Memorie si patrimoniu. Inventarul bisericii evanghelice din Cisnadie (judeţul Sibiu) [Memory and...

Volum editat de Dan Dumitru Iacob

AVERE, PRESTIGIU ȘI CULTURĂ MATERIALĂ ÎN SURSE PATRIMONIALE

Inventare de averi din secolele XVI–XIX

EDITURA UNIVERSITĂŢII „ALEXANDRU IOAN CUZA”, IAŞI

2015

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României IACOB, DAN DUMITRU Avere, prestigiu şi cultură materială în surse patrimoniale: inventare de averi din secolele XVI-XIX / Dan Dumitru Iacob. - Iaşi: Editura Universităţii „Al. I. Cuza”, 2015 Bibliogr. ISBN 978-606-714-154-2 94(498)"15/18" 330.522.6(498)"15/18"

5

CUPRINS

Cuvânt înainte (DAN DUMITRU IACOB) ............................................................................. 9

DAN DUMITRU IACOB Importanța inventarelor de avere pentru istoria vieții cotidiene din epoca modernă ..................................................................................................... 19

AVERI NOBILIARE, ȚĂRĂNEȘTI ȘI ORĂȘENEȘTI DIN TRANSILVANIA (SECOLELE XVII–XIX)

MÁRIA LUPESCU MAKÓ (Nu) haina îl face pe om. Îmbrăcămintea și purtătorii ei în Transilvania (secolele XVI–XVII) ................................................................................................. 35

ADRIAN MAGINA Inventarul averii unui nobil transilvănean din secolul al XVII-lea ............................ 71

LIVIA MAGINA „Om sărac, om bogat”. Averi ţărăneşti în Transilvania secolelor XVII–XVIII ......... 93

ENIKŐ RÜSZ-FOGARASI Averea orășenilor în Transilvania premodernă. Surse și posibilități de cercetare .... 101

DANIELA DÂMBOIU Domestica und Pretiosen. Reconstituirea virtuală a interioarelor Palatului Brukenthal pe baza inventarului din 1803 ................................................ 115

GUDRUN-LIANE ITTU Testamentul lui Jenny Schmidt (1842–1913), un exemplu de preocupare pentru binele comunităţii săseşti .............................................................................. 135

AVERI BOIEREȘTI DIN MOLDOVA (SECOLELE XVIII – XIX)

ELENA BEDREAG Descendenţa şi averea marelui vornic Iordache Ruset ............................................. 157

MIHAI MÎRZA Surse pentru cercetarea istoriei economice. O samă a „bucatelor” vistiernicului Toader Palade, din anii 1748–1751 .................................................... 203

MIHAI-BOGDAN ATANASIU Un boier moldovean pregătindu-se de exil. Desfacerea patrimoniului marelui vistiernic Matei Cantacuzino ...................................................................... 253

VALENTIN CONSTANTINOV Registrul bunurilor mobile şi imobile, al veniturilor şi cheltuielilor lui Matei Cantacuzino din anul 1792 ....................................................................... 273

PETRONEL ZAHARIUC Bacşişuri, mătăsuri şi argintării. Călătoria boierilor moldoveni la Constantinopol în 1822 ........................................................................................ 311

6

DAN DUMITRU IACOB Testamentul și inventarul averii vistiernicesei Smaranda Balș (1833 / 1848) ......... 371

AVERI BOIEREȘTI DIN ȚARA ROMÂNEASCĂ (SECOLELE XVIII – XIX)

GHEORGHE LAZĂR Averea unei descendente brâncoveneşti: Maria Argetoianu .................................... 475

CONSTANȚA VINTILĂ-GHIȚULESCU „Condica de toate pricinile şi trebuinţele casii mele” de pitarul Dumitru Piersiceanu de la Fundata (1804–1839) .................................................... 523

BOGDAN MATEESCU Casele proprietarilor de moșii în formularele Recensământului General al Țării Românești din 1838 ..................................................................................... 553

PATRIMONII INSTITUȚIONALE (SECOLELE XVII – XIX)

MARIA CRÎNGACI ŢIPLIC, IOAN-MARIAN ŢIPLIC, IOAN-COSMIN IGNAT Memorie şi patrimoniu. Inventarul bisericii evanghelice din Cisnădie (județul Sibiu) .......................................................................................................... 605

MARIUS CHELCU Mănăstirile Precista din Roman şi Prorocul Samoil din Focşani şi un catastif de avere din anul 1830 ............................................................................................. 635

SUZANA BODALE Patrimoniul şcolar din Moldova între dezideratele epocii moderne şi realitate (1832–1862) ............................................................................................................. 669

SORIN GRIGORUȚĂ Catagrafia averii spitalului din târgul Hârlău (1858) ............................................... 689

ACUMULĂRI, EVALUĂRI ȘI FURTURI DE BUNURI (SECOLELE XVI – XIX)

ARCADIE M. BODALE Câteva consideraţii privitoare la preţuri reflectate în inventarele de avere din Ţara Moldovei (secolele XVI–XVIII) ............................................................... 709

CĂTĂLINA CHELCU Avere furată, făptuitori şi pedepse în Moldova (secolul al XVII-lea – prima jumătate a secolului al XVIII-lea) .............................. 741

DANIEL PAVĂL Aspecte privind averea elitelor din judeţul Neamţ în a doua jumătate a secolului al XIX-lea .............................................................................................. 769

Glosar de arhaisme și regionalisme ............................................................................... 783 Abrevieri ........................................................................................................................ 795 Lista autorilor ................................................................................................................ 799

7

CONTENTS

Foreword (DAN DUMITRU IACOB) ..................................................................................... 9

DAN DUMITRU IACOB The Importance of Probate Inventories for the History of Everyday Life in the Modern Age .................................................................................................... 19

NOBILIARY, PEASANT AND TOWNSPEOPLE PROPERTY IN TRANSYLVANIA IN THE 17th – 19th CENTURIES

MÁRIA LUPESCU MAKÓ Clothes (Don’t) Make the Man. Items of Clothing and Their Wearers in Transylvania in the Sixteenth and the Seventeenth Centuries ............................... 35

ADRIAN MAGINA The Inventory of a Seventeenth Century Transylvanian Nobleman .......................... 71

LIVIA MAGINA Poor man, rich man. Peasant Property in Transylvania in the Seventeenth and Eighteenth Centuries ........................................................................................... 93

ENIKŐ RÜSZ-FOGARASI Urban Property in Pre-Modern Transylvania. Sources and Research Opportunities ........................................................................................................... 101

DANIELA DÂMBOIU ‘Domestica und Pretiosen’. Virtual Reconstitution of the Brukenthal Palace Interiors Based on the Inventory Dated 1803 .......................................................... 115

GUDRUN-LIANE ITTU Jenny Schmidt’s (1842–1913) Last Will – An Example of Concern for the Good of the Saxon Community in Transylvania ................................................ 135

BOYAR PROPERTY IN MOLDAVIA IN THE 18th – 19th CENTURIES

ELENA BEDREAG The Lineage and the Assets of Iordache Ruset, Great Vornic of Moldavia ............. 157

MIHAI MÎRZA Sources for the Analysis of Economic History. An Inventory of High Treasurer Toader Palade’s Commodities from 1748–1751 ....................... 203

MIHAI-BOGDAN ATANASIU A Moldavian Boyar Preparing for Exile. The Sale of the Property of Matei Cantacuzino, High Treasurer .................................................................... 253

VALENTIN CONSTANTINOV Matei Cantacuzino’s Register of Movable and Immovable Property, Income and Expenditure in 1792 ......................................................................................... 273

8

PETRONEL ZAHARIUC Baksheesh, Silk and Silversmiths’ Wares. The Moldavian Boyars’ Journey to Constantinople in 1822 ....................................................................................... 311

DAN DUMITRU IACOB The Last Will and the Inventory of Assets of Smaranda Balș (1833 / 1848) ........... 371

BOYAR PROPERTY IN WALLACHIA IN THE 18th – 19th CENTURIES

GHEORGHE LAZĂR The Property of Maria Argetoianu, a Descendant of the Brâncoveanu Family ....... 475

CONSTANŢA VINTILĂ-GHIŢULESCU “Register for All the Affairs of My Household” by Dumitrache Piersiceanu from Fundata (1804–1839) ...................................................................................... 523

BOGDAN MATEESCU Mansions of the Landed Gentry in the Forms of the 1838 Census of Wallachia ..... 553

INSTITUTIONAL PROPERTY IN THE 17th – 19th CENTURIES

MARIA CRÎNGACI ȚIPLIC, IOAN-MARIAN ȚIPLIC, IOAN-COSMIN IGNAT Memory and Heritage. The Inventory of the Lutheran Church in Cisnădie (Sibiu County) ......................................................................................................... 605

MARIUS CHELCU The Monasteries ‘Precista’ [Immaculate Mother of God] in Roman and “Samuel the Prophet” in Focşani and an Inventory of Assets from 1830 ......... 635

SUZANA BODALE The Moldavian School Patrimony between the High Aspirations of the Modern Age and Reality (1832–1862) .......................................................... 669

SORIN GRIGORUŢĂ The Inventory of the Hospital Assets in Hârlău (1858) ........................................... 689

ACCUMULATION, EVALUATION AND THEFT OF PROPERTY IN THE 16th – 19th CENTURIES

ARCADIE M. BODALE A Few Considerations on the Prices Recorded in 16th–18th Century Moldavian Property Inventories ................................................................................................. 709

CĂTĂLINA CHELCU Stolen Property, Perpetrators and Punishments in Moldavia during the 17th Century and the First Half of the 18th Century ........................................... 741

DANIEL PAVĂL Several Aspects Regarding the Property of the Social Elite in Neamț County in the Second Half of the 19th Century ..................................................................... 769

Glossary of Archaic and Regional Words ..................................................................... 783 Abbreviations ............................................................................................................... 795 List of Contributors ...................................................................................................... 799

605

MEMORIE ŞI PATRIMONIU. INVENTARUL BISERICII EVANGHELICE DIN CISNĂDIE (JUDEȚUL SIBIU)

MARIA CRÎNGACI ŢIPLIC, IOAN-MARIAN ŢIPLIC, IOAN-COSMIN IGNAT

Aspecte generale

Evoluția istorică a bisericilor medievale din Transilvania și a patrimoniului lor a fost analizată cu predilecție din perspectiva formelor arhitecturale și artistice ale monumentelor în sine sau au fost dezvoltate teme de cercetare pe anumite tipuri de obiecte de altar sau piese de mobilier din cadrul edificiilor ecleziastice, precum argintăria de cult, poliptice medievale, altare baroce, orgi, clopote, pietre funerare etc.

În multe dintre bisericile medievale săsești din sudul Transilvaniei, până în urmă cu aproape un deceniu, se găseau in situ arhiva bisericii parohiale, valoroase piese liturgice medievale, altare sau alte obiecte și echipamente specifice inventarului unei biserici. Datorită emigrării masive a germanilor, în special după 1990, și a pericolului degradării accelerate și a dispariției valoroaselor piese din interiorul bisericilor sau a caselor parohiale, Biserica Evanghelică C. A. din România a inaugurat în 2003, la Sibiu, Centrul de Dialog și Cultură Friedrich Teutsch al Bisericii Evanghelice C. A. din România (Begegnungs- und Kulturzentrum Friedrich Teutsch der Evangelischen Kirche A. B. in Rumänien) care are drept misiune de a aduna, centraliza și conserva arhive și bunuri de patrimoniu mobil din parohiile ei din Transilvania, parohii care fie au fost părăsite de comunitățile de germani, fie nu îndeplineau condițiile de conservare și protecție1. Tipul de abordare pe care îl propunem, și anume reconstituirea patrimoniului mobil și imobil al unei biserici și interpretarea informațiilor pentru o anumită perioadă de timp sau chiar din Evul Mediu și până în zilele noastre, se poate constitui într-o direcție nouă de cercetare ce prezintă un potențial informațional uriaș. Prin analiza unui studiu de caz, respectiv a patrimoniului mobil și imobil al unei bisericii medievale din sudul

Cercetare finanțată prin proiectul CNCS PN-II-ID-PCE-2011-3-0744: South

Transylvanian Medieval Monuments: Past, Present, Future. Between Archaeology, History and 3D Modelling, finanţat prin Planul Naţional de Cercetare, Dezvoltare şi Inovare 2007–2013, Programul Idei, Subprogramul Cercetare Exploratorie înregistrat la UEFISCDI cu numărul 193/5.10.2011.

1 Pentru detalii mai multe vezi http://www.teutsch.ro/.

M. Crîngaci Țiplic, I.-M. Țiplic, I.-C. Ignat

606

Transilvaniei, dorim să arătăm că biserica poate fi cercetată2 din mai multe perspective:

Biserica în cadrul unui peisaj geografic religios mai larg, respectiv în cadrul unei rețele de biserici parohiale, aspect care include și analiza densității, distribuției și rolului acestor biserici în rețeaua respectivă.

