continentelor şi oceanelor - DGITS Nisporeni

continentelorşi oceanelor

Manual pentru clasa a 7-a

MINISTERUL EDUCAŢIEI, CULTURII ȘI CERCETĂRII AL REPUBLICII MOLDOVA

Editura ARC

Natalia Odoleanu • Vitalie Sochircă Larisa Ungurean • Camelia Marian

Manualul a fost aprobat prin Ordinul nr. 670 din 16 iulie 2012 al Ministrului Educaţiei al Republicii Moldova. Manualul este elaborat conform Curriculumului disciplinar (aprobat în anul 2010) şi finanţat din resursele financiare ale Fondului Special pentru Manuale.

Acest manual este proprietatea Ministerului Educaţiei, Culturii şi Cercetării al Republicii Moldova.

• Dirigintele controlează dacă numele elevului este scris corect.• Elevul nu trebuie să facă niciun fel de însemnări în manual.• Aspectul manualului (la primire şi la returnare) se va aprecia: nou, bun, satisfăcător, nesatisfăcător.

Comisia de evaluare: Gheorghe Plămădeală, conf. univ., dr. în geografie, Universitatea de Stat „Alecu Russo“, Bălți; Natalia Nistor, grad didactic superior, Liceul Teoretic „Vasile Anestiade“, Sărătenii Vechi, Teleneşti; Viorel Flocea, grad didactic superior, Liceul Teoretic „B.P. Hasdeu“, Drochia; Nina Ursu, grad didactic I, Liceul Teoretic „Hyperion“, Gura Galbenei, Cimişlia; Oleg Zaporojan, grad didactic I, Liceul Teoretic „Ion Vatamanu“, Străşeni.

Editura Arc, str. G. Meniuc nr. 3, Chişinău;Tel.: (3732) 73-36-19, 73-53-29; fax: (3732) 73-36-23; e-mail: [email protected]; www.edituraarc.mdEditura Arc se obligă să achite deţinătorilor de copyright care încă nu au fost contactaţi costurile de repro-ducere a imaginilor folosite în prezenta ediţie.Reproducerea integrală sau parţială a textului şi ilustraţiilor din această carte este posibilă numai cu acor-dul prealabil scris al deţinătorilor de copyright.

Descrierea CIP a Camerei Naţionale a Cărţii din RMGeografia continentelor şi oceanelor: Manual pentru clasa a 7-a / Natalia Odoleanu, Larisa Ungurea-

nu, Vitalie Sochircă [et al.]; comisia de evaluare: Gheorghe Plămădeală [et al.]; Min. Educaţiei, Culturii şi Cercet. al Rep. Moldova. – [Chişinău]: Arc, 2018 (Tipogr. „Bons Offices”). – 128 p.: fig., tab.

Finanţat din resursele financiare ale Fondului Special pentru Manuale. ISBN 978-9975-0-0168-7.

913(21/26)(075.3)G 31

© Natalia Odoleanu, Vitalie Sochircă, Larisa Ungurean, Camelia Marian, 2018© Editura Arc, 2018

Şcoala

Manualul nr.

Anul de folosire Numele de familie şi prenumele elevului Anul

şcolarAspectul manualului

la primire la returnare1.2.3.4.5.

Redactori: Elena Oteanu, Lucia Ţurcanu, Eugen Lungu, Liliana Armașu Coperta şi concepţia grafică: Mihai BacinschiTehnoredactare: Marian MotrescuTehnoredactarea hărților: Igor Roșca, cercetător științific, AȘMDesene: Igor Hmelnițki, Iaroslav Olâinic

Referenți: Adrian Delinschi, cercetător ştiințific superior, dr., Muzeul Național de Etnografie şi Istorie Naturală; Ion Negură, conf. univ., dr. în psihologie, şef al Laboratorului de psihologie al Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangă“ din Chişinău; Elena Ungureanu, dr. în filologie, Institutul de Filologie al Academiei de Ştiințe a Moldovei; Vitalie Coroban, director artistic, Editura Cartier, Chişinău; Mariana Jioară, grad didactic superior, Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu“, Orhei.

Capitolul I aMerica De norD 51. Poziţia fizico-geografică şi evoluţia cunoaşterii continentului . . . . . . . . .62. Unităţile structurale, evoluţia geologică şi

substanţele minerale utile . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .103. Relieful . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .144. Lucrarea practică nr. 1: Descrierea unei unităţi de relief . . . . . . . . . . . . . .185. Caracterizarea generală a climei . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .196. Zonele climatice . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 237. Apele de suprafaţă . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .278. Zonele naturale . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .319. Populaţia şi statele . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 36Autoevaluare . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 40

Capitolul II eurasia 4110. Poziția fizico-geografică . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 4211. Evoluţia cunoaşterii continentului . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 4612. Unităţile structurale, evoluţia geologică şi

substanţele minerale utile . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 5013. Relieful . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .5514. Relieful (continuare) . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .5915. Caracterizarea generală a climei . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .6216. Zonele climatice . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 6617. Zonele climatice (continuare) . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .7018. Lucrarea practică nr. 2: Descrierea unei zone climatice . . . . . . . . . . . . .7419. Apele de suprafaţă. Râurile . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .7520. Lacurile, gheţarii şi mlaştinile . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 7921. Zonele naturale . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 8222. Zonele naturale (continuare) . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 8623. Zonele naturale (continuare) . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 9024. Populaţia . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 9325. Statele şi activitatea populației . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 98Autoevaluare . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .102

Capitolul III caracteriZarea oceanelor 10326. Oceanul Arctic . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 10427. Oceanul Atlantic: poziţia fizico-geografică,

relieful bazinului oceanic . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 10828. Oceanul Atlantic: clima, apele şi lumea organică. . . . . . . . . . . . . . . . . .11229. Oceanul Pacific: poziţia fizico-geografică,

relieful bazinului oceanic . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .11630. Oceanul Pacific: clima, apele şi lumea organică . . . . . . . . . . . . . . . . . . 12031. Importanţa economică şi problemele ecologice ale oceanelor . . . . . . 124Autoevaluare . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 127

cuprins

DragI elevI,În clasa a 7-a, veţi continua să studiați disciplina „Geografia conti-

nentelor şi oceanelor“, care, sperăm, v-a captivat interesul în anul pre-cedent.

Manualul este alcătuit din trei capitole: America de Nord, Eurasia şi Caracterizarea oceanelor.

Fiecare capitol este structurat în paragrafe, iar fiecare paragraf conține câteva subiecte.

Înainte de a începe studierea paragrafului propriu-zis, rezolvaţi exerciţiile incluse la începutul fiecărui subiect, apoi treceţi la analiza nemijlocită a informaţiei, hărţilor, schemelor şi imaginilor. La fel ca anul precedent, când lucrați cu textul, faceţi-vă notiţe în caiete. Nu e neapărat să memorizaţi totul, dar străduiţi-vă să înţelegeţi cele citite.

Manualul conţine mai multe rubrici.La rubrica Termeni-cheie sunt definite noţiunile geografice a căror

cunoaştere este obligatorie conform curriculumului şcolar. Rubricile Recorduri şi Minienciclopedie prezintă informaţii suplimentare privind diferite evenimente, fapte ori extreme geografice, care sunt marcate cu un asterisc (*) şi nu sunt obligatorii pentru studiere, dar cunoaşterea lor vă va lărgi mult orizontul geografic.

Vă atenţionăm că cifrele incluse în text nu sunt pentru memoriza-re, ci doar pentru informare, analiză şi comparare, acestea variind de la o sursă la alta.

La sfârşitul fiecărui paragraf se propun câteva subiecte pentru eva-luarea şi dezvoltarea competenţelor voastre, care includ analiza hărţilor, soluţionarea situaţiilor-problemă, aplicarea computerului (după posibi-litate) etc.

Rubrica Autoevaluare de la sfârşitul fiecărui capitol vă va ajuta să verificaţi competențele formate. Dezvoltaţi-vă deprinderea de a vă auto-evalua sistematic, aceasta vă va stimula capacitatea de autoinstruire şi dorinţa de a folosi competenţele formate la geografie în viaţa voastră cotidiană.

Autorii

5

Dragi elevi, anul acesta vom începe orele de geografie cu stu-dierea Americii de Nord, continent care se aseamănă mult

cu America de Sud, dar și cu Eurasia. După suprafaţa terito-riului, continentul nord-american se situează pe locul al trei-lea, fiind devansat de Eurasia și Africa. Aici se află extremi-tatea nordică a uscatului de pe Terra – Capul Morris Jesup,

situat pe cea mai mare insulă – Groenlanda. În Groenlanda se află Parcul Naţional amplasat cel mai aproape de Polul

Nord și cel mai lung fiord din lume (Nordvestfjord, 313 km). În bazinul râului Green River se găsește cel mai lung

complex de peșteri din lume (Peștera Mamutului); pe râul Snake se află cel mai adânc canion din lume

(2 448 m), iar pe fluviul Colorado – cel mai lung canion terestru (Marele Canion), cu o lungime de peste 450 km.

Fluviul Mississippi este cel mai mare sistem hidrografic al Americii de Nord (locul al treilea pe glob). Sunt cunoscu-

te ca obiective turistice de importanță mondială parcurile naționale: Yellowstone, Arches ș.a. America de Nord impre-

sionează prin speciile exotice de plante și animale – unice pe Terra. Despre acestea și multe alte lucruri interesante veți

afla pe parcursul studierii continentului nord-american.

aMerica De norD

Capitolul Isuprafața: 24,7 milioane km2

(inclusiv insulele)populația: 550 de milioane

de locuitorialtitudinea maximă: Vârful

McKinley (6 193 m), în Munții Alaskaaltitudinea minimă: Valea Morții

(-86 m), în Podişul Marelui Bazin

McKinley (6 193 m), în Munții Alaskaaltitudinea minimă:

6 Capitolul i america de nord

1. Poziţia fizico-geografică, dimensiunile teritoriului, linia ţărmului

Poziţia fizico-geografică. Continentul America de Nord este situat integral în emisfera nordică şi înaintează mult în latitudini nordice (fig. 1.2). Cea mai mare parte a continentului se află în zonele termice temperată şi rece şi doar o mică parte – în cea caldă. Față de Meridianul 0o, America de Nord se află aproape în întregime în emisfe-ra vestică. Cea mai mare întindere a continentului este în partea centrală şi cea nordică, la fel ca în America de Sud.

America de Nord este scăldată de apele a trei oceane şi de multe golfuri şi mări (găsiţi-le pe harta din fig. 1.2), care influenţează puternic natura continentului. Istmul Panama este graniţa convenţională dintre America de Nord şi America de Sud. Strâmtoarea Bering (fig. 1.1) desparte America de Nord de Eurasia, iar în trecut, aici era un istm, datorită căruia s-au păstrat trăsături comune ale lumii vegetale şi animale de pe ambele continente.

11 poZiţia fiZico-geografică şi evoluţia cunoaşterii continentului

1. Determinați poziţia Americii de Nord faţă de Ecua-tor, Tropicul Racului, Cercul Polar de Nord, Meridia-nul 0o, studiind textul şi harta din fig. 1.2.

studiind această temă, veţi fi capabili:

să identificaţi poziţia pe hartă a diferitor elemente geografice;

să caracterizați poziţia fizico-geografică a continentului conform unui algoritm;

să comparaţi poziţia fizico-geo grafică a americii de nord cu cea a altor continente;

să deduceţi consecinţele poziţiei fizico-geografice a americii de nord;

să argumentați importanța călătoriilor geografice pen-tru explorarea americii de nord.

2. Efectuaţi o călătorie imaginară în jurul continentului, identi-ficând unitățile geografice pe harta din fig. 1.2.

*MINIENCICLOPEDIEAmerica Centrală este partea sudică a

continentului America de Nord. Ea este ca o punte de legătură cu America de Sud. Cuprinde un sector istmic şi altul insular, grupat în două arhipelaguri: Antilele Mari şi Antilele Mici.

Fig. 1.1. Strâmtoarea Bering, Insula Diomede

7

Fig. 1.2. Harta fizică a Americii de Nord

America de Nord se întinde departe după Cercul Polar de Nord prin numeroase insule, până la extremitatea nordică insula-ră – Capul Morris Jesup (fig. 1.3). Nicăieri în altă parte uscatul din emisfera nordică nu mai ajunge la latitudini atât de înalte.

Dimensiunile teritoriului. Suprafaţa teritoriului Americii de Nord, împreună cu insulele mărginaşe, însumează 24,7 mi-lioane km². Desfăşurarea continentului, de

Fig. 1.3. Capul Morris Jesup (83°39' lat. N), Insula Groenlanda

Poziţia fizico-geografică şi evoluţia cunoaşterii continentului

0°15°30°45°

75°

75°

90°105°

105°

120°135°

135°165°180°165°150°

60°

45°

45°

30°

30°

15°

P

P

P

"/

"/

P

"/

Yukon

Mississippi

Missouri

Ohio

Colorado

Mackenzie

L. Sclavilor

L. Winnipeg

L.Urşilor

Marele Lac Sărat

L. M

ichiga

n

L. SuperiorL. H

uron

L. ErieL. Ontar

io

Mississippi

Câmpia

Ma

ri

le

C

âm

pi

i

M-ţii Sierra Nevada

M-ţii Mackenzie

Munţii A

pala

şi

M-ţi i Brooks

M-ţii Cascadelor

M-ţii Coastei

M- ţ i i C

oa s t e i

Mu

nţ

ii

S

tâ

nc

oş

i

M-ţii Alaska

Pen. California

Pen. Yuc

atan

Pen. Florida

Pen. Alaska

Peninsula

Labrador

A l a s k a

I. Isla

nda

Pen. N

oua Sco

ţie

I. Terra Nova

I- le Anti lele Mari

I . B a f � i n

I-le Regina Elizabeth

A r h i p e l a g u l

A r c t i c

C a n a d i a n

I - l e A

l eu t i n e

I . Gr o

en

la

nd

a

I. CubaI. Haiti

I.

El l

es

me

re

I . V i c

t or

i aP

od

iş

u

l L

a u r e nţ

i

a

n

Po

d. M

exic

Pod. Colorado

Pod. Yukon

Pod. Marelui

Bazin

C â m p i i l e

C e n t r a l e

C. Prinţul

de Wales

C. Murchison

C. Charles

C. Mariato

C. Morris Jesup

Vf. McKinley5959

Vf. Logan

4418Vf. WhitneyValea

Morții-86

4399

Vf. Elbert

5452

Vulc. Popocatepetl

6194

OC

EA

NU

L A

TL

AN

TI

CO

CE

AN

UL

P

A

CI

FI

C

O C E A N U L A R C T I C

G. F

undy

G. Sf. Laurenţiu

G. Ungava

G. Amundsen

G. Bristol

G. Honduras

Golful Campeche

G o l f u l M e x i c

Golful Hudson

Golful Alaska

G. Californiei

Marea

Groenlandei

Ma r e a

C i u k c i l o r

Ma r e a

B e r i n g

M a r e a C a r a i b i l o r

Marea Labrador

Marea Baf�in

Marea Beaufort

Cu

rentul Labradorului

Marea

Sargaselor

Str. Fl

orid

a

Str. Ber ing

Str. Hudson

Str. Davis

Eu

ra

s i a

Miami

Washington

VancouverRegina

Ottawa

Mexico City

Los Angeles

Cu

ren

tul

Ala

sk

ăi

Curentul Paci�icului de Nord

Cu

rentu

l Ca

liforn

iei

Curentul Alizeic de Nord

Cu

ren

tul G

olfulu

i

Tropicul Racului

Cercul Polar de Nord

#

#

#

#

#

!

!

!

!

!

0 500 1000 1500km

50004000300020001000500200

200

100020003000

400050006000

0

Scala înălţimilor şi adâncimilor în metri


la nord la sud, este de circa 6 000 km, iar de la vest la est – de circa 6 400 km.

Linia țărmului. Evoluția geologică şi interacțiunea dintre apă şi uscat au determinat fragmentarea liniei de țărm (identificaţi pe harta din fig. 1.2 cele mai mari gol-furi, insule și peninsule).

Astfel, America de Nord are o poziţie fizico-geografi-că deosebită: se extinde în emisfera nordică şi cea vestică, cuprinde trei zone termice, fiind scăldată de trei oceane. Vecinătatea cu America de Sud şi Eurasia determină une-le asemănări ale naturii nord-americane cu natura aces-tor două continente.

*MINIENCICLOPEDIEPolul Nord Magne-tic (fig. 1.4) se află la

82º07’ lat. N şi 114º04’ long. V, în apropierea Insulei Ellesmere (Arhipelagul Arctic Canadian). Polul Nord al Inaccesibilită-ţii are coordonatele geografice 84º03’ lat. N şi 174º51’ long. V, fiind situat în Oceanul Arctic, la o distanţă de circa 1 100 km faţă de cel mai apropiat ţărm. Peninsula Florida (fig. 1.5) a fost descoperită de spanioli în apri lie 1513, de sărbătoarea Floriilor (de aici provine şi denumirea), în prezent fiind supranumită Statul Soarelui, datorită climatului cald.

Fig. 1.5. Țărmul Peninsulei FloridaFig. 1.4. Deplasarea Polului Nord Magnetic între anii 1600-2000

Fig. 1.6. Țărmul Peninsulei Alaska

Amintiţi-vă de către cine a fost descoperită Lumea Nouă.

2. Evoluţia cunoaşterii continentuluiAmerica de Nord era cunoscută, din timpuri vechi,

de către locuitorii din nord-estul Eurasiei şi cei din Ame-

Polul Nord

I. Groenlanda

Canada

80o 75o 70o

65o

60o

60o80o100o120o

140o

160o

180o

9

rica de Sud. Primii europeni care au atins ţăr mu rile Ame-ricii de Nord, acum o mie de ani, au fost vikingii. Mai târ-ziu, pe 12 octombrie 1492, expediţia condusă de Cristofor Columb ajunge la o insu lă mică din Arhipelagul Bahamas şi o numeşte Sal vador (în traducere din spaniolă – „salva-torul”). În 1497, italianul Giovanni Caboto (fig. 1.7) des-coperă Insula Terra Nova şi ţărmul Peninsulei Labrador. Caboto şi membrii expediției au fost primii europeni care au păşit în America de Nord (în partea ei continentală) după călătoriile desfăşurate cu jumătate de mileniu în urmă de către vikingi.

După descoperirile primilor călători, au urmat cuce-ririle şi colonizările. Marile bogăţii, jefuite de către spa-nioli în Lumea Nouă, au atras alţi colonizatori: englezi, francezi, olandezi, ruşi. De rând cu colonizările, a con-tinuat şi explorarea teritoriului, în special spre interiorul continentului şi în partea nordică. Partea sudică a con-tinentului a fost explorată şi valorificată de spanioli, te-ritoriul situat la nord de râul Rio Grande – de englezi şi francezi, iar extremitatea nord-vestică – de ruşi.

Fig. 1.7. Giovanni Caboto (1450-1499)

*MINIENCICLOPEDIEÎn anul 1732, prima navă rusească a atins ţărmurile Americii de Nord – Peninsula Alaska (fig. 1.6). În anul 1784, ne

gustorul rus Grigori Șelihov creează primele aşezări ruseşti pe Insula Kodiak, obţinând, mai târziu, dreptul de a administra Alaska şi Insulele Aleutine. Aceste teritorii au fost cercetate de expediţia condusă de Vitus Bering (fig. 1.8) şi Alexei Cirikov.

Fig. 1.8. Vitus Bering (1681-1741)

Poziţia fizico-geografică şi evoluţia cunoaşterii continentului

1. Localizaţi, pe harta-contur, elementele geografice care caracterizează poziţia fizico-geografi-că a Americii de Nord.

2. Determinați întinderea continentului, în grade şi kilometri, pe meridianul 90° long. V (1°=111 km). Aplicați rețeaua de grade a hărții.

3. Deduceţi asemănările şi deosebirile dintre poziţia fizico-geografică a Americii de Nord şi cea a Americii de Sud, analizând hărţile fizice.

*4. Alcătuiţi o prezentare la computer (ori pe poster) cu tema: „Eu ştiu, îndepărtată Americă, unde te găseşti!”.

evaluarea şi DeZvoltarea coMpetenţelor


22 unităţile structurale, evoluţia geologică şi substanţele Minerale utile

Amintiți-vă: a) din ce unităţi structurale este alcătu-ită scoarţa terestră; b) care sunt deosebirile dintre o platformă şi o regiune de orogen.


să utilizaţi termenii geogra-fici în comunicările orale;

să identificaţi pe hartă unită-ţile structurale ale americii de nord;

să analizaţi evoluţia conti-nentului în diferite ere geo-logice;

să deduceţi faptul că repartiția spațială a substan-ţelor minerale utile depinde de structura geologică.

1. Unităţile structurale ale scoarţei terestreContinentele nordice, spre deosebire de cele sudice,

au o structură geologică mai complicată şi variată. La baza teritoriului Americii de Nord se află Placa litosferică nord-americană, pe care s-au format două unităţi struc-

Fig. 1.9. Harta geologică a Americii de Nord

Tropicul Racului


Regina

Washington

Miami

Dallas

Los Angeles

Ottawa

Mexico City

61

2 32

3

2

4

66

4

6

6 235

6

6

56

3

3

3

3

1

3

L. Sclavilor

L. Winnipeg

L.Urşilor

Marele Lac Sărat

L. M

ichiga

nL. SuperiorL. Huron

L. Erie

Vulc. PopocatepetlVulc. Orizaba

Vulc. Shasta 4317

54525700

OC

EA

NU

L A

TL

AN

TI

CO C

EA

N

UL

P

AC

IF

IC

PL

AT

FO

RM

A N

OR

D-

AM

ER

IC

AN

Ă


G. Bristol


Golful

Hudson

Golful Alaska

P

P

P

"/

"/

P

"/

$$

$

$!

!

Ë $

ÑÑ

±

± ´¤

¿

½

!

!$

k

¸

Á

±>½

¼

¸Á

±

Ñ±

±

!

! !

!

!

$

!¹

ËÁ

ÏË

¸

!

¸

¦{

$

<

Á

{

$!

¦

!

¸

III

k

k

k

k

k

k k

k

0°15°30°45°

75°

75°

90°105°

105°

120°135°

135°165°180°165°150°

60°

45°

45°

30°

30°

15°

15°

!!$

¸¼¦

Ë

<

{

k

>

CărbuniPetrolGaze naturaleMinereuri de fierMinereuri de manganBauxităAzbestFosforiteSulfSare de potasiuSare de bucătărie

¸Ï¿±¹¤Á½´Ñ

Minereuri de fierMinereuri de titanMinereuri de nichelMinereuri de cupruMinereuri de plumbMinereuri de zincMinereuri complexeMinereuri de mercurMinereuri de aurMinereuri de uraniu

Substanţe minerale utileMagmatice şi metamorfice Sedimentare

0 500 1000 1500km

Regiuni tectonice123456

Scuturi Platforme vechi (Arhaic-Proterozoic)Regiuni de orogeneză PaleozoicăPlatforme tinere (Paleozoic-Mezozoic)Regiuni de orogeneză MezozoicăRegiuni de orogeneză Neozoică (alpină)

Vulcani activiVulcani stinşi

kk

Fracturi tectoniceLimitele plăcilorlitosferice

Plăci litosfericeI – Nord-AmericanăII – Pacifică

Regiuni seisimice şide vulcanism active

11

*RECORDURI nord-americane:


Pe Peninsula Labrador şi pe In-sula Groenlanda au fost descoperite cele mai vechi roci de pe Terra, care au vârsta de aproximativ 3,74,3 miliarde de ani.

turale: Platforma Nord-Americană şi regiunile de orogen (fig. 1.9).

Platforma Nord-Americană ocupă cea mai mare parte a continentului şi este alcătuită din fundamentul cristalin şi cuvertura sedimentară. Sectoarele de scut (amintiţi-vă ce reprezintă ele) sunt alcătuite din roci mag-matice şi metamorfice (granit, gnais etc.), fiind reprezen-tate de Scutul Canadian. În sectoarele supuse mişcărilor de coborâre, s-au format depresiuni largi (de exemplu, depresiunile Mississippi şi Hudson). Regiunile de orogen s-au constituit în sectoarele mai dinamice ale scoarţei te-restre, supuse mişcărilor de ridicare. În aşa fel, pe plat-forme au apărut câmpiile şi podişurile, iar în regiunile de orogen – munţii şi podişurile intramontane.

2. Evoluţia geologică a teritoriuluiContinentul nord-american s-a format pe parcur-

sul mai multor ere geologice. Astfel, în erele Arhaică şi Proterozoică, s-a constituit Platforma Nord-Americană (fig. 1.9). Aceasta a fost supusă, mai târziu, numeroaselor mişcări de ridicare şi de coborâre, ceea ce a determinat tipul de roci acumulate.

În era Paleozoică, la periferia platformei, se produ-ceau mişcări tectonice de cutare foarte intense. Atunci s-au format Munții Apalași şi alte teritorii. În depresi-unile premontane din vestul Munţilor Apalaşi s-au acu-mulat roci sedimentare maritime şi continentale.

În era Mezozoică, a continuat cutarea scoarţei te-restre în vestul Americii de Nord şi, drept rezultat, s-au înălţat Munţii Cordilieri, îndeosebi sectorul Munţilor Stâncoși (fig. 1.9).

La începutul erei Neozoice, a continuat formarea structurilor cutate şi America de Nord s-a unit cu Ame-

Unităţile structurale, evoluţia geologică şi substanţele minerale utile

*MINIENCICLOPEDIECunoaşteţi deja că, acum 200 de milioane de ani, a început fragmentarea megacontinentului Pangea. Între America

de Nord şi Africa, a început formarea Oceanului Atlantic, în timp ce Groenlanda încă intra în componența Americii de Nord, fiind unită cu Eurasia şi formând continentul Laurasia. Acum 60 de milioane de ani, Laurasia sa divizat în două continente – Laurenţia (America de Nord) şi Eurasia, iar Groenlanda sa despărţit de Eurasia.

*MINIENCICLOPEDIEFalia San Andreas din California (fig. 1.10) este

cea mai celebră cicatrice de pe suprafaţa terestră; are o lungime de 600 km şi începe în Golful Californiei; anume aici Placa Pacifică alunecă sub Placa NordAmericană cu 5 mm pe an: extremitatea vestică a Californiei se deplasează lent spre nordest.

Fenomene naturaledeRISCRISCRISC

Cutremure de pământ Erupţii vulcanice

Fig. 1.10. Sector al suprafeţei scoarţei terestre fragmentate de Falia San Andreas

Aflaţi din text care au fost principalele evenimente în evoluţia geologică a teritoriului Americii de Nord.


rica de Sud, iar Groenlanda s-a despărţit de Arhipelagul Arctic Canadian. În vestul continentului s-au format Munții Alaska, Munţii Coastei ş.a. (fig. 1.9).

Tot în această eră, în rezultatul răcirii climei, a avut loc fenomenul glaciației (fig. 1.11), care s-a răspândit pe aproape nouă milioane km² şi a influenţat considerabil asupra reliefului, climei şi altor componente ale natu-rii. Centrele glaciaţiei continentale s-au aflat în limitele Scutului Canadian. Spre nord, glaciaţia a ocupat Arhi-pelagul Arctic Canadian şi Groenlanda, iar spre sud – teritoriul de până la râurile Missouri, Mississippi şi Ohio. Procesul de formare a continentului american continuă şi în prezent, manifestându-se prin seismicitate înaltă şi vulcanism intensiv.

Fig. 1.11. Glaciaţia din era Neozoică în America de Nord

3. Substanţele minerale utileTeritoriul Americii de Nord este foarte bogat în sub-

stanţe minerale utile. Repartiţia lor pe continent depinde de evoluția şi structura geologică a teritoriului (fig. 1.9).

Limitele glaciației din era Neozoică

Ghețari montani din era Neozoică

0o

15o

30o

45o

60o

60o60o 75o 75o

30o30o

15o

45o45o

165o

180o

150o

165o

150o

105o 90o 75o

Ghețari actuali

*MINIENCICLOPEDIEVulcanul Orizaba (fig. 1.12), numit de

azteci „muntele înstelat“, este situat pe teritoriul Mexicului şi ocupă locul al treilea pe continent după altitudine. Ultima erupţie sa produs în secolul al XIXlea. Vulcanul Popocatepetl (fig. 1.13) se află în Mexic. Denumirea aces tui vulcan activ înseamnă „muntele care fumegă“. Vârful este acoperit cu gheaţă, iar craterul are adâncimea de 300 m. Vulcanul fumegă de 250 de ani, iar ultima erupţie sa produs în anul 1947.

Fig. 1.13. Vulcanul Popocatepetl

Fig. 1.12. Vulcanul Orizaba

Analizând fig. 1.14, deduceți ce legături există între structura geologică a teritoriului şi repartiţia sub-stanţelor minerale utile.

13Unităţile structurale, evoluţia geologică şi substanţele minerale utile

*MINIENCICLOPEDIEMina Homestake (Dakota de Sud, SUA)

este cea mai adâncâ mină de aur din America de Nord. Timp de peste 125 de ani, din această mină au fost extrase peste 1 133 de tone de aur. Tot în această mină au fost efectuate cercetări performante în domeniul fizicii.

*MINIENCICLOPEDIEFebra aurului sa declanşat în anii

18481855, după descoperirea zăcământului de aur în regiunea Gold Country din California, în Munţii Sierra Madre. La doar câteva săptămâni după ce sa răspândit vestea despre existența resurselor aurifere, aproape 300 de mii de oameni sau îndreptat în căutarea norocului. Cercetătorii au estimat că din regiunea Gold Country sau extras peste 567 de tone de aur pur.

1. Determinaţi coordonatele geografice ale vulcanului Popocatepetl, aplicând reţeaua de grade a hărţii.

2. Enumeraţi principalele evenimente în evoluţia geologică a teritoriului Americii de Nord în diferite ere geologice, structurând răspunsul într-un tabel.

3. Argumentaţi, cu exemple, cum depinde formarea substanţelor minerale utile de structura geologică a teritoriului.

*4. Alcătuiţi o prezentare la computer (ori pe poster) cu tema: „Substanţele minerale utile ale Americii de Nord“.


Fig. 1.14. Substanţele minerale utile ale Americii de Nord

SUBSTaNȚe MINerale UTIle

Cuverturasedimentară

Câmpiile Cen-trale, Marile

Câmpii, Câmpia Mississippi etc.

De origine sedimen-

tară: De origine sedimentară:

Podişul laurenţian

Munţii Cordi-lieri,

Munţii apalaşi

Podişurile in-tramontane şi depresiunile premontane

din munţii Cordilieri şi

apalaşi

ScutulCanadian

regiuni de orogen

al

De origine magma-

tică şi me-tamorfică: Fe, Cu, Ti, Ni, U, au

De origine magmatică şi meta morfică: Fe, Cu, Pb, Zn,

au, U

Cuvertura sedimentară conţine substanţe minerale utile de origine sedimentară. Pe scuturi şi în regiunile de orogen, alcătuite preponderent din roci magmatice şi me-tamorfice, se formează îndeosebi minereuri (convingeţi-vă de aceasta, studiind fig. 1.14).


1. Particularitățile generale ale reliefuluiRelieful Americii de Nord s-a format timp îndelungat.

În procesul evoluției, teritoriul a fost supus influenței fac-torilor endogeni şi celor exogeni. Pe continent predomină câmpiile şi podişurile, amplasate pe platforme. În regiuni-le de orogen s-au format munţi. Altitudinea medie a con-tinentului este de 720 m.

Relieful Americii de Nord are câteva particularități generale:

• dispunerea meridională a majorității unităţilor de relief;

• concentrarea munţilor în vestul continentului; • formarea podişurilor şi platourilor cu altitudini

de circa 500–1 500 m la contactul dintre regiunile muntoase şi cele de câmpie;

• prezența sistemelor muntoase ale Cordilierilor şi Apalaşilor în formă de culmi paralele, care închid regiunile interioare cu podişuri înalte.

Factorii endogeni de formare a reliefului se manifes-tă prin mișcările de ridicare şi cele de coborâre, cutremure de pământ şi erupții vulcanice. Mişcările de ridicare şi cele de coborâre sunt mai evidente la periferia continentului, iar cutremurele de pământ şi erupțiile vulcanice – în vest şi pe insulele din Marea Caraibilor.

Factorii exogeni modelează relieful din exterior. Cea mai mare parte a teritoriului a fost supusă glaciației din era Neozoică. Acţiunea gheţarilor a generat cuvete lacus-tre, morene, ţărmuri cu fiorduri. Acțiunea apelor curgă-toare a dus la formarea văilor fluviale, inclusiv de tipul canioanelor (fig. 1.15) şi defileurilor. Eroziunea eoliană se

33 relieful

1. Studiind textul şi harta din fig. 1.2, identificaţi par-ticularităţile reliefului Americii de Nord.

2. Care dintre factorii endogeni şi exogeni, în opinia


să analizați particularitățile reliefului americii de nord;

să interpretați hărțile geo-grafice, imaginile din manual și alte surse;

să stabiliţi relațiile cauzale dintre structura geologică și relief;

să generalizaţi rolul reliefu-lui americii de nord pentru natură și om.

Termeni-cheie

Morenă – formă de relief alcătuită din depozite de roci (nisip, argilă, pietriş ş.a.), transportate de ghețari în alunecarea lor sau depuse de ghețarii dispăruți. Fiord – golf îngust, sinuos, cu maluri abrupte şi înalte, care pătrunde adânc în interiorul uscatului.

voastră, au avut o influenţă mai mare asupra reliefului Ame-ricii de Nord?

Fig. 1.15. Marele Canion, fluviul Colorado


Eroziune Alunecări de teren Torente de noroi Avalanşe

15



Cel mai lung sistem de peşteri din lume este Peştera Mamutului din SUA (circa 630 km). Cea mai adâncă peşteră face parte din sistemul de peşteri Huaulta din Mexic (1 246 m).

Relieful

manifestă mai activ în regiunile cu climă aridă, unde a creat dune. Valurile, mareele, curenţii oceanici modelează litoralul, creând plaje etc. Sub acţiunea dizolvării rocilor solubile de către ape, s-au creat peșteri (fig. 1.16). Aşadar, relieful Americii de Nord este în permanentă schimbare sub acțiunea factorilor de modelare.

După particularităţile reliefului, America de Nord poate fi împărţită în două regiuni: Estul de câmpie și de podiș (extracordilier) şi Vestul montan (cordilier).

Tabelul 1.1. Principalele unităţi de relief din estul extracordilier

unitatea de relief

Câmpiile Nord-Canadiene au fost supuse influenţei glaciaţiei de câteva ori, ge-nerând coline şi depresiuni netezite (majoritatea sunt ocupate de lacuri).

Podişul Laurențian este situat pe Scutul Cana-dian, având la bază roci cristaline. Suprafața este nivelată de procesele exogene, rolul principal revenind glaciației.

Câmpiile Centrale sunt al-cătuite din roci sedimentare maritime şi continentale. Nordul a fost modelat de glaciaţie. Partea sudică este fragmentată de văi fluviale şi ravene.

Marile Câmpii au formă de platouri, care coboară în trepte spre est. Sunt relativ netede, pe alocuri fiind influenţate de acţiu-nea eroziunii fluviale.

*MINIENCICLOPEDIEMarile Câmpii sau Preriile din centrul

Canadei şi din părțile centrală şi vestică ale SUA sunt numite ,,grânarul lumii“, deoarece acestea constituie principala regiune de cultură a grâului din lume.

Fig. 1.16. Peştera Mamutului, SUA

2. Regiunea Estului de câmpie şi de podiş Această regiune se întinde de la Oceanul Atlantic

până la Munții Stâncoşi. Câmpiile s-au format pe cuver-tura sedimentară a Platformei Nord-Americane, prin acu-mulare sau eroziune îndelungată. Podișurile s-au format pe fundamentul cristalin al platformei, au suprafaţă relativ plată, fragmentată de văi adânci. În Estul extracordilier, se formează şi un şir de alte podişuri (găsiţi-le pe harta din fig. 1.2). Acestea, în cea mai mare parte, au fost modelate de eroziunea glaciară, fluvială şi eoliană. În această regi-une sunt situați şi Munții Apalași – vechi, formați din roci cristaline şi puternic nivelați.

Selectaţi din text şi din tabelul 1.1 principalele carac-teristici ale reliefului din Estul extracordilier.


3. Regiunea Vestului montan Regiunea Vestului montan se desfăşoară de la Ma-

rile Câmpii până la Oceanul Pacific (pe o distanță de 1 600 km în lățime) şi din nordul Alaskăi până în extre-mitatea sudică a continentului (fig. 1.2). Relieful s-a for-mat timp îndelungat, sub influența mişcărilor verticale ale scoarţei terestre, fracturărilor, vulcanismului, glacia-ţiei. Regiunea muntoasă a Cordilierilor este alcătuită din câteva sisteme montane. De-a lungul ţărmului Oceanului Pacific se întind Munţii Coastei (fig. 1.19). O altă porţi-une a Cordilierilor începe pe Insulele Aleutine, continuă prin Munţii Alaska, cu altitudini de 6 000 m. Anume aici se află Vârful McKinley (fig. 1.18). Apoi Cordilierii con-tinuă prin Munţii Cascadelor (cu vârfuri vulcanice de peste 4 000 m). Mai la sud se găsesc Munţii Sierra Ne-vada. Mai spre est se evidenţiază o fâşie de depresiuni, platouri şi podişuri interioare cu altitudini de 1 000-1 500 m (podișurile Yukon, Marele Bazin și Colorado). Partea

Fig. 1.17. Munții Stâncoşi

*MINIENCICLOPEDIETeritoriul ocupat de parcul naţional

Yel lowstone se ridică cu câţiva centimetri pe an. Din interiorul scoarței terestre pătrunde magma, provocând erupţii vulcanice şi apariţia izvoarelor geotermale. Marele Canion (fig. 1.15) este cel mai lung canion terestru din lume, având peste 450 km în lungime, 6–27 km în lățime şi o adâncime de 1 2001 800 m.

Fig. 1.18. Vârful McKinley

Fig. 1.19. Munții Coastei

Consultând harta din fig. 1.2 şi textul, determinaţi ce unităţi de relief constituie Vestul montan.

17Relieful

cea mai estică a Cordilierilor începe în Alaska prin Mun-ţii Brooks, care continuă cu Munţii Mackenzie şi Munţii Stâncoși (fig. 1.17).

Relieful Americii de Nord influenţează considera-bil asupra formării climei, vegetației, solului şi asupra activității omului.

1. Localizaţi pe harta-contur principalele unităţi de relief din America de Nord. 2. Aplicând reţeaua de grade a hărţii, determinaţi coordonatele geografice ale Vârfului McKinley. 3. Comentaţi variaţia reliefului pe paralela 45° lat. N, studiind figura de mai jos. Deduceţi pe ce

unități structurale s-au format unităţile de relief, consultând harta din fig. 1.9.


*4. Alcătuiți o prezentare la computer (ori pe poster) cu tema: „Excursie în Munţii Cordilieri“.

*MINIENCICLOPEDIEPe teritoriul unde este situată Valea Morții

(fig. 1.20), cu milioane de ani în urmă, era o mare uriaşă; acum 10 mii de ani, valea era o adevărată oază de verdeață, împânzită de lacuri. Astăzi, Valea Morții este o regiune fierbinte. Sa format în rezultatul scufundării scoarţei terestre dea lungul fracturilor tectonice. Porţiunile învecinate însă sau ridicat şi au dat naştere munţilor.Parcul Național Arches (fig. 1.21) se află la intrarea fluviului Colorado în sectorul de canioane. Locul este celebru prin arcadele din gresie formate pe cale naturală prin eroziune. Numărul estimat de arca de este între 900 şi 2 000, iar cele mai înalte dintre ele se ridică până la 88 de metri.

Fig. 1.20. Valea Morții, SUA

Fig. 1.21. Arcade naturale în Parcul Național Arches, SUA

OceanulPacific

MunțiiCoastei

Munții Cascadelor

Marele Lac Sărat

Munții Stâncoşi

A BAproximativ 5 800 km de la punctul A la punctul B

Marile CâmpiiCâmpiile Centrale

Munții Apalaşi OceanulAtlantic


Munţii cordilieri câmpia Mississippia) poziţia geografică:

– identificaţi pe harta fizică poziţia pe continent a unităţii de relief descrise şi a unităţilor de relief vecine;

– aplicând harta fizică, determinaţi desfăşurarea unității de relief faţă de părţile orizontului; – aplicând reţeaua de grade a hărţii, stabiliţi între ce paralele şi meridiane se încadrează unitatea

de relief descrisă; – aplicând scara hărţii, calculaţi desfăşurarea în kilometri a unităţii de relief descrise.

b) altitudinea:– studiind legenda hărţii fizice, determinaţi altitu-

dinile medii ale munţilor; – studiind harta fizică, identificaţi vârful montan

cu altitudinea maximă.

– studiind legenda hărţii fizice, determinaţi altitudinea medie a câmpiei.

c) structura geologică:– analizând fig. 1.9, determinaţi pe ce unităţi structurale s-a format unitatea de relief descrisă;– studiind fig. 1.14, identificați substanțele minerale utile care se conțin în scoarța terestră din unitatea de relief examinată.

d) aspectul suprafeţei unităţii de relief:– studiind harta fizică, distingeţi factorii de modelare a reliefului.

e) rolul pentru natură şi om:– studiind harta fizică, propuneți câteva exemple de influenţă a unităţii de relief asupra altor

componente ale naturii continentului;– deduceți cum influenţează această unitate de relief asupra populaţiei Americii de Nord.

