cuprins

EDITORIAL

CONSILIUL ELEVILOR - O VIZIUNE NOSTALGICĂ 2

VIAŢA ŞCOLII

COLEGIUL NAŢIONAL LA CEAS ANIVERSAR 3CELEBRAREA FRUMUSEŢII 5MISS BOBOC 2017 7CORUL NAŢIONAL JUNIOR 12C.L.U.E. - CLUBUL DE LINGVISTICĂ AL COLEGIULUI NAŢIONAL IAŞI 15TEHNOLOGIA VIITORULUI 17LA LUMIERE 19

NE PRIVEŞTE

OLIMPIADA ,,TINERII DEZBAT” 21CROS PENTRU ŞCOLI 22EXPERIENŢE DE VOLUNTARIAT 23CU CE NE PIERDEM, DE FAPT, TIMPUL ÎN EXCURSII? 24DE CE SĂ FACI SPORT? 26

ADOLESCENTIA

F.I.C.S. - FOLK ÎN CURTEA ŞCOLII 28CE TE ŢINE ÎN LOC? 30ADOLESCENŢA ÎN INSTANTANEE CINEMATOGRAFICE 31ARTA POVESTIRII 33VORBEŞTE MAI PUŢIN, ASCULTĂ MAI MULT 34O ZI ÎN SATUL MORILOR DE VâNT 36O EXPERIENŢĂ DE NEUITAT - ELVEŢIA 38ORAŞE DE POVESTE: DUBAI ŞI MILANO 40DUBAI - DESTINAŢIA SECOLULUI XXI 41

RECENZIE ŞI CRONICĂ

NUMELE TRANDAFIRULUI 43PE VREMEA FLUVIULUI AMUR 45VIAŢA SECRETĂ A ALBINELOR 46FOTOGRAFUL CURŢII REGALE 48TOATĂ LUMINA PE CARE NU O PUTEM VEDEA 49LA BOHèME 51CAFENEAUA 53THE BRIDGE ON THE RIVER KwAI 54CĂLĂUZA 56LION 57SHUTTER ISLAND 58MOONLIGHT 59

CREAŢIE

CRIZANTEMA ALBASTRĂ 60BALOANELE DE SĂPUN ALE VIEŢII 62CINE VA FI (ÎN) PLOAIE 64SINGURĂ... 65THIS IS NOT A DREAM 66FLORI DE CIREŞ 67GâND 68ŢI-AŞ DĂRUI 69NU MĂ UITA 70NOAPTE DE VARĂ 71OCHI DE IUBIRE 72ACUM 73PENTRU MAI TâRZIU 74

consiliul ElEvilor – o viziunEnosTlAGicĂ

Ștefan-Alexandru Obadă, clasa a XI-a BIoana-Cornelia Iliescu , clasa a XI-a A

Editorial

2

Consiliul Elevilor este unica structură reprezen-tativă a elevilor din România, o „voce a elevilor de pre-tutindeni” care adună sub aceelași nume principii cadezvoltarea valorilor sociale, birocrația și implicarea înviața civică. În rândurile ce urmează, vom încerca să ex-primă ce a însemnat pentru mine implicarea în aceastăorganizație, la un nivel, mai degrabă empiric.

În câteva luni, se va termina anul școlar 2016-2017 și odată cu el, mandatul de lider din cadrul Con-siliului Școlar al Elevilor. Trebuie să admit că a fost oexperiență care m-a ajutat extrem de mult în ceea ceprivește atât dezvoltarea personală, cât și înțelegereaunor mecanisme inerente leadership-ului. Însă cea maimare satisfacție pe care o poate primi cineva nu estecea privind o perspectivă individuală, ci esența formăriialtor persoane. Pentru a înțelege mai bine contextulacestui proces de „insuflare a spiritului civic”, voi clari-fica mai întâi structura consiliului în mo-mentul de față. Din fericire, am alături oadevărată echipă, respectiv Biroul Exe-cutiv, care este „unitatea structurală șifunctională” a acestei organizații la ni-velul școlii. Așadar, totul ține de cum neîmpărtim între noi sarcinile și cumreușim să colaborăm în realizarea pro-iectelor. Fie că vorbim de balul de Halloween sau de Balul Bobocilor, decampionatele sportive sau de concursulFifa, echipa Consiliului alături deAsociația de voluntariat AGRATA a datdovadă de perseverentă și de cooperareîntre membri foarte bine pusă la punct.

Vine totuși un moment când conștientizezi cămunca efectivă nu e de ajuns și că în orice ipostazădin viață, trebuie să ne gândim și la viitor. Din acestpunct de vedere, în cazul de față, este vorba desprecreşterea noii generaţii”. Consider că să dai mai de-parte ceea ce ai învățat, să inspiri alți elevi prin valoriși implicare, reprezintă una dintre componentele fun-damentale în ceea ce privește educația percepută într-o arie extracurriculară.

Așadar, în acest moment mă uit înapoi și îmiaduc aminte cu fericire și totodată nostalgie, de toateproiectele pe care le-am organizat în cadrul CȘE, cususținerea direcțiunii, a profesorilor și a Agratei și detoate momentele în care m-am simțit onorat să îmi re-prezint colegii. De altfel, am realizat că CȘE este maidegrabă o familie și am toată speranța că tradiția va fidusă mai departe.

Viaţa şcolii

colEGiul nAţionAl lA cEAsAnivErsAr

Ioana Tătărușanu, Iustina Cârstoiu, clasa a IX-a E

Zilele Colegiului Național au însemnat, și înacest an, nu doar sărbătorirea unei instituții onorantede învățământ din România, ajunse la 189 de ani deexistenţă, ci și reactualizarea unei conștiințe deveniteunanime, a elevilor și a profesorilor acestei școli, carevizează responsabilitatea, mai mult chiar, continuitateatradiției de a stima acest ,,generos Național”, amintindversurile imnului.

Prima activitate la care am luat parte a fost con-cursul dedicat elevilor de clasa a cincea și a șasea: Raliumatematic. Copiii s-au putut înscrie în echipe de câtetrei și au fost supravegheați de colegii lor de liceu.

Ulterior, în Sala de festivități a avut loc Deschi-derea festivă unde doamna director Elena Calistru,doamna inspector general, Genoveva Farcaș, dar șidomnul primar Mihai Chirica au vorbit despre onoareași responsabilitatea de a ne afla în fața catedrelor saua băncilor unei astfel de instituții de învățământ. În pu-blic s-au aflat atât foști profesori și elevi ai școlii, câtși cei actuali.

Invitatul special a fost profesorul universitar șicriticul literar, Elvira Sorohan, al cărei fost student, EmilMunteanu, predă la rândul său limba și literatura ro-mână în Colegiul Național. Aceasta a ținut un discurs

3

4

despre fondatorul bi-bliotecii noastre: TituMaiorescu. De aseme-nea, au fost aduse îndiscuție și per-formanțele școlii.Aceasta a primit dedouă ori locul întâi pețară, ca nivel al pregă-tirii elevilor și de treiori locul al doilea,aflându-se în com-petiție continuă cu Li-ceul Sf. Sava dinBucurești.

D e s c h i d e r e afestivităţii a continuatcu un spectacol sus-ținut de elevi, coordo-nat de doamna profe-soară Anca Leauta șiorganizat de Comisiapentru activități cultu-ral-artistice. Timp dedouă ore copiii detoate vârstele și-au demonstrat talentul și pasiunea îndiverse domenii, precum muzica, teatrul, artele marțiale.

Încă din prima zi, pe holurile Colegiului Naționalau fost expuse lucrări ale elevilor denumite «ColegiulNațional în culori» și «Omagiu Colegiului Național»,direcționate de Catedra de educație plastică.

O altă activitate s-a desfașurat în Cabinetul deȘtiințe Socio-Umane, direcționat de catedra mai susnumită și cea de Religie. La aceasta au participat mem-brii comisiei și a fost denumită ,,Cetațenia europeanăîntre multiculturalism și valori cresține”.

Cea de-a doua zi, 26 ianuarie, a început cu unconcurs pe clase coordonat de doamna profesoarăGabriela Rusu în Corpul C, numit “Mozartienii - Con-curs de creație și interpretare muzicală”. Eleviiparticipanți au fost cei ai claselor a V-a B, D și E, careau interpretat compoziții proprii la chitară și flaut și ne-au împărtășiit curiozități din viața lui Mozart.

Lansarea unui nou număr al revistei Spre Lu-mină s-a concretizat într-o întâlnire dintre catedra delimba și literatura română și redacția revistei, în carefiecare dintre cei implicați în crearea acesteia au pre-zentat rațiunea și conținutul fiecărei secțiuni. Am ple-dat încă o dată, alături de elevii Colegiului Național,pentru frumos, creativitate și originalitatea gândurilor,redescoperind împreună faptul că literatura, filmul și,generalizând, cultura, sunt indispensabile unei formăriumane complete.

Un alt eveniment, de această dată dedicat elevi-lor de liceu a fost Balul Bobocilor. Acest a avut loc atâtîn Sala de festivitați pentru deșfăşurarea concursului deMiss Boboc, cât și în sala de sport ulterior, pentru pe-trecere. În organizare au fost cei din Consiliul școlar alelevilor și cei din Asociația elevilor din Colegiul Naționalprofesorul coordonator fiind Oana Pasarică.

Cea care a castigat concursul de Miss Boboc afost Irina Rotaru, aceasta afirmând următoarele: ”Pri-vesc experiența din cadrul balului bobocilor” cusiguranță ca pe una unică, un moment de fericire și cașansa de a face ceva artistic, de a te face observat princeea ce te reprezintă. M-am exprimat numindu-l ,,unmoment de fericire” pentru că, deși ajungeam acasadupa 5 ore de repetiții și eram obosită, mă simțeamfericită pentru că făceam ceea ce îmi place. Tot ansam-blul balului, faptul că zâmbeam pe scenă, că am dan-sat, că am trecut prin toate acele probe, a reprezentatceva natural, ceva ce mă reprezintă. Țin minte momen-tul când am ramas doar eu cu Daria în față, urmând săaflam locurile 1 și 2. Am luat-o de mână atunci, pentrucă știam că orice ar fi, am trăit niște clipe foarte fru-moase pe care nu le voi uita alaturi de o persoană decare m-am apropiat mult. Sala a început să strige ,,9A”,pentru că suntem colege, iar asta mi-a demonstrat călumea care se afla acolo era mândră de noi și suntemînvingatoare prin tot ceea ce am făcut.

Cea de pe locul doi, Daria Alexia Grigoraș, ne-aîmpărtășit din amintirile ce i le-a adus acest concurs:,,Experiența acestui concurs a fost pentru mine una deneuitat, din care am avut de învățat foarte multe: ceînseamnă spiritul de echipă, munca, pasiunea, dărui-rea, prietenia. Un moment de neuitat a fost cel în caream rămas la final pe scenă alături de Irina așteptâd re-zultatele. M-a luat de mână și, în acel moment, mi-amamintit de toate clipele petrecute împreună, căci acestconcurs ne-a apropiat foarte mult. Tot ce pot să spunacum este că aștept să vină anul urmator pentru a or-ganiza cu toții, din nou, balul. Un sfat pentru fete: ,,sănu rateze această experiență, deoarece, așa cum amspus, este unică în viață!”.

Imaginează-te în mijlocul unei scene, în faţamultor persoane ce te privesc. Cum ai vrea să te vadăaceste persoane, ce ai vrea să transmiţi, cum te-ai arătaîn faţa lor? Dacă nu ai face-o prin pasiunea ta, ai puteaaltcumva? Dacă nu ai zâmbi, ai părea că te bucuri deviaţă pas cu pas? Dar nu să zâmbeşti forţat, ci involun-tar, sincer, cu toată inima. Poţi vedea chipurile celorcare se află în faţa ta? Să te concentrezi pe detaliile lor,poate pe culoarea ochilor? Sau par o mulţime de oa-meni ce te privesc cu ochii lor, poate căprui, sau al-baştri, verzi? Îţi poţi răspunde la aceste întrebări înminte? Te poţi vedea cum ai vrea să te vadă ceilalţi?Dar dacă stai şi te arăţi întru totul, până la urmă, sepierde misterul, misterul e frumos, păstrează-l.

Mă văd pe mine pe o scenă ce a aparţinut unuiloc pentru o multudine de ani, o scenă pe care au păşit

mii de oamenii, au cântat, au dansat, s-au exprimatcum au putut ei, cum au vrut. E o seara, o perioadă decâteva ore, nici mai mult, nici mai puţin, atât dureazăea concret, dar nu pare atât. Ajungi înainte să înceapă,mergi pe covorul roşu, grăbindu-te spre sală. Faci ul-timele pregătiri, repetiţii în minte, te gândeşti, exer-sezi. Ai vrea parcă să mai faci o dată paşii, să fii sigurcă o să fie totul bine, dar timpul trece atât de repede…Când a trecut? Lumea merge în jurul tău dintr-o parteîn alta, pregăteşte ultimele detalii. Prima parte trebuiesă înceapă, ne schimbăm toate, stăm împreună, vremsă mai facem totul măcar o dată, dar trebuie să mer-gem pe scenă.