Biserica în cadrul așezării ca spațiu sacru, respectiv amplasarea spațială a bisericii în cadrul localității, cimitirul din jurul ei ca spațiu sacru principal, dispoziția altor cimitire ale comunității în raport cu biserica, dispoziția spațială a capelelor din jurul bisericii parohiale, relația dintre biserică și casa parohială, relația dintre numărul locuitorilor și mărimea bisericii, relația dintre biserică și elite / donatori, baza economică a bisericii etc.

Biserica ca entitate de sine stătătoare, respectiv evoluția constructivă a edificiului ecleziastic și a patrimoniului său atât mobil, cât și imobil, relația dintre activitatea constructivă a edificiului ecleziastic / evoluția formelor arhitecturale și cultura materială religioasă (obiecte liturgice, mobilier, veșminte, cărți, clopote, ceramica ornamentată cu motive religioase, obiecte de pelerinaj etc.). Reconstituirea patrimoniului se poate realiza prin cercetări de teren și în arhivele parohiale pentru identificarea inventarelor bisericilor parohiale.

Biserica ca memorie3, punct de legătură între trecut și prezent, respectiv rolul preoților în păstrarea și transmiterea averii / patrimoniului ce a aparținut unei biserici sau unei comunități parohiale, iar această traiectorie poate fi urmărită prin cercetarea arhivelor parohiale locale. Ţinând cont de traiectoria celor patru coordonate menționate mai sus, în

demersul nostru am ales cazul bisericii ev. din Cisnădie, inițial cu hramul Sf. Walpurga, deoarece atât evoluția edificiului ecleziastic într-un peisaj geografic religios mai larg, cât și evoluția patrimoniului său sunt foarte sugestive, cuprinzând elemente arhitecturale valoroase, o panoplie de obiecte rare pentru

2 Arheologul ceh Martin Čechura prezintă foarte sugestiv modul în care biserica,

ca şi izvor arheologic, poate fi studiată în cadrul unei macrostructuri, a unei structuri medii sau a unei microstructuri, perspective care la noi nu au fost documentate şi abordate. De exemplu, în cadrul culturii materiale religioase autorul a adus dovezi ale ritualului de fundare şi sfințire a unei biserici, jertfele / depunerile votive, mărturii materiale ale acusticii bisericilor, semne de pelerin etc. (Martin Čechura, Církevní hmotná kultura v archeologických pramenech / Church Material Culture in Archaeological Sources), în Archaeologia historica, 34, 2009, p. 543-561.

3 În privinţa relaţiei dintre „memorie şi istorie” şi procesul de transformare al datelor în memorie a se vedea lucrarea tradusă şi în limba română a lui P. Ricoeur, Memoria, istoria şi uitarea, trad. Ilie Gyurcsik, Margareta Gyurcsik ,Timişoara, Editura Amarcord, 2001, şi cea a lui Patrick J. Geary, Writing History: Identity, Conflict, and Memory in the Middle Ages, ed. Florin Curta and Cristina Spinei, Bucureşti – Brăila, Editura Academiei Române, 2012, p. 230-267.

Memorie și patrimoniu

607

Transilvania, cu datare începând din secolul al XII-lea, precum și o arhivă parohială foarte importantă. Dorim să menționăm că, întrucât monumentul și obiectele din patrimoniul său au constituit frecvent subiecte de cercetare, bine cunoscute în literatura de specialitate, scopul articolului prezent nu este de a realiza încă o descriere a monumentului și o repertoriere a valoroaselor obiecte ce se păstrează în inventarul bisericii, ci de a încerca o analiză de ansamblu în cadrul celor patru coordonate schițate, cu scopul de a identifica segmente din echipamentul unei biserici, pentru ca, ulterior, să reconstituim asemenea unui puzzle patrimoniul mobil și imobil al bisericii din diferite perioade de timp. Ca o caracteristică generală pentru Transilvania, cercetările arheologice au adus un plus de informații considerabil în privința unor structuri / elemente arhitecturale noi, iar aici ne gândim la rotondele descoperite în ultimele două decenii în Transilvania4. Nu același lucru putem să spunem despre contribuția cercetărilor arheologice în privința culturii materiale religioase, în literatura de specialitate dominând descrierea anumitor obiecte ce compuneau inventarul unei biserici: obiecte liturgice (vasa sacra și vasa non sacra)5, clopote și cristelnițe6, veșminte și textile liturgice7, pietre funerare8 etc., multe dintre ele păstrate în patrimoniul bisericilor parohiale sau în cadrul muzeelor. În privința echipamentului liturgic trebuie menționat că existența lui se datorează în cea mai mare parte moștenirii din generație în generație în cadrul unor biserici parohiale, o parte dintre ele ajungând în muzee în decursul secolului al XX-lea și doar o mică parte dintre obiecte au fost descoperite ca urmare a unor cercetări arheologice, ele provenind

4 Zeno-Karl Pinter, Rotonda de la Orăştie, în In memoriam Radu Popa: Temeiuri

ale civilizaţiei româneşti în context european, coord. Daniela Marcu Istrate, Angel Istrate şi Corneliu Gaiu, Cluj-Napoca, Editura Accent, 2003, p. 263-286; Zeno-Karl Pinter, Die mittelalterliche Rotunde am Huet-Platz in Hermannstadt / Sibiu, în FVL, 55, 2012, p. 32-57.

5 Victor Roth, Kunstdenkmäler aus den sächsischen Kirchen Siebenbürgens, 1. und 2. Bd. Hermannstadt, 1922; Ioan Albu, Destinaţia liturgică şi simbolică a obiectelor de altar, în 800 de ani biserica a germanilor din Transilvania (sic!), ed. Th. Nägler, Thaur bei Innsbruck, [1991], p. 101-102; Dana Dâmboiu, Stilistica şi ornamentica argintăriei de cult a saşilor transilvăneni, în 800 de ani, p. 103-140; Eadem, Breasla aurarilor din Sibiu între secolele XV–XVII, Alba Iulia, Editura Altip, 2008, p. 61-82.

6 Elek Benkő, Erdély középkori harangjai és bronz keresztelőmedencéi [Clopote şi cristelnițe de bronz medievale din Transilvania], Budapest-Koloszvár, 2002.

7 Dana Dâmboiu, Veşminte preţioase folosite de clerul catolic din Transilvania înainte de Reformă, în 800 de ani, p. 150-156.

8 Ioan Albu, Inschriften der Stadt Hermannstadt aus dem Mittelalter und der Frühen Neuzeit, (Quellen zur Geschichte der Stadt Hermannstadt, Bd. 3), Hermannstadt, Heidelberg, Hora Verlag und Arbeitskreis für Siebenbürgische Landeskunde, 2002; Ioan Albu, Memoria epigrafică în Europa Centrală şi de Sud-Est (Evul Mediu şi epoca premodernă), Sibiu, Editura ASTRA Museum, 2014.


608

mai degrabă ca urmare a unor descoperiri întâmplătoare9. Motiv pentru care este esențială cercetarea inter-, intra- și transdiciplinară, un rol important revenind atât cercetărilor arheologice, cât și cercetării arhivelor bisericilor parohiale și, în special, identificării registrelor de inventar ce cuprind bunurile unei biserici10. Aceste identificări vin în completarea datelor provenite dinspre arheologia medievală și, după cum este firesc, vor aduce un plus de informații considerabil capitolului despre cultura materială religioasă, viața social-religioasă, precum și despre percepția de către omul medieval și modern a memoriei și responsabilității păstrării averii / patrimoniului bisericesc.

Stadiul cercetării

Monumentul ecleziastic din Cisnădie, pe parcursul celor aproape 800 de ani de existență, s-a transformat, a acumulat, a tezaurizat, a pierdut bunuri mobile sau imobile și s-a „modernizat” prin achiziționarea sau schimbarea unor obiecte, prin renunțarea la altele. Biserica din Cisnădie a deținut și deține în ansamblul său un patrimoniu foarte valoros și spectaculos: evoluția arhitecturală a bisericii fortificate reprezintă o verigă importantă pentru istoria arhitecturii medievale din Transilvania11; aici se păstrează una dintre cele mai vechi pietre de mormânt din Transilvania, de influență occidentală (de secol XIII)12; cea mai veche cruce de altar (de secol XII) (Fig. 5)13 din Transilvania descoperită, cu

9 Maria Crîngaci Ţiplic, „Oaspeţii germani” în sudul Transilvaniei. Istorie,

arheologie şi arhitectură (secolele XII–XIII), Bucureşti, Editura Academiei Române, 2011, p. 93-102.

10 De asemenea, este cunoscut că şi testamentele, registrele de socoteli, documentele de breaslă sau alte tipuri de documente pot conţine informaţii despre anumite obiecte ce pot compune inventarul unei biserici.

11 [Richard Schuller], Baugeschichte der evang. Kirche A. B. in Heltau, Hermannstadt, [1934]; Virgil Vătăşianu, Istoria artei feudale în ţările române, vol. I, Bucureşti, Editura Academiei R. P. R., 1959, p. 29; Juliana Dancu, Die Kirchenburg in Cisnădie, Bukarest, Verlag Meridiane, 1970; Paul Niedermaier, Concepţia bisericilor romanice din Transilvania, în „Ars Transilvaniae”, VI, 1996, p. 18; Hermann Fabini, Atlas der siebenbürgisch-sächsischen Kirchenburgen und Dorfkirchen, Bd. I, Heidelberg, Hermannstadt, Monumenta Verlag und Arbeitskreis für Siebenbürgische Landeskunde,1998, p. 285-289.

12 Julius Bielz, Der Heltauer Bildstein, în Korresp., 62 , 1939, p. 168-169; Julius Bielz, Kurt Horedt, Der Heltauer Bildstein, în Korresp., 64, 1941, p. 158-159; Julius Bielz, Nochmals der Heltauer Bidlstein, în „Deutsche Forschung im Südosten”, 1. Jg., Heft 3, 1942, p. 461-463; Ioan Albu, Influenţe central-europene în iconografia funerară transilvană – reprezentarea simbolului crucii, în Istorie şi tradiţie în spaţiul românesc, 6, 2006, p. 51-65; Crîngaci Ţiplic, „Oaspeţii germani”, p. 124-126; Albu, Memoria epigrafică, p. 116-119.

13 În literatură, ea este denumită fără excepţie cruce procesională (Victor Roth, Das Heltauer Vortragekreuz, în Korresp., 1915, p. 1-6; Victor Roth, Kunstdenkmäler,


609

prilejul unor lucrări de refacere, în 1911, în subsolul unei vechi capele din imediata apropiere a bisericii; una dintre cele mai spectaculoase comori-tezaur de obiecte liturgice medievale, două dintre piesele tezaurului, crucea relicvar și monstranța, considerate de către specialiști ca fiind unele dintre cele mai valoroase piese de cult anterioare Reformei, bijuterii ale artei aurarilor transilvăneni14; cel mai vechi manuscris liturgic păstrat al sașilor transilvăneni15; la toate acestea se adaugă o valoroasă arhivă parohială care, până în anul 2011, s-a păstrat in situ în cadrul bisericii parohiale din Cisnădie16. Acest patrimoniu valoros se datorează în special erudiției, înțelepciunii, preocupărilor preoților față de păstrarea bunurilor bisericii și grijii față de comunitatea parohială17.

p. 1, nr. cat. 1, pl. 1 şi 2; Vătăşianu, Istoria artei feudale, p. 175, fig. 157; Albu, Destinația liturgică, p. 126, nr. cat. 153; Heltau – Geschichte und Kultur einer siebenbürgisch-sächsischen Gemeinschaft, Koordination E. Wanek, Redaktion K. Gündisch, [Karlsruhe], [2002], p. 231-233). Având în vedere că, după cunoştinţele noastre, în Transilvania nu sunt atestate cruci procesionale care să provină din Evul Mediu, nu ar trebui exclusă varianta funcţiunii ei de cruce de altar. În Europa, crucea de altar începe a fi aşezată pe masa altarului în timpul liturghiei odată cu secolul al XI-lea, anterior în timpul liturghiei era folosită o cruce procesională aşezată în altar (Joseph Braun, Das christliche Altargerät in seinem Sein und seiner Entwicklung, Max Huber Verlag, München, 1932, p. 466-474).

14 Daniela Dâmboiu, Reprezentări de sfinţi protectori pe argintăria de la Cisnădie, în „Ars Transilvaniae”, XII–XIII, 2002–2003, p. 159-167.

15 Karl Reinerth, Das Heltauer Missale (Cod. Heltensis Nr. 8/13/m saec. XIV). Eine Brücke zum Lande der Herkunft der Siebenbürger Sachsen (Siebenbürgisches Archiv 3), Köln, Graz, Böhlau Verlag, 1963.

