Locul comun al coabit rii activeă

Conf. Univ. Dr. Vasile Burtea1

Facultatea de Sociologie şi Asisten Social , Universitatea Bucureştiţă ă

Sursa: Revista Inova ia Social nr. ţ ă 2/2010 (iulie-decembrie) pp. …URL stabil: http://inovatiasociala.ro/index.php/jurnal/article/view/83Publicat deă : Institutul de Cercetare a Calit ii Vie iiăţ ţ

Revista Inova ia Social este o revist online creat în cadrul proiectului „Inova ia Social - Factor al dezvolt riiț ă ă ă ț ă ă socio-economice", proiect coordonat de Prof.dr. C t lin Zamfir în cadrul Institutului de Cercetare a Calit iiă ă ăț Vie ii. Aceast revist utilizeaz politica liberului acces la con inut, pornind de la principiul conform c ruiaț ă ă ă ţ ă cercetarea deschis publicului sporeşte schimbul global de cunoaştere. Inova ia social este o revistă ţ ă ă electronic pe care cititorii o pot urm ri pe m sur ce este scris şi pe care o pot scrie ei înşişi. Revista va aveaă ă ă ă ă o apari ie bianual , dar f r a avea o dat de apari ie, ci un interval în care este scris . Astfel, în lunile ianuarie-ţ ă ă ă ă ţ ăiunie 2009 va fi scris primul num r. În perioada respectiv , pe platforma online vor fi publicate în timp reală ă contribu iile şi dialogurile generate între cititori şi contribuitori.ţPrin accesarea articolelor din arhiva Revistei Inova ia Social indica i acceptarea termenilor şi condi iilor deţ ă ţ ţ

utilizare care sunt disponibile la adresa http://www.inovatiasociala.ro/ care indic , în parte, faptul că ă pute i utiliza copiile articolelor doar pentru utilizare personal , necomercial . V rug m s contacta i redac iaţ ă ă ă ă ă ţ ţ pentru alte tipuri de utilizare la adresa contact@inovatiasociala.ro. Orice copie a materialelor din Revista Inova ia Social trebuie s con in aceeaşi not de drepturi legale, aşaţ ă ă ţ ă ă cum apar acestea pe ecran sau tip rite. ă

1vasile.burtea@yahoo.com

2 Locul comun al coabit rii activeă

Locul comun al coabit rii activeăConf. Univ. Dr. Vasile Burtea

Rezumat:Lucrarea este o încercare de identificare a reperelor şi punctelor menite să înlesnească şi să intensifice dialogul intercultural, apreciat de autor ca fiind calea cea mai fertilă pentru durarea unei lumi şi a unei convieţuiri interculturale. Rezultatul final al unui asemenea amplu, sinuos şi foarte dificil proces apare, în intimitatea autorului, ca fiind un spaţiu sociocultural pe care-l denumeşte loc comun al coabitării active. Ipoteza autorului vizează faptul că, ceea ce numim identitatea socioculturală a naţiunii (române) - parte a diversităţii europene şi universale -, nu poate fi decât rezultanta vieţii şi activităţii tuturor participanţilor la actul convieţuirii, act în care autorul se străduieşte (doreşte) să convingă că şi rromii şi-au adus o valoroasă contribuţie.Lipsa documentelor şi a altor surse foarte sigure îl face pe autor să recurgă la memoria colectivă ori la surse din care deduce idei şi induce afirmaţii ce fac din lucrare un document discutabil, ba chiar disputabil, ceea ce nu însemnă altceva decât o invitaţie serioasă la cercetări aprofundate, studiu, căutări şi reflecţii comune, lipsite de prejudecăţi, al căror rezultat nu poate fi decât calea obiectivă către adevăr şi cunoaştere profundă, fără complezenţe.Cuvinte cheie: Convie uire, multiculturalitate, interculturalitate, dialog,ţ

spa iu sociocultural, identitate sociocultural , actulţ ă convie uirii, cultur şi civiliza ie simbiotic , patrimoniuţ ă ţ ă comun, loc comun, stoc de pre uire reciproc .ţ ă

Abstract:The paper is an attempt to identify the issues meant to facilitate and intensify the intercultural dialogue, appreciated by the author as being the most fruitful way to build both a world and an intercultural cohabitation.The final result of such ample, sinuous and difficult process is, in the author’s conscience, a social and cultural space that he calls a common space of active cohabitation. The author’s hypothesis is that what we call the “socio-cultural identity” of the Romanian nation (as a part of the European and universal diversity) can only be the result of the life and activity of all the participants to the act of living together; the author endeavours (wants) to convince the others that the Rroma people also had a valuable contribution to this act.The lack of documents and other reliable sources determines the author to go to the collective memory or other sources, from which he deduces ideas and induces assertions that make this paper a debatable, even disputable one, in fact, a serious invitation to deeper researches, studies, investigations and common reflections, without prejudice. Their outcome would be the objective way towards truth and profound knowledge, without false amiabilities.keywords: Living together, multiculturality, interculturality, dialogue,

socio-cultural area, socio-cultural identity, act of living together, symbiotic culture and civilisation, joint patrimony, joint place, stock of mutual appreciation.

În tot mai intensul şi fertilul schimb de idei, p reri şi ipoteze cu privire la rela iileă ţ ce se pot stabili ori trebuie s se stabileasc între entit ile umane ce coexist peă ă ăţ ă un acelaşi areal, noi, principial, putem fi de acord cu sus in torii tezei unorţ ă posibile existen e paralele, în care participan ii la actul convie uirii pot r mâneţ ţ ţ ă indiferen i, imuni, neafecta i de prezen a, via a, obiceiurile, op iunile, dorin ele,ţ ţ ţ ţ ţ ţ realiz rile, patrimoniul sau neîmplinirile celor de al turi. Dar apreciem c oă ă ă asemenea posibilitate func ioneaz doar în condi ii speciale şi pe perioadeţ ă ţ determinate din punct de vedere istoric şi social.

Dac , prin absurd, am ignora complexitatea vie ii sociale actuale, care,ă ţ într-adev r, nu a fost la fel în toate timpurile, dar nici nu a fost vreodat vulgară ă

Vol. 2, nr. 2/2010

Conf. Univ. Dr. Vasile Burtea 3

de simplist , şi am ignora nevoile şi interesele oamenilor care, uneori, atingă dimensiuni planetare, dar am avea în vedere doar şi am reflecta cu mai multă determinare numai asupra sentimentului de frică - – specific fiin ei umane şi,ţ probabil, tuturor fiin elor vii – am ajunge ţ volens-nolens la concluzia c ignorareaă celui din apropierea mai mult sau mai pu in imediat este imposibil . ţ ă ă Noi credem c oamenii, comunit ile umane, nu pot tr i mult vreme f ră ăţ ă ă ă ă s se informeze, f r s se documenteze reciproc unii asupra altora. ă ă ă ă În ce m sur informa iile şi cunoştin ele dobândite servesc la bunaă ă ţ ţ derulare a vie ii sociale comune ori sunt utilizate pentru a tulbura, a modifica sauţ a distruge coabitarea, r mâne o alt problem .ă ă ă Op iunea pentru una sau alta dintre posibilit i este, neîndoielnic,ţ ăţ determinat istoric şi social, în func ie de conjunctur , grad de evolu ie, intereseă ţ ă ţ şi aspira ii, nevoi şi op iuni, sisteme politice şi sociale, ideologii, imagine de sine,ţ ţ concep ii sau filosofii de via , care, la rândul lor, variaz spa ial şi, mai ales,ţ ţă ă ţ temporal.

Despre rromi, în ultimele dou decenii, se ştie şi se afirm din ce în ce maiă ă multe, dar asupra problemei contribu iei lor la f urirea patrimoniului socio-ţ ăcultural na ional, la progresul şi creşterea a ceea ce cotidian numim societateaţ româneasc actual se p streaz o implacabil , inechitabil şi prudent rezerv .ă ă ă ă ă ă ă ă

Acesta este motivul pentru care ne-am propus s inaugur m o timid şiă ă ă insignifiant dezbatere, care poate fi începutul unui proces cognitiv-introspectivă mai amplu, a c rui finalitate s fie cel pu in spectaculoas , dac nu şiă ă ţ ă ă întemeietoare.

Rezerva amintit are, desigur, motiva ii diverse şi de profunzimi diferite.ă ţ Ne vom apleca asupra unora dintre ele, având conştiin a posibilit ilor cognitiveţ ăţ şi documentare limitate, dar şi a propriilor limite. Din p cate, în aprecierea contribu iei rromilor la formarea patrimoniuluiă ţ identitar comun, ne lovim de dou realit i dure. ă ăţ

În primul rând este vorba de „repulsia” istoric pentru cele scrise, spre aă fi re inute ori comunicate, specific majorit ii protorromilor, adic a primilorţ ă ăţ ă rromi veni i din Indiaţ 2, la începuturile existen ei lor europene. În acest sens,ţ profesorul francez, membru al corpului didactic profesoral al Universit iiăţ (pariziene) Sorbona, Jean-Pierre Liègeois, ne aten ioneaz , spunându-ne c „peţ ă ă tot parcursul istoriei lor, rromii nu au l sat în urma lor decât documente produseă de al ii, cu bune şi rele, cu lucruri reale sau imaginare. Iar memoria colectiv aţ ă re inut mai mult aspecte legendare”ţ 3.

În al doilea rând, ne referim la preocup rile tardive ale popula iiloră ţ majoritare de contact, din sud-estul Europei şi din actuala Românie în mod special, atât pentru cele scrise, în general, cât şi pentru existen a şi originileţ popula iei rrome, considerat mult vreme parte a peisajului social normalţ ă ă 4, cotidian. Pentru a suplini pu in tatea surselor documentare şi pentru a valorificaţ ă informa ia oral , specific poporului rrom, vom porni în analiza noastr de la alteţ ă ă ă dou realit i clare: ă ăţ

- stabilirea rromilor, aşa cum am ar tat în alt parteă ă 5, pe teritoriul actualei Românii în perioada de definitivare a form rii poporului român şi a limbiiă române (începutul sec. al XI-lea);

2 Dr. Vasile Burtea, 2002, Rromii în sincronia şi diacronia popula iilor de contactţ , Editura Lumina Lex, Bucureşti, p.19.

