De Rusalii anul acesta se împlinesc 30 de ani de la demolarea forțată a Bisericii Creștine Baptiste NĂDEJDEA, făcută de organele represive comuniste. O demolare poate fi făcută cel puțin în două feluri. Brutal și rapid prin dărâmare (cu mult zgomot) reușește să transmită năucire și frică. Calculat și lent prin desfacerea (compromitere) piesă cu piesă a elementelor unei construcții bine închegate. Primul fel de demolare se practica în anii premergători lui ’89, celălalt a luat ființă după. Pentru înțelegerea acelor vremi aveți mai jos câteva relatări a celor ce le-au trăit.

Buni Cocar pastorul bisericii 1980-1986

„Ziua când s-a produs demolarea a fost zi de Rusalii. Ziua în care ucenicilor li s-a dat Duhul Sfânt. Ne-am adunat la slujba de Rusalii, dar fără să le pese de Sărbătoare sau de enoriaşii din casa de rugăciune, soldaţii cezarului au trecut la executarea ordinului. Au urcat pe acoperiş şi au tăiat cu picamerele tot ce le sta în cale. Porţiuni de acoperiş au căzut pe noi, dar oamenii aveau porunca să nu se oprească şi la nevoie să treaca şi peste cadavre. Era faza de represalii. Atunci am văzut faţa adevărată a partidului comunist, partid pe care-l cântam cu Mihai Beniuc şi cu Dan Deşliu. Atunci am văzut şi faţa miliţiei. Nici o discuție nu se putea închega. Nu la vorbe erau dânşii meșteri. Păreau drogaţi, dar erau doar beţi. Zile fierbinţi. Pînă atunci cu securitatea avusesem un război rece şi pot spune că îl preferam pe acesta. Dueluri verbale, ameninţări, jigniri, înscenări, uzură de nervi, într-un cuvânt: trai, nu infernul de la demolare. Dupa demolarea casei au trecut la demolarea oamenilor.

Tinerii bisericii au fost arestaţi şi bătuţi. Mulţi şi rău de tot. M-am simţit vinovat de soarta acestora. Unii şi-au pierdut slujbele. Câţiva au venit să-mi povestească ce au păţit şi nu-mi venea să cred ce auzeam. Toţi îmi spuneau că eram cel mai urât om din ţară. Fuseseră bătuţi ca să declare despre câte-n lună şi-n stele. Voiau să mă bage-n puşcărie, se pare, dar tinerii n-au cooperat. Eroi au fost ei atunci. Diaconii, Dancu şi Cojocărescu au fost torturaţi bestial. Ambii au zăcut zile-n şir, dar nici ei n-au declarat ce li se cerea. Nu voiau să fie Iude.”

din Şi tata a plâns autor Buni Cocar

Dancu Ioan – diacon a fost arestat și bătut la tălpi pentru a „recunoaște” declarații impuse.

Mircea Bulatov membru (activ și pasiv) al bisericii din 1962

Imagini © copyright Mircea Bulatov

Câteva zile înainte de Rusalii ’85 Noua construcţie a bisericii Nădejdea din Giuleşti se apropia de finalizare. Urma finisarea. În Bucureşti regimul comunist demola biserici, iar aici la marginea lui se construia una care avea şi…bucurie şi… tineri mulţi ce cântau până… sus pe cupolă

Prima zi de Rusalii ’85 Duminică Ora 10:40 Pe strada Luduş la nr.6 la vecinii din stânga bisericii, a venit un camion ROMAN din care muncitori descărcau schele metalice supravegheați de cadre MAI.

Prima zi de Rusalii ’85 Duminică Ora 10:42 Muncitorii supravegheați de cadre MAI descarcă și montează schelele pentru demolare.

Prima zi de Rusalii ’85 Duminică. Ora 10:43 „Băieţii cu ochi albaştri” sunt pe poziţii. Supraveghează „bunul mers al acţiunii” - Demolarea bisericii NĂDEJDEA

Prima zi de Rusalii ’85 Duminică. Ora 10:44

Enoriaşii veneau la biserică plângând.

Prima zi de Rusalii ’85 Duminică. Ora 10:44

Prima zi de Rusalii ’85 Duminică Ora 11:00

La slujbă am avut onoarea a ne vizita vârfurile de atunci ale cultului, preşedintele şi secretarul general. De patru ani nu ne vizitase nimeni din partea lor. Acum brusc erau interesaţi, de noi sau… de ei!.

