repertoriu naţional de patrimoniu cultural imaterial. ii - cIMeC.ro

REPERTORIU NAŢIONALDE PATRIMONIU CULTURAL IMATERIAL. II

RÉPERTOIRE NATIONALDU PATRIMOINE CULTUREL IMMATÉRIEL. II

DESCRIERE CIP

COMISIA NAŢIONALĂ PENTRU SALVGARDAREAPATRIMONIULUI CULTURAL IMATERIAL

REPERTORIU NAŢIONALDE PATRIMONIU CULTURAL IMATERIAL. II

RÉPERTOIRE NATIONALDU PATRIMOINE CULTUREL IMMATÉRIEL. II

AUTORII / LES AUTEURS

Capitolul 1. Cunoştinţe despre om şi univers / Connaissances relativesà l’Homme et à l’Univers

Prof.univ.dr. Nicolae Constantinescu - Universitatea din Bucureşti /Université de Bucarest

Capitolul 2. Ştiinţele Pământului / Les sciences de la TerreConf.univ.dr. Narcisa Ştiucă - Universitatea din Bucureşti / Université de Bucarest

Capitolul 3. Trupul - reprezentări ale lumii rurale / Le corps humain -représentations dans la conception rurale

Prof.univ.dr. Ilie Moise - Universitatea „Lucian Blaga”, Sibiu /Université «Lucian Blaga» de Sibiu

Capitolul 4. Etnobotanica / L’EthnobotaniqueConf.univ.dr. Ioana Ruxandra Fruntelată - Universitatea din Bucureşti /

Université de Bucarest

Capitolul 5. Lumea animală / Le monde animalCercetător ştinţific dr. Ioana Popescu - Muzeul Naţional al Ţăranului Român /

Musée National du Paysan Roumain

Introducere .................................................................................................... .. 8Introduction ..................................................................................................... 12

Cunoştinţe despre om şi univers ..................................................................... 15Astronomie - meteorologie ....................................................................... 17

Connaissances relatives à l’Homme et à l’Univers ......................................... 27Astronomie - météorologie ....................................................................... 29

Bibliografie / Bibliographie .................................................................................. 40

Ştiinţele Pământului ....................................................................................... 47Cosmogonia („Urzirea Lumii”)..................................................................... 48Structura şi compoziţia Pământului ............................................................ 49Fenomenele geologice............................................................................... 50Structura şi distribuţia lumilor (în spaţiu şi timp).......................................... 50Spiritele tutelare ale Pământului ................................................................. 51Escatolgia („Pieirea Lumii”) ....................................................................... 51Cunoştinţe şi practici privind metode tradiţionale de identificarea compoziţiei şi utilităţii solului .................................................................. 51Metode tradiţionale de identificare a filoanelor şi de evaluarea randamentelor acestora .......................................................................... 52

Les sciences de la Terre .................................................................................. 53Croyances et traditions orales relatives à la cosmogonie(«le tissage du monde») ............................................................................ 54Croyances et traditions orales relatives à la structure età la composition de la terre ...................................................................... 55Croyances et traditions orales relatives aux phénomènes géologiques.............. 56Croyances et traditions orales relatives à la structure età la distribution des mondes (dans l’espace et dans le temps) ....................... 57Croyances et traditions orales relatives aux esprits tutélaires de la terre............ 57Croyances et traditions orales relatives à l’eschatologie («la fin du monde») .... 57Croyances et traditions orales relatives aux méthodestraditionnelles d’identification de la composition et de l’utilité du sol .............. 58Méthodes traditionnelles d’identification des gisements et d’évaluationde leur rendement .................................................................................... 58

Bibliografie / Bibliographie ................................................................................. 59

Trupul - reprezentări ale lumii rurale ............................................................. 65Credinţe şi tradiţii orale privind Facerea Lumii (Urzirea) .............................. 68Configuraţia corpului uman (trupul sănătos) .............................................. 68Corp dezechilibrat temporar...................................................................... 74Corp bolnav ........................................................................................... 75

CUPRINS

Le corps humain - représentations dans la conception rurale .......................... 77Croyances et traditions orales relatives à la créationdu monde («Le Tissage») ....................................................................... 80Croyances et traditions orales relatives à la configurationdu corps humain (le corps sain) ............................................................... 80Croyances et traditions orales relatives au corps temporairement déséquilibré ..... 86Croyances et traditions orales relatives au corps malade ............................... 88

Bibliografie / Bibliographie ................................................................................... 89

Etnobotanica .................................................................................................. 97Plante comestibile .................................................................................. 98Plante utilizate în construcţii tradiţionale ..................................................... 99Plante utilizate în practici magice de apărare a gospodăriei;descrierea acestor practici ...................................................................... 99Plante utilizate pentru împletituri tradiţionale, pentru confecţionareaobiectelor de uz casnic şi a instrumentelor muzicale ................................... 99Plante textile ......................................................................................... 100Plante tinctoriale ................................................................................... 100Plante de leac ....................................................................................... 101Plante mitice/ rituale/ magice ..................................................................... 101

L’Ethnobotanique ......................................................................................... 105Plantes comestibles ............................................................................... 106Plantes utilisées dans la construction ....................................................... 107Plantes utilisées dans les rituels magiques de protection de la maison;description des pratiques ......................................................................... 107Plantes utilisées dans la vannerie, pour la fabrication des objets ménagerset des instruments musicaux ................................................................... 108Plantes textiles ...................................................................................... 108Plantes tinctoriales ................................................................................. 108Plantes médicinales ............................................................................... 109Plantes mythiques, rituelles ou magiques ................................................... 110

Bibliografie / Bibliographie .................................................................................. 112

Lumea animală ................................................................................................ 127Relaţiile omului cu lumea animală. Credinţe şi practici ................................ 129

Le monde animal ............................................................................................ 133Rapports de l’homme avec le monde animal. Croyances et pratiques ........... 135

Bibliografie / Bibliographie ............................................................................... 140

Bibliografie generală / Bibliographie Générale .............................................. 149

INTRODUCERE

În 2013, la 17 octombrie, s-au împlinit 10 ani de la semnarea ConvenţieiUNESCO privind salvgardarea patrimoniului cultural imaterial. Ministerul Culturii adecis ca, de acum înainte, 17 octombrie să fie sărbătorită, anual, drept „Zi apatrimoniului cultural imaterial. Iniţiativa este importantă, nu doar pentru România, cişi pentru întreaga regiune a Sud-Estului European. S-ar putea crede că, deja, existăprea multe celebrări ale patrimoniului cultural. Sărbătorim o Zi internaţională a muzeelor,o Noapte europeană a muzeelor, o Zi internaţională a monumentelor şi siturilor, nişteZile europene ale patrimoniului şi, încă, o mulţime de alte Zile, Săptămâni, Luni, Anişi Decenii pentru promovarea culturilor naţionale, europene şi internaţionale. Cu toateacestea, avem, cu toţii, impresia că niciodată nu este de ajuns. Motivul este dat exactde ceea ce se întâmplă în cel mai fragil dintre toate domeniile patrimoniului – naturalsau cultural –, şi anume, cel al patrimoniului cultural imaterial. Tocmai aici, constatămcă viteza distrugerii a ceea ce eram obişnuiţi a numi „tradiţie este cea mai mare.Dacă bunurile culturale mobile sunt apărate, de cele mai multe ori, de muzee, iarmonumentele istorice fac faţă trecerii timpului prin însăşi duritatea materialelor dincare sunt alcătuite, tradiţiile şi expresiile verbale, artele spectacolului, practicile sociale,ritualurile, evenimentele festive, cunoştinţele şi practicile referitoare la natură şi launivers, precum şi tehnicile legate de meşteşugurile tradiţionale (enumerarea de maisus are în vedere doar definiţiile date de legislaţia naţională în vigoare) sunt cele maivolatile, cele mai uşor supuse degradării, pentru că depind în mod direct de existenţaumană, care este cea mai fragilă dintre toate. Argumentul pascalian cu privire la„trestia cugetătoare se aplică în mod concret şi direct cu privire la patrimoniul culturalimaterial. Tocmai de aceea, efortul pe care autorităţile şi instituţiile publice, institutelede cercetare, universităţile şi muzeele, precum şi societatea civilă – prin intermediulnumeroaselor organizaţii neguvernamentale devotate acestei cauze – trebuie să îlfacă este unul pe măsura pericolului major pe care trecerea timpului îl are asupratezaurului cultural imaterial moştenit.

În mod cert, ideea că toate instanţele mai sus menţionate ar putea „îngheţamersul culturii şi ar putea „stabiliza cultura imaterială actuală pentru eternitate estenu doar una de neimaginat, ci şi una complet dăunătoare schimbărilor din societate.Indiferent dacă suntem ori nu de acord cu teoriile părintelui pozitivismului, AugusteComte, sau cu cele ale admiratorului său britanic, Herbert Spencer, trebuie să înţelegemcă nu putem opri mişcarea practicilor sociale, a expresiilor verbale şi a tuturor celorlalteelemente constitutive ale patrimoniului cultural imaterial. Mişcare nu înseamnă niciprogres, nici regres, nu presupune nici o evoluţie, nici o involuţie, ci, pur şi simplu, omodificare. Vom putea evalua, întotdeauna, calitatea acestor mişcări, dar nu le vomputea nega existenţa şi nici nu le vom putea împiedica, substanţial, direcţia, cu toatecă, uneori, vom reuşi să stopăm un proces de degradare sau să revigorăm un element

10 Patrimoniul cultural imaterial din România. Repertoriu

de patrimoniu cultural imaterial aproape extinct. Sarcina primordială a celor carecercetează patrimoniul cultural imaterial, însă, este aceea de a-l documenta, la stadiulsău actual. Iar această sarcină este din ce în ce mai dificilă, cu cât viteza de schimbarea elementelor care constituie patrimoniul cultural imaterial este mai mare.

Lumea contemporană este una a mondializării, este una în care teritoriile„orientale pe care René Guénon le spera a fi zonele credincioase spiritului tradiţional,opuse civilizaţiei antitradiţionale – după cum era definită cea occidentală, modernă –nu mai există, în realitate. Ele au fost, deja, supuse unui impuls globalizant şi nivelator,purtat de vectorii reţelelor sociale şi ale consumerismului.

Şi, cu toate acestea, ceea ce este absolut remarcabil, pentru lumeacontemporană, este tocmai încăpăţânarea pe care segmente din ce în ce maireprezentative din societate o arată în a conserva, a proteja şi a promova ceea ce eleconsideră a fi reprezentativ pentru cultura lor tradiţională. În mod cert, este vorba, celmai adesea, de o înţelegere coruptă şi parţială a elementelor constitutive ale acestuipatrimoniu imaterial, dar ceea ce este mai important este faptul că, la tendinţelenivelatoare ale unei culturi mondializante, sărăcite de filonul său viu, original, a apărutreacţia unei revigorante mândrii locale, de a pune preţ pe ceea ce este specific unuiloc anume, unei regiuni anume, unei culturi anume, unei ţări anume. Trebuie spus că,adeseori, aceste tendinţe conservaţioniste se datorează, uneori, tocmai eforturilor pecare specialiştii în domeniu le fac, cu râvnă şi aplomb, pentru protejarea a ceea ce afost transmis de la generaţiile anterioare şi nu a fost distrus, până în momentul defaţă.

În Europa contemporană, încă, traumatizată de efectele devastatoare aleRăzboiului Rece şi, mai ales, ale războaielor care au cutremurat jumătatea central-estică a continentului, în ultimul sfert de secol, ducând la constituirea unor noi statenaţionale şi menţinând conflicte „îngheţate până departe, spre Asia, patrimoniul culturalimaterial joacă rolul unei mărci identitare puternice, fără de care nu se poate imaginanici unul dintre discursurile naţionale ale statelor din regiune. Tocmai din acest motiv,am considerat că este necesar un efort comun al statelor din Sud-Estul Europei,pentru protejarea şi promovarea patrimoniului cultural imaterial, în care România,prin ponderea pe care o are, în raport cu suprafaţa şi cu extraordinara sa diversitateculturală, joacă, în mod natural, un rol extrem de important, poate, chiar, determinant.

Repertoriul patrimoniului cultural imaterial din România, aflat, acum, la alII-lea volum, din cele patru proiectate, în momentul de acum (faţă de cele trei iniţiale)încearcă să surprindă câteva elemente definitorii din ceea ce legislaţia în domeniu,urmând cunoaşterea academică, delimitează drept părţi ale patrimoniului culturalimaterial din România: cunoştinţele despre om şi univers, ştiinţele Pământului,reprezentările lumii rurale, aşa cum ele sunt legate de corpul uman, de lumea vegetalăşi de lumea animală. Cu alte cuvinte, Repertoriul se apropie, dinspre marele univers,de micul univers, acela pământean, populat de om, de floră şi de faună.

Cu siguranţă, fiecare dintre capitolele volumului este pasionant, pentru că scoateîn evidenţă ceea ce este esenţial în modul în care omul tradiţional din România

Virgil Ştefan Niţulescu 11

gândea despre Univers, despre sine şi despre lumea din jur. Este, din multe puncte devedere, cea mai interesantă parte a Repertoriului, pentru că numai aici poate fiaflată cosmogonia imaginată în lumea veche – comparabilă cu oricare altă viziunecosmogenetică din cultura universală. Pe de altă parte, volumul se apleacă, în moddetaliat, asupra credinţelor şi tradiţiilor orale privind Facerea Lumii şi configuraţiacorpului uman, ceea ce constituie, de asemenea, o contribuţie esenţială a culturiitradiţionale româneşti la conturarea unei imagini despre sine a omului, în culturamondială. Etnobotanica şi etnozoologia sunt celelalte capitole care întregesc nu doarimaginea despre lume a omului tradiţional, ci oferă şi un compendiu clarificator asuprapracticilor corelate cu plantele şi animalele, asupra credinţelor şi reprezentărilor despreuniversul viu, în mijlocul căruia omul trăieşte şi din care face parte.

Dacă primul volum al Repertoriului patrimoniului cultural imaterial dinRomânia a definit elementele constitutive ale celui mai fragil patrimoniu imaginabil,acest al doilea tom, aşa cum este configurat, se distanţează de modalităţile dereprezentare a patrimoniului, apropiindu-se, în schimb, de categoriile filozofice carestabilesc locul şi rolul omului în univers şi în lumea tangibilă sau în cea imaginară, înceea ce constituie impresionantul geod ce îşi urmează calea prestabilită prin lumea luiDumnezeu. Tocmai de aceea, dacă volumul de faţă este, poate, mai puţin spectaculospentru etnologul specializat în cercetarea de teren, el este extrem de interesant pentruoricine doreşte să adauge cunoaşterii universale, cu privire la originea lucrurilor, viziuneaunei culturi tradiţionale, deopotrivă originale şi modelatoare pentru omul „tradiţional .

Virgil Ştefan NIŢULESCU

INTRODUCTION

Le 17 octobre 2013 a marqué l’anniversaire des 10 premières années écouléesdepuis la signature de la Convention de l’UNESCO pour la sauvegarde du patrimoineculturel immatériel, occasion pour le Ministère roumain de la Culture de créer une« Journée du patrimoine culturel immatériel » qui sera célébrée chaque année à cettedate. Il s’agit d’une initiative d’importance, non seulement pour la Roumanie, maisaussi pour toute la région Europe du sud-est. On pourrait objecter qu’il existe déjàtrop de célébrations du patrimoine culturel : nous célébrons une Journée internationaledes musées, une Nuit européenne des musées, une Journée internationale desmonuments et des sites, des Journées européennes du patrimoine et encore d’autresjournées, semaines, mois, années et décennies consacrées à la promotion descultures nationale, européenne ou internationale. Et malgré tout, nous sentons que cen’est pas suffisant. La raison en est la menace qui pèse sur le plus fragile de tous lesdomaines du patrimoine (naturel ou culturel) : le patrimoine culturel immatériel. C’estjustement là que la destruction de ce que nous appelons « la tradition » avance le plusrapidement. Si les biens culturels mobiliers sont en général à l’abri dans les musées, siles monuments affrontent courageusement le temps grâce à la solidité de leursmatériaux, les traditions et les expressions verbales, les arts du spectacle, les pratiquessociales, les rituels, les fêtes, les connaissances et pratiques relatives à la nature et àl’univers, ainsi que les techniques et métiers traditionnels (pour n’évoquer que lesdomaines définis par la législation actuelle) sont par contre les plus volatiles, les plusaisément dégradables, car dépendant directement de la faible existence humaine.L’image pascalienne du « roseau pensant » convient parfaitement à la réalité concrètedu patrimoine culturel immatériel. C’est pourquoi l’effort des autorités et institutionspubliques, des instituts de recherche, des universités et musées, de la société civile –à travers ses nombreuses ONG consacrées à cette cause – doit être à la mesure dupéril majeur que représente le passage du temps pour le trésor de la culture immatériellehéritée.

Certes, il serait non seulement impensable, mais également préjudiciable pourl’évolution de la société de demander aux instances susmentionnées de « geler » lamarche de la culture et de « fixer » pour l’éternité la culture immatérielle actuelle.Que l’on soit ou non d’accord avec les théories du père du positivisme, AugusteComte, ou avec celles de son disciple britannique, Herbert Spencer, il faut pourtantadmettre qu’il est impossible d’arrêter le mouvement des pratiques sociales, desexpressions verbales et de tous les autres composants du patrimoine culturel immatériel.Mouvement ne signifie ni progression, ni régression, n’implique ni évolution, niinvolution, mais tout simplement un changement. Nous serons toujours en mesured’évaluer la qualité de ces mouvements, mais nous ne pourrons jamais nier leurexistence ou infléchir substantiellement leur cours, même si nous parvenons parfois à

Virgil Ştefan Niţulescu 13

freiner un processus de dégradation ou à rendre des forces à un élément de patrimoineen voie de disparition. Cependant, la mission primordiale des chercheurs spécialisésdans le patrimoine culturel immatériel est d’en documenter l’état actuel. Mission deplus en plus difficile aujourd’hui, à mesure qu’augmente la vitesse des changementsauxquels ses éléments sont soumis.

Le monde contemporain est celui de la mondialisation, un monde où les territoires« orientaux », que René Guénon voulait fidèles à l’esprit traditionnel, par opposition àla civilisation anti-traditionnelle – celle de l’Occident moderne –, n’existent plus,submergés qu’ils sont par la vague globalisante et nivélatrice des réseaux sociaux etdu consumérisme.

Et malgré tout, il est remarquable que, dans ce même monde contemporain,des segments de plus en plus représentatifs de la société s’obstinent à conserver, àprotéger et à promouvoir les éléments qu’ils considèrent comme représentatifs deleur culture traditionnelle. Il s’agit certes le plus souvent d’une compréhension erronéeet partielle des éléments constitutifs du patrimoine immatériel, mais plus important estle fait que, face aux tendances au nivellement de la culture mondialisée, privée de sonfilon originel vivifiant, ils réagissent sous la forme d’une revigorante fierté locale, dudésir de valoriser la spécificité d’un endroit, d’une région, d’une culture, d’un pays.Ajoutons que souvent, ces efforts de conservation sont justement le résultat des actionspersévérantes et courageuses entreprises par les spécialistes en vue de protéger cequi n’a pas encore été détruit de l’héritage des générations passées.

Dans l’Europe contemporaine, qui porte encore les marques traumatisantes dela Guerre Froide, et surtout des guerres qui ont secoué le centre-est du continent aucours du dernier quart de siècle, donnant naissance à de nouveaux États-nations etravivant des conflits « gelés » dont certains s’étendent jusqu’en Asie, le patrimoineculturel immatériel représente une marque identitaire forte, un argument de poidsdans les discours nationaux des pays de la région. C’est pourquoi nous considéronsque les États de l’Europe du sud-est doivent conjuguer leurs efforts en vue de protégeret de promouvoir le patrimoine culturel immatériel, efforts dans lesquels la Roumanie,par l’importance de son territoire et par son extraordinaire diversité culturelle, estappelée à jouer un rôle de premier ordre.

Initialement prévu en trois volumes, puis en quatre, le Répertoire du patrimoineculturel immatériel de Roumanie en est maintenant à son deuxième volume publié.Il découle d’une volonté de surprendre certains des éléments définitoires que lalégislation de ce domaine, sur les pas de la recherche, considère comme constitutifsdu patrimoine culturel immatériel de la Roumanie : les connaissances relatives àl’homme et à l’univers, les sciences naturelles, les représentations propres au monderural du corps humain, du monde végétal et du monde animal. En d’autres termes, leRépertoire passe ainsi du grand univers au petit univers terrestre avec ses habitants :humains, animaux, plantes.

Chaque chapitre de ce volume est passionnant, faisant apparaître les fondementsde la pensée qu’a l’homme traditionnel roumain de l’Univers, de soi-même et du

14 Patrimoine culturel immatériel de Roumanie. Répertoire

monde qui l’entoure. C’est, par bien des aspects, la partie la plus intéressante duRépertoire, car la seule qui nous livre une cosmogonie imaginée par le monde ancien– comparable à toute autre vision cosmogonique de la culture universelle. D’autrepart, le volume se penche avec un grand luxe de détail sur les croyances et traditionsorales relatives à la Création du monde et à la forme du corps humain, qui, ellesaussi, constituent une contribution essentielle de la culture traditionnelle roumaine àl’image de soi dont se dote l’homme à travers la culture mondiale. Les chapitres surl’ethnobotanique et l’ethnozoologie complètent non seulement l’imago mundi del’homme traditionnel, mais offrent aussi un inventaire éclairant des pratiques liéesaux plantes et aux animaux, des croyances et représentations relatives au monde duvivant, au milieu duquel l’homme vit et dont il n’est qu’une partie.

Tandis que le premier volume du Répertoire du patrimoine culturel immatérielde Roumanie définissait les éléments constitutifs de ce patrimoine fragile entre tous,ce deuxième volume s’éloigne sensiblement des modalités de représentation dupatrimoine pour se rapprocher des catégories philosophiques qui décrivent la place etle rôle de l’homme dans l’univers – tangible ou imaginaire –, dans ce fascinant géodequi poursuit son chemin préétabli dans la création divine. C’est pourquoi le présentvolume, peut-être moins spectaculaire pour l’ethnologue de terrain, sera extrêmementintéressant pour tous ceux qui souhaitent ajouter à la connaissance universelle desorigines la vision d’une culture traditionnelle originale qui a modelé l’homme« traditionnel ».

Virgil Ştefan NIŢULESCU

CUNOŞTINŢE DESPRE OM ŞI UNIVERS

Nicolae CONSTANTINESCU

„Omul culturii tradiţionale trăieşte într-o simbioză perfectă cu macrocosmosul(cerul, astrele, fenomenele naturale, cu pământul, apele, văzduhul şi cu vieţuitoareleacestora) şi cu microcosmosul (casa, gospodăria, satul, câmpul, fâneţele, uneltele,ustensilele făurite de el şi folosite în activităţile lui practice).

Spre deosebire de cunoaşterea ştiinţifică, bazată pe experimente, măsurători,calcule matematice, cunoştinţele pe care omul culturii tradiţionale le acumulează, întimp, provin din experienţa directă, empirică, individuală şi de grup, o experienţă situatăla nivelul concretului şi imediatului, dar nu mai puţin exactă, corectă, am putea spune,decât aceea dobândită de savanţi, în laboratoare şi eprubete, şi transmisă altora printratate, studii, manuale, cursuri universitare. Experienţa celor dintâi (oamenii culturiiprimitive şi, ulterior, ai culturilor populare) este o experienţă practică, pe care auconservat-o credinţele, formele de artă, actele şi practicile transmise din generaţie îngeneraţie, concentrate într-un corpus de cunoştinţe, ordonate într-un sistem coerentguvernat de ceea ce Claude Lévi-Strauss găseşte a fi specific gândirii primitive, penséesauvage, dominată de logica sensibilului sau a concretului. O logică în care esenţialăeste gruparea datelor realului în perechi de opoziţii binare, pe care acest real însuşi lepropune ochiului, sau gustului, sau pipăitului, sau altor simţuri: lumină-întuneric, cald-rece, umed-uscat, din care se dezvoltă alte perechi de opoziţii de ordin practic, fertil-infertil, comestibil - necomestibil, de ordin moral – bine-rău, sau de ordin estetic –frumos-urât etc.

În stabilirea acestui nesfârşit şir de opoziţii binare care structurează vastulteritoriu a-tot-ce-ne-înconjoară intervin o serie de operatori mitici – zeităţi, divinităţi,fiinţe supranaturale (zâne, mume, iele etc.) sau chiar umani, dotaţi cu însuşiri speciale(vrăjitori, şamani, şolomonari etc.) şi cu anumite obiecte cu investitură magică (nuieluşade alun, de ex.) ori cu forţa ieşită din comun a cuvântului rostit (formule magice, vrăji,descântece, invocaţii, imprecaţii etc.).

Tot acest corpus de cunoştinţe practice a ajuns până în zilele noastre, suferind,desigur, numeroase transformări, pierderi, aglutinări, resemantizări, sub formă decredinţe sau superstiţii, de practici sau savoir-faire, de gesturi şi de formule verbaleîn a căror structură de adâncime se găsesc, încă, rădăcinile originare, ancestrale.

Reluând, pe scurt şi pe înţelesul tuturor, principiile expuse în studiile salefondatoare, Claude Lévi-Strauss constată, în „Sfârşitul supremaţiei culturale aOccidentului”, în vol. Antropologia şi problemele lumii moderne [2011]. trad. rom.Polirom, 2011, p. 37-39, că „fenomenele pe care le observăm sunt extrem de departede noi. Departe, am spus, mai întâi în sens geografic, de vreme ce odinioară trebuiasă călătorim săptămâni sau luni întregi ca să ajungem la obiectele noastre de studiu.Dar mai ales departe într-un sens psihologic, în măsura în care detaliile mărunte,


faptele nespectaculoase asupra cărora ne fixăm atenţia au la bază motivaţii pe careindivizii nu le conştientizează clar sau nu le conştientizează deloc. Studiem limbi, daroamenii care le vorbesc nu conştientizează regulile pe care le aplică pentru a vorbi şi afi înţeleşi. Nu conştientizăm nici motivele pentru care adoptăm o anumită hrană şi oproscriem pe alta. Nu conştientizăm originea şi funcţia reală a regulilor noastre depoliteţe sau ale manierelor noastre la masă. Toate aceste fapte, care îşi au rădăcinileîn străfundul inconştientului indivizilor şi al grupurilor, sunt exact cele pe care încercămsă le analizăm şi să le înţelegem, în ciuda unei distanţe psihice interne care, pe alt plan,sporeşte depărtarea geografică. Chiar şi în societăţile noastre, unde nu există aceastădistanţă fizică între observator şi obiectul său, subzistă fenomene comparabile cu celepe care mergem să le căutăm foarte departe. Antropologia îşi reintră în drepturi şi îşiredobândeşte funcţia oriunde există obiceiuri, moduri de viaţă, practici şi tehnici caren-au fost măturate de bulversări istorice şi economice, atestând astfel că sunt legatede ceva suficient de profund din gândirea şi viaţa oamenilor, ca să reziste forţelor dedistrugere; aşadar, oriunde viaţa colectivă a oamenilor obişnuiţi […] se bazează încă înprimul rând pe contacte personale, legături de familie, relaţii de vecinătate, atât în sate,cât şi în cartierele oraşelor: pe scurt, micile mediii tradiţionale unde tradiţia orală dăinuie”.

Nu întrutotul aleatorie, ba chiar am putea spune impusă de logica expunerii estealăturarea la zisele etnologului francez a gândurilor sociologului român Ion I. Ionică(congeneri, s-ar putea spune, Ionică este născut în 1907, Lévi-Strauss în 1908; înplus, ambii au fost elevii lui Marcel Mauss), cu privire la sistemul de cunoştinţe despreunivers, despre cadrul cosmic al omului societăţii tradiţionale dintr-un sat românescdin prima jumătate a secolului al XX-lea, „subsumate categoriei cunoaşterii şi explicaţiei”.„Sunt încercările poporului de reprezentare şi explicare a fenomenelor naturii careacoperă distanţa de la astre până la firul de iarbă şi până la omul însuşi. Evident acesteîncercări cuprind elemente de natură foarte deosebită, învecinându-se aici reprezentărileemoţionale de făpturi supraomeneşti, care deschid drumul spre religie, cu observaţiileempirice care ne apropie de tehnică. Ele se întrepătrund aproape continuu şi dau ofizionomie particulară şi o realitate distinctă acestui grup de cunoştinţe populare. […]Aşa cum se înfăţişează, cu unitatea lor actuală în viaţa satului, datele acestea alcătuiesc,în totalitatea lor, o reprezentare a lumii, pe deosebite trepte de mentalitate, reprezentarecu care societatea îşi caută potrivirea în toate articulaţiile sale. Raportul acesta efundamental şi are un dublu sens. El poate merge de la societate spre reprezentare,proiectând în aceasta particularităţile vieţii grupului. El poate merge şi de la reprezentarespre societate, modelând formele de organizare sau de activitate socială după elementelede înţelegere pe care le cuprinde. În desluşirea acestui raport stă sarcina de căpetenie acercetării în domeniul nostru. Ea ne poate duce, în privinţa aceasta, până la determinareaunor planuri de vechime deosebită pe care s-ar aşeza reprezentări şi elemente socialecorespondente” (Ion I. Ionică, „Reprezentarea cerului”, în Drăguş. Un sat din ŢaraOltului (Făgăraş). Manifestări spirituale, Biblioteca de Sociologie, Etică şi Politicăcondusă de D. Gusti. Sociologia României 2, Institutul de Ştiinţe Sociale al României,Bucureşti, 1944, p. 9-10).

Nicolae Constantinescu 17

Lăsăm deschisă comentariilor apropierea dintre cele două puncte de vedere.Acest al II-lea volum al repertoriului Patrimoniului cultural imaterial din

România adună şi sistematizează credinţele şi tradiţiile orale cu privire la (A) „cadrulcosmic”, astronomie-meteorologie, (B) „ştiinţele pământului”, (C) „om”, (D) planteleşi (E) vieţuitoarele.

ASTRONOMIE – METEOROLOGIE

Credinţe şi tradiţii orale privind:

CerulOriginea: divină, făcut de Dumnezeu1, cf. şi colindele cosmogonice2; de sfinţi3

Aşezare, poziţie faţă de pământ: la început, aproape de pământ, îl atingeauoamenii cu mâna; ridicat de Dumnezeu la mare înălţime, inaccesibil oamenilor, din cauzacomportamentului necuviincios al acestora; impurificarea cerului de către oameni4

Aspect: are „margini sau poale”; are „un mijloc sau o inimă” (Centru)5; este„ca o piele”6, „ca un pod”, „ca un ceaun”7, este „asemenea pământului nostru”, aredouă părţi care se închid şi se deschid8, la sărbători, de Paşti9, în Ajunul Crăciunului şila Bobotează , la Probejeni(e) (Schimbarea la Faţă)10, în noaptea de Sf. Gheorghe11,în noaptea spre Sf. Vasile (1 ianuarie)12

1 „Dumnezeu-Tatăl, A-toate-ţiitorul, făcătorul cerului şi al pământului”2 vezi Repertoriu I; cf şi „Domnul tare că creştea,/ Lucru mare că-mi făcea:/ Făcu ceriul şi pământul,/Făcu ceriu-n două zile…” (Pamfile [1916] 2001: 9)3 care, la rugămintea oamenilor; au zburat la rohmani („o lume care se află sub lumea noastră”) de undeau adus „piatră scumpă” din care au făcut o „nesfârşită pânză de sticlă” şi din ceea ce a rămas „şaptestâlpi, care îl sprijină”, Pamfile1 2001: 10; cf. şi în Repertoriu I, cap. Forme de artă a cuvântului.4 „În Muscel se spune că Dumnezeu a ridicat cerul din cauza unui cioban nesocotit, care … a luat obalegă şi a zvârlit-o în lună de a chiorât-o”; sau „o femeie a aruncat spre cer o cârpă murdară a unuicopil”, o mătuşă … „aruncă cu scârnă în Dumnezeu”, Pamfile1 2001: 11-13; expr. „departe cât cerul depământ”, Otescu, 485 „pe sub care … se crede că nu-i bine să meargă omul, căci pe acel loc numai dracilor le este sortit săumble” (Otescu 2002: 58)6 Cf şi ghicitoarea pentru Soare: „Bulgăre de aur pe o piele de taur“7 Cf. ghicitoarea „Am un ceaun umflat/Peste lume aruncat”8 „prin unele părţi se crede că cerul este alcătuit din două bucăţi care, la anumite zile mari, ele se dau sause trag în lături, atunci când se deschide cerul” (Pamfile1 2001: 13)9 Atunci, prin unele părţi, „oamenii aşteaptă această minune stând în preajma focurilor”, „rămânedeschis până la Ispas”, „la Ovidenie, când numai ciobanii, care nu au văzut ochi de femeie privescneţărmurita frumuseţe a celor de sus”10 şi la macedoromâni „atunci oricine poate dobândi, de va cere de la Dumnezeu, orice”, Pamfile1 2001: 1711 „când dă putere tuturor pomilor ca să înflorească , şi mai ales nucului, agudului şi salciei“, Pamfile1 2001: 15; vezi Repertoriu II, Etnobotanica.12 „Atunci cerul se deschide de trei ori, una după alta, repede, abia lăsând vreme ca să se vadă; în mijloculluminii Dumnezeu, stând la masă cu sfinţii, priveşte la noi”, Pamfile1 2001: 15.


Cerul şi Pământul – bipolaritatea veşnic, etern vs trecător, perisabil13,hierogamia cosmică, unirea cerului (masculin) cu pământul (feminin) şi separarea lor;„ridicarea cerului în etape”14

Reprezentări: a) în forme de artă a cuvântului15, în constructe mitologice16

AştriiSoarele (ştiinţific = Astru central al sistemului nostru planetar, în jurul căruia

gravitează planetele, are lumină proprie)Origine: divină, „ochiul lui Dumnezeu”, „cununa lui Dumnezeu”, faţa lui

Dumnezeu17, creat într-o anumită zi18; e sfânt19, dar la facerea lui a contribuit şiDiavolul20; este pus în legătură cu Naşterea Domnului21, „fiinţă masculină, întâlnită înîntregul cerc de civilizaţie al Europei meridionale”22, „o fiinţă cu apucături omeneşti”23,„fiinţă erotică”24„a furat femeia unui om sau fata unui om25

Călătoreşte pe bolta cerească: nu pe jos, ci călare26, în carul de foc tras de„caii năzdrăvani, care mănâncă jeratic” 27, în carul cu 12 boi28, „după cină”, noapteadeci, „îşi urmează călătoria pe tărâmul celălalt, pe jos”29

13 „Tot ce-i pe pământ … se naşte şi moare; nimeni nu poate opri asta. Ce-i în cer e veşnic; acolo-i loculbun, cu lumină, cu pomi şi cu dulceaţă; acolo Dumnezeu e aproape” (Bernea 1985: 80)14 Cf. Vulcănescu 1985: 349: „…construcţia Cerului nu s-a oprit la experimentele ridicării primului cer,ci a continuat şi după aceasta cu construcţia altor ceruri suprapuse”.15 Ghicitori: „Un ţol bortelit/Toată lumea a acoperit”, cf. şi ante, nota 7, Mohanu, 266; proverbe: „Cerulcurat de trăsnet nu se teme”, „Cerul de primăvară e adesea ca o mutră de soacră”, „Nici cerul cerc debute, nici mojicul om de frunte”, Zanne I 2003: 139, etc.16 „arborele cosmic”, „coloana cerului”, cf. Vulcănescu 1985: 353 urm; „arborele vieţii”: „Între arborelecosmic şi arborele ceresc, pe de o parte, şi arborele vieţii, pe de alta, există contingenţe semantice,simbolice şi de funcţiune mitologică”, Vulcănescu 1972: 464917 „a fost un tânăr frumos şi cuminte, transformat de Dumnezeu în Soare”; „Soarele, ca şi Luna … aufost nişte sfinţi, care umblau pe pământ şi luminau lumea”, Pamfile1 2001: 21-23;18 „miercurea”, Pamfile1 2001: 2219 „Sfântul Soare”20 „tovărăşia dintre Dumnezeu şi Diavol” care îşi împart astrele, Diavolul îşi ia Soarele, Pamfile1 2001: 2221 „Soarele nu este făcut de la început; el luminează lumea numai de la Naşterea lui Hristos”,Pamfile1 2001: 2222 Ionică 1944: 1323 Pamfile1 2001: 2324 Taloş 2001: 159: împiedicat de arici să se căsătorească, pentru că „dacă Soarele s-ar căsători ar aveacopii, deci ar exista mai mulţi sori, făcând să dispară vegetaţia de pe pământ”25 „s-a iubit cu o văduvă”, Pamfile1 2001: 2626 „până la prânz pe un bivol, …de la prânz până la nămiezi pe un cal, seara pe un leu” , Otescu 2002:65-66; Soarele călăreşte pe un leu până la amiază, sau e dus în spate de doisprezece iepuri, respectiv cai,Taloş 2001: 15927 „şi care trag carul, în fiecare zi, de la răsărit la apus, pe drumurile nevăzute ale cerului”, Olinescu 2001: 4928 „care trag carul dimineaţa, când pleacă de acasă, până ajunge în crucea cerului la amiazăzi”, Olinescu2001: 4929 „Drumul ce-l face după ce apune până ce răsare îl face prin nişte subterane sau tainiţe, sau bolteascunse pe sub pământ”, Otescu 2002: 65


Are o familie: o mamă30, cu apucături canibalice31, mai multe surori, o singurăsoră32, o soră care judecă florile33, o soră în dispută cu „Sora Boarelui” (Vântului)34,o soţie pământeană35. În unele practici rituale apare şi un „tată al Soarelui”36

Înfăţişare: „e om”37, copil pe care îl îmbătrânesc răutăţile oamenilor38,reprezentare antropomorfă sexuată, sau bărbat, sau femeie, ori „androgină”, e totodatăbărbat şi femeie, iarna înfăţişat ca bărbat şi vara ca femeie39

Elemente de cult solar: închinarea la soare40, solicitat de tinerele fete îndescântecele de dragoste41, invocat de mama miresei în cântecele de nuntă42, evocatca simbol al belşugului în colindele de gospodar43, mişcarea circulară, de la răsărit la

30 în legende (Vezi Repertoriu I, cap. Forme de artă a cuvântului) „o babă rea, un fel de vrăjitoaredivină, care a pedepsit pe fetele oamenilor îndrăgostite de Soare”, Vulcănescu 1985: 370; cf. legendaciocârliei şi legenda florii soarelui, Repertoriu II, cap. Etnobotanica31 Se pregăteşte să o mănânce pe cea de-a treia soţie a Soarelui, fiică a unui pescar ; fiind împiedicată defiul său, mama moare, soţia e transformată în lună, Taloş 2001: 15932 De care se îndrăgosteşte, vrea să o ia de soţie, este refuzat, în legende şi balade este metamorfozată înlună, cf. Vulcănescu 1985: 370; Taloş 2001: 16033 „Soarele nu este acasă/Decât sora soarelui/Judeca florile/Ce-au făcut miroasele?/Le-a-mpărţit cufetele”, colind din Jugur-Argeş, 1954; în alte variante, în loc de sora soarelui apare „floarea soarelui”34 în cântecele de seceriş din Ţara Oltului: „Cine se umbrea /Şi se sfătuia?/Sora Soarelui /Şi cu aBoarelui”; „Sora Soarelui traduce într-o adaptare mai nouă o foarte veche reprezentare solarăfeminină aparţinând altui ciclu mitic sau, poate, şi un vechi dublet feminin al vechii divinităţi solaremasculine”, Ionică 1944: 1335 care „deşi iniţial îl iubeşte, cu timpul îşi dă seama că nu se potriveşte la fire cu Soarele şi fuge în lumecu un pământean”, Vulcănescu 1985: 370-136 Obiceiul Scaloianului (Caloianului) (vezi Repertoriu I, cap. Forme de artă a cuvântului), în care ofigurină de lut, „invocată să lege ploile” este numită „Tatăl Soarelui”, Ghinoiu 2001: 172 (şi ilustraţia);şi la românii din Bulgaria, „Făceam Tata Soarelui cu Muma Ploii, să îngropăm pe Muma Ploii să ieseTata Soarelui”, Sărbători şi obiceiuri, vol. I. Timoc, 2010, 15737 Ghinoiu 2001: 17638 „dimineaţa când se scoală e copil de şapte ani şi cât umblă toată ziua şi vede răutăţile ce se fac pe lume,până seara capătă o barbă albă până la brâu. Mă-sa îl scaldă în lapte dulce şi iar se face copil”, Ghinoiu2001: 17639 Niculiţă-Voronca, apud Vulcănescu 1985: 36940 „Dimineaţa românul se închină întorcându-se cu faţa spre răsărit, poate tocmai când răsare şi soarele”,Pamfile1 2001: 43; o fată care lucra la cămăşile de nuntă îl roagă să lungească ziua pentru a terminalucrul: „Sfinte Soare, /Sfinte Soare,/Fă ziua mai mare”, Pamfile1 2001: 40; într-un cântec de nuntă, mamamiresei se roagă Soarelui să facă ziua mai mare „c-am o fată călătoare”; în „Cântecul zorilor”, laînmormântare, bocitoarele se adresează zorilor, substitute ale soarelui: „Zorilor, zorilor,/Voi surorilor/Voi să nu pripiţi/Să ne năvăliţi …”41 „Tu soare,/Frăţioare,/Toată lumea-ţi zice soare,/Numai eu îţi zic mură/Toată lumea să-mi cate-n gură/…/ Tu, soare, /Frăţioare,/Ascultă şi-a mea chemare..”; „Sfinte soare,/Sfinte domn mare…”; „Răsai,soare,/ Frăţioare./Nu peste cârduri de oi,/Nici peste cârduri de boi/Ci peste ochişorii mei…” ,Pamfile1 2001: 44-542 „în mijlocul curţii/şade mama miresei/ şi se roagă sfântul’ soare”43 „Pe o gură de vale/Tot soare răsare./Soare nu răsare/Ci vouă vă vine/Tot turme de oi …”


apus, modelul mitic al unor practici rituale: hora44 şi strigăturile la horă45, în obiceiurilede primăvară46, căluşarii47, focurile rituale48

Reprezentări: în artele plastice49, în formele de artă a cuvântului - ghicitori50

Luna (ştiinţific = satelit natural al Pământului)Origine: divină, ca şi Soarele51, cu care este soră52, chiar fraţi gemeni53; „e tot

o stea”54

Înfăţişare: „luna e om: la început mititel ca şi copilul, şi apoi tot creşte”, arearipi55

Fazele lunii: explicate ca efect al acţiunii divine56, luna nouă sau crai nou 57

şi lună plină, lună veche, crai vechi58

Credinţe în legătură cu fazele lunii: de la luna nouă se solicită sănătate59,bani60, găsirea unui soţ (unei soţii)61, este invocată în vrăji maritale62, pentru bani,

44 „Hora sacră se desfăşura în trecut în sensul mişcării soarelui pe cer, ridicarea mâinilor în dans (iniţialdesprinse şi apoi prinse din nou în joc) semnifica preamărirea soarelui, baterea pământului cu piciorulsemnifica invocarea fertilizării ogoarelor,a pometurilor şi grădinilor de căldura, lumina şi energia solară”,Vulcănescu 1985: 37345 „Bate hora din picioare/să răsară iarăşi soare; bate hora tot pe loc/să răsară busuioc”, „De n-ar fihorile-n lume/ai vedea fete nebune/şi neveste tinerioare/fugind noaptea după soare”, Vulcănescu 1985: 37346 de ex. obiceiul Hodăiţele, „Sărbătoare nocturnă de înnoire a timpului la Lăsata Secului de Paşte,străvechi început de An Nou Agrar …Roţi de car înfăşurate în paie, aprinse şi rostogolite pe dealuri înseara Lăsatului de Sec de Paşti pentru a purifica spaţiul şi a ajuta Soarele să depăşească punctul critic alechinocţiului de primăvară şi să urce spre solstiţiul de vară”, Ghinoiu 1997: 83-447 „Datină mitologică complexă” în substratul căreia se pot citi urme ale unui „dans solstiţial solar traccu implicaţii ludice, medicale, războinice şi cathartice”, Vulcănescu 1985: 375-37948 de Anul Nou, când „se da ocol casei cu tămâie pusă pe cărbuni aprinşi, împotriva spiritelor rele”, deJoia Mare, de Sâmedru etc.49 roata cu crucea înscrisă sau excrisă50 „Bulgăre de aur/Joacă pe-o piele de aur”, „Am un măr aurit/Umblă pe sus rătăcit”, „Am un bruş (=bulgăraş, cocoloş) de unt/Cu el toată lumea ung”, Mohanu 2002: 26851 „Dumnezeu a scăpărat şi a făcut luna – un om”; „Luna-i sfântă şi îşi are lumina ei. E sfântă că de celuminează”, Ionică, 15; „zice că e ochiul lui Dumnezeu” (Pamfile1 2001: 60).52 „Soarele a vrut s-o ia de soţie, dar ea nu l-a vrut, căci este păcat să ia frate pe soră”, Otescu 2002: 7053 Idem; „Ca fraţi gemeni ce-au fost, soarele şi luna erau deopotrivă de frumoşi …”, Pamfile1 2001: 143;„o fecioară frumoasă ca neaua, soră geamănă cu soarele sau sora lui mai mică, Otescu 2002: 6954 „tot un corp ceresc”, “are lumina de la soare”, Ionică 1944: 1555 care „cresc împrejur, până ce vin una şi e rotund.. Apoi începe iar a îmbătrâni şi se face tot mai mic”,Pamfile1 2001:6056 „Dumnezeu în fiecare lună (calendaristică – n.n.) înnoieşte Luna prin puterea lui, ca să arate la oamenică din mic poate face mare şi din mare poate face mic”, Otescu 2002: 7157 „când se înfăţişează ca cel mai subţire fier de secere”58 „când se vede în întregime”, Pamfile1 2001: 6259 „Lună nouă,/Lună nouă,/Sănătos m-ai găsit,/Sănătos să mă laşi” sau „Crai nou, /Crai nou …”, sau„Lună nouă, /Lună nouă,/ Taie pâinea-n două: /Ţie jumătate,./Mie sănătate”, cf. Pamfile1 2001: 69-7060 „…cu bani m-ai găsit,/Cu bani să mă laşi”, trebuie să ai bani în buzunar, Pamfile1 2001: 7061 „… fără nevastă m-ai găsit,/Cu nevastă să mă laşi!”62 „Lună, lună,/Vârgolună/…/ Să mergi după ursitorul meu…”, Pamfile1 2001: 70


pâine, creşterea părului (şi la aromâni63); în Bucovina, moment propice pentru alungareainsectelor64, răstimp favorabil vrăjilor65, perioadă bună pentru semănat66, sau,dimpotrivă, nefastă67

Căsătoria Soarelui cu Luna. Incestul zădărnicit: cei doi erau fraţi, Soareleinsistă să se căsătorească cu sora sa, Luna, Dumnezeu îi blestemă să nu se întâlneascăniciodată68; totuşi, în plan metaforic, apar ca nuni la nunta cosmică din Mioriţa69;metafore ale frumuseţii, desăvârşirii, mirelui şi miresei în cântecele de nuntă70; şi înghicitori71

Reprezentări ale Lunii: în arta populară72, în forme de artă a cuvântului – înlirica de dragoste73, în ghicitori – luna în general74 şi luna nouă75

Eclipsele, „întunecimi de Soare sau de Lună”, datorate diavolului76, Anticristului77,provocate de acţiunea vârcolacilor78, cele de soare, mai rare, sunt prevestitoare derău79, anticipează sfârşitul lumii80