Intri în personaj. Alb-negru, anii 20, perle, fran-juri, pene, totul pare scos dintr-un film. Mai stai să tegândeşti la ce aveai de făcut, ,, zămbeşte, privirea sus”?

cElEbrArEA frumusEţii

Irina Rotaru, clasa a IX-a A

5

6

Eu nu cred, pentru că începe muzica, şi o dată cu eaîncepe filmul; iei parte la acea scenă, intri in personajşi te vezi parcă prin una dintre acele diapozitive vechi,ascultând muzică de la un pick-up. Ne aliniem şi înce-pem să dăm viaţă acelui ansamblu de imagini, săfacem un moment împreună pentru care am avut re-petiţii şi am primit mult ajutor de la nişte persoane careerau mereu acolo pentru un sfat şi pentru a-ţi aducezâmbetul pe buze. Totul trece rapid, perlele sar şi iesîn evidenţă din rochiile negre, zâmbetele se împrăştieîn toată sala. Se aud aplauze de fundal, dar eşti preaprinsă în cadru. Se termină rapid parcă, timpul trecuseprea repede prin acei paşi de charleston. Următoareaprobă urmează curând, defilarea, iar lumea trebuie săse pregătească.

Mă priveam în rochia de la banchet, mă între-bam când o să o mai pot purta, să îmi amintesc detoate experienţele pe care le-am avut purtând-o, devalsul lunii mai de anul trecut. Mai devreme decât mise părea, am ajuns să aştept să urc pe scenă din nou.Mai ai timp să te gândeşti la toate lucrurile de care artrebui să ai grija? Deja ţi se aude numele, intri în acelpeisaj, păşeşti până în mijloc, apoi în faţă, făcând tra-seul arătat la repetiţii. Zâmbeşti, priveşti în faţă, te simţibine, te întorci atentă la următorul pas, dar totodatăîncrezătoare în ce va urma, şi totul pare conectat, pres-tabilit, totul merge cum ar trebui, cu aplauze, cu susţi-nere, cu un sentiment unic, de apreciere. Deşi pauzelepar destul de lungi pentru a te pregăti, totul vine rapidspre tine, de la emotii, de la curiozitate sau intensitate.Probe surpriză, să faci un catren, ar putea părea com-plicat, dar cuvintele pur şi simplu se scriu pe hârtie, in-spiraţie. Cum obişnuiai să faci când erai mică şi tebucurai la fiecare rimă pe care o făceai. Totul se ter-mină rapid. Înainte să îmi dau seama, mă schimbampentru proba de dans, una dintre probele mele favo-rite. Fetele care au participat anul trecut ne-au spus săne distrăm şi să dansăm simţindu-ne bine. Când amieşit pe scenă de mână cu partenerul meu, aşteptamsă înceapă muzica. Ritmul abia începuse, dar îmi dă-dusem seama de ce fel de dans este, aşa că am făcutacei paşi. Pe lângă dansul propriu-zis, nu ezitam să rad,să zâmbesc, chiar era un moment în care arătai tot ceai şi reuşeai să faci din nişte mişcări improvizate niştemomente de râsete, de mişcări făcute cu implicare. Măuit şi acum la poze uneori şi văd cum zâmbeam atuncişi cât de bine mă simţeam. Mi se pare ceva naturalmodul în care m-am simţit având în vedere plăcereacu care dansez. Înainte să îmi dau seama, se terminaseaceastă probă şi urma cea de talent. Colegele mele aucântat înaintea mea, iar eu repetam dansul din nou şidin nou în camera de lângă. Aveam multe emoţii pen-tru că îmi doream ca totul să iasă perfect şi să pot ex-prima ceva prin mişcările mele.

Imaginează-te urcând pe o scenă în care lumeate priveşte. Mai auzi lucruri din mulţime? Muzica înce-puse. Nu mă mai gândeam la ce mişcare urmează, latoate detaliile, pur şi simplu fiecare pas venea unuldupă altul, voiam să spun ceva prin felul în care dan-sez, să arăt cum sunt. Încă de când eram mică şi am

fost prima oară la dans sportiv, mi-am dorit să am oca-zia să dansez într-o zi pe o scenă o coregrafie latino.Îmi aminteam cum îi priveam pe cei mai mari decâtmine, dansam în pereche. Eram atentă la fiecare deta-liu, de la rochia fetei colorată, la sandalele sale, pânăla postura amândurora, felul în care îşi mişcau fiecareparte a corpului şi se putea observa câtă pasiune punîn acel dans. Asta îmi doream şi eu să fac, să transmitcă ceea ce fac este din pasiune. Visând de când erammică la acest lucru, totul a devenit şi mai intens cânds-a întâmplat. Îmi amintesc felul în care îmi bătea inimaatât la început, cât şi la final, cât de fericită am fost înacele patru minute şi cât suflet am pus. Simţeam purşi simplu că fac ceea ce mă defineşte şi că mă comple-tează. Mă gândeam la alegerea pe care am făcut-o şipe de o parte speram să îmi iasă totul cum am repetat,însă mai mult îmi doream să fac orice cu pasiune, iarfaptul că am dansat cu Matei a fost cea mai bună ale-gere pentru toate lucrurile pe care mi le-a arătat, pen-tru tot ce m-a învăţat şi pentru toate orele petrecuterepetând, conturate de glumele lui nelipsite ce îţi aduczâmbetul pe buze. Mă bucur că am reuşit să cunosc opersoană într-un mod atât de frumos, adică prin dansşi că am împărtăşit un lucru care ne descrie întru totul.

Acele ore, acea zi, seara, oricum ar putea fi des-crisă, parcă a zburat prin felul în care s-a desfăşurat.Un moment atât de aşteptat, plin de emoţii, dar caretotuşi trece în câteva clipite. Însă momentul in care amdansat nu a fost astfel. Părea că durează o veşnicie, saupoate aşa l-am simţit eu, aşa mi-am dorit să fie. Uneoriîmi doresc să dau timpul înapoi şi să mă întorc la aceazi de 26 ianuarie în care totul a fost minunat şi uneorimi se pare că reuşesc să fac asta. Mă uit deseori lapoze, la filmuleţe şi toată ziua mi se luminează cândîmi aduc aminte de acele momente. Uneori pot să măvăd pe scenă dansând ca la bal şi mă gândesc la tot ceam simţit în acel moment, este pur şi simplu frumos.După toate cele întâmplate atunci, am ieşit din sală şiam păşit pe covorul roşu. Aveam trandafiri în mână şicoroniţă pe cap, dar ceea ce conta cel mai mult erazâmbetul meu de atunci. Era ca într-un film. Imagi-nează-te pe o scenă dansând sau cântând sau făcândorice altceva îţi place cu multe pasiune. Nu te vezi maifericit decât ai fost vreodată?

7

miss boboc 2017Ce anume v-a determinat să participați la

acest concurs?Daria: Primul gând legat de înscrierea la con-

cursul de miss trebuie să recunosc că l-am avut la BalulBobocilor de anul trecut, când am văzut că participan-tele susțineau și o probă de talent. În acel moment m-am gândit că mi-aș dori să cânt și eu în cadrulbalului,însă nu știam dacă voi face acest lucru ca par-ticipantă,sau ca invitată între probele fetelor.Astfel, înprincipal, ceea ce m-a determinat a fost dorința meade a cânta , de a descoperi o noua oportunitate pecare o poți trăi o singură dată înviață,de a marca începutul unei noi pe-rioade ce va fi plină de amintiri.

Nicola: Sincer, nu eu am fostcea care a avut inițiativa în totalitate.Bineînțeles că aveam în gănd să mă în-scriu, dar eram destul de reticentă dincauza neîncrederii, încât atunci când avenit șansa de a participa, colegelemele au fost cele care m-au înscris șicare m-au încurajat mai departe lapreselecții.

Care ar fi „criteriile de se-lecție” pentru o participantă la miss?

Amalia: În primul rând, o par-ticipantă la miss trebuie sa aibă în-credere în sine, atitudine, să nu fietimida și să zâmbească mereu, indi-ferent de situație.

Irina: Nu știu dacă aș putea să lenumesc criterii de selecție, dar cred căpentru a participa trebuie să ai curaj săte faci cunoscut și să ai o pasiune pecare vrei să o împărtășești cu toatălumea. E adevărat că la preselecții ne-au selectat, însa au facut-o dupămodul cum ne-am prezentat, după odefilare și o probă de dans, deci con-tează să te simți bine în timpul acelorprobe și să îți placă ceea ce faci.

Înainte de concursul de miss, ați mai luatparte la evenimente de acest gen?

Daria: Nu am mai participat niciodată la un con-curs de acest fel, însă pot spune că am avut contact cuscena încă de la vârsta de patru ani, când am începutsă cânt și să merg la concursuri, spectacole, emisiuni.

Iulia: Înainte de acest concurs nu am mai parti-cipat la astfel de evenimente, însă fiind implicată dintoamna anului trecut într-o agenție de modeling, amavut și o prezentare de modă, am urmat cursuri de de-filat, dar am fost și analizată în legatură cu modul în

8

care arăt și cum mai pot modifica în bine. Deci potspune că la defilat nu am avut emoții, și am avut puținmai multă încredere în mine la probe.

Cum v-ati simțit la preselecții? Cristiana: La audiții m-am simțit emoționată,

însă foarte optimistă.Nicola: Eram foarte speriată și aveam o idee

preconcepută foarte greșită. Credeam că vor fi duricu noi și că va fi ceva foarte stresant. În schimb, juriulera format de colegi din clase mai mari, și profesoa-rele făceau parte dintre cele pe care eu le cunoșteam,încât să nu îmi dea emoții mai mari. Toți au fostînțelegători cu noi, și la pregatirea coregrafiei, și câtașteptam să ne dea rezultatele, ceea ce ne-a facut săne simțim mai relaxate.

A fost o decizie grea alegerea momentelorpentru proba de talent?

Irina: Mi-a fost foarte ușor să aleg momentul dela proba de talent, deoarece încă de cand m-am decissă particip am vrut sa o fac pentru a avea ocazia sădansez, adică să fac un lucru de care sunt pasionată șicare reprezintă modul meu preferat de a îmi petreceretimpul și totodată un moment în care sunt eu însămiși reușesc să mă exprim făcând ceea ce îmi place.

Amalia: Alegerea momentului pentru probenu mi s-a părut atât de grea cât slecţia ținutelor.

Proba de talent a fost relativ ușoară odată ce amînvățat numărul.

Cum ați descrie perioada repetițiilor?Amira: Perioada repetițiilor a fost tensionată și

destul de obositoare, dar și foarte frumoasă, de careîmi amintesc cu plăcere. M-am simțit foarte bine la fie-care repetiție, m-am distrat, am petrecut timp cu per-soane dragi, care mi-au fost alături și m-au susținut petot parcursul acelei perioade, dar și în seara balului.Am învățat să îmi controlez emoțiile, să nu mă dau ba-tută chiar și atunci când cred că am ajuns la capătulputerilor și să mă bucur de fiecare moment.

Daria: Am avut repetiții destul de des, am mun-cit foarte mult și noi, și cei care ne-au pregatit. Amvenit la școală și în vacanță, am rămas după ore, însăîmi făcea plăcere să merg, deși aveam mai puțin timpliber și ajungeam mai obosită acasă, deoarece mă în-tâlneam cu fetele, dansam, vorbeam despre cum va fila bal, apoi ieșeam împreună să căutăm rochii, acce-sorii și diferite lucruri de care aveam nevoie pentruprobele noastre.

Cristiana: Perioada repetițiilor a fost una obo-sitoare, dar m-am împrietenit cu persoane noi și amînvațat multe lucruri din această experiență.

Știu că sedinta foto a avut loc la Palatul Culturii.Aflându-vă într-un spațiu ce emana frumos, istorie șiarmonie, cum v-ați simțit luând parte la aceastăexperiență?

9

Nicola: Cred că toatene-am simțit minunat. Era o at-mosferă de bal, toate fiindaranjate și îmbrăcate în rochiilungi, alături de persoane carene-au ajutat să facem niște fo-tografii excepționale.

Amira: Ședința foto afost unul dintre cele mai fru-moase momente din acea pe-rioadă și cred că toate ne-amsimțit foarte bine luând parte laaceasta. Faptul că am avut po-sibilitatea de poza la PalatulCulturii ne-a bucurat foartetare, mă simțeam ca într-o po-veste, totul era atât de frumosși de elegant și, de asemenea,se potrivea cu tema balului.

Amalia: Într-adevăr locul ales pentru ședințafoto a fost foarte frumos și am rămas plăcut surprinsăintrând în anumite încăperi, ținând cont că nu preaavusesem contact cu Palatul înainte.

Dacă ar fi să descrieți participarea la Miss întrei cuvinte cheie, care ar fi acelea?

Daria: Dăruire, talent și emoțieIrina: Fericire, pasiune, memorabilAmira: Emoție, satisfacție, frumusețeCristiana: Un moment unicIulia: Emoție, curaj, muncăAmalia: Experiență, prietenii, unicitateNicola: Muncă, prietenie, emoții

Cum credeți că v-a influențat implicarea înacest eveniment?

Irina: Acest eveniment m-a influențat cusiguranță într-un mod pozitiv, deoarece am reușit săcaștig încredere în mine, să zâmbesc fără un motivanume, să cunosc persoane noi, să leg prietenii, să îmidezvolt pasiunea, să arăt cine sunt prin ceea ce îmiplace, să dansez ca să exprim, să mă cunosc mai bineși, cel mai important, să fiu fericită, să îmi creez nișteamintiri la care, gândindu-mă, aș afirma cu sinceritatecă sunt fericită.

