„Vai vouă!/ Vai nouă!”: liderii spirituali ai mozaismului și

creștinismului în Matei 23 și Imnul 58 al Sfântului Simeon Noul

Teolog

Pr. Drd. George Cosmin Piț

Rezumat. Acest articol prezintă o explorare a două documente

total diferite ca proveniență și structură, un capitol din prima

Evanghelie(Matei 23) și un imn dintr-o operă patristică

târzie(Imnul 58 al Sfântului Simeon Noul Teolog), aflate în timp

la distanță de aproximativ un mileniu. Ceea ce le unește însă e

tonul general de denunțare a autorităților religioase, respectiv

diatriba Mântuitorului la adresa ipocriziei fariseilor și critica

Sfântului Simeon Noul Teolog referitoare la abaterile clerului

Bisericii din vremea sa. Articolul analizează tensiunea puternică

din cele două texte, asemănările izbitoare și intenția autorilor,

având în vedere poziția de pe care sunt rostite, pe de o parte

Domnul Iisus Hristos se adresează fariseilor, aici în varianta

mateiană, iar pe de altă parte un ieromonah face referiri la

autoritățile sale ecleziastice, dar și la frații săi întru

preoție și monahism. De asemenea în acest studiu se va căuta un

răspuns dacă celor două texte li se poate aplica pecetea

anticlericalismului. Semnificația studiului constă în

implicațiile pozitive, respectiv îndemnul la o autoevaluare

Drd. George Cosmin Piț, Școala doctorală a Facultății de Teologie Andrei Șagunadin cadrul Universității Lucian Blaga din Sibiu, specialitatea Noul Testament. E-mail: prgeorgepit@yahoo.com.

1

critică a clerului ortodox, căruia îi sunt repuse în atenție două

texte dense și în același timp actuale în duritatea exprimării în

ce privește abaterile liderului spiritual.

Cuvinte-cheie. Matei 23, vai-urile, fariseii, sfântul Simeon Noul

Teolog, imnul 58, lideri spirituali.

Asemănarea Imnului 58 cu Matei 23: critica decadenței liderilor

religioși

De la început trebuie precizat că autorii celor două texte1,

evanghelistul Matei și sfântul Simeon2, se găseau în postura de

martiri ai Adevărului, de prigoniți ai celor despre care vorbesc

textele scrise și analizate în acest studiu. Istoria Bisericii

primare e una des confruntată cu riscul mărturisirii credinței în

Iisus Hristos, de aceea și „comunitatea lui Matei suferea prigoana din

partea iudeilor”3. De asemenea, sfântul Simeon Noul Teolog a fost în

centrul unei dispute privind conflictul dintre autoritatea

ierarhică și cea harismatică. Egumenatul său la Mănăstirea

Sfântul Mamas din Constantinopol a fost întrerupt de disputa în

1 Matei 23 poate purta subtitlul Discursul lui Hristos împotriva cărturarilor și fariseilor, iarImnul 58, Discursul lui Hristos împotriva abaterilor împăratului, episcopilor, preoților și monahilor.2Sfântul Simeon Noul Teolog, Imnele iubirii dumnezeiești, în Preot Profesor Acad. Dr. Dumitru Stăniloae, Studii de teologie dogmatică, Editura Mitropoliei Olteniei, Craiova, 1991. Pentru traducerea Imnului 58 am optat pentru varianta părintelui Dumitru Stăniloae în primul rând pentru că anul 2013 e unul comemorativ pentru marele teolog român, împlinindu-se 100 de ani de la naștere și 20 de ani de la mutarea sa la Domnul, dar și pentru aportul notelorlămuritoare care îmbogățesc înțelegerea acestui imn simeonian.3 Pr. Prof. Dr. Mihoc Vasile, „Aspecte ale spiritualității comunității mateiene în lumina textelor și a trăsăturilor specifice primei Evanghelii”,în Teologie, Slujire, Ecumenism - Omagiu Î.P.S. Dr. Antonie Plămădeală, Sibiu, 1996, p. 324.

2

jurul venerației acordate dascălului său duhovnicesc, Simeon

Evlaviosul, dispută care „avea să implice cele mai înalte autorități ale Bisericii

bizantine și s-a încheiat cu exilarea sfântului Simeon din capitală”4. Ultimii

șaptesprezece ani i-a trăit în exil, timp în care a și redactat

Imnele iubirii dumnezeiești, din care face parte și Imnul 58.

Arhiepiscopul B. Krivochein și ieromonahul A. Golitzin, doi

remarcabili exegeți ai sfântului Simeon au arătat cu insistență

în studiile lor că imnul 58, în ton cu Matei 23, este o oglindă

pe care Simeon a așezat-o nu doar în fața contemporanilor săi, ci

valabilitatea acestui text se extinde la toate generațiile de

clerici, atitudinea egumenului Simeon demonstrând, pe de altă

parte că Biserica nu rămâne niciodată fără „oameni cu duh proorocesc,

care vor lupta împotriva acestor rele, care vor fi prigoniți pentru râvna lor”5. Ne

frapează similitudinea textelor pe care le avem în vedere.

Fariseii s-au așezat abuziv în scaunul lui Moise: „cărturarii și

fariseii au șezut în scaunul lui Moise; Deci toate câte vă vor zice vouă, faceți-le și păziți-

le; dar după faptele lor nu faceți, că ei zic, dar nu fac” (Matei 23, 2-3). Aluzia

imnului la fariseii de odinioară e bine conturată în corpul

textului Imnului 58: „nu puneți nici un preț pe chipul Meu, care Îmi este scump,

ca să-l curățiți și împodobiți cu sârguință și lacrimi și osteneli, prin care vă arătați Mie și

tuturor în mod clar oameni raționali și dumnezeiești, vă asemănați cu adevărat cu niște

morminte putrezite, ca fariseii de odinioară, cum am spus atunci mustrând nebunia

4 Ieromonah Alexander Golitzin, „Simeon Noul Teolog: viața, epoca, gândirea ”,în Sfântul Simeon Noul Teolog, Discursuri teologice și etice, Scrieri I, Studiu introductivși traducere: diac. Ioan I. Ică jr., Deisis, Sibiu, 1998, p. 429.5 Arhiepiscopul Basile Krivocheine, În lumina lui Hristos-Sfântul Simeon Noul Teolog(949-1022), Viața, spiritualitatea, învățătura, traducere Pr. Dr. Vasile Leb și Ierom. Gheorghe Adam, EIBMBOR, București, 1997, p. 362.

3

lor”6. Accentul cel mai dur al imnului arată durerea acută a

autorului: „dar, de frumusețea sufletului miresei lui Hristos, care dintre noi, preoții

se îngrijește? Arată-mi pe unul și mă mulțumesc cu el”7.

Motivația comună a scrierii celor două documente: datoria de a

îndrepta

Amploarea severității capitolului 23 din Matei a provocat unor

exegeți idea unei răzbunări a Mântuitorului asupra fariseilor.

Nimic mai fals, căci dacă a dorit ceva Mântuitorul prin acele

vai-uri mateiene a fost numai să dea un avertisment liderilor și

experților Legii Vechi, să se dezică de autosuficiență și

ipocrizie. Dacă un principiu ca acesta: „Dumnezeu a rânduit astfel ca

oamenii să fie îndreptați de oameni”8, are putere în orice comunitate de

credință, cu atât mai mult are aplicabilitate în cazul situației

existente în timpul lui Hristos, căci Cel ce voia să-i îndrepte

era nu un om, ci Dumnezeul-Om Iisus Hristos. „De acum nu Mă veți mai

vedea până când veți zice: Binecuvântat este Cel ce vine în numele Domnului”(Matei

23,39), este o „profeție condițională”9. Doar dacă vor recunoaște în

Iisus Hristos pe Fiul lui Dumnezeu vor mai putea vedea fața Celui

6 Sfântul Simeon Noul Teolog, Imnele iubirii dumnezeiești…, în op. cit., p. 704. Simeon observă critic în alt text, Cateheza 28, intitulată Căință, lumină, preoție, cum istoria se repetă 1000 de ani mai târziu, modificându-se doar persoanele și scaunele, nu și atitudinea: „ne aruncăm pe locurile sfinte și urcăm pe scaunele apostolilor, și, ceea ce este mai grav, cumpărăm cei mai mulți, fără frică de Dumnezeu, preoția cu bani, și căutăm, noi, cei ce nici n-am fost niciodată miei, să stăm ca păstori în fruntea turmei”, în Sfântul Simeon Noul Teolog, Cateheze, Scrieri II, Studiu introductiv și traducere: diac. Ioan I. Ică jr., Editura Deisis, Sibiu, p. 299.7Sfântul Simeon Noul Teolog, Imnele iubirii dumnezeiești, în op. cit.,, p. 703.8Limonariul, Traducere de Pr. Teodor Bodogae, Reîntregirea, Alba Iulia, 1991, p. 196. 9D. C. Allison, „Matthew 23, 39=Luke 13, 35b as a ConditionalProphecy”, înJournal for theStudy of the New Testament, 18, 1983, p. 75.