63 „Lună, lună noauă,/Dă-ni pâne cu oauă,/Să ni-u bag tu mânecă,/Să ni-u mâc duminică!”, Pamfile1 2001: 7064 „Când cineva vede luna nouă, zice: - Sănătate în casă, ploşniţele afară!”; „…iese afară, şi, de lafereastră, strigă: Crai nou în ţară/Ploşniţele să piară/Tot una câte una,/Să nu rămâie niciuna”, Pamfile12001: 7565 „La luna nouă fac fermecătoarele farmecele cele mai rele, căci atunci au putere, pentru că ele cunecurăţenia umblă” Niculiţă-Voronca, apud Pamfile1 2001: 8166 „Numai florile se pot semăna acum, că ele înfloresc toată vara”, se duce gunoiul la câmp” ca să seînnoiască pământul şi să nu facă viermi”, Pamfile1 2001: 82-467 „La luna nouă nu e bine să se facă semănături căci nu leagă”, Nu se răsădesc pomi , “căci dacă înfloresc,florile lor nu leagă”, Nu se pun cloşti … „că nu vor scoate pui”, Nu se taie lemne pentru construcţii „căcieste primejdie să le mănânce cariile”, Pamfile1 2001: 82-468 „Vă blestem ca, de aici înainte, tu, soare, să luminezi ziua, iar tu, lună, să luminezi noaptea, şiîntotdeauna să vă alergaţi din zori până-n seară şi niciodată să nu vă ajungeţi…” Sute de atestări, pe totteritoriul ţării, în credinţe, legende, balade, Cf. Pamfile1 2001: 101-146, Taloş 200169 „Soarele şi luna mi-au ţinut cununa”70 „Ce mai soare luminos,/Ce mai ginere frumos;/Ce mai lună luminoasă,/Ce mai mireasă frumoasă”71 „Frate şi soră/Nu se-ntâlnesc niciodată la horă”, Mohanu 2002: 26972 rar, în încrustaţii pe lemn, adesea asociată cu Soarele73 simbol al frumuseţii feminine („nu ştiu luna-n ceruri trece/ori puica la apă rece…”) ;̧ al unicităţii („darca luna nu-i niciuna”)74 „Am o oaie bălăoaie/Umblă noaptea prin păraie”, „Găinuşă gălbinuşă/Trece Dunărea-n picioruşă”,Mohanu 2002: 27075 „Bulgăraş de aur/Cu coarne de taur”, „O secere fără dinţi/Păşeşte peste munţi”, Mohanu 2002: 27176 care „pe soare şi pe lună are mare ciudă, că ar vrea să le mănânce” , Pamfile1 2001: 9577 „caută din vreme în vrem să mănânce soarele şi luna, ca să rămână singur mai curând”, Pamfile1 2001: 9578 „nişte dihănii cum nu sunt pe pământ”, „un fel de animale cu mai multe guri”, Otescu 2002: 73;„Oameni-lupi care înghit soarele şi luna”, „balauri făcuţi din copiii morţi fără botez”, Pamfile1 2001: 95-99; vezi o interpretare etnologică a vârcolacilor la Hedeşan 1999: „vârcolacii sunt ei înşişi efectulîndepărtat al unor încălcări ale regulilor de vieţuire comunitară nerezolvate la timp şi, implicit, sunt oalternativă la reinstaurarea chiar dacă întârziată a ordinii cosmice”79 aduc „războaie, răzmeriţe, secete, boli”, macedoromânii cred că „… întunecimea de soare prevesteştecă creştinii sunt în mare primejdie”, Pamfile1 2001: 9980 „sfârşitul lumii va începe cu o întunecime de soare, căci îl vor mânca vârcolacii”


Stea, stele: „lumânări cereşti” aprinse de îngeri, „felinare atârnate de torţile cerului”81,apar după ce au început să se nască oamenii82, fiecare om are steaua lui83, cădereaunei stele indică moartea unui om84, interdicţia de a vorbi despre asta85, se descântăla stele de „scrisă” (ursită, soartă)86

Steaua – simbol creştin, s-a arătat la Naşterea lui Iisus Hristos, în Bethleem; îicălăuzeşte pe magi/păstori la Pruncul Sfânt87; şi în legendele populare, în obiceiuri deCrăciun88, simbol (şi obicei) după unii cercetători, anterior creştinismului89, şi înheraldică90. Simbol preluat, în perioada comunistă, în stema Republicii Populare Române(ulterior, Republica Socialistă România), elogiat de poeţii epocii respective91, reflex alinfluenţei sovietice92 asupra literaturii şi artei româneşti, chiar şi în aşa-zisul folclor nou

Steaua în imagistica populară: în veşmântul lui „Crăciun ălui bătrân” dincolinde93, în lirica populară de dragoste94

81 cf. Ciauşanu, apud Pamfile1 2001: 14782 credinţa generală „într-o legătură tainică între soarta omului şi stea”, „ se mai crede că îndată ce se naşteun om, răsare şi o stea, care este favorabilă sau defavorabilă întregii lui vieţi”, Ciauşanu 2001: 9483 unde „stea” înseamnă „soartă”, „destin”: „Oamenii norocoşi se zice că s-au născut sub o stea (zodie)bună, cei nenorociţi s-au născut sub una potrivnică”, Ciauşanu 2001: 9484 „Credinţa că la moartea cuiva apune, alunecă de pe cer şi steaua lui este generală la români; şi lamacedoromâni, “, Ciauşanu 2001: 94; Cf. şi versul din balada Mioriţa: „Că la nunta mea/A căzut o stea”,unde „nuntă” = „moarte”85 „Nu-i bine să zici că cade o stea. Nu-i bine să vorbeşti de asta. E o prevestire de rău şi nu-i bine a sespune”, Drăguş, la Ionică 1944: 4386 „Stea, steluţa mea,/Toate stelele să stea,/Numai tu să nu stai …/Să umbli din casă-n casă/…/Până laursitul (cutare) acasă”, Ciauşanu 2001: 95; „Stea frumoasă/Şi luminoasă,/Eu voi dormi/Dar tu nu dormi/Ci te du în lume, /Peste lume,/La ursitorul meu anume …”, Pamfile1 2001: 171-587 cf. Matei 2, 9-11: “Şi iată că steaua, pe care o văzuseră în Răsărit, mergea înaintea lor, până ce a venitşi s-a oprit deasupra locului unde era Pruncul. Când au văzut ei steaua, n-au mai putut de bucurie…”88 „cu steaua”, obicei de sorginte religios-creştină, practicat de copii şi tineri (băieţi), care poartă o steaconfecţionată din lemn, împodobită cu hârtie colorată; ei merg din casă-n casă şi cântă un text prin carevestesc, în termenii Scripturii, Naşterea lui Iisus: „Steaua sus răsare/Ca o taină mare,/Steaua străluceşte/Şi lumii vesteşte/Că astăzi Curata/Prea Nevinovata,/Fecioara Maria/Naşte pe Mesia/…/ Magii cumzăriră/ Steaua şi porniră/Mergând după rază/Pe Hristos să-l vază…”89 Cf. Vulcănescu 1985: 404: „Sunt unele figurări ale stelei într-un toiag care, în arta populară din sud-estul Europei, ar putea să sugereze o origine străveche a stelei cu care se circulă de Crăciun”90 „Armoriul stemei Moldovei reproduce un cap de bour cu stea între coarne şi, sub nivelul bărbiei, cufigurarea soarelui şi a lunii. Steaua între coarne reproduce, în efigia capului de bour, imaginea animaluluisacru la români, colportată de colinde în care sunt menţionaţi boii cu stele-n frunte …”, Vulcănescu 1985:40591 „Iar steluţa cea de sus,/Oare ce-o avea de spus?/Socialismul spune ea/Se clădeşte-n ţara mea”92 steaua roşie de pe Kremlin, steaua care străjuieşte secera şi ciocanul din efigia studiourilor Mosfilm etc.93 „În veşmântu mohorât/Lung, mi-i largu-n pământ./…/Jur-prejur de mânecele/Lucesc stele mărunţele;/Între doi umeri ai lui/Lucesc doi luceferui/Dar din faţă şi dos,/Dar din faţă ce luceară?/Lucea soare cucăldura./Dar din dos ce mai lucea?/Lucea luna cu lumina”, Cetatea Albă, Hunedoara94 în portretul iubitei sau al iubitului: „Bine-i stă la ceri cu lună,/Ca şi mândrei cu cunună;/Bine-i stă la cericu stele/Ca şi mândrei cu mărgele”, Transilvania, „Ochii lui ca două stele/Dinţii şiruri de mărgele…”,Maramureş, Cf. Ispas-Truţă 1985-8


Cometele: „Stelele cu coadă”, „stelele cu coame”, „comate”, „luminoase”, anticipeazănenorociri95, au rămas în memoria colectivă96

Constelaţiile: credinţe, legende, povestiri în legătură cu:Calea Laptelui97, „fâşie alburie care despică cerul în două cam pe la mijloc”, vizibilănumai în nopţile senine şi fără lună98

Carul Mare şi Carul Mic99 sau Ursul Mare şi Ursul Mic100

Crucea sau Crucea Mare sau Crucea Miezului Nopţii sau Cobiliţa Ciobanului101

Altele102

Fenomenele naturale:Norii: origine mitică103, dar şi explicaţie naturală104

Ploaia: esenţială pentru agricultori; explicaţii naturale105, dar şi supranaturale106; suntploi bune107 şi ploi rele108.

95 războaie, boli/epidemii – ciuma şi holera mai ales, foamete sau secetă, Pamfile1 2001: 16896 cea din 1653, consemnată de Miron Costin, din 1679, notată de Nicolae Costin, din 1853, din 1877,„când cu resbelul … a mers stea cu coadă până-n Dii (Vidin)”, versificată de un rapsod popular: „S-aspovedit mama Veta/Că prea rău spune gazeta/A văzut pe cer cometa/ …/Aţi văzut steaua cu coadă?/Nici aia nu e curată…”, Pamfile, 170; şi în relatarea unui bătrân din Stăneşti, Vâlcea: „Aşa, în anul 1877,în timpul războiului românilor cu turcii, se văzu pe cer o stea cu coadă … şi tocmai aproape de sfârşitulrăzboiului această stea cu coadă pieri”, Otescu 2002: 7797 Numită şi „Calea lui Traian”, „Troian”, „Drumul robilor”, „Crângul Cerului”. Pentru „Drumul robilor”,explicaţii „istorice”: „Traian, robind pe daci şi ducându-i la Roma, aceştia au fugit înapoi venind numainoaptea pe Troian”, şi „mitice”: „e drumul pe care se vor duce oamenii la judecata de apoi, căci oameniisunt toţi robii lui Dumnezeu”, Otescu 2002: 51-5498 legenda spune că „noianul alburiu de stele de pe Calea laptelui este laptele curs, pe acea cale, dinsânurile unei mame, care îşi caută, mergând până la cer, copilaşu-i răpit, de la sânu-i, de un vultur”,Ciauşanu 2001: 9399 „Cele patru stele ce formează trapezul dintre ele se numesc Roatele carului, iar celelalte trei Proţapulsau Tânjala Carului, sau Oiştea“100 „cele patru stele ale trapezului fiind Trupul Ursului şi celelalte trei Coada Ursului“, Otescu 2002: 910 1 Numită astfel, în Neamţ, pentru că „răsare şi apune odată cu Ciobanul (Vega)”, care „are găleţile încobiliţă şi una în mână”, Otescu 2002: 1210 2 Otescu 2002 identifică 39 de constelaţii, descrise în amănunt, p. 9-48, Cf. şi Pamfile1 2001: 154-16510 3 „la începutul începutului erau boii Soarelui. .. . trăgeau carul cu apă la curtea Soarelui”, Olinescu 2001: 24210 4 „pe la Făgăraş zic că sunt aburi deşi, pâclă, sau burhai”, „se formează numai din negura ce se ridicăde pe văi”,, “aburi ce se ridică din mările de la marginea pământului”, Gherman 2002: 6010 5 „ploaia se formează din negurile ce se ridică de pe pământ, râuri şi izvoare”, „e sudoarea norilor”,Gherman 2002: 65-66106 „de la Dumnezeu”, „ploile le trimit balaurii” , „sudoarea balaurilor”, apa vărsată din buţile cu care boiiSoarelui (norii) duc apă la curtea Soarelui, Gherman 2002: 65-6610 7 „ploaie fără tunet”, „ploaie cu treaba bună”, „ploaie mănoasă”, „ţine timp mai îndelungat, intră bineîn pământ”, Gherman 2002: 6610 8 „ploaia cu soare este întotdeauna stricăcioasă pentru plante”, „când e ploaie cu soare , se crede căîşi bate dracul nevasta şi Dumnezeu râde”, sau, în alte locuri, se crede că „Dumnezeu plânge şi draculrâde”, Idem, 69, în Sălaj se crede că pe timp de ploaie cu soare „se bat urşii”, Gherman 2002: 70.


Lipsa ploilor determinată de intervenţia supranaturalului109, dar şi provocatăde oameni interesaţi să nu plouă (cărămidarii, de ex.) care „leagă ploile”110, procedeemagice de „dezlegare” a ploilor111 , obiceiuri (rituri) de provocare a ploii: (S)caloianul112

şi Paparudele113;Ploi abundente (în exces), provocate de fiinţe supranaturale114 sau de cauze

naturale115, venite la timp nepotrivit, vara, când e vremea călduroasă, întâmpinate decopii cu incantaţii cu conţinut ludic sau licenţios116; oprirea lor117

Ploaia în alte forme de artă a cuvântului: ghicitori118

10 9 Ploile sunt legate de ţiganii cărămidari, de şolomonari şi strigori, de zmei (“când într-o localitate seîncuibează un zmeu, acolo nu mai plouă” ,Oltenia), Gherman 2002: 7211 0 Credinţa „cea mai lăţită” (extinsă) este că „ţiganii ţiglari” (care confecţionează ţigla) „au legat ploile”,sau cărămidarii, ale căror femei „ştiu moşmoande multe”, mai ales în Muntenia, Gherman 2002: 7111 1 se aruncă pe apă o cruce luată din cimitir, noaptea, în Munţii Apuseni, o grapă furată de o femeie carealăptează un băiat, o icoană furată din biserică în zorii zilei, toaca furată de la biserică, Gherman 2002: 7211 2 „Când seceta durează mai multe săptămâni, e obiceiul ca fetele şi femeile de la ţară, frământândpământ galben, să modeleze un om în miniatură – numit Caloian sau Scaloian – pe care îl pun într-unmic coşciug ca pe mort, îl plâng, îl tămâie şi îl îngroapă sau între bozi, sau la fântână, sau la puţul satului…”, G. Dem. Teodorescu, apud Gherman 2002: 82; şi la românii din Bulgaria, cf. Sărbători şi obiceiuri.Românii din Bulgaria. Vol. I Timoc, 2010, p. 154-157. Formule de invocaţie a ploii: „Caloiene, iene,/Caloiene, iene,/Du-te-n cer şi cere/Să deschiză porţile,/Să sloboaze ploile/Să curgă gârlele/ zilele/şinopţile/ca să crească grânele/Caloiene,iene,/Caloiene, iene,/Cum ne curg lacrimile,/să curgă şi ploile/zilele/şi nopţile/să umple şanţurile,/să crească legumele/şi toate ierburile./ Caloiene, iene,/Caloiene, iene/du-te-n cer la Dumnezeu/ca să plouă tot mereu/zilele/şi nopţile;/să dea drumul roadelor,/roadelor,noroadelor,/ca să fie-mbelşugată/ţara toată, lumea toată!” G. Dem. Teodorescu, apud Gherman 2002: 8311 3 ritual „de cea mai largă răspândire, după Pluguşor”, cf. Cuceu 1988: 23, atestat în sute de localităţide pe cuprinsul întregii ţări, sub numele de paparudă, păpărudă, pl. paparudele, în zonele sudice şi sud-estice ale României, dar şi papalugă/păpălugă, în sudul Transilvaniei şi al Moldovei, ca şi dodoloaie,pl. dodoloi,„răspândit exclusiv în vestul şi sud-vestul spaţiului nostru etnic, pe aceeaşi arie de difuziunecu termenul păpărugă“, Cuceu 1988: 77-88, inclusiv prezentarea practicanţilor, de regulă tinere fete,dar şi băieţi, pe alocuri. „Obiceiul se practică în timp de secetă/în timpuri secetoase, ca să încetezeseceta/pentru a ploua/ ca să plouă/pentru ploaie. Din desfăşurarea ritualului nu lipsesc alaiul, joculritmat, săltat şi udarea rituală, dublate de versurile cântate pe o melodie simplă, mai mult scandate. Dincele 716 texte reţinute de Cuceu – Cuceu 1988 în „Corpusul textelor rituale”, p.181-243, transcriemdouă: „10. Păpălugă, lugă,/Vino şi ne udă/Cu găleata, leata,/Peste toată gloata;/Cu ulcioru, cioru,/Pestetot mohoru,/Pi-unde-a da cu plugu,/Să moaie ca untu,/Pi-unde-a da cu sapa,/Să curgă ca apa”, IbăneştiPădure, Mureş şi „483. Paparudă, rudă,/Ia ieşi de ne udă,/Cu găleata, leata,/Peste toată gloata,/Cugăleţile,/În toate părţile./Unde-oi da cu sapa /Să curgă ca apa;/Unde-oi da cu plugul/Să curgă ca untul./Cuulcioru, cioru/Să deschidă norul,/Sunând cheile/ Scornind ploile …”, Micşuneştii Mari, Ilfov11 4 „provin din pricina căderii pe pământ a vreunui balaur din nouri”, Pamfile1 2001: 142; „Când erupere de nori se zice că e potop. Ruperea de nori se întâmplă când balaurul e prea greu; atunci norul,nemaiputând suporta atâta greutate, se sparge şi toată apa din el se varsă”, Gherman 2002: 68115 „Când ţin ploile multă vreme, se crede că s-a înecat cineva şi atunci plouă până îl află pe cel înecat”116 „Plouă,plouă,/Babele se ouă,/Într-o cofă nouă”, sau „…Iepele se ouă/Într-o casă nouă,/Cocoşiiclocesc /Gânsacii ciocnesc!” sau „Plouă, Doamne, plouă,/Fetele se ouă,/Băieţii să trăiască/Să lecotârcească!”, Pamfile1 2001: 35-6117 „Ca să înceteze ploile e datina ca să se împlânte în pământ un cuţit”, practică general cunoscută; înOltenia, … se trag clopotele bisericii, se înfig sape şi secure în pământ, …, se fac mătănii, se aruncăsticlă pisată în foc …”, Bălăşel (Oltenia), apud Gherman 2002: 71118 „Sus bat tobele,/Jos curg lacurile”, „Multe fire de argint/Leagă cerul de pământ”, Mohanu 2002: 256


Fulgerul, tunetul, trăsnetulFulgerul: originea divină119, asociat cel mai frecvent cu Proorocul Ilie120,

nediferenţiat de trăsnet121, în formele artă a cuvântului122

Tunetul: generat tot de Sf. Ilie, pentru a-i pedepsi pe draci123, pentru că aceştial-au îndemnat la pruncucidere124 sau la paricid125, ori de balauri, zmei, şolomonari126,în formele de artă a cuvântului127

Trăsnetul: asociat cu fulgerul128, atribut al Sf. Ilie, mai ales de ziua lui129,puterea stăpânului fulgerelor/trăsnetelor, limitată de Creator, pentru a curma abuzurile130

Curcubeul – denumiri locale (regionale)131; originea – realistă, naiv-ştiinţifică132, mitic-religioasă, „un semn lăsat de Dumnezeu că ploaia va înceta”133, sau origine umană134,

119 „o lumină pe care Dumnezeu şi-o face ca să lumineze văzduhul întunecat de nouri şi de necuraţi, casă afle locul unde se ascunde duhul cel rău“12 0 „tunetul este tropotul cailor sau duruitul căruţei Sf. Ilie, care, poate, umblă prin cer, cum umblăorişicine pe pământ”, iar fulgerul este socotit a fi „ca nişte scântei care ies din piatra lovită de potcoavelecailor lui”, după credinţele meglenoromânilor, cf. Papahagi, apud Pamfile1 2001: 98; după o credinţă dinCugir, fulgerul este „chiar biciul lui Ilie”, tot în Transilvania se crede că „Fulgerul e schinteie din zbiciullui Ilie. Este fulger cu foc, care dacă loveşte în ceva, aprinde, şi fulger sec, care dacă loveşte în pomi, îiusucă, iar pe om îl seacă”, Gherman 2002: 86121 „… când învârteşte Ilie-Proroc biciul de foc deasupra capului, atunci fulgeră, iar când pocneşte cu el,zicem că trăsneşte”, Gherman 2002: 86.122 Ghicitori: „Scânteioară, oară,/Pe om îl omoară”, „Ţăndărică, lemn uscat,/Luminează-n Ţarigrad”,„Săgeata-mpăratului/Sparge casa dracului”, Mohanu 2002: 257123 „Când tună, puşcă Sf. Ilie după draci”; şi într-o oraţie din Moldova: „- Ilie, Ilie,/Mare Sânt Ilie,/Ascultăcuvântul meu/Şi fă ce ţi-oi spune eu:/Porneşte tunetul tău,/Tunetul tău cel cotit/Şi de mine rânduit,/Porneşte-mi-l, da-l porneşte/Şi pe draci mi-i fugăreşte …” ,Sim. Fl. Marian, apud Pamfile1 2001: 110124 Ilie, „un om ca toţi oamenii” se întoarce după 20 de ani de la oaste; i se spune de către un „unchiaş”, de faptdiavolul, că nevasta lui „se ţine cu altul”; găseşte în pat soţia cu un tânăr, „aşa, ca de douăzeci de ani”, tragerepede sabia şi îi taie pe amândoi, „pe nevastă-sa şi pe fiu-său”. Cere iertare lui Dumnezeu care „îl iertă şi-lridică la cer cu sine; acolo îi dădu pe samă tunetele şi trăsnetele, ca să-şi răzbune pe diavoli”, Pamfile1 2001: 11012 5 „Ilie-Proroc alungă dracii pocnind din bici după ei. Le poartă o duşmănie fără seamăn … pentru cănecuratul l-a îndemnat să-şi omoare părinţii”, Gherman 2002: 8612 6 „Fulgerele, tunetul, de aceea se fac, că balaurii se bat. Se întâlnesc doi solomonari – ce umblă pebalauri – şi nu pot ţine balaurii lor, să nu se bată. Iar trăsnetul de aceea iese, că trăsneşte în balauri Sf. Ilie,când poate au făcut ceva unui om, că balaurul este necuratul”, Gherman 2002: 11112 7 Ghicitori: „Urlă lupul la hotară/Şi se-aude-n altă ţară”, „Strigă bica (= taur)- între hotară/Şi se-aude-n altă ţară”, Mohanu 2002: 158128 Cf mai sus, nota 109.129 „Sf. Ilie la ziua lui umblă după diavol să-l trăsnească, ca să scape lumea de ispită”, Gorovei apudPamfile1 2001: 99130 „Despre Sf. Ilie se mai spune că, atunci când trăsneşte, izbeşte cu un picior; mai înainte izbea cudouă, dar Dumnezeu i-a luat unul, căci se temea să nu prăpădească lumea”, Pamfile1 2001: 102131 Curcubău, curcu-boului, brâul maicii Domnului, brâul cerului, curuna cerului, brâul lui Dumnezeu,brâul Cosânzenii, brâul popii, cf. Niculită-Voronca 1903, II: 200, Pamfile2 2001: 179132 „este făcut din soare şi din apă”, Pamfile1 2001: 181133 Cu trimitere la legenda biblică despre înţelegerea dintre Dumnezeu şi Noe, după Potop


ori supranaturală135. Înfăţişare136, comportament137, influenţează/determină statutul desex al omului138. Îi atribuie calităţi supranaturale139, are efecte de înfrumuseţare140,ajută la descoperirea unei comori141. Formule şi practici cu efect medical, remediucontra guşei142 sau pentru creşterea părului143.

Imagini în formele de artă: ghicitori144

Grindina sau piatra, „ploaie îngheţată”, generată de fiinţe supranaturale145 sau demagicieni146 . Procedee de preîntâmpinare sau de combatere147, metafore, ghicitoridespre148

Zăpada sau nea, omăt, se face din apă, „din aburi”, ca şi ploaia, o aduce Sf. Niculae149,când ninge primăvara se numeşte „omătul mieilor”. Ghicitori pentru zăpadă150

134 „Curcubeul este făcut din om”, în Bucovina, O fată de om bogat care păştea odată viteele pe lângă unpârâu; a venit un nor care a ridicat-o în cer şi acolo s-a prefăcut în brâul frumos pe care îl vedem şiastăzi”, Pamfile1 2001: 181135 „o fiinţă minunată care stă cu gura într-un lăcuşor”, „un drum pe care merg balaurii când duc apă încer pentru ploaie”, Pamfile1 2001: 180136 „are o gură ca şi a boului”, Niculiţă-Voronca 1903137 „suge apa din păraie mari”138 „de este vreun om aproape, când bea, îl trage şi-l sloboade la celălalt capăt, acel om e o lună bărbatşi o lună femeie”, Niculiţă-Voronca 1903; în Moldova „se crede că cine bea apă de unde bea curcubeul seface o lună băiat şi o lună fată”, „cine merge călare pe porc unde bea curcubeul apă şi se dă de trei oripeste cap, se face o lună băiat şi o lună fată”, Pamfile2 2001: 183139 „cunoaşte orişice în stele”, „se face năzdrăvan cel ce va merge în genunchi până la gura curcubeului,zicând Tatăl Nostru”, Pamfile2 2001: 183.140 „Cine vrea să aibă peliţa albă şi lucie să se spele cu apă din coada curcubeului”141 Pamfile2 2001: 184142 descântece de secare a guşei: „Curcubeu, curcubeu,/Bea de unde-i bea,/Bea din guşa mea”143 la aromâni, cf. Pamfile2 2001:185, şi la meglenoromâni, Pamfile2 2001: 186144 „Şarpe vărgat/Cu-un cap peste sat”; „Ştergar vărgat/Peste Dunăre-aruncat”; „Năframă vărgată/Pestemare aruncată” etc., Mohanu 2002: 258-259145 balauri: „ploaia îngheaţă de aburul (suflarea) balaurului”; “Unii cred că respirarea balaurului din nore aşa de rece, încât îngheaţă apa din nor, şi aceasta pică jos sub formă de grindină”; Apahida, Cluj; „Oridică balaurii din apele îngheţate de pe unde e iarnă, când la noi e vară”, Cf. Gherman 2002: 123146 „Şolomonarul se suie călare pe balaur în nor, aici îngheaţă un sloi mare, apoi cere caii lui Sf. Ilie şi ozdrobeşte cum vrea de mare să o trimită asupra oamenilor”147 se trag clopotele la biserici, se aprinde tămâie în mijlocul curţii, se face foc cu mâţişorii de salcie de laFlorii, se înfige în pământ un topor, sau o secure în curte înaintea uşii, se face semnul crucii cu tăişulsecurii spre cer, se aruncă în foc două-trei pietricele etc., Gherman 2002: 125-134148 „Strugur nu-s, nici piatră nu-s,/Însă cad din nori de sus./Flori multe prăpădesc/Şi la căldură mătopesc”, Mohanu 2002: 257149 „El vine pe cal alb şi îşi scutură barba de ziua lui”, Pamfile2 2001: 187150 „De la munte pân’ la munte/Picură stele mărunte”, „Vin oiţele din munte/Cu steluţe albe-n frunte”,„Nu-i făină, dar se cerne./Nu-i covor, dar se aşterne” etc., Mohanu 2002: 261

CONNAISSANCES RELATIVES À L’HOMMEET À L’UNIVERS

Nicolae CONSTANTINESCU

L’homme traditionnel vit en parfaite symbiose avec le macrocosme (avec leciel, les astres et les phénomènes naturels, avec la terre, l’eau, l’air et les créatures)ainsi qu’avec le microcosme (la maison, la ferme, le village, le champ, les prés, lesoutils qu’il fabrique et dont il se sert couramment).

À la différence du savoir scientifique, fondé sur l’expérimentation, sur les mesureset les calculs mathématiques, le savoir de l’homme traditionnel s’accumule au fil dutemps ; il est le résultat de l’expérience directe, empirique, individuelle ou collective,de cette expérience concrète et immédiate qui n’est pas pour autant moins précise queles connaissances obtenues par les chercheurs dans les laboratoires et les éprouvettes,et transmises aux autres au moyen de traités, de monographies, de manuels et decours universitaires. L’expérience du premier (de l’homme de la culture primitive et,plus tard, de la culture populaire) est une expérience pratique, conservée dans lescroyances, dans les arts, dans les gestes et pratiques transmis d’une génération àl’autre, et concentrée dans un corpus de connaissances formant un système cohérent,régi par ce que Claude Lévi-Strauss considère être le spécifique de la pensée primitive,la pensée sauvage dominée par la logique du sensible ou du concret. Cette logiqueorganise les données par couples, en fonction des oppositions binaires que la réalitéprésente à l’œil, au goût, au toucher, aux autres sens : lumière – ténèbres, chaud –froid, humide – sec, et qui sont à l’origine d’autres oppositions, d’ordre pratique :fécond – stérile, comestible – incomestible, d’ordre moral : bien – mal, ou d’ordreesthétique : beau – laid, etc.

La création de cette série infinie d’oppositions qui organise le vaste territoire dutout-ce-qui-nous-entoure est ponctuée par l’intervention de personnages mythiques -divinités, créatures surnaturelles (fées, sorcières, esprits, etc.) - ou êtres humains douésde qualités exceptionnelles (mages, chamans, devins, etc.), munis d’objets à fonctionmagique (baguette de noisetier, par exemple) ou possédant la force de la parole magique(formules, sortilèges, charmes, invocations, malédictions, etc.).

Le corpus de connaissances pratiques qui nous est parvenu a évidemment subi aufil du temps des transformations, des pertes, des agglutinations, il s’est re-sémantisé sousla forme de croyances ou de superstitions, de pratiques ou de savoir-faire, de gestes oude formules verbales dont la structure profonde cache des racines ancestrales.

En résumant simplement les principes exposés dans ses études fondatrices,Claude Lévi-Strauss constate dans «La fin de la suprématie culturelle de l’Occident»(publiée dans le volume L’anthropologie face aux problèmes du monde moderne)que «Les phénomènes que nous observons sont extrêmement loin de nous. Loin, jel’ai dit, d’abord au sens géographique puisqu’il nous fallait naguère voyager pendant


des semaines ou des mois pour atteindre nos objets d’étude. Mais loin, surtout, dansun sens psychologique, pour autant que ces menus détails, ces humbles faits sur lesquelsnous fixons notre attention reposent sur des motivations dont les individus n’ont pasclairement ou pas du tout conscience. Nous étudions des langues, mais les hommes quiles parlent n’ont pas conscience des règles qu’ils appliquent pour parler et être compris.Nous ne sommes pas davantage conscients des raisons pour lesquelles nous adoptonstelle nourriture et proscrivons telle autre. Nous ne sommes pas conscients de l’origineet de la fonction réelle de nos règles de politesse ou de nos manières de table. Tous cesfaits, qui plongent leurs racines au plus profond de l’inconscient des individus et desgroupes, sont ceux-là mêmes que nous essayons d’analyser et de comprendre malgréune distance psychique interne qui, sur un autre plan, redouble l’éloignementgéographique. Même dans nos sociétés, où n’existe pas cette distance physique entrel’observateur et son sujet, subsistent des phénomènes comparables à ceux que nousallons chercher très loin. L’anthropologie reprend ses droits et retrouve sa fonctionpartout où des usages, des genres de vie, des pratiques et des techniques n’ont pas étébalayés par les bouleversements historiques et économiques, attestant ainsi qu’ilscorrespondent à quelque chose de suffisamment profond dans la pensée et dans la vie deshommes pour résister aux forces de destruction ; partout, donc, où la vie collectives desgens ordinaires [...] repose encore, au premier chef, sur des contacts personnels, des liensde famille, des relations de voisinage, que ce soit dans les villages ou dans les quartiers desvilles : en un mot, les petits milieux traditionnels où la tradition orale se maintient.»

La logique de l’argument impose de rapprocher de ces dires la réflexion dusociologue roumain Ion I. Ionică, contemporain de Lévi-Strauss (né en 1907, une annéeaprès Lévi-Strauss, et comme ce dernier, élève de Marcel Mauss), concernant le systèmedes connaissances sur l’univers et sur le cadre cosmique, tel qu’il se manifeste dans lasociété traditionnelle d’un village roumain au début du XXe siècle. Selon Ionică, cesconnaissances «sont subordonnées à la catégorie du savoir et de l’explication»: «[cesconnaissances] représentent des tentatives visant à représenter et à expliquer lesphénomènes naturels depuis les étoiles jusqu’au brin d’herbe et à l’être humain lui-même. Ces tentatives d’explication rassemblent évidemment des éléments de nature trèsdifférente, et les représentations émotionnelles d’êtres surhumains – signes avant-coureursde la religion – côtoient souvent les observations empiriques proches de la technique.Leur mélange constant donne une physionomie particulière à ce groupe de savoirspopulaires. [...] Par l’unité qu’il présentent et leur place dans la vie traditionnelle, cessavoirs finissent par construire une certaine représentation du monde, à différents degrésdes mentalités, une représentation du monde avec laquelle la société tente de s’accorderdans tous ses ressorts. Ce rapport fondamental fonctionne dans les deux sens : de lasociété vers la représentation, projetant sur cette dernière les particularités de la vie dugroupe, ou, inversement, modelant les formes d’organisation et d’activité sociale sur leséléments du savoir. L’explication de ce rapport constitue le but premier de notre recherche.Elle doit nous conduire à déterminer les couches temporelles successives desreprésentations et des éléments sociaux correspondants. » (Ionică 1944 : 9-10).


Nous laissons au lecteur le soin de mesurer la proximité des deux points de vue.Ce deuxième volume du répertoire du Patrimoine culturel immatériel de

Roumanie rassemble et organise les croyances et les traditions orales concernant(A) le « cadre cosmique », l’astronomie et la météorologie, (B) les « sciences de laTerre », (C) « l’homme », (D) les plantes, et (E) les créatures vivantes.

ASTRONOMIE – MÉTÉOROLOGIE

Croyances et traditions orales relatives au ciel :

Origine du ciel: origine divine, créé par Dieu1, cf. aussi les chansonscosmogoniques de Noël2 ; créé par les saints3

Position et distance par rapport à la Terre: au début proche de la Terre, leshommes pouvaient toucher le Ciel avec la main ; Dieu a élevé le ciel très haut, hors deportée des hommes, pour les punir de leur mauvaise conduite ; souillure du ciel par leshommes4

Aspect : le ciel a « bords ou franges » ; le ciel a un « milieu ou cœur »(Centre)5 ; il « ressemble à une peau »6, « à un pont », « à un chaudron »7, il est« pareil à notre terre », il est fait de deux volets qui s’ouvrent et se referment8 auxgrandes dates : à Pâques9, la veille de Noël et à la Saint-Basile, à la Transfiguration10,la nuit de la Saint-Georges11, la nuit précédant la Saint-Basile (1er janvier)12

1 «Dieu le Père tout-puissant, créateur du ciel et de la terre»2 voir Répertoire vol. I; cf. aussi «Dieu se fortifiait,/ De grandes choses créait:/ Il fit le ciel et la terre,/Il fit le ciel en deux journées...» (Pamfile1 2001: 9)3 Lesquels, à la prière des hommes, ont volé jusqu’au royaume des Rokhmans («un monde qui se trouveen dessous de notre monde»), rapportant une «pierre précieuse» dans laquelle ils ont taillé une «infinietoile de verre», et avec les restes ils ont fait « sept piliers qui la soutiennent» (Pamfile1 2001: 10); cf.aussi Répertoire I, ch. 3.4 «Dans la région de Muscel on raconte que Dieu a fait remonter le ciel à cause d’un berger imprudent qui... avait jeté de la bouse dans la lune et l’en avait aveuglée», parce qu’«une femme a jeté vers le ciel leslanges sales de son enfant», ou parce qu’«une vieille femme ... a jeté des excréments vers Dieu»(Pamfile1 2001: 11-13); cf. aussi l’expression «éloignés comme ciel et terre» (Otescu 1907: 48).5 «sous lequel il n’est pas bon de marcher, car les démons sont condamnés à y errer» (Otescu 1907: 58).6 Cf. la devinette sur le soleil: «Boule d’or sur peau de taureau».7 Cf. la devinette «J’ai un chaudron bien rebondi/Au-dessus du monde mis» (Mohanu 2002: 266).8 «Dans certaines régions on croit que le ciel est formé de deux moitiés ou volets qui, lors de certainesgrandes fêtes, se séparent ou s’écartent l’un de l’autre, et alors le ciel s’ouvre» (Pamfile1 2001: 13).9 Ce jour, dans certaines régions, «les gens attendent de voir le miracle assis autour des feux»; le ciel«reste ouvert jusqu’à l’Ascension», «jusqu’à l’Ovidenie (fête de l’entrée au temple de la Mère de Dieu,le 21 novembre) quand seuls les bergers, qui n’ont jamais vu les yeux d’une femme, peuvent contemplerla beauté infinie des cieux» (Mohanu 2002: 266).10 Également chez les Macédoroumains: «à ce moment, celui qui demande quelque chose à Dieu pourral’obtenir» (Pamfile1 2001: 17).11 «Quand il donne à tous les arbres la force de fleurir, et surtout au noyer, au mûrier et au saule»(Pamfile1 2001: 15); voir aussi le chapitre «Ethnobotanique» du présent volume.12 «À ce moment, le ciel s’ouvre trois fois de suite, rapidement, laissant à peine entrevoir Dieu, enlumière, attablé en compagnie des saints, qui nous regarde» (Pamfile1 2001: 17).


Le Ciel et la Terre : opposition bipolaire éternel vs. périssable13, hiérogamiecosmique, union du Ciel (masculin) et de la Terre (féminine) et leur séparation ; « montéedu Ciel par étapes »14

Représentations : a) formes de l’art du récit15, conceptions mythologiques16

Croyances et traditions orales relatives aux astres

Le soleil (définition scientifique : Astre situé au centre de notre systèmeplanétaire, autour duquel gravitent les planètes et qui produit sa propre lumière)

Origine : divine, « l’œil de Dieu », « la couronne de Dieu », le visage de Dieu17,il a été créé à une date précise18 ; le soleil est sacré19, mais le Démon est intervenudans sa création20 ; il est mis en rapport avec la naissance du Seigneur21, le soleil est« un être masculin que l’on rencontre dans toute la civilisation de l’Europeméridionale »22, « un être à comportements humains »23, « un être érotique »24 qui« a enlevé l’épouse ou la fille d’un mortel »25.

Voyageur sur la voûte céleste: le soleil a une monture26, il voyage dans unchar de feu tiré par « des chevaux fabuleux qui se nourrissent de tisons ardents »27,dans un char tiré par douze bœufs28, et « après le dîner », la nuit, « il poursuit sonvoyage à pied dans l’autre monde »29.

13 «Tout ce qui est sur la terre ... naît et meurt; rien ne peut l’empêcher. Tout ce qui est au ciel est éternel;là est le bon jardin de la lumière, des arbres, de la douceur; là, Dieu nous est proche» (Bernea 1985: 80).14 Cf. Vulcănescu 1985: 349: «... la construction du Ciel ne s’est pas arrêtée aux expérimentations de lacréation du premier ciel, mais s’est poursuivie par l’érection de plusieurs cieux superposés».15 Devinettes: «Un tapis troué/Tout le monde en est enveloppé», cf. aussi note 7 ci-dessus (Mohanu2002: 266); proverbes: «Le ciel clair ne craint pas la foudre», «Le ciel de printemps est comme le visagede la belle-mère», «Le ciel n’est pas un cercle de tonneau, ni le rustre un notable» (Zanne 2003: 139), etc.16 «L’arbre cosmique», «la colonne du ciel», cf. Vulcănescu (1985: 353 et ss), «l’arbre de la vie»: «Entrel’arbre cosmique et l’arbre céleste d’une part, et l’arbre de la vie d’autre part il existe des contingencessémantiques, symboliques et de fonction mythologique» (Vulcănescu 1972: 4649).1 7 «Il était une fois un jeune homme beau et sage, que Dieu transforma en soleil»; «le Soleil, comme laLune, ... étaient jadis deux saints qui parcouraient le monde et l’éclairaient» (Pamfile1 2001: 21-23).18 «Le mercredi» (Pamfile1 2001: 22).19 «Le Saint Soleil».20 «Le partage de Dieu et du Démon» de tous les astres, quand le Démon prend le Soleil (Pamfile1 2001: 22).21 «Le Soleil n’a pas été créé dès le commencement, il n’éclaire le monde que depuis la naissance duSeigneur» (Pamfile1 2001: 22).22 Ionică 1944: 13.23 Pamfile1 2001: 23.24 Taloş 2001: 159: les hérissons l’ont empêché de se marier, car «si le Soleil prenait femme, il aurait desenfants, et il y aurait ainsi plusieurs soleils, qui brûleraient toute la végétation».25 «Il aimait une veuve» (Pamfile1 2001: 26).26 «Jusqu’à midi il chevauche sur un buffle, ... entre midi et le zénith, sur un cheval, et le soir, sur unlion» (Otescu 2002: 65-66); le Soleil monte un lion jusqu’à midi, ou bien il est porté sur les dos de douzelièvres, ou de douze chevaux (Taloş 2001: 159).27 «Qui tirent le char chaque jour, du lever au coucher, sur les routes invisibles du ciel» (Olinescu 2001: 49).28 «Qui tirent le char depuis le matin, quand le Soleil part de chez lui, jusqu’au sommet du ciel, à midi»(Olinescu 2001: 49).29 «Sur son chemin, entre le coucher et le lever suivant, il parcourt des souterrains, ou des passagessecrets, ou des grottes cachées sous la terre» (Otescu 2002: 65).


Famille du soleil: le soleil a une mère30 cannibale31, plusieurs sœurs, une sœurunique32, une sœur qui critique les fleurs33, une sœur qui se dispute avec la sœur duVent34, une épouse prise parmi les mortels35. Certaines pratiques rituelles suggèrentl’existence d’un « père du soleil »36.

Apparence: le soleil « est humain »37, il est un enfant qui a vieilli à cause desméfaits des hommes38, une représentation anthropomorphe sexuée, homme ou femme,ou encore « androgyne », homme et femme en même temps, ou homme en hiver etfemme en été39.

Éléments du culte du soleil: faire le signe de la croix en direction du soleil40,invocation du soleil dans les incantations d’amour des jeunes filles41, invocation du soleilpar la mère de la mariée, dans les chants de mariage42, évoqué comme symbole de

30 Dans les légendes (voir Répertoire I, ch. 6), c’est «une vieille mégère, sorte de sorcière divine, qui apuni des jeunes filles mortelles qui étaient tombées amoureuses du Soleil» (Vulcănescu 1985: 370); cf.la légende de l’alouette et la légende du tournesol (voir le chapitre «Ethnobotanique» du présentvolume).31 La belle-mère se prépare à dévorer la troisième épouse du Soleil, la fille d’un pêcheur; son fils l’enempêche, elle meurt et l’épouse est transformée en lune (Taloş 2001: 159).32 Dont le soleil tombe amoureux; il veut l’épouser, mais il est refusé; dans les légendes et les ballades,elle est métamorphosée en lune, cf. Vulcănescu 1985: 370, Taloş 2001: 160.33 «Le Soleil n’est pas chez lui/Sa sœur est seule à la maison/Elle gronde les fleurs:/Qu’ont-elles fait deleurs parfums?/Elles les ont partagés avec les jeunes filles» (chanson de Jugur-Argeş, 1954); dansd’autres variantes de la chanson, la sœur du soleil est remplacée par la «fleur du soleil» (tournesol).34 Dans les chansons du fauchage, dans le Pays de l’Olt: «Qui se tenait à l’ombre/Et y discutait?/Lasœur du Soleil/Et la sœur du Vent»; «la Sœur du soleil traduit, dans une interprétation plus récente, unetrès ancienne représentation solaire féminine relevant d’un autre cycle mythique ou, peut-être, unancien double féminin de la vieille divinité solaire masculine» (Ionică 1944: 13).35 Qui, «au début amoureuse du Soleil, se rend compte avec le temps que leurs caractères ne peuvent pass’accorder, et finit par s’enfuir avec un mortel» (Vulcănescu 1985: 370-1).36 Le rituel du Caloian (voir Répertoire, vol. I, chapitre 3, II), dans lequel une figurine en argile,«invoquée pour arrêter les pluies» est appelée «le Père du Soleil» (Ghinoiu 2001: 172 et l’illustration);également chez les Roumains de Bulgarie: «on faisait le Père du Soleil et la Mère de la Pluie, et onenterrait la Mère de la Pluie pour que le Père du Soleil apparaisse» (Sărbători şi obiceiuri [Fêtes etrituels] vol. I, Timoc, 2010: 157).37 Ghinoiu 2001: 176.38 «Le matin, au lever, c’est un enfant de sept ans; au fur et à mesure qu’il voyage et voit les méfaits deshommes, il vieillit, et, au soir, sa barbe est blanche et longue jusqu’à la ceinture. Sa mère le fait baigneralors dans du lait, et il redevient enfant.» (Ghinoiu 2001: 176).39 Niculiţă-Voronca, apud Vulcănescu 1985: 369.40 «Le matin, le Roumain se signe en tournant son visage vers l’est, peut-être au moment même où selève le soleil» (Pamfile1 2001: 43); une jeune fille qui tissait les chemises de sa dot prie le soleil de fairedurer le jour pour qu’elle puisse finir le travail: «Saint Soleil/Saint Soleil/Fais durer le jour» (Pamfile12001: 40); dans une chanson de mariage, la mère de la mariée prie le soleil de faire durer le jour «car mafille est sur les routes»; dans le Chant de l’aube, aux funérailles, les pleureuses s’adressent aux Aubes,substituts du soleil: «Aubes, aubes/Nos sœurs/Ne vous pressez pas/N’apparaissez pas encore...».41 «O, Soleil/Mon frère,/Tout le monde t’appelle soleil/Moi seul t’appelle mûre/Tout le monde m’écoute/... O, Soleil/Mon frère,/Écoute ma prière!»; «Saint Soleil,/Saint seigneur...»; «Lève-toi, soleil,/Monfrère,/Non sur les troupeaux de moutons,/Ni sur les bœufs,/Mais sur mes yeux...» (Pamfile1 2001: 44-5).42 «Au milieu de la cour/la mère de la mariée/Prie le saint soleil».


richesse dans les chants de Noël des fermiers43, le mouvement circulaire du lever au couchantsert de modèle mythique pour certaines pratiques rituelles : la ronde44 et les appelspendant la ronde45, dans les pratiques liées au printemps46, les Căluşari47, les feux rituels48.

Représentations: dans les arts plastiques49, dans les formes de l’art du récit(devinettes)50.

La lune (définition scientifique : satellite naturel de la Terre)Origine : divine, comme le Soleil51 dont elle est la sœur52, ou la sœur jumelle53 ;

« une autre étoile »54.Apparence : « La lune est un être humain : au début petite comme un enfant,

elle grandit ensuite », elle a des ailes55.Les phases lunaires: expliquées par l’intervention divine56, la nouvelle lune

ou ‘crai nou’57 et la pleine lune, lune ancienne, ‘crai vechi’58.