Iulia: Cred că acest concurs m-a ajutat să învățsă mă implic serios când mă apuc de ceva, să comunicmai bine, să leg prietenii, și, poate, să îmi controlez maibine emoțiile.

Cum v-ati înţeles cu celelalte concurente,precum şi cu organizatorii evenimentului?

Amira: M-am înțeles bine cu celelalte partici-pante și ceea ce mi-a plăcut foarte mult e faptul că nua fost un spirit de competiție între noi, nu ne-am con-siderat niciodata una pe cealaltă rivale sau concurente,toate fetele au fost deschise și prietenoase, ne-am dis-trat împreună la repetiții și sunt sigură că toate amrămas cu amintiri frumoase din perioada concursului.Pe organizatori, de asemenea, mă bucur că am avutocazia să îi cunosc în perioada dintre preselecții și balși să realizez că sunt niște persoane minunate. S-au im-plicat foarte mult în toate activitățile și au făcut tot po-sibilul să ne ajute cu tot ce am avut nevoie, ne-auîncurajat atunci când aveam emoții, ne-au împărtășitdin experiența lor din anii precedenți și le sunt recu-noscătoare pentru toată susținerea, sfaturile și gându-rile bune.

Amalia: Dat fiind faptul că între noi și organiza-tori diferența de vârstă era cam de un an, ei au fostfoarte deschiși și prietenoși cu noi, ne răspundeau laorice întrebare, ne dădeau sfaturi, iar după concurs amformat prietenii noi atât cu participante, cat și cu or-ganizatorii concursului.

10

Daria: Cu fetele, precum și cu organizatorii m-am înțeles foarte bine și am legat prietenii foarte fru-moase. Fetele mai mari, care au participat la miss,ne-au ajutat foarte mult, ne-au dat sfaturi, ne-au încu-rajat, au rămas cu noi la fiecare repetiție să ne ajute săînvățăm coregrafia, să întelegem structura probelor, sădefilăm corect, să ne alegem ținute potrivite.

Sunt convinsă că ați avut emoții… presiuneaera destul de mare, dar cum ați reușit să trecețipeste aceste stări de tensiune?

Irina: Adevarul e că emoțiile sunt mari, pentrucă înainte de fiecare probă, trebuie să te ambiționezisă dai tot ce ai mai bun, însă am reușit să trec pesteele, pentru că erau lângă mine persoane la care țin șiaveam mereu în minte faptul că fac aceste lucruri dinplăcere. Astfel am reușit să trec peste emoții și m-amconcentrat să dau tot ce am mai bun și să trăiesc clipa.

Nicola: Emoțiile erau foarte mari, dar cred că amreușit să trec peste ele după prima probă, cea a dan-sului de grup. Văzându-mi toți prietenii și familia însală aplaudând și exclamând, mi-a fost ușor să lasemoțiile în urmă.

Cristiana: Am reușit să trec peste starile tensio-nate cu ajutorul părinților, al prietenilor și, de aseme-nea, cu cel al celorlalte participante și al organizatoriloracestui eveniment.

Ce ați simțit urcând pe scenă, la defilare și laprobele propriu-zise?

Iulia: Pe scenă m-am simțit ca o vedetă, ca opersoană importantă care în sfârșit e apreciată șiaplaudată. Emoțiile nu prea le-am simțit pentru că înculise a fost o întreagă agitație și nici nu aveam timpsă mă gândesc la ele. Mă trezeam pur și simplu arun-cată pe scenă în fața unui public imens. Vă dați seamacă am avut emoții mari, însă cele mai multe au fostpână în acea seară.

Amira: Nu cred că voi uita vreodată emoțiile pecare le-am avut înainte să urc prima dată pe scenă.Tremuram și îmi puteam auzi bătăile accelerate ale ini-mii, ascultam cu atentie prezentatorii și așteptam săîmi aud numele pentru a intra. În primele secunde aledefilării nu vedeam nimic, priveam în gol și nu cred cărealizam ceea ce făceam sau unde eram, fiecare clipătrecea foarte greu, de parcă timpul era dilatat. Dupăaceea, am început să mă uit în public, am văzut prie-tenii și susținătorii din sală și m-am liniștit, totul a de-curs bine. La celelalte probe, începusem să măobișnuiesc cu acea tensiune, persoanele dragi care austat cu mine în culise m-au încurajat și m-au ajutat săîmi stăpânesc emoțiile.

Amalia: Când am urcat pe scenă am încercat safiu cât mai naturală, să zâmbesc mereu pentru a arătacă ma simt bine și ca nu aș renunța pentru nimic înlume. A fost frumos ca atunci cand am intrat, toatălumea a început să aplaude și să îmi aud prietenii dinspate cum mă încurajau.

Cum a fost așteptarea clasamentului?Daria: După ce s-a terminat concursul am simțit

o eliberare totală. Clasamentul nu mai conta, eram fe-ricită că totul s-a terminat cu bine, dar tristă pentru căse încheiase o seară de vis și mă simțisem foarte binepe scenă. Țin minte momentul când am rămas doar cuIrina, ne țineam de mână. Atunci am simțit un val deemoție, pentru că urma finalul concursului și îmi tre-ceau prin minte toate amintirile pe care le aveam le-gate de pregătirile pentru eveniment, îi vedeam pecolegii noștri care strigau:”9A, 9A, 9A”.

Nicola: Pe moment, așteptarea clasamentuluipărea o veșnicie. A fost momentul în care știam că numai puteam schimba nimic, dădusem tot ce am avutmai bun pe scenă și aveam doar teama de cum a re-ceptat juriul. Am facut poze, am râs și am încercat să

vorbim despre alte subiecte pentru a mai diminua dinemoțiile evidente.

Irina, care a fost primul gând, după ce ai aflatcă tu erai câștigătoarea?

Irina: După ce am aflat că am câștigat, eramfoarte uimită, deoarece toată situația era prea fru-moasă, nu pot spune care a fost primul meu gând, însăpot afirma că m-am simțit foarte fericită și este un felde fericire ce nu poate fi descrisă, pentru că este purși simplu frumos. Gândindu-mă la persoanele din salăcare erau mândre de mine, la lumea care mă aplauda,la prietenii mei care începeau să plângă de fericire, amfost recunoscătoare, aș putea spune, pentru că erameu în acel moment în care timpul parcă s-a oprit și simtaceste lucruri despre care v-am vorbit, care sunt cutotul de neuitat și cu siguranță extrem de frumoase.

Fetelor care vor dori să participe în viitor, cesfat le-ați putea da?

Amira: Să nu le fie frică să participe, pentru cănu au nimic de pierdut și sunt sigură că nu vor regreta,să fie ele însele, cât mai naturale și încrezătoare înforțele proprii, să se bucure de fiecare moment și săzâmbeascsă mereu!

Iulia: În primul rând, cred că trebuie să știți căîn spatele unui spectacol frumos și a unui rezultat pemăsură, există multă muncă, stres și emoții. Toateacestea nu trebuie însă să vă descurajeze, ci să văambiționeze și să vă determine să dați tot ce aveți maibun. Să nu o luați prea în serios, distrați-vă și savurațifiecare moment, deoarece nu vă veți mai întâlni cu el!

Amalia: Le sfătuiesc să aibă încredere în ele șisă se exprime liber atât la preselecții, cât și la concursulpropriu-zis. Să aibă curajul de a fi ele însele și să nulase emoțiile să preia controul asupra lor.

Iar în final, puteți împărtăși câteva impresiide ansamblu asupra a tot ce a însemnat pentru voiaceastă experiență?

Nicola: A fost o experiență uimitoare, în care amînvățat să îmi dozez timpul, să mă împart între repetitiiși școală și în care am cunoscut persoane extraordi-nare. Recomand această experienta oricui și abiaaștept anul viitor să vad ce fete talentate și frumoasevor veni la preselecții.

Irina: Aceasta a fost cea mai frumoasăexperiență traită de mine până acum. A fost momentulîn care am descoperit un nou tip de fericire, în care mi-am amplificat pasiunea cu care am făcut toate lucrurile,în care am simțit lucruri noi, am legat prietenii, am cu-noscut persoane noi și am văzut cum este să te lașidescoperit făcând ceva artistic. Este un lucru cu totulnou pe care nu l-aș putea uita niciodată și de care îmivoi aminti mereu cu placere și cu zâmbetul pe buze.Per total, concursul de miss boboc pentru mine a fosto seară inedită în care am simțit că pot face orice și cătot ce fac cu pasiune îmi aduce fericire.

Daria: Această experiență a concursului de MissBoboc a fost una dintre cele mai frumoase pe care le-am trăit în anii de școală, pot spune că m-a familiarizatcu lumea liceului... Într-un cuvânt, de neuitat!

Amira: A fost una dintre cele mai frumoaseexperiențe la care am participat, din care am avutmulte de învățat și de care îmi voi aminti mereu cudrag. Am trăit momente frumoase, am cunoscut oa-meni minunați, am petrecut timp cu persoane specialeși am rămas cu amintiri deosebite pe care le voi povestimereu zâmbind.

A consemnat Diana Postolache, clasa a IX-a A

11

corul nAţionAl Junior- pErformAnţE muzicAlE -

Corul Naţional jr. a luat ființă în anul 2009 lainițiativa prof. Antoaneta Ioana Luchian. În prezentcorul reunește un număr de aproximativ 57 demembri, elevi ai Colegiului Național din clasele V-X.

Încă de la înființare, Corul Naţional jr. a partici-pat la diverse evenimente locale, regionale și naționaleprecum Concursul Național Coral, Olimpiada NaționalăCorală, Ziua Internațională a Cântului Coral, GaleleCantus Mundi sau Ziua Pământului.

Din anul 2015, Corul Național jr. a fost inclus înProgramul Național CANTUS MUNDI, inițiat și coordo-nat de Corul Național de Camera MADRIGAL-MARINCONSTANTIN.

Încă din primii ani de activitate, corul a participatla numeroase concursuri şi olimpiade, obţinând premiivaloroase de fiecare dată, precum: la Concursulnațional de muzică pentru formații instrumentale, co-rale și soliști vocali din învățământul preuniversitar, în2009 premiul III, la etapa judeţeană, în anul 2010 atâtla etapa zonală, cât şi la cea judeţeană premiul I, iar în2011, la etapa judeţeană, premiul al II-lea. De aseme-nea, Corul Naţional jr. A participat în anii 2013 şi 2014la Concursul Naţional Coral, obţinând în ambele apa-riţii premiul I. În cadrul Olimpiadei Naţionale Corale, laetapa zonală, corul a luat premiul I, urmând să parti-cipe şi la etapa judeţeană unde coriştii au fost premiaţila fel ca în etapa anterioară, în 2016. În anul curent şco-

Antoaneta Luchian, profesor de educaţie muzicală la Colegiul Naţional Iaşi

12

13

lar, corul a participat din nou la această olimpiadă şi aobţinut premiul II.

Am întrebat câțiva membri ai formației vocale, Ce reprezintă pentru voi Corul Național Jr.?Pentru mine, Corul Național jr. este o a doua

familie. Aici mi-am facut prietenii noi și am învățatlucruri noi pe care nu cred că le-aș fi putut învăța înaltă parte precum lucru în echipă. Sincer, acum,după 6 ani în care am făcut parte din CNjr nu credcă aș putea renunța indifierent de cât de încărcat arfi programul meu. Pentru cor îmi voi face întot-deauna timp.

Briana Popa, clasa a X-a D

Pentru mine, să fiu membru al CoruluiNațional jr. este o plăcere, dar în același timp și oonoare, deoarece îmi fac cunoscut liceul în care învăț.

Ștefan Constantinescu, clasa a V-a A

Pentru mine, CNjr. reprezintă locul unde mă potperfecționa din punct de vedere vocal și pot învățacântece noi. La fel de important pentru mine este fap-tul că am legat noi prietenii cu colegi din alte clase pecare altfel nu i-aş fi putut cunoaște atât de bine.

Elena Aron, clasa a VII-a BCNjr. reprezintă pentru mine un model de uni-

tate, de prietenie. Aici am învățat să iubim muzica și săne acceptam unii pe alții așa cum suntem.

Delia Sofian, clasa a VII-a B

Dacă ar fi să alegi un moment unic petrecutalături de Corul Național jr, care al fi acela?

Cel mi frumos moment petrecut la cor, pentrumine, a fost participarea la faza zonală a OlimpiadeiNaționale Corale la Galați anul trecut (n.r. martie 2016)unde am primit un punctaj de 98 de puncte și PremiulI. Atunci am simțit că toată munca noastră nu a fost înzadar și că merită să continuăm.

Briana Popa, clasa a X-a D

Trebuie să aleg doar unul? Nu cred că pot. Celemai plăcute momente de la cor sunt repetițiile. Râdemmult și învățam la fel de mult. Îmi mai place și cândmergem în alte orașe, la concursuri. Călătoriile cu CNjr.sunt unice.

Maria Aron, clasa a VII-a B

Cele mai frumoase momente sunt repetițiile.Atunci glumim, râdem și mâncăm bomboane.

