Disciplina:ECOLOGIE

Tema :

CARACTERISTICILE CLORULUIŞI A COMPUŞILOR SĂI

Coordonator Masterand

Conf. Dr. BOGDAN GEORGESCU Ing. Grama Gabriela Maria

UNIVERSITATEA DE ŞTIINŢE AGRICOLE ŞI MEDICINĂ VETERINARĂ CLUJ-NAPOCA

FACULTATEA DE ZOOTEHNIE ŞI BIOTEHNOLOGIICalea Manaştiur 3-5 ,400372 , Cluj-Napoca

Tel : 0264. 596.384 Fax :0264.593.792

MANAGEMENTUL CALITĂŢII PRODUSELOR DE ORIGINEANIMALIERĂ

Cluj – Napoca 2010 - 2011

Caracteristicile Clorului şi acompuşilor săi

INTRODUCERE ÎN XENOBIOCHIMIE

Reprezinta categoria de substanţele care acced în organismpe diverse căi : digestivă, respiratorie, tegumentară sauparenterală fiind sunt supuse unor procese de transformarefizico-chimică. Transformările diferă, în funcţie de natura substanţelorşi rolul fiziologic al acestora. O astfel de distincţie se face între nutrienţi şixenobioticele chimice.Nutrienţii - sunt constituenţi de bază ai alimentelor ce acced pecale digestivă -enterală sau pe cale parenterală (în condiţii terapeutice). Înorganism acestia sunt supuşi proceselor de metabolizare.Xenobioticele (xenos-străin; biosviaţă) - sunt substanţe non-nutritive care se grupeazăîn funcţie de specificul biologic-activ : -aditivi alimentari (contaminanţi de uz deliberat), -poluanţi (contaminanţi de provenienţă ilicită sau deprovenienţă accidentală), -medicamente chimioterapice, -substanţe de uz strict toxic pentru combaterea bolilor şidăunătorilor la plante şi a vectorilor (agenţilor) patogeni laanimale. Xenobioticele care acced în organism sunt, treptat, supuseproceselor de biotransformare.În accepţia modernă a studiului nutrienţilor şi xenobioticelor seia în considerarepunctul de vedere impus de interdisciplinaritatea dintre biologieşi chimie cu rolesenţial în «ştiinţele vieţii».

Biochimia xenobioticelor (Xenobiochimia), se defineşteca ştiinţa carestudiază compoziţia şi structura xenobioticelor chimice şitransformarea fizicochimică a acestora în organism în timp şispaţiu (biotransformarea).Pentru dezvoltarea conceptelor xenobiochimiei s-au detaşat douădirecţii distincte : a) xenobiochimia statică (descriptivă); b) xenobiochimia dinamică ( xenobiochimiabiotransformărilor)Evident, se face vorbire despre substanţele non-nutritive(xenobiotice) care însoţesc nutrienţii. - xenobioticele de interes terapeutic - se stabileşte doza eficientă -DE; - xenobioticele de interes strict toxicologic - se determină doza letală - DL; doza medie letală -DL50.

Citologia şiHistologia (vegetală, animală şi umană). În cadrul acestor specialităţi există subspecialităţi cum arfi: citochimia şi histochimia. Raporturi strânse există şi întreXenobiochimie, Biochimie şiFiziologia comparată (a animalelor şi a omului), fără a ignora şi o relaţieexistentă cu Fiziologia vegetală. Având în vedere acţiunea xenobioticelor asupra sistemelorbiologice, evidenţiabileprin studii de fiziologie şi morfopatologie, evoluţia ştiinţelora asistat la constituireanoului domeniu cunoscut sub numele de Patologie biochimică (uneoridenumită Patologie moleculară). Raporturile interdisciplinare ale xenobiochimiei se extind şila disciplina de Nutriţie vizând, Nutriţia umană şi Nutriţiaanimală prin apariţia xenobioticelor ca şi substanţe non-nutritive. Importantă este şi Nutriţia minerală a plantelor, încazul căreia trebuie avută în vedere interferenţa cuxenobioticele chimice datorată poluării antropogene (cauzată deactivităţile industriale şi agricole).

Chimia analitic ă şi bioanalitică Acesta reprezintă o disciplină cu aplicaţii în chimie şirespectiv biochimie inte. În conexiune cu Xenobiochimia, Chimia analitică poate contribuila investigarea xenobioticelor “in vitro”, iar Chimiabioanalitică la investigarea acţiunii “in vivo” a xenobioticelorşi xenobioderivaţilor proveniţi din acestea. O seamă de

discipline conexe au stabilit inerente raporturi cuxenobiochimia. Se menţionează în acest sens: Chimia clinică,Chimia alimentară,Chimia sanitară a mediului.

Chimia clinic ă are ca obiect de studiu determinarea diverşilormetaboliţi şi bioconstituenţi din lichide biologice şi dinţesuturi în relaţie cu stările : -proteinemie, -glicemie, -lipemie, -bioelectroliţietc . La aceasta se adaugă şi determinări asupra unor xenobioticechimice prezente în sânge sau ţesuturi : compuşiorganocloruraţi, micotoxine, elemente cu potenţial toxicogen,etc. care pot interacţiona cu metaboliţii

Chimia alimentar ă reprezintă un domeniu al cărui obiect de studiueste constituitde determinarea compuşilor chimici – de interes biochimic –prezenţi în condiţii naturaleîn alimente. O dată cu dezvoltarea xenobiochimiei,investigaţiile s-au extins asupra substanţelor non-nutritive – deinteres xenobiochimic – ce însoţesc nutrienţii din alimente.Determinarea xenobioticelor chimice în chimia alimentară se facepe:

- produse alimentare proaspete; - pe produse alimentare aflate în cursul procesării

(determinare în flux tehnologic); - post-procesate (acoperind şi perioada de stocare a

alimentelor). În aceste circumstanţe, prin metode specifice chimiei analitice,se determină constituenţii naturali ai alimentelor (nutrienţi) şicontaminanţii alimentari de provenienţă deliberată (aditivialimentari) şi de provenienţă ilicită (de exemplu: micotoxine,steroizi anabolizanţi) sau de provenienţă accidentală, rezultaţidin activităţile industriale în perimetrul cărora se practicăagricultura ( Pb, Hg, Cu, etc).

Chimia sanitar ă a mediului are ca obiect de studiu determinareadiverselor substanţe din mediu (compuşi naturali şi contaminanţichimici), interesând: solul, apa, alimentele şi aerul. În acestmod sunt evaluate nivelele de concentraţie, urmărindu-se limitelenormale – lipsite de nocivitate – pentru diverşi contaminanţi:- nitraţi şi nitriţi (din sol, apă şi alimente); - hidrocarburi policiclice (din aer); -pesticide (din alimente) etc.

Chimia contaminan ţilor mediului - este un domeniu circumscris alChimiei sanitare a mediului care are drept obiect de studiuexclusiv determinarea contaminanţilor chimici din mediilemenţionate se disting: 1.Chimia contaminanţilor solului - este dependentă, de surselede poluare antropogene; 2. Chimia contaminanţilor apei - este condiţionată de poluareaantropogenă şi specificul mineralogic al arealului geografic; 3.Chimia contaminan ţilor alimentari - se corelează cu surselede poluare a materiilor prime şi poluarea indusă de modul de procesare a alimentelor; 4.Chimia contaminan ţilor aerului - are în vedere poluareaprodusă de sursele antropogene dar, şi particularităţilormeteorologice şi climaterice ale regiunii luate în studiu. Toateaceste subdomenii ale «Chimiei sanitare a mediului» s-aufundamentat pe investigarea analitică a contaminanţilor chimicidin “mediul” luat în studiu. La o privire mai atentă se observă că dezvoltarea ştiinţelora condus la crearea domeniilor subsecvente - azi unele dinacestea bine individualizate. Se menţionează în acest sensdomeniile corelative:

- Biochimia medicală vs. Chimia clinică; - Biochimia alimentară vs. Chimia alimentelor; - Biochimia farmaceuticăvs. Chimia medicamentelor; - Biochimia xenobioticelor (Xenobiochimia) vs. Chimia

contaminanţilor chimici;- Biochimia substanţelor toxice (numită şi Toxicologie

biochimică) vs. Chimia substanţelor toxice (numită şiToxicologie analitică).

Se remarca faptul că denumirile de mai sus şi-au obţinut,recunoaştere, regăsindu-se în denumirea unor tratate despecialitate, volume de profil, capitole din tartate şi seregăsesc în diverse lucrări ştiinţifice apărute în periodice.

Biochimia substan ţelor contaminante. În acest cadru au fost abordate mecanismele biomoleculare carestau la baza acţiunii diverselor substanţe chimice anorganice:-metale cu potenţial toxicogen (Hg, Cd, Pb, Sn, ); -azotaţi, azotiţi şi substanţe organice: hidrocarburi aromaticepoliciclice, derivaţi organocloruraţi, derivaţiorganofosforici,micotoxine, etc.

De asemenea au fost elaborate noi concepte referitoare laaditivii alimentari şi relaţia acestora cu contaminanţii. Înacest sens se poate considera că:

- Aditivarea – este o contaminare deliberată, - Poluarea – o contaminare accidentală.

Aditivii utilizaţi (coloranţi, edulcoranţi, conservanţi, etc) sesupun în prealabil unui control cu riguroase etape de testare „invitro” şi „in vivo”(experimente pe animale de laborator)». Oimportanţă aparte prezintă relaţia dintre Chimia judiciară,Biochimie şi Xenobiochimie.

Chimia judiciar ă are ca obiect de studiu examinarea complexă asubstanţelor sauamestecurilor de substanţe din probe biologice aflate la loculsăvârşirii unor infracţiuni ( în cazul unor accidente) , sauprelevate în cazul unor expertize medicolegale ( testele deparentalitate). Datele furnizate de chimia judiciară pot aveacaracter de „probe juridice”.Date referitoare la caracterul benefic (terapeutic) sau nociv(toxic) al unor substanţecu specific non-nutritiv au fost consemnate încă din antichitate.În acest sens se cunoşteafaptul că în alimentaţia omului alături de nutrienţi se pot aflacompuşi fără rol nutritiv.Evoluţia cunoştinţelor referitoare la aceşti compuşi a condus laideea de substanţecu rol de remedii terapeutice – studiate ulterior în farmacologie sisubstanţe toxice –studiate ulterior în toxicologie. Toate aceste date, în fapt, sereferă la xenobiotice –substanţe non-nutritive pentru o anumită specie dar care potprezenta interes farmacologic sau de interes toxicologic (prin proprietăţile toxicologic -active).In decursul istoriei este remarcabil evoluţia cunoştinţelorasupra xenobioticelor şi direcţionarea acestora spre nutriţie,spre farmacologie şi spre toxicologie.În China antică era cunoscut faptul că Shen Nung a contribuit lapublicarea lucrării“Pent Ts’ao” şi “Pun Tsao” în jurul anului 2735 î.Chr. Acestea aufost traduse în limba engleză sub numele „Marele Herbar” şi„Materia Medica Chineză”. Lucrările apărute în 40 volume conţin olistă a plantelor otrăvitoare, a plantelor de importanţămedicinală şi amedicamentelor provenite din plante.

