Contribuții la datarea donației Ciceului și Cetății de Baltă lui Ștefan cel Mare /...

„Analele Putnei”, IX, 2013, 1, p. 91–112.

MARIUS DIACONESCU

CONTRIBUŢII LA DATAREA DONAŢIEI CICEULUI ŞI CETĂŢII DE BALTĂ LUI ŞTEFAN CEL MARE

Stăpânirea cetăţilor Ciceu şi Cetatea de Baltă de către Ştefan cel Mare a atras atenţia istoricilor din perspectiva datării donaţiei sau a dimensiunilor celor două proprietăţi. Dacă unele studii sunt special dedicate stăpânirii feudelor ardelene de către domnul Moldovei1, alte abordări sunt tangenţiale în cadrul unor lucrări diverse despre Ştefan cel Mare. În ciuda acestei bibliografii stufoase, datarea donaţiei domeniilor ardelene se bazează pe speculaţii în jurul anilor 1475, 1484, 1486 sau 1489. Descoperirea unui document din 1489 despre cetatea Ciceului ne oferă prilejul unei noi abordări şi clarificarea datării donaţiei şi a intrării în stăpânire a domnului Moldovei.

Plasarea donaţiei în anul 1475 a avut susţinători mai ales la începutul secolului XX. Istoricii care au avansat această dată s-au bazat atât pe supunerea lui Ştefan cel Mare faţă de Matia Corvin în 1475, cât mai ales pe interpretarea greşită a unui document din anul anterior2. În 15 septembrie 1474, domnul Moldovei le

1 I. C. Băcilă, Posesiunile domnilor moldoveni în Transilvania, în „Anuar de Geografie şi

Antropogeografie”, 1914–1915, p. 83–117; V. Motogna, Stăpânirea lui Ştefan cel Mare asupra Ciceului, în RI, VIII, 1922, 1–3, p. 128–136 (în continuare, Stăpânirea lui Ştefan cel Mare); idem, Cetatea Ciceului sub stăpânirea Moldovei. Schiţă istorică. 400 de ani de la suirea pe tron a lui Petru Rareş (1527–1927), Dej, f.a.; Z. Pâclişanu, Când a ajuns Ştefan cel Mare stăpân al Ciceului ?, în RIR, XIII, 1943, p. 61; Fr. Kiss, Posesiuni moldoveneşti în Transilvania (sec. XV–XVI), în SAI, XXX–XXXI, 1975, p. 13–24; N. Edroiu, Posesiunile domnilor Ţării Româneşti şi Moldovei în Transilvania (sec. XIV–XVI). Semnificaţii politico-sociale şi cultural istorice, în Istoria României. Pagini transilvane, volum editat de Dan Berindei, Cluj-Napoca, 1994, p. 45–62, republicat în traducere engleză, idem, Transylvanian Possessions of the Wallachian and Moldavian Princes (the 14th–16th Centuries). Political-Social and Cultural-Historical Significance, în Ştefan cel Mare la cinci secole de la moartea sa, volum editat de P. Zahariuc şi S. Văcaru, Iaşi, 2003, p. 185–195 (în continuare, Posesiunile); Ştefan S. Gorovei, Feudele ardelene ale lui Ştefan cel Mare. Observaţii pe marginea izvoarelor, în AP, I, 2005, 1, p. 123–132 (în continuare, Feudele ardelene); A. A. Rusu, Ştefan cel Mare şi Transilvania. Un inventar critic, date nevalorificate şi interpretări noi, în AP, I, 2005, 2, p. 91–122, în special p. 103–112; N. Edroiu, An Aspect of the Political and Private Relations between Matthias Corvinus and Stephen the Great. The Transsylvanian Estates of the Rulers of Moldavia, în vol. Stephen the Great and Matthias Corvinus and Their Time. In memoriam Virgil Cândea and András Kubinyi, ed. L. Koszta, O. Mureşan, Al. Simon, Cluj-Napoca, 2007, p. 151–160.

2 A. Bunea, Vechile episcopii româneşti a Vadului, Geoagiului, Silvaşului şi Bălgradului, Blaj, 1902, p. 15; V. Pârvan, Relaţiile lui Ştefan cel Mare cu Ungaria, Bucureşti, 1905, p. 71, 89–90; N. Iorga, Istoria lui Ştefan cel Mare, Bucureşti, 1904, p. 107; chiar şi după publicarea unor documente de către V. Motogna, prin care demonta această opinie, N. Iorga a perseverat în această datare. Comentariul lui N. Iorga în RI, VIII, 1922, nr. 1–3, p. 137; aceeaşi datare şi în sinteza de

MARIUS DIACONESCU 92

cerea bistriţenilor să îi dea trimisului său un om, care să îl însoţească până la cetatea Ciceu, unde trebuia să rezolve anumite probleme ale sale la castelanul cetăţii. Conform unei note tergale era vorba de nişte captivi în cetatea Ciceului3. Ştefan cel Mare şi-a trimis de fapt un sol la castelanul cetăţii Ciceu pentru a obţine eliberarea unor supuşi ai săi, luaţi în captivitate din motive care ne sunt azi necunoscute, ceea ce în nici un caz nu arată că domnul Moldovei ar fi stăpânit acolo în acel an sau în anul următor.

Anul 1484 a fost lansat în istoriografie de Victor Motogna, după ce a pus în circulaţie documente care atestau prezenţa castelanilor vechilor proprietari în cetatea Ciceu după 1475 şi prelua ca atare tradiţia consemnată de izvoare din secolul al XVI-lea despre donaţia cetăţilor ca o compensaţie pentru pierderea cetăţilor Chilia şi Cetatea Albă4.

Din cauza omagiului prestat personal de către Ştefan cel Mare faţă de regele Poloniei la Colomeea în 1485, relaţiile domnului Moldovei cu regele Ungariei nu ar fi fost propice pentru donaţia celor două cetăţi. Preluând teoria compensaţiei pentru cetăţile maritime, istoricii au datat donaţia în funcţie de anul încheierii păcii moldo-otomane şi a revenirii lui Ştefan la vasalitatea faţă de regele Ungariei, avansând anii 1486 sau 14875.

Datarea donaţiei celor două cetăţi în 1489 a fost lansată de Ioan Ursu6 şi a fost preluată de mai mulţi istorici, care au adus ca argument încheierea păcii polono-otomane din acel an7. Radu Constantinescu a reuşit să aducă argumente

istorie naţională: idem, Istoria românilor, IV, Bucureşti, 1937, p. 186; I. Ursu, Ştefan cel Mare şi turcii, Bucureşti, 1914, p. 63, a optat iniţial pentru anul 1475, dar, după articolul lui V. Motogna, şi-a revizuit punctul de vedere, avansând anul 1489: idem, Ştefan cel Mare, domn al Moldovei de la 12 aprilie 1457 până la 2 iulie 1504, Bucureşti, 1925, p. 202–204, nota 2 (în continuare, Ştefan cel Mare); Z. Pâclişanu, op. cit., p. 61, invoca un alt document despre Cetatea de Baltă pentru a contesta datarea donaţiei în 1475, plasând-o după 1479; mai nou, deşi s-a renunţat în istoriografie la datarea respectivă, A. A. Rusu, op. cit, p. 107–108, a readus în discuţie datarea donaţiei Ciceului în 1475, însă separat de cea a Cetăţii de Baltă, care ar fi fost făcută ulterior.

3 Urkundenbuch zur Geschichte der Deutschen in Siebenbürgen, VII, 1474–1486, Bucureşti, 1991, nr. 4016, p. 25–26 (în continuare, Urkundenbuch). A. A. Rusu, op. cit., p. 107, a arătat deja că pe baza acestui act nu se poate data momentul daniei.

4 V. Motogna, Stăpânirea lui Ştefan cel Mare, p. 134. I. Sabău, Relaţiile politice dintre Moldova şi Transilvania în timpul lui Ştefan cel Mare, în vol. Studii cu privire la Ştefan cel Mare, Bucureşti, 1956, p. 234, datează donaţia după reînnoirea păcii ungaro-otomane în 1485. N. Edroiu, Posesiunile, p. 49, plasează donaţia incert „în anii imediat următori” pierderii Chiliei şi Cetăţii Albe.

5 I. Toderaşcu, Unitatea românească medievală, I, Bucureşti, 1988, p. 145; I. Drăgan, Nobilimea românească din Transilvania între anii 1440–1514, Bucureşti, 2000, p. 233; Ştefan S. Gorovei, Maria Magdalena Székely, Princeps omni laude maior. O istorie a lui Ştefan cel Mare, Sfânta Mănăstire Putna, 2005, p. 259; Ştefan S. Gorovei, Feudele ardelene, p. 124–125.

