1. Obiectul, noţiunea şisubiectele dreptului

transporturilor

O remarcă prealabilă se impune: obiectul dereglementare juridică al dreptului transporturilor estenecesar să fie precizat pentru că, în general, când seare în vedere problema constituirii unei ramuri de drept,obiectul este considerat ca fiind criteriul fundamentalde departajare de alte ramuri de drept existente şi defixare în sistemul de drept a sferei raporturilorjuridice reglementate de acea ramură de drept. Înprocesul de delimitare a unei ramuri de drept decelelalte ramuri şi, implicit, în procesul de formare, seau în vedere o serie de criterii: metoda de reglementare,calitatea subiectelor, caracterul normelor, specificulsancţiunilor, principiile1; dar, în aceeaşi măsură, esteadmis de majoritatea doctrinei că obiectul dereglementare juridică constituie elementul fundamental dedepartajare în raport cu criteriile deja precizate,considerate a fi auxiliare pentru formarea ramurilor dedrept2.

„Problema esenţială ce trebuie analizată este cea acriteriilor ce stau la baza distingerii ramurilor întreele şi la baza desprinderii lor ca sisteme distincte dereguli din sistemul juridic global”3.

Ramura de drept a fost definită în literatura despecialitate4 ca fiind ansamblul normelor juridice carereglementează relaţiile sociale dintr-un domeniu al

1 Ghe. Beleiu, Drept civil român. Introducere în dreptul civil român.Subiectele dreptului civil, Casa de Editură şi Presă „Şansa”,Bucureşti, 1992, p. 33.2 I. Dogaru, Drept civil român, Ed. Europa, Craiova, 1996, p. 29-30.3 D.C. Dănişor, I. Dogaru, Gh. Dănişor, Teoria generală a dreptului, Ed. C.H.Beck, Bucureşti, 2006, p. 231. 4 N. Popa, Teoria generală a dreptului, T.U.B., 1992, p. 154; a sevedea şi J. Renauld, în Cours d'encyclopedie du droit, litografiat,Louvain, 1966, p. 108: „un ansamblu de reguli de drept destinat areglementa un domeniu specific de relaţii sociale”.

1

vieţii sociale, în baza unei metode specifice dereglementare şi a unor principii comune.

Obiectul de reglementare juridică a unei ramuri dedrept îl constituie relaţiile (raporturile) socialereglementate printr-o normă de drept, relaţii sociale ceau caractere specifice ramurii de drept respective.

Obiectul de reglementare juridic al dreptuluitransporturilor îl constituie, aşadar, relaţiile socialereglementate de dreptul transporturilor, relaţiilesociale ce generează activităţile de transport oritransportul sau, altfel spus, relaţiile sociale ce „seexprimă”, se materializează prin activitatea de transport.

Activitatea de transport, ca obiect al dreptuluitransporturilor, poate fi definită ca acea activitatecare presupune deplasarea în spaţiu a unor persoane saubunuri cu ajutorul unui mijloc de transport şi prinutilizarea unei căi de transport.

Transportul presupune, aşadar, o serie de elemente:– deplasarea în spaţiu;– persoanele sau bunurile ce fac obiectul acestei

deplasări;– folosirea unui mijloc de transport/vehicul;– realizarea deplasării pe o cale de transport.5

Potrivit art. 9 alin. (2) din O.G. nr. 19/1997,mijloacele de transport sunt mijloace mobile, cu sau fărăpropulsie, amenajate pentru transportul de persoane saupentru cel de bunuri, special destinate să se deplasezepe o cale de comunicaţie rutieră, feroviară, navală sauaeriană.

Acelaşi articol, modificat prin Legea nr. 51/2002, înalin. (1) prevede că infrastructurile de transport suntdestinate desfăşurării activităţilor de transport,activităţilor conexe transporturilor şi activităţilorprivind administrarea infrastructurilor respective şi căele sunt de interes naţional şi de interes european şiîmpreună cu sistemele de management ale traficului şi cusistemele de poziţionare şi navigaţie constituie reţelelede transport. Reţelele de transport pot fi de interesnaţional sau de interes european. Infrastructuriledestinate desfăşurării activităţilor de transport sunt

5 Ghe. Piperea, Dreptul transporturilor, Ed. All Beck, Bucureşti, 2003,p. 3.

2

căile de comunicaţie rutiere, feroviare, navale şiaeriene.

Nu toate deplasările în spaţiu constituie obiect alactivităţii de transport. Astfel, transportul în interespersonal, transportul de petrol, apă sau gaze princonducte, transportul de energie electrică nu pot formaobiectul unui contract comercial de transport. În acestesituaţii, transportul se realizează prin instalaţiiproprii şi activitatea de transport nu-şi arejustificarea, nerealizându-se operaţiunile specificetransportului.6

De asemenea, nu sunt considerate activităţi detransport nici tehnologiile noi de deplasare a unormărfuri prin pipe-lines, cu ajutorul unui flux de apă sauaer7. Transportul corespondenţei, transmisiuniletelefonice, fax, transmisiunile telegrafice, de radio şide televiziune nu sunt incluse în obiectul dreptuluitransportului. În aceeaşi situaţie se află şi transportulpoştal ce este supus unor reglementări speciale(convenţii speciale) în care se precizează că nu ne aflămîn prezenţa unei activităţi de transport8.

Noţiune. Dreptul transporturilor reprezintă ansamblulde reglementări referitoare la activitatea profesionalăorganizată de cărăuşi, cu vehicule corespunzătoare,pentru a deplasa, pe baze contractuale şi în condiţiilegale, persoane şi/sau bunuri.9

Subiecte. Noţiunea de transportator. Analizăcomparativă a reglementărilor Codului comercial român dela 1887 şi a reglementărilor noului Cod civil. Subiecteledreptului transportului sunt: transportatorii, clienţii(beneficiarii) – călătorii sau, după caz, expeditorii şidestinatarii de mărfuri.

Operatorii de transport sunt transportatorii, românisau străini, ce au acces egal şi nediscriminatoriu lainfrastructura deschisă accesului public.

6 Preluarea de către transportator a mărfurilor, obligaţiile de pazăşi de predare a mărfurilor de către cărăuş etc. 7 R. Rodiere, Droit de transport terrestres et aeriens, Dalloz, Paris,1977, p. 4.8 Ghe. Filip, Dreptul transporturilor, Ed. Junimea, Iaşi, 2002, p. 7.9 O. Căpăţînă, Ghe. Stancu, Dreptul transporturilor. Partea generală, Ed.Lumina Lex, Bucureşti, p. 10.

3

Prin transportator se înţelege persoana fizică saujuridică, autorizată să efectueze transporturi internesau internaţionale de persoane ori de bunuri, în interespublic sau în interes propriu, cu mijloace de transportdeţinute în proprietate sau cu contract de închiriere orileasing.10

Noţiunea de transportator este sinonimă cu cea de cărăuşpromovată de art. 413 C.com. De fapt, O.G. 19/1997prevede două noţiuni: utilizatorul de transport şi operatorul detransport şi al activităţilor conexe transporturilor.

Operatorii de transport sunt transportatorii, iaroperatorii activităţilor conexe transporturilor suntpersoane fizice sau juridice care efectuează activităţilece se desfăşoară în legătură cu transportul sau în timpultransportului.

Utilizatorii sunt în transporturile de persoanecălătorii sau pasagerii, iar în transportul de bunuriexpeditorii (sau expediţionarii dacă se încheiecontractul prin comisionar). Ordonanţa de Guvern 19/1997prevede doar drepturile utilizatorilor. Astfel,utilizatorii de transporturi au acces egal şinediscriminatoriu la infrastructurile de transport deinteres public, pot alege liber modul de transport, auposibilitatea de a efectua ei înşişi transportul sau de aapela la serviciile unui transportator liber ales.

Destinatarul11 nu este cuprins în noţiunea deutilizator, dar el, deşi nu este parte în contractul detransport, este dobânditor de drepturi şi obligaţii cerezultă din acest contract, situaţia destinatarului fiindconsiderată o excepţie de la principiul relativităţiiefectelor actului juridic civil.

Reglementarea din Codului comercial român de la 1887. Potrivitart. 413 C.com., contractul de transport avea loc între„expeditor sau acela care dă însărcinarea pentrutransportul unui lucru şi întreprinzătorul care se obligăa-l face în numele său propriu şi în socoteala altuia,ori între unul dintre aceştia şi cărăuşul ce seînsărcinează a-l face. Aşadar se numea „cărăuş” persoanacare îşi lua însărcinarea ca, într-un mod oarecare, să

10 Articolul 9 alin. (3) din Legea nr. 51/2002 ce modifică O.G. nr. 19/1997.11 Gh. Piperea, op. cit., p. 10.

4

transporte, sau să se facă a se transporta, un obiectoarecare.

Definiţia din Codul comercial român a fost supusăcriticilor din partea autorilor de specialitate datorităfaptului că era imprecisă în definirea părţilorcontractului de transport şi a operaţiunii de transport,în general.12 Textul amintit era criticabil din mai multepuncte de vedere şi anume: în text nu se făceau referirila destinatarul mărfurilor transportate, cu toate că eldobândea anumite drepturi şi obligaţii ce izvorau dinacest contract; potrivit acestei definiţii eraconsiderată ca parte în contractul de transport şi acelacare acţionează în numele sau pe socoteala expeditorului,adică un eventual mandatar sau comisionar. De regulă,expeditorul era proprietarul mărfurilor şi parte încontractul de transport; noţiunea „cărăuş” era folosităîn mai multe sensuri. Astfel, cărăuşul era cel careexecuta deplasarea de mărfuri în nume propriu şi cumijloace proprii; dar „cărăuş”, în accepţiunea Coduluicomercial, era şi „cel care făcea să se transporte”,adică era cuprins în această noţiune şi cel careintermedia această deplasare, adică un eventualcomisionar;13 textul de lege avea în vedere doardeplasarea de bunuri, ignorând-o pe cea de persoane.

Identificarea cărăuşului cu comisionarul detransporturi de către legiuitor a fost considerată dedoctrină ca fiind o greşală14 pentru că era denumit cărăuşatât cărăuşul propriu-zis, cât şi pe comisionarul detransporturi.15 În legătură cu cealaltă accepţiune, pecare art. 413 alin. 2 Cod comercial o dădea noţiunii decărăuş, în literatura juridică s-a remarcat că cel ce“face să se transporte” fără a executa el însuşitransportul, nu are calitatea de cărăuş, ci este unintermediar între expeditor şi cărăuş. Aceastăidentificare între cărăuş şi comisionarul de transporturi

12 Gh. Piperea, op. cit., p. 21.13 Toate acestea se explică prin faptul că la data apariţiei Codului comercial român expediţia făcea parte din activitatea de transport, neexistând o activitate de expediţie distinctă de cea de transport şi având caracter comercial, ca în prezent.14 Şt. Scurtu, op. cit., p. 25-40. 15 În acelaşi sens, O. Căpăţână, nr. 12, pag. 39; P. Pătrăşcanu, nr.50, pag. 58; Codul comercial adnotat, nr.21, pag. 364-365.

5

a fost posibilă, întrucât în perioada adoptării Coduluicomercial existau numeroşi comisionari de transporturicare se obligau să încheie contracte de transport în numepropriu, dar în contul clientului, asumându-şi astfelîntreaga răspundere a efectuării transportului.

Reglementarea din noul Cod civil. La o primă analiză areglementărilor din noul Cod civil, observăm o schimbarea terminologiei: dacă în reglementările din Codulcomercial se folosea noţiunea de “cărăuş”, înreglementările Codului civil se foloseşte noţiunea de“transportator”. O altă deosebire dintre cele douăreglementări vizează tipul de contract la care se facereferire, în sensul că în Codul comercial de la 1887definiţia contractului de transport se referea latransportul de bunuri, fiind extinsă prin interpretare şila transportul de persoane. Actualmente, definiţiacontractului de transport priveşte atât transportul debunuri, cât şi pe cel de persoane şi numeştetransportator pe cel care-şi asumă să transporte bunulsau persoana, “cu titlu principal”, dintr-un loc înaltul, în schimbul unui preţ pe care pasagerul,expeditorul sau destinatarul se obligă să îl plătească latimpul şi locul convenite16 în acel contract.

Noul Cod civil reglementează prin art. 1960 şisubstituirea, în sensul că în cazul în caretransportatorul îşi substituie un alt transportatorpentru executarea totală sau parţială a obligaţiei sale,acesta din urmă va fi considerat parte în contractul detransport. Doctrina17 consideră că situarea problemeisubstituirii transportatorului în secţiunea dispoziţiilorgenerale în cadrul reglementărilor ce vizează contractulde transport reliefează intenţia legiuitorului ca aceastăreglementare să devină regula în materie, indiferent demodalitatea sau tipul transportului. Această idee esteîntărită şi de dispoziţiile art. 1998 NCC care se referăla transportatorul care se obligă să transporte peliniile altuia, articol ce este considerat ca fiind o“aplicaţie”18 a art. 1960 NCC.

16 Art. I955 noul Cod civil.17 A.G. Atanasiu, A. P. Dimitriu, A. F. Dobre, etc, Noul Cod civil. Note. Corelaţii. Explicaţii, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2011, p. 720-735.18 A.G. Atanasiu, A. P. Dimitriu, A. F. Dobre, etc, op. cit., p. 734.

6

Reglementările din actualul Cod civil privesc şicazul reprezentării transportatorului în transportulsuccesiv sau combinat19. Astfel, potrivit art. 2001 NCC,în transportul succesiv sau combinat, ultimultransportator îi reprezintă pe ceilalţi în privinţaîncasării sumelor ce li se cuvin în temeiul contractuluide transport, iar transportatorul care nu îşiîndeplineşte aceste obligaţiile răspunde faţă detransportatorii precedenţi pentru sumele ce li se cuvinacestora.

Transportatorul – comerciant în Codul comercial român de la 1887 şiprofesionist în reglementărilor noului Cod civil român. Aşa cum am maiprecizat, părţile în contractul de transport de mărfurisunt expeditorul20 şi transportatorul21. Beneficiarul contractuluieste însă destinatarul22, deşi nu ia parte la încheiereaacestui contractului.

În materia dreptului transporturilor, cărăuşului i secerea, potrivit reglementărilor din Codul comercial săaibă capacitatea de a fi comerciant. Codul comercial nudădea o definiţie a comerciantului, ci, mai degrabă,preciza cine are calitate de comerciant: persoanelefizice care săvârşesc fapte de comerţ ca profesiuneobişnuită şi societăţile care au ca obiect activitatea

19 Art. 1957 NCC, Modalităţi de transport:(1) Transportul poate fi realizat de unul sau mai mulţi transportatori, înacest din urmă caz putând fi succesiv ori combinat.(2) Transportul succesiv este cel efectuat de 2 sau mai mulţi transportatorisuccesivi care utilizează acelaşi mod de transport, iar transportul combinateste cel în care acelaşi transportator sau aceiaşi transportatori succesiviutilizează moduri de transport diferite.(3) Transportatorii care se succedă îşi predau unul altuia bunurile şibagajele transportate, până la destinaţie, fără intervenţia expeditoruluisau a călătorului.20 Expeditorul este numit şi creditor al transportului şi este persoana careîncheie direct sau prin reprezentant contractul de transport cu cărăuşul.Aşadar, expeditorul poate încheia contractul de transport personal sau prinmandatar sau comisionar. 21 Transportatorul este persoana fizică sau juridică ce se obligă săefectueze transportul bunurilor la destinaţie, cu propriile mijloace, înschimbul unei sume de bani ce reprezintă echivalentul prestaţiei sale. Eleste creditor al preţului transportului şi debitor al transportului.22 Expeditorul mărfii poate fi el însuşi destinatar, dar, de obicei,desemnează o altă persoană. Persoana desemnată ca destinatar dobândeşte faţăde cărăuş drepturi şi obligaţii care îşi au originea în contractul detransport, deşi destinatarul nu este parte în acest contract.

7

comercială. Potrivit doctrinei,23 comerciantul eradefinit ca fiind orice persoană – fizică sau juridică –care desfăşoară activitate comercială, adică efectueazăfapte de comerţ cu caracter profesional. Din prevederileart. 7 C.com. rezulta că existau două categorii decomercianţi: persoanele fizice şi cele juridice, iar prinLegea nr. 26/1990 privind registrul comerţului mai aveaucalitate de comerciant alte două categorii distincte:regiile autonome24 şi organizaţiile cooperatiste25.

Art. 1 din noul Cod civil prevede că dispoziţiilesale reglementează raporturile patrimoniale şi pe celenepatrimoniale dintre persoane, ca subiecte de dreptcivil şi regulile sale constituie dreptul comun pentrutoate domeniile la care se referă litera dispoziţiilorsale sau care rezultă din spiritul dispozitiilor sale.Totodată, referindu-se la aplicarea generală a Coduluicivil, art. 3 NCC26 prevede că dispoziţiile sale se aplicăşi raporturilor dintre profesionişti, precum şiraporturilor dintre aceştia şi orice alte subiecte dedrept civil. Tot Codul civil stabileşte că profesioniştisunt toţi cei care exploatează o întreprindere.

Se observă că noul Cod civil introduce două noţiuni:profesionist şi întreprindere, noţiuni care înlocuiesccomerciantul şi faptul de comerţ şi se precizează căprofesionistul este cel care exploatează o întreprindere,iar exploatarea unei întreprinderi reprezintă exerciţiulsistematic al unei activităţi de producţie, comerţ sauprestări de servicii, indiferent dacă se urmăreşte sau nuun scop lucrativ.

Doctrina27 remarcă faptul că există deosebiri întreprofesionist şi un particular, în sensul că unprofesionistul: exercită o activitate, în mod continuu,asumându-şi un risc; este supus unei înmatriculări,23 S.D. Cărpenaru, op. cit., p. 64.24 Sunt reglementate de Legea nr. 15/1990 ca persoane juridice prin transformarea fostelor unităţi economice de stat şi sunt comercianţi în bazaprin Legea nr. 26/1990 privind registrul comerţului.25 După legile lor organice, organizaţiile cooperatiste desfăşoară o activitate de producere şi desfacere de mărfuri şi prestări de servicii. Eleîşi desfăşoară activitatea pe baza principiilor gestiunii economice şi beneficiază de personalitate juridică.26 Noul Cod civil.27 www.juridice.ro/157402/despre-noul-cod-civil-comercial.html,, Ghe. Piperea, Despre noulCod (civil) comercial, 22.07.2011.

8

autorizări, înscrieri în registre publice pentruopozabilitate faţă de terţi şi pentru protecţiaintereselor acestora şi are un patrimoniu de afectaţiune,iar întreprinderea presupune o afacere organizată, adicăo activitate sistematică de producţie, comerţ sauprestări de servicii organizată de întreprinzator pe risceconomic propriu. Tot în doctrină se remarcă faptul căprofesionistul nu trebuie confundat cu comerciantul,pentru că ar însemna să se confunde genul cu specia.Profesionist înseamnă comerciant, întreprinzător,operator economic, precum şi orice altă persoanăautorizată să desfăşoare activităţi economice sauprofesionale. Comerciantul nu este identic cuprofesionistul, ci este doar o specie de profesionist.

Noul Cod civil şi-a propus şi a realizat schimbareasistemului de reglementare a dreptului comercial. Astfelsistemul autonomiei dreptului comercial a fost înlocuitcu sistemul unităţii dreptului privat. Doctrina28 susţinecă în privinţa autonomiei dreptului comercial trebuiefăcută deosebirea între autonomia legislativă şiautonomia ştiinţifică. Prin reglementarea în noul Codcivil a unor instituţii juridice profund comerciale sesusţine că a avut loc o comercializare a dreptului civil,iar dispoziţiile comerciale ce îşi justificauspecificitatea în comparaţie cu cele civile tocmai caurmare a naturii raporturilor comerciale, nu numai că nuau dispărut, ci au fost extinse tuturor raporturilor dedrept privat. Aceast fapt se poate observa şi din modulîn care regulile derogatorii ale obligaţiilor comercialeau fost preluate de noul Cod civil din Codul comercial dela 1887.

Aşadar, noul Cod civil promovează concepţia monistăde reglementare a raporturilor de drept privat, în sensulcă încorporeză toate reglementările privitoare lapersoane, relaţii de familie şi relaţii comerciale,precum şi dispoziţiile de drept internaţional privat.Dată fiind concepţia monistă reflectată în noul CodCivil, acesta va acoperi reglementarea atât araporturilor dintre persoane ca subiecte ale relaţiilor28 Lucian Săuleanu, Specificul obligatiilor asumate de profesionisti in contextuldispozitiilor Noului Cod civil, studiu susţinut în cadrul Conferinţei “ Avocatura şi mediul de afaceri. Impactul Noului Cod civil ”, organizată de Baroul Vâlcea, Rm. Vâlcea, 1 octombrie 2011.

9

sociale personale, cât şi a relaţiilor sociale cuconţinut patrimonial, indiferent de domeniul de drept încare se manifestă acestea: comercial, muncii, financiar,funciar, etc. Drept urmare, normele de drept cuprinse înnoul Cod Civil vor reprezenta dreptul comun pentru toatedomeniile de reglementare avute în vedere şi care intrăsub incidenţa acestuia. Cu toate acestea, reglementareaanumitor materii rămân, în principiu, supuse legilorspeciale29.

