Amintirea lui Ştefan cel Mare la Colomeea

«The memory of Stephen the Great at Kolomyia»

by Ştefan S. Gorovei

Source:Annals of Putna (Analele Putnei), issue: 2 / 2007, pages: 67­74, on www.ceeol.com.

„Analele Putnei”, III, 2007, 2, p. 67–74.

ŞTEFAN S. GOROVEI

AMINTIREA LUI ŞTEFAN CEL MARE LA COLOMEEA

În toamna anului 2005, cu prilejul participării la o manifestare culturală la Cernăuţi, grupul de călători aflat sub conducerea P. C. Arhimandrit Melchisedec, Stareţul Mănăstirii Putna, a început cercetarea urmelor şi amintirilor româneşti din fosta Galiţie. Aşa s-a ajuns nu numai prin unele sate cândva româneşti, din Bucovina astăzi ucraineană, dar şi pe câmpul luptei de la Obertyn, unde s-a ruinat mândria lui Petru vodă Rareş în 1531. Drumul de întoarcere spre actualul punct de frontieră cu România trece prin Sniatyn şi prin Colomeea. Văzând numele pe hartă, s-a propus – şi acceptat – să nu trecem prin aceste localităţi fără a arunca o privire în jurul nostru. Aşezări simpatice, amintind puternic de orăşelele din Bucovina noastră austriacă, precum Rădăuţii sau Siretul, Sniatynul şi Colomeea au o istorie de care numele moldovenilor şi mai ales al lui Ştefan cel Mare este foarte strâns legat. Nu am putut identifica, în acea trecere, nici o urmă, nici o amintire care să ne fie de folos în vreun fel. A fost evident că revenirea este absolut necesară: cel puţin la Colomeea, unde – ne-am spus – trebuie să existe vreun muzeu.

În toamna anului următor, în septembrie 2006, o altă expediţie – organizată şi condusă tot de Părintele Stareţ Melchisedec – a pornit pe urmele Movileştilor, în aceeaşi Galiţie pe care o cunoaştem aşa de puţin. De data aceasta, eram pregătiţi şi cu documentarea adecvată: ştiam deja ce se poate vedea la Colomeea, unde, alături de un m uzeu al oraşului, se află un muzeu al ouălor încondeiate. Din păcate, drumul nostru ne-a adus la Colomeea într-o zi de luni, când, peste tot, muzeele sunt închise. Totuşi, hălăduind prin librării, am găsit o cărticică despre istoria oraşului. Din această cărticică, a lui Volodimir Graboveckij – care are cel puţin meritul de a nu ocoli partea poloneză din istoria oraşului –, am început a afla câte ceva despre ceea ce ne interesa. Ajutorul prietenesc al colegului nostru basarabean, d-l Silviu Tabac, a făcut posibilă prima „accesare” a informaţiilor. Profesorul Graboveckij povesteşte întâlnirea lui Ştefan cel Mare cu regele Cazimir al Poloniei la Colomeea, în septembrie 1485, şi adaugă amănuntul că, pe locul unde a fost impunătoarea ceremonie, s-a amenajat, în 1877, un „curgan” (o movilă uriaşă), pe care s-a ridicat un obelisc, purtând următoarea inscripţie: „Aici, în acest loc, Cazimir Iagiellonczyk, rege polon, mare cneaz lituanian [sau: rege al Poloniei, mare cneaz al Lituaniei] a primit jurământul de credinţă de la Ştefan, domnul Valahiei şi al Moldovei, <în> anul 1485”1.

1 Володимир Грабовецький, Історія Коломиї. З найдавніших часів до початку ХХ ст.,

Чaстина I, Colomeea, 1996, p. 31. De interes pentru istoria românească este şi expunerea din p. 23–30; la p. 30 – scena depunerii jurământului de la Colomeea, imaginată de Miroslav Gatalević.

ŞTEFAN S. GOROVEI 68

Urmând indicaţiile autorului, am pornit să identificăm locul. D-l Silviu Tabac n-a cruţat nici un efort pentru a ne conduce acolo unde a fost ceremonia din 1485. Şi am ajuns undeva, la o răscruce de drumuri, într-o uriaşă câmpie, unde nu se vedea, însă, nici urmă de „curgan” ! O bătrânică a povestit că ar fi fost ceva acolo, dar s-a risipit, în anii grei ai stăpânirii bolşevice ruseşti. Locul părea potrivit, pentru că unul dintre drumurile care se încrucişau acolo este arătat ca venind de la Suceava.

