1

Martiri şi mărturisitori sub regimul comunist

Eparhia Greco-Catolică de Lugoj

2

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

SOICA, SERGIU

Martiri şi Mărturisitori sub regimul comunist : Eparhia

Greco-Catolică de Lugoj / Sergiu Soica. - Târgu-Lăpuş :

Galaxia Gutenberg, 2013

ISBN 978-973-141-532-1

282(498 Lugoj)

3

Sergiu Soica

Martiri şi mărturisitori sub regimul comunist

Eparhia Greco-Catolică de Lugoj

Galaxia Gutenberg

2013

4

5

Volumul a apărut în colaborare

şi cu binecuvântarea

Excelenţei Sale Alexandru Mesian,

Episcop Greco-Catolic de Lugoj,

cu ocazia Jubileului de 160 de ani

de la înfiinţarea Episcopiei de Lugoj.

6

Cuprins

Cuvânt introductiv ………………………………………..

9

Introducere ……………………………………………......

24

1. Biografiile martirilor şi mărturisitorilor ……………….. 42

1.1. Episcopul dr. Ioan Bălan ………………………. 42

1.2. Episcopul Ioan Ploscaru ……………………….. 48

Interviu cu Episcopul Ioan Ploscaru …………… 54

1.3. Prepozitul Capitular dr. Nicolae Brînzeu ……… 75

1.4. Canonicul Iosif Vezoc …………………………. 81

1.5. Canonicul Teodor Voştinaru …………………... 87

1.6. Canonicul Ştefan Bălan ………………………... 90

1.7. Preotul Dumitru Sălăgean – vicar general ……... 92

Interviu cu preotul Dumitru Sălăgean …………. 94

1.8. Preotul Vasile Tiut – vicar general …………….. 108

1.9. Iuliu Raţiu, Vicar foraneu al Timişoarei ………. 111

1.10. Preotul Vasile Borda – vicar general ……….... 133

1.11. Emil Puni – vicar general şi provincial iezuit ... 138

Interviu cu preotul Emil Puni ………………... 142

1.12. Preotul Cornel Chira ………………………….. 164

1.13. Protopopul Ioan Cipu ………………………… 169

1.14. Protopopul Valer Paveloniu ………………….. 172

1.15. Protopopul onorific Teodor Miclea ………….. 173

Mărturie ………………………………………. 174

1.16. Protopopul onorific Victor Cupcea …………... 186

1.17. Protopopul Nistor Chişbora …………………... 188

Memoriu autobiografic ……………………….. 189

1.18. Protopopul Ioan Deliman …………………….. 194

1.19. Protopopul onofiric Grigore Oană ……………. 198

1.20. Preotul Dumitru Neda ………………………... 205

1.21. Preotul Petru Pecican …………......................... 207

Interviu cu preotul Petru Pecican …………….. 211

1.22. Preotul Trandafir Silvăşan ……………………. 255

7

1.23. Preotul Nicolae Armean ……………………… 259

1.24. Preotul Ioan Socol ……………………………. 260

1.25. Preotul Ioan Bele ……………………………... 262

1.26. Preotul Ştefan Daniel Berinde ………………... 264

1.27. Preotul Alexandru Crişan …………………….. 267

1.28. Preotul Ioan Crişan …………………………… 268

1.29. Preotul Vasile Albu …………………………... 270

1.30. Preotul Dimitrie Răsădeanu ………………….. 272

1.31. Preotul Enea Patachi ………………………….. 274

1.32. Preotul Alexandru Nistor ……………………... 275

1.33. Preotul Grigore Delia ………………………… 277

1.34. Preotul Florea Deheleanu …………………….. 279

1.35. Preotul Axente Ganga ………………………... 281

Mărturie ………………………………………. 282

1.36. Preotul dr. Petru Suciu ………………………... 285

1.37. Ioan Craşovan ………………………………… 287

1.38. Preotul Corneliu Zasloţi ……………………… 289

1.39. Preotul Virgil Puşcaşiu ……………………….. 291

1.40. Preotul Valer Boeriu ………………………….. 293

1.41. Preotul Aurel Şandru …………………………. 295

1.42. Preotul Viorel Munteanu ……………………... 298

1.43. Preotul Ladislau Teglaşiu …………………….. 300

1.44. Preotul Gheorghe Surdu ……………………… 302

1.45. Traian Ghelner – fiu de preot ………………… 305

1.46. Ioan Toma – laic …………………….………...

307

2. Concluzii ………………………………………………. 309

3. Anexe …..........................................................................

329

Summary …………………………………………………. 339

Zusammenfassung ………………………………………... 343

Riassunto ............................................................................. 347

Bibliografie ………………………………………………..

351

8

Indici ……………………………………………………...

359

Indici de nume ……………………………………… 359

Indici de localităţi …………………………………... 364

Lista figurilor

Figura 1: Clerici ai Episcopiei Greco-Catolice Lugoj în

perioada 1948-1964 …………………………. 309

Figura 2: Vârsta preoţilor la data arestării ...................... 313

Figura 3: Clerici ai Episcopiei de Lugoj în

penitenciarele regimului comunist ………….. 321

Figura 4: Clerici ai Episcopiei de Lugoj în

penitenciarele regimului comunist ………….. 322

Figura 5: Clerici în lagărele de muncă de la Canalul

Dunăre-Marea Neagră ………………………. 323

Figura 6: Clerici în lagărele de muncă din Balta Brăilei 324

Figura 7: Clerici în detenţie – stare civilă şi situaţia

studiilor ……………………………………… 325

Figura 8: Clerici demisionaţi /„nereveniţi” ……………. 326

Lista tabelelor

Tabelul 1: Perioada şi anii de detenţie ai Episcopilor şi

Preoţilor greco-catolici din Episcopia de

Lugoj ………………………………………... 310

Tabelul 2: Clerici ai Episcopiei de Lugoj în

penitenciarele regimului communist ……….. 314

Tabelul 3: Clerici reţinuţi în mănăstiri …………………. 320

9

Cuvânt introductiv

Martir este cel ce mărturiseşte credinţa în Cristos,

acceptând, cu răbdare şi fără împotrivire, chiar şi moartea,

pentru El sau pentru o virtute creştină. Martirajul se mai

numeşte şi „botezul sângelui”, având aceeaşi putere sfinţitoare

ca şi botezul, arătând o stare de har lăuntrică. În toate secolele,

martirii au mărturisit că Biserica este de origine divină şi că este

sfântă, fiindcă Fondatorul Ei este sfânt, chiar dacă oamenii sunt

păcătoşi. Toţi creştinii sunt chemaţi să dea mărturie lui Cristos,

într-o formă sau alta, arătând că „discipolii nu sunt mai presus

decât Stăpânul lor” şi nu se leapădă de El; procedând astfel şi El

îi va mărturisi înaintea Tatălui Său ceresc1. Martirii fac Biserica

credibilă în faţa lumii. Răsplata lor este mare în ceruri2.

Aşa cum precizează Catehismul Bisericii Catolice3, în

faţa lui Pilat, Cristos proclamă că „a venit în lume ca să dea

mărturie adevărului”4. Creştinul nu are a „se ruşina în a da

mărturie Domnului”5. În situaţiile care cer atestarea credinţei,

creştinul trebuie să o mărturisească fără echivoc, după exemplul

Sfântului Paul în faţa judecătorilor. Trebuie să-şi păstreze „un

cuget fără prihană în faţa lui Dumnezeu şi a oamenilor”6.

Datoria creştinilor de a lua parte la viaţa Bisericii îi

determină să acţioneze ca martori ai Evangheliei şi ai

obligaţiilor ce decurg din aceasta. O astfel de mărturie este

1 Luca 12, 8-12.

2 Tertulian Langa, Dicţionar teologic creştin din perspectiva ecumenismului

catolic, Cluj- Napoca, Editura Dacia, 1997, p. 154. 3 Catehismul Bisericii Catolice, nn. 2471, 2472.

4 Ioan 18, 37.

5 II Timotei 1,8.

6 Fapte 24, 16.

10

transmiterea credinţei în cuvinte şi în fapte. Mărturia este un act

de dreptate care stabileşte sau face cunoscut adevărul7.

„Toţi creştinii, oriunde trăiesc, sunt datori să manifeste,

prin exemplul vieţii şi prin mărturia cuvântului, omul cel nou în

care s-au îmbrăcat prin Botez şi puterea Spiritului Sfânt cu care

au fost întăriţi prin Sfântul Mir...”8.

Biserica a adunat cu cea mai mare grijă amintirile celor

care au mers până la capăt mărturisind credinţa. Acestea sunt

„Actele Martirilor”. Ele constituie arhivele adevărului, scrise cu

litere de sânge.

Sfântul Ignaţiu de Antiohia spune: „La nimic nu-mi

folosesc desfătările lumii sau împărăţiile veacului acestuia. Mai

bine îmi este să mor [pentru a mă uni] cu Cristos Isus decât să

domnesc peste marginile pământului. Îl caut pe Acela Care a

murit pentru noi. Îl vreau pe Acela Care a înviat pentru noi.

Clipa naşterii mele se apropie...”9.

Iar Sfântul Policarp spune: „Te binecuvântez că m-ai

învrednicit de ziua aceasta şi de ceasul acesta, m-ai învrednicit

să fiu numărat printre martirii tăi [...]. Ţi-ai păstrat făgăduinţa,

Dumnezeule al fidelităţii şi al adevărului. Pentru acest har şi

pentru toate, Te laud, Te binecuvântez, Te preamăresc prin

Marele Preot veşnic din ceruri, Isus Cristos, Fiul Tău preaiubit.

Prin El, Care vieţuieşte şi domneşte cu Tine şi cu Spiritul Sfânt,

să-Ţi fie mărire acum şi în vecii vecilor. Amin”10

.

* * *

În cei 2000 de ani de istorie a Bisericii, două treimi

dintre martiri au trăit în secolul XX (aproape 27 de milioane

dintr-un total de 40 de milioane, n.a.). Secolul drepturilor

7 Matei 18, 16.

8 Ad gentes 11.

9 Sf. Ignaţiu de Antiohia, Romani 6, 1-2.

10 Sf. Policarp, Mart. 14, 2-3.

11

omului a cauzat moartea multor discipoli ai lui Cristos.

Duminica din 7 mai 2000 a fost ziua de comemorare ecumenică

a martirilor secolului XX, la modul general. Această

comemorare a fost sugerată de Sanctitatea Sa Papa Ioan Paul al

II-lea în Scrisoarea apostolică Tertio millennio adveniente şi s-a

ţinut la Colosseum, în Roma, loc plin de semnificaţii. La această

comemorare au participat reprezentanţi ai diferitelor culte

creştine, amintindu-se exemplul tuturor bărbaţilor şi femeilor

care şi-au dat viaţa pentru Cristos.

Spre marea mea bucurie şi eu am participat la această

comemorare, împreună cu alţi episcopi greco-catolici din

România. Unul dintre aceştia era Arhiepiscopul George Guţiu,

care pentru credinţă a stat în închisoare 14 ani.

Memoria acestor mărturisitori ai credinţei din toate

cultele creştine a transformat ceremonia într-unul din cele mai

importante momente ecumenice din toate timpurile.

La eveniment au participat, alături de Sfântul Părinte

Papa Ioan Paul al II-lea, reprezentanţi ai Patriarhiei Ortodoxe

Ruse, ai Patriarhiilor Ortodoxe din România, Alexandria,

Armenia şi Cilicia, precum şi protestanţi din Bisericile Luterană,

Anglicană, Metodistă, Adventistă, Reformată şi Penticostală.

În discursul rostit cu ocazia comemorării martirilor

secolului XX de la Colosseum, Papa Ioan Paul al II-lea a

afirmat, printre altele: „Noi nu trebuie să îi uităm; mai mult,

trebuie să ne amintim de ei, iar vieţile lor trebuie fixate în scris

pentru posteritate. Numele multora este necunoscut; unele nume

au fost denigrate de către persecutori, care au încercat să

discrediteze martirajul lor; numele altora a fost făcut secret pe

veci chiar de către călăii lor. Creştinii păstrează însă memoria

numărului lor mare”.

Pe martirii secolului XX îi putem încadra în opt

categorii. Lista include catolici, ortodocşi, protestanţi: creştini

care au mărturisit credinţa sub totalitarismul sovietic;

mărturisitori ai credinţei care au fost victimele comunismului în

12

alte ţări europene; mărturisitori ai credinţei care au fost

victimele nazismului şi fascismului; discipoli ai lui Cristos care

şi-au dat viaţa proclamând Evanghelia în Asia şi Oceania;

credincioşi creştini persecutaţi din ură faţă de credinţa catolică;

evanghelizatori în Africa şi Madagascar; creştini care şi-au dat

viaţa din iubire pentru Cristos şi fraţii lor în America;

mărturisitori ai credinţei din diferite părţi ale lumii.

Mărturia, prin valoarea sa, aparţine sferei sacrului în

toată lumea antică, în special întărit lumea ebraică. Totuşi, inima

plinătăţii şi a universalităţii sale poate fi atinsă prin urmarea lui

Cristos. Tatăl, Fiul şi Spiritul Sfânt îşi dau mărturie reciprocă,

relevând misterul trinitar al unităţii divine. Şi vestea cea bună

este mărturie: Isus, mărturisitor viu, Care îndeplineşte misiunea

pe care a primit-o de la Tatăl, primeşte la rândul Său mărturie

indirectă de la Moise şi de la profeţi şi directă de la îngeri, de la

Mama Sa, de la păstori, de la Ioan Botezătorul, de la ucenici, de

la apostoli, de la poporul care îl urmează cu încredere şi plin de

speranţă.

Istoria împărăţiei lui Dumnezeu, istoria Bisericii ia

naştere prin mărturia pe care Isus Cel înviat o dă despre Sine

însuşi. El le apare „femeilor pioase” care, cu fidelitate, îl

urmaseră din Galileea11

, mai ales Măriei Magdalena12

.

El îi apare lui Toma pentru a-1 convinge de prezenţa Sa

în carne şi oase cu dovada tangibilă a învierii Sale13

. Toma, care

acum este capabil să conjuge credinţa cu motivul care

dintotdeauna i-a oferit o înaltă conotaţie14

, este cel care ia o

atitudine de schimbare radicală prin exclamarea profundă şi

instinctivă: „Domnul meu şi Dumnezeul meu!”. Din acel

moment, nu mai sunt dubii. Toate discuţiile, toate precauţiile,

11

Matei 28, 9-10; Luca 24, 8-12. 12

Marcu 16, 9-11; Ioan 20, 11-18. 13

Ioan 20, 26-29. 14

Ioan 11, 16 şi 14, 5.

13

îndoielile despre cine este cu adevărat Isus15

dispar în faţa

evidenţei: cine învie din morţi nu poate să aibă în sine decât

natura divină. Problema este rezolvată. Primul care trece la

acţiune este Petru, care confirmă credinţa sa faţă de fraţii săi16

,

după ce a fost confirmat de învăţătorul Cel înviat, Care i-a cerut

confirmarea triplă de iubire capabilă să şteargă tripla renegare

din zilele pătimirii17

. După câteva zile aceiaşi doisprezece

apostoli care se închiseseră în casă de teamă, cuprinşi de îndoieli

şi ezitări, primesc mărturia Acelui Spirit Sfânt, Care dăduse deja

mărturie despre Isus în cercul reciproc18

. Prima mărturie pe care

Biserica, în calitatea Sa de continuatoare a lui Cristos, o dă după

întoarcerea Fiului la Tatăl este de o extremă simplitate şi

claritate: este mărturia pozitivă a crucii, asociată contramărturiei

lui Iuda, cel care refuză mărturia crucii. Din acel moment

mărturia despre slava lui Isus, Căruia Tatăl I-a încredinţat

creaţia, trece prin intermediul crucii.

Dacă înrădăcinarea Bisericii în Europa a fost marcată de

două secole de martiriu intermitent, de asemenea şi succesiva Sa

expansiune în celelalte părţi ale lumii, după porunca lui Cristos,

are loc nu fără sacrificii şi vărsare de sânge. În acest context se

observă şi un fapt care dă de gândit: acolo unde predicarea

creştinismului nu a fost însoţită de mari sacrificii, de rezistenţă

şi ostilitate, care pot ajunge până la vărsare de sânge, acolo

dezvoltarea creştinismului s-a arătat mai superficială şi mai

puţin profundă. Chiar şi atunci când devine un semn artistic şi

ornamental, crucea păstrează de fapt acea puternică încărcătură a

sa, de sacrificiu al lui Dumnezeu pentru om, al omului pentru

Dumnezeu şi al omului pentru om, în numele lui Dumnezeu.

Tertulian spune: „Sanguis martirorum, semen christianorum”.

15

Matei 16, 15-20; Marcu 27-30; Luca 9, 18-22. 16

Fapte 1, 15-21. 17

Ioan 21, 15-17. 18

Fapte 2, 1-3.

14

Tocmai în acest punct martiriul apare în toată puterea şi

profunzimea misterului care lucrează în el. Iubirea lui

Dumnezeu pentru om este legată de creaţie, rod al iubirii sale.

Dumnezeu nu s-a limitat la crearea universului cu minunăţiile şi

cu miliardele de fiinţe vii: El a voit ca această creaţie să aibă o

conştiinţă făcută după chipul şi asemănarea Creatorului său, iar

această conştiinţă este omul. Dumnezeu i-a rezervat omului o

iubire specială, s-ar spune chiar cu gelozie, o iubire

asemănătoare, ba chiar mai mare decât cea pe care o are tatăl sau

mama pentru fiul lor. El, în calitate de Tată iubitor, care nu face

deosebire între fiii Săi19

, vrea ca, pentru iubirea Sa, ei să se

iubească întocmai ca fraţii, membri ai unei singure familii

mari,20

să se ajute reciproc,21

cu atenţie deosebită faţă de cei

nevoiaşi22

şi să dea mărturie de adevăr şi de iubire Celui Care

le-a fost dătător de viaţă, în acelaşi mod în care El a dat mărturie

Fiului contestat, arestat, biciuit, condamnat, atârnat pe o cruce

pentru ca să-I fie slavă.

Poarta largă a triumfalismului nu conduce către

Dumnezeu. Către Dumnezeu conduce în schimb poarta îngustă,

deschisă către abisurile suferinţei şi uneori chiar ale morţii23

.

Dialectica iubirii are ca element constitutiv dimensiunea

sacrificiului şi a suferinţei. Viaţa martirilor este sub acest aspect

exemplară.

Este vorba, în esenţă, de o suspendare caracterizată de un

proces, accelerat în mod constant, de îndepărtare de centrul

mesajului creştin.

În 1915, mai mult de un milion de armeni creştini din

Imperiul Turc sunt exterminaţi în teribilele marşuri ale foamei.

Climatul belic aruncă tăcerea asupra acestei atrocităţi. Doar

19

1 Petru 1,7. 20

Matei 22, 37-40. 21

Ioan 14, 14. 22

Matei 25, 40. 23

Matei 7, 13-14.

15

Papa Benedict al XV-lea protestează de mai multe ori şi cu

maximă energie împotriva a ceea ce este comis împotriva

armenilor, dar vocea sa răsună în gol. în acelaşi context al

Primului Război Mondial izbucneşte acea Revoluţie rusă care

urmează, deşi mai lent, acelaşi parcurs pe care îl urmase

Revoluţia franceză după 1789: acoperirea unei acţiuni

antireligioase cu o adevărată sau presupusă apărare a

privilegiilor.

Iau naştere astfel, mai întâi în Uniunea Sovietică şi apoi

în Germania, lagăre de concentrare, destinate în primul rând

anulării demnităţii şi apoi eliminării inamicilor politici şi sociali,

cu ideologii diferit prezentate, dar întotdeauna bazate pe

exclusivismul politic şi cultural. Multe din milioanele de deţinuţi

din lagărele de concentrare nu contează dacă sunt de culoare

roşie sau neagră, dar sunt creştini, împotriva cărora se

concentrează aceeaşi ambiguitate de acuze care a însoţit

martiriul creştinilor din Franţa, cu un secol şi jumătate mai

înainte. Chiar şi în acest caz, reconstrucţia istorică a acestor

acuze permite risipirea ambiguităţii. Acestea în fapt, chiar atunci

când în exterior şi formal se referă la altceva, sunt de aceeaşi

natură cu cele adresate creştinilor din Imperiul Roman: creştinii

nu vor să fie adoratori ai cezarului.

Într-un singur an, în 1922, bilanţul tragic al Bisericii

Ortodoxe Ruse înregistra 2691 de preoţi asasinaţi, 1972 de

călugări şi 3447 de monahii.

În Spania, în perioada iunie 1936 - februarie 1937, vor fi

asasinaţi 15 episcopi şi 16755 preoţi, iar 20000 de biserici vor fi

dărâmate sau prădate. A fost o acţiune planificată şi dirijată (în

secolele XIX şi XX) menită să distrugă literalmente Biserica lui

Cristos, chiar la nivelul unei naţiuni24

.

Comunismul, un continuator al „fundamentalismului

revoluţionar ateu” a dus aceeaşi politică faţă de Religie în două

24

Biserica întemniţată, p. 5-7.

16

planuri diferite: al credinţei unde acţionează ca ateu, încercând

să distrugă prezenţa lui Dumnezeu în sufletele oamenilor, adică

drumul deicidului, sau demolarea credinţei. Un al doilea plan

este cel al instituţiei bisericeşti, respectiv al raporturilor cu statul

(legalităţi, subordonări, averi, etc.). Ambele planuri au venit şi

vin în contradicţie cu principiile drepturilor omului, libertăţii de

conştiinţă şi exercitării acestor libertăţi.

Spiritul comunist, ce a inspirat ideologia „revoluţiei

mondiale”, a influenţat în cea mai mare măsură controlul

mondial al luptei antireligioase, în special anticreştine, prin

diferite forme: „mişcarea pentru pace” sau alte forme ale

„solidarităţii mondiale” ateiste.

Începând cu 1917 în Mexic a fost introdusă o legislaţie

anticlericală, iar în 1926 episcopii erau obligaţi să suspende

cultul religios.

Chiar în Germania creştinii sunt tot mai mult încercuiţi,

începând cu anii '30, prin ofensele aduse libertăţii de cult şi apar

germenii martiriului.

După izbucnirea Primului Război Mondial, care,

într-adevăr, reprezintă un moment de cotitură în condiţia

religioasă, dinamica martiriului, mărturia de credinţă, făcută prin

sânge, prezintă caracteristici comune.

În lagărele de exterminare naziste trec mii şi mii de

preoţi, persoane consacrate, laici, pentru că sunt mărturisitori ai

lui Cristos şi lucrători în via Domnului; sunt apoi creştinii de

alte confesiuni; martiriul părintelui Maximilian Kolbe, al lui

Edith Stein şi al pastorului Dietrich Bonhoffer nu reprezintă

decât vârful unui imens aisberg, plin de suferinţă şi de moarte

dar şi de strălucitoare exemple, de mărturie de credinţă până la

vărsarea de sânge.

După 1945 viaţa urmaşilor lui Cristos este caracterizată

de martiriu. Unul din principiile proclamate de Roosevelt în

Carta atlantică şi transpus, şase ani mai apoi, în 1948, în

Declaraţia universală a drepturilor omului, acela al libertăţii

17

de religie, a fost din păcate şi unul dintre cele mai puţin aplicate.

Creştinii continuă să fie supuşi persecuţiilor religioase în ţările

conduse de regimuri comuniste sau acolo unde sunt lupte de

gherilă, care îi au ca protagonişti pe comunişti. Ei, creştinii, dau

mărturie de o credinţă care este în mod constitutiv legată de

cruce: „Cine nu-şi ia crucea ca să Mă urmeze, nu este vrednic de

Mine. Cine caută să-şi păstreze viaţa, o va pierde, iar acela care

îşi va pierde viaţa pentru Mine, o va găsi”25

.

Printre ţările care au avut de dat mărturie de

credinţă în timpul perioadei comuniste se numără şi

România. Creştini din toate confesiunile (ortodocşi,

greco-catolici, romano-catolici, reformaţi, neo-protestanţi) au

fost supuşi la aşa-numita ateizare.

Numărul celor care au suferit prigoana, conform

ultimului catalog al Bisericii Române Unite cu Roma,

Greco-Catolică26

, depăşeşte cifra de 300 de cazuri, aici fiind

vorba strict numai de ierarhii şi preoţii care au trecut prin

închisori datorită hotărârii lor făţişe de a nu-şi renega credinţa.

Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, a

rezistat desfiinţării ei prin silnicie. Această supravieţuire a fost

posibilă datorită eroismului ieşit din comun al Episcopilor ei.

Şapte din cei doisprezece episcopi au murit în închisori şi

domicilii forţate. În afară de clerici au fost persecutaţi pentru

credinţa lor mii sau zeci de mii de credincioşi laici, dar până în

prezent nu au fost adunate decât în mod sporadic mărturii. Au

fost frecvente şi eroice atitudinile de rezistenţă individuale sau

colective ale credincioşilor.

În ciuda prigoanei, a închisorilor şi a morţii, Biserica

Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, a avut tot timpul

continuitate şi Biserica s-a reorganizat în funcţie de condiţiile

speciale existente.

25

Matei 10, 38-39. 26

Ioan Bota, Cicerone Ioniţoiu, Martiri şi mărturisitori ai Bisericii din

România, 1915-1989, Cluj-Napoca, Editura Viaţa Creştină, 2001.

18

Legat de problema trecerii forţate la Ortodoxie, la care

au fost supuşi creştinii greco-catolici începând cu 1948, credem

că este nimerit să amintim gândul părintelui Petru Gherman,

potrivit căruia, pentru cei ce urmăreau descreştinarea României,

nu era vorba deloc despre unirea bisericilor, nici de realizarea

unităţii spirituale a poporului român.

Căci, în lupta lor contra comuniştilor, ortodocşii şi uniţii

s-au aliat. Acest fapt este dovedit de arestările făcute atunci în

rândul laicilor şi preoţilor ortodocşi, la fel ca şi printre uniţi. Cei

1600 de preoţi ortodocşi (...) la fel cu cei 700 de preoţi uniţi,

arestaţi de către instrumentele oarbe ale Moscovei, constituie

cea mai bună probă de solidaritate, pe care nici comuniştii înşişi

nu o pot nega (cf. La Nation Roumaine, 1.2, 1950).

Su fost introduse cauzele de beatificare a 12 martiri ai

secolului XX din Biserica Catolică, de ambele rituri din

România, care au îndurat moartea pentru credinţa lor.

Din Biserica de rit latin au fost introduse dosarele pentru

canonizare: pr. Vladimir Ghika (1873-1954) din Bucureşti;

Mons. Márton Áron, Episcop de Alba-Iulia (1896-1980); Mons.

Anton Durcovici, Episcop de Iaşi (+ 1951); Mons. Bogdánffy

Szilárd-Ignác, Episcop de Oradea (+1953); Mons. Ioan

Scheffler, Episcop de Satu Mare (+1952).

Din Biserica Greco-Catolică au fost introduse dosarele

pentru canonizare: Mons. Valeriu Traian Frenţiu, Episcop de

Oradea (1875-1952); Mons. Iuliu Hossu, Episcop de

Cluj-Gherla (1885-1970); Mons. Alexandru Rusu, Episcop de

Baia-Mare (1884-1963); Mons. Ioan Bălan, Episcop de Lugoj

(1907-1959); Mons. Ioan Suciu, Administrator Apostolic al

Arhidiecezei de Blaj (1907-1959); Mons. Vasile Aftenie,

Episcop Vicar de Bucureşti (1899-1950); Mons. Tit Liviu

Chinezu, Episcop auxiliar de Bucureşti (1904-1955).

Până în prezent, dintre cei enumeraţi mai sus, trei dintre

ei din Biserica Romano-Catolică au fost beatificaţi: Pr. Vladimir

Ghika din Bucureşti a fost ridicat la treapta de fericit la 31

19

august 2013; Mons. Ioan Scheffler, Episcop de Satu Mare a fost

ridicat la treapta de fericit la data de 3 august 2011; Mons.

Szilard Bogdanffy, Episcop de Oradea a fost ridicat la treapta de

fericit la data de 30 octombrie 2010.

Ceilalţi nouă episcopi, din care şapte greco-catolici şi doi

romano-catolici, aşteaptă momentul beatificării lor.

* * *

Prin anul 2011 a fost o iniţiativă a Fundaţiei „St.

Gerhard’s Werk e. V.” din Stuttgart, Germania, a se elabora o

lucrare cu caracter ecumenic, consacrată creştinilor care şi-au

dat viaţa pentru credinţa în Cristos în perioada regimului

comunist din România. S-a plecat de la ideea contribuţiei

româneşti la completarea unor opere similare apărute deja în

diferite ţări ale Europei, în scopul de a sublinia, şi din această

perspectivă, valorile creştine comune ale civilizaţiei europene,

ca temelie şi liant pentru comunitatea europeană aflată în curs de

edificare.

Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică a

salutat cu multă bucurie iniţiativa acestei fundaţii din Stuttgart.

După mai multe întruniri de lucru s-au stabilit criteriile

de selectare a mărturisitorilor credinţei creştine în perspectiva

includerii lor în rândul martirilor sec. XX, precum şi metodele

de lucru în redarea elaborării lucrării.

La ultima întrunire pentru întocmirea Martirologiului

creştin al secolului XX pentru România (care a avut loc la

Bucureşti în perioada 28-29 martie 2003), au fost menţionate din

nou criteriile pentru care o persoană poate fi considerată martir:

moarte violentă sau în închisoare, persecuţii îndurate pentru

Cristos şi pentru Biserică. Acest Martirologiu din România urma

să cuprindă date ale creştinilor romano-catolici, ortodocşi,

greco-catolici şi reformaţi, care au fost martirizaţi.

20

La întocmirea acestui Martirologiu ecumenic din

România am fost ajutaţi de Asociaţia St. Gerhard's Werk e. V.,

de pe lângă Conferinţa Episcopilor Catolici din Germania. Sub

coordonarea acestei asociaţii au avut loc întâlniri cu

reprezentanţi ai celor patru culte religioase (romano-catolici,

ortodocşi, greco-catolici şi reformaţi) la Timişoara, în luna mai

2002, la Suceava în noiembrie 2002, iar în perioada 28-29

martie 2003 la Bucureşti.

În mod individual, fiecare confesiune şi-a adunat date cu

privire la cei care au suferit pentru credinţă în secolul XX. În

unele privinţe au fost anumite confuzii cu privire la delimitarea

celor care au suferit pentru convingerile lor religioase sau pentru

alte motive, de exemplu: politice, naţionale sau de altă natură.

De aceea era necesară o coordonare competentă, în

conformitate cu canoanele Bisericii, pentru ca, pe cât posibil, în

Martirologiu să fie incluşi numai cei care au suferit pentru

credinţă. Cel care, cu multă competenţă s-a ocupat de această

lucrare şi care este îndrăgit de toate confesiunile din România

este Domnul Prelat dr. Helmut Moll de la Köln.

Considerăm că acest Martirologiu, dacă îmi este îngăduit

să-i spun ecumenic, va constitui un model pentru toţi creştinii,

de a vedea că „toţi cei care mărturisesc credinţa în Cristos, cu

răbdare, fără împotrivire, acceptând chiar moartea pentru El”

devin martiri, indiferent dacă au fost catolici, ortodocşi,

reformaţi, anglicani sau de altă confesiune.

Pentru întocmirea Martirologiului, privitor la Bisericile

din România, fiecare Biserică a prezentat un număr estimativ de

persoane, pe care le consideră a fi martiri sau mărturisitori. La

întâlnirea de la Bucureşti (amintită mai sus) au fost propuşi

pentru includerea în Martirologiul ecumenic 340 de membri ai

Bisericilor amintite: din Biserica Ortodoxă - 120, din Biserica

Romano-Catolică - 50, din Biserica Greco-Catolică - 150, din

Bisericile Evanghelice - 20. S-a stabilit publicarea unei cărţi

comune pentru întreaga Biserică Creştină din România. În

21

ianuarie 2004, reprezentanţii Bisericilor din România s-au

întâlnit tot la Bucureşti. În luna mai a aceluiaşi an a avut loc

întâlnirea pentru concluzii.

Considerăm oportun să vă prezentăm şi o mărturie a

Excelenţei Sale Monseniorul Ioan Suciu, Episcop

greco-catolic român martir. Episcopul Suciu s-a născut la 3

decembrie 1907. Greco-catolic român, a fost hirotonit preot la

29 noiembrie 1931; în 20 iulie 1940, a fost numit Episcop

auxiliar de Oradea Mare şi în 1946, Administrator Apostolic al

Arhidiecezei de Blaj.

Monseniorul Suciu a ţinut o serie de conferinţe în

principalele oraşe ale României, cu ocazia cărora a declarat

imposibilitatea unui acord între creştinism şi materialismul ateu.

La 24 mai 1950 a fost dus în închisoare la Sighet, unde a suferit

înfometare, frig şi boli, împreună cu numeroase torturi. La 27

iunie 1953 Episcopul Ioan Suciu a murit în închisoare.

În două scrisori adresate credincioşilor la data de 5,

respectiv 13 octombrie 1948, afirma: „Pentru Biserica Română

Unită a sosit Vinerea Sfântă! Acum, iubiţi credincioşi, avem

ocazia să arătăm dacă aparţinem lui Cristos sau dacă suntem de

partea lui Iuda, trădătorul... Nu vă lăsaţi înşelaţi de cuvinte

deşarte, de comitete, de promisiuni, de minciuni, ci rămâneţi tari

în credinţa pentru care părinţii şi străbunii voştri şi-au vărsat

propriul sânge... Nu-L putem vinde pe Cristos şi nici Biserica...

Dacă vă vor lua bisericile, rugaţi-vă Domnului cum au făcut-o

primii creştini când împăraţii păgâni distrugeau locurile lor de

rugăciune şi ardeau cărţile lor sfinte”27

.

În ciuda celor mai îngrozitoare persecuţii creştine din

istoria sa de peste 2000 de ani, în special din cel de-al XX-lea

veac, Biserica întemeiată de Cristos nu a fost învinsă.

Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică care în

anul 1948 a fost complet desfiinţată prin Decretul de Lege 358

27

Biserica Română Unită, Madrid, 1952, p. 330-333.

22

din 1 decembrie 1948 şi care a stat înmormântată timp de 41 de

ani, a Înviat! Prin Decretul de Lege nr. 9 din 31 decembrie 1989

a fost pusă în toate drepturile. „Porţile iadului s-au sfărâmat”.

Puterea ateo-comunistă din România s-a risipit aşa cum se

risipeşte fumul...

În preambulul Decretului Lege nr. 9/31 decembrie 1989

se arată următoarele: „Punerea în afara legii a Bisericii Române

Unite cu Roma, a fost un act politic anticonstituţional, ilegal,

abuziv şi represiv, antinaţional, antidemocratic, şi anticreştin,

impus de Partidul Comunist şi de Guvernul României”; ca atare,

aşa-zisa „revenire” a unor credincioşi sau a unor preoţi

greco-catolici la Biserica Ortodoxă este nulă şi neavenită.

În Martirologiul ecumenic din România urma să fie

incluşi martiri a patru confesiuni: greco-catolici,

romano-catolici, ortodocşi şi reformaţi.

Această lucrare a apărut în anul 2007 cu denumirea:

„Martiri pentru Hristos, din România, în perioada regimului

comunist” la Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii

Ortodoxe Române, Editura Bucureşti, 2007.

Biserica Greco-Catolică a colaborat de la început, activ,

la elaborarea documentaţiei pentru acest volum dar nu a reuşit să

finalizeze redactarea biografiilor până în momentul redactării

acelei ediţii şi din cauza aceasta martirii nu sunt cuprinşi.

Biserica Greco-Catolică Română deja a identificat şi

întocmit biografii a acelora care şi-au dat viaţa ca martiri ai

credinţei în Cristos, şi urmează ca în curând să apară volumul

„Martiri şi mărturisitori pentru Cristos, din Biserica Română

Unită cu Roma în perioada regimului comunist”.

Prezenta lucrare cuprinde doar martiri şi

mărturisitori din Eparhia de Lugoj, şi este parte din

Martirologiul acestei Biserici.

Cel care s-a ocupat mai mult pentru a aduna date despre

persoanele cuprinse în acest volum şi care este autorul acestei

importante lucrări, este Dl. dr. Sergiu Soica, specialist în istorie

23

contemporană. Cu multă pasiune şi dăruire a studiat şi a cules

date exacte din Arhivele Naţionale ale României, CNSAS şi

IICCMER – Bucureşti.

Dl. dr. Sergiu Soica a mai scris lucrări despre perioada

persecuţiei Bisericii Române Unite. Acest martirologiu al

Eparhiei Lugojului este primul de acest fel din Biserica Română

Unită. Urmează ca fiecare eparhie să-şi întocmească o astfel de

lucrare iar toate cele cinci volume vor constitui Martirologiul

Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică din perioada

de persecuţie ateo-comunistă. De asemenea aceste lucrări vor

completa volumul: „Martiri pentru Cristos din România în

perioada regimului comunist” ediţia 2007 – Bucureşti.

Cu această ocazie aducem mulţumiri Asociaţiei

„Renovabis” din Germania pentru contribuţia la apariţia acestui

volum „Martiri şi mărturisitori sub regimul comunist. Eparhia

Greco-Catolică de Lugoj”.

O deosebită recunoştinţă aducem D-lui dr. Sergiu Soica

pentru această lucrare monumentală a martirilor şi

mărturisitorilor credinţei în Cristos şi Biserica Sa.

Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică a

înviat! Ea şi-a reluat activitatea în sânul poporului român după

cumplita persecuţie din secolul trecut, mai întinerită, într-o

perioadă de primăvară creştină. Aceasta demonstrează încă o

dată în plus că întemeietorul Bisericii, Isus Cristos Dumnezeu va

rămâne cu Biserica Sa până la sfârşitul lumii. „Iată eu rămân cu

voi până la sfârşitul veacurilor” (Matei 28, 20).

Toate spre mai mare mărirea lui Dumnezeu!

Lugoj, 8 septembrie 2013

Alexandru MESIAN,

Episcop de Lugoj

24

Introducere

„Nu-i altar ca tancul să nu-l sfărâme!

– Vă-nşelaţi că şi noi avem arme!

– Cum, speraţi în câinii din apus?

– Nu sperăm decât în Cel de sus!

Arma noastră îi ruga şi credinţa

Iar martiriul nostru-i biruinţa,

Ce pe toţi tiranii i-a răpus!

–Poţi să crezi şi-n pietre să te-nchini

Până scuipi şi crezuri şi plămâni,

Doar pe Papa ţi-am cerut să-l dai!

–Nu doreşti, doar capul să mi-l tai

Şi-aceasta din facere de bine (!).

– Facem noi martiri şi răstigniţi din tine

Şi-o să-ţi dau eu arme dacă n-ai!”

Episcop Ioan Ploscaru28

Sfântul Părinte, Papa Ioan Paul al II-lea, în Scrisoarea

Apostolică „Tertio Millennio Adveniente” afirma: „Biserica din

primele veacuri s-a născut din sângele martirilor: «Sanguis

martyrum - semen christianorum» (Tertulian, Apol., 50, 13:

CCL I, 171). Evenimentele istorice legate de figura lui

Constantin cel Mare n-ar fi putut niciodată garanta Bisericii o

dezvoltare ca aceea care s-a realizat în primul mileniu dacă n-ar

fi fost sămânţa martirilor şi patrimoniul de sfinţenie care au

caracterizat primele generaţii creştine. La sfârşitul celui de-al

doilea mileniu, Biserica a devenit din nou o Biserică a

martirilor. Persecuţiile împotriva credincioşilor – preoţi,

călugări şi laici – au răspândit din belşug sămânţa martiriului în

28

Ioan Andrei [Ioan Ploscaru], Cruci de gratii, Timişoara, Edit. Helicon,

1993, Anchetatorul, pp. 47-53.

25

diferite părţi ale lumii. Mărturia adusă lui Cristos până la sânge

a devenit un patrimoniu comun catolicilor, ortodocşilor,

anglicanilor şi protestanţilor, după cum observa deja Paul al

VI-lea în omilia sa la canonizarea martirilor din Uganda (AAS

56, 1964, pag. 906.)”29

.

Atât pentru istoria Bisericii Greco-Catolice cât şi pentru

istoria României, secolul XX, mai precis anul 1948 este anul în

care comunismul „şi-a intrat în drepturi în totalitate”. În această

perioadă România a rămas fără opoziţie politică, datorită

procesului împotriva Partidului Naţional Ţărănesc din octombrie

1947 şi prin auto-dizolvarea Partidului Naţional Liberal. Prin

guvernul comunist pro-sovietic condus de Petru Groza şi prin

Parlamentul dominat de comunişti în urma alegerilor din

noiembrie 1946, dar mai ales după abdicarea forţată a Regelui

Mihai din 30 decembrie 1947, societatea românească a intrat

într-o sferă a schimbărilor. Din anul 1948 noua conducere a

României a schimbat orientarea geo-politică şi ideologică: în

locul modelului occidental, fiind instituit cel sovietic.

Prin instalarea din 6 martie 1945 a guvernului Groza, a

început planul pentru desfiinţarea Bisericii Greco-Catolice, după

un scenariu conceput la Moscova. Acest scenariu, pentru prima

dată, s-a produs în Ucraina, în cadrul unui „sinod” care s-a

desfăşurat în 8-10 martie 1946 la Lwow, în care s-a hotărât să

fie „primiţi” greco-catolicii ucraineni în Biserica Ortodoxă. În

anul 1948 scenariul aplicat în Ucraina s-a transferat în

România30

.

Presiunile regimului comunist au devenit mai dure, din

anul 1947, când guvernul Groza a cenzurat sau a interzis

publicaţiile Bisericii Greco-Catolice, începându-se arestări

29

Papa Ioan Paul al II-a, Scrisoare Apostolică: Tertio Millennio Adveniente,

accesibilă online http://www.magisteriu.ro/tertio-millennio-adveniente-1994/

(21 septembrie 2013). 30

Cornel Sigmirean, Intelectualitatea ecleziastică Preoţii Blajului

(1806-1948), Târgu-Mureş, Edit. Universităţii Petru Maior, 2007, p. 44.

26

masive în rândul preoţilor sub pretextul că au susţinut „partidele

reacţionare”, în special PNŢ. Învăţământul confesional a fost

grav afectat, acest fapt fiind stipulat în art. 27 al Constituţiei din

1948: „[...] nici o confesiune, congregaţie sau comunitate

religioasă nu poate deschide sau întreţine instituţii de învăţământ

general, ci numai şcoli speciale pentru pregătirea personalului

cultului sub controlul statului”. Decretul-Lege nr. 175, din 3

august 1948, stipula reorganizarea învăţământului, astfel încât

toate şcolile confesionale sau particulare au devenit şcoli de stat.

Decretul nr. 176 din 1948 a prevăzut trecerea în proprietatea

statului a bunurilor bisericilor, congregaţiilor, comunităţilor sau

particularilor, care fuseseră folosite pentru funcţionarea

instituţiilor de învăţământ. Denunţarea Concordatului încheiat

între România şi Sfântul Scaun în 12 iunie 1929, s-a produs prin

Decretul nr. 151 din 19 iulie 1948, aceasta fiind o altă măsură a

guvernului comunist care a afectat Biserica Română Unită. O

măsură legislativă care a afectat această Biserică a fost Legea

Cultelor din 4 august 1948, care în art. 40 stipula: „nici un cult

religios nu poate întreţine legături cu persoane sau instituţii din

afara teritoriului ţării, fără acordul oficial al Guvernului”31

.

Astfel, pentru a comunica cu Sfântul Scaun, Biserica

Greco-Catolică din România trebuia să aibă acordul

Prim-ministrului Petru Groza, Ministrului Cultelor, Stanciu

Stoian şi Ministrului de Externe, Ana Pauker.

Mai mult, pentru interzicerea şi desfiinţarea Bisericii

Greco-Catolice a fost nevoie de câteva decizii luate de regimul

comunist. Unul dintre cele mai importante documente a fost un

plan pus la punct în şedinţa de la Ministerul Cultelor din 29

august 1948; aici s-a constituit comisia compusă din: Ministrul

Stanciu Stoian, Marin Jianu – Ministru Adjunct la Ministerul de

Interne, Mihalache de la Ministerul Informaţiilor şi Ioan Olteanu

31

Octavian Roske (coordonator), Enciclopedia Regimului Comunist,

Represiunea, Vol. A-E, Colecţia Enciclopedii, Bucureşti, Edit. Institutul

Naţional pentru Studiul Totalitarismului, 2011, pp. 186-189.

27

de la Direcţia Organizatorică a CC din PCR. Această comisie a

luat în discuţie planul „unificării” religioase şi s-au discutat

următoarele: „1. Luare de măsuri concrete pentru aplicarea legii

cultelor şi în special a articolului 22 din lege.

Fixarea numărului eparhiilor episcopale pentru fiecare

cult, pe principiul ca fiecare eparhie să aibă sub administrarea şi

păstorirea sa circa 700.000 credincioşi, conform planului care

după declaraţia D-lui Ministru a fost văzut şi aprobat de

Secretariatul Partidului nostru.

S-au fixat conform acestui principiu: pentru ortodocşi 17

episcopii, în loc de 18 cât avea până în prezent, episcopia de

Suceava unindu-se cu cea de Maramureş, cu sediul la Suceava;

pentru cultul greco-catolic 2 episcopii în loc de 6; pentru cultul

romano-catolic 1 episcopie la Cluj şi 1 supraintendentă la

Oradea; pentru cultul luteran 1 episcopie la Sibiu şi 1

supraintendentă la Arad; etc.

În acest sens a fost întocmit un proiect de decret al

Prezidiului, prin care se fixează numărul episcopiilor şi

episcopilor ce vor rămâne. Episcopul Ioan Suciu de la Blaj, fiind

numit printr-o decizie dată de Ministerul Cultelor poate fi

revocat mai uşor, revocându-se această decizie, el nefiind numit

de către Papa de la Roma.

Pe baza legii cultelor episcopii rămaşi fără eparhii vor fi

pensionaţi fiind toţi peste 60 de ani, şi în acest sens s-a întocmit

şi decretul de pensionare a lor.

Aceste prime măsuri urmează să fie luate pe cale

administrativă, şi vom avea ca rezultat reducerea numărului

episcopilor şi deci şi reducerea forţei lor propagandistice pe

teren.

După aceste măsuri luate pe linie administrativă urmează

începerea acţiunii propriu-zise de unificare pe teren.

Cum a fost concepută în planul Ministerului aceasta?

a). Iniţierea unei conferinţe la Cluj, la care să participe

delegaţi (preoţi) din fiecare judeţ câte unul sau doi, unde

28

să se pună în discuţie şi să se hotărască unirea Bisericii

Greco-Catolice cu cea Ortodoxă.

b). Din fiecare judeţ un preot va vizita pe toţi preoţii

greco-catolici din judeţ şi care vor semna o delegaţie pe

care ei o vor da unui preot de încredere, care să-i

reprezinte la această conferinţă.

c). După ce se va hotărî unificarea ei vor lansa o pastorală

către populaţia greco-catolică în sensul de a se uni cu

Biserica Ortodoxă, începându-se în urma acestui fapt o

campanie de propagandă prin presă, radio şi organizaţiile

politice. În acest sens au fost întocmite atât delegaţia care

urmează a fi semnată de preoţi cât şi chemarea către

poporul greco-catolic, pentru a lăsa conferinţei o portiţă

deschisă de a interpreta într-un fel sau altul, această

chemare. În urma discuţiilor acestor propuneri, noi am

căzut de acord făcând următoarele propuneri:

După luarea măsurilor pe linie administrativă, acţiunea

trebuie începută imediat, concomitent în toate judeţele, ceea ce

comportă o cunoaştere cât mai precisă a atmosferei în masă, a

atitudinii preoţilor care să înceapă acţiunea. Ministerul Cultelor

nu este încă în măsură să cunoască aceasta, deoarece

informaţiile asupra atmosferei sunt vagi, iar atmosfera între

preoţi nu este cunoscută şi nici preoţii care ar fi dispuşi să

înceapă acţiunea nu sunt cunoscuţi.

Dacă am începe această acţiune de unificare a bisericii,

foarte importantă şi în acelaşi timp şi delicată, care comportă o

bună organizare şi pregătire până în cele mai mici amănunte,

poate să ne aducă surprize neplăcute, atunci când nu

îndeplineşte condiţiunile de mai sus.

Comisia nu a putut să ia o hotărâre concretă în vederea

începerii acţiunii, fără o prealabilă informare cât mai exactă

asupra stării de spirit, în mijlocul maselor şi clerului catolic în

legătură cu această problemă. Noi am făcut următoarele

propuneri:

29

- Informarea pe teren asupra atmosferei ce domneşte între

credincioşi în legătură cu unificarea.

- Cunoaşterea precisă a judeţelor cu populaţie

greco-catolică.

- A cunoaşte în câte comune din fiecare judeţ există

populaţie greco-catolică şi în ce număr.

- Câţi preoţi greco-catolici există în fiecare judeţ (pe

comune).

- Pe care preoţi, protopopi sau episcopi am putea conta că

vor merge alături de acţiune, şi care sunt cei mai

periculoşi.

Pentru a şti toate acestea noi am propus ca Ministerul

Cultelor să facă rost de o astfel de statistică, iar pentru a putea

şti atmosfera între populaţie, Ministerul de Interne prin organele

de siguranţă, Tov. Jianu şi-a luat angajamentul să culeagă de

urgenţă datele în acest sens.

Pentru ca comisia să poată şti şi controla toate acestea, eu

propun ca să se formeze un colectiv din vreo 10 tovarăşi de

încredere din aparatul central, care pe timp de circa 10 – 15 zile

să-i deplasăm în judeţele cele arătate mai sus, pentru a fi

informaţi şi ajutaţi concret în cunoaşterea situaţiei de pe teren.

Eu cred că pentru a pregăti şi organiza această acţiune este

absolut nevoie să cunoaştem pe ce ne putem baza jos şi pe ce să

clădim planul nostru pentru începerea acestei acţiuni, pripeală

care se manifestă la Ministerul Cultelor şi începerea acţiunii fără

o prealabilă pregătire nu va aduce grave prejudicii politice.

(semnat Ioan Olteanu)”32

După acest plan de „unificare religioasă” al regimului

comunist din România, a fost aplicată Legea Cultelor în care o

Episcopie să poată funcţiona avea nevoie de 700.000 de

credincioşi, ceea ce a însemnat că în Biserica Greco-Catolică

32

Arhivele Naţionale ale României (ANR), Bucureşti, Fond CC al PCR,

Administrativ Politică, Dosar nr. 11 din 1948, Dare de seamă asupra şedinţei

de la Ministerul Cultelor 29 august 1948, filele 1-3.

30

puteau fi doar două Episcopii, deoarece în anul 1948, conform

Anuarului Pontifical erau 1.600.857 credincioşi33

. Legea şi-a

făcut efectul în septembrie 1948 când Episcopii Ioan Bălan,

Alexandru Rusu şi Valeriu Traian Frenţiu au fost pensionaţi, iar

Episcopul Ioan Suciu nu a mai fost recunoscut de regimul

comunist. Lunile octombrie-decembrie ale anului 1948 au avut

semnificaţii importante pentru această Biserică. În oraşul

Cluj-Napoca, la 1 octombrie, s-a format un pseudo-sinod

(precum cel din Ucraina), compus din 37 de clerici greco-

catolici care au semnat adeziunea de trecere la Biserica

Ortodoxă Română. A doua zi, la 2 octombrie 1948, Episcopul

Iuliu Hossu a excomunicat preoţii participanţi la acest sinod. În

acest context, la sfârşitul lunii octombrie 1948, Episcopii şi

elitele Bisericii Greco-Catolice au fost arestate, astfel că după

aceste arestări a urmat scoaterea în afara legii a Bisericii

Greco-Catolice, prin Decretul nr. 358 din 1 decembrie 1948.

În acel moment (din anul 1948), Biserica Greco-Catolică

avea 1.900 parohii şi aproximativ 1.000 filii, cu 1.900 biserici,

1.835 preoţi, 9 ordine călugăreşti, 28 de case, 424 călugări şi

călugăriţe, 20 şcoli liceale pentru băieţi cu 3.352 internişti, 14

licee de fete cu 2.800 interniste, 4 azile şi orfelinate, 6 tipografii

ce imprimau 20 de reviste săptămânale şi lunare în aproximativ

250.000 de exemplare34

. Tot în această perioadă Biserica

Greco-Catolică din Banat, cu sediul episcopal la Lugoj, conform

Anuarului Pontifical, avea: 213 biserici (din care 22 erau

capele), 235 parohii, 208 preoţi, 19 seminarişti, 127.763

credincioşi35

. Astfel s-a ajuns ca un an mai târziu, din anul 1949,

să se interzică menţionarea în actele de stare civilă a confesiunii

greco-catolice.

33

Annuario Pontificio, Roma, Tipografia Poliglotta Vaticana, 1948. 34

Cornel Sigmirean, Intelectualitatea ecleziastică Preoţii Blajului (1806-

1948), 2007, p. 45. 35

Annuario Pontificio, 1948, Roma, p. 241.

31

Urmare a Decretului de desfiinţare a Bisericii

Greco-Catolice 59 clerici greco-catolici (27,96%) din cei 211

preoţi ai Episcopiei Greco-Catolice de Lugoj identificaţi, au

devenit preoţi ai Bisericii Ortodoxe, 152 preoţi (în proporţie de

72,03%), au protestat împotriva trecerii la Biserica Ortodoxă, 46

de preoţi au ajuns în penitenciarele comuniste (deci 21,80%), iar

106 preoţi s-au opus „unificării religioase”, prin diferite forme

(adică 50,23%).

În această perioadă a anilor 1948-1965 au fost

identificaţi 46 de preoţi greco-catolici din Banat care au trecut

prin închisorile comuniste. Aceşti clerici au avut punct de

pornire Penitenciarul Timişoara şi cel din Lugoj. De aici au fost

tranzitaţi spre alte închisori şi lagăre de muncă. Nouă clerici ai

Episcopiei de Lugoj au ajuns la penitenciarul de maximă

siguranţă din Sighet. Considerat „închisoarea elitelor” a fost

pentru clerul Bisericii Greco-Catolice cea mai grea detenţie. Pe

lângă foştii politicieni din perioada interbelică, a doua mare

categorie a deţinuţilor politici din acest penitenciar, a fost cea a

ierarhilor şi preoţilor greco-catolici. Aceştia au ajuns la colonia

„Dunărea” cum era denumită în documentele regimului

comunist, conform Deciziei nr. 64, din 14 ianuarie 1950, a

Ministerului Afacerilor Interne36

. În acest penitenciar au încetat

din viaţă trei Episcopi Greco-Catolici: Episcopul Valeriu Traian

Frenţiu, Episcopul Ioan Suciu şi Episcopul Tit Liviu Chinezu.

Pe lângă regimul extrem de sever, ierarhii şi preoţii

greco-catolici au fost contactaţi de nenumărate ori de Securitate

pentru a renunţa la credinţa lor şi astfel puteau fi liberi. Aceste

demersuri au mai fost întâlnite de elitele greco-catolice în

domicilie obligatorii anterioare, sau posterioare perioadei

detenţiei de la Sighet.

36

Arhiva Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii

(ACNSAS), Dosar 55, Note privind internarea unor persoane în colonii de

muncă, Vol. 54, Decizia nr. 64, a Ministerului Afacerilor Interne, Evidenţa

specială „Dunărea”, fila 22.

32

Închisoare din Sighet a fost aleasă pentru detenţia elitei

politice şi religioase din perioada interbelică datorită zonei

geografice, deoarece era aproape de frontiera sovietică, dar

putem afirma şi datorită stilului de construcţie al închisorii;

sistemul celular asigura condiţiile izolării şi separării totale a

deţinuţilor politici.

Penitenciarul Sighet s-a deosebit de restul penitenciarelor

din ţară prin: izolare37

, foame38

şi frig39

. Scopul acestui

penitenciar, ca de altfel întreg sistem carceral din România, a

fost dezumanizarea şi în final exterminarea deţinuţilor.

În perioada anilor 1950-1955, deţinuţii de la Sighet au

pierdut orice contact cu exteriorul, întrucât nu a existat

posibilitatea comunicării cu exteriorul din acest penitenciar.

Regimul de detenţie a fost stabilit de Ministerul Afacerilor

Interne; exista un regulament diferit, faţă de alte penitenciare.

Penitenciarul Sighet Principal a avut cea mai ridicată rată

a mortalităţii în cadrul sistemului de detenţie românesc.

Trupurile deţinuţilor decedaţi au fost transportate în timpul

nopţii cu o căruţă la marginea Sighetului şi aruncate în gropi

comune, lăsate anonime cu scopul de a nu li se recunoaşte

mormântul. Astfel în aceste locuri au ajuns elitele Bisericii

Greco-Catolice decedate la Sighet. Eliberarea clericilor

greco-catolici din acest penitenciar în anul 1955, nu a durat mult

deoarece au fost rearestaţi şi ţinuţi în alte locuri de detenţie.

Alte locuri de detenţie pentru clerul Episcopiei Lugojene,

mai puţin cunoscute, au fost lagărele de muncă. Prin aceste

lagăre regimul comunist, a urmărit izolarea peroanelor care se

opuneau regimului şi societăţii comuniste. „Avantajele”

37

Ioan Ploscaru a stat izolat în acest penitenciar timp de 2 ani. Cf. Ioan

Ploscaru, Lanţuri şi teroare, Timişoara, Edit. Signata, 1994, p. 147. 38

Ibidem, p. 123. 39

Episcopul Tit Liviu Chinezu a murit în acest penitenciar îngheţat de frig, în

15 ianuarie 1955. Cf. Adrian Podar, Episcopul Tit Liviu Chinezu,

Târgu-Lăpuş, Edit. Galaxia Gutenberg, 2012, p. 34.

33

lagărelor erau diverse: pedepsirea, reeducarea, exterminarea

persoanelor ce opuneau rezistenţă, terorizarea populaţiei, dar şi

obţinerea unei forţe de muncă gratuite40

.

În România au funcţionat, în perioada 1945-1964,

următoarele tipuri de lagăre: Lagărele de Internare, acestea au

funcţionat în perioada 1945-1947, în care exista „o libertate” şi

munca nu era obligatorie; Unităţile şi coloniile de muncă – au

fost înfiinţare prin Decretul 6 din anul 1950, iar prin HCM nr.

1554 din anul 1952 au fost transformate în colonii de muncă.

Scopul acestora a fost izolarea, reeducarea şi exploatarea prin

muncă. În aceste unităţi regimul de detenţie a fost unul de o

duritate extremă. Muncile deţinuţilor au fost dificile (în mină,

construcţii de diguri, în deltă recoltatul stufului şi a papurii), în

timp ce alimentaţia era insuficientă. Din această categorie fac

parte: Canalul Dunăre-Marea Neagră, Minele din Nordul ţării şi

Balta Brăilei. O altă categorie a acestor lagăre au fost Centrele

de triere în care deţinuţii urmau să fie trimişi la diferite lagăre

din ţară.

Lucrările la Coloniile de muncă de la Canalul

Dunăre-Marea Neagră au început să funcţioneze din 15 iulie

1949. Acest canal acoperea un traseu cu o lungime între 65-70

de kilometri. Construcţia acestui canal a fost pentru Statul

comunist prilejul de a lichida elitele ţării. La început construcţia

Canalului s-a făcut cu mijloace rudimentare. În lagăre, munca

consta în lucrări de excavaţii (cu lopata), transportul pământului

(cu roaba), sfărâmarea pietrei (cu barosul), construirea căilor

ferate, barăci (pentru deţinuţi), clădiri (pentru administraţie), iar

utilajele mecanice destinate Canalului au fost foarte puţine41

. La

Canalul Dunăre-Marea Neagră au fost 8 clerici ai Episcopiei de

Lugoj.

40

Dennis Deletant, România sub regimul comunist, Bucureşti, Edit. Fundaţia

Academia Civică, 2010, p. 113. 41

Adrian Oprescu, Vărul Alexandru şi alte povestiri adevărate, Bucureşti,

Edit. Humanitas, Colecţia Memorii Jurnale, 2008, pag 215.

34

În Coloniile de muncă din Balta Brăilei le lângă deţinuţi

politici au fost şi opt preoţi greco-catolici Episcopia din Lugoj.

Aceştia au muncit în agricultură, la construcţii de diguri din

pământ pentru desecarea terenurilor inundabile şi la recoltarea

stufului şi a papurii.

Pe lângă lagărele de muncă şi Penitenciarul Sighet

Principal, unde au fot reţinuţi clericii ai Episcopiei de Lugoj,

mai pot fi amintite şi alte locuri de detenţie: Aiud, Arad,

Borzeşti, Botoşani, Caransebeş, Cluj-Napoca, Codlea, C.T.

Văcăreşti, Dej, Galaţi, Gherla, Jilava, Lugoj, Oneşti, Oradea,

Piteşti, Satu Mare, Timişoara, Uranus şi altele.

Sistemul carceral din România regimului comunist a

reuşit să transforme elitele greco-catolice în victime; putem

afirma că au frânt destine, dar nu le-a înfrânt. Penitenciarele şi

lagărele de muncă au devenit loc pentru distrugere, tortură şi

reeducare celor ce se s-au opus regimului „democrat popular”.

Agresiunea fizică şi morală asupra deţinuţilor, s-a repercutat şi

asupra rudelor şi apropiaţilor acestora. Rezultatul a fost

demoralizarea celor care nu au fost victime directe ale

represiunii, dar care puteau deveni oricând. Teroarea, ca mod de

guvernare în sistemele totalitare, a produs suferinţă, dar,

totodată, a făcut să răspândească în societate o frică continuă.

Astfel s-a ajuns la un popor intimidat, precum remarca istoricul

Dennis Deletant: „frica devenise o a doua natură”42

.

În tot acest timp atitudinea Bisericii Greco-Catolice a

fost foarte clară. Episcopii acestei Biserici, din anul 1948 au

văzut pericolul ce se abate asupra Bisericii Române Unite cu

Roma. Ei au înaintat memorii autorităţilor de stat, prin care

aduceau la cunoştinţă că în calitatea lor de episcopi, împreună cu

preoţii şi credincioşii acestei Biserici, preferă să moară, decât să

se lepede de credinţa catolică şi de Sfântul Părinte, Papa de la

42

Dennis Deletant, România sub regimul comunist, Bucureşti, p. 221.

35

Roma. Au acceptat suferinţele la care au fost supuşi de regimul

comunist.

După 7 ani de detenţie, trei dintre Episcopii care au

supravieţuit: Alexandru Rusu, Iuliu Hossu şi Ioan Bălan, au

înaintat, între anii 1955-1956, memorii autorităţilor de Stat, prin

care au cerut „repararea greşelii” din 1948, dar fără nici un

rezultat. Aceste memorii au avut următoarele consecinţe:

Episcopul Alexandru Rusu a fost condamnat, astfel a decedat în

detenţie la penitenciarul din Gherla. Episcopii Ioan Bălan şi

Iuliu Hossu au continuat să revendice dreptul Bisericii până în

ultima clipă a vieţii lor.

Cu toate acestea Biserica Română Unită se poate mândri

cu faptul că niciunul din cei 6 Episcopi de atunci nu au acceptat

trecerea la ortodoxie. Împreună cu elita intelectuală a vremii, cu

tărani şi muncitori, deopotrivă bărbati şi femei, dar şi cu o

minoritate de preoţi şi credinciosi ortodocsi curajosi, preoţii şi

ierarhii uniti vor umple rândurile închisorilor şi lagărelor

comuniste43

.

Următorii Episcopii ai BRU consacraţi clandestin

(printre care şi Episcopul Ioan Ploscaru), care au luat locul celor

arestaţi în octombrie 1948, au declarat că nu vor renunţa

niciodată la convingerile lor religioase. Credeau că prin

atitudinea lor îşi asigură nu numai mântuirea sufletului propriu,

ci slujesc şi intereselor neamului românesc, cum le-au slujit toţi

care au avut curajul să înfrunte stalinismul şi metodele impuse

de acest regim. Şi aceşti episcopi consacraţi clandestin au

executat fiecare diferite pedepse de detenţie44

.

43

Carmen A. Bărbat, Arc peste timp - Biserica Română Unită cu Roma

(Greco-Catolică), în revista Observatorul, Toronto, Canada, articol accesibil

online:

http://www.observatorul.com/articles_main.asp?action=articleviewdetail&ID

=9483 (22 octombrie 2013). 44

Episcopul Ioan Ploscaru a stat în detenţie timp de 14 ani.

36

În urma aplicării violenţei pentru a suprima Biserica

Greco-Catolică, sute de preoţi, călugări şi călugăriţe, precum şi

laici, au fost întemniţaţi pentru credinţa lor. Acuzaţiile regimului

„democrat popular” pentru preoţii greco-catolici erau variate:

„trădători de Patrie”; „delict de uneltire contra ordinei de Stat”;

„crimă de uneltire împotriva ordinii sociale”; „uneltire publică

conform articolului 327 din Codul Penal”; „înaltă trădare”;

„crimă de favorizare, conform art. 1, Decretul 199, din 1950”;

„înlesnirea trecerii frontierei, conform articolul 267 Cod Penal”;

„agitaţie conform paragraful 2, art. 209, al Codului Penal”;

„instigare publică”; „complicitate la crimă de înaltă trădare”.

Pretextul acestor acuzaţii au fost: necolaborarea cu Statul

Român; difuzarea memoriilor Episcopatului Greco-Catolic;

activitate catolică în temniţă45

; şefi a unor grupuri de partizani

anticomunişti; refuzul de a trece la ortodoxism46

sau provocarea

populaţiei să nu accepte unificarea Bisericilor. Pe lângă toate

acestea mulţi preoţi au fost forţaţi să dea declaraţii false.

În acest timp ziarul „Scînteia” afirma că un exemplu de

respectare a libertăţii religioase în Republica Populară Română

este felul în care credincioşii greco-catolici au trecut la Biserica

Ortodoxă. Dar în afara graniţelor ţării se vedea cu totul altceva.

Tot în acest timp adăugăm mesajul de încurajare a Papei Pius al

XII-lea din 27 martie 1952, din Scrisoarea Apostolică

„Veritatem Facientes” adresată către „venerabilii fraţi şi iubiţii

fii episcopi, către cler şi către poporul român”. Sanctitatea Sa

descrie realitatea dureroasă a Bisericii în primii ani ai

comunismului din România: „[…] Mai ştim apoi că Biserica

Greco-Catolică, atât de înfloritoare între voi prin numărul

credincioşilor şi prin virtuţile ei, este considerată de lege ca fiind

45

Preotul Petru Pecican în timpul executării primei sentinţe a fost acuzat de

activitate catolică în temniţă. 46

Preoţii acuzaţi, în Fişele Matricole Penale, pentru refuzul de a trece la

ortodoxism din Episcopia Lugojeană au fost: Dumitru Sălăgean, Vasile Tiut,

Ioan Bele şi Ştefan Daniel Berinde.

37

dispărută, iar sfintele lăcaşuri şi instituţiile ei au fost destinate

altor scopuri, ca şi cum acest lucru ar corespunde dorinţelor şi

aspiraţiilor credincioşilor înşişi; numeroase comunităţi

călugăreşti, de bărbaţi şi de femei, au fost risipite, iar şcolile în

care tinerii, sub îndrumarea acestor călugări, îşi deschideau

mintea spre lumina înţelepciunii umane şi creştine, şi creşteau în

integritatea moravurilor şi în deprinderea virtuţilor, au fost

interzise, ca fiind dăunătoare şi periculoase pentru naţiune, şi

încredinţate altora; numeroşi preoţi, datorită fidelităţii lor faţă de

credinţa strămoşească şi faţă de Scaunul Apostolic, şi pentru că

nu au consimţit sub nici o formă să se clintească din statornicia

lor creştină, să îşi păteze conştiinţa sau să îşi trădeze istoria, fie

au fost deportaţi din patria lor în regiuni îndepărtate, fie au fost

osândiţi la muncă silnică sau aruncaţi în închisoare, unde duc

încă o viaţă plină de mizerii, dar glorioasă în ochii lui

Dumnezeu şi a oamenilor cinstiţi.

La acestea se adaugă şi faptul că în toată multitudinea de

cărţi, ziare şi foi volante, catolicilor nu le este acordată nici o

posibilitate de a se folosi de presă pentru a-şi face auzit glasul,

pentru ca să strălucească adevărul şi pentru ca drepturile sacre

ale Bisericii să fie puse în adevărata lor lumină şi apărate

[…]”47

.

Studii bine documentate despre istoria Bisericii

Greco-Catolice din România au fost elaborate de istoricii:

Marius Bucur, Cristian Vasile şi alţii48

. Alte studii sau

instrumente de lucru, benefice studiului nostru au fost volumele:

47

Papa Pius al XII-lea, Scrisoarea Apostolică Veritatem Facientes către

venerabilii fraţi şi iubiţii fii episcopi, către cler şi către poporul român,

accesibilă online la adresa:

http://www.intratext.com/IXT/RUM0031/_P1.HTM, (21 septembrie 2013). 48

Alte studii au fost făcute de: Ioan Bota, Silvestru Augustin Prunduş,

Clemente Plaianu, Anton Moisin, Alexandru Raţiu, dar trebuie cercetate cu

mare atenţie, deoarece au multe erori.

38

„Mecanisme represive în România 1945-1989”49

. Aceste

„mecanisme…” au fost concepute de coordonatorul Octavian

Roske ca un dicţionar biografic. Aici sunt menţionate nu numai

victimele sistemului comunist, ci şi persoanele care au dispus,

executat ori s-au făcut complici la acte represive.

Aceste volume prin materialul lor documentar devin un

punct de referinţă pentru cercetarea regimului comunist din

România. Un alt dicţionar util a fost „Biserica Întemniţată.

România 1944-1989”50

. În acest dicţionar este prezentat

personalul ecleziastic, indiferent de confesiune, întemniţat în

perioada comunistă. Din cele 2.544 persoane menţionate în

această lucrare, 226 sunt preoţi greco-catolici51

. Aceste surse

coroborate cu fişele matricole penale52

, ne-au oferit o listă a

preoţilor greco-catolici din Episcopia de Lugoj aflaţi în detenţia

comunistă.

Studiile referitoare la trecutul Bisericii Greco-Catolice şi

a Episcopiei de Lugoj, din perioada regimului comunist din

România, sunt puţine. Lucrarea memorialistică care cuprinde

49

Octavian Roske (Coordonator), Mecanisme represive în România 1945-

1989, Dicţionar Biografic A-C, vol. I, Academia Română, Institutul Naţional

pentru Studiul Totalitarismului, Bucureşti, Edit. INST, 2001. Mecanisme

represive în România 1945-1989, Dicţionar Biografic D-G, vol. II, 2003.

Mecanisme represive în România 1945-1989, Dicţionar Biografic H-L, vol.

III, 2004. Mecanisme represive în România 1945-1989, Dicţionar Biografic

M, vol. IV, 2005. Mecanisme represive în România 1945-1989, Dicţionar

Biografic N-O, vol. V, 2006. Mecanisme represive în România 1945-1989,

Dicţionar Biografic P, vol. VI, 2007. Mecanisme represive în România 1945-

1989, Dicţionar Biografic Q-R, vol. VII, 2008. Mecanisme represive în

România 1945-1989, Dicţionar Biografic S-Ş, vol. VIII, 2009. Mecanisme

represive în România 1945-1989, Dicţionar Biografic T-Z, vol. IX, 2011. 50

Paul Caravia (coordonator), Biserica Întemniţată. România 1944-1989,

Bucureşti, Edit. Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului, 1998. 51

Ibidem, p. 12. 52

Fişe matricole penale, accesibile online la adresa:

http://www.crimelecomunismului.ro/ro/fise_detinuti_politici/fise_detinuti/

(21 septembrie 2013).

39

foarte amănunţit această perioadă a Bisericii este: „Lanţuri şi

teroare”53

. Acest volum cuprinde date referitoare la starea

Episcopiei greco-catolice lugojene înainte de 1948, dar sunt

descrise şi evenimentele anului 1948. Pe lângă acestea, cartea

este o sursă de referinţă pentru perioada persecuţiei Bisericii

Greco-Catolice, deoarece sunt descrise cele zece penitenciare54

în care a fost deţinut Episcopul Ioan Ploscaru şi oferă portrete

ale Episcopilor (Episcopul Greco-Catolic de Lugoj Ioan Bălan,

Episcopul Ioan Suciu, Episcopul Valeriu Traian Frenţiu,

Episcopul Tit Liviu Chinezu, Episcopul Alexandru Rusu,

Episcopul Romano-Catolic Anton Durcovici) aflaţi în detenţie

în perioada regimului comunist.

Majoritatea studiilor referitoare la persoanele Bisericii

Greco-Catolice din detenţie, în perioada regimului comunist din

România, s-au axat asupra Episcopilor şi elitelor acestei

Biserici. Sunt foarte puţine studii despre preoţii Bisericii

Greco-Catolice care au fost în penitenciarele comuniste.

Un volum de referinţă pentru martirii penitenciarelor

regimului comunist din România este: „Martiri pentru Hristos,

din România, în perioada regimului comunist”55

. Pentru scrierea

acestui volum a fost invitată Biserica Ortodoxă, Biserica

Greco-Catolică, Biserica Romano-Catolică şi Bisericile

Protestante. Într-o notă, editorul volumului menţionează că:

„Biserica Greco-Catolică a colaborat de la început, activ, la

elaborarea documentaţiei pentru volumul «Martiri pentru

Hristos, din România, în perioada regimului comunist», dar nu a

reuşit să finalizeze redactarea biografiilor până în momentul

53

Ioan Ploscaru, Lanţuri şi teoare, Ediţia I, Timişoara, Edit. Signata, 1993;

Ediţia a II-a, Timişoara, Edit. Signata, 1994. 54

În această carte sunt descrise penitenciarele în care a fost Episcopul Ioan

Ploscaru: Lugoj, Timişoara, Bucureşti (Ministerul de Interne), Jilava, Sighet,

Malmaison, Uranus, Gherla, Piteşti, Dej. 55

Volumul a apărut la: Bucureşti, Edit. Institutului Biblic şi de Misiune al

Bisericii Ortodoxe Române, 2007, 803 pagini.

40

redactării actualei ediţii; totuşi Biserica Greco-Catolică participă

la această lucrare, cu un studiu al E.S., Alexandru Mesian,

Episcopul Greco-catolic de Lugoj, pe care l-a prezentat la

Congresul Bisericesc Ecumenic de la Berlin din 30 mai 2003”56

.

Lucrarea „Martiri pentru Hristos din România…”

cuprinde un număr de 240 de martiri creştini, dintre aceştia sunt

207 ortodocşi, din care 96 au biografiile întocmite, 30 martiri

romano-catolici şi 4 evanghelici.

La îndemnul Sfântului Părinte Papa Ioan Paul al II-lea

ne-am propus identificarea şi cunoaşterea martirilor şi

mărturisitorilor credinţei, din zona geografică a Episcopiei de

Lugoj. Sfântul Părinte în Scrisoarea Apostolică „Tertio

Millennio Adveniente”, a afirmat: „În veacul nostru au reapărut

martirii; adesea anonimi, ei sunt ca nişte «soldaţi necunoscuţi»

ai cauzei măreţe a lui Dumnezeu. În măsura posibilului, trebuie

evitată pierderea mărturiei lor în Biserică. După cum s-a sugerat

în Consistoriu, este necesar ca Bisericile locale să facă tot

posibilul ca să nu lase să se piardă memoria celor care au

suferit martiriul, adunând în acest scop documentaţia necesară.

Iar acest lucru nu trebuie să fie lipsit de un marcat caracter

ecumenic. Ecumenismul sfinţilor, al martirilor, este poate acela

care convinge cel mai mult. Communio sanctorum vorbeşte cu

glas mai puternic decât aţâţătorii la dezbinare. Martirologiul

primelor veacuri a fost temelia cultului sfinţilor. Proclamând şi

venerând sfinţenia fiilor şi a fiicelor sale, Biserica aducea un

omagiu suprem lui Dumnezeu însuşi; în martiri, ea îl venerează

pe Cristos, care este la originea martiriului şi a sfinţeniei lor.

Mai târziu s-a dezvoltat uzanţa canonizării, care există încă în

Biserica Catolică şi în Bisericile Ortodoxe. Canonizările şi

beatificările s-au înmulţit în ultimii ani. Ele arată vitalitatea

Bisericilor locale, care sunt astăzi mult mai numeroase decât în

primele veacuri şi în primul mileniu. Cel mai mare omagiu pe

56

Martiri pentru Hristos, din România, în perioada regimului comunist, p.

11.

41

care toate Bisericile îl vor aduce lui Cristos în pragul celui de-al

treilea mileniu va fi acela de a arăta prezenţa atotputernică a

Răscumpărătorului prin roadele credinţei, ale speranţei şi ale

dragostei la oameni din atâtea popoare şi de atâtea limbi care

l-au urmat pe Cristos în diferitele forme ale vocaţiei creştine.

Va fi sarcina Scaunului Apostolic, în perspectiva celui

de-al treilea mileniu, să pună la zi martirologiile pentru Biserica

Universală, acordând mare atenţie sfinţeniei acelora care, şi în

vremea noastră, au trăit pe deplin în adevărul lui Cristos. În mod

cu totul deosebit, va trebui să se îngrijească să recunoască

eroicitatea virtuţilor bărbaţilor şi femeilor care şi-au înfăptuit

vocaţia creştină în căsătorie: convinşi că roadele sfinţeniei nu

lipsesc nici în această stare, simţim nevoia să găsim mijloacele

cele mai potrivite de a le pune în evidenţă şi a le înfăţişa întregii

Biserici ca modele şi stimulente pentru ceilalţi soţi creştini”57

.

Desigur, tot acest demers de faţă, constituie o primă

etapă, această problematică va fi discutată şi dezvoltată, fără

îndoială, într-o ediţie ulterioară.

În încheierea acestui cuvânt avem deosebita plăcere de a

aduce vii mulţumiri Excelenţei Sale, Episcop Alexandru Mesian

pentru tot sprijinul în realizarea acestui demers. De asemenea,

aducem mulţumiri D-lui Emanuel Cosmovici pentru

documentele inedite puse la dispoziţie; pr. Flavius Jurcă, pr.

Cristian Laslo, D-rei Dr. Carmen Bărbat, D-lui Dr. Mihai Panu,

Editurii Galaxia Gutenberg şi nu în ultimul rând, D-lui

bibliotecar Raimondo Rupp.

57

Papa Ioan Paul al II-a, Scrisoare Apostolică: Tertio Millennio Adveniente,

accesibilă online http://www.magisteriu.ro/tertio-millennio-adveniente-1994/

(21 septembrie 2013).

42

1. Biografiile martirilor şi mărturisitorilor

1.1. Episcopul dr. Ioan Bălan

Episcopul dr. Ioan Bălan

58

Ioan Bălan a fost al optulea Episcop de Lugoj, a condus

Episcopia între anii 1936-1948. S-a născut la Teiuş, judeţul

Alba, în 11 februarie 1880. Studiile le-a urmat la Blaj, la

Gimnaziul Greco-Catolic, unde a primit tunsura la 5 aprilie

1903, ipodiaconatul tot la 5 aprilie 1903 şi preoţia la data de 7

aprilie 1903. A urmat studiile teologice la Seminarul Central din

58

Arhiva Episcopiei Greco-Catolice de Lugoj, fond Fotografii, fond

neordonat.

43

Budapesta şi apoi la Viena59

, unde a obţinut doctoratul în

teologie în anul 1906 cu o teză despre dipticele liturgice: „Die

kirchlichen Dyptichen. Ihr Wesen und Gebrauch”60

.

Odată cu numirea Episcopului Alexandru Nicolescu ca

Mitropolit la Blaj, în data de 30 august 1936, Sfântul Scaun de

la Roma a numit şi noul Episcop de Lugoj în persoana

Canonicului Ioan Bălan. Mitropolitul Nicolescu şi Episcopul

Bălan au depus jurământul în faţa Regelui Carol al II-lea în ziua

de 15 septembrie 1936, la castelul Peleş, iar martori ai acestui

jurământ din partea Mitropolitului au fost Dr. Victor Macavei şi

Iacob Popa de la Blaj, iar ai Episcopului au fost Dr. Nicolae

Brînzeu şi Dr. Nicolae Muntean de la Lugoj61

.

Prigoana provocată de Guvernul comunist a pricinuit

mari dureri episcopilor şi clerului greco-catolic. Aceştia au

trebuit să privească, aproape neputincioşi, cum se „destramă”

Biserica Greco-Catolică. Episcopul Ioan Bălan a fost arestat în

28 octombrie 1948, împreună cu Prepozitul Capitular Nicolae

Brînzeu şi Canonicul Iosif Vezoc de la Lugoj. Episcopul Ioan

Bălan a fost vizitat la sediul Episcopiei din Lugoj, vineri, 28

octombrie, în jurul orei 15, de către comandantul Securităţii din

Lugoj, maiorul Kling, care l-a invitat la sediul Securităţii, „unde

doi domni vor să-i vorbească”62

. Acesta a fost momentul nefast

în care Episcopul Ioan Bălan a părăsit pentru totdeauna

Episcopia de Lugoj, pe care o păstorise timp de doisprezece ani.

În ziua următoare, 29 octombrie, evenimentele în

Episcopia lugojeană s-au desfăşurat cu rapiditate. La Episcopie

s-a prezentat o comisie formată din reprezentantul poliţiei,

59

Cornel Sigmirean, Intelectualitatea ecleziastică Preoţii Blajului (1806-

1948), Târgu-Mureş, Editura Universităţii Petru Maior, 2007, p. 213. 60

Studiu istoric şi liturgic asupra dipticelor. Această lucrare se găseşte în

manuscris la Arhiva Mitropoliei Banatului, Arhiepiscopia Ortodoxă Română

Timişoara, Fond Episcopul Ioan Boroş, nr. 41-52, Dosar nr. 46, Ioan Bălan,

Curs teologie pastorală. 61

Sionul Românesc, anul XXIII, Lugoj, nr. 21, 25 octombrie 1936, p. 89. 62

Ioan Ploscaru, Lanţuri şi teroare, Timişoara. Edit. Signata, 1994, p. 213.

44

Popescu, preoţii ortodocşi Mihăescu, Jigorea şi Sintescu,

precum şi câţiva profesori care formau „comitetul de preluare a

Episcopiei”, interesându-se de bibliotecă, arhiva episcopiei şi

edificiul episcopal63

.

Alături de Episcopul Ioan Bălan, au mai fost arestaţi

episcopii Valeriu Traian Frenţiu la Oradea, Alexandru Rusu la

Baia Mare, Vasile Aftenie, Vicar episcopal la Bucureşti, şi Iuliu

Hossu la Cluj. Episcopul Ioan Bălan a fost dus la Bucureşti, iar

de acolo, la vila Patriarhului ortodox, la Dragoslavele, împreună

cu ceilalţi episcopi, fiind consideraţi prizonieri ai Patriarhului

până se vor decide să treacă la Biserica Ortodoxă. În vila de la

Dragoslavele, episcopii arestaţi au dus o viaţă foarte grea.

Fiecare avea câte o cameră, cu pază pe coridor şi în exterior.

Sufereau de frig şi de foame. Raţia alimentară era socotită la

preţ oficial, dar era cumpărată la liber, aşa încât era extrem de

puţină mâncare64

.

De la mănăstirea Dragoslavele, episcopii arestaţi au fost

duşi la mănăstirea Căldăruşani. Aici au stat în lagăr, timp de 15

luni, până în ziua de 25 mai 1950, când au fost transportaţi la

închisoarea din Sighet. Aici cel mai greu de suportat era frigul şi

foamea. Episcopul Ioan Bălan a fost pus în celula 48, împreună

cu ceilalţi episcopi. Ulterior au fost despărţiţi, iar Ioan Bălan a

stat în celula 44 împreună cu Iuliu Hossu şi Valeriu Traian

Frenţiu. În această perioadă, Episcopul Bălan a suferit de hernie

dublă şi totuşi a fost supus unor munci grele, precum spartul şi

căratul lemnelor, curăţirea closetelor, transportul tinetelor65

.

În anul 1955, episcopii care n-au murit în penitenciarul

din Sighet, Iuliu Hossu, Alexandru Rusu şi Ioan Bălan, au fost

63

Ibidem. 64

Iuliu Hossu, Credinţa noastră este Viaţa noastră Memoriile Cardinalului

dr. Iuliu Hossu, Cluj-Napoca, Edit. Viaţa Creştină, 2003, p. 143. 65

Iuliu Raţiu (manuscris), „Revenirea” din 1948 sau Unificarea Bisericilor

Româneşti. Păţaniile mai multora, Amintirile şi comentariile unuia care şi el

a trăit-o, Arhiva Episcopiei Greco-Catolice de Lugoj, Fond Iuliu Raţiu, p. 26.

45

duşi la Curtea de Argeş66

. În acelaşi an, eliberat din închisoare,

Ioan Ploscaru a mers de Sfântul Nicolae într-o vizită la Curtea

de Argeş pentru a-l vedea pe Ioan Bălan: „Preasfinţitul Ioan

Bălan era îmbătrânit şi gârbovit de spate, însă cu spiritul tot atât

de vioi ca şi înainte. Când a sosit de la Sighet Episcopul era atât

de slăbit, încât nu putea urca treptele; se oprea la fiecare treaptă

câte un minut ca să se odihnească, fiind secătuit de regimul de

detenţie din închisoarea de la Sighet. La Curtea de Argeş erau

cazaţi în fostul palat al reginei Elisabeta unde aveau fiecare câte

o cămăruţă (camerele prevăzute pentru servitori). Acolo mai

erau şi Episcopii Iuliu Hossu şi Alexandru Rusu”67

.

Din păcate, după arestarea din 28 octombrie 1948,

Episcopul Ioan Bălan nu-şi va mai revedea Eparhia niciodată. În

cei 11 ani de închisoare, episcopul a trecut prin mari suferinţe

pentru credinţa sa catolică, dar, până la moarte, s-a devotat

binelui sufletesc al celor pe care i-a păstorit. Aflat la închisoarea

din Dej, când Episcopul Ioan Bălan a încetat din viaţă,

Episcopul Ioan Ploscaru le-a spus preoţilor de lângă el:

„Dumnezeu îi va da Episcopului Ioan Bălan tripla coroană: de

dascăl, de feciorelnic şi de martir pentru munca de

evanghelizare, pentru viaţa curată şi pentru suferinţele ce le-a

îndurat în închisoare”68

.