Prima zi de Rusalii ’85 Duminică Ora 12:00

În biserică pre;edintele Comunității Baptiste ne aduce la cunoştinţă hotărârea tovarăşilor şi acordul impus cultului privind demolarea bisericii. A încheiat totuşi cu: „dumneavoastră faceţi ce credeţi de cuviinţă”. Fraţii din biserică sunt invitaţi de secretarul general al comunității într-o cameră din spatele baptistierului. Ni se comunică: “Am venit să vă comunic că sunteţi somaţi să demolaţi biserica construită fără aprobare, pentru a nu fi obligaţi la demolare forţată şi plata manoperei… ” Pastorul bisericii întreabă: “Credeam că aţi venit să ne sprijiniţi, nu să ne forţaţi să…”

A doua zi de Rusalii ’85

Luni Ora 9:00 Accesul enoriaşilor către biserică este oprit de un amestec pestriţ de securişti mascaţi în uniforme de gărzi patriotice şi muncitori în halate albastre. Sus pe cupolă demolatorii au început „lucrul”, deşi în biserică se ţinea slujbă. Pe acoperiș au fost folosiți ca demolatori pușcăriași aduși cu aun autocar ONT. Erau supravegheți de ofițerul MAI prezent în in fundalul imaginii (Prima zi de Rusalii ’85

Duminică Ora 10:40)

A doua zi de Rusalii ’85 Luni. Ora 12:00

Pe strada Luduş forfotă. Muncitorii, forţati de securitate, au început să-i gonească afară cu furtunele de apă introduse prin spărturile făcute în cupolă pe cei aflaţi în biserică. La ieşirea din biserică a fost reţinut pastorul, diaconii şi alţii. Pe tovarăşi nu i-a intimidat nici prezenţa unor membri ai Ambasadei SUA şi Portugaliei în România. Ba la unul dintre ei i-au luat chiar aparatul foto, i-au scos clişeul din el şi l-au forţat să părăsească în grabă locul. Cei retinuţi au fost duşi la secţia de miliţie. Tinerilor le-au fost reţinute buletinele de identitate şi la serviciu au fost ameninţaţi sau au fost chiar mutaţi disciplinar în alte locuri de muncă cu probleme.

Pârvu Daniel lucra pe atunci ca tânar muncitor la Institutul de Fizică Atomică. Deşi aşa cum cereau tovarăşii s-a învoit cu bilet de voie pentru a veni la biserică, l-au obligat să aleagă între pierderea serviciului şi munca la mătură. Pentru Domnul a ales-o cu bucurie pe a doua.

Diaconul Dancu, om în vârstă, a suferit bătăi la talpă pentru a da declaraţii mincinoase că biserica a fost construită cu ajutor financiar extern (pentru a putea conform legilor de atunci să fie arestat pastorul).

Celălalt diacon subinginerul Cojocărescu Ion a fost cel mai mult chinuit fizic. Dar a refuzat în permanenţă să dea declaraţiile mincinoase impuse. După bătăi văzând că nu au reușit să îl intimideze, pentru a semna minciunile puse în față, au trecut la torturi. După una din nopțile de anchetă și-a revenit cu greu în simţiri a doua zi dimineaţa când a fost aruncat la gura de metrou Dristor. L-a îngrijit în particular un medic, fratele Deac. Pentru că a făcut acest act umanitar, medicul a fost mutat cu serviciul din oraş în afara Bucureştiului. Cojocărescu Ion şi-a pierdut slujba fiind dat afară ca „element negativ al societaţii”. Nu a avut permisiunea să se angajeze și a fost dat afară cu familia din locuința de serviciu. Despre grozăviile prin care a trecut Cojocărescu Ion puteți urmări mărturia acestuia luată cu ani în urma în SUA.

A doua zi de Rusalii ’85 Luni. Ora 18:00

Profitând de începerea ploii, două surori încearcă să intre pe stradă, dar sunt oprite de funia întinsă şi miliție. (Cea cu rochie înflorată este curajoasa soră Viorica Damian. Pe stradă se poate vedea trailerul KAMAZ și în spate DEMAG-ul de 300 t care ridica segmentele de la cupolă) Şi-au strâns utilajele şi au plecat. Atunci şi blocada din capetele străzii a fost desfiinţată. Ne-am apropiat de biserică, ca după o execuţie prin decapitare. Aveam în faţă un trup fără cap. Am intrat în curte, apoi în clădirea acum fără acoperiş. Era ca după un bombardament, moloz, ruine… . Am rămas până târziu. Printre ruine se mai plimba de colo colo, buimăcită o fată. O adolescentă care plângea cu sughiţuri. Urma să se boteze în zilele următoare. Mă uitam la ea nu puteam să o încurajez şi mă întrebam doar: “De ce?”

Răspunsul pentru mine era unul singur: Satana nu iubeşte pe Duhul Sfânt!.

A treia zi după Rusalii ’85 Demolând noua clădire şi cea veche arăta ca după bombardament

Ei comuniștii au demolat biserica pe exterior.

Noi enoriașii am păstrat-o în suflet și peste ani a fost clădită alta.

Morala demolării Bisericii Creștine Baptiste NĂDEJDEA din 1985 de RUSALII O demolare nu reușește dacă nu vine din interior. De aceasta să se ferească orice creștin.

În perioada comunistă multe culte religioase au avut de suferit. Credința în Dumnezeu și implicit locașurile unde ea era propovăduită reprezenta dușmanul de moarte al ideologiei comuniste. Această perioadă rămâne ca o tristă amintire, dar și o istorie a suferinței, martirajului și curajului celor care s-au încrezut în Dumnezeu. E dureros că în unele cazuri această perioadă mai înseamnă şi aplecare în faţa puterii, colaborare sau inacţiune deși credincioşii așteptau exact opusul.