1. Introducere

Predica de nuntă este cea mai unică între predicile de

sărbători. Diferă de sărbătorile anuale cu locul şi timpul

special acordat în slujbă, cât şi cu audienţa ei diferită.1 Se

bazează pe idei antropologice şi teologice specifice, cu o

revelaţie teologică adâncă. În perdicile de nuntă teologia

teoretică şi ceea practică sunt foarte strâns legate, incluzând

adevăruri biblice revelate, în acelaşi timp viaţa de fiecare zi.

Nu există un prototip general de predică de nuntă, ca un

model homiletic pentru preoţi, chiar şi terminologia nunţii este

foarte flexibilă şi diferă de la denominaţie la denominaţie.

Întîlnim diferite expresii ca predica, mesaj biblic, meditaţie,

cei care predică sunt numite preoţi, pastori, părinte, chiar şi

ocazia are nume diferite ca nuntă, cununie, şi altele în limba

maghiară.

Pe plan teoretic, putem studia precica de nuntă din mai

multe direcţii. Cea mai frecventă este studiul homiletic, dar

putem studia din punct de vedere teologic, socio-cultural, sau

ecumenic. În acest referat accentul este în primul rând pe

teologie pastorală. Baza predicilor creştine este Biblia.

Revelaţia dumnezeiască este foarte important în formularea

răspunsurilor, şi în reflectarea pe problemele societăţii

noastre pluraliste, unde întâlnim mai multe alternative.

Predica de nuntă nu are rolul de a oferi toate răspunsurile

legate de căsnicie, nici ziua sărbătorii cunuiei nu este ocazia

cea mai potrivită pentru a da o învăţătură completă despre 1 Susan K. Hedahl: Preaching the Wedding Sermon, Chalic Press, St. Louis,

1999, 2.

elementele căsniciei, mai puţin despre problemele legate de

aceasta. Sunt alte discipline, care se ocupă mai profund de

această temă, ca şi consilierea de familie, cărţile, cu caracter

consilier. Conferinţele, şedinţele consiliere înainte de nuntă,

sunt foarte vitale. Predica de nuntă este doar cununa acestor

ştiinţe şi activităţi, având vocaţia de a oferi o imagine clară

în concordanţă cu ele, proclamând planul lui Dumnezeu într-o

atmosferă de sărbătoare, adresând publicului larg.

Fiecare predica de nuntă reprezintă o imagine de familie,

ceea ce este bazată pe o bază teologică. Aceste imagini pot fi

de mai multe nuanţe, diferând după confesiunea religioasă, sau

chiar după convingerea personală a preotului. Practicile

diferite sunt determeinate în mare parte de diferenţele

teoretice teologice. Deci, imaginea de famile a predicilor de

nută se poate urmări în teologia de familie în care este

reădăcinată. În acest referat schiţez şi compar teologia de

familie a patru denominaţii: catolic, ortodox, reformat şi

baptist.

1. Teologia nunţii şi a familiei la religiile

istorice

Întâlnim teologie de familie nu numai în predici şi

liturghii de nuntă, dar şi alte liturghii, ca botezul,

binecuvântarea copiilor, ziua mamelor. Aplicăm teologie de

familie când pregătim tinerii pentru căsnicie, şi suntem

influenţat de teologia noastră, când suntem implicaţi în

consiliere şi ajutorul familiilor. În przentarea învăţăturii

teologice la acester religii înşirăm numai caracteristicile cele

mai generale, special aceeia care determină predica de nuntă.

Aceste caracteristici pot fi urmărite prin confesiuni, legi

canonice şi scrieri teologice dealungul secolelor.

1.1 Imaginea familiei în teologia Catolică

Învăţătura Bisericii Catolice are o istorie lungă. În multe

scrieri catolice, mai ales la început, întâlnim o tendinţă de a

separa lucrurile sfinte, dumnezeieşti şi lucrurile naturale,

omeneşti, de aici provine ideea celibatului şi monasticismului.

Thomas Aquinas, care era adeptul lui Aristotel, credea că femeia

reflectă mai slab imaginea lui Dumnezeu decât bărbatul. În

teoria lui de familie susţinea că „femeile sunt mai slabe atît

fizic, cât şi mintal decât bărbaţii, de aceea au nevoie de

conducere bărbătească în deciziile vieţii.” În concepţia lui,

rolul principal al femeilor este reproducerea.2

După Aquinas, teologii Catolici au dezvoltat teologia de

familie, explicând ca legile naturii şi etica socială sunt 2 Don Browning, Marriage and Modernization: How Globalization Threatens Marriage and

What to do about it, Grand Rapids, Eerdmans, 2003, 59.

bazate pe poruncile lui Dumnezeu exprimate în natură. Această

idee este esenţa teoriei subsidiarităţii în teologia catolică.

După învăţătura Romano-Catolică căsnicia bună contribuie la

bunăstarea copiilor, bunăstarea femeii, la sănătatea bărbatului,

este benefic societăţii, a industriei şi stabilităţii

economiei.3

Imagine de familie catolică accentuează legătura între

familie şi biserică. În istoria bisericii este evidentă relaţia

dinre Biserica Catolică şi statul. De multe ori familia a avut

un rol intermediar între cele două, ca împlinitor a intereselor

politice, economice sau religioase. Ideea de bază era că

căsnicia este izvorul vieţii din care izvoreşte familia,

naţiunea, statul şi biserica. Aceste învăţături au pregătit

ridicarea cununiei la rang de sacrament.

Concepţia de sacrament este cea mai proeminentă în teologia

catolică. O definiţie detaliată găsim în Catechismul Bisericii

Catolice (1995), articolul 74. Un drept canonic din 1917, la

interpretare cunuiei bisericeşti marchează trei ţeluri: binele

copiilor (bounum prolis), binele credinţei (bonum fidei) şi

binele sacramental (bonum sacramentum).5 Petrus Lombardus (1100-

1600) scria: „Celelalte sacramente au început după păcat, şi din

cauza păcatului, dar sacramentul cununiei a fost fundat înainte,

nu ca şi un remediu, ci şi ca o instituţie.” (Book of Sentances,

4/26)6

3 Robert Mildenberger: Tanítás a házasság szent szentségéről, in: Szent Margit Lap, 58. sz., 2001. március,

4 Mihai Pătraşcu (transl.): Catechismul Bisericii Catolice, Presa Bună., Iaşi, 2005.

5 Szuromi Szabolcs: Az egyházi házasságra vonatkozó kánoni előírások…, 45-46.6 Luke T. Johnson, and Mark D. Jordan: Christianity, in: Don S. Browning,

Christian Green, John Witte (ed.): Sex, Marriage and Family in World Religions, ColumbiaUniv. Press, NY, 2006, 100.

