clericii aparţinând Episcopiei de Lugoj au împărtăşit
destinul confraţilor din celelalte Dieceze, volumul de faţă
oglindind pe baza documentelor Arhivelor CNSAS, ANR,
IICCMER – şi nu al izvoarelor de mărturie orală – realităţi crude
dar înălţătoare, date concrete, nume şi închisori.
În final, se cuvin a fi făcute câteva remarci:
- Libertatea religioasă şi demnitatea de care ne
bucurăm sunt câştigate cu sânge şi lacrimi de către
cei care în faţa cărora sufletele noastre ar trebui să se
închine pios în semn de respect şi mulţumire.
- Totodată este bine să nu uităm că fiilor şi fiicelor
unor astfel de martiri şi mărturisitori li se va cere
mult. Suntem oare noi astăzi capabili să reprezentăm
cu demnitate asemenea exemple eroice în credinţă?
- Rezistenţa religioasă a clericilor şi deopotrivă a
laicilor Bisericii Române Unite cu Roma
(Greco-Catolică) nu reprezintă doar moştenirea
spirituală a urmaşilor acestora întru credinţă, ci a
întregului neam din sânul căruia a luat fiinţă.
447
Cf. Cardinalul Todea – Omagiu Centenarul naşterii, Târgu Lăpuş, Edit.
Galaxia Gutenberg, 2012.
328
De aceea îndemnul Fericitului Ioan Paul al II-lea, făcut
pe pământ românesc în 1998 ar trebui să reprezinte pentru noi
toţi, şi în special pentru cei din fruntea Bisericilor creştine din
România o foarte importantă sarcină de îndeplinit:
„Vindecaţi rănile trecutului prin iubire. Suferinţa comună nu trebuie să constituie sursa dezbinării ci minunea iertării. Nu este tocmai iertarea minunea pe care lumea o aşteaptă de la cei credincioşi?”
448.
448
Cf. Cristian Crişan, Papa Ioan Paul al II-lea vorbeşte Bisericii Române
Unite, Târgu Lăpuş, Edit. Galaxia Gutenberg, 2011.
329
3. Anexe
Circulară adresată tuturor Oficiilor Vicariale şi
Protopopeşti449
Episcop Dr. Ioan Bălan
document înregistrat sub nr. 2200/1948
De câtăva vreme prin gazete, prin şoapte spuse în taină şi
chiar şi adunări publice, anumite glasuri caută să se rupă de
Roma Sfântului Petru, ori mai bine zis încearcă să vadă cum ar
fi primită de clerul şi poporul Bisericii Unite cu Roma o acţiune
menită să rupă de centrul credinţei creştine pe preoţii şi
credincioşii acestei Biserici. Se zvonesc planuri de desfiinţare
pe cale politică a acestei Biserici şi de prigonire a celor ce nu-şi
vor vinde credinţa.
După ce aceste zvonuri se răspândesc din multe părţi,
Noi, Episcopii acestei sfinte Biserici, care nu am fost puşi
cârmuitori ai turmei Domnului nici de combinaţii politice, nici
de dragul unor sisteme lumeşti, ci însuşi Spiritul Sfânt Ne-a pus
Episcopi ca să cârmuim Biserica lui Dumnezeu, câştigată cu
scump sângele Mântuitorului (Fapte 20, 28), în conferinţa ce
am avut-o la Oradea în ziua de 17.VI. a.c. [1948], Ne-am
ocupat de această chestiune, pe care unii o agită mereu şi am
hotărât că după cum Sfântul Apostol Pavel a crezut că este
dator să trimită un cuvânt de mângâiere creştinilor din Palestina
(Evrei 13, 22), care erau în perspectivă de a fi expuşi unor grele
persecuţii, să Vă cerem şi noi. Azi avem răspunderea de
sufletele fraţilor noştri Preoţi şi iubiţilor noştri fii sufleteşti, şi
să rugăm pe Păstorul cel Mare al oilor, pe Domnul Nostru Isus
449
Arhiva Episcopiei Greco-Catolice de Lugoj, Fond, Prezidial 1948, Fond
neordonat.
330
Cristos, să Vă facă desăvârşiţi spre tot lucrul bun, ca să faceţi
voia Lui, făcând şi voi ce a plăcut înaintea Sa (Evrei 13,20-21).
Începem cu cel mai îndrăzneţ atac, care este o insultă la
adresa clerului românesc ardelean de la sfârşitul veacului al
XVII-lea. Sunt oameni care cred că orice vorbă aruncată de ei
în vânt poate fi semănată care să încolţească şi să rodească
după planul lor. Astfel de oameni se încumetă să afirme că
Unirea noastră cu Papa de la Roma ar fi fost un simplu act
politic, care tot pe cale politică 1-ar putea desfiinţa stăpânirea
Ţării.
Aceştia se amăgesc amar şi ori nu au studiat însuşi actul
Unirii de la 1697-1700, ori nu cunosc starea Bisericii româneşti
din acea vreme, care era adânc impregnată de dogmele şi
rânduielile calvine.
Actul Unirii religioase cu Biserica Romei a fost un act
sublim religios, care face mare cinste Clerului şi poporului
român din Ardeal.
Episcopul martir Inocenţiu Micu Klein, într-o scrisoare
adresată Nunţiului Apostolic din Viena în 24.V.1734, care
scrisoare am văzut-o în arhiva Congregaţiei de Propaganda
Fide, spune clar: „Clerul român de rit grecesc împreună cu
Episcopul său către finea secolului trecut depindea de
Superintendentul calvin, cum le place să-1 numească reformat,
prin ce în cursul vremii, sufletele multora nu numai din popor,
ci şi din Cler se abăteau, încât le era ruşine să-şi mai facă cruce,
faţă de posturi pe care de altfel le ţineau foarte aspru, încetul cu
încetul au devenit nepăsători şi neglijau cultul sfintelor icoane.
Citiţi ce scria marele istoric Bunea în Şematismul istoric
al Arhidiecezei pe anul 1900: „Mitropolitul Bălgradului (Alba
Iulia) ori depus, ori umilit, ori batjocorit, ori bătut şi schingiuit
şi silit a primi dogme protestante. Jurisdicţiunea lui restrânsă: şi
în multe ţinuturi ca de exemplu în ale Haţegului şi ale
Făgăraşului trecute la Superintendentul calvinesc, care se
intitula şi „Episcop al Vlahilor”, şi fără a cărui aprobare, nici
331
Mitropolitul, nici Sinodul Românesc, nimic nu putea face.
Credinţa şi obiceiurile străbune declarate superstiţii. Cărţile
bisericeşti viciate... Poporul îndemnat a-şi părăsi Biserica sau
prin momeli sau prin ameninţarea de a-şi pierde averea
moştenită de la părinţi” (p. 13).
Citiţi Symbolae-le părintelui Nilles, şi în diploma de
întărire ce a dat-o Guvernatorul Ardealului Mitropolitului
Teofil veţi vedea jugul calvinesc, în care trebuia să treacă
Biserica românească. Citez numai unele puncte:
„1) Predica să o facă din Biblie, despre care ştim că nu este
singurul izvor al credinţei, chiar Sfânta Scriptură trebuie
interpretată după scrierile Sfinţilor Părinţi;
2) I se poruncea să primească catehismul calvinesc, pe care era
dator să-1 impună tuturor preoţilor ca manual de religie;
6) Crucilor şi icoanelor să nu li se mai dea nici un cult, ci să fie
considerate numai ca podoabe;
10) Să-i lase în pace pe românii trecuţi la credinţa calvină pe
care ei o numeau ortodoxă” (tom I, pp. 153-160).
Aceasta nu mai era nici credinţa ce au adus-o strămoşii
noştri de la Roma, nici credinţa Bisericii orientale. Nu e deci
nici o mirare că dorul de a fi smulşi din această nenorocită stare
1-a avut şi Mitropolitul nostru Simion Ştefan, care aflând de la
Episcopul Partenie al Muncaciului că, este unit cu Biserica
Romei, 1-a lăudat pentru aceasta şi i-a zis suspinând: „O, de
mi-ar fi permis şi mie să mărturisesc această unire” (Nilies,
Symbolae..., tom I, p. 161).
Nu a fost nicidecum un act politic al Mitropolitului
Teofil Unirea cu Roma; ci Mitropolitul Teofil s-a sfătuit cu
clerul său în lunile februarie şi martie 1697, şi la 21 martie
1697 au dat manifestul semnat de Mitropolit, de protopopi şi de
mulţimea preoţilor ce erau de faţă, căci, după cum spune Iorga:
„la Sinod au fost de faţă foarte mulţi dintre preoţi” (Istoria
Bisericii Româneşti, Văleni, 1908, p. 419).
332
Este interesant să cunoaştem mai de aproape ceea ce a
spus Iorga despre această Unire cu Roma şi conferinţa ce a
ţinut-o în ziua de 13 ianuarie 1940, la Societatea Femeilor
Ortodoxe, unde era de faţă un Mitropolit şi câţiva Episcopi din
Biserica soră. Profesorul Iorga spune: „Cuminţi oameni care au
iscălit cele patru puncte în Ardeal, mai ales Teofil..., şi
protopopii au cerut mai întâi să se păstreze legea românească
după originea ei... s-a păstrat aproape tot în Biserica Unită,
afară de legătura cu Papa, care este foarte profitabilă neamului
românesc, căci dacă avem legătură cu încă o mare autoritate
mondială, la dânsa putem avea recurs în anumite împrejurări, şi
chiar astăzi este foarte folositor să fie o legătură între Scaunul
Roman şi drepturile atacate cu obrăznicie ale neamului
românesc. Legătura cu Papa este foarte folositoare, şi e mai
simpatică decât cu Patriarhul din Constantinopol, care este un
şef naţional: cu toate sforţările nu se poate desface din legătura
naţională cu poporul grecesc” (Concepţia româneasca a
ortodoxiei, ed. Rom., pp. 3,4).
Faţă de terfelirile la care este expusă astăzi Biserica
Română Unită, în aceeaşi conferinţă profesorul Iorga spune că
ea „a adus servicii esenţiale acestei idei naţionale. Şi dacă
ortodoxia nu o recunoaşte, face o foarte mare greşeală” (tot
acolo, p. 5). Iar profesorul Alexandru Lăpedatu, a cărui
ortodoxie nu poate fi pusă la îndoială de nimeni, spune: „Astăzi
nu mai este riscant a afirma că Biserica Unită cu Roma a stat
totdeauna sub toate raporturile în serviciul neamului românesc”
(Unirea, anul XXVIII, nr. 23, p. 21).
Manifestul cel dintâi pentru Unirea cu Roma zice: „Cu o
inimă am aşezat ca să ne întoarcem în sânul Maicii Bisericii
romano-catoliceşti şi iarăşi să ne unim cu ea”, da, căci noi
ne-am adus credinţa creştină de la Roma, cum mărturiseşte şi
Iorga: „Noi avem creştinismul Sfântului Nichita” (opul citat, p.