Instituţia obligaţiilor comerciale este instituţiacea mai afectată de schimbarea sistemului de reglementarea dreptului comercial. De fapt, unitatea de reglementarea dreptului privat realizată de noul Cod civil se referă,în special, la materia obligaţiilor. Prin consacrareaunităţii de reglementare se pune în discuţie însăşidistincţia dintre obligaţiile civile şi obligaţiilecomerciale30.

Noul Cod civil defineşte profesioniştii ca fiindtoţi cei care exploatează o întreprindere, având o ariede aplicare mult mai largă decât cea a „comerciantului”din reglementarea comercială. Legea nr. 71/2011 privindpunerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codulcivil prevede faptul că noţiunea de „profesionist” vainclude categoriile de comerciant, întreprinzător,operator economic, precum şi orice alte persoaneautorizate să desfăşoare activităţi economice sauprofesionale. Prin urmare, şi profesiile liberale vorintra în sfera noţiunii de profesionist. Trebuiesubliniat, de asemenea, şi faptul că Legea nr. 71/2011privind punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privindCodul civil substituie noţiunea de „comerciant”31 cu ceade persoane fizice sau, după caz, juridice supuseînregistrării în Registrul Comerţului.32.

Persoanele fizice pot desfăşura activităţi economiceîn formele prevăzute de O.U.G. nr. 44/2008, şi anume:individual şi independent, ca persoane fizice autorizate,29 De exemplu, societăţile comerciale, activitatea bancară, insolvenţa, etc.30www.juridice.ro/129735/dreptul-comercial-in-conditiile-noului-cod-civil.html , Stanciu Cărpenaru,Dreptul comercial in conditiile noului Cod civil, în Curierul judiciar nr.10/2010,  p. 544-546.31 Art. 1 din Legea nr.26/1990 privind registrul comerţului.32 REVISTA DE NOTE SI STUDII JURIDICE, CORNEL POPA, RUXANDRA FRANGETI, NOTIUNILEDE COMERCIANT SI DE PROFESIONIST IN NOUA LEGISLATIE CIVILA, 26. 10. 2011.

10

ca titular al unei întreprinderi individuale sau camembru al unei întreprinderi familiale. În toatecazurile, exploatând o întreprindere comercială, persoanafizică în cauza are calitatea de comerciant.

Persoanele juridice care exploatează o întreprinderecomercială au şi ele calitatea de comerciant: societatilecomerciale, regiile autonome, societatile cooperative,organizatiile cooperatiste etc.

Referitor la societăţilor comerciale, în analizadispoziţiilor legii speciale, trebuie avute în vederereglementările Codului civil privind contractul desocietate şi cele referitoare la statutul persoanelorjuridice.

2. Izvoarele dreptului transporturilor

Dacă distingem între noţiunile de izvor de drept însens material şi izvor de drept în sens formal33, putemconchide că izvorul material al oricărei reglementărijuridice îl constituie viaţa, condiţiile materiale şimorale ale existenţei omului; iar, în sens formal, prinizvoarele dreptului transporturilor, înţelegem ansamblulformelor de reglementare juridică a acestui domeniu.

Izvorul în sens material al dreptului transporturiloreste dat de evoluţiile permanente, de dezvoltareacontinuă a vieţii, a aspectelor economice şi, pe cale deconsecinţă, a transporturilor: crearea unor noi mijloacede transport, continua evoluţie tehnică a vehiculelor,evoluţia căilor de transport şi, în general, o dezvoltarea transporturilor concordantă cu dezvoltarea economică şica o consecinţă a dinamizării vieţii.

Izvoarele în sens formal sunt constituite dinansamblul formelor de reglementare juridică. Astfel, înceea ce priveşte dreptul transporturilor, cadrul legaleste dat de două categorii de norme: norme juridiceinterne şi internaţionale.

Normele juridice interne, ţinând cont de sfera lor deaplicare, pot fi clasificate, la rândul lor, în norme cucaracter general şi norme cu caracter special.

33 B. Predescu, Drept internaţional privat, Ed. Universitaria, Craiova, 2002, p.106.

11

Izvoare generale. Din sfera normelor cu caractergeneral fac parte:

– O.G. nr. 19/1997 privind transporturile, ce asigurăcadrul general de organizare şi funcţionare atransporturilor;

– Norme juridice cuprinse în Codul civil.Articolul 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 19/1997

arată, practic, importanţa acestei reglementări cucaracter general: prin ea se stabilesc normele generaleaplicabile modurilor de transport rutier, feroviar, navalşi aerian din cadrul sistemului naţional de transport,precum şi atribuţiile şi răspunderile autorităţilorcompetente de reglementare, coordonare, control,inspecţie şi supraveghere cu privire la activităţile detransport şi la mijloacele de transport, asigurând, înacest fel, cadrul general aplicabil tuturor actelornormative specifice modurilor de transport şiactivităţilor conexe acestora.

Noul Cod civil aduce schimbări nu numai în privinţaraporturilor juridice civile, ci şi în privinţadomeniului de aplicare al acestor reglementări. Astfel,se constată că noul Cod civil şi-a lărgit domeniul deaplicare şi, actualmente, cuprinde în sfera sa, pe lângăraporturile juridice dintre particulari şi raporturiledintre profesionişti, precum şi raporturile dintreprofesionişti şi alte subiecte de drept civil, adicăacele raporturi care cădeau sub sfera de aplicare aCodului comercial de la 1887. Intrarea în vigoare anoului Cod civil reprezintă pentru sistemul juridic unmoment de schimbare profund, cu impact direct asupratuturor ramurilor de drept privat, inclusiv asupradreptului transporturilor. Noul Cod civil introducenoţiuni noi cu efect direct asupra regimul juridic altransportatorului cum sunt noţiunile de profesionist şiîntreprindere, noţiuni care înlocuiesc comerciantul şifaptul de comerţ. Totodată, noul Cod civil reglementeazăcontractul de transport prin dispoziţiile art. 1955-2008şi de contractul de expediţie de bunuri prin prevederileart. 2064-2071.

Izvoare speciale. În ceea ce priveşte relaţia dintrenormele speciale şi cele generale, se vor aplica cuprecădere prevederile normelor speciale şi numai în lipsă

12

de prevederi speciale se aplică cele considerate norme dedrept comun, adică reglementările deja amintite.

Din sfera reglementărilor cu caracter special,exemplificăm pentru:

1. Transporturile rutiere:– O.U.G. nr. 109/2005 privind transporturile

rutiere34;– O.G. nr. 97/1999 privind garantarea furnizării de

servicii publice subvenţionate de transport rutier internşi de transport pe căile navigabile interioare;

– O.G. nr. 48/1999 privind transportul rutier almărfurilor periculoase;

– O.G. nr. 88/1999 privind stabilirea unor regulipentru transportul combinat de mărfuri;– O.G. 37/2007 privind stabilirea cadrului de aplicare aregulilor privind perioadele de conducere, pauzele şiperioadele de odihnă ale conducătorilor auto şiutilizarea aparatelor de înregistrare a activităţiiacestora;

– O.G. nr. 56/2002 privind monitorizarea pieţeitransporturilor rutiere şi măsurile ce trebuie luate însituaţii de criză în domeniul transportului rutier demărfuri;

– Legea nr. 38/2003 privind activitatea în regim detaxi şi în regim de închiriere.

2. Transporturile feroviare:– O.G. nr. 7/2005 pentru aprobarea Regulamentului de

transport pe căile ferate din România;– O.U.G. nr. 12/1998 privind transporturile pe căile

ferate române şi reorganizarea Societăţii Naţionale aCăilor Ferate Române;

– O.G. nr. 95/1998 privind înfiinţare unor instituţiipublice în subordinea Ministerului Transporturilor;

– O.G. nr. 7/2005 privind aprobarea Regulamentului detransport pe căile ferate din România.

3. Transporturile maritime:– O.G. nr. 42/1997 privind transportul naval35;

34 Aprobată cu modificări prin Legea nr. 102/2006 pentru aprobarea O.U. G.nr. 109/2005 privind transporturile rutiere şi modificată prin O.U.G. nr.73/2006 şi O.G. 45/2007.35 O.U.G. nr. 74/2006 modifică şi completează Ordonanţa Guvernului nr.42/1997 privind transportul naval şi Legea nr. 290/2007 a aprobat Ordonanţade urgenţă a Guvernului nr. 74/2006 pentru modificarea şi completarea

13

– O.G. nr. 116/1998 privind instituirea regimuluispecial pentru activitatea de transport maritiminternaţional.

4. Transporturile aeriene:– O.G. nr. 29/1997 privind Codul aerian.În ceea ce priveşte izvoarele36 de drept

internaţionale, menţionăm pentru:1. Transporturile rutiere:– Convenţia de la Geneva din 1949 privind circulaţia

rutieră;– Convenţia de la Geneva din 1956 privind contractul

de transport internaţional de mărfuri pe şosele – CMR;– Acordul european referitor la transportul rutier

internaţional al mărfurilor periculoase de la Geneva din1957.

2. Transporturile feroviare:– Convenţia internaţională privind transportul

internaţional feroviar de mărfuri – COTIF, Berna 1980;– Acordul european privind marile linii

internaţionale de cale ferată – AGC –, Geneva, 1985.3. Transporturile maritime:– Convenţia internaţională pentru unificarea anumitor

reguli asupra sechestrului asigurator de nave maritime,Bruxelles, 1952;

– Convenţia privind facilitarea traficului maritiminternaţional – FAL, Londra, 1965;

– Convenţia Naţiunilor Unite privind transportul demărfuri pe mare – „Regulile de la Hamburg” –, 1978.

4. Transportul aerian:– Convenţia pentru unificarea anumitor reguli

referitoare la transportul aerian internaţional,Montreal, 1999.

Activitatea de transport ce este reglementată prinnorme internaţionale se realizează în conformitate cuAcordurile şi Convenţiile ratificate37 de ţara noastrăşi, dat fiind faptul că România a armonizat legislaţia

Ordonanţei Guvernului nr. 42/1997 privind transportul naval.36 Convenţii, acorduri, uzanţele maritime şi portuare.37 Convenţia privind traficul feroviar internaţional de mărfuri – S.M.G.S.,ratificată de România la 1 noiembrie 1951; Convenţia Internaţională privindtraficul feroviar de mărfuri – C.I.M. din 25 februarie 1961; Convenţiaprivind recunoaşterea internaţională asupra dreptului aeronavelor, semnatăla Geneva în 1948 etc.

14

naţională cu cea comunitară, se urmăreşte cu precăderepromovarea unei politici comune a transporturilor.

3. Clasificarea transporturilor

Clasificările se fac, în general, după anumitecriterii, criterii ce susţin ideea de a departajadiferitele categorii de transporturi, subliniind astfeldeosebirile de regim juridic existente între ele. Fiecaredintre clasificări nu prezintă doar un interes teoretic,ci şi unul practic pentru că, de multe ori, calificareatransportului ca făcând parte dintr-o anumită categorieface ca acea categorie de transport să producă anumiteconsecinţe juridice distincte şi să aibă un regim juridicpropriu.

Clasificarea transporturilor poate fi dezvoltată,aşadar, după diferite criterii. Astfel, sunt considerateîn doctrină ca principale criterii: obiectultransportului, calea sau mijlocul de transport,itinerariul parcurs, periodicitatea deplasării, interesulservit, numărul mijloacelor de transport, producţia şiconsumul, sfera economică deservită, gama serviciiloroferite, influenţa asupra factorilor de mediu şi asuprasănătăţii şi forţa motrice propulsatorie.

În funcţie de obiectul transportului efectuat decărăuş, transporturile pot fi clasificate în:

a) transporturi de persoane; b) transporturi de bunuri (mărfuri).După calea sau mijlocul de transport folosit,

transporturile ce clasifică în: a) transporturi terestre; b) transporturi navale; c) transporturi aeriene; d) transporturi extraterestre. Transporturile în spaţiul extraatmosferic nu au încă

un caracter comercial.38 Transporturile terestre pot ficlasificate, la rândul lor, în: transporturi feroviare şitransporturi rutiere, iar transporturile navale în:

38 Gh. Piperea, op. cit., p. 3.

15

maritime, fluviale şi pe ape interioare (râuri, canalenavigabile, lacuri) 39.

În funcţie de itinerarul parcurs în interiorul saudincolo de graniţele statului, avem:

a) transport în trafic intern; b) transport în trafic internaţional.40

În funcţie de periodicitatea deplasării,transporturile sunt:

a) transporturi cu periodicitate regulată; b) transporturi ocazionale. Transportul cu periodicitate regulată se desfăşoară

după un program prestabilit, pe trasee fixate şi în zilestabilite şi anunţate publicului. Aceasta este situaţiatransporturilor feroviare, a reţelelor de autobuze, altransportului naval cu navele de linie, al transportuluiaerian. Transportatorul profesionist se află în starepermanentă de ofertă de servicii faţă de public,contractul de transport încheindu-se, astfel, printr-osimplă adeziune din partea clientului. Transporturileocazionale au loc pe itinerarii, la date şi în condiţiice sunt negociate de la caz la caz de cărăuş şi clienţiisăi.41

În funcţie de interesul servit, deosebim: a) transporturi în interes public (transportul

public); b) transporturi în interes propriu sau privat. Transporturile în interes propriu se subclasifică în:

transporturi în interes personal (transporturileexecutate de persoane fizice în vederea asigurăriideplasării unor persoane sau bunuri) şi transportul în

39 Şt. Scurtu, Contracte de transport de mărfuri în trafic intern şiinternaţional, Ed. Themis, Craiova, 2001, p. 11.40 Între două sau mai multe state. Pot fi la rândul lor: transporturi întrafic internaţional de tranzit – când transportul se efectuează peteritoriul unui stat numai în trecere, fiind o fracţiune dintr-un transportinternaţional între două state diferite şi transporturi de peage – cândtransporturile au puncte de plecare şi de sosire situate pe teritoriulaceluiaşi stat, dar parcursul transportului trece şi pe teritoriul altuistat vecin. 41 În transporturile maritime, deplasarea unor mărfuri în cantităţi mari seface, de regulă, prin transporturi ocazionale, prin navlosirea de cargouri.Putem aprecia că transporturile cu periodicitate regulată sunt predominanteca pondere pe liniile feroviare şi pe reţele de autobuze, cele ocazionalesunt predominante în deplasările unor cantităţi mari de mărfuri şi pedistanţe lungi pe cale maritimă.

16

folos propriu (cele executate de persoane fizice saujuridice pentru activităţile proprii autorizate, cumijloacele de transport pe care le deţin în proprietatesau le folosesc în baza unui contract de închiriere).

În funcţie de numărul mijloacelor de transportfolosite, transporturile pot fi:

a) transporturi efectuate cu un singur fel de mijlocde transport (succesiv);

b) transporturi în trafic combinat. Art. 1957 NCC prevede referitor la modalităţile de

transport: transportul poate fi realizat de unul sau maimulţi transportatori, în acest din urmă caz putând fisuccesiv ori combinat.

Transportul succesiv este cel efectuat de doi sau maimulţi transportatori succesivi care utilizează acelaşimod de transport, iar transportul combinat este cel încare acelaşi transportator sau aceiaşi transportatorisuccesivi utilizează moduri de transport diferite.Transportatorii care se succedă îşi predau unul altuiabunurile şi bagajele transportate, până la destinaţie,fără intervenţia expeditorului sau a călătorului.

Clasificarea pe categorii de transporturi esteimportantă, deoarece fiecărei categorii de transport îicorespunde un anumit contract de transport care, pe lângătrăsăturile comune oricărui contract de transport, are oserie de caractere specifice, de particularităţideterminate tocmai de criteriile menţionate, adică înfuncţie de specificul mijlocului de transport, decaracterul intern sau internaţional al transportului, decăile de transport utilizate, de numărul mijloacelor detransport folosite etc.

4. Dreptul transporturilor şi alte ramuri de drept

Formarea dreptului transporturilor ca ramurădistinctă a avut loc în timp, în concordanţă cudezvoltarea economică şi, implicit, a mijloacelor detransport. Deşi este o ramură de sine stătătoare încadrul ramurilor juridice, dreptul transporturilorprezintă numeroase corelări cu alte ramuri de drept, iar,

17

în cazul normelor juridice lacunare, îşi complineşteaceste lipsuri cu dreptul comun.

În ceea ce priveşte locul pe care-l ocupă dreptultransporturilor în sistemul dreptului, în doctrinăîntâlnim două opinii: o teorie care consideră dreptultransporturilor o subramură a dreptului comercial şi oaltă teorie care consideră dreptul transporturilor cafiind ramură de drept distinctă.42 În ceea ce ne priveşte,ne raliem celei de-a doua opinii, considerând dreptultransporturilor o ramură de sine stătătoare, iar dreptulcomercial având funcţia de drept comun pentru aceastăramură de drept.

Dreptul transporturilor este o ramură de dreptautonomă, distinctă, cu un cadrul legal special, dar, înlipsă de norme proprii, pentru unele aspecte ale unorinstituţii juridice, ea îşi completează posibilele lacunecu dreptul comun, interacţionând în acelaşi timp cudisciplinele înrudite prin conţinut. Astfel, doctrina astatuat că dreptul transporturilor interacţionează43: cudreptul comercial44, cu dreptul civil45, cu dreptul42 Gh. Piperea, op. cit., p. 9.43 Dreptul transporturilor prezintă conexiuni şi cu dreptul mediului. Astfel,în domeniul transporturilor, se discută de o insuficientă preocuparelegată de mediu. Cu toate acestea, au fost luate o serie de măsurilegate de transport şi mediu la nivelul UE: Directiva din 19decembrie 1984 care limitează greutatea maşinilor; Directiva din 17februarie 1975 ce favorizează emergenţa unui sistem multimodal detransporturi etc. A se vedea, în acest sens, A. Duşcă, P. Drăghici, Dreptulintern şi comunitar al mediului, Ed. Universitaria, Craiova, 2003, p.297.44 Calificarea activităţii de transport ca act obiectiv de comerţ îşigăseşte justificarea în art. 3 pct. 13 C.com., articol care enumerăla faptele pe care legea le consideră a fi „de comerţ” şi întreprinderilede transporturi de persoane sau de lucruri pe apă sau pe uscat. Dreptul comercial constituie izvor de drept comun alcontractului de transport. De asemenea, legătura cu dreptul comercialrezultă şi din faptul că prestarea de servicii de transport serealizează, de regulă, cu titlu oneros. Cu toate acestea, contractulde transport este un contract autonom ce prezintă o serie departicularităţi ce-l delimitează de contractul civil sau celcomercial.45 În măsura în care Codul comercial este lipsit de reglementărilenecesare, dreptul comun în materie pentru dreptul transportului estedreptul civil, conform art. 1 alin. (2) C.com. Se apelează la dreptulcivil în special în probleme de drept ce vizează: actul juridic,răspunderea civilă delictuală sau contractuală. De asemenea, dacă

18

administrativ şi cu dreptul penal46, cu dreptul procesualcivil şi cu dreptul procesual penal47, cu dreptulinternaţional privat48, cu dreptul internaţional public49

şi chiar cu dreptul constituţional50. Dreptul transporturilor şi dreptul comercial.

Reglemetările din noul Cod civil aduc schimbări nu numai înprivinţa raporturilor juridice civile, ci şi în privinţadomeniului de aplicare a acestor reglementări. Astfel, seconstată că noul Cod civil şi-a lărgit domeniul de aplicareşi, actualmente, cuprinde în sfera sa, pe lângă raporturilejuridice dintre particulari, şi raporturile dintreprofesionişti, precum şi raporturile dintre profesionişti şialte subiecte de drept civil51, adică acele raporturi carecădeau sub sfera de aplicare a Codului comercial de la 1887.

transportul este executat ocazional de către un particular,contractul de transport este de natură civilă.46 Latura sancţionatoare a dreptului transporturilor presupunereferiri obligatorii în completare la dreptul administrativ, înmaterie de contravenţii şi la dreptul penal referitor lainfracţiunile imputabile cărăuşului, pasagerilor şi terţilor; deasemenea, sunt prevăzute sancţiuni penale pentru aceea care nurespectă prevederile instituite pentru organizarea şi executareatransporturilor, cât şi protecţia infrastructurilor sale în funcţiede gravitatea faptei.47 Demersurile de natură contencioasă, inerente activităţii detransporturi sunt guvernate cu titlu de drept comun de dreptulprocedural civil sau penal, după caz.48 În ceea ce priveşte conflictul de legi în spaţiu, care ia naşteredatorită caracterului extrateritorial al activităţii de transport.49 În ceea ce priveşte regimul juridic al mării libere sau alspaţului aerian de deasupra mării libere.50 Principiile ce guvernează dreptul transporturilor sunt rezultatedin norme specifice acestuia, dar regăsim printre acestea şi o seriede principii preluate din Constituţie, aşa cum sunt: asigurarealiberei circulaţii a persoanelor şi a mărfurilor sau aplicareaprevederilor din convenţiile şi acordurile la care România esteparte. În acest sens este art. 148 alin. (2) din Constituţia Românieirevizuită. 51 În acest sens, art. 3 noul Cod civil: Aplicarea generală a Codului civil(1) Dispoziţiile prezentului cod se aplică şi raporturilor dintreprofesionişti, precum şi raporturilor dintre aceştia şi orice alte subiectede drept civil.(2) Sunt consideraţi profesionişti toţi cei care exploateazăo întreprindere.(3) Constituie exploatarea unei întreprinderi exercitareasistematică, de către una sau mai multe persoane, a unei activităţiorganizate ce constă în producerea, administrarea ori înstrăinarea de bunurisau în prestarea de servicii, indiferent dacă are sau nu un scop lucrativ.