Cealălalt aspect a cununiei este caracterul de taină.

Această idee este strâns legată de caracteru de sacrament, ceea

ce vine din limbajul apostolului Pavel din Efeseni 5,32: „Taina

aceasta este mare (vorbesc despre Hristos şi despre Biserică)”

În Vulgata cuvântul misterion este tradus sacramentum, ceea ce este

derutant,7 iar apostolul Pave foloseşte relaţia conjugală ca o

metaforă pentru relaţia dintre Cristos şi Biserica. Ideea de

sacrament a întărit rolul Bisericii în cununie, care a primit o

fromă liturgică, iar liturgia era activitatea preoţilor. Pe

această cale s-a format liturghia şi predica de nuntă.

O altă caracteristică este unitatea şi indisolubilitatea

căsniciei. Această concepţie reiese din definiţiile de căsnicie,

care declar că cununia este o hotărâre pe toată durata vieţii.

„Cununia este o legătura înre bărbat şi femeie din voia lui

Dumnezeu, pentru relaţia de viaţă cea mai intimă şis

indisolubilă.”8

Deci în teologia catolică căsnicia creştină este un

sacrametn, taină şi o legătură indisolubilă. Aceste concepte

accentuează caracterul religios al acestuia. In acelaş timp

Biserica Catolică se ocupă cu familiile şi din punct de vedere

social, considerând familia ca fiind locul ideal pentru

creşterea copiilor, locul educaţiei sociale şi locul tranmiterii

valorilor religioase.

1.2 Imaginea familie în teologia Ortodoxă

7 Kálvin János: A keresztyén vallás rendszere, II. könyv, Magyar Református Egyház, Kálvin János Kadó, 1909, 745.

8 Robert Mildenberger: Tanítás a házasság szent szentségéről

Teologia de familie a Bisericii Ortodoxe seamănă cu cea

catolică, dar sunt şi deosebiri. Cununia este înşirat ca

sacrament, dar cu un înţeles puţin diferit. Aici sacramentul

cununiei nu are caracter de „lege”, nu este un contract juridic,

şi nu coţine jurământ. Sacramentul cununiei este „botezul si

confirmarea” iubirii omeneşti în Dumnezeu, prin Isus Cristos, în

Duhul Sfânt.9 Prin această taină mirele devin un singur trup,

primesc Duhul Sfânt pentru ca ceea ce s-a început pe pământ să

nu se termine cu moartea, ci să se împlinească în continuare în

Împărăţia lui Dumnezeu. Francois Mean scrie despre cununie,

citând pe Tertulian, că „Biserica uneşte, Eucharistia confirmă,

binecuvântarea pecetluieşte.” Sau „Tatăl binecuvântează, Fiul

încoronează, Duhul Sfânt sfinţeşte şi desăvârşeşte.” 10 Aceste

formulări exprimă, că pe lângă formele omeneşti ale cununiei se

întâmplă ceva misterios, adică miracolul exprimării harului lui

Dumnezeu.

După teologia ortodoxă, cîn femeia şi bărbatul se unesc ân

cununie, alcătuiesc imaginea lui Dumnezeu. Prezenţa harului lui

Dumnezeu este a treia persoană, reflectând Sfinta Treime şi

trinitatea din Eden: Adam, Eva şi Dumnezeu. Căsătoria este

numită şi „instituţie paradisiacă”.11 După Francois Mean, este o

relaţie strânsă între iubirea conjugală şi iubirea Creatorului.

Dragostea adevărată este participarea în iubirea eternă.12 După

această teologie, prin sacramentul cununiei, ca şi prin 9 Ortodox Kereszténység – Házasság,

http://hu.wikipedia.org/wiki/Ortodox_kereszténység#A_ H.C3.A1zass.C3. (utolsómegtekintés dátuma 2010.11.05)

10 Francois Mean : Taina Casatoriei in lumina Traditiei Ortodoxe si a bisericii Nedespartite, http://ortodoxie.3x.ro/diverse/Carti/Apologetica_ortodoxa/taina_casatoriei.htm, (utolsó megtekintés dátuma 2010.11.05)

11 Idem.12 Idem.

celelalte sacramente, harul lui Dumnezeu este transmis. Aceste

sunt exprimeate în semnul vizibil, adică consimţământul liber al

logodnicilor şi simbolurile liturgice, care-i introduc pe

logodnicii în realitatea deplină a uniunii lor conjugale. Harul

invizibil este transformarea iubirii omeneşti în iubire

desăvârşită, încununarea regească a soţilor în dragostea lor.13

Căsătoria în învăţătura Ortodoxă, este imaginea iubirii

desăvârşită a lui Dumnezeu, cea ce este etern, unic,

indispensabil şi fără sfârşit.14 Deci numai o „singură căsnicie”

poate îndeplini ţelul stabilit de Dumnezeu. Aşa că tradiţia

ortodoxă creştină încurajează văduvii şis văduvele ca să rămână

fideli soţiei sau soţului care au murit pentru această lume, dar

trăiesc în Cristos. 15 Pe această bază este împotriva divorţului,

relaţiei sexuale în afara căsătoriei, şi căsătoria înter

homosexuali. În acelaşi timp, Biserica Ortodoxă face posibilă a

doua cununie după pocăinţă şi spovedenie, şi nu exclude membrii,

care trăiesc în a doua căsnicie.16

În Curierul Ortodox (din Republica Moldova) condiţiile

cununiei sunt fromulate în patru categorii: 1. Condiţii religioase, să

fie membrii botezaţi, care nu au fost căsătoriţe anterior, să nu

fi dat jurământul fecioarei, să nu fie călugăriţi. 2. Condiţiile

etice se referă la viaţa morală, 3. Condiţiile fizice presupun sănătatea

fizică şi psihică a partenerilor, şi 4. Condiţiile sociale, adică să

fie cetăţeni cu drepturi depline, să încheie în prealabil

13 Idem.14 Idem.15 Idem.16 Idem.

căsătoria civilă.17 Aceste reglementări îmbină drepturile

Bisericeşti cu legile statului.