6 I. Ursu, Ştefan cel Mare, p. 202–204, nota 2. 7 C. C. Giurescu, Istoria românilor, II, De la Mircea cel Bătrân şi Alexandru cel Bun până

la Mihai Viteazul, ediţie îngrijită de D. C. Giurescu, Bucureşti, 2000, p. 58; Ştefan S. Gorovei, Muşatinii, Bucureşti, 1976, p. 64; I. A. Pop, Relaţii între Transilvania şi Moldova în timpul lui Ştefan cel Mare, în AMN, 31/2, 1994, p. 429 (reluat în limba franceză: idem, Relations entre la Transylvanie

CONTRIBUŢII LA DATAREA DONAŢIEI CICEULUI ŞI CETĂŢII DE BALTĂ 93

„originale” la datarea stăpânirii lui Ştefan cel Mare asupra feudelor ardelene, determinate de lectura greşită a izvoarelor. Fără să cunoască dreptul nobiliar din Ungaria care reglementa proprietatea, susţine că în august-septembrie 1476, în urma unui act regal determinat de omagiul din anul anterior, voievodul Transilvaniei i-a cedat „formal” lui Ştefan Cetatea de Baltă. Deşi preia tale quale o informaţie dintr-un document din 1507, pentru a împăca restul izvoarelor care atestă că Ştefan nu stăpânea domeniul respectiv, afirmă că „este puţin probabil de altfel ca să fi fost atunci vorba de o intrare în posesie efectivă”8. Ba mai mult, lansează ideea că Ştefan cel Mare ar fi încercat ocuparea cu forţa a Ciceului şi a Rodnei9 într-o interpretare temerară a salvconductului din 1474 invocat mai sus. Dar, în cele din urmă, deşi acceptă că după 1484 a avut loc donaţia regală pentru cele două domenii, „demonstrează” că în 1489 cetăţile au ajuns în stăpânirea domnului Moldovei. Istoricul introduce în circuitul istoriografic un text dintr-o cronică secuiască10, din lectura căreia înţelege că Alexandru, fiul lui Ştefan cel Mare, după nuntă, a preluat în posesie cele două domenii din Transilvania11. Istoricul face două erori grave. În primul rând nu ţine cont de concluziile exegetului care a editat acea cronică secuiască, Lajos Szádeczky, potrivit căruia aceasta este de fapt un fals de la finele secolului al XVIII-lea şi nu o cronică autentică medievală12. Mult mai gravă este lectura total greşită a textului latinesc, în care, chiar ca fals de la sfârşitul secolului al XVIII-lea, nici vorbă de nunta lui Alexandru şi de preluarea domeniilor ardelene după nunta sa13: „însă când regele Panoniei sau Ungariei a scos de la ardeleni 60000 florini de aur, chiar când era tânăr căsătorit, l-a făcut să se întoarcă la vasalitate pe voievodul Moldovei în 1496, din această cauză îi este dată voievodului cetatea Ciceu, iar el însuşi este întărit în ţara sa cu cinstea cuvenită” [trad. M. D.]14. De fapt, autorul falsului invoca nunta regelui Matia cu Beatrix de Aragonia din 1476, de unde şi datarea et la Moldavie à l’époque d’Étienne le Grand, în TransR, XIII, 2004, nr. 2, p. 28); Istoria românilor, IV, De la universalitatea creştină către Europa „patriilor”, Bucureşti, 2001, p. 391 (capitol scris de I. Toderaşcu); Al. Simon, Stephen the Great and His Involvment in Transylvania, în TransR, 13/2, 2004, p. 39; idem, Domnul Moldovei şi regii Ungariei la 1490. Un document inedit de la Ştefan cel Mare, în AIIX, XLIII–XLIV, 2006–2007, p. 27: „domnul primise doar pe hârtie feudele” de la Matia (în continuare, Domnul Moldovei şi regii Ungariei la 1490) !

8 R. Constantinescu, Moldova şi Transilvania în vremea lui Petru Rareş. Relaţii politice şi militare (1527–1546), Bucureşti, 1978, p. 7.

9 Ibidem. 10 L. Szádeczky, A csiki Székely Krónika, Budapest, 1905, p. 132. 11 R. Constantinescu, op. cit., p. 11 şi nota 39 de la p. 133. 12 L. Szádeczky, op. cit., p. 73 et passim. 13 Ştefan S. Gorovei, Feudele ardelene, p. 125, nota 10 şi-a exprimat rezerva faţă de

aserţiunile lui R. Constantinescu. 14 L. Szádeczky, op. cit., p. 132: „Dum autem rex Pannon, seu Hungariae a Transylvania

60.000 aureos exigeret, Vajvodam Moldaviae Juvenis adhuc licet uxoratus ad Clientelam redire facit 1496, ob quod factum, Vajvodae datur arx Csikoviensis, ipse autem in terra sua spectabili honore confirmatur”.


greşită în 1496, o eroare a copistului. Este evident că acest fragment din cronica falsă a secuilor nu mai poate fi invocat şi această „contribuţie” a lui R. Constantinescu, care a fost preluată mai nou şi de tânărul istoric clujean Alexandru Simon15, trebuie scoasă dintre „argumentele” datării donaţiei în anul 1489.

Stăpânii Ciceului înainte de Ştefan cel Mare Cetatea Ciceu s-a aflat din 1387 în stăpânirea nobililor Losonci16, care

până în 1467 erau cei mai mari proprietari de moşii în Transilvania. Familia Losonci avea mai multe ramuri, din care cauză au fost mai multe ieşiri din indiviziune şi împărţiri ale averilor între membrii clanului17.

O parte a nobililor din familia Losonci s-a implicat în răscoala din Transilvania din 1467 împotriva regelui Matia18. După înăbuşirea răscoalei, regele le-a confiscat averile. Două treimi din cetatea Ciceu şi cele 39 de sate aparţinătoare, pe care le stăpânise ramura Losonci care s-a răsculat, au fost dăruite de rege în toamna anului 1467 lui Gheorghe, fiul lui Imre Szerdáhelyi. În urma mandatului regal, beneficiarul a fost pus în stăpânirea domeniului pe cale legiuită de către omul regelui şi cel al conventului, fără ca să fie împotrivitori19. Abia în vara anului următor, 1468, nobilii Losonci au protestat în faţa conventului din Cluj-Mănăştur împotriva regelui Matia şi îi interziceau pe această cale să dăruiască părţi din domeniul cetăţii Ciceu şi alte moşii ale lor20. Conform legislaţiei regatului, dacă se făcea o scrisoare de protest la un for notarial, adică la un convent sau capitlu, faţă de o danie, cei care se împotriveau puteau să deschidă şi peste mai mulţi ani proces în legătură cu problema respectivă.

În anii următori, când cetatea Ciceu a fost stăpânită de familia Emrefi Szerdáhelyi (2/3) şi de familia Losonci (1/3), erau doi castelani şi cel puţin un administrator (provisor curiae). În 1472 sunt atestaţi provizorul Mihail Szécsi şi castelanul Dominic cel Mare21. La circa trei săptămâni distanţă apare menţionat un al doilea castelan, Dionisie cel Mare din Hotoan (Hatvani), care avusese un conflict cu familia Losonci, dar în cele din urmă, datorită medierii prin arbitraj, s-au împăcat22. Peste 10 ani sunt iarăşi doi castelani

15 Al. Simon, Ştefan cel Mare şi Matia Corvin. O coexistenţă medievală, Cluj-Napoca,

2007, p. 196, nota 52 şi p. 226, susţine că acea cronică secuiască datează din 1533 ! 16 P. Engel, Magyarország világi archontológiája 1301–1457, I, Budapesta, 1996, p. 294. 17 A. A. Rusu, op. cit., p. 106. 18 Á. Nográdi, A lázadás ára, în EM, 67, 2005, 3–4, p. 131–137 despre răscoală şi

consecinţele ei, p. 133–135 despre implicarea familiei Losonci. 19 Magyar Országos Levétár (Arhivele Naţionale Maghiare), Budapesta, Ungaria,

Diplomatikai Levéltár (în continuare, DL) 27916; Zs. Jakó, A kolozsmonostori konvent jegyzőkönyvei, I (1289–1484), Budapesta, 1990, nr. 1764, p. 650 (în continuare, A kolozsmonostori konvent).

20 Zs. Jakó, A kolozsmonostori konvent, I, nr. 1812, p. 663. 21 Ibidem, I, nr. 2071, p. 732. 22 Ibidem, I, nr. 2080–2081, p. 735.


la Ciceu23, dintre care unul era acelaşi Dominic cel Mare, originar din Koroncó, din comitatul Győr, care îşi împuternicea în 1482 avocaţii24. Nu ştim care dintre ei era castelan din partea familiei Losonci şi care din partea lui Ioan Emrefi Szerdáhelyi. Pe vremea când familia Losonci stăpânea singură cetatea, aici era în 1461 un castelan Dominic, care era angajat ca avocat de nobili ardeleni25. Nu excludem posibilitatea ca această persoană să fi fost identică cu Dominic cel Mare şi el să fi fost castelanul din partea familiei Losonci. Mai ales că celălalt castelan, Dionisie cel Mare, fusese în 1472 în conflict cu nobilii Losonci. În 1483–1484 este menţionat un alt provizor la Ciceu în persoana nobilului Valentin Litteratus Rákosi, supus al familiei Emrefi26.

Stăpânii Cetăţii de Baltă înainte de Ştefan cel Mare Domeniul Cetăţii de Baltă a fost stăpânit începând cu anul 1462, cu

intermitenţe, de către Ioan Pongrác, voievod al Transilvaniei în mai multe rânduri în timpul regelui Matia. El a primit cetatea în decembrie 1462 ca zălog pentru suma de 8000 florini27. Peste doi ani regele reînnoieşte zălogul peste Sebeş, însă pentru suma de 20000 florini cheltuiţi de fraţii Pongrác încă din timpul încoronării regelui28. Tot atunci le dăruieşte pe veci fraţilor Ioan şi Andrei Pongrác Cetatea de Baltă şi domeniul aferent29. Probabil că din cauza împotrivitorilor nu a mai ajuns în stăpânirea efectivă a cetăţii, care în 1466 era arondată ca de obicei voievodului Transilvaniei, acum Ioan Szentgyörgyi30. După răscoala ardelenilor din 1467, Ioan Pongrác, fidel familiei Hunedoreştilor, cu care era înrudit, a fost din nou numit voievod al Transilvaniei, dar folosea cetatea respectivă în virtutea demnităţii sale. În 1471 regele avea acolo castelanii săi31. În contextul agitaţiilor din anul respectiv, Matia avea nevoie de fidelizarea credincioşilor săi şi i-a zălogit din nou lui Ioan Pongrác Cetatea de Baltă şi târgul Sebeş cu pertinenţele lor pentru suma de 20000 florini32, care era de fapt o reglare a vechii datorii. Asupra cetăţii şi oraşului şi-a

23 DL 62914, fără să fie nominalizaţi. 24 Zs. Jakó, A kolozsmonostori konvent, I, nr. 2351–2352, p. 802. 25 Ibidem, I, nr. 1625, p. 612. 26 1483: Samu Barabás, A római szent birodalmi gróf széki Teleki család oklevéltára, II,

1438–1526, Budapesta, 1895, nr. CV, p. 157–158; 1484: DL 105520. 27 DL 27676. Rezumat în Urkundenbuch, VI, Bucureşti, 1981, nr. 3313, p. 141. 28 J. Teleki, Hunyadiak kora Magyarországon, Oklevéltár, XI, Pesta, 1855, nr. CCCLXV,

p. 99–100 (în continuare, J. Teleki, Hunyadiak). Executarea punerii în stăpânire cu titlul de zălog: ibidem, nr. CCCLXX, p. 115–116.