4

ce i-a mustrat.

Critica decadenței ipocrite a fariseilor a primit în timp

amprenta antifariseismului, în tonul a ceea ce am putea numi

istoria efectelor unui text. În Matei 23 unii autori găsesc

indicații ale intensificării anti-fariseismului10: adăugarea

epitetelor peiorative, apoi două versete(32 și 33) au fost

furnizate de editor ca să determine prezentarea persecuției

fariseice asupra misionarilor creștini într-o relație strânsă cu

persecuția profeților de către generațiile iudaice anterioare,

plusarea versetului 34 a făcut mai specifică persecuția

contemporană (biciuirea în sinagogă, urmărirea din cetate în

cetate), expresia asupra voastră suprapusă peste neamul acesta,

locația Ierusalimului, prezentată ca un vârf al discursului

împotriva fariseilor dă, de asemenea, o nouă forță antifarisaică.

În viziunea lui Matei „respingerea de către Israel a propriului Mesia trimis de

Dumnezeu, nu exclude misiunea Bisericii către Israel”11, întrucât această

respingere a fost consecința necredinței unei generații, cea

contemporană cu Hristos. Antifariseismul ca ideologie lipsește cu

desăvârșire în evanghelii, precum și în întreg Noul Testament,

însă cuvinte precum „casa voastră vi se lasă pustie”(Matei 23, 38) au în

iconomia capitolului 23, supus acestui studiu, o relevanță

aparte, dar nicidecum o tentă ideologică: „Dumnezeu respinge pe Israel

sau numai pe liderii lui, dar acceptă pe alții în locul lor”12. Același lucru se

10Douglas R. A. Hare, „The Theme of Jewish Persecution of Christians in theGospelAccordingto St. Matthew”, Cambridge University Press, New York, 1967, p. 96.11 Graham Stanton, A Gospel for a New People: Studies in Matthew, T & T Clark,Edinburgh, 1992, p. 159.12Graham Stanton,idem, p. 264.

5

observă și la sfântul Simeon. Atitudinea sa din imnul 58 față de

clerici, experții Legii Noi, nu devine în sine ideologie

pătimașă. Dacă un membru al clerului citește astăzi imnul 58,

după un mileniu de când a fost compus, e tentat să privească cu

suspiciune acest text care demască cu inteligență duhovnicească

abaterile episcopilor, preoților și monahilor, demonstrând cu

date extrase din viața cotidiană a Bisericii Ortodoxe a secolelor

X-XI, că înclinațiile acestora sunt potrivnice lui Dumnezeu. De

altfel autorul explică la început că „mustrarea e spusă ca de gura lui

Dumnezeu”13. Tonul sfântului Simeon e profetic, e asemenea unui

glas al nebunului pentru Hristos, care își împlinește vocația „de a spune

adevărul puternicilor lumii și ai Bisericii”14. Trebuie să impunem în acest

moment al abordării ideea că Matei 23 și Imnul 58 nu sunt acuze

în bloc ale celor vizați. Din istoria Săptămânii Patimilor se

observă clar faptul că saducheii, din rândul cărora era

majoritatea membrilor Sinedriului conduc ostilitățile spre osânda

la moarte a Mântuitorului, iar „fariseii nu au nici un rol în uneltirile care

duc la a arestarea, judecarea și condamnarea lui Iisus”15, deși conflictul cu

aceștia rămas ca unul extrem de viu în paginile Evangheliilor.

Sfântul Simeon diferențiază și el în clerul superior și excepția

care se poartă după voia lui Dumnezeu: „desigur, nu vorbesc de cei a căror

viață e la înălțimea cuvântului și poartă pecetea învățăturii și a vorbirii lor despre

Dumnezeu”16.

13Sfântul Simeon Noul Teolog, Imnele , p. 694.14P. Tomas Spidlik, Spiritualitatea Răsăritului Creștin, I. Manual sistematic, Traducere și prezentare: diac. Ioan I. Ică jr., Editura Deisis, Sibiu, 1997, p. 201.15Armand Puig, Iisus. Un profil biografic, Traducere: Jana Balacciu Matei, Editura Meronia, București, 2007, p. 455.16Sfântul Simeon Noul Teolog, Imnele…, p. 697.

6

Sfinții Matei și Simeon practică o atitudine cu temei biblic

Profeții vechi-testamentari erau deseori trimiși de Dumnezeu să

certe purtările preoților care își trădau misiunea ce le era

încredințată ca sacerdoți. Textul următor din Ieremia arată că

răutatea preotului și casa Domnului sunt incompatibile: „Că

profetul și preotul sunt necredincioși; și până și în casa Mea am găsit răutatea lor, zice

Domnul” (Ieremia 23, 11). O altă profeție cu relevanță la

subiectul abordat e pericolul semnalat de Iezechia despre absența

discernământului: „Preoții lui (Ierusalimului) calcă legea Mea și pângăresc

lucrurile sfinte ale Mele; nu osebesc ce este sfânt de ce nu este sfânt și nu fac deosebire

între curat și necurat; de la zilele Mele de odihnă și-au întors ochii, și Eu sunt înjosit de

către aceștia”(Iez. 22, 26). Acest lucru e sesizat și de sfântul

egumen în legătură cu clericii și Euharistia: „Mă dispreţuiesc pe

Mine ca pe o simplă pâine și-și închipuie că văd și mănâncă o oarecare bucată de

pâine, nevăzând slava Mea nevăzută”17. Hristos Domnul în Evanghelia de

la Matei mută accentul de pe legalism pe compasiune. Modul

împlinirii zeciuielii (23,23) ilustrează acest dramatism: „Vai

vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici! Că daţi zeciuială din izmă, din mărar şi din

chimen, dar aţi lăsat părţile mai grele ale Legii: judecata, mila şi credinţa” Apoi spune

imediat: „pe acestea trebuia să le faceţi şi pe acelea să nu le lăsaţi”. Pentru Matei

cheia este recunoașterea priorităților, aceasta contează cel mai

mult.

Iisus Hristos(și Matei) în conflict cu fariseii

17Sfântul Simeon Noul Teolog, Imnele…, p. 697.7

Evanghelia lui Matei este construită pe un fundament ce are în

componență ideea de conflict. Acest conflict străbate ca un fir

roșu relatarea mateiană. Conflictul nu este niciodată departe de

experiența umană, el poate fi așadar un cadru esențial pentru

abordarea Evangheliilor. A fost Iisus un inițiator frecvent de

conflicte sau stilul Său de îndrumare a fost mai mult pasiv,

căutând mai degrabă să evite un conflict ori de câte ori era

posibil și să rezolve repede când conflictul era provocat de

alții?Exegeza Evangheliei lui Matei descrie pe Iisus ca activ

angajat în conflicte. În cele mai multe cazuri identificate

„conflictul a fost declanșat ca urmare a unei inițiative a lui Iisus”18. Ceea ce

evanghelia nu ne spune este în ce condiții Iisus ar fi putut

evita un conflict fără să-și abandoneze misiunea. Trebuie să

recunoaștem că pare a exista o lipsă de coerență între unele

dintre învățăturile lui Hristos, adevărate doctrine de non-

violență și acțiunile Sale evident conflictuale în Evanghelia lui

Matei: Fericiți cei blânzi (Matei 5, 5) și Fericiți făcătorii de pace (Matei 5,

9). În acest sens Iisus merge chiar mai departe pentru a instrui

poporul: „Eu însă vă spun vouă: Nu vă împotriviți celui rău; iar cui te lovește peste

obrazul drept, întoarce-i și pe celălalt.”(Matei 5, 39). Aceste texte așezate

lângă Matei 23 generează reacții diferite. Armonizarea acestor

învățături cu comportamentul Său din situațiile conflictuale se

face mai ușor dacă privim consecințele19 lipsei de inițiere a

18 Frank A. Wiggin, Leadership Lessons of Jesus’ use of Conflict in theGospel of Matthew, Submittedto Regent University School of Leadership Studies, 2006, p. 280,<https://www.regent.edu/acad/global/publications/ dissertations/wiggin2006.cfm>accesat la 10.03.2014.19Ibidem, p. 282.

