Suport curs FIP

FINANŢELE INSTITUŢIILORPUBLICE

Acest material are la baza cartea Finantele institutiilor publice, Ed Universitara, 2009, autori G Attila, L Tatu, A Stoian

1. Prezentarea generală a instituţiilor publice

Instituţiile publice au un rol important în

cadrul statului deoarece prin intermediul acestora

acesta îşi îndeplineşte funcţiile sale. De

asemenea, procesele economice în economia de piaţă,

sunt influenţate de stat prin pârghiile economico-

financiare aflate la dispoziţia sa, utilizate în

vederea corectării dezechilibrelor la nivel

macroeconomic.

Sfera de cuprindere a instituţiilor publice

este vastă, statul acţionând practic în toate

domeniile vieţii economice sau sociale. De

asemenea, una din caracteristicele cele mai

importante ale economiilor secolului XX, care se

continuă şi în secolul XXI, este expansiunea

sectorului public. Statul, prin intermediul

instituţiilor de care dispune sau prin intermediul

întreprinderilor a acţionat, în funcţie de politica

urmată în diferite perioade, asupra redistribuirii

produsului intern brut în economie, a influenţat

pozitiv sau negativ desfăşurarea anumitor

activităţi.

2

De ce, însă, sunt atât de importante

instituţiile publice şi, în primul rând cum se

poate defini acest concept?

Legea finanţelor publice şi, respectiv, legea

finanţelor publice locale definesc noţiunea de

instituţie publică enumerând exemple în acest sens, fără

a surprinde cu exactitate caracteristicile

esenţiale ce ar trebui să fie îndeplinite de către

acestea. În plus, nu se face o distincţie clară

între autoritate publică şi instituţie publică deşi

numeroase acte normative tratează diferenţiat cele

două noţiuni (de exemplu Legea administraţiei

publice locale sau Ordonanţa de urgenţă privind

atribuirea contractelor de achiziţie publică).

Conform legii finanţelor publice, în sfera de

cuprindere a instituţiilor publice se cuprind:

“Parlamentul, Administraţia Prezidenţială,

ministerele, celelalte organe de specialitate ale

administraţiei publice, alte autorităţi publice,

instituţiile publice autonome, precum şi

instituţiile din subordinea acestora, indiferent de

modul de finanţare a acestora”1.

1 Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, publicată în MO nr. 597/2002.

3

La nivel local, conform reglementărilor

legislative privind finanţele publice locale,

instituţiile publice locale reprezintă “ denumirea

generică, incluzând comunele, oraşele, municipiile,

sectoarele municipiului Bucureşti, judeţele,

municipiul Bucureşti, instituţiile şi serviciile

publice din subordinea acestora, cu personalitate

juridică, indiferent de modul de finanţare a

activităţii acestora”2.

Cu toate acestea, ce reprezintă o instituţie

publică? În majoritatea cazurilor se fac numeroase

confuzii. De exemplu, la întrebarea: „Pe care

dintre următoarele entităţi (Ministerul Finanţelor

Publice, Academia de Studii Economice Bucureşti,

Banca Naţională a României, Ateneul Român,

Electrica S.A.) le consideraţi instituţii publice?”,

răspunsul va fi cu preponderenţă: „Toate!”,

argumentul respondenţiilor fiind că „toate aparţin

statului”. Unde se produce confuzia? O explicaţie

ar consta în faptul că nu se cunoaşte foarte bine

care este sfera de cuprindere a sectorului public.

Conform viziunii Fondului Monetar Internaţional,

sectorul public cuprinde, pe de o parte, entităţile ce

2 Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale,publicată în MO nr. 618/2006.

4

aparţin administraţiei guvernamentale centrale şi

locale, iar, pe de altă parte, cuprinde entităţile

cu scop productiv, angrenate în mecanismul pieţei

şi care urmăresc obţinerea de profit3. Prin urmare,

în continuare ne vom referi la entităţile

aparţinând administraţiei guvernamentale centrale

şi locale ca fiind instituţii publice care furnizează

bunuri publice în vederea satisfacerii nevoilor

colective, care au ca obiectiv bunăstarea socială

şi nu înregistrarea profitului, care sunt

finanţate, în majoritatea cazurilor de la bugetul

public şi care sunt înfiinţate prin legi date în

acest sens.

Gruparea instituţiilor publice după modul de

prezentare de mai sus se face în funcţie de nivelul

la care se manifestă. Astfel, avem instituţii

publice la nivel central şi instituţii publice la

nivel local.

Instituţii

şi

autorităţi

publice la

- Parlamentul- Preşedinţia- Guvernul- ministerele

3 Finance Statistics Manual 2001, International Monetary Fund, 2001.

5

nivel

central

- alte organe de specialitate ale

administraţiei publice centrale

Instituţii

ţi

autorităţi

publice la

nivel local

- consiliile judeţene şi Consiliul

General al Municipiului Bucureşti- consiliile locale din municipii,

oraşe, comune şi sectoare- alte instituţii publice de interes

local aflate în subordinea celor de

mai sus

Un alt criteriu de clasificare a instituţiilor

publice este domeniul în care îşi manifestă

autoritatea. Această clasificaţie corespunde

funcţiilor avute de instituţiile publice.

După

domeniul în

care îşi

manifestă

autoritatea

- administraţie publică

(Administraţia Prezidenţială,

autorităţi legislative, autorităţi

executive)- institute de cercetare ştiinţifică

6

- instituţii din domeniul apărării,

ordinii publice şi siguranţei

naţionale- instituţii de învăţământ- unităţi sanitare- instituţii de cultură şi recreere - unităţi agricole şi silvice

Un alt criteriu de clasificare a instituţiilor

publice este modul de finanţare al activităţii

curente şi de capital4.

După modul

de

finanţare

- instituţii publice finanţate

integral de la bugetul de stat, local

sau al fondurilor speciale- instituţii publice subvenţionate

(veniturile proprii sunt completate

cu subvenţii de la bugetul de stat

sau local)- instituţii publice finanţate

integral din venituri proprii

În cadrul instituţiilor publice pot exista

activităţi de sine stătătoare ce sunt finanţate din

4 vezi Luminiţa Ionescu Contabilitatea instituţiilor din administraţiapublică, Ed. Economică, Bucureşti, 2001.

7

anumite categorii de venituri proprii sau din

fonduri externe nerambursabile.

O caracteristică a instituţiilor publice este

faptul că ele produc bunurile publice care sunt

distribuite în cea mai mare parte gratuit5 sau la

preţuri care se regăsesc sub nivelul costurilor.

Prin serviciile oferite de către instituţiile

publice se urmăreşte asigurarea unor servicii către

cetăţeni care ar necesita costuri ridicate dacă ar

fi produse de sectorul privat, precum şi asigurarea

satisfacerii nevoilor sociale ale contribuabililor.

Deoarece sunt axate pe furnizarea unor anumite

bunuri publice, instituţiilor publice le este

caracteristică specializarea, ele urmărind scopul

pentru care funcţionează.

Domeniile în care acţionează instituţiile

statului producătoare de bunuri publice sunt

următoarele:6

a) domeniul social-cultural:

- învăţământ: preşcolar, primar şi

gimnazial, complementar, profesional,

liceal, postliceal, învăţământ pentru5 vezi Moşteanu Tatiana Buget şi Trezorerie Publică, Ed. DuStyle,Bucureşti, 2000.6 Moşteanu Tatiana Buget şi Trezorerie Publică, Ed. Universitară,Bucureşti, 2008.

8

copii cu deficienţe, universităţi,

academii, case de cultură, biblioteci

etc.;

- sănătate: dispensare medicale,

policlinici, spitale, sanatorii,

preventorii, creşe, leagăne de copii,

centre de recoltare şi conservare a

sângelui, staţii de salvare etc.;

- asistenţă socială: cămine de bătrâni şi

pensionari, cămine-spital pentru

invalizi şi bolnavi cronici, cămine

pentru copii infirmi şi cămine-atelier,

cantine de ajutor social, centre de

primire a minorilor, instituţii de

plasament familial etc.;

- sport şi tineret.

b) domeniul apărării naţionale, ordinii publice

şi siguranţei naţionale: unităţi militare, unităţi

de poliţie, pompieri, jandarmi, Serviciul Român de

Informaţii, autorităţile judecătoreşti;

c) domeniul autorităţii publice: Preşedinţia,

Senatul, Camera Deputaţilor, Secretariatul General

al Guvernului, consiliile locale, primăriile,

9

prefecturile, Curtea de Conturi, Curtea

Constituţională, Consiliul Concurenţei etc.;

d) domeniul serviciilor publice: instituţii

pentru administrarea spaţiilor verzi, a pieţelor şi

oboarelor etc.;

e) domeniul agriculturii şi silviculturii:

direcţii de agricultură şi dezvoltare rurală,

oficii de studii pedologice etc.;

f) domeniul transporturilor: Autoritatea

Rutieră Română, Autoritatea Feroviară Română,

Autoritatea Aeronautică Română etc.

Conducătorii instituţiilor publice sunt

ordonatori de credite. În funcţie de subordonarea

instituţiei, conducătorul acesteia poate fi

ordonator principal de credite, ordonator secundar

sau ordonator terţiar.

Ordonatorii de credite bugetare

În practică şi în literatura de specialitate

întâlnim termenul de ordonator de credite bugetare

în două abordări7:

7 Gyorgy Attila Sectorul public românesc în context european: abordarebugetară şi instituţională, capitol din teză de doctorat, 2006.

10

1. conducătorul instituţiei publice –

abordarea corespunde definiţiei din Legea

finanţelor publice şi este utilizată deoarece

pornind de aici se stabilesc drepturile şi

obligaţiile care revin conducătorului

(reprezentantului legal) al instituţiei publice;

2. instituţia publică propriu-zisă (condusă de

un ordonator de credite conform primei accepţiuni)

- această abordare este mai apropiată de situaţiile

în care se pune problema din punct de vedere

instituţional, şi nu din punct de vedere al

persoanei care conduce instituţia. Spre exemplu, în

legea bugetului de stat, la anexa 3 întâlnim lista

ordonatorilor principali de credite bugetare sub

forma precizării denumirii instituţiilor care

primesc alocaţii directe de la bugetul de stat8.

Legislaţia noastă prevede organizarea

piramidală din punct de vedere al subordonării

instituţiilor publice. Numărul maxim de nivele

permis este de trei, aferente categoriilor de

ordonatori de credite bugetare: principali,

secundari şi terţiari. Trebuie subliniat faptul că

exprimarea exactă la art. 20 alin. (4) din Legea

8 Legea nr. 18/2009 privind bugetul de stat pe anul 2009,publicată în MO nr. 121/2009.

11

finanţelor publice în ceea ce priveşte ordonatorii

de credite secundari şi terţiari este:

„Conducătorii instituţiilor publice cu

personalitate juridică din subordinea ordonatorilor

principali de credite sunt ordonatori secundari sau

terţiari de credite, după caz”. Această exprimare

generală nu impune existenţa strictă a trei nivele.

Conform uzanţelor, categoriile de ordonatori

de credite bugetare se stabilesc în funcţie de

rolul şi responsabilitatea pe care o au în procesul

bugetar. O definire a acestora şi o descriere

generală a drepturilor şi îndatoririlor ce le revin

este prezentată în tabelul de mai jos:

12

Tabelul nr. 1: Rolul şi responsabilitatea ordonatorilor de

credite principali, secundari şi terţiari

Tip

ordonator

de credite

Rol şi responsabilitate

Ordonatoru

l

principal

de credite

bugetare

Definire: Ordonatorii principali de credite

sunt miniştrii, conducătorii celorlalte organe

de specialitate ale administraţiei publice

centrale, conducătorii altor autorităţi publice

şi conducătorii instituţiilor publice autonome.

Ordonatorii principali de credite pot delega

această calitate înlocuitorilor de drept,

secretarilor generali sau altor persoane

împuternicite în acest scop. Prin actul de

delegare ordonatorii principali de credite vor

preciza limitele şi condiţiile delegării. În

cazurile prevăzute de legi speciale ordonatorii

principali de credite sunt secretarii generali

sau persoanele desemnate prin aceste legi.

Rol: Ordonatorii principali de credite

repartizează creditele bugetare aprobate,

pentru bugetul propriu şi pentru bugetele

instituţiilor publice ierarhic inferioare (dacă

este cazul), ai căror conducători sunt

ordonatori secundari sau terţiari de credite,

după caz, în raport cu sarcinile acestora,

potrivit legii.

Ordonatorii principali de credite vor repartiza

creditele bugetare, după reţinerea a 10% din

13

prevederile aprobate acestora, pentru

asigurarea unei execuţii bugetare prudente, cu

excepţia cheltuielilor de personal şi a celor

care decurg din obligaţii internaţionale, care

vor fi repartizate integral. Repartizarea

sumelor reţinute în proporţie de 10% se face în

semestrul al doilea, după examinarea de către

Guvern a execuţiei bugetare pe primul semestru.

Responsabilităţi: Ordonatorii de credite au

obligaţia de a angaja şi de a utiliza creditele

bugetare numai în limita prevederilor şi

destinaţiilor aprobate, pentru cheltuieli

strict legate de activitatea instituţiilor

publice respective şi cu respectarea

dispoziţiilor legale.

14

Tabelul nr. 1: Rolul şi responsabilitatea ordonatorilor de credite principali, secundari şi terţiari (continuare)

Tip

ordonator

de credite

Rol şi responsabilitate

Ordonatoru

l secundar

de credite

bugetare

Definire: Conducătorii instituţiilor publice cu

personalitate juridică din subordinea

ordonatorilor principali de credite, având în

subordine ordonatori terţiari de credite.

Rol: Ordonatorii secundari de credite

repartizează creditele bugetare aprobate,

pentru bugetul propriu şi pentru bugetele

instituţiilor publice subordonate, ai căror

conducători sunt ordonatori terţiari de

credite, în raport cu sarcinile acestora,

potrivit legii.








15

Ordonatoru

l terţiar

de credite

bugetare

Definire: Conducătorii instituţiilor publice cu

personalitate juridică din subordinea

ordonatorilor principali de credite, fără a

avea ale instituţii în subordine.

Rol: Ordonatorii terţiari de credite utilizează

creditele bugetare ce le-au fost repartizate

numai pentru realizarea sarcinilor

instituţiilor pe care le conduc, potrivit

prevederilor din bugetele aprobate şi în

condiţiile stabilite prin dispoziţiile legale.








Structurile piramidale de subordonare sunt

variate mai ales că avem de-a face cu diverse forme

de finanţare. Modul de finanţare este important

deoarece în anumite situaţii ordonatorul superior

de credite trebuie să deschidă credite bugetare (în

cazul finanţării integrale de la buget), în alte

situaţii trebuie să vireze subvenţii (în cazul

instituţiilor publice finanţate parţial de la

buget) ori trebuie doar să vegheze asupra bunei

16

desfăşurări a activităţii (în cazul instituţiilor

publice autofinanţate).

Câteva din sistemele de subordonare care

reproduc situaţii întâlnite în România sunt

generalizate şi exemplificate mai jos. Semnificaţia

notaţiilor şi fundalelor utilizate în schemele de

mai jos sunt următoarele:

OP – ordonator principal de credite bugetare

OS – ordonator secundar de credite bugetare

OT – ordonator terţiar de credite bugetare

Cazul 1. Ordonatorul principal de credite bugetare

(finanţat integral de la bugetul de stat sau local)

nu mai are ale instituţii publice în subordine

Această situaţie este întâlnită în special în

cazul autorităţilor publice de reglementare care se

finanţează din alocaţii de la bugetul de stat. Cu o

frecvenţă mai mare întâlnim acest caz şi la

Instituţie publică finanţată integral de la bugetul de stat sau localInstituţie publică subvenţionată de la bugetul de stat sau localInstituţie publică finanţată integral din venituri propriiInstituţie publică finanţată din bugetul asigurărilor sociale de statInstituţie publică finanţată din bugetul asigurărilor pentru şomaj

17

bugetele locale din comune, unde rar sunt

organizate structuri cu personalitate juridică

subordonate.

Schema nr. 1: Ordonator principal de credite bugetare

finanţat de la bugetul de stat sau local, fără instituţii în

subordine

În situaţia prezentată mai sus, ordonatorul

principal de credite nu are instituţii în

subordine. Deschiderile de credite bugetare se

repartizează integral pentru activitatea sa

proprie. Această situaţie este întâlnită în cazul

Consiliul Legislativ, Consiliul Concurenţei,

Avocatului Poporului, Curţii Constituţionale,

Consiliului Naţional pentru Combaterea

Discriminării etc.

2. Ordonatorul principal de credite bugetare

(finanţat integral din venituri proprii) nu mai are

ale instituţii publice în subordine

Situaţia de mai sus este întâlnită în cazul

instituţiilor publice autonome. Această denumire

18

OP

generică face referire, în special, la autorităţile

de reglementare care au dreptul de a încasa o serie

de impozite şi taxe din care îşi acoperă integral

cheltuielile.


finanţat integral din venituri proprii, fără instituţii în

subordine

Situaţia de mai sus este întâlnită în cazul

Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare sau a

Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul

Energiei. Instituţia nu beneficiază de deschideri

de credite bugetare deoarece cheltuielile sunt

acoperite integral din veniturile proprii încasate

în condiţiile legii.



are în subordine ordonatori terţiari de credite

bugetare finanţaţi similar

Organizare ierarhică clasică cu două trepte,

frecvent întâlnită la nivel local. Acest sistem

19

OP

corespunde unui model mai simplist de organizare

deoarece prezintă doar două niveluri. Ordonatorii

terţiari de credite din subordinea ordonatorului

principal reprezintă instituţiile specializate ale

acestuia pe anumite domenii. Acest sistem de

organizare este specifică situaţiilor în care

ordonatorii de credite subordonaţi funcţionează în

aceiaşi unitate administrativ-teritorială cu

ordonatorul principal de credite.


finanţat de la bugetul de stat sau local, având în subordine

ordonatori terţiari de credite bugetare finanţaţi similar

Un exemplu în acest sens ar putea constitui

Ministerul Sănătăţii în calitate de ordonator

principal de credite bugetare având în subordine

OP

OT1 OT3 OTn OT2 ,,,

20

ordonatori direct terţiari ca: Institutele de

Sănătate Publică, Institutul Naţional de Medicină

Sportivă Bucureşti, Academia de Ştiinţe Medicale

Bucureşti etc.

La nivel local, acolo unde s-a optat pentru

organizarea de structuri cu personalitate juridică

subordonate, aceasta este modelul de organizare

utilizat. Spre exemplu în oraşul Panciu ordonatorii

terţiari de credite bugetare de subordonare locală

sunt: Şcoala generală nr. 1, Liceul „Ioan Slavici”,

Casa orăşenească de cultură şi Serviciul public de

interes local.



are în subordine ordonatori secundari şi terţiari

de credite bugetare finanţaţi similar

Această structură prezintă cel mai mare grad

de complexitate în ceea ce priveşte finanţarea

integrală de la bugetul de stat sau local. Situaţia

de faţă corespunde cu cea întâlnită îndeosebi la

marile ministere (cele care au structuri

deconcentrate la nivelul fiecărui judeţ). Aceste

servicii deconcentrate joacă de cele mai multe ori

21

rolul de ordonatori secundari de credite bugetare

având în subordine una sau mai multe instituţii

publice de organizate în judeţul respectiv.

Un exemplu îl constituie Ministerul Finanţelor

Publice care joacă rolul de ordonator principal de

credite. Unul din ordonatorii secundari de credite

bugetare este Agenţia Naţională de Administrare

Fiscală care are în subordine 42 de direcţii

generale judeţene (municipale) ale finanţelor

publice, Garda Financiară şi Autoritatea Naţională

a Vămilor. În subordinea directă a ordonatorului

principal de credite se află şi Comisia Naţională

de Prognoză, Autoritatea Naţională pentru

Restituire Proprietăţilor etc.9.



ordonatori secundari şi terţiari de credite bugetare

finanţaţi similar

9 A se vedea HG nr. 34/2009 privind organizarea şifuncţionarea Ministerului Finanţelor Publice, publicat în MO52/2009.

22

La nivel local există astfel de structuri doar

cu caracter de excepţie (sunt foarte puţini

ordonatori secundari de credite la nivel local). O

astfel de excepţie este la Sibiu, unde Serviciul

Public de Administrare a Unităţilor de Învăţământ

Preuniversitar de Stat reprezintă veriga

intermediară dintre ordonatorul principal de

credite bugetare şi ordonatorii secundari de

credite bugetare (şcoli, grădiniţe)10.

10 A de vedea Hotărârea Consiliului Municipal Sibiu nr.217/2001 privind înfiintarea Serviciului public deadministrare a unitatilor de învatamânt preuniversitar destat sub autoritatea Consiliului Local al Municipiului Sibiu.

OP

OTn OTn+1 OTp,,,

OT2OT1

OS1

,,,

,,,

OSa,,,

23



are în subordine şi ordonatori direct terţiari de

credite bugetare finanţaţi integral din venituri

proprii

Situaţia curentă este mai rar întâlnită în

practică deoarece numărul instituţiilor publice

autofinanţate este încă mic. Se constată o tendinţă

de transformare a unor activităţi autofinanţate în

instituţii publice de sine stătătoare având

venituri proprii suficiente pentru acoperirea

cheltuielilor instituţiei.

Decizia ordonatorului principal de credite

bugetare de a organiza instituţii autofinanţate în

subordinea sa este motivată şi de faptul că

veniturile proprii trebuie gestionate separat de

alocaţiile bugetare din bugetul de stat sau cel

local.



şi ordonatori direct terţiari de credite bugetare finanţaţi


24

Situaţia de mai sus este întâlnită în domeniul

învăţământului. Astfel, universităţile de stat

(instituţii publice finanţate integral din venituri

proprii) sunt ordonatori direct terţiari la

Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării11.

La nivel local putem întâlni, de asemenea,

situaţii similare. De exemplu, la Brăila, Direcţia

Administraţiei Pieţelor şi Târgurilor (instituţii

publice finanţate integral din venituri proprii)

este ordonator direct terţiar de credite

bugetare12.11 A se vedea HG nr. 51/2009 privind organizarea sifuncţionarea Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Inovării,publicată în MO 64/2009.12 Hotărârea Consiliului Local Municipal Brăila nr.11/1995privind transformarea "Administraţiei Pieţelor" în "DirecţiaAdministraţiei Pieţelor, Târgurilor şi Oboarelor" şiaprobarea noului Regulament de Organizare şi funcţionare înconformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului Românieinr.19/1996.

OP

OTn OTn+1 OTt,,,

OT2OT1

OS1

,,,

,,,

25

Există şi posibilitatea de a avea ordonatori

secundari de credite bugetare autofinanţaţi ce au

în subordinea lor alte instituţii publice

autofinanţate. De exemplu, legea învăţământului

permite universităţilor de stat să organizeze

instituţii publice de cercetare în subordinea

lor13.



are în subordine ordonatori secundari de credite

bugetare finanţaţi similar şi ordonatori terţiari

de credite bugetare finanţaţi integral din venituri

proprii

Se poate observa din schema de mai jos că

ordonatorii terţiari de credite bugetare finanţaţi

integral din venituri proprii pot fi în

subordonarea directă a ordonatorului principal de

credite bugetare sau prin intermediul ordonatorului

secundar de credite bugetare.

13 A se vedea art. 80 din Legea nr. 84/1995 – Legeaînvîţământului, republicată în MO nr. 606/1999.

26



ordonatori secundari de credite bugetare finanţaţi similar şi

ordonatori terţiari de credite bugetare finanţaţi integral

din venituri proprii

Schema de mai sus este specifică sistemului

sanitar de stat deoarece direcţiile judeţene de

sănătate publică (ordonatori secundari de credite)

au în subordine spitalele din judeţ (instituţii

publice finanţate integral din venituri proprii).

Excepţie fac unităţile spitaliceşti de interes

naţional care sunt în subordonarea directă a

ordonatorului principal de credite bugetare. În

urma reformei iniţiate prin transferul atribuţiilor

exercitate de Ministerul Sănătăţii Publice către

OP

OTn OTn+1 OTt,,,

OT2OT1

OS1

,,,

,,,

OSx

27

autorităţile locale, schemele de subordonare rămân

valabile14.



are în subordine ordonatori terţiari de credite

bugetare subvenţionaţi de la acelaşi buget

De regulă, instituţiile subvenţionate sunt

cele care obţin venituri proprii pentru serviciile

prestate, dar aceste venituri sunt sub costurile

necesare prestării lor. Astfel de instituţii sunt

teatrele, muzeele, casele memoriale etc.



ordonatori terţiari de credite bugetare subvenţionaţi de la

acelaşi buget

14 A se vedea OUG nr. 162/2008 privind transferul ansambluluide atribuţii şi competenţe exercitate de Ministerul SănătăţiiPublice către autorităţile administraţiei publice locale,publicată în MO 808/2008.

La nivel central avem exemplul Ministerului

Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional care

în afara aparatului finanţat direct de la bugetul

de stat (direcţii judeţene pentru cultură, culte şi

patrimoniu cultural naţional, biblioteci naţionale

etc.) şi câteva zeci de muzee naţionale, teatre

naţionale, centre culturale etc. subvenţionate de

la bugetul de stat15.

La nivelul sistemului instituţional judeţean

şi municipal avem situaţii similare deoarece

aproape în toate cazurile funcţionează teatre şi

unităţi muzeale în subordinea consiliilor locale.

15 HG nr. 9/2009 privind organizarea şi funcţionareaMinisterului Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional,publicată în MO 38/2009.

OP

OTn OTn+1 OTt,,,

OT2OT1

OS1

,,,

,,,

OSx

,,,



are în subordine ordonatori secundari de credite

bugetare subvenţionaţi de la acelaşi buget şi

ordonatori terţiari de credite bugetare finanţaţi


Această structură este mai rar întâlnită

deoarece corespunde unei organizări instituţionale

complexe. În cadrul ei întâlnim toate modalităţile

de finanţare existente la ora actuală.



ordonatori secundari de credite bugetare subvenţionaţi de la

acelaşi buget şi ordonatori terţiari de credite bugetare

finanţaţi integral din venituri proprii

OP

OTn OTn+1 OTt,,,

OTaOT1

OS1

,,,

,,,

OSx

,,,

Este cazul Ministerului Administraţiei şi

Internelor (ordonator principal de credite

bugetare) care are în subordine, printre alte

instituţii, Institutul Naţional de Administraţie

(ordonator secundar de credite bugetare

subvenţionat de la bugetul de stat) şi care la

rândul ei are în subordine centre regionale de

formare continuă (ordonatori terţiari de credite

bugetare finanţate integral din venituri proprii).

9. Ordonatorul principal de credite bugetare este

subvenţionat de la bugetul de stat

Această situaţie este întâlnită doar cu

caracter de excepţie. În prezent există un singur

caz, însă acest caz reprezintă doar un început

deoarece în viitor există posibilitatea organizării

de astfel de structuri pe măsură ce anumite

instituţii publice finanţate actualmente integral

de la buget vor migra către o finanţare mixtă:

subvenţii şi venituri proprii.

Schema nr. 9: Ordonator principal de credite bugetare este

subvenţionat de la bugetul de stat

Autoritatea Sanitară Veterinară şi pentru

Siguranţa Alimentelor este ordonator principal de

credite bugetare şi primeşte alocaţii de la bugetul

de stat sub formă de subvenţii. Sumele necesare

funcţionării instituţiei sunt deschise prin

dispoziţie bugetară de către instituţie şi virate

în contul de disponibil. Există o serie de alte

cheltuieli (plăţi de dobânzi şi comisioane aferente

creditelor externe contractate, transferuri pentru

programe PHARE etc.) care sunt virate din conturile

de cheltuieli deschise pe seama ordonatorului

principal de credite bugetare. Finanţarea

instituţiilor publice din subordine se face prin

virarea de subvenţii odată cu virarea subvenţiilor

pentru ordonatorul principal de credite bugetare.

OP

OT3 ,,,

OT2OT1 OT4

32

10. Ordonatorul principal de credite bugetare are

în subordine şi instituţii finanţate de la bugetul

asigurărilor sociale de stat şi bugetul

asigurărilor pentru şomaj

Acest caz este întâlnit ca urmare a finanţării

asigurărilor sociale de stat prin bugete separate.