Episcopul Ioan Bălan a încetat din viaţă la vârsta de 79

de ani, în 4 august 1959, ora 2 dimineaţa, la mănăstirea

Ciorogârla. Trupul neînsufleţit a fost transportat la cimitirul

Bellu catolic din Bucureşti. Oficiile religioase au fost făcute de

preotul romano-catolic Francisc Zudor69

.

66

ACNSAS, Dosar nr. 6626, vol. I, Ministerul Securităţii Statului, Serviciul

„C”, Arhiva Operativă, Dosar anchetă Ioan Bălan, Ministerul Afacerilor

Interne, Dunărea, Dosar individual Bălan Ioan Episcop de Lugoj, 30 ianuarie

1953, fila 4. 67

Ioan Ploscaru, Lanţuri şi Teroare, Timişoara, Edit. Signata, 1994, p. 313. 68

Ioan Bota, Cicerone Ioniţoiu, Martiri şi mărturisitori ai Bisericii din

România, vol. II, Cluj-Napoca, Edit. Patmos, 1998, p. 24. 69

ACNSAS, Dosar referitor la Ioan Bălan, Nr. I 11714, fila 1.

46

Episcopul dr. Ioan Bălan înainte şi în timpul detenţiei:

Episcopul Ioan Bălan

70 În timpul detenţiei la Sighet

71

„Pelerinajul” Episcopului Ioan Bălan

în închisorile comuniste şi Domiciliul Obligatoriu72

28 octombrie 1948 este arestat la Lugoj şi dus la securitatea

din Lugoj.

30 octombrie 1948 este transportat la Bucureşti la

Ministerul de Interne.

70

Arhiva Episcopiei Greco-Catolice de Lugoj, fond Fotografii, fond

neordonat. 71

ACNSAS, Dosar nr. P 6626, vol. I, Dosar anchetă Ioan Bălan. 72

Fisă matricolă penală, deţinuţi politici, Bălan I. Ioan, accesibilă online la

adresa: http://86.125.17.36/Fise%20matricole%20penale%20-

%20detinuti%20politici/B/B%2002.%20Balan%20-

%20Barbot/Balan%20Ioan%20I/index.php.,(08.septembrie.2013).

47

31 octombrie 1948 este dus împreună cu episcopii

greco-catolici la Mănăstirea Dragoslavele.

1 martie 1949, toţi ierarhii împreună cu Episcopul Ioan

Bălan sunt mutaţi la mănăstirea Căldăruşani.

25 mai 1950, episcopii şi clericii au fost transportaţi la

Sighet.

5 iulie 1955, Episcopul Ioan Bălan este transportat

împreună cu Episcopul Iuliu Hossu şi Episcopul Alexandru

Rusu la Curtea de Argeş, în fostul palat al reginei Elisabeta.

12 iulie 1956, cei doi Episcopi au fost transferaţi la

mănăstirea (Samurcăceşti) Ciorogârla. Episcopul Ioan

Bălan va rămâne în domiciliu obligatoriu la mănăstirea

Ciorogârla până la sfârşitul vieţii.

4 august 1959, la ora 2 dimineaţa, Episcopul Ioan Bălan

merge la Domnul, la vârsta de 79 ani, aflându-se la

mănăstirea Ciorogârla, Raionul Domneşti, Bucureşti. Este

înmormântat la 6 august, la cimitirul Bellu catolic,

Bucureşti, de părintele Francisc Zudor, vicar substitut al

Bisericii Romano-Catolice Bărăţia, din Bucureşti.

48

1.2. Episcopul Ioan Ploscaru

Episcopul Ioan Ploscaru

73

Episcopul Ioan Ploscaru s-a născut la 17 noiembrie 1911

în comuna Frata, judeţul Cluj. A fost fiul lui Vasile şi al Anei

(Anica), născută Crişan74

. Studiile le-a urmat la Blaj, unde a

primit tunsura la 25 martie 1932 şi ipodiaconatul la 14

septembrie 1933. După absolvire a cerut să fie hirotonit preot

73

Arhiva Episcopiei Greco-Catolice de Lugoj, fond Fotografii, fond

neordonat. 74

Ioan Ploscaru, Bucurii şi speranţe, Timişoara, Edit. Helicon, 1998, p. 82.

49

celibatar. A fost hirotonit de Episcopul Valeriu Traian Frenţiu la

data de 17 septembrie 1933 alături de alţi cinci preoţi în

catedrala din Blaj. După hirotonire, prin decretul nr. 5028 din

1933, a fost numit preot de gradul II şi profesor de religie la

Braşov, unde a stat până în 193575

.

În anul 1936 Canonicul Ioan Bălan este numit Episcop

de Lugoj. Noul episcop îi propune lui Ioan Ploscaru să-şi

continue studiile la Universitatea din Strasbourg, iar mitropolitul

Alexandru Nicolescu este de acord cu trimiterea sa pentru

continuarea studiilor teologice în Franţa.

La Lugoj, Episcopul Ioan Bălan l-a numit secretar

episcopal. În această perioadă serviciul secretariatului era foarte

greu, mai ales din cauza bolii de ochi (cataractă) a Episcopului

Bălan, deoarece Ploscaru trebuia să-i citească aproape toate

documentele.

În anul 1942 a fost ales canonic, deoarece în anul 1941

apăruse o lege ce impunea pensionarea la 62 de ani, iar canonicii

pensionaţi trebuiau înlocuiţi. Tot în această perioadă, Ploscaru

preda religia la câteva şcoli din Lugoj, o slujbă considerată de el

mai mult ca o delectare. În anul 1945 a fost numit vicar general

episcopal, adică cel care îl înlocuieşte pe episcop în

administrarea eparhială în lipsa acestuia. Şi-a păstrat acest rang

până în anul 1948, anul desfiinţării Bisericii Române Unite76

Ioan Ploscaru a fost vizitat în data de 17 noiembrie 1948

de Monseniorul Guido Del Mestri venit de la Nunţiatura

Apostolică din Bucureşti. Acesta îl găseşte pe Ploscaru în

confesionalul Bisericii Romano-Catolice şi îi aduce la cunoştinţă

că Sfântul Părinte a hotărât să-l ridice la treapta arhieriei, ca

Episcop auxiliar. După întâlnirea cu Monseniorul Del Mestri,

Ploscaru merge la Bucureşti pentru a fi consacrat Episcop. În

data de 30 noiembrie 1948 a fost consacrat Episcopus

75

Cornel Sigmirean, op.cit., p. 272. 76

Sionul Românesc, anul XXXII, Lugoj, nr. 8, 15 aprilie-mai 1945, p. 22.

50

Trapezopolitanus (inpartibus), deoarece la data consacrării trăia

încă Episcopul eparhial de Lugoj, Ioan Bălan.

Consacrarea a avut loc la Bucureşti la sediul Nunţiaturii

Apostolice şi a fost făcută de către Nunţiul Apostolic Gerard

Patrick O’Hara, asistat de Arhiepiscopul Romano-Catolic de

Bucureşti, Alexandru Cisar, iar ca diaconi au fost Monseniorul

Guido Del Mestri, secretarul Nunţiaturii, şi Monseniorul John

Kirk, secretarul personal al Nunţiului. La sfârşitul consacrării,

Monseniorul Del Mestri a căutat în Orologhionul greco-catolic

şi, văzând că în ziua de 30 noiembrie se face pomenirea

„Sfântului Andrei”77

, acesta a exclamat că este cel dintâi

chemat. De fapt, din noua generaţie de episcopi catolici,

Ploscaru era cel dintâi episcop consacrat în ambele rituri din

ţară.

La început, Episcopul Ioan Ploscaru nu a putut avea o

activitate intensă, deoarece el a fost arestat în 29 august 1949.

Dar în scurta perioadă până în 1949 a depus un foarte mare efort

pentru reorganizarea Bisericii. A participat la consacrarea

Episcopului Erös, fost auxiliar al Episcopului Márton Áron de

Alba Iulia, alături de Nunţiul Apostolic78

, a mers la Nunţiatura

din Bucureşti, asistându-l pe Nunţiul O’Hara la consacrarea

Episcopului Ioan Dragomir79

ca auxiliar pentru Eparhia de

Maramureş. Ioan Ploscaru s-a ferit mai tot timpul să se afle că

este consacrat episcop. Era conştient că va fi arestat şi, împreună

cu ceilalţi preoţi din Lugoj, şi-a pregătit bagajul, purtând tot

timpul cu el servieta şi paltonul pentru cazul în care va fi

arestat80

. Acest lucru s-a şi întâmplat în 29 august 1949, când a

77

Cf. Orologhion, Blaj, Editura Seminarului Arhidiecezan, 1934, p. 351. 78

Ioan Ploscaru, Lanţuri şi teroare, p. 73. 79

ACNSAS, Dosar Nr. 2418, Vol. 2, Ministerul Afacerilor Interne, Direcţia

M.A.I., Regiunea Timişoara, Serviciul „C”, Dosar anchetă nr. 331, Dosar

control al anchetei Ploscaru Ioan, deschis la data 27 aprilie 1995, Proces

Verbal de interogatoriu, 15 decembrie 1955, fila 17. 80

Ibidem, fila 6.

51

fost arestat împreună cu ceilalţi preoţi greco-catolici din Lugoj:

Ştefan Bălan, Ştefan Turcu, Patriciu Tufescu şi Vasile Albu81

.

Când a ieşit din Biserica Romano-Catolică din Lugoj, a fost

invitat să meargă la Securitate, unde se afla Maiorul Kling,

comandantul Securităţii din Lugoj82

. De la Securitatea din Lugoj

este dus la Securitatea din Timişoara, decembrie 1949 – mai

1950, Ministerul de Interne, Jilava mai – septembrie 1950,

Sighetul Marmaţiei, octombrie 1950 – aprilie 1955, din nou la

Jilava, aprilie 1955, şi apoi Timişoara până în 25 septembrie

1955. Este lăsat o perioadă în libertate, până în 14 august 1956.

Este din nou arestat, dus la Timişoara pentru a treia oară, în

perioada 15 august 1956 – februarie 1957. Se perindă apoi pe la

Cluj–Napoca, februarie – martie 1957, la Ministerul de Interne,

martie – iunie 1957, Malmaison şi Uranus, iunie – octombrie

1957, Gherla, Piteşti şi Timişoara în perioada 1957 – 196483

. A

fost eliberat în ziua de 4 august 1964, beneficiind de emiterea

Decretului Nr. 411/1964, dar această libertate a fost ceva

provizoriu, deoarece a fost ţinut sub o permanentă observaţie şi

supraveghere. Avea domiciliul obligatoriu la Lugoj, pentru că în

baza legii graţierii, conform căreia i s-a dat drumul din

închisoare, trebuia să se întoarcă la vechiul domiciliu. Pe lângă

domiciliul obligatoriu, Securitatea dorea ca Ploscaru să se

încadreze imediat într-un serviciu, altul decât preoţia. Încadrarea

într-un serviciu era benefică pentru Securitate deoarece îl putea

supraveghea mai uşor84

, dar Ploscaru a refuzat, pretextând boala

81

ACNSAS, Dosar Nr. 2418, Vol. 3, Ministerul Afacerilor Interne, Direcţia

M.A.I., Regiunea Timişoara, Serviciul „C”, Dosar Ploscaru Ioan Episcop

Greco-Catolic de Lugoj – Timişoara, fila 26. 82

Ibidem, p. 80. 83

Cf. Ioan Ploscaru, Lanţuri şi teroare, Timişoara, Edit. Signata, 1994; şi fisă

matricolă penală, Ioan Ploscaru, accesibilă online:

http://www.crimelecomunismului.ro/ro/fise_detinuti_politici/fise_detinuti/,

(03 iulie 2013). 84

Ioan Ploscaru, op. cit., p. 352.

52

pe care a „achiziţionat-o” în închisori85

. Cu toate acestea, Ioan

Ploscaru a rămas Episcop de Lugoj până în anul 1996, anul

pensionarii sale şi a decedat în data de 31 iulie 1998, la Lugoj.

„Pelerinajul” Episcopului Ioan Ploscaru în închisorile

comuniste86

arestat, 29 august 1949.

29 august – 6 decembrie 1949, securitatea din Lugoj.

9 decembrie 1949 – 6 mai 1950, închisoarea din Timişoara.

6 mai – 23 mai 1950, închisoarea Ministerului de Interne

Bucureşti.

23 mai – 26 octombrie 1950, închisoarea Jilava.

27 octombrie 1950 – 15 aprilie 1955, închisoarea Sighet.

15 aprilie – 18 aprilie 1955, închisoarea Jilava.

18 aprilie – 27 septembrie 1955, închisoarea din Timişoara.

27 septembrie 1955, eliberat conform ordinului nr. 610/1955.

15 august 1956, arestat de către UM 0232 Timişoara conform

ordinului nr. 609/1956 pentru instigare publică.

15 august 1956 – 14 februarie 1957, închisoarea din

Timişoara.

11 noiembrie 1956, proces la Timişoara.

15 februarie 1957 – 6 martie 1957, securitatea din

Cluj-Napoca.

85

Victor Codrea, Interviu cu Episcopul Ioan Ploscaru, 1994, Biblioteca

Episcopiei Greco-Catolice, Lugoj. 86

Cf. Ioan Ploscaru, Lanţuri şi teroare, Timişoara, Edit. Signata, 1994; şi fisă

matricolă penală, Ioan Ploscaru, accesibilă online:

http://www.crimelecomunismului.ro/ro/fise_detinuti_politici/fise_detinuti/,

(3 septembrie 2013).

53

7 martie – 21 octombrie 1957, închisoarea Ministerului de

Interne Bucureşti.

21 octombrie 1957, Proces la Tribunalul Militar Bucureşti.

21 octombrie 1957 – 4 februarie 1958 închisoarea Uranus,

Bucureşti.

4 februarie 1958 – 4 februarie 1960 la închisorile din

Timişoara, Malmaison, Jilava, Gherla, Jilava, Piteşti,

Timişoara.

4 februarie 1960 – 6 august 1960, închisoarea Timişoara.

6 august 1960 – 18 ianuarie 1963, închisoarea Dej.

18 ianuarie 1963, Ordin de transfer la închisoarea Gherla.

4 august 1964, eliberat din închisoarea Timişoara, i se fixează

domiciliul obligatoriu la Lugoj.

Episcopul Ioan Ploscaru înainte şi în timpul detenţei

Episcopul tânăr

87 La penitenciarul din Sighet

88

87

Arhiva Episcopiei Greco-Catolice de Lugoj, fond Fotografii, f. neordonat. 88

ACNSAS, Dosar nr. F.P. 2418, Vol. 3, Dosar Ploscaru Ioan Episcop

Greco-Catolic de Lugoj – Timişoara.

54

Interviu cu Episcopul Ioan Ploscaru89

Numele intervievatorului: Aurora Sasu

Numele şi prenumele intervievatului: Ioan Ploscaru Episcop

Greco-Catolic de Lugoj.

Data: 1992

Aurora Sasu: Puteţi să vă prezentaţi.

Ioan Ploscaru: M-am născut în 1911, deci am 81 de ani, în

comuna Frata în judeţul Cluj. Şcoala primară am făcut-o în sat,

liceul l-am terminat la Blaj. După aceea am intrat în Teologie.

Am făcut Teologia la Blaj şi după ce am terminat-o am fost

numit profesor de religie la Braşov. Bineînţeles, am fost

hirotonit preot, ca preot am mers acolo. Dar eu numit direct

profesor de religie nu aveam încă seminarul pedagogic, care din

trei în trei ani se făcea la Cluj. şi a trebuit să mă duc la Cluj să

fac Seminarul Pedagogic ca să am titlul de profesor deplin, aşa

eram numai suplinitor. Prin urmare am fost numit preot, însă

cui, într-o parohie credincioşii nu ştiu româneşte şi nu eu nu

ştiam ungureşte, aşa că era inutil aproape. Preasfinţitul Bălan de

la Lugoj, m-a îndemnat să mă duc la Universitatea din

Strasbourg. Eu am fost de acord şi în 1936 am plecat la

Universitatea din Strasbourg. Acolo am făcut 4 ani, am luat

licenţa în teologie, apoi a început războiul şi din 1939

Strasbourg-ul a fost evacuat. Aşa că, cei care au fost domiciliaţi

în Strasbourg au trebuit să plece în altă parte. Eu m-am mutat cu

studiile la Institutul Catolic de la Paris. Aici am făcut ultimul an

pentru doctorat. Nu mi-am susţinut însă teza, pentru că în 5 iunie

89

Interviu realizat de Aurora Sasu, Lugoj, 1992, Arhiva personală Emanuel

Cosmovici.

55

s-au apropiat armatele germane de Paris şi se prevedea că vor

ocupa Parisul. Ţara noastră era în legătură cu Franţa, alianţă

militară cu Franţa şi eu îmi ziceau în cazul acesta că vin

germanii şi ocupă Parisul, pe mine mă bagă într-un lagăr sau

într-o închisoare, deci nu e cazul să mai rămân aici şi cu primul

tren am plecat în Italia şi din Italia am plecat prin Iugoslavia şi

am venit în ţară. Notez că încă în 1938, eu am primit o scrisoare

din ţară, eu aparţineam atunci de Mitropoliei de Blaj, nu eram de

Lugoj, într-o scrisoare din ţară, în care eram întrebat dacă nu aş

trece la Lugoj, pentru că aveau pe un preot de aici de la Lugoj în

Blaj, profesor. Se numea Dumitru Neda şi el urma să fie numit

Canonic în Blaj şi nu îl puteau să-l numească fiindcă aparţinea

de Lugoj, iar Episcopul de la Lugoj, îl dă bucuros, dar în schimb

să îi dea un alt om. Când am fost hirotonit preot, eu am făcut un

vot lui Dumnezeu că nu voi cere niciodată o parohie sau un post,

ci mă voi duce unde mă vor trimite superiorii. Spiritualul nostru

de atunci mi-a spus aşa: când te consacri total lui Dumnezeu,

mai ales că eşti necăsătorit, te dăruieşti lui Dumnezeu, dacă

atunci când Episcopul îţi pune mâinile de consacrare, ceri ceva

lui Dumnezeu, atunci îţi va îndeplinii. Am zis acum să cer un

lucru mare: mă rog să împlinească Dumnezeu în mine cuvintele

Sfântului Pavel: eu trăiesc dar nu trăiesc eu, ci trăieşte în mine

Cristos, ulterior mi-am dat seama că cererea era prea mare şi

imposibilă de împlinit. În momentul în care zice acum trăieşte în

mine Cristos, am terminat, înseamnă că e trufie şi atunci am

făcut promisiunea că nu voi cere nici o parohie, nici un serviciu

nu voi cere, ci unde mă vor trimite superiorii. Eu am fost trimis

de la Blaj la Lugoj în locul lui Neda. Bineînţeles, când am venit

din Franţa, prin Italia şi Iugoslavia, am intrat în ţară, m-am oprit

la Lugoj. Aici am tras la un hotel pe urmă m-am dus la

Episcopie şi Episcopul m-a primit cu multă dragoste aşa cum a

făcut-o el totdeauna, că el m-a îndemnat să mă duc. Atunci nu

era Episcop de Lugoj, dar el m-a îndemnat să mă duc la

Strasbourg, Preasfinţitul Bălan. Şi venind de acolo, el m-a numit

56

secretarul lui, apoi în 1942 am fost numit canonic şi eram foarte

tânăr, dar am fost numit canonici că atunci era în timpul

războiului, când nimeni nu primea să fie canonic. Dacă aveai

numai un jugăr sau un hectar de pământ, era mai mult decât

salarul unui canonic pe un an [râde]. Aşa că Episcopul nu a avut

decât pe preoţii care pot trăi pe un vârf de pai [râde]. Cum noi

am fost doi, nepotul lui, Ştefan Bălan şi eu am fost numiţi

amândoi canonici, aici la Lugoj. Acum am început activitatea

aici. Întâi exista o Reuniune Mariană, făcută mai ales din fete şi

domnişoare care veneau şi Episcopul se străduia ca să se ocupe

de ele să nu devieze. Însă el ţinea un program cu ele, tocmai la

ora 4, atunci când ele se duceau pe corso bine îmbrăcate la

pescuit [râde] şi văzând că nu reuşeşte mi-a predat-o mie, să mă

ocup eu de ea. Eu i-am spus la prezidenta care era foarte ocupată

în zilele de duminică, mergea pe este tot, nu cumva să lipsească.

Şi pentru ele era foarte neplăcut să se ducă tocmai acolo când ele

aveau alt program, în fine... Eu am preluat conducerea dar nu am

mai ţinut şedinţele la Episcopie ci le-am ţinut în capela şcolii

normale, noi avem o capelă şi am ţinut acolo şi eu le vorbeam şi

apoi făceam ceva rugăciuni, le-am spus la toate că de acum nu

sunt obligate să vină la şedinţă decât cele care vor, au plecat.

Am spus Preşedintei lor, când voieşti să începem la un număr

mic, să urcăm la un număr mare, că dacă începem de la un

număr mare, numai scădem. Ea a fost de acord să începem. Au

urmat numai vreo 6, pe urmă au venit şi femei căsătorite, au

venit şi unele mai în etate, altele mai tinere. Şi domnişoara

Petrescu a fost între ele şi atunci era ortodoxă. Au venit acolo;

principalul lucru era că făceam rozarul împreună. S-au adunat

multe, de umpleau capela, răspândind devoţiunea la toţi, ne-am

mutat în Catedrală. Au venit încetul cu încetul s-a umplut

catedrala cu credincioşi. Apoi a venit persecuţia Bisericii, mai

mult sau mai puţin sub comunism până a venit desfiinţarea

Bisericii de tot.

A.S.: Desfiinţarea Bisericii noastre, când a fost?

57

I.P.: În 1948, în 28 octombrie Episcopul a fost arestat. În după

masa aceea, după arestarea Episcopului, a venit la mine un preot

de la Timişoara, romano-catolic, şi mi-a adus pentru Episcop o

scrisoare de la Nunţiatură, în care Nunţiatura îl întreba pe

Episcop, ce zice de consacrarea mea ca Episcop, în locul lui şi a

încă doi preoţi ca să fie în alte Dieceze. Fiindcă Episcopul

lipsea, eu am deschis scrisoarea, am citit şi am spus cât mă

priveşte pe mine să nu se ocupe că eu nu primesc iar pe cei doi

eu nu îi cunosc atât de bine ca să îmi pot da părerea, aşa că

rămâne la discreţia Nunţiaturii. El s-a dus, dar după câteva zile a

venit unul din fraţii şcolari cu numele Tarciziu, a venit aici la

Lugoj şi s-a informat şi el despre acelaşi lucru, cum ar putea

pune un locţiitor al Episcopului Bălan la Lugoj şi lui i-am spus

cât mă priveşte eu nu accept, dar pe alţii să îi propună

Nunţiatura. Apoi a venit părintele Hag; părintele Hag era iezuit.

El a venit aici s-a informat şi după ce s-a informat m-a întrebat

pe mine şi lui i-am spus acelaşi lucru că nu primesc, daca află pe

altcineva, însă el m-a întrebat totodată pe cine propui. Am

propus pe părintele Chinezu de la Bucureşti, el şi-a notat, a

plecat la Nunţiatură, nu a trecut mult şi a venit părintele Del

Mestri, care era secretarul Nunţiaturii. A venit, eu eram în

biserica romano-catolică, era după desfiinţarea şi preluarea

Bisericii noastre de către ortodocşii şi ascultam spovedaniile în

confesionalul bisericii romano-catolice. El, sub pretextul că se

spovedeşte a intrat şi el acolo şi mi-a spus în franţuzeşte: „eu nu

vreau să mă spovedesc ci am venit numai că aş dori să vorbim

ceva. Eu stau aici în biserică până la ora 8 şi îmi citesc breviarul,

la ora 8 să vii îngenunchezi înaintea mea pentru că eu nu mă

arătat preoţilor romano-catolici, să nu ştie ca am venit aici şi eu

te voi urma”. Atunci i-am spus să mă urmezi pe trotuarul opus şi

unde intru eu, acolo intri. Am mers până afară din Lugoj şi acolo

am intrat într-o casă, unde locuiam. Şi atunci mi-a spus:

„Trebuie să îţi comunic că Sfântul Părinte a hotărât să fii

consacrat Episcop.” Eu i-am răspuns: „Eu nu accept să fiu

58

consacrat episcop, decât dacă sfântul Părinte îmi porunceşte în

obedienţă”. Atunci a repetat, Sfântul Părinte în această materie

nu porunceşte nimănui în obedienţă, dar te roagă să primeşti.

Am răspuns că ştiu de la morală că rugămintea unui superior

fata de un inferior este un ordin, dar sub altă formă, atunci nu

am decât să primesc şi fiindcă era sâmbăta, în 27 noiembrie, el

s-a dus în oraş, am mâncat, a cumpărat bilete şi am spus: „În

tren nu stăm unul lângă altul”. Şi aşa am mers până la Bucureşti.

La Bucureşti am intrat la Nunţiatură şi în marţea următoare,

fiind ziua Sfântului Andrei, Apostolul, eu am fost consacrat

Episcop în 30 noiembrie 1948, cu o zi înainte de desfiinţarea

oficială prin decret a Bisericii noastre.

A.S.: Câţi ani aveaţi?

I.P.: 37 de ani. După consacrarea de episcop eu am venit înapoi.

Mie mi s-a dat atunci împuternicire, peste toată provincia

mitropolitană, adică şi peste Transilvania şi Vechiul Regat eu să

aranjez toate şi cu ajutorul lui Dumnezeu s-au aranjat toate, aşa

cum trebuia, am pus vicari generali pe unde nu au fost, dar unii

chiar din vicarii generali în care am avut încredere au trecut la

Biserica Ortodoxă, aşa că... aşa că a fost un lucru neaşteptat.

Anul următor 1949, în 29 august am fost şi eu arestat.

După ce am fost arestaţi Episcopii noştri, ei au fost duşi la

Bucureşti şi de la Bucureşti i-a cerut Patriarhul Iusitinain Marina

lui Petru Groza care era Prim-ministru, să-i de-a pe mâna lui că

el, Patriarhul Ortodox face să iasă catolicismul din capul lor.

Atunci Patriarhul i-a trimis, i-a transportat, la Dragoslavele, o

vilă a Patriarhului în judeţul Muscel, lângă Câmpulung

muntenesc şi au înconjurat vila, care acum era cam dărăpănată şi

pustie, au înconjurat-o cu sârmă ghimpată şi păzită de

Securitate, iar în interior au pus tot aşa paznici ca Episcopii să

nu ia contact unul cu altul să se influenţeze. Acolo i-au ţinut

timp de 4 luni, în noiembrie şi decembrie 1948 şi în ianuarie

59

februarie 1949. Mie toate lucrurile acestea mi le-a spus

Episcopul Ioan Suciu cu care am stat 2 ani în aceeaşi celulă la

Sighet şi el spunea: „Vezi aici în închisoarea din Sighet e foarte

rău, dar la Dragoslavele era infinit mai rău”. Ei aveau o raţie

alimentară de deţinut care trebuia să fie cumpărată la preţ

oficial, ceea ar fi fost mai mult, dar ei cumpărau la preţ liber şi

nimic nu le venea. Au răbdat acolo foame prin izolare, nu aveau

albituri ca să se schimbe, i-au umplut păduchii. După 4 luni de

zile, în luna februarie a venit Patriarhul aici şi le-a dat o masă

mare cu curcan fript, cu prăjituri, cu vin, cu fructe, cum ei nu au

văzut, că să le arate cam cum ar trăi ei dacă ar trece la Biserica

Ortodoxă. Dar văzând că ei nu ridică problema asta a spus-o el.

Dacă nu treceţi la Biserica Ortodoxă, eu îmi ridic braţul ocrotitor

de pe voi. Se vede cum ocrotea până acum şi ei nu au trecut, dar

Episcopul Bălan care era de aici din Lugoj, i-a replicat

Patriarhului: „Preafericite dacă noi am crede că Biserica

Ortodoxă este adevărata Biserică a lui Cristos, noi în acest

moment ne-am da semnătura, că noi vrem să fim cu Cristos, dar

dumneavoastră nu aţi venit la noi nici cu argumente teologice

nici cu virtuţile creştineşti ci ne-aţi arestat şi ne-aţi întemniţat.

Hotărât acestea nu sunt metodele lui Isus Cristos. Dacă cineva,

se înţelege Guvernul, ne ar fi promis nouă că ne dă toată

Biserica Ortodoxă pe mâini cu condiţia să arestăm pe Episcopii

ei, sau numai pe unul din ei, noi ne-am fi dat viaţa dar nu am fi

acceptat, aşa că viaţa ne-o puteţi lua dar credinţa nu.” Patriarhul

s-a dus foarte descumpănit de la ei, afară îl aştepta un preot

ortodox, care a venit cu el şi acela a spus: „Ce spun Episcopii

Greco-Catolici?”. Patriarhul a stat puţin şi s-a gândit apoi a

răspuns: „E chestie de convingere”, adică oamenii aceştia au

convingere.

A.S.: Preoţii Greco-Catolici au fost singurii deţinuţi ai

comunismului care ar fi avut posibilitatea oricând să-şi schimbe

sorta, simplu, foarte simplu, chiar.

60

I.P.: Este adevărat că nici unul din deţinuţii politici o dată

închis, nimeni nu îl mai întreba dacă vrea sau nu să iasă din

închisoare, dar pe Episcopii Greco-Catolici anume îi întreba;

veneau delegaţi de la Bucureşti şi îi întrebau dacă vreau să iasă

din închisoare, trecând la Biserica Ortodoxă. Episcopul Hossu

mi-a declarat mie: „La mine a venit de două ori dr. Petru

Groza”, şi i-a propus să îl facă Mitropolit la Iaşi, şi de acolo

Patriarh la Bucureşti, şi zice eu totdeauna îi spuneam dar nu se

poate lucrul acesta pentru că Mitropolia de la Iaşi este Ortodoxă

pe când eu sunt Episcop Catolic, aşa că nu se poate şi nici prin

minte şi nici ca ispită nu mi-a trecut să accept lucrul acesta, aşa

că nu am acceptat. Şi apoi pe Mitropolitul ales dar încă nu

numit, pe Alexandru Rusu l-au întrebat. Tot aşa i-au propus

Episcopului Suciu, nu ştiu dacă la ceilalţi, dar foarte probabil la

toţi ceilalţi. Mie ştiu că mi-au propus de trei ori şi de trei ori am

refuzat, apoi au urmat condamnările şi condamnările erau de

obicei un proces în care erai condamnat după dorinţa Securităţii.

Toţi am fost trădători de Patrie, apoi eu mai avut şi agitaţie şi

propagandă greco-catolică etc., în sentinţă, dar acestea sunt

secundare.

A.S.: Am citit în biografia dumneavoastră că, una peste alta,

aceste condamnări var fi dus la 44 de ani de detenţie, dar părinte

această oarecum ca o paranteză, să ne întoarcem firul timpului.

După întâlnirea aceea de la Căldăruşani, după ce au ieşit

Episcopii de la Căldăruşani dumneavoastră încă eraţi în

libertate.

I.P.: Când am ieşit de la Sighet, noi nu aveam nici o

condamnare, decât eram deţinuţi administrativ şi atunci s-a dus

un Decret prin care noi trebuia să ieşim din închisoare şi

conform acestui Decret ne-au pus în libertate. Pe Episcopii i-au

pus cu domiciliu obligatoriu la Curtea de Argeş. Eu am venit în

Lugoj dar ceea ce m-a preocupat întâi a fost reorganizarea

Bisericii şi am luat contact cu preoţii romano-catolici cam cum

61

s-ar putea ca în cadrul Bisericii Romano-Catolice noi să

reorganizăm Biserica noastră.

A.S.: În ce an se întâmpla?

I.P.: În 1955-1956.

A.S.: După prima de detenţie.

I.P.: Prima parte de detenţie. De la Sighet am fost adus la Jilava,

de la Jilava la Timişoara şi de la Timişoara ni s-a făcut un nou

dosar, foarte probabil, ca să ni se dea anii câţi i-am făcut în

închisoare, ca să aibă o justificare, dar a venit Decretul şi nu au

mai putut face nimic şi ne-au dat drumul fără. După aceea, în

1956 eu am fost arestat după câteva luni, din nou. Şi am fost dus

la Timişoara, Jilava, Bucureşti în diferite închisori, am stat la

Dej mult timp, poate cel mai mult timp am stat la Dej – 4 ani,

după aceea am plecat la Gherla şi de la Gherla în 1964, eliberat.

A.S.: Domnul Episcop despre prima parte a detenţiei am vrea să

ne întoarcem şi să ne oferiţi câteva amânunte. Cu cine aţi stat şi

cum au decurs aceşti primi cinci ani.

I.P.: Da, în prima parte am fost arestat în 1949 şi am fost

eliberat în 1955. Deci anii aceştia i-am petrecut cel mai mult în

închisoarea din Sighet.

A. S.: Vă aşteptaţi la arestare, nu-i aşa?

I. P.: Bineînţeles, că mă aşteptam întotdeauna ieşeam pregătit cu

geamantanul pregătit, cu tot ce trebuie pentru închisoare. Dar

întâmplător, când am fost arestat nu am avut servieta la mine

[râde].

A.S.: După cum citeam undeva aţi şi făcut exerciţii pentru a

suportat închisoarea. Vă rog să spuneţi câteva cuvinte, asta nu

am mai auzit-o niciodată, nicăieri.

62

I.P.: E, eu ştiam că voi fi arestat şi stăteam în picioare toată ziua,

fără să şed. Dacă mâncam, mâncam în genunchi, dar nu şezând,

ca să mă obişnuiesc, dacă mă bagă la carceră şi stau în carceră să

pot sta în picioare, să fiu obişnuit cu lucrul acesta. Dar cum am

spus, când m-au arestat, atunci nu aveam la mine servieta cu

obiectele, am ieşit de la o adoraţie pe care am făcut-o în biserica

romano-catolică şi un Securist cu gradul de plutonier, m-a

întrebat dacă eu sunt părintele Ploscaru. „Da, eu sunt”. „Uite

vino puţin până la Domnul Maior”. „Dar cine e domnul Maior?”

„Domnul maior de la Securitate”. Atunci mi-am dat seama că

sunt arestat. Eu am pronunţat cu glas tare, în numele Preasfintei

Inimi a lui Isus şi în numele Inimii Neprihănite a Preacuratei, eu

mă duc. Şi el a adăugat şi noi tot în Dumnezeu credem, avea

oarecare convingere religioasă. Locotenentul de Securitate m-a

dus în faţa maiorului, dar maiorul primise ordin să mă aresteze.

Nu ştiu pentru ce am fost arestat, totuşi fiindcă el era un ucenic

de geamgiu, fără pregătire, stătea la un birou foarte frumos şi

biroul era sculptat cu flori de iasmin jur în jur, l-a luat de la

industriaşul Muschong. Era casa lui unde era Securitatea şi eu

stăteam în picioare în faţa lui şi el a pus mâinile pe marginile

biroului şi a strigat cu glas tare: „Eu sunt ateu, mie nu îmi pasă

cine a făcut masa asta, eu o folosesc şi atât.” Eu am răspuns:

„Pardon domnule maior, acesta nu e ateism. În filozofie acesta

se numeşte agnosticism. Eu nu cunosc şi nu vreau să cunosc.

Ateismul spune altfel: masa asta există şi pe masa asta nu a

făcut-o nimeni ci s-a făcut singură, acesta e ateismul.” El s-a

uitat la masă şi nu a mai zis nimic [râde]. De aici de la Lugoj am

fost duşi la Timişoara şi la Timişoara, am rămas un anumit timp,

în iarna aceea am stat în privaţiuni şi în frig şi în subsol, că

totdeauna erau în subsol celulele noastre. De acolo m-a dus la

Bucureşti, de la Bucureşti la Jilava, de la Jilava la Sighet şi aşa

s-a terminat prima arestare.

A.S.: Părinte Episcop, ce a fost a mai greu de îndurat în

închisoare.

63

I.P.: În închisoare, eu pot zice că pentru mine nu a fost nimic

greu de îndurat. Când intram într-o celulă nouă primul lucru îl

făceam să ascult până s-au îndepărtat paşii gardianului care m-a

adus. Atunci sărutam zăvorul şi gratiile de la închisoare:

„Doamne aceste le suport în locul Tău, că dacă aştia Te-ar fi

prins pe Tine, pe Tine Te-ar fi băgat. Deci eu în locul Tău stau.”

În cazul acesta, eu nu mai aveam nimic greu de suportat; că nu

ne dădeau de mâncare, că ne ţineau în frig, sau că ne ţineau în

izolare, cu toate ne-am obişnuit până la sfârşit. Dar ceea ce

doream mai mult, doream moartea. Însă, când cineva dintre ai

noştri mureau, noi eram foarte bucuroşi. Acesta este un punct

câştigat, pe ăsta nimeni nu îl face să treacă la Biserica Ortodoxă,

nici frigul nici foamea, nici izolarea, nici nimic, nimic, nici

boala, nici moartea, nimic, nimic…, nu îl face să treacă la

Biserica Ortodoxă. Ăsta e un punct câştigat.

A.S.: Dar, părinte în viaţa obişnuită, preotul este alături de

credincioşi şi are un rol însemnat social sufletesc. Ce puteaţi

face dumneavoastră, acolo, pentru semenii dumneavoastră?

I.P.: Cât am fost în închisoare, am stat tot cu oameni credincioşi.

Au fost cazuri în care nu au fost credincioşi, dar s-au convertit

cu timpul, pentru că în închisoare aşa era climatul de suferinţă

încât toţi aşteptau ajutorul lui Dumnezeu. Ştiu că am fost cu un

sârb, un învăţător sârb, care era ateu şi eu am zis: „Uite, fiindcă

suntem numai doi aici, eu îţi vorbesc despre Dumnezeu şi să îmi

pui toate obiecţiunile care îţi vin în minte.” Şi el mi-a pus şi am

discutat o zi, două, trei, vreo două săptămâni şi pe urmă a

declarat: „Uite, eu văd că Dumnezeu există, dar Cristos nu.”

Atunci eu îi răspund „Cristos e o persoană istorică pe când pe

Dumnezeu nu poţi să-l pui în istorie pentru că nu îl poţi vedea,

dar pentru Cristos sunt mărturii.” Dar au venit alţii şi aceia toţi

de la început s-au rugat cu mine, el a stat respectos, nu se ruga,

dar am văzut că nici contra nu era. Până la sfârşit foarte probabil

că şi el s-a întors întrucâtva la Dumnezeu. În alte închisori, de

64

exemplu îmi aduc aminte la Piteşti, am stat la Piteşti în

închisoare şi o dată doi deţinuţi s-au certat şi au recurs la

comandatul închisorii, ca să se reclame unul pe altul.

Comandantul a venit şi a spus: „Acum aveţi pe preoţi între voi şi

acum vă certaţi.” Şi eu am întrebat pe cineva ce înseamnă asta

că aveţi pe preoţi între voi. Uite, înainte nu erau preoţi între noi,

apoi să vezi ce balamuc era aici, de nu îţi puteai închipui, se

certau unul cu altul, că toţi erau nervoşi, acum de când au venit

preoţii se fac rugăciuni, se face Sfânta Liturghie, numai

rugăciunile de la Sfânta Liturghie, predici, acum oamenii sunt

foarte paşnici şi foarte înţelegători şi blânzi unii faţă de alţii.

A.S.: Deci temnicerii şi-au rezolvat problemele lor

administrative cu ajutorul preoţilor.

I.P.: Aşa în cazul acesta aşa a fost, dar totuşi după acea am fost

duşi de la Piteşti, la Dej. La Dej a fost una dintre cele mai grele

închisori, nu te lasă să te rezemi de pat, de ceva să stai aşa în

capul oaselor. Poţi să te mişti prin cameră, poţi să şezi pe bancă,

dar să nu te rezemi, nici să te culci pe pat, sau să dormi, asta nu

era permis. Şi fiindcă, iarna mai ales, lăsau geamurile deschise,

anume spunând că trebuie să vină aer, dar pătura noastră era aşa

de subţiere se vedea prin ea şi atunci fiecare făcea cum putea.

Unii îşi puneau pantalonii şi îşi băgau ambele picioare într-un

pantalon să îi ţină mai cald şi mai tremurau până dimineaţa, dar

foarte mare ajutor de la Dumnezeu, că eu până în ziua de astăzi,

nu am reumatism, deşi alţii aşa s-au îmbolnăvit de reumatism

încât nici nu puteau umbla şi când se mişcau, numai aşa să nu îşi

ridice piciorul, ci numai să meargă la nivelul duşumelei ca să

poată să mişte. Era teribil.

A.S.: Părinte un lucru pe care remarcat din ceea ce am vorbit cu

toţi preoţii care au stat în faţa acestui microfon, faptul că nu

există resentimente ca să spun doar atât, nu există resentimente

faţă de cei care v-au chinuit.

65

I.P.: Nu, faţă de cei care ne-au chinuit nu am avut resentimente.

Că nu ştiu cum, că poate aşa a voit Dumnezeu, îmi aduc aminte

că eram la Sighet şi a venit o dată un locotenent care era ofiţer

politic. A venit la mine şi mi-a propus să trec la Biserica

Ortodoxă, că ei îmi dă drumul din închisoare. Eu, bineînţeles, cu

multă blândeţe şi umilinţă i-am răspuns: „Domnule locotenent

major, ăsta era gradul, eu nu pot ieşi din închisoare că pentru

mine dacă aş ieşi din închisoare, ar fi mai rău afară, decât în

închisoare. Pe mine m-ar mustra permanent conştiinţa de ce am

făcut lucrul acesta, aşa că eu mai bine rămân aici. Dar vă

mulţumesc foarte mult că v-aţi gândit la lucrul acesta să îmi daţi

drumul din închisoare. Totuşi, am şi o rugăminte dacă aţi putea

să o împliniţi. Când se va face o cameră dincolo spre sud liberă

să mă puneţi acolo, acolo bate puţin soarele şi e mai cald. Încă

după-masa aceea m-a dus în cameră [râde].

A.S.: Încă ceva, noi ne lăudăm românii că suntem buni. Pentru

mine personal vă mărturisesc că există un zbucium continuu. De

unde au reuşit comunişti în numai câţiva ani, trecuseră câţiva ani

4-5, de la schimbarea politică şi deja au reuşit să strângă atâta

ticăloşie, pentru că după cum aflăm astăzi, au avut exces de zel

cu toţii, mai mult decât li s-a poruncit.

I.P.: Într-adevăr au făcut, însă aşa sunt oamenii. Am văzut

soldaţi simpli care erau foarte răi, alţii care erau foarte buni, de

exemplu, erau dintre securişti toţi suportau pentru că aşa

primeau ordinele.

A.S.: Dar cum au ales aşa o meserie?

I.P.: Poate din greşeală. Într-o închisoare am avut un consătean

şi ne-am recunoscut. Odată măturând prin coridor, el m-a

chemat deoparte şi a luat chipiu din cap şi a făcut cruce, „Uite,

nu cumva să spui că mă cunoşti că aşa să mă ajute Dumnezeu,

că o să mă împuşte.” Deci aşa erau oamenii ameninţaţi ei,

66

fiindcă erau aşa de tare ameninţaţi, poate că unii au cedat. Dar

noi nu am avut resentimente, nici împotriva lor nici împotriva

Bisericii Ortodoxe, nimic... Au fost şi preoţi ortodocşi cu noi,

însă trebuie să ştiţi un lucru, preoţii ortodocşi care au fost în

închisori, nu au fost pentru acelaşi motiv pentru care am fost

noi, ei au fost pentru altceva, pentru că noi eram siliţi să trecem

la Biserica Ortodoxă şi dacă trecea, şi cine a trecut de exemplu,

părintele Raţiu, el a trecut la ortodocşi şi a fost eliberat din

închisoare, i-au dat drumul. Dacă era aşa, însă, eu spun aşa,

poate şi pe cruce cu Isus Cristos au mai fost 2 răstigniţi, dar nu

pentru aceeaşi cauză, da ei au suferit răstignirea, asta e un lucru

cert. Acum când veţi vedea de exemplu prin anumite publicaţii

ortodoxe, cine a fost în închisoare şi câţi au fost în închisoare şi

aşa mai departe, da au fost incontestabil, dar nu pentru Biserica

Ortodoxă, pentru altceva, pentru că Biserica Ortodoxă era liberă,

aşa că orice a fost închis a fost din alt motiv, închis, motive

politice, cum spuneaţi dumneavoastră.

A.S.: Părinte, pentru a rezuma oarecum v-aş ruga să mai faceţi

odată strict itinerariul puşcăriilor dumneavoastră, de la început

de la Securitatea din Lugoj şi pana la capăt.

I.P.: Am fost dus de la Lugoj la Timişoara, încă în toamna aceea

prin luna noiembrie. La Timişoara am stat până în luna mai, în

luna mai am fost dus la Bucureşti, tot anchetat. La Bucureşti am

stat vreo 2 săptămâni, apoi am fost dus la Jilava, de la Jilava am

fost dus la Sighet şi acolo am rămas până în 1955, toamna, când

ne-am eliberat. Am stat câteva luni liber şi apoi m-au arestat din

nou. M-au dus direct la Timişoara de la Lugoj, am stat în

anchetă la Timişoara un timp. Acolo ei bănuiau că eu sunt

Episcop, dar nu erau siguri şi îmi aduc aminte că era în 1956,

atunci când s-a întâmplat răscoala aceea în Ungaria şi câţiva

studenţi au demonstrat şi la Timişoara şi au bătut statuia lui

Stalin cu mămăligă [râde] şi într-o dimineaţa când ne-au dus pe

noi, miliţeanu ne-a dus la veceu, atunci am văzut o mulţime de

67

oameni cu pături în cap ca să nu vadă cine sunt, numai ghetele le

vedeam. Eu stăteam cu un inginer agricol cu numele Manoliu,

era de lângă Timişoara, de la Măureni şi el îmi spune: „Cred că

s-a produs vreo grevă.” Atunci au adus anchetatori şi pensionari

ai Securităţii şi au adus pe un evreu cu numele Boroş, notez că

atunci l-a început erau numai evrei în Securitate. De exemplu

Maiorul Securităţii de aici era un evreu, la Timişoara: Ambruş

era evreu, cam peste tot au fost evrei. Aceştia doi, erau cu unu

Sorbon, era anchetatorul meu, acum venise încă unul care avea

gradul de căpitan, mai mare decât locotenent major şi el mi-a

pus întrebarea aceasta: „Acum îţi spun o întrebare precisă la care

să răspunzi. Dacă ai fost consacrat Episcop sau nu?” Am

răspuns: „Domnul căpitan, era căpitan, asta nu are nici o

importanţă cu cauza mea, dacă eu sunt vinovat indiferent că am

fost consacrat sau că nu am fost consacrat sunt vinovat, dacă nu

sunt vinovat, nu sunt vinovat.” Am continuat de exemplu: „Poţi

dumneata să mă întrebi dacă am fost consacrat episcop şi eu

răspund: «Da», atunci dumneata poţi să mă întrebi dacă am fost,

dacă m-am spovedit, dacă m-am cuminicat, că sunt Taine ale

Bisericii şi pentru fiecare eu sunt vinovat. Acestea sunt

sacramentele Bisericii şi de altfel, are vreo importanţă că cineva

e tăiat împrejur sau nu e tăiat împrejur. Atunci amândoi s-au

ridicat şi au spus: „Nu crezi Preasfinţite că eşti obraznic?”

[râde], dar nu mai au întrebat nimic [râde] din momentul acela.

A.S.: Părinte cei drept că i-aţi atacat cu câte o vorbă, tot timpul

au înţeles că spiritul dumneavoastră nu e mort şi nu e obosit,

lucrul acesta îi înfuria teribil de mult. Ei aveau această misiune

de a distruge omul, psihic.

I.P.: Când am fost arestat a doua oară şi am fost dus la

Timişoara acolo erau torturi foarte mari. De exemplu: una dintre

torturi era că te lega de mâini şi te agăţa într-un cuier şi zicea

când vrei să declari ce cer eu atunci să anunţi, eu mă duc la

plimbare; alta era bătaia cu covorul, te aşeza pe o covor legat la

68

ochi, cu mâinile la spate şi de picioare şi deodată smulgea

covorul de sub tine şi atunci cădeai şi zdrobeai arcadele de la

ochi, zdrobeai dinţii, maxilarul, umerii.

A.S.: Le făcea plăcere lucrul acesta?

I.P.: Nu ştiu.

A.S.: Nu cred că era în codul lor.

I.P.: Doamnă, atunci era aşa de exemplu: îmi aduc aminte că pe

un coridor era un tablou a lui Stalin, înapoia lui era un bâţ de

cauciuc cu care ei băteau şi era un drapel pe care era scris:

„Cinste echipei fruntaşe care în atâta timp a arestat şi a anchetat

atâţia inşi.” Deci cu cât arestau mai mulţi, cu cât anchetau mai

mult, cu atât ei erau mai bine văzuţi. Deci, erau întreceri

socialiste la ei. Atunci de exemplu era o bătaie care se numea

„cu saci de nisip.” Te bătea cu saci de nisip peste spate şi te

zguduia până îţi cădeau toate organele interioare: plămânii,

inima, ficatul, rinichii, toate cădeau şi atunci te trimitea la spital.

Medicul semna: „Mort de hepatită”, sau de nu ştiu ce. Aşa că

erau fel de fel. De exemplu era o femeia cu numele de Vida care

bătea la testicule pe bărbaţi. Nu ştiu de ce, poate că a avut ordin,

eu nu trag nici o concluzie şi oamenii umblau cu picioarele

îndepărtate ca să nu se atingă glandele aceste care era foarte

supărătoare. Dar uite, eu îmi aduc aminte că eram la Jilava şi

acolo ne făcea percheziţii. Când ne scotea la aer, făceam câteva

ture, ne aducea înapoi şi ne făcea percheziţii. Îţi făcea percheziţii

în ochi, în gură, în urechi, în anus, în tot asta era numai pentru să

te umilească.

A.S.: Ce căutau?

I.P.: Nimic. Ce puteai să bagi în ochi, urechi sau în gura, uite

asta făceau ei. Era o batjocură permanentă. O umilire. Dar

69

Dumnezeu să-i răsplătească cu bine şi cu convertire pe toţi care

ne-au făcut nouă rău.

A.S.: Părinte nu am reuşit să terminam itinerariul, unde

rămăsesem la ce închisoare?

I.P.: Parcă la Timişoara.

A.S.: Aşa.

I.P.: De la Timişoara eu am fost dus din nou la Bucureşti, am

stat la Interne la Bucureşti, pe urmă am fost dus la Uranus, am

fost dus la Malmesoin, tot în Bucureşti, apoi de acolo am fost

adus la Piteşti. De la Piteşti am fost la Timişoara şi de la

Timişoara, din nou la Dej şi de la Dej la Gherla. La Dej am stat

vreo 3 sau 4 ani şi la Gherla am stat 2 ani. De la Gherla, în 1964,

m-am eliberat. Eliberarea a însemnat că eram într-o

supraveghere permanentă. Noi ştiam că suntem supravegheaţi.

De 3 ori ne-au pus microfoane în cameră şi noi ştiam că dacă ne

cheamă pe fiecare în altă parte, să rămână casa singură, ei au

venit şi au instalat microfoane.

A.S.: Unde aţi stat după închisoare.

I.P.: Când am ieşit din închisoare am venit aici şi am locuit la un

preot cu numele Deciu care era aici în Lugoj şi pe urmă m-am

mutat aici la părintele Sălăgean şi am locuit aici la Doamna

Iacob. Ea era proprietara casei şi am locuit la el şi apoi după un

timp oarecare ea a murit. Ea a făcut testament pentru mine,

Sălăgean şi pentru Tiut, că ne lasă casa şi am spus că pentru

mine să nu facă, că eu pot fi arestat şi imediat ei o să ia parte din

casă [râde], să nu mă bage şi m-a şters. Au rămas numai ei doi,

însă pot spune că o dată de exemplu, noi am pus alte fire

electrice, celelalte erau vechi şi se rupeau şi am pus fire noi

electrice şi atunci a venit între electricieni un maior de la

Timişoara, s-a amestecat prin ei şi a bătut şi el pe acolo şi a scos

70

microfonul care era sub un comutator electric. Dar eu m-am dus

în cameră şi m-am uitat şi am văzut că era crăpată tabla de la

comutator şi el s-a uitat puţin. Dacă eu am sesizat lucrul acesta,

a doua oară am căutat când ne-au spus microfoane, am căutat pe

sub toate întrerupătoarele dar nicăieri nu era un microfon, aşa că

le-au pus în altă parte.

A.S.: Să refacem tabloul general, ieşiseră din închisoare preoţii

noştri. Ca toţi deţinuţii politici după cum ştim, dumneavoastră

aţi fost socotit deţinut politic tot acest timp deşi nu eraţi. Era o

libertate comunistă se ştia că sunteţi Episcop, ştiau şi

oficialităţile şi preoţii noştri. De acum încolo toate faptele

dumneavoastră erau ale unui Episcop.

I.P.: Da. Ei ştiau lucrul acesta. În timpul acesta fiindcă Biserica

noastră nu exista, noi ne duceam şi ascultam Sfânta Liturghie la

biserica romano-catolică, dar fără să intrăm în confesional sau să

participăm la slujbe romano-catolice, ci ca simpli credincioşi

asistam. Credincioşii noştri s-au dus un timp la Biserica

Romano-Catolică. Când ne-am dus prima dată la biserica

romano-catolică ai noştri erau mai mulţi decât ei şi încetul cu

încetul ei erau eliminaţi. Dumneavoastră poate ştiţi că aici în

Banat romano-catolicii erau şvabi şi erau unguri, iar românii

erau greco-catolici şi atunci dacă se duceau, venea unul şi zicea:

„Tu de ce ai venit aici?” „Că aici e locul meu.” Apoi, încetul cu

încetul s-au retras; unii s-au dus la ortodocşi, alţii s-au dus la

pocăiţi, aşa noi nu ştiam care este planul lui Dumnezeu cu

Biserica aceasta.

A.S.: Au fost ani oarecum succesivi de la o vreme în care

aproape pe faţă s-a acţionat în spiritul Biserici noastre.

I.P.: Unii ani însă, nu s-a acţionat. Aş putea spune că noi eram

supravegheaţi şi foarte strâns supravegheaţi şi nu puteam

acţiona, dar totuşi preoţii care au venit şi au luat contat cu noi şi

71

aşa mai departe, ei au rămas edificaţi pot spune. Însă şi acum de

exemplu, în Dieceza aceasta noi avem cam 43 de preoţi. Din

aceşti 43 preoţi, mai mult de jumate nu pot face nimic, că sunt

bătrâni, sunt uzaţi, unii nici nu se pot mişca din cameră, aşa că

este foarte greu, dar încetul cu încetul, vom avea şi vocaţii, vom

vedea.

A.S.: Părinte, îmi amintesc de înmormântarea părintelui Miclea.

La Blaj au fost câteva zice de preoţi, Securitatea ştia, stăteau

după boscheţi, dar s-a oficiat.

I.P.: Ştiu, că eu am fost la Blaj numai la înmormântarea

părintelui Manciulea. Ştiu că ne-a lăsat să facem înmormântarea

şi am făcut-o greco-catolică. Ştiu că la mine au venit doi ofiţeri

de Securitate şi mi-au spus că noi suntem liberi să facem şi afară

şi oriunde ce voim. Numai în biserică, nu. Am întrebat şi pe unii

şi pe alţii să văd, toţi au negat, că nu e aşa. Acum eu nu ştiu dacă

ăştia doi cum au venit, de ce au venit, să îmi spună lucrul acesta,

dar s-ar putea dacă aş fi făcut, dacă noi am fi făcut, însă să ne fi

lăsat în pace, să nu se amestece.

A.S.: Mai mare duşmănie le-a arătat Biserica soră, din strana

dreaptă, decât chiar Securitatea, uneori, este o concluzie pe care

eu mi-o iau pe suflet.

I.P.: Eu nu ştiu, însă şi ei sunt în eroare. Dacă cei care au fost

împreună cu noi în închisoare ar vorbi aşa, atunci ar fi altceva.

Aceeia care au fost cu noi în închisoare, ei toţi vorbesc cum

vorbim noi. Aşa că cei care nu au fost în închisoare ceea ce

vorbesc polemici, aceştia de la Sibiu, că cineva spunea Sibiul e

urâciunea pustiiri [râde].

A.S.: Părinte, încă o rugăminte. Aşa, de câte ori am ocazia să

mai închinăm un gând, Episcopii noştri cu care dumneavoastră

aţi fost în închisoare şi care nu am mai apucat să vadă ziua de

72

astăzi, cu care dintre ei v-aţi întâlnit? Despre care aţi putea

spune câteva cuvinte?

I.P.: Cei care au murit. Acum, eu cât am fost în închisoare la

Sighet, n-am stat împreună decât cu Episcopul Suciu, cu Ioan

Suciu, doi ani, dar cu ceilalţi Episcopi, nu. Pe urmă pe el l-au

luat de la noi, l-au dus la izolare şi văzând că nu moare, de aceea

era izolat să moară, l-au pus cu ceilalţi Episcopi. Eu am rămas

singur, am fost pus singur. Dacă ar fi ştiu că sunt preot m-ar fi

pus cu preoţii; dacă ştiau că sunt Episcop m-ar fi pus cu

Episcopii. Dar cum ei nu ştiau, atunci m-au pus singur. Aşa că

am stat tot timpul la Sighet, singur. Dacă privesc la ceilalţi

Episcopi, eu am vorbit cu ei numai după ce m-am eliberat în

1955, atunci am vorbit la Curtea de Argeş, că acolo erau cu

domiciliu obligatoriu la Curtea de Argeş. M-am dus la ei şi am

vorbit. Părerea mea era atunci, că noi preoţii necăsătoriţi am

putea trece la romano-catolici şi să ţinem pe credincioşii noştri

în credinţa Catolică. M-am dus la Episcopi şi erau trei: Hossu,

Rusu şi Bălan şi trei au fost de trei păreri. Hossu, mi-a spus:

„Uite, la voi în Banat lucru acesta nu-i imposibil, pentru că

acolo sunt şvabi mulţi şi şvabii nu sunt şovini, dar eu nu văd

cum la Cluj s-ar face Liturghie românească într-o biserică

ungurească, într-o biserică romano-catolică.” Acesta era

răspunsul lui. Răspunsul Preasfinţitului Rusu, nicidecum, să nu

intrăm la romano-catolici că asta înseamnă că noi am renunţa la

Biserica noastră. Preasfinţitul Bălan, mi-a răspuns: „Dragul

meu, în timpul ăsta faci ce poţi.”, acesta a fost răspunsul. Şi

atunci eu am cerut Episcopului Márton Áron de la Alba-Iulia, să

mă numească într-o parohie romano-catolică cu limba română.

Este una la Slatina-Timiş şi una la Bulci, el mi-a spus: „Uite, nu

îmi cere lucru acesta că şi numai noi ştim cum ne ţinem pe linia

de plutire şi să nu avem dificultăţi, noi facem din toate puterile,

tot ce putem, ca să primesc Biserica voastră, dar nu ca să intraţi

în Biserica noastră, pentru că acesta e un alt rit.”, şi din câte

mi-a spus cineva, el nu prea simpatiza pe români şi atunci el nu

73

era de părerea acesta. Dar eu am trecut peste asta, am făcut ce

am putut şi atunci am venit acasă, am făcut acţiune personală şi

cu preoţii şi cu credincioşi cât s-a putut.

A.S.: Din 1964 aţi stat la Lugoj sau în jurul Lugojului?

I.P.: Tot la Lugoj.

A.S.: Adică acasă.

I.P.: Acasă.

A.S.: Aveţi o catedrală frumoasă.

I.P.: Da, avem o catedrală frumoasă şi tocmai asta am zis eu.

Uite, de exemplu de multe ori Nunţiatura a stăruit pentru un

dialog cu ortodocşii. Eu am zis, dialog noi putem face, dar ei

înţeleg prin dialog ce îi al meu îi al meu, ce îi al tău discutăm.

Dacă ei ar face cel puţin un gest din care să vezi bunăvoinţă, dar

nu a făcut nici unul. E de exemplu Corneanu de aici, a făcut

gestul, că ne-a oferit biserica, că e noastră.

A.S.: Există două feţe ale ortodoxei din România: una pe care o

arată apusului, a doua obrazul stâng şi care este favorabil şi unul

pe care ni-l arată nouă şi care este aşa cum îl vedem. Dar numai

noi ştim acest al doilea obraz. De aceea lumea apuseană, lumea

catolică apuseană, nu ştie ce este dincolo de aceste abuzuri de

cuvânt.

I.P.: Doamnă, eu am fost anul trecut la Roma şi am vorbit cu

Sfântul Părinte, cu Papa [Ioan Paul al II-lea] şi eu i-am spus aşa:

„Când Biserica Ortodoxă din România vorbeşte de ecumenism

însemnează că: lăsaţi-ne Biserica Greco-Catolică pe mâna şi noi

vom face unirea cu Biserica Romano-Catolică la Calendele

greceşti, adică la paştile cailor.” Sfântul Părinte mi-a răspuns:

„Vezi, nu putem gândi aşa, dacă vin la noi şi spun vor să facă

74

unirea, noi trebuie să îi ascultăm. Dacă ei nu sunt sinceri, ei

răspund în faţa lui Dumnezeu, de lucrul acesta.” Asta-i pierdere

de timp, numai aşa că uite totuşi sunt. Ei sunt în erezie, am citit

acum de curând o istorie a unei stigmatizate, o femeia din

Damasc, căsătorită, o chema Mirna, o chema Maria, dar de mică

i-au spus Mirna, şi femeia aceasta a avut mai multe viziuni a lui

Cristos şi a fost stigmatizată şi m-am mirat că până acum nu

erau decât oameni necăsătoriţi şi dăruiţi cu totul lui Dumnezeu,

dar aceasta pare să aibă şi un copil de 2-3 ani. Ea a avut nişte

iconiţe din Bulgaria, s-a dus cu soţul ei acolo, au cumpărat

iconiţele acelea şi odată pe când se ruga era în cameră o femeia

ortodoxă şi una musulmană şi ea s-a rugat pentru o mătuşă de a

ei, care era bolnavă şi au observat, cele două, că în jurul

mâniilor ei sângerează, pe urmă a văzut din mâinile ei curge

ulei. A curs ulei mult, pe urmă a început să curgă şi din icoane.

Era icoana Maicii sfinte cu Isus Cristos în braţe, în stil bizantin.

Ea a lăsat ca icoana cea din care curgea ulei să fie dusă în

Biserica Ortodoxă şi s-a făcut o procesiune mare şi au dus-o în

Biserica ortodoxă. Au aşezat-o acolo, dar acolo a încetat uleiul

să mai curgă. Şi a început uleiul din alte iconiţe tot

asemănătoare, care erau acasă la ea şi a curs din acelea, dar din

cea din Biserică, nu. Despre acestea scrie un preot ortodox, din

America, şi el spune aşa de ce nu a curs că ăştia au pus cutii de

ale milelor, adică să colecteze bani, de aceea nu a curs. Însă, eu

cred că din alt motiv, motivul a fost credinţa, nu este adevărata

credinţă.

75

1.3. Prepozitul Capitular dr. Nicolae Brînzeu

Prepozitul Capitular dr. Nicolae Brînzeu

90

S-a născut la 17 august 1883 în Vulcan, judeţul

Hunedoara, a studiat la liceul maghiar „Bela Kun” din Orăştie,

pentru a continua apoi la universităţile din Budapesta şi Viena,

unde a absolvit teologia şi şi-a luat doctoratul în 1908. Revine ca

preot capelan în Petroşani în 1908, funcţionează apoi ca preot

paroh în Vulcan între 1910-1917 şi ca protopop în Comloşu

Mare între 1917-1920. În anul 1920, merge la Lugoj ca redactor

90

Arhiva personală Pia Brînzeu.

76

la ziarul „Drapelul” şi protopop consistorial, devenind apoi

canonic consilier eparhial al Episcopiei Lugojului în 1921 şi

funcţionând ca prepozit capitular din 1937 până în 1947, anul

pensionării sale. A fost direct implicat în lupta pentru Unirea

Banatului şi Transilvaniei cu Ţara Mamă, a organizat Adunarea

Naţională din 7 noiembrie 1918 la Comloşu Mare şi astfel a

participat ca delegat titular la Marea Adunare Naţională de la

Alba Iulia. A publicat o serie de lucrări teologice91

, a editat

reviste92

şi colaborat la marile reviste ale timpului.

Un moment important din cariera preotului Nicolae

Brînzeu s-a produs în şedinţa capitulară din 10 februarie 1937,

ţinută sub prezidiul Episcopului Ioan Bălan. Aici Nicolae

Brînzeu a fost numit Prepozit Capitular, instalarea în această

funcţie având loc duminica, în 21 februarie 1937. Funcţia de

Prepozit Capitular a fost ocupată de Ioan Boroş93

, până în anul

1937, când acesta s-a stins din viaţă, în 29 ianuarie 1937. Astfel

postul a devenit vacant.

În cuvântarea numirii noilor canonici ai Episcopiei de

Lugoj Episcopul Ioan Bălan a spus: „Preafericitul Părinte Papa

Pius al IX-lea94

, este pentru noi de scumpă amintire, căci El a

înfiinţat Dieceza Lugojului şi tot atunci şi a Veneratului

Capitlu”, în Bulla „Apostolicum Ministerium” din decembrie

1853 scria: „pentru ca Episcopul Lugojului să-şi poată îndeplini

91

Cultele în România, 1925; Maslul, căsătoria, Sfânta Scriptură şi

tradiţiunea, 1925; Păstorul şi turma. Hodegetica, 1930; Semănătorul.

Catehetica, 1936 şi Semănătorul II. Omiletica modernă, 1944. 92

Cuvântul adevărului (mănăstirea Prislop, 1913-1916 şi Bixad, 1927-1930),

Calea vieţii (Vulcan, 1916 şi Comloşu Mare, 1917-1920), Drapelul (Lugoj,

1919-1920), Albina (Bucureşti, 1921-1922), Sionul românesc (Lugoj,

1920-1927), Păstorul sufletesc (Lugoj, 1929-1931). 93

Ioan Boroş, n. 20 octombrie 1850, a fost Prepozit Capitular în perioada

1911-1937. 94

Papa Pius al IX-lea, născut Giovanni Maria Mastai-Ferretti (n. 13 mai 1792

– d. 7 februarie 1878). A pontificat în perioada: 16 iunie 1846 – 7 februarie

1878.

77

mai uşor şi fără tărăgăneală datorinţele lui episcopeşti

întemeiem în Catedrala Lugojului Prezbiteriul sau Capitlul”95

.

Din cuvântarea Episcopul Bălan, despre Canonici, aflăm

în câteva cuvinte importanţa Capitului dar şi despre

însemnătatea noii funcţii primite de Nicolae Brînzeu, cea de

Prepozit Capitular: „Răposatul în Domnul Ioan cândva Boroş

ocupa scaunul de prepozit, era căpetenia Veneratului Capitlu. În

locul dânsului am numit ca Prepozit Capitular pe

Reverendisimul dr. Nicolae Brînzeu, care până astăzi a fost

canonic custode”. Episcopul Ioan Bălan tot atunci i-a mai spus

lui Brînzeu: „Reverendisime în Cristos Frate, însuşirile alese, cu

care Te-a înzestrat Bunul Dumnezeu, nu le-ai ascuns, ci le-ai

îngrijit şi le-ai cultivat cu multă trudă, căutând să fii cât mai

folositor Bisericii şi Neamului. Nu numai gazetele şi revistele

noastre, ci şi cărţi voluminoase sunt mărturiile cunoştinţelor

alese şi ale dragostei ce ai pentru mântuirea sufletelor şi pentru

ferirea lor de buruienile veninoase, cu care încearcă să îmbete

sectarii pe oamenii slabi în credinţă. La organizarea AGRU-lui

şi a muncii atât de folositoare a Reuniunii noastre diecezane de

misiuni, Frăţia Ta ai dat o contribuţie foarte frumoasă. Ajungând

în fruntea Veneratului Nostru Capitlu, după constituţia Bisericii

noastre Române Unite ai ajuns la cea mai mare vrednicie din

Dieceză, care urmează după Episcop. Să stărui deci din toate

puterile, ca această distinsă corporaţiune să corespundă din zi în

zi tot mai bine aşteptărilor juste, pe care şi le-a pus lumea în

Veneratul Capitlu. Apropie-te să Te împodobesc cu insignele de

Prepozit. Primeşte Sfânta Cruce, care îţi pune în faţă jertfa cea

mai grea, pe care eşti dator să o duci pentru Biserica lui Cristos

şi pentru mântuirea sufletelor. Crucea o primeşti în calitate de

cap şi reprezentant al Veneratului Capitlu ca o admoniţiune

continuă, că Membrii Veneratului Capitlu nu sunt chemaţi la

odihnă, ci la muncă foarte grea, fiind datori fiecare să aducă

95

Demetriu Radu, Diecesa Lugoşului Şematism Istoric, Lugoj, Tipografia

Ioan Virányi, 1903, p. 59.

78

jertfă, nu numai sănătatea, ci de va fi nevoie chiar şi viaţa pentru

Biserica lui Cristos şi pentru mântuirea sufletelor. Ca amintire a

dragostei dumnezeieşti, ce trebuie să lege între sine pe toţi

Membrii Veneratului Capitlu, primeşte inelul de prepozit. Poartă

această vrednicie întru lungime de zile. Ocupă-ţi scaunul de

Prepozit, atât de glorios, şi-l împodobeşte cu alte frumoase

virtuţi!”96

. Pe lângă Prepozitul Capitular au mai fost

numiţi: Canonic custode – dr. Ioan Marianescu; Canonic

scolastic – Teofil Crişan; Canonic cancelar – Ioan Ienea;

Canonic Prebandat – Victor Deciu97

.

După 11 ani de la numirea sa ca Prepozit Capitular, în 28

octombrie 1948, Nicolae Brînzeu a fost arestat împreună cu

Episcopul Ioan Bălan, dus la Securitate, apoi de acolo, împreună

cu canonicul de Lugoj Iosif Vezoc, Vicarul Foraneu din

Timişoara Iuliu Raţiu şi preotul Ladislau Teglaşiu, tot din

Timişoara, au fost transportaţi la Bucureşti. De aici a fost dus la

mănăstirile Neamţ şi Căldăruşani, apoi a fost închis la

penitenciarul din Sighet şi a fost cu domiciliul forţat la Călăraşi,

Orăştie şi Lugoj98

.

S-a procedat astfel deoarece se preconiza să se treacă la

„o acţiune rapidă şi simultană” de preluare a reşedinţelor

episcopale, de fixare a domiciliilor obligatorii pentru episcopii

uniţi şi de mutare a tuturor factorilor de propagandă „uniată”

(preoţi, călugări şi profesori) în locuri cât mai izolate. Etapele

supuse atenţiei participanţilor la şedinţă de către ministrul

M.A.I., au avut un caracter represiv. Astfel, se trecea la

96

Cuvântare rostită în Catedrala din Lugoj de către Exc. Sa dr. Ioan Bălan,

cu ocazia promoţiilor canonicale, la 21 februarie 1937, în Sionul Românesc,

Foaie oficială a Diecezei Lugojului, anul XXIV, Lugoj, 28 februarie 1937,

nr. 4, pp. 16-17. 97

Idem. 98

Arhiva Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii

(ACNSAS), Dosar Individual privind pe Nicolae Brînzeu, nr. I 5.150, fila

327.

79

„ridicarea tuturor bandiţilor” care sprijină activitatea „foştilor

episcopi” pentru a fi duşi într-o mănăstire99

.

Următoarea etapă consta în chemarea prelaţilor uniţi la

Bucureşti, „arestarea lor” şi trimiterea la mănăstirea avută în

vedere. În acelaşi timp, se urmărea preluarea reşedinţelor

episcopale şi a catedralelor de către comisiile de preluare

instituite de Ministerul Cultelor.

Ultima etapă era rezervată clericilor care refuzau actul

revenirii la Ortodoxie. Aceştia erau preveniţi de pedepsele pe

care le vor suporta în cazul continuării propagandei religioase.

În privinţa preoţilor greco-catolici rezistenţi, putem spune că cea

mai mare parte a lor a fost grupată în jurul episcopilor. Unii au

fost arestaţi odată cu prelaţii uniţi, alţii în diferite împrejurări,

fiind trimişi la mănăstirea Neamţ, potrivit celor hotărâte în

şedinţa convocată de Teohari Georgescu la 27 octombrie100

.

În anul 1950 au fost transportaţi la Sighet 59 de

personalităţi ale Bisericii Greco-Catolice şi Romano-Catolice,

inclusiv Prepozitul Capitular Nicolae Brînzeu. Penitenciarul era

considerat „unitate de muncă specială”, cunoscut sub numele de

„colonia Dunărea”, dar era, în realitate, un loc de exterminare

pentru elitele ţării şi, în acelaşi timp, un loc sigur de unde nu se

putea fugi. Frontiera Uniunii Sovietice fiind situată la mai puţin

de doi kilometri de penitenciar făcea accesibilă mutarea

deţinuţilor în URSS101

.

În 1955, ca urmare a Convenţiei de la Geneva şi a

admiterii României comuniste (RPR) în O.N.U., a avut loc o

graţiere. O parte din deţinuţii politici din închisorile româneşti

au fost eliberaţi, iar o parte au fost transferaţi în alte locuri, unii

99

Idem. 100

Vasile Marcu, Drama Bisericii Române Unite cu Roma (Greco-Catolică).

Documente şi mărturii, Bucureşti, Editura Crater, 1997, p. 83. 101

Andrei Muraru (coordonator), Dicţionarul Penitenciarelor din România

comunistă (1945-1967), Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului

din România, Iaşi, Editura Polirom, 2008, p. 462.

80

cu domiciliu obligatoriu. Închisoarea de la Sighet a redevenit o

închisoare de drept comun102

. Totuşi, deţinuţi politici mai

apăreau şi în anii următori, mai ales în trecere la spitalul

psihiatric din localitate, dar o parte dintre ei au făcut un itinerar

prin închisori, iar unii au ajuns la domiciliu obligatoriu.

„Pelerinajul” Prepozitului Capitular dr. Nicolae Brânzeu

în lagărele şi penitenciarele regimului comunist

Arestat în 28 octombrie 1948, dus la securitatea din Lugoj.

31 octombrie 1948 – 1 martie 1949 – Mănăstirea Neamţ.

1 martie 1949 – 24 mai 1950 – Mănăstirea Căldăruşani.

24 mai 1950 – 15 februarie 1952 – Închisoarea Sighet.

15 februarie 1952 – 22 iunie 1953 – DO. în Călăraşi.

22 iunie 1953 – 6 noiembrie 1953 – DO. în Orăştie.

6 noiembrie 1953 – 30 decembrie 1962 – Domiciliu

obligatoriu în Lugoj.

30 decembrie 1962, încetează din viaţă, la Lugoj103

.

Nicolae Brînzeu înainte şi după detenţie104

102

Andrea Dobeş, Ioan Ciupea, Decapitarea elitelor. Metode, Mijloace, Mod

de acţiune. Memoria Închisorii Sighet, Sighetul Marmaţiei, Fundaţia

Academică Civică, 2003, p. 299. 103

Cf. ACNSAS, Dosar Individual privind pe Nicolae Brînzeu, nr. I 5.150. 104

Arhiva personală Pia Brînzeu.

81

1.4. Canonicul Iosif Vezoc

Canonicul Iosif Vezoc

105

S-a născut la 10 mai 1906, în comuna Ramna, judeţul

Caraş-Severin, din părinţii Ioan şi Maria ţărani săraci106

. A fost

crescut numai de mama lui, văduvă la 28 de ani, soţul a decedat

în primul război mondial107

.

105

Arhiva personală Emanuel Cosmovici. 106

Fişă Matricolă Penală, Vezoc Iosif, Penitenciarul Sighet, accesibilă

online la adresa:

http://www.crimelecomunismului.ro/ro/fise_detinuti_politici/fise_detinuti/,

(20 august 2013). 107

Interviu cu dr. Maria Grigoriţă [Vezoc], fiica Canonicului Iosif Vezoc,

realizat în 2 decembrie 2011, Timişoara.

82

Iosif Vezoc a urmat cursurile şcolii elementare din

Ramna, unde a absolvit primele şapte clase. După terminarea

şcolii primare, fără posibilitatea de a continua şcoala, a plecat pe

jos de la Ramna, până la Lugoj, aproximativ 60 de kilometri, la

Episcopia Greco-Catolică din Lugoj, îmbrăcat în haine naţionale

şi cu opinci în picioare. Aşa s-a prezentat în faţa Episcopului

Valeriu Traian Frenţiu adresându-i-se: „Eu sunt Iosif Vezoc şi

vreau să învăţ carte, dar sunt sărac. Vă rog să mă ajutaţi”108

.

Episcopul Frenţiu impresionat de curajul unui tânăr de 13 ani,

l-a primit şi din acel moment l-a ajutat. Tânărul Vezoc a fost

trimis la Şcoala Normală din Timişoara, pe care a absolvit-o cu

brio, în fiecare an a fost primul în clasă109

.

După terminarea studiilor liceale, tot cu sprijinul

episcopului, a urmat Facultatea de Teologie din Oradea. La

această Facultate, a fost un student strălucit şi i s-a oferit

posibilitatea de a-şi continua studiile la Roma. Iosif Vezoc a

refuzat să continue studiile la Roma, deoarece a întâlnit-o pe

viitoare lui soţie Lucreţia Moisui. Dacă ar fi acceptat

continuarea studiilor la Roma trebuia să devină preot

celibatar110

.

Iosif Vezoc s-a căsătorit cu Lucreţia Moisui. A fost

sfinţit preot şi numit paroh în Ramna111

, localitatea sa natală. Ca

preot Vezoc a făcut un vot că nu va lua bani din activitatea

religioasă. Pe lângă activitatea de preot a desfăşurat o

importantă activitate culturală. A înfiinţat şi condus corul şi

fanfara din Ramna, iar cu elevii a pus în scenă o mulţime de

piese de teatru112

.

108

Interviu cu Doamna dr. Maria Grigoriţă [Vezoc], fiica Canonicului Iosif

Vezoc. 109

Ibidem. 110

Iosif Vezoc, Note Biografice, manuscris, pag. 1. 111

Fişă Matricolă Penală, Vezoc Iosif, accesibilă online la adresa:

http://www.crimelecomunismului.ro/ro/fise_detinuti_politici/fise_detinuti/,

(20 august 2013). 112

Interviu cu dr. Maria Grigoriţă [Vezoc], fiica Canonicului Iosif Vezoc.

83

Datorită activităţii sale ca preot după nouă ani a fost

numit paroh la Lugoj, apoi protopop şi în cele din urmă canonic.

Iosif Vezoc a refuzat tot timpul să intre în politică, mai ales după

anul 1945, considerând că preotul, are o singură misiune, aceea

de a-l sluji pe Dumnezeu până la sacrificiu113

.

Înainte de 29 octombrie 1948, Episcopul Ioan Bălan a

organizat, la Catedrala din Lugoj, un program religios cu un

ciclu de predici în fiecare seară. Aceste predici erau ascultate cu

mare interes de credincioşi greco-catolici, romano-catolici,

ortodocşi şi chiar de evrei. Ultima predică a canonicului Iosif

Vezoc s-a intitulat „Quo vadis Domine?”. Această predică s-a

terminat cu cuvintele: „În România să mă răstignesc, căci

Românii nu vor!” După această predică Canonicul Vezoc a

plecat la Ramna, s-a oprit în toate satele, a făcut liturghie şi a

îndemnat lumea să nu-şi părăsească credinţa: „Constituţia

României garantează libertatea religioasă”114

au fost spusele

Canonicului în predici.

La întoarcerea la Lugoj a fost arestat împreună cu

Episcopul Ioan Bălan şi Prepozitul Capitular Nicolae Brînzeu115

.

A urmat şapte ani în detenţie, începând cu Mănăstirea Neamţ,

Mănăstirea Ciorogârla şi Sighet camera 49, fără nici o judecată

sau vreun proces116

. Iosif Vezoc nu a povestit familiei ce s-a

întâmplat prin locurile de detenţie, decât că la închisoarea din

Sighet s-a îmbolnăvit grav de pleurezie117

. Nu a fost tratat de

113

Iosif Vezoc, Note Biografice, manuscris, pag. 3. 114

Ibidem. 115

Ioan Ploscaru, Lanţuri şi teroare, Timişoara, Edit. Signata, 1994, pag. 25. 116

Fişă Matricolă Penală, Vezoc Iosif, accesibilă online la adresa:

http://www.crimelecomunismului.ro/ro/fise_detinuti_politici/fise_detinuti/,

(20 august 2013). 117

Pleurezie - Boală care constă în inflamația acută sau cronică a pleurei

pulmonare, însoțită adesea de o abundentă secreție de lichid seros, purulent

sau hemoragic. Dicţionar Explicativ al Limbii Române, Bucureşti, Edit.

Univers Enciclopedic, 2009.

84

această boală, nu i s-adat nici un medicament, ci a fost izolat,

singur într-o celulă118

.

În toţi aceşti şapte ani, familia nu a primit nici o ştire, nu

au ştiu dacă mai este în viaţă sau nu. Soţia Canonicului, Lucreţia

Vezoc, la data arestări activa ca învăţătoare, dar după arestarea

soţului a fost dată afară din învăţământ, fără a i se oferi nici o

explicaţie sau un alt loc de muncă. În această situaţie, familia a

fost întreţinută de copii. Băiatul cel mare, Alfons Vezoc, a

întreţinut familia. Băiatul cel mic, Augustin Vezoc, la 11 ani, a

fost dat afară din şcoală. Ca să poată continua studiile, Augustin,

a fost înfiat, de rudele, din partea Lucreţiei Vezoc, a purtat alt

nume şi aşa şi-a putut continua liceul. Augustin Vezoc a

terminat Facultatea de Construcţii cu media zece119

.

Fiul cel mare, Alfons Vezoc a fost foarte talentat la

pictură şi muzică. A reuşit să se angajeze la Filarmonica din

Arad, apoi la Filarmonica „Banatul” din Timişoara. În tot acest

timp Alfons a avut grijă de sora lui, Maria Vezoc. Timp de şase

ani a împărţit salariul cu sora lui, pentru a putea să termine

Facultatea de Medicină, pe care Maria Vezoc a absolvit-o cu

media 10120

.

Iosif Vezoc a fost transferat la 15 aprilie 1955 din

închisoare din Sighet, împreună cu Episcopul Ioan Ploscaru, la

penitenciarul Timişoara, de unde a fost eliberat la 25 septembrie

1955121

. Ajuns la Timişoara Canonicului Vezoc i s-a oferit un

post de consilier la Mitropolia Ortodoxă a Banatului, pe care nu

la acceptat. După eliberare a fost permanent urmărit de un ofiţer

de securitate, până la sfârşitul vieţii. În această perioadă a reuşit

118

Interviu cu Doamna dr. Maria Grigoriţă [Vezoc], fiica Canonicului Iosif

Vezoc. 119

Ibidem. 120

Iosif Vezoc, Note Biografice, manuscris, pag. 3. 121

Ioan Ploscaru, Lanţuri şi teroare, pag. 113.

85

să se angajeze ca muncitor la Electrobanat, apoi magazioner la

Avicola Giarmata până la pensionare122

.

Canonicul Iosif Vezoc a avut o activitate intensă în

perioada de după eliberare pentru Biserica Română Unită. Pe

lângă activitatea spirituală, a oficiat zilnic Sfânta Liturghie, a

adresat memorii lui Nicolae Ceauşescu, Departamentului de

Istorie al Ministerului Culturii, Cenaclului Flacăra, în care a

cerut să se ridice o Catedrală a Neamului şi o copie a columnei

lui Traian la Bucureşti, prin care să dovedească lumii că românii

nu sunt slavi, ci latini123

.

Iosif Vezoc a crezut cu tărie până la sfârşitul vieţii că

„regimul comunist va cădea, că Biserica Greco-Catolică va fi

repusă în drepturi şi va fi în România o singură Biserică cu un

singur păstor – la Roma”. Acest vis al Canonicului Iosif Vezoc,

de a fi repusă în drepturi Biserica Română Unită, nu l-a văzut

realizat deoarece a mers la Domnul în 1 decembrie 1986, în

etate de 80 de ani.

„Pelerinajul” Canonicului Iosif Vezoc prin lagărele şi

închisorile comuniste124

:

Arestat în 29 octombrie 1948, dus la securitatea din

Timişoara.

Mănăstirea Neamţ: 31 octombrie 1948 – 1 martie 1949.

Mănăstirea Căldăruşani: 1 martie 1949 – 24 mai 1950.

Închisoarea Sighet: 24 mai 1950 – 15 aprilie 1955.

Închisoarea Jilava: 15 aprilie 1955 – 18 aprilie 1955.

Închisoarea Timişoara: 18 aprilie – 27 septembrie 1955.

Eliberat: 27 septembrie 1955.

122

Interviu cu dr. Maria Grigoriţă [Vezoc], fiica Canonicului Iosif Vezoc. 123

Iosif Vezoc, Note Biografice, manuscris, pag. 4. 124

Fişă Matricolă Penală, Vezoc Iosif, accesibilă online la adresa:

http://www.crimelecomunismului.ro/ro/fise_detinuti_politici/fise_detinuti/,

(20 august 2013).

86

Traduceri ale Canonicului Iosif Vezoc:

Ioan Maria Vianney, Meditaţii euharistice după Sfântul

Ioan Vianney, parohul din Ars, Târgu Mureş, Edit. SC

Mediaprint SRL, 1998.

87

1.5. Canonicul Teodor Voştinaru

Preotul Teodor Voştinaru s-a născut la Minişul de Sus,

judeţul Arad, pe data de 10 septembrie 1910, părinţii au fost

Teodor şi Elisabeta. Teodor Voştinaru a fost preot la Lugoj.

Clasele primare le-a urmat la Şcoala Confesională

greco-catolică din Şiria. Unchiul său, Protopopul Aradului,

Gheorghe Voştinar Bulzan, a remarcat calităţile intelectuale ale

nepotului şi l-a luat sub oblăduirea sa. Teodor Voştinaru a fost

trimis împreună cu Silviu Voştinar (fiul protopopului), la Liceul

– Samuil Vulcan din Beiuş. Protopopul Aradului, Gheorghe

Voştinar Bulzan, îl pregăteşte pentru învăţământul universitar

deoarece a vrut să-l aibă ca urmaş, mai ales că fiul său Silviu a

decedat125

.

