Post on 27-Feb-2023
2014
Cuprins
Cursul 1. Noţiuni generale despre familie şi dreptul familiei.................................3
Cursul 2. Uniunea liberă şi logodna.........................................................................9
2
Cursul 3. încheierea căsătoriei................................................................................13
Cursul 4. Nulitatea căsătoriei...................................................................................19
Cursul 5. Efectele căsătoriei cu privire la relaţiile personale dintre soţi..............24
Cursul 6. Efectele căsătoriei cu privire la relaţiile patrimoniale dintre soţi........27
Cursul 7. încetarea şi desfacerea căsătoriei..........................................................33
Cursul 8. Procedura divorţului................................................................................42
Cursul. 9. Rudenia şi afinitatea...............................................................................51
Cursul 10. Filiaţia faţă de mamă (Maternitatea)...................................................55
Cursul 11. Filiaţia faţă de tată (Paternitatea).......................................................63
Cursul 12. Paternitatea din afara căsătoriei.........................................................70
3
Cursul 1
Noţiuni generale despre familie şi dreptul familiei
Capitolul 1. Noţiuni generale despre familie
1.1. Noţiunea de familie
Etimologic termenul familie provine din latinescul
familia(ae), care înseamnă totalitatea membrilor dintr-o casă sau
gintă.
Noţiunea de familie poate fi privită din două puncte de
vedere: sociologic şi juridic.
Din punct de vedere sociologic, familia ca formă specifică
de comunitate umană desemnează grupul de persoane unite prin
căsătorie, filiaţie sau rudenie, care se caracterizează prin
comunitate de viaţă, interese şi întrajutorare.
4
Din punct de vedere juridic, noţiunea de familie nu a fost
definită în vechiul Cod al familiei, însă, aceasta se regăseşte
în prevederile Legii nr. 287/2009 – Noul cod civil (Cartea a II-
a – despre familie):
art. 258 „(1) Familia se întemeiază pe căsătoria liber
consimţită între soţi, pe egalitatea acestora, precum şi pe
dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea şi
educarea copiilor lor”.
De asemenea, referitor la noţiunea de familie, aceasta
poate fi regăsită în atât în alte reglementări interne - art.48
alin.1 din Constituţie, cât şi internaţionale - art.16 parag.1
din Declaraţia universală a drepturilor omului.
Astfel, potrivit art. 48 din Constituţia României şi a art.
258 noul C. civ., familia se întemeiază pe: căsătoria liber
consimţită între soţi, pe egalitatea acestora, precum şi pe
5
dreptul şi îndatorirea egală a părinţilor de a asigura creşterea
şi educarea copiilor lor, pe egalitatea în faţa legii a copiilor
din afara căsătoriei cu cei din căsătorie (art. 260 noul C.
civ.), un regim special de protecţie şi de asistenţă în ceea ce
priveşte realizarea drepturilor copiilor şi tinerilor.
1.2. Caracterele juridice şi funcţiile familiei
1.2.1. Caracterele juridice
Literatura de specialitate prezintă următoarele caractere
juridice ale familiei:
familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între soţi;
pe egalitatea, pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a
asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor;
copiii din afara căsătoriei sunt egali în faţa legii cu cei din
căsătorie;
6
copiii şi tinerii se bucură de un regim special de protecţie şi
de asistenţă în realizarea drepturilor lor;
persoanele cu handicap se bucură de protecţie specială;
părinţii au dreptul de a asigura potrivit propriilor convingeri
educaţia copiilor minori a căror răspundere le revine.
1.2.2. Funcţiile familiei
Doctrina arată că familia îndeplineşte următoarele funcţii:
funcţia de reproducere a populaţiei şi perpetuare a speciei,
funcţia economică (art. 312 noul C. civ si 329-338 noul C.
civ.),
funcţia educativă (art. 487 noul C. civ).
7
Capitolul 2. Dreptul familiei
2.1. Definiţia şi obiectul dreptului familiei
2.1.1. Definiţia dreptului familiei
În literatura de specialitate dreptul familiei este
definit ca totalitatea normelor juridice care reglementează
raporturile personale şi patrimoniale ce izvorăsc din căsătorie,
rudenie, adopţie şi raporturile asimilate de lege, sub anumite
aspecte, cu raporturile de familie, în scopul ocrotirii şi
întăririi familiei.
2.1.2. Obiectul dreptului familiei
Obiectul de reglementare al normelor dreptului familiei îl
formează raporturile de familie. Acestea sunt:
a. Raporturile de căsătorie
Prin art. 258 alin. 1) din Legea nr. 287/2009 – noul cod
civil şi ale art.48 pct.1 din Constituţia României, se consacră
principiul conform căruia familia are la bază căsătoria liber
consimţit între soţi. Pentru consolidarea căsătoriei normele
dreptului familiei reglementează atât probleme legate de
încheierea căsătoriei, desfiinţarea şi desfacerea acesteia, cât
şi raporturile personale şi patrimoniale dintre soţi.
b. Raporturile care rezultă din rudenie
Prin rudenie se înţelege legătura firească dintre mai
multe persoane care coboară unele din altele (exemplu: tată,
fiu, nepot) sau care, fără a coborî unele din altele, au un
ascendent comun.
c. Raporturile care rezultă din adopţie
8
Adopţia este actul juridic în temeiul căruia se stabilesc
raporturi de rudenie între adoptat şi descendenţii săi, pe de o
parte, şi adoptator, ori adoptator şi rudele acestuia, pe de
altă parte, asemănătoare celor care există în cazul adopţiei
fireşti.
d. Unele raporturi care sunt asimilate de lege sub anumite aspecte, cu
raporturile de familie
Există unele relaţii care sunt asimilate de lege
raporturilor de familie astfel: relaţii care rezult din luarea
spre creştere şi educare a unui copil etc.
2.2. Izvoarele dreptului familiei
Prin izvoarele dreptului familiei, în sens formal, se
desemnează forma exterioară pe care o îmbracă normele juridice
în materie, respectiv, sursa în care sunt formulate.
Majoritatea normelor dreptului familiei se regăsesc în
noul Cod civil adoptat prin Legea nr.287 din 17 iulie 2009 -
familia fiind reglementată în Cartea a II-a intitulat „Despre
familie”, art. 258 - 534.
Dispoziţii ale dreptului familiei există şi în alte acte
normative, cum ar fi spre exemplu: Codul de procedură civilă;
Decretul nr.31/1954 privitor la persoanele fizice şi persoanele
juridice; Legea nr.119/1996 cu privire la actele de stare
civilă, Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea
drepturilor copilului, Legea nr. 273/2004 privind regimul
juridic al adopţiei etc.
În afara izvoarelor interne există şi izvoare
9
internaţionale care conţin norme de dreptul familiei ca de
exemplu: Declaraţia Universală a Drepturilor Omului; Pactul
internaţional cu privire la drepturile civile şi politice;
Convenţia asupra cetăţeniei femeii căsătorite etc.
2.3. Reglementarea principiilor generale ale dreptului familiei
Cunoaşterea principiilor generale care guvernează relaţii
de familie ajută la darea soluţiei în acele materii în care
legislaţia nu este suficient de explicită sau nu conţine nici o
reglementare şi la determinarea măsurii în care dispoziţiile
Codului civil referitoare la relaţiile de familie se completează
cu dispoziţiile din alte acte normative.
Potrivit dispoziţiilor din Codul familiei literatura de
specialitate a consacrat următoarele principii care stau la baza
relaţiilor de familie:
1. principiul ocrotirii familiei şi căsătoriei. Articolul 258
alin. (2)şi (3) noul C. civ. prevede că statul ocroteşte
căsătoria şi familia. Ocrotirea căsătoriei şi a familiei se
realizează nu numai prin normele dreptului familiei, ci şi prin
alte norme juridice, prin măsuri economice şi sociale.
Rigurozitatea cu care sunt reglementate instituţiile juridice
privind încheierea şi desfacerea căsătoriei, principiile care
guvernează raporturile personale şi patrimoniale dintre soţi sau
dintre părinţi şi copii exprimă de fapt tocmai modul în care
statul şi dreptul asigură stabilitatea familiei.
2. principiul ocrotirii intereselor mamei şi copilului. Aceste
dispoziţii sunt preluate din Declaraţia universală a drepturilor
omului (art.16, aliniatul 3), în accepţiunea căruia familia
constituie elementul natural şi fundamental al societăţii şi are
10
drept la ocrotire din partea societăţii şi a statului.
3. principiul liberului consimţit al viitorilor soţi la
încheierea căsătoriei. Acest principiu, consacrat atât în art.
258 şi art. 271 noul C. civ., cât şi în art. 48 din Constituţie,
nu poate fi înţeles decât în sensul că viitorii soţi sunt liberi
să decidă singuri încheierea căsătoriei, fără a putea fi
constrânşi din afară şi numai dacă există acea puternică
afecţiune şi atracţie care, cred ei, poate da temei unei
căsătorii durabile.
4. principiul monogamiei. Acest principiu se desprinde din
interdicţia prevăzută de noul Cod civil în art. 273 de a se
căsători bărbatul căsătorit sau femeia căsătorită. Din punct de
vedere penal, fapta constituie infracţiunea de bigamie şi atrage
pedeapsa închisorii.
5. principiul egalităţii în drepturi a soţilor. Deşi noul Cod
civil, în acelaşi art. 258, consacră expres egalitatea femeii cu
bărbatul, atât în relaţiile lor personale şi patrimoniale, cât
şi în acelea care privesc raporturile lor cu copiii (art. 483),
nu înseamnă că acest principiu este specific numai dreptului
familiei; el se aplică în toate domeniile vieţii sociale.
6. principiul exercitării drepturilor şi al îndeplinirii
obligaţiilor părinteşti faţă de copiii lor. Acest principiu,
consacrat prin art. 483 noul C. civ., se aplică indiferent dacă
copiii sunt din căsătorie, din afara căsătoriei sau sunt
adoptaţi (art. 260 noul C.civ.). Modul cum se respectă acest
principiu este controlat efectiv şi îndrumat continuu de
instanţa de tutelă, indiferent dacă autoritatea părintească se
realizează prin părinţi, tutori ori alte persoane care îi
ocrotesc pe copii în lipsa părinţilor (art. 151 noul C. civ.).
11
7. principiul acordării sprijinului moral şi material reciproc
între membrii familiei. Acest principiu este consacrat art. 309
noul C. civ. Ca o expresie a afecţiunii şi prieteniei dintre
membrii familiei. Sprijinul material datorat rezultă şi din
dispoziţiile legale care privesc obligaţia soţilor de a
contribui în mod egal la menajul comun şi la întreţinerea
copiilor în şcoli sau îndatoririle lor comune privind persoana
şi bunurile copiilor.
2.4. Legătura dreptului familiei cu alte ramuri de drept
Raporturile juridice care formează obiectul dreptului
familiei sunt complexe, având legături şi cu alte ramuri de
drept.
Legătura dreptului familiei cu dreptul constituţional
Constituţia României consacră o serie de principii pe care
le regăsim în dreptul familiei spre exemplu: principiul
căsătoriei liber consimţite între soţi; principiul egalităţii
soţilor; principiul dreptului şi îndatorii părinţilor de a
asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor etc.
Legătura dreptului familiei cu dreptul administrativ
Dreptul administrativ reglementează o serie de instituţii
şi organe ale administraţiei publice care au atribuţii în
aplicarea reglementărilor privitoare la instituţii ale dreptului
familiei.
Legătura dreptului familiei cu dreptul civil
Corelaţia dintre dispoziţiile dreptului civil şi dreptul
familiei nu constă în modul de reglementare, ci în modul în care
dispoziţiile dreptului familiei se completează cu cele ale
dreptului civil.
12
Legătura dreptului familiei cu dreptul procesual civil
În raport cu dreptul familiei, dreptul procesual civil
reprezintă mijlocul prin care se poate ajunge la constatarea
existenţei sau inexistenţei unui drept, la restabilirea unui
drept încălcat sau la crearea unor situaţii noi în cadrul
relaţiilor de familie.
Legătura dreptului familiei cu dreptul muncii
Dreptul muncii cuprinde dispoziţii care se referă la:
ocrotirea familiei, interesele mamei şi ale copilului.
Legătura dreptului familiei cu dreptul penal
Codul penal reglementează în Capitolul I Infracţiuni
contra familiei din titlul al XIX-lea - Infracţiuni care aduc
atingere unor relaţii privind convieţuirea socială.
Legătura dreptului familiei cu dreptul procesual penal
Dispoziţiile dreptului familiei au legături cu anumite
norme de drept procesual penal. Astfel, spre exemplu, art. 480-
493 din C. proc. pen. conţin dispoziţii referitoare la procedura
în cauzele cu infractori minori.
Legătura dreptului familiei cu dreptul fiscal
Dispoziţiile dreptului familiei au legături cu anumite
norme de drept fiscal. Codul fiscal în Capitolul III - Impozitul
pe venituri din salarii din Titlul III Impozitul pe venit -
tratează în dispoziţiile art. 55 alin. 4 sumele ce nu sunt
incluse în veniturile salariale.
Legătura dreptului familiei cu dreptul internaţional privat
Dispoziţiile dreptului familiei se completează cu
dispoziţiile dreptului internaţional privat. Legea nr. 105/1992
cu privire la reglementarea raporturilor de drept internaţional
privat cuprinde dispoziţii referitoare la relaţiile de familie.
13
Cursul 2
Uniunea liberă şi logodna
Capitolul 3. Uniunea liberă sau concubinajul
3.1. Noţiunea de uniune liberă sau concubinaj
În literatura de specialitate, concubinajul sau uniunea
liber consimţită ori căsătorie nelegitimă este convieţuirea de
fapt sau menajul în comun dintre un bărbat şi o femeie o
perioadă relativ îndelungată de timp, fără ca aceştia să fie
căsătoriţi (între ei sau cu alte persoane).
3.2. Aspecte juridice ale uniunii libere sau ale
concubinajului
Concubinajul nu este o uniune juridică întrucât nu este
reglementat de legislaţia românească. Legea română nu interzice
expres concubinajul.
Ca regulă, concubinajul este o „căsătorie de probă”.
14
Accentul cade pe stabilitatea şi continuitatea legăturilor
dintre parteneri.
O distincţie importantă s-a conturat în doctrină cu
privire la cauza imorală sau ilicită a contractelor încheiate în
scopul începerii sau menţinerii unei relaţii de concubinaj.
Dreptul românesc recunoaşte existenţa unor efecte juridice
ale concubinajului.
Capitolul 4. Logodna în dreptul românesc
4.1. Noţiuni introductive despre logodnă
În vechiul drept francez, logodna era considerată un
contract care genera „obligaţia de a face”, adică de a încheia
căsătoria. Neîndeplinirea acestei obligaţii atrăgea răspunderea
logodnicului vinovat, care era dator să plătească despăgubiri.
În primele pravile scrise în limba român căsătoria era
precedată de logodnă (numită şi făgăduială sau învoială ).
În Codul Calimah normele juridice privind logodna sunt
incluse în parag. 64 -70 din Capitolul al II lea „Pentru
dritul căsătoriei” al Părţii I intitulat „Pentru dritul
persoanelor”.
Legiuirea Caragea în Partea a III-a, Capitolul XV
reglementează logodna.
Actualmente, institutia de drept civil „logodna” este
reglementata de prevederile art. 266-270 cuprinse în Cartea a
II-a Despre familie, Capitolul I - Logodna, Titlul II –
Casatoria, ale Legii nr. 287 din 17 iulie 2009 privind Codul
civil, republicata, cu modificarile ulterioare. Potrivit art.
15
266 (1) al Legii 287/2009 „Logodna este promisiunea reciproca de
a încheia casatoria” urmând apoi sa se precizeze ca toate
dispozitiile privind logodna au aplicabilitate numai daca
aceasta a fost încheiata dupa data de intrare în vigoare a
Codului civil.
Institutia logodnei revine în peisajul noii legislatii
civile românesti cunoscut fiind si faptul ca are radacini
adânci în istoria dreptului autohton.
4.2. Noţiunea de logodnă, condiţiile de fond ale logodnei
şi desfacerea logodnei
Noţiunea de logodnă
Termenului „logodna” i se pot acorda doua acceptiuni:
1. într-o prima acceptiune de act juridic;
2. în a doua acceptiune de statut juridic.
Astfel, logodna statueaza (juridic) actul juridic prin
care viitorii logodnici îsi promit reciproc, printr-o întelegere
prealabila, realizarea unui scop comun si anume „încheierea
casatoriei”, fapt care ne poate conduce spre ideea de conventie,
ca urmare a promisiunii sinalagmatice de a încheia casatoria.
Condiţiile de fond ale logodnei
Potrivit celor cuprinse în art. 266 alin. (2), (3) si (5)
noul C. civ., logodna este supusa conditiilor de fond cerute
pentru casatorie – cu exceptia avizului medical si a autorizarii
instantei de tutela. Analizând prevederile art. 271-277 noul C.
civ., referitoare la conditiile de fond pentru casatoriei
constatam ca logodna (promisiunea maritală reciprocă) presupune
îndeplinirea urmatoarelor cerinte de fond:
1. Consimtamântul personal si liber a doua persoane de sex
16
biologic diferit.
2. Vârsta minima de 18 ani.
Desfacerea logodnei
Se va distinge între „disoluţia” logodnei (ruperea
logodnei, care nu presupune vreo formalitate anume, aşa cum nici
încheierea logodnei nu are vreo cerinta de forma astfel ca poate
fi dovedita prin orice mijloc de proba) şi încetarea acesteia,
prefigurând caracterul intuitu personae al casatoriei. Astfel,
logodna înceteaza prin decesul unuia din logodnici, întrucât
numai ruperea logodnei poate genera obligatii de natură
patrimonială ca sanctiune a nefinalizarii promisiunii maritale.
Sunt doua categorii de efectele patrimoniale ale ruperii
logodnei:
1. obligatia de restituire a darurilor;
2. raspunderea pentru ruperea abuziva sau, dupa caz,
pentru determinarea culpabila a ruperii logodnei.
Efectele patrimoniale ale ruperii logodnei pot fi
cumulate, iar dreptul la acţiune întemeiat pe dispozitiile art.
268 si 269 C. civ. se prescrie într-un an de la (data) ruperii
logodnei (art. 270, C. civ.).
Capitolul 5. Noţiuni generale despre căsătorie
5.1. Aspecte introductive despre instituţia căsătoriei
În primele pravile scrise în limba română s-a acordat o
importanţă deosebită căsătoriei, aceasta fiind studiată atât sub
aspectul condiţiilor pentru încheiere validă a ei, a efectelor
pe care le produce şi a cauzelor pentru care poate fi desfăcută.
În legiuirile româneşti de la începutul sec. al XIX – lea
17
instituţia căsătoriei a fost şi mai amănunţit reglementată iar
definiţia acestei instituţii a devenit extrem de explicită şi
completă.
Codul civil Al. I. Cuza (1865) nu conţinea o definiţie
expresă a căsătoriei.
Termenul de „căsătorie” are în codul civil un dublu
înţeles:
1. de act juridic, aici putem exemplifica cu: art. 259 alin.
(1) – „căsătoria liber consimţită între soţi”, art. 271 –
„căsătoria se încheie între bărbat şi femeie”, „căsătoria
se celebrează de către ofiţerul de stare civilă, la sediul
primăriei” [art. 279 alin. (1)],
2. iar pentru a desemna sensul de situaţie juridică a soţilor,
putem cita: art. 311, care reglementează numele purtat de soţi
„în timpul căsătoriei”, sau art. 334, care dispune în
legătură cu autentificarea convenţiei matrimoniale
încheiate de soţi „în timpul căsătoriei”, ori art. 414,
care conferă soţului statutul de tată prezumtiv al
copilului „născut sau conceput în timpul căsătoriei”.
5.2. Natura juridică a căsătoriei
În doctrină s-au exprimat numeroase opinii cu privire la
natura juridică a căsătoriei care pot fi grupate în trei teorii:
a. teoria contractuală, potrivit căreia căsătoria este considerat un
contract;
b. teoria instituţională, potrivit căreia căsătoria este considerată o
instituţie juridică;
c. teoria contractual-instituţională, potrivit căreia căsătoria este
considerată atât un contract, cât şi o instituţie juridică.
18
5.3. Caracterele juridice ale căsătoriei
Din definiţia căsătoriei rezultă că aceasta are
următoarele caractere juridice:
1. căsătoria este o uniune dintre un bărbat şi o femeie;
2. căsătoria este liber consimţită;
3. căsătoria este momogamă;
4. căsătoria se încheie în formele cerute de lege;
5. căsătoria are un caracter civil;
6. căsătoria se încheie pe viaţă;
7. căsătoria se întemeiază pe deplină egalitate în drepturi între bărbat şi femeie;
8. căsătoria se încheie în scopul întemeierii unei familii.
19
Cursul 3
Încheierea căsătoriei. Condiţiile de fond necesare
încheierii căsătoriei.
Lipsa impedimentelor la încheierea căsătoriei.
Condiţiile de formă
Capitolul 6. Încheierea căsătoriei
Încheierea unei căsătorii valabile presupune existenţa a
trei condiţii:
1. condiţii de fond;
2. lipsa impedimentelor;
3. condiţii de formă.
6.1. Condiţiile de fond necesare încheierii căsătoriei
6.1.1. Noţiunea şi clasificarea condiţiilor de fond
necesare încheierii căsătoriei
Prin condiţii de fond se înţeleg acele împrejurări care
trebuie să existe la încheierea căsătoriei pentru ca ea să fie
20
valabilă.
Condiţiile de fond la încheierea căsătoriei se clasifică în
funcţie de următoarele criterii:
1. În funcţie de consacrarea lor legislativă:
a. condiţii de fond exprese
b. condiţii de fond virtuale.
2. În funcţie de sancţiunea care intervine în cazul
neîndeplinirii lor:
a. condiţii de fond dirimante;
b. condiţii de fond prohibitive.
3. După scopul pe care-l urmăresc şi elementele a căror
existenţă o vizează la încheierea căsătoriei condiţiile de fond
se clasifică în:
a. condiţii de ordin fizic;
b. condiţii de ordin psihic;
c. condiţii de ordin moral.
6.1.2. Condiţiile de fond necesare încheierii
căsătoriei potrivit dispoziţiilor Noului Cod civil –
Legea nr.287/2009
În mod expres, Noul Cod civil – Legea nr.287/2009 prevede
trei condiţii de fond la încheierea căsătoriei:
1. vârsta matrimonială Pentru a putea asigura un consimţământ
conştient liber şi personal al viitorilor soţi, legea a stabilit
o vârstă minimă pentru căsătorie, de 18 ani împliniţi (art. 272
din Noul C. civ.). Pentru motive temeinice, minorul care a
împlinit vârsta de 16 ani se poate căsători în temeiul unui aviz
medical, cu încuviinţarea părinţilor săi sau, după caz, a
tutorelui şi cu autorizarea instanţei de tutelă în a cărei
21
circumscripţie minorul îşi are domiciliul. În cazul în care unul
dintre părinţi refuză să încuviinţeze căsătoria, instanţa de
tutelă hotărăşte şi asupra acestei divergenţe, având în vedere
interesul superior al copilului.
2. comunicarea stării sănătăţii este prevăzută de art. 278 din Noul Cod
civil „Căsătoria nu se va încheia dacă viitorii soţi nu declară
că şi-au comunicat reciproc starea sănătăţii lor”.
3. consimţământul viitorilor soţi. Potrivit art. 271 din Noul Cod civil,
căsătoria se încheie prin consimţământul personal şi liber
exprimat al viitorilor soţi. Consimţământul este liber la
căsătorie atunci când el nu este viciat de eroare, dol sau
violenţă;
4. Diferenţierea de sex. Cea de a patra condiţie este diferenţierea de
sex. Această condiţie este expres prevăzută în art. 271 noul C.
civ. (căsătoria se încheie între bărbat şi femeie).
6.2. Lipsa impedimentelor la încheierea căsătoriei
6.2.1. Noţiuni generale despre lipsa impedimentelor la
încheierea căsătoriei
Impedimentele la căsătorie sau piedicile legale la
căsătorie constituie, cum am văzut, împrejurări de fapt şi de
drept care, dacă există, căsătoria nu mai poate fi încheiată.
Inexistenţa acestor impedimente constituie acele condiţii
negative de fond la căsătorie, cum au mai fost numite în
literatura juridică de unii autori, sau, de către alţii,
condiţii privitoare la aptitudinea morală de a se uni prin
căsătorie.
6.2.2. Lipsa impedimentelor la încheierea căsătoriei
22
prevăzute de Noul Cod civil – Legea nr.287/2009
Impedimentele la căsătorie se clasifică după următoarele
criterii:
a) din punctul de vedere al sancţiunii încălcării lor,
impedimentele sunt dirimante şi prohibitive. Încălcarea
impedimentelor dirimante atrage sancţiunea nulităţii
căsătoriei, în timp ce încălcarea celor prohibitive atrage
numai sancţiuni administrative pentru ofiţerul de stare civilă
care a celebrat căsătoria în dispreţul lor;
b) din punctul de vedere al opozabilităţii lor, respectiv
al persoanelor între care ele există impedimentele sunt
absolute şi relative. Astfel, impedimentele absolute opresc
căsătoria unei anumite persoane cu orice alte persoane, iar
cele relative opresc căsătoria unei persoane doar cu o altă
persoană, determinată.
