1

UNIVERSITATEA DIN BUCURESTI

FACULTATEA DE GEOGRAFIE

SCOALA DOCTORALA “SIMION MEHEDINTI”-

NATURA SI DEZVOLTARE DURABILA

- Probleme actuale de geografie umană, planning teritorial și dezvoltare durabilă-

REZUMAT al

TEZEI DE DOCTORAT

DOBROGEA- STUDIU DE GEOGRAFIE CULTURALA

Conducator științific:

prof. univ. dr. Ion Nicolae

Doctorand:

Popescu Polixenia- Gabriela

BUCUREŞTI

2012

2

I. INTRODUCERE:

1. 1. Motivaţia temei …………………….………………………………………...................7

1.2. Surse ale documentării şi metode de cercetare……………………………….................11

1.2.1. Surse ale documentării…………………………………………….…..............11

1.2.2. Metode de cercetare…………………………………………………...............13

1.3. Contribuţii privind cercetările asupra Dobrogei….........................………………….....15

1.4. Conceptul de geografie culturală .....................................................................................18

1.5.Dobrogea- premise de identitate geo-culturală..................................................................22

II. IDENTITATE CULTURALĂ: comunitate- mediu- peisaj

2.1. Populaţia Dobrogei- muzeu etnografic viu

2.1.1. Generalităţi………………………………………………….............................31

2.1.2. Evoluţia hărţii etnice a Dobrogei în ultimul secol …………………….............33

2.1.3. Comunităţile etnice dobrogene………………………………………...............41

2.1.4. Identităţi etno-culturale din Dobrogea: studiu de caz- Comunităţile etnice

turcă şi lipovenească din localităţile Fântâna Mare şi Ghindăreşti…………..............55

2.1.4.1. Comunitatea turcă din Baş Punar (Fântâna Mare) ……….................55

2.1.4.2.Comunitatea lipovenească din Ghindăreşti ……………….................67

2.2. Ocupaţii tradiţionale- raport al grupurilor cu mediu şi tehnologia/ cunoaşterea

2.2.1.Agricultura-ocupaţie tradiţională pe teritoriul Dobrogei şi perspective actuale..77

2.2.2.Meseriile și meşteşugurile tradiţionale- elemente dinamice în cultura

materială populară….........................................................................................89

2.2.2.1 Olăritul……………………………………………..........................................92

2.2.2.1.1.Produse ceramice, motive și tehnici ale

decorării ceramicii…................................................................................95

2.2.2.1.2. Ceramica ȋn viața cotidiană…………….............................97

2.2.2.1.3. Ceramica și spiritualitatea……………....….......................100

2.2.2.2.Prelucrarea pietrei………………………………………..….............100

2.2.2.2.1. Istoric al prelucrării pietrei ȋn Dobrogea……....................101

2.2.2.2.2. De la cuptoarele de var, spre Lafarge …….....................102

2.2.2.3. Prelucrarea lemnului…………………………….............…............104

2.2.2.4. Prelucrarea fierului……………………………............................. 106

2.3. Numele locurilor şi nume proprii: Toponimia- moştenire culturală cu

3

interfeţe multiculturale

2.3.1. Considerații generale………………………………………….....……...........109

2.3.2. Categorii toponimice…….........................................................………...........111

2.3.2.1.Toponime topografice care descriu poziția/ particularitățile

locului .............................................................................................................112

2.3.2.2. Toponime sociale……………………………………......................114

2.3.2.3. Toponime istorice ………………....................................................117

2.3.2.4. Toponime psihologice…………………………………...................119

2.3.2.5. Toponime geografice………………....………………................... 120

2.3.2.6. Toponimele de origine diferită decȃt cea românească ...…..............125

2.3.2.7. Toponime dispărute……………………………………...................125

2.3.3. Antroponime dobrogeană.................................................................................126

2.4.Peisaje culturale- elemente de identitate ale spaţiului dobrogean.................................. 130

2.4.1. Peisaje. Peisaje geografice. Peisaje culturale ............................................... ..130

2.4.2.Peisajul agrar............................................................................................. .......134

2.4.3.Peisajul pastoral................................................................................................ 145

2.4.4.Peisajul piscicol ......................................................................................... ......152

2.4.5. Peisajul forestier ..............................................................................................172

2.4.6. Peisajul viti- pomicol ....................................................................................... 181

2.4.7.Peisaje industriale...............................................................................................189

2.4.8. Peisaje recente: peisajul fermelor eoliene.........................................................201

2.4.9. Harta peisajelor culturale din Dobrogea........................................................... 215

III IDENTITATE SOCIALĂ

3.1. Viața socială: caracteristici și dinamică………….........................................................217

3.2. Dezvoltarea umană și raportarea sa la indici……………………...….……..…............218

3.2.1. Indicele de Dezvoltare Umană…………………………………….................. 219

3.2.2. Nivelul de trai ………………………………………………….......…............221

3.2.3. Mediul de educaţie și nivelul educațional ………........................................224

3.2.4. Evaluarea stării de sănătate a populaţiei…………………….......................... 230

3.2.4.1. Factori ce definesc starea de sănătate a populației…........................ 230

3.2.4.2. Accesul la serviciile de sănătate…………. ……………....…...........233

3.2.5. Speranța de viață la naștere ……………………………………….....…...........239

4

3.2.6. Alți indicatori ……………………………………………………......…...........240

IV. IDENTITĂŢI COLECTIVE:

4.1. Geografia gusturilor- Identitați dobrogene

4.1.1. Introducere ……………………………………..........…………………….......245

4.1.2. Geografia gusturilor...........................................................................................245

4.1.2.1. Geografia gusturilor ȋntre globalizare și identitate locala/regională..246

4.1.3. Mediul geografic; caracteristici ale spaţiului dobrogean...................................248

4.1.3.1.Resursele de apă şi chimismul acestora- Apa- gustul dobrogean.......248

4.1.3.2. Apa şi alimentarea cu apă a localităţilor dobrogene..........................251

4.1.4.Domenii ale agriculturii tradiționale în Dobrogea........................................ ......252

4.1.4.1. Vechimea activităților agricole..........................................................252

4.1.4.2. Cultura cerealelor .............................................................................253

4.1.4.3 Viticultura şi pomicultura...................................................................259

4.1.5. Creșterea ovinelor..............................................................................................262

4.1.6. Apicultura și mierea dobrogeană ......................................................................263

4.1.7. Piscicultura........................................................................................................264

4.1.8. Orientarea pieţei de consum .............................................................................265

4.2.Geografia sacrului

4.2.1. Noțiuni generale; domeniu de studiu………………………………................268

4.2.2. Pelerinajul………………………………………………………………..........269

4.2.2.1. Generalități………………………………………………………….269

4.2.2.2. Localitățile / centre de pelerinaj; importanța lor culturală, socială

și economică ……………………………………………………… 270

4.2.2.3. Moaștele sfințite și cultul acestora ……………………………… ..272

4.2.2.4. Pelerinajul ȋn Dobrogea…………………………………………… 274

4.2.2.5. Lăcașe de cult dobrogene – centre de pelerinaj …………………....275

4.2.2.5.1. Centre de pelerinaj ȋn Dobrogea de Nord……………...…275

4.2.2.5.2. Centre de pelerinaj ȋn Dobrogea de Sud ............................276

4.2.2.5.3. Locații cu potențial nevalorificat ………………………...278

4.2.3. Geografia locurilor sacre din Dobrogea ……………………………………....279

4.2.4. Lăcașe de cult ale etnicilor dobrogeni ……………………............................281

V. DIAGNOZĂ ŞI CONCLUZII

5

5.1.Analiza SWOT............................................................................................287

5.2.Concluzii............................................................................................................. .291

Bibliografie…………………………………………………………..................................296

Abordarea unei teme de geografie culturală regională, avȃnd ca obiect de studiu o

regiune istorică a Romȃniei, Dobrogea, este consecința unor situații conjuncturale anterioare

favorabile, ȋn care am realizat studii referitoare la evoluția unor aspecte de interculturalitate

6

din spațiul dobrogean, tematică ce mi-a oferit un cadru de referință ȋn studiul mai multor

aspecte de geografie culturală, cu diferențe și particularități ȋn cadrul variatei componentei

etnice regionale.

Capitolul introductiv structurează următorul conținut: motivația temei, surse ale

documentării și metode de cercetare, aspecte generale ale geografiei culturale și istoricul

cercetărilor asupra Dobrogei.

Sursele documentării au fost multiple; la cele cartografice s-au adăugat, ȋn pondere

considerabilă, urmare a specificului temei și cele scrise, din cadrul datelor statistice,

recensăminte, rapoarte, precum și mărturii istorice, informații de pe teren. Astfel, pentru

veridicitatea conținutului, a fost dese ori accesată baza de date a Institutului Național de

Statistică, precum și diverse anuare statistice pentru obținerea de date cu un caracter mai

specific. Internetul a furnizat accesul mult mai facil spre date conținute de site-urile

structurilor europene.

Ȋn completare, au venit și lucrările științifice din sfera geografiei, istoriei, sociologiei,

cȃt și lucrări cu caracter administrativ, ce s-au constituit atȃt ȋn repere metodologice, cȃt și

ȋntr-o sursă de informare, ȋncadrată ȋn demersul științific al lucrării.

Principalele metode de cercetare utilizate pentru geografia culturală sunt cele

specifice, ȋn cea mai mare parte, geografiei umane. Astfel, cercetarea fenomenelor geografice

a fost realizată în trei etape :

- etapa pregătitoare, ce a constat ȋn consultarea literaturii de specialitate, atȃt

cea care abordează particularitățile spațiului dobrogean (documente istorice, grafice şi

cartografice) necesare în deplasările pe teren, cȃt și lucrările de geografie culturală, cele mai

multe dintre acestea ȋn literatura de specialitate franceză sau engleză, ȋn Romȃnia această

tematică bucurându-se de un interes în creştere.

- etapa de teren a presupus confruntarea între observaţiilor din sursele accesate şi

terenul. S-au urmărit toate acele aspecte ce ar fi putut servi unui studiu de geografie culturală,

cu particularități la nivelul populației (cu diferite aspecte calitative și cantitative), a sistemului

de credințe, valori, obiceiuri care diferențiază grupurile sociale/ comunităţile etnice, a

aşezărilor umane şi unele modificări apărute în peisajul rural și urban (dinamica acestuia), a

modalităţilor de organizare şi amenajare a spaţiului geografic în funcţie de caracteristicile

cadrului natural şi de evoluția economică, ce a contribuit la definirea unui anumit standard de

viață pentru locuitorii regiunii.