8

conflictelor: 1.cei cu care el avea în mod frecvent dispute ar fi

rămas încrezători în propriile convingeri greșite. Consecințele

sunt cumplite: „Șerpi, pui de vipere, cum veți scăpa de osânda gheenei?” (Matei

23,33). Faptul că au ascultat avertismentele lui Iisus măcar îi

responsabilizează. Pentru unii a rămas probabil singurul avantaj,

dar în mod sigur pentru alții a fost o trezire, căci aflăm din

scripturi că unii farisei au îmbrățișat calea lui Hristos; și

2.absența inițierii conflictelor în fața provocărilor aduse

învățăturii și conduitei ar fi condus pe observatori la concluzia

că adversarii lui Iisus au avut dreptate și nu le oferea

posibilitatea de a se converti: „Vai vouă, cărturarilor și fariseilor

fățarnici! Că înconjurați marea și uscatul ca să faceți un ucenic, și dacă l-ați făcut, îl

faceți fiu al gheenei și îndoit decât voi”(Matei 23,15). Hristos a convins

arătând contrastul între modul Său de convertire interioară și

calea falsă a fariseilor de respectare a Legii, vizibilă mai ales

prin modalitățile scandaloase de împlinire zilnică a datinilor.

Doar o cale duce la Împărăție și Iisus a fost dispus să lupte, să

declanșeze conflicte pentru a o apăra, chiar dacă adevăratul

adversar care acționa din spatele tuturor oponenților Săi a fost

diavolul însuși. Conflictul la Matei are astfel o profundă

dimensiune religioasă. Stereotipia adversarilor lui Iisus

reflectă subiectele care generează conflictul. Experiența

comunității lui Matei este marcată de disensiuni. Dezbaterile

cercetătorilor bibliști continuă încă asupra faptului dacă

membrii comunității lui Matei erau încă dependenți de sinagogă

sau își creaseră o distanță suficientă față de aceasta. Matei 23,

9

2-3 sugerează un cadru comun iudaic, pe când finalul capitolului

sugerează un cadru diferit, în care sinagoga nu mai este a

noastră: „dintre ei veți biciui în sinagogile voastre și-i veți urmări din cetate în

cetate” (23, 34). Sugerarea de către exegeți a faptului căMatei

23, 32 - voi întreceți măsura părinților voștri- e o compoziție a lui Matei,

nu o zicere a lui Iisus, gândită ca un sumar al celui de-al

șaptelea vai20, arată că autorul se găsea el însuși în conflict

cu fariseii. După distrugerea Templului, cercetarea și studiul

Torei a devenit ritualul central în iudaism. „Cultul Templului a fost

transferat în studiul Torei”21. Acest fapt e de importanță capitală când

gândim atitudinea fariseilor în acea epocă, bazată pe bogata lor

cunoaștere a Legii precum și a explicărilor ei date de bătrâni.

Fariseii căutau să obțină puterea prin interpretarea cu

autoritate a Torei, nu prin cultul Templului.

Sfântul Simeon în conflict cu formalismul teologic și

bisericesc

Ca șiînEvanghelie, la Simeon, factorulreligiosdominăîntotdeaunaasupra

celui politicși social22.În funcție de calitatea și sinceritatea evlaviei

se ordonează celelalte dimensiuni ale societății și ale omului în

particular. Lipsa evlaviei lăuntrice, fariseismul, nesocotirea

săracilor sunt pilonii pe care Simeon își așează discursul în

imnul 58. S-a afirmat pe bună dreptate23că egumenul de la

20Graham Stanton, idem, p. 339.21J. Andrew Overman, Matthew's Gospel and Formative Judaism: The Social World of the Matthean Community, Augsburg, Fortress Publishers, 1990, p. 68.22 Arhiepiscopul BasileKrivocheine, idem, p. 165.23 Ibidem, p. 359

10

Mănăstirea Mamas din Constantinopol nu se ridică contra

episcopatului în sine, ci împotriva abuzurilor unor reprezentanți

ai acestuia. Sarcina lui Simeon e una dificilă, dar are de

partea sa Scriptura care spune „cel duhovnicesc judecă toate” (I Cor.

2, 15). A. Golitzin surprinde exagerările unor exegeți ai operei

simeoniene care susțin cu forță că „relația dintre viața interioară,

spirituală a credinciosului și structurile exterioare ale bisericii instituționale par să fi

fost cel mult firave, în scrierile Sfântului Simeon Noul Teolog”24, însă Biserica nu a

fost niciodată contestată ca realitate eshatologică și existență

istorică în formele instituționale primite de la Apostoli. În

ciuda acestor evidențe se pune totuși legitim întrebarea dacă

ascultarea e compatibilă cu critica superiorului? Două mărturii

ne vor argumenta că cel inferior în rangurile bisericești poate,

într-un singur caz să îndrepte pe superior, anume când e vorba de

binele comun, dar o pot face aceia care se disting prin știința și înfrânarea lor25.

Sfântul Vasile în Regulile sale adaugă că „victima” criticii

trebuie să fie convinsă de dragostea celui care vrea să îndrepte,

după Pildele lui Solomon: „Cine cruță toiagul își urăște copilul, iar cel care îl

iubește îl ceartă cu grijă”(Pilde 13, 24). Datoria de a îndrepta e

considerată într-o cateheză simeoniană o binecuvântată mânie: „Iar

dacă va trebui cândva într-o binecuvântată mânie să te pui în mișcare cu toiag și vergi

împotriva celor aflați în neorânduială spre a face o tăiere a răului și a restrânge între ei

o stricăciune contagioasă, ca să nu lași să se întindă mai rău cele ale lucrării și

24Cf. Ieromonah Alexander Golitzin, Trupul lui Hristos : Sfântul Simeon Noul Teolog despre viața duhovnicească și Biserica ierarhică, Qiqajon Press , Monastero di Bose, 2002.25 Sfântul Teodor Studitul, Epistulae, I, 5, PG 99, 324b, înP. Tomas Spidlik, op. cit., p. 201.

11

dispoziției vicioase”26. Faptul că Simeon a fost totuși  persecutat pe

nedrept de autoritățile sale ecleziale nu e o noutate, la fel s-a

procedat dintotdeauna cu trimișii Domnului care aduceau mesaje

radicale: „Iar după ce a spus Ieremia tot ce-i poruncise Domnul să spună la tot

poporul, preoții, proorocii și tot poporul l-au prins și i-au zis: „Tu trebuie să mori! ”

(Ieremia 26, 8). Vorbind despre sine din postura de persecutat,

Simeon inserează în Imnul 58 atitudinea de excludere a celui care

alege calea cea strâmtă: „dacă apare unul singur, socotit mic între oameni,

dar mare înaintea lui Dumnezeu, ca și cunoscut de El, care nu se coboară cu noi în

patimile noastre, îndată îl îndepărtăm ca pe un răufăcător și îl alungăm din mijlocul

nostru și-l scoatem din obște, cum L-au scos odinioară pe Hristos al nostru, arhiereii de

atunci și cruzii iudei”27. Atitudinea ostilă față de purtătorii mesajului

divin e o caracteristică a întregii Scripturi, culminând cu

ostilitatea cea dus la Răstignirea lui Hristos în Ierusalim.

Sfântul Simeon și scrierile sale au avut un ecou consistent în

epocă, dar în același timp tonul său duhovnicesc „li se părea multora

o exigență prea radicală”28. Exigența pe care o cerea Simeon era una

pretinsă totuși „experților”, dacă se poate spune astfel, adică

episcopilor, preoților, monahilor. De exigențele lor, de modul

cum integrau ideile patristice atât de scumpe lui Simeon,

depindea în mare măsură căderea sau ridicarea societății

bizantine. „Isihastul urban”, cum l-a numit episcopul K. Ware avea

26Sfântul Simeon NoulTeolog,Cateheze, EdituraDeisis, Sibiu, p. 196.27Sfântul Simeon Noul Teolog, Imnele, op .cit. , p. 703.28diac. Ioan I. Icăjr , Sfântul Simeon și provocarea mistică în teologia bizantină și contemporană, în Sfântul Simeon Noul Teolog, Discursuri teologice și etice, Scrieri I, Studiu introductiv și traducere: diac. Ioan I. Ică jr., Deisis, Sibiu, 1998, p. 15

12

temeri îndreptățite, pentru că destinul creștinimului în cetate

după căderea Constantinopolului a fost, cel puțin din punct de

vedere al excluderii credinței adevărate din cetate, asemenea

iudaismului după dărâmarea Ierusalimului. E o altă notă

caracteristică celor două texte prezentate aici.