Nu se confundă această clasificare cu aceea a nulităţilor
în absolute şi relative. De exemplu, rudenia este un impediment
relativ, deoarece interzice căsătoria între persoanele care
sunt rude, dar sancţiunea care se aplică în cazul încălcării
acestui impediment este nulitatea absolută.
Toate impedimentele la căsătorie sunt expres prevăzute de
noul Cod civil prin art. 273, art. 274, art. 275, art. 276 şi
art. 277.
Aceste impedimente sunt:
a) bigamia sau statutul de căsătorit al unuia dintre
viitorii soţi (art. 273).
b) rudenia de sânge în gradul oprit de lege, adică între rudele
în linie dreaptă la infinit, iar între cele în linie colaterală
până la gradul al IV-lea inclusiv [art. 274 alin. (1) şi (2)];
23
c) rudenia rezultată din adopţie [art. 274 alin. (3)].
6.2.3. Prezentarea lipsei impedimentelor la încheierea
căsătoriei
1. Existenţa unei căsătorii anterioare nedesfăcute (starea de
bigamie). În situaţia în care o persoană este căsătorită, nu
poate încheia o nou căsătorie, întrucât se încalcă principiul
monogamiei.
2. Interzicerea căsătoriei între rude. Căsătoria este interzis
între rudele apropiate.
3. Interzicerea căsătoriei între rudele prin adopţie. Este
interzisă căsătoria între: adoptator şi adoptat; ascendenţii
adoptatorului şi adoptat; adoptator şi descendenţii adoptatului;
ascendenţii adoptatorului şi descendenţii adoptatului; copiii
celui care adoptă şi adoptat; copiii celui care adoptă şi copiii
adoptatului precum şi între cei adoptaţi de aceeaşi persoană.
4. Interzicerea căsătoriei între tutore şi persoana minoră.
Legiuitorul a înţeles să oprească încheierea căsătoriei între
tutore şi minorul aflat sub tutela sa, deoarece perspectiva unei
astfel de căsătorii ar aduce minorului prejudicii morale
(fiindcă tutorele trebuie să se îngrijească de minor întocmai ca
un părinte) sau chiar materiale.
5. Interzicerea căsătoriei alienatului mintal şi debilului
mintal. Alienaţia şi debilitatea mintale constituie impediment
la căsătorie atât în cazul în care au fost constatate prin
procedura specială a interdicţiei, cât şi în cazul în care nu au
fost constatate printr-o asemenea procedură, deoarece legea nu
distinge.
6. Interzicerea căsătoriei persoanelor lipsite temporar de
24
discernământ. Lipsa vremelnică a facultăţilor mintale constituie
o piedică legală temporară la încheierea căsătoriei.
7. Interzicerea căsătoriei între persoane de acelaşi sex. În
situaţia în care cei doi viitori soţi sunt de acelaşi sex
căsătoria lor nu va putea avea loc fiind lovit de nulitate
absolută.
6.2.4. Dovada inexistenţei impedimentelor la încheierea
căsătoriei
Viitorii soţi au obligaţia de a preciza în declaraţia de
căsătorie că nu există nicio piedică pentru încheierea
căsătoriei.
Terţele persoane sau ofiţerul de stare civilă vor putea
face dovada existenţei unor asemenea împrejurări.
Dacă în urma verificărilor pe care ofiţerul de stare civilă
este obligat să le facă se va constata existenţa unui impediment
la încheierea căsătoriei, cererea de a încheia căsătoria va fi
respinsă.
Condiţiile de formă necesare încheierii căsătoriei
6.3. Condiţiile de formă necesare încheierii
căsătoriei
Condiţiile de formă ale actului juridic al căsătoriei se
referă la procedura de încheiere a căsătoriei, desfăşurată în
etape, prin care se urmăreşte, pe de o parte, asigurarea
respectării condiţiilor de fond prescrise de lege (existenţa
condiţiilor de fond şi lipsa impedimentelor), iar pe de altă
parte garantarea recunoaşterii publice a căsătoriei şi
întocmirea înscrisului doveditor al acesteia.
25
6.3.1. Condiţiile de formă ale căsătoriei prevăzute în
Noul Cod civil – Legea nr. 287/2009
Condiţiile de formă ale căsătoriei sunt prevăzute în
următoarele scopuri:
a) pentru a asigura îndeplinirea condiţiilor de fond ale
căsătoriei şi lipsa impedimentelor la căsătorie;
b) pentru a asigura recunoaşterea publică a căsătoriei;
c) pentru a asigura mijloacele de probă a căsătorie
6.3.2. Formalităţi premergătoare încheierii căsătoriei
1. Declaraţia de căsătorie
În cadrul acestor formalităţi se înscriu:
Declaraţiile pentru încheierea căsătoriei, respectiv:
declaraţia privind comunicarea reciprocă a stării de
sănătate, declaraţia de căsătorie, declaraţia cu
privire la nume, declaraţia pentru încuviinţarea
căsătoriei minorului;
Publicitatea declaraţiei de căsătorie;
Opoziţia la căsătorie.
2. Opoziţia la căsătorie
Opoziţia la căsătorie sau opunerea la căsătorie este actul
prin care o persoană aduce la cunoştinţa ofiţerului de stare
civilă existenţa unei împrejurări care constituie impediment la
căsătorie sau neîndeplinirea unei condiţii de fond pentru
încheierea valabilă a căsătoriei.
De asemenea, art. 285 din N.C.civ. prevede că: „(1) Orice
persoană poate face opoziţie la căsătorie, dacă există un
impediment legal sau dacă alte cerinţe ale legii nu sunt
îndeplinite.
26
(2) Opoziţia la căsătorie se face numai în scris, cu arătarea
dovezilor pe care se întemeiază.”
6.3.3. Formalităţi concomitente încheierii căsătoriei
(Procedura încheierii căsătoriei)
Condiţiile de formă prevăzute de lege pentru momentul
încheierii căsătoriei se referă la: localitatea şi locul unde se încheie
căsătoria; competenţa ofiţerului de stare civilă; solemnitatea şi publicitatea
celebrării căsătoriei.
1. Localitatea şi locul unde se încheie căsătoria
Localitatea în care se va încheia căsătoria este
determinată de domiciliul sau de reşedinţa oricăruia dintre
viitorii soţi. Domiciliul acestora se dovedeşte prin cărţile de
identitate ale celor doi viitori soţi. Reşedinţa acestora se
dovedeşte prin viza de flotant.
Locul încheierii căsătoriei îl reprezintă sediul
serviciului de stare civilă.
2. Competenţa ofiţerului de stare civilă
Competenţa ofiţerului de stare civilă se determină sub întreit
aspect:
• Competenţa personală (ratione personae);
• Competenţa teritorială (ratione loci);
• Competenţa materială (ratione materiae).
3. Încheierea căsătoriei
Ofiţerul de stare civilă la data fixată pentru celebrarea
căsătoriei va proceda în felul următor:
□ identifică pe baza actelor de identitate viitorii soţi şi
constată că nu sunt opoziţii şi impedimente la încheierea
căsătoriei;
27
□ în cazul soţilor minori, considerăm că acesta este
momentul în care se mai poate da încuviinţarea părinţilor,
dacă nu a fost dată anterior;
□ constată că sunt îndeplinite condiţiile de fond la
încheierea căsătoriei, după ce ia consimţământul ambilor
candidaţi;
□ ia consimţământul viitorilor soti în vederea încheierii
căsătoriei;
□ declară căsătoria încheiată pe baza consimţământului
viitorilor soţi;
□ citeşte dispoziţiile referitoare la drepturile şi obligaţiile
soţilor;
□ întocmeşte actul de căsătorie în registrul de stare civilă
corespunzător, act semnat de ofiţerul de stare civilă, de
soţi (cu numele care s-au învoit să-1 poarte în timpul
căsătoriei) şi de cei doi martori;
□ ofiţerul de stare civilă face menţiune pe actul de
căsătorie despre regimul matrimonial ales;
□ face menţiunea pe buletinul de identitate al soţului care şi-
a schimbat numele;
□ eliberează soţilor certificatul de căsătorie.
4. Solemnitatea şi publicitatea
încheierii căsătoriei
Solemnitatea încheierii căsătoriei
constă în următoarele:
□ căsătoria se încheie în fata ofiţerului de stare civilă;
□ căsătoria se încheie la sediul autorităţii competente;
□ căsătoria se încheie în prezenţa efectivă şi concomitentă a
viitorilor soţi, care îşi exprimă personal consimţământul;
28
□ căsătoria se încheie în prezenţa a doi martori;
□ căsătoria se încheie la data stabilită;
□ căsătoria se încheie numai după ce constată îndeplinirea
tuturor condiţiilor pentru încheierea valabilă a acesteia.
Publicitatea încheierii actului juridic al căsătoriei
reclamă asigurarea accesului oricărei persoane care doreşte să
asiste la ceremonie, fără a fi necesară prezenţa efectivă a
publicului.
5. Momentul încheierii căsătoriei
Momentul încheierii căsătoriei este acela în care
ofiţerul de stare civilă constată existenţa consimţământului
viitorilor soţi, îndeplinirea tuturor condiţiilor pentru
încheierea unei căsătorii valabile şi îi declară căsătoriţi.
6.3.4. Formalităţi ulterioare încheierii căsătoriei
1. Întocmirea actului de căsătorie
Ofiţerul de stare civilă după încheierea căsătoriei,
întocmeşte, de îndată, actul de căsătorie, în registrul actelor
de stare civilă, care se semnează de către soţi, de cei 2
martori şi de către ofiţerul de stare civilă.
De asemenea, ofiţerul de stare civilă face menţiune pe
actul de căsătorie despre regimul matrimonial ales. El are
obligaţia ca, din oficiu şi de îndată, să comunice la registrul
prevăzut la art. 334 alin.l, precum şi după caz, notarului
public care a autentificat convenţia matrimonială o copie de pe
actul de căsătorie.
2. Dovada căsătoriei
Căsătoria se dovedeşte cu actul de căsătorie şi prin
certificatul de căsătorie eliberat pe baza acestuia.
29
Cursul 4
Nulitatea căsătoriei
Capitolul 7. Nulitatea căsătoriei
7.1.Notiunea de nulitate a căsătoriei şi clasificarea
nulităţilor căsătoriei
7.1.1.Noţiunea de nulitate a căsătoriei
Nulitatea actului juridic al căsătoriei este sancţiunea
civilă care intervine ca urmare a nerespectării unora din
cerinţele de valabilitate stabilite de lege, constatarea sau
pronunţarea sa înlăturând de regulă efectele acelei căsătoriei.
7.1.2.Clasificarea nulităţilor căsătoriei
Nulitatea căsătoriei se clasifică în funcţie următoarele
criterii:
1. În funcţie de consacrarea lor legislativă, nulităţile
căsătoriei pot fi:
- nulităţi exprese;
- nulităţi virtuale;
2. În funcţie de regimul juridic aplicabil, nulităţile
căsătoriei pot fi:
- nulităţi absolute;
- nulităţi relative;
7.2. Reglementarea juridică a nulităţii căsătoriei în Noul
cod civil:
Nulitatea căsătoriei este reglementată în legea nr.
287/2009 Noul cod civil - cap. IV Nulitatea căsătoriei.
30
7.3. Cazuri de nulitate absolută
Nulitatea absolută a căsătoriei intervine în următoarele
situaţii:
1. Încheierea căsătoriei fără respectarea dispoziţiilor legale referitoare la
consimţământul personal şi liber al soţilor
2. Încheierea căsătoriei de către o persoană care deja este căsătorită
3. Încheierea căsătoriei intre rude in grad prohibit de lege
4. Încheierea căsătoriei intre persoane legate prin adopţie
5. Încheierea căsătoriei între persoane care suferă de debilitate mintală sau
alienaţie mintală
6. Încheierea căsătoriei fără respectarea dispoziţiilor referitoare la vârsta
matrimonială
7. Lipsa de diferenţiere sexuală
8. Încheierea căsătoriei între persoane de acelaşi sex
9. Necompetenţa ofiţerului de stare civilă
10. Încheierea unei căsătorii fictive. Potrivit art. 294 din N.C.civ.,
căsătoria încheiată în alte scopuri decât acela de a întemeia o
familie este lovită de nulitate absolută. Cu toate acestea,
nulitatea căsătoriei se acoperă dacă, până la rămânerea
definitivă a hotărârii judecătoreşti, a intervenit convieţuirea
soţilor, soţia a născut sau a rămas însărcinată ori au trecut 2
ani de la încheierea căsătoriei.
De asemenea, art. 1294 din N.C.civ. prevede că dispoziţiile
referitoare la simulaţie nu se aplică actelor nepatrimoniale.
Aceste texte permit, astfel, clarificarea naturii juridice
şi, pe cale de consecinţă, a regimului juridic al căsătoriei
fictive.
Căsătoriei fictive nu i se aplică, aşadar, sancţiunea
inopozabilităţii din materia simulaţiei, ci sancţiunea este
31
nulitatea absolută.
Din păcate, însă, nici noul Cod civil nu clarifică temeiul acestei
nulităţi (lipsa cauzei, lipsa consimţământului sau fraudarea
legii).
În practică, de regulă, căsătoria fictivă presupune fraudarea legii,
căsătoria fiind doar un mijloc licit, pentru a obţine un rezultat ilicit.
7.4. Cazuri de nulitate relativă
Nulitatea relativă a căsătoriei intervine în următoarele
situaţii:
1. Căsătoria este încheiată fără încuviinţarea părinţilor sau a tutorelui ori fără
autorizarea instanţei de tutelă.
2. Căsătoria este încheiată fără încuviinţarea părintelui care exercită autoritatea
părintească.
3. Căsătoria este încheiată prin existenţa unuia din următoarele vicii de
consimţământ:
□ Eroarea;
□ Dolul;
□ Violenţa.
4. Căsătoria este încheiată de o persoană lipsită vremelnic de discernământ.
5. Căsătoria este încheiată între tutore şi persoana minoră aflată sub tutela sa.
7.5. Regimul juridic al nulităţii căsătoriei
Pentru nulitatea absolută a căsătoriei operează următoarele
reguli:
□ poate fi invocată de orice persoană interesată;
□ acţiunea în constatarea nulităţii absolute a căsătoriei este
imprescriptibilă;
32
□ probaţiunea constă în dovada existenţei cauzei de nulitate
absolută la data încheierii căsătoriei.
A) Pot fi acoperite următoarele cazuri de nulitate absolută:
a) cele determinate de încălcarea vârstei matrimoniale (în
condiţiile art. 294 N.C.civ.), în următoarele două ipoteze:
i) până la declararea nulităţii de către instanţă soţul care, la
încheierea căsătoriei, nu avea vârsta matrimonială a împlinit-
o. Desfiinţarea căsătoriei în acest caz ar fi pur formală,
deoarece, imediat după declararea nulităţii căsătoriei pe acest
motiv, foştii soţi se pot recăsători;
ii) până la declararea nulităţii, soţia a dat naştere unui copil
sau a rămas însărcinată.
Nulitatea căsătoriei se acoperă pentru aceste motive nu
numai atunci când femeia nu a avut vârsta matrimonială, dar şi atunci când
bărbatul este cel care nu a avut împlinită vârsta matrimonială la încheierea
căsătoriei, deoarece textul nu face nici o distincţie.
b) cele impuse de nesocotirea impedimentului la căsătorie
rezultând din gradul IV de rudenie, dacă s-a obţinut, chiar
după încheierea căsătoriei, dispensa de rudenie prevăzută de
art. 28 alin. (2) din Legea nr. 119/1996. Soluţia
jurisprudenţială trebuie menţinută şi sub imperiul noului Cod
civil, care, din păcate, nu cuprinde o soluţie expresă în acest
sens.
c) căsătoria fictivă: aceasta se poate „transforma” într-o
adevărată stare de căsătorie atunci când, în ciuda şi dincolo
de scopul iniţial urmărit de părţi (altul decât acela al
întemeierii unei
familii, soţii ajung să întreţină relaţii normale de familie,
aduc pe lume copii etc., caz în care – în mod evident – nu se
33
mai impune declararea nulităţii absolute a căsătoriei pentru
fictivitate.
Pentru nulitatea relativă a căsătoriei operează
următoarele reguli:
□ poate fi invocată de acela dintre soţi care pretinde că i-a
fost viciat consimţământul prin eroare, dol sau violenţă;
□ poate fi invocată de părinţi sau tutore ori instanţa de
tutelă precum şi de părintele care exercită autoritatea
părintească în situaţia în care era necesară încuviinţarea
ori autorizarea acestora.
□ termenul de prescripţie al acţiunii în constatarea nulităţii
relative este de 6 luni;
□ cauzele de nulitate pot fi dovedite prin oricare din
mijloacele de probă admise de lege.
Noul Cod civil face distincţie între:
- nulitatea absolută care intervine în cazul căsătoriei
încheiate de minorul care nu a împlinit vârsta de 16 ani, cu
particularitatea că aceasta se acoperă dacă, până la rămânerea
definitivă a hotărârii judecătoreşti, ambii soţi au împlinit
vârsta de 18 ani sau dacă soţia a născut ori a rămas
însărcinată (art. 294);
- nulitatea relativă care intervine în cazul în care minorul se
căsătoreşte fără să aibă încuviinţările sau autorizările
prevăzute de lege (art. 297).
7.6. Efectele nulităţii căsătoriei
Atât nulitatea absolută cât şi nulitatea relativă, deşi
produse de cauze diferite şi având regim juridic diferit,
generează acelaşi efect, şi anume desfiinţarea, atât pentru
34
trecut cât şi pentru viitor a căsătoriei ca şi cum ea n-ar fi
existat.
7.7. Căsătoria putativă
7.7.1. Noţiunea de căsătorie putativă şi condiţiile pe
care trebuie să le îndeplinească aceasta
N.C.civ. reglementează căsătoria putativă în art. 304:
„(1) Soţul de bună-credinţă la încheierea unei căsătorii nule
sau anulate păstrează, până la data când hotărârea
judecătorească rămâne definitivă, situaţia unui soţ dintr-o
căsătorie valabilă.
(2) În situaţia prevăzută la alin. (1), raporturile
patrimoniale dintre foştii soţi sunt supuse, prin asemănare,
dispoziţiilor privitoare la divorţ.”
Pornind de la aceste dispoziţii legale, căsătoria putativă
poate fi definită ca acea căsătorie care, deşi lovită de
nulitate absolută sau relativă, produce anumite efecte faţă de
soţul care a fost de bună-credinţă.
Putativitatea (caracterul putativ al căsătoriei) poate fi
bilaterală (când ambii soţi au fost de bună credinţă) sau unilaterală
(când numai unul dintre ei a fost de bună credinţă).
7.7.2. Efectele căsătoriei putative
l. În cazul în care soţii au fost de bună credinţă la
încheierea căsătoriei efectele căsătoriei putative sunt:
a. în privinţa raporturilor personale dintre soţi efectele
căsătoriei putative sunt:
□ între soţi până la rămânerea definitivă a hotărârii prin care
s-a pronunţat nulitatea, a existat obligaţia de sprijin moral
35
şi de fidelitate, încălcarea acesteia din urmă constituind
adulter;
□ Soţul care şi-a schimbat numele în timpul căsătoriei îşi
va recăpăta numele avut anterior;
□ Intre soţi prescripţia a fost suspendată, ea având pentru
trecut această calitate;
□ Soţul care s-a căsătorit înainte de vârsta de 18 ani îşi
va păstra capacitatea de exerciţiu, dacă este minor la data
când căsătoria a fost anulată.
b. In privinţa raporturilor patrimoniale dintre soţi efectele
căsătoriei putative sunt:
□ împărţirea bunurilor se face potrivit dispoziţiilor legale
privitoare la divorţ;
□ Obligaţia de întreţinere a existat între soţi şi va exista în
viitor;
□ Dacă unul dintre soti a decedat înainte de rămânerea
definitivă de declarare a nulităţii căsătoriei, celălalt are
dreptul la moştenire în calitate de soţ supraveţuitor.
2. În cazul în care numai unul dinte soţi a fost de bună
credinţă la încheierea căsătoriei, efectele căsătoriei putative
sunt:
□ Soţul nevinovat beneficiază de efectele căsătoriei
putative, nulitatea retroactivând doar pentru soţul de rea
credinţă;
□ Doar soţia minoră de bună-credinţă păstrează capacitatea
deplină de exerciţiu;
□ Doar soţul de bună credinţă are dreptul la moştenire şi
între ţinere din partea celuilalt soţ;
36
Cursul 5
Efectele căsătoriei.
Efectele căsătoriei cu privire la relaţiile personale
dintre soţi
Capitolul 8. Consideraţii privind efectele ale
căsătoriei
8.1. Noţiunea de efecte ale căsătoriei
Prin efecte juridice ale căsătoriei înţelegem relaţiile de
natură personală şi patrimonială care iau naştere între soţi ca
urmare a încheierii căsătoriei.
Efectele căsătoriei sunt reglementate în Legea nr. 287/2009
– Noul cod civil - Cartea a II-a, Titlul II „Căsătoria".
Efectele căsătoriei sunt reglementate şi în unele acte
normative internaţionale la care România este parte sau le-a
ratificat ori la care a aderat şi anume: Declaraţia Universală
a Drepturilor Omului (art. 16); Pactul internaţional cu privire
la drepturile civile şi politice (art. 23 parag. 4 şi art. 24);
Pactul internaţional cu privire la drepturile economice,
sociale şi culturale (art. 10 parag. 1) etc.
8.2. Categorii de raporturi între care se produc efectele
căsătoriei
În raport de sfera persoanelor între care se produc aceste
efecte, distingem următoarele categorii de raporturi:
1. raporturi dintre soţi;
2. raporturi dintre soţi şi copii lor;
38
3. raporturile dintre un soţ şi rudele celuilalt soţ (raporturi
de afinitate);
4. raporturi dintre membrii familiei şi alte persoane fizice sau
juridice.
1. Efectele căsătoriei în materia raporturilor dintre soţi
se referă la:
a. relaţiile personale;
b. relaţiile patrimoniale;
c. capacitatea de exerciţiu.
Capitolul 9. Efectele căsătoriei cu privire la relaţiile personale dintre soţi
9.1. Consideraţii generale
Relaţiile personale reprezintă categoria principală a
consecinţelor căsătoriei, care îşi subordonează clasa
relaţiilor patrimoniale şi care se materializează într-un
spectru larg de relaţii conjugale lipsite de conţinut economic,
evaluarea lor în bani fiind imposibilă.
În concluzie, în lumina reglementărilor actuale, noţiunea
de relaţii personale dintre soţi, din dreptul familiei
româneşti, trebuie înţeleasă ca o sumă a următoarelor
îndatoriri:
obligaţia soţilor de a hotărî de comun acord în orice problemă legată de
căsătorie;
39
acordarea sprijinului moral reciproc;
obligaţia de a locui înpreună;
relaţii sexuale liber consimţite;
abţinerea de la orice act de violenţă familială;
fidelitatea;
obligaţia de a hotărî asupra numelui pe care soţii îl vor purta în căsătorie.
9.2. Reglementarea relaţiilor personale între soţi în Noul
Cod civil:
Art.308 prevede că: „Soţii hotărăsc de comun acord în tot
ce priveşte căsătoria."
Art.311 menţionează: „(1) Soţii sunt obligaţi să poarte
numele declarat la încheierea căsătoriei.
(2) Dacă soţii au convenit să poarte în timpul
căsătoriei un nume comun şi l-au declarat potrivit
dispoziţiilor art. 281, unul dintre soţi nu poate cere
schimbarea acestui nume pe cale administrativă decât cu
consimţământul celuilalt soţ.
9.3. Prezentarea relaţiilor personale dintre soţi
a. Obligaţia soţilor de a lua deciziile împreună - (art.
308 noul cod civil) Soţii hotărăsc de comun acord în tot ce
priveşte căsătoria Această obligaţie se întemeiază pe
încrederea reciprocă între soţi.
b. Obligaţia de soţilor de a-şi acorda respect şi sprijin
moral - (art. 309 noul cod civil) Soţii îşi datorează reciproc
respect, fidelitate şi sprijin moral. Această obligaţie este o
consecinţă a prieteniei şi afecţiunii pe care se întemeiază
raporturile de căsătorie.
40
c. Obligaţia de fidelitate dintre soţi – este prevăzută
expres in art. 309 din noul cod civil.
d. Obligaţia de a locui împreună - Noul Cod civil prevede
expres în art. 309 alin. 2 că soţii „au îndatorirea de a locui
împreună. Pentru motive temeinice ei pot decide să locuiască
separat.”.
e. Obligaţia de a întreţine împreună relaţii sexuale -
Conţinutul acestei obligaţii constă în datoria soţilor de a
întreţine împreună relaţii sexuale liber consimţite. Drept
urmare refuzul nejustificat al unuia dintre soţi de a-şi
îndeplini obligaţia conjugal poate constitui motiv de divorţ.
f. Obligaţia de a hotărî asupra numelui pe care soţii îl
vor purta în căsătorie
- art. 311 Noul Cod civil prevede (1) Soţii sunt obligaţi să poarte numele
declarat la încheierea căsătoriei.