- etapa de redactare sau etapa de elaborare a studiului a urmat ȋn mod firesc; au

7

fost selectate acele fenomenele şi procesele socio-economice reprezentative, care au creat

particularități de diferențiere a grupurilor sociale, s-au stabilit: direcţia de evoluţie spaţială şi

funcţională a aşezărilor umane, ca o consecință a multiplelor transformări din viața economică

și socială a comunităților, rolul factorilor culturali în dezvoltarea economiei şi funcţiile

economice actuale, impactul activităţilor sociale și culturale asupra spaţiului geografic de

astăzi şi posibila sa evoluţie viitoare; au fost definitivate tipurile de hărţi, în general materialul

grafic şi ilustrativ cel mai lămuritor şi sugestiv.

Printre metodele de cercetare ştiinţifică utilizate pe parcursul desfăşurării demersului

ştiinţific s-au folosit: metoda istorico-geografică, metoda observaţiei directe, metoda

comparaţiei, metoda analizei, metoda dinamică, metoda inductivă, deductivă şi selectivă.

Ȋn continuare, urmează un subcapitol ȋn care este prezentat domeniul de studiu al

geografiei culturale.

Geografia culturală a fost definită ca ‘studiu al produselor și normelor culturale - a

diferențierilor și caracteristicilor acestora- și a relațiilor cu spațiul și locul’. Ȋși propune ȋn

esență să descrie și să analizeze modul ȋn care limba, religia, economia, guvernele,

fenomenele culturale se transformă, ori rămȃn constante, ȋn spații geografice diferite,

explicȃnd diferitele aspecte ale activității umane, specifice teritoriului. (Jordan-Bychkov,

Terry G.; Domosh, Mona; Rowntree, Lester (1994). The human mosaic…)

Dacă cele mai vechi urme ale studiului diferitelor națiuni și culturi aparțin

geografilor din antichitate (ex. Ptolemeu, Strabon), geografia culturală ȋn varianta studiului

academic a apărut inițial ca alternativă la teoriile determinismului geografic, de la ȋnceputul

sec. XX-lea, conform cărora oamenii și societățile umane ar fi fost controlate de mediul ȋn

care se dezvoltă.

Astfel, trecȃnd prin numeroase abordări și cunoscȃnd evoluții la nivelul

perspectivelor de studiu, ȋncepȃnd cu a doua jumătate a sec XIX-lea și pȃnă astăzi, geografia

culturală este amprentată de: revoluția darwinistă (unde relațiile societate – mediu devin

centrale ȋn geografie); Friedrich Ratzel, care dă culturalului valențe politice; Carl Ortwin

Sauer (părintele geografiei culturale) și Scoala de la Berkeley, care inițiază noțiunea de

peisajele culturale (cultural landscapes), punȃnd pe prim plan, ca trăsătură majoră a culturii,

aptitudinea de a gestiona mediu; Paul Vidal de la Blache, ce a inaugurat o nouă direcție de

studiu, aceea a influenței mediului asupra societății umane, ȋn timp ce cultura era văzută de el

și discipolii săi un intermediar ȋntre om și mediu, cea care umanizează peisajul; Pierre

Gourou, care ȋn perioada interbelică, insistă asupra importanței organizării sociale ȋn analiza

8

genului de viață prin instituții ca familia sau comunitatea, ș.a. După o perioadă de criză și

chiar declin, ȋn studiul geografiei culturale, anii 1970, ȋntr-un nou context mondial, deschid

noi piste de cercetare, pregătind terenul pentru ‘Noua Geografie Culturală’ (New Cultural

Geography), ce va cunoaște noi forme de abordare (adesea criticate) a domeniului cultural ȋn

geografie. Apar interpretări radicale ȋn lumea anglo-saxonă: postcolonialismul și studiul

politicilor culturale (cultural policies), ȋn contextul modernității aduse de curente feministe

(Feminist Geography), pe cȃnd geografia culturală franceză, acordă interes studiului

peisajelor, pasiunilor și gusturilor (J.R. Pitte, 1991), ȋntr-o dimensiune etnogeografică.

Cercetători ce au inițiat ‘noua geografie culturală’, au devenit critici susținuți ai

“geografiei culturale tradiționale”, aparținătoare a școlii Berkley, pe care o considerau ca

fiind: statică, empirică, obsedată de peisaje relicte și artefacte materiale, bazată pe un efort

pluralist, ȋn cele din urmă orientată către probleme empirice; ȋn realitate, după părerea

acestora, geografia culturală este dinamică, predominant istoricească, interesată ȋn mod

particular de relațiile dintre diferite societăți umane și mediul natural al acestora. Viitorul

geografiei culturale și revitalizarea sa, potrivit acestui curent, pare a fi o acceptare reală a

diversității metodologice și tematice, și mai puțin o reinventare a acestui domeniu de studiu. (

Marie Pricea; Martin Lewisa , 1993)

Donald Mitchell, ȋn studiul său, “Cultural Geography- A Critical Introduction” ,

apreciază ca, “geografia culturală, că majoritatea studiilor culturale, s-a grăbit spre un million

de noi direcții, concentrȃnd noua energie teoretică pe aspecte tradiționale, cum ar fi : cultura

populară (folk cultures) și peisajul cultural (cultural landscape) și orientȃndu-se spre orice,

ȋncepȃnd de la psihoterapie, la studii critice despre rasele umane, politici culturale și pȃnă la

geografia culturală a sexualității și a genului (geography of sexuality and gender).” (Donald

Mitchell, 2000, 14)

Prezentul studiu asupra Dobrogei îşi propune să analizeze particularitățile actuale

din perspectiva geografiei culturale, prin identificarea factorilor multipli (geografici, istorici,

politici, economici, demografici şi culturali) care au determinat modificarea peisajului

dobrogean, transformările ca și consecință a dezvoltării acestui spațiu atȃt de complex și bine

conturat ȋn peisjul actual romȃnesc.

Prin urmare, abordarea acestui subiect va urma cele două direcții ale geografiei

culturale. Una dintre acestea, este cea tradiționalistă, ȋn care elementul dominant ȋl reprezintă

relația bine articulată a omului cu mediul apropiat, ȋn condițiile ȋn care acesta a reușit de-a

lungul existenței sale să-și lase amprenta asupra peisajului natural inițial (orientarea lui Otto

9

Schlüter, ȋn crearea peisajului umanizat/ culturalizat: Kulturlandschaft ), dar și influența

mediului asupra societății umane, direcție de studiu inaugurată de Vidal de la Blache, din

perspectiva modului ȋn care cultura se personalizează, prin instrumentele pe care le folosește

omul ȋn transformarea cadrului său de viață, cu un rol major de intermediere ȋntre om și

mediu. A doua direcție, cea modernistă, pornește de la realitățile economice, sociale și

politice, la cultură, ȋn condițiile ȋn care viața socială și economică reflectă diversitatea

componentelor culturale. Astfel, un ȋntreg capitol este consacrat caracteristicilor și dinamicii

vietii sociale a locuitorilor din spațiul dobrogean, a nivelului de dezvoltare umană și

raportarea sa la diverși indici.

Ulterior sunt evidenţiate premisele de identitate geo-culturală pentru spaţiul

dobrogean. Considerând faptul că principalele evenimente istorice şi politice, de altfel atȃt de

radicale, desfăşurate în acest spaţiu încă din cele mai vechi timpuri, au definit o viaţă socială

şi culturală, în plin proces de transformare, în conformitate cu ‘cerinţele’ vremurilor, vestigiile

culturilor Hamangia, Gumelnita şi traco-dacică, ale cetăţilor geto-dacice şi marilor construcţii

edilitare romane oferă importante mărturii documentare ale vieţii materiale şi spirituale pe

aceste meleaguri. Astfel, particularităţile istorice care au stat la baza structurării potenţialului

cultural, mi-au servit la realizarea „Hărţii potenţialului cultural al Dobrogei”, identificând

regiuni cu potenţial cultural de valoare naţională de importanţă sub şi peste medie.

Celui de al doilea capitol i-am subscris tema identităţii culturale din perspectiva

relaţiei pe care şi-a creat-o comunitatea cu mediul în care a apărut şi a evoluat. Capitolul

debutează cu o prezentare a populaţiei Dobrogei, studiată din perspectiva bogatului registru

multietnic; astfel, comunitatea devine o valoroasă resursă ce a jucat atȃt rol de actor, cȃt şi de

spectator la prefacerile dobrogene, fie că a fost cazul mocanilor transilvăneni, ori a

moştenirilor lăsate de cei în trecere ori stabiliţi de secole. Este prezentat şi un studiu referitor

la evoluţia hărţii grupurilor etnice în ultimul secol în Dobrogea, ce şi-a propus să surprindă de

asemenea seculara coabitare armonioasă a acestora, apreciată în timp de călătorii săi: “Ţara

curioasă, cu cele 12 ori 14 naţionalităţi ale sale. Totuşi tătarul nu se ceartă cu mocanul, nici

acesta cu lipoveanul, neamţul nu se supără pe turc, iar părintele catolic este prieten la

cataramă cu hogea turc”, aşa cum aprecia Barbu Şt. Delavrancea. Tot în acest capitol sunt

surprinse şi o serie de identităţi etnoculturale, cu aplicaţie în două studii de caz, pentru

comunitatea turcă şi cea lipovenească din Dobrogea.

În relaţia omului cu mediul său, acesta a manifestat, ca şi bun cunoscător al gliei, o

puternică îndemȃnare de a-l adapta, ameliora, îmbunătăţi, diversificȃnd şi perfecţionȃnd

10

metodele, prin trecerea de la o viaţă sedentară, la creşterea cantitativă şi ameliorarea calitativă

a produselor realizate în urma activităţilor lucrative. Nucleul de bază al cuceririlor tehnice

străvechi: unelte, instalaţii, metode şi procedee de lucru, ca şi moştenire preţioasă din

perioada daco-geţilor şi daco-romȃnilor, s-a constituit într-o zestre de cunoştinţe comună

spaţiului dunăreano-pontic, pentru ca, în timp, valorificarea resurselor mediului natural să

ducă în final la apariţia şi perfecţionarea meseriilor populare, ca elemente dinamice pentru

cultura materială şi spirituală. Aceste aspecte sunt abordate în subcapitolul „Ocupaţii

tradiţionale- raport al grupurilor cu mediu şi tehnologia/ cunoaşterea”.