Prezența vaiurilor: Matei 23 și Imnul 58

Unul din motivul apropierii celor două texte est și cuvântul vai,

o expresie întâlnită doar în contexte specifice unde predomină

ideea iminenței judecății pe care Dumnezeu o face oamenilor. Vai-

ul, asemănător unei tânguiri pentru starea jalnică în care au

ajuns oamenii prin propriile acțiuni, anunță anticiparea unei

hotărâri nefavorabile. Totuși, cel care poate spune vai pentru

sine are o șansă în plus de a corecta starea faptelor până la

sosirea momentului judecății divine. În Matei 23 Cel care

pronunță vai-urile este Hristos(vai vouă), iar cei cărora le sunt

adresate sunt cărturarii și fariseii. Pentru că ei nu își

conștientizează starea, vine Hristos Domnul în întâmpinarea

acestei ignoranțe, adresându-le o chemare la convertire. O altă

ipostază a vai-urilor găsim însă la sfântul Simeon Noul Teolog,

unde expresia capătă o nuanță de integrare a autorului în

categoria celor acuzați, fapt pe care nu-l puteam întâlni în

evanghelie. Vai nouă, spune sfântul Simeon, evaluându-și cu

smerenie propria nevrednicie în fața înaltei chemări a preoției.

Contactul lui Matei vameșul cu fariseii poate fi o posibilă

explicație a intransigenței vai-urilor din capitolul 23 al

13

Evangheliei sale, așa cum a fost sfântul Simeon în proximitatea

scandalurilor ce l-au determinat să scrie imnul 58. La autorii de

talia sfântului Simeon putem bănui o altă variantă. E posibil,

notează Arhiepiscopul Krivocheine, ca Sfântul Simeon „care era

încredințat de chemarea sa duhovnicească, să se fi gândit la sine însuși când a scris

aceste rânduri”29.

Evanghelistul Matei Sfântul Simeon Noul Teolog

1 Vai vouă, cărturarilor și fariseilor

fățarnici! Că închideți împărăția

cerurilor înaintea oamenilor; că voi nu

intrați, și nici pe cei ce vor să intre

nu-i lăsați.

vai nouă, săvârșitorilor jertfei

2 Vai vouă, cărturarilor și fariseilor

fățarnici! Că mâncați casele văduvelor

și cu fățărnicie vă rugați îndelung;

pentru aceasta mai multă osândă veți

lua.

vai nouă, preoți, călugări, episcopi și slujitori ai lui Hristos, care

călcăm legile lui Dumnezeu și ale Mântuitorului, nesocotindu-le

vrednice de nici un preț

3 Vai vouă, cărturarilor și fariseilor

fățarnici! Că înconjurați marea și

uscatul ca să faceți un ucenic, și dacă

l-ați făcut, îl faceți fiu al gheenei și

îndoit decât voi.

vai, nouă, că dacă apare unul singur, socotit mic între oameni,

dar mare înaintea lui Dumnezeu, ca și cunoscut de El, care nu se

coboară cu noi în patimile noastre, îndată îl îndepărtăm ca pe

un răufăcător30

4 Vai vouă, călăuze oarbe, care ziceţi:

Cel ce se va jura pe templu nu este cu

nimic legat, dar cel ce se va jura pe

aurul templului este legat.

Iar de va îndrăzni să se folosească de acestea în mod necuvenit

și ca un stăpân și să dăruiască rudeniilor cele ale străinilor și să

zidească case și să cumpere pământuri și să târască după el

mulțime de sclavi, vai, ce osândă își va atrage acela!31

29 Arhiepiscopul BasileKrivocheine, op. cit., p. 362.30Sfântul Simeon Noul Teolog, Imnele…, p. 70331Ibidem, p. 702

14

5 Vai vouă, cărturarilor și fariseilor

fățarnici! Că dați zeciuială din izmă,

din mărar și din chimen, dar ați lăsat

părțile mai grele ale Legii: judecata,

mila și credința; pe acestea trebuia să

le faceți și pe acelea să nu le lăsați

6 Vai vouă, cărturarilor și fariseilor

fățarnici! Că voi curățiți partea din

afară a paharului și a blidului, iar

înăuntru sunt pline de răpire și de

lăcomie.

7 Vai vouă, cărturarilor și fariseilor

fățarnici! Că semănați cu mormintele

cele văruite, care pe din afară se arată

frumoase, înăuntru însă sunt pline de

oase de morți și de toată necurăția.

8 Vai vouă, cărturarilor și fariseilor

fățarnici! Că zidiți mormintele

proorocilor și împodobiți pe ale

drepților

Ruptura între theoria și praxis la fariseii lui Israel și la

clericii nevrednici

Cărturarii și fariseii sunt vinovați în egală măsură de ipocrizie

și de faptul de a face legea o povară de nesuportat. În

conformitate cu T. W.Manson32, cea de a doua este, de fapt, mult

mai proeminentă, căci fariseii au crescut „numărul modurilor în care

un om ar putea ofensa pe Dumnezeu”, dar nu au făcut nimic pentru a

32T.W. Manson,The Sayings of Jesus, SCM Press, London, 1971, p. 101.

15

permite oamenilor să aibă un acces mai mare la Dumnezeu. Aceeași

ruptură între teorie și practică a avut loc în vremea lui Simeon,

pe care el o numește a fi o adevărată erezie33, aceea de a ne crede

incapabili de a păzi Evanghelia ca cei din vechime: „în zadar, socotesc, zice

zadarnicul acela, se mai citește Sfânta Evanghelie, în zadar, dă el mărturie, se mai

citesc ori s-au scris scrierile Marelui Vasile și ale celorlalți preoți și cuvioși. Deci, dacă ne

este cu neputință a face cu lucrul și a păzi neîncetat cele ce le spune Dumnezeu și pe

care toți sfinții le-au făptuit mai întâi ei înșiși toate, iar apoi, scriindu-le, ni le-au lăsat

spre povățuirea noastră, pentru ce s-au mai ostenit aceia să le scrie și se mai citesc

acum în biserici? Cei ce zic acestea închid cerul (Mt 23, 13) pe care ni 1-a deschis

Hristos și taie calea spre Acela, pe care El însuși ne-a înnoit-o”34.

Curați pe dinafară, murdari înăuntru

Această abordare este din nou una frapantă în ambele texte.

Mântuitorulmustră duplicitatea cărturarilor și fariseilor, care

doresc ostentativ să afișeze virtutea: „Vai vouă, cărturarilor și fariseilor

fățarnici! Că voi curățiți partea din afară a paharului și a blidului, iar înăuntru sunt

pline de răpire și de lăcomie”.(Matei 23, 25). De la aluzia aceasta se

trece la accentul pe necesitatea omului de a fi purificat de

ambiguitate. Sfântul Simeon pare să aibă înaintea sa același tip

de oameni de categoria fariseilor admonestați în evanghelie:

33 Cf. Sfântul Simeon Noul Teolog, Cateheze, p. 311 Un text cu pasaje din Matei23 în care Sfântul Simeon prezintăsubtilitateaereziei: „în vreme ce Acela Dumnezeufiind peste toți credincioșii strigă și zice prin Sfânta Evanghelie: „Veniți la Mine toți cei osteniți șiîmpovărați și Eu vă voi odihni pe voi" (Mt 11, 28), potrivnicii lui Dumnezeu [antitheos] aceștia sau, maibine zis, acești potrivnici ai lui Hristos [antihriști] zic: „Este cu neputinţă aceasta, este cuneputinţă!" Către aceștia Stăpânul zice pe drept cuvânt cu glas mare: „Vai vouă cărturarilor și fariseilor(Mt 23, 13-15)! Vai vouă, călăuze oarbe orbilor (Mt 23, 16) că nu intrați în împărăția lui Dumnezeu și pecei ce vor să intre îi împiedicați! (Mt 23, 13).34Ibid., p. 310.

16

„Împodobindu-și bine trupul pe dinafară, par, ticăloșii și viclenii, celor ce-i privesc,

strălucitori și curați, dar au sufletele mai murdare decât lutul și noroiul, mai bine zis,

decât orice otravă purtătoare de moarte”35. Urgența curățirii de patimi

(katarsis-ul patristicii grecești), e atât de legată de persoana

consacrată încât în absența ei e periclitată hirotonia însăși,

fiind unul din motivele pentru care „cuvântul lui Dumnezeu nu se

leagă”(II Timotei 2, 9). De calitatea preotului care stă în fața

lui Dumnezeu, Cel ce știe toate, depinde într-o măsură

covârșitoare îndrăzneala cu care mijlocește pentru oameni.

