ReferatZincul şi rolul acestuia în

organismul uman

CUPRINSCUPRINS..........................................................2

Capitolul 1. - INTRODUCERE.......................................4

1.1. ISTORIC...................................................4

1.2. STARE NATURALĂ..........................................5

1.3. GENERALITĂŢI..............................................6

CAPITOLUL 2. – PROPRIETĂŢI FIZICE ŞI COMBINAŢII CHIMICE..........8

2.1. PROPRIETĂTI FIZICE.......................................8

2.2. COMBINAŢII CHIMICE.......................................9

2.2.1. HALOGENURI.............................................9

2.2.2. OXIZII ŞI SĂRURILE OXOACIZILOR.........................9

2.2.3.ALTE COMBINAŢII........................................10

CAPITOLUL 3. UTILIZĂRI GENERALE.................................11

3.1. UTILIZĂRILE ZINCULUI....................................11

Capitolul 4. BIOMEDICAL.........................................12

4.1. ROLUL BIOLOGIC AL ZINCULUI ÎN ORGANISMUL UMAN............12

4.2. CARENŢA DE ZINC..........................................14

4.3. SURSE DE ZINC............................................15

CAPITOLUL 5. FORME FARMACEUTICE PE BAZĂ DE ZINC.................17

CAPITOLUL 6. CONTAMINARI........................................18

6.1. Contaminarea cu zinc a mediului inconjurător.............18

6.2.Contaminarea cu zinc a solurilor, a plantelor şi animalelor..............................................................21

2

6.3. Contaminarea cu zinc a apelor............................23

Capitolul 7. CONCLUZII.........................................24

BIBLIOGRAFIE....................................................25

ANEXE...........................................................26

3

Capitolul 1. - INTRODUCERE1.1. ISTORIC

Din grupa a II-a secundară fac parte zincul, cadmiul şi

mercurul. Cel mai vechi obiect de zinc a fost descoperit la

săpăturile efectuate, în anul 1939, la Agora din Atena. Este

vorba de o plăcuţă dreptunghiulară (40*65 mm) de zinc cu

grosimea de 0,55 mm şi care datează din secolul al IV-lea –

al III-lea î.e.n. Cercetările efectuate au dus la concluzia

că zincul, ca element metalic, nu era cunoscut în vremea

aceea şi că prezenţa sa sub forma unor obiecte metalice este

cu totul întâmplătoare.

Numele de zinc (Zinker) este dat pentru prima oară de

alchimistul Paracelsus, fără a se preciza dacă este vorba de

un metal sau de un minereu. Georgius Agricola menţionează în

lucrarea sa „De re metalica” (1556) că la Goslar, atunci când

se topesc minereurile piritoase curge, mai întâi din cuptor,

un lichid alb, care probabil era zinc.

Determinarea zincului ca element metalic a fost făcută

în anul 1742 de germanii Anton von Schwab şi independent de

el în 1746, de A.S. Maggraf. Tot în această perioadă englezul

Champion pune în funcţiune, la Warmley lângă Bristol prima

fabrică din Europa de producere a zincului. El s-a bazat pe o

serie de cunoştinţe aduse din orientul îndepărtat, unde

4

zincul era extras de multa vreme, în vase ceramice închise şi

încălzite în exterior cu cărbuni.

În antichitate, înainte de a fi identificat ca element

chimic, zincul era folosit pentru obŢinerea alamei. Un aliaj

conŢinând aproximativ 87% zinc s-a găsit în unele ruine

preistorice din Transilvania. Printre cele mai importante

aliaje se numără alama, bronzul comercial, aluminiu de

sudura, nichel argintiu şi argint German.

În 1780, Luigi Galvani a descoperit că muşchii

broaştelor se contractau când le atingea cu bisturiul său.

Apoi din întâmplare el a descoperit că picioarele puteau fi

făcute să se mişte doar prin atingerea lor cu două metale

diferite (Cu şi Fe), trăgând greşit concluzia că muşchiul

broaştei genera curent. Experimentele au fost continuate de

Alessandro Volta, cu metale diferite care a demonstrat că

fluxul de curent este datorat contactului existent între

metale diferite.

În 1800, Volta a inventat prima pilă electrică pentru

care a folosit un set de placi de zinc şi argint ce alternau

şi care erau scufundate într-o baie cu soluţie de sare.

Importanţa care se acordă în prezent acestui metal poate

fi dedusă din producţia mondială de zinc, care între anii

1970-1980 a atins o valoare maximă în 1974, ajungând la

aproximativ 6 milioane de tone. Datorită unor factori de

conjunctură, cum sunt cei legaţi de criza mondială a5

petrolului, s-a înregistrat o scădere a extracţiei de zinc,

ajungându-se în 1979 la o producţie de 4,7 milioane tone.

1.2. STARE NATURALĂ

Zincul face parte din grupa metalelor puţin răspândite

în natură. Zincul se găseşte numai sub formă de combinaţii

chimice. Mineralele zincului sunt sulfuroase (cele mai

importante) şi oxidice. De obicei, pe lângă zinc mai conţin

şi alte elemente (în special plumb, dar şi fier, cupru etc.).

Cele mai uzuale minerale utilizate pentru extragerea zincului

sunt următoarele: blenda sau sfaleritul (sulfura de zinc – ZnS),

conţine 67,1% zinc; smithsonit (carbonat de zinc – ZnCO3)

conţine 64,8% zinc; calamina (silicat de zinc – 2ZnO*SiO2*H2O)

6

cu conţinutul de 67,50 % ZnO şi zincit (oxid de zinc – ZnO)

care conţine 80,3% zinc.