Ana-Maria Zaharia, clasa a V-a A

Nu cred ca aș putea să clasific amintirile cele maifrumoase, dar pot spune că pe primul loc vor fi mereuconcertele la care am luat parte, repetițiile la care mergcu drag și cu siguranță momentele petrecute în culiseînainte să urc pe scenă împreună cu restul corului.

Diana Marcu, clasa a VIII-a F

Cel mai frumos moment de până acum a fostparticiparea noastră la Concertul de Crăciun al Corului

14

Madrigal. Pe scena Ateneului (n.r. Ateneul RomânBucurești), am realizat că, pentru a ajunge la nivelulMadrigalului, trebuie multă muncă. De atunci sunt maiatentă la repetiții și abia aștept fiecare nou concert săsimt din nou acea satisfacție și bucurie care nu pot fidescrise în cuvinte.

Maria Enăchescu, clasa a V-a A

De ce ar trebui să cântăm într-un cor?Este important să fii într-un cor, pentru că ai

ocazia să lucrezi în echipă, să te acordezi cu persoaneaparent necunoscute. Totodată, corul te ajută să scapide frica de a cânta în fața unui public, poți câștiga maimultă încredere în tine.

Maria Aron, clasa a VIII-a B

Este important să faci parte dintr-un cor, deoa-rece poți să te faci auzit. Prin muzică te poți descărcade probleme și capeți încredere în tine.

Delia Sofian, clasa a VIII-a B

Pentru mine este foarte important să fiu în cor,deoarece descopăr o lume plină de frumusețe, cânteceși bucurie alături de doamna noastră profesoară.

Maria Enăchescu, clasa a V-a A

Sunt de părere că este foarte bine să fii într-uncor nu doar din punct de vedere al valorificăriicapacității de a cânta, cât și datorită faptului că ai po-sibilitatea de a socializa, de a face noi prietenii, noiamintiri și de a învăța încă un lucru care îți poate fii deajutor pe parcursul vieții. Starea mea de pe scenă esteindusă deseori de public, de repertoriul ales sau dedoamna dirijor care ne face mereu să ne simțim binesi ne prinde chiar și când leșinăm pe scenă.

Diana Marcu, clasa a VIII-a F

Pentru mine este important să fiu într-un cordeoarece am cunoscut elevi mai mari, am socializatcu cei din jur și am făcut ce îmi place alături de prie-tenii și colegii mei. Am învățat mai multe despre mu-zică și compozitori și cum se citește o partitură pemai multe voci.

Giula Hodorogeanu, clasa a V-a A

Pentru mine, este important să cânt într-un cor,deoarece învăț să îmi controlez vocea și să mă sincro-nizez cu alte persoane.

Iulia-Ștefana Todirașcu, clasa a V-a A

Consider că, să aparții unui grup, în geneneral,este foarte important. Copiii într-un cor, socializeazăîși fac noi prieteni, învață lucruri noi într-o manieră plă-cută, relaxantă.

Lidia Ivanov, clasa a VIII-a B

Îmi place să cânt in cor, deoarece cântatul îmicreează o stare de bine, de fericire. Aici pot intâlni alțicopii care impărtașesc aceeași pasiune pentru muzicacorală ca și mine. Este important sa fii membru intr-uncor, deoarece iți poti dezvolta cunoștintele muzicale, poți

cunoaște oameni noi. Cântatul în fața publicului mă ajutăsă am mai multă încredere în mine. Mă bucur că pot safiu impreună cu alîi copii prin intermediul cântecului.

David Andrei Vacaru, clasa a V-a C

Am adresat același set de întrebări și doamneiprofesoare Antoaneta Ioana Luchian, coordonatorul șidirijorul Corului Național jr.

Ce reprezintă CNjr pentru mine? Este locul șispațiul în care ajung să îmi cunosc elevii mai bine șiimplicit să mă cunosc mai bine pe mine însumi. Copiisunt minunați și pot să facă lucuri extraordinare. Do-vadă stă palmaresul CNjr. Să faci performanță în do-meniul muzical cu elevii unei școli definită prinperformață în domenii teoretice este excepțional. Maimult decât atât, a reuși să determini ca un număr deaproximativ 50 de elevi cu un program foarte încăr-cat, care concurează la olimpiade județene șinaționale în domenii diverse precum Limba și Litera-tura Română (Cristina Jari – calificată la faza Naționalăa OLAV) și Limbi străine (Lidia Ivanov – olimpicăinternațională la Limba Rusă; Bianca Iris Samoilă –olimpică națională la Limba Franceză), care se pregă-tesc pentru Evaluarea Națională (aprox. 20% dinmembrii corului sunt clasa a VIII-a) să vină săptămâ-nal la repetiții este extraordinar.

Care sunt momentele cele mai frumoase pe-trecute cu CNJr?

Clar repetițiile. Și mai ales repetițiile în care fosțimembrii ai corului – care acum învață în alte școli – vinsă ne viziteze. Nu își vizitează neaparat profesorul, cimai ales colegii. În ultima perioadă lucru acesta se în-tâmplă destul de des și nu poate decât să ma bucure.E pentru mine un semn că formația noastră reprezintăpentru ei un loc în care revin cu plăcere și bucurie.

Un alt moment important pentru Corul Naționaljr a fost implicarea noastră în Programul NaționalCANTUS MUNDI, un program inițiat și coordonat deCorul Național de Cameră, MADRIGAL, „Marin Con-stantin” cu sprijinul Guvernului României. Prin inter-mediul acestui program beneficiem în mod constantde suport logistic și metodologic și de activități extra-ordinare precum participarea formației noastre la Con-certul Extraordinar de Crăciun al corului Madrigaldesfășurat pe scena Ateneului Român București pe 17decembrie 2016. Impactul acestui eveniment asupracopiilor a fost unul extrem de pozitiv și s-a văzut îngradul de implicare a elevilor participanți în activitățileulterioare.

Care sunt planurile de viitor ale CNjr? Ne-am propus ca în acest an să cântăm cât mai

mult. Am participat la faza județeană a OlimpiadeiNaționale Corale unde am obținut un binemeritat locIII și la numeroase concerte - eveniment sau de bine-facere. În vara și toamna acestui an, ne-am propus săparticipăm la primele noaste Festivaluri CoraleInternaționale la Iași, respectiv în Grecia.

15

c.l.u.E.: clubul dE linGvisTicĂ AlcolEGiului nAţionAl iAşi

Mălina Strugaru, clasa a XI-a A

Clubul de lingvistică al Colegiului Naţional Iaşi,înfiinţat din iniţiativa elevilor în septembrie 2016 și co-ordonat de doamna profesoară Antonina Bliorț asusținut pe parcursul anului atât activități periodice,constând în întâlniri săptămânale, cât și proiectul Es-capeRoomCNI2016, cu scop caritabil.

Pe parcursul primului semestru, au participat lacursuri aproximativ 25 de elevi, activitățile cu duratăde două ore fiind susținute, după programul școlar,de către patru elevi de liceu.

Proiectul EscapeRoomCNI2016, realizat în cola-borare cu MasterEscape, reprezentând un element deautenticitate al Colegiului Național, a înregistrat unfoarte mare success în cadrul ediției din decembrie2016, aproximativ 60 de echipe, formate din trei saupatru elevi fiecare, participând la eveniment. Sălile fo-losite au fost săli de clasă, aranjate de o echipă de elevide liceu voluntari, întreag activitate desfășurându-sedupă programul școlar, pe parcursul a trei zile. Au exis-tat patru camere tematice create de către elevii orga-nizatori, două fiind identice. Temele alese au fost:,,Atelierul lui Moș Crăciun”, ,,Ucenicul lui Da Vinci”, res-pectiv ,,Conspirația”. Suma a fost donată în scopulsponsorizării fondului de burse al școlii pentru eleviicu situații dificile. În urma evenimentului, elevii au fostîncântați, unii dintre ei participând chiar de două ori laactivitate.

În cadrul cercurilor organizate în fiecare săp-tămână în școală, coordonate de elevi de liceu, fon-datori ai clubului și de doamna profesoară Antonina

Bliorț, s-au desfăşurat cursuri nonformale de lingvis-tică, dar și jocuri și activităţi recreative, cu scopul dea dezvolta abilităţile de observare, de ducție și ana-liză.

Probabil că fiecare dintre noi are o pasiune, celpuțin una. Indiferent dacă aceasta este o disciplină încare poate avansa în școală, un sport pe care îl practicăîn timpul liber, un tip de artă sau orice alt exemplu lacare ne gândim, de cele mai multe ori nu este dificil săgăsească un mod de a-și manifesta interesul pentruceea ce îi place. Dar ce putem face atunci când obiectulpasiunii noastre, deși poate fi încadrat în categoria ma-teriilor școlare, nu se studiază în școală? Soluția ar fi săîncercăm să ne creăm singuri un spațiu în care să neputem dezvolta interesul pentru ceea ce ne place; sădevenim din aspiranți la un loc într-o sală de clasăunde să învățăm despre lucrurile care ne fascinează,promotorii existenței acestuia. În limbajul simplu, prag-matic, pe care înclinația mea către științele exacte mădetermină să îl folosesc, răspunsul nostru a fost săînființăm un club de lingvisticăși criptografie, căciaceastea erau pasiunea de la care am pornit.

Pentru a-mi păstra promisiunea legată de lim-bajul comun, lingvistica reprezintă studiul limbilor, iarcriptografia al codurilor și metodelor de criptare șidescifrare a mesajelor codate. Însă ce am găsit cuadevărat captivant legat de ele este modul în careprobleme și enigme ce par imposibil de rezolvat laînceput pot fi soluționate doar prin gândire logică șipuțină intuiție. Până să le descopăr, nu îmi imaginam

16

că m-aș putea simți ca undetectiv, doar cu o foaie și unpix în față. De atunci, pasiu-nea pentru lingvistică și crip-tografie a fost ceva natural șiam fost încântată să văd cănu eram singura în aceastăsituație. Astfel, am decis întoamna aceasta, împreună cucâțiva colegi doritori, sub în-drumarea doamnei profe-soare Bliorț Antonina, săînființăm C.L.U.E., Clubul deLingvistică și Criptografie alColegiului Național. Ne-ampropus să organizăm întâlnirisăptămânale, în cadrul căroraelevii interesați, distribuiți înfuncție de nivelul clasei înuna dintre cele trei grupe(V-VI, VII-VIII, Liceu), să poatăînvăța despre aceste domeniiși rezolva probleme specifice,selectate atât din olimpiade-lede lingvistică, cât și dincreații proprii ale elevilor deliceu coordonatori. De ase-menea, de fiecare dată, în-cercăm să includem niștejocuri logice, de perspicaci-tate în activitățile elevilor degimnaziu. De câteva ori, amjucat chiar și mimă. Contrarașteptărilor, jocurile leîmbunătățesc participanțilornivelul de concentrare asu-pra discuțiilor mai complexesau a raționamentelor ce leurmează, ajutându-ne să de-venim mai apropiați de eleviicu care lucrăm; să le dobân-dim încrederea și să lecâștigăm atenția. E fireascăpresupunerea că, atunci când elevul ,,profesor” ți-apropus un joc care te-a captivat, ceea ce urmează săspună va fi tot interesant. Desigur, faptul căședințele sunt susținute de elevi pentru elevi repre-zintă și el un factor ce îi determină pe participanțisă fie mai relaxați, mai comunicativi. Nu voi ascundefaptul că, fiind la început, este destul de dificil săatragem un numar mare de persoane, domeniul ne-fiind unul foarte cunoscut printre elevi. Dar, cusiguranță, ne dorim să continuăm activitățile și spe-răm că vom reuși să extindem cât mai mult proiectul.Pe lângă întâlnirile săptămânale, în semestrul I, deCrăciun, am organizat EscapeRoomCNI, evenimentcaritabil care a avut mai mult de 60 de echipe parti-cipante. Ca activități viitoare, pentru anul acesta,vom organiza un concurs de lingvistică și criptogra-fie în cadrul Simpozionului Național Literatura și Ce-

lelalte Arte, urmând ca anul viitor să continuămactivitățile săptămânale.

În încheiere, voi reveni la pasiune. Astfel că, dupădouă luni de activități deja îi cunoșteam pe participanți,nu mi-a fost greu să observ trei eleve de clasa a V-a carenu au lipsit de la nicio întâlnire. Le-am întrebat deci, laun moment dat, dacă vor să meargă la olimpiada de lin-gvistică, care, pentru majoritatea celor prezenți laactivități reprezenta scopul întâlnirilor. Am presupus căvor raspunde afirmativ. Două dintre ele, însă au spus cănu își doresc să meargă la olimpiada. Ne-au spus că vinla clubul de lingvistică pentru că le place. Desigu, și fap-tul că reușim să ne manifestăm pasiunea ne face fericițiși ne motivează, însă, atunci când observăm că prinactivitățile noastre le-o insuflăm și altora, atunci aparecu adevărat curajul de a continua și de a veni mereu cumai multe idei și mai multă creativitate.

TEHnoloGiA viiTorului- pErspEcTivE pEnTru cAriErĂ -

Ioana Eşanu, clasa a X-a A

Echipa Creative Nerds Roboting (sau pescurt, CNR) a avut onoarea de a reprezenta județulIași și, totodată, Colegiul Național la CompetițiaNațională de Robotică „FIRST Tech Challenge“,desfășurată la București în perioada 23-26 martie.