De asemenea, este cunoscută lucrarea Nei Ching („Cartea despreMedicină”) elaborată de Hwang Ti în anul 2650 î. Chr. În aceastăcarte se discută medicamentele şi otrăvurile precum şi efecteleacestora. Cartea este evaluată ca o contribuţie la sistematizareadatelor de interes farmacologic şi toxicologic.În India antică se cunoştea cartea “Rig-Veda”, publicată în limbasanscrită în perioada 1500-1200 î. Chr. În aceastã carte seface referire la medicina hindusă.Mai târziu în cartea “Ayur-Veda” apărută în jurul anului 700 î.Chr. sunt notificateinformaţii privind medicamentele, otrăvurile şi unele extracte cuspecific de antidoturi.În Grecia antică informaţiile cu caracter medical fac trimiteri laplante medicinale şi la otrăvuri, reprezentate prin extractevegetale, metale toxice (Hg, Pb,Cu), nemetale (Sb, Ar) precum şila antidoturi (uleiuri vegetale încălzite).Pitagoras (570-480 î. Chr.) din Samos (a trăit la Crotona în sudulItaliei) –este mai bine cunoscut pentru teoremele sale îndomeniul matematicii. A avut însă şi unele contribuţii lasistematizarea informaţiilor privind nocivitatea unor metale cumar fi: St, Hg, Pb, Fe, Cu în raport cu organismul.În lucrările elaborate de Hippocrates este subliniat rolulfactorilor de mediu consideraţi drept cauze probabile alebolilor.În cartea sa „Aerul, Apa şi Locul” argumentează căfactorii de mediu: vremea(condiţiile climaterice) şi apa potabilăpot influenţa starea de sănătate. A identificat cca 400 medicamente, majoritatea de originevegetală incluzând narcotice (mac, măselariţa,mătrăguna),purgative, sudorifice etc. si a stabilit regimuri terapeutice. Aarătat faptul că pentru menţinerea sănătăţii este importantărespectarea unei diete corecte, a unor exerciţii fizice şi aodihnei adecvate.Medicamentele sunt recomandate numai pentru a completa curadietetică. Regulilehipocratice s-au constituit într-un «cod de etică medicală» carea dăinuit în timp până înzilele noastre – “Jurământul Hipocratic”.Diocles (375-300 î.Chr.) din Carystus - medic al cărui nume s-aimpus prin elaborarea de texte despre Anatomie, Dietetică,Fiziologie,Embriologie. A scris primul volumde Botanică (i.e. „Rhizotomikon”) în care sunt menţionate numeleplantelor, habitatulacestora, modul de colectare şi utilizările medicale. Deasemenea, se fac referiri la

otrăvurile prezente în plante. În lucrărilea sale Diocles arecomandat spălatul pe dinţi, plimbare şi exerciţiu înainte demasă, odihna de după amiază.Aristoteles (384-322 î. Chr.) a fost discipol al lui Platon şidascălul lui Alexandrucel Mare - a fost filozof şi om de ştiinţă care s-a ocupat deproblemele biologiei şi de medicinei. Cu referire la corpul umana susţinut că acesta are patru calităţi: cald, rece, uscat, umedşi este compus din patru umori: sânge, flegmă,bila galbenă(cholera) şi bila neagră. Orice boală rezultă din dezechilibrulacestora.Theophrastus (371-287 î. Chr.) discipol al lui Aristotel - a fostfilozof şi faimos botanist (herbalist) care a scris „De HistoriaPlantarum” în anul 300 î. Chr. Studiul asupra plantelor includeinformaţii privind plantele medicinale şi plantele otrăvitoare,apreciată în istoria ştiinţei ca o scriere excelentă de botanicămedicală. Între contribuţiile sale se menţionează şi scrieriledespre contaminarea cerealelor în timpul păstrării prin acoperirecu pământ.Prin acestea ele este considerat fondatorul„toxicologiei alimentare”.Mithridates (120-63 î. Chr.) – rege al Pontului- a fost consideratun geniu militar şi un specialist în otrăvuri.Acesta a evaluatotrăvurile şi potenţialul antidoturilor pe sclavi şi prizonieri(fără consimţământul acestora).A studiat toxicologia având teamă de otrăvire. Pentru a-şiasigura protecţia a ingerat zilnic otravă în doze mici, cucreştere progresivă, spre a asigura toleranţa. Obişnuia săconsume protectiv sânge de raţă hrănită cu chimicale toxice şi săadauge mixturi de antidoturi. Această „autotestare” e cunoscutăîn literatura ştiinţifică sub numele de „mithridatism”.De asemenea, au fost dezvoltate cercetările asupra substanţelornon-nutritive de interes alimentar – utilizate pentru aditivareaalimentelor (coloranţi, conservanţi,edulcoranţi etc.).Cu perfectarea procedeelor de extracţie (din produse vegetale şianimale) şi de sinteză, iniţial în laborator şi ulterior pe platformeindustriale, s-au asigurat noi modalităţi pentru obţinereaxenobioticelor.În România, cercetările asupra xenobioticelor au fost iniţiatedisparat în diverse laboratoare de Chimie, Biochimie, Biologie,Farmacologie, Toxicologie,Medicină ocupaţională (termenulutilizat în lb. română fiind „medicina muncii”), Igienă,Epidemiologie, etc.Toate acestea interesează – spre exemplu sub aspect nutriţional –siguranţa alimentului şi protecţia consumatorului. Xenobiochimiaşi Biochimia pot oferi un cadru ştiinţific coerent îninvestigarea translocării xenobioticelor în lanţul trofic.

Alături de aceasta Patobiochimia poate, să aducă un aportesenţial la înţelegerea mecanismelor moleculare care stau la bazafiziopatologiei şi chiar a morfopatologiei.În perspectivă se impune o largă cooperare între domeniilebiomedical,agrobiologic,economic juridic pentru a oferi undestin demn şi sigur generaţiilor care vor veni în mileniul trei

XENOBIOCHIMIA ŞI DOMENIILE SUBSECVENTE

Aditivi alimentari, medicamente chimioterapice şi substanţede uz strict toxic. Cu referire la particularităţile răspunsului fiziologic, sefac câteva observaţii privind modul comparativ de evaluare :a) în cazul aditivilor alimentari (xenobiotice de interes alimentar), sevorbeşte despre o concentraţie de substanţă caracterizată prinaşa numitul Aport Zilnic Acceptabil - AZA (în limba engleză:Acceptable Daily Intake -ADI); Termenul de „doză” se poate folosi circumstanţial, doar încazul experimentelorefectuate pe animale de laborator privind toxicitatea aditivilor.În acest caz se are în vedere cantitatea de aditiv absorbită înurma unui consum alimentar.b) în cazul medicamentelor chimioterapice (xenobiotice de interesfarmaceutic)se utilizează conceptul de doză în accepţia farmacologică: dozase defineşte prin cantitatea de medicament absorbită în urma uneiadministrări;c) în cazul substanţelor de uz strict toxic (xenobiotice de interestoxicologic) este acceptat termenul de doză, care defineştecantitatea de substanţă chimică absorbită în organism în urmaunei expuneri. Se readuc în discuţie aspectele legate de specificul“biologic-activ” al nutrienţilor şi xenobioticelor. Pentru definirea acestui specific în cazul nutrienţilor seuzitează termenul“fiziologic-activ”. Spre deosebire de aceştia, în cazul xenobioticelor se folosesctermenii de “farmacologic-activ” pentru medicamentelechimioterapice şi “toxicologic-activ” pentru substanţele de uztoxic (e.g. “biocide” sau “pesticide”). În cazul chimioterapiilor şi a substanţelor toxice se discutădespre efecte acute şi efecte cronice. Mecanismul de acţiune - pentru o anumită substanţă (nutrient /xenobiotic) se defineşte prin totalitatea interacţiilorbiochimice şi efectelor fiziologice normale sau perturbate caresecondează interacţiunea.

Evaluarea acţiunii unui anumit xenobiotic (poluant almediului, aditiv alimentar medicament chimioterapic ,substanţăde uz toxic) asupra organismului poate fi caracterizatăîn funcţie de:1) gradul de extindere, distingându-se:

a) acţiunea locală (tisulară) – substanţa acţionează lanivelul suprafeţelor de contact: piele,

ochi, tract digestiv, căi respiratoriib) acţiunea generală (sistemică) – substanţa are efecte

nocive la nivelul unor ţesuturi sau a unor organe.

În astfel de situaţii se vorbeşte despre „acţiunea electivă”,care se poate defini prin:

-) cresterea concentraciei unei substante la nivelulanumitor organe;

) retencia substancei în lipidele constituente aleorganului;

) statusul particular al concentraciei în organe careformează calea de transport a

xenobioticului: pulmonii – în cazul substanţelor inhalate;esofagul, stomacul, intestinul –

în cazul substanţelor ingerate.) modificari ale homeostaziei biochimice, uneori secondate

de efecte patobiochimice cu modificări ale relaţiei structurăchimică-activitate biologică la lipide (îndeosebi lipoproteine)şi la proteine (în special nucleoproteine); particularităţi alemecanismelor de biotransformare ale xenobioticului, statusulcantitativ al xenobioticului sau xenobioderivaţilor reziduali şilegarea la diverşi metaboliţi.2) durata interac ţiei, situaţie în care se disting:

a) acţiunea primară - exprimată prin modificările care apar«în momentul» îndepărtării

xenobioticului de la locul de acţiune;b) acţiunea secundară - în care efectele apar «în timp»,

condiţionate de durata absorbţiei. Există, deci, un timp delatenţă.3) specificul interac ţiei, care asigură :a) reversibilitatea acţiunii;b) ireversibilitatea acţiunii;

ASPECTE CONECTIVE INTERDISCIPLINARE

Se impune o integrare şi o delimitare a xenobiochimiei( biochimia xenobioticelor)de nutriţie, farmacologie şitoxicologie ca ştiinţe care abordează domenii conexe. Dezvoltareaşi aprofundarea atât a domeniilor comune cât şi a domeniilor

specifice ale acestor ştiinţe, s-a bazat pe considerente deordin biomedical, social, economic, juridic etc. În cadrul tehnologiilor speciale, în funcţie de clasa decompuşi xenobiotici (de interes alimentar,farmaceutic, stricttoxicologic), interesează tehnologiile industriale de ramurăalimentară ,farmaceutică şi chimică ( limitată la obţinerea depesticide).

Reiterând, la modul general, defini ţia Xenobiochimiei reţinem faptul că această ştiinţă are drept obiect de studiucompoziţia şi structura xenobioticelor chimice (de interesalimentar, farmacologic şi strict toxicologic) provenite prinaport exogen şi transformările fizico-chimice la care acesteasunt supuse în organism (biotransformarea) .

Aprofundând puţin definiţia xenobiochimiei se poate remarcafaptul că studiul xenobioticelor se face, de fapt, sub raportuloriginii, compoziţiei, structurii chimice,proprietăţilor fizico-chimice, absorbţiei, biotransformării, distribuţiei şi eliminăriiacestora. In xenobiochimie se studiază mecanismul de acţiune alxenobioticelor,utilizările practice ( aditivareaalimentelor, administrarea ca medicamente, expunerea la substanţede uz strict toxic), efectele asupra organismului şi a mediuluietc.Pentru a avea o imagine asupra complexităţii xenobiochimiei seimpune a remarca faptul că în relaţie cu aceasta se poate vorbide xenobiocinetică şi xenobiodinamică.

Xenobiocinetica - domeniul xenobiochimiei care evaluează modificărilecalitative şi cantitative la care este supus, în timp şi spaţiu,un xenobiotic chimic şi/sau derivaţii reziduali ai acestuia încursul etapelor de absorbţiebiotransformare-distribuţie-eliminare.

Xenobiodinamica - domeniu al xenobiochimiei care are ca obiect destudio efectele compusului xenobiotic chimic asupra organismului,mecanismele biochimice şi fiziologice specifice ale acţiunii aacestuia.

Acţiunea xenobioticelor în general distinge trei stadii: 1) stadiul de contact;2) stadiul cinetic (xenobiocinetic); 3) stadiul dinamic (xenobiodinamic)

Halogenii

Reprezinta elementele fluor ,clor ,brom ,iod şi astat(astatiuniu) se numesc halogeni , adică generatori de săruri (de lagrecescul halos – sare şi genes – generator) . Această numire li s-adat datorită proprietăţii lor de a se combina direct cumetalele ,formînd săruri .