Urmȃnd astfel, modelul tradiționalist de abordare a tematicii tezei, am alocat un spațiu

generos prezentării ocupațiilor tradiționale pe teritoriul Dobrogei, dar și evoluția lor ȋn timp și

perspectivele actuale, cu impactul pe care ȋl au ȋn viața economică, social și culturală. După ce

este definit cadrul general de practicare a agriculturii (tipologia sistemului de agricultură ) ,

sunt precizate condițiile ȋn care s-au cultivat plantele agricole. O pondere ȋnsemnată au

constituit-o cerealele, astfel, este descris un istoric pentru cultura tuturor plantelor agricole, ȋn

general, unelte, tehnici agricole și lucrări agricole specifice acestora. Sunt prezentate și

plantele textile, legumicole, istoricul viticulturii și pomiculturii dobrogene, tehnici și

tehnologii asociate acestor culturi, cu vechime milenară. Nivelul rudimentar ȋn care, parțial,

ȋncă se mai practică agricultură ȋn satele dobrogene, surprins de cercetările de teren, m-au

direcționat către concluzia că ȋn activitățile agricole ȋncă se folosește multă forță de muncă

pentru un randament scăzut, irigațiile și asigurarea culturilor agricole pentru riscuri generale și

speciale, fiind obiective tot mai ȋndepărtate.

O altă categorie de ocupații tradiționale pe teritoriul Dobrogei, ȋl reprezintă meseriile.

Indiferent de condițiile locale sau regionale, tradiția practicării meseriilor populare pe

teritoriul Dobrogei a supraviețuit, fie că acestea au cunoscut perioade de ȋnflorire sau regres,

ele s-au constituit ȋntr-o moștenire a cugetului și simțirilor, a gȃndului și sufletului ȋnaintașilor

spațiului danubiano- pontic. Țăranul autentic a desfășurat ȋntotdeauna ȋn gospodăria sa

activități tehnice, chiar dacă era cazul prelucrării produselor agricole pentru asigurarea hranei

și ȋmbrăcămintei, a realizării unor unelte de muncă mai puțin sofisticate ori produse/ piese

pentru locuința ori gospodăria sa. Industria casnică devine, ȋncă din cele mai vechi timpuri, o

permanență ȋn viața și gospodăria țărănească. Pentru satul dobrogean (și cel romȃnesc, ȋn

ansamblu), țăranii meseriași nu s-au desprins și separat total de agricultură, urmȃnd ca ȋn

timpul unor culturi agricole să participe alături de restul comunității. Astfel, o serie de

meșteșuguri au apărut și s-au dezvoltat cu precădere ȋn spațiul rural, aici fiind mult mai

11

căutate produsele serviciilor acestora, meseriile tradiționale (populare) devenind forme

milenare de manifestare a capacității creatoare a poporului romȃn. Mai mult decȃt atȃt, ȋn

satul dobrogean (și nu numai) multe din meșteșugurile tradițioanale s-au practicat chiar la

nivel de gospodării, membrii familiei avȃnd cunoștințe (cel puțin minimale) despre multe

meserii populare specifice spațiului rural. Și astăzi, ȋn gospodăria “țăranului minitehnicus” se

află un spațiu amenajat (de cele mai multe ori ȋntr-o magazie) ȋn care se prestează activități

tehnice necesare desfășurarii unei palete largi de activități agricole. Astfel, ustensilelor ‘din

inventar’, ce aparțin din categoria acelora mecanice, li s-au adaugat, ȋn ultimele decenii cele

electrice, ȋn paralel cu orientarea spre achiziționarea și păstrarea ulterioară a aparatelor

electrocasnice, chiar și atunci cȃnd au fost scoase din folosință.

Olăritul, ocupație străveche, se practica pe teritoriul Romȃniei și, implicit al Dobrogei,

ȋncă din neolitic, mărturie stȃnd vasele de ceramică descoperite ȋn teritoriu. Considerată

activitate complexă, olăritul necesită nu numai forță și ȋndemȃnare, dar și un volum mare de

cunoștințe asociate tehnicilor specifice fiecărei etape de lucru. De cele mai multe ori este

vorba de o ȋndeletnicire rezervată bărbaților, femeile participȃnd la realizarea decorațiilor.

Din nefericire, deși acest meșteșug a rezistat evenimentelor asociate unei istorii

milenare tumultoase ȋn spațiul dobrogean, asistăm la o diminuare a importanței olăritului,

pȃnă aproape la dispariția totală. Deși, ȋn perioada modernă și contemporană ȋn Dobrogea nu

s-au remarcat renumite centre de olărit, de ȋnsemnătatea și recunoașterea acelora din

Transilvania, Muntenia sau Oltenia, ȋn literatura de specialitate sunt amintite, pentru perioada

secolului al XIX-lea și ȋnceputul secolului al XX-lea, centre ȋn care s-a lucrat ceramică

populară (au activat olari), ȋn județul Tulcea, la: Luncavița, Alba, Peceneaga, iar ȋn judetul

Constanța, ȋn centrele Almalău și Băneasa, din sudul regiunii. La ȋnceputul secolului trecut,

ȋn subzona nord-dobrogeană, activa un număr de 50 de meșteri olari ȋn vechi centre: Alba,

Luncavița, Dorobanțu, Cerna, Peceneaga, Tulcea, a căror orientare era cu precădere spre

ceramica utilitară, dublată ulterior, de funcția decorativă, păstrȃnd linia și vechile motive,

cromatica. Ulterior, urmează o prezentare a produselor ceramice, motivelor și tehnicii

decorării ceramicii, dar și o abodrare referitoare la ceramica ȋn viața cotidiană; ceramica și

spiritualitatea. Din nefericire, interesul față de aceast meșteșug s-a diminuat considerabil ȋn

ultimii ani, după anul 2005, singura manifestare care susținea ȋnvățarea acestui meșteșug,

Tabăra de creație din Dorobanțu (cu atelierul de olărit) nu a mai fost susținută financiar.

Considerată cea mai veche activitate lucrativă de pe teritoriul Dobrogei de astăzi,

prelucrarea pietrei, este asociată prezenței omului ȋncă din paleolitic. Aceasta a continuat de-a

12

lungul existenței omului, avȃnd importanța specifică nivelului de dezvoltare socio-economică

a populației. Fierărei etape i-a fost caracteristic modul de exploatare, prelucrare și utilizare,

aceste tehnici perfecționȃndu-se permanent. Piatra din carierele dobrogene a fost cel mai

frecvent folosită la realizarea caselor și a acareturilor. Extrasă din “canarale”, sub formă de

lespezi (30-50 cm x 10-15 cm), piatra cioplită cu toporul, se zidea cu ciamur ȋn ziduri de circa

40 cm grosime. Mai peste tot ȋn Dobrogea piatra a fost material de fundație și soclu.

Putem asocia dezvoltarea meșteșugului pietrăritului pȃnă spre al doilea război

mondial, cȃnd a ȋnceput să cunoască, asemenea celorlalte meșteșuguri tradiționale, un declin

semnificativ. Regresul este pus atȃt pe seama ȋnlocuirii pietrei cu marmura și/ sau cu

cimentul, ca material de construcție și lipsa tot mai accentuată de personal calificat ȋn

prelucrarea pietrei, cȃt și a modernizării industriei de morarit, ce a implicat trecerea de la

morăritul țărănesc, pentru care se realizau pietrele de moară, la forma industrializată.

Ȋn Dobrogea, prezența extinsă a zăcămintelor de calcar, a determinat apariția unor

numeroase centre ȋn care au fost construite cuptoare pentru ars varul.

Cuptoarele de ars varul existente ȋn Dobrogea se prezintă sub forma unei construcții

din cărămidă sau piatră și pămȃnt galben, sau humă, de ȋnălțime de peste 3-4 m și diametru

de aproximativ 2 m. Ȋn acestea se arde piatra de calcar ȋn vederea obținerii varului nestins,

după o tehnică foarte riguroasă urmărită continuu timp de șapte zile. Bulgării astfel obținuți

sunt transportați ȋn special cu căuțe și sunt folosiți (de exemplu pentru dezinfectarea

fȃntȃnilor) ca alternativă mult mai accesibilă (0,4 lei/ kg var bulgări sau 1 leu/kg/ 2011) față

de varul industrial. Vărăritul este o meserie veche, dar ȋn condițiile dezvoltării industriei

lianților și a cererii tot mai mici de var nestins, activitatea a devenit nerentabilă. Ea se practică

pe tot teritoriul dobrogean, de la sud (ȋn imediata vecinătate a graniței cu R. Bulgară) lȃngă

satul Făurei, pȃnă spre podișul Babadagului (Dorobanțu, Tulcea). De exploatarea pietrei ȋn

carieră s-a leagat și destinul unor alte așezări dobrogene: orașul Ovidiu, de exemplu; cunoscut

sub denumirea Canara, ȋnsemnȃnd ‘carieră’ ȋn limba turcă, evidențiază domeniul principal de

activitate al așezării ȋn urmă cu peste 100 de ani; carierele de aici au susținut construcții de

anvergură derulate ȋn spațiul sud- dobrogean: canalul Dunăre-Marea Neagră (Poarta Albă-

Midia), hotelurile din stațiunea Mamaia, obiective din zona industrială a Constanței.

Cel mai important oraș dobrogean ȋn care tradițiile industriei locale sunt conexe

exploatării pietrei este Măcin; alături de localitățile Greci și Turcoaia, se definește așa-

numitul “Triunghi al granitului”, unde se exploatează la suprafață granitul din Munții

13

Măcinului. Ulterior extracției, produsele de carieră sunt transportate prin portul industrial

Măcin, printr-o dană situată pe brațul vechi al Dunării.

Ȋn județul Constanța sunt date ȋn exploatare peste 30 de cariere de piatră, cea mai

recentă fiind cea de la Vulturu, dată ȋn exploatare ȋn luna august, 2010, care se ocupă cu

extracția și prelucrarea șisturilor verzi din localitate, conform datelor ȋnregistrate pe site-ul

companiei , iar unele din carierele cele mai vechi sunt cele de la Sibioara, din care se extrag

șisturi de peste 40 de ani și balastierele din albia Dunării. De exploatarea granitului este legată

și prezența, la ȋnceput de secol XX a peste o mie de pietrari italieni sosiți din Friuli-Venezia

Giulia, Belluno, Rovigo. Granitul extras de pietrari din Muntii Măcinului s-au realizat

ȋndiguiri ale malurilor Dunării, s-au ȋnălțat o serie de obiective dobrogene. Calcarul și argila

reprezintă materia primă pentru industria lianților, iar existența ȋn Dobrogea a subsidiarei

liderului mondial pentru lianți, Lafarge- Medgidia, nu este ȋntȃmplătoare, mai ales dacă ar fi

să considerăm vechimea de peste 60 de ani a acestei unități industriale. După o ȋndelungată

perioadă cu profit peste așteptări, ȋn prezent situația “este ȋngrijorătoare”, cf. direcțiunii

diviziei Medgidia, pe fondul crizei mondiale.