„FIRST Tech Challenge România 2016/2017“este cel mai important concurs de acest fel care are locîn țară și se află la prima lui ediție. Competiția s-adesfășurat la Sala Polivalentă din București. În ringurilede luptă au concurat 54 de roboți realizați de echipede liceeni din toată țara. Organizatorii „FIRST TechChallenge România“ sunt SC BV McCann Erikson SRLși Asociația „Nație prin Educație“, care au oferit suportacestei competiții în baza unui parteneriat încheiat cuMinisterul Educației Naționale.

Sloganul după care organizatorii competiției audesfășurat și au promovat toate activitățile competițieia fost „Gracious Professionalism“ („Dăm dovadă deprofesionalism“). Acest slogan face parte din setul de

valori de bază promovat de fundația FIRST (For Inspi-ration and Recognition of Science and Technology). Înplus, competiția promovează colaborarea și lucrul înechipă între membrii aceleiași echipe, dar și întremembrii alianțelor care se confruntă cu roboții lor înringul de luptă. O partidă obișnuită presupune con-fruntarea dintre două alianțe, fiecare dintre acesteafiind formată din doi roboți. La fiecare meci, alianțeleîși schimbă componența și în felul acesta echipele dinspatele roboților trebuie să negocieze mereu o strate-gie nouă de luptă adaptată la roboții pe care îi dețin șila roboții din alianța adversă. În cadrul fiecărei alianțe,roboții și echipele deținătoare trebuie să se sincroni-zeze eficient atât în perioada autonomă a confruntării,cât și în perioada în care roboții sunt telecomandați.Echipele au participat în câte șase meciuri de calificare,primii șaisprezece clasați intrând în etapele eliminato-rii, respectiv în marea finală. Echipa CNR s-a clasat delocul 33 din 54.

18

În octombrie 2016, domnul profesor de mate-matică, Cristian Lazăr, a adunat o echipă de doisprezeceelevi cu performanțe excepționale în fizică, informaticăși inginerie. În urma unor selecții bazate pe munca încadrul colectivului, CNR a plecat la București în formulafinală de opt membri: Anușcă Armand (clasa a XI-a B,programare), Axintioi Claudiu (clasa a XII-a A, asam-blare), Baciu David (clasa a X-a C, asamblare), ChișcăȘerban (clasa a X-a D, asamblare), Eșanu Ioana (clasa aX-a A, proiectare și marketing), Păcurar Vlad (clasa a XI-a B, șofer), Petcu Darie (clasa a X-a C, proiectare și mar-keting), Rameder Carol (clasa a XI-a B, şofer).

Pentru realizarea robotului, echipa CNR a be-neficiat de cabinetul de germană ca atelier de lucru(ținem să mulțumim catedrei de limba germanăpentru bunăvoință!), unde au fost aduse bancuri delucru și primele componente și unelte oferite de or-ganizatorii competiției: un kit robotic, părți electro-nice și mecanice, terenul de joc, o imprimantă 3D,și alte scule. Pe perioada proiectului, echipa s-a reu-nit oficial pentru a lucra în fiecare zi de sâmbătă,dar și în timpul săptămânii. Organizatorii au furni-zat, de asemenea, instruire online pentru utilizareaaplicațiilor necesare elaborării proiectului, anumeprogramul de modelare 3D Creo (tip CAD) și lim-bajul de programare Java.

Competiția nu s-a rezumat, însă, doar la o la-tură tehnică, ci a testat spiritul de echipă și simțulcomunității. Au fost concepute o siglă a echipei, tri-couri personalizate pentru fiecare membru, o stra-tegie de marketing online, și, nu în ultimul rând, oabordare eficientă pentru atragerea de sponsori.

Mulțumim, așadar, celor care ne-au sprijinitactivitatea: BRD, Vodafone, Dedeman, Amazon,Travis, Exquisite. Suntem mândri de parteneriateleinițiate cu sponsorii noștri și sperăm la o colabo-

rare pe termen lung, având în vedere faptul că CNRîși propune să participe în viitor la multe altecompetiții de robotică.

Mulțumim Colegiului Național pentru susținereaoferită de-a lungul concursului – totul a fost un efortde echipă la o scară mult mai mare decât componențaCreative Nerds Roboting. Ne vedem la „FIRST TechChallenge România 2017/2018“ și îndemnăm eleviiinteresați de proiect să îl contacteze pe unul dintremembri în vederea alăturării în echipă!

Pasiunea pentru fotografie a început acum treiani când priveam cu un mare interes la prietenii meicare aveau aparate foto şi le vedeam realizările. Măuitam cu interes şi uimire la ce minunaţii ieşeau dintr-un asemenea obiect. De mică am fost obişnuită să facpoze cu familia şi să surprind toate momentele ce îmiieşeau în cale. Am fost învatată că fotografia este "artade a fura timpului o firimitură de clipă" Cel mai seriosam început în clasa a opta , când am reuşit să-mi achi-ziţionez primul meu DSLR. Fotografiam tot ce îmi ieşeaîn cale: oameni, maşini, copaci, insecte… orice. Ambiţia,dar şi dorinţa de a învaţa mereu ceva nou m-au ajutatsă îmi perfecţionez modul de a fotografia, iar acest ta-lent mi-a fost evidenţiat în liceu. Clubul foto-video ,,LaLumiere" a avut şi încă are un impact foarte mare asu-pra mea. Ȋmpreună cu doamna profesor Luchian şi cei-lalţi colegi am evoluat. Cred ce cea mai mare dorinţă amea este ca acest club să devină cu adevarat cunoscutîn şcoală, ṣi nu numai.

Ana Maria Acosteoaiei, clasa X-a B

Mi-am dorit încă din clasa a VII-a să primesc unaparat de fotografiat de Crăciun, însă acest lucru nus-a intâmplat la momentul respectiv. Ȋmi doream unDSLR pentru că vedeam în jurul meu oameni pasionţiide arta fotografiei şi mi se parea înca de pe atunci fas-cinant. Ȋn timp, am uitat de această posibilă pasiunepe care aş fi putut să o dezvolt până în clasa a VIII-acând am descoperit că unchiul meu şi-a cumpărat unaparat. Era foarte entuziasmat şi mândru de ce face,chiar am avut ocazia să mă pozeze la banchetul de lasfarşitul gimnaziului alături de prietenii mei. Apoi, re-zultatele la examen m-au impulsionat să îmi urmezaceastă pasiune pe care ştiam că o pot dezvolta într-un mod incredibil de frumos: luând 10 in ambele exa-mene, am primit din partea Ministerului Educaţiei osumă de bani care m-a ajutat să cumpăr un DSLR pecare înca îl am şi alaturi de care am început drumulmeu în fotografie ( încă îmi privesc DSLR-ul ca pe unom apropiat mie, un prieten, pe care îl ajut şi care mă

LA LUMIèRE- iniţiErE În TAinA scrisului cu luminĂ -

19

20

ajută la rândul său). Faptul că am ajuns să fiu unul din-tre coordonatorii Clubului foto-video „La Lumiere” nua fost neaparat o întamplare, dar dacă nu participamla o activitate a doamnei prof. Luchian la care am adusfară să mi se ceară aparatul meu de fotografiat ṣi amînceput să fac poze, probabil că doamna Luchian num-ar fi ţinut minte şi nu m-ar fi chemat să fac poze ladiferite evenimente în scoală până la intrarea mea inclub. Şi domnul Păstrăşcanu a fost foarte deschis laaceastă idee şi dumnealor le multumim că au grijă denoi pentru ca totul să fie bine. Sunt foarte entuzias-mată şi, deşi suntem la început, consider că vom facemulte lucruri frumoase la nivel de şcoală, poate chiarla nivelul oraşului, vom colabora şi vom împărtăşi fie-care din experienţele noastre. De asemenea, în acestdomeniu mi se pare foarte important să avem în jurulnostru persoane pasionate, pentru că de la fiecareputem învaţa cate ceva.

Sabina Cojocaru, clasa a IX-a A

Cum a început povestea mea cu fotografia? Nicieu nu mai ştiu sigur. Tot ce-mi amintesc este că îl ve-deam pe tata cu aparatul lui şi mi se părea fascinant şifoarte complicat cum îl manevra, şi pozele lui erau purşi simplu geniale. Am insistat mult să primesc şi eu unaparat foto, dar nu primeam DSLR-ul oricât aş fi vrut;eram în a cincea, îl puteam strica, şi tot aşa până cândl-am luat, fără să ştie nimeni şi m-am jucat cu el, şi apoile-am arătat părinţilor, cu mare mândrie, cele câtevapoze. O vreme nu l-am mai folosit deloc, până cândam început să ies în oraş să fac poze. Totul a evoluatfoarte rapid de atunci. Şi totuşi parcă am uitat toatăpovestea mea în fotografie. De ce fac asta? Pentru că-mi place să scriu poveşti în imagini. E pur şi simplugenial să prinzi cuvinte prin lentilele aparatului, să cap-

turezi fragmente de realitate şi să nu le laşi să se înve-chească, sau chiar să le arunci în lume şi să-i laşi peceilalţi să le savureze. Şi fiecare dintre noi poate faceasta, fiecare are ascuns talentul de a crea lumi din cu-lori; trebuie numai să îl descoperi, să creşti cu el şi să îllaşi să înflorească în fotografii.

Andrei Rusu, clasa a IX-a B

Ne priveşte

olimpiAdA „TinErii dEzbAT”

Ioana Iliescu, clasa a XI-a A

În cel de-al doilea semestru din anul şcolar2016-2017, am participat alături de coechipierii mei,Smaranda Moroşanu şi Ramon Iancu la etapa localăa olimpiadei Tinerii Dezbat. În urma acesteia ne-amcalificat la faza judeţeană care se va desfăşura înluna aprilie.

Structura acestui concurs presupune douăechipe, formate din câte trei persoane fiecare, guver-nul şi opoziţia, care dezbat pe o anumită moţiuneprestabilită.

În ceea ce mă priveşte, dezbaterile au avut din-totdeauna un rol foarte important atât în dezvoltareapersonală, cât şi în asimililarea unor informaţii de cul-tură generală. Mai mult decât atât, am reuşit să înţelegideea de a asculta şi a analiza o opinie diferită decâtcea personală. Consider ca acest fapt este semnificativîn sensul raportării la relaţiile interumane din societa-tea actuală: să ai abilitatea de a admitecă unele persoane pot avea un punct devedere diferit de al tău. Tot în acelaşispectru de analiză, modul de exprimarea unei idei este dus la un cu totul altnivel când vine vorba de arta dezbate-rilor. Aşadar, am interiorizat noţiuneade construire a unui argument, iar, carezultat, pot spune că în viaţa de zi cuzi pot să îmi structurez ideile într-o ma-nieră mult mai logică.

Însă, ceea ce pot afirma cu ve-hemenţă este faptul că mereu este locde mai bine şi de îmbunătăţire. Olim-

piada Tinerii Dezbat mi-a oferit oportunitatea de a-mi dezvolta în profunzime abilităţile necesare pentrua deveni un vorbitor foarte bun. Factorii care au con-tribuit la această evoluţie nu se rezumă doar la am-biţia individuală, dar şi la contextul de care am avutparte. În acest sens, în orice concurs de debate,echipa joacă un rol foarte important întrucât toţimembrii inerenţi trebuie să acţioneze ca un tot unitar.Aşadar, în cadrul acestei olimpiade, atât eu, Sma-randa, cât şi Ramon ne-am înţeles foarte bine. Totuşi,nimic din toate acestea nu s-ar fi întâmplat fără sus-ţinerea doamnei director adjunct, prof. AntoninaBliorţ. Dumneaei ne-a ajutat extrem de mult în ceeace priveşte construirea cazurilor.

În etapa următoare, sperăm că totul va de-curge la fel de bine şi că vom reuşi să obţinem rezul-tate remarcabile.

21

cros pEnTru şcoli- sTEluţE pE pĂmÂnT -

Antonia Muraru, clasa a XI-a E

„Cros pentru Școli” este un eveniment sportiv,în cadrul căruia ieșenii aleargă cu scopul de a strângeo sumă de bani ce va fi investită ulterior pentruîmbunătățirea calității mediului școlar. Alergătorii potsusține proiectul favorit, însă au obligația de a ducecursa până la capăt. „Cros pentru Școli” se dovedește,astfel, a fi un mijloc eficient pentru crearea și imple-mentarea democratică a soluțiilor ce răspund nevoi-lor elevilor.

Persoanele care optează să participe la acesteveniment își pot asuma mai multe roluri: promotoriișcolii, protagonistul școlii, susținătoru și ambasadorul.Primul rol menționat presupune ca mai multe per-soane să se înscrie, în formatul unei echipe, pentru asusține un anumit proiect. Protagonistul, un elev sauchiar un adult, susține individual o cauză, fără a faceparte dintr-o echipă mai mare. Susținătorul Școlii este,de fapt, persoana care donează o sumă de bani pentruun anumit proiect, iar Ambasadorul este cel care aremisiunea de a atrage cât mai mulți susținători.

În baza unui contract de finanțare, Fundația Co-munitară Iași, organizatorul acestui eveniment, se asi-gură că fondurile ajung să fie investite în proiectelepentru care au fost direcționate. Implementarea pro-iectelor este atent monitorizată și rezultatele sunt eva-luate. Promotorii, Protagoniștii și Ambasadorii suntținuți în permanență la curent cu stadiul în care se aflăproiectele în care au crezut și la care au contribuit.

