Universitatea de Stat ,,B. P. Hasdeu” din Cahul

Universitatea de Stat ,,Alecu Russo” din Bălţi

S. Cornea, L.Trinca, A. Sainenco,

L. Chiciuc, V. Ponomariov

Învăţămîntul superior:

între cerere şi ofertă

Cahul, 2011

2

378

I-59

Recenzenţi:

Tudor Arnăut, conf. univ., dr.., Universitatea de Stat din

Moldova

Aliona Zgardan, conf. univ., dr., Universitatea Pedagogică de

Stat ,,Ion Creangă”

Studiul a fost elaborat în cadrul proiectului TEMPUS

Modernizarea sistemului de învăţămînt superior pentru

dezvoltarea parteneriatului social şi creşterea competitivităţii

ştiinţelor umaniste (159338-TEMPUS-1-2009-1-LV-

TEMPUS-SMHES)

Descrierea CIP a Camerei Naţionale a Cărţii

Învăţământul superior: între cerere şi ofertă / Cornea

Sergiu, Trinca Lilia, Sainenco Ala [et al.]; Univ. de Stat din

Cahul "B. P. Hasdeu". – Cahul: US "B. P. Hasdeu" Cahul,

2011 (Tipogr. "Centrografic" SRL). – 100 p.

150 ex.

ISBN 978-9975-914-64-2.

378

I-59

ISBN 978-9975-914-64-2.

Cornea S., Trinca L., Sainenco A., Chiciuc L., Ponomariov V.

3

Cuprins: Preambul........................................................................... 5

1. Sistemul învăţămîntului superior din Republica

Moldova

1.1 Legislaţia ………………………………………….… 7

1.2 Structura administrativă a învăţămîntului superior….. 7

1.3 Instituţiile învăţămîntului superior…………….……. 9

1.4 Admiterea în învăţămîntul superior………………….. 9

1.5 Învăţămîntul superior profesional…………….……… 10

1.6 Specialităţi şi programe educaţionale………...……… 12

1.7 Sistemul de credite…………………………………… 12

1.8 Evaluarea calităţii învăţămîntului superior…...……… 13

1.9 Sistemul de finanţare a învăţămîntului superior…...… 15

1.10 Asistenţa socială a studenţilor……………………… 16

1.11 Cooperarea internaţională………………………….. 17

1.12 Probleme existente în învăţămîntul superior…......… 18

1.13 Concluzii şi recomandări…………………………… 18

2. Analiza pieţei muncii

2.1 Descrierea generală a pieţei muncii……………..…… 21

2.2 Legislaţia privind piaţa muncii………………….....… 26

2.3 Piaţa muncii din perspectiva absolvenţilor specialităţii

Istoria……………………………………………………. 27

2.3.1 Încadrarea tinerilor specialişti în cîmpul muncii…... 27

2.3.2 Partenerii sociali semnificativi…………………….. 32

2.3.3. Principalii angajatori de pe piaţa forţei de muncă… 34

2.3.4 Propuneri şi recomandări …………………………. 41

2.4 Piaţa muncii din perspectiva absolvenţilor

specialităţii Limba şi literatura română şi limba rusă…. . 44

2.4.1 Încadrarea absolvenţilor în cîmpul muncii………… 44

2.4.2 Partenerii sociali……………………………...……. 47

2.4.3 Absolvenţii Universităţii de Stat „Alecu Russo” din

Bălţi în câmpul muncii……………...…. . . . . . . . . . . . . .

50

2.4.4 Corelaţia educaţie / cerinţe ale pieţei muncii………. 51

2.4.5 Concluzii şi recomandări……………………….….. 54

4

3. Analiza SWOT a planurilor de învăţămînt

3.1 Specialitatea Istorie……………………………..…… 56

3.2 Specialitatea Limba şi literatura română şi limba

rusă……. . . . . . . . . . . . . . . . . . .. . . . . . . . . . . . . . . . .. . . . 64

4. Sistemul de învăţământ superior şi parteneriatul

social în Uniunea Europeană (Cazul Italiei, Letoniei şi

al Portugaliei)

4.1 Implicarea actorilor sociali în procesul de pregătire a

specialiştilor în Letonia……………………………….…. 72

4.2 AlmaLaurea: un mecanism eficient de asigurare a

tranziţiei Universitate - Piaţă muncii în Italia…………..... 76

4.3 Învăţămîntul superior portughez…………………...… 79

5. Concluzii finale şi propuneri ……………………..… 84

6. Anexe ............................................................................. 91

Contribuţia autorilor:

Cornea S. - cap.1, 4 (4.1), 5

Trinca L. - cap.3 (3.2), 5

Sainenco A. - cap. 2 (2.1; 2.4.1; 2.4.3-2.4.5), 4 (4.3), 5

Chiciuc L. - cap.2 (2.3.1; 2.3.2), cap.3 (3.1), ,5

Ponomariov V. - cap.2 (2.3.2; 2.3.3; 2.3.4), 4 (4.2), 5.

5

Preambul

Studiul a fost elaborat în cadrul proiectului TEMPUS

Modernizarea sistemului de învăţămînt superior pentru

dezvoltarea parteneriatului social şi creşterea competitivităţii

ştiinţelor umaniste.

Scopul principal al proiectului este de a asigura calitatea

învăţământului superior în funcţie de cerinţele pieţei muncii,

precum şi de a implica partenerii sociali în procesul de

pregătire a specialiştilor la specialităţile umaniste.

Obiectivele esenţiale ale proiectului constau în elaborarea

unui set de recomandări metodologice accesibile, succesive şi

comune care ar contribui la creşterea calităţii învăţământului

superior şi la implicarea partenerilor sociali în acest proces.

Provocarea cu care se va confrunta învăţământul în viitorul

apropiat constă în stabilirea unei structuri a sistemului

educaţional, ce ar fi receptivă la tendinţele pieţei muncii. Se

impune consolidarea cooperării între partenerii sociali şi

instituţiile de învăţământ pentru a dezvolta un sistem

educaţional flexibil şi adaptabil la cerinţele societăţii,

competitiv la nivel european.

Scopul şi obiectivele proiectului nu ar putea fi atinse fără

cunoaşterea detaliată a situaţiei în domeniu. Deoarece

activităţile proiectului sunt concentrate pe dimensiunea

specialităţilor umaniste, ne-am propus să analizăm în acest

studiu două specialităţi, Istoria (Universitatea de Stat „B.P.

Hasedu” din Cahul) şi Limba şi literatura română şi limba rusă

(Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălti). Alegerea

acestor două specialităţi, care în R. Moldova sunt în centrul

dezbaterilor publice de două decenii, a fost dictată, în primul

rând, de ponderea şi valoarea pe care le au limba şi istoria în

educarea tinerii generaţii.

Problema studiată este una deosebit de actuală.

Schimbările survenite în societatea moldovenească, direcţia de

aderare la standardele şi valorile europene impun regândirea

sistemului de pregătire a specialiştilor în spiritul procesului

6

Bologna.

Din această perspectivă, e necesar a adapta sistemul de

pregătire a specialiştilor la rigorile şi cerinţele piaţei muncii.

Dacă la specialităţile legate de sectorul productiv al economiei

s-au elaborat numeroase studii, planuri şi modele, specialităţile

umaniste au rămas în umbră, considerându-se eronat că

domeniul umanist, având mai puţine tangenţe cu sectorul real,

nu are necesitatea de a reacţiona prompt la schimbările de pe

piaţa muncii.

Cerinţele faţă de absolvenţii specialităţilor cu profil

umanist se modifică în funcţie de evoluţiile în societatea

contemporană. Din acest motiv, este absolut necesar studiul

tendinţelor de ultimă oră de pe piaţa muncii într-un domeniu

foarte specific cum ar fi cel umanist, în scopul perfecţionării

programelor de studii şi a facilitării, şi pe această cale, a

accesului absolvenţilor pe piaţa muncii.

7

1. Sistemul învăţământului superior din Republica

Moldova

1.1. Legislaţia. Actul normativ de bază care determină

politica de stat în sfera învăţământului şi reglementează

organizarea şi funcţionarea sistemului de învăţământ din R.

Moldova este Legea Învăţămîntului nr. 547 adoptată la

21.07.95.1

În procesul implementării legii s-a constatat că unele

stipulări ale acesteia au rămas ancorate în trecut şi nu

corespund necesităţilor societăţii moderne, bazată pe o

economie de piaţă. Din aceste considerente, pe parcursul anilor

1997–2010, Legea învăţământului a fost modificată de 37 ori. În prezent, la iniţiativa Ministerului Educaţiei, a fost

elaborat şi au fost iniţiate discuţii publice pe marginea

proiectului Codului educaţiei.

1.2. Structura administrativă a învăţământului

superior. Învăţămîntul superior din R. Moldova reprezintă

partea componentă a sistemului de învăţămînt (Anexa I) care

are drept scop:

formarea unei personalităţii multilateral dezvoltate şi

creative, pregătirea, perfecţionarea şi recalificarea la

nivel superior a specialiştilor şi a cadrelor ştiinţifice în

diverse domenii;

asigurarea aspiraţiilor personalităţii de a-şi aprofunda şi

extinde studiile;

promovarea cercetării ştiinţifice şi implementarea

rezultatelor ei;

păstrarea, îmbogăţirea şi propagarea patrimoniului

ştiinţific, tehnic, artistic şi cultural.

Ministerul Educaţiei este organul central al administraţiei

publice în domeniul învăţămîntului şi are, în principal

următoarele competenţe:

1 Publicată în Monitorul Oficial nr. 062 din 09.11.95, articolul 692.

8

a) elaborează strategia şi promovează politica de stat în

sfera învăţămîntului, participă la elaborarea şi promovarea

politicii de stat în problemele copiilor şi tineretului; b)

elaborează strategia şi dirijează executarea planurilor de

dezvoltare continuă a bazei tehnico-materiale a tuturor tipurilor

de instituţii de instruire şi educaţie din subordine; c) elaborează

standardele educaţionale de stat şi controlează realizarea lor; d)

organizează şi coordonează activitatea de elaborarea a

programelor şi planurilor de învăţămînt, a manualelor şi altor

materiale didactice; e) participă la elaborarea planurilor de

admitere în instituţiile de învăţămînt subordonate şi

nomenclatorului de meserii şi specialităţi; f) stabileşte cotele

de admitere pe specializări în colegii şi în învăţămîntul

universitar; g) evaluează şi acreditează instituţiile de

învăţămînt; h) coordonează activitatea de cercetare ştiinţifică

din instituţiile subordonate de învăţămînt superior şi de

cercetare; i) elaborează, împreună cu Ministerul Finanţelor,

normativele şi modul de finanţare de către stat a sistemului de

învăţămînt; coordonează activitatea financiară a instituţiilor de

învăţămînt subordonate; j) determină modul şi condiţiile de

remunerare a cadrelor didactice şi altor categorii de personal

din instituţiile de învăţămînt; k) încheie, din împuternicirea

Guvernului, acorduri de colaborare în domeniul învăţămîntului

şi ştiinţelor, educaţiei, întreţine relaţii de colaborare cu

ministerele şi instituţiile de resort din străinătate; l) avizează

conferirea titlurilor didactice de profesor universitar şi de

conferenţiar universitar (docent); m) elaborează şi aprobă

regulamentul-tip al instituţiilor de învăţămînt; n) echivalează

actele de studii referitoare la învăţămîntul preuniversitar, mediu

de specialitate şi superior.

Instituţia de învăţămînt superior universitar este condusă

de senatul universitar, prezidat de rector; facultatea - de

consiliul facultăţii, prezidat de decan; departamentul - de

consiliul ştiinţific, prezidat de director; catedra - de şeful de

catedră. Conducerea operativă a instituţiei de învăţămînt

9

superior universitar este asigurată de biroul senatului

universitar.

Rectorii instituţiilor de stat de învăţămînt superior sunt

aleşi pe bază de concurs de senatul instituţiilor.

1.3. Instituţiile învăţămîntului superior. Învăţămîntul

superior din R. Moldova este organizat în universităţi, academii

şi institute, atât de stat, cât şi private. (Lista instituţiilor din

învăţământul superior este prezentată în Anexa 2)

Instituţiile de învăţămînt superior de stat pot obţine statut

de autonomie universitară, în modul stabilit de Guvern.

Autonomia universitară vizează domeniile conducerii,

structurării şi funcţionării instituţiei, activităţii didactice şi de

cercetare ştiinţifică, administrării şi finanţării şi se realizează,

în principal, în: a) organizarea, desfăşurarea şi perfecţionarea

procesului de învăţămînt şi de cercetare ştiinţifică; b) stabilirea

specializărilor; c) elaborarea planurilor de studii şi a

programelor analitice în conformitate cu standardele

educaţionale de stat; d) admiterea candidaţilor la studii; e)

selectarea şi promovarea cadrelor didactice şi ale celorlalte

categorii de personal; f) stabilirea criteriilor de evaluare a

activităţii didactice şi ştiinţifice; g) acordarea de titluri

didactice; h) eligibilitatea tuturor organelor de conducere, prin

vot secret; i) rezolvarea problemelor sociale ale studenţilor şi

personalului; j) asigurarea ordinii şi disciplinei în spaţiul

universitar; k) găsirea surselor suplimentare de venituri; l)

stabilirea relaţiilor de colaborare cu diverse instituţii de

învăţămînt şi ştiinţifice, centre şi organizaţii din republică şi

din străinătate.

În plan financiar, autonomia universitară se realizează ca

drept de gestionare, potrivit legii şi răspunderii personale, a

fondurilor alocate de la buget sau provenite din alte surse

legale.

1.4. Admiterea în învăţămîntul superior. Admiterea în

învăţămîntul superior se realizează prin concurs, după criterii

10

generale stabilite de Ministerul Educaţiei, respectiv, la ciclul I

– în baza atestatului de studii medii de cultură generală,

diplomei de bacalaureat, diplomei de studii medii de

specialitate (colegiu), iar la ciclul II – în baza diplomei de

licenţă (sau echivalentă).

Pentru studenţii admişi în baza atestatului de studii medii

de cultură generală se organizează un an de completare a

studiilor, care nu se cuantifică în credite.

Studenţii pot urma concomitent două specializări prin

susţinerea probelor de admitere. În acest caz studenţii pot

beneficia de bursă de stat pe durata maximă a unei specializări.

1.5. Învăţămîntul superior profesional. Învăţămîntul

superior, cu excepţia învăţămîntului medical şi farmaceutic, se

realizează în două cicluri:

ciclul I - studii superioare de licenţă;

ciclul II - studii superioare de masterat.

Activitatea didactică în învăţămîntul superior se

efectuează prin învăţămînt de zi, învăţămînt cu frecvenţă

redusă şi învăţămînt la distanţă. În cadrul studiilor superioare

este obligatorie efectuarea unor stagii de practică. Durata

studiilor la învăţămîntul cu frecvenţă redusă şi la învăţămîntul

la distanţă este mai mare cu un an decît la învăţămîntul de zi.

Durata studiilor superioare de licenţă este de 3-4 ani şi

corespunde unui număr de 60 de credite de studiu transferabile

pentru un an de studiu.

Ciclul I al învăţămîntului superior se încheie cu

promovarea examenului de licenţă, care include o probă de

profil, o probă de specialitate şi susţinerea unui proiect (teză)

de licenţă şi se desfăşoară în baza criteriilor generale stabilite

de Ministerul Educaţiei.

Absolvenţilor care au promovat cele două probe ale

examenului de licenţă şi au susţinut proiectul (teza) de licenţă li

se acordă titlul de licenţiat în profilul şi specialitatea urmată şi

li se eliberează diploma de licenţă.

Diploma de licenţă atestă că titularul acesteia a dobîndit

11

cunoştinţe şi competenţe generale pentru continuarea studiilor

în ciclul II, precum şi o pregătire profesională iniţială care îi

permite angajarea în cîmpul muncii.

Durata studiilor superioare de masterat este de 1-2 ani şi

corespunde unui număr de 60-120 de credite de studiu

transferabile. Studiile superioare de masterat se organizează

pentru titularii diplomei de licenţă, asigură specializarea într-un

domeniu sau extinderea şi perfecţionarea pregătirii ştiinţifice şi

pedagogice şi se efectuează, de regulă, prin învăţămînt de zi.

La studii superioare de masterat de cercetare sînt admişi şi

titularii diplomei de studii superioare în medicină sau farmacie.

Studiile superioare de masterat sînt de cercetare şi

profesionale. Studiile superioare de masterat de cercetare

vizează dezvoltarea capacităţilor de cercetare ştiinţifică ale

studenţilor şi constituie o fază premergătoare obligatorie pentru

studiile de doctorat. Studiile superioare de masterat profesional

asigură aprofundarea unei specializări într-un domeniu, fiind

axate, în primul rînd, pe competenţe cu conţinut aplicativ.

Planul de admitere la studii superioare de masterat cu

finanţare bugetară se aprobă de Guvern şi prevede admiterea

pînă la 50% din numărul total de absolvenţi cu diplomă de

licenţă ai anului respectiv. Admiterea la studii superioare de

masterat se efectuează prin concurs, în baza criteriilor stabilite

de Ministerul Educaţiei.

Studiile superioare de masterat se finalizează cu

susţinerea tezei de master. Absolvenţilor care au susţinut teza

de master li se acordă titlul de master în profilul şi la

specializarea urmată şi li se eliberează diplomă de master.

Diploma de master atestă că titularul acesteia a dobîndit

cunoştinţe şi competenţe generale şi de specialitate, precum şi

abilităţi cognitive specifice. Diploma de master conferă dreptul

de a ocupa posturi didactice în instituţii de învăţămînt superior

sau de cercetări ştiinţifice şi de a participa la concursul de

admitere la doctorat.

Începând cu promoţia anului 2005, absolvenţilor

12

instituţiilor de învăţământ superior li se eliberează, obligatoriu,

Suplimentul la Diplomă.

Este incert statutul studiilor de doctorat şi post-doctorat

datorită faptului că Academia de Ştiinţe a R. Moldova deţine

statutul de instituţie reglementatoare a acestui nivel de studii.

1.6. Specialităţi şi programe educaţionale. Planurile şi

programele de studii ale instituţiilor de învăţămînt pasibile

evaluării şi acreditării trebuie să corespundă cerinţelor înaintate

de Ministerul Educaţiei şi prevederilor documentelor

organismelor internaţionale de profil la care a aderat R.

Moldova.1

Planurile de învăţămînt pentru instituţiile de învăţămînt

superior se aprobă de senatele universitare, de comun acord cu

Ministerul Educaţiei, în concordanţă cu standardele

educaţionale de stat. Programele analitice se elaborează de

catedre şi se aprobă de senatul universitar, în baza avizului

favorabil al consiliului facultăţii.

Anul de studii în învăţămîntul superior începe la 1

septembrie şi are o durată de pînă la 42 de săptămîni,

repartizate în două semestre relativ egale, care include două

sesiuni de examene şi stagiile de practică.

1.7. Sistemul de credite. Studiile superioare corespund

unui număr de credite de studiu transferabile ECTS (European

Credits Transfer System). Studiile superioare corespund unui

anumit număr de credite de studiu transferabile ECTS:

durata studiilor superioare de licenţă este de 3-4 ani şi

corespunde unui număr de 60 de credite pentru un an de

studiu;

durata studiilor superioare de masterat este de 1-2 ani şi

corespunde unui număr de 60-90-120 de credite de studiu.

Sistemul de notare este de la 1 la 10. Notele sub 5

însemnând nepromovare.

1 Legea cu privire la evaluarea şi acreditarea instituţiilor de învăţămînt din

Republica Moldova nr.1257-XIII din 16.07.97, art.5.

13

1.8. Evaluarea calităţii învăţământului superior.

Evaluarea şi acreditarea instituţiilor de învăţămînt de toate

nivelurile şi cu orice formă de proprietate constituie

prerogativa Ministerului Educaţiei şi se realizează de către

Departamentul de evaluare şi acreditare a instituţiilor de

învăţămînt ce activează în cadrul Ministerului Educaţiei.

Ministerul Educaţiei, de comun acord cu alte ministere şi

departamente interesate, instituie comisii specializate de

evaluare şi acreditare. Regulamentul de activitate al comisiilor

specializate se aprobă de către Ministerul Educaţiei. Comisiile

specializate sînt organisme permanente care îşi reînnoiesc o

dată la 4 ani 1/3 din numărul membrilor săi şi îşi desfăşoară

activitatea în baza unui regulament aprobat de Guvern.

Preşedintele şi secretarul comisiei specializate sînt numiţi de

Minister.

Toate instituţiile de învăţămînt de stat şi cele private se

supun, în mod obligatoriu, evaluării şi acreditării. Graficul

acreditării şi periodicitatea evaluării instituţiilor de învăţămînt

se aprobă anual de către Ministerul Educaţiei.

Procesul acreditării include două etape:

I. decizia autorităţilor publice privind înfiinţarea

instituţiei de învăţămînt statale sau licenţa privind dreptul de

înfiinţare şi funcţionare provizorie a instituţiei de învăţămînt

private;

II. evaluarea şi acreditarea instituţiei de învăţămînt statale

sau private prin care i se acordă acesteia toate drepturile

prevăzute de Legea învăţămîntului.

Instituţia de învăţămînt este supusă acreditării, în baza

hotărîrii Ministerului Educaţiei sau la solicitarea instituţiei

respective, în cazul cînd ea dispune de: statut propriu, hotărîrea

despre înfiinţarea instituţiei respective, certificat de înregistrare

la Ministerul Justiţiei (pentru instituţiile private), licenţa de

activitate, cel puţin 60% din cadrele didactice, încadrate cu

norma de bază în unitatea respectivă, inclusiv în instituţiile de

învăţămînt superior - nu mai puţin de 30% de specialişti cu

14

titluri şi grade ştiinţifice, didactice sau onorifice, la momentul

acreditării, şi cel puţin 45% - la următoarea evaluare.

Pentru obţinerea acreditării, instituţia de învăţămînt

superior trebuie să asigure promovarea examenelor de

absolvire (licenţă) a cel puţin 50% din numărul celor

înmatriculaţi în anul I de studii.

Pentru obţinerea acreditării, instituţia de învăţămînt

privată trebuie să prezinte dovada că a utilizat, în perioada de

funcţionare provizorie, cel puţin 25% din venituri pentru

investiţii în baza tehnico-materială proprie.

Procedura de evaluare academică şi acreditare a

instituţiei de învăţămînt se bazează pe un ansamblu de criterii

generale şi standarde obligatorii. Criteriile se referă la

domeniile fundamentale de organizare şi funcţionare specifice

instituţiilor de învăţămînt: cadre didactice, conţinut al

învăţămîntului, bază tehnico-materială, activitate de cercetare

(în învăţămîntul superior şi postuniversitar) şi activitate

economico-financiară. Fiecare criteriu are standardul lui care

reflectă nivelul minim obligatoriu al domeniului de activitate

evaluat după acesta.