19

Intrarea în vigoare a noului Cod civil reprezintă pentrusistemul juridic un moment de schimbare profund, cu impactdirect asupra tuturor ramurilor de drept privat.

Renunţarea la sistemul autonomiei dreptului comercial şiadoptarea sistemului unităţii dreptului privat conduce laincluderea reglementărilor ce vizează contractele comercialeîn noul Cod civil, inclusiv a celor ce privesc exclusiv pecomercianţi.

Una din ramurile de drept „afectate” de noile reglementărieste şi dreptul transporturilor, ramură de drept privat pentrucare dreptul comercial reprezenta drept comun.

Considerată, în concepţia tradiţionalistă, ca o subramurăa dreptului comercial, dreptul transporturilor reprezintăansamblul de reglementări referitoare la activitateaprofesională organizată de cărăuşi, cu vehiculecorespunzătoare, pentru a deplasa, pe baze contractuale şi încondiţii legale, persoane şi/sau bunuri.52

Altfel spus, transportul reprezintă o prestare de servicii efectuatăde cărăuş/transportator/operator, la cererea beneficiarului(expeditor sau destinatar), contra unui preţ, prin caretransportatorul se obligă să deplaseze mărfurile şi călătoriila destinaţie, cu vehicule corespunzătoare şi în condiţii dedeplină siguranţă. Această activitate era considerată,potrivit Codului comercial de la 1887, ca având caractercomercial.

Legislaţia română atribuia activităţii de transport naturade fapt de comerţ şi, în acest sens, contractul de transportera reglementat de normele Codului comercial atâta timp câtactivitatea de transport se desfăşura sub formă de întreprindere.Prin „întreprindere”, în concepţia Codului comercial, seînţelegea o activitate ce se desfăşura în mod organizat, cucaracter de stabilitate şi „formând obiectul statutar deactivitate al agentului economic specializat în domeniu”53.

Activitatea de transport putea fi, aşadar, efectuată fiede o societate comercială ce are ca obiect de activitatetransportul, fie de o persoană fizică ce efectua aceastăactivitate ca profesie. Tot caracter comercial aveatransportul dacă aceasta se desfăşura în legătură cuactivitatea unui comerciant.

Dreptul transporturilor şi Codul comercial54. Aşa cum ammai precizat, Codul comercial român reglementa detaliat

52 O. Căpăţînă, Ghe. Stancu, Dreptul transporturilor. Partea generală, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, p. 10.53 O. Căpăţînă, Dreptul transporturilor. Partea generală, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, p. 38.

20

contractul de transport terestru de lucruri (prin art. 413-441) şi contractul maritim de mărfuri şi călători (prin art.557-600). Calificarea activităţii de transport ca act obiectivde comerţ îşi avea justificarea în art. 3 pct. 13 C.com.,articol care enumera la faptele pe care legea le consideră afi „de comerţ” şi întreprinderile de transporturi de persoane sau de lucruri peapă sau pe uscat.

Codul comercial român nu definea noţiunea de faptă decomerţ, o definiţie generală fiind dată de doctrinacomercială, ci enumera numai actele juridice şi operaţiunilepe care le considera fapte de comerţ, perspectiva fiind unamai mult economică, decât juridică. Potrivit doctrinei55, însă,actele de comerţ sau, mai larg, faptele de comerţ, erau actele juridice,faptele juridice şi operaţiunile economice prin care serealiza producerea de mărfuri, executarea de lucrări, oriprestarea de servicii sau o interpunere în circulaţiamărfurilor, cu scopul de a obţine profit.

Articolul 3 C.com. prezenta drept fapte de comerţ: oriceîntreprinderi de furnituri – pct. 5; întreprinderile despectacole publice – pct. 6; întreprinderile de comisioane,agenţii şi oficii de afaceri – pct. 7; întreprinderile deconstrucţii – pct. 8; întreprinderile de fabrici, demanufactură şi imprimerie – pct. 9; întreprinderile deeditură, librărie şi obiecte de artă – pct. 10;întreprinderile de transporturi de persoane sau de lucruri peapă sau pe uscat – pct. 13; întreprinderile de asigurări  şiîntreprinderile de depozit în docuri şi antrepozite – pct. 20.

Dat fiind faptul că legea comercială nu cuprindea decât oenumerare a întreprinderilor ce erau considerate a fi fapte decomerţ şi nu definea în mod expres noţiunea de întreprindere,

54 Reglementarea juridică a contractului de transport din Codul comercialrăspunde unei ample problematici juridice legate de acest contract, amintindîn acest sens: art. 413 C.com. se ocupă de caracterizarea contractului detransport; art. 414-417 C.com. tratează problema conţinutului scrisorii detrăsură; art. 418-429 vizează problematica cărăuşului şi a cauzelorexoneratorii de răspundere; art. 430-431 şi art. 438 C.com. se ocupă demodul de stabilire a pagubei suferite de expeditor; art. 432-435 C.com.tratează raporturile dintre cărăuş şi destinatari; art. 437 C.com.reglementează privilegiul cărăuşului asupra bunurilor transportate; art. 436şi art. 440 C.com. se ocupă de acţiunea în despăgubiri; art. 439 C.com.reglementează regimul clauzei penale; art. 441 C.com. interzice anumiteclauze restrictive de răspundere. 55 S.D. Cărpenaru, Drept comercial român, Ed. All Beck, Bucureşti, 2002, p. 31.

21

îi revenea sarcina doctrinei56 de a formula o definiţiegenerală a întreprinderii.

Noţiunea de întreprindere a fost supusă, ca multe alte noţiuniexistente în sistemul nostru de drept57, unui proces deschimbare a sensului noţiunii, de evoluţie a conţinutuluiacesteia. Este un proces firesc şi concordant cu evoluţiasocială şi economică a societăţii noastre.

Astfel, potrivit Codului comercial român, noţiunea deîntreprindere desemna o activitate organizată în anumitecondiţii şi cu o finalitate clară, fără a fi recunoscută,însă, ca subiect de drept. Potrivit dreptului comercial,calitatea de subiect de drept o avea întreprinzătorul, adicăcel care organiza activitatea. Activitatea o putea organiza opersoană sau mai multe în cadrul unei societăţi comerciale,deci, rezulta că subiect de drept era persoana fizică – încazul întreprinderii individuale – şi societatea comercialăcare beneficia de personalitate juridică – în cazulîntreprinderii societare.58

Într-o reglementare diferită, consacrată de Legea nr.5/1978, în prezent abrogată, noţiunea de întreprindere desemnao unitate economică cu personalitate juridică, adică unsubiect de drept. Totodată, conţinutul noţiunii a fostconsacrat şi de art. 3 din Legea nr. 133/1999, abrogată prinLegea nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şidezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii; astfel: prin56 Doctrinarii aveau, însă, puncte de vedere diferite. Astfel, potrivit uneiopinii, întreprinderea era o activitate complexă care constă în exerciţiulrepetat, organizat şi sistematic al operaţiunilor expres prevăzute de Codulcomercial. I.N. Finţescu, Curs de drept comercial, vol. I, Bucureşti, 1929, p.44-45 definea întreprinderea ca un organism economic, în fruntea căreia seaflă o persoană numită întreprinzător, care combină forţele naturii cucapitalul şi munca, în scopul producerii de bunuri şi servicii. În altă opinie,întreprinderea reprezinta o organizare în care elementul esenţial estespecularea muncii altor persoane, în scopul obţinerii de produse şi serviciidestinate schimbului. Doctrina contemporană încearca fundamentarea unei noidefiniţii a întreprinderii, încercând să nu pună accentul numai pe laturamaterială în jurul căreia se contura definiţia în concepţia tradiţionalistă,ci şi pe elementul subiectiv şi social, adică şi pe colectivul uman cerealizează acel tip de activitate. De asemenea, nu trebuie ignorate niciaspectul economic al noţiunii de întreprindere şi nici elementele specificefaptelor de comerţ. În acest sens, întreprinderea este definită (M. de Juglart, B.Ippolito, Cours de droit commercial, Ed. Montchrestien, vol. I, 1978, p. 134),ca un organism economic şi social; o organizare autonomă a unei activităţi,cu ajutorul factorilor de producţie? de către întreprinzător şi pe risculsău, în scopul producerii de bunuri, executării de lucrări şi prestării deservicii, în vederea obţinerii unui profit. Definiţia se referă numai laactivităţile avute în vedere de Codul comercial în art. 3, adică numai aceleoperaţiuni ce sunt considerate fapte de comerţ.57 De exemplu, noţiunea de ordine publică, de suveranitate etc.58 S.D. Cărpenaru, op. cit., p. 41.

22

întreprindere se înţelegea orice formă de organizare a uneiactivităţi economice, autonomă patrimonial şi autorizatăpotrivit legilor în vigoare să facă acte şi fapte de comerţ,în scopul obţinerii de profit, prin realizarea de bunurimateriale, respectiv prestări de servicii, din vânzareaacestora pe piaţă în condiţii de concurenţă.

Potrivit Legii nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţăriişi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, prinîntreprindere se înţelege „orice formă de organizare a uneiactivităţi economice, autonomă patrimonial şi autorizatăpotrivit legilor în vigoare să facă acte şi fapte de comerţ,în scopul obţinerii de profit, în condiţii de concurenţă,respectiv: societăţi comerciale, societăţi cooperative,persoane fizice care desfăşoară activităţi economice în modindependent şi asociaţii familiale autorizate potrivitdispoziţiilor legale în vigoare.”59

Oricum, în concepţia Codului comercial, erau fapte decomerţ întreprinderile de transporturi de persoane sau de lucruri pe apă sau peuscat. Caracterul comercial al transportului viza, potrivitCodului comercial, atât transportul de persoane, cât şi pe celde bunuri, dar numai transportul pe apă şi pe uscat. Dinspiritul reglementărilor sale, rezulta că şi transportulaerian de persoane şi bunuri constituiau fapte de comerţ.

Dreptul comercial reprezenta, de fapt, drept comun pentrudreptul transportului şi cuprindea o reglementare detaliată acontractului de transport terestru de lucruri prin abordareaunor probleme juridice variate legate de acest contract:cuprinsul documentului de transport, răspunderea cărăuşului,garanţiile cărăuşului pentru plata preţului transportului,drepturile destinatarului, transporturile cumulative. Deasemenea, Codul comercial reglementa, sub denumirea decontract de închiriere, şi contractul maritim de mărfuri şicălători.

Dreptul transporturilor şi Codul civil. Dispoziţiilevechiului Codului civil60 referitoare la dreptul

59 Art. 2, Legea nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii.60 Reglementările juridice aplicabile dreptului transporturilor din vechiulCodul civil român erau: art. 1470 pct. 2 C.civ. prin care se realizează oclasificare a contractului de transport;? art. 1473-1475 C.civ. carereglementează responsabilitatea cărăuşului; art. 1476 C.civ. care precizeazăcă: „întreprinzătorii de transporturi publice pe uscat şi pe apă trebuie săţină un registru de bani, de efectele şi pachetele cu care se însărcineaz㔺i art. 1477 C.civ. care face o trimitere la regulamentele specifice alediferitelor ramuri ale transporturilor, precizând faptul că acestea suntaplicabile.

23

transporturilor se aplicau în situaţia în care legislaţiacomercială era lacunară, această regulă fiind instituită deart. 1 alin 2 C.com. care dispunea că: „în comerţ se aplicălegea de faţă. Unde ea nu dispune se aplică Codul civil”61.

În art. 1470 pct. 2 din vechiul Cod civil, contractul detransport era calificat ca o locaţiune de lucrări. Astfel,potrivit art. 1470 C.civ. român existau „trei feluri delocaţiuni a lucrărilor: 1. aceea prin care persoanele seobligă a pune lucrările lor în serviciul altora; 2. aceea acărăuşilor şi a căpitanilor de corăbii, care se însărcinează cu transportul persoanelorsau a lucrurilor; 3. aceea a întreprinzătorilor de lucrări.” Defapt, contractul de transport era considerat o prestare deservicii, obligaţia cărăuşului fiind aceea de a deplasa bunurisau persoane, sub paza sa, ca un depozitar: spre deosebire deantreprenor care executa o lucrare determinată, în schimbulunui preţ şi preda beneficiarului rezultatul material alactivităţii sale, prestatorul de servicii nu confecţiona unobiect, beneficiarul profitând de însuşi serviciul specific pecare-l execută prestatorul.62

Noul Cod civil, prin care sunt abrogate reglementările dinCodul comercial, se ocupă de contractul de transport prindispoziţiile art. 1955-2008 şi de contractul de expediţie prinprevederile art. 2.064-2.071. Reglementările sunt alcătuitedin dispoziţii generale, aplicabile tuturor modurilor detransport, în măsura în care nu se dispune altfel prin legispeciale; dispoziţii referitoare la contractul de transport debunuri şi dispoziţii ce vizează contractul de transport depersoane şi bagaje. Tratarea problemelor juridice referitoarela contractul de transport de bunuri este una exaustivă şiterminologia este una adaptată vremurilor actuale. Cu toateacestea, doctrina remarcă unele probleme legate mai ales deperioda de „tranziţie” a noilor reglementări: un contractîncheiat înainte de 1 octombrie 2011, data intrării în vigoarea noilor reglementări civile, va fi supus vechiului Cod civil,cu toate că efectele lui se vor produce sau se vor resimţi şidupă intrarea în vigoare a noului Cod civil; reglementări dinCodul comercial vor supravietui cel puţin o vreme pentru căunele texte, cum sunt cele privitoare la probele în materiecomercială, la măsurile asiguratorii şi la prescripţie vorramâne în vigoare până la data punerii în aplicare a nouluiCod de procedură civilă. Un alt exemplu în acest sens, estereprezentat de textele referitoare la dreptul maritim, care nubeneficiază de reglemetare în noul Cod civil, texte desprecare doctrina se întreabă dacă vor ramâne în vigoare până la61 Transportul ocazional efectuat de către un necomerciant, de exemplu.62 Gh. Piperea, op. cit., p. 22.

24

adoptarea unui prezumtiv Cod maritim. Doctrina remarcăproblemele acestei perioade de tranziţie şi adaptare la noilereglementări, precizând că “este greu de spus cum se va numidupă 1 octombrie 2011 această parte rămasă vie dintr-un codcomercial abrogat (adică oficial decedat): Codul comercial,Codul comercial astfel cum a fost păstrat în vigoare de Legeade punere în aplicare a Noului Cod Civil sau Codul maritim?Sau ce natură juridică vor avea raporturile juridice rezultatedin actele şi faptele generate de aplicarea în continuare aacestei părţi supravieţuitoare din Codul Comercial: raporturicomerciale, maritime, civile, etc.?”63

Dreptul transporturilor şi dreptul internaţional

public. Legătura dintre dreptul transporturilor şi dreptulinternaţional public se evidenţiază, în special, înprobleme ce ţin de regimul juridic al teritoriului, regimjuridic al cărui statut este definit de dreptulinternaţional public, dar care prezintă conexiuni cudreptul transporturilor în măsura în care transporturilese efectuează în aceste spaţii. Astfel, conexiunile aparîn probleme ca: regimul juridic al mării libere sau alspaţului aerian de deasupra mării libere, regimul juridical mării teritoriale, strâmtorilor şi canalelor maritimeşi altor probleme legate de definirea şi delimitareateritoriului.

Teritoriul de stat reprezintă, potrivit dreptuluiinternaţional public, acel spaţiu geografic în limitelecăruia statul îşi exercită suveranitatea deplină şiexclusivă şi el reprezintă, alături de populaţie şistructura organelor puterii, una dintre premiseleexistenţei statului. Componentele teritoriului de statsunt: spaţiul terestru, spaţiul acvatic şi spaţiulaerian.

Dreptul internaţional al mării face parte din dreptulinternaţional public şi el este format din ansamblulnormelor de drept internaţional – convenţionale şicutumiare – care reglementează regimul juridic alspaţiilor maritime şi raporturilor de colaborare dintrestate în folosirea acestor spaţii şi a resurselor lor.64

63 www.juridice.ro/157402/despre-noul-cod-civil-comercial.html, Ghe. Piperea, Despre noulCod (civil) comercial, 22.07.2011.64 M. Mihăilă, Elemente de drept internaţional public şi privat, Ed. All Beck,Bucureşti, 2001, p. 66-76.

25

Problemele de drept de care se ocupă sunt numeroase:apele maritime interioare, marea teritorială, zonacontiguă, platoul continental, regimul insulelor, zonaeconomică exclusivă, marea liberă, strâmtorile maritimecare servesc navigaţiei internaţionale, canalele maritimecu regim internaţional, zona internaţională a spaţiilorsubmarine, marea închisă sau semiînchisă.

Dreptul transporturilor prezintă, aşadar, conexiunicu dreptul internaţional public, în problematicateritoriului şi al regimurilor internaţionale ale unorspaţii în dreptul internaţional contemporan, în măsura încare acesta (dreptul transporturilor) utilizeazăterminologia specifică acestor spaţii, terminologie de acărei definire şi stabilire a conţinutului se ocupădreptul internaţional public, şi, totodată, apelează laun set de reguli şi principii ale zonelor geograficeanalizate, zone ce au un regim juridic stabilit şiguvernat de normele dreptului internaţional public.Conexiunea dintre aceste două ramuri, făcând parte dindouă sfere diferite ale dreptului – public şi privat –,este posibilă în special datorită caracteruluiextrateritorial al anumitor categorii de transport.

Dreptul transporturilor şi dreptul constituţional.Principiile ce guvernează dreptul transporturilor suntrezultate din norme specifice acestuia, dar regăsimprintre acestea şi o serie de principii preluate dinConstituţie, aşa cum sunt: asigurarea liberei circulaţiia persoanelor şi a mărfurilor65 sau aplicarea prevederilordin convenţiile şi acordurile la care România esteparte.66

Dreptul la liberă circulaţie, drept consacrat deConstituţie, este cel ce asigură libertatea de mişcare acetăţeanului, sub ambele sale aspecte: libera circulaţiepe teritoriul României şi libera circulaţie în afarateritoriului. Principiul nu trebuie privit ca promovând olibertate de circulaţie absolută, ci o libertateguvernată de reguli, cu îndeplinirea şi respectarea unorcondiţii stabilite de lege. Aceste condiţii ce privescexercitarea dreptului la liberă circulaţie urmăresc, defapt, ocrotirea unor valori economice şi sociale, a

65 Articolul 20 din Constituţia României.66 Articolul 148 alin. (2) din Constituţia României revizuită.

26

drepturilor şi libertăţilor fundamentale, normaladesfăşurarea a relaţiilor cu alte state.67

Totodată, Constituţia României promovează şi unprincipiu de actualitate – prioritatea reglementărilorinternaţionale în raport cu cele interne, ce urmăreşte,pe de o parte, afirmarea unei viziuni moderne privindraportul drept internaţional – drept intern –, iar, pe dealtă parte, evidenţierea receptivităţii şi permisivităţiisistemului de drept românesc faţă de reglementărileinternaţionale.68

Regulile constituţionale ce rezultă din acestprincipiu sunt: interpretarea şi aplicarea dispoziţiilorreferitoare la drepturile şi libertăţile cetăţeneşti înconcordanţă cu prevederile tratatelor internaţionale lacare România este parte şi acordarea de prioritatereglementărilor internaţionale din tratatele ratificatede ţara noastră în raport cu cele interne, în cazul încare există neconcordanţe între acestea69.

Dreptul transporturilor şi dreptul administrativ.Latura sancţionatoare a dreptului transporturilorpresupune referiri obligatorii în completare la dreptuladministrativ, în materie de contravenţii.

Pretenţiile părţilor contractului de transport pot fisatisfăcute pe două căi: reclamaţia administrativă şiacţiunea în justiţie în faţa instanţelor competente.Reclamaţia administrativă reprezintă un mod eficient depreîntâmpinare a litigiilor şi de rezolvare apretenţiilor pe care le ridică cealaltă parte acontractului de transport împotriva cărăuşului.

Această fază prealabilă sesizării instanţeijudecătoreşti reprezintă o particularitate a dreptuluitransporturilor ce are drept scop încercarea rezolvăriiamiabile a neînţelegerilor, operativitatea mai mare învalorificarea pretenţiilor faţă de cărăuş şi, nu înultimul rând, necesitatea degrevării instanţelorjudecătoreşti de numărul mare de litigii ce au dreptobiect pretenţii izvorâte din contractele de transport. Oaltă particularitate faţă de dreptul comun constă în67 I. Muraru, S. Tănăsescu, Drept constituţional şi instituţii politice, Ed. LuminaLex, Bucureşti, 2001, p. 209.68 D.C. Dănişor, op. cit., p. 554.69 Oricum, această prioritate vizează exclusiv reglementările din domeniuldrepturilor omului, nu şi din alte domenii.