La fel ca și anul trecut, clubul de voluntariat IM-PACT al Colegiului Național, coordonat de doamnaprofesor Camelia Chihăroi, a înscris în cadrul „Crosuluipentru Școli” proiectul numit „Steluțe pe pământ”. În2016, alergătorii care au suștinut acest proiect au avutca principal obiectiv strângerea fondurilor necesarepentru a sprijini trupa de teatru „Zâmbetul nostru” aCentrului de plasament „C.A. Rosetti” Iași. VoluntariiClubului IMPACT au avut în vedere dezvoltarea armo-nioasă a copiilor, oferirea unei oportunități de a socia-liza, de a fi acceptați și de a demonstra întregiicomunități de ce sunt capabili.

Anul acesta, clubul de voluntariat al ColegiuluiNațional dorește să alerge pentru cea de-a doua edițiea proiectului „Steluțe pe pământ”. Atenția, de aceastădată, se îndreaptă asupra copiilor de la Centrul de Pla-sament „C.A. Rosetti” ce au fost diagnosticați cu autismși care au dizabilități motorii. În parteneriat cu Asociaţia„Bucurie şi Speranţă” din Iași, Clubul IMPACT doreșteca la sfârșitul desfășurării proiectului să fie achiziționatediverse materiale didactice sportive pentru copiii cudizabilități. Alergărtorii care s-au înscris la „Cros pentruȘcoli” pentru a susține acest proiect fac parte, în prin-cipal, din clasele a X-a și a XI-a, alături de coordonatorulproiectului, Mădălin Florea, din clasa a XI-a C. Voi par-ticipa și eu la acest eveniment cu speranța ca, în viitor,copiii de la Centrul de Plasament „C.A. Rosetti” se vorsimți cu adevărat ,,steluțe pe pământ”.

22

23

ExpEriEnţE dE volunTAriAT- dĂruind fEricirE -

Sabina Cojocaru, clasa a IX-a A Nimic nu este mai frumos decât a vedea sclipi-

rea din ochii oamenilor cărora li se face o surpriză.Există o bucurie care nu se poate explica atunci cândvezi copii zâmbindu-ţi pentru că i-ai întrebat simplu,,cum îţi merge?’’ , deşi unii nu ştiu ce să îţi răspundăla această întrebare, privindu-te uşor pierduţi, dar zâm-bind prin ochii lor plini de inocenţă şi sinceritate.

Fac parte din colectivul clasei a IX a A. Noi amfost la ,,Colegiul Tehnic Ion Holban”, o şcoală foartespecială din toate punctele de vedere, unde oameniine zâmbeaucând ne ve-deau , indi-ferent deproblemelepe care leavea fiecaredintre ei.

Eramaproape dec o l e g u lmeu, Mihai,care avea înmână obarcă subformă dem a c h e t ă .Un băieţels-a apropiat de el şi l-a întrebat dacă poate să se uiteşi el la această jucărie, văzându-se în ochii lui uimireaşi curiozitatea în legătură cu toate piesele acelei bărci.Am deschis imediat aparatul de fotografiat şi aşa s-aformat în mintea mea prima amintire cu aceşti eleviminunaţi de la şcoala pentru copii cu dizabilităţi.

Noi am mers acolo cu un scop bine definit, daroricât de mult ne-am fi pregătit emoţional pentru ceeace urma să vedem şi să trăim, nu am fi reuşit să rămâ-nem indiferenţi. Nici nu am fi vrut, oricum. Am începutspectacolul cu Mihnea şi cu Mihai drept prezentatori:copii şi părinţii lor erau într-adevar fascinaţi de felul încare aceştia doi vorbesc şi toată lumea era nerăbdă-toare să vadă ce se va întâmpla în continuare.

Spectacolul nostru a început cu un moment mu-zical susţinut de Andrada, Amira, Roxana, Daria şi Li-zuca (dupa cum îi spunem noi), apoi a continuat cu o

scenetă de teatru de păpuşi intitulată “Peter Pan”, ac-torii fiind Irina, Lăpuş (tot dupa cum îi spunem noi),Daria, Tudi, Iustin, Luci şi Mihnea G. Apoi, Daria ne-aîncântat cu o piesă care ne-a sensibilizat pe toţi ceicare eram prezenţi, fiind acompaniată de Lizuca. Ur-mătorul moment a fost reprezentat de o piesă de tea-tru de păpuşi, numită ,,Jack şi vrejul de fasole”, iarechipa a fost formată din: Andrada, Amira, Mihai,Diana, Lizuca, Alexandra, Mihnea R, care a stârnit multerâsete zgomotoase în rândul spectatorilor, apoi ur-

mând unm i n u n a tnumăr demagie gân-dit de Lăpuşşi Ştefan. Opiesă deteatru ,,Oinspecţiune”a avut catema princi-pală educa-ţia şi a fostadaptată deMircea, So-rana, Andra,Iustin, Vlad,Radu şi Luci.

Am încheiat pe un ton vesel, cântând două melodii îm-preună cu Andrada, Sabina, Amira şi Lizuca.

După terminarea spectacolului, doamna direc-toare ne-a arătat câteva videoclipuri de prezentare aşcolii, pentru a înţelege unde am venit, ce fel de copiiînvaţă în acel loc şi care sunt condiţiile lor. Am facutun tur al şcolii şi am lăsat câteva jocuri interactive pen-tru elevi de care vor beneficia pe un termen lung, fie-care dintre ei.

Când nu eram pe scenă, făceam poze aproapeîn permanenţă. Uneori mă opream şi zâmbeam ui-tându-mă la reacţiile copiilor şi nu îmi părea rău cănu reuşeam şi să imortalizez acele reacţii, pentru căeram prinsă în acel moment, în acea stare incredibilă,nu mă puteam enerva sau supăra din nimic. Acele im-agini au ramas în mintea mea şi vor rămâne mult timpde acum încolo.

24

cu cE nE piErdEm, dE fApT, TimpulÎn Excursii?

Cea mai mare problemă când merg într-o ex-cursie este TIMPUL. Mereu plec în minte cu o listălungă de atracții pe care vreau să le vizitez și de celemai multe ori nu reușesc să vad decât jumătate din ele.Eram cu Alex într-o vacanță și ne-am dat seama că, defapt, cel mai mult timp îl pierdeam ajungând dintr-unloc în altul, timp în care am fi putut face o mulțime dealte lucruri, mult mai interesante. Plimbarea de la ca-zare până în stația de autobuz/metrou, așteptarea înstație, minutele parcă interminabile din mijlocul detransport în comun, și din nou plimbarea din stațiepana la monumentul unde am fi vrut să ajungem nelua cel puțin patruzeci minute din zi, doar pentru o sin-gură călătorie. Dacă ne gândim și la drumurile făcutede la o atracție la alta... La sfârșit realizăm că, de fapt,mare parte din zi am petrecut-o încercând să alergămdintr-un loc în altul ca să vedem cât mai multe. Așa căam găsit o soluție! Gata cu transportul în comun! Gatacu așteptatul în stație! Gata cu aglomerația și hoții debuzunare din metrou! Să încercam ceva nou! Scuterul!

Nu a durat mult să apară această idee, pentrucă Alex își dorea, la acel moment, de ceva timp să îșicumpere un scuter și deja făcea școala pentru a obțineun carnet categoria AM (pentru scutere ce ating vitezamaxima de 45 km/h). Prima dată am încercat scuterulca mijloc de transport în Olanda. Ce loc mai potrivitpentru a începe decât țara bicicletelor? Ne-am uitat peGoogle unde este cel mai apropiat loc de închiriat scu-tere și am găsit unul în Cartierul Roșu, nu departe deAmsterdam Centraal, gara centrală a orașului. După ceam trecut pe lângă câteva vitrine din Cartierul Roșu cufemei la vârsta a 2-a sau chiar a 3-a care își așteptauclienții (doar astea erau deschide la miezul zilei; cele-lalte aveau perdeaua trasă, așteptând să se deschidăodată cu lăsarea întunericului...), am găsit și magazinul

Nicoleta Dumitrescu, absolventă a Colegiului Naţional, promoţia 2014

cu Scooter Rental. Am intrat și am întrebat dacă se potînchiria scutere fără să avem permis auto, iar vânzăto-rul a aprobat, indicându-ne un scuter alb, care atingeaviteza maxima de 25 km/h. Nu aveam voie sa mergemcu el decât pe pista de biciclete, dar oricum in Amster-dam sa te deplasezi cu bicicleta sau cu scuterul esteceva mult mai comun decât să te deplasezi cu mașina.Chiar am fost mirată să văd că numărul mașinilor erafoarte mic; de abia vedeam trecând câte una o dată la1-2 minute în cartierul unde eram noi cazați. În schimb,bicicletele erau peste tot, iar dacă îndrăzneai să mergipe pista dedicată lor, erau mari șanse să dea peste tine.

Să ne deplasăm cu scuterul a fost cea mai bunăalegere pentru ca am reușit să economisim foarte multtimp. Pe lângă faptul că ajungeam de la o atracție laalta în doar 5-10 minute, nici nu era periculos să ne de-plasăm în acest mod, pentru că aveam o pistă specială,nu interacționam cu mașinile și oricum atingeammaxim 25 km/h. Era ca și cum am fi mers cu bicicleta,doar că puțin mai rapid. Cu siguranță cel mai frumoslucru a fost că puteam să admiram și să exploram înacelași timp orașul, în comparație cu metroul care teplimbă pe sub pământ, printr-un tunel întunecat și trist.

În următoarea excursie, cea din Berlin, amdescoperit ceva și mai ingenios: COUP! Un serviciude e-scooter sharing care pune la dispozițiaclienților scutere electrice de la firma Gogoro, ceputeau fi rezervate și activate cu ajutorul aplicațieiCoup. Pur și simplu, deschideam aplicația și neapărea o hartă pe care erau însemnate toate scu-terele din zonă. Alegeam unul, îl rezervam și

aveam maxim 15 minute la dispoziție să ajungemla el. După ce îl găseam puteam să îl pornim prinbluetooth, tot cu ajutorul aplicației, iar, după ceajungeam la destinație, îl lăsam oriunde și opreammotorul, următorul client putând să îl preia deacolo. Primele 30 minute costau 3 euro, iar urmă-toarele 10 minute costau 1 euro, dar noi ajungeamde la un loc la altul in 5-10 minute, așa ca am plă-tit de fiecare dată 3 euro pe cursă. Oricum, nu fă-ceam chiar atât de multe curse într-o zi, pentru cămajoritatea atracțiilor era destul de aproape unade cealaltă.

Scuterul electric funcționează, evident, pe bazaunui motor electric alimentat de la o baterie, deci, casă funcționeze, trebuie pur și simplu încărcat periodicla o priza obișnuită, fără benzină, fără schimburi de ulei.Cel mai mare avantaj al motorului electric este cuplulinstant. De exemplu, când vrei sa pornești de la sema-for, vei fi primul care pleacă, chiar înaintea mașinilor,pentru că ai toata puterea motorului disponibilă încădin prima secunda. La Science Center NEMO din Am-sterdam, Alex a dat peste componentele unui scuterelectric, frumos expuse în spatele unui vitrine de sticlă.Era atât de entuziasmat! A stat cel puţin zece minutesă îmi explice cum funcționează fiecare piesă.

Prin urmare, să mergi cu scuterul în marileorașe este cu siguranță mult mai rapid decât cuorice alt mijloc de transport în comun, mai ales dacăexistă piste speciale, fără să fie nevoie să te strecoriprintre mașini. Dacă poți să economisești niște timpde ce să nu o faci?

http://www.travelwithnina.net/single-post/2017/03/12/Cu-ce-ne-pierdem-de-fapt-timpul-in-excursii

25

26

dE cE sĂ fAci sporT?

Ines Nerina Râmbu, absolventă a Colegiului Naţional, promoţia 2013

Înainte de a în-cepe, trebuie să vă măr-turisesc că nu suntspecialist nici în dome-niul nutriţiei, nici în celal sportului, însă amstat de vorbă cu nutri-ţionişti şi antrenori per-sonali pentru a selectainformaţiile corecte,pentru că există risculde a răstălmăci imensacantitate de informaţiipe care o găsim pe in-ternet de la tot felul denecunoscători. Sunt oiubitoare a stilului deviaţă sănătos, aşa căîmbin cu mare atenţie oalimentaţie echilibratăcu o rutină de antrena-ment fizic în fiecare zi.

La întrebarea„De ce să faci sport?”răspunsul e unul foartesimplu: pentru că avan-tajele sunt mai multdecât extraordinare. Am început să fac sport în mo-mentul în care am realizat că nu aveam suficientă ener-gie pentru a-mi duce la bun sfârşit ziua, că nu mă maiputeam concentra la cursuri şi că stările de stres erautot mai frecvente. Ţin minte şi acum „prima” încercarede a face sport. Nu a existat moment mai energic şiputernic ca cel de după alergare. Pur şi simplu am re-născut, iar sentimentul de forţă şi dorinţă a crescut re-

pede în mine. Din acea clipă am devenit „dependentă”de sport.