Repartizarea electronilor pe nivelurile energetice ale atomilor :Fluor F 2 7Clor Cl 2 8 7 Brom Br 2 8 18 7Iod I 2 8 18 18 7Astatiniu At 2 8 18 32 18 7

Halogenii se combină cu metalele ,formînd compuşi ionoci cucaracter de săruri tipice .Cu nemetalele halogenii formeazăcompuşi covalenţiHalogenii se află în scoarţa terestră exclusiv sub formă decompuşi Cele mai importante minerale ale clorului sînt sarea gemă NaCl,silvinica KCl ,NaCl , carnalitul KCl . MgCl2 . 6H2O . NaCl seaflă atît în scoarţa Pămîntului ,cît şi în stare dizolvată în apamărilor (-3%),a lacurilor sărate.

Halogenii sunt necesari pentru activitatea vitală aorganismelor . Organismul omului conţine 0,25% de clor .Iodulintră în compoziţia hormonilor glandei tiroide .Lipsa iodului înalimente şi în apa potabilă duce la apariţia guşii

endemice .Pentru prevenirea acestei boli in sarea dc bucătăriese adaugă cantităţi mici de iodură de sodiu.Proprietăţile chimice ale halogenilorClorul poate substitui hidrogenul din hidrocarburi şi dinalţi compuşi organici.Fluorul şi clorul sînt substanţe foarte toxice. 0,1% de clorîn aer sînt mortale. Ca antidot se foleseşte inhalarea cuvapori de alcool şi eter.

Clorul - stare naturala, obtinere,proprietati si compusii luiSimbol : Cl Z = 17Masa atomica : 35,453 Grupa a VII-a principala, (a halogenilor) Basilius Valentinus a obtinut in a doua jumatate asecolului al XV-lea, incalzind vitriolul de fier (sulfat de fier)cu clorura de sodiu. J.R.Glauber (1648) a folosit in loculvitriolului de fier, acid sulfuric. A.L.Lavoisier (1789) l-anumit acid muriatic (muria-saramura), crezand ca acest acid esteo combinatie oxigenata a unui element necunoscut. C.W.Scheele (1774) a oxidat acidul clorhidric cu piroluzita,numind gazul care se dezvolta acid muriatic de flogisticat.Oxigenul dezvoltat cand clorul reactioneaza cu apa a fostatribuit eronat faptului ca clorul este o combinatie cu oxigenul.Asupra muriului, radicalul acidului clorhidric, s-au facutnumeroase studii. J.L.Gay-Lussac si L.J.Thenard (1809) auincercat fara rezultate sa descompuna clorul si au fost primiicare au indicat ca este vorba de un gaz elementar. H.Davy (1810)a aratat ca gazul nu se combina cu carbonul nici la temperaturainalta deci nu a putut extrage oxigenul din gazul oximuriatic. H.Davyn a dat acidului oximuriatic numele de clor (cloros –galben verzui) din cauza culorii sale. Ideea aceasta a fostdefinitiv admisa dupa studiile lui J.L.Gay-Lussac siL.J.Thenard asupra iodului (1814). Ideile lui A.L.Lavoisierasupra acizilor erau atat de puternice incat C.F.Schonbein (1885)considera clorul ca o combinatie cu oxigenul. Mai corect clorul molecular se numeste diclor.

Proprietăţi, răspândire în natură a Clorului Calugarul benedictin Basilius Valentinus l-a preparat in a douajumatate a secolului a secolului al XV-lea, calcinand sarea cu

sulfat de fier bivalent. El l-a numit “spiritul sarii”.J.R.Glauber l-a obtinut in secolul al XVIII-lea din sare si acidsulfuric. In stare naturala. Acidul clorhidric se gaseste inemanatiile vulcanice. Se gaseste in rocile vulcanice. Fumerolelecu temperatura de 100-500oC sunt acide si contin dioxid de sulf,acid clorhidric si dioxid de carbon. De obicei  se găseşte sub formaunor săruri numite cloruri

Continutul de clor in scoarta Pamantului este de circa0,02%.Clorul, ca si ceilalti halogeni nu se gaseste liber innatura din cauza puternicei tendinte de combinare. Majoritateaclorurilor din materialul parental al solurilor, se dizolvă cuuşurinţă în apă, astfel încât, rădăcinile plantelor pot extragefără greutate clorul, din soluţia solului. Deoarece plantele seaflă la baza piramidei alimentare, natura asigură prin lanţuriletrofice, intrarea, transformarea şi reciclarea clorului, pentrutoate organismele vii. Pentru animale şi om, o altă sursă de cloro reprezintă sarea de bucătărie.

Cea mai raspandita combinattie a clorului este clorura desodium(NaCl). Alti compusi continand clor sunt: KCl, MgCl2, KCl,6H2O. Sub forma de ioni de clorura, clorul se gaseste in apa demare alatiri de ionii Na+, Mg+, K. Forma de depozite de clorura de sodiu (sare gema, halita) intara noastra se gasesc saline, in formatiunile tertiarului la :Ocnele Mari, Slanic, Targu Ocna, Praid, Cacica, Ocna Dej, OcnaMuresului, Ocna Sibiului etc. Sursa cea mai importanta este apa marii in care se gasesc 3%saruri din care circa 80% este clorura de sodiu si alte cloruriin proportie mai mica (clorura de potasiu, magneziu, calciu).Lacurile sarate (marile lacuri sarate din Utah), Marea Caspica,Marea Moarta contin concentratii mult mai mari de cloruri si altesaruri. Clorul se gaseste atat in regnul vegetal cat si in cel animal.Se regaseste in cenusa plantelor si animalelor sub forma decloruri si in lichidele organismului (sange, limfa, lapte,urina). Acidul clorhidric se gaseste de asemenea liber inconcentratie mica (0,03%) in sucul gastric impreuna cu pepsina sifosfati acizi. El initiatza procesulde digestie ( in special alsubstantelor albuminoide ) care se continua apoi in intestinulsubtire. Sarurile acidului clorhidric sunt mult mai raspandite.ObtinereClorul se obtine atat in laborator cat si in industrie.

Reactiile chimice de obtinere a clorului in laborator se bazeazape oxidarea acidului clorhidric cu dioxid de mangan, dioxid deplumb, clorura de var, clorati permanganati, dicromati etc.Obtinerea clorului din cloruri Au fost folosite in acest sens diclorura de magneziudiclorura de calciu, clorura de amoniu si clorura de sodiu. Clorura de sodiu se poate calcina in curent de aer cu sulfatde fier(II) are reactia :8NaCl + 4 FeSO4 +3O2 = 4Na2SO4 + 2Fe2O3 +4Cl2

Reactia se aplica atunci cand clorul respectiv se folosestepe cale umeda pentru tratarea minereurilor de cupru. Clorura de amoniu se poate disocia la 350-400oC in amoniac siacid clorhidric. Acidul clorhidric reactioneaza cu oxidul denichel depus pe caolin formand apa si diclorura de nichel. Aceasta clorura se descompune in curent de aer la 500-600oC,furnizand clor si din nou oxid de nichel. Mai exista si altereactii de obtinere a clorului din cloruri. Astazi clorul seprepara exclusiv prin metoda electrolitica din clorura de sodiu.Pana in anul 1890, clorul si hidroxidul de sodiu s-au obtinutprin procedee pur chimice. Fabricare sodei dupa M.Leblanc erabaza industriei alcaliilor si a clorului. Carbonatul eracaustificat iar acidul clorhidric servea la obtinerea clorului sia compusilor sai. Procedeul E.Solvay a lipsit chimia clorului debaza sa practica. Punerea in functiune a procedeului electrolitic (1894) defabricare a clorului a insemnat si nasterea elecrochimieimoderne.Prin electroliza se obtine in acelasi timp clor hidroxidalcalin si hidrogen. Electroliza clorurii de sodiu s-a dezvoltatca urmare a cresterii necesitatii de clor in clururareabenzenului si in general in procesele de clorurare in chimiaorganica, industria lacurilor si materialelor plastice, afabricari polistirenului (care necesita AlCl3), a policlorurii devinil (care foloseste HCl ) a oxidului de etilena pentruindustria detergentilor (care utilizeaza Cl2). Productia de mataseartificiala necesita hidroxid de sodiu.Proprietati fizice Clorul este un gaz de culoare galben-verzuie (hloros=verde )si miros sufocant si iritant. In stare lichida este tot galben-verzui.O proportie mai mare decat 0,04% ataca cailerespiratorii. La 0oC si 760 mm Hg un litru de clor cantareste 3,214g, deci estede circa 2,7 ori mai greu decat aerul. Densitatea sa este unindiciu ca molecula este diatomica.

Gazul se lichefieaza sub presiunea de o atmosfera, latemperatura de -34,6oC (la 0oC sub presiune de 3,66 atmosfere, la15oC sub presiune de 5,8 atmosfere si la 20oC sub presiune de 6,57atmosfere). Temperatura critica este 144oC, presiunea critica 76,1 atm sidensitatea critica 0,57. Clorul prezinta sapte izotopi 33Cl, 34Cl, 35Cl(75,4%), 36Cl,37Cl(24,6%), 38Cl . Este un gaz putin solubil in apa. Un volum de apa dizolva circa2,15 volume de clor la 20 oC. Solubilitatea sa mica esteatribuita lipsei de polaritate a moleculei respective. Trecand uncurent de clor prin apa racita cu gheata s-a putut separa unhexahidridat Cl2

. 6H2O (cristale verzui-deschis) si un octahidratCl2 . 8H2O. Compozitia ultimului s-a stabilit calculand caldura dedisociere in clor gazos si gheata si in clor gazos si apa(I.Harris – 1943). Deoarece clorul se dizolva in apa, iarmercurul este atacat, el se culege pe o solutie saturata declorura de sodiu, in care este putin solubil. Clorul se poate lichefia in mod simplu cand este vorba decantitati mici, trecandu-l in forma de hidrat si introducandu-lintr-un tub M.Faraday in V rasturnat si inchis la capete. In apacalda clorul se degaja si se lichefieaza sub actiunea proprieisale presiuni. Solubilitatea clorului in apa , caldura de dilutie densitatea,conductibilitatea electrica varieaza cu temperatura ceea cereflecta procese chimice si faptul ca legea lui V.Henry nu seaplica. In unele cloruri lichide si in unii dizolvanti organicisolubilitatea este mai mare.Clorul lichid dizolva o serie decloruri si nu este ionizat. Clorul activ se poate prepara prin descacari electrice subpresiune redusa sau pe cale fotochimica. Clorul activ pare sa fieun clor atomic. Clorul se combina cu hidrogenul la intuneric dupace a fost supus radiatiilor unei lampi cu vapori de mercur.Clorul activat transforma benzenul in hexaclorbenzen.Proprietati chimice Clorul se combină la temperatura obişnuită cu toatenemetalele, cu excepţia carbonului, azotului şi oxigenului. Elatacă de asemenea multe metale. La incălzire clorul umed atacăplatina şi aurul. Clorul uscat nu atacă fierul şi plumbul. Lalumină clorul interacţionează cu hidrogenul cu explozie(reacţie în lanţ). Hidrogenul arde în clor, formîd clorură dehidrogen. Clorul poate substitui hidrogenul din hidrocarburi.El poate substitui hidrogenul şi în alţi compuşi organici.

Desi mai putin activ decat fluorul totusi clorul se combinacu cele mai multe elemente clorul se combina cu hidrogenulrezultand acid clorhidric gazos. Reactia este influentata delumina de anumite radiatii de caldura .Faptul ca procesulcontinua dupa expunerea la lumina, indica o reactie in lant.Cu sulful formeaza compusii : S2Cl2 , SCl4 .Actiunea clorului asupra amoniacului sta la baza preparareahidrazinei.