Teodor Voştinaru a urmat cursurile Institutului „De

Propaganda Fidae”, de la Roma, unde a obţinut licenţa în

teologie în anul 1934. Reîntors acasă a devenit protopop în

Arad. Câţiva ani mai târziu, în aul 1941, obţine titlul de doctor

în drept canonic tot la Roma126

.

Conform fişei matricole penale nr. 3394127

este

înmatriculat la data de 12 februarie 1950, în penitenciarul Aiud;

a fost ridicat de Securitate128

în anul 1949. Teodor Voştinaru

este judecat de Tribunalul Militar Bucureşti şi a primit o

condamnare de 10 ani de temniţă.

Preotul Teodor Voştinaru a trecut prin următoarele locuri

de detenţie: Timişoara, Aiud; Lagărele: Poarta Albă, Valea

125

Pavel Orb, Protopop canonic, dr. Teodor Voştinar (1909-1982), accesibil

online la adresa: http://actualitateasiriana.ro/protopop-canonic-dr-teodor-

vostinar1909-1982/ (21 mai 2013). 126

Ibidem. 127

Fişa Matricolă Penală, Voştinaru Teodor, accesibilă online la adresa:

http://86.125.17.36/Fise%20matricole%20penale%20-

%20detinuti%20politici/V/V%2004.%20Vlaisan%20-

%20Vutulescu/Vostinariu%20Teodor%20T/index.php, (27 august 2013). 128

Fişa matricolă penală a lui Voştinaru Teodor nu oferă mai multe detalii.

88

Neagră, Galeş. A fost eliberat în 19 februarie 1953 cu ordinul nr.

19100 din 1953.

După eliberare, reîntorcându-se în viaţa civilă, cu

sănătatea zdruncinată, a fost nevoit să se pensioneze pe motiv de

boală. Deşi oarecum liber, a avut în continuare de suferit,

deoarece era îndeaproape supravegheat de organele de

represiune. Ca pensionar, a cules date istorice legate de cetatea

Şiriei, despre locuitori, ocupaţii şi tradiţiile acestei localităţi, pe

care a reuşit să le adune în manuscrisul „Monografia comunei

Şiria”, lucrare care a văzut lumina tiparului, după moartea sa, ea

fiind lansată de către fratele sau Ing. George Voştinaru în anul

1996.

Prin intermediul cărţii, autorul se adresează tinerilor

localnici: să-şi pironească privirea asupra comunei natale a

cărui trecut este bogat în oameni vrednici şi fapte mari…o mai

bună cunoaştere şi preţuire a trecutului Şiriei îmi vor fi destulă

răsplată129

.

Canonicul Teodor Voştinaru a încet din viaţă în anul

1982, în etate de 72 de ani. Osemintele sale se află în cimitirul

din Timişoara.

„Pelerinajul” preotului Teodor Voştinaru în închisorile

comuniste130

:

Arestat în anul 1949.

Penitenciarul Lugoj: 1949.

Penitenciarul Timişoara: 1949.

129

Cf. Teodor Voştinaru (autor secundar Voştinaru George), Monografia

Comunei Şiria, Arad, Editura Fundaţia Culturală „Ioan Slavici”, 1996, p. 3. 130

Fişa matricolă penală, Voştinaru Teodor, accesibilă online la adresa:

http://86.125.17.36/Fise%20matricole%20penale%20-

%20detinuti%20politici/V/V%2004.%20Vlaisan%20-

%20Vutulescu/Vostinariu%20Teodor%20T/index.php, (27 august 2013).

89

Penitenciarul Aiud: 12 februarie 1950.

Lagărul de muncă Poarta Albă: 1952.

Lagărul de muncă Valea Neagră: 1952.

Lagărul de muncă Galeş: 1952 – 1953.

Penitenciarul Timişoara: 1953.

Eliberat: în 19 februarie 1953, ordinul nr. 19100 din

1953131

.

Lucrare publicată a Canonicului Teodor Voştinaru:

Monografia Comunei Şiria, Arad, Editura

Fundaţia Culturală „Ioan Slavici”, 1996, coautor

Voştinaru George.

131

Fişa matricolă penală a Preotului Teodor Voştinaru nu oferă date

concludente asupra datelor de transfer dintr-un penitenciar în altul.

90

1.6. Canonicul Ştefan Bălan

Preotul Ştefan Bălan

132

Preotul Ştefan Bălan s-a născut în localitatea Teiuş

judeţul Alba, la data de 22 octombrie 1907, din părinţii Traian şi

Valeria, studiile le-a făcut la Blaj şi Strasbourg 133

. La data

reţinerii era preot celibatar în Lugoj, fără avere şi apolitic.

Ştefan Bălan a fost reţinut prin ordinul nr. 218 din 21 decembrie

1950. Conform fişei matricole penale nr. 4539134

îl găsim la

Centrul de Triere Văcăreşti, iar apoi la Lagărul Galeş. Este

reţinut de Ministerul Securităţii Statului Timişoara timp de 24 de

132

Arhiva familiei Mihaela Bârsan. 133

Cornel Sigmirean, Intelectualitatea ecleziastică. Preoţii Blajului (1806 –

1948), Târgu-Mureş, Edit. Univrsităţii Petru Maior, 2007, p. 263. 134

Fişă matricolă penală, Ştefan Bălan, accesibilă online la adresa:

http://86.125.17.36/Fise%20matricole%20penale%20-

%20detinuti%20politici/B/B%2002.%20Balan%20-

%20Barbot/Balan%20Stefan%20T/index.php, (5 august 2013).

91

luni cu începerea pedepsei din 1 martie 1951 până la 1 martie

1953. După expirarea perioadei de detenţie în 1 martie 1953

estre transferat, la data de 27 martie 1953, în Lagărul Galeş. A

fost eliberat de Ministerul Securităţii Statului de la Lagărul

Galeş prin ordinul nr. 0612059/53 conform Hotărârii

judecătoreşti nr. 206629/1953, la data de 14 septembrie 1953; de

la lagărul Galeş a fost transferat la Centrul de Triere Bucureşti în

28 august 1953, apoi eliberat135

.

„Pelerinajul” preotului Ştefan Bălan în închisorile

comuniste136

:

Arestat prin ordinul nr. 218/950, în 21 decembrie 1950.

Penitenciarul Timişoara: 21 decembrie 1950.

C. T. Văcăreşti.

Lagărul Periprava: 27 martie 1953.

Lagărul Galeş: 27 martie 1953 – 28 august 1953.

C. T. Bucureşti: 28 august 1953.

Eliberat: 28 august 1953137

.

135

Ibidem. 136

Ibidem. 137

Fişa matricolă penală, Ştefan Bălan, nu oferă date concludente despre

detenţia preotului Ştefan Bălan.

92

1.7. Preotul Dumitru Sălăgean – Vicar General

Preotul Dumitru Sălăgean138

Dumitru Sălăgean139

s-a născut în comuna Vişinel, judeţul

Cluj, în 29 octombrie 1913, din părinţii Ioan şi Maria. Studiile

le-a urmat la Blaj, a primit tunsura în 25 martie 1934,

ipodiaconatul în 6 martie 1936, a fost hirotonit preot de

Episcopul Valeriu Traian Frenţiu în 8 martie 1936140

. A venit ca

preot celibatar în Dieceza de Lugoj, de unde a fost arestat. A

138

Arhiva Episcopiei Greco-Catolice de Lugoj, fond Fotografii, f. neordonat. 139

În cele cinci Fişe matricole penale ale Preotul Dumitru Sălăgean apare cu

diferite denumiri: Sălăgeanu Dumitru, Sălăgean Dumitru, Sălăjean Dumitru. 140

Cornel Sigmirean, Intelectualitatea ecleziastică Preoţii Blajului (1806 –

1948), pag. 278.

93

fost internat la Penitenciarul Lugoj cu ordinul nr. 8697 din

1950141

, fără a fi invocat nici un motiv în fişa matricolă penală.

De la Lugoj estre transferat la Penitenciarul Timişoara,

apoi la Penitenciarul Sighet Principal, camera 48. Preotul

Dumitru Sălăgean a fost arestat în 24 Septembrie 1955, cu

mandat de arestare nr. 1621 din 1955 pentru „uneltire publică”

conform articolului 327 Cod Penal. Descrierea pe scurt a

faptului este remarcabilă deoarece în fişa matricolă penală este

scris: a refuzat să treacă la ortodoxism142

.

Preotul Dumitru Sălăgean după eliberarea din închisoarea

Sighet, din 27 octombrie 1955 s-a angajat la 1 noiembrie 1955

în funcţia de normator la Grupul de şantiere Lugoj. În această

funcţie a lucrat până la 1 ianuarie 1958, apoi a activat ca

funcţionar principal. Din anul 1959 Dumitru Sălăgean lucrează,

la Cooperativa Munca Lugoj143

, în funcţia de casier colector cu

salariu de 704 lei, până în anul 1963, când primeşte postul de

contabil cu salariu de 925 lei.

Din anul 1965 îl găsim contabil principal cu salariul de

1000 lei. La Cooperativa Munca din Lugoj pe funcţia de

contabil principal, Preotul Sălăgean, lucrează până în anul 1975

când este propus pentru pensionare144

.

141

Fişă matricolă Penală, Sălăgean Dumitru, întocmită de D.G.S.P. – Direcţia

Generală a Securităţii Poporului Lugoj, 16 octombrie 1950, accesibilă online

la adresa: http://86.125.17.36/Fise%20matricole%20penale%20-

%20detinuti%20politici/S/S%2001.%20S%20-

%20Sandru/Salageanu%20Dumitru/index.php, (6 iulie 2013). 142

Fişă matricolă Penală, Sălăgean Dumitru Penitenciarul Timişoara, nr.

dosarului personal 124, 20 iulie 1950, accesibilă online la adresa:

http://86.125.17.36/Fise%20matricole%20penale%20-

%20detinuti%20politici/S/S%2001.%20S%20-

%20Sandru/Salageanu%20Dumitru/index.php, (6 iulie 2013). 143

Cooperativa de producţie meşteşugărească „Munca” Lugoj. 144

Carnet de Muncă, Sălăgean Dumitru, eliberat de Cooperativa de producţie

meşteşugărească „Munca” Lugoj, Arhiva Episcopiei Greco-Catolice de

Lugoj, fond Dumitru Sălăgean, neordonat.

94

Interviu Preot Dumitru Sălăgean145

Numele intervievatorului: Aurora Sasu

Numele şi prenumele intervievatului: Dumitru Sălăgean.

Aurora Sasu: Deci, părinte, începem cu prezentarea.

Pr. Dumitru Sălăgean: Mă numesc părintele Dumitru

Sălăgean, m-am născut în 29 octombrie 1913 în comuna Vişinel,

din judeţul Mureş.

A.S.: Staţi puţin. Poftiţi, vă rog.

D.S.: Am avut, am fost opt fraţi, dintre care patru băieţi şi patru

fete. Părinţii noştri au fost agricultori. Eu am făcut şcoala

primară în satul natal, apoi la Sărmaj, după aceea liceul la

Bistriţa ş-am terminat la Blaj, unde am luat şi bacalaureatul şi

am făcut teologia. Terminând teologia în 1936, în 8 martie am

fost hirotonit de preot celib, necăsătorit. Aceasta a fost hotărârea

şi dorinţa mea. Am fost numit preot în comuna Bucium, din

judeţul Făgăraş, unde am stat trei ani, după care am fost

transferat în comuna Copăcel, tot din judeţul Făgăraş, satu'

mitropolitului doctor Vasile Suciu al Blajului. Aici s-au ivit

anumite neînţelegeri între credincioşi şi preot şi preotul a fost

numit în altă parohie şi eu am fost adus aici pentru aplanarea

lucrurilor. Aici era în construcţie o biserică monumentală pe

care în cei şapte ani cât am stat în această comună, cu ajutorul

credincioşilor şi cu ajutor bănesc de la stat - menţionez că

Antonescu, care era la putere ne-a dat 2 milioane 500 de mii ca

ajutor pentru biserică.

145

Interviu realizat de Aurora Sasu, Lugoj, Arhiva personală Emanuel

Cosmovici.

95

A.S.: Noi eram socotiţi atunci Biserică română?

D.S.: Română.

A.S.: Cu aceleaşi drepturi ca şi Biserica Ortodoxă. Să notăm.

D.S.: Da. Biserica naţională şi Biserică soră cu cea Ortodoxă. Şi

terminându-se casa parohială..., adică biserica, m-am gândit ca

să construim şi o casă parohială întrucât eu prevedeam că fiind

preot necăsătorit n-o să fiu reţinut mult timp aici, că de obicei

preoţii necăsătoriţi erau transferaţi mai des în locuri unde erau

diferite necazuri şi diferende între credincioşi şi Biserică şi aşa

mai departe. Şi m-am gândit la o casă parohială pentru că preoţii

dinainte, ei fiind din tată-n fiu din comună aveau gospodăria lor,

casa lor, personală şi nu era o casă parohială şi de fapt cu

înţelegerea credincioşilor am construit şi o casă parohială

frumoasă care este o casă monumentală până în ziua de astăzi.

În 1947 m-am gândit să mă duc la Bixad să intru în mănăstire.

Înainte de a pleca am venit pe la Lugoj, întrucât pe Preasfinţitul

Episcop Ioan Ploscaru, care atunci era vicarul episcopiei de aici,

îl cunoşteam din teologie. El a fost cu doi ani înaintea mea, deci

am făcut împreună doi ani de teologie la Blaj şi eram şi din două

sate vecine şi... şi aşa prin alianţă rudenii. Un frate de-al meu

ţinea în căsătorie pe sora mamei lui. Atunci, venind aici pentru

câteva zile, dânsul m-a rugat să rămân mai mult timp şi am mai

rămas câteva săptămâni. Săptămânile s-au făcut luni, pe urmă

dânsul a fost chemat în dreapta, în stânga să ţină exerciţii

spirituale, fiind un bun predicator şi atunci am rămas aici. În

timpul acesta a apărut în ziare zvonul că Biserica Greco-Catolică

se va desfiinţa şi trebuie să treacă la Biserica Ortodoxă. Atunci

am stat pe loc şi nu m-am mai dus la Bixad. În anul '48, 1948,

într-adevăr, în octombrie au fost arestaţi toţi episcopii noştri,

începând cu Ion Suciu al Blajului, apoi Hossu al Clujului, apoi

Frenţiu al Orăzii Mari, apoi Rusu de la Baia Mare şi Bălan de

aici, de la Lugoj…

96

A.S.: Continuăm?

D.S.: Eu am rămas aici la Lugoj până în 1950, când am fost

arestat. În ziua sau mai bine zis în noaptea de 19 iulie, la ora 12

o venit patru securişti care mi-au bătut la geam şi m-au rugat să

le deschid poarta. Am făcut-o şi au venit, m-au luat doi inşi

m-au luat să mă ducă la Securitate, iar alţi doi au rămas şi mi-au

făcut percheziţie.

A.S.: Eu o să vă rog frumos să repetaţi amănuntul că v-au rugat

să vă îmbrăcaţi civil.

D.S.: Fiindcă m-au sculat din somn, că era pe la ora 12 noaptea,

eu încercând să mă îmbrac şi să îmi iau reverenda - haina

preoţească - ei mi-au spus să mă îmbrac civil, dar le-am răspuns

că nu am haine civile pentru că de când, de 10 ani de când sunt

sfinţit preot eu zilnic am umblat numa în reverendă, în haina

preoţească lungă. Şi atunci neavând ce să facă, mi-au permis să

mă îmbrac aşa, dar când am ajuns la Securitate şi m-au introdus

la maiorul Kling...

A.S.: Eu vă rog să îmi spuneţi şi cu paltonul, că era iulie şi

totuşi...

D.S.: Da. Vă spun şi asta. Şi aşa m-am îmbrăcat, am mers,

mi-am luat un pardesiu deşi era o căldură mare, ajungând la

poartă, mi-am adus aminte că poate nu o să mă mai reîntorc

curând şi atunci am cerut celor doi care mă conduceau să-mi

permită să îmi iau paltonul şi m-am reîntors în cameră. Aici cei

doi care au rămas făceau percheziţie. Am văzut că au tras toate

sertarele de la mese, de la dulapuri şi mai departe şi mi-au

permis ca să-mi ieu paltonul, dar unul dintre ei mi-au verificat

reverurile de la palton şi a sunat ceva. Într-adevăr, eu cu mult

înainte, prevăzând că o să fiu arestat, mi-am pus nişte hârtie în

reveruri şi un creionaş mic jos la poala paltonului şi m-a

întrebat: „Ce ai aici, ce sună aşa?” Eu zic: „Nişte hârtie.”

„Pentru ce?” „Pentru timpuri grele.” „Cum timpuri grele?” „De

97

acum o să vie timpuri bune.” Şi eu am spus: „Nu ştiu.” Mi-au

luat hârtiile din revier. Jos nu s-au gândit să mai caute, creionul

mi-a rămas l-am dus cu mine în Securitate, dar am vrut să-mi iau

şi nişte medicamente, însă mi-au spus că nu-mi dau voie să le

iau ca pedeapsă de ce am pus hârtia în rever. Şi în felul acesta

am plecat cu cei doi la, în capătul străzii mele de aici, la

întuneric, era o maşină care ne aştepta, m-a introdus în maşină, a

spus să mă aşez cu faţa pe jos, cu faţa în jos în maşină, m-a

acoperit cu o prelată şi au plecat. În câteva minute am fost la

securitate. Acolo ne aştepta şeful securităţii, maiorul Kling, care

el era, de meserie a fost un geamgiu şi era evreu de naţiune. Ei,

mi-a pus diferite întrebări, dar nu am putut să răspund la ele

pentru că eu fiind venit aici la Lugoj nou şi eu mă ţineam de

Mitropolia Blajului nu cunoşteam problemele Lugojului şi nici

chiar pe preoţi şi el s-a mirat cum că eu nu cunosc nimic. Şi i-am

spus: „Domnule maior, eu aici am venit întâmplător aşa că eu nu

cunosc.” Atunci m-a predat la un alt securist. Între timp, dacă e

necesar să spun şi lucru acesta sau are importanţă, a venit un

ofiţer şi a spus: „Domnule maior, ne-a comunicat de la poştă că

avem o telegramă de la Ministerul de Interne.” Şi el a răspuns:

„Mă du' eu după ea, stai aici.” Şi am stat cu un oarecare

locotenent Bolchiş. Acest om s-a purtat foarte frumos cu mine.

El era cumnat cu doctorul Domide de la Timişoara, un medic şi

întâmplător, mergând eu la un tratament de urechi la doctorul

Domide mi-a spus: „Cumnatul meu este în Securitate. Dacă vo'

dată ai nenorocul să ajungi în Securitate să îi spui că ai fost

clientul meu şi să-i spui lucrul acesta.” Şi Dumnezeu aşa a voit

că primu' în noaptea când m-am dus chiar el a venit şi după

două-trii cuvinte i-am spus: „Dom' le locotenent Bolchiş, să ştiţi

că am fost clientul cumnatului dumneavoastră, doctorul Domide

şi mi-a spus că dacă o să ajung vreodată pe aici să vă spun şi

dacă o să am relaţii cu dumneavoastră mă veţi ancheta, să vă

spun că am fost clientul dânsului.” S-a purtat foarte frumos cu

98

mine şi în câteva rânduri, la Securitate când am fost anchetat de

dânsul, tot aşa s-a purtat. Însă, după aceea...

A.S.: Poftim?

D.S: După ce a plecat maioru la... să ia telegrama, maiorul

Kling, m-a predat de la Bo.., a venit Bolchiş, pe urmă a venit un

alt locotenent. M-a trecut într-o altă cameră şi acolo a spus să

îmi fac autobiografia. Am stat acolo de seara de pe la 1 aşa până

dimineaţa la 6 şi când a venit să-mi ieie ceea ce am scris, credea

că poate voi fi scris cine ştie câte zeci de pagini, eu am scris 2

pagini. Şi a spus: „Păi asta îi apă de ploaie, ce ai scris.” „Dom'le

locotenent, nu am ce să vă spun. Nu cunosc nimic de aici de pe

la Lugoj, eu mă ţin de Mitropolia Blajului, aşa că n-am ce să

scriu. Am scris de unde sunt, cine sunt părinţii, familia, şi aşa

mai departe, unde am fost preot, şi cu asta am terminat.” Şi

atunci m-a luat şi m-a dus. Credeam că îmi dă drumul acasă, dar

m-a dus în curte. Acolo era o clădire aşa mai mică cu cinci

camere întunecoase şi una mai mare care era cu geam. M-a

băgat în prima cameră întunecoasă. Acolo erau pe patru stâlpi

erau nişte scânduri şi absolut nimic altceva. M-a încuiat acolo şi

acolo am stat trei luni şi trei zile. În permanenţă întunecime; ne

aduce mâncare şi ne-o vâra pe uşă şi mâncam fără să ştiu ce şi să

văd [ii tremură vocea] şi acolo am stat până în 16 octombrie

când m-a dus la penitenciaru' de aici din Lugoj.

A.S.: Trei luni în întuneric?

D.S.: Trei luni şi trei zile am stat în celula asta la întuneric şi

doar dimineaţa la ora cinci mă scotea în curte unde era un

robinet să mă spăl pe faţă şi de trei ori pe zi mă scotea în coridor

acolo la WC.

A.S.: Cum aţi ţinut socoteala zilelor?

D.S.: Păi am, număram aşa în fiecare zi ştiind de când am fost

arestat, în ce zi, dar între cei care erau acolo, care ne păzeau a

99

fost şi un gardian mai cumsecade şi la un moment dat am cam

uitat în ce zi suntem, data. L-am întrebat şi mi-a spus. Da. De

aici, am fost în 18 octombrie, am fost dus la penitenciarul de aici

din Lugoj, unde am stat până în 15 februarie ‘51. 1951.

A.S.: Şi nimeni nu a vorbit cu dumneavoastră în timpu' ăsta,

nimeni nu v-a întrebat nimic?

D.S.: Ba...

A.S.: În astea trei luni...

D.S.: În timpul ăsta cât am stat la securitate mi-a făcut anchetă

de câteva ori, dar şi menţionez că s-au purtat destul de corect cu

mine, n-am fost bătut. M-au mai ameninţat aşa, dar încolo

mi-aduc aminte că o dată am fost anchetat de acel locotenent

Bolchiş de care am amintit şi care mi-a spus: părinte, dumneata

eşti om intelectual şi dumneata ştii că să spui ceea ce ai făcut că

nimenea nu îţi face nimic. Asta a fost totul. De aici am fost dus

la penitenciar, de unde am fost aduşi la Securitate de câteva ori

pentru anchetă. Mi-aduc aminte că am fost aduşi chiar în întâi

ianuarie tot în celula asta unde am fost ne-a băgat pe patru inşi,

care era în ianuarie şi frig; nu era nimic, numa’ scândurile şi aşa

era de strâmtă celula că eram patru inşi. Dacă vroia unu să se

întoarcă în timpu nopţii, atunci trebuia să îi scoale pe toţi şi toţi

să se întoarcă în parte pe stânga sau pe dreapta că aşa era de

strâmtă.

A.S.: Şi ceilalţi erau tot din Lugoj?

D.S.: Ceilalţi, unii erau de pe sate, mai ales unii care au găzduit

pe cei care au fugit pin munţi… aşa, da. Apoi, în 15 februarie de

la penitenciar, într-o seară ne-a dus la gară şi ne-a dus la

Bucureşti. Eram vreo trei preoţi care... părintele Beriu, tot de

aici din Lugoj. Ne-a dus la Ministeru de Interne. Acolo, ne-a

băgat într-o… la subsol, într-o baie. Era duşuri, erau... am intrat

acolo, pe jos erau grătare şi ne-a băgat acolo. După o oră au

100

venit doi ofiţeri şi a spus să luăm saltelele, ne-o dat câte o saltea,

să luăm saltelele, să ieşim afară. Ei au intrat, au făcut baie şi au

făcut duş şi cum au terminat aşa, cam după o oră, ne-a introdus

din nou acolo, în baie; curgea apa pe sub grătare şi ne-am aşezat

cu saltele acolo jos şi acolo am stat zece zile. Între timp ne-a dus

la anchetă, la, acolo sus la etaj şi apoi de aicia, într-o după-masă

ne-a dus cu o maşină la Sighet. Ne-a spus atâta, cân' am plecat:

„Uitaţi aici am - erau doi şi un securist şi şoferul care era tot

securist. Aici avem cătuşile, putem să vă punem cătuşile pe

mâni şi pe picioare, dar dumneavoastră sunteţi intelectuali,

sunteţi preoţi, şi cred că n-o să-ncercaţi să fugiţi sau...” I-am

liniştit că noi nu facem nimica. Am venit de la Bucureşti prin

Braşov, Făgăraş, am ajuns la Cluj; aici ne-a dus la Securitate pe

la ora 12 noaptea şi era... şi am crezut că o să dormim aici, dar

nu am stat decât o jumătate de oră şi ne-am îmbarcat şi am

plecat mai departe. Am ajuns dimineaţa, la Sec… la

penitenciarul din Sighet. Aici erau deţinuţi preoţi, episcopii

greco-catolici şi romano-catolici unii, şi vreo câţiva preoţi

ortodocşi, dar pentru chestiuni aşa politice, nu de natură

religioasă şi mari politicieni de-ai noştri: Maniu, Brătianu,

Lăpădatu... în fine, acuma nu îmi vin în minte toţi, dar eram cam

200 şi ceva de toţi acolo şi eram la un secret mare, adică cei

dintr-o cameră n-aveau voie să ştie cine-i în camera vecină. Şi

de aceea ne-aduce mâncarea totdeauna şi ne-o dădea în cameră,

apoi cân' ne scotea la plimbare o dată pe săptămână, aşa zece

minute, ne scotea numa camera respectivă şi cu gardianu' după

noi, ne plimbam aşa cu faţa în jos, cu mâinile la spate, în cerc şi

după zece minte ne ducea în cameră şi ducea altă cameră.

A.S.: Şi chiar n-aţi ştiut cine e în camerele vecine?

D.S.: Noi însă am aflat cine era în toate 93 de camere. Şi cum…

Noi, preoţii, eram cei mai tineri dintre deţinuţi. Eu aveam atunci

37 de ani, şi ne scotea să măturăm pe culoare, să măturăm dacă

murea cineva, mergeam şi făceam curăţenie în cameră, duceam

101

salteaua la gunoi acolo, afară în curte şi aprindeam paiele şi noi

spălam rufele deţinuţilor acolo la baie şi aşa că noi mergând şi

măturând aşa pe holuri şi pe la... când ajungem lângă o uşă,

dădeam cu mătura în uşă; gardeanu stătea în capătu holului şi

era departe, nu observa şi întrebam cine e aici?, şi spunea: aici îi

Maniu sau aicea e Brătianu, sau aici sunt episcopii greco-catolici

şi aşa că ştiu că la camera 44 erau episcopii greco-catolici, la 46

erau romano-catolici, la 48 eram noi, vreo 8 inşi, preoţi. Şi în

felul acesta am aflat în fiecare cameră cine este. Şi mai era încă

ceva ceea ce ei nu ştiau, conducerea de acolo, era căldură

centrală şi ţevăria era băgată aşa, din cameră în cameră, dar nu

era pe unde trece ţeava, nu era bine astupat cu ciment; când

mergeam acolo lângă ţeavă şi băteam în perete şi venea din

camera cealaltă cineva şi vorbeam ca pe telefon. Da. Şi ei ne

spuneau cine-s în camera cealaltă şi noi spuneam cine-s în

cealaltă şi tot ce aflam noi întră timp tot, ne comunicam unii la

alţii, aşa încât noi eram în curent cu tot ceea ce... venea de

exemplu de la Bucureşti, careva fost dus la Bucureşti, când

veneau, veneau de acolo aflam că pentru ce au fost chemaţi şi ce

s-a întâmplat şi comunicam şi la ceilalţi. Aici am stat, la Sighet

am stat până în 1955, în 14 aprilie. Şi într-o bună zi ne-a scos şi

ne-a dus la... ne-a dus la Jilava. Aici am stat vreo două

săptămâni. Ştiu că am făcut Paştile aici, în anu '55.

A.S.: Cu cine eraţi?

D.S.: Eram aici într-o cameră, eram 90 de inşi. Erau trei paturi

suprapuse. Erau şi civili, eram vreo şase preoţi, era părintele

Tiut, Bele, eu, mai… acuma nu îmi vine în minte...

A.S.: Deci cei de aici, din zona Lugoj…

D.S.: Da, din zona Lugojului, aşa. Şi, într-o bună zi, de aici, de

la Sighet [Jilava], după două săptămâni, ne-a dus pe fiecare în

capitala de judeţ de unde eram. Pe noi ne-a adus la Timişoara.

Aici ne-au mai anchetat din nou. Ceea ce ne-a anchetat cu cinci

102

ani în urmă, dar n-am avut nimic nou de spus, întră timp

Securitatea s-a interesat în comunele unde am fost preot despre

mine, dar n-a aflat nimic rău, pentru că...

A.S.: N-avea ce?

D.S.: N-a avut ce, n-am făcut decât bine acolo, am construit

biserici, am construit case parohiale. Şi de aici, de la Timişoara,

într-o bună zi, un miliţian mi-a şoptit, eram într-o cameră ş-aicia

singur şi întunecoasă; şi mi-a şoptit: părinte, plecaţi acasă. A

venit ordin de la Moscova. Şi de la O.N.U. că preoţii

greco-catolici sunt închişi nejudecaţi şi eu de fapt aveam cinci

ani acuma şi n-am fost judecat, n-am avut sentinţă, n-am avut

nimica. Şi într-adevăr, după vreo trei zile, într-o bună zi a venit

şi mi-a deschis uşa şi a zis: „No, ie-ţi boarfele!”, şi am ieşit în

curte, mi-a dat o hârtie ca să putem călători până acasă şi am

venit la Lugoj.

A.S.: Şi părinte, după cinci ani de stat acolo, fără vinovăţie

dovedită, spuneţi că nu aţi fost bătut foarte rău, dar umilit şi

ofensat...

D.S.: O singură dată am primit la Sighet, am primit două palme

de la un gardian; veneam din curte de la plimbare şi în timp ce

noi eram la etaju' 2 şi în timp ce urcam, pe trepte am observat că

jos la parter s-a deschis o uşă pe partea cealaltă şi am observat

acolo pe Înalt Preasfinţitul Todea, care era adus atunci…, curând

la Sighet, pe profesorul de psihologie Leluţiu şi pe preotu', pe

Preasfinţitu de la Baia Mare, Dragomir. I-am observat şi i-am

recunoscut şi miliţianu' a observat că eu mi-aruncat ochii în jos

şi atunci a spus când am ajuns la cameră: „De ce te-ai uitat jos?”

Eu am spus: „Domnule gardian, dumneavoastră ne-aţi spus că să

venim cu mâinile la spate şi cu privirea jos. Eu am venit aşa cum

mi-aţi spus.” Ei, într-adevăr eu am observat, că cum veneam aşa,

cum mi-am aruncat ochii, am observat, acolo jos. Şi atunci el

mi-a cârpit două palme, asta aşa. Şi mi-a dat aşa un pumn în

103

piept; dar am mai primit două palme aşa solide după un timp şi

anume de la ofiţeru' politruc; ofiţeru politic care era acolo peste

închisoare. Nu îmi aduc aminte acuma cum îl chema, dar noi

fiind acolo în cameră opt inşi şi neavând ziare, cum de ani de

zile, neavând o carte de citit, nimica, aveam cu noi un profesor,

pe Friedrich Rafael, profesor de teologie de la Iaşi. Şi ăsta era

neamţ. Şi ne-am înţeles să învăţăm limba germană; şi el ne dicta

şi noi întorceam gamela şi punem puţână apă, o întindem aşa pe

gamelă, avem săpunu' cu care ne spălam fiecare şi am dat cu

săpun şi avem noi fiecare, ne-am făcut rost de pe afar', când ne

plimbam, un mic beţigaş de lemn şi cu ăsta scriam pe tăbliţă, ca

şi când ai scrie pe o...

A.S.: Tablă?

D.S.: Pe o tablă. Aşa. Şi eu, fiind aşa, doi pe pat, pe mine

gardianu' uitându-se pe vizetă de afară, m-a observat că eu scriu

ceva. Am mai pus şi batistă pe, ca să nu se şteargă; ţinând mâna,

batista am pus pe gamelă şi aveam aşa un beţigaş cât un creion

care l-am găsit pe afară prin curte când ne-am plimbat. Şi el

odat' a deschis repede uşa şi a venit drept la mine şi a spus:

unde-i hârtia pe care ai scris?Am zis nu am avut, n-am hârtie;

te-am văzut că ai hârtie. E o batistă albă, poftim, aici. Unde-i

creionu? Că ai avut creion? Poftim; era un beţigaş. Da' pe ce ai

scris? Am întors gamela şi era scris aşa: dacă... un citat din

Scriptură: dacă eu sunt bun, tu de ce eşti rău? Şi mai continua

ceva. A luat gamela; l-am rugat să nu mă anunţe la... jos la

conducere, că ştiam că mă pedepseşte; el mi-a promis că nu mă

anunţă, dar s-a dus şi peste zece minute a venit cu ofiţeru' de

servici şi ăsta a venit înuntru; noi avem obiceiu' să stăm toţi aşa,

drepţi, în rând şi spuneam: „Trăiţi domnu' ofiţer!” sau „Domnu'

director”, când venea directoru'. Şi. care-i acela? Eu am făcut

doi paşi înainte şi mi-a cârpit aşa două palme că am văzut

scântei.

104

A.S.: Palmele nu au fost tare multe, dar moralul

dumneavoastră...

D.S.: Moralul...

A.S.: Când aţi ieşit în curte, când v-aţi văzut eliberat, cum era?

D.S.: Când am ieşit, am fost foarte liniştit, nu ştiu cum, nu, n-am

avut aşa o bucurie să zic eu, să mă pierd. Am zis, dom'le, am stat

liniştit în închisoare, dacă trebuia să mai stau, mai stăm, dacă

trebuia să mor, eram hotărât să mor. Deja de aici de acasă, din

noaptea când m-a arestat, în faţa celor patru securişti, eu am

îngenunchiat jos şi m-am rugat lui Dumnezeu şi am zis:

„Doamne, Tu ai zis să nu avem frică, că atunci când ne vor duce

în faţa celor mai mari, ne vei spune ce să vorbim. Acuma eu sunt

dus, să mă ajuţi ca să nu Te trădez.” Şi la asta am zâs un Tatăl

nostru, o Născătoare, m-am sculat şi am zis sunt gata, şi am

plecat.

A.S.: Aţi simţit părinte adeseori ajutorul lui Dumnezeu?

D.S.: Totdeauna. Totdeauna am simţit ajutorul lui Dumnezeu, şi

mai cu seamă eu aşa în mod deosebit, nu ştiu cum s-a făcut că

ceilalţi toţi spuneau că au fost bătuţi crunt, de exemplu părintele

Tiut care a fost ţinut câteva zile într-o altă celulă, a fost scos de

către un gardian, anchetator, şi cu o sulă a fost împuns în fesă

aşa cum împungi într-o varză. Şi fiindcă curgea sânge din el, l-a

dus la robinet afară, acolo în curte să se spele ca să oprească

sângele. Şi mi-aduc aminte că aşa a fost de speriat încât... asta

s-a petrecut încă până după, după '55. El a mai fost chemat (...)

şi a fost de speriat că venind acasă, aici în cameră n-a voit să

spună că ce s-a întâmplat cu el. Numai ducea mâna la gură că să

tac. Şi mi-a arătat că pereţii aud, şi pereţii. Şi atunci am plecat

pe câmp aici la Timiş şi acolo mi-a povestit ce s-a întâmplat cu

el. Da. Ei, alţii îmi spuneau că li s-a băgat mâna la uşă şi a fost

acolo închişi cu aşa, alţii au fost bătuţi cu beţe, cu pari, cu

105

pumni, cu.. puşi jos şi s-o urcat cu cizmele pe ei, şi aşa mai

departe. Eu însă Dumnezeu m-a ferit de toate acestea. Da.

A.S.: Şi când aţi ieşit, unde v-aţi dus?

D.S.: Când am ieşit, am venit din nou aici la Lugoj şi am stat

după, am stat aici câteva zile, vreo săptămână; după aceea am

plecat acasă la părinţi, am stat vreo lună şi am mers în parohia

Copăcel unde am fost preot, m-am dus să văd parohia şi acolo

mi s-a spus că jandarmii de pe atunci le-a spus la o familie care

avea fotografia mea acolo în casă, ce mai ţineţi fotografia aici,

că ăsta-i mort de mult. Zace, îi mort. Şi s-au mirat când m-au

văzut. Am stat câteva zile, i-am încurajat şi am venit aici la

Lugoj şi m-am angajat la o cooperativă de aici, contabil. La

care, la cooperativa Munca, o cooperativă de croitorie şi asta era

a mea. Şi am stat aici 16 ani. De aici m-am şi pensionat.

A.S.: Până la pensionare?

D.S.: Până la pensie, da.

A.S.: Aţi crezut în tot timpul acesta că Biserica noastră va reveni

în legalitate, aşa necăjită cum este ea acuma?

D.S.: Da. Doamnă, niciodată, nici eu şi am aflat şi de la ceilalţi

preoţi greco-catolici, nu m-am îndoit că nu... Biserica noastră nu

va reveni iarăşi la libertate. Mi-am zis: poate că eu nu voi vedea

acest lucru, dar Dumnezeu nu poate să lase să dăinuie o

nedreptate. Şi într-adevăr, au trecut 41 de ani în care timp am

suferit, am mai fost arestat, am mai fost chemat la Securitate în

legătură cu una cu alta, dar niciodată nu am avut alte cuvinte

decât nu cunosc şi nu ştiu. Da. Aşa că nu poate nimenea să se

plângă că doară aş fi trădat pe cineva, sau…

106

A.S.: Deci aveţi bucuria aceasta de a nu fi târât în nenorocire pe

nimeni.

D.S.: Niciodată. Şi eu de altfel ştiam lucrul acesta, că îi bine să

nu spui nici un nume pentru că dacă spui, da îl cunosc şi pe

cutare şi a fost şi el cu mine, şi el ştie, atunci îl chema, el poate

că mai adăuga alte lucruri, adevărate sau mai puţin adevărate

pentru că se întâmpla că pe unii îi bătea până când recunoştea

ceea ce îi cere să recunoască. Eu însă n-am avut nenorocirea asta

şi vă spun, m-am eliberat şi dacă a dat Dumnezeu, a venit şi

libertatea Bisericii şi acuma sunt vicar general al episcopiei de

aici.

În amintirea Părintelui Dumitru Sălăgean146

L-am întâlnit de mai multe ori pe Părintele Sălăgean, şi

înainte şi după 1989; uneori l-am găzduit în palatul episcopal

din Bucureşti, având astfel ocazia să vorbesc îndelung cu sfinţia

sa. Mă impresiona de fiecare dată calmul şi seninătatea de pe

chipul său, deşi ştiam din spusele lui mai ales, că necazurile nu

l-au ocolit, adunate acestea în prigoană şi închisoare şi atâtea

alte privaţiuni. Ca un prinţ, stăpân pe sine şi încrezător a trecut

peste toate, bine legat în armura credinţei neclintite.

Pentru mine, Părintele Sălăgean, rămâne-n amintire, ca

preot şi jertfă, exemplu de păstor bătut şi totuşi senin, închis şi

totuşi liber, doborât de cruce şi iarăşi în picioare. Cred că taina

reuşitei lui sufleteşti era legată de o rugăciune profundă şi de o

încredere nemărginită în providenţă.

Biserica Greco-Catolică poate fi mândră că a avut un

asemenea apostol. Iar eu consider un dar că l-am întâlnit pe

acest preot stăruitor în lupta credinţei, generos în dăruirea slujirii

sacerdotale, statornic în urmarea chemării lui Dumnezeu, până

la sfârşit. Domnul să-l fericească!

146

Cuvânt al Arhiepiscopului Ioan Robu, Arhiva Episcopiei Greco-Catolice

de Lugoj, fond Episcop Alexandru Mesian, dosar Dumitru Sălăgean.

107

„Pelerinajul” preotului Dumitru Sălăgean

în închisorile comuniste147

:

Arestat: 1950.

Penitenciarul Lugoj: 16 februarie 1951.

Penitenciarul Timişoara: 16 februarie 1951 – 10 mai 1951.

Penitenciarul Sighet: 10 mai 1951 – 24 septembrie 1955.

Penitenciarul Timişoara: 24 septembrie 1955 – 27

octombrie 1955.

Eliberat: 27 octombrie 1955 conform adresei Nr. 610 din

1955 a Procuraturii Teritoriale Timişoara.

147

Fişă matricolă penală, Sălăgean Dumitru Penitenciarul Timişoara, nr.

dosarului personal 124, 20 iulie 1950, accesibilă online la adresa:

http://86.125.17.36/Fise%20matricole%20penale%20-

%20detinuti%20politici/S/S%2001.%20S%20-

%20Sandru/Salageanu%20Dumitru/index.php, (6 iulie 2013).

108

1.8. Preotul Vasile Tiut – Vicar General

Preotul Vasile Tiut

148

Vasile Tiut s-a născut în comuna Petrilaca, judeţul Mureş,

la data de 24 aprilie 1915. S-a stabilit la Lugoj ca preot celibatar

de unde a fost internat la Serviciul de Securitate Lugoj, cu

ordinul nr. 8697 din 1950149

. De la Penitenciarul Lugoj a fost

mutat în 26 februarie 1951 de către Securitate, cu adresa nr

148

Arhiva Episcopiei Greco-Catolice de Lugoj, fond Fotografii, fond

neordonat. 149

Fisă matricolă penală D.G.S.P. Lugoj, nr. matricol 812, penitenciarul

Lugoj, 16 octombrie 1950, accesibilă online la

adresa:http://86.125.17.36/Fise%20matricole%20penale%20-

%20detinuti%20politici/T/T%2007.%20Timer%20-

%20Tobos/Tiut%20Vasile/index.php, (6 iulie 2013).

109

10593 din 1951, la Timişoara. În fişa matricolă penală de la

Penitenciarul Timişoara150

are mandatul de arestare nr. 161 din

1955 pentru faptul „uneltire publică” conform articolului 327

Cod Penal, descrierea pe scurt a faptului este remarcabilă

deoarece în fişa matricolă penală este scris: a refuzat să treacă

la ortodoxism151

. De la Penitenciarul Timişoara, Preotul Vasile

Tiut, este mutat la Penitenciarul Sighet Principal în camera 49.

La Penitenciarul din Sighet Vasile Tiut a stat până în 10 mai

1955. A fost eliberat din Penitenciarul Timişoara la 27

septembrie 1955 conform adresei Nr. 610 din 1955 a

Procuraturii Teritoriale Timişoara.

După eliberare, preotul Vasile Tiut, a locuit în chirie la

credincioasa Ofelia Iacob din Lugoj, numărul imobilului 5178,

apoi s-a mutat pe strada I. P. Bănăţeanu nr. 10, locuinţă în care a

trăit până când a mers la Domnul în 27 martie 1983152

.

În această perioadă, a lucrat pe post de funcţionar la

P.T.T.R. Oraş Lugoj, unde s-a angajat în 5 septembrie 1956. A

lucrat o perioadă de 19 ani, până în 9 august 1975, când s-a

pensionat la vârsta de 60 de ani cu o pensie de 768 lei153

.

150

Fisă matricolă penală Tiut Vasile, Penitenciarul Timişoara nr. dosarului

personal 62, 20 iulie 1950, accesibilă online la adresa:

http://86.125.17.36/Fise%20matricole%20penale%20-

%20detinuti%20politici/T/T%2007.%20Timer%20-

%20Tobos/Tiut%20Vasile/index.php, (6 iulie 2013). 151

Acelaşi fapt se găseşte şi la Preotul Dumitru Sălăgean. 152

Arhiva Episcopiei Greco-Catolice de Lugoj, fond Vasile Tiut, neordonat. 153

Ibidem.

110

„Pelerinajul” preotului Vasile Tiut în închisorile

comuniste154

:

Arestat: octombrie 1950.

Penitenciarul Lugoj: octombrie 1950 – 1951.

Penitenciarul Timişoara: 1951.

Penitenciarul Sighet: 10 mai 1951 – 24 septembrie 1955.

Penitenciarul Timişoara: 24 septembrie 1955 – 27

septembrie 1955.

Eliberat: 27 septembrie 1955 conform adeverinţei nr.

655/955a, Procuratura Timişoara.

154

Fisă matricolă penală Tiut Vasile, Penitenciarul Timişoara nr. dosarului

personal 62 din 20 iulie 1950, accesibilă online la adresa:

http://86.125.17.36/Fise%20matricole%20penale%20-

%20detinuti%20politici/T/T%2007.%20Timer%20-

%20Tobos/Tiut%20Vasile/index.php, (6 iulie 2013).

111

1.9. Iuliu Raţiu, Vicar foraneu al Timişoarei

Preotul Iuliu Raţiu155

Dr. Iuliu Raţiu face parte din Biserica Greco-Catolică din

Banat. Evenimentele dramatice ce s-au produs în viaţa personală

şi cariera acestui preot îl pun alături de elitele persecutate ale

acestei Biserici. S-a născut la 15 decembrie 1902, din părinţi

Iuliu şi Iuliana, în localitatea Moftinul Mic, judeţul Sălaj. Aici

urmează şcoala elementară, după care liceul la Satu Mare pe

care îl absolvă în 1921. În perioada 1921 – 1926 continuă

studiile de teologie în Roma la Pontificia Universitá Lateranense

unde şi-a luat licenţa în teologie şi doctoratul în filozofie156

.

155

Arhiva Episcopiei Greco-Catolice de Lugoj, fond Fotografii, f. neordonat. 156

Interviu, cu Eger Raţiu (fiica părintelui Iuliu Raţiu), Lugoj, 14 iulie 2011.

112

Se căsătoreşte cu Valeria Văcariu, iar la 6 august, de

sărbătoarea Schimbarea la faţă a Domnului Isus Cristos, este

hirotonit preot în catedrala din Lugoj, de către episcopul dr.

Alexandru Nicolescu. Episcopul Valeriu Traian Frenţiu nu l-a

acceptat în Eparhia de Oradea deoarece Iuliu Raţiu a dorit să fie

preot căsătorit nu celib157

. După sfinţire a fost numit preot paroh

în parohia Păru, lângă Lugoj, apoi este numit secretar episcopal

şi prim notar consistorial al Episcopiei de Lugoj. Noul Episcop

de Lugoj, dr. Ioan Bălan în anul 1937 îl numeşte protopop la

Deva, unde a construit o biserică. În perioada anilor 1940 – 1948

funcţionează ca vicar foraneu al oraşului Timişoara şi paroh la

parohia greco-catolică din cartierul Fabric. În această ipostază îl

găsesc evenimentele din anul 1948, ce privesc întreaga Biserică

Greco-catolică din ţară158

.

Iuliu Raţiu, Vicarul foraneu din Timişoara este arestat în

29 octombrie 1948, şi dus la securitatea din Timişoara, unde se

întâlneşte cu preotul Ladislau Teglaşiu, tot din Timişoara. De

aici sunt duşi la Lugoj, iar în 30 octombrie împreună cu

Episcopul Ioan Bălan, Canonicul Iosif Vezoc şi Prepozitul

Nicolae Brînzeu, pornesc în itinerariul lagărelor şi închisorilor

comuniste, astfel a ajuns la închisoarea de maximă siguranţă din

Sighet.

Motivul eliberării şi eliberarea de la închisoarea Sighet.

După arestarea Preotului Iuliu Raţiu, în 29 octombrie

1948, familia a fost evacuată din casa parohială din Timişoara,

precum familiile altor preoţi greco-catolici din ţară. Soţia

preotului Raţiu nu a părăsit benevol şi în timp util locuinţa

parohială. Neavând încotro Valeria Raţiu, s-a mutat la Lugoj la

157

În eparhia de Oradea, seminariştii tirmişi la studii în stăinătate trebuiau să

promită că la întoarcerea în ţară vor fi hirotoniţi ca preoţi celibi. Această

„direcţie” era valabilă şi în celelalte eparhii. 158

Interviu, cu Eger Raţiu (fiica părintelui Iuliu Raţiu), Lugoj, 14 iulie 2011.

113

părinţii ei. Din cauza acestei mutări, dintr-un oraş în altul, fetiţa

preotului a pierdut un an de şcoală, deoarece nu avea acces şi

drept la şcoală, deoarece tatăl, Iuliu Raţiu, era la închisoare. A

reuşit doar anul următor să intre la şcoală, la liceul de fete din

Lugoj.

În momentul preluării Bisericii şi casei parohiale din

Timişoara Valeriei Raţiu i s-a cerut să semneze un proces verbal

de predare a parohiei şi bisericii, lucru pe care l-a refuzat

spunând: „Eu n-am preluat nimic, eu nu predau nimic”159

. La

acest incident, au participat: Vasile Botezatu – Preşedintele

Sfatului Popular Timişoara; Pr. Gheorghe Cotoşman – Vicarul

Arhiepiscopiei Ortodoxe din Timişoara; Pr. Victor Vlăduceanu

– Consilier Cultural al Arhiepiscopiei Ortodoxe a Banatului160

.

Aflând toate acestea, Iuliu Raţiu a avut o convorbire cu

comandantul de securitate la închisoarea Sighet. Acest comandat

i-a făcut propunerea să îl elibereze din închisoare, fără a fi preot

ortodox. Comandantul securităţii, a dat exemplu pe vicarul

Sighetului Titus Berinde: „care a fost încarcerat, dar a semnat că

nu o să mai fie preot greco-catolic. Acum este acasă, ocupă un

serviciu la o întreprindere şi nu-i cere nimeni să stea la altar cu

ortodocşii. Republica are posibilităţi să dea pâine oricui, acolo

unde se simte în stare să muncească”161

. Iuliu Raţiu a observat

că nu este obligat să devină preot ortodox dacă cere să fie

eliberat. Comandantul închisorii l-a asigurat de acest lucru,

afirmând că „unirea bisericilor este un fapt împlinit, dar

împotriva acestui fapt nu-i iertat să luaţi atitudine de critică, de

opoziţie sau să desfăşuraţi vreo activitate potrivnică. Este un act

de guvernământ şi nu se admite o luare de atitudine ostilă

împotriva lui”. Auzind acestea Iuliu Raţiu a afirmat că a luat act

159

Iuliu Raţiu (manuscris), „Revenirea” din 1948 sau Unificarea Bisericilor

Româneşti. Păţaniile mai multora, Amintirile şi comentariile unuia care şi el

a trăit-o, Arhiva Episcopiei greco-catolice de Lugoj, Fond Iuliu Raţiu, p. 35. 160

Interviu, cu Eger Raţiu (fiica părintelui Iuliu Raţiu), Lugoj, 14 iulie 2011. 161

Iuliu Raţiu (manuscris), „Revenirea”, p. 97.

114

de unirea bisericilor, ca de un act statal şi nu se va ocupa de el,

se va încadra într-un serviciu civil, dar să nu fie obligat să fie

preot ortodox. Comandatul securităţii a fost deacord, cerându-i

în scris acest lucru162

.

Eliberarea vicarului Iuliu Raţiu, s-a produs în 14

septembrie 1950. În ziua eliberării Iuliu Raţiu a fost pus să

meargă în celulă, să le spună colegilor vestea eliberării sale,

fiind însoţit de comandantul închisorii Vasile Ciolpan şi câţiva

securişti, să observe cum reacţionează colegii lui la această

ştire163

.

Despre această eliberare Episcopul Iuliu Hossu afirma:

„câteva zile după praznicul Înălţării Sfintei Cruci, ne-au

comunicat fraţii noştri, cu mare durere, că părintele Dr. Iuliu

Raţiu i-a părăsit, respectiv ne-a părăsit pe toţi: a ieşit din

mijlocul nostru chiar în ziua de 14 septembrie, ziua Sfintei

Cruci; le-a spus că nu se leapădă de credinţă; a aflat, le-a spus

dânsul, formula prin care îşi salvează credinţa, … faptul este că

a pactat cu cei care ne-au risipit Biserica noastră scumpă”164

. Tot

de la Episcopul Iuliu Hossu aflăm că: „Episcopul Ioan Bălan

şi-a îndeplinit datoria, chiar la Sighet, a rostit excomunicarea,

conform prevederilor dreptului canonic”. Iuliu Hossu după ce a

fost mutat de la Sighet în domiciliu obligatoriu a mai menţionat:

„sper că din mila lui Dumnezeu îşi va fi aranjat situaţia [Raţiu]

în care s-a aşezat cu P.S. frate episcop Ioan al Lugojului pe care

l-a cercetat când eram la Curtea de Argeş, unde l-am văzut şi noi

şi unde afirma că nu s-a lepădat de credinţă etc.; ne-am rugat şi

ne rugăm pentru dânsul ca Domnul să-l primească întru iertarea

162

Ibidem, p. 99. 163

Arhiva Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii

(ACNSAS), Dosar de grup, I259613/4, fila. 348. 164

Iuliu Hossu, Credinţa noastră este viaţa noastră, Memoriile Cardinalului

Dr. Iuliu Hossu, Cluj-Napoca, Edit. Viaţa Creştină, 2003, p. 263.

115

milei Sale nemărginite, pentru o dreaptă părere de rău şi

pocăinţă”165

.

Iuliu Raţiu, după eliberare, a fost însoţit pe tot parcursul

drumului, de la Sighet la Timişoara, de un locotenent de

securitate, care la Timişoara i-a spus lui Raţiu, să meargă la

Mitropolitul Banatului Vasile Lăzărescu, să fie angajat. La auzul

acestor cuvinte Iuliu Raţiu a protestat, spunând că se va întoarce

la închisoare. Locotenentul de securitate i-a replicat: „Altfel nu

se poate. Şi să iei seama părinte Raţiu, să nu te joci cu noi. Să iei

problema serios, că de nu te duc înapoi, sau în alt loc şi mai rău,

că avem noi şi de astea. Ba, o luăm şi pe soţia dumitale, că şi ea

are la noi un dosar, de ţi-e mai mare dragul când îl vezi”166

.

Preotul Raţiu, a acceptat aceste lucruri, dar a cerut răgaz, pentru

igiena personală, spunând că nu se poate prezenta în faţa

Mitropolitului Lăzărescu în reverenda, care a stat cu ea timp de

doi ani în domicilii obligatorii şi închisoare.

La întâlnirea cu Mitropolitul Lăzărescu, Iuliu Raţiu, a

pus direct problema că el nu se va face preot ortodox.

Mitropolitul a acceptat acest fapt, în speranţa că timpul şi mediul

îl vor face în viitor pe Raţiu preot ortodox. Angajarea la

Mitropolia Ortodoxă a Banatului s-a rezolvat foarte repede. Iuliu

Raţiu a fost încadrat pe postul de consilier economic, în locul lui

Gheorghe Medoia, fost preot greco-catolic în comuna Comloşu

Mare. Gheorghe Medoia a fost promovat protopop onorific,

deoarece a cedat funcţia lui Iuliu Raţiu. După angajare

Mitropolitul Lăzărescu a ţinut cont de spusele lui Iuliu Raţiu, că

nu doreşte să fie preot ortodox, şi i-a dat să se ocupe pentru o

perioadă de timp de punerea în ordine a arhivei Episcopiei

Greco-Catolice de Lugoj, care se afla în localitatea Lugoj167

.

În această perioadă Iuliu Raţiu era permanent urmărit, şi

interogat în diferite case conspirative, despre foşti preoţi

165

Ibidem, p. 264 166

Interviu, cu Eger Raţiu (fiica părintelui Iuliu Raţiu), Lugoj, 14.iulie 2011. 167

ACNSAS, Dosar de grup, I259613/4, fila. 13.

116

greco-catolici din Lugoj, despre ambientul din cadrul Bisericii

Ortodoxe din Banat şi datorită celei mai mari temeri a securităţii

aceea că Raţiu a fost trimis acasă de la Sighet, prin aprobarea

„corului episcopal greco-catolic”, şi că a primit o misiune

importantă de a agita spiritele împotriva ortodoxiei şi de a face

ca unirea să se destrame168

.

Iuliu Raţiu a fost încadrat la Mitropolia Ortodoxă a

Banatului pe postul de consilier economic. Această practică s-a

folosit şi în alte episcopii ortodoxe: la Episcopia Oradea,

Madincea Păun, la Episcopia Cluj, Ioan Moldovan, la Episcopia

din Arad Ioan Vancu.

În această perioadă, cât a funcţionat la Mitropolia

Ortodoxă a Banatului, preotul Iuliu Raţiu a fost acuzat de preoţii

ortodocşi că a trecut formal la ortodoxie şi că este în continuare

greco-catolic, iar securitatea statului îl considera un element

nesincer, aceste aspecte se observă în notele informative ale

acestui preot.

Dosarul de verificare nr. 1913 referitor la Dr. Iuliu Raţiu

a fost deschis în 12 februarie 1960, prin hotărârea Ministerul

Afacerilor Interne Direcţia Regională Timişoara. Motivele

deschiderii acestui dosar au fost: „Raţiu Iuliu refuză sub diferite

motive neîntemeiate oficierea serviciului religios în biserica

ortodoxă; în perioada desfăşurării acţiunii de verificare, s-au

obţinut date, prin diferiţi agenţi (informatori) că acesta se

menţine pe poziţia de nesinceritate faţă de trecerea la

ortodoxism, foloseşte situaţia sa în cultul ortodox şi în special

funcţia din Arhiepiscopia Ortodoxă din Timişoara, pentru

obţinerea de avantaje şi menţine legături cu preoţii

greco-catolici”. Concluziile acestei hotărâri au fost că Iuliu

Raţiu a făcut trecerea la ortodoxism în mod formal, el

considerându-se tot greco-catolic, a folosit trecerea la cultul

ortodox doar ca un mijloc de existenţă şi un trai mai

168

ACNSAS, Dosar I259613/5, Dosar individual, privind pe Raţiu Iuliu, fila.

21.

117

bun, precum şi pentru menţinerea legăturii cu preoţii

greco-catolici169

.

O altă hotărâre de al urmării pe Iuliu Raţiu a fost dată tot

în aceeaşi perioadă, februarie 1960. În această hotărâre sunt

informaţii preluate de la informatorul Tudor Popa care

semnalează că a trecut la cultul ortodox formal, având ca scop

de a scăpa de detenţie şi a putea ajuta sub acoperirea de ortodox,

preoţi şi credincioşi greco-catolici. Acest informator mai

semnala ca Raţiu merge la biserica catolică din Lugoj, „pe

întuneric”, să nu fie văzut. De asemenea Raţiu se interesa de

arhiva fostei episcopii greco-catolice din Lugoj „să nu ajungă pe

mâna ăstora”170

şi că imediat după eliberare a restabilit legăturile

cu preoţii greco-catolici rezistenţi în Lugoj, cum ar fi: Nicolae

Brînzeu, Tiut Vasile, Sălajan Dumitru. Din această hotărâre mai

observăm că Mitropolitul Ortodox Vasile Lăzărescu s-a plâns de

faptul că Iuliu Raţiu nu are încredere în el şi nu vrea să oficieze

în biserică împreună171

.

Planul de măsuri, din acest dosar, întocmit la data de 1

august 1961 are la bază note informative obţinute din care

rezultă că după „unificarea” Bisericii Greco-Catolice cu cea

Ortodoxă, Iuliu Raţiu împreună cu alţi preoţi greco-catolici din

Lugoj au format un comitet clandestin de a lupta împotriva

„unificării” celor două biserici. Acest comitet clandestin a

însărcinat pe Raţiu Iuliu să treacă formal la ortodoxism cu

scopul de a comunica periodic comitetului toată activitatea

desfăşurată la Mitropolia Ortodoxă, de a reface arhiva, de a

conserva proprietatea Bisericii Greco-Catolice şi de a

supraveghea ca în toate parohiile foste greco-catolice să fie

numiţi preoţi foşti greco-catolici. Activitatea prezentă

desfăşurată de Raţiu Iuliu dovedeşte întocmai îndeplinirea

acestor sarcini. De asemenea i s-a stabilit oficial, în calitate de

169

ACNSAS, Dosar I259613/5, Dosar individual, privind pe Raţiu Iuliu, f. 5. 170

Ibidem, fila 9. 171

Ibidem.

118

consilier economic la Mitropolia Ortodoxă din Timişoara a

comis abateri grave de la disciplina financiară delapidând

împreună cu alte elemente suma de 2.137.000 lei sumă pe care a

încercat să o justifice cu acte false şi prin distrugere de

documente172

.

Notele informative din acest dosar pot fi împărţite în

două categorii: note informative despre activitatea consilierului

economic Iuliu Raţiu şi note despre activitatea greco-catolică.

Activitatea de consilier economic şi cea de greco-catolic

rezistent pentru Iuliu Raţiu nu au fost benefice, deoarece a fost

acuzat că a delapidat sume importante de bani de la Mitropolia

Ortodoxă a Banatului şi că are legături cu foştii greco-catolici,

motive pentru care a fost a doua oară trimis la închisoare.

Informaţiile din notele informative, descriu activitatea

preotului Iuliu Raţiu. Nota informativă din 17 noiembrie 1952 a

Informatorul „Popa” afirmă că Iuliu Raţiu are relaţii cu foşti

greco-catolici, deoarece în calitatea oficială pe care o deţine la

Mitropolia Ortodoxă a Banatului Raţiu „e gata oricând să

satisfacă mai grabnic cererile foştilor greco-catolici. Astfel a

rezolvat fără discuţie cererea preotului pensionar Gheorghe

Tovatan, socrul preotului demisionat Augustin Cerghi173

,

făcându-l membru al Fondului de ajutare reciprocă”174

.

În conţinutul notei informative din 20 august 1954,

informatorul „Popa Vasile” descrie că Iuliu Raţiu a primit

172

Ibidem, filele 38-39. 173

Cf. ANR, fond Ministerul Cultelor, Direcţia de Studii, Dosar nr. 80, Vol.

Nr. 10, 1956, Tabele centralizatoare de personal deservent şi preoţi greco-

catolici, situaţia privind preoţii nereveniţi (inclusiv ce-i ce în 1948 erau

pensionari) şi preoţii demisionaţi din cler după revenire. Regiunea

Timişoara, Raionul Timişoara şi oraş. Împuternicit Popescu Sever,

Împuternicit ajutor: Ţeperdel Mihai, fila 157. În acest tabel apare preotul

Augustin Cerghi ca preot „nerevenit la ortodoxie”, demisionat în anul 1948,

fără ocupaţie şi ostil faţă de actul unificării. 174

ACNSAS, Dosar I259613/5, Dosar individual, privind pe Raţiu Iuliu, fila

273.

119

hotărârea de a purta uniformă preoţească (reverendă) în timpul

serviciului, dar acesta şi-a confecţionat o reverendă după

modelul romano-catolic (cu nasturi de sus până jos). Acest

informator, a mai menţionat în notă că Raţiu este cunoscut că

întreţine şi în prezent legături cu preoţii greco-catolici rezistenţi

şi nu a ţinut până în prezent nici o slujbă religioasă „împreună

cu vechii ortodocşi”175

.

Informatorul „Păduraru Axente” în nota informativă din

4 noiembrie 1955 scrie că dr. Iuliu Raţiu este cunoscut că

întreţine relaţii cu preoţii greco-catolici rezistenţi şi că a fost

recent în vizită la Episcopii Greco-Catolici de la Curtea de

Argeş176

. Această vizită este menţionată şi de Episcopul Iuliu

Hossu, în memoriile sale177

.

Iuliu Raţiu a expediat o scrisoare, în 18 august 1956,

Episcopului Ioan Bălan. Această scrisoare a fost obţinută de

informatorul „Trofan Pavel” în 21 august 1956, cu ocazia

marşrutizării la Episcopii Greco-Catolici din Domiciliu

Obligatoriu.

Această scrisoare conţine date despre „consolidarea

unirii” din Banat. Iuliu Raţiu scria că i s-au cerut date statistice

referitoare la situaţia din 1948 a unităţilor şi preoţilor care le-au

ocupat atunci, numărul sufletelor, dacă este biserică, casă

parohială şi dacă preoţii întâmpină greutăţi, deoarece celor cu

greutăţi li se va oferii ajutor financiar.

Iuliu Raţiu în această scrisoare mai oferă date despre

arhiva şi biblioteca Episcopiei Greco-Catolice din Lugoj. Îl

întreabă pe Episcopul Ioan Bălan dacă Dictionnaire de

Théologie Catholique şi Dictionnaire Archeologie sunt ale lui,

175

Ibidem, fila 260. 176

Ibidem, fila 256. 177

Iuliu Hossu, Credinţa noastră este viaţa noastră, Memoriile Cardinalului

Dr. Iuliu Hossu, Cluj-Napoca, Edit. Viaţa Creştină, 2003, p. 264.

120

deoarece acestea sunt împreună cu colecţia Migne178

în

biblioteca Arhidiecezană Ortodoxă a Timişoarei. Acesta mai

menţionează ca Lexiconul179

[Meyers] (indescifrabil) nu l-a

găsit niciunde.

În finalul scrisorii Raţiu afirmă că: „speră şi se roagă să

dea bunul Dumnezeu să i se restituie cât mai curând Tronul”.

Iuliu Raţiu la sfârşitul scrisorii îşi arată devotamentul său faţă de

Episcopii, aflaţi în domiciliu obligatoriu, prin cuvintele:

„prosternat la sărutarea Sfintei drepte ale Excelenţelor voastre

am rămas devotat”180

.

Informatorul „Zorile” a scris într-o notă informativă că

Iuliu Raţiu aranjează arhiva pentru ai putea spune Episcopului

Ioan Bălan unde se află fiecare obiect181

.

În nota informativă a informatorului „Crişan” din 26

martie 1960, aflăm că Raţiu a avut o discuţie cu acest

informator, în care acesta spune că a aflat de la Inspectorul

General din departamentul Cultelor că este pus sub observaţie

deoarece are ca misiune să ajute preoţii uniţi nereveniţi, chiar şi

pe cei reveniţi de ai încuraja să stea în rezistenţă. Pe lângă

acestea informatorul a mai afirmat că Raţiu a spus

preoţilor ortodocşi: „că nu şi-a schimbat convingerile. Biserica

Greco-Catolică nu a fost o cenuşotcă ci şi-a educat credincioşii

178

Patrologia Greaca (Patrologia Graeca) sau Patrologiae Cursus

Completus, Series Graeca, reprezintă o colecţie tipărită a scrierilor Părinţilor

Bisericii şi a unor scriitori bisericeşti laici, în dialectul „koine” sau variantele

sale medievale ale limbii greceşti. Aceasta colecţie cuprinde 161 de volume

tipărite între anii 1857-1866 de către Jaque Paul Migne în cadrul Tipografiei

Catolice. 179

Iuliu Raţiu se referă la: Meyers Konversations-Lexikon. Acest Lexicon

este una dintre cele mai importante enciclopedii de limbă germană. A apărut

în mai multe ediții în secolele XIX şi XX. Prima ediție a apărut între anii

1839 – 1852, în 46 de volume. 180

ACNSAS, Dosar I259613/5, Dosar individual, privind pe Raţiu Iuliu,

filele 289-292. 181

Ibidem, fila 16.

121

în sens catolic nu numai pe credincioşii ei şi pe preoţi, eu nu mă

pot face ortodox”182

.

Informatorul „Trandafirescu” într-o notă din 28 martie

1960 afirmă că a avut o discuţie cu Iuliu Raţiu în care acesta i-a

mărturisit că un inspector din Minister i-a atras atenţia, prin

cineva de la Mitropolie, că are înclinaţii şi că sprijină foşti

greco-catolici. Raţiu a mai mărturisit în această notă că a

intervenit pentru un preot fost greco-catolic dintr-un sat de lângă

Clopotiva, ca să primească o parohie mai bună. Acest preot a

primit o parohie mai bună dar a indus în eroare ierarhia

bisericească deoarece a spus că are pregătire mai înaltă decât în

realitate, fapt care i-a dat dreptul la o încadrare superioară, iar

acum acest preot restituie sumele încasate în plus183

.

În nota informativă din 5 septembrie 1960 informatorul

„Mare Ioan” descrie că parohia Bucova din Caraş-Severin a

devenit vacantă deoarece preotul ortodox Macu Cuzmanovici184

a fost arestat şi condamnat. Deoarece această parohie a devenit

vacantă, pentru ocuparea postului au candidat preotul Frăţilă

Nicolae din Racoviţa şi preotul Silvăşan Trandafir din

Clopotiva. Iuliu Raţiu la susţinut pentru ocuparea acestui post pe

Frăţilă Nicolae. Pentru a reuşi preotul Silvăşan Trandafir s-a

prezentat la Mitropolitul Lăzărescu în Timişoara, dar

Mitropolitul nu l-a primit în audienţă. Aceasta a revenit la

182

Ibidem, fila 225. 183

Ibidem, fila 209. 184

Cuzmanovici Macu, originar din comuna Sicheviţa Caraş-Severin, preot în

Bucova Caraş-Severin, este arestat în 15 octombrie 1959, datorită

apartenenţei politice în trecut la mişcarea legionară. A stat în închisoare până

în 6 martie 1964. În această perioadă a fot la Penitenciarele din Timişoara şi

Aiud. După eliberare ajunge preot în comuna Comloşu Mare, judeţul Timiş.

Cf. fişă matricolă penală Cuzmanovici Macu, nr. 362 din anul 1959,

accesibilă online la adresa:

http://86.125.17.36/fisapenala.php?file=f%3A%5Cweb%5CFise+matricole+

penale+-+detinuti+politici%5CC%5CC+10.+Csabai+-

Czumbil%5CCuzmanovici+Nacu%2FP1500100.JPG, (17 august 2013).

122

Timişoara, din nou nu a fost primit în audienţă de Mitropolit, dar

a lăsat informatorului „Mare Ioan” un memoriu referitor la Iuliu

Raţiu pentru Mitropolit. După citirea memoriului, de către

Mitropolit acesta: „a chemat pe sursă [Mare Ioan] la geam şi i-a

dispus să meargă la gară să-l caute pe Silvăşan în trenul de

Lugoj să-i spună că «nu-l mai consideră nesupus»” şi să-i predea

100 lei pentru acoperirea cheltuielilor avute la Timişoara185

.

În acest memoriu adresat Mitropolitului Lăzărescu,

Silvăşan Trandafir îl l-a acuzat pe Iuliu Raţiu că „are o ură

contra ortodoxismului, în favoarea catolicismului reacţionar,

încă de când Raţiu era protopop la Deva”. După hirotonire

Silvăşan Trandafir afirma că: „a fost îndopat cu venin contra

ortodoxismului” de cercul reacţionar catolic condus de preoţii:

Ploscaru, Sălăgean, Tiut, Tufescu, Breban, Mihaly, Marina,

Sfîrcoci, dr. Armian, Raţiu etc.

În anul 1950, Silvăşan Trandafir, a scris în memoriu că a

fost arestat cu alţii şi după cercetările autorităţilor, a fost trimis

la Canalul Dunăre Marea-Neagră timp doi ani, de unde se

reîntoarce în 3 octombrie 1952, cu un picior, trei coaste şi o

mână ruptă dintr-un accident de muncă. Concluzia acestor ani de

detenţie, lucru consemnat, în memoriu era: „aceasta a fost

rezultatul încăpăţinării mele şi veninului pe care l-am primit de

la superiorii mei – preoţimea unită, care au preferat mai bine ca

noi bănăţenii greco-catolici de atunci să intrăm într-o biserică

ungurească, decât în una româneasca ortodoxă”186

.

După reîntoarcerea din închisoare, Silvăşan a aflat de

trecerea la „ortodoxism” a protopopului Raţiu. Acesta a mers la

Lugoj, unde i s-a comunicat că Raţiu a trecut formal la ortodoxie

şi că această conducere i-a pus condiţiile următoare, pe care

Raţiu le-a primit, anume:

- „De-a nu servi la ortodocşi.

185

ACNSAS, Dosar I259613/5, Dosar individual, privind pe Raţiu Iuliu, fila

154. 186

Ibidem.

123

- De-a supraveghea în Arhiepiscopie, ca în parohiile unite

să fie ocupate numai de foşti preoţi uniţi.

- De-a comunica periodic grupului clandestin de la Lugoj

toată activitatea de la Sf. Arhiepiscopie ortodoxă.

- De-a reface arhiva episcopiei şi de a conserva tot ce se

poate din obiectele, fost proprietatea greco-catolică”187

.

Silvăşan Trandafir a mai afirmat că a luat parte la

şedinţele secrete de la Lugoj, până în anul 1956, anul în care a

„rupt-o cu aceştia”. În această perioadă a fost informat despre

rapoartele şi activitatea preotului Raţiu în legătură cu cele mai

de sus. În permanenţă Raţiu era vizitat acasă în Lugoj, de preotul

nerevenit Tiut. Acesta comunica în şedinţele secrete datele

culese de la protopopul Raţiu.

Tot din acest memoriu aflăm că în anul 1956, după 8 ani

„de rezistenţă reacţionară contra Sf. Biserici Ortodoxe”,

Silvăşan Trandafir a trecut formal la ortodoxie, după ce în

august 1955 a vizitat Curtea de Argeş, unde s-a întâlnit cu

Episcopul Ioan Bălan.

Acestuia i-a expus situaţia că trebuie să devină ortodox,

întrucât au fost arestaţi ceilalţi foşti colegi ai grupului clandestin

din Lugoj şi el nu mai poate suferi. Episcopul Bălan i-a spus, că:

„decât să ajung o unealtă în mâinile Securităţi, aşa după cum a

ajuns nepotul dânsului Patriciu Tufescu, mai bine să trec să iau

legătura la Timişoara cu părintele protopop Raţiu, să fac ce zice

acesta dându-mi să-i transmit un mesagiu”. Tot cu această

ocazie Episcopul Ioan Bălan i-a mai spus că la Timişoara se vor

îndrepta lucrurile, fiindcă se lucrează la răsturnarea

Mitropolitului Lăzărescu, prin înlocuirea cu o persoană

favorabilă Lugojului şi că părintele Iuliu Raţiu lucrează intens

din umbră.

După această convorbire cu Episcopul Ioan Bălan,

Silvăşan l-a vizitat pe Iuliu Raţiu, la Arhiepiscopia Ortodoxă din

187

Ibidem, fila 155.

124

Timişoara, pentru a trata problema trecerii formale la ortodoxie.

Raţiu i-a spus că nu poate face acest lucru deoarece:

„Mitropolitul Vasile Lăzărescu de aici este un catâr, te va pune

să faci mătănii, să semnezi proces-verbal de trecere şi jurământ

de credinţă”. Dar totuşi Iuliu Raţiu l-a ajutat şi i-a dat o scrisoare

lui Silvăşan Trandafir, cu care s-a prezentat la Episcopia din

Arad la preotul Ioan Vancu care nu i-a cerut formalităţi de

trecere şi astfel a primit parohia ortodoxă Clopotiva188

.

Urmările imediate a acestui memoriu au fost

următoarele: Căpitanul Ioan Bella, lucrător operativ în dosarul

lui Iuliu Raţiu a dispus, în 26 septembrie 1960, Secţiei „F” să

pună sub supraveghere corespondenţa internă a lui Iuliu Raţiu de

la următoarele adrese: Lugoj, strada 13 Decembrie, nr. 32 şi

Timişoara, bulevardul Nikos Beloianis nr. 7. Aceste urmări nu

s-au oprit doar la supravegherea corespondenţei, ci au continuat.

Direcţia Reg. Timişoara raportează Direcţiei a III-a A

Ministerului Afacerilor Interne în 28 septembrie 1960 că Iuliu

Raţiu după „unificare religioasă” participă în Lugoj la întâlniri

cu preoţii foşti greco-catolici, unde s-a constituit o „conducere

în secret a episcopiei greco-catolice a Lugojului”, condusă de

Ioan Ploscaru vicar general, ulterior sfinţit în secret episcop,

Belle Ioan, Tiut Vasile şi Sălăgean Dumitru care ţineau şedinţe

secrete în repetate rânduri. La aceste şedinţe a luat parte şi Iuliu

Raţiu, care a trecut la ortodoxie formal şi conducerea secretă i-a

pus următoarele condiţii pe care Iuliu Raţiu le-a acceptat:

- „De-a nu servi cu ortodocşii.

- De-a supraveghea în Arhiepiscopiei ca parohiile unite să

fie ocupate numai de foşti uniţi.

- De-a a comunica periodic grupului clandestin de la

Lugoj toată activitatea de la Arhiepiscopia ortodoxă.

188

Ibidem, fila 155.

125

- De a reface arhiva şi de a conserva tot ce se poate din

obiectele, Episcopiei Greco-Catolice”189

.

Direcţia Reg. Timişoara mai raportează despre aceste

condiţii că Iuliu Raţiu este periodic vizitat acasă la Lugoj, de

preotul greco-catolic nerevenit Tiut Vasile căruia îi comunică

datele cerute190

.

Informatorul „Văleanu M.” în 17 octombrie 1960, a scris

o notă informativă că a stat de vorbă cu Iuliu Raţiu şi acesta i-a

spus: „Eu nu pot spune că am trecut la ortodoxie din convingere.

Dimpotrivă, n-am nici o convingere ortodoxă, am rămas cu

aceleaşi convingeri cu care am fost la Lateranum Roma şi nici

nu pot renunţa la acele convingeri. Am şi spus-o: tăiaţi-mi capul

şi puneţi-mi alt cap, dacă vreţi să am alte convingeri. Acest lucru

îl sesizează şi Mitropolitul Lăzărescu, însă nu mă pot plânge

fiindcă deşi mai face câte-o aluzie la acest lucru de exemplu: ce

te doare pe dumneata de ortodoxie: totuşi mă respectă şi îl

respect şi eu”191

.

Informatorul „Paraschiv” scrie în nota informativă din 14

noiembrie 1960 că nu a observat în administraţie rea voinţă din

partea lui Iuliu Raţiu, doar manifestările lui cultice lasă mult de

dorit. Nu a servit niciodată în Biserica Ortodoxă de când a

revenit. Preoţilor foşti greco-catolici le spune să nu se facă

ortodocşi folosind expresia „Ce căutaţi aici nărozilor?”192

.

Informatul „Paraschiv” mai scrie că Iuliu Raţiu a fost de două

ori distins cu dreptul de a purta cruce, de Patriarhul Justinian,

dar nu a fost prezent când i s-a conferit această distincţie, a

neglijat-o în fiecare an invocând diferite motive concediu sau

ascunzându-se, fără a fi găsit. Concluzia acestei note

189

Ibidem, fila 195. Observăm că sunt aceleaşi acuzaţii ce sunt scrise şi în

memoriul lui Silvăşan Trandafir. 190

ACNSAS, Dosar I259613/5, Dosar individual, privind pe Raţiu Iuliu, fila

299. 191

Ibidem, fila 138. 192

Ibidem, fila 134.

126

informative a fost: „părerea unanimă a preoţimii este că Raţiu a

trecut numai de formă la Biserica Ortodoxă şi este un spin în

coasta bisericii. Dacă el ar fi avut o atitudine cinstită faţă de

revenire, toţi preoţii din regiune, foşti subalterni, ar fi trecut la

ortodoxie”193

.

Nota informativă din 28 noiembrie 1960, a

informatorului „Tudor Popa”, relatează că „Sanda Şoşdea” a fost

la Mitropolia Banatului, dar Iuliu Raţiu îi spune să revină la 1

noiembrie, după ce vor pleca revizorii contabili. Raţiu a afirmat

că aceasta este soţia unui preot închis pentru legionarism şi cere

ajutor pe care îl va primi, dar acest lucru nu e nevoie să îl ştie

nimeni194

.

La toate aceste note informative referitoare la Iuliu Raţiu

Direcţia a III-a a hotărât: „Să se ia măsuri de supraveghere

activă a lui Iuliu Raţiu pentru a stabili dacă acesta duce activitate

clandestină greco-catolică sub masca cultului ortodox. În cazul

că se stabileşte că dr. Iuliu Raţiu desfăşoară o astfel de activitate,

în baza materialelor neîndoielnice veţi face propunerile

respective”195

.

Măsurile luate de Direcţia Regională Timişoara le găsim

într-un raport trimis Direcţiei a III-a semnat de Şeful Direcţiei

Regionale lt. col. de securitate Steskal Wiliam şi Şeful

Serviciului, maior de securitate Sterescu Paul. În acest raport se

constată că: „Iuliu Raţiu a făcut trecerea la cultul ortodox în mod

formal, datorită împrejurărilor în care se afla. Trecerea fiind un

pretext de a se elibera din închisoare şi de a scăpa de urmărirea

organelor de securitate; de când funcţionează în cadrul cultului

ortodox Raţiu nu a oficiat niciodată slujbă ortodoxă, nici singur

şi nici în grup cu alţi preoţi ortodocşi, a refuzat acest lucru sub

diferite motive; informatorul „Tudor Popa” a fost dirijat pe

lângă Iuliu Raţiu, la întâlniri Raţiu a pus problema, în repetate

193

Ibidem, fila 135. 194

Ibidem, fila 128. 195

Ibidem, fila 302.

127

rânduri, noilor reveniţi la Biserica ortodoxă dintre preoţii

greco-catolici; Tudor Popa mai menţionează că Iuliu Raţiu

participă la Lugoj la slujbele religioase în biserica

romano-catolică, nu în cea ortodoxă; Împuternicitul Regional al

Departamentului Cultelor, a discutat cu Mitropolitul Vasile

Lăzărescu, iar acesta s-a plâns de faptul că Dr. Iuliu Raţiu nu are

încredere în el şi nu vrea să servească în biserică împreună cu el,

Mitropolitul crede că datorită faptului că Raţiu a fost

greco-catolic; Împuternicitul Regional l-a întrebat pe Raţiu de ce

nu oficiază slujbe, acesta a răspuns că el a făcut trecerea de la

cultul greco-catolic la cel ortodox în închisoare, a înţeles că

aceasta este un act politic şi numai în acest sens a făcut-o;

informatorul „Crişan” a afirmat că Iuliu Raţiu i-a spus

următoarele «Preoţilor ortodocşi le-am spus nu o dată că eu mă

consider tot unit. Eu nu mi-am schimbat convingerile. Biserica

unită nu a fost o cenuşotcă, ci şi-a educat credincioşii şi preoţii

în sens catolic»; s-a mai stabilit că Raţiu în calitate de consilier

economic la Mitropolia Ortodoxă din Timişoara, a comis abateri

grave de la disciplina financiară, delapidând împreună cu numiţi

Marinceu Traian, Decan Ion şi alte elemente, suma de 3.668.000

lei196

, el fiind elementul principal. În perioada verificării

gestiunii financiare, Iuliu Raţiu în colaborare cu elementele

menţionate a încercat să acopere sumele de bani delapidate prin

întocmirea de acte false şi distrugere de documente197

. Pentru

activitate duşmănoasă desfăşurată de Iuliu Raţiu şi pentru

delapidarea sumelor arătate mai sus, s-au făcut propuneri de

196

Acest document, referitor la suma de 3.668.000 lei, trebuie cercetat cu

prudenţă, deoarece putem cădea în capcana documentului. Delapidarea în

perioada regimului comunist conform Decretului nr. 199 din 12 august 1950,

publicat în Buletinul Oficial, nr. 68, din 12 august 1950, era pedepsită cu

moartea. Conform acestui Decret Iuliu Raţiu trebuia condamnat la moarte, nu

la 2 ani de închisoare de drept comun. 197

ACNSAS, Dosar I259613/5, Dosar individual, privind pe Raţiu Iuliu,

filele 202-207.

128

arestare şi trimiterea în justiţie”198

. Astfel Ministerul Afacerilor

Interne, Direcţia a III-a a emis cu nr. 341/CN/00 406185 în 14

august 1961, aprobarea de arestare lui Iuliu Raţiu datorită

fraudelor săvârşite la Mitropolia Banatului199

.

Dr. Iuliu Raţiu a fost arestat în baza ordinului Direcţiei a

III-a nr. 341/CN/00406185 din 14 august 1961, astfel la 18

august 1961, Raţiu a fost reţinut la Penitenciarul Timişoara.

Dosarul individual nr. 1719, privind pe numitul Raţiu Iuliu, s-a

închis la data de 18 august 1961 deoarece Iuliu Raţiu a fost

arestat şi depus la Penitenciarul Timişoara200

.

Această funcţie de la Mitropolia Banatului nu a fost

benefică preotului Iuliu Raţiu, deoarece în august 1961 este

arestat a doua oară datorită memoriului lui Silvăşan Trandafir şi

neregulilor financiare la Mitropolia Banatului. Preotul Silvăşan

Trandafir prin memoriul trimis Mitropolitului Vasile Lăzărescu,

reuşeşte să-şi consolideze poziţia de preot ortodox în parohia

Bucova, judeţul Caraş-Severin, cu un preţ scump, trimiterea în

închisoare a Preotul Iuliu Raţiu. Iuliu Raţiu după a doua arestare

a stat la închisoare, de drept comun la Penitenciarul Timişoara,

timp de doi ani: 18 august 1961 – 29 iulie 1963. Mai târziu

Vicarul Timişoarei Raţiu afirma: „Nu am fost în stare să stau la

închisoare pentru Biserica mea, bine că am stat la închisoare

pentru bani”201

, neştiind de memoriul lui Silvăşan Trandafir.

După această perioadă a detenţiei, Iuliu Raţiu s-a

pensionat, dar datorită „activităţii ilegale pe linia fostului cult

greco-catolic, având legături cu episcopul clandestin Ioan

Ploscaru, din Lugoj, cât şi cu alte elemente foste greco-catolice”

198

Ibidem, fila 309. 199

Ibidem, fila 276. 200

Ibidem, fila 277. 201

Interviu, cu Eger Raţiu (fiica părintelui Iuliu Raţiu), Lugoj, 14 iulie 2011.

129

s-a aprobat de către Securitatea Lugoj deschiderea unui nou

dosar de urmărire „numitului” Iuliu Raţiu, în 18 aprilie 1978202

.