Legea finanţelor publice a prevăzut ca fondurile de

asigurări sociale şi cele de şomaj să fie

administrate prin bugete separate de bugetul de

stat. Instituţiile abilitate în gestionarea acestor

fonduri (Casa Naţională de Pensii şi Alte Drepturi

de Asigurări Sociale, respectiv Agenţia Naţională

de Ocupare a Forţei de Muncă) sunt instituţii

publice subordonate ministerului de resort16.

Relaţiile de subordonare au fost intens

discutate ţinând cont de dorinţa asigurării unei

independenţe şi autonomii în ceea ce priveşte

utilizarea resurselor destinate protecţiei sociale.

Sursele de finanţare ale instituţiilor publice

sunt reglementate prin acte normative speciale fără

16 A se vedea HG nr. 11/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, publicată în MO 41/2009.

33

a influenţa structura de subordonare existentă

între ordonatorii de credite bugetare.

Schema aplicabilă în acest caz se poate rezuma

astfel:

Schema nr. 10: Ordonator principal de credite bugetare are

în subordine şi instituţii finanţate de la bugetul

asigurărilor sociale de stat şi bugetul asigurărilor pentru

şomaj

Ordonatorul principal de credite este

Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale.

Acesta are în subordine: instituţii publice

finanţate de la bugetul de stat, instituţii publice

autofinanţate, Casa Naţională de Pensii şi Alte

Drepturi de Asigurări Sociale (această instituţie

are la rândul ei în subordine case judeţene de

OP

OTp+1 OTş+1OTşOTpOT1

OS1

,,,

,,,

OSp

,,,

OSş

,,,

34

pensii) şi Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei

de Muncă (având în subordine agenţii judeţene

pentru ocuparea forţei de muncă).

35

2. Finanţarea instituţiilor publice

Finanţarea instituţiilor publice se realizează

din veniturile bugetare constituite la nivelul

bugetului de stat, bugetului local, bugetul

asigurărilor sociale de stat, bugetului fondurilor

speciale (fondul naţional unic de asigurări de

sănătate şi fondul asigurărilor pentru şomaj) sau

bugetele instituţiilor publice. Astfel, se disting

trei categorii de finanţări ale instituţiilor

publice:

- finanţarea din alocaţii bugetare –

presupun finanţare integrală de la

bugetul de stat, bugetul local, bugetul

asigurărilor sociale de stat, sau de la

bugetul unui fond special;

- subvenţionarea – prin virarea de

subvenţii de la bugetul de stat, bugetul

local, bugetul asigurărilor sociale de

stat sau de la bugetul unui fond special;

- autofinanţarea – prin acoperirea

integrală a cheltuielilor din venituri

proprii.

36

În vederea stabilirii tipului de finanţare a

unei instituţii publice se au în vedere resursele

utilizate pentru acoperirea majorităţii

cheltuielilor curente ale instituţiei respective.

Independent de modul de finanţare stabilit prin

criteriul anterior, instituţiile publice pot avea

acces la fonduri şi din alte surse (autofinanţări,

împrumuturi interne sau externe, fonduri

nerambursabile etc.).

În sectorul public se face diferenţa dintre

venituri şi finanţări17. Veniturile proprii al

instituţiilor publice se compun din taxe colectate

pentru activitatea prestată de instituţiile

respective şi pentru care nu există obligaţia

virării la bugetul de stat sau local, ci se

administrează direct de instituţiile publice în

regim de venituri proprii. În unele cazuri, pe baza

unor legi speciale, unele instituţii publice

colectează şi reţin impozite la bugetul propriu.

Resursele bugetare constituite din impozitele,

contribuţiile şi taxele virate la bugetele publice

17 A se vedea OMFP nr. 1917/2005 pentru aprobarea Normelormetodologice privind organizarea şi conducerea contabilităţiiinstituţiilor publice, Planul de conturi pentru instituţiilepublice şi instrucţiunile de aplicare a acestuia, publicat înMO nr. 1186/2005.

37

sunt utilizate pentru asigurarea finanţării

instituţiilor publice (instituţii publice finanţate

integral de la buget şi cele subvenţionate).

Finanţarea integrală din alocaţii bugetare

Finanţarea instituţiilor publice integral de

la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de

stat, bugetele local sau bugetele fondurilor

speciale se realizează pe baza alocaţiilor

bugetare.

În strictă corelare cu veniturile încasate la

bugetele publice (bugetul de stat, bugetul local

etc.) se pot face deschideri de credite bugetare pe

seama ordonatorilor principali de credite finanţaţi

din respectivele bugete. Deschiderea ce credite

bugetare se face diferenţiat în funcţie de tipul

instituţiilor publice. Astfel, distingem două

proceduri distincte de deschideri:

A. deschideri de credite din resurse

constituite la nivel central;

38

B. deschideri de credite din resurse

constituite pe seama colectivităţilor

locale.

A. În cazul ordonatorilor de credite principali finanţaţi de

la una dintre bugetele centrale, deschiderea de credite

se concretizează într-o aprobare comunicată de

către Ministerul Finanţelor Publice prin Trezoreria

Centrală cu privire la totalul repartizărilor de

credite bugetare ce se pot realiza către

ordonatorii din subordine şi totalul plăţilor

proprii ce pot fi iniţiate. Aprobarea deschiderii

de credite se face în limita creditelor bugetare şi

potrivit destinaţiilor aprobate pe capitole şi

titluri de cheltuieli în raport cu:

- gradul de folosire a fondurilor puse

la dispoziţie anterior;

- respectarea dispoziţiilor legale care

reglementează efectuarea cheltuielilor

respective;

- gradul de încasare a veniturilor

bugetare şi de posibilităţile de

finanţare a deficitului bugetar18.

18 A se vedea art. 49 din Legea nr. 500/2002 privind finanţelepublice

39

În vederea menţinerii echilibrului bugetar

Guvernul poate aproba lunar, până la finele lunii

în curs pentru luna următoare, limite lunare de

cheltuieli, în funcţie de estimarea încasării

veniturilor bugetare, în cadrul cărora ordonatorii

principali de credite deschid şi repartizează

credite bugetare pentru bugetul propriu şi pentru

instituţiile publice subordonate. Ordonatorii

principali de credite pot dispune retragerea

creditelor bugetare deschise şi neutilizate din

conturile proprii sau ale instituţiilor subordonate

numai în cazuri temeinic justificate, cu avizul

Ministerului Finanţelor Publice, anterior datei de

25 a fiecărei luni.

B. Deschiderile de credite la nivelul bugetelor locale se

realizează la unităţile Trezoreriei Statului din

teritoriu.

Creditele bugetare aprobate prin bugetele

locale pot fi folosite prin deschideri de credite

efectuate de ordonatorii principali de credite ai

acestora, în limita sumelor aprobate, potrivit

destinaţiei stabilite şi cu respectarea

40

dispoziţiilor legale care reglementează efectuarea

cheltuielilor respective.

Pentru deschiderea de credite bugetare

aferente transferurilor de la bugetul de stat către

bugetele locale, în cadrul limitelor prevăzute în

bugetul de stat, se efectuează de Ministerul

Finanţelor Publice prin direcţiile generale ale

finanţelor publice, la cererea ordonatorilor

principali de credite ai bugetelor locale şi în

funcţie de necesităţile execuţiei bugetare, cu

respectarea destinaţiei.

Deschiderile de credite bugetare se

evidenţiază de către Trezoreria Statului în conturi

extrabilanţiere prin creditarea contului. Soldurile

acestor conturi reprezintă plafoanele maxime pentru

plăţile ce se efectuează.

Ordonatorii secundari şi terţiari de credite

finanţaţi din bugetul de stat sau local beneficiază

de repartizări de credite bugetare. Sumele

repartizate se încadrează în deschiderile de

credite bugetare efectuate de ordonatorii

principali de credite şi diminuează disponibilul

din deschideri de credite ce pot fi utilizate

pentru următoarele deschideri sau pentru plăţi.

41

Sumele repartizate ordonatorilor secundari de

credite se utilizează pentru deschiderea de credite

bugetare ordonatorilor terţiari de credite din

subordine şi pentru efectuarea de plăţi pentru

activitatea proprie. Aceste repartizări de credite

sunt înregistrate în conturi extrabilanţiere în mod

similar celor de la ordonatorii principali de

credite bugetare.

Sumele repartizate ordonatorilor terţiari de

credite bugetare se utilizează exclusiv pentru

plăţile iniţiate de aceste instituţii publice.

Unităţile Trezoreriei Statului monitorizează

situaţia creditelor repartizate utilizând conturi

extrabilanţiere.

Ordonatorii principali şi secundari de credite

bugetare pot retrage creditele bugetare

neutilizate. Retragerea de credite apare cel mai

frecvent în situaţia în care este nevoie de

alocaţiile neutilizate la anumite capitole şi

titluri pentru a fi realocate (prin repartizări)

către alte capitole şi titluri de cheltuială. O

altă situaţie apare atunci când, în urma

rectificării negative a bugetului, creditele

42

bugetare deja repartizate sunt mai mari decât noile

prevederi bugetare.

Efectuarea plăţilor de către instituţiile

publice trebuie să se realizeze în cadrul

repartizărilor de credite bugetare aferente

capitolelor şi titlurilor de cheltuială. Utilizarea

creditelor bugetare în cadrul capitolelor şi

titlurilor se face în funcţie de nevoile

instituţiei, neexistând limitări sau corelaţii

suplimentare. De exemplu, repartizările de credite

bugetare unei şcoli la titlul de bunuri şi servicii

în proporţie de un sfert din prevederea bugetară

trimestrială nu împiedică unitatea şcolară să

utilizeze integral sau în proporţie de peste 25%

creditele bugetare la unele aliniate (cum ar fi

telefon, carburanţi etc.) şi să utilizeze mai puţin

de 25% la alte aliniate astfel încât valoarea

plăţilor iniţiate să nu depăşească repartizarea de

credit bugetar.

Creditele bugetare repartizate şi neutilizate

la finele lunii se reportează, soldul neutilizat

cumulându-se cu noile repartizări. Creditele

bugetare repartizate şi neutilizate până la

sfârşitul anului bugetar se anulează de drept.

43

La nivel local există şi o excepţie

reprezentată de instituţiile publice din subordinea

Consiliilor Judeţene care nu sunt arondaţi la

Trezoreria din reşedinţa de judeţ. Aceste

instituţii funcţionează pe principiul specific

instituţiilor subvenţionate cu toate că veniturile

proprii ale acestora sunt inexistente.

Subvenţionarea instituţiilor publice

Instituţiile publice care obţin venituri

proprii în mod curent, dar ale căror cuantum este

insuficient pentru acoperirea cheltuielilor pot

beneficia de subvenţii, devenind instituţii publice

subvenţionate. Nu orice instituţie publică care

obţine venituri proprii devine automat instituţie

subvenţionată. În actele normative de înfiinţare

trebuie să se stipuleze regimul veniturilor obţine

de instituţiile publice respective: rămân la

dispoziţia acestora şi se completează cu subvenţii

(în acest caz instituţiile publice devin

subvenţionate) sau se virează integral la bugetul

ordonatorului de credite şi beneficiază de alocaţii

44

bugetare ce acoperă integral cheltuielile (în acest

caz devin instituţii publice finanţate integral de

la buget, veniturile încasate nefiind ale

instituţiei).

La nivelul ordonatorului principal de credite,

subvenţiile destinate ordonatorilor secundari şi

terţiari subvenţionaţi sunt prevăzute pe fiecare

capitol în parte în cadrul unui titlu distinct.

La nivelul instituţiilor publice

subvenţionate, veniturile au două componente

majore:

- subvenţiile primite de la ordonatorul

superior;

- veniturile proprii obţinute de

instituţie.

Cheltuielile instituţiilor publice

subvenţionate trebuie să se încadreze în totalul

veniturilor stabilite. Structura cheltuielilor este

identică cu cea a oricărei instituţii publice.

Efectuarea plăţilor este condiţionată de existenţa

disponibilităţilor în contul deschis la Trezorerie.

Disponibilităţile se constituie din

depunerea/încasarea directă a veniturilor proprii

la care se adaugă viramentele periodice de

45

subvenţii efectuate de ordonatorul superior de

credite bugetare.

Schema nr. 11: Mecanismul de finanţare al instituţiilor

publice subvenţionate

ÎN TIMPUL ANULUI BUGETAR

Contul instituţiei publice

Venituri propriiSubvenţii

Cheltuieli:- de personal- bunuri şi servicii- investiţii

LA SFÂRŞITUL ANULUI BUGETAR

Venituri proprii încasateSubvenţii primite

Cheltuieli efectuate

Surplus restituit

46

Sursa: A. Gyorgy - Sectorul public românesc în context european: abordare bugetară şi instituţională, 2005

La finele anului, instituţiile publice

subvenţionate au obligaţia de a restitui

ordonatorului superior de credite bugetare sumele

neutilizate din contul de trezorerie. Această

operaţiune vizează respectarea principiului conform

căreia subvenţia acoperă strict deficitul de

finanţare obţinut prin deducerea din cheltuieli a

veniturilor proprii. Operaţiunea de regularizare se

face prin reconstituirea de credite bugetare cu

suma de rambursat (echivalentă cu o stornare

parţială a plăţii iniţiale).

Dacă în cursul exerciţiului bugetar veniturile

proprii au fost mai mari decât cheltuielile,

instituţia publică returnează ordonatorului

superior de credite doar subvenţiile primite de la

acesta, diferenţa rămânând la dispoziţia

instituţiei, putând fi folosită anul următor pentru

acoperirea cheltuielilor. Reportarea sumelor de la

un an bugetar la altul se face direct de către

unităţile Trezoreriei Statului.

47

Autofinanţarea instituţiilor publice

Instituţiile publice care obţin venituri

proprii care pot acoperi integral cheltuielile

intră în categoria instituţiilor publice

autofinanţate (finanţate integral din venituri

proprii). Statutul de instituţie publică

autofinanţată de acordă explicit prin actul juridic

ce reglementează funcţionarea instituţiei, fiind

posibilă organizarea acesteia şi ca instituţie

finanţată de la buget (în acest caz veniturile

trebuie virate integral la bugetul de la care se

asigură finanţarea).

Veniturile proprii ale instituţiilor publice

autofinanţate se axează pe contracte de prestări de

servicii către terţi. Astfel, aceste venituri fac

parte din categoria taxelor deoarece nu sunt

obligatorii pentru contribuabili, iar în cazul în

care se plătesc trebuie să existe şi o

contraprestaţie din partea instituţiei publice.

Contractele de prestări servicii semnate de

instituţiile publice autofinanţate prevăd prestarea

de servicii publice către beneficiari, decontarea

contravalorii realizându-se direct de către

48

beneficiari sau de terţe persoane. De exemplu, un

spital public prestează servicii medicale către

pacienţi, plata putând fi făcută direct de aceştia

(dacă pacienţii nu sunt asiguraţi în sistemul

public sau solicită servicii neacoperite de

asigurare), de angajatorii acestora sau de Casa de

Asigurări de Sănătate (dacă sunt asiguraţii

sistemului public). Deci, prin faptul că decontarea

unor servicii se face din resurse bugetare publice

nu înseamnă că avem de a face cu subvenţii.

Fundamentarea cuantumului veniturilor proprii

trebuie în aşa fel făcută încât veniturile din taxe

să acopere cheltuielile instituţiei. Nu există

pârghii de a ajuta instituţiile publice

autofinanţate de a ieşi dintr-un eventual impas

generat de o criză de lichiditate.

În cursul anului plăţile instituţiilor publice

autofinanţate trebuie să se încadreze în bugetul

aprobat conform reglementărilor, dar şi în

disponibilul de la Trezorerie. Eventualele goluri

temporare de casă nu pot fi acoperite din resurse

împrumutate.

Disponibilităţile băneşti din contul de

Trezorerie pot fi fructificate prin constituirea de

49

depozite la termen exclusiv la unităţile

Trezoreriei Statului. Depozitele la termen au

scadenţe predefinite şi rata de dobândă stabilită

prin ordin al ministrului finanţelor publice, deci

nu pot fi negociate.

La finele anului bugetar, soldul contului de

disponibilităţi se reportează automat pentru anul

bugetar următor.

Surse de finanţare

O instituţie publică poate avea activităţi

diferite ce sunt finanţate din resurse diferite.

Dacă sursa de finanţare a majorităţii activităţilor

curente este cea care arată tipul de instituţie

publică, celelalte surse de finanţare vin să

acopere anumite cheltuieli punctuale (proiecte,

diverse obiective de investiţie etc.). Legea

finanţelor publice impune ca pentru fiecare sursă

de finanţare în parte să se întocmească file de

buget distincte pentru un management eficient al

fondurilor.

Sursele de finanţare din sectorul public

românesc sunt următoarele:

50

A. bugetul de stat;

B. bugetele locale;

C. bugetul asigurărilor sociale de stat;

D. bugetul fondului naţional unic de

asigurări sociale de sănătate;

E. bugetul asigurărilor pentru şomaj;

F. credite externe;

G. credite interne;

H. fonduri externe nerambursabile;

I. bugetul Trezoreriei Statului;

J. venituri proprii completate cu subvenţii;

K. venituri şi cheltuieli înregistrate în

afara bugetului local19;

L. venituri proprii.

Donaţiile şi sponsorizările nu reprezintă o

sursă de finanţare de sine stătătoare, aceste sume

fiind incluse pe una din filele de buget ale

instituţiei publice.

A. Resursele financiare ale bugetului de stat se

constituie din impozite (impozit pe profit, TVA,

impozit pe venit, accize etc.), contribuţii (de la

19 A se vedea OMFP nr. 1954/2005 pentru aprobareaClasificaţiei indicatorilor privind finanţele publice,publicat în MO nr. 1176/2005

51

personalul din structurile militarizate), taxe şi

alte prelevări. Aceste resurse sunt repartizate pe

ordonatorii principali de credite ai bugetului de

stat (aproximativ 50-60 de ministere instituţii

publice). La rândul lor, ordonatorii principali

distribuie sume către instituţiile din subordinea

lor (ordonatorilor secundari şi terţiari de credite

bugetare).

Prin legi speciale s-au prevăzut situaţii în

care credite bugetare sunt deschise şi pe seama

unor entităţi ce nu fac parte din sistemul de

instituţii publice subordonate ordonatorilor

principali de credite ai bugetului de stat. Astfel,

regiile autonome de interes naţional pot beneficia

de fonduri pentru implementarea unor investiţii ce

vizează proprietatea publică sau şcolile care

organizează examene naţionale pot beneficia de

credite bugetare pentru organizarea acestor

examene.

Începând cu 2009, fondurile europene post-

aderare atrase de instituţiile publice finanţate de

la bugetul de stat sunt incluse la veniturile,

respectiv cheltuielile, bugetului de stat.

52

B. Resursele financiare ale bugetelor locale se

formează din sume şi cote defalcate din impozitul

pe venit şi TVA, impozite locale (impozit pe

clădiri, terenuri, mijloace de transport), taxe (în

special pentru autorizaţii) şi alte vărsăminte.

Utilizarea fondurilor publice locale se face de

către singurul ordonator principal al fiecărui

buget local şi de ordonatorii de credite din

subordine.

Fondurile europene post-aderare atrase de

autorităţile publice locale şi instituţiile

finanţate de la bugetele locale sunt incluse la

veniturile, respectiv cheltuielile, bugetelor

locale.

C. Bugetul asigurărilor sociale de stat îşi constituie

resursele, în principal, din contribuţiile de

asigurări sociale şi contribuţiile pentru accidente

de muncă şi boli profesionale.

Din acest fond se finanţează Casa Naţională de

Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale cu

toate instituţiile din subordine. Destinaţia

majorităţii sumelor o reprezintă pensiile din

53

sistemul public şi prestaţiile medicale acordate în

caz de accident de muncă.

D. Bugetul asigurărilor pentru şomaj înregistrează la

venituri contribuţii pentru asigurări de şomaj,

contribuţii pentru garantarea creanţelor salariale,

rambursări din creditele acordate din bugetul de

şomaj etc.

Cheltuielile bugetului asigurărilor pentru

şomaj cad în sarcina Agenţiei Naţionale pentru

Ocuparea Forţei de Muncă (şi a instituţiilor

subordonate) şi vizează plata indemnizaţiilor de

şomaj, plata drepturilor salariale restante,

acordarea de credite pentru cei care creează noi

locuri de muncă etc.

E. Bugetul fondului unic naţional de asigurări sociale de

sănătate a fost constituit pentru colectarea

contribuţiilor de asigurări sociale de sănătate şi

a contribuţiilor pentru concedii şi indemnizaţii.

Administrarea cheltuielilor se face de către

Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi

instituţiile subordonate acesteia. Cheltuielile

vizează, în primul rând, decontarea serviciilor

54

medicale ale asiguraţilor şi plata indemnizaţiilor

pentru incapacitate temporară de muncă.

F. Creditele externe contractate de ordonatorii de

credite vin în completarea resurselor bugetare

naţionale şi se utilizează pentru proiecte de

interes naţional sau local. Creditorii sunt, de

regulă, organisme financiare internaţionale: BERD,

Banca Mondială etc. Această sursă de finanţare nu

vizează acoperirea deficitului bugetar.

Fila de buget aferentă creditelor externe

stabileşte destinaţia fondurilor externe. În ceea

ce priveşte rambursarea acestora, ratele de

capital, dobânzile şi comisioanele vor fi prinse în

bugetul de stat sau local pe parcursul anilor

financiari în care se va realiza rambursarea.

G. Creditele interne reprezintă sumele cu caracter

rambursabil atrase de pe piaţa internă pentru

finanţarea unor obiective (de obicei obiective de

investiţii). Utilizarea creditelor interne este mai

frecventă la nivel local, aceste credite îmbrăcând

forma creditelor bancare sau creditelor obligatare.

55

Rambursarea creditelor interne se asigură de

la bugetul local sau bugetul de stat, după caz. În

aceleaşi bugete sunt incluse şi costurile acestor

sume: dobânzi şi comisioane.

H. Fila de buget aferentă fondurilor externe

nerambursabile se utilizează pentru proiectele

europene finanţate din fonduri de pre-aderare

(aflate în lichidare). La partea de venituri sunt

trecute sumele accesate de la bugetul european,

cofinanţarea din fonduri publice naţionale şi

sumele alocate acoperirii cheltuielilor neeligibile

(inclusiv a taxei pe valoarea adăugată

corespunzătoare cheltuielilor eligibile).

Cheltuielile cuprind toate sumele necesare plăţilor

ce se iniţiază în legătură cu proiectul

implementat.

I. Bugetul Trezoreriei Statului este asociat

activităţii de trezorerie din cadrul Ministerului

Finanţelor Publice. Veniturile (preponderent de

natură financiară) finanţează costurile

viramentelor interbancare (derulate prin TransFonD)

56

şi dobânzile plătite pentru resursele atrase pe

termen scurt.

J. Veniturile proprii ale instituţiilor publice

subvenţionate se constituie din taxele colectate

pentru serviciile oferite beneficiarilor. Aceste

sume sunt utilizate pentru asigurarea funcţionării

instituţiilor respective, fiind suplimentate cu

subvenţiile primite de la ordonatorul superior de

credite.

K. Veniturile şi cheltuielile înregistrate în afara bugetului

local au fost introduse prin legea finanţelor

publice locale. Aceste venituri se constituie din

resursele prevăzute expres:

- taxe speciale;

- fondul de rulment;

- fondul de risc;

- depozitele speciale constituite pentru

construcţii de locuinţe.

În funcţie de destinaţiile stabilite prin

hotărâri de consilii judeţene/locale, aceste

resurse sunt utilizate în cursul anului bugetar.

57

L. Veniturile proprii ale instituţiilor publice (sau ale

activităţilor autofinanţate) se constituie din

taxele colectate pentru serviciile oferite

beneficiarilor. Aceste sume sunt utilizate în

integralitatea lor pentru asigurarea funcţionării

instituţiilor respective.

Regimul donaţiilor şi sponsorizărilor

Donaţiile şi sponsorizările pot fi făcute în

natură sau în bani. Donaţiile şi sponsorizările în

natură, după ce au fost acceptate şi recepţionate,

sunt luate în evidenţa contabilă.

Donaţiile şi sponsorizările în bani impun un

circuit financiar mai amplu20. În cazul obţinerii

unei donaţii sau sponsorizări, instituţiile

publice au obligaţia de a solicita persoanelor

fizice sau juridice de la care primesc fonduri

băneşti în lei virarea sumelor respective la

20 A se vedea OMFP nr. 1661 bis/2003 pentru aprobarea Normelormetodologice privind modul de încasare şi utilizare afondurilor băneşti primite sub forma donaţiilor şisponsorizărilor de către instituţiile publice, publicat în MOnr. 881/2003.

58

bugetele din care acestea sunt finanţate. Donaţiile

şi sponsorizările primite în valută de către

instituţiile publice se încasează în conturi

deschise pe numele acestora la bănci.

Instituţiile publice care beneficiază de

donaţii şi/sau sponsorizări au obligaţia de a

solicita ordonatorilor de credite ierarhic

superiori majorarea bugetelor de venituri şi

cheltuieli, în termen de maximum 5 zile lucrătoare

de la virarea sumelor în lei sau a echivalentului

în lei al sumelor în valută primite în conturile de

venituri bugetare sau de disponibilităţi, după caz.

Ordonatorii principali de credite analizează

propunerile de majorare a bugetelor de venituri şi

cheltuieli prezentate de ordonatorii de credite

secundari, precum şi pe cele întocmite pentru

donaţiile şi sponsorizările primite pentru

activitatea proprie, le centralizează şi întocmesc

lunar formularul "Propunere de majorare a bugetului

de venituri şi cheltuieli corespunzător donaţiilor

şi/sau sponsorizărilor primite" care se transmite

Ministerului Finanţelor Publice în termen de 10

zile de la expirarea lunii.

59

În limita donaţiilor şi sponsorizărilor

primite, ordonatorii de credite pot dispune plăţi

numai pentru destinaţiile aprobate de transmiţător,

astfel:

- instituţiile publice finanţate integral

din bugetul de stat şi bugetul

asigurărilor sociale de stat - din

conturile de cheltuieli bugetare, în

limita creditelor bugetare deschise şi

repartizate;


din venituri proprii, instituţiile

publice autonome şi instituţiile

publice finanţate din venituri proprii

şi subvenţii acordate din bugetul de

stat, bugetul asigurărilor sociale de

stat - din conturile de disponibilităţi

prin care se gestionează bugetele

acestora;


din bugetul asigurărilor pentru şomaj

sau din bugetul Fondului naţional unic

de asigurări sociale de sănătate - din

60

conturile de cheltuieli corespunzătoare

fondurilor speciale respective;

- instituţiile publice, indiferent de

modul de finanţare, care efectuează

plăţi în valută din donaţiile şi/sau

sponsorizările primite - din conturile

deschise la bănci.

Sumele rămase neutilizate din donaţiile şi/sau

sponsorizările care, potrivit actelor de

donaţie/sponsorizare, trebuie restituite

transmiţătorilor se restituie de către instituţiile

publice beneficiare din contul de venituri bugetare

sau de disponibilităţi, după caz, în care acestea

au fost virate. Restituirea donaţiilor şi/sau

sponsorizărilor rămase neutilizate de către

instituţiile publice finanţate integral de la

bugetul de stat sau din bugetul asigurărilor

sociale de stat, după caz, din contul de venituri

bugetare în care acestea au fost virate se

efectuează pe bază de ordin de plată, întocmit de

instituţia publică respectivă, la care se anexează

Contul de execuţie al donaţiilor şi/sau

sponsorizărilor primite, care va cuprinde

informaţiile cu privire la primirea şi utilizarea

61

donaţiilor/sponsorizărilor respective. Eventualele

sume rămase neutilizate din donaţiile şi/sau

sponsorizările primite şi utilizate în valută,

care, potrivit actelor de donaţie/sponsorizare,

trebuie restituite transmiţătorilor se restituie

din conturile de valută deschise la bănci.