Acreditarea unei instituţii de învăţămînt se efectuează în

următorul mod:

instituţia de învăţămînt ce urmează a fi acreditată prezintă

comisiei specializate corespunzătoare un raport de

autoevaluare, ai cărui indicatori orientativi sînt redaţi în

anexa la prezentul regulament;

comisia specializată, ţinînd cont de raportul de autoevaluare

al instituţiei de învăţămînt şi de rezultatele controlului la

faţa locului, întocmeşte o prezentare de acreditare a

instituţiei de învăţămînt în întregime şi/sau a

subdiviziunilor ei, pe care o depune la Departament;

Departamentul, în baza prezentării comisiei specializate,

elaborează o hotărîre privind acreditarea sau, după caz,

neacreditarea instituţiei, pe care o prezintă Colegiului

Ministerului Educaţiei;

15

instituţiei de învăţămînt acreditate i se eliberează un

certificat după modelul aprobat de Ministerul Educaţiei, cu

semnătura ministrului şi a secretarului Colegiului

ministerului.

După obţinerea acreditării, instituţia de învăţămînt este

supusă evaluării, de regulă, o dată la 5 ani. În cazul cînd

Departamentul constată că instituţia de învăţământ care deţine

certificat de acreditare a încălcat cerinţele şi/sau criteriile în

baza cărora a fost acreditată, Ministerul Educaţiei va efectua o

evaluare anticipată (suplimentară), înainte de termenul stabilit

în prezentul alineat.

Dreptul de organizare a doctoratului şi postdoctoratului îl

au doar instituţiile de învăţămînt universitar acreditate.

Filialele instituţiilor de învăţămînt din ţară sau de peste

hotare, ce funcţionează pe teritoriul R. Moldova, sînt

considerate unităţi distincte şi se supun separat procedurii de

evaluare şi acreditare.

Decizia cu privire la acreditarea sau neacreditarea unei

instituţii de învăţămînt se adoptă de către Ministerul Educaţiei.

Instituţiile neacreditate se lichidează în condiţiile legii.

Instituţiile de învăţămînt îşi pot desfăşura (continua)

activitatea de instruire doar în domeniile pentru care au obţinut

licenţa şi acreditarea. 1

Instituţiile de învăţământ superior din republic au creat

structuri interne de management al calităţii. La nivel

instituţional au fost elaborate şi implementate manuale de

management al calităţii.

1.9. Sistemul de finanţare a învăţământului superior.

Potrivit prevederilor art. 61 al Legii învăţămîntului,

învăţămîntul se finanţează în mod prioritar. Sursa principală de

finanţare a sistemului de învăţămînt de stat o constituie

1 Legea cu privire la evaluarea şi acreditarea instituţiilor de învăţămînt din

Republica Moldova nr.1257-XIII din 16.07.97; Legea privind aprobarea

Regulamentului de evaluare şi acreditare a instituţiilor de învăţămînt nr.423-

XIV din 04.06.99.

16

mijloacele bugetare. Statul garantează alocarea anuală de

mijloace bugetare pentru învăţămînt în proporţie de cel puţin 7

% din produsul intern brut, inclusiv mijloacele valutare, şi

asigură protecţia articolelor de cheltuieli de la buget. Instituţiile

de învăţămînt de stat gestionează în modul stabilit de legislaţie

mijloacele financiare alocate şi disponibile, are bilanţ

independent şi conturi trezoreriale în Trezoreria de Stat.

În acelaşi timp, instituţiile din sistemul învăţămîntului de

stat pot beneficia şi de alte surse legate de finanţare, cum ar fi:

a) mijloacele provenite din pregătirea, perfecţionarea şi

recalificarea cadrelor, din lucrările de cercetare ştiinţifică

realizate pe bază de contract; b) veniturile provenite din

comercializarea articolelor confecţionate în procesul de

învăţămînt (în gospodării didactice, ateliere experimentale

etc.), precum şi din arendarea localurilor, construcţiilor,

echipamentelor; c) donaţiile şi veniturile provenite din

colaborarea (cooperarea) internaţională, precum şi donaţiile de

la persoane fizice şi juridice; d) venituri din plata pentru chirie

în căminele instituţiilor de învăţămînt.

De asemeni, învăţămîntul poate fi sprijinit de societăţi şi

asociaţii profesionale şi de patronat.

1.10. Asistenţa socială a studenţilor. Dimensiunea

socială în învăţământul superior din R. Moldova poate fi

caracterizată ca un sistem orientat spre asigurarea accesului

echitabil la studii în bază de merit.

În scopul susţinerii materiale a studenţilor din instituţiile

de învăţămînt superior, cuantumul burselor a fost majorat

începînd cu 01 septembrie 2009 şi constituie după cum

urmează:

Ciclul I, licenţă: Categoria I – 655 lei; Categoria II –

550 lei; Categoria III – 510 lei; Bursa socială – 285 lei;

Ciclul II, masterat – 720 lei.

Au fost instituite diverse categorii de burse de merit cu

scopul încurajării excelenţei academice şi a participării la viaţa

publica. (Bursa Republicii – 1200 lei; Bursa Preşedintelui R.

17

Moldova – 1090 lei; Bursa Guvernului – 1000 lei.)

În scopul asigurării accesului la studii a candidaţilor din

familii defavorizate, pentru această categorie se rezervă anual

15 la sută din numărul total de locuri (la fiecare specialitate şi

formă de învăţămînt, conform cotei de admitere), prevăzute în

planul de admitere cu finanţarea de la buget.1

Sistemul de creditare a studiilor de către bănci e la fază

incipientă.

1.11. Cooperarea internaţională. Cooperarea

internaţională în domeniul învăţămîntului se efectuează în

conformitate cu legislaţia R. Moldova. Analizând activităţile

cu caracter internaţional în cadrul instituţiilor de învăţământ

superior din R. Moldova, distingem următoarele trei

dimensiuni:

1. la nivelul procesului didactic: mobilităţi studenţeşti,

dezvoltare curriculară, modernizare pedagogică, dezvoltare de

programe cu dublă diplomă;

2. la nivelul activităţilor de cercetare: mobilităţi ale

cadrelor didactice şi cercetătorilor, participarea la reţele

tematice europene şi extracomunitare, implicarea cercetătorilor

de nivel internaţional;

3. la nivelul relaţiilor cu societatea: dezvoltarea de

parteneriate public-private, participarea la programe naţionale

şi europene de finanţare.

Menţionăm că cetăţenii R. Moldova au dreptul la studii

în străinătate în baza unor acorduri interstatale şi

interguvernamentale sau interministeriale de colaborare,

precum şi în baza unor contracte individuale cu instituţii de

învăţămînt din străinătate, şi prin sistemul creditelor

transferabile de studii. Cetăţenii Republicii Moldova,

absolvenţi ai instituţiilor de învăţămînt din străinătate, se

bucură, la încadrarea în muncă, de drepturi egale cu absolvenţii

instituţiilor de învăţămînt de acelaşi grad din Moldova.

1 http://www.edu.md/?lng=ro&MenuItem=8&Article=865

18

1.12. Probleme existente în învăţământul superior.

Problemele principale cu care se confruntă învăţământului

superior, formulate laconic, constau în:

a) centralizarea excesivă a sistemului de învăţământ,

b) utilizarea ineficientă a resurselor materiale şi umane,

c) neimplicarea beneficiarilor direcţi în activitatea şi

gestionarea instituţiilor de învăţământ,

d) conexiunea slabă cu piaţa muncii,

e) perpetuarea managementului educaţional bazat mai

mult pe procese decât pe rezultate.

1.13 Concluzii şi recomandări. Racordarea

învăţământului superior la prevederile Procesului Bologna s-a

făcut, în principal, sub presiunea factorilor politici şi mai puţin

din iniţiativa beneficiarilor direcţi. De aceia reforma se

realizează cu dificultăţi, iar mobilitatea studenţilor şi a cadrelor

didactice rămâne redusă.

Reglementările excesive, constrângerile de ordin

financiar, intervenţia factorilor de ordin politic nu au permis

instituţiilor de învăţământ, să reacţioneze cu promptitudine la

schimbările din viaţa socială şi cea economică, la evoluţiile

pieţei muncii.

Datorită imperfecţiunii cadrului normativ, care nu a

prevăzut obligaţiunea absolventului ciclului I licenţă de a

continua studiile la ciclul II masterat, a făcut ca deţinătorul

diplomei de licenţă, fără specializare în domeniu, studii

universitare integre şi volum de cunoştinţe necesare, să

înfrunte dificultăţi majore în angajarea în câmpul muncii,

angajatorii, pe de altă parte, având obiecţii la adresa instituţiilor

de învăţământ.

O problemă stringentă în relaţiile dintre sistemul de

învăţământ şi piaţa muncii o reprezintă calitatea studiilor.

Majoritatea absolută a indicatorilor din cadrul procedurilor de

evaluare şi de acreditare a instituţiilor de pregătire profesională

se referă la indicatori cantitativi, pe când indicatorii ce reflectă

rata de inserţie a absolvenţilor în câmpul muncii, gradul de

19

satisfacţie a angajatorilor de nivelul de pregătire a

absolvenţilor, nivelul de reprezentare a angajatorilor în

organele de conducere a instituţiilor de învăţământ etc. lipsesc.

Întrucât angajatorii nu au posibilitatea de a interveni în

politicile educaţionale, mecanismele instituţionale pentru astfel

de intervenţii fiind practic inexistente, între nivelul de pregătire

a absolvenţilor şi aşteptările companiilor se creează decalaje

semnificative. Astfel, conform datelor unui sondaj

reprezentativ la nivel naţional, circa 66,7% din companii au

indicat lipsa forţei de muncă calificate ca principala cauză a

deficitului de personal din cadrul întreprinderilor. Există

diferenţe semnificative între abordările instituţiilor de

învăţământ şi ale lumii muncii referitoare la conţinuturile şi

finalităţile instruirii profesionale. Analiza planurilor de studii,

de care în prezent se conduc instituţiile de învăţământ, relevă o

pondere ridicată a disciplinelor teoretice în detrimentul

instruirii practice. Într-o anumită măsură, acest fapt se

datorează bazei tehnico-materiale depăşite a instituţiilor de

învăţământ, masificarea învăţământului superior, lipsa unui

cadru normativ-juridic ce ar reglementa organizarea practicii

elevilor şi studenţilor în întreprinderile cu diverse forme de

proprietate. În consecinţă, structura de competenţe a

absolvenţilor nu corespunde celei cerute de angajatori, care pun

accentul mai mult pe deprinderile practice (78%), capacitatea

de a lucra în echipă (66%), experienţa în domeniu (51%),

conştientizând totodată şi importanţa cunoştinţelor teoretice

(41%), competenţelor digitale (33%) şi cunoaşterii limbilor

străine (24 %). Multe instituţii de învăţământ pregătesc

specialişti la specialităţi ce nu sunt solicitate de piaţa muncii.

Acest fapt creează impedimente în angajarea absolvenţilor în

câmpul muncii şi nu permite persoanelor respective să-şi

valorifice în deplină măsură competenţele profesionale şi

potenţialul uman de care dispun ele. Imediat după terminarea

studiilor, îşi găsesc un loc permanent de muncă doar 44% din

20

absolvenţi1.

În baza concluziilor formulate recomandăm următoarele:

Responsabilizarea instituţiilor de învăţământ, fapt ce

presupune instituţionalizarea unei evaluări şi acreditări externe

independente de autorităţile din domeniul educaţiei, creşterea

rolului beneficiarilor direcţi şi indirecţi ai învăţământului în

aprecierea realizărilor instituţiilor de învăţământ. Descentralizarea sistemului, care presupune delegarea

competenţelor şi a responsabilităţilor către instituţiile de

învăţământ. A s i g u r a r e a a u t o n o m i e i

u n i v e r s i t a r e r e a l e . I n c l u s i v l a s t a b i l i r e a n u m ă r u l u i d e l o c u r i ş i a f o r m e l o r d e î n văţă mâ n t .

Implementarea unui management bazat pe rezultate, care

ar reorienta sistemul educaţional către necesităţile

beneficiarilor direcţi şi indirecţi ai educaţiei, s-ar baza în luarea

deciziilor pe rezultate observabile şi măsurabile: accesul la

studii, rata de includere a persoanelor cu necesităţi educative

speciale, progresele celor învăţaţi, angajabilitatea absolvenţilor

etc. Se impune o revizuire de principiu a mecanismelor de

finanţare a instituţiilor de învăţământ şi a modului de

gestionare a mijloacelor financiare respective. Considerăm că

este necesară acordarea unei autonomii financiare autentice

instituţiilor de toate nivelurile de învăţământ.

Un rol important în formarea şi dezvoltarea specialiştilor

îl au conexiunile între instituţiile de învăţământ şi piaţa muncii.

Se impune implementarea unor mecanisme instituţionale care

ar oferi comunităţilor, organizaţiilor de patronat, asociaţiilor

profesionale posibilităţi efective de a-şi promova viziunile ce

ţin de conţinuturile şi finalităţile instruirii profesionale, de a

1 Barbăroşie, A., Gremalschi, A., Otter, Th. Educaţia şi dezvoltarea umană:

provocări curente şi de perspectivă.- Chişinău: IPP, 2010, p. 45.

21

orienta instituţiile de învăţământ către necesităţile curente şi de

perspectivă ale pieţei muncii.

2. Analiza pieţei muncii

2.1. Descrierea generală a pieţei muncii

Piaţa muncii din Republica Moldova s-a confruntat cu

schimbări importante în contextul reconstrucţiei economice de

după obţinerea independenţei. Schimbările respective s-au

manifestat prin reducerea populaţiei active, creşterea ratei

şomajului, limitarea capacităţii de creare a noi locuri de muncă,

modificarea structurii ocupării pe sectoare, domenii de

activitate, tipuri de proprietate etc.

Principalii indicatori ai ocupaţiei pentru ultimii 10 ani

oferă următorul tablou al situaţiei de moment şi al tendinţelor

în evoluţia pieţei muncii1:

Tabelul 1

În anul 2009, populaţia economic activă a Republicii

Moldova a constituit 1265,3 mii persoane, fiind în descreştere

cu 1,5% (-37,5 mii) faţă de anul 2008. Structura populaţiei

active s-a modificat după cum urmează: ponderea populaţiei

ocupate active s-a micşorat de la 42,5 % la 40%, iar ponderea

1Banca de date a Biroului Naţional de Statistică al Republicii Moldova //

htpp://statbank.statistica.md/pxweb/Database/RO/03%20MUN/MUN01/Mu

n01.asp

2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009

Activi,

mii /

%

1654,7

59,9

1616,7

57,9

1616,7

57,2

1473,6

51,6

1432,5

49,7

1422,3

49

1357,2

46,3

1313,9

44,8

1302,8

44,3

1265,3

42,8

Ocupaţi,

mii /

%

1514,6

54,8

1499

53,7

1499

53,3

1356,5

47,5

1316

45,7

1318,7

45,4

1257,3

42,9

1247,2

42,5

1251

42,5

1184,4

40

Şomeri

BIM,

mii / %

140,1

8,5

117,7

7,3

117,7

6,8

117,1

7,9

116,5

8,1

103,7

7,3

99,9

7,4

66,7

5,1

51,7

4

81

6,4

22

şomerilor a crescut de la 4% la 6,4%.

Evoluţia resurselor umane a fost şi continuă să mai fie

marcată de influenţa unor fenomene demografice şi sociale:

reducerea ratei natalităţii faţă de creşterea ratei mortalităţii,

creşterea procesului de emigrare, reducerea calităţii serviciilor

de asistenţă medicală şi socială1.

Tabelul 2

Anii /

Indiciul 2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009

Nou-născuţi,

mii /

%

36939

10,2

36448

10

35705

9,9

36471

10,1

38272

10,6

37695

10,5

37587

10,5

37973

10,6

39018

10,9

40803

11,4

Decedaţi, mii

/

%

41224

11,3

40075

11

41852

11,6

43079

11,9

41668

11,6

44689

12,4

43137

12

43050

12

41948

11,8

42139

11,8

Emigranţi,

mii /

%

138300

3,8

172000

4,7

23130

0

6,4

29100

0

8,0

34530

0

9,6

39450

0

11, 0

31010

0

8,6

335600

9,4

30970

0

8,7

294900

8,3

Aceşti factori au contribuit la creşterea ponderii

segmentului populaţiei de 60 de ani şi peste, precum şi la

menţinerea unui nivel ridicat al ratei de dependenţă

demografică, mai cu seamă în zonele rurale.

Pentru aceeaşi perioadă avem următorii indicatori ai

ocupaţiei pe activităţi economice2:

Tabelul 3

2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009

Activităţi

economice

1514,5

8

1498,9

8

1505,12

100

1356,

48

1316,0

4

1318,65

100

1257,28

100

1247,21

100

1251,04

100

1184,3

6

1 Banca de date a Biroului Naţional de Statistică al Republicii Moldova //

htpp://statbank.statistica.md/pxweb/Database/RO/03%20MUN/MUN01/Mu

n01.asp 2 Banca de date a Biroului Naţional de Statistică al Republicii Moldova //

htpp://statbank.statistica.md/pxweb/Database/RO/03%20MUN/MUN01/Mu

n01.asp

23

100 100 100 100 100

Agricultură,

economie,

vînat,

piscicultură

770,4

50,87

764,84

51,02

747,12

49,64

583,2

42,99

545,51

41,45

548,41

41,59

422,36

33,59

408,61

32,76

388,64

31,07

333,67

28,17

Industrie 166,08

10,97

165,1

11,01

171,41

11,39

164,5

12,13

200,92

15,27

198,43

15,05

161,33

12,83

158,09

12,68

163,37

13,06

155,43

13,12

Construcţii 44,36

2,93

43,23

2,88

46,01

3,06

53,24

3,92

68,72

5,22

69,43

5,27

67,33

5,35

75,67

6,07

82,77

6,62

72,89

6,15

Comerţ cu

ridicata

şi amănuntul,

Hoteluri

şi restaurante

165,27

10,91

163,76

10,92

174,79

11,61

175,7

4

12,96

33,62

2,55

35,51

2,69

195,96

15,59

197,86

15,86

208,87

16,7

217,39

18,35

Transporturi şi

Comunicaţii

63,87

4,22

64,35

4,29

61,74

4,1

67,73

4,99

0,36

0,03

0,48

0,04

65,28

5,19

68,74

5,51

70,76

5,66

68,01

5,74

Administraţie

publică,

Învăţămînt

Sănătate şi

asistenţă

socială

240,24

15,86

237,5

15,84

243,26

16,16

243,9

7

17,99

213,01

16,19

209,2

15,86

256,68

20,42

250,47

20,08

248,19

19,84

248,62

20,99

Alte activităţi 64,36

4,25

60,2

4,02

60,79

4,04

68,1

5,02

253,9

19,29

257,19

19,5

88,34

7,03

87,76

7,04

88,43

7,07

88,36

7,46

2. Situaţia în ramura Administraţie publică,

Învătămînt, Sănătate şi asistenţă socială. În anul 2009

populaţia angajată în ramura Administraţie publică,

Învătămînt, Sănătate şi asistenţă socială a constituit 248,62

mii persoane, fiind în creştere cu 1,15 % (0,43 mii) faţă de anul

2008. S-au înregistrat disparităţi importante pe sexe: ponderea

femeilor (171,95 - 69,16 %) a depăşit, tradiţional, ponderea

bărbaţilor (76,67 - 30,84 %), iar ponderea din mediul rural a

24

fost, practic, egală cu cea din mediul urban (respectiv, 127,08

(51,1 %) - 121,54 (48,9 %).

Dinamica ratei de activitate a populaţiei după vîrstă în

ramură este următoarea1:

Tabelul 4

2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009

Grupe de

vîrstă – total

240,2 237,5 243,3 244 213 209,2 256,7 250,5 248,2 248,6

100 100 100 100 100 100 100 100 100 100

15-24 ani,

mii/

%

27,6 25,9 23,6 22,7 28,2 26,7 18,5 16,1 16,2 18,8

11,5 10,9 9,7 9,32 13,26 12,74 7,21 6,43 6,53 7,56

25-34 ani,

mii/

%

55,4 54,4 58,9 51,8 44,2 45,4 47,9 49,4 47,3 46,6

23,08 22,91 24,22 21,22 20,76 21,7 18,67 19,71 19,07 18,74

35-44 ani,

mii/

%

74,1 73,1 73,4 73,1 58,9 58,9 66,8 67,2 63,6 60,8

30,86 30,78 30,16 29,96 27,67 28,16 26,03 26,82 25,62 24,45

45-54 ani,

mii/

%

66,3 66,7 65,5 71,6 61,1 54,2 86,5 77,9 78,1 77,9

27,6 28,08 26,93 29,35 28,7 25,91 33,72 31,09 31,47 31,33

55-64 ani,

mii/

%

15,2 16,1 19,7 21,9 19 22,3 32,6 35,7 38,4 39,8

6,32 6,76 8,1 8,97 8,91 10,67 12,71 14,26 15,48 16,02

65 ani şi

peste, mii/

%

1,5 1,4 2,2 2,9 1,5 1,7 4,3 4,2 4,5 4,7

0,64 0,57 0,9 1,18 0,7 0,83 1,66 1,69 1,82 1,9

Se poate constata:

- descreşterea semnificativă, începînd cu 2006, a

numărului de angajaţi între 15-24 ani (cu o

nesemnificativă creştere pentru anul 2009);

- descreşterea (cu o rată de aproximativ 2-3%) a

numărului de angajaţi între 25-44 de ani;

- creşterea numărului de angajaţi cu vîrsta între 45-65 (şi

peste) ani;

- numărul cel mai mare de angajaţi pe vîrstă îl reprezintă

1 Banca de date a Biroului Naţional de Statistică al Republicii Moldova //

htpp://statbank.statistica.md/pxweb/Database/RO/03%20MUN/MUN01/Mu

n01.asp

25

grupul de vîrstă 45-54 ani.

Indicatorii nivelului de instruire pentru ramura

Administraţie publică, Învăţămînt, Sănătate şi asistenţă

socială sunt următorii1:

Tabelul 5

2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009

Nivel de

instruire –

total, mii /

%

240,2 237,5 243,3 244 213 209,2 256,7 250,5 248,2 248,6

100 100 100 100 100 100 100 100 100 100

Superior,

mii /

%

85,4 91,7 95,6 97,6 29,9 32 111,1 104,2 103,5 105,6

35,53 38,62 39,29 39,99 14,03 15,3 43,28 41,59 41,71 42,46

Dintre angajaţii cu studii superioare, grupele de vîrstă 15-

24 şi 25-34 de ani (care, în mare parte, înscriu absolvenţii

recenţi ai instituţiilor superioare de învăţămînt) prezintă

următorii indicii2:

Tabelul 6

2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009

Grupe

de

vîrstă–

total,

mii /

%

85,4 91,7 95,6 97,6 29,9 32 111,1 104,2 103,5 105,6

100 100 100 100 100 100 100 100 100 100

15-24

ani, mii

/

%

3,5 4,6 6 5 1,8 1,5 5,1 4 5,2 6

4,09 5,05 6,23 5,1 6,19 4,77 4,63 3,89 5 5,67

25-34

ani, mii

/

%

19,6 21,9 23,4 21,6 7,1 8,3 24,1 26 25,4 25,9

22,95 23,83 24,45 22,14 23,86 25,89 21,68 24,95 24,58 24,52

1 Banca de date a Biroului Naţional de Statistică al Republicii Moldova //

htpp://statbank.statistica.md/pxweb/Database/RO/03%20MUN/MUN01/Mu

n01.asp 2Banca de date a Biroului Naţional de Statistică al Republicii Moldova //

htpp://statbank.statistica.md/pxweb/Database/RO/03%20MUN/MUN01/Mu

n01.asp

26

Prin urmare, din 18,8 mii de persoane angajate din grupul

de vîrstă 15-24 şi 46,6 mii de persoane din grupul de vîrstă 25-

34 de ani, 31,9% şi, respectiv, 55,6% au studii superioare.