3 Jean-Pierre Liègeois, 2008, Romii în Europa, Consilul Europei (Biroul din Bucureşti), p. 15.

4 Dr. Vasile Burtea, 2002, op. cit., p. 19.5 Ibidem, 19-25.

4 Locul comun al coabit rii activeă

- lipsa unui teritoriu, din cadrul României, locuit exclusiv sau majoritar de c treă rromi (cum s-a întâmplat cu celelalte minorit i), în favoarea r spândirii rromilorăţ ă aproape egal în fiecare zon a rii şi în grupuri restrânse, r sfira i, în majoritateaă ţă ă ţ cazurilor, printre majoritari (români, maghiari, turci etc.), ceea ce din punct de vedere statistic apare ca nesemnificativ pentru orice fel de demers, concluzie sau apreciere.

Când vorbim de orice alt minoritate de pe teritoriul României o şiă asociem mental cu teritoriul pe care-l ocup , ceea ce în cazul rromilor esteă imposibil. Când vorbim de maghiari, automat ne gândim la jude ele Covasna,ţ Harghita, Mureş sau Cluj, teritorii ocupate majoritar de aceştia, chiar dacă maghiari întâlnim în mai toate jude ele rii. Când vorbim de ciang i, vrem-nu-ţ ţă ăvrem, ne gândim la por iuni bine delimitate din jude ele Bac u şi Neam . Cândţ ţ ă ţ ne referim la turci şi t tari, sau la ruşii lipoveni, avem în fa zone din Dobrogeaă ţă şi Delt , iar când este vorba de ucrainieni ne vine cu prioritate în minte câte oă zon din jude ele Suceava şi Maramureş şi ceva din Delt (jude ul Tulcea). Cehiiă ţ ă ţ şi slovacii automat ne aduc în minte N dlagul, iar mâna de oameni numi i croa iă ţ ţ ocup majoritar nici mai mult nici mai pu in decât o comun (Caraşova).ă ţ ă

Ce zon a rii este ocupat majoritar de c tre rromi? Când spunem rromi,ă ţă ă ă la ce zon sau por iune de teritoriu ne gândim? Unde-i g sim? Nic ieri şi pesteă ţ ă ă tot. Cine sau ce este „responsabil” de o asemenea situa ie? Speran a spoririţ ţ şansei de a „întâlni” comanda social , în condi iile competi iei concuren iale, peă ţ ţ ţ care rromii au refuzat s o abordeze de pe pozi ii de for , de solidaritate de grupă ţ ţă mare, de violen chiar, nici în condi iile în care, excluzând perioada antic ,ţă ţ ă aveau statutul de a treia etnie minoritar sosit pe acest teritoriu. Ei au preferată ă s ias în întâmpinarea comenzii sociale – op iune favorizat şi de modul de traiă ă ţ ă nomad, itinerant, al celor mai mul i dintre ei, înc din perioada începuturilor.ţ ă Acest proces l-am analizat mai profund cu alt prilej, motiv pentru care nu vom mai insista (5).

Ce a însemnat ocuparea majoritar a unei por iuni de teritoriu de c tre oă ţ ă etnie şi, implicit, o cultur anume? În primul rând posibilitatea unei activit iă ăţ colective, comune din punct de vedere etnic, în care valorile şi normele specifice au fost conservate şi promovate. Pe lâng formarea unei psihologii comune,ă acestea au condus la formarea şi conştientizarea intereselor şi nevoilor specifice de grup mare, a intereselor generale. Şi mai important, a însemnat posibilitatea edific rii unor institu ii specifice religioase, culturale, educa ionale şi chiară ţ ţ administrative, toate concurând la promovarea şi dezvoltarea institu ional aţ ă limbii (în şcoli laice sau religioase). În planul rela iilor sociale, aceast dominan teritorial a condus, func ieţ ă ţă ă ţ şi de psihologia fiec rei etnii şi a conjuncturii istorice, la un soi de segregareă etnic , fiecare dintre participan ii la via a social fiind orientat, în primul rând şiă ţ ţ ă predominant, spre problemele interne din teritoriul s u, decât spre problemeleă generale ale societ ii la care cu to ii apar ineau, prin statalitate. ăţ ţ ţ

Nimic din toate acestea nu se regăseşte în cazul rromilor, aspect lesne de identificat şi în prezent (zestre istorică greu de lepădat), în comportamentul individual şi de grup foarte mic al acestora, de către orice observator interesat şi cu un minim de experienţă.

La nivelul vie ii sociale, rela ia – popula ie majoritar nu este grevat (înţ ţ ţ ă ă ciuda aparen elor stereotipe sau a convingerilor actuale) de ceea ce am numitţ soi de segregare etnic , chiar dac majoritatea rromilor era perceput (justificată ă ă sau nu) ca nomad . Acest aspect este mai bine eviden iat în rela ia rromilor cuă ţ ţ popula ia majoritar româneasc . Chivu a cu hainele vechi, buc t reasa iganc ,ţ ă ă ţ ă ă ţ ă iganca care ajuta la cur enie, la v ruit, la lipit, iganii care, periodic, veneau sţ ăţ ă ţ ă

spoiasc vasele de buc t rie şi tacâmurile, so ia fierarului care venea după ă ă ţ ă produsele datorate pentru lucr rile efectuate, iganii lua i cu ziua la diferiteă ţ ţ

Vol. 2, nr. 2/2010

Conf. Univ. Dr. Vasile Burtea 5

munci, iganul sau iganca care aduceau când şi când peşte etc. erau prezen eţ ţ ţ normale în gospod riile majoritarilor (români), indiferent de situa ia material aă ţ ă gospod riei şi de statutul comunitar al gospodarilor.ă

De asemenea, neexistând posibilitatea unei endogrup ri etnice rrome,ă orientarea etnicilor rromi devenea canalizat preponderent spre problemeleă generale ale cet ii şi ale societ ii în care tr iau, ca şi a majoritarilor cu careăţ ăţ ă coabitau. Unul dintre multiplele exemple care se pot da este şi acela c laă Falansterul de la Sc ieni (Prahova) singurul minoritar aflat al turi de socialistulă ă Theodor Diamant a fost un rrom.

Reversul medaliei se înregistreaz la nivelul dezvolt rii şi promov rii limbiiă ă ă prin institu iile religioase, culturale şi şcolare care (şi am v zut din ce motive) leţ ă lipseau, aspect care a determinat (contrar celorlalte etnii) trecere în plan secund a limbii vorbite. Sediul acesteia fiind familia şi restrânsul grup din comunitate, a fost „favorizat ” ă transmiterea şi p strarea dialectală ă a limbii romani.

Aceast realitate, care a d inuit secole, a fost drastic bulversat după ă ă ă Revolu ia român din decembrie 1989 când s-a creat posibilitatea form rii limbiiţ ă ă romani literare, unitare, prin introducerea acesteia (op ional ) în şcoli, începândţ ă de la înv mântul primar pân la cel universitar (sec ie de limb romani laăţă ă ţ ă Facultatea de filologie şi limbi str ine a Universit ii Bucureşti). ă ăţ

Cumulativ, cele două condiţii enunţate mai sus au favorizat constituirea unei culturi şi civilizaţii cu caracter predominant simbiotic6, ce a devenit patrimoniu comun, ambele etnii contribuind la îmbogăţirea sa, în proporţii diferite în momente diferite, ca şi cum ar fi contribuit la propriul patrimoniu, de multe ori în defavoarea păstrării propriei identităţi particulare, dar fără a afecta radical identitatea grupului.

Ca atare, în mod obiectiv, în virtutea imperativului nevoii şi a organiz rii sociale,ă cele dou culturi şi civiliza ii s-au format şi dezvoltat împreun , adoptând oă ţ ă traiectorie convergent , pân la identificare. Absen a teritoriului, „caracterulă ă ţ dispersat al vie ii rromilor”ţ 7, cum spune academicianul C t lin Zamfir, au condusă ă la lipsirea rromilor de şansa dur rii unor l caşuri culturale, religioase,ă ă educa ionale şi administrative etc. proprii în care s -şi cultive specific şi autonomţ ă cultura, obiceiurile, tradi ia, limba şi tot ce se numeşte formarea şi dezvoltareaţ identit ii sau, cel pu in, contribuie la constituirea sa.ăţ ţ

Singura institu ie în care rolurile şi func iile respective se puteau ini ia şiţ ţ ţ exercita a fost familia şi, cel mult, restrânsa comunitate oral . ă

De aceea, apreciem c , în compara ie cu celelalte minorit i, situa iaă ţ ăţ ţ rromilor este atipic . Dac unora dintre celelalte minorit i propriile structuri le-aă ă ăţ asigurat (şi continu s le asigure) p strarea şi afirmarea aproape autonom aă ă ă ă identit ii lor culturale, rromii şi-au dezvoltat cultura şi civiliza ia în simbioz cuăţ ţ ă popula iile majoritare de contact, influen ându-se şi completându-se reciproc.ţ ţ

Filonul cultural al rromilor nu s-a între inut prin leg turile cu o ar -mam ,ţ ă ţ ă ă aşa cum se întâmpl cu celelalte minorit i, iar cultura lor nu este reprezentată ăţ ă de centrele sau misiunile culturale ale ambasadelor statelor-mam , ori deă propriile case şi locaşuri de cultur . Dac celelalte minorit i, indiferent deă ă ăţ m rimea lor, au, cel pu in, o institu ie cultural (cas de cultur , centru cultural,ă ţ ţ ă ă ă club etc.) local , zonal sau regional (unele având astfel de edificii şi în capitală ă ă ă), rromii sunt în totalitate lipsi i de aşa ceva. ţ

Dac în domeniul culturii lucrurile stau ca mai sus, este lesne de imaginată sau de în eles ce se întâmpl în domeniul educa iei şcolare, religiei,ţ ă ţ administra iei etc., unde nu a existat nici m car ideia unor institu ii (şcolare,ţ ă ţ

6 Ibidem, p. 150.7 Elena şi C t lin Zamfir (coordonatori), 1993, ă ă iganii între ignorare şi îngrijorareŢ ,

Editura Alternative, Bucureşti, p. 92.