Creditele bugetare rămase disponibile ca urmare a

donaţiilor şi/sau sponsorizărilor restituite

transmiţătorilor nu pot fi utilizate pentru alte

destinaţii şi se anulează de drept la finele anului

bugetar.

Pentru utilizarea în anul următor a donaţiilor

şi sponsorizărilor cu care au fost majorate în

cursul anului bugetele de venituri şi cheltuieli

ale instituţiilor publice, în limita cărora nu au

fost dispuse plăţi, se va proceda astfel:

1. Instituţiile publice îşi transferă

sumele reprezentând donaţii/sponsorizări rămase

disponibile din contul corespunzător de cheltuieli

bugetare sau de disponibilităţi, după caz, deschise

la Trezoreria Statului, în contul 50.07 "Disponibil

din donaţii şi sponsorizări rămase neutilizate la

finele anului".

62

2. Instituţiile publice care înregistrează

la finele anului bugetar donaţii/sponsorizări

rămase neutilizate, acordate de transmiţători

diferiţi prin acte de donaţie/sponsorizare

distincte, vor transfera în contul 50.07

"Disponibil din donaţii şi sponsorizări rămase

neutilizate la finele anului" sumele rămase

disponibile, pe bază de ordine de plată, la care

vor fi anexate conturi de execuţie a

donaţiilor/sponsorizărilor primite şi utilizate,

întocmite distinct pentru fiecare donator sau

sponsor.

3. Utilizarea în anul următor a

donaţiilor/sponsorizărilor rămase neutilizate la

finele anului bugetar se efectuează din contul

50.07 "Disponibil din donaţii şi sponsorizări

rămase neutilizate la finele anului", pe

destinaţiile stabilite.

4. Donaţiile şi/sau sponsorizările rămase

neutilizate la finele anului bugetar în conturile

în valută deschise la bănci, se utilizează în anul

următor din acelaşi cont, pe destinaţiile stabilite

de transmiţător.

63

Donaţiile şi/sau sponsorizările primite în

cursul lunii decembrie, cu care nu mai pot fi

majorate bugetele de venituri şi cheltuieli ale

instituţiilor publice şi în consecinţă nu mai pot

fi utilizate în cursul anului bugetar, vor fi

încasate de către instituţiile publice beneficiare

în contul 50.05 "Sume de mandat şi în depozit"

deschis la unităţile Trezoreriei Statului sau în

contul de valută deschis la bancă, după caz, urmând

ca virarea sumelor respective în contul de venituri

bugetare corespunzător sau de disponibilităţi, după

caz, precum şi majorarea creditelor bugetare în

bugetele instituţiilor publice beneficiare să se

realizeze în primele 10 zile ale anului bugetar

următor.

64

3. Elaborarea bugetelor de venituri şicheltuieli ale instituţiilor publice

La baza desfăşurării încasărilor şi plăţilor

efectuate de către o instituţie publică stă bugetul

de venituri şi cheltuieli. Bugetul, în accepţiunea

Legii finanţelor publice reprezintă „documentul

prin care sunt prevăzute şi aprobate în fiecare an

veniturile şi cheltuielile sau, după caz, numai

cheltuielile, în funcţie de sistemul de finanţare a

instituţiilor publice”21. Stabilirea veniturilor şi

cheltuielilor care se înscriu în buget se face în

funcţie de gradul de subordonare a instituţiei

respective, precum şi de specificul acesteia.

La baza fundamentării veniturilor şi

cheltuielilor aferente instituţiilor publice pot

sta o serie de metode22:

A. metode clasice de fundamentare:

- metoda automată – pentru previzionarea

veniturilor şi cheltuielilor pentru

21 Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, publicată în MO nr. 597/2002.22 T Moşteanu si colectiv, FInante publice – note de curs si aplicatii pentru seminar, Ed Universitara, 2005.

65

anul următor (n+1) se iau drept bază

veniturile şi cheltuielile aferente

anului anterior, al cărui exerciţiu s-a

încheiat (n-1);

- metoda majorării (diminuării) se iau în

considerare rezultatele exerciţiilor

bugetare aferente a cinci sau mai mulţi

ani premergători celui pentru care se

face previziunea, pe baza cărora se

calculează ritmuri medii de modificare

a veniturilor şi a cheltuielilor,

ritmuri care se aplică asupra

veniturilor şi cheltuielilor din anul

în curs pentru a se face o previziune

pentru anul următor;

- metoda evaluării directe: presupune

efectuarea unor calcule pentru fiecare

sursa de venit şi pentru fiecare

categorie de cheltuieli, în funcţie de

execuţia preliminară a anului în curs

şi realizarea unei previziuni pentru

viitor.

Deşi sunt consemnate trei metode diferite,

toate pornesc de la aceeaşi premisă, conform căreia

66

veniturile sau cheltuielile bugetare pentru anul

următor (St+1) se pot previziona având în vedere

nivelul de execuţie a acestora într-o perioadă

anterioară (St-1), care este de regulă anul

premergător celui curent în care se fundamentează

bugetul şi pentru care sunt cunoscute datele de

execuţie a veniturilor şi cheltuielilor, la care se

adaugă un factor de corecţie (c), după următoarea

relaţie:

Factorul de corecţie poate diferi în funcţie de

categoria de cheltuieli sau venituri care urmează a

fi previzionată. De exemplu, în cazul cheltuielilor

de personal se pot avea în vedere majorările

salariale ce urmează a se acorda în anul următor;

în cazul cheltuielilor pentru bunuri şi servicii se

pot avea în vedere creşterile de preţ la bunuri şi,

respectiv tarife la servicii. Pe ansamblu şi, mai

cu seama în cazul unor instituţii publice precum

ministerele se poate face o prognoză a

cheltuielilor prevăzute în buget în funcţie de

corelaţia acestora cu ritmul de creştere a

produsului intern brut.

67

B. metode moderne - aceste metode urmăresc

fundamentarea bugetelor de venituri şi cheltuieli

plecând de la obiectivele ce trebuie atinse,

programele ce trebuie realizate.

În cazul acestor metode bugetul este împărţit

în sub-bugete pe activităţi, urmând ca în cazul

fiecărui sub-buget să aibă loc o fundamentare a

veniturilor şi cheltuielilor pe tipuri de venituri

şi de cheltuieli. Prin însumarea sub-bugetelor, la

care se pot adăuga, dacă este cazul, veniturile şi

cheltuielilor activităţi generale a instituţiei, se

realizează bugetul general.

În concluzie, diferenţa dintre metodele moderne

şi cele clasice este una de conţinut. Metodele

moderne oferă filosofia asupra conceperii bugetului

de venituri şi cheltuieli al unei instituţii, în

sensul stabilirii unor obiective ce urmează a fi

realizate, eventual pe parcursul mai multor ani, şi

având în vedere stabilirea unor indicatori de

eficienţă, în timp ce metodele clasice sunt cele

care oferă mijloacele, instrumentele necesare

fundamentării cheltuielilor şi veniturilor din

bugetele program.

68

Fundamentarea veniturilor instituţiilor publice

Fundamentarea veniturilor bugetare se

realizează în funcţie de prevederile legale ce

trasează sarcini pe linie financiară diferitelor

instituţii publice. Veniturile publice sunt

fundamentate astfel:

- pentru bugetul de stat: Guvernul pe baza

propunerilor Ministerului Finanţelor

Publice23 fundamentează veniturile

bugetului de stat pe baza politicii

fiscale a Guvernului;

- pentru bugetul asigurărilor sociale de

stat: Guvernul pe baza propunerilor Casei

Naţională de Pensii şi Alte Drepturi de

Asigurări Sociale24;

- pentru bugetul asigurărilor pentru şomaj:

Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei

Sociale pe baza propunerilor Agenţiei

23 A se vedea art. 28 din Legea nr. 500/2002 privind finanţelepublice, publicată în MO nr. 597/2002.24 A se vedea art. 11 din Legea nr. 19/2000 privind sistemulpublic de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale,publicată în MO nr. 140/2000.

69

Naţionale pentru Ocuparea Forţei de

Muncă25;

- pentru bugetul Fondului Naţional Unic de

Asigurări Sociale de Sănătate: Casa

Naţională de Asigurări de Sănătate26;

- pentru bugetele locale: autorităţile

publice locale pe baza evidenţelor

fiscale şi bugetare proprii (pentru

impozite locale, taxe locale etc.) şi

Ministerul Finanţelor Publice pentru

sumele şi cotele defalcate din impozitul

pe venit şi TVA;

- pentru fondurile înregistrate în afara

bugetelor locale: autorităţile publice

locale;

- pentru bugetele instituţiilor

subvenţionate: instituţiile publice

titulare în limita subvenţiilor alocate

de ordonatorul superior de credite şi de

veniturile proprii estimate a fi

încasate;

25 A se vedea art. 23 din Lege nr. 76/2002 privind sistemulasigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei demuncă, publicată în MO nr. 103/2002.26 A se vedea art. 266 din Legea nr. 95/2006 privind reformaîn domeniul sănătăţii, publicată în MO nr. 372/2006.

70

- pentru bugetele instituţiilor publice şi

activităţilor finanţate integral din

venituri proprii: instituţiile publice

titulare în funcţie de veniturile proprii

estimate a fi încasate;

- pentru bugetele creditelor interne:

instituţiile publice titulare pe baza

contractelor de credit semnate sau ce

urmează a fi semnate;

- pentru bugetele fondurilor externe

nerambursabile: instituţiile publice

titulare pe baza contractelor de

finanţare.

Atât instituţiile publice de subordonare

centrală, cât şi cele de subordonare locală pot

folosi, pentru desfăşurarea activităţii lor, bunuri

materiale şi fonduri băneşti primite de la

persoanele juridice şi fizice, sub formă de donaţii

şi sponsorizări. În cazul donaţiilor şi

sponsorizărilor în bani este obligatorie includerea

acestor sume în bugetul instituţiei27.27 Ordinul MFP nr. 1661 bis/2003 pentru aprobarea Normelormetodologice privind modul de încasare şi utilizare afondurilor băneşti primite sub forma donaţiilor şisponsorizărilor de către instituţiile publice, publicat în MO

71

Veniturile proprii ale instituţiilor publice,

finanţate din venituri proprii sau din venituri

proprii şi subvenţii, provin din chirii,

organizarea de manifestări culturale şi sportive,

concursuri artistice, publicaţii, prestaţii

editoriale, studii, proiecte, valorificări de

produse din activităţi proprii sau anexe, prestări

de servicii şi altele asemenea.

Categoriile de venituri care sunt cuprinse în

bugetele instituţiilor administraţiei publice sunt

diferite în funcţie de subordonarea instituţiei

respective sau în funcţie de specificul instituţiei

publice. Instituţiile publice care se finanţează

parţial sau integral din venituri proprii, deoarece

desfăşoară o activitate generatoare de venituri,

obţin veniturile în funcţie de specificul

activităţii desfăşurate.

Fundamentarea veniturilor in cazul acestora se

poate realiza pe baza previziunilor privind sursele

de venit si posibilitatea lor de valorificare.

nr. 881/2003.

72

Pentru fundamentarea veniturilor instituţiilor

publice trebuie ţinut cont de o serie de

criterii28:

- existenţa bazei legale a realizării

veniturilor;

- execuţia preliminară pentru anul de bază,

corectată cu eventualele influenţe prevăzute

pentru viitor;

- analiza şi studierea comparativă a

veniturilor şi a cheltuielilor realizate pe

total, pe structură şi în dinamică.

Fundamentarea cheltuielilor instituţiilor publice

Mergând pe clasificaţia economică a

cheltuielilor efectuate de instituţiile publice29

acestea pot fi cheltuieli curente (de funcţionare)

şi cheltuieli de capital (cu caracter de

investiţii).

28 vezi Tatiana Moşteanu, Mariana Vuţă, Câmpeanu Emilia, Bugetşi Trezorerie Publică, Ed. Tribuna Economică, Bucureşti, 2008.29 A se vedea Iulian Văcărel şi colectivul, Finanţe publice,Ediţia a VI-a, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti,2007.

73

Conform dărilor de seamă contabile care trebuie

depuse de instituţiile publice, structura

cheltuielilor30 acestora este următoarea (această

structură este comună pentru toate instituţiile

publice, deci are o arie de cuprindere vastă, unele

categorii de cheltuieli fiind comune pentru toate

instituţiile publice, altele fiind, însă, specifice

numai anumitor instituţii publice):

CHELTUIELI

CURENTE

- cheltuieli de personal- cheltuieli materiale şi servicii- dobânzi- subvenţii- fonduri de rezervă- transferuri între unităţi ale

administraţiei publice- alte transferuri

30 A se vedea OMFP nr. 1954/2005 pentru aprobareaClasificaţiei indicatorilor privind finanţele publice,publicat în MO nr. 1176/2005.

74

- proiecte cu finanţare din fonduri

externe nerambursabile (FEN)

postaderare- asistenţă socială- alte cheltuieli- cheltuieli aferente programelor cu

finanţare rambursabilă

CHELTUIELI

DE CAPITAL

- active nefinanciare

- active financiare

- Fondul Naţional de Dezvoltare

OPERAŢIUNI

FINANCIARE

- împrumuturi acordate

- rambursări de credite, plăţi de

dobânzi, comisioane la credite

- plăţi efectuate în anii precedenţi

şi recuperate în anul curent

Cheltuielile de personal reprezintă o componentă

importantă a cheltuielilor unei instituţii publice,

în componenţa lor fiind incluse:

a) cheltuielile salariale în bani:

75

- salarii de bază (ce înglobează salariul

de merit şi sporul de vechime);

- gradaţii de merit;

- indemnizaţii;

- sporuri pentru condiţii de muncă;

- alte sporuri (pentru complexitatea

muncii, spor de interes naţional etc.);

- fonduri pentru posturi ocupate prin

cumul sau în sistem plata cu ora;

- plăţi ore suplimentare;

- fond de premii;

- prima de vacanţă;

- alte drepturi salariale acordate

personalului încadrat cu carte de

muncă;

- drepturi salariale plătite unor

persoane din afara unităţii;

- alte drepturi salariale în bani;

b) cheltuieli salariale în natură:

- tichete de masă;

- tichete de vacanţă;

- norme de hrană;

- uniforme şi echipament obligatoriu.

76

c) contribuţii pentru asigurările sociale

datorate de angajator31:

- contribuţii de asigurări sociale de

stat datorate de instituţia publică în

calitate de angajator;

- contribuţii la bugetul asigurărilor

pentru şomaj datorate de instituţia

publică în calitate de angajator;

- contribuţii de asigurări sociale de

sănătate datorate de instituţia publică

în calitate de angajator;

- contribuţii pentru accidente de muncă

şi boli profesionale datorate de

instituţia publică în calitate de

angajator;

- contribuţii de concedii şi indemnizaţii

datorate de instituţia publică în

calitate de angajator.

d) indemnizaţii pentru deplasări, detaşări,

transferări (diurna):

- indemnizaţii de deplasare în ţară;

- diurnă în străinătate.

31 Instituţiile publice nu datorează contribuţii pentrugarantarea creanţelor salariale şi nici comision cătreInspectoratul Teritorial de Muncă.

77

Pentru fundamentarea cheltuielilor de personal

în cazul instituţiilor publice se pleacă de la

organigrama instituţiei. Aceasta cuprinde numărul

de posturi, gradele de salarizare, precum şi

diferenţierea personalului pe trepte de salarizare.

Prin reglementările legale sunt stabilite

limitele minime şi maxime între care se pot încadra

salariile de bază pentru personalul angajat al

instituţiilor publice, în funcţie de specificul

instituţiei. Aceste limite sunt stabilite fie în

funcţie de anumiţi coeficienţi care se aplică la

valoarea sectorială a salariului, fie sub forma

unor limite valorice minime şi maxime.

Fundamentarea cheltuielilor salariale se face

ţinând cont de numărul de posturi prevăzut în

organigramă şi de situaţia acestora.

O variantă de determinare a nivelului

previzionat a cheltuielilor cu salariile se poate

baza pe următorul raţionament: se determină,

plecând de la structura personalului şi de la

nivelul mediu al salariului pentru fiecare salariat

(sau categorie de salariaţi), cuantumul salariilor

de bază, indemnizaţiilor, sporurilor, orelor

78

suplimentare, premiilor şi a altor drepturi

salariale previzionate pentru anul de plan. Acestea

însumate reprezintă cheltuielile cu salariile sau

fondul de salarii al instituţiei publice.

Pentru determinarea cheltuielilor cu salariile

pentru anul de plan, în funcţie de numărul

angajaţilor unei instituţii publice, se poate opta

pentru un calcul analitic (număr redus de personal)

sau pe baza unor calcule previzionate pe baza unor

rezultate medii ale anului de bază.

Vom prezenta un exemplu de fundamentare a

cheltuielilor cu salariile de bază pentru o

instituţie publică pe baza datelor valorice

salariale medii realizate în anul de bază şi a

numărului de salariaţi estimat pentru anul de plan

(datele luate în calcul sunt extrase din

fundamentarea bugetului Camerei Deputaţilor pe anul

2009, reprezentând exemple de fundamentare pentru

câteva funcţii din organigrama instituţiei)32.

După fundamentarea cheltuielilor cu salariile

de bază se vor fundamenta celelalte drepturi

salariale şi contribuţiile de asigurări sociale

aplicându-se cote medii. De exemplu CAS datorat de

32 A se vedea anexa 3/03/06 din Legea nr. 18/2009 privind bugetul de stat pe anul 2009, publicată în MO nr. 121/2009.

79

angajator se determină aplicând cota de 20,8%

asupra tuturor drepturilor salariale fundamentate

anterior.

80

Indicator Număr

maxim

de

posturi

în anul

2008

Salariu

mediu

de bază

în luna

decembrie

2008

(lei)

Modificar

ea

numărului

de

posturi

în anul

2009 faţă

de anul

2008

Numărul

maxim de

posturi

în anul

2009

Număr de

posturi

vacante

la

31

decembrie

2008

Număr de

posturi

finanţate

în anul

2009

Fond

aferent

de baza

pe anul

2009

(mii lei)

0 1 2 3 4=1+3 5 6=4-57=2*16*

12

luni/1000TOTAL 1.963 2 1.965 69 1.896 61.183Preşedintele Camerei

Deputaţilor1 8.817 0 1 0 1 106

Vicepreşedinţii

Camerei Deputaţilor4 8.122 0 4 0 4 390

Referent 15 1.273 -1 14 0 14 214

Stenodactilograf, şef

cabinet, referent61 1.110 98 159 10 149 1.985

Casier magaziner; I 1 829 0 1 1 0 0Muncitor calificat I 134 894 -42 92 2 90 966… … … … … … … …

82

Pentru o estimare mai aproape de realitate a

fondului de salarii pentru anul de plan trebuie să

se ţină cont de eventualele majorări salariale

acordate sub forma indexărilor sau a altor tipuri

de majorări.

Cheltuielile pentru deplasări, detaşări,

transferări sunt fundamentate în funcţie de

previziunile privind deplasările, detaşările,

transferările pentru anul de plan. Prin

reglementări legale este stabilită diurna pentru

personalul instituţiilor publice, atât pentru

intern, cât şi pentru străinătate.

În cadrul cheltuielilor materiale şi cu serviciile

realizate de o instituţie publică amintim (unele

comune tuturor instituţiilor publice, altele

specifice numai unora):

a) drepturi cu caracter social:

- rechizite şcolare;

- transport elevi, studenţi, şomeri,

asistaţi, bolnavi, invalizi şi

însoţitorii lor;

- drepturi pentru studenţi şi elevi în

perioada concursurilor şi

campionatelor;

- drepturi pentru donatorii de sânge;

- alte drepturi stabilite de dispoziţiile

legale;

b) hrană:

- hrană pentru oameni;

- hrană pentru animale;

c) medicamente şi materiale sanitare:

- medicamente;

- materiale sanitare;

d) cheltuieli pentru întreţinere şi gospodărie:

- încălzit;

- iluminat şi forţă motrică;

- apă, canal, salubritate;

- poştă, telefon, telex, radio,

televizor, internet;

- furnituri de birou;

- materiale pentru curăţenie;

- alte materiale şi prestări de servicii;

e) materiale şi prestări de servicii cu

caracter funcţional;

84

f) obiecte de inventar de mică valoare sau

scurtă durată şi echipament:

- lenjerie şi accesorii de pat;

- echipament;

- alte obiecte de inventar de mică

valoare sau scurtă durată;

g) reparaţii curente;

h) cărţi şi publicaţii;

i) alte cheltuieli:

- calificarea, perfecţionarea şi

specializarea profesională a

salariaţilor;

- protocol;

- protecţia muncii;

- transmiterea drepturilor;

- alte cheltuieli autorizate prin

dispoziţii legale.

Cuantumul maxim pentru cea mai mare parte a

cheltuielilor materiale şi cu serviciile este

stabilit prin diferite acte normative, atât sub

forma unor sume indexabile periodic, cât şi sub

forma unor cantităţi. De asemenea, pentru anumite

categorii de cheltuieli (ex: obiecte de inventar de

85

mică valoare şi scurtă durată) estimarea

cheltuielilor pentru anul de plan se face pe baza

referatelor privind necesarul de astfel de

materiale, precum şi pe baza preţurilor estimate de

achiziţie.

În general, cheltuielile materiale se

fundamentează pe baza metodelor clasice.

Drepturile de asistenţă socială se fundamentează

ţinându-se cont de cuantumul drepturilor acordate

şi de frecvenţa plăţilor (de exemplu, bursele

şcolare se acordă în lunile de şcoală, pensiile se

plătesc lunar, tichetele cadou se dau cu ocazia

evenimentelor sociale etc.).

Fundamentarea investiţiilor se face individual

pentru fiecare obiectiv în parte. La investiţiile

multianule se ţine cont de planul anual de

implementare a obiectivului respectiv, suma fiind

în strânsă concordanţă cu stadiul investţiei la

începutul anului financiar şi gradul de realizare a

investiţiei ce se doreşte a fi realizat la finalul

anului financiar.

86

4. Execuţia bugetului de venituri şi cheltuieli şi încheierea execuţiei

Angajarea, lichidarea, ordonanţarea şi plata cheltuielilor

Execuţia bugetară a cheltuielilor presupune

parcurgerea a patru etape obligatorii din punct de

vedere al exigenţelor utilizării fondurilor

publice. Aceste etape sunt:

A. angajarea cheltuielilor;

B. lichidarea cheltuielilor;

C. ordonanţarea cheltuielilor;

D. plata cheltuielilor.

A. Angajarea cheltuielilor din resurse financiare

constituite la nivelul bugetelor publice se poate

realiza:

- în cazul acţiunilor finalizate în

cadrul anului bugetar – în limita

creditelor bugetare aprobate în buget

la partea de cheltuieli;

87

- în cazul acţiunilor multianuale – în

limita creditelor de angajament

aprobate pentru exerciţiul bugetar

respectiv (acestea pot diferi de

creditele bugetare anuale alocate

aceluiaşi an).

Angajarea fondurilor publice se poate face cu

respectarea destinaţiilor aprobate în buget,

respectiv în limita sumelor aprobate pe fiecare

linie bugetară (sursă de finanţare, subcapitol,

articol şi/sau aliniat) în bugetul propriu.

Angajarea fondurilor este condiţionată de existenţa

prevederilor legale care autorizează realizarea

cheltuielii respective.

Angajarea oricărei cheltuieli din fonduri

publice îmbracă două forme de angajamente:

- angajament legal;

- angajament bugetar.

A1. Angajamentul legal este faza în procesul

execuţiei bugetare reprezentând orice act juridic

din care rezultă sau ar putea rezulta o obligaţie

pe seama fondurilor publice. Angajamentul legal

este un document scris ce creează raporturi

88

juridice între instituţia publică şi o terţă parte.

Pentru a avea puteri depline, angajamentul legal

trebuie să poarte semnătura conducătorului

instituţiei publice. Forme ale angajamentului

legal: contractul pentru achiziţia de bunuri sau

servicii (de notat faptul că achiziţiile cu valoare

mai mică de 15000 euro+TVA se realizează pe bază de

document justificativ, care se consideră a fi

contract de achiziţie publică, deci este act

juridic ce stă la baza angajamentului legal33),

contractul de muncă, acordul de împrumut, convenţia

civilă, comanda etc.

Înainte de a angaja şi a utiliza creditele

bugetare, respectiv înainte de a lua orice măsură

care ar produce o cheltuială, ordonatorii de

credite trebuie să se asigure că măsura luată

respectă principiile unei bune gestiuni financiare,

ale unui management financiar sănătos, în special

ale economiei şi eficienţei cheltuielilor.

În acest scop utilizarea creditelor bugetare

trebuie să fie precedată de o evaluare care să

asigure faptul că rezultatele obţinute sunt33 A se vedea art. 19 din OG nr. 34/2006 privind atribuireacontractelor de achiziţie publică, a contractelor deconcesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiunede servicii, publicată în MO nr. 418/2006.

89

corespunzătoare resurselor utilizate. De regulă,

această evaluare se face pe baza unui referat de

oportunitate.

Proiectele angajamentelor legale reprezintă

decizii de principiu luate de ordonatorii de

credite, care implică o obligaţie de efectuare a

unei cheltuieli faţă de terţe persoane.

Fundamentarea necesităţii se face, cel mai adesea,

printr-un referat ce însoţeşte propunerea de

angajament bugetar. Aceste proiecte de angajamente

legale nu pot fi aprobate de către ordonatorul de

credite decât dacă au primit în prealabil viza de

control financiar preventiv (propriu şi delegat,

dacă este cazul) în condiţiile legii. Proiectul de

angajament legal se prezintă pentru viza de control

financiar preventiv împreună cu o propunere de

angajare a unei cheltuieli în care sunt trecute şi

confirmate disponibilităţile bugetare pe linia

bugetară respectivă.

Având în vedere că există un decalaj între

momentul angajării fondurilor publice şi momentul

plăţii, angajarea fondurilor publice se face:

- pe baza creditelor bugetare (de

angajament) alocate întregului

90

exerciţiu financiar (chiar dacă prin

trimestrializarea creditelor bugetare

plăţile se vor putea face într-un

trimestru ulterior celui în care s-a

semnat angajamentul bugetar);

- în condiţiile asigurării posibilităţii

plăţii pentru acţiunile curente

finalizate în cadrul aceluiaşi an

bugetar până pe 31 decembrie a anului

bugetar (pentru ca plata să poată fi

realizată trebuie ca bunurile şi

serviciile care fac obiectul

angajamentelor să fie livrate/prestate

înaintea întocmirii ordonanţării de

plată).

Nerespectarea restricţiilor de mai sus atrage

după sine angajarea şi plata sumelor datorate din

bugetul noului an după ce la finele anului bugetar

creditele bugetare neutilizate se anulează.

Evidenţa contabilă a angajamentelor legale se

face pe conturi extrabilanţiere detaliate pe

analitice codificate conform clasificaţiei

bugetare.

91

A2. Angajamentul bugetar este orice act prin care o

autoritate competentă, potrivit legii, afectează

fonduri publice unor anumite destinaţii, în limita

creditelor bugetare (de angajament) aprobate.

Rolul angajamentului bugetar este acela de a

pune în rezervă a creditelor bugetare angajate

(evidenţierea lor ca şi credite bugetare utilizate)

în vederea gestionării fondurilor publice fără a

depăşi cumulat creditele bugetare (de angajament)

aprobate. Astfel, angajamentul legal trebuie să fie

precedat de angajamentul bugetar ce confirmă

existenţa prevederilor bugetare necesare şi

rezervarea lor pentru acel angajament legal.

Angajamentul bugetar ce precede angajamentul

legal trebuie făcut pe suma ce urmează a fi plătită

în cursul anului bugetar respectiv. În cazul

contractelor de servicii (de exemplu abonamentul

telefonic sau cel de internet) aplicând stricto-

senso dispoziţiile legale, ar trebui reziliate

contractele la sfârşitul anului şi încheiate noi

contracte după aprobarea noilor bugete cu

încadrarea în noile credite bugetare. În practică

se utilizează frecvent contracte ce permit

rezilierea la sfârşitul anului (se recurge la

92

reziliere în cazul în care noile prevederi bugetare

nu sunt suficiente) cu condiţia ca după aprobarea

noului buget să fie angajate sumele necesare noului

an şi abia apoi să se angajeze alte sume din

respectivele linii bugetare.