Menţionăm, în acelaşi timp, rata şomajului în rîndul tinerilor:

Tabelul 7

Ani 2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009

Şomeri,

15-24 ani 1,6 1,3 2,7 2,6 2,7 3 3,9 3,8 4,9 5,4

2.2. Legislaţia privind piaţa muncii

Spre regret, legislaţia educaţională a Republicii Moldova

nu include prevederi speciale privind posibilităţile de angajare

în câmpul muncii a tinerilor, absolvenţi ai universităţilor de

stat, posesori ai diplomelor de studii superioare. Documentul

fundamental, în vigoare, pentru domeniul educaţiei, Legea

învăţământului a Republicii Moldova nr.547 adoptată la 21

mai 1995, spre exemplu, nu cuprinde un compartiment special

prin care ar putea fi reglementate problemele angajării tinerilor

specialişti. La fel se prezintă situaţia şi în proiectul Codului

Educaţiei ce urmează să fie aprobat.

Chestiunile privind angajarea în câmpul muncii a

tinerilor absolvenţi ai universităţilor sunt reflectate în principal,

în legislaţia muncii şi a protecţiei sociale. O importanţă

deosebită au în acest sens Legea cu privire la ocuparea forţei

de muncă şi protecţia socială a persoanelor aflate în căutarea

unui loc de muncă, nr.102-XV din 13 martie 2003, Hotărârea

Guvernului R. Moldova nr.611 „Cu privire la aprobarea

Strategiei ocupării forţei de muncă în Republica Moldova ” din

15 mai 2002 şi alte acte. Unele momente precum facilităţi şi

avantaje pentru tinerii specialişti ce aleg să practice serviciul

potrivit repartizării de stat în localităţile rurale, sunt specificate

în hotărâri speciale ale Guvernului Republicii Moldova (cele

mai relevante sunt indicate în Anexa III).

27

2.3. Piaţa muncii din perspectiva absolvenţilor

specialităţii Istoria

2.3.1. Încadrarea tinerilor specialişti în câmpul

muncii

În urma analizei pieţei forţei de muncă din Republica

Moldova se constată existenţa problemei încadrării în câmpul

muncii a tinerilor specialişti, absolvenţi ai facultăţilor de Istorie

a instituţiilor de învăţământ superior. Deşi în ultimii ani

politica Guvernului Republicii Moldova a fost orientată spre

diminuarea numărului de locuri pentru admitere la specialitatea

Istorie în toate instituţiile de învăţământ superior de stat, totuşi

se atestă un număr relativ mare de (o supradimensionare

numerică) a specialişti în domeniul istoriei, în raport cu

capacitatea societăţii de a-i absorbi în activităţile de muncă pe

specialitate. În consecinţă angajarea în câmpul muncii, pe

specialitate, a absolvenţilor facultăţilor de istorie devine din ce

în ce mai anevoioasă.

Există mai multe cauze ale acestei situaţii:

Întâi de toate societatea R. Moldova mai rămâne ancorată

în stereotipurile trecutului sovietic când totul era planificat şi

direcţionat ,,de sus’’. În domeniul angajării în câmpul muncii a

tinerilor specialişti, societatea aşteaptă în continuare rezolvarea

problemei exclusiv de către guvern sau de către instituţiile

educaţionale, or, în ultimii douăzeci de ani, situaţia s-a

schimbat, şi acest fapt impune societatea civilă la o implicare

directă şi cât se poate de serioasă în soluţionarea problemei.

Este adevărat că în această privinţă şi instituţiile statului pot

avea o contribuţie mai mare dar nu hotărâtoare (în ceea ce

priveşte corelarea cererii şi a ofertei de specialişti, analiza

pieţei muncii sau organizarea Târgurilor profesiilor şi a

locurilor de muncă, precum şi altor activităţi de acest gen).

O altă cauză este şi faptul că locurile de muncă propuse

tinerilor specialişti continuă să rămână neatractive sub

aspectele: financiar, al creşterii în carieră şi al condiţiilor

28

sociale generale. Se are în vedere că, în cea mai mare parte,

oferta locurilor de muncă, pentru absolvenţii facultăţilor de

istorie, se compune din posturi de profesori pentru şcolile de

masă din localităţile rurale. Guvernul a încercat să sporească

atractivitatea ofertei de muncă pentru absolvenţii profilului

Ştiinţe ale Educaţiei, inclusiv pentru absolvenţii specialităţii

Istorie şi totodată să rezolve problema asigurării cu cadre

didactice a instituţiilor educaţionale de toate nivelurile. Astfel,

în decursul anilor 2001-2010 Guvernul a adoptat mai multe

hotărâri cu prevederi stimulative pentru tinerii specialişti1. În

special pentru stimularea angajării specialiştilor în şcolile

rurale, Guvernul a aprobat Regulamentul Fondului pentru

sprijinirea Tinerilor Cadre Didactice din Zonele rurale2, care

prevede mai multe facilităţi, inclusiv acoperirea de către

organele administraţiei publice locale a taxei pentru gazdă,

indemnizaţia unică în valoare de 30 mii lei, etc. Aceste

stimulente rămân, însă, neatractive în continuare, fiind infime

în raport cu cheltuielile de existenţă suportate de către tinerii

specialişti pentru atingerea unui trai decent. Drept consecinţă

continuă sa se manifeste un fenomen inacceptabil pentru

societatea, majoritar rurală, precum este cea din RM şi anume:

nedorinţa tinerilor specialişti de a se angaja în câmpul muncii

la sate.

Un alt moment ce determină anumite impedimente în

ceea ce priveşte angajarea în câmpul muncii a tinerilor istorici

pe specialitate este menţinerea în serviciu a pensionarilor. În

această privinţă este de notat că persoanele ce ating vârsta de

pensionare sunt stimulate să se menţină în serviciu datorită

prevederilor legislaţiei muncii şi protecţiei pe care le-o acordă

sindicatul de ramură şi organele asistenţei sociale. Politica de

1 Hotărârea Guvernului RM nr.923 din 04 septembrie 2001; Hotărârea

Guvernului RM nr.542 din 03 mai 2002; Hotărârea Guvernului RM nr.

1171 din 08 noiembrie 2005; Hotărârea Guvernului RM nr.381 din 13 iulie

2006; Hotărârea Guvernului RM nr. 1259 din 12 noiembrie 2008. 2 Hotărârea Guvernului RM nr.1171 din 08 noiembrie 2005.

29

stat faţă de persoanele ce continuă să profeseze după

pensionare (posibilitatea de a primi şi pensie şi salariu),

experienţa de muncă pe care o posedă, avantajează specialiştii

cu vechime mare în lucru în raport cu tinerii specialişti, astfel

încât tradiţional un anumit număr de locuri de muncă să fie

ocupate de ei.

În ultimă instanţă se cuvine de menţionat că odată cu

schimbarea statutului disciplinei Istoria în sistemul şcolar (nu

mai este disciplină de bază, pentru care să fie prevăzut

examenul obligatoriu de BAC), s-a diminuat şi prestigiul

specialităţii. Trebuie să recunoaştem că şi salarizarea tinerilor

specialişti, atât în sistemul educaţional (în şcolile de toate

nivelurile), cât şi în instituţiile de cercetare, muzee, arhivă, etc.,

rămâne sub nivelul cerinţelor.

Toate aceste, precum şi alte cauze determină situaţia

alarmantă ce s-a creat în ultimul timp în domeniul angajării în

câmpul muncii a tinerilor istorici, care poate fi caracterizată pe

scurt prin următoarele calificative:

tineri specialişti – mulţi, (numai la ciclul I licenţă în

decursul anilor 2005-2008 au fost 902 absolvenţi ai

specialităţii Istorie1) a se vedea Anexa IV,

locuri de muncă pe specialitate – puţine (un exemplu

grăitor în această privinţă este necesarul de specialişti –

istorici, pentru localităţile raionului Cahul, care pentru anii

2005-2009 a fost de 9 persoane2 ) a se vedea Anexa V,

angajare în câmpul muncii potrivit calificării – slabă,

atractivitatea specialităţii pentru tineri – sub nivel,

implicarea actorilor sociali în rezolvarea problemei

angajării – minimală, etc.

Instituţiile de învăţământ superior ce „produc” specialişti

în domeniul istoriei încearcă să se racordeze la situaţia reală

1 http: // www. statistica.md / Absolvenţii instituţiilor de învăţământ

superior (ciclul I licenţă), pe grupe de specialităţi 2 Registrul „Necesarul de cadre” pe anii 2005-2009, Direcţia Generală de

Învăţământ a raionului Cahul.

30

dar şi sa influenţeze această situaţie, astfel încât să promoveze

,,produsul” său pe piaţa forţei de muncă şi să contribuie la

crearea de oportunităţi pentru identificarea a cât mai multe

locuri de muncă vacante şi asigurarea tinerilor cu posibilităţi de

inserţie pe piaţa muncii. La moment în R. Moldova

funcţionează 5 (cinci) instituţii de stat şi una privată, care

pregătesc specialişti în domeniul istoriei: USM, UPS,,Ion

Creangă”,USC ,,B.P.Hasdeu” Universitatea de Stat din Comrat,

Universitatea de Stat din Taraclia şi ULIM; în anul 2009 în

aceste instituţii la specialităţile domeniului Istorie au fost

admise 75 persoane, pentru anul 2010 Planul admiterii la

specialităţile istorie a crescut, depăşind 100 de persoane; în

ceea ce priveşte absolvenţii facultăţilor de istorie din aceste

instituţii se constată depăşirea numărului de 200 absolvenţi

anual, în perioada 2005-2008; numai în Universitatea de Stat

„B.P.Hasdeu” între anii 2004-2010 au fost înmatriculaţi 123 de

persoane (vezi Anexa VI) şi au absolvit specialitatea Istorie –

115 persoane (vezi Anexa VII). Cu părere de rău, instituţiile de

învăţământ superior nu pot beneficia de un sprijin solid din

partea societăţii civile şi a structurilor de stat.

– Pe de o parte, acest fapt este determinat de numărul mic

şi implicaţia slabă a actorilor sociali, meniţi să acorde suportul

necesar. În RM nu există o reţea bine organizată de Asociaţii şi

agenţii de angajare în câmpul muncii a tinerilor specialişti. Cea

mai experimentată structură de acest gen este Agenţia

Naţională pentru ocuparea forţei de muncă cu Oficiile Forţei de

Muncă locale, ce funcţionează la nivel de raioane. Acest

organism nu-şi propune în mod direct colaborarea cu instituţiile

de învăţământ superior în vederea angajării tinerilor specialişti.

În ultimii ani, graţie propagării experienţei europene din acest

domeniu, prin mijlocirea diferitor proiecte comune cu unele

state UE, au apărut şi la noi, în Republica Moldova, unele

Agenţii şi Asociaţii de Recrutare şi Angajare a specialiştilor,

însă acestea vizează în special tinerii fără specialitate sau

31

absolvenţii instituţiilor medii de specialitate şi ai şcolilor

profesionale.

– Pe de altă parte, însăşi universităţile se preocupă

insuficient de problema angajării în câmpului muncii a

specialiştilor pregătiţi. Faptul că o bună parte dintre absolvenţii

facultăţilor de Istorie îşi găsesc loc de muncă potrivit

specialităţii, se datorează repartizării de stat care se realizează

conform condiţiilor Ministrului Educaţiei. Este vorba despre

repartizarea la serviciu la locurile anunţate vacante de către

Direcţiile raionale de Învăţământ. Mecanismul acestei

proceduri este simplu: instituţia de învăţământ pregătitoare de

cadre calificate, primeşte lista locurilor de muncă vacante

întocmită de către Ministerul Educaţiei în baza cererilor

înaintate de către Direcţiile raionale de învăţământ, pe care o

aduce la cunoştinţa absolvenţilor specialităţii date, după care

absolvenţii atestă prin semnătura personală alegerea făcută. În

cea mai mare parte, lista respectivă se compune din oferte

parvenite din şcolile de masă ce ţin de mediul rural. În multe

cazuri confirmarea prin semnătură a alegerii făcute rămâne o

simplă formalitate, persoana neprezentându-se, în cele din

urmă, la locul de muncă selectat. Repartizarea de stat îi

vizează, de fapt, pe absolvenţii instituţiilor de stat ce şi-au făcut

studiile la învăţământul bugetar. Tinerii ce au studiat în bază de

contract (cu plata taxei pentru studii) se interesează de lista în

cauză, doar în cazul coinciderii anumitei oferte cu interesul lor

personal. Acest mecanism, care funcţiona destul de bine în

condiţiile sistemului sovietic, la ziua de astăzi, contrar

austerităţilor şi dificultăţilor situaţiei angajării în câmpul

muncii a specialiştilor din domeniul istoriei, rămâne totuşi

inoperant: locurile de muncă oferite sunt preponderent în

instituţii de învăţământ din localităţile rurale; facilităţile

acordate tinerilor specialişti, angajaţi în învăţământul rural,

prin hotărârile de Guvern sau ministeriale, sunt puţin atractive;

alte instituţii angajatoare a absolvenţilor specialităţii Istorie

(muzee, arhive, etc.) sunt puţine la număr, nu dispun de locuri

32

vacante şi/sau colaborează slab cu instituţiile „producătoare”

de specialişti.

2.3.2. Partenerii sociali semnificativi

Este prematur de vorbit, pentru Republica Moldova,

despre un sistem de instituţii de angajare. Totuşi, la nivel de

ţară funcţionează o serie de instituţii (asociaţii, agenţii, direcţii,

etc.) ce se ocupă într-o măsură mai mare sau mai mică de

recrutarea şi angajarea în câmpul muncii. După cum a fost

menţionat anterior, cea mai mare parte dintre ele se ocupă de

tinerii fără specialitate, sau de cei ce deţin diplome de calificare

obţinute în instituţii medii de specialitate şi şcoli profesionale.

Absolvenţii universităţilor sunt încadraţi în activităţile acestora

doar ocazional. Lista organizaţiilor, asociaţiilor de acest gen, în

Republica Moldova este destul de modestă şi se compune din

următoarele:

Agenţii: Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de

Muncă şi Agenţiile Raionale pentru Ocuparea Forţei de

Muncă1; Agenţii private de ocupare a forţei de muncă.

Sindicate: Sindicatul Educaţiei şi Ştiinţei din Republica

Moldova2, Sindicatul Angajaţilor din Învăţămînt şi

Educaţie „Viitorul”3, Uniunea Sindicatelor din Cultură din

R. Moldova etc.

Asociaţii patronale: Confederaţia Naţională a Patronatului

din Republica Moldova4.

Asociaţii obşteşti / ONG-uri: Asociaţia Istoricilor din

1 A se vedea site-ul Agenţiei pentru Ocuparea Forţei de Muncă –

http://www.anofm.md 2 A se vedea site-ul Sindicatului Educaţiei şi Ştiinţei din Republica Moldova

- http://www.estu.md 3 A se vedea site-ul Sindicatului Angajaţilor din Învăţămînt şi Educaţie -

http://viitorul.info 4 A se vedea site-ul Confederaţiei Patronatului din Republica Moldova -

http://www.cnpm.md/

33

Republica Moldova1 şi Asociaţia Naţională a Tinerilor

Istorici din Moldova etc.

Este de remarcat faptul că sindicatele, patronatele şi

asociaţiile obşteşti/ONG-urile constituite pe bază de criterii

profesionale şi ocupaţionale, sunt practic absente în asigurarea

calităţii pregătirii specialiştilor, precum şi în procesul de

angajare a acestora în cîmpul muncii.

Fără îndoială, instituţiile de învăţământ superior trebuie

să tindă spre valorificarea potenţialului acestor instituţii (care

nu este de neglijat) şi spre transformarea lor în parteneri

eficienţi pentru soluţionarea problemei angajării în câmpul

muncii a absolvenţilor, or de rezolvarea acestei probleme

depinde în mare măsură, sporirea atractivităţii specialităţilor

aflate în dificultate, precum Istorie, Arte, Cultură. În prezent,

instituţiile de învăţământ superior se limitează doar la

participări ocazionale în activităţile agenţiilor, asociaţiilor de

angajare precum şi ale altor actori sociali, fără de a încheia cu

acestea acorduri de colaborare şi fără de a stabili împreună

strategiile şi planurile de acţiuni ce se impun (din lista indicată

mai sus excepţie face doar sindicatul de ramură, însă problema

angajării tinerilor absolvenţi ai instituţiilor în cauză, rămâne

episodică sau de periferie şi în relaţia dintre aceşti doi

parteneri).

Reieşind din documentele programatice ale structurilor

ce-şi propun recrutarea şi angajarea tinerilor în câmpul muncii

(avem în vedere Statutele, Regulamentele de funcţionare ale

acestora şi Planurile lor de activitate), constatăm o gamă largă

de activităţi precum: târguri ale profesiilor şi ale locurilor de

muncă, cursuri de instruire a eticii de conduită pentru

solicitanţii locurilor de muncă, cursuri de conversie

profesională, seminare, traininguri, etc. Universităţile au

posibilităţi deosebite să se încadreze ca şi partener în diverse

activităţi de acest gen şi totodată să propună şi să iniţieze un şir

1 A se vedea site-ul Asociaţiei Istoricilor din Republica Moldova -

http://www.airm.reg.md

34

de alte activităţi pentru facilitarea angajării în câmpul muncii a

specialiştilor „produşi”.

2.3.3. Principalii angajatori de pe piaţa forţei de

muncă

Instituţiile de învăţămînt secundar şi mediu de

specialitate: gimnaziile, liceele, şcolile profesionale şi

colegiile. Cadrul juridic general al învăţămîntului în Republica

Moldova, inclusiv al învăţămîntului secundar şi mediu de

specialitate, este stabilit prin Legea Învăţămîntului nr. 547 din

21 iulie 1995, care “determină politica de stat în sfera

învăţămîntului şi reglementează organizarea şi funcţionarea

sistemului de învăţămînt”1. Învăţămîntul în Republica Moldova

se realizează în instituţii de stat şi private.

Conform Legii Învăţămîntului în Republica Moldova

sistemul de învăţămînt este organizat pe niveluri şi trepte şi are

următoarea structură:

I. Învăţămîntul preşcolar

II. Învăţămîntul primar

III. Învăţămîntul secundar:

1. Învăţămîntul secundar general:

a. învăţămîntul gimnazial;

b. învăţămîntul liceal / învăţămîntul mediu de

cultură generală

2. Învăţămîntul secundar profesional

IV. Învăţămîntul mediu de specialitate (colegiu)

V. Învăţămîntul superior universitar

VI. Învăţămîntul postuniversitar

Fiind axaţi pe analiza principalilor actori ai pieţei de

muncă din republică, care sunt potenţiali angajatori ai

absolvenţilor ciclului I (Licenţă), prezentăm mai jos doar

instituţiile învăţămîntului secundar şi ale învăţămîntului mediu

de specialitate, în care pot să se angajeze specialiştii în istorie.

1 Legea Învăţămîntului nr. 547 din 21 iulie 1995, în Monitorul Oficial nr.

062 din 09.11.95

35

De exemplu, conform Ghidului studentului de la specialitatea

Istorie1, editat de Universitatea de Stat “B.P. Hasdeu” din

Cahul, diploma de licenţă permite absolventului să activeze ca

profesor de istorie în gimnazii, şcoli medii de cultură generală,

licee, colegii etc.

Învăţămîntul secundar se divizează în învăţămînt

secundar general, care este organizat în gimnazii şi licee/şcoli

medii de cultură generală, şi învăţămînt secundar profesional,

care cuprinde şcolile profesionale şi şcolile de meserii.

Învăţămîntul gimnazial (gimnaziile) se organizează ca

învăţămînt de zi cu clasele V-IX. În învăţămîntul gimnazial se

înscriu fără probe de concurs toţi elevii care au absolvit şcoala

primară (clasele I-IV). Învăţămîntul gimnazial se încheie cu

examene de absolvire şi cu eliberarea unui certificat de studii

gimnaziale.

De menţionat că învăţămîntul primar şi gimnazial, ce

constituie în total 9 ani, este general obligatoriu.

Învăţămîntul liceal (liceele) se organizează ca învăţămînt

de zi în licee teoretice. Durata învăţămîntului liceal cu

frecvenţă la zi este de 3 ani (clasele X - XII). Admiterea în

învăţămîntul liceal se face pe bază de concurs, la care pot

participa absolvenţii de gimnazii. Învăţămîntul liceal se încheie

cu examen de bacalaureat, care se organizează în modul stabilit

de Ministerul Educaţiei. La promovarea examenului de

bacalaureat se eliberează diploma de bacalaureat, care conferă

dreptul de admitere în învăţămîntul superior din Republica

Moldova.

Învăţămîntul secundar profesional (şcolile profesionale

şi şcolile de meserii) asigură pregătirea într-o meserie

(profesie), precum şi perfecţionarea şi recalificarea

muncitorilor calificaţi şi a persoanelor disponibilizate.

În şcolile profesionale durata studiilor pentru absolvenţii

1 Ion Certan, Vitalie Ponomariov, Ghidul studentului (pentru specializarea

Istorie, Facultatea de Istorie), Cahul, Universitatea de Stat „B.P. Hasdeu”,

2006, p. 10.

36

de gimnazii este de 3 ani, iar pentru absolvenţii de şcoli medii

de cultură generală şi de licee - de un an. Studiile în şcoala

profesională se încheie cu examene de absolvire la profesie şi

cu eliberarea unui certificat de calificare, care le permite să se

încadreze în cîmpul muncii ori să-şi continue studiile în

învăţămîntul mediu de specialitate.

La şcoala de meserii se pot înscrie absolvenţii de

gimnaziu, liceu şi de şcoli medii de cultură generală. Studiile în

şcoala de meserii au durata de la 0,5 la 1,5 ani şi se încheie cu

examene şi cu eliberarea unui certificat de calificare, ce dă

dreptul de a practica meseria obţinută.

Învăţămîntul mediu de specialitate se realizează în colegii

şi asigură pregătirea cadrelor de specialitate cu caracter

aplicativ pentru economia naţională şi sfera socială. Admiterea

la studii în colegii se efectuează pentru absolvenţii de

gimnaziu, de şcoală medie de cultură generală, de liceu şi de

şcoală profesională. În funcţie de studiile dobîndite şi de

specialitatea aleasă, învăţămîntul mediu de specialitate are

durata de la 2 pînă la 5 ani. Pentru persoanele admise la studii

în colegiu în baza studiilor gimnaziale se asigură învăţămîntul

liceal şi susţinerea examenului de bacalaureat. Diploma de

studii medii de specialitate acordă dreptul de plasare în cîmpul

muncii şi de continuare a studiilor în învăţămîntul superior

universitar.