(2) Dacă soţii au convenit să poarte în timpul căsătoriei un nume comun şi l-
au declarat potrivit dispoziţiilor art. 281, unul dintre soţi nu poate cere schimbarea
acestui nume pe cale administrativă decât cu consimţământul celuilalt soţ.
g. Abţinerea de la orice act de violenţă familială
(art.2, alin.l al Legii nr. 217/
2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie) - Potrivit art. 3,
alin. 1 din Legea nr. 217/2003 violenţa în familie reprezintă
orice acţiune fizică sau verbală săvârşită cu intenţie de către
un membru de familie împotriva altui membru al aceleiaşi
familii, care provoacă o suferinţă fizică, psihică, sexuală sau
un prejudiciu material.
Constituie, de asemenea, violenţă în familie împiedicarea
femeii de a-şi exercita drepturile şi libertăţile fundamentale.
41
h. Alte obligaţii - Deşi nici vechea reglementare din
Codul familiei sau Noul cod civil nu le prevăd în mod expres,
din principiul egalităţii depline dintre bărbat şi femeie
rezultă şi următoarele obligaţii:
Corespondenţa şi relaţiile sociale ale soţilor. Nici unul dintre soţi nu
este îndreptăţit să exercite controlul asupra corespondenţei şi
relaţiilor sociale ale celuilalt soţ.
Profesia soţilor. Fiecare dintre soţi poate să-şi aleagă
profesia sau ocupaţia pe care le doreşte, fără a avea nevoie de
vreo încuviinţare din partea celuilalt. Desigur, soţii se vor
consulta în privinţa alegerii profesiei sau ocupaţiei lor.
Cursul 6
Efectele căsătoriei cu privire la relaţiile
patrimoniale dintre soti
Capitolul 10. Efectele căsătoriei cu privire la relaţiile patrimoniale dintre soţi
10.1. Noţiunea, clasificarea şi conţinutul relaţiilor
patrimoniale dintre soţi
10.1.1. Noţiunea de relaţii patrimoniale dintre soţi
42
Prin relaţii patrimoniale dintre soţi, în dreptul românesc
înţelegem totalitatea raporturilor sociale evaluabile în bani, care se nasc între cele
două persoane de sex opus unite prin actul juridic al căsătoriei.
10.1.2. Clasificarea raporturilor patrimoniale dintre soţi
Numeroasele raporturi patrimoniale care iau fiinţă între
soţi în timpul căsătoriei pot fi împărţite astfel:
1. raporturi privind sprijinul material reciproc între soţi
care la rândul lor se împart în:
raporturi privind contribuţia soţilor la cheltuielite căsătoriei;
raporturi referitoare la obligaţia de întreţinere între soţi;
raporturi cu privire la bunurile lor.
10.1.3. Conţinutul raporturilor patrimoniale dintre soţi
Conţinutul acestor raporturi este format din drepturi şi
obligaţii cu caracter patrimonial.
În mod tradiţional, aşa cum am menţionat în secţiunea
referitoare la relaţiile personale dintre soţi şi în cazul
drepturilor şi obligaţiilor patrimoniale, sunt analizate numai
obligaţiile, drepturile corelative fiind subînţelese.
1. Obligaţia de sprijin material reciproc
Soţii au obligaţia de a-şi acorda unul altuia sprijin
material ca urmare a prieteniei şi afecţiunii care stau la baza
căsătoriei. Această obligaţie include:
a) obligaţia de a suporta cheltuielile căsătoriei;
b) obligaţia de întreţinere.
2. Obligaţia soţilor cu privire la bunuri
Prin „bunuri” se înţeleg atât bunurile corporale - adică
lucrurile mobile cât şi imobile -, cât şi bunurile incorporale
43
- adică drepturile reale, drepturile de creanţă şi acţiunile
privind drepturile patrimoniale.
În categoria „bunurilor" se include şi dobândirea posesiei,
chiar cu rea-credinţă asupra unui bun.
Bunurile soţilor se împart în două categorii:
bunuri comune ale soţilor;
bunuri proprii ale soţilor.
10.2. Regimul matrimonial
10.2.1. Noţiunea de regim matrimonial
Noţiunea de relaţii patrimoniale dintre soţi este în
strânsă legătură cu o altă noţiune de mare importanţă pentru
studiul de faţă. Este vorba de noţiunea de regim matrimonial.
Noul Cod civil (Legea nr. 287 din 17 iulie 2009) reglementează
relaţiile de familie în Cartea a II-a intitulată „Despre
familie” (art. 258-534).
Regimurile matrimoniale sunt reglementate în Titlul II
„Căsătoria”, Capitolul VI „Drepturile şi obligaţiile
patrimoniale ale soţilor”, art. 312-372. Astfel, considerăm că,
prin regim matrimonial se înţelege totalitatea normelor juridice, care
reglementează raporturile stabilite între soţi, sau între unul sau ambii soţi, pe de o
parte, şi terţe persoane, pe de altă parte, raporturi ce au drept obiect bunuri existente
în momentul încheierii căsătoriei sau dobândirii pe parcursul acesteia precum şi
obligaţiile contractuale în legătură cu aceste bunuri sau în vederea îndeplinirii
sarcinilor căsătoriei.
10.2.2. Prezentarea regimului juridic matrimonial:
44
Potrivit art. 339 – 343 si 360- 365, regimul juridic
matrimonial cuprinde, de fapt, norme juridice ce reglementează
următoarele aspecte:
1. Calificarea bunurilor comune şi a celor proprii ale soţilor (art. 360
din noul cod civil)
Potrivit art. 360, (1) Fiecare dintre soţi este proprietar
exclusiv în privinţa bunurilor dobândite înainte de încheierea
căsătoriei, precum şi a celor pe care le dobândeşte în nume
propriu după această dată.
Potrivit art. 339 din Noul cod civil, sunt bunuri comune
„Bunurile dobândite în timpul regimului comunităţii legale de
oricare dintre soţi sunt, de la data dobândirii lor, bunuri
comune în devălmăşie ale soţilor”.
Potrivit art. 340 din Noul cod civil, sunt bunuri proprii
ale fiecăruia dintre soţi:
a) bunurile dobândite prin moştenire legală, legat sau
donaţie, cu excepţia cazului în care dispunătorul a prevăzut,
în mod expres, că ele vor fi comune;
b) bunurile de uz personal;
c) bunurile destinate exercitării profesiei unuia dintre
soţi, dacă nu sunt elemente ale unui fond de comerţ care face
parte din comunitatea de bunuri;
d) drepturile patrimoniale de proprietate intelectuală
asupra creaţiilor sale şi asupra semnelor distinctive pe care
le-a înregistrat;
e) bunurile dobândite cu titlu de premiu sau recompensă,
manuscrisele ştiinţifice sau literare, schiţele şi proiectele
artistice, proiectele de invenţii şi alte asemenea bunuri;
f) indemnizaţia de asigurare şi despăgubirile pentru orice
45
prejudiciu material sau moral adus unuia dintre soţi;
g) bunurile, sumele de bani sau orice valori care
înlocuiesc un bun propriu, precum şi bunul dobândit în schimbul
acestora;
h) fructele bunurilor proprii.
2. Dovada bunurilor comune şi a celor proprii (art. 343 din noul cod
civil)
Calificarea unui bun al soţilor ca fiind comun ori propriu
prezintă interes atât în relaţiile dintre soţi, cât şi în
relaţiile cele dintre soţi şi terţele persoane.
Având în vedere că, în majoritatea cazurilor, bunurile sunt
dobândite în timpul căsătoriei prin contribuţia ambilor soţi,
art. 343 instituie prezumţia relativă de comunitate: „calitatea
de bun comun nu trebuie să fie dovedită."
3. Datoriile comune şi datoriile proprii ale soţilor (art. 351 din noul
cod civil)
După cum soţii au două categorii de bunuri, tot aşa ei au
două categorii de datorii:
□ Datorii comune sunt determinate limitativ de lege. Din
această categorie fac parte:
- Obligaţiile făcute în legătură cu conservarea,
administrarea oricăruia dintre bunurile comune (art. 351
lit. a);
- Obligaţiile contractate de către soţi împreună (art. 351
lit. b);
- Obligaţiile contractate de fiecare dintre soţi pentru
îndeplinirea nevoilor obişnuite ale căsătoriei (art. 351 lit.
c.);
46
- repararea prejudiciului cauzat prin însuşirea, de către
unul dintre soţi, a bunurilor aparţinând unui terţ, în măsura
în care, prin aceasta, au sporit bunurile comune ale soţilor
(art. 351 lit. d).
□ Datorii personale
De fapt, codul civil nu enumera datoriile comune ale sotilor casatoriti sub
regimul comunitatii legale, ci stabileste, in art. 351 NCC, că „sotii raspund cu
bunurile comune pentru…." - lasand astfel pe interpretul legii civile sau pe cel care
este chemat sa o aplice sa prezume faptul ca , atata vreme cat raspunderea se
extinde asupra bunurilor comune, inseamna ca si datoriile respective sunt socotite a fi
comune.
4. Obligaţia soţilor de a contribui, în raport cu mijloacele de care dispune
fiecare, la cheltuielile căsătoriei (art. 325 noul cod civil.).
În conformitate cu art. 325 alin. 2 din noul cod civil,
„... (2) Ei sunt obligaţi să contribuie, în raport cu
mijloacele fiecăruia, la cheltuielile căsătoriei, dacă prin
convenţie matrimonială nu s-a prevăzut altfel”.
5. Partajul bunurilor comune în timpul căsătoriei şi la desfacerea
acesteia prin divorţ (art. 358 noul cod civil)
Împărţirea bunurilor comune în timpul căsătoriei se poate
face numai în următoarele cazuri:
a. La cererea oricăruia dintre soţi
art. 358, alin. 1: „În timpul regimului comunităţii, bunurile
comune pot fi împărţite, în tot sau în parte, prin act
încheiat în formă autentică notarială, în caz de bună
învoială, ori pe cale judecătorească, în caz de
neînţelegere";
b. La cererea creditorilor personali ai oricăruia dintre soţi:
art. 353: „ (1) Bunurile comune nu pot fi urmărite de
47
creditorii personali ai unuia dintre soţi. (2) Cu toate
acestea, după urmărirea bunurilor proprii ale soţului
debitor, creditorul său personal poate cere partajul
bunurilor comune, însă numai în măsura necesară pentru
acoperirea creanţei sale.
(3) Bunurile astfel împărţite devin bunuri proprii”.
6. Dreptul soţilor de a efectua acte juridice de folosire, administrare şi
dispoziţie privind bunurile comune (art. 345 noul cod civil)
În conformitate cu principiul egalităţii sexelor, „Fiecare
soţ are dreptul de a folosi bunul comun fără consimţământul
expres al celuilalt soţ. Cu toate acestea, schimbarea
destinaţiei bunului comun nu se poate face decât prin acordul
soţilor.
(2) De asemenea, fiecare soţ poate încheia singur acte
de conservare, acte de administrare cu privire la oricare
dintre bunurile comune, precum şi acte de dobândire a bunurilor
comune.” (art. 345, alin. 1 şi alin. 2)
Soţii se pot înţelege asupra modului de administrare,
folosinţă şi dispoziţie a bunurilor comune, condiţia fiind ca
prin aceasta să nu aducă vreo atingere drepturilor pe care
fiecare dintre ei le are asupra bunurilor comune în virtutea
art. 345 noul cod civil.
7. Nulităţile care au ca obiect acte juridice privind bunurile comune şi cele
proprii ale soţilor (art. 347, alin. 1 din noul cod civil).
Actul încheiat fără consimţământul expres al celuilalt soţ,
atunci când el este necesar potrivit legii, este anulabil.
8. Obligaţia de sprijin material (art.325, alin. 1 din noul cod
civil.)
48
Obligaţia de sprijin material prezintă unele particularităţi
faţă de celelalte obligaţii cu caracter patrimonial ce revin
soţilor. Pe timpul căsătoriei, soţii îşi datorează reciproc
sprijin material.
10.3. Convenţia matrimonială
10.3.1. Noţiuni introductive despre convenţia matrimonială
De-a lungul timpului doctrina a utilizat denumiri numind
convenţia matrimonială „convenţie de căsătorie”, „contract
matrimonial”, „convenţie sau contract de căsătorie”, „contract”
sau „acord prenupţial”.
Codul civil român (1864) a folosit denumirea de „convenţie
matrimonială” (art. 1224) şi „convenţie de maritagiu” (art.
932).
Noul Cod civil utilizează tot noţiunea de „convenţie
matrimonială”.
Expresia „convenţie matrimonială” este astfel tangenţială
noţiunii de regim matrimonial.
În general, convenţia matrimonială este definită ca actul
prin care viitorii soţi stabilesc regimul matrimonial aplicabil
în principiu pentru toată durata căsătoriei.
10.3.2. Noţiunea de convenţie matrimonială
Convenţia matrimonială desemnează actul convenţional prin
care viitorii soţi, uzând de libertatea conferită de legiuitor,
îşi stabilesc regimul matrimonial propriu sau îşi modifică, în
timpul căsătoriei, regimul matrimonial sub care s-au căsătorit.
In dreptul comparat, convenţia matrimonială este definită drept
acel contract, prin care soţii adoptă un regim matrimonial
49
particular, diferit de regimul legal, dar care este, totuşi,
prevăzut de legea internă aplicabilă relaţiilor pecuniare.
Potrivit art. 332 alin. (2) din N.C.civ., „(...) convenţia
matrimonială nu poate aduce atingere egalităţii dintre soţi,
autorităţii părinteşti sau devoluţiunii succesorale legale.”
În lumina art. 312 alin. (1) din N.C.civ., viitorii soţi
pot alege ca regim matrimonial: comunitatea legală, separaţia
de bunuri sau comunitatea convenţională.
Prin urmare, opţiunea lor este limitată, ei neputând opta
pentru un alt regim matrimonial (de exemplu, participarea la
achiziţii).
Potrivit art. 330 alin. (2), convenţia încheiată înainte de
căsătorie produce efecte numai de la data încheierii
căsătoriei.
Potrivit art. 330, alin. (3) din N.C.civ. „Convenţia
încheiată în timpul căsătoriei produce efecte de la data
prevăzută de părţi sau, în lipsă, de la data încheierii ei.”
Prin urmare, chiar art. 330 din N.C.civ. permite soţilor să
stabilească un termen de la care convenţia matrimonială,
încheiată în timpul căsătoriei, să producă efectul modificator
al regimului matrimonial.
În acelaşi sens, art. 330 din N.C.civ. prevede că, sub
sancţiunea nulităţii absolute, convenţia matrimonială trebuie
încheiată prin act autentic notarial.
Întrucât convenţia matrimonială se încheie înainte de
căsătorie, dar produce efecte numai de la data încheierii
căsătoriei, înseamnă că aceasta poate fi modificată până la
momentul celebrării căsătoriei, cu respectarea aceloraşi
condiţii de formă.
50
Capitolul 11. Efectele căsătoriei cu privire la capacitatea de exerciţiu a
soţiei minore
Vârsta minimă pentru încheierea căsătoriei să fie 18 ani.
Totuşi, prin excepţie, pentru motive temeinice (de exemplu:
sarcina femeii) minorul care a împlinit vârsta de 16 ani se
poate căsători în temeiul unui aviz medical, cu încuviinţarea
părinţilor săi, sau, după caz, a tutorelui.
Femeia minoră şi/sau bărbatul minor dobândesc prin
căsătorie capacitate deplină de exerciţiu.
Art. 272 alin. 2): „Pentru motive temeinice, minorul care
a împlinit vârsta de 16 ani se poate căsători în temeiul unui
aviz medical, cu încuviinţarea părinţilor săi sau, după caz, a
tutorelui şi cu autorizarea instanţei de tutelă în a cărei
circumscripţie minorul îşi are domiciliul. În cazul în care
unul dintre părinţi refuză să încuviinţeze căsătoria, instanţa
de tutelă hotărăşte şi asupra acestei divergenţe, având în
vedere interesul superior al copilului”.
51
Cursul 7
Încetarea şi desfacerea căsătoriei
Capitolul 12. Încetarea căsătoriei
12.1. Noţiunea de încetare a căsătoriei şi cazurile de
încetare a căsătoriei
12.1.1. Notiunea de încetare a căsătoriei
Încetarea căsătoriei poate fi definită ca fiind oprirea
(definitivă) de drept a căsătoriei, care intervine în cazurile
determinate limitativ de lege.
12.1.2. Reglementarea juridică a încetării căsătoriei în
noul cod civil
Art. 259 alin. 5) din noul cod civil dispune: „Căsătoria
încetează prin decesul sau prin declararea judecătorească a
morţii unuia dintre soţi."
12.1.3. Cazurile de încetare a căsătoriei
Din examinarea dispoziţiilor art. 259 alin. 5 din noul cod
civil rezultă că există două cazuri de încetare a căsătoriei:
a) moartea unuia dintre soţi;
b) declararea judecătorească a morţii unuia dintre soţi;
- Moartea unuia dintre soţi
Căsătoria fiind încheiată, moartea constatată fizic a unuia
dintre soţi conduce la încetarea ei.
- Declararea judecătorească a morţii unuia dintre soţi
Căsătoria încetează în cazul declarării judecătoreşti a
decesului unuia dintre soţi, data morţii fiind cea stabilită
prin hotărârea irevocabilă declarativă de moarte.
52
12.2. Efectele încetării căsătoriei
Încetarea căsătoriei se produce de drept şi are efecte
doar pentru viitor. Efectele care se produc ca urmare a
încetării căsătoriei sunt:
b. Soţul supraveţuitor care în timpul căsătoriei a
purtat numele soţului decedat poate să poarte acest nume şi
după încetarea căsătoriei. De asemenea, s-a decis în practica
judecătorească că soţul supraveţuitor poate să poarte acest
nume şi după recăsătorirea
sa şi chiar împreună cu noul său soţ.
c. Dacă soţul supraveţuitor nu împlinise 18 ani, îşi
menţine capacitatea de exerciţiu
dobândită prin căsătorie.
d.Comunitatea de bunuri încetează. Partea din bunurile
comune care se cuvenea soţului decedat formează masa
succesorală împreună cu celelalte bunuri ce i-au aparţinut şi
se va deferi moştenitorilor. Soţul supraveţuitor are chemare
la moştenire conform
prevederilor noului cod civil.
Capitolul 13. Desfacerea căsătoriei
13.1. Noţiunea de desfacere a căsătoriei
Desfacerea căsătoriei, divorţul, este singura modalitate
de disoluţie a căsătoriei valabil încheiate
Divorţul sau despărţirea provine din cuvântul francez
divorce.
53
Prin divorţ înţelegem desfacerea căsătoriei pronunţată
printr-o hotărâre judecătorească, fie datorită unor motive
temeinice, imputabile ambilor soţi sau numai soţului pârât, fie
excepţional, datorită dorinţei soţilor.
Noua reglementare a Codului civil modifică în mod radical
concepţia clasică legată de desfacerea căsătoriei, aducând în
discuţie posibilitatea realizării divorţului pe cale
administrativă sau prin procedură notarială, introducând
criterii mult mai relaxate din perspectiva cazurilor de divorţ
edictate prin lege.
13.2.Sisteme sau concepţii juridice despre divorţ
Cu privire la divorţ există următoarele sisteme sau
concepţii:
I.1. Sisteme care au la bază temeiul juridic al divorţului:
a) Sistemul divorţului prin efectul voinţei soţilor - căsătoria poate fi
desfăcută prin voinţa unilaterală a unuia dintre soţi sau prin
acordul de voinţă al soţilor;
b) Sistemul divorţului prin efectul hotărârii judecătoreşti - voinţa soţilor se
rezumă doar la promovarea acţiunii de divorţ în instanţă,
instanţa având rolul de a soluţiona desfacerea căsătoriei;
c) Sistemul mixt - o variantă potrivit căreia regula o reprezintă
desfacerea căsătoriei prin efectul voinţei soţilor, iar
excepţia prin efectul hotărârii judecătoreşti, şi cealaltă
variantă, în care regula o reprezintă desfacerea căsătoriei
prin efectul hotărârii judecătoreşti, iar excepţia, prin
efectul voinţei soţilor.
I.2. Sistemul vechi şi sistemul nou:
54
a) Sistemul vechi regăsit în Codul civil din 1865 care a adoptat
sistemul mixt în varianta a doua.
b) Sistemul nou regăsit în noul cod civil.
II.l.Sisteme care au la bază natura motivelor de divorţ:
a) Sistemul divorţului remediu, potrivit căruia divorţul intervine în
cazul imposibilităţii continuării căsătoriei, indiferent dacă
această situaţie este imposibilă sau nu mai poate continua;
b) Sistemul divorţului sancţiune, conform căruia divorţul este o
sancţiune pentru culpă în destrămarea relaţiilor de familie. El
se pronunţă la cererea soţului culpabil, cu posibilitatea
reţinerii culpei ambilor soţi;
c) Sistemul mixt al divorţului remediu-sancţiune, care îmbină elemente
ale celor două sisteme sub două variante: în prima variantă
divorţul este reglementat ca o sancţiune şi, prin excepţie,
este un remediu şi cea de a doua variantă divorţul este un
remediu şi, prin excepţie este o sancţiune.
III.1. Sisteme care au la bază reglementarea motivelor de
divorţ:
a) Sistemul divorţului pentru cauze determinate;
b) Sistemul în care legea nu precizeaza motivele de divorţ ci numai anumite criterii de
apreciere a acestora;
c) Sistemul mixt unde sunt precizate criteriile de aprecire a motivelor de divorţ, dar
totodată, sunt enumerate, explificate, şi câte dintre ele.
13.2.Reglementarea divorţului în Codul civil şi în Codul
de procedură civilă
13.2.1. Reglementarea divorţului în Codul civil
Desfacerea căsătoriei este reglementată în Cap. VII
intitulat „Desfacerea căsătoriei” în şi în Cartea a Vl-a din
55
Codul de procedură civilă intitulată „Proceduri speciale”,
Capitolul VI denumit „Procedura divorţului” art. 914 -934 din
Noul Cod de procedură civilă.
Noua reglementare a Codului civil modifică în mod radical concepţia
clasică legată de desfacerea căsătoriei, aducând în discuţie posibilitatea
realizării divorţului pe cale administrativă sau prin procedură notarială,
introducând criterii mult mai relaxate din perspectiva cazurilor de divorţ
edictate prin lege.
În conformitate cu noua reglementare prevăzută de art. 373
N.C.civ., divorţul poate avea loc:
- prin acordul soţilor, la cererea ambilor soţi, sau a
unuia dintre soţi acceptată de celălalt soţ;
- atunci când din cauza unor motive temeinice raporturile
dintre soţi sunt grav vătămate şi continuarea căsătoriei nu mai
este posibilă;
- la cererea unuia dintre soţi, după o separare în fapt
care a durat cel puţin doi ani;
- la cererea aceluia dintre soţi a cărui stare de sănătate
face imposibilă continuarea căsătoriei.
Este evident că noua reglementare abordează cazurile de
divorţ şi motivele de divorţ într-o manieră mult mai relaxată
şi mai puţin formalistă, încercând o adaptare a instrumentelor
juridice la realităţile societăţii moderne.
Noile texte ale Codului civil, respectiv art. 373 lit.a)
şi art.375-378 instituie, pe de o parte, posibilitatea
realizării divorţului prin acord pe cale judiciară, iar pe de
altă parte, posibilitatea desfacerii căsătoriei prin acord, pe
cale notarială sau administrativă.
Divorţul prin acordul soţilor pe cale judiciară:
56
Art. 374 N.C.civ. stabileşte că divorţul prin acordul
soţilor poate fi solicitat instanţei de judecată în următoarele
condiţii:
- indiferent de data încheierii căsătoriei;
- indiferent de existenţa sau nu a unor copii minori
rezultaţi din căsătorie;
- în condiţiile existenţei consimţământului soţilor,
consimţământ liber şi neviciat;
- la cererea ambilor soţi sau a unuia dintre soţi
acceptată de celălalt soţ.
Subliniem faptul că divorţul prin acordul soţilor nu poate
fi admis în niciun caz dacă unul dintre soţi este pus sub
interdicţie. În toate împrejurările, instanţa învestită cu
soluţionarea cererii de desfacere a căsătoriei prin acordul
soţilor este obligată să verifice existenţa consimţământului
liber şi neviciat al fiecărui soţ.
Divorţul prin acordul soţilor pe cale administrativă sau
prin procedură notarială:
Modernitatea dispoziţiilor noului Cod civil este, însă,
relevată pe deplin în abordarea absolut revoluţionară pentru
sistemul de drept român a posibilităţii desfacerii căsătoriei
prin acordul soţilor în faţa unui notar sau în faţa unui ofiţer
de stare civilă.