43 «À l’entrée d’une vallée/Le soleil se lève./Le soleil ne se lève pas/Mais vers vous s’en reviennent/Lestroupeaux de moutons...».44 «La ronde sacrée se déroulait jadis dans le sens du mouvement du soleil sur le ciel; les mains qui selevaient pendant la danse (se détachant et se retrouvant ensuite pour former la ronde) représentaient ungeste de glorification du soleil, alors que les coups de pied frappés sur le sol étaient une invocation pourla fertilité des champs, des arbres et des jardins, en rapport avec la chaleur, la lumière et l’énergie dusoleil» (Vulcănescu 1985: 373).45 «Frappe du pied à la ronde/Pour que le soleil apparaisse;/Frappe sur place à la ronde/Pour que lebasilic pousse»; «S’il n’y avait pas les rondes/On verrait les filles folles/Et les jeunes épouses/Courir lanuit après le soleil» (Vulcănescu 1985: 373).46 Comme la tradition des Hodăiţe «fête nocturne du renouvellement du temps, avant le Carême dePâques, l’ancien début de la nouvelle année agraire. ... On y enveloppait de paille des roues de charrue,on les allumait et on les faisait descendre sur les flancs des collines, le dernier soir avant le début duCarême de Pâques, pour purifier l’espace et pour aider le Soleil à dépasser le point critique de l’équinoxede printemps et poursuivre sa montée vers le solstice d’été» (Ghinoiu 1997: 83-84).4 7 «Tradition mythologique complexe» dans laquelle on peut lire les traces «d’une danse thrace du solsticesolaire, à implications ludiques, médicales, guerrières et cathartiques» (Vulcănescu 1985: 375-379).4 8 Au Nouvel An, lorsqu’on «fait le tour de la maison en portant de l’encens sur des charbons ardents,pour chasser les mauvais esprits», le Jeudi Saint, à la fête du Sâmedru, etc.49 Sous forme de roue portant une croix à l’intérieur ou à l’extérieur.50 «Boule d’or/Roule sur une peau d’or»; «J’ai une pomme dorée/Qui erre, perdue, là-haut», «J’ai uneboule de beurre/Pour tartiner tout le monde» (Mohanu 2002: 268).51 «Dieu a battu des pierres et a fait la lune - un être humain» (Pamfile1 2001: 60); «la lune est sacrée etelle a sa propre lumière. Comment produirait-elle de la lumière, si elle n’était pas sacrée?»; «on ditqu’elle est l’œil de Dieu» (Ionică 1944: 15).52 «Le Soleil a voulu l’épouser, mais elle a refusé, car c’est péché d’épouser son frère» (Otescu 2002: 70).53 Otescu 2002: 70; «le soleil et la lune étaient jumeaux, et également beaux» (Pamfile1 2001: 143); «unepucelle belle comme la neige, sœur jumelle du soleil, ou sa sœur cadette» (Otescu 2002: 69).54 «Un autre astre», «sa lumière vient du soleil» (Ionică 1944: 15).55 Qui «poussent autour d’elle jusqu’à s’unir, et alors elle est toute ronde. Ensuite elle commence àvieillir et à diminuer» (Pamfile1 2001: 60).56 «Chaque mois, Dieu renouvelle la Lune par sa grâce, pour montrer aux hommes qu’il est en Sonpouvoir de rendre le petit grand et le grand petit» (Otescu 2002: 71).57 «Quand elle apparaît comme le plus mince fer de faucille» (Pamfile1 2001: 62).58 «Quand elle est entièrement visible» (Pamfile1 2001: 62).


Croyances liées aux phases lunaires: on demande à la nouvelle lune santé59,fortune60, ou de se trouver un époux/une épouse61 ; la nouvelle lune est invoquéedans les charmes maritaux62, pour gagner de l’argent, du pain, et pour faire pousserles cheveux (également chez les Aroumains63) ; en Bucovine, la nouvelle lune est lemoment propice pour chasser les insectes64, pour opérer des sortilèges65, pour lessemailles66, ou, au contraire, un moment néfaste67.

Noces du soleil et de la lune. L’inceste empêché: le soleil et la lune étaientfrères, et le soleil voulait épouser sa sœur, alors Dieu les condamna à ne jamais serencontrer68 ; toutefois, sur le plan métaphorique, ils apparaissent comme mari etfemme aux noces cosmiques de la Mioriţa69 ; métaphores de la beauté, de la perfectionde l’époux et de la mariée dans les chants de mariage70 et dans les devinettes71.

Représentations de la lune: dans l’art populaire72, dans les formes de l’art durécit - la lyrique d’amour73, dans les devinettes (la lune en général74, ou la nouvellelune75).

59 «Nouvelle lune,/Nouvelle lune,/En bonne santé tu m’as trouvé,/Me laisse en bonne santé», ou«Nouvelle lune,/Nouvelle lune,/Coupe le pain en deux:/Pour toi une moitié,/Pour moi, la santé» (Pamfile12001: 69-70).60 «Fortuné tu m’as trouvé,/Fortuné me laisse», et il faut transporter un peu d’argent dans sa poche(Pamfile1 2001: 69-70).61 «Sans femme tu m’as trouvé,/Me laisse marié» (Pamfile1 2001: 70).62 «Lune, lune,/Nouvelle lune,/... /Va chercher mon promis» (Pamfile1 2001: 70).63 «Lune, nouvelle lune,/Donne-nous pain et œufs,/Nous les mettrons dans les manches/Pour lesmanger dimanche!» (Pamfile1 2001:70).64 «Quand on voit la nouvelle lune, il faut dire: - Santé dans la maison, et punaises dehors!, ensuite il fautsortir et crier par la fenêtre: - Nouvelle lune dans le monde/Les punaises périssent/L’une après l’autre/Jusqu’à la dernière!» (Pamfile1 2001:75).65 «C’est à la nouvelle lune que les sorcières font les pires sortilèges, car c’est alors qu’elles ont le plus depouvoirs, étant amies du mal» (Niculiţă-Voronca, apud Pamfile1 2001: 81).66 «On ne plante que les fleurs à ce moment, car les fleurs fleurissent tout l’été», on porte la bouse surles champs «pour renouveler le sol et le défendre des vers» (Pamfile1 2001: 82-4).67 «On évite de semer à la nouvelle lune, car la semence restera stérile», on évite de planter des arbres«car même s’il fleurissent, les fleurs ne porteront pas de fruits», on ne fait pas couver les poules «caraucun poussin ne sortira des œufs», on ne coupe pas le bois pour la construction, «car il sera rongé parles vrillettes» (Pamfile1 2001: 82-4).68 «Je vous condamne dorénavant, toi, soleil, à éclairer le jour, et toi, lune, la nuit, et à vous pourchasserdu matin au soir sans jamais vous rencontrer»; des centaines d’attestations sur tout le territoire dupays, dans les croyances, les légendes, les ballades, cf. Pamfile1 2001: 101-146, Taloş 2001.69 «Le soleil et la lune tenaient ma couronne».70 «Que le soleil est éclatant/Que l’époux est beau;/Que la lune est claire,/Que la mariée est belle!».71 «Frère et sœur/Ne se rencontrent jamais dans la ronde» (Mohanu 2002: 269).72 Plus rarement, surtout dans les décorations taillées dans le bois, souvent associée au soleil.73 Symbole de la beauté féminine («je ne sais si c’est la lune qui passe dans le ciel/ou ma belle qui va aufrais ruisseau»; de l’unicité («mais comme la lune n’est aucune»).74 «J’ai une brebis bien blonde/Qui va la nuit dans les ruisseaux», «Petite poule bien jaune/Traverse leDanube à pied» (Mohanu 2002: 270).75 «Petite boule d’or/À cornes de taureau», «Faucille sans dents/Glisse sur les monts» (Mohanu 2002: 271).


Les éclipses: « assombrissements du soleil ou de la lune » provoqués par le Démon76,par l’Antéchrist77, par l’action des vârcolaci78 ; les éclipses solaires, plus rares, sont demauvais présages79, qui annoncent la fin du monde80.

L’étoile, les étoiles: « chandelles célestes » allumées par les anges, « luminairespendus aux anses du ciel »81, les étoiles apparaissent avec la naissance des hommes82,chaque être humain a son étoile83, la chute d’une étoile marque la mort d’une personne84,interdiction de parler de la mort des étoiles85, formules et sortilèges adressés aux étoilespour «ce qui est écrit» (sort, destin)86.

L’étoile: symbole chrétien, elle est apparue à la naissance du Seigneur, à Bethleem,pour conduire les mages / les bergers auprès de l’Enfant Jésus87 ; dans les légendespopulaires également, dans les traditions de Noël88, selon certains chercheurs, l’étoile est76 Qui «s’emporte contre le soleil et la lune, et voudrait les manger» (Pamfile1 2001: 95).77 Qui «essaie de temps en temps de dévorer le soleil et la lune, pour rester seul» (Pamfile1 2001: 95).78 «Des bêtes comme il n’y en a pas d’autres sur la terre», «des bêtes à plusieurs gueules» (Otescu 2002:73); «des hommes-loups qui avalent le soleil et la lune», «des enfants morts sans baptême, devenusdragons» (Pamfile1 2001: 95-9); Hedeşan 1999 propose une interprétation ethnologique des vârcolaci:«les vârcolaci représentent l’effet indirect d’une transgression des règles de la vie communautaire, quin’a pas été corrigée à temps et, implicitement, une alternative pour réinstaurer, même tardivement,l’ordre cosmique».79 Qui annoncent «guerres, révoltes, sécheresse et maladies»; les Macédoroumains croient que«l’assombrissement du soleil annonce de grands dangers pour les Chrétiens» (Pamfile1 2001: 95-9).80 «La fin du monde commencera par l’assombrissement du soleil, qui sera dévoré par les vârcolaci».(Pamfile1 2001: 95-9).81 Cf. Ciauşanu 2001 apud Pamfile1 2001: 147.82 Croyance générale à «un lien profond entre le destin humain et l’étoile», «les gens croient que, dèsqu’un homme naît, une nouvelle étoile apparaît, qui est favorable ou défavorable à l’homme tout au longde sa vie» (Ciauşanu 2001: 94).83 Quand «étoile» signifie «sort, destin»: «On dit ainsi des personnes qui ont de la chance qu’elles sontnées sous une bonne étoile (un bon signe), et des personnes infortunées, qu’elles sont nées sous unemauvaise étoile» (Ciauşanu 2001: 94).8 4 «Les Roumains et les Macédoroumains partagent la croyance selon laquelle à la mort d’une personne,son étoile disparaît du ciel» (Ciauşanu 2001: 94); cf. aussi les vers de la Mioriţa: «Car à mes noces/Uneétoile est tombée», où les noces signifient la mort.8 5 «Il ne faut pas dire qu’une étoile est tombée. Il ne faut pas en parler. C’est un mauvais présage qu’ilne faut pas répandre.» (village de Drăguş, cf. Ionică 1944: 43).8 6 «Étoile, ma petite étoile,/Que toutes les étoiles se figent sur place,/Toi seule va, mon étoile.../ Vadans toutes les maisons/Jusque chez (nom), mon promis» (Ciauşanu 2001: 95); «Ma belle étoile,/Étoileclaire,/Moi, je dormirai,/Mais, toi, ne t’endors pas,/Va dans le monde,/À travers le monde,/Va chez monpromis...» (Pamfile1 2001: 171-5).87 Cf. Matthieu 2, 9-10: «Et voici que l’astre, qu’ils avaient vu à son lever, les précédait jusqu’à ce qu’ilvînt s’arrêter au-dessus de l’endroit où était l’enfant. À la vue de l’astre ils se réjouirent d’une trèsgrande joie.» (version française Bible de Jérusalem, Éditions du Cerf, 2001).8 8 «Chant de l’étoile», coutume d’origine chrétienne, dans laquelle des enfants et de jeunes garçonsportent en procession une étoile de bois décorée de papiers multicolores, visitent chaque maison etchantent un texte qui annonce, avec les paroles des Écritures, la naissance du Seigneur: «L’étoile s’estlevée, là-haut,/C’est un grand mystère./L’étoile brille là-haut/Et annonce au monde/Qu’en ce jour béni/La pure et sage Vierge Marie/Enfante le Messie/... Les Mages apercevant l’étoile/Partirent immédiatement/Et suivirent l’astre/Pour trouver le Christ...».


un symbole (et une tradition) préchrétien89 ; également dans l’art héraldique90. Symbolerepris à l’époque communiste dans les armes de la République Populaire (ensuite Socialiste)Roumaine, objet des louanges des poètes du régime91, reflétant l’influence soviétique92

dans la littérature et l’art roumains, jusque dans ce qui est appelé «le nouveau folklore».L’étoile dans les images populaires: sur le vêtement de «Noël le Vieux»

des chants de Noël93, dans la poésie populaire d’amour94.

Les comètes: «étoiles à queue», «étoiles à crinière», «lumineuses», elles annoncentdes catastrophes95, leur apparition est restée gravée dans la mémoire collective96.

Les constellations : croyances, légendes et récits portant sur:- la Voie Lactée97, «bande blanche qui déchire le ciel par son milieu», visible seulementles nuits claires sans lune98 ;

8 9 Cf. Vulcănescu 1985: 404: «Certaines représentations de l’étoile au sommet d’une crosse, attestéesdans l’art populaire du Sud-Est de l’Europe, pourraient suggérer une origine archaïque de l’étoile destraditions de Noël». 87 Cf. Matthieu 2, 9-10: «Et voici que l’astre, qu’ils avaient vu à son lever, lesprécédait jusqu’à ce qu’il vînt s’arrêter au-dessus de l’endroit où était l’enfant. À la vue de l’astre ils seréjouirent d’une très grande joie.» (version française Bible de Jérusalem, Éditions du Cerf, 2001).9 0 «Les armes de la Moldavie représentent une tête de buffle portant entre ses cornes une étoile, et,sous la mâchoire, le soleil et la lune. L’étoile entre les cornes reproduit, dans ces armes, l’image del’animal sacré des Roumains, que l’on retrouve également dans les chants de Noël évoquant des bufflesportant une étoile sur le front» (Vulcănescu 1985: 405).9 1 «Et la petite étoile là-haut,/Qu’a-t-elle à dire?/Le socialisme, dit-elle,/Se construit dans ma patrie».9 2 L’étoile rouge du Kremlin, l’étoile associée à la faucille et au marteau dans le logo des studiosMosfilm, etc.9 3 «Son habit est sombre/Et long, et large en bas./... Autour des poignets/Brillent de petites étoiles;/Entre ses épaules/Luisent deux étoiles du berger,/Mais devant et derrière?/Mais devant, que voit-onluire?/Le soleil et sa chaleur./Dans le dos que voit-on luire?/La lune et sa lumière.» (Cetatea Albă,département de Hunedoara).9 4 Dans le portrait de la bien aimée: «Beau est le ciel portant la lune,/Comme ma belle portant couronne;/Beau est le ciel portant ses étoiles,/Comme ma belle portant ses perles» (Transylvanie), «Ses yeux sontdeux étoiles,/Ses dents, des rangs de perles...» (Maramureş), cf. Ispas-Truţă 1985-88.9 5 Des guerres, des maladies ou des épidémies (peste ou choléra), mais surtout des famines et lasécheresse, cf. Pamfile1 2001: 168.9 6 La comète de 1653, mentionnée par le chroniqueur Miron Costin, la comète de 1679, chez le même,les comètes de 1853 et de 1877: «pendant la guerre... une étoile à queue a traversé le ciel jusqu’à Vidin»,mises en vers par un chantre populaire:«La mère Veta a raconté/Avoir lu dans la gazette/que dans le cielest passée la comète./.../ Avez-vous vu l’étoile à queue?/Ce n’est pas une bonne étoile...» (Pamfile1 2001:170) et dans le récit qu’en fait un vieil habitant de Stăneşti, Vâlcea: «Ainsi, en 1877, pendant la guerreentre les Roumains et les Turcs, on a vu dans le ciel une étoile à queue, ... et ce n’est qu’à la fin de laguerre qu’elle a disparu» (Otescu 2002: 77).9 7 Également appelée la Voie de Trajan, Trajan, la Voie des Esclaves, le Bocage du Ciel. Le nom de«Voie des Esclaves» a une explication «historique»: «Trajan, ayant réduit les Daces en esclavage, lesemmena à Rome, mais ils s’enfuirent et rentrèrent chez eux en voyageant de nuit sur cette route» oud’inspiration «mythique»: «c’est la voie qu’emprunteront les hommes pour se présenter au Jugementdernier, et les hommes sont les serviteurs, ou les esclaves de Dieu» (Otescu 2002: 51-54).9 8 La légende raconte que «l’agglomération blanche d’étoiles de la Voie Lactée est le lait qui s’estécoulé du sein d’une mère, qui a cherché ensuite jusqu’au ciel son enfant, ravi par un aigle» (Ciauşanu2001: 93).


- Le Grand Char et le Petit Char99, ou La Grande Ourse et la Petite Ourse100;- La Croix, la Grande Croix, la Croix de Minuit ou le Porte-Seau du Berger101;- autres constellations102.

Croyances et traditions orales relatives aux phénomènes naturelsLes nuages: origine mythique103, explication naturelle104.La pluie: élément essentiel pour les agriculteurs; explications naturelles105 et

surnaturelles106; bonnes pluies107 vs. mauvaises pluies108.L’absence de pluie : provoquée par une intervention surnaturelle109, par certains

hommes qui y ont intérêt (les briquetiers) et qui « lient les pluies »110 ; procédés magiquespour « délier » les pluies111 , coutumes (rites) d’invocation de la pluie: Caloian112,

9 9 «Les quatre étoiles qui forment le trapèze s’appellent les Roues du char, et les trois autres Labroche ou Le joug ou Le timon du char» (Ciauşanu 2001: 93).10 0 «Les quatre étoiles du trapèze étant le corps de l’Ourse, et les trois autres, la queue de l’ourse»(Otescu 2002: 9).10 1 Ainsi appelée dans le département de Neamţ parce qu’elle «se lève et se couche avec le Berger(Véga)», qui «porte deux seaux sur ses épaules et un autre dans sa main» (Otescu 2002: 12).10 2 Otescu (2002: 9-48) identifie 39 constellations, qu’il décrit en détail; cf. aussi Pamfile1 2001: 154-65.10 3 «Au commencement étaient les bœufs du Soleil. ... Ils tiraient un chariot dans lequel ils portaientl’eau à la cour du Soleil» (Olinescu 2001: 242).10 4 «Dans la région de Făgăraş on croit qu’ils sont de la vapeur dense, du brouillard, de l’embrun», « ilsse forment à partir du brouillard qui monte des vallées», «la vapeur qui monte des mers situées auxconfins de la terre» (Gherman 2002: 60).10 5 «La pluie se forme à partir des brumes qui montent de la terre, des rivières et des ruisseaux», «lapluie est la sueur des nuages» (Gherman 2002: 65-66).10 6 «La pluie vient de Dieu», «la pluie est envoyée par les dragons», «elle est la sueur des dragons»,l’eau qui tombe des tonneaux portés par les bœufs du Soleil (les nuages) à la cour du Soleil (Gherman2002: 65-66).10 7 «Pluie sans tonnerre», «pluie favorable», «pluie prospère», «pluie qui dure pénètre mieux le sol»(Gherman 2002: 66).10 8 «La pluie mêlée de soleil est toujours mauvaise pour les plantes», «quand il y a de la pluie et du soleil,on croit que le diable bat sa femme et Dieu en rit», ou, ailleurs, on croit que «Dieu pleure et le diable rit»;dans le département de Sălaj, la tradition dit que pendant les pluies mêlées de soleil «les ours se battent»(Gherman 2002: 69-70).10 9 Les pluies sont «liées» (empêchées par des moyens magiques) par les Tsiganes briquetiers, par lesmages et les revenants, par les géants: «quand un géant s’établit dans un village, il n’y pleut plus»,Olténie (Gherman 2002: 72).11 0 La croyance la plus commune est que ce sont les «Tsiganes tuiliers» (les fabricants de tuiles etardoises) qui «ont lié les pluies», ou les briquetiers, dont les femmes «sont fort savantes en sortilèges»,surtout en Munténie (Gherman 2002: 71).11 1 On lance dans l’eau une croix prise la nuit dans le cimetière (région des Monts Apuseni), une hersevolée par une jeune mère qui allaite un garçon, une icône volée dans l’église au point du jour, ou le tocsinvolé dans l’église (Gherman 2002: 72).11 2 «Quand il passe plusieurs semaines sans pleuvoir, les jeunes filles et femmes vont modeler un bonhommeminiatural en terre jaune, appelé Caloian ou Scaloian, qu’elles placent dans un petit cercueil, comme unmort, le pleurent, l’encensent et enfin l’enterrent entre des sureaux, près d’une fontaine ou près du puitsdu village» G. Dem. Teodorescu apud Gherman 2002: 82; cette coutume est également attestée chez lesRoumains de Bulgarie, cf. Sărbători şi obiceiuri. Românii din Bulgaria. Vol. I Timoc, 2010: 154-157.


Paparude113;La pluie trop abondante (en excès): provoquée par une intervention

surnaturelle114 ou par des causes naturelles115 ; venant à un moment inhabituel (enété, quand il fait chaud), accueillie par les enfants au moyen d’incantations ludiques oulicencieuses116 ; procédés pour faire cesser la pluie117.

La pluie dans d’autres formes de l’art du récit: devinettes118.

Les éclairs, le tonnerre, la foudreLes éclairs : d’origine divine119, associés le plus souvent à Saint Élie120, se

Formules d’invocation de la pluie: «Caloiene, iene,/ Caloiene, iene,/ Va au ciel et demande/ Qu’onouvre les portes/ Qu’on délivre les pluies/ Que la pluie tombe dru/ Jour et nuit/ Pour que les blés poussent.Caloiene, iene,/ Caloiene, iene,/ Vois couler nos larmes/ Que pareillement coule la pluie/ Jour et nuit/Et remplisse les canaux/ Pour que les légumes poussent/ et toutes les plantes. Caloiene, iene,/ Caloiene,iene/ Va au ciel chez le bon Dieu/ Pour qu’il pleuve sans arrêt/ Jour et nuit/ Pour que poussent les fruits,les peuples/ Que le pays, le monde soient riches», G. Dem. Teodorescu, apud Gherman 2002: 83.11 3 Le rituel «le plus répandu après le Pluguşor (‘la petite charrue’)» (cf. Cuceu 1988: 23), attesté dansdes centaines de villages sur tout le territoire national, sous le nom de paparudă ou păpărudă, pl.paparude,dans les régions du Sud et du Sud-Est de la Roumanie, avec la variante papalugă/păpălugă au Sud dela Transylvanie et de la Moldavie, sous le nom de dodoloaie, pl. dodoloi, «attesté exclusivement dansl’Ouest et le Sud-Ouest de l’espace ethnique, sur la même aire de diffusion que le nom de păpărugă»,(Cuceu 1988: 77-88), y compris la présentation des participants (généralement de jeunes filles, maisaussi, dans certains endroits, de jeunes garçons). «Le rituel est pratiqué en cas de sécheresse/par tempstrop sec, pour arrêter la sécheresse/ faire pleuvoir/appeler la pluie. Le rituel comprend la procession, ladanse rythmée, la danse à sauts et l’arrosage rituel, accompagnés de vers chantés à mélodie simple,ou de vers scandés». Nous avons choisi deux exemples parmi les 716 textes transcrits par Cuceu 1988dans son Corpus des textes rituels (p.181-243): «10. Păpălugă, lugă,/ Viens nous arroser/ À la bassine,sine/ Au-dessus de toute la foule;/ Au pichet, chet/Sur le champs de millet,/ Où l’araire est passé,/ Pourramollir comme beurre/ la trace de binette,/ liquide comme l’eau. (Ibăneşti Pădure, département deMureş)» et «483. Paparudă, rudă,/ Sors nous arroser/ À la bassine, sine/ Au-dessus de toute la foule,/À seaux/Partout./ Où que passe ma binette/Coule la terre comme l’eau;/ Où que passe mon araire/Coulela terre comme le beurre./ Au pichet, chet/S’ouvre le nuage,/ Tintent les clés/ Qui éveillent les pluies...(Micşuneştii Mari, département d’Ilfov)».11 4 «Provoquée par la chute sur terre d’un dragon des nuages» (Pamfile1 2001: 142); «Le ‘déchirementdes nuages’ (orage d’été) est appelé déluge. Les nuages se déchirent si le dragon est trop lourd; le nuagene peut plus porter le poids du dragon, se brise et laisse couler l’eau qu’il contient» (Gherman 2002: 68).11 5 «Quand les pluies durent longtemps, on croit qu’une personne s’est noyée, et que les pluies dureronttant que le noyé ne sera pas retrouvé.» (Gherman 2002: 68).11 6 «Il pleut, il pleut/ Les vieilles pondent/ Dans un baquet neuf», ou «Les juments pondent/Dans unemaison neuve,/ Les coqs couvent les œufs/ Les canards trinquent», ou encore «Il pleut, mon Dieu, ilpleut,/ Les jeunes filles pondent,/ Vive les garçons/ Qui les chevauchent!» (Pamfile1 2001:35-6).11 7 «Selon la tradition, pour faire cesser les pluies il faut enfoncer un couteau dans la terre», une pratiquetrès répandue; en Olténie «on fait sonner les cloches de l’église et on plante des houes et des haches dansla terre, ... on se signe, on jette du verre écrasé dans le feu, ...» à Bălăşel, en Olténie (Gherman 2002: 71).11 8 «Là-haut on bat le tambour,/ Ici bas coulent les lacs», «De nombreux fils d’argent/ Relient le ciel à laterre» (Mohanu 2002: 256).11 9 «Une lumière allumée par Dieu pour voir, dans les ténèbres provoquées par les nuages et les démons,où se cache le mauvais esprit». (Mohanu 2002: 256).12 0 «Le tonnerre est le fracas des chevaux ou du chariot de Saint Élie, qui voyage peut-être dans le cielcomme nous voyageons sur la terre», et les éclairs sont considérés être «les étincelles sorties des pierres


confondent avec la foudre121 dans les formes de l’art du récit122.Le tonnerre : provoqué par Saint Élie, pour punir les démons123, qui l’auraient

poussé à tuer un enfant124 ou ses propres parents125, ou bien provoqué par les dragons,par les géants, par les mages126, dans les formes de l’art du récit127.

La foudre : confondue avec les éclairs128, est un attribut de Saint Élie, surtoutlors de sa fête129 ; pouvoir du maître des éclairs/de la foudre, limitée par le Créateur,pour faire cesser les abus130.

L’arc-en-ciel : noms locaux (régionaux)131 ; origine : réaliste, naïve scientifique132,mythique et religieuse, « signe de Dieu qui annonce que la pluie cessera »133, originehumaine134 ou surnaturelle135.

que frappent les sabots des chevaux» dans la tradition des Méglénoroumains, cf. Papahagi, apud Pamfile12001: 98; selon une tradition de Cugir, l’éclair est «le fouet de Saint Élie»; en Transylvanie également, oncroit que «l’éclair est une étincelle jaillie du fouet d’Élie. Il y a un éclair à feu, qui met en flammes l’objetqu’il touche, et un éclair sec, qui fait sécher l’arbre qu’il touche, ou vider l’homme de tout liquide»(Gherman 2002: 86).12 1 «Quand le Prophète Élie fait tourner son fouet au-dessus de la tête, c’est l’éclair, et quand il le faitclaquer, on dit que c’est la foudre» (Gherman 2002: 86).12 2 Devinettes: «Étincelle, celle,/ Qui tue l’homme», «Écharde et bois sec/ Illumine Constantinople»,«Flèche du roi/ Qui détruit la maison du diable» (Mohanu 2002: 257).12 3 «Quand il tonne, c’est Saint Élie qui tire après les diables»; dans une oraison de Moldavie: «Élie, Élie,/Grand Saint Élie,/Écoute ma parole/Et fais ce que te dis:/Fais sonner ton tonnerre,/Ton tonnerre tordu/Quipar moi fut fait,/Fais-le sonner/Et pourchasse les démons» (Sim. Fl. Marian, apud Pamfile1 2001: 110).12 4 Élie, «un homme comme les autres», revient de l’armée au bout de vingt ans; un «vieux», en réalitéle Démon, lui dit que son épouse «vit avec un autre»; Élie trouve dans le lit son épouse et un très jeunehomme «d’une vingtaine d’années», tire son épée et les transperce tous les deux, «sa femme et son fils».Élie demande grâce à Dieu, qui «lui pardonne et l’élève au ciel à ses côtés, lui donnant la charge dutonnerre et de la foudre, pour se venger des démons» (Pamfile1 2001: 110).12 5 «Le prophète Élie pourchasse les démons en faisant claquer son fouet. Il les hait profondément ...parce qu’ils l’ont poussé à tuer ses parents» (Gherman 2002: 86).12 6 «Les éclairs et le tonnerre sont un signe que les dragons se querellent. Si deux mages montés sur desdragons se rencontrent, leurs montures se heurtent, et les cavaliers ne peuvent pas les en empêcher. Et lafoudre est jetée par Saint Élie contre les dragons, qui ont peut-être fait du mal à un homme, car le dragonest le Malin» (Gherman 2002: 111).12 7 Devinettes: «Loup hurlant aux confins/On l’entend dans un autre pays», «Taureau qui beugle dans lepays/On l’entend chez les voisins» (Mohanu 2002: 158).12 8 Cf. note 108 ci-dessus.12 9 «Lors de sa fête, Saint Élie pourchasse le démon et veut jeter sa foudre sur lui, pour délivrer lemonde de la tentation» (Gorovei apud Pamfile1 2001: 99).13 0 «On dit également de Saint Élie qu’il fait tomber la foudre en frappant du pied; qu’avant, il frappaitdes deux pieds, mais Dieu lui en coupa un, sinon il aurait détruit le monde» (Pamfile1 2001: 102).13 1 Curcubău, curcu-boului, la ceinture de la Mère de Dieu, la ceinture du ciel, la couronne du ciel, laceinture de Dieu, la ceinture de Cosânzeana (la belle des contes), la ceinture du pope, cf. Niculiţă-Voronca 1903: 200, Pamfile2 2001: 179.13 2 «Il est fait de soleil et d’eau» (Pamfile1 2001: 181).13 3 Renvoyant à la légende biblique de l’accord entre Dieu et Noé, après le Déluge.13 4 «L’arc-en-ciel est un être humain» en Bucovine: «la fille d’un homme riche faisait paître le bétail prèsd’un ruisseau; un nuage vint et la souleva jusqu’au ciel, où elle se transforma en la belle ceinture que nousvoyons aujourd’hui» (Pamfile1 2001: 181).13 5 «Un être merveilleux dont la bouche boit l’eau d’un petit lac», «la route qu’empruntent les dragonspour porter au ciel l’eau qui fera la pluie» (Pamfile1 2001: 180).


Apparence136, comportement137, il influence/détermine le sexe des humains138. On luiattribue des qualités surnaturelles139, il confère la beauté physique140, aide à découvrirles trésors141. Formules et pratiques à but médical, remède contre le goitre142 ou contrela chute des cheveux143.

Représentations : dans les formes de l’art du récit : devinettes144.

La grêle ou « la pierre », « la pluie glacée », est provoquée par des êtres surnaturels145

ou par les sorciers146. Procédés pour prévenir ou combattre la grêle147, métaphores,devinettes sur la grêle148.

La neige est produite par l’eau, « par la vapeur », comme la pluie, elle est apportéepar Saint Nicolas149, la neige du printemps s’appelle ‘neige des agneaux’. Devinettessur la neige150.

13 6 «Sa bouche est pareille à celle du bœuf» (Niculiţă-Voronca 1903).13 7 «Il suce l’eau des grands cours» (Niculiţă-Voronca 1903).13 8 «Si une personne se trouve dans les parages quand il boit de l’eau, l’arc-en-ciel l’absorbe et la rejettepar l’autre bout, et dorénavant la personne sera alternativement un mois homme et un mois femme»(Niculiţă-Voronca 1903); en Moldavie «on croit que si une personne boit de l’eau à la même source quel’arc-en-ciel, elle deviendra alternativement un mois homme et un mois femme», «celui qui chevauche leporc à l’endroit ou l’arc-en-ciel se désaltère, et ensuite roule sur lui-même trois fois, sera alternativementun mois homme et un mois femme» Pamfile2 2001: 183.13 9 «Il connaît tous les secrets des étoiles», «Qui ira à genoux jusqu’à la bouche de l’arc-en-ciel, endisant le Notre Père, celui-là aura des qualités merveilleuses» (Pamfile1 2001: 183).14 0 «Qui veut avoir la peau blanche et fine doit se laver avec l’eau qui se trouve à la queue de l’arc-en-ciel».14 1 Pamfile2 2001: 18414 2 Incantations pour faire disparaître le goitre: «Arc-en-ciel, arc-en-ciel,/Bois où tu voudras/Bois dansmon goitre».14 3 Chez les Aroumains, cf. Pamfile2 2001: 185, et chez les Méglénoroumains, cf. Pamfile2 2001: 186.14 4 «Serpent rayé/Au-dessus du village»; «Tissu rayé/Jeté sur le Danube», «Voile rayée/Jetée sur lamer», etc. (Mohanu 2002: 258-259).14 5 Les dragons: «la pluie gèle sous le souffle du dragon»; «certains croient que la respiration du dragondes nuages est tellement froide qu’elle fait geler l’eau du nuage, qui tombe sous forme de grêle», Apahida,département de Cluj; «Les dragons la font se lever à la surface des eaux gelées, dans les pays où c’estl’hiver quand chez nous c’est l’été» cf. Gherman 2002: 123.14 6 «Le sorcier ou mage monte sur le dragon des nuages, qui se transforment en banquise, ensuite,empruntant les chevaux de Saint Élie, écrase le bloc de glace en morceaux gros ou petits, qu’il envoie auxhommes». (Gherman 2002: 123)14 7 On fait sonner les cloches des églises, on allume de la myrrhe au milieu des cours, on fait brûler leschatons des branches de saule conservées depuis les Rameaux, on enfonce une hache dans la terre, ouune serpe devant la porte de la maison, on fait le signe de la croix dans l’air, à l’aide d’une hache dont letranchant est tourné vers le ciel, on jette deux trois cailloux dans le feu, etc. (Gherman 2002: 125-134).14 8 «Je ne suis ni baie, ni pierre,/Mais je tombe des nuages./Je détruis toutes les fleurs/Et fonds à lachaleur» (Mohanu 2002: 257).14 9 «Il arrive monté sur un cheval blanc et secoue sa grande barbe, lors de sa fête» Pamfile2 2001: 18715 0 «D’une montagne à l’autre/Tombent les petites étoiles», «Les moutons reviennent de la montagne/Portant de petites étoiles sur leurs fronts», «Ce n’est pas de la farine, mais tombe en poudre./Ce n’estpas un tapis, mais couvre tout.» (Mohanu 2002: 261).

40

BIBLIOGRAFIE / BIBLIOGRAPHIE

Gherman, Traian ([1928] 2002): Meteorologia populară. Observări, credinţe, obiceiuri[Météorologie populaire. Observations, croyances, traditions.], Blaj, AntoanetaOlteanu (ed.), Bucureşti, Paideia.

Hedeşan, Otilia (1999) : «Eclipse de soare şi de lună – conspecte şi comentarii» [Éclipsesde soleil et de lune - récits et commentaires], in Studii şi Comunicări de EtnologieAcademia Română, Institutul de Cercetări Socio-Umane Sibiu, Centrul Judeţeanal Creaţiei Populare Sibiu, NS, XIII, Sibiu, Imago, p. 63-72.

Ionică, Ion I. (1944) : Drăguş, un sat din Ţara Oltului (Făgăraş). Manifestări spirituale.Reprezentarea cerului [Drăguş, village du Pays de l’Olt - Făgăraş. Manifestationsspirituelles. Représentations du ciel], Bucureşti, Institutul de Ştiinţe Sociale alRomâniei (Biblioteca de Sociologie, Etică şi Politică condusă de D. Gusti.Sociologia României, 2).

Taloş, Ion (2004) : Cununia fraţilor şi nunta Soarelui. Incestul zădărnicit în folclorulromânesc şi universal [Les noces des frères et les noces du Soleil. L’incesteempêché dans le folklore roumain et universel], Bucureşti, Editura Enciclopedică.

Vulcănescu, Romulus (1972) : Coloana cerului [La colonne du ciel], Bucureşti, EdituraAcademiei Republicii Socialiste România.

41

Furcă de tors şi bâtă ciobănească. Simboluri solare. Detalii. Ţara BârseiColecţia: Muzeul de Etnografie Braşov

Fourche de filage et gros baton de berger. Des symboles solaires. Details. Pays de Bârsa

Collection: Muzeul de Etnografie BraşovFurcă de tors. Simboluri solare. Detalii. Ţara Bârsei

Colecţia: Muzeul de Etnografie BraşovFourche de filage. Symboles solaires. Details. Pays de Bârsa

Collection: Muzeul de Etnografie Braşov

42

Furcă de tors. Simboluri solare. Detalii. Ţara BârseiColecţia: Muzeul de Etnografie Braşov

Fourche de filage. Symboles solaires. Details. Pays de BârsaCollection: Muzeul de Etnografie Braşov

Bâtă ciobănească. Simboluri solare. Detalii. Ţara BârseiColecţia: Muzeul de Etnografie Braşov

Gros baton de berger. Des symboles solaires. Details. Pays de BârsaCollection: Muzeul de Etnografie Braşov

43

Luna. Detaliu, poartă de lemn. Covasnafoto: N. Constantinescu

La Lune. Detail, porte en bois. Covasnaphoto: N. Constantinescu

44

Soarele. Detaliu, poartă de lemn. Covasnafoto: N. Constantinescu

Soleil. Detail, porte en bois. Covasnaphoto: N. Constantinescu

45

Soare. Pandantiv ceramic. Suceavafoto: Corina Mihăescu

Soleil. Pendentif ceramique. Suceavaphoto: Corina Mihăescu

46

Soare. Pandantiv ceramic. Suceavafoto: Corina Mihăescu

Soleil. Pendentif ceramique. Suceavaphoto: Corina Mihăescu

ŞTIINŢELE PĂMÂNTULUI

Narcisa ŞTIUCĂ

Acest capitol îmbină tradiţiile orale izvorâte din cunoaşterea mitică, din ceaempirică şi din cea prototehnologică caracteristice poporului român. Criteriile care auoperat la alcătuirea acestui inventar au fost, în ordine:

1) vechimea atestării documentare;2) aria de răspândire;3) reprezentativitatea (gradul de specificitate din punct de vedere ocupaţional);4) funcţionalitatea.Aşa cum se poate observa din parcurgerea surselor bibliografice, atestarea

faptelor de cultură populară nu poate fi plasată (cel puţin în stadiul actual al cercetărilor)mai departe de medievalitatea târzie, dar se conturează un fapt extrem de important:perpetuarea lor până către timpurile actuale. Aria de răspândire – valabilă atât pentrucredinţe cât şi pentru practici – este general românească, dar trebuie să ţinem seamă şide variaţii zonale, de specificul peisajului natural care a determinat forme diferite deexploatare şi de aici, de cel al prestării ocupaţiilor la care ne-am referit. De aceeareprezentativitatea este un criteriu care se referă, în cazul prototehnicilor, la dategenerale urmând ca, prin cercetări nemijlocite de detaliu, acestea să fie particularizateîn funcţie de fiecare tip de resursă în parte şi de fiecare zonă.

În privinţa funcţionalităţii se cere precizat faptul că, deşi alcătuirea listei de maijos nu ne-a permis să evidenţiem, am remarcat faptul că actualizarea anumitor tradiţiiorale este determinată de contexte festive dintre cele mai importante (Anul Nou şiCrăciunul, Paştile). Reiterarea miturilor despre „Urzirea Lumii” a funcţionat pânătârziu ca formă de purificare şi revigorare a microuniversului tradiţional, acestea fiindetaloanele prin excelenţă ale ordinii ce se cerea reinstaurată şi reconfirmată la fiecareciclu temporal. O serie de credinţe se leagă însă de activităţi curente precum călătoriile,explorarea unor teritorii plasate dincolo de limitele familiare, dar şi de temerareleîntreprinderi de exploatare a resurselor şi de încercarea de a explica anumite fenomenenaturale care tulburau sau străjuiau existenţa oamenilor.

Primele două subcapitole se leagă intim de „Formele de artă a cuvântului”clasificate şi descrise în volumul I al Repertoriului patrimoniului cultural imaterialdin România cu precizarea că nu am avut în vedere numai credinţele şi descrierilecristalizate în forme narative cu valenţe estetice, pe cele care au circulat şi au fostimortalizate în scris atât în corpusuri de acest tip, cât şi pe cele rezultate din înregistrareareflecţiilor şi comentariilor purtătorilor de cultură populară.

O serie de repere ni le-au oferit genuri şi specii precum: paremiologia şi aforistica,poezia ritual-ceremonială şi proza fantastică. Prin urmare, această parte aRepertoriului inventariază sistemul de concepţii şi reprezentări de factură mitico-simbolică. Prezentarea lor detaliată va putea sluji în viitor unor demersuri de mitologie


comparată – influenţele şi interferenţele culturale fiind de pe acum evidente – precumşi analizei rolului pe care cultura ecleziastică, cea aulică şi mai ales diferitele izvoarescrise (cărţile populare, cosmografiile etc.).

Cunoştinţele şi practicile tradiţionale privind compoziţia solului şi cele relativela exploatarea resurselor minerale trebuie privite în legătură cu prestarea ocupaţiilortradiţionale ca un prim pas în convertirea culturală a naturii. Sursele care au stat labaza subcapitolului sunt puţin numeroase întrucât interesul etnografilor s-a îndreptatarareori către aceste aspecte ale vieţii tradiţionale.

COSMOGONIA („URZIREA LUMII”)

Credinţe şi tradiţii orale mitologice privind:

Modelarea PământuluiPlămădirea Pământului prin acţiune exclusiv divină1, prin demers manicheist2,

cu sprijinul animalelor mitice3

Constituţia, configuraţia şi susţinerea Pământului:Forma imperfectă a Pământului4

Culoarea Pământului5

Susţinerea Pământului şi a cerului6 de către personaje divine7, de cătreanimale mitice8 sau pe obiecte-simbol9

Protejarea Pământului de către străjerii divini10

Esenţa11, imaginea şi coordonatele Pământului12

1 Uscatul s-a ales din ape atunci când Dumnezeu a înfipt toiagul/baltagul în matca lor; Dumnezeu aplămădit Pământul frământând ţărâna cu apă şi foc şi adăugându-i „ciolane“ (pietre şi stânci).2 Dumnezeu şi Diavolul (Fârtat şi Nefârtat/un înger căzut) au conlucrat la plămădirea Pământului.3 Dumnezeu cere ajutor broaştei pentru a plămădi Pământul.4 Pământul este plat şi înconjurat de ape.5 Pământul a fost la început străveziu, dar Dumnezeu l-a întunecat după uciderea lui Abel de către Cain.Pământul a fost negru la început, dar s-a albit de groaza fratricidului.6 Cerul se sprijină pe patru stele.7 Pământul e aşezat pe umerii lui Samson cel Tare sau este susţinut de Simion Stâlpnicul.8 Pământul stă pe spinarea a unul sau patru peşti gigantici, a unui urs sau a unei scorpii.9 Dumnezeu a meşterit o osie sau o furcă; Pământul se sprijină pe patru stâlpi (furci) de foc întruchipândcele patru posturi ortodoxe anuale.10 Dumnezeu a pus de strajă patru serafimi cu săbii şi straie de foc pentru a păzi Pământul de acţiunileDiavolului.11 Pământul este femeie, iar cerul, bărbat.12 Pământul are: „cap“, „inimă“ (este uneori identificat cu un lăcaş al Iadului unde se echilibrează foculşi apa pentru a nu distruge lumea), „buric“ (este locul unde s-a aflat „pătişorul de odihnă“ al lui Dumnezeuşi al Diavolului; conform altor tradiţii, se află pe Sf. Munte Athos) şi „coadă“ sau „capăt“, „miez“ şi„margine“ (aici se află Mărul Roşu – arborele cosmic – care ocroteşte peştele gigantic pe care se sprijinăPământul).

Narcisa Ştiucă 49

Geneza formelor de relief:Remedierea erorilor Cosmogoniei cu ajutorul personajelor mitice creştine13 sau

al animalelor mitice14

Încercarea de zădărnicire a actului Creaţiei de către reprezentanţii sacruluimalefic15

Rezultat al acţiunii animalelor mitice16

Rezultat al unor evenimente mitico-religioase ulterioare Cosmogoniei17

Descătuşarea apelor:Rezultat al conceperii Pământului ca organism viu18

Desăvârşitrea Cosmogoniei cu ajutorul unor personaje mitice creştine19 sau alpăsărilor20

Rezultat al acţiunii animalelor mitice21

Rezultat al unor evenimente mitice ulterioare Cosmogoniei22

STRUCTURA ŞI COMPOZIŢIA PĂMÂNTULUI

Solul:Esenţa duală a pământului23

Ritmurile pământului24

13 Sf. Petru a răspândit bolovani pe Pământ din care au „crescut“ dealurile şi munţii.14 La sfatul ariciului, Ţâncului Pământului sau năpârcii şi prin mijlocirea albinei, Dumnezeu a ajustatdimensiunile Pământului (l-a boţit în mâini) ca să încapă sub bolta cerească. Alte tradiţii recunoscexclusiv rolul ariciului în reconfigurarea Pământului.15 Dracul a înghiţit pământul pe care trebuia să I-l aducă lui Dumnezeu pentru plămădirea lumii, iar cândl-a vărsat s-au făcut munţii; munţii au fost ridicaţi de Diavol din adâncuri, iar văile au fost croite cu toporulîn pământ de Diavol ca să-L poată îneca sau prăvăli în ele pe Dumnezeu; îngerii căzuţi au încercat să ajungăiar la Ceruri suflând în scoarţa Pământului, dar Dumnezeu a oprit înălţarea lor şi i-a binecuvântat.16 Munţii şi văile au luat fiinţă odată, când peştii care susţin Pământul s-au înciudat, s-au zvârcolit şi audeclanşat cutremure mari şi surpături.17 Munţii s-au format după Potop, prin spălarea pământului moale; munţii şi dealurile s-au format prinpresiunea stâlpilor de susţinere a Pământului, aceştia erodându-se din cauză că oamenii nu au respectatanumite posturi; văile şi munţii s-au format când Iisus Hristos, scăpat de pe cruce, a fugit de duşmanii Lui.18

„Pământul e viu şi el are sânge şi vine de sânge ca şi oamenii.” Când oamenii au tras prima brazdă, a ţâşnitsânge pe care apoi Dumnezeu l-a făcut alb: aşa s-au ivit apele.19

Dumnezeu l-a făcut pe Sf. Vasile „chizeş peste apă, să destupe izvoarele”.20

La aflarea şi slobozirea surselor de apă (văi, albii, izvoare) Dumnezeu a chemat în ajutor vieţuitoarelePământului, dar au venit toate, mai puţin gaia (uliul, buha, prigoria, cioara, graurul).21

Izvoarele Pământului s-au deschis odată cu revolta peştilor mitici (cf. supra, nota 14).22

Apele au început să curgă pe faţa Pământului după Botezul lui Iisus Hristos.23

Pământul este jumătate bărbat, jumătate femeie; pământul de deasupra (solul) este bărbat, iar cel dinadâncuri (subsolul), femeie.24

Conceput ca organism viu, pământul, ca şi oamenii, are nevoie de odihnă, de aceea trebuie respectate decătre agricultori „conacele” (prânzurile) şi succesiunea semănăturilor. În caz contrar, pământul se odihneştede la sine (nu mai rodeşte).


Geneza rocilor în urma unui demers manicheist25

Subsolul şi zăcămintele:Geneza metalelor şi corelarea acesteia cu anumite fenomene terestre26

Implicarea reprezentărilor sacrului malefic în identificarea şi prelucrareaminereurilor27

Provenienţa supranaturală a pietrelor preţioase28

FENOMENELE GEOLOGICE

Seismele:Reacţia Pământului la decizia divină29 sau la încălcările oamenilor30

Rezultat al acţiunii divinităţii31, fiinţelor mitice32 sau erodării obiectelor-simbol33

în raport cu încălcările normelor moraleErupţiile vulcanice:

Rezultat al revoltei sacrului malefic34

STRUCTURA ŞI DISTRIBUŢIA LUMILOR (ÎN SPAŢIU ŞI ÎN TIMP)

Distribuţia în spaţiu:Lumi celesteLumi subpământene35

Lumi subacvatice36

25 „Piatra Dracul a făcut-o, că lui îi era ciudă pe oameni, de ce nu-s ai lui; şi pentru că n-a fost aşa, precum

el a vrut, s-a apucat să facă tot pământul piatră, să nu crească nimica, ca să n-aibă oamenii ce mânca.Năsipul care este, acela-i sămânţa de piatră, ce a fost aruncat Necuratul să crească. Dar Dumnezeu ablagoslovit de a rămas aşa.”26

Aurul, argintul şi schija (fonta) rezultă din „lucrarea” pământului însuşi în străfunduri an de an,alternativ; prin compensare, geneza lor se corelează cu fenomene precum: canicula, ploile abundente,recoltele slabe.27

Diavolul a fiert piatra pentru a scoate fierul din ea; Dumnezeu l-a ajutat. Aurul şi argintul au fost găsiteprima oară de Diavol care a vrut să facă bani.28

Pietrele scumpe sunt bijuterii uitate de oamenii-peşti pe malul mării.29

Primul cutremur al Pământului a fost declanşat de spaima acestuia la auzul poruncii divine de a susţineşi hrăni toate vieţuitoarele; în urma lui, s-au ivit munţii şi văile. Ori de câte ori pământul rodeşte prea mult,el slăbeşte şi tremură.30

Pământul se cutremură când este prea obosit şi când îl apasă prea mult păcatele oamenilor.31

Când Dumnezeu este nemulţumit de felul în care oamenii îşi duc viaţa, clipeşte din ochi sau îi închidedeclanşând cutremure de pământ.32

Cutremurele sunt declanşate de mişcările peştilor mitici (Diavolului imobilizat în adâncul Pământului), deconfruntările subpământene ale diavolilor şi de bătăile cu limbile de lemn ale meliţelor purtate între strigoaiceîn zilele de Filipi şi Sf. Andrei. Pământul se mai cutremură la nechezatul calului lui Alexandru Machedon.33

Când oamenii nu ţin posturile, stâlpii (furcile, osia) Pământului se tocesc şi provoacă seisme.34

Erupţiile vulcanice se fac din scuipatul Diavolului mânios că a fost zăvorât în adâncuri de cătreDumnezeu.35

Iadul a fost zidit de Diavol; Dumnezeu l-a închis acolo într-o cuşcă şi l-a priponit cu un lanţ gros.36

În mare trăiesc faraoni (oameni-peşti uriaşi) cu glas ademenitor a căror metamorfoză este pusă peseama blestemului părintesc.