Cea mai importantă problemă actuală conexă activității de exploatare a pietrei o

reprezintă impactul negativ asupra peisajului, poluarea fonică, poluarea vizuală și situarea la

peste 10 km de limita ariilor protejate (siturile Natura 2000). Una din opțiunile desfășurării

unei activități de exploatare fără impact major asupra mediului o constituie concentrarea

amplasării carierelor de piatră doar ȋn cȃteva areale restrȃnse, ca de exemplu: localitatea

Turcoaia (Iacobdeal), localitatea Cerna (Dl Piatra Roșie), unde deja habitatele au fost

distruse ȋn urma exploatărilor anterioare.

Lemnul s-a constituit timp de secole principala materie primă a romȃnilor avȃnd

multiple utilizări: construcții, confecționarea uneltelor și ustensilelor casnice, diverse obiecte

și piese de mobilier. Simțul practic și cel artistic s-au ȋmbinat ȋntr-un mod creativ, prelucrarea

lemnului fiind o ȋndeletnicire ușor accesibilă reprezentanților comunităților rurale. Adesea,

obiectele mai simple se realizau de fiecare sătean ȋn gospodărie, pentru ca cele mai complexe

să cadă ȋn sarcina dulgherilor și tȃmplarilor. Ȋn condițiile unui fond forestier mai slab

reprezentat ca suprafață și specii față de restul teritoriului, ȋn Dobrogea lemnul era relativ

puțin folosit la construcția efectivă a caselor (cu precădere și mai mult pentru realizarea

acoperișului, tavanelor, ramelor de uși și ferestre, console, porți). Ȋnfrumusețarea produselor

din lemn s-a realizat prin sculpturi sau traforuri aplicate; frecvent frontonul casei era

ornamentat cu diverse modele, asemenea timpanului. Se remarcă locuințele lipovenești, care

14

au prispe cu stȃlpi, balustradă și ornamentații bogate. Lemnul dar a fost utilizat timp de

secole și pentru rotărit, dogărit, considerȃnd specificul agricol al regiunii.

Ȋn prezent, ȋn Dobrogea,activitatea de prelucrare a lemnului este determinată de

calitatea și suprafața fondului forestier (de cele mai multe ori fiind cazul resurselor forestiere

de esență moale: salcie și plop) și de cererea pe piață a acestor produse. Ȋn această perioadă

dificilă pentru economie, cererea de produse realizate din lemn, atȃt artizanal, cȃt și ȋn din

producția de serie a scăzut dramatic, ȋn consecință și producția.

Cele mai vechi obiecte realizate din bronz, descoperite ȋn depozitele din Dobrogea,

sunt unelte: toporul și secera și arme: pumnalul și sabia și sunt asociate ca aparținȃnd

mileniului II a.H., ȋn timp ce piesele reprezentȃnd unelte și arme din fier pe teritoriul

Dobrogei, apărute ulterior, aparțin primei epoci a fierului- Hallstatt. Au fost descoperite ȋn

diferite depozite unelte agricole, cele mai frecvente, seceri și arme: săbii, cuțite, fragmente de

coifuri . Varietatea produselor realizate din fier a crescut odată cu dezvoltarea industriei

miniere (diverse unelte de fier), prelucrarea lemnului (unelte de dulgherie) și agricultura

(brăzdarul de fier și cuțitul pentru plug; coase, săpăligi); obiectele de uz casnic și gospodăresc

se diversifică și se perfecționează. Ȋn atelierele de fierărie procesul de prelucrare s-a

ȋmbunătățit constant, obținȃndu-se fier și oțel forjat de calitate superioară. Vechimea și

permanența acestui meșteșug este argumentată nu numai de dovezile arheologice, dar este

probată și de terminologia ce face referire extragerea și prelucrarea fierului. Astfel, termenii

fierar și făurar provin din cuvintele de origine latină, ferrarius respectiv faber/ fabri, la care

se adaugă și termeni de origine slavă: nicovală- nakovalo, clește- klĕšta., ciocan- čekanŭ,

termeni asociați conviețuirii cu romanii și popoarele slave. O altă dovadă se constituie ȋn

larga răspȃndire a toponimelor și antroponimelor conexe acestei activități. Un exemplu

reprezentativ ȋn Dobrogea ȋl reprezintă localitatea Făurei (Băneasa), atestată documentar la

ȋnceputul anilor 1800, care are tradiție ȋn prelucrarea metalelor, precizată și ȋn plăcuța

bilingvă de la intrarea ȋn sat Făurei- Kalaici (tc. kalay < tablă). De fapt, pe fondul unei situații

economice dezastruoase din satul constănțean locuit ȋn marea majoritate de țigani—turci

(ȋnregistrați ȋn statistici ca turci musulmani), cunoscuți sub numele de horacai, pricepuți

fierari, potcovari și constructori de căruțe, prelucrarea fierului a rămas singura activitate

neagricolă practicată. Uneltele (nicovala, foalele, cleștele pentru apucat și cel pentru tăiat,

dălțile, ciocanul de fierar) au aceleași forme, iar procedeul de lucru este cel secular. Cele mai

căutate produse realizate aici sunt piesele de harnașament și obiecte de uz casnic și

gospodăresc, inclusiv reparații ale acestora, ȋncălțarea roților.

15

De această ȋndeletnicire sunt legate și o serie de credințe străvechi, creștine, perpetuate

pȃnă ȋn prezent. Potrivit concepției populare, fierului ȋi este asociat simbolul durabilității,

rezistenței, menționat și ȋn urările de ȋnceput de an :”tare ca fierul, iute ca oțelul” , iar ȋn

situații limită, avea un efect benefic asupra sănătății ori ca luptă ȋmpotriva maleficului ori

fenomenelor meteorologice nefaste (cȃnd obiecte tăioase erau ȋndreptate spre cer). O serie de

obiectele metalice au fost utilizate și ȋn obiceiuri magico-religioase, rămȃnănd asociată, de

asemenea, pȃnă astăzi puterea miraculoasă ȋn determinarea binelui, dacă ar fi să ne gȃndim la

simpla … potcoavă.

De-a lungul generațiilor de strămoși se reliefează eforturile acestora pentru a cunoaște

secretele și a valorifica resursele mediului natural ducȃnd ȋn final la apariția și perfecționarea

meseriilor populare, ca elemente dinamice pentru cultura materială și spirituală.

Meseriile sătești de pe cuprinsul Dobrogei, implicit al Romȃniei, au avut un rol decisiv

ȋn perpetuarea valorilor, ȋn general, și a priceperii, ȋndemȃnării, vocației și iscusinței

locuitorilor, ȋn special, aceia care ȋnzestrați cu virtuți native s-au distins de restul populației.

Bogatul registru etnic al Dobrogei și istoria tumultoasă a acestui teritoriu, a intensificat

circulația informației, practica beneficiind de tehnici diversificate. Pe de altă parte, fluxul

mare de influențe primite a creat cu greu un stil propriu, tradițional, și, poate, cel mai bine se

vede ȋn olărit, unde lipsa unei identități bine definite (la care s-a adăugat și contextul istoric

nefavorabil) nu a reușit să păstreze, măcar la un nivel minim, de supraviețuire, valorile

culturale milenare, așa cum au reușit să facă celelalte regiuni istorice ale Romȃniei.

Revigorarea industriei mici și artizanale venită din renașterea meseriilor sătești, ar

putea fi o alternativă la declinul socio-economic profund al multor așezări rurale din

Dobrogea, iar continuarea tradițiilor milenare reclădite ȋntr-un creuzet unde influențele au fost

asimilate pe un pregnant fond romȃnesc, ar fi o datorie morală față de ȋnaintașii noștri, dacă

nu, un semn de recunoștință.

Capitolul al II-lea îşi propune un studiu amănunţit al populaţiei Dobrogei, din

perspectiva identităţii culturale, cu referire la triada: comunitate- mediu- peisaj; cu acest

prilej, este analizată şi componenta multietnice şi se face referire la două studii de caz:

Comunitatea ruşilor lipoveni din Ghindăreşti şi cea a turcilor dobrogeni din localitatea

Fântâna Mare.

Subcapitolul „Numele locurilor şi nume proprii: Toponimia- moştenire culturală cu

interfeţe multiculturale”, surprinde relaţia specială pe care omul a avut-o întotdeauna cu

spaţiul existenţei sale, iniţial cu orientarea şi recunoaşterea, stabilindu-şi repere vizuale,

16

însuşindu-şi teritoriul existenţei sale, ulterior cu dorinţa de explorare a locului, familiarizarea

şi apropierea sa faţă de acesta, a facut ca oportun, botezul locurilor, din dorinţa conservării

memoriei pămȃntului descoperit. Apare astfel necesară abordarea particularităţilor de

toponimie, acestea într-un ritm al evoluţiei cu aceeaşi cadenţă cu cea a peisajului social,

aducȃndu-şi contribuţia la definirea unui aspect evolutiv al vieţii culturale al comunităţii.

În acest sens, sunt relevate, după prezentarea unor aspecte legate de vechimea și

evoluția toponimelor, o amplă clasificare geografică și lingvistică, pe categorii toponimice.

Sunt identificate toponimele topografice care descriu poziția/ particularitățile locului ( după

forma sau aspectul exterior al locului, toponime care evocă natura terenului aparținȃnd

localității respective/ din apropiere, toponime care arată o ȋnsușire a locului, toponime care

arată poziția locului față de punctele cardinale, față de altitudinea solului sau față de

localitățile ȋnvecinate); toponimele sociale, foarte numeroase și diverse d.p.d.v. al originii.

Astfel, se disting mai multe subclase, cu reprezentare ȋn toponimia dobrogeană: toponime care

au la bază nume de persoane (antroponime), toponimele ȋnsoțite de adjectivul mare/ mic, nou/

vechi evidențiază evoluții ȋn procesul de impopulare a unor teritorii prin scindarea moșiei

ȋntre mai mulți proprietari, ce a dus la apariția de noi așezări, toponime ce amintesc de

existența unor categorii de locuitori avȃnd o situație specială ȋn organizarea statului, toponime

care arată ocupația locuitorilor, diverse meserii sau legate de alte activități de bază (minerit,

valorificare agricolă, sarcini militare), toponime care vorbesc despre credințe, superstiții și

obiceiuri (hagionime, obiecte religioase, lucruri, ființe abstracte, legendare), toponime care

amintesc de existența unor foste așezări omenești.