44 lucrarea practică nr. 1: DeSCrIereA uNeI uNITăţI De reLIeF

realizând această lucrare prac-tică, veţi fi capabili:

să descrieți o unitate de reli-ef după algoritm;

să identificaţi pe hartă unita-tea de relief;

să aplicați rețeaua de grade a hărții;

să apreciaţi rolul unităţii de relief pentru natură și om. 1. Descrieţi Munţii Cordilieri sau Câmpia Mississippi,

apli când algoritmul corespunzător.

2. Evaluaţi, împreună cu colegul de bancă, nivelul de realizare a lucrării practice, apre-ciind rezultatul obținut cu unul dintre calificativele de mai jos:a) eu am realizat lucrarea complet şi corect; dar tu?b) eu am realizat lucrarea parţial, pentru că …; dar tu?c) eu nu am rezolvat exerciţiul …, pentru că …; dar tu?d) pentru a realiza lucrarea mai bine, eu trebuie să mai studiez: …; dar tu?e) consider că ar trebui să facem împreună următoarele: …

19

1. Factorii de formare a climei Formarea climei Americii de Nord este determinată

de factorii radiativi, dinamici, fizico-geografici şi antropici. Factorii radiativi joacă un rol primordial în forma-

rea climei. Mişcarea de revoluție a Pământului, desfăşu-rarea continentului de la latitudinile subecuatoriale până la cele polare (arctice) determină distribuţia neuniformă a cantității anuale de radiație solară care, în sudul conti-nentului, este mai mare, iar spre nord, scade.

Factorii dinamici reprezintă circulația atmosferei, care asigură transportul de căldură şi umezeală. În for-marea climei Americii de Nord, ca şi a altor continente, un rol deosebit le aparţine zonelor de presiune atmosfe-rică. Ele se deosebesc atât în direcţie latitudinală, cât şi pe anotimpuri. Distribuţia zonelor de presiune în direcție latitudinală generează vânturile permanente: alizeele, vânturile de vest şi vânturile polare. Acestea, la rândul lor, determină caracteristicile maselor de aer: ecuatori-al, tropical, temperat şi polar (arctic). O influență mai mare asupra continentului o au masele de aer tropical (cald şi umed) şi arctic (rece şi uscat). Din cauza lipsei unor bariere orografice în partea centrală a continen-tului, masele de aer tropical pătrund departe spre nord, iar cele de aer arctic – departe spre sud. În rezultatul contopirii lor, se formează furtuni foarte puternice, tor-nade (fig. 1.22), iar starea vremii se schimbă brusc. Dea-supra oceanelor Pacific şi Atlantic, se formează masele de aer maritim, care acționează în funcție de anotimp (iarna, sunt mai calde şi umede; vara – mai răcoroase şi umede). Deseori, masele de aer maritim, deplasându-se

55 caracteriZarea generală a cliMei

1. Amintiți-vă ce factori determină clima unui conti-nent.

2. Care dintre factorii de formare a climei, în opinia voastră, influenţează mai puternic clima Americii de Nord?


să explicați factorii de forma-re a climei;

să analizați variația elemen-telor climatice, studiind materialele cartografice;

să comparați variația ele-mentelor climatice în diverse regiuni;

să deduceți un principiu general despre felul cum influențează factorii de formare a climei în diferite regiuni.

Termeni-cheie

Factorii de formare a climei – totalitatea factorilor (condiţi-ilor) care determină formarea climei pe un anumit teritoriu; numiți şi factori climatogeni.Alizee – vânturi permanen-te care bat pe tot parcursul anului în regiunile tropicale, în direcția de la NE spre SV (în emisfera nordică) şi de la SE spre NV (în emisfera sudică).Tornadă – vârtej de aer în for-mă de coloană sau pâlnie, cu o viteză a vântului, în interior, de sute de kilometri pe oră.


Tornade Uragane Ploi torenţiale Vânturi uscate




Cea mai ridicată temperatură a fost înregistrată la 10 iulie 1913 în Valea Morţii (SUA), indicând 56,7oC la umbră.Cea mai scăzută temperatură în partea continentală sa înregistrat în regiunea aeroportului Snag (Yukon), atingând 62,8oC (3 februarie 1947); iar pe Insula Groenlanda sau înregistrat 66,1oC (9 ianuarie 1954).

spre interiorul continentului, se transformă în mase de aer continental, în funcție de zona climatică (de exemplu, temperat-maritim – în temperat-continental etc.).

Factorii fizico-geografici sunt determinați de poziția geografică a continentului şi de imensitatea lui în partea nordică şi îngustarea spre sud. Cei mai importanți factori sunt relieful, curenții oceanici şi învelişul de gheaţă.

Relieful montan, prin dispunerea meridională a Munților Cordilieri, reduce influența maselor de aer ma-ritim dinspre Oceanul Pacific. Această barieră orografică determină căderea precipitațiilor bogate pe versanţii ves-tici ai munților. În schimb, relieful mai jos – din celelalte părți ale continentului – permite accesul liber al diferitor tipuri de mase de aer.

Curenții oceanici calzi menţin temperaturile mai ri-dicate şi cantitatea mare de precipitaţii în regiunile de in-fluenţă a lor. Curenții reci (fig. 1.2) însă contribuie la scă-derea temperaturii şi micşorarea cantității de precipitații atmosferice.

Ghețarii din nordul continentului contribuie la re-flectarea puternică a razelor solare. Aceasta duce la men-ţinerea îndelungată a temperaturilor scăzute şi determină cantitatea redusă de precipitații atmosferice.

Factorii antropici se manifestă, în special, prin po-luarea aerului şi, ca urmare, modificarea elementelor cli-matice.

Aşadar, clima Americii de Nord este rezultatul influ-enţei tuturor factorilor, care, în final, determină formarea mai multor zone climatice.

Fig. 1.22. Tornadă în SUA

*MINIENCICLOPEDIEtornadele sunt foarte frecvente în partea

centrală a Americii de Nord. Ele au o lățime de la câțiva metri până la câteva sute de metri şi o durată de la câteva minute până la câteva ore. Tornada ridică în aer până la mari înălțimi, odată cu praful (care o face vizibilă), maşini, trenuri, acoperişuri, oameni etc. orașul chicago este numit Windy City („Oraşul vânturilor“), din cauza vânturilor puternice care sunt prezente pe tot parcursul anului, în special dinspre nord. Copacii de aici au o formă asemănătoare unui drapel, ramurile fiind orientate doar în direcţia opusă bătăii vântului.

21Caracterizarea generală a climei

Analizaţi, pe harta din fig. 1.23, mersul izotermelor din ianuarie şi din iulie şi cantitatea anuală de pre-cipitaţii atmosferice în părțile de nord, centrală şi de sud ale continentului. Studiind textul, deduceţi cau-zele care determină deosebirile.

Fig. 1.23. Distribuţia temperaturii aerului şi a precipitaţiilor atmosferice în America de Nord

-63+37

-50 +36

-57

-28

-16

+10

-28

+41

+6

+46

-66

Tropicul Racului


P

P

P

"/

"/

P

"/

P

P

P

P

P

P

P

P

P

Oklahoma CityNorfolk

Miami

Washington

VancouverRegina

OttawaMontréal

Mexico City

Los Angeles

Snag

Prince Rupert

Fort Simpson

San Francisco

La Paz

Eureka

Valea Morţii+57

-24

-32

+8

+8

-16

-32

0

-8

-16

-24

-40

+24

+16

+16

+16

+16

+24

+8

+8

0

+24

0

+8

-8

+24

OC

EA

NU

L A

TL

AN

TI

CO

CE

AN

UL

P

AC

IF

IC


0°15°30°45°

75°

75°

90°105°

105°

120°135°

135°165°180°165°150°

60°

45°

45°

30°

30°

15°

0 500 1000 1500km

Sub 100100 - 300300 - 500500 - 10001000 - 20002000 - 30003000 - 5000

Cantitatea de precipitaţii medii anuale(în mm)

Izotermele lunii ianuarieIzotermele lunii iulie

Minimul absolut+57-66

Temperatura aerului (oC)Maximul absolut

2. Elementele climaticeTemperatura aerului în America de Nord este re-

partizată neuniform (fig. 1.23). În partea centrală şi de est, izotermele au un caracter latitudinal, iar pe ţărmul vestic – meridional (cum considerați, de ce?). Contrastele


termice dintre nordul şi sudul continentului sunt foarte mari, îndeosebi iarna. Dacă pe ţărmurile nordice tempe-ratura medie, în ianuarie, este de circa -32 – -34°С, în sudul Peninsulei Florida şi în America Centrală, ea con-stituie 16-25°С. Nicăieri pe uscatul din emisfera nordică izoterma lunii iulie de 8°С nu coboară atât de mult spre sud cum se întâmplă pe Peninsula Labrador. Cele mai ridicate temperaturi sunt caracteristice depresiunilor în-chise şi podişurilor interioare, izolate de lanţuri muntoa-se, unde media lunii celei mai calde depăşeşte 30°C.

Precipitațiile atmosferice sunt repartizate neuni-form: există regiuni cu precipitaţii abundente, dar şi regiuni unde acestea sunt foarte puține. Nord-vestul ex-trem se găseşte sub influenţa curentului oceanic cald al Pacificului de Nord, ceea ce favorizează cantităţi mari de precipitaţii, îndeosebi pe versanţii vestici ai Munţi-lor Cordilieri ( fig. 1.23). Periferiile sud-estice ale conti-nentului se găsesc sub influenţa maselor de aer dinspre Oceanul Atlantic. Aici cantitatea precipitaţiilor se modi-fică de la est spre vest: 1 000-2 000 mm/an pe Câmpia Preatlantică şi 300-400 mm/an pe Marile Câmpii. Cea mai mică cantitate de precipitaţii (100-200 mm/an) se înregistrează în depresiunile intramontane ale Marelui Bazin şi în nordul Podişului Mexic.

Astfel, variaţia temperaturilor aerului şi a precipitaţi-ilor atmosferice în America de Nord este determinată de latitudinea geografică, circulaţia atmosferei, relief, inte-racţiunea uscatului cu oceanul, curenţii oceanici ş.a.

1. Reprezentaţi factorii de formare a climei într-un tabel, dând câte un exemplu de influenţă a acestora asupra climei Americii de Nord.

2. Analizaţi: a) distribuţia temperaturii aerului pe teritoriul Americii de Nord, studiind hărţile climatice; b) de ce izotermele din vestul continentului au un caracter meridional.

3. Argumentați de ce în extremitatea vestică a Americii de Nord, la paralela de 60° lat. N, valorile temperaturii aerului şi ale precipitaţiilor atmosferice sunt mai ridicate decât în extremitatea estică.

*4. Alcătuiţi la computer (ori pe poster) o prezentare cu tema: „Factorii de formare a climei Ame-ricii de Nord“.




Cantitatea maximă de pre cipitații atmosferice (5 000–6 000 mm/an) se înregistrează la poalele Munților Olympic. Cantitatea minimă de precipitaţii (5060 mm/an) se înregistrează în depresiunea intramontană Valea Morţii din Podişul Marelui Bazin.

23

Interacțiunea factorilor de formare a climei a deter-minat diferențierea mai multor zone climatice în cadrul Americii de Nord (fig. 1.24).

1. Zona subecuatorială (fig. 1.24) ocupă doar extre-mitatea sudică a Americii de Nord. Vara, datorită ma-selor de aer ecuatorial, cad multe precipitaţii. Iarna, sub influența alizeului de nord-est, pătrund masele de aer tropical dinspre Marea Caraibilor, aducând precipitaţii. Ambele tipuri de mase de aer favorizează temperaturi mari şi precipitații abundente pe tot parcursul anului.

2. Zona tropicală (fig. 1.24) este determinată de in-fluenţa maselor de aer tropical şi a alizeelor. Tempera-tu rile sunt ridicate pe tot parcursul anului (fig. 1.25).

66 Zonele cliMatice

Studiind harta din fig. 1.24, stabiliți arealele de des-făşurare a zonelor climatice ale Americii de Nord.

Fig. 1.24. Harta zonelor climatice ale Americii de Nord


să caracterizați zonele clima-tice după algoritm;

să comparați două regiuni climatice;

să trageți concluzii, anali-zând climogramele și hărţile climatice;

să soluţionaţi situații-problemă vizând factorii de formare a climei americii de nord.

Tropicul Racului


P

P

P

P

"/

"/

P

"/

5

6

4 A

4 B

4 A

3 A

3 B

3 C

2 A

3

1

2 B

Dallas

Miami

Washington

VancouverRegina

Ottawa Montréal

Mexico City

Los Angeles

OC

EA

NU

L A

TL

AN

TI

C

OC

EA

NU

L

PA

CI

FI

C


0°15°30°45°

75°

75°

90°105°

105°

120°135°

135°165°180°165°150°

60°

45°

45°

30°

30°

15°

15°

0 500 1000 1500km

1

3

2

4

56

SubecuatorialăTropicală2 A - de deşert2 B - umedăSubtropicală3 A - mediteraneeană3 B - continentală3 C - musonică Temperată4 A - maritimă (oceanică)4 B - continentalăSubpolară (subarctică)Polară (arctică)Limitele zonelor climaticeLimitele regiunilor climaticeRegiuni cu climă alpină

Zone şi regiuni climatice

P

P

P

P

P

P

Oklahoma City

Prince Rupert

Fort Simpson

San Francisco

La Paz

Eureka

Valea Morţii

P

P

Norfolk

Fig. 1.25. Climogramă, or. Miami, 25o79’ lat. N (SUA)

1445

+24,4

Termeni-cheie

regiune climatică – sector al zonei climatice, format, în pri-mul rând, datorită cantității diferite de precipitații atmo-sferice.


În est, alizeele aduc precipitaţii dinspre Oceanul Atlan-tic. În vest, din cauza presiunii atmosferice ridicate şi a curentului rece al Californiei, clima este uscată (fig. 1.26).

3. Zona subtropicală (fig. 1.24) se caracterizează prin mase de aer tropical în timpul verii şi mase de aer tempe-rat – iarna. Uneori, iarna, vremea se răceşte brusc, ca ur-mare a pătrunderii aerului arctic dinspre nord. În această zonă se formează câteva regiuni climatice. Regiunea sub-tropicală mediteraneeană (fig. 1.27) se deosebeşte prin veri calde şi uscate şi ierni răcoroase şi umede. Regiunea subtropicală continentală, din interiorul continentului, se caracterizează printr-o insuficienţă de umiditate. Iarna este relativ rece şi uscată, iar vara este fierbinte şi usca-tă. Regiunea subtropicală musonică (fig. 1.28) se carac-terizează prin precipitații bogate, îndeosebi în perioada verii, datorită maselor de aer maritim (musoni) dinspre Oceanul Atlantic.

Fig. 1.26. Climogramă, or. La Paz, 24o10’ lat. N (Mexic)

Fig. 1.27. Climogramă, or. San Francisco, 37o46’ lat. N (SUA)

Fig. 1.28. Climogramă, or. Nor folk, 36o54’ lat. N (SUA)

169

+23,6

500

+13,7

Fig. 1.29. Climogramă, or. Prince Rupert, 54o18’ lat. N (Canada)

4. Zona temperată ocupă cea mai mare suprafaţă în cadrul continentului (fig. 1.24). În partea atlantică, limi-tele coboară mai spre sud, decât în partea pacifică, da-torită curentului rece al Labradorului. Pe tot parcursul anului, în această zonă domină masele de aer temperat

Studiind textul, deduceţi ce cauze determină variaţia cantităţii anuale de precipitaţii în regiunile climatice din zona temperată.

1136

+15,2

2552

+6,9

25Zonele climatice

şi vânturile de vest. Aici sunt bine pronunțate cele patru anotimpuri şi, de la vest la est, se diferenţiază câteva re-giuni climatice.

Regiunea temperat-maritimă (oceanică) (fig. 1.29) de pe coasta pacifică se caracterizează prin ierni blânde şi veri răcoroase, datorită maselor de aer aduse dinspre ocean. Precipitaţiile sunt abundente pe tot parcursul anu-lui (de ce?).

Regiunea temperat-continentală (fig. 1.30) se distin-ge prin diferenţe mari de temperatură de la un anotimp la altul: vara este relativ caldă, pe când iarna – destul de rece. Vremea este foarte instabilă, ca urmare a pătrunde-rii aerului arctic şi a celui tropical, la aceasta contribuind relieful de câmpie şi lipsa unor bariere muntoase. Astfel, iarna, aerul arctic provoacă furtuni şi viscole şi determi-nă formarea unui strat gros de zăpadă. Vara, datorită pă-trunderii aerului tropical dinspre Golful Mexic, uneori, se produc vânturi uscate şi secete.

Regiunea temperat-maritimă (oceanică) (fig. 1.31) de pe coasta atlantică se caracterizează printr-o vară ră-coroasă şi umedă, iarna fiind rece şi cu multă zăpadă. Cantitatea precipitațiilor este mai mare decât în regiunea temperat-continentală. Vara, temperaturile sunt influen-ţate de curentul rece al Labradorului (nu depăşesc 20°C), care contribuie şi la formarea ceţurilor frecvente.

5. Zona subpolară (subarctică) (fig. 1.32) este influ-enţată, vara, de masele de aer temperat şi iarna – de cel arctic. Întinderea mare de la vest la est duce la diferențierea climei, în cadrul acestei zone. În vest, clima se caracte-rizează prin veri scurte, relativ calde, cu o amplitudine anuală a temperaturii aerului de peste 40°C. În partea continentală însă, iernile sunt mai reci, amplitudinile termice anuale depăşesc 40°C. Spre ţărmul atlantic, sub influenţa curentului rece al Labradorului, temperaturile medii şi cantitatea precipitațiilor sunt reduse pe parcur-sul întregului an. Vara este scurtă, iarna – lungă şi foarte rece, iar ceața este frecventă în toate anotimpurile.

6. Zona polară (arctică) (fig. 1.33) se deosebeşte prin noaptea polară îndelungată (durează circa cinci luni) şi, ca rezultat, aici domină iarna aspră, care este înlocuită de o vară scurtă. Masele de aer arctic determină cantitatea mică a precipitaţiilor atmosferice, majoritatea acestora fi-ind în formă de zăpadă. În sectorul vestic şi cel nord-ves-

Fig. 1.30. Climogramă, or. Regi-na, 50o27’ lat. N (Canada)

Fig. 1.31. Climogramă, or. Mont-réal, 45o30’ lat. N (Canada)

Fig. 1.32. Climogramă, or. Fort Simpson, 61o51’ lat. N (Canada)

363

+2,7

360

–3,7


tic, clima este uscată şi, de aceea, nu se formează gheţari. Pentru această zonă sunt caracteristice nebulozitatea, ceaţa şi viscolele.

7. Clima montană este mai accentuată în Munţii Cor-dilieri. Clima se modifică atât în altitudine, cât şi meridi-onal. Odată cu creşterea altitudinii, temperatura aerului şi presiunea atmosferică scad, dispunerea izotermelor are formă concentrică. Cantitatea mai mare de precipitații se înregistrează pe versanții vestici ai munţilor, aflaţi sub influenţa Oceanului Pacific.

Clima Americii de Nord joacă un rol important în diferențierea altor componente ale naturii şi în distribuţia neuniformă a populației.

Fig. 1.33. Climogramă, stația Eureka, 79o59’ lat. N (Canada)

1. Înscrieți, într-un tabel, caracteristicile zonelor climatice ale Americii de Nord, consultând climogramele şi hărțile climatice.

Denumi-rea zonei cli ma tice

Teritoriul pe care se

desfăşoară

Masele de aer

Tempe ratura aerului (oC)

Precipi tațiile atmosferice

(mm/an) şi mersul anual

Condiţiile pentru via-ţa omuluivara iarna iulie ianuarie

2. De ce, în cadrul unor zone climatice, se deosebesc mai multe regiuni climatice? 3. Explicaţi de ce: a) limitele unor zone climatice, în est, ajung mai spre sud, comparativ cu

vestul continentului; b) izotermele, deseori, au formă concentrică; c) condiţiile climatice din peninsulele Florida şi California se deosebesc, cu toate că acestea se găsesc aproximativ la aceleaşi latitudini geografice. Consultaţi harta fizică şi hărţile climatice.

*4. Alcătuiţi o prezentare la computer (ori pe poster) cu tema: „Zonele climatice ale Americii de Nord“.


69

–19,9

25

50

*MINIENCICLOPEDIEPolul Frigului din America de Nord se află în Groenlanda, temperatura medie a lunii ianuarie oscilând de la 44°C

până la 50°C.Pe Insula ellesmere, vara, soarele nu se ascunde niciodată după orizont, iar de la începutul lunii noiembrie până la sfârşitul lunii martie, se instalează noaptea polară.

27

1. Bazinele de scurgereAmerica de Nord este bogată în ape continentale.

Înclinarea reliefului şi repartiţia precipitațiilor deter-mină suprafața aproximativ egală a bazinelor oceanelor Atlantic şi Pacific (fig. 1.35). În Oceanul Atlantic se varsă cele mai multe râuri, majoritatea fiind scurte şi bogate în apă, cu excepția sistemului fluvial Mississippi. Râurile bazinului Oceanului Pacific sunt scurte, rapide, cu văi înguste şi adânci, cu numeroase cascade, cu alimentare mixtă. Râurile bazinului Oceanului Arctic sunt tinere, cu numeroase praguri în rocile cristaline şi cu multe lacuri,

77 apele De suprafaţă

Analizând harta din fig. 1.34 şi fig. 1.35, identificaţi bazinele de scurgere din America de Nord.

Fig. 1.34. Harta bazinelor de scurgere din America de Nord


să identificaţi poziţia geogra-fică a râurilor și lacurilor;

să aplicați hărţile tematice la identificarea particularităţi-lor apelor;

să argumentaţi dependența râurilor de relief și de climă;

sa apreciați rolul apelor con-tinentale pentru natură și om.

Termeni-cheie

regim hidrologic – variaţii-le debitului şi nivelului apei unui râu în curs de un an. Căderea râului – diferenţa dintre altitudinea izvorului şi cea a gurii de vărsare a unui râu.Cumpăna apelor – linie care uneşte punctele cu cea mai mare înălţime dintre două bazine de scurgere înveci-nate.

Fig. 1.35. Ponderea bazinelor de scurgere din America de Nord

Bazinul endoreic –

3,7%

Oceanul Atlantic –

38%

Oceanul Pacific –

37,6%

Oceanul Arctic – 20,7%

Tropicul Racului


P

"/

"/

P

"/

L. Sclavilor

L. Winnipeg

L.Urşilor

Marele Lac Sărat

L. M

ichiga

n

L. Superior

L. Huron

L. Erie

L. Ontario

Yukon

Mississippi

Missouri

Mackenzie

Colora

do

Rio Grande

Colu

mbi

a

Washington

Regina

Ottawa

Mexico City

Los Angeles

G. Bristol

G. Honduras


Golful Hudson

Golful Alaska

Marea

Sargaselor

Marea

GroenlandeiMa r e a

C i u k c i l o r

Ma r e a

B e r i n g


Marea Labrador

Marea Baf�in

Marea Beaufort

OC

EA

NU

L A

TL

AN

TI

C

OC

EA

NU

L

PA

CI

FI

C


0°15°30°45°

75°

75°

90°105°

105°

120°135°

135°165°180°165°150°

60°

45°

45°

30°

30°

15°

15°

Oceanul Atlantic

Oceanul Pacific

Oceanul Arctic

Endoreic 0 500 1000 1500km

Bazine de scurgere1234

1

2

3

4

3

1


cu alimentare preponderent nivală. Cea mai mare parte a anului, aceste râuri sunt acoperite cu gheaţă. Din cadrul bazinului endoreic fac parte râurile care se varsă în lacu-rile fără scurgere ale Marelui Bazin.

2. RâurileÎn America de Nord se găsesc unele dintre cele mai

lungi fluvii din lume (fig. 1.38). Particularitățile râuri-lor depind de mai mulţi factori, cei mai importanți fiind relieful şi clima. Relieful determină caracterul cursului, prezenţa pragurilor, a cascadelor ş.a. Clima se reflectă asupra volumului de apă, a alimentării, oscilaţiei nivelu-lui apei ş.a. Astfel, râurile din Estul extracordilier, dato-rită înclinării reliefului, au orientare meridională, iar cele din Vest se desfăşoară latitudinal. Râurile care izvorăsc din munţi au caracter montan în cursul superior, iar pe câmpii, au un curs mai domol. Majoritatea râurilor au alimentare pluvială, nivală şi subterană, dar cele nordice şi montane – glaciară şi nivală (găsiţi și alte exemple în text și în tabelul 1.2).

Fluviul Mississippi (fig. 1.34) izvorăşte din Lacul Itasca, numit şi Lacul Căprioarelor. Suprafaţa bazinului constituie 1/6 din teritoriul continentului. Relieful de-termină direcţia generală a fluviului de la nord spre sud. Datorită numărului mare de afluenți, Mississippi are me-reu debitul ridicat, îndeosebi primăvara, când se topeşte zăpada, şi vara, când cad ploi torențiale. Pe Mississippi, deseori, au loc mari inundaţii (fig. 1.36). Curgând timp îndelungat prin păduri şi mlaştini, străbătând regiuni de

1. Studiind harta din fig. 1.34 şi tabelul 1.2, analizaţi principalele caracteristici ale râurilor.

2. Studiind textul şi tabelul 1.2, identificaţi exemple de dependenţă a râurilor de relief şi de climă.

1000 2000 3000 4000 5000 6000 7000

Fig. 1.38. Lungimea râurilor Americii de Nord (împreună cu afluenții)



Fluviul Mississippi cu afluentul său Missouri constituie cel mai mare sistem hidrografic al Americii de Nord. Râul ocupă locul al treilea între fluviile globului ca lungime şi ca suprafaţă a bazinului, după Amazon şi Congo (Zair).

*MINIENCICLOPEDIEDenumirea fluviu-lui Mississippi pro

vine din limba amerindienilor, de la cuvintele messe – „mare“ şi sepe – „apă“, ceea ce, metaforic, ar însemna „Tatăl apelor“. Negrii africani lau numit Fluviul Diavolului, din cauza curenților puternici de apă şi a revărsărilor catastrofale.

Fig. 1.36. Inundații pe fluviul Mississippi


Inundaţii

3 780 km (6 418 km)4 023 km (5 620 km)

1 738 km (4 241 km)3 120 km (3 185 km )

3 034 km2 333 km

1 956 km

1. Mississippi2. Missouri3. Mackenzie4. Yukon5. rio grande6. Colorado7. Columbia

0

Fig. 1.37. Delta fluviului Mackenzie

29Apele de suprafaţă

podiş şi o câmpie creată de aluviunile sale, Mississippi ajunge la gura de vărsare din Golful Mexic. Aici formea-ză o deltă uriaşă. În fiecare an, delta creşte cu 85-100 m. Albia fluviului meandrează puternic şi, drept rezultat, se formează multe lacuri şi sectoare înmlăştinite. Mississippi are un rol important în asigurarea cu apă a populației, a industriei, în irigare. Fluviul este unit printr-un canal cu regiunea Marilor Lacuri şi serveşte pentru navigație.

Tabelul 1.2. Caracteristicile unor râuri ale americii de Nord

fluvii

criterii

Mackenzie – „râul dezamăgirii“

sf. laurenţiu – „râul celor o mie de

insule“

colorado – „râul roşu“

Yukon – „râul de aur“

caracterulcursului

Cursul superior şi mijlociu – de podiş (cu cascade), inferior – de câmpie

În cursul superior – Marile Lacuri; cascade, praguri

Râu montan; canioa-ne, praguri, cascade

Râu montan (cu praguri, cascade) şi de câmpie

tipul de alimentare

Nival şi pluvial Nival şi pluvial Nival şi pluvial Glaciar şi nival

regimul hidrologic

Nivel scăzut – iarna,ridicat – primăvara şi vara

Bogat în apă pe tot parcursul anului

Nivel ridicat – primă-vara şi vara; scăzut – toamna şi iarna

Nivel maxim – vara

Fig. 1.39. Cascada Niagara

*MINIENCICLOPEDIECascada Niagara (fig. 1.39) sa format

pe râul Niagara, acum 12 mii de ani. Niagara constă din două sectoare: canadian – cu înălţimea de 48 m şi lungimea de 914 m – şi american – cu înălţimea de 51 m şi lungimea de 323 m. Zgomotul apei în cădere se aude de la o distanţă de 25 km. Întro secundă, prin secţiunea transversală, trec 700 de tone de apă.

Identificaţi lacurile Americii de Nord, studiind fig. 1.42 şi harta din fig. 1.2.

3. Lacurile şi gheţariiAmerica de Nord este bogată în lacuri naturale, care

sunt variate după origine şi au o repartiție spațială neuni-formă. Principalele tipuri de lacuri după originea cuvetei

Termeni-cheie

Deltă – formă de relief cu as-pect de con, rezultată din de-punerea de aluviuni, unde se desparte în mai multe brațe un fluviu la vărsarea acestuia în mare sau ocean.

Termeni-cheie

Lac natural – depresiune na-turală pe suprafaţa uscatului, umplută cu apă, ce nu are le-gătură cu oceanul.


sunt prezentate în fig. 1.42. Lacurile tectonice s-au format în depresiunile scoarţei terestre. Unele lacuri tectonice re-prezintă rămăşiţe ale fostelor bazine, care dispar treptat, şi se numesc tectonic-relicte. Lacurile a căror cuvetă s-a for-mat în depresiunile adâncite de gheţari se numesc glaciare. Lacurile vulcanice s-au constituit în craterele vulcanilor.

Glaciaţia contemporană atinge, în America de Nord, suprafaţa de două milioane km², fiind răspândită în Insu-la Groenlanda, Arhipelagul Arctic Canadian şi în munţi. Gheţarii asigură cea mai mare parte a apei pentru râuri-le şi lacurile din regiunile învecinate. Masivele de gheață alunecă, treptat, din munţi spre poalele lor. În nord-est, ajungând până la mare, ghețarii dau naştere la aisberguri.

Apele de suprafață ale Americii de Nord au o mare importanță atât pentru natură, cât şi pentru om. Apele râ-urilor erodează rocile, modelează relieful, transportă alu-viuni etc. Populaţia foloseşte apele în irigare, alimentare, pescuit, industrie, navigație, odihnă, turism ş.a. Însă, ca urmare a valorificării neraţionale a apelor, unele bazine acvatice sunt poluate şi afectează lumea organică şi popu-laţia. Apele necesită o atitudine grijulie şi protecţie.

laCUrI

Glaciare: Huron, Urşilor

Tectonice: Nicaragua

Vulcanice: Crater Lake

Tectonic-relicte: Marele Lac Sărat

Fig. 1.42. Clasificarea lacurilor după originea cuvetei

Fig. 1.41. Profil de la Marile Lacuri până la Oceanul Atlantic

1. Localizaţi, pe harta-contur, principalele râuri şi lacuri ale Americii de Nord. 2. Aplicând reţeaua de grade a hărţii, determinaţi coordonatele geografice ale izvorului fluviu-

lui Mississippi. 3. Argumentaţi cu exemple cum se reflectă relieful şi clima Americii de Nord asupra apelor de

pe continent. Structuraţi răspunsul într-o schemă. *4. Alcătuiţi o prezentare la computer (ori pe poster) cu tema: „O călătorie pe unul dintre râurile

Americii de Nord“.


Fig. 1.40. Lacul Superior – cel mai mare lac cu apă dulce de pe Terra după suprafața sa

LaculMichigan

LaculHuron

LaculSt. Claire Lacul

ErieLacul

Ontario

RâulSt. Marys

RâulSt. Clair

RâulDetroit

CascadaNiagara

Lacul Sf. Laurențiu

Râul Sf. Laurențiu

OceanulAtlantic

Lacul St. FrancisLacul St. Louis

*MINIENCICLOPEDIECel mai mare sistem de lacuri şi de naviga

ţie continentală de pe glob este cel al Marilor Lacuri (fig. 1.41), format din cinci lacuri mari şi câteva lacuri mici, care comunică între ele prin intermediul râurilor, iar legătura cu Oceanul Atlantic este asigurată de fluviul Sfântul Laurențiu.

31

1. Caracterizarea generală a zonelor naturaleZonele naturale ale Americii de Nord s-au format ca

rezultat al unei evoluții îndelungate. Datorită extinderii latitudinale a continentului, tundra, silvotundra şi pă-durile de conifere sunt repartizate latitudinal (fig. 1.43). În partea vestică, sub influenţa reliefului montan şi a Oceanului Pacific, este bine exprimată zonalitatea de al-titudine şi cea meridională.

88 Zonele naturale

Identificaţi, pe harta din fig. 1.43, zonele naturale din America de Nord.

Descrieţi zonele naturale ale Americii de Nord, folo-sind harta din fig. 1.43, harta fizică, hărțile climatice şi textul.


să explicaţi noţiunile zonali-tate de altitudine, rezervaţie naturală, parc naţional;

să descrieți zonele naturale conform algoritmului;

să stabiliți relațiile cauzale dintre componentele naturii în cadrul zonelor naturale;

să comparați componentele naturii din două zone natu-rale.

Termeni-cheie

zonalitate de altitudine – succesiunea etajată a con di-țiilor naturale şi a zonelor na-turale, în funcţie de creşterea altitudinii reliefului.

Fig. 1.43. Harta zonelor naturale ale Americii de Nord

99

9

9

9999

99

99

9

99

99

9

9 99999

9

99

9

9

9 99

99

9

9 9

999

9

9

9

9

9

9

99

9

9

9 9

9

9999

99

9 9

9

9

99 999

99

99 9

9999

999 9

999

99

9

9

99

9

9

9999

9

9

9

99

9

9999

9

9 99

9

99

99

99 9

9

9

9

9

999

9

9

9

9

99 9

9 9

9

99

9 9

99

9

9

99

9

9

9

9

9

9

99

9 9

99

9

9

9

9

99

9

9

9

9

999

9

99

9

9

9 9

99

9

9

9

99

9

9

99

9

9

99

9

9

9

9

9

99

9

9

9

9

9

9 99

9

9

9

9

9

9

99

9

9

99

9

9

9

9

99

9

9

9

9

9

999

9

9

9

999

9

9

9

99

9

9

9

999

99

9

9 9 9

99

9

9

99

9

9

9

9

9

9

9

9

9

9

9

9

99

99

9

9 9

9

9

99

9

9

9

9

9

9

9

9

9

9

9

9

9

9

9

9

9

9

9

9

9

9

9

9

9

9

99

99

9

9 9

9

9

9

9

9

9

9

999

99

9

9

9

9

9

99

9

9

9

9

9

9

9

99

9

9

9

9

9

9

9

9

9

9

9

9

99

9 9

9

9

9

9

9

9

9

9

99

9 9

9

9

9

9

9

9

9

9

99

9 99

9

9

9

9

9

9

9

99

9

9

9

9

9

9

9

9

9

9

9

9

9

9

9

99

9

9

9

99

9

9

9 9

9

9

999

9

9

99

9

9

9

9

9

99

99

9

9

9

9

9

9

9

99

9

9

9

9

9

9

9

9

9

9

9

9

9

99

9

9

9

9

9

9

9

99

9

999999

99

9 99

9

P

P

P

P

"/

"/

P

"/

Tropicul Racului


OC

EA

NU

L A

TL

AN

TI

COC

EA

NU

L

PA

CI

FI

C


14

12

12

12

139

55

12

12

7

10

5

6

7

11 9

85

3

4

2

8

2

2

1

2

1

Dallas

Miami

Washington

VancouverRegina

Ottawa

Mexico City

Los Angeles

0°15°30°45°

75°

75°

90°105°

105°

120°135°

135°165°180°165°150°

60°

45°

45°

30°

30°

15°

15°

Limitele zonelorclimatice

Gheţari de calotă999 99

1 2 3 4 5 6 7 8 91011

121314

Deşerturi arcticeTundrăSilvotundrăPăduri de coniferePăduri mixtePăduri de foioasePrerii cu păduriPreriiSemideşerturi şi deşerturiPăduri mixte umedePăduri şi arbuşti permanentverzi cu frunze tariPrerii cu arbuştiDeşerturi tropicalePăduri tropicale permanent și variabil umede

Zonele naturale

Zona alpină km0 500 1000 1500


2. Pădurile zonei tropicale şi ale celei subtropicale

Pădurile tropicale permanent şi variabil umede se formează în condiţii de climă caldă şi umedă. Ele ocupă suprafeţe restrânse, unde cresc ferigi arborescente, pal-mieri, balsa ş.a. Sub această vegetație s-au format soluri negre şi roșii. Lumea animală, asemănătoare cu cea din America de Sud, este reprezentată de puma, jaguar, tapir (fig. 1.45), oposum (fig. 1.46), maimuțe ş.a. Populația din această regiune cultivă legume, trestie-de-zahăr şi pomi fructiferi. Pe unele sectoare din podişurile înalte, apar asociații de savană.

Pădurile mixte umede din zona subtropicală se dezvoltă în condiţii de climă caldă şi relativ umedă din sud-estul continentului. Speciile reprezentative de plante sunt pinul, palmierul pitic, stejarul, magnolia, orhideea, chiparosul-de-baltă, lianele. Solurile galbene şi roșii au un conținut bogat de fier şi aluminiu. Zona este locuită de reptile, broasca-țestoasă de uscat, diverse păsări ş.a. Po-pulaţia cultivă cereale, arahide şi legume.

Pădurile şi arbuştii permanent verzi cu frunze tari cresc în vestul continentului, în condiţiile climei subtro-picale mediteraneene. Aici se întâlnesc multe specii ende-mice, adaptate la o climă mai uscată decât cea de pe țărmul estic. Vegetația este reprezentată de bradul-alb, pinul-de-zahăr, cedrul de California. Pe versanții montani, unde clima este mai umedă, cresc arborele-mamut (sequoia), arborele-vieții, bradul Douglas (fig. 1.47). Aici predomină solurile cafenii. Lumea animală este reprezentată de ca-pra-zăpezilor, condor (fig. 1.48) ş.a. Populaţia cultivă citri-ce, viţă-de-vie, iar pe terenurile irigate cresc legume.



Sequoia (fig. 1.44), numită şi „uriaşul pădurilor“ sau „arborelemamut“, este specia cu cei mai înalți arbori de pe Pământ. Înălțimea acestora poate depăşi 100 de metri, diametrul trunchiului atinge 13 me tri, iar greutatea ajunge până la 2 400 de tone. Arborii pot atinge vârsta de 5 000 de ani.

Fig. 1.44. Pădure de sequoia

Fig. 1.45. Tapir Fig. 1.47. Brad DouglasFig. 1.46. Oposum

33

3. Preriile, deşerturile şi semideşerturile din zonele tropicală, subtropicală şi temperată

Preriile se dezvoltă în condiţii de climă subtropicală şi temperată, între pădurile mixte şi cele de foioase, la est, şi Munţii Stâncoşi, la vest. Ele se desfăşoară meridional şi se deosebesc în funcție de cantitatea de precipitaţii. În est, unde precipitaţiile ating 1 000 mm/an, predomină preri-ile cu păduri, cu ierburi înalte (1,5 m). Spre vest, unde cantitatea de precipitaţii constituie 350-400 mm/an, pre-domină ierburile scunde (păiuș, yucca), arbuştii xerofiţi. Sub vegetaţia de prerii s-au format soluri castanii şi de cernoziom – foarte fertile. Lumea animală este reprezen-tată de bizon (fig. 1.49), coiot, marmotă ş.a. Cea mai mare parte a preriilor este arată, îndeosebi în est, unde se culti-vă cereale. În vest, este dezvoltată creşterea bovinelor.

Pe Peninsula California şi în zona de litoral învecina-tă, s-au format deşerturi tropicale, asemănătoare cu De-şertul Atacama din America de Sud. Pe ţărmul oceanu-lui, umiditatea este mare, însă cad puţine precipitaţii, din cauza curentului rece al Californiei.

Deşerturile şi semideşerturile din zona subtropica-lă se deosebesc printr-o diversitate mai mare a speciilor, deşi condiţiile climatice sunt mai aspre (fig. 1.51). Dintre plante, aici cresc cactusul, yucca, agava, care au frunze foarte mici (pentru a reduce pierderile de apă) sau sucu-lente. Solurile sunt brune-roșii şi brune de semideșert. În deşerturile şi semideşerturile temperate, creşte pelinul-negru, iar lumea animală este reprezentată de șarpele-cu-clopoței, șopârla-fără-picioare, tarantulă (fig. 1.50).

Fig. 1.48. Condor

Fig. 1.49. Bizon

Fig. 1.50. Tarantulă

Selectaţi câteva deosebiri esenţiale dintre preriile, deşerturile şi semideşerturile din zonele tropicală, subtropicală şi temperată.

Fig. 1.51. Deşert subtropical din California, SUA

Zonele naturale


4. Pădurile din zona temperată

Faceți o excursie imaginară în pădurile din zona tem-perată a Americii de Nord, studiind tabelul 1.3.

Selectaţi într-un tabel principalele caracteristici ale silvotundrei, tundrei şi deşerturilor arctice, studiind textul, hărţile climatice şi harta din fig. 1.43.

Tabelul 1.3. Caracterizarea pădurilor din zona temperatătipul

de păduri

vegetaţia (specii reprezentative)/ adaptări/ tipul de sol

lumea animală (specii reprezentative)/

adaptări

valorificarea

De foioase

– arţarul, stejarul american, fagul, castanul;

– etajarea plantelor, schimbări sezoni-ere (căderea frunzelor ş.a.);

– solurile brune.

– ursulnegru, cerbul, vidra, nurca, sconcsul, oposumul;

– năpârlirea unor animale în perioada caldă ş.a.

– defrişarea; – cultura plan-

telor ş.a.