12); „Românii – spune Bunea – în cele dintâi opt veacuri au
fost uniţi cu Roma nu numai prin această credinţă comună, ci şi
333
prin unul şi acelaşi rit, disciplină şi limbă liturgică latină, iar în
privinţa ierarhiei erau supuşi atât jurisdicţiei primaţiale, cât şi
celei patriarhale a Papei de la Roma” (Şematismul citat, p. 3).
Iar Dimitrie Onciul, un cărturar temeinic şi neîntrecut, deşi
ortodox, scrie: „În adevăr şi provinciile dunărene ale Imperiului
Roman de la Constantin încoace, Biserica creştină cu limba
latină, se găseşte în stare de înflorire până la aşezarea slavilor
pe la începutul secolului VII. Episcopii din aceste părţi scriau
latineşte, aici Evanghelia lui Hristos se predica latineşte, căci
populaţiunea era romanică. Dieceza Daciei... ca şi Dieceza
Macedoniei... erau sub jurisdicţia scaunului patriarhal al
Romei” (Papa Formosus şi tradiţia noastră istorică, studiu
publicat în Lui Titu Maiorescu, omagiu, p. 620 ş.u. Citat de
Bunea şi op. cit, pp. 3-4). Vedem deci câtă dreptate am avut în
privinţa celui dintâi sinod de Unire când am declarat: „iarăşi ne
unim cu ea, cu Biserica Romei”.
De ordin religios fiind motivele care au îndemnat pe
Mitropolit, pe protopopii, preoţii şi mirenii care de la
1697-1700, au făcut diferite manifestaţii foarte frumoase de
reluarea legăturilor dogmatice şi canonice cu urmaşul Sfântului
Petru, roadele acestei reîncopcieri încă au fost în primul rând de
ordin religios: candidaţilor la preoţie li se dă mai întâi o
frumoasă cultură în şcolile secundare, cu program de studii ca
şi în apus, iar acasă li se dă cultură filosofică şi teologică, cum
n-a avut nimeni în neamul nostru: celor mai bine pregătiţi în
liceu li se deschid universităţile apusului, de unde aduc o
credinţă conştientă şi vie şi o viaţă spirituală nebănuită înainte;
dragostea de neam, cu mari jertfe deschide şcolile din Blaj,
adevărate şcoli secundare şi superioare; o cultură teologică şi
filosofică nemaipomenită. Se iveşte la români, şi un foc sacru
de naţionalism, care 1-a făcut pe fostu1 prim-ministru al
Ungariei, Desideriu Banfy-Dezső să spună Mitropolitului
Mihaly: „Când mă gândesc la Blaj mă mănâncă spatele”.
334
În afară de roadele religioase, Unirea cu Roma a avut şi
alte roade foarte binefăcătoare asupra întregului neam
românesc, da, căci cultura religioasă a preoţimii noastre s-a
dovedit spirit înţelegător, care se mişcă uşor, luminat, de bine
făcător, iubitor de oameni, statornică, fără de frică... un abur al
puterii lui Dumnezeu (Înţelepciunea lui Solomon 1, 7.1-7.4).
Citiţi şi discursurile lui Bunea, tipărite în Blaj la anul 1903, la
p. 518-522, imnul închinat de acest mare învăţat şi orator fără
pereche Sfintei Uniri şi mai adăugaţi că fără noi, cei uniţi,
Roma, Viena nu şi-ar fi deschis porţile facultăţii de teologie
catolică lui Gheorghe Lazăr, lui Popasu şi Popea şi altora;
Eminescu, fără legăturile cu teologii români din Viena n-ar fi
ajuns la cultura ce şi-a câştigat-o.
Dacă pe noi ne-ar fi mânat interese politice, am fi făcut
Unirea cu calvinii, care erau mulţi şi bogaţi şi puternicii zilei în
Ardeal, cum spune şi Samuil Micu pe vremea aceea: „religia
catolică puţini următori avea” (Cipariu, Acte şi fragmente, p.
79). Episcopul catolic de rit latin, Pavel Bornemisa, fusese
expulzat de reformaţi de la scaunul lui din Alba Iulia în anul
1556, catedrala şi reşedinţa i-au fost ocupate de calvini şi i s-au
restituit numai la 11 decembrie 1715, deocamdată pe hârtie.
Când Episcopul Andrei Ilyes, a încercat la 1697 să şi le
reocupe, a fost silit să se întoarcă de unde a venit. Succesorul
sau, Gheorghe Martonffy, când a primit cheile catedralei şi ale
reşedinţei a trebuit să vină la Alba Iulia generalul comandant al
Ardealului Ştefan de Steinville, ca să ia cheile de la calvini. Şi
când şi-a luat în primire catedrala, pe lângă puţinii iezuiţi din
Alba Iulia, mai avea un singur preot latin, iar protopopii şi
preoţii români uniţi erau în număr de 200 (Nilles, op. cit., pp.
195-198). Chiar şi orbul vede limpede că nici un interes politic
şi material nu putea îndemna pe românii din acele vremuri să se
unească cu catolicii.
Prea onoraţii fraţi vicari şi mult onoraţii fraţi protopopi,
vor îndemna pe fraţii preoţi să citească pastorala Noastră
335
publicată la 12 martie 1947 în „Sionul românesc”, care se poate
avea la Cancelarie şi în broşură, Fraţii preoţi în aceste zile vor
predica despre Sfânta Unire, despre roadele ei şi despre tăria
credinţei pe care cel ce o leapădă, păcătuieşte ca Iuda şi ca Arie
şi alţi vânzători. O deosebită hărnicie vor dovedi în această
vreme în toată activitatea lor, făcând slujbe mai frumoase şi
mai dese, în special Binecuvântarea Euharistică şi Paraclisul ori
Rozariul. La sfârşitul acestor slujbe vor repeta consfinţirea la
Inima Neprihănită a Mariei, care întru Adormire lumea nu o a
părăsit.
Vorbiţi cu cei mai de frunte fraţi de sânge din altă strană
şi veţi vedea ce mult preţuiesc ei Sfânta Unire, cea mai perfectă
concepţie creştinească. Ministrul de odinioară al cultelor,
Constantin Banu, în 1922 zice la Blaj: „Dacă nu ar exista
Biserica Unită, ar trebui creată”. Noi o avem, o iubim şi o
apărăm chiar cu preţul vieţii noastre.
Lugoj, la Sărbătoarea Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul, 1948
336
Circulară – Episcopul Ioan Suciu
Această Circulară a fost dată de către Episcopul Ioan
Suciu în octombrie 1948, cu numărul 3516/1948. Securitatea,
mai precis Direcţia Regională a Securităţii Poporului Cluj, în 1
noiembrie 1948, cu numărul L/30215, s-a adresat Direcţiunii
Generale a Securităţii Poporului Bucureşti, menţionând
următoarele: „Înaintăm alăturat în copie o circulară emisă de
Episcopul greco-catolic Ioan Suciu, din Blaj, la data de 15
Octombrie 1948, conţinând îndrumări către preoţii şi
credincioşii greco-catolici ca să-şi păstreze religia. Tonul
circularei are un caracter instigator şi prin citirea ei de către
preoţii greco-catolici s-a creat un spirit de rezistenţă mai dârză
din partea credincioşilor greco-catolici care nici până în prezent
[1 noiembrie 1948] nu au revenit la ortodoxie”450
.
Iubiţi Fii sufleteşti
Acum 12 ani, în timpul prigoanelor din Spania împotriva
Bisericii lui Isus, când măreţele catedrale şi mănăstiri erau
aprinse şi mistuite de flăcări, când au fost ucişi 16.000 de preoţi
şi vieţi dăruite lui Dumnezeu şi mii de fii ai Bisericii,
necredincioşii au adus în faţa judecăţii o tânără fată creştină
catolică pe care, luând-o în râs, au întrebat-o: “Pentru ce tace
Isus al vostru? Pentru ce lasă Cristos să facem ce vrem cu voi şi
cu Biserica lui?” Tânăra creştină catolică a răspuns: “Pentru că
Isus a tăcut şi când a fost scuipat, biciuit, încununat cu spini şi
răstignit spre moarte. El tace şi acum când Biserica Lui, care e
Trupul Lui, şi când credincioşii Bisericii Lui sunt chinuiţi şi
întemniţaţi, ca să fim asemenea Lui în Vinerea Mare! În curând
însă va răspunde, înviind din morţi sufletele noastre şi Biserica
Română Unită!”
450
ACNSAS, Dosar referitor la Suciu Ioan, D012640, filele 99-100.
337
Pentru Biserica Română Unită acesta este ceasul Vinerii
Mari! Acum, iubiţi credincioşi, ne arătăm dacă suntem ai lui
Hristos sau dacă ne întovărăşim cu Iuda vânzătorul. Acum
Domnul Isus ne dă prilej să fim părtaşi suferinţelor Sale, pentru
Biserica Sa. Fericiţi veţi fi dacă veţi fi ocărâţi pentru numele
Lui, pentru Sfânta Sa Biserică. Preamăriţi pe Dumnezeu pentru
aceasta.
Nu vă lăsaţi amăgiţi de vorbe, de comitete, de veşti, de
minciuni, ci staţi tari, neclătinaţi, statornici în credinţa pentru
care au murit moşii şi strămoşii noştri. Nu puneţi iscălitura
voastră pe nici un fel de hârtie prin care vi s-ar cere să vă
lepădaţi de legea părinţilor voştri. Vă vor ameninţa, vă vor bate,
vă vor duce la judecăţi şi înaintea judecătorilor. Nu vă înfricaţi!
Dumnezeu este în fiecare din noi şi nu ne va lăsa să fim ispitiţi
şi să suferim mai mult decât putem. Lumea se uită la noi, la
credincioşii Bisericii Unite. Privelişte suntem lumii! O, iubiţi
credincioşi, să nu fim o turmă de Iuda, ci mărturisitori ai
credinţei şi fii hotărâţi ai Bisericii lui Isus pe pământ românesc.
Nu este decât o singură Biserică întemeiată de Isus,
Biserica ale cărei chei Isus le-a dat lui Petru Pescarul şi, prin el,
urmaşilor lui, Episcopilor din Roma, care i-au urmat în scaun şi
pe care-i numim Papi. Nu este decât o singură Biserică a lui
Hristos, aceea zidită pe Petru: “Tu eşti Petru şi pe această piatră
voi zidi Biserica mea, şi porţile iadului nu o vor birui”. Nu e
decât o singură Biserică pe care porţile iadului nu o vor birui, şi
aceasta este Biserica zidită pe Petru. Aceasta este, iubiţi
credincioşi, Biserica catolică, iar între noi, românii, Biserica
unită cu Papa. Lui Petru şi urmaşilor săi i s-a dat puterea să
pască turma cea binecuvântătoare a sufletelor noastre, iar noi îi
suntem oiţele şi mieluşeii. Nu fugiţi şi nu ieşiţi din turmă, ca să
nu rătăciţi!