Putem conclude deci, că teologia cununiei ortodoxe, pe

lângă caracterul sacramental este una mistică, ca teologia

Orientală în general. După teologii ortodoxi coununia este o

taină de nepriceput, pe care putem explica numai cu prezenţa şi

harul invizibil al lui Dumnezeu. Un alt aspect este, că este

reglementată de diferite reguli stricte, chiar amănunţite, ceea

ce într-un fel este benefic Bisericii Ortodoxe, dar tototdată

poate genera tensiuni sau confuzie la nivelul practicii.

1.3 Imaginea familiei în teologia Reformată

În religia Reformată, ceremonia de nuntă constă din

cântece, predică, jurământ şi rugăciunea de binecuvântare a

cuplului. Nunta bisericească are rolul de a celebra ocazia în

public, mai ales cu rudele, si de a cere ajutorul şi

binecuvântarea lui Dumnezeu. Preotul mulţumeşte Domnului în

rugăciune pentru biserica reformată, pentru familia lor, pentru

întâlnirea tinerilor, pentru Mântuitorul przent în şi cere

ajutorul şi călăuzirea lui Dumnezeu pentru viaţa lor comună.

Jurământul solemn de nuntă este puntul culminat al slujbei,

exprimând că au înţeles planul lui Dumnezeu pentru căsnicia lor,

şi sunt gata să accepte.

Textul jurământului18 începe cu cu Dumnezeu, accentuând că

legământul are loc ân prezenţa Sfintei Treimi, El este prezett

şi aude promisiunile declarate. Jurământul accentuează

17 Nicolae Fustei: Sfânta Taină a Nunţii, sau Cununia, in: Curierul Ortodox, 11. Szám, 2008 október 14., 7.

18 A házasságkötés megáldása, http://ww.reformatus.hu/archiv/uj/egyhzunk-hazasagkotes-99-103.pdf, (accesat: 2010. 11.10.)

importanţa iubirii reciproce, ca baza fidelităţii şi a

perseverenţei, rezultând ăn unitate şi exclusivitate.

În teologia reformată căsnicia este sfântă, dar nu este

considerat sacrament. Refomatorii au fost âmpotriva învăţăturii

sacramentelor, unii chiar consideră ceallaltă extremă din care

lipseşte conţinutul spiritual, şi apare a o instituţie socială

oarecare,19 dar în contextul lor este de înţeles atacul lor

vehement împotriva papalităţii şi dominaţia Bisericii Catolice

asupra căsătoriei. Reformatorii nu au profanizat căsnicia,

Calvin spunea că este un legământ dumnezeiesc, Erasmus şi

Bullinger titulând rând sfânt, iar Luther numea statut sfânt,

care nu este mai nevrednic decât celibatul.20 Ei au âncercat să

menţină echilibrul între ideea de sacrament şi secularismul în

formare.

Mai multe confesiuni au formulat scopul căsniciei. După

Confesiunea din Westminster, „căsnicia a fost destinată pentru

ajutorul reciproc a soţului şi al soţiei, pentru reproducerea

legală a umanităţii, creştera bisericii şi prevenire

imoralităţii sexuale.21 Catechismul din Heidelberg (întrebările

108-109) numeşte „căsnicie sfântă” 22 şi încurajează moralitatea

în căsnicie şi în afara căsniciei. A doua Cofesiune Elveţiană

(cap. XXIX.) afirmă că căsnia este voia lui Dumnezeu, cu scopul

ca „bărbatul şi femeia să trăiască în unitate reciprocă, în

iubirea cea mai intimă şi acord comun.” 23 Aceste rezoluţii iau 19 Herger Csabáné: A házassági jogalkotási és jogalkalmazási hatáskör helye…20 Herger Cs.: A házassági jogalkotási és jogalkalmazási hatáskör helye…21 Westminsteri Hitvallás, http://www.reformatus.net/westminsteri-hitvallas,

(utolsó megtekintés dátuma 2010.11.12)22 Heidelbergi Káté, A Református Keresztyén Egyház Hitvallása, Erdélyi Református

Egyházkerület, Kolozsvár, 2003.23 Második Helvét Hitvallás, http://www.reformatus.hu/index.php?

option=com_content&view= article&id=1166&Itemid=497&lang=hu#XXIX , (utolsó

în considerare cele două elemente de bază, menţinând echilibrul

între planul lui Dumnezeu şi relaţia naturală între bărbat şi

femeie.

Ceremonia de nuntă reformată este mult mai confesională

decât litrurghică, având accentul pe jurământul confesional şi

predica. Simplitatea caracteristică slujbei reformate apare şi

la nuntă. Biserica nu este decorată, şi este o predica scurtă

despre învăţătura biblică a căsniciei, despr promisiunile lui

Dumnezeu şi cerinţele lui de la cei aflaţi în căsătorie.

Faptul că teologia reformată s-a îndepărtat de concepţia de

sacrament, accentul s-a pus mai mult pe rolul căsniciei în

societate. Din punct de vedere psichologic s-a orientat mai mult

spre importanţa dezvoltării personalităţii, şi zidirea relaţiei

conjugale. Viaţa omului este alcătuită dintr-un sistem, în care

procesele psichologice, circumstanţele fizice şi elementele

spirituale sunt inseparabile.

1.4 Imaginea familiei în teologia Baptistă

Concepţia familiei în teologia Baptistă este foarte

asemănător cu cea protestantă, ceea ce se explică prin faptul că

predecesorii baptiştilor în timpul reformei au acceptat aceaşi

învăţături de bază. În general teologia baptistă este similară

cu învăţăturile celorlalte denominaţii evanghelice, dar întâlnim

şi diversităţi în detalii sau practici. Aceste pot fi explicate

prin autonomia şi libertatea bisericilor locale, şi prin

diferite tradiţii, sau chiar convingerea liderilor. Doctrinele

de bază sunt stabilite prin confesiuni, pe baza textelor

biblice, specil din Noul Testament.megtekintés dátuma 2010.11.12)

Confesiunea Bisericii Baptiste din România (1997)24 pune

accent pe originea căsniciei, creat de Dumnezeu. Voinţa şi

planul Creatorului stabileşte o ordine, care reglementează

regulile şi forma căsătoriei. Aici, ca şi la alte religii

protestante, căsnicia nu este considerat sacrament (cel puţin nu

în sensul botezului sau comuniunii). Pe ângă originea

dumnezească, căsnicia este sfinţită prin credinţă. În bisericile

baptiste, mai ales în Transilvania credinţa şi convingerea

personală sunt foarte importante. Tinerii au nevoie de

călăuzirea Domnului în alegera perechei potrivite, şi de puterea

unificatoare în căsnicie.