Angajamentele bugetare pot fi de două feluri:

- angajamente bugetare individuale (un

angajament specific unei anumite operaţiuni

noi care urmează să se efectueze;

angajamentul bugetar individual se prezintă

la viză persoanei împuternicite să exercite

controlul financiar preventiv în acelaşi

timp cu proiectul angajamentului legal

individual);

- angajamente bugetare globale (pentru

cheltuieli curente de natură

administrativă34, ce se efectuează în mod

repetat pe parcursul aceluiaşi exerciţiu

bugetar, se pot întocmi propuneri de

angajamente legale provizorii, materializate

34 cheltuielile curente de funcţionare de naturăadministrativă includ: cheltuieli de deplasare, cheltuieli deprotocol, cheltuieli de întreţinere şi gospodărie (încălzit,iluminat, apă, canal, salubritate, poştă, telefon, radio,furnituri de birou etc.), cheltuieli cu asigurările,cheltuieli cu chiriile, cheltuieli cu abonamentele la revisteetc.

93

în bugete previzionale, care se înaintează

pentru viza de control financiar preventiv

împreună cu angajamentele bugetare globale).

În cazul angajamentelor legale provizorii

ordonatorul de credite verifică faptul ca

angajamentele legale individuale încheiate să nu

depăşească valoarea angajamentelor provizorii care

au fost emise anterior. Angajamentele legale

individuale aprobate până la finele anului,

acoperite de aceste angajamente legale provizorii,

nu trebuie înaintate pentru viza de control

financiar preventiv. Angajamentele legale

individuale care depăşesc valoarea angajamentelor

legale provizorii se supun vizei de control

financiar preventiv.

Angajamentele bugetare se realizează prin

emiterea unui document scris privind angajamentul

bugetar individual şi angajamentul bugetar global,

prin care se certifică existenţa unor credite

bugetare disponibile şi se pun în rezervă (se

blochează) creditele aferente unei cheltuieli,

potrivit destinaţiei prevăzute în buget.

După avizarea angajamentului bugetar individual

sau global, după caz, de către persoana

94

împuternicită să exercite controlul financiar

preventiv, acesta se semnează de ordonatorul de

credite şi se transmite compartimentului de

contabilitate pentru înregistrare în evidenţa

cheltuielilor angajate.

Creditele bugetare neangajate, precum şi

creditele bugetare angajate şi neutilizate până la

finele exerciţiului bugetar sunt anulate de drept.

Orice cheltuială angajată şi neplătită până la

data de 31 decembrie a exerciţiului bugetar curent

se va plăti în contul bugetului pe anul următor din

creditele bugetare aprobate în acest scop. Această

cheltuială trebuie să se raporteze la finele anului

curent pe baza datelor din contabilitatea

cheltuielilor angajate.

Sunt supuse unei proceduri excepţionale

drepturile salariale ale personalului cuprins în

statele de funcţii anexate bugetului aprobat şi

obligaţiile aferente acestora, pensiile şi

ajutoarele sociale stabilite conform legilor în

vigoare, precum şi cheltuielile cu dobânzile şi

alte cheltuieli aferente datoriei publice. În cazul

acestor cheltuieli, se consideră angajate toate

sumele prevăzute în buget. La începutul anului şi

95

ori de câte ori se rectifică bugetul se angajează

toate sumele din liniile bugetare corespunzătoare

cheltuielilor enumerate mai sus.

În situaţia în care se impune majorarea sau

diminuarea unor angajamente legale, este necesară

elaborarea unor propuneri de modificare a

angajamentelor legale şi bugetare iniţiale,

însoţite de memorii justificative. Modificarea se

face prin angajarea suplimentară de fonduri publice

sau anularea unor angajamente (de regulă, din cele

angajate global şi neutilizate).

Din punct de vedere al organizării, evidenţei

şi raportării angajamentelor bugetare şi legale

instituţiile publice, indiferent de subordonare şi

de modul de finanţare a cheltuielilor, au obligaţia

să organizeze evidenţa angajamentelor bugetare şi

legale. Evidenţa angajamentelor bugetare şi legale

este ţinută de compartimentul de contabilitate, iar

persoana desemnată să exercite controlul financiar

preventiv propriu va supraveghea organizarea şi

ţinerea evidenţei, actualizarea şi raportarea

angajamentelor bugetare şi legale.

96

Scopul organizării evidenţei angajamentelor

bugetare este de a furniza informaţii în orice

moment şi pentru fiecare subdiviziune a bugetului

aprobat pentru exerciţiul bugetar curent cu privire

la creditele bugetare consumate prin angajare şi

prin comparaţie să se determine creditele bugetare

disponibile care pot fi angajate în viitor. Scopul

organizării evidenţei angajamentelor legale este de

a furniza informaţii în orice moment şi pentru

fiecare subdiviziune a bugetului aprobat pentru

exerciţiul bugetar curent cu privire la

angajamentele legale anuale sau multianuale

aprobate de ordonatorul de credite.

Procedura de înregistrare în contabilitate a

cheltuielilor bugetare trebuie să dea posibilitatea

de a asigura pentru fiecare subdiviziune a

bugetului aprobat în exerciţiul bugetar curent

informaţii cu privire la:

- creditele bugetare disponibile;

- angajamentele legale;

- plăţile efectuate în baza

angajamentelor legale la un moment dat;

- soldul angajamentelor legale care mai

trebuie plătite la finele anului;

97

- datele necesare întocmirii "Situaţiei

privind execuţia cheltuielilor bugetare

angajate la finele trimestrului",

situaţie care este parte componentă din

structura "Situaţiilor financiare"

trimestriale şi anuale ale

instituţiilor publice.

Situaţia privind execuţia cheltuielilor

angajate la finele trimestrului va fi însoţită de

un raport explicativ privind toate informaţiile

utile cu privire la angajamentele efectuate în

cursul exerciţiului bugetar.

Având în vedere că valorile la care se referă

creditele bugetare, angajamentele bugetare şi

legale nu constituie elemente patrimoniale, acestea

se evidenţiază în contabilitate în conturi în afara

bilanţului, utilizându-se metoda de înregistrare în

partidă simplă; înregistrările se fac în debitul şi

creditul unui singur cont, fără utilizarea de

conturi corespondente.

B. Lichidarea cheltuielilor este cea de-a doua fază în

procesul execuţiei bugetare care constă în

verificarea existenţei angajamentelor, determinarea

98

sau verificarea realităţii sumei datorate,

verificarea condiţiile de exigibilitate ale

angajamentului legal pe baza documentelor

justificative care să ateste operaţiunile

respective. Această etapă este necesară pentru

confirmarea exactităţii documentelor ce însoţesc

bunurile şi serviciile. În practică se poate

întâmpla ca bunurile furnizate să nu fie acelea din

comanda dată de instituţie sau bunurile facturate

să nu corespundă cantitativ sau calitativ cu cele

efectiv livrate. Verificarea existenţei obligaţiei

de plată se realizează prin verificarea

documentelor justificative din care să rezulte

pretenţia creditorului, precum şi realitatea

"serviciului efectuat" (bunurile au fost livrate,

lucrările executate şi serviciile prestate sau,

după caz, existenţa unui titlu care să justifice

plata: titlu executoriu, acord de împrumut, acord

de grant etc.).

Salariile şi indemnizaţiile vor fi lichidate

în baza statelor de plată colective, întocmite de

compartimentul de specialitate, cu excepţia

cazurilor în care este necesară lichidarea

individuală.

99

Documentul cel mai des utilizat pentru

atestarea livrării bunurilor este factura.

Prevederile legale privind factura şi modul corect

de întocmire a acesteia sunt prevăzute de Codul

fiscal35. Astfel, persoana impozabilă care

efectuează o livrare de bunuri sau o prestare de

servicii, alta decât o livrare/prestare fără drept

de deducere a TVA trebuie să emită o factură către

fiecare beneficiar, cel târziu până în cea de-a 15-

a zi a lunii următoare celei în care ia naştere

faptul generator al TVA, cu excepţia cazului în

care factura a fost deja emisă. De asemenea,

persoana impozabilă trebuie să emită o factură

către fiecare beneficiar pentru suma avansurilor

încasate în legătură cu o livrare de bunuri sau o

prestare de servicii, cel târziu până în cea de-a

15-a zi a lunii următoare celei în care a încasat

avansurile, cu excepţia cazului în care factura a

fost deja emisă. Factura cuprinde în mod

obligatoriu următoarele informaţii:

- numărul de ordine, în baza uneia sau

mai multor serii, care identifică

factura în mod unic;

35 Art. 155 din Legeab nr. 571/2003 - Codul fiscal, publicată în MO nr. 927/2003.

100

- data emiterii facturii;

- denumirea/numele, adresa şi codul de

înregistrare ale persoanei impozabile

care emite factura;

- denumirea/numele, adresa şi codul de

înregistrare ale cumpărătorului de

bunuri sau servicii;

- denumirea şi cantitatea bunurilor

livrate, denumirea serviciilor

prestate;

- data la care au fost livrate

bunurile/prestate serviciile sau data

încasării unui avans, cu excepţia

cazului în care factura este emisă

înainte de data livrării/prestării sau

încasării avansului;

- baza de impozitare a bunurilor şi

serviciilor, pentru fiecare cotă,

scutire sau operaţiune netaxabilă,

preţul unitar, exclusiv taxa, precum şi

rabaturile, remizele, risturnele şi

alte reduceri de preţ;

101

- indicarea, în funcţie de cotele taxei,

a taxei colectate şi a sumei totale a

taxei colectate, exprimate în lei;

- o referire la alte facturi sau

documente emise anterior, atunci când

se emit mai multe facturi sau documente

pentru aceeaşi operaţiune.

Este important de menţionat că semnarea şi

ştampilarea facturilor nu sunt obligatorii. De

asemenea, achiziţiile cu valoare mai mică de 100 de

lei nu trebuie însoţite de factură, ci este

suficient bonul fiscal ştampilat de către

emitent36.

Factura emisă de furnizor trebuie să fie

însoţită de documentele interne întocmite de

instituţia publică cu ocazia recepţiei. Documentele

întocmite de comisia de recepţie sunt: procesul-

verbal de recepţie, procesul-verbal de recepţie

provizorie, procesul-verbal de punere în funcţiune,

nota de recepţie şi constatare de diferenţe etc.

36 A se vedea OMFP nr. 1714/2005 privind aplicareaprevederilor Hotărârii Guvernului nr. 831/1997 pentruaprobarea modelelor formularelor comune privind activitateafinanciară şi contabilă şi a normelor metodologice privindîntocmirea şi utilizarea acestora, publicat în MO nr.1042/2005.

102

Documentele care atestă bunurile livrate,

lucrările executate şi serviciile prestate sau din

care reies obligaţii de plată certe se vizează

pentru "Bun de plată" de ordonatorul de credite sau

de persoana delegată cu aceste atribuţii, prin care

se confirmă că:

- bunurile furnizate au fost

recepţionate, cu specificarea datei şi

a locului primirii;

- lucrările au fost executate şi

serviciile prestate;

- bunurile furnizate au fost înregistrate

în gestiune şi în contabilitate, cu

specificarea gestiunii şi a notei

contabile de înregistrare;

- condiţiile cu privire la legalitatea

efectuării rambursărilor de rate sau a

plăţilor de dobânzi la credite ori

împrumuturi contractate/garantate sunt

îndeplinite;

- alte condiţii prevăzute de lege sunt

îndeplinite.

Prin acordarea semnăturii şi menţiunii "Bun de

plată" pe factură, se atestă că serviciul a fost

103

efectuat corespunzător de către furnizor şi că

toate poziţiile din factură au fost verificate.

Condiţiile de exigibilitate a obligaţiei se

verifică pe baza datelor cuprinse în angajamentele

legale, care trebuie să cuprindă şi date cu privire

la termenele de plată a obligaţiei.

Persoana împuternicită să efectueze lichidarea

cheltuielilor verifică personal documentele

justificative şi confirmă pe propria răspundere că

această verificare a fost realizată.

Documentele care atestă parcurgerea fazei de

lichidare a cheltuielilor stau la baza

înregistrării în contabilitatea patrimonială a

instituţiei publice pentru reflectarea serviciului

efectuat şi a obligaţiei de plată faţă de terţii

creditori.

C. Ordonanţarea cheltuielilor este faza în procesul

execuţiei bugetare în care se confirmă că livrările

de bunuri au fost efectuate sau alte creanţe au

fost verificate şi că plata poate fi realizată.

Persoana desemnată de ordonatorul de credite

confirmă că există o obligaţie certă şi o sumă

datorată, exigibilă la o anumită dată, şi în acest

104

caz ordonatorul de credite bugetare poate emite

"Ordonanţarea de plată" pentru efectuarea plăţii.

Ordonanţarea de plată este documentul intern

prin care ordonatorul de credite dă dispoziţie

conducătorului compartimentului financiar

(financiar-contabil) să întocmească instrumentele

de plată a cheltuielilor.

Ordonanţarea de plată trebuie să conţină date

cu privire la:

- exerciţiul bugetar în care se

înregistrează plata;

- subdiviziunea bugetară la care se

înregistrează plata;

- suma de plată;

- datele de identificare a beneficiarului

plăţii;

- natura cheltuielilor;

- modalitatea de plată.

Ordonanţarea de plată va fi însoţită de

documentele justificative în original şi va purta

viza persoanelor autorizate din compartimentele de

specialitate, care să confirme corectitudinea

sumelor de plată, livrarea şi recepţionarea

bunurilor, executarea lucrărilor şi prestarea

105

serviciilor, existenţa unui alt titlu care să

justifice plata, precum şi, după caz, înregistrarea

bunurilor în gestiunea instituţiei şi în

contabilitatea acesteia. Facturile în original sau

alte documente întocmite în vederea plăţii

cheltuielilor vor purta obligatoriu numărul, data

notei contabile şi semnătura persoanei care a

înregistrat în contabilitate lichidarea

cheltuielilor. În cazuri excepţionale, când nu este

posibilă prezentarea documentelor justificative în

original, vor fi acceptate şi copii ale

documentelor justificative, certificate pentru

conformitatea cu originalul de către ordonatorul de

credite sau de persoana delegată cu aceste

atribuţii.

După aprobare ordonanţarea de plată împreună cu

toate documentele justificative în original se

înaintează conducătorului compartimentului

financiar (financiar-contabil) pentru plată.

Primele trei faze ale procesului execuţiei

bugetare a cheltuielilor se realizează în cadrul

instituţiei publice, răspunderea pentru angajarea,

lichidarea şi ordonanţarea cheltuielilor revenindu-

i ordonatorului de credite bugetare sau persoanelor

106

împuternicite să exercite această calitate prin

delegare.

La momentul întocmirii ordonanţării de plată

trebuie să fie cunoscute toate elementele de

identificare complete ale furnizorului. În cazul

achiziţiei de bunuri sau servicii de la operatori

economici, pentru ca plata prin virament să poată

fi realizată trebuie cunoscută obligatoriu codul de

înregistrare fiscală şi contul de trezorerie

deschis pe seama acestora.

D. Plata cheltuielilor este faza finală a execuţiei

bugetare prin care instituţia publică este

eliberată de obligaţiile sale faţă de terţii-

creditori. Plata cheltuielilor se efectuează de

persoanele autorizate care, potrivit legii, poartă

denumirea generică de contabil, în limita

creditelor bugetare şi destinaţiilor aprobate în

condiţiile dispoziţiilor legale, prin unităţile de

trezorerie şi contabilitate publică la care îşi au

conturile deschise, cu excepţia plăţilor în valută,

care se efectuează prin bănci, sau a altor plăţi

prevăzute de lege să se efectueze prin bănci.

107

Plata cheltuielilor este asigurată de şeful

compartimentului financiar (financiar-contabil) în

limita creditelor bugetare deschise şi neutilizate

sau a disponibilităţilor aflate în conturi, după

caz. În practică se constată o necorelare a actelor

normative deoarece nu se precizează clar rolul

trimestrializării creditelor bugetare aprobate.

Dacă angajamentul legal este condiţionat de

încadrarea sumei în alocaţia anuală, plata nu poate

fi realizată decât în limita creditelor bugetare

trimestriale cumulate de la începutul anului până

în trimestrul în care se realizează plata. O altă

necorelare este legată de faptul că disponibilul

din contul de trezorerie se determină la nivel

global (în cazul instituţiilor publice care au

conturi de disponibilităţi la trezorerie) sau la

nivel de titlu de cheltuială (în cazul

instituţiilor publice care se finanţează din

alocaţii bugetare). Efectuarea plăţii este

condiţionată de existenţa disponibilităţilor, deşi

nu se poate defalca suma disponibilităţilor pe

fiecare linie bugetară în parte. În consecinţă,

plăţile se fac după principiul „primul ordonanţat,

primul plătit” la fiecare titlu de cheltuială în

108

parte până la epuizarea disponibilităţilor bugetare

din contul de trezorerie.

Instrumentele de plată utilizate de

instituţiile publice, respectiv cecul de numerar şi

ordinul de plată pentru trezoreria statului (OPT),

se semnează de două persoane autorizate în acest

sens.

Plata se efectuează numai dacă sunt

îndeplinite următoarele condiţii:

- cheltuielile care urmează să fie

plătite au fost angajate, lichidate şi

ordonanţate;

- există credite bugetare

deschise/repartizate sau

disponibilităţi în conturi de

disponibil;

- subdiviziunea bugetului aprobat de la

care se efectuează plata este cea

corectă şi corespunde naturii

cheltuielilor respective;

- există toate documentele justificative

care să justifice plata;

- semnăturile de pe documentele

justificative aparţin ordonatorului de

109

credite sau persoanelor desemnate de

acesta să exercite atribuţii ce decurg

din procesul executării cheltuielilor

bugetare, potrivit legii;

- beneficiarul sumelor este cel

îndreptăţit potrivit documentelor care

atestă serviciul efectuat;

- suma datorată beneficiarului este

corectă;

- documentele de angajare şi ordonanţare

au primit viza de control financiar

preventiv propriu;

- documentele sunt întocmite cu toate

datele cerute de formular;

- alte condiţii prevăzute de lege.

Nu se poate efectua plata în condiţiile în

care există impedimente de natură legală,

procedurală sau financiară cum ar fi:

- în cazul în care nu există credite

bugetare deschise şi/sau repartizate

ori disponibilităţile sunt

insuficiente;

110

- când nu există confirmarea serviciului

efectuat şi documentele nu sunt vizate

pentru "Bun de plată";

- când beneficiarul nu este cel faţă de

care instituţia are obligaţii;

- când nu există viza de control

financiar preventiv propriu pe

ordonanţarea de plată şi nici

autorizarea prevăzută de lege.

În vederea efectuării cheltuielilor,

instituţiile publice au obligaţia de a prezenta

unităţilor de trezorerie şi contabilitate publică

la care au conturile deschise bugetul de venituri

şi cheltuieli aprobat şi repartizat pe trimestre,

pe modelele elaborate de Ministerul Finanţelor

Publice. Pentru efectuarea cheltuielilor de capital

instituţiile publice vor prezenta unităţilor de

trezorerie şi contabilitate publică şi programul de

investiţii aprobat în condiţiile legii.

Creditele bugetare aprobate în buget vor putea

fi utilizate la cererea ordonatorilor de credite

numai după deschiderea de credite de către

ordonatorii principali de credite, repartizarea

creditelor bugetare pentru bugetul propriu şi

111

pentru ordonatorii de credite secundari sau

terţiari, după caz, şi/sau alimentarea cu fonduri a

conturilor deschise pe seama acestora.

Dreptul de administrare şi dispoziţie asupra

conturilor de cheltuieli bugetare sau de

disponibil, deschise la unităţile de trezorerie şi

contabilitate publică şi bănci, se va exercita în

mod exclusiv de către instituţiile publice pe seama

cărora au fost deschise, prin persoanele special

împuternicite în acest sens, după comunicarea către

trezorerie sau bancă a împuternicirilor şi a

fişelor cu specimenele de semnături ale persoanelor

abilitate să efectueze plata, împreună cu amprenta

ştampilei.

Din conturile de cheltuieli bugetare sau de

disponibilităţi, după caz, instituţiile publice pot

ridica, pe bază de cecuri pentru ridicare de

numerar, numerarul pentru efectuarea plăţilor de

salarii, premii, deplasări, precum şi pentru alte

cheltuieli care nu se pot efectua prin virament,

cum ar fi: drepturi cu caracter social, burse

pentru elevi şi studenţi, ajutoare etc. În fila de

cec se menţionează şi natura cheltuielilor care

urmează să se efectueze din numerarul ridicat.

112

Plata facturilor reprezentând contravaloarea

bunurilor achiziţionate, serviciilor prestate sau a

lucrărilor efectuate se realizează de către

instituţiile publice în perioada 24-31 a fiecărei

luni37. Instituţiile publice au obligaţia de a-şi

programa plăţile efectuate prin virament sau

numerar în regim decadal (cu trei zile înainte

începerii fiecărei decade).

Încheierea execuţiei bugetare

La sfârşitul anului bugetar sunt prevăzute o

serie de activităţi financiare ce vizează

pregătirea trecerii de la un an la altul, în

condiţiile în care la sfârşit de an se anulează

creditele bugetare angajate şi neplătite şi se

determină rezultatul exerciţiului pe toate

componentele bugetului general consolidat.

37 A se vedea art. 36 din OUG nr. 34/2009 cu privire larectificarea bugetară pe anul 2009 şi reglementarea unormăsuri financiar-fiscale, publicată în MO nr. 249/2009.

113

Deschiderile şi repartizările de credite

bugetare din luna decembrie sunt făcute în primele

două decade astfel încât să se asigure timpul

necesar efectuării cheltuielilor până la finele

anului. În ultima decadă din luna decembrie pot fi

deschise credite bugetare numai pentru operaţiuni

privind serviciul datoriei publice sau pentru alte

acţiuni urgente.

Instituţiile publice care au acordat avansuri

pentru realizarea unor acţiuni şi categorii de

cheltuieli finanţate din fonduri publice,

nejustificate prin bunuri livrate, lucrări

executate şi servicii prestate, în condiţiile

prevederilor contractuale, vor lua măsuri pentru

recuperarea acestora, în conturile de cheltuieli

bugetare sau de disponibilităţi, după caz, din care

acestea au fost acordate, în scopul reconstituirii

plăţilor de casă până la finele anului.

Sumele de mandat primite de instituţiile

publice de la alte instituţii publice sau de la

operatori economici trebuie lichidate până la

finele anului, iar sumele rămase neutilizate vor fi

restituite unităţilor de la care au fost primite.

Sunt exceptate de la restituire doar anumite sume

114

prevăzute de lege: garanţii, donaţii încasate în

luna decembrie, drepturi salariale neridicate etc.

Donaţiile şi sponsorizările în lei cu care au

fost majorate în cursul anului bugetele de venituri

şi cheltuieli ale instituţiilor publice şi în

limita cărora nu au fost dispuse plăţi se transferă

de către instituţiile publice beneficiare în contul

50.07 "Disponibil din donaţii şi sponsorizări

rămase neutilizate la finele anului" până la finele

anului.

Structurile publice fără personalitate

juridică au obligaţia de a vira în conturile

instituţiilor publice cu personalitate juridică

ierarhic superioare sumele aflate în soldul

conturilor de disponibilităţi prin care îşi

derulează operaţiunile.

Disponibilităţile instituţiilor publice

finanţate integral din venituri proprii, precum şi

disponibilităţile rezultate din execuţia bugetelor

activităţilor finanţate integral din venituri

proprii, rămase la finele anului, se reportează în

anul următor cu aceeaşi destinaţie.

Excedentele rezultate din execuţia bugetelor

instituţiilor publice finanţate din venituri

115

proprii şi subvenţii acordate de la bugetul de

stat, bugetul asigurărilor sociale de stat,

bugetele fondurilor speciale sau bugetele locale,

după caz, rămase după rezervarea donaţiilor şi

sponsorizărilor neutilizate, se regularizează la

finele anului cu bugetele respective, în limita

sumelor primite de la aceste bugete.

Disponibilităţile rămase în contul instituţiilor

publice finanţate din venituri proprii şi subvenţii

acordate de la bugetul de stat, bugetul

asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor

speciale sau bugetele locale, după caz, după

efectuarea operaţiunilor de regularizare în limita

subvenţiilor primite, se reportează în anul următor

cu aceeaşi destinaţie.

Disponibilităţile aflate în soldul conturilor

deschise pentru activitatea curentă a spitalelor şi

instituţiilor de învăţământ superior se reportează

în anul următor cu aceeaşi destinaţie.

Ordonatorii de credite au obligaţia de a lua

măsurile necesare pentru achitarea creanţelor

stabilite prin titluri executorii în sarcina

instituţiilor publice pe care le conduc din sumele

aprobate prin bugetele acestora, de la titlurile de

116

cheltuieli la care se încadrează obligaţia de plată

respectivă.

Eventualele plăţi dispuse de instituţiile

publice, la finele anului bugetar, aferente unor

cheltuieli angajate, lichidate, ordonanţate şi

plătite în limita creditelor bugetare aprobate în

bugetul anului iniţial şi care sunt returnate în

anul următor ca urmare a unor erori de completare a

ordinelor de plată, pot fi reiniţiate la plată din

conturile în care sumele respective au fost

încasate, fără afectarea bugetului noului an.

117

5. Achiziţiile de bunuri şi servicii în instituţiile publice

Achiziţiile de bunuri şi servicii ale

instituţiilor publice sunt realizate în două

scopuri:

- asigurarea bunei desfăşurări a

activităţii instituţiei publice

(asigurarea consumabilelor, mijloacelor

fixe, procurarea serviciilor de

telefonie, internet etc.);

- achiziţia bunurilor ce vor fi transmise

unor categorii de beneficiari

nominalizaţi prin legi speciale (de

exemplu, achiziţia de produse de

panificaţia pentru elevii preşcolari şi

şcolari în cadrul programului „Cornul

şi laptele”).

Achiziţiile de bunuri pentru activitatea

curentă a instituţiei publice trebuie limitate la

strictul necesar (în vederea utilizării raţionale a

fondurilor publice). Unele categorii de cheltuieli

nu sunt reglementate cu privire la normativele de

consum, astfel că decizia privind aceste achiziţii

118

se ia la nivelul instituţiei publice. În alte

situaţii, acte normative stabilesc obligaţii ce

trebuie respectate (majoritatea acestor cazuri sunt

cele în care obligaţiile sunt trasate în sarcina

angajatorului: control medical periodic, echipament

de protecţie etc.). Există şi situaţii în care

cuantumul cheltuielilor este limitat (cheltuieli de

protocol şi reprezentare, consum de carburant,

tichete de vacanţă etc.).

Achiziţia de bunuri şi servicii ce vor fi

acordate gratuit se înscriu în plafoanele valorice,

cantitative şi/sau calitative prevăzute de actele

normative ce instituie aceste achiziţii.

Realizarea achiziţiilor publice în

instituţiile publice are la bază contractele de

achiziţie publică reglementate prin OUG nr. 34/2006

privind atribuirea contractelor de achiziţie

publică, a contractelor de concesiune de lucrări

publice şi a contractelor de concesiune de

servicii.

Tipuri de contracte de achiziţie publică

119

Contractele de achiziţie publică sunt de trei

feluri în funcţie de obiectul contractului.

Tipurile de contracte de achiziţie publică sunt:

A. contracte de lucrări;

B. contracte de furnizare;

C. contracte de servicii.

A. Contractul de lucrări este acel contract de

achiziţie publică care are ca obiect proiectarea

şi/sau execuţia de lucrări legate de una dintre

următoarele activităţi: organizarea şantierelor,

execuţii de construcţii, lucrări de instalaţii,

finisări, închirierea de utilaje de construcţii.

B. Contractul de furnizare este acel contract de

achiziţie publică, altul decât contractul de

lucrări, care are ca obiect furnizarea unuia sau

mai multor produse, prin cumpărare, inclusiv în

rate, închiriere sau leasing, cu sau fără opţiune

de cumpărare. Contractul de achiziţie publică ce

are ca obiect principal furnizarea de produse şi,

cu titlu accesoriu, operaţiuni/lucrări de instalare

şi punere în funcţiune a acestora este considerat

contract de furnizare.