Stăruința în păcat și nepocăința preotului vădește însă o

pângărire a lumii întregi, căci „oamenii care nu se sfințesc în ei înșiși

murdăresc lumea cu tot ce e rău și murdar în ei”36. Curăția ne face prieteni

cu Stăpânul, familiaritatea adevărată se instalează când

cunoaștem harul iertării. Sfântul Simeon imaginează atitudinea

lui Dumnezeu: „Eu, Prea Iubitorul de oameni, am îndelungă răbdare, suportând

nerușinata lor îndrăzneală, însă ei intră și-Mi grăiesc ca unui prieten, Mie, de care n-au

avut nici o frică de robi și Mi se arată ca familiar, ei care nu cunosc nici măcar harul

Meu”37.

Scandalul exegetic al fariseilor și neglijența euharistică a

clerului

Fariseii își arogau calitatea de a pune poporul în legătură cu

Domnul pe baza explicațiilor lor suplimentare la Tora lui Moise,

dar acestea erau falsificatoare, înainte de toate fiindcă

35 Sfântul Simeon Noul Teolog, Imnele…, p. 698.36 Ioan Ianolide, Întoarcerea la Hristos,Christiana, București, 2006, p. 280. 37 Sfântul Simeon Noul Teolog, Imnele, p. 697.

17

moralitatea lor contrazicea teoria: „toate câte vă vor zice vouă, faceți-le și

păziți-le; dar după faptele lor nu faceți, că ei zic, dar nu fac”(Matei23, 3).

Respingerea și delegitimarea cărturarilor în privința modului cum

deturnează de la Adevăr poporul ales, practicând o exegeză

aberantă, care falsifică spiritul pe care Dumnezeu prin Moise l-

a imprimat Legii prin descoperire, este punctul central al

capitolului 23. Atât fariseii din Evanghelia lui Matei cât și

clericii vizați de Simeon vor să aibă rolul intercesorului: „ei

se ating cu nevrednicie de trupul Meu și tind să domnească peste cei mulți,

pătrunzând fără chemare înăuntrul celor tainice ale Mele, intrând în cămara de nuntă,

în altarul Meu”38. Două texte-replică din imnul 58 sunt elocvente : „și

se încumetă să fie mijlocitori pentru alții, fiind vinovați de multe greșeli”39, apoi „Să

nu îndrăznească să primească preoția și autoritatea asupra sufletelor cel ce nu va

părăsi mai întâi păcatul și nu va urî din suflet cele ale păcatului și nu va iubi cu

adevărat numai pe Hristos și nu-și va pierde sufletul însuși pentru El, neîngrijindu-se de

nimic din cele ale vieții omenești, ci murind în fiecare zi40.

Gheena(în Evanghelie)și închisoarea(în Imn), pedepsele păcatelor

osândite.

Duritatea mesajului hristic din Matei 23 atinge cota maximă în

adresarea: „Șerpi, pui de vipere, cum veți scăpa de osânda gheenei?”(Matei 23,

33). În conformitate cu o tradiție41 răspândită în lumea

mediteraneană, puii de viperă(năpârcă) își ucid propria mamă

38Ibidem, p. 697.39Ibidem, p. 697.40Ibidem, p. 701.41 Craig S. Keener, „Brood of Vipers (Matthew 3,7; 12, 34; 23, 33)”,în Journal for theStudy of the New Testament, Sept. 2005,Vol. 28, p. 3-11.

18

imediat după naștere, devorând-o, prin urmare, viperele au fost

asociate cu crimele parentale, una dintre cele mai grave crime

posibile, care cere răzbunarea divină. Matei folosește această

imagine în polemica lui, susținând indirect că ascultătorii săi

iudeo-creștini sunt moștenitorii adevărați ai patriarhilor și

profeților într-o măsură mai mare decât sunt fariseii ai căror

părinți și-au ucis profeții: „mărturisiți voi înșivă că sunteți fii ai celor ce au

ucis pe prooroci”(23, 31). Dimpotrivă, cu totul altă atitudine a avut

Sfântul Simeon Noul Teolog, care a suferit pentru susținerea cu

fermitate a canonizării părintelui său duhovnicesc, căruia i-a

acordat o mare cinstire, alcătuindu-i imne liturgice. Dialectica

cinstirii părinților trupești sau duhovnicești are cuprinsă în ea

o recunoaștere implicită a paternității divine, de unde derivă

importanța ei.

Cuvântul gheena a fost folosit de Domnul Hristos de 11 ori,

locurile putând fi împărțite în trei categorii: (a) avertismente

adresate ucenicilor cu privire la pietre de poticnire (Matei

5,29-30 , 18,8-9 , Marcu 9,43-48) ; (b) avertismente adresate

ucenicilor în raport cu destinul lor personal (Matei 5, 22 , 10,

28 ; Luca 12:4-5) , și (c) condamnarea a cărturarilor și

fariseilor ( Matei 23,15 , 33 )42. Gheena trebuie evitată cu

orice preț, deoarece aceasta implică o mare suferință. Suferința

de acolo are legătură cu ideea de foc, un detaliu descriptiv care

e prezent de la primele apariții ale acestui concept în

literatura intertestamentară de specialitate. Noul Testament42Hans Scharen, „Gehenna in the Synoptics”, în Bibliotheca Sacra 155, Jan.-Mar. 1998, p. 324-337.

19

prezintă Gheena ca alternativă eshatologică a Împărăției

cerurilor, o pedeapsă pentru toți cei răi și având o finalitate

ireversibilă.

Imnul 58 are în cuprins o referire aparte la gheena, mai exact o

trimitere la o pedeapsă probabil arhicunoscută, aplicată în caz

concret pentru o abatere evidentă, pentru care nimeni nu are nici

o obiecție în privința justeții ei. Preoții nevrednici sunt duși

la temniță pentru că au mâncat zestrea Bisericii: „acesta se

aseamănă omului care cheltuind în chip rău din prostie toată zestrea soției lui, fiind

arestat și cerându-i-se aceasta și neavând de unde să o întoarcă, pe lângă lipsirea de

soția sa, mai e trimis și spre deținere în închisoare. Aşa vom fi deci, preoţii şi slujitorii

care cheltuim pentru noi şi pentru rudenii şi prieteni veniturile bisericilor şi nu ne

îngrijim câtuşi de puţin de săraci43. Pentru sfântul Simeon aceasta e cea

mai aspră pedeapsă. Lipsirea de comuniunea Bisericii(prezentată

aici ca soția clericului), dar mai ales starea de detenție,

echivalează cu imaginea biblică a gheenei.

Pot fi cele două texte suspectate de anticlericalism?

Anticlericalismul este un fenomen care s-a manifestat în diverse

forme în istorie, având reacții specifice în Apusul și Răsăritul

creștin, diferite de la stat la stat. Ideile de bază ale

anticlericalismului sunt atitudinea ostilă față de cler,

discreditarea Bisericii ca instituție divino-umană și respingerea

amestecului clericilor în viața publică. Discursul sever al

Mântuitorului Hristos pe care îl putem citi în capitolul 23 al43 Sfântul Simeon Noul Teolog, Imnele…, p. 702.

20

Evangheliei mateiene pare să conțină germenii unor idei

anticlericaliste (ostilitatea față de această categorie, dorința

Mântuitorului de a minimaliza influența comportamentului

cărturarilor și fariseilor, dar mai ales la finalul capitolului

reținem decepția Domnului nostru față de refuzul iudaismului

ierusalimitean de a-L primi. Cuvintele „dar n-ați vrut” din Matei

23, 37, au ca principală consecință pierderea puterii sfințitoare

a Templului- „iată vi se lasă casa pustie”- și transferarea acesteia

către Biserică), raportate bine înțeles la situația de atunci.

Domnul Iisus Hristos nu devine pentru noi și nici pentru

comunitatea lui Matei pur și simplu anticlericalist atunci când

denunță abaterile exegetice și practice ale fariseilor și

cărturarilor. U. Luz vorbește deseori despre roadele textului

biblic în istorie, roade care pot deveni bune sau alterate44, dar

nu textul e vinovat pentru cazul din urmă, ci abordarea celor

care au ideea gata preparată și atașează ulterior textul biblic

pentru a face ideea credibilă. Fariseu e un cuvânt care are la

bază ideea de separat, pus de o parte, de aceea își arogau o

oarecare superioritate față de popor în primul rând, dar și față

de instituția Sinedriului, compusă în special din saduchei,

adversarii lor teologici. Această idee de separare, de alegere

divină o are și cuvântul cler, care desemnează actualmente

personalul slujitor al Bisericii, arhierei, preoți și diaconi.