Pocăinţa şi relaţia personală cu Dumnnezeu este o condiţie

pentru cununie în biserică. „Nu vă înjugaţi la un jug nepotrivit

cu cei necredincioşi” (2Cor 6,14). Această condiţie este logică,

luând în considerare că membrii bisericii sunt solicitaţi să

participe regular şi activ la fiecare adunare. Dacă soţul şi

soţia nu sunt fiecare creştini devotaţi pot întâmpina tensiuni

şi probleme.

Confesiunea defineşte cununia ca o „decizie voluntară, în

care un bărbat şi o femeie decid împreună că vor trăi împreună o

viaţă întreagă” 25, în ibire şi fidelitate, pentru sprijinul şi

bucuria celuilalt, şi pentru creşterea copiilor.26 Această

definiţie ia în considerare cultura contemporană, adică

importanţa iubirii şi acordul comun în căsătorie. Confesiunea

mai adaugă necesitatea călăuzirii Scripturii şi a Duhului sfînt,

24 A Keresztyén Baptista Vallásfelekezet Hitvallomása Romániában, Romániai Magyar Baptista Teológiai Fakultás, Kolozsvár, 1997.

25 Borzási István: A Biblia tanítása a házasságról, Előadás a Romániai Magyar Baptista Gyülekezetek Szövetségének Kerületi Konferenciáin, 2006. november 2.

26 A Keresztyén Baptista Vallásfelekezet Hitvallomása Romániában

şi să fie potriviţi ulnl de celuilalt atât spiritual, psihic căt

şi fizic. Deci căsătoria are loc ca urmare a lucrării lui

Dumnezeu ăn acord cu considerare logică şi procesele naturale

omeneşti.

Nunta bisericească are loc la o adunare, unde participă nu

numai cei invitaţi, dar şi membrii bisericii. Nunta este strâns

legată de comunitate, ceea ce este forarte important. Cei care

se căsătoresc iau angajament în „prezenţa martorilor vizibili şi

invizibili” că vor trăi împreună în iubire şi fiedelitate în

orice circumstanţe.

Rolul soţului şi al soţiei sunt definite prin versete

biblice ca „bărbatul este capul nevestei” (Ef 5,23), nevestele

să fie supuse bărbaţilor ca Domnului, şi să ajute soţul în

îndeplinirea planului lui Dumnezeu (Ef 5,22. 24. Kol 3,18 1Pét

3,1).27 Dar pe lângă rolurile stricte sunt consideraţi egali,

Noul Testament vorbeşte şi despre egalitate (Gal 3,28). Teologia

baptistă deci se bazează pe propoziţiile biblice, cu o

înclinaţie spre interpretare literalistă, urmărind autoritatea

Scripturii.

27 Borzási István: A Biblia tanítása a házasságról

2. Comparaţia şi evaluarea doctrinelor teologice

despre familie

2.1 Similarităţi

2.1.1 Creaţia şi originea căsătoriei

Doctrinele teologice a religiilor nu se pot delimita unul

de celălalt, fiindcă se combină, sau multe doctrine sunt

identice. Similarităţile sunt derivate din Biblie, folosit de

toţi creştini, şi din originea comună a creştinismului. Cea mai

comună între doctrinele referitor la căsătorie este înfiinţarea

căsătoriei în istoria creaţiei, aşa cum este în revelaţia iudeo-

creştină. Această este textul de bază care determină

învăţăturile despre căsătorie. Acest pasaj de scriptură, şi

interpretările acestuia este un tezaur pentru predicile de

nuntă.

Versetele din istoria creaţiei sunt bazele confesiunilor şi

doctrinelor căsătoriei. John Stott rezumând teologia clasică a

căsătoriei, se referă la Gen 1-2, derivă trei ţeluri pentru care

Dumnezeu a înfiinţat căsătoria. Primul este porunca lui

Dumnezeu: „înmulţiţi-vă umpleţi pămîntul” (Gen 1,18) sau

reproducerea, al doilea este comunitaea sprijitoare: „Nu este

bine ca omul să fie singur, am să-i fac un ajutor potrivit

pentru el.” (Gen 2,18) Al treilea „ei vor fi un singur trup”

(Gen 2,24), referind la unitatea sexuală, ca o exprimare a

iubiirii reciproce.

Toate cele patru religii amintite scoate în evidenţă

prezenţa lui Dumnezeu ăn căsătorie. Nu numai prima căsătorie a

fost munca lui, ci El pregăteşte căsători celor care cred în El.

Perechea potrivită este darul lui, binecuvântarea lui aduce

fericire, şi El are grijă de nevoile lor. Un aspect comun este

limbajul biblic şi simbolurile folosiete cu ocazia nunţii, mai

ales în predicile de nuntă. Pe lângă istoria simbolică a

creaţiei relaţi lui Dumnezeu cu Israel, sau Cristos cu Biserica,

asigruă un set de simboluri. Acest limbaj ne uneşte şi serveşte

ca o bază de referinţă.

2.1.2 Integrarea nunţii şi predica de nuntă în ceremoniile bisericeşti

Fiecare biserică creştină a recunoscut importanţa

acceptării nunţii între activităţile religioase, făcând din ea

un eveniment important. Au înţeles necesitatea sprijinului

comunităţii bisericeşti la evenimentele şi schimbările

semnificative din viaţa omului. Au acceptat ca şi Luther şi

Calvin, că nunta, familia, munca şi politca sunt arena adevărată

a sfinţeniei. Neputând fi realizatorii cununie legale, au pus

accent pe consiliere şi veghre asupra căsotoriei.