Informaţiile din acest dosar sunt utile, deoarece

creionează activitatea Preotului Iuliu Raţiu şi o parte a activităţii

Bisericii Greco-Catolice din Banat. În 2 februarie 1979,

Securitatea Municipiului Lugoj se sesizează, deoarece un

informator afirma că Tămâian Coriolan203

din Oradea,

pregăteşte o întâlnire cu episcopii, la el acasă. La această

întâlnire sunt chemaţi din Lugoj Episcopul Ioan Ploscaru şi Iuliu

Raţiu204

. Inspectoratul judeţean Bihor al Ministerului de Interne

informează prin adresa nr. I/2/RL/0072.849 din 10 decembrie

1981, Securitatea Municipiului Lugoj că: „numiţii Raţiu Iuliu şi

Ploscaru Ioan din raza dv. de activitate, s-au deplasat la Oradea

unde obişnuiesc să-l viziteze pe fostul canonic greco-catolic

Coriolan Tămâian. Persoanele din raza dv. de activitate sunt

susţinătoare active a numitului Coriolan Tămâian în activitatea

pe care o desfăşoară pentru repunerea în drepturi a fostei biserici

greco-catolice”205

.

Din acest dosar observăm că preoţii greco-catolici au fost

sprijiniţi financiar în perioada comunistă. Preoţii rezistenţi, care

se ocupau de viaţa Bisericii şi a credincioşilor au primit sprijin

în bani, din Occident. Alte ajutoare financiare au fost primite, în

primii ani de după desfiinţare de la Nunţiatura Apostolică, apoi

de la Sfântul Scaun, mai precis de la Congregaţia pentru

Bisericile Orientale. Pe lângă sprijinul financiar am mai

identificat cazuri în care preoţii erau ajutaţi din afara ţării cu

medicamente, bunuri şi cărţi de literatură teologică. În acest

202

ACNSAS, Dosar I259613, Vol. 7, Dosar individual, privind pe Raţiu

Iuliu, fila 1. 203

Coriolan Tămâian a fost preot greco-catolic şi canonic al Episcopiei

Greco-Catolice din Oradea. 204

ACNSAS, Dosar I259613, Vol. 7, Dosar individual, privind pe Raţiu

Iuliu, fila 24. 205

Ibidem, fila 45.

130

context Iuliu Raţiu a afirmat că preoţii greco-catolici, printre

care şi el, a primit ajutor financiar de la Organizaţia Catolică

Caritas subvenţii pentru strictul necesar. În anul 1981 Iuliu Raţiu

a primit 350 dolari, de la această organizaţie206

. Anul următor, în

1982, Raţiu îi transmite lui Coriolan Tămâian, că acest ajutor

financiar nu a fost primit la Lugoj de preoţi Tiut, Vezoc şi

Sălăgean. Tămâian îi explică preotului Iuliu Raţiu că aceşti bani

se distribuie preoţilor în ordine alfabetică, iar pentru cei 350 de

dolari, trebuie să celebreze fiecare 100 de intenţiuni207

. În 8

aprilie 1985 „Comturist”, din Bucureşti, i-a comunicat lui Iuliu

Raţiu şi lui Ioan Ploscaru, să se prezinte la O.J.T., Timişoara,

pentru a ridica 450 de dolari.

Alexandru Todea îi trimite o scrisoare remarcabilă, lui

Iuliu Raţiu, în 12 mai 1984, în care a scris: „de 36 de ani stânca

desprinsă e lovită de valuri, dar interiorul a rămas integru.

Ne-am trudit, cu ajutorul harului divin, fiecare pe cărarea trasată

de Providenţă să apărăm stânca şi să nu rămână goală de

conţinut. Şi putem fiecare să-i mulţumim pentru ajutorul primit

la clipa potrivită. Mă bucur pentru neschimbata dv. optică

asupra valorilor de acum 40 de ani”208

.

Ultimele note informative despre Iuliu Raţiu aduc

informaţii că preoţii: Sălăgean Dumitru, Suciu Octavian, Bălan

Ştefan, Raţiu Iuliu „se află grupaţi” în jurul Episcopului Ioan

Ploscaru şi „efectuează slujbe ilegale”209

. Informatorul

„Reşiţeanul” raportează într-o notă, din 1 aprilie 1988, că preoţii

foşti greco-catolici Ioan Ploscaru, Dumitru Sălăgean, Iuliu Raţiu

şi Ştefan Bălan participă duminica la ora 9 la slujba în limba

română, la biserica romano-catolică din Lugoj şi atrag

206

Ibidem, fila 47. 207

Ibidem, fila 52. 208

Ibidem, fila 60. 209

ACNSAS, Dosar I259613, Vol. 7, Dosar individual, privind pe Raţiu

Iuliu, notă infomativă a infomatatorului „Simionescu” din 25 februarie 1988,

fila 89.

131

credincioşi foşti greco-catolici210

. Tot în anul 1988 Ioan

Ploscaru, l-a vizitat şi l-a spovedit pe Iuliu Raţiu, aceasta a fost

ultima spovadă a preotului Iuliu Raţiu, deoarece din vara anului

1988, Raţiu a început să sufere de Alzheimer211

.

Ultima notă informativă despre preotul Iuliu Raţiu este

dată de informatorul „Mircea” în 17 mai 1989. În această notă

sursa informează că în 24 aprilie a.c. [1989] a încetat din viaţă

Iuliu Raţiu. Acesta a lăsat în testament ca asistenţa religioasă să

fie săvârşită de preoţi romano-catolici din Lugoj. Din această

notă mai aflăm că înmormântarea a fost făcută de 3 preoţi

romano-catolici, iar: „după serviciul religios al acestora, un

număr de 6 preoţi foşti uniţi au înconjurat sicriul şi au rostit

unele rugăciuni. Trei dintre aceştia erau îmbrăcaţi civil, iar trei

purtau veste preoţeşti, aceştia au fost Dumitru Sălăgean, Ioan

Ploscaru, la ceilalţi nu li se cunoaşte numele”212

.

„Pelerinajul” Vicarului Iuliu Raţiu prin lagărele şi

închisorile comuniste213

:

Arestat în 29 octombrie 1948, dus la securitatea din

Timişoara.

Mănăstirea Neamţ: 31 octombrie 1948 – 1 martie 1949.

Mănăstirea Căldăruşani: 1 martie 1949 – 24 mai 1950.

Închisoarea Sighet: 24 mai 1950 – 14 septembrie 1950.

De la Sighet este eliberat deoarece semnează o declaraţie,

că nu va funcţiona ca preot clandestin greco-catolic şi îşi

va căuta un serviciu care nu se intersectează cu preoţia.

210

Ibidem. 211

Interviu, cu Eger Raţiu (fiica părintelui Iuliu Raţiu), Lugoj, 14 iulie 2011. 212

ACNSAS, Dosar I259613, Vol. 7, Dosar individual, privind pe Raţiu

Iuliu, fila 92. 213

ACNSAS, Dosar de grup, I259613/4 şi Dosar I259613/5, Dosar

individual, privind pe Raţiu Iuliu.

132

Arestat: 18 august 1961. Este arestat din nou, pentru

nereguli la locul de muncă. Stă în închisoare de drept

comun la Timişoara, doi ani, până la 29 iulie 1963.

Eliberat: 29 iulie 1963.

Publicaţiile dr. Iuliu Raţiu:

1. Humorul Sfinţilor, Lugoj, Edit. Librăriei Diecezane,

1937.

2. Zămislirea Nepătată Subiect pentru adorarea preasfintei

Euharistii, Lugoj, Edit. Reuniunii de misiuni din Dieceza

Lugojului, Tipografia Naţională. 1929.

133

1.10. Preotul Vasile Borda – Vicar General

Preotul Vasile Borda214

Vasile Borda s-a născut în 5 aprilie 1902 în Bistriţa din

părinţi Vasile şi Maria, căsătorit cu Tănase Cornelia. A fost

sfinţit preot de Episcopul Ioan Bălan la 26 aprilie 1946 în

Catedrala din Lugoj215

. La data arestării locuia în Timişoara. A

fost arestat la data de 22 august 1953 de către Miliţia Timiş cu

mandatul de arestare nr. 1398/1953 cu acuzaţia de instigare

publică. Descrierea acestei fapte: a vorbit în cadrul Bisericii ca

preot împotriva regimului.

214

Fotografie din arhiva familiei Vasile Borda. 215

Iconiţă de amintire de la Hirotonirea preotului Vasile Borda, din arhiva

familiei Vasile Borda.

134

A fost internat de către M.S.S. Timişoara cu ordinul nr.

1000/1953216

.

Studiile le-a urmat la Liceul confesional Bistriţa, apoi în

străinătate la Charlotenburg Berlin, inginer-constructor, unde a

fost şef de promoţie. Mai târziu a absolvit Facultatea de Drept

din Cluj la Universitatea Babeş-Bolyai. După pensionare a făcut

studiile de teologie la Facultatea de Teologie din Blaj.217

Reîntors de la studiile din străinătate s-a angajat ca

inginer la Gaz Metan Mediaş, de acolo din motive neîntemeiate

a fost concediat. După aceasta, o perioadă de timp, a fost

profesor universitar la Politehnica din Timişoara. Perioada în

care s-a remarcat a fost la Reşiţa. Aici s-a angajat inginer şef la

UDR218

. La parohia greco-catolică din Reşiţa a fost prim curator

al bisericii. La Reşiţa a făcut un cămin pentru muncitorii de la

UDR, a făcut prima baie comunală din Reşiţa pentru muncitori,

a proiectat un pod pe care l-a asamblat prin sudură în Reşiţa,

primul pod de acest fel din România. Această activitate a

continuat până în anul 1948 când a fost concediat de la UDR,

deoarece nu a colaborat cu Partidul Comunist. Aceştia i-au oferit

postul de Rector al Politehnicii Timişoara dar a refuzat. Acest

refuz a dus la concediere apoi la închisoare219

.

După desfiinţarea Bisericii Române Unite din 1948 s-a

angajat la Episcopia Romano-Catolică din Timişoara, preot la

parohia Elisabetin. În perioada 1948 – 1953 trebuia să

reorganizeze situaţia Bisericii Greco-Catolice din Timişoara şi

216

Fişă matricolă penală, Borda Vasile, accesibilă online la adresa:

http://86.125.17.36/Fise%20matricole%20penale%20-

%20detinuti%20politici/B/B%2006.%20Bold%20-

%20Bozt/Borda%20Vasile%20V/index.php, (6 iunie 2013). 217

Interviu realizat cu preotul Vasile Borda (nepotul Preotului Vasile Borda),

Timişoara, 13 ianuarie 2012. 218

Uzinele şi Domeniile Reşiţa. 219

Interviu realizat cu preotul Vasile Borda (nepotul Preotului Vasile Borda),

Timişoara, 13 ianuarie 2012.

135

avea dreptul de retractare, oferit de Episcopul Ioan Ploscaru220

.

Pater Bazilius, cum era denumit în Timişoara, a săvârşit liturghii

şi pastoraţie împreună cu Pater Paulus până la arestarea din anul

1953.

Motivul primei arestări a fost că nu a vrut să colaboreze

cu Statul Român şi a refuzat conducerea Politehnicii din

Timişoara, astfel a fost arestat în 22 august 1953. A doua oară a

fost arestat din cauza unui memoriu al Episcopatului, pe care la

distribuit în Timişoara. În septembrie 1957 a fost arestat şi

condamnat la 7 ani închisoare corecţională, conform sentinţei

definitive pentru delictul de uneltire contra ordinei de Stat221

, în

această perioadă a stat la închisoare, în aceeaşi celulă222

, cu

Pater Paulus Weinschrot223

.

Preotul Vasile Borda după o lună de la eliberarea sa, în

14 mai 1964, se adresează Protopopiatului Romano-Catolic din

Timişoara224

pentru a-l angaja. Acesta menţionează că a fost

preot ajutor la Parohia Romano-Catolică Timişoara III, cu

acordul Ministerului Cultelor, din octombrie 1948 până în anul

1953, data arestării225

. În urma acestei adrese Episcopia

Romano-Catolică din Timişoara se adresează Împuternicitului

220

ACNSAS, Dosar de grup 2819, vol. 4, I 259613, fila 135. 221

Arhiva Episcopiei Romano-Catolice de Timişoara, Fond Personalia,

Borda Bazilius (Vasile), gr. kath. Priester, war 1948 – 1957 in der Pfarrei

Temeswar III, fond neordonat. 222

Interviu realizat cu preotul Vasile Borda (nepotul Preotului Vasile Borda),

Timişoara, 13 ianuarie 2012. 223

Fişă matricolă penală, Wienschrott Anton, accesibilă online la adresa:

http://86.125.17.36/fisapenala.php?file=f%3A%5Cweb%5CFise+matricole+

penale+-+detinuti+politici%5CW%5CW+01.+Wacaluc+-

+Wutschi%5CWeinschrott+Anton+A%2FP2320165.JPG, (14 iulie 2013). 224

Arhiva Episcopiei Romano-Catolice de Timişoara, Fond Peronalia, Borda

Bazilius (Vasile), gr. kath. Priester, war 1948 – 1957 in der Pfarrei Temeswar

III, fond neordonat. 225

Ibidem.

136

Cultelor al Regiunii Banat pentru a studia acest caz dacă este

posibilă angajarea Preotului Vasile Borda226

.

Din 1964 Preotul Borda: „mergea zilnic la biserica

parohială din Elisabetin, participa la toate liturghiile – pe atunci

se ţineau la ora 6, ora 7, ora 8 şi uneori chiar şi la 8.30

recviemuri. Vasile Borda stătea în mijlocul unei bănci din partea

dreaptă a bisericii aproape de scaunele confesionale. Acolo îşi

spunea rugăciunile din diferite cărţi şi rozariul. Dacă cineva se

aşeza lângă el, în bancă, pentru a se spovedi, acesta era

disponibil, totul se desfăşura discret, dar lumea care frecventa

biserica ştia că îşi desfăşoară misiunea de confesor”227

. Tot în

această perioadă a propus Episcopului Ioan Ploscaru în 1966 să

îl sfinţească preot pe Agliceriu Fulvius. Acesta a fost sfinţit şi a

devenit preot greco-catolic228

. Preotul Vasile Borda după această

activitate diversă, la vârsta de 76 de ani, s-a stins din viaţa în 9

august 1978 la spitalul judeţean din Timişoara229

.

Vasile Borda a avut trei fişe matricole penale: prima fişă

matricolă penală a preotului Vasile Borda, din Timişoara, a fost

făcută de penitenciarul Timişoara la data de 22 iulie 1953. A

doua fisă matricolă penală a fost făcută de penitenciarul Jilava la

data de 4 septembrie 1954. A treia fişă matricolă penală230

a fost

făcută de penitenciarul Timişoara la data de 17 decembrie 1957.

226

Arhiva Episcopiei Romano-Catolice de Timişoara, Fond Peronalia, Borda

Bazilius (Vasile), Adresă către Împuternicitul Cultelor al Regiunii Banat, nr.

813, 23 mai 1964, semnată de Ordinarius Substitutus Konrad Kernweiss,

numit de Episcopul Augustin Pacha. 227

Mărturie Elisabeta Kyri, Cum îmi aduc aminte de Părintele Vasile Borda?,

Timişoara, 27 octombrie 1999, arhiva familiei preotului Vasile Borda. 228

Arh. Ep. Gr-cat. Lugoj, Fond Liste preoţi, întocmit Episcop Ioan Ploscaru. 229

Interviu realizat cu preotul Vasile Borda (nepotul Preotului Vasile Borda),

Timişoara, 13 ianuarie 2012. 230

Fişă matricolă penală, Borda Vasile, accesibilă online la adresa:

http://86.125.17.36/Fise%20matricole%20penale%20-

%20detinuti%20politici/B/B%2006.%20Bold%20-

%20Bozt/Borda%20Vasile%20V/index.php, (6 iunie 2013).

137

A doua fişă matricolă penală cu nr. 2463 al dosarului

personal din data de 4 septembrie 1954 de la Jilava aflăm

următoarele: are un mandat de arestare nr. 929/1954 cu acuzaţia

„de crimă de uneltire contra ordinii sociale”. Este judecat de

Tribunalul Militar Bucureşti, hotărârea judecătorească nr.

2094/1954, pentru faptul că a ştiut de complotul unei organizaţii

legionare şi nu l-a denunţat. A fost condamnat la 1 an şi 6 luni

cu începerea pedepsei din 19 februarie 1954 până în 17 august

1955231

.

A treia fişă matricolă penală cu nr. dosarului personal

355 din 17 decembrie 1957, este arestat cu mandatul 65868 din

1957 cu acuzaţia de agitaţie. Este judecat de Tribunalul Militar

Timişoara nr. hotărârii judecătoreşti 52/1958 şi acuzat de

uneltire conform art. 209. Durata pedepsei a fost de şapte ani, cu

începere din 30 septembrie 1957 până în 27 septembrie 1964232

.

„Pelerinajul” Preotului Vasile Borda

în închisorile comuniste:

Arestat în 22 august 1953 la Timişoara.

18 iunie 1955 ordin de transfer din penitenciarul

Timişoara233

.

Conform fişelor matricole penale a fost închis la

închisorile în următoarea ordine: Timişoara, Oradea,

Gherla, Jilava, Timişoara, Oradea, Cluj-Napoca, Gherla şi

Timişoara.

Graţiat şi eliberat în 15 aprilie 1964.

231

Ibidem. 232

Ibidem. 233

Fişele matricole penale ale Preotului Borda Vasile nu sunt concludente

asupra datelor de transfer dintr-un penitenciar în altul.

138

1.11. Emil Puni – Vicar General şi provincial iezuit

Nu trebuie să avem teamă de nimeni,

doar de Domnul234

Preotul Emil Puni

235

Emil Puni – personalitate marcantă a Bisericii

Greco-Catolice din Banat şi totodată personalitate a Societăţii

lui Isus (Ordinul Iezuit) din România, s-a născut în 23 august

1916, în Comuna Herghelia, lângă Târgu Mureş236

. A intrat în

noviciatul Iezuiţilor în 1936 la Toteşti (Hunedoara), unde era

mănăstire237

a acestui ordin şi loc de pelerinaj pentru credincioşi

Greco-Catolici din Episcopia de Lugoj.

234

Maximă a Preotului Emil Puni. 235

Arhiva Episcopiei Greco-Catolice de Lugoj, fond Fotografii, f. neordonat. 236

Fişa Matricolă Penală, Puni Emil, Penitenciarul Deva, nr. dosarului

personal 520, 11 Iulie 1954, accesibilă online la adresa: http://www.crimelecomunismului.ro;

http://86.125.17.36/Fise%20matricole%20penale%20-

%20detinuti%20politici/P/P%2015.%20Predaes%20-

%20Puznava/Puni%20Emil/index.php (5 iunie 2013). 237

Sionul Românesc, anul XXIV, nr. 15, 10 August 1935, pp. 64-69.

139

La Toteşti, Emil Puni a stat timp de 2 ani, după care,

între anii 1938 – 1945 a plecat în Olanda, unde a petrecut 7 ani

studiind teologia şi filozofia. În această perioadă a studiilor a

fost hirotonit preot celibatar, în anul 1943. După terminarea

studiilor olandeze a fost un an în Belgia (1946), pentru formarea

spirituală. A început activitatea pastorală la Roma de unde în

anul 1947 se va întoarce în România238

.

Întors în România, deja comunistă, Preotul Emil Puni s-a

ocupat de predarea religiei la un liceu Greco-Catolic din

Bucureşti. Aici a stat la comunitatea iezuiţilor din Bucureşti.

Biserica Greco-Catolică din România a fost desfiinţată în

decembrie 1948, dar Preotul Emil Puni a refuzat să îşi încheie

activitatea pastorală şi a continuat-o în clandestinitate, până în

momentul când a fost arestat. În fişa matricolă penală nu se

specifică motivul reţinerii, nu este judecat şi nu are nici o

sentinţă judecătorească de condamnare. Este internat de

D.G.S.S. Hunedoara la data de 2 octombrie 1951 cu ordinul nr.

8/419383/1951239

. Următoarea fişă matricolă penală nr. 8332, a

Preotului Emil Puni este făcută la Capul Midia în 27 decembrie

1954. În această fişă este scrisă şi durata internării de 24 de luni

la care s-a mai adăugat 12 luni. De la Capul Midia a mai fost la

Cernavodă, Poarta Albă – Canalul Dunăre Marea Neagră240

.

A fost eliberat din închisorile şi lagărele comuniste în 27

decembrie 1954. O vreme a stat la Deva şi a prestat diferite

munci pentru a se putea întreţine, lucrând într-o echipă de

238

Olivo Bosa SJ, Întoarcere la Casa Tatălui Preotului Iezuit Emil Puni,

accesibil online la adresa: http://www.bru.ro/lugoj/intoarcerea-la-casa-tatalui-

a-preotului-iezuit-emil-puni/ (5 septembrie 2013). 239

Fişa Matricolă Penală, Puni Emil, nr. matricol 2212, Penitenciarul Jilava,

8 octombrie 1951, accesibilă online la adresa:

http://86.125.17.36/Fise%20matricole%20penale%20-

%20detinuti%20politici/P/P%2015.%20Predaes%20-

%20Puznava/Puni%20Emil/index.php, (5 iunie 2013). 240

Ibidem, Fişa Matricolă Penală, Puni Emil, nr. matricol 8332, Unitatea

Capul Midia, 27 decembrie 1954.

140

topografi, brancardier într-o ambulanţă a spitalului din Deva şi

telefonist la acelaşi spital. În toată această perioadă şi-a

continuat activitatea spirituală. În secret a celebrat Sfânta

Liturghie şi a desfăşurat activităţi pastorale pentru a menţine vie

credinţa credincioşilor greco-catolici şi nu numai. În anul 1958

va fi numit Vice-provincial al iezuiţilor, care trăiau în

clandestinitate, iar din anul 1967 va fi numit Provincialul

Societăţii lui Isus pentru România până în anul 1995241

.

Este remarcabil curajul şi devotamentul lui Emil Puni

faţă de Preotul iezuit Ioan Lazăr. Acest preot a mers la Domnul

în 25 mai 1989, iar în testamentul său îşi exprima dorinţa ca

înmormântarea lui să nu fie celebrată de preoţi necatolici.

Autorităţile comuniste (cu rezistenţă) au acceptat să fie

înmormântat numai de un preot romano-catolic. Emil Puni a

protestat vehement, spunând că voinţa familiei este să fie

înmormântat de un preot greco-catolic. Imediat l-a anuţat pe

Episcopul Alexandru Todea, care a venit la înmormântare cu

mulţi preoţi, la care s-au adăugat şi mulţi preoţi din zonă.

Ceremonialul înmormântării a fost condus de Episcopul

Alexandru Todea. Astfel, Preotul Ioan Lazăr a fost dus pe

ultimul său drum de preoţi greco-catolici, datorită perseverenţei

şi curajul Preotului Iezuit Puni242

.

După evenimentele din 1989 din România, Biserica

Română Unită a fost repusă în drepturi. Emil Puni a fost numit

Vicar Episcopal al Episcopiei de Lugoj243

. S-a ocupat de

241

Olivo Bosa SJ, Întoarcere la Casa Tatălui Preotului Iezuit Emil Puni,

accesibil online la adresa: http://www.bru.ro/lugoj/intoarcerea-la-casa-tatalui-

a-preotului-iezuit-emil-puni/ (5 iunie 2013). 242

*** În amintirea Pr. Ioan Lazăr, iezuit şi preot greco-catolic: la 20 de ani

de la moarte, accesibil online la adresa: http://www.bru.ro/maramures/in-

amintirea-pr-ioan-lazar/, (5 iunie 2013). 243

Arh. Ep. Gr.-Cat. de Lugoj, Fond Ioan Ploscaru, Episcopia Română Unită

– Lugoj, nr. 339.a/1990, Episcopul Ioan Ploscaru trimite o scrisoare Prea

Cuvioşiei Sale Emil Puni: „Fiind Dieceza Română Unită de Lugoj foarte

extinsă, pentru a nu mă deplasa pe distanţe mari, am convenit verbal cu

141

revigorarea Ordinului Iezuit din România, a fondat Asociaţia

medicilor catolici din România, a condus pentru o perioadă

scurtă Seminarul Greco-Catolic din Blaj. Tot în această perioadă

a iniţiat construcţia unei Biserici Greco-Catolice în Deva.

Preotul Emil Puni a fost o personalitate foarte complexă:

îndrumător spiritual şi duhovnic, scriitor, traducător. La toate

acestea se adaugă construirea bisericii greco-catolice din Deva,

care a fost sfinţită pe 28 septembrie 2002, Din anul 2002, în

fiecare an, parohia din Deva îşi sărbătoreşte hramul: Imaculata

Concepţie244

.

La venerabila vârstă de 92 de ani Preotul Iezuit Emil

Puni, Vicar General Emerit al Episcopiei Greco-catolice de

Lugoj, a mers la Domnul în 5 martie 2008, în urma unui infarct

cardiac245

.

Preacuvioşia Ta să fii vicar general al acestei Episcopii în special pentru

judeţul Hunedoara, în care am avut patru protopopiate. În consecinţă, prin

prezenta Te numesc şi în scris Vicar General al Diecezei de Lugoj pentru a

rezolva, ca un adevărat ordinariu toate problemele ce privesc această

Dieceză. Prezenta scrisoare ţi-am eliberat-o pentru a-ţi servi la necesitate.

Implorând binecuvântarea lui Dumnezeu pentru tot ce vei întreprinde, rămân

al Precuvioşiei Tale în Hristos frate”. Lugoj, 5 iulie 1990. 244

S-a obişnuit şi convenit de către Preotul Emil Puni SJ – ca la sărbătoarea

de hram să predice un preot străin (din altă localitate), iar sărbătoarea să se

ţină în ziua de duminică, indiferent de ziua în care ar cădea această

sărbătoare. 245

Arhiva Episcopiei Greco-Catolice Lugoj, Act de deces, Preot Emil Puni.

142

Interviu cu Preotul Emil Puni246

Numele intervievatorului: Aurora Sasu

Numele şi prenumele intervievatului: Emil Puni.

Aurora Sasu: Părinte, o să începem chiar cu începutul. Locul şi

data naşterii.

Emil Puni: Satul Herghelia, comuna Ceoaş, judeţul Mureş, 23

august 1916.

A.S.: Zi însemnată, mai târziu. Părinte, şi părinţii?

E.P.: Părinţii Petru şi Carolina.

A.S.:: Creştini buni?

E.P.: Da. greco-catolici.

A.S.: Cum... şcoala primară presupun că aţi făcut-o în sat.

E.P.: În două sate: în satul Herghelia unde m-am născut…

A.S.: Staţi comod.

E.P.: Şi în Bărdeşti, unde s-a stabilit familia.

A.S.: Şi liceul?

E.P.: La Târgu Mureş. Liceu Papiu Ilarian, terminat în

1933-1934, ultima promoţie cu şapte clase.

A.S.: Orientarea şi decizia către preoţie cum s-a luat?

E.P.: S-a luat după terminarea liceului, în decurs de un an, am

stat acasă şi după aceea am intrat la Blaj.

246

Interviu realizat de Aurora Sasu, Deva, Arhiva personală Emanuel

Cosmovici.

143

A.S.: La teologie?

E.P.: La teologie, la Blaj am făcut un an, iar acolo am fost

recrutat de părintele iezuit George Fireza, fost înainte vicar

general a Episcopiei Greco-Catolice de Lugoj, care se făcuse

călugăr iezuit; el m-a găsit acolo.

A.S.: Dar îndrumarea către preoţie, părinţii au dorit să fiţi preot?

E.P.: ....

A.S.: Cine, cine a fost primul care v-a dat acest gând, sau chiar

direct de la Dumnezeu?

E.P: Da, aş putea zice că înclinarea mea a fost totdeauna în

sensul acesta. Deja în liceu am avut ca profesor pe părintele

Bucur, Septimiu Bucur, un om foarte cumsăcade şi după aceea,

în ultima, ultimul an pe părintele Ioan Miclea.

A.S.: Ştiu. Şapte ani l-am avut profesor. Îi datorăm enorm. Deci,

părinte după anul întâi orientarea către iezuiţi.

E.P.: Către iezuiţi. Şi am fost îndrumat spre ei în noviciatul care

atunci s-a înfiinţat în comuna Toteşti, judeţul Hunedoara, la vreo

şapte km de oraşul Haţeg. Acolo am stat doi ani de zile. Am

avut ca maestru în novicie în primul an pe părintele Fireza şi în

anul al doilea pe părintele Corneliu Chira, care e mort, martir în

închisoare.

A.S.: Deci, părinte, studiile teologice au fost întrerupte?

E.P.: Studiile teologice au fost întrerupte şi după aceea, după

doi ani am plecat în Olanda unde mi-am făcut trei ani de zile

filosofia în oraşul Nijmegen şi pe urmă patru ani teologia în

oraşul Maastricht şi Heerlen.

A.S.: În ce limbă, părinte?

144

E.P.: În limba latină şi pe încet am învăţat limba olandeză, dar

în timpul acela totul se făcea în limba latină, afară de câteva

dexterităţi în limba olandeză.

A.S.: Deci, aţi terminat în ce an?

E.P.: Am terminat în... am fost sfinţit preot în 1943, mai repede

decât în mod obişnuit pentru că eram în pericol să fiu dus pe

frontul din Rusia şi am fost sfinţit pe anul doi de teologie, lucru

care altfel se întâmplă numai la sfârşitul anului trei sau la

începutul anului patru de teologie. Şi... am continuat teologia,

am terminat-o în 1946.

A.S.: Deci în război şi apoi terminarea războiului.

E.P.: Da. După aceea am ajuns în Belgia, conform regulilor

noastre călugăreşti a trebuit să mai fac un an de noviciat, aşa

zisul an al treilea, în oraşul Arlon, din Belgia, în limba franceză

şi de acolo am încercat să mă reîntorc în România, în 1946.

N-am răuşit, a trăbuit să merg la Roma, am stat la Roma aproape

un an până am găsit ocazie, erau liniile ferate distruse în Europa,

nu se putea călători cu trenul şi am aşteptat ocazie ca să

călătoresc de la Genova, din Italia, în 1947 în luna iunie.

A.S.: Dar nu ştiaţi ce vă aşteaptă?

E.P.: Ştiam.

A.S.: Ştiaţi?

E.P.: Da.

A.S.: Ce se întâmplă în ţară?

E.P.: Ştiam mai bine decât cei din ţară, însă eu aveam chemare

pentru România şi m-am reîntors cu vaporul Transilvania de la

Genova, trecând prin Haifa, unde ne-am întrerupt călătoria

câteva zile, am făcut o excursie la Nazaret, la Ierusalim nu am

145

fost pentru că era, începuse un fel de război între englezi şi

evrei. Am fost la...

A.S.: Deci, părinte, să vedem…

E.P.: Beirut, am spus, nu?

A.S.: Da.

E.P.: Deci, am ajuns în Constanţa.

A.S.: Şi din Constanţa?

E.P.: Din Constanţa la Bucureşti, pe strada Cuza Vodă, 119,

unde avem casa noastră, în momentul de faţă este într-o stare,

într-un hal fără de hal, bună de demolat. Acolo, am stat în vara

lui 1947, acolo am trăit şi momentul depunerii regelui Mihai şi

am fost din septemvrie numit profesor de religie greco-catolică

pentru băieţi, pentru jumătatea Bucureştiului, au împărţit

Bucureştiul în două: jumătate l-au luat franciscanii şi jumătate,

noi, iezuiţii.

A.S.: Şi erau, aveaţi câţi elevi?

E.P.: Aveam 150-200 de elevi. Erau foarte mulţi ardeleni veniţi

în timpul cedării Ardealului. Şi am avut catedra la Liceul Sf.

Sava. Acolo, neavând sală, mi s-a dat o sală la Liceul Industrial

Polizu, lângă Politehnică. Acolo am făcut un an, fiind încadrat în

toată regula ca profesor de religie.

A.S.: A venit anul 1948.

E.P.: '48 vara a venit legea cultelor, s-a scos religia, eu am

continuat încă doi ani în secret ţinând orele de religie la început

în Biserica Polonă şi în Biserica Acvilei, până a venit

desfiinţarea Bisericii Greco-Catolice şi atunci am început să ţin

acasă la elevi, în fiecare săptămână schimbând locul, deci...

A.S.: Vor mai trăi oare unii dintre aceşti elevi, părinte?

146

E.P.: Da, trăiesc.

A.S.: Sunt la Bucureşti, sunt la Cluj?

E.P.: Sunt şi la Bucureşti, sunt şi în toată ţara. Câţiva pe care îi

mai cunosc este inginerul Taloş a cărui băiat a intrat acuma la

iezuiţi la Cluj, Marius, care mi-a fost elev, pă urmă sunt fraţii

Smighelschi, unul e arhitect, celălalt a plecat, a fost decanul

Facultăţii de Chimie, aud că e plecat în Apus definitiv. Mă rog,

fete, fata care este graficiană, Ana Maria, tot Smighelschi.

A.S.: Smighelschi, da, n-am ştiut. Îi voi căuta atunci. Deci,

părinte, până la urmă nu s-a mai putut face nimica, au început

arestările, au fost…

E.P.: Şi atuncea am..., după doi ani, deci prin anul '50, eram

obosit ş-am făcut un mic concediu, în munţi, la Predeal. La

Predeal... acolo, la o familie Murgescu, catolici buni, el a murit

acu' un an, doamna era profesoară. Fiind acolo, când s-a

terminat două săptămâni şi am auzit că… adică trebuia să mă

reîntorc la Bucureşti. Aveam noi consensul, ştiam că deja

începuseră arestările la Canal. Am dat telefon şi mi s-a răspuns

de la noi că sunt bolnavi. Atunci, am ştiut, m-am reîntors la

Bucureşti şi m-am dus la familia Safirescu, care era în

apropierea Nunţiaturii pe strada Schitu Măgureanu, vis-a-vis de

Biserica Ortodoxă, deasupra Cişmigiului, unde în ultimul an

dormeam noaptea. Deci mergeam pe bicicletă noaptea şi

dormeam acolo. Începuseră arestările. Dormeam la ei. Acolo am

aflat ce s-a întâmplat, că cu o noapte înainte m-au căutat în tot

Bucureştiul o trupă întreagă, au ajuns şi la noi, deci la toţi

greco-catolicii, pe unde erau băieţi, elevi, unde umblam eu şi

pî-n casa noastră i-a interogat pe toţi, i-a ameninţat şi însuşi

părintele superior, părintele provincial Chireza, părintele Chira,

pardon, mort ulterior în închisoare la Malmaison, martir,

punându-i pistolul la tâmplă, s-a scăpat şi a spus unde sunt.

147

A.S.: Nu-i de acuzat părinte.

E.P.: Şi eu tocmai în dimineaţa aceea plecasem din Predeal şi

atuncia auzind, nu a fost altceva decât am luat drumul spre

Târgu Mureş unde eu aveam o familie, doctorul Domiţian Baciu,

care m-a ajutat mult în timpul studiilor mele, era medicul

oraşului, [se corectează] medicul liceului. Am tras la el în

familie, nu m-am dus acasă în comuna Bărdeşti şi părinţii au

venit acolo o dată, m-au văzut acolo. Acolo am stat în familia

lor, făcând cumva pe servanta în familie…

A.S.: Adică făcându-vă util, părinte.

E.P.: Da. Avea trei copii pe care i-am pregătit. Pe fetiţă am

pregătit-o de prima împărtăşanie, anul trecut numa' bine că a

murit la Târgu Mureş. Au fost plecaţi în Germania, au venit

aicea şi au murit. Au avut nu ştiu ce accident la ficat şi a murit

în Târgu Mureş. Deci, după aceea, am stat într-un sat, tot la ei în

familie. Până la urmă am găsit servici tot prin mijlocirea lor la

Deva, la o întreprindere Electromontaj.

A.S.: Asta când a fost, părinte?

E.P: În anii o mie... 1950

A.S.: '50. Deci lucrurile s-au precipitat?

E.P.: În '50, da. Aici am stat până în '51,ca şi contabil pe şantier.

A.S.: N-au ştiut că sunteţi...

E.P.: De aicia…

A.S.: Călugăr şi preot?

E.P.: ... Nu ştiau, da, nu ştia decât un prieten care era angajatul

lor mai vechi. De aicea am… m-am transferat la Banca de

Investiţii din Hunedoara şi Banca de Investiţii în Hunedoara

unde am fost pe post de casier.

148

A.S.: Şi...

E.P: Şi aicia la… m-au găsit deoarece trebuia să îmi fac viza pe

buletin şi nu se mai putea, prin relaţii tot mi-am prelungit-o

cumva. A trebuit să spun unde sunt şi atunci m-au detectat în

Bucureşti şi într-o bună după masă, când făceam, toţi lucram la

bancă... la Banca de Investiţii din Hunedoara.

A.S.: La Bucureşti, din Hunedoara.

E.P.: Au venit o trupă cu un Jeep, pe o stradă şi au întrebat de

mine, m-au chemat afară, în curte şi mi-au pus ochelarii opaci pe

ochi şi m-au dus la maşină, mi-au pus cătuşele pe mână şi m-au

transportat la Securitatea din Hunedoara, unde m-au încarcerat...

au început să îmi facă interogatoriul, până să...

A.S.: Cu ce mijloace şi cu ce ton?

E.P.: Nu a fost nimic brutal.

A.S.: Şi ce vroiau să ştie?

E.P.: A... de relaţiile mele cu toată lumea. Până la urmă seara

s-au strâns o trupă în jurul meu şi s-a repetat un fel de scenă cam

similară cu cea a lui Isus în Sinedriu, unde au început să mă

acuze că în cutare seară m-au văzut cu o cutare femeie

depravată, pe stradă, pă urmă relaţiile mele cu episcopul Márton

Áron, care nici nu existau încă în timpul acela şi până la urmă

m-au pus într-un beci pe nişte scânduri, pe un fel de targă cu

cătuşele; unuia din securişti i s-a făcut milă şi a spus să îmi pună

cătuşele în faţă, ca să pot sta pe spate şi aşa am stat o noapte.

A.S.: Singur?

E.P.: Singur. Dimineaţa, mâncare n-am primit nimic, iar după

masa m-au transportat la Deva la Centru, la Securitatea din

Deva, acuma e pe strada Libertăţii. M-au băgat într-un beci care

era plin de deţinuţi. Atuncea mi-au dat mâncare, de cină şi ziua

următoare era gata un camion care făcea transport de deţinuţi la

149

Bucureşti, la Ministerul de Interne, tot aşa legaţi câte doi, cu

cătuşe unul de altu'.

A.S.:Cu cine aţi fost legat? Mai ţineţi minte?

E.P.: Nu mai ţin minte. Ştiu că a fost ziarist, a fost un ziarist.

Maşina a fost plină, cu soldaţi, doi soldaţi în spate, în faţă,

soldaţi.

A.S.: Nu ştiaţi în ce direcţie mergeţi?

E.P: Nu ştiam. Însă mi-au dat ceea ce găsiseră la mine în bancă,

când m-au arestat, o broşură despre Acţiunea Catolică, ştiu că

era la mine, şi aceea cu o mână care mi-era liberă, pe drum spre

Braşov, pe şosea, încetu am rupt-o şi am aruncat câte o foaie din

maşină. Deci aia a dispărut, a rămas la mine doar o carte de

rugăciuni. Am ajuns seara în Bucureşti, n-am ştiut unde, ne-a

dus la Ministerul de Interne. Acolo m-au băgat la subsol, nu ştiu

la al câtelea etaj, că subsolul ală avea mai multe etaje, se pare că

la etaj 2 sau 3. Acolo, îndată mi-au adus o... un bidon sau, de

mâncare, de cină. M-au dezbrăcat mi-au luat toate hainele, m-au

lăsat în chiloţi şi în cămaşă şi…

A.S.: Ce anotimp era?

E.P.: Era vară. Şi arestarea se întâmplase în luna iulie, deci eram

în iulie, august. M-a băgat într-o cameră, au deschis o uşă de fier

şi m-au vârât înăuntru.

A.S.: Împins?

E.P.: Care era arhiplină cu vreo opt inşi. Deci trebuia să dormim

din mila unuia sau altuia câte doi. Eu dormeam la picioarele

altuia.

A.S.: Cine era?

E.P.: Era într-o cameră, în aceea cameră era unul din marii

rabini ai ţării, îmi scapă numele. Totodată era marele comerciant

150

de grâne, un mare specialist, avusese doctoratu' în ştiinţe

rabinice la Viena, om cumsecade, de altfel şi un avocat de aici

de pe la Brad, ortodox, un rus care ştia româneşte, un sârb, iară

ştia româneşte; numai de ăştia îmi amintesc.

A.S.: Deci preoţi catolici încă nu.

E.P.: Nu, numa' eu eram singur. Eu, nu era voie să stăm culcaţi,

mereu să uita şi trebuia să stăm, să şedem pe marginea patului,

da' nu era voie să stăm culcaţi. Ne supraveghea, ne dădea aer

condiţionat de vreo două ori la zi, dimineaţa şi seara, la subsol,

la etaju' trei, ne duceau la baie, iarăşi, şi mâncarea era ca să nu

mori. Dimineaţă era un terci din făină fără nimic în el, iar la

amiaz' o ciorbă oarbă şi un fel de mâncare din castraveţi, care

era de nesuferit sau de vinete, dar aşa fierte şi cu o bucăţică de

pâine. Seara iarăşi la fel, ceva puţin, deci acolo era problema

îngrozirii că ne aşteaptă moartea de foame. De la acest rabin

care ne-a expus, fiecare aveam acolo, fiecare aveam acolo

ocazie să ne expunem doctrina noastră şi ăsta ne-a expus viaţa

ca şi comerciant şi ca şi rabin unu' din cei patru sau şase mari

rabini ai ţării. Om foarte cult, şi cumsecade şi care ne-a spus că

fusese mai înainte într-un celulă la Interne, în care era şi

Preasfinţitul Suciu, care a rămas foarte impresionat, plăcut

impresionat de prezenţa Preasfinţitului Suciu şi care le spunea ce

să facă ca să reziste: să-şi închipuie că sunt într-o grădină

plăcută cu pomi, cu mere cu pere, cu cântec de păsări, deci

într-asta să îşi menţină moralul ridicat printr-o închipuire falsă.

Ăsta era sfatul Preasfinţitului Suciu, dar în acea celulă unde a

fost împreună cu rabinul şi cu alţii. Preasfinţitul Suciu era foarte

slăbit, era, îngrijea de ceilalţi, le menţinea moralul.

A.S.: Fusese bătut, se pare.

E.P.: Asta nu ştiu. S-a mai întâmplat ceva cu ghete, nu ştiu ce

s-a întâmplat cu ghetele că acuma am uitat scena, dar de aicia

păi ne ducea la anchetă noaptea de regulă.

151

A.S.: Ce doreau să afle?

E.P.: Relaţiile mele.

A.S.: Părinte, descrieţi o anchetă, încercaţi să…

E.P: Păi, ne ducea doi inşi, punea ochelarii şi ne ducea prin nişte

tunele unde trebuia să te apleci ca să te impresioneze mai mult,

trebuia să mergi aplecat, ajungeam sus undeva, ni se lua

ochelarii şi acolo era anchetatorul care sigur că m-a întrebat cine

sunt, cum sunt. Eu, foarte degajat, m-a pus norocul sau

nenorocul să zâmbesc. Atâta m-a trebuit, zice: cum îmi zâmbeşti

mie, ce sunt eu, prostituată? No.

A.S.: Ce fel de pregătire avea?

E.P.: A ţipat la mine.

A.S.: Ce fel de pregătire părea a fi?

E.P.: Părea a fi intelectual.

A.S.: Da...

E.P.: Părea a fi intelectual care avea mă rog, telefoane, mereu

primea de la diferite femei cu care el făcea întâlniri, seara, şi

unde m-a întrebat despre toţi, inclusiv despre episcopul Pacha pe

care eu l-am cunoscut o clipă când am plecat în Olanda.

Părintele Fireza m-a însoţit până la Lugoj şi în gara din Lugoj

dânşii veneau – episcopii, de la întrunire de la Nunţiatură şi

atuncea l-am văzut în gara din Lugoj pe episcopul Pacha şi pe

Preasfinţitul Ion Bălan, Episcopul Lugojului, care a venit acasă

şi unde am şi luat masa la dânsul, în seara aceea. Deci, despre

Pacha, despre care eu nu ştiam. Se pare că atuncea a avut loc

procesul lui Pacha, era la ordinea zilei. Prima, mă rog, Spiritul

Sfânt lucrează, preocuparea de căpetenie era cum să camuflez

lucrurile ca să nu dau vileag despre cei unde am fost şi aşa că,

aşa am sucit lucrurile după ce am auzit că au fost anchetaţi toţi

părinţii elevilor mei, aşa. Deci, frica era asta, să nu includ pe

152

cineva. După ce am stat acolo câteva luni, până toamna, m-au

transportat într-o bună zi la Ghencea, era lagărul de triere

pentru, era lagărul de triere pentru Canal şi pentru hidrocentrala

de la Curtea de Argeş.

A.S.: Asta era în 1950 şi?

E.P.: În 1951. De acolo, apoi după câteva, o săptămână sau aşa

ceva,unde erau sute băgaţi în barăci, dormeam pe priciuri, într-o

situaţie destul de precară, ştiu că într-o dimineaţă când m-am

trezit, vecinu' meu era mort lângă mine.

A.S.: Fără ca seara să fi dat semne că va muri peste noapte?

E.P.: Da. Probabil era cardiac. Erau pe acolo tot felul de mari

profesori. Un profesor de drept, somitate a ţării, Oncescu sau aşa

ceva, cred că l-a chemat Oncescu, bătrân, unii din marii

profesori ai Facultăţii de Drept din Bucureşti. Şi a Baroului din

Bucureşti. Ăsta reuşise să îşi aducă ceva de acasă, că dumineca

mai veneau familiile din Bucureşti, cumva, se strecurau. Acolo,

cu noi erau şi tot felul de drept comun. Aceştia făceau tot felul

de figuri. De exemplu seara, la un moment dat unu' făcea că a

înnebunit şi atuncea se făcea o, o, o, urla, toţi urlau, săreau şi

atunci toţi speriaţi, iar în timpul ăla altul, deci din ăştia de drept

comun era bine organizaţi, furau de la ăştia care aveau ceva, le

furau totul. Aşa ştiu că a fost furat şi acest profesor Oncescu. De

acolo ne-a triat şi ne-a dus apoi cu duba, iarăşi un lucru

îngrozitor, la Canal. Nu am ştiut unde. Într-o seară, toată

noaptea înghesuiţi pe un, ca un fel de cabină unde eram singur,

dar doar atâta că puteam să stau în picioare. Toată noaptea nici

apă, nici aer... şi am ajuns dimineaţa la Cernavodă, ş-apăi acolo

ne-a băgat în colonia din Cernavodă, vreo doi ani de zile.

A.S.: Părinte, deci tot timpul detenţiei la Bucureşti la Interne şi

la Ghencea nu aţi suferit niciun fel de brutalitate?

153

E.P.: Brutalitate nu am suferit decât o singură dată la Canal, dar

încolo nu am fost maltratat, bătut.

A.S.: Au fost alte suferinţe.

E.P: Nu am fost maltratat. Eu însă din prima clipă după ce m-au

arestat, eu celebram, am fost, chit că sunt greco-catolic, am fost

sfinţit preot în ritul latin şi, mă rog, cunoşteam limba latină şi

am început să recitez zilnic liturghia în ritul latin, ca să nu o uit.

A.S.: În gând.

E.P.: Da, încet, sigur, şi lucru care pe urmă la Canal mi-a prins

bine, pentru că am făcut rost de vin şi de pâine şi celebram

împreună cu un alt părinte, părintele Ciucodi Mihai, care acuma

îi fost profesor la Alba Iulia.

A.S.: Deci, părinte, la Cernavodă nu aţi dat încă de preoţi

catolici?

E.P.: Ba da. Erau…

A.S.: Care erau? Încercaţi să vă aduceţi aminte.

E.P.: Greco-catolic era părintele Ciucodi Mihai. Atât.

Romano-catolic. Greco-catolic pe urmă a venit şi părintele Râş

Ludovic, acuma îi de zece ani pe pat, paralizat. La Alba Iulia a

fost director al cancelariei din Alba Iulia şi pe urmă tot acolo a

ajuns şi provincialul franciscanilor, tot romano-catolic, care apoi

a şi murit.

A.S.: Poftiţi, părinte.

E.P.: După aceea, la Canal Dunăre, la canalul de la Cernavodă

am lucrat la o carieră de piatră, la...

A.S.: În echipe, da?

E.P.: Da, ne ducea cu sutele, cu bacurile, dimineaţa…

154

A.S.: De unde până unde?

E.P: Şi ne aducea seara. Până la…

A.S.: Deci, unde eraţi cazaţi?

E.P: Eram cazaţi în barăci, la Cernavodă, aproape de fabrica de

cărămizi.

A.S.: Şi de acolo vă ducea în fiecare zi?

E.P.: În fiecare zi ne ducea cu…

A.S.: Cu bacul?

E.P.: Cu bacul la…, îmi scapă numele acum.

A.S.: Nu-i esenţial.

E.P.: Cochirleni. Era în stâncile... Trebuia să săpăm în stâncile

acelea şi le încărcam în bacuri şi cu alea apoi se... se consolida

malul Dunării în vederea că acolo se va vărsa apoi Canalul

Dunărea - Marea Neagră, deci trebuia pe o distanţă de kilometri

consolidat ca să nu se facă…

A.S.: Părinte, cu cine eraţi în echipă? Mai ţineţi minte?

E.P.: Cu părintele acesta Ciucodi, am lucrat împreună, amândoi

numa încărcam din astea, vagoneţii…

A.S.: Eraţi printre cei mai tineri?

E.P.: Da, sigur. Mă rog, a fost acolo şi un băieţandru, prins din

liceu, nu ştiu de pe unde, prins că a fost într-o organizaţie vezi

Doamne, tot acolo am găsit unu' care o fost tâmplar în Bucureşti,

la un minister şi odată a fost bietu pilit un pic şi o trebuit să puie

o ramă, portretul lui Ana Pauker şi nu ştiu ce a înjurat şi pe

chestia asta a ajuns la Canal. Era acolo şi stareţi de mănăstire din

Moldova, unu', îmi scapă numele, a şi murit acolo, erau şi preoţi

ortodocşi. Aşa. Şi preoţi romano-catolici, mai ales greco-catolici

acolo nu am găsit, erau la alte colonii. De acolo, la un moment

dat, după vreo doi ani, de acolo ne-a dus, au desfiinţat colonia,

155

începuse procesul celor care au proiectat Canalul, nu ştiu ce şi

ne-a dus, ne-au adus la Poarta Albă. La Poarta Albă unde iarăşi

am stat o jumătate de an, apoi la Capul Midia. Acolo încetase,

deci nu mai lucram. Ne dădea deci o ciorbă din morcovi uscaţi,

plini de viermi deja, care o punea în mijlocul curţii acolo şi cine

vrea să-şi ieie, ne dădea o bucată de pâine. Cu aceea trăiam, mai

ales. Acolo, mă rog, era şi un farmacist de origine bulgară, de la

Brăila, mi se pare, care a prins şerpi, i-a murat şi carnea aceea de

şerpi o mânca. Tot acolo apoi am reuşit să fac liturghie pe iarbă

aşa, şi i-am strâns pe catolici, romano, greco-catolici 20, 30 care

erau, întinşi pe iarbă, ca să camuflăm şi eu făceam liturghia, îi

spovedeam, îi împărtăşeam...

A.S.: Deci am ajuns, să vedem în ce an suntem?

E.P.: În anul 1954. Deci am ajuns la Capul Midia după Poarta

Albă şi de la Capul Midia într-o vară în 1954, apoi m-au dus,

începuse să transmită, să îi ducă acasă, se desfiinţase Canalul.

Eu am lucrat în ultimul timp la ecluză.

A.S.: La ecluza...

E.P.: La ecluză unde s-a făcut ulterior combinatul acela chimic

de la…

A.S.: Midia; Midia - Năvodari

E.P.: Năvodari, aşa. Lucram acolo ca şi... cu aparatul acela, cu

vibratorul ca să mişc, era o adâncime de 10-20 metri şi deci se

turna mereu-mereu betoane şi acelea trebuiau... trăiam în beton

până la genunchi. De acolo, deci am ajuns la Poarta Albă şi de la

Poarta Albă, cam prin toamna lui '54 m-au dus la închisoare la

Deva, unde am stat iarăşi o lună-două; eram mai mulţi într-o

cameră. Împreună cu...

A.S.: Deci, părinte?

156

E.P.: Deci, am ajuns pe urmă la Deva, la închisoare unde am

stat iarăşi câteva luni...

A.S.: Greu?

E.P.: Da, greu.

A.S.: Mai greu regimu' de închisoare decât în aer liber?

E.P.: Da, sigur, sigur.

A.S.: Unde munca era foarte grea?

E.P.: La canal primeam o dată la câteva luni vorbitor când

veneau de acasă şi ne aduceau mâncare, pă urmă ne dădea şi

voie să scriem o carte poştală o dată la câteva luni.

A.S.: Deci, la închisoare ce mai vroiau de la dumneavoastră?

E.P.: Chinul la închisoare era ăsta: din când în când ţi se spunea

cât mai ai de făcut, cât un an, doi şi aşa mai departe.

A.S.: Părinte, n-aţi...

E.P.: Mie nu mi s-a spus. Ăsta-i...

A.S.: Dumneavoastră n-aţi avut proces şi condamnare?

E.P.: Nu, n-am avut. Au încercat, dar nu au răuşit să facă. N-am

fost condamnat.

A.S.: Deci fără condamnare.

E.P.: Fără condamnare am stat trei ani şi şapte luni. Aşa, fără

condamnare, deci după aceea, la Deva, de la Deva, de la

închisoarea din Deva, unde era relativ bine, ne rugam împreună

seara, eram vreo 20 de inşi seara, era şi un preot ortodox acolo

cu noi, fost legionar, iar de la Deva m-au dus la Securitate de pe

Calea Griviţei.

A.S.: Unde?

157

E.P.: La Bucureşti, unde m-au ţinut o iarnă, unde m-au anchetat

din greu iarăşi şi iarăşi nu au găsit nimic ca să îmi poată face

proces. Desigur că aici a fost cel mai greu, aici nu mai puteam

celebra, nu mai aveam vin, pâine la mine, aveam însă Sfânta

Euharistie ascunsă în umerii de la haină; la un moment dat am

avut un ac, l-am împrumutat la alţii să-şi coase şi s-a observat

prin vizorul ăla, o venit, ne-au percheziţionat, au găsit acu şi au

desfăcut, mi-au desfăcut toată haina şi cu ocazia asta s-a pierdut

şi Sfântul Sacrament. La Canal păstram Sfântul Sacrament într-o

cutie, într-o cutie de medicamente şi îl dădeam la un băiat foarte

religios, Răducu îl chema, din zona Războieni şi Târgu Mureş.

El îl păstra şi de acolo apoi îl luam ca să împărtăşim. Sigur că la

Canal am avut ocazie să împărtăşesc şi muribunzi, să îi ascult

spovezile, am ascultat spovezi la mulţi, mai ales la poliţiştii care

au fost închişi înainte la Făgăraş, la SS-işti, apoi... aici la

Securitate într-o bună zi m-au scos şi m-au izolat şi seara mi-au

dat drumul, au deschis uşa la, spre ieşire, spre trotuar şi m-au

împins afară, şi am plecat.

A.S.: Dar n-aveaţi acte, n-aveaţi haine, cum?

E.P.: Ba da, hainele mi le-au dat, m-au îmbrăcat în hainele, da,

da.

A.S.: Şi nicio recomandare unde să mergeţi şi să faceţi şi să

spuneţi?

E.P.: Nu, nu.

A.S.: Şi să nu spuneţi?

E.P.: Nu, păi mi-au dat după aceea, mi-au dat, urma să mă duc

la un birou şi mi-a dat acest bilet de eliberare unde scrie precis

cât am stat închis, deci din…

A.S.: Scrie pentru ce?

158

E.P.: Prevenit. A fost ca prevenit. Din 25 iulie 51 până în 17

februarie 1955.

A.S.: Deci, unde v-aţi dus, părinte? Din Bucureşti.

E.P.: Din Bucureşti, acolo aveam, m-am dus la o familie,

aproape de Patriarhie, cum urcă drumul la Patriarhie, unde încă

dormisem, familia Figher, care e în Germania, de care eu m-am

îngrijit sufleteşte şi acolo am făcut atuncia prima Liturghie, ştiu

că am stat în genunchi şi familia care erau în prima Liturghie

după un an de zile. De acolo m-am dus să mă bărbieresc, eram

cu barbă, iarăşi a trăbuit să aştept mult pentru că eram nepoftit

într-o frizerie... iar de acolo, cât mai repede, de acolo, m-am dus

într-o seară să vizitez pe credincioşii noştri; pe un credincios în

strada Cuza Vodă, în zonă şi tocmai atuncia i-a venit percheziţie

noaptea; familia se ocupa cu piei sau cu aşa ceva.

A.S.: Cu ce anume?

E.P.: Cu comerţ din ăsta ambulant şi s-a făcut o percheziţie,

m-au găsit acolo, aveam la mine biletu' şi mi-au spus pleacă de

aici repede, nu ţi-a fost destul? Şi mă rog, nu m-au arestat, am

plecat. De acolo apoi am plecat iarăşi la... Târgu Mureş, prin

Ora... prin Hunedoara, de unde mi-am luat lucrurile pe care le

lăsasem când am fost arestat şi pă urmă la Târgu Murăş am fost

angajat întâi prin intervenţii ca şi cernător de făină, la o fabrică

de pâine unde după câteva luni m-am îmbolnăvit; a fost una din

cele mai grele nopţi din viaţa mea. S-a stricat, era mare, o

fabrică care făcea pentru tot oraşul şi făina se cernea cu o sită

mecanică, care s-a stricat într-o noapte şi a trăbuit atunci să cern

eu cu mâna şi să port sacii, saci de câte 80 de kg, trebuia să îi iau

în spinare să îi vărs. Şi ăsta, mă rog, a fost ceva... dimineaţa

eram la pământ, abia am ajuns la o rudă, a fost cea mai grea

noapte din viaţă. Şi apoi, după aceea, am ajuns acasă, în

comună, mama mea am găsit-o deja canceroasă, după o jumătate

de an a murit şi eu m-am angajat după aceea ca şi portar.

159

A.S.: La Târgu Mureş?

E.P.: La Târgu Mureş la un cămin din centrul Târgu Murăşului,

lângă Prefectură, este şi acuma, căminul de ucenici, iar de acolo,

prin intervenţii, iarăşi am reuşit să ajung la Deva ca şi funcţionar

la întreprinderea gospodărie comunală din Deva. Un salar era

atunci de 200 şi ceva, era…

A.S.: Cartea dumneavoastră de muncă este foarte bogată.

E.P.: Da, este aici.

A.S.: Este foarte bogată.

E.P.: Da. Şi apoi, de acolo încă a trebuit să mă… am ajuns

şomer, am stat jumătate de an.

A.S.: Prin ce an?

E.P.: Asta era prin anii... 1957.

A.S.: Aşa.

E.P.: '58. Am lucrat, mama mea a murit, tata a murit până am

stat la Canal, a murit tata şi un frate, de douăzeci şi vreo doi de

ani, student la filosofie în Bucureşti. I-a dus la armată, cum era

atuncia şi a primit icter negru. Atunci nu erau medicamente şi a

murit. A murit la...

A.S.: Deci, acasă cine mai era?

E.P.: Acasă mai erau două surori şi un frate. Fratele acuma este

la Braşov, căsătorit şi sora este la Târgu Mureş, iar una din

surori, cea mai mică a murit, tot de cancer, acu' vreo 10 ani.

A.S.: Deci, părinte, după şomaj ce a venit?

E.P: După şomaj apoi am răuşit iarăşi să mă angajez tot la Deva

ca şi muncitor topograf.

A.S.: Părinte, cum aflaţi de existenţa unui posibil serviciu?

160

E.P.: Prin relaţii.

A.S.: Prin cunoştinţe?

E.P.: Prin cunoştinţe.

A.S.: Dar trebuia să aibă curaj acele cunoştinţe?

E.P.: Da, sigur că da.

A.S.: Deci, aţi ajuns…

E.P.: Da, de aceea îmi luam funcţiile cele mai mici posibile.

A.S.: Deci, muncitor necalificat. Unde?

E.P.: La... Institutul de Proiectări din Deva. Şi aicia, mă rog, am

lucrat până... până prin.... '66.

A.S.: Da. Foarte puţin, mai îmi lăsaţi puţin?

E.P.: Şi după aceea apoi am ajuns economist la o întreprindere

forestieră aicia în Deva. Acolo am lucrat la plan, trebuia mereu

să măresc cifrele ca să se poată asigura premiile la director şi la

cei din minister. Eu…

A.S.: În acelaşi timp?

E.P.: Da. Şi după aceea apoi m-am, nu la ICF, Întreprinderea

Construcţii Forestiere. Acolo am fost pe funcţia de economist

pentru că m-a cunoscut directorul care...

A.S.: Şi se mai îmblânziseră puţin lucrurile.

E.P.: De acolo, apoi m-am internat şi prin anul... 1972 m-am

pensionat de boală. După ce m-am internat în mai multe clinici

din Cluj, prin relaţii m-am pensionat de boală şi de atuncea sunt

pensionar de boală şi după aceea de vârstă.

A.S.: Şi staţi la Deva?

161

E.P.: Şi stau la Deva în continuare şi ca pensionar şi fiindcă am

învăţat limba maghiară la Canal cu acel părinte, cu Ciucodi, eu

ştiam de acasă da' am uitat-o întră timp şi aicia am funcţionat

clandestin ca şi duhovnic, am spovedit.

A.S.: Aţi avut voie să mărturisiţi?

E.P.: Voie nu am avut, dar am făcut-o şi m-au lăsat pentru că

asta nu e retribuită, pentru asta nu primeam nimic.

A.S.: În tot ceea ce simt, a trebuit din când în când să...

E.P.: Da, am avut de lucru cu Securitatea.

A.S.: Vă prezentaţi la Securitate?

E.P.: Da, şi sigur, mi-au pus pistolul la tâmplă şi noapte, şi…

A.S.: După ce aţi fost eliberat?

E.P.: Da.

A.S.: Cum adică, părinte pistolul la tâmplă după ce?

E.P.: Ca să, l-a găsit, îl căutau pe un altu', pe un coleg de-al

meu, pe părintele Pal, care între timp a murit în America. Îl

căutau pe el.

A.S.: Să spuneţi unde e?

E.P.: Da. da.

A.S.: Deci, părinte, libertatea comunistă a fost tot aşa de rea sau

aproape la fel de rea ca şi închisoarea comunistă?

E.P.: Da.

A.S.: În fond.

E.P.: Da, adică Securitatea mereu a fost pe urmele mele şi până

în ultima clipă când era revoluţia deja securistu' s-a interesat de

mine, am stat de vorbă cu un medic de aicia, în maşina lui, după

162

aceea s-a dus la medic ca să îl întrebe că despre ce am discutat.

Când era deja în toi revoluţia la Timişoara.

A.S.: Părinte, dumneavoastră, în toţi aceşti ani, fie de detenţie,

fie de schimbare chiar posturi, vă voi ruga odată să număraţi

câte servicii aţi avut de-a lungul vieţii. Deci în tot acest timp aţi

mai nădăjduit că veţi trăi libertatea Bisericii noastre?

E.P.: Da, da, sigur, sigur, am nădăjduit şi eu tot timpu' deci, tot

timpu' am avut o activitate bisericească şi la închisoare,

spovedind, liturghisind, în măsura în care s-a putut, la Canal,

mai ales şi după aceea tot timpu' am spovedit ungureşte, în două

biserici aicia din plin, grosul, preoţii făceau liturghie şi predicau,

iar eu spovedeam credincioşii în limba română, limba maghiară,

limba germană.

A.S.: Deci, părinte, în momentul acesta vă aflaţi aşa, iarăşi într-o

nădejde, aproape de sfârşit în sensul că mi-aţi arătat cum se

ridică bisericuţa noastră greco-catolică la Deva. Când nădăjduiţi

să fie gata?

E.P.: Anu viitor sau în '97, sperăm. '96, '97. Acuma suntem la,

să finisăm subsolul unde este o sală polivalentă care o să o

întrebuinţăm deocamdată ca şi biserică. Acolo se face liturghia.

Sperăm de Crăciun să facem liturghia.

A.S.: Vă mulţumesc părinte emerit.

163

„Pelerinajul” Preotului Emil Puni în temniţele şi lagărele

comuniste247

:

Este internat de D.G.S.S. Hunedoara la data de 2

octombrie 1951 cu ordinul nr. 8/419383/1951.

Penitenciarul Deva: 2 octombrie 1951 – 8 octombrie 1951.

Penitenciarul Jilava: 8 octombrie 1951 – 20 iunie 1953.

Lagărul Capul Midia: 20 iunie 1953 – 26 septembrie 1953.

Lagărul Cernavodă 3: 26 septembrie 1953 – 18 iunie 1954.

Lagărul Poarta Albă: 18 iunie 1954 – 12 octombrie 1954.

Penitenciarul Deva: 12 octombrie 1954 – 27 decembrie

1954.

Eliberat: 27 decembrie 1954, nr. ordinului 23162 din 1954.

247

Fişa Matricolă Penală, Puni Emil, nr. matricol 8332, Unitatea Capul

Midia, 27 decembrie 1954, accesibil online la adresa:

http://86.125.17.36/Fise%20matricole%20penale%20-

%20detinuti%20politici/P/P%2015.%20Predaes%20-

%20Puznava/Puni%20Emil/index.php, (5 septembrie 2013).

164

1.12. Preotul Cornel Chira

Preotul Cornel Chira

248

Cornel Chira s-a născut la data de 29 aprilie 1904, în

localitatea Boj, judeţul Hunedoara, fiu de preot greco-catolic.

Studiază teologia la Blaj, devine învăţător, iar din 29 august

1927 întră în Societatea lui Isus. A făcut noviciatul la Satu Mare

apoi continuă studiile în Polonia, la Cracovia. Conform

mărturiei lui Ioan Belu, din 29 septembrie 1993, Chira a fost

primul călugăr iezuit greco-catolic din România. După

terminarea studiilor devine maestru de novici, la casa iezuiţilor

din Toteşti, Hunedoara, din Episcopia de Lugoj, apoi devine

Provincialul Iezuiţilor din România.

248

Fotografie, Arhiva Ordinului Iezuit din Romania, Cluj-Napoca.

165

Preotul Chira Cornel a fost în închisoare prima data la

Sibiu, arestat în anul 1949. Preotul Gadö Mihály S.J. mărturisea

în decembrie 1995 următoarele: „Am avut ocazia de a intra în

contact mai de aproape cu pr. Chira Cornel atunci când eram în

Gherla, la domiciliu forţat. Dânsul a fost în vremea aceea

provincialul tuturor iezuiţilor din România. Punea accentul pe

viaţa spirituală. Aveam ocazia acum de a ne ruga mult şi bine.

Cu aceste cuvinte ne-a atras atenţia asupra importanţei vieţii de

rugăciune. Şi-a putut menţine seninătatea şi în grijile cele mari.

O dată l-a vizitat un preot (care colabora cu regimul

comunist). Când eu am aflat despre acest fapt, am folosit o

expresie, care era ofensivă la adresa unui superior: Eu îl

condamnam grav pe pr. Provincial pentru acest lucru. Fiind

vorba de existenţa Bisericii, la rândul meu am considerat până şi

dialogul cu preoţii (care colaborau cu regimul comunist) ca fiind

incorect. Îmi dau seama, că greşisem. Dânsul mi-a făcut să-mi

pară rău. Şi a doua zi mi-a dat primul avertisment înainte de

demiterea din Societate în prezenţa a doi părinţi PP. Ecker şi

Simcsák. Mai târziu a corelat aceasta spunând că vroia să pună

la încercare umilitatea mea, neavând încă ultimele voturi.

Această probă nu mi-a picat bine. Avea obiceiul de a spune

greşelile fiecăruia între patru ochi. Astfel de manifestaţii am

considerat fiind prea lungi şi jignitoare, pentru că îmi spunea: la

dumneata este ceva foarte putrezit.

Ultima dată m-am întâlnit cu dânsul, când fusesem

arestat. M-au confruntat cu dânsul în prezenţa unui funcţionar

înalt. Funcţionarul l-a întrebat: este permis unui preot catolic să

ţină greva foamei? Căci eu începusem greva foamei pentru 21

de zile. Am auzit, că atunci când a fost supus interogării,

cardinalului Mindszenthy i-a fost dată un fel de injecţie, care

suspendă voinţa liberă. Stimulează memoria şi prin sugestie

persoana poate fi influenţată să divulge secrete. La întrebare, pr.

Chira a făcut o declaraţie împotriva mea, zicând: greva foamei

este interzisă, un preot catolic trebuie să îndure torturile. La

166

aceasta am răspuns: „această injecţie este de aşa natură încât

ucide organismul, care este deja slăbit. Eu nu vreau să mă ucid,

dar vreau să mă slăbesc, ca în momentul în care îmi dă injecţia,

aceasta să mă omoare înainte de a putea divulga orice secret.

Deci nu că m-am ucis, ci oamenii de ordine. Şi postul şi

pocăinţa strictă, slăbesc organismul”.

Astfel viaţa de călugăr a pr. Chira Cornel S.J. mi-a fost

atrăgătoare. Această viaţă s-a caracterizat prin dragoste frăţească

inspirată de viaţa lui spirituală”249

.

Anton Moisin afirma despre „Părintele-Călugăr Chira,

martir al credinţei” că: „Părintele Chira a fost călugăr iezuit

român, închis prima dată la Sibiu, în 1949, vreme de

aproximativ o jumătate de an până la un an. Este închis a doua

oară prin 1952, pare-se la vestita închisoare Malmaison, în

Bucureşti, unde a murit. A fost înmormântat la Cimitirul Jilava,

alături de alţi circa 200 de deţinuţi (inclusiv greco-catolici),

după cum a declarat un cleric de mare încredere, Emil Puni,

bazat pe cea mai autorizată mărturie, anume a parohului ortodox

de acolo, un om foarte remarcabil, doctor în teologie, curajos şi

inteligent. Acest preot ortodox merită un cuvânt de laudă în

cartea istoriei româneşti. Deşi avea poate alte perspective, el s-a

sacrificat, stând vreo 10 ani, în sat, pentru a identifica morţii cei

care erau aduşi din puşcărie şi securitate şi a mângâia astfel

multe familii – după cum el însuşi i-a mărturisit lui Emil Puni.

Pe vremuri făcuse parte din societatea „Cultul Eroilor”, care

fiinţase între cele două războaie mondiale. Acum el însuşi poate

fi socotit erou, acest preot ortodox al parohiei Jilava, suburbia

Bucureştiului de Sud. Într-o vreme când Securitatea era

atotputernică, el a pretins Securităţii certificatul de deces pentru

fiecare mort. Având ştire deci despre identitatea victimelor şi-a

alcătuit o schemă subtilă, în funcţie de mormintele credincioşilor

lui pentru localizarea mormintelor celor aduşi din închisoare. Şi

249

Date preluate din: Arhiva Episcopiei Greco-Catolice de Lugoj, fond

Episcop Alexandru Mesian, dosar Chira Cornel.

167

au fost aduşi vreo două mii. I-a arătat schema secretă preotului

Puni care mi-a relatat totul şi pe baza ei au găsit mormântul

Părintelui Chira. Preotul ortodox îşi amintea de părintele Chira,

pentru că fusese adus într-un mod deosebit, în vreme ce deţinuţii

morţi erau aduşi în mod obişnuit în sicrie construite din lăzi,

Părintele Chira a fost adus într-un sicriu cumpărat, deci murise

în timp ce era anchetat din partea Securităţii, la un sediu de-al ei

din Bucureşti (cazarma Malmaison), întrucât la anchetă nu mor

decât cei ce nu renunţă la convingerile lor, precizarea de mai sus

a preotului ortodox, martor ocular, constituie – după părerea

mea – dovada sigură a martirajului Părintelui Chira.

Găsind mormântul, preotul Puni a intrat în acţiune. A

mers în sat după gropar, dar a trebuit să-l aştepte până seara,

întrucât era dus la muncă la cooperativă. Revenind, s-a apucat

să-l dezgroape. Clericul s-a dus la Bellu, a cumpărat un metru

sau doi de giulgiu, din care surorile de la Mănăstirea Sf. Agnes

au făcut o traistă şi apoi a revenit la cimitir. A coborât în groapă

şi l-a recunoscut pe părintele Chira după barbişon. I-a luat oasele

şi le-a aşezat în traistă. Coşul pieptului, împreună cu plămânii,

care formaseră un fel de materie spongioasă uscată, s-au

sfărâmat la atingere. Preotul ortodox amintit îl aştepta. Au mers

împreună în biserică. Unul dintre ei a luat cădelniţa, a căutat un

aer şi l-a aşezat lângă oase, fiind vorba de osemintele unui preot.

Clericul a luat apoi traista şi a depus-o în spatele altarului de la

Mănăstirea Sf. Agnes. Părintele Hag, spiritualul maicilor de

acolo, a intervenit, la Catedrală pentru aprobarea înmormântării

la locul din cimitir, destinat preoţilor. Celor de acolo le-a fost

frică şi atunci Părintele Chira a fost înmormântat în aceeaşi

groapă cu un iezuit, la Cimitirul Bellu. Cortegiul a fost format

din Hag Marcelin şi o soră. Este remarcabilă împletirea

destinelor acestor doi iezuiţi Hag şi Chira. Chira fusese învăţător

la Sulina, sub conducerea lui Hag. Avusese alte planuri, fiind

îndrăgostit de o fată, voia să-şi întemeieze o familie. Dar

Dumnezeu avea alt plan cu el, dorindu-l călugăr, ca şi pe Hag.

168

Amândoi s-au făcut călugări iezuiţi. Acum, amândoi odihnesc în

aceeaşi groapă. În mormântul lui Hag este şi prietenul şi fratele

lui Chira.

Preotul ortodox de la Jilava a murit şi el. Desigur, toţi

trei sunt acum în slava pe care le-a dat-o Cristos ca răsplată

pentru că şi ei l-au slăvit, fără să întrebe unul de celălalt dacă e

catolic sau ortodox. Iubirea faţă de Cristos e deasupra

înţelegerilor bisericeşti istorice, de care nici unul n-a fost

răspunzător”250

.

Preotul Cornel Chira, fotografie din 29 aprilie 1941, la Toteşti,

casa de noviciat din zona Episcopiei Lugojului251

.

250

Date preluate din: Arhiva Episcopiei Greco-Catolice de Lugoj, fond

Episcop Alexandru Mesian, dosar Chira Cornel. 251

Fotografie, Arhiva Ordinului Iezuit din Romania, Cluj-Napoca.

169

1.13. Protopopul Ioan Cipu

Preotul Ioan Cipu

252

S-a născut la 1 ianuarie 1910 în localitatea Vărădia,

judeţul Caraş-Severin. Primele patru clase de şcoală le-a făcut în

Vărădia (1916 – 1920). Cele opt clase de liceu (1920 - 1928)

le-a făcut la Liceul „Coriolan Brediceanu” din Lugoj. În 19 mai

1932 a absolvit Academia de teologie greco-catolică din Oradea,

fiind repartizat profesor de religie la Arad; la 9 septembrie 1934

se căsătoreşte cu învăţătoarea Elisabeta Laichici în satul natal al

252

Arhiva Episcopiei Greco-Catolice de Lugoj, fond Fotografii, f. neordonat.

170

acesteia – Şanoviţa; a locuit la vremea respectivă la Episcopia

Greco-catolică din Lugoj, str. Caransebeşului, nr. 6. După

căsătorie, în acelaşi an 1934 a fost hirotonit preot în localitatea

Vermeş, judeţul Caraş-Severin253

.

În 1948, după desfiinţarea Bisericii Greco-Catolice din

România, preotul Ioan Cipu a refuzat semnarea trecerii la

Biserica Ortodoxă, asupra familiei acestuia s-au abătut tot felul

de persecuţii din partea regimului. Ioan Cipu a avut 4 copii: trei

fete şi un băiat, care şi ei, la rândul lor, au suferit din cauza

prigoanei ce s-a abătut asupra familiei preotului Cipu. Speranţa

Cipu, fiica Preotului, a fost respinsă la înscrierea în Şcoala

normală pe motiv că nu avea o „educaţie sănătoasă din familie”

şi ca stare nu putea să devină cadru didactic. Aşa că a trebuit să

urmeze cursurile unui Liceu comercial, împotriva voinţei ei.

Preotul Ioan Cipu pentru a nu fi arestat, s-a ascuns timp

de doi ani în pod sau în coşul casei care pornea de la parter şi

avea o formă cilindrică:

„Îmi revin adeseori şi astăzi tropotele cailor securităţii

care venea să-l caute pe tata şi să-l aresteze. Noi, copiii, am fost

învăţaţi să-l strigăm pe tata „mon perre” ca să nu afle securiştii

de existenţa lui în casă. Credincioşii ţineau mult la tata, pentru

că nu l-au trădat. Fraţii mai mari fiind plecaţi (doi la şcoală la

oraş), îmi amintesc că într-o seară a venit un securist cu o

maşină neagră pentru a-l aresta pe tata. Tatăl, care nu se aştepta

pentru o vizită de seară, a fost zărit de securist tocmai când se

grăbea să se ascundă. Acesta a scos pistolul spre uşa unde a zărit

o mişcare şi a cerut să se predea. Eu am început să plâng

ţinându-mă de fusta mamei care tocmai aprindea lampa. Bunul

Dumnezeu ne-a ajutat, că, securistul fiind singur, i-a fost teamă

să-l caute pe tata care n-a ieşit la vedere şi a plecat.

În anul 1950 într-o noapte, pe ascuns, ne-am mutat cu

căruţele credincioşilor în Şanoviţa, la părinţii mamei. Dar,

253

Interviu cu Prof. Olimpia Drăgan, fiica preotului Ioan Cipu, Lugoj, 5

septembrie 2011.

171

securitatea era aşa pusă la punct, încât, l-au depistat rapid şi l-au

arestat. În urmele lăsate de tata pe zăpadă, mă aşezam zilnic în

genunchi cu sora mea mijlocie, Despina, pentru a ne ruga ca

Bunul Isus şi Preacurata Fecioară Maria să mi-l aducă pe tata

înapoi. Ruga noastră a fost ascultată. După o reţinere a tatălui

(din câte îmi amintesc aproximativ două săptămâni) şi după un

interogatoriu făcut după metodele lor specifice, pe care nouă,

copiilor, nu ni le-a spus, l-au lăsat acasă. În satul natal al mamei

era o carieră de piatră, unde l-au angajat pe tata funcţionar în

cadrul Biroului administrativ.254

”

Pentru refuzul de a fi preot ortodox, Ioan Cipu nu a

beneficiat de salar de la stat. Soţia acestuia a reuşit cu greu să se

angajeze secretară la şcoală, apoi învăţătoare în comuna Ghizela,

judeţul Timiş, aşa a reuşit să întreţină la şcoli pe toţi cei patru

copii cu un salariu, precum să-l întreţină şi pe preotul Cipu, care

se îmbolnăvise grav.

Protopopul Ioan Cipu a scris cartea „Vestitorii credinţei”.

254

Interviu cu Prof. Olimpia Drăgan, Fiica preotului Ioan Cipu, Lugoj, 5

septembrie 2011.

172

1.14. Protopopul Valer Paveloniu

Protopopul greco-catolic Valer Paveloniu, din

Protopopiatul Orăştie, s-a născut la Densuş în 19 septembrie

1890. A fost internat, conform fişei matricole penale nr. 21269

întocmită la C.T. Văcăreşti255

, de către M.S.S. Hunedoara,

procesul verbal nr. 20 din 1952, motivul internării a fost

membru în PNŢ Maniu, durata internării 60 de luni, perioada 16

august 1952 – 16 august 1957.

Fişa matricolă penală cu acelaşi nr. 21269, dar întocmită

la C.T. Bucureşti, găsim data eliberării de 11 august 1953, ordin

de eliberare al Serviciului Penitenciar nr. 39875 din 1953256

.

„Pelerinajul” Protopopului Valer Paveloniu în detenţia

comunistă:257

Reţinut: 16 august 1952.

Penitenciarul: C.T. Văcăreşti 16 august 1952 – 1953.

Penitenciarul: C.T. Bucureşti 1953 – 11 august 1953.

Eliberat: 11 august 1953.

255

Fişă matricolă penală, Unitatea C.T. Văcăreşti, Paveloniu Valer,

accesibilă online la adresa:

http://86.125.17.36/Fise%20matricole%20penale%20-

%20detinuti%20politici/P/P%2005.%20Pavelca%20-

%20Petcut/Paveloniu%20Valer/index.php, (2 iunie 2013). 256

Fişă matricolă penală, Unitatea C.T. Bucureşti, Paveloniu Valer,

accesibilă online la adresa:

http://86.125.17.36/Fise%20matricole%20penale%20-

%20detinuti%20politici/P/P%2005.%20Pavelca%20-

%20Petcut/Paveloniu%20Valer/index.php, (2 iunie 2013). 257

Fişele matricole penale nu oferă date concludente referitoare la datele de

transfer dintr-un penitenciar în altul.

173

1.15. Protopopul Onorific Teodor Miclea

Miclea Teodor s-a născut în 4 aprilie 1917, în localitatea

Racova, judeţul Satu Mare. Studiile le-a făcut la Blaj, unde a

primit tunsura în 25 martie 1942, ipodiaconatul în 28 martie

1943. A fost hirotonit ca preot în 21 ianuarie 1945 de Episcopul

Valeriu Traian Frenţiu258

. De sărbătoarea Sfintelor Paşti din anul

2000 a primit titlul de protopop onorific pentru întreaga

activitate şi slujire preoţească, de la Episcopul Alexandru

Mesian259

. Protopopul Teodor Miclea a încetat din viaţă în 14

februarie 2006260

.

În fişa matricolă penală întocmită la penitenciarul Cluj

Tribunal, la data de 29 noiembrie 1951, la situaţia juridică este

menţionat că nu a mai fost condamnat. Are mandatul de arestare

nr 144 din 1952 pentru „instigare publică”, dar descrierea faptei

este remarcabilă: „a provocat populaţia să nu accepte unificarea

bisericilor”, această faptă este destul de rar întâlnită în aceste

fişe matricole penale261

. Este judecat de Tribunalul Militar Cluj,

a primit o pedeapsă de 5 ani conform Hotărârii judecătoreşti nr.

292/1952 pentru perioada 29 noiembrie 1951 – 26 noiembrie

1956. A treia fişă matricolă penală, nr. matricol 132 din 17

februarie 1952 este întocmită de D.G.S.S. la Penitenciarul din

Târgu-Mureş262

.

258

Cornel Sigmirean, Intelectualitatea ecleziastică Preoţii Blajului (1806 –

1948), Târgu-Mureş, Edit. Universității Petru Maior, 2007, p. 293. 259

Marius Pop, Funeraliile Părintelui Teodor Miclea, Protopop Onorific, în

revista Reînvierea, Lugoj, nr. 80-83, ianuarie-aprilie 2006, p. 32. 260

Ibidem. 261

Fişă matricolă penală, Miclea Teodor, accesibilă online la adresa:

http://86.125.17.36/Fise%20matricole%20penale%20-

%20detinuti%20politici/M/M%2005.%20Mera%20-

%20Mihalache/Miclea%20Teodor/index.php, (20 iulie 2013). 262

Ibidem.

174

Mărturie

Jertfa Martirilor, sămânţa creştinilor263

A existat, există şi va exista în veşnicie un Creator,

Răscumpărător, însuşi Fiul lui Dumnezeu care s-a jertfit pentru

împăcarea cerului cu pământul şi a suferit: osândă, batjocură,

moarte pe cruce şi învierea, dovedind că El este începutul,

prezentul şi viitorul vieţii noastre şi toate, numai din dragostea

lui faţă de creatura lui, numită OM.

Au existat şi vor existat până la sfârşitul veacurilor

fiindcă şi-au adus jertfa chiar cu viaţa, tot din dragoste de

Stăpânul Vieţii, învăţăturii lui, dovedind că Unul este

Răscumpărătorul care şi-a zidit Sfânta Biserică pe doctrinele

sigure, adevărate propovăduite de urmaşii Lui pe pământ, ca şi

cap văzut al sfintei noastre credinţe universale: „Tu eşti Petru şi

pe această piatră voi zidi Biserica mea şi forţele iadului nu o vor

distruge”.

Este arhicunoscut că de la începutul creştinismului,

satana prin acoliţii lui a prigonit-o, dar din toate încercările a

ieşit mai puternică, mai biruitoare. De ce? Fiindcă în toate

timpurile de încercări, s-au găsit şi fiinţe care nu au dat

importanţă lucrurilor trecătoare, ci acelora care duc la ultimul

scop, fericirea veşnică.

Şi în acei cincizeci de ani de încercări, suferinţa, singură

Biserica noastră Unită cu Roma a avut mai mult de suferit.

Bineînţeles alături de noi şi-au dus crucea suferinţei pentru

sublimele idealuri credinţa în Dumnezeu, în idealurile neamului,

de viitor, toate păturile sociale, începând cu ordinea ierarhică:

mitropoliţi cardinali, episcopi, preoţi, creştini laici, intelectuali,

muncitori, care au fost prezenţi în locurile de încercare,

exterminare, chiar dându-şi viaţa, fără a-şi nega crezul, nici

263

Mărturie a preotului Teodor Miclea, Arhiva Episcopiei Greco-Catolice de

Lugoj, fond Episcop Alexandru Mesian, dosar Teodor Miclea, 23 octombrie

2000.

175

pentru o clipă, faţă de aranjamentul făcut la încreştinare, prin

Sfânta Taină a Botezului.

Totuşi, cred că şi mărturisirile individuale contribuie, cel

puţin ca o picătură de apă în oceanul celor ce s-au jertfit, rămân

ca document că există unitate în idealuri. Aceste idei nu sunt

pentru a te declara „erou”, aşteptând osanale, luându-ţi plata de

la oameni ci pentru ca Atotputernicul, la dreapta judecată, să fie

luată în balanţa faptelor ce duc la ceea ce Cristos ne-a pregătit,

a-L vedea faţă la faţă.

Acum, în puţine cuvinte, am să mă refer, prin ce

încercări am trecut şi care au fost lucrurile acelea şi cum

lucrează Dumnezeu cu harul Lui.

În primul rând, la Sfânta Taină a Preoţiei celor doi fraţi,

Teodor şi Ioan trecut la cele veşnice după o îndelungată

activitate pe toate tărâmurile şi suferit ca şi toţi cei care au trecut

şi petrecut oprimările comunismului, chiar de multe ori curajul

de-a spune în faţă asupritorului dătător de ton, nelegiuirile şi

nedreptăţile faţă de actul mincinos din 1948, cu desfiinţarea

Sfintei noastre Biserici.