Corabia Bisericii e lovită de furtuni şi de valuri; nu săriţi
din ea, căci valurile pot să vă înghită, ea însă nu se scufundă. Iar
dacă vine altă Biserică, altă corabie şi-ţi spune: “treci aici, căci
338
corabia ta se scufundă” - tu să-i răspunzi: “Corabia mea nu se
scufundă, porţile iadului nu o vor birui! Nu trec în corabia ta. Nu
ai cârmaciul priceput, a ta e o corabie de piraţi care nu poate
duce la liman, la portul mântuirii!”
Să luptăm, tari în credinţă, prin rugăciune şi ajun. Chiar
dacă ne vor lua bisericile, până la o vreme, ne vom face fiecare
biserică acasă, aşteptând plini de speranţă izbăvirea care mult nu
va întârzia. Feriţi-vă de preoţii care nu pomenesc pe Papa şi care
nu se roagă Sfântului Rozar al Preacuratei.
Numai cu jertfe pentru credinţă se îmblânzeşte
Dumnezeu. De rănile trupeşti şi sufleteşti primite pentru
Biserica Lui ne vom vindeca. În ele vom îngropa păcatele
noastre şi pe vrăjmaşii credinţei. Luptaţi-vă lupta dreaptă a
credinţei, până în temniţe şi lanţuri, ca milioanele de mucenici.
Luptaţi în unire cu inima neprihănită a Maicii Domnului, cu
speranţa neclintită în biruinţa Bisericii, chiar dacă Isus Cristos ar
trebui să o scoată din mormânt.
No. 3516/1948
Blaj, la 15 octombrie 1948.
ss Dr. Ioan Suciu
Episcop-Administrator Apostolic
al Arhidiecezei de Alba Iulia şi Făgăraş.
339
Summary
The Holy Father, Pope John Paul II, said in the Apostolic
Letter "Tertio Millennio Adveniente": "The Church of the first
centuries was created from the blood of the martyrs: Sanguis
martyrum - semen christianorum". (Tertulian, Apol., 50, 13:
CCL I, 171). The historical events during the reign of
Constantine I had a great significance for the development of the
Church in the first millennium, but without the dedication and
sacrifice of the first Christian generations, such a development
would have been incomplete. However at the end of the second
millennium, the Christian Church became again a church of
martyrs. The persecutions against believers (priests or laity)
spread the idea of self-sacrifice worldwide. The Christian faith
was a common inheritance of Catholics, Orthodox, Anglicans
and Protestants, as Paul VI stated in his sermon on the occasion
of the canonization of the Uganda Martyrs (AAS 56, 1964, p.
906.)”451
.
In the particular political context of the 20th century, the
year 1948 represented an important turning point for the history
of the Greek-Catholic Church. In Romania the political
stakeholders proclaimed "the total superiority of the communist
ideology". This was the beginning of the Greek-Catholic
martyrdom. The Diocese of Lugoj was also affected by the
ideological measures. In particular, according to the decree
regarding the dissolution of the Greek Catholic Church, 59
Greek Catholic priests (27.96% of the 211 priests, coming from
the clergy of the Diocese of Lugoj), became priests of the
Orthodox Church, 152 (72.03%), strongly protested against the
Orthodox Church, 46 of them (21.80%) being therefore
451
Pope John Paul II, Apostolic Letter: Tertio Millennio Adveniente,
http://www.vatican.va/holy_father/john_paul_ii/apost_letters/documents/hf_j
p-ii_apl_10111994_tertio-millennio-adveniente_en.html (21 September
2013).
340
imprisoned and 106 priests (50.23%) fought against the
so-called "religious association" through various means. In the
period 1948-1965, 46 Greek Catholic priests from the Banat,
were arrested by the Communists. The ordeal began in the
prisons Timisoara and Lugoj. However, after a short time the
prisoners were transferred to other prisons. Nine clerics of the
Diocese of Lugoj were transferred to the high-security prison
Sighet. Considered as a "prison of the elites", Sighet functioned
as an extermination center for many Greek Catholic clerics as
well as for many former interwar politicians. In Sighet, the
Greek Catholic clerics were the second largest group of
prisoners. According to Decision no. 64/14 January 1950, issued
by the Ministry of Internal Affairs, the clerics in the detention
center Sighet (also called Colonia Dunarea) had to be kept under
strict observation. In this prison three Greek Catholic bishops
died: Valeriu Traian Frenţiu, Ioan Suciu and Tit Liviu Chinezu.
During the detention time, the Securitate tried to convince the
clerics, to give up their faith and to accept the new political
order. From communist point of view, the Sighet detention
center was best suited for clerical convicts, because it was very
close to the Soviet border and the architectural style allowed a
complete isolation of prisoners. For the inmates Sighet meant,
above all: isolation, starvation and extreme cold. The main
objective of the entire prison system in communist Romania was
undoubtedly the total dehumanization and finally the
extermination of political prisoners. This prison,
(Central-Sighet), had the highest death rate compared with the
other Romanian prisons. The bodies of the dead prisoners were
transported during the night with a car on the outskirts of Sighet
and thrown into mass graves. The release of the Greek Catholic
clerics from this prison in 1955, did not last long. They were
rearrested and transferred to other prisons.
The labor camps were other detention facilities,
designated for the imprisonment of the Greek Catholic clergy of
341
the Diocese of Lugoj. The "benefits" of such labor camps were
varied: punishment, rehabilitation, eradication of politically
undesirable people, terrorization of population and of course,
free manpower. This category of prisons includes: the
Danube-Black Sea Canal, the coal mines in the north of the
country and Balta Brailei (in these detention camps were
imprisoned 15 priests of the Diocese of Lugoj). Another
category of these labor camps, were the so-called "distribution
centers" (temporary residence for political prisoners).
Besides the above-mentioned prisons there were
additional penitentiaries: Aiud, Arad, Borzeşti, Botoşani,
Caransebeş, Cluj-Napoca, Codlea, Văcăreşti, Dej, Galaţi,
Gherla, Jilava, Lugoj, Oneşti, Oradea, Piteşti, Satu Mare,
Timişoara, Uranus etc.
The prison system in communist Romania meant for the
majority of the clerical elites a crucial turning point in their life.
Many clerics have died; others could somehow survive this
terrible experience; most of them kept their dignity during that
ideological ordeal. The ideological aggression was a constant
phenomenon in the existence of the Romanian society. The
power structures of the communist regime systematically tried
to intimidate the society. This aspect was clearly underlined by
the historian Dennis Deletant: “the fear has become a second
nature”.
The bishops of the Greek-Catholic Church recognized
the ideological threat of communism already in 1948. They have
presented several petitions to the political authorities and
explicitly stated that all the Greek-Catholic clergy and their
followers would rather die than deny the Catholic faith and the
Holy Father, the Pope. Two martyrs of the faith came from the
diocese Lugoj: Bishop Ioan Bălan and the Jesuit Father Cornel
Chira. After the imprisonment on 28 October 1948 the Bishop
Ioan Bălan never saw his diocese again. During the 11 years of
hard labor, the Bishop went through terrible suffering for his
342
religious faith; nevertheless he remained devoted to the spiritual
welfare of his followers until his death. After the death of
Bishop Ioan Balan, Bishop Ioan Ploscaru told his fellow inmates
in prison Dej: "God will give the Bishop Balan the Triple
Crown: as teacher, as church dignitary and martyr for the work
of evangelization, for the pure life and for the suffering in
captivity”.
In addition to the above-mentioned martyrs, the
following confessors of the faith have to be mentioned: Bishop
Ioan Ploscaru (14 years imprisonment), priest Ştefan Berinde
Daniel (15 years imprisonment), Şandru Aurel (15 years
imprisonment), Pecian Petru and Vasile Borda (11 years
imprisonment). There are other cases which are not yet
identified, but they must never be forgotten.
343
Zusammenfassung
Der Heilige Vater, Papst Johannes Paul II, behauptet im
Apostolischen Schreiben "Tertio Millennio Adveniente": "Die
Kirche der ersten Jahrhunderte entstand aus dem Blut der
Märtyrer: «Sanguis martyrum - semen christianorum»“
(Tertulian, Apol., 50, 13: CCL I, 171). Die historischen
Ereignisse zur Zeit Konstantin I, hatten eine große Bedeutung
für die Entwicklung der Kirche im ersten Jahrtausend, aber ohne
die Widmung und Opferbereitschaft der ertsten christlichen
Generationen wäre eine solche Entwicklung unvollständig
gewesen. Gegen Ende des zweiten Jahrtausends wurde die
Christliche Kirche erneut zu einer Kirche der Märtyrer. Die
Verfolgungen gegen die Gläubigen (Priester, Ordensleute und
Laien) verbreiteten die Idee der Aufopferungsbereitschaft
weltweit. Das christliche Glaubensbekenntnis wurde zum
gemeinsamen Erbe von Katholiken, Orthodoxen, Anglikanern
und Protestanten, wie schon Paul VI in seiner Predigt anlässlich
der Heiligsprechung der Uganda Märtyrer behauptete (AAS 56,
1964, pag. 906.)”452
.
In dem besonderen politischen Kontext des 20
Jahrhunderts, bedeutete das Jahr 1948 einen wichtigen
Wendepunkt sowohl für die Geschichte Rumäniens als auch für
die Geschichte der Griechisch-Katholischen Kirche. Ab diesem
Jahr begann in Rumänien „die totale Überlegenheit der
kommunistischen Ideologie“ und somit die Zeit des
griechisch-katholischen Märtyrertums. Die Lugoscher Diözese
wurde auch von den ideologischen Maßnahmen betroffen.
Insbesondere, nach dem Dekret über die Auflösung der
griechisch-katholischen Kirche, 59 griechisch-katholische
452
Johannes Paul II, Apostolisches Schreiben: Tertio Millennio Adveniente,
http://www.vatican.va/holy_father/john_paul_ii/apost_letters/documents/hf_j
p-ii_apl_10111994_tertio-millennio-adveniente_ge.html (21 September
2013).
344
Priester (d.h. 27,96% von den 211, aus der Diözese Lugosch
stammenden Geistlichen), sind Priester der Orthodoxen Kirche
geworden, 152 Priester (72,03%), protestierten heftig gegen die
Orthodoxe Kirche, 46 von Ihnen (d.h. 21,80%) kamen in
kommunistischen Gefängnissen und 106 Priester (d.h.50,23%)
setzten sich der "religiösen Vereinigung" durch verschiedene
Mittel entgegen. In dem Zeitraum 1948-1965, wurden 46
griechisch-katholische Priester aus dem Banat, von den
Kommunisten verhaftet. Der Leidensweg begann in den
Strafanstalten Temeswar und Lugosch. Die Häftlinge waren
aber nach kurzer Zeit in andere Strafanstalten gebracht worden.