29 DL 27678. Rezumat în Urkundenbuch, VI, nr. 3372, p. 181. Împotrivitorii au fost citaţi la proces.

30 Urkundenbuch, VI, nr. 3482, p. 255. În 1467, era tot a voievodului: ibidem, nr. 3519, p. 276–277.

31 Ibidem, VI, nr. 3854, p. 488: „… castellanis nostris […] opidum nostrum Kykellewar…”. 32 J. Teleki, Hunyadiak, XII, Pesta, 1857, nr. DCXXIV, p. 76–79.


exercitat Ioan Pongrác drepturile până la decesul său în 147633. Regele a preluat atunci domeniul, unde îşi avea castelanii săi în septembrie 147834.

Însă în toamna aceluiaşi an văduva lui Ioan Pongrác s-a plâns regelui împotriva saşilor ardeleni, care ocupaseră cu forţa Sebeşul35, adică au refuzat să o recunoască drept stăpână a oraşului în virtutea vechii zălogiri. În acelaşi document invocă şi dreptul de stăpânire al soţului ei asupra Cetăţii de Baltă împreună cu Sebeşul, în virtutea documentului de zălogire din 1471, fără însă să revendice şi cetatea respectivă. Probabil în compensaţie, în 1479 regele le dă văduvei şi fiului său, Matia, Cetatea de Baltă, ca zălog pentru cei 20000 florini până în momentul răscumpărării36.

Se observă o inconsecvenţă a regelui faţă de drepturile de stăpânire ale lui Ioan Pongrác asupra Cetăţii de Baltă. Această atitudine este explicabilă în contextul înrudirii dintre cei doi. Ioan Pongrác era văr bun cu Matia, tatăl său a fost soţul surorii lui Iancu de Hunedoara, Clara37. Oricum, regele a avut grijă de văduvă şi de familia ei, fără să uite că Ioan Pongrác i-a fost văr. În 1489 aranja o căsătorie a flăcăului Matia cu fiica unei doamne de origine spaniolă din suita reginei Beatrix38.

Datarea daniei Ciceului Documentele prin care regele Matia a dăruit Ciceul şi Cetatea de Baltă lui

Ştefan cel Mare nu s-au păstrat. Cunoaştem doar invocarea lor într-o scrisoare a regelui Vladislav al II-lea din 1492, când acesta mandatează conventul din Cluj-Mănăştur ca să fie pus Ştefan în stăpânirea cetăţilor. Vladislav subliniază în expoziţia documentului că domnul Moldovei a primit de la regele Matia cele două cetăţi transilvănene: „el însuşi le are din mâinile acelui răposat rege domnul Matia şi le ţine până acum şi chiar şi în prezent le are şi ţine stăpânirea lor paşnică şi liniştită”39. Cu aceeaşi idee a donaţiei iniţiale de către Matia revine după înşiruirea tuturor pertinenţelor (târguri, sate, moşii, părţi şi drepturi de posesiune etc.),

33 Elocvent pentru relaţia apropiată dintre regele Matia şi Ioan Pongrác este un fragment din

descrierea nunţii regelui, când primeşte cu tristeţe vestea morţii voievodului Transilvaniei: J. G. Schwandtner, Scriptores rerum Hungaricarum, II, Vena, 1768, p. 154.

34 Urkundenbuch, VII, nr. 4271, p. 190–191. 35 Ibidem, VII, nr. 4284, p. 199–200. Saşii îl acuzau pe fostul voievod că a stors de la

orăşenii din Sebeş peste 14000 de florini din taxe extraordinare. 36 DL 27712. Regest în Urkundenbuch, VII, nr. 4299, p. 203. Relatarea punerii în stăpânire:

DL 27713, regest în Urkundenbuch, VII, nr. 4310, p. 214. Alt exemplar: DL 94539. 37 Pentru originea familiei Pongrác: Mór Wertner, Dengelegi Pongrácz János vajda

származása, în EM, 1906, p. 146–149. 38 J. Teleki, Hunyadiak, XII, nr. DCCLXXXVIII, p. 455. 39 Dania nu s-a păstrat. Mandatul regelui pentru punerea în posesie este publicat de A.

Veress, Acta et epistolae relationum Transilvaniae Hungariaeque cum Moldavia et Valachia, I, 1468–1540, Budapesta, 1914, nr. 39, p. 43–44, după original, DL 27740 (în continuare, Acta). Un alt exemplar este transumptat în răspunsul la scrisoarea conventului din Cluj-Mănăştur din 19 octombrie 1492: DL 27741: „ipse a manibus eiusdem condam domini Mathiae regis habuit et hactenus tenuit eorundemque pacificam et quietam possessionem habet atque tenet etiam de praesenti”.


împreună cu „întreg dreptul, pe care el l-a avut şi l-a ţinut din mâinile zisului domn răposatul rege Matia şi care încă priveşte dreptul de danie al maiestăţii noastre” [trad. M. D.]40.

Despre dania lui Matia ne informează şi contestaţiile făcute de foştii proprietari sau urmaşii lor. Nobilii Losonci făceau o scrisoare de protest la conventul din Leles în 22 ianuarie 1491 prin care îl opreau pe regele Matia de la donarea cetăţilor Ciceu, Brâncoveneşti şi Gogan din Transilvania, precum şi a altor posesiuni din alte părţi ale regatului41. Protestul este cu atât mai insolit cu cât regele Matia deja murise în aprilie 1490. Probabil că nobilii Losonci voiau să se asigure pentru viitoare acţiuni de recuperare, deoarece se putea deschide un proces de revendicare şi peste ani dacă era făcută o scrisoare de protest (litterae protestatoriae) la un convent sau capitlu.

În 1492, regele Vladislav al II-lea îi confirma domnului Moldovei stăpânirea asupra Ciceului şi Cetăţii de Baltă printr-un nou act dat cu titlul de nouă donaţie (novae nostrae donationis titulo) şi poruncea conventului din Cluj-Mănăştur ca să fie introdus Ştefan şi prin el şi fiul său, Alexandru42, în stăpânirea celor două cetăţi. Documentul de danie nouă este invocat, conform procedurii, în mandatul regelui: „le dăruisem pe veci prin mijlocirea unei alte scrisori a noastre făcută despre aceasta”43. Scrisoarea de danie nouă nu s-a păstrat până la noi, ea ar fi trebuit să se afle în arhiva domnitorului Moldovei sau la castelanul unei cetăţi ardelene pe care o stăpânea. De regulă, mandatul de introducere în stăpânire are aceeaşi dată cu donaţia, deci actul de nouă donaţie al regelui Vladislav al II-lea trebuie datat 18 aprilie 1492.

Nova donatio era o formulă juridică prin care regii Ungariei, începând cu Ludovic I, dăruiau o moşie strict persoanelor desemnate în document şi urmaşilor lor direcţi, fără a include şi rudele colaterale, cum erau donaţiile până atunci44. Sensul iniţial al acestei formule juridice de donaţie regală s-a alterat către 1500, deoarece Ştefan Werböczi consideră în codul său de legi că novae donationis titulo presupune existenţa unei donaţii anterioare, care acum este confirmată45. Deci

40 Ibidem: „ac omni eo iure, quo eadem a manibus praefati condam domini Mathiae regis

habuit et tenuit et quo etiam nostrae Maiestatis incumbit collationi”. 41 B. Iványi, Oklevéltár a Tomaj nemzetségbeli losonczi Bánffy család történetéhez, II,

1458–1526, Budapesta, 1928, nr. CCXLII, p. 295 (în continuare, Oklevéltár Bánffy). 42 Includerea numelui fiului / fiilor în actul de donaţie este specific donaţiilor regale, mai

ales celor cu titlul de nouă donaţie, fără nici o legătură cu vreo extindere „din punct de vedere dinastic” a dreptului de proprietate a lui Ştefan asupra domeniilor ardelene; Alexandru nu a devenit coproprietar, cum afirmă în necunoştinţă de cauză Al. Simon, Domnul Moldovei şi regii Ungariei la 1490, p. 29.

43 A. Veress, Acta, I, nr. 39, p. 44: „vigore aliarum litterarum nostrarum superinde confectarum in perpetuum contulerimus”.

44 P. Engel, Nagy Lajos ismeretlen adományreformja, în „Történelmi Szemle”, 1997, 2, p. 137–157.

45 I. Werböczi, Hármaskönyve, Budapesta, 1897, p. 100–102.


inclusiv practica juridică ne confirmă existenţa unei danii iniţiale a lui Matia Corvin către Ştefan cel Mare, document care nu a mai ajuns peste timp până la noi.

Au existat cel puţin două documente de danie emise de regii Matia şi Vladislav al II-lea: donaţia iniţială a primului rege46 şi confirmarea, adică noua donaţie, a ultimului. Ambele documente de danie s-au pierdut, dar sunt invocate de celelalte acte păstrate.