120

Contractul de achiziţie publică care are ca

obiect atât furnizarea de produse, cât şi prestarea

de servicii este considerat contract de furnizare,

dacă valoarea estimată a produselor este mai mare

decât valoarea estimată a serviciilor prevăzute în

contractul respectiv.

C. Contractul de servicii este acel contract de

achiziţie publică, altul decât contractul de

lucrări sau de furnizare, care are ca obiect

prestarea unuia sau mai multor servicii. În sfera

serviciilor se includ: servicii de întreţinere şi

reparaţii, servicii de transport, servicii de

telecomunicaţii, servicii informatice, servicii de

cercetare-dezvoltare, servicii de contabilitate,

servicii de consultanţă, servicii de publicitate,

servicii de curăţenie, servicii hoteliere, servicii

juridice, servicii de învăţământ, servicii de

sănătate etc.

Contractul de achiziţie publică care are ca

obiect principal prestarea unor servicii şi, cu

titlu accesoriu, desfăşurarea unor

operaţiuni/lucrări de instalare şi punere în

funcţiune este considerat contract de servicii.

121

Contractul de achiziţie publică care are ca obiect

atât furnizarea de produse, cât şi prestarea de

servicii este considerat contract de servicii, dacă

valoarea estimată a serviciilor este mai mare decât

valoarea estimată a produselor prevăzute în

contractul respectiv.

Estimarea a valorii contractului de achiziţie publică

Autoritatea contractantă are obligaţia de a

estima valoarea contractului de achiziţie publică

pe baza calculării şi însumării tuturor sumelor

plătibile pentru îndeplinirea contractului

respectiv (fără TVA) luând în considerare orice

forme de opţiuni şi, în măsura în care acestea pot

fi anticipate la momentul estimării, orice

eventuale suplimentări sau majorări ale valorii

contractului. În cazul în care autoritatea

contractantă a prevăzut posibilitatea de acordare a

unor premii/prime pentru candidaţi/ofertanţi,

atunci determinarea valorii estimate a contractului

de achiziţie publică trebuie să includă şi valoarea

premiilor/primelor respective.

122

Valoarea estimată a contractului de achiziţie

publică trebuie să fie determinată înainte de

iniţierea procedurii de atribuire a contractului

respectiv. Această valoare trebuie să fie valabilă

la momentul transmiterii spre publicare a anunţului

de participare, respectiv la momentul transmiterii

invitaţiei de participare.

În cazul în care, la data estimării valorii

contractului de furnizare, autoritatea contractantă

a stabilit modalitatea de dobândire a produselor,

respectiv prin cumpărare în rate, prin închiriere

sau prin leasing cu sau fără opţiune de cumpărare,

atunci metoda de estimare variază în funcţie de

durata contractului respectiv, astfel:

- dacă durata contractului este stabilită

şi este mai mică sau egală cu 12 luni,

atunci valoarea estimată trebuie

calculată prin însumarea tuturor

ratelor plătibile pe întreaga durată a

contractului respectiv;

- dacă durata contractului este stabilită

şi este mai mare de 12 luni, atunci

valoarea estimată trebuie calculată

prin însumarea valorii totale a ratelor

123

plătibile pe întreaga durată a

contractului respectiv, la care se

adaugă şi valoarea reziduală estimată a

produselor la sfârşitul perioadei

pentru care s-a încheiat contractul;

- dacă contractul se încheie pe o durată

nedeterminată sau dacă durata acestuia

nu poate fi determinată la data

estimării, atunci valoarea estimată

trebuie calculată prin multiplicarea cu

48 a valorii ratei lunare plătibile.

În cazul în care autoritatea contractantă îşi

propune să atribuie un contract de furnizare care

trebuie reînnoit într-o perioadă dată, atunci

estimarea valorii acestui contract trebuie să aibă

ca bază de calcul:

- fie valoarea totală a tuturor

contractelor de furnizare similare,

atribuite în ultimele 12 luni,

ajustată, dacă este posibil, cu

modificările previzibile ce pot surveni

în următoarele 12 luni în privinţa

cantităţilor achiziţionate şi valorilor

aferente;

124

- fie valoarea estimată totală a tuturor

contractelor de furnizare similare care

se anticipează că vor fi atribuite în

următoarele 12 luni, începând din

momentul primei livrări.

În cazul în care autoritatea contractantă îşi

propune să achiziţioneze produse similare, dar

defalcate pe loturi a căror cumpărare se realizează

prin atribuirea mai multor contracte de

furnizare/servicii distincte, atunci valoarea

estimată se consideră a fi valoarea cumulată a

tuturor loturilor.

Proceduri de atribuire a contractelor

Legislaţia ce reglementează regimul

achiziţiilor publice a prevăzut mai multe proceduri

de atribuire. Utilizarea acestora se face în

funcţie de particularităţile fiecărei achiziţii.

Procedurile de atribuire sunt:

A. Licitaţia deschisă;

125

B. Licitaţia restrânsă;

C. Dialogul competitiv;

D. Negocierea cu publicarea prealabilă a

unui anunţ de participare;

E. Negocierea fără publicarea prealabilă a

unui anunţ de participare;

F. Cererea de oferte;

G. Concursul de soluţii;

H. Acordul-cadru;

I. Sistemul de achiziţie dinamic;

J. Licitaţia electronică.

A. Licitaţia deschisă este cea mai des întâlnită

procedură deoarece corespunde achiziţiilor curente

ale instituţiilor publice. De asemenea, această

procedură este compatibilă cu achiziţia de bunuri

şi servicii comune care sunt utilizate în

activitatea curentă a oricărei entităţi.

Procedura de licitaţie deschisă se desfăşoară,

de regulă, într-o singură etapă. Licitaţia deschisă

se iniţiază prin transmiterea spre publicare a

unui anunţ de participare prin care solicită

operatorilor economici interesaţi depunerea de

oferte.

126

Orice operator economic interesat are dreptul

de a solicita clarificări privind documentaţia de

atribuire. Autoritatea contractantă are obligaţia

de a răspunde, în mod clar, complet şi fără

ambiguităţi, cât mai repede posibil, la orice

clarificare solicitată, într-o perioadă care nu

trebuie să depăşească, de regulă, 3 zile lucrătoare

de la primirea unei astfel de solicitări din partea

operatorului economic. Autoritatea contractantă are

obligaţia de a transmite răspunsurile - însoţite de

întrebările aferente - către toţi operatorii

economici care au obţinut documentaţia de

atribuire, luând măsuri pentru a nu dezvălui

identitatea celui care a solicitat clarificările

respective.


deschide ofertele la data, ora şi adresa indicate

în anunţul de participare, în măsura în care nu a

devenit incidentă obligaţia privind decalarea

termenului de depunere a ofertelor.

B. Procedura de licitaţie restrânsă se desfăşoară, de

regulă, în două etape:

127

- etapa de selectare a candidaţilor, prin

aplicarea criteriilor de selecţie;

- etapa de evaluare a ofertelor depuse de

candidaţii selectaţi, prin aplicarea

criteriului de atribuire.

Licitaţia restrânsă se iniţiază prin

transmiterea spre publicare a unui anunţ de

participare prin care se solicită operatorilor

economici interesaţi depunerea de candidaturi.

Orice operator economic are dreptul de a-şi

depune candidatura pentru prima etapă a procedurii

de licitaţie restrânsă. În prima etapă autoritatea

contractantă are dreptul de a limita numărul de

candidaţi care vor fi selectaţi pentru a depune

oferte, cu condiţia să existe un număr suficient de

candidaţi disponibili. Atunci când selectează

candidaţii, autoritatea contractantă are obligaţia

de a aplica criterii obiective şi

nediscriminatorii, utilizând în acest scop numai

criteriile de selecţie prevăzute în anunţul de

participare. Autoritatea contractantă are obligaţia

de a indica în anunţul de participare criteriile de

selecţie şi regulile aplicabile, numărul minim al

candidaţilor pe care intenţionează să-i selecteze

128

şi, dacă este cazul, numărul maxim al acestora.

Numărul minim al candidaţilor, indicat în anunţul

de participare, trebuie să fie suficient pentru a

asigura o concurenţă reală şi, în orice situaţie,

nu poate fi mai mic de 5.

Numărul de candidaţi selectaţi după prima

etapă a licitaţiei restrânse trebuie să fie cel

puţin egal cu numărul minim indicat în anunţul de

participare. În cazul în care numărul candidaţilor

care îndeplinesc criteriile de selecţie este mai

mic decât numărul minim indicat în anunţul de

participare, autoritatea contractantă are dreptul:

- fie de a anula procedura de licitaţie

restrânsă;

- fie de a continua procedura de

licitaţie restrânsă numai cu acel/acei

candidat/candidaţi care

îndeplineşte/îndeplinesc criteriile

solicitate.


transmite concomitent o invitaţie de participare la

etapa a doua a procedurii de licitaţie restrânsă

tuturor candidaţilor selectaţi. Este interzisă

invitarea la etapa a doua a licitaţiei restrânse a

129

unui operator economic care nu a depus candidatura

în prima etapă sau care nu a îndeplinit criteriile

de selecţie.

Orice candidat selectat are dreptul de a

solicita clarificări privind documentaţia de

atribuire. Autoritatea contractantă are obligaţia

de a răspunde, în mod clar, complet şi fără







întrebările aferente - către toţi candidaţii

selectaţi, luând măsuri pentru a nu dezvălui


respective.


deschide ofertele la data, ora şi adresa indicate

în invitaţia de participare, în măsura în care nu a

devenit incidentă obligaţia privind decalarea

termenului de depunere a ofertelor.

130

C. Autoritatea contractantă are dreptul de a

aplica procedura de dialog competitiv pentru

atribuirea unui contract de achiziţie publică dacă

se îndeplinesc, în mod cumulativ, următoarele

condiţii:

- contractul în cauză este considerat a

fi de complexitate deosebită;

- aplicarea procedurii de licitaţie

deschisă sau restrânsă nu ar permite

atribuirea contractului de achiziţie

publică în cauză.

Procedura de dialog competitiv se desfăşoară în

trei etape:

- etapa de preselecţie a candidaţilor;

- etapa de dialog cu candidaţii admişi în

urma preselecţiei, pentru identificarea

soluţiei/soluţiilor apte să răspundă

necesităţilor autorităţii contractante

şi în baza căreia/cărora candidaţii vor

elabora şi vor depune oferta finală;

- etapa de evaluare a ofertelor finale

depuse.

Dialogul competitiv se iniţiază prin

transmiterea spre publicare a unui anunţ de

131

participare prin care se solicită operatorilor

economici interesaţi depunerea de candidaturi.


depune candidatura pentru a participa la procedura

de dialog competitiv. Atunci când preselectează




criteriile de preselecţie prevăzute în anunţul de



preselecţie şi regulile aplicabile, numărul minim

al candidaţilor pe care intenţionează să îi

preselecteze şi, dacă este cazul, numărul maxim al

acestora. Numărul minim al candidaţilor, indicat în

anunţul de participare trebuie să fie suficient

pentru a asigura o concurenţă reală şi, în orice

situaţie, nu poate fi mai mic de 3. Numărul de

candidaţi admişi în cea de-a doua etapă a

dialogului competitiv trebuie să fie cel puţin egal

cu numărul minim indicat în anunţul de participare.

În cazul în care numărul candidaţilor care

îndeplinesc criteriile de preselecţie este mai mic

132

decât numărul minim indicat în anunţul de

participare, autoritatea contractantă are dreptul:

- fie de a anula procedura de dialog

competitiv;

- fie de a continua procedura de dialog

competitiv numai cu acel/acei

candidat/candidaţi care


solicitate.


transmite, concomitent, o invitaţie de participare

la etapa a doua a procedurii de dialog competitiv

tuturor candidaţilor admişi. Este interzisă

invitarea la etapa a doua a dialogului competitiv a

unui operator economic care nu a depus candidatura

în prima etapă sau care nu a îndeplinit criteriile

de preselecţie.


include în cadrul documentaţiei descriptive cel

puţin o descriere a necesităţilor, obiectivelor şi

constrângerilor autorităţii contractante, pe baza

cărora se va derula dialogul pentru identificarea

soluţiilor viabile, precum şi, dacă este cazul,

primele care vor fi acordate participanţilor la

133

dialog. Autoritatea contractantă are dreptul să

prevadă în cadrul documentaţiei descriptive

posibilitatea de a realiza dialogul în runde

succesive, cu scopul de a reduce numărul de soluţii

discutate. Reducerea succesivă a soluţiilor

discutate se realizează numai pe baza factorilor de

evaluare care au fost stabiliţi în documentaţia de

atribuire.

Autoritatea contractantă derulează dialogul

cu fiecare candidat admis, în parte. În cadrul

acestui dialog se discută opţiunile referitoare la

aspectele tehnice, montaje financiare, mod de

rezolvare a unor probleme legate de cadrul juridic,

precum şi orice alte elemente ale viitorului

contract, astfel încât soluţiile identificate să

corespundă necesităţilor obiective ale autorităţii

contractante. Pe durata dialogului, autoritatea

contractantă are obligaţia de a asigura aplicarea

principiului tratamentului egal faţă de toţi

participanţii. În acest sens, autoritatea

contractantă nu are dreptul de a furniza informaţii

într-o manieră discriminatorie, care ar putea crea

unuia/unora dintre participanţi un avantaj

suplimentar în raport cu ceilalţi. Autoritatea

134

contractantă are obligaţia de a nu dezvălui, fără

acordul participantului în cauză, soluţia propusă

şi alte informaţii confidenţiale prezentate de

acesta. Autoritatea contractantă derulează dialogul

până când identifică soluţia/soluţiile

corespunzătoare necesităţilor sale obiective. După

ce a declarat închisă etapa de dialog şi a anunţat

participanţii cu privire la acest aspect,

autoritatea contractantă are obligaţia de a invita

participanţii selectaţi să depună oferta finală,

ofertă care se elaborează pe baza

soluţiei/soluţiilor identificate în cursul acestei

etape şi care trebuie să conţină toate elementele

necesare prin care se prezintă modul de îndeplinire

a viitorului contract.

Pe parcursul etapei de evaluare, autoritatea

contractantă are dreptul de a solicita clarificări,

detalieri şi nuanţări ale ofertei. Evaluarea

ofertelor se realizează pe baza criteriilor

prevăzute în documentaţia de atribuire. Autoritatea

contractantă are dreptul de a solicita ofertantului

identificat că a depus cea mai avantajoasă ofertă

din punct de vedere economic să reconfirme anumite

135

elemente ale ofertei sau anumite angajamente

asumate în cadrul acesteia.

D. Autoritatea contractantă are dreptul de a

aplica procedura de negociere cu publicarea prealabilă a

unui anunţ de participare în următoarele cazuri:

- atunci când, în urma aplicării

licitaţiei deschise, licitaţiei

restrânse, dialogului competitiv sau a

cererii de oferte, nu a fost depusă

nicio ofertă sau au fost depuse numai

oferte inacceptabile ori neconforme.

Aplicarea procedurii de negociere în

acest caz este posibilă numai după

anularea procedurii iniţiale de

licitaţie deschisă, licitaţie

restrânsă, dialog competitiv sau cerere

de oferte şi numai dacă cerinţele

iniţiale prevăzute în documentaţia de

atribuire nu sunt modificate

substanţial;

- în situaţii excepţionale, temeinic

motivate, atunci când natura

lucrărilor/produselor/serviciilor sau

136

riscurile implicate de

executarea/livrarea/prestarea acestora

nu permit o estimare iniţială globală a

preţului viitorului contract de

achiziţie publică;

- atunci când serviciile care urmează să

fie achiziţionate (îndeosebi serviciile

financiare) sau serviciile intelectuale

(cum ar fi cele care implică

proiectarea lucrărilor) sunt de aşa

natură încât caietul de sarcini nu

poate fi elaborat cu precizia pe care o

impune atribuirea unui contract de

achiziţie publică prin aplicarea

licitaţiei deschise sau licitaţiei

restrânse;

- atunci când lucrările ce urmează a fi

executate sunt necesare exclusiv în

scopul cercetării ştiinţifice,

experimentării sau dezvoltării

tehnologice, şi numai dacă acestea nu

se realizează pentru obţinerea unui

profit şi nici nu urmăresc acoperirea

costurilor aferente.

137

Negocierea cu publicarea prealabilă a unui

anunţ de participare se iniţiază prin transmiterea

spre publicare a unui anunţ de participare, prin

care se solicită operatorilor economici interesaţi

depunerea de candidaturi.


depune candidatura pentru a participa la procedura

de negociere cu publicarea prealabilă a unui anunţ

de participare. Atunci când preselectează




criteriile de preselecţie prevăzute în anunţul de



preselecţie şi regulile aplicabile, numărul minim

al candidaţilor pe care intenţionează să îi

preselecteze şi, dacă este cazul, numărul maxim al

acestora. Numărul minim al candidaţilor, indicat în

anunţul de participare trebuie să fie suficient

pentru a asigura o concurenţă reală şi, în orice

situaţie, nu poate fi mai mic de 3.

Numărul de candidaţi preselectaţi trebuie să

fie cel puţin egal cu numărul minim indicat în

138

anunţul de participare. În cazul în care numărul

candidaţilor care îndeplinesc criteriile de

preselecţie este mai mic decât numărul minim

indicat în anunţul de participare, autoritatea

contractantă are dreptul:

- fie de a anula procedura de negociere

cu publicarea prealabilă a unui anunţ

de participare;

- fie de a continua procedura de

negociere cu publicarea prealabilă a

unui anunţ de participare numai cu

acel/acei candidat/candidaţi care


solicitate.


transmite, concomitent, o invitaţie de participare

la etapa a doua a procedurii de negociere cu

publicarea prealabilă a unui anunţ de participare

tuturor candidaţilor preselectaţi. Este interzisă

invitarea la etapa a doua a procedurii de negociere

a unui operator economic care nu a depus

candidatura în prima etapă sau care nu a îndeplinit

criteriile de preselecţie.

139

Orice candidat selectat are dreptul de a

solicita clarificări privind documentaţia

descriptivă. Autoritatea contractantă are obligaţia

de a răspunde, în mod clar, complet si fără







întrebările aferente - către toţi candidaţii

selectaţi, luând măsuri pentru a nu dezvălui


respective.

Autoritatea contractantă derulează negocieri cu

fiecare candidat preselectat în parte. În cadrul

negocierilor se determină toate aspectele tehnice,

financiare şi juridice ale viitorului contract. Pe

durata negocierilor, autoritatea contractantă are

obligaţia de a asigura aplicarea principiului

tratamentului egal faţă de toţi candidaţii. În

acest sens, autoritatea contractantă nu are dreptul

de a furniza informaţii într-o manieră

discriminatorie, care ar putea crea unuia/unora

140

dintre candidaţi un avantaj în raport cu ceilalţi.

Autoritatea contractantă are obligaţia de a nu

dezvălui, fără acordul candidatului în cauză,

propunerea de ofertă sau alte informaţii

confidenţiale prezentate de acesta. Autoritatea

contractantă are dreptul să prevadă în cadrul

documentaţiei descriptive posibilitatea de a

desfăşura negocierile în runde succesive, cu scopul

de a reduce numărul de propuneri de ofertă care

intră în negociere. Reducerea succesivă a

propunerilor de ofertă se realizează numai pe baza

factorilor de evaluare care au fost stabiliţi în

documentaţia de atribuire. Autoritatea contractantă

derulează negocieri până la identificarea şi

stabilirea ofertei câştigătoare.

E. Autoritatea contractantă are dreptul de a

aplica procedura de negociere fără publicarea prealabilă a

unui anunţ de participare numai în următoarele cazuri:

- atunci când, din motive tehnice,

artistice sau pentru motive legate de

protecţia unor drepturi de

exclusivitate, contractul de achiziţie

141

publică poate fi atribuit numai unui

anumit operator economic;

- ca o măsură strict necesară, atunci

când perioadele de aplicare a

licitaţiei deschise, a licitaţiei

restrânse, a negocierii cu publicarea

prealabilă a unui anunţ de participare

sau a cererii de oferte nu pot fi

respectate din motive de extremă

urgenţă, determinate de evenimente

imprevizibile şi care nu se datorează

sub nicio formă unei acţiuni sau

inacţiuni a autorităţii contractante.

Autoritatea contractantă nu are dreptul

de a stabili durata contractului pe o

perioadă mai mare decât cea necesară,

pentru a face faţă situaţiei de urgenţă

care a determinat aplicarea procedurii

de negociere fără publicarea prealabilă

a unui anunţ de participare;

- atunci când produsele ce urmează a fi

livrate sunt fabricate exclusiv în

scopul cercetării ştiinţifice,

experimentării, studiilor sau

142

dezvoltării tehnologice, şi numai dacă

acestea nu se realizează pentru

obţinerea unui profit şi nici nu

urmăresc acoperirea costurilor

aferente;

- atunci când este necesară

achiziţionarea, de la furnizorul

iniţial, a unor cantităţi suplimentare

de produse destinate înlocuirii

parţiale sau extinderii

echipamentelor/instalaţiilor livrate

anterior, şi numai dacă schimbarea

furnizorului iniţial ar pune

autoritatea contractantă în situaţia de

a achiziţiona produse care, datorită

caracteristicilor tehnice diferite de

cele deja existente, determină

incompatibilităţi sau dificultăţi

tehnice sporite de operare şi

întreţinere. Ca regulă generală, durata

unor astfel de contracte, precum şi cea

a contractelor reînnoite nu poate fi

mai mare de 3 ani;

143

- pentru achiziţionarea de materii prime

cotate la bursele de mărfuri, achiziţia

acestora realizându-se ca urmare a

tranzacţiilor de pe piaţa la

disponibil;

- atunci când produsele pot fi

achiziţionate în condiţii deosebit de

avantajoase, de la un operator economic

care îşi lichidează definitiv

afacerile, de la un judecător-sindic

care administrează afacerile unui

operator economic în stare de faliment

sau lichidare, printr-un aranjament cu

creditorii unui operator economic în

stare de faliment sau lichidare ori

printr-o altă procedură similară cu

cele anterioare, reglementată prin

lege;

- atunci când, ca urmare a unui concurs

de soluţii, contractul de servicii

trebuie să fie atribuit, conform

regulilor stabilite iniţial,

concurentului câştigător sau unuia

dintre concurenţii câştigători ai

144

concursului respectiv, în acest din

urmă caz, autoritatea contractantă

având obligaţia de a transmite

invitaţie la negocieri tuturor

concurenţilor câştigători;

- atunci când este necesară

achiziţionarea unor lucrări sau

servicii suplimentare/adiţionale, care

nu au fost incluse în contractul

iniţial, dar care datorită unor

circumstanţe imprevizibile au devenit

necesare pentru îndeplinirea

contractului în cauză, şi numai dacă se

respectă, în mod cumulativ, următoarele

condiţii:

atribuirea să serviciile

suplimentare/adiţionale nu pot fi,

din punct de vedere tehnic şi

economic, separate de contractul

iniţial fără apariţia unor

inconveniente majore pentru

autoritatea contractantă sau, deşi

separabile de contractul iniţial,

145

sunt strict necesare în vederea

îndeplinirii acestuia;

valoarea cumulată a contractelor

care vor fi atribuite şi a actelor

adiţionale care vor fi încheiate

pentru lucrări şi/sau servicii

suplimentare ori adiţionale nu

depăşeşte 50% din valoarea

contractului iniţial;

- atunci când, ulterior atribuirii unui

contract de lucrări sau de servicii,

autoritatea contractantă îşi propune să

achiziţioneze noi lucrări, respectiv

noi servicii, care sunt similare

lucrărilor sau serviciilor

achiziţionate prin atribuirea

contractului iniţial şi numai dacă se

respectă, în mod cumulativ, următoarele

condiţii:

atribuirea se face contractantului

iniţial, iar noile lucrări,

respectiv noile servicii, constau în

repetarea unor lucrări sau servicii

similare celor prevăzute în

146

contractul atribuit iniţial şi sunt

conforme cu cerinţele prevăzute în

caietul de sarcini elaborat cu

ocazia atribuirii respectivului

contract;

contractul de lucrări/servicii

iniţial a fost atribuit prin

procedura de licitaţie deschisă sau

restrânsă;

valoarea estimată a contractului

iniţial de lucrări/servicii s-a

determinat prin luarea în

considerare inclusiv a

lucrărilor/serviciilor similare care

pot fi achiziţionate ulterior;

în anunţul de participare la

procedura aplicată pentru atribuirea

contractului iniţial s-a precizat

faptul că autoritatea contractantă

are dreptul de a opta pentru

achiziţionarea ulterioară de noi

lucrări similare, respectiv noi

servicii similare, de la operatorul

economic a cărui ofertă va fi

147

declarată câştigătoare în cadrul

procedurii respective;

autoritatea contractantă are dreptul

de a aplica această procedură într-

un interval care nu poate depăşi 3

ani de la atribuirea contractului

iniţial.

F. Cererea de oferte este o procedură simplificată

ce permite realizarea achiziţiilor publice în mod

operativ dacă valoarea acestora nu este una

semnificativă.

Autoritatea contractantă are dreptul de a

aplica procedura de cerere de oferte numai în cazul

în care valoarea estimată (fără TVA) a contractului

de achiziţie publică este egală sau mai mică decât

echivalentul în lei al următoarelor praguri:

- pentru contractul de furnizare: 100.000

euro;

- pentru contractul de servicii: 100.000

euro;

- pentru contractul de lucrări: 750.000

euro.

148

Cererea de oferte se iniţiază prin publicarea

în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice a unei

invitaţii de participare la procedura de atribuire.


deschide ofertele la adresa, data şi ora indicate

în invitaţia de participare, în măsura în care nu a

devenit necesară decalarea termenului de depunere a

ofertelor. Autoritatea contractantă are obligaţia

de a anula procedura de cerere de oferte dacă, în

urma transmiterii invitaţiei de participare, nu au

fost depuse cel puţin două oferte corespunzătoare.

După anularea procedurii de cerere de oferte,

autoritatea contractantă are obligaţia ca, în caz

de aplicare a unei noi proceduri de cerere de

oferte, să transmită invitaţie de participare şi

către alţi operatori economici de la care există

premisele obţinerii de ofertă. În cazul în care,

după aplicarea unei noi proceduri, autoritatea

contractantă primeşte doar o singură ofertă

corespunzătoare, aceasta are dreptul de a atribui

contractul de achiziţie publică ofertantului

respectiv.

149

G. Autoritatea contractantă are dreptul de a

organiza un concurs de soluţii, ca o procedură

independentă, în care concurenţii pot obţine premii

şi/sau prime de participare, sau ca parte a unei

alte proceduri care conduce la atribuirea unui

contract de servicii.


preciza în cadrul documentaţiei de concurs orice

informaţie, cerinţă, regulă, criteriu sau altele

asemenea, necesare pentru a asigura potenţialilor

concurenţi o informare completă şi corectă cu

privire la modul de aplicare a concursului de

soluţii.

Concursul de soluţii se iniţiază prin

publicarea unui anunţ de participare prin care

solicită operatorilor economici interesaţi

depunerea de proiecte.


lua toate măsurile necesare pentru ca schimburile

de mesaje, comunicările şi arhivarea informaţiilor

să se realizeze într-o astfel de manieră încât să

asigure integritatea şi confidenţialitatea deplină

a tuturor informaţiilor comunicate de concurenţi.

Conţinutul planurilor sau proiectelor prezentate

150

trebuie să rămână confidenţial cel puţin până la

data stabilită pentru deschiderea acestora, juriul

urmând a lua cunoştinţă de conţinutul respectivelor

proiecte numai după această dată. Autoritatea

contractantă are dreptul de a realiza o selecţie

preliminară a concurenţilor, utilizând în acest

sens criterii clare, obiective, nediscriminatorii,

care trebuie să fie precizate în mod explicit în

documentaţia de concurs. Numărul de concurenţi

selectaţi trebuie să fie suficient astfel încât să

asigure o concurenţă reală.