Cu fosforul formeaza tri si pentaclorura :P4 + 6Cl2 = 4PCl3 P4 + 10Cl2 = 4PCl5

Cu amoniacul gazos are loc uneori o reactie violenta clorulaprinzandu-se si rezultand o ceata de clorura de amoniu.

2NH3 + 3Cl2 = N2 +6HCl6NH3 + 6HCl = 6NH4Cl

In prezenta apei si in exces de clor are loc reactia urmatoare :3Cl2 + 4NH3 =NCl3 + 3NH4Cl

Triclorura de azot se dezcompune partial sau reactioneaza cuamoniacul

NCl3 + NH3 = 3HCl + N2

Acest acid clorhidric actioneaza din nou asupra amoniaculuirezultand clorura de amoniu. Clorul reactioneaza violent cucombinatiile hidrogenate ale fosforului, arsenului, siliciuluirezultand clorurile respective si acid clorhidric :

PH3 + 3Cl2 = PCl3 + 3HClAsH3 + 3Cl2 = AsCl3 + HClSiH4 + 4Cl2 = SiCl4 + 4HCl

Cu carbonul nu se combina direct. Cu siliciul se formeaza la rosutetraclorura de siliciu si cu borul triclorura de bor.Clorul reactioneaza cu metalele cu o viteza ce depinde de naturametalului de starea de diviziune, de temperatura si puritate.In prezenta umiditatii cuprul, argintul si plumbul formeaza unstrat de clorura nehigroscopica.Clorul reactioneaza cu apa : Cl2 + H2O = HClO (reactie reversibila)Actiunea decoloranta si dezinfectanta a clorului si a tuturorsubstantelor care dezvolta clor se bazeaza pe descompunerea apeide clor.

Clorul actioneaza asupra apei oxigenate degajand oxigenul : Cl2 +H2O2 = 2HCl + O2

Clorul reactioneaza cu oxidul de carbon si cu dioxidul de sulfformand fosgen si diclorura de sulfuril:

CO + Cl2 = COCl2

SO2 + Cl2 = SO2Cl2

Prin actiunea apei de clor asupra unei sari de fier (II) aceastaeste oxidata la sare de fier (III).Proprietati fiziologiceClorul este primul gaz sufocant folosit ca atare in primul razboimondial(1915). Clorul ataca membrana plamanului care devine permeabilapentru apa permitand plasmei sanguine sa treaca in alveoleleplamanului astfel incat acesta nu-si mai poate indeplinifunctiunea (edem pulmonar). Alti derivati ai clorului au fostfolositi in primul razboi mondial : fosgenul, difosgenul, iperita. Iritarea organelor respiratorii este urmata de tusedureroase. Moartea vine rapid cand clorul depaseste 0.6% . Clorulataca in general organismul animal si vegetal. El se combina cuhidrogenul producand o oxidare profunda. Este deci undezinfectant energic . Acidul clorhidric din sucul gastric transforma pepsina, oenzima ce contribuie la digestie in forma activa. Acidulclorhidric mai distruge bacteriile de putrefactie si celepatogene care patrund in stomac. Acidul clorhidric gazos areactiune coroziva asupre cailor respiratorii mai slaba decatclorulIntrebuintari Clorul se întrebuinţează la fabricarea acidului clorhidricşi la înălbirea fibrelor textile, a celulozei şi hîrtiei şipentru sterilizarea apei potabile. Clorul se utilizează pentru producerea derivaţilorcloruraţi organici şi neorganici, a clorurilor, cloraţilor,hipocloriţilor, a cloroformului, tetraclorurii de carbon,hexacloranului etc. Este raţională întrebuinţarea clorului înindustria metalelor rare (de exemplu, a zirconiului şiniobiului) pentru prelucrarea minereurilor. Concomitent are locsepararea unui şir de elemente Clorul se foloseste pentru sterilizarea apei de baut fiindun bactericid puternic. Apa de clor este mai activa decat apa deJavel deoarece potentialul de oxidare al acidului hipocloros estemai mare decat al hipocloritilor.

Acidul clorhidric se gaseste in comert diluat 12,2% siconcentrat numit acid clorhidric fumans (38%) . Alta data serveala prepararea clorului si a derivatilor sai. Astazi serveste laprepararea clorurii de amoniu, de zinc (II), la extragereafosfatilor din oase, la purificarea negrului de fum, in diferiteindustrii organice. Prin aditie la acetilena se prepara clorurade vinil.

Clorul se reg ăseşte şi în utilizările de zi cu zi: Sub formă de acid hipocloros(HClO), obţinut prin hidrolizahipocloritului de sodiu(NaClO). Se utilizează pentru eliminareabacteriilor şi a altor microbi din apa de băut şi piscine. Folosit în cantităţi mari în: produse de hârtie, produseantiseptice, coloranţi, mâncare, insecticide, vopsele, produsepetroliere, produse plastice, medicină, textile, solvenţi, precumşi multe alte produse de larg consum. În chimia organică se folosesc proprietăţile oxidante aleclorului pentru a substitui atomi de hidrogen din componenţamoleculelor, conferindu-le diferite proprietăţi superioare(deexemplu în copolimerii din cauciucurile sintetice). Soluţiile perfuzabile, denumite ser fiziologic sunt soluţiide 0,9% NaCl. Clorul se foloseste la rafinarea petrolului si a acizilorgrasi, in sinteza tetraclorurii de carbon si tetracloretanului,la dizolvanti pentru grasimi, in industria lacurilor cu acetat deceluloza la fabricarea acidului monocloracetic ,care este unpunct de plecare in industria indigoului. Serveste la clorurarea metanului, acetilenei, etilenei,alcoolului etilic, a propilenei, a benzenului, a toluenului sinaftalinei, in industria colorantilor , a preparatelorfarmaceutice, dizolvanti pe baza de metan si acetilena, industriamaterialelor plastice, fabricarea polistirenului, a policloruriide vinil, a oxidului de etilena, pentru detergenti etc. In agricultura se folosesc insecto-fungicide pe baza de clor.In chimia anorganica clorul se utilizeaza la prepararea aciduluiclorhidric a hipocloritilor, a clorurii de var, a dioxidului declor si a cloritului de sodiu (decoloranti) , a cloratilor.Clorul serveste la obtinerea bromului din bromuri staniul esteatacat la 150oC de clorul uscat cu formare de tetraclorura destaniu pe cand fierul in aceste conditii este indiferent. Pe acest fenomen se bazeaza recuperarea staniului din resturide tabla cositorita cutii de conserve. In laborator clorul estefolosit ca agent oxidant pentru dezagregarea minereurilor.

Prin actiunea apei asupra clorurii de fier trivalent sedepune hematita si se degaja acid clorhidric, conform reactiei :

2FeCl2 + 3H2O = Fe2O3 + 6HCl Acidul clorhidric se gaseste de asemenea liber inconcentratie mica (0,03%) in sucul gastric impreuna cu pepsina sifosfati acizi. El initiatza procesulde digestie ( in special alsubstantelor albuminoide ) care se continua apoi in intestinulsubtire. Sarurile acidului clorhidric sunt mult mai raspandite. Acidul clorhidric apare ca produs secundar in procesul declorurare a hidrocarburilor.

In laborator clorura de hidrogen se obţine la tratareaclorurii de sodiu cu acid sulfuric concentrat:NaCl + H2SO4=NaHS04 + HCl.Procedee tehnice Procedeul sintetic. Acidul clorhidric pur se obtine prinarderea clorului cu hidrogenul. Aceasta reactie are loc cu mareviolenta, fiind initiata de actiunea luminii. Amestecurile degaze prezinta un pericol de explozie, ceea ce necesita precautiispeciale :

H2 + Cl2 = 2HCl In aceasta reactie apa are rol catalitic. Amestecul de H2 siCl umed explodeaza la 250 oC si ramane inert pana la 450 oC instare uscata. Mecanismul reactiei fotochimice in lant esteurmatorul : Cl2 + hv = 2Cl H2 + Cl = HCl + H Gazele necesare se obtin prin electroliza solutiei de clorurade sodiu. Metalele sunt transformate ,in general, de acidul clorhidricgazos in cloruri cu degajare de hidrogen la anumitetemperaturi.Astfel potasiul se aprinde spontan la temperaturaobisnuita. Acidul clorhidric gazor ataca cuprul, argintul sibismutul care nu sunt atacate de solutiile sale apoase decat inaer si in prezenta oxidantilor. Fierul, nichelul si aluminiulsunt atacate la 300oC iar mercurul la 550 oC :

2HCl + Fe = FeCl2 + H2

Combinatiile oxigenate ale clorului Sub actiunea acidului clorhidric oxizii se transforma incloruri sau oxicloruri, hidrurile in cloruri. Acidul clorhidricgazos reactioneaza cu azotatii, hipocloritii si cloratii cu

dagajare de clor si cu azotatii percloratii si sulfatii cuformare de cloruri. Solutiile de acid clorhidric, desi foartestabile, sunt descompuse de lumina in prezenta catalizatorilor.Acidul clorhidric in solutie apoasa ataca energic, la rece,metalele care sunt mai electropozitive decat hidrogenul( alcaline, alcalino-pamantoase, magneziu, zinc, aluminiu, fier ):

Zn + 2HCl = ZnCl2 + H2

Acidul clorhidric ataca aluminiul cu o viteza care depinde deviteza de dizolvare a stratului protector de aluminiu. Celelaltemetale sunt atacate la rece numai in prezenta oxigenului :

2Cu + 4HCl + O2 = 2CuCl2 + 2H2OAtacul este determinat de forta electromotoare sau potentialul deelectrod al metalului si hidrogenului. Acidul clorhidric insolutie apoasa este puternic ionizat. Clorurile, sarurileacidului clorhidric, se obtin prin actiunea acidului asuprametalului, bazei, oxidului, carbonatului sau sulfurii.Se obtine astfel clorura cu valenta inferioara. Prin actiuneaclorului asupra metalului se obtine o clorura anhidra in stareasuperioara de valenta. Clorurarea se poate face cu clor si carbonasupra unui oxid. Agenti cloruranti mai sunt : diclorura detionil ,SOCl2 ,monoclorura de iod ICl etc.Clorurile alcaline si alcalino-pamantoase formeaza retele ionice.Cele ala metalelor grele au o retea moleculara. Clorurilemetalice se topesc, in general, la temperaturi mai joase decatmetalul fara descompunere. Clorurile metalelor metalelor nobilese disocieaza reversibil. Sunt insolubile clorurile de Cu(I)Hg(I) Ag(I) Au(I) Tl(I) Pb(II)Pozitia clorului in sistemul periodic ii permite sa-si manifeste7 stari de oxidare si se pare ca este singurul halogen la care s-a constatat acest lucru direct sau indirect.Dintre oxizii clorului sunt cunoscuti mai bine Cl2O, ClO2 , Cl2O6

si Cl2O7 . Clorul formeaza cea mai completa serie de oxiacizi. Elformeaza acid hipocloros HClO , cloros HClO2 , cloric HClO3 sipercloric HClO4 . Stabilitatea acizilor hipoclorosi ,hipobromosi , hipoiodos scade de la clor la iod. Mareastabilitate a oxiacizilor superiori se poate explica prinformarea unor legaturi multiple. Stabilitatea unor oxiacizi deacelasi fel reflectata de caldurile de formare nu varieazaregulat. Monoxidul de diclor. A fost descoperit in anul 1843 prindeshidratarea unei solutii de acid hipocloros cu azotat de calciusau pentaoxid de difosfor. Monoxidul de diclor fiind o substantaendoterma este puternic exploziv. Un volum de apa dizolva peste

200 de volume de Cl2O . Solutia galben aurie contine acidhipocloros.