Toponime istorice sunt formate de la numele de popoare, sau care arată originea

locală (acestea s-au format de la apelative ce-i evocă pe romȃni sub diverse aspecte locale),

toponime care păstrează amintirea unor evenimente șȋ obiecte istorice: numeroase denumiri cu

rezonanță istorică, oiconime avȃnd la bază antroponime, cu trimiteri spre nume ale

personalităților istorice regionale sau naționale ori din zona culturală, militară, ori alte

domenii, oiconime care amintesc de localități istorice sau evenimente istorice.

Sunt exemplificate ulterior și numeroase toponime pshihologice, toponime geografice,

toponimele de origine diferită decȃt cea romȃnească (de origine slavă și tucice, ca fiind cele

mai numeroase) și toponime dispărute.

Un alt subcapitol Peisajele culturale- elemente de identitate ale spaţiului dobrogean

înfăţişează cele mai distincte tipuri de peisaje:

17

- peisajului agrar, unde au fost considerate următoarele elemente esenţiale: mediul

natural (rolul său în definirea unui peisaj agrar şi evoluţia sa); structura agrară (rolul

proprietăţii/ exploatării individuale/ în comun); sistemul de culturi (tipuri de culturi:

extensive/ intensive; particularităţi ale culturilor de cereale, plante textile,

legumicultură ); elemente de istorie agrară (sisteme vechi şi noi de culturi);

elementele de arhitectură ţărănească originală (tip clasic al locuinţei dobrogene, cu

casa cu tindă şi două camere, o prispă joasă cu stâlpi de lemn fără sau cu foarte puţine

ornamentaţii, fundaţia din piatră şi pământ, pereţii din chirpic şi/ sau ciamur, văruiţi

ulterior în alb, acoperişul în două ape, din olane în centru şi sud, iar în deltă sau lângă

lacuri, din stuf) în Dobrogea cu influenţe primite din Balcani sau Anatolia, adaptate la

condiţiile de mediu; resursele locale şi activitatea economică de bază; La acest

subpunct au fost realizate trei schiţe ale unor gospodării pe care le-am găsit

reprezentative : tipul tradiţional de casă dobrogenă, găsit în localitatea Satu Nou

(Oltina), sat într-o regiune cu populaţie veche românească, casa turcească din satul

Fântâna Mare (Independenţa, Constanţa) şi stilul clasic, tradiţional al casei lipoveneşti

este cel tip „vagon” din localitatea Ghindăreşti;

- peisajul pastoral, pus pe seama practicării unei ocupaţii milenare în Dobrogea; au fost

analizate cu acest prilej, toponimia dobrogeană conexă activităţii păstoritului;

modificările aduse peisajului în urma valorificării pastorale în Dobrogea,

particularităţi în industria textilă casnică a produselor de origine animală în gospodăria

aromânilor; organizarea gospodăriei din spaţiul agro-pastoral dobrogean şi rolul

elementelor decorative cu trimitere la simbolurile agro-pastorale; Repartiţia actuală a

păşunilor şi pajiştilor naturale în Dobrogea s-a constituit în element de conţinut pentru

Harta peisajelor culturale din Dobrogea.

- peisajele piscicole şi zonele umede; majoritatea regiunilor ce a dominant acest tip de

peisaj se află în zona limitrofă a podişului Dobrogei aparţinând unor structuri pe cât de

diferite din punct de vedere genetic, pe atât de specifice ca mediu de viaţă dezvoltat.

S-au avut în vedere următoarele abordări: evoluţia şi transformările peisajului piscicol,

încă din cele mai vechi timpuri, lucrările de amenajare piscicilă din ultimul secol,

problemele de mediu ce au început să apară în a doua jumătate a secolului trecut, mai

ales datorate lucrărilor executate pe teritoriul RBDD; mediul zonelor umede ca mediu

pentru locuire, cu identificarea unei arhitecturi rurale specifice; activitatea de pescuit

fluvial şi maritim şi activitatea de cercetare în acest domeniu şi oportunităţi şi

18

perspective pentru activitatea de pescuit şi bunăstarea comunităţilor de pescari;

activităţi culturale asociate pescuitului şi comunităţilor de pescari.

- peisajul forestier şi transformarea acestora în terenuri agricole şi izlazuri comunale;

situaţia actuală a pădurii din Dobrogea şi amenajările silvice, rolul toponimelor conexe

terminologiei forestiere în Harta „Toponime conexe terminologiei forestiere”, în care

am identificat -toponime ce pun în evidenţă prezenţa pădurii, toponime ce pun în

evidenţă defrişările;

- peisajul pomi- viticol din Dobrogea, cu prezentarea tehnologiilor utilizate în

viticultură, a tradiţiilor legate de viticultură („Ziua Pelinului”) ;

- peisajele industriale şi implicaţiile socio- culturale ale acestora; peisajele în

transformare a zonelor industriale, impactul asupra mediului şi vieţii comunităţii a

unor activităţi industriale;

- peisaje recente în spatiul dobrogean: peisajul fermelor eoliene în Dobrogea, cu

elementele de conţinut: impactul fermelor eoliene asupra peisajului şi calităţii vieţii şi

integrarea acestora în peisaj; probleme de mediu, determinate de construcţia şi

exploatarea fermelor eoliene: impactul asupra aşezărilor umane, asupra biodiversităţii,

asupra micro climatului; a fost realizată . Harta Peisajelor recente în Dobrogea:

fermele eoliene

Analiza peisajelor se definitivează cu realizarea hărţii peisajelor culturale din Dobrogea,

ce poate fi vizualizată mai jos:

19

Fig. Harta peisajelor culturale din Dobrogea

20

Al treilea capitol, Identitate socială, este destinat abordării problemelor comunităţii

din perspectiva identităţii sociale. Pornind de la ideea că individul este modelat prin cultură şi

că de calitatea modului în care sunt transmise cunoştinţele, tehnicile, se dezvoltă aptitudini,

depinde funcţionarea societăţii, am acordat un loc special analizei componentei calitative a

resurselor umane, prin conceptul prezentat în literatura de specialitate, “dezvoltarea umană”

(human development). Acesta se apreciază prin starea a trei componente fundamentale: starea

de sănătate, nivelul educaţional şi condiţiile materiale de viaţă, fiind o reflectare a contextului

social- economic, dar şi politic al momentului respectiv.

Starea de sănătate influenţează direct utilizarea economică a resurselor umane, ori, din

nefericire, atȃt în Romȃnia, cȃt şi în Dobrogea, se remarcă o deteriorare drastică a stării de

sănătate, în perioada actuală. decesele datorate tumorilor, care sunt în creştere. Printre cauzele

acestei evoluţii se numără desigur poluarea cu substanţe radioactive şi cu substanţe

cancerigene rezultate din procesele industriale (gudron, uleiuri minerale, dioxid de carbon,

crom hexavalent, benzen, azbesturi, arsenic). În ceea ce priveşte bolile aparatului digestiv

ratele specifice din România sunt cele mai ridicate din Europa (peste 70%), afirmaţia fiind

valabilă şi în cazul tuberculozei. Structura generală a cazurilor noi de boli este asemănătoare

cu cea a altor ţări în tranziţie, dar recrudescenţa anumitor boli (tuberculoza, bolile de nervi) se

pot explica prin condiţiile de viaţă specifice perioadei de criză pe care o traversează România:

stresul generat de insecuritatea socială, ineficienţa măsurilor antipoluante, precaritatea igienei

– mai ales în mediul rural -, lipsa unei alimentaţii corespunzătoare etc. Cel mai semnificativ

indicator utilizat în aprecierea stării se sănătate este considerat speranţa matematică de viaţă la

0 ani sau durata medie a vieţii, indicator calculat pe baza tabelei de supravieţuire. Romȃnia

înregistrează printre cele mai scăzute valori ale speranţei de viaţă din Uniunea Europeană,

73,33 ani în 2009 (69.68 ani barbaţi şi 77.09 femei). Această situaţie a stării de sănătate apare

ca o consecinţă a scăderii nivelului de trai în perioada de tranziţie, dar şi a disfuncţionalităţilor

sistemului sanitar în furnizarea serviciilor către populaţie. În perioada de tranziţie au fost

afectate şansele populaţiei de îmbunătăţire a stării de sănătate datorită restrângerii ofertei de

servicii de sănătate şi a unor constrângeri datorate reducerii alocărilor bugetare pentru

sistemul sanitar. Ponderea cheltuielilor publice pentru sănătate în PIB este pe departe

insuficientă şi a cunoscut fluctuaţii, astfel: 3,1 % în anul 1994, de 2,6% în 1997 şi de 3,3% în

1998. Situaţia nu s-a schimbat nici în următorii ani, cȃnd, în anul 2009 urma a fi alocat un

21

procent de 3,7, diminuat faţă de cel al anilor anteriori (4,2% în 2008), deşi programul de

convergenţă a guvernului prevedea pentru perioada 2007-2010, peste 4% pentru această

categorie de cheltuieli.

Rolul educaţiei şi al instruirii în dezvoltarea resurselor umane este covȃrşitor şi trebuie

să se transforme într-o reală prioritate naţională. Fenomenul de globalizare şi răspândirea

noilor tehnologii de comunicare, au făcut din dezvoltarea capitalului uman un important

“motor” al creşterii economice. Diferenţele între nivelele de trai între ţări şi regiuni, sunt

atribuite în opinia specialiştilor Biroului Internaţional al Muncii (World Employement Report

1998-1999, ILO, Geneve) în primul rând decalajelor dintre nivelele de instruire şi între

calitatea forţei de muncă. Efectele negative ale perioadei de tranziţie, mai evidente în sistemul

economic, dar nu mai puţin importante în cel social, s-au manifestat şi în ceea ce priveşte

educaţia. Cronicizarea deficitului de resurse financiare, sărăcirea populaţiei, dezordinea şi

indisciplina din economie şi societate, criza morală şi deruta în faţa unor schimbări a căror

direcţie nu este întotdeauna sesizabilă şi clară, au afectat condiţiile de desfăşurare ale

procesului educaţional - starea infrastructurii dotarea unităţilor, asigurarea cu personal

didactic şi motivarea acestuia – şi calitatea actului educativ, punând obstacole în calea

realizării reformei în învăţământ (Raportul naţional al dezvoltării umane 1999, pag. 54).

Cheltuielile publice pentru învăţământ au reprezentat mai puţin de 6%, ţinta strategică

planificată de Guvernul Romȃniei pentru consolidarea unor programe din “domeniul

prioritar” al politicii sale.