În scopul evaluării proiectelor prezentate

într-un concurs de soluţii, autoritatea

contractantă are obligaţia de a numi un juriu

format din cel puţin 3 membri, persoane fizice

independente faţă de concurenţi, cu pregătire

profesională şi experienţă relevantă în domeniu,

precum şi cu probitate morală recunoscută. În cazul

în care concurenţilor li s-a solicitat o anumită

calificare profesională, atunci cel puţin o treime

din numărul membrilor juriului trebuie să aibă acea

calificare sau una echivalentă.

Proiectele trebuie să fie prezentate anonim,

acest anonimat urmând a fi păstrat până în momentul

151

în care juriul a adoptat o decizie sau a formulat o

opinie. Juriul este autonom în deciziile şi

opiniile pe care le emite. Juriul are obligaţia de

a evalua proiectele depuse exclusiv în baza

criteriilor de evaluare indicate în anunţul de

concurs. Juriul are obligaţia de a întocmi un

raport, semnat de toţi membrii săi, care trebuie să

cuprindă evaluarea calitativă a fiecărui proiect,

observaţii specifice, precum şi, dacă este cazul,

lista de probleme care urmează a fi clarificate.

Juriul are dreptul de a invita concurenţii să

răspundă la problemele care au fost consemnate în

raportul întocmit, în vederea clarificării oricăror

aspecte referitoare la soluţia/proiectul propus.

H. Pentru a selecta o listă scurtă de furnizori

ce urmează să livreze instituţiei publice anumite

cantităţi de bunuri sau servicii se apelează la

acordul cadru. În acest acord se stipulează şi

algoritmul prin care se apelează la unul sau altul

din furnizorii selectaţi.


încheia acordul-cadru, de regulă prin aplicarea

procedurilor de licitaţie deschisă sau licitaţie

152

restrânsă. Autoritatea contractantă nu are dreptul

de a utiliza în mod abuziv sau impropriu

acordurile-cadru, astfel încât să împiedice, să

restrângă sau să distorsioneze concurenţa.

Autoritatea contractantă nu are dreptul de a

stabili ca durata unui acord-cadru să depăşească

mai mult de 4 ani.

Contractele care se atribuie în baza unui

acord-cadru nu pot fi încheiate decât între

autoritatea/autorităţile contractante şi

operatorul/operatorii economici, care sunt parte a

acordului respectiv.

Atunci când atribuie un contract de achiziţie

publică pe baza prevederilor dintr-un acord-cadru,

autoritatea contractantă nu are dreptul de a impune

sau de a accepta modificări substanţiale ale

elementelor/condiţiilor stabilite iniţial prin

acordul-cadru respectiv.

Instituţia publică poate selecta unul sau mai

mulţi operatori economici care să devină furnizorii

ei. În cazul în care autoritatea contractantă

încheie acordul-cadru cu mai mulţi operatori

economici, numărul acestora nu poate fi mai mic de

3, în măsura în care există un număr suficient de

153

operatori economici care au îndeplinit criteriile

de calificare şi selecţie şi care au prezentat

oferte admisibile.

I. Autoritatea contractantă are dreptul de a

utiliza un sistem de achiziţie dinamic numai prin

intermediul SEAP şi numai pentru achiziţia unor

produse de uz curent, ale căror caracteristici

general disponibile pe piaţă satisfac nevoile

instituţiei publice, fără a necesita impunerea unor

parametri personalizaţi.

Autoritatea contractantă nu are dreptul de a

utiliza în mod abuziv sau impropriu sistemul de

achiziţie dinamic astfel încât să împiedice, să

restrângă sau să distorsioneze concurenţa. Este

interzisă solicitarea de taxe operatorilor

economici interesaţi sau participanţilor la

sistemul de achiziţie dinamic.


respecta regulile procedurii de licitaţie deschisă

în toate fazele sistemului de achiziţie dinamic.

Atunci când lansează un sistem de achiziţie

dinamic, autoritatea contractantă are obligaţia:

154

- de a publica un anunţ de participare în

care se precizează clar faptul că

pentru atribuirea

contractului/contractelor de achiziţie

publică se utilizează un sistem dinamic

de achiziţie, precum şi adresa de

Internet la care documentaţia de

atribuire este disponibilă;

- de a indica în caietul de sarcini,

alături de caracteristicile produselor

care urmează să fie achiziţionate, şi

informaţiile relevante privind

caracteristicile sistemului utilizat,

echipamentul electronic folosit,

posibilităţi şi instrucţiuni de

accesare;

- de a permite prin mijloace electronice,

începând cu momentul publicării

anunţului de participare şi până la

închiderea sistemului de achiziţie

dinamic, accesul nerestricţionat,

direct şi complet la conţinutul

documentaţiei de atribuire.

155

După lansarea sistemului de achiziţie dinamic

şi pe întreaga perioadă de existenţă a acestuia,

autoritatea contractantă are obligaţia de a permite

oricărui operator economic interesat să depună o

ofertă orientativă, cu scopul de a fi admis în

sistem. După primirea unei oferte orientative,

autoritatea contractantă are obligaţia de a

verifica dacă ofertantul îndeplineşte criteriile de

calificare stabilite şi dacă propunerea tehnică

prezentată este conformă cu cerinţele din caietul

de sarcini. Autoritatea contractantă are obligaţia

de a finaliza verificarea în cel mult 15 zile de la

primirea unei oferte orientative. Imediat după

finalizarea verificării, autoritatea contractantă

are obligaţia de a informa ofertantul cu privire la

admiterea lui în sistemul de achiziţie dinamic sau,

după caz, asupra deciziei de respingere a ofertei

orientative.

Ofertantul are dreptul de a-şi îmbunătăţi

oferta orientativă în orice moment, cu condiţia ca

propunerea tehnică să respecte în continuare

cerinţele din caietul de sarcini.

156

J. Autoritatea contractantă are dreptul de a

utiliza licitaţia electronică în următoarele situaţii:

- ca o etapă finală a licitaţiei

deschise, a licitaţiei restrânse, a

negocierii cu publicarea prealabilă a

unui anunţ de participare sau a cererii

de oferte, înainte de atribuirea

contractului de achiziţie publică;

- la reluarea competiţiei dintre

operatorii economici care au semnat un

acord-cadru;

- cu ocazia depunerii ofertelor ferme în

vederea atribuirii unui contract de

achiziţie publică prin utilizarea unui

sistem de achiziţie dinamic.

Atribuirea contractelor de servicii şi de

lucrări, care presupun prestaţii intelectuale cum

ar fi consultanţă, proiectare şi altele asemenea,

nu pot face obiectul licitaţiei electronice.

Înainte de lansarea unei licitaţii electronice,

autoritatea contractantă are obligaţia de a realiza

o evaluare iniţială integrală a ofertelor, în

conformitate cu criteriul de atribuire stabilit în

documentaţia de atribuire. Autoritatea contractantă

157

are obligaţia de a invita toţi ofertanţii care au

depus oferte admisibile să prezinte preţuri noi

şi/sau, după caz, valori noi ale elementelor

ofertei. Invitaţia se transmite pe cale

electronică, simultan, tuturor ofertanţilor

respectivi. Invitaţia trebuie să precizeze data şi

momentul de start al licitaţiei electronice, precum

şi orice informaţie necesară pentru realizarea

conectării individuale la echipamentul electronic

utilizat.

În cadrul licitaţiei electronice, procesul

repetitiv de ofertare se referă:

- fie numai la preţuri, în cazul în care

criteriul de atribuire este preţul cel

mai scăzut;

- fie la preţuri şi/sau la alte elemente

ale ofertei, după cum au fost prevăzute

în documentaţia de atribuire, în cazul

în care criteriul de atribuire este

oferta cea mai avantajoasă din punct de

vedere economic.

Licitaţia electronică se desfăşoară în mai

multe runde succesive. În cursul fiecărei runde a

licitaţiei electronice, autoritatea contractantă

158

are obligaţia de a comunica instantaneu tuturor

ofertanţilor cel puţin informaţiile necesare

acestora pentru a-şi determina, în orice moment,

poziţia pe care o ocupă în clasament.

159

6. Evaluarea proiectelor de investiţii

adoptate de instituţiile publice

Necesitatea realizării investiţiilor de către instituţiile

publice

Satisfacerea nevoilor colective ale societăţii

presupune realizarea unor investiţii de către

instituţiile publice. În acest sens, se poate vorbi

despre:

- investiţii realizate în vederea

îndeplinirii unor obiective de interes

public/colectiv (la nivel naţional,

regional, judeţean sau local)

îndreptate în folosul comunităţii, cum,

de exemplu ar fi: construirea unui

drum, a unui pod, a unui dig,

realizarea sistemului de canalizare a

unei localităţi, conectarea unei

localităţi la sistemul de electricitate

etc.;

160

- investiţii realizate pentru buna

desfăşurare a activităţilor curente ce

cad în sarcina instituţiilor publice,

ca de exemplu, investiţiile ocazionate

de construirea unui sediu nou,

achiziţionarea unor mijloace fixe

pentru desfăşurarea activităţii

curente.

În situaţia în care statul acţionează prin

intermediul agenţilor economici (regii autonome,

companii naţionale etc.), acesta poate efectua

investiţii pentru realizarea unor obiective

economice care au ca scop obţinerea unor câştiguri

care vor alimenta bugetul public38. Există şi

posibilitatea finanţării de la bugetul de stat sau

local a unor investiţii ce vor intra în

proprietatea publică a statului sau unităţilor

administrativ-teritoriale39 şi vor fi administrate

de agenţi economici cu capital de stat.

38 A nu se confunda cu situaţia în care companiile naţionale,regiile autonome sau chiar societăţile comerciale cu capitalde stat (mixt) efectuează investiţii care vor genera fluxuriviitoare de venituri ce vor intra în trezoreriaîntreprinderii respective. 39 A se vedea Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publicăşi regimul juridic al acesteia, pubicată în MO nr. 448/1998.

161

Din punct de vedere al unor aspecte financiare

pe care le comportă investiţiile de interes public,

acestea pot fi privite astfel:

- investiţii care sunt realizate în

exclusivitate de către instituţiile

publice în care sunt incluse acele

investiţii ale căror costuri nu pot fi

recuperate de la beneficiari, din cauza

imposibilităţii individualizării

acestora sau a stabilirii cuantumului

beneficiului. Astfel, în cazul

realizării unei investiţii privind

iluminatul unei localităţi, dacă

investiţia ar fi realizată de sectorul

privat, valoarea acesteia nu ar putea

fi recuperată din cauza imposibilităţii

individualizării beneficiarilor şi a

preţului care trebuie perceput de la

aceştia pentru recuperarea investiţiei

şi obţinerea de profit.

- investiţii care pot fi realizate atât

de către sectorul public, cât şi de

către sectorul privat40. De exemplu,

40 A nu se confunda cu situaţia în care realizarea unuiproiect de investiţii de interes public, ca de exemplu

162

construirea unei clinici medicale poate

fi realizată de către un agent economic

privat care va efectua această

investiţie în vederea obţinerii unor

câştiguri de pe urma furnizării

serviciilor de asistenţă medicală de

care vor beneficia cei care vor putea

plăti contravaloarea acestora. Se

produce, astfel, un transfer în ceea ce

priveşte furnizarea unor servicii de

interes colectiv (bunuri publice) de la

sectorul public către sectorul privat.

Acest transfer se datorează creşterii

puterii de cumpărare a populaţiei

Problema care apare este când trebuie să

intervină statul şi când trebuie să intervină

sectorul privat în realizarea proiectelor de

investiţii.

În primul rând sunt proiecte de investiţii de

interes colectiv care pot fi realizate de sectorul

privat dar sunt realizate de cel public datorită

următoarelor considerente:

construirea unei autostrăzi, se realizează de către companiiprivate specializate în domeniul construcţiilor careprestează servicii statului, contravaloarea acestora fiindacoperită din fonduri publice.

163

- valoarea investiţiei este foarte mare

şi investitorii din sectorul privat nu

dispun sau nu pot procura suficiente

resurse financiare pentru realizarea

ei;

- costul investiţiei este foarte ridicat

şi/sau termenul ei de recuperare este

foarte mare, astfel, ea nedevenind

rentabilă pentru investitori;

- rentabilitatea investiţiei este scăzută

în comparaţie cu alte oportunităţi de

investiţii existente pe piaţă şi

investitorii privaţi se îndreaptă către

acestea.

Ca exemplu, putem lua cazul unui râu pe malul

căruia sunt situate mai multe loturi agricole şi

după acestea o localitate (conform figurii

următoare):

Curs de apăLot 1 Lot 2 Lot 3Lot 4 Lot 5 Lot 6

164

Lot 7 Lot 8 Lot 9Localitate

Presupunem că beneficiul anual al unui lot de

teren este de 100 u.m. Din statistica anilor

anteriori s-a observat că o dată la 2 ani au loc

inundaţii care distrug culturile de pe loturile 1,2

şi 3, o dată la 6 ani au loc inundaţii care distrug

culturile de pe primele 6 loturi, o dată la 12 ani

au loc inundaţii care distrug culturile de pe cele

9 loturi şi o dată la 24 de ani au loc inundaţii

care produc pagube localităţii în valoare de 50.000

u.m. Pentru înlăturarea pagubelor se pune problema

construirii unui dig a cărui investiţie se ridică

la 100.000 u.m.

Pentru a fundamenta opţiunea noastră, vom

stabili care este evoluţia în timp a pierderilor

pentru loturile agricole şi pentru localitate

conform tabelului de pe pagina următoare.

După cum se observă din tabelul de mai sus

acoperirea investiţiei prin anularea pierderilor se

realizează într-o perioadă mare de timp (în jur de

45-48 ani) ceea ce face ca sectorul privat

(deţinătorii de terenuri agricole) să nu fie

165

interesaţi în realizarea digului. Dacă ar fi ca

digul să fie realizat de posesorii primelor 3

terenuri investiţia ar fi acoperită în 333 ani. De

aceea, în acest caz investiţia va fi realizată doar

dacă se implică sectorul public.

Un alt aspect care trebuie evidenţiat este

modul de exprimare al beneficiului obţinut prin

realizarea unei investiţii. Astfel, sectorul privat

urmăreşte beneficiile doar sub formă materială

obţinute de investitor, în acest mod el

recuperându-şi investiţia şi realizând profit.

Sectorul public urmăreşte o gamă diversificată de

beneficii: materiale, sociale, culturale etc. şi,

de asemenea, urmăreşte ca aceste beneficii să se

realizeze la nivelul societăţii nu numai la nivelul

investitorului. Altfel spus, în determinarea

rentabilităţii sociale a unei investiţii realizate

de sectorul public se iau în calcul toate

beneficiile obţinute de societate în ansamblul său.

166

Nr de

ani

Lot

1

Lot

2

Lot

3

Lot

4

Lot

5

Lot

6

Lot

7

Lot

8

Lot

9

Localitat

e

Total

pierdere2 100 100 100 0 0 0 0 0 0 0 3006 300 300 300 100 100 100 0 0 0 0 120012 600 600 600 200 200 200 100 100 100 0 270024 1200 1200 1200 400 400 400 200 200 200 50.000 5540048 2400 2400 2400 800 800 800 400 400 400 100.000 110.800

4600 4600 4600 1500 1500 1500 700 700 700 150.000

Factorii care influenţează fundamentarea proiectelor

de investiţii41

Pentru ca o investiţie să fie adoptată de o

instituţie publică, aceasta trebuie să fie

caracterizată prin fezabilitate şi să producă

avantaje sociale (pe baza unei prognoze logice şi

realiste). Analiza acestor judecăţi trebuie făcută

cu referire la consecinţele politice, juridice,

economice, financiare, sociale, comerciale,

tehnice, instituţionale şi legate de impactul

asupra mediului natural. Astfel, plecând de la

aceşti factori de influenţă se desprinde concluzia

că, spre deosebire de sectorul privat, unde în

principiu primează criteriul economic şi cel

financiar, în selectarea proiectelor de investiţii

publice ce vor fi adoptate selecţia este mult mai

complexă.

Pentru a fi adoptat un proiect de investiţii

publice are şanse mai mari dacă este consecvent cu

politica Uniunii Europene, naţională şi/sau locală

41 A se vedea Ţâţu Lucian, Panaite Alice, Dragotă Victor,Stoian Andreea, Vasilescu Delia, Finanţe locale şi instituţii publice,ED. ANER, 2002.

a guvernului sau a autorităţii locale respective.

De exemplu, în cazul în care politica

guvernamentală este preocupată de ameliorarea

condiţiilor din zonele defavorizate, zonele mai

bine dezvoltate din punct de vedere economic nu

trebuie să spere că vor fi prioritare în ceea ce

priveşte investiţiile adoptate. Pe de o parte, un

proiect care nu ar întruni criteriile economice,

financiare, tehnice etc. poate fi derulat uneori

din motive pur politice. Să presupunem, spre

exemplu, proiectul de construire a unui drum ca

fiind mai puţin atractiv economic şi financiar, sau

mai dificil din punct de vedere tehnic, decât un

altul care propună o rută alternativă. Totuşi, dacă

această propunere este puternic sprijinită de un

grup influent de suporteri politici, sau dacă oferă

avantaje militare semnificative, poate fi preferat

unei alternative mai atrăgătoare din punct de

vedere economic şi financiar. Motivele care stau la

baza adoptării investiţiilor publice pot avea un

caracter pur electoral, politicienii luând în

considerare, mai degrabă, numărul voturilor

câştigate sau pierdute ca urmare a selectării unui

astfel de proiect de investiţii decât efectul

169

asupra bunăstării sociale. Ele pot fi privite de

multe ori prin prisma teoriei birocraţiei, a

faptului că reprezentanţii administraţiei publice

centrale sau locale pot urmări maximizarea

utilităţii individuale decât acţiunea în interesul

colectivităţii42.

Pentru adoptarea unui proiect de investiţii

trebuie să fie respectate condiţiile legale

referitoare la legitimitatea implementării lui sau

a procurării surselor de finanţare necesare. În mod

clar, un proiect analizat de o instituţie publică

nu poate fi luat în considerare în cazul în care

contravine legii. Se poate întâmpla ca proiectul în

sine să fie legal, dar sursele de finanţare la care

se doreşte să se apeleze sau modul de generare a

veniturilor să nu fie legale. De exemplu,

împrumutarea de bani sau perceperea unui impozit

pot fi constrânse de legislaţie sau de anumite

norme cu caracter administrativ43. Legislaţia

trebuie de asemenea luată în considerare atunci

42 Pentru detalii, vezi Kraan, D.J. , Budgetary Decisions - A PublicChoice Approach, University Press, Cambridge, 1996, p.65-97.43David C.Jones - Aspecte financiare şi economice ale planificării, pregătirii şigestiunii, seminar Planificarea investiţilor. Stabilireatarifelor serviciilor publice, organizat de LGA, Bucureşti,2000.

170

când este vorba de achiziţii publice, condiţii de

contractare, de angajare a forţei de muncă, de

norme privind protecţia muncii, norme de protecţia

mediului şi multe alte aspecte legate de

implementarea proiectului.

Din punct de vedere economic, pentru a putea fi

adoptat, un proiect de investiţii avut în vedere de

o instituţie publică trebuie să acopere

cheltuielile presupuse de realizarea lui şi

menţinerea sa în funcţiune prin avantajele pe care

le generează. Trebuie menţionat că nu se urmăreşte

acoperirea cheltuielilor efectuate prin veniturile

înregistrate de instituţia publică, ci se consideră

că un proiect poate fi acceptat din punct de vedere

economic dacă veniturile (sau mai bine spus

avantajele) realizate de stat sau de terţii avuţi

în vedere ca “ţintă” ai programului devansează

cheltuielile. Se desprinde concluzia că analiza

economică a fezabilităţii unui proiect se

concentrează asupra efectului economic de care

beneficiază societatea în ansamblul ei, şi nu numai

entitatea ce îl implementează. Spre exemplu, poate

că este dificil de demonstrat utilitatea economică

a unei agenţii de supraveghere a activităţii

171

desfăşurate de anumite unităţi economice cu un

potenţial poluant semnificativ până la momentul

unui accident ecologic.

Un proiect de investiţii trebuie analizat şi

din punct de vedere financiar. O particularitate a

analizei financiare în acest caz este dată de

faptul că de multe ori nu există o dependenţă

directă între plăţile care cad în sarcina

instituţiei publice şi încasările, ce pot fi

realizate de o altă entitate sau de alte entităţi.

Acest fapt implică o susţinere financiară din

partea instituţiei publice, deci este nevoie de

fonduri disponibile pentru investiţie44. Deşi

analiza se realizează prin intermediul aceloraşi

indicatori utilizaţi şi în cazul proiectelor de

investiţii adoptate de firmele private, în modul de

calcul al acestora trebuie să se ţină seama şi de

avantajele pe care le va genera la nivelul

comunităţii adoptarea lor.

Criteriul beneficiului social reprezintă, de

asemenea, un criteriu important în fundamentarea

unui proiect de investiţii. Dacă se doreşte

construirea unui spital, a unei biblioteci, a unei

44 Lucian Ţâţu, Introducere în gestiunea financiară a instituţiilor publice,Ed. ASE, Bucureşti, 2002.

172

şcoli, criteriul principal va fi cel social, aceste

activităţi neurmărind neapărat înregistrarea unor

performanţe deosebite din punct de vedere economic.

Influenţa factorului comercial în selectarea

unui proiect de investiţii este dată de

activităţile comerciale pe care le presupune

derularea acestuia: contractele privind achiziţiile

de bunuri, contractele cu diferiţi prestatori de

servicii, contractarea de lucrări, angajarea

personalului, operaţiunile bancare etc.

Influenţa factorului tehnic în analiza unui

proiect de investiţii nu poate fi neglijată.

Importanţa acestei analize este dată de faptul că o

supraevaluare din punct de vedere tehnic peste

nivelul optim generează o creştere nejustificată a

costurilor peste varianta optimă. Totodată, o

subevaluare din punct de vedere tehnic poate duce

la nişte costuri ulterioare ridicate date de

întreţinere, funcţionare şi reparaţii.

Factorul instituţional se referă la sfera de

activitate a instituţiei publice. Pentru ca o

instituţie publică să realizeze o investiţie

acceptabilă din punct de vedere instituţional

trebuie ca aceasta să îşi desfăşoare activitatea în

173

domeniul respectiv sau să aibă angajat personal cu

specializarea necesară. De exemplu, dacă se doreşte

construirea unei secţii de stomatologie este

necesar ca instituţia publică beneficiară a acestei

investiţii să dispună de personal specializat în

acest domeniu (sau să angajeze personal), în caz

contrar, investiţia nefiind justificată.

Un alt factor de care trebuie să se ţină seama

în analiza unui proiect de investiţii este mediul

natural. Investiţia trebuie să îndeplinească anumite

condiţii pentru încadrarea în anumite norme de

poluare, condiţii legate de aspectul fizic etc..

Uneori impactul este clar, fundamentarea necesitând

luarea în considerare a unor costuri diferite

legate de remediile necesare, care pot fi

incorporate în costurile generale privind

construirea şi operarea proiectului.

După cum se poate constata, aceşti factori

determinanţi acţionează nu numai în mod individual,

ci generează şi efecte sinergetice. Pe de altă

parte, există posibilitatea ca prin satisfacerea

restricţiilor induse de un anumit factor, să fie

neglijat un altul. În plus, prin proiectele propuse

de diferite instituţii ce acţionează în acelaşi

174

sector de activitate sau în aceeaşi regiune, este

posibil să se solicite fonduri pentru aceleaşi

destinaţii. În aceste condiţii, factorii de decizie

trebuie să manifeste responsabilitate şi în ceea ce

priveşte convergenţa acestor proiecte şi

armonizarea intereselor partenerilor sociali.

Elementele de fundamentare a proiectelor de investiţii45

Dincolo de necesitatea adoptării proiectelor

de investiţii pentru îndeplinirea unor obiective de

interes public, acestea trebuie analizate şi din

punct de vedere al raţionalităţii economice şi

financiare. Pentru a urmări performanţa unui

proiect de investiţii, se face apel la calculul mai

multor indicatori. Dintre aceştia, se poate

recomanda valoarea actuală netă (VAN)46. Prin

intermediul acestui indicator, se poate evidenţia

dacă un proiect de investiţii trebuie adoptat sau

nu din punct de vedere al performanţelor sale45 După Ţâţu Lucian, Panaite Alice, Dragotă Victor, StoianAndreea, Vasilescu Delia, Finanţe locale şi instituţii publice, ED. ANER,200246 Dragotă, Victor; Ciobanu, Anamaria; Obreja, Laura; Dragotă,Mihaela, Management financiar, Ed. Economică, Bucureşti, 2002.

175

financiare. Relaţia de calcul a indicatorului, în

condiţiile acceptării ipotezei mediului cert, este

dată de relaţia, prezentată din considerente de

ordin didactic sub forma:

unde:

I0 = investiţia iniţială;

CFDt = cash flow-ul disponibil, la care se

adaugă beneficiile publice generate de

investiţie la momentul t;

VR = valoarea reziduală a proiectului de

investiţii;

n = durata de funcţionare a proiectului de

investiţii;

k = rata de actualizare.:

O relaţie de calcul de această formă nu este

aplicabilă întotdeauna, însă ne oferă prilejul de a

identifica elementele financiare fundamentale ale

unui proiect de investiţii, la care ne vom referi

succesiv în cele ce urmează47:

47 Sinteză realizată în principal pe baza lucrării, Managementfinanciar, autori Dragotă Victor; Ciobanu Anamaria, ObrejaLaura şi Dragotă Mihaela, Ed. Economică, Bucureşti, 2002,capitolul 16.

176

A. cheltuielile de investiţie;

B. cash flow-urile disponibile sau echivalentul

sub forma avantajelor pentru comunitate;

C. valoarea reziduală;

D. rata de actualizare;

E. durata de viaţă a proiectului de investiţii.

A. Cheltuielile de investiţie vizează costul total al

implementării obiectivului de investiţie. Acest

cost trebuie să includă toate cheltuielile

realizate pentru achiziţionarea activelor necesare,

precum şi cheltuielile legate de proiectarea,

asamblarea, montarea, testarea, autorizarea

obiectivului de investiţie.

B. Cash flow-ul reprezintă o diferenţă dintre

încasările şi plăţile generate de proiectul de

investiţii analizat. Pentru previziunea cash flow-

ului disponibil este, deci, necesară previziunea

fiecăruia dintre factorii explicativi ai acestuia,

calculul fiind similar celui valabil pentru

proiectele de investiţii adoptate de firmele

private. Ceea ce trebuie luat în considerare la

proiectele de investiţii adoptate de instituţiile

177

publice este beneficiul social, motiv pentru

cuantificarea în unităţi băneşti a acestora este

foarte dificilă. Mai mult decât atât, în cazul

proiectelor de investiţi de interes public

beneficiile şi costurile nu fac obiectul unei

singure entităţi. Beneficiile asociate unui astfel

de proiect de investiţi se înregistrează la nivelul

comunităţii (societăţii) căreia i se adresează, în

timp ce, cea mai mare parte a costurilor este

suportată de entitatea care implementează

proiectul, adică de către instituţia publică.

Deşi relaţia de calcul este recomandată,

trebuie subliniat că aceasta nu reprezintă decât o

modalitate orientativă de evaluare a unui proiect

de investiţii publice. Spre exemplu, în cazul în

care se analizează adoptarea unui proiect de

investiţii destinat protecţiei mediului, acesta nu

va genera nici un venit superior, ci, dimpotrivă,

va genera cheltuieli mai mari, dar în calculul

indicatorului vor trebui luate în considerare

economiile viitoare de costuri, generate de

despăgubirile ce ar fi trebuit plătite în absenţa

acestei investiţii.

178

Problema care apare în cazul investiţiilor

publice este reprezentată de modul de evaluare a

costurilor şi beneficiilor utilizate în metoda

valorii actualizate nete. Deosebirile48 existente

între modul de aplicare a acestei metode la nivelul

proiectelor de investiţii din sectorul privat şi a

cel aplicabil în sectorul public au ca punct de

plecare, aşa cum s-a mai precizat, comportamentul

investitorului reprezentat de agentul economic

raţional şi, respectiv, "birocratul" raţional. În

primul caz se urmăreşte maximizarea profitului, în

timp ce în cel de al doilea caz se are în vedere

maximizarea bunăstării sociale. De asemenea, un alt

impediment al evaluării costurilor şi beneficiilor

aferente unui proiect de investiţie adoptat de

către o instituţie publică îl constituie lipsa unei

pieţe a bunurilor şi serviciilor publice şi, deci,

imposibilitatea utilizării preţurilor în acest

scop. Totodată, apariţia externalităţilor, mai

frecvente în cazul investiţiilor publice datorită

specificului lor, face dificilă evaluarea exactă a

beneficiilor şi a costurilor.