Mixte – pinulalb, pinulroşu, tsuga, arțaruldezahăr;

– rezistența la temperaturi scăzute ş.a.– solurile brune şi podzolice.

– ursulbrun, ursulnegru, cerbul, jderul;

– corpul acoperit cu blană, acu-mularea țesutului adipos ş.a.

– defrişarea; – vânatul ş.a.

De co-nifere

– pinul, braduldebalsam; – frunze în formă de ace; – solurile podzolice.

– ursul grizzly (fig. 1.52), ursulbrun, elanul, sconcsul, lupul, râsul, nurca;

– corpul acoperit cu blană, hi-bernarea unor animale ş.a.

– defrişarea; – vânatul; – creşterea

animalelor de blană ş.a.

5. Silvotundra, tundra şi deşerturile arcticeSilvotundra este o zonă de tranziţie de la păduri la

tundră, reprezentată de arbuşti, mușchi şi licheni, ce cresc pe soluri turboase şi mlăştinoase. De-a lungul râurilor, se întind păduri de conifere. Fauna este reprezentată de renul karibu (fig. 1.53), vulpea-polară, iepurele-alb, potârnichea de tundră. Spre nord, silvotundra trece treptat în tundră, caracterizată prin mari suprafețe ocupate de mlaştini şi lacuri. În partea sudică, se mai întâlnesc arbuşti (salcia pitică, mesteacănul pitic, merișorul, afinul), iar spre nord, se întinde împărăţia mușchilor şi a lichenilor, sub care se formează soluri turboase. Plantele au o perioadă scurtă de vegetație, sunt scunde, rezistente la vânturi puterni-ce. Speciile de animale mai răspândite sunt renul karibu, boul-moscat (fig. 1.54), lemingul, vulpea-polară, lupul de tundră, iar dintre păsări, aici se întâlneşte bufnița-polară. Populaţia se îndeletniceşte cu creşterea renilor şi vânatul animalelor de blană. Fig. 1.53. Ren karibu

Fig. 1.52. Urs grizzly

35

Deşerturile arctice se desfăşoară în extremitatea nordică a continentului şi au o lume organică foarte să-racă. Vegetaţia este reprezentată de alge, mușchi şi licheni, iar lumea animală – de boul-moscat, ursul-polar ş.a.

Analizând fig. 1.55, determinați: a) ce zone de alti-tudine se formează în Munţii Cordilieri; b) cum se modifică vegetaţia şi lumea animală în funcţie de schimbarea condiţiilor climatice pe altitudine.

6. Zonalitatea de altitudineÎn Munţii Cordilieri se deosebesc toate zonele clima-

tice de altitudine. Zonele de vegetaţie se modifică odată cu schimbarea climei, a fragmentării reliefului, dar şi sub influenţa oceanelor (fig. 1.55).

1. Explicaţi, pe exemplul preriilor, interacţiunea dintre plante şi animale. 2. Deduceţi de ce în estul Americii de Nord, la paralela de 60° lat. N, nu se formează păduri de

conifere, ca în vestul continentului, ci domină tundra. Analizați hărţile fizică şi climatice. 3. Argumentaţi, cu exemple, activitatea omului în diferite zone naturale din America de Nord. 4. Elaboraţi o prezentare la computer (ori pe poster) cu tema: „Importanţa pădurilor Americii de

Nord pentru natură şi viaţa omului“.


Fig. 1.55. Zonalitatea de altitudine în Munţii Cordilieri

Fig. 1.54. Bou-moscat

În concluzie, menţionăm că lumea organică din su-dul continentului nord-american are trăsături comune cu cea din America de Sud, iar lumea organică din partea nordică – cu cea din Eurasia, ca urmare a trecutului geo-logic comun.

În scopul protecţiei naturii, în America de Nord au fost create numeroase rezervații naturale şi parcuri na-ţionale. Accesul populației în aceste sectoare este limitat, iar defrişarea şi vânatul animalelor sunt interzise.

Termeni-cheie

rezervaţie naturală (şti-inţifică) – arie naturală în care sunt protejate prin lege obiective geologice, de reli-ef, specii de plante şi animale deosebite sau reprezentati-ve, peisaje unice. În rezervații sunt limitate activităţile uma-ne şi accesul publicului, exis-tând şi zone în care prezența omului este interzisă. Parc naţional – arie natura-lă de protecţie complexă a unor peisaje naturale (forme de relief, ape, lumea organi-că, soluri etc.) reprezentative pentru anumite zone natura-le, prin excluderea activităţi-lor de exploatare a naturii.

Zonele naturale


1. Numărul şi componenţa populaţieiPopulaţia Americii de Nord numără, în prezent, circa

550 de milioane de oameni. Ea s-a format ca rezultat al pro-ceselor de migraţie şi de amestec intens al reprezentanţilor a trei rase: mongoloidă, europoidă şi negroidă (tabelul 1.4).

Tabelul 1.4. Componenţa populaţiei americii de Nord

Mongoloizi – amerindieni, eschimoşi, aleuţi; strămoşii lor au migrat din nord-estul Asiei acum 40-15 mii de ani.

europoizi – începând cu secolul al XV-lea, continentul este cucerit şi co-lonizat de către europeni: spanioli – în America Centrală şi Mexic; englezi, irlandezi, francezi ş.a. – pe teritoriul SUA şi al Canadei.

negroizi – reprezentanți ai diferitor popoare din Africa, aduşi de euro-peni în calitate de sclavi, în perioada colonială, sau migranții din perioada ulterioară.

Majoritatea populaţiei actuale este reprezentată de europoizi – cea mai mare parte a locuitorilor SUA şi Ca-nadei – şi grupuri rasiale mixte: mulatri – mai frecvenţi în SUA şi în insulele din bazinul Caraibilor (fig. 1.58) –, me-tiși – în Mexic şi America Centrală (fig. 1.59), zambos ş.a. Populaţia băștinașă (fig. 1.60) este puţin numeroasă (circa 20 de milioane de persoane) şi locuieşte în sectoare izolate din regiunile vestice montane şi din nordul continentului. În estul continentului şi, îndeosebi, în insulele din bazinul Caraibilor, deja nu se mai întâlnesc amerindienii.

99 populaţia şi statele

Studiind harta din fig. 1.57 şi tabelul 1.4, identificaţi are-alul de răspândire al popoarelor enumerate în text.


să explicaţi particularităţile componenţei populaţiei americii de nord;

să aplicaţi hărţile tematice la caracterizarea populaţiei și a statelor americii de nord;

să deduceţi influenţa condi-ţiilor naturale asupra reparti-ţiei spaţiale a populaţiei;

să apreciaţi nivelul de dez-voltare al statelor din ameri-ca de nord.

Fig. 1.56. Piramida Chichén Itzá a civilizaţiei Maya, Mexic

Termeni-cheie

Metis – persoană proveni-tă din căsătoria a doi in di-vizi de rase diferite; urmaş născut din căsătoria re pre-zentanților rasei europoide cu amerindieni.Mulatru – persoană năs-cută din căsătoria mixtă a reprezentanților raselor eu-ropoidă şi negroidă.zambos – urmaş al amerin-dienilor şi negroizilor.

37

Limbile cele mai răspândite în America de Nord sunt engleza (îndeosebi în SUA şi Canada – vorbită de anglo-canadieni), spaniola (în Mexic şi America Centrală) şi franceza (în provincia Québec din Canada şi în câteva insule din bazinul Caraibilor). Religia cea mai răspândită este creştinismul.

Fig. 1.57. Harta densităţii populaţiei şi a popoarelor Americii de Nord

Fig. 1.58. Mulatri haitieni

Fig. 1.59. Metisă mexicană în haine tradiţionale ale aztecilor

Fig. 1.60. Amerindieni mexicani

*MINIENCICLOPEDIEInițial, America a fost populată de migranţi,

veniţi în valuri succesive, din Asia de NordEst prin beringida – istm de uscat care unea America de Asia. Acest fapt îl dovedesc datele arheologice, precum şi lipsa urmelor de maimuţe de la care provine omul, pe teritoriul întregii Americi. Băştinaşii americani au trăsături rasiale mongoloide, fiind numiţi, în perioada cuceririlor europene, „indieni“ şi „piei roşii“. Cuceritorii europeni au adus pe continentul nordamerican şi războaie, boli, jafuri etc. Băştinaşii au fost izgoniţi în regiunile cu condiţiile naturale cele mai nefavorabile (fig. 1.61), fiind obligaţi să trăiască în „rezervaţii“ speciale. 2. Repartiţia şi densitatea populaţiei

Populaţia Americii de Nord are o repartiţie spaţială extrem de neuniformă, ca urmare a diversităţii condi-ţiilor naturale (fig. 1.57). Densitatea medie a populaţiei este de 25 loc./km2. O densitate sporită au regiunile cu condiţii naturale favorabile din estul SUA, sudul Mari-lor Lacuri, Podişul Mexic, insulele din bazinul Caraibilor şi altele. Jumătatea de nord a continentului şi sectoarele

1. Studiind harta din fig. 1.57, analizați densitatea populaţiei.

2. Analizând hărţile din figurile 1.23, 1.43 şi 1.57, argu-mentaţi afirmația: Condiţiile naturale din regiunile slab populate sunt nefavorabile.

Populaţia şi statele

0/1

0/1

0/1 0/10/1

0/1

0/1

Los Angeles

Miami

ChicagoNew York

Philadelphia

Mexico City

Toronto

AM E R I C A N I

ME

XI

CA

NI

Golful Alaska

Marea Beaufort Marea Baf�in

Marea Labrador

Golful Hudson



Ma r e a

B e r i n g

Ma r e a

C i u k c i l o r

Str. Davis

Marea

Groenlandei

Marea Sargaselor O

CE

AN

UL

AT

LA

NT

IC

OC

EA

N

UL

PA

CI

FI

C


I . B a f � i n

I. I

slan

da

I N U I Ţ I

A T A

P AS

CI

ANGLO-CANADIENI

A L G O N K I N I

FRANCO-CANADIENI

I. Terra Nova

Canalul Panama

Tropicul Racului


I . G r o e n l a n d a

0°15°30°45°

75°

75°

90°105°

105°

120°135°

135°165°180°165°150°

60°

45°

45°

30°

30°

15°

15°

0/1

Peste 10050 - 10020 - 501 - 20Sub 1 0 500 1000 1500

km

Oraşe cu peste 5 mil. de locuitori

Densitatea populaţiei(locuitori pe km )2


muntoase înalte sunt slab populate. Teritoriile extinse din Groenlanda, Arhipelagul Arctic Canadian, Alaska rămân practic nepopulate.

În oraşe locuieşte circa ¾ din populaţia Americii de Nord, cele mai mari oraşe fiind Ciudad de México, New York, Los Angeles, Chicago. Pe litoralul atlantic şi cel pacific al SUA şi în regiunea Marilor Lacuri (în SUA şi Canada), s-au format arii intens urbanizate. Oraşele ame-ricane au, de regulă, străzi bine organizate, centrele fiind dominate de zgârie-nori.

Fig. 1.63. Harta politică a Americii de Nord

Fig. 1.61. Locuinţe ale băştinaşi-lor în Nordul Extrem (a – iglu; b – wigwam)

Identificaţi activităţile principale ale populaţiei din statele Americii de Nord, studiind textul.

3. Statele şi activitatea populaţieiStatele din America de Nord (fig. 1.63) sunt relativ ti-

nere: ele şi-au câştigat independența față de puterile euro-pene începând cu anul 1776 (SUA), dar mai ales în secolul al XX-lea. În prezent, statele nord-americane au un nivel diferit de dezvoltare social-economică, cele mai avansa-te fiind SUA şi Canada. Datorită potenţialului enorm de

Fig. 1.62. Sediul ONU în New York (SUA)

*MINIENCICLOPEDIEÎn oraşul New York din SUA (fig. 1.62)

se află sediul Organizației Națiunilor unite (ONu) – cea mai importantă organizație internațională. Fondată în 1945, ONU include astăzi 192 de state membre, inclusiv Republica Moldova. ONU are misiunea de a asigura pacea mondială, cooperarea internațională, respectarea drepturilor omului ş.a.

b)

a)

"/

"/

"/

"/

"/

"/

"/

"/

"/

"/

"/

"/

"/

"/

P

P

P

P

P

P

P

P P

P

Tropicul Racului


Miami

Regina

Los Angeles

San Francisco

Winnipeg

Edmonton

Quebec

Toronto Boston

New York

Belmopan

Washington

Nassau

Ottawa

Guatemala

Havana

Kingston

San Salvador

San Jose

Mexico City

Panama CityManagua

Tegucigalpa

I . B a f � i n

I. Isla

nda

L. Sclavilor

L. Winnipeg

L.Urşilor

Marele Lac Sărat L. M

ichiga

nL. Superior L. Huron

L. ErieL. Ontario

Golful Alaska

Marea Beaufort Marea Baf�in

Marea Labrador

Golful Hudson



Ma r e a

B e r i n g

Ma r e a

C i u k c i l o r

Str. Davis

Marea

Groenlandei

Marea Sargaselor O

CE

AN

UL

AT

LA

NT

IC O

CE

AN

UL

PA

CIF

IC


I. Terra Nova

I-le Bermude

(M.Brit.)

Canalul Panama

Miss

is sip

pi

Yukon

Colorado

Mackenzie

Missouri

0°15°30°45°

75°

75°

90°105°

105°

120°135°

135°165°180°165°150°

60°

45°

45°

30°

30°

15°

15°

Cifrele pe hartă indică:1. Guatemala2. El Salvador3. Belize4. Honduras5. Nicaragua6. Costa Rica7. Panama8. Haiti9. Republica Dominicană10. Puerto Rico (SUA)11. Saint Kitts şi Nevis12. Antigua şi Barbuda13. Dominica14. Saint Lucia15. Saint Vincent şi Grenadinele16. Barbados17. Grenada18. Trinidad şi Tobago19. Antilele Olandeze (Olanda)20. Aruba (Olanda)

0 500 1000 1500km"/

"/

"/

"/

"/"/

"/

"/

"/

"/

0 200 400 600km

60°

65°

65°70°20°

15°

15°

10°

SantiagoSan Juan

WillemstadOranjestad

Port-au-Prince

Roseau

Santo Domingo

BridgetownKingstownCastries

Basseterre

Saint George's

Port of Spain

Saint John's

CA N A D A

A L E A M E R I C I I

U N I T E

S T A T E L E

A L A S K A

( S U A )

ME

X

IC

I. GR

OE

NL

A

N

DA

(Danemarca)

1

2

3 4

5

67

8 9 10 1112

13

1415

16

1718

1920

C U B A

BA H A M A S

JAMAICA

39

resurse naturale şi resurse umane calificate, aceste țări prosperă, atingând un nivel înalt de trai.

SUA deţin, de circa un secol, locul întâi pe glob ca pu-tere economică, culturală şi militară. Populaţia activează în domeniul industriei: construcţii de maşini (automobi-le, avioane [fig. 1.64], nave maritime, calculatoare, utilaje industriale ş.a.), metalurgie şi industrie chimică. Un nivel avansat de dezvoltare au atins şi agricultura (cultura cere-alelor, bumbacului şi a tutunului, creşterea bovinelor şi a păsărilor ş.a.), transporturile, turismul şi alte ramuri.

Statele din America Centrală, inclusiv cele insulare, din bazinul Caraibilor, sunt în curs de dezvoltare. Popu-laţia se ocupă cu agricultura (cultivă porumb, orez, bana-nieri [fig. 1.65], trestie-de-zahăr etc.), extracţia substan-ţelor minerale utile. Un domeniu de activitate mai recent este turismul, care se dezvoltă datorită potenţialului tu-ristic foarte bogat: climă favorabilă pe tot parcursul anu-lui, plaje, peisaje pitoreşti etc.

Unele teritorii din America de Nord (insulele Groen-landa, Martinica, Guadelupa, Puerto Rico ş.a.) sunt pose-siuni ale statelor europene sau ale SUA (identificaţi aceste posesiuni pe harta din fig. 1.63).

Ţările mai dezvoltate din America de Nord au fost şi rămân atractive pentru migranţii din alte regiuni ale lumii, inclusiv din ţara noastră.

Fig. 1.64. Avionul Boeing – cartea de vizită a construcţiei de maşini din SUA

Fig. 1.65. Plantaţie de bananieri în Costa Rica

1. Localizaţi, pe harta-contur, statele din America de Nord şi capitalele lor, utilizând harta din fig. 1.63. 2. Demonstraţi cu exemple justeţea afirmaţiei: Populaţia actuală a Americii de Nord este un conglo

merat de rase şi etnii. 3. Argumentaţi influenţa condiţiilor naturale asupra repartiţiei spaţiale a populaţiei Americii de

Nord, analizând diferite hărţi. *4. Elaboraţi o prezentare la computer (ori pe poster), alegând una dintre temele: a) Descrierea

unui obiectiv turistic din America de Nord; b) Modul de viaţă al populaţiei Americii de Nord.


*MINIENCICLOPEDIEDenumirea statului Canada provine de la cuvântul kana-ta, care, în limba amerindienilor din bazinul fluviului Sfân

tul Laurenţiu, înseamnă „sat, localitate“. Mai târziu, acest toponim sa extins pentru întreg teritoriul ţării.Denumirea insulei şi a statului Cuba provine din limba tribului amerindian taino şi are semnificația de „teren fertil, loc minunat“.



După suprafaţa teritoriului, Canada este cea mai mare ţară din America de Nord (9,98 milioane km2), iar Saint Kitts şi Nevis – cea mai mică ţară (261 km2).După numărul de locuitori, SuA este cea mai mare ţară din America de Nord (313 milioane), iar Saint Kitts şi Nevis – cea mai mică (52 de mii).

Populaţia şi statele


i. trei „De ce?“1. De ce în America de Nord izotermele lunilor ianuarie şi iulie, deseori, nu au o dis-

punere latitudinală, ci aproape meridională? 2. De ce râurile Americii de Nord au un potenţial mare de energie şi pot fi folosite în construcţia

hidrocentralelor?3. De ce, în zona tropicală din vestul Americii de Nord, vegetaţia este mai săracă, în comparație

cu ţărmurile estice?

ii. analizaţi, clasificaţi, aplicaţi1. Verificaţi cât de bine cunoaşteţi poziţia pe harta-contur a unităților geografice

men ționate, fără a consulta harta fizică: punctele extreme: Capul Murchison, Ca-pul Mariato, Capul Prinţul de Wales, Capul Charles; Strâmtoarea Bering;

peninsulele: Florida, California, Labrador; munţii: Apalaşi, Coastei, Cascadelor, Stâncoşi, Brooks, Mackenzie, Sierra Nevada; vulcanul Popocatepetl; câmpiile: Marile Câmpii, Câmpiile Centrale; podişurile: Laurenţian, Preriilor, Colorado, Marelui Bazin; râurile: Mississippi, Missouri, Colora-do, Mackenzie, Yukon; lacurile: Marile Lacuri, Marele Lac Sărat, Marele Lac al Urşilor.

2. Clasificaţi plantele şi animalele prezentate în imaginile de mai jos în trei grupuri, conform apartenenţei lor la o zonă naturală.

3. Determinaţi coordonatele geografice ale Cascadei Niagara, aplicând reţeaua de grade a hărţii.

iii. argumentaţi, generalizaţi1. Argumentaţi prin câteva exemple influenţa poziţiei fizico-geografice a Americii

de Nord asupra componentelor naturii continentului.2. Generalizaţi rolul factorilor endogeni şi al celor exogeni asupra formării şi modelării reliefului

Americii de Nord. Dați câte un exemplu de influenţă a fiecărui factor.

autoevaluare

41

Eurasia este continentul cu cea mai mare suprafaţă și cel mai mare număr de locuitori de pe glob: ei îi revin

peste 1/3 din întregul uscat și circa 2/3 din populaţia lumii. Eurasia este numită și continentul contrastelor,

deoarece pe teritoriul ei se află punctul cel mai înalt de pe Terra – Vârful Chomolungma (Everest) și cel mai jos de pe uscatul Terrei – Marea Moartă; tot aici se locali-zează Polul Frigului din emisfera nordică (Oimeakon) și regiunile fierbinţi din sud-vestul continentului; locul

cel mai umed de pe Terra (Cherrapunji) și zonele foarte aride. Pe necuprinsul eurasiatic se situează ţara cu suprafaţa cea mai mare (Rusia) și cu cea mai mică

(Vatican); statul cu cel mai mare număr de locuitori de pe glob (China) și cu cel mai mic (Vatican).

Pe continent se întâlnesc aproape toate tipurile de climă, de vegetaţie și de soluri din emisfera nordică. În nord,

continentul trece mult peste Cercul Polar de Nord, unde se întind deșerturile arctice, iar în sud, ajunge la

Ecuator, unde se înalță pădurile ecuatoriale umede. Acest continent ascunde încă multe taine geografice,

care așteaptă să le descoperiţi.

eurasia Capitolul IIsuprafaţa:

54,9 milioane km2 (inclusiv insulele)

populația: 4,9 miliarde de locuitori

altitudinea maximă: Vârful Chomolungma (Everest)

(8 848 m)altitudinea minimă:

Marea Moartă (-403 m)

Vârful Chomolungma (Everest)

42 Capitolul ii eurasia

1010 poZiȚia fiZico-geograficăstudiind această temă, veţi fi capabili:

să identificaţi poziţia pe hartă a diferitor elemente geografice;

să utilizaţi termenii geogra-fici în comunicările orale;

să aplicaţi reţeaua de grade și scara hărţii;

să comparaţi poziţia fizico-geografică a eurasiei cu cea a altor continente;

să sintetizați particularităţile poziţiei fizico-geografice a eurasiei.

*MINIENCICLOPEDIEDenumirea europa este foarte veche şi

are diferite interpretări. Numele poate proveni de la cuvântul semit erebu sau erib – „apus“, ori de la cuvântul fenician ereb – „apusul soarelui“. În Grecia antică, cuvântul erebos însemna „întuneric“. Conform unui mit antic grecesc, Europa poartă numele unei prinţese feniciene, răpită de Zeus şi dusă pe Insula Creta. Denumirea Asia provine de la cuvântul asirian – asu, care înseamnă „răsărit“, Asia găsinduse la răsărit (est) de Europa.

Identificaţi pe harta din fig. 2.2 elementele geogra-fice care caracterizează poziţia fizico-geografică a Eurasiei. Localizaţi-le pe harta-contur.

1. Poziţia faţă de Ecuator, Meridianul 0o, Tropicul Racului, Cercul Polar de Nord şi Polul Nord

Eurasia este unicul continent divizat în două părţi ale lumii – Europa şi Asia. Hotarul dintre acestea este con-venţional şi nu are importante semnificaţii pentru natura continentului (fig. 2.1).

Masa continentală a Eurasiei este situată aproape în întregime în emisfera nordică (fig. 2.2). Uscatul se extin-de departe după Cercul Polar de Nord, Eurasia deose-bindu-se astfel de alte continente prin suprafaţa conside-rabilă a teritoriilor polare. În partea de sud, continentul este traversat de Tropicul Racului. Cea mai mare parte a Eurasiei este situată la est faţă de Meridianul 0o: doar extremităţile vestică şi estică pătrund în emisfera de vest.

Eurasia cuprinde trei zone termice: caldă, temperată (cea mai mare parte) şi rece, asemănându-se prin aceste caracteristici cu America de Nord. Teritoriul continentu-lui include toate zonele climatice ale emisferei nordice şi, respectiv, toate zonele naturale, începând de la latitudini ecuatoriale până la cele polare.

Fig. 2.1. Munţii Ural – un sector al hotarului convențional dintre Europa şi Asia

43

Fig.

2.2

. Har

ta fi

zică

a E

uras

iei

Poziția fizico-geografică

2

1

3

#

#

#

#

#

Curentul Oyashiwo

Trop

icul R

aculu

i

Cerc

ul Po

lar d

e No

rd

Ecua

tor

150°

165°

180°

165°

165°

150°

150°

135°

135°

120°

120°

105°

105°

90°

90°

75°75

°

60°

60°

45°

45°

30°

30°

15°

15°

0°

0°15

°30

°45

°

75°

75°

60°

60°

45°

45°

30°

30°

15°

15°

0°0°

" /" /

" /

" /

" /

" /

P

P

" /P

" /

P

" /

" /

" /

" /

" /

" /

PP

P

Irtâş

LoaraSena

Pad

Nipru

Don

Volga

Ural

TobolObi

Obi

Angara

Lena

Kolâma

Amur

Sâ

r-D

aria

Amu-Dar

ia

Gange

Mekong

Yangtze

Hua

ng H

e

Lena

Enisei

Hua

ng He

Yang

tze

Euf

rat

Tigru

Rin

Elba

Dună

rea

Nistru

Vist

ula

Oder

Dvina

de V

es

t

Ind

Peciora

Dvina de N

ord

Enisei

Mar

eaAr

al

L. O

nega

L. L

adog

a

L. B

aika

l

L. Is

sâk-

Kul

L. B

alha

ş

Mar

eaM

oartă

- 403

m

Fosa

Marianelor

Fosa F i l ip inelor

Pod.

Rus

iei

Cen

tral

e

Pod.

Vald

ai

Po d

i şu

l S

i be r

i ei

Ce n

t ra l

e

Pod.

Dec

can

Po

diş

ul

Tib

et

Ar h

. S

valb

ard

( Spi

tsbe

rgen

)

Ar h

. S

on

de

le M

ar

iA r h

. F i l i p i n e

C.Mesopota

m

iei

Câ

mp

ia

Eu

ro

pe

i

C. Pre

casp

ic

ă

Câm

pia

Sib

eri

ei

de

No

rd

Câ

mp

ia

Si

be

ri

ei

de

Ve

st

C

âm

pi

a I

nd

o-

Ga

ng

et i

c ă

Marea Câmpie Chineză

Câm

pia

Ger

man

o-Po

lonă

C. Nipruluid

e

Es

t

Pen. Coreea

Pe

n. C

iuk

cilo

r

Pen.

Kola

Pen.

Crim

eea

Pen. Kamceatka

Pen.

Tai

mâr

Pen.

Ba

lcani

că

Pe n

. A

sia

Mic

ă

Alas

ka

Pen.

Indo

chin

a

Pe n

. In

dia

Pen.

Ibe

rică

Pen. S

can

din

avă

Pe

n.

Ar

ab

i ei

Pen. A

penină

C. Roca

C. D

ejnio

v

C. C

elius

kin

C. T

anju

ng

Piai

C. N

ord

I-le

Kurile

I. S

ri L

an

ca

I. Nova

ia Z

emle

a

I. S

ah

ali

n

I-le

No

i S

ibe

rie

ne

I. S

icil

ia

I. S

ard

inia

I. C

ors

ica

I . J

av

a

I.K

yū

sh

ū

I.S

hik

ok

u

I.H

ok

ka

ido

I.H

on

shu

I-

l e A

l eu

ti

ne

I.

No

ua

G

ui n

ee

I. K

ali

ma

nta

n

I . Su

ma

te

r

a

I. Marea Britanie

I. Ir

landa

I. I

sla

nd

a

I.

Gr

oe

nla

nd

a

I. T

aiw

an

I. C

ele

be

s

M-ţ

ii C

ers

ki

M-ţ

ii K

olâ

ma

M-ţi

i Din

aric

i

M-ţ

ii C

an

tab

rici

M-ţii Gaţii d

e Est

M-ţii Gaţii de Vest

M-ţi

i Sihote-Alin

M-ţ

ii Ia

blo

no

vâ

iM-ţ i i

Ve

rh

oia

ns

k

M-ţ

ii C

arpaţi

M-

ţi

i

Sc

an

di

na

vi

ci

M-ţ

ii P

irin

ei

M-ţ

ii H

ind

uk

ush

M- ţ

i i A

l ta

i

M-

ţi

i K

un

lu

n

M-ţ

ii

Pa

mir

M- ţ i i Z

a

gr

os

M-

ţi

i

Hi

ma

la

ya

M-

ţii

Tia

ns

ha

nM

-ţii

A

lpi

M- ţ

i i C

au

caz

M-ţii Ural

1491

Hek

la

3340

Etna

48

08

Mt.

Bla

nc

56

42

Elb

rus

88

48

Ch

om

olu

ng

ma

(Ev

ere

st)

OC

EA

NU

L

AR

CT

IC

OCEANUL PACIFIC

OC

EA

NU

L

IN

DI

AN

Cu

ren

tul

Ecu

ato

ria

l C

on

tra

r

Cu

ren

tul

Pa

ci�i

culu

i d

e N

ord

Cu

r en

t ul

Mu

so

ni

c

Cu

re

nt

ul

Al

iz

ei

c d

e S

ud

Cu

ren

tul A

tlan

ticu

lui d

e N

ord

OC

EA

NU

L

AR

CT

IC

Str.

Gib

ralta

r

Str. Taiwan

Str.

Core

ii

Str. Malacca

Golful

Şelih

ov

G. Bo Hai

G. Bo

tnic

G. F

inic

G. O

man

Golf

ul A

den

G.S

iam

G. Pers

ic

G. B

enga

l

Marea Egee

M. C

eram

M. Molucca

Mar

eaIo

nică

Mar

ea A

lbă

Mar

eaTi

reni

ană

Marea Adriatică

Mar

ea Baltică

Marea Chinei de Sud

Marea Caspică

Mar

ea N

eagr

ă

Ma

re

a

M

ed

it

er

an

ă

M a r e a R o ş i e

Mar

eaJa

poni

eiMar

ea O

hots

k

Ma

rea

Ara

bie

i

Mar

ea F

ilipi

nelo

r

Curentul S

om

alie

i

Cu

ren

tul

Ali

zeic

de

No

rd

Osl

o

Toky

o

Igar

ka

Tehe

ran

Man

ila

Mos

cova

Ana

dâr

Riy

adh

Mad

ridA

nkar

a

Jaka

rta

Bei

jing

Irkut

sk

Ban

gkok

Mur

man

sk

Chi

şină

u

Sal

ehar

d

New

Del

hi

Ula

n B

ator

Nov

osib

irsk

Sha

ngha

i

060

012

0018

00 km

6000

5000

4000

3000

2000

1000

500

200

200

1000

2000

3000

4000

5000

6000

0

Scala

înălţ

imilo

r şi

adân

cimilo

r în m

etri

1 -

Lacu

l Bal

aton

2 -

Str.

Bosf

or3

- St

r. Da

rdan

ele

-

Lim

ita c

onve

nțio

nală

di

ntre

Eur

opa

și A

sia


*MINIENCICLOPEDIEextremităţile con-tinentale ale Eura

siei: de nord – Capul Celiuskin (fig. 2.4), poartă numele exploratorului Semion Celiuskin, care a ajuns aici în anul 1742; de sud – Capul Tanjung Piai (fig. 2.5), situat în Peninsula Malacca; de vest – Capul roca (fig. 2.6), se află în Peninsula Iberică; de est – Capul Dejniov (fig. 2.7), situat pe un masiv montan, care coboară spre Strâmtoarea Bering, de aici până la America de Nord sunt 8286 km.extremităţile insulare ale continentului: de nord – Capul Fli-gel (Arhipelagul Pământul Franz Josef); de sud – Insula de Sud (Insulele Cocos); de vest – Stânca Monchique (Insulele Azore); de est – Insula ratmanov (Insula Diomede).

Aplicând reţeaua de grade a hărţii din fig. 2.2, de-terminaţi: a) latitudinea geografică a extremităţilor nordică şi sudică ale continentului; b) longitudinea geografică a extremităţilor vestică şi estică ale con-tinentului.

Analizând harta din fig. 2.2 şi textul, identificaţi ce particularităţi are poziţia Eurasiei faţă de mări, oceane şi alte continente.

2. Extremităţile şi dimensiunile teritoriuluiEurasia se întinde pe o distanță foarte mare atât de

la nord la sud (circa 9 000 km), cât şi de la vest la est (circa 16 000 km). Pe teritoriul Eurasiei ar putea să încapă Africa şi America de Nord luate împreună.

Eurasia, fiind cel mai mare dintre continente (fig. 2.3), se caracterizează prin condiţii naturale foarte variate, dar şi contrastante. Aceasta se datorează poziţiei geografice şi întinderii sale de la nord spre sud. De asemenea, desfăşu-rarea pe distanţe mari de la vest la est determină varieta-tea naturii continentului şi mari diferenţe de fus orar.

Fig. 2.3. Dimensiunile Eurasiei în raport cu ale altor continente

Fig. 2.4. Capul Celiuskin

3. Poziţia Eurasiei faţă de mări, oceane şi alte continente. Linia ţărmului

Ţărmurile Eurasiei sunt scăldate de patru oceane şi de multe mări (fig. 2.2). Oceanele influenţează puternic asupra naturii continentului, îndeosebi în regiunile de litoral – prin dimensiunile lor şi prin curenţii oceanici (amintiţi-vă cum influenţează curenţii asupra naturii unui continent).

Un şir de mări şi strâmtori separă Eurasia de alte continente (identificați-le pe harta din fig. 2.2). Legătura

EURASIA AFRICA AMERICA DE NORD

AMERICA DE SUD

ANTARCTIDA AUSTRALIA ȘI OCEANIA

45Poziția fizico-geografică

Fig. 2.6. Capul Roca

Fig. 2.7. Capul Dejniov

Fig. 2.5. Capul Tanjung Piai

cu Africa se realizează prin Peninsula Sinai. Vecinătatea Eurasiei cu alte continente determină multe asemănări ale naturii din regiunile limitrofe şi înlesneşte legăturile dintre locuitorii acestor regiuni.

Eurasia are linia ţărmului puternic fragmentată, ceea ce influenţează diferit asupra naturii şi populaţiei continentului. În vest, Oceanul Atlantic pătrunde adânc în interiorul continentului, formând mări interne, nume-roase golfuri, peninsule şi insule. Aceasta a favorizat dez-voltarea navigaţiei maritime din cele mai vechi timpuri. Mările mărginaşe ale Oceanului Pacific sunt separate de continent prin şiraguri de insule. Mările Oceanului Arc-tic sunt larg deschise, despărţite prin arhipelaguri, in-sule şi peninsule, dar îngheţate aproape pe tot parcursul anului. În Oceanul Indian, pătrund adânc peninsule, în-tre care se formează mări şi golfuri largi. În locurile mai adânci ale liniei de ţărm, s-au construit mari porturi, de unde pornesc trasee maritime spre toate continentele.

Astfel, Eurasia, cel mai mare dintre continente, are o poziţie fizico-geografică deosebită: este situată în patru emisfere şi în trei zone termice, este scăldată de toate cele patru oceane şi de cele mai multe mări. Poziţia fizico-geografică determină, în mare măsură, varietatea, com-plexitatea şi originalitatea naturii sale. Călătoria pe acest continent miraculos abia începe, aşa că despre multe dintre particularitățile lui veți afla în cele ce urmează.

1. Localizaţi pe hartă elementele ce caracterizează poziţia fizico-geografică a Eurasiei. 2. Calculaţi desfăşurarea teritoriului Eurasiei în grade şi kilometri, de la nord spre sud, pe meridi-

anul 75° long. E (1° = 111 km). Aplicaţi harta din fig. 2.2. 3. Analizând figurile 1.2 şi 2.2, deduceţi deosebirile şi asemănările dintre poziţia fizico-geografi-

că a Eurasiei şi cea a Americii de Nord. Structuraţi răspunsul în caiete, într-un tabel.

poziţia eurasia america de nordFaţă de Ecuator, Tropicul Racului, Cercul Polar de Nord, Meridianul 0o

În zone termiceFaţă de oceane şi măriFaţă de alte continente

*4. Alcătuiţi o prezentare la computer cu tema: „Eu ştiu, dragă Eurasie, unde te găseşti!“.



1111 evoluţia cunoaşterii continentului

Amintiţi-vă ce civilizaţii antice au favorizat acumula-rea cunoştinţelor geografice despre Eurasia.


să analizaţi pe hartă traseele călătoriilor geografice;

să explicaţi rolul descoperi-rilor geografice în progresul societăţii umane;

să argumentaţi importanţa călătoriilor geografice pen-tru explorarea eurasiei.

1. Explorarea Eurasiei din Antichitate până la Marile descoperiri geografice

Comparativ cu alte continente, natura Eurasiei este cercetată mult mai temeinic. Primele cunoştinţe despre Eurasia au fost adunate în Antichitate de către egipteni, fenicieni, greci şi romani.

În Mesopotamia, au apărut, în urma dezvoltării siste-melor de irigaţii, cele mai evoluate civilizaţii ale Antichi-tăţii şi primele oraşe din lume. În India, Persia şi China, s-au format regate bine dezvoltate. Încă din Antichitate, europenii erau interesaţi de cunoaşterea părţii asiatice a continentului: negustorii aduceau pietre scumpe, ţesături fine, fructe tropicale, condimente etc., acestea fiind foarte solicitate în Europa.

Grecii au descoperit gurile de vărsare ale fluviilor Istros (Dunărea), Tiras (Nistru), Borysthenes (Nipru), au construit oraşe, au navigat pe Marea Mediterană, au ajuns până în Insulele Britanice şi la Marea Nordului, iar cam-paniile lui Alexandru Macedon s-au desfăşurat până în Persia şi India. Romanii şi-au extins imperiul până în te-ritoriile de azi ale Spaniei, Franţei, Germaniei. Au cucerit Dacia, Asia Mică, au ajuns până în Peninsula Scandinavă, contribuind la cunoaşterea acestor regiuni. Expansiunea Imperiului Chinez şi construcţia Marelui Zid au furnizat noi informaţii geografice. Celebrul Drum al mătăsii, care lega China de Europa, a avut un rol atât comercial, cât şi cultural. Incursiunile războinice ale popoarelor nomade, sub conducerea unor căpetenii puternice, precum Timur Lenk sau Ginghis Han, au avut drept scop cucerirea unor teritorii întinse, dar au adus şi contribuţii importante la cunoaştrerea unor popoare şi spaţii geografice.

Astfel, influenţele greceşti şi romane s-au extins, treptat, şi asupra Asiei, iar influenţele asiatice au pătruns în Europa.

O contribuţie importantă în acumularea informaţii-lor geografice au avut campaniile vikingilor, călătoriile lui Marco Polo (fig. 2.8) şi ale altor exploratori (aflaţi din ta-belul 2.1 ce călătorii au întreprins vikingii și Marco Polo).

*MINIENCICLOPEDIEafanasie nikitin – explorator rus care

a ajuns în India cu 30 de ani înaintea lui Vasco da Gama. A călătorit de la oraşul Tver (din Rusia), spre ţărmurile sudice ale Mării Caspice, prin Persia, India, Africa, Turcia, apoi a revenit în Rusia. Cutreierând trei ani prin India (14691472), Nikitin a descris conducerea ţării, activitatea populaţiei şi modul ei de viaţă, religia şi natura indiană în cartea „Călătorie peste trei mări“.

Fig. 2.8. Marco Polo (1254-1324)

47Evoluţia cunoaşterii continentului

Tabelul 2.1. Călătoriile vikingilor şi ale lui Marco Polo

călătoriile/ Descoperirile traseele călătoriilor

vikingii (normanzii): marinari curajoşi şi luptători puternici din Scandinavia şi Iutlanda, care au efec-tuat expediții militare şi comerciale în sec. VIII-XII; au ajuns în Insula Islan-da; în est, au coborât pe Nipru până la Marea Neagră; au cucerit teritorii de la Scoţia până la Insula Sicilia; fo-loseau trei căi maritime: prin Marea Nordului (spre Anglia şi Franţa), pe lângă ţărmul Peninsulei Scandinave (spre nord) şi prin Marea Baltică (spre interiorul continentului).

Marco polo: negustor şi călător italian. În anii 1271-1295, a străbătut drumul până în China. Este autorul lucrării „Diversitatea lumii“, care include informaţii despre geografia, populația şi istoria Indiei, Chinei şi ale altor ţări.

2. Evoluţia cunoaşterii Eurasiei în perioada Marilor descoperiri geografice şi în epocile ulterioare

Scopul principal al expediţiilor din perioada Mari-lor descoperiri geografice era găsirea căii maritime din Europa spre India. După prima expediţie a lui Cristofor Columb, Spania şi Portugalia au divizat lumea în sfere de influenţă, luând drept reper un meridian din mijlocul Oceanului Atlantic. Astfel, portughezii aveau dreptul să exploreze partea estică, adică Africa şi Asia, iar spaniolii – partea vestică.

1. Amintiţi-vă ce călătorii s-au realizat pe alte conti-nente în perioada Marilor descoperiri geografice.

2. Identificaţi, pe o hartă din atlas, regiunile cercetate de călătorii menţionaţi în text.

Fig. 2.9. Debarcarea lui Vasco da Gama pe țărmul Indiei, la Calicut (azi Kozhikode), 20 mai 1498

60o 45o 30o 15o 0o 15o 30o 45o

60o 45o

30o

45o

60o

30o

45o

60o

15o 0o 15o 30o 45o

Normandia

York

Scan

dinav

ia

Novgorod

Kiev

Dunărea

Rin Volga

OCEANUL ATLANTIC

OCEANUL ARCTIC

IslandaGroenlanda

Gang

15o 45o

30o

45o

15o

0o

30o

45o

15o

0o

60o 75o 90o 105o 120o 135o

15o 45o 60o 75o 90o 105o 120o 135o

Cairo

Constantinopol Trabzon

Tabriz

Bagdad

BasraOrmuz

Kermān

Khambhāt

Delhi

Kashgar

Deșertul Gobi

KampichuBeijing

HangzhouChengdu

Yunnan

NanchangOCEANUL

OCEANUL INDIAN

PACIFIC


Călătoriile lui Vasco da Gama au contribuit sub stan-țial la procesul de explorare a continentului eurasiatic. În anul 1498, expediția sa deschide prima rută maritimă spre India – prin Oceanul Atlantic şi Oceanul Indian. Acesta a fost un eveniment de seamă în istoria comerţului mondi-al cu țesături, mirodenii ş.a.