6 Locul comun al coabit rii activeă

educa ionale, religioase, administrative) proprii. Or, lipsa unui teritoriu populatţ majoritar şi cvasiomogen de aceast etnie, a constituit, neîndoielnic, temeiulă unei atari situa ii.ţ

Într-o lucrare colectiv , coordonat de profesorii Elena şi C t lin Zamfir, seă ă ă ă apreciaz c „o cultur tradi ional folcloric se cristalizeaz în mod special înă ă ă ţ ă ă ă comunit ile rurale, în condi ii de accentuat şi îndelungat izolare. Istoriaăţ ţ ă ă ultimilor 8-900 de ani a popula iei de rromi a fost istoria unei comunit i care nuţ ăţ a tr it niciodat o perioad suficient de îndelungat în mod izolat, în comunit iă ă ă ă ăţ omogene relativ mari”8. Acesta este faptul care explic de ce produc iileă ţ culturale ale rromilor apar fie adapt ri ale unor moşteniri ancestrale, din vecheaă Indie, transmise şi adaptate la obiceiurile, tradi iile, practica şi produc iileţ ţ culturale ale spa iilor în care tr iesc, fie datini şi obiceiuri ale popula iilorţ ă ţ majoritare de contact impregnate de rromanes9.

Prelucrarea şi adaptarea s-a produs în procesul interferen ei şi cooper riiţ ă impuse de procesul vie ii reale, în care trebuin ele şi nevoia social îşi au loculţ ţ ă bine definit de însuşi contextul istoric.

Faptul c jum tate din quartetul ce s-a numit ă ă Şcoala Ardeleană era reprezentat de rromiă 10 declara i (deşi ipoteze recente conduc spre ideea cţ ă întreaga Şcoala Ardelean – oare cine şi de ce i-a dat aceast denumire? – eraă ă constituit din intelectuali greco-catolici rromi), care au produs marea cotitur înă ă limba şi, implicit, în cultura român , dirijându-le de la forma lor slav (kirilic ), deă ă ă care nu era total independent nici con inutul, spre cel firesc, latin, reprezint oţ ă contribu ie crucial la constituirea patrimoniului comun, dar şi motiv deţ ă recunoştin şi respect pentru întreaga etnie din care s-au ridicat aceştiţă intelectuali de înalt clas ai vremii lor.ă ă Inimosul şi exigentul Ion Budai-Deleanu, alias Leonáchi Dianèu, în scrisoarea c tre cel lalt rrom devotat al începuturilor culturii latine scriseă ă româneşti, Mitru Perea, vestit cânt reă ţ11, pe numele s u adev rat Petru Maior, îşiă ă rostea îndemnul şi credin a confesându-se: „ţ fiind eu igan ca şi tine ţ (s.n.), am socotit cuvios lucru de a scrie pentru iganii noştri, ca s preceap ce feliu deţ ă ă str moşi au avut. Adev rat c aş fi putut s bag multe minciuni l udând pe iganiă ă ă ă ă ţ şi scornind fapte care ei n’au f cut, cum fac astezi istoricii unor neamuri, careă scriind de începutul norodului s u, s sue p n la Dumnezeu şi tot lucruriă ă ă ă minunate bârfesc. Dar’ eu iubesc adev rul ă (s.n)”12. Urmând canoanele obişnuite, este posibil ca cititorul s -şi pun întrebareaă ă considerat legitim : ce opere anume, specifice culturii lor, ce produc ii culturaleă ă ţ scrise şi recunoscute, de notorietate, au adus rromii din cultura lor şi le-au „cedat” culturii române sau culturii arealului românesc, pentru a le ad ugaă crea iei culturii sau civiliza iei româneşti, ca s se poat justifica afirma iileţ ţ ă ă ţ precedente şi urm toare?ă Se poate spune c una este persoana citat , careă ă poate fi de origine rrom sau alt origine, şi alta este persoana respectivă ă ă purt toare a unei culturi şi civiliza ii etnice. X poate fi rrom, dar asta înc nuă ţ ă implic c a venit cu o cultur rrom . ă ă ă ă

R spunsul nostru este acela c , în prezentele rânduri, nu despre aşa cevaă ă este vorba. Ci despre aspecte mult mai complexe decât împrumutul intercultural sau dona iile culturale. Este vorba de un proces de renun are la sine, prinţ ţ

8 Ibidem, p. 23.9 Dr. Vasile Burtea, 2002, op. cit., p. 152.10 Ibidem, p. 153.11 Ion Budai-Deleanu, 1999, iganiadaŢ , Editura Amarcord, Timişoara, p. 61.12 ibidem., iganiadaŢ , Note introductive, Scrisoarea lui Leonachi Dianeu c tre Mitruă

Perea, p. 64.

Vol. 2, nr. 2/2010

Conf. Univ. Dr. Vasile Burtea 7

renun area la ceea ce în mod normal ar trebui s consideri c - i apar ine, pentruţ ă ă ţ ţ a crea sau a contribui (deci pentru a te d rui) la ceea ce consideri c apar ineă ă ţ tuturor, c nu- i este str in, ci dimpotriv . Dac te-a adoptat, ai obliga ia şiă ţ ă ă ă ţ dorin a de a adopta la rându- i, nu numai dintr-o op iune (obliga ie) moralţ ţ ţ ţ ă reciproc , ci şi dintr-o convingere intrinsec , f r de care actul crea iei şi ală ă ă ă ţ contribu iei ar fi artificial. ţ Fiindc ne-am obişnuit s credem, fals, c doar intelectualii sunt f uritoriă ă ă ă de cultur , putem spune c intelectualii rromi, forma i în şcoli ale popula ieiă ă ţ ţ dominante, au preluat cultura dominant şi au dus-o mai departe. Indubitabil că ă ei au venit şi cu o tradi ie a culturii rrome, dar aceasta nu a constituit clivaje deţ tipul a este al meu, b, al t u, ci dimpotriv , s-a contribuit cu totul la patrimoniulă ă comun, formând ceea ce am numit deja locul comun al coabit rii active, ca şiă contribu ia îns şi. Nu se poate pune problema care au fost elementele culturaleţ ă „purtate” de rromi şi care mai pu in sau deloc. Procesul a fost favorizatţ consistent şi de inexisten a unei limbii romani scrise, care s -i acapareze peţ ă intelectualii sau contributorii la cultura şi civiliza ia comun (în orice r u existţ ă ă ă mereu şi un strop de bine). Cultura în general (c ci despre aceasta este vorba, nu numai despreă cultura cult , elaborat , standardizat ) este codificarea unei experien e.ă ă ă ţ Inevitabil, rromii au avut experien a personal şi colectiv de rromi. Dar ei auţ ă ă ac ionat şi contribuit ca intelectuali români, exprimându-şi, totodat , cultural, şiţ ă experien a de rromi. Şi asta r mâne, într-adev r, o influen , fiindc , chiar dacţ ă ă ţă ă ă nu au venit cu o cultur cristalizat a rromilor, ei au venit cu experien a rromilor.ă ă ţ Ca atare, imaginând procesul concret-istoric, rromii nu au fost doar „acumulatori”, care şi-au însuşit cultura popula iilor de contact pentru a o grefaţ pe propriul stil şi pe elemente proprii, ei au fost şi „transmi tori” de cultur .ţă ă Altfel spus, puternicul proces de acultura ie nu s-a produs simplist, doar prinţ incultura ie, ci a avut o dinamic complex , beneficiind şi de procesul invers, deţ ă ă excultura ie. Ambele cu ponderi şi contribu ii diferite şi oscilante în acelaşi timp,ţ ţ în func ie de epoca istoric şi realitatea social-economic existent . S nu uit mţ ă ă ă ă ă c , chiar dac protorromii nu erau proprietari pe meleagurile pe care s-au aşezat,ă ă ei au sosit dintr-un spa iu cultural cu tradi ie, aşezat şi bine format, fundamentatţ ţ şi definit în individualitatea sa. Erau purt torii unui bagaj solid de ini ieri (hinduseă ţ), cunoştin e şi percep ii din care aveau ce împ r i, cel pu in la fel de mult pe câtţ ţ ă ţ ţ aveau şi de cules. Şi acest lucru nu a necesitat eforturi deosebite şi nici nu a întâmpinat obstacole insurmontabile. S ne reamintim c protorromii au fost deja prezen i în zona Balcanilor încă ă ţ ă din a doua jum tate a secolului al XI-lea, adic înc din perioada când tân rulă ă ă ă popor (român, de mai târziu) şi limba român îşi des vârşeau procesul deă ă formare. Ori, un popor care-şi începe propria-i existen şi individualitate areţă întotdeauna ce primi de la un popor cu o cultur şi istorie milenar , aşezat ,ă ă ă chiar dac acesta din urm se afl în bejenie. ă ă ă Generaţii întregi de majoritari şi-au însuşit o serie de meserii direct de la noii sosiţi,

aflaţi în libertate sau deja robiţi. Fierăritul, producerea şi prelucrarea aramei şi alamei, lăutăria, zidăritul, ciubotăritul au fost profesii practicate, la un moment dat, exclusiv de către rromi. Se poate replica, de exemplu, cu faptul că lăutarii nu sunt numai rromi, ci pot aparţine tuturor participanţilor la actul convieţuirii. Desigur că, într-o abordare sincronică, lucrurile aşa apar. Dar aici este vorba de spaţiul românesc, în primul rând, şi vremea începuturilor, care solicită cu necesitate o abordare diacronică. Una înseamnă un cântăreţ din fluier, frunză sau solz, ce exprimă prin cântec stări proprii umane în funcţie de timp, loc sau conjunctură, ba aceştia se pot aduna laolaltă cu prilejul unui eveniment anume (căsătorie, botez, nedeie, iarmaroc etc.) şi cu totul altfel stau lucrurile când respectivul cântăreţ îşi

8 Locul comun al coabit rii activeă

asigură existenţa aproape exclusiv şi împreună cu alţi semeni din cântatul la diferite instrumente. Ori, aşa cum am văzut, Jannine Auboayer, în excelenta sa analiză a societăţii indiene antice, ne asigură că muzica profesionistă (lăutăria, cântăreţii), ca de altfel şi alte meserii, era nu numai recunoscută, dar se afla catalogată, ca şi toate celelalte, „în lista celor şaizeci şi patru de arte”13. (Deci India, încă din Antichitate, avea deja elaborat un catalog al ocupaţiilor, ceea ce în Europa şi cu atât mai puţin pe teritoriul viitoarei Românii…nu se punea problema. Personal am lucrat, în cadrul Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale, la prima Clasificare a Ocupaţiilor din România, începând cu aul 1994, lucrare ce s-a finalizat după plecarea mea din minister, în anul 1997).