Curricula tuturor instituţiilor de învăţămînt secundar şi

mediu de specialitate din Republica Moldova conţine cursuri

de istorie, titularii cărora trebuie să fie conform cerinţelor

legale specialişti în istorie, deţinători, cel puţin, a diplomei de

studii universitare de licenţă. Absolvenţii specialităţilor de

istorie pot fi şi titulari ai altor discipline sociale decît istoria

precum: Filosofia, Educaţia civică, Bazele legislaţiei etc.

Pentru a-şi putea îndeplini obligaţiile funcţionale în

cadrul instituţiilor de învăţămînt preuniversitar, studenţii

specialităţilor de istorie ai universităţilor din Republica

Moldova sunt formaţi ca pedagogi în baza modulului de

37

formare psiho-pedagogică. De asemenea, viitorii profesori de

istorie obţin cunoştinţe, deprinderi şi abilităţi pedagogice

temeinice datorită practicii pedagogice, pe care o realizează în

sem. V al anului III de studii în cadrul instituţiilor de

învăţămînt secundar şi mediu de specialitate.

Muzeele. Cadrul general de organizare a instituţiilor

muzeale în Republica Moldova este stabilit prin Legea

muzeelor nr.1596-XV din 27 decembrie 20021. Conform Legii

muzeelor în Republica Moldova ”muzeele sunt instituţii

necomerciale cu statut de persoană juridică care se

înregistrează în modul stabilit de lege” .

Conform legii muzeelor în Republica Moldova, în funcţie

de semnificaţia, valoarea şi mărimea patrimoniului muzeal, dar

şi de alţi factori, există mai multe categorii de muzee:

naţionale, departamentale, raionale, municipale, orăşeneşti,

comunale, săteşti, ale unităţilor teritoriale autonome, obşteşti,

private, ale întreprinderilor, instituţiilor, asociaţiilor,

confesiunilor religioase etc.

Muzeele naţionale sunt organizate prin hotărâre de

guvern, iar toate celelalte prin decizii ale organelor în a căror

subordine se vor afla, cu avizul prealabil al Ministerului

Culturii. Ministerul Culturii, conform legii, asigură îndeplinirea

angajamentelor asumate de Republica Moldova prin

convenţiile internaţionale referitoare la funcţionarea şi protecţia

muzeelor. Legea muzeelor stipulează că finanţarea muzeelor

aflate în proprietatea publică a statului se asigură din surse

bugetare şi extrabugetare, conform legislaţiei în vigoare.

Din punct de vedere al specificului patrimoniului muzeal,

muzeele pot fi de arheologie, de istorie, de istorie naturală, de

etnografie, de artă, de literatură, de ştiinţă şi tehnică, de

arhitectură, memoriale, în aer liber etc.

La Ministerul Culturii există Registrul muzeelor în care

sunt luate la evidenţă muzeele din Republica Moldova,

1 Legea muzeelor nr.1596-XV din 27 decembrie 2002, în Monitorul Oficial,

Nr. 23-24 din 18.02.2003

38

indiferent de categorie şi profil. Actualmente, conform

Registrului muzeelor, în Republica Moldova sunt înregistrate

92 de muzee1. După semnificaţia, valoarea, mărimea şi

diversitatea pieselor de patrimoniu muzeal, se remarcă în

primul rând: Muzeul Naţional de Arheologie şi Istorie a

Moldovei, Muzeul Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală,

Muzeul Naţional de Artă al Moldovei ş.a.

Legea muzeelor stabileşte că funcţionarea muzeelor se

asigură de către personalul de conducere, de specialitate şi de

întreţinere2.

De obicei, deşi legea muzeelor nu stabileşte expres acest

lucru, personalul de specialitate al muzeelor din Moldova este

alcătuit din muzeografi, care posedă studii superioare de

specialitate în domeniul istoriei. De asemenea, în calitate de

muzeografi pot fi specialişti în domeniile: biologie, botanică,

geografie etc., în dependenţă de specificul patrimoniului

muzeelor. Personalul de specialitate din cadrul muzeelor sunt

colaboratori ştiinţifici, deoarece în atribuţiile lor de serviciu

intră şi valorificarea ştiinţifică a patrimoniului muzeal. De

exemplu, la Muzeul Ţinutului Cahul, care are un patrimoniu

muzeal divers (istoric, etnografic, de istorie naturală etc.), sunt

angajaţi, la moment, 4 colaboratori ştiinţifici3, dintre care trei

sunt istorici, iar unul este geograf.

Pentru a-şi putea îndeplini obligaţiile funcţionale,

personalul de specialitate trebuie să cunoască profund

muzeografia şi muzeologia, să posede cunoştinţe temeinice de

istorie şi de ştiinţe auxiliare ale acesteia precum cronologie,

heraldică, numismatică etc., adică să posede o cultură specială,

pe care o pot primi doar în urma studiilor universitare la

1 Registrul muzeelor Republicii Moldova,

http://www.mc.gov.md/md/mcpm/ 2 Legea muzeelor nr.1596-XV din 27 decembrie 2002, în Monitorul Oficial,

Nr. 23-24 din 18.02.2003 3 Raportul de activitate al Muzeului Ţinutului Cahul pentru anul 2009, în

Arhiva Muzeului Ţinutului Cahul

39

specialităţile istorice. De asemenea, muzeografii trebuie să

posede cunoştinţe şi deprinderi de comunicare, pentru a fi

capabili de a prezenta într-un mod exhaustiv piesele de

patrimoniu muzeal expuse în sălile muzeelor.

Curricula universităţilor din Republica Moldova, care

oferă studii la specialităţile istorice, conţine cursuri speciale

pentru pregătirea studenţilor pentru activitatea de muzeograf.

De exemplu, curricula specialităț ilor istorice a Universităţii de

Stat „B. P. Hasdeu” din Cahul cuprinde cursurile de

muzeografie şi muzeologie, precum şi practica muzeistică

pentru studenţii anului II, ciclul I (Licenţă). De menţionat că

studenţii Universităţii de la specialităţile istorice îşi desfăşoară

practica muzeistică la Muzeul Ţinutului Cahul, oportunitate

stipulată inclusiv în Regulamentul de organizare şi funcţionare

a muzeului cahulean1.

Arhivele. Cadrul juridic al activităţii arhivistice în

Republica Moldova este stabilit de Legea privind Fondul

Arhivistic al Republicii Moldova Nr.880-XII din 22.01.92, care

prevede principiile de bază ale organizării activităţii de

completare, evidenţă, păstrare şi utilizare a fondului arhivistic

al republicii2.

În scopul aplicării eficiente a prevederilor acestei legi au

fost adoptate alte acte normative care reglementează domeniul

arhivistic: Regulamentul Fondului arhivistic de stat, aprobat

prin Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr. 352 din 27

mai 1992, Regulamentul Serviciului de Stat de Arhivă al

Republicii Moldova, aprobat prin Hotărîrea Guvernului

Republicii Moldova nr. 400 din 9 iunie 1994, Regulamentul

Fondului arhivistic obştesc, aprobat prin Ordinul Serviciului de

Stat de Arhivă al Republicii Moldova nr. 10 din 30 mai 1995,

Instrucţiune cu privire la condiţiile tehnice de păstrare a

1 Regulamentul de organizare şi funcţionare al Muzeului Ţinutului Cahul,

în Arhiva Muzeului Ţinutului Cahul 2 Legea privind Fondul Arhivistic al Republicii Moldova Nr.880-XII din

22.01.92, în Monitorul Oficial nr. 1/20 din 30.01.1992

40

documentelor pe suport de hîrtie ale fondului arhivistic al

Republicii Moldova, aprobat prin Ordinul Serviciului de Stat de

Arhivă al Republicii Moldova nr. 99 din 2 octombrie 2002 etc.

Legea privind Fondul Arhivistic al Republicii Moldova şi

celelalte acte normative în vigoare ce reglementează domeniul

arhivistic ne permit să facem o clasificare a arhivelor, în

funcţie de tipul fondului arhivistic deţinut:

1. Arhive de stat, în care se păstrează întregul „ansamblu de

documente cu valoare istorică, ştiinţifică, culturală etc.”, ce

constituie proprietatea republicii1. La rîndul lor arhivele de

stat se clasifică în arhive centrale, raionale, municipale şi

departamentale.

2. Arhive obşteşti, în care se păstrează tot ansamblu de

documente ce se formează în activitatea partidelor, altor

organizaţii şi mişcări social-politice, asociaţiilor culturale,

organizaţiilor sindicale, obşteşti, cooperatiste, confesionale,

întreprinderilor pe acţiuni şi altor întreprinderi ce nu se află

în proprietatea statului, uniunilor de creaţie şi societăţilor

ştiinţifice, care au fost înregistrate şi recunoscute ca

persoane juridice2.

3. Arhive particulare, care păstrează documente de arhivă

particulare, provenite din activitatea unei persoane, unei

familii, unei generaţii, precum şi cele adunate sau dobîndite

de ele prin moştenire, cumpărare sau donaţie3.

După semnificaţia, valoarea documentelor, dar şi după

mărimea fondului arhivistic deţinut, se remarcă în mod

deosebit: Arhiva Naţională a Republicii Moldova şi Arhiva

Organizaţiilor Social-politice din Republica Moldova, ambele

avându-şi sediul în municipiul Chişinău. La scară republicană

1 Regulamentul Fondului arhivistic de stat, aprobat prin Hotărîrea

Guvernului Republicii Moldova nr. 352 din 27 mai 1992 2 Regulamentul Fondului arhivistic obştesc, aprobat prin Ordinul

Serviciului de Stat de Arhivă al Republicii Moldova nr. 10 din 30 mai 1995 3 Legea privind Fondul Arhivistic al Republicii Moldova Nr.880-XII din

22.01.92, în Monitorul Oficial nr. 1/20 din 30.01.1992

41

activitatea arhivistică este supravegheată şi administrată de

către Serviciul de Stat de Arhivă al Republicii Moldova1. În

raioanele din republică funcţionează cîte o arhivă publică

raională, administrată nemijlocit de către Serviciul Raional de

Arhivă.

Personalul de specialitate în arhivele din Republica

Moldova este alcătuit din arhivişti, arheografi şi paleografi,

care sunt şi colaboratori ştiinţifici.

Pentru a-şi putea îndeplini îndatoririle funcţionale,

personalul de specialitate din cadrul arhivelor trebuie să posede

cunoştinţe temeinice de istorie şi de ştiinţe auxiliare ale

acesteia precum arhivistică, izvoristică, diplomatică,

cronologie, heraldică, sigilografie, adică să posede o cultură

specială, pe care nu o pot primi decît în urma studiilor

universitare la specialităţile istorice. De asemenea, specialiştii

în arhivistică trebuie să cunoască limbile şi sistemele vechi de

scriere cu care sunt întocmite documentele, adică sa aibă

cunoştinţe inclusiv de paleografie (slavă, greacă, etc.), pentru a

fi capabili să le descifreze, să le transcrie şi să le traducă cu

perfectă exactitate.

Universităţile din Republica Moldova, ofertante de studii

la specialităţile istorice, inclusiv Universitatea de Stat „B.P.

Hasdeu” din Cahul, au stabilite în curriculă cursurile speciale

sus-menţionate, ce sunt definitorii pentru pregătirea

specialiştilor de calitate în domeniul arhivisticii. De asemenea,

Curricula universitară cuprinde practica arhivistică pentru

studenţii anului II, ciclul I (Licenţă), de la specialităţile istorice.

2.3.4. Propuneri şi recomandări

În scopul creşterii competitivităţii absolvenţilor

specialităţii Istorie pe piaţa forţei de muncă din Republica

Moldova, prin implicarea partenerilor sociali în procesul de

formare profesională a specialiştilor, dar şi în cel de angajare a

1 Regulamentul Serviciului de Stat de Arhivă al Republicii Moldova, aprobat

prin Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr. 400 din 9 iunie 1994

42

acestora în cîmpul muncii, pornind de la analiza pieţei forţei de

muncă din Republica Moldova, considerăm oportună realizarea

următoarelor măsuri:

1. Dezvoltarea relaţiilor de colaborare între universităţi,

pe de o parte, şi Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de

Muncă din Moldova, agenţiile private pentru ocuparea forţei de

muncă etc., pe de altă parte, în vederea realizării eficiente a

serviciilor de mediere a muncii, inclusiv prin organizarea

tîrgurilor locurilor de muncă cu participarea nemijlocită a

întreprinderilor şi prin implementarea unor proiecte comune de

mediere electronică. De asemenea, este binevenită dezvoltarea

schimbului reciproc de informaţie privind piaţa forţei de

muncă, stabilirea traseului educaţional (modelarea curriculei,

programelor de studii şi a altor instrumente metodico-

didactice) în concordanţă cu cerinţele pieţei forţei de muncă

etc.

2. Dezvoltarea relaţiilor de colaborare între universităţi,

pe de o parte, şi instituţii, întreprinderi publice şi private, pe de

altă parte, în vederea îmbunătăţirii procesului de formare

profesională a specialiştilor în Istorie, în concordanţă cu

exigenţele pieţei forţei de muncă. În această direcţie ar fi

binevenită o implicare mai activă a instituţiilor şi

întreprinderilor în procesul de instruire, îndeosebi în

organizarea practicii de licenţă, participarea la tîrgurile

locurilor de muncă, participarea în cadrul trainingurilor,

seminarelor de informare, a conferinţelor şi a altor activităţi

curriculare şi extracurriculare, importante pentru formarea

profesională a absolvenţilor.

3. Implicarea sindicatelor de ramură, patronatelor şi a

asociaţiilor obşteşti/ONG-urilor constituite pe bază de criterii

profesionale şi ocupaţionale (AIRM, ANTIM etc.), în

asigurarea calităţii pregătirii absolvenţilor specialităţilor de

istorie şi în procesul de angajare a acestora în cîmpul muncii,

precum şi dezvoltarea relaţiilor de colaborare între aceşti actori

sociali, pe de o parte, şi universităţi, pe de altă parte.

43

4. Stimularea, prin politici publice eficiente, a

angajatorilor pentru încadrarea în muncă a absolvenţilor

instituţiilor de învăţămînt superior şi crearea a noi locuri de

muncă, în concordanţă cu cerinţele pieţei forţei de muncă

(Conform art. 15, lit. b şi c, a Legii RM privind ocuparea forţei

de muncă şi protecţia socială a persoanelor aflate în căutarea

unui loc de muncă, Nr. 102-XV din 13.03.2003). În acest sens,

ar fi binevenită adoptarea politicilor publice de dezvoltare a

capacităţii instituţionale a angajatorilor principali ai

absolvenţilor specialităţilor de istorie (instituţii de învăţămînt,

muzee şi arhive etc.), politicilor de acordare de facilităţi la

plata contribuţiilor la bugetul asigurărilor sociale de stat, de

subvenţionare a locurilor de muncă, inclusiv a creării locurilor

noi de muncă, etc., în strînsă corelare cu politicile educaţionale,

politicile culturale, politicile şi programele naţionale şi

regionale de dezvoltare a turismului, inclusiv a turismului rural,

politicile de protejare a fondului arhivistic al RM etc.

5.Lansarea unui serviciu de mediere electronică (on-line)

între absolvenţi, universităţi şi întrepinderi/instituţii

angajatoare, care să ofere informaţii privind absolvenţii

universităţilor din Republica Moldova, precum şi informaţii

privind oferta de locuri de muncă vacante şi cerinţele pentru

ocuparea acestora. Un model reuşit pentru introducerea acestui

serviciu în Republica Moldova ar fi serviciul AlmaLaurea

Inter-university Consortium din Italia, care, de la înfiinţarea

(1994) şi lansarea sa on-line (1995), a devenit principalul punct

informaţional de întîlnire între absolvenţi, universităţi şi mediul

de afaceri din Italia1.

6. Perfecţionarea curriculei universitare la specialitatea

Istorie în vederea înlăturării deficienţilor care au fost scoase în

evidenţă în urma realizării unor sondaje, interviuri şi consultări

cu absolvenţii specialităţii, managerii şi profesorii de istorie a

instituţiilor de învăţămînt secundar şi mediu de specialitate,

1 Pentru mai multă informaţie a se vedea adresa web:

http://www.almalaurea.it

44

responsabilii din cadrul Direcţiei Generale Învăţământ Cahul,

Muzeul Cahul, Serviciul Arhiva Cahul etc. Principalele

deficienţe conform rezultatelor acestor consultări sunt:

a. prevalarea pregătirii teoretice academice a specialistului în

detrimentul obţinerii / formării de competenţe şi abilităţi;

b. absenţa unei rezerve de ore de laborator la disciplinele

fundamentale şi de specialitate ce pot fi utilizate pentru

formarea de competenţe;

c. insuficienţa flexibilităţii necesare pentru a determina

deschiderea permanentă pentru schimbare, completare,

adaptare la noile cerinţe ale peţii muncii

d. orientarea spre pregătirea exclusivă a specialistului pentru

activitate didactică, dar nu şi pentru alte activităţi precum

cercetare, management cultural, management educaţional,

ghidare a turiştilor în locuri de interes istoric, etc.;

e. lipsa unei metodologii clare de valorificare a disciplinelor

la libera alegere (L);

f. menţinerea modalităţii de evaluare separată a

competenţelor intelectuale şi a celor profesionale în cadrul

examenelor de promovare şi a celor de licenţă.

2.4. Piaţa muncii din perspectiva absolvenţilor

specialităţii Limba şi literatura română şi rusă

2.4.1. Încadrarea tinerilor specialişti în câmpul

muncii Tradiţional, angajarea în piaţa muncii a absolvenţilor

instituţiilor de învăţămînt se realizează prin ministerul de

resort: învăţămîntul fiind gratuit, statul îi asigură absolventului

un loc de muncă, iar absolventul este obligat să presteze

serviciile pentru care a făcut studii. Modificarea relaţiilor pe

piaţa muncii s-a reflectat şi la nivelul modalităţilor de angajare.

Studiul pieţei muncii din perspectiva angajatorilor arată că

aceştia s-au adaptat la mediul concurenţial şi conştientizează

faptul că, pentru a atrage în companie cei mai buni specialişti,

45

trebuie să aplice simultan mai multe metode de selectare a

personalului. Astfel, la angajare, în funcţie de cerinţe, se aplică

următoarele metode1:

Tabelul 8

Metoda Procentaj

Specialişti Manageri Muncitori

Curriculum vitae 64,2 72 45,6

Scrisoare de intenţie 28,3 26 14,6

Interviul de selecţie 60,4 60 54,2

Testarea psihologică 20,4 40 18,2

Examinarea medicală 39,6 39 52,1

Termen de încercare 52,3 56 66,7

Referinţe din partea altor persoane 26,4 24 10,4

Statisticile arată că angajatorii se orientează tocmai spre

persoanele tinere (51,9% dintre intervievaţi), şi tocmai acestea

se confruntă cu cele mai mare dificultăţi la angajare în cîmpul

muncii.

În particular, absolvenţii specialităţii Limba şi literatura

română şi limba rusă, care activează în instituţii de învăţămînt

conform specialităţii, au indicat următoarele mijloace de

selecţie: Tabelul 9

Instrumentul de selecţie prin care

v-a selectat instituţia care v-a

angajat

Instrumentul de selecţie prin care aţi

selectat instituţia care v-a angajat

Curriculum vitae +

diploma de studii 23,8%

Prin instituţia de

învăţămînt (locurile oferite

de Ministerul Educaţiei)

58,4%

Scrisoare de intenţie - Publicitatea 8,4%

1 Relaţiile de muncă în Republica Moldova din perspectiva companiilor,

realizat în cadrul proiectului Promovarea Responsabilităţii Sociale

Corporative şi constituirea Reţelei Locale a Pactului Global în Republica

Moldova, implementat de către Centrul Analitic „EXPERT-GRUP” şi

finanţat de Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare în Moldova

şi Guvernul Belgiei //

htpp://www.globalcompact.md/doc.php?I=ro&idc=29&id=2286

46

Interviul de selecţie 23,8% Reţeaua de cunoscuţi 25%

Testarea psihologică - Colaborarea cu agenţiile

specializate de recrutare

-

Examinarea medicală -

Prin agenţiile teritoriale

pentru ocuparea forţei de

muncă

-

Termen de încercare 23,8% Recrutarea prin internet 8,2%

Referinţe din partea

altor persoane 28,6%

Colaborarea cu autorităţile

publice

-

Majoritatea absolvenţilor specialităţii Limba şi

literatura română şi limba rusă de la Universitatea de Stat

„Alecu Russo” din Bălţi, prin urmare, se angajează în cîmpul

muncii prin intermediul ministerului de resort. Analiza

repartizării în cîmpul muncii a absolvenţilor Facultăţii de

Filologie conform locurilor oferite de Ministerul Educaţiei

oferă următorul tablou: Tabelul 10

REPARTIZAREA ÎN CÎMPUL MUNCII A ABSOLVENŢILOR

Universităţii de Stat "ALECU RUSSO" din Bălţi

Facultatea de FILOLOGIE

2010 2009 2008 2007 2006

Nu

măr

de

abso

lven

ţi

Nu

măr

de

abso

lven

ţi

Nu

măr

de

abso

lven

ţi

Nu

măr

de

abso

lven

ţi

Nu

măr

de

abso

lven

ţi

Specialitatea

To

tal

Rep

arti

zaţi

To

tal

Rep

arti

zaţi

To

tal

Rep

arti

zaţi

To

tal

Rep

arti

zaţi

To

tal

Rep

arti

zaţi

1.

Limba şi

literatura

română şi

limba

engleză

9 1 13 6 17 8 12 6 16 7

2.

Limba şi

literatura

română şi

limba

franceză

8 2 16 8 17 9 20 7 12 10

3. Limba şi 5 4 3 1 4 2 7 3 7 7

47

literatura

română şi

limba rusă

4.

Limba şi

literatura

rusă şi limba

română

7 0 16 8 8 4 10 3 11 7

5.

Limba şi

literatura

rusă şi limba

engleză

1 1

6.

Limba şi

literatura

ucraineană

şi limba

română

5 0 7 1 6 3 9 2 9 6

7.

Limba şi

literatura

română şi

limba

germană

- - 12 6 3 2 12 5 5 4

8.

Limba şi

literatura

română şi

limba

spaniolă

- - - - 4 4 - - - -

9.

Limba şi

literatura

română şi

limba latină

- - - - - - - - 7 7

2.4.2. Partenerii sociali

Relaţiile pe piaţa muncii, inclusiv în ramura

Învăţămîntului, sunt reglate de Agenţia Naţională pentru

Ocuparea Forţei de Muncă, Confederaţia Naţională a

Patronatului din Republica Moldova şi Confederaţia Naţionala

a Sindicatelor din Moldova.

a) Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Munca

este organul central al serviciului public desconcentrat de

specialitate, în subordinea Ministerului Muncii, Protecţiei

Sociale şi Familiei cu statut de persoană juridică, abilitat, în

conformitate cu Legea nr.102-XV din 13 martie 2003 privind

ocuparea forţei de muncă şi protecţia sociala a persoanelor

48

aflate în căutarea unui loc de muncă, să promoveze politicile,

strategiile şi programele de stat în domeniul dezvoltării pieţei

forţei de muncă, protecţiei sociale a persoanelor aflate în

căutarea unui loc de muncă, prevenirii şomajului şi combaterii

efectelor lui sociale. ANOFM activează în baza

Regulamentului aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.832 din

14.07.2003 şi asigură pe piaţa forţei de muncă un şir de masuri

şi servicii pentru integrarea populaţiei pe piaţa muncii.