Altă călătorie renumită este cea a lui Fernando Ma-gellan, navele căruia au efectuat primul ocol al lumii, în căutarea insulelor bogate în mirodenii. Această expediție a realizat ideea lui Cristofor Columb de a continua calea spre India prin vest, a demonstrat sfericitatea Pământului şi dimensiunile imense ale Oceanului Pacific.

Au urmat călătoriile spre teritoriile din nordul şi es-tul extrem al Asiei, spre care s-au îndreptat expediţii din Rusia şi alte țări. La mijlocul secolului al XVII-lea, explo-ratorul rus Semion Dejniov (fig. 2.10), fiind în căutare de noi pământuri şi bogăţii, a cercetat nordul şi nord-estul Siberiei. În anul 1648, Dejniov a ajuns la strâmtoarea care separă Eurasia de America de Nord.

Danezul Vitus Bering a condus prima expediţie spre Peninsula Kamceatka, iar în anul 1728, exploratorii au ajuns la Oceanul Arctic. Astfel, s-a demonstrat că Eurasia nu are legătură terestră cu America de Nord, fiind despăr-ţită printr-o strâmtoare, numită mai târziu Bering.

Printre călătorii care au cercetat Asia Centrală, Sibe-ria şi China, s-a re marcat diplomatul şi cărturarul ori-ginar din Moldova Nicolae Milescu Spătarul (fig. 2.11). Exploratorul rus Nikolai Prjevalski (fig. 2.13) a cercetat părţile centrale ale continentului. El a descris natura mul-tor regiuni, a descoperit un şir de lanţuri montane, depre-siuni şi lacuri, a colectat mostre de roci, specii preţioase de plante, a descris pentru prima dată cămila sălbatică, calul sălbatic, ursul tibetan etc.

Dintre călătoriile mai recente, sunt deosebit de valo-roase descoperirile cercetătorului şi naturalistului german Alexander von Humboldt (fig. 2.14), una dintre persona-lităţile celebre din Europa secolului al XIX-lea.

Cercetarea Eurasiei a fost urmată de un amplu pro-ces de civilizare a teritoriilor descoperite, de întemeierea forturilor şi a oraşelor în regiunile de ţărm. Treptat, te-ritoriul Asiei a fost împărţit între marile puteri coloniale ale vremii.

Fig. 2.10. Semion Dejniov (1605-1673)

*MINIENCICLOPEDIENicolae Milescu Spă-tarul, fiind sol al ţa

rului Rusiei, în perioada 16751677, a trecut peste Munţii Ural, a navigat pe Obi şi pe Enisei, a traversat Lacul Baikal şi Marele Zid Chinezesc şi a ajuns în capitala Chinei, la Pekin (Beijing). A făcut observaţii privind natura şi populaţia regiunilor siberiene, obiceiurile şi religiile lor, a consemnat informaţii utile despre apele, munţii, peşterile, oraşele şi templele de pe traseu, dar şi despre curtea împăratului chinez.

Fig. 2.11. Nicolae Milescu Spătarul (1636-1708)

49

1. Localizați, pe harta-contur, traseele călătoriilor de pe teritoriul Eurasiei. 2. Scrieţi într-un tabel numele cercetătorilor Eurasiei şi rezultatele călătoriilor lor. 3. Care este opinia voastră: a) ce trăsături de caracter trebuie să posede exploratorii diferitor

regiuni din Eurasia?; b) de ce echipament este nevoie pentru a efectua o călătorie în nordul, centrul ori sudul Eurasiei?

*4. Elaborați la computer (ori pe poster) o prezentare cu tema: „Explorarea Eurasiei“.


Evoluţia cunoaşterii continentului

Expediţiile ştiinţifice sunt organizate abia în seco-lul al XX-lea. Exploratorii rezolvă progresiv multe dintre enigmele marelui continent. Tainele munţilor înalţi, ale deşerturilor inospitaliere şi întinderilor îngheţate au fost dezvăluite treptat şi cu multe sacrificii. Cu toate acestea, şi în prezent sunt locuri greu de străbătut, dar care îşi aşteaptă cercetătorii: munţii şi podişurile Asiei Centrale, nordul extrem al continentului, insulele din Arhipelagul Sondele Mari etc.

*MINIENCICLOPEDIEnikolai prjevalski realizează, în anii 18671869, o expediţie în Extremul Orient. Călătorul rus a efectuat patru expe

diţii în Asia Centrală (fig. 2.12). Timp de 18 ani, exploratorul a străbătut peste 33 000 km, a studiat câteva lanţuri montane din Tibet şi Deşertul Gobi, a cercetat cursul superior al fluviilor Yangtze şi Huang He, a descris lacul migrator Lobnor, a lăsat însemnări foarte interesante despre plantele, animalele şi locuitorii acestor ţinuturi îndepărtate. În timpul călătoriilor sale, Prjevalski a avut de înfruntat gerul şi arşiţa, ploaia şi viforniţa, relieful greu de străbătut.

*MINIENCICLOPEDIEÎn anul 1829, în urma intervenţiei lui

Alexander von Humboldt, în nordul Asiei au fost create staţii meteorologice. Timp de cinci să p tămâni, exploratorul german a străbătut peste 15 000 km. Pe parcursul călătoriilor sale prin Rusia, Humboldt a acumulat colecţii de roci, plante şi animale. Rezultatele expediţiei au fost prezentate în lucrarea „Asia Centrală“. Numele savantului îl poartă un lanţ montan din Asia şi unii munţi – în Australia, Noua Guinee şi Noua Zeelandă.

Fig. 2.12. Harta călătoriilor lui Nikolai Prjevalski

Fig. 2.14. Alexander von Humboldt (1769-1859)

Fig. 2.13. Nikolai Prjevalski (1839-1888)

1870 – 1873

1876 – 1877

1879 – 1880

1883 – 1885

RUTE

45o

30o

45o

30o

90o 105o 120o

75o 90o 105o 120o

Beijing

Lacul Zaysan

Lacul Kukunor

Ulan Bator

Lacul Issâk-Kul


1212 unităţile structurale, evolu-ţia geologică şi substanţele Minerale utile


să identificaţi unităţile struc-turale ale teritoriului eurasi-ei;

să analizaţi evoluţia conti-nentului în diferite ere geo-logice;

să deduceți faptul că repartiția spațială a substan-ţelor minerale utile depinde de structura geologică.

1. Identificaţi, pe harta din fig. 2.15, platformele şi re-giunile de orogen de pe teritoriul Eurasiei.

2. Amintiţi-vă ce continent constituiau, împreună, Ame rica de Nord şi Eurasia.

1. Unităţile structurale ale scoarţei terestreVarietatea naturii Eurasiei este determinată atât de

poziţia fizico-geografică, de imensitatea teritoriului, cât şi de structura scoarţei terestre. La baza continentului se găseşte Placa litosferică Eurasiatică, alcătuită din struc-turi foarte vechi – platforme. În Eurasia, acestea sunt într-un număr mai mare comparativ cu alte continente (fig. 2.15). Ştiţi deja că Platforma Siberiană şi Platforma Chineză au aparţinut marelui continent nordic – Laura-sia. Platforma Arabiei şi Platforma Indiană au făcut parte din continentul sudic – Gondwana. În afară de platfor-mele vechi, pe teritoriul Eurasiei se găsesc şi platforme

Fig. 2.15. Harta geologică a Eurasiei

MareaAral

L. Onega

L. Ladoga

L. Baikal

L. Issâk-kul

L. Balhaş

OC

EAN

UL ATLANTIC


OC

EA

NU

L

PA

CI

FI

C

O C E A N U L I N D I A N

I. Sumatera

I.Kalimantan

I . N o u a G u i ne e


I. Islanda

I

IIIV

III

51

mai tinere, formate mai târziu (fig. 2.15). În jurul plat-formelor s-au consolidat, treptat, regiunile de orogen de diferite vârste. Aşadar, Eurasia se caracterizează printr-o varietate mai mare a unităţilor structurale, în comparaţie cu alte continente.

2. Evoluţia geologică a teritoriuluiTeritoriul Eurasiei a cunoscut o dezvoltare geologică

foarte îndelungată şi complicată.Platformele vechi s-au format în erele Arhaică şi

Proterozoică. Fundamentul lor este alcătuit din roci magmatice şi metamorfice. Ulterior, datorită înaintării mării, s-a acumulat o cuvertură de roci sedimentare. Mai târziu, după retragerea apelor, acest teritoriu a fost supus nivelării timp îndelungat. În regiunile de platformă s-a constituit, de regulă, un relief de câmpie, iar pe scuturi, s-au ridicat podişuri şi munţi cu vârfuri plate: Podişul Aldan (fig. 2.16), Gaţii de Vest (fig. 2.17) şi Gaţii de Est – din India etc.

Regiunile de orogen, mai dinamice comparativ cu cele de platformă, includ sisteme montane şi podişuri intramontane, formate prin încreţirea scoarţei terestre în diferite perioade (fig. 2.15). Cele mai vechi regiuni de orogen au început să se formeze în era Proterozoică. Ele sunt reprezentate de munții din apropierea Lacului Bai-kal, Lanţul Enisei (fig. 2.18) etc.

1. În baza textului şi a hărţii din fig. 2.15, aflaţi cum a evoluat teritoriul Eurasiei în diferite ere geologice.

2. Determinaţi, pe harta din fig 2.15, regiunile din Eurasia unde au loc frecvente cutremure de pământ şi erup-ţii vulcanice.

*MINIENCICLOPEDIEÎn regiunile de orogen formate în era

Paleozoică se produc, uneori, cutremure de pământ (Taşkent, anul 1966), dar vulcanii sunt, de regulă, stinşi. Ca dovadă a proceselor active de altădată, sau păstrat izvoare minerale şi termale (în Masivul Central Francez, în munţii Cehiei etc.).

Fig. 2.16. Podişul Aldan

Fig. 2.17. Munții Gaţii de Vest Fig. 2.18. Lanţul Enisei



În prima jumătate a erei Paleozoice, ca rezultat al miş-cărilor de ridicare, s-au format Munţii Scandinavici, Mun-ţii Scoţiei etc. (fig. 2.15). În a doua jumătate, s-au format munţii din centrul Asiei, Munţii Ural etc. Mai târziu, aces-te teritorii au fost supuse mişcărilor de coborâre, ridicare ori fracturare. Anume astfel s-au format munţii reînnoiţi, mulţi dintre aceştia întrecând, după altitudinea lor, mun-ţii mai tineri (Tianshan [fig. 2.19], Kunlun, Altai etc.).

În era Mezozoică (fig. 2.15), după cum ştiți, s-a frag-mentat Pangea, formând Laurasia şi Gondwana. În aceas-tă eră s-au constituit regiuni montane în nord-estul (Ver-hoiansk) şi centrul Asiei.

În era Neozoică (fig. 2.15), s-a desfăşurat orogeneza alpină, delimitată în două regiuni (tabelul 2.2).

Tabelul 2.2. regiunile orogenezei alpine din eurasia

regiunea alpino-himalayană regiunea alpină pacifică

– ciocnirea plăcilor litosferice Africană, Indo-Austra-liană şi Eurasiatică;

– formarea munţilor tineri (Pirinei, Alpi, Carpaţi, Hi-malaya ş.a.);

– formarea podişurilor înalte (Podişul Iran ş.a.);– formarea între lanţurile montane alpine şi plat-

forme a depresiunilor premontane vaste, în care s-au acumulat depunerile transportate de râuri (Câmpia Indo-Gangetică ş.a.).

– alunecarea plăcii litosferice oceanice Pacifice sub cea continentală Eurasiati-că (sectorul vestic al Cercului de Foc al Pacificului);

– formarea sistemelor montane cutate, a arcurilor insulare şi foselor oceanice (arhipelagurile Japonez, Filipine ş.a.);

– activizarea cutremurelor de pământ şi erupţiilor vulcanice (Arhipelagul Japonez, Peninsula Kamceatka etc.).

*MINIENCICLOPEDIEErupţia vulcanului Krakatau (fig. 2.20),

în anul 1883, a distrus aproape complet Insula Rakata cu o populaţie de câteva mii de locuitori. Norul de praf, aruncat la înălţimea de 80 km, pe parcursul câtorva ani, a colorat zările în multe regiuni de pe Pământ.

Fig. 2.20. Vulcanul Krakatau

Fig. 2.19. Munții Tianshan

Procesele de formare a scoarţei terestre continuă şi în prezent, manifestându-se prin cutremure de pământ şi erupţii vulcanice.

53

Aşadar, structura geologică a teritoriului Eurasiei este foarte complicată, în continuă dezvoltare, ceea ce a dus la formarea zăcămintelor bogate de substanţe mine-rale şi a unui relief foarte variat.

*MINIENCICLOPEDIEMarele cutremur din estul Japoniei din 11 martie 2011 (fig. 2.21), cu intensitatea de 99,1 grade pe scara Richter, a

avut epicentrul mai la est de Insula Honshu, la 373 km de oraşul Tokyo. Este cel mai puternic cutremur din istoria Japoniei şi printre primele cinci cunoscute în perioada cercetărilor seismologice. Valurile tsunami au atins ţărmurile în timp de 1030 de minute după declanşarea cutremurului, provocând pagube enorme.Bazinul Mării Moarte (fig. 2.22) reprezintă o depresiune intercontinentală, formată cu câteva milioane de ani în urmă, ca rezultat al fracturării scoarţei terestre. Zona este supusă frecvent cutremurelor de pământ. În extremitatea sudică, forţele endogene au scos la suprafaţă muntele de sare Sadom.

Fig. 2.22. Depuneri de sare în Marea Moartă

Fig. 2.21. Marele cutremur din estul Japoniei, 11 martie 2011

3. Substanţele minerale utileCa şi pe celelalte continente, substanţele minerale

utile din Eurasia se repartizează în funcție de structura geologică a teritoriului (fig. 2.15). Continentul eurasiatic se deosebeşte prin rezerve mari de petrol (fig. 2.23), gaze naturale, cărbune (fig. 2.24), săruri, minereuri de fier, cu-pru, aur, diamante (fig. 2.25) ş.a.

Studiind harta din fig. 2.15, identificaţi regiunile în care se găsesc substanţele minerale utile indicate în tabelul 2.3.



Cutremure de pământ Tsunami Erupții vulcanice Torente de noroi

Fig. 2.23. Extragerea petrolului, Irak


Tabelul 2.3. Substanţele minerale utile ale eurasiei

roci de origine:

substanţe minerale

sedi

men

tară

Cărbune Petrol şi gaze naturale Fosforite

Sare de bucătărie Sare de potasiu

mag

mat

ică

și

met

amor

fică

Fier Mangan Uraniu Aur

Cupru Staniu Wolfram Diamante

*MINIENCICLOPEDIEÎn Eurasia se exploatează mari rezerve

de: petrol – localizate pe ţărmul şi pe şelful Golfului Persic, în Câmpia Siberiei de Vest, pe şelful mărilor Nordului, Barents, Chinei de Sud, în depresiunile premontane (Ural, Caucaz, Carpaţi) ş.a.; gaze naturale – în Câmpia Siberiei de Vest; cărbu-ne – în China, Rusia, Po lonia, Germania, Ucraina; mi ne reuri metalice – în Rusia, Chi na etc.În oraşul Mirnâi, din rusia, se află unul dintre cele mai mari zăcăminte de diamante din lume (fig. 2.25). Cariera are adâncimea de 525 m, iar rocile diamantine se găsesc la adâncimea de 1,2 km.

1. Localizaţi, pe harta-contur, principalele platforme din Eurasia. 2. Aplicând reţeaua de grade a hărţii, determinaţi coordonatele geografice ale vulcanului Kra-

katau. 3. Scrieţi, într-un tabel, cum au evoluat regiunile de orogen de pe teritoriul Eurasiei, indicând

unităţile de relief create. *4. Alcătuiţi o prezentare la computer (ori pe poster) cu tema: „Evoluţia scoarţei terestre a Eurasiei

în diferite ere geologice“.


Fig. 2.25. Carieră de extragere a diamantelor, Mirnâi, Rusia

Fig. 2.24. Extragerea cărbunelui, Bazinul Kuznețk, Rusia

55

1. Caracterizarea generală a reliefuluiRelieful Eurasiei este o reflectare a structurii geolo-

gice a teritoriului, fiind mai variat decât cel al altor conti-nente. Altitudinea medie a teritoriului este de 840 m de la nivelul oceanului. Analizând harta fizică (fig. 2.2), obser-văm următoarele particularităţi ale reliefului Eurasiei:

– prezenţa sistemelor montane cutate (cu altitudini-le de 3 000-8 000 m) din regiunile de orogen, între care se găsesc câmpii joase şi nivelate (din regiuni-le de platformă);

– altitudinea mare a munţilor Eurasiei, comparativ cu munții de pe alte continente, inclusiv prezenţa celui mai înalt vârf de pe Terra;

– prezenţa marilor bariere montane în sudul şi estul continentului, acestea influenţând esenţial asupra climei;

– înclinarea generală a teritoriului spre nord şi, respectiv, „deschiderea“ spre oceanele Arctic şi Atlantic etc.

1313 reliefulstudiind această temă, veţi fi capabili:

să identificaţi poziţia unităților de relief pe hartă;

să deduceţi în ce mod struc-tura geologică determină relieful;

să analizaţi principalele caracteristici ale reliefului eurasiei;

să generalizaţi rolul factori-lor endogeni și al celor exo-geni în formarea reliefului.

1. Amintiţi-vă ce forme majore de relief se constituie, de regulă, în sectoarele de platformă şi în cele de orogen.

2. Analizând harta din fig. 2.2, descoperiţi particularităţile prin-cipale ale reliefului Eurasiei.

*RECORDURI EURASIATICE:


Vârful Chomolungma (eve-rest) (fig. 2.26) – cel mai înalt de pe Pământ, iar Marea Moartă – locul cel mai jos de pe uscatul Terrei, acestea fiind şi cele mai mari amplitudini de altitudine (peste 9 000 m).

Fig. 2.26. Vârful Chomolungma (Everest) – 8 848 m


2. Factorii endogeni şi exogeni de formare a reliefului

Factorii endogeni care determină formarea reliefu-lui Eurasiei includ mișcările tectonice, erupţiile vulcanice şi cutremurele de pământ. Acţiunea acestora a cauzat for-marea câmpiilor, a podişurilor şi a munţilor de diferite altitudini. Mișcările tectonice, de exemplu, au dus la con-stituirea Sistemului montan alpino-himalayan. Ridicările tectonice noi au reînnoit munţii şi au determinat predo-minarea pe continent a unui relief montan (de exemplu, munții din centrul Europei şi al Asiei ş.a.). Erupţiile vul-canice au lăsat – ca martori ai proceselor de altădată – vulcanii activi şi stinşi (îndeosebi în Cercul de Foc al Pa-cificului) şi formele de relief pe care s-au păstrat urme ale vulcanismului (Podişul Deccan, acoperit cu o pătură

*MINIENCICLOPEDIEÎn Eurasia se află vul-canii Etna (fig. 2.27),

Stromboli, Vezuviu, Santorini (în trecut Thera), Krakatau, Kliucev, Fuji etc. În cadrul Dorsalei MedioAtlantice sa înălţat cea mai întinsă insulă vulcanică a lumii – Islanda, cu mai multe coşuri vulcanice.

Fig. 2.27. Vulcanul Etna (Insula Sicilia)

Tabelul 2.4. Factorii exogeni de formare a reliefului

factori forme de relief factori forme de relief

acţiunea apelor din ploi și a celor curgă-toare

Ravene, văi fluviale, delte ş.a.

Delta Gange – Brahmaputra

valurile mării

Plaje, lagune ş.a.

Lagună

acţiunea gheţari-lor

Morene (Munții Hima-laya, Pamir etc.) ş.a.

Morenă (Munții Tianshan)

Diferen ţa de tem-pera tură și vân tul

Dune, hamade, „ciuperci“ eoliene (fig. 2.28) ş.a.

Dune în Deşertul Rub’al Hāli

Dizolva-rea roci-lor sub acţiunea apei

Peşteri (în Podişul Yun-nan, Munții Caucaz şi Piri-nei etc.) ş.a.

activita-tea uma-nă

Cariere, hal-de, diguri ş.a.

Haldă (Bazinul Donețk, Ucraina)

1. Amintiţi-vă ce factori endogeni şi exogeni formea-ză relieful Americii de Nord.

2. Identificaţi, pe harta din fig. 2.15, vulcanii şi regiuni-le seismice de pe teritoriul Eurasiei.

57

Fig. 2.28. „Ciuperci“ eoliene din Peninsula Arabiei

Fig. 2.29. Munții Caucaz Fig. 2.30. Munții Pirinei

1. Identificaţi, pe harta din fig. 2.2, principalele siste-me montane din Eurasia.

2. Analizând fig. 2.31, efectuaţi o călătorie imaginară în munţii Eura siei.

3. MunţiiMunţii Eurasiei sunt foarte diferiţi după vârsta geo-

logică, origine, altitudine etc. Pe continent se desfăşoară două sisteme montane mari, situate în extremitatea lui estică şi cea sudică (fig. 2.31). Sistemul alpino-himala-yan se întinde în sudul Eurasiei, de la Oceanul Atlan-tic (fig. 2.30) până la Oceanul Pacific. În unele locuri ale acestui sistem s-au format podişuri montane (Pamir, Ti-bet ş.a.). Sistemul pacific include munţii de pe Peninsula Kamceatka până la cei de pe Arhipelagul Sondelor şi co-incide cu sectorul vestic al Cercului de Foc al Pacificului. De aceea aici sunt mulți vulcani activi şi stinşi.

Munţii care au o vârstă mai mare (fig. 2.15) au fost nivelați pe parcursul multor milioane de ani, sub influen-ţa factorilor exogeni. În comparație cu lanțurile muntoase mai vechi, mun ții tineri sunt, respectiv, mai fragmentați (fig. 2.31).

Munţii Eurasiei influenţează atât componentele natu-rii continentului, cât şi viaţa oamenilor. Locuitorii regiuni-lor muntoase practică creşterea animalelor, cultura plan-telor pe terase, extragerea substanţelor minerale utile ş.a.

Relieful

de roci vulcanice etc.). Cutremurele de pământ modifi-că, şi astăzi, relieful, fiind foarte frecvente pe continent.

O influenţă deosebită în modelarea reliefului aparţi-ne şi factorilor exogeni, care pot fi numiți „sculptori“ ai reliefului (tabelul 2.4).



Cei mai numeroşi gheţari sunt în munţii Himalaya, Tianshan, Caucaz (fig. 2.29), Altai, Verhoiansk, Karakorum, Podişul Tibet ş.a. Cea mai mare peşteră de ghips din eurasia şi a doua din lume – Peştera Optimistă – se găseşte în vestul Podişului Podoliei (Ucraina) şi are lungimea de 232 km.


1. Argumentaţi, cu câte un exemplu, influenţa factorilor endogeni şi a celor exogeni asupra reliefului Eurasiei.

2. Localizaţi, pe harta-contur, principalele sisteme montane din Eurasia. 3. Generalizaţi principalele particularități ale reliefului Eurasiei, care o deosebesc de alte conti-

nente. *4. Alcătuiţi o prezentare la computer (ori pe poster) cu tema: „Excursie în munţii Eurasiei“.


M U N Ț I I A L P I

M U N Ț I I C A R P A Ț I

M U N Ț I I S C A N D I N A V I C IM U N Ț I I U R A L

M U N Ț I I H I M A L A Y A

Munţii Scandinavici sunt de vârstă paleozoică; au altitudini de 1 0002 000 m; sunt alcătuiţi din şisturi cristaline vechi, gnaise, granite ş.a.; spre ţărmul atlantic, formează fiorduri.

Munţii ural sau format în Paleozoic; altitudinea medie este de peste 600 m; se găsesc între Europa şi Asia; reprezintă şiruri, sub formă de culmi paralele.

Munţii Alpi sunt de vârstă neozoică; au altitudini de 2 0004 000 m; sunt formați în rezultatul ciocnirii Plăcii Eurasiatice cu Placa Africană; continuă să crească şi în prezent (cu 1,5 mm/an); aici se produc cutremure de pământ; au relief glaciar şi carstic.

Munţii Carpaţi sau format în Neozoic; altitudinea maximală – Vârful Moldoveanu (2 544 m); sunt alcătuiţi din şisturi cristaline, roci vulcanice etc.; sunt mai fragmentaţi comparativ cu Munţii Alpi, au multe depresiuni şi văi; aici se produc cutremure de pământ.

Munţii Himalaya sunt de vârstă neozoică; constituie cea mai înaltă regiune muntoasă de pe planetă, având nouă dintre zece cele mai înalte vârfuri de pe Pământ; continuă să se dezvolte şi să se schimbe, evoluția lor fiind însoțită de frecvente cutremure de pământ.

Fig. 2.31. Munții Eurasiei

59

1414 relieful (continuare)studiind această temă, veţi fi capabili:

să descrieţi principalele po-dișuri și câmpii ale eurasiei;

să analizaţi hărţile geografi-ce în descrierea reliefului;

să comparaţi relieful eurasiei cu relieful altor continente;

să argumentaţi rolul relie-fului pentru componentele naturii și viaţa omului.

1. Consultând textul şi hărţile din figurile 2.2 şi 2.15, descrieţi podişurile Eurasiei.

2. Găsiți în text exemple care explică relaţiile dintre evoluţia geologică şi relieful de podiş.

1. PodişurileŞtiți deja că podişurile se formează în sectoarele de

platformă şi în depresiunile intramontane şi premontane din regiunile de orogen.

Podişurile şi munţii predomină în partea asiatică a continentului, de aceea aici altitudinea medie a teritoriu-lui este de 890 m.

Podișul Tibet (fig. 2.32) este un sector al regiunii de orogen alpino-himalayene. Suprafaţa sa este slab fragmen-tată, însă cu altitudini foarte mari (identificaţi-le pe harta din fig. 2.2). La periferii, versanţii sunt abrupţi, fragmentaţi de văi fluviale, care formează defileuri. Cutremurele de pă-mânt, conurile vulcanice şi izvoarele termale sunt mărturii ale mişcărilor scoarţei terestre de altădată. În Podişul Tibet izvorăsc şase dintre cele mai mari râuri ale Eurasiei. Aici se găsesc zăcăminte foarte bogate de substanţe minerale utile (aur şi alte metale, pietre preţioase, cărbuni, săruri ş.a.).

*MINIENCICLOPEDIEPodişurile şi câmpiile din Eurasia se deose

besc după modul de formare: cele constituite pe sectoarele de platformă veche (Podişul Siberiei Centrale, Câmpia Europei de Est ş.a.); fluvioglaciare (Câmpia NordEuropeană); fluviolacustre (Câmpia Română); fluviolitorale (Câmpia Mării Negre, Câmpia Precaspică); fluviale (Marea Câmpie Chineză, Câmpia Mesopotamiei, Câmpia IndoGangetică) ş.a.

*MINIENCICLOPEDIEPodişul Tibet impresionează prin măreția şi frumuseţea sa. Vârfurile înzăpezite mărginesc platourile netede, aerul

este curat şi proaspăt şi nimic nu te împiedică să admiri splendoarea din jur. În perioadele scurte de primăvară şi vară, aici se aşterne o mare de flori colorate, care se grăbesc săşi scuture seminţele pentru a supraviețui în aceste condiții vitrege. Fig. 2.32. Podişul Tibet

Podișul Deccan (fig. 2.33) este un sector al Platfor-mei Indiei. Suprafaţa podişului este mai ridicată la mar-gini, fiind limitată de munţi (identificaţi altitudinea lor pe harta din fig. 2.2). Craterele vulcanilor stinşi şi relieful în formă de trepte sunt dovada erupţiilor vulcanice de pe timpuri. În prezent, relieful este modelat intens de ero-ziune. Podişul este alcătuit din gnais, şisturi cristaline, granit, bazalt şi alte roci şi deține zăcăminte de cărbune, minereuri de fier, mangan, wolfram, cupru, aur ş.a. Fig. 2.33. Podişul Deccan


Podișul Transilvaniei (fig. 2.34) este situat într-o depresiune tectonică intermontană, înconjurată de Munții Carpați. Include sectoare de podiş deluros şi de-presiuni colinare. Podişul este alcătuit din gresie, argilă şi calcar, fiind modelat de eroziunea de apă şi de vânt. Pe parcursul a mii de ani, râurile i-au fragmentat su-prafaţa, formând văi f luviale. Aici sunt substanţe mine-rale bogate: aur, argint, gaze naturale, sare de bucătărie, calcar ş.a.

Fig. 2.36. Câmpia Europei de Est

1. Consultând textul şi hărţile din figurile 2.2 şi 2.15, descrieţi câmpiile Eurasiei.

2. Selectați din text exemple care explică relaţiile din-tre evoluţia geologică şi relieful de câmpie.

2. CâmpiileEurasia se deosebeşte de alte continente prin cele

mai extinse câmpii. Acestea predomină în partea euro-peană, altitudinea medie a teritoriului constituind aici 290 m.

Câmpia Siberiei de Vest s-a format ca rezultat al mişcărilor tectonice, al acumulării depunerilor marine, lacustre, fluviale şi glaciare. Suprafața a fost puternic mo-delată de ghețari (fig. 2.35). Altitudinea scade spre cen-trul şi nordul câmpiei. Aspectul neted al suprafeței se ex-plică prin dispunerea orizontală a stratelor de roci. Mari teritorii sunt mlăştinoase. Aici se găsesc cele mai bogate zăcăminte de petrol şi gaze naturale din Rusia.

Câmpia Europei de Est (fig. 2.36) se întinde de la Munţii Carpaţi, în vest, până la Munţii Ural, în est, şi de la Marea Neagră şi Marea Caspică, în sud, până la Oceanul Arctic, în nord. În sud, câmpia a fost modelată de mările de demult, iar în nord – de gheţari. Partea centrală este puternic modelată de eroziunea fluvială. Câmpia Europei

Fig. 2.34. Podişul Transilvaniei

Fig. 2.35. Urme ale eroziunii flu-vio-glaciare în Câmpia Siberiei de Vest



Câmpia Siberiei de Vest este cea mai mare din lume după suprafață – circa 3 mil. km².



Podişurile cele mai înalte: Podişul Pamir (cu altitudini de peste 7 000 m) şi Podişul Tibet (cu altitudini de 4 0007 000 m, care este şi cel mai extins, cu suprafaţa de circa două milioane km²).

61Relieful (continuare)

1. Localizaţi, pe harta-contur, podişurile şi câmpiile Eurasiei. 2. Aplicând rețeaua de grade a hărții, determinaţi în limitele căror latitudini şi longitudini geografice

este situată Câmpia Siberiei de Vest. 3. Analizând hărțile din figurile 2.2 şi 2.15, caracterizaţi un podiş (sau o câmpie) din Eurasia. Indi-

caţi poziţia geografică, unităţile de relief învecinate, altitudinile teritoriului, râurile, substan-ţele minerale utile.

4. Alcătuiţi o prezentare la computer (ori pe poster) cu tema: „Podişurile şi câmpiile Eurasiei“.


Fig. 2.37. Câmpia Precaspică

de Est este bogată în minereuri de fier, cărbune, petrol, gaze naturale, materiale de construcţii, săruri ş.a.

Câmpia Precaspică s-a format ca urmare a acumu-lării depozitelor marine, fluviale şi a coborârii teritoriului cu 28 m sub nivelul oceanului. Aceasta prezintă o suprafa-ţă netedă, înălţată în centru şi domol înclinată spre Marea Caspică (fig. 2.37). Aici se evidenţiază delta fluviului Vol-ga. În Câmpia Precaspică se găsesc zăcăminte de petrol şi gaze naturale, din lacuri se extrage sare de bucătărie.

Marea Câmpie Chineză este alcătuită din depuneri aluviale şi un strat de loess (fig. 2.38). Câmpia are o su-prafaţă netedă, locurile mai joase sunt înmlăştinite şi ocupate de lacuri. Râurile, transportând mari cantităţi de aluviuni, şi-au înălţat albiile.

Câmpia Mesopotamiei s-a format într-o depresiune tectonică la marginea Platformei Arabiei, prin acumula-rea depunerilor fluviale şi marine. Are o suprafață netedă (fig. 2.39). Aici se găsesc mari zăcăminte de petrol, gaze naturale, sulf şi sare de bucătărie.

Prin urmare, podişurile şi câmpiile Eurasiei se for-mează, preponderent, pe platforme, ca şi pe celelalte con-tinente, dar şi în depresiunile premontane şi intramonta-ne din regiunile de orogen. Relieful influențează compo-nentele naturii Eurasiei şi modul de viață al oamenilor.

Fig. 2.38. Marea Câmpie Chineză

Fig. 2.39. Câmpia Mesopotamiei


1. Factorii de formare a climeiClima Eurasiei depinde de factorii radiativi, dina-

mici, fizico-geografici şi antropici.Factorii radiativi se manifestă prin cantitatea de

energie solară recepţionată de suprafaţa terestră. Părţi-le sudice ale continentului primesc de două-trei ori mai multă căldură solară decât cele nordice, deci valorile energiei solare scad de la Ecuator spre Polul Nord.

Factorii dinamici sunt reprezentaţi de diferitele ti-puri de circulaţie atmosferică, determinate de variaţia presiunii atmosferice (fig. 2.40). Pe teritoriul continen-tului se formează patru tipuri genetice de mase de aer (ecuatorial, tropical, temperat şi arctic). În latitudini tropicale şi temperate, deasupra oceanului, se formează mase de aer maritim, iar deasupra uscatului – continen-tal. Dinamica maselor de aer determină varietatea climei. Continentul este influenţat de alizee, de vânturile de vest, vânturile polare şi de musoni (fig. 2.41). Alizeele, a căror direcţie este de la tropice spre Ecuator, determină clima regiunilor sudice ale Eurasiei. Musonii, care influenţează clima în sudul, sud-estul şi estul Eurasiei, apar din cauza contrastelor mari în încălzirea aerului deasupra Eurasiei şi a oceanelor Pacific şi Indian. Datorită imensităţii sale, continentul se încălzeşte puternic vara, dar se răceşte iar-na. Pe de altă parte, apa oceanică se încălzeşte mai greu

1515 caracteriZarea generală a cliMei


să explicaţi influenţa factori-lor de formare a climei;

să interpretaţi hărţile clima-tice ale eurasiei;

să argumentaţi variaţia tem-peraturii aerului și a precipi-taţiilor atmosferice.

Amintiţi-vă: a) ce factori determină formarea climei Americii de Nord; b) ce mase de aer şi vânturi perma-nente cunoaşteţi.

Ecuator

Tropicul Racului


presiune joasă

presiune joasă

presiune ridicată

presiune ridicată

Fig. 2.40. Zonele de presiune atmosferică (schemă)



Cea mai ridicată presiune at-mosferică pe Terra a fost înregistrată la staţia „Tosontsengel“, din Mongolia (814,34 mm coloană de mercur), pe 19 decembrie 2001.Polul Frigului în emisfera nor-dică se găseşte la Oimeakon: aici valorile minime absolute au atins 71,2°С, iar temperatura medie a lunii ianuarie este de 50°С la altitudinea de 600 m. Aceste valori termice sunt determinate de poziţia localității – Oimeakonul este situat întro depresiune în care pătrunde şi staționează aerul rece dinspre nord, valea fiind dominată şi de presiuni atmosferice ridicate.

Termeni-cheie

Musoni – vânturi sezoniere, determinate de diferențele de temperatură şi presiune atmosferică, ce bat şase luni dinspre uscat spre ocean (iar-na) şi şase luni dinspre ocean spre uscat (vara).

63

vara şi se răceşte mai greu iarna. Vânturile de vest favori-zează pătrunderea aerului dinspre Oceanul Atlantic spre est. Fragmentarea reliefului şi lipsa barierelor orografice duce la modificarea lentă a condiţiilor climatice de la vest spre est: aerul temperat maritim îşi pierde umezeala, se răceşte iarna şi se încălzeşte vara, transformându-se în aer temperat continental. Numai peste Munţii Ural, în li-mitele părţii asiatice, pe tot parcursul anului, predomină mase de aer temperat continental. Vânturile polare influ-enţează puternic clima părţilor nordice ale Eurasiei, pro-vocând scăderea temperaturii aerului.

Factorii fizico-geografici sunt mult mai numeroşi (identificaţi-i în fig. 2.42 și exemplificați cum influenţează aceștia asupra climei continentului).

Fig. 2.41. Schema direcției vânturilor în Eurasia: vara (a) şi iarna (b)

Fig. 2.42. Unii factori fizico-geografici de formare a climei Eurasiei

Întinderea în latitudine

f

a

c

t

o

r

i

Formarea tuturor tipurilor zonale de climă

Imensitatea continentului Continentalitatea climei

Vecinătatea oceanelor Interacţiunea cu cele patru oceane

Curenţii oceanici Încălzirea, provocată de curenţii calzi, şi scăderea temperaturii, provocată de curenţii reci

Relieful

Vegetaţia

Zonalitatea de altitudine; contraste dintre partea centrală şi periferiile continentului; prezența munților determină reducerea influenţei oceanului şi formarea climei continentale în partea centrală a continentului

Atenuarea temperaturilor, creşterea umezelii aerului; reducerea vitezei vântului; amplitudinea diurnă mare a temperaturii în deşerturi

Caracterizarea generală a climei

Vânturi polare


OCEAN

UL P

AC I FI C


OCEAN

UL A

TLANT IC

Vânturi de vest

Musoni

Vânturi polare

Vânturi de vest

Musoni


OCEAN

UL P

AC I FI C


OCEAN

UL A

TLANT IC

a) b)

*MINIENCICLOPEDIEValorile amplitudi-nii anuale a tem-

peraturii aerului variază pe teritoriul Eurasiei. În vestul continentului, amplitudinea anuală constituie doar câteva grade. Odată cu îndepărtarea de Oceanul Atlantic, amplitudinile cresc şi ating, în Siberia de Est, câteva zeci de grade.


Clima este modificată şi sub influenţa factorilor an-tropici, în urma despăduririlor, poluării aerului atmosfe-ric, desecării mlaştinilor şi bălţilor ş.a.

Astfel, clima Eurasiei are un caracter mult mai com-plex decât a altor continente.

2. Distribuţia temperaturii aeruluiCondiţiile climatice ale Eurasiei se schimbă mai

brusc decât cele de pe alte continente, nu numai de la nord spre sud, dar şi de la vest la est. Variaţia lor este de-terminată de presiunea atmosferică (fig. 2.40), datorită încălzirii diferite a ocea nului şi a uscatului, aceasta va-riază atât zonal (fig. 2.40), cât şi în funcție de anotim-puri. Aceste schimbări sunt determinate şi de circulaţia atmosferică, de apropierea sau îndepărtarea oceanelor, de curenţii oceanici, de relief ş.a. În luna iulie, izotermele au direcţie latitudinală pe câmpii şi îşi micşorează valorile de la sud (32°C în Peninsula Arabiei) spre nord (8°C pe litoralul arctic). În latitudini temperate, valorile tempe-

Studiind harta din fig. 2.43, analizaţi mersul tempera-turii aerului pe teritoriul Eurasiei vara şi iarna.

Fig. 2.43. Distribuţia temperaturii aerului şi a precipitaţiilor atmosferice în Eurasia

"/

"/

"/

"/"/

"/

"/

"/

"/

P

P

P

"/P

"/

P

"/

"/

"/

"/

"/

"/

"/

"/

"/

PP

P

P

P

P

P

P

0-8

+16

+24

+8

-16

-24

-32

+24

+24

-16

+24

+24

-40

-16

-16

+8

0

+16

+24

+24

+32 +16+32

+32

+32

+8

+8

+32

+8

+32

+16

+24

+24

+24

+32

+32

+8

+16

Roma

Oslo

Kiev

Tokyo

Igarka

Teheran

Berlin

Manila

Moscova

Anadâr

Riyādh

Madrid Ankara

Londra

Jakarta

Beijing

Irkutsk

Bangkok

Murmansk

Chişinău

Salehard

Singapore

New Delhi

Reykjavík

Verhoiansk

Ulan Bator

Novosibirsk

St. Petersburg

Jeddah

PBasra

JacobabadCherrapunji

Oimeakon

Shanghai

OC

EAN

UL ATLANTIC


OC

EA

NU

L

PA

CI

FI

C


I. Sumatera

I.KalimantanI.Noua Guinee


I. Islanda

C. Celiuskin

- 12

- 13

- 49

- 34

+40

+40

- 4

- 38+40

+38

+34- 55

- 68+35

- 72+33

- 47+39

- 8+38

+ 7+44

+19+39

- 7+52

+48

+53

Tropicul Racului


Ecuator

150°165°180°

165°

165°

150°

150°

135°

135°

120°

120°

105°

105°

90°

90°

75°

75°

60°

60°

45°

45°

30°

30°

15°

15°

0°

0°15°30°45°

75° 75°

60° 60°

45° 45°

30° 30°

15° 15°

0° 0°


Maximul absolutMinimul absolut

+53- 72

Sub 100100 - 300300 - 500500 - 10001000 - 20002000 - 30003000 - 5000

Cantitatea de precipitaţii medii anuale(în mm)

0 600 1200 1800km

Temperatura aerului (oC)


Furtuni Ploi puternice Geruri puternice Vânturi fierbinți Secete



Cele mai ridicate temperaturi medii ale aerului se înregistrează în Peninsula Arabiei, datorită apropierii de Ecuator, dar şi a duratei de strălucire a soarelui, a nebulozităţii scăzute şi a evaporaţiei mici.