Important rămâne faptul că această zestre culturală, pe care noii sosiţi o aduceau şi au perpetuat-o până în zilele noastre, a avut darul de a acoperi cum nu se poate mai bine nevoile unei economii de tip pastoral-agrar prin excelenţă. Treptat, ea a fost însuşită sau transmise şi către membri ai populaţiilor majoritare de contact.

Poate cineva, pe bună dreptate, ar pune problema dovezilor scrise. Apreciem că o astfel de problemă nu se poate pune când este vorba de elemente de civilizaţie, care, la un anumit nivel şi la un moment dat, devin elemente de cultură (chiar fundamentale). Nimeni nu consemnează data şi ora când primul meşteşugar nerrom a terminat ucenicia la unul rrom şi poate lucra de unul singur, formând la rândul său alţi meşteşugari nerromi sau chiar rromi. Nimeni nu consemnează data şi ora când o reţetă din bucătăria unei etnii trece în bucătăria unei alte etnii, care o poate adopta sau nu. Astfel de fapte nu se petrec nici în zilele noastre, dar într-o vreme când niciuna dintre părţi nu avea nicio nelinişte la culcare datorită faptului că nu au consemnat nu ştiu ce eveniment din viaţa lor! Şi dacă ar fi dorit, ar fi avut posibilitatea, în condiţiile în care în vremurile moderne, la sfârşitul celui de-al doilea Război Mondial, 75% din populaţia României era analfabetă? Dar în vremea începuturilor?

Mai mult, dacă autorul acestor rânduri nu şi-ar dezvălui identitatea (sau, mai corect, apartenenţa) etnică, ce s-ar putea spune despre el ? Acum. Dar peste o sută de ani? De aceea considerăm că nimic nu ne împiedecă să rememorăm realitatea şi procesul istoric, pentru ca, în acord şi sub auspiciile profundului şi nuanţatului sociolog C. Wright Mills, să le transformăm în sursă de imaginaţie sociologică14, în procesul de reconstrucţie sociologică a socialului.

Dac frizerii rromi au de inut monopolul asupra serviciilor de frizerie şiă ţ coafur (considerate, mult timp, profesii murdare), pân într-o vreme foarteă ă apropiat de zilele noastre (perioada interbelic ), ast zi meseria se practică ă ă ă aproape exclusiv de c tre majoritari.ă Rromii robi c saşi, sau de curte (rromii curteni, cum li se mai spunea), laă reşedin ele sau pe domeniile st pânilor lor, cu care convie uiau (gospod reauţ ă ţ ă împreun , ei neavând locuin e sau cur i proprii), erau educatori, confidente,ă ţ ţ doici, sp l torese, gr jdari, florari, buc tari, artişti de teatru şi circ şi, bineîn eles,ă ă ă ă ţ l utari. Nu putea s fie posibil ca norme, cunoştin e, cutume, valori şi idealuriă ă ţ proprii s nu fie transmise reciproc, din partea tuturor participan ilor la actulă ţ convie uirii. ţ Nu credem c îşi poate imagina cineva c rromii buc tari (pentru a lua doară ă ă un singur exemplu), înainte de a se ocupa de buc t ria şi masa st pânilor lor,ă ă ă treceau mai întâi printr-un curs sau şcoal de buc t rie şi menaj cu specifică ă ă

13 Jannine Auboayer, 1976, Via a cotidian în India anticţ ă ă, Editura ştiin ific şiţ ă enciclopedic , Bucureşti, p. 119 ă

14 C. Wright Mills, 1975, Imagina ia sociologicţ ă, colec ia Idei contemporane, Edituraţ Politic , Bucureşti.ă

Vol. 2, nr. 2/2010

Conf. Univ. Dr. Vasile Burtea 9

autohton (na ional, românesc), apoi îşi ocupau locurile la cuhnii. Dimpotriv , auţ ă g tit dup re ete şi cunoştin e proprii, care au fost atât de mult pe gustulă ă ţ ţ st pânilor sau convivilor lor încât aceştia le-au adoptat ca fiind ceva ce leă apar ine de drept şi de fapt, motiv pentru care le-au transmis ca zestre culturalţ ă tuturor descenden ilor şi celor interesa i. Aşa se explic de ce rromii, în prezent,ţ ţ ă nu au nici o re et culinar , nici o mâncare care s apar in tuturor rromilor şiţ ă ă ă ţ ă exclusiv lor, astfel încât s le defineasc buc t ria proprie, ca element deă ă ă ă cultur , aşa cum întâlnim la orice popor şi, totodat , la toate celelalte minorit iă ă ăţ existente pe p mântul României. S-ar putea s fac o palid excep ieă ă ă ă ţ mânc rurile denumite ă borând u ă şi ratul ,ă 15 dar şi acestea doar ca mod de preparare, deoarece denumirea este tot nespecific , iar aria de consum din ce înă ce mai restrâns , ele fiind cunoscute, chiar şi de rromi, doar într-o mic m sur .ă ă ă ă Borând ul se întâlneşte mai des la rromii ursari din jude ele moldoveneşti: Bac uă ţ ă şi Iaşi, iar ratula este mai reprezentativ cam tot la rromii ursari din Dolj,ă Teleorman şi Vâlcea. Cât din devenitele tradi ionale sarmale româneşti apar in majoritarilorţ ţ români (care le prezint ca mâncare tradi ional specific ) şi cât rromilor, care leă ţ ă ă revendic la rândul lor, sau cât de adev rat este faptul c varza cu carneă ă ă (celebra ax maseça sau, mai uzitatul, ax thaj mas) este specific buc t rieiă ă ă rrome, aşa cum rromii sus in, şi cât adev r exist în afirma ia c aceasta este,ţ ă ă ţ ă totuşi, o mâncare româneasc ? ă Devenit foarte popular şi apreciat ast zi, ă ă ă ă ciorba de burtă nu a avut întotdeauna aceeaşi soart . Pân aproape de al doilea r zboi mondial, majoritariiă ă ă nu se prea atingeau de un asemenea produs culinar. Ciorba de burt reprezentaă hrana preparat aproape exclusiv de c tre rromi. De fapt, atunci când seă ă sacrifica un animal, capul, burta şi intestinele erau oferite rromilor care ajutau la treab sau celor afla i în trecere. Lipsindu-se de materiile prime, desigur că ţ ă majoritarii se lipseau şi de produsele ce se puteau ob ine din ele.ţ În ceea ce priveşte sarmalele, ne este clar c nu reprezint o mâncareă ă specific româneasc , deoarece ele apar în mai toate buc t riile balcanice:ă ă ă Bulgaria, Croa ia, Grecia, Serbia, Muntenegru, Turcia chiar etc. Este posibil s fieţ ă o mâncare specific rrom deoarece în Peninsula Balcanic rromii sunt cel maiă ă bine reprezenta i din toat lumea, iar locul lor în economia respectivelor stateţ ă (mai pu in robia) este similar. ţ Dar muzica popular ? Aceasta exprim temperamentul şi felul de a fi ală ă românului din diferitele provincii ale rii, dar ea a fost, în cea mai mare şi maiţă cunoscut parte a sa, interpretat şi exprimat , ba, de multe ori, creat , deă ă ă ă l utarii rromi. Ei au ştiut s se transpun , ca nimeni al ii, oriunde în lume, pentruă ă ă ţ a exprima în cântec exact spiritul, ethosul, poporului sau zonei în care au tr it.ă Ca s nu mai vorbim de mult discutata muzic l ut reasc – crea ie rrom ceă ă ă ă ă ţ ă p streaz şi exprim melosul romani, dar care se cânt întotdeauna în limbaă ă ă ă popula iei majoritare de contact sau, particularizând, cu cuvinte româneşti, ce seţ topesc într-un tot armonizat şi profund, generat de un îndelungat proces simbiotic16. Nu vrem s se în eleag din pozi ia noastr c nu recunoaştem existen aă ţ ă ţ ă ă ţ unei culturi orale rrome şi, implicit, necesitatea stringent de a se crea condi iileă ţ necesare p str rii, conserv rii, îmbun t irii, îmbog irii şi exprim rii acesteia,ă ă ă ă ăţ ăţ ă ca parte component a patrimoniului cultural universal şi parte component aă ă diversit ii specifice rii şi continentului nostru. Ea reprezint un fragment, fie şiăţ ţă ă foarte neînsemnat, din ceea ce constituie identitatea cultural a Europei. Ceeaă ce dorim s eviden iem se refer la condi iile care au f cut imposibilă ţ ă ţ ă ă

15 Dr. Vasile Burtea, 2002, op. cit., p. 155.16 Ibidem, 156

10 Locul comun al coabit rii activeă

dezvoltarea unei culturi rrome autonome şi de amploare, deci a unei culturi scrise originale (culte, cum ne-am permis s o numim mai sus), puternice şiă specifice.17 P strând diferen ele şi f r a minimaliza contribu iile personalit ilor,ă ţ ă ă ţ ăţ contribu ia esen ialţ ţ ă la constituirea patrimoniului economic comun (baz aă întregii vie i sociale a rii) şi la modernizarea României a avut-o marea mas aţ ţă ă popula iei rrome care, al turi de masa de rani şi muncitori români, au trudit peţ ă ţă marile întinderi de p mânt, pentru a le stoarce roadele, fie în calitate de robiă (boiereşti, m n stireşti sau domneşti), fie ca truditori cu bra ele, s raci, dar liberiă ă ţ ă din punct de vedere juridic, fie ca mici şi mari proprietari, fie în calitate de meşteşugari. Meşteşugarii rromi au avut o contribu ie esen ialţ ţ ă la constituirea patrimoniului economic comun şi la modernizarea României, ambele procese însemnând construc iaţ locului comun al coabit rii activeă . Fierarii, ca şi str moşii lor fierari din India antic , despre care Jannineă ă Auboyer spunea c „fabricau cu aceeaşi perfec iune arme şi zale uşoare, foarfeciă ţ de unghii şi instrumente de chirurgie. Pentru agricultori, ei f ceau br zdare deă ă plug, lan uri, cazmale, epuşi de mânat boii; dulgherii veneau de asemenea sţ ţ ă cumpere de la ei securi, ciocane, fier straie, burghie şi cuie de lemn. Vân toriiă ă contau printre clien ii lor asidui, cerându-le cu ite, brice, iar croitorii îşi procurauţ ţ ace”18, au fost marii revolu ionari ai practicii agrare, casnice (economice) şiţ rela ionale, a modului de via , a întregii societ i româneşti. Meşteşugarii rromiţ ţă ăţ nu au adus ei roata pe teritoriul actualei Românii, dar şina de fier aplicat pesteă colacul ro ii le apar ine, introducerea butucului cu şin la roat şi potcoavele deţ ţ ă ă fier aplicate animalelor de trac iune, de asemenea. Acestea reprezint realeţ ă contribu ii de progres tehnic şi creştere a productivit ii, ca şi înlocuirea pluguluiţ ăţ de lemn cu cel de fier sau cu br zdar de fier, introducerea sapelor, lope ilor şiă ţ cazmalelor de fier, mai uşoare şi mai rezistente şi, deci, mai eficiente, în locul celor de lemn sau bronz, toate conducînd la o creştere exponen ial a produc ieiţ ă ţ agricole feudale şi la preg tirea agriculturii pentru marile exploata ii capitalisteă ţ de mai târziu. Mobilierul r nesc, f cut de meşterii rromi specializa i înţă ă ă ţ prelucrarea lemnului, cunoscut sub numele de mobilier rud rescă , este unicat în gospod ria r neasc şi con ine piese specifice: masa joas , rotund ,ă ţă ă ă ţ ă ă cu blat gros şi trei picioare, de influen v dit oriental , prezent pe arii largi înţă ă ă ă Banat, Oltenia, Muntenia, Dobrogea şi Moldova, înso it de sc unele joase, cuţ ă ă fa uşor scobit , rotunde sau p trate, cu trei sau patru picioare, de obiceiţă ă ă simple, f r ornamente şi masa înalt cu lad sau cu sertar, inclusiv masa „cuă ă ă ă secret” (cu sertar ascuns vederii), r spândite în Transilvania şi Maramureş şiă masa-dulap, prezent cel mai frecvent în Oltenia şi în Munteniaă 19, sunt elemente care în prezent sunt greu de împ r it sau repartizat între culturi.ă ţ