1.3. GENERALITĂŢI

Zincul, cadmiul şi mercurul formează a doua grupă

secundară şi au în stratul exterior câte doi electroni. Numai

aceşti doi electroni participă la legături chimice, în

consecinţă sunt maxim bivalente (electrovalenţe sau

covalenţe). Stratul de valenţă este precedat de un strat

inert de 18 electroni, care nu participă la reacţiile

chimice, ca şi stratul penultim de 8 electroni de la

elementele din grupa a doua principală. Prin aceasta

elementele Zn, Cd, Hg, se deosebesc de elementele din

subgrupa I vecină (Cu, Ag, Au), deoarece orbitalii

substratului (n-1)d (3d, 4d sau 5d) care conţin 10 electroni

sunt complet ocupaţi, nu participă la formarea combinaţiilor

pentru a mări valenţa peste 2. Aceasta se datorează faptului

că sarcina lor nucleară este mai mare cu o unitate decât

elementele din subgrupa precedentă. Eliminarea unui al

treilea electron din substratul (n-1)d, complet ocupat,

necesită o energie mai mare, de aceea substratul (n-1)d este

foarte stabil la aceste elemente.

Datorită acestei structuri a învelişului de electroni,

ionii Zn2+, Cd2+ şi Hg2+ în general incolori şi diamagnetici.

Zn, Cd şi Hg se caracterizează prin puncte de topire joase,

7

care descresc de la Zn spre hg. Mercurul are punctele de

topire şi de fierbere cele mai joase, ca o consecinţă a

tendinţei reduse a celor 2 electroni de valenţă de a forma

legături metalice. Mercurul are caracter de metal seminobil,

el fiind situat în seria tensiunilor după H2, dar înaintea

Au, elementul vecin în sistemul periodic.

Zincul şi cadmiul prezintă unele asemănări cu elementele

din subgrupa a II-a principală; datorită potenţialului lor

negativ, au o tendinţă accentuată de a forma ioni. Se

aseamănă mai ales cu Mg, iar sulfatul de magneziu şi cel de

zinc şi cadmiu sunt izomorfi. Zn, Cd, Hg, au o afinitate faţă

de O2 mult mai mare decât elementele din subgrupa I-a , dar

mai mică decât cele din subgrupa a III-a principală (Al, Ga,

In, Tl). Oxizii acestor elemente sunt coloraţi (ZnO este

galben la cald), ca şi la cele mai multe metale grele.

Sulfurile de asemenea sunt colorate cu excepţia ZnS, şi

insolubile în apă, spre deosebire de sulfurile metalelor

alcalino-pământoase. Zn şi Cd formează combinaţii în

majoritatea lor ionice. Hg însă formează foarte multe

combinaţii covalente. Complecşii acestor elemente nu sunt

prea stabili şi prezintă numerele de coordinaţie 2, 4(5), 6.

K L M N O P

30Zn 1s2 2s2p6 3s2p6d10 4s2 [Ar] 3d104s2

8

9

CAPITOLUL 2. – PROPRIETĂŢI FIZICE ŞICOMBINAŢII CHIMICE

2.1. PROPRIETĂTI FIZICE

Principalele proprietăţi ale Zincului

Raza atomică, nm 0.137Raza ionică, M2+, nm 0.083Potenţial de ionizare, eV, M-e-M+;

M+-eM2+

9.39

17.06Potenţial standard de electrod, V, M2+/M -0.763Masa atomică 65.37Stare de oxidare 2+Electronegativitate 1.6Volum atomic 9.2Reţea cristalină h.Densitate, kg/dm3, 18°C 7.1Duritate, scara Mohs 2.5Temperatura de topire, °C 419Temperatura de fierbere, °C 907Conductibilitate electrică (Hg=1) 16.3

Zincul este un metal alb-albăstrui, strălucitor al cărui

luciu metalic dispare repede în contact cu aerul, datorită

formării unui strat superficial de oxid care împiedică

10

oxidarea lui în continuare. Cristalizează în sistem hexagonal

compact şi nu mai prezintă alte forme alotropice. Se poate

aprecia că posedă o bună conductivitate termică (61-64% faţă

de argint) şi electrică (28% faţă de argint). La temperatura

obişnuită zincul este fragil şi nu se poate prelucra prin

laminare. Între 100 şi 150 grade celsius devine plastic

putând fi forjat sau laminat în table subţiri până la 0,05 mm

grosime. Datorită temperaturii de recristalizate destul de

scăzute, încălzit la circa 250 grade, zincul ajunge să fie

atât de casant încât poate fi sfărâmat, până în stare de

pulbere metalică. Zincul posedă caracteristici mecanice

reduse datorită, îndeosebi, structurii sale formată din

grăunţi grosolani, dar care poate fi îmbunătăţit după

laminare. Astfel rezistenţa de rupere la tracţiune creşte de

la 2-7 daN/mm2 (în stare turnată) la 11-15 daN/mm2 (după

laminare), iar alungirea de la 0,3-0,5 % (în stare turnată)

la 30-40% (după laminare).

2.2. COMBINAŢII CHIMICE

2.2.1. HALOGENURIFluorura de zinc, care se obţine cristalizată ca

ZnF2*4H2O este puţin solubilă în apă (1,5g la 100g apă la

25°C), spre deosebire de ZnCl2, extrem de uşor solubilă (432g

la 100 g apă la 25°C). ZnCl2 anhidră cristalizează în 3

11

modificaţii, notate , , care diferă între ele prin

distanţele Zn – Cl.

Ionul de zinc este înconjurat tetraedric cu ionii de

clor. ZnCl2 solidă se topeşte foarte uşor, la 26°C. Bromura

şi iodura de zinc sunt asemănătoare. Dintre halogenurile de

zinc, ZnF2 în soluţie, serveşte pentru impregnarea lemnului

de construcţie. Soluţiile da ZnCl2, din cauza hidrolizei au

caracter acid:

ZnCl2 + 2HOH = Zn(OH)2 + 2HCl

Soluţiile apoase de ZnCl2, datorită prezenţei acidului

liber, dizolvă oxizii metalici (ex: rugina) şi servesc la

curtarea suprafeţei metalelor, în tinichigerie. Halogenurile

de zinc, dau uşor acidocomplecsi, halogenurile complexe de

tipul: MI[ZnX3], MI2[ZnX4] şi MI

3[ZnX5], care sunt mult mai

puţin stabile în soluţie, decât halogenurile complexe de Cd,

care se obţin la fel.