Cineva ar putea afirma despre clerul actual că a preluat ambele

44Ulrich Luz, Predica de pe munte(Matei 5-7),traducere în românește de Ligia Taloș șiRomeo Popa, ediție îngrijită și prefațată de Pr. Prof. Univ. Dr. Stelian Tofană, Ed. Renașterea, Cluj-Napoca, 2011, p. 54.

21

funcții deținute în vremea Mântuitorului Hristos de

saduchei(membrii ai corpului preoției) și de farisei(experți ai

legii și tâlcuitorii ei). Astfel fariseismul contemporan e

evident când preotul însuși demisionează din statutul său de

împlinitor și vestitor al Adevărului, deturnând preoția în

cleicalism, iar atunci anticlericalismul devine un fenomen mai

virulent și argumentele lui mai îndreptățite. Însă în Matei 23

Domnul Hristos nu face un rechizitoriu preoției, Templului sau

Torei, ci persoanelor care reprezintă nedemn aceste instituții

dumnezeiești.

Dea asemenea textul sfântului Simeon din Imnul 58 nu are în

conținutul său ideile reformatorilor Bisericii Protestante, cum

deseori se afirmă, nici nu combate Tainele Bisericii când scrie

despre Euharistia tratată cu neglijență de ierarhie, nici nu are

spiritul unui anticlericalist modern, ci mai mult decât orice el

deplânge prin inspirație de la Dumnezeu adevărurile dureroase ce

se derulau sub ochii săi, anume anti-misiunea pe care o practicau

mulți din clericii vremii sale: „Critica nu e îndreptată împotriva

episcopatului ca atare, ci împotriva abuzurilor sale”45.

Contribuția notelor Părintelui Dumitru Stăniloae la înțelegerea

Imnului 58 .

Chiar întâia notă a imnului 58 aduce pecetea specifică gândirii

părintelui Stăniloae, sintetizând caracteristica acestui imn,

45Arhiepiscopul Basile Krivocheine, op. cit., p. 359.

22

anume că toate categoriile enumerate în text susțin prin

atitudine ceea ce sfântul Simeon socotea o erezie, că „în viața

pământească nu se poate trăi ca o arvună comuniunea cu Hristos din viața viitoare”46.

Pornind de la acest punct tot imnul capătă o substanțialitate

care înlesnește înțelegerea că între aici și dincolo, între acest

veac și cel veșnic este sau trebuie să fie o simfonie a

atitudinii, pornind de la atribuțiile unui împărat până la rolul

unui credincios integrat în viața Bisericii. Hristos este temeiul

care susține putința de a trăi filocalic încă de aici în legătură

cu Dumnezeu, pe când cultura, uneori și cea teologică sau

biblică, nesusținută de un comportament adecvat, așa cum s-a

văzut, a devenit „un fard care se silește să înfrumusețeze toate urâțeniile și relele

vieții de aici”47. Explicând rolul episcopului în comunitatea creștină,

la textul: „aceia dintre episcopi, care se mândresc față de cei mici, ca față de unii

ce sunt smeriți, sunt departe de vrednicia episcopilor”, părintele adaugă

scolia: „episcopul îl simte pe Hristos vorbind prin el sau cu el, de aceea nu se va

mândri pentru misiunea ce o are de a vorbi credincioșilor”48. Nota 969 aduce o

lămurire a ceea ce înseamnă vălul așezat peste rușinea păcatelor.

Părintele spune că cei „păcătoși folosesc rațiunea pentru a-și justifica păcatele,

lucru pe care îl pot face și episcopii”. Se amintește aici de „ziua adevărului,

marea zi a rușinii pentru cei ce au făcut lucruri de rușine”. Întunericul e umbrela

mincinoasă sub care se ascund cu voia adevărurile, „dar e rău

mirositor, căci echivalează cu viclenia și aceasta miroase de fapt urât”. Acest fel

de a vedea viclenia se poate aplica abordării Mântuitorului

46Preot Profesor Acad. Dr. Dumitru Stăniloae, idem, p. 694, nota 961.47Ibidem, nota 961.48Nota 966, p. 696.

23

Hristos din Matei 23 unde ipocrizia e asemănată unui cavou bine

îngrijit, dar care e „plin de oase de morți și de toată necurăția” (Matei 23,

27). Când părintele Stăniloae subliniază în nota 970 că „numai o

gândire teoretică la Hristos nu poate da omului puterea unei vieți noi”,

completează de fapt ideea celor două documente supuse studiului.

Atașamentul sterp față de Legea Veche în cazul fariseilor sau

proximitatea pe care o presupune episcopatul, preoția și

monahismul față de Dătătorul de Lege, Hristos, nu e o condiție

suficientă pentru o convertire interioară. Ortodoxia se cere

impetuos secondată de ortopraxie. În concepția părintelui

Stăniloae delicatețea e un alt nume al sfințeniei, dar oamenii se

raportează astăzi ca și atunci atât de diferit față de

împărtășirea cu Trupul și Sângele Domnului, încât lipsa

delicateții, care echivalează cu absența fiorului sfânt, trădează

nevrednicia cuminecării: „Oamenii trebuie să manifeste prin intenția lor o

delicatețe față de trupul lui Dumnezeu. Altfel purtarea lor e ca o nouă ucidere și tăvălire

a trupului Lui”(nota 976). Neglijența euharistică a clerului

echivalează cu abuzul hermeneutic practicat de cărturari, ambele

aspecte fiind subliniate concis de evanghelistul Matei și de

sfântul Simeon în textele pe care le-au alcătuit.

ANEXA 1

Neputințele și vinovățiile categoriilor enumerate în Imnul 58

Împărați Episcopi Preoți Monahi Popor

1 robi ai

patimilor

și ai

se mândresc

față de cei

mici

însușirea bunurilor

unei alte biserici

nu puneți nici

un preț pe

chipul Meu, care

Iar ție, mulțimea

întreagă a poporului

Meu, vino cu râvnă

24

demonilor Îmi este scump,

ca să-l curățiți

și împodobiți cu

sârguință și

lacrimi și

osteneli

spre Mine, Stăpânul

tău.

2 Fapte

rele

făcute

înainte

Mă

disprețuiesc

pe Mine ca

pe o simplă

pâine

Nu gândesc la tăierea

răului

Vânează slava de la

oameni și caută

bogăția cea

stricăcioasă

Vă asemănați cu

adevărat cu

niște

morminte

putrezite, ca

fariseii de

odinioară, cum

am spus atunci

mustrând nebunia

lor.

Vino, dezleagă-te de

lanțurile lumii,

urăște toată

înșelăciunea

simțurilor, fugi

repede de pricinile

relelor și de pofta

vederii trupului,

de îngâmfarea

cugetării și a vieții

și de orice altă

închipuire deșartă!

3 se înalță,

deși se află

jos

răpește cu nesăturare

și cugetă rău la cei

ce nu-i

dau des

cine dintre voi

a căutat postul,

viețuirea aspră,

ostenelile,

părul

nepieptănat,

brâuri de fier,

îmbrăcăminte de

păr, pietre

pentru

genunchi, pat

aspru și orice

alt fel de

dureroasă

pătimire?

Cunoaște-le pe acelea

ca aparținând lumii,

nedreptății, ducând

spre pieire pe cel ce

se folosește de ele

în viață în chip

pătimaș și cu

împătimire și

făcându-l, din

nenorocire pentru el,

vrăjmașul Meu.

25

4 vânând slava

cea de la

oameni și

nesocotindu-

Mă pe Mine

Să nu îndrăznească să

primească preoția și

autoritatea asupra

sufletelor cel ce nu

va părăsi mai întâi

păcatul și nu va urî

din suflet cele ale

păcatului și nu va

iubi cu adevărat numai

pe Hristos

Pe dinafară

sunteți

strălucitori,

iar înăuntru

plini de o

putreziciune ca

cea a

osemintelor

moarte, de

gândurile, de

cuvintele, de

patimile, de

înțelesurile

urâte și de

intențiile

viclene ale unei

inimi perverse.