Conservarea limbii romani Primele studii şi cercet ri aprofundate referitoare la romii dină România au fost realizate de Barbu Constantinescu, în anul 1878. Cunosc tor al limbii romani, acesta a scris „ă Probe de limba şi literatura iganilor din Româniaţ ” şi, astfel, pentru prima dat , a ap rută ă o lucrare care reunea mostre de folclor rrom din ara Româneasc şiŢ ă

17 Ibidem, 15318 Jannine Auboayer, op.cit., p. 113.19 Dr. Delia Grigore, Cercet ri de teren referitoare la meşteşugul rud rieiă ă , efectuate în

perioada 1996-2006.

Vol. 2, nr. 2/2010

Conf. Univ. Dr. Vasile Burtea 11

Moldova, în text bilingv paralel, rrom-român. Deşi este o culegere de folclor, are o deosebit importan şi din punct de vedere lingvistic,ă ţă deoarece, tot pentru prima dat , sunt prezentate explica ii gramaticaleă ţ corecte, în notele de sub fiecare cântec inserat.20 De asemenea, filologi şi cercet tori de prestigiu pră ecum

Alexandru Graur21, Andrei Avram22, Ion Calotă 23, Gheorghe Sar uă 24 ne spun în lucr rile lor cum şi cât a influen at limba romani limba român .ă ţ ă Cum era şi firesc, dup Decembrie 1989, s-a înregistrat în Româniaă

o adev rat explozie a fenomenului rromă ă , în toate planurile (sociopolitic, muzical, editorial, publicistic, educa ional). În anul 1990, Ministerulţ Înv mântuluiăţă 25 a procedat la recunoaşterea alfabetului oficial, comun, interna ional al limbii romani şi la introducerea sa, în mod oficial, în şcolileţ în care se studiaz limba şi literatura romani. Studiul limbii romani a fostă sprijinit prin: înfiin area a ţ trei clase experimentale pentru studiul limbii romani, în cadrul a trei Şcoli Normale (Bucureşti, Bac u şi Târgu Mureş), înă anul 1991; deschiderea cursului facultativ de limba romani de c treă profesorul Gheorghe Sarău, în octombrie 1992, la Universitatea din Bucureşti; studiul limbii romani ca limb matern , câte patru ore/ă saptamână, la clasele I-XIII; elaborarea a dou programe şcolare pentruă studiul limbii şi literaturii romani, cu începere din anul şcolar 1992/1993. Tot în aceast perioad au fost concepute şi elaborate primeleă ă instrumente de lucru şcolare, oficiale sau auxiliare26. Înfiin area, laţ Universitatea din Bucureşti – Facultatea de Limbi şi Literaturi Str ine, aă unei sec ii de sine st t toare „B. limba şi literatura romani”, cu începereţ ă ă din anul universitar 1998/1999, care a devenit, ulterior, sec ie „A. limba şiţ literatura romani” a însemnat momentul intr rii în normalitatea vie iiă ţ coabit rii din România, deoarece rromii reprezentau singura etnie dină aceast ar a c rei limb (şi cultur , am spune noi) nu se studia la nivelă ţ ă ă ă ă superior. Studiul suplimentar al istoriei şi tradi iilor rromilor, la clasele a VI-ţa şi a VII-a, începând cu anul 2006/2007; înfiin area a trei şcoli cu predareţ în limba romani în înv mântul primar, dintre care prima a fost Şcoala nr.ăţă 12 M guri (municipiul Lugoj, jude ul Timiş), înfiin area primelor două ţ ţ ă

20 Catalogul publica iilor din domeniul rom, www.edu.ro.ţ21 Alexandru Graur, 1934, Les mots tziganes en roumain, ap rut în “Bulletină ă

lingvistique”, II.22 Andrei Avram, 1960, Cercet ri lingvistice la o ă familie de iganiţ , în “Fonetic şiă

dialectologie”, Bucureşti.23 Ion Calot , 1974, ă Graiul rudarilor din Oltenia, Craiova.

24 Gheorghe Sar uă , Gheorghe Nicolae 1986, Criterii socio-lingvistice în clasificarea colectivit ilor de iganiăţ ţ , comunicare prezentat la Simpozionul „Implica iile sociologiei înă ţ cercetarea limbii şi literaturii”, Bucureşti, 28-29 mar., [nepublicat ].ă25 Vezi Gheorghe Sar u, 2003, ă Politici educa ionale pentru rromi, ţ în vol. Parteneriatul

strategic dintre Ministerul Educa iei, Cercet rii şi Tineretului şi UNICEF, în educa iaţ ă ţ copiilor rromi – realiz ri şi perspectiveă , Edit. Vanemonde, Bucureşti, p. 5.

26 Gheorghe Sar u - ă Mic dic ionar rom-românţ , Limba romani ( ig neasc ). Manualţ ă ă pentru clasele de înv tori romi ale Şcolilor Normaleăţă , Culegere de texte în limba ig neasc . Clasele a II-a – a IV-a. Tékstonqo lil p-i romani chib (va i II-to – IV-to klàse)ţ ă ă ś ,

Manualul de comunicare în limba rromani. Vak rimataă , 1998, Manualul de alfabetizare pe tematic biblică ă.„Po but dud”, în cooperare cu Societatea Biblic Interconfesional dină ă România, 1998, Rromii, India şi limba rromani, Editura Kriterion, Bucureşti.

12 Locul comun al coabit rii activeă

gr dini e bilingve, în limbile romani-român , din istoria înv mântuluiă ţ ă ăţă românesc, în localitatea S ruleşti, jude ul C l raşi, în anul 2004 şi în satulă ţ ă ă Ciurea, comuna Zanea, jude ul Iaşi, în anul 2007 (la ini iativa şi cuţ ţ expertiza Centrului Rromilor „Amare Rromentza”) au constituit necesare continu ri ale procesului de care am vorbit. Preg tirea acestora s-a f cută ă ă cu cea mai mare aten ie şi respect deontologic. Curajul de a implementaţ precedentele ini iative a fost sus inut de ini iale experimente înţ ţ ţ municipiile Tecuci (cartierul Nicolae B lcescu), jude ul Gala i şiă ţ ţ Caransebeş, jude ul Caraş-Severin, ale organiza iei Alian a pentruţ ţ ţ Unitatea Rromilor (A.U.Rr.), care au constat în înfiin area a trei gr dini eţ ă ţ pentru copiii din familiile defavorizate, unde se acorda o mas zilnic, cuă mult înainte de a fi inaugurat programul „cornu’ şi laptele”, al Guvernului României, cu con inut şi scop asem n tor (1998-2000).ţ ă ă

Literatura Contribu ia rromilor la dezvoltarea literaturii române apare caţ deschiz toare de drumuri, abordând genuri noi, unele cu caracter de unicat. Neă referim nu numai la epopeea eroico-comic ( iganiada) a marelui ă Ţ Ion Budai-Deleanu (poemation eroi-comico-satiric, alc tuit în doaosprezece cântece deă Leonachi Dianeu, îmbog it cu multe însemn ri şi b g ri de seam , critice,ăţ ă ă ă ă filozofice, istorice, filologice şi teologice de c tre Mitru Perea), dar şi laă inaugurarea, în literatura noastr , a genului fabulistic de c tre ă ă Grigore Alexandrescu. Pe lâng opera capital , Ion Budai-Deleanu s-a dovedit şi o prezenă ă ţă notabil în publica iile vremii, contribuind substan ial şi la dezvoltarea acestuiă ţ ţ gen al culturii noastre, prin opere de istorie, în latineşte ca: De unione trium nationum Transilvaniae commentatio, opere de gramatic în latineşte şi înă româneşte cum ar fi Fundamenta gramatices linguae romanicae, Dasc l pentruă temeliile nem eşti, ţ opere de etnografie în nem eşte ca: ţ Kurtzgefasste Bemerkungen über Bukovina sau Lexiconul român-german. Anton Pann (1796-1854) – scriitor şi muzicolog rrom, pe numele s uă adev rat Antonie Pantaleon Petroveanu, fiul lui Pantaleon Petrov şi al Tomideiă (familie de rromi c ld rari, veni i pe p mânt românesc din Bulgaria), cel care aă ă ţ ă scris muzica pentru imnul României “Deşteapt -te Române!”. Ne-a l sat oă ă minunat colec ie de cântece culese sau prelucrate, sistematizate, teoretice, cuă ţ comentarii „culte” româneşti. Ştefan Foar ne spune c „apare ca un autorţă ă inventiv, care descoper rimele dificile, etimologiile fanteziste, calamburul: elă ştie în acest domeniu cât ştie şi Rablais”27. Totodeat Anton Pann a fost şi ună împ timit dasc l, îndr gostit de profesia şi elevii s i din Şcheiul Braşovului şi Rm.ă ă ă ă Vâlcea. Mihail Kog lniceanuă – primul mare erudit cunosc tor al problemelor şiă limbii rromilor, omul c ruia rromii îi datoreaz şi-i atribuie însuşi actul eliber riiă ă ă lor din sclavie,28 persoana fa de care a existat întotdeauna b nuiala unora,ţă ă convingerea altora, devenit ipotez de cercetare, c ar apar ine etnieiă ă ă ţ rromilor29. Aceast apreciere provine nu numai din faptul c era un bun vorbitoră ă al limbii romani, dar şi din faptul c a depus ă mult suflet în lupta pentru eliberarea rromilor din robie. Opera sa, f r a face rabat de la canoanele ştiin ei,ă ă ţ este o pledoarie de suflet pentru via a şi problemele stringente ale rromilorţ

27 Şerban Foar , 1971, prefa la Anton Pann – „ţă ţă Povestea vorbii”, Editura Minerva, Bucureşti, p. IX.