Bunul Dumnezeu ne-a chemat pe cei doi fraţi, din opt

copii datorită părinţilor care şi-au trăit viaţa în spiritul vieţii

creştine şi a celor care au format Biserica Creştină

Greco-Catolică din satul Racova, din Satu Mare.

Viaţa părinţilor noştri ne-a fost transmisă şi nouă, încă de

mici copii, ajunşi la momentul cel mai fericit şi unde harul

Domnului a venit peste noi, în sfânta taină a preoţiei, am fost

conduşi de spusele lui Isus: „Dacă voi veţi tăcea, pietrele vor

vorbi”. Aşa ne-am luat sarcina de a-L propovădui cu orice risc.

Încercările au pornit imediat ce am primit spre păstrare

sufletele micii parohii Coroiu – Mureş, în anul 1945. În acest

interval de timp, de trei ani, până în 1948, când s-a dezlănţuit

adevărata prigoană în urma decretului prin care a fost desfiinţată

Biserica noastră, în urma argumentelor mincinoase de unificare.

Cu cine? Cu comunismul? Cu praful aruncat în ochii celor care

176

nu au avut nici credinţă, nici demnitatea de a vedea cursa

mişelească a celor fără de credinţă, că totul este liber, inclusiv

credinţa; mă întreb, ce calificativ se poate da acestor fărădelegi

şi cum au căzut victime însuşi aceia care au fost aderenţii

unificării, a fost înlocuită credinţa cu necredinţa.

Încercări la început, arestări, percheziţii, dus la anchete

încă la fosta Siguranţă a Statului, alături de doi Jandarmi, până

la capitala de judeţ Blaj, reţinut o săptămână, două şi iarăşi

arestat.

Adevăratul calvar după 1948, urmărit pentru activităţile

mele, ca nelegale, ca săvârşirea Sfintei Liturghii, mai la început

chiar cu credincioşi numeroşi, deplasări secrete pentru a

satisface necesităţile sufleteşti ale celor care nu şi-au negat

credinţa mărturisită la botez.

În această situaţie, nu putem sta fără a-mi îndeplini

misiunea care mi-a fost încredinţată de Atotputernicul, cu orice

risc şi preţ, casa mea a fost catacomba primilor creştini. Veneau

credincioşii, mai ales la sărbătorile împărăteşti. Timpul a trecut

şi au fost urmărite, prin trădare, prin ordinul pentru distrugerea

totală a Bisericii Greco-Catolice, ceea ce s-au înşelat că alături

de cei care au suferit pentru păstrarea nealterată a fiinţei

neamului nostru, au fost alături de noi şi au dovedit prin fapta că

mai devreme sau mai târziu, ora dreptăţii va sosi.

Într-o zi de octombrie 1950, la miez de noapte, apar

„musafirii” pregătiţi pentru arestarea unui „bandit răufăcător”,

pentru realizarea socialismului multilateral. Făcând pază

cu soldaţi la uşi şi ferestre, iar la poartă era „maşina neagră”

– jeepul, intră în casă şi începe ceremonialul: percheziţie

amănunţită, până şi la dosarele personale.

M-am întrebat, ce căutau? Tunuri? Bombardiere?

Răspunsul l-am găsit singur: la ordinul „îmbrăcarea”, am

executat. Apoi a deschis uşa şi am ieşit afară. Apoi au închis

uşa, ca familia să nu poată vedea metoda de lucru. Mi-au pus

177

cătuşe la mâini şi m-au aruncat în maşină, peste nişte butoaie cu

benzină, motorină şi alte lucruri.

Apoi au pornit spre o nouă destinaţie. Maşina s-a oprit

undeva: „Coboară!”.

Când am coborât, am constatat că eram la Securitatea din

Târgu Mureş.

Am fost introdus într-o cameră, unde mi s-a făcut din

nou o percheziţie, cu dezbrăcare la piele; mi s-au dat strict:

cămaşa, izmene şi hainele, fără curele, şireturi, placheuri etc. ni

s-a făcut încarcerarea, după care n-au dus într-o celulă rezervată

noilor veniţi.

În aceeaşi noapte, ceva mai târziu, m-au chemat la

anchetă.

Anchetatorul era un locotenent care mi s-a părut amabil:

– „Poftiţi şi luaţi loc! Uitaţi-vă ce grijă are partidul,

chiar faţă de dumneavoastră. Pentru aceasta vă face o propunere,

simplă de îndeplinit: veţi semna un act prin care sunteţi de acord

cu principiile noastre şi le veţi îndeplini, spre fericirea

dumneavoastră şi a tuturor celor pe care-i conduceţi. Adică vă

propunem să rămâneţi preot ortodox, urmând să avansaţi în

ierarhia bisericească până la titlurile supreme. Nu veţi avea de

suferit nimic din partea nimănui.

– Domnule anchetator, din primul moment vă afirm

hotărât că nu am urmărit fericirea pământească niciodată şi că

m-am legat prin jurământ să servesc pe Acela care mi-a dat

harul preoţiei, până la sfârşitul vieţii şi nu voi accepta nici un

compromis de la cei fără de credinţă. Singurul lucru pe care-l

puteţi face este să-mi luaţi viaţa şi bunurile pământeşti, dar

niciodată sufletul pe care mi l-a dat creatorul şi pentru care voi

da seama numai Lui.

– Bine, a răspuns anchetatorul, apoi a sunat gardianul şi

m-a trimis politicos în celulă.

Consecinţa acestei declaraţii a fost aplicarea unui regim

foarte sever de celulă.

178

Timp de cinci luni de anchetă în fiecare noapte, mi s-a

pus aceeaşi întrebare şi am dat acelaşi răspuns. Apoi m-au pus

într-o celulă exterioară clădirii, fără acoperiş, doar cerul liber şi

frigul iernii (faptul s-a petrecut între octombrie 1950 şi martie

1951).

Într-una din aceste nopţi am leşinat, epuizat de foame şi

de frig. Am avut puterea să bat în uşă. Soldatul de gardă a

anunţat pe anchetator, care sosind, m-a luat şi condus la celula

unde fusesem înainte.

La sfârşitul lui martie, văzând rezistenţa mea la toate

asupririle şi presiunile fizice şi morale, a încheiat dosarul şi m-a

transferat la închisoarea din Cluj. După alte două săptămâni,

împreună cu un grup de alţi deţinuţi, am fost transferat la

penitenciarul militar din Cluj. Aici am luat cunoştinţă că voi fi

judecat.

În ziua de Vinerea Patimilor 1951, am fost condus într-o

anticameră la Tribunalul Militar, unde pentru prima dată am

întâlnit 18 persoane, cu care am fost considerat un lot. Nu am

putut vorbi unul cu altul, fiind păziţi.

Am recunoscut pe o parte din ei, uitându-mă pe furiş.

În sala de judecată, fiind introduşi în aceeaşi boxă, am

recunoscu pe următorii:

1. Iosif Pop – protopop din Târgul Mureş

– greco-catolic – pedeapsă 7 ani.

2. Ion Dredeţeanu – protopop din Târgu Mureş

– greco-catolic (în vârstă 80 de ani) – pedeapsă 1 an.

3. Ion Crişan – preot, dar nu-i ştiu parohia

– greco-catolic.

4. Ion Crăciun – preot, nu-i ştiu parohia – greco-catolic

– pedeapsă 6 ani.

5. Remus Pop – preot, nu-i ştiu parohia – greco-catolic

– pedeapsă 6 ani.

6. Ioan Şerban – preot, nu-i ştiu parohia – greco-catolic

– pedeapsă 5 ani.

179

7. Simion Pop – preot, nu-i ştiu parohia – greco-catolic

– pedeapsă 5 ani.

8. Ioan Tălnaru – preot, cu 8 copii, greco-catolic,

pedeapsă 3 ani.

9. Teodor Racoviţeanu – preot şi profesor greco-catolic

– pedeapsă 6 ani.

10. Teodor Miclea – preot, Coroi, judeţul Mureş,

greco-catolic – pedeapsă 5 ani.

11. Ion Roşca – preot, judecat în lipsă, greco-catolic

– pedeapsă 5 ani.

12. Filip Pop – preot judecat în lipsă.

13. Păcuraru Ion – preot judecat în lipsă – pedeapsă 3

ani.

Restul de şapte persoane am aflat în instanţă că

aparţineau altor culte: Martorii lui Iehova, Penticostali, Baptişti

etc.

Sentinţele date cu anticipaţie consemnau pedepse între 1

şi 7 ani.

Mie mi-au fixat-o la cinci ani detenţie. Ce a fost în

sufletul celor din sală, se poate subînţelege.

După câteva zile am fost transferaţi cu trenul-vagon dubă

la Fortul 13, Jilava.

Aici am stat două săptămâni, care au confirmat

tratamentul din toate temniţele ţării, care era la fel şi va trebui

să-l ducem cum putem până la capăt.

Aşa deci, plecând de la Jilava, am ajuns la Poarta Albă,

de unde am fost dirijat la Peninsula. Fac precizarea că aici, la

Poarta Albă, era un centru de triere pentru politici dar era plin cu

deţinuţi de drept comun.

Peninsula era o colonie specială în care erau numai

deţinuţi politici.

Pentru cazare, erau construite barăci din cărămidă şi

lemn pentru o capacitate de 10-15.000 de oameni. Organizarea

180

coloniei era făcută pe brigăzi şi barăci, izolate una de alta. Eu

am fost repartizat la brigada „H2”, cu denumirea „Brigada

Popilor”.

Din prima clipă când am intrat, am întâlnit preoţi care

aveau deja doi ani de temniţă şi aici în brigadă. Între aceştia am

întâlnit pe preotul Dâncă Petru, preotul Pantelimon Ion, preotul

Drăgoi Ioan, preotul Butnariu Ioan, preotul Matei Ioan etc. care

m-au primit cu căldură şi dragoste neobişnuită, punându-mă la

curent cu situaţia muncii, a oamenilor şi mai ales a

„turnătorilor”, de care trebuia să mă feresc. Mi-au spus, mai

ales, despre brigadierul nostru, reeducat la Piteşti. Nu mică mi-a

fost mirarea când am întâlnit aici pe toţi preoţii din lotul judecat

la Cluj, precum şi pe părintele Ştef Ştefan şi pr. Bob Ioan şi pr.

Paul Sever etc.

Brigada noastră era formată din circa 60 de persoane, din

care majoritatea erau preoţi, restul fiind diverse secte sau

categorii confesionale considerate ostile regimului.

Interiorul barăcilor avea dispuse trei priciuri suprapuse,

aşezate pe cei trei pereţi, având uşa în centru. Se dormea pe

scânduri, cu saltele de paie şi o pătură ruptă.

A doua zi de dimineaţă, după deşteptare, ne-am spălat în

nişte spălătoare în care apa curgea prin ţevi ruginite. S-a adus

terciul (masa de dimineaţă), circa 400 grame, apoi ne-am

încolonat pentru numărătoare şi la ordinul brigadierului am

pornit spre poartă. Aici am fost preluaţi de garda militară, dotată

cu pistoale-mitralieră, care ne-a flancat şi am pornit. După o oră

de drum am ajuns la şantier. M-a repartizat la spart de piatră

pentru calea ferată, cu normă de lucru de doi metri cubi pe zi,

imposibil de realizat. Era iarnă şi frigul, vântul şi foamea ne

chinuiau zilnic, mai ales că venisem slab din temniţă. Nu

primeam nici o scrisoare, pachet sau vorbitor, iar ziare, nici

vorbă. După vreo două săptămâni, m-a schimbat la un alt punct

de lucru, tot pentru spart pietre; dar scule de bază era barosul cu

care fasonam pietre pentru fundaţii. Munca era istovitoare. Nu

181

puteam ridica ciocanul să lovesc. Dar cea mai grea operaţie era

descărcarea vagoanelor. Trebuia să intri sub ele, să scoţi pietrele

cu mâinile goale, sângerânde de lovituri şi colţurile pietrelor

îngheţate de gerul iernii. La reîntoarcerea de pe şantier, eram

conduşi pe la vagoanele sosite cu capete de vită îngheţate, pe

care le luam pe umăr, purtându-le până la colonie, erau pentru

hrana noastră. La intrare ne număra din nou, descărcăm capetele

la baraca bucătăriei şi intrăm în baraca noastră. Aceste activităţi

le-am avut doi ani. E greu de descris munca în timpul iernii,

care-ţi topea fiinţa prin geruri, dar nu mai puţin cea de vară, în

care-ţi fierbea corpul, precum şi capetele de vită pe care le

purtam pe umeri, cu viermi şi greu mirositoare, spre cazanele

bucătăriilor.

În 1953 sunt luat şi transferat la Gherla.

Sunt dus din nou la muncă; de astă dată, la secţia

mecanică de lacăte. O nouă meserie. Din pietrar – lăcătuş, fără

şcoală şi calificare.

Nereuşind performanţa de a deveni lăcătuş, m-au pus la o

echipă de cărat scânduri de la uscător la tâmplărie, loc în care

am stat două luni.

Într-o zi a venit un miliţian strigând: „care-ţi auzi

numele, bagajul şi ieşi afară!”.

Suntem adunaţi într-o coloană şi îndreptaţi spre gară. Era

noapte. Suntem îmbarcaţi într-un vagon dubă şi abia a doua zi

ne-a scos în gara Baia Mare. Am fost transportaţi cu dubele la

minele Cavnic – pentru plumb.

În curtea închisorii erau câţiva tineri rămaşi după

retragerea deţinuţilor politici legionari, care lucraseră înainte în

mină. Aceştia ne-au instruit asupra modului de lucru, program şi

munca în subteran. Am fost apoi conduşi în dormitoare, unde

situaţia era mai bună ca la „Peninsula”, având paturi, saltele şi o

hrană întăritoare pentru condiţiile de lucru de acolo.

182

A doua zi am intrat în mină, cu lămpi de carbid, căşti,

perforatoare, sfredele, într-un cuvânt „Adevărat miner” – (după

pietrar şi lăcătuş nechibzuit).

În mină, condiţiile de lucru erau deosebit de grele; astfel

de la intrare mergeam 2-3 kilometri încolonaţi şi escortaţi, până

la corfă (ascensor). De acolo, câte patru persoane eram coborâţi

în mină, până la centrul nostru de repartizare la punctele de

lucru. Am fost repartizat la orizontul „300”. De aici, am urcat

prin galerii la punctul de lucru în abataj. Eram dat ca „Rulător”.

Voi explica: Perforatorii executau găuri în frontul de lucru, pe

care le armau şi explodau artificierii civili (în timp ce noi eram

afară). Minereul rezultat din împuşcături era preluat de noi,

rulătorii, care-l căram cu roabele prin galerie până la „rostogol”,

unde basculam roabele. Munca era istovitoare. Înhămaţi la

roabe, numai în chiloţi, cu apa picurând peste noi ca un duş,

într-o căldură sufocantă, fără aer, că venea suflat pentru

evacuarea gazelor devenisem secătuiţi. Nu mai simţeam nici

foame, nici sete. După şase ore de lucru efectiv, în aceste

condiţii, fără a socoti timpul necesar de lucru, eram de

nerecunoscut, coloraţi cu oxizi şi murdari de noroi.

La terminarea lucrului, anunţaţi prin lovituri de metal, ne

adunam iarăşi la Centru, de unde ne scotea cu corfa, urmând

traseul de la intrare. Mergem la baie şi apoi la masa de prânz.

Notez că „şutul” era numai de noapte şi se ieşea dimineaţa iar în

timpul zilei ne odihneam. Sculele de lucru primite la intrare se

predau la ieşire.

În formaţia mea de lucru, la care am fost repartizat, am

găsit pe părintele Marc Vasile care era perforator. M-a luat cu

dânsul ca perforator, dar neputând rezista greutăţilor muncii, am

fost schimbat la rulare. Regret că am uitat numele colegilor de

lucru. Toţi erau oameni gata de a se dărui pentru celălalt,

uşurând mult viaţa de mină fără răgaz să poţi măcar schimba

câteva vorbe. În dormitoare se vorbea puţin, deoarece nu

ajungea timpul pentru odihnă. În acest fel se derula viaţa

183

noastră, descrisă de altfel de mulţi fraţi de suferinţă, prin cărţi,

ziare, reviste. Mulţumesc din suflet tuturor celor ce au suferit

alături de mine, pentru ajutor, iubire de frate şi sprijin moral dat

în această perioadă de grea încercare.

După aproape doi ani de muncă, Dumnezeu s-a îndurat şi

de noi cei care am aşteptat o dezlegare a situaţiei noastre. Astfel,

într-o zi, urmare a unui decret, am fost amnistiat şi separat de cei

ce rămâneau în continuare, eliberându-mă.

Conduşi la poartă, ni s-au predat lucrurile personale:

haine, banii (cecul din depunerea drepturilor de miner) 500 lei

cuveniţi celor patru ani de lucru.

Nu putea fi relatată situaţia noastră, a celor rupţi de lume

atâţia ani, acum la reluarea contactului din nou. Totul era

schimbat.

Am plecat din gară cu trenul spre casă, unde am găsit

soţia istovită de lucru pentru a asigura existenţa copilului şi a ei.

Copilul lăsat în braţe era acum elev la şcoală… Obligaţia de a

preda cote apăsa tot mai mult, obligând oamenii să intre în

colective. Până în 1959 am lucrat şi eu cu familia la câmp: sapă,

coasă, secere, arătură apoi nemaiputând suporta greul cotelor,

am predat tot pământul colectivului din sat.

Nu au lipsit ironiile unor consăteni din Coroi: „puteai şi

tu să faci ce au făcut ceilalţi colegi ai tăi – să fi trecut la

ortodocşi; şi ai fi avut post de preot şi nu sufereai atâta, ci trăiai

mai uşor”.

Cu durere în suflet, rugându-mă neîncetat lui Dumnezeu

să-mi dea putea de răbdare şi sănătate, tăceam şi-I mulţumeam

Lui pentru Toate. El m-a ajutat să-mi găsesc rezolvarea situaţiei

mele. După intrarea în C.A.P., am plecat să-mi caut un serviciu,

dar pretutindeni aveam o opoziţie pentru faptul că sunt preot şi

încă deţinut pentru refuzul de a trece la ortodoxie. Toţi mă

ocoleau. Dar într-o zi, un om, căruia îi solicitam sprijin pentru

angajare, mi-a zis: „Rămâi la noi! Avem nevoie de oameni! Nu

contează ce-ai fost!”. Astfel am fost angajat la ferma IAS

184

Milaşi, pe funcţia de secretar merceolog. Trecând de la „stăpân

la stăpân”, după voia „mai marilor”, am reuşit să-mi câştig

pâinea până la pensionarea mea.

Am punctat în fragmente, incomplete, viaţa mea

petrecută ca urmare a încercării mele de a-mi respecta obligaţia

asumată de a-L servi pe Cristos şi Biserica Sa şi de a a-I fi

credincios până la moarte. M-a ajutat să o duc. Şi acum sunt

ferm convins că fără ajutorul Lui nu mi-aş fi putut duce crucea

mea fără El. Îl simţeam pretutindeni: în singurătate, în

rugăciune, în durere, chin şi muncă epuizantă, condiţii

subumane; m-a ocrotit mereu.

Am reuşit, abia atunci, să înţeleg rolul suferinţei şi că

pacea şi buna vieţuire între oameni vine numai prin El. El a

spus: „fără de mine, nu veţi face nimic”.

Dacă n-am întrevăzut nici o mântuire, salvare din negura

în care eram, iată că au apărut şi zilele de lumină. În acelaşi

mod, cred cu tărie, că şi Sfânta noastră Biserică va birui, tot prin

voia Lui şi lupta cu întunericul se va termina deplin cu

înfrângerea lui şi triumful Bisericii Sale şi a Neamului

Românesc.

Fraţilor, veniţi cu toţii către Isus; ridicaţi-vă inima în sus!

De la El vine puterea, dragostea şi mângâierea.

Doamne, ascultă al nostru glas, căci nădejdea noastră

întreagă numai în Tine a rămas!

Pr. Teodor Miclea, Călan.

185

„Pelerinajul” preotului Teodor Miclea în închisorile

comuniste264

:

Penitenciarul Cluj Tribunal: 29 noiembrie 1951.

Penitenciarul Jilava.

Lagărele de muncă: Peninsula, Poarta Albă, Valea Neagră:

noiembrie 1952 – martie 1953.

Penitenciarul Gherla martie 1953 – decembrie 1954.

Lagărul de muncă Cavnic: decembrie 1954 – octombrie

1955.

Eliberat: 21 octombrie 1955 conform decretului 421/955,

amnistie265

.

Preotul Teodor Miclea

264

Fişă matricolă penală, Miclea Teodor, accesibilă online la adresa:

http://86.125.17.36/Fise%20matricole%20penale%20-

%20detinuti%20politici/M/M%2005.%20Mera%20-

%20Mihalache/Miclea%20Teodor/index.php, (20 iulie 2013). 265

Fişele matricole penale nu oferă relatări concrete despre datele de transfer

dintr-un penitenciar în altul.

186

1.16. Protopopul Onorific Victor Cupcea

Victor Cupcea s-a născut în 4 septembrie 1915 în

comuna Călineşti judeţul Maramureş, din părinţii Ioan şi Ileana

care se ocupau cu munca pământului266

. La data arestării era

căsătorit cu Eugenia şi avea doi copii, un băiat şi o fată267

.

Victor Cupcea a fost sfinţit preot de Episcopul

Alexandru Rusu în decembrie 1941, în Catedrala Greco-Catolică

din Baia Mare268

.

Conform fişei matricole penale, nr. 134 din 12 februarie

1951, este internat de către DGSP Satu Mare cu ordinul nr.

19956/12/II/1951, la penitenciarul din Satu Mare. Din această

fişă observăm că nu a avut nici un proces269

.

În cea de a doua fişă matricolă penală, nr. matricol 178

din 15 iulie 1951 de la Penitenciarul Sighet, nu apare ca ar fi

avut vreun proces, doar că a fost internat de Secţia Securităţii

Sighet cu ordinul nr. 345268/1951. A fost scot din închisoare în

30 septembrie 1951 conform ordinului 23694/951270

.

Întors din detenţie s-a angajat muncitor necalificat

ţapinar în domeniul forestier. Ulterior va fi preot ortodox în satul

Cehei din judeţul Sălaj, apoi paroh în Şimleul Silvaniei de unde

266

Cicerone Ioniţoiu, Preoţi şi Diaconi arestaţi în perioada 1945-1989,

accesibil online la adresa:

http://www.procesulcomunismului.com/marturii/fonduri/ioanitoiu/ortodoxa/p

reoti_ortodocsi_3/preoti_ortodocsi_3.pdf, (20 iulie 2013). 267

Fişă matricolă penală, Cupcea Victor, accesibilă online la adresa:

http://86.125.17.36/Fise%20matricole%20penale%20-

%20detinuti%20politici/C/C%2010.%20Csabai%20-

Czumbil/Cupcea%20Victor/index.php, (20 iulie 2013). 268

Marius Pop, Părintele Victor Cupcea a plecat dintre noi…, în revista

Reînvierea, Lugoj, nr. 94-95, martie-aprilie 2007, pp. 11-12. 269

Fişă matricolă penală, Cupcea Victor, accesibilă online la adresa:

http://86.125.17.36/Fise%20matricole%20penale%20-

%20detinuti%20politici/C/C%2010.%20Csabai%20-

Czumbil/Cupcea%20Victor/index.php, (20 iulie 2013). 270

Ibidem.

187

s-a pensionat. După această pensionare se mută la Timişoara,

unde din anul 1990 a fost preot la Biserica Greco-Catolică

„Naşterea Maicii Domnul” (Timişoara 1). Pentru întreaga

activitate la data de 2 februarie 2006, i-a fost conferit titlul de

protopop onorific de către Episcopul Alexandru Mesian, prin

Decretul nr. 306 din 2 februarie 2006, datorită activităţii sale în

cei 65 de ani de preoţie şi 91 de ani de viaţă271

. Protopopul

Onorific a încetat din viaţă în 29 martie 2007.

„Pelerinajul” preotului Victor Cupcea

în închisorile comuniste

Preotului Victor Cupcea nu i se poate face itinerariul prin

închisorile comuniste deoarece în fişele matricole penale nu sunt

date relevante:

Arestat: 12 februarie 1951.

Penitenciarul Satu Mare.

Secţia Securităţii Sighet.

Eliberat conform ordinului: nr. 23694/952 din 30

septembrie 1951.

271

Alexandru Mesian, Un nou protopop onorific la Timişoara, în revista

Reînvierea, nr. 80-83, ianuarie-aprilie 2006, pp. 37-38.

188

1.17. Protopopul Nistor Chişbora

Protopopul Nistor Chişbora

272

Nistor Chişbora s-a născut la data de 20 august 1926, în

comuna Chioag, judeţul Bihor. Studiile de teologie le-a urmat la

Academia de Teologie din Oradea, de unde a fost propus pentru

studii în străinătate la Roma, la Institutul de Teologie „De

Propaganda FIDE”. Datorită regimului comunist nu a putut

pleca din ţară, astfel a ajuns la Facultatea de Agronomie. În

272

Arhiva Episcopiei Greco-Catolice de Lugoj, fond Fotografii, fond

neordonat.

189

primul an de studii a fost arestat şi a stat în penitenciar timp de

un an de zile. După această detenţie a continuat studiile şi a

devenit inginer agronom. A fost sfinţit preot la data de 2

decembrie 1990 de către Episcopul Ioan Ploscaru.

Memoriu autobiografic al pr. Nistor Chişbora273

Subsemnatul Preot Protopop şi consilier al Diecezei

Române Unite cu Roma, Greco-Catolică Lugoj, Nistor

Chişbora, născut la data de 20 August 1926, în comuna Chioag,

jud. Bihor, din părinţii Gavrilă şi Maria, ţărani agricultori,

declaraţi după venirea la putere a regimului comunist – chiaburi

– , împreună cu toţi copiii lor în număr de zece, cu confiscarea

întregii averi, mai puţin casele în care locuiau.

Am urmat şase clase primare în comuna natală, după

care am urmat perioada liceului în Beiuş şi Oradea şi pe care

l-am absolvit în anul 1947. În perioada liceului am locuit în

internatul care funcţiona pe lângă Facultatea de Teologie

Greco-Catolică din Oradea, unde am beneficiat de o educaţie

conformă cu perceptele Biserici Greco-Catolice pentru elevi şi

tineret asigurate de cadre preoţeşti de înaltă calificare. După

absolvirea liceului şi a bacalaureatului mi s-a întocmit dosarul

pentru a fi trimis la Roma, la Institutul de Teologie „de

Propaganda FIDE” însă cum în toamna anului 1947 relaţiile

României cu Roma s-au întrerupt, ieşirea din ţară pentru Roma

nu a mai putut avea loc, motiv pentru care am fost silit să mă

orientez spre altă facultate din ţară, şi aşa am ajuns la Facultatea

de Agronomie din Timişoara pe care am absolvit-o în anul 1952.

În perioada 1947-1952, la terminarea anului I am fost arestat şi

anchetat de organele de siguranţă timp de un an de zile. La

sfârşitul cercetărilor, fără proces, am fost eliberat şi mi s-a

273

Memoriu redactat de preotul Nicolae Chişbora la data de 24 februarie

2007, Arhiva Episcopiei Greco-Catolice de Lugoj, fond Episcop Alexandru

Mesian, dosar preot Chişbora Nistor.

190

permis să-mi continui studiile, fiind găsit nevinovat, dar cu

stigmatul de „fost deţinut politic” cu toate urmările lui de-a

lungul perioadei comuniste.

M-am căsătorit cu fiica de preot greco-catolic, care

pentru „instigaţie” şi pentru faptul că nu şi-a denunţat propriul

copil dispărut şi urmărit de Securitate, a fost condamnat la zece

ani închisoare, cu toate consecinţele pentru familie, care nu au

fost scutite de toate urmările pe care regimul le rezerva

familiilor celor condamnaţi politic.

La 01 decembrie 1953, după obţinerea diplomei de

inginer agronom, până la pensionare am lucrat în sectorul

agriculturii de stat, I.A.S., ocupând diferite funcţii, de la şef de

ferma, inginer şef, director, cercetător ştiinţific, etc.

După pensionare, beneficiind de ajutorul unuia dintre

fraţii mai mari, care era Preot Greco-Catolic în Oradea, frate

care la vremea respectivă se ocupa în mod clandestin cu

formarea şi pregătirea de preoţi greco-catolici din partea de vest

a ţării, în special fosta Dieceză greco-catolică din Oradea, fiind

vicar general diecezan, m-am pregătit ca preot şi la data 02

Decembrie 1990 am fost hirotonisit ca preot prin punerea

mâinilor de către Înalt Preasfinţitul, de Pie Memorie, Episcop

Ioan Ploscaru de Lugoj, şi am funcţionat ca preot greco-catolic

în comuna Bârzava, judeţul Arad, până în anul 1995, când am

fost adus în Arad ca Protopop administrativ, iar din anul 1998 pe

lângă funcţia de Protopop mai deţin şi funcţia de consilier

diecezan al diecezei de Lugoj.

In protopopiatul din Arad, din cele 16 de parohii câte

existau înainte de 1948, în prezent funcţionează 8 parohii

încadrate cu preoţi tineri şi se fac eforturi susţinute pentru

recuperarea şi activarea restului de 8 parohii existente înainte de

l948.

Rugăm pe Bunul Dumnezeu să ne înzestreze în

continuare cu sănătate şi putere de muncă în slujba Bisericii

191

noastre martire, să-i ajute şi pe cei ce se gândesc la noi. Fii cu

noi Doamne!

Numirea de Prelat Onorific a Preotului Nistor Chişbora274

Către Secretariatul de Stat al Sfântului Scaun Apostolic275

Subsemnatul, Alexandru Mesian, Episcop de Lugoj, cu

supunere cerem Sfântului Scaun Apostolic conferirea Titlului

Onorific de „Prelat de Onoare al Sanctităţii Sale” Prea

Onoratului Părinte Protopop de Arad şi Consilier Eparhial,

Chişbora Nistor.

274

Arhiva Episcopiei Greco-Catolice de Lugoj, fond Episcop Alexandru

Mesian, dosar Chişbora Nistor. 275

Cerere adresată Sfântului Scaun, Arhiva Episcopiei Greco-Catolice de

Lugoj, fond Episcop Alexandru Mesian, dosar Chişbora Nistor.

192

Părintele Protopop Chişbora Nistor s-a născut la 20

August 1926 în satul Chioag, judeţul Bihor. Provine dintr-o

familie bogată de ţărani cu 10 copii. Regimul comunist, venit la

putere în România în 1945, a confiscat toate bunurile acestei

numeroase familii;

Liceul l-a absolvit la Beiuş, cu diploma de Bacalaureat.

După terminarea studiilor liceale i-a fost pregătit, de către

Episcopia Greco-Catolică de Oradea, dosarul pentru a fi trimis

la Roma pentru studii de teologie la „Propaganda Fide” la

finalul cărora trebuia să devină Preot. Începând cu anul 1947 nu

a mai putut părăsi România din cauza începerii persecuţiei şi a

instalării „Cortinei de Fier”; A urmat Institutul Agronomic din

Timişoara; La finalul primului an universitar a fost arestat şi

investigat pentru un după care şi-a continuat studiile, dar deja

era stigmatizat ca „fost deţinut politic”; A devenit Inginer

ocupând diverse posturi: Administrator de fermă, Inginer Şef,

Director, Cercetător Ştiinţific, apoi s-a retras în pensie; S-a

căsătorit; Un frate mai mare de-al său a fost preot greco-catolic,

Vicar General al Eparhiei de Oradea, iar acesta l-a pregătit

pentru a deveni preot; La 2 Februarie 1990 fost hirotonit ca

preot de către Episcopul Ioan Ploscaru din Lugoj.

Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, fiind

reabilitată a lucrat la reorganizarea acestei Biserici, redeschizând

Parohii şi păstorind Parohiile din Bârzava şi Juliţa. În anul 1995

a devenit Protopop coordonând activitatea celor 18 Parohii din

cadrul Protopopiatului de Arad;

Prea Onoratul Părinte Chişbora Nistor a fost numit şi

Consilier Eparhial.

Cu supunere cerem Sfântului Scaun Apostolic conferirea

Titlului Onorific de „Prelat de Onoare al Sanctităţii Sale”

Părintelui Chişbora Nistor, Protopop şi Consilier Eparhial.

Îndrăznim a solicita conferirea acestui Titlu Onorific

având în vedere modul eroic în care a trăit credinţa catolică cât

şi pentru bogata activitate pastorală desfăşurată într-o perioadă

193

de reluare a activităţii Bisericii Române Unite cu Roma,

Greco-Catolică, după lunga persecuţie începută în 1948, când

Biserica a fost pusă în afara Legii. De asemenea ţinem cont şi de

vârsta sa venerabilă de 81 de ani, dintre care 18 de preoţie.

Ataşăm prezentei Curriculum Vitae al Prea Onoratului

Părinte Protopop Chişbora Nistor, Protopop şi Consilier

Eparhial.

Cu sinceră stimă şi recunoştinţă,

În Cristos Domnul Nostru

Alexandru MESIAN

Lugoj, 8 Martie 2007 Episcop de Lugoj

194

1.18. Protopopul Ioan Deliman

Protopopul Ioan Deliman

276

Ioan Deliman s-a născut la 27 octombrie 1912 în comuna

Şeitin, judeţul Arad277

, a fost la şcoala primară din comuna

natală, iar la liceu, în Beiuş. Din anul 1932 a fost trimis de

Episcopia greco-catolică de Lugoj la Roma, la Colegiul „De

Propaganda Fide”, unde a studiat filosofía şi teologia. Studiile

doctorale le-a urmat, în perioada 1938-1941 la Institutul pentru

Ştiinţe Orientale. După revenirea în ţară, Episcopia Lugojeană la

numit preot paroh la Caransebeş (1942-1943), iar din vara

276

Arhiva Episcopiei Greco-Catolice de Lugoj, fond Fotografii, fond

neordonat. 277

Cf. Protocolulu Matriculare, alu Botezatiloru, Cununatiloru, şi Mortiloru,

din Parochia Gr. Catolica Şeitinu, Ungaria, in A. Diecesea gr.c. Oradiei Mari.

195

anului 1943 a devenit secretar la Episcopie. În anul 1946 a fost

numit protopop la Arad, funcţie deţinută până în octombrie

1948, când a fost arestat, împreună cu Episcopul Ioan Bălan,

Prepozitul Capitular Nicolae Brînzeu, Canonicul Iosif Vezoc,

toţi din Lugoj; din Timişoara Vicarul Foraneu Iuliu Raţiu şi

preotul Ladislau Teglaşiu. Protopopul Ioan Deliman a decedat la

vârsta de 90 de ani, în 19 mai 1992, la Arad.

După perioada detenţiei, protopopul Ioan Deliman, a

intrat în atenţia Securităţii. După multe tatonări, Şeful Securităţii

Arad, colonelul Ioan Coşer, în anul 1973, l-a îndemnat pe Ioan

Deliman să trimită un memoriu vicepreşedintelui

Departamentului Cultelor, Gheorghe Nenciu, solicitându-i

sprijinul în obţinerea aprobării de a vizita Vaticanul,

Protopopul Deliman a scris următoarele: „Scrisorile [e vorba de

corespondenţa trimisă cu acceptul Securităţii unor preoţi

greco-catolici din Occident - n.n.] au ţinut seama de relaţiile

specifice personale, de poziţia ierarhică şi de atitudinea fiecăruia

dintre corespondenţii mei. Încerc să mi-i imaginez asupra

textelor scrisorilor, analizând, comparând, ridicând din umeri şi

întrebând. Tăcerea lor este cel mai bun semn că am ţintit bine.

După toate regulile ei trebuiau să dea semn de viaţă, să ia

atitudine, pro sau contra. Dar tac. Derutaţi şi dezorientaţi. Şi de

aicea cred că trebuie să mergem mai departe. Mă gândesc şi vă

întreb dacă nu este cazul să atacăm ursul în propriul bârlog?

Adică să descind în mijlocul prietenilor mei şi să reiau verbal şi

poate convingător aceleaşi teme. O discuţie cu ei s-ar putea

dovedi revelatoare şi pentru alte probleme şi ar fi foarte utilă

pentru cunoaşterea planurilor şi a mijloacelor de care dispun.

Dacă nu aş face altceva decât să le bag în suflet îndoiala asupra

atitudinii lor şi să reuşesc să-i dezbin şi tot ar merita osteneala

unei încercări. [...] Pe de altă parte, pentru a o duce la bun sfârşit

este necesar să rămân în mijlocul lor, unul dintre ei, din interior,

să acţionez pentru obţinerea rezultatelor dorite. Această acţiune

însă pentru a fi dusă la bun sfârşit se cere executată cu mult

196

curaj şi cu mai multă imaginaţie, utilizând pe bază de încredere

deplină metoda contactului direct cu oamenii care nu poate fi

înlocuită cu nimic. Personal vă mărturisesc încă o dată dorinţa

mea arzătoare de a colabora cu dvs. şi de a contribui la

rezolvarea definitivă a dosarului fostei biserici greco-catolice,

necerând în schimb interlocutorilor mei decât o sinceră

bună-credinţă şi o încredere pe măsura celei pe care o ofer şi eu.

Adică totală”278

.

După trimiterea acestui memoriu Securitatea din Arad în

16 octombrie 1973, a făcut un pas important pentru recrutarea

acestuia: „După eliberarea din detenţie, organele noastre au

intrat în contact cu el [Ioan Deliman], iar acesta s-a angajat că va

întreprinde acţiuni sub controlul organelor noastre de a influenţa

preoţii greco-catolici din Occident de a renunţa la acţiunile de

refacere a fostei Biserici Greco-Catolice din România. În această

idee, cu asentimentul organelor noastre a expediat scrisori unor

persoane din Occident în care a sugerat mai direct sau mai

voalat punctul său de vedere cu privire la imposibilitatea de

refacere a Bisericii Greco-Catolice în România şi al oportunităţii

şi necesităţii ca Vaticanul să renunţe la această problemă, iar

preoţii greco-catolici din Occident să-şi înceteze acţiunile ostile

care duc la discreditarea ţării noastre”279

.

Colonelul Ioan Coşer propunea ca fostului preot unit să i

se aprobe solicitarea privind efectuarea unei călătorii în

Occident, dar fără fixarea unor sarcini precise, urmând ca acesta

să acţioneze din proprie iniţiativă. Şeful Securităţii Arad

considera că, în cazul în care Deliman nu s-ar reîntoarce în ţară,

nu ar putea prejudicia „anumite interese operative ale organelor

278

Robert Fürtös, De la rezistenţă la colaborarea. Părintele Ioan Deliman şi

Securitatea, în volumul coordonat de Cosmin Budeancă, Florentin Olteanu:

Destine individuale şi colective în comunism, Institutul de Investigare a

Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc, Memorialul

Rezistenţei Anticomuniste „Ţara Făgăraşului”, Iaşi, Polirom, 2013, pag. 103. 279

Ibidem, pag. 104.

197

noastre, ci din contră ar reprezenta punctul de vedere al

autorităţilor române, respectiv că situaţia fostei Biserici

Greco-Catolice a fost definitiv rezolvată conform intereselor

naţiunii române”280

.

Conform acestor propuneri, aprobate de conducerea

Direcţiei I a Securităţii, Ioan Deliman a fost recrutat de ofiţerii

Securităţii Arad, la 11 iunie 1974: „Ţinând cont că, contactele

cu Deliman Ioan au evoluat în mod pozitiv şi că s-a conturat

posibilitatea atragerii lui la munca informativă pentru a putea fi

folosit în supravegherea informativă a vârfurilor greco-catolice

din ţară, cât şi în perspectiva scoaterii sale temporare cu sarcini

în exterior, la data de 11 iunie 1974 a fost recrutat de către

Securitatea Arad în calitate de informator, luându-i-se cu această

ocazie angajament scris. După recrutare a furnizat materiale

informative cu privire la foştii preoţi sau episcopi greco-catolici

cu care a venit în contact, precum şi despre unii preoţi

romano-catolici, prezentând date concrete despre activitatea

clandestină a unora dintre aceştia”281

.

„Pelerinajul” protopopului Ioan Deliman

în închisorile comuniste

Arestat în 28 octombrie 1948.

31 octombrie 1948 – 1 martie 1949 – Mănăstirea Neamţ.

1 martie 1949 – 24 mai 1950 – Mănăstirea Căldăruşani.

24 mai 1950 – 9 mai 1955 – Închisoarea Sighet.

9 mai 1955 – 17 septembrie 1955 – închisoarea Arad.

Eliberat: 17 septembrie 1955.

Rearestat 27 august 1969.

27 august 1969 – 22 august 1972 – închisoare Aiud.

Eliberat 22 august 1972.

280

Ibidem. 281

Ibidem, pag. 105.

198

1.19. Protopopul onofiric Grigore Oană

Protopopul onorific Grigore Oană

282

Grigore Oană a fost sfinţit preot în clandestinitate, în

anul 1988 la 23 octombrie, de către Episcopul Ioan Ploscaru, la

Lugoj. Din Curriculum Vitae observăm că a fost arestat de către

Securitatea din Blaj şi reţinut la sediul acesteia în perioada

1948-1949.

282

Arhiva Episcopiei Greco-Catolice de Lugoj, fond Fotografii, fond

neordonat.

199

Curriculum Vitae283

Subsemnatul Preot Protopop Onorific Oană Grigore, am

fost născut la data de 23 iunie 1922, şi am fost botezat şi miruit

în 25 iunie 1922. Tata a decedat în 1924. Cu un frate mai mare

şi o soră mai mică, am rămas orfani. Mama s-a recăsătorit şi a

mai avut patru copii cu tatăl vitreg. Am crescut mai mult la

bunici.

De mic copil am participat la orele de religie, care ne-au

fost predate de preotul greco-catolic Ioan Marina, în fiecare

clasă, câte două ore pe săptămână. În clasa a treia am primit

Prima Sfântă Împărtăşanie solemnă. Toţi elevii am învăţat pe de

rost rugăciunile de bază ale credinţei noastre.

Ca bursier am locuit la internatul liceului. Religie am

făcut cu preoţii greco-catolici din Sighetul Marmaţiei. Fiind

refugiat, am locuit tot timpul la internat, unde am beneficiat de

masă şi casă în mod gratuit. Nu mi s-au solicitat nici un fel de

taxe şcolare.

Am fost tot timpul bursier. În primii doi ani am locuit la

căminul Academiei. Am făcut parte din Asociaţia ASTRU a

studenţilor greco-catolici şi acolo am cunoscut mulţi oameni

înţelepţi şi buni creştini, care au devenit martiri ai Sfintei noastre

Biserici: Monseniorul Vladimir Ghika, Preasfinţitul Vasile

Aftenie, Preasfinţitul Tit Liviu Chinezul, D-l Horia Cosmovici,

etc.

Am continuat să particip la activităţile ASTRU-lui şi ale

tineretului naţional-ţărănesc în partidul condus de Iuliu Maniu.

Această relativ scurtă perioadă din viaţa mea a fost foarte

intensă. M-am înscris la facultatea de teologie ca student

particular. Ca profesor, am predat istoria la toate clasele atât la

liceul de băieţi cât şi la cel de fete de la Institutul Recunoştinţei

283

CV a preotului Oană Grigore, 23 octombrie 2006, Arhiva Episcopiei

Greco-Catolice de Lugoj, fond Episcop Alexandru Mesian, dosar Oană

Grigore.

200

din Blaj. La şcoala de dieci (cântăreţi bisericeşti) de pe lângă

Academia Teologică am predat „Aspecte de economie rurală”.

Aflându-mă în colectivitatea teologilor am avut în timpul verii

frecvente întâlniri cu P.S.S. Ioan Suciu.

În ziua de vineri, 23 octombrie 1948, la ora 11, la

Institutul Recunoştinţei din Blaj, am fost întâmpinat de doi

bărbaţi, care m-au invitat să merg cu ei pentru câteva minute, ca

să dau o scurtă declaraţie. Ajungând la sediul Securităţii,

respectiv în zona caselor canonicului Câmpeanu, vis-a-vis de

Mitropolie, am fost coborât în pivniţă, în al cărei interior erau

proaspăt zidite nişte încăperi ce permiteau numai statul în

picioare. După două zile, am fost scos din carceră şi lăsat în

încăperea din faţa carcerelor împreună cu alţi arestaţi. În a treia

zi, înainte de masă, am fost dus la primul interogatoriu.

În timpul arestării am fost interogat de mai multe ori,

cerându-mi-se de fiecare dată să dau şi declaraţie scrisă. Nu mi

s-a făcut proces şi nu am fost acţionat în judecată.

În vara anului 1949, după două-trei săptămâni de

spitalizare, am fost lăsat liber cu condiţia să mă prezint în mod

regulat, în anumite zile, la sediul Securităţii. Conformându-mă

acestei dispoziţii, la prima prezentare mi s-a spus că au mult de

lucru şi nu au vreme să vorbească cu mine. În mod identic s-au

petrecut lucrurile şi la următoarele prezentări. Ultima dată mi-au

spus că nu mai e necesar să mă duc la ei, ci ei singuri mă vor

chema când va fi necesar. În fapt, nu am mai fost chemat şi nici

eu nu m-am mai prezentat la ei.

Ducându-mă la conducerea şcolii, mi s-a înmânat decizia

de anulare a încadrării mele în învăţământ. Ulterior am fost

angajat contabil la întreprinderea nou-înfiinţată „Comcereal” şi

astfel am rămas în Blaj până în primăvara anului 1950, când am

fost recrutat pentru satisfacerea stagiului militar. Am fost

încorporat la Giurgiu în cadrul trupelor de Securitate (Ministerul

de Interne - fosta Jandarmerie). După perioada de instrucţie am

fost folosit ca învăţător pentru soldaţii analfabeţi.

201

Liberat din armată, în vara anului 1952, m-am întors la

fosta mea gazdă de la Blaj. Am aflat că Cercul Militar Judeţean,

ca de altfel toate autorităţile judeţene, s-au mutat la Târnăveni.

Acolo, prezentând foaia de lăsare la vatră, am primit livretul

militar cu gradul de caporal. Următorul pas pe care l-am făcut

fără nici o dificultate a fost încadrarea mea în câmpul muncii.

Deoarece în Blaj nu mai aveam posibilităţi să găsesc un loc de

muncă, am hotărât să mă duc la Cluj-Napoca, unde aveam mulţi

cunoscuţi, atât de prin Maramureş, cât şi din Blaj. În iulie 1952

am depus cerere de angajare la Banca de Investiţii din

Cluj-Napoca, unde, după o scurtă perioadă, am fost angajat

definitiv. Iniţial am fost apreciat şi promovat. Pe la jumătatea

anului 1954 am fost din ce în ce mai criticat, aşa că am cerut să

fiu transferat în centrala din Bucureşti a Băncii. Conducerea

superioară a Băncii a fost de acord, dar mi s-a cerut ca în

prealabil să lucrez o perioadă scurtă 1a sucursala Băncii de

Investiţii din Piteşti. Neavând de-a face, am acceptat şi, în

toamna anului 1954, am fost transferat.

Ca şi la Cluj-Napoca, la început am putut lucra în bune

condiţiuni. M-am căsătorit cu Dumitra Bădescu, din comuna

Oarja, care lucra în aceeaşi bancă. Am fost logodit şi cununat în

biserica romano-catolică din Piteşti, de Părintele Canonic

Ludovic Vida din Baia Mare, care, având domiciliu forţat în

Piteşti, era găzduit de Părintele paroh Iacob. În următorii cinci

ani ni s-au născut trei copii. Socrii mei, creştini ortodocşi, m-au

ajutat foarte mult şi aşa am rămas la Piteşti până în prezent. Între

timp a trebuit să mă transfer de la Banca de Investiţii la Banca

Agricolă Piteşti, iar când aceasta s-a desfiinţat am fost preluat de

Banca de Stat (Naţională), unde am lucrat în cea mai mare parte

a timpului ca revizor la filiale.

În primăvara anului 1968, reorganizându-se Banca de

Stat, nu am fost de acord cu noua încadrare (mai mică decât

aceea pe care o aveam ca revizor) şi am cerut transferul,

conform legii, la o şcoală agricolă din comuna Merişani, judeţul

202

Argeş, unde am rămas până la pensionare, în 1984. Aceasta este

istoria frământărilor mele ca om al muncii. Sunt pensionar, deci,

de 22 de ani.

În toamna anului 1947, am sosit la Blaj, unde am fost

numit profesor. Dorind să respect tradiţia locului, am cerut să fiu

înscris ca teolog particular. Obţinând aprobarea, m-am prezentat

în primăvara anului 1948, la examenul de Dogmatică. Acesta a

fost primul şi ultimul meu examen la Academia Teologică din

Blaj. Evenimentele ce au urmat, inclusiv arestarea mea, sunt

cunoscute.

În toamna anului 1984, ducându-mă la Cluj-Napoca,

unde fiul meu cel mai mic terminase Medicina, întâmplător l-am

întâlnit pe fostul meu profesor şi coleg de la Blaj, Alexandru

Pol. Nu ne mai văzusem din 1948. Între altele mi s-a spus că

Biserica noastră Greco-Catolică are nevoie de preoţi. Ca fost

teolog mi-a spus că ar fi cine să mă pregătească în continuare şi

să fiu hirotonit.

În ziua următoare m-a condus la regretatul Părinte

Silvestru Augustin Prunduş, OSBM, care ca primă temă mi-a dat

să citesc de la un capăt la altul şi cu atenţie Noul Testament şi

Catehismul explicat al Bisericii Catolice. Întâlnirile au continuat

până în 1987, când mi-a spus că aş putea fi hirotonit. Mi-a

aranjat o întâlnire cu P.S. Alexandru Todea, la Reghin.

În anul 1988, la data de 17 septembrie, am fost hirotonit

diacon şi în ziua de duminică, 23 octombrie, am fost sfinţit preot

la Lugoj de către P.S. Ioan Ploscaru. Ca amintire a acestui fapt

mi-a dăruit o iconiţă cu data de mai sus. În acest moment am

realizat că se împlinesc exact 40 de ani de la data arestării şi

încarcerării mele la Blaj. Am celebrat Liturghii în familie şi,

după 1989, la Timişoara, în Maramureş, atât în comunele de pe

malul drept cât şi pe cel stâng al Tisei, în capela „Schimbarea la

faţă” din Bucureşti, precum şi în biserica romano-catolică din

Piteşti.

Piteşti, 23 octombrie 2006 Pr. Prot. On. Oană Grigore

203

Numirea de Prelat Onorific a Preotului Grigore Oană284

284

Arhiva Episcopiei Greco-Catolice de Lugoj, fond Episcop Alexandru

Mesian, dosar Oană Grigore.

204

Date biografice285

1922-1928, Slatina (MM), copil.

1929-1933, Slatina (MM), elev, Şcoala primară.

1934-1938, Sighetul Marmaţiei, elev, Liceul Dragoş Vodă.

1939-1942, Blaj, elev, Liceul comercial.

1942-1946, Bucureşti, student, Academia comercială.

1946-1947, Bucureşti, student, Seminarul pedagogic.

1947-1948, Blaj, profesor, Liceul comercial.

1948-1949, Blaj, arestat, Securitate.

1949-1950, Blaj, contabil, Com. Cereal.

1950-1952, Giurgiu, soldat.

1952-1954, Cluj, economist, Bancă.

1954-1968, Piteşti, economist, Bancă.

1968-1984, Merişani, Argeş, profesor, Şcoala agricolă.

Din 1984, Piteşti, pensionar

Din 1988, Lugoj, preot greco-catolic

285

Date biografice a preotului Oană Grigore, Arhiva Episcopiei Greco-

Catolice de Lugoj, fond Episcop Alexandru Mesian, dosar Oană Grigore.

205

1.20. Preotul Dumitru Neda

Preotul Dumitru Neda

286

Preotul Dumitru Neda s-a născut în 22 februarie 1893 în

comuna Nevrincea, judeţul Timiş, din părinţii Gheorghe şi

Persida ambii decedaţi la data arestării sale. Studiile le-a urmat

la Blaj la Gimnaziul Superior Greco-Catolic din Blaj, şi

Gimnaziul de Stat din Lugoj, iar studiile teologice la Seminarul

Central din Budapesta în perioada 1913 – 1917. În anul 1917 a

fost hirotonit preot apoi în perioada 1917 – 1919 a fost la

Insbruck287

. Dumitru Neda a fost profesor la Academia de

Teologie Greco-Catolică din Blaj şi preot necăsătorit când a fost

arestat. În Fişa matricolă penală nr. 1483 întocmită la

286

Fotografie din Arhiva presonală Emanuel Cosmovici. 287

Cornel Sigmirean, Intelectualitatea ecleziastică Preoţii Blajului (1806 –

1948), p. 228.

206

penitenciarul Sibiu mai scrie că nu a făcut politică şi nu aparţine

nici unui partid288

.

A fost internat de către D.R.S.S. Sibiu289

prin ordinul nr.

16101 din 28 octombrie 1950. Conform fişei matricole penale

este eliberat din penitenciarul Sibiu la data de 19 martie 1951

conform ordinului nr. 3668/1951 a Securităţii Sibiu şi a hotărârii

judecătoreşti nr. 8814 din 1951290

. Din alte surse aflăm că

Preotul Dumitru Neda a încetat din viaţă în Penitenciarul

Craiova291

.

„Pelerinajul” preotului Dumitru Neda

în închisorile comuniste:

Arestat 28 octombrie 1950

Penitenciarul Sibiu 28 octombrie 1950 – 19 martie 1951.

Lucrări publicate:

Dumitru Neda, Strădanii Binecuvântate, Ediţie

îngrijită de: Zaharie Pintea, Ioan Sălcudean,

Simona Pintea, Cluj-Napoca, Edit. Mega, 2011.

288

Fişă matricolă penală, Dumitru Neda, accesibilă online la adresa:

http://86.125.17.36/Fise%20matricole%20penale%20-

%20detinuti%20politici/N/N%2002.%20Nebert%20-

%20Nezelschi/Neda%20Dumitru/index.php, (27 august 2013). 289

Direcţia Regională de Securitate a Statului Sibiu. 290

Fişă matricolă penală, Dumitru Neda, accesibilă online la adresa:

http://86.125.17.36/Fise%20matricole%20penale%20-

%20detinuti%20politici/N/N%2002.%20Nebert%20-

%20Nezelschi/Neda%20Dumitru/index.php, (27 august 2013). 291

Ioan Bota, Cicerone Ioniţoiu. Martiri şi mărturisitori ai bisericii din

România (1948-1989). Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică.

Biserica Romano-Catolică. Vol. 2. Ediţia a II-a, Edit. Patmos, Cluj-Napoca,

1998.

207

1.21. Preotul Petru Pecican

Preotului Petru Pecican, protopop onorific al Bisericii

Greco-Catolice, la 29 iunie 2007 i s-a conferit de către

Episcopul Alexandru Mesian, de Lugoj, prin ordinul Papei

Benedict al XVI-lea, distincţia de Prelat de Onoare al Sanctităţii

Sale, ca încununare a vieţii spirituale în slujba lui Cristos şi a

Bisericii Sale292

.

Numirea

293 de Prelat Onorific a Preotului Petru Pecican

294

292

Lucaci Ciprian Pecican, In memoriam Pr. Prot. On. Petru Pecican,

accesibil online la adresa: http://www.bru.ro/lugoj/in-memoriam-pr-petru-

pecican/, (17 iulie 2013). 293

Traducerea acestei diplome: Benedict al XVI-lea Pontifex Maximus.

Iubitului fiu, sănătate şi binecuvântare apostolică. Primind cu bunăvoinţă

cererea şi ca mărturie specială a bunăvoinţei noastre pentru tine având în

vedere mulţimea meritelor în creşterea religiei credinţei catolice, te alegem

şi te numim pe tine, Petru Pecican, din Dieceza Lugojului, al nostru Prelat

Onorific. Ales, instituit şi proclamat îţi dăruim privilegiile, onorurile şi

prerogativele prevăzute de instrucţiunea „Ut Sive” al Secretariatului de Stat

al Sfântului Părinte cu demnităţile aferente. Dat la Roma, la S. Petru în ziua

de 7 mai anul 2007. Tarcisius Card. Bretone, Secretar de Stat. 294

Arhiva Episcopiei Greco-Catolice de Lugoj, fond Fotografii, f. neordonat.

208

S-a născut în comuna Sâmbăteni, judeţul Arad, la data de

2 martie 1921, din părinţii Lazăr şi Elena. Şcoala primară a

făcut-o în oraşul Arad, iar studiile medii, la Gimnaziul Iosif

Vulcan şi la Liceul comercial. Serviciul militar îl face în

perioada 1942-1945. În anul 1946, după absolvirea Academiei

Teologice Ortodoxe arădene, în perspectiva licenţei şi a

doctoratului, a frecventat cursurile Facultăţii de Teologie

Ortodoxă de la Bucureşti. În octombrie 1947 s-a înscris la

Facultatea de Litere şi Filozofie din Bucureşti. Se reîntoarce la

Arad, unde funcţionează ca profesor de limba română la Liceul

Moise Nicoară şi la Şcoala generală nr. 15295

.

La 3 iunie 1953, în Arad, a fost arestat de pe stradă şi

transportat la securitatea din Bucureşti, cu acuzaţia: Crimă de

uneltire împotriva ordinii sociale. Urmează o captivitate de 11

ani, temniţă grea, apoi munca forţată, prin penitenciarele Jilava,

Gherla, Aiud, şi prin lagărele de muncă de la Noua Culme

şi Periprava. A avut două condamnări: una de şase ani

(1953-1959), şi a doua, de încă 5 ani (1959-1964), în

continuarea celei dintâi, pentru activitate catolică, în temniţă, în

timpul executării primei sentinţe296

.

În iulie 1953 l-a cunoscut în secţia a III-a a

Penitenciarului Jilava (supranumit „Reduit297

”), pe Monseniorul

Vladimir I. Ghika298

(1873-1954). Abia sosit de la Jilava,

împreună cu alţi încarceraţi, a avut ocazia să-l cunoască personal

pe Horia Cosmovici299

– ilustru fiu spiritual al lui Vladimir

295

Cf. Petru Pecican, Homo Homini Christus, Arad, Edit. Mirador, 1996. 296

Ibidem. 297

Reduit – Nume derivat al redutei, în Petru Pecican, Homo Homini

Christus, p. 11. 298

Carmen Bărbat, Prinţul Monsenior Vladimir Ghika şi managementul

voluntariatului în asistenţa socio-medicală, în: Dabu R., Corici M., Goţia C.

(ed.), Eficientizarea instituţională a schimburilor cultural-ştiinţifice

transfrontaliere, Editura Universităţii de Vest Timişoara, 2007, pp. 133-142. 299

Horia Cosmovici – s-a născut la 4 aprilie 1909. După studiile de Drept din

Bucureşti, ia parte la campania electorală din anul 1937 pentru partidul Totul

209

Ghika – avocat, fost ministru subsecretar de stat al generalului

Antonescu. A urmat penitenciarele din Gherla şi Aiud unde l-a

cunoscut mult mai bine pe Horia Cosmovici.

În iunie 1959 a fost transferat la Noua Culme – un lagăr

de muncă forţată din zona Canalului Dunăre-Marea Neagră

– unde, sub o colină din apropierea unei cariere de piatră, a rostit

în genunchi, preotului greco-catolic Ioan Vladovici300

,

convertirea la catolicism301

.

Anul 1964, în luna mai, a fost eliberat după 11 ani de

detenţie. În anul 1967 s-a căsătorit şi a avut doi copii:

Maria-Rozalia şi Petru-Gabriel. Duminica din 12 decembrie

1977 a fost hirotonit în clandestinitate302

de Episcopul Iuliu

Hirţea303

.

După repunerea în drepturi a Bisericii Greco-Catolice,

Petru Pecican a avut o activitate remarcabilă: în 1993 a publicat

lucrarea: „Lourdes – oază a păcii lăuntrice”. Primeşte mult

aşteptatul Nihil-Obstat pronunţat de Arhiepiscopia

Romano-Catolică a Bucureştiului, spre recunoaşterea Ordinului

Rozei al cărui obiectiv era – şi continuă să fie – „încreştinarea

lumii politice”; A fost numit superior al Ordinului Rozei şi a

contribuit la publicarea lucrării: „Manualul omului politic

pentru Ţară. Luptă împotriva dictaturii lui Carol al II-lea. În anul 1940 îl

găsim Subsecretar de Stat la Preşedinţia Consiliului de Miniştri, pentru o

perioadă scurtă de timp. La data de 8 februarie 1943 trece la Biserica

Catolică, în capela privată a lui Vladimir Ghika. A stat la închisoare timp de

17 ani, până în anul 1964 când este eliberat de la Lagărul de Muncă

Periprava. În 13 mai 1969 este hirotonit preot greco-catolic de Episcopul

Iuliu Hirţea. Cf. Petru Pecican, Homo Homini Christus, pp. 55-56. 300

Ioan Vladovici – preot greco-catolic din Sibiu, accesibil online la adresa:.

http://www.procesulcomunismului.com/marturii/fonduri/ioanitoiu/biserici/pr

eoti_greco_catolici_6/preoti_greco_catolici_6.pdf, (16 iulie 2013). 301

Petru Pecican, Homo Homini Christus, p. 92. 302

Ibidem, p. 151. 303

Iuliu Hirţea, Episcop al Episcopiei Greco-Catolice Oradea, 28 iulie 1949 –

28 iulie 1978.

210

creştin” (Catehismul primar al Ordinului), prin prezentarea lui

publică în anul 1995, la Bucureşti.

Fişele matricole penale indică mandatul de arestare nr.

4228/1953 pentru: crimă de uneltire împotriva ordinii sociale304

.

Este judecat în anul 1954 şi condamnat pentru acesta la 6 ani de

temniţă grea. Data începerii pedepsei 3 iunie 1953, iar expirarea

1 iunie 1959, apoi pedeapsa s-a prelungit cu încă 60 de luni până

în 1 iunie 1964305

. În lagărul Periprava Preotului Petru Pecican i

se întocmeşte o nouă fişă matricolă penală având categoria:

C.R.306

. În această fişă este acuzat că a fost legionar. Datorită

acestui fapt conform ordinului Ministerul Afacerilor Interne i se

prelungeşte pedeapsa cu 60 de luni din 1 iunie 1959 până în 1

iunie 1964307

.

304

Art. 209, Cod Penal, vezi în: Enciclopedia Regimului Comunist,

Represiunea, Vol. A-E, Colecţia Enciclopedii, Coordonator Octavian Roske,

Bucureşti, Edit. Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului, 2011, pag.

334. 305

Fisă matricolă penală, Petru Pecican, accesibilă online la adresa:

http://86.125.17.36/Fise%20matricole%20penale%20-

%20detinuti%20politici/P/P%2005.%20Pavelca%20-

%20Petcut/Pecican%20Petru/index.php, (4 iunie 2013). 306

Contrarevoluţionar. 307

Ibidem, Fisă matricolă penală, Petru Pecican.

211

Petru Pecican, Prelat de Onoare al Sanctităţii Sale

308

Preotul Pecican, la vârsta de 87 de ani, a trecut la cele

veşnice în 16 noiembrie 2008.

Interviu Preot Petru Pecican309

Numele intervievatorului: Aurora Sasu

Numele şi prenumele intervievatului: Petru Pecican.

Aurora Sasu: Părinte să vă prezentaţi.

Petru Pecican: Sunt Pecican Petru, m-am născut la 2 martie

1921, în comuna Sâmbăteni judeţul Arad. Am făcut şcoala

primară, liceul şi Academia Ortodoxă la Arad. Am terminat

această Academia Teologică Ortodoxă în anul 1946, nu m-am

hirotonit în confesiunea ortodoxă, am continuat studiile la

Bucureşti, la Facultatea de Litere şi Filozofie, care am

308

Arhiva Episcopiei Greco-Catolice de Lugoj, fond Fotografii, f. neordonat. 309

Interviu realizat de Aurora Sasu, Arhiva personală Emanuel Cosmovici.

212

terminat-o în 1951. Eram în plină căutare şi în această plină

căutare am avut şansa sau neşansa de a fi prezent la actul de

desfiinţare a Bisericii, de suspendare, a Bisericii Greco-Catolice

de la Bucureşti, de la catedrala Sfântul Spiridon, care a avut loc

la 1 decembrie 1948. În tensiunea căutării şi şocat de cele

întâmplate în biserica Sfântul Spiridon, având în spate o

experienţă ortodoxă, care a avut darul de a accentua căutările,

am continuat să caut pe Isus în alta parte decât confesiunea în

care m-am născut. Bineînţeles, sedus de sisteme de gândire liber

cugetătoare, mi-am făcut iluzii în privinţa posibilităţii de a găsi o

nouă revelaţie în filozofia liber cugetătoare. Nu s-a putut, aşa

cum era şi firesc. Frământările au durat şi în timpul

profesoratului, după terminarea Facultăţii de Filozofie, din 1951

am funcţionat 2 ani în învăţământ ca profesor de limba română.

Pentru a păstra proporţia, nu vreau să mă compar cu Giovanni

Papini, însă se contura un nou sfârşit, care trebuia să o iau de la

început, aşa m-a găsit arestarea din 1953, pe teme politice mai

vechi. În primii doi ani de închisoare, căinţă pentru

superficialitatea cu care am tratat problema căutărilor, atunci

când mi-am făcut iluzia că pot găsi pe Isus, pot găsi pe

Dumnezeu în sisteme de filozofie liber cugetătoare. În 1953, îl

întâlnesc pe monseniorul Ghika în penitenciarul Jilava, am stat

alături de el şi de alţi 300 de deţinuţi masaţi în secţia a treia

supranumită reduit. La început am fost destul de timid pentru a

putea să îmi permit să fac paşi spre partalul unde îşi ducea zilele

şi nopţile, până la urma mi-am luat inima în dinţi şi i-am călcat

pragul, în ghilimele fiind spus. Prima întrebare pe care mi-a

pus-o, după ce ne-am cunoscut a fost: ce sistem de gândire ai

îmbrăţişat în viaţă? Nu îmi amintesc ce am răspuns, am reţinut

în schimb ultima parte a replicii lui la răspunsul meu care suna

cam aşa, un citat liber: probabil că dumneavoastră aveaţi nevoie

atunci de directorii spirituali pe care i-am avut eu în viaţă, zice

monseniorul Ghika. Pentru a ajunge pe traseul spiritual pe care

am ajuns eu, după ce am avut mare har actual de a întâlni un

213

Jacques Maritain şi alţii şi alţii. Monseniorul Ghika şi-a

continuat în închisoare viaţa pe care a avut-o şi afară din punct

de vedere apostolic, în loc să se culce pe planşa îngustă de la

reduit dormea pe o scândură, poate a fost şi la şerpărie, adică la

acel loc dizgraţios, insalubru şi destul de dăunător pentru

sănătate din semiobscuritatea căruia Monseniorul trebuia să facă

apostolat să îşi facă apostolatul. L-am cunoscut şi sub aspect

spiritual şi cultural pe el, care a scris cugetări pentru succesiunea

zilelor şi alte lucrări de înaltă ţinută spirituală, pe care am ajuns

să le cunosc mai târziu, despre care scrie mult mai competent şi

cu detaliile necesare, fostul lui direct fiu spiritual Jean Danjou.

Mai târziu aveam să aflu, că acela care la cunoscut mai bine pe

monseniorul Ghika a fost fostul avocat român şi ministru în

cabinetul Antonescu, Horia Cosmovici. Aşa că, încât eu cu

câţiva ani mai târziu, am început să îl cunosc pe Monseniorul

Ghika, mai bine decât l-am cunoscut atunci când am fost în

contact direct cu el, în închisoare. Patru luni nu mi-au ajuns ca

să mă las direcţionat de el pe tărâm spiritual, nu mi-au ajuns

pentru că nu eram numai eu acolo, era la partalul lui un pelerinaj

continuu de dimineaţa de la ora 7-8 după terminarea

programului administrativ şi până la ora 10, ora oficială a

stingerii, sau chiar după miezul nopţii, am avut informaţii că

lucra toată noaptea.

[întrerupere]

Consider că cea mai grea dintre încarcerări, era cea care

era făcută deasupra punctului termic al Aiudului, eu vorbesc de

Aiud acum, s-ar putea ca eu să fiu subiectiv atunci când afirm că

a fost cea mai cruntă încercare pe linia încarcerării, dar nu îmi

vine să cred că era ceva mai apăsător decât aceasta manieră de a

încarcera. Tot morse era devină, ai bătut sau nu ai bătut la

morse, am bătut m-a prins cu nasturele în mână, cu cine ai

bătut? Nu îi cunosc. Înseamnă că ştii cum îi cheamă. Nu îi

neapărat obligatoriu să îi ştiu cum îi cheamă. Nu-i nimic o să

214

spui tu... m-au băgat în carceră şi m-au scos şi m-au băgat în

această supra carceră, de deasupra punctului termic din Aiud.

A.S.: Şi ce înseamnă în carceră, era o…

P.P.: Acum ajung la asta. Nu ştiu, nu îmi pot da seama ce

temperatura putea să fie acolo pentru că nu am această

specialitate, sunt destul de neîndemânatic în asemenea aprecieri.

Ştiu atât că am avut impresia că iau foc, mai ales nările, punctele

de respiraţie, ochii, ca să pot respira a trebuit să mă culc pe burtă

în aşa fel încât să ajung cu narile sub aripa uşii, să am puţin aer

de afară. Nu ştiu cât am stat în celulele alea, pentru că la un

moment dat am ajuns la o cvasi inconştienţă, prea mult nu cred

să fi stat, că probabil aş fi murit. M-au întrebat şi după aceea

dacă sunt dispus să le spun cu cine am stat de vorbă şi am spus

că nu… şi că e morga aici aproape, am spus toată lumea moare,

asta nu sperie, dacă nu am spus înainte de acest tăvălug, de ce să

spun acum, n-am spus. Hrana cum era? O început să ne dea

hrană bună, la un moment dat în timpul grevei, au început

anchetele grevei, cine vă este comandant al grevei? Nu avem

comandant. Cum? Facem şi noi grevă, umblau după un

comandament, aşa se explică faptul ca pe Horia Cosmovici, l-au

dus la Gherla la un moment dat, crezând că face parte din

comandament.

A.S.: În camera mai eraţi cu?

P.P.: Cu încă doi, în afară de noi. Realitatea este că

comandamentul era Securitatea, care a lansat această idee de

grevă, s-a lăsat prinşi de aici o dispută între deţinuţi, între

grupuri. Vroiau să simtă pulsul deţinuţilor care sunt încă

capabili de luptă.

A.S.: Asta în ce an era?

P.P.: 1956, după revoluţia ungară şi unii dintre noi spuneau, nu

trebuia să mă angrenaţi, pentru că am dat dovadă de lipsă de tact

215

politic, aşa ne vom descoperi şi în viaţă. Alţii, cei mai mulţi,

spuneau nu e rău aşa e o atitudine chiar dacă am fost atraşi în

treaba asta, măcar bine că au gândit-o ei. Pe urmă hotărâm

moral, unii spuneau aşa: e o treabă neserioasă pentru că s-a cerut

greva, s-a iniţiat greva limitată. Un om care face grevă limitată

şi nu o face până când obţine satisfacţia revendicărilor, e

neserios. Ca să o faci până la capătul suferinţelor şi să obţii

revendicările respective, sau în speranţa obţinerii revendicării

respective, înseamnă să rişti să mori, această moarte înseamnă

sinucidere, sinuciderea e păcat împotriva Spiritului Sfânt. Era un

silogism logic.

A.S.: Deci aţi rămas fără părintele Cosmovici, a venit în locul

său altcineva?

P.P.: Au venit alţii, cu care am continuat să convieţuiesc frumos

şi unuia dintre ei i-am dictat textul, pe care l-am învăţat, făcând

catehizare în continuare, lupta continuă, ori era... alţii care

cunoşteau la fel. Mâncarea cum era... mâncarea la un moment

dat s-a deteriorat. Ce se întâmpla? Orice mişcai în închisoare,

unii au spus, cum aţi spus dumneavoastră, că ar fi avut

posibilitatea să gândeşti, însemna că nu era atât de rău la

închisoare. Am ajuns şi la momente când credeam că astenia

intelectuală a dus la hemoragie cerebrală, eram obligaţi să ţinem

închişi ochii, să ne rugăm, să facem exerciţii spirituale mai

uşoare, să nu mai învăţăm nimic. Au fost uneori perioade lungi

de natura asta când nu puteai învăţa nimic, din cauza foametei,

zeamă de varză, arpacaş, terci şi 125 de grame de pâine când se

dădeau, dar au făcut şi altă figură, la un moment dat au pătruns

cu nişte meniuri teribile de la 500 de grame până la un kilogram

de carne de porc, de ceai mai fină calitate. Gamelele de obicei

după ce consumam mâncarea trebuia scoase afară, or mâncai tot

şi riscai să mori, ori mâncai pe jumătate, dar atunci riscai să

pierzi jumătate din raţie, pentru că lua gamela afară. Nu era voie

să ai linguri, spunea că sunt obiecte contondente, ori nu mâncai

216

nimic, chiar aşa nu. Cei care nu au ascultat de cei mai înţelepţi şi

au mâncat tot ce li s-a dat, sau în tot cazul mai mult decât

trebuia, au murit. Au murit aici, au murit şi la Periprava, fiecare

zi cu morţii ei. Mâncau unii la Periprava, mai târziu, boabe de

porumb, care era dezinfectat cu o soluţie chimică, otrăvitoare,

toxică, dar mâncau oamenii, unii ştiau că vor muri, dar mâncau,

mâncau de foame. În Aiud, în perioada asta cu oscilaţiile

calorice...

A.S.: Aşa era gândit, calculat.

P.P.: Încă ceva, perversiune metodică, în Vinerea mare avea

obiceiul să dea carne, mâncarea cea mai consistentă, cu grăsime

şi bine gătită, noi eram flămânzi, ştiţi cât era de mare foamea.

Fiecare zi de puşcărie pe care o mai avea i se aduna în pâine şi

eu am fost printre ei. Calculam câte bucăţi de pâine o să

mănânc, până mă va elibera. Foame psihică.

A.S.: Timpul judecat în pâine, în bucăţile de pâine.

P.P.: Lăsai bucata pentru mâine, nu pentru că nu mai puteai

mânca, ci pentru ca să ştii că o ai în traistă. Firmiturile de pâine

strânse până la ultimul bob. Visai cu mâncare, ştiţi cum, munţi

imenşi de slănină în care intrai cu capu şi cu mâinile, mâncai pe

săturate, te trezeai la realitate, îţi ştergeai balele, dar mâncare

nicăieri. Aşa a scris Radu Gyr versurile lui.

A.S.: Spuneţi părinte, în perioada aceea la Aiud va-ţi întâlnit cu

preoţi greco-catolici?

P.P.: M-am întâlnit.

A.S.: Cu care dintre ei?

P.P.: Părintele Ioan Vladovici, din Sibiu. Cu părintele Bucea

Nicolae de la Bistra, din Munţii Apuseni, de lângă Câmpeni. Cu

părintele Opriş Vasile, erau oameni în vârstă. Foarte mulţi preoţi

ortodocşi, însă, nu îmi mai aduc aminte, mai mult cu

romano-catolici.

217

A.S.: Cu care dintre dânşii, unde puteaţi să îi întâlniţi, în

plimbările zilnice?

P.P.: Cu părintele Opriş, cu părintele Bucea şi cu părintele

Vladovici am stat în lagăr la Periprava, în aceeaşi baracă, mai

târziu. La Aiud nu am întâlnit preoţi greco-catolici.

A.S.: Haideţi să mai fixam încă odată, eram mai înainte, în

1956, cât aţi mai rămas la Aiud?

P.P.:La Aiud am mai rămas până în 1959. Am stat în jur de

cinci ani, patru ani jumătate – cinci ani şi de acolo am fost dus la

Jilava.

A.S.: Să înţeleg eu aşa, că după plecarea părintelui Cosmovici

de lângă dumneavoastră, aţi preluat lucrul început?

P.P.: Am mai stat doi ani, am continuat.

A.S.: După cei doi ani, deci în 1958?

P.P.: În 1959 am plecat la Noua Culme – Canal. Canalul era

deja lichidat, însă mai erau carierele de piatră, pentru

exterminare erau. Tot cu zeamă de varză, cu munţii pe care

trebuia să îi urci după o zi de lucru, nu ştiai dacă mai ajungi

acolo, dacă mai trăieşti.

A.S.: Faptul că respiraţi aer şi vedeaţi cerul era puţin, venea

puţin în ajutor?

P.P.: Ştiţi ce ne încânta şi în acelaşi timp ne scotea la câmp? Aşa

zisa auroră boreală de la mare. Ne uitam la ea; apărea la Pădurea

Letea, am fost şi în Pădurea Letea, lucrând, însă surâsul nostru

era înlăcrimat, mai ales că uneori te pomeneai că unul dinte noi

a fost dat fugit de sub escortă, deşi nu era aşa.

A.S.: Ceea ce însemna?

P.P.: Împuşcarea. Ne ducea să defilăm prin faţa lui şi să ne

gândim la ce ne aşteptă dacă facem asemenea lucruri şi eu am

218

fost ameninţat de vreo două trei ori cu împuşcarea, pentru faptul

că băţul cu care căram snopul de stuf, am deviat, că am ajuns

prea târziu la stuf. Ce se întâmpla? După ce tăiam stuful la

normă, norma era dictată de turnători, care fiind oameni de

muncă fizică, în general au fost puşi de partid, au impus norma

prin ritmul de muncă de care erau capabili, iar noi intelectualii,

nu aveam rezistenţa lor. Am ajuns la anumite norme, dar pentru

ca să ducem snopii la locul lor, la o distanţă de doi kilometri,

trebuia să facem doi dus cu snopul în spate, doi întors după alţi

snopi, fără snopi veneam înapoi. Treaba asta o făceam de 12 ori,

cu 12 snopi, ceea ce însemna 12 x 4=48 de kilometri pe zi, în

condiţii de înfometare. De foarte multe ori, stuful ăsta cum se

recolta, uneori când nu aveai stuf destul atunci te ducea de la ora

6-7-8 dimineaţa în canalul Sulimanca, sau în alt canal din Deltă,

cu apă până aici, iarna în ianuarie şi te culcai ud şi îngheţat în

noapte, în bac sub nivelul Dunării, în bac eram, într-un vas,

stăteam acolo. Deci în 1959 ne-a dus la Canal prima dată, acolo

trebuia să facem norma la piatră. Am fost o bună parte din timp

înstrăinaţi, catalogaţi împreună cu Ion Maxim, cu alţii şi cu

părintele Vladovici, greco-catolic, am fost acolo şi mă rog, aici

la piatră, mai puţin decât alţii…

A.S.: Aici dormeaţi în vaporul acela?

P.P.: La Culme în barăci. La Periprava la tăiatul stufului, ori în

barăci, ori departe de barăci într-un bac.

A.S.: Aici cum se putea desfăşura viaţa sufletească?

P.P.: Vă spun, de pildă într-o iarnă ne cere să tăiam vreo 1.500

de pogoane sau hectare de porumb, după Bobotează. Ca să tai

porumbul atunci era extrem… eram toţi plini de puroi şi ne

tratam cu seu de oaie, pe care îl procuram de unde puteam, de la

Lipovenii care erau pe acolo, erau oameni de treabă. În timpul

tăierii cocenilor, îmi aduc aminte că, vorbeam cu inginerul

Procopovici, tatăl său a fost profesor de matematică, universitar

219

mi se pare. Discutam tot pe marginea textului, despre care v-am

vorbit şi uneori chiar filozofii, am discutat despre Husar, despre

Heidegger despre Hegel, Fichte cu Procopovici, îngheţaţi de

frig, cu nasul curgând, fără mânuşi, dar cum spunea

Procopovici, să îi dăm drumul, unde am lăsat-o ieri.

A.S.: Iar ca viaţă religioasă?

P.P.: Ca viaţă religioasă, aveam şi la Periprava şi la Noua

Culme, ca şi la Aiud, ca şi în altă parte, rozariul nostru zilnic.

A.S.: Dar cu cine eraţi, cu cine vă asociaţi?

P.P.: Eram greco-catolici laici, destul de mulţi, Chirian… Pavel,

sau Lazăr Bucur, erau o grămadă de greco-catolici cu care

puteam... mai erau din Oradea, Ovidiu Roman ortodox care

făcea cu noi rozariile.

A.S.: Nu erau numai greco-catolici?

P.P.: Veneau şi ortodocşii.

A.S.: La vremea aceea eraţi, sau vă socoteaţi preot?

P.P.: La ora aceea nu eram preot.

A.S.: Nu eraţi, vă socoteaţi, sau ştiaţi că veţi fi preot?

P.P.: Da, singurul lucru la care mă gândeam atunci, care îl

frământam, nu eram sigur ce voi face, cum va vrea Dumnezeu,

voi fi celib, sau căsătorit, asta era problema încolo era… pentru

că aveam următorul principiu, am spus şi părintelui Ploscaru,

deşi nu el m-a hirotonit, m-a hirotonit Hirţea, la Oradea. La

mine preoţia a fost o consecinţă logică a convertirii.

A.S.: Dar dumneavoastră eraţi pregătit pentru preoţie, chiar prin

pregătirea de la teologie.

P.P.: Da, dar mai uitasem eu, am păcatele mele, în perioada

aceea am avut şi pierzanie în viaţa particulară.

220

A.S.: Dar o tendinţă?

P.P.: O tendinţă exista, eram în căutarea adevărului pentru mine,

nu aveam un punct arhimedic în problema adevărului absolut.

Adevărul absolut nu ni-l poate da decât definiţia ex-catedra a

Papei, nu pentru meritele lui ca om sfânt, ci pentru harul pe care

îl primeşte în clipa în care Isus îi spune…

A.S.: Deci la o liturghie în perioada aceasta lungă de la

Periprava de la Canal, de la stuf, la o liturghie nu aţi asistat, la o

liturghie făcută acolo?

P.P.: Ba da, cu părintele Gonciu, plimbându-ne pe alei. Am

lucrat la carieră de piatră şi cu alţii, dar mai ales cu părintele

Gonciu, iar Horia Cosmovici o fost primul care şi-a permis să

mă cuminice ne fiind preot, transmiţându-mi cuminecătura

făcută în alta parte, la altă celulă, primită de la etaj de undeva, în

1956 m-am cuminicat cu pâine.

A.S.: Părinte rămăsese la despărţire, la Gherla, în timp ce aţi

venit la Canal…

P.P.: Am venit la Canal, am plecat de la Canal, la Periprava şi la

Periprava suntem duşi la semănat de ceapă, la Sfântul Gheorghe,

1960. Era în 1959, am sosit acolo şi zvonuri că a venit un

transport de la Aiud şi Gherla şi cine e pe acolo, e şi Horia

Cosmovici, m-am uitat pe geam, nu puteam vorbi decât prin

semne cu el, cu semne de surdomuţi, îl învăţasem, vorbeam şi pe

la spate şi pe… oricum. Mi-a şoptit, a venit aproape de sârma

ghimpată, m-am rugat tot timpul pentru tine şi ne-am întâlnit,

am reluat textul, l-am îmbogăţit şi am depus primul jurământ,

pentru roză, într-o zi de 22 mai 1960. Horia Cosmovici, la ora

aia, a fost anchetat de Securitatea de acolo, printre alte întrebări

care i s-au pus, a fost următoarea cum ai ajuns tu credincios, că

tu ai fost mare ministru. Nu a răspuns la chestia asta, avea el...

era şugubăţ şi cu ei, era inteligent foc şi pentru că circula textul

221

manualului, acolo era mai multă libertate, era mai departe de

centrul ţării, s-a ajuns până acolo încât lui să-i dea o muncă

destul de nepotrivită, pentru fosta lui demnitate, dar aici numai

exista demnitate. A ajuns el şi cu Titi Egri, un greco-catolic laic,

să administreze treburile unui car cu boi. Pe urmă boii au

dispărut, au venit cai, i-au dat nişte cai, un cal alb care era

destinat să fie tăiat ca să mâncam calul, noi mâncam carne de cal

la ora aia şi era bună, pe noi ne-a reconfortat după arpacaş...

A.S.: Era momentul când se distrugeau caii?

P.P.: Da şi a ajuns să fie căruţaş. La chemat la anchetă din nou

şi-a bătut joc de el, pentru faptul că are cultul Sfintei Fecioare,

tu cu Sfânta Fecioara, tu ştii că a fost o necinstită şi voi o

adoraţi…

A.S.: Deci anchetă, anchetatorii vă întovărăşeau şi aici.

P.P.: Şi aici, da. Da pentru că aveau un birou politic, nu numai

un birou de pază, birou politic şi l-au încarcerat pentru faptul că

el propovăduia evanghelia în continuare, lucram şi el era capul,

l-au mirosit, l-au încarcerat...

A.S.: Veneau în urma acestor lucrări oameni mai mult către

dumneavoastră?

P.P.: Mulţi, toată lumea ne înconjura, au fost şi dintre aceea care

văzând că Horia Cosmovici, ştiind că şi-a dat demisa din

guvernul din 1940, au avut oarece reticenţă dar nu aveau motive,

pentru că la el o fost o convertire, deşi i-a oferit Antonescu un

minister, ministerul justiţiei şi ministerul de externe şi nu a vrut

el, cu Mareşalul nu s-a certat nici o clipă, dimpotrivă a plecat

voluntar pe front, putea să scape de pe front. Îl bagă în carceră şi

îl întreba Viorel Popescu, aşa îl chema pe anchetator şi cu încă

unu de la Bucureşti, maiorul Paul, care a devenit colonel mai

târziu, sperietoarea anchetelor de la interne în probleme

legionare şi religioase, mai ales. Îl întreabă, cum ai ajuns tu mă

222

la această convingere, e prostie asta şi uite îţi dau eu Călăuza

Ateistului. O scos să i-o dea şi o dau proştii, neştiind în ce mână

o dau. El relata ne-a dat-o şi fără să îmi dau seama am deschis

cartea la o pagină, care mă interesa pentru a folosi un argument

împotriva lor şi am apărat ce scria Hruşciov, era Hruşciov la

putere în Rusia, nu trebuie să facem greşeala pe care a făcut-o

Stalin, prigonind pe cei ce cred în Dumnezeu, vom fi chiar mai

delicaţi decât Lenin, care a spus că până la un punct trebuie să

ne înţelegem cu burghezia şi care ne poate folosi societăţii

noastre, avem doar un plan de producţie, de aceea lăsaţi în pace

şi pe linie constituţională să ajungeţi până acolo încât dacă nu îi

favorizaţi, să îi lăsaţi în pace. E o încurajare indirectă, dar

oamenii aceştia pot fi utili Statului Sovietic. Horia Cosmovici

serveşte argumentul anchetatorului, dumneavoastră mă întrebaţi

pe mine, anchetaţi-l pe Hruşciov, care este patronul

dumneavoastră. L-au scos afară din celulă, după ce a stat printre

excremente în celulă, nu ia dat nici mâncare... aproape fără

mâncare şi… Îţi spun, zicea el plângând, nu am spus-o nimănui

până acum, însă în celula în care erau excrementele, mirosea a

trandafir.