Ia în inima ta dorul

de comorile Mele, de

bunătățile veșnice,

pe

care ți le-am

pregătit ca un

prieten iubit,

întrupându-Mă, ca să

șezi în chip negrăit

împreună cu Mine la

masa Împărăției Mele

celei din ceruri,

împreună cu toți

sfinții

5 respingându-

Mă ca pe un

sărac și

sărman

Să dăruiască

rudeniilor cele ale

străinilor și să

zidească case și să

cumpere pământuri

Vă asemănați cu

leproșii,

împodobiți cu

veșminte

strălucitoare,

spre amăgirea

celor ce-i

privesc

Căci dacă te cunoști

pe tine însuți, ca

muritor și stricăcios

și ca neavând decât

un mic rest de viață,

știi că nu vei fi

urmat de nimic din

cele strălucitoare6 se ating cu

nevrednicie

de trupul

Meu

preoții și slujitorii

care cheltuim pentru

noi și

pentru rudenii și

prieteni veniturile

bisericilor și nu ne

îngrijim câtuși de

puțin de săraci, ci

zidind case, băi,

palate, turnuri, le

dăm de zestre în

Și cunoscând

stricăciunea și

vremelnicia tuturor,

lăsând cele de jos,

vino sus, precum te

chem, la Mine,

Dumnezeul tuturor și

Mântuitorul

26

căsătorii7 pătrund

fără chemare

înăuntrul

celor

tainice ale

Mele

călcăm legile lui

Dumnezeu și ale

Mântuitorului,

nesocotindu-le

vrednice de nici un

preț. 8 aveau

conștiința

vătămată

încă înainte

de a fi în

scaun

se încumetă să fie

mijlocitori pentru

alții, fiind vinovați

de multe greșeli

9 Împodobindu-

și bine

trupul pe

dinafară

se acoperă cu cuvinte

înșelătoare

10 au sufletele

mai murdare

decât lutul

și noroiul

stau fără rușine și

plini de îndrăzneală

în locul cel sfânt

11 se ating cu

îndrăzneală,

cu mândrie

și cu

nevrednicie

de Tainele

Mele, ei

care

stăpânesc

din scaunele

lor peste

preoți

pun un văl peste

rușinile lor

12 au hirotonit

pe vreunii

fără

27

vrednicie

ANEXA 2

O punere în paralel a textelor din Matei 23 și din Imnul 5849

Matei 23 Imnul 581. Atunci a vorbit Iisus mulțimilor și

ucenicilor Săi,

mustrare grăită și spusă de gura lui

Dumnezeu.deschideți-vă urechile inimii și

auziți și înțelegeți, ce spune Dumnezeul

tuturor2.Zicând: Cărturarii și fariseii au șezut în

scaunul lui Moise;

voi, conducătorii episcopiilor, înțelegeți că

sunteți pecetea chipului Meu și ați fost

rânduiți pentru convorbirea vrednică cu Mine

și așezați deasupra tuturor drepților, ca unii

ce țineți locul ucenicilor Mei3.Deci toate câte vă vor zice vouă, faceți-le

și păziți-le; dar după faptele lor nu faceți,

că ei zic, dar nu fac.

Să stăruie în cuvintele Mele, ale Stăpânului,

în poruncile și legile adevărului; și să le

împlinească pe toate fără călcare până la

moarte; să nu nesocotească nici cel mai simplu

cuvânt, nici un amănunt din cele scrise4.Că leagă sarcini grele și cu anevoie de

purtat și le pun pe umerii oamenilor, iar ei

nici cu degetul nu voiesc să le miște.

Căci toate celelalte fapte pe care le

împlinește cineva pentru Mine și față de

aproapele din compătimire și milă, sunt bune,

dar prima dintre toate e să se îndure de sine

și să păzească cuvintele Mele cu toată

sârguința5.Toate faptele lor le fac ca să fie priviți de

oameni; căci își lățesc filacteriile și își

măresc ciucurii de pe poale.

vânând slava cea de la oameni și nesocotindu-Mă

pe Mine

pătrunzând fără chemare înăuntrul celor tainice

ale Mele, intrând în cămara de nuntă, în

altarul Meu, al celor negrăite, fără veșmântul

harului Meu, pe care nu l-au primit încă, ca să

49 Textele din Imnul 58(coloana 2) sunt așezate aleatoriu. Principiul a fost alegerea lor în funcție de aplicabilitatea lor la versetele din Matei 23, carea avut întâietate

28

vadă cele ce nu le este îngăduit.6.Și le place să stea în capul mesei la

ospețeși în băncile dintâi, în sinagogi,

cel ce n-a primit pe Hristos, pe Tatăl Lui și

pe Duhul Sfânt, pe Dumnezeu Cel Unul ca să

locuiască în mod conștient și să umble în inima

lui, cum va arăta o slujire sinceră, sau de la

cine altul va învăța smerenia?7.Şi să li se plecelumeaînpieţeşisă fie numiţi

de oameni: Rabi.

Vorbesc despre acei mulți dintre episcopi, care

se înalță, deși se află jos, coborâți printr-o

umilire rea și contrară celei adevărate, vânând

slava cea de la oameni și nesocotindu-Mă pe

Mine, Creatorul tuturor și respingându-Mă ca pe

un sărac și sărman.8.Voi însă să nu vă numiți rabi, că unul este

Învățătorul vostru: Hristos, iar voi toți

sunteți frați.

nu vorbesc de cei a căror viață e la înălțimea

cuvântului și poartă pecetea învățăturii și a

vorbirii lor despre Dumnezeu9.Și tată al vostru să nu numiți pe pământ, că

Tatăl vostru unul este, Cel din ceruri.

Căci, precum Hristos e și adus și Se și aduce

lui Dumnezeu și Tatălui Său, așa El ne și aduce

pe noi și ne și primește.10.Nici învățători să nu vă numiți, că

Învățătorul vostru este unul: Hristos.

cel ce nu se va învrednici prin multe necazuri

și dureri să primească pe Duhul dumnezeiesc, pe

care Hristos L-a dat și apostolilor Săi11.Şi care este mai mare întrevoisă fie

slujitorulvostru.

Pentru aceasta, aceia dintre episcopi, care se

mândresc față de cei mici, ca față de unii ce

sunt smeriți, sunt departe de vrednicia

episcopilor12.Cine se va înălţape sine se va smeri, şicine

se va smeripe sine se va înălţa.

Iar iubirea de slavă, înțeleg de cea omenească,

nu lasă sufletul să se smerească, nici să se

mustre pe sine de bunăvoie13.Vai vouă, cărturarilor și fariseilor

fățarnici! Că închideți împărăția cerurilor

înaintea oamenilor; că voi nu intrați, și pe

cei ce vor să intre nu-i lăsați.

vai nouă, săvârșitorilor jertfei din veacul al

șaptelea, vai nouă, preoți, călugări, episcopi

și slujitori ai lui Hristos, care călcăm

legile lui Dumnezeu și ale Mântuitorului,

nesocotindu-le vrednice de nici un preț.14.Vai vouă, cărturarilor și fariseilor

fățarnici! Că mâncați casele văduvelor și cu

fățărnicie vă rugați îndelung; pentru aceasta

mai multă osândă veți lua.

Care s-a mulțumit numai cu cele de trebuință și

nu și-a însușit ceva de al aproapelui? Care nu

și-a câștigat o cunoștință osândită din daruri

date sau primite?15.Vai vouă, cărturarilor și fariseilor

fățarnici! Că înconjurați marea și uscatul ca

să faceți un ucenic, și dacă l-ați făcut, îl

Mi se arată ca familiari, ei care nu cunosc

nici măcar harul Meu; și se încumetă să fie

mijlocitori pentru alții, fiind vinovați de

29

faceți fiu al gheenei și îndoit decât voi. multe greșeli.16.Vaivouă, călăuzeoarbe, care ziceţi: Cel ce

se va jura petemplu nu este cunimiclegat, dar

cel ce se va jura peaurultempluluieste legat.

Care a iubit pe Hristos și numai pe El și a

nesocotit aurul și toate avuțiile?

17.Nebunişi orbi! Ce este mai mare,

aurulsautemplul care sfinţeşteaurul?

cel ce poftește să aibă mulțime de aur, cel ce

răpește cu nesăturare și cugetă rău la cei ce

nu-i dau des, va îndrăzni să spună că are pe

Dumnezeu locuind în el, sau că iubește pe

Hristos18.Ziceţiiar: Cel ce se va jura pealtarcunimic

nu este legat, dar cel ce se va jura pedarul ce

este deasupraaltarului este legat.

Ei se ating cu nevrednicie de trupul Meu și

tind să domnească peste cei mulți, pătrunzând

fără chemare înăuntrul celor tainice ale Mele,

intrând în cămara de nuntă, în altarul Meu, al

celor negrăite19.Nebunişi orbi! Ce este mai mare,

darulsaualtarul care sfinţeştedarul?