Bisericile creştine au încercat să ţină căsătoria sub

autoritatea Bisericii, şi aşa s-a format o tradiţie fermă. Nunta

nu este o sărbătoare a mirilor, ci şi a întregii comunităţii

bisericeşti. Este o foarte bună ocazie pentru a vesti mesjul

biblic despre căsătorie, petru a vorbi despre planul Creatorului

şi sfaturile bilblice, adică condiţiile mariajului fericit. Cu

ocazia nuţii întâlnim o audienţă mixtă, mulţi dintre ei, care nu

frecventează biserica. Predica de nută este comună, de asemnea

consilirea premaritală. Ele proclamă că căsnicia este bună, este

darul lui Dumnezeu, în care trebuie să trăim cu mare

responsabilitate. Nunta bisericească oferă un excedent spiritual

de care familiile au nevoie.

2.1.3 Accentuarea caracterului religios şi social al familiei

Denominaţiile religioase înşirate appreciază foarte mult

căsătroia şi familia, şi accentuează rolul lor în biserică şi în

societate. II. Sinod din Vatican defineşte familia ca

„ecclesiola” (biserică de familie)28. Biserica este formată din

familii, iar famili este un rezultat al căsătoriei. Când

biserica zideşte căsătoria şi familia, zideşte pe sine însuşi.

În general, familia este considerată baza şi celula

societăţii, „familiile solide, fericite şi disciplinate

constituie rădăcina unei societate şi naţiune solide.”29 Prin

urma presiunii sociale şi economice au apărut rupturi în multe

familii. După Browning „problema dezintegrării familiilor a

devenit mondial, ca şi problema foamei, suprapopularea, poluarea

mediului sau epidemia SIDA.”30 Bisericile creştine sunt

conştiente de pericolele şi provocările din partea societăţii

contemporane, şi încerc să ajute prin diferite mijloace. Este

evident, că valorile morale primite în familie se transmit în

societate. Aşa cum Atkinson scrie, familia bună este importantă

28 Cselényi István: Családegyház, Rác-templom Alapítvány, Esztergom, 2001. 3.

29 Richard Jones: How Goes Christian Marriage? Epworth, London, 1978, 11.30 D. Browning and Miller-McLemoer: Globalisation and the Family - A Practical

Theological Analysis, in: Ballard, P. and Couture, P. (eds.): Globalisation and Difference: Practical Theology in a World Context, Cardiff Academic, Cardiff, 1999, 87.

nu numai pentru că asigură protecţia şi compania necesară, ci şi

educă la valori sociale, culturale şi spirituale.31

2.2 Diferenţe

2.2.1 Doctrina tainei şi sacramentului căsătoriei

În imaginile a familiilor de mai sus cea mai evidentă

diferenţă este definirea căsătoriei ca un sacrament. Fiecare din

aceste religii declară că căsnicia este o legătură sfântă, în

sensul că Dumnezeu a creat şi a binecuvântat. În interpretarea

Catolică începând cu Augustin, se spune că sacramentul este

prezent în căsătorie,32 iar din sec. XIII-lea de la Aquinas,

căsătoria este declarată un sacrament ca şi botezul şi

eucharistia.33 Această doctrină este confirmată prin participarea

mirilor la eucharistie cu ocazia nunţii, exprimând unitatea lor,

dar şi unitatea cu Trupul lui Cristos.

Învăţătura mistică şi practica Ortodoxă este similară, şi

cununia este considerată o taină sfântă,34 bazând pe cuvintele

apostolului Pavel, care numeşte relaţia soţului şi al soţiei o

taină, şi chiar aplică ideea la relaţia lui Cristos şi Biserica

(Ef 5,32).

Reprezentnţii reformaţi s-au îndepărtat de această

învăţătură, şi au căutat o bază teoretică mai echilibrată.

Luther spunea: „Biserica în primul rând este chemat să se

preocupe de „ordinea salvării”, iar lumea cu „ordinea creaţiei” 31 David Atkinson: Pastoral Ethics- A Guide to the Key Issues of Daily Living, Lynx,

Oxford, 1994, 63.32 Lawler Michael: Marriage and Sacrament – A Theology of Christian Marriage,

Liturgucal Press, Minesota, 1993, XI.33 Idem.34 Nicolae Fustei: Sfânta Taină a Nunţii, in: Curierul Ortodox, 1/2009, 7.

– de care aparţine căsătoria.35 Aceste idei marchează şi

predicile de nuntă. În învăţătura refromată şi baptistă

căsătoria este sfinţită de Dumnezeu, dar nu este instrumentul

sfinţirii, ci numai o circumstanţă în care se manifestă

caracterul creştin, iar sfinţenia căsniciei se poate menţine

numai prin efort permanent.

2.2.2 Divorţul şi recăsătroia

Concepţiile despre divorţ şi recăsătorie constituie o altă

diferenţă. Învăţătura Catolică despre indisolubilitate rezultă

din doctrina de sacrament. Când mirele şi mireasa confirmă

unitatea lor sfintă în eucharistie, legământul lor este integrat

în legământul lui Dumnezeu cu oamenii, iar dragostea conjugală

se îmbină în dragostea lui Dumnezeu.36 Fiincă acest legământ este

garantat de Dumnezeu, nici biserica nu are dreptul să retragă.37

Această unitate este creată în Cristos, de aici teologia

ortodoxă conclude că este etern. Biserica Romano-catolică

susţine doctrina indisolubilităţii căsătoriei, a făcut posibil

numai retragerea validităţii căsătoriei în unele cazuri.38

Învăţătura reformată şi cea baptistă concentrează pe

textele biblice despre divorţ şi recăsătorie, interpretând

special cuvintel Domnului Isus, descurajând atât divorţul cât şi

recăsătoria, în acelaşi timp proclamă harul lui Dumnezeu,

iertarea în Cristos şi posibilitatea unui nou început, cu scopul

de a oferi ajutor pastoral penrtu familii în criză.

35 Jacobsen and Kelly: Preaching the Wedding Sermon, 43.36 A Katolikus Egyház Katekizmusa, 1639. paragrafus37 A katolikus Egyház Katekizmusa, 1640. paragrafus38 Mark Strauss (szerk.): Három vélemény az újraházasodásról, Harmat, Budapest,

2009. 11.

2.2.3 Toleranţa căsătoriilor de religie mixtă

În privinţa căsătoriilor interconfesionale Biserica

Catolică şi Ortodoxă menţine legi şi tradiţii mai stricte ca

bisericile protestante. Această poziţie se explică cu tradiţiia

mai întărită şi cu structura de conducere foarte hierarchică.