Capitolul al patrulea, Identităţi colective, priveşte aspecte ale moştenirii culturale de

peste generaţii, pe fondul identităţilor colective, a apartenenţei faţă de grup şi este alcătuit din

subcapitolele: „geografia gusturilor” şi „geografia sacrului”. Se spune despre alimentaţie că

reflectă structura societăţii şi este negreşit un raport între om şi mediul său, de unde îşi obţine

hrana. Cu timpul, modul de preparare al alimentelor a definit coduri culturale stabilizate în

mentalul colectiv ce au devenit repere identitare. Relativ recent apăruta ramură a geografiei

culturale, „geografia gusturilor”, face legătura între particularităţi ale resurselor de hrană,

tradiţiilor alimentare şi a mediului geografic. În Dobrogea, contextul istoric şi bogatul registru

etnic, cu influenţe importante din spaţiul balcanic, şi-a creat şi cu acest prilej, un cadru

identitar, în care produsele locale (local food) şi-au păstrat nota originară. A fost propusă,

astfel, o metodă pentru a evidenția o serie de opțiuni culturale ale locuitorilor Dobrogei, ȋn

alegerea hranei și ȋn exprimarea preferințelor alimentare, considerȃnd și condițiile socio-

economice specifice acestui spațiu atȃt de ȋncărcat de istorie, care, ȋn anumite momente ale

22

existenței grupului pot fi decisive, iar ȋn acest context, gustul se formează sub presiunea noilor

condiții. Este de remarcat faptul că, locuitorii din municipiul Constanța, puși ȋn poziția de a

alege alimente/ produse agricole de proveniență multiplă, s-au orientat spre produsele locale,

dobrogene, unele dintre ele devenite “brand-uri” preferate, opțiuni bazate pe o serie de

norme comune grupului, fixate ȋn conștiința colectivă formată ȋn timp și transmisă de-a lungul

generațiilor.

Geografia sacrului s-a dezvoltat pe două direcţii distincte: prima, reprezintă studiul

impactului geografiei (a locului şi a spaţiului) asupra credinţelor religioase, iar secunda,

vizează modul în care elementele geografice sunt influenţate de religie (geografia locurilor

sfinte). Ceea ce interesează pe geograf este modul în care religia ca şi însuşire culturală

afectează sistemele sociale, culturale, politice şi de mediu. Punctul de focalizare nu este

specificul credinţelor şi practicilor religioase, ci modul în care aceste credinţe si practici

religioase sunt internalizate de adepţi şi modul în care aceste procese de internalizare

influenţează şi sunt influenţate de sistemele sociale. Zestrea spirituală a neamului românesc şi

a Bisericii sale poate fi remarcată cu uşurinţă în Dobrogea, prin martirii şi sfinţii originari din

acest spaţiu, ori veniţi din Asia Mică. Apare, astfel, ca şi firesc, conturarea unor centre de

pelerinaj, atât în partea de nord a Dobrogei, cât şi în partea de sud. Acestea au fost puse în

evidenţă în special în ultima jumătate de secol, odată cu descoperirile şi cercetările

arheologice, care au dovedit pentru spaţiul dobrogean, o intensă viaţă religioasă creştină.

Valoarea lor adăugată este dată de elementele de artă bisericească descoperite şi rolul lor

asupra artei creştine orientale, în general. Centrele de pelerinaj au avut o importanţă

crescândă, mai ales după anul 1989, după 45 de ani de regim totalitar comunist, odată cu

revenirea Bisericii la ritmul unei activităţi normale. În prezent, disponibilitatea mănăstirilor, a

lăcaşelor de cult, pentru a furniza şi servicii cu un caracter mai mult sau mai puţin laic: sevicii

medicale, cursuri pentru pictură pe lemn, sticlă, activităţi aducătoare de venit, ori în scopuri

caritabile (găzduirea pe timpul vacanţei şcolare a copiilor de la centrele de plasament/ casele

de copii), conturează o funcţie socială şi educativă clar definită. Tot în acest capitol sunt

prezentate lăcaşele de cult ale etnicilor dobrogeni, alături de mănăstirile dobrogene, ce

constituie un patrimoniu cultural inegalabil. Importanţa (de nivel naţional) pe care şi-au

căpătat-o aceste lăcaşe de cult dobrogene dincolo de viaţa şi valorile spirituale promovate, se

poate regăsi în impactul pe care îl au faţă mediul geografic şi socio-economic al regiunii,

contribuind, în final, la creşterea gradului de dezvoltare şi bunăstare.

23

Ultimul capitol, geografia sacrului se referă la două aspecte distincte: primul este

studiul impactului geografiei (a locului și a spațiului) asupra credințelor religioase, 1 iar

secundul, vizează modul ȋn care elementele geografice sunt influențate de religie (geografia

locurilor sfinte); conexe domeniului sunt și cartografia timpurie și geografia ecumenică

(dezvoltată ȋn sec al XVI-lea, ce identifica locurile sfinte.

Am abordat problematica pelerinajului si rolul său cultural și am prezentat

localitățile/ centre de pelerinaj din Dobrogea, cȃt și Sfinții mucenici dobrogeni. Lăcașele de

cult dobrogene ce ȋndeplinesc rolul de centre de pelerinaj, au fost prezentate ȋn cadrul a două

areale: Dobrogea de Nord, cu Mănăstirea Celic-Dere, Mănăstirea Cocoș- și Dobrogea de Sud,

cu Mănăstirea Sf. Apostol Andrei, Mănăstirea Dervent, Mănăstirea Techirghiol, cȃt și altel

locații cu potențial nevalorificat. Subcapitolul ‘Geografia locurilor sacre din Dobrogea’ vine

să ȋncadreze spațiul sacru ȋn cel geografic, unde se distinge și funcția socială și culturală a

acestuia; importanța (de nivel național) pe care o au aceste lăcașe de cult dobrogene dincolo

de viața și valorile spirituale promovate, contribuind, ȋn final, la creșterea gradului de

dezvoltare și bunăstare local și regional.

ANALIZA SWOT se află în ultimul capitol al tezei şi este utilizată în diagnoza

peisajului cultural şi a potenţialului de valorificare a acestuia; am avut în vedere o abordare

pragmatică a problemelor / particularităţilor spaţiului dobrogean, aceasta fiind deosebit de

utilă nu numai în procesul de cunoaştere a situaţiei la momentul analizei, dar şi strategiile care

se cer a fi considerate, în conservarea, protecţia şi/ sau dezvoltarea viitoare a acestuia, după

caz.

puncte tari:

puncte slabe:

- patrimoniul natural cu valoare de excepţie, cu recunoaştere mondială, a peisajelor culturale bine definite (deltaic, lacustru)

- acces dificil în multe din zonele cu potenţial cultural (transport feroviar cu limitare de viteză şi rutier, departe de nivelul de calitate din U.E.)

- existenţa unor rezervaţii naturale (Parcul Naţional Munţii Măcinului,

- slabul impact / numărul neînsemnat de campanii în favoarea protecţiei

1 Park, Chris (2004). "Religion and geography". In Hinnells, J. Routledge Companion to the Study of

Religion. Routledge

24

Rezervaţia Biosferei Delta Dunării ş.a) cu potenţial în valorificarea ecoturistică

rezervaţiilor naturale, cu potenţial pentru agroturism (risc de valorificare)

- patrimoniul istoric şi arheologic de o valoare inestimabilă (cele mai vechi aşezări urbane din România)

- lipsa de preocupare în încurajarea proiectelor/ iniţiativelor de valorificare a patrimoniului istoric/ arheologic

- existenţa aşezărilor ce se remarcă printr-o pronunţată pondere a unor grupuri etnice, adevărate „enclave etnice” (comunitatea lipovenească, turcă)

- lipsa unor centre de informare (cu distribuire de pliante, broşuri) care ar pune în valoare peisajele etno-culturale

- centru de răspândire a creştinismului

în bazinul Dunării de Jos - lipsa unui mecanism de culegere/

centralizare date şi cercetare în domeniul valorificării produsului turistic cultural

- implicarea bisericii (diverse parohii) în promovarea turismului ecumenic în

- Dobrogea (şi nu numai)

- interesul scăzut în promovarea de către agenţiile de turism a turismului cultural ecumenic

- existenţa unor autentice peisaje culturale şi bogate resurse turistice- culturale şi artizanale (inclusiv de patrimoniul etnografic, pe fondul unui bogat registru etnic, specific Dobrogei)

- insuficienta implicare în diverse campanii (participarea la târguri, festivaluri, manifestări culturale), în scopul conservării siturilor istorice, culturale şi artistice

- investiţii în capacităţi de cazare şi într-o serie de servicii conexe acestora (telefonie, cablu TV, internet)

- resurse financiare modeste alocate pentru realizarea proiectelor de infrastructură (acces rapid al turiştilor: ex.- aeroporturi locale) care să pună în valoare potenţialul local/ regional

- potenţial energetic însemnat şi resurse de hidrocarburi, sursă de bunăstare

- resurse naturale relativ limitate şi puţin variate

- potenţial climatic favorabil pentru mediu de locuire din cele mai vechi timpuri

- seceta, factor limitativ în dezvoltarea aşezărilor şi în procesul de valorificare agricolă

- potenţial uman calitativ (calificare superioară, disponibilitate pentru nou, creativitate)

- slaba orientare spre turismul ştiinţific şi lipsa unei infrastructuri adecvate acestui scop

oportunităţi

ameninţări

25

- existenţa unor oportunităţi pentru

dezvoltarea de activităţi/ programe comune cu regiunile/ ţările vecine, care să faciliteze schimburile culturale

- lipsa strategiilor unitare la nivel regional şi naţional privind dezvoltarea durabilă a peisajelor culturale, ori, cel puţin a conservării acestora

- păstrarea şi promovarea valorilor culturale prin activităţi artistice, literare, sportive, tradiţionale grupurilor etnice

- lipsa competenţei şi/sau a resurselor financiare a administraţiilor naţionale; finanţarea deficitară a unor activităţi/ proiecte datorită resurselor bugetare limitate

- număr însemnat de potenţiali vizitatori/ turişti atraşi de exemple de bună- practică pre-existente

- inexistenţa unor politici de promovare a turismului social, cu asigurarea dreptului de vacanţă pentru categoriile defavorizate

- aprecierea din partea comunităţii a proiectelor ce se sprijină pe valorificarea resurselor locale utilizându-se cunoştinţele tradiţionale (piscicultură, legumicultură ş.a.)