Art. 375 N.C.civ. stabileşte că dacă soţii sunt de acord
cu divorţul şi nu au copii minori născuţi din căsătorie sau
adoptaţi, pot solicita desfacerea căsătoriei în faţa ofiţerului
de stare civilă sau a unui notar public de la locul căsătoriei
sau de la locul ultimei locuinţe comune a soţilor.
Rezultă, deci, că se poate solicita desfacerea căsătoriei
57
prin acordul soţilor pe cale notarială sau administrativă în
următoarele condiţii:
- inexistenţa din căsătorie a unor copii minori, copii
născuţi din căsătorie sau adoptaţi;
- existenţa acordului soţilor;
- la cererea comună a ambilor soţi.
Similar cu reglementarea actuală a divorţului prin acordul
soţilor, în noua procedură de desfacere a căsătoriei prin acord
pe cale administrativă sau prin procedură notarială se
instituie un termen de 30 de zile de la primirea cererii de
către ofiţerul de stare civilă sau notarul public pentru
eventuala retragere a cererii de divorţ.
După expirarea acestui termen, ofiţerul de stare civilă sau
notarul public vor verifica dacă soţii stăruie să divorţeze şi
dacă există consimţământul lor liber şi neviciat în acest scop.
Dacă soţii vor stărui în divorţ, ofiţerul de stare civilă
sau notarul public vor proceda la eliberarea unui certificat de
divorţ în care nu se vor face menţiuni cu privire la culpa
soţilor.
Din interpretarea dispoziţiilor art. 376 alin. (4) şi (5)
şi art. 378 N.C.civ., apreciem că decizia luată de ofiţerul de
stare civilă sau de notarul public, atunci când admite
solicitarea soţilor şi procedează la eliberarea certificatului
de divorţ, nu este supusă niciunei căi de atac, rămânând însă
în discuţie posibilitatea formulării unor cereri în temeiul
legii contenciosului administrativ.
Divorţul din culpă:
În reglementarea noului Cod civil – art. 373 lit.b), art.379-380, se
poate pronunţa divorţul din culpă atunci când din cauza unor
58
motive temeinice raporturile dintre soţi sunt grav vătămate şi
continuarea căsătoriei nu mai este posibilă, păstrându-se,
practic, termenii edictaţi din vechiul Cod al familiei. Elementul
de noutate din Noul Cod civil este adus, însă, de posibilitatea
pronunţării divorţului chiar dacă în totalitate culpa aparţine
reclamantului.
Motivele de natură subiectivă, evocând responsabilitatea a
cel puţin unuia dintre soţi, sunt lăsate la aprecierea
instanţei; în loc de a le enumera, chiar exemplificativ,
legiuitorul a preferat să acorde judecătorului libertate
deplină în aprecierea temeiniciei motivelor invocate, ţinând
seama de toate circumstanţele care particularizează o speţă
determinată, urmând să decidă desfacerea căsătoriei numai
atunci când motivele, a căror realitate a fost dovedită, sunt
cu adevărat serioase şi severe, prin natura şi gravitatea lor
compromiţând relaţiile dintre soţi.
În practica judiciară au fost reţinute ca fiind întemeiate
motive precum: sustragerea îndelungată şi nejustificată a
soţului pârât de la obligaţia de a convieţui dacă, în raport de
împrejurările cauzei, stabilite pe baza probelor administrate,
instanţa şi-a format convingerea că despărţirea faptică este
definitivă, nefiind cu putinţă reluarea vieţii conjugale;
actele de violenţă fizică sau/şi verbală ale unuia dintre soţi,
mai cu seamă când nu este vorba de „simple accidente”;
infidelitatea unuia dintre soţi; existenţa unor nepotriviri de
ordin fiziologic.
Divorţul după o separare în fapt:
Noul Cod civil introduce, prin art. 373 lit.c), posibilitatea
desfacerii căsătoriei la cererea unuia dintre soţi după o
59
separare în fapt care a durat cel puţin doi ani. Este adevărat
că art. 379 alin. (2) N.C.civ. abordează această formulă de
desfacere a căsătoriei la secţiunea dedicată divorţului din
culpă, dar dorim să o subliniem distinct în acest material, întrucât
ea aduce un element de noutate din perspectiva unui motiv de divorţ ce ţine
exclusiv de separarea în fapt a soţilor. În această ipoteză, divorţul se
pronunţă din culpa exclusivă a soţului reclamant. În cazul în
care pârâtul se va declara de acord cu divorţul cerut de
reclamant, instanţa se va pronunţa fără a face menţiune despre
culpa soţilor.
Divorţul din cauza stării sănătăţii unui soţ:
Această posibilitate este preluată şi în noul Cod civil,
fiind reglementată de art. 373 lit.d) şi art. 381. În situaţia
în care desfacerea căsătoriei se va pronunţa în temeiul art.
373 lit.d), nu se va face menţiune despre culpa soţilor.
13.2.2. Reglementarea divorţului în Codul de procedură
civilă
Codul de procedură civilă dispune în art. 914: „Cererea de
divorţ este de competenţa judecătoriei în circumscripţia căreia
se află cea din urmă locuinţă comună a soţilor. Dacă soţii nu
au avut locuinţă comună sau dacă niciunul dintre soţi nu mai
locuieşte în circumscripţia judecătoriei în care se află cea
din urmă locuinţă comună, judecătoria competentă este aceea în
circumscripţia căreia îşi are locuinţa pârâtul, iar când
pârâtul nu are locuinţa în ţară şi instanţele române sunt
competente internaţional, este competentă judecătoria în
circumscripţia căreia îşi are locuinţa reclamantul.”
60
Art. 916 din Codul de procedură civilă prevede: „Soţul
pârât poate să facă şi el cerere de divorţ, cel mai târziu până
la primul termen de judecată la care a fost citat în mod legal,
pentru faptele petrecute înainte de această dată. Pentru
faptele petrecute după această dată pârâtul va putea face
cerere până la începerea dezbaterilor asupra fondului în
cererea reclamantului.” (alin.l) „Cererea pârâtului se va face
la aceeaşi instanţă şi se va judeca împreună cu cererea
reclamantului.” (alin.2)
Art. 916, alin.(3) din Codul de procedură civilă arată:
„În cazul în care motivele divorţului s-au ivit după începerea
dezbaterilor asupra fondului la prima instanţă şi în timp ce
judecata primei cereri se află în apel, cererea pârâtului va
putea fi făcută direct la instanţa învestită cu judecarea
apelului.”
Art. 916, alin.(4) din Codul de procedură civilă prevede:
„Neintroducerea cererii în termenele arătate la alin. (1) şi
(3) atrage decăderea soţului pârât din dreptul de a cere
divorţul pentru acele motive. Dacă cererea reclamantului a fost
respinsă, soţul pârât poate cere divorţul pentru motive ivite
ulterior.”
Dispoziţiile art. 915 din Codul de procedură civilă
prevăd: „Cererea de divorţ va cuprinde, pe lângă cele prevăzute
de lege pentru cererea de chemare în judecată, numele copiilor
minori ai celor 2 soţi ori adoptaţi de aceştia.” (alin.1) „Dacă
nu sunt copii minori, se va menţiona în cerere această
împrejurare.” (alin.2). „La cerere se vor alătura o copie a
certificatului de căsătorie şi, după caz, câte o copie a
certificatelor de naştere ale copiilor minori.” (alin.3). „La
61
cerere se poate alătura, după caz, înţelegerea soţilor
rezultată din mediere cu privire la desfacerea căsătoriei şi,
după caz, la rezolvarea aspectelor accesorii divorţului.”
(alin.4).
Art. 920, alin.(2) din Codul de procedură civilă „Instanţa
va încerca la fiecare înfăţişare împăcarea soţilor.”
Dispoziţiile art. 929 din Codul de procedură civilă
prevăd: „În cazul în care cererea de divorţ se întemeiază, în
condiţiile prevăzute de Codul civil, pe acordul părţilor, ea va
fi semnată de ambii soţi sau de către un mandatar comun, cu
procură specială autentică. Dacă mandatarul este avocat, el va
certifica semnătura soţilor, potrivit legii.” (alin.1) „Atunci
când este cazul, în cererea de divorţ soţii vor stabili şi
modalităţile în care au convenit să fie soluţionate cererile
accesorii divorţului.” (alin.2) „Primind cererea formulată în
condiţiile alin. (1), instanţa va verifica existenţa
consimţământului soţilor, după care va fixa termen pentru
soluţionarea cererii în camera de consiliu.” (alin.3)
Art.930 din Codul de procedură civilă arată că „La
termenul de judecată, instanţa va verifica dacă soţii stăruie
în desfacerea căsătoriei pe baza acordului lor şi, în caz
afirmativ, va pronunţa divorţul, fără a face menţiune despre
culpa soţilor. Prin aceeaşi hotărâre, instanţa va lua act de
învoiala soţilor cu privire la cererile accesorii, în
condiţiile legii.” (alin.1) „Dacă soţii nu se învoiesc asupra
cererilor accesorii, instanţa va administra probele prevăzute
de lege pentru soluţionarea acestora şi, la cererea părţilor,
va pronunţa o hotărâre cu privire la divorţ, potrivit alin.
(1), soluţionând totodată şi cererile privind exercitarea
62
autorităţii părinteşti, contribuţia părinţilor la cheltuielile
de creştere şi educare a copiilor şi numele soţilor după
divorţ.” (alin.2) „Dacă va fi cazul, cu privire la celelalte
cereri accesorii instanţa va continua judecata, pronunţând o
hotărâre supusă căilor de atac prevăzute de lege.” (alin.3)
„Hotărârea pronunţată în condiţiile alin. (1) este definitivă,
iar hotărârea pronunţată potrivit alin. (2) este definitivă
numai în ceea ce priveşte divorţul, dacă legea nu prevede
altfel.” (alin.4)
Art. 919 din Codul de procedură civilă prevede: „Instanţa
poate lua, pe tot timpul procesului, prin ordonanţă
preşedinţială, măsuri provizorii cu privire la stabilirea
locuinţei copiilor minori, la obligaţia de întreţinere, la
încasarea alocaţiei de stat pentru copii şi la folosirea
locuinţei familiei”.
Art. 920, alin.(1) din Codul de procedură civilă dispune:
„În faţa instanţelor de fond, părţile se vor înfăţişa în
persoană, afară numai dacă unul dintre soţi execută o pedeapsă
privativă de libertate, este împiedicat de o boală gravă, este
pus sub interdicţie judecătorească, are reşedinţa în
străinătate sau se află într-o altă asemenea situaţie, care îl
împiedică să se prezinte personal; în astfel de cazuri, cel în
cauză se va putea înfăţişa prin avocat, mandatar sau, după caz,
prin tutore ori curator.”
Art. 921 din Codul de procedură civilă prevede: „Dacă la
termenul de judecată, în primă instanţă, reclamantul lipseşte
nejustificat şi se înfăţişează numai pârâtul, cererea va fi
respinsă ca nesusţinută.”
63
Art. 922 din Codul de procedură civilă prevede: „Dacă
procedura de chemare a soţului pârât a fost îndeplinită prin
afişare, iar acesta nu s-a prezentat la primul termen de
judecată, instanţa va cere dovezi sau va dispune cercetări
pentru a verifica dacă pârâtul îşi are locuinţa la locul
indicat în cerere şi, dacă va constata că nu locuieşte acolo,
va dispune citarea lui la locuinţa sa efectivă, precum şi, dacă
este cazul, la locul său de muncă.”
Dispoziţiile art. 933, alin.(2) din Codul de procedură
civilă prevăd: „Instanţa poate să pronunţe divorţul din culpa
ambilor soţi, chiar atunci când numai unul din ei a făcut
cerere, dacă din dovezile administrate reiese că amândoi sunt
vinovaţi de destrămarea căsătoriei”. În acelaşi sens, art. 926
arată că „Hotărârea prin care se pronunţă divorţul nu se va
motiva, dacă ambele părţi solicită instanţei aceasta”.
Art. 932 din Codul de procedură civilă prevede: „Când
divorţul este cerut pentru că starea sănătăţii unuia dintre
soţi face imposibilă continuarea căsătoriei, instanţa va
administra probe privind existenţa bolii şi starea sănătăţii
soţului bolnav şi va pronunţa divorţul, potrivit Codului civil,
fără a face menţiune despre culpa pentru desfacerea
căsătoriei.”
Art. 933, alin.(1) din Codul de procedură civilă prevede:
„Instanţa va pronunţa divorţul din culpa soţului pârât atunci
când, din cauza unor motive temeinice, imputabile acestuia,
raporturile dintre soţi sunt grav vătămate şi continuarea
căsătoriei nu mai este posibilă.”
Dispoziţiile art. 923 din Codul de procedură civilă
prevăd: „Reclamantul poate renunţa la judecată în tot cursul
64
judecăţii, chiar dacă pârâtul se împotriveşte. Renunţarea
reclamantului nu are niciun efect asupra cererii de divorţ
făcute de pârât” (alin.1).
Art. 924 din Codul de procedură civilă prevede: „Soţii se
pot împăca în tot cursul judecăţii, chiar dacă nu au fost
plătite taxele de timbru. În acest caz, instanţa va lua act de
împăcare şi va dispune, prin hotărâre definitivă, închiderea
dosarului, precum şi restituirea taxelor de timbru, dacă au
fost achitate.” (alin.1) „Oricare dintre soţi va putea formula
o cerere nouă pentru fapte petrecute după împăcare şi, în acest
caz, se va putea folosi şi de faptele vechi.” (alin.2)
Dispoziţiile art. 927 din Codul de procedură civilă
prevăd: „Apelul reclamantului împotriva hotărârii prin care s-a
respins cererea va fi respins ca nesusţinut, dacă la judecată
se prezintă numai pârâtul.” (alin.1) „Apelul pârâtului va fi
judecat chiar dacă se înfăţişează numai reclamantul.” (alin.2)
„Dacă unul dintre soţi s-a recăsătorit, hotărârea definitivă
prin care s-a desfăcut căsătoria nu este supusă contestaţiei în
anulare şi revizuirii în ce priveşte divorţul.” (alin.3)
„Instanţa la care hotărârea de divorţ a rămas definitivă o va
trimite, din oficiu, serviciului de stare civilă unde a fost
încheiată căsătoria, Registrului naţional al regimurilor
matrimoniale, prevăzut de Codul civil, şi dacă unul dintre soţi
a fost profesionist, registrului comerţului.” (alin.4)
65
Cursul 8
Procedura divorţului
Desfacerea căsătoriei urmează o procedură specială,
reglementată de art. 914-942 din Noul Cod de proc.civ.
Prin procedură specială înţelegem ansamblul regulilor care
într-o materie strict determinată de lege derogă sub mai multe
aspecte de la normele generale din procedura civilă,
completându-se acolo unde este cazul cu normele dreptului
comun.
13.3.1. Instanţa competentă
66
1. Competenţa materială
Ratione materie, pentru judecata în primă instanţă, competenţa
aparţine instanţei judecătoreşti în circumscripţia căreia se
află cea din urmă locuinţă comună al soţilor cu respectarea
principiului specializării.
2. Competenţa teritorială
Din dispoziţiile art. 914 din C. pr. civ. rezultă
următoarele reguli privind competenţa teritorială:
„(1) Cererea de divorţ este de competenţa judecătoriei în
circumscripţia căreia se află cea din urmă locuinţă comună a
soţilor. Dacă soţii nu au avut locuinţă comună sau dacă
niciunul dintre soţi nu mai locuieşte în circumscripţia
judecătoriei în care se află cea din urmă locuinţă comună,
judecătoria competentă este aceea în circumscripţia căreia îşi
are locuinţa pârâtul, iar când pârâtul nu are locuinţa în ţară
şi instanţele române sunt competente internaţional, este
competentă judecătoria în circumscripţia căreia îşi are
locuinţa reclamantul.
(2) Dacă nici reclamantul şi nici pârâtul nu au locuinţa în
ţară, părţile pot conveni să introducă cererea de divorţ la
orice judecătorie din România. În lipsa unui asemenea acord,
cererea de divorţ este de competenţa Judecătoriei Sectorului 5
al municipiului Bucureşti”.
Potrivit atât NCPC, cât şi vechiului Cod civil de la 1865,
cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa
domiciliului sau sediului pârâtului, aceasta fiind regula, cu
excepţia cazului în care legea nu prevede altfel. În cazul în
care domiciliul sau sediul pârâtului nu sunt cunoscute de către
67
reclamant, atunci cererea poate fi introdusă la instanţa în a
cărei circumscripţie se află reşedinţa sau reprezentanţa
acestuia, iar dacă nici acestea nu sunt cunoscute, cererea va
fi introdusă la instanţa domiciliului, sediului, reşedinţei sau
reprezentanţei pârâtului. Aşadar, legea prevede faptul că de
vreme ce reclamantul este cel care declanşează procesul civil,
acesta trebuie să se deplaseze la instanţa în circumscripţia
căreia domiciliază pârâtul, iar nu invers.
Dacă nu ne aflăm în nici una din situaţiile prezentate mai
sus, ci în prezenţa unei competenţe alternative, reclamantul
este obligat să formuleze cererea la instanţa competentă în
ordinea şi în condiţiile deja arătate, deoarece normele de
competenţă în materia divorţului privitoare la competenţa
teritorială sunt imperative.
13.3.2. Calitatea procesuală
1. Calitatea procesuală activă
Dreptul de a cere desfacerea căsătoriei are un caracter
personal aparţinând doar soţilor indiferent că cererea este
fondată fie pe motive temeinice fie pe acordul soţilor. Deci,
acţiunea de divorţ poate fi introdusă şi exercitată numai de
către soţi.
În privinţa soţului alienat sau debil mintal care nu a fost
pus sub interdicţie, cât şi cel care a fost pus sub interdicţie
pot introduce acţiune de divorţ în momentele de luciditate.
În situaţia în care ulterior declanşării procesului, soţul
respectiv îşi pierde luciditatea, acţiunea va fi continuată de
reprezentantul său legal.
68
2. Calitatea procesuală pasivă
Calitatea de pârât o are soţul împotriva căruia s-a
introdus acţiunea de divorţ.
În cazul decesului soţului care are calitatea de pârât,
căsătoria încetează neputând continua faţă de moştenitori.
Soţul alienat sau debil mintal, indiferent dacă a fost sau
nu pus sub interdicţie, poate figura ca pârât în proces, fiind
reprezentat de tutorele său.
3. Alţi participanţi la procesul de divorţ
1.Procurorul
Deşi nu poate porni acţiunea procurorul poate pune
concluzii în procesul de divorţ, dacă apreciază că este necesar
pentru apărarea ordinii de drept, a drepturilor şi libertăţilor
cetăţenilor. De asemenea, procurorul acţionează pentru apărarea
drepturilor şi intereselor legitime ale minorilor, ale
persoanelor puse sub interdicţie, şi ale dispăruţilor, precum
şi în alte cazuri expres prevăzute de lege.
Procurorul nu este parte, în sensul tradiţional al
termenului, ci intră „în constituirea instanţei”.
2.Autoritatea tutelară
Dacă din căsătorie au rezultat copii care sunt minori, la
pronunţarea divorţului, instanţa hotărăşte căruia dintre
părinţi vor fi încredinţaţi minorii. în acest scop instanţa va
asculta, alături de părinţi şi copiii care au împlinit vârsta
de 10 ani şi autoritatea tutelară.
Autoritatea tutelară chiar dacă este ascultată nu este
parte în proces.
69
3. Intervenienţii
În procesul de divorţ, în condiţiile art. 61 şi urm. din
Noul Cod de procedură civilă, pot interveni şi alte persoane,
din proprie iniţiativă sau ca urmare a cererii uneia dintre
părţi pentru anumite capete accesorii de cerere cum ar fi spre
exemplu: partaj de bunuri comune ori soluţionarea problemei
locative.
13.3.3. Cererea de divorţ
1.Conţinut
Potrivit art. 194 din Noul Cod de procedură civilă
coroborat cu dispoziţiile art. 915 din Noul Cod de procedură
civilă cererea de divorţ trebuie să cuprindă:
a) numele şi prenumele, domiciliul sau reşedinţa părţilor ori,
pentru persoane juridice, denumirea şi sediul lor. De asemenea,
cererea va cuprinde şi codul numeric personal sau, după caz,
codul unic de înregistrare ori codul de identificare fiscală,
numărul de înmatriculare în registrul comerţului sau de
înscriere în registrul persoanelor juridice şi contul bancar
ale reclamantului, precum şi ale pârâtului, dacă părţile posedă
ori li s-au atribuit aceste elemente de identificare potrivit
legii, în măsura în care acestea sunt cunoscute de reclamant.
Dispoziţiile art. 148 alin. (1) teza a II-a sunt aplicabile.
Dacă reclamantul locuieşte în străinătate, va arăta şi
domiciliul ales în România unde urmează să i se facă toate
comunicările privind procesul;
b) numele, prenumele şi calitatea celui care reprezintă
partea în proces, iar în cazul reprezentării prin avocat,
numele, prenumele acestuia şi sediul profesional. Dispoziţiile
70
art. 148 alin. (1) teza a II-a sunt aplicabile în mod
corespunzător. Dovada calităţii de reprezentant, în forma
prevăzută la art. 151, se va alătura cererii;
c) obiectul cererii şi valoarea lui, după preţuirea
reclamantului, atunci când acesta este evaluabil în bani,
precum şi modul de calcul prin care s-a ajuns la determinarea
acestei valori, cu indicarea înscrisurilor corespunzătoare.
Pentru imobile, se aplică în mod corespunzător dispoziţiile
art. 104. Pentru identificarea imobilelor se vor arăta
localitatea şi judeţul, strada şi numărul, iar în lipsă,
vecinătăţile, etajul şi apartamentul, precum şi, când imobilul
este înscris în cartea funciară, numărul de carte funciară şi
numărul cadastral sau topografic, după caz. La cererea de
chemare în judecată se va anexa extrasul de carte funciară, cu
arătarea titularului înscris în cartea funciară, eliberat de
biroul de cadastru şi publicitate imobiliară în raza căruia
este situat imobilul, iar în cazul în care imobilul nu este
înscris în cartea funciară, se va anexa un certificat emis de
acelaşi birou, care atestă acest fapt;
d) arătarea motivelor de fapt şi de drept pe care se
întemeiază cererea;
e) arătarea dovezilor pe care se sprijină fiecare capăt de
cerere. Când dovada se face prin înscrisuri, se vor aplica, în
mod corespunzător, dispoziţiile art. 150. Când reclamantul
doreşte să îşi dovedească cererea sau vreunul dintre capetele
acesteia prin interogatoriul pârâtului, va cere înfăţişarea în
persoană a acestuia, dacă pârâtul este o persoană fizică. În
cazurile în care legea prevede că pârâtul va răspunde în scris
la interogatoriu, acesta va fi ataşat cererii de chemare în
71
judecată. Când se va cere dovada cu martori, se vor arăta
numele, prenumele şi adresa martorilor, dispoziţiile art. 148
alin. (1) teza a II-a fiind aplicabile în mod corespunzător;
f) semnătura.
Precum şi:
(1) Cererea de divorţ va cuprinde, pe lângă cele prevăzute
de lege pentru cererea de chemare în judecată, numele copiilor
minori ai celor 2 soţi ori adoptaţi de aceştia.
(2) Dacă nu sunt copii minori, se va menţiona în cerere
această împrejurare.
(3) La cerere se vor alătura o copie a certificatului de
căsătorie şi, după caz, câte o copie a certificatelor de
naştere ale copiilor minori.
(4) La cerere se poate alătura, după caz, înţelegerea
soţilor rezultată din mediere cu privire la desfacerea
căsătoriei şi, după caz, la rezolvarea aspectelor accesorii
divorţului.
Prin cererea de divorţ se poate solicita cu titiul de capete
accesorii de cerere:
□ soluţionarea problemei locative a soţilor;
□ împărţirea bunurilor comune;
□ obligaţia de întreţinere între foştii soţi;
□ numele foştilor soţi;
□ încredinţarea copiilor minori;
□ obligaţia de întreţinere a copiilor minori.
Instanţa asupra ultimilor trei chestiuni este obligată să
se pronunţe chiar şi din oficiu.
2. Depunerea cererii de divorţ
72
Cererea de divorţ, împreună cu înscrisurile doveditoare,
se va prezenta personal de către reclamant preşedintelui
instanţei competente.
În cazul divorţului prin acord, cererea va fi semnată de
ambii soţi, însă va putea fi depusă numai de către unul dintre
ei.
3. Primirea cererii de divorţ
La primirea cererii de divorţ, preşedintele judecătoriei
(sau judecătorul de serviciu) va da sfaturi de împăcare
reclamantului, şi, în cazul în care acesta stăruie în cererea
sa, se va fixa termen pentru judecarea cauzei, pe baza
sistemului repartizării aleatorii.
Dacă este vorba de divorţ prin acord, primind cererea,
preşedintele judecătoriei sau judecătorul de serviciu va
verifica existenţa consimţământului soţilor, după care, prin
repartizare aleatorie se va fixa un termen după îndeplinirea
actelor de procedură şi a termenelor (depunerea întâmpinării, a
cererii reconvenţionale sau a actelor de completare a
dosarului, dacă instanţa nu prevede altfel) în şedinţă publică.