28Dr. Vasile Burtea, op. cit., p. 37.29 Ibidem, 245.

Vol. 2, nr. 2/2010

Conf. Univ. Dr. Vasile Burtea 13

vremii sale. Pe lâng o important activitate cu caracter istoric şi politic se remarc şiă ă ă prin opera literar , ca un talent cu chemare. ă Cei care neag ipoteza originii rrome a lui M. Kog lniceanu aduc dreptă ă argument faptul c p rintele revisteiă ă Dacia literară, în jurul c reia s-au formată atâ ia scriitori de prim importan , apar inea unei vechi familii de boieriţ ă ţă ţ moldoveni, dar, aşa cum afirmam cu alt prilej, „nu to i rromii au fost sclavi şi nuţ to i sclavii rromi şi-au aflat obştescul sfârşit în situa ia de sclavi”ţ ţ 30. Au fost robi elibera i din robie (ex. viitorul dom al Moldovei, Ştefan R zvan) şi boieri rromi, baţ ă au fost boieri rromi care au st pânit robi rromi, cu care nu s-au purtat nici peă departe cu m nuşi.ă

C. Nicolaescu-Plopşor – scriitor şi jurnalist rrom din neamul rudarilor, editor al ziarului O Rom (Craiova, 1934). A patronat şi o colec ie de carte,ţ Biblioteca O rom, colec ie în care au ap rut cele dou lucr ri de folclor rrom aleţ ă ă ă lui Plopşor „Ghilea romane/Cântece rrome" şi „Paramisea romane/Poveşti rrome”, în edi ii bilingve (român – romani), culese de la rromii ursari din comunaţ ă Gubaucea, jude ul Dolj.ţ Poetul Pralea, firea cea întoars , cum îl numeşte M. Eminescu, faceă

parte din pleiada de început a poeziei moderne româneşti, aducându-şi şi el contribu ia la scrierea unei limbi „ca un fagure de miere”ţ 31.

Miron Radu Paraschivescu, scriitor rrom, publica volumul Cântice ig neştiţ ă în 1941, inspirat de poemele „Romancero Gitan” ale lui Gabriel Garcia

Lorca. Din p cate, urmaşii acestei pleiade ante şi interbelice de intelectuali rromiă „angaja i” în munca de emancipare şi afirmare a etniei din care f ceau parte,ţ ă speria i, probabil, de ceea ce a urmat dup al II-lea r zboi mondial, deţ ă ă desfiin area Uniunii Generale a Romilor şi de promovarea universalismuluiţ sovietic, ca politic de stat în domeniul minorit ilor, de valurile de arest ri careă ăţ ă au avut loc în perioada 1945-1955 şi de lozinca poporului unic, constructor al socialismului, au g sit ad postul conserv rii lor în autoromânizarea rapid şiă ă ă ă ruperea leg turilor cu etnia rrom şi, în mod deosebit, ruperea leg turilor cuă ă ă problemele acestei etnii. De ce nu au f cut acelaşi lucru ungurii şi germaniiă minoritari? Ba la începutul perioadei au avut aceeaşi atitudine. Germanii, în mod deosebit, ei fiind asocia i cu ara învins , Germania. Dar ulterior, având în spateţ ţ ă nişte ri-mam , dintre care Germania devenea din nou America Europei, nişteţă ă economii interesante, o diploma ie şi rela ii de schimb, armate şi tratate deţ ţ cooperare, într-un cuvânt, fiind circumscrise unui lan întreg de interese majore,ţ la care s-a ad ugat pozi ia şi statutul lor secular antebelic, între care institu iileă ţ ţ proprii au avut un rol esen ial, şi-au permis mai multe preten ii, mai multţ ţ ă lejeritate şi mai mult aten ie din partea noii puteri şi ordini sociale. Lipsindu-leă ţ toate acestea, chiar şi atunci când teama a mai disp rut, mul i dintre rromi s-auă ţ compl cut în situa ia existent (neavând nostalgia unor vremuri de glorie),ă ţ ă apreciind, în mare parte îndrept i i, c socialismul a fost pentru ei, cea maiăţ ţ ă egalitarist dintre orânduiri, oferindu-le pentru prima dat în istorie fie şi minimulă ă de coloan vertebral , prin garantarea şi obligarea la un loc de munc care s leă ă ă ă asigure existen a licit şi demn , f r deosebiri flagrant fa de ceilal i cet eni.ţ ă ă ă ă ţă ţ ăţ

Literatur ştiin ific şi activitate organizatorică ţ ă ă Arhimandritul rrom Calinic I. Popp Şerboianu, licen iat al Facult ii deţ ăţ

30 Ibidem.31 M. Eminescu, poezia Epigonii, 1964, în vol. Opere alese, Editura pentru literatur ,ă

Bucureşti, p. 37.

14 Locul comun al coabit rii activeă

Teologie din Bucureşti, cea mai înalt personalitate declarat a rromilor înă ă ierarhia bisericeasc şi unul dintre fondatorii mişc rii rrome interbelice, pe lângă ă ă contribu ia sa la îmbog ire practicii şi teoriei ortodoxe româneşti îşi tip reşte, înţ ăţ ă anul 1929, la Paris, lucrarea cu caracter monografic „Les Tiganes – Histoire – Etnographie – Linguistique – Grammaire – Dictionnaire”, într-un volum de 397 pagini, la prestigioasa editur Payot. Urmare a public rii acestei c r i a fost alesă ă ă ţ membru corespondent al „The Gipsy Lore Society”, reprezentând România în prestigioasa societate londonez (şi singura societate european ) pentru studiulă ă vie ii şi istoriei rromilor. Statutul dobândit îi inspir ideea de a încerca, pentruţ ă prima dat în istorie, organizarea rromilor din România la nivel de ar , la ă ţ ă nivel na ionalţ (având ca predecesori locali rromii N ft n il Laz ră ă ă ă ă din F g raş şiă ă Iancu Panaitescu din Bucureşti). Opera sa a fost continuat la nivel na ional deă ţ c tre ă Gheorghe Niculescu, florarul, G. A. L z rescu-L zurică ă ă ă, economist şi jurnalist, Gh. Apostol şi al ii, contribuind şi prin aceasta la dezvoltarea culturii şiţ practicii organiza ionale româneştiţ 32. Marele Nicolae Iorga, n scut din tat rrom şi mama armânc (aromânc ),ă ă ă ă ambii p rin i fiind veni i din Mun ii Pindului şi aşeza i la Botoşani, unde auă ţ ţ ţ ţ deschis o b c nie, descendent al celebrului aventurier rrom ă ă Iorga Cupe ulţ , zis şi Galeongiul (Galeolitul), pentru c fusese condamnat la galere. ă Dup ani buni în care marele istoric, literat, politician şi om de ştiin şi-aă ţă negat orice alt origine decât cea român , atunci când atacurile legionare cuă ă privire la originea sa etnic se înte iser şi deveniser tot mai argumentate, înă ţ ă ă ultima sa prelegere la Universitatea de Var de la V lenii de Munte, îşi anun aă ă ţ auditoriul c el, marele istoric, ce cunoştea istoria familiilor importante de boieriă moldoveni mai bine decât şi-o cunoşteau ele însele, recent (vezi Doamne) şi-a descoperit şi propria-i „origine sudic ”ă 33 vrând, parc , s alimenteze şi mai multă ă convingerea rromilor c marele savant, într-un fel, le apar ine, deşi nu a mişcată ţ un pai pentru ei. Pe lâng inestimabila contribu ie la dezvoltarea şi afirmareaă ţ cercet rii istorice româneşti şi activitatea politic teoretic şi practică ă ă ă (preşedinte al Partidului Na ional Democrat şi prim-ministru în anii 1931-1932), laţ fel ca şi M. Kog lniceanu, se remarc ca scriitor şi critic literar de talent. Dar nuă ă putem s nu ne întreb m cum poate o mare personalitate ca a sa s cunoască ă ă ă pân în am nunt istoria altora ( ri, locuri, dar şi indivizi particulari) şi s nu ştieă ă ţă ă nimic de propria-i istorie, pe care o descoper pe cât de târziu pe atât de pretinsă întâmpl tor şi doar atunci când virulen a atacurilor şi acuza iilor opozan ilor seă ţ ţ ţ concentreaz tocmai pe originea sa etnic , considerat halogen , chiar dacă ă ă ă ă loviturile avea o cu totul alt motiva ie şi int (ineficien a lor conducând laă ţ ţ ă ţ eliminarea fizic a marelui savant, ca ultim solu ie extremist )?ă ă ţ ă

Istorie – politică Nu credem c se poate vorbi despre personalit i din domeniulă ăţ

istoriei şi politicii, f r a reaminti contribu iile „litera ilor” M.ă ă ţ ţ Kog lniceanu şi N. Iorga şi în aceste domenii, datorit personalit iloră ă ăţ lor complexe şi multilaterale, dar, pentru a nu ne repeta, şi din economie de spa iu, ne vom limita doar la men ionarea lor. ţ ţ

Nicolae Titulescu, fiul adoptiv al boierului oltean Titulescu, format în cultura şi şcoala francez , a fost printre marii artizani ai edific rii României Mari,ă ă