- interese divergente ale mediului de afaceri cu mediul cultural şi natural

- existenţă unui potenţial deosebit în dezvoltarea de activităţi/ proiecte pentru valorificarea cunoştinţelor/ tehnicilor populare în domeniul meşteşugurilor, prin voluntariat

- pierderea interesului faţă de ocupaţiile tradiţionale şi meşteşuguri

- dezvoltarea unor parteneriate public- privat în industria turismului , ca formă de valorificare a potenţialului cultural, a patrimoniului istoric

- supraaglomerarea unor zone prin creşterea numărului de amplasamente (în special în domeniul hotelier: cazare, alimentaţie)

- posibilitatea atragerii de noi parteneri în proiecte internaţionale de promovare a peisajelor culturale

- experienţe negative acumulate anterior de partenerii de proiect, transformate într-un lobby anti-proiect; standarde reduse de calitate

- implicarea guvernului în politica de marketing şi promovare a valorilor culturale de importanţă deosebită

- concurenţă internaţională în domeniul turismului cultural

- dezvoltarea de activităţi de valorificare a potenţialului cultural, istoric, etnic ca pârghie în dezvoltarea regională, în special în zonele defavorizate economic

- scăderea veniturilor statului şi a populaţiei şi, implicit, a standardelor de viaţă

26

BIBLIOGRAFIE

BRĂTESCU, Constantin, Analele Dobrogei, an IX, Vol I, apărută la Cultura Națională,

București, 1928, republicată ȋn Dobrogea- Cincizeci de ani de vieață romȃnească,

1878- 1928 , Editura ExPonto, Constanța, 2003

BYCHKOV, Jordan, TERRY, G.; DOMOSH, Mona; ROWNTREE, Lester (1994). The

human mosaic: a thematic introduction to cultural geography. New York: Harper

Collins College Publishers.

CĂRARE, Valentina (2003) Dicţionar de proverbe româneşti, Editura All, Bucureşti

CIULACHE, Sterie, 1988, Meteorologie şi climatologie- manual, Universitatea din

Bucureşti.

CLAVAL, Paul, (2003), Geographie culturelle , Armand Colin, Paris.

27

CONSTANTINESCU, N.A. (1963), Dicţionar onomastic românesc, Editura Academiei,

Bucureşti.

DAICOVICIU, Hadrian, (1972), Dacii, Editura enciclopedică română, Bucureşti.

DURĂ, Nicolae, (2005) Scythia Minor și Biserica ei apostolică, Editura Didactică și

Pedagogică, București.

EKREM, Mehmet Ali (1994) Din istoria turcilor dobrogeni, Editura Kriterion, Bucureşti.

GHINEA, Dan (2002) Enciclopedia geografică a României, Ed. Enciclopedică, București.

GIURESCU, C.Constantin (1976) Istoria pădurii româneşti din cele mai vechi timpuri până

astăzi, ediţia a doua, revăzută şi adăugită, Editura Ceres, Bucureşti.

IORDACHE, Gheorghe (1985) Ocupaţii tradiţionale pe teritoriul Romȃniei, - Studiu

etnologic, Vol I, Editura Scrisul Romȃnesc, Craiova.

IORDACHE, Gheorghe (1996) Ocupații tradiționale pe teritoriul Daciei- Studiu Etnologic,

Ed Academiei Romȃne, Bucureşti.

IPATIOV, Filip, (2001) Ruşii-lipoveni din România, Presa Universitară Clujeană, Cluj-

Napoca.

JACKSON, John B (1984) Discovering the Vernacular Landscape, New Haven: Yale

University Press.

LAZIA, Liliana, (2003) Antroponimie dobrogeană- considerații diacronice, Editura

Muntenia, Constanţa.

LEIGHLY, John, (1963) Land and Life: A Selection from the writings of Carl Ortwin Sauer,

Berkeley, University of California Press, London, England

MITCHELL, Donald (2000) Cultural Geography- A Critical Introduction, Blackwell

Publishers Ltd., Oxford, UK.

MOLDOVAN, Svetlana, (2004) Comunitatea ruşilor lipoveni, Editura Ararat, Bucureşti.

NICOARĂ, Vasile, (2006), Dobrogea, spaţiu geografic multicultural, Editura Muntenia,

Constanta.

NICOLAE, Ion (2006) Toponimie geografică, Ed Meronia, București.

NICOLAE, Ion, (2009) Antropogeografie- O abordare diacronică, Editura Universitară.

ÖNAL, Mehmet Naci, (1997) Din folclorul turcilor dobrogeni, Editura Kriterion, Bucureşti.

PARK, Chris (2004). Religion and geography. In Hinnells, J. Routledge Companion to the

Study of Religion. Routledge London; Lancaster University, Routledge.

28

PANAITESCU, Petre, P. (1969), Introducere la istoria culturii româneşti, Editura Ştiinţifică,

Bucureşti.

PĂCURARIU, Mircea (1992), Istoria Bisericii ortodoxe romȃne, Editura Institutului Biblic

și de misiune al Bisericii ortodoxe romȃne, Bucureşti.

PIŞOTA, Ion, BUTA, Iuliu (1983), Hidrologie- ediţia a IV-a revizuită, Editura Didactică şi

Pedagogică, Bucureşti.

POPA, Vasile (2006) Dobrogea, spaţiu de interferenţe geopolitice, Editura Universităţii din

Bucureşti.

POPESCU- SPINENI, Marin (1978) Romȃnia ȋn izvoare geografice și cartografice: din

antichitate până în pragul veacului nostru, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică,

Bucureşti.

POPOVICI, Ioan, GRIGORE, Mihai, MARIN, Ion, VELCEA, Ion ( 1984) Podişul Dobrogei

şi Delta Dunării:natură, om, economie, Editura ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti

PERREFORT, M. GILLI, M, (1996) Goût et identité nationale, Vol. Le Goût. Actes du

Colloque, Dijon.

RĂDULESCU, Adrian, BITOLEANU, Ion,(1998) Istoria Dobrogei, Editura ExPonto,

Constanța.

SELIAN, Sergiu, (1995) Schiţă istorică a comunităţii armene din România, Editura Ararat,

Bucureşti.

SIMIONESCU, I, (2003) Analele Dobrogei, An I, No.3, în Dobrogea- Cincizeci de ani de

vieață romȃnească, 1878- 1928, Editura ExPonto, Constanța.

STĂNCULESCU, Fl, GHEORGHIU Ad., STAHL, P. PETRESCU, P. (1957) Arhitectură

populară romȃnească- Dobrogea, București.

STINGHE, Horia, TOMA, Cornelia, (2007), Despre germanii din Dobrogea, Editura

ExPonto, Constanţa.

STOICESCU, Passionaria (1993) Romano-slavica, Editura Universităţii, XXXI, Bucureşti.

SURD, Vasile, (2003), Geografia aşezărilor, Presa Universitară Clujeană.

ȘANDRU, D. (1946) , Mocanii ȋn Dobrogea- Institutul de Istorie Națională din București,

Imprimeria Națională, București.

TEODOREANU, Elena (2004) Geografie medicală, Editura Academiei Române, Bucureşti.

VÂLSAN, George, (1927), Dunărea de Jos, în viaţa poporului român, în Graiul Românesc, I,

Bucureşti.

29

VERT, Constantin, (2001), Geografia populației, teorie și metodologie; Ed. Mirton,

Timișoara

VLAHUŢĂ , Alexandru, (2006), România pitorească, Editura Cartex, Bucureşti

* * * “Marele Dicţionar Geografic al Romîniei” (1898), (1890), Societatea Geografică

Romînă, Bucureşti.

* * * Atlasul Cadastrului Apelor din România, 1992

* * * Analele Dobrogei, (1928), Vol. I , an IX

* * * Anuarul de Statistică Sanitară (2008), Ministerul Sănătăţii Publice, CNOASIIDS,

Bucureşti

* * * Anuarul de Statistică Sanitară (2010), Ministerul Sănătăţii Publice, CNOASIIDS,

Bucureşti

* * * Graiul Românesc, I, (1927), “Dunărea de Jos, în viaţa poporului român”

* * * Geografia României , volumul V, Câmpia Română, Dunărea, Podişul Dobrogei,

Litoralul românesc al Mării Negre şi Platforma Continentală”, (2005), (coordonatori:

G.Posea, O.Bogdan, I. Zăvoianu), Editura Academiei, Bucureşti

* * * The Great Soviet Encyclopedia, 3rd Edition (1970-1979).

* * * World Health Organization (1992)- Santé et réformes économiques, Genève;

Organisation mondiale de la Santé

* * * „Călători stăini despre Ţările Române în secolul al XIX-lea”, Serie nouă, Vol. VI,

Editura Academiei Române (2010), Coord. Buşă Daniela

* * *„Publius Ovidius Naso, Epistolele din exil”, traducere Eusebiu Camilar, Editura pentru

literatura, 1966

* * * “Seventy years of existence. Six hundred years of Jewish life in Romania. Forty years

of partnership FEDROM – JOINT”, (2008), editată de Federația Comunităților

Evreiești din România,

* * * World Health Organization- Santé et réformes économiques, Genève; Organisation

mondiale de la Santé; 1992.

Articole şi comunicări:

30

ARBORE, Al. P. (1919), “Contribuțiuni la studiul așezărilor Tătarilor și Turcilor în

Dobrogea”, în Revista Arhiva Dobrogei, II, pp 213- 251.

BELCIN, Cornelia, (1968), „Ocupațiile daco-geților ȋn lumina literaturii antice”, în Revista

de Etnografie și Folclor, Tom 13.

BERCIU- DRĂGHICESCU, Adina, (2010), „Aromânii din Albania, prezervarea

patrimoniului lor imaterial”, Ed Biblioteca Bucureştilor.

BRĂTESCU, Constantin, (2003), Pământul Dobrogei” în Analele Dobrogei, an IX, Vol I,

apărută la Cultura Națională, București, 1928, republicată ȋn Dobrogea- Cincizeci de

ani de vieață romȃnească, 1878- 1928, Editura ExPonto, Constanța, pp. 3-66.

BRĂTESCU, Constantin, (2003), Clima Dobrogei” în Analele Dobrogei, an IX, Vol I,

apărută la Cultura Națională, București, 1928, republicată ȋn Dobrogea- Cincizeci de

ani de vieață romȃnească, 1878- 1928, Editura ExPonto, Constanța, pp. 67-80

BRĂTESCU, Constantin, (2003), Populaţia Dobrogei” în Analele Dobrogei, an IX, Vol I,

apărută la Cultura Națională, București, 1928, republicată ȋn Dobrogea- Cincizeci de

ani de vieață romȃnească, 1878- 1928, Editura ExPonto, Constanța, pp. 201- 258.