16 Dorim să mulţumim pe această cale preotului László-Zorán Kézdi, care ne-a permis accesul în arhiva parohiei din Cisnădie. De asemenea, dorim să mulţumim pentru amabilitate directoarei Gerhild Rudollf şi personalului de la Centrul de Dialog şi Cultură Friedrich Teutsch al Bisericii Evanghelice C. A. din România – Arhiva Centrală a Bisericii Evanghelice C. A. din România (ZAEKR SB), care ne-au pus la dispoziţie Registrul Neicov 1967: Inventarul comunităţii bisericeşti ev. C. A. din Cisnădie / Heltau (Bez. Hermannstadt) 94 (în continuare: ZAEKR SB, Registrul Neicov 1967: Cisnădie) şi lista actelor ce constituie fondul arhivei bisericii parohiale ev. din Cisnădie care a fost predat în 2011 ZAEKR SB (Abgabe- bzw. Verbleibliste zum ev. Kirchgemeindearchiv A.B.Heltau / Cisnădie, jetzt Best. 400/358 im ZAEKR Sibiu / Hermannstadt, Akz 2011 / v. 10.06.2011). În 2011, o mare parte din fondul arhivei bisericii parohiale ev. din Cisnădie a fost mutat în ZAEKR SB din motive de siguranţă şi cu scopul asigurării unui spaţiul special amenajat, cu un microclimat adecvat pentru păstrarea documentelor. Datorită mutării recente a fondului de documente şi a prelucrării arhivistice care se află în curs de desfăşurare, accesul la consultarea lui este restricţionat temporar.

17 Studiul deosebit al preotului Heinrich Wittstock, cu o valoare atât ştiinţifică, cât şi documentară, reuşeşte să sintetizeze pe baza documentelor pe care le-a văzut în arhiva bisericii din Cisnădie aproape toate aspectele ce ţin de istoria bisericii şi comunităţii parohiale din Cisnădie (Heinrich Wittstock, Aus Heltau. Vergangenes und


610

Piatra de temelie a istoriografiei monumentului analizat este reprezentată de lucrarea preotului Heinrich Wittstock, publicată în 1883, aceasta stând la baza tuturor monografiilor și schițelor monografice ce au fost scrise ulterior. Între studiile monografice care aduc informații noi, ce se bazează pe documente din Arhiva Națiunii Săsești, cât și pe cele aflate în arhiva bisericii din Cisnădie (Heltauer Pfarramt), se remarcă lucrările lui Hermann Rehner18 și Richard Schuller19, care publică și prețioasele relevee, secțiuni longitudinale și planuri ale fațadelor bisericii, toate realizate de arhitectul Heinz Kayser, ce se aflau la aceea vreme în arhiva bisericii. În a doua jumătate a secolului al XIX-lea și la începutul secolului al XX-lea, specialiștii perioadei amintite au fost atrași de povestea comorii tezaur, pe care au prezentat-o publicului cititor mai întâi sub formă de legendă20 și apoi într-o manieră științifică descriptivă, atât din punct de vedere al compoziției, cât și din punct de vedere al condițiilor în care s-a păstrat21; modul în care ea a fost descoperită a făcut senzație în epocă, povestea ei bucurându-se de o mare popularitate prin intermediul literaturii, a pieselor de teatru și a presei22. Alte piese sau elemente ale patrimoniul bisericii care au făcut obiectul unor studii separate înainte de al Doilea Război Mondial sunt: crucea

Gegenwärtiges, Hermannstadt, 1883). O altă lucrare monografică destinată istoriei localităţii Cisnădiei este cea a lui August Schuster, preot în Cisnădie în anii 1924–1942 (August Schuster, Vom Wachsen und Werden der Marktgemeinde Heltau, Sibiu-Hermannstadt, Honterus-Buchdruckerei und Verlangsanstalt, 1934). Influenţat de stilul lui Heinrich Wittstock, August Schuster a redactat lucrarea într-o manieră cronistică, dar care conţine multe date, unele dintre ele obţinute prin consultarea arhivei bisericii din Cisnădie.

18 Hermann Rehner, Heltau. Eine Monographie, hg. im Auftrage des Festausschusses des 19. Siebenbürgisch-Sächsischen Lehrertages, Hermannstadt, 1931.

19 [Richard Schuller], Baugeschichte. Planuri, relevee, desene, fotografii vechi şi noi cu biserica din Cisnădie se găsesc în baza de date http://arhin.ro/, creată în cadrul proiectului South Transylvanian Medieval Monuments: Past Present Future. Between Archaeology, History and 3D Modeling.

20 Trautegott Teutsch, Die Treue der Kirchenväter von Heltau, în Idem, Siebenbürgische Erzählungen, Kronstadt, 1865; Gustav Seivert, Der Kirchenschatz von Heltau, eine wahre Begebenheit, în „Transilvania. Neue Folge”, 2, 1867, p. 483-500.

21 Wittstock, Aus Heltau, p. 57-68; Emil Sigerus, Aus dem Heltauer Kirchenschatz, în „Jahresberichte des Sebastian-Hann-Vereins über das Jahr 1908/09”, p. XI-XIII, 80 mit 2 Abb.; Victor Roth, Geschichte des deutschen Kunstgewerbes in Siebenbürgens, Straßburg, 1908; Roth, Kunstdenkmäler.

22 Trautegott Teutsch, Die Treue der Kirchenväter von Heltau; Anna Schullerus-Schullerus, De Kirchenväter vun Hielt. Volksschauspiel in 5 Aufzügen, Schäßburg, 1924; M. Kaunz, Die Kirschengärten in Heltau, în „Siebenbürgisch-Deutsches Tageblatt”, nr. 6496, 25. April1895, p. 426-427 (vezi şi nota 102).


611

relicvar23, vechiul altar poliptic24, pictura murală25, crucea de altar descoperită în 191126, piatra de mormânt de secol XIII și cristelnița gotică din piatră27. După al Doilea Război Mondial, biserica ev. din Cisnădie s-a bucurat în mod repetat de o atenție sporită din partea specialiștilor, care i-au dedicat studii monografice, schițe monografice28 sau studii individuale focalizate doar pe o anumită temă: obiecte liturgice29, lespezi funerare30, missala31, picturi murale32, polipticul medieval33, orga34 etc. Recent a apărut și o monografie dedicată localității

23 Ludwig Reissenberger, Zwei Crucifixe aus Siebenbürgen, în „Mitteilungen der

k. k. Central-Commission zur Erforschung und Erhaltung der Baudenkmale”, 6, 1861, p. 147-155.

24 Ludwig Reissenberger, Kurzer Bericht über die von den Herrn Pfarrern A. B. in Siebenbürgen über kirchliche Altertümer gemachten Mitteilungen, Hermannstadt, 1871; Pulszky Károly, Jparművészeti jegyzetek [Însemnări despre arta artizanală], în „Archaeologiai Értesitő”, XIII, 1879, p. 273; Emil Sigerus, Die Predella des alten Heltauer Altars, în Korresp., 28, 1905, p. 158; Victor Roth, Siebenbürgische Altäre (Studien zur deutschen Kunstgeschichte, Heft 192), Strassbourg, 1916, p. 150-151.

25 Fritz Balthes, Alte Wandmalereien in der Kirche zu Heltau, în „Jahresberichte des Sebastian-Hann-Vereins”, 1908-1909, p. III-VII (3Abb.).

26 Roth, Das Heltauer Votragekreuz, p. 1-6. 27 Bielz, Der Heltauer Bildstein, p. 168-169; Bielz, Horedt, Der Heltauer

Bildstein, p. 158-159; Bielz, Nochmals der Heltauer Bidlstein, p. 461-463. Despre câteva cristelniţe din piatră medievale ce se mai păstrează în bisericile săseşti Victor Roth realizează o scurtă trecere în revistă a lor (Victor Roth, Beiträge zur Kunstgeschichte Siebenbürgens, Strassburg, 1914, p. 61).

28 Vătăşianu, Istoria artei feudale, p. 29, 31, 35, 69, 591-592, 597; Dancu, Die Kirchenburg; Vasile Drăguţ, Arta gotică în România, Bucureşti, Editura Meridiane, 1979, p. 72, 119-120, 136, 246, 318-319; Fabini, Atlas, p. 282-289; Erwin Amlacher, Wehrbauliche Funktion und Systematik siebenbürgisch-sächsischer Kirchen- und Bauernburgen. Ein Beitrag zur europäischen Burgenkunde, München, IKGS Verlag, 2002, p. 266-273.

29 Martin Rill, Der Schatz von Heltau, în FVL, 28, 2, 1985, p. 75-84; Dâmboiu, Reprezentări de sfinţi, p. 159-167; Dâmboiu, Breasla aurarilor, p. 66-70, 103-104, 295-300, 374, 391.

30 Vezi și nota 12; Gustav Gündisch, Der Hermannstädter Bildhauer und Steinmetz Elias Nicolai, în Gustav Gündisch, Albert Klein, Harald Krasser, Theobald Streitfeld, Studien zur Siebenbürgischen Kunstgeschichte, Bukarest, Kriterion Verlag, 1976, p. 226-227; Ioan Albu, Die Epigraphik und Ikonographie der Grabplatte des Heltauer Pfarrers Johannes Hutter (†1638), în FVL, 56, 2013, p. 60-72.

31 Reinerth, Das Heltauer Missale. 32 Vătăşianu, Istoria artei feudale, p. 774. 33 Ciprian Firea, Arta polipticelor medievale din Transilvania (1450–1550), vol.

II, Cluj-Napoca, 2010, p. 111-117 (teză de doctorat); Emese Sarkadi Nagy, Local Workshops – Foreign Connections. Late Medieval Altarpieces from Transylvania, Studia


612

Cisnădie, care cumulează și centralizează numeroase informații despre biserică și comunitatea bisericească, în special pentru perioada secolelor XIX–XX (evoluția monumentului, descrieri ale celor mai importante piese din biserică și despre comoara-tezaur, descrierea casei parohiale și a clădirilor aflate în posesia bisericii în perioada modernă și contemporană, date despre preoți, prezbiteri, curatori etc.)35. Însă nici unul dintre studiile menționate nu se axează pe o analiză a traiectoriei evolutive a patrimoniului bisericii, când au fost realizate primele inventare ale bisericii parohiale și modul în care a evoluat inventarierea bunurilor bisericii.

Peisajul istoric

Cisnădia face parte dintre așezările planificate de colonizare germană întemeiată în timpul domniei lui Geza II, în zona frontierei regatului ungar, într-un moment în care granița regatului era încă într-un proces de stabilizare pe linia Carpaților. Așezată la contactul dintre depresiunea Sibiului și poalele munților Cindrel, ultimul reprezentând și azi o regiune puternic împădurită, pe parcursul secolului al XIII-lea, localitatea era încă amplasată în zona liniei de frontieră, respectiv pe linia ce demarca acel fundus regius de pădurea Blacorum et Bissenorum36. O parte din această pădure o găsim constituită la începutul secolului al XIV-lea în domeniul cetății Salgo, ce cuprindea 9 sate – Cunța, Amnaș, Săcel, Orlat și alte cinci sate românești (villis Olaceis)37, care se învecina cu teritoriul Cisnădiei, în partea de S și de SV a celei din urmă. Domeniul cetății Salgo s-a constituit parțial și ca proprietate a greavilor de Tălmaciu, pentru ca apoi, din 1366, să fie organizat cu intermitențe, păstrându-se în cea mai mare parte aceeași rețea de așezări, ca un domeniu feudal al

Jagellonica Lipsiensia, Jan Thorbecke Verlag der Schwabenverlag AG, Ostfildern, 2012, 107-110.

34 Hermann Binder, Orgeln in Siebenbürgen. Ein Beitrag zur siebenbürgischen Orgelgeschichte von den Anfängen bis zur Mitte 19. Jahrhunderts, [Hermannstadt], 2000, p. 20, 122; Fabini, Atlas, p. 288.

35 Heltau – Geschichte und Kultur, p. 213-288, 335-344, 385-408. 36 Avem în vedere aici informaţiile din diploma andreană din 1224 (Urkund., Bd.

I, 1892, nr. 43, p. 32-35; DIR-C, vol. I, 1951, nr. 157, p. 208-210, 383-384). Pentru discuţiile cu referire la localizarea pădurii vlahilor şi pecenegilor vezi ultimele apariţii: Antal Lukács, Ţara Făgăraşului în Evul Mediu (secolele XIII–XVI), Bucureşti, Editura Enciclopedică, 1999, p. 149-171; Dan Nicolae Busuioc-von Hasselbach, Ţara Făgăraşului în secolul al XIII-lea. Mănăstirea cisterciană Cârţa, vol. I-II, Cluj-Napoca, Centrul de Studii Transilvane, 2000, passim; Alexandru Madgearu, Români şi pecenegi în sudul Transilvaniei, în Relaţii interetnice în Transilvania (secolele VI–XIII), coord. Zeno-Karl Pinter, Ioan-Marian Ţiplic, Maria-Emilia Ţiplic, Bucureşti, Editura Economică, 2005, p. 111-120.