A.S.: Cât a sat acolo?

P.P.: Şapte zile. Dar când a venit el la mine, acum vreo

nouă-zece ani, a fost de vreo patru ori şi aici în casa asta a fost.

Petrică, zice şi dacă nu te găseam acasă, găseam eu un grajd

unde să mă duc să mă rog să îmi fac rozariul şi programele mele

spirituale.

A.S.: Deci asta era în 1960?

P.P.: 1961, 1962, 1963, 1964 cinci ani am stat în Deltă şi la

Canal.

A.S.: A stat şi părintele cinci ani?

P.P.: El a stat din 1960 până în 1964, patru ani a stat acolo.

223

A.S.: Aţi avut şansa de a sta chiar împreună?

P.P.: Şansa de a sta împreună, în aceeaşi baracă. Noi nu am stat

împreună din 11 ani pe care i-am făcut eu în celulă, în

închisoare, în general primi doi ani, pentru că nu l-am cunoscut,

pe urma anii 1958, 1959, 1960… cinci, iar eu cu el am stat

efectiv şase ani de zile, în celulă şi în baracă.

A.S.: Socotiţi părinte, că aici la Canal aţi reuşit să faceţi bine,

bine moral, bine moral semenilor dumneavoastră, celor

descurajaţi, mai descurajaţi decât dumneavoastră?

P.P.: Am convingerea asta, pentru că am stat de vorbă cu

oameni demoralizaţi şi nu au fost puţini. Hai să vă spun că, a

fost majoritatea, dar au fost mulţi pe care i-am întrebat de ce

tristeţea asta pe care au sesizat-o şi alţii la voi. Răspunsul a fost

următorul: „Ce-ar fi Petrică să ne predai şi nouă catehismul

acesta”. Horia încă nu era acolo, sau omul de cinstită memorie

în nobleţea sufletească care a fost Ioan Veseleanu, fost secretar

al Partidului Ţărănesc, un om de ţinută frumoasă, cu care am

vorbit. Am stat cu el la Periprava, înainte de a veni Horia

Cosmovici, cu paturi suprapuse şi care a venit la mine la Grind,

asta a fost prima colonie de la Periprava, destul de insalubră şi

mult mai vitregă decât cea centrală. Văd că vine la mine, apa era

roşie, nu puteai bea şi încercam să ne apropiem de un pârâiaş, ca

să bem apa insalubră şi aia să bei, apa era… erau 39-40 grade şi

te punea la muncă cu temperatură şi nemâncaţi... Într-o bună zi,

pe mine şi pe Ciorogaru Gheorghe, cu studii pe la Freiburg, pe

la Heidelberg, trebuia să fie ministru al economiei naţionale, în

nu ştiu care regim, ne-a dat un securist să cosim iarba de la

Periprava, de la Canal, de la Noua Culme şi cu asta ne-o chinuit,

nu curăţase nimeni, de multă vreme toată curtea aceea de

pietroaie, toată fiind de pietroaie, noi nu eram nici unul cosaş de

meserie şi erau 39-40 de grade. Am dat peste un om a lui

Dumnezeu, securist şi acela, care a spus aşa: „Pe voi vă schimb

224

imediat, în clipa în care plecaţi de aici, să nu mai vă uitaţi

înapoi, dacă vă uitaţi şi o să mă prindă şi pe mine… se mai

întâmplau şi chestii din astea. Ei, în această perioadă, cum spun

la Grind, acolo trebuia să vină Lucian Blaga, a scăpat de Grind,

după cât ştiu eu, pentru că a murit. El a comis marea crimă, de a

fi scris Spaţiul Mioritic, pentru asta o pătimit, pentru asta a

pierdut poate şi premiul Nobel, pentru că l-au lovit alţii, pe la

spate în legătură cu premiul Nobel. La Grind aici am vrut să

spun ceva...

A.S.: Acel om Veseleanu…

P.P.: Aşa, Veseleanu vine la mine, Ion Veseleanu. Trăgeam

nişte apă şi fuge din cordonul obişnuit, ca să mă roage să fac

cumva, să mă duc în cameră cu el. Dar nu putem şi de ce

neapărat, Domnule inginer, eu în cameră cu dumneavoastră. Eu

am nevoie de dumneavoastră zice, am nevoie eu de

dumneavoastră, în fond pe mai multe planuri, nu în politică, pe

alte planuri. Vreau să vă spun aici la fântână, la doagele fântânii,

să-mi dictaţi tot ce ştiţi, tot ce a lucrat Hora Cosmovici în

închisoare şi am lucrat ani în şir cu Veseleanu şi pe lângă el şi

alţii.

A.S.: Acum aveaţi totuşi un pic de hârtie?

P.P.: La Periprava am mai pus mâna pe nişte hârtie, a fost un

episod care putea să devină tragic, atunci când ajungând la

anumite ziare, aduceau nişte ziare pe acolo, pe la club, ne-au dat

voie să mergem la club, să facem recenzii. Am constatat că

citesc, dar ceea ce citesc nu înţelegeam nimic.

A.S.: Adică?

P.P.: Foarte interesant, aveam cursivitatea cuvântului şi a

expresiei, însă la capătul expresiei pierdeam ideea, treaba asta

s-a întâmplat şi cu alţii nu aveam antrenamentul lecturii vizuale.

Câteva zile eram speriat, pe urmă mai lipseau şi ochelarii. Între

225

timp deveniserăm prescrişi, aveam atunci în 1964, când m-au

eliberat, aveam 43 de ani şi când m-a închis aveam 32, s-au

stricat ochii şi am stat cu Veseleanu şi am luptat din răsputeri, să

fiu tot lângă el, pentru că era un fel de ocrotitor. Când l-am

cunoscut, el era spre 60 de ani, născut în 1900… şi domnul

Petrică să fim împreună iarăşi, să mute pe altul, să îşi aleagă pe

altul, încât lumea ne spunea nouă, cartierul latin la Periprava.

După unii, peiorativ exprimat în ghilimele, dar am avut preoţi

ortodocşi, care s-au apropiat de noi şi au urmărit explicaţiile, sau

dacă nu le-a urmărit, ne-au menajat spunându-ne: „viitorul în

lumea intelectualităţii este al catolicismului în România”. Poate

că în lumea ţăranilor, asta era părerea lor, a unora. Oricum în

afară de unul dintre preoţii ortodocşi de acolo, nu îi bine să îi

pomenim numele şi care au început să ne facă rechizitorii,

pentru faptul că am uitat, că am reprezentat, că am purtat

anumită culoare politică, o anumită cămaşă.

A.S.: Unul dintre ei?

P.P.: Numai unul. Ceilalţi au început să vorbească frumos

despre noi şi după ieşirea din închisoare chiar mai mult.

Preasfinţitul Hirţea… vorbesc despre mine, mie îmi faceţi

interogatoriu, interviu. Preasfinţitul Hirţea a întrebat pe unii

dintre preoţii ortodocşi, care îi cunoştea, ce ştie despre mine şi

mi-a spus el la hirotonire, ei am mai vorbit şi cu părintele X

despre dumneavoastră.

A.S.: Acum ne vom întoarce la momentul, vom aborda

momentul, când s-a terminat detenţia, ca să reuşim să

concentrăm cam în 20 de minute ce s-a întâmplat după aceea.

Deci, dacă vă aduceţi aminte eventual, când aţi fost liber, când

vi s-a spus că sunteţi liber, în ce an, în ce lună era, 1964, nu?

P.P.: A venit vestea eliberării în 6 mai 1964. Noi nu am crezut

în eliberare, pentru că ni s-a spus de zeci şi sute de ori că ne

eliberăm, mai ales la Aiud, sub O.N.U. că ne vom elibera.

226

Zvonuri că Emil Bodnăraş a ajuns la cuţite cu Gheorghe Dej, că

pe Emil Bodnăraş l-au arestat. Când am plecat de la Aiud spre

Periprava, sau spre Canal, ne-au oprit oameni care au fost

arestaţi atunci, care spuneau Emil Bodnăraş e ministru încă, nu

s-a întâmplat nimic, înseamnă că aţi fost duşi în eroare. Ne-am

obişnuit, era un laitmotiv, la data 5 septembrie se va realiza

unificarea Germaniei, era primul zvon în fiecare an la început de

septembrie.

A.S.: De data asta chiar aţi ieşit.

P.P.: Am ieşit.

A.S.: Unde...

P.P.: A durat, a fost o anchetă după, între 6-9 mai am fost trecuţi

prin ciur, ciurul Securităţii. Vroia să recruteze, să racoleze

elemente viitoare. Ei, aici e bine să ne vedem de treabă, pentru

că nu le-a reuşit cu unii, poate le-a reuşit, însă, aveam drumul

nostru şi unul de pildă m-a întrebat dacă ştiu ceva despre un

cântec literar, nu mai ştiu cum îl cheamă, am lapsus, poate sunt

obosit, era remarcabil şi le-am spus că l-am cunoscut toată

lumea îl cunoaşte. Dar aţi avut legături, nu ai vorbit vreo dată cu

el? Ce să vă spun am vorbit cu mulţi… am avut pe unii profesori

la Universitatea din Bucureşti, cum ar fi Vianu şi Călinescu, dar

cu el nu ştiu să fi stat de vorbă. Dacă nu vei declara că ai stat de

vorbă cu el, cam în perioada cutate şi cutare, în locul cutate şi

cutare, nu te vei elibera, să nu crezi că am venit aici să facem

pomană, unii pleacă alţii rămân, avem şi noi nevoie de prietenii

noştri. Acum noi eram convinşi că eliberarea vine…

A.S.: Da.

P.P.: Atât mai ştiam şi noi, dar ce se întâmplă cu Horea

Cosmovici. Horia Cosmovici zicea: „îţi dau o sacoşă prin care

nevastă-mea a trimis un pachet ultima dată”, în ultima vreme

după muncă primeai pachete, deşi eu nu am primit pachet opt

227

ani de zile, nici nu am ştiut de ce, de acasă nu am primit nimic

opt ani de zile, acum primeam dacă lucram. Horea Cosmovici

era şeful filtrului.

A.S.: Filtrului?

P.P.: Filtrului de apă. Era priceput la chestiile astea, el trebuia să

se facă inginer, a vrut să dea pe la Politehnică, nu s-a putut şi

poate că e mai bine, că nu s-a putut şi îmi spune: „te duci acasă,

dar înainte de a lua spre la Arad, te opreşti la Bucureşti, la

Helga. Ca să te poţi legitima îi arăţi sacoşa asta, avea încredere

că vii de la mine”. Ei, eu însă, am fost încolonat într-un grup de

trenuri şi nu aveam bani destui, pentru a merge cu acceleratul

acasă şi atunci am cerut nişte bani împrumut de la nişte colegi,

cărora le-a fost frică să ne împrumute, spunea că ajută legionari,

care era o gogoriţă. Până la urmă, fac ce fac, cobor din tren,

beau apă, nu ştiu dacă mi-a fost sau nu sete, plecă trenul şi

comandantul securist al trenului mă întreabă: „Dar parcă te

grăbeai la Arad, domnule”. Ajung cu alt tren, zic am văzut cam

târziu, târziu într-un fel, pentru că tot timpul am stat la doamna

Cosmovici în casă, aproape toată noaptea, ca să-i spun ce trebuie

să îi spun. Am fost... casa a fost urmărită de un domn, care

atunci când eu am părăsit strada Spătarului, când se merge spre

gară, el s-a arătat pe urmă, s-a ascuns din nou. M-a condus până

la Timişoara, s-a făcut că doarme şi în Timişoara mi-a dat mâna

s-a prezentat, nu ştiu ce nume a spus, m-a felicitat pentru că nu

mi-am făcut de cap pe drum. Te urmăresc din Deltă, vezi-ţi de

treabă tot aşa şi vei trăi bine cu noi. Dar până acolo a fost

întrevederea cu doamna Cosmovici, nu o văzusem niciodată.

Am cunoscut-o, i-am spus ce trebuia să îi spun din partea

soţului, i-am spus că pe ei îi vor lăsa la urmă că au fost

demnitari, nu ştiu când va veni, dar vin. M-a rugat să stau de

vorba cu băieţii, mai ales cu cel mare, Emanuel avea la 18 ani,

era cu bacalaureatul…

228

Am ajuns acasă de la închisoare, pe date 9 mai 1964, în

casa părintească din care am plecat. Am regăsit-o pe mama cu

11 ani mai bătrână, când am plecat avea 55 ani, când am revenit

avea 66 de ani. Ajuns în gară la Arad, înainte de a ajunge acasă,

m-am întâlnit cu o doamnă care aştepta autobuzul, care venea

spre Micalaca. Doamna respectivă a rămas plăcut impresionată

că m-a văzut, mă cunoştea din adolescenţă şi m-a întrebat:

„Acum cum mergeţi dumneavoastră acasă?”. Cum să mă duc...

„Va fi greu pentru mama că vă vede dintr-o dată”, ea nu ştia că

mă eliberez, pentru că m-am eliberat înainte de termen cu 3

săptămâni, venise decretul O.N.U. şi zic: „Ştiţi ce v-aş ruga, să

mă primiţi la dumneavoastră acasă şi mergeţi să trataţi cu mama

pentru venire”. S-a dus, a venit mama, după 11 ani acolo. „Cum,

cât mai are Petrică până vine acasă, mai avea… nu cred că mai

vine niciodată”, însă cu lacrimi uscate, nu mai avea lacrimi, era

aspră şi când plângea aveai impresia că plânge un bărbat, ea

înnebunise când m-a arestat pe mine şi şi-a revenit. A bătut pe la

geamurile Securităţii cu pumnii, au dus-o acasă şi… „Ce-ar fi să

vină mai repede”. „Vorbe de astea sunt sătulă”. „Dar dumneata

ştii că se eliberează, s-a comunicat în legătură cu ei”. „Poate”.

„Dar ce ar fi să se fi eliberat deja”. „Doamnă vrei să îţi baţi joc

de mine”. „Ce ar fi să fie eliberat, ce ar fi să fie aici în sat”

spunea, Micalaca îi sat. „Doamnă e la mine acasă Petrică”. Nu a

plâns, nici nu a râs, stană de piatră, a venit m-a văzut…

perplexă. Primul lucru pe care la făcut a fost să mă pipăie, să

vadă daca nu sunt mutilat, „mamă eşti întreg” şi atunci a început

să plângă. În noaptea aceea, sau în altă noapte apropiată, mi-a

spus aşa: „Să ştii mamii dragă, că tu nu cunoşti bine povestea ta,

eşti catolic”. Eu sunt ortodox, toată familia îi ortodoxă. „Tu ai

venit într-o casă de ortodocşi, dar tu eşti catolic”.

A.S.: Dar de unde ştia?

P.P.: A aflat de la alţii, care s-au eliberat. „Da mamă, mă

aşteptam la un afront şi bine ai făcut că te-ai făcut catolic, dar tu

229

ştii de ce te-ai făcut?”. Dumnezeu a vrut aşa şi dacă e să pornim

de la mine, nu de la Dumnezeu, e calea care s-a potrivit

sufletului meu mamă dragă…

A.S.: Deci nu s-a supărat?

P.P.: Nu, şi-a urmat după asta: ai intrat în închisoare şi o trecut

vreo doi ani de la intrarea ta în închisoare, într-adevăr eu l-am

cunoscut pe Horia Cosmovici, într-o zi de Corpus Domini, Joia

Verde, 9 iunie 1955. Nu atunci m-am convertit, atunci l-am

cunoscut şi după aceea consider convertirea. În perioada aceea

zice, era prin... era ziua Sfântului Anton din 1955 la catolici. De

unde ştii dumneata asta. Ei, multă vreme am fost la biserica

catolică, din oraş, din centru, la romano-catolici, să mă rog

pentru tine la Sfântul Anton şi duceam de cele mai multe ori

câte un săculeţ de făină ca să îşi facă şi ei acolo prescură şi

trebuie să facă în biserică. La început, nu au vrut să primească

că au ei, am spus să primească, pentru că dacă nu primesc îşi fac

un păcat cu mine. Dacă primul nu a priceput, m-am dus la al

doilea, până când au primit, jertfa mea e asta şi cum m-am rugat

pentru tine Pătruţ. Aşa îmi spunea mama: „Doamne am scris

acolo propriu zis (nu ştiu dacă e fidel, dar se apropie), eu roaba

Ta, Elena de religie ortodox, mă rog pentru fiul meu, care este în

temniţă, mă rog Ţie, ajută-l scoate-l din lanţuri, dar numai dacă

e voia e Ta să fie aşa (în limbajul Gheţimanilor a vorbit), dacă

însă e voia Ta ca el să rămână acolo şi mai are ceva bun în el,

păstrează Doamne acest bine spre mântuirea lui şi a semenilor

lui, fie numele Tău binecuvântat de acum şi până în veac”. O

paranteză, fratele meu mi-a spus acum două săptămâni, aici în

casă, eu nu ştiu cum m-am convertit la catolicism. Îţi spun eu, îi

spunea mătuşa mamei mele, pentru că am fost numai de tată

fraţi. S-a dus la biserica catolică cu făină, s-a rugat acolo şi la un

moment dat a primit vestea că tu eşti catolic. Ei, vă spun şi

acum, nu ştiu ziua în care m-am convertit, doar atât, că atunci

când mergea cu făina a avut loc şi acel Corpus Domini şi atunci

230

l-am întâlnit pe Horia Cosmovici, în Gherla. Şi dacă am venit

aşa, eu am găsit-o pe ea catolică convinsă, nu pentru că avea o

convingere retorică, ci pentru că fiul ei era catolic şi ăsta e

drumul pe care trebuia să te duci. „Du-te copile, du-te şi roagă-te

şi pentru mine”, niciodată nu i-am spus să vină cu mine şi a

murit aşa, am asistat-o, aşa cum am putut eu recatehizând-o,

poate că s-ar fi întâmplat şi convertire formală am lăsat aşa, iar

fratele meu mă asista la biserica greco-catolică, împreună cu

cumnatul meu. Copiii sunt mai reci, pentru că au educaţia asta

comunistă, care greu iese din ei, cine ştie ce va fi până la urmă,

eu tot îi port în rugăciune. Trei ani stau necăsătorit şi la 46 de

ani mă căsătoresc cu actuala nevastă, era ortodoxă când am

cunoscut-o, după ce am catolicizat-o, m-am însurat. Se nasc

copiii, îi botez la romano-catolici. Ajung să convertesc pe

nepoţi, care creşteau la noi în casă, unu acum e la o şcoală de

catehizare la Timişoara, la greco-catolici, băiatul e, toţi au fost

ortodocşi, preot greco-catolic la Sânandrei, eu l-am făcut preot şi

mi-am făcut o colonie în timpul lui Ceauşescu, dar nu cu

biserică şi turn, turma asta am lărgit-o noi împreună cu

colaboratorii noştri în jurul bisericii romano-catolice din

Micalaca şi de la centru. În 1973, mi se propune hirotonirea, era

un gând în gând cu mine, propunerea a venit de la Ion Maxim,

care fusese trimis aici, cine ştie… de Hirţea, sau de alţii.

Comunic treaba lui Horia Cosmovici, la un moment dat mă

pomenesc că îi trimis aici pentru testare, Vasile Mare. Vasile

Mare stă de vorbă cu Hirţea şi în 1977, la 12 decembrie, sunt

hirotonit la mine acasă, aveam 56 de ani. Până atunci am făcut

cateheză laic tot timpul, începând cu familia şi continuând cu

oameni din oraş. Da, m-am preoţit şi am oficiat clandestin

liturghiile, viaţă spirituală în continuare până în 1989. De când

sunt preot liber, fără lăcaş şi acum servesc într-o capelă

improvizată, din centru şi încerc să lucrez pe tărâmul pe care mi

la pus în faţă, pe care mi la deschis Horia Cosmovici.

231

A.S.: Părinte, Aradul nu a fost o zonă cu greco-catolici, foarte

puţin chiar, dar…

P.P.: Totuşi existau greco-catolici, ca număr sunt mai mulţi

grec-catolici acum, pentru că au venit din Nord cu lucru, cu

munca, aşa se explica faptul că şi la Sânandrei, lângă Timişoara,

au o parohie greco-catolică, care nu existase înainte, când erau

nemţi acolo şi acum fac biserica greco-catolică, într-un lăcaş

romano-catolic în care plecaseră nemţii aproape toţi şi nemţii

care au mai rămas merg la ei la greco-catolici, acolo e nepotul

meu preot. Acum cu numărul ăsta de credincioşi pe care îi avem

aici, mai avem acum în jur de 1.000 de recenzaţi de noi, dar sunt

de ordinul miilor, vorbesc zece mii, dar le e teamă să se anunţe,

alţii nu ştiu că este Biserica Greco-Catolică deschisă, alţii ştiu

dar mai aşteaptă, fel de fel de categorii, de stadii.

A.S.: Cum credeţi că va fi?

P.P.: Eu gândesc aşa, după simpozionul pe care l-am avut la

doamna Lascu Viorica, de la Cluj, în martie, am fost trimis

acolo, pentru că nu avea pe cine să trimită de aici, am propus

celor mai învârstă de aici, care conduc treburile protopopiatului,

să mă lase să fac eu un recensământ al populaţiei greco-catolice

din Arad, pentru ca să am toate datele persoanele, nu numai că îi

greco-catolic, să văd pe ce tineri pot conta. Hai să nu spun

categorii, nu am fost încurajat pentru faptul... chipurile că nu am

avea lăcaşuri. Putem face sub pod liturghie, cum a făcut

Socrates filozofie la colţul străzilor şi cum a făcut Aristotel

filozofie şi am apucat să folosesc singur, anumit teren care mi

s-a oferit. Dumnezeu fie lăudat, nu am nici un merit în treaba

asta, am văzut că vin la mine. Vreo nouă luni de zile am fost în

confesional, în continuu, pentru că am avut o sincopă anul trecut

prin luna iulie şi m-au lăsat în confesional, însă în confesional

am făcut ce am făcut, că m-am familiarizat cu toată turma

noastră, nimic mai încântător în viaţa unui om, să nu spun în

viaţa unui preot, decât să ajungă să nu mai ştie care e numărul

acelora pe care a reaşezat spiritual pentru o viaţă întreagă, cu

232

mărturisire pe o viaţă întreagă şi aşa mai departe. Ei, aici sunt şi

tineri, o bună parte, am în jur de 60 de bărbaţi, care mă ocup

personal de fiecare în parte şi e foarte greu şi am calculat

numărul tinerilor între 17 – 35-40 de ani, am vreo 35-40, care

cred că vor constitui capul de pod al activităţii mele catehetice,

pe baza manualului. Bineînţeles că nu am putut porni cu

anunţarea acestei firme, hai să vorbesc în termeni comerciali:

numeasc-o AGRU, numeasc-o Elemente Creştine, numeasc-o…

m-am gândit să o numesc „Ucenici şi Apostoli”, numeasc-o ştiu

eu… Mergem înainte şi dacă în decembrie am spus Domnului

Cosmovici, că încă nu am reuşit să fac ceva definitiv la Arad,

acum sunt în măsură să îi spun, am să încerc, dar nu vin numai

tineri, vin şi bătrâni şi nu îi înlătur, unii bătrâni spun că ar trebui

să asociez tinerii, pentru că tinerii se simt prost în rândul

bătrânilor. Nu am încă tineri, în stadiul în care să se simtă prost

în rândul bătrânilor, deocamdată. Când voi constata eu şi colegii

mei de activitate, am un aliat în privinţa asta, în părintele

Şandru, care mă înţelege, înţelege şi pe Cosmovici, pe care la

cunoscut personal la Bucureşti, pe care la cunoscut şi la ASTRU

în 1945, pe părintele Chişbora, suntem trei, care vrem să lucrăm.

A.S.: La Arad?

P.P.: Singura tristeţe care ne încearcă este că nu suntem lăsaţi să

lucrăm, boala… În ce consta activitatea lui, fie zi fie noapte.

Liturghii pe care, bineînţeles, le făcea fără vin, care era

imposibil de procurat, aşa fel încât pâinea înlocuia cele 2 specii,

cuminecătura fiind rămasă fără de împrejurări, perfect valabil.

Exerciţii spirituale mai scurte, sau mai lungi, de o zi, de trei zile,

de cinci zile, discuţii de nuanţă teologică, de preferinţă atunci

când era vorba să aleagă el şi dea lungul cărora se putea observa,

aceeaşi grijă deosebită pentru viaţa esenţelor, pentru evoluţia

aproapelui spre împărăţia cerurilor, punând accentul pe faptul că

nici curentele filozofice, nici şcolile politice, nici organizaţiile

politico-sociale tip laic nu vor putea rezolva problema fericirii

233

omului, chiar dacă ele sunt utile în felul lor şi în mod provizoriu

accentul trebuie pus neapărat pe mântuirea individului şi de aici

se pot crea premise pentru alte şcoli, pentru alte curente, pentru

alte organizaţii politico-sociale.

A.S.: Părinte vă opresc puţin, în ideea de a face un aparte

înconjur, într-u cât dacă cineva ascultă ce aţi spus

dumneavoastră până acum, nu şi-ar da seama în ce condiţii

teribile se desfăşoară aceste lucrări şi aceste lucrări ai putea

crede că sunteţi undeva într-o casă cu un peisaj frumos.

P.P.: Descriu împrejurarea.

A.S.: Tocmai de aceea vă voi ruga, să ne întoarcem la anul

1953, la persoana întâi, pentru că sigur vom ajunge din nou la

acest moment, de unde după nişte documente în plus aceste

rosteli ale dumneavoastră se vor înţelege mai bine.

P.P.: Da.

A.S.: Deci dumneavoastră în 1953 arestat.

P.P.: Da.

A.S.: Unde, cum, în ce condiţii, anchetă, acuzaţii?

P.P.: Am fost arestat la data de trei iunie 1953, de către

Securitatea din Arad, la ordinul Ministerului de Interne, pentru

activitate subversivă, antimarxism în timpul vieţii studenţeşti,

dintre anii 1948-1951. Am fost condamnat la şase ani temniţă

grea, de către Tribunalul Militar Bucureşti. Eu am făcut

închisoare la Jilava doi ani, atunci l-am cunoscut pe

Monseniorul. Pelerinajul închisorilor a continuat cu Gherla,

Aiud, Canalul Dunăre – Marea Neagră, care era în lichidare şi

Periprava, la stuf.

A.S.: Deci au fost în total, câţi ani?

234

P.P.: După terminarea celor şase ani de temniţă, cu condamnare

penală, obişnuită, am ieşit pe o uşa şi am fost vârât pe alta în

închisoare, pentru alţi cinci ani, printr-un HCM administrativ.

Am fost trimis cu acest HCM, la Canalul Dunăre - Marea

Neagră, la Noua Culme, o colonie de muncă. După trei luni de

zile de muncă acolo, am fost trimis în Deltă, unde am tăiat

stuful, în 1959. Pedeapsa administrărilor era cinci ani,

într-adevăr şi se numerota cu lunile, îi 60 de luni. Condamnările

astea se făceau de obicei administrative atunci, când deşi

indezirabili deţinuţii nu mai puteau fi duşi în faţa unei Instanţe

Judecătoreşti, pentru că erau consideraţi indezirabili, periculoşi

pentru orânduirea comunistă. Foştii deţinuţi în loc să ajungă

acasă, după închisoarea legală cu sentinţă ajungeau prin Deltă,

sau pe la Canalul Dunăre - Marea Neagră, sau prin Balta Dunării

şi aşa mai departe.

A.S.: În 1953, părinte înainte de condamnare, au fost sigur

anchetele.

P.P.: Da, primele anchete le-am avut la Securitatea din

Bucureşti, la Rahova. Am fost anchetat în jur de 13 zile, dacă

îmi aduc bine aminte şi voiau să scoată de la mine solidaritatea

din activitatea legionară, din cadrul Universităţii din Bucureşti.

Aveau nişte dovezi în legătură cu solidaritatea mea, cu cei... alţi

32 de inşi, care alcătuiau lotul împreună cu mine şi după 13 zile

de anchetă am fost trimis la Jilava. La Jilava aşteptam procesul,

au fost vreo 3-4 dezbateri, care însă nu au însemnat terminarea

procesului, datorită faptului cum spuneau ei că procedura e

incompletă. În general, componenţa acestui lot de 32 de

persoane, nu au recunoscut activitatea pe care au avut-o ca

acuzaţi. Atunci, stăpânirea a recurs la o stratagemă pe care noi

nu am cunoscut-o până atunci. Eram destul de tineri pentru a o

putea cunoaşte. Ce au făcut? Ne-au cules de prin toate secţiile

Jilavei, pe cei 32, ne-au introdus în reduit pe toţi, în patru

camere care comunicau între ele în aşa fel încât noi să ne

manifestam liber sau cvasi-liber şi după ce ne-au lăsat aşa, ne-au

235

dus la Tribunal şi sigur a urmat procesul. Noi am căzut de acord

cu toţii să nu recunoaştem activitatea de care eram acuzaţi. De

ce? Pentru că acuzele erau exagerate uneori, a fost ceva în

legătură cu atitudinea faţă de regim, atitudine categorică

anticomunistă, dar ni se puneau în cârcă nişte culpe de care noi

nu ne-am învrednicit niciodată, în ghilimele fiind spus arme,

asociaţii subversive, întâlniri nocturne şi aşa mai departe.

A.S.: Vă cunoşteaţi cu toţii?

P.P.: Nu, am cunoscut din cei 33 de inşi decât, hai să enumer:

Zernea Nicolae, Tuturan Valerian, Anderca Traian. Patru inşi ne

cunoşteam. De fapt era regula luptei subversive, numărul trei

înseamnă deja conspirativitate, număr fatidic.

A.S.: Ancheta şi mă rog, pregătirile pentru proces, au fost cu

cruzime?

P.P.: Anchetele erau făcute cu cruzime. Întâi ţigara de rigoare,

cu care încerca să te aproprie, încerca să dovedească că sunt

civilizaţi cu deţinuţii. În clipa în care observa că rezişti, treceau

de la politeţea iniţială la înjurături şi la ameninţări, chiar mai

mult, anchetele aveau loc la miezul nopţii, cu clopotul electric în

faţă, care te orbea pur şi simplu. La ducerea în celulă şi la

aducerea la anchetă ochelari orbi şi ameninţarea că în clipa în

care vom încerca să călcăm cu dreptul, sau stângul, mai la

dreapta sau mai la stânga, decât scândura pe care călcăm, s-ar

putea să ne scufundăm în apă să ne înecăm.

A.S.: Spuneţi părinte, cam la ce grad de omenie sau neomenie

erau, din punct de vedere al educaţiei, al inteligentei?

P.P.: Nu am întâlnit decât un securist inteligent, ca să vorbesc

aşa, care a ştiut să îmi pună întrebările în aşa fel încât, mai ales

că eram şi obosit, să mă încurce în câteva declaraţii, dar văzând

că am fost încurcat, înainte de a semna, a rupt procesul verbal,

bineînţeles că după aceea a urmat bătaia.

236

A.S.: De ce, în sfârşit, sigur că nu face obiectul convorbiri

noastre, dar pentru mine este încă uimitor, de ce un om cu

oarece inteligenţă, sau chiar inteligenţă, accepta să facă lucrul

acela, cu toata cruzimea. Deci la caracter, la fire, era ceva în

neregulă.

P.P.: Îmi aduc aminte că acest om avea un cap de mort, cum s-ar

spune. Acest cap de mort, după cât am aflat eu, nu era efectul

unei suferinţe fizice, ci a unui dezechilibru interior. Cu toate

acestea, el continua teroarea, în timpul anchetei avea de grijă să

se laude că el îşi apără concepţia de viaţă şi o să ne aranjeze,

vom sta în puşcărie până ne vor creşte bărbi, vom veni de la

morgă. Însă în clipa în care un tovarăş de-al lui de activitate,

pătrundea prin spate printr-o altă uşă, încă se mişca lumea acolo,

în timpul serviciului, era atât de speriat de uşa de care se

deschisese, încât a sărit glonţ în picioare, atât era de curajos, el

care a spus că ştie să îşi apere ideile, asta m-a făcut să cred că nu

a fost nici odată convins de concepţia pe care o urmează. Asta

nu însemnă că nu au fost şi din ăia care păreau a fi convinşi, însă

inteligenţa lor a fost întotdeauna mediocră.

A.S.: Nu cumva era pentru ei o meserie ca oricare alta, pur şi

simplu mai avantajoasă decât altele?

P.P.: Atunci nu mi-am dat seama de acest lucru, mai târziu însă

mi-am dat seama că cei mai mulţi o priveau ca pe o meserie

oarecare, de pe urma căruia se câştiga mult şi Ministerul de

Interne era capabil să subvenţioneze aceşti oameni cu sume

fabuloase, chiar anchetele care au urmat mai târziu, după

eliberarea din închisoare, mi s-a spus bagă de seamă că ăştia nu

te cruţă, pentru că sunt plătiţi atât de bine, încât nu se mai

gândesc la oameni, se gândesc la nişte dosare şi nimic mai mult.

A.S.: Aşadar după anchete, la proces?

237

P.P.: Da, la proces. La proces, propriu-zis acesta a fost un

proces Jilava, nu un proces al faptelor noastre din trecut, pentru

că spun ei, am vrut să dejucăm planurile justiţiei de a ne pune la

respect, prin faptul că noi cei 33, că suntem de acord să nu

recunoaştem cele ce le-am recunoscut oarecum la începutul

anchetei şi naivi în problemele de anchetă, au spus e un proces

Jilava, în care aţi sabotat Securitatea şi Justiţia. Din cei 33 de

inşi, reuşesc să rupă vreo 11, care să se desolidarizeze de cei

fermi, le-au pus în gură următoarele declaraţii: „noi nu suntem

de părere că nu s-a greşit până acum, am vrea să ne eliberăm, să

ne vedem de treburile noastre şi dacă alţii ne judecă pentru

treaba asta, nu au decât să o facă”. Însă, noi ne-am întâlnit pe

coridoare cu aceştia, deşi era greu să te întâlneşti cu ei, pe ei i-a

lăsat îmbrăcaţi în haine civile şi pe noi ne-a îmbrăcat în haine

vărgate care am fost fermi şi am întrebat de ce aţi făcut treaba

asta, pentru că intenţionăm să ieşim afară, să ne apucam din nou

de luptă, voi greşiţi că sunteţi fermi aici, nu ştiţi face politică. Ei,

cei mai mulţi din cei 11, nu au reluat activitatea politică, unii

dintre ei însă au reluat-o. Cât au fost de sinceri nu ştiu, nu i-am

întâlnit şi nici nu vreau să îi întâlnesc.

A.S.: Acum poate ceva despre cei cu care stăteaţi, în celule.

P.P.: Da.

A.S.: Întâlnirile din acest timp.

P.P.: Da. Am stat numeroşi ca număr la început, în celulele de la

Jilava. În reduit erau patru camere, stăteam ca sardelele acolo,

cam 80 de inşi în nişte cămăruţe boltite. Câte 80 de inşi într-o

celulă. Care era anatomia celulei. Li se spunea şi camere. Erau

într-un fel nişte odăi, partale de lemn. Partalele sunt nişte paturi

de lemn, e un poporanism pe care probabil că puşcăriaşii l-au

inventat. E vorba de partale cu două etaje, sus era mai cald, jos

era şerpăria cu ciment şi cu o rogojină, pe ciment. La mijloc

etajul unu. Cel mai bun loc era la parter, pentru că reuşeai să

238

cobori mai uşor, să urci mai uşor. Eram atât de aglomeraţi

pentru spaţiul care ni s-a alocat, încât eram obligaţi să dormim

pe o porţiune de 30 de centimetri distanţă, asta o încrustam în

perete la căpătai, ca să nu deviem cumva de la regulă în timpul

nopţii. Dacă, însă în timpul nopţii unuia i se căşuna să se

întoarcă de pe o parte pe alta, trebuia să se întoarcă toţi, de aici

încăierările, pe care bineînţeles că santinelele de la geam le

savurau, le şi pândeau ca să le poată savura.

A.S.: Încercaţi să îmi spuneţi numărul unora dintre camere şi

cam ce fel de componenţă aveau aceste camere?

P.P.: Reduitul avea două aripi, era în formă de potcoavă, între

cele două aripi era o portiţă, aripa dinspre stânga avea numerele

5, 6, 7, 8. Latura dreaptă a reduitului avea camerele 9, 10, 11,

12. În aceste patru camere au fost aşezaţi câte unul de fiecare

cameră: mareşalul Antonescu pe vremuri, înainte de

condamnare, înainte de execuţie. În camera 12 Mihai

Antonescu, în camera 11 Alexianu Guvernatorul Bucovinei, în

camera 10 Pichi Vasile, în camera 9…, poate pe ultimii doi i-am

inversat.

A.S.: Aceste erau camere mici?

P.P.: Nu mici, foarte mici, a încape 80 de oameni. Era între

camera 12, la capătul camerei 12, era grupul sanitar, toaleta cu

vreo patru sau cinci orificii sortite, pe canelele cărora se plimbau

şobolanii şi acolo la acest veceu unic pe tot reduitul, pentru toate

patru camerele, trebuia să îşi facă nevoile dimineaţa toţi cei 320

de deţinuţi.

A.S.: La oră fixă?

P.P.: Cum începea procesul acesta. Se auzea la ora cinci

dimineaţa, când era deşteptarea numărul unu [zbiară], primul

care se trezea să fie el primul. Doi, trei... până la o sută, până la

două sute. Bătălia cea mare pentru un loc la veceu era însă în

239

camerele: 9, 10, 11, pentru că erau de parcurs trei camere ca să

ajungă la noi, erau oarecum privilegiaţi la 12. Am fost la 12,

eram mai aproape de toaletă, evident erau inevitabile…

A.S.: Ce fel de oameni erau, spuneţi?

P.P.: Lotul meu de 33 de inşi studenţi şi asistenţi şi profesori

universitari, noi 33 de inşi. Alte grupuleţe tot de studenţi, dar de

alta culoare politică anticomunistă, militari de carieră până la

gradul de colonel am întâlnit eu acolo, mulţi, foarte mulţi,

numeroşi. Ţărani care în viaţa lor au făcut politică liberală,

legionară, sau ţărănistă, sau comunişti care şi-au lepădat, care

s-au lepădat de convingerile anterioare, au fost câţiva.

A.S.: Cine anume?

P.P.: Emilian Angheliu a fost, care până la urmă a ajuns şi la

Aiud. La Aiud a vrut să facă pe şeful şi mi se pare că l-au bătut

deţinuţii. Ajunşi la Periprava mai târziu şi încă visa să ajungă

Şef de Stat, în locul lui Gheorghiu Dej, nu îl mai cunoaşte

nimeni. Au fost deci de toate culorile politice, au fost preoţi

ortodocşi, mai ales preoţi greco-catolici, mai ales.

A.S.: Aici la Jilava?

P.P.: Da, şi la Jilava. Dar trebuie precizat, preoţii greco-catolici

nu au populat propriu-zis Jilava, pentru că aici era o închisoare

de tranziţie. De tranziţie, în aşteptarea proceselor, sau în

aşteptarea rejudecării unor procese vechi. Încăierările dacă

aveau loc, ele nu erau încurajate, sau iniţiate de către adevăraţii

deţinuţi politici, care aveau o concepţie de viaţă, adică erau

adevăraţii militanţi. Nu! De către deţinuţii de drept comun, care

au fost băgaţi printre noi ca să ne spioneze. Unii dintre ei au fost

şefi de brigăzi pe la Canalul Dunăre - Marea Neagră şi aveau

6-7 active la recidivul lor. Până l-au întrebat, domnule văd că te

rogi, ce ceri dumneata lui Dumnezeu. Să îmi ajute, să mă

eliberez şi dacă te eliberezi ce faci? Fur din nou. Dar te prinde

240

din nou, nu că îmi schimb metodele şi dacă te prinde din nou, ce

faci? În închisoare nu dai bani, nici pe lemne, nici pe mâncare,

nici pe alte lucruri.

A.S.: Preoţi greco-catolici, atunci în momentul acela, cine erau?

P.P.: În Jilava, preoţi mai de grabă catolici, eu încă nu eram

catolic.

A.S.: Ştiu, tocmai am reţinut.

P.P.: Da, catolici era monseniorul Ghika, unul dintre ei, care era

în camera 9, mai aerisită, dar mai friguroasă. Părintele Gunciu

Iosif, Francisc Augustin, fostul episcop al Bucureştilor sau ce

era, mă rog...

A.S.: Care mai trăieşte.

P.P.: Da, mai trăieşte. Era părintele Pater Godo, iezuit

romano-catolic, care ţinea lecţii de dogmatică şi de morală.

A.S.: Care şi el trăieşte.

P.P.: Trăieşte, da. Şi cam asta dintre preoţi.

A.S.: Deci iată, ne-am întors la monseniorul Ghika, după acest

ocol care oricum pune în temă, asupra temei în care se

desfăşura. Deci, acum suntem din nou alături de monseniorul

Ghika, care ducea o intensă viaţa spirituală.

P.P.: Da. Probabil că sufletul meu nu a fost destul de pregătit,

pentru a-şi da seama de importanţa pe care Monseniorul a avut-o

pentru viaţa spirituală. Dar, chiar dacă ar fi fost pregătit, aşa

cum vă spuneam anterior, era greu să pretinzi să se ocupe numai

de tine, pentru că la el era pelerinaj continuu, începând cu

oameni cu şapte clase primare şi terminând cu posesori de titluri

academice.

A.S.: Părinte de ce veneau, ce atracţie prezenta?

241

P.P.: Cei mai mulţi doreau teologie, viaţă spirituală, chiar dacă

ei nu trăiau aceste realităţi, pentru că erau fascinaţi de

personalitatea pe care o aveau în faţă, însă mai erau şi din aceia

care vroiau ca în răspunsurile lui, Monseniorul să strecoare acele

picăţele culturale, pe care le avea fie din lecturi, fie din călătorii.

Erau şi anumite extravaganţe legate de prezenţa lui la palatul

imperial al împăratului Japoniei sau...

A.S.: Sau cum îşi învăţau hipopotamii copiii să înoate.

P.P.: Sau faptul că era un cult deosebit în India, sau Indochina,

pentru oul clocit de pildă. Da, aşa cum egiptenii au un cult

deosebit pentru Boul Apis, care era imaginea eşecului

experienţei de altă dată.

A.S.: Deci era fascinant.

P.P.: Fascinant, pentru că ştia să se facă de toate pentru toţi.

Bineînţeles, finalul discuţiei era întotdeauna Isus, Cultul Sfintei

Ostii, Cultul Sfintei Fecioare şi repetau toţi, repetau cu

aprofundările de rigoare, ori de câte ori se găsea să spunem aşa

în mână, în mâna spirituală cu câte un fragment din lucrările pe

care le-a scris, sau pe care vroia să le scrie şi nu a apucat să le

scrie. Am discutat de pildă eu cu el despre Henri Bergson şi a

ţinut să accentueze, de el am auzit direct asta, asupra faptului că

Henri Bergson la moartea lui a fost ca şi catolic, a ezitat însă

între botezul convertirii şi convertirea botezului, cam aşa ceva.

Prezenţa mea lângă Monseniorul Ghika nu a însemnat încă

convertirea mea la catolicism, a fost însă o premiză puternică

pentru aşa ceva. În octombrie 1953, a avut loc o percheziţie,

cum nu am mai apucat în închisoare, a fost un frig precoce,

neaşteptat cu îngheţ, cu sloi de gheaţă pe la streaşină şi am fost

scoşi de o companie, sau de un batalion de cadeţi securişti, în

cămăşi şi chiar în pielea goală în curte, sau în holul, în antreul

reduitului. Acolo l-am văzut pe Monseniorul Ghika la un

moment dat în faţa mea dezbrăcat, în pielea goală de fapt, toţi

242

am fost dezbrăcaţi, asta era culmea percheziţiei, ca să vadă dacă

nu cumva ai obiecte ascunse pe undeva, era un fel… un fel de

ridiculizare, erau convinşi că nu avem nimic. Monseniorul

Ghika gol, el care îmbrăcase atâtea suflete. Scuturat, lovit, izbit

de pereţi unul dintre colegii lui de suferinţă şi de partal, s-a pus

spate în spate cu el ca să îl mai încălzească puţin, rece pe rece.

După această percheziţie care a avut loc în aer liber, am ajuns la

locurile noastre şi fiecare a găsit în camera unde locuiam, unde

trebuia să locuiască în continuare, un munte întreg de lucruri

mari şi mici, obiecte mari şi mici, aruncate claie peste grămadă

de cei care au făcut percheziţia, lingură de lemn, firimituri de

pâine, obiele, o bucată zahar de la cei de la care au venit

proaspăt de afară, ace, deşi nu era voie, mai ascundeai câte un

briceag strecurat pe care nu au apucat să îl vadă. Securişti râdeau

la geamuri, de afară. Monseniorul avea aerul că spune tuturor

celor care se străduiau, să îşi caute obiectele şi care uneori

deviau în zgomot şi în scandal, drumul care duce de la aspiraţiile

voastre politice, spre ţelurile atinse cândva, trebuie să treacă prin

această încercare. Doar această încercare, gândiţi-vă la Isus,

pentru că dacă nu sunteţi în stare să chivernisiţi acest munte de

obiecte aruncate claie peste grămadă, nu veţi fi în stare să

conduceţi nici jungla politică. După câtăva vreme, Monseniorul

e ridicat de acolo şi dus la infirmerie, am auzit mai târziu că a

murit acolo, am convingerea, deşi el a fost cu moartea vorba

aceea, în preajmă ani şi ani în şir, din cauza foametei, a unui

tratament medical atât de neadecvat bolilor pe care le avea. Am

convingerea că această percheziţie a contribuit în mod efectiv la

sfârşitul lui, deşi a murit în infirmerie bolnav de plămâni, dar

cred că a rămas cu o infecţie de pe vremea percheziţiei, o

răceală.

A.S.: Deci, la ceasul când monseniorul Ghika a fost luat dintre

dumneavoastră, care era în sufletul dumneavoastră în conştiinţa

243

dumneavoastră, lucrarea pe care el o isprăvise, cam la ce stadiu

vă aflaţi?

P.P.: Nu mai eram un om sfârşit, am avut o mărturisire de

credinţă faţă de părintele Godo, a echivalent cu o spovedanie,

fără să fie spovedanie. Părintele Godo mi-a respectat libertatea,

dar nu mai eram un om sfârşit, aşteptam pe cineva care să pună

punctul pe „i”, acela ar fi fost Monseniorul, însă Monseniorul

plecase şi am plâns cu amar şi a trecut 1953 şi a trecut 1954.

A.S.: Cum a trecut 1953 şi 1954?

P.P.: 1953 în Jilava, în continuare. 1954 până pe la Paşti, în

continuare Gherla. La Gherla îl cunosc pe Horia Cosmovici,

acesta pune punctul pe „i”.

A.S.: Vă aduceţi aminte cum l-aţi cunoscut?

P.P.: Da, trebuia să fiu mutat de la camera 54 la camera 50.

Hărmălaie mare, el era acolo, deja de mai multă vreme, venise

tot din Jilava, l-am cunoscut prin alţii, Horia Cosmovici cel care

a apărat pe Corneliu Codreanu în proces din 1938 şi 1940 pentru

reabilitare. Asta era identitatea când îl prezenta lumea şi e mare

catolic să ştii, or după câte ştiu, tu ai făcut teologie ortodoxă. Zic

da vreau să îl cunosc pe Horia Cosmovici. Ne-am cunoscut şi nu

ne-am mai despărţit niciodată. El a fost primul om care punând

întrebări deschise în legătură cu viaţa mea sufletească din trecut,

cu greşeli, cu căutări, am răspuns fără murmur şi fără şovăire,

primul om şi am stat aşa cu el în 1955 în Gherla. La Aiud ne-am

nimerit în aceeaşi cameră, pentru că am ţinut neapărat şi eu şi el

să rămânem împreună, întrucât începuserăm să lucrăm ceva şi

convertirea mea a avut loc prin el. Ne-a dictat actualul manual al

omului precreştin, pe care l-am scris pe pereţi, cu un cui şi cu o

sârmă, până când ne-a găsit Securitatea şi ne-o obligat să radem

jos tot ce am scris. Am terminat să scriem acest manual, pe

bucăţi de săpun, pe tălpile pantofilor şi l-am memorat nouă ani

de zile în şir, ca să îl scoatem teafăr integral afară, acela dintre

244

noi care va ieşi primul. Eu aveam mai multe şanse, pentru că nu

eram mare demnitar cum era el. Am aflat despre faptul că a

înfiinţat Ordinul Rozei, încă în Jilava, în 1948, acest manual al

omului precreştin, pe care îl am pe masă, trebuia să fie

catehismul aprofundat al Ordinului pe toata viaţa şi mi-a

comunicat şi textul rozariului social, specific Ordinului Rozei.

Propriu-zis, eu aş avea multe de vorbit despre Horia Cosmovici,

despre Monseniorul Ghika, dar pot să afirm că şi pe Ghika l-am

cunoscut prin el mai bine, pentru că nimeni nu îl cunoaşte aşa

cum la cunoscut el.

A.S.: Părinte, încă o dată ne întoarcem, deci în vremea aceasta în

care dumneavoastră scriaţi principiul de viaţă pentru omul

politic, pentru că aşa s-ar putea rezuma oarecum cele făcute de

dumneavoastră acolo. Numai politic, pentru atitudinea omului în

viaţă în general, presupunând că administraţia închisorii nu vă

crea condiţii speciale şi un timp special pentru aceasta,

dimpotrivă…

P.P.: Alternativ cu carcera se făceau toate. Horia Cosmovici a

fost băgat la carceră în mai multe rânduri şi când a venit de

acolo, a venit fortificat, ba spunea că a avut un har deosebit prin

faptul că tineta care era pusă acolo pentru murdarii i-a ţinut loc

de plapumă, era totuşi o bucată de scândură, pentru carceră care

nu avea decât ciment pe jos, fără pat şi fără nimic şi cu mâncare

la trei zile. Aşa. De ce l-am urmat pe Horia Cosmovici, pentru

că până la el nimeni nu mi-a relatat ceva, să zică dogma

infailibilităţii, ca dogmă centrală a Catolicismului. Nimeni nu

mi-a vorbit până la el despre corectitudinea moralei şi dogmei

catolice, nimeni nu mi-a vorbit ca şi el despre continuitatea

sfinţilor în Biserica Catolică. Am alergat după acest lucru,

pentru că mie soluţia autocefaliei, care se găseşte în Biserica

Ortodoxă, mi-a apărut falimentară, încă de pe vremea în care am

făcut studii teologice ortodoxe, de aia nu m-am hirotonit, în

principiu.

245

A.S.: Părinte v-aş întreba aşa în camera aceea nu eraţi numai

dumneavoastră doi?

P.P.: Nu, eram patru de obicei.

A.S.: Şi nu vă conturba faptul că erau şi lângă dumneavoastră şi

alţii, cu alte preocupări, puteaţi să vă concentraţi?

P.P.: Foarte interesant, cei care nu cunoşteau limba franceză,

adică doi din ei, noi în franceză am lucrat tot timpul. De ce în

franceză, pentru ca să poată circula şi nu numai atât, franceza a

fost o momeală pentru foarte mulţi ascultători, în sensul că toţi

doreau să înveţe limbi străine şi atunci cei care cunoşteau limbi

străine predau franceza, predau germana, predau engleza. Ei, el

a predat teologie, manualul, catehismul acesta, a făcut-o el şi

atunci lumea învăţa prin franceză catehismul şi ajungea şi la

convertire pe calea asta. Ceilalţi doi se conformau, pentru că

reluam discuţiile şi în româneşte. Rozariul, rosteam rozariul în

româneşte, făceam meditaţii în româneşte, exerciţii spirituale în

româneşte, în aşa fel încât nu se poate spune chiar şi neglijat,

dimpotrivă trebuia să facem, această idee sufletească pentru a

putea fi atenţi cu ei, au rămas în religia lor, dar ne-au respectat

munca. Am ajuns până acolo, încât atunci când am terminat

primul capitol al primei părţi, aşa e împărţită lucrarea, m-a rugat

domnul Cosmovici să o rostesc la geam, în auzul a 4.000 de

deţinuţi în franceză şi am rostit-o în auzul a 4.000 de deţinuţi, la

Aiud. Lumea ştia acest lucru şi când am ajuns acasă, când a

venit revoluţia în fine... a apărut în 1990, într-o gazetă din Buzău

romano-catolică, acolo se comunică şi amintesc de Horia

Cosmovici, de Pecican cu manual omului precreştin cu...

A.S.: Părinte, spuneţi-mi altceva, deci scrierea acestei lucrări pe

perete pentru ca să capete formă precisă, trebuia totuşi scrisă cu

scrisul nostru clasic şi apoi memorarea, urma memorarea înainte

de a şterge dumneavoastră totul?

246

P.P.: A urmat memorarea, am avut destul timp să memorăm

cartea care a fost rasă.

A.S.: Amândoi, acelaşi lucru?

P.P.: Da, amândoi acelaşi lucru. Mai mult, eu am avut mandatul

de a memora. După vreo doi-trei ani, am fost despărţiţi vreo doi

trei ani. Ne-am reîntâlnit şi îl ştia şi el pe dinafară, mi-a spus:

„Tu trebuie să îl înveţi, pentru că tu ai mai multe şanse să ieşi

afară din închisoare”, ori însă când am ajuns la săpunuri,

peretele avea avantajul că puteai să verifici mereu cunoştinţele,

pe când a trebuit să radem, ce să ne facem, săpunul. Ne-a dat

săpun de rufe şi era binevenit săpunul de rufe, scriam pe săpun

de rufe, făceam plăcuţe din săpun de rufe şi plăcile puteau sta

zile întregi aşa scrise, aveam patru placi, eram patru inşi acolo şi

timp de o săptămână fixai ceea ce trebuia fixat în aşa fel încât

săpunul să poată fi şters şi să reluăm, să continuăm. Pe bocanci,

cu bocanci am lucrat după perete, dar cu bocancii ce era necazul,

trebuia să mergem la plimbare şi atunci dacă ne scotea la

plimbare, când se făcea plimbarea se ducea tot scrisul, nu aveam

două perechi de bocanci, aveam o pereche. Ei, cu săpunul am

operat aici cel mai mult, a avut durata cea mai mare în materie

de rechizite şcolare, că după un an de zile, după ce Horia

Cosmovici a fost dus la Gherla, era bănuit că ar avea un rol

important în greva din Aiud, mă mută din celulă, dar mai mult

mă mută în aşa fel încât să mă poată supraveghea, ştiau că bat la

morse. M-au prins, am fost şi eu la carceră şi m-a mutat într-o

celulă, care avea în dreapta o altă celulă locuibilă şi în stânga o

celula deschisă, nelocuibilă ca să mă poată urmări securistul. Ei,

totuşi nu ştiu cum a făcut cum nu a făcut, că din dreapta mă sună

cineva, spune: „dragă hai să ne întreţinem cu ceva, pentru că nu

putem sta aşa, trebuie să lucrăm, lâncezeala ducea la necazuri

mari pe plan sanitar, sufletesc şi trupesc. Ce credeţi că îmi

dictează ală de dincolo, Manualul Omului Politic Creştin, fără să

247

ştie că eu l-am lansat în Aiud cu Horia Cosmovici. Mot a mot

aşa circula în tot Aiudul.

A.S.: Cine era?

P.P.: Inginerul Ţârlea îl chema, aşa circula în toată ţara. Ba mai

mult, am instituit acolo şi un curs de logică, fiind profesor de

logică, asta mi-a fost specialitatea la filozofie şi unii dintre

studenţii care au învăţat acest text a lui Horia Cosmovici şi

printre altele şi cursul meu de logică, au venit acasă şi au reuşit

la admitere, la facultate cu cursurile pe care le făceam noi acolo.

A.S.: Părinte în condiţiile astea, o întrebare care s-ar fi impus de

către moral, mot a mot, devine inutilă, adică limpede pentru cei

care vă asculta, că totuşi, totuşi, au fost nişte ispite, poate că şi în

libertate ar fi fost acele ispite.

P.P.: Au fost ispite toată viaţa.

A.S.: Aţi putut să depăşiţi condiţia în care trăiaţi şi mâncaţi?

P.P.: Ne-am născut aici, trăim aici şi murim aici, cerul e acelaşi.

Nu ne gândim prea mult acasă, decât în rugăciunile noastre,

pentru cei de acasă, pentru că altfel alunecam în gânduri

debilitate.

A.S.: Părinte, explicaţi-mi mie, încercaţi să îmi explicaţi mie,

care nu am făcut nici un ceas de puşcărie, care ştiu din auzite

destul de multe lucruri, dar atât din auzite, cum se formează

această rezistenţă din ins, pentru că eu cred, că la prima palmă

sau îmbrânceală pe care aş fi suportat-o, aş fi căzut, moral aş fi

căzut.

P.P.: Monseniorul avea accent străin acolo şi avea obiceiul să

spună dimineaţa: „Ei ce facem, ce facem astăzi, ce facem, ce

facem? Să facem în continuu.” Ăsta era Horia Cosmovici să

facem încontinuu, s-ar putea ca Providenţa să nu promoveze

acest manual, sau acest rozariu, sau acest cult religios, noi însă

trebuie să facem, să lucrăm.

248

A.S.: Părinte, dar orice om căruia i se întâmplă nişte lucruri,

pentru că venea, cum spuneţi dumneavoastră, o ceartă, o carceră,

o percheziţie, sau alte lucruri, care tulbură profund spiritul

omului, cum de nu vă întovărăşea mai multă vreme această

tulburare, adică reveneaţi la normal, la dumneavoastră, prin ce?

P.P.: Au fost crize sufleteşti, când pauza putea să dureze câteva

zile, însă aceste crize sufleteşti erau urmate de o euforie de

nedescris. Acolo era lucrarea harului actual, categoric. Harul

actual, pentru că am fost scoşi din neant prin dragostea lui

Dumnezeu, ne conformăm în eternitate, prin dreptatea lui

Dumnezeu. Moartea nu este altceva decât ultimul răspuns dat

actului de creaţie, în ceea ce ne priveşte moartea, nu e veşnică

viaţa e veşnică.

A.S.: Înţeleg. Am înţeles oarecum teoretic, cel puţin mai ştiu şi

eu asta, dar umilinţa acea, umilinţa aceea care roade un suflet de

om?

P.P.: Când aveai imaginea Monseniorului Ghika, nu aveai

dreptul să faci caz de orgoliu, că el era exemplu. Sfânta Tereza

de Lisieux era şi ea un exemplu, veneau sfinţii, un cortegiu

întreg de sfinţi cu exemplele lor şi nu te lăsau singur, chiar dacă

plângeai în clipa aceea, chiar dacă te durea, însă când Sfânta

Tereza s-a pomenit cu întrebarea, călugării cei care o necăjea

mereu, bolnavi şi bătrâni, spunea: „Vai, Terezo frumos mături”,

Tereza nu spunea nimic, venea altul şi spunea: „Vai, Tereza

prost maturi”, iar nu spunea nimic, se ducea la icoana Sfintei

Fecioare şi o întreba Sfântă Fecioară pe care să cred şi Sfânta

Fecioara spunea pe nici unul crede-mă pe mine. Orice s-ar

spune, dacă tot ceea ce facem, facem în faţa lui Dumnezeu,

practicând în felul acesta rugăciunea continuă, indiferent că

scriu pe pereţi, sau mă spăl pe mâini, sau pe picioare, sau că fac

curăţenie în grupul sanitar, mă străduiesc să fiu în rugăciunea

continuă. Nu era uşor, suferinţa a fost simţită, de ce să fim

ipocriţi, am fost sub oameni şi de foarte multe ori, oamenii nu au

249

fost oameni, însă uneori au fost foarte oameni, dar am depăşit

chestia asta, pentru că într-adevăr harurile actuale erau prezente

în continuu.

A.S.: Dar exista şi între oameni şoapta şi oamenii au uitat

şoapta, acum decibelii sunt stăpâni absoluţi şi eu zic că ei

deteriorează grav sensibilitatea umană, nu eu o zic, o spun şi

medicii. Aşadar suntem pe urmă cu Horia Cosmovici, despre

care cineva îmi spunea, cred că tot un tovarăş de al său de viaţă,

că era excelent la morse, bătea cu mare viteză morse, era de o

îndemânare…

P.P.: Da, a bătut el şi după ce a plecat am bătut eu. Şi eu pot

vorbi.

A.S.: Da, sigur că da.

P.P.: Apropo de alfabetul morse. Morse improvizat, sui generis,

s-ar putea spune pe care l-a bătut multă lume, erau adevăraţi aşi

în domeniul acesta, printre ei s-a numărat şi Horia Cosmovici.

Erau cele patru etaje ale închisorii din Aiud, pe urmă era ţeava

care conducea în dreapta şi în stânga de jur împrejurul închisorii.

Cei de sus şi cei de pe lături, îşi luau note tot pe plăcile de

săpun, sau cum puteau, a fost o perioadă când s-a lunecat într-o

extremă periculoasă cu tratamentul deţinuţilor, după perioada

Canal. Veniţi de pe şantiere de muncă, distrugerea fizică

denunţată de radio Londra şi Vocea Americii, partidul comunist

român a recurs la alte metode, poate mai draconice, încercând să

salveze aparenţele prin readucerea deţinuţilor între cei patru

pereţi ai celulelor. Numai că oamenii mai activi prin

temperamentul lor, au resimţit celula mai mult decât munca

fizică. Acolo era vorba de efort fizic, aici era vorba de pasivitate.

Horia Cosmovici, deci eram şi eu, am fost nişte temperamente

mai meditative, care hai să spunem, ne-am complăcut în a ne

interioriza mai mult decât am fi fost duşi pe şantier, în care te

obliga viaţa să munceşti în condiţii terifiante. Deşi munca,

250

efortul poate fi oferit lui Isus tot atât de bine ca şi o meditaţie

într-o celulă, mai pasiv. Mergea strună această activitate cu

morse, Manualul omului politic creştin, avea să figureze mai

târziu drept de catehism. Ei, ne prinde Securitatea bătând, pe el

l-a prins tocmai când bătea prin zid, având discuţii cu un fost

student în medicină, care trecuse prin pogromul Piteştiului şi ca

să îi spună zdruncinarea credinţei, fără însă a se declara ateu şi

care asculta conferiţele lui Horia Cosmovici. Însă Horia

Cosmovici i-a pretins să scrie fiecare fragment dictat prin perete,

prin perete nu era cu morse era... puneai mâinile la gură şi puteai

conversa cu celălalt. La un moment dat, interlocutorul domnului

Cosmovici, i s-a părut că nu e demn din partea lui ca să înveţe ca

şi copilul la grădiniţă, probabil că nu cunoştea tehnica

comportamentului sub imperiul orgoliului, încă. Asta ca o

contemplaţie, adică vreau să ştiu, dar critic mijloacele, şi

mijloacele erau civilizate. A întrerupt conferinţele, le-au reluat

după aceea şi aşa a fost el prins. Suferinţa lui de şapte zile la

carceră, cu mâncare tot la trei zile o ciorbă caldă. În celelalte zile

era un turtoi şi apă caldă două zile, şi într-o zi mâncare mai

substanţială, dacă o putem numi substanţială. La câtăva vreme

însă, după ce a ieşit din carceră şi a trebuit să fie mutat la

Gherla, îl suna din camera alăturată acel fost student de care se

despărţise cu discuţiile şi a comunicat lucrul următor: „Mult

stimate domn Cosmovici, vă mulţumesc pentru omul pe care

l-aţi făcut din mine.” Horia Cosmovici a fost palid, alb ca varul,

el a oferit toată suferinţa lui din celulă, pentru acesta.

A.S.: Dar îl cunoşteaţi aşa?

P.P.: Nu. Nu l-am văzut niciodată.

A.S.: De unde aţi ştiut că puteţi îndrăzni să începeţi acel lucru?

P.P.: E şi aici curaj, au fost… Horia Cosmovici era un om destul

de prudent, uneori mi se părea prea prudent, avea politica Martei

în îndrăzneală, dar avea şi o intuiţie hărăzită de Dumnezeu, care

251

dădea curajul necesar pentru a face apostolat acolo unde nu te

aşteptai să faci apostolat.

A.S.: Unde este, unde a fost omul acela, l-aţi mai găsit?

P.P.: Nu l-am mai găsit niciodată.

A.S.: Niciodată?

P.P.: Nu.

A.S.: Poate că este, îi ştiaţi numele?

P.P.: Titi Muroianu.

A.S.: Titi Muroainu?

P.P.: Da şi a mai fost unul Doru Valeriu, în aceeaşi situaţie pe

care l-am reîntâlnit la Periprava şi la Canal şi care nu mai era

răzvrătitul care ieşise din Piteşti, cu credinţa făcută praf, oricum

cenuşie, un om care dacă nu era practicant al adevărului de

credinţă, era întotdeauna în anturajul practicanţilor. Probabil că

afară a făcut şi alţi paşi… şi ne prinde Securitatea şi altfel

Securitatea era alarmată pentru faptul că acest morse era o

molimă a închisorii. Turnătorii securităţii turnau mereu acest

lucru, uite ce fac ăştia bat conferinţe ce facem cu ei? Ştiţi ce au

făcut, i-au pus pe turnători să înveţe şi ei morse ca să vadă ce

discutăm. Turnătorii nu au reuşit să înveţe în ritmul nostru. Îi

învăţase Securitatea morse, nici ei nu au reuşit, pentru că noi am

schimbat tactica, am ajuns la abrevieri în baterea cuvintelor, în

aşa fel încât ei nu pricepeau mimic nu ştiau că e un nou morse.

De fapt, tot morse era sui generis şi atunci ştiţi ce au făcut? Au

văzut că nu au încotro, nici turnătorii, nici învăţarea lui morse de

securişti nu dă rezultate, au dispus să fie înfăşurate toate ţevile

de pe coridorul puşcăriei în vată minerală, în speranţa că acest

sunet va fi înăbuşit. Au făcut treaba asta la iniţiativa unui

constructor de-al lor, probabil cu ajutorul unor cozi de topor,

erau şi din ăştia destui. Dar ce să vedeţi dumneavoastră, după ce

252

a înfăşurat ţevile cu vată minerală, sunetul avea mai multă

acurateţe decât înainte, pentru că în loc să fie difuz era canalizat,

avea un anumit sens şi am continuat să ne vedem de treburile

noastre. În această perioadă se întâmplă un incident mortal, era

Ioan Popa Teiuş, era din Teiuş, condamnat la 16 ani închisoare,

făcuse vreo 10-12, grav bolnav fără asistenţă medicală potrivită.

Când ies la plimbare cu camarazii de suferinţă, se aruncă în zona

interzisă, soldatul de la santinelă i-a poziţie de tragere. Ioan

Popa Teiuş intră şi mai adânc în zona interzisă şi spune trageţi,

băiete trage, asta e linia pe care trebuie să mergem, trage.

A.S.: La Aiud?

P.P.: La Aiud. Pentru prima dată în Aiud, deţinuţii erau timoraţi,

au început să urle împotriva administraţiei şi a regimului.

A.S.: Deci a tras?

P.P.: A tras, la omorât. O galerie cu scandarea jos teroarea, jos

teroarea. Au dublat, triplat, sau mai făcut santinele, au împânzit

închisoarea cu securişti şi în interior şi în afară şi ne-au

ameninţat, vă ducem pe voi, pe noi, într-un loc unde numai

pasărea trăieşte şi vă veţi muia acolo, că nu aveţi încotro, era un

fel de profetizare a Peripravei şi a Canalului. A început şi o

grevă, o grevă cumplită, care a fost cunoscută şi la Radio

Londra. BBC a transmis amănunte în legătură cu ea şi cu această

grevă. Avea şi ea clandestinitatea ei, când mergeam pe afară la

plimbare prin ţarcuri, cei de la etaj ne întrebau în ce fază vă

găsiţi cu poezia, asta era greva.

253

„Pelerinajul” preotului Petru Pecican în închisorile

comuniste310

:

Arestat în anul 1953, mandat de arestare nr. 4228/1953.

Lagărul de muncă Periprava 1953 – 18 aprilie 1955.

Penitenciarul Gherla:18 aprilie 1955 – 25 iulie 1955.

Penitenciarul Aiud: 25 iulie 1955 – 14 iunie 1959.

Penitenciarul Jilava: 14 iunie 1959.

Lagăre de muncă Periprava, Noua Culme, 1959 – 1964.

Eliberat: 6 mai 1964 conform adeverinţei 502/1964 a

Ministerului Afacerilor Interne, cu domiciliu obligatoriu.

Lucrări publicate:

Homo Homini Christus, Arad, Edit. Mirador, 1996.

Lourdes, oază a păcii lăuntrice, Arad, Edit. Gutenberg, 2000.

O laudă de seară, Arad, Edit. Gutenberg Univers, 2004.

Articole publicate în revista Reînvierea (Sionul Românesc)

Părintele Aurel Şandru ne-a părăsit…, Reînvierea, Lugoj, nr.

11, aprilie 2000, p. 14.

Valoarea morală a cuvintelor, Reînvierea, Lugoj, nr. 13,

iunie 2000, pp. 11-12.

Arhiereul Martir Ioan Ploscaru (1911-1998), Reînvierea,

Lugoj, nr. 14, iulie 2000, pp. 8-9.

Părintele Protopop onorific Gheorghe Popşa (1922-2000),

Reînvierea, Lugoj, nr. 15, august 2000, p. 15.

Providenţă şi Istorie (1967-2000) I, Reînvierea, Lugoj, nr.17,

octombrie 2000, pp. 13-14.

Providenţă şi Istorie (1967-2000) II, Reînvierea, Lugoj, nr.

18, noiembrie 2000, pp. 4-5.

310

Fisa matricolă penală, Petru Pecican, nu oferă date concrete asupra

datelor de transfer dintr-un penitenciar în altul.

254

Clipa, Reînvierea, Lugoj, nr. 20-23, ian.-aprilie 2001, pp. 2-4.

Noi ştim că vom învia, întrucât Hristos a înviat!, Reînvierea,

Lugoj, nr. 20-23, ianuarie-aprilie 2001, pp. 31-32.

Credo, Reînvierea, Lugoj, nr. 25-26, iunie-iulie 2001, pp.

15-17.

Părintele Horia Cosmovici, Reînvierea, Lugoj, nr. 27-29

august-octombrie 2001, pp. 34-35.

Prunca cea mare, Reînvierea, Lugoj, nr. 46, martie 2003, pp.

14-15.

Valoarea morală a cuvintelor, Reînvierea, Lugoj, nr. 51,

august 2003, pp 34-35.

Ucenici şi Apostoli, Reînvierea, Lugoj, nr. 52-53,

septembrie-octombrie 2003, pp. 27-29.

Nu suntem singuri, Reînvierea, Lugoj, nr 54-55,

noiembrie-decembrie 2003, pp. 37-39.

Muntele desăvârşirii, Reînvierea, Lugoj, pp. 11-12.nr. 57,

februarie 2004.

Cruce şi Înviere I, Reînvierea, Lugoj, nr. 58, martie 2004, pp.

14-15.

Cruce şi Înviere II, Reînvierea, Lugoj, nr. 59, aprilie 2004, p.

14.

Cruce şi Înviere la Lourdes III, Reînvierea, Lugoj, nr. 60, mai

2004, pp.8-9.

Porunca ce mare, Reînvierea, Lugoj, Reînvierea, Lugoj, nr.

62-65, iulie-octombrie 2004, pp. 43-44.

Calea, Adevărul şi Viaţa, Reînvierea, Lugoj, nr. 66,

noiembrie 2004, pp. 25-26.

Mărire să-i fie lui Dumnezeu în înaltul cerului, iar pe pământ

pace oamenilor de bunăvoinţă!, Reînvierea, Lugoj, nr. 67,

decembrie 2004, pp. 1-3.

Intimitatea specifică a omului cu Dumnezeu, Reînvierea,

Lugoj, nr. 68, ianuarie 2005, pp. 18-19.

255

1.22. Preotul Trandafir Silvăşan

Preotul Trandafir Silvăşan

311

Silvăşan Trandafir a fost unul din preoţii greco-catolici,

care a activat în anul 1948, în Episcopia de Lugoj. După

desfiinţarea Bisericii Greco-Catolice a trecut la Biserica

Ortodoxă, iar după anul 1990, a revenit la Biserica

Greco-Catolică. S-a născut în 12 noiembrie 1925, fiul lui

Domnosiu şi al Călinei, în comuna Băuţar, judeţul

Caraş-Severin. Studiile teologice le-a urmat la Blaj. În vara

311

Fotografie, Arhiva personală Nicolae Cornel Silvăşan.

256

anului 1948 a fost sfinţit preot şi numit în parohia Ghelari,

judeţul Hunedoara. În această parohie nu a dus „o activitate

clandestină greco-catolică”, deoarece, deja în 13 octombrie

1948, aflăm că a servit ca preot în biserica ortodoxă din Ghelari,

înlocuindu-l pe preotul Florea Nerva, care s-a mutat din

localitatea Ghelari312

. Totuşi în această perioadă, cât a fost preot

în comuna Ghelari, Silvăşan Trandafir a fost arestat în anul

1951, deoarece: „a avut o serie de manifestări duşmănoase la

adresa regimului democrat-popular şi a activat clandestin pe

linia Bisericii Greco-Catolice”313

. În fişa matricolă penală nr.

181 din 13 iunie 1951 întocmită la penitenciarul Caransebeş

aflăm că a fost simpatizant a Partidului Naţional Ţărănist. A fost

internat în penitenciarul Caransebeş, de către D.G.S.S. Severin

cu ordinul nr. 4037 din 13 iunie 1951. Conform fişei matricole

penale a fost eliberat la 8 august 1951 de D.G.S.S. prin

Hotărârea judecătorească nr. 18607/1951, dar această Hotărâre

nu a fost aplicată, ci a fost transferat la Canalul Dunăre-Marea

Neagră.

După eliberarea din detenţie, preotul Silvăşan Trandafir,

a funcţionat în parohia Clopotiva, până în anul 1960. A ajuns în

această parohie deoarece l-a vizitat pe Iuliu Raţiu, la

Arhiepiscopia Ortodoxă din Timişoara, pentru a trata problema

trecerii formale la ortodoxie. Raţiu i-a spus că nu poate face

acest lucru deoarece: „Mitropolitul Vasile Lăzărescu de aici este

un catâr, te va pune să faci mătănii, să semnezi proces-verbal de

trecere şi jurământ de credinţă”. Dar totuşi Iuliu Raţiu l-a ajutat

şi i-a dat o scrisoare lui Silvăşan Trandafir, cu care s-a prezentat

la Episcopia din Arad, la preotul Ioan Vancu, care nu i-a cerut

312

ACNSAS, Dosar I259613/5, Dosar individual, privind pe Raţiu Iuliu, fila

277. 313

Fisă matricolă penală, Silvăşan Trandafir, accesibilă online la adresa:

http://86.125.17.36/Fise%20matricole%20penale%20-

%20detinuti%20politici/S/S%2007.%20Sercaianu%20-

%20Silviu/Silvesan%20Trandafir/index.php, (5 iunie 2013).

257

formalităţi de trecere şi astfel a primit parohia ortodoxă

Clopotiva314

.

În anul 1960, Silvăşan a fost numit preot în Bucova,

Caraş-Severin. A fost numit în această parohie, deoarece a scris

un memoriu adresat Mitropolitul Ortodox Vasile Lăzărescu.

Acest Memoriu conţinea date importante despre activitatea

preoţilor greco-catolici din Lugoj şi detalii despre activitatea

greco-catolică a lui Iuliu Raţiu. Urmările acestui memoriu au

fost: Silvăşan Trandafir este numit preot în Bucova, astfel şi-a

consolidat „cariera” de preot în această parohie, iar Iuliu Raţiu a

fost arestat şi închis în Penitenciarul din Timişoara, timp de 2

ani.

Ca urmare a memoriului Silvăşan Trandafir a fost vizitat,

la 14 octombrie 1960, în Bucova, de Căpitanul de Securitate

Bella Ioan şi Împuternicitul de la Ministerul Cultelor Ţeperdel

Mihai, pentru a verifica datele provenite din memoriul adresat

Mitropolitului Vasile Lăzărescu: „în legătură cu activitatea dusă

de preotul dr. Iuliu Raţiu, fost greco-catolic”315

. Preotul Silvăşan

a susţinut cu tărie ce a scris în memoriu despre Iuliu Raţiu şi a

afirmat că: „pentru a nu-l supăra pe Mitropolit, nu a menţionat

în memoriu tot”. Pe lângă acestea, Silvăşan a mai urmărit în

discuţii „să dea în scris” direct Împuternicitului Ţeperdel,

informaţii „despre un cetăţean din comună care desfăşoară

activitate de prozelitism pentru secta baptistă, precum şi despre

un predicator baptist din Băuţar”316

.

Concluziile Împuternicitului Ţeperdel şi Căpitanului de

Securitate Ioan Bella au fost: „Preotul Silvăşan Trandafir este un

element tânăr, inteligent, ataşabil, desfăşoară activitate pe linie

socială, sprijinind Sfatul Popular în diferite acţiuni având

influenţă asupra credincioşilor. Duce activitate pentru

314

ACNSAS, Dosar I259613/5, Dosar individual, privind pe Raţiu Iuliu, fila

155. 315

Ibidem, fila 283. 316

Ibidem, fila 285.

258

combaterea misticismului bolnăvicios şi în special împotriva

sectanţilor din comună care acaparează tot mai mulţi credincioşi.

De la venirea sa în comuna Bucova, nu este semnalat cu

manifestări, dând unele date organelor noastre stabilindu-se că

este agent al organelor din Haţeg”317

.

Cariera preotului Silvăşan Trandafir a fost foarte

„lunecoasă”, din anul 1960 a funcţionat preot în Bucova până în

anul 1989, perioadă în care Direcţia Securităţii din Raionul

Caransebeş îl caracteriza: „Silvăşan Trandafir de la venirea sa,

în parohia Bucova, nu are activitate duşmănoasă, ci din contră a

căutat să sprijine organele noastre cu unele date pe care le-a

furnizat, stabilindu-se că a fost agent de securitate din Haţeg”318

.

Putem concluziona că acest preot a fost „cum a cerut vremea”.

„Pelerinajul” preotului Trandafir Silvăşan

în închisorile comuniste:

Arestat: 13 iunie 1951.

Penitenciarul Caransebeş: 13 iunie 1951 – 8 august 1951.

Lagăre de muncă, Canalul Dunăre Marea-Neagră: 8 august

1951 – noiembrie 1952.

Eliberat: noiembrie 1952.

317

ACNSAS, Dosar I259613/5, Dosar individual, privind pe Raţiu Iuliu, fila

288. 318

Ibidem, fila 279.

259

1.23. Preotul Nicolae Armean

Preotul Nicolae Armean, originar din Hunedoara, născut

la data de 20 noiembrie 1913 în comuna Pricaz, din părinţii

Solomon şi Maria. La data arestării activa ca preot greco-catolic

clandestin, celibatar.

A fost arestat în 29 octombrie 1958. Judecat la

Tribunalul Militar Cluj în 1959, hotărârea judecătorească nr.

1270/1959, acuzat de uneltire319

, închis pentru o durată de 25 de

ani, condamnat fiind la Muncă Silnică, pentru perioada: 29

octombrie 1958 – 22 octombrie 1983320

.

Preotul Armean Nicolae a fost graţiat prin Decretul

411/1964, în 28.07.1964. În cei şase ani, cât a fost închis, a

trecut prin următoarele locuri de detenţie: Deva, Cluj-Napoca,

Gherla, Giurgeni, Jilava321

.

„Pelerinajul” preotului Nicolae Armean

în închisorile comuniste322

:

Arestat: 29 octombrie 1958, la Deva.

Penitenciarul Cluj: 1958 – 1960.

Penitenciarul Gherla: 2 februarie 1960 – 14 mai 1963.

Lagărul de muncă Giurgeni: 14 mai 1963 – 18 august

1963.

Penitenciarul Jilava: 18 august 1963 – 28 iulie 1964.

Eliberat: 28 iulie 1964 prin D. de graţiere: Nr. 411/1964.

319

Art. 209 Cod Penal, vezi în: Enciclopedia Regimului Comunist,

Represiunea, Vol. A-E, Colecţia Enciclopedii, Coordonator Octavian Roske,

Bucureşti, Edit. Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului, 2011, pag.

334. 320

Fisă matricolă penal, Nicolae Armean, accesibilă online la adresa:

http://86.125.17.36/Fise%20matricole%20penale%20-

%20detinuti%20politici/A/A%2004.%20Ardelea%20-

%20Azoitei/Armean%20Nicolae%20S/index.php, (5 iunie 2013). 321

Ibidem. 322

Ibidem.

260

1.24. Preotul Ioan Socol

Preotul Ioan Socol conform Fişei Matricole Penale nr.

2420/1954 s-a născut în 26 iulie 1912 în Oroiu de Câmpie,

judeţul Cluj, din părinţii ţărani Gheorghe şi Ana. Studiile le-a

urmat la Academia din Blaj323

. Ioan Socol a fost preot în

Chizdia, jud. Timiş, căsătorit cu Valeria Moldovan, a avut doi

copii: o fata şi un băiat. A fost membru al Partidului P.N.Ţ, iar

la data arestării: a fost într-o organizaţie subversivă324

.

A fost arestat în 4 octombrie 1954, cu mandat de arestare

nr. 928/1954 acuzat de crimă de uneltire325

. A fost judecat de

Tribunalul Militar Bucureşti, care a dat hotărârea judecătorească

nr. 2029/1954 cu pedeapsa de 10 ani muncă silnică326

.

„Pelerinajul” preotului Ioan Socol în închisorile

comuniste327

:

Arestat: în 4 octombrie 1954.

Penitenciarul Jilava: 4 octombrie 1954 – 25 ianuarie 1955.

Penitenciarul Aiud: 25 ianuarie 1955 – 25 aprilie 1955.

Penitenciarul Oradea: 25 aprilie 1955 – 6 iunie 1955.

323

Cornel Sigmirean, Intelectualitatea ecleziastică Preoţii Blajului (1806 –

1948), pag. 281. 324

Fişă matricolă Penală, Ioan Socol, accesibilă online la adresa:

http://86.125.17.36/Fise%20matricole%20penale%20-

%20detinuti%20politici/S/S%2009.%20Sleactar%20-

%20Soos/Socol%20Ioan%20Gh/index.php, (6 iunie 2013). 325

Art. 209 Cod Penal, vezi în: Enciclopedia Regimului Comunist,

Represiunea, Vol. A-E, pag. 334. 326

Ibidem. 327

Fişă matricolă Penală, Ioan Socol, accesibilă online la adresa:

http://86.125.17.36/Fise%20matricole%20penale%20-

%20detinuti%20politici/S/S%2009.%20Sleactar%20-

%20Soos/Socol%20Ioan%20Gh/index.php, (6 iunie 2013).

261

Penitenciarul Arad: 25 aprilie 1955 – 6 noiembrie 1955.

Penitenciarele Jilava – Oradea: 6 noiembrie 1955 – 22

decembrie 1955.

Penitenciarul Aiud: 22 decembrie 1955 – 13 august 1957.

Penitenciarul Galaţi: 13 august 1957 – 2 noiembrie 1960.

Penitenciarul Botoşani: 2 noiembrie 1960 – 29 iulie 1964.

Eliberat: 29 iulie 1964 graţiat prin Decretul 411/1964,

având domiciliul la Radna (Lipova), Arad.

262

1.25. Preotul Ioan Bele

Preotul celibatar Greco-Catolic al Eparhiei de Lugoj Ioan

Bele este originar din Chereluş, judeţul Arad. S-a născut în 8

iulie 1908 din părinţii Ioan şi Ana ambii decedaţi în momentul

arestării sale. Ioan Bele a fost internat de către DGSP Lugoj cu

ordinul nr. 8697 din 1950 la Penitenciarul Lugoj328

. De la acest

Penitenciar are acelaşi itinerar al locurilor de detenţie ca preoţii

Vasile Tiut şi Dumitru Sălăgean, la Penitenciarul Timişoara,

apoi la Penitenciarul Sighet Principal camera nr. 48.

Următoarea fişă matricolă penală329

prezintă situaţia

juridică la data de 24 octombrie 1955: are mandat de arestare nr.

160 din 1955, dat de Procuratura Timişoara, pentru „instigare

publică” articolul 327 C.P., descrierea faptului: a refuzat să

treacă la ortodoxism330

.

Ioan Bele arestat a doua oară la data de 17 octombrie 1959,

a fost judecat de Tribunalul Militar Timişoara, nr. mandat

238/1960 acuzat de „uneltire”331

. Instanţa judecătorească la

condamnat la 6 ani corecţie332

, cu începere din 17 octombrie

328

Fişă matricolă penală, Ioan Bele, întocmită de D.G.S.P. Lugoj, nr.

matricol 798, Penitenciarul Lugoj, 16 octombrie 1950, accesibilă online la

adresa: http://86.125.17.36/Fise%20matricole%20penale%20-

%20detinuti%20politici/B/B%2003.%20Barbu%20-

%20Bentan/Belle%20(Bele)%20Ioan%20I/index.php, (6 iunie 2013). 329

Fişă matricolă penală, Ioan Bele, întocmită la Penitenciarul Timişoara, nr.

dosar personal 149, 20 iulie 1950. Accesibilă online la adresa:

http://86.125.17.36/Fise%20matricole%20penale%20-

%20detinuti%20politici/B/B%2003.%20Barbu%20-

%20Bentan/Belle%20(Bele)%20Ioan%20I/index.php, (6 iunie 2013). 330

Ibidem. 331

Art. 209 Cod Penal, vezi în: Enciclopedia Regimului Comunist,

Represiunea, pag. 334. 332

Fişă matricolă Penală, Bele Ioan, Categoria Penală Contrarevoluţionar,

nr. matricol 102, dosar întocmit de U.M. 0232 Timişoara, accesibil online la

adresa: http://86.125.17.36/Fise%20matricole%20penale%20-

%20detinuti%20politici/B/B%2003.%20Barbu%20-

%20Bentan/Belle%20(Bele)%20Ioan%20I/index.php, (6 iunie 2013).