Vă asemănați cu adevărat cu niște

morminte putrezite, ca fariseii de odinioară,

cum am spus atunci mustrând nebunia lor.20.Deci, cel ce se jurăpealtar se jurăpe el

şipetoatecâtesuntdeasupra lui.

dar nu puneți nici un preț pe chipul Meu, care

Îmi este scump, ca să-l curățiți și împodobiți

cu sârguință și lacrimi și osteneli, prin care

vă arătați Mie și tuturor în mod clar oameni

raționali și dumnezeiești21.Decicel ce se jurăpetemplu se jurăpe el

şipeCel care locuieşteîn el.

disprețuind și nesocotind bisericile noastre ca

străine22.Cel ce se jurăpecer se jurăpetronul lui

DumnezeuşipeCel ce şadepe el.

de va îndrăzni să se folosească de acestea în

mod necuvenit și ca un stăpân și să dăruiască

rudeniilor cele ale străinilor și să zidească

case și să cumpere pământuri și să târască

după el mulțime de sclavi, vai, ce osândă își

va atrage acela!23.Vai vouă, cărturarilor și fariseilor

fățarnici! Că dați zeciuială din izmă, din

mărar și din chimen, dar ați lăsat părțile mai

grele ale Legii: judecata, mila și credința; pe

acestea trebuia să le faceți și pe acelea să nu

le lăsați

Căci cine dintre voi a căutat postul, viețuirea

aspră, ostenelile, părul nepieptănat, brâuri de

fier, îmbrăcăminte de păr, pietre pentru

genunchi, pat aspru și orice alt fel de

dureroasă pătimire? Acestea sunt, desigur,

bune, însă dacă împliniți bine și lucrarea

ascunsă cu conștiință, înțelepciune și rațiune.24.Călăuze oarbe care strecurați țânțarul și

înghițiți cămila!

prin multe necazuri și dureri să primească pe

Duhul dumnezeiesc, pe care Hristos L-a dat și

apostolilor Săi, căci, prin El poate să alunge

30

toată patima și să dobândească cu ușurință

toată virtutea și de la El îi vine curățirea și

vederea sufletească25.Vai vouă, cărturarilor și fariseilor

fățarnici! Că voi curățiți partea din afară a

paharului și a blidului, iar înăuntru sunt

pline de răpire și de lăcomie.

Împodobindu-și bine trupul pe dinafară, par,

ticăloșii și viclenii, celor ce-i privesc,

strălucitori și curați, dar au sufletele mai

murdare decât lutul și noroiul26.Fariseule orb! Curăță întâi partea dinăuntru

a paharului și a blidului, ca să fie curată și

cea din afară.

Să nu îndrăznească să primească preoția și

autoritatea asupra sufletelor cel ce nu va

părăsi mai întâi păcatul27.Vai vouă, cărturarilor și fariseilor

fățarnici! Că semănați cu mormintele cele

văruite, care pe din afară se arată frumoase,

înăuntru însă sunt pline de oase de morți și de

toată necurăția.

Dacă împodobiți chipul din afară cu frumusețea

purtărilor și socotiți că vă faceți iubiți

celor ce văd numai prin aceasta, prin

deprinderea ostenelilor din afară, dar nu

puneți nici un preț pe chipul Meu, care Îmi

este scump, ca să-l curățiți și împodobiți cu

sârguință și lacrimi și osteneli, prin care vă

arătați Mie și tuturor în mod clar oameni

raționali și dumnezeiești, vă asemănați cu

adevărat cu niște morminte putrezite, ca

fariseii de odinioară28.Așa și voi, pe din afară vă arătați drepți

oamenilor, înăuntru însă sunteți plini de

fățărnicie și de fărădelege

Întipăriți înăuntrul vostru prin bine

credincioșie și Îmi va fi fără îndoială și

exteriorul vostru curat. Căci exteriorul vă va

fi spre folosul vostru și al celor ce văd

faptele voastre cele bune, dar Eu, Creatorul

tuturor și cetelor Mele îngerești și

dumnezeiești, dorim interiorul vostru.29.Vai vouă, cărturarilor și fariseilor

fățarnici! Că zidiți mormintele proorocilor și

împodobiți pe ale drepților,

vai nouă, preoți, călugări, episcopi și

slujitori ai lui Hristos

-dacă neavând-o aceasta, vă mândriți cu acelea,

care nu sunt nimic fără aceea, vă asemănați cu

leproșii, împodobiți cu veșminte strălucitoare,

spre amăgirea celor ce-i privesc.30.Și ziceți: De am fi fost noi în zilele

părinților noștri, n-am fi fost părtași cu ei

la vărsarea sângelui proorocilor.

Ei care aveau conștiința vătămată încă înainte

de a fi în scaun și vrednică de a fi osândită

în chip neîndoielnic și după aceea.31.Astfel, dar, mărturisiți voi înșivă că

sunteți fii ai celor ce au ucis pe prooroci.

fapta aceasta (a episcopului și a preotului),

săvârșindu-se cu nevrednicie, va fi spre

judecată și spre osândă, ea va fi în acest caz

31

mai rea ca a ucigașului, mai rea ca a

curvarului și a preacurvarului și decât toate

păcatele.32.Dar voi întreceți măsura părinților voștri!

33.Şerpi, pui de vipere, cum veţi scăpade

osânda gheenei?

Căci ce folos aveți să eliberați lumea de

moarte și de robie vremelnică dar să vă faceți

voi înșivă în fiecare zi robi ai patimilor și

ai

demonilor, prin faptele voastre și moștenitori

ai focului nestins?34.De aceea, iată Eu trimit la voi prooroci și

înțelepți și cărturari; dintre ei veți ucide și

veți răstigni; dintre ei veți biciui în

sinagogi și-i veți urmări din cetate în cetate,

Dacă apare unul singur, socotit mic între

oameni, dar mare înaintea lui Dumnezeu, ca și

cunoscut de El, care nu se coboară cu noi în

patimile noastre, îndată îl îndepărtăm ca pe un

răufăcător și îl alungăm din mijlocul nostru

și-l scoatem din obște35.Ca să cadă asupra voastră tot sângele

drepților răspândit pe pământ, de la sângele

dreptului Abel, până la sângele lui Zaharia,

fiul lui Varahia, pe care l-ați ucis între

templu și altar.

neîngrijindu-se de nimic din cele ale vieții

omenești, ci murind în fiecare zi;

36.Adevărat grăiesc vouă, vor veni acestea

toate asupra acestui neam.

Aceasta este o jertfă pentru Mine, aceasta este

o tămâie, un prinos și un dar. Iar cei lipsiți

de acestea sunt mai rău ca păgânii.37.Ierusalime, Ierusalime, care omori pe

prooroci și cu pietre ucizi pe cei trimiși la

tine; de câte ori am voit să adun pe fiii tăi,

după cum adună pasărea puii săi sub aripi, dar

nu ați voit.

Mă disprețuiesc pe Mine ca pe o simplă pâine

și-și închipuie că văd și mănâncă o oarecare

bucată de pâine, nevăzând slava Mea nevăzută.

38.Iată, casa voastră vi se lasă pustie; precum odinioară Iuda cel ce M-a vândut, luând

pâinea de la Mine cu nevrednicie, a mâncat-o cu

nevrednicie ca o bucată de

pâine obișnuită și de aceea Satana a intrat de

îndată în el și l-a făcut vânzător nerușinat al

Meu, al Învățătorului Lui39.Căci vă zic vouă: De acum nu Mă veți mai

vedea, până când nu veți zice: Binecuvântat

este Cel ce vine întru numele Domnului.

de la El cunoștința voii dumnezeiești, de la El

strălucirea luminării dumnezeiești și vederea

luminii neapropiate;

-Eu care sunt nevăzut celor ce nu văd și

32

neapropiat, care M-am lăsat junghiat pentru

toți

CONCLUZII.

1.Noutatea studiului constă în sublinierea asemănărilor frapante

a celor două texte, care se oglindesc perfect în susținerea ideii

că slujitorul lui Dumnezeu trebuie să se debaraseze de ipocrizie.

În aceste condiții Imnul 58 devine o exegeză actualizatoare a

capitolului 23 din prima Evanghelie, iar ambele texte furnizează

un moment de meditație pentru clerul secolului XXI.

2. Matei 23 și Imnul 58 al sfântului Simeon sunt texte incomode

pentru orice lider religios. Ele trebuie înțelese ca

avertismente, căci vai-ul comun ambelor documente e penultima

treaptă, de unde e posibilă pocăința, ultima fiind condamnarea

ireversibilă. Aceasta a fost intenția Domnului când a rostit „vai

vouă”.Pe de altă parte „vai nouă”este o expresie curajoasă, care

reclamă o conștiință foarte delicată așa cum doar sfântul o poate

avea. Evidența sfințeniei lui Simeon, recunoscută mai târziu și

de Biserică dă o autoritate în plus textului propus aici spre

dezbatere.

3. În refuzul fariseilor de a-L urma pe Hristos am observat că

stă ascunsă vinovăția ipocriziei cel puțin a unei părți a

33