Narcisa Ştiucă 51

Distribuţia în timp:Lumea rohmanilor37

Lumea jidovilor38

SPIRITELE TUTELARE ALE PĂMÂNTULUI

Spirite benefice (protectoare)39

Spirite malefice40

ESCATOLOGIA („PIEIREA LUMII”)

Dezlănuirea stihiilor naturale ca pedeapsă divină41

Evenimente declanşate de oameni42

Încălcări ale poruncilor şi rânduielilor divinităţii43

CUNOŞTINŢE ŞI PRACTICI PRIVINDMETODE TRADIŢIONALE DE IDENTIFICARE A COMPOZIŢIEI ŞI

UTILITĂŢII SOLULUI

Evaluarea solurilor în funcţie de proprietăţile fizice44

Evaluarea solurilor în funcţie de proprietăţile chimice45

37 Blajinii (blăjinii sau rohmanii) au trăit înaintea Uriaşilor. Erau foarte mici şi au fost trimişi într-o lume

subpământeană din care veghează asupra oamenilor actuali şi se roagă pentru izbăvirea lor.38

Uriaşii (urieşii sau jidovii) au trăit pe Pământ până la Potop. Lumea lor a dăinuit 2000 de ani, după careau fost potopiţi de ape şi ascunşi într-o lume subacvatică; la sfârşitul lumii, împăratul lor, Constantin, va fivictorios şi uriaşii, rămaşi foarte mici, vor stăpâni iar lumea.39

Vâlva băii, Faurul Pământului, Greul Pământului40

Ăl de pe comoară41

Seceta şi foametea, ploaia de foc, potopul – în mod succesiv sau exclusiv – vor fi trimise de Dumnezeupe Pământ pentru a-i pedepsi pe oameni.42

„Bătălia din urmă”, o conflagraŞie care va cuprinde întreg Pământul, va distruge lumea oamenilor actuali.43

Dacă femeile n-ar mai plămădi pâine şi n-ar mai vopsi ouă de Paşti, Pământul s-ar prăbuşi fiindcă i s-ar da răgaz Diavolului ascuns sub el să roadă furcile/stâlpii pe care se sprijină şi să-l prăbuşească în apă.44

Se au în vedere: textura (uşoară / s. nisipoase, nisipo-lutoase, mijlocie / s. lutoase, luto-nisipoase, grea/ s. luto-argiloase, argiloase), structura (solurile grăunţoase şi glomerulare fiind cele mai fertile), porozitatea(solurile afânate au cel mai bun randament), permeabilitatea şi capacitatea de reţinere a apei (solurileprăfoase au cea mai bună permeabilitate, adică se menţin ”jilave”, sunt fertile şi se lucrează uşor, iar celeţărânoase/argiloase reţin apa, au plasticitate şi aderenţă mare, de aceea se numesc popular „chişaiuri”),culoarea (solul negru este fertil iar cel albicios şi cu aspect de crustă, numit şi „sărătură” este infertil) şiplasarea (la şes sau pe înălţimi, cu sau fără mare expunere solară).45

Solurile prezintă reacţie acidă, neutră şi alcalină. Aceste caracteristici se evaluează tradiţional în funcţiede apariţia florei spontane astfel: pe solurile alcaline cresc scânteiuşa, ciumăfaia şi hreniţa; pe cele neutre şifertile, trifoiul roşu, urzica moartă şi ştirul; pe cele acide, cu randament foarte scăzut, pelinul negru, lumânăricaşi anghelica. În acelaşi fel se determină şi capacitatea de retenţie a apei în cazul în care acest lucru nu seevidenţiază permanent: solurile mlăştinoase sunt favorabile creşterii măcrişului, cozii-calului şi cucutei.


METODE TRADIŢIONALE DE IDENTIFICARE A FILOANELORŞI DE EVALUARE A RANDAMENTULUI ACESTORA

Identificarea resurselor minerale pe baza observării calităţilor stratului desuprafaţă al solului46

Identificarea filoanelor de metale preioase aparente la suprafaţă după volum şiconţinut47

Evaluarea randamentului zăcămintelor48

4 6Metoda este valabilă pentru identificarea zăcămintelor metalifere (fier, cupru, alumină), dar şi a celor

petroliere şi de sare. Culoarea, mirosul specific şi felul în care este reţinută apa, precum şi modificareacalităşilor acesteia constituie indicii privind prezenţa fiecărei resurse în parte.47

Se distingeau după compoziţie: „vine de făinar”, „vine de beuşă albă”, „vine de cristal” şi „corzi sterpe”(toate plasate vertical). În funcţie de poziţie şi configuraţie, puteau fi şi „scaune” (orizontale), „cruci”(filoane intersectate) şi „volburi” (în formă de coloane).48

Pentru zăcămintele aurifere se făcea prin metoda spălării cu „şaitrocul de cercat” în urma căreia secalcula cantitatea de aur obşinută printr-o spălare.

LES SCIENCES DE LA TERRE

Narcisa ŞTIUCĂ

Le présent chapitre réunit des traditions orales issues du savoir mythique, dusavoir empirique, ainsi que du savoir proto-technologique du peuple roumain.L’inventaire est organisé selon les critères suivants:

1) l’ancienneté de l’attestation documentaire;2) l’aire de diffusion;3) la représentativité (le degré de spécificité occupationnelle);4) la fonction.Les sources bibliographiques ne font pas remonter les faits de culture populaire

plus haut que le Moyen Âge tardif (du moins en l’état actuel de la recherche) ; onremarquera toutefois la transmission ininterrompue de ces faits jusqu’à l’époquecontemporaine. L’aire de diffusion – des croyances, aussi bien que des pratiques –recouvre tout le territoire roumain, avec des variations qui tiennent à la géographie et aupaysage naturel, ce qui a pu conduire à l’apparition de formes particulières d’exploitationet de là, à des occupations spécifiques. Dans le cas des proto-techniques, le critère de lareprésentativité ne concerne que des données générales, en attendant que des recherchesplus approfondies permettent des distinctions par type de ressource et par région.

Concernant le critère de la fonction, il faut noter quelques aspects que laclassification ci-dessous ne signale pas suffisamment : d’une part, certaines traditionsorales sont régulièrement actualisées lors des grandes fêtes (Nouvel An, Noël, Pâques).D’autre part, la représentation des mythes du «tissage du monde» a longtemps servi deforme de purification et de régénération du micro-univers traditionnel, de modèle parexcellence d’un ordre du monde qui devait être réinstauré et confirmé à chaque cycletemporel. Enfin, alors que certaines croyances sont liées aux activités courantes : voyages,exploration de territoires hors de l’espace familier, d’autres concernent des entreprisestéméraires d’exploitation des ressources ou l’explication de phénomènes naturelstroublants.

Les deux premiers sous-chapitres sont intimement liés aux « Formes de l’art durécit » décrites dans le premier volume du Répertoire du patrimoine culturel immatérielde Roumanie; à côté des croyances et descriptions présentes dans les formes narrativesà vocation esthétique (de circulation orale ou écrite), nous avons pris en compte leséléments qui se dégageaient des réflexions et commentaires des porteurs de culturepopulaire. Certains genres parmi d’autres nous ont servi de repère : les proverbes etdictons, les aphorismes, la poésie rituelle et cérémonielle, le récit fantastique.

Le présent chapitre du Répertoire indexe un système de conceptions etreprésentations de nature mythique et symbolique. Nous espérons que la présentationci-dessous pourra être utilisée à l’avenir dans le cadre des recherches en mythologiecomparée – les influences et interférences culturelles étant bien signalées – autant


que pour l’analyse des rôles joués par la culture ecclésiastique, par la culture aulique etpar les sources écrites (livres populaires, cosmogonies, etc.).

Enfin, les savoirs et pratiques relatives au sol et à l’exploitation des ressourcesminérales sont à mettre en relation avec les occupations traditionnelles, en tant quepremier pas sur la voie de la conversion culturelle de la nature. Malheureusement, lessources qui nous ont servi à la rédaction de ce sous-chapitre sont peu nombreuses, cetaspect de la vie traditionnelle n’ayant pas intéressé les chercheurs en ethnographie.

CROYANCES ET TRADITIONS ORALESRELATIVES À LA COSMOGONIE (« LE TISSAGE DU MONDE »)

La formation de la TerreFormation de la Terre exclusivement par l’action divine1 , par l’action de forces

manichéistes2 , par l’intervention d’animaux mythiques3

La constitution, la configuration et les supports de la Terre :La forme imparfaite de la Terre4

La couleur de la Terre5

Les supports de la Terre et du ciel6 : divinités7 , animaux mythiques8 ou objetssymboliques9

La protection de la Terre par les gardiens divins10

L’essence11 , l’apparence et les coordonnées de la Terre12

1 La terre ferme s’est séparée des eaux lorsque Dieu a planté son bâton/sa crosse dans leur source ; Dieu a

créé la Terre en pétrissant de la glèbe mêlée d’eau et de feu et en y ajoutant les « os » (pierres et rochers).2 Dieu et le Démon (alter ego négatif de Dieu/ange déchu) ont également participé à la création de la Terre.

3 Pour créer la Terre, Dieu se fait aider par la grenouille.

4 La Terre est plate, entourée d’eaux.

5 La Terre était transparente au début, mais Dieu l’a obscurcié après le meurtre d’Abel. La Terre était noire

au début, elle a blanchi d’horreur devant le fratricide.6 Le ciel est soutenu par quatre étoiles.

7 La Terre tient sur les épaules de Samson le fort, ou bien elle est soutenue par Siméon le Stylite.

8 La Terre tient sur le dos d’un/ de quatre poissons géants, sur le dos d’un ours ou d’une scorpie (créature

fabuleuse à plusieurs têtes de femme, qui verse du feu par le nez et dont le sang est censé avoir des propriétésmiraculeuses).9 Dieu a fabriqué un essieu ou une fourche ; la Terre tient sur quatre piliers (fourches) de feu qui

représentent les quatre jeûnes de l’année chez les Orthodoxes.10

Dieu a ordonné quatre séraphins vêtus de feu, tenant des épées de flamme, pour garder la Terre desagissement du Démon.11

La Terre est une femme, et le ciel - un homme.12

La Terre a une « tête », un « cœur » (parfois identifié à un espace infernal où le feu et l’eau sont remis enéquilibre, pour ne pas détruire le monde), un « nombril » (l’endroit où se trouvait « le lit de repos » de Dieu etdu Démon ; selon d’autres traditions, identifié au Mont Athos), une « queue » ou « bout », un « noyau » et des« bords » (où se trouve le Pommier Rouge - l’arbre cosmique - protégeant le poisson géant qui porte la Terre).

Narcisa Ştiucă 55

La genèse des formes du relief :Rectification des erreurs de la cosmogonie par des personnages mythiques

chrétiens13 ou par des animaux mythiques14 .Tentatives des représentants du sacré maléfique de s’opposer à l’acte de la création15

Résultat de l’intervention des animaux mythiques16

Résultat d’événements mythiques et religieux ultérieurs à la cosmogonie17

L’apparition de l’eau :Conséquence de la conception de la Terre comme organisme vivant18

Complétion de la cosmogonie par l’intervention de personnages mythiqueschrétiens19 ou des oiseaux20

Résultat de l’intervention des animaux mythiques21

Résultat d’événements mythiques ultérieurs à la cosmogonie22

CROYANCES ET TRADITIONS ORALES RELATIVES À LASTRUCTURE ET À LA COMPOSITION DE LA TERRE

Le sol :Nature duale du sol23

Rythmes de la terre24

13 Saint Pierre a semé des rochers sur la Terre, qui ont « grandi » pour devenir collines et montagnes.

14 Sur conseil du hérisson, du rat-taupe ou de l’orvet et par l’intervention de l’abeille, Dieu a réduit les

dimensions de la Terre (il l’a froissée entre ses mains) pour la faire rentrer sous la voûte céleste. D’autrestraditions évoquent l’intervention exclusive du hérisson dans la reconfiguration de la Terre.15

Le Démon a avalé la glèbe qu’il devait porter à Dieu pour la Création, et quand il l’a vomie il en a faitles montagnes; le Démon a soulevé le fond des eaux pour en faire des montagnes et a creusé à la hache dansle sol les vallées, pour y jeter ou faire noyer Dieu ; les anges déchus ont voulu remonter au ciel en soufflantsur la croûte terrestre, mais Dieu les a arrêtés en les bénissant.16

Les montagnes et les vallées sont nées en même temps, lorsque les poissons qui portent la Terre se sontdisputés et agités, provoquant ainsi d’énormes tremblements et éboulements de terre.17

Les montagnes sont apparues après le déluge, quand les eaux qui se retiraient ont lavé la terre molle ; lesmontagnes et les collines ont été formées par la pression des piliers de la Terre, qui s’érodaient à chaquefois que les hommes ne respectaient pas les jeûnes ; les vallées et les montagnes se sont formées lorsqueJésus Christ s’est échappé de la croix et a fui ses ennemis.18

« La Terre est vivante, elle a du sang et des veines comme les êtres humains ». Lorsque les hommes ontcreusé le premier sillon, du sang a jailli de la terre, que Dieu a rendu blanc : ainsi sont apparues les eaux.19

Dieu a mis Saint Basile « patron des eaux, chargé d’ouvrir les sources ».20

Pour trouver et délivrer les eaux (creuser vallées, lits, sources), Dieu a fait appel à toutes les créaturesde la Terre, qui ont toutes répondu, sauf le milan (ou l’épervier, le hibou, le guêpier, le corbeau, l’étourneau).21

Les sources de la Terre se sont ouvertes lors de la révolte des poissons mythiques (cf. supra, note 14).22

Les eaux ont commencé à couler à la surface de la Terre après le baptême de Jésus Christ.23

La terre est mi-homme, mi-femme ; la terre du dessus (le sol) est homme, la terre d’en dessous (le sous-sol) est femme.24

Conçue comme un organisme vivant, la terre, tout comme les êtres humains, a besoin de se reposer : lesagriculteurs doivent donc respecter les « siestes » et la succession des cultures, sinon la terre s’endortd’elle-même (ne porte plus de fruits).


Genèse des pierres suite à une démarche manichéiste25

Le sous-sol et les gisements :Genèse des métaux et corrélation avec les phénomènes terrestres26

Interventions du sacré maléfique dans l’identification et le travail du minerai27

Origine surnaturelle des pierres précieuses28

CROYANCES ET TRADITIONS ORALESRELATIVES AUX PHÉNOMÈNES GÉOLOGIQUES

Les tremblements de terre :Réaction de la Terre à une décision divine29 ou devant les mauvais agissements

des hommes30

Résultat de l’action divine31 , de l’action d’êtres mythiques32 ou de l’érosiondes objets symboliques33 en rapport avec la violation des normes morales

Les éruptions volcaniques :Résultat de la révolte du sacré maléfique34

25 « La pierre, c’est le Malin qui l’a faite, car il haïssait les hommes, qui n’étaient pas à lui ; et quand il n’a

pas pu les soumettre, il s’est mis à transformer toute la terre en pierre, pour que plus rien n’y pousse etles hommes périssent de faim. Le sable, c’est la graine qu’a jetée le Malin pour faire pousser les pierres,mais Dieu l’a bénie et elle est restée petite ».26

L’or, l’argent et le fer sont le résultat du « travail » souterrain de la terre elle-même, ils sont produitschaque année à tour de rôle ; en compensation, leur genèse est corrélée avec des phénomènes destructeurscomme la canicule, les grandes pluies, les mauvaises récoltes.27

Le Démon a fait bouillir la pierre pour en extraire le fer ; Dieu l’y a aidé. L’or et l’argent ont étédécouverts par le Démon, qui a voulu en faire la monnaie.28

Les pierres précieuses sont les bijoux oubliés au bord de la mer par les hommes-poissons.29

Le premier tremblement de terre a été un mouvement de peur de la Terre, quand elle a entendu Dieu luicommander de porter et de nourrir tous les êtres ; il est à l’origine de l’apparition des montagnes et desvallées. Quand elle donne des récoltes excessives, la terre faiblit et tremble.30

La terre tremble quand elle est fatiguée, ou quand les péchés des hommes pèsent trop lourd.31

Quand Dieu est mécontent des hommes, il cligne des yeux ou ferme ses yeux, provoquant ainsi lestremblements de terre.32

Les tremblements de terre sont provoqués par les mouvements des poissons mythiques (ou par leDémon immobilisé au fond de la terre), par les luttes souterraines des démons, par les coups des écouchesà chanvre portées par les revenantes lors de la fête des Philippe et de la Saint-André. La terre peut encoretrembler quand hennit le cheval d’Alexandre le Grand.33

Quand les hommes ne respectent pas les jeûnes, les piliers (ou les fourches, ou l’essieu) de la Terres’érodent, provoquant ainsi les tremblements de terre.34

Les éruptions volcaniques sont la manifestation du Démon, qui crache de colère d’avoir été enfermé parDieu dans les tréfonds de la Terre.

Narcisa Ştiucă 57

CROYANCES ET TRADITIONS ORALESRELATIVES À LA STRUCTURE ET À LA DISTRIBUTION DES

MONDES (DANS L’ESPACE ET DANS LE TEMPS)

Distribution dans l’espace:Les mondes célestesLes mondes souterrains35

Les mondes aquatiques36

Distribution dans le temps:Le monde des Rokhmans37

Le monde des Géants38

CROYANCES ET TRADITIONS ORALESRELATIVES AUX ESPRITS TUTÉLAIRES DE LA TERRE

Esprits bénéfiques (protecteurs)39

Esprits maléfiques40

CROYANCES ET TRADITIONS ORALESRELATIVES À L’ESCHATOLOGIE (« LA FIN DU MONDE »)

Déchaînement des forces de la nature comme punition divine41

Événements provoqués par l’homme42

Violation des commandements et de l’ordre divin43

35 L’Enfer a été bâti par le Démon ; Dieu y a enfermé le Démon dans une cage, et l’a attaché à une énorme

chaîne.36

La mer est habitée par les pharaons (hommes-poissons géants) à voix tentatrice, maudits par leursparents à se métamorphoser.37

Les Rokhmans (ou les Doux, ou les Bienheureux) ont vécu avant les Géants. C’étaient des nains qui ontété envoyés dans le monde souterrain pour veiller sur les hommes et prier pour leur salut.38

Les Géants ont vécu 2 000 ans sur la Terre, jusqu’au Déluge, quand leur monde a été recouvert par leseaux. Ils vivent sous l’eau en attendant la fin du monde, quand leur empereur, Constantin, sera victorieux,et les Géants devenus nains règneront de nouveau sur la Terre.39

La vâlva de la mine (voir Patrimoine vol. I, ch. 1, note 45), le Forgeron de la Terre, le Géant de la Terre.40

Celui qui est assis sur le trésor.41

La sécheresse et la famine, la pluie de feu, le déluge - certains fléaux ou tous, l’un après l’autre - serontenvoyés par Dieu, pour punir les hommes.42

La bataille dernière aura lieu sur toute la Terre et détruira le monde actuel des hommes.43

Si les femmes ne préparaient plus le pain ni ne coloraient les œufs de Pâques, la Terre s’effondrerait, carle Démon souterrain rongerait les piliers/les fourches qui maintiennent la Terre au-dessus des eaux.


CROYANCES ET TRADITIONS ORALESRELATIVES AUX MÉTHODES TRADITIONNELLES

D’IDENTIFICATION DE LA COMPOSITION ET DE L’UTILITÉ DU SOL

Évaluation des sols en fonction des propriétés physiques44

Évaluation des sols en fonction des propriétés chimiques45

MÉTHODES TRADITIONNELLES D’IDENTIFICATION DES GISEMENTSET D’ÉVALUATION DE LEUR RENDEMENT

Identification des ressources minérales sur la base des qualités de la couchesuperficielle du sol46

Identification des gisements de métaux précieux apparents selon le volume etle contenu47

Évaluation du rendement des gisements48

44 Critères d’évaluation : la texture (sol léger : sablonneux, sablonneux-argileux ; sol moyen : argileux,

argileux-sablonneux ; sol lourd : glaise-argileux, glaise), la structure (les sols granuleux et glomérulairessont les plus fertiles), la porosité (les sols aérés ont un meilleur rendement), la perméabilité et lacapacité de rétention d’eau (les sols poussiéreux ont la meilleure perméabilité, se maintiennent humideslongtemps, sont fertiles et faciles à labourer ; les sols terreux/argileux retiennent bien l’eau, ont une bonneplasticité et adhérence, et sont appelés en langue populaire chişaiuri ‘terres à mortier’), la couleur (le solnoir est fertile, alors que le sol blanc qui ressemble à une croûte, également appelé « salaison », estinfertile) et l’emplacement (dans la plaine ou sur une hauteur, avec une grande ou petite exposition ausoleil).45

Les sols présentent une réaction acide, neutre ou alcaline. La méthode traditionnelle d’évaluationde ces caractéristiques s’appuie sur l’observation de la flore spontanée : la présence de la gagée deschamps, de la stramoine (l’herbe aux fous), ou de la bourse-à-pasteur indique un sol alcalin ; le trèfle després, le lamier tacheté ou l’amarante indiquent un sol neutre et fertile ; l’armoise commune, la molène etl’angélique poussent sur les sols acides à petit rendement. Le même critère sert à déterminer la capacité derétention d’eau, si elle n’est pas immédiatement sensible : l’oseille, la pesse et la ciguë poussent sur lessols marécageux.46

La méthode est utilisée pour identifier les gisements de métaux (fer, cuivre, alumine), mais aussi pourle pétrole et le sel. La couleur, l’odeur spécifique et la manière de retenir l’eau et la modification descaractéristiques de l’eau sont autant d’indices de la présence de chacune de ces ressources.47

Distingués selon la composition : « veine de farine », « veine de silex blanc », « veine de cristal » et« queues stériles » (placées verticalement). Selon la position et la configuration, on distinguait les« chaises » (filons horizontaux), les « croix » (filons qui se croisent) et les « torsades » (sous forme decolonnes).48

Le rendement des gisements d’or était mesuré par la méthode du lavement au şaitroc (cuve arrondieen bois servant à séparer le minerai, batée), suivie d’une évaluation de la quantité d’or obtenue dans unseul lavement.

Narcisa Ştiucă 59


Ackner, M. (1965) : « Vechile spălătorii de aur din jurul Sebeşului » [Les anciennesexploitations alluvionnaires de la région de Sebeş] in Apulum V, Alba-Iulia.

Butură, Valer (1969) : « Spălarea aurului din aluviuni şi mineritul ţărănesc din MunţiiApuseni » [L’orpaillage et l’extraction traditionnelle dans les Monts Apuseni] inAnuarul Muzeului Etnografic al Transilvaniei (1965-1967), Cluj.

Dunăre, Nicolae (1984) : Civilizaţia tradiţională românească în Curbura CarpaticăNordică [La civilisation roumaine traditionnelle au Nord de l’arc des Carpates],Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică.

Ghiţulescu, T.P., Socolescu, M. (1941) : « Étude géologique et minière des MontsMétalifères » in Anuarul Institutului Geologic al României (XXI), Bucureşti.

Iordache, Gheorghe (1996) : Ocupaţii tradiţionale pe teritoriul României. Studiuetnologic (IV) [Métiers traditionnels sur le territoire roumain. Étude ethnologiqueIV], Craiova, Scrisul românesc.

Jiga Iliescu, Laura (2006) : Răsplata Paradisului: filoane livreşti şi orale aletradiţiilor despre blajini în spaţiul românesc [La récompense du paradis :sources écrites et orales des traditions relatives aux Bienheureux dans l’espaceroumain], Bucureşti, Editura Academiei.

Pamfile, Tudor (1913) : Agricultura la români. Studiu etnografic cu un adaus despremăsurătoarea pământului şi glosar [L’agriculture chez les Roumains. Étudeethnographique suivie d’une étude sur l’évaluation des sols et d’un glossaire],Bucureşti-Leipzig-Viena, Editurile Socec & comp., C. Sfetea, Librăria Naţională.

Pamfile, Tudor (1913) : Povestea lumii de demult după credinţele poporului român.Pământul după credinţele poporului român. Sfârşitul lumii după credinţelepoporului român [L’histoire des mondes du passé d’après les croyances desRoumains. La terre selon les croyances du peuple roumain. La fin du mondeselon les croyances du peuple roumain], Editurile Socec & comp., C. Sfetea,Librăria Naţională.

Prodan, D. (1959) : « Producţia fierului pe domeniul Hunedoarei în secolul al XVII-lea » [L’exploitation du fer dans la région de Hunedoara au XVIIe siècle] inAnuarul Institutului de Istorie (I-II, 1958-1959), Cluj.

Rusu Abrudeanu, I. (1939) : Aurul românesc [L’or roumain], Bucureşti.

60

Munţii BucegiAutor: Iosif Berman, Arhiva de Imagine a MNTR

Monts BucegiAuteur: Iosif Berman, Archives photographiques du MNTR

61

Peisaj din FăgăraşAutor: Iosif Berman, Arhiva de Imagine a MNTR

Paysage à FăgăraşAuteur: Iosif Berman, Archives photographiques du MNTR

62

Biserica din Peştera IalomicioareiAutor: Iosif Berman, Arhiva de Imagine a MNTR

Eglise de Cave IalomicioaraAuteur: Iosif Berman, Archives photographiques du MNTR

63

Scara lui Ioan Scărarul, de la Mănăstirea SuceviţaAutor: Iosif Berman, Arhiva de Imagine a MNTRÉchelle de Ioan Scărarul, le monastère Suceviţa

Auteur: Iosif Berman, Archives photographiques du MNTR

TRUPUL – REPREZENTĂRI ALE LUMII RURALE

Ilie MOISE

Subiect generos, antropologia corpului uman – domeniu de cercetare relativnou , încearcă să decupeze din realitatea românească părţi care, puse laolaltă, săconstituie un tot unitar menit a surprinde reprezentările rurale despre trup.

Principalele surse pentru subiectul nostru rămân Atlasul Lingvistic Român, I şiII (ALR, I, II) şi Micul Atlas Lingvistic Român (ALRM, 1938, 1940), cele mai temeinicecercetări privind reprezentările corporale ţărăneşti. Paralel vom încerca, pe baza studiilorpublicate şi a investigaţiilor de teren, să conturăm viziunea modernă pe care ştiinţeleau încercat să o impună începând cu a doua jumătate a secolului al XIX-lea, gest princare sperăm să conferim cercetării etnologice şi o dimensiune istorică.

În sinteza noastră am pornit de la principiul că fiecare societate îşi construieştepropriul univers corporal, imagini şi reprezentări, utilizând în sens propriu dar şi simboliccorpul uman. Considerăm, aşadar, lumea rurală românească ca una autonomă, careposedă o viziune proprie despre corpul uman.

La început ne-am oprit asupra cuvintelor – unităţile semantice care denumescpărţile corpului – pe care încercăm să le raportăm la imagini prezente în universulgospodăresc şi cel animal. Investigaţia continuă cu o incursiune în domeniul anatomieidescriptive interne şi se deschide către universul fascinant al fiziologiei. Ce ştiu ţăraniidespre anatomia şi fiziologia aparatului digestiv, urinar, respirator şi sanguin? Careeste natura materiilor corporale: oasele, carnea, unghiile, sângele şi părul? Sunt doarcâteva întrebări la care încercăm să răspundem. Tangenţial, vom lua în discuţie şicâteva „dosare” reprezentative pentru dezbaterea problematicii corporale: excreţiile,aspecte ale sexualităţii, fecundaţiei, gravidităţii şi naşterii. Nu vom uita nici marilesinteze etnografice de la sfârşitul veacului al XIX-lea, unde vom găsi atestate o seriede credinţe şi reprezentări privind corpul uman. Dintre sursele etnografico-folcloricepe care le-am utilizat şi care pot avea o relevanţă pentru reprezentările lumii ruraledespre corpul uman – amintim descântecul (cu imaginile specifice pe care acesta levehiculează), legendele (acelea care fac referire directă la reprezentări corporale),ghicitoarea (care ne introduce în codul simbolic ce leagă universul corporal de cel allumii înconjurătoare), proverbele şi zicătorile (care păstrează vechi reprezentări aletrupului) sau obiceiuri şi credinţe la naştere, nuntă şi înmormântare (Marian: 1892)utilizate, mai ales, în scop comparativ.

La noi, corpul uman începe să fie studiat sistematic abia după 1990. Datorăm catedrei de istoriemodernă din cadrul Facultăţii de Istorie şi Filozofie a Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca,prima teză de doctorat pe această temă – Constantin Bărbulescu, Imaginarul corpului uman..., Bucureşti,Paideia, 2005, dar şi nr. 2 al „Caietelor de antropologie istorică” (298 p.) – o adevărată panoramăreprezentativă pentru cercetările contemporane axate pe acest domeniu.


În ceea ce priveşte descântecul, ne interesează doar o anumită categoriecomportamentală în care „se înscriu apoi tipurile (motivele) literare care indică amănunţitlocul invadat de boală cu aceeaşi ţintă de a putea îndepărta răul numai dacă e circumscrisşi topografic.” (Bârlea: 1983, 26). Într-un descântec „de suldumaş” din Oltenia,descântătoarea realizează, printr-o enumerare ce porneşte din partea superioară acorpului către cea inferioară, topografia trupului uman pornind şi finalizând descriereaprin numirea segmentelor anatomice extreme: capul şi piciorul. Din fericire, topografiaeste mai nuanţată la nivelul unora dintre segmentele anatomice: capul, trunchiul şipiciorul. Remarcăm că „temea” este asimilată etajului neural al craniului, iar „trupul”corespunde zonei genitale, în imediata apropiere a îngemănării.

Voi, vlaş, suldumaşi / Ieşiţi din creierii capului lu... / Ieu dau cap pentrucap / Dau teme pentru teme / Dau ochi pentru ochi / Dau nas pentru nas / Gurăpentru gură / Urechi pentru urechi / Gât pentru gât / Braţă pentru braţă / Truppentru trup / Gemânări pentru gemânări / Arm pentru arm / Genunchi pentrugenunchi / Picioare pentru picioare. (Folclor din Oltenia ... Bucureşti, 1967, p.332). Descântecele din această categorie, alături de datele oferite de ALR I şi II şiinformaţiile de teren, ne-au oferit o imagine completă a terminologiei corpului uman.

Trupul poate fi descompus în 81 de unităţi semantice dintre care 55 le regăsimşi în anatomia descriptivă a animalelor domestice. Dacă ar fi să facem o comparaţieîntre corespondenţele om / animal, la nivelul terminologiei, după marile unităţi anatomice,am observa cu uşurinţă că, dintre toate aceste mari unităţi, lipsesc corpului animal„mâna” şi „faţa”. Aşa cum au remarcat lingviştii şi cum reiese şi din materialul prezentatpână acum, majoritatea termenilor ce denumesc părţi ale corpului sunt polisemantici: îiîntâlnim pentru a denumi părţi ale corpului animal, dar şi componente ale unor obiectedin lumea inanimată. Din cele 81 de unităţi semantice ale corpului uman, 67,9 %desemnează şi părţi ale corpului animal, iar 32 şi obiecte din lumea inanimată,reprezentând 39,5 %. Sensul transferului semantic între cele trei domenii abordate seprezintă astfel: uman - > animal - > inanimat. În concluzie, putem afirma că, în codterminologic, corpul uman dă dovadă de o putere de extensie deosebită, că avem de-aface cu o adevărată antropomorfizare a domeniului animal, dar parţial şi a celui inanimat.

Operaţia de inventariere şi constituire a unui corpus de cuvinte cu care săoperăm ne-a permis să remarcăm pregnanţa, forţa cu care corpul este prezent îndiscursul cotidian al lumii tradiţionale, modul în care insul din această lume se raporteazăla propriul trup. Faptele de limbă reflectă prin urmare o anumită perspectivă asuprarealităţii care ţine de o „necesitate expresivă” a ţăranului – „ceea ce îl satisface estetic”,îi convine din punct de vedere social sau îi serveşte funcţional (Coşeriu: 1997, 77).

În acest context este semnificativ faptul că individul din lumea rurală nu foloseştecuvântul corp (din latinul corpus), ci slavul trup. Puternic înrădăcinat în limbă, a pătrunsprobabil prin intermediul bisericii, încât a dezvoltat o serie de derivate: trupeş (careînseamnă bine făcut, voinic), trupeşie (care se referă la mărimea trupului) sau trupeşte(folosit în sensul de „în ce priveşte trupul”). Multă vreme termenul corp rămâne însfera livrescului şi a terminologiei medicale.

Ilie Moise 67

În finalul acestor consideraţii, câteva lucruri se pot spune cu certitudine. Înprimul rând omul din lumea satului tradiţional probează o cunoaştere temeinică şidestul de nuanţată a structurii corpului uman. Atât de temeinică încât unii cercetători(Huluţă: 2002, 134) vorbesc de o etnoanatomie, mulţi dintre termenii care desemneazăcomponente ale corpului intrând în alcătuirea numelor metaforice de plante, denumescpărţi ale unor unelte şi construcţii sau se regăsesc în toponimie şi unităţi de măsură.(Huluţă: 2002, 134). Atunci când vrea să definească organele interne sau mădularele,omul din lumea satului face referiri la terminologia corpului animal spunând adeseori:„eu n-am văzut dar la porc aşa este.”

În al doilea rând, în terminologia ţărănească a corpului se constată existenţaunei bogate sinonimii în diverse registre – ironic, eufemistic etc. care denotă o aplecarespre cuvântul „mustos” şi o permanentă intenţie de nuanţare în funcţie de context.Ex.: cap/hârcă/ţeastă/scăfârlie/tidvă sau furca pieptului/capul pieptului/crucea pieptului.Tabu-urile lingvistice impuse de „simţul ruşinii” vizează eliminarea din comunicare înanumite contexte a denumirilor obiective pentru organele genitale care sunt înlocuitecu o serie de termeni precum: nană, ruşine, trup, vână, daravelă, născătoare,treabă, cosor, pasăre, drâmbă, mădular.

În al treilea rând, paralel cu sinonimia se manifestă o tendinţă spre economielingvistică specifică oralităţii populare. Astfel apar paradigme repetabile care pot fi aplicatemai multor segmente corporale asemănătoare ca formă sau funcţie cum ar fi: umăr(umărul obrazului, umărul de la palmă etc.) sau bucă (buca obrazului, buca şezutului).

În general, economia lingvistică se caracterizează prin folosirea unui complexsonor pentru un număr cât mai mare de semnificaţii (pântece cu sensul de abdomen,stomac sau uter, maţ, cu sensul de intestin, organ intern, pântece sau organ genital).

Perspectiva antropologică în care ne situăm, ne-a obligat să abordăm terminologiatrupului ca fapt de limbă interdisciplinar, intersectând lingvistica, medicina, filozofiaculturii şi folclorul, mai cu seamă cel legat de practicile băbeşti şi descântecele –componenta magică a medicinii populare.

Puternic ancorat în magie şi mit sistemul terminologic anatomic ţărănesc esteunul de sine stătător, compatibil cu cel ştiinţific, fapt ce reflectă o profundă cunoaşterea corpului uman.


CREDINŢE ŞI TRADIŢII ORALE PRIVINDFACEREA LUMII (URZIREA)

Omul primordial – Modelarea lui prin acţiune divină1

Perechea primordialăPlăsmuirea Evei din coasta lui Adam în timp ce acesta dormea2

Păcatul originar.3

CONFIGURAŢIA CORPULUI UMAN4 (TRUPUL SĂNĂTOS)

Structura perceptibiluluipiciorul5mâna6

1 Şi-a zis Dumnezeu: Să facem om după chipul şi asemănarea Noastră... Atunci, luând Domnul Dumnezeuţărână din pământ a făcut pe om şi a suflat în faţa lui suflare de viaţă şi s-a făcut omul fiinţă vie. (VechiulTestament, Facerea, 1, 26; 2.7)2 Şi partea (coastă) pe care o luase din om El a prefăcut-o în femeie şi a adus-o către om. Atunci omul(Adam) a grăit: „Aceasta este acum os din oasele mele şi carne din carnea mea; ea se va chema femeie căcidin bărbat a fost luată” (Vechiul Testament, Geneza, 2, 22-23). De aici şi credinţa că femeia este supusăbărbatului.3 Sedusă de şarpe, Eva... (Cea care dă viaţă) îl iniţiază pe Adam în încălcarea interdicţiei de a gusta dinroadele pomului cunoaşterii. Osânda lui Dumnezeu cade ca un blestem: „Întru dureri vei naşte fii şi dorultău va fi după bărbatul tău şi el te va stăpâni.”) (Vechiul Testament, Geneza, III, 16). Detectăm aici unprincipiu clar de drept patriarhal: „...el te va stăpâni”, pe care îl regăsim în comunităţile rurale din întregspaţiul românesc. De aici şi statutul femeii în satul tradiţional, unul secund şi conotat preponderentnegativ.4 Termenul trup pentru ceea ce medicina numeşte corp este întâlnit în toate zonele rurale ale ţării.5 Piciorul este partea anatomică care are ca extremităţi „talpa” şi „încheietura piciorului”. „Degetul”(deştiu sau jejet) este o unitate semantică specifică omului. Nimic din gospodăria ţărănească nu are degete,aşadar, „un fel de marcă a umanităţii” (Bărbulescu: 2005, 29). Degetul, la rândul său, este compus dinunghie, noduri şi buric. Unghii are doar omul (animalele au copite), nodurile sunt încheieturile degetelor.Noţiunea „buricele degetelor” pare a avea legătură cu forma specifică a nervurilor pielii, pornind de la unpunct central. Urmează „talpa”, la rândul ei compusă din călcâi şi scobitură – lipsa din talpă care a marcatputernic imaginaţia ţărănească (Brill: 1981, 119). Excrescenţele formate de maleola internă a tibiei şimaleola externă a fibulei poartă denumirea de „oul piciorului”.6 Terminologia anatomică a mâinii este în bună parte similară cu cea a piciorului: degete, unghii şi noduri.Echivalentul labei piciorului este palma, al călcâiului este podul palmei. Încheietura dintre palmă şiantebraţ este glezna mâinii, iar aceea dintre braţ şi antebraţ – cotul. Ultimii termeni din topografia mâiniisunt umărul şi subsoara – ambii neîntâlniţi în terminologia animalieră sau aceea a gospodăriei. În culturamultor popoare – inclusiv a românilor – mâna dreaptă are valoare pozitivă, iar cea stângă negativă. De aicio seamă de credinţe şi reguli de comportament popular: moaşa când înfaşă întâi copilul, să-i lase mânadreaptă afară, să nu primeşti de la nimeni când îţi dă cu mâna stângă etc. (Gorovei: 1915, 131). Şi tot deaici expresii precum: a fi mâna dreaptă, a alege calea cea dreaptă, a călca cu dreptul. Binomul drept-stângse asociază cu dihotomia masculin-feminin – reprezentând cele două principii complementare care stau labaza vieţii. În balada „logodnicilor nefericiţi” tinerii sunt îngropaţi: „Pe fecior de-a dreapta / Şi pe fată de-astânga.” (Alexici: 1899, I, 174).

Ilie Moise 69

trunchiul7 (faţă8 şi spate9 )gâtul10

capul11

relaţii metrologice (cotul, pasul, palma)12

relaţii meteorologice13

relaţii divinatorii (zbaterea ochiului, mâncărimea în palmă/talpă etc.)14

Structura imperceptibilului (invizibilului)15

Interiorul corpului uman16

7 Trunchiul este trupul unui om, fără cap şi fără membre.8 Topografia feţei are două regiuni: burta sau pântecele şi pieptul. Dacă în prima regăsim o singură unitatesemantică, buricul, în cea de-a doua, pieptul, avem de-a face cu o întreagă serie de termeni: capul pieptului,furca pieptului, coşul pieptului, coastele, indrelele (claviculele), ţâţele care au sfârcuri.9 În topografia spatelui prima unitate semantică, într-o descriere care porneşte de jos în sus, este curul cucele două componente ale sale, bucile. În imediata apropiere a feselor se găseşte noada – ultima vertebrăa spinării. Urmează coastele, spetele (omoplaţii) şi grumajii gâtului.10 Gâtul este regiunea anatomică cea mai restrânsă unde nu regăsim decât două unităţi semantice: unadenumeşte întreaga zonă – gât (Muntenia, Oltenia), grumaz (Ardeal). În Moldova şi Ardeal este binecunoscută legenda etiologică a „Mărului lui Adam” – pruna gâtului, nodul (Niculiţă-Voronca: 1903, 17).11 Capul. Într-o prezentare de jos în sus, a ceea ce numim îndeobşte cap („curcubăta capului”) primaunitate semantică pe care o aducem în discuţie sunt bărbiile (partea cărnoasă de sub mandibulă), apoibarba şi fălcile care desemnează oasele mandibulei, cât şi partea anatomică ce le corespunde luată caîntreg. Urmează obrajii şi umerii obrajilor. În injurii sau în batjocură, la cei graşi apar sintagme în care serealizează sinonimia obraji = buci. Gura este o zonă anatomică unde întâlnim mai multe unităţi semantice:„buzele” pe care le regăsim la ierbivorele domestice, dar şi la corpul feminin, în zona genitală, labiile. Îninterior, avem dinţii şi măselele, înfipţi în gingii. Unele obiecte din gospodărie, precum grebla, ... au dinţi.Urmează apoi limba prinsă de maxilar cu aţa limbii, care dădea naştere la o practică chirurgicală: la copilulmic care nu vorbea suficient de bine, i se tăia sub limbă. Câteva obiecte din lumea satului au, de asemenea,limbă: cuţitul, meliţa. În sfârşit, vălul palatin este botezat în limbaj ţărănesc „cerul gurii”, iar omuleţul dinfundul gurii este numit limburuş. Continuând topografia corpului ajungem la „nas” care, la rândul său aredouă găuri (hude). Ochiul, ca şi gura este o lume aparte. Pentru albul ochiului găsim albuşul ochiului. Armai fi de amintit sprâncenele, genele şi clapa ochiului – pleoapa sau bolborosul ochiului, iar pentru pupilă– lumina ochiului. Pe calota craniană găsim fruntea, moalele capului, adică partea imediat superioară afrunţii. În lateral găsim tâmplele, iar în spatele capului, în dreptul creierului mic se află ceafa. În sfârşit,ultima unitate semantică este urechea pe care o găsim şi în lumea inanimată. Ureche are şi acul. În lumeasatului tradiţional, capul, faţă de trup – o manifestare a materiei – simbolizează întotdeauna spiritul,mintea, puterea de a organiza, de a rândui.12 După 150 de ani de la introducerea metrului, corpul uman (cotul, pasul, palma etc.) continuă să rămânăo unitate de măsură uzuală în mediile ţărăneşti.13 Junghiul din cot, genunchi sau din şale anunţă schimbarea vremii ...14 „Zbaterea” ochiului stâng este semn că se apropie o mare nenorocire. Mâncărimea în palmă / talpă ...semn că dai sau primeşti bani.15 Domeniul invizibilului cuprinde viziunea ţărănească asupra alcătuirii interiorului corpului uman şiasupra proceselor fiziologice – temă destul de rar abordată în etnologia românească.16 Cea mai importantă „sursă” de reprezentări corporale ale interiorului corpului uman este, fără îndoială,porcul – animalul domestic care îşi dezvăluie interiorul cu ocazia sacrificiului. Majoritatea mărturiilorafirmă că, la nivelul interiorului, – corpul uman nu se deosebeşte cu nimic de cel al porcului: „to-to-tot areşi el. Maşinăria care o are omu’ înăuntru o are şi porcu’. Inima-i motoru’ omului, dacă nu mai funcţioneazăe gata” (Bărbulescu: 2005, 62). Reprezentările interiorului vin numai dinspre lumea animalelor domesticecare sunt în mod curent sacrificate în vederea consumului alimentar.


Anatomia şi fiziologia aparatelor:respirator17

digestiv18

circulator19

excretor20

locomotor21

reproducător22

Anatomia şi fiziologia sistemelor:nervos23

endocrin24

17 Pentru explicarea fiziologiei respiraţiei, a procesului ventilaţiei pulmonare, lumea rurală s-a folosit deimaginea concretă a foalelor (foilor) de la fierărie (covăcie). „Aşe-s plumânii, ca foalele de la covăcie: cândtraji să-nfoaie, când îl laşi, iară să lasă.” (Ana Hârjoc, Cut, 15 august, 1980)18 Anatomia şi fiziologia aparatului digestiv la om sunt identice cu cele ale porcului, la care se face referire oride câte ori se discută acest subiect. În acest domeniu, terminologia utilizată are, adeseori, caracter metaforic.A rumega, spre exemplu, este utilizat pentru a denumi o parte a procesului fizic de digestie specificierbivorelor, dar şi pentru a defini digestia umană. Polisemiei noţiunii trebuie să îi adăugăm sensul derivat dinsintagma vorbe nerumegate, adică vorbe nejudecate. Gândul, deci, trebuie digerat înainte de a ajunge vorbă.19 Căile prin care circulă sângele – venele şi arterele, sunt cunoscute în lumea satului sub un singur nume,acela de vine. Majoritatea informatorilor asociază inima cu mişcarea sângelui în organism.20 În comparaţie cu anatomia şi fiziologia aparatului digestiv, anatomia şi fiziologia celui urinar sunt multmai puţin cunoscute. În genere, rolul rinichilor în acest context este ignorat. Se crede că apa, odatăînghiţită, se pierde undeva în corp pentru a o regăsi sub formă de urină (pişat), în organele excretoareinferioare. Legat de „drumul” pe care-l parcurge chimul alimentar (mâncarea) de la intrarea în gură şi pânăla ieşire, este următorul: stomac (rânză) – unde are loc digestia, intestinele („maţele”) subţiri, cele groaseşi anusul („gaura curului”) prin care reziduurile sunt eliminate.21 Aparatul locomotor – acel sistem complex de mişcări realizate prin organe speciale ale corpului datorităcărora omul se poate deplasa activ în spaţiu – lipseşte ca noţiune sau reprezentare în lumea rurală. Înschimb „organele” care permit corpului să se susţină şi să se mişte în spaţiu sunt picioarele ... şi atât.22 Aparatul reproducător – acela care „duce neamul mai departe” şi „împinge lumea înainte” – estealcătuit, conform reprezentărilor ţărăneşti, din organul genital masculin – pula şi organul genital feminin –pizda. Termenul generic pentru actul sexual este a se fute (Eretescu: 1983, 9 - 31). Eufemismele organelorgenitale sunt numeroase; astfel organului genital masculin i se mai poate spune sculă, drugă sau puţă, iarcelui feminin: păsărică, prună, scoică. Eufemismele actului sexual utilizează, aproape întotdeauna, imaginidin lumea animalelor: căţăleală, mârleală. Aparatul genital masculin (versiunea ţărănească) este alcătuitdin: „capu pulii”, „pula”, „aţa pulii”, „pielea” (penisul) şi „coaiele” sau „boaşele” (testiculele). Aparatulgenital feminin este la fel de unitar din punct de vedere lingvistic în întreg spaţiul românesc şi este alcătuitdin „lindic” (clitoris), „ţava” sau „maţu” (vaginul) şi „mitra” sau „stratul” (uterul). În ceea ce priveşte actulsexual, acesta este văzut ca un proces generator de căldură. Cea mai răspândită practică contraceptivă eracoitus intrerruptus care este responsabilitatea bărbatului. În ceea ce priveşte sperma, reprezentareageneralizată o prezintă ca pe un „produs” al şirei spinării de unde ajunge, în cele din urmă, în testicule. Înlumea rurală actul sexual este asociat, într-o proporţie covârşitoare, cu funcţia procreativă.23 Majoritatea reprezentărilor şi a imaginilor ce ţin de acest domeniu se referă la sistemul nervos central.În interiorul calotei craniene se află creierul („cel mare” şi „cel mic”) de unde ne vin mintea şi judecata.Iar mintea şi judecata sunt atribute ale creierului sănătos. Lipsa judecăţii duce la două situaţii: prostia şinebunia. Între una şi alta este o deosebire de nivel: prostia este o inadaptare la regulile sociale, pe cândnebunul (bolundul – în Ardeal) este total lipsit de judecată, cu o serie de comportamente antisociale.24 Sistemul endocrin – alcătuit din totalitatea glandelor care secretă hormonii, atât de necesari coordonăriiactivităţii întregului organism uman, nu figurează în nici una din reprezentările lumii rurale.