2.2.2. OXIZII ŞI SĂRURILE OXOACIZILORPrin arderea Zn în aer se obţine ZnO, folosit în

vopsitorie şi pictură ca alb de Zn. ZnO, cu structura

wurţitei, este alb la rece şi galben la cald fără să-şi

schimbe structura cristalină. Hidroxidul de Zn se formează

din Zn2++OH- şi are caracter amfoter. Cu hidroxizii alcalini

formează MI2[Zn(OH)4] şi MI[Zn(OH)3] iar cu amoniacul

reacţionează astfel:

Zn(OH)2 + 4NH3 [Zn(NH3)4]2+ + 2OH-

12

Din Zn şi ZnO cu acizii respectivi se obţin

Zn(NO3)2*3(6)H2O, ZnSO4*7H2O izomorf cu sulfatul de Mg,

Zn(CH3COO)2 etc. Tot aşa,

Zn2+ + NaHCO3 + CO2 => ZnCO3 normal

Unele din aceste săruri se descompun uşor la încălzire.

De exemplu:

2Zn(NO3)2 => 2ZnO + 4NO2 +O2;

ZnCO3 => ZnO + CO2.

2.2.3.ALTE COMBINAŢIISulfura de Zn naturală numită blendă este cristalizată

în sistemul cubic. Mai rar se găseşte cristalizată în sistem

hexagonal numită wurtzita. ZnS precipitată cu H2S este alb-

amorfă, solubilă în acizi minerali, dar prin îmbătrânire

devine insolubilă, probabil datorită cristalizării. ZnS

amorfă, la încălzire în apă cu H2S sub presiune, formează

blenda cubică. ZnS uscată, încălzită în curent H2S sau H2

formează wurtzita hexagonală, care este forma stabilă la

temperatură înaltă cu punct de transformare 1020°C. ZnS este

utilizată ca pigment alb sub numele de litopon, care rezultă

ca un amestec de ZnS şi BaSO4, prin tratarea BaS cu o soluţie

de ZnSO4:

BaS + ZnSO4 = ZnS + BaSO4

În afară de combinaţiile complexe menţionate mai

înainte, se formează şi complecşi cu donori cu O sau S.

Astfel Zn formează chelaţi cu ionul oxalic, acetilacetona, un

13

acetat bazic, Zn4O(CH3COO)6. Acetilacetonatul monohidrat,

Zn(acac)2*H2O conţine Zn pentacoordinat, cu geometrie

bipiramidală triunghiulară. Complecşii hexacoordinaţi sunt

puţini la Zn. În mod frecvent sunt tetracoordinaţi.

14

CAPITOLUL 3. UTILIZĂRI GENERALE

3.1. UTILIZĂRILE ZINCULUI

Zn R1 de puritate 99,99% foloseşte la: fabricarea

tablelor benzilor barelor, sârmelor etc. cu destinaţii

speciale; elemente galvanice, anozi pentru electroliză,

aliaje cu bază de zinc pentru electroliză, aliaje cu bază de

zinc pentru turnare sub presiune, şi oxid de zinc cu

destinaţie specială.

Zincul R2 de puritate 98,6% este folosit pentru: zincări

la cald, fabricatrea ZnO calitatea I, fabricarea aliajelor.

Zn D1 de puritate 98,5% este folosit pentru diferite

produse laminate obişnuite, pentru aliaje Cu-Zn obişnuite,

pentru fabricarea Zn praf şi pentru zincări la cald.

Zincul D2 de puritate 97,5% este folosit pentru aliaje

Cu-Zn cu Pb, pentru fabricarea ZnO calitatea a II-a şi a III-

a, precum şi în metalurgie la dezargintarea plumbului.

Oxidăndu-se cu uşurinţă în aer, în prezenţa Co2 şi a

umidităţii, stratul subţire de oxid format este aderent şi

compact, împiedicând corodarea în continuare a metalului. Pe

baza acestei proprietăţi Zn este utilizat pe scară largă la

acoperirea tablei, ţevilor şi a sârmelor din oţel prin

procedeul cunoscut sub numele de zincare. Tot o acoperire de

protecţie se realizează şi prin metalizare, metodă cu

15

ajutorul căreia Zn topit este pulverizat pe suprafaţa

materialelor metalice.

O importantă cantitate de Zn este folosită în

metalurgie, la extragerea Pb, Au si Ag, precum şi la

elaborarea unor aliaje, în special alama. Dintre aliajele cu

baza de Zn se menţionează aliajele: Zn-Al (cu 4% Al) sau Zn-

Al-Cu (cu 4% Al şi 1-2,76% Cu) utilizate la obţinerea

pieselor turnate sub presiune (capace de ceasornice, aparate

de ras, piese pentru maşini de scris etc.) asigurând o mare

stabilitate dimensională.

Cantităţi însemnate de Zn sunt folosite la fabricarea

ZnO, cel mai uzual pigment anorganic alb. În afară de

industria coloranţilor ZnO este utilizat în industria

cauciucului, în industria ceramica, în medicină etc.

Capitolul 4. BIOMEDICAL4.1. ROLUL BIOLOGIC AL ZINCULUI ÎN ORGANISMUL

UMAN

Organismul uman contine aproximativ 25 de minerale

esentiale, unele aflate în cantităti relativ mari - minerale,

altele în doze mult mai mici - oligoelemente, dar toate la

fel de importante pentru o bună functionare a organismului.

În ciuda prezentei lor în cantitate redusă în organism,

oligoelementele (crom, cobalt, cupru, fluor, iod, seleniu,

16

zinc etc.) sunt foarte importante pentru viata. Printre

rolurile acestora, se pot numara: protectia împotriva

cancerului (în cazul seleniului), combaterea cariei dentare

(fluor), ajutorul în cazul curelor de slăbire (crom) şi

altele.