La nivel teritorial ANOFM are în subordine 35 de agenţii

pentru ocuparea forţei de muncă, inclusiv: 32 de agenţii

raionale, 2 agenţii municipale (Bălţi şi Chişinău), 1 agenţie în

UTA Găgăuzia.

Toate serviciile sunt oferite gratuit atît pentru persoanele

aflate în căutarea unui loc de munca, cît şi pentru agenţii

economici.

Activitatea ANOFM nemijlocit în domeniul orientării şi

formării profesionale vizează: organizarea prestării serviciilor

de orientare profesională şi de susţinere psihologică a

persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă; organizarea

consultaţiilor de selecţie profesională a şomerilor pentru

cursurile de formare profesională; coordonarea activităţii

"Clubului Muncii" din cadrul agenţiilor de ocupare a forţei de

muncă teritoriale; colaborarea cu Ministerul Educaţiei în

domeniul evaluării bazei tehnico-materiale şi metodico-

didactice a instituţiilor de învăţămînt, cu prestatorii serviciilor

de formare profesională, pentru crearea băncii de date despre

baza instructivă şi de producţie privind instruirea şi pregătirea

profesională a şomerilor; colaborarea cu Ministerul Educaţiei

la elaborarea curriculum-ului din învăţământul profesional

pentru cursurile de instruire a şomerilor în domeniul meseriilor

solicitate pe piaţa forţei de muncă, în corespundere cu cerinţele

actuale şi de perspectivă ale pieţei muncii; coordonarea

activităţii de formare profesională a şomerilor şi de reintegrare

a lor în câmpul muncii; corelarea Nomenclatorului meseriilor

propuse pentru formarea profesională cu necesităţile pieţei

49

muncii, în scopul reconversiei profesionale a forţei de muncă;

încheierea contractelor de colaborare cu prestatorii serviciilor

de formare profesională a şomerilor şi a persoanelor

neîncadrate, conform prevederilor legislaţiei în vigoare.

b) Confederaţia Naţională a Patronatului din Republica

Moldova (CNPM) a fost constituită în scopul realizării unui

organism comun al patronatelor pentru reprezentarea unitară a

mişcări patronale. Obiectivele principale constau în

promovarea şi apărarea intereselor legitime ale patronatelor şi

întreprinderilor în relaţiile cu autorităţile publice, cu sindicatele

şi cu alte persoane juridice, precum şi susţinerea la nivel

naţional a intereselor economice, sociale şi juridice comune ale

membrilor săi fără implicarea în autonomia acestora precum şi

fără a afecta independenţa lor.

Una din perspectivele de prioritate în activitatea

organizaţiei naţionale a patronatelor constă în crearea

posibilităţilor de a oferi membrilor săi o serie de servicii

privind perfecţionarea proceselor de producere, a

managementului, crearea condiţiilor optime de activitate pentru

colectivele de muncă, consultări logistice şi informaţionale

pentru dezvoltarea durabilă a întreprinderilor, ramurilor

economice şi racordarea economiei ţării la standardele

europene şi internaţionale.

c) Confederaţia Naţionala a Sindicatelor din Moldova

(CNSM) este un centru sindical naţional-interramural de tip

confederativ, care întruneşte pe principii benevole centre

sindicale naţional-ramurale.

Confederaţia funcţionează în temeiul prevederilor

Constituţiei Republicii Moldova, Legii sindicatelor, Codului

civil, Convenţiilor Organizaţiei Internaţionale a Muncii nr. 87

şi nr. 98, Statutului CNSM şi a regulamentelor de organizare şi

funcţionare aprobate de organele de conducere ale

Confederaţiei. Confederaţia Naţionala a Sindicatelor din

Moldova este constituită din 32 de centre sindicale naţional-

ramurale, care întrunesc circa 600 mii membri de sindicat.

50

Confederaţia are, pe lângă alte multiple sarcini, şi sarcina

de actualizare şi dezvoltare a dialogului şi parteneriatului

social; participare la elaborarea proiectelor de programe, de

legi şi de alte acte normative care au ca obiectiv reglementarea

drepturilor şi intereselor profesionale, de muncă, economice şi

sociale ale membrilor de sindicat; exercitare a controlului

asupra respectării legislaţiei muncii şi altor acte normative ce

conţin norme ale dreptului muncii, a convenţiilor colective şi

contractelor colective de muncă etc.

2.4.3. Absolvenţii Universităţii de Stat „Alecu Russo”

în câmpul muncii

Programa de studii la specializarea Limba şi

literatura română şi limba rusă prevede instruirea viitorul

specialist pentru desfăşurarea activităţii instructiv-educative,

ştiinţifico-metodice în sistemul naţional al educaţiei în

conformitate cu specializările însuşite, precum şi pentru

continuarea studiilor universitare la Ciclul II.

În conformitate cu obiectivele Curriculumului

Naţional al Republicii Moldova, licenţiatul în ştiinţele

educaţiei, profesor de limba şi literatura română şi limba

rusă trebuie să fie un specialist competent, înzestrat cu o

erudiţie şi cultură pe măsura provocărilor epocii comunicării

generalizate, să fie un patriot şi cetăţean cu o largă

deschidere spre valorile general-umane, un bun continuator

al tradiţiilor culturii naţionale şi universale. Ca specialist cu

studii superioare, profesorul-filolog trebuie să demonstreze

înalte calităţi morale şi civice, să dea dovadă de

responsabilitate şi spirit creativ în abordarea sarcinilor sale.

El trebuie să îmbine în formaţia sa intelectuală

pregătirea ştiinţifică fundamentală şi pregătirea practică, să

posede datele esenţiale ale profesiei sale, să-şi completeze

continuu cunoştinţele de specialitate, să poată aplica în

practică principiile organizării ştiinţifice a muncii, să posede

metodele şi metodologiile noi de cercetare şi predare.

Specialistul urmează să activeze în domeniul învăţămîntului

51

gimnazial, conform Nomenclatorului domeniilor de formare

profesională şi al specialităţilor pentru pregătirea cadrelor

în instituţiile de învăţămînt superior, Ciclul I (a se vedea, în

acest sens, planul de studii pentru specialitatea Limba şi

literatura română şi limba străină).

2.4.4. Corelaţia educaţie / cerinţe ale pieţei muncii

Dificultatea cea mai frecventă pe care o au absolvenţii

instituţiilor superioare de învăţămînt, după cum o arată studiile

existente, o constituie decalajul dintre cunoştinţele

profesionale deţinute şi cele solicitate de către angajatori:

asupra acestei deficienţe au arătat 69% dintre angajatori şi

43,5% dintre angajaţi. Acest procentaj indică absenţa corelaţiei

dintre calitatea cerută de piaţa muncii şi calitatea oferită de

instituţiile de învăţămînt. Programele de instruire au fost

evaluate în următorul mod de angajatori1:

Tabelul 11

Nota 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10

Procentajul 2 6 8 16 22 16 10 10 6 4

Ancheta Intrarea tinerilor pe piaţa muncii, realizată de

Biroul Naţional de Statistică, arată următoarele deficienţe pe

care le au tinerii în procesul de integrare pe piaţa muncii2 :

a) ponderea persoanelor care au avut dificultăţi la primul

loc de muncă a constituit 27%;

1 Relaţiile de muncă în Republica Moldova din perspectiva companiilor,

realizat în cadrul proiectului Promovarea Responsabilităţii Sociale

Corporative şi constituirea Reţelei Locale a Pactului Global în Republica

Moldova, implementat de către Centrul Analitic „EXPERT-GRUP” şi

finanţat de Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare în Moldova

şi Guvernul Belgiei //

htpp://www.globalcompact.md/doc.php?I=ro&idc=29&id=2286 2 Intrarea tinerilor pe piaţa muncii, realizată de Biroul Naţional de

Statistică // http://www.statistica.md/newsview.php?l =ro&idc= 168

&id=2830

52

b) printre tinerii care s-au confruntat cu dificultăţi, fiecare

al treilea a indicat, la rubrica Nivelul de instruire, nivelul

superior;

c) cea mai răspândită dificultate (64,2%) indicată a fost

lipsa deprinderilor practice;

d) mai bine de 22% dintre persoane au declarat că au

avut o pregătire insuficientă sau care nu corespundea

cerinţelor, sau aveau posibilităţi limitate de dezvoltare

profesională sau promovare. Mai bine de jumătate din totalul

persoanelor care au avut posibilităţi limitate de dezvoltare

profesională sau promovare erau persoane cu studii superioare;

d) pentru 40% tranziţia de la învăţătură la muncă

a fost mai mare de 3 luni;

f) în perioada studiilor, circa 8% din totalul tinerilor au şi

lucrat. Pentru fiecare al cincilea tânăr motivul principal a fost

fie câştigul banilor de buzunar, fie de a avea experienţă de

muncă.

Sondajul realizat cu profesorii de limba şi literatura

română din nordul ţării în cadrul proiectului 159338-TEMPUS-

1-2009-1-LV-TEMPUS-SMHES Dezvoltarea sistemului de

învăţămînt superior prin îmbunătăţirea parteneriatului social

şi creşterea competitivităţii ştiinţelor umaniste a arătat

următoarele deficienţe în pregătirea universitară la

specializarea Limba şi literatura română şi limba rusă la

următoarele domenii, unităţi de competenţă, competenţe şi

cunoştinţe: Tabelul 12

Domeniile de

competenţă

Unităţile de

competenţă

Competenţe, cunoştinţe, aptitudini

Comunicare

Comunicare

a între cadre

didactice

Cunoştinţe:

- insuficienţa şi necesitatea dezvoltării

tehnicilor de comunicare – 81%;

- insuficienţa şi necesitatea formării

deprinderilor de lucru în echipă – 75%

Curriculum

Dezvoltarea

de

curriculum

Competenţe:

- insuficienţa şi necesitatea dezvoltării

competenţelor de stabilire a curriculumului

53

opţional

Elaborarea

temelor

transdiscipli

nare

opţional – 87%

- insuficienţa şi necesitatea dezvoltării

competenţelor de stabilire a conţinutului

pentru curriculumul opţional – 50%

- insuficienţa şi necesitatea dezvoltării

competenţelor de dezvoltare a

curriculumului opţional – 50%

Cunoştinţe:

- insuficienţa şi necesitatea obţinerii de

cunoştinţe la dezvoltare curriculumului –

75%

- insuficienţa şi necesitatea obţinerii de

cunoştinţe la modalităţile de evaluare a

curriculumului – 81%

Aptitudini:

- insuficienţa şi necesitatea dezvoltării

capacităţii de analiză – 62%

- insuficienţa şi necesitatea dezvoltării

discernămîntului – 62%, a creativităţii –

75%

Competenţe:

- insuficienţa şi necesitatea dezvoltării

competenţelor de a stabili teme

transdisciplinare – 93%

- insuficienţa şi necesitatea dezvoltării

competenţelor de a dezvolta teme

transdisciplinare – 68%

Aptitudini:

- insuficienţa şi necesitatea dezvoltării

aptitudinilor de sinteză, de cooperare, de

integrare – 50%

Formarea

elevilor

Coordonarea

activităţilor

extracurricul

are

Competenţe:

- insuficienţa şi necesitatea dezvoltării

competenţelor de a organiza activităţile

extracurriculare – 68%

Aptitudini:

- insuficienţa şi necesitatea dezvoltării

discernământului – 75%

- insuficienţa şi necesitatea dezvoltării

spiritului organizatoric - 62

Competenţe:

- insuficienţa şi necesitatea dezvoltării

54

competenţei de a media procesul de

interiorizare a sistemului de valori al

societăţii – 58%

Cunoştinţe:

- insuficienţa şi necesitatea obţinerii

cunoştinţelor despre sistemul de valori al

societăţii - 56%

Relaţia

familie -

şcoală -

societate

Coordonarea

activităţilor

extraşcolare

Competenţe:

- insuficienţa şi necesitatea dezvoltării

competenţei de a organiza activităţi

extraşcolare - 62%

- insuficienţa şi necesitatea dezvoltării

competenţei de a valorifica rezultatele

activităţilor - 62%

Capacităţi:

- insuficienţa şi necesitatea dezvoltării

capacităţii de a planifica şi organiza

activităţile extraşcolare în concordanţă cu

obiectivele educaţionale stabilite - 81%

- insuficienţa şi necesitatea dezvoltării

capacităţii de a coordona participarea mai

multor persoane la activităţi care nu se

desfăşoară în sala de curs – 56%

2.4.5. Concluzii şi recomandări:

Luînd în consideraţie că:

- doar 32% dintre tinerii între 15-24 de ani şi 56% dintre

cei între 25-34 de ani angajaţi în ramură au studii superioare,

- numărul de angajaţi între 15-24 ani şi 25-44 de ani este

în descreştere semnificativă, iar numărul de angajaţi cu vîrsta

între 45-65 (şi peste) ani este în creştere,

- 27% dintre tinerii angajaţi au avut dificultăţi la primul

loc de muncă, iar cea mai răspândită dificultate (64,2%) la

primul loc de muncă a tinerilor angajaţi este lipsa

deprinderilor practice,

- mai bine de 22% din persoane au declarat că au avut o

pregătire insuficientă, iar pentru 40% tranziţia de la

învăţătură la muncă a fost mai mare de 3 luni;

- cea mai răspîndită dificultate în tranziţia de la învăţătură

la muncă (64,2%) indicată a fost lipsa deprinderilor practice,

55

- în perioada studiilor circa 8% din totalul tinerilor au şi

lucrat, pentru fiecare al cincilea tânăr motivul principal fiind fie

necesitatea câştigului banilor de buzunar, fie necesitatea de a

avea experienţă de muncă,

- tinerii care au lucrat în perioada studiilor s-au integrat

mult mai uşor la acelaşi sau alt loc de muncă,

- profesorii angajaţi în cîmpul muncii au indicat asupra

gardului insuficient de pregătire aplicată la universitate, se

poate concluziona că obiectivul major necesar în elaborarea

politicilor educaţionale şi în activităţile desfăşurate de

furnizorii de educaţie este creşterea relevanţei educaţiei şi a

formării profesionale corelate cu cerinţele pieţei muncii.

În vederea atingerii obiectivului formulat se impune:

implicarea partenerilor relevanţi în planificarea

activităţilor/ofertelor educaţionale: includerea lor în

grupul de elaborare a planurilor de studii, a grupului de

elaborare a curriculei, a comisiei de examinare la

examenele de licenţă;

necesitatea acumulării unor date şi a realizării de studii

sistematice privind nevoile pe termen lung ale pieţei

muncii, asigurîndu-se, astfel, calitatea planificării şi

capacitatea de răspuns/adaptare a educaţiei şi a formării

profesionale;

dezvoltarea şi valorificarea parteneriatului în educaţie şi

formare prin: includerea în planurile de studii a

componentei ce ar reflecta frecventarea de către student a

unui loc potenţial de muncă (gimnaziul, de exemplu) şi

cuantificarea acestei activităţi printr-un număr de credite;

crearea unor laboratoare didactice în vederea colaborării

dintre cadrele didactice universitare şi cele din

învăţămîntul preuniversitar;

modificarea proporţiei dintre disciplinele de studiu şi

practice (de instruire, de cercetare, pedagogică) în direcţia

alocării unui număr mai mare de credite pentru cele din

urmă.

56

modificare proporţiei de ore dintre prelegeri şi

laboratoare, seminare în direcţia majorării de ore pentru

cele din urmă;

optimizarea metodicii de predare a disciplinelor de studii

în universitate.

b) Avîndu-se în vedere unele deficienţe în formarea

viitorului profesor şi ţinîndu-se cont de faptul că activitatea lui

se va desfăşura în instituţii educaţionale se recomandă a se

introduce la ciclul II Masterat un curs de Management al

instituţiilor educaţionalei.

3. Analiza SWOT a planurilor de învăţămînt

3.1. Specialitatea Istorie

Curricula universitară pentru specialitatea Istorie

(domeniile generale de studiu: 14 Ştiinţe ale Educaţiei şi 22

Ştiinţe umanistice) a fost elaborată în conformitate cu cerinţele

Planului-cadru provizoriu pentru ciclul I (studii superioare de

licenţă ), aprobat prin Ordinul M.E.T.S. nr. 202 din 01.07.2005.

Potrivit cu Planul de învăţământ, specialistul este pregătit

pentru practicarea activităţii instructive-educative în sistemul

naţional al educaţiei şi a activităţii de investigaţie ştiinţifică în

instituţiile de cercetare în domeniul istoriei, precum şi pentru

continuarea studiilor universitare la ciclul II (masterat).

Calificarea obţinută de către specialistul, pregătit la domeniul

14 Ştiinţe ale Educaţiei, îi permite absolventului să activeze în

instituţii de învăţământ de diverse tipuri: gimnazii, şcoli de

cultură generală, şcoli profesionale, conform Nomenclatorului

domeniilor de formare profesională şi al specialităţilor pentru

pregătirea cadrelor în instituţiile de învăţămînt superior, Ciclul

I, iar specialistului pregătit la domeniul 22 Ştiinţe umanistice, –

să activeze în instituţii de învăţământ de tipul celor indicate

mai sus , în cazul în care a promovat modulul psihopedagogic,

sau în instituţii de tipul muzeu, arhivă – în calitate de cercetător

ştiinţific.

57

Actualmente, în cadrul Universităţii de Stat “Bogdan

Petriceicu Hasdeu” din Cahul (USC), instruirea studenţilor

ciclului I (licenţă) la specialitatea Istorie se realizează după

Planul de învăţământ pentru domeniul 14 Ştiinţe ale Educaţiei

Puncte tari. Structura şi conţinutul Planurilor de

învăţământ pentru specialitatea Istorie favorizează elaborarea şi

implementarea unor programe de studiu echilibrate din punct

de vedere psihologic, pedagogic şi metodologic. USC asigură

necesarul de resurse pentru realizarea programelor de studiu şi

pregătirea cadrelor calificate în domeniul istoriei, inclusiv prin

colaborarea cu alte instituţii din RM (în special USM, UPS

„Ion Creangă”, US din Taraclia) şi din alte state, prin stabilirea

relaţiilor cu asociaţii de specialitate precum Asociaţia

Istoricilor din RM, ANTIM, prin oferirea posibilităţilor de

mobilitate academică pentru studenţi, etc. Drept urmare,

planurile de învăţământ la această specialitate sunt ajustate la

cerinţele sistemelor ECTS şi SNSC şi sunt corelate cu planurile

utilizate în alte instituţii, pe anumite segmente devenind

similare acestora.

Din punct de vedere structural, Planul de studii pentru

ciclul I (licenţă) la specialitatea Istorie (domeniul 14 Ştiinţe ale

Educaţiei), elaborat în corespundere cu prevederile Planului-

cadru, denotă o compartimentare judicioasă şi cuprinde

următoarele componente:

1. Discipline fundamentale (F) – 615 ore (28% din

totalul de ore)

2. Discipline de specializare(S) – 780 ore (35% din

totalul de ore)

3. Discipline de formare a abilităţilor şi competenţelor

generale (G) – 210 ore (9% din total)

4. Discipline de orientare socio-umanistă (U) – 270 ore

(12% din total)

5. Discipline de orientare către alt domeniu la ciclul II

(M) – 300 ore (14%),

6. Discipline la libera alegere, facultative (L) – 270 ore

58

7. Stagiile de practică – 450 ore (20% din total)

8. Licenţa – 75 ore (3% din totalul de ore)

Baza teoretică şi practică în pregătirea specialistului este

asigurată de blocul Disciplinelor fundamentale (F), care

include discipline ce ţin de modulul psiho-pedagogic (cu un

număr total de 60 credite) şi discipline ce privesc specialitatea

şi de blocul Disciplinelor de specializare (S), care contribuie la

formarea viziunii de ansamblu asupra istoriei datorită

eşalonării cursurilor pe arii de cuprindere (istorie universală şi

istorie naţională) şi pe epoci cronologice. Competenţele

absolvenţilor sunt formate, de asemenea în cadrul disciplinelor

blocului de formare a abilităţilor şi competenţelor generale (G)

– informatica, limbi moderne, limba latină, bazele comunicării

ş.a., blocului de orientare socio-umanistică (U)- istoria culturii

universale, filozofia istoriei, politologia, etica pedagogică,

istoria construcţiei europene, ş.a., blocului de orientare către alt

domeniu la ciclul II (M), precum şi în procesul parcurgerii

disciplinelor opţionale (A) care asigură aprofundarea

cunoştinţelor, deprinderilor, capacităţilor în specialitatea aleasă

şi în domeniul de formare profesională (ca şi profesor). Planul

de studiu propune şi un set de discipline la libera alegere (L),

cu un total de 270 ore şi 18 credite ce se pot realiza facultativ.

Urmărind obiectivul lărgirii cunoştinţelor, deprinderilor şi

capacităţilor studenţilor, în domeniul de formare profesională,

precum şi în alte domenii înrudite, acest bloc de discipline

poate juca un rol însemnat la angajarea în câmpul muncii.

Calendarul universitar încadrat în structura planului de

învăţământ prevede durata de 6 semestre a câte 15 săptămâni,

cu 30 ore pe săptămână.

La finele studiilor de licenţă, studenţii trebuie să obţină

180 credite, a câte 30 de credite pe semestru, inclusiv 5 credite

pentru lucrarea de licenţă şi 30 credite pentru stagiile de

practică.

Ansamblul disciplinelor incluse în blocurile de discipline

asigură formarea competenţelor gnoseologice, praxiologice,

59

manageriale, comunicative, de cercetare şi de formare

profesională continuă, orientând absolvenţii spre monitorizarea

evoluţiei proprii în plan profesional şi spre proiectarea şi

realizarea carierei de muncă.

Drept urmare a realizării consecvente, cu respectarea

metodică a prevederilor, a Planului de învăţământ pentru ciclul

I (licenţă), specialistul va poseda:

Competenţa gnoseologică (de cunoaştere):

cunoaşterea conceptelor fundamentale ale istoriei;

interpretarea fenomenelor istorico-sociale din perspectiva

interdisciplinară şi transdisciplinară, în contextul epocilor şi

lumii în permanentă schimbare;

identificarea şi selectarea surselor bibliografice pentru

asimilarea informaţiei noi;

practicarea raţională şi funcţională a terminologiei de

specialitate şi a limbii de instruire cu respectarea normelor

ei;

cunoaşterea curriculum-ului în vigoare la disciplina Istorie

şi la disciplinele auxiliare şi a principiilor de organizare a

demersului educaţional la istorie;

amplificarea cunoştinţelor teoretice în dependenţă de noile

realităţi ale activităţii profesionale.

Competenţa prognostică:

determinarea problemelor şi priorităţilor în dezvoltarea

ştiinţei istorice;

prognosticarea perspectivelor de evoluţie a istoriei în

legătură cu dezvoltarea societăţii;

evaluarea perspectivelor implementării noilor conţinuturi în

învăţământ;

elaborarea proiectelor de activitate profesională din diverse

perspective.