37 Urkund., Bd. I, nr. 395, p. 365-367; DIR-C, vol. II, 1953, nr. 118, p. 49-51.


613

domnitorilor munteni, cunoscut în documente ca posesiunea regală Amlaș sau ducatul Amlașului38. În imediata apropiere a localității, la cca 1,5 km vest de Cisnădie, s-a aflat și așezarea dispărută villa Ruetel a valonului „Johannes Latinus așezat între Teutoni”, al cărui teritoriu a intrat la un moment dat în proprietatea bisericii din Cisnădie, terenul fiind denumit de localnicii sași Gehonnes (Johannes), toponim care se regăsește pe hărțile vechi39. Tot în partea de vest, la cca 3 km vest de Cisnădie se află un alt valoros monument, o mică bazilică romanică, care a intrat în posesia mănăstirii Cârța în 1223, prin donarea muntelui Sf. Mihail împreună cu biserica de către un alt valon magistrul Gocelinus. Am considerat importante menționarea acestor informații pentru înțelegerea evoluției bisericii medievale din Cisnădie și a scopului inițial al construirii acestui edificiu ecleziastic la cumpăna secolelor XII–XIII, edificiu care reprezintă a treia biserică romanică ca mărime din Transilvania40, cu o lungime de 44,7 m, după biserica din Cincu (cca 52,5 m) și cea din Sibiu (cca 46,5 m)41. Pentru prima jumătate a secolului al XIII-lea, dacă nu chiar pentru aproape tot secolul al XIII-lea, cele două personaje amintite (Johannes Latinus și magistrul Gocelinus), care își aveau reședințele lor nobiliare42 în imediata vecinătate a Cisnădiei (foarte sugestivă în aceste sens este denumirea unei străzi din Cisnădie, str. Greavilor – Gräffengasse, care este de altfel și drumul de acces din Cisnădie spre Cisnădioara), reprezintă două figuri importante ale elitei săsești; ele au primit, datorită serviciilor militare aduse regalității, privilegii însemnate: proprietăți funciare, dreptul de a circula liber fără a plăti vamă în tot regatul, dreptul de a fi judecat doar în fața regelui sau al comitelui palatin etc43. Presupunem că numărul acestor cavaleri (miles) din zona Cisnădiei va fi fost mai mare decât lasă să se întrevadă documentele, căci, aproape un secol mai târziu, în anul 1323, care reprezintă și prima atestare documentară a Cisnădiei, greavul Nicolaus de Tălmaciu, cel care a avut în posesie și domeniul Salgo, deținea o

38 Crîngaci Ţiplic, „Oaspeţii germani”, p. 10, 29. 39 Ibidem, p. 350. 40 Paul Niedermaier, Der mittelalterliche Städtebau in Siebenbürgen, im Banat

und im Kreischgebiet. I. Die Entwicklung vom Anbeginn bis 1241, Heidelberg, Arbeitskreis für Siebenbürgische Landeskunde, 1996, p. 252.

41 Gustav Treiber, Mittelalterliche Kirchen in Siebenbürgen, [München], 1971, p. 35, 67. Biserica romanică din Sebeş-Alba avea o lungime de cca 40 m. Presupunem că dimensiuni asemănătoare, între 40 şi 43 m, a avut şi biserica din Cristian. Nu am luat în calcul şi catedrala romano-catolică de la Alba Iulia, ale cărei faze de construcţie, iar aici ne referim la datarea catedralei II, constituie încă un subiect controversat în literatura de specialitate.

42 Maria Crîngaci Ţiplic, Arheologia reşedinţelor nobiliare în Transilvania. 1. Reşedinţele elitei săseşti (secolele XII – prima jumătate a secolului XIV). Studiu preliminar, în „Banatica”, 2013, p. 347-370.

43 Crîngaci Ţiplic, „Oaspeţii germani”, p. 52, 56-57.


614

casă în orașul Cisnădie (civitas Gyznoyo)44. Existența acestor greavi în Cisnădie a căror activitate principală, pe lângă cea de păzitori ai graniței și cavaleri (miles) în campaniile militare ale regelui, era cea de comercianți / neguțători, explică parțial resursele financiare pentru construirea impozantului edificiu ecleziastic.

Biserica, spațiu sacru – amplasarea spațială în cadrul așezării

Având în vedere localizarea localității la granița dintre pământul regal, spațiu catolic, și pădurea Blacorum et Bissenorum (vlahilor și pecenegilor), spațiu non-catolic, la frontiera „Christianitas”45, „oaspeții occidentali” așezați în această zonă, pe lângă serviciile militare pe care trebuiau să le îndeplinească la marginea regatului, trebuie să fi avut și misiunea de a construi un peisaj religios. Construite într-un cadru în care majoritatea construcțiilor, dacă nu chiar toate, erau din lemn, la cumpăna secolelor XII–XIII, impozantele biserici cu uriașele lor turnuri (Cisnădie, Sibiu, Cristian, Sebeș-Alba, Cincu), vizibile de la depărtare, deveneau astfel principalul obiectiv al compoziției peisajului religios și, în cadrul structurii așezării, un reper optic și un simbol al ofensivei puterilor catolice și al prozelitismului papal46.

Nucleul localității medievale îl constituie biserica romanică așezată într-o mică piațetă în care converg trei drumuri principale, care poartă sugestiv numele Marktgasse (str. Târgului), Gräfengasse (str. Greavilor) și Langgasse (str. Lungă), considerate a fi și cele mai vechi străzi ale localității47. Structura localității este influențată de mediul geografic, existând o strânsă legătură între cadrul natural și soluțiile adoptate pentru configurarea localității: piațeta împreună cu biserica, două dintre străzile menționate (Marktgasse, Gräfengasse) și parțial Langgasse au fost amplasate între două cursuri de apă protectoare; spațiul sacru primar reprezentat de biserica parohială și cimitirul din jurul ei au fost amplasate în zona cea mai înaltă al acestui cadru, respectiv pe un grind între cele două pârâiașe. La scurt timp după întemeierea așezării, conform studiilor

44 Urkund., Bd. I, nr. 400, p. 371; DIR-C, vol. II, 1953, nr. 141, p. 63-64. 45 Pentru perioada secolelor XII – XIII, misiunea Bisericii Romane în regiunile

răsăritene ale Christianitas, ale cărei graniţe au înaintat în special prin aducerea ordinelor religioase şi militare, în cazul Transilvaniei a ordinului cistercian în Ţara Făgăraşului şi a ordinului teutonic în Ţara Bârsei, vezi Şerban Papacostea, Românii în secolul al XIII-lea. Între cruciată şi imperiul mongol, Bucureşti, Editura Enciclopedică, 1993, p. 25-36; Şerban Turcuş, Sfântul Scaun şi românii în secolul al XIII-lea, Bucureşti, Editura Enciclopedică, 2001, p. 252-267.

46 Şerban Papacostea a teoretizat foarte distinct expansionismul reciproc al politicii de cucerire teritorială coordonat de regii Arpadieni şi programul papalităţii de cucerire ecleziastică şi spirituală în răsăritul Europei (Papacostea, Românii în secolul al XIII-lea, p. 17, 56-90).

47 Niedermaier, Der mittelalterliche Städtebau, p. 234, 250-254.


615

realizate pe baza parcelărilor48, localitatea s-a extins inițial înspre nord, dincolo de unul dintre cele două pârâiașe, existând două străzi ale căror denumiri vechi germane (Kloosgasse și Pfaffengasse = str. Preoților) indică nu numai vechimea lor, dar și caracterul social, economic sau religios al zonelor amintite (Fig. 1)49. În final, cu ajutorul toponimiei străzilor, alături de alte minime indicii, putem să identificăm amplasamentul inițial al casei parohiale sau al casele greavilor50.

Momentan rămâne nerezolvată vechimea capelei romanice amplasată în partea de vest a bisericii, respectiv raportul dintre capelă și bazilica romanică. În literatură se vehiculează că amintita capelă ar fi fost inițial o rotondă romanică51 foarte asemănătoare ca dimensiuni și concepție cu cele descoperite la Orăștie și Sibiu52. De asemenea, rămâne de cercetat amplasarea altor spații sacre secundare reprezentate de alte clădiri ecleziastice (capele, capele private, așezăminte ospitaliere / hospitale sau mănăstiri) și cimitire în raport cu spațiul sacru central, respectiv biserica parohială53, acest aspect fiind important în reconstituirea patrimoniului imobil al bisericii parohiale. În cazul Cisnădiei, în Evul Mediu și perioada premodernă, pe lângă biserica parohială și cimitirul din jurul ei au existat cel puțin patru capele și patru cimitire (Fig. 3)54.

48 Ibidem, p. 233-234, 248-254; Paul Niedermaier, Städtebau im Mittelalter.

Siebenbürgen, Banat und Kreischgebiet (1242 –1347), Köln, Weimar, Wien, Böhlau Verlag, 2002, p. 201, 213.

49 Pentru existența unei legături strânse între denumirea veche a străzilor şi caracterul social, religios şi economic al anumitor zone ale unui oraş vezi şi Maria Crîngaci Ţiplic, Influența privilegiilor comerciale asupra evoluției spațiului urban din orașele săsești ale Transilvaniei, în HU, XXI, 2013, p. 245-260. Dorim să subliniem că pentru Sibiu există documente care atestă că denumirile străzilor au rămas neschimbate secole de-a rândul (vezi şi Gustav Seiwert, Die älteste Hermannstädter Kirchenbuch, în Archiv, 11, 3, 1874, p. 370).

50 Vezi nota 119. 51 Wittstock, Aus Heltau, p. 3; [Schuller], Baugeschichte, p. 28-29; Corina Popa,

Capela în arhitectura gotică din Transilvania, în Artă românească. Artă europeană. Centenar Virgil Vătăşianu, coord. Marius Porumb, Aurel Chiriac, Oradea, Editura Muzeului Ţării Crişurilor, 2002, p. 41-50.

52 Pinter, Rotonda de la Orăştie, p. 263-286; Pinter, Die mittelalterliche Rotunde p. 32-57.

53 În istoriografia din România nu există încă un studiu despre definirea, topografia şi limitele spaţiilor sacre în cadrul oraşelor sau târgurilor din Transilvania medievală. Pentru Europa de vest, pentru diferite definiţii ale locurilor sacre vezi Defining the Holy: Sacred Space in Medieval and Early Modern Europe, ed. Andrew Spicer and Sarah Hamilton, Aldershot, Ashgate, 2006.

54 Vezi notele 122-126.


616

Memoria patrimoniului bisericii – inventarele bisericii

Acțiunea de inventariere a bunurilor unei biserici este o activitate care își are originile încă în Evul Mediu. Din ceea ce s-a scris până acum în literatura de specialitate, inventarele bisericilor medievale aparținând comunităților săsești din Transilvania sunt rarisime, cel mai vechi inventar păstrat și cunoscut fiind cel al bisericii parohiale Sf. Maria din Sibiu55, realizat începând cu a doua jumătate a secolului al XIV-lea și, cu completări ulterioare, în secolele XV (1416, 1446), XVI și XVII56. Inventarul publicat în limba latină de Gustav Seiwert și interpretările făcute pe marginea lui au o valoare documentară deosebită pentru istoria Sibiului și în special în ceea ce privește urmărirea evoluției patrimoniului mobil, imobil și spiritual, percepția preoților și nu numai vizavi de patrimoniul bisericii sau pentru a reconstitui cultura materială religioasă a unei biserici din Transilvania. Pentru o privire de ansamblu a ceea ce conținea un inventar bisericesc în secolele XIV și XV, voi sintetiza în câteva rânduri informațiile foarte minuțios sistematizate în limba latină de Gustav Seiwert. Însemnările datate în a doua jumătate a secolului al XIV-lea cuprind două tipuri principale de informații referitoare la bunurile bisericii din Sibiu, și anume: a) consemnări despre inventarul bunurilor proprii ale bisericii: numeroase terenuri arabile57, spații de desfacere din Sibiu58, diferite mori, părți de mori, diferite veșminte preoțești și pânze de altar59, 21 de potire60, cărți61,

55 Gustav Seiwert face o descriere detaliată a acestui codex valoros şi a destinului său, codex care, până în prima jumătate a secolului al XVII-lea (cca 1645) s-a aflat în arhiva parohiei bisericii din Sibiu, a fost o vreme pierdut, apoi regăsit, iar astăzi se păstrează la Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia; pentru că însemnările din registrul bisericesc, pe lângă faptul că se întind pe parcursul mai multor secole, sunt amestecate şi din punct de vedere cronologic, Gustav Seiwert a preferat să sistematizeze informaţia în ordine cronologică, dar şi tematică (vezi mai multe detalii în Gustav Seiwert, Die älteste, p. 323-410). Cu această ocazie dorim să atragem atenţia asupra importanţei acestui document foarte valoros, care merită o cercetare mai aprofundată şi interdisciplinară de către specialişti din domeniu, respectiv de către codicologi, paleografi et alii, deoarece aşa cum prezintă Gustav Seiwert, suportul pare a fi anterior secolului al XIII-lea, fiind vizibile însemnări mai vechi despre bunurile bisericii din Sibiu.