4. Întâmpinarea
Potrivit art. 208 din Noul Cod de procedură civilă,
întâmpinarea este obligatorie.
Aceasta trebuie să cuprindă conform art. 205 din Noul cod:
„(1) Întâmpinarea este actul de procedură prin care
pârâtul se apără, în fapt şi în drept, faţă de cererea de
chemare în judecată.
(2) Întâmpinarea va cuprinde:
73
a) numele şi prenumele, codul numeric personal,
domiciliul sau reşedinţa pârâtului ori, pentru persoanele
juridice, denumirea şi sediul, precum şi, după caz, codul unic
de înregistrare sau codul de identificare fiscală, numărul de
înmatriculare în registrul comerţului ori de înscriere în
registrul persoanelor juridice şi contul bancar, dacă
reclamantul nu le-a menţionat în cererea de chemare în
judecată. Dispoziţiile art. 148 alin. (1) teza a II-a sunt
aplicabile în mod corespunzător. Dacă pârâtul locuieşte în
străinătate, va arăta şi domiciliul ales în România, unde
urmează să i se facă toate comunicările privind procesul;
b) excepţiile procesuale pe care pârâtul le invocă
faţă de cererea reclamantului;
c) răspunsul la toate pretenţiile şi motivele de fapt
şi de drept ale cererii;
d) dovezile cu care se apără împotriva fiecărui capăt
din cerere, dispoziţiile art. 194 lit. e) fiind aplicabile în
mod corespunzător;
e) semnătura.”
5. Cererea reconvenţională – art. 209 din Noul cod de proc. civ.
Soţul pârât poate formula cerere reconvenţională în cazul
în care consideră că soţul reclamant sau că şi acesta se face
vinovat de destrămarea relaţiilor de căsătorie.
Cererea reconvenţională se depune sub sancţiunea
decăderii, odată cu întâmpinarea sau, dacă pârâtul nu este
obligat la întâmpinare, cel mai târziu în prima zi de
înfăţişare pentru faptele petrecute înainte de această dată.
74
Cererea reconvenţională se judecă împreună cu cererea
principală, sau, instanţa poate dispune judecarea separată a
cererii reconvenţionale. Cu toate acestea, disjungerea nu poate
fi dispusă în cazurile anume prevăzute de lege sau dacă
judecarea ambelor cereri se impune pentru soluţionarea unitară
a procesului.
13.3.4. Măsuri provizorii pe timpul procesului de divorţ
(cereri accesorii)
Art. 929 alin. 2) şi art. 930 alin. 2) şi alin. 3) din
Codul de procedură civilă prevăd că pe timpul procesului de
divorţ, instanţa poate lua, prin ordonanţă preşedinţială,
măsuri vremelnice cu privire la:
1. încredinţarea copiilor minori;
2. obligaţia de întreţinere;
3. alocaţia pentru copii;
4. folosirea locuinţei.
13.3.5. Prezenţa personală a soţilor
Prin derogare de la procedura de drept comun, în cazul
divorţului, potrivit dispoziţiilor art. 920 din Codul de
procedură civilă, soţii au obligaţia de a se prezenta personal,
în faţa instanţelor de fond, ceea ce nu exclude dreptul la
apărare prin avocat. Totuşi, avocatul nu poate reprezenta soţul
în proces, ci numai îl asistă. Această regulă este prevăzută
expres numai pentru instanţa de fond, ceea ce înseamnă că nu se
aplică şi la judecata în căile de atac.
Art. 920 din Codul de procedură civilă, prevede următoarele
excepţii:
75
□ dacă unul dintre soţi execută o pedeapsă privativă de
libertate;
□ dacă unul dintre soţi este împiedicat de o boală gravă;
□ dacă unul dintre soţi este pus sub interdicţie;
□ dacă unul dintre soti are reşedinţa în străinătate.
În aceste cazuri, legea prevede posibilitatea înfăţişării
soţului respectiv prin mandatar, care poate fi un avocat sau
alt mandatar convenţional.
Soţul pus sub interdicţie, fiind lipsit de capacitate de
exerciţiu, nu poate fi reprezentat în procesul de divorţ, decât
de ocrotitorul legal nu şi de mandatar.
13.3.6. Prezenţa obligatorie a reclamantului
Reclamantul este obligat să se prezinte în instanţă pe tot
parcursul judecăţii, atât în primă instanţă (când trebuie să se
prezinte personal), cât şi în căile de atac (situaţie în care
poate fi reprezentat). Deci, dacă lipseşte reclamantul acţiunea
se respinge ca nesus ţinută.
În cazul divorţului prin acord este obligatorie prezenţa
ambilor soţi la termenul fixat în primă instanţă. La această
dată instanţa va verifica dacă soţii mai stăruie în desfacerea
căsătoriei pe baza acordului lor de voinţă.
La judecata în căile de atac, apelul sau, după caz,
recursul reclamantului împotriva hotărârii prin care s-a
respins cererea va fi respins ca nesusţinut, dacă la judecată
se prezintă numai pârâtul.
13.3.7. Citarea pârâtului în anumite situaţii
76
Potrivit art. 922 din noul Cod de procedură civilă în
situaţia în care procedura de citare a pârâtului s-a îndeplinit
prin afişare, iar partea nu s-a prezentat la primul termen de
judecată, instanţa va cere dovezi sau va dispune cercetări
pentru a verifica dacă pârâtul îşi are domiciliul la locul
indicat în cerere şi dacă constată că nu domiciliază acolo, va
dispune citarea lui la domiciliul său, precum şi dacă este
cazul, la locul de muncă.
13.3.8. Caracterul şedinţei de judecată
Regula este în sensul că divorţul se judecă în şedinţă
publică.
Cu titlu de excepţie legea permite ca instanţa să dispună
judecarea în camera de consiliu, dacă apreciază că prin aceasta
s-ar asigura o mai bună judecare sau administrare a probelor.
Întotdeauna hotărârea se pronunţă în şedinţă publică.
13.3.9. Regimul probelor
Din punctul de vedere al probelor există deosebiri faţă de
dreptul comun. Astfel, spre deosebire de dreptul comun, unde în
principiu nu pot depune mărturie rudele şi afinii până la
gradul al treilea inclusiv, în procesul de divorţ aceste
categorii pot fi audiate în calitate de martori cu excepţia
descendenţilor.
În situaţia în care din căsătorie au rezultat copii, care
sunt minori, instanţa are obligaţia de a se pronunţa, chiar şi
din oficiu asupra încredinţării acestora, scop în care este
obligată să asculte minorii care au împlinit vârsta de 10 ani.
In raport de dispoziţiile Legii nr. 272/2004 privind protecţia şi
77
promovarea drepturilor copilului poate fi ascultat şi copilul care nu a
împlinit vârsta de 10 ani, dacă instanţa apreciază că audierea
lui este necesară pentru soluţionarea cauzei. De asemenea
instanţa este obligată să asculte şi autoritatea tutelară.
13.3.10. Actele de dispoziţie ale părţilor
Cu privire la actele de dispoziţie ale părţilor, există
următoarele derogări faţă de dreptul comun:
□ reclamantul poate renunţa la judecarea cererii de divorţ în
faţa instanţelor de fond (primă instanţă şi instanţă de apel)
chiar dacă pârâtul se opune. Renunţarea reclamantului nu are
nicio influenţă asupra cererii făcută de pârât, pentru care
instanţa va continua judecata;
□ acţiunea de divorţ se stinge prin împăcarea soţilor, în orice
fază a procesului, chiar dacă intervine în instanţa de apel
sau cea de recurs, iar apelul ori recursul nu sunt timbrate,
conform legii;
□ reclamantul poate introduce o nouă cerere de desfacere a
căsătoriei pentru fapte petrecute după împăcare, având
posibilitatea de a se folosi şi de faptele petrecute anterior
împăcării.
13.3.11. Hotărârea de divorţ
În raport de probele administrate instanţa admite sau după
caz respinge, cererea de desfacere a căsătoriei.
În situaţia în care există motive temeinice, cererea va fi
admisă, iar căsătoria va fi desfăcută fie din vina exclusivă a
pârâtului, fie din vina ambilor soţi, în raport de concluzia ce
rezultă din probele administrate în cauză.
78
Dacă se constată că este vinovat în totalitate soţul
reclamant avem două situaţii:
□ în lipsa cererii reconvenţionale instanţa va respinge
acţiunea ca nefondată;
□ dacă pârâtul a formulat cerere reconvenţională, in această
ipoteză, divorţul se va pronunţa din vina exclusivă a
reclamantului.
Instanţa va considera căsătoria desfăcută fără a reţine
vina vreunuia din soţi în următoarele cazuri:
□ divorţul este pronunţat pentru alienaţie sau debilitate
mintală sau pentru o boală gravă, incurabilă survenită
înainte sau în timpul căsătoriei;
□ divorţul prin acord.
Instanţa de judecată se va pronunţa prin aceeaşi hotărâre
şi asupra cererilor accesorii care se referă la următoarele
aspecte:
1. numele foştilor soţi;
2. încredinţarea copiilor minori;
3. contribuţia la întreţinerea minorului;
4. împărţirea bunurilor comune;
5. atribuirea sau partajarea locuinţei.
Potrivit art. 926 din Noul Cod de procedură civilă,
hotărârea prin care se pronunţă divorţul nu se va motiva dacă
ambele părţi solicită instanţei aceasta. Această dispoziţie
legală trebuie înţeleasă astfel:
□ la cererea ambilor soţi nu se motivează doar hotărârea de
admitere a cererii de desfacere a căsătoriei;
79
□ nemotivarea priveşte doar partea de hotărâre care se
referă la desfacerea căsătoriei, nu şi cea privitoare la
capetele accesorii de cerere.
Nemotivarea hotărârii se aplică şi în cazul
divorţului prin acord.
Cursul 9
Rudenia şi afinitatea
80
Capitolul 14. Rudenia
14.1. Noţiunea şi clasificarea rudeniei
1. Noţiuni introductive despre rudenie
Rudenia este definita conform art. 405 din noul cod civil ca
„legătura bazată pe descendenţa unei persoane dintr-o altă
persoană sau pe faptul că mai multe persoane au un ascendent
comun”.
2.Clasificarea rudeniei
Rudenia se clasifică în funcţie de mai
multe criterii astfel:
- În funcţie de izvorul ei, rudenia poate fi:
Rudenia fireasca este cea care se bazează pe legătura de sânge care
la rândul ei în funcţie de natura relaţiei dintre părinţi poate
fi: din căsătorie în situaţia în care concepţia sau naşterea
unei persoane se situează în perioada căsătoriei părinţilor
săi; din afara căsătorie în situaţia în care atât concepţia cât
şi naşterea unei persoane intervin fără că părinţii acesteia să
fie căsătoriţi;
Rudenia civilă când ia naştere din adopţie.
- În funcţie de linia de rudenie (adică de şirul de persoane
între care există rudenia), poate fi:
a. Rudenie în linie dreaptă se bazează pe legătura de rudenie dintre
persoane care coboară unele din altele în sensul că persoana
este copilul celeilalte, fie în mod mijlocit, indirect, în
sensul că persoanele respective nu sunt născute una din alta,
dar între ele există un şir de naşteri, un şir neîntrerupt de
81
persoane între care s-a stabilit, prin faptul naşterii,
legătura de la părinte la copil (de exemplu: bunic-nepot).
Acest tip de rudenie se împarte în:
□ Rudenie ascendentă - care leagă o persoană cu cei din care
coboară (de exemplu, plecând de la copil spre părinţi,
bunici, străbunici etc.);
□ Rudenie descendentă - care leagă o persoană cu cei care
coboară din aceasta ( de exemplu: plecând de al părinţi spre
copil, nepot, strănepot etc.);
b. Rudenie în linie colaterală este legătura de rudenie dintre două
persoane care, fără a descinde una din alta, au un autor comun
(de exemplu: fraţii între ei, verii primari între ei).
14.2. Gradul, întinderea, durata şi dovada rudeniei
1. Gradul de rudenie
Gradul de rudenie reprezintă distanţa dintre două rude, măsurată
pe linia legăturii de rudenie, după numărul naşterilor
intervenite, adică al generaţiilor.
Stabilirea gradului de rudenie se face diferit după felul
liniei de rudenie. Distingem:
A. La rudenia în linie dreaptă (directă) gradul de rudenie
se socoteşte după numărul naşterilor prin care se stabileşte
legătura de sânge între două persoane. Astfel, fiul şi tatăl
sunt rude de gradul I; nepotul de fiu cu bunicul sunt rude de
gradul al II-lea etc.
B. La rudenia în linie colaterală, gradul de rudenie se
socoteşte după numărul naşterilor intervenite, pornind de la
una din rude, în linie ascendentă până la autorul comun, şi
82
apoi de la acesta, în linie descendentă, până la cealaltă rudă.
Astfel de exemplu, fraţii sunt rude de gradul al II-lea;
unchiul şi nepotul de frate de gradul al IlI-lea; verii primari
în gradul al patrulea.
În linie colaterală nu există rude de gradul I.
Conform dispoziţiilor art. 407 N.C.civ., afinitatea este
legătura dintre un soţ şi rudele celuilalt soţ. Rudele soţului
sunt, în aceeaşi linie şi acelaşi grad, afinii celuilalt soţ.
2. Întinderea rudeniei
Din punct de vedere juridic, legătura rudeniei prezintă
interes numai în măsura în care legea îi recunoaşte efecte
juridice:
1. În unele cazuri rudenia produce efecte juridice numai până
la un anumit grad, ca de exemplu, în privinţa opririi
căsătoriei între rude în linie colaterală până la gradul
patru inclusiv (art. 274 din codul civil);
2. În alte cazuri legea oferă un criteriu cu ajutorul căruia
se poate determina gradul de rudenie până la care rudenia
produce efecte juridice. Astfel, potrivit art. 992 alin. 2)
din Noul Cod civil, se consideră că „sunt prezumate până la
proba contrară ca fiind persoane interpuse ascendenţii,
descendenţii şi soţul persoanei incapabile de a primi
liberalităţi, precum şi ascendenţii şi descendenţii soţului
acestei persoane”;
3. În unele cazuri legea recunoaşte efecte juridice rudeniei,
fără a determina gradul de rudenie, ceea ce înseamnă că
rudenia produce efecte legale fără a prezenta importanţă
83
gradul de rudenie spre exemplu în caz de divorţ copii pot fi
încredinţaţi unor rude (art. 399 din codul civil).
3. Durata rudeniei
Rudenia firească este permanentă.
Într-un singur caz, anume acela al încuviinţării adopţiei
cu efecte depline, filiaţia dintre adoptat şi părinţii săi
fireşti încetează, menţinându-se impedimentul la căsătorie.
Rudenia civilă durează cât timp fiinţează adopţia.
4. Dovada rudeniei
Dovada rudeniei se face în mod diferit, după cum se
urmăresc efecte de stare civilă sau alte efecte. Astfel:
a. Când se urmăresc efectele de stare civilă, dovada rudeniei se face în principiu, cu
actele de stare civilă. Există totuşi situaţii excepţionale când
starea civilă poate fi dovedită prin orice mijloc de probă:
reconstituirea sau întocmirea ulterioară în cazuri speciale a
actelor de stare civilă; când din orice motive, dovada
filiaţiei faţă de mamă nu se poate face prin certificatul de
naştere, ori se contestă realitatea celor cuprinse în
certificatul de naştere, în privinţa filiaţiei faţă de mamă;
b. Dacă se urmăresc alte efecte decât cele de stare civilă, de regulă patrimoniale, dovada rudeniei se
poate face prin orice mijloace de probă, inclusiv actele de stare civilă. De exemplu în cadrul
procedurii succesorale notariale, stabilirea numărului şi
calităţii moştenitorilor, de către notarul public, se poate
face prin martori, iar dacă există contestaţii, notarul
public îi îndrumă pe moştenitori la instanţa judecătorească.
De asemenea se admite dovada prin orice mijloc de probă şi în
situaţia în care aplicarea unor dispoziţii legale este
84
condiţionată de existenţa rudeniei, spre exemplu: în caz de
opoziţie la căsătorie pe motive de rudenie; în cazul
determinării actelor juridice prohibite între anumite rude;
în cazul recuzării judecătorului care este rudă cu partea.
În procesele penale, dovada rudeniei se poate face prin
mijloacele de probă reglementate de Codul de procedură penală.
Capitolul 15. Afinitatea
15.1.Noţiunea, întinderea şi durata
afinităţii
1. Noţiunea de afinitate sau alianţă
Afinitatea (alianţa) este legătura juridică dintre unul
dintre soţi şi rudele celuilalt soţ.
2. Întinderea afinităţii
Rudele unuia dintre soţi sunt afini cu celălalt soţ fără a
deosebi după cum rudenia este din căsătorie sau din afara
căsătoriei, deoarece ambele se bucură de aceeaşi ocrotire
juridică. Afinitatea există şi în cazul în care rudenia rezultă
din adopţie, deoarece legea nu distinge. Bineînţeles,
afinitatea există numai în măsura în care legătura de rudenie
ia fiinţă prin adopţie. Prin urmare afinitatea nu se bazează pe
legătura de sânge.
3. Durata afinităţii
Fiind un efect al căsătoriei şi al rudeniei, afinitatea
există numai în măsura în care acestea sunt legalmente
stabilite. Aceasta ar trebui să dureze până la încetarea,
constatarea nulităţii, anularea sau după caz, desfacerea
căsătoriei.
85
15.2. Gradul de afinitate
Gradul de afinitate se determină după aceleaşi reguli ca
şi gradul de rudenie.
Rudele unuia din soti sunt afini cu celălalt sot,
indiferent dacă rudenia este din căsătorie, din afara
căsătoriei sau din adopţie. In consecinţă, un soţ este afinul
rudelor celuilalt soţ şi în acelaşi fel şi grad în care acest
din urmă soţ este rudă cu rudele sale.
15.3. Proba şi efectele afinităţii
1. Proba afinităţii
Proba afinităţii se face prin dovada rudeniei şi a
căsătoriei din care rezultă.
2. Efectele afinităţii
Afinitatea produce efecte numai când legea prevede aceasta.
În dreptul familiei, afinitatea generează obligaţia de
întreţinere dintre un soţ şi copilul celuilalt soţ.
Afinitatea produce efecte şi în alte ramuri de drept cum
ar fi:
□ în materie de nedemnitate succesorală, nedenuntarea omorului
este considerată scuzabilă pentru afinii în linie dreaptă a
făptuitorului (art. 655 vechiul cod civil - art. 958 şi art.
960 din noul cod civil);
□ în materie de recuzare a judecătorilor şi experţilor (art.
42, 46 şi 47 din noul C. de pr. civ);
□ în materie de strămutare a proceselor (art. 140 -142 din noul
C. de pr. civ);
86
□ în materia probelor testimoniale (art. 315 -316 din noul C.
de pr. Civ);
□ în materia exercitării avocaturii (art. 17 al Legii nr.
51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de
avocat) etc.
Cursul 10
Filiaţia faţă de mamă (Maternitatea)
1.1 Capitolul 17. Filiaţia faţă de mamă (Maternitatea)
17.1. Noţiunea şi clasificarea filiaţiei
1. Noţiunea de filiaţie
Literatura de specialitate acordă filiaţiei două sensuri:
□ În sens larg, filiaţia desemnează un şir neîntrerupt de naşteri
care leagă o persoană de un strămoş al ei.
□ În sensul restrâns, filiaţia este raportul de descendenţă dintre
un copil şi fiecare din părinţii lui.
2. Clasificarea filiaţiei
Filiaţia poate fi clasificată după mai
multe criterii.
1. Î n raport de părinte faţă de care se stabileşte, filiaţia se
împarte în:
a. filiaţie faţă de mamă (maternitate);
b. filiaţie faţă de tată (paternitate);
87
2. După natura relaţiei dintre părinţi, filiaţia poate fi:
a. din căsătorie (filiaţie legitimă);
b. din afara căsătoriei (filiaţie nelegitimă);
3. După izvorul său, filiaţia se divide:
a. naturală (bazată pe faptul procreării);
b. artificială (în cazul procreării asistată medical);
c. adoptivă (la adopţie).
17.2. Reglementarea filiaţiei faţă de mamă în Noul cod civil -
Legea nr. 287/2009
În conformitate cu dispoziţiile art. 411 N.C.civ., nicio
persoană nu poate reclama o altă filiaţie faţă de mamă, decât
aceea ce rezultă din actul său de naştere şi din posesia de
stat conformă cu acesta. Nimeni nu poate contesta filiaţia faţă
de mamă a persoanei ce are o posesie de stat conformă cu actul
său de naştere.
Capitolul II din Titlul II este intitulat Filiaţia. Secţiunea I
din acest capitol este dedicată filiaţiei faţă de mamă (art.
408-413 din Codul civil). Ea se poate stabili, însă, şi prin:
a) recunoaştere în formele prevăzute de art. 415-416 N.C.civ.,
dacă naşterea nu a fost trecută în registrul de stare civilă
sau copilul a fost trecut în registru ca născut din părinţi
necunoscuţi, mama îl poate recunoaşte pe copil.
b) Recunoaşterea poate fi făcută prin:
- declaraţie la serviciul de stare civilă;
- înscris autentic, caz în care o copie a actului se va trimite
din oficiu serviciului de stare civilă competent pentru
efectuarea menţiunilor necesare;
- testament.
88
17.3. Noţiuni generale despre stabilirea filiaţiei faţă de
mamă
1. Stabilirea maternităţii
Stabilirea maternităţii presupune dovedirea următoarelor
elemente: faptul naşterii copilului; identitatea copilului
născut cu cel despre a cărui filiaţie este vorba; dovada
căsătoriei (numai în cazul filiaţiei din căsătorie).
2. Modalităţile stabilirii filiaţiei fată de mamă (maternităţii)
Potrivit expoziţiilor articolelor 415, 416 şi 421 din Noul
Cod civil, există următoarele modalităţi de stabilire a
maternităţii:
1. stabilirea filiaţiei fată de mamă se face prin certificatul de naştere şi
folosirea stării civile concordante,
2. prin recunoaşterea mamei, în situaţia în care naşterea nu a
fost trecută în registrul de stare civilă ori dacă copilul a
fost trecut în registrul de stare civilă ca născut din
părinţi necunoscuţi;
3. prin hotărâre judecătorească. In situaţia în care dovada
filiaţiei faţă de mamă nu poate fi făcută prin certificatul
de naştere, ori este contestată realitatea celor cuprinse în
acest certificat se introduce acţiune în justiţie.
1. Stabilirea şi dovada maternităţii prin certificatul de
naştere
şi folosirea stării civile concordante
1. Certificatul de naştere
89
Potrivit art.409 din Codul civil, filiaţia faţă de mamă se
dovedeşte prin certificatul constatator al naşterii.
Pe baza actului de naştere se eliberează certificatul de
naştere. Filiaţia faţă de mamă se dovedeşte atât prin
certificatul de naştere, cât şi prin actul de naştere.
2. Posesia de stat (folosirea stării civile)
Folosirea stării civile este starea de fapt din care
rezultă că un copil este al unei anumite femei.
Ea constituie o prezumţie legală relativă de filiaţie.
3. Concordanţa dintre certificatul de naştere şi folosirea stării civile
Din dispoziţiile art. 411 alin. 2 din Codul civil se
observă că existenţa concordantă a certificatului de naştere şi
a folosirii stării civile creează prezumţia absolută că starea
civilă arătată în acest mod corespunde realităţii.
4. Cazurile în care se poate pune în discuţie starea civilă a copilului
În literatura de specialitate se arată starea civilă a
copilului poate fi pusă în discuţie în următoarele situaţii:
a) copilul are certificat de naştere şi folosirea stării
civile, dar acestea nu sunt concordante.
b) copilul nu are nici certificat de naştere,
nici folosirea stării civile.
c) copilul are certificat de naştere, dar nu
are folosinţa stării civile.
90
5. Contestarea filiaţiei faţă de mamă (maternităţii) ce rezultă din
certificatul
de naştere, eliberat pe baza înregistrării naşterii
În cazul evocat, contestarea maternităţii se poate face
când certificatul de naştere şi posesia de stat sunt
neconcordante, precum şi atunci când copilul are certificat de
naştere, dar nu are posesie de stat.
Acţiunea se poate introduce de copil sau de orice altă
persoană interesată (inclusiv de mama copilului, care rezultă
după caz, din certificatul de naştere ori posesia de stat.
6. Dovada naşterii în cazul adopţiei
În asemenea situaţie se întocmeşte un nou act de naştere
pentru cel adoptat, în care adoptatorii sunt trecuţi ca părinţi
fireşti. In această situaţie, noul act de naştere nu dovedeşte
faptul naşterii faţă de mama adoptatoare, aceste împrejurări
fiind dovedite de vechiul act de naştere. Nevoia dovedirii
filiaţiei reale a celui adoptat poate apărea în cazul invocării
unor impedimente la încheierea căsătoriei sau la desfacerea
adopţiei, când părinţii fireşti redobândesc drepturile
părinteşti.