Neun Kleriker der Lugoscher Diözese kamen ins
Hochsicherheitsgefängnis Sighet. Betrachtet als „Gefängnis der
Eliten“, funktionierte Sighet als wahre Vernichtungsanstalt für
viele griechisch-katholische Kleriker die, neben den ehemaligen
Politikern der Zwischenkriegszeit, die zweitgrößte
Häflingsgruppe waren. Gemäß dem Beschluss nr. 64/14 Januar
1950, ausgestellt vom Ministerium für Innere Angelegenheiten,
müssten die Kleriker im Strafanstalt Sighet (die sogenannte
Colonia Dunarea), unter strengster Beobachtung gehalten
werden. In diesem Gefängnis starben drei griechisch-katholische
Bischöfe: Valeriu Traian Frenţiu, Ioan Suciu und Tit Liviu
Chinezu. Während der Haft versuchte die Securitate, die
Geistlichen zu überzeugen, auf Ihren Glauben zu verzichten um
somit aus dem Gefängnis entlassen zu werden.
Aus der Sicht der Kommunisten war die Sighet
Strafanstalt optimal für die klerikalen Eliten geeingnet, weil sie
sehr nah an der sowjetischen Grenze lag und den Baustil eine
komplette Isolation der Gefangenen ermöglichte. Für die
Häftlinge bedeutete Sighet vor allem: Isolation, Hunger und
extreme Kälte. Das Ziel dieser Strafanstalt, sowie des ganzen
Gefängnissystems in Rumänien war eindeutig die totale
Entmenschlichung und schließlich die Ausrottung der
Gefangenen. Dieses Gefängnis, "Haupt-Sighet", hatte die
345
höchste Sterberate verglichen mit den anderen rumänischen
Gefängnissen. Die Leichen der verstorbenen Häftlinge wurden
während der Nacht mit einem Wagen am Stadtrand von Sighet
transportiert und in Massengräber geworfen. Die Freilassung der
griechisch-katholischen Geistlichen aus diesem Gefängnis im
Jahre 1955, dauerte nicht lange. Sie wurden erneut verhaftet und
in andere Haftanstalten gebracht.
Die Arbeitslager waren andere, weniger bekannte
Gefangeneneinrichtungen die für den griechisch-katholischen
Klerus aus der Diözese Lugosch bestimmt waren. Die "Vorteile"
solcher Arbeitslager waren vielfältig: Strafe, Rehabilitation,
Ausrottung von Personen die Widerstand leisteten,
Terrorisierung der Bevölkerung und selbstverständlich,
kostenlose Arbeitskräfte. Zu dieser Kategorie der Strafanstalten
gehören: der Donau-Schwarzmeer-Kanal, die Kohlenbergwerke
im Norden des Landes und Balta Brăilei (in diesen Lagern
waren 15 Priester der Diözese von Lugosch). Eine weitere
Kategorie dieser Arbeitslager, waren die sogenannten
„Verteilungslager“ (provisorische Aufenthaltsorte für politische
Gefangene).
Neben den obenerwähnten Strafanstalten gab es
zusätzliche Zuchthäuser: Aiud, Arad, Borzeşti, Botoşani,
Caransebeş, Cluj-Napoca, Codlea, Văcăreşti, Dej, Galaţi,
Gherla, Jilava, Lugoj, Oneşti, Oradea, Piteşti, Satu Mare,
Timişoara, Uranus etc.
Das Gefängnissystem im kommunistischen Rumänien
bedeutete für den Großteil der klerikalen Eliten einen wichtigen
Wendepunkt in Ihrem Leben. Viele sind ums Leben gekommen,
andere konnten diese schreckliche Erfahrungen überstehen, die
meisten von Ihnen haben Ihre Würde aber nicht verloren. Die
ideologische Aggression war eine Konstante in der Existenz der
rumänischen Gesellschaft. Die Machtstrukturen des
kommunistischen Regimes jagten allen Menschen kontinuierlich
Angst ein und, genau wie der Historiker Dennis Deletant
346
behauptete: „die Angst wurde zu einer zweiten Natur der
Menschen“.
Die Bischöfe der Griechisch-Katholischen Kirche waren
in der Lage schon im Jahre 1948 die ideologische Gefahr des
Kommunismus zu erkennen. Sie haben den staatlichen
Behörden verschiedene Petitionen vorgelegt und ausdrücklich
angegeben dass Sie, als Bischöfe, zusammen mit den anderen
Priestern und Gläubigen, lieber sterben würden, als den
katholischen Glauben und den Heiligen Vater, den Papst in Rom
zu leugnen. Aus der Diözese Lugosch stammen zwei Märtyrer
des Glaubens: Bischof Ioan Bălan und der Jesuitenpater Cornel
Chira. Nach der Verhaftung von 28. Oktober 1948 konnte der
Bischof Bălan seine Diözese nicht wiedersehen. Während der 11
Jahren im schweren Kerker ging der Bischof durch großes Leid
für seinen katholischen Glauben, widmete sich aber bis zu
seinem Tod dem geistlichen Wohl seiner Anhängerschaft. Als
Bischof Ioan Balan starb, sprach Bischof Ioan Ploscaru seine
Mithäftlinge im Gefängnis Dej an: „Gott wird dem Bischof Ioan
Balan die dreifache Krone geben: als Lehrer, Würdenträger und
Märtyrer für das Werk der Evangelisierung, für das reine Leben
und für die Leiden in der Gefangenschaft“.
Gleichermaßen muss man, neben den obenerwähneten
Märtyrer, auch die folgenden Bekenner des Glaubens erwähnen:
Bischof Ioan Ploscaru (14 Jahre Haft), Priester Berinde Ştefan
Daniel (15 Jahre Haft), Şandru Aurel (15 Jahre Haft), Pecian
Petru und Vasile Borda (11 Jahre Haft). Es gibt auch andere
Fälle die noch nicht identifiziert sind, aber sie dürfen niemals in
Vergessenheit geraten.
347
Riassunto
Il Santo Padre Giovanni Paolo II nella Lettera Apostolica
“Tertio Millennio Adveniente” affermava: “La Chiesa del primo
millennio nacque dal sangue dei martiri: «Sanguis
martyrum - semen christianorum » (Tertulliano, Apol., 50, 13:
CCL I, 171). Gli eventi storici legati alla figura di Costantino il
Grande non avrebbero mai potuto garantire uno sviluppo della
Chiesa quale si verificò nel primo millennio, se non fosse stato
per quella seminagione di martiri e per quel patrimonio di
santità che caratterizzarono le prime generazioni cristiane. Al
termine del secondo millennio, la Chiesa è diventata
nuovamente Chiesa di martiri. Le persecuzioni nei riguardi dei
credenti - sacerdoti, religiosi e laici - hanno operato una grande
semina di martiri in varie parti del mondo. La testimonianza resa
a Cristo sino allo spargimento del sangue è divenuta patrimonio
comune di cattolici, ortodossi, anglicani e protestanti, come
rilevava già Paolo VI nella omelia per la canonizzazione dei
martiri ugandesi (AAS 56, 1964, p. 906)”453
.
In questo clima, risalente al ventesimo secolo, e più
precisamente dal 1948 quando il Regime Comunista „entrò nei
diritti di tutti”, nella storia della Chiesa Greco-Cattolica e della
Romania non mancarono i martiri e i confessori della fede
cattolica.
Anche l'Eparchia Greco-Cattolica di Lugoj ha seguito la
strada del martirio. Come conseguenza del Decreto 358/1948, in
base al quale le chiese e tutti i beni della Chiesa Greco-Cattolica
furono divisi tra lo Stato e la Chiesa Ortodossa Romena, 59
clerici greco-cattolici (27,96%) su un totale di 211 sacerdoti
identificati nell'Eparchia Greco-Cattolica di Lugoj sono
diventati sacerdoti della Chiesa Ortodossa. 152 sacerdoti
453
Giovanni Paolo II, Lettera Apostolica “Tertio Millennio Adveniente”
http://www.vatican.va/holy_father/john_paul_ii/apost_letters/documents/hf_j
p-ii_apl_10111994_tertio-millennio-adveniente_it.html (26 octombrie 2013).
348
(72,03%) hanno rifiutato il “passaggio”, 46 sacerdoti (21,80%)
sono stati detenuti nelle carceri comuniste e 106 (50,23%) si
opposti all' “unione religiosa” in diversi modi.
Tra il 1948 e il 1965, abbiamo identificato 46 sacerdoti
greco-cattolici nella Regione di Banat incarcerati nelle carceri
comuniste poiché si sono professati martiri o confessori della
fede. Il Calvario dei questi sacerdoti è cominciato nei
Penitenziari di Timişoara e di Lugoj, da dove sono stati trasferiti
presso altre carceri e campi di lavoro. Nuovi sacerdoti di Lugoj
sono stati incarcerati nel Penitenziario di massima sicurezza di
Sighet. Noto come „il carcere dell'elite” il regime di sterminio
messo in atto in questa prigione si dimostrò, per il clero della
Chiesa Greco-Cattolica, il più pesante. Insieme agli ex dirigenti
politici romeni del periodo interbellico, il gruppo dei vescovi e
sacerdoti greco-cattolici formava la seconda categoria più
numerosa dei detenuti politici. Nei documenti del Regime
comunista, con la Delibera 64/14.01.1950 del Ministero degli
Affari Interni, il Penitenziario di Sighet fu denominato Colonia
“Dunărea”. In questo penitenziario hanno esalato l’ultimo
respiro tre vescovi greco-cattolici: Valeriu Traian Frenţiu, Ioan
Suciu e Tit Liviu Chinezu. Anche se erano sottoposti a un
regime di sterminio la „Securitate” ha promesso in modo
ingannevole la libertà ai sacerdoti greco- cattolici se avessero
rinunciato al loro credo.
Il Penitenziario di Sighet è stato scelto per la detenzione
dell'elite politica e religiosa, nel periodo tra le due Guerre
Mondiali, grazie alla sua posizione geografica, poichè era vicino
al confine sovietico, ma anche grazie alla struttura dell’edificio,
in cui la disposizione delle celle permetteva l'isolamento totale
dei detenuti. L'isolamento, la fame e il freddo furono i fattori
determinanti per il raggiungimento dello scopo perpetrato
dall’intero sistema penitenziario della Romania comunista: la
disumanizzazione che avrebbe condotto alla morte psicologica e
fisica i detenuti del penitenziario.