Dacă donaţia iniţială din partea lui Matia este certă, rămâne de discutat punerea lui efectivă în stăpânirea cetăţii. Conform procedurilor juridice din regatul Ungariei, beneficiarul unei donaţii trebuia să fie introdus (introducere) şi să fie pus (statuere) în stăpânirea domeniului respectiv. După emiterea donaţiei, beneficiarul primea şi o scrisoare de introducere şi punere în stăpânire (litterae introductoriae et statutoriae), pe baza căreia unul din oamenii regelui menţionaţi în acel act, de obicei nobil din partea locului, efectua în numele suveranului introducerea şi punerea în stăpânirea moşiei în prezenţa unui om de mărturie din partea conventului sau capitlului, instituţii cu rol notarial. Doar în cazul în care nu s-a împotrivit nimeni punerii în stăpânire, beneficiarul donaţiei putea să stăpânească acel domeniu. Dacă existau împotrivitori, ei urmau să fie citaţi la scaunul de judecată pentru a susţine cu documente cauza împotrivirii lor.

În mandatul regal din aprilie 1492 Vladislav spune că în acel moment Ştefan stăpânea efectiv cele două cetăţi. În toamna anului 1492, când oamenii regelui au vrut să îl introducă pe Ştefan cel Mare în stăpânirea celor două cetăţi conform procedurii obişnuite, au fost mai mulţi împotrivitori. Bartolomeu Betleni s-a împotrivit faţă de punerea în stăpânire într-o treime din Ciceu în numele lui Mihail Dezsőfi Losonci şi a fiilor săi, Ioan şi Emeric. Totodată, acelaşi Bartolomeu s-a împotrivit pentru sfertul fetei şi darurile de nuntă care i se cuveneau doamnei Ana, văduva lui Marcu Betleni din Ciceu47. Nimeni nu s-a împotrivit pentru cele două treimi din domeniul Ciceului, care fuseseră confiscate de Matia în 1467 de la ramura rebelă a familiei Losonci. Doar ceea ce s-ar fi cuvenit în contul sfertului fetei şi al darurilor de nuntă ale unor descendente feminine ale familiei Losonci din acele două treimi a constituit obiectul revendicării, o situaţie moştenită de Ştefan de la vechii proprietari din familia Emrefi Szerdáhelyi. Câteva aşezări au fost alipite domeniului Ciceului în secolul al XV-lea prin cumpărătură şi asupra acelor părţi revendica drepturi de moştenire o descendentă feminină a familiei Losonci.

Dintre împotrivitorii din 1492 lipsesc urmaşii beneficiarului daniei a două treimi din Ciceu, familia Emrefi Szerdáhelyi. Lipsa împotrivirii din partea lor ne arată că cel puţin peste două treimi din cetatea şi domeniul Ciceu Ştefan cel Mare şi-a exercitat efectiv dreptul de stăpânire încă din timpul regelui Matia. Nu

46 I. Toderaşcu, op. cit., p. 145, fără să cunoască procedurile juridice din regatul Ungariei,

pune fără temei sub semnul întrebării existenţa acelei donaţii iniţiale: „dacă a existat”. 47 Scrisoarea de răspuns către judele curţii regale: DL 27741.


excludem însă posibilitatea exercitării stăpânirii peste restul cetăţii, care era contestată de nobilii Losonci, chiar după donaţia iniţială.

Un document din 26 iulie 1489 permite clarificarea momentului donaţiei Ciceului. Printr-o scrisoare deschisă, comitele cămărilor de sare din Transilvania, care era de fapt administratorul veniturilor regale din voievodat, Martin Tárczai, împreună cu Ioan Tárczai, camerier (postelnic) regal, restituiau nobilului Ioan Kodori satul Petreşti din comitatul Solnocul interior48, pe care urmau să îl anexeze (occupata extiterit) domeniului cetăţii Ciceu după obiceiul pertinenţelor cetăţii (more pertinenciarum ipsius castri). Nobilul Ioan Kodori şi-a arătat scrisorile care îi dovedeau drepturile sale de proprietate asupra acelei moşii. Martin Tárczai, în urma examinării documentelor, a prezentat chestiunea judecăţii regelui Matia. La porunca regelui, cei doi funcţionari regali i-au lăsat acelui nobil moşia „pur şi simplu” (pure et simpliciter)49.

Pentru a înţelege motivul pentru care moşia Petreşti era să fie delimitată în hotarele pertinenţelor cetăţii Ciceu se impune o prezentare a evoluţiei proprietarilor în a doua jumătate a secolului al XV-lea. Nobilii Kodori vânduseră jumătate din moşie pentru 100 florini lui Ladislau Dezsőfi Losonci în februarie 146750. După confiscarea averilor ramurii Losonci, care s-a răsculat, acea jumătate de moşie a ajuns în proprietatea judelui târgului Dej prin danie regală. În septembrie 1468 nobilii Kodori au răscumpărat de la el acea parte de moşie pentru 50 de florini, apelând la un tertip, susţinând că Ladislau Dezsőfi Losonci ar fi luat acea jumătate din Petreşti în zălog pentru un împrumut, iar acum vechii proprietari au răscumpărat-o51. Moşia Petreşti apare în mai multe documente în anii următori în proprietatea nobililor Kodori, alături de alte moşii52.

Faptul că moşia urma să fie anexată în 1489 după obiceiul pertinenţelor cetăţii arată că se derulase un proces de delimitare a satelor care aparţineau de domeniul Ciceului. Care era scopul acestei delimitări a domeniului cetăţii Ciceu, în care era cât pe ce să fie inclus şi un sat nobiliar ? Moşia urma să fie ocupată potrivit obiceiului pertinenţelor cetăţii, adică urma să fie delimitată între hotarele domeniului. Acel more pertinenciarum ipsius castri poate fi invocat cu ocazia delimitării hotarelor domeniului cetăţii. De obicei un domeniu este hotărnicit cu ocazia punerii în stăpânire a unui nou proprietar. Satul Petreşti fusese cumpărat

48 Azi în judeţul Cluj. 49 DF 260835 (fotocopie la Arhivele Naţionale Maghiare din Budapesta după originalul

păstrat la Direcţia Judeţeană Cluj a Arhivelor Naţionale ale României, fond Familia Bánffy, nr. 255), document semnalat de colegul Richárd Horváth, cercetător la Institutul de Istorie al Academiei Maghiare din Budapesta, căruia îi mulţumim călduros. Textul original latin şi traducerea în limba română sunt publicate în anexă.

50 Zs. Jakó, A kolozsmonostori konvent, I, nr. 1736, p. 643. 51 B. Iványi, Oklevéltár Bánffy, II, nr. LXXXVIII, p. 105–106. 52 1474: Zs. Jakó, A kolozsmonostori konvent, I, nr. 2138, p. 751–752; 1475: ibidem, I,

nr. 2167, p. 758, nr. 2182, p. 761, nr. 2185, p. 762; 1482: ibidem, nr. 2372, p. 807.


parţial, după cum am arătat, în 1467, înainte de răscoală, dar a fost redobândit de vechii proprietari. În 1489 s-au delimitat hotarele domeniului Ciceului, în care era să fie inclusă şi moşia Petreşti, deoarece ea făcuse parte pentru puţin timp din averea ramurii Losonci, care se răsculase şi care probabil o anexase cetăţii spre administrare.

După ce nobilul şi-a prezentat scrisorile care îi atestau drepturile sale legitime de proprietate asupra moşiei, funcţionarii regali care intenţionau să anexeze satul la domeniul cetăţii, comitele cămării, s-au străduit (laboraverimus) să înainteze chestiunea judecăţii regelui. De obicei, orice proces legat de proprietate în voievodatul Transilvaniei trebuia să se desfăşoare pe plan local şi sentinţa finală trebuia să o dea voievodul. Lipsa menţionării vreunui proces arată că nu a fost vorba de nici o judecată între nobilul Ioan Kodori şi proprietarul domeniului cetăţii Ciceu. Problema a fost prezentată direct regelui, ceea ce arată că era vorba de o chestiune de competenţa directă a suveranului. În secolele XIV–XV, când era vreun proces pentru vreo moşie între un nobil şi castelanul unui domeniu regal din Transilvania, se rezolva cazul în faţa voievodului. Dar, după cum am arătat, nu este invocat nici un proces. Ba mai mult, la porunca regelui şi din dorinţa lui (de voluntate et mandato regie maiestatis), moşia este lăsată nobilului „pur şi simplu”, doar prin mijlocirea acestei scrisori.

Voievodul lipseşte în totalitate din povestea acestei moşii. În schimb, regele este reprezentat de comitele cămărilor de sare, adică administratorul fiscal al veniturilor regale din Transilvania. În plus, mai este prezent şi un demnitar de la curtea regală, postelnicul sau camerierul regelui, adică unul dintre oamenii de încredere şi sfetnicii lui Matia. Doar pentru cazuri excepţionale erau trimişi cu însărcinări speciale în Transilvania demnitari de la curtea regală.

Toate aceste date directe şi indirecte permit doar următoarea interpretare logică: în vara anului 1489 Ştefan cel Mare a fost pus în stăpânirea cetăţii Ciceu, ceea ce a implicat delimitarea hotarelor domeniului respectiv. Cu ocazia aceasta era să fie anexată domeniului o moşie nobiliară. Nobilul şi-a prezentat actele care îi dovedeau drepturile de proprietate. Deoarece era o chestiune de competenţa regelui, problema a fost prezentată lui Matia chiar de funcţionarii care delimitau domeniul. În urma poruncii regale, cei doi demnitari au lăsat moşia vechiului proprietar.

Toată povestea trebuie să se fi derulat pe parcursul unei perioade de cel puţin câteva săptămâni sau chiar luni, dar în orice caz în interiorul primei jumătăţi a anului 1489, deoarece nu sunt menţionate procese şi termene de judecată. Pe baza acestui document putem afirma că Ştefan cel Mare a primit în 1489 domeniul cetăţii Ciceului şi în vara acelui an a fost pus în stăpânirea lui.