65

raturilor pe ţărmul oceanului sunt mai coborâte. În luna ianuarie, doar în sudul părţii asiatice izotermele au re-partiţie latitudinală. În partea europeană a continentului şi în jumătatea nordică a celei asiatice, izotermele repetă configuraţia liniei de ţărm. Aceasta se datorează influen-ţei curenţilor oceanici calzi.

Studiind harta din fig. 2.43, analizaţi repartiţia precipi-taţiilor atmosferice anuale pe teritoriul Eurasiei.

3. Distribuţia precipitaţiilor atmosfericeAnalizând harta climatică (fig. 2.43), constatăm că

cele mai mari cantităţi medii de precipitaţii (3 000-5 000 mm/an) se înregistrează în sudul continentului. Aceasta se datorează maselor de aer ecuatorial. Se înregistrează precipitaţii bogate şi în regiunile din apropierea oceane-lor: Atlantic – sub influenţa vânturilor de vest – şi Paci-fic – sub influenţa musonilor. Cele mai mici cantităţi de precipitaţii cad în două regiuni ale Eurasiei. Prima este situată în nord – aici cantitatea de precipitaţii scade de la vest spre est. A doua regiune include aproape jumătate din suprafaţa continentului, care nu este influenţată de aerul maritim: sud-estul Câmpiei Europei de Est, aproape toată Câmpia Siberiei de Vest şi Podişul Siberiei Centrale, regiunile interne, podişurile Arabiei şi Iranului. Cantita-tea precipitaţiilor se schimbă şi în funcție de altitudinea şi expoziția reliefului.

De aici putem concluziona că repartiţia temperatu-rii aerului şi a precipitaţiilor atmosferice pe continentul eurasiatic este destul de neuniformă.



Cherrapunji este locul cel mai umed de pe uscatul Terrei. Această localitate este situată în nordestul Indiei, pe Platoul Shillong, la altitudinea de 1 300 m de la nivelul mării. Cantitatea precipitaţiilor atmosferice atinge circa 12 000 mm/an. Aceasta se datorează musonilor şi Munţilor Himalaya. Localitatea Hail (din nordul Peninsulei Arabiei) este locul cel mai „uscat“ din Eurasia – aici cantitatea precipitaţiilor atinge 4 mm/an.

1. Comentaţi zicala islandeză: „Dacă nu vă place vremea, aşteptaţi zece minute şi ea va deveni şi mai rea“.

2. Deduceţi câteva cauze care determină formarea: a) Polului Frigului pe teritoriul Eurasiei; b) locului cel mai umed de pe continent la Cherrapunji. Analizaţi hărţile fizică şi cele climatice.

3. Analizând hărţile fizică şi climatice, argumentaţi influenţa poziţiei fizico-geografice, a dimen-siunilor continentului, a curenţilor oceanici şi a reliefului asupra climei Eurasiei.

*4. Alcătuiţi o prezentare la computer (ori pe poster) cu tema: „Factorii de formare a climei Eurasiei“.


Fig. 2.44. Cherrapunji – locul cel mai umed de pe uscatul Terrei

Caracterizarea generală a climei


1. Caracterizarea generalăDatorită întinderii mari de la nord la sud, Eurasia este

singurul continent care cuprinde toate zonele climatice ale emisferei nordice (fig. 2.45). Cea mai desfăşurată este zona climatică temperată, pentru că anume în aceste lati-tudini continentul este mai extins. În zonele temperată şi tropicală se diferenţiază mase de aer maritim şi continen-tal. Cea mai mare parte a continentului este influenţată de vânturile de vest, care suflă dinspre Oceanul Atlantic. Regiunile interne din zona temperată sunt dominate de aerul continental. Teritoriile din est şi din sud se găsesc

1616 Zonele cliMaticestudiind această temă, veţi fi capabili:

să utilizaţi termenii specifici în comunicările geografice orale;

să identificaţi zonele climati-ce, analizând harta climatică;

să caracterizaţi zonele clima-tice conform algoritmului;

să generalizaţi particula ri-tățile climei eurasiei, anali-zând climogramele.

Fig. 2.45. Harta zonelor climatice ale Eurasiei

Tropicul Racului


EcuatorI. Sumatera

I. Kalimantan

I.Noua Guinee


I. Islanda

"/

"/

"/

"/"/

"/

"/

"/

"/

P

P

P

"/P

"/

P

"/

"/

"/

"/

"/

"/

"/

"/

"/

PP

P

P

P

P

P

P

P

P

2

5 D

1

3 A

4 A

7

6

3 B

4 B

4 C

5 A5 5 B5 C

5 A

OC

EAN

UL ATLANTIC


OC

EA

NU

L

PA

CI

FI

C


Roma

Oslo

Kiev

Tokyo

Igarka

C. Celiuskin

Teheran

Berlin

Manila

Moscova

Anadâr

Riyādh

MadridAnkara

Londra

Jakarta

Beijing

Irkutsk

Bangkok

Murmansk

Chişinău

Salehard

Singapore

New Delhi

ReykjavíkVerhoiansk

Ulan Bator

Novosibirsk

St. Petersburg

Jeddah

PBasra

Jacobabad

Kabul

Cherrapunji

Oimeakon

Habarovsk

150°165°180°

165°

165°

150°

150°

135°

135°

120°

120°

105°

105°

90°

90°

75°

75°

60°

60°

45°

45°

30°

30°

15°

15°

0°

0°15°30°45°

75° 75°

60° 60°

45° 45°

30° 30°

15° 15°

0° 0°

0 600 1200 1800km

1

32

4

5

6

EcuatorialăSubecuatorialăTropicală3 A - de deşert3 B - umedăSubtropicală4 A - mediteraneeană4 B - continentală4 C - musonică Temperată5 A - maritimă (oceanică) 5 B - de tranziţie5 C - continentală5 D - musonicăSubpolară (subarctică)Polară (arctică)7

Limitele zonelor climaticeLimitele regiunilor climaticeRegiuni cu climă alpină


Analizând harta din fig. 2.45, identificaţi zonele cli-matice ale Eurasiei.

67

2. Zonele climaticeZona ecuatorială (fig. 2.47) se formează în sudul ex-

trem al continentului (amintiţi-vă ce continente au o cli-mă similară). Pe parcursul anului, aici predomină masele de aer ecuatorial. Acesta se formează din aerul tropical, care pătrunde odată cu alizeele din ambele emisfere. Se deosebeşte prin temperaturi permanent ridicate, vânturi slabe şi precipitaţii abundente (fig. 2.43). Datorită poziţiei insulare, clima este mai umedă, comparativ cu cea din zona ecuatorială de pe alte continente. Clima ecuatoria-lă determină formarea vegetaţiei bogate şi densitatea mai mică a populaţiei.

Zona subecuatorială (fig. 2.48) se caracterizează prin schimbarea sezonieră a maselor de aer. Vara, pre-domină mase de aer ecuatorial, adus de musonii dinspre Oceanul Indian. Iarna, suflă alizeul tropical de nord-est, relativ uscat, care determină cantitatea foarte mică de precipitaţii, iar temperatura atinge 16°С (fig. 2.43). Ano-timpul cel mai fierbinte este primăvara, când temperatu-rile, în timpul zilei, depăşesc 40°С. Caracterul sezonier al precipitaţiilor atmosferice determină adaptarea plantelor şi animalelor. Populaţia are condiţii naturale mai favora-bile pentru viaţă şi activitatea agricolă, cu toate că vara se produc inundații puternice (fig. 2.46), iar aerul foarte

Analizând climogramele respective şi textul, dedu-ceţi particularităţile fiecărei zone climatice.

Fig. 2.47. Climogramă, or. Singapore, 1o21’ lat. N

Fig. 2.48. Climogramă, or. New Delhi (India), 28o36’ lat. N

Zonele climatice

sub influenţa musonilor (amintiţi-vă direcţia musonilor de vară și a celor de iarnă).

Fig. 2.46. Inundații după ploile musonice în India

2091

+27,3

606

+25,0


umed creează anumite inconveniente (de exemplu, uşile şi lăzile din lemn se umflă şi nu se închid, obiectele lipite cu clei se descleiază ş.a.).

Zona tropicală este reprezentată pe continent doar de regiunea în care domină clima tropicală de deșert ( fig. 2.49) şi care se formează în Peninsula Arabiei, în sudul Câmpiei Mesopotamiei şi a Podişului Iranului ( fig. 2.50). Clima se aseamănă cu cea din Sahara. Pe par-cursul anului, aici predomină masele de aer tropical con-tinental, care pătrund dinspre nordul Africii şi din Asia Centrală. Vara este foarte fierbinte. Amplitudinile diurne ale temperaturii sunt foarte mari. Iarna, temperaturile pot coborî, uneori, până la 0°С. Aerul este uscat, cu pre-cipitaţii foarte puţine. Doar în sudul Podişului Iranului, iarna, uneori, pătrund masele de aer atlantic dinspre Ma-rea Mediterană, provocând ploi de scurtă durată. Clima tropicală determină numărul mic sau chiar lipsa râurilor şi a bazinelor acvatice. În consecință, vegetația este săracă şi densitatea populaţiei este redusă.

Fig. 2.50. Podişul Iranului

*MINIENCICLOPEDIECând se apropie mu-sonul de vară, oa

menii, animalele şi plantele sunt în aşteptare. Ploile musonice aduc răcoarea mult dorită, fac să revină frumuseţea peisajelor, umplu cu apă râurile şi lacurile. În câteva zile, totul înverzeşte, animalele devin mai active. Ploaia nu durează doar o zi sau câteva, ci din luna mai până în septembrie. Ploile musonice le aduc oamenilor şi mari necazuri, provocând inundaţii, furtuni puternice, alunecări de teren ş.a.

Fig. 2.49. Climogramă, or. Riyādh (Arabia Saudită), 24o39’ lat. N

116

+25,6

Zona subtropicală se desfăşoară de la Oce a nul Atlan-tic până la Oceanul Pacific (fig. 2.45). Vara, prevalează masele de aer tropical, iarna – cele de aer temperat. Limi-tele de nord ale zonei trec pe izoterma de 0°С a lunii ianu-arie. În această zonă, pe teritoriul Eurasiei, se deosebesc trei regiuni climatice.

Clima subtropicală mediteraneeană (fig. 2.51) se caracterizează prin predominarea, în perioada verii, a maselor de aer tropical uscat, vremea fiind caldă, cu cer senin şi ploi rare. Iarna, prevalează masele de aer tempe-rat maritim, cald şi umed. Rareori se produc îngheţuri, temperatura coborând până la -10°С.

69

Clima subtropicală continentală (fig. 2.52) cuprin-de sectorul din interiorul continentului, unde se resim-te mai puțin influenţa oceanelor. Iarna este relativ rece, poate să ningă, temperatura medie variază între 0°С şi -8°С. Vara este caldă (24-32°С) şi foarte uscată. Cantita-tea anuală de precipitaţii (fig. 2.43) este redusă (uneori şi sub 100 mm/an).

Clima subtropicală musonică (fig. 2.53) – maximul de precipitaţii se înregistrează vara, acestea fiind aduse de musonul dinspre Oceanul Pacific. Cantitatea mare de pre-cipitaţii provoacă inundaţii. Clima subtropicală musonică se deosebeşte de cea subtropicală mediteraneeană prin temperaturi mai joase în timpul iernii, din cauza aerului rece care pătrunde dinspre nord, şi prin căderea precipi-taţiilor în timpul verii. Limitele zonei subtropicale în Asia de Est sunt deplasate aproape până la tropic (fig. 2.45).

Condiţiile naturale din zona subtropicală sunt favo-rabile pentru dezvoltarea unei lumi organice mai bogate, dar şi pentru viaţa şi activitatea omului.

Fig. 2.51. Climogramă, or. Madrid (Spania), 40o24’ lat. N

Fig. 2.52. Climogramă, or. Kabul (Afghanistan), 34o32’ lat. N

Fig. 2.53. Climogramă, or. Beijing (China), 39o54’ lat. N

1. Localizaţi, pe harta-contur, zonele şi regiunile climatice ale Eurasiei. 2. Explicaţi de ce în nord-vestul Peninsulei India clima este tropicală de deşert, iar în nord-est –

subecuatorială. Analizați harta fizică şi hărțile climatice. 3. Argumentaţi, cu dovezi, modificarea condiţiilor climatice în zona subtropicală. *4. Alcătuiţi o prezentare la computer (ori pe poster) cu tema: „O călătorie într-o zonă climatică

din Eurasia“.


Zonele climatice

459

+14,3

312

+12,1

593

+11,9


1. Zona temperată. Cu toate că este dominată de vânturile de vest pe parcursul întregului an, zona tem-perată cuprinde mai multe regiuni climatice, care se diferențiază, preponderent, în funcție de cantitatea dife-rită de precipitaţii atmosferice.

Clima temperat-maritimă (oceanică) (fig. 2.54) din vestul Eurasiei se formează sub influenţa maselor de aer temperat maritim, adus de vânturile de vest dinspre Oceanul Atlantic (fig. 2.55). Vara este răcoroasă (10-18°С), posomorâtă, zilele cu soare sunt destul de rare. Iarna este blândă (0-5°C) chiar şi pe ţărmul Peninsulei Scandinave (fig. 2.43), cu vreme instabilă, ploioasă, cu ceţuri frecvente. Zăpada cade rar şi se topeşte repede. În timpul ciclonilor, vremea se modifică brusc: vara se răceşte, pe când iarna se încălzeşte. Precipitaţiile sunt frecvente (cu un maxim de iarnă), de aceea cantitatea medie anuală este mare.

Clima temperată de tranziţie de la maritimă (ocea-nică) la cea continentală (fig. 2.57) se formează în par-tea centrală şi de est a Europei. Odată cu îndepărtarea de ocean, se măreşte amplitudinea temperaturilor, iar-na devine mai rece. Fenomenul se produce din cauza că

1717 Zonele cliMatice (continuare)studiind această temă, veţi fi capabili:

să utilizaţi termenii specifici în comunicările geografice orale;

să identificaţi zonele climati-ce, analizând harta climatică;

să caracterizaţi zonele clima-tice conform algoritmului;

să generalizaţi caracteristi-cile climei eurasiei în baza climogramelor.

Analizaţi particularitățile zonelor climatice, studiind climogramele şi textul.

Fig. 2.54 Climogramă, or. Londra (Marea Britanie), 51o30’ lat. N

Fig. 2.55. Pe coasta Irlandei domină clima temperată maritimă

753

+9,7

71

masele de aer atlantic se transformă în aer continental. Cantitatea anuală de precipitaţii este mai mică decât în regiunea cu climă maritimă. La fel, aici sunt mai pronun-ţate particularitățile climei în părţile nordică şi sudică ale regiunii. În nord (Peninsula Scandinavă), iarna este înde-lungată şi aspră (din cauza influenţei maselor de aer arc-tic), iar în sudul regiunii, iarna este mai blândă şi vara – mai caldă.

Clima continentală (fig. 2.59) se formează pe supra-fețe mari din interiorul continentului. Influenţa Oceanu-lui Atlantic scade. Vara este caldă, iarna fiind rece şi cu geruri puternice, iar stratul de zăpadă se menţine circa cinci luni (fig. 2.56).

Spre est de Munţii Ural, în Siberia şi Asia Centrală, clima este excesiv continentală. Vara, suprafaţa terestră se încălzeşte puternic şi aerul are temperaturi ridicate (16-24°С). Iarna însă, suprafaţa se suprarăceşte, aerul are temperaturi joase (-24°С, dar coboară şi la -50°C), clima fiind foarte uscată. Amplitudinile diurne ale temperaturii

Fig. 2.58. Deşertul Gobi

Fig. 2.56. În Munții Ural iarna este geroasă şi cu multă zăpadă

Fig. 2.57. Climogramă, or. Kiev (Ucraina), 50o27’ lat. N



În Deşertul Gobi (fig. 2.58) clima are cel mai pronunțat caracter continental de pe Terra, deoarece este foarte îndepărtat de ocean: vara, temperatura aerului atinge aici 40°С, iarna, coboară însă până la 40°С.

Fig. 2.59. Climogramă, or. Ulan Bator (Mongolia), 47o55’ lat. N

Zonele climatice (continuare)

632

+7,8

217

–2,4


sunt foarte mari. De obicei, bat vânturi puternice. Din ca-uza temperaturilor joase şi lipsei aproape complete a zăpe-zii, în est, se dezvoltă îngheţul multianual.

Clima musonică (fig. 2.60) se formează pe ţărmul pacific. Vara, aceasta este determinată de masele de aer temperat maritim. Iarna, masele de aer temperat conti-nental stabilesc o vreme geroasă, cu vânturi puternice. Doar în Insulele Japoniei cade o mare cantitate de zăpa-dă, deoarece aerul continental, trecând deasupra mării, devine umed. Clima musonică temperată se deosebeşte de cea musonică subtropicală prin temperaturi medii mai coborâte în timpul iernii şi prin cantităţi mai mici de pre-cipitaţii atmosferice. Vara este caldă şi umedă, pentru că musonul de sud-est aduce aer umed (fig. 2.43). Uneori, umezeala aerului este atât de mare, încât încălţămintea din piele se acoperă cu un strat de mucegai, sarea este permanent umedă, iar chibriturile nu se aprind.

2. Zona subpolară (subarctică) (fig. 2.61) prezin-tă o fâşie îngustă în partea europeană a continentului, dar se lărgeşte spre est. Vara, predomină masele de aer temperat (determinate de vânturile de vest), iar iarna – masele de aer arctic. În vestul Eurasiei, iarna este blândă (-5° – -10°С), vara – răcoroasă (sub 10°С). În est, clima are caracter continental, cu ierni geroase (până la -40 – -45°С). Amplitudinile diurne ale temperaturii sunt foarte mari (60-70°С). Precipitaţii sunt puţine şi cad sub formă de ploaie şi zăpadă (fig. 2.43). Astfel, condiţiile climatice subarctice sunt puţin favorabile dezvoltării lumii organi-ce (îndeosebi vegetaţiei) şi vieţii omului.

Fig. 2.60. Climogramă, or. Habarovsk (Rusia), 48o29’ lat. N

Fig. 2.61. Climogramă, or. Verhoiansk (Rusia) , 67o33’ lat. N Fig. 2.62. În tundră clima este subarctică

177

–15,1

700

+1,7

73

3. Zona polară (arctică) (fig. 2.63). În insulele arctice şi în extremitatea nordică a continentului, domină ma-sele de aer arctic – rece şi uscat. Zona se caracterizează prin mari deosebiri în durata zilei şi a nopţii, deci şi în cantitatea de căldură solară. În timpul verii scurte, soare-le se menține deasupra orizontului pe durata câtorva luni şi încălzeşte slab suprafaţa terestră, iar iarna, se stabileşte noaptea polară. Temperaturile sunt permanent joase, cu precipitaţii puţine (fig. 2.43).

4. Clima montană. În munţii Eurasiei, ca şi pe alte continente, condiţiile climatice se schimbă în funcţie de altitudine. Zonalitatea de altitudine este mai pronunţa-tă în munţii Alpi, Caucaz, Himalaya. Clima podişurilor înalte (Tibet, Pamir) este uscată, cu iarnă geroasă, iar vara, temperaturile nu se ridică mai sus de 10-15°С (fig. 2.64). Cantitatea precipitaţiilor nu depăşeşte 500 mm/an, iar pe alocuri, coboară sub 100-150 mm/an.

Fig. 2.63. Climogramă, capul Celiuskin (Rusia), 77o43’ lat. N

*MINIENCICLOPEDIEClima influenţează esenţial asupra altor

componente ale naturii şi a vieții oamenilor. Astfel, în regiunile ploioase, se accelerează eroziunea. Clima musonică determină debitul foarte bogat şi regimul de scurgere al râurilor. În nord, insuficienţa căldurii stagnează activitatea agricolă. În sud însă, temperaturile ridicate favorizează colectarea a douătrei recolte pe an, dar se resimte insuficienţa de umezeală. În zonele intertropicale, cresc culturi iubitoare de căldură, în cea temperată, se cultivă grâu, porumb, sfeclă-de-zahăr, iar în regiunile musonice – orez, ceai, trestie-de-zahăr ş.a. Densitatea populaţiei, de asemenea, depinde mult de condiţiile climatice.

1. Explicaţi de ce, pe țărmurile Peninsulei Scandinave, iernile sunt blânde, cu toate că acest teritoriu este situat în apropi-erea Cercului Polar de Nord.

2. Argumentaţi, cu dovezi, modificarea condiţiilor climatice în zona temperată.

3. Reprezentaţi, printr-o schemă, rolul climei în natură şi în via-ţa omului.

*4. Alcătuiţi o prezentare la computer (ori pe poster) cu tema: „O călătorie într-o zonă climatică din Eurasia“.


Fig. 2.64. Podişul Pamir

Zonele climatice (continuare)

240

–15,3


1818 lucrarea practică nr. 2: DeSCrIereA uNeI zONe CLIMATICe

realizând lucrarea practică, veţi fi capabili:

să interpretaţi hărţile la carac-terizarea climei;

să analizaţi climogramele pen-tru diferite regiuni climatice;

să comparaţi două regiuni climatice;

să soluţionaţi situaţii-proble-mă privind factorii de formare a climei eurasiei.

1. Analizând fig. 2.65, înscrieţi particularitățile regiunilor climatice în tabel. Determinaţi regiunile climatice din zona temperată.

2. Consultând harta fizică şi hărțile climatice, deduceţi: a) de ce, în vestul Eurasiei, regiunea climatică temperat-maritimă are o desfăşurare aproape meridională; b) de ce izotermele din zona temperată, deseori, au o configuraţie concentrică ori meridi-onală, şi nu doar latitudinală.

3. Dați câte un exemplu de influenţă a climei din zona temperată a Eurasiei asupra reliefului, vegetaţiei şi populaţiei continentului. Selectaţi hărţile din atlas care v-ar putea ajuta în formularea răspunsului.

4. Evaluaţi, împreună cu colegul de bancă, nivelul de realizare a lucrării practice, apre-ciind rezultatul cu unul dintre calificativele de mai jos.a) eu am realizat lucrarea complet şi corect; dar tu?b) eu am realizat lucrarea parţial, pentru că …; dar tu?c) eu nu am rezolvat exerciţiul nr. …, pentru că …; dar tu?d) pentru a realiza lucrarea mai bine, eu trebuie să mai studiez: …; dar tu?e) consider că ar trebui să facem împreună următoarele: …

regiunile climatice

poziţia pe continent

temperatura aerului, °c precipitaţiile atmosferice

iulie ianuarie amplitudinea anuală mm/an mersul anual

Fig. 2.65. Climograme (zona temperată)

639

+10,6

461

0,0

816

+4,2

547

+9,6

1 2 3 4

75

1. Bazinele de scurgereEurasia este unicul continent ale cărui ape se distri buie

în bazinele de scurgere ale celor patru oceane (fig. 2.66). Contrastele climatice, caracterul neuniform al precipitaţi-ilor atmosferice, deosebirile în relief şi glaciaţia – toate au determinat repartiţia neuniformă a apelor de suprafaţă ale continentului. Regiunile periferice ale continentului au o reţea hidrografică densă, pe când cele interne şi de sud-vest sunt aproape lipsite de scurgerea de suprafaţă. În Eurasia se află şi cel mai mare bazin endoreic de pe Pă-mânt, căruia îi revin 30% din suprafaţa continentului.

1919 apele De suprafaţă. râurilestudiind această temă, veţi fi capabili:

să identificaţi bazinele de scurgere și principalele râuri ale eurasiei;

să deduceţi dependenţa râu-rilor de relief și de climă;

să descrieți caracteristicile râurilor eurasiei;

să argumentaţi importanţa râurilor pentru natură și om.

1. Identificaţi, pe harta din fig. 2.66, bazinele de scur-gere ale râurilor Eurasiei.

2. Selectaţi din text exemplele care reflectă depen-denţa râurilor de relief şi de climă.

*MINIENCICLOPEDIErâul Avir (din Grecia) îşi modifică di

recţia apei în fiecare şase ore, în funcţie de fluxul şi refluxul din Marea Egee, care schimbă cursul râului când spre mare, când dinspre mare.

Fig. 2.66. Harta bazinelor de scurgere din Eurasia

Tropicul Racului


Ecuator

150°165°180°

165°

165°

150°

150°

135°

135°

120°

120°

105°

105°

90°

90°

75°

75°

60°

60°

45°

45°

30°

30°

15°

15°

0°

0°15°30°45°

75° 75°

60° 60°

45° 45°

30° 30°

15° 15°

0° 0°

"/"/

"/

"/

"/

"/

P

P

"/

"/

P

"/

"/

"/

"/

"/

"/

P

Oslo

TokyoTeheran

Manila

Moscova

Anadâr

Riyādh

MadridAnkara

Jakarta

Beijing

Irkutsk

Bangkok

Murmansk

Chişinău

New Delhi

Ulan Bator

Shanghai

Irtâş

Peciora

LoaraSena

Rin

Pad

ElbaOder

Vistula NistruNipru

Dvina de Vest

Don

Volga

Dv ina de Nord

Ural

Tobo

lOb

i

Obi

Enisei

Angara

Lena Kolâma

Amur

Sâr-Daria

Amu-Daria

IndGange

Mekong

Yang

tze

Huang He

Lena

Huang He

Yangt

ze

Eufrat Tigru

Dunărea

Enisei

MareaAral

L. Onega

L. Ladoga

L. Baikal

L. Issâk-Kul

L. Balhaş

MareaMoartă- 403 m

OCE

ANUL ATLANTIC

O C E A N U L A R C T I CO

CE

AN

UL

PA

CI

FIC



Marea Egee

Marea Baltică

Marea Chin

ei d

e Su

d

Marea Caspică

Marea Neagră

M a r e a M e d i t e r a n ă

Ma

r e a R

o ş i e

MareaJaponiei

Marea Ohotsk

M a r e aA r a b i e i

Marea Filipinelor

G. Bo H

ai

G. Oman

Golful Aden

G.Siam

G. Persic

G . Bengal

0 600 1200 1800km

Oceanul Atlantic

Oceanul Pacific

Oceanul Indian

Oceanul Arctic

Endoreic

5

Bazine de scurgere5

4

1

3

2

12345


În bazinul Oceanului Arctic (fig. 2.66) se varsă râu-rile din partea nordică a continentului. Unele formează estuare (Obi, Enisei etc.). Majoritatea au alimentare niva-lă şi, parţial, pluvială. Iarna, râurile îngheaţă pe o perioa-dă îndelungată de timp. Dezgheţul începe din cursul su-perior al râurilor, ceea ce provoacă îngrămădiri de gheaţă (fig. 2.68) şi revărsări mari.

În bazinul Oceanului Atlantic (fig. 2.66) şi în mările sale se varsă o mare parte dintre râurile din Europa. În vest, râurile nu îngheaţă şi au multă apă pe tot parcursul anului (de ce?). Mai spre est, râurile îngheaţă iarna pentru puţin timp şi se revarsă primăvara. Râurile care se varsă în Marea Mediterană, iarna, au un debit mare (fig. 2.69), vara însă, nivelul apei scade puternic sau râurile seacă.

Râurile bazinului Oceanului Pacific (fig. 2.66), în cursul superior, sunt de munte, erodează puternic rocile şi transportă mari cantităţi de aluviuni. Râurile din est şi din sud-est au un nivel ridicat vara şi un nivel scăzut – iar-na. Cele din zona temperată îngheaţă iarna (Amur ş.a.), iar din zona subtropicală – nu îngheaţă.

Râurile bazinului Oceanului Indian (fig. 2.66) au ali-mentare predominant pluvială şi doar în cursul superior – nivală şi glaciară. Nivelul apei creşte brusc vara, în peri-oada ploilor şi a topirii zăpezilor şi gheţarilor din munţi (fig. 2.70). Iarna, nivelul apei scade puternic. Râurile din zona climatică ecuatorială sunt permanent bogate în apă.

Râurile bazinului endoreic (fig. 2.66) sunt mai pu-ţine şi au un regim hidrologic neregulat, cu alimentare mixtă. Nivelul apei creşte doar la începutul verii, iar spre sfârşitul verii, scade puternic sau râurile seacă. Unele râ-uri se pierd în nisipuri. Populaţia foloseşte apa acestor râ-uri (îndeosebi a râului Amu-Daria) pentru irigare.

1000 2000 3000 4000 5000 6000

Fig. 2.67. Lungimea celor mai mari râuri din Eurasia

Fig. 2.68. Pornirea gheţii pe râul Lena

Fig. 2.69. Revărsări în delta râului Pad, Italia


Inundații

1. Yangtze2. Huang He3. amur4. Mekong

6. enisei7. Obi (cu Biia şi Katun)8. volga

5. lena

9. eufrat10. Dunărea

5 800 km4 845 km

4 510 km4 500 km

4 400 km4 102 km

3 650 km3 530 km

3 065 km2 860 km

Termeni-cheie

estuar – gura de vărsare a unui fluviu, sub formă de pâl-nie, ce se lărgeşte spre mare, formată sub acțiunea maree-lor şi a curenților oceanici.

77

Fig. 2.70. Fluviul Brahmaputra

2. Caracterizarea râurilorFluviul Yangtze (Chang Jiang), cel mai lung din

Eurasia, începe în Podişul Tibet, din izvoare care pornesc din gheţari. La vărsarea în Marea Chinei de Est, fluviul formează o deltă. Direcţia râului se schimbă în funcție de relief (urmăriţi pe fig. 2.66 direcţia râului). Relieful mon-tan determină formarea cascadelor, pragurilor. Pe Marea Câmpie Chineză, cursul devine domol, afluenţii formând lacuri de luncă şi mlaştini. Ploile musonice, topirea ghe-ţarilor şi a zăpezilor din munţi, lacurile şi mareele deter-mină nivelul ridicat al apei (fig. 2.71). În bazinul fluviu-lui locuieşte 1/4 din populaţia Chinei. Apa este folosită pentru irigare (îndeosebi în cultura orezului), transport, producerea energiei electrice la hidrocentrale etc.

Fluviul Brahmaputra (fig. 2.70) izvorăşte din Munţii Himalaya. Este unul dintre râurile situate la cea mai mare altitudine de pe glob. Datorită reliefului înalt, fluviul are un curs rapid, formând praguri şi cascade. Pe sectoarele de câmpie, cursul este domol, până la confluența cu fluviul Gange. Pe câmpie, deseori se produc inundaţii. Împreună cu Gange, la vărsare în Golful Bengal, Brahmaputra for-mează o deltă. Fluviul are mulţi afluenţi, alimentându-se cu apa din ploile musonice, de la topirea zăpezilor şi a gheţarilor din munţi. Ploile, zăpezile şi gheţarii determi-nă şi variaţia sezonieră a nivelului apei în râu.

Fluviul Dunărea începe în Munţii Pădurea Neagră din Germania. Trecând prin zece state europene (fig. 2.66), la

Efectuaţi o excursie pe râurile Eurasiei, urmărind: izvorul şi gura de vărsare, dependenţa de relief şi climă, afluenţii, direcţia, importanţa pentru natură şi om. Consultaţi harta din fig. 2.66 şi textul.

Fig. 2.71. Fluviul Yangtze



Sistemul de baraje „Trei de-fileuri“ este cel mai mare de pe glob, fiind construit pentru a regla scurgerea fluviului Yangtze şi a produce energia electrică. Construcţia lacurilor de acumulare a dus la inundarea unor teritorii imense, cauzând necesitatea mutării cu traiul a 1,3 milioane de oameni din 13 oraşe, 140 de orăşele şi 1 300 de sate.

*MINIENCICLOPEDIEDenumirea fluviului Yangtze (Chang Ji-

ang) se schimbă de la izvor până la gura de vărsare de şase ori (Fluviul albastru, Nisipul auriu, Fluviul lung ş.a.). În ultima mie de ani, pe Yangtze au avut loc 215 inundaţii catastrofale. În scopul protecţiei populaţiei de inundaţii, au fost construite baraje cu lungimea totală de 2 700 km. Cea mai mare deltă pe Terra se găseşte în India şi Bangladesh, la confluenţa râurilor Gange şi Brahmaputra: are 480 km în lungime, 160 km în lăţime şi se întinde pe o suprafaţă de 82 000 km².

Apele de suprafaţă. Râurile


vărsarea în Marea Neagră, râul formează o deltă (fig. 2.73). În cursul superior, Dunărea este râu de munte, cu multă apă. În cursurile mijlociu şi cel inferior, traversând un re-lief de câmpie, are o vale largă şi multe lacuri, primind afluenţii principali (care sunt ei?). La Porţile de Fier, al-bia se îngustează, anume aici a fost construită o mare hi-drocentrală. Fluviul îngheaţă doar în iernile reci şi are o mare importanţă ca arteră de transport (îndeosebi după construcţia Canalului Rin-Main-Dunăre), dar şi pentru irigare, turism etc.

Importanţa şi protecţia râurilor. Râurile Eurasiei au un rol deosebit atât pentru componentele naturii, cât şi pentru viaţa omului. Astfel, râurile contribuie la mo-delarea reliefului, schimbul de substanţe dintre uscat şi ocean, influenţează formarea climei, a vegetaţiei, solu-rilor ş.a. Omul foloseşte apa râurilor în alimentaţie, iri-gare, industrie, odihnă, transporturi, pescuit, creşterea animalelor acvatice ş.a. În multe regiuni, apele râurilor sunt poluate cu deşeuri, de aceea se impune un regim de protecţie a apelor fluviale.

*MINIENCICLOPEDIEDenumirea chineză a fluviului Huang He

se traduce ca „necazul feciorilor de han“. În popor, Huang He este numit „râul galben“ şi „râul celor o mie de nenorociri“, din cauza inundaţiilor frecvente. Despre orice lucru a cărui realizare pare imposibilă, chinezii spun: „Când va curge râul limpede!“ În zona de câmpie, din cauza aluviunilor, albia râului sa înălţat cu peste 10 m. La vărsare, râul formează o deltă, care creşte cu 290 m/an.

*MINIENCICLOPEDIEDunărea a avut mai multe denumiri: Istros,

Tanais, Donaris – la greci şi tracogeți; Danubius – la romani etc.

Fig. 2.72. Fluviul Huang He

Fig. 2.73. Delta Dunării

1. Localizaţi, pe harta-contur, cele mai mari râuri ale Eurasiei. 2. Argumentaţi, cu câte un exemplu, dependenţa râurilor Eurasiei de climă şi de relief. 3. Reprezentaţi printr-o schemă importanţa râurilor Eurasiei pentru natură şi viaţa omului. *4. Alcătuiţi o prezentare la computer (ori pe poster) cu tema: „O călătorie pe un râu din Eurasia“.


79

1. LacurileLacurile Eurasiei sunt repartizate neuniform şi se deosebesc

între ele după origine, dimensiuni şi regimul apei (fig. 2.74).

2020 lacurile, gHeţarii şi Mlaştinile


să identificaţi principalele lacuri ale eurasiei;

să distingeţi lacurile eurasiei după originea cuvetei;

să argumentaţi rolul lacuri-lor, gheţarilor și al mlaștini-lor pentru natură și om.

1. Analizând harta din fig. 2.66, determinaţi care sunt lacurile cele mai mari din Eurasia.

2. Studiind fig. 2.74, analizaţi originea lacurilor Eurasiei.

Baikalul (fig. 2.75) este cel mai adânc de pe Terra şi unul dintre cele mai vechi lacuri: are circa 25-35 de mi-lioane de ani. Îşi datorează abundenţa de apă celor circa 300 de râuri care se varsă în el. Lacul este situat pe un teritoriu cu mişcări tectonice foarte active: anual, aici se înregistrează peste două mii de cutremure de pământ. Lacul este unul dintre muzeele vii, în care trăiesc aproxi-mativ 800 de specii de animale endemice şi 245 de specii

Fig. 2.74. Tipurile lacurilor Eurasiei după origine

Fig. 2.75. Lacul Baikal

tectonice în fracturile scoarţei terestre Baikal, Issâk-Kul, Geneva, Marea Moartă

Caspic, Aral

Ladoga, Onega

Toba (în Indonezia)

Crveno (Roşu) (în Croația)

Roşu (în România)

l

a

c

u

r

i

l

e

tectonico-relicte

în depresiuni tectonice, rămăşiţe ale bazinelor marine

tectonico-glaciare

în rezultatul coborârii scoarţei terestre şi erodării de gheţari

vulcanice în craterele vulcanilor

carstice

de baraj natural

în formele carstice de relief

în cursul râului, apare prin bara rea de către alunecările de teren

Termeni-cheie

Lac de acumulare – rezervor de apă stătătoare creat de om, prin înălțarea barajelor, care rețin apa unui râu, pen-tru a fi utilizată în diferite activități: reglarea scurgerii râurilor, alimentarea cu apă a unor localități, producerea energiei electrice, irigare, tu-rism, transporturi etc.


de plante endemice. În prezent, cele mai apreciate specii de peşti din lac sunt sturionii şi somonii, datorită gustu-lui lor delicios. În epoca glaciaţiunilor, gheţarii arctici au ajuns până aici, şi de atunci, în apele Baikalului, s-au păstrat focile. Lacul Baikal are o mare importanţă turisti-că şi balneară, datorită peisajelor pitoreşti, aerului curat, zilelor însorite şi izvoarelor minerale. În scopul protecţiei lacului, a fost interzisă tăierea pădurilor din apropiere, se plantează fâşii forestiere de protecţie şi au fost create câ-teva parcuri silvice şi rezervații.

Apa lacurilor este folosită în alimentaţie, irigare, na-vigaţie, turism, pentru extragerea diferitor substanţe chi-mice etc.

*MINIENCICLOPEDIELacul Marea Moar-tă (fig. 2.76) are sali

nitatea de nouă ori mai ridicată decât cea a oceanelor. Datorită cantității mari de sare, omul poate pluti la suprafaţa lacului fără să înoate. Lacul Balhaş constă din două sectoare: de vest (cu apă dulce) şi de est (cu apă sărată), care au adâncimi diferite şi sunt despărţite printro strâmtoare îngustă.



Lacul Caspic are cea mai mare suprafaţă dintre lacurile de pe Terra. Сel mai fierbinte lac este Fu-marol (fig. 2.77), din Peninsula Kamceatka. Temperatura medie a apei atinge 50°C, aceasta fiind încălzită de un vulcan din apropiere.Lacul Arport-Tso (fig. 2.78), din Podişul Tibet are faima unuia dintre „cele mai înalte“ lacuri de pe Terra. Oglinda apei este situată la altitudinea de 5 465 m de la nivelul oceanului.

Fig. 2.76. Lacul Marea Moartă

Fig. 2.77. Lacul Fumarol Fig. 2.78. Lacul Arport-Tso

Studiind textul, argumentați, cu exemple, importanța ghețarilor şi mlaştinilor pentru componentele naturii Eurasiei.

2. Gheţarii şi mlaştinileGheţarii sunt răspândiţi pe insulele arctice şi în

munţii înalţi. Gheţarii montani (fig. 2.79) dau începutul multor râuri, ale căror ape se folosesc pentru irigare în

81

Termeni-cheie

Mlaştină – depresiune natu-rală de teren fără scurgere, în care se adună şi stagnează apa provenită din precipitații, inundații sau din surse subte-rane.



Gheţarul Fedcenko, din Munţii Pamir, este cel mai lung ghețar montan din Eurasia: are lungimea de 77 km, iar suprafaţa – de 650 km².

regiunile aride (Huang He, Yangtze, Ind, Gange, Amu-Daria ş.a.). Gheţarii dețin mari rezerve de apă potabilă.

A treia parte din suprafaţa Eurasiei este dominată de îngheţul peren (veşnic). Grosimea stratului înghețat va-riază de la câţiva metri (în Peninsula Kola) până la 1 500 m (în Peninsula Taimâr). Vara, stratul înghețat se topeşte până la adâncimea de 40-150 cm. Îngheţul peren se for-mează datorită iernilor foarte reci. În acelaşi timp, gro-simea stratului înghețat reflectă vârsta lui mare. Râurile care curg pe un teritoriu îngheţat se revarsă primăvara şi vara, formând mlaştini şi bălți, pentru că apa nu se poa-te infiltra în pământ. Îngheţul peren reprezintă o piedică pentru construcţia drumurilor şi a caselor de locuit, pen-tru cultura plantelor etc.

Mlaștinile reglează regimul râurilor şi al apelor subte-rane (fig. 2.80). Aici sunt răspândite diferite specii de plan-te şi animale. Mlaştinile prezintă o sursă bogată de turbă şi diferite fructe comestibile. Secarea completă a mlaşti-nilor duce la degradarea lumii organice şi la incendii.

Astfel, lacurile, gheţarii şi mlaştinile au o însemnăta-te mare şi necesită valorificare raţională şi protecţie.

Fig. 2.79. Gheţarul Fedcenko, Munții Pamir

Fig. 2.80. Mlaştina Vasiugan, Câmpia Siberiei de Vest, Rusia

Lacurile, gheţarii şi mlaştinile

1. Localizaţi, pe harta-contur, cele mai mari lacuri ale Eurasiei. 2. Aplicând reţeaua de grade a hărţii, determinaţi coordonatele geografice ale Lacului Balaton. 3. Argumentaţi, cu exemple, rolul lacurilor, mlaştinilor şi gheţarilor pentru natură şi om. *4. Alcătuiţi o prezentare la computer (ori pe poster) cu tema: „O călătorie pe un lac din Eurasia“.