349
Nel Penitenziario „Sighet Principal” si è rilevata la
percentuale più alta di mortalità nell’intero sistema detentivo
romeno. I corpi dei detenuti deceduti erano trasportati durante la
notte con una carozza fuori città per essere gettati nelle fosse
comuni per rimanere ignoti e le tombe non identificabili. La
liberazione dei sacerdoti greco-cattolici da questo penitenziario,
avvenuta nel 1955, non ha sortito gli effetti desiderati perchè
essi sono stati arrestati nuovamente e portati in altri luoghi di
detenzione. Altri luoghi di detenzione per il clero dell'Eparchia
di Lugoj, meno conosciuti, furono i campi di lavoro. Nei campi
di lavoro del regime comunista erano rinchiusi in isolamento
coloro che si opponevano al regime e alla società comunista. I
„vantaggi” per il regime comunista erano diversi: la punizione,
la rieducazione, lo sterminio, il terrore e la forza lavoro gratuita.
I più noti campi di lavoro sono stati: il Canale Dunăre – Marea
Neagră, le Miniere del nord del paese e Balta Brăilei, dove sono
passati 15 sacerdoti dell'Eparchia di Lugoj. Un’altra categoria
era quella dei centri di smistamento dai quali i detenuti erano
mandati nei diversi lagher del paese.
Gli altri luoghi di detenzione del clero dell'Eparchia di
Lugoj sono stati: Aiud, Arad, Borzeşti, Botoşani, Caransebeş,
Cluj-Napoca, Timişoara, Uranus, etc.
Il sistema carcerario della Romania in epoca comunista
ha trasformato l'elite religiosa greco-cattolica in vittima; si può
affermare che il regime ha spezzato moltissime vite ma non è
riuscito a sconfiggere il clero. L'aggressione fisica e morale
subita dai detenuti è stata estesa anche ai loro familiari e ai
collaboratori più vicini. Come risultato di tutto ciò, hanno
vissuto la demoralizzazione tutti quelli che non furono vittime
dirette ma che avrebbero potuto diventarlo in qualsiasi
momento. Il terrore, come strumento di governo dei sistemi
totalitari, ha prodotto sofferenza e ha seminato nella società una
paura continua. Era possibile trovare quindi un popolo intimidito
come annotava lo storico Dennis Deletant: “la paura diventa una
350
seconda natura”. In questo clima, l’opinione della Chiesa
Greco-Cattolica fu molto chiara. I vescovi di questa Chiesa, dal
1948, hanno identificato il pericolo che stava minacciando il
futuro della Chiesa Romena Unita con Roma. Tramite dei
memorandum spediti alle autorità statali hanno testimoniato che
loro, come vescovi, insieme ai sacerdoti e ai fedeli della Chiesa
Greco-Cattolica, avrebbero preferito la morte piuttosto che
rinunciare alla fede cattolica e alla comunione con il Santo
Padre, Papa di Roma. Hanno accettato la sofferenza portata del
regime comunista in nome della fede.
L'Eparchia di Lugoj nel secolo XX si è arricchita di due
martiri: il vescovo Ioan Bălan e il sacerdote Cornel Chira SJ.
Dopo che è stato arrestato il 28 ottobre 1948, il vescovo Ioan
Bălan non è più ritornato nell'Eparchia di Lugoj. Negli 11 anni
vissuti in carcere il vescovo Ioan Bălan ha subito grandi
sofferenze a causa della sua fede cattolica ma, fino alla sua
morte, si è occupato del bene spirituale delle anime affidate.
Quando la sua anima è rientrata nella Casa del Padre Celeste, il
4 agosto 1959, il vescovo Ioan Ploscaru dal Penitenziario di Dej
dove era incarcerato ha detto ai sacerdoti che si trovavano nella
sua cella: „Dio gli darà la triplice corona: di Maestro, per il
lavoro di evangelizzazione, di Casto, per la vita pura e di
Martire, per la sofferenze che, per la Chiesa e la nazione, ha
sopportato in prigione!”454
.
Oltre i martiri dobbiamo ricordare il sacrificio dei
testimoni della fede dell'Eparchia di Lugoj: il vescovo Ioan
Ploscaru (14 anni di detenzione), il sacerdote Berinde Ştefan
Daniel (15 anni di detenzione), Sandru Aurel (15 anni di
detenzione), Petru Pecican, Vasile Borda (11 anni di
detenzione). Infine, non si devono dimenticare i martiri anonimi
di cui solo Dio conosce il nome.
454
Ioan Ploscaru, Catene e Terrore. Un vescovo clandestino greco-cattolico
nella persecuzione comunista in Romani, trad it. Mariana Ghergu e Giuseppe
Munarini, EDB, Bologna, 2013, p. 399.
351
Bibliografie
I. Fonduri arhivistice
I.1. Arhiva Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor
Securităţii (ACNSAS), Bucureşti
1. ACNSAS, Dosar 55, Note privind internarea unor
persoane în colonii de muncă, Vol. 54.
2. ACNSAS, Dosar nr. P. 1150, vol. I, Ministerul
Securităţii Statului, Serviciul „C”, Arhiva Operativă,
Dosar anchetă Ioan Bălan, Ministerul Afacerilor Interne,
Dunărea, Dosar individual Bălan Ioan Episcop de
Lugoj.
3. ACNSAS, Dosar referitor la Ioan Bălan, Nr. I. 195466.
4. ACNSAS, Dosar nr. F.P. 2418, Vol. 2, Ministerul
Afacerilor Interne, Direcţia M.A.I., Regiunea Timişoara,
Serviciul „C”, Dosar anchetă nr. 331, Dosar control al
anchetei Ploscaru Ioan, deschis la data 27 aprilie 1995.
5. ACNSAS, Dosar nr. F.P. 2418, Vol. 3, Ministerul
Afacerilor Interne, Direcţia M.A.I., Regiunea Timişoara,
Serviciul „C”, Dosar Ploscaru Ioan Episcop
Greco-Catolic de Lugoj – Timişoara.
6. Dosar Individual privind pe Nicolae Brînzeu, nr. I
5.150.
7. ACNSAS, Dosar de grup, I 259613/4.
8. ACNSAS, Dosar I 259613/5, Dosar individual, privind
pe Raţiu Iuliu.
9. ACNSAS, Dosar I 259613, Vol. 7, Dosar individual,
privind pe Raţiu Iuliu.
10. Dosar referitor la Suciu Ioan, D012640.
352
I.2. Arhivele Naţionale ale României (ANR), Bucureşti
1. Fond CC al PCR, Administrativ Politică, Dosar nr. 11,
1948, Dare de seamă asupra şedinţei de la Ministerul
Cultelor 29 august 1948.
2. Fond Ministerul Cultelor, Direcţia de Studii, Dosar nr.
80, Vol. nr. 10, 1956, Tabele centralizatoare de personal
deservent şi preoţi greco-catolici, situaţia privind preoţii
nereveniţi (inclusiv ce-i ce în 1948 erau pensionari) şi
preoţii demisionaţi din cler după revenire.
II. Arhive Ecleziastice
II.1. Arhiva Episcopiei Greco-Catolice de Lugoj
1. Fond Episcop Mesian Alexandru, dosar Chira Cornel.
2. Fond Ploscaru Ioan.
3. Fond Sălăgean Dumitru, neordonat.
4. Fond Tiut Vasile, neordonat.
5. Fond Protocolulu Matriculare, alu Botezatiloru,
Cununatiloru, şi Mortiloru, din Parochia Gr. Catolica
Şeitinu, Ungaria, in A. Diecesea gr.c. Oradiei Mari,
Parohia Şeitin, jud. Arad.
6. Fond, Prezidial 1948, fond neordonat.
7. Fond Fotografii, fond neordonat.
II.2. Arhiva Diecezei Romano-Catolice de Timişoara 1. Fond Personalia, Borda Bazilius (Vasile), gr. kath.
Priester, war 1948 – 1957 in der Pfarrei Temeswar III,
fond neordonat.
353
II.3. Arhiva Mitropoliei Ortodoxe a Banatului, Timişoara
1. Fond Episcopul Ioan Boroş, nr. 41 – 52, Dosar nr. 46, Ioan
Bălan, Curs teologie pastorală [Studiu istoric şi liturgic
asupra dipticelor].
III. Manuscrise
1. Bălan, Ioan, Autobiografia episcopului Dr. Ioan Bălan
scrisă pentru rudeniile sale.
2. Drăgan, Olimpia, Mărturie despre preotul Ioan Cipu.
3. Raţiu, Iuliu, „Revenirea” din 1948 sau Unificarea
Bisericilor Româneşti. Păţaniile mai multora, Amintirile şi
comentariile unuia care şi el a trăit-o.
4. Vezoc, Iosif, Note biografice.
IV. Interviuri
1. Interviu realizat cu pr. Borda Vasile (nepotul preotului
Vasile Borda), Timişoara, 13 ianuarie 2012.
2. Interviu realizat cu dr. Grigoriţă Maria [Vezoc] (fiica
canonicului Iosif Vezoc), Timişoara, 2 decembrie 2011.
3. Interviu, realizat cu ing. Raţiu Eger (fiica preotului Iuliu
Raţiu), Lugoj, 14 iulie 2011.
V. Publicaţii
1. Annuario Pontificio, Roma, Tipografia Poliglotta Vaticana,
1948.
2. Andrei, Ioan, Cruci de Gratii, Timişoara, Edit. Helicon, 1993
(Volum de poezii, scris de Episcopul Ioan Ploscaru).
3. Bărbat, Carmen, Prinţul Monsenior Vladimir Ghika şi
managementul voluntariatului în asistenţa socio-medicală,
în: Dabu R., Corici M., Goţia C. (ed.), Eficientizarea
instituţională a schimburilor cultural-ştiinţifice
354
transfrontaliere, Editura Universităţii de Vest, Timişoara,
2007.
4. Bota, Ioan; Cicerone, Ioniţoiu; Martiri şi mărturisitori ai
Bisericii din România, vol. II, Cluj-Napoca, Editura
Patmos, 1998.
5. Brînzeu, Nicolae, Jurnalul unui preot bătrân, Timişoara, Edit.
Eurostampa, 2011.
6. Brînzeu, Nicolae, Memoriile unui preot bătrân, Timişoara,
Edit. Marineasa, 2008.
7. Cardinalul Todea – Omagiu Centenarul naşterii, Târgu
Lăpuş, Edit. Galaxia Gutenberg, 2012.
8. Caravia, Paul (coordonator); Biserica Întemniţată România
1944 - 1989, Bucureşti, Edit. Institutul Naţional pentru
Studiul Totalitarismului, Colecţia Dicţionare, 1998.
9. Codrea, Victor; Interviu cu Episcopul Ioan Ploscaru, 1994,
Biblioteca Episcopiei Greco-Catolice, Lugoj.