263

1959 până în 14 octombrie 1965. În toată această perioadă, până

în 23 iunie 1964 când a fost graţiat prin Decretul 411 din 1964, a

fost în următoarele locuri de detenţie: Timişoara, Sighet,

Oradea, Gherla, Ostrov, Giurgeni, Periprava.

„Pelerinajul” preotului Ioan Bele în închisorile comuniste333

:

Arestat: în 1950 la Lugoj.

Penitenciarul Timişoara: 1950 – 1951.

Penitenciarul Sighet: 1951 – 24 septembrie 1955.

Penitenciarul Timişoara: 24 septembrie 1955 – 27

septembrie 1955.

Eliberat: 27 septembrie 1955 – 17 octombrie 1959.

Arestat: 17 octombrie 1959 Penitenciarul Timişoara.

Penitenciarul Timişoara: 17 octombrie 1959 – 20 iunie

1960.

Penitenciarul Oradea: 20 iunie 1960 – 4 august 1960.

Penitenciarul Gherla: 4 august 1960 – 6 august 1960.

Lagărul de muncă Ostrov: 6 august 1960 – 19 noiembrie

1960.

Lagărul de muncă Giurgeni: 19 noiembrie 1960 – 10

aprilie 1962.

Lagărul de muncă Periprava: 10 aprilie 1962 – 20 mai

1962.

Graţiat 23 iunie 1964, Decret 411/1964.

Eliberat 31 iulie 1964.

333

Ibidem.

264

1.26. Preotul Ştefan Daniel Berinde

Preotul Ştefan Daniel Berinde

334

Berinde Daniel Ştefan s-a născut în 20 ianuarie 1910, în

localitatea Câmpul lui Neag, judeţul Hunedoara, din părinţii

Ştefan şi Maria335

. Studiile le-a urmat la Blaj, unde a fost

hirotonit de Episcopul Vasile Aftenie, în 21 iulie 1941336

. Preot

Greco-Catolic celibatar a fost arestat şi închis la Penitenciarul

din Sighet camera 49, apoi judecat de Tribunalul Militar

Bucureşti în 1958 pentru fapta „crimă de înaltă trădare”337

, şi

334

Fotografie, Arhiva personală Emanuel Cosmovici. 335

Preotul Daniel Berinde în fişele matricole penale, apare cu următoarele

nume: Berinde Daniel-Micloş, porecla Miclos Ştefan; alte denumiri: Ştefan;

Berinde Ştefan; Berinde Dănilă N. Ştefan. 336

Cornel Sigmirean, Intelectualitatea ecleziastică Preoţii Blajului (1806 –

1948), pag. 292. 337

Articolul 194 C.P., vezi în: Enciclopedia Regimului Comunist,

Represiunea, pag. 334.

265

condamnat la 10 ani de muncă silnică cu începere din 15

februarie 1957 până în 12 februarie 1967338

.

Într-o altă fişă matricolă penală, preotul Berinde are

mandat de arestare nr. 355 din 1955 pentru fapta de înaltă

trădare339

. Acest fapt a fost descris în felul următor: fiind preot

greco-catolic nu a vrut să treacă la ortodocşi340

. În perioada cât

a fost închis la M.A.I. Bucureşti, pe fişa matricolă are trecut la

categoria penală: Contrarevoluţionar341

.

„Pelerinajul” preotului Ştefan Daniel Berinde în închisorile

comuniste342

:

Arestat: 1949.

Penitenciarul Timişoara: 1949 – 1951.

Penitenciarul Sighet: 1951 – 20 martie 1955.

Penitenciarul Codlea: 20 martie 1955.

Penitenciarul Jilava: 9 iulie 1958 – 18 iulie 1958.

Penitenciarul Gherla: 18 iulie 1958 – 7 noiembrie 1958.

Penitenciarul M.A.I. Bucureşti: 7 noiembrie 1958 – 17

noiembrie 1958.

Penitenciarul Piteşti: 17 noiembrie 1958 – 18 martie 1959.

338

Fişă matricolă penală, Berinde Daniel, Penitenciarul Timişoara, Nr.

dosarului personal 21 din 4 februarie 1958, accesibilă online la adresa:

http://86.125.17.36/Fise%20matricole%20penale%20-

%20detinuti%20politici/B/B%2004.%20Bente%20-

%20Blazd/Berinde%20Daniel/index.php, (6 iunie 2013). 339

Art. 209 Cod Penal, vezi în: Enciclopedia Regimului Comunist,

Represiunea, pag. 334. 340

Fişă matricolă penală, Berinde Daniel, nr. dosar personal 173,

Penitenciarul Codlea, 16 iulie 1955, accesibilă online la adresa:

http://86.125.17.36/Fise%20matricole%20penale%20-

%20detinuti%20politici/B/B%2004.%20Bente%20-

%20Blazd/Berinde%20Daniel/index.php, (6 iunie 2013). 341

Ibidem, Fişă matricolă penală, Berinde Daniel, Dosar întocmit de M.A.I.

Bucureşti. 342

Ibidem.

266

Penitenciarul Oradea: 18 martie 1959 – 7 mai 1959.

Penitenciarul Piteşti: 7 mai 1959 – 22 ianuarie 1960.

Penitenciarul Jilava: 22 ianuarie 1960 – 17 aprilie 1960.

Penitenciarul Piteşti: 17 aprilie 1960 – 6 mai 1960.

Penitenciarul Dej: 6 mai 1960 - 18 ianuarie 1963.

Penitenciarul Gherla: 18 ianuarie 1963 – 30 iulie 1964.

Graţiat: 30 iulie 1964 prin decretul 411din 1964.

267

1.27. Preotul Alexandru Crişan

Crişan Alexandru a fost preot paroh în localitatea

Geoagiu, protopopiatul Orăştie, judeţul Hunedoara. S-a născut

în localitatea Teiuş, judeţul Alba, în 2 aprilie 1902, din părinţii

Ioan şi Maria. La data arestării era căsătorit şi avea doi copii343

.

Conform fişei matricole penale nr. 29253344

întocmită la

Unitatea C.T. Văcăreşti a fost reţinut în 11 august 1952.

Procesul verbal de internare nr 20 a fost făcut la data de 31

octombrie 1952 de către M.S.S. Hunedoara, motivul internării a

fost activitate în P.N.Ţ. pentru această fapta a fost internat 4 ani.

Cea de-a doua fişă matricolă penală nr. 21253 scrisă la C.I.B.345

nu menţionează motivul reţinerii.

„Pelerinajul” preotului Alexandru Crişan

în închisorile comuniste346

:

Arestat: 11 august 1952

A fost la Penitenciarele: C. T. Văcăreşti, C. T. Bucureşti şi

Lagărul de Muncă Sadu 1952 – 1953347

.

Eliberat: 11 august 1953, prin Hotărârea judecătorească nr.

39875.

343

Fişă matricolă penală, Crişan Alexandru, completată la C.T. Văcăreşti,

accesibilă online la adresa:

http://86.125.17.36/Fise%20matricole%20penale%20-

%20detinuti%20politici/C/C%2008.%20Cot%20-

%20Crissoghelos/Crisan%20Alexandru%20Ion/index.php, (25 iunie 2013). 344

Ibidem. 345

Fişă matricolă penală, Crişan Alexandru, completată la C.I.B, accesibilă

online la adresa: http://86.125.17.36/Fise%20matricole%20penale%20-

%20detinuti%20politici/C/C%2008.%20Cot%20-

%20Crissoghelos/Crisan%20Alexandru%20Ion/index.php, (25 iunie 2013). 346

Ibidem. 347

Fişele matricole penale nu oferă date concludente despre locurile de

detenţie.

268

1.28. Preotul Ioan Crişan

Preotul Crişan Ioan a fost paroh din anul 1948 în parohia

Dragşina, judeţul Timiş. Originar din comuna Chereluş, judeţul

Arad, s-a născut la date de 28 iulie 1911, din părinţii Ioan şi

Floarea, s-a căsătorit cu Frăţilă Floarea şi a avut un copil.

Studiile le-a urmat la Academia Teologică din Blaj unde a

primit tunsura la data de 25 martie 1934348

.

Conform fişei matricole penale nr. 66, dosar personal nr.

90 de la penitenciarul Timişoara din data de 22 mai 1957349

a

fost arestat în 8 decembrie 1956 de către U. M. Timişoara cu

mandatul de arestare nr. 658 din 1956 pentru fapta „Uneltire”

conform Art. 209 C.P.

A fost judecat de Tribunalul Cluj, nr. mandatului 1604

din 1957 pentru fapta „crimă, de favorizare”, conform art. 1 din

decretul 199 din 1950. A fost prima dată condamnat la muncă

silnică pe viaţă, apoi pedeapsa s-a comutat la 25 de ani de

închisoare, conform deciziei 414 din 1957, cu începerea

pedepsei din 8 decembrie 1956 până la 1 decembrie 1981.

Preotul Crişan Ioan a stat în temniţele comuniste timp de 8 ani

(8 decembrie 1956 – 3 septembrie 1964)350

.

„Pelerinajul” preotului Ioan Crişan în închisorile

comuniste351

:

Arestat: 8 decembrie 1956.

348

Cornel Sigmirean, Intelectualitatea ecleziastică Preoţii Blajului (1806 –

1948), pag. 277. 349

Fişă matricolă personală, Penitenciarul Timişoara, Crişan Ioan, accesibilă

online la adresa: http://86.125.17.36/Fise%20matricole%20penale%20-

%20detinuti%20politici/C/C%2008.%20Cot%20-

%20Crissoghelos/Crisan%20Ioan%20I/index.php, (20 iunie 2013). 350

Ibidem. 351

Ibidem.

269

Penitenciarul Timişoara: 8 decembrie 1956 – 5 august

1957.

Penitenciarul Jilava: 5 august 1957 – 24 decembrie 1957.

Penitenciarul Cluj: 24 decembrie 1957 – 18 ianuarie 1958.

Penitenciarul Gherla: 18 ianuarie 1958 – 30 iunie 1960.

Penitenciarul Aiud: 30 iunie 1960 – 3 septembrie 1964.

Eliberat: 3 septembrie 1964.

270

1.29. Preotul Vasile Albu

Preotul Vasile Albu s-a născut în comuna Firiza de Sus,

judeţul Satu Mare, la data de 18 ianuarie 1907, din părinţii

Rozalia şi Vasile. După hirotonire a primit parohia Fârliug din

judeţul Caras-Severin352

.

Din Fişa matricolă penală353

nr. 4538, scrisă la Unitatea

C. T.354

Văcăreşti, aflăm că a fost reţinut la data de 21

decembrie 1950 de către Direcţia Regională de Securitate

Timişoara, pentru durata de 24 de luni, cu începere din 1 martie

1951 până la 1 martie 1953. Următoarea fişă matricolă penală

completată în Lagărul Galeş, observăm că în 27 martie 1953 este

transferat la acest lagăr, cu toate că în prima fişă matricolă

penală, scria ca în martie 1953 îi expiră pedeapsa. Preotul Vasile

Albu a fost transferat în acest lagăr prin ordinul Ministerului

Securităţii Statului nr. 023132 / 29 februarie 1953. În Lagărul

Galeş a stat 5 luni până la data de 28 august 1953, dată la care a

fost transferat la C.T.B.355

prin hotărârea judecătorească nr.

206628 din 1953, apoi se pare că a fost eliberat356

.

„Pelerinajul” preotului Vasile Albu în închisorile

comuniste357

:

Arestat 21 decembrie 1950 la Timişoara.

352

Sionul Românesc, anul XVII, Lugoj, nr. 23-24, 15 decembrie 1930, pag.

96. 353

Fişa matricolă penală Albu Vasile a fost întocmită de Elev Iliescu Marin. 354

Centru de triere. 355

Centrul de Triere Bucureşti. 356

Fisă matricolă penală, Albu Vasile, accesibilă online la adresa:

http://86.125.17.36/Fise%20matricole%20penale%20-

%20detinuti%20politici/A/A%2001.%20Ababei%20-

%20Alexoaie/Albu%20Vasile%20V/index.php, (6 iunie 2013). 357

Ibidem.

271

C.T. Văcăreşti.

Lagărul Galeş: 27 martie 1953 – 14 august 1953.

C.T. Bucureşti: 14 august 1953 – 28 august 1953.

Eliberat prin ordinul DLCN358

nr. 0219659 din 28 august

1953.

358

D.L.C.M. – Direcţia Lagăre şi Colonii de Muncă.

272

1.30. Preotul Dimitrie Răsădeanu

În anul 1948 preotul Răsădeanu Dimitrie a fost Paroh în

comuna Icloda, judeţul Timiş. S-a născut în comuna Şeitin,

judeţul Arad, la data de 7 mai 1899. A fost arestat la data de 23

octombrie 1959 de către U.M. 0232 Timişoara, mandatul de

arestare nr. 36505 din 1959, pentru fapta uneltire conform

articolului 209 din Codul Penal359

.

Preotul Răsădeanu Dimitrie a fost judecat de Tribunalul

Militar Timişoara nr. mandatului 193 din 1960. Prin Hotărârea

judecătorească nr. 126 din 1960 a fost condamnat la 7 ani

„corecţie” pentru fapta „uneltire” conform art. 209 C.P. Data

începerii pedepsei a fost în 22 octombrie 1959 până în 19

octombrie 1966, conform fişei matricole penale nr. 71 categoria

penală C.R.360

În cei şapte ani de închisoare Răsădeanu Dimitrie a

trecut prin penitenciarele din Timişoara, Arad, Oradea, Aiud. A

fost eliberat în 29 iulie 1964, dar i s-a fixat domiciliu obligatoriu

în comuna Icloda, Judeţul Timiş.

„Pelerinajul” preotului Dimitrie Răsădeanu în închisorile

comuniste361

:

Arestat: 23 octombrie 1959.

Penitenciarul Arad: 24 octombrie 1959 – 14 martie 1960.

Penitenciarul Timişoara: 14 martie 1960 – 17 noiembrie

1960.

359

Fişă matricolă penală, Răsădeanu Dimitrie, accesibilă online la adresa:

http://86.125.17.36/Fise%20matricole%20penale%20-

%20detinuti%20politici/R/R%2001.%20Rab%20-

%20Razus/Rasadeanu%20Dimitrie/index.php, (6 august 2013). 360

Ibidem. 361

Ibidem.

273

Penitenciarul Oradea: 17 noiembrie 1960 – 20 decembrie

1960.

Penitenciarul Aiud: 20 decembrie 1960 – 29 iulie 1964.

D.O.: 29 iulie 1964 comuna Icloda Judeţul Timiş.

274

1.31. Preotul Enea Patachi

Patachi Enea în anul 1948 a fost preot paroh în comuna

Petroman, judeţul Timiş. S-a născut în Lunca Cernei, la data de

19 august 1897. A fost reţinut la 19 iulie 1952 conform deciziei

666 din 1952 de către D.G.S.S. Deta, pentru motivul: legionar.

Durata internării a fost de 24 de luni cu începere din 19 iulie

1952 până la 19 iulie 1954362

. Acest preot nu a avut mandat de

arestare şi nu a fost judecat de nici un Tribunal, conform fişei

matricole penale de la Penitenciarul Timişoara, nr. dosarului

personal 76 din 19 iulie 1952363

.

În cei doi ani de închisoare a trecut prin Lagărele de

muncă de la Valea Neagră, Borzeşti, Oneşti a fost eliberat la 1

iulie 1954.

„Pelerinajul” preotului Enea Patachi în închisorile

comuniste364

:

Reţinut: 19 iulie 1952.

Penitenciarul Timişoara: 19 iulie 1952 – 16 ianuarie 1953.

Lagărul de muncă Valea Neagră: 16 ianuarie 1953 – 21

august 1953.

Lagărul de muncă Borzeşti: 21 august 1953 – 16 martie 1954.

Penitenciarul Oneşti: 16 martie 1954 – 1 iulie 1954.

Eliberat: 1 iulie 1954.

362

Fişă matricolă penală, Patachi Enea, nr. 18220, accesibilă online la

adresa: http://86.125.17.36/Fise%20matricole%20penale%20-

%20detinuti%20politici/P/P%2004.%20Pat%20-

%20Pavel/Patache%20Eneia/index.php, (13 august 2013). 363

Fişă matricolă penală, Patachi Enea, Penitenciarul Timişoara, 19 iulie

1952, accesibilă online la adresa:

http://86.125.17.36/Fise%20matricole%20penale%20-

%20detinuti%20politici/P/P%2004.%20Pat%20-

%20Pavel/Patache%20Eneia/index.php, (13 august 2013). 364

Ibidem.

275

1.32. Preotul Alexandru Nistor

Nistor Alexandru s-a născut în comuna Sângeorgiul de

Mureş, judeţul Mureş, la data de 31 ianuarie 1910. Studiile le-a

urmat la Academia Teologică din Blaj unde a primit tunsura în

25 martie 1933365

. A fost preot paroh în Ostrovul Mare, judeţul

Hunedoara. Conform fişei matricole penale, nr. dosarului 19,

Penitenciarul Deva din 25 iulie 1952 a fost internat de

Securitatea Deva cu ordinul nr. 15092 din 18 iulie 1952366

.

În cea de-a doua fişă matricolă penală nr. 16499 din 27

decembrie 1952367

conform deciziei nr. 666 din 1952 dată de

către D.G.S.S. Hunedoara este reţinut pentru 24 de luni din 19

iulie 1952 până în 19 iulie 1954 pentru motivul „legionar”. A

fost eliberat la data de 28 aprilie 1954 prin ordinul de eliberare

nr. 0048891 din 1954, Hotărârea judecătorească nr. 160718 din

1954.

„Pelerinajul” preotului Alexandru Nistor în închisorile

comuniste368

:

Reţinut: 18 iulie 1952.

Penitenciarul Deva: 18 iulie 1952 – 13 ianuarie 1953.

365

Cornel Sigmirean, Intelectualitatea ecleziastică Preoţii Blajului (1806 –

1948), pag. 275. 366

Fişă matricolă penală, Nistor Alexandru, Penitenciarul Deva, 25 iulie

1952, accesibilă online la adresa:

http://86.125.17.36/Fise%20matricole%20penale%20-

%20detinuti%20politici/N/N%2004.%20Niculet%20-

%20Nyulas/Nistor%20Alexandru%20Al'/index.php, (13 august 2013). 367

Fişă matricolă penală, Nistor Alexandru, nr. 16499, 27 decembrie 1952,

accesibilă online la adresa:

http://86.125.17.36/Fise%20matricole%20penale%20-

%20detinuti%20politici/N/N%2004.%20Niculet%20-

%20Nyulas/Nistor%20Alexandru%20Al'/index.php, (13 august 2013). 368

Ibidem.

276

Lagărul de muncă Valea Neagră: 13 ianuarie 1953 – 29

august 1953.

Lagărul de muncă Borzeşti: 29 august 1953 – 13

septembrie 1953.

Penitenciarul 0665 Oneşti: 13 septembrie 1953- 28 aprilie

1954.

Eliberat: 28 aprilie 1954.

277

1.33. Preotul Grigore Delia

Delia Grigore a fost preot paroh în parohia Folia, judeţul

Timiş. S-a născut la data de 3 aprilie 1903 în Ciacova, judeţul

Timiş, a fost căsătorit şi a avut doi băieţi şi o fată. Studiile

le-a urmat la Academia de Teologie din Blaj în perioada 1922

– 1925369

. Conform fişei matricole penale întocmită de

Penitenciarul Arad nr. matricol 163 din 1959, categoria penală

C.R. a fost arestat de U.M. 0232 Timişoara la data de 22

septembrie 1959370

.

Preotul Delia Grigore a fost judecat de Tribunalul Militar

Timişoara nr, mandatului 44 din 1960. Pedeapsa dată de acest

Tribunal a fost închisoare de 6 ani conform Hotărârii

judecătoreşti 36 din 1960 pentru fapta de uneltire conform

articolului 209 C.P. Perioada pedepsei, de 6 ani, a fost între 22

septembrie 1959 – 19 septembrie 1965371

.

În acest timp, până la graţierea din 13 aprilie 1964

conform Decretului 176 din 1964 a trecut prin următoarele

locuri de detenţie:

„Pelerinajul” preotului Grigore Delia în închisorile

comuniste372

:

Arestat: 22 septembrie 1959.

Penitenciarul Timişoara: 22 septembrie 1959 – 14

octombrie 1959.

369

Cornel Sigmirean, Intelectualitatea ecleziastică Preoţii Blajului (1806 –

1948), pag. 355. 370

Fişă matricolă penală, Delia Grigore, accesibilă online la adresa:

http://86.125.17.36/Fise%20matricole%20penale%20-

%20detinuti%20politici/D/D%2002.%20Deac%20-

%20Dinau/Delia%20Grigore%20G/index.php, (13 august 2013). 371

Ibidem. 372

Ibidem.

278

Penitenciarul Arad: 14 octombrie 1959 – 11 martie 1960.

Penitenciarul Timişoara: 11 martie 1960 – 20 martie 1960.

Penitenciarul Oradea: 20 martie 1960 – 4 iulie 1960.

Ordin de transfer la Penitenciarul Gherla 17 iunie 1960.

Penitenciarul Gherla: 6 iulie 1960 – 12 martie 1963.

Penitenciarul Botoşani: 12 martie 1963 – 13 aprilie 1964.

Eliberat: 13 aprilie 1964.

279

1.34. Preotul Florea Deheleanu

Preotul Florea Deheleanu a fost paroh în localitatea

Clopodia, judeţul Timiş. Originar din comuna Chereluş, judeţul

Arad, s-a născut la 15 august 1915, din părinţi ţărani Teodor şi

Floarea. S-a căsătorit cu Ana Popovici şi a avut trei copii: doi

băieţi şi o fată.

Situaţia juridică din fişa matricolă penală întocmită la

Penitenciarul Timişoara, nr. dosarului personal 46, din 21 iunie

1952373

ne arată că Preotul Deheleanu o fost arestat cu două

mandate de arestare nr. 120 şi 197 din 30 octombrie 1952 emise

de către Tribunalul Militar Timişoara, pentru fapta înlesnirea

trecerii frontierei, fapt prevăzut de articolul 267 C.P. A fost

internat de D.R.S.S. Timişoara cu ordinul nr. 5481 din 1952 a

avut pedeapsa de 3 ani de închisoare374

.

Deheleanu Florea, în cea de-a doua fişă matricolă penală

din 28 februarie 1953375

, a fost judecat şi condamnat prin

sentinţa nr. 658 din 1954, de către Tribunalul Militar Timişoara.

Prin Hotărârea judecătorească nr. 36 din 1954 a fost condamnat

la 3 ani închisoare pentru „favorizarea trecerii frontierei”.

Pedeapsa a executat-o în perioada 18 iunie 1952 – 17 iunie

1955376

. În toată această perioadă a trecut prin multe locuri de

detenţie şi a fost eliberat la data de 17 iunie 1955 prin expirarea

pedepsei.

373

Fişă matricolă penală, Penitenciarul Timişoara, Dheleanu Florea, 21 iunie

1952, accesibilă online la adresa:

http://86.125.17.36/Fise%20matricole%20penale%20-

%20detinuti%20politici/D/D%2002.%20Deac%20-

%20Dinau/Deheleanu%20Florea%20T/index.php, (13 septembrie 2013). 374

Ibidem. 375

Fişă matricolă penală, Penitenciarul Timişoara, Dheleanu Florea, 28

februarie 1953, accesibilă online la adresa:

http://86.125.17.36/Fise%20matricole%20penale%20-

%20detinuti%20politici/D/D%2002.%20Deac%20-

%20Dinau/Deheleanu%20Florea%20T/index.php, (13 septembrie 2013). 376

Ibidem.

280

„Pelerinajul” preotului Florea Deheleanu în închisorile

comuniste377

:

Arestat: 18 iunie 1952.

Penitenciarul Timişoara: 18 iunie 1952 – 21 februarie

1953.

Penitenciarul Jilava: 21 februarie 1953 – 28 martie 1953

Penitenciarul Gherla: 28 martie 1953 – 28 august 1953.

Lagărul de Muncă Borzeşti: 28 august 1953 – 16 martie

1954.

Penitenciarul Oneşti: 16 martie 1954 – 18 aprilie 1954.

Penitenciarul Aiud: 18 aprilie 1954 – 7 iunie 1954.

Lagărul de Muncă Valea Neagră: 7 iunie 1954 – 1

decembrie 1954.

Lagărul de Muncă Poarta Albă: 1 decembrie 1954 – 17

iunie 1955.

Eliberat: 17 iunie 1955, prin expirarea pedepsei.

377

Fişă matricolă penală, Penitenciarul Timişoara, Dheleanu Florea, 28

februarie 1953, accesibilă online la adresa:

http://86.125.17.36/Fise%20matricole%20penale%20-

%20detinuti%20politici/D/D%2002.%20Deac%20-

%20Dinau/Deheleanu%20Florea%20T/index.php, (13 septembrie 2013).

281

1.35. Preotul Axente Ganga

Preotul Axente Ganga

378

Preotul Ganga Axente născut în localitatea Crăciunel,

judeţul Harghita, la data de 16 februarie 1918. Studiile teologice

le-a urmat la Academia de Teologie din Blaj unde a primit

tunsura la data de 25 martie 1933379

. La data arestării era preot

paroh în localitate Parţa, judeţul Timiş, căsătorit cu patru copii:

două fete şi doi băieţi.

A fost arestat cu mandatul de arestare nr. 120 din 1952,

la data de 2 ianuarie 1953 pentru „favorizarea trecerii

frontierei”, Articolul 267 din C.P., conform fişei matricole

378

Arhiva Episcopiei greco-catolice din Lugoj, Fond Fotografii, f. neordonat. 379

Cornel Sigmirean, Intelectualitatea ecleziastică Preoţii Blajului (1806 –

1948), pag. 274.

282

penale întocmită la Penitenciarul Timişoara nr. dosarului

personal 98 din 28 februarie 1953380

.

O altă fişă matricolă penală, întocmită la Penitenciarul

Timişoara în 13 septembrie 1952381

, l-a condamnat pentru

această faptă la un an „corecţie”. Preotul Ganga Axente a fost

eliberat în 24 septembrie 1953, în această perioadă a trecut prin

penitenciarele: Timişoara, Jilava, Borzeşti.

Mărturie382

M-am născut în 16 februarie 1912, în comuna

Crăciunelul de Jos, judeţul Alba. Am absolvit în anul 1934,

Academia Teologică Greco-Catolică din Blaj. „Tonsura

clericală” am primit-o de Buna Vestire, din anul 1933.

La cererea preotului canonic Pop Victor am fost trimis

din partea Blajului la înfiinţarea parohiilor noastre din Vechiul

Regat, unde am reuşit să descopăr după grai care sunt ardeleni şi

ce confesiune au. I-am îndrumat să vină la sediul capelei

noastre. Totodată am reuşit la îndemnul marelui literat Tudor

Vianu să procur o icoană a Sfântului Anton, ceea ce mi-a reuşit

şi care a adus mari rezultate spirituale şi financiare capelei

noastre.

380

Fişă matricolă penală, Ganga Axente, Penitenciarul Timişoara, 28

februarie 1953, accesibilă online la adresa:

http://86.125.17.36/Fise%20matricole%20penale%20-

%20detinuti%20politici/G/G%2001.%20Gaal%20-

%20Gauroiu/Ganga%20Axente/index.php, (13 septembrie 2013). 381

Fişă matricolă penală, Ganga Axente, Penitenciarul Timişoara, 13

septembrie 1952, accesibilă online la adresa:

http://86.125.17.36/Fise%20matricole%20penale%20-

%20detinuti%20politici/G/G%2001.%20Gaal%20-

%20Gauroiu/Ganga%20Axente/index.php, (13 septembrie 2013). 382

Mărturie a preotului Axente Ganga, Arhiva Episcopiei de Lugoj, fond

Episcop Alexandru Mesian, dosar Axente Ganga, 15 iunie 2001.

283

În timpul şederii mele la Galaţi am ajutat la întărirea

bisericii noastre din Brăila, unde slujea un coleg de teologie şi

unde prin predicile pe care le-am ţinut, roadele au fost frumoase.

De la Galaţi m-am întors acasă şi am fost avizat să mă prezint la

Episcopia Greco-Catolică din Lugoj, unde am fost angajat

funcţionar, dar în acelaşi timp am ţinut locul secretarului

episcopal care era plecat la Roma, din motive de sănătate.

Am fost hirotonit şi trimis la parohie (hirotonit preot de

Episcopul Ioan Bălan, pentru parohia Lăţunaş), unde am stat mai

mult decât era preconizat din cauza evenimentelor din 1940.

Mi-am continuat activitatea într-o altă parohie unde am fost

preferat din 37 de concurenţi, pe motivul că am fost singurul în

posesia examenului prosinodal.

Aici m-a prins anul 1948, când Biserica noastră a fost

desfiinţată, iar noi cei care n-am semnat actul de trecere la

ortodoxie am fost urmăriţi şi persecutaţi. Cu toate acestea după

multe necazuri şi suferinţă a mea şi mai ales a familiei mele, am

reuşit ca în 10 iulie 1950 să fiu angajat într-o întreprindere ca

muncitor necalificat. După doi ani am fost arestat pe motive

ireale.

După detenţie am fost reprimit la aceeaşi întreprindere,

ca muncitor necalificat, la transport. Prin atitudinea mea corectă,

n-am lucrat fizic, organizaţia de partid intervenind să fiu folosit

într-o muncă intelectuală. Apoi mi s-a încredinţat conducerea

unei case de odihnă a întreprinderii cu o capacitate de 350 de

locuri. În cei 10 ani de conducere a acestei case de odihnă am

contribuit la înfiinţarea unei gospodării anexe (crescătorie

păsări, porci), crescând astfel confortul salariaţilor întreprinderii

veniţi la refacere şi odihnă.

În această perioadă am fost reabilitat, astfel că la

desfiinţarea acestei case de odihnă am fost promovat în alte

funcţii de conducere ajungând în final să fiu numit şef de birou

salarizare, funcţie din care m-am şi pensionat pentru limită de

vârstă.

284

La locul de muncă mi-am ales colaboratorii pe criterii

morale şi bună pregătire profesională. Am reuşit ca salariaţii de

sub ordinea mea, cu precădere femei, de sărbători să plece acasă

mai devreme pentru pregătirile necesare sărbătorilor. În acelaşi

timp de Paşti şi de Crăciun erau învoite pe propria-mi

răspundere, să fie libere pentru a merge la spovedanie şi Sfânta

Împărtăşanie.

Timişoara – 15 iunie 2001

Pr. Can. Axente Ganga

„Pelerinajul” preotului Axente Ganga în închisorile

comuniste383

:

Arestat: 2 ianuarie 1953.

Penitenciarul Timişoara: 2 ianuarie 1953 – 21 februarie

1953.

Penitenciarul Jilava: 21 februarie 1953 – 28 martie 1953.

Penitenciarul Oneşti, Lagărul de Muncă Borzeşti: 28

martie 1953 – 28 august 1953.

Eliberat: 24 septembrie 1953.

383

Fişă matricolă penală, Ganga Axente, Penitenciarul Timişoara, 28

februarie 1953, accesibilă online la adresa:

http://86.125.17.36/Fise%20matricole%20penale%20-

%20detinuti%20politici/G/G%2001.%20Gaal%20-

%20Gauroiu/Ganga%20Axente/index.php, (13 septembrie 2013).

285

1.36. Preotul dr. Petru Suciu

Preotul dr. Petru Suciu

384

Dr. Suciu Petru originar din Petroşani, judeţul

Hunedoara, s-a născut la data de 13 iulie 1913, din părinţii Petru

şi Luiza. Studiile de teologie le-a urmat la Academia din Blaj

unde a şi fost hirotonit preot de Episcopul Alexandru Nicolescu

la date de 26 august 1934385

. Suciu Petru, preot necăsătorit, a

fost Doctor în filozofie şi teologie. La data arestării locuia în

comuna Călineşti, judeţul Maramureş.

Serviciul Securităţii Satu Mare l-a internat pe preotul Dr.

Suciu Petru în 13 iulie 1952 cu ordinul nr. 55656 din 13 iulie

1952. Fişa matricolă penală întocmită la Penitenciarul Satu Mare

384

Arhiva Episcopiei Greco-Catolice de Lugoj, fond Fotografii, fond

neordonat. 385

Cornel Sigmirean, Intelectualitatea ecleziastică Preoţii Blajului (1806 –

1948), pag. 275.

286

nr. dosar personal 48 din 13 august 1952386

nu oferă date

concludente, doar că în 9 septembrie 1952 a fost predat pentru

cercetări conform adresei nr. 84254 din 1952 de Securitatea Satu

Mare.

„Pelerinajul” preotului Dr. Petru Suciu în închisorile

comuniste387

:

Reţinut: 13 iulie 1952.

Penitenciarul Satu Mare: 13 iulie 1952 – 9 septembrie

1952.

386

Fişă matricolă penală, Suciu Petru, 13 august 1952, accesibil online la

adresa: http://86.125.17.36/Fise%20matricole%20penale%20-

%20detinuti%20politici/S/S%2015.%20Strachescu%20-

%20Susuionu/Suciu%20Petre%20P/index.php, (13 septembrie 2013). 387

Ibidem.

287

1.37. Ioan Craşovan

Preotul Ioan Craşovan – tatăl lui Ioan Craşovan

388

Craşovan Ioan, fiul preotului greco-catolic Craşovan

Ioan, activ după anul 1948389

în oraşul Timişoara. S-a născut la

data de 4 februarie 1930, din părinţii Ioan şi Silvia, în localitatea

Becicherecul Mare, Iugoslavia. La data arestării avea domiciliul

în oraşul Timişoara, strada Palanca nr. 2. A fost arestat cu

mandatul de arestare nr 40406 din 17 aprilie 1958 emis de către

U.M. 0230 Timişoara pentru fapta de uneltire, articolul 209 C.P.

conform fişei matricole penale, categoria penală C.R.390

388

Arhiva Episcopiei Greco-Catolice de Lugoj, fond Fotografii, fond

neordonat. 389

Cf. Ioan Ploscaru, Lanţuri şi teroare, Edit. Signata, Timişoara, 1994, p.

113. 390

Fişă matricolă penală, Craşovan Ioan, accesibil online la adresa:

http://86.125.17.36/Fise%20matricole%20penale%20-

%20detinuti%20politici/C/C%2008.%20Cot%20-

%20Crissoghelos/Crasovan%20Ioan/index.php, (13 septembrie 2013).

288

Prin sentinţa penală nr. 432 din 1958 şi prin Hotărârea

Judecătorească nr. 326 din 1958, Tribunalul Militar Timişoara

l-a condamnat conform articolului 209 C.P. la 17 ani de muncă

silnică în perioada 16 aprilie 1958 – 11 aprilie 1975391

. În

închisorile comuniste a stat o perioadă de 6 ani, deoarece a fost

graţiat în 28 iulie 1964 prin Decretul 411 din 1964392

.

„Pelerinajul” în închisorile comuniste393

:

Arestat: 18 aprilie 1958.

Penitenciarul Timişoara: 18 aprilie 1958 – 22 dec. 1958.

Penitenciarul Gherla: 22 dec. 1958 – 12 octombrie 1959.

Lagărul Salcia: 12 octombrie 1959 – 18 noiembrie 1959.

Penitenciarul Gherla: 18 noiembrie 1959 – 18 mai 1961.

Lagărul de muncă Periprava: 18 mai 1961 – 28 iulie 1964.

Eliberat: 28 iulie 1964.

391

Ibidem. 392

Ibidem. 393

Ibidem.

289

1.38. Preotul Corneliu Zasloţi

Preotul Corneliu Zasloţi

394

Corneliu Zasloţi a fost preot al Episcopiei

Greco-Catolice de Lugoj, licenţiat în Teologie la facultatea din

Strasbourg în anul 1930395

. S-a născut în localitatea Filimon

Sârbu, judeţul Hunedoara pe data de 28 noiembrie 1904, părinţii

au fost Petru şi Valeria.

La data arestări era căsătorit şi avea un copil. Corneliu

Zasloţi a fost ridicat de către DRSS Timişoara în 18 septembrie

1952, cu ordinul nr 5781 din 14 iunie 1952, de la domiciliul său

din Lugoj, conform fişei matricole penale întocmită la

394

Arhiva Episcopiei Greco-Catolice de Lugoj, fond Fotografii, fond

neordonat. 395

Sionul Românesc, Anul XVII, nr. 13– 14, Lugoj, 26 iulie 1930.pag. 56.

290

penitenciarul Timişoara în 14 iunie, nr. dosarului penal 583396

,

în această fişă nu apare motivul condamnării.

În cea de-a doua fişă matricolă penală nr. 18487397

Corneliu Zasloţi, găsim motivul internării „fost secretar la

organizaţia legionară din fostul Judeţ Severin”398

. Aici apare

numărul procesului verbal de internare PV nr. 1 din 9

septembrie 1952 al DGSS Regiunea Timişoara, şi durata

internării de 60 de luni, cu începere din 9 septembrie 1952,

expirare în 9 septembrie 1957. A fost eliberat în 30 iunie 1954

prin ordinul D[irecţia] G[enerală] P[enitenciarelor] nr.

68974/1954399

.

„Pelerinajul” preotului Corneliu Zasloţi

în închisorile comuniste400

:

Reţinut: 18 septembrie 1952.

Penitenciarul Timişoara, C.T. Văcăreşti: 18 septembrie

1952 – 30 iunie 1954401

.

Eliberat: 30 iunie 1954.

396

Fişă matricolă penală, Corneliu Zasloţi, accesibilă online la adresa:

http://86.125.17.36/Fise%20matricole%20penale%20-

%20detinuti%20politici/Z/Z%2002.%20Zara%20-

%20Zwolfer/Zaslati%20Corneliu/index.php, (13 septembrie 2013). 397

Fişă matricolă penală, Corneliu Zasloţi, întocmită la unitatea C.T.

Văcăreşti nr. 18487, accesibilă online la adresa:

http://86.125.17.36/Fise%20matricole%20penale%20-

%20detinuti%20politici/Z/Z%2002.%20Zara%20-

%20Zwolfer/Zaslati%20Corneliu/index.php, (13 septembrie 2013). 398

Preotul Corneliu Zasloţi a fost secretarul Episcopiei Greco-Catolice de

Lugoj. 399

Ibidem. 400

Fişă matricolă penală, Corneliu Zasloţi, întocmită la unitatea C.T.

Văcăreşti nr. 18487, accesibilă online la adresa:

http://86.125.17.36/Fise%20matricole%20penale%20-

%20detinuti%20politici/Z/Z%2002.%20Zara%20-

%20Zwolfer/Zaslati%20Corneliu/index.php, (13 septembrie 2013). 401

Fişele matricole penale nu oferă date concludente despre locurile de

detenţie.

291

1.39. Preotul Virgil Puşcaşiu

Preotul Virgil Puşcaşiu s-a născut în localitatea Gruba,

judeţul Arad, în data de 1 octombrie 1902. La data arestării a

fost „fără avere”, deşi a avut moştenire de la părinţi un hectar de

vie, care a fost confiscat. Era căsătorit cu Elvira Grozescu şi a

avut patru băieţi.

În fişă matricolă penală nr. 6187, întocmită la Lagărul de

muncă Capul Midia, din 27 decembrie 1953, găsim data reţinerii

sale 16 iunie 1951, (Procesul Verbal de Internare nr. 241 din 16

iunie 1951). Motivul internării nu este scris, doar durata

internării de 24 de luni pe perioada: 12 iulie 1951 – 12 iulie

1955402

.

Din a doua fişă matricolă penală întocmită la

Penitenciarul Timişoara în 13 iulie 1954, nr. dosarului personal

1067403

observăm că Virgil Puşcaşiu a fost legionar şi a avut

antecedente penale şi în anul 1941 a fost arestat pentru

„activitate legionară”404

.

Virgil Puşcaşiu a fost eliberat în 14 ianuarie 1955

conform adresei nr. 537 din 1955 a Tribunalului Militar

Timişoara.

„Pelerinajul” preotului Virgil Puşcaşiu în închisorile

comuniste405

:

Arestat: 1941 – activitate legionară.

Arestat: 16 iunie 1951. 402

Fişă matricolă penală, Puşcaşiu Virgil, accesibilă online la adresa:

http://86.125.17.36/Fise%20matricole%20penale%20-

%20detinuti%20politici/P/P%2015.%20Predaes%20-

%20Puznava/Puscasu%20Virgil/index.php, (3 septembrie 2013). 403

Ibidem. 404

Ibidem. 405

Fişele matricole penale nu oferă date concludente despre locurile de

detenţie.

292

Penitenciarul Timişoara: 1951.

Penitenciarul Oneşti: 27 august 1953 – 27 decembrie

1953.

Lagărul de muncă Capul Midia: 27 decembrie 1953 – 17

mai 1954.

Penitenciarul M.A.I.: 17 mai 1954 – 16 noiembrie 1954.

Penitenciarul Timişoara 16 noiembrie 1954 – 14 ianuarie

1955.

Eliberat: 14 ianuarie 1955.

293

1.40. Preotul Valer Boeriu

Valer Boeriu s-a născut la 8 august 1925, în comuna

Tritenii de Jos, judeţul Cluj, din părinţii Traian şi Ana, care erau

plugari cu 12 Ha. pământ. Studiile teologice le-a urmat la

Academia de Teologie din Blaj unde a primit tunsura în 25

martie 1947406

. Teologia a terminat-o în anul 1948, anul

desfiinţării Bisericii Greco-Catolice. A fost sfinţit preot în

clandestinitate la data de 18 septembrie 1949, la Bucureşti, de

Arhiepiscopul Alexandru Cisar407

. La data arestării Valeriu

Boeriu era preot. A avut mandat de aretare nr. 860 din 29

decembrie 1951 pentru instigare publică408

.

A fost judecat de Tribunalul Militar Cluj şi prin

Hotărârea judecătorească nr. 75/952 a acestui tribunal a fost

condamnat la 9 ani închisoare pentru fapta „instigare publică”,

această faptă este descrisă pe scurt: „a fost membru unei

organizaţii subversive”409

. Aceşti nouă ani trebuiau executaţi

între 28 decembrie 1951 – 24 iulie 1960. Conform fişei

matricole penale a fost eliberat în 7 octombrie 1955410

.

În cei patru ani de închisoare Preotul Valer Boeriu a fost

în următoarele locuri de detenţie: Cluj, Aiud, Nistru. Acest preot

a ajuns în Eparhia de Lugoj în anul 1998; a slujit la Hunedoara,

Călan şi Ghelari. La vârsta de 79 de ani a încetat din viaţă la

Hunedoara în 14 februarie 2004411

.

406

Cornel Sigmirean, Intelectualitatea ecleziastică Preoţii Blajului (1806 –

1948), Târgu-Mureş, Edit. Universității Petru Maior, 2007, p. 298. 407

Marius Pop, Pr Valer Boeriu nu mai este printre noi…, în revista

Reînvierea, Lugoj, nr. 58, martie 2004, pp. 6-7. 408

Fişă matricolă penală, Boeriu Valer, accesibilă online la adresa:

http://86.125.17.36/Fise%20matricole%20penale%20-

%20detinuti%20politici/B/B%2005.%20Blejan%20-

%20Bolcu/Boeriu%20Valer/index.php, (20 septembrie 2013). 409

Ibidem. 410

Ibidem. 411

Marius Pop, Pr Valer Boeriu nu mai este printre noi…, în revista

Reînvierea, pp. 6-7.

294

„Pelerinajul” preotului Valer Boeriu în închisorile

comuniste412

:

Arestat: 28 iulie 1951.

Penitenciarul Cluj.

Penitenciarul Aiud.

Penitenciarul Nistru413

.

Eliberat: 7 octombrie 1955414

.

412

Fişă matricolă penală, Boeriu Valer, accesibilă online la adresa:

http://86.125.17.36/Fise%20matricole%20penale%20-

%20detinuti%20politici/B/B%2005.%20Blejan%20-

%20Bolcu/Boeriu%20Valer/index.php, (20 septembrie 2013). 413

Lagărul de muncă Valea Nistrului face parte din Minele de Plumb, create

în timpul anilor 1950, alături de Baia Sprie şi Cavnic. Aceste colonii minere

erau destinate reabilitării prin muncă a deţinuţilor politici. Colonia de muncă

Valea Nistrului a fost înfiinţată în anul 1951, cu un lot de 50 de deţinuţi de la

Baia Sprie. Condiţiile de muncă de la această mină ne sunt relatate de Ion

Diaconescu (membru al Partidului Naţional Ţărănesc) care a fost o perioadă

de timp la această mină. „dacă temperatura nu era supărătoare la Nistru,

praful, în schimb, constituia, o problemă mai gravă ca la Baia Sprie. Acest

praf avea urmări grave pentru sănătatea deţinuţilor, deoarece plămânii le erau

căptuşiţi cu pulbere de siliciu şi plumb”, cf. Ion Diaconescu, Temniţa,

destinul generaţiei noastre, Bucureşti, Edit. Nemira, 1998, p. 140. 414

Fişele matricole penale nu oferă date concrete despre datele de transfer

dintr-un penitenciar în altul.

295

1.41. Preotul Aurel Şandru

Aurel Şandru fiul lui Florian şi al Floarei, s-a născut în

27 februarie 1921 în comuna Cordău, judeţul Bihor. La data

arestării era căsătorit cu Maria Văleanu, avea un băiat şi era

inginer mecanic, iar încadrarea politică, conform fişei matricole

penale, este legionar415

.

Tânărul Aurel Şandru a urmat şcoala primară în satul

natal, liceul la Beiuş, iar studiile universitare la Politehnica din

Timişoara, promoţia 1946. După absolvirea facultăţii a devenit

inginer mecanic la Arad. A fost arestat deoarece era şeful unui

grup de partizani anticomunişti416

. Inginerul Aurel Şandru este

judecat de Tribunalul Militar Cluj, prin Hotărârea

judecătorească nr. 643/949 primeşte 20 de ani M.S.417

conform

faimosului articol 209 C.P., pentru complicitate la crimă de

înaltă trădare, pe perioada 29 mai 1948 – 23 mai 1968418

. În cea

de-a doua fişă matricolă penală, nr. matricol 177 din 28

septembrie 1960, are aceleaşi acuzaţii dar apare ca loc de

detenţie Baia Sprie419

.

În timpul detenţiei de la Baia Sprie, din anul 1952, a

participat la „Sfânta Înviere” nocturnă, când deţinuţii din

adâncul abatajelor, din orizontul XII, au avut curajul de a

415

Fişă matricolă penală Aurel Şandru, întocmită la penitenciarul Aiud, nr.

matricol 177/952, accesibilă online la adresa:

http://86.125.17.36/Fise%20matricole%20penale%20-

%20detinuti%20politici/S/S%2001.%20S%20-

%20Sandru/Sandru%20Aurel/index.php, (20 septembrie 2013). 416

Octavian Roske, Mecanisme Represive în România: 145-1989, Bucureşti,

Edit. Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului, 2010, p. 234. 417

Muncă Silnică. 418

Fişă matricolă penală Aurel Şandru, întocmită la penitenciarul Aiud, nr.

matricol 177/952, accesibilă online la adresa:

http://86.125.17.36/Fise%20matricole%20penale%20-

%20detinuti%20politici/S/S%2001.%20S%20-

%20Sandru/Sandru%20Aurel/index.php, (20 septembrie 2013). 419

Ibidem.

296

sărbătorii Sfintele Paşti, prin rugăciuni, prin aprinderea

simultană a lămpilor şi prin lovirea metalelor care dădea un

semnal acustic precum clopotele din biserici. La toate acestea

comandatul coloniei Szabo Zoltan, a hotărât trimiterea preoţilor

la carceră. În semn de solidaritate cu aceşti preoţi, restul

deţinuţilor au refuzat să mai meargă la muncă în mină, astfel au

declarat grevă generală. După zece zile s-a reluat munca420

.

Aurel Şandru a fost sfinţit preot în anul 1990, la vârsta de

65 de ani. Din această ipostază a păstorit parohia greco-catolică

din Nădlac şi alternativ la capela din Arad-Centru. Aici a

reactivat şi revigorat Reuniunea Mariană a Aradului şi Asociaţia

Generală a Românilor Uniţi (AGRU). Tot ca preot a ţinut

exerciţii spirituale, timp de doi ani consecutivi, în Postul Mare,

la Biserica Greco-Catolică din Timişoara din piaţa 700421

.

Protopopul onorific greco-catolic din Arad, cu câteva

zile de a fi împlinit vârsta de 79 de ani, în 22 februarie 2000, a

încetat din viaţă, după 16 ani de temniţă grea şi zece ani de

preoţie.

„Pelerinajul” preotului Aurel Şandru în închisorile

comuniste

Arestat: 29 mai 1948.

Penitenciarele: Cluj-Napoca, Jilava, Lagărul de muncă

Baia Sprie: 29 mai 1948 – 18 iulie 1955.

Penitenciarul Oradea: 18 iulie 1955 – 21 iulie 1956.

Penitenciarul Aiud: 21 iulie 1956 – 4 decembrie 1956.

Penitenciarul Oradea: 4 decembrie 1956 – 21 octombrie

1957.

420

Andrei Muraru (coordonator), Dicţionarul Penitenciarelor din România

comunistă (1945-1967), Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului

din România, Iaşi, Edit. Polirom, 2008, p. 386. 421

Petru Pecican, Părintele Aurel Şandru ne-a părăsit…, în revista

Reînvierea, Lugoj, nr. 11, aprilie 2000, p. 4.

297

Penitenciarul Aiud: 21 octombrie 1957.

Penitenciarul Oradea: 20 noiembrie 1959 transfer la

Oradea.

Graţiat: 1 august 1964 Decretul 411/1964422

.

422

Fişele matricole penale nu oferă relatări concrete despre datele de transfer

dintr-un penitenciar în altul.

298

1.42. Preotul Viorel Munteanu

Viorel Munteanu s-a născut la 3 octombrie 1903, în

comuna Turdaş. A absolvit Facultatea de Teologie din Blaj şi

Facultatea de Litere din Cluj. După terminarea studiilor a fost

numit preot în Simeria cu filia Băcia, din 1937 a fost numit

paroh în Turdaş.

Fiul său Eugen Munteanu a menţionat despre destinul

acestui preot următoarele: „În anul 1949, odată cu desfiinţarea

Bisericii Greco-Catolice a început şi teroarea îndreptată

împotriva slujitorilor acesteia. Preotul Viorel Munteanu arestat

şi întemniţat la Gherla. Familia a fost evacuată din propria casă

trebuind să-şi improvizeze un adăpost în şură. Eu eram elev în

penultima clasă de liceu, respectiv în clasa a VII-a (După noua

organizare a XII-a) la Liceul Mixt din Blaj, succesorul Liceului

Sfântul Vasile. Am fost eliminat. Fratele era student în anul trei

la Facultatea de Chimie din Cluj, a fost şi el exmatriculat. Pentru

a ne putea ajuta, punându-i-se alternativa, a acceptat

compromisul, trecerea la ortodoxie. A fost pus în libertate.

Familiei i s-a cedat o cameră din propria locuinţă, eu am fost

reprimit la liceu dar, fratele meu n-a mai reuşit reînmatricularea.

Tata a făcut aproape un an de detenţie. După eliberare a mai

funcţionat un an, precis nu pot să-mi aduc aminte, ca preot la

nedorita ortodoxie, în propria-i parohie. Apoi s-a retras, iarăşi nu

pot să ştiu ce motive a invocat pentru aceasta şi, şi-a făcut

revenirea la IPS Alexandru Cisar, arhiepiscop de Bucureşti,

atunci cu domiciliul forţat la Abaţia Franciscană din Orăştie.

Pentru a ne putea întreţine a ocupat diverse funcţii: la

Combinatul din Hunedoara, la D.E.C.E.A. din Deva şi ultima

dată la Banca Agricolă din Simeria de unde s-a şi pensionat.

A decedat în 29 ianuarie 1978. Înmormântarea i-a fost

oficiată de preotul romano-catolic din Simeria, care era şi

confesorul familiei. După serviciul religios făcut integral în

299

propria-i locuinţă, a fost dus direct la mormânt fără biserică, fără

clopote, după câte ştiu eu, din propria-i dorinţă.

Fără să intru în amănunte, multe nici nu le mai ştiu, Vi le

pun la Dispoziţie pentru a alege ceea ce consideraţi că Vă poate

fi de folos423

”.

423

Mărturie Eugen Munteanu, Arhiva Episcopiei Greco-Catolice de Lugoj,

fond Episcop Alexandru Mesian, dosar Viorel Munteanu, Deva, 13 decembrie

2005.

300

1.43. Preotul Ladislau Teglaşiu

Preotul Ladislau Teglaşiu a fost arestat la data de 28

octombrie 1948, din Timişoara, împreună cu Iuliu Raţiu, Vicarul

Timişoarei, de la Lugoj: Episcopul Ioan Bălan, Prepozitul

Capitular Nicolae Brînzeu, Canonicul Iosif Vezoc şi cu

Protopopul Aradului Ioan Deliman424

.

Aceşti preoţi au ajuns la mănăstirea Neamţului, în

această mănăstire au fost aduşi preoţi greco-catolici din toate

centrele Episcopale din ţară. Grupul de preoţi greco-catolici a

fost vizitat de exarhul mănăstirilor din Mitropolia Moldovei

Teoctist Arăpaşu, cu intenţia de a-i trece la ortodoxie. Acesta a

venit la mănăstirea Neamţ în jurul sărbătorii „Intrarea Maicii

Domnului în Biserică” (21 noiembrie). Teoctist Arăpaşu i-a

poftit pe preoţii greco-catolici: „în casa ortodoxie, să veniţi cu

experienţa voastră, cu cunoştinţele, cu calităţile voastre şi atunci

va fi bine”. Acesta a fost luat în primire de preotul Nicolae

Brînzeu, care era purtătorul de cuvânt al preoţilor greco-catolici

închişi la Mănăstirea Neamţ. Discursul Canonicului Brînzeu o

fost energic şi ofensiv încât Teoctist Arăpaşu a afirmat că nu a

venit pregătit pentru polemică, ci numai să tălmăcească invitarea

mai marilor săi la ortodoxie425

.

Teoctist Arăpaşu a revenit după câteva zile, iar de

această dată a chemat fiecare preot individual, în biroul

comandantului de lagăr. Aici Teoctist a convins patru persoane

să adere la ortodoxie. Aceştia au fost: Titus Berinde – Sighetul

Marmaţiei, Vasile Câmpeanu – Mirişelul Mare (Maramureş),

Alexandru Chişiu – Cordău, Bihor (Soţia acestui preot era acasă

424

Cf. Iuliu Raţiu (manuscris), „Revenirea”, p. 13 şi Iuliu Hossu, Credinţa

noastră viaţa noastră, Cluj-Napoca, Edit. Viaţa Creştină, 2003, p. 131. 425

Nicolae Brînzeu, Jurnalul unui preot bătrân (manuscris), Arhiva familiei

Pia Brânzeu, p. 413.

301

bolnavă de cancer la gât), Ladislau Teglaşiu – Timişoara (grav

bolnav, operat imediat ce a ajuns acasă)426

.

Preotul Ladislau Teglaşiu după ce a făcut trecerea la

Biserica Ortodoxă a intrat într-o criză alcoolică, ulterior a făcut

cerere de retractare Episcopului Ioan Ploscaru, care la primit în

Biserica Greco-Catolică427

.

„Pelerinajul” preotului Ladislau Teglaşiu

Arestat în 28 octombrie 1948, dus la securitatea din Lugoj.

31 octombrie 1948 – decembrie 1948 – Mănăstirea Neamţ.

Eliberat de la mănăstirea Neamţ.

426

Iuliu Raţiu (manuscris), „Revenirea”, p. 22. 427

Interviu realizat cu preotul Vasile Borda (nepotul Preotului Vasile Borda),

Timişoara, 13 ianuarie 2012.

302

1.44. Preotul Gheorghe Surdu

Preotul Gheorghe Surdu

428

Gheorghe Surdu s-a născut în localitatea Boian, judeţul

Sibiu, la data de 11 iunie 1914. Părinţii Ioan şi Ana au fost

agricultori, studiile le-a făcut la Academia de Teologie din

Blaj429

. A continuat studiile de teologie în Franţa, la Strasbourg.

Aici a avut ca subiect la doctorat pe Sfântul Augustin. La Paris,

în anul 1946 a înfiinţat „Societatea Bisericii Greco-Catolice

Române”, a primit autorizarea de funcţionare de la Ministerul

428

Fotografie accesibilă online: http://www.mirceahodarnau.ro/prima-carte-a-

monseniorului-surdu-apare-la-medias/ (30 septembrie 2013). 429

cf. Cornel Sigmirean, Intelectualitatea ecleziastică Preoţii Blajului (1806-

1948), Târgu-Mureş, Edit. Universităţii Petru Maior, 2007, p. 283.

303

Afacerilor Interne din Franţa430

. Tot a aici a mai deschis o

capelă pentru românii greco-catolici şi un cămin franco-român

pentru studenţii care doreau să studieze în capitala Franţei431

.

În anul 1947 a dorit să viziteze România, astfel Preotul

Gheorghe Surdu a ajuns în Episcopia de Lugoj în acest an. La

Lugoj s-a întâlnit cu preoţii Ioan Ploscaru şi Dumitru Sălăgean,

iar aceştia au dorit să formeze o asociaţie „disponibilă” Bisericii.

Această asociaţie a fost aprobată de Episcopul Ioan Bălan, chiar

şi-a manifestat episcopul dorinţa de a activa şi el în această

asociaţie432

, dar preotul Gheorghe Surdu a fost arestat chiar din

anul 1947.

În fişa matricolă penală întocmită la Direcţia Securităţii

Bucureşti cetăţenia nu a fost scrisă, deoarece Gheorghe Surdu

era preot în Franţa, dar s-a reîntors în Ţară pentru a-şi revedea

familia, astfel la cetăţenie este scris „nu este clară”. Acesta a fost

reţinut 2 ani din 1947 până în 1949. În anul 1957 i s-a emis

mandat de arestare nr. 270 din 31 martie 1957, pentru fapta

înaltă trădare conform articolului 194 C.P. 433

Preotul Gheorghe Surdu a fost judecat cu mandatul

620/958 de Tribunalul Militar Reg. II. Bucureşti. Tribunalul

Militar prin Hotărârea judecătorească 215/957, conform art. 194

C.P. la condamnat la 8 ani închisoare, până la data de 20 iulie

1963. A fost condamnat 6 ani deoarece i s-a calculat prima

detenţie din 2 iulie 1947 – 9 aprilie 1949434

.

430

A trecut la Domnul Mons. Gheorghe Surdu, accesibil online la adresa:

http://www.catholica.ro/2001/04/26/a-trecut-la-domnul-mons-george-surdu/,

(1 septembrie 2013). 431

Ioan Ploscaru, Lanţuri şi Teroare, Timişoara, Edit. Signata, 1994, p. 13. 432

Ibidem. 433

Fişă matricolă penală, Gheorghe Surdu, accesibilă online la adresa:

http://86.125.17.36/Fise%20matricole%20penale%20-

%20detinuti%20politici/S/S%2015.%20Strachescu%20-

%20Susuionu/Surdu%20Gheorghe/index.php, (29 septembrie 2013). 434

Ibidem.

304

Gheorghe Surdu a lucrat ca muncitor necalificat până s-a

pensionat, în anul 1977. După anii 1990, Gheorghe Surdu s-a

reîntors în Franţa, iar în septembrie 1991, a fost numit superior

al Misiunii greco-catolice din Paris. În anul 2001, chiar de

sărbătoarea Sfântului Gheorghe, pe 23 aprilie, Preotul Gheorghe

Surdu a încetat din viaţă, la vârsta de 87 de ani.

„Pelerinajul” Monseniorului Gheorghe Surdu

în închisorile comuniste:

Arestat: 2 iulie 1947.

Prima perioadă a detenţiei: 2 iulie 1947 – 9 aprilie 1949.

Eliberat: 9 aprilie 1949.

Arestat: 31 martie 1957.

Direcţia Securităţii Bucureşti: 31 martie 1957 – iulie 1958.

Penitenciarul Jilava: iulie 1958 – 17 octombrie 1960.

Penitenciarul Dej: 17 octombrie 1960 – 18 ianuarie 1963.

Penitenciarul Gherla: 18 ianuarie 1963 – iulie 1963.

Penitenciarul Cluj: iulie 1963 – 20 iulie 1963.

Eliberat: 20 iulie 1963 i s-a stabilit domiciliul în localitatea

natală Boia, judeţul Sibiu.

305

1.45. Traian Ghelner – fiu de preot

Ghelner Traian a fost fiul preotului greco-catolic

Alexandru Ghelner (acesta a urmat studiile la Academia

Teologică din Blaj435

) din Parohia Română Unită Părul a

Protopopiatul Lugojului, judeţul Timiş. Ghelner Traian s-a

născut în 28 noiembrie 1928 în comuna Răchitova, judeţul

Hunedoara, din părinţii Alexandru şi Emilia.

La data arestării a locuit în Oraviţa, unde a lucrat la Agro

Zootehnie, având studii Facultatea de zootehnie. Ghelner Traian

a fost arestat la data de 7 decembrie 1957 de către UM 0232, cu

mandatul de arestare nr. 66078, emis la data de 15 ianuarie 1958

pentru fapta agitaţie şi arestat conform articolului 209

paragraful 2 al Codului Penal436

.

A fost judecat, conform numărului de mandat 50 din

1958, de Tribunalul Militar Timişoara pentru fapta comisă

„uneltire” conform articolului 209 Cod Penal. Prin Hotărârea

judecătorească Nr. 42 din 1958. Tribunalul Militar Timişoara l-a

condamnat la 6 ani detenţie cu începere a pedepsei în 7

decembrie 1957 până în 5 decembrie 1963. Gheler Traian a mai

fost judecat de Tribunalul Caransebeş nr. mandatului 1106 din

1958 pentru faptele: „Neglijenţă” conform Art. 242 din Codul

Penal precum şi „uneltire” Art. 209 C.P. Pentru aceste fapte a

fost condamnat 6 luni pentru „neglijenţă” şi 6 ani pentru

„uneltire”. În perioada anilor 1957 – 1963 a fost prin

următoarele locuri de detenţie: Caransebeş, Timişoara, Oradea,

435

Cornel Sigmirean, Intelectualitatea ecleziastică Preoţii Blajului (1806 –

1948), pag. 219. 436

Fişa matricolă penală, Ghelner Traian, Penitenciarul Timişoara, nr.

dosarului 2 din 15 ianuarie 1958, accesibilă online la adresa:

http://86.125.17.36/Fise%20matricole%20penale%20-

%20detinuti%20politici/G/G%2003.%20Georgevici%20-

%20Ghilus/Ghelner%20Traian/index.php (11 septembrie 2013).

306

Gherla, Cluj de unde a fost graţiat prin Decretul 236 din 1963

conform adeverinţei de eliberare nr. 41650 din 22 mai 1963437

.

„Pelerinajul” lui Traian Ghelner, fiu de preot greco-catolic,

în închisorile comuniste438

:

Arestat: la data de 7 decembrie 1957.

Penitenciarul Caransebeş: 7 decembrie 1957 – 18 iunie 1958.

Penitenciarul Oradea: 18 iunie 1958 – 24 iunie 1958.

Penitenciarul Gherla: 24 iunie 1958 – 19 mai 1959.

Penitenciarul Timişoara: 19 mai 1959 – 5 septembrie 1959.

Penitenciarul Gherla: 5 septembrie 1959 – 29 septembrie

1959.

Penitenciarul Cluj: 29 septembrie 1959 – 25 decembrie 1959.

Penitenciarul Gherla: 25 decembrie 1959 – 18 mai 1963.

Eliberat: în 22 mai 1963.

437

Ibidem. 438

Ibidem.

307

1.46. Ioan Toma – Laic

Credinciosul Ioan Toma din Vermeş a fost acuzat că nu a

oferit informaţii despre Preotul Ioan Cipu, greco-catolic, şi că a

cântat cântece mariane cu fanfara, alături de alte acuzaţii, a fost

arestat439

. Ioan Toma s-a născut în localitatea Vermeş, judeţul

Timiş, la data de 28 septembrie 1912.

La data arestării, conform fişei matricole penale, nr.

1654 întocmită de Penitenciarul Timişoara Categoria Penală

C.R. Ioan Toma era căsătorit cu Dragoescu Maria şi avea patru

copii: două fete şi doi băieţi. A fost arestat în 17 februarie 1959

cu mandatul de arestare nr. 35081 din 1959 emis de Securitatea

Timişoara pentru fapta uneltire conform art. 209 C.P. 440

A avut proces la Tribunalul Militar Timişoara nr. 597 din

1959 care l-a condamnat cu Hotărârea Judecătorească nr. 321

din 1959 conform art. 209 C.P. la 6 ani de închisoare, perioada

17 februarie 1959 – 14 februarie 1965.

Ioan Toma a fost graţiat prin decretul 5 din 1963 la data

de 18 ianuarie 1963.

„Pelerinajul” credinciosului Ioan Toma

în închisorile comuniste441

:

Arestat: 17 februarie 1959.

Penitenciarul Timişoara: 17 februarie 1959 – 10 septembrie

1959.

Penitenciarul Arad: 10 septembrie 1959 – 19 octombrie 1959.

439

Olimpia Drăgan, Mărturie despre preotul Ioan Cipu (manuscris), 1996. 440

Fişa matricolă penală, Ioan Toma, accesibilă online la adresa:

http://86.125.17.36/Fise%20matricole%20penale%20-

%20detinuti%20politici/T/T%2009.%20Toma%20-

%20Tomescu/Toma%20Ioan%20Aurel/index.php, (13 septembrie 2013). 441

Ibidem.

308

Penitenciarul Jilava: 19 octombrie 1959 – 21 octombrie 1959.

Penitenciarul Galaţi: 21 octombrie 1959 – 6 decembrie 1959.

Lagărul de Muncă Periprava: 6 decembrie 1959 – 18 aprilie

1960.

Lagărul de Muncă Salcia: 18 aprilie 1960 – 18 mai 1960.

Lagărul de Muncă Giurgeni: 18 mai 1960 – 1963.

Eliberat: 18 ianuarie 1963, prin decretul 5 din 1963.

309

2. Concluzii

2.1. Aspecte general - statistice

În anul 1948 Dieceza Greco-Catolică de Lugoj avea 211

preoţi. Ca urmare a Decretului de desfiinţare a Bisericii

Greco-Catolice (Decretul 358/1948):

- majoritatea preoţilor Episcopiei Greco-Catolice de

Lugoj (152, reprezentând 72% din total) au refuzat

trecerea la Biserica Ortodoxă;

- 59 clerici au acceptat trecerea la BOR (cca. 27%).

Din cei 152 de preoţi, 46 (reprezentând 22%) au ajuns în

penitenciarele regimului comunist, 106 opunându-se „unificării

religioase” prin diferite forme (cca. 50%) (Figura 1).

Figura 1. Clerici ai Episcopiei Greco-Catolice Lugoj în perioada 1948-1964

Abbildung 1. Griechisch-katholische Priester aus der Diözese Lugoj, in der Zeitspanne 1948-1964

Figura 1. Il Clero dell’Eparchia Greco-Catolica di Lugoj nel periodo 1948-1964

211

46

106

59

Clerici ai Episcopiei Greco-Catolice de Lugoj (1948-1964)

310

2.2. Perioada şi anii de detenţie ai Episcopilor şi Preoţilor

greco-catolici din Episcopia de Lugoj

Clericii Episcopiei de Lugoj identificaţi cu datele

arestării şi eliberării din penitenciarele regimului comunist,

precum şi cu perioada detenţiei sunt cuprinşi în tabelul de mai

jos (Tabelul 1):

Tabelul 1. Perioada şi anii de detenţie ai Episcopilor şi Preoţilor greco-catolici din Episcopia de Lugoj

(Die Dauer und die Haftjahre der, aus der Diözese Lugosch stammenden

griechisch-katholischen Priestern und Bischöfe

Il periodo di detenzione dei Vescovi e Sacerdoti dell’Eparchia di Lugoj)

442

Din 6 noiembrie 1953 i se fixează domiciliu obligatoriu la Lugoj, până la

sfârşitul vieţii, în 30 decembrie 1962.

Nr.

c rt

.

Bez

eich

nu

ng

Preot

Priester

Sacerdote

Arestare/Reţinere

Verhaftung/

Festnahme

Aresto

Eliberare

Entlassung

Liberazione

Perioada

detenţiei

Dauer der

Haft

Periodo di

detenzione

1. Albu Vasile 21 dec. 1950 28 aug. 1953 3 ani

2. Armean Nicolae 29 oct. 1958 28 iul. 1964 6 ani

3. Bălan Ştefan 21 dec. 1950 28 aug. 1953 2 ani

4. Bele Ioan 1950

17 oct. 1959

27 sept. 1955

31 iul. 1964

10 ani

5. Berinde Ştefan

Daniel

1949 30 iulie 1964 15 ani

6. Boeriu Valer 28 iul. 1951 9 oct. 1955 4 ani

7. Borda Vasile 22 aug. 1953 15 apr. 1964 11 ani

8. Brînzeu

Nicolae442

28 oct. 1948 6 nov. 1953 5 ani

9. Chira Cornel 1949 Mort în detenţie

1952 3 ani

311

443

Cipu Ioan s-a opus regimului comunist prin fugă. 444

Ep. Ioan Ploscaru i se fixează începând cu data de 4 august 1964 domiciliu

obligatoriu, la Lugoj. 445

Arestat pentru activitate legionară.

10. Chişbora Nistor 1948 1949 1 an

11. Cipu Ioan443

- - -

12. Craşovan Ioan 18 apr. 1958 28 iul. 1964 6 ani

13. Crişan

Alexandru

11 aug. 1952 11 aug. 1953 1 an

14. Crişan Ioan 8 aug. 1956 3 sept. 1964 8 ani

15. Cupcea Victor 12 feb. 1951 30 sept. 1951 8 luni

16. Deheleanu

Florea

18 iun. 1952 17 iun. 1955 3 ani

17. Deliman Ioan 28 oct. 1948

27 aug. 1969

17 sept. 1955

22 aug. 1972

9 ani şi

11 luni

18. Delia Grigore 22 sept. 1959 13 apr. 1964 5 ani

19. Dr. Suciu Petru 13 iun. 1952 9 sept. 1952 3 luni

20. Ep. dr.

Bălan Ioan

28 oct. 1948 Mort în D. O.

4 aug. 1959

11 ani

21. Ep. Ploscaru

Ioan

29 aug. 1949

15 aug. 1956

27 sept. 1955

4 aug. 1964444

14 ani

22. Ganga Axente 2 ian. 1953 24 sept. 1953 9 luni

23. Ghelner Traian 7 dec. 1957 22 mai 1963 6 ani

24. Miclea Teodor 29 nov. 1951 21 oct. 1955 4 ani

25. Munteanu

Viorel

1949 (?) (?)

26. Neda Dumitru 28 oct. 1950 Mort în detenţie

27. Nistor Alexandru 18 iul. 1952 28 apr. 1954 2 ani

28. Oană Girgore 1948 1949 1 an

29. Patachi Enea 19 iul. 1952 1 iul. 1954 2 ani

30. Paveloniu Valer 16 aug. 1952 11 aug. 1953 1 an

31. Pecican Petru 1953 6 mai 1964 11 ani

32. Puni Emil 2 oct. 1951 27 dec. 1954 3 ani

33.

Puşcaşiu

Virgil445

1941 / respectiv a

doua arestare în

16 iun. 1951

14 ian. 1955 4 ani

312

446

Laic.

34. Raţiu Iuliu 29 oct. 1948

18 aug. 1961

14 sept. 1950

29 iulie 1963

4 ani

35. Răsădean

Dimitrie

23 oct. 1959 29 iul. 1964 5 ani

36. Sălăgean

Dumitru

Oct. 1950 27 oct. 1955 5 ani

37. Silvăşan

Trandafir

13 iun. 1951 Nov. 1952 1 an

38. Socol Ioan 4 oct. 1954 29 iul. 1964 10 ani

39. Surdu Gheorghe 2 iulie 1947 20 iulie 1963 16 ani

40. Şandru Aurel 29 mai 1949 1 aug. 1964 15 ani

41. Teglaşiu

Ladislau

28 octombrie

1948

Decembrie

1948

1 lună

42. Tiut Vasile Oct. 1950 27 sept. 1955 5 ani

43. Toma Ioan446

17 feb. 1959 18 ian. 1963 4 ani

44. Vezoc Iosif 28 oct. 1948 27 sept. 1955 7 ani

45. Voştinaru

Teodor

1949 19 feb. 1953 4 ani

46. Zasloţi Corneliu 18 sept. 1952 30 iun. 1954 2 ani

313

2.3. Aspecte privind vârsta preoţilor întemniţaţi

Analizând figura de mai jos observăm că majoritatea

preoţilor arestaţi au fost tineri (intervalul 35-45 ani), situaţia

corsepunzând probabil spectrului general de vârstă existent la

acea dată în clerul din Episcopie (Figura 2).

Figura 2. Vârsta preoţilor la data arestării

Abbildung 2. Alter der Priester zum Zeitpunkt der Verhaftung

Figura 2. L’età dei sacerdoti al momento dell’arresto

1

5 6

11 9

5

2 3

2 1

Vârsta preoţilor la data arestării

314

2.4. Destinaţia clericilor Episcopiei de Lugoj în

penitenciarele regimului comunist: locaţie

În tabelul de mai jos regăsim clericii Episcopiei Greco-

Catolice de Lugoj întemniţaţi în închisori şi lagare de muncă.

Tabelul 2. Clerici ai Episcopiei de Lugoj în penitenciarele regimului comunist

(Die Geistlichen der Diözese Lugoj in den kommunistischen

Gefängnissen

I chierici dell’Eparchia di Lugoj nelle carcere del Regime Comunista)

Denumirea închisorii /

lagărului (Benennung des

Gefangenenlagers /

La denominazione delle

carcere, del lagher)

Preotul (der Geistliche / il sacerdote)

Aiud Deheleanu Florea [Clopodia,

Timiş], Crişan Ioan [Dragşina,

Timiş], Pecican Petru [Arad],

Răsădeanu Dimitrie [Icloda,

Timiş], Socol Ioan [Chizdia,

Timiş], Voştinaru Teodor [Lugoj]

Arad Bele Ioan [Caransebeş], Delya

Grigore [Folia, Timiş],

Răsădeanu Dimitrie [Icloda,

Timiş], Socol Ioan [Chizdia,

Timiş], Toma Ioan (credincios

greco-catolic din Vermeş,

Caraş-Severin)

Borzeşti Deheleanu Florea [Clopodia,

Timiş], Ganga Axente [Parţa,

Timiş], Nistor Alexandru [Ostrov,

Hunedoara], Patachi Enea

[Petroman, Timiş].

315

Botoşani

Delya Grigore [Folia, Timiş],

Socol Ioan [Chizdia, Timiş]

Lagăre de muncă din

Balta Brăilei

Lagăre de

muncă: (Arbeitslager/

I campi di

lavoro)

Giurgeni Armean Nicolae [Pricaz,

Hunedoara], Toma Ioan

[credincios greco-catolic din

Vermeş, Caraş-Severin]

Ostrov Bele Ioan [Caransebeş]

Periprava Bălan Ştefan [Lugoj], Bele Ioan

[Caransebeş], Craşovan Ioan

[Timişoara], Pecican Petru

[Arad], Toma Ioan (credincios

greco-catolic din Vermeş,

Caraş-Severin)

Salcia Craşovan Ioan [Timişoara],

Crişan Alexandru [Geoagiu

Hunedoara], Toma Ioan

[credincios greco-catolic din

Vermeş, Caraş-Severin]

Lagăre de muncă din

Canalul Dunăre – Marea Neagră

Lagăre de

muncă: (Arbeitslager/

I campi di

lavoro)

Capul

Midia

Puni Emil (călugăr iezuit, S.J.)

[Deva], Puşcaşiu Virgil

[Timişoara]

Cernavodă Puni Emil (călugăr iezuit, S.J.)

[Deva]

Galeş Albu Vasile [Lugoj], Bălan

Ştefan [Lugoj], Voştinaru Teodor

[Lugoj]

316

Poarta

Albă

Puni Emil (călugăr iezuit, S.J.)

[Deva], Voştinaru Teodor

[Lugoj], Deheleanu Florea

[Clopodia, Timiş]

Valea

Neagră

Nistor Alexandru [Ostrov,

Hunedoara], Patachi Enea

[Petroman, Timiş], Voştinaru

Teodor [Lugoj]

Caransebeş Ghelner Traian [fiu de pr. greco-

catolic din Păru, Timiş], Silvăşan

Trandafir [Ghelari, Hunedoara]

Cluj-Napoca Armean Nicolae [Pricaz,

Hunedoara], Borda Vasile

[Timişoara], Crişan Ioan

[Dragşina, Timiş], Ghelner

Traian, Ep. Ploscaru Ioan

Codlea Berinde Daniel Ştefan [Petroşani,

Hunedoara]

C.T. Bucureşti Albu Vasile [Lugoj], Bălan

Ştefan [Lugoj], Crişan Alexandru

[Geoagiu, Hunedoara], Paveloniu

Valer [Orăştie, Hunedoara]

C.T. Văcăreşti Albu Vasile [Lugoj], Bălan

Ştefan [Lugoj], Crişan Alexandru

[Geoagiu, Hunedoara], Paveloniu

Valer [Orăştie, Hunedoara]

Zasloţi Corneliu [Lugoj]

Dej Berinde Daniel Ştefan [Petroşani,

Hunedoara], Ep. Ioan Ploscaru

Deva Nistor Alexandru [Ostrov,

Hunedoara], Puni Emil (călugăr

iezuit, S.J.) [[Deva]

Formaţiunea 0616 K 24 Ganga Axente [Parţa, Timiş]

Galaţi Toma Ioan [credincios greco-

317

catolic din Vermeş, Caraş-

Severin], Socol Ioan [Chizdia,

Timiş]

Gherla Armean Nicolae [Pricaz,

Hunedoara], Bele Ioan

[Caransebeş], Berinde Daniel

Ştefan [Petroşani, Hunedoara],

Borda Vasile [Timişoara],

Craşovan Ioan [Timişoara],

Crişan Ioan [Dragşina, Timiş],

Deheleanu Florea [Clopodia,

Timiş], Delya Grigore [Folia,

Timiş], Ghelner Traian [fiu de

preot greco-catolic din Păru,

Timiş], Pecican Petru [Arad], Ep.

Ploscaru Ioan, Munteanu Viorel

[Turdaş, Hunedoara]

Jilava Armean Nicolae [Pricaz,

Hunedoara], Berinde Daniel

Ştefan [Petroşani, Hunedoara],

Borda Vasile [Timişoara], Crişan

Ioan [Dragşina, Timiş],

Deheleanu Florea [Clopodia,

Timiş], Ganga Axente [Parţa,

Timiş], Pecican Petru [Arad], Ep.

Ploscaru Ioan, Puni Emil (călugăr

iezuit, S.J.) [Deva], Socol Ioan

[Chizdia, Timiş], Toma Ioan

[credincios greco-catolic din

Vermeş, Caraş-Severin]

Lugoj Ep. Bălan Ioan, Bele Ioan

[Caransebeş], Deheleanu Florea

[Clopodia, Timiş], Ep. Ploscaru

Ioan, Sălăgean Dumitru [Lugoj],

318

Tiut Vasile [Lugoj], Voştinaru

Teodor [Lugoj].

M.A.I. Bucureşti Ep. Bălan Ioan, Berinde Daniel

Ştefan [Petroşani, Hunedoara],

Ep. Ploscaru Ioan, Puşcaşiu

Virgil [Timişoara]

Malmaison Chira Cornel (călugăr iezuit,

S.J.), Ep. Ploscaru Ioan [Lugoj]

Oneşti Deheleanu Florea [Clopodia,

Timiş], Ganga Axente [Parţa,

Timiş], Nistor Alexandru [Ostrov,

Hunedoara], Patachi Enea

[Petroman, Timiş], Puşcaşiu

Virgil [Timişoara]

Oradea Borda Vasile [Timişoara], Bele

Ioan [Caransebeş], Berinde

Daniel Ştefan [Petroşani,

Hunedoara], Delya Grigore

[Folia, Timiş], Ghelner Traian

[fiu de pr. gr. cat. din Păru,

Timiş], Răsădeanu Dimitrie

[Icloda, Timiş], Socol Ioan

[Chizdia, Timiş]

Piteşti Berinde Daniel Ştefan [Petroşani,

Hunedoara], Ep. Ploscaru Ioan

[Lugoj]

Satu Mare Suciu Petru [Hunedoara]

Sibiu Chira Cornel (călugăr S.J.), Neda

Dumitru [Nevrincea, Timiş]

Sighet Ep. Bălan Ioan, Berinde Daniel

Ştefan [Petroşani, Hunedoara],

Brînzeu Nicolae [Lugoj],

Deliman Ioan [Arad], Ep.

Ploscaru Ioan, Raţiu Iuliu

319

[Timişoara], Sălăgean Dumitru

[Lugoj], Tiut Vasile [Lugoj],

Vezoc Iosif, [Lugoj].

Timişoara Albu Vasile [Lugoj], Bălan

Ştefan [Lugoj], Bele Ioan

[Caransebeş], Berinde Daniel

Ştefan [Petroşani, Hunedoara],

Borda Vasile [Timişoara],

Craşovan Ioan [Timişoara],

Crişan Ioan [Dragşina, Timiş],

Deheleanu Florea [Clopodia,

Timiş], Delya Grigore [Folia,

Timiş], Ganga Axente [Parţa,

Timiş], Ghelner Traian [fiu de

preot greco-catolic din Păru,

Timiş], Ep. Ploscaru Ioan, Patachi

Enea [Petroman, Timiş], Puşcaşiu

Virgil [Timişoara], Raţiu Iuliu

[Timişoara], Răsădeanu Dimitrie

[Icloda, Timiş], Sălăgean

Dumitru [Lugoj], Vezoc Iosif

[Lugoj], Voştinaru Teodor

[Lugoj], Tiut Vasile [Lugoj],

Toma Ioan [credincios

greco-catolic din Vermeş, Caraş-

Severin], Zasloţi Corneliu

[Lugoj]

Uranus Ep. Ploscaru Ioan

Tabelul următor prezintă mănăstirile în care au fost

închişi anumiti clerici (Tabelul 3).

320

Tabelul 3. Clerici reţinuţi în mănăstiri (Die Priester, die in Klöstern inhaftierten waren

I sacerdoti detenuti nei monasteri)

Mănăstirea Preotul (der Geistliche / il sacerdote)

Dragoslavele Ep. Bălan Ioan

Căldăruşani Ep. Bălan Ioan, Brînzeu Nicolae [Lugoj],

Deliman Ioan [Arad], Raţiu Iuliu [Timişoara],

Vezoc Iosif, [Lugoj]

Ciorogârla Ep. Bălan Ioan

Curtea de

Argeş

Ep. Bălan Ioan

Neamţ Brînzeu Nicolae [Lugoj], Deliman Ioan

[Arad], Raţiu Iuliu [Timişoara], Vezoc Iosif,

[Lugoj], Teglasiu Ladislau [Timişoara]

Figura următoare prezintă numărul clericilor Episcopiei

de Lugoj în penitenciarele comuniste în perioada 1948-1964

(Figura 3).

321

Figura 3. Clerici ai Episcopiei de Lugoj în penitenciarele

regimului comunist Abbildung 3. Die Geistlichen der Diözese Lugoj in den

kommunistischen Gefängnissen Figura 3. I chierici dell’Eparchia di Lugoj nelle carcere del

Regime Comunista

1

21

9

2

1

2

7

4

2

3

7

11

12

2

2

2

5

4

1

5

3

15

2

4

5

6

Penitenciarul Uranus

Penitenciarul Timişoara

Penitenciarul Sighet Principal

Penitenciarul Sibiu

Penitenciarul Satu Mare

Penitenciarul Piteşti

Penitenciarul Oradea

Penitenciarul Oneşti

Malmaison

M.A.I. Bucureşti

Penitenciarul Lugoj

Penitenciarul Jilava

Penitenciarul Gherla

Penitenciarul Galaţi

Penitenciarul Deva

Penitenciarul Dej

C.T. Văcăreşti

C.T. Bucureşti

Penitenciarul Codlea

Penitenciarul Cluj-Napoca

Penitenciarul Caransebeş

Lagăre de muncă

Penitenciarul Botoşani

Penitenciarul Borzeşti

Penitenciarul Arad

Penitenciarul Aiud

Clerici ai Episcopiei de Lugoj în penitenciarele

regimului comunist (perioada 1948-1964)

322

Figura următoare indică locurile de detenţie unde,

conform statisticilor, au fost întemniţaţi mai mult de 5 clerici

(Figura 4).

Figura 4. Clerici ai Episcopiei de Lugoj în penitenciarele regimului comunist – detaliu

Abbildung 4. Die Geistlichen der Diözese Lugoj in den kommunistischen Gefängnissen

Figura 4. I chierici dell’Eparchia di Lugoj nelle carcere del Regime comunista

Lagărele de muncă de la Canalul Dunăre-Marea Neagră

au reprezentat de asemenea destinaţii de muncă şi suferinţă

pentru clericii Episcopiei (Figura 5).

6

15

12 11

7 7 9

21

5

Clerici ai Episcopiei de Lugoj în locurile

de detenţie din perioada comunistă

323

Figura 5. Clerici în lagărele de muncă de la Canalul Dunăre-Marea Neagră

Abbildung 5. Geistlichen in den Arbeitslagern am Donau-Schwarzmeer-Kanal

Figura 5. I chierici nei Campi di Lavoro di Canalul Dunăre-Marea Neagră

Figura 6 prezintă numărul clericilor Episcopiei

Greco-Catolice de Lugoj în lagăre de muncă de la Balta Brăilei:

1 1

3 3 3

Capul

Midia

Cernavodă Galeş Poarta Albă Valea

Neagră

Clerici în lagărele de muncă de la

Canalul Dunăre - Marea Neagră

324

Figura 6. Clerici în lagărele de muncă din Balta Brăilei Abbildung 6. Geistlichen in den Arbeitslagern in Balta Brăilei

Figura 6. I chierici nei Campi di Lavoro di Balta Brăilei

2

1

5

3

Giurgeni Ostrov Periprava Salcia

Clerici în lagărele de muncă din

Balta Brăilei

325

2.5. Destinaţia clericilor Episcopiei de Lugoj în

penitenciarele regimului comunist: stare civilă şi situaţia

studiilor

Figura următoare cuprinde succinte date statistice

referitoare la starea civilă, respectiv la situatia studiilor (în ţară

cât şi în străinătate) a clericilor întemniţaţi (Figura 7).