În preajma iernii, în zilele de sfârşit ale lunii noiembrie, ne-am încercat norocul încă o dată. De data aceasta, călăuză şi tălmaci ne-a fost domnişoara Natalia Pavlenco, fiica preotului Vasile de la Crasna lui Ilschi. De la muzeul ouălor încondeiate, am fost cu amabilitate îndrumaţi – conduşi, chiar – la muzeul oraşului, instalat într-o veche vilă cochetă, amintind vremea stăpânirii austriece. Ne-am declinat numele şi calităţile şi am spus pentru ce suntem acolo. Surpriza a f ost totală: un Petru Rareş ar fi zis „de mult aşteptam eu una ca aceasta să se întâmple !”. Directorul muzeului, d-l Mihailo Mihailovici Arsak, a apărut sufocat de emoţie şi copleşit de măreţia momentului: era prima oară când – după cunoştinţa lui – nişte români veneau să se intereseze de locul unde se petrecuse evenimentul, fără nici o îndoială, cel mai important din istoria mai veche a Colomeii2. De fapt, aveam să aflăm mai târziu, mai fuseseră nişte români acolo, dar cu nu mai puţin de nouă decenii înainte.

I s-a spus d-lui Arsak dorinţa noastră: vrem să ajungem la locul respectiv, vrem să vedem movila, vrem să ştim dacă există vreo fotografie a monumentului şi dacă s-a mai păstrat vreo bucată din placa cu inscripţie. Drept răspuns, gazda noastră s-a oferit să ne conducă el însuşi la locul cu pricina, dar ne-a îndemnat să-i vizităm mai întâi muzeul. Acest muzeu este un exemplu bun de muzeu local: în el s-au adunat toate urmele care s-au mai putut găsi despre viaţa oraşului şi a orăşenilor, începând, însă, doar de la sfârşitul veacului al XVIII-lea. Într-o cameră s-a reconstituit un interior tipic de casă mic-burgheză din Colomeea de la începutul veacului al XX-lea, lăsând să se vadă amintirea bună care s-a păstrat aici pentru vremea Imperiului, când viitorul ultim împărat, arhiducele Carol, a locuit o vreme, în legătură cu îndatoririle sale ostăşeşti. În fine, într-un mare salon ne-a întâmpinat o expoziţie de cărţi poştale ilustrate; între ele, una înfăţişează trei monumente din Colomeea: două ridicate în memoria poeţilor poloni Adam Mickiewicz şi Franciszek Karpiński, iar al treilea – în amintirea omagiului din 1485 (Fig. 1, 2) ! E uşor de imaginat emoţia care ne-a cuprins pe toţi în faţa acestei minuscule imagini.

2 Pentru acest eveniment: Victor Eskenasy, Omagiul lui Ştefan cel Mare de la Colomeea (1485). Note pe marginea unui ceremonial medieval, în AIIAI, XX, 1983, p. 257–267, reluat în vol. Ştefan cel Mare şi Sfânt. Portret în istorie, carte tipărită cu binecuvântarea Înalt Prea Sfinţitului Pimen, Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor, Sfânta Mănăstire Putna, 2003, p. 439–457; Ştefan S. Gorovei, Maria Magdalena Székely, Princeps omni laude maior. O istorie a lui Ştefan cel Mare, carte tipărită cu binecuvântarea Înalt Prea Sfinţitului Pimen, Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor, Sfânta Mănăstire Putna, 2005, p. 222–231.

Access via CEEOL NL Germany

AMINTIREA LUI ŞTEFAN CEL MARE LA COLOMEEA 69

De îndată, directorul muzeului ne-a adus şi câteva pagini dintr-o carte poloneză – aproape în taină, ca şi cum ar fi fost un lucru oprit (poate şi este) – despre Colomeea. Din această carte, am cules primele informaţii precise3 despre „memorialul omagiului domnului moldovean Ştefan cel Mare în faţa regelui polon Kazimir Jagiełłonczyk”. Înălţarea lui s-a datorat iniţiativei Societăţii Pedagogice din Colomeea, din însărcinarea căreia profesorul Leopold Wajgel a realizat proiectul monumentului. Comunitatea polonă din Colomeea a ad unat fondurile necesare, iar la 28 septembrie 1877 monumentul a fost inaugurat. După încheierea primului război mondial, Polonia a cerut României să trimită trupe în Pocuţia, pentru a restabili acolo ordinea grav tulburată de ucrainenii grupaţi într-o oaste sub comanda cneazului Wasyl Weschivan Stephanowicz, până atunci arhiducele Wilhelm de Austria, pretendent la o iluzorie coroană regală. În timpul acestei ultime ocupaţii româneşti a Pocuţiei, trupele generalului Iacob Zadik au ajuns, se spune, până în faţa monumentului. În perioada interbelică, adică în anii când Colomeea a făcut parte din Republica Polonă, în fiecare an, la 15 septembrie, se organizau festivităţi în locul respectiv, în amintirea evenimentului internaţional din anul 1485.