Ilie Moise 71

Materii corporale şi excreţiicarnea25

oasele şi dinţii26

sângele27

pielea, unghiile şi părul28

25 Reprezentările cărnii la om şi porcul domestic sunt aproape identice. Corpolenţa umană este dată, caşi cea animală, de alimentaţie, dar şi de soiul omului, respectiv de „soiul porcului”. O altă reprezentare careimplică această materie corporală, este exprimată prin „bun sau rău de carne”. Un porc „bun de carne” esteceea ce se numeşte soi de carne, pe când în cazul omului „soiul” se referă la corpolenţă, iar expresia „bunsau rău de carne” ne trimite cu gândul la puterea de regenerare a ţesuturilor, în general la rezistenţa la boală.26 Oasele – în funcţie de consistenţă – sunt împărţite în două mari categorii: oasele propriu-zise şicartilajele („oase moi”). Ţăranii consideră că în primul an de viaţă nou-născutul este o materie „modelabilă”şi există o mulţime de practici destinată corectării unor „defecte” corporale, de fapt adaptării corpului lamodelul ideal promovat de comunitate. Dintre deformările cu rol corectiv, cea mai răspândită pare a fialungirea gâtului (copilul este ridicat din albie astfel încât toată greutatea să fie suportată de gât) şimodelarea nasului („îl trăgea de năsuc”). Teama de deformare a corpului, în primele luni după naştere, afost rezolvată prin diferite tehnici de înfăşare. Copilul mai trebuia ferit şi de pericolul de a i se turti capulîn cazul în care doarme numai pe o parte. La nivelul limbajului necopt / crud / fraged, nou-născutul esteasociat unui produs la jumătatea drumului dintre materia culinară neprelucrată şi produsul finit. Dacă îngeneral între uman (corpul) şi vegetal există, la nivel simbolic, numeroase conexiuni, dintre toate materiilecorporale oasele şi dinţii sunt cel mai aproape de vegetal. Dovadă atenţia specială, grija pentru „creşterea”şi „alungirea” oaselor pe care am întâlnit-o pretutindeni în spaţiul românesc. Iar dinţii „ies”, adică „răsar”,au „rădăcini” ca şi arborii sau „carii” ca lemnul.27 Dintre toate materiile corporale, sângele pare a fi cea mai importantă, având conexiuni cu sufletul,sexualitatea şi fecundaţia. În versiune ţărănească, sângele apare ca un principiu vital, atât la om cât şi laanimal – lui datorându-i-se (şi unuia şi celuilalt) întreaga putere. Culoarea sângelui se datorează, spunţăranii, vinului şi, îndeosebi, celui roşu. Asocierea între vinul roşu şi sânge ne trimite cu gândul la ritualuleuharistic, la multitudinea de icoane pe sticlă cu tema Hristos şi viţa de vie. Poate de aceea, utilizareasângelui de porc în diferite mezeluri („sângerete”) este văzută ca un păcat. Nu este exclus ca aceastăatitudine să îşi aibă originea în învăţăturile biblice: „Să nu mâncaţi sângele nici unui fel de făpturi, fiindcăviaţa oricărei făpturi este în sângele ei” (Levitic, XVII, 14). Din punct de vedere calitativ, sângele este:„bun”, „rău”, „slab”, „tare”, „stricat”, „curat”, „gros” şi „subţire”; cu cât este mai închis la culoare, cu atâteste mai bun. Sângele „se poate înnoi” sau „schimba” în beneficiul organismului. La femei acest lucru seîntâmplă lunar, prin scurgerea menstruală. Tocmai de aceea, cred ţăranii, după instalarea menopauzeifemeile încep să aibă probleme cardiace. În lipsa menstruaţiei, bărbaţii sunt mult mai expuşi problemelorvasculare. Şi ei trebuie să-şi „înnoiască” sângele, „schimbarea sângelui” – la bărbaţi – fiind pusă, întotdeauna,în legătură cu actul sexual. Inclusiv cu apariţia şi dispariţia coşurilor. Componentă determinantă a sexualităţiiumane, sângele este „iute” / „aspru” sau „moale”, ceea ce se poate traduce, fără dubii, şi în termeni sexuali.Tot printr-un schimb de sânge se realizează, la nivel simbolic, frăţia de cruce, o înrudire pe cale „naturală”:„se tăiau amândoi la câte un deştiu şi chicurau într-un pahar cu apă. Unu be jumătate, celălalt cealaltăjumătate.” (Inf.: Herţa Marioara, Sălişte, 15 august 1972). Ca orice legătură de rudenie, frăţia de cruceimplică solidarizarea celor doi actanţi pentru toată viaţa.28 Reprezentările lumii rurale privind pielea lipsesc din majoritatea zonelor ţării, informatorii definind-ouneori ca intervenţie a divinităţii: „Pielea omului ... Dumnezeu a făcut-o”. Unghiile, în schimb, au preocupatţăranii îndeosebi la naşterea copiilor. Prima tăiere se face, de regulă, de către mamă, cu dinţii „pentru a nuse face hoţ”. Pilozitatea corpului uman este pusă în legătură directă cu virilitatea, atât la bărbaţi cât şi lafemei: „Cu cât este mai păros cu atât este mai viril.”


sufletul29

saliva30

sudoarea31

urina, fecalele32

valorizarea socială şi simbolică a excreţiilor33

29 Termenul este unul polisemantic, pe lângă sensul de principiu vital – respiraţie, suflare (pe care-l găsimîn întreg arealul românesc) îl întâlnim şi pe acela de inimă. Asocierea sufletului cu inima apare din punct devedere funcţional, inima fiind organul vital prin excelenţă. Reprezentările ţărăneşti o plasează la nivelulstomacului. Când au dureri de stomac, sătenii spun că au durere la inimă, iar când le e foame, îşi simtstomacul gol „îi leşină la inimă”. Perceput ca imaterial şi invizibil, sufletul poate fi identificat şi definit,mai ales la dispariţia sa, odată cu moartea, principalele semne ale decesului fiind încetarea bătăilor inimiişi absenţa respiraţiei. La nivel semantic, noţiunea de „inimă” se suprapune peste aceea de suflet, ştiut fiindcă inimă derivă din latinescul anima care avea sensul de suflet (Densusianu:1925, 4-5). Ca şi celelaltematerii corporale, sufletul are şi o dimensiune calitativă: există oameni cu „suflet bun” şi oameni cu „sufletrău”. În lumea imaginarului mito-poetic ţărănesc se întâlneşte o concepţie unitară asupra sufletului care semetamorfozează, după moarte luând forma unei păsări (Pavelescu:1942, 33-41). La moartea unui om,sufletul acestuia părăseşte trupul, însă rămâne 40 de zile în preajma casei (Gorovei:1915, 224). Laanumite date şi perioade de cumpănă ale anului, „când hotarele dintre lumi devin laxe şi penetrabile”(Evseev: 1999, 445) sufletele morţilor vin din tărâmul de dincolo, pe la casele rudelor. Aceste sărbătoripoartă numele de moşi.30 În cazul salivei, terminologia populară este destul de uniformă la nivelul întregii ţări şi este numităscuipat sau cu termeni derivaţi: skipit, stukit, scopit (ALR I, Harta 87). Sintagmele folosite pentru adesemna procesul de salivaţie, pofta de care este cuprinsă o persoană când vede pe cineva mâncând, sunt:„îţi lasă gura apă”, „ţi se strânge apă în gură”, „îţi curg balele” etc. În vreme ce saliva este asociată exclusivomului, balele şi spumele sunt asociate animalelor, la om neapărând decât în cazuri limită. Puterea salivei,în spaţiul românesc, este ambivalentă: uneşte şi separă, vindecă sau strică, uşurează şi insultă. Scuipatuluii se atribuie funcţii apotropaice: toate descântecele de deochi, spre exemplu, sunt însoţite de actul magical scuipatului ritual.31 Dacă saliva este considerată apă în stare pură, precum apa de băut, sudoarea este socotită de lumeasatului tot apă, dar una sărată, caracteristică specifică urinii.32 Termenii populari pentru urină şi a urina sunt: pişat, a (se) pişa, iar pentru fecale şi a defeca sunt căcatşi a (se) căca (ARL II, Supliment, p. 2, harta 3). Utilizarea urinei ca dezinfectant pentru răni uşoare,rămâne o practică întâlnită în lumea satului până astăzi. Reţetele tradiţionale includ urina (consumul deurină) între remediile sigure de eliminare a cancerului pulmonar. Impresionează numărul mare de eufemismeale noţiunii a defeca: „s-a dus pentru el”, „face treaba mare”, „iese afară” etc. Toate eufemismele ne trimitcătre exterior, către ceea ce numim grup sanitar (privată, clozet, veceu).33 Repulsia pe care excreţiile corporale o stârnesc omului modern nu era împărtăşită decât parţial înlumea rurală. Şi asta deoarece excreţiile se dovedesc a-şi găsi multiple întrebuinţări în varii domenii.Saliva – spre exemplu – era folosită la umezirea palmelor la muncile câmpului, a degetelor la tors cânepa,la bătutul coasei ş.a. – sau cu rol de lubrifiant. Mult mai numeroase erau întrebuinţările urinei – frecventutilizată la spălarea rănilor deschise şi a bubelor. Până nu demult, urina era folosită la „curăţarea” feţei,mai cu seamă când apăreau „coşuri” sau eczeme. O altă practică ţărănească era „spurcarea” bubelorcu excremente. Ch. Laugier, în Contribuţii la etnografia medicală a Olteniei (1925), ne informează căorice aliment „de dulce” consumat în timpul postului era „spurcat”, fapt ce conducea la apariţia „bubelor”.Ca să nu mai crească, „să dea înapoi”, acestea trebuia „spurcate” cu fecale „de la tine”. După cum nespune o legendă bucovineană, o primă caracteristică a excreţiilor este că toate sunt produse în interiorulcorpului perceput ca „murdar”. „Pe om Dracul l-a făcut din lut şi a început a vorbi la dânsul; dar lutul nuîi răspundea. Trecu Dumnezeu pe acolo şi îl întrebă ce face? – Ia, fac şi eu numai nu vorbeşte! – Dă-mi-lmie! – Dat să-ţi fie! Dumnezeu a suflat duh sfânt omului şi a început a vorbi. Atunci dracul de ciudă face:

Ilie Moise 73

Atitudini şi gesturi corporalesalutul34

pieptănătura35

doliul36

spaţiul de cult37

- Ptiu! şi l-a skipit tot. Dumnezeu l-a înturnat pe om cu ceea ce era afară înlăuntru şi pe dinafară l-a făcutaşa cum e acumă. De aceea omul nu-i curat înlăuntru şi noi de aceea stupim, pe dânsul îl stupim.” (Niculiţă-Voronca:1903, 8-9) Iată o legendă etiologică a excreţiilor care surprinde admirabil opoziţiile echivalenteinterior/exterior şi murdar/curat, fundamentale pentru înţelegerea simbolismului excreţiilor. Legat desimbolismul orificiilor excretoare – nasul şi gura – trebuie spus că în lumea rurală acestea sunt asimilatesimbolic organelor genitale masculin/feminin. Se credea că dimensiunea nasului/gurii este direct proporţionalăcu cea a penisului/vaginului. Alte credinţe pun accentul pe omologia nas = persoană de sex masculin şi gură= persoană de sex feminin. Elena Niculiţă Voronca ne spune în lucrarea citată mai sus că, pentru a aflasexul fătului, gravidei trebuia să i se pună, fără să ştie, sare pe cap: dacă va duce mâna la gură, va fi fată,la nas, băiat (op. cit., p. 186-187). De asemenea, în multe cazuri, oamenii din lumea rurală, vorbind desprenaştere, o asimilează cu procesul de scuipare: „o scuipat pruncu’ afară”. Acelaşi fenomen de translaţie aimaginilor dinspre zona genitală către cea a feţei se aplică şi în cazul dubletului nas/penis. Astfel, un eufemismcurent al lichidului seminal masculin – sperma, îl constituie tocmai excreţiile nazale, mucii. Cimilitura –specie folclorică de o aparte profunzime – surprinde articulaţiile simbolice ale diferitelor paliere ale culturiiţărăneşti. Iată cum este cimilit organul genital masculin: „nimic n-ai şi ţapăn stai; umeri n-are, desagi poartă;n-are nas, mucii îi cură” (Bărbulescu: 2005, 138).34 Includem în acest capitol atitudini şi gesturi corporale prin care unii dintre membrii comunităţilor ruraletransmit celorlalţi anumite „mesaje”. Salutul specific fiecărei comunităţi închise, este manifestat prin gesturimai mult sau mai puţin vizibile (aplecarea capului într-un anumit fel, sau ridicarea mâinii ori a pălăriei).35 Un prim element care se cuvine reţinut este pieptănătura la copii, adolescenţi şi maturi. Vizibile, mai cuseamă la fete, modalităţile de aranjare a părului marcau, îndeobşte, trecerea de la o categorie de vârstă laalta: a) păr scurt („retezat pe frunte”) la fetiţe de grădiniţă şi b) cu cărare laterală (într-o parte), corniţeşi cozi sau cu cărare la mijloc, corniţe laterale şi două cozi – la fetele de vârstă şcolară, adolescentele carese pregăteau de intrat în horă. La neveste apare conciul – simbol al trecerii la statutul de femeie măritată(Wiener: 1982, 225-259).36 Tot la capitolul „atitudini şi gesturi corporale” specifice lumii rurale trebuie inclus doliul – îndeobşte labărbaţi, care se concretiza, în majoritatea zonelor, prin barba nerasă şi capul descoperit, vreme de o lunăsau de 40 de zile, perioadă în care se crede că sufletul celui decedat bântuie.37 Cultul în lumea rurală românească se desfăşoară, în majoritatea localităţilor, în biserici, cu un plancruciform şi o organizare simplă, în cele trei componente de bază: altar, naos, pronaos, cu foişor până lajumătatea pronaosului şi tindă la intrare. Accesul în foişor numit, în cele mai multe localităţi, pod, se faceprin intermediul unor scări de lemn. Pereţii laterali ai naosului au formă semicirculară („sânurile bisericii”).Pe lângă pereţii naosului şi ai pronaosului, se află strana construită din lemn. În poziţie centrală faţă destranele din naos sunt amplasate stranele cântăreţilor (cantorilor) câte trei de fiecare parte (Bozan: 1994,173-182). Aşezarea în biserică a participanţilor la cult se face astfel: bărbaţii în naos, femeile în pronaos,tineretul în pod, iar copiii lângă stranele cântăreţilor – băieţii la stânga, fetele la dreapta. Când slujba religioasăse încheie, ordinea la botez şi la ungerea cu mir este următoarea: copiii, bărbaţii, femeile. Din punct de vedereal normelor dictate de tradiţie, amplasarea în spaţiul de cult traduce o organizare şi o mentalitate obştească,o ordonare făcută după următoarele criterii: a) după sex (bărbaţii în naos, femeile în pronaos – „în tindabisericii”); b) după poziţia faţă de riturile de trecere (copiii, tinerii în pod şi oamenii căsătoriţi); c) după vârstă(bătrânii şed în strane, apoi ceilalţi sunt ordonaţi pe vârste); d) după neam (ocuparea stranelor indică ostructură bazată pe înrudire) şi e) după poziţia social-economică, criteriu reflectat, îndeobşte, de poziţiastranei, de vizibilitate (oaspeţii primesc întotdeauna locuri de onoare, dar sunt supuşi aceloraşi polarităţimasculin / feminin). În genere, se poate spune că principalele structuri reflectate în organizarea spaţiului decult, în lumea rurală, sunt raporturile de vârstă şi polaritatea masculin/feminin.


CORP DEZECHILIBRAT TEMPORAR

menstruaţia38

graviditatea39

naşterea40

beţia41

38 Multitudinea compoziţiilor eufemistice pentru a numi menstruaţia („soroc”, „beteşug de muiere”, „peroşu”, „pe stop”, „alea” etc.) reflectă, de departe, un avans puternic al pudorii în mediile rurale. Fetele, îngeneral, ştiau de viitoarea apariţie a ciclului, iar informaţiile se obţineau, fie de la surori, fie de la grupul devârstă, prietene, vecine. Pentru că, în general, este considerat sânge rău care trebuie eliminat din corp,sângele menstrual dă naştere la o seamă de tabuuri: interdicţia de a intra în biserică, de a prepara murăturişi de a frământa pâine. De asemenea, spurcă animalele şi copiii. Cu toate acestea, sângele menstrual esteutilizat în vrăjile de dragoste şi apare în imaginarul ţărănesc aproape întotdeauna ca o chintesenţă asexualităţii. Apariţia primei menstruaţii este percepută ca o schimbare de statut: fata se transformă înfemeie. Femeile trăiesc menstruaţia ca pe o boală uşoară, normală şi ... necesară. Este prima experienţă afemeii, care le anunţă pe cele mai mari: graviditatea şi naşterea.39 Termenii utilizaţi pentru a defini graviditatea sunt: „rămâne grea”, „rămâne borţoasă”, „îi groasă”,„însărcinată”. Primul semn al gravidităţii este lipsa ciclului, dar şi senzaţia de vomă produsă de mirosuriuzuale, apariţia poftelor alimentare extreme (acru sau dulce). Pentru evitarea avortului spontan sau anaşterii premature trebuie „să te fereşti” de răceală, de ridicarea unor greutăţi prea mari. O altă categorie detabuuri vizează apariţia petelor pe făt şi se referă la interdicţia de a fura flori sau fructe, de a le aşeza în sânsau în şorţ. Altfel spus, obiectul ajuns în contact cu corpul gravidei acţionează ca o pecete care se imprimăpe faţa sau corpul copilului. Pentru a menţine integritatea fetusului, femeia trebuia să se ferească de oamenicu deficienţe fizice, de animale urâte. Una dintre preocupările gravidei şi ale anturajului era să ghiceascăsexul copilului, miză importantă a căsniciei ţărăneşti. În mod evident, sunt puternic valorizaţi pozitiv băieţii.Bărbaţii îşi doresc băieţi, iar cei ce nu reuşeau această „performanţă” erau sancţionaţi, „luaţi în râs degrupul masculin”. Ghicirea sexului fătului se făcea după anumite principii simbolice simple care au, îngeneral, ca suport corpul viitoarei mame: dacă fetusul mişcă prima dată în partea stângă, va fi fată, dacă îndreapta, e băiat; dacă burta-i ascuţită, face băiat, dacă-i lată, e fată. Legat de asemănarea la figură acopiilor cu părinţii, se crede că acela care participă mai intens la actul sexual va fi cel care transmiteviitorului copil trăsăturile sale fizice. În ceea ce priveşte asemănarea fizică perfectă între copilul rezultatdintr-o legătură extraconjugală şi tatăl biologic, părerile coincid în întreg spaţiul românesc.40 Reprezentările naşterii în lumea rurală, vizează două tipuri: naşterea acasă şi naşterea medicalizată,aşa cum o numeşte cercetătorul Constantin Bărbulescu în lucrarea amintită. Pe noi ne interesează naştereaacasă, specifică lumii ţărăneşti, asistată în majoritatea cazurilor de moaşă – o femeie bătrână, dar şipricepută, cu o imagine favorabilă în ochii comunităţii. În sudul ţării, situaţia moaşei este diferită: există omoaşă de neam şi „femei pricepute” care asistau naşterea, prima fiind chemată numai pentru a tăiacordonul ombilical. În această situaţie, moşitul creează o înrudire spirituală ca şi năşitul (Lorinţ: 1967,127-132; Stahl: 1993, 419-437). Rolul moaşei era de a supraveghea naşterea, de a o grăbi de cele mai multeori. Imediat după naştere lehuza era servită cu tărie pentru a-i atenua durerile. De acum, vreme de trei zile,era îngrijită doar de moaşa de neam care asigura performarea tuturor practicilor tradiţionale ce însoţeauacest moment, inclusiv masa ursitoarelor.41 În limba română beţia este definită ca o stare generată în urma consumului excesiv de băuturi alcoolice.Băuturile tradiţionale, vinul şi rachiul sunt prezente la toate ospeţele şi sărbătorile comunitare ale româniloravând funcţia unei ofrande rituale („când bei primul pahar trebuie să verşi puţin pe jos ca să beie morţii”)cât şi pe aceea de stimulare a vieţii. Aspectul bivalent al vinului – băutură sacră şi demonică, totodată, îlaflăm şi într-o legendă moldovenească cu privire la originea viţei de vie: „când voi Noe să sădească viţa devie, veni diavolul şi-l întrebă dacă îl lase să-l ajute. Noe primeşte şi diavolul aduce, mai întâi, un miel şistropeşte rădăcina viţei de vie; după miel stropeşte viţa cu sângele unui porc, după porc o stropeşte cu

Ilie Moise 75

CORP BOLNAV42

ciungul43

şchiopul44

nebunul45

sângele unui leu şi, în sfârşit, cu sângele maimuţei. Puterea acestor patru animale a intrat în viţă şi de aceea,vinul are patru facultăţi, căci schimbă pe om mai întâi în miel, apoi în porc, după aceea în leu şi, în sfârşitajunge maimuţă prin multă băutură.” (Gaster:1883, 106.) Împotriva patimei beţiei, medicina popularădispune de cele mai fanteziste mijloace şi făcături: „pune sub limba unui om mort un ban de argint şi cândva fi să-l scoată din casă, ia banul. Cumpără rachiu cu acel ban şi dând unui beţiv să-l beie, se lasă debăutură.” (Gorovei: 1915, 18).42 Integritatea corporală este semnul ordinii macrocosmice, în care fiecărui organ îi revine, pe lângă ofuncţie practică, şi una simbolică. Mâna are o funcţie creatoare şi separatoare. Prin pierderea unei mâini,spre exemplu, omul devine ciung.43 Ciungul participă la o altă ordine, cea a imparţialităţii ce aparţine sacrului şi demonicului. Ciungul e unmediator excelent: mâna pe care el o întinde posedă o forţă unică, aidoma mâinii justiţiei.44 Sfântul Ilie – personaj al mitologiei populare este, uneori, nu numai şchiop, ci şi ciung (Olteanu: 1998,99). Asocierea divinităţilor tunetelor şi focului ceresc, cu lipsa unui picior sau şchiopătatul se explică şiprin aceea că fulgerul trasează pe cer o linie asociată, în imaginaţia poporului, cu un şarpe. Dracii suntşchiopi deoarece se pun în legătură cu focul chtonian (Evseev: 1999, 450). Claudicaţiunea poate însemnaşi o pedeapsă pentru cei ce se apropie prea mult de gloria şi puterea divinităţii supreme. Întâlnirea cu unşchiop este considerată de rău augur: „nu-i va merge bine” (Gorovei:1915, 14).45 Nebunul sau echivalentul său ardelean – bolundul este o altă ipostază a ceea ce am numit „corp bolnav”.Reprezentările rurale privind această ipostază a omului bolnav trimit la expresii precum „n-are minte” sau„n-are judecată”. Lipsa de judecată duce la neadaptarea socială, la comportamente antisociale: injurii,crime. Remediile aduc în discuţie descântecul – singura categorie folclorică în care prezenţa trupului înîntregul său şi cu toate detaliile sale este pregnant exprimată. Tot la capitolul „remedii”, lumea ţărăneascăinclude şi practicile tradiţionale de combatere şi vindecare a bolilor (Moise:2009, vol. I).

LE CORPS HUMAIN - REPRÉSENTATIONS DANS LACONCEPTION RURALE

Ilie MOISE

Le sujet généreux de l’anthropologie du corps humain est un domaine derecherche relativement nouveau*, qui vise à identifier dans la réalité roumaine deséléments qui, une fois réunis, pourraient se constituer en une description desreprésentations rurales du corps humain.

Les principales sources utilisées sont L’atlas linguistique roumain I, II (ALR)et le Petit atlas linguistique roumain (ALRM, éditions 1938 et 1940), qui réunissentdes recherches fondamentales sur les représentations du corps chez les paysansroumains. Nous avons également intégré d’autres études et recherches de terrain,dans un souci d’introduire la vision moderne imposée dans les sciences à partir de laseconde moitié du XIXe siècle, espérant ainsi compléter la recherche ethnologiquepar une dimension historique.

Notre synthèse part du postulat selon lequel chaque société construit son propreunivers corporel fait d’images et de représentations en utilisant le corps humain ensens propre, mais aussi de manière symbolique. Nous considérons donc le monderural comme un monde autonome ayant sa propre vision du corps humain.

Nous avons commencé par nous pencher sur les mots - les unités sémantiquesqui désignent les parties du corps - et sur leur rapport avec les images présentes dansl’univers domestique et animal. Nous avons continué par une incursion dans le domainede l’anatomie descriptive interne, qui s’ouvre sur l’univers fascinant de la physiologie.Quelles sont les connaissances de l’homme rural relatives à l’anatomie et à la physiologiede l’appareil digestif, urinaire, respiratoire, sanguin ? Quelle est la nature des matièrescorporelles : os, chair, ongles, sang, cheveux ? Ce sont les questions auxquelles nousavons voulu répondre. Nous évoquerons ponctuellement certains « dossiers »représentatifs pour la problématique corporelle : les excréments, la sexualité, lafécondation, la grossesse et l’accouchement.

Nous avons également utilisé les grandes synthèses ethnographiques de la findu XIXe siècle, qui enregistrent les croyances et représentations relatives au corpshumain. Parmi les témoignages ethnographiques et folkloriques pertinents pour uneanalyse des représentations du corps dans le monde rural, les plus importants sont les

* Dans l’espace roumain, la représentation du corps humain n’a été étudiée de manière systématiquequ’après 1990. Nous devons au département d’histoire moderne de la Faculté d’histoire et de philosophiede l’Université Babeş-Bolyai de Cluj la première thèse de doctorat sur ce sujet : Constantin Bãrbulescu(2005) Imaginarul corpului uman... [L’imaginaire du corps humain], Bucureşti, Paideia, ainsi que lenuméro 2 des Caiete de antropologie istorică [Cahiers d’anthropologie historique] (298 p.) – un véritablepanorama des recherches contemporaines dans ce domaine.


conjurations (et les images spécifiques qu’elles véhiculent), les légendes (celles quiconcernent explicitement les représentations du corps), les devinettes (fondées surun code symbolique qui relie l’univers corporel et le monde extérieur), les proverbeset dictons (qui transmettent des représentations archaïques du corps), et les traditionset croyances relatives à la naissance, au mariage et à la mort (Marian 1892), quenous avons utilisées principalement pour la comparaison.

Parmi les conjurations, nous nous sommes penchés sur une catégoriecomportementale précise, sur laquelle « viennent ensuite se greffer tous les types(motifs) littéraires qui indiquent en détail la partie atteinte par la maladie, dans le soucide circonscrire topographiquement le mal pour pouvoir mieux l’éloigner » (Bîrlea 1983 :26). Ainsi, dans une conjuration d’Olténie contre les croûtes de lait, la sorcière réalisedans une énumération la topographie de tout le corps humain de haut en bas,commençant et finissant par les noms des segments extrêmes, la tête et le pied. Latopographie est plus détaillée pour certains segments : tête, tronc, pied. On remarqueraen outre que le sommet de la tête est identifié par un nom spécifique, teme, et il estassimilé à l’étage neural du crâne, alors que le « corps » correspond à la zone génitale,au dessus de l’articulation de la hanche : Vous, boutons, petits boutons / Sortez ducerveau de la tête de .../ Je donne tête pour tête/ Je donne sommet du crâne poursommet du crâne / Je donne œil pour œil / Je donne nez pour nez / Bouche pourbouche / Oreilles pour oreilles / Cou pour cou / Bras pour bras / Corps pourcorps / Hanche pour hanche / Cuisse pour cuisse / Genou pour genou / Piedpour pied. (cf. Folklore d’Olténie, Bucarest 1967 : 332). Les conjurations de cetype, ainsi que les données fournies par l’ALR I, II et par les recherches de terrainoffrent la terminologie complète du corps humain.

Ainsi, le corps humain est formé de 81 unités sémantiques, dont 55 sontcommunes à l’anatomie humaine et animale. Une comparaison des correspondancesterminologiques homme - animal au niveau des grandes unités anatomiques montreque chez l’animal manquent les désignations pour la « main » et le « visage ». Ainsique l’ont remarqué les linguistes, la plupart des noms des parties du corps sontpolysémiques, pouvant désigner également des parties du corps animal ou des objetsinanimés. Sur les 81 unités sémantiques utilisées pour décrire le corps, 67,9% sontcommunes à l’homme et à l’animal, et 39,5% (soit 32 unités) s’appliquent égalementaux objets. Le transfert sémantique entre les trois domaines suit l’ordre : humain >animal > inanimé. Du point de vue terminologique, le corps humain témoigne doncd’une grande capacité d’extension, source d’une véritable anthropomorphisation dudomaine animal et, partiellement, du domaine de l’inanimé.

Le travail de constitution d’un corpus terminologique a mis en évidence, enoutre, la fréquence et la saillance du corps humain dans le discours quotidien du mondetraditionnel, ainsi que la manière dont l’homme rural se rapporte à son propre corps.Les faits linguistiques reflètent ainsi une certaine approche de la réalité qui relève du« besoin d’expressivité » de l’homme rural - ce qui « le satisfait du point de vueesthétique » ou social, ce qui lui sert du point de vue fonctionnel (Coşeriu 1997 : 77).

Ilie Moise 79

Il est significatif dans ce sens que l’homme rural n’utilise pas le nom corp (dulatin corpus), mais le terme d’origine slave trup. Ce nom, provenant probablement duregistre religieux, est fortement enraciné dans la langue roumaine, où il a donnénaissance à de nombreux dérivés : trupeş (solide, bien bâti), trupeşie (grande taille)ou encore l’adverbe trupeşte (‘en ce qui concerne le corps, relatif au corps’). Le nomcorp est longtemps resté confiné au domaine livresque et scientifique (médical).

Pour conclure, premièrement, il est certain que l’homme traditionnel a uneconnaissance solide et assez nuancée de la structure du corps humain. Cetteconnaissance tellement approfondie a conduit certains chercheurs (Huluţă 2002 : 134)à proposer la notion d’ethno-anatomie, car de nombreux noms de parties du corpsentrent également dans la composition des noms métaphoriques des plantes, désignentdes parties d’instruments ou de constructions, ou se retrouvent dans la toponymie etdans les unités de mesure. En décrivant les organes internes ou les membres, l’hommetraditionnel puise dans la terminologie du corps animal, en disant par exemple : « Jen’ai pas vu, mais c’est ainsi chez le porc ».

Deuxièmement, la terminologie traditionnelle relative au corps présente uneriche synonymie dans différents registres - ironique, euphémistique, etc. - qui indiquele goût de l’homme traditionnel pour le mot « savoureux » et une tendance à nuancerson propos selon le contexte. Ainsi de nombreux noms désignant la tête : cap ‘tête’,mais aussi hârcă ‘crâne’, ţeastă ‘carapace’, scăfârlie ‘grand bol’, tidvă ou tigvă‘citrouille’, ou des composés furca pieptului ‘la fourche de la poitrine’, capul pieptului‘la tête de la poitrine’, crucea pieptului ‘la croix de la poitrine’ pour désigner le sternum.Les tabous linguistiques visant à éliminer les noms objectifs des organes génitaux ontdonné naissance à des expressions euphémistiques ou métaphoriques : pour les organesféminins - nană (à l’origine ‘sœur aînée’ ou ‘femme plus âgée’), născătoare‘accoucheuse’, pasăre ‘oiseau’ ; pour les organes masculins - vână ‘grosse veine’,cosor ‘serpe’, drâmbă (instrument musical semblable à la trompette), mădular‘membre’ ; sans distinction - ruşine ‘honte’, trup ‘corps’, daraveră, treabă ‘acte sexuel’.

Troisièmement, l’oralité populaire manifeste en égale mesure la tendance contraireà la synonymie : l’économie linguistique. Ce principe justifie la polysémie de certainsnoms, qui peuvent s’appliquer à plusieurs parties du corps, sur la base de la ressemblanceformelle ou fonctionnelle : umăr ‘épaule’ est employé pour désigner les pommettes(‘épaules des joues’) ou les carpes et leur articulation (‘épaule de la main’), tandis quebucă ‘fesse’ peut renvoyer aussi bien aux joues (‘fesses du visage’) qu’au postérieur(‘fesses du derrière’). En général, le principe d’économie se manifeste par l’utilisationd’une même séquence sonore pour plusieurs signifiés (ainsi pântece ‘ventre’ désigne-t-ill’abdomen, l’estomac ou l’utérus, et maţ ‘boyau’ les intestins, tout organe interne engénéral, le ventre ou spécifiquement l’organe génital).

Enfin, la perspective anthropologique dans laquelle nous nous situons nous obligeà aborder la question de la terminologie de manière interdisciplinaire, en combinant lalinguistique, la médecine, la philosophie de la culture et le folklore - notammentles manifestions liées aux pratiques thérapeutiques et les incantations/conjurations (en


tant que versant magique de la médecine populaire).Dans son ensemble, la terminologie anatomique de l’homme rural forme, grâce

à une profonde connaissance du corps humain, un système compatible avec le systèmeterminologique scientifique, mais aussi un système profondément ancré dans la magieet le mythe.

CROYANCES ET TRADITIONS ORALESRELATIVES À LA CRÉATION DU MONDE (« LE TISSAGE »)

L’homme primordial :Modelé par l’action divine1

Le couple primordial :Création d’Ève avec la côte prise à Adam pendant son sommeil2

Le péché originel3

CROYANCES ET TRADITIONS ORALES RELATIVES À LACONFIGURATION DU CORPS HUMAIN4 (LE CORPS SAIN)

La structure du perceptible :Le pied5

1 « Dieu dit : ‘Faisons l’homme à notre image (...)’. Alors Yahvé Dieu modela l’homme avec la glaise dusol, il insuffla dans ses narines une haleine de vie et l’homme devint un être vivant. » (Genèse 1: 26, 2: 7,version française Bible de Jérusalem, Éditions du Cerf, 2001).2 « Puis, de la côte qu’il avait tirée de l’homme, Yahvé Dieu façonna une femme et l’amena à l’homme.Alors celui-ci s’écria : ‘Pour le coup, c’est l’os de mes os et la chair de ma chair ! Celle-ci sera appelée‘femme’ car elle fut tirée de l’homme’. » (Genèse 2: 22-23, version française Bible de Jérusalem, Éditionsdu Cerf, 2001). D’où la croyance que la femme est soumise à l’homme.3 Séduite par le serpent, Ève... (celle qui donne la vie) initie Adam dans la transgression de l’interdit detoucher aux fruits de l’arbre de la connaissance. La punition de Dieu tombe comme une malédiction :« Dans la peine tu enfanteras des fils. Ta convoitise te poussera vers ton mari et lui dominera sur toi. »(Genèse 3 : 16, version française Bible de Jérusalem, Éditions du Cerf, 2001). On y décèle le principe dudroit patriarcal : « il dominera sur toi », qui se retrouve dans les communautés rurales de tout le territoireroumain. D’où le statut de la femme dans le monde rural, statut secondaire et connoté négativement engénéral.4 L’usage du mot trup pour désigner ce que la médecine appelle corp est attesté dans toutes les régionsrurales de Roumanie.5 Le pied est la partie anatomique délimitée par « la plante » et « l’articulation du pied » (la cheville).Le « doigt » (ou « orteil », les deux ne sont pas distingués en roumain) est un mot réservé à l’être humain.Rien dans la maison paysanne ne possède de doigts/orteils, de sorte que cette partie anatomique seconstitue en « une marque de l’humanité » (Bărbulescu 2005: 29). Le doigt se compose à son tourd’ongles, de nœuds et de « nombrils ». La présence d’ongles est spécifique à l’homme, les animaux ayantdes sabots, et les nœuds sont les articulations des phalanges. Le nom de « nombril du doigt » pour lapulpe semble avoir un rapport avec la forme des ridules, qui dessinent des cercles à partir du centre. Laplante des pieds est à son tour formée du talon et du creux (la voûte plantaire) - une lacune dans le piedqui a profondément marqué l’imaginaire paysan (Brill 1981: 119). Les excrescences formées par lamalléole interne du tibia et la malléole externe portent le nom d’« œuf du pied ».

Ilie Moise 81

La main6

Le tronc7 (devant8 et dos9 )Le cou10

La tête11

6 La terminologie anatomique de la main est largement similaire à celle du pied : doigts, ongles, nœuds.La plante du pied a pour équivalent la paume, et le talon - le « pont de la paume » (l’éminence thénar).L’articulation entre la main et l’avant-bras (poignet) est la cheville de la main, l’articulation entre le braset l’avant-bras - le coude. Les derniers mots de la topographie du bras sont l’épaule et l’aisselle - tous lesdeux absents de la terminologie animalière ou des inanimés. Chez les Roumains, comme chez de nombreuxpeuples, la main droite a une connotation positive, tandis que la main gauche est connotée négativement.Cette connotation est à l’origine de plusieurs croyances et règles comportementales populaires : la sage-femme doit laisser à l’extérieur le bras droit de l’enfant quand elle le lange pour la première fois, il fautrefuser les objets offerts de la main gauche, etc. (Gorovei 1915 : 131). La distinction a également donnénaissance à des expressions et locutions comme : être la main droite de qqn, choisir le droit chemin, entrerdu pied droit. Le binôme droite/gauche est associé à la dichotomie masculin/féminin pour représenter lesdeux principes complémentaires à l’origine de la vie. Dans la ballade des « fiancés infortunés », les jeunesgens sont enterrés « Le garçon à droite / Et la fille à gauche » (Alexici 1899 (I) : 174).7 Le tronc est le corps humain sans la tête et sans les membres.8 La topographie du devant du tronc comprend deux régions : l’abdomen ou le ventre et la poitrine. Lapremière ne comprend qu’un seul élément distinct, le nombril, alors que la seconde présente une série determes pour ses parties : la tête de la poitrine (sternum), la fourche de la poitrine (extrémité inférieure dusternum, processus xiphoïde), le panier de la poitrine (la cage thoracique), les côtes, les aiguilles à tricoter(clavicules), les seins et leurs bouts.9 La topographie du dos commence en bas, par le cul avec ses deux éléments composants, les fesses. Àproximité des fesses se trouve la queue (coccyx). Suivent, en remontant, les côtes, les dos (les omoplates)et la nuque du cou (muscle trapèze).1 0 Le cou est la région anatomique la moins détaillée, avec deux unités sémantiques seulement : l’unepour l’ensemble de la zone - le cou (Munténie, Olténie) ou la nuque (Transylvanie) et l’autre pourl’excrescence du devant - la prune du cou, le nœud, connue en Moldavie et Transylvanie par la légendeétiologique de la « Pomme d’Adam » (Niculiţă-Voronca 1903 : 17).1 1 Dans un inventaire procédant de bas en haut, ce qui est appelé communément tête (ou « citrouille dela tête »), présente tout d’abord le menton (la partie charnue sous le mandibule), ensuite la barbe et lesmâchoires qui désignent aussi bien les os de la mandibule que l’ensemble de la zone correspondante.Suivent les joues et les pommettes. Des expressions injurieuses ou ironiques à l’adresse des personnesgrosses établissent un parallèle explicite entre les joues et les fesses. La bouche est une zone anatomiquequi réunit plusieurs unités sémantiques : les lèvres (également présentes chez les herbivores domestiqueset pour désigner les parties charnues de la zone génitale féminine). À l’intérieur de la bouche se trouventles dents (uniquement les dents plates du devant) et les molaires, plantées dans les gencives. Les dents seretrouvent également dans la description de certains instruments, comme le râtelier. La langue est attachéeà la mâchoire par le fil de la langue, qui faisait jadis l’objet d’une intervention chirurgicale chez les jeunesenfants présentant des déficiences d’articulation. Par analogie, certains objets courants ont également unelangue : le couteau et l’écouche à chanvre. Enfin, le palais et la voile du palais sont surnommés « le ciel dela bouche », et la luette est appelée « petite langue ». En continuant la topographie de la tête, on trouvele nez avec ses deux trous (fosses). L’œil est un monde à part, tout comme la bouche. Le blanc de l’œil estparfois assimilé au blanc de l’œuf, et la pupille est parfois appelée « lumière de l’œil ». À l’extérieur, ontrouve les sourcils, les cils et le couvercle de l’œil (la paupière). Au niveau de la boîte crânienne setrouvent le front et le mou de la tête (partie supérieure du front, sous les cheveux). Sur les côtés setrouvent les tempes et derrière la tête, à la hauteur du cervelet, la nuque. Enfin, la dernière unité sémantiqueest l’oreille, également présente dans les inanimés (par exemple l’aiguille à coudre a une « oreille », par oùpasse le fil). Dans la société traditionnelle, la tête s’oppose au corps (manifestation de la matière) etsymbolise l’esprit, l’intelligence, la capacité d’organisation.


Utilisations métrologiques (coude, pas, paume...)12

Rapports avec la météorologie13

Valeurs divinatoires (œil qui tremble, démangeaisons dans la paume/plante dupied, etc.)14

La structure de l’imperceptible (invisible)15

L’intérieur du corps humain16

Anatomie et physiologie des appareils :Appareil respiratoire17

Appareil digestif18

Appareil circulatoire19

Appareil excréteur20

Appareil locomoteur21

1 2 150 ans après l’introduction du mètre, le corps humain (coude, pas, paume...) continue à représenterl’unité de mesure usuelle dans le monde rural.1 3 Une douleur dans le coude, dans le genou ou dans le bas du dos annonce que le temps va changer...1 4 L’œil gauche qui tremble présage un événement funeste. La paume ou la plante du pied qui démangentindiquent une rentrée ou une perte d’argent.1 5 Le domaine de l’invisible renvoie à la conception rurale de l’organisation interne du corps humain etdes processus physiologiques – un sujet rarement abordé par l’ethnologie roumaine.1 6 La source la plus fiable de représentations de l’intérieur du corps humain est sans doute le porc -l’animal domestique que l’on ouvre lors du sacrifice. La plupart des témoignages affirment la similaritétotale de l’intérieur humain et porcin : « Tout, le porc a tout pareil. La machine qui est dedans l’homme,elle est aussi chez le porc. Le cœur est le moteur de l’homme, quand il cesse de fonctionner, c’est fini »(Bărbulescu 2005 : 62). Les représentations de l’intérieur du corps humain découlent ainsi de la connaissancede l’intérieur des animaux domestiques sacrifiés pour la consommation.1 7 Pour expliquer la physiologie de la respiration, du processus de ventilation pulmonaire, la sociétérurale utilise l’image concrète du soufflet de forge : « Le poumon est comme le soufflet de la forge : quandon inspire, il se gonfle, quand on souffle, il se dégonfle » (informateur : Ana Hârjoc, village de Cut,15.09.1980).1 8 L’anatomie et la physiologie de l’appareil digestif humain sont identiques à celles du porc, qui estévoqué à chaque fois par les informateurs. La terminologie employée pour décrire ce domaine a souventun caractère métaphorique. Le verbe ruminer, par exemple, désigne une partie du processus de digestionspécifique des herbivores, mais il peut également désigner la digestion humaine. Il faut ajouter à cettepolysémie l’expression paroles mal ruminées ‘paroles irréfléchies’, qui laisse entendre que la pensée doitêtre « ruminée » avant de devenir parole.1 9 Les vaisseaux qui transportent le sang - veines et artères - sont confondus dans le savoir rural sousun seul nom, veines. La plupart des informateurs associent le cœur et le mouvement du sang dansl’organisme.2 0 Comparées au système digestif, l’anatomie et la physiologie de l’appareil urinaire sont moins connuesà l’homme rural. En général, on ignore le rôle des reins dans ce système. L’homme rural considère que l’eauavalée se répand dans le corps pour se retrouver sous forme de pisse (urine) dans les organes excréteursinférieurs. Le « chemin » parcouru par le bol alimentaire entre la bouche et la sortie est composé par :l’estomac - siège de la digestion, les intestins grêles (les « entrailles »), les gros intestins et l’anus (la« bouche du cul ») par lequel on élimine les résidus.2 1 La notion et la représentation d’un appareil locomoteur - en tant que système complexe de mouvementsréalisés au moyen d’organes spécialisés et qui permet à l’homme de se déplacer dans l’espace - sontabsentes du monde rural. Les « organes » qui soutiennent le corps et lui permettent de se déplacer sont lesjambes et... c’est tout.