Competenţa praxiologică:

inventarea şi proiectarea noilor concepţii în legătură cu

istoria, operaţionalizarea terminologiei de ultimă oră;

60

documentarea holistică în raport cu o problemă de interes

profesional;

alegerea variantelor de soluţionare a problemelor din

domeniu;

eficientizarea activităţii profesionale prin utilizarea noilor

tehnologii de predare – învăţare – evaluare, adaptate la

condiţiile interne;

aplicarea cunoştinţelor teoretice în rezolvarea situaţiilor

practice nestandardizate;

implementarea rezultatelor cercetărilor proprii şi a celor

străine în activitatea profesională;

Competenţa managerială:

evaluarea rolului instituţiilor de profil educaţional şi

cultural în comunitate şi a misiunii personale în cadrul

sistemului educaţional;

competenţa de a dezvolta decizii orientate spre

perfecţionarea sistemului cultural-educaţional;

monitorizarea evoluţiei proprii ca specialist în domeniu şi

stabilirea obiectivelor pentru realizarea carierei;

Competenţa de evaluare a rezultatelor activităţii

profesionale:

determinarea criteriilor de evaluare a funcţionalităţii istoriei

în context social concret;

identificarea şi aplicarea tehnologiilor avansate de evaluare

a activităţii profesionale;

includerea activităţilor de evaluare în propriul proiect de

activitate;

analiza rezultatelor evaluării în activitatea profesională, din

perspectiva diverselor funcţii didactice;

Competenţa comunicativă de inserţie socială:

cunoaşterea şi aplicarea diverselor tehnici de comunicare,

racordate la un context cultural, social, de vârstă, etc.

anume;

identificarea, analiza şi contribuţia la soluţionarea

61

problemelor comunitare;

manifestarea toleranţei în raport cu alte persoane şi

comunităţi, a tactului şi a deontologiei profesionale în

cadrul comunicării;

utilizarea modalităţilor eficiente de formare a conştiinţei şi

culturii istorice;

abilitatea de a comunica în cel puţin două limbi.

Competenţa de cercetare:

identificarea problemelor şi stabilirea priorităţilor de

cercetare în domeniul istoriei;

cunoaşterea şi aplicarea metodologiei cercetării ştiinţifice;

proiectarea şi realizarea unor investigaţii ştiinţifice proprii;

experimentarea rezultatelor cercetării în practica proprie;

adaptarea realizărilor ştiinţifice din alte domenii la procesul

de predare/învăţare/evaluare a istoriei.

Competenţa de formare continuă:

identificarea imperativelor de formare profesională în

dependenţă de dezvoltarea istoriei;

manifestarea unei deschideri faţă de schimbările survenite

în ştiinţa istorică;

stabilirea propriului program de formare, racordat la

necesităţile comunităţii şi ale instituţiei educative;

cunoaşterea şi evaluarea posibilităţilor de instruire /

formare continuă;

proiectarea şi realizarea unui program de formare continuă,

prin utilizarea diverselor modalităţi de perfecţionare a

competenţelor istorice.

Puncte slabe. În vederea aprecierii gradului de

corespondenţă între nivelul de pregătire a specialiştilor în baza

Planului de învăţământ la specialitatea Istorie, domeniul 14

Ştiinţe ale Educaţiei şi cerinţele instituţiilor angajatoare, între

calitatea instruirii şi capacitatea de inserţie în serviciu, între

prestaţia profesională a tinerilor specialişti şi aşteptările

instituţiilor angajatoare, precum şi între speranţele de realizare

62

ale tinerilor şi realitatea cu care se confruntă după absolvirea

facultăţii, au fost realizate un şir de interviuri şi consultări cu

foştii studenţi ai specialităţii (deţinători de grade ştiinţifice şi

didactice; deţinători de funcţii manageriale în diverse instituţii,

cadre didactice, persoane neangajate), au fost colectate

informaţii în Direcţia Generală de Învăţământ Cahul, Muzeul

Cahul, Filiala ANRM, ş.a. instituţii.

De asemenea au fost solicitate opiniile colegilor cu

vechime în muncă asupra activităţii tinerilor specialişti (în

cadrul cursurilor de formare continuă pentru istorici care au

avut loc în Centrul de formare continuă al USC, 06-24 mai

2010 ), opiniile studenţilor stagiari în timpul conferinţelor de

totalizare a stagiilor de practică, precum şi opiniile studenţilor

anului terminal, expuse în chestionarele sondajelor sociologice

desfăşurate de către Secţia Management al Calităţii a USC.

Consultările, sondajele şi interviurile realizate au scos în

evidenţă prezenţa în Planul de studii la specialitatea Istorie

pentru ciclul I (licenţă), a unui şir de deficienţe, între care:

reflectarea insuficientă a tendinţelor modernizatoare din

sistemul învăţământului superior în conţinutul şi strategia

de realizare a curriculei universitare;

prevalarea pregătirii teoretice academice a specialistului în

detrimentul obţinerii / formării de competenţe şi abilităţi;

absenţa unei rezerve de ore de laborator la disciplinele

fundamentale şi de specialitate ce pot fi utilizate pentru

formarea de competenţe;

insuficienţa flexibilităţii necesare pentru a determina

deschiderea permanentă pentru schimbare, completare,

adaptare la noile cerinţe ale peţii muncii

orientarea spre pregătirea exclusivă a specialistului pentru

activitate didactică, dar nu şi pentru alte activităţi precum

cercetare, management educaţional, ghidare a turiştilor în

locuri de interes istoric, etc.;

lipsa unei metodologii clare de valorificare a disciplinelor

la libera alegere (L);

63

menţinerea modalităţii de evaluare separată a

competenţelor intelectuale şi a celor profesionale în cadrul

examenelor de promovare şi a celor de licenţă.

Oportunităţi:

accentuarea studiului individual şi a activităţii de cercetare

ştiinţifică în cadrul disciplinelor ce predispun spre

realizarea acestor obiective;

completarea fondului de carte existent în biblioteca

universitară pentru instruirea materiilor la specialitatea

Istorie; amenajarea şi dotarea tehnică a unor laboratoare de

lucru (cabinete specializate) pentru realizarea orelor

teoretice şi practice (seminare, laborator) la disciplinele de

specialitate;

asigurarea calităţii studiilor prin realizarea strategiilor

lansate de Secţia Management al Calităţii; încurajarea

predării prin metode interactive; implementarea

mecanismelor eficiente de evaluare;

sporirea adaptabilităț ii curriculei universitare la noile

cerinţe ale peţii muncii;

asigurarea flexibilităţii necesare pentru a ajuta studenţii să-

şi manifeste din plin potenţialul lor intelectual, iar cadrele

didactice să sporească varietatea şi caracterul deschis al

programelor analitice, să promoveze abordări

interdisciplinare novatoare.

Ameninţări:

salarizarea insuficientă, sub nivelul efortului de muncă;

diminuarea statutului istoriei ca şi disciplină de studiu în

sistemul de învăţământ preuniversitar şi a prestigiului

specialităţii ;

stagnarea proceselor modernizatoare în domeniul

învăţământului superior general şi de specialitate ;

menţinerea unei legături slabe între instituţiile pregătitoare

de cadre şi instituţiile angajatoare, între universităţi şi

ceilalţi actori sociali ;

Subfinanţare constantă.

64

3.2. Specialitatea Limba şi literatura română şi rusă Planul de Învăţământ pentru specialitatea Limba şi

literatura română + Limba modernă B rusă a fost elaborat în

baza criteriilor prevăzute de Planul-cadru provizoriu pentru

ciclul I (studii superioare de licenţă în domeniul fundamental

Educaţie), aprobat prin Ordinul M.E.T.S. nr. 202 din

01.07.2005. Specialistul este instruit pentru desfăşurarea

activităţii instructiv-educative, ştiinţifico-metodice în sistemul

naţional al educaţiei în conformitate cu specializările însuşite,

precum şi pentru continuarea studiilor universitare la Ciclul II

(masterat). Specialistul urmează să activeze în domeniul

învăţământului gimnazial, conform Nomenclatorului

domeniilor de formare profesională şi al specialităţilor pentru

pregătirea cadrelor în instituţiile de învăţămînt superior,

Ciclul I. Puncte tari. Programele de studiu la

specialitatea Limba şi literatura română + Limba modernă B

rusă au ponderea scontată din punct de vedere psihologic,

pedagogic şi metodologic, iar USB dispune de resursele

necesare pentru realizarea lor. Pregătirea cadrelor în domeniul

filologiei române-ruse se realizează, de asemenea, în alte

universităţi din RM. Pe anumite segmente, planurile de

învăţământ la această specialitate corelează.

Planul de studii pentru ciclul I (licenţă) la instruirea

concomitentă în două domenii înrudite este întocmit în

conformitate cu Planul-cadru şi cuprinde: 1) blocul

psihopedagogic fundamental, care serveşte drept bază teoretică

şi practică la ambele specialităţi – 913 ore (21,738 %); 2)

blocul de orientare spre specialitatea de bază -1334 de ore

(31,76%) - şi spre specialitatea a doua – 954 ore (22, 71%); 3)

blocul de formare a abilităţilor şi competenţelor generale -

limba străină (comunicativă), tehnologii informaţionale, cultura

comunicării ş.a.; 4) blocul de orientare socio-umanistică -

filosofia, estetica, principii de literatură comparată – 435 ore

(10,35%) ş.a. Competenţele absolvenţilor sînt formate, de

asemenea, în cadrul disciplinelor opţionale care asigură

65

aprofundarea cunoştinţelor, deprinderilor, capacităţilor în

specialitatea de bază sau secundară - şi a disciplinelor la libera

alegere care asigură extinderea cunoştinţelor, deprinderilor,

capacităţilor studenţilor în domeniul de formare profesională

sau în alte domenii înrudite – 564 ore (13, 42%).

Structura planului de învăţământ prevede durata de 8

semestre a câte 15 săptămâni, cu 13 ore pe săptămână

(specializare A), 12 ore (trunchi comun), 10 ore (specializare

B).

Pentru încheierea studiilor de licenţă, studenţii trebuie să

obţină 240 de credite, câte 30 de credite pe semestru, plus 30

de credite pentru lucrarea de licenţă -

La modul ideal, respectarea acestui plan de învăţămînt

asigură că:

Specialistul va cunoaşte:

bazele disciplinelor teoretice generale în volumul necesar

soluţionării obiectivelor filologice, pedagogice, ştiinţifico-

metodice şi de management şcolar;

bazele teoretice şi praxisul disciplinelor de specializare:

cursurile normative de limbă şi literatură

română/rusă/ucraineană şi limbă străină, precum şi

disciplinele speciale ce pun în valoare istoria şi

terminologia lor;

bazele psihologo-fiziologice ale învăţării limbii străine în

şcoală şi a limbii române ca limbă maternă şi ca limbă

nematernă;

disciplinele modulului psihologo-pedagogic: pedagogia,

psihologia, didactica specializărilor, deontologia profesiei.

Specialistul va fi capabil:

să aplice cunoştinţele obţinute la soluţionarea obiectivelor

pedagogice, instructiv-educative şi ştiinţifico-metodice

filologice, ţinând cont de diferenţele de vârstă şi

individual-tipologice ale elevilor, de particularităţile social-

psihologice ale colectivelor de elevi, precum şi de

specificul activităţii pedagogice;

66

să promoveze activitatea instructiv-educativă, să evalueze

calitatea însuşirii materiei de programă de către elevi, să le

altoiască elevilor deprinderi de muncă independentă la

studierea limbii şi literaturii române/ruse/ucrainene şi a

limbii străine, să utilizeze metode şi forme variate de

instruire, să descopere şi să aplice procedee eficiente de

dirijare a activităţilor instructive şi extraşcolare (social-

utile, sportive, artistice etc.);

să folosească utilajul de laborator, mijloacele tehnice de

instruire şi calculatorul personal;

să posede liber limbile şi literaturile studiate la ambele

specializări;

să-şi îmbunătăţească permanent calificarea profesională, să

aplice procedee eficiente de selectare şi utilizare a

informaţiei, să se orienteze în literatura de specialitate şi în

bibliografia înrudită specializării respective, să desfăşoare

activităţi de cercetare ştiinţifică şi metodică.

Puncte slabe. Pentru a identifica eficacitatea

programelor de studiu în vederea stabilirii gradului de

pregătire a specialiştilor în domeniul Ştiinţe ale educaţiei,

specialitatea Filologie română-rusă în raport cu nivelul de

aşteptare al instituţiilor angajatoare, au fost realizate un şir de

activităţi: două mese rotunde cu reprezentanţii Direcţiei

Generale de învăţământ din municipiul Bălţi, directorii-

adjuncţi ai liceelor, precum şi pedagogii, deţinători de grade

didactice şi ştiinţifice în domeniul pedagogiei. De asemenea, în

cadrul a cinci focus-grupuri, au fost consultate opiniile şi

referinţele asupra activităţii studenţilor stagiari ce-şi fac

studiile la învăţământul cu frecvenţă redusă, opiniile

metodiştilor din instituţiile şcolare, opiniile masteranzilor. La

fel, am ţinut sa aflăm şi opiniile studenţilor stagiari la

conferinţele de totalizare a practicilor pedagogice, cât şi

opiniile studenţilor, care au fost exprimate în Chestionarul cu

privire la evaluarea cadrelor didactice şi a procesului de

învăţământ desfăşurat de ei. Anchetarea care a fost realizată,

67

focus-grupurile organizate, precum şi convorbirile în cadrul

meselor rotunde au scos la iveală o serie de deficienţe

existente. În cele ce urmează, menţionăm cele mai importante:

reflectarea insuficientă a tendinţelor modernizatoare din

sistemul de învăţământ superior în conţinutul şi strategia

de realizare a curriculei universitare;

prevalarea pregătirii teoretice academice a specialistului în

detrimentul obţinerii / formării de competenţe şi abilităţi;

numărul insuficient de ore de laborator la disciplinele

fundamentale şi de specialitate ce pot fi utilizate pentru

formarea de competenţe;

insuficienţa flexibilităţii necesare pentru a determina

deschiderea permanentă pentru schimbare, completare,

adaptare la noile cerinţe ale peţii muncii;

lipsa unei metodologii clare de valorificare a disciplinelor

la libera alegere (L);

menţinerea modalităţii de evaluare separată a

competenţelor intelectuale şi a celor profesionale în cadrul

examenelor de promovare şi a celor de licenţă.

Planurile de învăţământ şi programele analitice trebuie

adaptate permanent la schimbările din învăţământ, întrucât

adesea ele nu corespund cerinţelor de angajare ale şcolilor faţă

de tinerii specialişti.1 Reforma învăţământului pedagogic

universitar s-a declanşat cu provocări puternice dinspre social

şi etno-cultural, aceste domenii fiind mai sensibile la mutaţiile

de conştiinţă ce prefigurează dimensiunea umanului ca esenţă

existenţială, dar şi ca proiectare pentru o perspectivă râvnită. 1 „În Moldova nu există o conlucrare între companii şi instituţiile

universitare, fapt ce creează o discordanţă între cunoştinţele tinerilor

specialişti şi cerinţele companiilor care căută angajaţi. Guvernul trebuie să

atragă atenţia cadrelor didactice universitare asupra necesităţii unei

colaborări între companii şi universităţi, în vederea adaptării programelor de

studii la cerinţele companiilor”. Aceasta este concluzia la care au ajuns

analiştii economici ai centrului analitic „Expert-Grup”, în urma efectuării

unui studiu cu privire la piaţa forţei de muncă în Republica Moldova. (cf.

[http://www.basarabeni.ro/stiri.php?action=read&pagina=876]).

68

Incitanta idee de a realiza o reformă atât de necesară,

sincronizată ştiinţific şi managerial, în toate sferele

învăţământului, nu s-a materializat, ciclul universitar, care e

centrat puternic pe studiul ştiinţelor, dovedindu-se refractar

imperativului de a readuce în centrul educaţiei personalitatea

celui format. Astfel, ratarea posibilităţii oferite de a

reconceptualiza temeinic învăţământul universitar a creat

condiţii ce au favorizat diversificarea acestuia ca replică la

provocările produse de diversificarea socială a populaţiei,

soldându-se cu oferirea de şanse pentru studiu mai multor

categorii de tineri cetăţeni, în funcţie de şcoala pe care au

absolvit-o (şcoala generală, liceu, colegiu) şi de atitudinea faţă

de sursa de finanţare a învăţământului (universităţi de stat cu

grupe subvenţionate de la buget şi grupe cu taxe pentru studii,

universităţi particulare). Din păcate însă, nu s-a produs şi o

schimbare de paradigmă a învăţământului universitar care ar

afecta temeinic conceptul vechi de formare a specialiştilor

pentru cultură, învăţământ etc., readucând în sala de curs

conceptul libertăţii în educaţie, în care absolventul facultăţii să

construiască şi să se formeze, să fie sensibil la schimbări, dar

să şi le producă, dacă acestea sunt cerute de practica socială şi

libertatea spiritului uman. Or, învăţământul universitar din R.

Moldova mai continuă să producă specialişti care sînt formaţi

prin însuşirea valorilor ştiinţifice deja dobândite, în loc să

formeze subiecţi ai actului intelectual care să producă noi

valori prin capacitatea de a-şi dezvolta propriile achiziţii

intelectuale în condiţii noi de experienţă socio-culturală,

profesională, cognitivă şi spirituală. Universităţile continuă să

livreze, în principal cunoştinţe, şi nu competenţe necesare

pieţei de muncă.

În cadrul meselor rotunde, profesorii au remarcat faptul

că astăzi, la elaborarea curriculei universitare este explorată cu

deosebire componenta tehnologică, iar conţinuturile ştiinţelor

nu se integrează conceptual şi metodologic. Drept consecinţă,

pregătirea la materiile de specialitate nu este sprijinită de

69

competenţele pedagogice adecvate, crezîndu-se, în mod eronat,

că doar cunoştinţele despre obiectul predat / studiat sunt

importante în formarea specialiştilor şi neglijându-se, de fapt,

principiile actuale de instruire, conform cărora primează

competenţele, şi atitudinile în raport cu cunoştinţele - întâi de

toate, competenţele de adaptare intelectuală şi emoţională la

surse şi tipuri noi de cunoştinţe în domeniul profesional. În

conformitate cu obiectivele Curriculum-ului Naţional al R.

Moldova, licenţiatul în ştiinţele educaţiei, profesor de limba şi

literatura română şi limba rusă trebuie să fie un specialist

competent, înzestrat cu o erudiţie şi cultură pe măsura

provocărilor epocii comunicării generalizate. Profesorul de

limba şi literatura română şi limba rusă trebuie să îmbine în

formaţia sa intelectuală pregătirea ştiinţifică fundamentală şi

pregătirea practică, să posede datele esenţiale ale profesiei

sale, să-şi completeze continuu cunoştinţele de specialitate, să

poată aplica în practică principiile organizării ştiinţifice a

muncii, să posede metodele şi metodologiile noi de cercetare şi

predare. Pentru a comunica un spor de credibilitate tezei

enunţate, vom invoca rezultatele unui sondaj de opinie vizavi

de problema predării limbii ruse/române:1 „La capitolul

utilizarea diverselor materiale didactice suport la orele de limbă

şi literatură rusă, se poate afirma că profesorii au nevoie de

cunoştinţe şi abilităţi ce le-ar permite conceperea şi/sau

selectarea şi aplicarea eficientă a unor instrumente de lucru

precum fişele de lucru, tabelele şi schemele, materialele

autentice, articolele de ziar, ilustraţii, desene. De asemenea,

avem confirmarea faptului că resursele TIC nu se utilizează

adecvat. Deşi din 28 de şcoli în care activează profesorii

1 Studiul a fost realizat de Centrul educaţional Prodidactica în cadrul

proiectului „Needs assessment: Improving conditions for a better social

integration of students from minority schools” (“Analiză de nevoi:

optimizarea condiţiilor pentru o mai bună integrare socială a elevilor din

şcolile alolingve”), implementat în perioada septembrie-decembrie 2008 cu

sprijinul Înaltului Comisar pentru Minorităţi Naţionale al OSCE (Haga).

70

chestionaţi, 27 dispun de săli de clasă dotate cu calculatoare şi

de conectare la Internet, numai 11 cadre didactice folosesc

calculatorul şi 15 – Internetul pentru a se pregăti de ore.” 1

1. În această ordine de idei, considerăm ca fiind necesară

revizuirea curriculelor şi renovarea lor conceptuală la unele

discipline de specialitate, considerate ca fiind fundamentul

pregătirii specialistului filolog, cum ar fi cursul de Limba

română contemporană (compartimentele Lexicologia,

Morfologia şi Sintaxa), în vederea formării la studenţi a

competenţelor, şi nu a cunoştinţelor. Concepătorii planului de

învăţămînt şi a curriculelor respective ar trebui să acorde un

plus de atenţie aspectelor metodologice, adică modalităţilor de

predare a diferitelor noţiuni lingvistice elevilor. Or, aceasta ar

trebui să constituie unul din cele două principiile de bază în

activitatea didactică la facultate: principiul obiectului şi

principiul comunicării acestui obiect către student/elev, căci

cunoaştere fără comunicare nu există. De aceea autorii

curriculelor universitare nu trebuie să uite faptul că absolvenţii

acestei specializări vor fi mandataţi prin diploma pe care o vor

primi la sfârşitul studiilor să fie profesori.

2. Adaptarea curriculum-ului nu trebuie să aibă ca

finalitate transformarea acestuia. Trebuie menţinută baza

umanistă. Pe lângă materiile principale aflate pe grila

facultăţilor, trebuie introduse (şi înlocuite) permanent materii

conexe şi complementare, care să realizeze mai bine legătura

cu competenţele cerute pe piaţa muncii. Specializarea Limbă şi

literatură română - Limba rusă reprezintă o specializare de

tradiţie a Facultăţii, care se înscrie în contextul socio-cultural

ce impune discutarea fenomenului cultural în ansamblul mai

vast al spaţiului european. O bună cunoaştere a limbii,

literaturii şi culturii ruse se înscrie în dezideratul şi obiectivele

Uniunii Europene privind interculturalismul şi integrarea

comunitară. De aceea considerăm necesară introducerea în

1 Probleme de predarea limbilor în şcolile alolingve din Republica Moldova:

o analiză de necesităţi, Ch., 2009, p. 71.

71

planul de studiu la ciclul II Masterat Managementul

educaţional, ca disciplină obligatorie, în vedere integrării şi

compatibilizării curriculare cu universităţile europene. Aceasta

ar asigura actualizarea conţinuturilor informaţionale la nivelul

cercetărilor de ultimă oră; reforma de metodă pentru

eficientizarea mijloacelor de transmitere a informaţiei;

dezvoltarea creativităţii individuale şi de grup; facilitarea

transferul în practică al cunoştinţelor dobândite la universitate.

Astfel, studiul limbii şi literaturii române şi a celei ruse

trebuie să se desfăşoare într-un context mai larg, care să

vizeze întreg spaţiul cultural de expresie română şi rusă, cu

specific multicultural, atât lingvistic, cât şi cultural, cât şi

deschiderile acestora către influenţele culturii universale.