Învăţăture Catolică tradiţională pe o perioadă de tim îndelungt

a interzis căsătoria între diferite confesiuni, considerând

aceasta un pericol pentru religia părţii catolice, şi perntru

educarea religioasă a coppiilor.39

Din cauza fracţionării religioase, bisericile au fost

nevoite să ia o poziţie mai tolerantă, şi să negocieze

condiţiile căsătoriilor mixte.40 Biserica Reformată este mai

tolerantă în acceptarea căsătoriilor de religie mixtă. Ca urmare

a răspândirii gândirii ecumenice şi condiţiile pluraliste, s-a

făcut posibil „ceremonia de nuntă ecumenică” 41 la reformaţi, mai

ales în Ungaria. Bisericile baptiste nu sunt atât de toleranţi

ca şi reformaţii, mai ales în Transilvania, unde gândirea

conservativă a fost dominantă. În interpretarea lor, „ajutorul

potrivit” se referă şi la credinţă comună.

Aceste poziţii influenţează şi predicile de nuntă, pentru

că în predica, teoria şi practica sunt inseparabile. În Biblie

găsim şi idei care ne cheamă la intoleranţă. Aceste învăţăturei

sunt rezultatul al diferite interpretări, care influenţează

imaginea familiei.

39 Robert Mildenberger: Tanítás a házasság szent szentségéről40 Idem.41 Palásti A.: Templomi házasságkötés

2.3 Concluzie

Evaluând similarităţile şi diferenţele, iese la iveală că

teologia şi practica bisericilor Catolice şi Ortodoxe –

referitor la căsătorie şi familie – este lege-orientată, cu

multe reguli şi prescripţii, chiar şi până în mici detalii, spre

deosebire, cea reformată şi baptistă, care sunt mai orientate

către persoanele implicate şi nevoile lor spirituale. De

exemplu, la propovăduirea adevărurilor de bază ia în considerare

oamenii şi circumstanţele lor sunt diferite, iar aplicarea

scripturii şi modul acordării de sprijin trebuie să fie diferit.

Diferenţele de interpretare sunt strîns legate de istoria şi

tradiţia acestor biserici.

3. Problematica predicilor de nuntă

3.1 Problema hermeneutică

Diferenţele doctrinare a concepţiilor teologică despre

familie la difeite denominaţii religioase rezultă din

interpretarea diferită a textelor biblice. După Barton, „istoria

bisericii este istoria interetării Bibliei”.42 Deci, imaginea

familiei în predicile de nuntă este rădăcinată în hermeneutică

biblică. Acceptarea autorităţii normaitve a Bibliei este

caracteristică mai ales în teologia protestantă.

În doctrinele despre familie întâlnim două extremităţi. În

interpretarea umanistă-liberală căsătoria este o relaţie

seculară şi voluntară,43 iar în teologia catolică şi ortodoxă 42 S. Barton: The Family In Theological Perspective, Edinburgh: T&T Clark, 1996,

5.43 Paul Clarke and Andrew Linzey: Dictionary of Ethics, Theology, and

Society, Routledge, 1997, 548.

este un sacrament, instrumentul intermediar al harului

Dumnezeieşti.44 În căsnicie dimensiunea fizică şi cea spirituală

sunt intersectate. Viaţa omenească natuală şi viaţa sfântă

alcătuiesc o unitate armonică, de exemplu în căsnicie. Browning

exălică această diferenţă ca puncte de vedere diferite, şi spune

despre căsătorie că: „Din perspectiva raţiunii omului,

funcţionează ca o exprimare a nevoilor omeneşti, iar din

perspectiva credinţei este darul lui Dumnezeu prin creaţie.”45

Doctrina sacramentului căsniciei nu provine numai din

tendenţia greşită de a separa lucrurile sfinte de cele comune,

dar este o chestie de interpretare biblică. Întîlnim

interpretări greşite la analogiile şi metaforele din Biblie, de

exemplu când relaţia înter Dumnezeu şi Israel, sau Cristos şi

Biserica sunt descrise cu limbajul şi imaginea căsniciei. Idea

că Cristos este mirele, iar Biserica mireasa, este o metaforă,

şi se înţelege ca atare. În definiţia lui Almási, metafora este

un obiect literar cu sens figurat, în care două elemente sunt

interconectate, şi autoru prin aceasta expune un singur punct de

conexiune, aceasta reprezintă mesajul propriu-zis.46 Nu putem

deci construi o teologie bazată pe metafore.

Chiar dacă căsnicia reflectă iubirea Creatorului, nu este

parte asenţială a Lui, adică cele două nu se amestecă. Chiar şi

în cauzul alegoriilor este important stabilirea obiectului

discutat. Cănd cineva spune că destinaţia primară a căsnicie

44 Bernard Cooke: Historical Reflections ont he Meanin of Marriage, in: Alternative futures for Worship, St. Benedict, Minesota, Volume 5, Christian Marriage, 1987, 44.

45 Browning: Marriage and Modernization - How Globalization Threatens Marriage and Whatto Do about It, Grand Rapids, Michigan, 2003, 141.

46 Almási Tibor: Hermeneutika – A Bibliaértelmezés elmélete és gyakorlata, Mécses, Budapest, 1997, 110-111.

este reflectarea caracterului sfânt al lui Dumnezeu, unitatea

Trinităţii sau slava lui Cristos şi Biserica, este o

spiritualizare falsă, un abuz hermeneutic ce sună foarte

spiritual, dar duce la dezamăgire. Tot aşa interpretarea

literartă incorectă poate crea tensiuni şi confuzii, dacă luăm

propoziţiile biblice ca şi prescripţii. Acest mod de

interpretare conservativă creează probleme grave în multe

biserici Baptiste. Grupurile fundamentale au încercat să se

protejeze de influenţa „lumii” şi au folosit versete biblice47

pentru a înconjura modelul lor de familie cu aura autorităţii

Noului Testament, în care bărbatul este „capul”.48 În Biblie

calitatea bărbatului ca „capul” înseamnă o funcţie (un servici),

şi nu status sau superioritate.49 Atkinson deasemenea scrie:

În căsnicie nu este loc pentru inferioritate sau superioritate. Soţul şi soţia au vocaţia să fie parteneri în egalitate şi diversitate. Nici unul nu poate domina asupra celuilalt. Expresia din Gen 3,16 („iare el va stăpâni peste tine”) este un blestem asupra păcatului, şi nu un ordin de executat.50 (Traducere din engleză)

Interpretarea literară excesivă duce la incoerenţă şi

contradicţii, fiincă versetele selectate arbitrar sunt înţelese

prin părerile, cultura sau chiar stereotipiile proprii.