56 Seiwert, Die älteste, p. 323-324. 57 Terenurile menţionate în document se aflau în intravilanul Sibiului (cele mai

multe), în Turnişor, Şura Mică, Şura Mare şi Guşteriţa (Seiwert, Die älteste, p. 332-339). 58 Spaţiile de desfacere (în documentul latin sunt trecute cu denumirea de

scampnum) se referă probabil la viitoarele hale ale breslelor sau meșteșugarilor (Gustav Seiwert, Die älteste, p. 339-340).

59 Pentru denumirea veşmintelor, unele dintre ele brodate cu fir de aur sau argint, sunt folosite diferite cuvinte latine combinate cu cuvinte săseşti (cappa, dalmatica, casulam, gyelwem etc.). Nu intrăm în descrierea lor, pentru cine este interesat poate consulta documentul (Seiwert, Die älteste, p. 346-347). Pentru analogii vezi și Dâmboiu, Veşminte preţioase, p. 150-156.


617

obiecte liturgice – aici sunt amintite: două cădelnițe (thuribilia), una din argint și una din fier, cinci piccide, dintre care trei de argint și una din cupru62 –, și obiecte relicvar63, între acestea fiind enumerate următoarele piese: 9 monstranțe (monstrancia), dintre care una din argint alb, una cu îngeri, una dedicată Sf. Ştefan, una denumită turnul Turnișorului etc. (monstanrcia que turris neppendorf vocatur), șapte lădițe (laude / ladule), o pixidă (pixis)64, trei cutii (scatule)65, dintre care două de argint, două panouri (tabule)66, două cranii de fecioare înfășurate în câte o pânză și cu câte o coroană (duo capita virginum cum coronis et unum panno ivulutum), și o falangă de la mână (unum os longum ad modum digiti); b) consemnări despre inventarul bunurilor provenite din dispoziții testamentare (terenuri arabile67, părți de casă, părți de mori, datorii active, registre de cărți și unele cheltuieli). Pentru secolul al XV-lea foarte interesant este inventarul de predare din 1442 între părinții bisericii (prezbiteri),

60 În textul latin se vorbeşte de 21 de potire, dintre care unul de aur şi unul în

greutate de 15 mărci de argint (Seiwert, Die älteste, p. 346), însă Gustav Seiwert menţionează în notă 34 de potire care au fost descoperite, în anul 1406, în podul primăriei şi predate bisericii din Sibiu, el chiar avansând o ipoteză a ascunderii lor în anul 1324 (cf. Seiwert, Die älteste, p. 398-399).

61 Gustav Seiwert atrage atenţia că numărul cărţilor aparţinând bisericii era mic şi cuprindea doar 22 de cărţi liturgice, numărul lor mărindu-se considerabil odată cu trecerea în patrimoniul bisericii Sf. Maria, în anul 1424, a cărţilor din biblioteca prepoziturii Sibiului alături de alte bunuri, anul 1424 fiind anul desfiinţării prepoziturii (Seiwert, Die älteste, p. 401).

62 Probabil este vorba tot de pixide. La Joseph Braun pixida mai apare şi sub forma de pisside, cutiuţă pentru păstrarea sacramentelor sfinte (Braun, Das christliche Altargerät, p. 283).

63 În documentul latin, între relicviare (reliquiae sanctorum) sunt amintite şi câteva moaşte. Gustav Seiwert nu a reuşit să dateze exact scrisul din codex, încadrând aceste însemnări cel mai devreme ultimilor ani ai secolului al XIV-lea şi cel mai târziu în deceniul al treilea al secolului al XV-lea (Seiwert, Die älteste, p. 347-348).

64 Gustav Seiwert traduce cuvântul prin cutie (Büchse) (Seiwert, Die älteste, p. 399, nota 5), fiind vorba despre o pixidă, cutiuţă pentru păstrarea hostiei consacrate (Braun, Das christliche Altargerät, p. 456-457).

65 Gustav Seiwert traduce cuvântul scatula prin Schachteln (cutie) (Gustav Seiwert, Die älteste, p. 399, nota 5); nu ar trebui exclusă nici varianta de traducere a lui prin cutie / vas pentru păstrarea tămâii, care în latină mai apare sub forma de scutella. În amplul studiu al lui Joseph Braun, nu apare nici un obiect de altar cu denumirea de scatula (Braun, Das christliche Altargerät, p. 607, 633).

66 Am încercat să găsim varianta corectă de traducere a termenului latin tabule, iar în cartea sa Joseph Braun (Das christliche Altargerät, p. 560-562) îl defineşte ca fiind o tablă a păcii (Kußtafel / tabula pacis), folosită în timpul celebrării missei pentru sărutul păcii; de obicei aceste piese erau realizate din metal preţios, în special din argint.

67 Gustav Seiwert face o remarcă interesantă referitoare la terenurile ce aparţineau bisericii, localizarea lor constituind o problemă și în Evul Mediu (Seiwert, Die älteste, p. 368).


618

care cuprinde 51 de potire68, 6 căni de împărtășanie din argint (ampullum), cădelniță de argint și cruce (turribulum argenteum et crucem)69, veșminte bisericești și cărți70 sau contractul dintre comunitate și preot; între bunurile bisericii provenite din dispoziții testamentare sunt enumerate: pământuri arabile, părți de mori, cărți și altele; tot în posesia bisericii fiind și gropile de grâne din Sibiu71 a căror existență a fost confirmată de cercetările arheologice din iarna 2004–200572; ca o curiozitate, între bunurile bisericii din secolul al XV-lea este amintită o masă de măcelar dobândită în instanță de către biserică73. În cazul în care datările realizate de Gustav Seiwert sunt corecte, atunci dintre piesele echipamentului liturgic menționate în inventarul bisericii nici un artefact nu a ajuns până în zilele noastre, excepție fiind se pare o carte74. Pentru a armoniza informația cu subiectul studiului nostru, în legătură cu evoluția patrimoniului medieval al bisericii Sf. Maria ne-a mai reținut atenția vânzarea unor terenuri arabile realizate în a doua jumătate a secolului al XIV-lea, veniturile obținute fiind folosite la construcția bisericii gotice Sf. Maria75, și vânzarea sau topirea obiectelor liturgice din aur și argint imediat după Reformă sau după anul 179476. Cu momentul Reformei, când probabil toate obiectele liturgice din metal prețios au fost topite, memoria tangibilă a obiectelor liturgice77 a fost pierdută, amintirea lor fiindu-ne transmisă prin acest registru bisericesc, care și el a avut un destin

68 Potirele vechi descoperite în 1406 sunt din nou menţionate, doar că acum

numărul lor este de 31; pe lângă acestea mai sunt consemnate încă 20 de potire, deci în total sunt 51 de potire (Summa summarum in toto sunt calices ad ecclesiam parochialem beate virginis pertinentes in numero quinquaginta unus) (Seiwert, Die älteste, p. 353-354).

69 Nu se precizează numărul crucilor şi cădelniţelor (Seiwert, Die älteste, p. 353-354). 70 Enumerarea şi descrierea cărţilor şi a veşmintelor preoțești realizate din diferite

materiale cu diferite culori, unele brodate cu fir de aur, perle şi pietre preţioase, se întinde pe şapte pagini; atrage atenţia un veşmânt preoţesc de producţie bizantină (Seiwert, Die älteste, p. 353-361).

71 Gustav Seiwert, Die älteste, p. 328. 72 Claudia Urduzia, Zeno-Karl Pinter, Vechi piese de mobilier urban din Piaţa

Mare din Sibiu, în „Burkenthal. Acta Musei”, nr. III, 1, 2008, p. 243-262. 73 Seiwert, Die älteste, p. 329. 74 Ibidem p. 408. În legătură cu veşmintele preoţeşti ce se păstrează la Muzeul

Brukenthal şi provenite de la biserica ev. din Sibiu, acestea au fost datate în a doua jumătate a secolului al XV-lea (Dâmboiu, Veşminte preţioase, p. 150 -156).

75 Gustav Seiwert, Die älteste, p. 337. 76 Ludwig Reissenberger, Die evanghelische Pfarrkirche A. B. in Hermannstadt,

Hermannstadt, 1884, p. 50. 77 În actuala proprietate a bisericii ev. din Sibiu se găsesc 15 potire, 17 patene, 11

căni, 4 cruci, 7 ciborii, 1 vas de alamă pentru spălat mâinile, 11 perechi de sfeşnice şi o cristelniţă. Trei dintre potire sunt executate cu puţin înaintea Reformei, două înainte sau chiar după Reformă, iar restul sunt majoritatea execuţii aparţinând secolului al XVII-lea (Reissenberger, Die evanghelische Pfarrkirche, p. 50).


619

agitat. Despre patrimoniul bisericii Sf. Maria din Sibiu se poate scrie un studiu separat, menționarea lui aici având scopul de a face o comparație din punct de vedere al componenței cu cel al bisericii din Cisnădie și, în final, de a reconstitui panoplia artefactelor ce compuneau cultura materială religioasă în Evul Mediu.

Cel mai timpuriu document cu caracter de inventar al bisericii ev. din Cisnădie, despre care avem cunoștință, este o însemnare din anul 1704, scrisă nu într-un registru, ci pe o foaie, denumit „Consignation des Geschirres unsrer Heltauer Kirche gehörig, verzeichnet den 8. April 1704”78, consemnarea fiind făcută în timpul preotului Georg Brenner (1686–1708), despre care se știu puține lucruri79. Ipoteza atribuirii acestei consemnări preotului Georg Brenner nu ar trebui exclusă, având în vedere că în document sunt inventariate doar piesele liturgice realizate înainte de Reformă și mai ales că tot în timpul lui au fost comandate potirul cel mare realizat în 1698 și ciboriumul din 1692, ultimul operă a lui Sebastian Hann; de asemenea, nici cana cu capac din 1675, tot o operă a lui Sebastian Hann, nu este amintită în notița de la 170480:

„Erstlich, Eine große Monstrantz in Kreutzform; (befindet sich auf dem Pfarrhofe). Item, Eine andere auch große Monstranz, mit einem eckigten glatten Fuß, oben rundes Glas, wie ein Trinktglas. Item, Ein kleinere Monstrantz, der Deckel wie drei kleine Thüren formiret, sammt einem einzelnen Kreuzlein, so oben drauf gehört. Item, Zwei Gehänge formiret wie …. an einem silbernen Kettlein zusammenhängend, unterschiedliche Figuren darauf. Item, Drei Kelch und 8 Patinen. ”81

Documentul este publicat pentru prima dată de Heinrich Wittstock, preot în Cisnădie în perioada 1869–1901, un erudit cu studii la Facultatea de Teologie Evanghelică din Viena82. El a a studiat și a cunoscut documentele din arhiva

78 Documentul se păstrează în ZAEKR SB, fond Arhiva bisericii parohiale din

Cisnădie / ZAEKR SB Best. 400/358, nr. inv. D. 8; vezi şi ZAEKR SB, Registrul Neicov 1967: Cisnădie II / 8. Datorită faptului că nu am avut acces la fond din motivele menţionate la nota 16, documentul l-am preluat de la Wittstock, Aus Heltau, p. 60-61.

79 Wittstock, Aus Heltau, p. 9-10. 80 Pentru descrierea şi bibliografia mai veche a celor trei piese de la 1675, 1692 şi

1698 vezi Dana Dâmboiu, Ioan Albu, Stilistica şi ornamentica argintăriei de cult a saşilor transilvăneni. Catalog, în 800 de ani, p. 124, 132.

81 „În primul rând, o monstranţă mare în formă de cruce (se află în curtea casei parohiale). / Item, o altă monstranţă mare cu un picior unghiular neted, sus, o cupă rotundă, ca un pahar de băut. / Item, o monstranţă mai mică, cu capacul precum trei uşi mici, împreună cu o cruciuliţă individuală, în partea de sus. / Item, două pandantive formate ca […] atârnând împreună de un lănţişor de argint, cu figuri diferite aplicate pe ele. / Item, trei potire şi 8 patene” (Wittstock, Aus Heltau, p. 60-61).