1. Caracterizarea generală a zonelor naturaleFormarea zonelor naturale în Eurasia este determi-

nată de mai mulţi factori, dar rolul principal îi revine climei, evoluţiei geologice, dimensiunilor şi poziţiei ge-ografice a teritoriului, altitudinii şi dispunerii reliefului. Comparativ cu alte continente, zonalitatea geografică se manifestă în Eurasia cel mai reprezentativ: aici se formea-ză toate zonele naturale din emisfera nordică (fig. 2.81). De regulă, zonele naturale se desfăşoară latitudinal, deo-sebindu-se însă sectoarele continentale de cele oceanice. Pe ţărmurile mai umede, predomină pădurile, în regiu-nile interne – stepele, semideşerturile şi deşerturile. Cea mai mare parte a continentului cuprinde zonele naturale formate în zonele climatice temperată şi subtropicală. În sectoarele cu relief de câmpie, zonele naturale au dispu-nere latitudinală, iar în cele muntoase – altitudinală.

2121 Zonele naturale

Studiind textul, identificați pe harta din fig. 2.81 zo-nele naturale din Eurasia. Selectați factorii care de-termină formarea lor.


să folosiți hărţile geografice la descrierea zonelor natu-rale;

să demonstraţi interacţiunea componentelor naturii în zonele naturale;

să comparaţi caracteristicile diferitor zone naturale;

să argumentaţi necesitatea valorificării raţionale a natu-rii în diferite zone naturale.

Fig. 2.81. Harta zonelor naturale ale Eurasiei

*MINIENCICLOPEDIEDin eurasia au pro-venit mai multe plan te

de cultură: grâul, orezul, secara, meiul, hrişca, mazărea, bobul, soia, ceaiul, trestia-de-zahăr, lă-mâiul, portocalul, diferite plante folosite ca mirodenii, plante decorative etc.

Tropicul Racului


Ecuator

Marea Egee

Marea Baltică

Marea Chin

ei d

e Su

d

Marea Caspică

Marea Neagră


Ma

r e a R

o ş i e

MareaJaponiei

Marea Ohotsk

M a r e aA r a b i e i

Marea Filipinelor

"/

"/

"/

"/"/

"/

"/

P

P

P

"/

P

"/

"/

"/

"/

"/

"/

"/

"/

"/

P

P

P

P

P

P

4

9

8

3

6

5

10

7

1213

11

14

1

6

6

4

4

8

13

9

96

4

511

7

77

6

2

8OC

EAN

UL ATLANTIC


OC

EA

NU

L

PA

CI

FI

C


I - l e K

ur

i le

I. Sri Lanca

I. N

ovaia

Zemlea

I. Sahalin

I-le Noi Siberiene

I. Sicilia

I. Sardinia

I. Corsica

I . Java

I . K y ū s h ū

I . S h i k o k u

I . H o k k a i d o

I .Honshu

I - l e A l e u t i n e

I . N o u a Gu

i

ne

e

I. Kalimantan

I. Su

ma

te

r

a

I. Islanda


I. Taiwan

I. Celebes

Roma

Oslo

Kiev

TokyoTeheran

Berlin

Moscova

Anadâr

Madrid Ankara

Londra

Jakarta

Beijing

Irkutsk

Murmansk

Chișinău

Singapore

New Delhi

Reykjavík

Verhoiansk

Ulan Bator

St. Petersburg

Jeddah

PBasra

JacobabadCherrapunji

Oimeakon

Shanghai

150°165°180°

165°

165°

150°

150°

135°

135°

120°

120°

105°

105°

90°

90°

75°

75°

60°

60°

45°

45°

30°

30°

15°

15°

0°

0°15°30°45°

75° 75°

60° 60°

45° 45°

30° 30°

15° 15°

0° 0°

Proiecţia: World Robinson

Limitele zonelor climaticeZona alpină

1 2 3 4 5 6 7 8 91011121314

Deşerturi arcticeTundrăSilvotundrăPăduri de coniferePăduri mixtePăduri de foioaseSilvostepeStepeSemideşerturi şi deşerturiPăduri musonice mixte permanent verziPăduri şi arbuşti permanent verzi cu frunze tariSavane şi păduri-galeriiPăduri musonice variabil umedePăduri ecuatoriale umede

Zonele naturale

0 600 1200 1800km

83

2. Pădurile ecuatoriale, pădurile musonice variabil umede şi savanele

Pădurile ecuatoriale, pădurile musonice variabil ume de şi savanele se formează datorită diferenţierilor de umiditate (tabelul 2.5).

Studiind tabelul 2.5 şi hărțile din fig. 2.43, 2.45 şi 2.81, deter minați principalele asemănări şi deosebiri din-tre zo nele de păduri ecuatoriale, de păduri musoni-ce variabil umede şi de savane.

Tabelul 2.5. Pădurile ecuatoriale, pădurile musonice variabil umede şi savanele

pădurile ecuatoriale pădurile musonice variabil umede savanele

Clima

Ecuatorială (cantitatea de precipitaţii depăşeşte 3 000 mm/an).

Subecuatorială (cantitatea de precipitații variază între 800-2 000 mm/an).

Subecuatorială (cantitatea de precipitații constituie 600-800 mm/an).

Vegetaţia (specii reprezentative) şi solurile

Ficusul, palmierul, bambusul, scorţişorul ş.a.;solurile lateritice – puţin fertile.

Tecul, arborele-de-sal; arborii îşi pierd frunzele în perioada uscată;solurile roşii lateritice.

Salcâmul, bărboasa, trestia-de-zahăr sălbatică; solurile roşii, brune-roşii şi roşii-cafenii – sărace în hu-mus, afectate de eroziune.

Lumea animală (specii reprezentative)

Urangutanul, gibonul, ma-cacul, leopardul, rinocerul, cobra, pasărea-paradisului, papagali ş.a.

Tigrul, leopardul, elefantul indian, maimuţe ş.a.

Leopardul, rinocerul, bivo-lul sălbatic, şerpi, păsări ş.a.

Valorificarea de către om

Defrişarea pădurilor, tăierea speciilor preţioase (tecul, arborele-de-sal ş.a.), cultura orezului, ba-nanierului, arborelui-de-cauciuc, ananasului, cocotierului, papaiei, ceaiului ş.a.

*MINIENCICLOPEDIEPădurile ecuatori-ale din eurasia sunt

cele mai bogate floristic (peste 45 de mii de specii), în comparație cu alte păduri. Speciile lemnoase ating numărul de 5 000, dintre care circa 300 sunt palmieri. Pe litoral cresc mangrovele.

Zonele naturale


3. Deşerturile tropicale, subtropicale şi temperate Deşerturile tropicale (fig. 2.81) din Eurasia se asea-

mănă cu cele din Africa după condiţiile de formare şi vegetaţia săracă, adaptată la insuficiența apei: pelinul, as-tragalul (fig. 2.82), iar în oaze – curmalul. Dintre anima-le, aici se întâlnesc dromaderul (fig. 2.83), gazela, șacalul, reptile, scorpioni etc.

Deşerturile subtropicale (fig. 2.81) se formează în păr ţile interioare ale zonei climatice subtropicale. În re-giunile cu precipitaţii sub 300 mm/an, creşte o vegetaţie săracă, adaptată la evaporaţia intensă, la oscilaţiile termice şi temperaturile joase în timpul iernii. În regiunile cu pre-cipitaţii sub 100 mm/an, se formează deşerturile de nisip, aproape lipsite de vegetaţie. În podişurile înalte (Tibet, Pa-mir ş.a.) se formează deşerturi subtropicale montane reci.

Deşerturile şi semideşerturile zonei temperate ( fig. 2.81) se formează în condiţiile verilor fierbinţi şi iernilor geroase, cu precipitaţii puţine (100-200 mm/an). Aici cresc saxaulul (fig. 2.84), spinul-cămilei, iar dintre animale, predomină rozătoarele, șerpii, șopârlele, scorpi-onii. În trecut, aici se întâlneau turme de culani, cămile, calul lui Prjevalski ş.a.

Plantele şi animalele s-au adaptat la condiţiile aride din deşerturi. Unele plante au ghimpi sau pernuţe în loc de frunze, ori sunt acoperite cu puf. În deşerturile tempe-rate, lipsesc plantele suculente (pentru că apa din plantă ar îngheţa iarna şi aceasta ar pieri). Animalele sunt rezis-tente la insuficienţa apei. Noaptea, vietățile sunt mai ac-tive, iar ziua, se ascund în nisip sau în golurile din stânci, în timpul iernii, hibernează în vizuini. Solurile de deșert sunt sărace în humus.

Oamenii, în deşert, se instalează cu traiul în văile râ-urilor şi în oaze, se ocupă cu creşterea vitelor, cultivă plan-te pe terenuri irigate, extrag substanţe minerale utile ş.a.

Studiind textul, selectaţi exemple care demonstrează că specificul vegetaţiei, animalelor şi solului din deşerturi este determinat de condiţiile existente în aceste zone.

Fig. 2.83. Dromader

Fig. 2.84. Saxaul

Fig. 2.82. Astragal

Studiind hărţile din fig. 2.43, 2.45, 2.81 şi tabelul 2.6, analizaţi condiţiile de formare a pădurilor şi arbuştilor permanent verzi cu frunze tari şi a pădurilor musoni-ce mixte permanent verzi din zona subtropicală.

85Zonele naturale

4. Pădurile din zona subtropicalăPentru regiunile împădurite din zona subtropicală

sunt caracteristice pădurile și arbuștii permanent verzi cu frunze tari (din regiunea mediteraneeană) şi pădurile musonice mixte permanent verzi (de pe ţărmul pacific). Deosebirile dintre aceste două zone naturale sunt deter-minate, preponderent, de variaţiile sezoniere ale climei.

Tabelul 2.6. Pădurile din zona subtropicală

Zona naturală

vegetaţia (specii reprezentative) și adaptările/ solurile

lumea animală (specii repre-

zentative)

valorificarea de către om

pădurile și arbuștii permanent verzi cu frunze tari

Stejarul-de-plută, stejarul pufos, pinul de Alep, cedrul de Liban (fig. 2.85), chiparo-sul ş.a.; copaci scunzi, cu scoarţă groasă, cu frunze mici, cerate sau acoperite cu puf, în formă de ghimpi şi spini; mulţi arbori şi arbuşti nu-şi pierd frunzele în timpul iernii; solurile terra-rosa, fertile şi intens prelucrate.

Râsul, şacalul, muflonul, vipera-cu-corn (fig. 2.86), scorpi-onul ş.a.

Defrişarea pădurilor din timpuri străvechi, cultura plantelor: măs-lini, citrice, viţă-de-vie, tutun; creşterea ovine-lor şi a caprinelor; ex-tragerea minereurilor; turismul etc.

pădurile musonice mixte per-manent verzi

Magnolia, camelia, bambusul, ginkgo, arborele-de-camfor, pinul, santalul ş.a.; în anotimpul secetos, majoritatea arbori-lor îşi pierd frunzele; solurile roşii, galbe-ne şi brune-roşii.

Maimuţe, panda (fig. 2.87), tigrul, pantera, veveri-ţa-zburătoare (fig. 2.88) ş.a.

Cultura plantelor: orez, trestie-de-zahăr, lămâi, ceai, bananieri, bumbac; valorificarea lemnului.

1. Localizaţi, pe harta-contur, zonele naturale ale Eurasiei. 2. Studiind harta fizică şi hărțile climatice, analizaţi în ce condiţii climatice se formează pădurile

ecuatoriale, musonice variabil umede şi subtropicale ale Eurasiei. 3. Explicaţi de ce, în nord-vestul Peninsulei India, vegetaţia este mai săracă decât în nord-est. *4. Alcătuiţi o prezentare la computer (ori pe poster) cu tema: „Deşerturile tropicale, subtropicale

şi temperate ale Eurasiei“.


Fig. 2.85. Cedru de Liban

Fig. 2.86. Viperă-cu-corn Fig. 2.88. Veveriţă-zburătoareFig. 2.87. Panda


1. Stepele şi silvostepele Aceste două zone naturale din Eurasia se caracteri-

zează prin precipitaţii atmosferice reduse şi creşterea am-plitudinii anuale a temperaturii. Stepele sunt teritorii fără păduri, cu ierburi graminee (păiuș, negară ş.a.) ce cresc pe soluri de cernoziom, foarte fertile. În stepele din Asia Centrală, clima este excesiv-continentală, cu umiditate mică, cu plante ierboase şi soluri castanii. În silvostepe, cantitatea de precipitaţii creşte, de aceea apar păduri răz-leţe, cu specii de foioase (în partea europeană predomină stejarul, iar în partea asiatică – mesteacănul).

Lumea animală a stepelor şi silvostepelor este săracă. Aici viețuiesc antilope, rozătoare (popândăul [fig. 2.89], hârciogul, șoarecele-de-câmp, iepurele-de-câmp), care s-au adaptat la viaţa pe terenuri agricole şi au supravieţuit în

2222 Zonele naturale (continuare)

Folosind hărţile fizică, climatice şi textul, descrieţi zonele naturale ale Eurasiei conform algoritmului.


să analizaţi hărţile geogra-fice în descrierea zonelor naturale;

să demonstraţi, cu exemple, interacţiunea componente-lor naturii în zonele naturale;

să comparaţi zonele naturale de pe continent;

să argumentaţi necesitatea valorificării raţionale a bogățiilor naturale.

*MINIENCICLOPEDIEAcum câteva sute de ani, în stepele Eurasiei, erau răspândiți tarpanul (fig. 2.91), bourul, culanul (fig. 2.92), saiga

(fig. 2.93) ş.a. După ce stepele se uscau, animalele copitate din stepă migrau spre nord, în căutarea apei. Odată cu venirea iernii însă, animalele migrau spre stepele, semideşerturile şi deşerturile din sud, cu puţină zăpadă.

Fig. 2.89. Popândău

Fig. 2.90. Sector cu vegetație de stepă

87

Fig. 2.92. Culani Fig. 2.93. SaigaFig. 2.91. Tarpan

lupta permanentă cu omul. Rozătoarele se hrănesc cu ierburi, multe animale trăiesc în vizuini. În anii sece-toşi, numărul animalelor se micşorează, iar în anii mai umezi – creşte. Dintre păsări, se în tâlneşte dropia (fig. 2.94), vulturul-de-stepă (fig. 2.95) ş.a.

Datorită solurilor fertile şi condiţiilor climatice fa-vorabile, stepele şi silvostepele sunt intens valorificate în agricultură. Pe terenurile desţelenite, se cultivă cereale, sfeclă-de-zahăr, floarea-soarelui, pomi fructiferi, iar pe sectoarele unde s-a păstrat vegetaţia naturală, se practi-că păşunatul animalelor. Vegetaţia originală de stepă s-a conservat, preponderent, în rezervaţiile naturale.



Dropia este una dintre cele mai mari păsări de stepă, cântărind peste 12 kg. Este inclusă în Cartea Roşie a lumii.

Fig. 2.94. Dropie

Studiind hărţile din figurile 2.45 şi 2.81, tabelul 2.7 şi textul, comparaţi pădurile de foioase, de conifere şi mixte din zona temperată.

Fig. 2.95. Vultur-de-stepă

2. Pădurile zonei temperateÎn zona climatică temperată, datorită diferenţierii

mai multor regiuni climatice, se formează câteva tipuri de păduri: de conifere (cea mai întinsă zonă neîntreruptă

Fig. 2.96. Pădure mixtă din zona temperată

Zonele naturale (continuare)


Tabelul 2.7. Pădurile de foioase şi de conifere din zona temperată

pădurile de foioase pădurile de conifere

plan

te/ a

dapt

ări

Adaptări: căderea frunzelor; înflorirea unor plante până la umbrirea solului cu frunzele copacilor; apariţia plantelor ierboase îndată după topirea zăpezii şi uscarea lor la înce-putul verii; răspândirea plantelor rezistente la umbră ş.a.

Adaptări: răspândirea plantelor rezistente la geruri; multe plante au seminţe foarte mici, care pot fi mai uşor propagate; florile de culoare albă pot fi observate uşor de insec-te, chiar fiind slab iluminate; multe plante rămân verzi în perioada de iarnă ş.a.

ani

mal

e/ a

dapt

ări

Adaptări: migrarea păsărilor pentru perioa-da rece; hibеrnarea pe timp de iarnă; hrăni-rea cu ghinde, alune, miezul diferitor fructe, seminţe de arţar şi de alte specii de foioase, ciuperci; orientarea în întuneric ş.a.

Adaptări: animalele au lăbuţe late, care le permit să se mişte mai uşor prin zăpadă; îşi fac rezerve de hrană pentru iarnă; se hrănesc cu seminţele coniferelor, cu muguri şi lăstari, cu insecte, fructe de pădure şi ciuperci; iar-na, cad în hibernare; se ascund sub stratul de zăpadă; au culoare protectoare ş.a.

solu

ri Cenuşii şi brune: sunt mai fertile decât cele podzolice.

Podzolice: au un conţinut mic de humus.

Fag Molid

Carpen

Cerbcupete Samur

Câine enot Elan

Zadă

Stejar Pin siberian

Arţar

Jderdepădure Veveriţă siberiană

Pisică sălbatică Ursbrun

Cedru siberian

89Zonele naturale (continuare)

de păduri de pe Terra), de foioase, iar între ele – pădurile mixte (în zona de tranziţie) (fig. 2.96).

Pădurile mixte din zona temperată se formează în condiţii de climă pronunțat continentală, comparativ cu cele de foioase. Pentru ele este specific amestecul speci-ilor de foioase (stejarul, teiul, arţarul, nucul de Manciu-ria [fig. 2.97] ş.a.) cu cele de conifere (pinul, molidul ş.a.). Solurile sunt brune şi podzolice, cu un conţinut mare de compuşi ai fierului. Lumea animală este mai bogată decât cea din pădurile de conifere. Aici se întâlnesc tigrul de Amur (fig. 2.98), ursul-brun, căpriorul, ierunca ş.a.

Pădurile zonei temperate au fost valorificate din cele mai vechi timpuri. Oamenii au practicat defrişarea (înde-osebi a pădurilor de foioase), prelucrarea lemnului preţi-os. În prezent, este dezvoltată extracţia substanţelor mi-nerale utile, cultura plantelor, creşterea animalelor, vâna-tul animalelor de blană, colectarea lemnului, a plantelor medicinale, a fructelor, ciupercilor ş.a. În locul pădurilor tăiate şi al mlaştinilor desecate, se plantează alte păduri.

*MINIENCICLOPEDIELemnul cedrului si-berian este foarte

preţios, având diverse utilizări. Din rădăcini se fac diferite vase. Alunele de cedru sunt foarte folositoare în alimentaţie, sunt utilizate pentru producerea uleiului ş.a.Nucul de Manciuria creşte în văile râurilor şi la poalele munţilor, atinge vârsta de 250 de ani, rezistă la gerurile de până la 45°C. Se foloseşte în producerea mobilei şi a suvenirelor, în cofetărie ş.a.Dintre toate subspeciile de tigru, tigrul de Amur este unicul care sa adaptat la condițiile aspre ale nordului asiatic. Ferocele animal supraviețuieşte datorită faptului că are, pe abdomen, un strat de grăsime de 5 cm, care îl protejează de ger.



Cele mai nordice păduri de fag se găsesc în Norvegia, în provincia NordTrøndelag.

Fig. 2.98. Tigru de AmurFig. 2.97. Nuc de Manciuria

1. Explicaţi, cu exemple, cum depinde vegetaţia stepelor de cantitatea precipitaţiilor atmo-sferice.

2. Analizând harta fizică şi hărțile climatice, comparaţi condiţiile climatice de formare a păduri-lor din zona temperată.

3. Argumentaţi ce rol joacă stepele şi pădurile din zona temperată a Eurasiei în viaţa omului. *4. Alcătuiţi o prezentare la computer (ori pe poster) cu tema: „Valorificarea stepelor din Eurasia”.



Fig. 2.100. Vulpe polară

Fig. 2.101. Tundră siberiană

Fig. 2.99. Ren

1. Zonele de silvotundră şi tundră Condiţiile climatice, învelişul de sol, plantele şi ani-

malele din zonele de silvotundră şi tundră ale Eurasi-ei se aseamănă cu cele din America de Nord. Iarna, în timpul nopţii polare, soarele nu se ridică deasupra ori-zontului timp de şapte-nouă luni şi temperatura lunii ianuarie atinge -30 – -40ºC. În partea europeană, aces-te zone ocupă o fâşie îngustă, care se lărgeşte spre estul continentului, datorită influenței climei reci. În vest, can-titatea de precipitații atinge 300-400 mm/an, pe când în est – 100-200 mm/an. Vegetaţia este formată din mușchi, licheni, merișori, afini, sălcii pitice ş.a. (fig. 2.101). Plantele au rădăcini scurte, lăstari târâtori (din cauza vânturilor), cu flori viu colorate, care atrag insectele polenizatoare. Fauna este reprezentată de ren (fig. 2.99), leming, vulpea-polară (fig. 2.100), iepurele-alb, bufniţa-polară ş.a. Ani-malele se adaptează diferit la mediu: îşi schimbă culoarea blănii în funcție de anotimp, trăiesc în vizuini, au gheare cu care îşi fac tuneluri prin zăpadă, păsările au penajul alb ş.a. Solurile turboase şi cele mlăștinoase sunt sărace în substanţe nutritive. Vara, solurile se dezgheaţă până la o adâncime de 0,2-1,6 m. Tundra este favorabilă pentru creşterea renilor, fiind mai puţin modificată de om.

2323 Zonele naturale (continuare)

Amintiţi-vă în ce condiţii de climă şi sol se formează tundra şi silvotundra Americii de Nord.


să analizaţi hărţile geogra-fice în descrierea zonelor naturale;

să demonstraţi interacţiunea componentelor naturii în zonele naturale;

să argumentaţi necesitatea valorificării raţionale a bogățiilor naturale.

*MINIENCICLOPEDIEProtecţia naturii este o problemă foarte

actuală pentru multe regiuni din Eurasia. Sunt create numeroase parcuri naţionale şi rezervații naturale. În sectorul asiatic, natura originală se păstrează şi în locurile nevalorificate de către om. În multe ţări din Eurasia se acordă o atenţie deosebită protecţiei naturii. Astfel, în Japonia, 25% din suprafaţa ţării este luată sub ocrotire.

91

2. Deşerturile arctice În insulele din extremitatea nordică a continentului

se formează deşerturile arctice (fig. 2.81). Aici domnesc zăpezile şi gheţarii (fig. 2.102), la fel ca în Antarctida şi nordul Americii de Nord. Iernile durează nouă-zece luni, temperatura medie a aerului atinge -30ºC, dar în timpul verii, temperaturile cresc până la 0...4ºC, precipitaţii sunt puţine. Doar pe alocuri se întâlnesc mușchi şi licheni, având formă de pernuţe (astfel folosesc puţină căldură de la sol). Unele plante îşi păstrează sub zăpadă frunzele, mugurii, fructele şi seminţele până la anul următor. Din-tre animale, se întâlnesc ursul-polar, vulpea-polară, foca, morsa, dintre păsări – garia, care formează colonii („târ-guri“) de păsări (fig. 2.103) ş.a.

Fig. 2.102. Împărăţia gheţarilor arctici

Fig. 2.103. Colonie de păsări

3. Zonalitatea de altitudineÎn Eurasia, zonalitatea de altitudine este bine expri-

mată în munţii înalţi (amintiţi-vă care sunt aceștia). Nu-mărul etajelor verticale depinde de zona naturală de la poalele munţilor, de altitudinea munţilor şi de expoziţia versanţilor.

În Munţii Himalaya, de exemplu, se formează toate zo-nele naturale de altitudine (fig. 2.105). Pe versanţii sudici, mai bine încălziţi şi umeziţi, se găsesc jungle înmlăştinite şi păduri permanent verzi. Pe versanţii nordici himalayeni, orientaţi spre Podişul Tibet, predomină stepele montane, deşerturile şi semideşerturile reci. În Munţii Alpi însă, nu-mărul zonelor naturale este mai mic (fig. 2.106).

Plantele şi animalele se adaptează la condiţiile mon-tane. Plantele sunt scunde, târâtoare, cu rădăcini lungi etc. Animalele acoperite cu blană sunt rezistente la frig (fig. 2.104). Iarna, cad în hibernare ori sunt mai puţin active, mănâncă mai puţin şi nasc doar câțiva pui, ceea ce îi face mai apți pentru viață. Viețuitoarele de la munte au inimile dezvoltate şi cu un puls mai intens.

1. Studiind fig. 2.105 şi 2.106, analizaţi cum se succed zo-nele naturale în Munţii Himalaya şi în Munţii Alpi.

2. Selectaţi exemple care să reflecte activitatea omu-lui în munţi.

Studiind textul, deduceţi câteva asemănări dintre de-şerturile arctice eurasiatice şi cele nord-americane.

Zonele naturale (continuare)

Fig. 2.104. Lac în Munții Himalaya


Fig. 2.105. Zonalitatea de altitudine în Munții Himalaya: I – păduri subecuatoriale umede; II – păduri subecuatoriale de esențe cu frunze persistente; III – păduri de foioase şi de esențe cu frunze persistente; IV – pajişti alpine; V – zona zăpezilor veşnice.

Fig. 2.106. Zonalitatea de altitudine în Munții Alpi: I – păduri cu frunze tari şi tufişuri; II – păduri de foioase şi păduri mixte; III – păduri de conifere, tufişuri şi pajişti alpine; IV – zona zăpezilor veşnice.

1. Explicaţi de ce tundra şi silvotundra pătrund mai spre sud în partea estică a Eurasiei, compa-rativ cu partea vestică.

2. Demonstraţi că natura tundrelor, deşerturilor şi munţilor Eurasiei trebuie protejată. 3. Argumentaţi, cu exemple, adaptarea plantelor şi animalelor la condiţiile climei arctice, sub-

arctice şi montane din Eurasia. *4. Alcătuiţi o prezentare la computer (ori pe poster) cu tema: „Zonalitatea verticală în munţii

Eurasiei”.


9000 4500

8000 4000

7000 3500

6000 3000

5000 2500

4000 2000

3000 1500

20001000

1000500

III II

IV

III

V IV

I

II

I0 m 0 m

Zonalitatea de altitudine influenţează asupra densită-ţii populaţiei şi activităţii economice. Altitudinea şi clima aspră determină răspândirea limitată a omului în aceste regiuni. Din cauza micşorării perioadei de vegetaţie a plan-telor, este dificilă sau imposibilă cultura plantelor iubitoare de căldură, dar sunt cultivate cele cu o perioadă de vege-taţie scurtă. Păşunile montane sunt folosite doar sezonier. În Munţii Himalaya, este dezvoltată agricultura terasată (cultura ceaiului, a plantelor citrice, iar pe terenuri irigate – a orezului). Mari suprafeţe de păduri montane au fost tă-iate. În multe ţări este dezvoltat alpinismul. Activitatea economică în munţi se confruntă cu diverse impedimente din cauza insuficienţei de oxigen: funcţionează mai greu mijloacele de transport, este dificilă extragerea substanţe-lor minerale utile, activitatea staţiilor meteorologice ş.a.

*MINIENCICLOPEDIEDimensiunile conside rabile ale Eurasiei,

complexitatea şi varietatea reliefului, influența oceanelor, poziționarea în toate zonele climatice din emisfera nordică sunt factorii ce au determinat diferențierea mai multor regi-uni fizico-geografice: Sectorul eur asiatic arctic, Europa de Nord, Europa Centrală, Europa de Est, Regiunea Mediteraneeană, Asia de SudVest, Asia de Nord, Asia Centrală, Asia de Est, Asia de Sud şi Asia de SudEst.

93

8

7

6

5

43

2

1

0

0,3

1,3

1,9

4,9

2,4

5,5

1900 2010 2025(prognoză)

Alte continenteEurasia

Eurasia71,4%

Africa 14,7%

America de Nord

7,8%

Americade Sud

5,7% Australia 0,4%

2424 populaţia

1. Studiind textul şi diagramele din fig. 2.107 şi 2.108, comparaţi numărul populaţiei Eurasiei cu cel al altor continente.


să explicaţi particularităţile ce țin de componenţa popu-laţiei în eurasia;

să comparaţi numărul popu-laţiei eurasiei cu cel al altor continente;

să aplicaţi hărţile tematice la caracterizarea populaţiei;

să deduceţi cum influenţează diferiți factori asupra repar-tiţiei spaţiale a populaţiei;

să sintetizați informaţii des-pre tradiţiile și obiceiurile popoarelor din eurasia.

1. Numărul şi componenţa populaţieiTeritoriul Eurasiei este locuit de oameni din cele mai

vechi timpuri, continentul fiind leagănul unor civilizaţii antice. Eurasia a fost cea mai populată parte a uscatului de-a lungul întregii istorii a omenirii (fig. 2.107). Aceas-ta se explică prin vechimea populării, condiţiile naturale favorabile şi nivelul mai avansat de dezvoltare în anumite regiuni ale continentului.

În prezent, în Eurasia, locuiesc 4,9 miliarde de oa-meni, sau circa 71% din populaţia Terrei (fig. 2.108).

Populaţia Eurasiei reprezintă trei rase umane (tabe-lul 2.8). În rezultatul convieţuirii îndelungate, s-a produs un amestec al reprezentanţilor celor trei rase.

Tabelul 2.8. rasele şi popoarele eurasiei

rasa umană popoare arealul de

răspândirereprezentanţi

Mongo-loidă

Chinezi, japonezi, coreeni, mongoli ş.a.

Asia de Est, Centrală şi de Nord.

europo-idă

Hinduşi, bengalezi, persani, turci, ruşi, germani ş.a.

Asia de Sud, Orien-tul Apropi-at, Europa ş.a.

austra-loidă

Vedda, populaţii izolate in-doneziene.

Sudul Indiei, Ar-hipelagul Sondelor (Indone-zian).

2. Studiind textul, tabelul 2.8 şi harta din fig. 2.112, identificaţi componenţa actuală a populaţiei Eurasiei.

Fig. 2.107. Dinamica numerică a populaţiei mondiale şi a Eurasiei (miliarde de locuitori)

Fig. 2.108. Distribuţia populaţiei pe continente, anul 2010


*MINIENCICLOPEDIEÎn eurasia sunt situate şapte dintre

primele zece ţări ale lumii după numărul de locuitori: China, India (deţin primele două locuri, având împreună circa 40% din populaţia globului), Indonezia, Pakistan, Bangladesh, Rusia şi Japonia.

Mongo-loidă+austra-loidă

Malaiezi, in-donezieni, vietnamezi ş.a.

Asia de Sud-Est.

Mongo-loidă + europo-idă

Laponi (laplanzi), başkiri ş.a.

Nordul Peninsulei Scandinave, nordul păr-ţii europe-ne a Rusiei.

În Eurasia, locuiesc peste o mie de popoare, iar nu-mărul de limbi vorbite este şi mai mare. Popoarele cele mai numeroase sunt chinezii (în China, sud-estul Asiei şi alte regiuni), hinduşii (în India), bengalezii (în India şi Bangladesh), ruşii (în Rusia, Asia Centrală etc.), japonezii (în Japonia) etc. În Europa, mai numeroşi sunt germanii, francezii, italienii, românii (identificaţi arealele de răs-pândire ale popoarelor enumerate pe harta din fig. 2.112). Limbile multor popoare de pe continent sunt înrudite, formând familii şi grupe lingvistice. Cea mai numeroasă este familia de limbi indo-europene, din care fac parte şi limbile romanice, inclusiv româna. În ţările din Peninsu-la Arabia şi din regiunile învecinate, o largă răspândire are limba arabă.

*MINIENCICLOPEDIEPe teritoriul Eurasiei au apărut religii-

le cele mai răspândite ale lumii contemporane: creştinismul, islamismul, hinduismul, budismul. Creştinismul este practicat în ţările din Europa (fig. 2.109), în Rusia, Filipine; islamismul – în Asia de SudVest, Asia Centrală, Indonezia şi alte ţări (fig. 2.110); hinduismul – în India; budismul – în ţările din Asia de SudEst, Coreea, Mongolia etc. (fig. 2.111).

Fig. 2.111. Templu budistFig. 2.110. MoscheeFig. 2.109. Catedrală catolică

2. Repartiţia şi densitatea populaţieiRepartiţia spaţială a populaţiei Eurasiei este cea mai

neuniformă, în comparație cu alte continente. De rând cu largi teritorii dens populate, sunt şi spaţii imense slab

1. Studiind textul, explicați factorii repartiției neuni-forme a populației.

2. Bazându-vă pe text, determinați în ce tip de aşezări umane locuieşte populația.

95Populaţia

Fig.

2.11

2. H

arta

den

sită

ţii p

opul

aţie

i şi a

pop

oare

lor E

uras

iei

0/1

0/1

0/1

0/10/1

0/1

0/1

0/1

0/1

0/1

0/1

0/

0/1

0/1 0/1

0/1

0/10/1

0/10/10/1

0/1

0/1 0/ 1 0/1

0/1

0/1

0/10/1

0/1

0/1

0/10/1

0/1Tr

opicu

l Rac

ului

Cerc

ul Po

lar d

e No

rd

Ecua

tor

Dhā

kā

Par

is

Del

hi

Toky

o

Osa

kaW

uhan

Seu

lTe

hera

n

Mum

bay

(Bom

bay)

Man

ila

Mos

cova

Laho

re

Mad

rid

Lond

ra

Che

nnai

Kal

ikat

a(C

alcu

tta)

Bag

dad

Tian

jin

Jaka

rta

Bei

jing

Kar

achi

Ban

gkok

Kin

shas

a

Sha

ngha

i

Ista

nbul

She

nzhe

nH

ong

Kon

gA

hmed

abad

Ban

galo

reH

yder

ābād

Gua

ngzh

ou

Cho

ngqi

ng

Ho

Chi

Min

h

MO

NG

OL

I

CH

INEZI

JAPONE

ZI

FILIPINEZI

MALA I

E Z I

IN

DO

NEZIENI

FR

ANCEZI

GERMA

NIUCRAINENI

ITALIENI

POLO

NEZ

I

ROM

ÂN

I

COREENI

Marea Chinei de Sud

Marea Caspică

Mar

ea N

eagr

ă

Ma

re

a

M

ed

it

er

an

ă


Mar

eaJa

poni

eiMar

ea O

hots

k

Ma

rea

Ara

bie

i

Mar

ea F

ilipi

nelo

r

OCEANUL ATLAN

TIC

OC

EA

NU

L A

RC

TIC

OCEANUL PACIFIC

OC

EA

NU

L I

ND

IA

N

CI

UK

CI

NA

GA

SA

NI

NENŢI

HANTÎ

MAN

SI

RU

ŞI

IA

KU

ŢI

EV

EN

CI

KA

ZA

HI

TU

RC

ICU

RZI

A

R

AB

I

PE

RS

AN

I

HIND

UŞI

TIB

ETA

NI

BIRMANEZI

V I E T N A M E Z I

LAP

ON

I

SPAN

IOLI

BA

ŞK

IRI

VEDDA

BENGALE

ZI

150°

165°

180°

165°

165°

150°

150°

135°

135°

120°

120°

105°

105°

90°

90°

75°75°

60°

60°

45°

45°

30°

30°

15°

15°

0°

0°15°

30°

45°

75°

75°

60°

60°

45°

45°

30°

30°

15°

15°

0°0°

0600

1200

1800 km

Peste

600

200 -

600

50 -

200

20 -

501 -

20Su

b 1

0/1Or

aşe c

u pes

te 5 m

il. de

locu

itori

Dens

itatea

popu

laţiei

(locu

itori p

e km

)2




Monaco este țara cu cea mai mare densitate a populaţiei – 16 923 locuitori/km2 (primul loc pe glob).ţara cu cea mai mică densi-tate a populaţiei este Mon-golia – 1,7 locuitori/km2 (ultimul loc pe glob).

Fig. 2.115. Cartier din Tokyo (Japonia), pe fundalul muntelui sacru al japonezilor – Fuji

Fig. 2.114. Sat cu case pe piloni din Asia de Sud-Est

Fig. 2.113. Oraşul Monte-Carlo din Monaco

populate sau nepopulate. Factorii care influenţează re-partiţia spaţială a populaţiei sunt, în primul rând, condi-ţiile și resursele naturale, dar şi istoricul populării, nivelul de dezvoltare social-economică ş.a.

Densitatea medie a populaţiei Eurasiei este de circa 90 de locuitori/km2, depăşind mult celelalte continente. Densitatea înaltă a populaţiei din Marea Câmpie Chi-neză, Câmpia Indo-Gangetică, vestul Europei este de-terminată de condiţiile naturale favorabile ( fig. 2.112). Popularea timpurie este factorul care influenţează densi-tatea mare în Asia de Sud-Vest şi bazinul mediteraneean, iar nivelul înalt de dezvoltare – în Japonia, Europa Cen-trală şi alte regiuni. Alt factor important este apropierea de mări și oceane, care determină o concentrare a popu-laţiei pe litoral.

Populaţia Eurasiei locuieşte preponderent în aşezări rurale – 60% din numărul total. În Europa şi în Japonia, satele au un nivel de dezvoltare apropiat de cel al oraşe-lor. Pe când în ţările din Asia de Sud-Est, Asia Centrală,

97Populaţia

nordul extrem al Asiei, locuitorii rurali sunt nevoiţi să se adapteze la condiţii de trai dificile (fig. 2.114).

În acelaşi timp, anume în Eurasia (Peninsula Asia Mică, Mesopotamia, India), în Antichitate, au apărut pri-mele oraşe din lume. Actualmente, populaţia urbană este mai frecventă în statele europene şi în Japonia. Oraşele cele mai mari sunt Tokyo (fig. 2.115), Shanghai, Beijing, Tianjin, Karachi, Kalikata (Calcutta), Mumbay (Bombay), Delhi, Moscova, Londra, Paris (fig. 2.116) (localizaţi-le pe harta din fig. 2.112). În prezent, se înregistrează o creştere rapidă a populaţiei urbane, îndeosebi în ţările asiatice.

Populaţia continentului se remarcă printr-o mare va-rietate de culturi. Fiecare popor are tradiţii şi obiceiuri specifice, contribuind la fondul cultural al omenirii. Or, un popor este mare nu prin numărul de persoane, ci prin cultura sa valoroasă.

În concluzie, constatăm că populaţia Eurasiei se ca-racterizează printr-o mare diversitate de rase, etnii, limbi, religii, culturi, ocupaţii etc. Acest patrimoniu cultural pre-ţios creează premise pentru progresul ţărilor de pe conti-nent. În scopul convieţuirii paşnice a tuturor locuitorilor, este necesară mai multă colaborare, educaţie şi toleranţă.

1. Explicaţi factorii care determină întâietatea Eurasiei după numărul de locuitori pe glob. 2. Folosind tabelul 2.8, descrieţi rasele umane care constituie populaţia Eurasiei. 3. Analizând diferite hărţi, argumentaţi, cu exemple, factorii care influenţează asupra repartiţiei

spaţiale a populaţiei Eurasiei. *4. Elaboraţi o prezentare la computer (ori pe poster) despre tradiţiile şi obiceiurile unui popor

din Eurasia.




Ny-Ålesund este cea mai nordică aşezare rurală din Eurasia şi din lume. Localitatea este situată la 78°55’ lat. N, în Arhipelagul Svalbard din Oceanul Arctic, şi aparţine Norvegiei.

*MINIENCICLOPEDIEÎn Eurasia, locuieşte cea mai mare parte

a populaţiei urbane a globu-lui. Din cele peste 500 de oraşe ale lumii care numără mai mult de un milion de locuitori, jumătate se află în Eura sia, iar peste 50 dintre acestea – în China. Pe continentul eurasiatic este situat cel mai mare oraş din lume – Tokyo (circa 27 mil. de locuitori, împreună cu suburbiile). Procesul intens de urbanizare pe litoralul Insulei Honshu, din Japonia, a dus la conturarea celei mai mari arii urbane de pe glob, numită megalopolisul Tokai-do, cu circa 70 mil. de locuitori.

Fig. 2.116. Paris


2525 statele şi activitatea populaȚiei

Studiind textul şi harta din fig. 2.118, identificaţi sta-tele din Eurasia şi criteriile de diferenţiere a lor.


să clasificați statele eurasiei după diferite criterii;

să analizaţi materialele gra-fice și cartografice pentru caracterizarea statelor și a activităţii populaţiei;

să comparaţi statele eurasiei după nivelul de dezvoltare social-economică.

1. StateleÎn prezent, în Eurasia, sunt 91 de state suverane (mai

multe decât pe oricare alt continent). Statele se diferenţia-ză după suprafaţa teritoriului, numărul de locuitori, pozi-ţia geografică, vechimea întemeierii, nivelul de dezvoltare social-economică etc. (fig. 2.118).

În funcţie de suprafaţa teritoriului şi numărul de locuitori, există o mare varietate de ţări, de la cele foarte mari (numite state-gigant) până la ministate.

Conform poziţiei geografice, se deosebesc state ma-ritime (insulare, peninsulare şi continental-maritime) şi intracontinentale (identificaţi câte un exemplu de stat pentru fiecare tip pe harta din fig. 2.118).

Statele sunt la fel de diverse şi după vechimea înte-meierii. Anume pe continentul eurasiatic, în Mesopota-mia, au apărut, în Antichitate, primele state de pe glob, însă există şi state foarte tinere. Conform acestui criteriu, se disting două mari categorii de state (tabelul 2.9).

Tabelul 2.9. Distribuţia statelor din eurasia după vechimea întemeierii

categorii de state: exemple de state:

– state „vârstnice“, întemeiate în An-tichitate şi în Evul Mediu, care şi-au păstrat statalitatea până în prezent.

India, China, Grecia, Italia, Rusia, Marea Britanie, Franţa ş.a.

– state „tinere“, întemeiate în perioa-da modernă şi în cea contemporană.

România, Indonezia, Pakistan, Ucraina, Re-publica Moldova ş.a.