Constrângerea modelelor din trecut în condiţiile actuale, cu

negarea aspectelor culturale este o mare greşală. Trebuie luat

în considrare şi faptul că întâmpinăm mai multe probleme, care

47 Ef 5,21-6,4, Kol 3,18-25, 1Pét 3,1-748 D. Browning and Miller-McLemoer: Globalisation and the Family, 88.49 Richard Foster: Money, Sex and Power - The Challenge of Disciplined Life, Hodder &

Stoughton, London, 1985, 160.50 Atkinson and Field: New Dictionary of Christian Ethics and Pastoral Theology, Inter-

Varsity Press, Leichester, 1995, 566.

nu au prededent în trecut, de aceea nu putem referi numai la

trecut când reflectăm la probleme contemporane.51

Familiile din Biblie nu sunt exemple ideale, ba chiar

familii disfuncţionale, şi prezentarea lor nu are ca scop

imitarea lor. Mai degrabă ele sunt oglinzi, cu ajutorul cărora

ne putem cunoaşte mai bine pe noi înşine. Biblia nu ne oferă o

formulă care rezultă în familii fericite.52 Aceasta este o mare

provocare pentru slujitorii bisericii şi propovăduitorii

Cuvăntului lui Dumnezeu.

3.1 Problema culturală

Cealaltă sarcină a predicilor de nuntă este corelarea

decalajului cultural. Contextul şi problemele căsătoriilor

contemporane sunt foarte diferite de cele ale primului secol.

Trăim într-o societate în care statusul femeilor este total

diferit, iar relaţia soţ-soţie este mai mult egală decât în

antichitate, când soţia a fost considerată ca o proprietate.

Astăzi, cănd egalitatea este un lucru evident, unele afirmaţii

al lui Pavel sunt considerate ciudate sau ultraje. Atunci când

interpretăm Noul Testament în contextul modelului de familie

greco-român, înţelegem că primii creştini au ridicat statusul,

valoarea şi rolul conducător al femeii.53

Problema culturii este dificilă, pentru că diferenţa dintre

cultura primului secol şi cultura contemporană nu este

întotdeauna evidentă.54 Gândire conservativă evanghelică respinge51 Warlond-Skinner S.: Family Matters - The Pastoral Care of Personal Relationships, New

Library of Pastoral Care, Bows, D. (general ed.), SPCK, London, 1993, 47.52 J. Drane and O. Drane: Happy Families? Building Healthy Families, in: Handbooks of

Pastoral Care, Cohen, M. (ed.), Harper Collins Publisher, London, 1995, 82.53 D. Browning and B. Miller-McLemoer: Globalisation and the Family, 92.54 Gordon Fee és Douglas Sturart: Kétléű kard, Harmat, Budapest, 2006, 67.

din start interpretarea relativă, dependentă de cultură,

considerând aceasta un pericol de subminare a autorităţii

Bibliei, iar cultura zilelor de azi titulează ca imorală. În

studierea căsătoriilor din Biblie, preoţii şi pastorii au

obilgaţia de a înţelege şi de a explica obiceiurile şi

principiile din acele timpuri, adică ce anume a însemnat anumite

practici pentru ei, şi care sunt principiile care sunt

aplicabile în zilele noastre. Totodată este necesară înţelegerea

culturii contemporane.

În istoria creştinismului găsim o varietate de familii, cu

forme şi funcţii diferite, cu învăţături şi practici diferite,

deci nu putem construi o imagine a familiei normativă, biblică

nici nu putem vorbi despre un model de familie creştină unică.

După Augsburger „tendinţa de a crea un model unic de familie, cu

scopul de exemplu pentru toate familii, ofensează diversitatea

bogată a istoriei noasre de două mii de ani.” 55

Predica de nuntă are rolul de a contura o imagine

echilibrată, care este corect din punct de vedere teologic (este

bazat pe revelaţia biblică), în acelaşi timp aplicabil cultural,

şi să dea răspunsuri pentru întrebările căcătoriilor de azi.

„Revelaţia şi tradiţia trebuie asociate cu experienţa, raţiunea

şi cultura,” 56 pentru că problemele culturale definesc în mare

parte conţinutul răspunsului teologic. 57 Teologia poate fi

benefică numai dacă este strâns legată de realitatea vieţii de

fiecare zi. Aşa cum Barton afirmă: „Depărtarea de tradiţie

55 Augsburger, D.: Pastoral Counseling Across Cultures, Westminster, Philadelphia, 1986, 210.

56 Thatcher, A.: Marriage after Modernity - Christian Marriage in the Postmodern Times, Sheffield Academic, Sheffield, 1999, 19.

57 Idem. 21.

rezultă într-o teologie, care nu putem recunoaşte ca creştin,

iar depărtarea de lumea modernă rezultă într-o teologie

neânţelesă şi irelevantă.”58

3.2 Tensiunea între teoria şi practica

Cea mai mare problemă a predicilor de nuntă este divergenţa

între învăţătura teologică şi practica generală. În lumea

noastră seculară şi postmodernă, unde normele şi valorile

absolute sunt marginalizate, este dificilă armonizarea

învăţăturii creştine cu pluralitatea practicilor. Această

tensiune provine din atitudini extreme ca legalism vs.

liberalism, spiritualizare vs. individualism egoist. Gândirea

legalistă vine din interpretarea literară greşită. Aceasta pare

evlavios, dar selecţia arbitrară a versetelor biblici este

foarte unilateral. Aceasta se manifestă în supra-accentuare a

unor idei, iar neglijarea altora. Este mai uşor construirea

legii pentru familii pe baza câtorva idei, decât tratarea

problemelor cu sensibilitate pastorală. Biblia nu este un

„manual de consiliere”59 nici legislaţie sau colecţie de reguli.