82 Ibidem, p. 17; Heltau – Geschichte und Kultur, p. 240.


620

bisericii parohiale din Cisnădie, pe baza cărora a scris valoroasa monografie a comunității ev. din Cisnădie și „povestea” comorii bisericii din Cisnădie83. Datorită lui mai avem informații despre o altă însemnare sumară a preotului Martin Leonhard, din 173284, care amintește de „marele potir și câteva alte potire mai mici, folosite la slujbă”, mai multe discuri și „alte astfel de vase folosite încă dinainte de Reformă, pe care Dumnezeu să le țină în paza lui”85. Heinrich Wittstock observă că cele două însemnări nu cuprindeau toate „vasele bisericești” și că monstranța cea mică, cele două pandantive și trei patene nu mai existau la sfârșitul secolului al XVIII-lea86. El continuă povestea interesantă a vaselor bisericești care au fost ascunse timp de 60 de ani și a celor două vase pline cu monede de argint și aur care au fost ascunse în pământ mai bine de 150 de ani, în absidiola sudică a bisericii, a cărei intrare era blocată vederii de niște strane masive, și despre care știau doar prezbiterii bisericii, secretul fiind transmis din generație în generație87. Cu toate că studiul este minuțios și temeinic realizat, fiind evidentă consultarea mai multor documente de către Heinrich Wittstock, din păcate trimiterile la surse sunt realizate indirect88, citând

83 Wittstock, Aus Heltau, p. 61. În această monografie are un capitol separat dedicat Kirchenschatz, Kirchenvermögen, p. 57-68.

84 Acest document nu este înregistrat în ZAEKR SB, Registrul Neicov 1967: Cisnădie. Probabil că documentul s-a pierdut definitiv datorită stării avansate de degradare, având în vedere menţiunile expeditive ale lui Heinrich Wittstock „mai multe patene și potire mai mici, a căror număr nu mai poate fi recunoscut pe hârtia puternic prăfuită” (Wittstock, Aus Heltau, p. 61).

85 Ibidem. 86 Ibidem. Dispariţia unor vase din argint (monstranţa mică, două pandantive, trei

patene etc.) în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea ar putea fi pusă şi pe necesitatea unor sume de bani, mai ales că biserica a cheltuit mulţi bani pentru construirea unei şcoli noi (1766), turnarea clopotului mare (1767), reînnoirea acoperişului bisericii (1778–1779), extinderea casei parohiale (1782–1783), amenajarea celor două locuinţe ale predicatorilor (1786), inclusiv pentru repararea turnului bisericii şi a orgii care a ars de mai multe ori la sfârşitul secolului al XVIII-lea din cauza fulgerelor (Wittstock, Aus Heltau, p. 61-65).

87 În perioada 1792–1794 au fost scoase monede, unele vechi din 1644 şi altele a căror vechime nu a putut fi stabilită, care valorau 3.348 de florini, bani care au fost folosiţi la reparaţia construcţiei turnului şi realizarea unei orgi noi (Wittstock, Aus Heltau, p. 63). Pe baza acestui tezaur de monede au fost realizate repetatele reparaţii la turnul bisericii, afectat frecvent de fulgere până la momentul instalării paratrăsnetului, în anul 1795 (Wittstock, Aus Heltau, p. 64-65).

88 Probabil că unele dintre documentele consultate sunt Procesul verbal particular al lui Peter Gündisch din 1808 (vezi ZAEKR SB, Registrul Neicov 1967: Cisnădie VII/B/31), Cronica comunei, diferite acte (1792–1948) (vezi ZAEKR SB, Registrul Neicov 1967: Cisnădie VII/C/33), primele volume din Registrele documentelor 1664–1940 (ZAEKR SB, Registrul Neicov 1967: Cisnădie VII/C/36), Socotelile bisericeşti de la 1695–1737, 1695–1705, 1695, 1699–1707, 1708–1785, 1737–1790


621

din procesele verbale semnate în 1792–1795 de către Johann Filtsch și Sfatul bătrânilor sau din Jurnalul de serviciu al lui Johann Filtsch89, preot în Cisnădie în perioada 1791–1798, în timpul căruia camera-tezaur a fost deschisă. Se pare că Johann Filtsch nu face alte însemnări despre obiectele liturgice găsite în camera tezaur, în afară de menționarea unei cruci mari de argint și de tezaurul de monede din argint și aur găsite acolo90. Camera-tezaur a mai fost deschisă în 1811 și 1821, în timpul preotului Michael Klein, ginerele lui Johann Filtsch, iar mențiunile ce s-au păstrat fac referire doar la monede din aur ieșite din circulație, ele fiind transformate în monede viabile91. Cu anul 1821 se pune capăt secretului camerei-tezaur, „păstrătorii comorii bisericii dorindu-și să se absolve de orice responsabilitate”92. Din 1821 și până în 1883 nu știm dacă mai există alte mențiuni sau vreun inventar al echipamentului liturgic sau al proprietăților bisericii din Cisnădie, de altfel nici Heinrich Wittstock nu ne oferă nici o informație în această direcție, el fiind următorul preot care descrie sumar piesele din comoara bisericii. În momentul în care Heinrich Wittstock ajunge preot în Cisnădie, încadrându-se de altfel în curentul emulațiilor culturale ce caracterizează a doua jumătate a secolului al XIX-lea, curent promovat de elita săsească a acelor vremuri, cercetează arhiva bisericii parohiale și realizează o inventariere a obiectelor liturgice pe care le consideră că au făcut parte din comoara-tezaur, pe care, de altfel, le și publică alături de povestea spectaculoasă a secretului camerei-tezaur93. El a considerat că din comoara-tezaur au făcut parte următoarele piese: crucea relicvar, monstranța, cana cu capac din 1675, potirul din 1698, ciboriumul din 1692, cele 4 potire medievale, 4 farfurioare pentru Sfânta împărtășanie, una datată în anul 1711, o plăcuță din argint fixată pe lemn, donată în anul 1763 de către Karl von Sachsenfels, o cutiuță pentru ostie și „alte câteva obiecte din argint, puternic aurite”94. Însă povestea (ZAEKR SB, Registrul Neicov 1967: Cisnădie II/26-31) etc. În momentul în care va fi accesibilă arhiva bisericii din Cisnădie, documentele consultate de Heinrich Wittstock merită identificate, eventual şi altele care ar putea oferi mai multe informaţii despre patrimoniul bisericii (ZAEKR SB, fond Arhiva bisericii parohiale din Cisnădie).

89 În Arhiva bisericii se păstrează Diarium parohial (1791–1797), semnat de preotul Johann Filtsch (ZAEKR SB, Registrul Neicov 1967: Cisnădie II / 40), în care a fost descris momentul în care preotul află surprins de la părinţii bisericii despre comoara-tezaur (cf. G. A Schuller, Johann Filtsch (1753–1836). Ein sächsisches Pfarrerleben, Hermannstadt, 1912, p. 46-47).

90 „în a 26-a zi, adică de Rusalii, s-a pus în altar crucea din argint ascunsă în comoara bisericii încă din timpuri de neînchipuit” / „den 26-sten als Pfingstsonnabend wird das, seit undenklicher Zeit im Kirchenschatz verborgene silberne Kreuz auf den Altar gestellt” (Wittstock, Aus Heltau, p. 61).

91 Ibidem, p. 64-66. 92 Ibidem, p. 66. 93 Ibidem, p. 57-68. 94 Ibidem, p. 66-67.


622

tezaurului continuă și în secolul al XX-lea. În 1915, o parte din obiectele tezaurului, respectiv monstranța, crucea relicvar, cele 4 potire medievale, cana cu capac din 1675, potirul din 1698, ciborium-ul din 1692, au fost predate spre depozitare și conservare Muzeului Brukenthal, cu „păstrarea explicită a dreptului de proprietate de către comunitatea bisericii evanghelice A. B. din Cisnădie” și cu asigurarea din partea muzeului, „că acest tezaur va fi păstrat cu aceeași grijă ca și propriul patrimoniu”95. După al Doilea Război Mondial, Muzeul Brukenthal și, implicit, cele șapte piese ale tezaurului din Cisnădie au trecut prin etapa naționalizărilor. În 1991, cu ocazia expoziției „800 Jahre Ecclesia Theutonicorum Ultrasilvanorum”, tezaurul a fost expus la Muzeul Brukenthal, Daniela Dâmboiu fiind cea care a preluat ștafeta, valorificând din punct de vedere științific spectaculoasele piese96.

Ca o concluzie generală, se remarcă o grijă a preoților și a reprezentanților comunității bisericii vizavi de obiectele liturgice de dinainte de Reformă. În plus, ei s-au simțit obligați de a face consemnări despre prețioasele obiecte, probabil și din teamă de a nu se pierde memoria lor. Motivul păstrării lor și datoria păstrării memoriei vii / consemnării lor de către preoți și părinții bisericii ar trebui poate căutată nu numai în valoarea metalului propriu-zis sau a calității artistice, ci și în cea a simbolisticii ornamentaților figurative ale pieselor liturgice medievale, și anume în reprezentarea figurii Sf. Walpurga, patroana protectoare a bisericii cu hramul dedicat tot Sf. Walpurga și a comunității din Cisnădie, pe unul dintre potirele din argint și pe crucea relicvar (?)97. Cauza ascunderii acestor piese ar trebui urmărită și în tendințele existente în epocă, de a valorifica metalul prețios al vechilor vase liturgice medievale, precum în cazul Sibiului, pentru a procura bani în vederea reparării sau modernizării bisericii și a echipamentului liturgic din acea vreme. După cum am văzut, și biserica din Cisnădie a pierdut o parte din obiectele liturgice; cunoștințe avem doar despre monstranța mică, două pandantive și trei patene, dar cu siguranță în inventarul liturgic al bisericii au existat o cădelniță, sfeșnice, haine preoțești, căni de împărtășanie, cărți etc.98 În acest context, dorim să menționăm că un obiect ce a făcut parte din inventarul de cult al bisericii, care considerăm noi că s-a păstrat in situ, este un clopot de altar (Fig. 6), aflat pe peretele sudic al corului, ce s-ar putea data în Evul Mediu, mai ales că el era folosit în cadrul serviciului liturgic, în timpul actului prefacerii99. Pentru Transilvania, o dovadă a unei astfel de piese ca provenind din Evul

95 Heltau – Geschichte und Kultur, p. 229-230. 96 Dâmboiu, Stilistica şi ornamentica, p. 103-140; Dâmboiu, Breasla aurarilor,

p. 61-82; Dâmboiu, Reprezentări de sfinţi, p. 159-167. 97 În privinţa identificărilor sfinţilor de pe cele două vase, vezi Dâmboiu,

Reprezentări de sfinţi, p. 159-167. 98 De comparat cu componenţa inventarului medieval al obiectelor liturgice şi a

„obiectelor relicvar” ce au aparţinut bisericii Sf. Maria din Sibiu (vezi notele 57-71). 99 Albu, Destinaţia liturgică, p. 102.


623

Mediu este clopotul de altar de la Netuș, datat în secolul al XIV-lea100, și, posibil, clopotul de altar de la Cisnădioara (Fig. 6)101.

O altă concluzie care se desprinde din analiza documentelor prezentate mai sus este problematica asimilării tezaurului a celor trei piese realizate la sfârșitul secolului al XVII-lea, respectiv cana cu capac din 1675, potirul din 1698, ciborium-ul din 1692, plus alte piese ce se datează în secolul al XVIII-lea. Este foarte probabil ca ele să nu fi fost depozitate în camera tezaur, dar datorită atât popularizării, din a doua jumătate a secolului al XIX-lea a „secretului comorii bisericii”, ce a fost păstrat de prezbiterii bisericii din Cisnădie102, cât și a valorii în sine a pieselor liturgice păstrate cu sfințenie de reprezentanții bisericii, i-au determinat pe toți cei care s-au dedicat subiectului să includă și piesele amintite în povestea comorii-tezaur a bisericii (Fig. 4).