2. Recunoaşterea filiaţiei faţă de mamă
1. Noţiunea de recunoaştere a filiaţiei fată de mamă
Recunoaşterea filiaţiei faţă de mama este actul juridic,
unilateral prin care o femeie mărturiseşte legătura de filiaţie
dintre ea şi un copil despre care pretinde că este al său.
91
2. Natura juridică şi caractere juridice
Recunoaşterea filiaţiei faţă de mamă are o natură juridică
complexă, de mijloc de probă (în ce priveşte mărturisirea) şi
de act juridic unilateral.
Natura juridică a recunoaşterii imprimă acesteia
următoarele caractere juridice:
1. este irevocabilă ca orice mărturisire
2. are un caracter declarativ întrucât produce efecte
retroactive
3. este apozabilă erga omnes
4. are un caracter permanent
5. este facultativă
6. este un act unilateral
7. este un act solemn
3. Formele recunoaşterii
Potrivit art. 409 din Codul civil, formele recunoaşterii
filiaţiei faţă de mamă sunt:
1. declaraţia de serviciul de stare civilă
2. înscris autentic
3. testament.
4. Capacitatea cerută pentru recunoaştere
Condiţia care se cere pentru valabilitatea recunoaşterii
este ca manifestarea de voinţă să fie făcută de o persoană
conştientă cu discernământ.
5. Cazurile de recunoaştere
92
Art. 411 din codul civil prevede limitativ următoarele
cazuri de recunoaştere:
a. recunoaşterea de către mamă a copilului a cărui naştere nu a fost înregistrată
în registrul de stare civilă
b. recunoaşterea filiaţiei faţă de mamă se poate face şi în cazul în care copilul a fost trecut în
registrul de stare civilă ca fiind născut din părinţi necunoscuţi.
6. Copiii care pot fi recunoscuţi
Copiii care pot fi recunoscuţi de mamă sunt: copilul minor
şi copilul major pot fi recunoscuţi, câtă vreme legea nu
distinge; copilul doar conceput şi copilul născut sub condiţia
ca la naştere să se afle în una din situaţiile prevăzute de
art. 411 din Codul civil respectiv:
- naşterea nu a fost înregistrată;
- copilul a fost înregistrat ca născut din părinţi
necunoscuţi;
- copilul decedat poate fi recunoscut dacă a lăsat
descendenţi fireşti, făcându-se aplicarea prin analogie a
dispoziţiilor art. 415 alin. 3) din Codul civil, care prevede
posibilitatea recunoaşterii paternităţii într-o asemenea
situaţie.
7. Efectele recunoaşterii
Recunoaşterea are ca principal efect stabilirea filiaţiei
faţă de mama acelui copil, în mod retroactiv, respectiv de la
data naşterii, iar în ceea ce priveşte drepturile, de la data
concepţiei.
Alte consecinţe juridice vizează: numele, ocrotirea
părintească, domiciliul, obligaţia de întreţinere, succesiunea
etc.
93
8. Înscrierea recunoaşterii
Potrivit art. 44 din Legea nr. 119/1996 privind actele de
stare civilă, recunoaşterea se înscrie prin menţiune pe
marginea actului de naştere al persoanei a cărei maternitate a
fost recunoscută.
9. Contestarea recunoaşterii
Potrivit art. 421 din Codul civil, recunoaşterea care nu
corespunde adevărului poate fi contestată.
Acţiunea în contestare a recunoaşterii de maternitate poate
fi introdusă în justiţie oricând. Deci este imprescriptibilă.
Pentru dovedirea în acţiunii în contestare a recunoaşterii de
maternitate se poate folosi orice mijloc de probă.
Hotărârea judecătorească irevocabilă de admitere a acţiunii
înlătură, retroactiv, legătura de filiaţie pe care o stabilise
acea recunoaştere. Drept urmare se produc efecte cu privire la:
nume, ocrotirea părintească, domiciliu, obligaţia de
întreţinere, succesiune etc.
10. Nulitatea recunoaşterii
a. Recunoaşterea maternităţii este sancţionată cu nulitatea
absolută a recunoaşterii de maternitate şi intervine dacă:
* a fost recunoscut un copil a cărui filiaţie, stabilită
potrivit legii, nu a fost înlăturată. Cu toate acestea, dacă
filiaţia anterioară a fost înlăturată prin hotărâre
judecătorească, recunoaşterea este
valabilă;
* a fost făcută după decesul copilului, iar acesta nu a lăsat
94
descendenţi fireşti;
* a fost făcută în alte forme decât cele prevăzute de lege.
b. Nulitatea relativă a recunoaşterii de maternitate poate fi cerută
pentru eroare, dol sau violenţă. Prescripţia dreptului la
acţiune începe să curgă de la data încetării violenţei ori,
după caz, a descoperirii erorii sau dolului.
Indiferent dacă este vorba de nulitate absolută sau
relativă, se produc aceleaşi efecte retroactiv. Drept urmare,
copilul nu va avea stabilită maternitatea. De aici derivă
consecinţe cu privire la: nume, ocrotire părintească,
domiciliu, obligaţia de întreţinere, succesiune etc.
3. Stabilirea filiaţiei faţă de mamă prin hotărâre
judecătorească
1. Noţiune
Acţiunea în justiţie pentru stabilirea filiaţiei faţă de
mamă este o acţiune în reclamaţie de stare civilă, ce are ca
obiect determinarea legăturii de filiaţie dintre copil şi mama
sa.
2.Cazurile în care este admisibilă stabilirea maternităţii pe cale judecă
torească
Potrivit art. 422 din Codul civil, stabilirea maternităţii
prin hotărâre judecătorească poate avea loc în următoarele
situaţii:
a. în cazul în care, din orice împrejurări, dovada filiaţiei
faţă de mamă nu se poate face prin certificatul constatator al
naşterii.
95
b. în cazul în care se contestă realitatea celor cuprinse în
certificatul constatator al naşterii.
3. Situaţii speciale
În afara cazurilor prevăzute de art. 422 si 423 din Codul
civil, există şi următoarele situaţii în care filiaţia faţă de
mamă poate fi stabilită prin hotărâre judecătorească:
- copilul adoptat poate introduce acţiune în stabilirea
filiaţiei faţă de mamă dacă dovada maternităţii nu se poate
face prin certificatul de naştere ori dacă se contestă
realitatea celor cuprinse în certificatul de naştere;
- copilul căruia i s-a stabilit filiaţia faţă de mamă prin
recunoaştere, după admiterea irevocabilă a acţiunii în
contestarea recunoaşterii, poate introduce acţiune în
stabilirea maternităţii;
- în cazul în care filiaţia faţă de mamă s-a stabilit prin
hotărâre judecătorească, terţul interesat poate înlătura în
justiţie efectele acesteia, făcând dovada contrară. Ulterior se
poate introduce acţiune în stabilirea maternităţii, sub
condiţia neconcordanţei cu realitatea a certificatului de
naştere unit cu folosirea stării civile.
4.Calitatea
procesuală
Calitatea procesuală activă
Aşa cum rezultă din formularea art. 423 din Codul civil,
acţiunea în stabilirea maternităţii are un caracter strict
personal ea putând fi introdusă numai de copil prin
reprezentantul acestuia.
96
Calitatea procesuală pasivă
Acţiunea se introduce împotriva pretinsei mame, iar după
moartea acesteia împotriva moştenitorilor pretinsei mame.
5.Termenul acţiunii în stabilirea maternităţii
Potrivit art. 423 alin. 4 din Codul civil, acţiunea este
imprescriptibilă în timpul vieţii copilului.
6.Obiectul acţiunii în stabilirea maternităţii
Prin acţiunea în stabilirea maternităţii trebuie să se
dovedească cumulativ următoarele două împrejurări:
□ aceea a sarcinii şi naşterii de către femeia împotriva căreia
se exercită acţiunea şi
□ aceea a identităţii copilului născut de ea cu acel copil care
exercită acţiunea.
7.Proba acţiunii în stabilirea maternităţii
Potrivit dispoziţiilor art. 422 din partea finală a Codului
civil dovada împrejurărilor mai sus menţionate se poate face cu
orice mijloc de probă.
8.Efectele hotărârii prin care s-a admis acţiunea în stabilirea maternităţii
Hotărârea judecătorească prin care s-a admis acţiunea în
stabilirea maternităţii are caracter declarativ, ea constatând
un fapt anterior şi anume raportul de filiaţie care se
stabileşte retroactiv de la naşterea copilului.
O asemenea hotărâre este opozabilă erga omnes.
97
Admiterea acţiunii produce efecte cu privire la: nume;
obligaţia de întreţinere; domiciliu; ocrotirea părintească;
succesiune etc.
9.Înregistrarea hotărârii
Pe baza hotărârii judecătoreşti irevocabile de admitere a
acţiunii se face menţiune pe marginea actului de naştere al
persoanei respective.
10. Contestarea maternităţii ce rezultă din certificatul de naştere,
eliberat
pe baza hotărârii judecătoreşti de stabilire a filiaţiei
Părţilor din procesul de stabilirea filiaţiei faţă de mamă
le este opozabilă hotărârea judecătorească pronunţată în cauză.
Persoanele care nu au fost părţi în procesul de stabilire a
maternităţii pot contesta prin orice mijloace de probă
maternitatea ce rezultă din certificatul de naştere eliberat pe
baza hotărârii judecătoreşti de stabilire a filiaţiei materne.
O atare acţiune este imprescriptibilă.
Se admite orice mijloc de probă pentru contestarea unei
astfel de acţiuni.
98
Cursul 11
Filiaţia faţă de tată (paternitatea)
Capitolul 18. Filiaţia faţă de tată (paternitatea)
18.1. Reglementarea filiaţiei faţă de tată în Codul civil –
Legea nr. 287/2009
Capitolul II din Titlul II este intitulat Filiaţia. Secţiunea
II din acest capitol este dedicată filiaţiei faţă de tată (art.
424 - 434 din Codul civil).
În conformitate cu art. 414 N.C.civ., copilul născut sau
conceput în timpul căsătoriei are ca tată pe soţul mamei.
Paternitatea poate fi tăgăduită dacă este cu neputinţă ca
soţul mamei să fie tatăl copilului.
Noul Cod civil stabileşte, în art. 412 alin. (1), că
intervalul de timp cuprins între a 300-a şi a 180-a zi
dinaintea naşterii copilului este timpul legal al concepţiunii,
termen ce se calculează zi cu zi.
99
Între aceste două texte de lege se realizează conectarea
pentru stabilirea în concret a paternităţii reale a unui copil,
generând o abordare diferită a paternităţii din căsătorie, faţă
de paternitatea din afara căsătoriei.
Ca şi un aspect de noutate, art. 412 alin. (2) din
N.C.civ. prevede că „Prin mijloace de probă ştiinţifice se
poate face dovada concepţiunii copilului într-o anumită
perioadă din intervalul de timp prevăzut la alin. (1) sau chiar
în afara acestui interval”. Aceasta înseamnă că noul Cod civil
consacră expres caracterul relativ al prezumţiei timpului legal
al concepţiunii, atât în ceea ce priveste durata minimă şi
durata maximă a gestaţiei, cât şi în ceea ce priveşte
posibilitatea de a face dovada că, în realitate, copilul a fost
conceput într-o anumită perioadă din timpul legal al
concepţiunii.
18.2. Noţiuni introductive despre filiaţia faţă de tată
1.Noţiunea de filiaţie faţă de tată sau paternitate
Filiaţia faţă de tată sau paternitatea reprezintă legătura juridică,
bazată pe concepţie care există între tată şi copil.
2. Clasificarea paternităţii
Paternitatea se clasifică astfel:
- paternitate din căsătorie, atunci când copilul este născut
în timpul căsătoriei chiar dacă a fost conceput înaintea
încheierii căsătoriei
- paternitate din afara căsătoriei, atunci când copilul a
fost conceput şi născut fie: înainte de încheierea
căsătoriei, după desfacerea căsătoriei, după încetarea,
declararea nulităţii sau anularea căsătoriei.
100
Prezumţia timpului legal al concepţiei copilului
Conţinut
Noul Cod civil stabileşte, în art. 412 alin. (1), că
intervalul de timp cuprins între a 300-a şi a 180-a zi
dinaintea naşterii copilului este timpul legal al concepţiunii,
termen ce se calculează zi cu zi.
Asemeni oricărei prezumţii, şi aceasta este rezultatul unei
generalizări a legiuitorului, pe baza datelor obţinute din
practică.
Caracterul prezumţiei
Prezumţia timpului legal al concepţiei copilului are un
caracter absolut, în sensul că nu se poate dovedi că sarcina a
fost mai scurtă de 180 zile şi nici că a fost mai lungă de 300
zile, dar este admisibilă dovada că faptul concepţiei a avut
loc într-o anumită parte din timpul stabilit de lege ca fiind
al concepţiei.
Mod de calcul
Timpul legal al concepţiei se socoteşte „de la zi la zi".
18.3. Filiaţia faţă de tată a copilului din căsătorie
(paternitatea din căsătorie)
1. Noţiunea de prezumţie şi clasificarea prezumţiilor în cazul
paternităţii din căsătorie
a. Noţiunea de prezumţie de paternitate din căsătorie
Filiaţia faţă de tatăl din căsătorie se determină prin
aplicarea prezumţiilor de paternitate prevăzute de lege.
b. Clasificarea prezumţiilor de paternitate din căsătorie
101
Prezumţiile de paternitate sunt instituite art. 426 din
Codul civil. Din dispoziţiile acestui articol rezultă
următoarele două prezumţii:
1. prezumţia de paternitate a copilului născut în timpul căsătoriei
2. prezumţia de paternitate a copilului conceput în timpul căsătoriei
Noul Cod civil stabileşte în mod clar termenii în care
doar copilul poate porni această acţiune şi faptul că ea nu
este supusă unui termen de prescripţie.
c. Forţa probantă a prezumţiilor de paternitate
Prezumţiile de paternitate prevăzute de art. 426 din Codul
civil fac parte din categoria prezumţiilor mixte (intermediare)
care se deosebesc atât de prezumţiile absolute — care nu pot fi
înlăturate în nici un mod, cât şi de prezumţiile relative —
care au o putere doveditoare vremelnică, până la dovada
contrară, care poate fi făcută prin orice mijloc de probă.
Prezumţiile analizate pot fi răsturnate exclusiv în cadrul
acţiunii în tăgăduirea paternităţii, care poate fi exercitată
numai de către anumite persoane, în condiţiile stabilite de
lege.
2. Conflicte de paternitate (dubla paternitate) şi soluţionarea
lor
a. Noţiunea de conflict de paternitate sau dubla paternitate
Prin conflict de paternitate înţelegem acea situaţie în care unui
copil i se atribuie două paternităţi, datorită faptului că este
102
conceput în timpul primei căsătoriei şi născut în timpul celei
de-a doua căsătorii.
b. Situaţiile conflictului de paternitate
Literatura de specialitate prezintă următoarele situaţii în
care poate exista conflict de paternitate:
1. femeia se recăsătoreşte şi la mai puţin de 300 de zile de
la încetarea, desfacerea, declararea nulităţii sau anularea
primei căsătorii, naşte un copil;
2. soţul este declarat mort prin hotărâre judecătorească
irevocabilă, apoi soţia se recăsătoreşte şi, la mai puţin de
300 de zile de la încheierea celei de a doua căsătorii, naşte
un copil, iar soţul declarat mort reapare şi anulează hotărârea
declarativă de moarte;
3. soţia, încălcând monogamia, se află, în acelaşi timp, în
două căsătorii şi naşte un copil.
Nu poate exista conflict între paternitatea din căsătorie
şi cea din afara căsătoriei, deoarece prezumţia de paternitate
care nu a fost înlăturată prin tăgăduire nu îngăduie stabilirea
altei filiaţii.
De asemenea, nu există conflict de paternitate cu privire
la filiaţia din afara căsătoriei.
c. Rezolvarea conflictelor de paternitate
Regula aplicabilă în materia rezolvării conflictelor de
paternitate rezidă în întâietatea acordată copilului născut în
timpul căsătoriei faţă de copilul conceput în timpul
căsătoriei.
d. Efectul înlăturării prezumţiei de paternitate a copilului născut în timpul
căsătoriei
103
Dacă se înlătura paternitatea din ce-a de-a doua căsătorie,
renaşte de drept prima prezumţie, fiind considerat tată al
copilului soţul mamei din prima căsătorie.
3. Tăgăduirea paternităţii din căsătorie
a.Noţiune de tăgadă a paternităţii
Prin tăgada paternităţii înţelegem acţiunea prin care se urmăreşte
răsturnarea în justiţie a prezumţiei de paternitate care
operează împotriva soţului femeii căsătorite care a născut un
copil.
b.Cazurile în care se poate introduce acţiunea în tăgada paternităţii
Prezumţia instituită de art. 414 N.C.civ. indică faptul că
un copil născut sau conceput în timp căsătoriei îl are ca tată
pe soţul mamei, paternitatea putând fi tăgăduită dacă este cu
neputinţă ca soţul mamei să fie tatăl copilului.
c. Instanţa competentă
Instanţa competentă din punct de vedere material să judece
acţiunea în tăgada paternităţii, în primă instanţă este
judecătoria.
Din punct de vedere al competenţei teritoriale acţiunea în
tăgada paternităţii se introduce la instanţa de la domiciliul
pârâtului.
d.Calitatea procesuală
Calitatea procesuală activă
Observăm că noile dispoziţii ale Codului civil extind sfera
persoanelor care pot formula acţiunea în tăgada paternităţii,
dând această posibilitate chiar copilului şi tatălui biologic.
Prezenţa tatălui biologic în sfera titularilor acestei acţiuni
reprezintă, din punctul nostru de vedere, un element inovator
104
care va genera în practică dezvoltări şi interpretări din
punctul de vedere al probatoriilor administrate.
- se introduce de soţul mamei:
→ împotriva copilului;
→ împotriva mamei copilului, dacă respectivul copil este
decedat.
Dacă soţul este pus sub interdicţie, acţiunea poate fi
pornită de tutore sau curator.
- mama sau copilul pot introduce acţiune:
→ împotriva soţului;
→ împotriva moştenitorilor soţului, dacă soţul este
decedat.
- tatăl biologic poate introduce acţiune:
→ împotriva soţului mamei şi a copilului;
→ împotriva moştenitorilor acestora, dacă soţul şi copilul
sunt decedaţi.
Calitatea procesuală pasiva:
În privinţa calităţii procesuale pasive deosebim trei
situaţii:
□ când acţiunea este intentată de către soţul mamei
copilului, calitatea de pârât o are copilul a cărui
paternitate se tăgăduieşte;
□ dacă acţiunea este intentată de către mama copilului,
calitatea de pârât o are soţul mamei;
□ dacă acţiunea este intentată de către copil, calitatea de
pârât o are soţul mamei.
În ultimele două situaţii, dacă soţul mamei este decedat,
acţiunea se porneşte împotriva moştenitorilor acestuia.
105
Mama copilului va fi citată în calitate de pârât în toate
cazurile în care nu formulează acţiunea în tăgada paternităţii.
e. Termenul în care poate fi introdusă acţiunea în tăgada paternităţii
În actualul sistem, conform precizărilor aduse de Legea
288/2007, acţiunea în tăgăduirea paternităţii se prescrie în
termen de 3 ani:
- de la data naşterii copilului, pentru mamă şi pentru copil;
- pentru soţul mamei, termenul curge de la data la care a
luat cunoştinţă de naşterea copilului;
- pentru copil, de la data majoratului său, dacă acţiunea nu
a fost introdusă în timpul minorităţii sale.
f. Proba în cazul acţiunii în tăgada paternităţii
Acţiunea în tăgada paternităţii poate fi dovedită cu orice
mijloc de probă (înscrisuri, martori, interogatoriu etc.),
inclusiv probe ştiinţifice (analiza grupelor sanguine).
g. Efectele admiterii acţiunii în tăgada paternităţii
Dacă acţiunea în tăgada paternităţii s-a admis, copilul
devine, retroactiv, copil din afara căsătoriei, fără
paternitate stabilită, modificându-i-se statutul civil.
Prin schimbarea statutului civil se produc modificări
asupra următoarelor elemente: numele. Copilul va purta numele avut
de mamă în momentul naşterii sale. Dacă la data naşterii
minorului mama sa purta numele soţului, copilul păstrează acest
nume şi după admiterea acţiunii în tăgada paternităţii,
schimbarea ulterioară a numelui său putând fi cerută numai pe
cale administrativă;
a. ocrotirea părintească se va realiza numai prin mamă, întrucât numai
faţă de aceasta este stabilită filiaţia;
106
b. domiciliul copilului. Va fi la mama sa. Dacă, ulterior, şi-a stabilit
paternitatea, domiciliul va fi la părinţii săi. Când părinţii
au domicilii diferite, ei vor stabili, de comun acord, care va
fi domiciliul copilului, iar în cazul în care nu se înţeleg, va
decide instanţa de judecată;
c. obligaţia de întreţinere nu este datorată de soţul a cărui acţiune în
tăgada paternităţii a fost admisă.
4. Contestarea paternităţii din căsătorie
a. Noţiunea de contestare a paternităţii
Prin contestarea paternităţii se înţelege negarea acesteia pe cale
judecătorească, urmărind înlăturarea aplicării greşite sau
frauduloase a prezumţiilor de paternitate.
b. Cazurile de contestare a paternităţii
Contestarea paternităţii din căsătorie este admisibilă în
cazul în care copilul a fost înregistrat greşit ca fiind din
căsătorie şi având ca tată pe soţul mamei, deşi:
1. părinţii săi nu au fost niciodată căsătoriţi;
2. copilul a fost născut anterior căsătoriei părinţilor;
3. copilul a fost născut după 300 zile de la, după caz,
încetarea, desfacerea, constatarea nulităţii sau anulării
căsătoriei.
c. Instanţa competentă
Competenţa materială aparţine judecătoriei.
Competenţa teritorială aparţine instanţei de la domiciliul
pârâtului.
d. Calitatea procesuală
Calitatea procesuală activă
107
Acţiunea în constatarea filiaţiei faţă de tatăl din
căsătorie poate fi introdusă de orice persoană interesată,
inclusiv de către copil.
Calitatea procesuală pasivă
Dacă acţiunea este intentată de către soţul mamei
copilului, pârât va fi copilul a cărui paternitate se contestă.
În situaţia în care acţiunea în tăgada paternităţii este
introdusă de copil calitatea de pârât o are prezumtivul tată.
e. Termenul de introduce al acţiunii în constatarea filiaţiei faţă de tatăl
din
căsătorie
Acţiunea în constatarea filiaţiei faţă de tatăl din
căsătorie se poate introduce oricând. Deci, acţiunea este
imprescriptibilă.
f. Mijloacele de probă
Pentru dovedirea acţiunii în constatarea filiaţiei faţă de
tatăl din căsătorie poate fi admis orice mijloc de probă
(interogatoriu, martori, înscrisuri, expertiză etc.).
g. Efectele admiterii acţiunii
Hotărârea irevocabilă de admitere a acţiunii înlătură,
retroactiv, situaţia juridică a copilului ca fiind rezultat din
căsătorie, acesta fiind considerat din afara căsătoriei.
Ca urmare a schimbării statutului civil se produc efecte
juridice cu privire la: nume, ocrotire părintească, domiciliu,
obligaţia de întreţinere etc.
108
19.1. Noţiuni generale
1. Modalităţile stabilirii paternităţii din afara căsătoriei
Potrivit art. 415 alin.2) coroborat cu art. 425 din Codul
civil, filiaţia faţă de tatăl din afara căsătoriei se poate
stabili prin:
1. recunoaştere;
2. hotărâre judecătorească.
2. Situaţiile speciale de stabilire a paternităţii din afara căsătoriei
In privinţa stabilirii filiaţiei din afara căsătoriei
există particularităţi în următoarele două situaţii:
a. stabilirea filiaţiei din afara căsătoriei se poate face altfel de cum prevede Codul civil
b. stabilirea filiaţiei din afara căsătoriei se poate face în condiţiile Codului civil
3. Cine are interes în stabilirea paternităţii din afara căsătoriei
In stabilirea paternităţii din afara căsătoriei are interes
în primul rând copilul în scopul de a-şi vedea precizată astfel
situaţia juridică faţă de tată şi de rudele acestuia.
De asemenea, interes în stabilirea filiaţiei din afara
căsătoriei poate avea şi părintele din afara căsătoriei.
19.2. Stabilirea filiaţiei faţă de tată prin recunoaştere
(Recunoaşterea de paternitate)
1. Noţiunea de recunoaştere de paternitate
Recunoaşterea este actul personal al unui bărbat prin care
acesta recunoaşte că este tatăl unul copil conceput şi născut
în afara căsătoriei.
110
2. Natura juridică
Recunoaşterea are o natură juridică complexă şi anume: de
mijloc de probă şi de act juridic unilateral.