Învăţământul RM se găseşte în plină schimbare şi reînnoire.

Ţinând cont de faptul că atât ţara noastră, cât şi sistemul de

educaţie traversează o perioadă de modernizare şi de

schimbare, ar trebui ca cele două, cultura şi educaţia, să

fuzioneze.

Oportunităţi:

Pentru disciplinele care se pretează, se va pune un accent

mult mai mare pe studiul individual, pe prezentarea de

referate, proiecte şi lucrări independente elaborate de către

studenţi;

Extinderea utilizării metodelor moderne de predare şi

seminarizare şi îmbogăţirea fondului de carte existent în

biblioteca facultăţii; în acest scop se are în vedere

modernizarea spaţiului în care îşi desfăşoară activitatea

biblioteca facultăţii precum şi dotarea cu aparatură de

ultimă generaţie specifică;

Asigurarea calităţii prin intermediul politicii Centrului de

Dezvoltare Universitară;

Implementarea mecanismelor instituţionale şi procedurale

de evaluare, asigurare şi control asupra calităţii.

Ameninţări:

Diferenţele salariale destul de mari încă între R. Moldova şi

72

restul ţărilor membre ale UE subfinanţare constantă;

Lipsa de finanţări complementare care împinge

învăţământul superior spre un învăţământ de scurtă durată;

Lipsa aplicării sau aplicarea parţială a legislaţiei şi

politicilor conforme cu cerinţele şi aquis-ul comunitar;

Ambiguitatea normelor metodologice;

Perisabilitatea ridicată a informaţiilor.

4. Sistemul de învăţământ superior şi

parteneriatul social în Uniunea Europeană (Cazul

Italiei, Letoniei şi a Portugaliei)

4.1. Implicarea actorilor sociali în procesul de

pregătire a specialiştilor în Letonia

Sistemul învăţământului superior din Letonia include 54

instituţii de învăţământ superior (universităţi, academii, şcoli

superioare şi colegii). Celor 112555 studenţi (492 studenţi la

10000 de locuitori) le sunt oferite 920 programe de studii.1

Sistemul de învăţământ al Letoniei se administrează în

trei niveluri - naţional, municipal şi instituţional. Principalele

organisme de decizie la nivel naţional sunt: Parlamentul,

Cabinetul de Miniştri şi Ministerul Educaţiei şi Ştiinţei.

Ministerul Educaţiei şi Ştiinţei este instituţia care

elaborează politica educaţională, este responsabil de stabilirea

standardelor educaţionale împreună cu procedurile şi conţinutul

de formare a profesorilor, şi de asemenea de aspectele legate de

acordarea licenţelor pentru deschiderea instituţiilor de

învăţământ.2

În Letonia există trei niveluri de pregătire profesională:

a) nivelul profesional elementar, b) nivelul profesional mediu 1 Pentru comparaţie, menţionăm faptul că în anul universitar 2007-2008

erau: instituţii de învăţământ superior – 58, programe de studii – 889;

studenţi – 127050. Sursă:

http://izm.izm.gov.lv/upload_file/en/higher_education.pdf 2 http://izm.izm.gov.lv/laws-regulations/2093.html

73

şi c) nivelul profesional superior cu două subnivele: 1)

colegiile şi 2) şcolile superioare şi universităţile.

Standardul profesional stabileste nivelul de calificare al

specialităţii şi indică nivelul de pregătire profesională. Este

important de menţionat că Standardul profesional serveşte

drept bază pentru elaborarea programelor de învăţământ şi este

documentul esential care determină conţinutul examenului final

de calificare, cu care finalizează pregătirea specialistului. În

comisia de examinare sunt incluşi reprezentanţi ai asociaţiilor

profesionale şi ale sindicatelor de ramură.

În anii 2005-2007, în Letonia a fost implementat

programul naţional „Elaborarea metodologiei unice în scopul

ameliorării calităţii învăţământului profesional şi a implicării

partenerilor sociali”. Scopul esential al acestui program a fost

asigurarea calităţii invăţământului profesional în concordanţă

cu cerinţele pieţei muncii şi implicarea partenerilor sociali în

procesul de instruire.

În Letonia funcţionează un organ independent: Consiliul

pentru învăţământul superior din care fac parte reprezentanţi ai

instituţiilor de invăţământ de stat şi private (profesori şi

studenţi), patronatului, sindicatelor şi care examinează

problemele existente şi perspectivele de dezvoltare a

domeniului.

O altă o instituţie care se înscrie perfect în sistemul de

orientare şi pregătire profesională este Departamentul

dezvoltării carierei. Sarcina esenţială a departamentului constă

de a contribui la îmbinarea armonioasă a priorităţilor persoanei

cu cele ale societăţii.

Contribue esenţial la pregătirea profesională a tineretului

şi Centrul de informaţii academice, care are drept scop major

compatibilizarea sistemului educational letonian cu cel

european.

Dialogul social în Letonia a fost instituţionalizat încă în

anul 1993 prin crearea Consiliului Naţional Tripartit de

Cooperare, din care fac parte: guvernul, sindicatele şi

74

patronatul. Acest Consiliu include opt sub-consilii, specializate

pe domenii de activitate.

Unul din aceste sub-consilii specializate se preocupă de

problemele educatiei şi a angajării în câmpul muncii. Sarcinile

principale ale acestui sub-consiliu sunt: a) promovarea

cooperării intre sindicate, patronat şi guvern în dezvoltarea

capitalului uman, educaţie, modelarea şi implementarea

politicilor privind piaţa muncii şi b) evaluarea planurilor de

dezvoltare, concepţiilor, proiectelor de acte normative în

domeniile educaţiei, capitalului uman, piaţa muncii şi

perfecţionarea lor.

Fiecare parte este reprezentată de cinci membri.

Guvernul este reprezentat de următoarele ministere: Ministerul

educaţiei şi ştiinţei, Ministerul economiei, Ministerul

bunăstării, Ministerul mediului şi Ministerul dezvoltării

regionale. La lucrările sub-consiliului, părţile pot invita experţi

din domeniile care sunt discutate. Şedinţele au loc lunar, cu

excepţia lunii iulie. Pentru ca şedinţele să fie deliberative e

necesar să fie prezenţi cel puţin câte 3 reprezentanţi ai fiecărei

părţi.

Una din problemele importante cu care se ocupă sub-

consiliul respectiv este discutarea si evaluarea standardelor

profesionale. Necesităţile pieţei muncii, este o altă problemă

aflată permanent în agenda zilei. Incepând cu anul viitor vor fi

create consilii specializate care vor studia necesităţile de

specialişti pe domenii. Aceste consilii vor stabili de câţi

specialişti este nevoie şi la ce nivel trebuie să fie pregătiţi: de

pregătit atâţea specialişti cât trebuie pentru piaţa muncii, unde

trebuie şi de calificarea respectivă.

Unul din actorii activi ai dialogului social tripartit este

Confederaţia sindicatelor libere din Letonia (LBAS).

Obiectivele principale ale Confederaţiei sindicatelor în

domeniul educaţiei sunt: a) sporirea calităţii învăţământului

prin ajustarea lui la standardele europene şi orientarea la

necesităţile pieţei muncii, b) sporirea investiţiilor în

75

dezvoltarea capitalului uman, c) promovarea „lifelong

learning”.1

O practică interesantă, demnă de a fi implementată,

constă în aceea că experţi din partea sindicatelor de ramură

sunt incluşi în comisiile de acreditare a instituţiilor de

învăţământ.

În Letonia se porneşte de la premisa că universităţile

constituie centre esenţiale ale dezvoltării regionale. De aceea

universităţile regionale se bucură de susţinerea, inclusiv

financiară, din partea sindicatelor, asociaţiilor patronale si a

municipalităţilor.

Asociaţiile patronale, de asemenea sunt implicate activ în

dialogul social, inclusiv prin participarea în sub-consiliul

nominalizat. Sunt favorizate legăturile directe între intrprinderi

şi instituţiile de învăţământ în scopul organizării activităţilor de

practică ale studenţilor. O practică înrădăcinată: asociaţiile

profesionale oferă premii intreprinderilor care susţin şi

colaborează eficient cu instituţiile de învăţământ.

Analizând practica participării actorilor sociali din

Letonia în procesul de pregătire a specialiştilor constăm că

anumite practici ar putea fi utile şi în R.Moldova. A-şi formula

următoarele propuneri privind consolidarea rolului instituţiilor

de învăţământ şi a implicării actorilor sociali în pregătirea

specialiştilor:

Implementarea autonomiei reale a instituţiilor de

invăţământ.

Consolidarea sistemului de învăţământ superior,

inclusiv prin încorporarea colegiilor în cadrul

universităţilor.

Elaborarea şi implementarea Standardului profesional al

profesiei care ar servi drept bază pentru elaborarea

programelor de învăţământ şi ar fi documentul esential

care ar determină conţinutul examenului final de

calificare. 1 http://www.lbas.lv/lbas

76

Implicarea studenţilor în procesul instructiv-educativ

prin sporirea rolului organizaţiilor studenţeşti în viaţa

universitară, inclusiv a organizaţiilor sindicale

studenţeşti. E absurdă situaţia când preşedinţi ai

organizaţiilor studenţeşti sunt „aleşi” profesori.

Includerea în comisiile de examinare la finalizarea

studiilor a reprezentanţilor asociaţiilor profesionale şi

ale sindicatelor de ramură.

practică interesantă, demnă de a fi implementată, constă

în aceea că experţi din partea sindicatelor de ramură şi a

reprezentanţilor patronatului sunt incluşi în comisiile de

acreditare a instituţiilor de învăţământ. Ar fi utilă şi

participarea studenţilor în comisiile de acreditare.

4.2. AlmaLaurea: un mecanism eficient de asigurare a

tranziţiei Universitate - Piaţă de muncă în Italia

Pe parcursul ultimilor 9 ani sistemul universitar din Italia

a cunoscut un proces profund de transformare. Obiectivul

general al acestei transformări a fost trecerea de la un sistem

monolitic, rigid bazat pe un singur ciclu de studii universitare

la o structură mai complexă, care oferă studii de licenţă şi

masterat. Programul de studii universitare 3+2 propus de

Procesul de la Bologna a fost implementat la nivel naţional.

Începînd cu anul 2001, universităţile italiene au fost chemate

să-şi ajusteze programele în conformitate cu sistemul de la

Bologna.

Învăţămîntul superior din Italia este realizat în

universităţi, universităţi tehnice, institute universitare,

academii, şcoli superioare/institute superioare, precum şi într-o

serie de instituţii de formare profesională, ultimele pregătind

specialişti în domenii variate precum comerţul, e-tehnologiile,

moda, industria, etc. Majoritatea instituţiilor universitare

existente au fost fondate nemijlocit de către stat, în timp ce un

număr limitat de universităţi, fondate iniţial de către entităţi

private, au fost recunoscute mai tîrziu de către ministerul de

77

resort. În prezent, sistemul universitar italian include 95 de

instituţii universitare: 61 universităţi de stat, inclusiv 4

universităţi tehnice1 şi 2 universităţi pentru străini

2, 17

universităţi non-statale recunoscute legal3, 11 universităţi on-

line (private) şi 6 şcoli superioare speciale ori institute

superioare reglementate prin legislaţie specială4.

Instituţia responsabilă de administrarea învăţămîntului

superior din Italia este Ministerul Educaţiei, Universităţii şi

Cercetării. Principalele organisme consultative pentru

învăţământul universitar sunt: Consiliul Universitar Naţional

(CUN), Conferinţa Rectorilor Universităţilor Italiene (CRUI) şi

Consiliul Naţional Universitar al Studenţilor (CNSU).

Sistemul universitar italian este structurat în trei cicluri:

ciclul 1 (L - Laurea), ciclul 2 (LM - Laurea Magistrale) şi

ciclul 3 (DR - Dottorato di Ricerca, DS2 - Diploma di

Specializzazione di 2° livello, MU2 - Master Universitario di

2° livello etc.).

Programele de studii sunt structurate în credite (crediti

formativi universitari (CFU) - la universităţi şi crediti formativi

accademici (CFA) – la instituţii AFAM5). Un CFU sau un CFA

corespunde la un minim de 25 de ore de lucru, inclusiv timpul

pentru lucrul individual. Volumul de muncă medie anuală a

unui student este de obicei stabilit la 60 de credite ECTS.

Funcţionare pieţei forţei de muncă este profund

afectată de diferite imperfecţiuni informaţionale şi

asimetrii. Tranziţia de la educaţie la muncă este deosebit de

1 În sistemul italian universităţile tehnice oferă studii în mod exclusiv în

domeniile Inginerie şi Arhitectură. 2 Universităţile pentru străini sunt instituţii de stat specializate în procesul

de predare şi de cercetare pentru dezvoltarea şi difuzarea limbii, literaturii şi

culturii italiene. 3 Universităţi non-statale pot fi recunoscute printr-o decizie a Ministerului

Educaţiei. Diferenţele între universităţile de stat şi universităţile non-statale

privesc aspectele de finanţare şi de administrare. 4 Instituţii specializate în studii postuniversitare şi de cercetare ştiinţifică.

5 Instituţii AFAM – Instituţii de învăţămînt superior în Artă, Muzică şi Dans

78

expusă acestor imperfecţiuni. Solicitanţilor de locuri de muncă,

absolvenţi proaspeţi ai universităţilor, le lipseşte de regulă

experienţă de muncă şi acest lucru afectează negativ atât

perspectivele lor privind oportunităţile de angajare1, cît şi

capacitatea angajatorilor de a selecta persoane ce corespund

cerinţelor pentru locurile de muncă vacante.

Această situaţie este caracteristică şi pentru piaţa forţei

de muncă din Italia. În scopul diminuării acestor imperfecţiuni,

Observatorul Statistic al Universităţii din Bologna a iniţiat în

anul 1994 serviciul AlmaLaurea2, un mecanism de

îmbunătăţire a funcţionării pieţei forţei de muncă. AlmaLaurea

este un serviciu inovativ care oferă în regim on-line informaţii

privind absolvenţii universităţilor italiene. Scopul AlmaLaurea

este de a fi un punct informaţional de întîlnire între absolvenţi,

universităţi şi mediul de afaceri. De la momentul înfiinţării şi a

lansării sale în regim on-line (1995), AlmaLaurea a cunoscut o

creştere exponenţială, astăzi fiind vorba de 75% din absolvenţii

din Italia. La data de 29/06/2010 numărul total de CV-uri,

provenind de la 60 universităţi italiene, s-a ridicat la mai mult

de 1.430.000 de unităţi.

AlmaLaurea este implementată de către un consorţiu de

universităţi italiene, cu sprijinul Ministerului Educaţiei,

Universităţii şi Cercetării. Acesta are ca scop de a fi un punct

de referinţă pentru toată lumea care se ocupă la diferite nivele

cu probleme cum ar fi studiile academice, ocuparea forţei de

muncă şi condiţiile pentru tineret.

Obiectivul general instituţional al AlmaLaurea este

dublu. În primul rând, oferă instituţiilor academice membre ale

consorţiului informaţii sigure privind absolvenţii lor. În al

doilea rând, are ca scop facilitarea tranziţiei spre piaţa muncii a

absolvenţilor.

1 Manuel F. Bagues, and Mauro Sylos Labini, Do On-Line Labor Market

Intermediaries Matter? The Impact of AlmaLaurea on the University-to-

Work Transition, p. 5, http://www.almalaurea.it/info/bagues-labini.pdf 2 A se vedea adresa web: http://www.almalaurea.it/en/index.shtm

79

În ceea ce priveşte primul obiectiv, AlmaLaurea

gestionează o bază de date care colectează informaţii privind

absolvenţii, utilizînd trei surse distincte. În primul rând,

instituţiile academice furnizeăză date oficiale privind

programele, durata cursurilor şi calificările obţinute de către

absolvenţii lor. În al doilea rând, absolvenţii oferă informaţii

suplimentare, inclusiv privind perioadele de studiu în

străinătate, experienţa de muncă, precum şi o auto-evaluare cu

privire la cunoaşterea limbilor străine şi a posedării

competenţelor de lucru la calculator. Absolvenţii au

posibilitatea să încarce şi să-şi actualizeze CV-urile on-line

pînă la cinci ani după absolvire.

În ceea ce priveşte al doilea obiectiv, AlmaLaurea

gestionează un serviciu care oferă acces la CV-urile electronice

ale absolvenţilor. Pe lîngă CV, absolvenţii pot introduce pe

pagina lor informaţii suplimentare precum şi o scrisoare de

intenţie.

4.3. Învăţămîntul superior portughez

Învăţămîntul superior din Portugalia conţine două

subsisteme: învăţămînt superior universitar şi ne-universitar

(instruirea în institute politehnice), formarea realizîndu-se în

universităţi, institute politehnice, şcoli superioare şi institute

superioare atît de stat, cît şi private. Instituţiile de învăţământ

superior privat nu pot funcţiona dacă acestea nu sunt

recunoscute de către Ministerul Ştiinţei şi al Învăţământului

Superior. Instruirea în instituţiile private este reglementată de

aceeaşi legislaţie ca şi în cele pentru instituţiile de învăţământ

superior de stat. Cele două sisteme de învăţământ superior

(universitar şi politehnic) sunt legate şi există posibilitatea

transferului de la o instituţie la alta. De asemenea, este posibil

transferul de la o instituţie publică la una privată şi viceversa.

Educaţia în Portugalia este reglementată de către stat prin

intermediul a două ministere - Ministerul Educaţiei şi

Ministerul Ştiinţei, Tehnologiei şi Învăţământului Superior. Cu

80

rol administrativ funcţionează şi Direcção Geral face Ensino

Superior (Direcţia Generală a Învăţământului Superior),

Conselho Nacional de Educação (Consiliul Naţional pentru

Educaţie), CRUP (Conselho de Reitores das Universidades

Portuguesas).

În plan legislativ, sistemul portughez de învăţămînt este

reglementat prin Constituţia ţării de la 1976, care garantează

dreptul la învăţămînt, dreptul profesorilor şi a studenţilor de a

participa la administrarea democratică a instituţiilor.

Complementar, au fost emise şi un şir de acte legislative:

Legea 46 / 86 (din 14 octombrie) despre sistemul de

învăţământ, modificată ulterior prin Legea 115 / 97 (din data de

19 septembrie) şi Legea 49/2005 (din data de 30 august), care

se referă la instituţiile universitare şi non-universitare, precum

şi structura sistemului de învăţământ superior; Decretul-lege

296-A/98 (din 25 septembrie), modificat ulterior prin Decretul-

lege 99/99 (din data de 30 martie) şi Decretul-lege 26/2003

(din 7 februarie) şi 76/2004, care se referă la accesul la

instituţiile de învăţământ superior private şi publice; Decretul-

lege 42/2005 (din 22 februarie) privind principiile şi

instrumentele pentru crearea unui spaţiu comun european al

învăţământului superior, care se referă la toate instituţii de

învăţământ superior şi este un instrument pentru punerea în

aplicare a Procesului de la Bologna etc.

Începînd cu 1986, universităţile portugheze sunt

preocupate de introducerea unui sistem de asigurare a calităţii.

În acest scop a fost creată Fundaţia Universităţilor Portugheze

(FUP). În perioada 1993-1994, FUP a realizat o evaluare

externă la cîteva universităţi voluntare. În 1996 a fost redactat

un Ghid de autoevaluare.

Astăzi de asigurarea calităţii este responsabil CNAVES

(Consiliul Naţional pentru Evaluarea Învăţămîntului Superior),

creat în 1998. Principiile CNAVES sunt următoarele (după o

81

sinteză realizată de Sergio Machado dos Santos)1:

Toate instituţiile de învăţămînt superior vor fi evaluate

la un interval de 5 ani;

Se va urmări ameliorarea calităţii;

Nu va exista nici o legătură imediată cu finanţarea, dar

în cele din urmă programele de slabă calitate nu vor mai fi

subvenţionate;

Autoevaluarea va fi complementară cu evaluarea

externă;

Agenţiile de asigurare a calităţii vor fi validate de către

minister;

Echipele de evaluare vor fi aprobate de către minister;

Universităţile au dreptul să participe la evaluare, prin

personalul didactic şi prin studenţi;

Rapoartele trebuie să fie publicate.

În prezent, există 4 agenţii de asigurare a calităţii,

coordonate de CNAVES.

O primă etapă a evaluării a avut loc în perioada 1995-

2000, cînd au fost evaluate programe de licenţă (BA), fără însă

a fi notate şi ierarhizate. În a doua etapă, între 2000-2005, au

fost notate multidimensional 1201 programe de licenţă, fără

ierarhizarea lor.

În prezent, universităţile portugheze sunt evaluate de

CNAVES o dată la 5 ani. Fiecare program de studiu elaborează

un raport de autoevaluare (Relatório de Auto-Avaliação), care

cuprinde date generale referitoare la program şi la resurse,

informaţii evaluative obţinute de la studenţi şi de la alumni,

precum şi un comentariu referitor la relevanţa programului,

1 DOS SANTOS, Sergio Machado, The Portuguese System of Quality

Assurance, comunicare la Convenţia EUA de la Glasgow, 31 martie-2

aprilie 2005

82

adecvarea lui, resursele şi procesele implicate1.

Aşa cum menţionează unii analişti ai sistemului de

învăţămînt portughez2, există la moment două perspective

diferite asupra învăţămîntului: una cantitativă, a ministerului

care urmăreşte indicatorii, măsurile, comparaţiile, controlul şi

ierarhizările, şi alta – calitativă – a universităţilor preocupate de

natura educativă a procesului, de ameliorarea lui şi de

identificarea propriilor limite. Guvernul doreşte ca

universităţile să înmatriculeze cît mai mulţi studenţi, care să

termine studiile în proporţie cît mai mare, în timp cît mai scurt,

cu costuri cît mai mici. Universităţile doresc să existe o bună

atmosferă de studiu, să se predea cunoştinţe de nivel cît mai

înalt, şi să existe o legătură între predare şi cercetare. Studenţii,

pe de altă parte, doresc să aibă mai multe opţiuni şi să aibă

timp pentru dezvoltarea personală. Angajatorii doresc o

standardizare a capacităţilor absolvenţilor la un nivel cît mai

înalt.

Pregătirea cadrelor didactice pentru învăţămînt.

Educatorii şi profesorii pentru învăţămîntul de bază şi cel

secundar obţin calificarea corespunzătoare prin studii în

învăţământul superior (care atribuie gradul de licenţiat),

structurat pe bază de performanţă profesională în funcţie de

nivelul corespunzător de formare profesională. Formarea

educaţională pentru educatori şi profesori pentru învăţământul

de bază este oferit în Escolas Superiores de Educação sau

universităţi.

Formarea educaţională a cadrelor didactice pentru

învăţământul secundar se face în instituţiile universitare.