Fac sport din pură plăcere, deoarece corpul meuse simte minunat după antrenament și am o stare debine și de fericire dacă mă simt activă. Mișcarea fizicăface parte din programul meu zilnic fie că merg săalerg pe malul râului, sau pe stadion, sau că fac pilatesacasă. Nu văd asta ca pe o corvoadă, ci din contră, epartea mea preferată din zi. Fiind full-time student, am

27

luxul de a-mi programa când vreau eu să fac sport, iarîntre cursuri sau alte preocupări academice puținămișcare este benefică nu doar copului, cât și minții.

Şi ca să te conving şi pe tine măcar să iei înconsiderare opţiunea de a face sport, iată doar câ-teva motive:

1. Ai mai multă încredere în tine. Făcând sportzi de zi, fără să vrei, corpul tău se modelează şi aratădin ce în ce mai bine. Deşi pentru mine a face mişcare

zilnic nu are ca scop pierderea în greutate, nu pot sămă plâng cu nouă mea înfăţişare fizică. Nu e nimic gre-şit să faci sport pentru a slăbi, însă pentru mine, per-sonal, nu acesta e ţelul. Target-ul meu este să fiu activăde cel puţin cinci ori pe săptămână pentru a-mi men-ţine sănătatea şi frumuseţea.

2. Ai o stare mai bună. Trebuie să recunosc căacest beneficiu este şi preferatul meu. Este mai multdecât perfect să nu te mai enervezi de la nimicuri, să

nu mai deschizi conflicte cu alţii doarpentru că temperamentul tău nu poatefi ţinut sub control, să treci mai uşorpeste acele zile ale lunii, într-un cuvânt,să te bucuri de viaţă. Treptat, nivelul depozitivism creşte odată cu rezistenţa fi-zică. Medicii ne explică foarte simplu:prin mişcare scade nivelul de cortizol şiastfel creşte endorfina şi serotonina.Adică hormonul stresului dispare, în timpce cel responsabil cu fericirea şi starea debine apare

3. Poţi fi mai eficient. Creierul esteextrem de solicitat dacă nu este bine oxi-genat sau irigat. Sportul îmbunătăţeştecirculaţia sângelui, ceea ce duce la o maibună funcţionare a creierului. Aşadar, şiminţile geniale au nevoie din când încând de câte o pauză de la studiul intens.O mică alergare sau chiar o plimbare înparc pot fi începutul oricărui sedentar.

4. Te îmbolnăveşti mai greu. An-trenamentele de zi cu zi îţi garanteazăcreşterea sistemului imunitar. Haideţi săfim serioşi, cui îi place să se îmbolnă-vească de trei ori pe sezon? Este un mitcă frigul ar fi cauza răcelilor de iarnă.Gerul din timpul iernii doar ne face sis-temul imunitar mai vulnerabil, dar aici ede datoria noastră să îl ajutăm prin sportşi mâncare corectă.

Astea ar fi doar cele dintâi motivecare îmi vin prima dată în minte când măgândesc la sport, dar pentru început euzic că sună destul de tentant. Nimeni nus-a trezit brusc într-o dimineaţă şi a spus„Doamne, ce chef am să fac sport azi!”.Este doar o obişnuinţă pe care ţi-o for-mezi singur în timp cu multă motivaţie,disciplină şi autocontrol. Dar vă spun maimulte despre asta în următorul articol„Despre motivaţie şi disciplină”. Până unaalta, închei prin a spune că merită săadopţi un stil de viaţă activ pentru că sa-tisfacţiile sunt uriaşe.

http://inesnerina.com/index.php/2017/03/04/de-ce-sa-faci-sport/

Adolescentia

fics- folK În curTEA şcolii -

De ce am dorit să cânt la chitară?Simplu! Am considerat că interpretarea unor me-

lodii la chitară ar putea fi o oportunitate unică şi foarteplăcută de a-mi petrece timpul liber într-un mod deose-bit şi constructiv. Să cânt la chitară înseamnă să mă re-laxez, să simt muzica ca o adevărată alinare a sufletului.

După ce am început să descopăr tainele interpre-tării la chitară, am simţit că acest instrument îmi va fiprieten pentru întreaga viaţă. Am învăţat primele noţiuni,apoi am intrat în jocurile muzicale recomandate.

Încet-încet am intrat în lumea vrăjită a notelormuzicale. Chitara mi-a devenit indispensabilă, mă ajutăsă cunosc o lume nouă, parcă ireală.

Pas cu pas, am început să simt muzica, să inter-pretez primul cântec, să trăiesc din plin bucuria unei reu-şite. Niciodată nu m-am descurajat dacă anumiteinterpretări nu mi-au ieşit de prima dată. Am ştiut că enevoie de timp şi mai ales de perseverenţă.

Adevărata bucurie am trăit-o când m-am aflatprima dată în faţa publicului, pe o scenă. Acest fapt s-adatorat invitaţiei primite din partea echipei FICS, oechipă minunată şi prietenoasă.

Emoţiile erau mari, dar primele acorduri şi, maiales, privirile încurajatoare ale fratelui meu, părinţilor şicolegilor mei mi-au dat forţa să depăşesc acest moment.

28

A fost fantastic. Aplauzele mi-au încălzit inima şi mi-ausădit în suflet încrederea că ceea ce fac, o fac foarte bine.

Sunt convins că hotărârea pe care am luat-o, şianume aceea de a-mi bucura sufletul cântând la chitară,a fost o idee prolifică pentru viitorul meu.

Ştefan Munteanu, clasa a VI-a, Liceul de Informatică,,Grigore Moisil”, Iaşi

Nu a fost prima data când am cântat pe scenain fata atâtor oameni. Totuși, a fost prima data cândam înțeles ce înseamnă acest lucru.

La FICS, am avut ocazia sa acompaniez maimulte colege la chitară. Mi-am pus tot sufletul in fie-care moment pe care l-am pregătit.

Însă pe scenă, în faţa a zeci de oameni, parcătotul se schimbă. Acolo ești doar un personaj care îşijoacă rolul... un personaj care trebuie să zâmbească şisă se uite la public fără să îl vadă. Jumătate din spec-tacol am stat pe un scaun în faţa lumii cântând - saumai bine zis "zdrăngănind" - la chitară. Mi s-a părutamuzant acest lucru, pentru că de fel sunt foarte timidăşi nu iau chitara în mâna decât când sunt singură, cândmă pot auzi numai eu. Pentru câteva minute am fostîn pielea artiștilor pe care i-am văzut de atâtea ori con-certând, lăsându-se filmați şi fotografiați şi cântărindreușita momentului în funcție de aplauzele primite. Deaceea experiența de la FICS a fost într-adevăr specială.

Elisabeta Dima, clasa a IX-a A, Colegiul Naţional Iaşi

Întrebată de momentul în care am început săcânt, nu dau un răspuns tipic, cum că părinții mă au-zeau toată ziua cântând prin casă şi m-au dus la cur-suri, deși așa s-a întâmplat. Îmi place să povestescdespre un eveniment destul de neplăcut de la primulspectacol la care am participat. Aveam cinci ani si cân-tam o melodie despre o fetiță numită Alexandra. Înmomentul în care mi-a fost strigat numele, am simțitpanică răspândindu-se în corpul meu și m-am simțitatât de speriată, încât nu am putut să urc pe scenă. Amfugit și m-am ascuns sub masa din culise, sperând sărămân ascunsă până la finalul spectacolului. După câ-teva minute, au venit mama și profesoara mea decanto să mă liniștească și să mă încurajeze. În final, amreușit să urc pe scenă și cum am început să cânt, oricesentiment de frică dispăruse. La fel se întâmplă de fie-care dată când urcam pe scenă, chiar și acum, laaproape șaisprezece ani.

Anul acesta nu a fost primul an în care am cân-tat la proiectul FICS, dar este primul în care chiar amsimțit o diferență față de celelalte evenimente, odiferență în public, în coordonatori și în colegi. Pânăacum, credeam că FICS este ca orice alt eveniment șiîncercam să mă îmbrac cât mai ostentativ pentru a ieșiîn evidență, dar anul acesta am realizat că niciodată nua fost despre asta. FICS este un proiect unde se for-mează o legătura între cântare și public, în care ogreșeală este văzută ca ceva normal și amuzant, și încare te poți distra în culise fără a exista un sentiment

de rivalitate între cântăreți. Un mic secret este că nicinu eram 100% pregătită în momentul în care am ajunsîn Sala de Festivități. Ne-am hotărât ce vom cânta peultima sută de metri deoarece știam că nimănui nu îiva păsa dacă aveam zeci de ore de repetiții la activ saudacă va ieși perfect, scopul era doar sa ne simțim binepe scenă și să cântăm fără inhibiții.

Anul viitor, aștept în număr cât mai mare per-soane care vor să se afirme, care vor să cânte dinplăcere deși, poate nu au cea mai extraordinarăvoce și nu veți regreta, deoarece FICS este oexperiență uimitoare.

Nicola Chiriac, clasa a IX-a E, Colegiul National Iași

MBM – Mădălina, Bianca, Matei - este un grupformat din trei adolescenți ce căuta o gura de aerproaspăt, o ieșire din cotidian, o oportunitate de a-șitrage suflul într-o manieră distractivă. Dansul și muzicaau reprezentat pentru ei o atracție manifestată încă dincopilărie. Bianca a fost pasionată de muzică la auzulprimei note, iar Mădălina și Matei s-au regăsit în dansde la cea mai fragedă vârstă. Cei trei încearcă sa îmbinecele două arte într-un moment cât mai antrenant, înscopul întocmirii unui moment plin de energie.

Elevi ai Colegiului National Iași, artiștii susținideea ce afirmă că activitățile extracurriculare sunt lafel de importante ca educația ce este oferită la școala.Fiecare are un program propriu în afara orelor rezer-vate învățăturii pentru menținerea talentului șiîmbunătățirea detaliilor cu privire la performanța ar-tistică (ore de dans, cor). Și, ca formă de interacțiuneși creativitate, cei trei prieteni se întâlnesc și, într-unanumit interval de timp, pregătesc momente ce vor fiprezentate pe scenă.

MBM a fost format de către destin. Ocoincidență fericită (ce a constat în dorința fiecăruia dea face un moment spectaculos) i-a adus pe cei doidansatori și pe solistă împreună în trupa a cărei numea fost menționat anterior. În cadrul concursului MissBoboc a favut loc „lansarea” grupului, o idee spontanăa celor trei care s-a dovedit a fi începutul unei relațiide colaborare „profesională”, artistică, ba chiar maimult, începutul unei prietenii.

Mădălina Sinca, Bianca Samoilă, Matei Negrușer,clasa a IX-a C, Colegiul Naţional Iași

29

30

Ilinca Anton, clasa a XI-a B

cE TE ţinE În loc?

Care este primul gând care îți străbate minteaatunci când auzi de studiul în străinătate? Mulțiadolescenți își doresc din ce în ce mai mult să-și înde-plinească visul unei cariere de succes în afara țării, însănu toți au curajul și susținerea financiară necesară. Sis-temul de învățământ superior joacă un rol importantîn viitorul tinerilor și în societate, creând și dezvoltândcunoașterea, cultivând și stimulând inovația.

În primul rând, trebuie să admitem faptul că nutoți adolescenții au ocazia de a-și continua studiileuniversitare in străinătate. Dar eu consider că o astfelde șansă nu trebuie ignorată. În ceea ce priveșteoportunitățile de realizare profesională după absol-vire, în străinătate există mai multe posibilităţi, maiales pentru cele mai căutate specializări precum: afa-ceri, drept, IT, medicină , deoarece universitățile punmai mult accent pe partea practică ce pregătește stu-dentul pentru un loc adecvat pe piața forței de muncă.Educația este considerată o parte extrem de impor-tantă a dezvoltării umane și în formarea aspirațiilor ti-nerilor, de aceea decizia unde și ce să studieze poatefi decisivă pentru destinul acestora. De asemenea, stu-dentul are mai multe oportunități precum:

cunoașterea diferitor culturi și limbi străine. Devenindindependent, studentul privește lucrurile cu o maimare responsabilitate, părăsește adăpostul parental,încercând să supraviețuiască cu propriile forțe, înesență, devine responsabil de propriul lui destin.

În al doilea rând, majoritatea studenților și-audezvoltat ideea că dacă au diplomă din străinătate, auun loc de muncă asigurat, însă această ipoteză este întotalitate falsă. Studiul în străinătate presupune unefort din toate punctele de vedere, și financiar și inte-lectual. Necesită timp să ajungi la performanța de numai gândi în limba maternă, de a începe să îți schimbementalitatea în funcție de zona în care ești. De aseme-nea, aceasta este vârsta tentațiilor, a dorințelor, a ex-tremelor și uneori devine foarte greu să rămâiconcentrat asupra aspirațiilor tale. Studentul trebuie săfie stabil din punct de vedere emoțional, conștient deceea ce își dorește, ambițios și să-și dorească din ce înce mai mult, poate chiar și imposibilul.

În concluzie, o decizie importantă, are la bază oalegere responsabilă. Fiecare trebuie să-și cunoască limi-tele într-o oarecare măsură, să fie conștient de capacitățilesale, să nu-și lase destinul să decidă în locul său.