Figura 7. Clerici în detenţie – stare civilă şi situaţia studiilor

Abbildung 7. Geistlichen im Gefängnis Figura 7. I chierici detenuti

46

29

17 14

32

Clerici în detenţie - stare civilă şi studii de

specialitate

326

2.6. Clerici demisionaţi / „nereveniţi”

Situaţia clericilor care au demisionat sau au fost

consideraţi „nereveniţi” de către regimul comunist e

reprezentată în figura urmatoare (Figura 8).

Figura 8. Clerici demisionaţi /„nereveniţi”

Abbildung 8. Zurückgetretene Priester Figura 8. I chierici demisionati

1

3

4

4

6

6

18

31

33

106

Deportati

Deportierte

Deportaţi

Insegnanti

Professoren

Profesori

Lavoratori

Arbeiter

Muncitori

Dispariti

Vermissten

Dispăruţi

Agricoltori

Landwirte

Agricultori

Maèstri

Lehrer

Învăţători

Pensionati

Rentner

Pensionari

Funzionari

Beamte

Funcţionari

Disoccupati

Unbeschäftigt

Fără ocupaţie

Totale

Gesamt

Total

Clerici demisionaţi / "nereveniţi"

327

În anii prigoanei regimului comunist, Episcopii şi Preoţii

Bisericii Greco-Catolice din România au reprezentat, cu unele

excepţii, cruci vii de trăire creştină autentică, sădite pe stânca

curajului şi a fidelităţii. Aşa cum mărturisea Cardinal Alexandru

Todea la una din întâlnirile Sinodul European al Episcopatului

Catolic:

„[...] noi nu am încetat să existăm, nici în închisoare nici

afară; se verifică maxima lui Tertullian: ‘Sanguis

martirum, semen cristianorum”447

.

Clericii aparţinând Episcopiei de Lugoj au împărtăşit

destinul confraţilor din celelalte Dieceze, volumul de faţă

oglindind pe baza documentelor Arhivelor CNSAS, ANR,

IICCMER – şi nu al izvoarelor de mărturie orală – realităţi crude

dar înălţătoare, date concrete, nume şi închisori.

În final, se cuvin a fi făcute câteva remarci:

- Libertatea religioasă şi demnitatea de care ne

bucurăm sunt câştigate cu sânge şi lacrimi de către

cei care în faţa cărora sufletele noastre ar trebui să se

închine pios în semn de respect şi mulţumire.

- Totodată este bine să nu uităm că fiilor şi fiicelor

unor astfel de martiri şi mărturisitori li se va cere

mult. Suntem oare noi astăzi capabili să reprezentăm

cu demnitate asemenea exemple eroice în credinţă?

- Rezistenţa religioasă a clericilor şi deopotrivă a

laicilor Bisericii Române Unite cu Roma

(Greco-Catolică) nu reprezintă doar moştenirea

spirituală a urmaşilor acestora întru credinţă, ci a

întregului neam din sânul căruia a luat fiinţă.

447

Cf. Cardinalul Todea – Omagiu Centenarul naşterii, Târgu Lăpuş, Edit.

Galaxia Gutenberg, 2012.

328

De aceea îndemnul Fericitului Ioan Paul al II-lea, făcut

pe pământ românesc în 1998 ar trebui să reprezinte pentru noi

toţi, şi în special pentru cei din fruntea Bisericilor creştine din

România o foarte importantă sarcină de îndeplinit:

„Vindecaţi rănile trecutului prin iubire. Suferinţa comună nu trebuie să constituie sursa dezbinării ci minunea iertării. Nu este tocmai iertarea minunea pe care lumea o aşteaptă de la cei credincioşi?”

448.

448

Cf. Cristian Crişan, Papa Ioan Paul al II-lea vorbeşte Bisericii Române

Unite, Târgu Lăpuş, Edit. Galaxia Gutenberg, 2011.

329

3. Anexe

Circulară adresată tuturor Oficiilor Vicariale şi

Protopopeşti449

Episcop Dr. Ioan Bălan

document înregistrat sub nr. 2200/1948

De câtăva vreme prin gazete, prin şoapte spuse în taină şi

chiar şi adunări publice, anumite glasuri caută să se rupă de

Roma Sfântului Petru, ori mai bine zis încearcă să vadă cum ar

fi primită de clerul şi poporul Bisericii Unite cu Roma o acţiune

menită să rupă de centrul credinţei creştine pe preoţii şi

credincioşii acestei Biserici. Se zvonesc planuri de desfiinţare

pe cale politică a acestei Biserici şi de prigonire a celor ce nu-şi

vor vinde credinţa.

După ce aceste zvonuri se răspândesc din multe părţi,

Noi, Episcopii acestei sfinte Biserici, care nu am fost puşi

cârmuitori ai turmei Domnului nici de combinaţii politice, nici

de dragul unor sisteme lumeşti, ci însuşi Spiritul Sfânt Ne-a pus

Episcopi ca să cârmuim Biserica lui Dumnezeu, câştigată cu

scump sângele Mântuitorului (Fapte 20, 28), în conferinţa ce

am avut-o la Oradea în ziua de 17.VI. a.c. [1948], Ne-am

ocupat de această chestiune, pe care unii o agită mereu şi am

hotărât că după cum Sfântul Apostol Pavel a crezut că este

dator să trimită un cuvânt de mângâiere creştinilor din Palestina

(Evrei 13, 22), care erau în perspectivă de a fi expuşi unor grele

persecuţii, să Vă cerem şi noi. Azi avem răspunderea de

sufletele fraţilor noştri Preoţi şi iubiţilor noştri fii sufleteşti, şi

să rugăm pe Păstorul cel Mare al oilor, pe Domnul Nostru Isus

449

Arhiva Episcopiei Greco-Catolice de Lugoj, Fond, Prezidial 1948, Fond

neordonat.

330

Cristos, să Vă facă desăvârşiţi spre tot lucrul bun, ca să faceţi

voia Lui, făcând şi voi ce a plăcut înaintea Sa (Evrei 13,20-21).

Începem cu cel mai îndrăzneţ atac, care este o insultă la

adresa clerului românesc ardelean de la sfârşitul veacului al

XVII-lea. Sunt oameni care cred că orice vorbă aruncată de ei

în vânt poate fi semănată care să încolţească şi să rodească

după planul lor. Astfel de oameni se încumetă să afirme că

Unirea noastră cu Papa de la Roma ar fi fost un simplu act

politic, care tot pe cale politică 1-ar putea desfiinţa stăpânirea

Ţării.

Aceştia se amăgesc amar şi ori nu au studiat însuşi actul

Unirii de la 1697-1700, ori nu cunosc starea Bisericii româneşti

din acea vreme, care era adânc impregnată de dogmele şi

rânduielile calvine.

Actul Unirii religioase cu Biserica Romei a fost un act

sublim religios, care face mare cinste Clerului şi poporului

român din Ardeal.

Episcopul martir Inocenţiu Micu Klein, într-o scrisoare

adresată Nunţiului Apostolic din Viena în 24.V.1734, care

scrisoare am văzut-o în arhiva Congregaţiei de Propaganda

Fide, spune clar: „Clerul român de rit grecesc împreună cu

Episcopul său către finea secolului trecut depindea de

Superintendentul calvin, cum le place să-1 numească reformat,

prin ce în cursul vremii, sufletele multora nu numai din popor,

ci şi din Cler se abăteau, încât le era ruşine să-şi mai facă cruce,

faţă de posturi pe care de altfel le ţineau foarte aspru, încetul cu

încetul au devenit nepăsători şi neglijau cultul sfintelor icoane.

Citiţi ce scria marele istoric Bunea în Şematismul istoric

al Arhidiecezei pe anul 1900: „Mitropolitul Bălgradului (Alba

Iulia) ori depus, ori umilit, ori batjocorit, ori bătut şi schingiuit

şi silit a primi dogme protestante. Jurisdicţiunea lui restrânsă: şi

în multe ţinuturi ca de exemplu în ale Haţegului şi ale

Făgăraşului trecute la Superintendentul calvinesc, care se

intitula şi „Episcop al Vlahilor”, şi fără a cărui aprobare, nici

331

Mitropolitul, nici Sinodul Românesc, nimic nu putea face.

Credinţa şi obiceiurile străbune declarate superstiţii. Cărţile

bisericeşti viciate... Poporul îndemnat a-şi părăsi Biserica sau

prin momeli sau prin ameninţarea de a-şi pierde averea

moştenită de la părinţi” (p. 13).

Citiţi Symbolae-le părintelui Nilles, şi în diploma de

întărire ce a dat-o Guvernatorul Ardealului Mitropolitului

Teofil veţi vedea jugul calvinesc, în care trebuia să treacă

Biserica românească. Citez numai unele puncte:

„1) Predica să o facă din Biblie, despre care ştim că nu este

singurul izvor al credinţei, chiar Sfânta Scriptură trebuie

interpretată după scrierile Sfinţilor Părinţi;

2) I se poruncea să primească catehismul calvinesc, pe care era

dator să-1 impună tuturor preoţilor ca manual de religie;

6) Crucilor şi icoanelor să nu li se mai dea nici un cult, ci să fie

considerate numai ca podoabe;

10) Să-i lase în pace pe românii trecuţi la credinţa calvină pe

care ei o numeau ortodoxă” (tom I, pp. 153-160).

Aceasta nu mai era nici credinţa ce au adus-o strămoşii

noştri de la Roma, nici credinţa Bisericii orientale. Nu e deci

nici o mirare că dorul de a fi smulşi din această nenorocită stare

1-a avut şi Mitropolitul nostru Simion Ştefan, care aflând de la

Episcopul Partenie al Muncaciului că, este unit cu Biserica

Romei, 1-a lăudat pentru aceasta şi i-a zis suspinând: „O, de

mi-ar fi permis şi mie să mărturisesc această unire” (Nilies,

Symbolae..., tom I, p. 161).

Nu a fost nicidecum un act politic al Mitropolitului

Teofil Unirea cu Roma; ci Mitropolitul Teofil s-a sfătuit cu

clerul său în lunile februarie şi martie 1697, şi la 21 martie

1697 au dat manifestul semnat de Mitropolit, de protopopi şi de

mulţimea preoţilor ce erau de faţă, căci, după cum spune Iorga:

„la Sinod au fost de faţă foarte mulţi dintre preoţi” (Istoria

Bisericii Româneşti, Văleni, 1908, p. 419).

332

Este interesant să cunoaştem mai de aproape ceea ce a

spus Iorga despre această Unire cu Roma şi conferinţa ce a

ţinut-o în ziua de 13 ianuarie 1940, la Societatea Femeilor

Ortodoxe, unde era de faţă un Mitropolit şi câţiva Episcopi din

Biserica soră. Profesorul Iorga spune: „Cuminţi oameni care au

iscălit cele patru puncte în Ardeal, mai ales Teofil..., şi

protopopii au cerut mai întâi să se păstreze legea românească

după originea ei... s-a păstrat aproape tot în Biserica Unită,

afară de legătura cu Papa, care este foarte profitabilă neamului

românesc, căci dacă avem legătură cu încă o mare autoritate

mondială, la dânsa putem avea recurs în anumite împrejurări, şi

chiar astăzi este foarte folositor să fie o legătură între Scaunul

Roman şi drepturile atacate cu obrăznicie ale neamului

românesc. Legătura cu Papa este foarte folositoare, şi e mai

simpatică decât cu Patriarhul din Constantinopol, care este un

şef naţional: cu toate sforţările nu se poate desface din legătura

naţională cu poporul grecesc” (Concepţia româneasca a

ortodoxiei, ed. Rom., pp. 3,4).

Faţă de terfelirile la care este expusă astăzi Biserica

Română Unită, în aceeaşi conferinţă profesorul Iorga spune că

ea „a adus servicii esenţiale acestei idei naţionale. Şi dacă

ortodoxia nu o recunoaşte, face o foarte mare greşeală” (tot

acolo, p. 5). Iar profesorul Alexandru Lăpedatu, a cărui

ortodoxie nu poate fi pusă la îndoială de nimeni, spune: „Astăzi

nu mai este riscant a afirma că Biserica Unită cu Roma a stat

totdeauna sub toate raporturile în serviciul neamului românesc”

(Unirea, anul XXVIII, nr. 23, p. 21).

Manifestul cel dintâi pentru Unirea cu Roma zice: „Cu o

inimă am aşezat ca să ne întoarcem în sânul Maicii Bisericii

romano-catoliceşti şi iarăşi să ne unim cu ea”, da, căci noi

ne-am adus credinţa creştină de la Roma, cum mărturiseşte şi

Iorga: „Noi avem creştinismul Sfântului Nichita” (opul citat, p.

12); „Românii – spune Bunea – în cele dintâi opt veacuri au

fost uniţi cu Roma nu numai prin această credinţă comună, ci şi

333

prin unul şi acelaşi rit, disciplină şi limbă liturgică latină, iar în

privinţa ierarhiei erau supuşi atât jurisdicţiei primaţiale, cât şi

celei patriarhale a Papei de la Roma” (Şematismul citat, p. 3).

Iar Dimitrie Onciul, un cărturar temeinic şi neîntrecut, deşi

ortodox, scrie: „În adevăr şi provinciile dunărene ale Imperiului

Roman de la Constantin încoace, Biserica creştină cu limba

latină, se găseşte în stare de înflorire până la aşezarea slavilor

pe la începutul secolului VII. Episcopii din aceste părţi scriau

latineşte, aici Evanghelia lui Hristos se predica latineşte, căci

populaţiunea era romanică. Dieceza Daciei... ca şi Dieceza

Macedoniei... erau sub jurisdicţia scaunului patriarhal al

Romei” (Papa Formosus şi tradiţia noastră istorică, studiu

publicat în Lui Titu Maiorescu, omagiu, p. 620 ş.u. Citat de

Bunea şi op. cit, pp. 3-4). Vedem deci câtă dreptate am avut în

privinţa celui dintâi sinod de Unire când am declarat: „iarăşi ne

unim cu ea, cu Biserica Romei”.

De ordin religios fiind motivele care au îndemnat pe

Mitropolit, pe protopopii, preoţii şi mirenii care de la

1697-1700, au făcut diferite manifestaţii foarte frumoase de

reluarea legăturilor dogmatice şi canonice cu urmaşul Sfântului

Petru, roadele acestei reîncopcieri încă au fost în primul rând de

ordin religios: candidaţilor la preoţie li se dă mai întâi o

frumoasă cultură în şcolile secundare, cu program de studii ca

şi în apus, iar acasă li se dă cultură filosofică şi teologică, cum

n-a avut nimeni în neamul nostru: celor mai bine pregătiţi în

liceu li se deschid universităţile apusului, de unde aduc o

credinţă conştientă şi vie şi o viaţă spirituală nebănuită înainte;

dragostea de neam, cu mari jertfe deschide şcolile din Blaj,

adevărate şcoli secundare şi superioare; o cultură teologică şi

filosofică nemaipomenită. Se iveşte la români, şi un foc sacru

de naţionalism, care 1-a făcut pe fostu1 prim-ministru al

Ungariei, Desideriu Banfy-Dezső să spună Mitropolitului

Mihaly: „Când mă gândesc la Blaj mă mănâncă spatele”.

334

În afară de roadele religioase, Unirea cu Roma a avut şi

alte roade foarte binefăcătoare asupra întregului neam

românesc, da, căci cultura religioasă a preoţimii noastre s-a

dovedit spirit înţelegător, care se mişcă uşor, luminat, de bine

făcător, iubitor de oameni, statornică, fără de frică... un abur al

puterii lui Dumnezeu (Înţelepciunea lui Solomon 1, 7.1-7.4).

Citiţi şi discursurile lui Bunea, tipărite în Blaj la anul 1903, la

p. 518-522, imnul închinat de acest mare învăţat şi orator fără

pereche Sfintei Uniri şi mai adăugaţi că fără noi, cei uniţi,

Roma, Viena nu şi-ar fi deschis porţile facultăţii de teologie

catolică lui Gheorghe Lazăr, lui Popasu şi Popea şi altora;

Eminescu, fără legăturile cu teologii români din Viena n-ar fi

ajuns la cultura ce şi-a câştigat-o.

Dacă pe noi ne-ar fi mânat interese politice, am fi făcut

Unirea cu calvinii, care erau mulţi şi bogaţi şi puternicii zilei în

Ardeal, cum spune şi Samuil Micu pe vremea aceea: „religia

catolică puţini următori avea” (Cipariu, Acte şi fragmente, p.

79). Episcopul catolic de rit latin, Pavel Bornemisa, fusese

expulzat de reformaţi de la scaunul lui din Alba Iulia în anul

1556, catedrala şi reşedinţa i-au fost ocupate de calvini şi i s-au

restituit numai la 11 decembrie 1715, deocamdată pe hârtie.

Când Episcopul Andrei Ilyes, a încercat la 1697 să şi le

reocupe, a fost silit să se întoarcă de unde a venit. Succesorul

sau, Gheorghe Martonffy, când a primit cheile catedralei şi ale

reşedinţei a trebuit să vină la Alba Iulia generalul comandant al

Ardealului Ştefan de Steinville, ca să ia cheile de la calvini. Şi

când şi-a luat în primire catedrala, pe lângă puţinii iezuiţi din

Alba Iulia, mai avea un singur preot latin, iar protopopii şi

preoţii români uniţi erau în număr de 200 (Nilles, op. cit., pp.

195-198). Chiar şi orbul vede limpede că nici un interes politic

şi material nu putea îndemna pe românii din acele vremuri să se

unească cu catolicii.

Prea onoraţii fraţi vicari şi mult onoraţii fraţi protopopi,

vor îndemna pe fraţii preoţi să citească pastorala Noastră

335

publicată la 12 martie 1947 în „Sionul românesc”, care se poate

avea la Cancelarie şi în broşură, Fraţii preoţi în aceste zile vor

predica despre Sfânta Unire, despre roadele ei şi despre tăria

credinţei pe care cel ce o leapădă, păcătuieşte ca Iuda şi ca Arie

şi alţi vânzători. O deosebită hărnicie vor dovedi în această

vreme în toată activitatea lor, făcând slujbe mai frumoase şi

mai dese, în special Binecuvântarea Euharistică şi Paraclisul ori

Rozariul. La sfârşitul acestor slujbe vor repeta consfinţirea la

Inima Neprihănită a Mariei, care întru Adormire lumea nu o a

părăsit.

Vorbiţi cu cei mai de frunte fraţi de sânge din altă strană

şi veţi vedea ce mult preţuiesc ei Sfânta Unire, cea mai perfectă

concepţie creştinească. Ministrul de odinioară al cultelor,

Constantin Banu, în 1922 zice la Blaj: „Dacă nu ar exista

Biserica Unită, ar trebui creată”. Noi o avem, o iubim şi o

apărăm chiar cu preţul vieţii noastre.

Lugoj, la Sărbătoarea Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul, 1948

336

Circulară – Episcopul Ioan Suciu

Această Circulară a fost dată de către Episcopul Ioan

Suciu în octombrie 1948, cu numărul 3516/1948. Securitatea,

mai precis Direcţia Regională a Securităţii Poporului Cluj, în 1

noiembrie 1948, cu numărul L/30215, s-a adresat Direcţiunii

Generale a Securităţii Poporului Bucureşti, menţionând

următoarele: „Înaintăm alăturat în copie o circulară emisă de

Episcopul greco-catolic Ioan Suciu, din Blaj, la data de 15

Octombrie 1948, conţinând îndrumări către preoţii şi

credincioşii greco-catolici ca să-şi păstreze religia. Tonul

circularei are un caracter instigator şi prin citirea ei de către

preoţii greco-catolici s-a creat un spirit de rezistenţă mai dârză

din partea credincioşilor greco-catolici care nici până în prezent

[1 noiembrie 1948] nu au revenit la ortodoxie”450

.

Iubiţi Fii sufleteşti

Acum 12 ani, în timpul prigoanelor din Spania împotriva

Bisericii lui Isus, când măreţele catedrale şi mănăstiri erau

aprinse şi mistuite de flăcări, când au fost ucişi 16.000 de preoţi

şi vieţi dăruite lui Dumnezeu şi mii de fii ai Bisericii,

necredincioşii au adus în faţa judecăţii o tânără fată creştină

catolică pe care, luând-o în râs, au întrebat-o: “Pentru ce tace

Isus al vostru? Pentru ce lasă Cristos să facem ce vrem cu voi şi

cu Biserica lui?” Tânăra creştină catolică a răspuns: “Pentru că

Isus a tăcut şi când a fost scuipat, biciuit, încununat cu spini şi

răstignit spre moarte. El tace şi acum când Biserica Lui, care e

Trupul Lui, şi când credincioşii Bisericii Lui sunt chinuiţi şi

întemniţaţi, ca să fim asemenea Lui în Vinerea Mare! În curând

însă va răspunde, înviind din morţi sufletele noastre şi Biserica

Română Unită!”

450

ACNSAS, Dosar referitor la Suciu Ioan, D012640, filele 99-100.

337

Pentru Biserica Română Unită acesta este ceasul Vinerii

Mari! Acum, iubiţi credincioşi, ne arătăm dacă suntem ai lui

Hristos sau dacă ne întovărăşim cu Iuda vânzătorul. Acum

Domnul Isus ne dă prilej să fim părtaşi suferinţelor Sale, pentru

Biserica Sa. Fericiţi veţi fi dacă veţi fi ocărâţi pentru numele

Lui, pentru Sfânta Sa Biserică. Preamăriţi pe Dumnezeu pentru

aceasta.

Nu vă lăsaţi amăgiţi de vorbe, de comitete, de veşti, de

minciuni, ci staţi tari, neclătinaţi, statornici în credinţa pentru

care au murit moşii şi strămoşii noştri. Nu puneţi iscălitura

voastră pe nici un fel de hârtie prin care vi s-ar cere să vă

lepădaţi de legea părinţilor voştri. Vă vor ameninţa, vă vor bate,

vă vor duce la judecăţi şi înaintea judecătorilor. Nu vă înfricaţi!

Dumnezeu este în fiecare din noi şi nu ne va lăsa să fim ispitiţi

şi să suferim mai mult decât putem. Lumea se uită la noi, la

credincioşii Bisericii Unite. Privelişte suntem lumii! O, iubiţi

credincioşi, să nu fim o turmă de Iuda, ci mărturisitori ai

credinţei şi fii hotărâţi ai Bisericii lui Isus pe pământ românesc.

Nu este decât o singură Biserică întemeiată de Isus,

Biserica ale cărei chei Isus le-a dat lui Petru Pescarul şi, prin el,

urmaşilor lui, Episcopilor din Roma, care i-au urmat în scaun şi

pe care-i numim Papi. Nu este decât o singură Biserică a lui

Hristos, aceea zidită pe Petru: “Tu eşti Petru şi pe această piatră

voi zidi Biserica mea, şi porţile iadului nu o vor birui”. Nu e

decât o singură Biserică pe care porţile iadului nu o vor birui, şi

aceasta este Biserica zidită pe Petru. Aceasta este, iubiţi

credincioşi, Biserica catolică, iar între noi, românii, Biserica

unită cu Papa. Lui Petru şi urmaşilor săi i s-a dat puterea să

pască turma cea binecuvântătoare a sufletelor noastre, iar noi îi

suntem oiţele şi mieluşeii. Nu fugiţi şi nu ieşiţi din turmă, ca să

nu rătăciţi!

Corabia Bisericii e lovită de furtuni şi de valuri; nu săriţi

din ea, căci valurile pot să vă înghită, ea însă nu se scufundă. Iar

dacă vine altă Biserică, altă corabie şi-ţi spune: “treci aici, căci

338

corabia ta se scufundă” - tu să-i răspunzi: “Corabia mea nu se

scufundă, porţile iadului nu o vor birui! Nu trec în corabia ta. Nu

ai cârmaciul priceput, a ta e o corabie de piraţi care nu poate

duce la liman, la portul mântuirii!”

Să luptăm, tari în credinţă, prin rugăciune şi ajun. Chiar

dacă ne vor lua bisericile, până la o vreme, ne vom face fiecare

biserică acasă, aşteptând plini de speranţă izbăvirea care mult nu

va întârzia. Feriţi-vă de preoţii care nu pomenesc pe Papa şi care

nu se roagă Sfântului Rozar al Preacuratei.

Numai cu jertfe pentru credinţă se îmblânzeşte

Dumnezeu. De rănile trupeşti şi sufleteşti primite pentru

Biserica Lui ne vom vindeca. În ele vom îngropa păcatele

noastre şi pe vrăjmaşii credinţei. Luptaţi-vă lupta dreaptă a

credinţei, până în temniţe şi lanţuri, ca milioanele de mucenici.

Luptaţi în unire cu inima neprihănită a Maicii Domnului, cu

speranţa neclintită în biruinţa Bisericii, chiar dacă Isus Cristos ar

trebui să o scoată din mormânt.

No. 3516/1948

Blaj, la 15 octombrie 1948.

ss Dr. Ioan Suciu

Episcop-Administrator Apostolic

al Arhidiecezei de Alba Iulia şi Făgăraş.

339

Summary

The Holy Father, Pope John Paul II, said in the Apostolic

Letter "Tertio Millennio Adveniente": "The Church of the first

centuries was created from the blood of the martyrs: Sanguis

martyrum - semen christianorum". (Tertulian, Apol., 50, 13:

CCL I, 171). The historical events during the reign of

Constantine I had a great significance for the development of the

Church in the first millennium, but without the dedication and

sacrifice of the first Christian generations, such a development

would have been incomplete. However at the end of the second

millennium, the Christian Church became again a church of

martyrs. The persecutions against believers (priests or laity)

spread the idea of self-sacrifice worldwide. The Christian faith

was a common inheritance of Catholics, Orthodox, Anglicans

and Protestants, as Paul VI stated in his sermon on the occasion

of the canonization of the Uganda Martyrs (AAS 56, 1964, p.

906.)”451

.

In the particular political context of the 20th century, the

year 1948 represented an important turning point for the history

of the Greek-Catholic Church. In Romania the political

stakeholders proclaimed "the total superiority of the communist

ideology". This was the beginning of the Greek-Catholic

martyrdom. The Diocese of Lugoj was also affected by the

ideological measures. In particular, according to the decree

regarding the dissolution of the Greek Catholic Church, 59

Greek Catholic priests (27.96% of the 211 priests, coming from

the clergy of the Diocese of Lugoj), became priests of the

Orthodox Church, 152 (72.03%), strongly protested against the

Orthodox Church, 46 of them (21.80%) being therefore

451

Pope John Paul II, Apostolic Letter: Tertio Millennio Adveniente,

http://www.vatican.va/holy_father/john_paul_ii/apost_letters/documents/hf_j

p-ii_apl_10111994_tertio-millennio-adveniente_en.html (21 September

2013).

340

imprisoned and 106 priests (50.23%) fought against the

so-called "religious association" through various means. In the

period 1948-1965, 46 Greek Catholic priests from the Banat,

were arrested by the Communists. The ordeal began in the

prisons Timisoara and Lugoj. However, after a short time the

prisoners were transferred to other prisons. Nine clerics of the

Diocese of Lugoj were transferred to the high-security prison

Sighet. Considered as a "prison of the elites", Sighet functioned

as an extermination center for many Greek Catholic clerics as

well as for many former interwar politicians. In Sighet, the

Greek Catholic clerics were the second largest group of

prisoners. According to Decision no. 64/14 January 1950, issued

by the Ministry of Internal Affairs, the clerics in the detention

center Sighet (also called Colonia Dunarea) had to be kept under

strict observation. In this prison three Greek Catholic bishops

died: Valeriu Traian Frenţiu, Ioan Suciu and Tit Liviu Chinezu.

During the detention time, the Securitate tried to convince the

clerics, to give up their faith and to accept the new political

order. From communist point of view, the Sighet detention

center was best suited for clerical convicts, because it was very

close to the Soviet border and the architectural style allowed a

complete isolation of prisoners. For the inmates Sighet meant,

above all: isolation, starvation and extreme cold. The main

objective of the entire prison system in communist Romania was

undoubtedly the total dehumanization and finally the

extermination of political prisoners. This prison,

(Central-Sighet), had the highest death rate compared with the

other Romanian prisons. The bodies of the dead prisoners were

transported during the night with a car on the outskirts of Sighet

and thrown into mass graves. The release of the Greek Catholic

clerics from this prison in 1955, did not last long. They were

rearrested and transferred to other prisons.

The labor camps were other detention facilities,

designated for the imprisonment of the Greek Catholic clergy of

341

the Diocese of Lugoj. The "benefits" of such labor camps were

varied: punishment, rehabilitation, eradication of politically

undesirable people, terrorization of population and of course,

free manpower. This category of prisons includes: the

Danube-Black Sea Canal, the coal mines in the north of the

country and Balta Brailei (in these detention camps were

imprisoned 15 priests of the Diocese of Lugoj). Another

category of these labor camps, were the so-called "distribution

centers" (temporary residence for political prisoners).

Besides the above-mentioned prisons there were

additional penitentiaries: Aiud, Arad, Borzeşti, Botoşani,

Caransebeş, Cluj-Napoca, Codlea, Văcăreşti, Dej, Galaţi,

Gherla, Jilava, Lugoj, Oneşti, Oradea, Piteşti, Satu Mare,

Timişoara, Uranus etc.

The prison system in communist Romania meant for the

majority of the clerical elites a crucial turning point in their life.

Many clerics have died; others could somehow survive this

terrible experience; most of them kept their dignity during that

ideological ordeal. The ideological aggression was a constant

phenomenon in the existence of the Romanian society. The

power structures of the communist regime systematically tried

to intimidate the society. This aspect was clearly underlined by

the historian Dennis Deletant: “the fear has become a second

nature”.

The bishops of the Greek-Catholic Church recognized

the ideological threat of communism already in 1948. They have

presented several petitions to the political authorities and

explicitly stated that all the Greek-Catholic clergy and their

followers would rather die than deny the Catholic faith and the

Holy Father, the Pope. Two martyrs of the faith came from the

diocese Lugoj: Bishop Ioan Bălan and the Jesuit Father Cornel

Chira. After the imprisonment on 28 October 1948 the Bishop

Ioan Bălan never saw his diocese again. During the 11 years of

hard labor, the Bishop went through terrible suffering for his

342

religious faith; nevertheless he remained devoted to the spiritual

welfare of his followers until his death. After the death of

Bishop Ioan Balan, Bishop Ioan Ploscaru told his fellow inmates

in prison Dej: "God will give the Bishop Balan the Triple

Crown: as teacher, as church dignitary and martyr for the work

of evangelization, for the pure life and for the suffering in

captivity”.

In addition to the above-mentioned martyrs, the

following confessors of the faith have to be mentioned: Bishop

Ioan Ploscaru (14 years imprisonment), priest Ştefan Berinde

Daniel (15 years imprisonment), Şandru Aurel (15 years

imprisonment), Pecian Petru and Vasile Borda (11 years

imprisonment). There are other cases which are not yet

identified, but they must never be forgotten.

343

Zusammenfassung

Der Heilige Vater, Papst Johannes Paul II, behauptet im

Apostolischen Schreiben "Tertio Millennio Adveniente": "Die

Kirche der ersten Jahrhunderte entstand aus dem Blut der

Märtyrer: «Sanguis martyrum - semen christianorum»“

(Tertulian, Apol., 50, 13: CCL I, 171). Die historischen

Ereignisse zur Zeit Konstantin I, hatten eine große Bedeutung

für die Entwicklung der Kirche im ersten Jahrtausend, aber ohne

die Widmung und Opferbereitschaft der ertsten christlichen

Generationen wäre eine solche Entwicklung unvollständig

gewesen. Gegen Ende des zweiten Jahrtausends wurde die

Christliche Kirche erneut zu einer Kirche der Märtyrer. Die

Verfolgungen gegen die Gläubigen (Priester, Ordensleute und

Laien) verbreiteten die Idee der Aufopferungsbereitschaft

weltweit. Das christliche Glaubensbekenntnis wurde zum

gemeinsamen Erbe von Katholiken, Orthodoxen, Anglikanern

und Protestanten, wie schon Paul VI in seiner Predigt anlässlich

der Heiligsprechung der Uganda Märtyrer behauptete (AAS 56,

1964, pag. 906.)”452

.

In dem besonderen politischen Kontext des 20

Jahrhunderts, bedeutete das Jahr 1948 einen wichtigen

Wendepunkt sowohl für die Geschichte Rumäniens als auch für

die Geschichte der Griechisch-Katholischen Kirche. Ab diesem

Jahr begann in Rumänien „die totale Überlegenheit der

kommunistischen Ideologie“ und somit die Zeit des

griechisch-katholischen Märtyrertums. Die Lugoscher Diözese

wurde auch von den ideologischen Maßnahmen betroffen.

Insbesondere, nach dem Dekret über die Auflösung der

griechisch-katholischen Kirche, 59 griechisch-katholische

452

Johannes Paul II, Apostolisches Schreiben: Tertio Millennio Adveniente,

http://www.vatican.va/holy_father/john_paul_ii/apost_letters/documents/hf_j

p-ii_apl_10111994_tertio-millennio-adveniente_ge.html (21 September

2013).

344

Priester (d.h. 27,96% von den 211, aus der Diözese Lugosch

stammenden Geistlichen), sind Priester der Orthodoxen Kirche

geworden, 152 Priester (72,03%), protestierten heftig gegen die

Orthodoxe Kirche, 46 von Ihnen (d.h. 21,80%) kamen in

kommunistischen Gefängnissen und 106 Priester (d.h.50,23%)

setzten sich der "religiösen Vereinigung" durch verschiedene

Mittel entgegen. In dem Zeitraum 1948-1965, wurden 46

griechisch-katholische Priester aus dem Banat, von den

Kommunisten verhaftet. Der Leidensweg begann in den

Strafanstalten Temeswar und Lugosch. Die Häftlinge waren

aber nach kurzer Zeit in andere Strafanstalten gebracht worden.

Neun Kleriker der Lugoscher Diözese kamen ins

Hochsicherheitsgefängnis Sighet. Betrachtet als „Gefängnis der

Eliten“, funktionierte Sighet als wahre Vernichtungsanstalt für

viele griechisch-katholische Kleriker die, neben den ehemaligen

Politikern der Zwischenkriegszeit, die zweitgrößte

Häflingsgruppe waren. Gemäß dem Beschluss nr. 64/14 Januar

1950, ausgestellt vom Ministerium für Innere Angelegenheiten,

müssten die Kleriker im Strafanstalt Sighet (die sogenannte

Colonia Dunarea), unter strengster Beobachtung gehalten

werden. In diesem Gefängnis starben drei griechisch-katholische

Bischöfe: Valeriu Traian Frenţiu, Ioan Suciu und Tit Liviu

Chinezu. Während der Haft versuchte die Securitate, die

Geistlichen zu überzeugen, auf Ihren Glauben zu verzichten um

somit aus dem Gefängnis entlassen zu werden.

Aus der Sicht der Kommunisten war die Sighet

Strafanstalt optimal für die klerikalen Eliten geeingnet, weil sie

sehr nah an der sowjetischen Grenze lag und den Baustil eine

komplette Isolation der Gefangenen ermöglichte. Für die

Häftlinge bedeutete Sighet vor allem: Isolation, Hunger und

extreme Kälte. Das Ziel dieser Strafanstalt, sowie des ganzen

Gefängnissystems in Rumänien war eindeutig die totale

Entmenschlichung und schließlich die Ausrottung der

Gefangenen. Dieses Gefängnis, "Haupt-Sighet", hatte die

345

höchste Sterberate verglichen mit den anderen rumänischen

Gefängnissen. Die Leichen der verstorbenen Häftlinge wurden

während der Nacht mit einem Wagen am Stadtrand von Sighet

transportiert und in Massengräber geworfen. Die Freilassung der

griechisch-katholischen Geistlichen aus diesem Gefängnis im

Jahre 1955, dauerte nicht lange. Sie wurden erneut verhaftet und

in andere Haftanstalten gebracht.

Die Arbeitslager waren andere, weniger bekannte

Gefangeneneinrichtungen die für den griechisch-katholischen

Klerus aus der Diözese Lugosch bestimmt waren. Die "Vorteile"

solcher Arbeitslager waren vielfältig: Strafe, Rehabilitation,

Ausrottung von Personen die Widerstand leisteten,

Terrorisierung der Bevölkerung und selbstverständlich,

kostenlose Arbeitskräfte. Zu dieser Kategorie der Strafanstalten

gehören: der Donau-Schwarzmeer-Kanal, die Kohlenbergwerke

im Norden des Landes und Balta Brăilei (in diesen Lagern

waren 15 Priester der Diözese von Lugosch). Eine weitere

Kategorie dieser Arbeitslager, waren die sogenannten

„Verteilungslager“ (provisorische Aufenthaltsorte für politische

Gefangene).

Neben den obenerwähnten Strafanstalten gab es

zusätzliche Zuchthäuser: Aiud, Arad, Borzeşti, Botoşani,

Caransebeş, Cluj-Napoca, Codlea, Văcăreşti, Dej, Galaţi,

Gherla, Jilava, Lugoj, Oneşti, Oradea, Piteşti, Satu Mare,

Timişoara, Uranus etc.

Das Gefängnissystem im kommunistischen Rumänien

bedeutete für den Großteil der klerikalen Eliten einen wichtigen

Wendepunkt in Ihrem Leben. Viele sind ums Leben gekommen,

andere konnten diese schreckliche Erfahrungen überstehen, die

meisten von Ihnen haben Ihre Würde aber nicht verloren. Die

ideologische Aggression war eine Konstante in der Existenz der

rumänischen Gesellschaft. Die Machtstrukturen des

kommunistischen Regimes jagten allen Menschen kontinuierlich

Angst ein und, genau wie der Historiker Dennis Deletant

346

behauptete: „die Angst wurde zu einer zweiten Natur der

Menschen“.

Die Bischöfe der Griechisch-Katholischen Kirche waren

in der Lage schon im Jahre 1948 die ideologische Gefahr des

Kommunismus zu erkennen. Sie haben den staatlichen

Behörden verschiedene Petitionen vorgelegt und ausdrücklich

angegeben dass Sie, als Bischöfe, zusammen mit den anderen

Priestern und Gläubigen, lieber sterben würden, als den

katholischen Glauben und den Heiligen Vater, den Papst in Rom

zu leugnen. Aus der Diözese Lugosch stammen zwei Märtyrer

des Glaubens: Bischof Ioan Bălan und der Jesuitenpater Cornel

Chira. Nach der Verhaftung von 28. Oktober 1948 konnte der

Bischof Bălan seine Diözese nicht wiedersehen. Während der 11

Jahren im schweren Kerker ging der Bischof durch großes Leid

für seinen katholischen Glauben, widmete sich aber bis zu

seinem Tod dem geistlichen Wohl seiner Anhängerschaft. Als

Bischof Ioan Balan starb, sprach Bischof Ioan Ploscaru seine

Mithäftlinge im Gefängnis Dej an: „Gott wird dem Bischof Ioan

Balan die dreifache Krone geben: als Lehrer, Würdenträger und

Märtyrer für das Werk der Evangelisierung, für das reine Leben

und für die Leiden in der Gefangenschaft“.

Gleichermaßen muss man, neben den obenerwähneten

Märtyrer, auch die folgenden Bekenner des Glaubens erwähnen:

Bischof Ioan Ploscaru (14 Jahre Haft), Priester Berinde Ştefan

Daniel (15 Jahre Haft), Şandru Aurel (15 Jahre Haft), Pecian

Petru und Vasile Borda (11 Jahre Haft). Es gibt auch andere

Fälle die noch nicht identifiziert sind, aber sie dürfen niemals in

Vergessenheit geraten.

347

Riassunto

Il Santo Padre Giovanni Paolo II nella Lettera Apostolica

“Tertio Millennio Adveniente” affermava: “La Chiesa del primo

millennio nacque dal sangue dei martiri: «Sanguis

martyrum - semen christianorum » (Tertulliano, Apol., 50, 13:

CCL I, 171). Gli eventi storici legati alla figura di Costantino il

Grande non avrebbero mai potuto garantire uno sviluppo della

Chiesa quale si verificò nel primo millennio, se non fosse stato

per quella seminagione di martiri e per quel patrimonio di

santità che caratterizzarono le prime generazioni cristiane. Al

termine del secondo millennio, la Chiesa è diventata

nuovamente Chiesa di martiri. Le persecuzioni nei riguardi dei

credenti - sacerdoti, religiosi e laici - hanno operato una grande

semina di martiri in varie parti del mondo. La testimonianza resa

a Cristo sino allo spargimento del sangue è divenuta patrimonio

comune di cattolici, ortodossi, anglicani e protestanti, come

rilevava già Paolo VI nella omelia per la canonizzazione dei

martiri ugandesi (AAS 56, 1964, p. 906)”453

.

In questo clima, risalente al ventesimo secolo, e più

precisamente dal 1948 quando il Regime Comunista „entrò nei

diritti di tutti”, nella storia della Chiesa Greco-Cattolica e della

Romania non mancarono i martiri e i confessori della fede

cattolica.

Anche l'Eparchia Greco-Cattolica di Lugoj ha seguito la

strada del martirio. Come conseguenza del Decreto 358/1948, in

base al quale le chiese e tutti i beni della Chiesa Greco-Cattolica

furono divisi tra lo Stato e la Chiesa Ortodossa Romena, 59

clerici greco-cattolici (27,96%) su un totale di 211 sacerdoti

identificati nell'Eparchia Greco-Cattolica di Lugoj sono

diventati sacerdoti della Chiesa Ortodossa. 152 sacerdoti

453

Giovanni Paolo II, Lettera Apostolica “Tertio Millennio Adveniente”

http://www.vatican.va/holy_father/john_paul_ii/apost_letters/documents/hf_j

p-ii_apl_10111994_tertio-millennio-adveniente_it.html (26 octombrie 2013).

348

(72,03%) hanno rifiutato il “passaggio”, 46 sacerdoti (21,80%)

sono stati detenuti nelle carceri comuniste e 106 (50,23%) si

opposti all' “unione religiosa” in diversi modi.

Tra il 1948 e il 1965, abbiamo identificato 46 sacerdoti

greco-cattolici nella Regione di Banat incarcerati nelle carceri

comuniste poiché si sono professati martiri o confessori della

fede. Il Calvario dei questi sacerdoti è cominciato nei

Penitenziari di Timişoara e di Lugoj, da dove sono stati trasferiti

presso altre carceri e campi di lavoro. Nuovi sacerdoti di Lugoj

sono stati incarcerati nel Penitenziario di massima sicurezza di

Sighet. Noto come „il carcere dell'elite” il regime di sterminio

messo in atto in questa prigione si dimostrò, per il clero della

Chiesa Greco-Cattolica, il più pesante. Insieme agli ex dirigenti

politici romeni del periodo interbellico, il gruppo dei vescovi e

sacerdoti greco-cattolici formava la seconda categoria più

numerosa dei detenuti politici. Nei documenti del Regime

comunista, con la Delibera 64/14.01.1950 del Ministero degli

Affari Interni, il Penitenziario di Sighet fu denominato Colonia

“Dunărea”. In questo penitenziario hanno esalato l’ultimo

respiro tre vescovi greco-cattolici: Valeriu Traian Frenţiu, Ioan

Suciu e Tit Liviu Chinezu. Anche se erano sottoposti a un

regime di sterminio la „Securitate” ha promesso in modo

ingannevole la libertà ai sacerdoti greco- cattolici se avessero

rinunciato al loro credo.

Il Penitenziario di Sighet è stato scelto per la detenzione

dell'elite politica e religiosa, nel periodo tra le due Guerre

Mondiali, grazie alla sua posizione geografica, poichè era vicino

al confine sovietico, ma anche grazie alla struttura dell’edificio,

in cui la disposizione delle celle permetteva l'isolamento totale

dei detenuti. L'isolamento, la fame e il freddo furono i fattori

determinanti per il raggiungimento dello scopo perpetrato

dall’intero sistema penitenziario della Romania comunista: la

disumanizzazione che avrebbe condotto alla morte psicologica e

fisica i detenuti del penitenziario.

349

Nel Penitenziario „Sighet Principal” si è rilevata la

percentuale più alta di mortalità nell’intero sistema detentivo

romeno. I corpi dei detenuti deceduti erano trasportati durante la

notte con una carozza fuori città per essere gettati nelle fosse

comuni per rimanere ignoti e le tombe non identificabili. La

liberazione dei sacerdoti greco-cattolici da questo penitenziario,

avvenuta nel 1955, non ha sortito gli effetti desiderati perchè

essi sono stati arrestati nuovamente e portati in altri luoghi di

detenzione. Altri luoghi di detenzione per il clero dell'Eparchia

di Lugoj, meno conosciuti, furono i campi di lavoro. Nei campi

di lavoro del regime comunista erano rinchiusi in isolamento

coloro che si opponevano al regime e alla società comunista. I

„vantaggi” per il regime comunista erano diversi: la punizione,

la rieducazione, lo sterminio, il terrore e la forza lavoro gratuita.

I più noti campi di lavoro sono stati: il Canale Dunăre – Marea

Neagră, le Miniere del nord del paese e Balta Brăilei, dove sono

passati 15 sacerdoti dell'Eparchia di Lugoj. Un’altra categoria

era quella dei centri di smistamento dai quali i detenuti erano

mandati nei diversi lagher del paese.

Gli altri luoghi di detenzione del clero dell'Eparchia di

Lugoj sono stati: Aiud, Arad, Borzeşti, Botoşani, Caransebeş,

Cluj-Napoca, Timişoara, Uranus, etc.

Il sistema carcerario della Romania in epoca comunista

ha trasformato l'elite religiosa greco-cattolica in vittima; si può

affermare che il regime ha spezzato moltissime vite ma non è

riuscito a sconfiggere il clero. L'aggressione fisica e morale

subita dai detenuti è stata estesa anche ai loro familiari e ai

collaboratori più vicini. Come risultato di tutto ciò, hanno

vissuto la demoralizzazione tutti quelli che non furono vittime

dirette ma che avrebbero potuto diventarlo in qualsiasi

momento. Il terrore, come strumento di governo dei sistemi

totalitari, ha prodotto sofferenza e ha seminato nella società una

paura continua. Era possibile trovare quindi un popolo intimidito

come annotava lo storico Dennis Deletant: “la paura diventa una

350

seconda natura”. In questo clima, l’opinione della Chiesa

Greco-Cattolica fu molto chiara. I vescovi di questa Chiesa, dal

1948, hanno identificato il pericolo che stava minacciando il

futuro della Chiesa Romena Unita con Roma. Tramite dei

memorandum spediti alle autorità statali hanno testimoniato che

loro, come vescovi, insieme ai sacerdoti e ai fedeli della Chiesa

Greco-Cattolica, avrebbero preferito la morte piuttosto che

rinunciare alla fede cattolica e alla comunione con il Santo

Padre, Papa di Roma. Hanno accettato la sofferenza portata del

regime comunista in nome della fede.

L'Eparchia di Lugoj nel secolo XX si è arricchita di due

martiri: il vescovo Ioan Bălan e il sacerdote Cornel Chira SJ.

Dopo che è stato arrestato il 28 ottobre 1948, il vescovo Ioan

Bălan non è più ritornato nell'Eparchia di Lugoj. Negli 11 anni

vissuti in carcere il vescovo Ioan Bălan ha subito grandi

sofferenze a causa della sua fede cattolica ma, fino alla sua

morte, si è occupato del bene spirituale delle anime affidate.

Quando la sua anima è rientrata nella Casa del Padre Celeste, il

4 agosto 1959, il vescovo Ioan Ploscaru dal Penitenziario di Dej

dove era incarcerato ha detto ai sacerdoti che si trovavano nella

sua cella: „Dio gli darà la triplice corona: di Maestro, per il

lavoro di evangelizzazione, di Casto, per la vita pura e di

Martire, per la sofferenze che, per la Chiesa e la nazione, ha

sopportato in prigione!”454

.

Oltre i martiri dobbiamo ricordare il sacrificio dei

testimoni della fede dell'Eparchia di Lugoj: il vescovo Ioan

Ploscaru (14 anni di detenzione), il sacerdote Berinde Ştefan

Daniel (15 anni di detenzione), Sandru Aurel (15 anni di

detenzione), Petru Pecican, Vasile Borda (11 anni di

detenzione). Infine, non si devono dimenticare i martiri anonimi

di cui solo Dio conosce il nome.

454

Ioan Ploscaru, Catene e Terrore. Un vescovo clandestino greco-cattolico

nella persecuzione comunista in Romani, trad it. Mariana Ghergu e Giuseppe

Munarini, EDB, Bologna, 2013, p. 399.

351

Bibliografie

I. Fonduri arhivistice

I.1. Arhiva Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor

Securităţii (ACNSAS), Bucureşti

1. ACNSAS, Dosar 55, Note privind internarea unor

persoane în colonii de muncă, Vol. 54.

2. ACNSAS, Dosar nr. P. 1150, vol. I, Ministerul

Securităţii Statului, Serviciul „C”, Arhiva Operativă,

Dosar anchetă Ioan Bălan, Ministerul Afacerilor Interne,

Dunărea, Dosar individual Bălan Ioan Episcop de

Lugoj.

3. ACNSAS, Dosar referitor la Ioan Bălan, Nr. I. 195466.

4. ACNSAS, Dosar nr. F.P. 2418, Vol. 2, Ministerul

Afacerilor Interne, Direcţia M.A.I., Regiunea Timişoara,

Serviciul „C”, Dosar anchetă nr. 331, Dosar control al

anchetei Ploscaru Ioan, deschis la data 27 aprilie 1995.

5. ACNSAS, Dosar nr. F.P. 2418, Vol. 3, Ministerul

Afacerilor Interne, Direcţia M.A.I., Regiunea Timişoara,

Serviciul „C”, Dosar Ploscaru Ioan Episcop

Greco-Catolic de Lugoj – Timişoara.

6. Dosar Individual privind pe Nicolae Brînzeu, nr. I

5.150.

7. ACNSAS, Dosar de grup, I 259613/4.

8. ACNSAS, Dosar I 259613/5, Dosar individual, privind

pe Raţiu Iuliu.

9. ACNSAS, Dosar I 259613, Vol. 7, Dosar individual,

privind pe Raţiu Iuliu.

10. Dosar referitor la Suciu Ioan, D012640.

352

I.2. Arhivele Naţionale ale României (ANR), Bucureşti

1. Fond CC al PCR, Administrativ Politică, Dosar nr. 11,

1948, Dare de seamă asupra şedinţei de la Ministerul

Cultelor 29 august 1948.

2. Fond Ministerul Cultelor, Direcţia de Studii, Dosar nr.

80, Vol. nr. 10, 1956, Tabele centralizatoare de personal

deservent şi preoţi greco-catolici, situaţia privind preoţii

nereveniţi (inclusiv ce-i ce în 1948 erau pensionari) şi

preoţii demisionaţi din cler după revenire.

II. Arhive Ecleziastice

II.1. Arhiva Episcopiei Greco-Catolice de Lugoj

1. Fond Episcop Mesian Alexandru, dosar Chira Cornel.

2. Fond Ploscaru Ioan.

3. Fond Sălăgean Dumitru, neordonat.

4. Fond Tiut Vasile, neordonat.

5. Fond Protocolulu Matriculare, alu Botezatiloru,

Cununatiloru, şi Mortiloru, din Parochia Gr. Catolica

Şeitinu, Ungaria, in A. Diecesea gr.c. Oradiei Mari,

Parohia Şeitin, jud. Arad.

6. Fond, Prezidial 1948, fond neordonat.

7. Fond Fotografii, fond neordonat.

II.2. Arhiva Diecezei Romano-Catolice de Timişoara 1. Fond Personalia, Borda Bazilius (Vasile), gr. kath.

Priester, war 1948 – 1957 in der Pfarrei Temeswar III,

fond neordonat.

353

II.3. Arhiva Mitropoliei Ortodoxe a Banatului, Timişoara

1. Fond Episcopul Ioan Boroş, nr. 41 – 52, Dosar nr. 46, Ioan

Bălan, Curs teologie pastorală [Studiu istoric şi liturgic

asupra dipticelor].

III. Manuscrise

1. Bălan, Ioan, Autobiografia episcopului Dr. Ioan Bălan

scrisă pentru rudeniile sale.

2. Drăgan, Olimpia, Mărturie despre preotul Ioan Cipu.

3. Raţiu, Iuliu, „Revenirea” din 1948 sau Unificarea

Bisericilor Româneşti. Păţaniile mai multora, Amintirile şi

comentariile unuia care şi el a trăit-o.

4. Vezoc, Iosif, Note biografice.

IV. Interviuri

1. Interviu realizat cu pr. Borda Vasile (nepotul preotului

Vasile Borda), Timişoara, 13 ianuarie 2012.

2. Interviu realizat cu dr. Grigoriţă Maria [Vezoc] (fiica

canonicului Iosif Vezoc), Timişoara, 2 decembrie 2011.

3. Interviu, realizat cu ing. Raţiu Eger (fiica preotului Iuliu

Raţiu), Lugoj, 14 iulie 2011.

V. Publicaţii

1. Annuario Pontificio, Roma, Tipografia Poliglotta Vaticana,

1948.

2. Andrei, Ioan, Cruci de Gratii, Timişoara, Edit. Helicon, 1993

(Volum de poezii, scris de Episcopul Ioan Ploscaru).

3. Bărbat, Carmen, Prinţul Monsenior Vladimir Ghika şi

managementul voluntariatului în asistenţa socio-medicală,

în: Dabu R., Corici M., Goţia C. (ed.), Eficientizarea

instituţională a schimburilor cultural-ştiinţifice

354

transfrontaliere, Editura Universităţii de Vest, Timişoara,

2007.

4. Bota, Ioan; Cicerone, Ioniţoiu; Martiri şi mărturisitori ai

Bisericii din România, vol. II, Cluj-Napoca, Editura

Patmos, 1998.

5. Brînzeu, Nicolae, Jurnalul unui preot bătrân, Timişoara, Edit.

Eurostampa, 2011.

6. Brînzeu, Nicolae, Memoriile unui preot bătrân, Timişoara,

Edit. Marineasa, 2008.

7. Cardinalul Todea – Omagiu Centenarul naşterii, Târgu

Lăpuş, Edit. Galaxia Gutenberg, 2012.

8. Caravia, Paul (coordonator); Biserica Întemniţată România

1944 - 1989, Bucureşti, Edit. Institutul Naţional pentru

Studiul Totalitarismului, Colecţia Dicţionare, 1998.

9. Codrea, Victor; Interviu cu Episcopul Ioan Ploscaru, 1994,

Biblioteca Episcopiei Greco-Catolice, Lugoj.

10. Crişan, Cristian, Papa Ioan Paul al II-lea vorbeşte Bisericii

Române Unite, Târgu Lăpuş, Edit. Galaxia Gutenberg,

2011. 11. Deletant, Dennis; România sub regimul comunist,

Bucureşti, Edit. Fundaţia Academia Civică, 2010.

12. Diaconescu, Ion; Temniţa, destinul generaţiei noastre,

Bucureşti, Edit. Nemira, 1998.

13. Dobeş, Andrea; Ciupea, Ioan; Decapitarea elitelor. Metode,

Mijloace, Mod de acţiune. Memoria Închisorii Sighet,

Sighetul Marmaţiei, Fundaţia Academică Civică, 2003.

14. Fürtös, Robert; De la rezistenţă la colaborarea. Părintele

Ioan Deliman şi Securitatea, în volumul coordonat de

Cosmin Budeancă, Florentin Olteanu: Destine individuale şi

colective în comunism, Institutul de Investigare a Crimelor

Comunismului şi Memoria Exilului Românesc, Memorialul

Rezistenţei Anticomuniste „Ţara Făgăraşului”, Iaşi, Edit.

Polirom, 2013.

355

15. Hossu, Iuliu; Credinţa noastră este Viaţa noastră

Memoriile Cardinalului dr. Iuliu Hossu, Cluj-Napoca, Edit.

Viaţa Creştină, 2003.

16. Muraru, Andrei (coordonator); Dicţionarul Penitenciarelor

din România comunistă (1945-1967), Institutul de

Investigare a Crimelor Comunismului din România, Iaşi,

Edit. Polirom, 2008.

17. Oprescu, Adrian; Vărul Alexandru şi alte povestiri

adevărate, Bucureşti, Edit. Humanitas, Colecţia Memorii

Jurnale, 2008.

18. Orologhion, Blaj, Editura Seminarului Arhidiecezan, 1934.

19. Pecican, Petru; Homo Homini Christus, Arad, Edit.

Mirador, 1996.

20. Podar, Adrian; Episcopul Tit Liviu Chinezu, Târgu-Lăpuş,

Edit. Galaxia Gutenberg, 2012.

21. Ploscaru, Ioan; Bucurii şi speranţe, Timişoara, Edit.

Helicon, 1998.

22. Ploscaru, Ioan; Lanţuri şi teoare, Ediţia I, Timişoara, Edit.

Signata, 1993; ediţia a II-a Timişoara, Edit. Signata, 1994.

23. Radu, Demetriu; Diecesa Lugoşului Şematism Istoric,

Lugoj, Tipografia Ioan Virányi, 1903.

24. Roske, Octavian (coordonator); Enciclopedia Regimului

Comunist, Represiunea, Vol. A-E, Colecţia Enciclopedii,

Bucureşti, Edit. Institutul Naţional pentru Studiul

Totalitarismului, 2011.

25. Roske, Octavian (coordonator); Mecanisme represive în

România 1945-1989, Dicţionar Biografic A-C, vol. I,

Academia Română, Institutul Naţional pentru Studiul

Totalitarismului, Bucureşti, Edit. INST, 2001.

26. Roske, Octavian (coordonator); Mecanisme represive în

România 1945-1989, Dicţionar Biografic D-G, vol. II,

Academia Română, Institutul Naţional pentru Studiul

Totalitarismului, Bucureşti, Edit. INST, 2003.

356

27. Roske, Octavian (coordonator); Mecanisme represive în

România 1945-1989, Dicţionar Biografic H-L, vol. III,

Academia Română, Institutul Naţional pentru Studiul

Totalitarismului, Bucureşti, Edit. INST, 2004.

28. Roske, Octavian (coordonator); Mecanisme represive în

România 1945-1989, Dicţionar Biografic M, vol. IV,

Academia Română, Institutul Naţional pentru Studiul

Totalitarismului, Bucureşti, Edit. INST, 2005.

29. Roske, Octavian (coordonator); Mecanisme represive în

România 1945-1989, Dicţionar Biografic N-O, vol. V,

Academia Română, Institutul Naţional pentru Studiul

Totalitarismului, Bucureşti, Edit. INST, 2006.

30. Roske, Octavian (coordonator); Mecanisme represive în

România 1945-1989, Dicţionar Biografic P, vol. VI,

Academia Română, Institutul Naţional pentru Studiul

Totalitarismului, Bucureşti, Edit. INST, 2007.

31. Roske, Octavian (coordonator); Mecanisme represive în

România 1945-1989, Dicţionar Biografic Q-R, vol. VII,

Academia Română, Institutul Naţional pentru Studiul

Totalitarismului, Bucureşti, Edit. INST, 2008.

32. Roske, Octavian (coordonator); Mecanisme represive în

România 1945-1989, Dicţionar Biografic S-Ş, vol. VIII,

Academia Română, Institutul Naţional pentru Studiul

Totalitarismului, Bucureşti, Edit. INST, 2009.

33. Roske, Octavian (coordonator); Mecanisme represive în

România 1945-1989, Dicţionar Biografic T-Z, vol. IX,

Academia Română, Institutul Naţional pentru Studiul

Totalitarismului, Bucureşti, Edit. INST, 2011.

VI. Periodice ecleziastice

1. Sionul Românesc, anul XVII, Lugoj, nr. 13-14, 26 iulie

1930.

357

2. Sionul Românesc, anul XVII, Lugoj, nr. 23-24, 15

decembrie 1930.

3. Sionul Românesc, anul XXIV, Lugoj, nr. 15, 10 August

1935.

4. Sionul Românesc, anul XXIII, Lugoj, nr. 21, 25 octombrie

1936.

5. Sionul Românesc, anul XXIV, Lugoj, nr. 4, 28 februarie

1937.

6. Sionul Românesc, anul XXXII, Lugoj, nr. 8, 15 aprilie-mai

1945.

7. Pop, Marius; Pr Valer Boeriu nu mai este printre noi…, în

revista Reînvierea, Lugoj, nr. 58, martie 2004.

8. Pecican, Petru; Părintele Aurel Şandru ne-a părăsit…, în

revista Reînvierea, Lugoj, nr. 11, aprilie 2000.

9. Pop, Marius; Funeraliile Părintelui Teodor Miclea,

Protopop Onorific, în revista Reînvierea, Lugoj, nr. 80-83,

ianuarie-aprilie 2006.

10. Pop, Marius; Părintele Victor Cupcea a plecat dintre noi…,

în revista Reînvierea, Lugoj, nr. 94-95, martie-aprilie 2007.

11. Mesian, Alexandru; Un nou protopop onorific la Timişoara,

în revista Reînvierea, nr. 80-83, ianuarie-aprilie 2006.

VII. Webografie

1. Fişe matricole penale, accesibile online la adresa:

http://86.125.17.36/Fise%20matricole%20penale%20-

%20detinuti%20politici/

2. A trecut la Domnul Mons. Gheorghe Surdu, accesibil online

la adresa: http://www.catholica.ro/2001/04/26/a-trecut-la-

domnul-mons-george-surdu/.

3. Bărbat, A. Carmen; Arc peste timp - Biserica Română Unită

cu Roma (Greco-Catolică), articol accesibil online la

adresa:

358

http://www.observatorul.com/articles_main.asp?action=arti

cleviewdetail&ID=9483 4. Bosa, Olivo SJ; Întoarcere la Casa Tatălui Preotului Iezuit

Emil Puni, accesibil online la adresa:

http://www.bru.ro/lugoj/intoarcerea-la-casa-tatalui-a-

preotului-iezuit-emil-puni/.

5. Bota, Ioan; Cicerone, Ioniţoiu; Martiri şi mărturisitori ai

bisericii din România (1948-1989). Biserica Română Unită

cu Roma, Greco-Catolică. Biserica Romano-Catolică. Vol.

2. Ediţia a II-a, Edit. Patmos, Cluj-Napoca, 1998, accesibil

online la adresa:

http://www.procesulcomunismului.com/marturii/fonduri/ioa

nitoiu/biserici/preoti_greco_catolici_4/preoti_greco_catolici

_4.pdf.

6. Lucaci, Ciprian, Pecican; In memoriam Pr. Prot. On. Petru

Pecican, accesibil online la adresa:

http://www.bru.ro/lugoj/in-memoriam-pr-petru-pecican/.

7. În amintirea Pr. Ioan Lazăr, iezuit şi preot greco-catolic: la

20 de ani de la moarte, accesibil online la adresa:

http://www.bru.ro/maramures/in-amintirea-pr-ioan-lazar/.

8. Orb, Pavel; Protopop canonic, dr. Teodor Voştinar (1909-

1982), accesibil online la adresa:

http://actualitateasiriana.ro/protopop-canonic-dr-teodor-

vostinar1909-1982/.

9. Paul Ioan al II-a, Papă; Scrisoare Apostolică: Tertio

Millennio Adveniente, accesibilă online

http://www.magisteriu.ro/tertio-millennio-adveniente-1994/.

10. Paul Ioan al II-a, Papă; Scrisoare Apostolică: Tertio

Millennio Adveniente, accesibilă online

http://www.magisteriu.ro/tertio-millennio-adveniente-1994/.

Pius al XII-lea, Papă; Scrisoarea Apostolică Veritatem Facientes

către venerabilii fraţi şi iubiţii fii episcopi, către cler şi către

poporul român, accesibilă online la adresa:

http://www.intratext.com/IXT/RUM0031/_P1.HTM.

359

Indici

Indici de nume

A

Aftenie Vasile (episcop), 18, 44,

199, 264

Agliceriu Fulviu (preot), 136

Albu Vasile (preot), 7, 51, 270

Ambruş Coloman (ofiţer

securitate), 67

Armean Nicolae (preot), 7, 259

Axente (informator securitate),

119

B

Bălan Ioan (episcop), 18, 30, 35,

39, 42, 43, 44, 45, 46, 47, 49,

50, 54, 57, 59, 72, 76, 77, 78,

83, 95, 112, 114, 119, 120,

123, 133, 151, 195, 283, 300,

303, 311, 317, 318, 320, 329,

341, 346, 350

Bălan Ştefan (canonic) 51, 56, 90,

91, 130, 310, 315, 316, 319

Bele Ioan (preot), 7, 36, 101, 262,

263

Bella Ioan (ofiţer securitate), 124,

257

Benedict al XVI-lea (Papă), 207

Berinde Ştefan (preot), 7, 36, 113,

264, 265, 300, 342, 346, 350

Bob Ioan (preot), 180

Bodnăraş Emil (politician), 226

Boeriu Valer (preot), 7, 293, 294,

357

Bogdánffy Szilárd-Ignác

(episcop), 18, 19

Bolchiş (ofiţer securitate), 97, 98,

99

Bonhoffer Dietrich (pastor), 16

Borda Vasile (preot), 6, 133, 134,

135, 136, 137, 301, 342, 346,

350, 352, 353

Boroş Ioan (episcop), 43, 67, 76,

77, 353

Botezatu Vasile (om politic), 113

Brătianu Gheorghe (om politic),

100, 101

Brînzeu Nicolae (prepozit), 6, 43,

75, 76, 77, 78, 79, 80, 83, 112,

117, 195, 300, 351, 354

Bucea Nicolae (preot), 216

Bucur Lazăr (laic), 37, 143, 219

Butnariu Ioan (preot), 180

C

Carol al II-lea (Rege), 43, 209

Ceauşescu Nicolae (om politic),

85, 230

Cerghi Augustin (preot), 118

Chinezu Tit Liviu (episcop), 18,

31, 32, 39, 57, 340, 344, 348,

355

Chira Cornel (preot), 6, 143, 146,

164, 165, 166, 167, 168, 341,

346, 350, 352

360

Chişbora Nistor (preot), 6, 188,

189, 191, 192, 193, 203, 232

Ciolpan Vasile (director

penitenciar), 114

Cipu Ioan (preot), 6, 169, 170,

171, 307, 353

Cisar Alexandru (arhiepiscop),

50, 293, 298

Ciucodi Mihai (preot), 153, 154,

161

Corneanu Nicolae (mitropolit), 73

Cosmovici Horia (preot), 199,

208, 213, 214, 220, 221, 223,

226, 229, 243, 244, 245, 246,

247, 249, 250, 254

Coşer Ioan (ofiţer securitate), 195,

196

Cotoşman Gheorghe (preot), 113

Craşovan Ioan (preot), 7, 287

Crăciun Ion (preot), 162, 178, 284

Crişan Alexandru (preot), 7, 267,

311, 315, 316

Crişan Ioan (preot), 7, 178, 268,

311, 314, 316, 317, 319

Crişan Teofil (canonic), 78

Cupcea Victor (preot), 6, 186,

187, 357

Cuzmanovici Macu (preot), 121

D

Dâncă Petru (preot), 180

Decan Ion (preot), 127

Deciu Victor (preot), 69, 78

Deheleanu Florea (preot), 7, 279,

280

Dej Gheorghe Gheorghiu (om

politic), 226, 239

Del Mestri Guido (monsenior),

49, 50, 57

Deletant Dennis (istoric), 33, 34,

341, 345, 349, 354

Delia Grigore (preot), 7, 277

Deliman Ioan (protopop), 6, 194,

195, 196, 197, 300, 354

Dragomir Ioan (episcop), 50, 102

Drăgoi Ioan (preot), 180

Dredeţeanu Ioan (protopop), 178

Durcovici Anton (episcop), 18, 39

E

Erös Imre (episcop), 50

F

Fireza George (preot), 143, 151

Frăţilă Nicolae (preot), 121, 268

Frenţiu Valeriu Traian (episcop),

18, 30, 31, 39, 44, 49, 82, 92,

95, 112, 173, 340, 344, 348

G

Gadö Mihály (preot), 165

Ganga Axente (preot), 7, 281,

282, 284

Ghelner Traian (laic), 7, 305, 306

Ghika Vladimir (monsenior), 18,

199, 208, 209, 212, 240, 241,

242, 244, 248

Groza Petru (om politic), 25, 58,

60

Gunciu Iosif (preot), 240

Guţiu George (arhiepiscop), 11

361

Gyr Radu (poet), 216

H

Hag Marcelin (iezuit), 57, 167

Hirţea Iuliu (episcop), 209, 219,

225, 230

Hossu Iuliu (cardinal), 18, 30, 35,

44, 47, 60, 72, 95, 114, 119,

300, 355

Hruşciov Sergheevici Nikita

(premier U.R.S.S.), 222

I

Ienea Ioan (canonic), 78

Ioan Paul II (Papă), 11, 24, 25,

40, 41

J

Jianu Marin (ministru), 26, 29

Jigorea (preot), 44

K

Kirk C. John (monsenior), 50

Kling Zoltan (ofiţer securitate),

43, 51, 96, 97, 98

Kolbe Maximilian (preot martir),

16

L

Lazăr Ioan (preot), 140, 208, 219,

334, 358

Lăzărescu Vasile (mitropolit),

115, 117, 121, 122, 123, 124,

125, 127, 128, 256, 257

Leluţiu Aurel (preot), 102

M

Macavei Victor (canonic), 43

Manciulea Ştefan (preot), 71

Maniu Iuliu (om politic), 100,

101, 172, 199

Marc Vasile (preot), 182

Mare Ioan (informator), 121

Marina Ioan (preot), 122, 199

Marina Justinian (patriarh), 58,

125

Marianescu Ioan (canonic), 78

Marinceu Traian (contabil), 127

Márton Áron (episcop), 18, 50,

72, 148

Matei Ioan (preot), 180

Maxim Ioan (preot), 218, 230

Medoia Gheroghe (protopop), 115

Miclea Teodor (preot), 6, 71, 143,

173, 174, 179, 184, 185, 357

Mihăescu (preot), 44

Muntean Nicolae (preot), 43

Munteanu Viorel (preot), 7, 298,

299

N

Neda Dumitru (preot), 6, 55, 205,

206

Nerva Florea (preot), 256

Nicolescu Alexandru (mitropolit),

43, 49, 112, 285

Nistor Alexandru (protopop), 6, 7,

188, 189, 191, 193, 275

O

O’Hara Aloysius Gerard Patrick

(nunţiu), 50

362

Oană Grigore (preot), 6, 198, 199,

202, 203, 204

Olteanu Ioan (om politic), 26, 29,

196,

Opriş Vasile (preot), 216,

P

Pacha Augustin (episcop), 136,

151

Pantelimon Ion (preot), 180

Patachi Enea (preot), 7, 274

Pauker Ana (om politic), 26, 154

Paveloniu Valer (protopop), 6,

172

Păcuraru Ion (preot), 179

Pecican Petru (preot), 6, 36, 207,

208, 209, 210, 211, 245, 253,

296, 355, 357, 358

Ploscaru Ioan (arhiepiscop), 6, 24,

32, 35, 39, 43, 45, 48, 49, 50,

51, 52, 53, 54, 62, 83, 84, 95,

122, 124, 128, 129, 130, 131,

135, 136, 140, 189, 190, 192,

198, 202, 219, 253, 287, 301,

303, 342, 346, 350, 351, 352,

353, 354, 355

Pop Filip (preot), 179

Pop Iosif (protopop), 178

Pop Remus (preot), 178

Pop Simion (preot), 179

Pop Victor (canonic), 282

Popa Tudor (informator), 117,

126, 127

Puni Emil (preot), 6, 138, 139,

140, 141, 142, 163, 166, 167,

357

Puşcaşiu Virgil (preot), 7, 291

R

Racoviţeanu Teodor (preot), 179

Rafael Friedrich (profesor), 103

Raţiu Iuliu (preot), 66, 78, 111,

112, 113, 114, 115, 116, 117,

118, 119, 120, 121, 122, 123,

124, 125, 126, 127, 128, 129,

130, 131, 132, 195, 256, 257,

258, 300, 312, 318, 319, 320

Răsădeanu Dimitrie (preot), 7,

272

Râş Ludovic (preot), 153

Roşca Ioan (preot), 179

Rusu Alexandru (episcop), 18, 30,

35, 39, 44, 47, 60, 72, 95, 186

S

Sălăgean Dumitru (preot), 6, 69,

92, 93, 94, 106, 107, 109, 262,

303, 352

Scheffler Ioan (episcop), 18, 19

Sever Paul (preot), 180

Silvăşan Trandafir (preot), 6, 121,

122, 123, 125, 128, 255, 256,

257, 258

Sintescu (preot), 44

Socol Ioan (preot), 7, 260

Stalin Vissarionovici Iosif (om

politic), 66, 68, 222

Stein Edith (martir), 16

Sterescu Paul (ofiţer securitate),

126

Steskal Wiliam (ofiţer securitate),

126

363

Stoian Stanciu (ministru), 26

Suciu Ioan (episcop), 18, 21, 27,

30, 31, 39, 59, 60, 72, 95, 150,

200, 336, 340, 344, 348,

Suciu Petru (preot), 285, 286,

311, 318

Surdu Gheorghe (preot), 7, 302,

303, 304, 357

Ş

Şandru Aurel (preot), 7, 232, 253,

295, 296, 342, 346, 357

Şerban Ioan (preot), 178

Ştef Ştefan (preot), 180

T

Tălnaru Ioan (preot), 179

Tămâian Coriolan (canonic), 129,

130

Teglaşiu Ladislau (preot), 7, 78,

112, 195, 300, 301

Teoctist Arăpaşu (patriarh), 300

Tiut Vasile (preot), 6, 36, 69, 104,

108, 109, 110, 117, 122, 123,

124, 125, 130, 262, 352

Todea Alexandru (cardinal), 102,

130, 140, 202

Toma Ioan (laic), 7, 12, 307

Tufescu Patriciu (preot), 51, 122,

123

Turcu Ştefan (preot), 51

Ţ

Ţeperdel Mihai (împuternicit),

118, 257

V

Vancu Ioan (preot), 116, 124, 256

Vezoc Alfons (pictor), 84

Vezoc Iosif (canonic), 6, 43, 78,

81, 82, 83, 84, 85, 86, 112,

130, 195, 300, 312, 353

Vida Ludovic (canonic), 68, 201

Vladovici Ioan (preot), 209, 216,

217, 218

Vlăduceanu Victor (preot), 113

Voştinaru Teodor (canonic), 6, 87

W

Wienschrott Anton (preot), 135

Z

Zasloţi Croneliu (preot), 7, 289,

290

Zudor Francisc (preot), 45, 47

364

Indici de localităţi

A

Aiud, 34, 87, 89, 121, 197, 208,

209, 213, 216, 217, 219, 220,

225, 233, 239, 243, 245, 246,

249, 252, 253, 260, 261, 269,

272, 273, 280, 293, 294, 295,

296, 297, 341, 345, 349

Alba, 18, 42, 50, 72, 76, 90, 153,

267, 282, 330, 334, 338

Alba-Iulia, 18, 72

Arad, 27, 34, 84, 87, 88, 89, 116,

124, 169, 190, 191, 192, 194,

195, 196, 197, 208, 211, 227,

228, 231, 232, 233, 253, 256,

261, 262, 268, 272, 277, 278,

279, 291, 295, 296, 307, 341,

345, 349, 352, 355

B

Baia Mare, 18, 44, 95, 102, 181,

186, 201

Baia Sprie, 294, 295, 296

Balta Brăilei, 33, 34, 345, 349

Banat, 30, 31, 70, 72, 111, 116,

119, 129, 136, 138, 340, 344,

348

Băcia, 298

Băuţar, 255, 257

Bârzava, 190, 192

Becicherecul Mare, 287

Beiuş, 87, 189, 192, 194, 295

Belgia, 139, 144

Berlin, 40, 134

Bihor, 129, 188, 189, 192, 295,

300

Bistriţa, 94, 133, 134

Bixad, 76, 95

Blaj, 18, 21, 27, 42, 43, 48, 50,

54, 71, 90, 92, 94, 95, 134,

141, 142, 143, 164, 173, 176,

198, 200, 201, 202, 204, 205,

255, 260, 264, 268, 275, 277,

281, 282, 285, 293, 298, 302,

305, 333, 334, 335, 336, 338,

355

Borzeşti, 34, 274, 276, 280, 282,

284, 341, 345, 349

Botoşani, 34, 261, 278, 341, 345,

349

Bucova, 121, 128, 257, 258

Bucureşti, 18, 19, 20, 22, 23, 26,

29, 33, 34, 38, 39, 44, 45, 46,

47, 49, 50, 52, 53, 57, 58, 60,

61, 62, 66, 69, 76, 78, 79, 83,

85, 87, 91, 99, 100, 101, 106,

130, 137, 139, 145, 146, 148,

149, 152, 154, 157, 158, 159,

166, 172, 201, 202, 204, 208,

210, 211, 212, 221, 226, 227,

232, 233, 234, 259, 260, 264,

265, 267, 270, 271, 293, 294,

295, 298, 303, 304, 336, 351,

352, 354, 355, 356

Budapesta, 43, 75, 205

Bulci, 72

365

C

Canalul Dunăre-Marea Neagră,

33, 256

Capul Midia, 139, 155, 163, 291,

292

Caransebeş, 34, 194, 256, 258,

305, 306, 341, 345, 349

Caraş-Severin, 81, 121, 128, 169,

255, 257

Cavnic, 181, 185, 294

Călan, 184, 293

Călăraşi, 78, 80

Căldăruşani, 44, 47, 60, 78, 80,

85, 131, 197

Câmpul lui Neag, 264

Câmpulung muntenesc, 58

Cernavodă, 139, 152, 153, 154,

163

Chereluş, 262, 268, 279

Ciorogârla, 45, 47, 83

Clopodia, 279

Clopotiva, 121, 124, 256

Cluj, 9, 17, 18, 27, 30, 34, 44, 45,

48, 51, 52, 54, 72, 92, 100,

114, 116, 119, 134, 137, 146,

160, 173, 178, 180, 185, 201,

202, 204, 206, 231, 259, 260,

268, 269, 293, 294, 295, 296,

298, 300, 304, 306, 336, 341,

345, 349, 354, 358

Cluj-Gherla, 18

Codlea, 34, 265, 341, 345

Comloşu Mare, 75, 76, 115, 121

Constanţa, 145

Copăcel, 94, 105

Craiova, 206

Curtea de Argeş, 45, 47, 60, 72,

114, 119, 123, 152

D

Dej, 34, 39, 45, 53, 61, 64, 69,

266, 304, 316, 341, 342, 345,

346, 350

Densuş, 172

Deva, 112, 122, 138, 139, 141,

142, 147, 148, 155, 156, 159,

160, 161, 162, 163, 259, 275,

298, 299

Dragoslavele, 44, 47, 58

Dragşina, 268

F

Făgăraş, 94, 100, 157, 338

Filimon Sârbu, 289

Franţa, 15, 49, 55, 302, 303, 304

Frata, 48, 54

G

Galaţi, 34, 261, 283, 308, 341,

345

Galeş, 88, 89, 90, 91, 270, 271

Geoagiu, 267

Germania, 15, 16, 19, 20, 23, 147,

158

Ghelari, 256, 293

Ghencea, 152

Gherla, 34, 35, 39, 51, 53, 61, 69,

137, 165, 181, 185, 208, 209,

214, 220, 230, 233, 243, 246,

250, 253, 259, 263, 265, 266,

366

269, 278, 280, 288, 298, 304,

306, 341, 345

Ghizela, 171

Giarmata, 85

Giurgeni, 259, 263, 308

Grind, 223

Gruba, 291

H

Haifa, 144

Harghita, 281

Haţeg, 143, 258

Heerlen, 143

Herghelia, 138, 142

Hunedoara, 75, 138, 139, 141,

143, 147, 148, 158, 163, 164,

172, 256, 259, 264, 267, 275,

285, 289, 293, 298, 305

I

Iaşi, 18, 60, 79, 103, 196, 296,

354, 355

Icloda, 272, 273

Ierusalim, 144

Italia, 55, 144

Iugoslavia, 55, 287

J

Jilava, 34, 39, 51, 52, 53, 61, 62,

66, 68, 85, 101, 136, 137, 139,

163, 166, 168, 179, 185, 208,

212, 217, 233, 234, 237, 239,

240, 243, 253, 259, 260, 261,

265, 266, 269, 280, 282, 284,

296, 304, 308, 341, 345

Juliţa, 192

L

Letea, 217

Lipova, 261

Lugoj, 18, 22, 23, 30, 31, 33, 34,

38, 39, 40, 42, 43, 44, 45, 46,

48, 49, 50, 51, 52, 53, 54, 57,

59, 60, 62, 66, 69, 73, 75, 76,

77, 78, 80, 82, 83, 87, 88, 90,

92, 93, 94, 95, 96, 97, 98, 99,

101, 102, 105, 106, 107, 108,

109, 110, 111, 112, 113, 115,

116, 117, 119, 122, 123, 124,

125, 127, 128, 129, 130, 131,

132, 133, 136, 138, 140, 141,

143, 151, 164, 166, 168, 169,

170, 171, 173, 174, 186, 188,

189, 190, 191, 192, 193, 194,

198, 199, 202, 203, 204, 205,

207, 211, 253, 254, 255, 257,

262, 263, 270, 281, 282, 283,

285, 287, 289, 290, 293, 296,

299, 300, 301, 303, 329, 335,

339, 341, 345, 347, 348, 349,

350, 351, 352, 353, 354, 355,

356, 357

Lunca Cernei, 274

Lwow, 25

M

Maastricht, 143

Malmaison, 39, 51, 53, 146, 166

Maramureş, 27, 50, 186, 201, 202,

285, 300

Măureni, 67

Mediaş, 134

Mexic, 16

367

Minişul de Sus, 87

Moftinul Mic, 111

Moscova, 25, 102

Mureş, 25, 43, 86, 90, 94, 108,

138, 142, 147, 157, 158, 159,

173, 175, 177, 178, 179, 275,

293, 302

Muscel, 58

N

Năvodari, 155

Neamţ, 78, 79, 80, 83, 85, 131,

197, 300, 301

Nevrincea, 205

Nijmegen, 143

Noua Culme, 208, 209, 217, 219,

223, 234, 253

O

Olanda, 139, 143, 151

Oneşti, 34, 274, 276, 280, 284,

292, 341, 345

Oradea, 18, 19, 21, 27, 34, 44, 82,

112, 116, 129, 137, 169, 188,

189, 190, 192, 209, 219, 260,

261, 263, 266, 272, 273, 278,

296, 297, 305, 306, 329, 341,

345

Oraviţa, 305

Orăştie, 75, 78, 80, 172, 267, 298

Ostrov, 263

Ostrovul Mare, 275

P

Paris, 54, 302, 304

Peninsula, 179, 181, 185

Periprava, 91, 208, 209, 210, 216,

217, 218, 219, 220, 223, 224,

225, 226, 233, 239, 251, 253,

263, 288, 308

Petrilaca, 108

Petroman, 274

Petroşani, 75, 285

Piteşti, 34, 39, 51, 53, 64, 69, 180,

201, 202, 204, 251, 265, 266,

341, 345

Poarta Albă, 87, 89, 139, 155,

163, 179, 185, 280

Prislop, 76

R

Racoviţa, 121

Radna, 261

Rahova, 234

Ramna, 81, 82, 83

Reghin, 202

Reşiţa, 134

Roma, 11, 17, 19, 21, 22, 23, 27,

30, 34, 35, 43, 73, 79, 82, 85,

87, 111, 125, 139, 144, 174,

188, 189, 192, 193, 194, 206,

207, 283, 329, 330, 331, 332,

334, 337, 350, 353, 357, 358

Rusia, 144, 222

S

Salcia, 288, 308

Satu Mare, 18, 19, 34, 111, 164,

173, 175, 186, 187, 270, 285,

286, 341, 345

Sălaj, 111, 186

Sâmbăteni, 208, 211

368

Sânandrei, 230, 231

Sibiu, 27, 71, 165, 166, 206, 209,

216, 302, 304

Sighet, 21, 31, 32, 34, 39, 44, 46,

47, 52, 53, 59, 60, 61, 62, 65,

66, 72, 78, 79, 80, 81, 83, 84,

85, 93, 100, 101, 102, 107,

109, 110, 112, 113, 114, 115,

116, 131, 186, 187, 197, 262,

263, 264, 265, 340, 344, 348,

349, 354

Sighetul Marmaţiei, 51, 80, 199,

204, 300, 354

Simeria, 298

Slatina-Timiş, 72

Spania, 15, 336

Strasbourg, 49, 54, 90, 289, 302

Sulina, 167

Ş

Şanoviţa, 170

Şeitin, 194, 272, 352

Şimleul Silvaniei, 186

Şiria, 87, 88, 89

T

Teiuş, 42, 90, 252, 267

Timişoara, 20, 24, 31, 32, 34, 39,

43, 45, 48, 50, 51, 52, 53, 57,

61, 62, 66, 67, 69, 78, 81, 82,

83, 84, 85, 87, 88, 89, 90, 91,

93, 97, 101, 102, 107, 109,

110, 112, 113, 115, 116, 118,

121, 123, 124, 125, 126, 128,

130, 131, 132, 133, 134, 135,

136, 137, 162, 187, 189, 192,

195, 202, 227, 230, 231, 256,

257, 262, 263, 265, 268, 269,

270, 272, 274, 277, 278, 279,

280, 282, 284, 287, 288, 289,

290, 291, 292, 295, 296, 300,

301, 303, 305, 306, 307, 341,

345, 348, 349, 351, 352, 353,

354, 355, 357

Toteşti, 138, 139, 143, 164

Transilvania, 58, 144

Turdaş, 298

U

Ucraina, 25, 30

Uranus, 34, 39, 51, 53, 69, 341,

345, 349

V

Valea Neagră, 88, 89, 185, 274,

276, 280

Valea Nistrului, 294

Văcăreşti, 34, 90, 91, 172, 267,

270, 271, 290, 341, 345

Vărădia, 169

Vermeş, 170, 307

Viena, 43, 75, 150, 330, 334

Vişinel, 92, 94