Datarea donaţiei Cetăţii de Baltă Momentul intrării lui Ştefan în stăpânirea Cetăţii de Baltă este prezentat de

o scrisoare din 26 mai 1507, prin care fiica lui Ioan Pongrác, Ecaterina, căsătorită


cu ducele Laurenţiu Újlaki, a revendicat domeniul acelei cetăţi în faţa lui Emeric Szápolyai, palatinul Ungariei. Doamna Ecaterina a afirmat că tatăl ei a stăpânit cu drept de zălog domeniul respectiv şi acesta i se cuvine ei după moartea tatălui şi a fratelui său. În expoziţia documentului, care echivalează de obicei cu o scurtă cronică, doamna Ecaterina povesteşte desfăşurarea evenimentelor: „însă răposatul domn regele Matia imediat după moartea şi decesul sus-zisului răposat Ioan Pongrác, tatăl acestei doamne reclamante, în jurul anului Domnului 1476 trecut, fără nici o plată în bani sau îndestulare a luat pe nedrept şi cu forţa acea cetate Cetatea de Baltă din mâinile sus-zisului răposat Matei Pongrac, fratele zisei doamne reclamante şi în cele din urmă a dat-o răposatului ilustru domn Ştefan, voievodul Ţării Moldovei, care cetate Cetatea de Baltă împreună cu zisele moşii şi pertinenţe ale sale acum sunt în mâinile ilustrului domn Bogdan, fiul zisului Ştefan, voievodul Ţării Moldovei şi acea cetate cu pertinenţele sale acel domn Bogdan o păstrează pentru el în acelaşi chip în prezent fără drept şi cu forţa spre marea pagubă şi daună a zisei doamne reclamante” [trad. M. D.]53.

Doamna Ecaterina menţiona anul 1476, adică după moartea tatălui ei, Ioan Pongrác, ca dată a pierderii Cetăţii de Baltă. Ea ştia că imediat (statim) după decesul lui regele a luat cetatea şi în cele din urmă (tandem) a dat-o domnului Moldovei. Ea uitase sau probabil nu ştia, fiind la vârsta copilăriei atunci, că în 1479 regele Matia dăduse din nou Cetatea de Baltă mamei şi fratelui său.

Adrian A. Rusu relansa în urmă cu câţiva ani tratarea celor două domenii ardelene ca donaţii separate şi atrăgea atenţia asupra caracterului daniei regale, cel de acordare a unui loc de refugiu la nevoie, pentru care, într-o fază iniţială, era suficientă şi doar o singură cetate54. Supoziţia istoricului clujean este confirmată de o scrisoare a lui Matia, introdusă în circulaţia istoriografică, însă nefructificată la maxima ei valoare, de către Alexandru Simon.

În 20 august 1482 regele Matia îi scria lui Ştefan cel Mare despre solia pe care tocmai a primit-o de la el, în care acesta îşi reiterase supunerea, iar apoi îl informa despre ceea ce urma să facă: „vom trimite în scurt timp la tine pe propriul nostru om cu instrucţiune mai amplă, care îţi va explica ţie mai clar intenţia noastră faţă de tine şi rugămintea noastră despre cele ce acum dorim să fie de la

53 A. Veress, Acta, nr. 65, p. 81–82 după original, DL 29919: „Tamen olim dominus

Mathias rex statim post mortem et decessum prefati condam Iohannis Pongracz patris ipsius domine exponente circa annorum videlicet Domini millesimorum quadringentesimum septuagesimum sextum preteritum idem castrum Kykellew a manibus prefati condam Mathie Pongracz fratris dicte domine exponente absque omni pecuniaria solucione et satisfaccione indebite ac potencialiter abstulisset et tandem condam illustri domino Stephano wayde terre Moldauie tradidisset, quod scilicet castrum Kykellew simul cum dictis possessionibus et pertinentiis suis nunc apud manus illustris domini Bogdan filii dicti domini Stephani wayde terre Moldauie haberetur et idem castrum cum suis pertinentiis modo simili idem dominus Bogdan indebite atque potencialiter detineret apud se de presenti in preiudicium et dampnum dicte domine exponente valde magnum”.

54 A. A. Rusu, op. cit., p. 105 şi 108.


tine, precum şi despre cetatea, pe care ai cerut-o de la noi, să îţi zică ţie cea mai bună intenţie a noastră; căci noi suntem pregătiţi şi în aceasta şi în altele care îţi plac ţie, numai să vedem în practică ascultarea ta arătată nouă şi coroanei noastre” [trad. M. D.]55.

Potrivit scrisorii lui Matia către Ştefan cel Mare, domnul Moldovei, după ce şi-a arătat supunerea, i-a cerut regelui o cetate în regatul Ungariei. Matia a identificat o soluţie pentru cererea domnitorului, fiind dispus şi la alte concesii (nos enim parati sumus et in hoc et in aliis tibi complacere) pentru a vedea în practică supunerea lui Ştefan (dummodo videamus in experientia oblatum nobis et corone nostre obsequium tuum). Acest document arată suficient de clar că în 1482 regele Ungariei, Matia Corvin, a răspuns pozitiv solicitării domnitorului Moldovei şi i-a dat o cetate.

Deoarece în anii următori în cetatea Ciceu erau administratori ai vechilor proprietari, şi, după cum am arătat mai sus, abia în 1489 regele i-a dăruit-o lui Ştefan, singura opţiune pentru cetatea donată în 1482 este Cetatea de Baltă. Astfel că plasarea în timp a donaţiei cetăţii în reclamaţia Ecaterinei, fiica răposatului voievod Ioan Pongrác, adică în anul 1476, imediat (statim) după decesul lui, când regele a luat cetatea şi în cele din urmă (tandem) a dat-o domnului Moldovei, se apropie de realitate, pentru că distanţa în timp între 1482 şi 1476 este mult mai scurtă pentru memoria fiicei vechiului proprietar decât între 1489 şi 1476.

În toamna anului 1492, când Ştefan cel Mare a fost pus în stăpânirea Cetăţii de Baltă în urma noii donaţii a lui Vladislav al II-lea, au fost două împotriviri56. Albert Silei s-a împotrivit faţă de punerea în stăpânire a Cetăţii de Baltă în numele stăpânilor săi, adică a doamnei Elisabeta, văduva lui Ioan Pongrác, a fiului său, Matia, şi a fiicei sale, Ecaterina, soţia ducelui Laurenţiu Újlaki. Totodată, Matia Musnai s-a împotrivit în numele scaunelor săseşti Mediaş şi Şeica pentru stăpânirea unui deal cu vii în muntele Velţ. Împotrivitorii au fost chemaţi la judecată ca să dea socoteală de împotrivirea lor la octavele Bobotezei (circa 13 ianuarie 1493) în faţa judelui curţii regale, Ştefan Báthori.

Familia Pongrác a revendicat domeniul Cetăţii de Baltă în virtutea vechilor drepturi de stăpânire. Ei au fost reprezentaţi de un delegat, care nu apare în postura de oficial al domeniului în numele familiei Pongrác, deci aceştia nu stăpâneau efectiv domeniul. Iar saşii s-au împotrivit din cauza neclarificării dreptului de

55 Al. Simon, C. Luca, Documentary Perspectives on Stephen the Great and Matthias

Corvinus, în TransR, XVII, 2008, 3, p. 88: „missuri sumus brevi ad te proprium hominem nostrum cum informatione latiori, qui mentem nostram erga te et desiderium nostrum super hiis, que nunc a te optamus fieri, tibi clarius explicabit, simul et de castro, quod a nobis petivisti, dicet tibi optimam voluntatem nostram; nos enim parati sumus et in hoc et in aliis tibi complacere, dummodo videamus in experientia oblatum nobis et corone nostre obsequium tuum”.

56 A. Veress, Acta, nr. 39, p. 45, după însemnarea de pe spatele mandatului, DL 27740. Scrisoarea conventului din Cluj-Mănăştur din 19 octombrie 1492 cu detalierea împotrivirilor: DL 27741.


stăpânire asupra unui deal disputat între vecini. Aceste împotriviri nu exclud stăpânirea lui Ştefan cel Mare începând cu anul 1482. Am văzut că şi în timpul vieţii lui Ioan Pongrác regele Matia a fost inconsecvent cu dreptul de stăpânire al acestuia asupra Cetăţii de Baltă, dată ca zălog în contul unor datorii mai vechi. În 1507, fiica acestuia, Ecaterina, reiterase faptul că familia ei a fost deposedată de rege fără nici o despăgubire.

În condiţiile în care, cel puţin între 1484 şi 1486, dacă nu chiar până mai aproape de 1489, Ştefan cel Mare nu a mai fost vasal al lui Matia Corvin, ci al regelui Poloniei în urma omagiului personal de la Colomeea, rămâne nedescifrată exercitarea stăpânirii domnitorului asupra Cetăţii de Baltă în acea perioadă. Cel puţin teoretic cetatea ar fi trebuit să fie confiscată pe seama regelui pentru „trădarea” lui Ştefan. Însă, dacă ţinem cont de tonul concesiv al scrisorii din 1482, putem presupune că, în ciuda omagiului către regele Poloniei, Matia i-ar fi lăsat cetatea lui Ştefan în dorinţa de a-l readuce la supunere, pe care dorea să o vadă în practică, după cum afirma în documentul respectiv. Este doar o supoziţie. Mult mai probabilă ar fi însă o nouă donaţie a Cetăţii de Baltă împreună cu Ciceul în 1489, indiferent dacă a stăpânit-o sau nu Ştefan în perioada vasalităţii faţă de regele Poloniei. Un document comun în 1489 este sugerat de donaţia veniturilor regale de pe domeniile respective.