Această reprezintă o capcană nu numai pentru grupuri

neoprotestante, da şi pentru Catolici şi Ortodocşi. De ex. Ilie

Cleopa formulează şi explică foarte confident cele patrusprezece

reguli canonice ale nunţii ortodoxe, dar argumentaţia pe baza

tradiţiei pare învechit în mai multe detalii. De exemplu a patra

rânduială exprimă ca tinerii să se căsătorească foarte devreme,

58 Stephen Barton: Towards a tehology of the Family In: Elizabeth Stuart: Christian perspectives on sexuality and gender, Gracewing Publishing, Leominster, 1996, 453.

59 Roger Hurding: The Bible and Counselling - An introduction to the relationship between the Bible and Christian counselling, Hodder & S, London, 1992, 1.

(apelînd la învăţătura Sfantului Ioan Gura de Aur, băiatul la

15, iar fata la 13 ani). Sau a noua rândiuală a nunţii canonice,

„nunta nu se face cu lăutari.”60 Regulile detaliate duce la

tensiunea înter teoria şi practică, sau cu cât mai mistic şi

spiritual este o învăţătură cu atât este mai greu aplicarea lor

ăn practică.

Concepţia liberală reprezintă cealaltă extremă, penrtu că

se bazează pe viaţa practică şi experienţă, încercând să

modifice teoria să fie în concordanţă cu experienţa. Acest mod

de gândire a pregătit cale pentru acceptarea sau justificarea

alternativelor în căsătorie, ca coabitarea sau chiar relaţia

homosexuală.

Idealizarea şi romantizarea în mod ireal a istorisirilor

despre familii înlărgeşte decalajul dintre teologia teoretică şi

practică, prin aşteptările ireale referitor la natura relaţiilor

în familie.61 În urma acestuia unii trăiesc cu remuşcări pentru

că familia lor nu seamănă cu modelul imaginat. 62 Deci fiecare

învăţătură despre familie trebuie să fie rădăcinată în

realităţile vieţii, pentru că oamenii încerc să conecteze

mesajul ideal al Bibliei cu experienţele lor, şi dacă nu

reuşesc, ajung la negare sau la clasarea credinţei lor într-o

categorie care nu este relevantă în viaţa de fiecare zi. 63

Echilibrarea învăţăturii biblice cu practicile de fiecare zi

este o mare provocare pentru lucrarea pastorală.

60 Ilie Cleopa: www.sfarturortodoxe.ro.61 Atkinson D.: Pastoral Ethics, 75.62 Drane, J. and Drane, O.: Happy Families? Building Healthy Families, Series -

Handbooks of Pastoral Care, Harper Collins, London, 1995, X.63 Drane, J. and Drande, O.: Family Fortunes: Faith-full caring for today’s families,

Darton, Longman and Todd, London. 2004. 59.

O altă sursă a problemei vine din egoismul şi

individualismul dominant în lumea de azi. În societatea noastră

este caracteristică reticentă de la angajamente, şi dorinţa de

satisfacţie imediată. Contrar, căsătoria creştină înseamnă

devotament şi abnegaţie. În societatea noastră consumeristă,

individualismul şi materialismul influenţează foarte mult

comportamentul oamenilor. Browning numeşte acest fenomen gândire

bazată pe modelul economiei de piaţă, care provoacă ruptură în

familii. 64

Nu putem deci să dăm vina numai pe unilateralitatea

teologiei, problemele în general apar din partea dezlănţuirii

practicilor libertine. Senzitivitatea pastorală nu este de

ajuns, este nevoie şi de confruntare. De exemplu în lumea

occidentală sunt foarte mulţi, care nu sunt de acord cu

ănvăţătura bisericilor lor despre coabitare, relaţia sexuală

înainte de căsătorie sau contracepţie.65 Cum putem găsi calea cea

dreaptă? Există practici constructive, dar şi destructive în

fiecare cultură. Practicile greşite, destructive trebuie

ajustate cu învăţătura teologică şi nu invers. Analizarea şi

deosebirea modurilor de comportament destructive şi benefice

este o provocare în construirea imaginii familiei şi a întregii

teologiei practice.

4. ConcluzieÎn fiecare predică de nuntă se conturează o imagine de

familie, şi este prezetă o teologie a familiei. Predica de nuntă

64 David Browning és Miller-McLemoer: Globalisation and the Family, 85.65 Abigail Kelly: Can this marriage be saved? In: U.S. Catholic, vol. 66/3, 2001

márcis.

reprezintă o punte între teoria şi practică, încercînd

menţinerea echilibrului între ele prin aplicarea învăţăturii

biblice în viaţa de căsnicie. Concepţia creştină despre familie

are elemente permanente, şi elemente variabile. Cele permanente

sunt legate de Creator, de revelaţie şi de natura omenească, iar

cele variabile sunt detaliile care de obicei sunt suprascrise de

schimbările sociale. De aici rezultă, că în telologia

diferitelor confesiuni găsim atât similarităţi, cât şi

diferenţe.

Este nevoie de o imagine a familiei echilibrate. Concepţia

familiei este foaret complexă, ca şi viaţa omului în general.

„Natura omului este socială, în acelaş timp biologică, morală,

este culturală, spirituală, în acelaş timp materială.”66 Cea mai

mare problemă a predicilor de nuntă nu o constituie tensiunea

dintre teologie şi parctica, ci indiferenţa oamenilor care sunt

doar numiţi creştini, dar nu sunt cu adevărat. Vasile Danion spune că cei mai multi se cunună la biserică numai datorită

frumusetii ceremoniei, de aceea ajung la divorţ.67 Familia este

creştină numai dacă este înconjurat cu iubire creştină, în care

iertare şi harul sunt exprimate.68

Este de mare importanţă ca predica de nuntă să reprezintă

şi să înalţă o imagine plină de speranţă, să producă credinţă şi

confidenţă în cei care ascultă. Să proclame planul lui Dumnezeu

penru căsătorie, frumuseţea căsniciei creştine, valorile şi

66 Max L. Stackhouse: Covenant & Commitments, Westminster John Knox Press, Louisville, 1997, 3.

67 Danion Vasile: Cartea Nuntii – Cum sa-mi intemeiez o familie? Egumenita, Galati, 2004, 6-7.

68 Don Browning and Miller Mc.Lemoer: Globalizaton and the Family, 7.

condiţiile acestuia, într-o atmosferă de sărbătorare, pregătind

calea pentru binecuvântarea lui Dumnezeu.