10. Crişan, Cristian, Papa Ioan Paul al II-lea vorbeşte Bisericii
Române Unite, Târgu Lăpuş, Edit. Galaxia Gutenberg,
2011. 11. Deletant, Dennis; România sub regimul comunist,
Bucureşti, Edit. Fundaţia Academia Civică, 2010.
12. Diaconescu, Ion; Temniţa, destinul generaţiei noastre,
Bucureşti, Edit. Nemira, 1998.
13. Dobeş, Andrea; Ciupea, Ioan; Decapitarea elitelor. Metode,
Mijloace, Mod de acţiune. Memoria Închisorii Sighet,
Sighetul Marmaţiei, Fundaţia Academică Civică, 2003.
14. Fürtös, Robert; De la rezistenţă la colaborarea. Părintele
Ioan Deliman şi Securitatea, în volumul coordonat de
Cosmin Budeancă, Florentin Olteanu: Destine individuale şi
colective în comunism, Institutul de Investigare a Crimelor
Comunismului şi Memoria Exilului Românesc, Memorialul
Rezistenţei Anticomuniste „Ţara Făgăraşului”, Iaşi, Edit.
Polirom, 2013.
355
15. Hossu, Iuliu; Credinţa noastră este Viaţa noastră
Memoriile Cardinalului dr. Iuliu Hossu, Cluj-Napoca, Edit.
Viaţa Creştină, 2003.
16. Muraru, Andrei (coordonator); Dicţionarul Penitenciarelor
din România comunistă (1945-1967), Institutul de
Investigare a Crimelor Comunismului din România, Iaşi,
Edit. Polirom, 2008.
17. Oprescu, Adrian; Vărul Alexandru şi alte povestiri
adevărate, Bucureşti, Edit. Humanitas, Colecţia Memorii
Jurnale, 2008.
18. Orologhion, Blaj, Editura Seminarului Arhidiecezan, 1934.
19. Pecican, Petru; Homo Homini Christus, Arad, Edit.
Mirador, 1996.
20. Podar, Adrian; Episcopul Tit Liviu Chinezu, Târgu-Lăpuş,
Edit. Galaxia Gutenberg, 2012.
21. Ploscaru, Ioan; Bucurii şi speranţe, Timişoara, Edit.
Helicon, 1998.
22. Ploscaru, Ioan; Lanţuri şi teoare, Ediţia I, Timişoara, Edit.
Signata, 1993; ediţia a II-a Timişoara, Edit. Signata, 1994.
23. Radu, Demetriu; Diecesa Lugoşului Şematism Istoric,
Lugoj, Tipografia Ioan Virányi, 1903.
24. Roske, Octavian (coordonator); Enciclopedia Regimului
Comunist, Represiunea, Vol. A-E, Colecţia Enciclopedii,
Bucureşti, Edit. Institutul Naţional pentru Studiul
Totalitarismului, 2011.
25. Roske, Octavian (coordonator); Mecanisme represive în
România 1945-1989, Dicţionar Biografic A-C, vol. I,
Academia Română, Institutul Naţional pentru Studiul
Totalitarismului, Bucureşti, Edit. INST, 2001.
26. Roske, Octavian (coordonator); Mecanisme represive în
România 1945-1989, Dicţionar Biografic D-G, vol. II,
Academia Română, Institutul Naţional pentru Studiul
Totalitarismului, Bucureşti, Edit. INST, 2003.
356
27. Roske, Octavian (coordonator); Mecanisme represive în
România 1945-1989, Dicţionar Biografic H-L, vol. III,
Academia Română, Institutul Naţional pentru Studiul
Totalitarismului, Bucureşti, Edit. INST, 2004.
28. Roske, Octavian (coordonator); Mecanisme represive în
România 1945-1989, Dicţionar Biografic M, vol. IV,
Academia Română, Institutul Naţional pentru Studiul
Totalitarismului, Bucureşti, Edit. INST, 2005.
29. Roske, Octavian (coordonator); Mecanisme represive în
România 1945-1989, Dicţionar Biografic N-O, vol. V,
Academia Română, Institutul Naţional pentru Studiul
Totalitarismului, Bucureşti, Edit. INST, 2006.
30. Roske, Octavian (coordonator); Mecanisme represive în
România 1945-1989, Dicţionar Biografic P, vol. VI,
Academia Română, Institutul Naţional pentru Studiul
Totalitarismului, Bucureşti, Edit. INST, 2007.
31. Roske, Octavian (coordonator); Mecanisme represive în
România 1945-1989, Dicţionar Biografic Q-R, vol. VII,
Academia Română, Institutul Naţional pentru Studiul
Totalitarismului, Bucureşti, Edit. INST, 2008.
32. Roske, Octavian (coordonator); Mecanisme represive în
România 1945-1989, Dicţionar Biografic S-Ş, vol. VIII,
Academia Română, Institutul Naţional pentru Studiul
Totalitarismului, Bucureşti, Edit. INST, 2009.
33. Roske, Octavian (coordonator); Mecanisme represive în
România 1945-1989, Dicţionar Biografic T-Z, vol. IX,
Academia Română, Institutul Naţional pentru Studiul
Totalitarismului, Bucureşti, Edit. INST, 2011.
VI. Periodice ecleziastice
1. Sionul Românesc, anul XVII, Lugoj, nr. 13-14, 26 iulie
1930.
357
2. Sionul Românesc, anul XVII, Lugoj, nr. 23-24, 15
decembrie 1930.
3. Sionul Românesc, anul XXIV, Lugoj, nr. 15, 10 August
1935.
4. Sionul Românesc, anul XXIII, Lugoj, nr. 21, 25 octombrie
1936.
5. Sionul Românesc, anul XXIV, Lugoj, nr. 4, 28 februarie
1937.
6. Sionul Românesc, anul XXXII, Lugoj, nr. 8, 15 aprilie-mai
1945.
7. Pop, Marius; Pr Valer Boeriu nu mai este printre noi…, în
revista Reînvierea, Lugoj, nr. 58, martie 2004.
8. Pecican, Petru; Părintele Aurel Şandru ne-a părăsit…, în
revista Reînvierea, Lugoj, nr. 11, aprilie 2000.
9. Pop, Marius; Funeraliile Părintelui Teodor Miclea,
Protopop Onorific, în revista Reînvierea, Lugoj, nr. 80-83,
ianuarie-aprilie 2006.
10. Pop, Marius; Părintele Victor Cupcea a plecat dintre noi…,
în revista Reînvierea, Lugoj, nr. 94-95, martie-aprilie 2007.
11. Mesian, Alexandru; Un nou protopop onorific la Timişoara,
în revista Reînvierea, nr. 80-83, ianuarie-aprilie 2006.
VII. Webografie
1. Fişe matricole penale, accesibile online la adresa:
http://86.125.17.36/Fise%20matricole%20penale%20-
%20detinuti%20politici/
2. A trecut la Domnul Mons. Gheorghe Surdu, accesibil online
la adresa: http://www.catholica.ro/2001/04/26/a-trecut-la-
domnul-mons-george-surdu/.
3. Bărbat, A. Carmen; Arc peste timp - Biserica Română Unită
cu Roma (Greco-Catolică), articol accesibil online la
adresa:
358
http://www.observatorul.com/articles_main.asp?action=arti
cleviewdetail&ID=9483 4. Bosa, Olivo SJ; Întoarcere la Casa Tatălui Preotului Iezuit
Emil Puni, accesibil online la adresa:
http://www.bru.ro/lugoj/intoarcerea-la-casa-tatalui-a-
preotului-iezuit-emil-puni/.
5. Bota, Ioan; Cicerone, Ioniţoiu; Martiri şi mărturisitori ai
bisericii din România (1948-1989). Biserica Română Unită
cu Roma, Greco-Catolică. Biserica Romano-Catolică. Vol.
2. Ediţia a II-a, Edit. Patmos, Cluj-Napoca, 1998, accesibil
online la adresa:
http://www.procesulcomunismului.com/marturii/fonduri/ioa
nitoiu/biserici/preoti_greco_catolici_4/preoti_greco_catolici
_4.pdf.
6. Lucaci, Ciprian, Pecican; In memoriam Pr. Prot. On. Petru
Pecican, accesibil online la adresa:
http://www.bru.ro/lugoj/in-memoriam-pr-petru-pecican/.
7. În amintirea Pr. Ioan Lazăr, iezuit şi preot greco-catolic: la
20 de ani de la moarte, accesibil online la adresa:
http://www.bru.ro/maramures/in-amintirea-pr-ioan-lazar/.
8. Orb, Pavel; Protopop canonic, dr. Teodor Voştinar (1909-
1982), accesibil online la adresa:
http://actualitateasiriana.ro/protopop-canonic-dr-teodor-
vostinar1909-1982/.
9. Paul Ioan al II-a, Papă; Scrisoare Apostolică: Tertio
Millennio Adveniente, accesibilă online
http://www.magisteriu.ro/tertio-millennio-adveniente-1994/.
10. Paul Ioan al II-a, Papă; Scrisoare Apostolică: Tertio
Millennio Adveniente, accesibilă online
http://www.magisteriu.ro/tertio-millennio-adveniente-1994/.
Pius al XII-lea, Papă; Scrisoarea Apostolică Veritatem Facientes
către venerabilii fraţi şi iubiţii fii episcopi, către cler şi către
poporul român, accesibilă online la adresa:
http://www.intratext.com/IXT/RUM0031/_P1.HTM.