Donaţia veniturilor regale de pe domeniile Ciceului şi Cetăţii de Baltă Pe lângă cele două cetăţi cu domeniile aferente, Ştefan s-a mai bucurat de

un privilegiu suplimentar în legătură cu exercitarea stăpânirii asupra lor. Domnitorul Moldovei a beneficiat de toate veniturile regale, care se strângeau în mod obişnuit de pe orice moşie nobiliară pe seama fiscului.

Andrei Veress, editorul celor mai multe documente despre stăpânirea lui Ştefan peste domeniile transilvănene, a găsit într-un copier sau registru de stilionare un formular de document în care este menţionat Ştefan cel Mare ca beneficiar al unei danii. Deoarece este un formular de document, emitentul, localităţile şi data sunt anonime. În mod normal în aceste copiere şi beneficiarul este anonim, dar în cazul de faţă era vorba de un document aparte, dat într-un caz special şi de aceea copistul, care l-a inserat în registru, a păstrat numele domnitorului moldovean. Conform acestui formular, tratat de editor pe bună dreptate ca bază a unui document real, regele Ungariei i-a dăruit lui Ştefan cel Mare „toate veniturile noastre, care trebuie să ajungă la noi pe cale legiuită şi după obicei din pertinenţele cetăţilor lui numite t. şi t.”57. Ca atare, regele le porunceşte funcţionarilor care strâng dările şi impozitele ca de acum încolo să nu mai îndrăznească să adune veniturile regale din pertinenţele ziselor cetăţi „căci pe acestea le-am lăsat acelui voievod Ştefan pe parcursul vieţii sale şi oamenilor lui

57 A. Veress, Acta, I, nr. 40, p. 45: „universos proventus nostros, qui nobis de pertinentiis

castrorum suorum t. et t. vocatorum […] ordinaria lege et consuetudine devenire deberent”.


care vor fi trimişi de către el acolo ca să fie adunate şi strânse liber şi fără nici o piedică sau împotrivire” [trad. M. D.]58. De două ori regele menţionează că această donaţie este valabilă doar pe timpul vieţii voievodului Ştefan59.

A. Veress a editat acest document imediat după scrisoarea regelui Vladislav al II-lea din 18 aprilie 1492, prin care poruncea conventului din Cluj-Mănăştur să fie pus Ştefan în stăpânirea cetăţilor. Deşi stilionarul este fără dată şi fără numele emitentului, editorul a propus între paranteze aceeaşi dată ca la actul anterior şi l-a pus pe seama aceluiaşi rege Vladislav, soluţie preluată de către istorici ca atare.

În cazul în care donaţia veniturilor regale ar fi urmat imediat daniei cetăţilor, dania regală ar fi fost invocată. Dar aici se spune că cetăţile erau ale lui Ştefan (castrorum suorum), adică domnitorul Moldovei era deja în posesia lor. Cetăţile nu sunt ale beneficiarului unei danii până când nu se face pe cale legiuită punerea în stăpânire, fără împotrivitori.

Explicaţia cauzei acestei donaţii excepţionale ne poate oferi date suplimentare pentru datarea acesteia: regele i-a dăruit veniturile regale ca răsplată pentru „credinţa, pe care credinciosul nostru […] a arătat-o şi a oferit-o mai întâi sfintei coroane a acestui regat al nostru al Ungariei şi maiestăţii noastre şi a promis el însuşi că o va păstra în toată starea şi condiţia lucrurilor sale” [trad. M. D.]60. Din acest formular lipseşte invocarea credinţei arătate antecesorilor regelui, obişnuită în cazul scrisorilor de donaţie. În această situaţie suntem îndreptăţiţi să credem că donaţia veniturilor regale cu drept viager către Ştefan cel Mare a fost făcută chiar de către regele Matia, căruia îi atribuim originalul de pe care s-a copiat documentul în registrul de stilionare, de unde a fost publicat de A. Veress. Scrisoarea originală datează din perioada imediat următoare daniei celor două domenii, adică din 1489, deoarece regele i-a dăruit acele venituri „pentru ajutorul său şi pentru păstrarea acelor cetăţi ale sale”61.

La aceste venituri regale s-a referit regele Vladislav al II-lea în 1492, când afirma că i-a donat cele două cetăţi cu toate pertinenţele (târguri, sate, moşii, părţi şi drepturi de posesiune etc.), împreună cu „întreg dreptul, pe care el l-a avut şi l-a ţinut din mâinile zisului domn răposatul rege Matia şi care încă priveşte dreptul de danie al maiestăţii noastre”62.

58 Ibidem, p. 46: „sed eosdem eidem Stephano wayuodae hominibusque suis per ipsum ad

hoc deputatis per universum tempus vitae suae libere et sine omni impedimento et contradictione exigendos et colligendos relinquere”.

59 Donaţia veniturilor regale era cu drept viager, nu cea a cetăţilor, cum greşit afirmă Ştefan S. Gorovei, Maria Magdalena Székely, Princeps omni laude maior, p. 534.

60 A. Veress, Acta, I, nr. 40, p. 45 „fidelitatem, quam fidelis noster … Sacrae imprimis huius regni nostri Hungariae coronae ac Maiestati nostrae exhibuit et impendit atque in omni rerum suarum statu et conditione observaturum sese promisit”.

61 Ibidem: „in subsidium suum conservationemque eorundem castrorum suorum”. 62 Ibidem, I, nr. 39, p. 44: „ac omni eo iure, quo eadem a manibus praefati condam domini

Mathiae regis habuit et tenuit et quo etiam nostrae Maiestatis incumbit collationi”.


După cum clar arată textul scrisorii databile în 1489, sunt dăruite veniturile regale obişnuite care se strâng pe seama regelui63. În registrul veniturilor fiscului din anul 1494, din totalul sumei de 31442 florini care se strângeau din Transilvania, 13917 florini nu erau încasaţi. Printre cei de la care nu s-au încasat banii, adică cei scutiţi, sunt episcopi, magnaţi, oraşe, nobili de o singură sesie şi nobili români. Cu suma de 1719 florini este înregistrat Ştefan cel Mare64. Aceasta este contravaloarea veniturilor regale de pe domeniile celor două cetăţi, bani lăsaţi spre cheltuială pentru întreţinerea cetăţilor lui Ştefan cel Mare. Pe lângă aceştia, Ştefan cel Mare mai beneficia de un subsidiu, probabil anual, de 1000 florini din încasările fiscului din Transilvania65.

În anul 1495 sunt înregistrate veniturile din taxa de un florin. Din totalul de 31090 florini, doar 19615,50 florini au fost colectaţi. Printre cei scutiţi se aflau şi bunurile voievodului Ştefan al Moldovei din pertinenţele cetăţilor Ciceu şi Cetatea de Baltă, cu o valoare de 1515 florini66.

Care sunt veniturile care se cuveneau fiscului şi au fost lăsate lui Ştefan cel Mare cu drept viager ? Conform decretului regelui Matia din 1 aprilie 1467, toţi supuşii trebuiau să plătească „lucrul cămării” (lucrum camerae), numit şi „darea către fiscul regal” (tributum fisci regalis), cu excepţia clericilor de pe curţile clericale şi a nobililor de pe curţile nobiliare. Mai erau scutiţi, printre alţii, şi românii, care în loc de lucrul cămării plăteau quinquagesima în Transilvania. Valoarea acestei dări către fisc, lucrul cămării, era de 20 dinari pentru fiecare poartă iobăgească67.

Diferenţa dintre cele două sume din anii 1494 şi 1495 se poate explica prin darea numită lucrul cămării în satele şi târgurile maghiare şi prin quinquagesima din satele româneşti de pe domeniile Ciceului şi Cetăţii de Baltă. În jur de 1500 florini reprezentau veniturile din taxa de un florin, iar circa 200 florini se strângeau

63 Ştefan S. Gorovei, Maria Magdalena Székely, Princeps omni laude maior, p. 285, fără să

cunoască provenienţa veniturilor regale de pe domeniile nobiliare, consideră greşit că donaţia iniţială a cuprins doar cetăţile, iar prin acest document i se dau lui Ştefan numai pe timpul vieţii sale „roadele culese de pe domeniile lor”. O cetate se donează împreună cu satele de pe domeniu, prin castrum nu trebuie înţeleasă doar fortificaţia în sine, ci toate satele, târgurile, vămile şi celelalte venituri care aparţin de acea cetate. În plus, atragem atenţia că menţionarea fiilor şi a urmaşilor este o condiţie a formulei de danie „nova donationis titulo”.

64 J. Chr. Engel, Geschichte des Ungarischen Reichs und seiner Nebenländer, I, Halle, 1797, p. 39: „Restant inexacti … (item bona domini) Stephani Wayde Moldensis (sunt florenis) 1719”.

65 Ibidem, p. 47: „Magnifico domino Stephano Wayuode Moldauiensi de contribucione Transsilvaniensi … 1000”.

66 Ibidem, p. 149: „(Bona domini) Stephani Wayuode Moldauiensis in pertinentiis castrorum Chychew et Kykellew sunt 1515”.

67 G. Bónis, F. Döry, G. Érszegi, S. Teke, Decreta regni Hungarie. Gesetze und Verordnungen Ungarns, III, 1458–1490, Budapesta, 1989, p. 165–166.


din lucrul cămării şi quinquagesimă. Acestea sunt veniturile regale pe care Matia şi Vladislav al II-lea le-au lăsat cu drept viager lui Ştefan cel Mare.

Miza donaţiei domeniilor Ciceu şi Cetatea de Baltă Izvoare târzii din prima jumătate a secolului al XVI-lea emise în jurul

curţii maghiare a regelui Ferdinand de Habsburg susţin că domeniile ardelene au fost date de regii Ungariei domnilor Moldovei ca o compensaţie faţă de pierderea cetăţilor Chilia şi Cetatea Albă, ocupate de turci.