27

faptul că dreptul de a decide revine cărăuşului şi nuasistăm, ca în dreptul comun, la negocieri din poziţii deegalitate a părţilor.70

Pentru unele contracte de transport, cum estecontractul de transport pe calea ferată, există chiarobligativitatea reclamaţiei administrative pentrurepararea pagubelor rezultate din neîndeplinireaobligaţiilor cărăuşului. Efectul principal al reclamaţieiadministrative este acela că afectează cursulprescripţiei extinctive, adică îl suspendă până larezolvarea reclamaţiei de organul competent.

Dreptul transporturilor şi dreptul penal. Laturasancţionatoare a dreptului transporturilor presupunereferiri şi la dreptul penal referitor la infracţiunileimputabile cărăuşului, pasagerilor şi terţilor;71 deasemenea, sunt prevăzute sancţiuni penale pentru aceeacare nu respectă prevederile instituite pentruorganizarea şi executarea transporturilor, cât şi pentruprotecţia infrastructurilor sale, în funcţie degravitatea faptei.72

În privinţa transportului feroviar, de exemplu,transport ale cărui servicii sunt solicitate din ce în cemai mult, în deplină concordanţă cu dezvoltarea economicăşi cu progresul social, se observă o creştere aexigenţelor beneficiarilor acestui tip de transport înprivinţa capacităţii de transport, dar şi a confortului,eficienţei, rapidităţii şi siguranţei acestuia.

Pentru realizarea acestor cerinţe, este necesară oorganizare riguroasă a transportului, un personal a căruidisciplină şi rigurozitate a fost comparată în literaturajuridică73 cu cea militară.

Importanţa acestui tip de transport pentru economieşi importanţa sa socială, creşterea cererii de transportferoviar, impunerea unor exigenţe de transport menite săofere în primul rând siguranţă, reclamă incriminareafaptelor de încălcare a îndatoririlor referitoare lasiguranţa transportului pe calea ferată.70 O. Căpăţînă, Gh. Stancu, op. cit., p. 233.71 Ibidem, p. 12.72 A. Călin, op. cit., p. 31.73 A se vedea, în acest sens, H. Diaconescu, Drept penal. Partea specială, vol.II, ed. a 2-a, Ed. All Beck, Bucureşti, 2005: „Calea ferată, lucrătoriiacesteia au fost consideraţi uneori că reprezintă o a doua armată”.

28

Obiectul juridic generic al acestui tip deinfracţiuni este reprezentat de relaţiile sociale a cărorformare, desfăşurare şi dezvoltare sunt dependente deexistenţa şi sporirea siguranţei transportului pe caleaferată, fiind, totodată, strâns legată de îndeplinireacorespunzătoare a îndatoririlor de serviciu de cătrepersonalul din exploatarea şi întreţinerea căilorferate74. Protecţia legii penale este, aşadar, reclamatăde necesitatea unei normale exploatări a infrastructuriicăilor ferate şi de realizarea transportului în deplinăsiguranţă. Din aceste raţiuni, vom întâlni în sferadreptului penal infracţiuni ca: neîndeplinireaîndatoririlor de serviciu sau îndeplinirea lordefectuoasă din culpă, neîndeplinirea cu intenţie aîndatoririlor de serviciu sau îndeplinirea lordefectuoasă, părăsirea postului sau prezenţa la serviciuîn stare de ebrietate, distrugerea şi semnalizarea falsăetc., toate reunite sub formula „crime şi delicte contrasiguranţei circulaţiei pe căile ferate”.

Interferenţa dreptului transportului cu dreptulpenal, în sensul protecţiei oferite de legea penală, prinsancţiuni penale, pentru aceea care nu respectăprevederile instituite pentru organizarea şi executareatransporturilor în condiţii de siguranţă şi normalitate,se poate observa şi la alte tipuri de transport, nu numaila cel feroviar.

Dreptul transporturilor – dreptul procesual civil şidreptul procesual penal. Demersurile de naturăcontencioasă, inerente activităţii de transporturi, suntguvernate, cu titlu de drept comun, de dreptul proceduralcivil sau penal, după caz.

De regulă, litigiile din domeniul transporturilor sedesfăşoară după normele Codului de procedură civilă.

Acţiunile izvorâte din contractul de transport suntmijloace procesuale prin care părţile îşi realizeazăpretenţiile cu privire la executarea obligaţiilorizvorâte din contractul de transport sau cu privire larepararea prejudiciilor suferite de ele din cauzanerespectării clauzelor contractuale. Ele pot aveacaracter: contractual75 sau delictual.76

74 Ibidem, p. 249- 265.

29

CONTRACTUL DE TRANSPORT DE BUNURI

1. Noţiuni generale privind contractul de transport

Reglementarea juridică din Codul civil. Noul Codcivil aduce schimbări nu numai în privinţa raporturilorjuridice civile, ci şi în privinţa domeniului de aplicarea acestor reglementări. Astfel, se constată că noul Codcivil şi-a lărgit domeniul de aplicare şi, actualmente,cuprinde în sfera sa, pe lângă raporturile juridicedintre particulari şi raporturile dintre profesionişti,precum şi raporturile dintre profesionişti şi altesubiecte de drept civil, adică acele raporturi carecădeau sub sfera de aplicare a Codului comercial de la1887. Intrarea în vigoare a noului Cod civil reprezintăpentru sistemul juridic un moment de schimbare profund,75 Acţiunile rezultate din contractul de transport ce au, de exemplu, catemei pierderea, avarierea lucrului, întârzierea transportului.76 Acţiunile ce au la bază încălcarea legii, de exemplu, refuzul nejustificatal cărăuşului de a încheia un contract de transport, acordarea de cărăuş deîntâietate la transport altui expeditor ce a încheiat contractul detransport ulterior reclamantului.

30

cu impact direct asupra tuturor ramurilor de dreptprivat, inclusiv asupra dreptului transporturilor. NoulCod civil introduce noţiuni noi cu efect direct asupraregimul juridic al transportatorului cum sunt noţiunilede profesionist şi întreprindere, noţiuni care înlocuiesccomerciantul şi faptul de comerţ. Totodată, noul Codcivil reglementează contractul de transport prindispoziţiile art. 1955-2008.

2. Definiţia şi natura juridică a contractuluide transport

Reglemetările din noul Cod civil aduc schimbări nunumai în privinţa raporturilor juridice civile, ci şi înprivinţa domeniului de aplicare a acestor reglementări.Astfel, se constată că noul Cod civil şi-a lărgitdomeniul de aplicare şi, actualmente, cuprinde în sferasa, pe lângă raporturile juridice dintre particulari, şiraporturile dintre profesionişti, precum şi raporturiledintre profesionişti şi alte subiecte de drept civil77,adică acele raporturi care cădeau sub sfera de aplicare aCodului comercial de la 1887.

Intrarea în vigoare a noului Cod civil reprezintăpentru sistemul juridic un moment de schimbare profund,cu impact direct asupra tuturor ramurilor de dreptprivat.

Renunţarea la sistemul autonomiei dreptuluicomercial şi adoptarea sistemului unităţii dreptuluiprivat conduce la includerea reglementărilor ce vizeazăcontractele comerciale în noul Cod civil, inclusiv acelor ce privesc exclusiv pe comercianţi.

Una din ramurile de drept „afectate” de noilereglementări este şi dreptul transporturilor, ramură dedrept privat pentru care dreptul comercial reprezentadrept comun.77 În acest sens, art. 3 noul Cod civil: Aplicarea generală a Codului civil(1) Dispoziţiile prezentului cod se aplică şi raporturilor dintreprofesionişti, precum şi raporturilor dintre aceştia şi orice alte subiectede drept civil.(2) Sunt consideraţi profesionişti toţi cei care exploateazăo întreprindere.(3) Constituie exploatarea unei întreprinderi exercitareasistematică, de către una sau mai multe persoane, a unei activităţiorganizate ce constă în producerea, administrarea ori înstrăinarea de bunurisau în prestarea de servicii, indiferent dacă are sau nu un scop lucrativ.

31

Considerată, în concepţia tradiţionalistă, ca osubramură a dreptului comercial, dreptul transporturilorreprezintă ansamblul de reglementări referitoare laactivitatea profesională organizată de cărăuşi, cuvehicule corespunzătoare, pentru a deplasa, pe bazecontractuale şi în condiţii legale, persoane şi/saubunuri.78

Altfel spus, transportul reprezintă o prestare de serviciiefectuată de cărăuş/transportator/operator, la cerereabeneficiarului (expeditor sau destinatar), contra unuipreţ, prin care transportatorul se obligă să deplasezemărfurile şi călătorii la destinaţie, cu vehiculecorespunzătoare şi în condiţii de deplină siguranţă.Această activitate era considerată, potrivit Coduluicomercial de la 1887, ca având caracter comercial.

Legislaţia română atribuia activităţii de transportnatura de fapt de comerţ şi, în acest sens, contractul detransport era reglementat de normele Codului comercialatâta timp cât activitatea de transport se desfăşura subformă de întreprindere. Prin „întreprindere”, în concepţiaCodului comercial, se înţelegea o activitate ce sedesfăşura în mod organizat, cu caracter de stabilitate şi„formând obiectul statutar de activitate al agentuluieconomic specializat în domeniu”79.

Activitatea de transport putea fi, aşadar, efectuatăfie de o societate comercială ce are ca obiect deactivitate transportul, fie de o persoană fizică ceefectua această activitate ca profesie. Tot caractercomercial avea transportul dacă aceasta se desfăşura înlegătură cu activitatea unui comerciant.

Dispoziţiile vechiului Codului civil80 referitoare ladreptul transporturilor se aplicau în situaţia în care78 O. Căpăţînă, Ghe. Stancu, Dreptul transporturilor. Partea generală, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, p. 10.79 O. Căpăţînă, Dreptul transporturilor. Partea generală, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, p. 38.80 Reglementările juridice aplicabile dreptului transporturilor din vechiulCodul civil român erau: art. 1470 pct. 2 C.civ. prin care se realizează oclasificare a contractului de transport;? art. 1473-1475 C.civ. carereglementează responsabilitatea cărăuşului; art. 1476 C.civ. care precizeazăcă: „întreprinzătorii de transporturi publice pe uscat şi pe apă trebuie săţină un registru de bani, de efectele şi pachetele cu care se însărcineaz㔺i art. 1477 C.civ. care face o trimitere la regulamentele specifice alediferitelor ramuri ale transporturilor, precizând faptul că acestea suntaplicabile.

32

legislaţia comercială era lacunară, această regulă fiindinstituită de art. 1 alin 2 C.com. care dispunea că: „încomerţ se aplică legea de faţă. Unde ea nu dispune seaplică Codul civil”81.

În art. 1470 pct. 2 din vechiul Cod civil, contractulde transport era calificat ca o locaţiune de lucrări.Astfel, potrivit art. 1470 C.civ. român existau „treifeluri de locaţiuni a lucrărilor: 1. aceea prin carepersoanele se obligă a pune lucrările lor în serviciulaltora; 2. aceea a cărăuşilor şi a căpitanilor de corăbii, care seînsărcinează cu transportul persoanelor sau a lucrurilor; 3. aceea aîntreprinzătorilor de lucrări.” De fapt, contractul detransport era considerat o prestare de servicii,obligaţia cărăuşului fiind aceea de a deplasa bunuri saupersoane, sub paza sa, ca un depozitar: spre deosebire deantreprenor care executa o lucrare determinată, înschimbul unui preţ şi preda beneficiarului rezultatulmaterial al activităţii sale, prestatorul de servicii nuconfecţiona un obiect, beneficiarul profitând de însuşiserviciul specific pe care-l execută prestatorul.82

Noul Cod civil, prin care sunt abrogatereglementările din Codul comercial, se ocupă decontractul de transport prin dispoziţiile art. 1955-2008şi de contractul de expediţie prin prevederile art.2.064-2.071. Reglementările sunt alcătuite din dispoziţiigenerale, aplicabile tuturor modurilor de transport, înmăsura în care nu se dispune altfel prin legi speciale;dispoziţii referitoare la contractul de transport debunuri şi dispoziţii ce vizează contractul de transportde persoane şi bagaje. Tratarea problemelor juridicereferitoare la contractul de transport de bunuri este unaexaustivă şi terminologia este una adaptată vremuriloractuale. Cu toate acestea, doctrina remarcă uneleprobleme legate mai ales de perioda de „tranziţie” anoilor reglementări: un contract încheiat înainte de 1octombrie 2011, data intrării în vigoare a noilorreglementări civile, va fi supus vechiului Cod civil, cutoate că efectele lui se vor produce sau se vor resimţişi după intrarea în vigoare a noului Cod civil;reglementări din Codul comercial vor supravietui cel

81 Transportul ocazional efectuat de către un necomerciant, de exemplu.82 Gh. Piperea, op. cit., p. 22.

33

puţin o vreme pentru că unele texte, cum sunt celeprivitoare la probele în materie comercială, la măsurileasiguratorii şi la prescripţie vor ramâne în vigoare pânăla data punerii în aplicare a noului Cod de procedurăcivilă. Un alt exemplu în acest sens, este reprezentat detextele referitoare la dreptul maritim, care nubeneficiază de reglemetare în noul Cod civil, textedespre care doctrina se întreabă dacă vor ramâne învigoare până la adoptarea unui prezumtiv Cod maritim.Doctrina remarcă problemele acestei perioade de tranziţieşi adaptare la noile reglementări, precizând că “estegreu de spus cum se va numi după 1 octombrie 2011 aceastăparte rămasă vie dintr-un cod comercial abrogat (adicăoficial decedat): Codul comercial, Codul comercial astfelcum a fost păstrat în vigoare de Legea de punere înaplicare a Noului Cod Civil sau Codul maritim? Sau cenatură juridică vor avea raporturile juridice rezultatedin actele şi faptele generate de aplicarea în continuarea acestei părţi supravieţuitoare din Codul Comercial:raporturi comerciale, maritime, civile, etc.?”83

Definiţia contractului de transport potrivit nouluiCod civil. Art. 1955 Cod civil defineşte contractul detransport: prin contractul de transport, o parte, numitătransportator, se obligă, cu titlu principal, sătransporte o persoană sau un bun dintr-un loc în altul,în schimbul unui preţ pe care pasagerul, expeditorul saudestinatarul se obligă să îl plătească, la timpul şilocul convenite.

3. Caracterele juridice ale contractului de transport

Contractele se clasifică în general după anumitecriterii, criterii ce susţin ideea de a departajadiferitele categorii de contracte, evidenţiind astfeldeosebirile de regim juridic existente între ele. Fiecaredintre caracterele juridice pe care le vom sublinia nu

83 www.juridice.ro/157402/despre-noul-cod-civil-comercial.html,, Ghe. Piperea, Despre noulCod (civil) comercial, 22.07.2011.

34

prezintă doar un interes teoretic, ci şi unul practicpentru că, de multe ori, calificarea contractului cafăcând parte dintr-o anumită categorie face ca acelcontract să producă anume consecinţe juridice, distinctede cele pe care le produc contractele aparţinând unoralte categorii.84

Contractul de transport este un contract numit85.Aceasta rezultă, pe de o parte, din reglementărileCodului civil, dar şi din reglementările speciale care sereferă la diferite categorii de transporturi.86

Contractul de transport face parte din categoriacontractelor de prestări de servicii şi va avea aceleaşitrăsături cu cele ale acestui gen din care face parte.

Caractere juridice comune tuturor tipurilor decontracte de transport. Deşi contractul de transportprezintă un număr mare de varietăţi, există o serie detrăsături esenţiale, de caractere juridice, care suntcomune tuturor tipurilor de contracte de transport.Astfel, contractul de transport este:

a) un contract bilateral (sinalagmatic)87, deoarecechiar de la încheierea lui dă naştere la obligaţiireciproce şi interdependente în sarcina ambelor părţicontractante: cărăuşul se obligă să transporte dintr-unloc în altul încărcătura sau o anumită persoană, iarexpeditorul sau călătorul are obligaţia să plăteascăpreţul transportului;

b) un contract oneros88 pentru că fiecare parteurmăreşte realizarea unui folos în schimbul prestaţieisale: expeditorul doreşte deplasarea mărfurilor ladestinaţie, iar cărăuşul obţinerea preţului;

84 R. Niţoiu, Teoria generală a contractelor aleatorii, Ed. All Beck, Bucureşti,2003, p. 10.85 Contractele numite sunt contractele care au o reglementare specială,corespund unor anumite operaţii economice. Exemple: contractul de vânzare,contractul de locaţiune, contractul de schimb etc. 86 Gh. Piperea, op. cit., p. 23.87 Contractele sinalagmatice sunt contractele care dau naştere la obligaţiireciproce între părţi. Fiecare parte din contract îşi asumă obligaţii şi,bineînţeles, dobândeşte şi drepturi. În acest sens, art. 943 C.civ. prevede:„contractul este bilateral ori sinalagmatic când părţile se obligă reciproc,una către alta.” 88 În aceste contracte, fiecare dintre părţi urmăreşte un folos, ocontraprestaţie, adică realizarea unui interes patrimonial propriu. Intră înaceastă categorie: contractul de vânzare-cumpărare, contractul de schimb,contractul de locaţie etc.

35

c) în principiu, un contract consensual89, pentru că else încheie valabil prin simplul consimţământ al părţilor,acest lucru fiind susţinut şi de reglementările Coduluicomercial care nu prevăd obligativitatea întocmirii unuiînscris şi, conform art. 46 C.com., permit dovadaexistenţei contractului de transport prin orice mijloc deprobă: martor, prezumţii etc. Există şi opinii, înliteratura de specialitate, potrivit cărora contractul detransport de mărfuri are caracter real. De regulă, înpractică, expeditorul stabileşte raporturi juridice cucărăuşul înainte de predarea mărfurilor la transport. Încazul contractelor reale, acordul de voinţă al părţilor,realizat chiar şi în formă autentică, dar neînsoţit deremiterea materială a lucrului, reprezintă unantecontract sau o promisiune unilaterală de a contracta.Din acest antecontract se naşte în sarcina părţilorinteresate obligaţia de a încheia contractul detransport90 şi nu obligaţia de a transporta efectivmărfurile, obligaţie specifică a contractului detransport91. Contractul de transport este real, potrivitRegulamentului de transport C.F.R. în cazul contractuluide transport feroviar, pentru că aici contractul seconsideră încheiat în momentul în care operatorului detransport feroviar i-a fost predată marfa, împreună cuscrisoarea de trăsură, completată şi semnată deexpeditor;

d) unii autori92 caracterizează contractul detransport ca fiind, în general, unul de adeziune93.89 Contractele consensuale sunt contractele pentru a căror formare(validitate) este suficient acordul de voinţă al părţilor. În dreptul nostrufuncţionează regula (principiul) consensualităţii (solus consensus obligat),potrivit căreia pentru formarea contractului este suficient acordul devoinţă al părţilor. De la aceasta regulă întâlnim următoarele două excepţii:contractele reale şi contractele solemne.90 Adică manifestarea consimţământului şi remiterea mărfurilor.91 A. Cotuţiu, G.V. Sabău, op. cit., p. 28-32.92 Ibidem.93 Contractul de adeziune este contractul ale cărui clauze sunt stabilite deuna dintre părţi, fără posibilitatea ca cealaltă parte să le discute, cidoar ca aceasta să le accepte, situaţie în care contractul se încheie, sausă nu le accepte, refuzând astfel încheierea lui. Acordul de voinţă în cadrul acestor contracte se încheie, de regulă,într-un mod sui generis, oferta nefiind adresată unei persoane determinate, cipublicului; de exemplu, contractele încheiate cu societăţile de telefonie,de gaze, de electricitate etc.

36

Justificarea acestei calificări rezidă în faptul că, îngeneral, contractele epocii moderne tind spre osimplificare a procedurii de încheiere şi secaracterizează, în general, printr-o rapiditate motivatăde necesitatea economiei de timp la încheierea unorcontracte. Intră în această categorie o gamă largă decontracte, cum sunt contractele de radio şi televiziune,de furnizare a apei, a electricităţii, contractele ceprivesc prestaţiile telefonice, contractele de asigurareetc. Pe acest model şi companiile de transport oferăcălătorii în condiţii speciale prestabilite: trenurispecial comandate, călătorii în vagoane de dormit, cursecharter etc.;

e) un contract unitar, pentru că în cuprinsul acestuicontract figurează atât drepturile şi obligaţiileprincipale, cât şi cele accesorii. Tot caracterul unitarrezultă din faptul că, atunci când avem transporturisuccesive, efectuate în baza unui singur contract detransport, cărăuşii răspund solidar.

f) un contract numit, care beneficiază de reglementarejuridică prin art. 1955-2001 NCC.

Specificitatea contractului de transport. Specificitateacontractului de transport este dată însă de: exercitareaactivităţii de transport cu titlu profesional.

Aşa cum am mai precizat, părţile în contractul detransport de mărfuri sunt expeditorul94 şi transportatorul95.Beneficiarul contractului este însă destinatarul96, deşinu ia parte la încheierea acestui contractului.