359
Indici
Indici de nume
A
Aftenie Vasile (episcop), 18, 44,
199, 264
Agliceriu Fulviu (preot), 136
Albu Vasile (preot), 7, 51, 270
Ambruş Coloman (ofiţer
securitate), 67
Armean Nicolae (preot), 7, 259
Axente (informator securitate),
119
B
Bălan Ioan (episcop), 18, 30, 35,
39, 42, 43, 44, 45, 46, 47, 49,
50, 54, 57, 59, 72, 76, 77, 78,
83, 95, 112, 114, 119, 120,
123, 133, 151, 195, 283, 300,
303, 311, 317, 318, 320, 329,
341, 346, 350
Bălan Ştefan (canonic) 51, 56, 90,
91, 130, 310, 315, 316, 319
Bele Ioan (preot), 7, 36, 101, 262,
263
Bella Ioan (ofiţer securitate), 124,
257
Benedict al XVI-lea (Papă), 207
Berinde Ştefan (preot), 7, 36, 113,
264, 265, 300, 342, 346, 350
Bob Ioan (preot), 180
Bodnăraş Emil (politician), 226
Boeriu Valer (preot), 7, 293, 294,
357
Bogdánffy Szilárd-Ignác
(episcop), 18, 19
Bolchiş (ofiţer securitate), 97, 98,
99
Bonhoffer Dietrich (pastor), 16
Borda Vasile (preot), 6, 133, 134,
135, 136, 137, 301, 342, 346,
350, 352, 353
Boroş Ioan (episcop), 43, 67, 76,
77, 353
Botezatu Vasile (om politic), 113
Brătianu Gheorghe (om politic),
100, 101
Brînzeu Nicolae (prepozit), 6, 43,
75, 76, 77, 78, 79, 80, 83, 112,
117, 195, 300, 351, 354
Bucea Nicolae (preot), 216
Bucur Lazăr (laic), 37, 143, 219
Butnariu Ioan (preot), 180
C
Carol al II-lea (Rege), 43, 209
Ceauşescu Nicolae (om politic),
85, 230
Cerghi Augustin (preot), 118
Chinezu Tit Liviu (episcop), 18,
31, 32, 39, 57, 340, 344, 348,
355
Chira Cornel (preot), 6, 143, 146,
164, 165, 166, 167, 168, 341,
346, 350, 352
360
Chişbora Nistor (preot), 6, 188,
189, 191, 192, 193, 203, 232
Ciolpan Vasile (director
penitenciar), 114
Cipu Ioan (preot), 6, 169, 170,
171, 307, 353
Cisar Alexandru (arhiepiscop),
50, 293, 298
Ciucodi Mihai (preot), 153, 154,
161
Corneanu Nicolae (mitropolit), 73
Cosmovici Horia (preot), 199,
208, 213, 214, 220, 221, 223,
226, 229, 243, 244, 245, 246,
247, 249, 250, 254
Coşer Ioan (ofiţer securitate), 195,
196
Cotoşman Gheorghe (preot), 113
Craşovan Ioan (preot), 7, 287
Crăciun Ion (preot), 162, 178, 284
Crişan Alexandru (preot), 7, 267,
311, 315, 316
Crişan Ioan (preot), 7, 178, 268,
311, 314, 316, 317, 319
Crişan Teofil (canonic), 78
Cupcea Victor (preot), 6, 186,
187, 357
Cuzmanovici Macu (preot), 121
D
Dâncă Petru (preot), 180
Decan Ion (preot), 127
Deciu Victor (preot), 69, 78
Deheleanu Florea (preot), 7, 279,
280
Dej Gheorghe Gheorghiu (om
politic), 226, 239
Del Mestri Guido (monsenior),
49, 50, 57
Deletant Dennis (istoric), 33, 34,
341, 345, 349, 354
Delia Grigore (preot), 7, 277
Deliman Ioan (protopop), 6, 194,
195, 196, 197, 300, 354
Dragomir Ioan (episcop), 50, 102
Drăgoi Ioan (preot), 180
Dredeţeanu Ioan (protopop), 178
Durcovici Anton (episcop), 18, 39
E
Erös Imre (episcop), 50
F
Fireza George (preot), 143, 151
Frăţilă Nicolae (preot), 121, 268
Frenţiu Valeriu Traian (episcop),
18, 30, 31, 39, 44, 49, 82, 92,
95, 112, 173, 340, 344, 348
G
Gadö Mihály (preot), 165
Ganga Axente (preot), 7, 281,
282, 284
Ghelner Traian (laic), 7, 305, 306
Ghika Vladimir (monsenior), 18,
199, 208, 209, 212, 240, 241,
242, 244, 248
Groza Petru (om politic), 25, 58,
60
Gunciu Iosif (preot), 240
Guţiu George (arhiepiscop), 11
361
Gyr Radu (poet), 216
H
Hag Marcelin (iezuit), 57, 167
Hirţea Iuliu (episcop), 209, 219,
225, 230
Hossu Iuliu (cardinal), 18, 30, 35,
44, 47, 60, 72, 95, 114, 119,
300, 355
Hruşciov Sergheevici Nikita
(premier U.R.S.S.), 222
I
Ienea Ioan (canonic), 78
Ioan Paul II (Papă), 11, 24, 25,
40, 41
J
Jianu Marin (ministru), 26, 29
Jigorea (preot), 44
K
Kirk C. John (monsenior), 50
Kling Zoltan (ofiţer securitate),
43, 51, 96, 97, 98
Kolbe Maximilian (preot martir),
16
L
Lazăr Ioan (preot), 140, 208, 219,
334, 358
Lăzărescu Vasile (mitropolit),
115, 117, 121, 122, 123, 124,
125, 127, 128, 256, 257
Leluţiu Aurel (preot), 102
M
Macavei Victor (canonic), 43
Manciulea Ştefan (preot), 71
Maniu Iuliu (om politic), 100,
101, 172, 199
Marc Vasile (preot), 182
Mare Ioan (informator), 121
Marina Ioan (preot), 122, 199
Marina Justinian (patriarh), 58,
125
Marianescu Ioan (canonic), 78
Marinceu Traian (contabil), 127
Márton Áron (episcop), 18, 50,
72, 148
Matei Ioan (preot), 180
Maxim Ioan (preot), 218, 230
Medoia Gheroghe (protopop), 115
Miclea Teodor (preot), 6, 71, 143,
173, 174, 179, 184, 185, 357
Mihăescu (preot), 44
Muntean Nicolae (preot), 43
Munteanu Viorel (preot), 7, 298,
299
N
Neda Dumitru (preot), 6, 55, 205,
206
Nerva Florea (preot), 256
Nicolescu Alexandru (mitropolit),
43, 49, 112, 285
Nistor Alexandru (protopop), 6, 7,
188, 189, 191, 193, 275
O
O’Hara Aloysius Gerard Patrick
(nunţiu), 50
362
Oană Grigore (preot), 6, 198, 199,
202, 203, 204
Olteanu Ioan (om politic), 26, 29,
196,
Opriş Vasile (preot), 216,
P
Pacha Augustin (episcop), 136,
151
Pantelimon Ion (preot), 180
Patachi Enea (preot), 7, 274
Pauker Ana (om politic), 26, 154
Paveloniu Valer (protopop), 6,
172
Păcuraru Ion (preot), 179
Pecican Petru (preot), 6, 36, 207,
208, 209, 210, 211, 245, 253,
296, 355, 357, 358
Ploscaru Ioan (arhiepiscop), 6, 24,
32, 35, 39, 43, 45, 48, 49, 50,
51, 52, 53, 54, 62, 83, 84, 95,
122, 124, 128, 129, 130, 131,
135, 136, 140, 189, 190, 192,
198, 202, 219, 253, 287, 301,
303, 342, 346, 350, 351, 352,
353, 354, 355
Pop Filip (preot), 179
Pop Iosif (protopop), 178
Pop Remus (preot), 178
Pop Simion (preot), 179
Pop Victor (canonic), 282
Popa Tudor (informator), 117,
126, 127
Puni Emil (preot), 6, 138, 139,
140, 141, 142, 163, 166, 167,
357
Puşcaşiu Virgil (preot), 7, 291
R
Racoviţeanu Teodor (preot), 179
Rafael Friedrich (profesor), 103
Raţiu Iuliu (preot), 66, 78, 111,
112, 113, 114, 115, 116, 117,
118, 119, 120, 121, 122, 123,
124, 125, 126, 127, 128, 129,
130, 131, 132, 195, 256, 257,
258, 300, 312, 318, 319, 320
Răsădeanu Dimitrie (preot), 7,
272
Râş Ludovic (preot), 153
Roşca Ioan (preot), 179
Rusu Alexandru (episcop), 18, 30,
35, 39, 44, 47, 60, 72, 95, 186
S
Sălăgean Dumitru (preot), 6, 69,
92, 93, 94, 106, 107, 109, 262,
303, 352
Scheffler Ioan (episcop), 18, 19
Sever Paul (preot), 180
Silvăşan Trandafir (preot), 6, 121,
122, 123, 125, 128, 255, 256,
257, 258
Sintescu (preot), 44
Socol Ioan (preot), 7, 260
Stalin Vissarionovici Iosif (om
politic), 66, 68, 222
Stein Edith (martir), 16
Sterescu Paul (ofiţer securitate),
126
Steskal Wiliam (ofiţer securitate),
126
363
Stoian Stanciu (ministru), 26
Suciu Ioan (episcop), 18, 21, 27,
30, 31, 39, 59, 60, 72, 95, 150,
200, 336, 340, 344, 348,
Suciu Petru (preot), 285, 286,
311, 318
Surdu Gheorghe (preot), 7, 302,
303, 304, 357
Ş
Şandru Aurel (preot), 7, 232, 253,
295, 296, 342, 346, 357
Şerban Ioan (preot), 178
Ştef Ştefan (preot), 180
T
Tălnaru Ioan (preot), 179
Tămâian Coriolan (canonic), 129,
130
Teglaşiu Ladislau (preot), 7, 78,
112, 195, 300, 301
Teoctist Arăpaşu (patriarh), 300
Tiut Vasile (preot), 6, 36, 69, 104,
108, 109, 110, 117, 122, 123,
124, 125, 130, 262, 352
Todea Alexandru (cardinal), 102,
130, 140, 202
Toma Ioan (laic), 7, 12, 307
Tufescu Patriciu (preot), 51, 122,
123
Turcu Ştefan (preot), 51
Ţ
Ţeperdel Mihai (împuternicit),
118, 257
V
Vancu Ioan (preot), 116, 124, 256
Vezoc Alfons (pictor), 84
Vezoc Iosif (canonic), 6, 43, 78,
81, 82, 83, 84, 85, 86, 112,
130, 195, 300, 312, 353
Vida Ludovic (canonic), 68, 201
Vladovici Ioan (preot), 209, 216,
217, 218
Vlăduceanu Victor (preot), 113
Voştinaru Teodor (canonic), 6, 87
W
Wienschrott Anton (preot), 135
Z