3. Caracterele juridice
Recunoaşterea de paternitate prezintă următoarele
caractere juridice:
a. este irevocabilă
b. este declarativă
c. este opozabilă erga omnes
d. este un act personal al tatălui
e. este facultativă
f. este un act juridic pur şi simplu
g. este un act juridic solemn
4. Capacitatea jurídica necesară pentru recunoaştere
Pentru recunoaşterea copilului din afara căsătoriei este
de-ajuns ca bărbatul respectiv să aibă discernământ. Deci
recunoaşterea va fi valabil făcută şu de către tatăl minor şi
de cel pus sub interdicţie, dacă s-a aflat într-un moment de
luciditate. Minorul cu capacitate restrânsă de exerciţiu va
putea face recunoaşterea fără nici o încuviinţare.
5. Copiii care pot fí recunoscuţi
Copiii care pot fi
recunoscuţi sunt:
a. copii nascuţi în afara căsătoriei
b. copilul doar conceput
c. copilul decedat
111
d. copilul minor sau major
e. copilul deja recunoscut.
6. Formele recunoaşterii
Potrivit art. 416 alin. 1) din Codul civil, recunoaşterea
poate fi făcută prin declaraţie la serviciul public comunitar
local de evidenţă a persoanelor, prin înscris autentic sau prin
testament.
Deci observăm că recunoaşterea de paternitate îmbracă
următoarele forme:
1. declaraţie la serviciul public comunitar local de evidenţă a persoanelor
2. înscris autentic
3. testament
7. Efectele recunoaşterii
Ca urmare a recunoaşterii, copilul are stabilită
paternitatea faţă de acel bărbat care a făcut recunoaşterea,
dar rămâne tot copil din afara căsătoriei. Astfel, copilul este
recunoscut retroactiv de la data naşterii, iar în ceea ce
priveşte drepturile, de la data concepţiei sale. Această
schimbare a statutului civil al copilului produce efecte, în
condiţiile legii cu privire la: nume; ocrotire părintească;
domiciliu; obligaţie de întreţinere; succesiune etc.
8. Înscrierea recunoaşterii
În situaţia în care recunoaşterea paternităţii are loc în
momentul declarării naşterii, datele privind datele copilului
112
se înscriu în rubricile corespunzătoare din cuprinsul actului
de naştere ce se întocmeşte.
În ipoteza recunoaşterii într-un alt mod decât declararea
naşterii copilului, recunoaşterea se înscrie prin menţiune pe
marginea actului de naştere al copilului respectiv.
9. Contestarea recunoaşterii de paternitate
Sediul juridic
Potrivit art. 420 alin. 1 din Codul civil, dacă
recunoaşterea de paternitate nu corespunde adevărului, ea poate
fi contestată de orice persoană interesată.
Naţiune
Contestarea recunoaşterii de paternitate semnifică negarea
acesteia pe cale judecătorească, urmărind înlăturarea
paternităţii stabilite pe baza recunoaşterii care nu corespunde
adevărului.
Cazuri
Contestarea este admisibilă când această recunoaştere nu
corespunde realităţii.
Instanţa competentă
Competenţa materială îi aparţine judecătoriei.
Competenţa teritorială îi aparţine instanţei de la
domiciliul pârâtului.
Calitatea procesuală
Calitatea procesuală activă o poate avea orice persoană
interesată inclusiv bărbatul care face recunoaşterea.
Calitatea procesuală pasivă o poate avea fie autorul
recunoaşterii, fie copilul recunoscut în funcţie de cel
împotriva căruia se introduce acţiunea.
113
Termen
Acţiunea în constatarea recunoaşterii de paternitate este
imprescriptibilă.
Mijloace de probă
In vederea contestării recunoaşterii de paternitate din
afara căsătoriei este admis orice mijloc de probă.
Sarcina probei îi revine reclamantului. Totuşi, potrivit
art. 420 alin. 2 din Codul civil, „Dacă recunoaşterea este
contestată de mamă, de cel recunoscut sau de descendenţii
acestuia, dovada paternităţii este în sarcina autorului
recunoaşterii sau a moştenitorilor săi."
10. Nulitatea sau anularea recunoaşterii de paternitate
Cazuri de nulitate absolută
Recunoaşterea paternităţii din afara căsătoriei este
sancţionată cu nulitate absolută în următoarele cazuri:
a. când se referă la copii care beneficiază de prezumţii legale
de paternitate;
b. când se referă la copii din afara căsătoriei care au decedat
şi nu au lăsat descendenţi
fireşti;
c. când emană de la un bărbat lipsit de o voinţă conştientă;
d. când nu a fost făcută de către tată, personal sau prin
mandatar, cu procură specială şi
autentică;
e. când nu a fost făcută în vreuna din formele prevăzute
limitativ de lege.
Cazuri de nulitate relativă
114
Ca şi părere unanim admisă, recunoaşterea de paternitate
poate fi anulată în cazul vicierii consimţământului prin:
eroare, doi, violenţă.
Instanţa competentă
Competenţa materială îi aparţine judecătoriei.
Competenţa teritorială îi aparţine instanţei de al
domiciliul pârâtului.
Calitatea procesuală
Calitatea procesuală activă o poate avea orice persoană
interesată să exercite acţiunea.
Calitatea procesuală pasivă o poate avea în funcţie de
persoana împotriva căruia se introduce acţiunea fie autorul
recunoaşterii, fie copilul recunoscut.
Termen
- în caz de nulitate absolută, acţiunea este
imprescriptibilă.
- în caz de nulitate relativă, acţiunea se prescrie în
termen de 3 ani. Acest termen, începe să curgă după cum
urmează:
a. în caz de eroare sau dol — de la data când cel îndreptăţit,
reprezentantul său legal sau
persoana chemată de lege să-i încuviinţeze actele a cunoscut
cauza anulării, însă cel
mai târziu a împlinirii 18 luni de la data încheierii actului
(adică, de la data
recunoaşterii de paternitate);
b. în caz de violenţă - de la data când aceasta a încetat.
Mijloace de probă
115
Pentru dovedirea acţiunii de anulare a recunoaşterii de
paternitate se poate folosi orice mijloc de probă.
Efectele admiterii acţiunii de anulare a recunoaşterii de paternitate
Atât nulitatea absolută, cât şi nulitatea relativă produc
aceleaşi efecte. Aceste efecte au loc nu numai pentru viitor (ex
nunc), ci şi pentru trecut (ex tunc) până la data când
recunoaşterea s-a produs. În consecinţă, recunoaşterea lovită
de nulitate absolută sau relativă nu a avut loc, ca atare copil
având aceeaşi situaţie juridică pe care a a avut-o înainte de
recunoaştere, adica fără paternitate stabilită. În condiţiile legii se pot
produce consecinţe cu privire la: numele copilului; ocrotire
părintească; obligaţia de întreţinere; domiciliul copilului;
succesiune etc.
19.3. Stabilirea filiaţiei faţă de tată prin hotărâre
judecătorească
1. Noţiune
Acţiunea pentru stabilirea paternităţii din afara
căsătoriei este o acţiune în reclamaţie de stare civilă, ce are
ca obiect determinarea legăturii de filiaţie dintre copilul din
afara căsătoriei şi tatăl său.
2. Cazurile în care poate fi pornită acţiunea în justiţie
Acţiunea se poate introduce în toate cazurile în care este
vorba de un copil din afara căsătoriei.
Acţiunea poate fi introdusă şi de copilul din căsătorie,
căruia i s-a tăgăduit paternitatea şi a devenit copil din afra
căsătoriei.
116
3. Instanţa competentă
Competenţa materială aparţine judecătoriei.
Competenţa teritorială aparţine instanţei de la domiciliul
copilului.
4. Calitatea procesuală
Calitate procesuală activă
Potrivit art. 425 din Codul civil, titularii acţiunii în
stabilirea paternităţii din afara căsătoriei sunt: copilul şi
mama acestuia.
Dacă copilul are sub 14 ani, acţiunea se porneşte în numele
său de către mamă (chiar dacă aceasta este minoră) ori, după
caz, de către tutore.
Minorul care a împlinit vârsta de 14 ani poate încuviinţa
singur acţiunea, fără a avea nevoie de vreo încuviinţare
prealabilă, întrucât este vorba de un drept personal
nepatrimonial.
Mama copilului poate introduce acţiunea în nume propriu
sau în calitate de reprezentant legal a acestuia.
Moştenitorii copilului nu pot introduce acţiunea dar o pot
continua.
Această acţiune nu poate fi intentată pentru copilul
conceput.
Calitate procesuală pasivă
Acţiunea se introduce împotriva pretinsului tată.
Dacă acesta a decedat, acţiunea poate fi introdusă
împotriva moştenitorilor pretinsului tată.
117
În cazul în care mama copilului a întreţinut relaţii
sexuale cu mai muld barbari este posibilă chemarea în judecată
a tuturor bărbaţilor cu care aceasta a întreţinut relaţii
sexuale, în perioada concepţiei.
Renunţarea moştenitorilor la succesiunea pretinsului tată
nu împiedică intentarea acţiunii împotriva lor, dat fiind
caracterul personal al acţiunii, acesta tinzând la stabilirea
legăturii de filiaţie.
5. Termenul introducerii acţiunii
Acţiunea în stabilirea filiaţiei faţă de tatăl din afara
căsătoriei poate fi introdusă de către mamă, în nume propriu,
în termen de un an, calculat de regulă de la naşterea
copilului.
Termenul curge de la alte date decât cea a naşterii în
următoarele cazuri:
a. când copilul devine din afara căsătoriei, ca urmare a
tăgăduirii paternităţii termenul
curge de la data rămânerii irevocabile a hotărârii de
admitere a acţiunii în tăgada
paternităţii;
b. când mama copilul a convieţuit cu pretinsul tată, termenul
curge de la încetarea
convieţuirii;
c. când pretinsul tată a prestat copilului întreţinere, termenul
curge de la încetarea
întreţinerii. întreţinerea trebuie să fie voluntară,
substanţială şi continuă;
118
d. când s-a constata nulitatea recunoaşterii ori recunoaşterea a
fost anulată sau dacă s-a
admis acţiunea în constatarea recunoaşterii de paternitate,
termenul de un an curge de
la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătoreşti,
pronunţată în aceste situaţii, sub
condiţia ca recunoaşterea de paternitate să fi avut loc la
termenul de un an de la
naşterea copilului.
În situaţia în care titular al acţiunii în stabilirea
paternităţii din afara căsătoriei este copilul acesta este
imprescriptibilă în timpul vieţii copilului.
6. Renunţarea la acţiune şi tranzacţia
Din momentul introducerii acţiunii de către mama copilului
ori de către reprezentantul lui legal, acţiunea numai poate fi
retrasă nici chiar cu avizul autorităţii tutelare, deoarece
renunţarea la această acţiune este împotriva intereselor
copilului, al cărui statut civil se cere a fi stabilit.
De asemenea, părţile din procesul pentru stabilirea
paternităţii nu pot tranzacţiona cu privire la capătul de
cerere referitor la stabilirea filiaţiei faţă de tatăl din
afara căsătoriei.
7. Aspecte probatorii
Prin admiterea acţiunii în stabilirea paternităţii din
afara căsătoriei trebuie să se dovedească următoarele
împrejurări:
a. naşterea copilului;
119
b. legăturile intime dintre pretinsul tată şi mama copilului în
perioada concepţiei;
c. stabilirea în mod cert că bărbatul care a avut asemenea
legături este tatăl copilului.
Pentru dovedirea împrejurărilor menţionate mai sus se
poate folosi orice mijloc de probă.
8. Efectele admiterii acţiunii
Hotărârea judecătorească de admitere a acţiunii, din
momentul rămânerii irevocabile, are ca efect stabilirea
paternităţii copilului din afara căsătoriei.
Stabilirea statutului civil al copilului (ca având
paternitatea stabilită) poate avea consecinţe în ceea ce
priveşte: numele acestuia; ocrotirea părintească; obligaţia de
întreţinere; domiciliul; succesiunea etc.
9. Contestarea paternităţii stabilită prin hotărâre judecătorească
Paternitatea stabilită prin hotărâre judecătorească nu
poate fi contestată.
Totuşi, literatura de specialitate consideră că atunci când
recunoaşterea de paternitate s-a făcut în cadrul unui proces
început, iar instanţa, fără să administreze alte probe, a luat
numai act de recunoaşterea făcută de pârât, contestarea
recunoaşterii este admisibilă.
20. Reproducerea umană asistată medical cu terţ donator
(art. 441-447 din Codul civil – Legea nr. 287/2009)
1. Notiune
120
Adaptându-se la realităţile medicinei moderne şi venind în
întâmpinarea unor probleme dificile cu care instanţele de
judecată sunt confruntate în prezent, noul Cod civil
reglementează, în mod cu totul inovator pentru legislaţia
românească, situaţia copiilor născuţi în urma unor operaţiuni
de reproducere umană asistată medical, în care este utilizat
material genetic de la terţi donatori.
Art. 441 N.C.civ. stabileşte că reproducerea umană asistată
medical cu terţ donator nu determină nicio legătură de filiaţie
între copil şi donator. În acest caz, nicio acţiune în
răspundere nu poate fi pornită împotriva donatorului.
Pornind de la situaţii concrete aduse spre soluţionare în
ultimii ani în faţa Curţii Europene de Justiţie, noul Cod civil
precizează în mod clar că: părinţi, în sensul dat de prezenta
secţiune, nu pot fi decât un bărbat şi o femeie sau o femeie
singură. Sunt, astfel, curmate orice posibilităţi de discuţie
legate de cuplurile de tip homosexual şi de posibilitatea de a
discuta în calitate de părinţi despre un cuplu format din
persoane de acelaşi sex.
Condiţiile în care părinţii care, pentru a avea un copil,
doresc să recurgă la reproducerea asistată medical cu terţ
donator, vizează:
- existenţa consimţământului prealabil, în condiţii care să
asigure deplina confidenţialitate, în faţa unui notar public;
- notarul public să le explice, în mod expres, consecinţele
actului lor cu privire la filiaţie.
Consimţământul rămâne fără efect:
- în cazul decesului;
121
- al formulării unei cereri de divorţ;
- al separaţiei în fapt, survenite anterior momentului
concepţiunii realizate în cadrul reproducerii umane asistate
medical.
2. Contestarea filiaţiei în situaţia reproducerii asistate
medical
Noul Cod civil preîntâmpină potenţialele conflicte vizând
filiaţia copiilor născuţi în urma unor proceduri de reproducere
umană asistată medical. Nimeni nu poate contesta filiaţia
copilului pentru motive ce ţin de reproducerea asistată medical
şi nici copilul astfel născut nu poate contesta filiaţia sa.
Singura excepţie vizează cazul în care soţul mamei poate
tăgădui paternitatea copilului, în condiţiile legii, dacă nu a
consimţit la reproducerea asistată medical realizată cu
ajutorul unui terţ donator.
În cazul în care copilul nu a fost conceput în acest mod,
dispoziţiile privind tăgăduirea paternităţii rămân aplicabile.
Art. 444 din N.C.civ. instituie o regulă de
responsabilitate legată de părintele care înţelege să nu
recunoască un copil născut în urma unei proceduri de
reproducere umană asistată medical, deşi iniţial consimţise la
aceasta. Astfel, cel care, după ce a consimţit la reproducerea
asistată medical cu terţ donator, nu recunoaşte copilul astfel
născut în afara căsătoriei răspunde faţă de mamă şi faţă de
copil.
În acest caz, paternitatea copilului este stabilită pe cale
judecătorească în condiţiile art. 411 şi 423.
3. Confidenţialitatea informaţiilor
122
Orice informaţii privind reproducerea umană asistată
medical sunt confidenţiale.
Cu toate acestea, în cazul în care, în lipsa unor astfel de
informaţii, există riscul unui prejudiciu grav pentru sănătatea
unei persoane astfel concepute sau a descendenţilor acesteia,
instanţa poate autoriza transmiterea lor, în mod confidenţial,
medicului sau autorităţilor competente.
De asemenea, oricare dintre descendenţii persoanei astfel
concepute poate să se prevaleze de acest drept, dacă faptul de
a fi privat de informaţiile pe care le cere poate să
prejudicieze grav sănătatea sa ori pe cea a unei persoane care
îi este apropiată.
123
Speţa nr. 1
DIVORŢ DIN CULPA EXCLUSIVĂ A PÂRÂTULUI – NEGLIJAREAÎNDATORIRILOR FAMILIALE
Sursă: portal.just.roJudecătoria Bistriţa – secţia civilă, Sentinţa civilă nr.2169/2013
Din probatoriul testimonial administrat în cauză, respectivdeclaraţia martorilor N.A.M. şi S.A. a rezultat faptul cărelaţiile dintre cei doi soţi sunt deteriorate din cauza atitudinii pârâului faţă de viaţa de familie. Astfel, acesta,sub pretextul obligaţiilor pe care i le impunea faptul de afi pastor al comunităţii religioase adventiste de ziua aşaptea, a neglijat obligaţiile de soţ, necontribuind ladesfăşurarea relaţiilor obişnuite de familie, absentândfrecvent de acasă şi impunându-i pârâtei anumitecomportamente şi vestimentaţii şi interzicându-i săsocializeze cu cunoştinţele sale, aspect care a generatneînţelegeri între cei doi soţi. Aceştia s-a despărţit înfapt în luna august a anului 2012, reclamanta fiind cea cares-a ocupat şi se ocupă în continuare de minora A.A.C.,născută la data de 28.07.2006.În motivare se arată că părţile s-au căsătorit în anul 2000,când pârâtul era student în anul IV, ulterior urmând alţi anide studiu – diferite cursuri, master, în prezent fiind pastoral unei comunităţi adventiste. În această calitate, el îşipetrecea timpul în vizite la enoriaşi, în şcoli, la diferitecursuri, astfel că a ajuns să petreacă cel mult trei ore pesăptămână cu familia. În schimb, reclamanta susţine că dupăce s-a căsătorit cu pârâtul, acesta era plecat majoritateazilei, lăsând-o singură şi impunându-i, în schimb, săstudieze Biblia. Nici chiar după naşterea copilului lor nu s-a schimbat nimic, pârâtul luând singur deciziile şineconsultând-o pe reclamantă în legătură cu nimic.Legal citat, intimatul a formulat întâmpinare prin care aarătat că nu este de acord cu divorţul şi că nu este vinovatde părăsirea domiciliului conjugal de către soţia sa,aceasta, sub influenţa negativă a prietenei ei, numitaS.A.S., a luat această decizie. Totodată, acesta consideră că
124
există unele incompatibilităţi între părţi, soluţia pe care osolicită în situaţia actuală a cuplului fiind consilierea despecialitate pentru refacerea şi îmbunătăţirea vieţii defamilie.Pârâtul consideră că a făcut tot ce a putut pentru împăcare,motivele de divorţ invocate de reclamantă fiind neadevărate,unele chiar exagerate, aceasta fiind conştientă încă dinaintede căsătorie ce implică mariajul celor doi.
Având în vedere aspectele reţinute mai sus, instanţa aconstatat că raporturile dintre soţi sunt grav vătămate, iarcontinuarea căsătoriei nu mai este posibilă, vina pentruaceastă situaţie purtând-o pârâtul.Pe de altă parte, instanţa reţine că din căsătoria părţilor arezultat minora A.A.C., născută la data de 28.07.2006, dupăcum rezultă din certificatul de naştere din dosar.Asupra cererii privind exercitarea autorităţii părinteşti,instanţa reţine că, prin intrarea în vigoare a noului Codcivil, regula exercitării autorităţii părinteşti este cea aambilor părinţi, ambii părinţi având atât drepturi, cât şiobligaţii în privinţa copiilor lor minori, însă de la aceastăregulă este permisă excepţia “motivelor întemeiate”. Având învedere că reclamanta însăşi a solicitat exercitarea acesteiaîn comun de către ambii părinţi, instanţa va dispune înconsecinţă.
Speţa nr. 2
CONSTATARE NULITATE CĂSĂTORIE. Lipsa discernământului. Necomunicarea stării de sănătate la încheierea căsătoriei
Sursă: portal.just.ro
Prin cererea înregistrata la data de 03.09.2008 pe rolulJudecatoriei Craiova, reclamanta T.M. a chemat în judecata pepârâtii C.E. si Primaria Mun. Craiova, solicitând instantei caprin hotarârea ce se va pronunta sa se dispuna constatareanulitatii absolute a casatoriei încheiata între pârâta C.E. si
125
defunctul C.I., tatal reclamantei, conform certificatului decasatorie înregistrat cu nr. 1954/17.12.2001 în Registrul de StareCivila al Primariei Mun. Craiova, având în vedere ca acesta a fostlipsit de discernamânt atunci când si-a dat consimtamântul laîncheierea acestui act.
În motivarea actiunii s-a aratat că în anul 1986 a decedat mamareclamantei, deci fosta sotie a lui C.I., iar de atunci acesta aramas singur, cu multiple afectiuni si lipsit de îngrijirea uneisotii, ocazie de care a profitat pârâta C.E. atunci când a venitla plaja, în statiunea Eforie Nord, cu tabara de copii a carorprofesoara era, determinându-l pe tatal reclamantei sa secasatoreasca cu ea, dupa ce o perioada au întretinut relatii deconcubinaj, fiind încheiat astfel actul de casatorie trecut înRegistrul de Stare Civila al orasului Eforie. S-a mai precizat capârâta nu a manifestat vreodata afectiune fata de autorul C.I., dealtfel între ei era o diferenta de vârsta de peste 20 ani, pe ea ainteresat-o exclusiv averea lui, dovada fiind faptul ca la scurttimp de la încheierea casatoriei, l-a determinat pe acesta sa îiînstraineze, printr-un contract de vânzare-cumparare cu clauza deîntretinere, cota de 5/8 din apartamentul sau situat în EforieNord, judetul Constanta, imobil ce fusese dobândit de defunctîmpreuna cu fosta lui sotie decedata.La data de 2.04. 2009, pârâta C.E. a formulat o întâmpinare princare a solicitat instantei respingerea actiunii reclamantei, cafiind neîntemeiata, deoarece sustinerile din actiune sunt lipsitede fundament real si izvorasc din sentimentele de aversiune pecare reclamanta le poarta pârâtei, în conditiile în care dinactele medicale depuse la dosar rezulta ca C.I. a avutdiscernamânt la încheierea casatoriei cât si a actelor autenticeanterioare si ulterioare acestui eveniment, el fiind îngrijit pânala deces de catre sotia pârâta.
Prin sentinta civila pronuntata de Judecatoria Craiova, s-arespins actiunea având ca obiect constatare nulitate absolutacasatorie, formulata de reclamanta T.M., împotriva pârâtilor C.E.,A.D.M., A.R.S. si Primaria Mun. Craiova. Prin actele medicaledepuse la dosar s-a evidentiat de catre medicii specialisti îndomeniu, în urma examenelor psihice efectuate autorului în timpulvietii sale, ca acesta avea o stare psihica specifica vârsteisale, era orientat temporo-spatial, auto si allopsihic, nuprezenta tulburari în sfera senzoriala, intelectuala sau apersonalitatii, relata coerent situatia în care se afla si ceea cedorea sa faca cu bunurile sale, fara a se identifica tulburari
126
psihice care sa îi altereze discernamântul; el avea senilitatefiziologica, având însa discernamântul faptelor sale si puteadispune de bunurile sale. Din analiza probelor administrate în cauza, instanta a consideratca C.I., datorita bolilor psihice si interne de care suferea, nufacea parte din categoria persoanelor care nu pot încheiacasatoria (alienatul si debilul mintal), casatoria fiind nula doarîn cazul în care autorul ar fi apartinut unei asemenea categorii.Pentru ca ascunderea unor maladii a sotului care se casatoreste,fata de celalalt sot, sa poata duce la anularea casatoriei, eatrebuie sa prezinte o anumita gravitate, aceasta sanctiuneneputând opera în cazul unor afectiuni minore si vindecabile,deoarece s-ar lovi în însasi institutia casatoriei si s-ar promovasanctiuni pentru fapte nerelevante în raport cu scopul sanctiuniiprevazute de lege.
Speţa nr. 3
PARTAJ BUNURI COMUNESursa: portal.just.ro
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei PoduTurcului, reclamanta A.N. l-a chemat în judecată pe paratulC.A., solicitând ieşirea din indiviziune asupra bunurilorcomune dobandite in timpul casatoriei, in cote egale.În motivarea cererii, reclamanta a arătat că partile au fostcasatorite pana la data ramanerii definitive a sentinteicivile nr.171/16.04.2009 a Judecatoriei Podu Turcului. Se maiarata in actiune ca in timpul casatoriei au fost obtinute oserie de bunuri mobile, enumerate; de asemenea, reclamantaprecizeaza ca s-au construit pe terenul proprietate personalaal paratului o serie de constructii: un grajd cu 2 incaperi,un cotet pentru porci, un sistem de aductiune al apeipotabile, gardul la casa, gardul de la gradina, o constructieformata din 2 camere in locul unui grajd mai vechi demolat sis-au facut imbunatatiri la casa batraneasca. Ulterior,reclamanta a solicitat includerea in masa partajabila a unuical si a unei carute.
Paratul a formulat întâmpinare şi a aratat ca este de acordcu admiterea in parte a actiunii de partaj, in sensul ca oparte din bunurile a caror partajare s-a solicitat de catre
127
reclamanta nu sunt dobandite in timpul casatoriei.Au fost administrate, la cererea părţilor, proba cuinterogatoriul paratului, proba cu înscrisuri şi probatestimonială cu martori.