De asemenea, ţările din Eurasia pot fi divizate în fos-te puteri coloniale şi foste posesiuni (colonii). În grupul statelor care au fost imperii coloniale intră Turcia, Rusia, Spania, Portugalia, Marea Britanie, Franţa, Germania, Japonia. State care au fost posesiuni, obţinându-şi inde-pendenţa în ultimul secol, sunt India, Pakistan, toate ţă-rile din Asia de Sud-Est, din Asia Centrală ş.a.



După suprafaţa teritoriului: rusia (17 098 242 km2) este cea mai mare ţară din Eurasia şi din lume; vaticanul (0,44 km2) este cea mai mică ţară din Eurasia şi din lume (fig. 2.117).După numărul de locuitori: china (1 miliard 340 de milioane) deține recordul – este cea mai mare ţară din Eurasia şi din lume, vaticanul (800) rămânând cea mai mică ţară din Eurasia şi din lume.

Fig. 2.117. Vatican, Basilica Sfân-tul Petru

99

Fig.

2.11

8. H

arta

pol

itică

a E

uras

iei

Trop

icul R

aculu

i

Cerc

ul Po

lar d

e No

rd

Ecua

tor

"/

"/"/

"/

"/

"/

"/

"/

"/

"/

"/

"/

"/

"/

"/

"/

"/

"/

"/

"/

"/

"/

"/"/

"/

"/

"/

"/

"/

"/

"/

"/

"/

"/

"/

"/

"/"/

"/

"/

"/

"/"/

"/

"/

"/

"/

"/"/"/

"/

"/

"/

"/

"/

"/

"/

"/

"/

"/

"/

"/

"/

"/

"/

"/

"/

"/

"/

"/"/

"/

"/

"/

"/

"/

"/

"/

"/

"/ "/

"/"/

"/

"/

"/

"/

"/

"/

"/

"/

"/

Peciora

Volg

a

TobolObi

Obi

E nisei

Anga

ra

LenaIn

d

Ga n

ge

Ya

ngtze

Hua

ng H

e

Mal

e

Bak

u

Rig

a

Osl

o

Dili

Kie

v

Min

sk

Dhā

kā

Kab

ul

Par

is

Toky

oS

eul

San

aa

Han

oi

Al-M

anām

ah

Mon

aco

Tehe

ran

Ast

ana

Ate

na

Ber

linD

ublin

Varş

ovia

Man

ila

Mas

cat

Mos

cova

Riy

ādh

Lisa

bona

Mad

ridA

nkar

a

Yang

ôn

Bag

dad

Tbili

si

Talli

nn

Jaka

rta

Bei

jing

Biş

kek

Col

ombo

Ban

gkok

Valle

tta

Hel

sink

i

Chi

şină

u

Duş

anbe

Taşk

ent

Aşh

abad

Sin

gapo

re

Kop

enha

ga

New

Del

hi

Phe

nian

Kāt

hmān

du

Isla

mab

ad

Rey

kjav

ík

Phn

om-P

enh

Ula

n B

ator

Kua

la L

umpu

rB

anda

r Ser

i Beg

awan

Rom

a

Buc

ureş

ti

Lond

ra

Am

ster

dam

And

orra

Ber

na

Doh

a

Vadu

z

Sof

ia

Am

man

Vien

na

Tira

na

Bei

rut

Sko

pje

Al-K

uwai

t

Pra

ga

Zagr

eb

Nic

osia

Thim

phu

Ere

van

Viln

ius

Sar

ajev

oB

elgr

ad

Dam

asc

Bud

apes

ta

Tel A

viv

Vien

tiane

Pod

goric

a

Ljub

ljana

Abu

Dha

bi

San

Mar

ino

Bra

tisla

vaLu

xem

burg

Bru

xelle

s

Sto

ckho

lm

China

India

IranKazahstan

Mongolia

Ara

bia

Saudită

Tu

rcia Ir

ak

Paki

stan

Span

ia

Uc

ra

in

aFr

anţa

Mya

nmar

I tal ia

Yem

en

Polo

nia

Afg

hani

stan

Thai

land

a

Oman

In

do

ne

si

a

Laos

Ger

man

ia

Uz b

ek i

s ta

n

Japo

nia

Siria

Turk

men

ista

n

Be

laru

s

Rom

ânia

Kârg

âzst

an

Cam

bodg

ia

Bulg

aria

Isla

nda

Gre

cia

Aust

ria

Leto

nia

Unga

ria

Irla

nda

Litu

ania

Cehi

a

Esto

nia

Sri L

anka

Mol

dova

Portugalia

Marea Britanie

No

rv

eg

ia

Su

ed

ia

Finlanda

Fe

de

ra

ţi

a

Ru

să F i l i p i n

e

Vi e t n a m

Nepal

Tim

orul

de

Est

Can

alul

Sue

z

OCEANUL AT

LANT

IC

OC

EA

NU

L A

RC

TIC

OC

EA

NU

L

PACIFIC

OC

EA

NU

L

IN

DI

AN

Mar

ea F

ilipi

nelor

Mar

eaA

rabi

ei

Mar

ea O

hotsk

Mar

eaJa

poni

ei


Ma

re

a

Me

di

te

ra

nă

Mar

ea N

eagr

ă

Marea Caspică

Mar

ea B

aren

ts

Mar

ea K

ara

Mar

eaBe

ring

Mar

eaS

iber

iei

de E

st

Mar

ea L

aptev

Mar

eaC

hine

ide

Est

Mar

ea C

iukc

ilor

Maldive

150°

165°

180°

165°

165°

150°

150°

135°

135°

120°

120°

105°

105°

90°

90°

75°75°

60°

60°

45°

45°

30°

30°

15°

15°

0°

0°15

°30

°45

°

75°

75°

60°

60°

45°

45°

30°

30°

15°

15°

0°0°

060

012

0018

00 km

1

23

45

67

8

9

10

1112

1314

1517

18

1920

21

22 23

24

25 2627

28 2930

31

32

33 34

35 36

3737

38

16

C

ifrel

e de

pe

hartă

indi

că:

1. A

ndor

ra2.

Elv

eţia

3. L

iech

tens

tein

4. M

onac

o5.

San

Mar

ino

6. O

land

a7.

Bel

gia

8. L

uxem

burg

9. D

anem

arca

10. S

lova

cia

11. S

love

nia

12. C

roaţ

ia13

. Bos

nia

şi

Her

ţego

vina

14. S

erbi

a15

. Mun

tene

gru

16.V

atic

an17

. Mac

edon

ia18

. Alb

ania

19. M

alta

20. C

ipru

21. F

eder

aţia

Rus

ă

22. G

eorg

ia23

. Arm

enia

24. A

zerb

aidj

an25

. Lib

an26

. Isr

ael

27. I

orda

nia

28. K

uwai

t29

. Bah

rain

30. Q

atar

31. E

mira

tele

Ara

be

U

nite

32. T

adjik

ista

n33

. R.P

.D. C

oree

ană

34. R

epub

lica

Cor

eea

35. B

huta

n36

. Ban

glad

esh

37. M

alay

sia

38. B

rune

i

Statele şi activitatea populației


Harta politică a Eurasiei este în continuă modificare. Astfel, în ultimele două decenii, au apărut peste 20 de sta-te noi: 15 state din fosta URSS, Slovenia, Croaţia, Cehia, Slovacia, Timorul de Est, Muntenegru ş.a.

Japonia, germania, Fran-ţa, Marea Britanie, Italia,

elveţia, Coreea de Sud etc.

Ţări cu un nivel înalt de dezvoltare Ţări în curs de dezvoltareŢări cu un nivel mediu

de dezvoltare

India, Indonezia, Filipine, Bangladesh, Mongolia

etc.

rusia, China, Turcia, ro-mânia, Ucraina, republica

Moldova etc.

Fig. 2.119. Clasificarea statelor din Eurasia în funcţie de nivelul de dezvoltare social-economică

*MINIENCICLOPEDIEMulte ţări din Eura sia dispun de un poten-

ţial turistic foarte bogat: climă favorabilă, zone de litoral, diverse monumente naturale şi istorice etc. Se remarcă îndeosebi ţările din sudul Europei (Italia, Spania, Grecia ş.a.), Franţa, Turcia, India, China (fig. 2.121) etc.

Ţările cu un nivel înalt de dezvoltare au reuşit să va-lorifice eficient potenţialul de resurse naturale şi umane. Populaţia acestor ţări are un nivel înalt de bunăstare şi o durată a vieţii mai mare. Mai dezvoltate sunt industria constructoare de mașini (automobile, avioane [fig. 2.120], calculatoare, utilaje industriale etc.) şi industria chimică. Un nivel avansat de dezvoltare a fost atins în domeniul transporturilor, turismului, agriculturii şi în alte ramuri. În ţările cu un nivel mediu de dezvoltare, se remarcă extracţia resurselor minerale, industria uşoară şi cea ali-mentară. O mare diversitate de activităţi este specifică Rusiei şi Chinei, care dispun de un potenţial enorm de resurse naturale. În ţările în curs de dezvoltare, activi-tatea principală a populaţiei este agricultura şi extracţia resurselor minerale.

În Eurasia există o diferenţiere a agriculturii în funcție de condiţiile naturale (tabelul 2.10).

*MINIENCICLOPEDIEDenumirile geografice ale unor ţări din Eurasia sunt dublate de denumirile metaforice: Japonia – „Ţara soarelui

răsare“, Israel – „Pământul făgăduinţei“, Islanda – „Ţara gheţii şi a focului“, Indonezia – „Ţara celor o mie de insule“, Finlanda – „Ţara celor o mie de lacuri“ etc.

Analizând textul şi fig. 2.119, determinaţi cum se clasifică statele Eurasiei după nivelul de dezvoltare social-economică.



În prezent, dintre primele zece puteri economice ale lumii, şapte se află în eurasia: China, Japonia, Germania, Franţa, Marea Britanie (deţin, respectiv, locurile 26), Italia şi India (deţin locurile 89).

2. Activitatea populaţieiÎn funcţie de nivelul de dezvoltare social-economică,

statele din Eurasia se divid în trei mari grupe (fig. 2.119).

Fig. 2.120. Avion „Airbus“ produs în ţările europene

101

Tabelul 2.10. Diferenţierea agriculturii în funcție de condiţiile naturale

regiuni activitatea umană

Cu climă tropicală şi subtropicală musonică

Cultura orezului, a bum-bacului, a ceaiului, a tres-tiei-de-zahăr etc., fiind practicate irigaţiile în sezonul uscat.

Cu climă tropi-cală şi subtro-picală aridă

Păşunatul animalelor: ovine, caprine, cabaline, cămile.

Cu climă sub-tropicală medi-teraneeană

Cultura viţei-de-vie, a măslinului, a citricelor, a legumelor.

Cu climă temperată

Cultura grâului, a sfeclei-de-zahăr; creşterea bo-vinelor, a porcinelor şi a păsărilor.

Cu climă subarctică

Păşunatul renilor, vânatul şi pescuitul.

Statele şi activitatea populației

1. Utilizând harta din fig. 2.118, localizaţi, pe harta-contur, statele din Eurasia şi capitalele lor. 2. Explicaţi deosebirile dintre activitatea populaţiei din ţările înalt dezvoltate şi din cele în curs

de dezvoltare. 3. Argumentaţi, cu exemple, influenţa condiţiilor naturale asupra dezvoltării agriculturii în dife-

rite regiuni ale Eurasiei. *4. Elaboraţi o prezentare la computer (ori pe poster) cu tema: „Modul de viaţă al populaţiei

Eurasiei“.


Fig. 2.121. Marele Zid Chinezesc – singura construcție umană vizibilă din spațiul cosmic

*MINIENCICLOPEDIEPopulaţia din Podişul Tibet (China), numit „acoperişul lumii“, trăieşte în condiţii extreme, la mare altitudine

(circa patru mii de metri), cu climă continentală aspră. Chiar dacă terenurile agricole sunt foarte limitate, totuşi locuitorii păstrează vechile tradiţii de cultură a orzului şi a legumelor, de creştere a iacilor şi a cabalinelor etc. În prezent, sporeşte rolul turismului, căci cultura tradiţională a tibetanilor, bazată pe religia budistă, peisajele pitoreşti ş.a. sunt atractive pentru turiştii străini.


i. trei „De ce?“1. De ce în estul Eurasiei sunt frecvente cutremurele de pământ şi erupţiile vulcanice?2. De ce în sudul şi în sud-estul Eurasiei zona climatică subtropicală se învecinează

nemijlocit cu cea subecuatorială, dar nu cu zona tropicală?3. De ce fluviul Huang He este numit „râul galben“?

ii. analizaţi, aplicaţi, clasificaţi1. Verificaţi cât de bine cunoaşteţi poziţia pe harta-contur a unităților geografice men-

țio nate, fără a consulta harta fizică: punctele extreme: Capul Roca, Capul Celiuskin, Capul Tanjung Piai, Capul Dejniov; insulele: Novaia Zemlea, Islanda, Irlanda, Sahalin;

strâmtorile: Gibraltar, Bosfor, Dardanele; peninsulele: Kola, Iberică, Apenină, Crimeea, India, In-dochina; munţii: Alpi, Apenini, Dinarici, Carpaţi, Caucaz, Zagros, Pamir, Himalaya cu Vârful Cho-molungma (Everest), Verhoiansk, Tianshan; podişurile: Transilvaniei, Volânic-Podolic, Masivul Central Francez, Rusiei Centrale, Valdai, Siberiei Centrale, Deccan; câmpiile: Română, Padului, Europei de Est, Niprului, Germano-Polonă, Bazinul Londrei, Bazinul Parisului, Mesopotamiei, Indo-Gangetică, Marea Câmpie Chineză, Siberiei de Vest; râurile: Yangtze, Volga, Dunărea, Ural, Nipru, Peciora, Nistru, Rin, Enisei (cu Angara), Obi (cu Irtâş), Huang He, Mekong, Amur, Lena; lacurile: Balaton, Sfânta Ana, Ladoga, Onega, Caspic, Aral, Baikal, Balhaş, Issâk-Kul, Ma-rea Moartă.

2. Determinaţi ce zonă naturală este descrisă: „Dintre ierburi, predomină gramineele. Multe dintre ele reuşesc să crească, să înflorească, să formeze fructe până la venirea perioadei us-cate de vară. Dintre animale, predomină rozătoarele – popândăi, şoareci-de-câmp, iepuri-de-câmp ş.a.“.

3. Clasificaţi plantele şi animalele reprezentate în imagini în trei grupuri, conform apartenenţei lor la o zonă naturală.

iii. argumentaţi, generalizaţi1. De ce locul cel mai umed din Eurasia nu este înregistrat în zona ecuatorială, ci în

zona subecuatorială? Argumentaţi-vă opinia.2. Analizând hărţile care vă pot ajuta în formularea răspunsului, faceți o generalizare în ceea ce

priveşte influenţa reliefului, climei şi a râurilor asupra repartiţiei neuniforme a populaţiei pe teritoriul Eurasiei.

autoevaluare

103

Oceanele constituie o parte considerabilă a naturii Terrei, ocupând 71% din suprafaţa globului. Întinderile uriașe de apă influenţează toate componentele naturii Pământului, îndeosebi clima, apele continentale și lu-

mea organică. Oceanele au o mare însemnătate și pen-tru societatea umană, oferind resurse minerale bogate

și variate, peisaje atractive pentru recreere și turism, căi de transport etc. Știți deja că cele patru oceane for-mează Oceanul Planetar. După ce ați studiat Oceanul

Indian în clasa a 6-a, urmează să le cunoașteți pe cele-lalte trei. Cuvântul ocean provine de la numele dat de grecii antici unuia dintre fiii lui Uranus – Okeanos, o

divinitate a mărilor. În acest capitol vom studia împre-ună vasta și misterioasa împărăţie

acvatică a oceanelor.

caracteriZarea oceanelor

Capitolul IIIcaracteriZarea

oceanul pacific – 178,7 milioane km2

oceanul atlantic – 91,7 milioane km2

oceanul indian – 76,2 milioane km2

oceanul arctic – 14,7 milioane km2

104 Capitolul iii caracterizarea oceanelor

1. Poziţia fizico-geografică şi istoria explorăriiOceanul Arctic este cel mai mic dintre oceanele Terrei,

dar are cele mai originale caracteristici ale naturii, datorită poziţiei sale fizico-geografice (studiați schema din fig. 3.1).

Explorarea Oceanului Arctic a început relativ târziu, din cauza condiţiilor naturale dificile. Primii au descoperit acest ocean vikingii, în călătoriile lor spre Groenlanda şi America de Nord. Cunoştinţe mai largi despre regiunile

2626 oceanul arctic

Analizând harta din fig. 3.2, identificaţi poziţia Oceanu-lui Arctic faţă de Polul Nord, Cercul Polar de Nord şi continente.


să descrieţi poziţia fizico-geografică și componentele naturii oceanului;

să aplicaţi hărţile tematice la caracterizarea oceanului;

să deduceţi relaţiile cauzale între componentele naturii oceanului;

să comparaţi natura oceanu-lui arctic cu cea a altor oceane.

*MINIENCICLOPEDIEadâncimea medie – 1 225 m.

adâncimea maximă – 5 527 m.volumul de apă – 18 mil. km3.

*MINIENCICLOPEDIEOceanul Arctic, împreună cu sectoarele

riverane, formează o regiune geografică numită arctica (la polul opus fiind situată Antarctica). Denumirea provine de la cuvântul grecesc arktos, care înseamnă „urs“ şi se referă la constelaţia UrsaMare (numită şi CarulMare), plasată în direcţia nordică pe bolta cerească. Limitele sudice ale Arcticii coincid cu hotarele sudice ale zonei de tundră.

Poziţia în latitudini polare şi subpolare

Climă foarte rece pe tot parcursul anului.

Prezenţa unor suprafeţe imense de gheaţă.

lumea organică relativ săracă.

Forma circulară

Spală ţărmurile eurasiei şi americii de Nord

Formarea unor curenţi oceanici cu caracter circular.

asemănări între natura oceanului şi a regiunilor continentale învecinate. Po

ziţia

fizi

co-g

eogr

afic

ă

Fig. 3.1. Consecinţele poziţiei fizico-geografice a Oceanului Arctic

ParTICUlarITĂŢI CONSeCINŢe

polare au fost obţinute în secolele XVI-XVII, datorită na-vigatorilor Willem Barents şi Henry Hudson. Aceştia au condus câteva expediţii, căutând o cale maritimă de nord, din vestul Europei spre Asia. După mai multe încercări nereuşite, abia în anul 1909, expediţia condusă de Robert Peary (fig. 3.3) din SUA atinge Polul Nord. Explorarea şti-inţifică şi valorificarea economică a regiunilor polare s-a amplificat în secolul al XX-lea.

Studiind tabelul 3.1, localizaţi pe harta din fig. 3.2 uni-tăţile geografice ale Oceanului Arctic.

2. Relieful bazinului oceanic şi linia ţărmuluiOceanul Arctic are un relief relativ omogen (tabelul

3.1). Aproape jumătate din teritoriul său revine platfor-mei con tinentale (șelf), cu adâncimi mici. Prin urma-

105Oceanul Arctic

*MINIENCICLOPEDIEÎn secolul al XVlea, vânătorii şi pescarii

ruşi au înaintat în ocean până la insulele Novaia Zemlea şi Sval bard (Spitsbergen). La sfârşitul secolului al XVIlea, Willem Barents efectuează două expediţii, navigând spre est până la Insula Novaia Zemlea şi ajungând spre nord până la paralela de 77o lat. N. La începutul secolului al XVIIlea, Henry Hudson pătrunde la nord de paralela 80o lat. N, apoi înaintează spre vest până întrun golf din nordul Canadei, care astăzi îi poartă numele.

Fig. 3.2. Harta Oceanului Arctic

Fig. 3.3. Robert Peary – primul om care a ajuns la Polul Nord

re, acest ocean este depăşit de toate celelalte în ceea ce priveşte adâncimea medie şi cea maximă.

Oceanul Arctic se distinge printr-o fragmentare ac-centuată a ţărmului (fig. 3.2). De-a lungul ţărmului, se desfăşoară numeroase arhipelaguri, insule şi peninsule, despărţite de mări şi golfuri. Sectoarele de ţărm sunt aco-perite de gheaţă aproape pe tot parcursul anului, de aceea navigaţia maritimă este foarte redusă.

Tabelul 3.1. relieful Oceanului arctic

forme majore de relief unităţi geografice caracteristici

platforma continentală (șelful)

Mări mărginaşe: Barents, Kara, Lap-tev, Beaufort ş.a.

Suprafeţe relativ plate, cu adâncimea, de regulă, până la 200 m.

Insule: Arhipelagul Arctic Canadian, Novaia Zemlea, Severnaia Zemlea ş.a. Insule de origine continentală.

Dorsale oceanice Dorsale: Lomonosov, Nansen ş.a. Adâncimea de 800-1 600 m.

Cutremure de pământ şi vulcanism.

fundul oceanic

Bazine oceanice: Canadian, Groen-landei, Nansen ş.a.

Suprafeţe relativ plate, cu adâncimea de 3 000-5 000 m (adâncimea maximă – 5 527 m, în Bazinul Groenlandei).

Curentu

l Lab

radoru

lui

150°E160°E170°E180°170°V160°V150°V140°V

30°E30°V 20°E20°V 10°E10°V 0°

70°N

80°N

80°N

70°N

60°N60°N

130°V

120°V

110°V

90°V

80°V

70°V

60°V

50°V

40°V

60°N 60°N

110°E

90°E

80°E

70°E

60°E

50°E

40°E

100°E

Do r s a

l a L

om

on

o

so

v

Polul

Nord

Baz inul Canadian

Do

rs

al

a N

an

se

n

B az inu

l N

an

s en

Bazinul

Am

unds

en

AM

ER

IC

A

D

E

NO

RD

E

UR

A

S

I

A

Marea Norvegiei

MareaBarents

M. Albă

Marea Kara

MareaLaptev

MareaSiberieide Est

M. Ciukotsk

MareaBeaufort

5527

Marea Groenlandei

BazinulGroenlandei

#

#4484

I . G r o e nl a n

d

a

I-le N

ov

aia Zem

lea

I-le Noi Siberiene

I-le S

evernaia Zemle

a

I. Vranghel

I. VictoriaArh ipe l a gu l

Arc t i cCanad i an

I. Banks

I. Pr.de Wales

I. De

vo

n I. Ellesmere

I . B

af

�i

n

I-le R

eg

ina

El izab

eth

Pen. Taimâr

I. Islanda

Arh. Svalbard

(Spitsbergen)

Pe

n.

Sca

nd

ina

vă

Pen. Kola

OCEANUL

PACIFIC

Pen. Iamal

L. Urşilor

Mackenzie

Lena

Enisei

Str. Devis

G. Amundsen

C u r e n t u l Gr o

e nl a

dei d

e Es

t

5000

4000

3000

2000

1000

500

200

200

10002000

3000

4000

50006000

0


– limite dintre oceane

Cercul P

olar d

e Nord

Curen

tul Groenlandei de

Vest

Str. Danemarcii

Curentul Atla

nticu

lui d

e Nor

d

Str.

Beri

ng


3. Clima şi apeleCaracteristicile climei Oceanului Arctic sunt condiţi-

onate de poziţia geografică în jurul Polului Nord. Ca re-zultat, cantitatea de căldură solară recepţionată este foarte redusă, teritoriul încadrându-se în zonele climatice polară şi subpolară. În perioada de iarnă, care durează 6-7 luni, în cea mai mare parte a oceanului, temperatura aerului coboară la -30 – -35oC (fig. 3.4). Vara, pe litoral, tempe-ratura variază în jurul valorii de 0oC şi învelişul de ghea-ţă se topeşte. Cantitatea anuală de precipitaţii este foarte redusă pe cea mai mare parte a oceanului (sub 250 mm). Precipitațiile sunt aproape exclusiv sub formă de zăpadă. O climă mai caldă caracterizează mările Norvegiei, Ba-rents şi Groenlandei (de ce?). În aceste mări, învelişul de gheaţă, de regulă, lipseşte, chiar şi în sezonul de iarnă.

Datorită acestei clime, învelişul de gheaţă, numit ban-chiză, acoperă circa ¾ din suprafaţa oceanului în timpul iernii şi ½ – vara. Banchiza este în derivă, având o viteză mică. Fragmentele de gheaţă, care se rup din banchiză sau din gheţarii de pe uscatul riveran oceanului, formează aisberguri (fig. 3.5). Salinitatea Oceanului Arctic variază în jurul a 30‰, fiind mai mică decât în celelalte oceane (deduceţi factorii care determină acest fenomen).

Circuitul apelor oceanice este condiţionat, în special, de pătrunderea unui flux puternic de apă din Oceanul

1. Amintiţi-vă prin ce se caracterizează clima polară şi ce factori o determină.

2. Identificaţi, pe harta din fig. 3.2, curenţii oceanici reci şi cei calzi din Oceanul Arctic.

Fig. 3.4. Climogramă, Stațiunea Nord, Oceanul Arctic, 75o26’ lat. N

*MINIENCICLOPEDIEInsula Groenlanda este acoperită în pro

porţie de 80% de gheață. Denumirea ei însă, în traducere din norvegiană, înseamnă „pământul verde“. Din calota glaciară a insulei se desprind anual circa 12 mii de aisberguri, care se deplasează în apele înconjurătoare şi îngreunează navigaţia maritimă. Locuită de inuiţi (fig. 3.6) şi europeni, insula are statut de teritoriu autonom în cadrul Regatului Danemarcei. Activităţile principale ale populaţiei sunt pescuitul, vânatul şi extracţia substanţelor minerale utile.

Fig. 3.5. Aisberg în Oceanul Arctic

Fig. 3.6. Copii din Groenlanda, în costume populare


Geruri puternice Vânturi puternice Aisberguri

174

–16,8

107

Atlantic, prin curentul cald al Atlanticului de Nord. Flu-xul mai mic de apă din Oceanul Pacific (prin Strâmtoarea Bering) şi vărsarea râurilor au o contribuție secundară. Ca urmare, surplusul de apă din Oceanul Arctic se scur-ge în Oceanul Atlantic, prin intermediul curenţilor reci – al Labradorului şi al Groenlandei de Est.

Oceanul Arctic

* R E C O R D U R I A R C T I C E :

* R E C O R D U R I A R C T I C E :

groenlanda este insula cea mai mare de pe glob – 2,13 milioane km2.Meduza Cyanea capillata, denumită „coama leului“, este cea mai mare meduză de pe glob – are diametrul de 2 m, iar lungimea tentaculelor sale atinge 20 m.

1. Utilizând harta din fig. 3.2, localizaţi, pe harta-contur, cele mai mari insule şi arhipelaguri din Oceanul Arctic.

2. Descoperiţi, pe hărţile din atlas (fizică şi climatică), exemple care demonstrează influenţa cu-renţilor oceanici asupra climei Oceanului Arctic.

3. Analizând harta fizică, explicaţi de ce Oceanul Arctic are cea mai redusă salinitate a apelor dintre toate oceanele.

*4. Elaboraţi o prezentare la computer (ori pe poster) cu tema: „Originalitatea naturii Oceanului Arctic“.


Enumeraţi câteva adaptări ale animalelor la condiţi-ile naturale aspre ale regiunilor polare.

Fig. 3.7. Morse

4. Lumea organicăOceanul Arctic are o lume organică mai săracă

de cât celelalte oceane (cum considerați, de ce?). Orga-nismele s-au adaptat la clima foarte rece, la întinderile mari de gheaţă şi zăpadă, la succesiunea zilelor şi a nop-ţilor polare etc. Doar în mările mai calde lumea organi-că este mai bogată.

Lumea vegetală este dominată de alge, care servesc ca hrană pentru anumite animale. În ocean, vieţuiesc midii, meduze, peste 150 de specii de peşti: scrumbia, bibanul-de-mare, somonul, calcanul ş.a., multe dintre acestea având importanţă industrială. Păsările formea-ză colonii, numite „târguri“ de păsări (pescărușul ş.a.), fiind răspândite şi păsările migratoare (raţe, gâște, le-bede etc.). Mamiferele sunt reprezentate, în special, de focă şi morsă ( fig. 3.7). Un adevărat simbol al Arcticii este ursul-polar (fig. 3.8), adaptat la condiţiile specifice: are blană de culoare albă, migrează frecvent pe gheţari, înoată bine (inclusiv sub apă), pătrunde şi în sectoarele de ţărm. Activitatea umană nechibzuită afectează puternic lumea organică a Oceanului Arctic. Fig. 3.8. Urs-polar


2727 oceanul atlantic: poZiţia fiZico-geografică, relieful baZinului oceanic

1. Analizând harta din fig. 3.9, identificaţi poziţia Oceanului Atlantic faţă de Ecuator, Polul Nord, Po-lul Sud şi continente.


să descrieţi poziţia fizico-ge-ografică și relieful oceanului;


să deduceţi influența poziţiei fizico-geografice și a relie-fului asupra componentelor naturii oceanului;

să comparaţi relieful oceanu-lui atlantic cu cel al altor oceane.

2. Localizaţi, pe harta din fig. 3.9, limitele Oceanului Atlantic şi strâmtorile care îl separă de alte oceane.

1. Poziţia fizico-geograficăOceanul Atlantic este cel mai tânăr dintre oceane şi

deţine locul al doilea, după Oceanul Pacific, ca suprafaţă, adâncime şi volum de apă. Caracteristicile naturii sunt determinate, în mare măsură, de poziţia fizico-geografică


adâncimea maximă – 8 742 (9 212) m (Fosa Puerto Rico).volumul de apă – 330 mil. km3.

Fig. 3.9. Harta fizică a Oceanului Atlantic

*MINIENCICLOPEDIEDenumirea ocea-nului atlantic pro

vine de la numele titanului Atlas sau Atlant din mitologia grea că – oceanul era numit marea lui Atlas. Prima menţiune aparţine istoricului antic Herodot: „marea pe care navighează elinii şi cea de după Stâlpii lui Hercules (astăzi Strâmtoarea Gibraltar), numită Atlantică“.

Curentul Golfului

Cu

r en

t ul

Ca

na

re

l or

C

ur e

nt u

l Gu y a n e i

Cu

rentul Guineei

Cu

rent u

l B

ra

zi l

i ei

Curentul B

eng

ue

lei

C u r e n t u l V â n t u r i l o r d e Ve s t

Curentul Alizeic de Nord

Curentul Alizeic de Sud

MareaNordului

MareaNorvegiei

Marea Caraibi lor

GolfulMexic

GolfulGuineei


GolfulBiscaya

MareaWeddel

GolfulHudson

I. Baf�in

MareaSargaselor

M. Bal

tică

G. Fu

ndy

I-le Antile Mari I-le Antilele Mici

I. Islanda

I. Groenlanda

I. Terra Nova

I-le Bermude

I. Cuba

I-le Falkland(Malvine)

I. Ţara Focului

I-le Azore

I-le Canare

I-le Capului Verd

e

I. Irlanda

Str. Gibraltar

Str. Magella

n

Fosa Puerto-Rico

DORSAL

A M

ED

I O- A

TL

AN

T

I CĂ

DO

RSA

LA

ME

DIO

- AT

LA

NT

ICĂ

BAZINUL

NORD - AMERICAN

BA

ZIN

UL

CAN

AR

ELO

R

BA

ZIN

UL

BR

AZ

I LI E

I

B A Z I N U LA R G E N T I N E I

P L AT O U LR I O G R A N D E

Tropicul Capricornului

Ecuator


Tropicul Racului

Pen.Labrador

Pen.Iberică

Pen.

Sca

ndinav

ă

EU

RA

SI A

A

F

RI

CA

AM

ER

IC

A

DE

S

UD

AM

ER

ICA D

E NORD

OC

EA

NU

L P

AC

I F I C

#8742

#8325

40°E

20°E

20°E

0°

0°

20°V

20°V

40°V

40°V

60°V

60°V

80°V

80°V100°V

100°V 40°E

50°N 50°N

30°N 30°N

10°N 10°N

10°S 10°S

30°S 30°S

50°S 50°S

70°S 70°S

0°0°

km1600 24008000

50004000300020001000500200

200100020003000400050006000

0



Str.

Dav

is

Str. Drake

DO

RSA

LA AFRICANO-ANTARCTICĂ

Curentul At lanticulu

i de N

ord I. MareaBritanie

Cercul Polar de Sud

109

Tabelul 3.2. Consecinţele poziţiei fizico-geografice a Oceanului atlantic

particularităţile poziţiei fizico-geografice consecinţele

Poziţia în latitudini – de la subpolare nordice până la polare sudice.

Prezenţa mai multor zone climatice, diversitatea proprietăţilor apei şi a lumii organice.

Forma alungită (extinderea în lungime este de circa 16 000 km).

Curenţi oceanici diferiţi.

Scaldă ţărmurile a cinci continente. Interacţiunea oceanului cu continentele.

Deschiderea către Antarctica şi Arctica. Răcirea climei şi a apelor în regiunile învecinate.

Fig. 3.10. Strâmtoarea Gibraltar Fig. 3.11. Strâmtoarea Drake, la limita dintre Oceanul Atlantic şi Oceanul Pacific

Oceanul Atlantic: poziţia fizico-geografică, relieful bazinului oceanic

Amintiţi-vă cine dintre călătorii din perioada Ma-rilor descoperiri geografice au traversat Oceanul Atlantic.

2. Istoria explorăriiȚărmurile Oceanului Atlantic au fost locuite din cele

mai vechi timpuri. În Antichitate, în ocean au pătruns, prin Strâmtoarea Gibraltar, fenicienii, cartaginezii, gre-cii, apoi romanii. Vikingii au traversat oceanul, ajungând până în Groenlanda şi America de Nord. Totuşi cea mai importantă filă în istoria Atlanticului a fost scrisă de ex-pediţiile lui Cristofor Columb. În secolele următoare, s-au făcut numeroase expediţii militare şi comerciale, fiind descoperite şi acumulate tot mai multe informaţii despre natura bogată a oceanului. Navigatori precum Bartolo-meo Diaz, Vasco da Gama, Fernando Magellan, Francis

*MINIENCICLOPEDIEAtlantida, numită şi „insula lui Atlas“, este

o mare insulă (sau chiar continent) legendară, menționată de grecii antici. Se presupune că Atlantida, fiind localizată dincolo de „coloanele lui Hercule“, în mijlocul Oceanului Atlantic, sar fi scufundat prin anul 9 500 î.H. În epoca modernă, această insulă a fost asociată cu civilizațiile din America (aztecă, maya). Existența Atlantidei nu a fost demonstrată ştiinţific.

şi forma originală a oceanului (convingeţi-vă de aceasta, studiind tabelul 3.2).

Oceanul Atlantic cuprinde multe mări şi golfuri, unele dintre ele au o deschidere largă spre ocean, iar al-tele sunt mai izolate (identificaţi-le pe cele mai mari pe harta din fig. 3.9).


Drake ş.a. au contribuit la explorarea Atlanticului. În pe-rioada contemporană, se organizează cercetări ştiinţifice ample care urmăresc, în primul rând, să descopere diver-se resurse naturale. Oceanul păstrează însă multe taine. Legendara „Atlantidă“ sau misteriosul „Triunghi al Ber-mudelor“ aşteaptă să le descoperiţi.

3. Relieful bazinului oceanic şi linia ţărmuluiOceanul Atlantic s-a format în urma deplasării plă-

cilor litosferice în era Mezozoică, fiind astfel cel mai tâ-năr ocean (analizaţi fig. 3.13). Procesul de expansiune a oceanului continuă şi este însoţit de o intensă activitate vulcanică şi seismică. Prin urmare, relieful oceanului este variat, fiind delimitate patru forme majore de relief (fig. 3.14 şi tabelul 3.3).

Țărmul Oceanului Atlantic are un grad înalt de fragmentare, fiind prezente numeroase mări şi golfuri, despărţite de arhipelaguri, insule şi peninsule. Aceasta înlesneşte navigaţia maritimă şi valorificarea resurselor naturale ale oceanului, iar în sectoarele mai adânci ale ţărmului sunt amplasate porturi. Pe unele porțiuni de li-toral sunt plaje întinse, iar adâncimea mică şi prezenţa formaţiunilor de corali creează condiţii favorabile pentru recreere şi turism (Insulele Antile, litoralul Braziliei etc.).

Studiind textul, localizaţi, pe harta din fig. 3.9, unită-ţile geografice ale Oceanului Atlantic.

Fig. 3.13. Etapele de formare a Oceanului Atlantic

Fig. 3.14. Profil transversal în Oceanul Atlantic

*RECORDURI ATLANTICE:


Golful cel mai mare este Mexic – 1,544 mil. km2.Lăţimea maximă a oceanului, de la ţărmul vestic al Golfului Mexic până la ţărmul estic al Mării Negre, este de 13,5 mii km.

Fig. 3.12. Oraşul Havana, pe țărmul Golfului Mexic

a) fracturarea scoarței terestre

b) formarea văii de rift

c) apariția mării

d) extinderea oceanuluidorsală

oceanică

111Oceanul Atlantic: poziţia fizico-geografică, relieful bazinului oceanic

Tabelul 3.3. relieful Oceanului atlantic

forme majore de relief caracteristici unităţi geografice

platforma continentală (șelful)

Marginile subacvatice ale continentelor – suprafeţe relativ plate, cu adâncimea, de regulă, până la 200 m.

Mări: Nordului, Baltică ş.a.

Insule şi arhipelaguri de origine continentală. Insule: Marea Britanie, Irlanda, Terra Nova ş.a.

Zona de tranziţie

Mări adânci – 1 000-4 000 m. Mări: Mediterană, Nea-gră, Caraibilor ş.a.

Fose oceanice cu adâncimi de peste 8 000 m. Fose oceanice: Puerto-Rico ş.a.

Insule şi arhipelaguri de origine diferită.Cutremure de pământ şi vulcanism activ.

Arcuri insulare: Antilele Mari (Cuba, Haiti, Jamai-ca), Antilele Mici ş.a.

Dorsalele oceanice

Lanţ muntos format la hotarul plăcilor litosferice, cu o intensă activitate vulcanică şi seismică: revărsări de lavă, vulcani activi.În unele sectoare ale dorsalei apar insule şi arhipe-laguri de origine vulcanică: Islanda, Azore ş.a.

Dorsala Medio-Atlantică.

fundul oceanic

Suprafeţe relativ plate, cu adâncimea de circa 4 000-6 000 m.

Bazine oceanice: Nord-American, Braziliei, Argentinei ş.a.

Sectoare izolate mai ridicate, cu adâncimea de 2 000-4 000 m.

Platouri şi podişuri sub-acvatice: Rio Grande ş.a.

1. Determinaţi coordonatele geografice ale Fosei Puerto Rico. 2. Enumeraţi factorii care determină diversitatea formelor de relief din Oceanul Atlantic. 3. Argumentaţi, cu exemple, corectitudinea afirmaţiei: „Oceanul Atlantic este cel mai tânăr

ocean“. *4. Elaboraţi o prezentare la computer (ori pe poster) cu tema: „O călătorie prin Oceanul Atlantic“.


Fig. 3.15. Țărmul Mării Negre în sudul Peninsulei Crimeea (Golful Laspi)


1. ClimaOceanul Atlantic are o climă foarte variată, determi-

nată de marea extindere meridională, de specificul cir-culaţiei atmosferice şi al apei oceanice (convingeţi-vă de aceasta, studiind harta-schemă din fig. 3.17). Zonalitatea latitudinală se manifestă în desfăşurarea zonelor clima-tice, iar cele mai pronunţate abateri sunt condiţionate de curenţii oceanici.

2828 oceanul atlantic: cliMa, apele şi luMea organică

1. Localizaţi, pe harta-schemă din fig. 3.17, limitele zo-nelor şi ale regiunilor climatice din Oceanul Atlantic.

2. Identificaţi caracteristicile zonelor şi ale regiunilor climatice.


să descrieţi clima, apele și lumea organică a oceanului;


să deduceţi relaţiile cauzale dintre componentele naturii oceanului;

să comparaţi caracteristicile naturii oceanului atlantic cu cele ale altor oceane.

*MINIENCICLOPEDIEZona temperată a emisferei sudice din

cadrul Oceanului Atlantic este dominată, pe parcursul anului, de vânturile de vest, care provoacă furtuni foarte puternice şi valuri mari (deseori ating înălţimea de 1518 m, uneori chiar mai mult de 20 m) în largul oceanului. În zona tropicală, în perioada iulieoctombrie, de la ţărmurile Africii pornesc cicloni tropicali (fig. 3.16 şi 3.18), care ating puterea maximă pe coastele Americii Centrale (numiți aici uragane), provocând pagube enorme (fig. 3.19).

Identificaţi, pe harta din fig. 3.9, regiunea de forma-re şi direcţia curenţilor oceanici menţionaţi în text.

2. ApeleCircuitul apelor în Oceanul Atlantic este determinat

de extinderea meridională a oceanului, de forma lui alun-gită şi de specificul circulaţiei atmosferice. În latitudinile tropicale, alizeele generează curenţii Alizeic de Sud şi Ali-zeic de Nord, care transportă spre vest ape calde şi sărate. La ţărmurile Americii de Sud şi Americii de Nord, aceşti curenţi îşi schimbă direcţia, generând alţi curenţi calzi (identificaţi-i pe harta din fig. 3.9). În latitudinile tempera-te, situaţia se deosebeşte: în emisfera nordică, se formează curentul cald al Golfului, numit, în partea sa de nord, al Atlanticului de Nord, iar în emisfera sudică – curentul rece al Vânturilor de Vest. Un rol important în formarea climei îl au curenţii reci ai Benguelei şi Canarelor (amintiţi-vă cum influenţează acești curenţi clima regiunilor limitrofe). În extremităţile de nord şi cele de sud ale oceanului, se în-tâlnesc frecvent aisberguri provenite din regiunile polare, care prezintă un pericol pentru navigaţia maritimă.