Zasloţi Croneliu (preot), 7, 289,
290
Zudor Francisc (preot), 45, 47
364
Indici de localităţi
A
Aiud, 34, 87, 89, 121, 197, 208,
209, 213, 216, 217, 219, 220,
225, 233, 239, 243, 245, 246,
249, 252, 253, 260, 261, 269,
272, 273, 280, 293, 294, 295,
296, 297, 341, 345, 349
Alba, 18, 42, 50, 72, 76, 90, 153,
267, 282, 330, 334, 338
Alba-Iulia, 18, 72
Arad, 27, 34, 84, 87, 88, 89, 116,
124, 169, 190, 191, 192, 194,
195, 196, 197, 208, 211, 227,
228, 231, 232, 233, 253, 256,
261, 262, 268, 272, 277, 278,
279, 291, 295, 296, 307, 341,
345, 349, 352, 355
B
Baia Mare, 18, 44, 95, 102, 181,
186, 201
Baia Sprie, 294, 295, 296
Balta Brăilei, 33, 34, 345, 349
Banat, 30, 31, 70, 72, 111, 116,
119, 129, 136, 138, 340, 344,
348
Băcia, 298
Băuţar, 255, 257
Bârzava, 190, 192
Becicherecul Mare, 287
Beiuş, 87, 189, 192, 194, 295
Belgia, 139, 144
Berlin, 40, 134
Bihor, 129, 188, 189, 192, 295,
300
Bistriţa, 94, 133, 134
Bixad, 76, 95
Blaj, 18, 21, 27, 42, 43, 48, 50,
54, 71, 90, 92, 94, 95, 134,
141, 142, 143, 164, 173, 176,
198, 200, 201, 202, 204, 205,
255, 260, 264, 268, 275, 277,
281, 282, 285, 293, 298, 302,
305, 333, 334, 335, 336, 338,
355
Borzeşti, 34, 274, 276, 280, 282,
284, 341, 345, 349
Botoşani, 34, 261, 278, 341, 345,
349
Bucova, 121, 128, 257, 258
Bucureşti, 18, 19, 20, 22, 23, 26,
29, 33, 34, 38, 39, 44, 45, 46,
47, 49, 50, 52, 53, 57, 58, 60,
61, 62, 66, 69, 76, 78, 79, 83,
85, 87, 91, 99, 100, 101, 106,
130, 137, 139, 145, 146, 148,
149, 152, 154, 157, 158, 159,
166, 172, 201, 202, 204, 208,
210, 211, 212, 221, 226, 227,
232, 233, 234, 259, 260, 264,
265, 267, 270, 271, 293, 294,
295, 298, 303, 304, 336, 351,
352, 354, 355, 356
Budapesta, 43, 75, 205
Bulci, 72
365
C
Canalul Dunăre-Marea Neagră,
33, 256
Capul Midia, 139, 155, 163, 291,
292
Caransebeş, 34, 194, 256, 258,
305, 306, 341, 345, 349
Caraş-Severin, 81, 121, 128, 169,
255, 257
Cavnic, 181, 185, 294
Călan, 184, 293
Călăraşi, 78, 80
Căldăruşani, 44, 47, 60, 78, 80,
85, 131, 197
Câmpul lui Neag, 264
Câmpulung muntenesc, 58
Cernavodă, 139, 152, 153, 154,
163
Chereluş, 262, 268, 279
Ciorogârla, 45, 47, 83
Clopodia, 279
Clopotiva, 121, 124, 256
Cluj, 9, 17, 18, 27, 30, 34, 44, 45,
48, 51, 52, 54, 72, 92, 100,
114, 116, 119, 134, 137, 146,
160, 173, 178, 180, 185, 201,
202, 204, 206, 231, 259, 260,
268, 269, 293, 294, 295, 296,
298, 300, 304, 306, 336, 341,
345, 349, 354, 358
Cluj-Gherla, 18
Codlea, 34, 265, 341, 345
Comloşu Mare, 75, 76, 115, 121
Constanţa, 145
Copăcel, 94, 105
Craiova, 206
Curtea de Argeş, 45, 47, 60, 72,
114, 119, 123, 152
D
Dej, 34, 39, 45, 53, 61, 64, 69,
266, 304, 316, 341, 342, 345,
346, 350
Densuş, 172
Deva, 112, 122, 138, 139, 141,
142, 147, 148, 155, 156, 159,
160, 161, 162, 163, 259, 275,
298, 299
Dragoslavele, 44, 47, 58
Dragşina, 268
F
Făgăraş, 94, 100, 157, 338
Filimon Sârbu, 289
Franţa, 15, 49, 55, 302, 303, 304
Frata, 48, 54
G
Galaţi, 34, 261, 283, 308, 341,
345
Galeş, 88, 89, 90, 91, 270, 271
Geoagiu, 267
Germania, 15, 16, 19, 20, 23, 147,
158
Ghelari, 256, 293
Ghencea, 152
Gherla, 34, 35, 39, 51, 53, 61, 69,
137, 165, 181, 185, 208, 209,
214, 220, 230, 233, 243, 246,
250, 253, 259, 263, 265, 266,
366
269, 278, 280, 288, 298, 304,
306, 341, 345
Ghizela, 171
Giarmata, 85
Giurgeni, 259, 263, 308
Grind, 223
Gruba, 291
H
Haifa, 144
Harghita, 281
Haţeg, 143, 258
Heerlen, 143
Herghelia, 138, 142
Hunedoara, 75, 138, 139, 141,
143, 147, 148, 158, 163, 164,
172, 256, 259, 264, 267, 275,
285, 289, 293, 298, 305
I
Iaşi, 18, 60, 79, 103, 196, 296,
354, 355
Icloda, 272, 273
Ierusalim, 144
Italia, 55, 144
Iugoslavia, 55, 287
J
Jilava, 34, 39, 51, 52, 53, 61, 62,
66, 68, 85, 101, 136, 137, 139,
163, 166, 168, 179, 185, 208,
212, 217, 233, 234, 237, 239,
240, 243, 253, 259, 260, 261,
265, 266, 269, 280, 282, 284,
296, 304, 308, 341, 345
Juliţa, 192
L
Letea, 217
Lipova, 261
Lugoj, 18, 22, 23, 30, 31, 33, 34,
38, 39, 40, 42, 43, 44, 45, 46,
48, 49, 50, 51, 52, 53, 54, 57,
59, 60, 62, 66, 69, 73, 75, 76,
77, 78, 80, 82, 83, 87, 88, 90,
92, 93, 94, 95, 96, 97, 98, 99,
101, 102, 105, 106, 107, 108,
109, 110, 111, 112, 113, 115,
116, 117, 119, 122, 123, 124,
125, 127, 128, 129, 130, 131,
132, 133, 136, 138, 140, 141,
143, 151, 164, 166, 168, 169,
170, 171, 173, 174, 186, 188,
189, 190, 191, 192, 193, 194,
198, 199, 202, 203, 204, 205,
207, 211, 253, 254, 255, 257,
262, 263, 270, 281, 282, 283,
285, 287, 289, 290, 293, 296,
299, 300, 301, 303, 329, 335,
339, 341, 345, 347, 348, 349,
350, 351, 352, 353, 354, 355,
356, 357
Lunca Cernei, 274
Lwow, 25
M
Maastricht, 143
Malmaison, 39, 51, 53, 146, 166
Maramureş, 27, 50, 186, 201, 202,
285, 300
Măureni, 67
Mediaş, 134
Mexic, 16
367
Minişul de Sus, 87
Moftinul Mic, 111
Moscova, 25, 102
Mureş, 25, 43, 86, 90, 94, 108,
138, 142, 147, 157, 158, 159,
173, 175, 177, 178, 179, 275,
293, 302
Muscel, 58
N
Năvodari, 155
Neamţ, 78, 79, 80, 83, 85, 131,
197, 300, 301
Nevrincea, 205
Nijmegen, 143
Noua Culme, 208, 209, 217, 219,
223, 234, 253
O
Olanda, 139, 143, 151
Oneşti, 34, 274, 276, 280, 284,
292, 341, 345
Oradea, 18, 19, 21, 27, 34, 44, 82,
112, 116, 129, 137, 169, 188,
189, 190, 192, 209, 219, 260,
261, 263, 266, 272, 273, 278,
296, 297, 305, 306, 329, 341,
345
Oraviţa, 305
Orăştie, 75, 78, 80, 172, 267, 298
Ostrov, 263
Ostrovul Mare, 275
P
Paris, 54, 302, 304
Peninsula, 179, 181, 185
Periprava, 91, 208, 209, 210, 216,
217, 218, 219, 220, 223, 224,
225, 226, 233, 239, 251, 253,
263, 288, 308
Petrilaca, 108
Petroman, 274
Petroşani, 75, 285
Piteşti, 34, 39, 51, 53, 64, 69, 180,
201, 202, 204, 251, 265, 266,
341, 345
Poarta Albă, 87, 89, 139, 155,
163, 179, 185, 280
Prislop, 76
R
Racoviţa, 121
Radna, 261
Rahova, 234
Ramna, 81, 82, 83
Reghin, 202
Reşiţa, 134
Roma, 11, 17, 19, 21, 22, 23, 27,
30, 34, 35, 43, 73, 79, 82, 85,
87, 111, 125, 139, 144, 174,
188, 189, 192, 193, 194, 206,
207, 283, 329, 330, 331, 332,
334, 337, 350, 353, 357, 358
Rusia, 144, 222
S
Salcia, 288, 308
Satu Mare, 18, 19, 34, 111, 164,
173, 175, 186, 187, 270, 285,
286, 341, 345
Sălaj, 111, 186
Sâmbăteni, 208, 211
368
Sânandrei, 230, 231
Sibiu, 27, 71, 165, 166, 206, 209,
216, 302, 304
Sighet, 21, 31, 32, 34, 39, 44, 46,
47, 52, 53, 59, 60, 61, 62, 65,
66, 72, 78, 79, 80, 81, 83, 84,
85, 93, 100, 101, 102, 107,
109, 110, 112, 113, 114, 115,
116, 131, 186, 187, 197, 262,
263, 264, 265, 340, 344, 348,
349, 354
Sighetul Marmaţiei, 51, 80, 199,
204, 300, 354
Simeria, 298
Slatina-Timiş, 72
Spania, 15, 336
Strasbourg, 49, 54, 90, 289, 302
Sulina, 167
Ş
Şanoviţa, 170
Şeitin, 194, 272, 352
Şimleul Silvaniei, 186
Şiria, 87, 88, 89
T
Teiuş, 42, 90, 252, 267
Timişoara, 20, 24, 31, 32, 34, 39,
43, 45, 48, 50, 51, 52, 53, 57,
61, 62, 66, 67, 69, 78, 81, 82,
83, 84, 85, 87, 88, 89, 90, 91,
93, 97, 101, 102, 107, 109,
110, 112, 113, 115, 116, 118,
121, 123, 124, 125, 126, 128,
130, 131, 132, 133, 134, 135,
136, 137, 162, 187, 189, 192,
195, 202, 227, 230, 231, 256,
257, 262, 263, 265, 268, 269,
270, 272, 274, 277, 278, 279,
280, 282, 284, 287, 288, 289,
290, 291, 292, 295, 296, 300,
301, 303, 305, 306, 307, 341,
345, 348, 349, 351, 352, 353,
354, 355, 357
Toteşti, 138, 139, 143, 164
Transilvania, 58, 144
Turdaş, 298
U
Ucraina, 25, 30
Uranus, 34, 39, 51, 53, 69, 341,
345, 349
V
Valea Neagră, 88, 89, 185, 274,
276, 280
Valea Nistrului, 294
Văcăreşti, 34, 90, 91, 172, 267,
270, 271, 290, 341, 345
Vărădia, 169
Vermeş, 170, 307
Viena, 43, 75, 150, 330, 334
Vişinel, 92, 94