Zincul este un oligoelement care intervine în numeroase

reactii enzimatice, jucând un rol important în metabolismul

proteinelor, glucidelor şi lipidelor. Activitatea a peste 100

enzime depinde de prezenta zincului, astfel încat acest

mineral este vital în toate etapele vietii. Una dintre cele

mai importante functii ale zincului este contributia la

creşterea normală a individului, începând cu dezvoltarea

fetală şi continuând în copilarie şi adolescentă.

Zincul are o activitate vastă şi extrem de importantă în

organismul nostru. Participă la sinteza şi metabolismul

enzimelor, multiplică numărul lor în organism. Activeaza

peste 200 de enzime din sistemul enzimatic, care odată pus în

functiune, actionează şi asupra celorlalte sisteme din

organism, activându-le şi mentinându-le în functiune, ceea ce

îl face să fie un real catalizator de vitalitate, iar dacă

zincul ar disparea din organism, atunci organele nu ar mai

functiona.

Zincul intervine la transportul vitaminei A de la ficat

şi îndeplineşte functia de antioxidant, protejând celulele

împotriva radicalilor liberi.

17

Stimulează regenerarea tesuturilor ajutând la

proliferarea celulară, prin activarea şi divizarea, mai ales

a tesuturilor deteriorate, tesuturilor conjunctive ale

ochilor, nasului şi cavitătatii bucale. Inflamarea cavitătii

bucale provoacă pe timpul mesei dureri mari. Acestea sunt

simtomele neplacute ale stomatitei.

Zincul împiedică atrofierea Timusului, glanda care este

considerată un organ imunitar. În spatele sternului, median

stânga, este ca o conducta în care se afla esofagul, traheea,

nervii şi vase sangvine, iar Timusul se afla chiar în

mijlocul lor. Cu cât omul e afectat de mai multe boli cronice

cu atat Timusul se atrofiază mai repede şi cu cât se

atrofiază mai mult cu atât ne îmbolnăvim mai uşor. Zincul

este ca un antrenor pentru celulele imunitare, pe care le

întareşte şi le sporeşte numarul.

Zincul îmbunătăteşte vederea şi creşte capacitatea

intelectuală. Cea mai mare cantitate de zinc se află în

retină, cornee şi în protuberanta hipocampică a creierului.

Deoarece dezvoltarea neuronilor depinzand de zinc este de

înteles de ce dezvoltarea înteligentei copiilor noştrii

depinde şi de zinc. Zincul îmbunătăteşte foarte mult vederea,

deoarece ajută nervii optici.

Zincul întervine în unele precese hormonale, cum ar fi

în cazul insulinei şi al glandelor sexuale. Astfel, după18

părerea unor oameni de ştiintă, insulina este stocată în

pancreas (Insulele lui Langerhans), sub formă de săruri de

zinc. În practică, adaugarea de zinc la insulină prelungeşte

actiunea acesteia (protamin – zinc – insulina).

De asemenea, activitatea glandelor sexuale creşte sub

influenta acestui oligoelement, îmbunătătind procesul de

reproducere. Zincul este de altfel prescris pentru creşterea

vitalitătii spermei şi deci a fertilitătii masculine. Se

crede că zincul ar avea capacitatea de a creşte nivelul de

testosteron şi de a mări masa şi forta musculară.

Zincul este implicat în creşterea imunitătii, precum şi

în traumatismele primare ale vaselor de sânge, fiind

precursorul arteriosclerozei şi al coronaropatiilor. El

poate, prin prezenta lui, să inhibe dezvoltarea tumorilor

canceroase.

Preparatele cu zinc intervin cu succes în combaterea

dermatitelor, a infectiilor cu fungi (ciuperci), a leziunilor

de psoriazis, în blefarite (infalmatiile pleoapelor) sau în

alopecie (căderea prematură a părului). S-a semnalat

totodată, efectul său favorabil în cazul cirozei.

Zincul contribuie la fabricarea şi activarea

limfocitelor T – un tip de globule albe cu rol în lupta

împotriva infectiilor – fiind astfel implicat în activitatea

19

sistemului imunitar. În absenta acestui mineral, se constată

o diminuare a simturilor (olfactiv şi gustativ). Zincul

participă la sinteza ADN-ului şi este implicat în procesul de

vindecare a rănilor. Prin participarea sa la procesul de

regenerare celulară, zincul este deosebit de eficient pentru

cicatrizarea arsurilor şi a altor răni.

4.2. CARENŢA DE ZINC

Afectează creşterea şi dezvoltarea sexuală, scade pofta

de mâncare, accelerează ritmul de îmbătrânire, duce la

anemie, căderea părului şi deformarea unghiilor, îmbolnavirea

ficatului, infectii repetate, scăderea sensibilitătii

gustative şi a celei olfactive, dificultăti în cicatrizarea

rănilor, diferite nevralgii, instalarea prostatitei,

afectarea sistemului imunitar, impotenta sexuală, scăderea

productiei de spermatozoizi şi dereglări ale sistemului de

reproducere etc.

Dereglarea metabolismului zincului constituie principala

cauză a aparitiei diabetului zaharat. Excesul de zinc poate

provoca hipercolesterolemie şi instalarea, consecutivă, a

aterosclerozei. Deficitul de zinc poate aparea la copiii

subnutriti cu produse de origine animală (oua, lapte şi

produse lactate etc.).

20

Cea mai mare cantitate de zinc este depozitată în

prostată (de zece ori mai mult decât în oricare organ), iar

carenta de acest mineral poate determina atrofie testiculară

şi cauza unele disfunctionalităti ale prostatei.