Dorim să aducem în discuție, pe scurt, și problematica memoriei cărților liturgice din posesia bisericii, iar aici avem în vedere și celebrul Codex Heltensis (Das Heltauer Missale)103, o culegere de rugăciuni, cântece și predici / învățături despre care Adolf Schullerus a scris la începutul secolului al XX-lea104 și care a fost apoi publicată și datată detaliat de către Karl Reinerth105. În schimb, despre memoria prețioaselor manuscrise și incunabule ce se păstrează astăzi în parohia bisericii din Cisnădie nu avem informații; nici măcar Heinrich Wittstock, care cunoștea bine arhiva bisericii, nu le menționează ca existând în arhiva bisericii106. În această direcție merită realizată o cercetare în arhiva bisericii, cu

100 Ibidem. 101 Maria Crîngaci Ţiplic, Patrimoniul bisericii evanghelice „Sf. Maria” din

Cisnădioara. Jurnalul unui monument, în „Transilvania”, 2014, 4, p. 71, fig. 14. 102 Redăm aici un pasaj foarte sugestiv dintr-un articol publicat în presa germană

a vremii: „Dragă cititorule, dacă încă nu ai văzut Cisnădia, care se află paradisiac la poalele munţilor Gözenberg [Cindrelului – n. a.] şi care este demnă de a fi vizitată, haide şi viziteaz-o. Din Sibiu, un nou tren te aduce direct aici în 30 de minute . [...] Lasă să-ţi fie dezvăluite privirii principalele piese ale comorii bisericii şi ascultă povestea loialităţii parohilor din Cisnădie, care au îngrijit secole de-a lungul chiar şi în secret, în ciuda greutăţilor ivite” (M. Kaunz, Die Kirschengärten in Heltau, în „Siebenbürgisch-Deutsches Tageblatt”, nr. 6496, 25. April 1895, p. 426-427).

103 Realizarea culegerii a fost datată în secolul al XIV-lea, dar conţinutul ei este datat mai timpuriu şi se crede că esenţa / conţinutul textelor au fost aduse încă din secolul al XII-lea de colonişti din ţara lor de origine, adică din zona Mosel-Rin sau Walonia, cu influențe din zona Magdeburg (Reinerth, Das Heltauer Missale, p. IX-XIII, p. 138-140).

104 Adolf Schullerus, Geschichte des Gottesdienstes in der siebenbürgisch-sächsichen Kirche, în „Archiv”, 41, 1928, p. 313.

105 Reinerth, Das Heltauer Missale. 106 Der Presbiterial- und Pfarramts Archiver, angelegt am 14 Juni 1869 von

Pfarrer Heinrich Wittstock (ZAEKR SB, fond arhiva bisericii parohiale din Cisnădie / ZAEKR SB Best. 400/358).


624

scopul de a identifica dacă acestea s-au păstrat de-a lungul secolelor într-adevăr in situ în proprietatea bisericii107, asemănător pieselor din tezaur, sau dacă existența lor se datorează activității de colecționare coordonate de învățătorul Karl Eitel,108 începând cu anul 1912, în vederea deschiderii muzeului local.

„În 1911 au fost întreprinse mari lucrări în ceea ce privește biserica și structura ei sub conducerea arhitectului Fritz Balthes. Acesta a creat contextul pentru a transforma încăperile situate deasupra intrării nordice într-un muzeu local. Demersurile au găsit ecou și în iarna lui 1912 a început colecționarea sub conducerea învățătorului Karl Eitel. Elevii au fost implicați în această activitate și, curând, darurile pentru muzeu s-au strâns în număr semnificativ: tablouri, ulcioare, farfurii, ustensile de bucătărie, cărți, unelte, mobilă și multe altele au fost parțial dăruite de către membrii comunității sau au fost predate cu titlul de împrumut. O parte putea fi achiziționată contra cost. Conducerea muzeului a înțeles totuși să salveze pentru muzeu toate comorile care stăteau în poduri ca niște lucruri nefolositoare și sortite distrugerii. Activitatea de colecționare nu s-a restrâns doar în Cisnădie...”109.

În legătura cu alte artefacte care au existat în interiorul bisericii și au mobilat interiorul bisericii propriu-zise – altarul / altarele, orga, amvonul, stranele, cristelnița, pietrele de mormânt și clopotele – și procesul de transformare al artefactelor în memorie, acesta este unul de dată recentă. Asemenea evoluției monumentului ecleziastic, care a parcurs diferite etape de construcție, și mobilierul interior a trecut prin etape de refacere, multe dintre intervenții fiind de fapt acțiuni de înnoire după moda timpului. Astfel, în cazul Cisnădiei, altarul, amvonul, stranele și cristelnița au fost înlocuite cu altele noi la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea110. Pentru că spațiul nu ne permite, ne vom referi aici doar la destinul altarului, care a fost schimbat de cel puțin trei ori: prima oară în anul 1525, când a fost instalat un nou altar poliptic, realizat de pictorul Vincentius Cibiniensis; în 1879 acesta a fost schimbat cu unul neogotic, iar în anul 1999 cel neogotic a fost mutat în tribuna de sud, iar în locul lui a fost adus altarul poliptic de la Bruiu (1520)111. Despre polipticul din 1525 nu cunoaștem dacă s-a păstrat vreo însemnare în

107 Adinel Dincă, Mittelalterliche Schriften im Dialog mit der Gegenwart.

Restaurierung – Forschung – Bildung = Cultura scrisului. Izvoarele medievale în dialog cu generaţia de azi. Restaurare – cercetare – educaţie, ed. Gerhild Rudolf, [Sibiu], [2013], p. 13.

108 Heltau – Geschichte und Kultur, p. 335-344. 109 Julius Ernst Gyurgyevich, Das Heltauer Heimatmuseum, în „Siebenbürgisch-

Deutsches Tageblatt”, nr. 17014, 3. März 1930, p. 3. 110 Nu insistăm asupra lor, ele fiind descrise în literatura de specialitate, vezi

[Schuller], Baugeschichte, p. 25-28; Fabini, Atlas, p. 288-289. 111 Heltau – Geschichte und Kultur, p. 216-217.


625

arhiva bisericii. Acesta s-a păstrat in situ până în anul 1879, când a fost înlocuit cu unul în stil neogotic112, însă memoria lui este parțial pierdută. Nici Heinrich Wittstock, cel care a fost preotul bisericii în timpul căruia altarele au fost schimbate și care a valorificat istoria bisericii și a comunității într-un mod exemplar pentru epoca sa, nu ne oferă prea multe informații; totuși, foarte expeditiv, prezintă câteva indicii, conform cărora vechiul altar datează din anul 1525, iar în timpul preotului Christian Haas altarul a fost extins și mărit cu diferite decorații sculptate, a căror valoare nu a fost însă de mare însemnătate, și „acum [1883 – n .n.] altarul se găsește fără aceste adăugiri în Muzeul Brukenthal din Sibiu”113. Victor Roth scria, în anul 1916, că în Muzeul Brukenthal se afla doar predela114, dăruită de Emil Sigerus; alte trei componente au ajuns în posesia baronesei Melanie Pach din Preßburg, restul altarului ajungând la comercianții de obiecte de artă115.

Un alt aspect al patrimoniul bisericii parohiale din Cisnădie, care poate fi abordat, sunt proprietățile imobile ale bisericii și evoluția lor în timp. Pentru perioada Evului Mediu și premodernă există puține date în literatură, subiectul putând fi detaliat și prin cercetarea documentelor existente în arhiva parohiei și nu numai. În schimb, proprietățile bisericii în perioada modernă și contemporană au fost tratate pe larg116. În stadiul actual al cercetărilor este dificil de realizat o reconstituire și cartare a vechilor proprietăți în raport cu biserica pentru perioada Evului Mediu și premodernă, mai ales că fondul funciar și implicit dreptul de proprietate începând cu a doua jumătatea a secolului al XIX-lea și continuând în secolul al XX-lea s-a modificat frecvent fie prin donații, fie prin achiziții, vânzări sau schimb de terenuri. Comparând cu o parte a inventarului medieval al bisericii din Sibiu, cu siguranță biserica din Cisnădie avea în posesie terenuri arabile, fânețe, livezi117, mori118, case (casa preotului, casa predicatorului, case

112 [Schuller], Baugeschichte, p. 25-26. 113 Wittstock, Aus Heltau, p. 9. 114 Astăzi, în Muzeul Brukenthal se păstrează şi coronamentul, care nu ştim când

a ajuns în colecţia muzeului, vezi Andrei Kertesz, Altarele şi sculptura, în 800 de ani, p. 75-76.

115 Roth, Siebenbürgische Altäre, 1916, p. 150-151. 116 Gustav Schuller, Die Heltauer Schule von ihren Anfängen bis zum Ende des

18. Jahrhunderts, în Rehner, Heltau, p. 69-92; August Schuster, Die Kirchengemeinde Heltau, în Rehner, Heltau, p. 104-114; Heltau – Geschichte und Kultur, p. 396-408.

117 O parte din aceste terenuri au intrat în posesia bisericii prin donaţii. Heinrich Wittstock menţiona că: „în cele mai vechi dintre însemnările cărților bisericești, există și astăzi informația conform căreia, în anul 1520, 23 ianuarie, în timpul preotului Wolfgang Flaschner, un anume Johannes Plesch, alias Wachsmann, a dăruit o grădină în afară uliței Gräfengasse, care se află și astăzi în posesia parohiei. Mai târziu, nu se știe când, membrii comunității Johann Schnell, Johann Mesch și Peter Kasper au dăruit bisericii o grădină de zarzavaturi situată în locul numit Mühlkanal (canalul morii), renunțând fiecare la o bucățică din moștenirea primită. Această grădină mai este încă folosită de


626

provenite din donații), capele, cimitire. În legătură cu casa parohială, cea actuală a fost construită în secolul al XVIII-lea în curtea incintei bisericii; casa parohială medievală s-a aflat inițial la o distanță mai mare de biserică, însă memoria locului ei s-a pierdut. Câteva indicii există totuși pentru o identificare spațială a localizării ei: Richard Schuller menționa că, în 1932, se mai vedeau încă resturi ale unei locuințe clericale, respectiv la casa din str. Pfaffengasse (str. Preoților nr. 495) se mai păstra, la acel moment, o pivniță boltită cu o boltă în cruce fără nervuri (8 × 4,20 m), în unul dintre pereți mai era vizibilă o nișă dublă, iar într-o pivniță alăturată se afla ancadramentul unei uși gotice. În plus, numele vechi al străzii amintite poate să se constitui într-un al doilea indiciu119. Tot în proprietatea bisericii se aflau casele predicatorilor. Primele mențiuni despre existența caselor predicatorilor provin din secolul al XIX-lea, însă vechimea caselor era mai veche; ele se aflau în partea de vest a bisericii, în imediata apropiere a cimitirului care astăzi nu mai există, pe locul lui fiind ridicată școala de astăzi și curtea școlii120.

O problemă care nu va avea o rezolvare în viitorul apropiat este stabilirea vechimii capelelor și cimitirelor din Cisnădie și raportul lor cu biserica. În Evul Mediu și perioada premodernă, în Cisnădie au existat cel puțin patru capele și patru cimitire (Fig. 3). Două capele s-au aflat în imediata apropiere a bisericii, una în partea de vest, fiind vorba de o posibilă rotondă romanică, înglobată ulterior în sistemul de apărare și transformată în turn, iar subsolul ei folosit ca

către preot. O livadă «situată pe partea dreaptă înspre viile Schulzenberger», a fost dăruită bisericii, în 1697, de către Margaretha, văduva lui Stefan Schmidt, în timpul păstoririi preotului Georg Brenner, cu condiția «ca aceasta să poată beneficia de roadele livezii atâta cât va mai trăi, iar după moartea sa, preotului să îi rămână toate acestea». Ea a murit în anul 1700 și astfel a fost confirmată donația. În continuare, «Beggels Tongy» a dăruit parohiei o mică vie situată în Schulzenberg. De asemenea, Georg Borthmes a donat jumătate din terenul său arabil, «situat peste Seviș, pe partea stângă [...]. Aceasta s-a întâmplat în anul 1700». Ultima bucată de pământ nu se mai afla în posesia parohiei în anul 1783; de asemenea, penultima și antepenultima proprietate au dispărut din posesia acesteia” (Wittstock, Aus Heltau, p. 46).

118 Se presupune că biserica avea o moară pe râul Sadu încă din secolul al XVI-lea şi o altă moară de măcinat în Cisnădie, pe drumul Şelimbărului (vezi detalii în Heltau – Geschichte und Kultur, p. 407), fiind vorba de aceeaşi moară care apare şi pe ridicarea topografică iozefină (Josephinische Landesaufnahme). În fondul bisericii parohiale din Cisnădie se păstrează, însă pentru o dată mai târzie Documente privind moara bisericii din Sadu 1810–1887 (cf. ZAEKR SB, Registrul Neicov 1967: Cisnădie VII/C/11).

119 [Schuller], Baugeschichte, p. 34. În data de 25 martie 2015 am verificat informaţia lui Schuller în teren; din păcate astăzi nu se mai observă nici un element menţionat de el.