Ilie Moise 83

Appareil reproducteur22

Anatomie et physiologie des systèmes :Système nerveux23

Système endocrinien24

Matières corporelles et excrétaLa chair25

Les os et les dents26

2 2 L’appareil reproducteur est « celui qui fait continuer l’espèce » et « pousse le monde en avant » ; ilest formé, selon la représentation rurale, par l’organe génital masculin, le pénis, et l’organe génital féminin,le con. Le terme générique pour l’acte sexuel est foutre (Eretescu 1983 : 9-31). Les organes génitauxconnaissent de nombreuses désignations euphémistiques : l’organe masculin est appelé sculă ‘outil’, drugă‘barre’ ou puţă ‘puce’, l’organe féminin - păsărică ‘petit oiseau’, prună ‘prune’, scoică ‘coquillage’. Leseuphémismes de l’acte sexuel utilisent presque toujours des images du comportement animal : monter,chevaucher. Selon le savoir rural, l’appareil génital masculin est formé de : « la tête du pénis », « le pénis »,« le fil du pénis », « la peau » et « les couilles » (les testicules). L’appareil génital féminin connaît une mêmeuniformité terminologique dans l’espace roumain que l’appareil masculin ; il est formé par « le bouton »(clitoris), « le tuyau » ou « le boyau » (vagin) et « la matrice » ou « la couche » (utérus). La structure desorganes féminins et masculins ainsi que les noms associés sont les mêmes sur tout le territoire roumain. Ence qui concerne l’acte sexuel, il est souvent imaginé comme un processus générateur de chaleur. Laméthode contraceptive la plus courante est le coitus intrerruptus, qui est la responsabilité de l’homme.Enfin, le sperme est généralement vu comme un « produit » de l’échine, dont il descend jusqu’aux testicules.Dans le monde rural, l’acte sexuel est associé dans une proportion immense à la fonction de reproduction.23 La plupart des images et représentations relatives à ce domaine concernent le système nerveux central.À l’intérieur de la calotte crânienne se trouve le cerveau (« le grand » et « le petit »), source de raison etde jugement (discernement). La raison et le jugement/le discernement sont les attributs d’un cerveau enbonne santé. L’absence de discernement conduit à deux situations : la bêtise et la folie, qui se distinguentpar l’intensité : la bêtise représente une mauvaise adaptation aux règles sociales, tandis que la folie est lemanque total de discernement, qui conduit à des comportements antisociaux.2 4 Le système endocrinien - en tant que totalité des glandes qui sécrètent les hormones nécessaires à lacoordination de l’activité de l’organisme - est absent de toutes les représentations rurales du corpshumain.2 5 Les représentations de la chair humaine ne diffèrent pas beaucoup de celles de la viande du porc.Chez l’homme, la corpulence est, comme chez l’animal, le résultat de l’alimentation, mais aussi de « lanature de l’homme », qui correspond à « la nature du porc ». Une expression qui évoque cette matièrecorporelle est « de bonne ou mauvaise chair ». Un porc « de bonne chair/viande » est bon à la consommation,tandis que chez l’homme, l’expression renvoie à la corpulence et à son rapport avec la force de régénérationdes tissus et, en général, avec la résistance à la maladie.2 6 Les os se divisent en deux catégories, selon la consistance : les os proprement dits et les cartilages (les« os mous »). L’homme rural considère que pendant sa première année de vie, l’enfant est une matière« malléable », d’où les nombreuses pratiques correctives des « défauts » corporels, en réalité destinées àadapter le jeune corps au modèle physique idéal de la communauté. Parmi ces pratiques correctives, laplus répandue est l’allongement du cou (le bébé est soulevé du lit de manière à ce que le cou supporte toutle poids du tronc) et la formation du nez (« elle tirait sur son petit nez »). Les différentes techniques pourlanger l’enfant répondent à la peur des déformations pendant les premiers mois de vie, tout comme lesprocédés pour éviter que la tête de l’enfant ne se tasse s’il dort sur un seul côté. Au niveau linguistique,le jeune enfant est qualifié de pas mûr / cru / tendre, étant donc associé à un produit à mi-chemin entre lamatière culinaire brute et l’aliment complètement préparé. Il existe, au niveau symbolique, de nombreusesconnexions entre l’humain (le corps) et le végétal, mais elles sont les plus étroites dans le cas des os et des


Le sang27

La peau, les ongles, les poils et les cheveux28

L’âme29

dents. À preuve les soins spéciaux pour faire « pousser » et « allonger » les os, attestés dans tout l’espaceroumain. De même, les dents « poussent », ont des « racines » comme les arbres et le même nom cariesert à désigner en roumain les caries dentaires et les trous de ver dans le bois.2 7 De toutes les matières corporelles, le sang semble être le plus important, grâce à ses rapports avecl’âme, avec la sexualité et la fécondation. Dans la conception rurale, le sang est un principe vital del’homme aussi bien que de l’animal, celui qui lui donne toute la force. La couleur du sang est due, selon lesruraux, au vin, et surtout au vin rouge. L’association vin rouge - sang renvoie à l’eucharistie et auxnombreuses icônes sur verre représentant Le Christ à la vigne. C’est probablement la raison pour laquellel’utilisation du sang du porc dans les saucisses (le nom roumain du boudin, sângerete, étant un dérivé dunom ‘sang’) est considérée un péché. Il est également possible que cette attitude ait son origine dansl’enseignement biblique : « Vous ne mangerez du sang d’aucune chair car la vie de toute chair, c’est sonsang » (Lévitique 17 : 14, version française Bible de Jérusalem, Éditions du Cerf, 2001). Du point de vuequalitatif, le sang est « bon », « mauvais », « débile », « fort », « corrompu », « propre », « épais »,« léger » ; plus il est foncé, plus il est sain. Le sang peut être « renouvelé » ou « changé » pour le bien del’organisme. C’est ce qui arrive tous les mois chez la femme, sous la forme des règles. Les ruraux croient,pour cette raison, qu’à la ménopause, les femmes commencent à avoir des problèmes cardiaques. N’ayantpas de menstruation, les hommes sont plus exposés que les femmes aux risques vasculaires, c’estpourquoi ils doivent aussi « renouveler » leur sang, un phénomène qui est mis en rapport avec l’actesexuel, avec l’apparition et la disparition de l’acné. En tant qu’élément déterminant de la sexualitéhumaine, la qualité du sang (« rapide » / « âpre » ou « débile ») est à traduire sans hésitation en termes decapacité sexuelle. L’échange du sang réalise aussi, au niveau symbolique, l’union des « frères de croix », encréant un lien « naturel » entre les deux amis : « ils se coupaient chacun au doigt et laissaient tomber lesgouttes de sang dans un verre d’eau. Ensuite ils buvaient chacun la moitié du mélange » (informateur :Herţa Marioara, village de Sălişte, 15.08.1972). Comme de véritables parents de sang, les frères de croixrestent unis jusqu’à la mort.2 8 Les représentations rurales de la peau semblent absentes dans la plupart des régions du pays, et lesinformateurs la définissent parfois comme le résultat de l’intervention divine : « La peau de l’homme ...c’est Dieu qui l’a faite ». Par contre, les ongles ont préoccupé les ruraux, notamment chez les très jeunesenfants. La première coupe des ongles est effectuée en général par la mère, avec les dents, « pour quel’enfant ne devienne pas un voleur ». La pilosité corporelle est mise en rapport avec la virilité, chez leshommes aussi bien que chez les femmes : « Plus il est poilu, plus il est viril ».2 9 Ce nom est polysémique : en plus du sens de principe vital - respiration, souffle (commun à toutel’aire roumaine) il couvre également le cœur, avec lequel l’âme est associée au niveau fonctionnel (le cœurétant l’organe vital par excellence). Dans l’imaginaire rural, le cœur est situé au niveau de l’estomac.Quand ils ont mal à l’estomac, les paysans disent qu’il ont mal au cœur, et quand ils ont faim et lasensation de creux dans l’estomac, qu’ils ont « un évanouissement au cœur ». Immatérielle et invisible,l’âme est identifiée et définie lors de sa disparition, à la mort, dans les signes du décès : arrêt desbattements du cœur et absence de respiration. Au niveau sémantique, la notion de « cœur » se superposesur celle de l’âme, et le nom roumain du cœur, inimă, dérive du nom latin anima, qui désignait l’âme(Densusianu 1925 : 4-5). Tout comme les autres matières corporelles, l’âme peut être qualifiée : il existeainsi des personnes qui ont « une bonne âme » et d’autres, qui ont « une mauvaise âme ». L’imaginairemytho-poétique rural présente une conception unitaire de l’âme, qui se transforme après la mort enoiseau (Pavelescu 1942 : 33-41). Après le décès, l’âme quitte le corps, mais reste pendant 40 jours àproximité de la maison (Gorovei 1915 : 224). À certaines dates de l’année, « quand la frontière entre lesmondes devient perméable » (Evseev 1999 : 445), les âmes des défunts reviennent visiter les maisons desproches. Ces moments festifs portent le nom de moşi ‘fêtes des ancêtres’.

Ilie Moise 85

La salive30

La sueur31

L’urine et les matières fécales32

Valorisation sociale et symbolique des excréta33

3 0 La terminologie populaire de la salive est assez unitaire dans l’espace roumain : elle est appeléescuipat ‘crachat’, avec les variantes : skipit, stukit, scopit (ALR I, Carte 87). Les expressions qui désignentle processus de salivation et l’envie que ressent celui qui voit un autre manger sont : « sa bouche laissel’eau », « avoir l’eau à la bouche », « sa bave coule », etc. La salive est une matière exclusivementhumaine, alors que la bave et l’écume sont associées aux animaux et n’apparaissent qu’exceptionnellementpour qualifier les êtres humains. La salive est douée d’un pouvoir symbolique bivalent : elle réunit ousépare, guérit ou corrompt, soulage ou insulte. L’acte de cracher a des fonctions apotropaïques : toutes lesconjurations contre le mauvais œil, par exemple, s’accompagnent de l’acte magique du crachat rituel.3 1 Alors que la salive est considérée être de l’eau pure (comme l’eau à boire), la sueur est prise pour del’eau salée, le goût salé étant par ailleurs une caractéristique de l’urine.32 Les noms populaires de l’urine et de l’acte d’uriner sont : pişat ‘pisse’, a (se) pişa ‘pisser’, et pour lesmatières fécales et l’acte de déféquer : căcat ‘caca, merde’ et a (se) căca ‘chier’ (ARL II, Supplément, p.2, carte 3). L’utilisation de l’urine en tant que désinfectant pour les blessures superficielles reste une pratiquefréquente dans le monde rural jusqu’à aujourd’hui. Les traitements traditionnels comptent l’urine (consommationd’urine) parmi les meilleurs remèdes contre le cancer des poumons. L’action de déféquer connaît un nombreimpressionnant d’euphémismes : « il y est allé pour soi », « faire la grande besogne », « sortir », etc., dont laplupart contiennent l’idée d’une sortie à l’extérieur, de ce que nous appelons aujourd’hui toilettes.33 La répulsion de l’homme moderne envers les excrétions corporelles n’était pas toujours partagée parl’homme rural traditionnel. Les excréta trouvaient, en effet, de nombreuses utilisations. La salive servait àhumidifier les mains lors des travaux au champ, ou les doigts qui filaient le chanvre, etc. ou comme lubrifiant.L’urine avait elle aussi de nombreuses utilisations : désinfecter les plaies ouvertes et les pustules, « nettoyer »le teint et traiter les « boutons » ou l’eczéma. Une autre pratique médicale rurale consistait à « salir » lespustules avec des excréments. Ch. Laugier, dans ses Contribuţii la etnografia medicală a Olteniei[Contributions à l’ethnographie médicale de l’Olténie] (1925), atteste la croyance selon laquelle tout alimentinterdit consommé pendant le jeûne était « sale » et conduisait à l’apparition des « boutons ». Pour lesempêcher de s’étendre et les faire « rentrer », il fallait « salir » les boutons avec les fécales « de la personne ».Une légende de Bucovine indique comme première caractéristique des excréments qu’ils sont produits àl’intérieur du corps « sali » : « L’homme a été fabriqué par le Démon, avec de la glaise, et le Démon parlait àl’homme, mais l’homme ne lui répondait pas. Dieu passait par là, qui demanda au Démon ce qu’il faisait. - Jefais ce tu vois, mais il ne parle pas !, dit le Démon. - Donne-le-moi ! fit Dieu. - Prends-le !. Et Dieu soufflal’esprit saint sur l’homme, et l’homme se mit à parler. Le Démon, dépité, cracha sur l’homme. Alors Dieuretourna l’homme pour mettre le dehors dedans et façonna son extérieur comme on le connaît. C’est pourquoil’homme n’est pas propre au-dedans, et quand nous crachons, c’est le Démon que nous crachons » (Niculiţă-Voronca 1903 : 8-9). Cette légende étiologique surprend l’équivalence des oppositions intérieur/extérieur etsale/propre, fondamentales dans le symbolisme des excréta. Les orifices excréteurs - le nez et la bouche - sontassimilés symboliquement aux organes génitaux masculins ou féminins. Une croyance voulait que les dimensionsdu nez ou de la bouche soient directement proportionnelles aux dimensions du pénis, respectivement du vagin.D’autres croyances mettent l’accent sur l’homologie nez - personne de sexe masculin et bouche - personne desexe féminin. Elena Niculiţă-Voronca (1903 : 186-187) note une pratique destiner à révéler le sexe de l’enfant ànaître : on répandait du sel sur la tête de la future mère, à son insu, et si celle-ci portait la main à la bouche,l’enfant était une fille, si elle touchait son nez - c’était un garçon. L’homme rural associe d’ailleurs souventl’accouchement à l’acte de cracher, en disant « elle a craché le bébé ». La même translation des images depuis lazone génitale vers le visage est à retrouver dans l’association nez - pénis : un euphémisme courant pour leliquide séminal masculin est la morve. Les devinettes - un genre littéraire d’une grande profondeur - jouentsouvent sur les articulations symboliques entre les différents niveaux de la culture rurale : ainsi de la devinettequi associe explicitement l’organe génital masculin et le nez : « il n’a pas d’os mais se tient raide ; il n’a pasd’épaules, mais porte les sacs ; il n’a pas de nez, mais laisse couler la morve » (Bărbulescu 2005 : 138).


Attitudes et gestes corporelsLe salut34

La coiffure35

Le deuil36

L’espace du culte37

CROYANCES ET TRADITIONS ORALESRELATIVES AU CORPS TEMPORAIREMENT DÉSÉQUILIBRÉ

La menstruation38

3 4 Sont inclus dans ce chapitre les gestes et attitudes corporelles qui servent à envoyer des messages auxautres membres de la communauté rurale. Le salut spécifique à chaque communauté fermée est fait degestes plus ou moins ostensibles (pencher la tête d’une certaine manière, lever la main ou le chapeau).3 5 Le premier élément à retenir est la coiffure différente des enfants, des adolescents et des adultes. Lesmanières de se coiffer, notamment chez les filles, variaient avec l’âge et le statut : a) cheveux courts(« coupés sur le front ») chez toutes les jeunes filles (âge préscolaire) ; b) avec la raie sur le côté et petitchignon ou en queue de cheval, avec la raie au milieu, petits chignons latéraux ou deux queues de chevalpour les filles d’âge scolaire et les adolescentes avant leur première danse. Les femmes mariées portaientle grand chignon, symbole du statut de mère de famille. (Wiener 1982 : 225-259).3 6 Le deuil est également à inclure parmi les gestes et attitudes corporelles dans le cas des hommes, qui,dans la plupart des régions, se laissaient pousser la barbe et ne portaient plus de chapeau pendant les 30-40 jours d’errance de l’âme du défunt.3 7 Le culte se déroule, dans la plupart des villages roumains, dans l’église, qui a la forme de la croix grecqueet qui est organisée en trois grandes zones : l’autel, la nef et le narthex (avant-nef), auxquelles s’ajoutent unbalcon et une entrée couverte. On accède au balcon, appelé également grenier dans certaines régions, par unescalier de bois. Les bras latéraux de la croix qui constitue la nef ont la forme d’un demi-cercle (les « seins »de l’église). Contre les parois latérales de la nef et du narthex se trouvent les bancs, en bois. Trois bancs etdes pupitres sont réservés aux chantres, dans les deux demi-cercles latéraux (Bozan 1994: 173-182). Lesparticipants au culte occupent des espaces spécifiques : les hommes se tiennent dans la nef, les femmes dansle narthex, les jeunes au balcon et les enfants près des chantres : les garçons à gauche et les filles à droite. Àla fin de l’office, le baptême et l’onction suivent un ordre fixe : les enfants, puis les hommes, enfin lesfemmes. Les normes traditionnelles qui gouvernent l’emplacement des participants au culte traduisent uneorganisation découlant de la mentalité collective et fondée sur les critères suivants: a) le sexe (les hommesdans la nef, les femmes dans le narthex, « le seuil de l’église »); b) la position par rapport aux rites de passage(les enfants et les adolescents au balcon, séparés des adultes mariés); c) l’âge (les personnes âgées sontassises sur les bancs latéraux); d) selon la position de la famille dans la communauté (l’ordre sur les bancslatéraux suit une structure sociale); e) la position sociale et économique (la visibilité du banc occupé ; enprincipe, un invité occupe la place d’honneur, tout en respectant la distinction masculin/féminin). Engénéral, l’organisation de l’espace du culte suit surtout les rapports d’âge et la distinction masculin/féminin.3 8 Le grand nombre d’euphémismes désignant la menstruation (« terme », « mal de femme », « être surle rouge », « celles-là (règles) », etc.) témoignent d’une grande pudeur rurale à ce sujet. Les jeunes fillesétaient prévenues de l’apparition des règles soit par les sœurs aînées, soit par les compagnes du même âge- amies, voisines. L’écoulement menstruel est considéré du sang mauvais qui doit être éliminé du corps ;il fait ainsi l’objet d’un nombre de tabous : pendant leurs règles, les femmes ont l’interdiction d’entrerdans l’église, de préparer les conserves d’hiver et de pétrir la pâte pour le pain ; le sang des règles est parailleurs censé corrompre les animaux et les enfants. D’autre part, le sang menstruel est utilisé dans lessortilèges d’amour et il apparaît dans l’imaginaire rural comme une quintessence de la sexualité. L’apparitiondes premières règles est perçue comme un changement de statut : la jeune fille est devenue femme. Lesfemmes vivent la menstruation comme une maladie légère, normale et... nécessaire. C’est une premièreexpérience féminine, qui annonce les grandes expériences de la grossesse et de l’accouchement.

Ilie Moise 87

La grossesse39

L’accouchement40

L’alcoolisme41

3 9 Les expressions qui désignent la grossesse sont : « tomber grosse », « tomber ventrue », « êtregrosse », « enceinte ». Les premiers signes de la grossesse sont l’absence des règles et les nauséesprovoquées par les odeurs familières, suivies de l’apparition des envies alimentaires extrêmes (aigre ousucré). Pour éviter d’avorter spontanément ou d’accoucher prématurément, les femmes doivent « segarder » de prendre froid et de soulever des poids. Certains tabous visent à éviter l’apparition des tachessur la peau du futur bébé : interdiction de voler des fleurs ou des fruits ou de les porter dans son sein oudans le tablier. Autrement dit, l’objet en contact avec le corps de la future mère est censé agir comme unsceau qui marquera le visage ou le corps du fœtus. De même, pour préserver l’intégrité physique del’enfant, la mère doit éviter les individus marqués par des difformités et les animaux laids. Une préoccupationconstante de la future mère et de son entourage était de deviner le sexe de l’enfant, qui représente un enjeuimportant du mariage rural : les garçons étaient valorisés, les maris souhaitaient avoir des descendantsmâles, et ceux qui ne le réussissaient pas étaient sanctionnés, « raillés par la communauté des hommes ».Le sexe du futur enfant était cherché dans des signes simples, en général sur le corps même de la mère : sile fœtus bougeait pour la première fois vers la gauche, c’était une fille, s’il bougeait vers la droite, c’étaitun garçon ; si le ventre avait une forme pointue, c’était un garçon, s’il était plutôt large, c’était une fille.On considérait en outre que celui des parents qui participait plus intensément à l’acte sexuel transmettaitau futur enfant ses traits physiques. Une croyance commune dans tout l’espace roumain voulait quel’enfant issu d’une relation extraconjugale ressemble parfaitement au père biologique.4 0 Les représentations rurales de l’accouchement distinguent deux situations : l’accouchement à lamaison et l’accouchement médicalisé (du nom donné par C. Bărbulescu dans l’ouvrage cité). Spécifiquedu monde rural traditionnel est l’accouchement à la maison, généralement en présence de la sage-femme- une femme âgée, possédant de l’expérience et jouissant d’une bonne réputation aux yeux de la communauté.Au Sud du pays, on distingue les « femmes d’expérience » qui assistaient à l’accouchement et la sage-femme de la famille qui n’intervenait que pour couper le cordon ombilical du bébé. Ce geste créait uneparenté spirituelle similaire à celle entre les parrains et le filleul (Lorinţ 1967 : 127-132, Stahl 1993 : 419-437). La sage-femme surveillait l’accouchement et souvent le précipitait. Tout de suite aprèsl’accouchement, on offrait à la mère de l’alcool fort pour calmer ses douleurs. Pendant les trois jourssuivant l’accouchement, la mère était soignée exclusivement par la sage-femme de la famille, qui sechargeait de toutes les pratiques rituelles nécessaires, y compris du repas des marraines (voir RépertoireI, ch. 7, note 49).4 1 En roumain, l’alcoolisme est défini comme l’état provoqué par la consommation excessive de boissonsalcooliques. Les boissons traditionnelles - le vin et le raki - sont présentes à tous les repas festifs et auxfêtes communautaires ; elles font fonction d’offrande rituelle (« quand on boit le premier verre, il faut enverser quelques gouttes sur le sol, pour que les morts en boivent »), mais aussi de stimulant de la vie. Unelégende moldave, entre autres, souligne l’aspect bivalent du vin - breuvage sacré et démoniaque : « quandNoé se préparait à planter la vigne, le Démon vint et lui offrit son aide. Noé accepta, et le Démon apportapremièrement un agneau et arrosa les racines de la vigne de son sang ; ensuite, il arrosa la vigne de sang deporc, puis de sang de lion, enfin, il l’arrosa du sang d’un singe. La force des quatre animaux pénétra lavigne, c’est pourquoi le vin a quatre facultés : au début, il transforme l’homme en agneau, ensuite en porc,puis en lion, enfin en singe, s’il en abuse » (Gaster 1883 : 106). La médecine traditionnelle dispose demoyens et de préparations très fantaisistes pour combattre la passion de la boisson : « mets sous lalangue d’un mort une pièce de monnaie d’argent ; quand le mort est enlevé de la maison, reprends la pièce ;avec l’argent, achète du raki que tu donneras à l’ivrogne, et il sera guéri de l’alcoolisme. » (Gorovei 1915 :18).


CROYANCES ET TRADITIONS ORALESRELATIVES AU CORPS MALADE42

Le manchot43

Le boiteux44

Le fou45

4 2 L’organisation du corps humain reflète l’ordre macrocosmique, et chaque organe a, en plus de safonction pratique, une fonction symbolique. Selon cette vision, la main a une fonction créatrice et deséparation. La perte d’une main ou d’un bras laisse l’homme manchot.4 3 Le manchot participe d’un ordre différent, celui de l’impartialité sacrée ou démoniaque. Le manchotest un excellent médiateur, et la main qu’il tend possède la force de la justice.4 4 Saint Élie, personnage de la mythologie populaire, est représenté boiteux, et parfois aussi manchot(Olteanu 1998 : 99). L’association entre le saint patron du tonnerre et du feu céleste et l’absence d’unejambe ou la claudication se justifie par l’association entre la forme de l’éclair et le serpent. Les démonssont boiteux car ils ont affaire au feu chtonien (Evseev 1999 : 450). La claudication peut égalementreprésenter la punition pour avoir trop approché la gloire divine. Rencontrer un boiteux est un mauvaisprésage qui « annonce des infortunes » (Gorovei 1915 : 14).4 5 Le fou - appelé bolund en Transylvanie - est une autre hypostase du « corps malade ». Lesreprésentations rurales de la folie sont à découvrir dans des expressions comme « il n’a pas sa raison »,« il n’a pas de jugement ». L’absence de la faculté de discernement conduit à l’inadaptation sociale et auxcomportements antisociaux : injure, crime. Les remèdes impliquent la conjuration - seule catégoriefolklorique qui exprime complètement le corps en son ensemble et dans le détail. Des « remèdes » sontégalement les pratiques traditionnelles de prévention et de guérison des maladies (Moise 2009, I).

Ilie Moise 89


Alexici, Gheorghe (1899), Texte din literatura poporană română adunate de ~, tom I,Poezia tradiţională, [Textes de la littérature populaire roumaine recueillis par...,vol. I - Poésie traditionnelle], Budapesta, Editura autorului.

Bărbulescu, Constantin (2005) : Imaginarul corpului uman. Între cultura ţărăneascăşi cultura savantă (secolele XIX-XX) [L’imaginaire du corps humain. Entre laculture rurale et la culture savante (XIXe-XXe siècles)], Bucureşti, Ed. Paideia.

Bîrlea, Ovidiu (1981, 1983) : Folclorul românesc I, II [Le folklore roumain], Bucureşti,Minerva.

Bozan, Maria (1994) : « Structura spaţiului de cult... » [La structure de l’espace duculte...], in Studii şi comunicări de etnologie VIII, 173-182.

Brill, Tony (1981): Legende populare româneşti [Legendes populaires roumaines],Bucureşti, Editura Minerva.

Coşeriu, Eugen (1994): Lingvistică din perspectivă spaţială şi antropologică [Lalinguistique du point de vue spatiale et anthropologique], în „Socio- şietnolingvistica. Bazele şi sarcinile lor”, Chişinău.

Densusianu, Ovid (1925) : « Semantism anterior despărţirii dialectelor româneşti »[Sémantisme des mots avant la séparation des dialectes roumains], in Grai şisuflet, Revista Institutului de filologie şi folklor II(1), 1-21.

Eretescu, Constantin (1983) : « Le nom du sexe dans le folklore roumain », in Étudeset documents balkaniques méditerranéens, VI, 9-31.

Evseev, Ivan (1999): Enciclopedia semnelor şi simbolurilor culturale [Encyclopédiedes signes et symboles culturels], Timişoara, Amarcord.

Gaster, Moses (1883) : Literatura populară românească [Littérature populaireroumaine], Bucureşti, I.G. Haimann.

Gorovei, Artur (1915) : Credinţi şi superstiţii ale poporului român [Croyances etsuperstitions du peuple roumain], Bucureşti, Socec-Sfetea.

Huluţă, Carmen (2002) : « Trupul din cuvinte. O terminologie ţărănească pentru corp »[Le corps de mots. La terminologie rurale du corps], in Symposia. Caiete deetnologie şi antropologie 1, Craiova, Aius, 131-144.

Laugier, Ch. H. (1925) : Contribuţii la etnografia medicală a Olteniei [Contributionsà l’ethnographie médicale de l’Olténie], Craiova, Scrisul Românesc.

Lorinţ, Florica (1967) : « Tradiţia moaşei de neam în Gorj » [La tradition de la sage-femme de famille dans le département de Gorj], in Revista de etnografie şifolclor XII(2), 127-132.

Marian, S. F. (1892): Naşterea la români. Studiu etnografic [La naissance chez lesroumains. Étude ethnographique], Bucureşti, Lito-tipografia Carol Gobl.

Moise, Ilie (2009) : « Practici tradiţionale de prevenire, combatere şi vindecare a bolilor »[Médecine traditionnelle : pratiques de prevention, de traitement et de guerisondes maladies], in Patrimoniul cultural imaterial din România. Repertoriu I /

90

Patrimoine culturel immatériel de Roumanie. Répertoire I, Bucureşti, CIMEC- Institutul de memorie culturală, 173-186.

Niculiţă-Voronca, Elena (1903) : Datinile poporului român (adunate şi aşezate înordine mitologică) [Les traditions du peuple roumain, recueillies et organiséesselon la mythologie], Cernăuţi, Tipografia Izidor Wiegler.

Olteanu, Antoaneta (1998): Ipostaze ale maleficului în medicina magică [Leshypostases du mal dans la médicine magique], Bucureşti, Editura Paideia.

Pavelescu, Gh. (1942) : « Pasărea suflet » [L’oiseau-âme], in Anuarul Arhivei deFolclor Cluj, VI, 33-41.

Pop, Cristina-Alexandra (2002) : [email protected]/magie. Elemente pentru oantropologie a descântecului [[email protected]/magie. Éléments pourune anthropologie de la conjuration], Cluj-Napoca, Casa Cărţii de Ştiinţă.

Purdela-Sitaru, Maria (1999) : Etnomedicină lingvistică [Ethnomédecine linguistique],Timişoara, Amarcord.

Puşcariu, Sextil (ed.) - ALR (I, II) - Atlasul lingvistic român [Atlas linguistiqueroumain], Partea I. Părţile corpului omenesc şi boalele lui (anchetă SeverPop) [Ie Partie : Les parties du corps et les maladies], publicat de MuzeulLimbii Române din Cluj, 1938 ; Partea a II-a, vol. I., Corpul omenesc, boaleşi termeni înrudiţi (ancheta Emil Petrovici) [IIe Partie, vol. 1 : Le corps humain,les maladies et les mots apparentés], Sibiu – Leipzig, 1940, 1942.

Puşcariu, Sextil (ed.) - ALRM (1938, 1940) – Micul atlas lingvistic român [Le petitatlas linguistique roumain], publicat de Muzeul Limbii Române din Cluj, ; ParteaI. Părţile corpului omenesc şi boalele lui (anchetă Sever Pop) [Ie Partie :Les parties du corps et les maladies], publicat de Muzeul Limbii Române dinCluj, 1938 ; Partea a II-a, vol. I., Corpul omenesc, boale şi termeni înrudiţi(ancheta Emil Petrovici) [IIe Partie, vol. 1 : Le corps humain, les maladies etles mots apparentés], Sibiu – Leipzig, 1940.

Stahl, Paul H. (1993) : « Moşitul şi năşitul. Transmisia lor în cadrul neamului » [Latradition de la sage-femme et de la marraine. Transmission dans la famille], inRevista de etnografie şi folclor XXXVIII(5), 419-437.

Wiener, Raymonde (1982) : « Ansamblul şi funcţia elementelor de port femeiesc înPodeni, Mehedinţi » [Le costume et la fonction des éléments vestimentairesféminins à Podeni, département de Mehedinţi], in Studii şi comunicări IV,225-259.

91

Adam si Eva, Nicula, sec XIX,colecţia: Muzeul Astra Sibiu

Adam et Ève, monastère de Nicula, XIXe s.,collection: Muzeul Astra Sibiu

92

Maica Domnului alăptând, Şcheii Braşovului, sec XIX,colecţia: Muzeul Astra Sibiu

La Vierge allaitant, icône sur verre, Şcheii Braşovului, XIXe s.,collection: Muzeul Astra Sibiu

93

Naşterea lui Iisus, Şchei, sec. XIX,colecţia: Muzeul Astra Sibiu.

La naissance de Jésus, icône sur verre, Şchei, XIXe s.,collection: Muzeul Astra Sibiu

94

Iisus şi viţa vieţii, Ţara Oltului, sec. XIX,colecţia: Muzeul Astra Sibiu

Le Christ à la vigne, icône sur verre, pays de l’Olt, XIXe s.,collection: Muzeul Astra Sibiu

95

Sfântul Ioan Botezătorul, zona Sibiu - Alba, sec. VIII,colecţia: Muzeul Astra Sibiu

Saint Jean Baptiste, icône sur verre, région de Sibiu - Alba, XVIIIe s.,collection: Muzeul Astra Sibiu

ETNOBOTANICA

Ioana FRUNTELATĂ

Criterii luate în considerare la alcătuirea listei:

1. criteriul funcţional(ex.: plante comestibile, plante furajere, plante utilizate în construcţii tradiţionale,

plante utilizate pentru împletituri tradiţionale, pentru confecţionarea obiectelor de uzcasnic şi a instrumentelor muzicale, plante textile, plante tinctoriale, plante de leac,plante mitice/ rituale/ magice, plante cultivate în scop estetic, plante narcotice ş.a.)

2. subcriteriul relaţiei dintre om şi plantă (ex.: plante cultivate, plante care crescspontan);

3) subcriteriul eficacităţii plantei (ex.: plante cu eficacitate asupra omului; plantecu eficacitate asupra animalelor ş.a.)

4) subcriteriul părţii utile a plantei (ex.: rădăcina, tulpina/ trunchiul, frunzele,florile, seminţele, fructele). În cazul multor plante, se utilizează părţi diferite ale acestora,cu scopuri diferite (de ex., bobul de grâu este comestibil, iar paiul de grâu, singur sauîn combinaţie cu lutul, serveşte ca material de construcţie pentru pereţii şi acoperişurilecaselor etc.).

5) subcriteriul cunoştinţelor privind cultivarea (dacă este cazul), dezvoltarea,recoltarea şi valorificarea plantelor/ părţilor utile din plante (ex. calendarele populareale diferitelor plante comestibile, metode tradiţionale de protecţie împotriva dăunătorilorplantelor, cunoştinţe legate de identificarea plantelor spontane comestibile ş.a.).

Observaţii preliminare:

1. În conformitate cu Legea 26/29.02.2008, art.15 şi art 12 (2), Comisia naţionalăpentru salvgardarea patrimoniului cultural imaterial trebuie să alcătuiască trei listepentru Registrul naţional: 1) lista elementelor de pci dispărute; 2) lista elementelor depci în pericol de dispariţie; şi 3) lista elementelor de pci vii. Întrucât nu avem suficienteinformaţii de teren pentru a atesta cu certitudine starea de viabilitate a tuturorelementelor incluse pe listă, propunem alcătuirea unei singure liste, urmând ca marcareagrafică a stării de viabilitate să fie realizată după confruntarea cu situaţia de teren, prinintermediul reţelei naţionale a instituţiilor cu expertiză în domeniul pci.

2. Delimitarea elementelor de pci care ţin strict de domeniul etnobotanicii decele care ţin de alte domenii ale culturii populare tradiţionale (ocupaţii, meşteşuguri,obiceiuri calendaristice ş.a.) este foarte greu de realizat, pentru că, practic, cunoştinţeledespre plante sunt folosite curent, în diverse forme, în viaţa cotidiană rurală, în variateexprimări artistice sau pentru marcarea sărbătorilor. Am încercat să încadrăm în capitoluldespre etnobotanică doar acele cunoştinţe şi credinţe care ţin de contactul direct al


omului din comunitatea românească tradiţională cu planta vie, urmând ca restul traseuluicultural de utilizare a plantei să fie abordat în capitolele despre ocupaţii, meşteşuguri şialtele de acest fel. De asemenea, nu am reluat în acest capitol informaţiile despreincluderea plantelor în credinţe, practici, rituri şi texte folclorice incluse deja în volumulI al Repertoriului Patrimoniului Cultural Imaterial din România (CIMEC, Institutulde Memorie Culturală, Bucureşti, 2009), în capitolele Forme de artă a cuvântului şiexpresii verbale tradiţionale; Folclor muzical; Sărbători, obiceiuri şi ritualuri;Practici tradiţionale de prevenire, combatere şi vindecare a bolilor; Meşteşuguriartistice şi Alimentaţie tradiţională.

3. Lista pe care o propunem este o listă deschisă, care poate fi revizuită şicompletată în funcţie de sursele documentare şi de realitatea terenului. Specificărilepe care le facem în cele 28 de note de subsol nu epuizează totalitatea elementelor depci incluse într-o anumită subcategorie şi nici nu indică o prioritate a elementelormenţionate faţă de cele nemenţionate, în sensul unei ierarhii valorice. Tocmai de aceeaam utilizat sintagma „şi altele asemenea” la finalul majorităţii notelor de subsol.

4. Am anexat la listă o bibliografie generală, nu una exhaustivă. Ne-am orientatdoar către lucrările considerate ilustrative pentru domeniu în mediul profesional academic.

PLANTE COMESTIBILE

Plante comestibile spontaneinventarul plantelor comestibile spontane, cu denumirile lor generice şi denumirile

populare1 ;cunoştinţe privind identificarea, recoltarea şi păstrarea plantelor comestibile

spontane;prescripţii şi interdicţii privind utilizarea plantelor comestibile spontane2 ;cunoştinţe privind părţile comestibile ale plantelor3 ;

Plante comestibile cultivateinventarul plantelor comestibile cultivate, cu denumirile lor generice şi denumirile

populare;calendarele plantelor comestibile cultivate4 (cuprinzând cunoştinţe legate de

perioada de semănat/ sădire a plantei, rărit, altoire, recoltare, înmulţire etc.);cunoştinţe privind dăunătorii plantelor comestibile cultivate şi metode de protecţie

1 Urzica [Urtica dioica], loboda [Atriplex hortensis], sălăţica [Ranunculus ficaria], măcrişul [Rumexacetosa], ştevia sau dragaveiul [Rumex crispus], purul [Allium vineale], şi altele asemenea.2 De ex, se considera că urzicile nu mai sunt bune de mâncat după Nunta Urzicilor (adică ziua înfloririiplantei, care se petrecea la o dată variabilă din perioada prepascală, în funcţie de zona ţării).3 De ex., de la baraboi [Chaerophyllum bulbosum], se consumă bulbii sau rizomii, de la măcrişul iepurelui[Oxalis acetosella] se consumă frunze crude, de la urechea porcului [Salvia austriaca], se consumă lăstaricruzi, de la fragii de câmp [Fragaria viridis] se consumă fructele etc.4 Agrare, pomicole, viticole şi altele asemenea.

Ioana Fruntelată 99

a plantelor împotriva acestora5 ;prescripţii şi interdicţii privind utilizarea plantelor comestibile cultivate6 ;cunoştinţe privind părţile comestibile ale plantelor.

Plante furajereinventarul plantelor furajere, cu denumirile lor generice şi denumirile populare;cunoştinţe privind identificarea, recoltarea şi utilizarea plantelor comestibile pentru

animale;cunoştinţe privind identificarea plantelor toxice/ otrăvitoare pentru animale;calendarul fânului; prescripţii şi interdicţii privind cositul fânului.

PLANTE UTILIZATE ÎN CONSTRUCŢII TRADIŢIONALE

Plante-material de construcţieplante lemnoase, cu denumirile lor generice şi denumirile populare (tipuri de

lemn utilizat pentru tipuri de construcţii);plante ierboase, cu denumirile lor generice şi denumirile populare (tipuri de plante

utilizate pentru diferite tipuri de construcţii);cunoştinţe legate de alegerea arborilor/ plantelor utilizate pentru construcţii;procedeul de pregătire a materialului pentru construcţie7 ;

PLANTE UTILIZATE ÎN PRACTICI MAGICE DE APĂRARE AGOSPODĂRIEI; DESCRIEREA ACESTOR PRACTICI8

PLANTE UTILIZATE PENTRU ÎMPLETITURI TRADIŢIONALE,PENTRU CONFECŢIONAREA OBIECTELOR DE UZ CASNIC ŞI A

INSTRUMENTELOR MUZICALE:

plante utilizate pentru confecţionarea unor obiecte împletite, cu denumirile lorgenerice şi denumirile populare9 : tipuri de plante, cunoştinţe privind identificarea/cultivarea şi recoltarea lor, partea/ părţile utile ale plantei;

plante lemnoase utilizate pentru confecţionarea obiectelor de uz gospodăresc,5 De ex., afumarea pomilor fructiferi împotriva omizilor şi altele asemenea.6 De ex., interdicţia de a consuma anumite fructe de sezon (mere care se coc de Sfântul Ilie, pe 20 iulie,struguri care se coc de Sf. Măria Mare, pe 15 august) înainte de a împărţi câteva de pomană pentru sufletulmorţilor şi altele asemenea.7 Ex: bradul [Abies alba] se taie în ianuarie sau februarie (Butură 1988: 41).8 Ex: a) Obiceiurile „la căpriori”: ... la căpriori se punea o cruce de lemn, în jurul căreia se legau: ocreangă de brad, de măr, seminţe specifice regiunii, pâine, colac, 1-2 ştiuleţi de porumb, busuioc sau altfelde flori, „ştergare” sau prosoape (înlocuite în contemporaneitate cu obiecte de îmbrăcăminte), o sticlă cuţuică sau cu vin (...) (Budiş 1998: 56); b) ramura verde; c) coroniţe din flori de sânziene prinse pe pereţisau sub streaşină, în interiorul sau exteriorul locuinţei şi altele asemenea.9 alun [Corylus avellana] (nuiele de...), papură [Thypha latifolia], porumb [Zea mays] (pănuşi de...),răchită de împletit/ mlajă [Salix viminalis] şi altele asemenea.


cu denumirile lor generice şi denumirile populare: tipuri de plante, cunoştinţe privindidentificarea, selectarea şi tăierea arborilor, cunoştinţe privind transportarea şi păstrarealemnului, cunoştinţe privind calitatea lemnului necesar confecţionării diverselor obiecte;

plante utilizate pentru confecţionarea instrumentelor muzicale, cu denumirile lorgenerice şi denumirile populare: cunoştinţe privind identificarea, selectarea şi tăiereaarborilor, cunoştinţe privind transportarea şi păstrarea lemnului, cunoştinţe privindcalitatea lemnului necesar confecţionării instrumentelor muzicale; cunoştinţe privindutilizarea plantelor (frunza) pentru a forma, împreună cu cavitatea bucală a interpretului,un „instrument” muzical;

PLANTE TEXTILE

plante textile cultivate în comunităţile tradiţionale româneşti, cu denumirile lorgenerice şi denumirile populare10 ;

calendarele plantelor textile româneşti (cunoştinţe legate de perioadele desemănat, dezvoltare a plantelor şi recoltat);

cunoştinţe privind dăunătorii plantelor textile şi metode de protejare împotrivaacestora;

partea/ părţile plantelor utilizate în industria casnică textilă;plante utilizate în sericicultură11 şi cunoştinţe legate de acestea;

PLANTE TINCTORIALE

plante tinctoriale utilizate în comunităţile tradiţionale româneşti, cu denumirilelor generice şi denumirile populare12 ;

funcţia plantei în procesul de vopsire a textilelor: sursă a culorii sau mordant(fixator al culorii)13 ;

partea plantei utilizată pentru vopsire14 ;prescripţii şi interdicţii legate de recoltarea, păstrarea şi prepararea plantelor tinctoriale;tipuri de culori vegetale şi denumirile lor populare15 ;combinaţii de plante utilizate în boiangeria tradiţională16 .

10 Ex.: cânepa (Cannabis sativa), inul (Linum usitatissimum), bumbacul (Gossypium herbaceum).11 Frunze de dud alb sau negru [Morus alba/ nigra].12 Drobiţa [Genista tinctoria] pentru a obţine galben, scoarţa de frasin [Fraxinus excelsior] pentru a obţinebrun, albastru şi negru, flori de sovârf (Origanum vulgare) pentru a obţine roşu şi altele asemenea.13 De ex., ştevia-zânelor (Rumex alpinus), din care se obţinea o culoare galbenă, era o plantă folosită şi camordant pentru fixarea albastrului la vopsirea firelor de lână.14 Scoarţă, frunză, tulpină, floare şi altele asemenea.15 roşu cireşiu, roşu vişiniu, galben curat, galben limoniu (Butură 1988: 21) şi altele asemenea.16 negru se obţine din: arin [Alnus glutinosa], nuc [Juglans regia], arin şi nuc, arin şi arţar [Acer platanoides],arin şi măr [Malus domesticus], arin, zârnă [Solanum nigrum] şi sovârf [Origanum vulgare], arin, sovârf,bob [Vicia faba] şi scoruş [Sorbus domestica]; roşu se obţine din: măr, măr şi sovârf, măr, sovârf şi corn[Cornus mas], roibă [Rubia tinctorum] (Butură 1988: 22) şi altele asemenea.


PLANTE DE LEAC

Plante de leac pentru oameniinventarul plantelor de leac pentru oameni, cu denumirile lor generice şi denumirile

populare;tipul plantei (spontană sau cultivată);calendarul plantei (perioada de înflorire, perioada de recoltare);prescripţii şi interdicţii în legătură cu identificarea, recoltarea şi utilizarea plantei;cunoştinţe legate de prepararea leacului/ leacurilor din planta respectivă (infuzie,

decoct/ fiertură; unguent/ unsoare, ir; spălătură/ scăldătoare; fumigaţie/ fum,abureală; tinctură/ plămădeală; cataplasmă/ oblojeală, legătură)17 ;

cunoştinţe legate de acţiunea terapeutică a plantei;deţinători ai cunoştinţelor privind plantele de leac18 .

Plante de leac pentru animaleinventarul plantelor de leac pentru animale, cu denumirile lor generice şi denumirile

populare;tipul plantei (spontană sau cultivată);calendarul plantei (perioada de înflorire, perioada de recoltare);prescripţii şi interdicţii în legătură cu identificarea, recoltarea şi utilizarea plantei;cunoştinţe legate de prepararea leacului/ leacurilor din planta respectivă;cunoştinţe legate de acţiunea terapeutică a plantei;deţinători ai cunoştinţelor privind plantele de leac pentru animale.

PLANTE MITICE/ RITUALE/ MAGICE

Plante care sunt obiect al unei credinţe (plante mitice)plante protectoare, cu denumirile lor generice şi denumirile populare19 ;plante integrate unor superstiţii, cu denumirile lor generice şi denumirile populare20 ;

17 plantă crudă, fiartă, coaptă, must (sevă) sau lapte (latex), întreagă, pisată sau tăiată mărunt, în apă/ţuică/ oţet/ vin/ ulei/ spirt etc. Leacurile mai tari se fierbeau înăbuşit, acoperindu-se oala cu o felie de pâinesau aluat, în care se introducea o ţeavă de trestie sau de soc („răsuflătoare”). Pentru prepararealeacurilor, în boli mai grave, se foloseau adeseori oale de lut noi şi apă „neîncepută”, luată în revărsatulzorilor, înainte de-a tulbura, oamenii şi animalele, izvoarele şi apele curgătoare. Leacurile se făceaudupă anumite rânduieli tradiţionale în care prepararea adeseori era întregită cu practici magice, care,chipurile, sporeau încrederea bolnavului în eficacitatea lor (Butură 1988: 23).18 Cercetările mai vechi le consemnează pe Sânziana Simionesc din Clopotiva şi Ioana Stoienoaie dinNereju (cf. Butură 1988: 22).19 Leuştean [Levisticum officinale], usturoi [Allium sativum], tei [Tilia tomentosa], odolean/ guşa porumbului[Valeriana officinalis], mătrăgună [Atropa belladona] şi altele asemenea. Cu băţ de alun lung de un stânjense spunea că trebuie rupt pe furiş vârful ierbii-fiarelor (Butură 1988: 28).20 La brad, mirele cu mireasă să nu se întâlnească, căci unul din doi moare (Ialomiţa) (Gorovei [1914] 2003:26); Cojile de nucă nu se aruncă în foc, că la anul se fulgeră nucile (Bursucani, Covurlui) (Gorovei [1914]2003: 173); Iarba-fiarelor/ iarba fierului [Cynanchum vincetoxicum?] poate deschide orice încuietoare defier şi altele asemenea.


plante utilizate în acte de divinaţie21 ;

Plante integrate obiceiurilor calendaristice (plante rituale calendaristice):plante integrate obiceiurilor calendaristice cu dată fixă22 ;plante integrate obiceiurilor calendaristice cu dată fixă mobilă23 ;plante integrate obiceiurilor calendaristice cu dată mobilă24 ;

Plante integrate obiceiurilor vieţii de familie (plante rituale familiale)25

plante integrate obiceiurilor de naştere;plante integrate obiceiurilor de iniţiere a tinerilor (înfârtăţit, însurăţit);plante integrate obiceiurilor de nuntă;plante integrate obiceiurilor de înmormântare.

plante utilizate în practici magice (plante magice)inventarul plantelor utilizate în magia erotică, împreună cu denumirile lor generice

şi populare26 ;cunoştinţe legate de utilizarea plantelor în magia erotică;inventarul plantelor utilizate în alte practici magice tradiţionale, împreună cu

denumirile lor generice şi populare;cunoştinţe legate de utilizarea plantelor în alte practici magice tradiţionale.

21 Foiţele de ceapă pentru calendarul de ceapă, sânzienele şi altele asemenea: Coroniţele din flori desânziene, nominalizate pentru fiecare membru al familiei şi puse în interiorul (...) sau în exteriorullocuinţei, au cel puţin un dublu scop (...): a) se aruncau pe casă, iar dacă, până a doua zi dimineaţă, pevreuna din ele se adunau peri de animale sau fulgi, însemna că ai noroc de animalele sau de păsărilerespective; b) (...) cea [coroniţa din flori de sânziene] care cădea prima de pe casă indica moarteapersoanei [pentru care fusese aruncată] (Budiş 1998: 121).22 Plimbatul bradului în căruţă (de Anul Nou, în Călăraşi), struţul (mănunchiul de plante înflorite) de lacăciulile colindătorilor şi de la steagul de colindat în Transilvania, alunul folosit pentru beţele de colindătoriîn Oltenia, corzi de viţă-de-vie (Vitis vinifera) la Arezanul viilor - 1 februarie, ramura verde de Sângeorz,şi 1mai/ Armindeni/ Ziua Pelinului, usturoiul apotropaic la Sf. Andrei şi altele asemenea.23 Iarba mare/ oman/ popilnic [Inula helenium] la Sântoader, plante utilizate la vopsitul şi decorarea ouălorde Paşti, usturoiul şi pelinul [Artemisia absinthium] folosite în ritualul Căluşului, în săptămâna de Rusaliişi altele asemenea.24 plante utilizate în riturile de invocare a ploii (boz [Sambucus ebulus] pentru Paparude, etc.) spice degrâu (Triticum aestivum) pentru confecţionarea buzduganului sau cununii de seceriş în Transilvania şialtele asemenea.25 Bradul [Abies alba], la nuntă şi la înmormântare; plante propiţiatoare aşezate în scalda de la naştereacopilului; busuiocul [Ocimum basilicum/ Herba basilicum] la nuntă (la stropit/ vădrărit), Pomul/ pomişorul(din ramură de măr, prun etc.) la înmormântare, surcele de alun la Focurile pentru morţi în Banat şi alteleasemenea.26 De ex., avrămeasă/ creştineasă/ creştinească/ milostivă [Gratiola officinalis] folosită în Muntenia contralipiturii (boală provocată tinerelor fete sau femei de Zmeu sau Zburător, un agresor erotic mitic), spânz/bozotei [Helleborus odorus], cules de flăcăi „de dragoste” la Dragobete - Cap de Primăvară, în unele satedin Oltenia (Butură 1988: 41) şi altele asemenea.