În materia dreptului transporturilor, cărăuşului i secerea, potrivit reglementărilor din Codul comercial săaibă capacitatea de a fi comerciant. Codul comercial nudădea o definiţie a comerciantului, ci, mai degrabă,

94 Expeditorul este numit şi creditor al transportului şi este persoana careîncheie direct sau prin reprezentant contractul de transport cu cărăuşul.Aşadar, expeditorul poate încheia contractul de transport personal sau prinmandatar sau comisionar. 95 Transportatorul este persoana fizică sau juridică ce se obligă săefectueze transportul bunurilor la destinaţie, cu propriile mijloace, înschimbul unei sume de bani ce reprezintă echivalentul prestaţiei sale. Eleste creditor al preţului transportului şi debitor al transportului.96 Expeditorul mărfii poate fi el însuşi destinatar, dar, de obicei,desemnează o altă persoană. Persoana desemnată ca destinatar dobândeşte faţăde cărăuş drepturi şi obligaţii care îşi au originea în contractul detransport, deşi destinatarul nu este parte în acest contract.

37

preciza cine are calitate de comerciant: persoanelefizice care săvârşesc fapte de comerţ ca profesiuneobişnuită şi societăţile care au ca obiect activitateacomercială. Potrivit doctrinei,97 comerciantul eradefinit ca fiind orice persoană – fizică sau juridică –care desfăşoară activitate comercială, adică efectueazăfapte de comerţ cu caracter profesional. Din prevederileart. 7 C.com. rezulta că existau două categorii decomercianţi: persoanele fizice şi cele juridice, iar prinLegea nr. 26/1990 privind registrul comerţului mai aveaucalitate de comerciant alte două categorii distincte:regiile autonome98 şi organizaţiile cooperatiste99.

Art. 1 din noul Cod civil prevede că dispoziţiilesale reglementează raporturile patrimoniale şi pe celenepatrimoniale dintre persoane, ca subiecte de dreptcivil şi regulile sale constituie dreptul comun pentrutoate domeniile la care se referă litera dispoziţiilorsale sau care rezultă din spiritul dispozitiilor sale.Totodată, referindu-se la aplicarea generală a Coduluicivil, art. 3 NCC100 prevede că dispoziţiile sale seaplică şi raporturilor dintre profesionişti, precum şiraporturilor dintre aceştia şi orice alte subiecte dedrept civil. Tot Codul civil stabileşte că profesioniştisunt toţi cei care exploatează o întreprindere.

Noul Cod civil introduce două noţiuni: profesionist şiîntreprindere, noţiuni care înlocuiesc comerciantul şifaptul de comerţ şi se precizează că profesionistul estecel care exploatează o întreprindere, iar exploatareaunei întreprinderi reprezintă exerciţiul sistematic alunei activităţi de producţie, comerţ sau prestări deservicii, indiferent dacă se urmăreşte sau nu un scoplucrativ.

97 S.D. Cărpenaru, op. cit., p. 64.98 Sunt reglementate de Legea nr. 15/1990 ca persoane juridice prin transformarea fostelor unităţi economice de stat şi sunt comercianţi în bazaprin Legea nr. 26/1990 privind registrul comerţului.99 După legile lor organice, organizaţiile cooperatiste desfăşoară o activitate de producere şi desfacere de mărfuri şi prestări de servicii. Eleîşi desfăşoară activitatea pe baza principiilor gestiunii economice şi beneficiază de personalitate juridică.100 Noul Cod civil.

38

Doctrina101 remarcă faptul că există deosebiri întreprofesionist şi un particular, în sensul că unprofesionistul: exercită o activitate, în mod continuu,asumându-şi un risc; este supus unei înmatriculări,autorizări, înscrieri în registre publice pentruopozabilitate faţă de terţi şi pentru protecţiaintereselor acestora şi are un patrimoniu de afectaţiune,iar întreprinderea presupune o afacere organizată, adicăo activitate sistematică de producţie, comerţ sauprestări de servicii organizată de întreprinzator pe risceconomic propriu. Tot în doctrină se remarcă faptul căprofesionistul nu trebuie confundat cu comerciantul,pentru că ar însemna să se confunde genul cu specia.Profesionist înseamnă comerciant, întreprinzător,operator economic, precum şi orice altă persoanăautorizată să desfăşoare activităţi economice sauprofesionale. Comerciantul nu este identic cuprofesionistul, ci este doar o specie de profesionist.

Codul civil şi-a propus şi a realizat schimbareasistemului de reglementare a dreptului comercial. Astfelsistemul autonomiei dreptului comercial a fost înlocuitcu sistemul unităţii dreptului privat. Doctrina102 susţinecă în privinţa autonomiei dreptului comercial trebuiefăcută deosebirea între autonomia legislativă şiautonomia ştiinţifică. Prin reglementarea în noul Codcivil a unor instituţii juridice profund comerciale sesusţine că a avut loc o comercializare a dreptului civil,iar dispoziţiile comerciale ce îşi justificauspecificitatea în comparaţie cu cele civile tocmai caurmare a naturii raporturilor comerciale, nu numai că nuau dispărut, ci au fost extinse tuturor raporturilor dedrept privat. Aceast fapt se poate observa şi din modulîn care regulile derogatorii ale obligaţiilor comercialeau fost preluate de noul Cod civil din Codul comercial dela 1887.

Aşadar, noul Cod civil promovează concepţia monistăde reglementare a raporturilor de drept privat, în sensul101 www.juridice.ro/157402/despre-noul-cod-civil-comercial.html,, Ghe. Piperea, Despre noulCod (civil) comercial, 22.07.2011.102 Lucian Săuleanu, Specificul obligatiilor asumate de profesionisti in contextuldispozitiilor Noului Cod civil, studiu susţinut în cadrul Conferinţei “Avocaturaşi mediul de afaceri. Impactul Noului Cod civil”, organizată de Baroul Vâlcea, Rm. Vâlcea, 1octombrie 2011.

39

că încorporeză toate reglementările privitoare lapersoane, relaţii de familie şi relaţii comerciale,precum şi dispoziţiile de drept internaţional privat.Dată fiind concepţia monistă reflectată în noul CodCivil, acesta va acoperi reglementarea atât araporturilor dintre persoane ca subiecte ale relaţiilorsociale personale, cât şi a relaţiilor sociale cuconţinut patrimonial, indiferent de domeniul de drept încare se manifestă acestea: comercial, muncii, financiar,funciar, etc. Drept urmare, normele de drept cuprinse înnoul Cod Civil vor reprezenta dreptul comun pentru toatedomeniile de reglementare avute în vedere şi care intrăsub incidenţa acestuia. Cu toate acestea, reglementareaanumitor materii rămân, în principiu, supuse legilorspeciale103.

Instituţia obligaţiilor comerciale este instituţiacea mai afectată de schimbarea sistemului de reglementarea dreptului comercial. De fapt, unitatea de reglementarea dreptului privat realizată de noul Cod civil se referă,în special, la materia obligaţiilor. Prin consacrareaunităţii de reglementare se pune în discuţie însăşidistincţia dintre obligaţiile civile şi obligaţiilecomerciale104.

Noul Cod civil defineşte profesioniştii ca fiindtoţi cei care exploatează o întreprindere, având o ariede aplicare mult mai largă decât cea a „comerciantului”din reglementarea comercială. Legea nr. 71/2011 privindpunerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codulcivil prevede faptul că noţiunea de „profesionist” vainclude categoriile de comerciant, întreprinzător,operator economic, precum şi orice alte persoaneautorizate să desfăşoare activităţi economice sauprofesionale. Prin urmare, şi profesiile liberale vorintra în sfera noţiunii de profesionist. Trebuiesubliniat, de asemenea, şi faptul că Legea nr. 71/2011privind punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privindCodul civil substituie noţiunea de „comerciant”105 cu cea

103 De exemplu, societăţile comerciale, activitatea bancară, insolvenţa, etc.104www.juridice.ro/129735/dreptul-comercial-in-conditiile-noului-cod-civil.html, StanciuCărpenaru, Dreptul comercial in conditiile noului Cod civil, în Curieruljudiciar nr. 10/2010,  p. 544-546.105 Art. 1 din Legea nr.26/1990 privind registrul comerţului.

40

de persoane fizice sau, după caz, juridice supuseînregistrării în Registrul Comerţului.106.

Persoanele fizice pot desfăşura activităţi economiceîn formele prevăzute de O.U.G. nr. 44/2008, şi anume:individual şi independent, ca persoane fizice autorizate,ca titular al unei întreprinderi individuale sau camembru al unei întreprinderi familiale. În toatecazurile, exploatând o întreprindere comercială, persoanafizică în cauza are calitatea de comerciant.

Persoanele juridice care exploatează o întreprinderecomercială au şi ele calitatea de comerciant: societatilecomerciale, regiile autonome, societatile cooperative,organizatiile cooperatiste etc.Referitor la societăţilor comerciale, în analizadispoziţiilor legii speciale, trebuie avute în vederereglementările Codului civil privind contractul desocietate şi cele referitoare la statutul persoanelorjuridice.

4. Părţile în contractul de transport şi poziţia juridicăa destinatarului

Prin parte într-un contract se înţelege autorul uneimanifestări de voinţă la încheierea acestuia, dar trebuieprecizat că, în cazul în care o persoană este lipsită decapacitatea de exerciţiu, ea îşi manifestă voinţa prinreprezentantul ei legal, adică prin părinte ori tutore.

Părţile în contractul de transport de mărfuri suntexpeditorul şi transportatorul. Beneficiarul contractului esteînsă destinatarul, deşi nu ia parte la încheierea acestuicontractului.

Expeditorul este numit şi creditor al transportuluişi este persoana care încheie direct sau prinreprezentant contractul de transport cu cărăuşul. Aşadar,expeditorul poate încheia contractul de transportpersonal sau prin mandatar sau comisionar.

Cărăuşul este persoana fizică sau juridică ce seobligă să efectueze transportul bunurilor la destinaţie,cu propriile mijloace, în schimbul unei sume de bani cereprezintă echivalentul prestaţiei sale. El este creditor106 Revista de note si studii juridice, Cornel Popa, Ruxandra Frangeti, Notiunile decomerciant si de profesionist in noua legislatie civila, 26. 10. 2011.

41

al preţului transportului şi debitor al transportului.107

Expeditorul mărfii poate fi el însuşi destinatar,dar, de obicei, desemnează o altă persoană. Persoanadesemnată ca destinatar dobândeşte faţă de cărăuşdrepturi şi obligaţii care îşi au originea în contractulde transport, deşi destinatarul nu este parte în acestcontract.

Contractul de transport – excepţie de la principiulrelativităţii efectelor actului juridic. Contractul detransport este considerat o excepţie de la principiulrelativităţii efectelor actului juridic (res inter alios acta,aliis neque nocere, neque prodesse potest) şi unii autori îlasimilează, ca natură juridică, cu o stipulaţie pentrualtul.

Aceste este motivul analizei realizate anterior:sublinierea raporturilor dintre părţile stipulaţieipentru altul, evidenţierea poziţiei juridice a terţuluibeneficiar, explicarea naturii juridice a acestui tip decontract, toate acestea făcute cu scopul de a reliefasimetria acestui gen de contract cu contractul detransport.

Contractul de transport apare, aşadar, ca un contractîncheiat în favoarea unui terţ, adică un contractîncheiat între expeditor, ce are calitatea de stipulantşi cărăuş, cu calitatea de promitent, în favoareadestinatarului transportului – terţul beneficiar –, carecapătă astfel un drept propriu faţă de cărăuş.108

Mai mult, există similitudini între stipulaţia pentrualtul şi contractul de transport şi în alte privinţe109:

- prestaţia transportatorului profită în totalitatedestinatarului ca şi la stipulaţia pentru altul,

- destinatarul are acţiune directă împotrivatransportatorului în cazurile în care acesta nuşi-a executat obligaţiile asumate faţă deexpeditor prin contract şi

- expeditorul, ca un stipulant, are un drept de arevoca transportul prin voinţă unilaterală pânăîn momentul în care destinatarul aderă la

107 Şt. Scurtu, op. cit., p. 23-25.108 P. Pătrăşcanu, op. cit., p. 62-63.109 E. Cristoforeanu, op. cit. p. 54; Şt. Scurtu, op. cit., p. 28.

42

contract.Totuşi, există şi deosebiri faţă de stipulaţia faţă

de altul: în cazul stipulaţiei pentru altul, terţulbeneficiar poate deveni numai titular de drepturi, iar încazul contractului de transport destinatarul dobândeşteşi obligaţii.

Aşadar, între poziţia terţului beneficiar dinstipulaţia pentru altul şi poziţia destinatarului dincontractul de transport, există asemănări, dar nuidentitate.

Potrivit altor opinii110, la care ne raliem, sesusţine că destinatarul este titular de drepturiautonome, născute nemijlocit din contractul de transportşi se consideră că poziţia juridică a destinataruluiprezintă o certă originalitate. Mai mult, destinatarulpoate fi considerat ca titular de drepturi autonome,născute din chiar contractul de transport.111

ÎNCHEIEREA CONTRACTULUI DE TRANSPORT

1. Condiţiile de fond ale contractului de transport

În ceea ce priveşte condiţiile de fond, condiţiiesenţiale pentru valabilitatea contractului de transport,se impune precizarea că ele sunt comune cu cele aleoricărei convenţii: capacitatea de a contracta,consimţământul valabil al părţii care se obligă, unobiect determinat şi o cauză licită. De asemenea, însituaţia în care legea prevede expres, şi formacontractului este o condiţie esenţială.

În ceea ce priveşte condiţiile esenţiale pentruvalabilitatea actelor juridice în care o parte estepersoană juridică, se are în vedere principiulspecialităţii capacităţii de folosinţă, conform căruia

110 Şt. Scurtu, op. cit., p. 26-30.111 O. Căpăţână, op. cit., p. 44.

43

persoana juridică poate intra în raporturi juridice numaiîn măsura în care acestea corespund scopului pentru carea fost înfiinţată.

Condiţiile de valabilitate ale unei convenţii încontractul de transport

1.1. Consimţământul

Consimţământul în dreptului transporturilor. În materiadreptului transporturilor operează, fără îndoială,reglementările şi regulile din dreptul comun analizatemai sus, dar cu particularităţi ce ţin de conţinutulactivităţii de transport, ca act de comerţ profesionist.

Astfel, în ceea ce priveşte consimţământul, ca oparticularitate, trebuie precizată situaţiatransportatorul profesionist care se află în stare deofertă permanentă de servicii faţă de public şi faptul căel nu are dreptul, cu excepţia cazurilor prevăzute expresde lege, să refuze efectuarea transportului.

Din perspectiva celeilalte părţi (a expeditorului)este de menţionat cazul transporturilor de linie, undecondiţiile de transport sunt condiţii prestabilite decărăuş şi aduse la cunoştinţa publicului şi undeacceptarea din partea expeditorului sau, după caz, acălătorului constă, practic, într-o adeziune.

Aşadar, la dreptul transportului, exprimarea voinţeieste îngrădită de calitatea de profesionist atransportatorului care îndeplineşte un serviciu deinteres general şi care, astfel, se află în stare deofertă de servicii permanentă faţă de public, ceea ce-iimpune o anumită conduită şi anume aceea de a nu aveadreptul să refuze efectuarea transportului solicitat orieste limitată de tipul de activitate desfăşurat – transportîn condiţii de linie - ceea ce presupune reversul,acceptarea de cealaltă parte – expeditor sau călător – acondiţiilor deja aduse la cunoştinţa publicului detransportator.

1.2. Obiectul

44

Obiectul – ca element de valabilitate al contractului de transportObiectul contractului de transport priveşte, ca şi îndreptul comun, prestaţiile părţilor contractante, adicăobligaţia cărăuşului de a transporta marfa sub paza sa şiobligaţia expeditorului de a plăti preţul.

Dar, prin obiect al actului juridic se are în vederenu doar prestaţiile părţilor, ci şi bunurile saulucrurile la care se referă conduita acestora, adică,altfel spus, bunuri privite ca obiect derivat al actuluijuridic civil.112

Notele de specificitate legate de obiectuluicontractului de transport se referă la caracterul posibilşi licit al bunului ce urmează a fi transportat.

Astfel, cărăuşul poate refuza un transport dacă nudeţine mijloacele de transport adecvate pentru atransporta acele tipuri de bunuri. Oricum, obiectulmaterial trebuie să fie posibil a se transporta cumijloacele de transport aflate în dotarea cărăuşului şitrebuie să fie licit pentru că, uneori, aspecte ce ţin desecuritatea publică sau de condiţii de exploatare amijloacelor de transport şi infrastructurii justificărefuzul cărăuşului de a transporta anumite categorii debunuri.

Imposibilitatea de a transporta bunul trebuie săexiste în momentul încheierii contractului şi trebuie săfie obiectivă.

Totodată, obiectul contractului de transport trebuiesă aibă caracter licit, adică să nu contravină normelorimperative şi regulilor sociale113.

Contractul de transport care nu are un obiect posibilşi licit este lovit de nulitate.

1.3. Capacitatea

Capacitatea de a contracta în contractul de transport. Înmateria dreptului transporturilor, cărăuşului i se ceresă aibă capacitatea de a fi profesionist.

Noul Cod civil defineşte profesioniştii ca fiindtoţi cei care exploatează o întreprindere, având o arie

112 I. Dogaru, op. cit., p. 172.113 Şt. Scurtu, op. cit., p. 25-28.

45

de aplicare mult mai largă decât cea a „comerciantului”din reglementarea comercială. Legea nr. 71/2011 privindpunerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codulcivil prevede faptul că noţiunea de „profesionist” vainclude categoriile de comerciant, întreprinzător,operator economic, precum şi orice alte persoaneautorizate să desfăşoare activităţi economice sauprofesionale. Prin urmare, şi profesiile liberale vorintra în sfera noţiunii de profesionist. Trebuiesubliniat, de asemenea, şi faptul că Legea nr. 71/2011privind punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privindCodul civil substituie noţiunea de „comerciant”114 cu ceade persoane fizice sau, după caz, juridice supuseînregistrării în Registrul Comerţului.115.

Persoanele fizice pot desfăşura activităţi economiceîn formele prevăzute de O.U.G. nr. 44/2008, şi anume:individual şi independent, ca persoane fizice autorizate,ca titular al unei întreprinderi individuale sau camembru al unei întreprinderi familiale. În toatecazurile, exploatând o întreprindere comercială, persoanafizică în cauza are calitatea de comerciant.

Persoanele juridice care exploatează o întreprinderecomercială au şi ele calitatea de comerciant: societatilecomerciale, regiile autonome, societatile cooperative,organizatiile cooperatiste etc.

Referitor la societăţilor comerciale, în analizadispoziţiilor legii speciale, trebuie avute în vederereglementările Codului civil privind contractul desocietate şi cele referitoare la statutul persoanelorjuridice.

Transportatorul persoană juridică – regim juridic potrivit noului Codcivil. În privinţa regimului juridic instituit de noul Codcivil, o persoană juridică trebuie să îndeplinească oserie de condiţii, potrivit art. 187 NCC, pentru a puteadobândi personalitate juridică: 1) o organizare de sinestătătoare, 2) un patrimoniu propriu, 3) un scop licit şimoral. Reglementările din noul Cod civil referitoare lapersoana juridică constituie norma generală în această

114 Art. 1 din Legea nr.26/1990 privind registrul comerţului.115 Revista de note si studii juridice, Cornel Popa, Ruxandra Frangeti, Notiunile decomerciant si de profesionist in noua legislatie civila, 26. 10. 2011.

46

materie şi se va aplica în acele situaţii în care normelespeciale referitoare la această materie nu prevăd altfel.

Totodată, persoanele juridice sunt supuseînregistrării, dacă legile care le sunt aplicabile prevădaceastă înregistrare. Prin înregistrare se înţelegeînscrierea, înmatricularea sau orice altă formalitate depublicitate prevăzută de lege, făcută în scopuldobândirii personalităţii juridice sau al luării înevidenţă a persoanelor juridice legal înfiinţate.Înregistrarea se face la cerere sau, în anumite cazuriprevăzute de lege, din oficiu.

Persoana juridică poate avea orice drepturi şiobligaţii civile, afară de acelea care, prin natura lorsau potrivit legii, nu pot aparţine decât persoaneifizice, iar persoanele juridice fără scop lucrativ potavea doar acele drepturi şi obligaţii civile care suntnecesare pentru realizarea scopului stabilit prin lege,actul de constituire sau statut. Actele juridiceîncheiate cu încălcarea acestor dispoziţii legale vor filovite de nulitate absolută.

Această reglementare a modificat principiulspecialităţii capacităţii de folosinţă, prevăzut în art.34 din Decretul nr. 31/1954 în sensul că nu vor mai filovite de nulitate absolută actele care nu sunt făcute învederea realizării scopului statutar al persoaneijuridice decât în cazul persoanei juridice fără scoplucrativ sau dacă actele încheiate vizează drepturi şiobligaţii ce pot aparţine exclusiv persoanei fizice.

În cazul activităţilor care trebuie autorizate deorganele competente, dreptul de a desfăşura asemeneaactivităţi se naşte numai din momentul obţineriiautorizaţiei respective, dacă prin lege nu se prevedealtfel. Actele şi operaţiunile săvârşite fărăautorizaţiile prevăzute de lege sunt lovite de nulitateabsolută, iar persoanele care le-au făcut răspundnelimitat şi solidar pentru toate prejudiciile cauzate,independent de aplicarea altor sancţiuni prevăzute delege116.