Deşi zincul este prezent în numeroase alimente – peşte,

fructe de mare, carne, ouă, cereale, legume uscate –

carentele sunt foarte frecvente în rândul populatiei

generale. De retinut că zincul de origine animală este mai

bine absorbit decât cel de origine vegetală. De aceea,

vegetarienii sunt foarte expuşi la carente de zinc.

Tulburările digestive, uscăciunea pielii, acneea,

cicatrizarea dificilă, unghiile casante, căderea parului sunt

principalele simptome ale lipsei de zinc.

4.3. SURSE DE ZINC

Stridiile contin cea mai mare cantitate de zinc. Cum

acestea nu fac parte din dieta zilnică, zincul poate fi

obtinut din peşte (sardele), carne (de vită, porc, pasăre sau

miel), cereale integrale, nuci, seminte de dovleac şi produse

lactate. Trebuie evitate aporturile excesive de zinc, care

pot rezulta din luarea suplimentelor concomitent cu consumul

de alimente bogate în zinc. Excesul de zinc împiedică

absorbtia cuprului, necesar pentru functionarea normală a

organismului, dar şi pentru formarea globulelor roşii.

Totuşi, zincul este continut, în cantităti mai mici, şi de

celulele vegetale, cum ar fi: perele, cireşele, vişinele,21

castanele, nucile, sfecla roşie, roşii, vinete, untişor,

fasole şi linte. Zincul din aporturile alimentare este

asimilat în proportie de 20 – 30%.

Zincul este necesar în toate etapele vietii, doza

recomandată variind în functie de vârstă. Astfel, sugarii au

nevoie de 5 mg de zinc pe zi, copiii până în 12 ani de 6 - 12

mg pe zi, adolescentii de 10-13 mg, iar adultii de 12-14 mg

pe zi. La femeile însărcinate şi cele care alaptează doza

recomandată este de 15, respectiv 19 mg pe zi.

Alimente bogate în zinc(în mg/100 g)Stridii 16Ficat de vitel sau porc 9Germeni de grâu 7Pâine integrală 5Carne de vită 4Ficat de vită 4Soia 3Peşte gras, crustacee 2,5Fasole, linte 2

Supradozarea tabletelor sintetice de zinc produce

greată, diaree, frisoane, astenie, greutate în mişcări. Pe

termen lung, supradozarea zincului duce la creşterea valorii

colesterolului şi grăbeşte sclerozarea vaselor de sânge,

adesea producând anemie şi osteoporoză.

22

Necesarul de Zn(mg/zi) în funcţie de vârstă şi gen, după

Ganong (2005).

COPII Necesarul de Zn (mg/zi)0-6 luni 57-12 luni 51-3 ani 104-6 ani 107-10 ani 10

FEMEI11-14 ani 1215-18 ani 1219-24 ani 1225-50 ani 12> 51 ani 12Sarcină 15

Alăptare – primele 6 luni 19Alăptare – ultimele 6 luni 16

BARBATI11-14 ani 1515-18 ani 1519-24 ani 1525-50 ani 15> 51 ani 15

Necesarul zilnic de Zn la adult, admis de OMS, este de

12-15 mg/zi. Acesta este prezent în aproape toate sursele

23

alimentare, dar adesea este legat puternic în chelaţi (calciu

zinc-fitat), care îi limitează disponibilitatea biologic

(pâine albă, legume).

Necesităţile de Zn variază în funcţie de vârstă şi de

anumite stări: sunt mai mari în puseele de creştere

accentuată din copilărie, în graviditate, lactaţie, efort

fizic (Lukaski, 2001; Niemann, 2001; Manore, 2002).

Schardt (1994), citat de Tache (2001), a studiat nivelul

seric al unor minerale la sportivi, cu sau fără suplimentare

de Zn şi cu sau fără cereale în dietă. Unele minerale şi

oligoelemente , mai ales Zn şi Fe aveau nivele semnificativ

scăzute atunci când dieta a conţinut anumite produse

cerealiere (cantităţile mari de fitaţi din cereale, pot lega

microelementele în săruri complexe).

Nivelul Zn, Fe, Ca, K este foarte scăzut la persoanele

cu dizabilităţi, ceea ce le recomandă reducerea activităţii

fizice şi acordarea unei atenţii deosebite stării de nutriţie

(Bertoli ş.c., 2006).

CAPITOLUL 5. FORME FARMACEUTICE PE BAZĂ DEZINC

Spektrum Imunactiv - este potrivit ca supliment in perioadele cu efort fizic sau intelectual crescut, ajuta la

stimularea sistemului imunitar. Spektrum este imbogatit cu un

24

complex unic de substante active, numit Imunactiv care ajuta

sistemul imunitar prin continutul de beta glucan, bioflavonoide,

vitamina C si zinc.

Calcium - Magnezium – Zinc Forta tripla a organismului -

combate decalcifierea oaselor si aparitia osteoporozei,

stimuleaza cresterea parului si a unghiilor si le

imbunatateste calitatea, stimuleaza activitatea nervoasa si

muscular.

Viaderm - Combinatie unica de substante pentru o piele

frumoasa, par stralucitor si matasos si unghii solide,

Protejeaza tegumentele impotriva imbatranirii precoce si a

aparitiei ridurilor, Ajuta la mentinerea starii de sanatate

si ofera un aspect general placut. Viaderm este o combinatie

unica de substante biologic active ce prezinta efecte

benefice importante in mentinerea sanatatii tegumentelor, a

parului si a unghiilor. Ofera un aport echilibrat de

vitamine, minerale si extracte naturale care, spre deosebire

de produsele cosmetice, actioneaza din interiorul

organismului, asigurand astfel un efect de durata. Biotina si

zincul imbunatatesc calitatea tegumentelor si contribuie la

intarirea unghiilor. Vitamina E si licopenul au importante

proprietati antioxidante, prevenind formarea ridurilor si

aparitia petelor pigmentare. Folosirea regulata a produsului

Viaderm ofera satisfactia unui par stralucitor si matasos,

intinereste tegumentele si reda sanatatea unghiilor.