Cl2O + H2O = 2HClO (reactie reversibila)Monoxidul de clor este anhidrida acidului hipocloros poate fiextras dintr-o solutie de catre tetraclorura de carbon.Monoxidulde diclor reactioneaza violent cu corpurile oxidante organice sianorganice se aprinde in prezenta sulfului, selenului,fosforului, arsenului, antimoniului si carbbonului. Explodeaza inamestec cu hidrogenul cu amoniacul, hidrogenul sulfurat si oxidulde azot . Cu disulfura de azot reactioneaza cu explozie :

CS2 + 3Cl2O = 2SOCl2 + COCl2

Se cunosc cîţîva oxizi ai clorului şi acizii care le corespund:Oxizii acizii

sărurileCl2O-monoxid de Cl HClO — hipocloroscloriţiC1O2-dioxid de Cl HClO2 — cloros cloraţiC12O6 -hexoxidul de Cl HClO3 — doricpercloraţiC12O7 -heptoxidul de Cl HClO4 — perciorichipocloriţi

Se obţine la acţiunea clorului la rece cu oxidul de mercur (II)proaspăt preparat:

2CI2 + 2HgO = HgO . HgCl2 + Cl2O. C12O reprezintă un gaz galben-brun cu miros neplăcut. El esteo substanţă endotermică. La încălzire în stare gazoasă explodează, în stare lichidăexplodează la atingere cu substanţe organice.

Acidul hipoclorosHClO este un acid foarte slab (Kdis. = 3 . 10-8). El este cunoscutnumai în soluţii apoase. La lumina solară HClO se descompunecu degajare de oxigen. Hipocloriţii în prezenţa catalizatorilor(sărurile de cobalt) se descompun cu degajare de oxigen:

Ca(ClO)2 = CaCl2 + O2.Acidul hipocloros şi hipocloriţii sînt oxidanţi puternici. Ei seîntrebuinţează la înălbirea celulozei, a ţesăturilor de bumbac,in, a hîrtiei etc. Cu acest scop în practică se foloseşte apa deJavel:

Cl2 + 2NaOH = NaCl + NaClO + H2O.

La interacţiunea clorului cu varul stins se obţine clorură de varCaOCl2:

CICa(OH)2 + Cl2=Ca +H20.

OC1 Clorura de var este un praf alb cu miros înţepător cuproprietăţi oxidante puternice. Clorura de var seîntrebuinţează la înălbirea celulozei, bumbacului şi ca agentde degazare.Incălzirea hipocloriţilor arc loc reacţia de disproporţionare:= 3KClO = KC1O3 + 2KC1Acidul cloros.Acidul cloros se obtine prin actiunea acidului sulfuric asupracloritului de bariu. Ba(ClO2)2 + H2SO4 = 2HClO2 + BaSO4

Acidul cloros se poate obtine reducand dioxidul de clor cu apaoxigenata : 2Cl2O + H2O2 = 2HClO2 + O2

Acidul cloros fiind un acid monobazic formeaza un singur felde saruri, numite cloriti.Cloritul de sodiu este folosit ladecolorarea celulozei, pentru albirea bumbacului si inului. Seutilizeaza la decolorarea fibrelor poliamidice , a celor dinpoliacrilonitril si a fibrelor poliesterice etc.Dioxidul de clor. Dioxidul de clor ClO2 a fost descoperit in anul 1815 de H.Davyprin actiunea acidului sulfuric asupra cloratului de potasiu. Dioxidul de clor este un gaz galben-verzui pana la rosu-galbui cu miros patrunzator. Mirosul este similar celui alclorului sau ozonului. Gazul se poate lichefia cu o culoarerosie-bruna cu punct de fierbere 110C. Dioxidul de clor reactioneza cu apa cu formare de acidcloros si cloric :2ClO2 + H2O = HClO2 + HClO3

Un amestec de fluor si dioxid de clor reactioneaza explozivla 250C. Dioxidul de clor serveste la albirea pastei de hartie, aproduselor alimentare ca faina, uleiuri, grasimi. Este superior clorului si sloritilor, deoarece nu distrugemateriile respective.Are actiune bactericida si serveste lasterilizarea apei de baut. Puterea sa dezodorizanta este mare.Este folosit pe scara redusa in chimia organica de sinteza sianalitica.

Acidul cloric. Acidul liber HClO3 a fost preparat in anul 1812 prin actiuneaacidului sulfuric asupra cloratului de bariu.Acidul cloric constain tratarea unei solutii de clorat de bariu cu acid sulfuricdiluat.

Ba(ClO3)2 + H2SO4 = BaSO4 + 2HClO3

Acidul cloric nu e cunoscut in stare libere. Solutiilediluate sunt incolore, inodore, cele concentrate au miros picant.Acidul cloric este puternic ionizat in solutie asa cum rezultadin determinarile de conductibilitate electrica. El esteconsiderat un oxidant energic. Ataca metalele cu degajare dehidrogen. Este redus de oxidul de carbon si o solutie de acidsulfuros :

HClO3 + 3SO2 + 3H2O = 3H2SO4 + H2

Acidul cloric este un monoacid. Cloratul de potasiu sefoloseste la fabricarea chibriturilor, expozibililor, arachetelor de semnalizare in pirotehnie etc. Hexaoxidul de diclor.

Cl2O6 a fost descoperit in anul 1925.Hexaoxidul de diclor este un lichid rosu inchis care fumega inaer. Densitatea de vapori arata ca in stare gazoasa este totaldisociat in trioxid de clor. In prezenta alcoolului explodeazachiar la –78oC. Deasemenea , explodeaza in prezenta lemnului si aaltor substante organice. Heptaoxidul de diclor Cl2O7

Acest oxid este anhidrida acidului percloric.Desi este celmai stabil oxid al clorului, el explodeaza la incalzire sau prinsocuri. Este un lichid uleios care fierbe la circa 82 oC si sesolidifica la –91,5 oC. Reactioneaza violent cu iodul oxidandu-lla anhidrida ionica. Acidul percloric. HClO4 a fost descoperit in 1816 , distiland un amestec deperclorat de potasiu si acid sulfuric. Acidul percloric este unlichid incolor foarte mobil, volatil care fumega in aerul umedprin fierbere la presiune atmosferica se descompune partial.Distilatul se coloreaza in rosu din cauza dioxidului de clor. Eleste foarte stabil in solutie diluata chiar in prezentareducatorilor. Este un agent clorurant si oxidant energic. Acidulpercloric si percloratii servesc la polarizarea electrolitica aotelului a lamei nichelului, cuprului etc.Clorinarea apei potabile

  Apa potabilă din reţelele publice trebuie să îndeplinească anumitebareme (să fie limpede, să nu conţină germeni patogeni sau substanţetoxice, etc.) pentru a nu pune în pericol sănătatea populaţiei.  Dinacest motiv, ea este filtrată şi tratată cu diverşi compuşi. Deşi apa"de robinet" este sigură (nu produce boli infecţioase şi nu este, celpuţin în mod direct, toxică), din cauza tratamentelor la care a fostsupusă, îşi pierde proprietăţile naturale [vezi surse de apă (cebem?)].

  Cel mai adesea apa potabilă din reţelele publice se tratează cu clor,proces care poartă numele de clorinare sau clorizare a apei (vezi clorul dinapă).

  La introducerea clorului în apă au loc fenomene fizice caracteristicedizolvării (clorul este solubil în apă), dar şi fenomene chimice. Înurma a două reacţii chimice consecutive, se formează acidul hipoclorosşi acidul clorhidric, după cum se poate vedea mai jos (A. Maiereanu).

Cl2 + H2O → HCl + HclO2HClO → 2HCl + O2↑

  Pe lângă aceşti compuşi minerali, clorul mai formează legăturichimice cu substanţele organice aflate în suspensie în apă, rezultândcloroformul, trihalometanul. Deşi se află în cantităţi mici în apapublică de băut, toţi aceşti compuşi prezintă potenţial toxic pentruom.

Clorul în organismul omului

  Fiind un anion monovalent foarte reactiv, existenţa clorului inorganism, este in strânsă legătură cu cationii monovalenţi cei maiactivi (H, Na, NH4 şi K), împreună cu care participă la asigurareaosmolaritaţii, a turgescenţei celulelor (in special a celoraparţinătoare musculaturii netede), a balanţei acido-bazice şi lareglarea tensiunii arteriale. De asemenea, în organism, clorul formeazăsăruri acide cu metalele alcalino-pământoase (Mg, Ca) precum şi cu celedin grupele secundare (Cu, Fe, Zn) ale sistemului periodic.

  Cel mai important rol al clorului în organismul uman este acela dea forma acidul clorhidric din stomac, dar clorul prezintă activitatebiologică şi în sânge.   Dacă în cantitate mare, clorul poate este periculos pentruorganism (creează acidoză, irită rinichiul), la un nivel optimparticipă activ la realizarea echilibrului acido-bazic, la eliminareaprin urină a produşilor de catabolism azotat şi la activarea unorenzime, dintre care cele mai importante sunt amilazele. La oconcentraţie normală, clorul mai stimulează funcţia antitoxică aficatului, reduce glicemia şi nivelul acidului uric din sânge,participă la formarea şi consolidarea ţesuturilor care alcătuiescoasele, dinţii şi tendoanele şi prezintă o acţiune dezinfectantă.

  Peste un anumit nivel plasmatic, ca şi bromul, clorul concurează cuiodul, având efect inhibant asupra tiroidei. Atât prin efectulantitiroidian, cât şi prin faptul că inhibă lipazele, clorul şiclorurile, inclusiv sarea de bucătărie, contribuie la creşterea îngreutate. De asemenea, clorul intră în competiţie cu un alt halogen, şianume cu fluorul. Din acest motiv, dacă se află în concentraţii preamari, clorul şi clorurile, pot provoca carenţă fluorică, cu efectenegative asupra smalţului dentar.  Clorul se elimină masiv din corp prin vărsături şi prin transpiraţieşi moderat prin urină. Deoarece în alimentaţie se foloseşte uzual sareade bucătărie, cu excepţia unor episoade acute, carenţa de clor esterară. Situaţiile de exces în schimb, sunt mai frecvente decât cele încare se constată deficitul acestui element în organism.  Valoarea serică normală pentru clor este de 340 - 400mg./100ml.

   Clorul şi eritrocitul  Alături de ionul bicarbonat (HCO3

-), clorul ionic (Cl -) este unimportant şi activ anion extracelular. Relaţia dintre cei doi anionieste importantă la nivelul suprafeţei eritrocitului. Atunci cânderitrocitul cedează un ion bicarbonat şi acceptă un clor ionic,aciditatea plasmei scade, deoarece bicarbonatul eliberat în ser secomportă ca un alcalinizant puternic (ca acid slab, formează săruri bazice)]. Tot la nivelul hematiilor, clorul participă la fixarea şicedarea oxigenului şi dioxidului de carbon. Proprietatea declorurantă a unor substanţe şi produse naturale.  Unele principii de origine vegetală, prezintă proprietatea de aneutraliza clorul ionic şi clorurile din plasmă şi din urina primară,fără a afecta concentraţia acidului clorhidric din sucul gastric şifără a încărca organismul cu baze. Prin această proprietate,substanţele declorurante, numite şi substanţe anticlor, exercită oacţiune de protecţie renală, combătând în acelaşi timp acidozametabolică şi chiar hipertensiunea arterială Intoxicaţia cu clor

  Clorul este un gaz toxic, cu efecte nocive asupra organismului uman.Sunt expuşi la intoxicaţie, persoanele care vin în contact cu clorulindustrial, de obicei muncitorii din metalurgie (clorul este folosit cadecapant), personalul din spălătorii, lucrătorii din industriacelulozei (clorul este folosit ca înălbitor), persoanele care lucreazăîn laboratoare, cei expuşi unor accidente ale rezervoarelor declorinare (clorizare) a apei. 