1.4. Cauza116 Art. 207 NCC.

47

Cauza - condiţie esenţială a contractului. Cauza poate fi definită ca fiind acea condiţie

esenţială necesară pentru validitatea oricărui actjuridic, deci şi a contractului, care constă în scopulurmărit de parte sau părţi la încheierea acestora. Dinanaliza textelor ce reglementează cauza, precum şi dindefiniţia acesteia, observăm: cauza este o parte avoinţei juridice şi anume: prelungirea consimţământului;cauza este elementul care răspunde la întrebarea: „pentruce”?, ceea ce, prin răspunsul dat, subliniază scopulurmărit prin încheierea contractului; cauza este unelement al contractului care nu se confundă nici cuconsimţământul şi nici cu obiectul acestuia; cauza nu seconfundă cu izvorul efectelor juridice, pentru că nu pri-veşte causa eficiens (cauza eficientă), ci causa finalis (în sensjuridic, înţelegând, prin aceasta, scopul) şi, deşi, estevorba de causa finalis (scop) care, aparent, urmează efectului,în realitate cauza precede efectul. Aşadar, cauza esteprefigurarea mentală a scopului urmărit şi se realizeazăînainte şi în vederea încheierii actului juridic.

În planul valabilităţii cauzei, legea impune maimulte condiţii şi anume:

– cauza trebuie să existe;– cauza trebuie să fie reală. Cauza este reală în situaţia în

care nu este falsă. Cauza este falsă când există eroareasupra acelui sau acelor elemente considerate a fimotivul impulsiv şi determinant al consimţământului;

– cauza trebuie să fie licită.;– cauza trebuie să fie morală. Cauza – condiţie esenţială a contractului de transport. Cauza nu

prezintă particularităţi faţă de regulile de drept civildeja abordate, astfel: pentru cărăuş scopul în vedereacăruia s-a încheiat contractul de transport esteobţinerea preţului transportului în care este introdusprofitul său, iar pentru expeditor şi călător, scopuleste reprezentat de deplasarea în spaţiu a mărfurilor saua propriei persoane.

2. Condiţiile de formă ale contractului de transport

48

2.1. Forma contractului potrivit dreptului comun

În sens restrâns, prin forma contractului se înţelegemodalitatea de exteriorizare a voinţei interne117

încorporată de contract. În sens larg, forma contractului desemnează „condiţiile

de formă” ale acestuia. Astfel privită, forma în senslarg are trei accepţiuni:

a) forma cerută ad validitatem;b) forma cerută ad probationem;c) forma cerută pentru opozabilitatea contractuluifaţă de terţi.Principiul consensualismului contractelor. Pentru ca un contract

să fie considerat valabil încheiat este suficient să sefi exprimat voinţa autorilor, fără să fie nevoie să fifost exprimată într-o formă anume.Din modul în care este formulat acest principiul se

desprind următoarele idei:– voinţa de a încheia un contract, în principiu,

poate fi exprimată sub orice formă aptă a o facecunoscută fie celeilalte părţi, fie terţilor;

– manifestarea de voinţă poate fi expresă sau tacită;– voinţa este producătoare de efecte juridice

indiferent de forma în care este exprimată.Consacrarea principiului consensualismului este

motivată de nevoile circuitului civil, cum şi deîmprejurarea că acest principiu se constituie într-oaplicaţie importantă a principiului mai larg allibertăţilor actelor juridice.

În raport de consecinţele juridice ale nerespectăriilor, condiţiile de formă ale contractului se clasifică:

a) forma cerută ad validitatem sau ad solemnitatem (pentruvalabilitatea contractului);

b) forma cerută ad probationem (pentru probareacontractului);

c) forma cerută pentru opozabilitate faţă de terţi.

2.2. Condiţii de formă ale documentului de transport

117 Voinţei reale.

49

Din reglementările Codului civil român, rezultăfaptul că forma scrisă a contractului de transport estecerută ca o condiţie ad probationem, contractul detransport fiind, în principiu, un contract consensual.

Normele care reglementează problematica condiţiilorde formă ale contractului de transport sunt dispozitive,drept urmare părţile sau legiuitorul ori cărăuşul prinregulamentele sale pot transforma forma scrisă dintr-ocondiţie ad probationem într-o condiţie ad validitatem.

Potrivit art. 1956 NCC, contractul de transport sedovedeşte prin documente de transport, precum scrisoarede trăsură, recipisă de bagaje, foaie de parcurs,conosament, tichet ori legitimaţie de călătorie saualtele asemenea, de la caz la caz.

ELEMENTELE DOCUMENTULUI DE TRANSPORTŞI FUNCŢIILE LUI

1. Cuprinsul documentului de transport118

118 Şt. Scurtu, Contracte de transport de mărfuri în trafic intern şiinternaţional, Ed. Themis, Craiova, 2001, p. 35.

50

Articolul 1961 C.civil. prevede referitor ladocumentul de transport că la remiterea bunurilor pentrutransport, expeditorul trebuie să predeatransportatorului, în afară de documentul de transport,toate documentele suplimentare vamale, sanitare, fiscaleşi altele asemenea, necesare efectuării transportului.

Documentul de transport trebuie semnat de expeditorşi trebuie să cuprindă, între altele, menţiuni privindidentitatea expeditorului, a transportatorului şi adestinatarului şi, după caz, a persoanei care trebuie săplătească transportul. Documentul de transportmenţionează, de asemenea, locul şi data luării în primirea bunului, punctul de plecare şi cel de destinaţie,preţul şi termenul transportului, natura, cantitatea,volumul sau masa şi starea aparentă a bunului la predareaspre transport, caracterul periculos al bunului, dacăeste cazul, precum şi documentele suplimentare care aufost predate şi însoţesc transportul. Părţile pot convenisă introducă şi alte menţiuni în documentul de transport.Dispoziţiile legii speciale rămân aplicabile.

Expeditorul răspunde faţă de transportator pentruprejudiciile cauzate de un viciu propriu al bunului saude orice omisiune, insuficienţă ori inexactitate amenţiunilor din documentul de transport sau, dacă estecazul, din documentele suplimentare. Transportatorulrămâne răspunzător faţă de terţi pentru prejudiciilerezultate dintr-o astfel de cauză, având drept de regresîmpotriva expeditorului.

Documentul de transport se întocmeşte în cel puţin 3exemplare, câte unul pentru transportator şi expeditor şialtul care însoţeşte bunul transportat până ladestinaţie. În lipsa documentului de transport,transportatorul trebuie să elibereze expeditorului, lacererea acestuia, o recipisă de primire a bunului adusspre transport.

Documentul de transport sau, în lipsa acestuia,recipisă de primire dovedeşte până la proba contrarăluarea în primire a bunului spre transport, natura,cantitatea şi starea aparentă a acestuia.

În cazul în care expeditorul predă pentru transportmai multe colete, transportatorul are dreptul să îisolicite acestuia câte un document de transport pentru

51

fiecare colet în parte, dacă prin lege nu se prevedealtfel.

Documentul de transport nu este negociabil, cuexcepţia cazului în care părţile sau legea specialădispun astfel. În cazul în care este negociabil,documentul de transport la ordin se transmite prin gir,iar cel la purtător prin remitere.

Potrivit reglementărilor din Codul civil, întâlnimdouă tipuri de menţiuni în cuprinsul scrisorii detrăsură: menţiuni obligatorii, în situaţia în care seîntocmeşte un contract de transport, şi menţiuni facultative.

Data încheierii contractului prezintă importanţă deoarece:a) reprezintă momentul în care se nasc drepturile şiobligaţiile părţilor contractante.b) de la data încheierii contractului de transport,începe să curgă, de regulă, termenul pentru executareasa. Când cărăuşul nu începe imediat executareatransportului, va depozita marfa în magaziile lui,răspunzînd pentru pierderea sau avarierea acesteia ca undepozitar. Depozitul fiind oneros, răspundereadepozitarului pentru neîndeplinirea obligaţiei depăstrare a bunului va fi apreciată in abstracto;c) data mai trebuie cunoscută pentru a se stabili dacăpărţile aveau capacitate de exerciţiu în momentulîncheierii contractului.

Date de identificare a părţilor contractante. Expeditorul şitransportatorul se identifică prin nume şi domiciliu orireşedinţă în cazul persoanelor fizice şi prin denumire şisediu în cazul persoanelor juridice.

Identificarea exactă a cărăuşului este necesară, înprimul rând pentru ca expeditorul să ştie cu cinecontractează şi, în al doilea rând, pentru ca celîndreptăţit (destinatarul sau cesionarul de drepturi,girantul ultim sau posesorul scrisorii de transport) săştie cui să se adreseze pentru a-i fi predat bunultransportat sau a cui răspundere urmează a fi angajată încaz de pierdere sau de avariere a lucrului, ori în caz deîntârziere în executarea transportului .

Precizarea sediului cărăuşului este necesară pentrua se determina instanţa competentă teritorial în caz delitigii în care cărăuşul este pârât119.119 Şt. Scurtu, op. cit., p. 35.

52

Idendificarea exactă a expeditorului este necesarăpentru a se preveni neînţelegerile asupra identităţiisale când acesta vrea să-şi exercite dreptul de a dispunede lucru în timpul transportului, adică dreptul de a da“contra-ordine”, de a schimba persoana destinatarului saulocul de destinaţie. Pentru acelaşi motiv, în situaţia încare bunul transportat aparţine mai multor persoane carel-au predat cărăuşului prin acelaşi document detransport, în acest document se trece doar numele unuisingur expeditor.

Domiciliul sau sediul expeditorului este necesar săfie menţionat pentru a se putea determina locul unde s-aîncheiat contractul de transport şi pentru a se stabiliinstanţa competentă să judece litigiile izvorâte dinexecutarea contractului.

Date de identificare ale destinatarului. Precizarea locului dedestinaţie este necesară pentru că numai astfel cărăuşulva putea să îndrume corect mijlocul de transport. Deregulă, se menţionează şi itinerarul sau localităţile maiimportante de pe parcurs, alteori se precizează numaizona geografică în care urmează să se efectuezetransportul, urmând ca ulterior să se desemneze locul dedestinaţie .

Indicarea destinatarului este necesară pentru catransportatorul să poată şti persoana îndreptăţită săprimească marfa care a fost transportată la destinaţie,persoană pe care trebuie, mai întâi să o avizeze despresosirea mărfii şi apoi să i-o predea.

Legea permite ca un contract de transport sămenţioneze numai destinaţia (scrisoarea de trăsură lapurtător), cărăuşul fiind obligat în acest caz să predeabunul transportat persoanei care va fi în posesialegitimă a scrisorii de trăsură. Identificarea persoaneidestinatarului se face prin nume, prin gir sau prinsimpla posesie a titlului, în funcţie de natura scrisoriide transport (nominativă, la ordin sau la purtător).

Dacă numele destinatarului este inexact sauincomplet menţionat sau dacă adresa este greşită şi caurmare a acestor situaţii nu se găseşte destinatarul sauapar neînţelegeri pentru că nu există identitate întrenumele destinatarului trecut în scrisoarea de trăsură şipersoana care se prezintă ca destinatar, cărăuşul trebuie

53

să aducă la cunoştinţa expeditorului acest lucru sau săprocedeze conform art. 438 Cod comercial (adică săsesizeze instanţa competentă, care poate dispunedepunerea sau sechestrul lucrului transportat, putândface şi verificarea stării în care se află lucrurile şisă ordone vânzarea lor până la concurenţa sumelordatorate cărăuşului).

Părţile au posibilitatea să încheie un contract detransport în care expeditorul să îşi rezerve dreptul de adesemna pe destinatar după ce marfa va sosi ladestinaţie. Cărăuşul poate să accepte un astfel decontract: a)dacă cheltuielile de transport îi suntachitate anticipat de expeditor, b) dacă expeditorul estesolvabil şi c)dacă valoarea lucrului ar putea acoperiaceste cheltuieli în cazul în care destinatarul ar refuzaprimirea lucrului sau expeditorul ar fi insolvabil. Cândcărăuşul a încheiat contractul ignorând aceste aspecte,este obligat să-l execute suportând riscurile.

Dacă marfa transportată aparţine mai multordestinatari, trebuie să se indice un singur destinatarcare va avea rolul de mandatar al celorlalţi.

Pe parcursul transportului, expeditorul are dreptulde a modifica contractul de transport, putând să indicecărăuşului un alt destinatar120.

Date privind natura scrisorii de transport. De regulă, înpractică se folosesc scrisorile de trăsură nominative. Deaceea, atunci când scrisoarea de trăsură nu estenominativă expeditorul trebuie să arate dacă scrisoareade trăsură este la ordin sau la purtător, pentru că înprimul caz destinatarul trebuie să justifice posesiascrisorii de trăsură printr-un gir regulat, iar în aldoilea caz va fi îndreptăţită să pretindă marfa persoanacare va prezenta scrisoarea de trăsură la purtător.121

Expeditorul se poate desemna el însuşi cadestinatar, caz în care nu se schimbă natura juridică acontractului de transport, păstrându-se caracteristica safundamentală, care este legată de deplasarea mărfii de laun punct la altul. 122

120 Şt. Scurtu, op. cit., p. 35.121 E.Cristoforeanu, op. cit:, p. 128. 122 E.Cristoforeanu, op. cit, p. 128; O. Căpăţînă, op. cit, p. 57.

54

Date privind bunurile transportate. Descrierea bunurilortransportate este necesară pentru următoarele motive:- pentru că menţiunile respective faciliteazăidentificarea bunurilor care urmează să fie predate ladestinaţie;- pentru a se putea evalua despăgubirile cuvenite celuiîndreptăţit în cazul pierderii sau avarierii bunurilortransportate;- pentru a se stabili corect preţul transportului.

Preţul transportului. Preţul transportului reprezintăremuneraţia cuvenită cărăuşului în schimbul prestaţieisale care constă, în principiu, în deplasarea mărfii ladestinaţie. Preţul depinde de raportul dintre cerere şiofertă, precum şi de o serie de factori cum ar fi:distanţa parcursă, viteza de deplasare, volumul saugreutatea lucrului transportat etc.

Preţul transportului trebuie să fie menţionat îndocumentul de transport pentru că, în principiu,contractul de transport are un caracter oneros.

Preţul contractului de transport deşi este unelement esenţial, nu este considerat un element devaliditate a lui.

Lipsa preţului nu afectează valabilitateacontractului, dar cărăuşul va trebui să administrezedovezi pentru stabilirea cuantumului preţului detransport, având în vedere dispoziţiile legilorcomerciale.

Dacă într-o scrisoare de trăsură nu se menţioneazăpreţul, se presupune că el a fost stipulat verbal depărţi şi că expeditorul l-a pus în sarcinadestinatarului, pentru că dacă l-ar fi plătit ar fimenţionat aceasta în scrisoarea de trăsură123.

Dacă expeditorul, în lipsa menţiunii preţului,susţine caracterul gratuit al contractului, el trebuie săfacă dovada acestei susţineri, întrucât contractulcomercial de transport se prezumă că este oneros.

Obligaţia de a plăti preţul. Preţul transportului poate fiplătit de expeditor sau de destinatar.124 Când s-aconvenit că plata preţului transportului să fie făcută deexpeditor, dacă expeditorul nu îndeplineşte această

123 Şt. Scurtu, op. cit., p. 35.

55

obligaţie, cărăuşul are drepul să suspende executareatransportului reţinând marfa.

Cărăuşul poate suspenda transportul fără a finecesară punerea în întârziere a debitorului său şi fărăa cere autorizarea instanţei. Excepţia de neexecutare îşiîncetează efectele din momentul în care debitorul îşiîndeplineşte obligaţia de a plăti preţul.125

Pentru ca plata preţului să poată fi făcută dedestinatar, este necesar acordul cărăuşului, care, deşibeneficiază de garanţiile legale pentru plata preţuluitransportului, îşi asumă totuşi un risc de neplată ladestinaţie.

Expeditorul poate plăti provizoriu preţul, înmomentul predării lucrului, cu obligaţia pentru cărăuş dea cere destinatarului, la primirea mărfii, să achitepreţul transportului pentru ca suma respectivă să fieremisă expeditorului. Acest transport se numeşte contraramburs.

În cazul în care expeditorul plăteşte definitivpreţul transportului, deci fără a cere rambursareaacestuia de la destinatar, cărăuşul va putea pretindedestinatarului doar cheltuielile accesorii făcute întimpul transportului.

Garanţii pentru plata preţului transportului. Pentru a asiguraplata preţului transportului, legea acordă cărăuşului undrept de retenţie asupra mărfii chiar faţă de terţi, cuposibilitatea de executare silită pentru realizareacreanţei sale şi cu drept de privilegiu asupra preţuluiobţinut din vânzarea mărfii transportate.

În cazul în care preţul urmează să fie plătit dedestinatar, clauza trecută în contractul de transport arenatura juridică a delegaţiei de plată. Ea nu elibereazăpe expeditor de obligaţia de plată a preţului cătrecărăuş, ci creează în sarcina cărăuşului obligaţia de asolicita preţul transportului de la destinatar, dacăacesta aderă la contract. Dacă destinatarul aderă lacontract şi plăteşte preţul transportului, expeditorul seeliberează de această obligaţie fată de cărăuş, în caz124 În transportul pe calea ferată dacă preţul se plăteşte de expeditor, transportul se numeşte francat. Dacă transportul este nefrancat pentru că preţul se plăteşte de destinatar, în scrisoarea de trăsură se face menţiunea “plată transmisă” 125 O.Căpăţână, nr.12, pag. 80.

56

contrar cărăuşul are dreptul de a solicita preţultransportului de la expeditor.

Dacă destinatarul nu aderă la contract şi deci nuplăteşte preţul transportului, cărăuşul nu are drept laacţiune faţă de destinatar pentru a-l obliga să plăteascăpreţul transportului, ci are dreptul să reţină marfa pânăla plata preţului, să-l acţioneze în justiţie peexpeditor sau să vîndă silit marfa pentru a-şi realizacreanţa .

Cărăuşul care eliberează marfa fără să încasezecreanţele cuvenite expeditorului, este răspunzător faţăde expeditor pentru sumele datorate acestuia şi nu sepoate îndrepta împotriva lui pentru plata propriilorcreanţe, cu excepţia acţiunii împotriva destinatarului.

Termenul de efectuare a transportului. În documentul detransport trebuie să se precizeze termenul în careurmează să se efectueze transportul.

Pentru stabilirea timpului minim necesar efectuăriitransportului, instanţa va ţine seama de naturatransportului şi de împrejurările particulare în care s-aefectuat transportul, de uzanţe sau regulamentele altorcărăuşi similari.

În principiu, termenul de executare a contractuluide transport începe să curgă din momentul (zi, oră) cândexpeditorul a predat cărăuşului lucrul, atât în situaţiaîn care părţile au precizat termenul, cât şi atunci cândtermenul este apreciat de instanţa de judecată.

2. Clauzele şi menţiunile facultative

Părţile contractante pot insera în documentul detransport şi alte clauze decât cele obligatorii, înfuncţie de particularităţile fiecărui contract.

Această dispoziţie are valoare de principiu, pentrucă la unele categorii de transporturi, precum transportulpe calea ferată, părţile nu pot să se abată de laclauzele prevăzute de regulamente şi nici să inserezealte menţiuni decât cele prevăzute de aceste regulamente.Practic, în cazul transportului pe calea ferată, seîncheie un contract de adeziune, libertatea contractualăfiind quasi inexistentă.

57

a) În mod obişnuit, una din clauzele facultative sereferă la itinerarul de urmat atunci când transportul sepoate efectua pe mai multe drumuri.

Dacă un cărăuş are un itinerar dinainte stabilitpentru a ajunge la destinaţie, expeditorul nu poatepretinde schimbarea itinerarului obişnuit al cărăuşului(de ex., în cazul navelor de linie).

b) O altă clauză prevăzută adesea în contractele detransport este clauza penală convenţie accesorie princare părţile stabilesc anticipat cuantumul daunelorinterese compensatorii sau moratorii datorate de cărăuşpentru neexecutarea culpabilă, totală sau parţială, aobligaţiilor sale.

Inserarea unei clauze penale nu face ca obligaţiacărăuşului să devină alternativă, nici cărăuşul(debitorul obligaţiei), nici expeditorul sau destinatarul(creditorul obligaţiei), neputând opta între executareaobligaţiei principale şi plata clauzei penale.

Dar creditorul poate cere, în caz de neexecutare lascadenţă a obligaţiei debitorului, fie îndeplinireaobligaţiei principale, fie clauza penală.

În caz de neîndeplinire sau intârziere a executării,expeditorul poate cere şi executarea transportului şiclauza penală.126

Clauza penală este foarte importantă din punct devedere al stabilirii despăgubirilor pentru că, potrivitlegii, pentru plata clauzei penale nu se cere ca pagubasă se probeze.

Cuantumul penalităţilor nu poate fi micşorat deinstanţa de judecată, dar dacă s-ar dovedi că pagubasuferită de creditorul obligaţiei este mai mare decâtclauza penală, acesta are dreptul să ceară diferenţapentru repararea integrală a prejudiciului.

În caz de executare parţială a obligaţiei, instanţapoate diminua în mod corespunzător cuantumul clauzeipenale.

Regimul juridic actual al clauzei penale esteasigurat de art 1538 NCC care prevede: (1) Clauza penală esteaceea prin care părţile stipulează că debitorul se obligă la o anumită

126 Dispoziţiile art. 439 Cod comercial se vor corobora cu dispoziţiile art. 1066 şi următoarele Cod civil care constituie dreptul comun în materia clauzei penale.