25

FORCAPIL® LOŢIUNE - Componentele acesteia contribuie la

regenerarea bulbilor capilari şi accelerează sinteza

cheratinei. Soluţia în cazul tuturor formelor de cădere a

părului, indiferent de cauza acestui fenomen: stres,

oboseală, regimuri alimentare dezechilibrate, deficit de

vitamine, cantitate excesivă de sebum la nivelul pielii

capului, etc. Recomandabil pentru a restabili vitalitatea şi

strălucirea părului, precum şi pentru întărirea unghiilor.

CAPITOLUL 6. CONTAMINARI6.1. Contaminarea cu zinc a mediului

inconjurător

Alimentele se pot încărca cu cantităţi suplimentare din

numeroase surse: rezervoare sau recipiente din tabla

galvanizată , ţevi galvanizate, tăvi, forme pentru copt

aluaturi şi alte ustensile confecţionate confecţionate din

tablă galvanizată şi substanţe pesticide cu zinc, etc.Este

cert că majoritatea surselor conţin zinc în cantitate

teoretic optimă, dar nu în toate el nu este disponibil

biologic.În plante circa 80% din zinc există în fracţiunea

care poate fi extrasă cu etanol.

Suplimentarea raţiilor cu zinc se poate face fără teamă

de o eventuală supradozare, deoarece la majoritatea speciilor

doza toxică este mult superioară celei biologice

26

active.Intoxicaţia cu zinc este în general rară care

tolerează bine concentraţii mari în alimente. O cauză

„modernă” a intoxicaţiei cu zinc a cărei semnificaţie

etiologică în această privinţă nu trebuie subapreciată este

poluarea industrială.

Praful şi fumul industrial cu conţinut de particule

pulverulente ale diverselor substanţe chimice ca: fluor,

plumb, beriliu, zinc, cadmiu, cupru, magneziu, nichel,

seleniu, stibiu, aerosoli nitrici, aerosoli sulfurici, acid

cianhidric, aerosoli mercurici, halogenici, compuşi aminici,

oxid de carbon, sulfat de arsen, etc., se consideră a fi

periculoase.

În fiecare an atmosfera, poartă peste 30.000.000 tone

de praf. De exemplu, în coşurile fabricilor de superfosfaţi

se ridică odată cu fumul, diferite gaze, vapori. Dintre

aceste gaze, mai importanţi sunt compuşii sulfului (SO2, SO3,

SO4, H2S) şi compuşii fluorului (HFl3). Prin zdrobirea şi

măcinarea bulgărilor de apatită rezultă mult praf cu

încărcătură mare de fluor (cca. 3,8%), iar din procesul de

prăjire a piritelor rezultă o cantitate mare de cenuşă,

metaliferă, bogată în oxizi de Fe, Cu, Zn, Pb etc.

În majoritatea lor, aceste particule ale elementelor

chimice toxice, au dimensiunile sub 1 micron (dispersie

înaltă), formându-se în cursul volatilizării compuşilor

chimici în prezenţa aerului. Oxizii au încărcătură electrică

27

pozitivă, iar hidroxizii, negativă. În aparatul respirator ar

fi reţinute numai particulele încărcate electric.

Sunt cazuri când în fumul industrial şi praful

industrial nu predomină un singur element toxic, ci există un

amestec de mai multe elemente toxice, în afară de elementele

considerate inerte, dar care totuşi viciază aerul atmosferic

prin prezenţa lor în dauna conţinutului de oxigen.

Intoxicaţia mai poate apărea ca urmare a stocării

alimentelor, mai ales acide (siloz, lapte), în vase zincate,

care prin coroziune îmbogăţesc concentraţia de zinc în

conţinut.

O sursă o reprezintă şi tabla metalică folosită pentru

cutii de diferite dimensiuni pentru conservarea preparatelor

alimentare (uleiuri, produse dulci), care trebuie cositorită

uniform şi continuu, fără puncte sau zone neacoperite de

cositor, după care urmează lăcuirea. Lacul trebuie să fie

aderent atât la prelucrarea foilor cât şi în timpul

procesului tehnic.Cedarea vernisului impurifică conţinutul

alimentar, afectând mult aspectul comercial şi sub raport

nutritiv, chiar dacă nu prezintă semnificaţie toxicologică.

Recomandări mai deosebite pentru tabla zincată se

referă în primul rând la aderenţa, uniformitatea şi

continuitatea zincului şi în al doi-lea rând la menţinerea în

stare curată şi evitarea păstrării îndelungate a alimentelor

în astfel de recipiente.

28

Materialele metalice folosite de obicei ca recipiente

(cutii de diverse dimensiuni pentru alimente conservate)

pentru a rezista degradării se supun procesului de cositorire

şi de lăcuire cu amestecuri de răşini. Semnificaţia

toxicologică prezintă staniul, zincul, plumbul etc.Zincul

este folosit sub formă de aliaj pentru fabricarea unor vase

şi tacâmuri.

Multă importanţă în industria alimentară prezintă

prezenţa zincului în alimentele conservate în ambalajele

metalice.

Înnegrirea (marmorarea) feţei interne a cutiilor

metalice de conserve se explică prin formarea de fier sau

staniu, datorită acţiunii sulfului pus în libertate de unele

alimente în timpul sterilizării. Sulful este eliberat sub

formă de hidrogen sulfurat sau de produse de degradare care

conţin grupe SH.Urmele de zinc ce vin în contact cu produsul

alimentar (produse zaharoase şi grăsimi) imprimă acestuia un

gust metalic neplăcut şi totodată alterează culoaroarea.

S-au înregistrat cazuri de intoxicaţii cu mere fierte

în vase zincate, lapte fiert în vase zincate, alimente

prelucrate pe masa acoperită cu tablă zincată preparate de

cofetărie menţinute în vase zincate, saramuri în vase zincate

(galvanizate). Cu cât alimentele sau furajele se menţin mai

mult timp în vasele zincate, cu atât conţinutul de zinc va fi

mai ridicat.