  Inhalarea clorului evaporat din produsele casnice (dezinfectante,înălbitoare) nu prezintă risc de intoxicaţie, dar prin contact, vaporiidegajaţi pot irita ochii şi căile respiratorii superioare).

Intoxicaţia cu clor, după M. Oardă,  evoluează în 3 stadii consecutive:

NR:STADIUL MANIFESTĂRI

  1.

  Stadiuliniţial deiritaţie

  Imediat după inhalare, apar înţepături la ochi, înnas şi în gât. Cel expus simte o senzaţie dureroasăde constricţie toracică şi dispnee intensă, tuşindfrecvent, în accese.

  2.

  Stadiul deremisiuneînşelătoare

  După estomparea manifestărilor stadiului deiritare, timp de 6-24 de ore, intoxicatul pare că îşirevine complet.

  3.

  Stadiul deedem pulmonar

  Jena respiratorie se reinstalează, faciesul devinepalid sau cenuşiu, buzele cianotice.  Respiraţia devine rapidă, accesele de tuse reviniar expectoraţia este spumoasă şi frecventă.

Măsuri

  Victima se scoate cât mai repede la aer curat, fiind dezbrăcat dehaine, care mai pot degaja vapori. I se va asigura repaos absolut,chiar dacă semnele intoxicaţiei sunt minore şi se va chema ambulanţa.  Antidotul clorului este tiosulfatul de sodiu (Na2S2O3).SĂRURI HALOIDE Haloidele sunt minerale sau roci, formate din metale alcaline saualcalino-pământoase în combinaţie cu elemente halogene (clor, fluor,brom, iod).  Cele mai cunoscute haloide sunt: clorurile, fluorurile,iodurile şi bromurile.  Ca săruri minerale haloidele sunt alcătuite  din cationii din primasau a doua grupă, precum şi din anionii ultimei grupe , elementedeosebit de reactive.Halitul, silvina şi fluorina

  Halitul (sarea gemă) [NaCl], silvina (sarea potasică) [KCl] şifluorina [CaF2]  sunt cele mai întâlnite haloide din natură.

Sarea gemă

  În natură, sarea gemă (halitul, sarea de mină) este o rocă  carepoate forma depozite la suprafaţa sau în profunzimea solului. Pe lângăclorură de sodiu (sare de bucătărie propriu-zisă), sarea gemă conţineşi alte minerale (magneziu, calciu, iod, etc.).

  Faţă de sarea fină (purificată), sarea gemă este mai închisă laculoare, dând spre cenuşiu. Ca orice produs nerafinat, şi sarea gemă sepotriveşte mai bine alimentaţiei omului. În scopuri alimentare sefoloseşte ca şi condiment ori ca şi conservant.

Sarea potasică

  Sarea potasică (silvina) este un mineral cristalin mai rar întâlnitîn natură în comparaţie cu halitul, cu care se însoţeşte. Gustulacestui mineral este amar-sărat-astringent. Silvina din zăcăminte esteextrasă ca materie primă pentru industria chimică sau se utilizează caîngrăşământ natural. În România, zăcăminte mai importante de săruri depotasiu, se găsesc în jurul localităţii Târgu Ocna (jud. Bacău).

Fluorina

  Fluorina este un mineral alcătuit din cristale mari, cubice. Prinraritate şi frumuseţe intră în categoria  pietrelor preţioase. Deoarececristalele de fluorină sunt foarte dure, ele se întrebuinţează înmetalurgie - ca fondant, în industria chimică - pentru obţinereaacidului fluorhidric (HF) şi în industria optică. În România, fluorinaînsoţeşte filoanele de baritină sau filoanele metalifere, întâlnindu-sela Cavnic (jud. Maramureş).

CLORURA DE SODIU (NaCl)

  Clorura de sodiu este o sare minerală, cristalină, cu formula chimicăNaCl, fiind formată dintr-un metal alcalin (natriul) şi un elementhalogen (clorul).

  În alimentaţie, forma uzuală în care se foloseşte clorura de sodiu,poartă numele de sare de bucătărie. Ea are utilizări condimentare,folosindu-se şi ca şi conservant.  În natură, clorura de sodiu se găseşte sub formă de sare haloidă,purtând numele de halit.  Sarea de ocnă nepurificată, pe lângă clorură de sodiu, conţine şialte elemente (magneziu, iod, sulf, potasiu, etc.).  Ea poartădenumirea de sare gemă.

Clorura de sodiu - structură, genezăDin punct de vedere chimic, această sare se formează pe baza a douăelemente extreme, deosebit de reactive sodiul (metal alcalin monovalentdin grupa I) şi clorul (element halogen electronegativ din grupa a VII)

Clorura de sodiu în organismul omulu  Atât sodiul, cât şi clorul, au o importanţă fiziologică deosebităpentru om. Trebuie menţionat însă faptul, că ambele elemente sunttoxice peste un anumit prag. Cele două minerale pot ajunge în corpîmpreunate, prin sarea de bucătărie (clorura de sodiu), sau separate,din sursele alimentare în care natriul şi clorul se găsesc legate înaltfel de combinaţii. Clorura de sodiu se poate forma, după necesităţi,în organism şi dacă nu se administrează în această formă. Ea esteimportanta pentru hidratarea ţesuturilor, fiind implicată şi inactivitatea eritrocitelor, precum şi in reglarea digestiei (stimuleazăformarea acidului clorhidric, in stomac si a carbonaţilor sodici înpancreas).   Pentru majoritatea oamenilor moderni, principala furnizoare declor, sodiu şi clorură de sodiu, este sarea de bucătărie. În acestecondiţii, lumea civilizată de azi, a ajuns să se confruntă mult mai descu situaţia de exces decât cu aceea de insuficienţă, din 3 motiveprincipale:   - forma hiperconcentrată, deci foarte reactivă, sub care se găseşteclorura de sodiu alimentară,

  - folosirea aproape abuzivă în alimentaţia zilnică a sării ca şicondiment,  - utilizarea pe scară largă a sării în industria alimentară (amintimcă există numeroase produse cu sare "mascată", care deşi conţincantităţi însemnate de NaCl, nu sunt sărate, aşa cum sunt mai toateconservele, mezelurile, multe brânzeturi, o gamă largă depanificabile, tofu, semipreparate, mâncăruri "instant", etc.). Omul obişnuit cu o hrană semipreparată sau "de-a gata" îşiintroduce în organism mult mai multă sare de bucătărie decât îşiînchipuie.  Pentru nocivitatea sării de bucătărie, deci a clorurii desodiu, au fost "învinuite" pe rând, în ultimii 50 de ani, cândsodiul, când clorul. În realitate, pe de-o parte, nicuna dinaceste elemente nu se comportă agresiv dacă provenienţa loraparţine unor structuri chimice naturale, iar pe de altă parte,ambele minerale sunt nocive când ajung în organism din formulesintetice de origine minerală (înafara unor tratamentecontrolate), aşa cum sunt unele substanţe alcalinizante(bicarbonatul de sodiu - este un puternic hipertensiv, hidroxidulde sodiu - chiar şi în cantităţi infime irită  ţesuturile) sauacidifiante (clorura de amoniu, etc. - irită parenchimul renal). Clorura de sodiu concentrată (sarea de bucătărie) se comportă,sub aspectul reacţiei chimice, hazardant în organism. Este cuneputinţă să se stabilească o regulă generală a virajului  pH-ului determinat de această sare. De la un individ la altul şichiar de la o oră la alta pentru acelaşi individ, NaCl poate fiatât un acidifiant cât şi un alcalinizant. Aceste schimbăribruşte precum şi reacţiile de compensare determinate de ele, nupot face decât rău organismului.  Sarea de bucătărie consumată în exces, provocă hipertensiunecronică şi edem prin retenţie hidrosodică, care nu mai cedeazădupă suprimarea clorurii de sodiu din alimentaţie. Unele studiiarată că majoritatea bolnavilor hipertensivi trecuţi de 50 deani, au consumat în exces clorură de sodiu, sub formă de sare debucătărie sau chiar bicarbonat de sodiu, în tinereţe.

 Trebuie ştiut faptul că organismul uman dispune de unîntreg arsenal neuroendocrin capabil să menţină nivelul sodiuluişi a clorului la cote normale, chiar şi în cazul unui deficitexogen de sare. Corpul omului însă, nu posedă mijloace eficientede eliminare a excesului de clorură de sodiu.

  Există şi situaţii în care clorura de sodiu se poate dovedi deajutor pentru organism. Cantitatea de clorură de sodiu introdusăîn corp trebuie să se coreleze întotdeauna cu pierderile de sare,mai ales prin transpiraţie, precum şi cu dereglajele sau

afecţiunile de care suferă fiecare în parte (vezi şi sarea întratamentele naturale).   La un lucru mecanic considerabil a musculaturii striate(scheletice), lipsa clorurii de sodiu poate bloca transpiraţia şiinhiba funcţia renală. De asemeni procesele metabolice pot fiprofund perturbate, inclusiv metabolismul fosfocalcic, cuconsecinţe negative asupra oaselor, articulaţiilor şi a inimii.  Se admite un prag maxim de consum de 10g. clorură de sodiuzilnic, la persoanele sănătoase, care depun muncă fizicăsusţinută. Acest nivel trebuie să scadă, în funcţie de starea desănătate şi de cota efortului fizic, până la 0, în cazulpersoanelor sedentare.

Definiţie şi caracteristici: Clorul este un electrolit, o moleculă încărcată negativ ceacţionează împreună cu alţi electroliţi precum potasiu, sodiu şidioxidul de carbon, pentru a regla cantitatea de fluid dinorgamism şi a menţine echilibrul acid-bază. Este prezent în toate fluidele din organism, dar cea mai mareconcentraţie a sa se găseşte în sânge şi în substanţeleexcretate. Nu acţionează niciodată singur ci împreună cu alţielectroliţi de sodiu şi potasiu, formând ionograma. Insoteste de obicei sodiul in organism deoarece este legatde acesta sub forma de clorura de sodiu (sarea de bucatarie). De regula, clorul din organism creste sau scade concomitentcu sodiul. Clorul reprezinta cca 0,5% din greutatea corpului.Proprietatile acestui macroelement sunt urmatoarele: contribuiela formarea oaselor, a dintilor si tendoanelor; intervine inreglarea presiunii osmotice, a balantei hidrice si aechilibrului acido-bazic; contribuie la formarea aciduluiclorhidric, acid cu rol important in procesul de digestie(acidifiant); are actiune depurativa asupra ficatului; ajuta lascaderea glicemiei, la reducerea concentratiei ureei si aacidului uric din sange, ca si a nivelului colesterolului;intervine in buna desfasurare a activitatilor fizice, precum siin reducerea potentialului de efort in perioadele de odihna.  Ce indică: Testarea clorului din sânge este efectuată frecvent împreunăcu alte analize uzuale. Aceste teste pot evalua şi simptomeprecum: diareea, stări de vomă, insuficienţă respiratorie. În cazul pacienţilor cu cantităţi mai mari de baze, măsurareaclorului din urină poate arăta medicului dacă elementul cauzatoreste pierderea de sare sau excesul anumitor hormoni, precumcortisolul sau aldosteronul.