58

prestaţie în cazul neexecutării obligaţiei principale.(2) În caz de neexecutare,creditorul poate cere fie executarea silită în natură a obligaţiei principale, fieclauza penală. (3) Debitorul nu se poate libera oferind despăgubireaconvenită. (4) Creditorul poate cere executarea clauzei penale fără a fi ţinutsă dovedească vreun prejudiciu. (5) Dispoziţiile privitoare la clauza penalăsunt aplicabile convenţiei prin care creditorul este îndreptăţit ca, în cazulrezoluţiunii sau rezilierii contractului din culpa debitorului, să păstreze plataparţială făcută de acesta din urmă. Sunt exceptate dispoziţiile privitoare laarvună.

c) De asemenea, expeditorul poate menţiona îndocumentul de transport celelalte documente care însoţesctransportul: documente vamale, fitosanitare, de asigurărietc.

3. Funcţiile juridice ale documentului de transport

1 Funcţii. Funcţiile documentului de transport, aşacum sunt ele surprinse de doctrină127, pot fi sintetizateastfel:

a) documentul de transport reprezintă principalulinstrument de probă pentru părţi, el făcând dovada existenţeicontractului de transport şi a obligaţiilor asumate depărţi128;

b) documentul de transport are funcţia de ghid sau funcţiacălăuzitoare pentru că instrucţiunile de deplasare pe unanumit parcurs sau instrucţiunile de expediere sunttrecute în contract şi sunt foarte importante pentru bunadesfăşurare a transportului;

c) scrisoarea de trăsură are funcţie de legitimare pentrucă posesorul documentului are, de regulă, calitatea detitular al drepturilor ce rezultă din acel document.129

127 O. Căpăţînă, op. cit., p. 74-77.128 Conosamentul = document de transport utilizat în dreptul maritimcare atestă faptul că mărfurile au fost preluate de cărăuş spre a fitransportate şi reprezintă, în acelaşi timp, titlul reprezentativ almărfii ce se transportă.129 El poate să opună cărăuşului drepturile ce rezultă din document şisă-l oblige, în acest fel, să-şi îndeplinească obligaţiile ce şi le-aasumat prin contractul de transport.

59

EFECTELE CONTRACTULUI DE TRANSPORT DE BUNURI

1. Drepturile şi obligaţiile expeditorului

Efectele contractului de transport reprezintătotalitatea drepturilor şi obligaţiilor ce rezultă dinacel contract.130

Drepturi şi obligaţii rezultate din contractul detransport au, pe de o parte, părţile – expeditorul şicărăuşul –, iar, pe de altă parte, un terţ faţă decontract – destinatarul. Contractul de transport este,aşa cum am mai precizat, considerat a fi o excepţie de laprincipiul relativităţii efectelor actului juridic civil.Pentru a putea evidenţia drepturile şi obligaţiile cerezultă din contractul de transport, drepturile părţilorşi ale destinatarului, este necesară o analiză a acestoraîn concordanţă cu etapele executării acestui tip decontract. Astfel, este util a se urmări drepturile şiobligaţiile acestora în cele trei momente importante aledesfăşurării transportului: punctul de pornire, în cursuldeplasării mărfurilor şi punctul de destinaţie.

La punctul de pornire , expeditorul are următoarele obligaţii:

a) să ambaleze bunurile corespunzător naturii acestoraşi modului de transport (art. 1966 NCC);

b) să predea bunurile transportatorului (art. 1967NCC);

c) să întocmească documentul de transport;d) să încredinţeze cărăuşului documentele însoţitoare

ale transportului şi să predea marfa;e) să încarce marfa, dacă încărcarea mărfurilor îi

revine potrivit contractului încheiat. Art. 1966 privind a mbalajul prevede faptul căexpeditorul are obligaţia să ambaleze bunurilecorespunzător naturii acestora şi modului de transport.

Expeditorul răspunde faţă de transportator pentruprejudiciile cauzate acestuia de ambalajulnecorespunzător sau de ambalarea defectuoasă a bunurilor130 Gh. Piperea, op. cit., p. 33.

60

predate spre transport. Transportatorul rămânerăspunzător faţă de terţi pentru pagubele cauzate astfel,cu drept de regres contra expeditorului.

Art. 1967 NCC privind p redarea bunurilor transportatorului stipulează faptul că expeditorultrebuie să predea bunurile la locul şi în condiţiileconvenite prin clauzele contractului sau, în lipsaacestora, potrivit practicilor statornicite între părţiori uzanţelor, să completeze şi să predea documentul detransport, fiind răspunzător pentru prejudiciile cauzateprin întârziere.

În cursul transportului, expeditorul, nemaiavând posesiamărfurilor, nu mai are, în principiu, nici o obligaţie.Cel care se află în posesia mărfurilor este cărăuşul şiel este cel care va trebui să îndeplinească principalaobligaţie ce rezultă din contractul de transport şi anumeaceea de deplasare a mărfurilor la destinaţie.

Cu toate acestea, expeditorul, ca o excepţie de lasituaţia generală, poate avea, în cazul transporturilorce reclamă îngrijiri speciale131, pe durata desfăşurăriideplasării, obligaţia de a însoţii marfa sau de a desemnaînsoţitori pentru aceasta.132 Însoţirea poate fifacultativă, când este lăsată la aprecierea expeditoruluisau destinatarului, şi este obligatorie când legeaprevede expres obligativitatea însoţirii mărfurilor încursul transportului.

În această ultimă situaţie, a obligativităţii legalea însoţirii mărfurilor în cursul transportului de cătreexpeditor ori un prepus al acestuia, acceptarea de cătrecărăuş a transportului fără însoţitor echivalează cuasumarea răspunderii pentru pierderea şi avariereamărfurilor şi, drept consecinţă, cu plată de daune.

La destinaţie, mărfurile vor fi predate de cărăuşdestinatarului; iar în situaţia în care destinatarul nupoate fi identificat de către cărăuş, este avizatexpeditorul. Cărăuşul nu poate trimite mărfurile la loculde pornire în cazul neidentificării destinatarului fără

131 De exemplu, în cazul transportului de vietăţi sau a produselor cenu pot fi predate la transport prin cântărire, pe bucăţi ori volum. 132 O. Căpăţînă, op. cit., p. 95.

61

acordul expres al expeditorului, pentru că această nouădeplasare i-ar produce noi cheltuieli expeditorului, carenu este obligat să le suporte dacă nu şi-a datconsimţământul în acest sens.

În situaţia în care destinatarul nu poate fiidentificat de cărăuş pe baza datelor din scrisoarea detrăsură, cărăuşul trebuie să se adreseze instanţeijudecătoreşti competente şi să ceară autorizarea de adepozita lucrurile transportate, pe cheltuialadestinatarului, în depozite sau magazii generale, pentrueliberarea mijlocului de transport.

De asemenea, cărăuşul poate solicita instanţei, dacăconsideră necesar, verificarea stării în care se găsescbunurile.

Uzanţele, însă, îl „obligă” pe cărăuş ca, mai întâi,să aducă la cunoştinţa expeditorului dificultăţileapărute la destinaţie, pentru ca expeditorul să-i poatăfurniza date noi pentru identificarea destinatarului şinumai când cărăuşul nu are posibilitatea de a-lîncunoştinţa pe expeditor sau dacă acesta nu va răspundeîntr-un termen rezonabil (5 zile), cărăuşul va putea urmaprocedura stabilită de instanţă.

Dreptul expeditorului de a renunţa sau de a modificacontractul de transport

Convenţiile legal făcute au putere de lege întrepărţile contractante. Aşadar, forţa obligatorie acontractului derivă din „puterea de lege” pe care însăşilegea o recunoaşte contractului în raporturile dintrepărţi. Din această valoare recunoscută contractuluidecurg două importante reguli pentru domeniulcontractual: irevocabilitatea contractelor şi principiulrelativităţii efectelor contractului.

Irevocabilitatea contractelor presupune faptul că uncontract nu poate fi revocat decât prin acordul mutual alpărţilor: mutuus consensus, mutuus dissensus133.

Codul civil derogă de la acest principiu în materiadreptului transporturilor şi îi acordă expeditoruluidreptul de a renunţa la contract sau de a-l modifica înmod unilateral, dar cu obligaţia de a plăti cărăuşului133 I. Dogaru, T. Sâmbrian, P. Drăghici, A. Oroveanu-Hanţiu, S. Ionescu, op. cit., p.121-123.

62

cheltuielile făcute şi pagubele directe şi imediate ce arrezulta din executarea dispoziţiilor sale. Astfel,potrivit art. 1970-1975 C.civ., expeditorul are dreptulde a suspenda transportul şi de a cere restituirealucrurilor transportate sau predarea lor unei altepersoane decât aceea arătată în scrisoarea de cărat, oride a dispune cum va crede de cuviinţă, dar este dator aplăti cărăuşului cheltuielile făcute şi pagubele directeşi imediate rezultând din executarea acestui contraordin.

Raţiunile pentru care i-a fost acordat acest drept,expeditorului sunt de ordin economic şi juridic: princonsacrarea acestui drept sunt satisfăcute mai bineinteresele expeditorului, pentru că acesta poate schimbadestinaţia, dirijând marfa spre o piaţă mai bună saupoate avea interesul să oprească transportul pentru cădestinatarul decedează sau devine falit înainte ca marfasă ajungă la destinaţie; de asemenea, dacă marfa a fostînstrăinată în timpul transportului, cumpărătorul,subrogându-se în toate drepturile vânzătorului, poateavea interesul să schimbe destinaţia mărfii.134

Noţiune. Actul juridic prin care expeditorul renunţăsau modifică, în mod unilateral, contractul de transportse numeşte contraordin.

Art. 1970 NCC privind suspendarea transportului şicontraordinul prevede faptul că expeditorul poatesuspenda transportul şi cere restituirea bunurilor saupredarea lor altei persoane decât aceleia menţionate îndocumentul de transport ori dispune cum va crede decuviinţă, fiind obligat să plătească transportatoruluicheltuielile şi contravaloarea daunelor care suntconsecinţa imediată a acestui contraordin.

Pentru a exercita dreptul de contraordin trebuieprezentat documentul de transport semnat de transportatorsau recipisă de primire, dacă un asemenea document a fosteliberat; modificările ce decurg din contraordin trebuieînscrise în documentul de transport sau pe recipisă sub onouă semnătură a transportatorului.

Dreptul la contraordin încetează din momentul în caredestinatarul a cerut predarea bunurilor.

Potrivit art. 1971 NCC, dreptul la contraordinconferă titularului său următoarele prerogative:

134 Şt. Scurtu, op. cit., p. 78.

63

1. Posibilitatea de a suspenda transportul şi de a cererestituirea bunurilor,

2. Posibilitatea de a suspenda transportul şi de a cerepredarea bunurilor transportate altei persoane decâtaceea menţionate în documentul de transport,

3. Posibilitatea de a suspenda transportul şi de adispune de bunurile transportate cum va crede decuviinţă.

Potrivit dispoziţiilor art. 1270 NCC contractul valabilîncheiat are putere de lege între părţile contractant,iar contractul se modifică sau încetează numai prinacordul părţilor ori din cauze autorizate de lege.

Contraordinul oferă posibilitatea titularului său de aînceta sau de a modifica în mod unilateral contractul detransport şi are natura juridică a unei “ cauze autorizate de lege ”.

În caz de împiedicare la transport, transportatorul aredreptul să îi ceară instrucţiuni expeditorului sau, înlipsa unui răspuns din partea acestuia, să transportebunul la destinaţie, modificând itinerarul. În acest dinurmă caz, dacă nu a fost o faptă ce îi este imputabilă,transportatorul are drept la preţul transportului, lataxele accesorii şi la cheltuieli, pe ruta efectivparcursă, precum şi la modificarea, în mod corespunzător,a termenului de executare a transportului.

Dacă nu există o altă rută de transport sau dacă, dinalte motive, continuarea transportului nu este posibilă,transportatorul va proceda potrivit instrucţiunilor datede expeditor prin documentul de transport pentru cazulîmpiedicării la transport, iar în lipsa acestora sau dacăinstrucţiunile nu pot fi executate, împiedicarea va fiadusă fără întârziere la cunoştinţa expeditorului,cerându-i-se instrucţiuni.

Expeditorul înştiinţat de ivirea împiedicării poatedenunţa contractul plătind transportatorului numaicheltuielile făcute de acesta şi preţul transportului înproporţie cu parcursul efectuat.

Art. 1972 NCC prevede ce modificări poate aducetransportatorul. Astfel, dacă în termen de 5 zile de latrimiterea înştiinţării prevăzute la art. 1971 alin. (2)expeditorul nu dă, în condiţiile legii speciale,instrucţiuni ce pot fi executate şi nici nu îi comunicădenunţarea contractului, transportatorul poate săpăstreze bunul în depozit sau îl poate depozita la un

64

terţ. În cazul în care depozitarea nu este posibilă oribunul se poate altera sau deteriora ori valoarea acestuianu poate acoperi preţul transportului, taxele accesoriişi cheltuielile, transportatorul va valorifica bunul,potrivit dispoziţiilor legii.

Când bunul a fost vândut, preţul, după scădereadrepturilor băneşti ale transportatorului, trebuie să fiepus la dispoziţia expeditorului, iar dacă preţul este maimic decât drepturile băneşti ale transportatorului,expeditorul trebuie să plătească diferenţa.

În cazul în care împiedicarea la transport a încetatînainte de sosirea instrucţiunilor expeditorului, bunulse transmite la destinaţie, fără a se mai aştepta acesteinstrucţiuni, expeditorul fiind înştiinţat despre aceastafără întârziere.

Conţinutul dreptului de dispoziţie ulterioară.Expeditorul are dreptul, prin dispoziţie ulterioarăscrisă:- să retragă înainte de plecare bunul ce urma să fie

transportat, - să îl oprească în cursul transportului, - să amâne predarea lui către destinatar ori să

dispună înapoierea lui la locul de plecare, - să schimbe persoana destinatarului ori locul de

destinaţie sau - să dispună o altă modificare a condiţiilor de

executare a transportului.Totodată, expeditorul care a dat o dispoziţie

ulterioară este obligat să plătească transportatorului,după caz, preţul părţii efectuate din transport, taxeledatorate şi cheltuielile pricinuite prin executareadispoziţiei ulterioare, precum şi să îl despăgubească deorice pagubă suferită.

Expeditorul nu poate da dispoziţie ulterioară care săaibă ca efect divizarea transportului, în afară de cazulcând legea dispune altfel.

Art. 1974 prevede trecerea dreptului la destinatar:dreptul expeditorului de a modifica contractul detransport se stinge de îndată ce destinatarul şi-amanifestat voinţa de a-şi valorifica drepturile cerezultă pentru el din contractul de transport sau deîndată ce expeditorul a predat destinatarului duplicatulde pe documentul de transport.

Din acel moment, dreptul de a modifica contractul de

65

transport prin dispoziţie ulterioară trece asupradestinatarului.

Dreptul de refuz al transportatorului.Transportatorul, conformându-se dispoziţiilor legiispeciale, poate refuza executarea dispoziţiei ulterioare,înştiinţându-l fără întârziere pe cel de la care eaemană, dacă executarea dispoziţiei ar fi de natură sătulbure în mod grav bunul mers al exploatării ori dacă,în cazul schimbării locului de destinaţie, sporul de taxeşi cheltuieli nu ar fi garantat de valoarea bunului sauîn alt fel. Transportatorul are obligaţia de înştiinţareşi în cazul în care, la primirea dispoziţiei, executareaacesteia nu mai este posibilă.

2. Drepturi şi obligaţii ale destinatarului

Aşa cum am precizat, contractul de transport esteconvenţia prin care una dintre părţi, numită cărăuş, seobligă faţă de cealaltă parte, numită expeditor, ca, înschimbul unui preţ, să transporte sub paza sa, într-untermen determinat, anumite bunuri la destinaţie şi să leelibereze destinatarului.

Din momentul în care aderă la contract, toatedrepturile şi obligaţiile din acest contract trec asupra„beneficiarului” contractului, adică asupra destinatarul.

La punctul de sosire, destinatarul are caprincipale drepturi:

a) dreptul de a verifica documentele de transport; b) dreptul de a verifica, pe cheltuiala sa, starea

în care se află lucrurile;De asemenea, destinatarului îi revin şi obligaţii:a) obligaţia de a lua în primire marfa ce a ajuns la

destinaţie;b) obligaţia de a elibera mijlocul de transport;c) uneori, îi revine obligaţia de a plăti preţul

transportului;d) obligaţia de a suporta cheltuielile aferente

verificării mărfurilor la destinaţie135;

135 În literatura de specialitate, această obligaţie a destinataruluieste considerată neechitabilă pentru acesta. Astfel, potrivit lui O.Căpăţînă, „Obligaţia destinatarului de a suporta aceste speze întoate cazurile, fără nici o distincţie, poate suscita rezerve,

66

e) obligaţia de a conserva acţiunile judiciare şiarbitrale împotriva cărăuşului pentru repararea daunelorprovocate de transport136.

Art. 1977 NCC prevede data dobândirii drepturilor şiobligaţiilor de către destinatar: destinatarul dobândeştedrepturile şi obligaţiile decurgând din contractul detransport prin acceptarea acestuia sau a bunurilortransportate.

Constatarea stării bunului. La primirea bunurilortransportate, destinatarul are dreptul să ceară să seconstate, pe cheltuiala sa, identitatea, cantitatea şistarea bunurilor transportate.

În caz de neînţelegere asupra calităţii sau stăriiunei mărfi, instanţa, la cererea uneia dintre părţi,poate dispune, cu procedura prevăzută de lege pentruordonanţa preşedinţială, constatarea stării acesteia deunul sau mai mulţi experţi numiţi din oficiu.

Prin aceeaşi hotărâre se poate dispune sechestrareamărfii sau depunerea ei într-un depozit public sau, înlipsă, într-un alt loc ce se va determina.

Dacă păstrarea mărfii ar putea aduce mari pagube sauar ocaziona cheltuieli însemnate, se va putea dispunechiar vânzarea ei pe cheltuiala celui căruia îi aparţine,în condiţiile care se vor determina prin hotărâre.

Hotărârea de vânzare va trebui comunicată, înainte depunerea ei în executare, celeilalte părţi saureprezentantului său, dacă unul dintre aceştia se află înlocalitate; în caz contrar, hotărârea va fi comunicată întermen de 3 zile de la executarea ei.

3. Drepturi şi obligaţii ale transportatorului încontractul de transport

La punctul de pornire, sintetizând, transportatorul are

nefiind uneori în consonanţă cu exigenţele echităţii. În adevăr, dacăîn urma controlului efectuat la destinaţie se constată că lipsurilecantitative sau degradarea suferită de marfă sunt imputabile culpeiori neglijenţei expeditorului sau cărăuşului, nu pare justificat caprejudiciul echivalent cu valoarea cheltuielilor de verificare să selocalizeze în patrimoniul destinatarului”.136 O. Căpăţînă, op. cit., p. 116-117.

67

următoarele obligaţii:1. Obligaţia transportatorului de a accepta orice

cerere de transport;2. Obligaţia transportatorului de a pune la

dispoziţia expeditorului mijlocul de transportcorespunzător mărfurilor transportate;

3. Obligaţia transportatorului de preluare amărfurilor şi de cântărire a acestora;

4. Obligaţia transportatorului de a încărca marfa înmijlocul de transport;

5. Obligaţia transportatorului de a efectuatransporturile în ordinea primirii lucrurilor latransport;

6. Obligaţia cărăuşului de a transporta bunurile(art. 1971 NCC) .

Obligaţia transportatorului de a accepta orice cererede transport. Cărăuşul profesionist se află în starepermanentă de ofertă de servicii faţă de public şi eleste obligat să accepte orice cerere de transport, cuexcepţia situaţiilor prevăzute de lege. Este cazulanumitor tipuri de mărfuri cu regim special, care nu vorputea fi transportate cu mijloacele obişnuite pe care leare în dotare un cărăuş sau bunuri consideratepericuloase pentru a putea fi transportate. În rest,cărăuşul este obligat să accepte orice cerere detransport, simpla adeziune a expeditorului la condiţiilede transport prestabilite ale cărăuşului fiind suficientăpentru realizarea consimţământului137 în cazultransportului desfăşurat în condiţii de linie. De aceastăobligaţie va fi ţinut însă şi transportatorul ce nudesfăşoară activitatea în condiţii de linie.

Obligaţia transportatorului de a asigura mijlocul detransport corespunzător. Această obligaţie a cărăuşuluitrebuie privită sub dublu aspect: pe de o parte, trebuieasigurat un mijloc de transport adecvat naturiimărfurilor, iar pe de altă parte, această obligaţiepriveşte faptul că vehiculul pus la dispoziţiaexpeditorului trebuie să fie în bună stare de funcţionaredin punct de vedere tehnic. Această obligaţie trebuieîndeplinită de cărăuş, neexistând obligaţia corelativă a137 Ibidem, p. 87.

68

expeditorului de a verifica starea vehiculului pus ladispoziţie de către acesta. Neîndeplinirea de cătrecărăuş a acestei obligaţii dă naştere la o răspunderecontractuală.