29

Zincul este un constituent normal al alimentelor.

Excesul poate proveni din numeroase surse: supradozări

medicamentoase sau nutriţionale, confuzii, fum şi vapori de

zinc de pe lângă fabricile prelucrătoare, vase, tăvi, mese şi

băi de zinc sau galvanizate, insecticide şi fungicide cu

zinc, lipituri cu clorură de zinc ale cutiilor de conserve,

din oxidul de zinc folosit ca pigment la lacurile

sulforezistente ale cutiilor, ambalajul de zinc al

brânzeturilor, etc. Mai mult zinc se va găsi în alimentele şi

furajele acide.

Multe din materialele şi ambalajele de zinc s-au

înlocuit cu tablă de oţel inoxidabil, mase plastice, etc.

O altă sursă este fosfura de zinc (Zn3P2, Zintan, Zinc

fosfid), se prezintă sub formă de pulbere gri–închis, care

conţine 15-18% fosfor activ şi 70-80% zinc şi este foarte

solubil în apă.

Preparatele în comerţ conţin între 60-70% fosfură de

zinc şi până la 7% fosfor activ. Mirosul sulfurii de zinc,

seamănă cu cel al carbidului sau al unei carburi. În contact

cu umezeala, aerul şi CO2, fosfura se descompune şi degajă

hidrogen fosforat, astfel că în scurt timp îi dispare

toxicitatea.

Momelile din cereale au 30-35 ‰ fosfură de zinc, sunt

colorate în roşu şi nu au miros sau gust. Şoarecii, popândăii

şi hârciogii mor în cuiburile lor şi nu transmit otrava,

deoarece sulfura de zinc se descompune în cadavre.30

Momelile cu cel mult 20 ‰ fosfură de zinc se pot

prepara şi din carne tocată cu pâine. Nu se folosesc pentru

momeli alimente care fermentează uşor, întrucât acestea

descompun fosfura de zinc. Asemănător este preparatul Hora

(Zinc fosfid). Momelile se detoxifică cu timpul.Pierderile

provocate de rozătoare sunt aproape de 20 de ori mai mari

decât pagubele produse prin consum.

O altă sursă reprezintă insecticidele organofosforice.

Sunt foarte toxice în doze de ordinul miligramelor, iar

evoluţia intoxicaţiei este uneori doar de câteva

minute.Dintre insecticidele organofosforice întâlnite în

produsele zaharoase amintim Thionazin sau Zinophos a cărei

limită este 0,1ppm la sfeclă de zahăr.

Cel mai întâlnite produse alimentare contaminate cu

zinc sunt: ouă, conserve, roşii, produse de cofetărie,

produse zaharoase, peşte, uleiuri, băuturi răcoritoare etc.

6.2.Contaminarea cu zinc a solurilor, aplantelor şi animalelor

Sub forma diverşilor compuşi, zincul se găseşte atât în

scoarţa pământului cât şi în celulele vegetale şi animale,

fiind un constituent natural şi indispensabil vieţii.

Fabricile de ulei sunt mari consumatoare de apă. În general,

fabricile au o alimentare dublă cu apă: din reţeaua publică

31

şi din surse proprii.Apa provine din surse de suprafaţă sau

din surse de adâncime.

În cazul în care apa trece prin soluri contaminate cu

pesticide de zinc sau alţi derivaţi ai zincului, apa ajunsă

la plantă (sfecla de zahăr trestia de zahăr etc,) duce la

contaminarea acesteia, iar aceasta în urma procesului

tehnologic poate da naştere la produse contaminate.De

asemenea, animalele se pot contamina în urma consumului de

plante furajere ce conţin zinc.

La fenomene de ordin toxic se poate ajunge şi când

oligoelementele au fost introduse în cantităţi normale, dar

s-au inclus în raporturi necorespunzătoare ori în combinaţii

fie cu acţiune antagonistă (Cu şi Mo, I şi F, Ca şi Zn, Ca şi

I, As şi Se, Mg şi Ca etc), fie sinergică (Ca şi Fe, Mn şi Zn

etc)

Macro şi microelementele minerale se vor suplimenta în

hrana animalelor doar când prin controlul periodic al raţiei

se constată un deficit privind unul sau mai multe elemente.

Este necesar de cunoscut compoziţia solurilor şi

posibilităţile de încărcătură a plantelor de pe soluri în

astfel de elemente chimice.

Este cunoscut că terenurile nisipoase, mlăştinoase,

podzolice sunt în general sărace în microelemente, iar Câmpia

Dunării e săracă în cobalt. Chimizarea solului (îngrăşăminte

chimice, insectofungicide etc) schimbă şi compoziţia chimică

a plantelor, faptul putând uneori prezenta un pericol destul32

de serios. La fel pot interveni irigaţia, clima, timpul de

recoltare, modul de conservare.

Limite admise în sol şi plante

Zincul este esenţial pentru creşterea plantelor pentru

că el controlează sinteza acidului indoleacetic care reglează

creşterea plantelor.Zincul este de asemenea activ în multe

reacţii enzimatice şi este necesar pentru sintetizarea

clorofilei şi formarea carbohidratului.

Deficienţa zincului variază de la an la an. Umezeala,

frigul, vremea rea din timpul sezoanelor determină

deficienţa. Deficienţa zincului în unele cereale este

remarcată în iunie, dar deficienţa dispare după uscarea

solurilor.Câţiva compuşi ai zincului pot fi folosiţi pentru

a-i corecta deficienţa.

Sulfatul de zinc, oxidul de zinc, clorura de zinc,

sulfitul şi carbonatul de zinc sunt comune cu sărurile

organice. Compuşii organici precum chelaţii de zinc (zinc

EDTA şi zinc NTA) sunt de cinci ori mai periculoşi decât

sărurile echivalente de zinc. Câteva fungicide care conţin

zinc pot fi folosite în tratamente. Aceste fungicide pot

corecta deficienţa zincului.