Plante cultivate în scop esteticinventarul florilor de grădină, împreună cu denumirile lor generice şi populare;calendarul florilor de grădină (semănare, înflorire, înmulţire) şi metode tradiţionale

de protejare a florilor împotriva dăunătorilor;cunoştinţe legate de îngrijirea florilor de grădină şi de unele utilizări practice ale

acestora, în gospodăria tradiţională27 .

Plante narcoticeinventarul plantelor narcotice, împreună cu denumirile lor generice şi populare28 ;cunoştinţe legate de utilizarea plantelor narcotice în comunităţile româneşti

tradiţionale.

27 Ca plante de leac, alimentare etc. Frunzele verzi de muşcată [Pelargonium zonale] (plantă de ghiveci,cultivată în principal pentru florile frumoase) se puneau pe tăieturi şi bube, precum şi în urechi, încredinţa că ar fi un leac bun contra durerilor de măsele (Butură 1988: 159).28 Mac [Papaver somniferum], somnoroasă [Laserpithium pruthenicum], tutun [Nicotiana tabacum] şialtele asemenea.

L’ETHNOBOTANIQUE

Ioana FRUNTELATĂ

Critères qui ont présidé à la constitution de l’inventaire :1. Le critère fonctionnel : plantes comestibles, fourragères, plantes utilisées

dans la construction, pour la vannerie, pour la fabrication des objets ménagers et desinstruments musicaux, plantes textiles, plantes tinctoriales, plantes médicinales, plantesmythiques, rituelles ou magiques, plantes ornementales, plantes narcotiques, etc.

2. Le critère secondaire du rapport de l’homme à la plante : plantes de culture,flore spontanée, etc.

3. Le critère secondaire de l’effet de la plante : plantes pour l’homme, plantespour les animaux, etc.

4. Le critère secondaire de la partie utile : racine, tronc/tige, feuilles, fleurs,graines, fruits. Souvent, plusieurs parties d’une même plante ont des utilisationsdifférentes : ainsi du blé, dont le grain est utilisé dans l’alimentation, et la paille (seuleou combinée avec l’argile) dans la construction des maisons (toits, murs, etc.).

5. Le critère secondaire des connaissances relatives à la culture, audéveloppement, à la récolte et à l’utilisation des plantes ou de leurs parties (comme lescalendriers populaires des plantes comestibles, les méthodes traditionnelles de protectioncontre les organismes nuisibles, les méthodes d’identification de la flore spontanéecomestible, etc.).

Remarques préliminaires :Les articles 12 (2) et 15 de la Loi nº 26/29.02.2008 prévoient la rédaction par la

Commission nationale pour la sauvegarde du patrimoine culturel immatériel d’un Registrenational organisé en trois parties : éléments du patrimoine immatériel qui ont disparu,éléments en danger et éléments vivants. Ne disposant pas d’une quantité suffisantede données pour confirmer l’état de tous les éléments de la liste, nous proposons dansun premier temps un inventaire unique. Le statut des éléments sera établi ultérieurement,après examen sur le terrain réalisé par le réseau national des institutions habilitéesdans le domaine du patrimoine culturel immatériel.

Il est difficile de délimiter les éléments du patrimoine immatériel relevant duseul domaine de l’ethnobotanique des éléments relevant d’autres domaines de la culturepopulaire (métiers, artisanat, traditions liées au calendrier, etc.) : en effet, la connaissancedes plantes s’exprime tous les jours, sous différentes formes, dans la vie quotidienne,dans les manifestations artistiques ou lors des fêtes. Nous avons donc choisi de fairefigurer dans ce chapitre les connaissances et les croyances qui relèvent uniquementdu contact direct de l’homme traditionnel avec la plante vivante. Le parcours cultureld’utilisation de la plante est abordé dans les autres chapitres du Répertoire (métiers,


alimentation, etc.). Nous n’avons pas repris ici les informations concernant l’utilisationdes plantes dans les croyances, les pratiques et les textes folkloriques, qui figurentdans le premier volume du Répertoire du patrimoine culturel immatériel deRoumanie (CIMEC, Institutul de Memorie Culturală, Bucarest, 2009), dans les chapitres« Formes de l’art du récit et expressions orales traditionnelles », « Musique folklorique »,« Fêtes, rites et traditions », « Médecine traditionnelle : pratiques de prévention, detraitement et de guérison des maladies », « Artisanat traditionnel » et « Cuisinetraditionnelle ».

La liste proposée ci-dessous est une liste ouverte, susceptible d’être revue etcomplétée en fonction des sources documentaires et des réalités du terrain. De même,les spécifications contenues dans les notes n’épuisent pas l’ensemble des éléments dupatrimoine culturel immatériel de la catégorie, ni ne supposent une quelconqueprééminence axiologique des éléments mentionnés sur les éléments omis. C’est pourquoinous employons l’expression etc. à la fin de la plupart de ces notes.

La bibliographie à la fin du chapitre n’est pas exhaustive, elle ne contient queles titres académiques que nous avons jugés illustratifs du domaine de recherche.

PLANTES COMESTIBLES

Plantes comestibles de la flore spontanéeLe répertoire des plantes comestibles de la flore spontanée et leurs noms

scientifiques et populaires1 ;Connaissances relatives à l’identification, à la récolte et à la conservation des

plantes comestibles de la flore spontanée ;Indications et interdictions relatives à l’utilisation des plantes comestibles de la

flore spontanée2 ;Connaissances relatives aux parties comestibles des plantes3 .

Plantes comestibles cultivéesLe répertoire des plantes comestibles cultivées et leurs noms scientifiques et

populaires ;Le calendrier des plantes comestibles cultivées4 (contenant les connaissances

relatives au moment propice pour semer ou planter les végétaux, pour l’éclaircissementla culture, pour le greffage, pour la récolte, etc.) ;

1 L’ortie (Urtica dioica), l’arroche (Atriplex hortensis), la ficaire (Ranunculus ficaria), l’oseille commune(Rumex acetosa) ou crépue (Rumex crispus), l’ail des vignes (Allium vineale), etc.2 On considère par exemple que l’ortie n’est plus apte à la consommation après les « Noces des orties »(la floraison, qui a lieu avant Pâques, à une date variable en fonction de la région).3 Du cerfeuil tubéreux (Chaerophyllum bulbosum) on n’utilise que les bulbes ou rhizomes, de l’oseilledes bois (Oxalis acetosella) que les feuilles crues, de certaines espèces de sauge (Salvia austriaca) on neconsomme que les jeunes pousses, du fraisier (Fragaria viridis) - les fruits, etc.4 Calendrier agraire, de la pomiculture, de la viticulture, etc.


Connaissances relatives aux organismes nuisibles et méthodes de protectiondes plantes5 ;

Indications et interdictions relatives à l’utilisation des plantes comestiblescultivées6 ;

Connaissances relatives aux parties comestibles des plantes cultivées.

Plantes fourragèresLe répertoire des plantes fourragères, et leurs noms scientifiques et populaires ;Connaissances relatives à l’identification, la récolte et l’utilisation des plantes

fourragères ;Connaissances relatives à l’identification des plantes toxiques ou vénéneuses

pour les animaux ;Le calendrier du foin ; indications et interdictions concernant le fauchage.

PLANTES UTILISÉES DANS LA CONSTRUCTION

Plantes utilisées comme matériaux de constructionL’inventaire des plantes ligneuses et leurs noms scientifiques et populaires

(essences utilisées pour les différents types de construction) ;L’inventaire des plantes herbacées et leurs noms scientifiques et populaires

(plantes utilisées pour les différents types de construction) ;Connaissances relatives au choix des arbres/plantes pour la construction ;Procédés de préparation du matériau de construction7 .

PLANTES UTILISÉES DANS LES RITUELS MAGIQUES DEPROTECTION DE LA MAISON ; DESCRIPTION DES PRATIQUES8

5 Fumigation des arbres pour combattre les chenilles, etc.6 Interdiction de consommer certains fruits de saison (les pommes, qui sont mûres à la Saint-Élie, le 20juillet, les raisins, mûrs à l’Assomption, le 15 août) avant d’en distribuer aux pauvres en mémoire desdéfunts, etc.7 « Le sapin (Abies alba) doit être coupé en janvier ou février » (Butură 1988 : 41)8 Exemple : a) tradition « des chevrons » : « on accrochait aux chevrons du toit une croix en bois, autourde laquelle on attachait : une branche de sapin, une branche de pommier, des graines spécifiques de larégion, du pain, une couronne en pâtisserie, 1-2 épis de maïs, du basilic ou une autre fleur, des serviettes(remplacées à l’époque moderne par des pièces de vêtement), une bouteille d’eau-de-vie ou de vin (...) »(Budiş 1998 : 56) ; b) la branche verte ; c) les couronnes de gaillet jaune accrochées aux murs ou sous letoit, à l’intérieur ou à l’extérieur des maisons, etc.


PLANTES UTILISÉES DANS LA VANNERIE, POUR LAFABRICATION DES OBJETS MÉNAGERS ET DES INSTRUMENTS

MUSICAUX

Plantes utilisées dans la vannerie et leurs noms scientifiques et populaires9 :types de plantes, connaissances relatives à l’identification/culture et récolte de cesplantes, aux parties utiles de la plante ;

Plantes ligneuses utilisées pour la fabrication des objets ménagers et leurs nomsscientifiques et populaires : types de plantes, connaissances relatives à l’identification,au choix et à l’abatage des arbres, connaissances relatives au transport et à laconservation du bois, connaissances relatives à la qualité du bois pour la confectiondes objets ;

Plantes utilisées pour la fabrication des instruments musicaux et leurs nomsscientifiques et populaires : connaissances relatives à l’identification, au choix et àl’abatage des arbres, connaissances relatives au transport et à la conservation du bois,connaissances relatives à la qualité du bois pour la confection des instruments musicaux ;connaissances relatives aux plantes (feuilles) formant, en conjonction avec la cavitébuccale, un « instrument » musical.

PLANTES TEXTILES

Plantes textiles cultivées par les communautés traditionnelles de Roumanie etleurs noms scientifiques et populaires10 ;

Calendriers des plantes textiles de Roumanie (connaissances relatives auxpériodes propices pour les semailles, pour le développement et pour la récolte des plantes) ;

Connaissances relatives aux organismes nuisibles à la plante textile et méthodesde protection ;

La/les partie(s) de la plante utilisée(s) dans l’industrie textile artisanale ;Plantes utilisées dans la sériciculture11 et connaissances relatives à celles-ci.

PLANTES TINCTORIALES

Plantes tinctoriales cultivées par les communautés traditionnelles de Roumanieet leurs noms scientifiques et populaires12 ;

9 Noisetier (Corylus avellana) (branches de...), roseau (Thypha latifolia), maïs (Zea mays) (feuillesde...), osier vert (Salix viminalis), etc.1 0 Exemples : le chanvre (Cannabis sativa), le lin (Linum usitatissimum), le coton (Gossypiumherbaceum).1 1 Feuilles de mûrier blanc ou noir (Morus alba/ nigra).1 2 Le genêt des teinturiers (Genista tinctoria) produit la couleur jaune, l’écorce du frêne (Fraxinusexcelsior) produit du brun, du bleu ou du noir, les fleurs d’origan (Origanum vulgare) produisent lateinture rouge, etc.


La fonction de la plante dans le processus de coloration des tissus : colorant oumordant13 ;

La partie de la plante utilisée pour la teinture14 ;Instructions et interdictions relatives à la récolte, à la conservation et à la

préparation des plantes et teintures végétales ;Types de couleurs végétales et leurs noms populaires15 ;Combinaisons de plantes utilisées dans la teinture traditionnelle16 .

PLANTES MÉDICINALES

Plantes médicinales pour l’hommeL’inventaire des plantes médicinales à usage humain et leurs noms scientifiques

et populaires ;Types de plantes (flore spontanée ou culture) ;Le calendrier des plantes (période de floraison, période de récolte) ;Instructions et interdictions relatives à l’identification, à la récolte et à l’utilisation

des plantes médicinales ;Connaissances relatives à la préparation du médicament (fiertură ‘infusion,

décoction’, unsoare, ir ‘onguent’, scăldătoare ‘bain, lavement’, fum, abureală‘fumigation’, plămădeală ‘teinture’, oblojeală, legătură ‘cataplasme’)17 ;

Connaissances relatives à l’action thérapeutique des plantes ;Détenteurs du savoir relatif aux plantes médicinales18 .

1 3 Par exemple, l’oseille des Alpes (Rumex alpinus), dont on tire un colorant jaune, était égalementemployée comme mordant pour fixer la couleur bleue sur la laine.1 4 Écorce, feuilles, tige, fleurs, etc.1 5 Rouge cerise, rouge griotte, jaune pur, jaune limon (Butură 1988 : 21), etc.1 6 Le noir est obtenu en utilisant de l’aulne glutineux (Alnus glutinosa), du noyer (Juglans regia) ou desmélanges aulne et noyer, aulne et érable (Acer platanoides), aulne et pommier (Malus domesticus) ; aulne,morelle noire (Solanum nigrum) et origan (Origanum vulgare) ; aulne, origan, fèves (Vicia faba) etcormier (Sorbus domestica) ; le rouge est obtenu en utilisant des pommes, des pommes et de l’origan, despommes, de l’origan et du cornouiller (Cornus mas), de la garance (Rubia tinctorum) (Butură 1988 : 22), etc.1 7 On peut utiliser la plante verte, bouillie ou cuite, en extraire le jus (la sève) ou le lait (le latex), on peutl’utiliser entière, ou en poudre, ou coupée en petits morceau, préparée avec de l’eau, de l’eau-de-vie, duvinaigre, du vin, de l’huile, de l’alcool, etc. « Les préparations fortes étaient cuites longtemps, dans unecasserole recouverte d’une tranche de pain ou de pâte, dans laquelle on ménageait une ouverture étroite paroù passait un tuyau de roseau ou de sureau (appelé « aération »). Pour préparer les traitements contre lesmaladies graves, on utilisait souvent des récipients en terre cuite neufs et de l’eau « vierge » - de l’eau puiséedans les sources ou les ruisseaux à l’aube, avant que les gens et les animaux ne la troublent. La préparationdes médicaments respectait des coutumes traditionnelles et elle s’accompagnait souvent de pratiques magiquescensées augmenter la confiance du malade dans l’efficacité de la drogue » (Butură 1988 : 23).1 8 Les recherches antérieures mentionnent les noms de Sânziana Simionesc de Clopotiva et de IoanaStoienoaie de Nereju (cf. Butură 1988 : 22).


Plantes médicinales pour animauxL’inventaire des plantes médicinales pour les animaux et leurs noms scientifiques

et populaires ;Types de plantes (flore spontanée ou culture) ;Le calendrier des plantes (période de floraison, période de récolte) ;Instructions et interdictions relatives à l’identification, à la récolte et à l’utilisation

des plantes médicinales ;Connaissances relatives à la préparation du médicament ;Connaissances relatives à l’action thérapeutique des plantes ;Détenteurs du savoir relatif aux plantes médicinales pour animaux.

PLANTES MYTHIQUES, RITUELLES OU MAGIQUES

Plantes qui font l’objet d’une croyance (plantes mythiques)Les plantes protectrices et leurs noms scientifiques et populaires19 ;Les plantes qui font l’objet de superstitions et leurs noms scientifiques et

populaires20 ;Les plantes utilisées dans les pratiques divinatoires21 .

Plantes qui participent des traditions liées au calendrier (plantes rituelles ducalendrier) :

Les plantes qui participent des traditions à date fixe22 ;Les plantes qui participent des traditions à date fixe, variable d’une année à l’autre23 ;

1 9 Livèche (Levisticum officinale), ail (Allium sativum), tilleul (Tilia tomentosa), valériane (Valerianaofficinalis), belladone (Atropa belladona), etc. « On disait qu’il fallait couper en cachette la pointe de l’asaret(Asarum europaeum), au moyen d’une baguette de noisetier longue d’un pied » (Butură 1988 : 28).2 0 Près du sapin, l’époux ne doit pas rencontrer l’épouse, sinon l’un d’eux mourra (département deIalomiţa) (Gorovei [1915]2003 : 26) ; il faut jeter les coques de noix dans le feu, sinon le noyer sera frappépar la foudre l’année suivante (villages de Bursucani et de Covurlui) (Gorovei [1915]2003 : 173) ; l’asaretou le dompte-venin (Cynanchum vincetoxicum), appelé « l’herbe du fer/ des bêtes » peut ouvrir touteserrure de fer, etc.2 1 Les feuilles d’oignon au « calendrier de l’oignon », le gaillet jaune, etc. : « Les couronnes de gailletjaune, individualisées pour chaque membre de la famille, placées à l’intérieur (...) ou à l’extérieur de lamaison, avaient une double interprétation : a) on les jetait sur la maison et, si, le lendemain matin, l’une oul’autre avait accroché des poils d’animaux ou des plumes d’oiseau, la personne allait avoir richesse debétail ou de volaille ; b) (...) la couronne qui tombait la première du toit annonçait la mort de la personnepour laquelle elle avait été jetée » (Budiş 1998 : 121).2 2 Le transport du sapin dans la charrette (au Nouvel An, dans le département de Călăraşi), « l’autruche »(bouquet de plantes fleuries) sur les chapeaux des chanteurs à Noël, en Transylvanie, les baguettes denoisetier des chanteurs à Noël, en Olténie, les branches de vigne à l’Arezanul viilor, le 1er février (voirRépertoire I, ch. 7, note 9), la branche verte à la Saint-Georges et le 1er mai (ou Armindeni, « le jour del’absinthe »), l’ail apotropaïque à la Saint-André, etc.2 3 La « grande herbe » ou aunée (Inula helenium) à la fête de Sântoader (voir Répertoire I, ch. 7, notes22 et 40), les plantes utilisées pour colorer les œufs de Pâques, l’ail et l’absinthe utilisés dans le rituel duCăluş (voir Répertoire I, ch. 7, notes 30 et 105), et pendant la semaine de la Pentecôte, etc.


Les plantes qui participent des traditions à date variable24 .

Plantes qui participent des traditions de la vie de famille (plantes rituellesfamiliales)25

Les plantes qui participent des traditions liées à la naissance ;Les plantes qui participent des traditions d’initiation des jeunes (compagnonnage,

fiançailles) ;Les plantes qui participent des traditions liées au mariage ;Les plantes qui participent des traditions funéraires.

Plantes utilisées dans les pratiques magiques (plantes magiques) :L’inventaire des plantes utilisées dans la magie érotique et leurs noms

scientifiques et populaires26 ;Connaissances relatives à l’utilisation des plantes dans la magie érotique ;L’inventaire des plantes utilisées dans d’autres pratiques magiques et leurs noms

scientifiques et populaires ;Connaissances relatives à l’utilisation des plantes dans d’autres pratiques

magiques traditionnelles.

Plantes ornementales :L’inventaire des fleurs du jardin et leurs noms scientifiques et populaires ;Calendrier des fleurs du jardin (semailles, floraison, reproduction) et méthodes

traditionnelles de protection contre les organismes nuisibles ;Connaissances relatives à la culture des fleurs du jardin et à leur utilisation

pratique dans la vie traditionnelle27 .

Plantes narcotiques :L’inventaire des plantes narcotiques et leurs noms scientifiques et populaires28 ;

2 4 Plantes utilisées dans les rituels d’invocation de la pluie : le sureau hièble (Sambucus ebulus) pour lesPaparude (voir Répertoire I, ch. 7, note 34), etc. ; les épis de blé (Triticum aestivum) pour la confectionde la massue ou de la couronne du fauchage en Transylvanie, etc.2 5 Le sapin (Abies alba) au mariage et aux funérailles ; plantes propitiatoires placées dans l’eau dupremier bain de l’enfant ; le basilic (Ocimum basilicum/ Herba basilicum) au mariage (pour arroser/bénir),le petit arbre (bouquet de branches de pommier, prunier, etc.) aux funérailles, les baguettes de noisetieraux Feux des défunts dans le Banat, etc.2 6 Par exemple la gratiole officinale, appelée « chrétienne, gracieuse » (Gratiola officinalis), utilisée en Munténiecomme remède contre l’attachement (maladie de l’âme provoquée dans les jeunes filles ou femmes par le Voleur,un agresseur érotique mythique), l’hellébore (Helleborus odorus), cueillie par les garçons « pour l’amour » auxDragobete (voir Répertoire I, ch. 7) dans certains villages d’Olténie (Butură 1988 : 41), etc.2 7 Comme plantes médicinales, dans l’alimentation, etc. « Les feuilles vertes de pélargonium (Pelargoniumzonale) (plante ornementale cultivée principalement pour ses fleurs) étaient appliquées sur les blessures,entailles et boutons, mais aussi placées dans les oreilles, comme traitement contre les maux de dents »(Butură 1988 : 159).2 8 Pavot (Papaver somniferum), laser de Prusse (Laserpitium pruthenicum), tabac (Nicotiana tabacum), etc.

112

Connaissances relatives à l’utilisation des plantes narcotiques dans lescommunautés traditionnelles roumaines.

BILIOGRAFIE / BIBLIOGRAPHIE

Borza, Al. (1968) : Dicţionar etnobotanic cuprinzând denumirile populareromâneşti şi în alte limbi ale plantelor din România [Dictionnaire ethnobotaniqueréunissant les noms populaires des plantes de Roumanie en roumain et dans d’autreslangues], Bucureşti, Editura Academiei R.S.R.

Butură, Valer (1988) : Enciclopedie de etnobotanică românească. Vol. IICredinţe şi obiceuri despre plante [Encyclopédie d’ethnobotanique roumaine. Vol.II - Croyances et traditions relatives aux plantes], Paris, Sociétés européennes 4,Paris (collection publiée par Paul H. Stahl).

Budiş, Monica (1998) : Microcosmosul gospodăresc. Practici magice şireligioase de apărare [Le microcosme domestique. Pratiques magiques et religieusesde protection], Bucureşti, Editura Paideia.

Chivu, Iulian (1997) : Cultul grâului şi al pâinii la români [Le culte du blé etdu pain chez les Roumains] Bucureşti, Editura Minerva.

Eliade, Mircea (1970) : « Le culte de la mandragore en Roumanie » in DeZalmoxis à Gengis Khan. Études comparatives sur les religions et le folklore de laDacie et de l’Europe orientale, Paris, Pavot (Bibliothèque historique).

Eliade, Mircea (1939) : « Ierburile de sub cruce » [Les herbes sous la croix]republicat in Meşterul Manole. Studii de etnologie şi mitologie [Le maître Manole.Études d’ethnologie et de mythologie], Antologie realizată de Magda Ursache şi PetruUrsache, Cluj-Napoca, Eikon, 2007.

Gorovei, A, M. Lupescu (1915) : « Botanica poporului român » [La botaniquedu peuple roumain] in Şezătoarea XV, Fălticeni, 7-166.

Gyözö, Zsigmond (éd.) (2005) : Növények a folklórban – Plante în folclor[Les plantes et le folklore], Bucureşti, Centrul Cultural al Republicii Ungare.

Marian, Simion Florea (1879-1906) : « Botanică poporală română, studii despreplante în cultura folclorică românească » [Botanique populaire roumaine, études sur lesplantes dans la culture folklorique roumaine], in Albina Carpaţilor, Sibiu, III, nos 14, 18,20, 21, 23 1879, IV, nos 3, 4, 6 13, 16/ 1880), in Aurora română Cernăuţi, II, nº 1/1882,in Familia, Oradea, XVII, nº 83/1881, XIX, nos 4, 7, 9/1883, XX, nos 47, 48, 52/ 1884,XXI, nos 6, 18, 20, 22, 27-31, 41/1885, in Noua revistă română III, nº31/1901, in Revistapentru istorie, archeologie şi filologie VIII/ 1902, in Junimea literară I, nº 4/ 1904,II, nos 1, 4/1905, V/1907, in Viaţa literară, Bucureşti, I, nº 14/1906, in Viaţa românească,Iaşi, I, vol. II/1906.

Marian, Simion Florea (2000) : Botanică românească [Botanique roumaine],Ediţie îngrijită, cuvânt înainte şi note de Antoaneta Olteanu, Bucureşti, Editura Paideia.

113

Marian, S.Fl., Tudor Pamfile, Mihai Lupescu (2002) : Cromatica poporului român[La chromatique du peuple roumain] (1881-1882, 1914), Bucureşti, Saeculum I.O.

Mihalcu, Mihail (1996) : Faţa nevăzută a formei şi culorii. Enciclopediaîndeletnicirilor tehnico-artistice populare vechi româneşti de la A la Z [La faceinvisible de la forme et de la couleur. Encyclopédie des anciens métiers techniques etartistiques populaires de Roumanie, de A à Z], Bucureşti, Editura Tehnică.

Panţu, Zaharia (1902) : Vocabular botanic cuprinzând numirile ştiinţifice şipopulare ale plantelor [Vocabulaire botanique contenant les noms scientifiques etpopulaires des plantes], Bucureşti, Institutul de arte grafice „Minerva”, extrait deBuletinul Erbariului Institutului Botanic I.

114

Casă tradiţională cu acoperiş din paie, din jud. Alba,la Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” din Bucureşti

foto: Ioana Fruntelată, Bucureşti, 2009Maison traditionelle avec toit en paille de région de Alba,

maintenant dans le Musée National du Village „Dimitrie Gusti”, Bucharestphoto: Ioana Fruntelatã, Bucharest, 2009

115

Lucrul la fân în Şurdeşti, jud. Maramureşfoto: Anamaria Iuga, 2005

Amasser le foin dans Şurdeşti. Maramureşphoto: Anamaria Iuga, 2005

116

Răchită (mlajă), cultivată şi utilizată pentru împletituri la Suraia,jud. Vrancea

foto: Sorin Şuşca, 2011Osier cultivée et utilisée par vaniers de Suraia. Vrancea

photo: Sorin Şuşca, 2011

117

Cunună de grâu pe crucea de hotar de la Mândra, jud. Braşovfoto: Claudia Nistor, 2006

Couronne de blé placée sur la croix en bois qui marque la borne de village deMândra. Braşov

photo: Claudia Nistor, 2006

118

Colindători cu mănunchiuri (struţuri) din plante artificialeşi pene de păun la căciuli

Foto după foto: Claudia Nistor, Mândra, jud. Braşov, 2006Actants rituels de Noël (colindători) avec petits bouquets de plantes artificielles et

de plumets de paon à leurs bonnets.photo: Claudia Nistor, Mândra. Braşov, 2006

119

Aranjarea steagului căluşarilor, cu pelin şi usturoifoto: Narcisa Ştiucă, Oporelu, jud. Olt, 2006, colecţia: Centrul de Cercetări de

Etnologie şi Folclor, Universitatea din BucureştiLa préparation du drapeau des căluşari, avec absinthe et ail

photo: Narcisa Ştiucă, Oporelu. Olt, 2006, collection: Centrul de Cercetări deEtnologie şi Folclor, Universitatea din Bucureşti

120

Mănunchiul de busuioc ţinut de mireasă într-o cană cu apă este integrat în riturile dela nuntă în sud-estul României

foto: Ioana Fruntelată, Suraia, jud. Vrancea, 2011Le petit bouquet de basilic dans une carafe à eau tenue par la jeunne mariée est

integré dans les rites de noce dans le sud-est de la Roumaniephoto: Ioana Fruntelată, Suraia. Vrancea, 2011

121

Steag de nuntă cu mere, prezentat la sărbătoarea anuală a aromânilor,pe 23 mai

photo: Ioana Fruntelată, Bucureşti, 2008Drapeau de noce avec des pommes, presenté à la fête annuelle des Aroumains, sur

le 23ème du Maiphoto: Ioana Fruntelatã, Bucharest, 2008

122

Pomul mortului la Ticuşul Nou, jud. Braşovfoto: Anamaria Iuga, 2007

„L’arbre fruitier” preparé pour un défunt à Ticuşul Nou. Braşovphoto: Anamaria Iuga, 2007

123

Matilda Taflan din Mândra, jud. Braşov, alege cojile de ceapă pentru a le folosi lavopsit ţesături

foto: Anamaria Stănescu, 2007Matilda Taflan du village Mândra, département de Braşov, pose les pelures de

oignon dans un panier pour les utiliser comme teinturephoto: Anamaria Stãnescu, 2007

124

Sânzienele, plante cu proprietăţi magicefoto: Anamaria Iuga, Şurdeşti, jud. Maramureş, 2005

Sânziene (Gallium verum), des plantes avec des attributs magiquesphoto: Anamaria Iuga, Şurdeşti. Maramureş, 2005

Plante uscate utilizate pentru conservarea ţesăturilor din „camera bună”la Dragomireşti, jud. Maramureş

foto: Anamaria Iuga, 2011Des plantes desséchées utilisées pour conserver les tissus dans la chambre d’hôtes,

Dragomireşti. Maramureşphoto: Anamaria Iuga, 2011

LUMEA ANIMALĂ

Ioana POPESCU

În cazul culturilor rurale tradiţionale, se poate vorbi fără îndoială despre elementede ecologie, cu mult înainte de a se fi folosit termenul în sine. Şi lucrul este cu atât maifiresc, cu cât viaţa comunităţilor tradiţionale întreţinea legături organice cu natura,care constituia de multe ori materia exclusivă a adăpostului, a îmbrăcăminţii, a hranei,a vindecărilor, sau agent al vieţii spirituale rito-magice. Era deci absolut necesar carelaţiile cu plantele şi animalele – fie ele sălbatice sau crescute în gospodărie – să fiereglementate de indicaţii şi interdicţii dictate de mentalitatea colectivă şi exprimateprin comportamente magico-rituale. Prin transmiterea lor din generaţie în generaţie şimai ales prin respectarea lor strictă, se credea că pot fi influenţate evoluţia şicomportamentul (dăunător sau folositor) al animalelor însele. În ultimă instanţă, prinutilizarea unor gesturi, sunete, texte, comportamente sau semne magice anume, sepractica un soi de dresaj ad hoc, al animalului şi totodată al omului în relaţie cu acesta.De la adăposturile pentru animalele domestice – de pildă grajdurile, care uneori eraumai solide şi mai spaţioase decât locuinţa gospodarului şi erau însemnate ritual cucruci, ramuri verzi, sau chiar icoane – la alegerea magică a numelor pentru animaleledin jurul casei (în legătură cu ziua săptămânii în care s-au născut, sau cu menirea lorpe lângă casă), de la o alimentaţie strictă cotidiană, dar şi rituală (la marile sărbători,animalele primeau şi ele bucăţi de colac, cozonac sau ouă roşii – pentru a fi sănătoaseşi fertile peste an), la tratamente magice în caz de îmbolnăvire (descântece, rugăciuni),de la prezenţa motivului animal stilizat pe majoritatea lucrurilor ţărăneşti (chiar şi pecrucile de mormânt), la omul-animal dezlănţuit în jocurile cu măşti de la trecerea dintreani, relaţia cu animalele conferă o identitate aparte grupului social. În cazul României,fenomenul nu se mărgineşte numai la satul tradiţional, ci şi la cel actual, cu prelungirichiar şi în credinţele şi superstiţiile oraşului.

Pentru mica copilărie la sat există şi astăzi un repertoriu variat de formulemagice versificate – preluat parţial şi de folclorul oraşului, texte cu ajutorul căroracopilul trebuie să fie pregătit să întâmpine fenomene naturale sau animale necunoscute,pe care să le accepte, să le înţeleagă şi să le “domesticească” astfel în mod ritual.Pentru întâlnirea cu gărgăriţa, greierul, licuriciul, furnica, fluturele, melcul, liliacul,rândunica, cocostârcul, cucul, curcanul, broasca, ariciul, câinele sau vreun leş de ani-mal, copiii învaţă formula verbală potrivită, despre care se crede că ajută la instalareaulterioară a unei relaţii potrivite.

Astfel pregătit din copilărie, omul va continua să folosească formule şi practicimagice pentru creşterea sau vindecarea animalelor. Pentru câinii ciobanilor există lasat un inventar bogat de nume speciale, al căror sens inspiră curaj şi forţă şi în acelaşitimp sperie animalele sălbatice (Grozavu, Ursu, Lupu, Zmeu), sau o alimentaţie diferităpentru perioada de stat în munte şi pentru coborârea la şes, educaţie şi comenzi


specifice, dar şi practici magice pentru tăierea fricii (se afumă la nasul câinelui unsmoc de păr din blana animalului care atacă turma).

Chiar şi astăzi mai există în sate memoria unor prietenii legendare între om şianimal, fie el domestic sau sălbatic, în care animalul se dovedeşte adesea superioromului (mai puternic, mai credincios, mai înclinat către sacrificiu). Conform sistemuluide funcţionare a mentalităţii tradiţionale, există şi soluţia magică de preluare a acestorcalităţi de către om: sunt păstrate în casă “fragmente-relicvă” ale animalului - blană,coarne, dinţi, fragmente de oase - uneori ornamentate şi folosite ca piese de decor, sauîncorporate unor piese de mobilier. În general la sat, după moarte animalul se foloseşteaproape integral, iar ceea ce nu se poate transforma în hrană, îmbrăcăminte sau obiectde interior, devine recuzită magică sau materie vindecătoare. Aceste leacuri sui generissunt folosite nu numai pentru oameni, dar şi pentru animalele domestice din gospodărie.Practicile păstrate în memoria pasivă sau încă folosite s-au transmis în ciuda folosiriiparalele a medicinii moderne, tocmai datorită unei verificări în timp a eficienţei lor.

Această complexitate de credinţe şi reprezentări adeseori încă active face cademersul repertorierii lor să fie unul dificil. Simbolistica animalieră, riturile calendaristicecu măşti şi personaje zoomorfe, imaginarul colectiv referitor la animale – materializatîn legende fondatoare, basme, poveşti, snoave, ghicitori, formule magice, reprezentăriplastice sau coregrafice, istorii exemplare cu oameni-animal, terapiile cu elemente deorigine animală constituie un material deosebit de bogat şi de variat la nivel local. Înacest context, am optat pentru o taxonomie bazată pe criteriul raporturilor şi relaţieiindividuale şi de grup social cu lumea animală. Lista credinţelor şi a practicilor impusede relaţiile cu animalele sălbatice şi domestice, completată de diferitele lor reprezentărisimbolice rămâne una deschisă, fără pretenţia de a epuiza elementele care se potconstitui ca patrimoniu cultural imaterial.

Ioana Popescu 129

RELAŢIILE OMULUI CU LUMEA ANIMALĂCREDINŢE ŞI PRACTICI

CREDINŢE ŞI REPREZENTĂRI PRIVIND ANIMALELE

Legende despre facerea animalelor:Dumnezeu a împărţit animalele în sălbatice şi domestice1

Facerea animalelor sălbatice: iepurele2 , nevăstuica3 , lupul4 , ursul5 , cârtiţa6 ,vulpea7 , cerbul8 , liliacul9 , ariciul10 , ciocănitoarea11 , ciocârlia12 , cucul13 , cioara14 ,corbul15 , gaiţa16 , graurul17 , mierla18 , privighetoarea19 , rândunica20 , ţestoasa21 ,şarpele22 , broasca23 , peştele24 , albina25 , puricii26 , buburuzele27, viermii de

1 Le-a împărţit egal. Jumătate au rămas să fie hrănite şi să slujească pe om, jumătate au fost nevoite săprade – inclusiv pe om - pentru hrană2 S-ar fi lăudat o fiinţă a Domnului că se va hrăni cu oameni. Dumnezeu a pedepsit-o pentru nesăbuinţă,cu urechi mari şi cu iuţeala picioarelor, ca să fugă de oameni.3 Fiică de popă, căreia nu i-a plăcut furca de tors. Sfânta Vineri o transformă în nevăstuică, iar omul ogoneşte înfigând o furcă în pământ.4 Făcut din copil sărman pierdut în pădure (a primit colţi de la Dumnezeu, pentru apărare), sau din fiude boieri haini.5 Făcut dintr-un morar leneş, care se văita mormăind.6 Dintr-o soţie certăreaţă sau din fecior de popă care schimbă hotarele, băgată în pământ de Dumnezeuşi blestemată să fie alungată prin înfigerea în muşuroi a unei furci de tors.7 Dintr-o babă hoaţă8 Cerbul a cerut lui Dumnezeu să-l încoroneze stăpânul pădurii, dar s-a dovedit fricos, aşa încât arămas doar cu podoaba coarnelor.9 Dintr-un şoarece care a mâncat anaforă în biserică.1 0 Blestemat de Dumnezeu să se facă ghem, pentru că a adormit în vreme ce depăna firele alb si negru ale timpului.1 1 Dintr-o femeie pedepsită de Dumnezeu pentru curiozitate.1 2 Dintr-o fată de împărat îndrăgostită de soare şi blestemată de mama acestuia.1 3 E fratele care-şi caută mezinul strigându-l pe nume, sau o femeie care-şi caută fiul strigându-l.1 4 Era o pasăre albă, dar a fost pedepsită (înnegrită) pentru că a ascuns stârvul lui Abel, sau a împiedicatpe Hristos să bea apă.1 5 Blestemat de Hristos pentru că îl sâcâia când era răstignit pe cruce; înnegrit de Noe pentru că nu avenit cu vestea uscatului, ci a stat să mănânce hoituri.1 6 Din femeie certăreaţă.1 7 Din fecior grec plecat la turci să îşi caute părinţii; de aceea este colorat frumos şi are moţ roşu.1 8 Din fată orfană, făcută veselă de Maica Domnului.1 9 Din fata de împărat care la nunta ei priveghea noaptea să nu se fure, aşa încât a întârziat cândDumnezeu colora păsările, dar a primit în schimb cântecul.2 0 Dintr-o fată îmbrăcată în negru sau în bărbat, care se sacrifică pentru părinţi; nu se desparte de casăşi îşi face cuib sub acoperiş.2 1 A fost morăriţă, pedepsită să poarte cuptorul sau troaca pentru aluat în spinare.2 2 Om, blestemat de Dumnezeu să se târască pe pământ, după păcatul originar.2 3 Binecuvantată de Dumnezeu pentru că a anunţat naşterea lui Hristos şi de către Maica Domnuluipentru că a înveselit-o când îşi căuta Fiul. De aceea nu se descompune după moarte.2 4 Făcut de Dumnezeu cu 7 aripi ca să înoate repede, are în cap uneltele crucificarii – scară, ciocan, cruce– şi nu moare niciodată dacă nu e pescuit.2 5 Făcută din lacrimile Maicii Domnului şi blestemată de fariseii pe care îi spiona, să îi mănânce oamenii hrana.2 6 Făcuţi de Dumnezeu din ţărână, ca să nu lase omul să lenevească.2 7 Născută din picături din sângele lui Abel.


mătase28 , licuricii29 , păianjenul30 .Animale domestice: oaia şi capra, boul şi calul, vaca şi bivoliţa31 , câinele şi

pisica32 , măgarul33 , porcul34

Animalele marchează momente importante ale zilei, ale calendarului şi alevieţii omului

Animalele sălbatice: lupul35 , ursul36 , şarpele37 , barza38 , cucul39 , buha40 ,cucuveaua41 , buburuza42

Animalele domestice: calul43 , porcul44 , mielul45 , boul46 , capra47 , găina48 ,

2 8 Iviţi din stropii de salivă a Maicii Domnului când a râs de broască.2 9 Sunt scântei din steaua în care Dumnezeu l-a transformat pe Ingerul îndrăgostit de o muritoare.3 0 A fost blestemat de Maica Domnului să toarcă fire pentru muşte, fiindcă a tors funia cu care a fostlegat Hristos; are cruce pe spate, căci s-a suit pe crucea lui Hristos.3 1 Dracul s-a străduit să imite pe Dumnezeu de fiecare dată când a creat un animal. Astfel, când Domnula făcut oaia blândă care nu şi-a dorit nici o armă (ac, otravă, colţi, coarne), dracul a făcut capra distrugătoare;când Domnul a făcut boul liniştit şi muncitor, dracul a făcut calul agitat si hămesit (calul e făcut din ochiul dinceafă al dracului, a dat boului coarnele şi a luat la schimb dinţii şi muşcătura; calul are carnea spurcată, căci afost călărit mai întâi de Eva; când Domnul a făcut vaca frumoasă, dracul a făcut bivoliţa urâtă şi murdară.3 2 Când Domnul a făcut câinele curajos şi fidel, dracul a făcut pisica mincinoasă şi alintată. Câinele a fostfăcut din mere aruncate de Sf. Petru; mâţa a fost făcută dintr-o muiere beţivă şi stă în casă conformcontractului cu Dumnezeu.3 3 A fost singura dintre vietăţile făcute de Dumnezeu, care nu răspundea la chemarea Lui, aşa încâtDomnul l-a tras de urechi; are cruce pe spate pentru că a purtat pe Hristos în spinare la Ierusalim.3 4 Vietate veşnic nemulţumită, pedepsit de Dumnezeu să nu mai ridice privirea la cer, să scurmepământul cu râtul şi să grohăie3 5 Urma lupului are rol magic în relaţie cu nasterea, gura de lup şi ţâţa lupoaicei au rol în alăptareapruncului, sărbătoarea de Filipii lupilor marchează semnul iernii şi al întunericului, Sf. Petrea a lupilormarchează venirea primăverii.3 6 Mascaţii de Anul Nou includ şi alaiul Urşilor, care simbolizează naşterea timpului nou, purificat. Deziua Ursului (2 februarie) animalul iese din vizuină şi ghiceşte începutul primăverii după propria umbră.3 7 Şarpele casei are rol în alăptarea şi norocul copilului; reprezentarea lui este symbol de fertilitate înritualul nunţii.3 8 Aduce pruncii, anunţă naşterea şi primăvara3 9 Ziua cucului este la Blagoveştenie (Buna Vestire); contează din ce parte îl auzi,ca să ştii dacă e de binesau de rău; de câte ori cântă, atâţia ani mai ai până mori, sau până la nuntă; cântă până la Sf. Petru (pefratele său Petre l-au mâncat lupii), sau până la Sânziene (pe fratele său îl chema Ion).4 0 Anunţă moartea4 1 Anunţă naşterea sau ursitul4 2 Anunţă locul măritişului4 3 Duce sufletele pe tărâmul celălalt; a fost blestemat de Maica Domnului pentru că fornăia şi tropăialângă ieslea Fiului, să doarmă în picioare şi să nu se sature de mâncat decât o data pe an, la Paştele cailor(de Ispas); caii lui Sântoader pedepsesc fetele leneşe; calul nărăvaş e proba de maturitate pentru feciori;coada iepelor e semn de maturitate pentru fete. Căiuţii de Anul Nou marchează trecerea în Noul An.4 4 Este sacrificat ritual de Ignat; anunţă schimbarea vremii cu râtul; de Sfântul Vasile, cu capul de porc– Vasilca – se colindă, pentru un an nou îmbelşugat.4 5 Sacrificat de Paşti; recent, se colindă cu mielul şi de Anul Nou4 6 Boul înstruţat anunţă primăvara, marchează recunoaşterea feciorului fruntaş; trage carul de zestre şi de mort.4 7 Anunţă moartea anului vechi şi naşterea celui nou.4 8 Este jucată la nuntă; găina neagră este dată de pomană peste groapă la mort; se îngroapă la fundaţiacasei; anunţă calitatea anului nou după cum scurmă.

Ioana Popescu 131

măgarul49 , cocoşul50 , gâsca51

Reprezentări ale animalelor în folclor şi arta popularăAnimale sălbatice: ursul52 , lupul/dinţii de lup53 , păsările54 , cerbul55 , peştele56 ,

şarpele/balaurul57 , barza58

Animale domestice: cocoşul59 , boul60 , calul/capul de cal61 , coarnele de berbec62 ,cloşca cu pui63

CUNOŞTINŢE ŞI PRACTICI DE FOLOSIRE A ANIMALELOR

Cunoştinţe de capturare a animalelor sălbaticeVânătoarea: de albine64 , de sălbăticiuni65 , de păsări66 , pescuitul67

4 9 Anunţă orele în timpul zilei5 0 Anunţă miezul nopţii şi zorii; se dă de pomană la răscruci; cocoşul alb trebuie să cânte în bisericăpentru un an bun, de Paşti; era sacrificat la temelia casei5 1 Anunţă orele noaptea; sunt responsabilitatea copilului mic până la 4 ani; sunt date în dar de către finimoaşei/naşei de botez de Lăsata Secului.5 2 Colinde, proverbe, basme (v. Repertoriu I, Artele cuvântului), ceramică, ţesături, măşti (v. RepertoriuI, Arta populară)5 3 Arhitectură, ţesături, lemn5 4 Snoave, ghicitori, proverbe, ziceri, basme (v. Repertoriu I, Artele cuvântului), lemn, ţesături, ceramică,port, măşti (v. Repertoriu I, Arta populară)5 5 Colinde, basme (v. Repertoriu I, Artele cuvântului)5 6 Colinde, ceramică5 7 Legende, ghicitori, descântece, ceramică, lemn5 8 Povestiri, basme, ghicitori, ceramică5 9 Povestiri, basme, ghicitori, ceramică, ouă încondeiate, ţesături, cusături6 0 Povestiri, legende, obicei - Bou înstruţat6 1 Legende, povestiri, obicei – Încurarea cailor de Bobotează, de Sântoader şi de Ispas, Căiuţii, Căluşerii,ceramica, arhitectură lemn, ţesături, cusături.6 2 Tesături, ceramică6 3 Povestiri, ceramică6 4 Pentru miere sau pentru captarea roiului, prin urmărirea zborului albinelor, ascultarea zumzetuluialbinelor, ciocănirea copacilor, căutarea în scorburile copacilor, cu cornul, fără unelte, prin urmărireajderului sau a ţicleanului.6 5 Cu gropi, cu capcane (gard în formă de spirală, gard circular dublu, pătule amenajate între copaci,pătule pe sol, capcane de lemn, cuşcă rotundă de lemn, gratii, ţarc cu plasă deasupra, plasă, laţuri simple,laţuri la vârful copacului îndoit, capcane de fier), cu arma prinsă cu sfoara întinsă la cocoş, cu cârligul de fier,cu prăjina, cu bâta, cu furca, cu securea, cu piatra, prin alergarea vânatului cu câinii/caii, prinsul cu sacul.6 6 Cu covata (troaca), coşul, ciurul, sita, lădiţa, putina (doniţa), blidul, dovleacul, ligheanul, cu plasa, leasa,laţul (fixat pe scândură, fixat pe nuia curbată, fixat pe tiugă, fixat pe ştiulete, fixat în capcane de coceni),colivie din beţe de floarea soarelui, plasă de sârmă, gropi (la raţe sălbatice), gropi în zăpadă, curse de fier.6 7 În ape curgătoare, bălţi, eleştee, iazuri amenajate, bazine marine; prin prinderea peştelui cu mâna,prin otrăvirea apelor cu plante, prin baterea apei cu o unealtă, prin secarea apei, prin prinderea noapteacu făclii, cu pripoane, cu închisori de garduri, la copcă, în ghiaţă, cu unelte arhaice (undiţă, cârlig, ostie,furculiţă, maciucă, proţap), unelte de pescuit din nuiele (cu gura libera, cu gura intoarsa), plase de pescuit(simple, cu gura în formă de cerc, în formă de semicerc, în formă de triunghi, în formă de trapez, cu guraîntoarsă), reţele de plasă, năvod.