120 Heltau – Geschichte und Kultur, p. 400-401.


627

osuar121, iar o a doua, de factură gotică, amplasată lângă intrarea de sud a bisericii, demolată în 1886122. O a treia capelă vizibilă și pe ridicarea topografică iozefină (Fig. 3), presupusă a fi construită tot în stil gotic, a existat la cca 100 m vest de biserică (în locul ei se află astăzi școala ce a fost ridicată în etape pe parcursul secolului al XIX-lea)123. O a patra capelă / biserică de pelerinaj (?) se presupune că a existat pe locul numit „Johannes”124. Despre vechimea și durata de funcționare a celor patru cimitire în stadiul actual al cercetărilor este dificil să avansăm o cronologie, însă poate fi indicată topografia lor în cadrul așezării: un cimitir se afla în jurul bisericii parohiale, un al doilea cimitir în jurul amintitei capele gotice aflată la cca 100 m vest de biserică, un al treilea cimitir situat în apropierea intersecției dintre str. Steingasse și Kloosgasse, care a funcționat până în 1863 (aici a fost descoperită cunoscuta piatră funerară ce a fost datată în secolul al XIII-lea – vezi Fig. 2)125, cât și un al patrulea cimitir situat lângă poarta străzii Marktgasse (Marktgässer Tor), astăzi pe locul lui fiind ridicate blocuri126 (Fig. 3).

Reconstituirea patrimoniului mobil și imobil al unei biserici parohiale nu va fi completă până nu va fi cercetată atât evoluția arhivei parohiale – de la contextul apariției ei și până la momentul preluării ei de către instituțiile de specialitate127 –, cât și rolul preoților și responsabilitatea lor în gestionarea arhivei și a memoriei istoriei bisericii și comunității. Dar acest tip de analiză reprezintă o altă față a istoriei unui monument care se poate constitui pe viitor într-o nouă direcție de cercetare. Totuși, fără a detalia subiectul, dorim să schițăm în câteva rânduri evoluția arhivei bisericii parohiale din Cisnădie, care reprezintă un tezaur de documente. Cele mai vechi înregistrări scrise în parohia bisericii, despre care noi avem cunoștință, datează din secolul al XVII-lea, unul dintre primele acte emise în cadrul parohiei fiind, se pare, „Heltauer Kirchenregister auf das Jahr 1645” (Registru bisericesc din anul 1645) 128; chiar

121 Wittstock, Aus Heltau, p. 3; [Schuller], Baugeschichte, p. 28-29. 122 Wittstock, Aus Heltau, p. 3; Schuster, Vom Wachsen und Werden, p. 39. 123 Wittstock, Aus Heltau, p. 3. 124 Ibidem. Terenul denumit şi Gehonnes (Johannes) se poate identifica cu

aşezarea dispărută villa Ruetel a valonului Johannes Latinus (vezi şi notele 39 şi 42); intravilanul aşezării dispărute se pare că a intrat în posesia bisericii, întrucât în anii ’20 ai secolului trecut locul numit „Gehonnes” era folosit încă de către şcoală ca teren pentru practica elevilor, ce era prevăzută în aria curriculară sub denumirea de„grădinărit” (Heltau – Geschichte und Kultur, p. 401).

125 Bielz, Der Heltauer Bildstein, p. 168-169. 126 Heltau – Geschichte und Kultur, p. 404-405. 127 În cazul arhivelor bisericilor parohiale săseşti această responsabilitate a

preluat-o ZAEKR SB. 128 Teoria noastră se bazează pe Der Presbiterial- und Pfarramts Archiver,

angelegt am 14 Juni 1869 von Pfarrer Heinrich Wittstock (ZAEKR SB fond arhiva


628

dacă înregistrările păstrate din acest registru încep doar cu anul 1667, nu ar trebui exclusă o inițiere a lor mai timpurie, încă din timpul lui Jakob Schnitzler, preot în Cisnădie între 1638–1661, cu o cultură temeinică dobândită prin studii realizate în Debreczin, Levoča și Wittenberg și prin călătorii în Polonia, Prusia, Danemarca, Norvegia, Olanda și Germania129. Cu toate acestea, considerăm că procesul de creare al actelor devine frecvent abia începând cu a doua jumătate a secolului al XVII-lea, odată cu venirea ca preot în Cisnădie a lui Johann Leonhardi (1661–1670), în timpul lui fiind emise actele referitoare la Autorizația pentru o colectă pentru restaurarea clopotniței (1668)130 sau Contractul cu dulgherii pentru construcția acoperișului turnului (1698)131. Această ipoteză este susținută și prin existența, în arhiva parohiei, a unui registru matricol de botezuri, căsătorii și înmormântări (1662–1685), începutul acestui tip de consemnări datorându-se, probabil, tot lui Johann Leonhardi132. În cazul Cisnădiei, practica consemnărilor devine generală începând cu sfârșitul secolului al XVII-lea și începutul secolului al XVIII-lea, din această perioadă datând Registrul pământului bisericesc (1701), Consignația obiectelor din tezaurul bisericii (1704), Socoteli bisericești, Procese verbale bisericești, Matricole (1714–1800) etc.133 Totuși, abia cu sfârșitul secolului al XVIII-lea și începutul secolului al XIX-lea, producția de acte devine sistematică134. Tot o sarcină a cercetărilor viitoare rămâne și stabilirea momentului în care au fost realizate primele inventare privind patrimoniul bisericii și arhiva, precum și perioada în care arhiva bisericii parohiale intră în posesia unor documente laice, precum documentul privind Confirmarea drepturilor Cisnădiei pe hotarul Sadului

bisericii parohiale din Cisnădie) şi pe ZAEKR SB, Registrul Neicov 1967: Cisnădie – Lista de inventariere nr. II cuprinzând obiectele care au valorare istorică sau documentară la data de 30 noiembrie 1967 şi Lista de inventariere nr. VII a cărţilor manuscrise şi documentelor istorice sau literare, la data de 30 noiembrie 1967.

129 Wittstock, Aus Heltau, p. 8. 130 Documentul este emis în limba latină (cf. ZAEKR SB, Registrul Neicov 1967:

Cisnădie II/4). 131 Documentul este emis în limba germană (cf. ZAEKR SB, Registrul Neicov

1967: Cisnădie II/5). 132 Wittstock, Aus Heltau, p. 8. 133 ZAEKR SB, Registrul Neicov 1967: Cisnădie II/7-8, 26-34, 36. 134 Enumerăm aici doar câteva documente, şi anume: Matricolele de botez,

căsătorii şi de înmormântări, Registre de confirmanzi, Matricola copiilor vaccinaţi (1809), Procese verbale ale serviciilor divine (1819–1963), Certificate parohiale (1791–1850), Proces particular Peter Gündisch (1808), Documente privind moara bisericii din Sadu (1810–1887), Documente privind reparaţiile la biserică (1744–1911), Reparaţiile la orgă (1791–1943), Reparaţii la clopote (1761–1922), Documente referitoare la grădiniţă şi şcoală (1792–1948) etc. (vezi ZAEKR SB, Registrul Neicov 1967: Cisnădie II şi VII).


629

(1646), Drepturile Cisnădiei la vama Sadu (1648), Articole ale breslei blănarilor (1695), Articole ale vecinătăților (1700) etc.135

Concluzii: patrimoniul prezent al bisericii

În prezent, patrimoniul bisericii din Cisnădie este împărțit, păstrându-se puține elemente in situ care să mai confere concepția de mobilare interioară originală a spațiului dintr-o anumită perioadă de timp. Interiorul bisericii de astăzi are un caracter eterogen, datorat ultimei etape de modernizare a mobilie-rului interior ce a avut loc la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea, dar și diferitelor elemente de mobilier, ce au fost aduse din alte biserici săsești pentru o protecție mai bună a lor136, accentuându-i rolul de muzeu. În ciuda acestor transformări, așa cum am văzut în paginile anterioare, biserica din Cisnădie deține diferite artefacte și o arhivă parohială valoroasă, care printr-o abordare interdisciplinară și prin raportarea la alte biserici – în cazul nostru la inventarul bunurilor bisericii Sf. Maria din Sibiu din Evul Mediu – ne-a ajutat să schițăm, pe de o parte, componența patrimoniului mobil și imobil al unei biserici săsești în Evul Mediu și perioada premodernă, iar, pe de altă parte, să conturăm dimensiunea reală a bisericii în cadrul localității, văzută nu doar prin prisma edificiului ecleziastic propriu-zis, ci și prin prisma posesiunilor și bunurilor pe care le-a deținut. Prin informațiile oferite am adus o nouă interpretare a bisericii parohiale ca element principal al peisajului religios și ca spațiu sacru principal în cadrul așezării, un plus de informații considerabil capitolului despre cultura materială religioasă, în special pentru perioada Evului Mediu, și o abordare diferită a patrimoniului unei biserici, și anume din perspectiva percepției omului modern, a memoriei și a responsabilității păstrării averii unei biserici.

135 ZAEKR SB, Registrul Neicov 1967: Cisnădie II / 1, 2, 41, 50. 136 În ultimii 20 ani, prin plecarea comunităţilor de saşi, multe biserici au intrat

într-o fază accelerată de degradare, nu doar a monumentului, ci şi a pieselor de mobilier intern (Ioan-Cosmin Ignat, Biserica fortificată din Nou/ Neudorf (jud. Sibiu). Declinul unui monument , în „Transilvania”, nr. 4, 2014, p. 42-53).


630

Fig. 1. Cisnădie la 1325: Denumirile vechi ale străzilor (prelucrat după Paul Niedermaier, Städtebau im Mittelalter, p. 201).

Fig. 2. Cisnădie: lespede funerară din secolul al XIII-lea.


631

Fig

. 3. C

isnă

die

(fon

d Jo

seph

inis

che

Lan

desa

ufna

hme

1769

–177

3).

Bis

eric

a pa

rohi

ală:

pro

prie

tăţi

, cap

ele şi

cim

itir

e.

1. B

iser

ica

rom

anică

paro

hială şi

cim

itiru

l din

juru

l ei;

2. C

apelă

rom

anică

(pos

ibil

o ro

tondă

rom

anică)

; 3. C

apelă

gotică;

4.

Cap

elă

med

ieva

lă /

bise

rică

de

pele

rina

j (?)

pe

locu

l num

it Jo

hann

es /

Geh

onne

s; 5

. Cim

itiru

l und

e a

fost

des

cope

rită

pia

tra

de

mor

mân

t de

seco

l al X

III-

lea;

6. C

apelă

gotică

cu c

imit

ir în

juru

l ei (

în lo

cul e

i se

află

astăz

i şco

ala)

; 7. C

imit

ir s

itua

t lân

gă p

oart

a st

răzi

i Mar

ktga

sse

(Mar

ktgä

sser

Tor

); 8

. Cas

a pa

rohi

ală;

9. M

oara

de

măc

inat

.


632

Fig. 4. Cisnădie: „Comoara tezaur”, fotografie istorică (după Erwin Amlacher, Wehrbauliche, p. 273).

Fig. 5. Cisnădie: cruce de altar – avers şi revers (după Victor Roth, Kunstdenkmäler, nr. cat. 1, pl. 1).


633

Fig. 6. Cisnădie: clopot de altar (stânga); Cisnădioara: clopot de altar (dreapta).


634

Memory and Heritage. The Inventory of the Lutheran Church in Cisnădie (Sibiu County)

(Summary)

Through this article we aim to reconstruct the true dimension of a church in the Middle Ages and in the Pre-Modern period. We strive to do so by following four main coordinates: the church within a religious landscape, the parish church within the settlement seen as a principal sacred space in relation to other secondary spaces (chapels, cemeteries, monasteries etc.), the church as an independent entity, namely its structural evolution and that of its movable and immovable heritage, the church as memory, as a bridge between the past and the present, respectively the priests’ role in maintaining and preserving the heritage belonging to a church or a parish community. This trajectory can be followed by means of researching the archives of the parish churches. In our endeavour, we have taken for example the Lutheran Church in Cisnădie (dedicated to Saint Walpurga), since the evolution of the church within a broader religious landscape and the evolution of its heritage prove to be very suggestive as the church contains valuable architectural elements, a true panoply of rare and unique Transylvanian artefacts dating from the 12th to the 19th century. It also includes very valuable parish archives that were preserved in situ until 2011, when they were moved to the Teutsch House (Begegnungs- und Kulturzentrum Friedrich Teutsch der Evangelischen Kirche A. B. in Rumänien – Sibiu) in order to be protected in a proper microclimate. The present research attempts to complete the data collected by medieval archaeology and it will certainly add considerable information about religious material culture, social-religious life, and the perception which the medieval man and the modern man alike developed with regard to memory and the responsibility of preserving church property.

Keywords: religious material culture, movable and immovable heritage, Middle Ages and Pre-Modern age, religious landscape.

Memorie si patrimoniu. Inventarul bisericii evanghelice din Cisnadie (judeţul Sibiu) [Memory and...

Documents

Transcript of Memorie si patrimoniu. Inventarul bisericii evanghelice din Cisnadie (judeţul Sibiu) [Memory and...