Cele mai importante elemente chimice poluante ale

solului sunt însă substanţele toxice, prezente aproape

exclusiv în reziduurile industriale. Mai frecvente sunt

întâlnite metalele, metaloizii, pesticidele, coloranţii.

33

Conţinutul de zinc mai mic de 20 ppm. reprezintă o

deficienţă. Valorile normale sunt de 30-100 ppm.; valorile

peste 300 ppm pot fi considerate excesive sau toxice.

Limitele cele mai ridicate în sol variază între 100 şi 300

ppm.

Pentru plante, deficitul de zinc este reprezentat de

valori mai mici de 20 ppm, suficient este între 25 şi 150

ppm, iar toxic este peste 300 ppm deoarece toleranţa

toxicităţii zincului variază, nivelele specifice solurilor

extractive nu au fost stabilizate.

6.3. Contaminarea cu zinc a apelor

Poluarea se produce atunci cand, in urma introducerii

unor substante determinate – solide, lichide, gazoase,

radioactive – apele sufera modificari fizice, chimice sau

biologice, susceptibile de a le face improprii sau

periculoase pentru sanatatea publica, pentru viata acvatica,

pentru pescuitul industrial, pentru industrie si turism.

Poluarea apelor poate fi naturală sau artificială.

Poluarea naturală se datorează surselor de poluare naturale

şi se produce în urma interacţiei apei cu atmosfera, când are

loc o dizolvare a gazelor existente în aceasta, cu litosfera,

când se produce dizolvarea rocilor solubile şi cu organismele

vii din apă. Poluarea artificială se datorează surselor de

34

ape uzate de orice fel, apelor meteorice, nămolurilor,

reziduurilor, navigaţiei etc.

Principala sursă de poluare permanentă o constituie

apele uzate reintroduse în receptori după utilizarea apei în

diverse domenii. După provenienţa lor, există următoarele

categorii de ape uzate:

- ape uzate orăşeneşti, care reprezintă un amestec de

ape menajere şi industriale, provenite din satisfacerea

nevoilor gospodăreşti de apă ale centrelor populate, precum

şi a nevoilor gospodăreşti, igienico-sanitare şi social-

administrative ale diferitelor feluri de unităţi industriale

mici.

- ape uzate industriale, rezultate din apele folosite

în procesul tehnologic industrial, ele fiind de cele mai

multe ori tratate separat în staţii de epurare proprii

industriilor respective. Numărul de poluanţi pentru o anumită

industrie este de obicei restrâns, o apă industrială uzată

având în principiu, caracteristici asemănătoare substanţelor

chimice sau fizice utilizate în procesul tehnologic.

35

Capitolul 7. CONCLUZII

Zincul este un oligoelement care intervine în numeroase

reactii enzimatice şi care joacă un rol important în

metabolismul proteinelor, al glucidelor şi al lipidelor. El

este important pentru stabilitatea chimică a sângelui şi în

mentinerea echilibrului acido-bazic al organismului. Zincul

are un efect deosebit asupra functiilor celebrale. Este

necesar în sinteza AND-ului şi are un rol important în

dezvoltarea tuturor organelor de reproducere.

Zincul (0,002% în organism) intervine în formarea

globulelor sanguine, stimulează şi reglementează hipofiza şi

glandele genitale, joacă un rol în functionarea pancreasului

şi în anumite procese enzimatice.

Zincul este un oligoelement important, care trebuie

suplimentat (prin aport exogen) pentru ca nu poate fi

sintetizat în organism. El intră în compozitia multor enzime

participând la numeroase etape importante ale metabolismului.

Datorită faptului că efectele sale sunt complexe şi variate,

deficitul de zinc se manifestă într-o multime de forme.

Un deficit de zinc poate induce creşterea

susceptibilitătii la infectii, deoarece zincul are un rol

important în functionarea sistemului imun. Alte manifestari

ale unui deficit de zinc pot fi reprezentate de tulburări de36

creştere, scăderea acuitătii vizuale nocturne, scăderea

capacitătii de efort, căderea părului şi tulburări de

concentrare. Deficitul de zinc poate fi cauzat de un aport

insuficient sau de o alimentatie incorectă, un exemplu în

acest sens fiind dietele din curele de slabire nerationale.

Manifestările unui deficit de zinc pot fi produse printr-o

afectare a absorbtiei (ex. în bolile intestinale), sau

printr-o creştere a excretiei acestuia (ex. alcoolism,

purgative, sau alte medicamente). Anumite categorii de

persoane cum sunt gravidele, mamele care alaptează,

adolescentii, sportivii şi vegetarienii convinşi, prezintă un

necesar crescut de zinc, un aport necorespunzator determinând

instalarea unei stări carentiale.

37

BIBLIOGRAFIE

D.Negoiu – Tratat de chimie anorganică, vol.II, Ed.Tehnică, 1972

M.Brezeanu, E.Cristurean, A.Antoniu, D.Marinescu, M.Andruh –

Chimia metalelor, Ed.Academiei Române, 1990

C.D. Neniţescu,Chimie generală, EDP, Bucureşti, 1978

N. Foca, D. Condurache, M. Goanţă, S. Oancea,Chimie

Anorganică-Structura elementelor chimice şi a combinaţiilor anorganice,

Editura „Gh. Asachi” Iaşi, 2002

Valnet Jean „Tratamnetul bolilor prin legume,fructe şi cereale ” Editura

Garamond

https://www.emcb.ro/article.php?

story=20060428190702402&mode=print

C. Popovici, S. Tache, Revista PALESTRICA MILENIULUI III -

CIVILIZAŢIE ŞI SPORT – art. Zincul şi performanŢa fizică

British Journal of Nutrition/ volume 85/ supplement S2/ Mai 2001, pp. S139-

S145,  http://dx.doi.org/10.1079/BJN2000306 (About DOI)

38

ANEXE

39