32 L. Nastas , A. Varga, ă Minorit i Etnoculturale. M rturii Documentareăţ ă . iganii dinŢ România (1919-1944, Doc. nr. 21, Arhivele Statului Bucureşti, Direc ia General aţ ă Poli iei, dos. 34/1922-1938, f. 30-32).ţ

33 Nicolae Iorga, 1938, Hotare şi spa ii na ionaleţ ţ – Conferin e la V lenii de Munteţ ă , V leniiă de Munte, p.72-73.

Vol. 2, nr. 2/2010

Conf. Univ. Dr. Vasile Burtea 15

reprezentând externele româneşti la nivelul cel mai înalt de competen şiţă prestigiu. Hatmanul Ştefan al VIII-lea R zvană , domn al Moldovei în perioada 3 mai 1595-august 1595 şi contemporan cu Mihai Viteazul şi Sigismund Bathory, cu care s-a asociat în lupta împotriva marelui Imperiu Turcesc, n scut în Moldova,ă dintr-un tat igan şi o mum moldovancă ţ ă ă” 34, nu a reuşit s lase în urm (cuă ă excep ia luptei pentru independen ), datorit scurtei sale domnii, curmateţ ţă ă tragic de viitorul domn, sus inut de Poarta Otoman , – Ieremia Movil – o operţ ă ă ă vast şi glorioas , precum urmaşul s u de peste dou veacuri şi jum tate –ă ă ă ă ă pârc labul de Gala i, domnul Principatelor Române – ă ţ Alexandru Ioan Cuza –, pe care, şi ast zi, cultura oral şi memoria colectiv rrom îl re ine ca parte aă ă ă ă ţ aceleiaşi etnii. Supozi ia este între inut şi de atacurile virulente de la sfârşitulţ ţ ă domniei sale, domnie în care a deranjat destule interese, când se spunea despre el c este dominat de apuc turile neamului s u (?!), deoarece îi pl ceauă ă ă ă chefurile, jocul de c r i şi femeile.ă ţ Contribu ia rromilor ţ în domeniul muzicii, inclusiv pentru cultivarea şi afirmarea muzicii tradi ionale româneşti, este de prim importan . Convinşi cţ ă ţă ă vom comite o mare nedreptate, vom men iona doar câteva personalit i care s-ţ ăţau afirmat nu numai în domeniul interpretativ, dar şi în cel al dezvolt rii teoriei şiă crea iei muzicale: ţ Vasile Barbu L utaruă – n scut în anul 1780, la Iaşi, în mahalauaă Frec ului, într-o familie de l utari robi, ca fiu al starostelui de l utari Stană ă ă Cobzariul şi al Ilinc i. „Se r scump r din robie la 6 iulie 1845, conform condiciiă ă ă ă de „Prescrierea birnicilor şi a dezrobi ilor igani din oraşul Eşi”ţ ţ 35. Grigoraş Dinicu (1889-1949) – muzician rrom, n scut în cartierul ă Scaune al

l utarilor bucureşteni, într-o modest cas de pe strada Sfin ilor. A absolvită ă ă ţ Conservatorul Ciprian Porumbescu din Bucureşti, devenind unul dintre marii muzicieni şi interpre i ai României, a c rui virtuozitate a f cut cunoscut muzicaţ ă ă ă din Romania în întreaga lume. A concertat la Expozi ia Interna ional de la Parisţ ţ ă din 1937, prilej cu care a fost invitat s cânte şi la recep ia oferit mameiă ţ ă preşedintelui american, Sarah Roosevelt. La Expozi ia Mondial din ţ ă New York, în 1939, taraful lui Dinicu este înso it de ţ Maria T naseă , despre a c rei biografie dr.ă Marian Lupaşcu spune c „i-a fost retuşat , roman at şi înfrumuse at în fel şiă ă ţ ă ţ ă chip36”. De fapt, s-a n scut şi a crescut „la margine de Bucureşti, în mahalauaă Mandravela,”37 într-o familie de florari, despre care buna sa prieten , Corneliaă Teodosiu, pe ale c rei bra e a şi murit, dup ce-i probase rochia deă ţ ă înmormântare, spunea c „cei mai frumoşi bujori erau la tat l Mariei T nase, înă ă ă pia .”ţă 38 Mare interpret şi creatoare de stil, la rândul s u, denumit de presaă ă ă american „pas re m iastr ” (ă ă ă ă the master bird of Romania), a primit aceleaşi aprecieri şi ova iile entuziaste ale ţ Marlenei Dietrich.

Crea iile lui Grigoraş Dinicu: ţ Hora stacato, Hora octava, Hora l utariloră , Hora boierească, Hora de la Chi oraniţ au fost ascultate şi apreciate pân şi de mareleă Yehudi Menuhin. A fost şi un fervent activist pentru emanciparea rromilor, fiind secretar general al Societ ii Generale a Romilor din România.ăţ F nic Lucaă ă (Iordache Luca Ştefan) – considerat, la vremea sa, cel mai mare naist din lume – a cântat la s rb toarea na ional a Fran ei şi la celebreleă ă ţ ă ţ

34 N. B lcescu, 1977, ă Românii supt Mihai Voievod Viteazul, Ed. Minerva, Bucureşti, p. 91.

35 Viorel Cosma, 1996, L utarii de ieri şi de aziă , Edit. Du Style, Bucureşti, p 39. 36 Edi ia de Colec iaţ ţ a ziarului Jurnalul Na ional din 2 iulie 2007, p. 3.ţ37 Op. cit., p. 5, m rturia bunului s u prieten şi îndrum tor Harry Brauner.ă ă ă38 Ibidem, p. 11.

16 Locul comun al coabit rii activeă

teatre Chatellets şi Palladium, cu spectacolul „Naiul fermecat", înregistrat pe plac de gramofon la Londra.ă În 1937, la Expozi ia Universal de la Paris, fiind trimis de statul român,ţ ă împreun cu Grigoraş Dinicu, a primit un premiu de 10 000 franci francezi dină partea profesorului Dimitrie Gusti – comisarul general al pavilionului românesc39. Cristache Ciolac, n scut în 1870 la Bucureşti (str. Speran ei nr. 9), într-oă ţ veche familie de l utari, „în anul 1894 stârnea admira ia belgienilor, iar revisteleă ţ muzicale din ara noastr şi de peste mun i (Musa Român de la Blaj) seţ ă ţ ă mândreau cu aceste succese”40.

Invitat la recep ia oferit de preşedintele Republicii Franceze, Loubert, sţ ă ă cânte în gr dina palatului Elysée, Cristache Ciolac s-a întrecut pe sine. R splataă ă de 2 000 de franci oferit de capul statului francez pentru m iestria saă ă violonistic a fost refuzat de demnul l utar, r mânând cu mândria de a fiă ă ă ă reprezentat cu demnitate poporul român, motiv pentru care, peste câ iva ani,ţ avea s fie decorat cu ordinul de Ofi er de Academieă ţ 41. În vremea r zboiului a avut un contact strâns cu creatorul şcolii de muzică ă româneasc - ă George Enescu, cel de-al optulea fiu al boierului moldovean Enescu, singurul care a tr it şi despre care se spuneă c ar fi avut drept tat ună ă rrom de pe moşie şi datorit acestei moşteniri genetice a avut alt soart decâtă ă ă cea a fra ilor s i mai mari – în primul rând supravie uirea. ţ ă ţ Marii interpre i, adaptori şi creatori de muzic simfonic , ţ ă ă Ion Voicu şi Ştefan Ruha, cu viorile lor au dus faima României pe toate continentele lumii.

În domeniul ştiin eiţ Unul dintre cele mai importante spirite enciclopedice ale vremii sale a fost, f r îndoială ă ă, cel mai de seam reprezentant al Şcolii Ardeleneă - Petru Maior -, literat, critic literar, filosof, istoric şi, deopotriv , filolog şi teolog. Despre el prof.ă univ. Alexandru Grad, de la Universitatea din Sibiu, spunea c , potrivit unuiă document descoperit la M rginimea Sibiului, a fost sus inut financiar, s -şiă ţ ă efectueze studiile, de comunitatea de rromi din care Petru Maior f cea parte, cuă condi ia s se întoarc în comunitate şi s -i devin conduc tor. ţ ă ă ă ă ă Personalit i importante ale ştiin elor din România care au avutăţ ţ origini rrome, vag afirmate sau nu de-a lungul vie ii lor, sunt şi savantulţ Nicolae Iorga, istoricul şi literatul Mihail Kog lniceanuă , medicii Victor Babeş şi Gheorghe Marinescu, frigotehnistul ing. prof. univ. dr. Florea Chiriac şi mul i al ii r maşi necunoscu i, confirmând ceea ce M.ţ ţ ă ţ Kog lniceanu comunica colegilor academicieni cu prilejul unui discursă rostit la Academia Român , potrivit c ruia „dup eliberarea din robie, dină ă ă rândurile rromilor au ap rut industriaşi, artişti plastici, ofi eri distinşi, buniă ţ administratori, medici şi chiar buni oratori în parlament”42. Dintre distinşii ofi eri cunoaşterea noastr se m rgineşte doar laţ ă ă omul cel mai apreciat al ministrului Armand C linescu, respectiv generalulă Bangliu şi la mai contemporanii noştri; generalul Ciacanica, care a revolu ionat cercetarea în domeniul criminologiei şi colonelul const n eanţ ă ţ Nicolae Bi uţ , renumit pentru ştiin a cu care-şi exercita meseria deţ judiciarist.