De asemenea, testul clorului din urină împreună cu cel alsodiului, ajută la monitorizarea pacienţilor care urmează o dietăslabă în săruri. Dacă nivelurile clorului şi sodiului suntridicate, medicul îşi poate da seama că pacientul nu respectădieta.Când se efectueaz ă: Analiza pentru Ionogramă este efectuată şi în cazul în carese doreşte o monitorizare a unui tratament pentru anumiteprobleme medicale cum ar fi: tensiune arterială crescută, atac decord, boli renale sau ale ficatului. Testarea clorului din urină se poate efectua împreună cu ceaa sodiului din urină sau sânge pentru a evalua cauza niveluluiscăzut sau crescut al clorului.Valori normale 345-395 mg/100 mL Scaderi patologice - hipocloremia Un nivel scăzut al clorului(hipocloremia) apare în cazulafecţiunilor care cauzează un nivel scăzut de sodiu.

pierderi digestive insuficienta renala acuta sau cronica administrari de diuretice de tipul furosemidului alcaloze metabolice stări de vomă prelungite, diaree cronică, emfizemă pierderi ale acidului din sânge

Cresteri patologice – hipercloremiaUn nivel crescut al clorului (hipercloremia) indică, de obicei,deshidratarea dar poate apărea şi împreună cu alte probleme carecauzează creşterea nivelului de sodiu din sânge:

 aport salin crescut deshidratari si hiperhidratari hipertone nefropatii intestinale intoxicatie cu acetazolamid Hipercloremia apare şi când se pierde prea multă bază din

organism sau când pancientul hiperventilează.

Alte informa ţii: Medicamentele care afectează nivelul de sodiu din sânge pot săcauzeze şi schimbări ale nivelului de clor.Sursa: Medcenter si FocusLab 

Intoxicatia cu insecticide organo-clorurate (IOC) 

Se obt prin clorurarea unor hidrocarburi in % de 33-67%.

Sunt fol in agricultura impotriva daunatorilor, plantelor siparaz ext la anim si oameni, si in tratarea adaposturilor.Exista un nr enorm de produse pe piata internationala.Clasificare:1) grupa DDT: DDT (d 17417h720r iclor difenil tricloretan), DDD(diclor difenil dicloretan), pertan (dietil difenil dicloretan),metoxiclor (triclor parametooxifenol etan)Folosirea lor prin legislatia Rom este interzisa, dar inca suntfolositi2) grupa HCH (hexaclor ciclo hexan): HCH, gamexan (izomerul gamaal HCH comercial = Lindan, Lindavet)3) grupa dienelor clorurate: aldrin (hexaclor hexahidro-endo-exo-dimetan naftalen), dieldrin (hexaclor epoxi-octa-hidro-endo-exo-dimetan naftalen), endrin (izomer al dieldrin), izodrin (izomeral aldrin)4) grupa indenelor clorurate: clordan, hexaclor, heptaclor5) grupa terpenelor clorurate: toxafen, stroban6) grupa endosulfonilor: tiodan

Absorbtia: insolub in apa, solubile in grasimi si in solventiigrasimilor. In cazul solubilizarii lor in ulei (vegetal) se absord siprin pielea intacta. Dieldrinul se absoarbe prin pielea intacta adm si ca pulbere In aer, ca pulberi sau aerosoli, se pot absorbi si pe caleresp, ajungand rapid in circ, devenind mult mai activi. In cazul ingerarilor, absorb este dependenta de eventualelereactii de aparare a organismului (vomitare, diaree), deabundenta grasimilor in carne si in fct de starea functionala aficatului (le poate inactiva partial) Dupa absorbtie, toate ioc, cu exceptia metoxiclorurii, sestocheaza in tes adipos in cant dif in fct de compus, iar persistentalor in tes adipos var in fct de produs (ex: DDT, beta izomerulHCH si toxafen pot rezista in organism > 3 luni). Nu existatendinta de a se acumula in organele vitale, cu exceptiasuprarenalelor. Timpul de injumatatire al IOC ce actioneaza in sol: aldrin4 ani, dieldrin 7 ani, lindan 2 ani, clordan 2-4 ani, DDT 10 ani,endrin 8 ani, hexaclor 12 ani, toxafen 9-10 ani

Excretia: absorbite pe cale dig, sunt excretate aproape total caatare in fecale, absorbtia fiind redusa. O cale majora de excretie a DDT este laptele. Ex: prezenta a7-8 ppm DDT in fan (reziduu normal dupa tratarea durajelor) areca urmare elim a 3ppm in laptele vacilor, gratieliposolubilitatii laptelui, regasindu-se in unt in cant de 65ppm(doza toxica) Se mai elim pe cale urinara si biliara. Dieldrinul travers placenta la vaca, scroafa, cobai si om,regasindu-se in tes fetusilor. Bovinele adulte sunt de 2-10x mai rezistente decat viteii laIOC. Oile si caprele pot tolera mai bine IOC decat bovineleadulte. Daca mamiferele sau pasarile se intoxica intr-un complex deconditii, pesticidul nu poate fi definit ca nefiind toxicindiferent de cat de mica a fost doza. Toxicitatea IOCesteinfluentata de factori care sunt mai importanti decat doza =varsta (anim tinere sunt mai sensibile), sexul (clordanul estemai toxic la femele), specia, starea fiziologica (animalele slabesi nelactante sunt mai sensibile), stresul si starile morbide,prezenta altor pesticide sau medicamente in organism, calea deadministrare si durata expunerii (constanta lui Haber), marimeaparticulelor folosite in emulsie, in aerosoluri sau in spray-uri(particulele > aderea mai bine la par si piele decat particulele<), integritatea pielii. Dupa patrunderea in circuit se pot cupla cu lipoproteineserice, proces care este reversibili. Acesti compusi pottraversa membrana leucocitara si eritrocitara.

Mecanismul de actiune: nu este prea bine cunoscut. IOC sunt stimulenti nespecifici ai SNC, dar mecanismulmolecular al intoxicarii nu este bine explicat. Un mecanism posibil este cel stabilit pe baza unor determinariexperimentale si pe baza unor procese biologice cu caracterlogic: compusii liposolubili pot usor penetra membrananeuronilor. Dupa patrunderea in celelule IOC modifica timpuldepolarizarii, deschizand portile de intrare a Na din membrana,iar K iese din cel scade rezistenta membranei si cresteexcitabilitatea neuronala. Astfel creste activitatea nervilor incerebel, apoi in alte parti ale creierului – asa se explicatremuraturile si convulsiile de la inceputul intoxicarii. Alte cercetari conduc la ideea ca toxicitatea IOC esteproportionala cu cantitatea de HCl pusa in libertate prin

dehalogenare tisulara, sau ca IOC actionand inhibitor asupra unorenzime in deosebi asupra citocrom-oxidazei; aldrin si dieldrin aractiva anticolin-esterazic, identic cu actiunea insecticidelororgano P. Intoxicarea acuta apare ca urmare la: -tratamentului cu IOC a culturilor-la tratamentelor antiparazitare externe la animale, cu dozegresite-administrarea de faina de oase sau carne de la animaleintoxicate-confudarea IOC cu premixurile minerale (multe sunt inodore) Simptom: -intoxicarea supraacuta si acuta:

a) simptom sunt dat excitatiei difuze a IOC cu toxicitatesevera asupra SNC (HCH, aldrin, dieldrin, izodrin, clordan,hexaclor, toxafen). Aceasta toxicitate are manifest neuro-musc,severitatea tox instalandu-se rapid sau pe parcurs. Animalele sunt nervoase, agresive, cu hiperexcitabilitate,tremuraturi a muschilor faciali si cervicali, nistagmus,blefarospasm, halucinatii (adoptarea unor pozitii anormale: capulintre picioare, sarituri dupa obiecte imaginare). Din acestmoment simptomele pot retroceda spontan sau se pot agrava –tremur muscular se transforma in contractii tonicoclonice latrenul anterior, apoi la cel posterior; sialoree cu salivatiespumoasa, dispnee, cianoza, mers ataxic ce poate coexista cumersul in manej, pozitia cainelui sezand sau cu adoptarea deatitudini anormale care conduc in final la starea decubitala. Inpozitie decubitala are miscari de pedalare si opistotonus.Hipertermie (toxafen) sau hipotermie. Poate aparea diaree,colachisurie, isi ling o anumita suprafata a corpului pana laindepartarea parului, bradicardie. Intr-un stadiu avansat de evolutie epuizare, paraplegii ce coexista cu tremuraturimusculare. Moartea este consecinta insuficientei respiratori, urmata de stop cardiac.

b) -in cazul intoxicarii cu IOC mai putin toxice (DDD,netoxiclor) sau in cazul unor doze < pt cele de la a), animaleleprezinta hiperexcitabilitate mult mai clar exprimata, tremuraturimusculare care apar de la extremitatea cefalica, apoi la trunchi,pentru ca apoi sa se generalizeze (intregul organism este zguduitcu violenta). Zguduirile evolueaza sub forma de accese care potfi declansate de stimuli externi slabi. Evolutia este diferita de la caz la caz. Rareori moarteasurvine imediat dupa contactul cu o doza toxica. Survine dupa oevolutie de cateva zile pana la 2 saptamani. Inainte de moarteapare o insanatosire aparenta

-forma cronica: se aseamana cu forma acuta, aparand intai tremurfine ale gatului si capului, care se extind treptat crescand inintens si transformandu-se in convulsii. La caine, in cazul adm continue de DDT apare insuficientasuprarenala fara tulburari de metabolism electrolitic. In cazul administrarii continue de toxafen aparehepatomegalie complicata apoi cu hepatonecroza Evolutia este de cateva saptamani, animalul putand sa seremita sau sa prezinte dupa o perioada de remisiune iarasiaceleasi simptome datorita mobiilizarii toxinelor din tesutuladipos.

Modificari anatomo-patologice: in forma acuta: leziuni hemoragicein toate tesuturile, mai ales subepicardice. Miocard degenerat sioprit in sistola, hidropericard, pulmoni edematiati saucongestionati, congestie/ edem medular, cresterea LCR,gastroenterita cand IOC a patruns pe cale digestiva.In forma cronica: aceleasi leziuni + degenerescenta hepatica sirenalaHistopatologic, in intoxicatia cu DDT – necroza centrolobularahepaticaDiagnosticarea: datele ananmetice (deparazitarea externa inaintede imbolnavire) ajuta la orientarea diagnostic + tremur muscular.Diagnosticul de laborator presupune dozarea IOC din lapte sau dintesutul adipos.

Diagnosticul diferentiat: -intoxicatia cu sare-intoxicatia cu Pb-intoxicatia cu uree-meningoencefalite-tetanii-turbare-Aujesky-necroza cortexului cerebralPrognostic: nu trebuie sa fie influentat de severitateasimptomelor pentru ca dupa crize dramatice animalele se potremite. In intoxicarea cu aldrin, dieldrin si clordan sunt posibilerecidive chiar dupa 2-3 sapt.

Remisiunea in 24-36h poate fi considerata de bun augur.Tratamentul: -izolarea animalelor intoxicate si punerea lor inconditii care sa le fereasca de excitantii externi.-spalarea corpului cu apa si sapun/detergenti-administrarea de purgative saline-gluconat de Ca i.v. pentru a opri leziunile hepatice-combaterea semnelor nervotice folosind tranchilizante(barbiturice – fenobarbital 10mg/kg GV/zi asociat cu carbuneactivat, cloralhidrat 5% i.v. lent)-sunt contraindicate purgativele uleioase (cu exceptia uleiuluide parafina) si lapteleProfilaxie: -adaparea la discretie inainte de imbaieriantiparazitare-tinerea sub cheie a IOC-neadministrarea de furaje tratate cu IOC decat dupa trecerea perde remanenta a IOC respectiv-controlul riguros al depozit, manipularii si administrarea IOC-analiza chimica a oricaror furaje introduse in hrana, fie casunt recoltate de pe terenuri cunoscute ca fiind tratate, fiecumparate din alte unitati.