Această tradiţie este consemnată documentar în 1528, când Ştefan Podmániczky, episcopul de Nitra, îi informa pe consilierii regelui Ferdinand despre contextul primirii de către episcopia sa a unei prepozituri într-un lung şir de schimburi pentru compensarea cetăţii Ciceu. Episcopul afirma că voievodul Moldovei a primit cetatea Ciceu de la rege după pierderea Chiliei şi Cetăţii Albe pentru a-l păstra în credinţa faţă de coroană68.

În 1540 domnul Moldovei îi cerea regelui Ferdinand de Habsburg să fie repus în stăpânirea celor două cetăţi din Transilvania, care fuseseră date în schimbul pierderii cetăţilor Chilia şi Cetatea Albă, ocupate de către turci69. Această tradiţie apare în răspunsul dat de consilierii regelui solului voievodului moldovean, care parafrazează cererea, ceea ce înseamnă că şi în Moldova, la circa o jumătate de secol de la evenimente, s-a încetăţenit această idee a compensaţiei.

Informaţia oferită de cele două izvoare a fost preluată ca atare de către istorici, astfel că tradiţia compensaţiei sau a despăgubirii a prins rădăcini adânci în istoriografie. Adrian A. Rusu subliniază, pe bună dreptate, că cele două domenii nu au reprezentat vreo despăgubire şi îi descurajează pe cei care preiau tradiţia medievală a compensaţiei70.

După cum am arătat mai sus, donaţia Cetăţii de Baltă trebuie plasată în 1482 în urma cererii lui Ştefan cel Mare. Scopul cererii domnului Moldovei era de a-şi asigura o cetate de refugiu, în timp ce pentru rege era o compensaţie faţă de supunerea arătată, pe care o dorea vizibilă, în practică (in experientia).

Pentru a înţelege miza donaţiei domeniului Ciceului ar trebui să urmărim ce se întâmplă în Ungaria în prima jumătate a anului 1489. Principala grijă a regelui Matia, care, din cauza bolii, era purtat permanent în lectică, era asigurarea succesiunii fiului său nelegitim, Ioan Corvin, la tron. Conştient de dificultatea acestui demers, din cauza complicaţiilor externe şi interne, a încercat pe parcursul anului 1489 să obţină promisiunea fermă atât pe plan intern, cât şi extern, de sprijinire a fiului său.

68 I. Lukinich, Podmaniczky család oklevéltára, II, nr. 168, p. 416–417: „pro castro Tycho,

quod waywodae Moldaviensi, ne post amissas Kyllye et Neztheralba, a corona deficeret” (în continuare, Podmaniczky család). Editat şi de A. Veress, Acta, I, nr. 130, p. 171–172.

69 A. Veress, Acta, I, nr. 264, p. 304: „Castra Cziczo et Kikellewar in partibus regni Transsilvanis existentia pro Killya et Nester Alba, per Turcas occupatis data”.

70 A. A. Rusu, op. cit., p. 103.


În vara anului 1489, presimţind că sfârşitul îi era aproape, regele Matia i-a obligat pe baroni, pe căpitanii cetăţilor regale şi magistratul oraşelor libere regeşti să jure că după moartea sa îl vor susţine pe fiul său, Ioan Corvin, să urce pe tronul regatului Ungariei71. Episodul jurământului depus personal de magnaţi în faţa lui Matia este cunoscut din relatarea unui cronicar, György Szerémi72. Documentele cu jurămintele altor supuşi s-au păstrat în număr redus.

În 8 mai 1489 căpitanul cetăţii Medvevár (Medvedgrad, azi Croaţia), Andrei Both, la cererea regelui Matia, jura şi promitea „in fidem meam Christianorum ac ad honorem et humanitatem meam” lui Ioan Corvin că, după moartea regelui, îi va preda cetatea în care fusese numit în funcţie de către Matia, împreună cu alte două cetăţi şi alte pertinenţe. Jurământul a fost prestat personal în faţa ducelui Ioan Corvin (stipulata manu ipsius domini ducis) la Buda73.

Cămăraşul din Baia Mare, Ştefan Zőld Osztopani, jura în aceleaşi condiţii în 23 mai 1489, că îi va preda, după moartea regelui, lui Ioan Corvin castelul din Baia Mare împreună cu toate pertinenţele pe care le-a primit de la rege pentru funcţia sa (quod et quas ego a sua maiestate pro officio teneo)74.

În 23 iunie 1489 magistratul oraşului Sighişoara jura, din dorinţa şi la porunca specială a regelui (de voluntate et speciali commissione) să îl susţină pe Ioan Corvin să ocupe tronul după moartea lui Matia75.

În ciuda numărului redus de documente păstrate, diversitatea celor care au jurat arată amploarea demersului regelui Matia. Aceste jurăminte au fost luate în prima jumătate a anului 1489.

Donaţia Ciceului nu poate fi legată de pierderea cetăţilor maritime de către Ştefan cel Mare şi nici de încheierea păcii moldo-otomane din 1486 cu medierea Ungariei. Este o diferenţă suficient de mare de timp, circa trei ani, între încheierea păcii şi donaţia Ciceului.

După ce Ştefan a depus omagiul personal la Colomeea faţă de regele Poloniei, abia peste un an Matia protesta la Vatican, acuzându-l pe Cazimir că i-a sustras vasalul ce îi prestase lui omagiul76. Probabil că cel puţin un interval de timp similar, necesar schimbului de solii, s-a consumat între revenirea lui Ştefan la vasalitatea faţă de regele maghiar şi protestul polonez la papalitate. În 26 iulie 1489 regele Cazimir îi reproşa Papei că l-a pus pe voievodul Moldovei, care îi era vasal

71 P. Engel, Regatul Sfântului Ştefan. Istoria Ungariei medievale 895–1526, traducere din

limba maghiară de Aurora Moga, Cluj-Napoca, 2006, p. 336. 72 Gy. Szerémi, Emlékiráta Magyarország romlásáról 1484–1543, közli Gusztáv Wenzel,

Monumenta Hungariae Historica, második osztály: Irók, első kötet, Pesta, 1857, p. 29. 73 DL 37663. 74 DL 37664. 75 J. Teleki, Hunyadiak, XII, p. 456–457, original DL 19541. 76 Eudoxiu de Hurmuzaki, Documente privitoare la istoria românilor, 1451–1510, II/2,

Bucureşti, 1891, p. 291–294.


lui şi regatului său, sub protecţia regelui Ungariei77. Regele polonez constata în vara anului 1489 un fapt deja consumat, supunerea lui Ştefan faţă de Matia cu acordul Papei, care a anulat astfel omagiul depus de domnul Moldovei la Colomeea78. În orice caz, omagiul lui Ştefan cel Mare faţă de Matia trebuie plasat înainte de 1489, probabil 1487 sau 1488.

După moartea lui Matia, domnul Moldovei invoca un jurământ faţă de defunctul rege într-o scrisoare din 25 iulie 1490 către Frederic de Habsburg, în care se justifica de ce îl sprijină pe Ioan Corvin ca să ocupe tronul Ungariei: „căci este adevărat că noi şi fiii noştri am făcut un jurământ împreună cu serenisimul Matia, rege al Ungariei de pioasă pomenire, anume ca să păstrăm şi să ţinem cu credinţă slujbă credincioasă până la sfârşitul acestei vieţi a noastre”79.

Acest jurământ invocat de Ştefan cel Mare, altul decât omagiul de vasalitate, prin care îşi justifica sprijinul faţă de fiul nelegitim al lui Matia Corvin, a fost făcut în anul anterior, în 1489, deoarece din prima parte a acelui an datează jurămintele cunoscute prestate de supuşii regelui.

Scrisoarea lui Ştefan cel Mare către Frederic de Habsburg arată solemnitatea şi importanţa jurământului făcut de domnitor, valabil pe viaţă. Acest jurământ de sprijinire a lui Ioan Corvin la tronul Ungariei, pe care Ştefan încă îl respecta, probabil fără să fi aflat încă de succesul lui Vladislav al II-lea, a fost miza donaţiei Ciceului.

Din această ecuaţie a donaţiei Ciceului în schimbul angajamentului de sprijinire a fiului nelegitim la tronul Ungariei a făcut parte şi un personaj de prim rang la curtea lui Matia, Bartolomeu Drágfi.

Acesta, descendent al lui Dragoş, întemeietorul Moldovei la mijlocul secolului al XIV-lea, a avut rolul de mediator între regele Matia şi Ştefan cel Mare. În anul 1489, Bartolomeu Drágfi se afla în fruntea aristocraţiei maghiare, fiind foarte apropiat de rege. Cu ocazia jurământului depus de oligarhi, prin care se

77 Ibidem, p. 291–294. 77 Ibidem, p. 316–317. 78 În condiţiile în care Ştefan era ortodox şi este ştiut că domnii Moldovei prestau omagiul

de vasalitate după ritul lor, nu credem că informaţia cronicarului teuton Kaspar Weinreich despre cererea lui Ştefan de a fi dezlegat de Papă de vechiul omagiu faţă de regele polon înainte de a presta jurământul faţă de Matia (Ştefan S. Gorovei, Maria Magdalena Székely, Princeps omni laude maior, p. 261) trebuie luată în considerare ca atare. Al. Simon, Domnul Moldovei şi regii Ungariei la 1490, p. 21, susţine că Papa a desfăcut jurământul de la Colomeea la cererea domnului Moldovei.