BUGA, Ioan, “Cultul moaștelor sfințite”- articol ȋn Revista de Teologie “Sfȃntul Apostol

Andrei”, Buletin Oficial de cultură și spiritualitate ortodoxă, An I, nr.1, 1997, Ed

Europolis, Constanța.

COMŞA, Maria, (1980) „Grădinăritul ȋn mileniul I e.n. pe teritoriul Romȃniei”, ȋn Pontica,

vol. XIII, 1980, pp.169-178

DAIA, Alexandru, (2003), “Pescăriile dobrogene” în Analele Dobrogei, 1928; an IX, vol.I,

publicată în “Dobrogea- cincizeci de ani de vieaţă românească 1878- 1928”,

retipărită la Semicentenarul reanexării Dobrogei, Ed. Ex Ponto,Constanţa, pp. 415-

424

DRACEA, M. (2003) „Pădurile Dobrogei”, în Analele Dobrogei, 1928; an IX, vol.I,

publicată în Dobrogea- cincizeci de ani de vieaţă românească 1878- 1928, Ed. Ex

Ponto,Constanţa, pp. 391-414.

31

DRAGOMIR, N. (1924, 1925), „Despre istoria mocanilor din Sălişte”, în Studii Geografice

ale Institutului din Cluj, vol II

FILIPESCU, C (2003) “Dobrogea agricolă” în Dobrogea, cincizeci de ani de vieaţă

românească 1878-1928 –Anul IX, Vol.I din Analele Dobrogei, 1928, republicată

Editura ExPonto, Constanţa, pp. 485-526

GĂLUŞCĂ, Tatiana (1945), „Mocanii” în Anuarul Arhivei de folclor, nr. VII- Academia

Română, Sibiu, pp. 17- 19.

GĂVENEA, Constantin- (2006), „Morile de vânt”- articol în Steaua Dobrogei- 1879-2004 .

125 de ani de presă tulceană; - pp. 139-142

GHINOIU, Ion, (2007) „Harta peisajelor etnografice dobrogene- Instrument pentru

identificarea patrimoniului rural”, Anuarul Institutului de Etnografie și Folclor, serie

nouă, tom 18, București, pp 27- 35

HENKEL, Jürgen, (2006) Evanghelicii în Dobrogea, în Germanii dobrogeni – istorie şi

civilizaţie, coord. Valentin Ciorbea, Editura Muntenia, Constanţa, pp. 33- 36

ILINOIU, G, (2003) „Cultele în Dobrogea”, în Analale Dobrogei, An IX, Vol.I ,

“Dobrogea, cincizeci de ani de vieaţă românească (1878-1928)”, retipărită Ed. Ex

Ponto, Constanta, pp 585-640

JUAN- PETROI, Constantin, (1978), „Contribuții la cercetarea datelor etnografice privind

viticultura și pomicultura aflate ȋn scrierile unor călători străini despre țările

romȃne”, ȋn Studii şi comunicări de istorie şi etnografie, Vol.II, Goleşti- Argeş.

KONG, Lily (1990). "Geography and religion: trends and prospects" în Progress in Human

Geography, no. 14.

KUHLKENA, Robert; SEXTONB Rocky, (1991), „The Geography of Zydeco Music”;

Journal of Cultural Geography ; Volume 12, Issue 1.

LUNGU, Vasile, (1998), „Olăritul- repere tulcene”, în Datini, revistă de cultură editată de

Ministerul Culturii, Centrul Național de Conservare și Valorificare a Tradiției și

Creației Populare, nr. 3/ 1998, p.18.

32

MARIN, Ion, (2003), „Peisajele Dobrogei: tipuri, repartiţie, culturalitate, vulnerabilitate” ,

Analele Universităţii Bucureşti , Facultatea de Geografie, pp. 64-73

MATEESCU, Tudor (1979) „Permanenţa şi continuitatea românească în Dobrogea”,

Direcţia Generală a Arhivelor Statului R.S.România, Bucureşti.

MEHEDINŢI, Simion., (2003), “Dacia Pontică şi Dacia Carpatică- Observări

antropogeografice” în Analele Dobrogei, An IX, Vol I, 1928, republicată în

Dobrogea, cincizeci de ani de vieaţă românească (1878-1928) Editura Ex Ponto,

Constanţa, pp 191- 200.

MOISIL, Constantin (2003) „Introducere în numismatica Dobrogei”, studiu publicat în

Analele Dobrogei, 1928, An IX, Vol I, 1928, republicată în Dobrogea, cincizeci de

ani de vieaţă românească (1878-1928) Editura Ex Ponto, Constanţa, pp. 145-175

MORARU , Georgeta, „Aluaturi rituale ȋn alimentația țăranilor dobrogeni ȋn secolul al XX-

lea”. Anuarul Institutului de Etnografie și Folclor, serie nouă, tom 18, București.

MUHAMMAD ALI, AL-HASHIMI, (2011) Bărbatul musulman, adevărata personalitate

islamică după Coran şi Sunna, Liga Islamică şi Culturală din România;

/ebookbrowse/.

O. CARNEY , George, (1990) „Geography of Music: Inventory and Prospect” ; Journal of

Cultural Geography ; Volume 10, Issue 2.

OLTEANU, Ştefan ( 1971) „Aspecte ale dezvoltării agriculturii pe teritoriul Moldovei şi Ţării

Romȃnești ȋn sec. X- XIV”, ȋn Terra noastra, vol II,

PERREFORT, M, GILLI, M. (1996), Goût et identité nationale, Vol. Le Goût. Actes du

Colloque, Dijon

PITTE, J.-R. (2001) „La géographie du goût, entre mondialisation et enracinement local”.

Annales de Géographie Année 2001 Volume 110 Numéro 621, publicat în

Revues Scientifiques Persee

POGACNIK, Marko, (2007) Sacred Geography, Geomancy: Co- creating the Earth Cosmos,

Lindisfarne Books, GreatBarrington.

33

PRICEA, Marie; MARTIN, Lewisa (1993) „The Reinvention of Cultural Geography”;

Annals of the Association of American Geographers ; Volume 83, Issue 1

REIGLER- DINU, Emil, (2003) „Folclor muzical dobrogean vechiu”- în Dobrogea- cincizeci

de ani de vieaţă românească 1878- 1928, Ed. Ex Ponto, Constanţa pp. 787- 793

ŞTEFĂNESCU, C.M. (1969) „Consideraţii toponimice asupra numelor lacurilor din

Complexul lagunar al Razimului”, în Comunicări geografice –vol.II, București

TOMA, Cornelia, (2006), “Contribuţia etnicilor germani la dezvoltarea Dobrogei” în

Germanii dobrogeni- istorie şi civilizaţie, coordonator Valentin Ciorbea, Editura

Muntenia, Constanţa, pp.47-50.

VĂDUVA, Ofelia, (1981), Repere simbolice ȋn cultura populară. Pȃinea și alte modelări din

aluat. Revista de Etnografie și Folclor. Tom 26, nr.1/ 1981

VĂDUVA, Ofelia, (2000-2002), Gustul- graniță identitară,Anuarul Institutului de Etnografie

și Folclor, tom 11-13 Bucureşti

VIDRAŞCU, Ion, G., “Lucrări tehnice pentru valorificarea pescăriilor dobrogene”, în Analele

Dobrogei 1928; an IX, vol.I, publicată în Dobrogea- cincizeci de ani de vieaţă

românească 1878- 1928, Ed. Ex Ponto, 2003, Constanţa, pp. 425-430

Webografie: http://www.cdep.ro (site oficial Camera Deputaţilor) http://www.edrc.ro/recensamant_criteria.jsp http://www.monitoruljuridic.ro/act/decret-nr-799-din-17-decembrie-1964-privind-

schimbarea-denumirii-unor-localitati-emitent-consiliul-de-stat-publicat-n-19380.html www.carieravulturu.ro www.alum.ro/ http://whc.unesco.org/en/culturallandscape/#1 http://www.ramsar.org/pdf/sitelist.pdf (situri Ramsar) http://www.ddbra.ro http://www.ey.com/GL/en/Industries/Cleantech/RECAI-May-2012---Wind-indices http://www.energy-cities.eu/db/logstor_569_ro.pdf http://www.green-report.ro/stiri/europa-devine-ingrijorata-de-investitiile-eoliene-ale-romaniei http://www.nature.com/nclimate/journal/vaop/ncurrent/full/nclimate1505.html http://www.natura2000.ro/resurse/harta/arii/

34

http://www.transelectrica.ro/PDF/hartaeoliene_RET8a.pdf http://www.enelgreenpower.com/en-GB/plants/map/index.aspx http://rwea.ro/ (site Asociaţia Română pentru Energie Eoliană) https://webgate.ec.europa.eu/fpfis/cms/farnet/tools/implementing-axis-4 http://ro.wikipedia.org/wiki/Indicele_dezvolt%C4%83rii_umane http://hdrstats.undp.org/en/countries/profiles/ROU.html http://hdr.undp.org/en/reports/; http://hdr.undp.org/en/statistics/ http://appsso.eurostat.ec.europa.eu/nui/show.do?dataset=ilc_peps06&lang=en http://www.iccv.ro/sites/default/files/Calitatea%20Vietii%202010.pdf http://siteresources.worldbank.org/INTROMANIAINROMANIAN/Resources/EducationPolic

yote Romanian.pdf (Banca Mondială) http://www.mmuncii.ro/pub/img/site/files/fb64439b129bf0910308ca2064b3707a.pdf http://siteresources.worldbank.org/INTROMANIAINROMANIAN/Resources/EducationPolic

yote Romanian.pdf http://www.moraritsipanificatie.eu/2011/09/consumul-de-paine-este-in-scadere.html http://dobrogeagrup.ro/produse.php?cat=14 ; http://www.groovehour.com/Agentie-Publicitate/proiecte/mozaic.php http://www.gandul.info/reportaj/brandurile-ciobanului-dobrogea-286206 http://www.portalulcomunitatii.tulcealibrary.ro/Gavenea%20C.%20Morile.pdf; http://www.ecdc.europa.eu/ro/publications/Publications/0811_COR_Protecting_Health_in_

Europe.pdf Metadatahttp://colectaredate.insse.ro/metadata/search_indicator.htm?_action=view

CardFromResearch&selection=I&indicator=21 http://en.wikipedia.org/wiki/Christian_pilgrimage http://www.sfanta-maria.ro/index.php?page=treatment http://www.culte.ro/DocumenteHtml.aspx?id=1737 http://www.islam.ro/pdf/18589221barbatul-musulman.pdf http://www.persee.fr/web/revues/home/prescript/article/geo_00034010_2001_num_110_621_

171 http://www.cimec.ro/Resurse/Legislatie/ConventiiEuropene/451-2002.htm