Legislatia celor de la( ISU) Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţăprivitor la manevrarea subtantelor toxice in conformitate cuAgenţia pentru Protecţia  MediuluiPrevederile art.14, alin.3 şi a anexei nr.5 din H.G.nr. 804 din25.07.2007 privind controlul asupra pericolelor de accident majorîn care sunt implicate  substanţe periculoasePrevederile H.G.nr. 804 din 25.07.2007, se întocmeste un Plan deUrgenţă Internă, unde sunt prevăzute măsurile de siguranţă.Efectele clorului asupra sănătăţii şi mediului :-Clorul gazos distruge vegetaţia şi contaminează bunurile materiale;-Nu este inflamabil şi nici combustibil în amestec cu aerul.-Clorul este un gaz mai greu decât aerul si are tendinţa de a seacumula in zonele  joase (subsoluri clădiri).-Efectele clorului asupra organismului uman nu sunt totdeaunasemnificative, ele diferă de la caz la caz, în funcţie de timpul şiintensitatea inhalării, aşa cum reiese din datele de mai jos

 Influen ţa clorului asupra organismului :-1 ppm Cl2 /aer (volum) permite respiraţia pe parcurs de ore fără a sedecela mirosul.-3,5 ppm Cl2 miros detectabil-4 ppm Cl2 permite lucrul o oră fără probleme deosebite-5 ppm Cl2 provoacă probleme de respiraţie după câteva minute-15,1 ppm Cl2 irită mucoasa nazală-30,2 ppm Cl2 provoacă tusea-40-60 ppm Cl2 după circa 30 min. provoacă edem pulmonar-1000 ppm Cl2 – doză cu efect letalExpunerea pe termen lung la inhalaţii cu clor duce la agravarea unorboli precum astmul, bolile de inimă, blocaj cronic al plămânilor, iarnetratarea şi nespitalizarea persoanelor afectate de la primelesimptome poate duce la deces. In acest fel,  populaţia care locuieşteîn zona de propagare a substanţei toxice (clorul gazos) este necesar săfie informată despre modul cum se va  comporta şi măsurile desecuritate prevăzute în exploatare şi adoptate în situaţii de accidentecu clor, conform datelor de mai jos : -Principalele pericole de accidente majore sunt emisii de substanţepericuloase ( eliberare  de clor gazos în aer, apa şi sol )-În cazul producerii unui accident major populaţia afectată va fiavertizată prin semnalul de „Alarmă chimică” care constă în 5 impulsuria 16 secunde cu pauză de 10 secunde timp de 2 minute efectuată prinsirena din cadrul obiectivului;-Semnalul de „Încetare a alarmei” se compune dintr-un sunet continuu deaceeaşi intensitate cu durata de 2 minute.-Se vor introduce măsuri de restricţie a circulaţiei şi limitareaaccesului în zonele afectate, cu excepţia echipelor de specialitatecare intervin. Informarea se va efectua prin comunicate radio, tv, înziarele locale şi prin alte mijloace de comunicare (portavoce, staţiiradio, etc) .Populaţia din zona afectată trebuie să adopte un comportamentcorespunzător situaţiilor de urgenţă, respectând următoarele măsuri :- din momentul depistării emisiei de clor sau a avertizării primitepopulaţia va anunţa telefonic la 112 - apel unic de urgenţă desprepericolul creat sau dacă există date sau indicii despre persoane careprezintă simptome de intoxicare cu clor (miros înţepător şi sufocant,usturime a ochilor, nasului şi gâtului, tuse, senzaţii de sufocare şiscurgeri din nas, pierderea cunoştinţei);-este deosebit de important ca, în momentul producerii unor astfel deevenimente, populaţia să se adăpostească în clădiri, asigurând rapidprimele măsuri de etanşeizare a uşilor şi ferestrelor utilizând pentruizolare materiale aflate la îndemână (produse textile, bureţi, chit,bandă izolatoare, purfix), oprindu-se orice instalaţie de aer

condiţionat sau de ventilare şi nu se vor părăsi clădirile decât laîncetarea alarmei transmisă prin mijloacele specifice;-se vor folosi neapărat mijloacele de protecţie individuală (mascăcontra gazelor, aparat de respiraţie, costume de protecţie) sauimprovizate (mască de tifon sau pânză suprapusă între care se introducevată), care se umezesc şi se aplică peste nas şi gură legându-se laceafă;-pentru protecţia întregului corp se mai pot folosi costume de lucrudin pânză cauciucată, pelerine şi costume din materiale plasticerezistente, căciuli, şepci, cizme de cauciuc, bocanci, mănuşi decauciuc, menajere sau din piele; -acolo unde există adăpost de protecţie civilă se va căuta imediatpătrunderea în interiorul acestuia şi închiderea ermetică a uşilor;-părăsirea clădirilor, adăposturilor se va face numai la înştiinţareafacută de instituţiile specializate, prin semnalul de „Încetare aalarmei” sau prin alte mijloace de comunicare specifice;  ATEN ŢIE!       Acesta este un material informativ, pe care vă rugăm sa-l citiţi cu atenţie. Nu intraţi   în panică iar în cazul situaţiilor de urgenţă apelaţi numarul de telefon 112. Pentrudetalii suplimentare puteti accesa site-ul unităţiiwww.apavital.ro sau direct la numarul de telefon gratuit telverde 0800808969 sau la numerele de telefon specificate in antet.

Intoxicatia cu ierbicide Exista o mare varietate de substante cu proprietati ierbicideatat anorganice cat si organice. Una si aceeasi substanta poatefi in acelasi timp ierbicid, insecticid, fungicid. Prin urmare, oclasificare a substantelor ierbicide nu ar putea satisfaceexigentele de interes practic, in continuare fiind prezentatecateva dintre cele mai des folosite ierbicide, toxicoze asociate,in functie de structura lor chimica, modul loc de actiune sitoxicitatea lor. Cele mai importante substante cu actiune ierbicida sunt reprezentate deurmatoarele substante sintetice organice:Fenoxiderivatii acizilor grasi (acidul 2,4 – diclorfenoxiaceticsi acidul 2,4,5 – triclorfenoxiacetic);Compusi dipiridilici (Diquat si Paraquat);Clorati (NaCLO4 – Travex si KCLO4 – Sarea Bertholet);Compusi dinitrocrezolici si dinitrofenolici (DNOC, DNC, DNBP,DNHP);Triazine si derivati ai acidului benzoic (Atrazin, Simazin).Folosirea ca ierbicid a cloratilor incepe inca din anul 1900;incepand cu anul 1925 sunt utilizati ca sterilizanti ai solului.

Denumiri comercialeTumbleaf, Chlorate of Soda, Atlacide, Shed-a-leaf, Kwik-Act,Kalium, Chloricum, Travex, Vegerein.Metoda de preparareCloratul de sodiu se obtine la electroliza solutiilor apoase declorura de sodiu, in conditii care permit formarea hipoclorituluide sodiu, NaOCl, care la 70° C trece in clorat de sodiu3NaOCl 2NaCl + NaClO3Proprietati fizico-chimiceCloratul de sodiu (Travex, Vegerein) si cloratul de potasiu (sareBertholet, Anforston) se prezinta sub forma de pulbere critalina,alba, inodora, cu punct de topire la 248-250°C (la 300°C sedescompune), au gust racoritor, putin sarat, sunt solubile in apasi alcool, hidroscopice, nu se descompun la aer, fac explozie laincalzire si lovire si sunt frecvent utilizate in practica. Esteun puternic oxidant dar nu in solutie apoasa; actiunea oxidantaapare numai acidulare sau in prezenta anumitor catalizatori.Absorbtia este radiculara. Are o anumita actiune coroziva fata deotel si zinc. Volatilitatea este redusa la 20-30°C.Forme de conditionareCloratul de sodiu se comercializeaza ca atare 99%, sub forma depulberi 12-33%, si solutii apoase 4%, 19% si 28% si in amectec cuborati, arsenit de sodiu, nisip, clorura de calciu, clorura demagneziu, clorura de sodiu, carbonat de sodiu acetat de sodiu,fosfati pentru a reduce pericolul de incendiu. Se cunosc siamestecuri cu alte ierbicide ca de exemplu acidul 2,4 – D siMonuronul.Modul de actiune Cloratul de sodiu este un ierbicid total avand si actiunedefolianta; actiunea ierbicida este de contact si sistemica. Dupaaplicare este absorbit in scurt timp de plante prin radacini siprin frunze. Prezinta o fitotoxicitate pronuntata fata deplantele verzi. In soluri alcaline, eficitatea cloratului desodiu este mai redusa. S-a constatat ca prezenta nitratilor insol micsoreaza, deasememea, actiunea ierbicida a produsului.Fiind solubil in apa, cloratul de sodiu este spalat usor si inconsecinta prezinta o remanenta redusa, la care contribuie sidescompunerea la clorura de sodiu care are loc sub actiuneamicroorganismelor din sol, descompunere favorizata de umiditatesi temperatura. Nu actioneaza negativ asupra microorganismelordin sol. Actiunea ierbicida a acestuia este favorizata deprezenta abundenta a umiditati in sol; lipsa de umiditate atrage

dupa sine o reducere substantiala a eficacitatii si ca atare estecontraindicata utilizarea sa in perioadele secetoase.

Cloratul de sodiu provoaca accelerarea respiratiei plantelorreducand activitatea catalazei si consumarea rezervelornutritionale ale acestora. Remanenta in sol este de cel putin 1 an, dar, in functie dedozele aplicate, de tipul si fertilitatea solului, de continutulin substante organice si umiditate ale acestuia si de factoriimeteorologici, poate ajunge la 5 ani. Fitotoxicitatea cloratuluide sodiu este de 30-50 ori mai ridicata in comparatie cu aclorurii de sodiu.

Domenii de utilizareCloratul de sodiu se foloseste ca sterilizant al solului, pentrudistrugerea completa a vegetatiei pe terasamentele de caleferata, terenuri industriale, sosele, drumuri, terenuri de sport,etc. Este utilizat si ca defoliant. In culturile de fasole, orez,tomate, sorg, cartofi este utilizat ca desicant.

Buruieni combatute Cu cloratul de sodiu se combat buruienile policarpice carese inmultesc prin rizomi, ca de exemplu: costreiul mare(Echinochloa crus galli), pirul tarator (Cynodon dactylon), pirulgros (Agrpyron repens), si prin lastarii de pe radacini, ca deexemplu volbura (Convolvulus arvensis), palamida (Cirsiumarvense), susaiul (Sonchus arvensis), papadia (Taraxacumofficinale), patlagina (Plantago sp.), coada calului (Equisetumsp.), podbal (Tussilago farfara), macris (Rumex sp.), captalan(Petasites sp.), grozama (Genista sp.), iarba neagra (Callunavulgaris), trestia (Phragmites communis), papara (Typha sp.),rugina (Juncus sp.), rogoz (Carex sp.), tipirig (Scirpussilvaticus) etc.

Bibliografie : D.NEGOIU-"TRATAT DE CHIMIE ANORGANICA"

http://www.ipedia.ro/clor-cl--236/http://www.apavital.ro/situatii_de_urgenta-1632-ro.html

http://www.bioterapii.ro/Articole/Produse/Detoxifierea_organismului.htmlhttp://www.bioterapi.ro/aprofundat/index_aprofundat_index_enciclopedic_substanteClorul_si_cloruri.html#in_organismhttp://www.scritube.com/medicina/Intoxicatia-cu-insecticide-org24177208.php

Disciplina :ECOLOGIE Tema: Caracterele Clorului si a compusilor sai

PROFESOR INDRUMATOR CONF.DR Bogdan Georgescu