Cu aceste informaţii, am ajuns la locul monumentului, conduşi de d-l Arsak. Nu era chiar locul la care ajunsesem în septembrie, dar direcţia noastră fusese, atunci, corectă totuşi. Peisajul dezolant care s-a înfăţişat ochilor noştri nu era foarte străin: îl întâlnim foarte adesea în propria noastră ţară. Ni s-a explicat, în timp ce ne îndreptam spre uriaşa movilă, că acolo a fost o fabrică şi că, acum, un politician bogat a cumpărat tot terenul. Am urcat, cu emoţie sporită, pe movilă, scrutând zările (Fig. 3). Dintr-o parte, s-a văzut că se îndreaptă spre noi un bărbat, ieşind dintr-o casă de la marginea drumului. „Căutaţi monumentul, nu-i aşa ?”, ni s-a adresat acest om, purtând sub braţ un albumaş roşu. „L-au dărâmat ruşii, acum câţiva ani”. În adevăr, aveam să găsim într-un album de cărţi poştale ilustrate4, informaţia că monumentul a fost nimicit la 8 septembrie 1982, piatra împrăştiată iar inscripţia aruncată în apele Prutului, care curg în apropiere.

Omul avea fotografii, făcute prin anii 1968–1970, înfăţişând foarte probabil persoane din familia sa, precum şi un grup de copii; în spatele lor, se înalţă obeliscul memorial (Fig. 4, 5). În mintea acestui om – foarte cuviincios şi la locul lui –, monumentul ar fi fost înălţat pe o movilă de oase şi ar fi comemorat o luptă din primul război mondial.

Acolo sus, pe movilă, o rugăciune s-a rostit pentru sufletele celor de acum cinci veacuri. La mica slujbă, a participat şi directorul muzeului şi a asistat şi omul de la marginea drumului.

3 Ryszard Brykowski, Kołomyja. Jej Dzieje, Zabytki, Varşovia, 1998, p. 80–81. 4 Валерій Ковтун, Іван Монолатїй, Koломия з минулого в сьогодення (Українське

мистецтво у старій листівці. Выпуск 4) [Kolomyia from Past to Present (Ukrainian Art in Old Postcards. Issue 4], Colomeea, 2005, p. 132.

ŞTEFAN S. GOROVEI 70

Informaţiile culese la faţa locului, completate cu acelea publicate, dau o scurtă (şi, totuşi, incompletă) istorie a acestui monument. După o informaţie orală, monumentul ar fi avut în vârf o cruce, înlăturată pentru a permite înălţarea obeliscului, cu prilejul unei restaurări de către arhitecţii polonezi Upranski şi Ivenkevici (nume redate aşa cum au fost rostite). Cu toate acestea, nici una dintre cele trei fotografii care înfăţişează obeliscul în etape diferite nu arată existenţa crucii. Cartea poştală dă, fără îndoială, imaginea cea mai veche – monumentul are o împrejmuire (Fig. 2); a doua fotografie, cu un grup de cinci bărbaţi, pare să dateze (după îmbrăcăminte) din perioada interbelică (Fig. 6); a treia vine din deceniul 7 al veacului al XX-lea (Fig. 4).

Fotografiile cu grupuri de oameni nu lasă să se vadă soclul obeliscului, unde a trebuit să fie inscripţia; doar poza cu cei patru copii (Fig. 5) îngăduie să se zărească, în stânga acestora, un chenar care a putut adăposti inscripţia. Dar şi în privinţa acestei inscripţii există o neclaritate. În cartea lui Brykowski, este reprodus5 un fragment din inscripţia monumentului, însă cuvintele care se pot citi pe acest fragment nu se regăsesc în textul cunoscut al inscripţiei – „.... krolowi // ... <Kazimir>owi Jagiełłonczyko // ... hold ........ polach // mołdawski Stefan // .... r. 1485” (Fig. 7). S-ar deduce, din acest fapt, fie că monumentul a avut două plăci, fie că, la un moment dat, vechea inscripţie, săpată în piatră, a fost înlocuită cu o alta. Nimeni nu ne-a putut lămuri unde se află, astăzi, fragmentul de inscripţie reprodus de Ryszard Brykowski.

Ar fi, fără îndoială, mult prea mult dacă am îndrăzni să credem că vreo instituţie de stat ar putea lua iniţiativa refacerii monumentului de la Colomeea, mărturie de piatră a amintirii lui Ştefan cel Mare. Dacă o asemenea iniţiativă s-ar lua, ea nu ar putea veni decât din partea unor oameni şi a unor instituţii nelegate de frânele şi neîmpiedicată de obstacolele pe care le aşează şi le apără statele şi cei care le reprezintă.

5 Ryszard Brykowski, op. cit., p. 157, fig. 82.

AMINTIREA LUI ŞTEFAN CEL MARE LA COLOMEEA 71

Fig. 1

Fig. 2

ŞTEFAN S. GOROVEI 72

Fig. 3

AMINTIREA LUI ŞTEFAN CEL MARE LA COLOMEEA 73

Fig. 4

Fig. 5

ŞTEFAN S. GOROVEI 74

Fig. 6

Fig. 7