39 Viorel Cosma, op. cit. p. 39.

40 Ibidem, p. 148.41 Ibidem, p. 15242 Mihail Kog lniceanu, 1891, ă Desrobirea iganilor. Ştergerea privilegiilor boiereşti.ţ

Emanciparea ranilorţă – Discurs rostit la Academia Român , 1(13) aprilie.ă

Vol. 2, nr. 2/2010

Conf. Univ. Dr. Vasile Burtea 17

În zilele noastre, se aşteapt mult de la tineretul rrom care aă beneficiat de programul ini iat de Facultatea de Sociologie şi Asistenţ ţă Social a Universit ii Bucureşti, program extins la aproape toateă ăţ institu iile de înv mânt superior din ar , prin care se urm reşteţ ăţă ţ ă ă formarea unei intelectualit i rrome, care s -şi asume etnicitatea, s seăţ ă ă dezvolte cu conştiin a acestei etnicit i şi s fie apt s selecteze şi sţ ăţ ă ă ă ă ierarhizeze principalele probleme cu care se confrunt comunit ile rrome,ă ăţ spre a fi prezentate institu iilor şi autorit ilor statului, în calitatea lor deţ ăţ parteneri şi interlocutori ap i pentru dialogul constructiv, pentru negocieriţ elegante şi solu ion ri salutare. Pentru reuşita programului, se acord ,ţ ă ă începând cu anul 1992, un num r de locuri bugetate, la diferitele facult i,ă ăţ pentru absolven ii de liceu, care provin din familii rrome foarte s race şiţ ă care, f r aceast facilitate, nu ar fi avut posibilitatea s absolve niciodată ă ă ă ă o institu ie de înv mânt superior. Cantitativ, num rul locurilor cu o astfelţ ăţă ă de destina ie a evoluat de la 10 locuri acordate în 1992 de c tre sec ia deţ ă ţ Asisten Social a facult ii men ionate, pân la 422 de locuri câteţă ă ăţ ţ ă acordau institu iile de înv mânt superior în anii 2007 şi 2008, la care seţ ăţă adaug înc 650 locuri acordate tot cu aceeaşi destina ie, în înv mântulă ă ţ ăţă liceal şi complementar, al aceleiaşi perioade. Mass-media În domeniul mass-media rromii s-au afirmat nu numai ca jurnalişti ori

colaboratori la diferite publica ii, dar şi prin editarea unor organe de presţ ă proprii, îmbog ind patrimoniul comun al presei româneşti. Dintreăţ publica iile rrome amintim: ţ Neamul ig nescţ ă (1934 – 1935), fondat de N ft n il Laz r din Calbor (F g raş); ă ă ă ă ă ă ă Glasul romilor, a ap rut pân înă ă anul 1941 sub conducerea lui Gh. Niculescu – preşedinte, Niculae Niculescu - prim-vicepreşedinte, Nicolae Şt. Ionescu – vicepreşedinte, Du an Vasile, Ion Dumitrescu, Radu Neacşu, Stan Ionescu, Radu G. Radu,ţ Ioan Constantinescu, Ioan St nescu, Ioan G. Constantinescu, Ioan Albescuă şi Gheorghe Udrea – membri43; Timpul, editat şi condus de rromii: Aurel Th. Manolescu Dolj – ziarist, Marin I. Simion – poet, N. Şt. Ionescu – avocat şi profesorul C. Nicol escu – Plopşor – scriitor şi jurnalistă 44; O Rom, fondat de C. Nicol escu Plopşor – a ap rut la Craiova în 1934. ă ă Gazeta Romilor, fondat deă Apostol Matei, preşedintele asocia iei „Redeşteptarea romilorţ şi romi elor din România", a fost înfiin at la 5 august 1936.ţ ţ ă Toate aceste publica ii încercau s sprijine traducerea în practic aţ ă ă programelor statutare ale organiza iilor na ionale: Asocia ia General aţ ţ ţ ă Romilor din România şi Uniunea General a Romilor din România, precumă şi a filialelor locale sau a organiza iilor locale mai mici. Programele vizauţ emanciparea rromilor, întrajutorarea lor reciproc în cazuri limit (boal ,ă ă ă deces etc.), accesul la înv tur , formarea de modele şi prezentarea deăţă ă cazuri de succes, îndreptarea moravurilor, afirmarea limbii romani.

Dup Revolu ia român din Decembrie 1989, au ap rut la Sibiuă ţ ă ă publica iile color: ţ Neo Drom, editat de familia Lumini a, Florin şi Ionţ Cioab şi ă Nicovala, editat de Mihai Ilie, to i rromi c ld rari. ţ ă ă

43 L. Nastas , A. Varga, ă Minorit i Etnoculturale. M rturii Documentare. iganii dinăţ ă Ţ România (1919-1944), p. 17.

44 Viorel Achim, 1998, iganii în Istoria RomânieiŢ , Ed. Enciclopedic , Bucureşti, p. 130.ă

18 Locul comun al coabit rii activeă

La Bucureşti, Vasile Ionescu editeaz revista ă Aven Amentza, iar la Slobozia (jude ul Ialomi a) ofi erul trecut în rezerv , P un Ialomi eanu,ţ ţ ţ ă ă ţ editeaz revista ă Şatra Liber .ă Asul de Trefl ă este organul de pres al organiza iei rromiloră ţ reprezentat în Parlament – Partida Romilor.ă * * * Apreciem c ceea ce este cuprins în acest material, ca şi ceea ce nuă este cuprins, momentan excedând cunoaşterii noastre, constituie nu numai un segment al leg turilor ce unesc pe to i tr itorii de pe arealulă ţ ă numit Statul Na ional Român, dar – mai important – reprezint o fertilţ ă ă provocare la cercetare profund , nonpartizan , al c rei rezultat s nuă ă ă ă deranjeze pe nimeni, chiar dac multe din afirma iile de mai sus se voră ţ dovedi nevinovate fantezii sau doar caren e ale metodei inductivţ – deductive de cercetare, utilizat aproape solitar, datorit , în cele maiă ă multe din cazuri, lipsei obiective a posibilit ii de a fi corelat , într-unăţ ă demers ştiin ific autentic, cu alte metode de cercetare, care s asigureţ ă conving toarea validare. Totodat , lucrarea se doreşte a fi startul, în acestă ă domeniu, al unui prolific dialog intercultural, menit a produce necesara muta ie, reclamat de lumea în care tr im şi de imperativele p cii şiţ ă ă ă stabilit ii sociale, de la staticul multiculturalism (care, orice am spune,ăţ este mult mai mult rezultatul obiectiv al istoriei – este datul lui Dumnezeu – , decât aport uman constructiv) spre interculturalism, apreciat de noi ca fiind construc ie autentic şi conştient uman . Interculturalitatea este saltulţ ă de la convie uirea ţ în sine45 (care poate fi inclusiv paralel şi indiferent ),ă ă aşa cum ne este oferit de multiculturalitate, la convie uirea ă ţ pentru sine46, în care oamenii interac ioneaz conştient, sus inu i de cunoaşterea,ţ ă ţ ţ însuşirea şi pre uirea normelor, valorilor şi, de ce nu, graiurilor celorlal i,ţ ţ pentru mai binele lor şi al comunit ii socialeăţ . Dac ă multiculturalitatea este rezultatul istoriei, al mişc rilor deă popula ii datorit deciziilor politice şi conflagra iilor militare, al mişc rilorţ ă ţ ă de grani e sau ca urmare a cataclismelor naturale (cutremure, inunda ii,ţ ţ secete, incendii) ori sociale (epidemii, expulz ri, excluderi, invazii,ă refugieri persecu ii etc.), interculturalitatea nu poate fi privit decât ca oţ ă op iune, în care elementul conştient este clar predominant, chiar dacţ ă acesta eman , de cele mai multe ori, din interes şi necesitate, într-o lumeă a interdependen elor, în care fiecare, pentru a se dezvolta, are nevoie, înţ primul rând, de pace şi stabilitate. În sprijinul procesului lucreaz cuă succes: globalizarea; practicile educa ionale; instruirea şi colaborareaţ interna ional a militarilor; diviziunea social zonal şi regional a muncii;ţ ă ă ă ă cooperarea la nivel na ional, interna ional şi mondial; oamenii de afaceri,ţ ţ în goana lor neobosit dup profit; existen a organismelor şi structuriloră ă ţ interna ionale, regionale şi mondiale; tendin ele de interna ionalizare şiţ ţ ţ planetizare (mondializare) a structurilor în care tr im; apari ia entit iloră ţ ăţ multina ionale structurate (Eurostatul, Comunitatea European , Consiliulţ ă Europei, Uniunea European , ONU etc.); migra iile interna ionale; muzica;ă ţ ţ moda; internetul; penetrarea culturilor na ionale de extinderea unorţ

45 W. Hegel, 1995, Fenomenologia spiritului, Editura Iri, Bucureşti, p. 105.46 Ibidem 137.

Vol. 2, nr. 2/2010

Conf. Univ. Dr. Vasile Burtea 19

culturi transna ionale, practicile yoga etc. etc., care pun în contactţ oameni, limbaje şi idei, procedee, tehnologii şi produse de pe meridiane opuse şi din spa ii culturale total diferite, canalizându-i spre ceea ceţ matematicienii numesc un loc comun, ce se l rgeşte pe zi ce trece. Înă toat aceast dinamic , comunicarea devine liantul şi mijlocul cel maiă ă ă important, iar când aceasta se face conştient, dirijat chiar şi elaborat, devine dialog intercultural, f uritor de lumi şi destine, f uritor deă ă interculturalitate. Dac , în concep ia noastr , ă ţ ă multiculturalitatea nu este altceva decât coabitarea pe un acelaşi areal a dou sau mai multe etnii, dou sauă ă mai multe culturi sau dou sau mai multe religii, între care se stabilesc şiă se produc rela ii de anumite tipuri, în anumite momenteţ , interculturalitatea dep şeşte caracterul static sau contemplativ ală acesteia, şi, fundamentându-se pe multiculturalitate, presupune cunoaşterea, pre uirea, însuşirea şi utilizarea conştient şi reciproc deţ ă ă norme, valori, obiceiuri, procedee sau tehnologii, ceea ce conduce spre un patrimoniu comun, reciproc utilizabil în func ie de momente, situa ii şiţ ţ conjuncturi, aspect ce sporeşte stocul de pre uire reciproc ,ţ ă izvorâtă din cunoaştere directă şi din interesul pentru prosperitate, pace şi stabilitate.

Nu este vorba de construirea unei identit i egalizatoare (un fel deăţ „t v lug a lui Albu”ă ă 47), menit a şterge individualitatea sau identit ileă ăţ specifice, ci este vorba de acel loc comun al coabit rii activeă , ce se formeaz la nivelul fiec rei na iuni, zone sau regiuni, la care şi rromii şi-auă ă ţ adus modesta lor contribu ie, absolut necesarţ ă într-o lume a interferen elor şi intercondi ion rilor. Raportul nu poate fi altfel decâtţ ţ ă acela dintre individual şi particular, ori dintre acesta şi general, în care fiecare r mâne identic cu sine, participând la via a cet ii, sprijinit deă ţ ăţ fundamentul creat de patrimoniul comun şi identitatea comun , rezultantaă procesului fiind specific socialului, adic mai mult decât sumaă ă componentelor.

47 Solomon Dumitru, 1984, Între etaje, în Be ia de cucutţ ă, Editura Eminescu, Bucureşti, p. 510.