79 Publicat iniţial într-un studiu în limba engleză, Al. Simon, The Hungarian Ways of the Relations Between the Habsburgs and Moldavia at the End of the 15th Century, în „Annuario dell’Istituto Romeno di cultura e ricerca umanistica di Venezia”, VIII, 2006, p. 295–296 şi apoi într-un alt studiu, în limba română, idem, Domnul Moldovei şi regii Ungariei la 1490, p. 33: „certum est enim, quod nos et filii nostri cum serenissimo Mathia pie memorie Rege Hungarie iuramentum fecissemus scilicet obsequium fidelem ad presentis vite nostre terminum fideliter servare et tenere”. Editorul propune o traducere diferită în limba română; ibidem, p. 22.


angajau să îl sprijine pe fiul nelegitim al acestuia, Ioan Corvin, pe tronul regatului, Bartolomeu Drágfi ocupă o poziţie fruntaşă80.

În vara aceluiaşi an, 1489, fiul domnitorului Moldovei, Alexandru, s-a căsătorit cu fiica lui Bartolomeu Drágfi81. Căsătoriile marilor familii nobiliare din epocă aveau raţiuni politice, la fel ca şi căsătoriile casei domnitoare din Moldova. Această căsătorie trebuie corelată cu dania Ciceului şi cu jurământul lui Ştefan cel Mare pentru sprijinirea lui Ioan Corvin la tronul Ungariei. Au fost trei evenimente extrem de importante pentru domnul Moldovei, consumate în acelaşi interval de timp, vara anului 1489, şi este imposibil să le tratăm separat. Credem că Bartolomeu Drágfi, demnitar la curtea regală, a fost mediatorul între regele Matia şi Ştefan cel Mare. Din această mediere au câştigat toate trei părţile implicate: regele a primit jurământul că fiul său va fi sprijinit la tron de către domnul Moldovei, Ştefan cel Mare a primit domeniul Ciceului şi şi-a căsătorit primul născut, moştenitorul tronului, cu fiica unui magnat maghiar, cu ascendenţă în începuturile Moldovei, iar Bartolomeu Drágfi a încheiat o căsătorie cu rol simbolic pentru el în recuperarea moştenirii strămoşilor săi.

*

După urcarea pe tron a lui Vladislav al II-lea, miza donaţiei Ciceului a dispărut. Însă regele Ungariei i-a confirmat domnitorului Moldovei ambele cetăţi, plus donaţia viageră a veniturilor regale. Pentru rege era o garanţie a păstrării domnitorului într-o relaţie de vasalitate faţă de coroana Ungariei. În 1499, regele îi explica voievodului Transilvaniei, Petru Szentgyörgyi, că domeniile din Transilvania au fost dăruite domnitorilor Moldovei şi Ţării Româneşti pentru că ei au promis să rămână în credinţa faţă de el, la fel cum au fost şi faţă de predecesorii săi. Totodată, cetăţile serveau ca loc de refugiu în cazul în care domnitorul şi-ar pierde tronul, până când ar reuşi să şi-l redobândească82.

Era un preţ destul de mare pentru păstrarea fidelităţii, cel puţin în cazul Moldovei, după cum aprecia însuşi regele Vladislav al II-lea într-o scrisoare către fratelui său, Ioan Albert, din 1498, trimisă în contextul medierii păcii dintre Moldova şi Polonia. Regele evalua cele două cetăţi ca fiind „din cele mai bune din trupul acestui regat”, la care se adăuga şi un subsidiu anual83.

Cetatea de Baltă, primită în 1482 şi Ciceul, din 1489, au constituit atât sursă de venit pentru domnitorul Moldovei, cât mai ales garanţia unui refugiu în vremuri tulburi. Ştefan s-a străduit să completeze domeniile sale prin noi achiziţii

80 Gy. Szerémi, op. cit, p. 29. 81 M. Diaconescu, Peţitorii nepoatei lui Ştefan cel Mare în 1517. Despre căsătoria lui

Alexandru cu fiica lui Bartolomeu Drágfi, în AIIX, XLIX, 2012, p. 55–70. 82 DF 267261. 83 Ş. Papacostea, Relaţiile internaţionale ale Moldovei în vremea lui Ştefan cel Mare, în

RdI, 35, 1982, 5–6, p. 631.


şi prin clarificarea pretenţiilor de moştenire ale urmaşilor vechilor proprietari. Până către mijlocul secolului al XVI-lea moştenirea lui Ştefan cel Mare în Transilvania a fost valorificată de către urmaşii săi, care s-au străduit să o păstreze intactă, în ciuda intereselor nobilimii maghiare. Uneori, interesele moştenitorilor vechilor proprietari s-au unit cu interesele unor înalţi demnitari care au vrut să profite de hăţişurile judecătoreşti pentru a pune mâna pe aceste domenii84. La un moment dat, unii se gândeau să intre în stăpânirea lor prin căsătoria cu prea frumoasa nepoată a lui Ştefan cel Mare, rezultată din căsătoria lui Alexandru cu fiica lui Bartolomeu Drágfi85.

ANEXĂ 1489 iulie 26 – Dej Comitele cămărilor de sare transilvănene, Martin Tárczai, împreună cu Ioan

Tárczai, postelnic regal, restituie nobilului Ioan Kodori moşia Petreşti din comitatul Solnocul interior, pe care urmau să o anexeze cetăţii Ciceu.

Original, hârtie, sigiliu timbrat sub text. Serviciul Judeţean Cluj al Arhivelor Naţionale ale României, Cluj-Napoca, fond Arhiva familiei Bánffy, nr. 255. Copie fotografică: Magyar Országos Levéltár, Budapest, Ungaria, DF 26083586.

Nos Martinus Tharczay comes camararum salium Transsilvanarum etc. necnon Iohannes similiter Tharczay cubicularius regius memorie commendamus per presentes quod quamvis possessio nobilis Iohannis de Kodor Petherhaza vocata in comitatu Zolnok interioris habita per nos ad castrum Chycho more pertinenciarum ipsius castri occupata extiterit, tamen quia tandem visis et per omnia examinatis super ipsa possessione iuribus et litteralibus instrumentis ipsius Iohan[nis] Kodory eandem possessionem ipsum legittime concernere cognovimus exindeque pro eo coram regia maiestate penes iusticiam ipsius laboraverimus ipsam possessionem Petherhaza vocatam de voluntate et mandato regie maiestatis eidem Iohanni Kodory pure et simpliciter remisimus et resignamus, ymo remittimus et resignamus vigore et testimonio presencium mediante.

Datum in Dees Dominico die ante festum ad vincula beati Petri apostoli anno Domini millesimo quadringentesimo octogesimo nono.

Traducere: Noi, Martin Tárczai, comite al cămărilor de sare transilvănene etc. şi Ioan, la fel

Tárczai, postelnic regal, dăm de ştire prin scrisoarea de faţă că, deşi moşia nobilului Ioan Kodori numită Petreşti, avută în comitatul Solnocul Interior, urma să fie ocupată de noi la

84 Vom clarifica evoluţia proceselor urmaşilor lui Ştefan cel Mare pentru cele două domenii

într-un alt studiu, dintr-un număr următor al acestei reviste. 85 M. Diaconescu, op. cit., p. 58. 86 Ediţia de faţă este realizată după copia fotografică de la Arhivele Naţionale Maghiare.


cetatea Ciceu după obiceiul pertinenţelor acelei cetăţi, însă, deoarece văzând apoi şi examinând cu totul drepturile şi actele scrise ale acelui Ioan Kodori despre acea moşie, am aflat că acea moşie îl priveşte pe el în chip legiuit şi după aceea ne-am străduit pentru aceasta înaintea maiestăţii regeşti la judecata sa, din dorinţa şi la porunca maiestăţii regeşti am dat înapoi şi am lăsat pur şi simplu acea moşie numită Petreşti acelui Ioan Kodori şi o dăm înapoi şi o lăsăm în temeiul tăriei şi mărturiei scrisorii de faţă.

Dată în Dej în ziua de Duminică de dinainte de sărbătoarea înlănţuirii Sfântului Petru în anul Domnului o mie patru sute optzeci şi nouă.

Contributions to the Dating of the Donation of Ciceu and Cetatea de Baltă to Stephen the Great

(Abstract)

Historians have suggested the dating of the donation of Ciceu and Cetatea de Baltă castles in Transylvania to 1475, 1484, 1486, or 1489. The year 1489, which gathered the most followers, was chosen because of the estimate dating of the return of the ruler of Moldavia, Stephen the Great, to vassalage towards the king of Hungary, Matthias Corvinus.

A document from 26 July 1489 regarding the clarification of the status of a village neighbouring the castle of Ciceu, which we edit in the appendix, allows us to date the donation of the Ciceu estate in the summer of 1489. The stake of this donation was the oath Stephen the Great took to support the succession to the throne of Hungary of Matthias’ illegitimate son, John Corvinus. The intercessor of the oath and of the donation was, most probably, Bartholomew Drágfi, whose daughter was married to Alexander, the Moldavian ruler’s son.

Cetatea de Baltă has been awarded in the summer of 1482, when the king of Hungary, very concessively, manifested his availability to give Stephen the Great a castle in exchange for the latter’s allegiance, of which he expected to receive practical proof. Cetatea de Baltă was to play the role of a refuge place when necessity would arise.

Also in 1489 King Matthias awarded Stephen the Great with all the royal revenues from the two estates. According to some fiscal records of the royal treasury from 1494–1495, these royal revenues amounted to about 1700 florins, of which approximately 1500 florins represented the one florin tax, while the rest were collected from the so-called lucrum camerae tax paid by the Hungarian serfs and from the quinquagesima of the Romanian serfs.

In 1492 King Vladislaus II confirmed the possession of the ruler of Moldavia through a new donation, meant to keep Stephen the Great as his vassal.

Keywords: Ciceu, Cetatea de Baltă, Matthias Corvinus, John Corvinus,

vassalage.

Contribuții la datarea donației Ciceului și Cetății de Baltă lui Ștefan cel Mare /...

Documents

Transcript of Contribuții la datarea donației Ciceului și Cetății de Baltă lui Ștefan cel Mare /...