48 Pentru detalii, vezi Cullis J., P. Jones , Public Finance andPublic Choice, Oxford University Press, 1998, p.129-157.

179

Se pot avea, însă, în vedere următoarele

aspecte49:

Eficacitatea socială a cheltuirii resurselor: va fi

apreciată prin evaluarea gradului în care

un anumit proiect rezolvă problemele

sociale cu care se confrunta

municipalitatea. În acest sens, se pot

avea în vedere: reducerea ratei şomajului,

ameliorarea situaţiei locuinţelor şi a

condiţiilor de trai, ameliorarea

serviciilor medicale, ameliorarea

infrastructurii de transport etc.;

Eficacitatea bugetară: măsură a câştigului

înregistrat la nivelul bugetului

municipalităţii, în sensul reducerii

cheltuielilor sau sporirii veniturilor;

Eficacitatea multiplicatorului economic: are în

vedere volumul investiţiilor private

realizate ca urmare a implementării

respectivului proiect de investiţie

publică.

49 David C.Jones - Aspecte financiare şi economice ale planificării, pregătiriişi gestiunii, seminar Planificarea investiţilor. Stabilireatarifelor serviciilor publice, organizat de LGA, Bucureşti,2000.

180

C. Valoarea reziduală constituie fie valoarea de

piaţă la care s-ar vinde investiţia la momentul

ultimului an de previziune (vezi de exemplu, cazul

privatizărilor), fie valoarea pieselor de schimb şi

a altor elemente cu caracter rezidual (de exemplu,

un anumit nivel de active circulante nete) la

finele duratei de viaţă a proiectului de

investiţie. În principiu, pentru o corectă evaluare

a indicatorilor de performanţă caracteristici

proiectului, momentul n ales pentru fundamentarea

încheierii previziunii va fi identic cu durata de

viaţă a investiţiei. Astfel, pentru un utilaj

acesta va reprezenta durata normală de funcţionare,

pentru investiţii în publicitate – perioada pe care

se pot urmări efectele utile ale campaniei

publicitare, pentru investiţii în resurse umane –

perioada în care se pot urmări efectele utile ale

specializărilor sau a eventualelor mijloace de

stimulare a personalului utilizate.

Pentru un utilaj, valoarea reziduală va fi dată

de valoarea componentelor sale, rezultate în urma

demontării utilajului şi care pot fi valorificate

pe piaţa second-hand sau în cadrul firmei, pentru

alte utilizări. Nu trebuie uitată încasarea

181

generată de recuperarea resurselor financiare

mobilizate în activele circulante nete implicate de

funcţionarea proiectului de investiţii. Valoarea

reziduală trebuie diminuată cu sumele cheltuite cu

dezafectarea investiţiei.

D. Rata de actualizare, ca principiu aplicat în

fundamentarea proiectelor de investiţii adoptate de

firmele private, reprezintă rata de rentabilitate

cerută de investitori. În condiţiile în care aceste

proiecte sunt adoptate de instituţiile publice,

aceasta va fi ajustată la un nivel care să ţină

cont măcar de devalorizarea monedei în care se face

previziunea datorită inflaţiei.

Se consideră că, în condiţiile în care

ipotezele ce stau la baza optimului lui Pareto,

respectiv existenţa pieţelor perfecte, lipsa

externalităţilor şi a şomajului, sunt îndeplinite,

rata corectă de actualizare poate fi reprezentată

de rata dobânzii aferentă creditelor acordate. În

caz contrar, se recomanda50 folosirea aşa-numitei

"rate sociale de preferinţă a timpului" care

reprezintă rata marginală de substituţie între

50 Pentru detalii, vezi Cullis J., P. Jones , Public Finance andPublic Choice, Oxford University Press, 1998,p.129-157

182

consumul din perioada curentă şi consumul dintr-o

perioadă viitoare.

Ceea ce este specific sectorului public este

multitudinea proiectelor de investiţii realizate de

acesta. De asemenea, spre deosebire de sectorul

privat care urmăreşte, în principiu, obţinerea unor

indicatori de evaluare specifici fiecărui proiect

de investiţii şi selectarea pe baza acestor

indicatori, în cadrul sectorului public apare de

multe ori interferenţa între proiecte, cu impact

asupra indicatorilor.

Astfel, dacă luăm în calcul două proiecte de

investiţii: asfaltarea unei străzi şi canalizarea

aceleiaşi străzi, chiar în condiţiile în care

analiza proiectelor luate separat ar duce la

adoptarea lor, valoarea adăugată netă cumulată

pentru cele două proiecte de investiţii este

influenţată de ordinea realizării lor (creşte dacă

prima dată se realizează canalizarea şi apoi are

loc asfaltare, ca urmare a faptului că se evită

asfaltarea de două ori a porţiunilor de stradă

afectate de lucrările de canalizare).

183

E. Durata de viaţă a proiectului de investiţii depinde

de perioada de timp cât se poate asigura o

funcţionare la standarde optime a investiţiei.

Uzura fizică şi morală reduc treptat randamentul

obiectivului. Reparaţiile curente şi capitale vin

să readucă activele instituţiilor la parametrii

iniţiali de funcţionare, însă după un anumit

interval de timp acestea devin mai costisitoare

decât înlocuirea totală, ori nu mai corespund

noilor standarde de pe piaţă.

184

7. Regimul financiar al unor cheltuieli publice

Decontarea deplasărilor, detaşărilor şi transferărilor

Modul de decontare a cheltuielilor realizate

de angajaţii unei instituţii publice în aferent

locului de muncă curent este reglementat de o serie

de acte normative ce fac referire la diferite

aspecte de natură financiară: drepturi salariale,

limite de cheltuieli etc.

Pentru deplasări în cadrul localităţii51, personalul

autorităţilor şi instituţiilor publice, încadrat pe

funcţii pentru care, prin fişa postului, are

stabilite sarcini care necesită deplasări frecvente

cu mijloace de transport în comun, inclusiv cu

metroul, are dreptul la decontarea cheltuielilor de

51 A se vedea capitolul VI din HG nr. 1860/2006 privinddrepturile şi obligaţiile personalului autorităţilor şiinstituţiilor publice pe perioada delegării şi detaşării înaltă localitate, precum şi în cazul deplasării, în cadrullocalităţii, în interesul serviciului, publicată în MO nr.1046/2006

185

transport efectuate pentru îndeplinirea sarcinilor

de serviciu în cadrul localităţii în care îşi

desfăşoară activitatea. Decontarea cheltuielilor de

transport se efectuează de regulă lunar, pe baza

unei note justificative aprobate de ordonatorul de

credite sau de o altă persoană desemnată de către

acesta, în care trebuie să se specifice mijloacele

de transport utilizate şi cheltuielile efectuate,

însoţită de actele doveditoare.

Decontarea cheltuielilor de transport

efectuate pe bază de abonament se poate face numai

cu aprobarea şi pe răspunderea conducătorului

unităţii din care face parte persoana şi a

conducătorului compartimentului financiar-contabil

al acesteia şi numai în cazul când din calcul

rezultă că acest sistem este mai economic decât

utilizarea biletelor de călătorie individuale.

Decontarea cheltuielilor pentru transportul în

interiorul localităţii este permisă numai pentru

transportul în interesul serviciului, nu şi pentru

deplasările personalului de la domiciliu la locul

de muncă şi de la locul de muncă la domiciliu.

186

În cazul deplasărilor şi detaşărilor în alte localităţi din

România52, situate la o distanţă de cel puţin 5 km.

de localitatea în care angajatul are locul de muncă

stabil, angajaţii instituţiilor publice beneficiază

de o serie de drepturi şi obligaţii (inclusiv de

natură financiară). Astfel, persoana aflată în

delegare sau detaşare primeşte o indemnizaţie

zilnică de delegare sau de detaşare de 13 lei,

indiferent de funcţia pe care o îndeplineşte şi de

autoritatea sau instituţia publică în care îşi

desfăşoară activitatea. Trebuie menţionat că

indemnizaţia de delegare nu reprezintă diurnă şi nu

vizează acoperirea cheltuielilor cu hrana pe timpul

delegării sau detaşării. Numărul zilelor

calendaristice în care persoana se află în delegare

sau detaşare se socoteşte de la data şi ora

plecării până la data şi ora înapoierii mijlocului

de transport din şi în localitatea unde îşi are

locul permanent de muncă, considerându-se fiecare

24 de ore câte o zi de delegare sau detaşare.

52 A se vedea capitolele I-IV din HG nr. 1860/2006 privinddrepturile şi obligaţiile personalului autorităţilor şiinstituţiilor publice pe perioada delegării şi detaşării înaltă localitate, precum şi în cazul deplasării, în cadrullocalităţii, în interesul serviciului, publicată în MO nr.1046/2006

187

Pentru delegarea cu o durată de o singură zi,

precum şi pentru ultima zi, în cazul delegării de

mai multe zile, indemnizaţia se acordă numai dacă

durata delegării este de cel puţin 12 ore.

Personalul autorităţilor şi instituţiilor

publice, delegat sau detaşat de conducerea acestora

să îndeplinească anumite sarcini de serviciu în

localităţi situate la distanţe mai mari de 5 km de

localitatea în care îşi are locul permanent de

muncă, are dreptul la decontarea cheltuielilor de

transport dus-întors, după cum urmează:

- cu avionul, pe orice distanţă, clasa

economică;

- cu orice fel de tren, după tariful

clasei a II-a, pe distanţe de până la

300 km, şi după tariful clasei I, pe

distanţe mai mari de 300 km;

- cu navele de călători, după tariful

clasei I;

- cu mijloace de transport auto şi

transport în comun, după tarifele

stabilite pentru aceste mijloace;

- cu mijloace de transport auto ale

unităţilor, dacă acestea au asemenea

188

posibilităţi, cu încadrarea în

consumurile lunare de combustibil,

stabilite potrivit legii;

- cu autoturismul proprietate personală

(numai după aprobarea prealabilă).

Decontarea cheltuielilor pentru utilizarea

vagonului de dormit este permisă numai în cazul

călătoriilor efectuate pe timp de noapte, pe

distanţe de peste 300 km şi cu aprobarea prealabilă

a conducătorului unităţii.

Deplasarea cu autoturismul proprietate

personală se poate face numai cu aprobarea

prealabilă a ordonatorului de credite, atât pentru

posesorul autoturismului, cât şi pentru persoanele

din cadrul aceleiaşi autorităţi sau instituţii

publice care se deplasează împreună cu acesta. În

acest caz, posesorul autoturismului va primi

contravaloarea a 7,5 litri carburant la 100 km

parcurşi pe distanţa cea mai scurtă.

Se decontează drept cheltuieli de transport

şi:

- cheltuielile pentru transportul

efectuat cu mijloacele de transport în

comun la şi de la aeroport, gară,

189

autogară sau port, în cazul în care

acestea sunt situate în altă

localitate;

- cheltuielile de transport efectuate în

localitatea unde se execută delegarea

sau detaşarea, cu mijloacele de

transport în comun, dus-întors, pe

distanţa dintre gară, aerogară,

autogară sau port şi locul delegării

sau detaşării ori locul de cazare;

- cheltuielile efectuate cu mijloacele de

transport în comun, pe distanţa dintre

locul de cazare şi locul delegării sau

detaşării;

- taxele pentru trecerea podurilor;

- taxele de traversare cu bacul;

- taxele de aeroport, gară, autogară sau

port;

- alte taxe privind circulaţia pe

drumurile publice, prevăzute de

dispoziţiile legale în vigoare.

Persoana trimisă în delegare într-o localitate

situată la o distanţă mai mare de 50 km de

localitatea în care îşi are locul permanent de

190

muncă şi în care nu se poate înapoia la sfârşitul

zilei de lucru are dreptul la decontarea

cheltuielilor de cazare efectuate, pe baza

documentelor justificative, în cazul cazării în

structurile de primire turistice, pentru o cameră

cu pat individual sau, în cazul în care unitatea nu

dispune de o astfel de cameră, pentru o cameră cu

două paturi, a căror clasificare este de maximum 3

stele sau flori. În cazul în care cazarea s-a făcut

într-o structură de primire turistică de confort

superior celei de 3 stele, se decontează numai 50%

din tariful de cazare perceput.

În situaţia în care în costul cazării este

inclus şi micul dejun, se decontează şi

contravaloarea acestuia.

În situaţia deplasărilor în afara ţării pentru

misiuni cu caracter temporar, personalul

instituţiilor publice beneficiază de:

- o indemnizaţie zilnică în valută, denumită

diurnă, în vederea acoperirii cheltuielilor

de hrană, a celor mărunte uzuale, precum şi

a costului transportului în interiorul

localităţii în care îşi desfăşoară

activitatea;

191

- o sumă zilnică în valută, denumită în

continuare plafon de cazare, în limita

căreia personalul trebuie să-şi acopere

cheltuielile de cazare.

- salariul stabilit potrivit reglementărilor

în vigoare, pe toată durata deplasării, în

cazul personalului care, pe timpul

deplasării în străinătate, îşi menţine

calitatea de salariat;

- indemnizaţie lunară în lei calculată în

raport cu salariul de bază şi sporul de

vechime, corespunzător funcţiei şi gradului

profesional, în cazul personalului care se

deplasează în interesul unităţii

trimiţătoare, pentru a participa la cursuri

şi stagii de practică şi specializare sau

perfecţionare, cu suportarea parţială sau

integrală a cheltuielilor de către diferite

organizaţii sau alţi parteneri externi, pe

o durată care depăşeşte 90 de zile

calendaristice şi căruia, pe timpul

absenţei din ţară, i se suspendă contractul

de muncă.

192

Diurna în valută se diferenţiază pe două

categorii şi se acordă la nivelul prevăzut pentru

fiecare ţară în care are loc deplasarea. Perioada

pentru care se acordă diurna în valută se determină

în funcţie de mijlocul de transport folosit,

avându-se în vedere:

- momentul decolării avionului, la plecarea

în străinătate, şi momentul aterizării

avionului, la sosirea în ţară, de şi pe

aeroporturile care constituie puncte de

trecere a frontierei de stat a României;

- momentul trecerii cu trenul sau cu

mijloacele auto prin punctele de trecere a

frontierei de stat a României, atât la

plecarea în străinătate, cât şi la

înapoierea în ţară.

Pentru fracţiunile de timp care nu însumează

24 de ore, diurna se acordă astfel: 50% până la 12

ore şi 100% pentru perioada care depăşeşte 12 ore.

Plafonul de cazare se acordă în raport cu

categoria de diurnă în care se încadrează

personalul, la nivelul prevăzut pentru fiecare ţară

în care are loc deplasarea, potrivit anexei.

193

Angajaţii instituţiilor publice trimise în au

dreptul să călătorească cu avionul sau cu trenul.

De asemenea, se poate opta şi pentru mijloace auto

în situaţia în care cheltuielile totale sunt

inferioare tarifelor practicate în cazul călătoriei

cu avionul.

8. Controlul financiar şi auditul

intern în instituţiile publice

Controlul financiar

Pentru gestionarea cât mai raţională a

fondurilor publice derulate prin instituţiile

publice se instituie măsuri de verificare şi

194

avizare a tuturor activităţilor, inclusiv a celor

cu impact financiar. Controlul intern are

următoarele obiective generale:

- realizarea, la un nivel corespunzător

de calitate, a atribuţiilor

instituţiilor publice, stabilite în

concordanţă cu propria lor misiune, în

condiţii de regularitate, eficacitate,

economicitate şi eficienţă;

- protejarea fondurilor publice împotriva

pierderilor datorate erorii, risipei,

abuzului sau fraudei;

- respectarea legii, a reglementărilor şi

deciziilor conducerii;

- dezvoltarea şi întreţinerea unor

sisteme de colectare, stocare,

prelucrare, actualizare şi difuzare a

datelor şi informaţiilor financiare şi

de conducere, precum şi a unor sisteme

şi proceduri de informare publică

adecvată prin rapoarte periodice.

Persoanele care gestionează fonduri publice sau

patrimoniul public au obligaţia să realizeze o bună

gestiune financiară prin asigurarea legalităţii,

195

regularităţii, economicităţii, eficacităţii şi

eficienţei în utilizarea fondurilor publice şi în

administrarea patrimoniului public.

Controlul financiar preventiv

Una din componentele majore ale controlului

intern o reprezintă controlul financiar preventiv.

Fac obiectul controlului financiar preventiv

proiectele de operaţiuni care vizează, în

principal:

- angajamente legale, credite bugetare şi

credite de angajament;

- deschiderea şi repartizarea de credite

bugetare;

- modificarea repartizării pe trimestre

şi pe subdiviziuni ale clasificaţiei

bugetare a creditelor aprobate,

inclusiv prin virări de credite;

- ordonanţarea cheltuielilor;

- efectuarea de încasări în numerar;

196

- constituirea veniturilor publice, în

privinţa autorizării şi a stabilirii

titlurilor de încasare;

- reducerea, eşalonarea sau anularea

titlurilor de încasare;

- constituirea resurselor proprii ale

bugetului Uniunii Europene,

reprezentând contribuţia României la

acest organism;

- recuperarea sumelor avansate şi care

ulterior au devenit necuvenite;

- vânzarea, gajarea, concesionarea sau

închirierea de bunuri din domeniul

privat al statului sau al unităţilor

administrativ-teritoriale;

- concesionarea sau închirierea de bunuri

din domeniul public al statului sau al

unităţilor administrativ-teritoriale.

Controlul financiar preventiv constă în

verificarea sistematică a proiectelor de operaţiuni

care fac obiectul acestuia din punctul de vedere

al:

- legalităţii şi regularităţii;

197

- încadrării în limitele creditelor

bugetare sau creditelor de angajament,

după caz, stabilite potrivit legii.

Controlul financiar preventiv are două forme:

- controlul financiar preventiv propriu,

la toate instituţiile publice şi asupra

tuturor operaţiunilor cu impact

financiar asupra fondurilor publice şi

a patrimoniului public, prin angajaţii

proprii ai instituţiei;

- controlul financiar preventiv delegat,

la ordonatorii principali de credite ai

bugetului de stat, bugetului

asigurărilor sociale de stat, precum şi

ai bugetului oricărui fond special,

prin controlori delegaţi ai

Ministerului Finanţelor Publice.

Controlul financiar preventiv propriu se exercită,

prin viză, de persoane din cadrul compartimentelor

de specialitate, desemnate în acest sens de către

conducătorul instituţiei publice. Actul de numire

va cuprinde şi limitele de competenţă în

exercitarea controlului financiar preventiv

198

propriu. Persoanele desemnate să efectueze această

activitate sunt altele decât cele care iniţiază

operaţiunea supusă vizei. Viza de control financiar

preventiv propriu se exercită prin semnătura

persoanelor în drept, competente în acest sens

potrivit prezentei ordonanţe, şi prin aplicarea de

către acestea a sigiliului personal.

Controlul financiar preventiv delegat se organizează

şi se exercită de către Ministerul Finanţelor

Publice prin controlori delegaţi. Ministrul

finanţelor publice numeşte, pentru fiecare

instituţie publică în care se exercită funcţia de

ordonator principal de credite al bugetului de

stat, bugetului asigurărilor sociale de stat sau al

bugetului oricărui fond special, unul sau mai mulţi

controlori delegaţi, în funcţie de volumul şi de

complexitatea activităţii instituţiei publice

respective. De asemenea, ministrul finanţelor

publice numeşte unul sau mai mulţi controlori

delegaţi pentru operaţiunile derulate prin bugetul

trezoreriei statului, pentru operaţiuni privind

datoria publică şi pentru alte operaţiuni specifice

Ministerului Finanţelor Publice. Numirea

199

controlorilor delegaţi se face prin ordin al

ministrului finanţelor publice. Controlorii

delegaţi exercită viza de control financiar

preventiv delegat asupra proiectelor de operaţiuni

vizate în prealabil de către controlul financiar

preventiv propriu al instituţiei publice. Viza de

control financiar preventiv delegat se acordă sau

se refuză în scris, pe formular tipizat, şi trebuie

să poarte semnătura şi sigiliul personal al

controlorului delegat competent.

Auditul public intern

Auditul public intern reprezintă activitatea

funcţional independentă şi obiectivă, care dă

asigurări şi consiliere conducerii pentru buna

administrare a veniturilor şi cheltuielilor

publice, perfecţionând activităţile entităţii

publice; ajută entitatea publică să îşi

îndeplinească obiectivele printr-o abordare

200

sistematică şi metodică, care evaluează şi

îmbunătăţeşte eficienţa şi eficacitatea sistemului

de conducere bazat pe gestiunea riscului, a

controlului şi a proceselor de administrare;

Scopul pentru care se organizează în cadrul

instituţiilor publice activităţilor de audit public

intern sunt:

- asigurarea obiectivă şi consilierea,

destinate să îmbunătăţească sistemele

şi activităţile instituţiei publice;

- sprijinirea îndeplinirii obiectivelor

instituţiei publice printr-o abordare

sistematică şi metodică, prin care se

evaluează şi se îmbunătăţeşte

eficacitatea sistemului de conducere

bazat pe gestiunea riscului, a

controlului şi a proceselor

administrării.

Auditului public intern cuprinde o gamă largă

de activităţi întreprinse de instituţia public,

acestea fiind concentrate în special asupra:

- activităţile financiare sau cu

implicaţii financiare desfăşurate de

instituţia publică din momentul

201

constituirii angajamentelor până la

utilizarea fondurilor de către

beneficiarii finali, inclusiv a

fondurilor provenite din asistenţă

externă;

- constituirea veniturilor publice,

respectiv autorizarea şi stabilirea

titlurilor de creanţă, precum şi a

facilităţilor acordate la încasarea

acestora;

- administrarea patrimoniului public,

precum şi vânzarea, gajarea,

concesionarea sau închirierea de bunuri

din domeniul privat/public al statului

ori al unităţilor administrativ-

teritoriale;

- sistemele de management financiar şi

control, inclusiv contabilitatea şi

sistemele informatice aferente.

Compartimentul de audit public intern se

constituie în subordinea directă a conducerii

entităţii publice şi, prin atribuţiile sale, nu

trebuie să fie implicat în elaborarea procedurilor

202

de control intern şi în desfăşurarea activităţilor

supuse auditului public intern.

Tipurile de audit sunt următoarele:

- auditul de sistem - reprezintă o

evaluare de profunzime a sistemelor de

conducere şi control intern, cu scopul

de a stabili dacă acestea funcţionează

economic, eficace şi eficient, pentru

identificarea deficienţelor şi

formularea de recomandări pentru

corectarea acestora;

- auditul performanţei - examinează dacă

criteriile stabilite pentru

implementarea obiectivelor şi

sarcinilor entităţii publice sunt

corecte pentru evaluarea rezultatelor

şi apreciază dacă rezultatele sunt

conforme cu obiectivele;

- auditul de regularitate - reprezintă

examinarea acţiunilor asupra efectelor

financiare pe seama fondurilor publice

sau a patrimoniului public, sub

aspectul respectării ansamblului

203

principiilor, regulilor procedurale şi

metodologice care le sunt aplicabile.

Auditul public intern se exercită asupra

tuturor activităţilor desfăşurate într-o instituţie

publică, inclusiv asupra activităţilor entităţilor

subordonate, cu privire la formarea şi utilizarea

fondurilor publice, precum şi la administrarea

patrimoniului public. Compartimentul de audit

public intern auditează, cel puţin o dată la 3 ani

următoarele:

- angajamentele bugetare şi legale din

care derivă direct sau indirect

obligaţii de plată, inclusiv din

fondurile comunitare;

- plăţile asumate prin angajamente

bugetare şi legale, inclusiv din

fondurile comunitare;

- vânzarea, gajarea, concesionarea sau

închirierea de bunuri din domeniul

privat al statului ori al unităţilor

administrativ-teritoriale;

- concesionarea sau închirierea de bunuri

din domeniul public al statului ori al

unităţilor administrativ-teritoriale;

204

- constituirea veniturilor publice,

respectiv modul de autorizare şi

stabilire a titlurilor de creanţă,

precum şi a facilităţilor acordate la

încasarea acestora;

- alocarea creditelor bugetare;

- sistemul contabil şi fiabilitatea

acestuia;

- sistemul de luare a deciziilor;

- sistemele de conducere şi control,

precum şi riscurile asociate unor

astfel de sisteme;

- sistemele informatice.

Proiectul planului de audit public intern se

elaborează de către compartimentul de audit public

intern, pe baza evaluării riscului asociat

diferitelor structuri, activităţi,

programe/proiecte sau operaţiuni, precum şi prin

preluarea sugestiilor conducătorului entităţii

publice, prin consultare cu entităţile publice

ierarhic superioare, ţinând seama de recomandările

Curţii de Conturi.

205

9. Contabilitatea instituţiilor publice

Generalităţi privind contabilitatea publică

Instituţiile publice au obligaţia să

organizeze şi să conducă contabilitatea proprie,

respectiv contabilitatea financiară şi după caz,

contabilitatea de gestiune.

Contabilitatea, ca activitate specializată în

măsurarea, evaluarea, cunoaşterea, gestiunea şi

controlul activelor, datoriilor şi capitalurilor

proprii, precum şi a rezultatelor obţinute din

activitatea instituţiilor publice, trebuie să

asigure înregistrarea cronologică şi sistematică,

prelucrarea, publicarea şi păstrarea informaţiilor

cu privire la poziţia financiară, performanţa

financiară şi fluxurile de trezorerie, atât pentru

cerinţele interne ale acestora, cât şi pentru

utilizatori externi: Guvernul, Parlamentul,

creditorii, clienţii, dar şi alţi utilizatori (cum

ar fi organismele financiare internaţionale).

206

Contabilitatea instituţiilor publice asigură

informaţii ordonatorilor de credite cu privire la

execuţia bugetelor de venituri şi cheltuieli,

rezultatul execuţiei bugetare, patrimoniul aflat în

administrare, rezultatul patrimonial (economic),

costul programelor aprobate prin buget, dar şi

informaţii necesare pentru întocmirea contului

general anual de execuţie a bugetului de stat, a

contului anual de execuţie a bugetului asigurărilor

sociale de stat şi fondurilor speciale.

Potrivit reglementărilor existente în domeniul

finanţelor publice şi a contabilităţii,

contabilitatea publică cuprinde:

- contabilitatea veniturilor şi

cheltuielilor bugetare, care să

reflecte încasarea veniturilor şi plata

cheltuielilor aferente exerciţiului

bugetar;

- contabilitatea trezoreriei statului;

- contabilitatea generală bazată pe

principiul constatării drepturilor şi

obligaţiilor, care să reflecte evoluţia

situaţiei financiare şi patrimoniale,

207

precum şi excedentul sau deficitul

patrimonial;

- contabilitatea destinată analizării

costurilor programelor aprobate.

Planul de conturi cuprinde totalitatea

conturilor dezvoltate în vederea evidenţierii

operaţiunilor derulate de instituţiile publice. La

nivelul instituţiilor publice aceste conturi sunt:

- conturi bugetare - pentru reflectarea

încasării veniturilor şi plăţii

cheltuielilor şi determinarea

rezultatului execuţiei bugetare

(excedent sau deficit bugetar).

Contabilitatea veniturilor şi

cheltuielilor bugetare se realizează cu

ajutorul unor conturi speciale,

deschise pe structura clasificaţiei

bugetare în vigoare. Aceste conturi

asigură înregistrarea veniturilor

încasate şi a cheltuielilor plătite,

potrivit bugetului aprobat şi

furnizează informaţiile necesare

întocmirii contului de execuţie

208

bugetară şi stabilirii rezultatului

execuţiei bugetare.

- conturi generale - pentru reflectarea

activelor şi pasivelor instituţiei, a

cheltuielilor şi veniturilor aferente

exerciţiului, indiferent dacă

veniturile au fost încasate iar

cheltuielile plătite, pentru

determinarea rezultatului patrimonial

(excedent sau deficit patrimonial).