Salinitatea medie a apei oceanului este de circa 35‰, fiind mai ridicată (37‰) în sectoarele din zonele tropica-

Fig. 3.16. Direcția şi frecvența ciclonilor tropicali (uraganelor) în jumătatea nordică a Oceanu-lui Atlantic

113Oceanul Atlantic: clima, apele şi lumea organică

Fig. 3.17. Harta climatică a Oceanului Atlantic

5 A

5 A

3 B

2

4 A

11

3 A

3 B

3 A

4 B

5 A

4 A

6 7

67

0

+8

-8

+24

+16

-16

0

+8

+24

+8

+16

0

-8

+8

+24

-16

+32

+16

0

+24

+8

+16


Ecuator


Cercul Polar de Sud

Tropicul Racului

40°E

20°E

20°E

0°

0°

20°V

20°V

40°V

40°V

60°V

60°V

80°V

80°V100°V

100°V 40°E

50°N 50°N

30°N 30°N

10°N 10°N

10°S 10°S

30°S 30°S

50°S 50°S

70°S 70°S

0°0°

Precipitaţii – 500-1 000 mm/an; aer umed, ceţuri şi vânturi frecvente

Precipitaţii – 500-1 000 mm/an; aer umed şi vânturi frecvente

Precipitaţii – 250-500 mm/an; foarte rece

Alizeul de nord-est; cicloni tropicali frecvenţi; precipitaţii – 500-2 000 mm/an.

Alizeul de sud-est; cicloni tropicali frecvenţi; precipitaţii – 500-2 000 mm/an.

Vânturi de vest; furtuni şi ceţuri frecvente; precipitaţii – 1 000 mm/an; vara – răcoroasă, iarna – blândă

Vânturi de vest; furtuni şi ceţuri frecvente; precipitaţii – 1 000 mm/an

Alizeul de nord-est; umezeala relativă a aerului este ridicată; precipitaţii – 100-250 mm/an

Alizeul de sud-est; umezeala relativă a aerului este ridicată; precipitaţii – 100-250 mm/an

Musoni; vara – caldă şi umedă, iarna – caldă şi uscată; precipitaţii – 1 000-3 000 mm/an

Cald şi umed pe parcursul anului; precipitaţii – 1 000-3 000 mm/an

Vara – toridă şi uscată, iarna – răcoroasă şi umedă; precipitaţii – 500-1 000 mm/an

Vara – uscată, iarna – umedă; precipitaţii – 500-1 000 mm/an

Vara – caldă şi umedă, iarna – răcoroasă şi uscată; precipitaţii – 1 000 mm/an

1

32

4

5

6

EcuatorialăSubecuatorialăTropicală3 A - de deşert3 B - umedăSubtropicală4 A - mediteraneeană4 B - musonică Temperată5 A - oceanică (maritimă)SubpolarăPolară7Limitele zonelor climaticeLimitele regiunilor climatice



Temperatura aerului (�C)

km1600 24008000


le-subtropicale şi mai scăzută (35-32‰) – în cele tempe-rate (explicaţi cauzele acestei diferenţieri). În regiunile de vărsare a râurilor apa este mai puţin sărată. În Oceanul Atlantic se manifestă intens mareele, care ating, la unele ţărmuri, amplitudini de până la 10-17 m.

Fig. 3.20. Golful Fundy, Canada



Cel mai mare curent din Oceanul Atlantic este curen-tul vânturilor de vest, care transportă un volum de apă estimat la 130195 mil. m3/s. Cea mai mică salinitate a apei din Oceanul Atlantic este consemnată în Marea baltică – 68‰ la suprafaţă, în partea centrală, coborând în unele sectoare din Golful Botnic la 24‰. Cele mai înalte maree din Oceanul Atlantic (şi de pe glob) au fost înregistrate în gol-ful fundy (fig. 3.20), situat între Peninsula Noua Scoţie şi partea continentală a Canadei. Mareele ating 17 m, iar în anul 1869, în timpul unui ciclon tropical, nivelul apei a ajuns la 21,6 m. În decursul a 12 ore cât durează mareele, se transportă în golf 115 miliarde de tone de apă.

Fig. 3.19. Urmările uraganului pe coasta atlantică a SUA

3. Lumea organicăOceanul Atlantic are o lume organică bogată şi varia-

tă, delimitată în patru zone naturale: arctică, nord-atlan-tică, tropical-atlantică şi antarctică. Organismele s-au adaptat diferit la condiţiile mediului şi populează oceanul de la suprafaţă până la cele mai mari adâncimi. În zo-nele arctică, nord-atlantică şi antarctică, apele sunt mai reci, vegetaţia fiind reprezentată de alge roșii şi laminaria,

Studiind textul, enumerați caracteristicile lumii organice din diferite zone naturale ale Oceanului Atlantic.


Furtuni Uragane Vânturi puternice Cețuri dese Aisberguri

Fig. 3.18. Formarea unui uragan deasupra Oceanu-lui Atlantic

115Oceanul Atlantic: clima, apele şi lumea organică

iar lumea animală – de peşti (scrumbii, cambule, bibani-de-mare ş.a.), mamifere (balene [fig. 3.21], foci) etc. Zona tropicală, cu ape calde, este mai bogată în specii. Aici se întâlnesc alge verzi şi roșii, iar animalele sunt reprezenta-te de corali, meduze, calmari (fig. 3.23), caracatiţe, peşti (toni, sardine, rechini [fig. 3.22] ş.a.), broaște-ţestoase-de-mare etc. Pescuitul şi vânatul excesiv au afectat mult lu-mea organică a oceanului, care, în prezent, are nevoie de protecţie.

Fig. 3.21. Balenă-albastră

*MINIENCICLOPEDIEbalena-albastră este cel mai mare ani

mal de pe glob, având o lungime de până la 2733 m şi o greutate de până la 120170 t. Se hrăneşte cu plante şi organisme mici. În locul dinților, are fanoane – o sită uriaşă, care reține hrana, dar lasă să se scurgă apa. Aceste mamifere migrează între apele polare, reci şi bogate în hrană şi apele tropicale, undeşi nasc puii. Vânatul excesiv (pentru grăsimi şi oase) al baleneloralbastre a dus la micşorarea catastrofală a efectivului de animale, estimat la doar două mii de exemplare.

1. Consultând harta din fig. 3.9, localizaţi, pe harta-contur, curenţii din Oceanul Atlantic. 2. Comparaţi clima Oceanului Atlantic cu cea a Oceanului Indian, înscriind într-un tabel asemă-

nările şi deosebirile. 3. Analizând hărţile fizică şi climatică, deduceţi trei factori care determină diferenţierea salinită-

ţii apei în Oceanul Atlantic. *4. Elaboraţi o prezentare la computer (ori pe poster) cu tema: „Influenţa Oceanului Atlantic asu-

pra naturii continentelor învecinate“.


Fig. 3.23. Calmar

Fig. 3.22. Rechin-alb


1. Poziţia fizico-geograficăOceanul Pacific deţine întâietatea printre oceane

după suprafaţă, adâncime şi volumul de apă. Astfel, îi re-vin aproximativ 1/3 din suprafaţa planetei şi jumătate din cea a Oceanului Planetar. Natura Oceanului Pacific este mai variată decât a celorlalte oceane. Caracteristicile na-turii sunt determinate, în primul rând, de poziţia fizico-geografică a oceanului:

• extinderea în latitudini, de la subpolare nordice până la polare sudice, pe o distanţă de circa 16 000

2929 oceanul pacific: poZiţia fiZico-geografică, relieful baZinului oceanic

1. Analizând harta din fig. 3.24, identificaţi poziţia Oceanului Pacific faţă de Ecuator, Meridianul 0o, tropice şi poli.


să descrieţi poziţia fizico-ge-ografică și relieful oceanului;

să apreciaţi importanţa explorării oceanului;


să comparaţi relieful oceanu-lui pacific cu cel al altor oceane.

2. Localizaţi, pe harta din fig. 3.24, limitele Oceanului Pacific, continentele şi alte oceane cu care se învecinează.


adâncimea maximă – 11 022 m (10 994 m) (Fosa Marianelor).volumul de apă – 710 mil. km3.

Fig. 3.24. Harta fizică a Oceanului Pacific

Curentul Alaskăi

Curentu

l Oyashivo

Cure

ntul K

uro Shiwo

Curentul Paci�icului de Nord

C u r e n t u l A l i z e i c d e N o r d

Curentul Al izeic de Sud

Curentul Interal izeic Contrar

C u r e n t u l V â n t u r i l o r d e V e s t

Cu

re

ntu

l Au

str

al ie

i de

Es

t

Cu

ren

tul

Au

stra

lie

i d

e V

est

Cu

re

ntu

l Ca l i forniei

Cu

re

n

tu

l

Pe

ru

an

MareaOhotsk

Marea Japo

niei

M. G

albe

nă

Marea C

hine

i de

Sud

MareaCelebes

Marea Java

MareaCoralilor

MareaTasman

MareaFiji

MareaBering

MareaCaraibilor

MareaRoss

M. Chin

ei de

Est

Str. Bering

Str. Magellan

Str. Bass

Arh. Sondele Mari

I. Kalimantan

I. Noua Guinee

I. Sumatera

P-la M

alacca

I. Java

Ar

h. F

il i pi n

e

I. TasmaniaI-

le N

oua

Ze

ela

nd

ă

I. S

ah

ali

n

I-le Kuril

e

I - l e A l e u t i n e

I-le Galapagos

CanalulPanama

I - l e H a w a i i

I-le Caroline

A r h . J ap

on

ie

i

I-le

Mar

ian

e

Fosa Mar

iane

lor

Fosa Filipinelor

Fosa Kuri lelor F o s a A l e u t i n e l o r

Fo

sa

P

er

u

-

Ch

ile

Fosa

Ker

mad

ec

D OR

SA

LA

P

AC

IF

IC

UL

UI

D

E

ES

T

D O R S A L A P A C I F I C U L U I D E S U D

OC

EA

NU

L I N

D I A N

GolfulHudson

Fosa

Ton

ga

OCEANUL

ATLANTIC

B A Z I N U L

P A C I F I C U L U I

D E

N O R D - E S T

B A Z I N U L


D E

N O R D - V E S T

B A Z I N U L


D E E S T

B A Z I N U L


D E S U D

B A Z I N U L


C E N T R A L

B A Z I N U L

C H I L E

B A Z I N U L

P E R U L U I

Cercul Polar de Sud

Ecuator



Tropicul Racului

E

U

R

AS

I A

A U S T R A L I A

A ME

RI

C

A D

E

NO

RD

AM

ER

IC

A

DE

S

UD

A N T A R C T I D A

#

11022

#

10882

#

10047

#8180

Marea B

arieră de Corali

40°V60°V

80°V

80°V

100°V

100°V

120°V

120°V

140°V

140°V

160°V

160°V

180°

180°

160°E

160°E

140°E

140°E

120°E

120°E

100°E

100°E80°E

60°V80°E 40°V60°E

50°N 50°N

30°N 30°N

10°N 10°N

10°S 10°S

30°S 30°S

50°S 50°S

70°S 70°S

0°0°

50004000300020001000500200

200


100020003000400050006000

0

Scala înălțimilor și adâncimilor în metri

km240016008000

Arh. Sondele Mici

Str. Drake

117

km, ceea ce determină varietatea proprietăţilor apei şi a zonelor naturale;

• extinderea de la vest la est în latitudini intertropica-le, pe o distanţă de circa 19 000 km, ceea ce deter-mină recepţionarea unei cantităţi mari de căldură;

• influenţa reciprocă cu cinci continente învecinate;• legătura cu toate celelalte oceane, comunicarea mai

intensă fiind cu Oceanul Indian (cel mai cald) şi cea mai redusă – cu Oceanul Arctic (cel mai rece).

*MINIENCICLOPEDIEocea nu l pacific a fost numit astfel de

Fernando Magellan. În toamna anului 1520, expediţia spaniolă condusă de Magellan a pătruns în apele oceanului prin strâmtoarea carei poartă astăzi numele. Timp de trei luni, cât a durat călătoria până la Insulele Filipine, oceanul a fost liniştit, fără furtuni, de aceea a fost numit Pacific. În realitate, în ocean sunt frecvente cutremurele de pământ, erupţiile vulcanice, ciclonii tropicali, valurile puternice (inclusiv tsunami) etc.

*MINIENCICLOPEDIEMeridianul 180° constituie limita conven

ţională a liniei de schimbare a datei. Dea lungul acestui meridian, trec două fusuri orare, diferența de timp local dintre ele fiind de 24 de ore. Linia traversează apele oceanelor Arctic şi Pacific şi un sector de uscat din Antarctida, iar în câteva locuri, se abate de la meridianul 180°. În cazul deplasării din emisfera vestică în cea estică, se trece la următoarea zi din calendar, iar deplasarea în sens invers duce la revenirea cu o zi în urmă. De exemplu, participanţii la prima călătorie în jurul lumii au „pierdut“ o zi, întrucât au traversat linia în direcţia dinspre America spre Asia.

Apreciaţi importanţa studierii şi a cercetării Oceanu-lui Pacific pentru omenire.

2. Istoria explorăriiOceanul Pacific este cunoscut de către locuitorii ţăr-

murilor Eurasiei din cele mai vechi timpuri. Ulterior, au fost populate coastele Australiei, ale Americii şi insule-le din largul oceanului. Primii europeni care au ajuns la apele Pacificului (coasta Panamei), la începutul secolului al XVI-lea, sunt spaniolii. Un rol deosebit în explorarea oceanului l-a avut expediţia lui Fernando Magellan (1519-1522), care a traversat Pacificul de la extremitatea sudică a Americii de Sud până la Arhipelagurile Filipine şi Son-dele Mari. Urmează o perioadă de descoperiri ale europe-nilor (spanioli, olandezi, englezi, francezi, ruşi), însoţite de cuceriri şi colonizări ale noilor teritorii. În perioada contemporană, au fost organizate cercetări ştiinţifice, un interes sporit prezintă sectorul adânc al oceanului, inclu-siv Fosa (Groapa) Marianelor. Studierea celui mai mare ocean are o deosebită importanţă practică. Necesitatea de a-i pătrunde tainele este dictată, în primul rând, de fap-tul că populaţia ţărilor din bazinul Pacificului depăşeşte două miliarde de oameni, iar oceanul deţine resurse na-turale enorme. În apele sale sunt trasate căi de transport maritim, se află numeroase porturi etc.

Oceanul Pacific: poziţia fizico-geografică, relieful bazinului oceanic

Fig. 3.25. Insula Samoa din Oceanul Pacific


3. Relieful bazinului oceanic şi linia ţărmuluiOceanul Pacific are cel mai variat relief dintre toate

oceanele, format în urma unei evoluţii geologice îndelun-gate. La baza oceanului se află placa litosferică Pacifică, de tip oceanic. Zonele de contact cu plăcile vecine sunt foarte dinamice, formând „Cercul de foc al Pacificului“ (amintiţi-vă ce procese se produc la contactul Plăcii Pa-cifice cu plăcile vecine). În ocean sunt reprezentate toate formele majore de relief (tabelul 3.4).

Studiind textul şi fig. 3.24, localizaţi pe hartă unităţi-le geografice ale Oceanului Pacific.

*RECORDURI PACIFICE:


oceanul pacific are cel mai mare număr de insule – circa 25 000.nauru este cea mai mică țară insulară din lume (situată în Oceanul Pacific), cu o suprafață de 21 km².

Tabelul 3.4. relieful Oceanului Pacific

forme majore

de reliefcaracteristici unităţi geografice

plat-forma conti-nentală (șelful)

Marginile subacvatice ale continente-lor – suprafeţe relativ plate, de regulă, cu adâncimea, de până la 200 m.

Mări mărginaşe: Bering, Ohotsk, Galbenă, Chinei de Est, Chinei de Sud ş.a.

Insule şi arhipelaguri de origine conti-nentală şi coraligenă.

Insule continentale: Noua Zeelandă ş.a. Insule coraligene: Marea Barieră de Corali ş.a.

Zona de tranziţie

Mări adânci (1 000-4 000 m), arcuri insulare şi fose oceanice (7 000- 10 000 m).Cutremure de pământ şi vulcanism foarte activ.

Sectoarele adânci ale mărilor Bering, Ohotsk, Japoniei, Chinei de Sud ş.a.Arcuri insulare: Aleutine, Kurile, Japoniei, Filipine ş.a. Fose oceanice: Aleutinelor, Kurilelor, Japoniei, Filipinelor, Marianelor ş.a.

Dorsale oceanice

Lanţ muntos cu o intensă activitate vulcanică şi seismică.

Dorsale: Pacificului de Sud, Pacificului de Est ş.a.

fundul oceanic

Bazine oceanice – suprafeţe relativ plate, cu adâncimea de 4 000-6 000 m (adâncimea maximă – circa 8 000 m).Podişuri, platouri şi munţi subacvatici (unele vârfuri ies la suprafaţă ca insule).

Bazine oceanice: Nord-Estic, Nord-Vestic, Central, Sudic ş.a.Lanţuri muntoase: Hawaii, Caroline ş.a.

Fig. 3.26. Atolul Tetiaroa (Insula Tahiti)

119Oceanul Pacific: poziţia fizico-geografică, relieful bazinului oceanic

Oceanul Pacific are o linie a ţărmului foarte variată. Ţărmul estic şi cel sudic sunt slab articulate, cu puţine golfuri, peninsule şi insule. Țărmul vestic însă este puter-nic fragmentat, aici fiind prezente cele mai mari arhipe-laguri de pe glob, numeroase mări, golfuri, peninsule, strâmtori (identificaţi-le pe cele mai mari pe harta din fig. 3.24). Fragmentarea țărmului creează condiţii favora-bile pentru navigaţia maritimă şi construcţia porturilor. Partea centrală şi cea sud-vestică a Pacificului formează regiunea numită Oceania, componentă a părţii lumii Australia și Oceania.

Fig. 3.27. Insulele Fiji

*MINIENCICLOPEDIEcercul de foc al pacificului este cea

mai extinsă şi activă zonă seismică şi vulcanică de pe planetă, aici fiind concentrați 452 din cei circa 600 de vulcani activi.

*MINIENCICLOPEDIEVulcanul Mauna Kea din Insulele Hawaii

(fig. 3.28) este cel mai înalt munte din lume (circa 10 200 m), avânduşi baza la adâncimea de aproximativ 6 000 m sub nivelul Oceanului Pacific şi 4 205 m la suprafaţă. În traducere din limba băştinaşilor, denumirea înseamnă „muntele alb“, vârful vulcanului fiind acoperit cu zăpadă în timpul iernii.

1. Folosind harta din fig. 3.24, calculaţi distanţa, în mile, de la Strâmtoarea Malacca până la Cana-lul Panama (1 milă = 1 852 km).

2. Argumentaţi, cu exemple, consecinţele poziţiei fizico-geografice a Oceanului Pacific pentru natura acestuia.

3. Comparaţi relieful Oceanului Pacific cu cel al Oceanului Atlantic, structurând într-un tabel asemănările şi deosebirile.

*4. Elaboraţi o prezentare la computer (ori pe poster) cu tema: „O călătorie imaginară de-a lungul ţărmurilor Oceanului Pacific“.


Fig. 3.28. Vulcanul Mauna Kea (Insulele Hawaii)


Cutremure de pământ Erupţii vulcanice Tsunami


1. ClimaOceanul Pacific are o climă foarte variată, cu trăsă-

turi asemănătoare Oceanului Atlantic. Aceasta se dato-rează factorilor de formare a climei (care sunt aceștia?), a căror influenţă este similară. Deosebirea principală con-stă în faptul că Pacificul este mai extins în latitudinile intertropicale, primind o cantitate mai mare de energie solară. Astfel, în vecinătatea Eurasiei şi a Australiei, zone-le ecuatorială şi subecuatorială ocupă suprafeţe mari.

3030 oceanul pacific: cliMa, apele şi luMea organică

1. Studiind textul şi hărțile din fig. 3.17 şi 3.29, compa-raţi caracteristicile climei Oceanului Pacific cu cele ale Oceanului Atlantic.


să deduceţi relaţiile cauzale dintre componentele naturii oceanului;


să comparaţi caracteristicile naturii oceanului pacific cu cele ale altor oceane;

să generalizaţi particularită-ţile naturii oceanului pacific.

2. Identificaţi, pe harta din fig. 3.29, limitele zonelor şi regiuni-lor climatice din Oceanul Pacific.

Fig. 3.29. Harta climatică a Oceanului Pacific

3 B

5 A

4 A

2

6

1

2

1

3 A 3 B

2

3 A

3 B

4 B

4 A5 A

5 B

6

67 7

3 A

0

+16

-8

+8

+24

-16

+24

+8

+8

+24

+24

+16+8

+24

+24

+16

+8

0-8

+8

-16

0

-8

+8

-16-24

+16

+24

+16

0

+16

+24

+24

+8

+24 +24

+16

+24

+24

+16

+8

E

U

R

AS

I A

AUSTRALIA

A ME

RI

C

A D

E

NO

RD

AM

ER

IC

A

DE

S

UD

A N T A R C T I D A

Cercul Polar de Sud

Ecuator



Tropicul Racului

40°V60°V

80°V

80°V

100°V

100°V

120°V

120°V

140°V

140°V

160°V

160°V

180°

180°

160°E

160°E

140°E

140°E

120°E

120°E

100°E

100°E80°E

60°V80°E 40°V60°E

50°N 50°N

30°N 30°N

10°N 10°N

10°S 10°S

30°S 30°S

50°S 50°S

70°S 70°S

0°0°


Temperatura aerului (�C)

km240016008000

1

32

4

5

6

EcuatorialăSubecuatorialăTropicală3 A - de deşert3 B - umedăSubtropicală4 A - mediteraneeană4 B - musonică Temperată5 A - oceanică (maritimă) 5 B - musonicăSubpolarăPolară7

Limitele zonelor climaticeLimitele regiunilor climatice


121Oceanul Pacific: clima, apele şi lumea organică

În Oceanul Pacific se manifestă mai pronunţat cir-culaţia musonică (amintiţi-vă care sunt caracteristicile cli-mei musonice). Repartiţia şi direcţia curenţilor oceanici calzi şi a celor reci determină o climă mai caldă şi umedă în partea vestică a oceanului. În zonele tropicale din ves-tul Pacificului, se formează cicloni extrem de puternici. Ciclonii traversează coastele estice ale Eurasiei (aici sunt numiţi taifunuri) şi Australiei, aducând vânturi puterni-ce şi ploi abundente. Teritoriile afectate suportă pierderi umane şi materiale considerabile (fig. 3.30).

*MINIENCICLOPEDIEfenomenul el niño se manifestă în Oce

anul Pacific, la intervale de câţiva ani, începând cu luna decembrie (de regulă, de Crăciun, de aceea a fost numit în spaniolă „pruncul“ – referire la Naşterea Domnului). În urma schimbării presiunii atmosferice, apele calde din partea centrală a oceanului se deplasează spre coastele Americii de Sud, generând o încălzire accentuată a aerului. În consecință, cad ploi pe ţărmurile aride ale Anzilor, iar efectul de încălzire se propagă şi în alte regiuni ale lumii.

*MINIENCICLOPEDIEMuntele Waialeale (în traducere din lim

ba băştinaşilor – „revărsare de apă“) este un vulcan din Insulele Hawaii şi are o medie anuală a precipitațiilor de 10 800 mm, vârful său fiind considerat cel mai ploios loc de pe Terra (fig. 3.31).

Fig. 3.30. Urmările unui taifun pe țărmul Insulelor Filipine

2. ApeleApele Oceanului Pacific au caracteristici foarte vari-

ate. În latitudinile intertropicale, curenţii Alizeic de Sud şi Alizeic de Nord transportă dinspre est spre vest un flux puternic de ape calde. Ajungând la arhipelagurile Filipi-ne şi Sondele Mari, aceştia îşi schimbă direcţia. Circuitul apelor însă se deosebeşte în cele două emisfere. În emisfe-ra sudică, se formează un circuit contrar acelor ceasorni-cului. Curenţii calzi duc ape de-a lungul Ecuatorului şi al ţărmurilor estice ale Australiei, contribuind la formarea unei clime mai calde şi umede. Curenţii reci traversează partea sudică şi cea estică a oceanului, generând o climă mai răcoroasă şi aridă, îndeosebi pe coasta Americii de Sud. În emisfera nordică, circuitul este mai complex şi foarte asemănător celui din Oceanul Atlantic (cum consi-

Fig. 3.31. Muntele Waialeale (Insulele Hawaii)


Taifunuri Vânturi puternice Valuri înalte1. Amintiţi-vă ce factori generează formarea curenţi-

lor oceanici. 2. Analizând hărțile din figurile 3.9, 3.24 şi textul, iden-

tificaţi asemănările şi deosebirile în direcţia curenţilor ocea-nici calzi şi a celor reci în oceanele Pacific şi Atlantic.


deraţi, de ce?). Curentul Alizeic de Nord trece în curentul Kuro-Shivo, apoi în cel al Pacificului de Nord, încălzind considerabil partea nord-estică a oceanului. De-a lungul ţărmurilor de Nord-Est ale Eurasiei şi pe lângă coastele californiene ale Americii de Nord, trec curenţi reci, ale căror ape au o temperatură cu 5-10ºC mai scăzută decât apele înconjurătoare.

În perioada de iarnă, se formează un înveliş de ghea-ţă doar în mările din nord-vestul Pacificului. În apele din apropierea Antarctidei, se întâlnesc frecvent aisberguri, care prezintă pericol pentru navigaţia maritimă.

Salinitatea apei oceanului este mai ridicată în sec-toarele din zonele tropicale-subtropicale (35-36‰) şi mai scăzută în zonele temperate (32-33‰) (de ce?). În sectoa-rele din partea vestică a oceanului, unde se varsă râurile mari, salinitatea apei este cea mai redusă. Mareele se ma-nifestă pe tot cuprinsul Oceanului Pacific, nivelul maxim atingându-l în Marea Ohotsk – până la 13 m.



regiunea cu cele mai frecven-te furtuni din Oceanul Pacific este situată între Noua Zeelandă şi Antarctida, înregistrând valuri cu înălţimi maxime de 25 m. În noaptea de 67 februarie 1933, în timpul unei furtuni puternice, la est de Insulele Filipine, a fost măsurat cel mai înalt val (34 m) pe Oceanul Planetar.

3. Lumea organicăÎntrucât Oceanul Pacific este cea mai mare unitate

geografică de pe planetă, lumea organică a acestuia se distinge prin anumite particularităţi:

• este cea mai bogată şi variată din Oceanul Planetar;• concentrează cea mai mare parte a resurselor natu-

rale acvatice de pe glob; • are cele mai multe specii endemice de plante şi ani-

male acvatice.În cadrul oceanului sunt delimitate trei zone naturale:

nord-pacifică, tropicală-indo-pacifică şi antarctică. Zona nord-pacifică are o lume organică foarte bogată, deoa-rece aici interacţionează mai mulţi curenţi calzi şi reci, fiind extins şi şelful. Apele sunt bogate în alge, iar peştii caracteristici sunt somonii (fig. 3.32). Zona tropicală-in-do-pacifică are o varietate mai mare de specii de animale: rechini, pești-zburători (fig. 3.33), dugongi, broaște-ţestoa-se-de-mare etc. O lume organică originală există în Ma-rea Coralilor – o adevărată „împărăţie“ a acestor vietăţi, care au format o construcţie gigantică – Marea Barieră

Studiind textul, generalizaţi particularităţile lumii organice din diferite zone ale Oceanului Pacific.

Fig. 3.32. Somoni

Fig. 3.33. Peşte-zburător

123Oceanul Pacific: clima, apele şi lumea organică

de Corali (fig. 3.34). Se remarcă prin originalitate orga-nismele care populează insulele din largul Pacificului, îndeosebi Arhipelagul Galápagos, unde Curentul Peruan a adus din apele antarctice chiar şi o specie de pinguini. Apele mai reci din Zona antarctică sunt dominate de di-ferite specii de peşti (mai răspândit fiind codul), balene etc. Unele organisme s-au adaptat la condiţiile extreme ale celor mai mari adâncimi din ocean, unde vieţuiesc multe specii endemice. Lumea organică a Pacificului este vulnerabilă în faţa activităților nechibzuite ale omului şi necesită acţiuni de protecţie.

*MINIENCICLOPEDIEArhipelagul Galá-pagos (în traducere

din spaniolă – „țestoaselor“) este unul dintre cele mai originale locuri de pe Terra. Originea vulcanică, poziţia geografică izolată (la circa 1 000 km de ţărmul Americii) şi apele reci ale Curentului Peruan creează condiţii în care sa dezvoltat o lume organică unică. Deşi sunt situate chiar la Ecuator, insulele au o climă mai rece şi mai aridă. Dintre speciile de plante, 40% sunt endemice (cactuşi, arborele-de-muşchi, orhidee etc.). Lumea animală este reprezentată de broaşte-țestoase, iguane (inclusiv igua-na marină [fig. 3.35] – singura iguană din lume care îşi petrece cea mai mare parte din viață în apă), mamifere endemice (leul-de-mare, foca cu blană), diverse păsări (cormorani – inclusiv o specie care nu zboară –, fregate, pinguini – o specie endemică, singura din regiunile intertropicale ş.a.). Foarte bogată este lumea organică a apelor înconjurătoare, insulele primind titlul de Sanctuar al Rechinilor şi Balenelor.

1. Localizaţi, pe harta-contur, curenţii oceanici calzi şi cei reci din Oceanul Pacific. 2. Deduceţi asemănările şi deosebirile dintre clima Oceanului Pacific şi clima altor oceane, struc-

turând răspunsul într-un tabel. 3. Numiți şi argumentaţi factorii care determină varietatea lumii organice a Oceanului Pacific. *4. Elaboraţi o prezentare la computer (ori pe poster) despre diversitatea şi fragilitatea naturii

Oceanului Pacific.


Fig. 3.35. Iguana în apele Insulelor Galápagos

Fig. 3.34. Marea Barieră de Corali


1. Importanţa economică a oceanelorOceanul Planetar este un adevărat patrimoniu al

Terrei, oferind omenirii resurse naturale, posibilităţi pen-tru transport, cercetare şi recreere. Resursele naturale ale oceanelor sunt foarte bogate şi variate. Acestea se află atât în apa oceanică, cât şi în scoarţa terestră suboceanică (analizați tabelul 3.5). Din apa oceanică, prin desaliniza-re, pot fi obţinute apă potabilă, diverse săruri, metale şi alte substanţe.

Oceanul Planetar oferă şi mari posibilităţi de dezvol-tare a transporturilor maritim şi prin conducte. Transpor-tul maritim rămâne unul dintre cele mai ieftine şi accesi-bile mijloace de deplasare. În scopul micşorării lungimii

3131 iMportanţa econoMică şi probleMele ecologice ale oceanelor

1. Amintiţi-vă câteva exemple care reflectă impor-tanţa oceanelor pentru natura continentelor.

2. Studiind harta din fig. 3.36 şi tabelul 3.5, identificaţi resursele naturale ale oceanelor.


să descrieţi importanţa eco-nomică și problemele ecolo-gice ale oceanelor;

să utilizați hărţile tematice pentru a localiza resursele naturale și a depista problemele ecologice ale oceanelor;

să evaluaţi rolul oceanului planetar pentru natura și populaţia globului;

să proiectaţi măsuri de pro-tecţie a naturii oceanelor.

Fig. 3.36. Harta resurselor minerale şi a zonelor poluate ale oceanelor

<<

<

<

<<

<

<

<<

<<

< <

<<

<< <

<

<<

<

<

<

!!

!! ! !

!

! !

!!

!!

!!

!! !!!

! !!

!

!!

! !

!

!

!

!!

$

$$

$ !$ $

$

$

$

$ $

$

$$

!

!

$

$

¦

¸

¸

$

¸

¸

¸

¸

´´

´

´

´

´

´Î

Î

ÎÎ

''

180°

180°

120°

120°

60°

60°

0°

0°

60°

60°

120°

120°

180°

180°

30° 30°

30° 30°

0 1500 3000 4500km

Sectoare puternic poluate Sectoare moderat poluateSectoare poluate frecvent cu produse petroliere

<

!$

¦

¸´Î

'

PetrolGaze naturaleMinereuri de fierMinereuri de aurMinereuri de staniuBauxităFosforiteDiamante

Areale de concreţiuni fero-manganice

AFRICA

A N T A R C T I D A

AMERICADE

NORD

AUSTRALIA

OCEANULPACIFIC

OCEANULPACIFIC

OCEANULINDIAN


AMERICADE

SUD

E U R A S I A

OC

EA

NU

L

AT

LA

NT

IC

Substanțe minerale utile

125

Tabelul 3.5. resursele naturale ale oceanelortipul de resurse

naturalearealul de răs-

pândire Domeniul de utilizare

resurse biologice

Vegetaţia şi lumea animală din ocean

Pe tot cuprinsul oceanelor

În alimentaţie, ca furaj şi ca materie primă în industrie

resurse energeticeregenera-bile

Energia mareelor

În sectoarele cu maree mai înalte de 8-9 m

În producerea energiei electriceEnergia valuri-

lor, curenţilor oceanici, vân-tului etc.

Pe tot cuprinsul oceanelor

substanţe minerale utile

Metale şi mi-nereuri

În zona de şelf, în apa oceanică şi pe fundul oceanelor

În obţinerea metalelor

Petrol, gaze naturale, căr-bune

În zona de şelfÎn calitate de combusti-bili şi ca materie primă în industrie

Săruri În apa oceanicăÎn alimentaţie (sarea de bucătărie) şi ca materie primă în industrie

Pietre preţioase

În scoarţa terestră suboceanică În fabricarea bijuteriilor

resurse recreative

Plaje, lagune etc.

Pe ţărmurile oceanelor

Pentru recreere, tratament şi turism

*MINIENCICLOPEDIEApa oceanică reprezintă o soluție

minerală care conține 96,5% de apă pură şi 3,5% de săruri, gaze şi alte substanţe. În medie, 1 km3 de apă conţine: sare de bucătărie – 20 mil. t, săruri de magneziu – 9,5 mil. t, sulf – 0,9 mil. t, brom – 31 mii t, aluminiu – 10 t, cupru – 3 t, uraniu – 3 t, argint – 0,3 t, aur – 0,04 t etc.

unor căi maritime, au fost săpate canale maritime, cele mai importante fiind Suez şi Panama. În ultimele decenii, au fost trasate, prin spaţiul oceanic, conducte de petrol şi gaze naturale. Astfel de conducte funcţionează în mările Mediterană, Neagră şi Baltică, în Golful Persic ş.a.

Altă posibilitate de valorificare a Oceanului Plane-tar este maricultura – creşterea de către om a plantelor şi animalelor în mări şi oceane: pești (fig. 3.37), creveți, midii, stridii, crabi, alge şi alte organisme. Actualmente, circa 20% din toată producţia de organisme obţinută în oceane provine din crescătorii. În Japonia, Australia, SUA şi alte ţări, sunt crescute unele specii de moluşte în scopul obţinerii perlelor naturale.

Importanţa economică şi problemele ecologice ale oceanelor


*MINIENCICLOPEDIEAlgele oceanice se întrebuinţează în ali

mentaţia omului, ca furaj, ca îngrăşăminte naturale, ca sursă de iod, la fabricarea medicamentelor, produselor cosmetice, drojdiilor, săpunului, vopselelor, hârtiei etc. Principalele ţări care folosesc alge marine sunt China şi Japonia.

Fig. 3.37. Fermă de peşti

2. Problemele ecologice ale oceanelorFolosirea neraţională a patrimoniului natural al oce-

a nelor de către om a generat următoarele probleme eco-logice: • poluarea oceanului cu diverse substanţe toxice;• pescuitul şi vânatul excesiv;• distrugerea mediului de trai al plantelor şi animalelor

oceanice; • dispariția multor specii de plante şi de animale acvatice.

Principalele căi de poluare a Oceanului Planetar sunt: a) scurgerea apelor fluviale poluate; b) precipitaţiile atmo-sferice poluate; c) activitatea economică directă în ocean (aruncarea deşeurilor, scurgerile de petrol [fig. 3.38] ş.a.).

În prezent, unele specii de animale din ocean (ba-lene, foci, pești etc.) sunt pe cale de dispariţie din cauza exterminării. De asemenea, este afectată puternic natura sectoarelor de litoral din regiunile mai dens populate: ţăr-murile european şi est-asiatic, coasta atlantică a SUA ş.a.

1. Enumeraţi principalele surse de poluare a oceanelor.2. Analizând harta din fig. 3.36, identificaţi zonele din

Oceanul Planetar cu un grad sporit de poluare.

*MINIENCICLOPEDIEPoluarea apelor oce - anice cu petrol are

con secinţe grave. De exemplu, o tonă de petrol acoperă cu o peliculă o suprafaţă de circa 12 km2 de apă oceanică. Anual, ajung în apele oceanice circa 1015 milioane de tone de petrol, ca urmare a naufragiilor, a accidentelor la sondele petroliere maritime, a aruncării deşeurilor petroliere etc.

Studiind textul, generalizaţi măsurile de protecţie a naturii Oceanului Planetar.

Fig. 3.38. Pelican afectat de scur-gerile de petrol

3. Protecţia naturii oceanelorNatura oceanelor este foarte vulnerabilă în faţa activi-

tăţii nechibzuite a omului. În prezent, sunt stringent nece-sare acțiuni de protecţie a naturii, care urmăresc preveni-rea şi combaterea activităţilor umane dăunătoare oceanu-lui. De exemplu, mult timp, oamenii considerau că resur-sele naturale din oceane sunt inepuizabile şi le exploatau excesiv. De fapt, doar sursele de energie regenerabilă din oceane sunt nelimitate, pe când celelalte resurse naturale, îndeosebi cele biologice, necesită o utilizare chibzuită.

Oceanul Planetar este un spaţiu unitar şi protecţia naturii trebuie efectuată prin colaborarea tuturor statelor lumii. În acest scop, au fost aprobate un şir de acte inter-naţionale de protecţie a oceanelor, care se referă la: inter-zicerea pescuitului şi a vânatului unor specii vulnerabile de animale acvatice, crearea unor zone protejate în cadrul oceanelor etc.

127Importanţa economică şi problemele ecologice ale oceanelor

*MINIENCICLOPEDIEVânatul excesiv este una dintre cele mai mari daune aduse de om Oceanului Planetar. Oamenii vânează bale

ne, foci, morse, delfini şi alte mamifere marine. Conform unor calcule, doar în prima jumătate a secolului al XXlea, în apele antarctice, au fost vânate circa un milion de balene. Vânatul excesiv poate duce la exterminarea unor mamifere marine, cum sa întâmplat cu o specie foarte valoroa să – vaca-de-mare.

1. Localizaţi, pe harta-contur, regiunile din Oceanul Planetar bogate în substanţe minerale utile şi energie mareică.

2. Enumeraţi sursele de poluare a Oceanului Planetar şi măsurile de prevenire şi combatere a poluării, structurând răspunsul într-un tabel.

3. Propuneţi măsuri de protecţie a lumii organice a oceanelor şi o listă a speciilor care necesită protecţie prioritară.

*4. Elaboraţi o prezentare la computer (ori pe poster) cu tema: „Protecţia naturii oceanelor: gân-deşte global, acţionează local“.


i. trei „De ce?“1. De ce în centrul Oceanului Atlantic s-a format un uriaş lanţ montan subacvatic?2. De ce Oceanul Pacific este considerat unul dintre cele mai calde oceane?3. De ce în latitudinile ecuatoriale, în oceanele Atlantic şi Pacific, lumea organică este

foarte bogată?

ii. analizaţi, aplicaţi, deduceţi1. Verificaţi cât de bine cunoaşteţi poziţia pe harta-contur a unităţilor geografice men-

țio nate, fără a consulta harta fizică: Oceanul Arctic, cu mările: Groenlandei, Norvegiei, Barents, Albă, Kara, Laptev, Siberiei de Est; insulele: Groenlanda, Novaia Zemlea;

Oceanul Atlantic, cu mările: Nordului, Norvegiei, Caraibilor; Insulele Antilele Mari; golfurile: Mexic, Biscaya; Strâmtoarea Davis; Fosa Puerto Rico; Oceanul Pacific, cu mările: Ohotsk, Japoniei, Chinei de Est, Chinei de Sud; strâmtorile: Bering, Drake; insulele: Sondele Mari, Son-dele Mici, Filipine; fosele: Marianelor, Filipinelor; dorsalele: Pacificului de Est, Pacificului de Sud.

2. Determinaţi coordonatele geografice ale Fosei Marianelor, aplicând reţeaua de grade a hărţii.3. Analizând hărţile, deduceţi factorii care determină o salinitate mai scăzută a apelor Mării

Baltice decât salinitatea din Marea Sargaselor.

iii. generalizaţi, proiectaţi1. Generalizaţi particularităţile poziţiei fizico-geografice a oceanelor Arctic, Atlantic şi

Pacific, evidenţiind cât mai multe deosebiri dintre ele. Folosiţi harta fizică a lumii.2. Propuneți câteva măsuri de soluţionare a problemei ce ține de valorificarea raţio-

nală a resurselor naturale din oceane.

autoevaluare

Tiparul executat la Casa Editorial-Poligrafică „Bons Offices“

str. Feredeului nr. 4/6, tel.: 0-22-50-08-95www.bons.md, e-mail: [email protected]

continentelor şi oceanelor - DGITS Nisporeni

Documents

Transcript of continentelor şi oceanelor - DGITS Nisporeni