Cunoştinţe de creştere a animalelor domesticeAnimale crescute în gospodărie68

Animale crescute în sistem supravegheat69

Animale crescute în sistem liber70

Utilitatea animalelor sălbaticela îmbrăcăminte71

la decorarea locuinţei72

în gastronomie73

la vindecări74

în practici magice (propiţiatorii etc.)75

Utilitatea animalelor domesticela îmbrăcăminte76

în gastronomie77

la transport 78

în practici mantice79

la vindecări80

în practici magice (propiţiatorii etc.)81

6 8 Vaci, Boi, Bivoliţe, Bivoli, Oi, Capre, Cai, Catâri, Măgari, Porci, Păsări6 9 Turme, cirezi, herghelii7 0 Porci, Cai, Vaci sterpe, Vaci cu viţei, Viţei, Boi, Oi, Capre, Măgari7 1 Blana de vulpe şi jder7 2 Coarne de cerb, trofee vânătoreşti7 3 Carnea de vânat (căprioară, iepure, fazan, dropie, prepeliţă) peşte7 4 Călcătura de urs alină durerile de oase; un brotăcel viu aşezat pe buric face să dispară frigurile demalarie; un păianjen închis într-o nucă şi purtat la sân ca talisman vindeca frigurile de sperietură alecopiilor; înţepăturile de albine sunt folosite pentru tratarea reumatismului; lipitorile sunt folosite carevulsiv; untura de urs, păr de lup, gura de lup împotriva fricii. Foloseau şi la vindecarea animalelordomestice (capul de guşter ars şi pisat – pentru tratarea gâtului inflamat la porci; untura de urs şi deviezure – pentru îngrăşatul vitelor; arici ars, amestecat cu untură – pentru vindecarea picioarelor de vitebolnave de “ariceală” (iritaţii); cochilliile de melc arse şi pisate – pentru albeaţa ochiului de vită; ficatulcrud amestecat cu mălai – pentru oile bolnave de gălbează; carnea de dihor, arsă, pisată şi amestecată cusare – pentru vindecarea tusei la oi; grăsimea de jder – pentru îngrăşatul cailor şi caprelor slabe.7 5 Laba de iepure, blana de urs7 6 Blana de oaie, de capră, pielea de porc şi de vită, lâna de oaie7 7 Carnea de porc, vită, ovine şi pasăre (găină, gâscă, raţă, curcan), ouă (găină, gâscă, raţă) produselactate (Caş, Caş afumat, Caş uscat, Covrigi de caş, Păpuşi de caş, Telemea, Brânză de burduf, Caşcaval,Urdă, Jintiţă, Unt, Smântână, Lapte prins, Zer) şi produse apicole (Miere, Ceară, Lăptişor de matcă,Polen, Păstură, Propolis, Jintiţă de trântor, Mied, Oţet, Vin)7 8 Pe cai sau măgari (direct pe spinare, pe tarniţă, pe şa, pe samar), cu boi, bivoli, cai, catâri, măgari(înhămaţi la car, căruţă, sanie, cotigă, târş)7 9 Măruntaie de oaie, de porc, iadeş de pasăre8 0 Ficat de vită plămădit în rachiu, boaşe de cal negru împotriva tuberculozei, fum de căpăţână de animalîmpotriva holerei, untura de cal împotriva reumatismului, măduva de oase de picioare din faţă împotrivarăcelii mâinilor, urechile şi coada porcului8 1 Aripa de pasăre, oul roşu

LE MONDE ANIMAL

Ioana Popescu

Dans les cultures rurales traditionnelles, on peut certainement parler d’élémentsd’écologie bien avant l’apparition de ce mot. C’était d’autant plus normal que lacommunauté traditionnelle entretenait des rapports organiques avec la nature, quireprésentait souvent la seule source des matières pour construire son abri, pour secouvrir, pour se nourrir et pour se traiter, en plus d’être un agent de la vie spirituelle,rituelle et magique. Dans cette perspective, les rapports avec les plantes et les animauxdomestiques ou sauvages - devaient être réglementés par des indications et desinterdictions relevant de la mentalité collective et s’exprimant par les comportementsmagiques et rituels. La transmission d’une génération à l’autre de ces interdictions etindications, ainsi que leur respect très strict étaient censés influencer l’évolution et lecomportement (utile ou nuisible) des animaux eux-mêmes. Enfin, les gestes, les sons,les textes, les comportements ou les signes magiques se constituaient en une sorte dedressage ad hoc de l’animal, mais aussi de l’homme au contact de l’animal. La relationavec les animaux, qui se manifeste dans l’aspect des abris, comme les écuries - parfoisplus solides et plus larges que l’habitation du propriétaire, marquées rituellement decroix, de branches vertes et même d’icônes -, dans le choix magique des noms desanimaux domestiques (en rapport avec le jour de leur naissance ou avec leur rôle),dans l’alimentation quotidienne ou rituelle des animaux (lors des grandes fêtes, onoffrait aux animaux des morceaux de gâteau, de brioche, des œufs rouges, pour lesgarder en bonne santé et fertiles tout au long de l’année), dans les traitements magiquesde la maladie (conjurations, prières), dans la présence du motif animal stylisé sur laplupart des objets traditionnels (jusqu’aux croix tombales) ou encore dans la fusionhomme-animal déchaîné des jeux à masques du Nouvel An, cette relation fait partiede l’identité de chaque groupe. En Roumanie, la relation aux animaux n’est passeulement un fait rural traditionnel, elle perdure dans les communautés actuelles de lacampagne et se prolonge même dans les croyances et les superstitions urbaines.

Les jeunes enfants des villages disposent jusqu’à aujourd’hui d’un riche répertoirede formules magiques en vers - partiellement reprises en milieu urbain - qui préparentl’enfant à se confronter aux phénomènes naturels et aux animaux inconnus, qu’il luifaudra accepter, comprendre et « apprivoiser » rituellement. Les enfants mémorisentainsi des formules spécifiques qui doivent préparent la rencontre avec la coccinelle, legrillon, les lucioles, la fourmi, le papillon, l’escargot, la chauve-souris, l’hirondelle, lacigogne, le coucou, le dindon, la grenouille, le hérisson, le chien, ou avec un animalmort, la formule étant censée établir le rapport approprié avec chacun de ces êtres.

Ainsi préparé dès l’enfance, l’adulte continuera à recourir aux formules et auxpratiques magiques dans ses rapports aux animaux - essentiellement l’élevage et la


guérison. Les chiens de berger, par exemple, disposent d’un riche inventaire de nomsspécifiques, qui évoquent le courage et la force et sont destinés à effrayer les animauxsauvages : Le Terrible, L’Ours, Le Loup, Le Dragon ; ils bénéficient d’une alimentationspéciale, adaptée aux périodes passées en montagne et dans la plaine, d’une éducationet de commandes spécifiques, enfin, certaines pratiques magiques spéciales visent à« couper la peur » du chien (on fait brûler/enfumer sous le museau du chien des poilspris dans la fourrure de l’animal qui attaque le troupeau).

Dans les villages persiste jusqu’à aujourd’hui le souvenir d’amitiés légendairesentre l’homme et l’animal domestique ou sauvage, des histoires où l’animal s’avèresouvent supérieur à l’homme : plus fort, plus fidèle, prêt à se sacrifier. Dans le systèmedes mentalités traditionnelles, des solutions magiques permettent de transférer cesqualités à l’homme, comme de conserver dans sa maison des « fragments reliques »de l’animal (fourrure, cornes, dents, os, parfois travaillés et utilisés comme piècesdécoratives ou incorporés aux meubles). Dans le monde rural traditionnel, l’animal estutilisée intégralement après sa mort : ce qui ne sert pas pour la nourriture, pour lesvêtements ou pour la décoration intérieure devient objet magique ou médicament. Cestraitements sui generis sont destinés à l’homme aussi bien qu’aux animauxdomestiques. Ces pratiques ne relèvent pas toutes de la mémoire passive : certainesd’entre elles sont encore en usage, parallèlement aux moyens de la médecine moderne,en raison d’une efficacité prouvée au fil du temps.

Le caractère complexe des croyances et des représentations du monde animal,souvent vivantes, rend notre démarche de classification assez difficile. Les symbolesanimaliers, les rites du calendrier mettant en scène masques et personnages zoomorphes,l’imaginaire collectif relatif aux animaux, matérialisé dans les légendes de fondation,dans les contes et histoires pour enfants, dans les devinettes, les formules magiques,les représentations plastiques ou chorégraphiques, dans les histoires exemplairesd’hommes-animaux, ou dans les thérapies impliquant des éléments d’origine animaleforment un matériel extrêmement riche, variable d’une région à l’autre. Nous avonsdonc choisi de fonder notre taxonomie sur le critère des rapports - individuels et degroupe - avec le monde animal. La présente liste de croyances et pratiques régissantles rapports au monde animal domestique ou sauvage, avec leurs différentesreprésentations symboliques, est une liste ouverte, qui ne prétend pas épuiser leséléments susceptibles de constituer le patrimoine culturel immatériel.

Ioana Popescu 135

RAPPORTS DE L’HOMME AVEC LE MONDE ANIMALCROYANCES ET PRATIQUES

CROYANCES ET REPRÉSENTATIONS RELATIVES AUX ANIMAUX

Légendes de la création des animaux :Dieu a séparé les animaux en domestiques et sauvages1 ;Création des animaux sauvages : le lièvre2 , la belette3 , le loup4 , l’ours5 , la

taupe6 , le renard7 , le cerf8 , la chauve-souris9 , le hérisson10 , le pic11 , l’alouette12 , lecoucou13 , la corneille14 , le corbeau15 , le geai16 , l’étourneau17 , le merle18 , lerossignol19 , l’hirondelle20 , la tortue21 , le serpent22 , la grenouille23 , le poisson24 ,1 Dieux a distribué les animaux en deux groupes : la moitié sont restés près de l’homme pour le serviret être nourris par lui, l’autre moitié ont été condamnés à chasser (y compris l’homme) pour se nourrir.2 Une bête se serait vantée de pouvoir se nourrir de chair humaine. Dieu a puni son impudence en luidonnant de grandes oreilles et des jambes rapides, pour fuir l’homme.3 La belette était fille d’un prêtre ; elle n’aimait pas le travail au fuseau, et Sainte Vendredi (ou SainteParascève) la transforma pour cela en belette. On la chasse en plantant une fourche dans le sol.4 Le loup est un enfant pauvre, égaré dans la forêt (à qui Dieu a donné des crocs pour se défendre), oule fils de riches méchants.5 L’ours était un meunier paresseux, qui se plaignait en grommelant tout le temps.6 La taupe est une épouse jacassière ou un fils de prêtre qui a déplacé la borne de son champ, et queDieu a condamnée à habiter sous terre ; on la chasse en enfonçant un fuseau dans la taupinière.7 Le renard était une vieille voleuse.8 Le cerf a demandé à Dieu de le couronner roi de la forêt, mais il s’est comporté en lâche, de sorte qu’ilne lui reste que la parure royale - les cornes.9 Une souris qui a mangé le pain bénit de l’église.1 0 Condamné par Dieu à se changer en pelote parce qu’il s’était endormi en filant les fils blancs et noirs du temps.1 1 Une femme punie par Dieu pour sa curiosité.1 2 Une fille de roi qui tombe amoureuse du soleil et qui est maudite par la mère de ce dernier.1 3 Le frère aîné qui cherche son cadet en l’appelant par son nom, ou la mère qui appelle son fils.1 4 La corneille avait les plumes blanches, mais elle a été maudite (« noircie ») pour avoir caché ladépouille d’Abel ; dans une autre version, elle aurait empêché Jésus Christ de boire de l’eau.1 5 Maudit par Jésus Christ qu’il avait tourmenté sur la croix, ou « noirci » par Noé car il n’était pasrevenu lui annoncer la découverte de la terre ferme, mais était resté dévorer les cadavres.1 6 Une femme jacassière.1 7 Un jeune garçon grec parti chercher ses parents chez les Turcs, d’où les belles couleurs et la plumerouge sur la tête.1 8 Une orpheline que la Vierge a rendue joyeuse.1 9 Une fille de roi qui avait veillé à ses noces, pour se garder contre les voleurs (le nom du rossignol,privighetoare signifie ‘celle qui veille’) ; elle est arrivée en retard, quand Dieu avait fini de distribuer lescouleurs aux oiseaux, mais elle a reçu en échange le don du chant.2 0 Une jeune fille habillé de noir ou déguisée en garçon, qui s’est sacrifiée pour ses parents ; elle est restéeattachée à la maison et fait son nid sous le toit.2 1 La tortue était une meunière, condamnée à porter éternellement son four ou sa cuvette à pâte sur le dos.2 2 Le serpent était un homme, condamné par Dieu, après la tentation d’Ève, à se traîner sur le sol.2 3 Bénie par Dieu pour avoir annoncé la naissance du Seigneur, et par la Vierge pour l’avoir consolée etfait rire quand elle cherchait son Fils. C’est pourquoi la grenouille ne se décompose pas après la mort.2 4 Dieu lui a donné sept ailes pour nager très vite; il porte dans sa tête les instruments de la mise sur lacroix - échelle, marteau, croix - et ne meurt pas, sauf s’il est capturé.


l’abeille25 , les puces26 , les coccinelles27 , les vers à soie28 , les lucioles29 , l’araignée30 .Création des animaux domestiques : le mouton et la chèvre, le bœuf et le cheval,

la vache et la bufflonne31 , le chien et le chat32 , l’âne33 , le cochon34 .

Animaux qui marquent les moments du jour, du calendrier et de la vie humaineAnimaux sauvages : le loup35 , l’ours36 , le serpent37 , la cigogne38 , le coucou39 ,

le hibou40 , la chouette chevêche41 , la coccinelle42

2 5 L’abeille est née des larmes de la Vierge ; elle a été maudite par les Pharisiens, qu’elle épiait, à se fairevoler sa nourriture par les hommes.2 6 Créées par Dieu avec de la glaise, pour empêcher l’homme de paresser.2 7 Nées des gouttes de sang d’Abel.2 8 Nés des gouttes de salive de la Vierge, quand la grenouille l’a fait rire.2 9 Étincelles provenant de l’Ange amoureux d’une mortelle, quand il fut transformé par Dieu en étoile.3 0 L’araignée a été maudite par la Vierge à tisser des fils pour les mouches, car elle avait tissé la corde quia attaché le Christ ; elle porte une croix sur le dos parce qu’elle est montée sur la croix du Christ.3 1 Chaque fois que Dieu créait un animal, le Démon essayait de l’imiter. Quand Dieu créa le douxmouton, qui ne voulait d’aucune défense (aiguille, poison, crocs, cornes), le Démon fit la chèvre ravageuse ;quand Dieu créa le bœuf, animal calme et travailleur, le Démon fit le cheval, animal agité et affamé (selond’autres traditions, le cheval a été fait par le Démon avec son œil de la nuque ; ensuite le cheval a donnéses cornes au bœuf en échange des dents et de la morsure ; la chair du cheval est impure, car il a portéÈve) ; quand Dieu créa la belle vache, le Démon fit la bufflonne, laide et sale.3 2 Quand Dieu a créé le chien, animal brave et fidèle, le Démon a fait le chat, menteur et capricieux. Lechien a été créé avec les pommes jetées par Saint Pierre ; le chat était une commère ivrogne qui, par uncontrat avec Dieu, doit rester à l’intérieur de la maison.3 3 L’âne était la seule bête de Dieu qui ne répondait pas à son appel, de sorte que Dieu a dû le tirer parles oreilles ; il a une croix sur le dos parce qu’il a porté Jésus Christ sur son dos à Jérusalem.3 4 Animal perpétuellement mécontent, le cochon a été condamné par Dieu à ne jamais lever son regardvers le ciel, à fouiner la terre et à grogner.3 5 L’empreinte du loup a un rôle magique en rapport avec la naissance, la gueule du loup et la mamellede la louve sont associés à l’allaitement de l’enfant, la fête des Philippe des loups/de l’hiver annoncel’hiver et les ténèbres, la Saint Pierre des loups marque le début du printemps.3 6 Les danses à masques du Nouvel An comprennent un défilé des Ours qui symbolise la naissance dutemps nouveau, purifié. Le jour de l’Ours (le 2 février), l’animal sort de sa tanière pour estimer le débutdu printemps d’après sa propre ombre.3 7 Le serpent de la maison joue un rôle dans l’allaitement et la fortune de l’enfant ; les représentationsdu serpent sont un symbole de fertilité dans les rituels de mariage.3 8 La cigogne apporte les enfants et annonce la naissance et le printemps.3 9 Le Jour du Coucou est le jour de l’Annonciation ; selon la direction dont on l’entend, il présage bienou mal ; le nombre de fois qu’il chante correspond au nombre d’années qu’il vous reste avant la mort ouavant le mariage ; il chante jusqu’à la Saint-Pierre (son frère Pierre a été dévoré par les loups) ou jusqu’auxSânziene (son frère s’appelait Jean) (le 24 juin, fête de la Nativité de Saint Jean le Précurseur, voirRépertoire I, ch. 7, note 14).4 0 Annonciateur de mort.4 1 Annonciateur de naissance ou de fortune future.4 2 Indique le lieu du mariage.

Ioana Popescu 137

Animaux domestiques : le cheval43 , le cochon44 , l’agneau45 , le bœuf46 , lachèvre47 , la poule48 , l’âne49 , le coq50 , l’oie51

Représentations animalières dans le folklore et dans l’art populaireAnimaux sauvages : l’ours52 , le loup/les dents du loup53 , les oiseaux54 , le cerf55 ,

le poisson56 , le serpent/dragon57 , la cigogne58 .Animaux domestiques : le coq59 , le bœuf60 , le cheval/la tête de cheval61 , les

cornes du bélier62 , la poule avec ses poussins63 .

4 3 Le cheval porte les âmes dans l’au-delà ; il a été condamné par la Vierge, dérangée par ses piaffementset ses ruades, à dormir toujours debout et à ne manger à sa faim qu’une seule fois par an, aux Pâques deschevaux (à l’Ascension ou Ispas, voir Répertoire I, ch. 3, note 46) ; les chevaux de Sântoader (voirRépertoire I, ch. 3, note 45) punissent les jeunes filles paresseuses ; monter un cheval fougueux constitueune preuve de maturité pour les garçons ; la queue des juments est signe de maturité chez les filles. Lescăiuţi ‘petits chevaux’ du Nouvel An marquent l’entrée dans le nouveau cycle annuel.4 4 Sacrifié rituellement à l’Ignat (voir Répertoire I, ch. 7, note 20) ; son groin annonce un changement dutemps ; à la Saint-Basile, les chanteurs promènent une tête de porc – Vasilca – censée apporter la richessepour l’année nouvelle.4 5 Sacrifié à Pâques ; aujourd’hui, les chanteurs itinérants se font parfois accompagner d’un agneau, auNouvel An.4 6 La cérémonie du bœuf paré de fleurs annonce l’arrivée du printemps et marque l’élection du« champion », le garçon le plus travailleur ; il tire le char à dot et le char mortuaire.4 7 Elle annonce la mort de l’an ancien et la naissance du nouvel an.4 8 Danse de la poule, au mariage ; aux enterrements, on donne en aumône une poule noire ; on enterre despoules dans les fondations des maisons ; la façon dont elle gratte le sol présage la qualité de l’année à venir.4 9 Il annonce les heures pendant le jour.5 0 Il annonce minuit et l’aube ; donné en aumône aux carrefours ; un coq blanc doit chanter à Pâques dansl’église pour assurer une bonne année ; sacrifié et enterré dans la fondation des maisons.5 1 Elle annonce les heures de la nuit ; la garde des oies est laissée aux jeunes enfants de moins de 4 ans ;le filleul doit offrir une oie à la sage-femme/marraine, le Mardi Gras.5 2 Chants de Noël, proverbes, contes (voir Répertoire I, ch. 3), objets en terre cuite, tissus, masques(voir Répertoire I, ch. 9).5 3 Architecture, tissus, objets en bois.5 4 Sagesse, devinettes, proverbes, dictons, contes (voir Répertoire I, ch. 3), objets en bois et en terrecuite, tissus, costume, masques (voir Répertoire I, ch. 9).5 5 Chants de Noël, contes (voir Répertoire I, ch. 3).5 6 Chants de Noël, objets en terre cuite.5 7 Légendes, devinettes, conjurations, objets en bois et en terre cuite.5 8 Contes, histoires, devinettes, objets en terre cuite.5 9 Contes, histoires, devinettes, objets en terre cuite, œufs peints, tissus, broderie.6 0 Contes, légendes, tradition du bœuf paré de fleurs.6 1 Légendes, contes, tradition de la Course des chevaux à l’Épiphanie, à la Sântoader et à l’Ispas (voirRépertoire I, ch. 3, note 46), les Căiuţi et Căluşeri ‘danse des petits chevaux’, objets en terre cuite ou enbois, architecture, tissus, broderie.6 2 Tissus, objets en terre cuite.6 3 Contes, objets en terre cuite.


CONNAISSANCES ET PRATIQUES RELATIVESÀ L’UTILITÉ DES ANIMAUX

Connaissances relatives à la capture des animaux sauvagesLa chasse : aux abeilles64 , aux animaux à poil65 , aux oiseaux66 , la pêche67

Connaissances relatives à l’élevage des animaux domestiquesAnimaux élevés à la ferme68

Animaux élevés en système surveillé/ semi-liberté69

Animaux élevés en liberté70

Utilisation des animaux sauvagesHabillement71

Décoration de la maison72

Alimentation73

Traitements contre les maladies74

6 4 Pour obtenir le miel ou pour capturer la colonie ; méthodes : suivre les abeilles jusqu’au nid, capter lebourdonnement du nid, sonder les creux des arbres ou en frapper l’écorce, en sonnant du cor, sans outils,en suivant la martre ou la sittelle torchepot.6 5 Chasse à trou, aux pièges (enclos sous forme de spirale, enclos circulaire double, palette piégée entreles arbres, palette piégé sur le sol, pièges en bois, cage ronde en bois, barreaux, enclos couvert d’un filet,filets, collet simple, collet sur branche recourbée, pièges métalliques à mâchoire), à l’arme piégée (déclenchéepar une corde attachée au chien), à la gaffe de fer, à l’épieu, au bâton, aux fourches, à la hache, à la pierre,au sac, chasse à courre.6 6 Chasse au baquet, au panier, au tamis, au crible, à la caisse, à la baratte, au bol, à la citrouille, à labassine, au filet, au collet (fixé à une latte de bois, à une branche recourbée, à une gourde, à un épi de maïs,à un piège fait de maïs entiers), à la cage en tiges de tournesol, au filet métallique, chasse à trou (pour lescanards sauvages), à trou dans la neige, à pièges métalliques.6 7 Pêche dans les rivières, dans les lacs, dans les étangs, dans les bassins naturels ou aménagés, dans lesbassins marins ; méthodes : attraper le poisson à la main, empoisonner l’eau aux herbes, frapper l’eau àl’aide de divers instruments, faire sécher le bassin, pêche de nuit aux torches, pêche à la palangrotte, à lacage à barreaux, au trou dans la glace ; instruments archaïques - ligne, crochet, harpon, fourche, matraque,épieu ; paniers de pêche en osier (à ouverture large, à ouverture étroite), filets (filets simples, filetshorizontaux ronds, en demi-cercle, en triangle, en trapèze, renversés), filets năvod à sac.6 8 Vache, bœuf, buffle et bufflonne, mouton, chèvre, cheval, mule, âne, cochon, volaille.6 9 Troupeaux de bovins, de moutons, de chevaux.7 0 Les cochons, les chevaux, les vaches infertiles, les vaches allaitant le veau, veaux, bœufs, moutons,chèvres, ânes.7 1 Fourrure de renard et de martre.7 2 Cornes de cerf, autres trophées de chasse.7 3 Gibier (biche, lièvre, faisan, grande outarde, caille), poisson.

Ioana Popescu 139

Pratiques magiques (propitiatoires, etc.)75

Utilisation des animaux domestiquesHabillement76

Alimentation77

Transport 78

Pratiques mantiques79

Traitements contre les maladies80

Pratiques magiques (propitiatoires, etc.)81

7 4 La foulée de l’ours calme les douleurs dans les os ; un têtard vivant posé sur le nombril calme lesfièvres de la malaria ; une araignée enfermée dans une coque de noix, portée comme talisman dans le seintraite la fièvre de peur des enfants ; la piqûre d’abeille guérit le rhumatisme ; la sangsue est un bonrévulsif ; la graisse d’ours, les poils de loup et la gueule du loup combattent la peur. Dans le traitement desanimaux domestiques : la poudre de tête de lézard brûlée traite les inflammation de la gorge chez le cochon,la graisse d’ours ou de blaireau sert à engraisser le bétail, la poudre de hérisson brûlé mêlée de graisse estun onguent qui guérit les irritations (« piqûres ») des jambes, la poudre de coquillages d’escargot traite lacataracte chez la vache, le foie cru mêlé de farine de maïs traite la fasciolose des moutons, la poudre deviande de putois grillée mêlée de sel traite la toux chez le mouton, la graisse de martre est utilisée pourengraisser les chevaux ou les chèvres maigres.7 5 La patte de lièvre, la peau d’ours.7 6 Peaux de mouton, de chèvre, de porc et de vache, laine des moutons.7 7 Viande de porc, de bœuf, de mouton, de volaille (poule, oie, canard, dinde), œufs (de poule, d’oie, decanne), produits laitiers (fromage, fromage fumé, fromage sec, fromage blanc, fromage salé telemea,fromage au burduf (boyau de mouton), gruyère, beurre, crème, lait caillé, petit-lait), produits de la ruche(miel, cire, gelée royale, pollen, propolis, nid, hydromel, vinaigre, vin).7 8 Les chevaux et les ânes sont montés à cru ou en utilisant une selle en bois ou en cuir, il portent dessacoches/paniers pour le transport des objets ; animaux de trait : bœufs, buffles, chevaux, mules, ânes(pour tirer le char, la charrette, le traîneau à patins, le chariot, le brancard à fagots ou les troncs d’arbre).7 9 Intestins de mouton, de porc, l’os fourchette de la volaille.8 0 Foie de veau macéré dans le raki, testicules de cheval noir contre la tuberculose, fumée de têted’animal contre le choléra, graisse de cheval contre le rhumatisme, moelle des os provenant des piedsdevant d’un animal contre les mains froides, les oreilles et la queue du cochon.8 1 Aile d’oiseau, œufs rouges.

140

BIBLIOGRAFIE/ BIBLIOGRAPHIE

Apolzan, Lucia (1983): « Aspecte ale culturii spirituale. Obiceiuri, practici şisimboluri legate de anotimpurile anului agricol, specifice gospodăriei pastoral-agricoledin Platforma Luncanilor, judeţul Hunedoara » [Aspects de la culture spirituelle.Traditions, pratiques et symboles relatifs aux saisons, spécifiques des communautéspastorales et agricoles du Plateau des Luncani, département de Hunedoara], inSargetia, Anuarul Muzeului din Deva XVI-XVII

Băcescu, Mihai (1947): Peştii aşa cum îi vede ţăranul pescar român [Lepoisson, vu par le paysan roumain], Bucureşti, Monitorul Oficial.

Bîrgu-Georgescu, Ligia (1987): Basme cu animale şi păsări [Contes d’animauxet d’oiseaux], Bucureşti, Minerva.

Coman, Mihai (1996): Bestiarul mitologic românesc [Bestiaire mythologiqueroumain], Bucureşti, Editura Fundaţiei Culturale Române.

Cazacu, Ovidiu (1973): Pe urmele domesticirii animalelor [Sur les traces dela domestication des animaux], Bucureşti, Editura Ştiinţifică.

Decu, Vlad (1971): Lumea subterană [Le monde souterrain], Bucureşti, EdituraStiinţifică.

Filipaşcu, Alexandru (1969): Sălbăticiuni din vremea strămoşilor noştri[Animaux sauvages de nos ancêtres], Bucureşti, Editura Ştiinţifică.

Marian, Simion Florea (1990): Legende despre flori şi păsări [Légendes surles fleurs et les oiseaux], Bucureşti, Minerva.

Marian, Simion Florea (1903): Insectele în limba, credinţele şi obiceiurileromânilor [Les insectes dans la langue, les croyances et les traditions roumaines],Bucureşti, Carol Gobl.

Onişor, Tudor (1945): Vânătoarea de albine [La chasse aux abeilles], Bucureşti,Cartea Românească.

141

Aratul cu două perechi de boi, Moldova, Arhiva de Imagine MNTRLabourer la terre avec deux paires de boeufs, Moldova, Archives photographiques

du MNTR

Boi trăgând targa cu crengi, Gorj, Arhiva de Imagine a MNTR Boeufs traînant des fagots, Gorj, Archives photographiques du MNTR

142

Bou înstruţat, Bistriţa-Năsăud, foto Anamaria Iuga Boeuf paré de fleurs, Bistriţa-Năsăud, photo: Anamaria Iuga

Paza vacilor, Runcu-Dâmboviţa, foto: Raluca Munteanu La garde des vaches, Runcu-Dâmboviţa, photo: Raluca Munteanu

143

Parada cailor. Boboteaza, Borduşani-Ialomiţa, col. privată La parade des chevaux, L’Epiphanie, Borduşani-Ialomiţa, coll.privée

Cal înhamat la căruţă, Hereşti, foto: Marius Carman Cheval tirant le chariot, Hereşti, photo: Marius Caraman

144

Parada Junilor, Braşov, foto: Rodica Marinescu La parade des Jeunes, Braşov, photo: Rodica Marinescu

Stână, Haţeg, foto: Ana Pascu Bergerie, pays du Haţeg, photo: Ana Pascu

145

Instrumentar de stână, Haţeg, foto: Ana Pascu Outils du berger, pays du Haţeg, photo: Ana Pascu

Călcătura ursului. Terapie populara. Arhiva de Imagine a MNTR L’empreinte de l’ours: Térapie populaire. Archives photographiques du MNTR

146

Trofeu de vânătoare. Haţeg. foto: Ana Pascu Trophée de chasse, pays du Haţeg, photo: Ana Pascu

„Bondroşi” (urşi). Mascaţi de Anul Nou, Surdeşti-Maramureş, foto: Anamaria Iuga Ours: Garçons masqués pour le Nouvel An, Surdeşti-Maramureş, photo: Anamaria Iuga

147

Împodobirea cocoşului pentru Înviere, Borduşani-Ialomiţa, foto: Ioana Popescu Le parement du coq pour Paques. Bordusani-Ialomita, photo: Ioana Popescu

148

Ulcioare de nuntă în formă de cal, de cloşcă, de pasăre şi de şarpe.Oboga-Vâlcea, Arhiva de Imagine a MNTR

Carafes céremonielles (mariage) en forme de cheval, de poule, d’oiseau et deserpent. Oboga-Vâlcea, Archives photographiques du MNTR

BIBLIOGRAFIE GENERALĂ / BIBLIOGRAPHIE GÉNÉRALE

Dicţionare/Dictionnaires:Dicţionarul limbii române (DLR) [Dictionnaire de la langue roumaine], Academia

Română, Institutul de Lingvistică «Iorgu Iordan - Alexandru Rosetti», Bucureşti,1907-2006.

Butură, Valer (1979): Enciclopedie de etnobotanică românească [Encyclopédied’ethnobotanique roumaine], Bucarest, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică.

Evseev, Ivan (1998): Dicţionar de magie, demonologie şi mitologie românească,[Dictionnaire de magie, de démonologie et de mythologie roumaine], Timişoara,Amarcord.

Evseev, Ivan (1999): Enciclopedia semnelor şi simbolurilor culturale [Encyclopédiedes signes et symboles culturels], Timişoara, Amarcord.

Ghinoiu, Ion (1997): Obiceiuri populare de peste an. Dicţionar [Rituels populairesliés au calendrier. Dictionnaire], Bucarest, Editura Fundaţiei Culturale Române.

Ghinoiu, Ion (2001): Panteonul românesc. Dicţionar [Le panthéon roumain.Dictionnaire], Bucarest, Editura Enciclopedică.

Godea, Ioan (2007): Dicţionar etnologic român [Dictionnaire ethnologique roumain],Bucarest, Editura Etnologică.

Kernbach, Victor (1983): Dicţionar de mitologie generală [Dictionnaire demythologie générale], Bucarest, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică.

Mihalcu, Mihail (1996): Faţa nevăzută a formei şi culorii. Enciclopediaîndeletnicirilor tehnico-artistice populare vechi româneşti de la A la Z [Laface invisible de la forme et de la couleur. Encyclopédie des anciens métierstechniques et artistiques populaires de Roumanie, de A à Z], Bucarest, EdituraTehnică.

Mohanu, Constantin (éd.) (2002): Dicţionar de ghicitori. Cinel–cinel. Antologie,note, bibliografie şi referinţe alcătuite de… [Dictionnaire de devinettes.Anthologies, notes, bibliographie et références par...], Bucarest - Chişinău, LiteraInternaţional.

Papahagi, Tache (1979): Mic Dicţionar Folkloric. Spicuiri folklorice şi etnograficecomparate, [Petit dictionnaire du folklore. Eléments folkloriques etethnographiques comparés], ediţie îngrijită, note şi prefaţă de Valeriu Rusu,Bucarest, Minerva.

Puşcariu, Sextil (1926): Dicţionarul Academiei Române [Le dictionnaire del’Académie roumaine], Bucarest, Cultura Naţională.

Tiktin, Hariton (1985-892): Rumänisch–Deutsches Wörterbuch, Überarbeitete underganzte Auflage von Paul Miron, Wiesbaden, Otto Harrassowitz.

150 Bibliografie generală

Bibliografii/ Bibliographies:Academia Română. Institutul de Etnografie şi Folclor „Constantin Brăiloiu”:

Bibliografia generală a etnografiei şi folclorului românesc II (1892-1904).[Bibliographie générale de l’ethnographie et du folklore roumains], Coordonareşi cuvânt înainte de Adrian Fochi. Ediţie îngrijită şi prefaţă de Iordan Datcu,Bucureşti, Editura Saeculum I. O., 2002.

Academia Română. Institutul de Etnografie şi Folclor „Constantin Brăiloiu”:Bibliografia generală a etnografiei şi folclorului românesc 1956-1964.[Bibliographie générale de l’ethnographie et du folklore roumains], Redactorişi coordonatori Dan Bugeanu, Elena Dăncuş, Adrian Fochi, Ion Taloş. Ediţieîngrijită şi prefaţă de I. Oprişan, Bucureşti, Editura Saeculum I. O., 2004.

Academia Română. Institutul de Etnografie şi Folclor „Constantin Brăiloiu”:Bibliografia generală a etnografiei şi folclorului românesc 1965-1969.[Bibliographie générale de l’ethnographie et du folklore roumains], Redactorcoordonator Elena Dăncuş. Ediţie îngrijită de I. Oprişan, Bucureşti, EdituraSaeculum I. O., 2005.

Academia Română. Institutul de Etnografie şi Folclor „Constantin Brăiloiu”:Bibliografia generală a etnografiei şi folclorului românesc 1970-1995[Bibliographie générale de l’ethnographie et du folklore roumains], (autori: I.M. Băieşu, Maria Florica-Bufnea, Stelian Cârstean, Adrian Codescu, IonHangiu, Tiberiu Mihail, Flavia Oşianu, Romulus Oşianu, Rodica Raliade). Ediţieîngrijită de I. Oprişan, Bucureşti, Editura Saeculum I. O., 2006.

Bibliografia generală a etnografiei şi folclorului românesc I (1800-1891).[Bibliographie générale de l’ethnographie et du folklore roumains], Cuvânt înaintede Mihai Pop. Prefaţă de Adrian Fochi, [Bucureşti], Editura pentru Literatură,1968.

Muşlea, Ion (2003) : Bibliografia folclorului românesc 1930-1955. [Bibliographiedu folklore roumain. 1930-1955], Ediţie îngrijită şi cuvânt înainte de IordanDatcu, Bucureşti, Editura Saeculum I. O.

Tipologii/ Typologies:Brătulescu, Monica (1981) : Colinda românească. The Romanian Colinda. (Winter-

Solstice Songs), Bucarest, Minerva.Brill, Tony (2005) : Tipologia legendei populare româneşti 1. Legenda etiologică

[Typologie de la légende populaire roumaine 1. La légende étiologique], prefaţăde Sabina Ispas, ediţie îngrijită şi studiu introductiv de I. Oprişan, Bucarest,Saeculum I.O.

Brill, Tony (2006) : Tipologia legendei populare româneşti 2. Legenda mitologică,legenda religioasă, legenda istorică [Typologie de la légende populaireroumaine 2. La légende mythologique, la légende religieuse, la légendehistorique], Bucarest, Saeculum I.O.

Cuceu, Ion, Maria Cuceu (1988) : Vechi obiceiuri agrare româneşti. Tipologie şi

Bibliographie générale 151

corpus de texte. I [Vieilles coutumes rurales roumaines. Typologie et corpus I],Cluj-Napoca, Minerva.

Fochi, Adrian (1976) : Datini şi eresuri populare de la sfârşitul secolului al XIX-lea: Răspunsurile la chestionarele lui Nicolae Densusianu [Traditions etcroyances populaires de la fin du XIXe siècle : réponses aux questionnaires deN. Densusianu], Bucarest, Minerva.

Ispas, Sabina, Truţă, Doina (1985-88) : Lirica de dragoste. Indice motivic şitipologic, vol. I-IV [La lyrique amoureuse. Index des motifs et des types],Bucarest, Editura Academiei.

Moldoveanu, Elisabeta (2000) : Cântecele de seceriş ale poporului român. Tipologiemuzicală şi literară [Les chants roumains du fauchage. Typologie musicale etlittéraire], Bucureşti, Editura Academiei Române.

Muşlea, Ion, Bârlea, Ovidiu (1970) : Tipologia folclorului din răspunsurile lachestionarele lui B. P. Hasdeu [Typologie du folklore selon les réponses auxquestionnaires de B.P. Hasdeu], Bucureşti, Editura Minerva

Schullerus, Adolf: Verzeichnis der rumänischen Märchen und Märchenvarianten,Nach dem System der Märchentypen Antti Aarnes, Zusammengestellt vonA. Schullerus, Helsinki, F.F. Communication edited for the Folklore Fellows,1928.

Stroescu, Sabina Cornelia (1984-89) : Snoava populară românească. Tipologiebibliografică şi corpus de texte, ediţie critică de... [L’anecdote populaireroumaine. Typologie bibliographique et corpus des textes. Edition critique par...],prefaţă de Mihai-Alexandru Canciovici, vol. I-IV, Bucureşti, Minerva.

Sinteze/ Synthèses :Bernea, Ernest (1985) : Cadre ale gândirii populare româneşti. Contribuţii la

reprezentarea spaţiului, timpului şi cauzalităţii [Cadres de la pensée populaireroumaine. Contributions à la représentation de l’espace, du temps et de lacausalité], Bucureşti, Cartea Românească

Bârlea, Ovidiu (1981, 1983) : Folclorul românesc I, II [Le folklore roumain], Bucureşti,Minerva.

Butură, Valer (1978) : Etnografia poporului român [L’ethnographie du peupleroumain], Cluj-Napoca, Dacia.

Candrea, I. A. (1928) : Iarba fiarelor. Studii de folklor [L’herbe des bêtes. Études defolklore], Bucureşti, Editura Cultura Naţională.

Ciauşanu, Gh. F. ([1914] 2001) : Superstiţiile poporului român în asemănare cuale altor popoare vechi şi noi [Les superstitions du peuple roumain comparéesaux superstitions d’autres peuples, anciens et nouveaux], Ediţie critică, prefaţăşi indice tematic de I. Oprişan, Bucureşti, Saeculum I. O.

Coman, Mihai (1986) : Mitologie populară românească (I). Vieţuitoarelepământului şi ale apei [Mythologie populaire roumaine I. Les bêtes de la terreet des eaux], Bucureşti, Minerva.


Coman, Mihai (1988) : Mitologie populară românească (II). Vieţuitoarele văzduhului[Mythologie populaire roumaine II. Les bêtes de l’air], Bucureşti, Minerva.

Dunăre, Nicolae (1979) : Ornamentică tradiţională comparată [Ornementationtraditionnelle comparée], Bucureşti, Meridiane.

Ghinoiu, Ion (1988) : Vârstele timpului [Les âges du temps], Bucureşti, Meridiane.Hedeşan, Otilia (2005) : Lecţii despre calendar (curs) [Leçons sur le calendrier. Cours],

Timişoara, Editura Universităţii de Vest.Iordache, Gheorghe (1985-96) : Ocupaţii tradiţionale pe teritoriul României

[Occupations traditionnelles sur le territoire roumain], vol. I-IV, Craiova, ScrisulRomânesc.

Mangiuca, Simeon (1883) : Calendar Iulian Gregorian Popolar pe anul 1883[Calendrier julien et grégorien populaire de l’année 1883], Oraviţa.

Mesnil, Marianne, Popova, Assia (1997) : Etnologul între şarpe şi balaur. Eseuride mitologie balcanică [L’ethnologue entre le serpent et le dragon. Essais demythologie balkanique], Bucureşti, Paideia.

Niculiţă-Voronca, Elena (1903) : Datinile poporului român (adunate şi aşezate înordine mitologică) [Les traditions du peuple roumain, recueillies et organiséesselon la mythologie], Cernăuţi, Tipografia Izidor Wiegler.

Olteanu, Antoaneta (2001) : Calendarele poporului român [Les calendriers du peupleroumain], Bucureşti, Paideia.

Pop, Mihai (1976) : Obiceiuri tradiţionale româneşti [Coutumes traditionnellesroumaines], Bucureşti, Institutul de Cercetări Etnologice şi Dialectologice.

Taloş, Ion (2001) : Gândirea magico-religioasă la români. Dicţionar [La penséemagique et religieuse des Roumains. Dictionnaire], Bucureşti, EdituraEnciclopedică.

Vlăduţiu, Ion (1973) : Etnografia românească [L’ethnographie roumaine], Bucureşti,Editura Ştiinţifică.

Monografii/ MonographiesCantemir, Dimitrie (19382) : Descrierea Moldovei, Traducere de pe originalul latinesc

de G. Pascu, professor la Universitatea din Iaşi [La description de la Moldavie.Traduction du latin par G. Pascu, professeur à l’Université de Jassy], ediţiaII-a revizuită şi completată cu indice, Bucureşti, Editura Tipografiile RomâneUnite S.A.

Cristescu-Golopenţia, Ştefania (1940) : Gospodăria în credinţele şi riturile magiceale femeilor din Drăguş (Făgăraş) [La maison dans les croyances et lesrites magiques des femmes de Drăguş, Făgăraş], Bucureşti, Institutul de ŞtiinţeSociale al României.

Marian, Simion Florea (1898-1901) : Sărbătorile la români, vol. I-III [Les fêtes desRoumains], Bucureşti, Socec – Sfetea.

Olinescu, Marcel ([1944] 2001) : Mitologie românească. Cu desene şi xilogravuride autor [Mythologie roumaine. Avec les dessins et xylogravures de l’auteur],

Bibliographie générale 153

Ediţie critică şi prefaţă de I. Oprişan, Bucureşti, Saeculum I. O.Otescu, Ion ([1907] 2002) : Credinţele ţăranului român despre cer şi stele [Croyances

du paysan roumain relatives au ciel et aux astres], Bucureşti, Paideia.Pamfile1, Tudor ([1916] 2001) : Cerul şi podoabele lui după credinţele poporului

român [Le ciel et ses astres d’après les croyances du peuple roumain], AcademiaRomână, colecţia „Din vieaţa poporului român. Culegeri şi studii”, vol. XXVIII,Bucureşti-Leipzig-Viena, ediţie îngrijită de Antoaneta Olteanu, Bucureşti, Paideia.

Pamfile2, Tudor ([1916] 2001) : Văzduhul după credinţele poporului român [Les airsd’après les croyances du peuple roumain], Academia Română, colecţia „Dinvieaţa poporului român. Culegeri şi studii”, vol. XXVIII, Bucureşti-Leipzig-Viena, ediţie îngrijită de Antoaneta Olteanu, Bucureşti, Paideia.

Pamfile, Tudor (1910-14) : Sărbătorile la români, (Sărbătorile de vară la români,Sărbătorile de toamnă şi Postul Crăciunului, Crăciunul) [Les fêtes desRoumains : Les fêtes de l’été, Les fêtes de l’automne et le Grand Carême,Noël], Bucureşti, Socec-Sfetea.

Pamfile, Tudor (1997) : Mitologie românească [Mythologie roumaine], Bucureşti,All.

Pavelescu, Gheorghe (1945) : Cercetări asupra magiei la românii din Munţii Apuseni[Recherches sur la magie chez les Roumains des Carpates occidentales],Bucureşti, Institutul de Cercetări Sociale ale României.

Vulcănescu, Romulus (1985) : Mitologie română [Mythologie roumaine], Bucureşti,Editura Academiei.

Corpusuri de texte/ Corpus de textesAcademia Română, Institutul de Etnografie şi Folclor (coord. Ion Ghinoiu) (2001-4):

Sărbători şi obiceiuri, Răspunsuri la chestionarele Atlasului EtnograficRomân, Corpus de documente etnografice, [Fêtes et rituels. Réponses auxquestionnaires de l’Atlas ethnographique roumain. Corpus de documentsethnographiques], Bucureşti, Editura Enciclopedică, (I - Oltenia ; II - Banat şiCrişana ; III - Transilvania ; IV - Moldova).

Academia Română, Institutul de Etnografie şi Folclor (coord. Emil Ţîrcomnicu) (2010):Sărbători şi obiceiuri. Răspunsuri la chestionarele Atlasului EtnograficRomân. Românii din Bulgaria. Vol. I Timoc [Fêtes et traditions. Réponsesaux questionnaires de l’Atlas Ethnographique Roumain. Les Roumains deBulgarie. I - Timoc], Bucureşti, Editura Etnologică, 2010.

Alexici, Grigore (1899) : Texte din literatura poporană română adunate de..., tomI, Poezia tradiţională [Textes de la littérature populaire roumaine recueillispar..., vol. I - Poésie traditionnelle], Budapesta.

Gaster, Moses (1883) : Literatura populară românească [Littérature populaireroumaine], Bucureşti, I.G. Haimann.

Gorovei, Artur (1915) : Credinţi şi superstiţii ale poporului român [Croyances etsuperstitions du peuple roumain], Bucureşti, Socec-Sfetea.


Gorovei, Artur (1931) : Descântecele românilor [Les conjurations chez les Roumains],Bucureşti, Editura Academiei Române.

Muntean, George (ed.) (1966) : Apa trece, pietrele rămân. Proverbe româneşti[L’eau passe, les pierres demeurent. Proverbes roumains], Bucureşti, Editurapentru Literatură.

Zanne, Iuliu A. ([1895-1903] 2003-4) : Proverbele românilor din România,Basarabia, Bucovina, Istria şi Macedonia Vol. I-X [Proverbes des Roumainsde Roumanie, de Bessarabie, de Bukovine, d’Istrie et de Macédoine], Ediţieanastatică, Editura Scara.

Atlase/ AtlasAcademia Română, Institutul de Folclor (coord. Ion Ghinoiu) : Atlasul Etnografic

Român (vol. I: Habitatul, 2003; vol. II: Ocupaţiile: Cultivarea pământului,Creşterea animalelor, Sericicultura, Apicultura, Vânătoarea, Pescuitul şiTransportul, 2004) [L’Atlas ethnographique roumain. Vol. 1 : L’habitat ; vol. 2 :Les occupations : culture de la terre, élevage du bétail, sériciculture, apiculture,chasse, pêche et transport], Bucureţti, Editura Academiei.

Puşcariu, Sextil (ed.) - ALR (I, II) - Atlasul lingvistic român [Atlas linguistiqueroumain], Partea I. Părţile corpului omenesc şi boalele lui (anchetă SeverPop) [Ie Partie : Les parties du corps et les maladies], publicat de MuzeulLimbii Române din Cluj, 1938 ; Partea a II-a, vol. I., Corpul omenesc, boaleşi termeni înrudiţi (ancheta Emil Petrovici) [IIe Partie, vol. 1 : Le corps humain,les maladies et les mots apparentés], Sibiu – Leipzig, 1940, 1942.

Puşcariu, Sextil (ed.) - ALRM (1938, 1940) – Micul atlas lingvistic român [Le petitatlas linguistique roumain], publicat de Muzeul Limbii Române din Cluj, ; ParteaI. Părţile corpului omenesc şi boalele lui (anchetă Sever Pop) [Ie Partie : Lesparties du corps et les maladies], publicat de Muzeul Limbii Române din Cluj,1938 ; Partea a II-a, vol. I., Corpul omenesc, boale şi termeni înrudiţi (anchetaEmil Petrovici) [IIe Partie, vol. 1 : Le corps humain, les maladies et les motsapparentés], Sibiu – Leipzig, 1940.

repertoriu naţional de patrimoniu cultural imaterial. ii - cIMeC.ro

Documents

Transcript of repertoriu naţional de patrimoniu cultural imaterial. ii - cIMeC.ro