Calificările profesionale ale profesorilor de discipline tehnice şi

1 Conselho Nacional de Avaliação do Ensino Superior, Guião de Auto-

Avaliação, aprovado em 01/03/2000 em reunião plenária do CNAVES, la

http://www.ul.pt/avaliacao/documentos/guiao_aa_univ.doc 2 PILE, Marta, Isabel Teixeira, The Importance of Quality Assessment in

Higher Education Institutions, la

http://gep.ist.utl.pt/files/artigos/The_Importance_Quality_Assessment.PDF

83

artistice pot fi obţinute prin cursuri la nivel de licenţă, care sunt

special orientate spre domenii specifice de studiu şi sînt

completate prin pregătire pedagogică adecvată. Aceste cursuri

garantează educaţia ştiinţifică în domeniul adecvat de studio,

fiind completat de training-uri pedagogice.

Profesorii pot obţine calificarea relevantă pentru a deveni

cadre didactice pentru învăţământul de specialitate prin cursuri,

care sunt special orientate spre acest domeniu şi sînt

administrate de către instituţiile de învăţământ superior.

Pentru cadrele didactice din învăţământul superior

calificările minime sunt stabilite pentru fiecare categorie.

84

5. Concluzii finale şi propuneri În R. Moldova reforma învăţământului super se

realizează cu dificultăţi deoarece racordarea sistemului la

prevederile Procesului Bologna s-a făcut, în principal, sub

presiunea factorilor politici şi mai puţin din iniţiativa actorilor

şi beneficiarilor direcţi.

Reglementările excesive, constrângerile de ordin

financiar, intervenţia factorilor de ordin politic nu au permis

instituţiilor de învăţământ, să reacţioneze cu promptitudine la

schimbările din viaţa socială şi cea economică, la evoluţiile

pieţei muncii.

O problemă stringentă în relaţiile dintre sistemul de

învăţământ şi piaţa muncii o reprezintă calitatea studiilor.

Majoritatea absolută a indicatorilor din cadrul procedurilor de

evaluare şi de acreditare a instituţiilor de pregătire profesională

se referă la indicatori cantitativi, pe când indicatorii ce reflectă

rata de inserţie a absolvenţilor în câmpul muncii, gradul de

satisfacţie a angajatorilor de nivelul de pregătire a

absolvenţilor, nivelul de reprezentare a angajatorilor în

organele de conducere a instituţiilor de învăţământ etc. lipsesc.

Întrucât angajatorii nu au posibilitatea de a interveni în

politicile educaţionale, mecanismele instituţionale pentru astfel

de intervenţii fiind practic inexistente, între nivelul de pregătire

a absolvenţilor şi aşteptările angajatorilor se creează decalaje

semnificative.

Analiza planurilor de studii, de care în prezent se

conduc instituţiile de învăţământ, relevă o pondere ridicată a

disciplinelor teoretice în detrimentul instruirii practice.

Datorită imperfecţiunii cadrului normativ, care nu a

prevăzut obligaţiunea absolventului ciclului I licenţă de a

continua studiile la ciclul II masterat, a făcut ca deţinătorul

diplomei de licenţă să înfrunte dificultăţi în angajarea în

câmpul muncii.

Analiza şi compararea pieţei muncii şi a relaţiei

universitate - piaţa muncii în R. Moldova - ţările Uniunii

85

Europene a pus în evidenţă deficienţele existente pe acest

segment în R. Moldova. Legătura slabă dintre piaţa muncii şi

pregătirea universitară, este reflectată în următorii indicatori:

27% dintre tinerii angajaţi au avut dificultăţi la primul loc

de muncă,

cea mai răspândită dificultate (64,2%) la primul loc de

muncă a tinerilor angajaţi a fost lipsa deprinderilor

practice,

mai bine de 22% din persoane au declarat că au avut o

pregătire insuficientă,

- pentru 40% tranziţia de la învăţătură la muncă a

fost mai mare de 3 luni,

- cea mai răspândită dificultate în tranziţia de la învăţătură

la muncă (64,2%) a fost lipsa deprinderilor practice,

în perioada studiilor circa 8% din totalul tinerilor au şi

lucrat, pentru fiecare al cincilea tânăr motivul principal

fiind fie necesitatea câştigului banilor de buzunar, fie

necesitatea de a avea experienţă de muncă,

tinerii care au lucrat în perioada studiilor s-au integrat

mult mai uşor la acelaşi sau alt loc de muncă,

profesorii angajaţi în cîmpul muncii au indicat asupra

gardului insuficient de pregătire primit la universitate,

lipsa unui instrument de verificare a feed-bek-ului

universitate – piaţa muncii;

lipsa unei relaţii dintre universitate şi absolvenţii ei,

inclusiv a unei baze de date despre absolvenţii angajaţi

conform specializării obţinute.

În scopul creşterii competitivităţii absolvenţilor

specialităţilor umanitare pe piaţa forţei de muncă din R.

Moldova, prin implicarea partenerilor sociali în procesul de

formare profesională a specialiştilor, dar şi în cel de angajare a

acestora în cîmpul muncii, pornind de la analiza pieţei forţei de

muncă din R. Moldova, considerăm oportună realizarea

următoarelor măsuri:

86

1. Descentralizarea sistemului de învăţămînt, care

presupune delegarea competenţelor şi a responsabilităţilor către

instituţiile de învăţământ. 2. Asigurarea autonomiei universitare reale. Inclusiv la

stabilirea numărului de locuri şi a formelor de învăţământ. 3. Responsabilizarea instituţiilor de învăţământ, fapt ce

presupune instituţionalizarea unei evaluări şi acreditări externe

independente de autorităţile din domeniul educaţiei, creşterea

rolului beneficiarilor direcţi şi indirecţi ai învăţământului în

aprecierea realizărilor instituţiilor de învăţământ. 4. Implementarea unui management bazat pe rezultate,

care ar reorienta sistemul educaţional către necesităţile

beneficiarilor direcţi şi indirecţi ai educaţiei, s-ar baza în luarea

deciziilor pe rezultate observabile şi măsurabile: accesul la

studii, rata de includere a persoanelor cu necesităţi educative

speciale, progresele celor învăţaţi, angajabilitatea absolvenţilor

etc. 5. Se impune o revizuire de principiu a mecanismelor de

finanţare a instituţiilor de învăţământ şi a modului de

gestionare a mijloacelor financiare respective. Considerăm că

este necesară acordarea unei autonomii financiare autentice

instituţiilor de toate nivelurile de învăţământ.

6. Dezvoltarea relaţiilor de colaborare între universităţi,

pe de o parte, şi Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de

Muncă din R. Moldova, agenţiile private pentru ocuparea forţei

de muncă etc., pe de altă parte, în vederea realizării eficiente a

serviciilor de mediere a muncii, inclusiv prin organizarea

tîrgurilor locurilor de muncă cu participarea nemijlocită a

întreprinderilor şi prin implementarea unor proiecte comune de

mediere electronică. De asemenea, este binevenită dezvoltarea

schimbului reciproc de informaţie privind piaţa forţei de

muncă, stabilirea traseului educaţional (modelarea curriculei,

programelor de studii şi a altor instrumente metodico-

didactice) în concordanţă cu cerinţele pieţei forţei de muncă

etc.

87

7. Un rol important în formarea şi dezvoltarea

specialiştilor îl au conexiunile între instituţiile de învăţământ şi

piaţa muncii. Se impune implementarea unor mecanisme

instituţionale care ar oferi comunităţilor, organizaţiilor de

patronat, asociaţiilor profesionale posibilităţi efective de a-şi

promova viziunile ce ţin de conţinuturile şi finalităţile instruirii

profesionale, de a orienta instituţiile de învăţământ către

necesităţile curente şi de perspectivă ale pieţei muncii.

Implicarea partenerilor relevanţi în planificarea

activităţilor/ofertelor educaţionale prin următoarele forme:

- includerea partenerilor sociali în grupului de elaborare a

planurilor de studii,

- a grupului de elaborare a curriculei,

- a comisiei de examinare la examenele de licenţă.

8. Dezvoltarea relaţiilor de colaborare între universităţi,

pe de o parte, şi instituţii, întreprinderi publice şi private, pe de

altă parte, în vederea îmbunătăţirii procesului de formare

profesională a specialiştilor, în concordanţă cu exigenţele pieţei

forţei de muncă. În această direcţie ar fi binevenită o implicare

mai activă a instituţiilor şi întreprinderilor în procesul de

instruire, îndeosebi în organizarea practicii de licenţă,

participarea la tîrgurile locurilor de muncă, participarea în

cadrul trainingurilor, seminarelor de informare, conferinţelor

şi a altor activităţi curriculare şi extracurriculare, importante

pentru formarea profesională a absolvenţilor.

9. Implicarea sindicatelor de ramură, patronatelor şi a

asociaţiilor obşteşti/ONG-urilor constituite pe bază de criterii

profesionale şi ocupaţionale (AIRM, ANTIM etc.), în

asigurarea calităţii pregătirii absolvenţilor şi în procesul de

angajare a acestora în cîmpul muncii, precum şi dezvoltarea

relaţiilor de colaborare între aceşti actori sociali, pe de o parte,

şi universităţi, pe de altă parte.

10. Stimularea, prin politici publice eficiente, a

angajatorilor pentru încadrarea în muncă a absolvenţilor

instituţiilor de învăţămînt superior şi crearea a noi locuri de

88

muncă, în concordanţă cu cerinţele pieţei forţei de muncă

(Conform art. 15, lit. b şi c, a Legii RM privind ocuparea forţei

de muncă şi protecţia socială a persoanelor aflate în căutarea

unui loc de muncă, Nr. 102-XV din 13.03.2003). În acest sens,

ar fi binevenită adoptarea politicilor publice de dezvoltare a

capacităţii instituţionale a angajatorilor principali ai

absolvenţilor specialităţilor cu profil umanitar (instituţii de

învăţămînt, muzee şi arhive etc.), politicilor de acordare de

facilităţi la plata contribuţiilor la bugetul asigurărilor sociale de

stat, de subvenţionare a locurilor de muncă, inclusiv a creării

locurilor noi de muncă, etc., în strînsă corelare cu politicile

educaţionale, politicile culturale, politicile şi programele

naţionale şi regionale de dezvoltare a turismului, inclusiv a

turismului rural, politicile de protejare a fondului arhivistic al

R. Moldova etc.

11. Crearea bazelor de date şi realizarea de studii

sistematice şi prognoze privind nevoile pe termen lung ale

pieţei muncii, asigurîndu-se, astfel, calitatea planificării şi

capacitatea de răspuns/adaptare a educaţiei şi a formării

profesionale;

12. Lansarea unui serviciu de mediere electronică (on-

line) între absolvenţi, universităţi şi întreprinderi/instituţii

angajatoare, care să ofere informaţii privind absolvenţii

universităţilor din R. Moldova, precum şi informaţii privind

oferta de locuri de muncă vacante şi cerinţele pentru ocuparea

acestora. Un model reuşit pentru introducerea acestui serviciu

în R. Moldova ar fi serviciul AlmaLaurea Inter-university

Consortium din Italia, care, de la înfiinţarea (1994) şi lansarea

sa on-line (1995), a devenit principalul punct informaţional de

întîlnire între absolvenţi, universităţi şi mediul de afaceri din

Italia1.

13. Perfecţionarea curriculei universitare la specialităţile

analizate în vederea înlăturării următoarelor deficienţe:

1 Pentru mai multă informaţie a se vedea adresa web:

http://www.almalaurea.it

89

a. corelarea insuficientă dintre planul de studii şi

competenţele cerute de piaţa muncii la specialităţile

umanitare: disciplinele incluse în planurile de studii nu sunt

orientate de fiecare dată spre formarea competenţelor

cerute de piaţa muncii;

b. insuficienţa flexibilităţii necesare pentru a determina

deschiderea permanentă pentru schimbare, completare,

adaptare la noile cerinţe ale peţii muncii;

c. prevalarea pregătirii teoretice academice a specialistului în

detrimentul obţinerii / formării de competenţe şi abilităţi

manifestată prin disproporţia dintre numărul mare de ore

teoretice şi număr insuficient de ore pentru activităţile

practice;

d. elaborarea insuficientă a metodologiei de promovarea

practicilor şi a metodelor de evaluare a lor; e. orientarea spre pregătirea exclusivă a specialistului pentru

activitate didactică, dar nu şi pentru alte activităţi precum

cercetare, management educaţional, management cultural

etc.;

f. lipsa unei metodologii clare de valorificare a disciplinelor

la libera alegere;

g. menţinerea modalităţii de evaluare separată a

competenţelor intelectuale şi a celor profesionale în cadrul

examenelor de promovare şi a celor de licenţă.

14. Avîndu-se în vedere unele deficienţe în formarea

viitorului profesor şi ţinîndu-se cont de faptul că: (a) fiind o

activitate umană conştientă care defineşte spaţiul, în interiorul

căruia se pot realiza condiţiile creaţiei culturale, şi îndeosebi,

artistice formele implementării acesteia şi ale receptării de

către publicul larg, prin managementul culturii putem organiza,

educa, orienta dezvoltarea spirituală; (b) eficacitatea politicilor

culturale depinde în mare măsură de alinierea lor cu politicile

din domeniul educaţiei; (c) educaţia este mijlocul principal prin

care se încurajează creativitatea, atât din punct de vedere al

formării de specialişti, cât şi din perspectiva creării unui public

90

avizat se recomandă a se introduce la ciclul II Masterat a

modulelor de Management al instituţiilor culturale,

Management educaţional, şi Turism cultural. Introducerea în

curricula universitară a acestor module ar lărgi orizontul de

pregătire profesională a absolvenţilor şi ar creşte, astfel,

capacitatea acestora de a se angaja în cîmpul muncii şi în alte

domenii decît cel didactic. Datorită acestor module, absolvenţii

ar putea obţine acces la locuri de muncă în cadrul instituţiilor

culturale, agenţii de turism etc.

91

AnexaI

Explanatory notes:

master studies last for 1,5-2 years;

doctorate studies last for 3-4 years;

post-doctorate studies last up 2 years;

the trade school has exit to thelabour market only;

leaving examinations are to be passed after each level of education, excluding the kindergarten and compulsory one-year pre-school preparation;

the education from 3 for 18 years old is accompanied by special education and by complementary education.

92

Anexa II

List of higher education institutions in Republic of

Moldova

STATE-OWNED HIGHER EDUCATION INSTITUTIONS

1. Moldova State University

www.usm.md

2. "Ion Creanga" Pedagogical State University

www.upsc.md

3. Technical University of Moldova

www.utm.md

4. Academy of Economic Studies of Moldova

www.ase.md

5. State University "A.Russo", Balti

www.usb.md

6. Tiraspol State University

www.ust.md

7. Comrat State University

www.kdu.md

8. State University of Physical Education and Sport

www.usefs.md

9. State Medical and Pharmaceutical University

"N.Testemitanu"

www.usmf.md

10. State Agrarian University of Moldova

www.uasm.md

11. Academy "Stefan cel Mare" of the Ministry of

Internal Affairs

www.academy.police.md

93

12. International Relation Institute of Moldova

www.irim.md

13. Academy of Music, Theatre and Fine Arts of

Republic of Moldova

www.amtap.md

14. Military Institute of the Armed Forces

"Alexandru cel Bun"

www.army.md

15. State University "Bogdan Petriceicu Hasdeu",

Cahul

www.usch.md

16. Taraclia State University

17. University of the Academy of Sciences of

Moldova

www.edu.asm.md , www.mrda.md/asmu Sursă:

http://www.edu.md/?lng=en&MenuItem=3&SubMenu0=7&SubMenu1=2

PRIVATE HIGHER EDUCATION INSTITUTIONS

1. Free International University of Moldova

www.ulim.md

2. International Institute of Management "IMI-

NOVA"

3. University "Perspectiva-INT"

www.perspectiva.md

4. Cooperative-Commercial University of Moldova

www.uccm.md

94

5. Slavonic University

www.surm.md

6. University of Political and Economic European

Studies

7. Moldova University of European Studies

www.usem.md

8. University of High Anthropological School

www.ant.md

9. Contemporary Humanitarian Institute

www.sgi.md

10. Moldova University of Applied Studies

11. Academy of Transports, Computer Sciences and

Communications

www.iatp.md

12. Dniester Institute of Economics and Law

13. Branch of the Baltic Institute for Ecology, Policy

and Law

Sursă:

http://www.edu.md/?lng=en&MenuItem=3&SubMenu0=7&SubMenu1=3

95

Anexa III

Lista actelor normative relevante în ceea ce priveşte

reglementarea problemelor angajării în câmpul muncii a

specialiştilor (ocupării forţei de muncă ) în Republica

Moldova

1. Legea cu privire la ocuparea forţei de muncă şi

protecţia socială a persoanelor aflate în căutarea unui

loc de muncă nr. 102-XV din 13.03.2003.

2. Legea Codul muncii al Republicii Moldova nr. 154-XV

din 28.03.2003

3. Legea cu privire la tineret Nr.279-XIV din 11.02.99

4. Legea cu privire la Fondul de şomaj al Republicii

Moldova Nr.714-XV din 06.12.2001

5. Legea pentru ratificarea Convenţiei Organizaţiei

Internaţionale a Muncii nr. 181 privind agenţiile private

de ocupare a forţei de muncă Nr.482-XV din

28.09.2001

6. Legea pentru ratificarea Convenţiei Organizaţiei

Internaţionale a Muncii nr. 142 privind orientarea

profesională şi pregătirea profesională în domeniul

valorificării resurselor umane Nr.480-XV din

28.09.2001

7. Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr. 923 din

04.09.2001 “Cu privire la plasarea în cîmpul muncii a

absolvenţilor instituţiilor de învăţămînt superior şi

mediu de specialitate”

8. Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr.542 din

03.05.2002 "Cu privire la susţinerea studenţilor şi

elevilor instituţiilor de învăţămînt superior şi mediu de

96

specialitate de stat cu profil pedagogic şi tinerilor

specialişti care activează în domeniul învăţămîntului"

9. Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr. 611 din

15.05.2002 „Cu privire la aprobarea Strategiei ocupării

forţei de muncă în Republica Moldova”.

10. Hotărîrea cu privire la reorganizarea Serviciului de stat

pentru utilizarea forţei de muncă nr. 832 din

14.07.2003.

11. Hotărîrea despre aprobarea Regulamentului privind

orientarea profesională şi susţinerea psihologică a

populaţiei în problemele ce ţin de carieră nr. 450 din

29.04.2004.

12. Regulamentul cu privire la organizarea formării

profesionale continue aprobat prin Hotărârea

Guvernului nr.1224 din 09.11.2004.

13. Regulamentul Fondului pentru sprijinirea tinerilor cadre

didactice din zonele rurale, aprobat prin Hotărîrea

Guvernului RM nr.1171 din 08.11.2005

14. Hotărîrea pentru aprobarea Strategiei naţionale privind

politicile de ocupare a forţei de muncă pe anii 2007-

2015 nr.605 din 31.05.2007.

15. Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr.1259 din

12.11.2008 „Cu privire la asigurarea cu locuinţă

gratuită a tinerilor specialişti cu studii superioare şi

postuniversitare de rezidenţiat, repartizaţi şi angajaţi în

cîmpul muncii în instituţiile publice (bugetare) din sate

(comune)”

97

Anexa IV

Necesarul de specialişti, specialitatea Istorie, pentru

localităţile raionului Cahul

Sursa: Registrul „Necesarul de cadre”, Direcţia Generală de

Învăţământ a raionului Cahul.

Anul

de

studii

Numărul

de

specialişti

solicitat

Tipul

instituţiei

Localitatea Acoperire

cu

specialişti

2005-

2006

1

1

1

1

Gimnaziu

Şc.

Tehnolog.

Şc. medie

Liceu

s. Andruşul-

de-Jos

or. Cahul

s. Vadul-lui-

Isac

s. Crihana

Veche

–

+

–

+

2006-

2007

1

–

Gimnaziu

Gimnaziu

s. Tătărăşti

s. Roşu

–

+

2007-

2008

1

1

1

Şc. medie

Liceu

Gimnaziu

s. Vadul-lui-

Isac

s. Zîrneşti

s. Tătărăşti

–

+

+

2008-

2009

1 Gimnaziu s. Alexander

Feld

+

2009-

2010

– Şc. Medie s. Vadul-lui-

Isac

+

Total 9 7

98

Anexa V

Numărul de specialişti pregătiţi în instituţiile de

învăţământ superior din Republica Moldova pe

parcursul anilor 2005-2008, specialitatea Istorie

Anul Numărul de absolvenţi

(tineri specialişti)

2005 224

2006 256

2007 215

2008 207

Total 902

Sursa: http: // www. statistica.md ; Extras din: Învăţământ / ştiinţă /

instituţii de învăţământ superior / Absolvenţii instituţiilor de învăţământ

superior (exclusiv ciclul I), pe grupe de specialităţi.

Anexa VI

Numărul de studenţi înmatriculaţi la specialitatea

Istorie în Universitatea de Stat „Bogdan Petriceicu

Hasdeu” din Cahul, pe parcursul perioadei 2004-2010.

Anul Numărul de persoane înmatriculate

2004 20

2005 24

2006 30

2007 10

2008 29

2009 –

2010 10

Total 123

Sursa: Cartea de ordine privind contingentul de studenţi, Secţia

Studii, Universitatea de Stat „Bogdan Petriceicu Hasdeu” din Cahul

99

Anexa VII

Numărul absolvenţilor specialităţii Istorie a

Universităţii de Stat „Bogdan Petriceicu Hasdeu” din

Cahul în perioada anilor 2004-2010

Anul Numărul absolvenţilor

2004 11

2005 21

2006 14

2007 9

2008 23

2009 20

2010 16

Total 115

Sursa: Cartea de ordine privind contingentul de studenţi, Secţia

Studii, Universitatea de Stat „Bogdan Petriceicu Hasdeu” din Cahul

Anexa VIII

REPARTIZAREA ÎN CÎMPUL MUNCII A

ABSOLVENŢILOR Universităţii de Stat "ALECU RUSSO"

din Bălţi

Facultatea de FILOLOGIE

2010 2009 2008 2007 2006

Nu

măr

de

abso

lven

ţi

Nu

măr

de

abso

lven

ţi

Nu

măr

de

abso

lven

ţi

Nu

măr

de

abso

lven

ţi

Nu

măr

de

abso

lven

ţi

Denumirea

specialităţii tota

l

Rep

arti

z

aţi

Tota

l

repar

tiz

aţi

tota

l

repar

tiz

aţi

tota

l

repar

tiz

aţi

Tota

l

repar

tiza

ţi

1. Limba şi literatura

Română şi Limba

Engleză 9 1 13 6 17 8 12 6 16 7

100

2. Limba şi literatura

Română şi Limba

Franceză 8 2 16 8 17 9 20 7 12 10

3.

Limba şi

literatura

Română şi

Limba Rusă

5 4 3 1 4 2 7 3 7 7

4.

Limba şi

literatura Rusă

şi Limba

Română

7 0 16 8 8 4 10 3 11 7

5.

Limba şi

literatura Rusă

şi Limba

Engleză

1 1

6.

Limba şi

literatura

Ucraineană şi

Limba Română

5 0 7 1 6 3 9 2 9 6

7.

Limba şi

literatura

Română şi

Limba şi

literatura

Germană

- - 12 6 3 2 12 5 5 4

8.

Limba şi

literatura

Română şi

Limba şi

literatura

Spaniolă

- - - - 4 4 - - - -

9.

Limba şi

literatura

Română şi

Limba şi

literatura Latină

- - - - - - - - 7 7