Instituţiile publice au obligaţia să conducă

contabilitatea în partidă dublă ajutorul conturilor

prevăzute în planul de conturi general. Începând cu

anul 2006 contabilitatea instituţiilor publice a

fost aliniată la contabilitatea generală a

agenţilor economici. Astfel, planul de conturi

general cuprinde următoarele clase de conturi:

- clasa 1 "Conturi de capitaluri";

- clasa 2 "Conturi de active fixe";

- clasa 3 "Conturi de stocuri şi producţie în

curs de execuţie";

- clasa 4 "Conturi de terţi";

- clasa 5 "Conturi la trezoreria statului şi

bănci comerciale";

209

- clasa 6 "Conturi de cheltuieli";

- clasa 7 "Conturi de venituri şi finanţări".

În cadrul claselor există mai multe grupe de

conturi, iar grupele sunt dezvoltate pe conturi

sintetice de gradul I şi II. Conturile sintetice

pot fi dezvoltate în conturi analitice în funcţie

de specificul activităţii şi de necesităţile

proprii de informare.

Cu ajutorul acestor conturi, instituţiile

publice înregistrează operaţiunile economico-

financiare pe baza principiilor contabilităţii de

drepturi şi obligaţii (de angajamente), respectiv

în momentul creării, transformării sau

dispariţiei/anulării unei valori economice, a unei

creanţe sau unei obligaţii. Conturile din planul de

conturi nu reprezintă temei legal pentru

înregistrarea unor operaţiuni în contabilitate.

Răspunderea pentru organizarea şi conducerea

contabilităţii la instituţiile publice revine

ordonatorului de credite sau altei persoane care

are obligaţia gestionarii unităţii respective.

Instituţiile publice organizează şi conduc

contabilitatea de regulă, în compartimente

distincte, conduse de către directorul economic,

210

contabilul şef sau altă persoană împuternicită să

îndeplinească această funcţie. Aceste persoane

trebuie să aibă studii economice superioare şi

răspund împreună cu personalul din subordine de

organizarea şi conducerea contabilităţii, în

condiţiile legii.

Şeful compartimentului financiar-contabil este

persoana care ocupă funcţia de conducere a

compartimentului financiar-contabil şi care

răspunde şi de activitatea de încasare a

veniturilor şi de plată a cheltuielilor sau, după

caz, una dintre persoanele care îndeplineşte aceste

atribuţii în cadrul unei instituţii publice care nu

are în structura să un compartiment financiar-

contabil sau persoana care îndeplineşte aceste

atribuţii pe bază de contract, în condiţiile legii.

Instituţiile publice la care contabilitatea nu

este organizată în compartimente distincte sau care

nu au personal încadrat cu contract individual de

muncă, potrivit legii, pot încheia contracte de

prestări de servicii, pentru conducerea

contabilităţii şi întocmirea situaţiilor financiare

trimestriale şi anuale, cu societăţi comerciale de

expertiză contabilă sau cu persoane fizice

211

autorizate, conform legii. Încheierea contractelor

se face cu respectarea reglementărilor privind

achiziţiile publice de bunuri şi servicii. Plata

serviciilor respective se face din fonduri publice

cu această destinaţie.

Persoanele care răspund de organizarea şi

conducerea contabilităţii trebuie să asigure,

potrivit legii, condiţiile necesare pentru

organizarea şi conducerea corectă şi la zi a

contabilităţii, organizarea şi efectuarea

inventarierii elementelor de activ şi de pasiv,

precum şi valorificarea rezultatelor acesteia,

respectarea regulilor de întocmire a situaţiilor

financiare, depunerea la termen a acestora la

organele în drept, păstrarea documentelor

justificative, a registrelor şi situaţiilor

financiare, organizarea contabilităţii de gestiune

adaptate la specificul instituţiei publice.

Documentele contabile

212

Deţinerea, cu orice titlu, de bunuri

materiale, titluri de valoare, numerar şi alte

drepturi şi obligaţii, precum şi efectuarea de

operaţiuni economice, fără să fie înregistrate în

contabilitate sunt considerate ilegale.

Instituţiile publice consemnează operaţiunile

economico-financiare în momentul efectuării lor în

documente justificative pe baza cărora se fac

înregistrări în jurnale, fişe şi alte documente

contabile după caz.

Documentele care stau la baza înregistrărilor

în contabilitate pot dobândi calitatea de document

justificativ numai în condiţiile în care furnizează

toate informaţiile prevăzute de normele legale în

vigoare.

Documentele justificative care stau la baza

înregistrărilor în contabilitate angajează

răspunderea persoanelor care le-au întocmit, vizat

şi aprobat, precum şi a celor care le-au

înregistrat în contabilitate, după caz.

Documentele justificative trebuie să cuprindă

următoarele elemente principale:

- denumirea documentului;

213

- denumirea şi, după caz, sediul unităţii

care întocmeşte documentul;

- numărul documentului şi data întocmirii

acestuia;

- menţionarea părţilor care participă la

efectuarea operaţiunii economico-

financiare (când este cazul);

- conţinutul operaţiunii economico-

financiare şi, atunci când este

necesar, temeiul legal al efectuării

acesteia;

- datele cantitative şi valorice aferente

operaţiunii economico-financiare

efectuate;

- numele şi prenumele, precum şi

semnăturile persoanelor care răspund de

efectuarea operaţiunii economico-

financiare, ale persoanelor cu

atribuţii de control financiar

preventiv şi ale persoanelor în drept

să aprobe operaţiunile respective, după

caz;

214

- alte elemente menite să asigure

consemnarea completă a operaţiunilor

efectuate.

Înregistrările în contabilitate se efectuează

cronologic, prin respectarea succesiunii

documentelor după data de întocmire sau de intrare

a acestora în unitate şi sistematic, în conturi

sintetice şi analitice, în conformitate cu regulile

stabilite pentru forma de înregistrare în

contabilitate "maestru-şah".

Formele de înregistrare în contabilitate

reprezintă sistemul de registre, formulare şi

documente contabile corelate între ele, care

servesc la înregistrarea cronologică şi sistematică

în contabilitate a operaţiunilor economico-

financiare efectuate pe parcursul exerciţiului

bugetar. La instituţiile publice, forma de

înregistrare în contabilitate a operaţiunilor

economico-financiare este "maestru-şah".

La instituţiile publice se poate folosi forma

de înregistrare în contabilitate "maestru-şah

simplificat". În acest caz, contabilitatea

sintetică se ţine pe "Fişe de cont pentru operaţii

diverse", deschise pentru fiecare cont sintetic în

215

Cartea-mare (şah), iar contabilitatea analitică se

ţine pe fişele menţionate la forma de înregistrare

"maestru-şah".

Evidenţa analitică a creditelor bugetare,

plăţilor de casă şi a cheltuielilor efective se

ţine cu ajutorul "Fişei pentru operaţii bugetare".

În cadrul formei de înregistrare "maestru-

şah", principalele registre şi formulare care se

utilizează sunt:

A. Registrul-jurnal;

B. Registrul-inventar;

C. Cartea-mare;

D. Balanţa de verificare.

A. Registrul-jurnal este utilizat pentru

înregistrarea cronologică şi sistematică a

modificării elementelor de activ şi de pasiv ale

instituţiei. Se întocmeşte de fiecare instituţie

publică într-un singur exemplar după ce a fost

numerotat, şnuruit, parafat şi înregistrat în

evidenţa instituţiei. Se întocmeşte zilnic sau

lunar, după caz, prin înregistrarea cronologică,

fără ştersături şi spaţii libere, a documentelor în

216

care se reflectă mişcarea elementelor de activ şi

de pasiv ale unităţii.

B. Registrul-inventar este un document contabil

obligatoriu în care se înregistrează toate

elementele de activ şi de pasiv grupate în funcţie

de natura lor, inventariate potrivit legii. Se

întocmeşte la înfiinţarea instituţiei, cel puţin

odată pe an pe parcursul funcţionării instituţiei,

cu ocazia fuziunii, divizării sau încetării

activităţii, precum şi în alte situaţii prevăzute

de lege pe bază de inventar faptic. În acest

registru se înscriu, într-o formă recapitulativă,

elementele inventariate după natura lor, suficient

de detaliate pentru a putea justifica conţinutul

fiecărui post al bilanţului.

C. Cartea mare este un registru contabil

obligatoriu în care se înregistrează lunar şi

sistematic, prin regruparea conturilor, existenţa

şi mişcarea elementelor de activ şi de pasiv, la un

moment dat. Registrul Cartea mare (şah) se

întocmeşte într-un exemplar, lunar, separat pentru

debitul şi separat pentru creditul fiecărui cont

217

sintetic, pe măsura înregistrării operaţiunilor.

Cartea mare stă la baza întocmirii balanţei de

verificare. Registrul Cartea mare poate fi înlocuit

cu Fişa de cont pentru operaţiuni diverse. Editarea

Cărţii mari se va efectua numai la cererea

organelor de control sau în funcţie de necesităţile

proprii.

D. Balanţa de verificare este documentul contabil

utilizat pentru verificarea exactităţii

înregistrărilor contabile şi controlul concordanţei

dintre contabilitatea sintetică şi cea analitică,

precum şi principalul instrument pe baza căruia se

întocmesc situaţiile financiare. Balanţa de

verificare se întocmeşte pe baza datelor preluate

din Cartea mare (şah), respectiv din fişele

deschise distinct pentru fiecare cont sintetic.

Pentru verificarea înregistrărilor în

contabilitatea analitică se întocmesc balanţe de

verificare analitice. La instituţiile publice,

balanţele de verificare sintetice se întocmesc

lunar iar balanţele de verificare analitice, cel

mai târziu la sfârşitul perioadei pentru care se

întocmesc situaţiile financiare.

218

Balanţa de verificare cuprinde pentru toate

conturile instituţiei următoarele elemente:

simbolul şi denumirea conturilor, în ordinea

înscrisă în planul de conturi, soldurile iniţiale

sau totalul sumelor debitoare şi creditoare ale

lunii precedente după caz, rulajele curente

debitoare şi creditoare, totalul sumelor debitoare

şi creditoare, soldurile finale debitoare şi

creditoare. În balanţa de verificare pentru luna

ianuarie rubrica "solduri iniţiale" se completează

cu soldurile finale debitoare şi creditoare ale

lunii decembrie ale anului precedent.

Inventarierea elementelor de activ şi datoriilor

Inventarierea elementelor de natura activelor,

datoriilor şi capitalurilor proprii53 reprezintă

ansamblul operaţiunilor prin care se constată

existenţa tuturor elementelor respective,

53 A se vedea OMFP nr. 2861/2009 pentru aprobarea Normelorprivind organizarea şi efectuarea inventarierii elementelorde natura activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii,publicat în MO nr. 704/2009.

219

cantitativ-valoric sau numai valoric, după caz, la

data la care aceasta se efectuează.

Inventarierea are ca scop principal stabilirea

situaţiei reale a tuturor elementelor de natura

activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii ale

fiecărei entităţi, precum şi a bunurilor şi

valorilor deţinute cu orice titlu, aparţinând altor

persoane juridice sau fizice, în vederea întocmirii

situaţiilor financiare anuale care trebuie să ofere

o imagine fidelă a poziţiei financiare şi a

performanţei entităţii pentru respectivul exerciţiu

financiar.

Inventarierea anuală a elementelor de natura

activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii se

face, de regulă, cu ocazia încheierii exerciţiului

financiar, avându-se în vedere şi specificul

activităţii fiecărei entităţi. La entităţile cu

activitate complexă, bunurile pot fi inventariate

şi înaintea datei de încheiere a exerciţiului

financiar, cu condiţia asigurării valorificării şi

cuprinderii rezultatelor inventarierii în

situaţiile financiare anuale întocmite pentru

exerciţiul financiar respectiv.

220

Răspunderea pentru buna organizare a

lucrărilor de inventariere revine ordonatorului de

credite. În vederea efectuării inventarierii,

aceştia aprobă proceduri scrise, adaptate

specificului activităţii, pe care le transmit

comisiilor de inventariere.

Inventarierea imobilizărilor necorporale se

efectuează prin constatarea existenţei şi

apartenenţei acestora la entităţile deţinătoare,

iar în cazul brevetelor, licenţelor, mărcilor de

fabrică şi al altor imobilizări necorporale este

necesară dovedirea existenţei acestora pe baza

titlurilor de proprietate sau a altor documente

juridice de atestare a unor drepturi legale.

Inventarierea terenurilor se efectuează pe

baza documentelor care atestă dreptul de

proprietate al acestora şi a altor documente,

potrivit legii.

Clădirile se inventariază prin identificarea

lor pe baza titlurilor de proprietate şi a

dosarului tehnic al acestora.

Stabilirea stocurilor faptice se face prin

numărare, cântărire, măsurare sau cubare, după caz.

Bunurile aflate în ambalaje originale intacte se

221

desfac prin sondaj, acest lucru urmând a fi

menţionat şi în listele de inventariere respective.

Bunurile din domeniul public al statului şi al

unităţilor administrativ-teritoriale, date în

administrare, concesionate sau închiriate

instituţiilor publice se inventariază şi se înscriu

în listele de inventariere distincte în cadrul

acestor unităţi.

Creanţele şi obligaţiile faţă de terţi sunt

supuse verificării şi confirmării pe baza

extraselor soldurilor debitoare şi creditoare ale

conturilor de creanţe şi datorii care deţin

ponderea valorică în totalul soldurilor acestor

conturi, potrivit "Extrasului de cont" sau

punctajelor reciproce scrise.

Disponibilităţile aflate în conturi la bănci

sau la unităţile Trezoreriei Statului se

inventariază prin confruntarea soldurilor din

extrasele de cont emise de acestea cu cele din

contabilitatea entităţii. În acest scop, extrasele

de cont din ziua de 31 decembrie sau din ultima zi

bancară, puse la dispoziţie de instituţiile de

credit şi unităţile Trezoreriei Statului, vor purta

ştampila oficială a acestora.

222

Bunurile constatate lipsă la inventariere se

evaluează şi se înregistrează în contabilitate la

valoarea contabilă. Lipsurile imputabile se

recuperează de la persoanele vinovate la valoarea

de înlocuire. Bunurile constatate în plus se

evaluează şi se înregistrează în contabilitate la

costul de achiziţie al acestora, în conformitate cu

reglementările contabile aplicabile, în funcţie de

preţul pieţei la data constatării sau de costul de

achiziţie al bunurilor similare. Pentru lipsuri,

sustrageri şi orice ale fapte care produc pagube ce

constituie infracţiuni, ordonatorul de credite este

obligat să sesizeze organele de urmărire penală în

condiţiile şi la termenele stabilite de lege.

Pagubele constatate la inventariere, imputate

persoanelor vinovate, precum şi debitorii deveniţi

insolvabili se evidenţiază în contabilitate în

conturi analitice distincte, iar în cadrul

acestora, pe fiecare debitor, urmărindu-se

recuperarea lor potrivit legii. Scăderea din

contabilitate a unor pagube care nu se datorează

culpei unei persoane se face în baza aprobării

ordonatorului de credite respectiv, cu avizul

ordonatorului de credite ierarhic superior. Plusul

223

de casă constatat cu ocazia inventarierii

numerarului din casieriile instituţiilor publice se

varsă la bugetul din care este finanţată instituţia

publică, paragraful bugetar "Alte venituri".

Reevealuarea şi amortizarea activelor fixe

Prin acţiunea de reevaluare a activelor fixe

corporale54 existente în patrimoniul instituţiilor

publice se realizează actualizarea valorii

elementelor patrimoniale respective în situaţiile

financiare anuale ale anului în care s-a efectuat

reevaluarea. Reevaluarea activelor fixe corporale

se efectuează cu scopul determinării valorii juste

a acestora la data bilanţului, ţinându-se seama de

inflaţie, utilitatea bunului, starea acestuia şi de

preţul pieţei, atunci când valoarea contabilă

diferă semnificativ de valoarea justă. Valoarea

54 A se vedea OMEF nr. 3471/2008 pentru aprobarea Normelormetodologice privind reevaluarea şi amortizarea activelorfixe corporale aflate în patrimoniul instituţiilor publice,publicat în MO nr. 835/2008.

224

justă se determină pe baza unor evaluări efectuate,

de regulă, de evaluatori autorizaţi conform

reglementărilor legale în vigoare. În situaţia în

care valoarea justă nu se determină în baza

evaluărilor efectuate de evaluatori autorizaţi,

valoarea justă la data bilanţului se determină de o

comisie numită de conducătorul instituţiei publice.

Instituţiile publice, indiferent de sursa de

finanţare a cheltuielilor şi de subordonare

inventariază activele fixe corporale aflate în

patrimoniul lor, care urmează să fie reevaluate. În

cazul reevaluării efectuate de specialişti din

cadrul instituţiilor publice, pentru desfăşurarea

în bune condiţii a operaţiunilor de inventariere şi

reevaluare, în comisii vor fi numite persoane cu

pregătire corespunzătoare economică şi tehnică în

domeniu, care să asigure efectuarea corectă şi la

timp a inventarierii activelor fixe corporale şi să

poată aprecia starea, respectiv gradul de uzură

fizică şi morală, utilitatea şi valoarea de piaţă a

acestora.

Următoarele activele fixe corporale ale

instituţiilor publice se supun reevaluării:

225

- activele fixe corporale aflate în

patrimoniu: terenuri şi amenajări la

terenuri, construcţii, instalaţii

tehnice, mijloace de transport, animale

şi plantaţii, mobilier, aparatură

birotică, echipamente de protecţie a

valorilor umane şi materiale şi alte

active fixe corporale;

- activele fixe corporale date în

concesiune, cu chirie, în folosinţă

gratuită persoanelor juridice fără scop

patrimonial, precum şi cele date în

administrarea regiilor autonome;

- capacităţile puse în funcţiune parţial,

de natura activelor fixe corporale

pentru care încă nu s-au întocmit

formele de înregistrare ca active fixe

corporale;

- activele fixe corporale la care s-au

efectuat lucrări de investiţii

(modernizări, reparaţii capitale,

reabilitări, consolidări etc.) care au

majorat valoarea de înregistrare în

contabilitate a acestora, indiferent de

226

sursa de finanţare a investiţiilor.

Reevaluarea se efectuează separat

pentru valoarea de înregistrare de la

data intrării în patrimoniu sau data

ultimei reevaluări şi separat pentru

valoarea investiţiei, prin aplicarea

indicilor de preţ corespunzători

perioadelor când acestea au intrat în

patrimoniu sau au fost reevaluate şi

când au fost efectuate investiţiile.

Valoarea actualizată a activelor fixe

corporale modernizate se determină prin

însumarea valorilor actualizate ale

valorii de înregistrare în

contabilitate cu valoarea actualizată a

investiţiilor;

- activele fixe corporale achiziţionate

de instituţiile publice în cadrul

contractelor de leasing financiar;

- activele fixe corporale aflate la

reprezentanţele diplomatice,

comerciale, militare din străinătate,

în zonele de conflict. Acestea se

inventariază şi se reevaluează de

227

instituţiile publice în patrimoniul

cărora sunt înregistrate.

Nu se reevaluează:

- activele fixe corporale care au intrat

în patrimoniul instituţiilor publice în

cursul anului în care se efectuează

reevaluarea şi au fost înregistrate în

contabilitate la costul de achiziţie,

de producţie sau la valoarea justă,

după caz;

- activele fixe corporale care la data

reevaluării au durata normală de

funcţionare expirată;

- activele fixe corporale aflate în

conservare, precum şi rezervele de

mobilizare care sunt evidenţiate în

contabilitate ca active fixe corporale;

- activele fixe corporale pentru care au

fost întocmite documentele, dar nu s-au

obţinut aprobările legale de scoatere

din funcţiune, şi care nu au fost

demontate, demolate sau dezmembrate.

- activele fixe corporale în curs de

execuţie.

228

Pentru determinarea diferenţelor din

reevaluarea activelor fixe corporale aflate în

patrimoniul instituţiilor publice, respectiv a

valorii rămase actualizate, se vor avea în vedere

următoarele:

- valoarea de înregistrare în

contabilitate a activelor fixe

corporale care se reevaluează;

- data intrării în patrimoniu (data

înscrisă în documentele de achiziţie,

data înscrisă în documentele transmise

de donator etc.);

- data ultimei reevaluări, pentru

activele fixe corporale care au fost

reevaluate anterior;

- amortizarea calculată până la finele

lunii când se efectuează reevaluarea;

- rata inflaţiei (indicele preţurilor de

consum) comunicată de Institutul

Naţional de Statistică.

- valoarea de înregistrare în

contabilitate actualizată (valoarea

reevaluată la data când se efectuează

reevaluarea), determinată prin

229

înmulţirea valorii de înregistrare în

contabilitate cu rata inflaţiei

(indicele preţurilor de consum).

Bunurile din patrimoniul cultural naţional,

cu excepţia acelora care nu pot fi reevaluate

potrivit standardelor internaţionale de evaluare,

vor fi reevaluate de către evaluatori autorizaţi.

Instituţiile publice amortizează activele fixe

corporale şi activele fixe necorporale utilizând

metoda amortizării liniare. Amortizarea anuală se

calculează prin aplicarea cotei de amortizare la

valoarea de intrare a activelor fixe corporale şi

necorporale. Cota de amortizare pentru activele

fixe corporale se determină ca raport procentual

între 100 şi durata normală de funcţionare din

Catalogul privind duratele normale de funcţionare a

mijloacelor fixe55. Pentru activele fixe corporale

intrate în patrimoniul instituţiilor publice care

nu au fost amortizate integral, durata normală de

funcţionare este durata rămasă prevăzută în

documentele de intrare, respectiv durata stabilită

de comisie, în situaţia în care nu se cunoaşte anul

55 A se vedea HG nr. 2139/2004 pentru aprobarea Cataloguluiprivind clasificarea şi duratele normale de funcţionare amijloacelor fixe, publicată în MO nr. 46/2005.

230

punerii în funcţiune. Duratele normale de

funcţionare aprobate prin hotărâre a Guvernului se

pot corecta, în sensul majorării sau reducerii

acestora cu până la 20%, cu aprobarea ordonatorului

de credite.

Amortizarea se calculează începând cu luna

următoare punerii în funcţiune, până la recuperarea

integrală a valorii de intrare, conform duratelor

normale de funcţionare.

Data punerii în funcţiune în vederea

calculării amortizării se determină astfel:

- activele fixe corporale independente,

care nu necesită montaj şi nici probe

tehnologice, se consideră puse în

funcţiune la data achiziţionării lor,

pe baza procesului-verbal de recepţie;

- utilajele care necesită montaj, dar nu

necesită probe tehnologice, precum şi

clădirile şi construcţiile speciale

care nu deservesc procese tehnologice

se consideră puse în funcţiune la data

terminării montajului, respectiv la

data terminării construcţiei, pe baza

procesului-verbal de recepţie;

231

- utilajele şi instalaţiile care necesită

montaj şi probe tehnologice, precum şi

clădirile şi construcţiile speciale

care deservesc procese tehnologice se

consideră puse în funcţiune la

terminarea probelor tehnologice, pe

baza procesului-verbal de punere în

funcţiune.

Capacităţile puse în funcţiune parţial,

pentru care nu s-au întocmit formele de

înregistrare ca active fixe, se cuprind în grupa la

care urmează a se înregistra ca active fixe

corporale, la valoarea rezultată prin însumarea

cheltuielilor ocazionate de realizarea lor. La

punerea în funcţiune, cu ocazia recepţiei finale,

amortizarea se determină în funcţie de valoarea

finală, iar valoarea neamortizată până la acea dată

urmează să fie recuperată pe durata normală de

funcţionare rămasă.

Investiţiile efectuate la activele fixe

corporale, de exemplu: modernizări, reparaţii

capitale, reabilitări, consolidări etc., şi care

majorează valoarea de intrare a acestora se

amortizează fie pe durata normală de funcţionare

232

rămasă, fie prin majorarea duratei normale de

funcţionare cu 20%. Dacă investiţiile s-au efectuat

după expirarea acestei durate, se stabileşte o nouă

durată normală de funcţionare de către o comisie

tehnică, cu aprobarea ordonatorului de credite, dar

nu mai mult de 20% din durata normală de

funcţionare iniţială.

Investiţiile efectuate pentru amenajarea

lacurilor, bălţilor, iazurilor, terenurilor şi

pentru alte lucrări similare se recuperează pe

calea amortizării, prin includerea în cheltuielile

instituţiei publice într-o perioadă de maximum 10

ani, cu aprobarea ordonatorului de credite.

Valorificarea bunurilor scoase din funcţiune

În situaţia în care o instituţie publică

deţine bunuri în bună stare de funcţionare de care

nu mai are nevoie sau pe care legea nu îi mai

permite să le deţină atunci acestea pot fi

transmise fără plată unei alte instituţii publice.

233

În cazul în care nici instituţie publică nu

îşi manifestă dorinţa de a prelua fără plată

bunurile sau dacă acestea nu mai pot fi utilizate

datorită degradării atunci se recurge la

valorificare.

Pot fi valorificate, prin vânzare la

licitaţie, bunurile aflate în stare de funcţionare,

dacă nicio instituţie publică nu a solicitat

preluarea fără plată a bunului respectiv.

Valorificarea prin vânzare a bunurilor care nu

mai sunt necesare sau, după caz, a materialelor sau

pieselor rezultate în urma demolării sau a

dezmembrării acestora, potrivit legii, aflate în

administrarea exclusivă a instituţiei publice, se

face prin organizarea de licitaţie publică deschisă

cu strigare. În acest scop, conducătorul

instituţiei publice va numi, prin decizie, o

comisie de evaluare compusă din 3-5 membri, din

care, în mod obligatoriu, fac parte: conducătorul

compartimentului economic al instituţiei publice şi

câte un reprezentant din compartimentele

administrativ şi financiar-contabile, precum şi

alţi specialişti, după caz. Comisia de evaluare

astfel constituită va întocmi un raport de evaluare

234

a bunurilor care nu mai sunt necesare, a

materialelor sau a pieselor rezultate în urma

demolării sau a dezmembrării acestora, ce urmează a

fi vândute.

În cazul în care comisia de evaluare

apreciază că operaţiunea de demolare sau de

dezmembrare a bunurilor scoase din funcţiune se

face cu costuri mai ridicate decât sumele care s-ar

obţine prin valorificarea acestora ca materiale sau

piese rezultate în urma demolării sau dezmembrării,

aceasta poate propune conducătorului instituţiei

publice organizarea licitaţiei pentru valorificarea

bunurilor scoase din funcţiune nedemolate sau

nedezmembrate.

Pentru bunurile care nu mai sunt necesare,

propuse a fi valorificate nedemolate sau

nedezmembrate, cât şi pentru materialele sau

piesele rezultate în urma demolării sau a

dezmembrării, al căror preţ iniţial de vânzare este

de peste 1.000 lei, instituţiile publice vor

publica anunţurile de vânzare într-o publicaţie cu

circulaţie la nivel naţional, cu cel puţin 15 zile

înainte de data stabilită pentru licitaţie. La

aceeaşi dată instituţiile publice afişează anunţul

235

de vânzare atât la sediul propriu, cât şi la sediul

autorităţii administraţiei publice locale în a

cărei rază teritorială funcţionează. Pentru

bunurile care nu mai sunt necesare, propuse a fi

valorificate nedemolate sau nedezmembrate, cât şi

pentru materialele sau piesele rezultate în urma

demolării sau a dezmembrării, al căror preţ iniţial

de vânzare este sub 1.000 lei, instituţiile publice

afişează anunţul de vânzare numai la sediul propriu

şi la sediul autorităţii administraţiei publice

locale în a cărei rază teritorială funcţionează.

Sumele rezultate din vânzarea mijloacelor

fixe scoase din funcţiune sau, după caz, a

materialelor sau pieselor rezultate în urma

demolării sau dezmembrării acestora constituie,

potrivit legii, venituri ale bugetului de stat sau

ale bugetelor locale, după caz. Instituţiile

publice finanţate integral din venituri proprii îşi

vor reţine veniturile respective.

236

Suport curs FIP

Documents

Transcript of Suport curs FIP