Prin incheierea de admitere in principiu din 8.09.2010,instanta a admis în parte în principiu acţiunea, a constatatcă părţile au avut calitatea de soţi, căsătoria acestorafiind desfăcută, si ca au dobândit cu o contribuţie egală(50%): o serie de bunuri si contravaloarea imbunatatirilordupa casatorie (1986) facute la casa proprietate personala alui C.A. Pentru evaluarea masei şi formarea loturilor s-a dispusefectuarea unor expertize in specialitatea evaluare bunurimobile si tehnica in constructii. Instanţa urmează a dispune ieşirea părţilor din starea deindiviziune şi a dispune atribuirea de loturi.La atribuirea loturilor, instanţa va avea în vedere atâtprincipiul împărţirii în natură, cât şi posesia bunurilorsuccesorale şi opţiunea părţilor şi va lua act de intelegereapartilor. Valoarea totala a masei de partaj este 19808 lei,formandu-se doua loturi de valoare egala 9904 lei (inclusivcalul şi cele 20 de găini declarate evaluabile in bani).Instanţa va retine ca reclamanta are un drept de creanta incuantum de 9904 lei urmanad ca paratul sa fie obligat laplata acestei sume catre reclamanta..
Speţa nr. 4
ÎNCREDINŢARE MINOR. OBLIGAŢII DE ÎNTREŢINERE
Sursa: portal.just.ro
Prin cererea înregistrată sub nr. 1556199/19.10.2012, reclamantaT. a chemat în judecată pe pârâtul TV solicitând ca prinhotărârea pe care o va pronunţa să dispună desfacereacăsătoriei, încredinţarea minorilor spre creştere şi educarereclamantei, obligarea pârâtului la plata pensiei de întreţinereîn favoarea minorilor, la venitul minim pe economia naţională,
128
reluarea de către reclamantă a numelui avut anterior căsătoriei.În motivarea cererii, reclamanta a arătat că pârâtul consumăbăuturi alcoolice şi este agresiv fizic şi verbal. Reclamanta nuşi-a motivat în drept acţiunea.În cauză a fost citată Autoritatea Tutelară - Consiliul Local alComunei Blăgeşti, judeţul Bacău, care a efectuat ancheta socialăla domiciliul părţilor.Pârâtul, prezent la instanţă, a arătat că nu este de acord cuacţiunea.Reclamanta şi-a precizat ulterior cererea solicitând caautoritatea părintească să-i revină doar acesteia. Reclamanta asolicitat proba cu martori.Din actele şi lucrările dosarului instanţa reţine următoarele:Părţile s-au căsătorit la data de 29.04.2011, iar din căsătoriaacestora a rezultat minorul C. M. născut la data de 13.07.2011.Întrucât ambele părţi au solicitat instanţei ca hotărârea să nufie motivată, instanţa se va limita să reţină că potrivitprobelor administrate în cauză sunt întrunite dispoziţiile art.379 cod civil , astfel că va admite acţiunea aşa cum a fost precizată si va desface căsătoria din culpă comună.În ceea ce priveşte numele, în temeiul art. 383 al. 3 cod civilreclamanta va reveni la numele avut anterior căsătoriei, acelade M.In raport de înţelegerea părţilor şi de conţinutul anchetelorsociale efectuate în cauză din care rezultă că de îngrijireaminorului, care se află la reclamantă se ocupă aceasta, instanţaapreciază că interesul minorului este de a i se stabili locuinţala reclamantă, astfel încât, în temeiul art. 400 Cod civil, vastabili locuinţa minorului la reclamantă.Potrivit art. 516 cod civil intre părinţi si copii exista oobligaţie legala de întreţinere, care se stabileşte conform art.529 cod civil potrivit cu nevoia celui care o cere si cumijloacele celui ce urmează a o plăti. Potrivit art. 402 codcivil, instanţa prin hotărârea de divorţ, stabileşte contribuţiafiecărui părinte la cheltuielile de creştere, educare,învăţătură şi pregătire profesională a copiilor. Urmează cainstanţa să oblige pârâtul să plătească reclamantei in favoareaminorului o pensie lunara de întreţinere care va fi stabilita infuncţie de venitul minim pe economie care la data pronunţăriihotărârii era de 700 de lei. Pensia de întreţinere se va plătide la data introducerii acţiunii şi până la majoratul minorului.De asemenea, va obliga şi reclamanta să acorde minorului
129
întreţinere în natură conform art. 530 Cod civil.Cu privire la exercitarea autorităţii părinteşti asupra minorilor rezultaţi din căsătorie, regula este aceea cădupă divorţ aceasta revine în comun ambilor părinţi.Instanţa, având în vedere că nu există nici un motiv, raportatla interesul copilului, ca acesta să fie încredinţat doar unuiadintre părinţi, va dispune ca autoritatea părintească să revinăîn comun ambilor părinţi.
Speţa nr. 5
DIVORŢ CU MINORI. EXERCITAREA ÎN COMUN A AUTORITĂŢIIPĂRINTEŞTI
Sursa: portal.just.ro
Prin actiunea civila inregistrata sub nr. 2228/259/2011,reclamanta M.M.E. a chemat in judecata pe paratul M.I.,solicitand instantei ca prin hotararea ce se va pronunta sa sedispuna desfacerea casatoriei incheiate de parti, din vinacomuna, sa fie stabilita locuinta minorului M.M.S. la parat, iarla ea sa fie stabilita locuinta minorului M.M.A., urmand caautoritatea parinteasca sa fie exercitata de catre ei asupraambilor minori, iar dupa desfacerea casatoriei sa-si reia numeleavut anterior. Analizand actiunea formulata de reclamanta, in raport dedispozitiile legale incidente in cauza, instanta a constataturmatoarele:Referitor la culpa comuna, instanta a constatat, avand in vederesi declaratiile martorului audiat, M.D., ca partile nu se maiintelegeau, existand frecvente certuri in urma carora paratuldevenea agresiv verbal, dar si fizic, iar de aproximativ un ande zile reclamanta a parasit domiciliul conjugal, intrand intr-orelatie de concubinaj cu un alt barbat impreuna cu care are uncopil. Instanta apreciaza ca intre parti nu se mai poate vorbidespre existenta unor relatii de afectiune, respect si sprijinreciproc pe care sotii si-l datoreaza, considerand ca relatiiledintre soti sunt grav si iremediabil vatamate, nefiind posibilacontinuarea casatoriei. Va admite actiunea si va dispune
130
desfacerea casatorie incheiate de parti din culpa comuna. Cu privire la capatul de cerere referitor la stabilirealocuintei minorilor M.M.S., nascut la 01.01.1998, si M.M.A.,nascut la 15 martie 2008, instanta va avea in vederedispozitiile Codului civil, urmand sa tina cont de concluziileraportului de ancheta psihosociala, de optiunea exprimata deminorul M.S., dar si de acordul partilor, in sensul ca minorulM.M.A. sa locuiasca cu reclamanta, avand in vedere si varstafrageda a acestuia.De altfel, ratiuni ce tin de posibilitatile dezvoltarii psihice,dar si fizice ale unui copil langa mama sa tinand cont de sexulsi varsta acestuia au constituit o prezumptie a instantei inlegatura cu interesul minorului si sub acest aspect, mamareclamanta oferind cele mai prielnice conditii pentru crestereasi educarea minorului M.M.A., fiind sprijinita de catre bunicamaterna, iar minorul M.S.M. sa locuiasca cu paratul, avand invedere ca acesta si-a exprimat dorinta de a locui impreuna cutatal sau la domiciliul din com. Gura Vadului, unde s-a nascutsi a crescut, unde frecventeaza cursurile scolii elementare siare prieteni, mentionand totodata ca nu doreste sa locuiasca cumama sa, care are in prezent convietuieste cu un alt barbat, ladomiciliul acestuia, dar si de concluziile referatelor deancheta psihosociala efectuate.Potrivit dispozitiilor art. 6, litera i) din Legea nr. 272/2004privind protectia si promovarea drepturilor copilului, unul dinprincipiile prin care se realizeaza respectarea si garantareadrepturilor copilului este asigurarea stabilitatii sicontinuitatii in ingrijirea, cresterea si educarea copiilor.Totodata, instanta a apreciat ca si atitudinea parintilor decooperare, in sensul ca permit minorilor sa se viziteze reciprocsi sa petreaca timp alaturi de parintele cu care nu domicliazain mod obisnuit, a constituit un argument in ceea ce privestemodul de solutionare al capatului de cerere privind stabilirealocuintei minorilor.In ceea ce priveste exercitarea autoritatii parintesti , instantaa retinut ca disp. art.397 C.civ instituie ca regula exercitareaautoritatii parintesti, dupa divort, de ambii parinti si numaiin situatii de exceptie exercitarea numai de catre unul dintreacesti.Avand in vedere ca existenta unei situatii de exceptie nu a fostdovedita in cauza, instanta urmeaza sa dispuna ca autoritatea
131
parinteasca, in ceea ce ii priveste pe minori, sa fie exercitatade catre ambii parinti.Cu privire la cererea de obligare a paratului la plata pensieide intretinere, instanta retine ca aceasta este reglementata dedispozitiile art.499 din C.civ., care in alin.1 stabileste catatal si mama sunt obligati, in solidar, sa dea intretinerecopilului lor minor, asigurandu-i cele necesare traiului, precumsi educatia, invatatura, si pregatirea profesionala. Potrivitdispozitiilor art. 516 alin.1 C.civ., obligatia de intretinereexista intre sot si sotie, rudele in linie dreapta, intre fratisi surori, precum si intre celelalte persoane anume prevazute delege.
Speţa nr. 6
Încredinţarea minorilor unui părinte cu o afecţiune psihică
http://www.dreptonline.ro/spete/detaliu_speta.php?cod_speta=347
Decizia nr. 427 din 29.03.2010, Sectia civila, Curtea de ApelCraiovaCritica privind incredintarea minorilor catre mama nu este fondata, aceastaafectiune a paratei neconstituind un impediment, deoarece parata esteindependenta din punct de vedere social, este permanent ajutata de familiaextinsa, nu este decazuta din drepturile parintesti, ceea ce duce la concluzia caaceasta poate sa ofere o buna crestere si educare minorilor.
Reclamantul C.A. a chemat in judecata pe parata D.A.solicitand ca, prin hotararea ce se va pronunta, sa-i fieincredintati minorii C.A.M, nascut la data de 10.08.2005 siC.M., nascut in data de 18.10.2008, spre crestere si educare.
In motivarea actiunii, reclamantul a invederat faptul ca aintretinut cu parata relatii de concubinaj si ca, in aceastaperioada, s-au nascut minorii anterior mentionati.Reclamantul a pretins ca parata sufera de oligofrenie degradul I, afectiune care ii afecteaza in mod gravdiscernamantul si, in consecinta, ar fi incapabila sa seocupe de cei doi minori.
132
Instanta a incredintat minorii C.A.M, nascut la data de18.10.2006, si C.M, nascut la data de 10.08.2005, sprecrestere si educare mamei parate-reclamanta reconventional. Aobligat tatal-parat la plata sumei de 200 lei, cu titlu depensie de intretinere lunara pentru minori (100 lei fiecarepentru fiecare minor), incepand cu data de 11.11.2008, dataformularii cererii reconventionale si pana la majoratulminorilor.Pentru a se pronunta astfel, instanta de fond a avut invedere urmatoarele: In cuprinsul cererii reconventionale parata a invederatfaptul ca, in perioada in care a convietuit cu reclamantul,acesta din urma a avut o atitudine necorespunzatoare, care s-a agravat dupa nasterea celor doi minori, in sensul ca atatreclamantul cat si familia acestuia exercitau asupra saagresiuni fizice si verbale care s-au rasfrant in mod negativsi asupra minorilor.
Parata a precizat ca a fost nevoita sa paraseasca domiciliulcomun, impreuna cu cei doi minori, stabilindu-se ladomiciliul parintilor sai, precum si faptul ca, la acelmoment, minorii sufereau de rahitism si de tulburari decomportament, afectiuni care, asa cum a apreciat si mediculspecialist, era evident ca nu le-ar fi putut contracta decatin intervalul cat au stat in domiciliul reclamantului. Parataa pretins ca, de cand se afla in domiciliul sau, minorii audevenit sociabili, frecventeaza gradinita si nu mai auprobleme de sanatate.Martorele audiate in cauza, la propunerea paratei, auinvederat ca aceasta este o persoana responsabila, morala sio buna mama, in timp ce martora C.F, audiata la propunereareclamantului, a relatat despre un incident care ar fi avutloc la poarta locuintei partilor, in timpul caruia fiul celmare ar fi cazut in namol, iar mama parata nu ar fireactionat parinteste la aceasta imprejurare, iar martoraB.G. a apreciat ca parata ar avea probleme de comportament,nefiind comunicativa.Din referatele de ancheta sociala intocmite de catrecolectivele de sprijin ale autoritatilor tutelare din cadrulPrimariei a rezultat aspectul ca ambele parti au conditiicorespunzatoare pentru cresterea si ingrijirea minorilor.
133
In aceste conditii, instanta a apreciat ca parata este inmasura sa ofere fiilor sai un climat de viata sanatos,sprijinita de catre familia sa si ca este in interesulacestora sa traiasca intr-un climat linistit, unde s-auadaptat corespunzator.Ratiunea interesului superior al copilului are caractercomplex, continutul sau raportandu-se la posibilitatile dedezvoltare fizica, morala si materiala pe care le poate gasila unul dintre parinti.
Varsta frageda a copilului este de natura sa creeze prezumtiasimpla a unei legaturi afective, puternice dintre mama sicopil, superioara oricarei alteia stabilite in virtutearelatiei de rudenie. Instantele au analizat corect, prinprisma acestor criterii si cu aplicarea legala adispozitiilor Lg. 272/2004, privind protectia si promovareadrepturilor copilului, toate imprejurarile menite sa creezeun ansamblu favorabil in vederea unei solutii clare privindincredintarea minorilor catre mama-parata.
Speţa nr. 7Prezumţia de paternitate. Radierea numelui tatălui
de pe certificatul de naştere al minorului
http://www.euroavocatura.ro/jurisprudenta/1691/Prezumtia_de_paternitate.
Prin cererea formulata la 19 octombrie 2011, reclamantul TG achemat in judecata civila pe parata TG, pentru ca prinhotararea ce se va pronunta, in temeiul dispozitiilor art.430 Cod civil, sa se constate ca acesta nu este tatal minoreiTC, nascuta la data de 20.08.2002, urmand a se dispuneradierea numelui acestuia de pe certificatul de nastere alminorei.
In motivarea cererii, in fapt, reclamantul a aratat ca a fostcasatorit cu parata din anul 2001, locuind o perioadaimpreuna, dar niciodata nu s-au comportat ca soti.De comun acord casatoria dintre parti a fost desfacuta în
134
anul 2011, prilej cu care atat reclamantul, cat si parata ausustinut faptul ca minora TC, nascuta la data de 20.08.2002nu este fiica reclamantului.Precizeaza ca nu a intretinut niciodata raporturi intime cuparata, aceasta a locuit mai mult in localitatea TM la rudelesale, apoi a plecat la munca in Spania si nu a mai pastratlegatura de familie cu aceasta. Despre nasterea minorei aaflat foarte tarziu, respectiv in urma cu aproximativ doiani, acesta fiind motivul pentru care nu a formulat actiuneapana in prezent. In drept, reclamantul si-a intemeiat cerereape dispozitiile art. 430 Cod civil.Parata, prezenta la acest termen de judecata, estede acord cu actiunea reclamantului.
Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta a constatatsi retinut urmatoarele:Din certificatul de nastere al minorei TC s-a retinut caaceasta s-a nascut la data de 20 august 2002, deci in timpulcasatoriei reclamantului cu parata, casatorie ce a fostincheiata la data de 02 mai 2001.Prin sentinta civila nr. 2188/19.10.2011 s-a dispusdesfacerea casatoriei, prin acordul sotilor. A fost depus la dosarul cauzei certificatul de nastere alminorei, din cuprinsul caruia instanta retine ca reclamantuleste trecut la rubrica tatal copilului.Reclamantul a solicitat in cauza administrarea probei cuinterogatoriul paratei, precum si proba cu martori, aratandin mod expres ca nu solicita administrarea altor probe.Potrivit dispozitiilor art. 421 din Codul civil, oricepersoana interesata, in speta, reclamantul, sotul mameicopilului, poate contesta filiatia stabilita printr-un act denastere. Filiatia se dovedeste prin certificatul medicalconstatator al nasterii, prin expertiza medico-legala destabilire a filiatiei sau in lipsa certificatului prin incazul imposibilitatii efectuarii expertizei, prin oricemijloc de proba .In cazul de fata, reclamantul nu a depus la dosar un alt actmedical constatator al nasterii minorei si a precizat in modexpres prin avocat, avand deci asigurata asistenta juridica,faptul ca nu solicita alte probe, respectiv o expertizare acopilului, ca se foloseste in dovedirea actiunii numai de
135
proba cu martori si interogatoriul paratei.Fata de dispozitiile legale mai susmentionate, instanta apreciaza ca reclamantul nu a dovedit in cauza o alta situatie de fapt decat cea inscrisa in certificatului de nastere al copilului.Recunoasterea mamei copilului in sensul ca a locuit mai multin TM, la rude, ca apoi a plecat la munca in strainatate, intimp ce reclamantul a ramas in RV si a aflat despre nastereaminorei in urma cu circa doi ani, este considerata deinstanta o proba insuficienta pentru a constata careclamantul nu este tatal copilului.In acelasi timp, declaratiile martorilor audiati suntconsiderate ca subiective, martorii cunoscand aspectesuccinte legate de relatia partilor.Cu motivarea de mai sus instanta urmeaza a respinge actiuneaformulata, apreciind ca reclamantul nu a rasturnat prezumtiade paternitate fata de copil, situatie rezultata dinexistenta starii de fapt de la nasterea minorei, respectivcasatoria cu parata, aspect confirmat in certificatul denastere al copilului.
Bibliografie selectivă pentru
examen Tratate şi cursuri
1.Alexandru Bacaci, Viorica-Claudia Dumitrache, Cristina-Codruţa
Hageanu. Dreptul familiei, Ediţia 6, Editura C. H. Beck, Bucureşti, 2009.
2.Nadia-Cerasela Dariescu, Cosmin Dariescu, Roxana-Alina Petraru.
Dreptul familiei, Editura „Lumen”, Iaşi, 2009.
3.Ion P. Filipescu, Andrei I. Filipescu. Tratat de dreptul familiei, Ediţia a
VI-a revizuită şi completată, Editura „Universul Juridic”,
Bucureşti, 2006.
4.Emese Florian. Dreptul familiei, Ediţia 2, Editura C. H. Beck,
Bucureşti, 2008.
5.Dan Lupaşcu. Dreptul familiei, Ediţia a IV-a amendată şi actualizată,
Editura „Universul Juridic”, Bucureşti, 2009.
136
Acte normative
1. Codul civil – Legea nr. 287/2009 – capitolele referitoare la
dreptul familiei
2. Codul de procedură civilă
3. Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului
publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 557 din 23/06/2004 cu
modificările şi completările ulterioare.
4. Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie
publicată în Monitorul Oficial nr. 367 din 29 mai 2003.
5. Legea nr. 61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii republicată în
Monitorul Oficial nr. 300, Partea I, din 7 mai 2009.
6. Legea nr. 273/2004 privind regimul juridic al adopţiei in Monitorul oficial
Partea I, nr. 788 din 19 noiembrie 2009.
7. Legea nr. 119/1996 privind actele de stare civilă Publicata în Monitorul
Oficial, Partea I nr. 282 din 11/11/1996 cu modificările şi
completările ulterioare.
8. portal just.ro
Bibliografie selectivă pentru lucrări de licenţă
137
1. Ion Albu. Dreptul familiei, Editura Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti, 1975.
2. Dimitrie Alexandresco. Explicaţiunea teoretică şi practică a dreptului civil
român, vol. III, Partea I, Editura Socec, Bucureşti, 1916.
3. Irina, Apetrei. Raluca — Oana, Andone. Dreptul familiei, Suport de
curs, Casa de Editura Venus, Iaşi, 2005.
4. Alexandru, Bacaci. Viorica - Claudia, Dumitrache. Cristina,
Codruţa, Hageanu. Dreptul familiei, Ediţia 6, Editura C. H. Beck,
Bucureşti, 2009.
5. Vasile, Barbu. De bono coniguali. O istorie a familiei din Ţara Românească în
secolul al XVII - lea, Editura Meridiane, Bucureşti, 2003.
6. Gheorghe, Beleiu. Drept civil român. Introducere în dreptul civil şi subiectele dreptului
civil, Ediţia a V-a revizuită şi adăugită, Casa de Editură şi Presă „Şansa! S.R.L.,
Bucureşti, 1998.
7. Constantin, Bîrsan. Convenţia europeană a drepturilor omului vol. I,
Editura C. H. Beck, Bucureşti, 2006.
8. Teodor, Bodoaşcă. Dreptul familiei, Editura AII Beck, Bucureşti,
2005.
9. Matei, B., Cantacuzino. Elementele dreptului civil român Editura AII
Beck, Bucureşti, 1998. Claudia, Mihaela Crăciunescu. Regimuri
matrimoniale Editura AII Beck, Bucureşti, 2000
10. Cosmin, Dariescu. Istoria statului şi dreptului românesc din antichitate pânî
la Marea Unire, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2008.
11. Cosmin, Dariescu. Relaţii personale dintre soţi în dreptul internaţional
privat, Editura C. H. Beck, Bucureşti, 2008,
12. Nadia, Cerasela, Dariescu. Raporturile patrimoniale dintre soţi straini
având aceeaşi cetăţenie şi cu domiciliul în România, Editura Lumen, Iaşi, 2006.
13. Nadia, Cerasela, Dariescu.Raporturile patrimoniale dintre soţii români
având aceeaşi cetăţenie domiciliaţi în străinătate, Editura Lumen, Iaşi, 2007.
138
14. Nadia, Cerasela, Dariescu. Convenţia matrimonială în dreptul
internaţional privat, Editura Lumen, Iaşi, 2007.
15. Nadia, Cerasela, Dariescu. Relaţiile patrimoniale dintre soţi în dreptul
internaţional privat, Editura C. H. Beck, Bucureşti, 2008.
16. Nadia, Cerasela, Dariescu. Cosmin, Dariescu. Roxana, Alina,
Petraru. Dreptul familiei, Editura Lumen, Iaşi, 2009.
17. Georges, A., L., Droz. Les Regimes matrimoniaux en Droit
international prive compare in Receil des cours de L’Academie de droit international de
la Haye, Tome 143, 1974/III.
18. Mihail, Eliescu. Transmisiunea şi împărţeala moştenirii, Editura
Academiei, Bucureşti, 1966.
19. Ion, P., Filipescu. Andrei, L, Filipescu. Tratat de dreptul familiei,
Ediţia a VlII-a revizuită şi completată, Editura Universul
Juridic, Bucureşti, 2006.
20. Ioan, N., Floca. Drept canonic ortodox, Legislaţie şi administraţie
bisericească voi. II, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al
Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1990.
21. Emese, Florian. Dreptul familiei, Ediţia 2, Editura C. H. Beck,
Bucureşti, 2008.
22. Gabriela, Cristina, Frenţiu. Bogdan Dumitru Moloman. Elemente
de dreptul familiei şi de procedură civilă, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2008.
23. Constanţa, Ghiţulescu, În şalvari şi cu işlic. Biserică, sexualitate, căsătorie şi
divorţ în Ţara Românească în secolul al XVIII-lea, Editura Humanitas, Bucureşti,
2004.
24. Mihai, Vasile, Jakotă. Drept romani, Editura Fundaţiei
„Chemarea", Iaşi, 199
25. Dan, Lupaşcu. Dreptul familiei, Ediţia a IV-a amendată şi
actualizată, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2009.
139
26. Dumitru, Macovei. Iolanda, Elena, Cadariu. Drept civil.Contracte,
Seria JUS, Editura Junimea, Iaşi, 2004.
27. Dumitru, Macovei. Iolanda, Elena, Cadariu. Drept civil. Succesiuni,
Seria JUS, Editura Junimea, Iaşi, 2005.
28. Nigel, V., Lowe. Gillian, Douglas. Bromley’s Family Law, Ediţia a
X-a, Oxford University Press
29. Ion F., Popa. Discuţii privind cauza morală şi ilicită în raporturile contractuale
dintre concubini, Revista Dreptul nr. 10/2001, Editura Uniunea
Juriştilor din România, Bucureşti. Dumitru, Rizeanu. Dumitru,
Protopopescu. Raporturile patrimoniale dintre soţi în lumina Codului familiei,
Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1963.
30. Andrei, Stănoiu. Măria, Voinea. Sociologia familiei, Bucureşti,
1983.
31. Paul, Vasilescu. Regimuri matrimoniale.Parte generală, Editura
Rosetti, Bucureşti, 2003.
140