Vehiculul va fi pus la dispoziţia expeditorului ladata şi locul precizate de părţi în contractul detransport.

Obligaţia transportatorului de preluare a mărfurilorşi de cântărire a acestora. Preluarea mărfurilor de cătrecărăuş echivalează cu preluarea răspunderii cărăuşuluipentru integritatea mărfurilor. Altfel spus, din acestmoment cărăuşul va răspunde de integritatea mărfurilorpână în momentul predării acestora. Din acest motivlegiuitorul, pentru anumite categorii de mărfuri, îiimpune cărăuşului obligaţia şi pentru altele îi acordădreptul de a verifica şi cântării marfa.

În ceea ce priveşte cântărirea mărfurilor, avem douăsituaţii distincte: situaţia în care, conform legii,cântărirea este obligatorie şi situaţia în carecântărirea este efectul exercitării dreptului cărăuşuluişi nu reprezintă îndeplinirea unei obligaţii legale.Aşadar, în această a doua situaţie, cântărirea estefacultativă.

Obligaţia de cântărire a mărfii. Situaţiile în carecărăuşul este obligat să cântărească marfa privesc:

a) mărfurile destinate exportului; b) mărfurile importate care transbordează ţara sau

care sunt transferate la punctul de frontieră dintr-unvehicul în altul;

c) mărfurile care se transportă pe cale aeriană;d) expediţiile de coletărie sau mesagerie;e) expediţiile de vagoane pe liniile publice ale

staţiilor de căi ferate.138 Cărăuşul are posibilitatea de a refuza, parţial sau

total, primirea mărfurilor spre transport139 sau poateprimi marfa spre transport cu formularea de rezerve.140

138 Ibidem, p. 89-90.139 Dacă va refuza parţial marfa, va menţiona pe documentul detransport motivele care justifică refuzul, iar în situaţia în carerefuzul va privi întreaga cantitate de marfă se va întocmi un proces-verbal în acest sens care va conţine motivele ce justificărespingerea primirii mărfurilor spre a fi transportate.

69

Obligaţia transportatorului de a încărca marfa înmijlocul de transport. De regulă, părţile sunt cele carestabilesc în sarcina cui va fi obligaţia de a încărcamarfa în mijlocul de transport şi modul în care esterepartizată între cărăuş şi expeditor încărcareamărfurilor în mijlocul de transport. Dacă nu stabilescnimic în acest sens, se vor aplica regulamentele sauuzanţele locale.

În ceea ce priveşte aşezarea mărfurilor în mijloculde transport, trebuie să se aibă în vedere următoarele:

a) să se utilizeze la maxim întreaga capacitate utilăde încărcare a mijlocului de transport;

b) să nu se pericliteze stabilitatea vehiculului; c) să se asigure integritatea încărcăturii. Pentru o corectă încărcare, se va realiza una dintre

următoarele operaţii specifice: stivuirea, calarea,nivelarea, legarea, învelirea cu prelate a mărfurilor.141

În situaţia în care obligaţia de încărcare va revenicărăuşului, expeditorul va plăti taxele aferente acesteioperaţii, iar cărăuşul poartă toată răspunderea pentrupagubele ce vor rezulta dintr-o încărcare defectuoasă. Încazul în care încărcarea şi operaţiile complementare vorcădea în grija expeditorului, cărăuşul este obligat să-idea acestuia instrucţiuni pentru aşezarea mărfurilor înmijlocul de transport şi, de asemenea, va trebui săsupravegheze îndeplinirea acestor operaţii.142

Importanţa operaţiunii de încărcare rezidă în faptulcă, după modul în care vor fi aşezate bunurile îninteriorul mijlocului de transport, ele vor fi expuse mai

140 Rezervele formulate de cărăuş îl apără pe acesta de răspundereapentru transportarea bunurilor în bună stare. De asemenea, potrivitart. 418 C.com., „dacă cărăuşul primeşte lucrurile de transportatfără nici o rezervă, se presupune că ele nu prezintă vicii aparentede îmbalotare”. 141 O. Căpăţînă, op. cit., p. 75-76.

Stivuirea mărfurilor este operaţia care constă în repartizarea,aşezarea şi fixarea lor corectă în mijlocul de transport, astfelîncât mărfurile să nu sufere pierderi sau avarii în timpultransportului (Gh. Bibicescu, Transportul de mărfuri pe mare în comerţulinternaţional, Editura Sport Turism, Bucureşti, 1986, p. 211), calareamărfurilor constă în imobilizarea lor cu pârghii sau alte tehnici defixare, iar nivelarea este operaţia specifică mărfurilor care setransportă în vrac.142 O. Căpăţînă, op. cit., p. 76.

70

mult sau mai puţin la deteriorări în timpultransportului143, iar răspunderea va reveni celui care aavut în sarcina sa operaţiunile de încărcare a bunurilor.

Obligaţia transportatorului de a efectuatransporturile în ordinea primirii lucrurilor latransport. Această obligaţie se aplică atât în situaţiaîn care contractul de transport nu ar prevede termenul încare se va efectua transportul, cât şi în situaţia încare s-ar stipula acest termen144, iar expeditoriiprejudiciaţi prin nerespectarea onorării ordiniicererilor de transport au dreptul să pretindă daune-interese.

Nu are o reglementare expresă in NCC, dar obligaţiacontinuă să existe in baza art. 1170 NCC privind buna-credinţă.

Această obligaţie se aplică atât în situaţia în carecontractul de transport nu ar prevedea termenul în carese va efectua transportul, cât şi în situaţia în care s-ar stipula acest termen, iar expeditorii prejudiciaţiprin nerespectarea onorării ordinii cererilor detransport au dreptul să pretindă daune-interese.

De la regula efectuării transporturilor în ordineaprimirii lucrurilor la transport se poate, însă, excepta:

a) dacă natura lucrurilor ce urmează a fitransportate justifică derogarea;

b) dacă derogarea are ca temei organizarea pedestinaţii sau pe tipuri de mărfuri a activităţiicărăuşului;

c) când transportatorul e împiedicat de un cazfortuit sau de forţă majoră să efectueze un transport peo anumită rută.

Art. 1170 privind buna-credinţă prevede: “părţiletrebuie să acţioneze cu bună-credinţă atât la negociereaşi încheierea contractului, cât şi pe tot timpulexecutării sale. Ele nu pot înlătura sau limita aceastăobligaţie.”

Buna-credinţă reprezintă un principiul fundamental aldreptului civil, iar art. 1170 NCC particularizeazăaceastă soluţie în materia contractului, buna-credinţăfiind prevăzut de art. 14 NCC: “(1) Orice persoană fizică

143 E. Cristoforeanu, op. cit., p. 145.144 Şt. Scurtu, op. cit., p. 68-70.

71

sau persoană juridică trebuie să îşi exercite drepturileşi să îşi execute obligaţiile civile cu bună-credinţă, înacord cu ordinea publică şi bunele moravuri. (2) Buna-credinţă se prezumă până la proba contrară.”

Această dispoziţie legală se justifică prin motive dejustiţie socială, adică prin necesitatea de a nu se creaunor expeditori o situaţie privilegiată în detrimentulaltora, fiind importantă atât în situaţia în carecontractul de transport nu ar prevedea termenul în carese va efectua transportul, cât şi în situaţia în care s-ar stipula acest termen.

Astfel, chiar dacă s-ar respecta termenul contractualsau uzual de către cărăuş, nerespectarea ordiniitransporturilor poate cauza expeditorului un prejudiciu.În literatura juridică s-a adus argumentul că peexpeditor îl interesează ordinea onorării cererilor detransport pentru că la stabilirea termenului de efectuarea transportului cărăuşul are în vedere nu doar timpulideal în care se poate efectua transportul, ci şiîntârzierile care pot fi cauzate în mod obişnuit peparcursul transportului de diverse situaţii, cum ar fi deexemplu, traficul aglomerat. Din acest motiv, cărăuşulprevede un timp maximal de efectuare a transportului, darîn cazul în care se respectă ordinea expediţiilor, suntşanse mai mari ca transportul să se efectueze într-untimp minim, câştigându-se diferenţa de timp inclusă înmod obişnuit ca toleranţă în calculul durateitransportului.

Obligaţia cărăuşului de a transporta bunurile. Art.1968 prevede faptul că transportatorul are obligaţia de atransporta bunurile predate pentru transport până ladestinaţie.

Este considerată a fi obligaţia caracteristică a contractuluide transport şi incumbă transportatorului.

Este o obligaţie de rezultat. Prin excepţie,obligaţia este una de prudenţă şi de diligenţă, atuncicând transportul se realizează de către o persoană care-şi oferă serviciiile publicului în cadrul activităţiisale profesionale, cu titlu gratuit.

72

Această obligaţie este configurată prin documentul detransport care, potrivit art. 1961 NCC, precizează atâtlocul încărcării mărfii, cât şi pe cel de destinaţie.

În cursul deplasării, cărăuşul are următoarele obligaţii:1. Obligaţia cărăuşului de a respecta ruta

stabilită;2. Obligaţia cărăuşului de efectua transportul în

termenul stabilit;3. Obligaţia cărăuşului de pază a bunurilor

încredinţate spre transport.Obligaţia cărăuşului de a respecta ruta stabilită.

Ruta poate fi determinată prin contractul de transportsau, în situaţia transporturilor cu periodicitateregulată, itinerariul cărăuşului este stabilit printarifele publice ale acestuia.

În cazul în care s-a stabilit o rută145, cărăuşul nuare dreptul să modifice în mod unilateral itinerariulstabilit, cu excepţia situaţiei în care este nevoit săurmeze altă rută din motive de forţă majoră.

Dacă nu-şi respectă această obligaţie, cărăuşulrăspunde faţă de expeditor sau destinatar în cazul încare, din acest motiv, s-a produs o pagubă.146

În situaţia în care nu s-a stabilit ruta princontract, iar până la destinaţie sunt mai multe rutepracticabile, cărăuşul va efectua transportul pe ruta ceamai scurtă, pe care se presupune că transportul este mairapid şi mai ieftin147.

Obligaţia cărăuşului de a efectua transportul întermenul stabilit. Art. 1969 NCC prevede în privinţatermenului de transport: transportul trebuie efectuat întermenul stabilit de părţi. Dacă termenul în care trebuiefăcut transportul nu a fost determinat de părţi, se ţineseama de practicile statornicite între părţi, de uzanţeleaplicate la locul de plecare, iar în lipsa acestora, sestabileşte potrivit împrejurărilor.

În cazul în care părţile nu au stabilit un termen, seconsideră că termenul nu lipseşte, ci părţile au acceptat

145 E. Cristoforeanu, op. cit., p. 145.146 Şt. Scurtu, op. cit., p. 50-59. 147 O. Căpăţînă, op. cit., p. 99.

73

în mod tacit ca acesta să fie timpul necesar efectuăriiunui astfel de transport.

În cazul în care cărăuşul nu efectuează transportulîn termenul stabilit, va putea fi obligat să plăteascădespăgubiri celui îndreptăţit.

Părţile pot stabili un termen global şi unitarpentru întregul parcurs sau durate divizate, în funcţiede fiecare etapă a itinerariului.148

Actualmente, unii dintre cărăuşi au termene deefectuare a transportului stabilite de legiuitor sau deautorităţile în drept, alţii le stabilesc în modunilateral şi le aduc la cunoştinţa publicului, iar alţiile stabilesc pe cale convenţională149.

Obligaţia cărăuşului de pază a bunurilorîncredinţate spre transport sau de a conserva marfa peparcurs. Cărăuşul este asimilat cu un depozitar, iarpredarea bunurilor spre transport este considerată undepozit necesar. Dacă expeditorul a desemnat o persoanăcare să însoţească bunurile, obligaţia de pază va revenipersoanei desemnate, iar cărăuşul va fi în continuareţinut de obligaţia de a realiza transportul în condiţiinormale.

La destinaţie. Cărăuşul are următoarele obligaţii ladestinaţie:

1. Obligaţia de a-l aviza pe destinatar;2. Obligaţia de a-l identifica pe destinatar;3. Obligaţia de a-i preda mărfurile destinatarului.

Codul civil prevde în art. 1976 - obligaţia de predareşi de informare potrivit căreia transportatorul esteobligat să pună bunurile transportate la dispoziţiadestinatarului sau posesorului documentului de transportla ordin ori la purtător, în locul şi termenele indicateîn contract sau, în lipsă, potrivit practicilorstatornicite între părţi ori uzanţelor. Posesoruldocumentului de transport la ordin sau la purtător esteobligat să îl remită transportatorului la preluareabunurilor transportate.

Predarea bunurilor transportate se face la domiciliulsau sediul destinatarului, dacă din contract, dinpracticile statornicite între părţi ori conform uzanţelor

148 Ibidem, p. 104.149 Şt. Scurtu, op. cit., p. 50-59.

74

nu rezultă contrariul.Transportatorul îl înştiinţează pe destinatar cu

privire la sosirea bunurilor şi la termenul pentrupreluarea acestora, dacă predarea nu se face ladomiciliul sau sediul acestuia”.

Obligaţia de a-l aviza pe destinatar. Aceastăobligaţie nu este o obligaţie legală150, dar esteconsiderată a fi subînţeleasă, ea fiind un element ceconcură la realizarea scopului contractului de transport,scop ce este reprezentat de predarea bunurilor în mâiniledestinatarului. Avizarea echivalează cu momentul în caredestinatarul este pus în întârziere să-şi ridicebunurile şi ea va fi făcută în formă scrisă151.

Obligaţia de a-l identifica pe destinatar.Identificarea se va face în funcţie de natura scrisoriide trăsură, adică în funcţie de faptul dacă documentul detransport este nominativ, la ordin sau la purtător.

Dacă documentul este nominativ, destinatarul esteindicat nominal şi cărăuşul nu mai trebuie să pretindăacestuia să-i prezinte duplicatul scrisorii de trăsură,pentru că nici o altă persoană nu ar putea folosiscrisoarea pentru a cere cărăuşului predarea. În cazul încare expeditorul sau destinatarul ar fi făcut o cesiune,aceasta ar fi opozabilă cărăuşului numai dacă cesionarula notificat cărăuşului actul de cesiune.152

Dacă scrisoarea de trăsură este la ordin,identificarea destinatarului presupune verificarea decătre cărăuş a regularităţii girurilor prin care s-atransmis înscrisul respectiv.

Dacă scrisoarea de trăsură este la purtător,persoana care este în posesia legitimă a documentului detransport este îndreptăţită să primească bunurile ladestinaţie. Cărăuşul are doar obligaţia să identificeprin nume şi domiciliu pe cel care prezintă titlul lapurtător pentru a şti cui va trimite avizul şi cui vapreda bunurile.153

Obligaţia de a-i preda mărfurile destinatarului.

150 Nu este prevăzută în mod expres de Codul comercial.151 Uzanţele comerciale impun forma scrisă.152 E. Cristoforeanu, op. cit., p. 170.153 O. Căpăţînă, op. cit., p.118.

75

Predarea mărfurilor destinatarului reprezintă finalitateacontractului de transport. Predarea mărfurilor trebuiefăcută la locul de destinaţie stabilit prin contract şila data la care s-a stabilit că trebuie făcută predarea.

Există, însă şi situaţii în care cărăuşul poate să nupredea marfa destinatarului:

a) până în momentul în care destinatarul nu-şiîndeplineşte obligaţiile ce îi revin conform contractuluide transport. În acest sens, legea acordă cărăuşului undrept de retenţie asupra lucrurilor transportate până cânddestinatarul îşi îndeplineşte obligaţiile ce derivăpentru el din contractul de transport şi, de asemenea, undrept de privilegiu asupra lucrurilor transportate, pentru caastfel cărăuşul să-şi poată realiza cu preferinţăcreanţele ce rezultă din contractul de transport;

b) până când destinatarul nu restituie cărăuşuluiexemplarul subscris de cărăuş şi transmis destinataruluide expeditor prin gir sau prin tradiţie, dacă scrisoareade trăsură este la ordin sau la purtător;

c) când marfa se găseşte sub sechestru la cerereaunui terţ;

d) când regulamentele sanitare, poliţieneşti, vamaleetc. impun anumite măsuri restrictive de control.

Potrivit dispoziţiilor art. 1980, destinatarul nupoate intra în posesia bunurilor transportate decâtdacă plăteşte transportatorului sumele datoratepotrivit contractului şi eventualele rambursuri cu caretransportul a fost grevat. În caz de neînţelegereasupra sumei datorate, destinatarul poate preluabunurile transportate dacă plăteşte transportatoruluisuma pe care susţine că o datorează acestuia din urmăşi consemnează diferenţa reclamată de transportator lao instituţie de credit.

Spre deosebire de art. 1978 NCC (Preţul transportului şi alserviciilor accesorii prestate de transportator sunt datorate de expeditor şise plătesc la predarea bunurilor pentru transport, dacă nu se prevedealtfel prin contract sau legea specială, după caz. Dacă bunurile nu sunt deaceeaşi natură cu cele descrise în documentul de transport sau valoarealor este superioară, transportatorul are dreptul la preţul pe care l-ar ficerut dacă ar fi cunoscut aceste împrejurări, dispoziţiile legii speciale fiindaplicabile. Dacă preţul se plăteşte la destinaţie, transportatorul va predabunurile contra plăţii acestuia de către destinatar. Preţul serviciilor

76

accesorii şi al cheltuielilor efectuate pe parcursul transportului estedatorat de destinatar, dacă prin contract sau legea specială nu se prevedealtfel.) care reglementează regimul juridic al acesteiobligaţii indiferent de titular, art. 1980 NCC vizeazădoar ipoteza în care cel căruia îi incumbă obligaţiamenţionată este destinatarul. Aşadar, art. 1980 NCC sereferă doar la momentul la care trebuie executatăobligaţia destinatarului de a plăti sumele datoratetransportatorului: obligaţia destinatarului de a plătisumele datorate transportatorului se executăconcomitent cu obligaţia transportatorului de predare abunurilor transportate către destinatar.

Exigibilitatea simultană a obligaţieidestinatarului de a plăti sumele datoratetransportatorului şi a obligaţiei transportatorului dea-i preda destinatarului bunurile transportate poateatrage, în caz de neexecutare, invocarea excepţiei deneexecutare. În cazul în care destinatarul nu executăobligaţia de a achita sumele datorate, destinatarul nupoate intra în posesia bunurilor transportate, adicătransportatorului nu i se poate impune executareaobligaţiei de predare a acestor bunuri. De altfel,transportatorul beneficiază nu numai de posibilitateade a invoca excepţia de neexecutare, dar şi de toatedrepturile unui creditor gajist.

Drepturile transportatorului. Dintre cele maiimportante drepturi ale cărăuşului asupra bunuriloraflate la transport, putem enumera următoarele:

1. Dreptul de retenţie asupra mărfurilortransportate;

2. Dreptul de privilegiu al cărăuşului;3. Dreptul de gaj al cărăuşului.Aceste drepturi acordate de legiuitor cărăuşului

sunt, de fapt, garanţii de plată pentru prestaţiaefectuată de transportator, garanţii preluate din dreptulcomun şi adaptate la contractul de transport154.

Raţiunile ce au stat la baza acordării acestorgaranţii cărăuşului pentru plata prestaţiilor sale rezidăîn faptul că transportatorul este un factor economic şisocial foarte important şi, dacă legea nu i-ar acorda154 Şt. Scurtu, op. cit., p. 139.

77

aceste garanţii, transportatorul ar fi un simplu creditorchirografar care, pentru a-şi obliga debitorul la platapreţului transportului, ar trebui să urmeze o procedurăde durată. De asemenea, trebuie precizat faptul cătransportatorul nu are posibilitatea de a verificasolvabilitatea clienţilor săi în acordarea acestordrepturi care îi asigură plata preţului transportului.

În acest sens, art. 1982 NCC prevede că pentrugarantarea creanţelor sale izvorâte din contractul detransport, transportatorul se bucură, cu privire la bunultransportat, de drepturile unui creditor gajist cât timpdeţine acel bun. Transportatorul poate exercitadrepturile şi după predarea către destinatar a bunuluitransportat, dar numai timp de 24 de ore de la predare şidoar dacă destinatarul mai deţine bunul.

Altfel spus, transportatorul este titularuldrepturilor unui creditor gajist, iar creanţele cuprivire la care transportatorul îşi poate exercita acestedrepturi sunt cele care rezultă din contractul detransport. Aceste drepturi sunt reglementate de art. 2487şi urm. NCC.

Creanţele care derivă din contractul de transportsunt, de regulă, creanţe referitoare la preţultransportului, preţul serviciilor accesorii şi altecheltuieli, creanţele ce rezultă din exercitareadreptului la contraordin ori din executarea obligaţiilortransportatorului în caz de imposibilitate de predare abunurilor ; etc.

Referitor la perioada de timp în care transportatorulpoate exercita drepturile unui creditor gajist, potrivitdispoziţiilor art. 1982 NCC aceasta include întragaperioadă în care transportatorul deţine bunuriletransportate, dar se extinde şi asupra unei perioade de24 de ore de la predarea către destinatar. Cât priveştemenţinerea garanţiei transportatorului după predareabunului către destinatar, o condiţie esenţială este aceeaca destinatarul să aibă el însuşi detenţia bunului şi încazul în care destinatarul nu mai deţine bunul, garanţiatransportatorului se stinge.

78

79