31

AdolEscEnţA În insTAnTAnEEcinEmAToGrAficE

Scopul festivalului Super estereprezentat de selectarea unei varie-tăţi cât mai ample de scurtmetrajeadolescentine. Tema este reprezen-tată de complexitatea personalitățiiființei umane ce urmează persoanapropriu-zisă, aceasta fiind încadratăîntr-un stil de viață comun. Psiholo-gia a fost abordată treptat prin de-talii ce aparțin mentalității Kaiei,protagonista filmului. Viața acesteiaa fost previzibilă până într-un anu-mit punct, cel al dispariției dualitățiidar și a existenței umane. Subiectula abordat rutina zilnică a personaju-lui principal, de la întâlnirile săptă-mânale cu terapeutul, legătura cu alte personaje,până la ideea de sfârșit atât psihic, cât și fizic.

Personajele scurtmetrajului sunt Kaia (protago-nista), Ciad („băiatul cu planta”), Cristina (prietenaKaiei) , terapeutul și chelnerul. Scopul meu a fost săcapăt o experiență de neuitat în acest domeniu. M-asurprins inventivitatea organizatorilor conturată și încadrul afișelor ce mie personal mi-au inspirat rezoluția.Citisem câteva review-uri ale regizorilor participanți înanii trecuți la adresa festivalului și îmi formasem un șirde idei compact ce-mi extindea ambiția în a săvârșiscurtmetrajul. Am vizionat o creație câștigatoare a„premiului publicului”, care s-a dovedit a fi o comediece abordează un subiect popular la vremea aceea,adică pateul??, pentru a-mi clarifica atribuțiile necesarepe care aveam sa le îndeplinesc.

A fi scenarist, regizor, actor și rareori camera-man a prezentat o provocare la care am răspuns atâteu, cât și echipa. Nu m-am putut plânge, având în ve-dere că eu preluasem funcția de vârf, dar oricum nicinu aș fi făcut-o nici în cazul altor împrejurări.

„Super” mi-a așteptat filmul și l-a primit. Tot ceeace un regizor și-ar dori cred că este oportunitatea de

a-și vedea propria ingeniozitate plimbându-se printrecotloanele vieții cotidiene în căutarea recunoașterii.

Dădusem cu ochii de posterul festivalului, întimp ce încercam să-mi alung starea de plictisealăprintre postările de pe o rețea de socializare. Majus-culele mi-au acaparat atenția, iar numele mi-a indus opărere despre ceea ce avea sa fie “Super”. A fost unmoment decisiv atât pentru mine, cat si pentru vii-toarea echipă, aceasta nouă întrezărire în programulcomun de elev semnificând o primă rezoluție a căreicurs l-am urmat treptat.

Am tras de timp de-a lungul unei săptămâni,aprofundându-mi încrederea ce consta în menținereaunei perioade suficiente în care puteam duce la bunsfârșit proiectul educativ. Nu eram sigură de conce-perea scurtmetrajului ori de dificultatea cu care aveamsă ne ciocnim. Am alcătuit prima parte a scenariului,doar atunci când aveam o primă idee. Eram într-o salăde clasă, iar întâmplarea a făcut sa mă legăn cu aju-torul unui scaun. Degetele de la mâna dreaptă, sin-gura cu care pot scrie, chiar și în rândul electronicelor,și-au spus cuvântul. În legătură cu restul scenariului,l-am scris doar din nevoie și prin insistarea protago-

32

nistei ce-mi insufla la fiecare moment de impas săcontinui (la propriu). Un moment de relaxare inevitabilera urmat de un strigăt șoptit ce își urma calea ane-voioasă: „Haide!”

Ceea ce aproape mi-a absorbit la propriu capa-citatea psihică a fost clipa de maximă intensitate cândam crezut că sora mea mi-a șters totul din laptop. Ata-cul de panică a dispărut fără urmă, când am dat iarpeste film în fișiere .

Timpul petrecut la filmări nu m-a satisfăcutpe deplin, iar uneori nici jocul actoricesc. Am datinstrucțiuni interminabile ce sfârșeau deseori să nufie pe deplin înțelese. Înainte de haosul ce avea săurmeze, am avut o clipă de teroare interioară ce măabsorbea cu toată existența proprie, în care nu gă-seam rostul scurtmetrajului sau diferențierea dintrenoi și ceilalți o sută de participanți, toți cu aceeașidorința înflăcărată de a câștiga. Dar totuși nu m-amlăsat descurajată și pierdută în zeci de sentințe aleneîncrederii. De-a lungul creării scenariului, obser-vasem obligația pe care o luasem în posesie referi-toare la numărul de actori implicați, și insuficientulnumăr de personaje. Am eliminat participanți ce și-au abandonat postul, recrutând alți doritori. Amsurâs la binevoința unor persoane ce făceau posi-bile filmările și mi-am înghițit nemulțumirile faţă dece făceau exact opusul. Am înaintat într-un marșperpetuu de imprevizibile evenimente până înpunctul final. Data prelungită a trimiterii filmului arăsunat ca o șansă preluată cu brațele deschise. Lu-crul în echipă a necesitat sacrificii din partea fiecă-ruia pe criterii de negare a unei posibile dorințe defavorizări sau de a-și canaliza atenția în rândul celuice-și avea de proclamat considerația.

Mulțumirile au fost adresate în primul rândbritanicului de pe Lăpușneanu, ce și-a făcut apariția

la locul potrivit, la momentul potrivit, chiar dacaacele cadre filmate cu ajutorul bateriei lui nu au maifost integrate .

Elena Bălan, regizor

Implicarea mea în portretizarea lui Ciad, a fosto experiență unică, de debut și foarte palpitantă. Fil-mările au fost extenuante, dar şi distractive. Spriji-nind-o pe Gaia, am observat o relație ambiguă şi deneînțeles între personaje.

În consecință, în sfârșit includerea în castingul„În delir” a fost o onoare.

Ciad, personajul portretizat de Ioan Cruț

În rolul de cameraman trebuie să recunosc fap-tul că nu am resimțit același stres ca restul echipei. Amîntâmpinat și eu multe obstacole: cadrele trebuiau fil-mate după programul liber al fiecăruia, ceea ce în-semna că detaliile precum lumină, oră, aglomerațiaurbană rămâneau la voia sorții. Observam o oarecarestângăcie în modul meu de a filma. Aveam cadre încare trebuia să merg cu spatele, prin mormanele dezăpadă. Cu toate acestea, am putut analiza cu atențiemulte momente. Uneori, întrerupeam filmările pentruca regizorul să le mai explice câte ceva actorilor.Bineînțeles că fiecare avea o reacție diferită. În final,totul a ieșit foarte bine. Mă bucur enorm că am avutposibilitatea să lucrez alături de această echipă (cucare păstrez o prietenie foarte frumoasă ) și amsatisfacția să vizionez acest scurt metraj și să îmi zic căfac și eu parte dintr-o mică bucățică a acestui proiect.

Alina Sava

33

ArTA povEsTirii

Olivia Dobrea, clasa a XI-a A

Artistul este creator de lucruri frumoase.(Portretul lui Dorian Gray, O.Wilde)

Cum am ajuns să scriu? Acest lucru mă întrebși eu uneori… Scrisul și povestitul se îmbină între eleca muzica unei simfonii: notele sunt cuvintele, muncasau repetiția este scrisul, iar în final este muzica, po-vestea. De aceea asemăn scrisul și implicit povestireacu arta. În pictură dacă luăm o pensulă și cunoaștemculorile, putem realiza ceva măreț. În literatură, cuvin-tele sunt instrumentul esențial. Nu stiloul, nu mașinade scris, nu laptopul. Ele sunt intermediarii dintre ma-terial și imaterial.

Am fost fascinată de povești încă de mică șimi-am dat seama că prin povești putemsupraviețui, putem spune adevărul fără ca foartemultă lume să știe, putem minți cu încredere și neputem ascunde. Însă nu vom putea niciodată să neascundem de noi înșine într-o povestire. Așa cumafirma și Florin Iaru, ne descriem pe noi în oricescriem, dar în aceași măsură abordăm multiplepersonalități și, cu un spirit de observație delicat șidedicat, îi descriem pe cei din jur. Literatura este ooglindă a societății și a autorului. Arta povestirii,așa cum îmi place să o numesc este un mister careși pentru mine se deschide încet ca o floare, uneorinu mă lasă să dorm noaptea.

„-Îți mai aduci aminte de povestirea aceea cucare ai făcut senzație în clasă?” sunt cuvinte ce-mi ră-sună în cap neîncetat și mă fac să mă întreb dacă estevorba de talent, de imaginație, de o insuflare de mo-ment. Sunt zile când nu pot scrie nimic și zile în careideile îmi vin cu o viteză răsunătoare. Mă lovesc pre-cum săgeata lui Cupidon. Și nu mă pot opri până nule aștern pe hârtie. Jucându-se cu mine, îmi umplucapul cu prostii, cu mii de versiuni ale aceleiași idei.Când mă hotărăsc să scriu, uneori e greu alteori ...paresă nu trebuiască decât să stabilesc polii, ce-i aici și ce-i acolo, ce-i acum și ce-a fost atunci – după care cu-vintele singure fac călătoria. Spre deosebire de poeziacare se revoluționează cu fiecare poet, proza are un

set de reguli. Cu toate acestea, îmi place să mă joc cuimaginația mea, să scriu propoziții mult prea lungi,apoi propoziții mult prea scurte, să le pun una lângăalta și să văd care va fi produsul final.

Imaginația este esențială pentru mine și, cândnu am inspirație, încerc să-mi imaginez ceva abstract.Îngeri, zâne, demoni, animale magice sau... chiar lu-cruri cotidiene care primesc o înfățișare deosebită,ieșită din comun.

Inspirația vine la mine din lucruri mărunte și ne-însemnate la o primă vedere, din detalii. Uneori cunoscnumai un mic detaliu pe baza căruia construiesc o mi-nunată poveste. Pentru a vedea ce e frumos în orice șipentru a meșteri cuvântul astfel încât să redea ceea cevezi, pentru toate acestea, îți trebuie talent. Talent sătransformi lumea banală în ceva unic.

Cu toții știm că din carți învățăm cât mai mult,însă nimănui nu-i este mai folositoare o carte decâtunui scriitor. Cărțile ne inspiră, ne scot în evidență la-tura umană, ne dezvoltă imaginația.

Scrisul nu este pentru mine o taină, este o vir-tute, este o calitate și o pasiune. Când cineva mă în-treabă ce mă definește, în ce mă regăsesc, eu răspundtimid: „Mai scriu povești sau diverse articole”, dar defapt radiez de mândrie. Îmi las capul pe spate și îmilas gândurile să zboare.

Căci deși povestea mea redă adevărul, nu redăși substanța adevărului. Pentru a spune adevărul în în-treaga lui esență, trebuie să ai liniște și un scaun con-fortabil, departe de orice te poate întrerupe, și ofereastră prin care să poți privi; și apoi iscusința de avedea valuri acolo unde sunt câmpuri în fața ochilor,și de a simți soarele tropicului atunci când e frig; iar învârful degetelor, cuvintele cu care să prinzi imagineaînainte să dispară*.

(* toate citatele din articol, exceptându-l pe pri-mul sunt extase din cartea Foe de J.M.Coetzee, o cartedespre povești și povestitori)

vorbEşTE mAi puţin, AsculTĂ mAi mulT

Andrada Strugaru, clasa a IX-a A

Nu aș putea spune când s-a întâmplat sau cum,care a fost acel moment când s-a schimbat ceva, unlucru care ulterior m-a făcut să înțeleg. Să înțeleg șiatât. Ca adolescent, mi se pare (și pe bună dreptate)că lucrurile trec foarte repede pe lângă noi, că toatemomentele se scurg ca într-o clepsidră care nu curgesuficient de lent încât să ne dea timp.) Da,timp. Dacă fiecare mo- ment, fie-care zi saue v e n i -ment ar fio gra-nulă, unbob de nisip, așputea miza pefaptul că elese adunăundeva. Săpresupu-nem că seformeazăniște dune(ca îndeșert, ceeace e destul dep a r a d o x a l ,având în ve-dere că deșer-tul sau deșer-tăciunea sunt ultimul lucru cu caremultitudinea de experiențe, sau celpuțin cantitatea de lucruri pe care artrebui să le învățăm din ele, ar puteafi asociate).

Și după ce ne hotărâm să căutăm locul în carese găsesc toate acele fire de nisip, descoperim că nimicnu ne poate opri din a fi bijutieri în universul nostru.În universul dunelor. Și aceasta nu ar presupune ne-apărat să lucrăm cu pietre prețioase, ci să ne compor-

tăm doar ca niște bijutieri. Să oprim, doarpentru o ju- mătate de secundă, timpulatunci când ne ia un alt moment și îl

transportă spreceea ce amnumit „dune”,

și să privimcum firavul

bob de nisip ni se așazăîn palmă, gâdilând-o.Deasupra e cerul albas-tru și un soare orbitor,

care face ca miculgrăunte fin să stră-lucească. Atunci îlputem privi ca pe o

rază de lumină (dacă arfi întuneric tot ar străluci,

vă asigur).Sunt în deșert (unul im-

aginar, desigur) cu grăuntelemeu de nisip în palmă. Este cald și

mă grăbesc (nu aș putea spune dece) așa că abia aștept să mă scutur de

inutila (ba chiar de loc) povară din acel firsedimentar de rocă. Și astfel el pleacă. În

palma mea era o rază de lumină, și nu îl puteamobserva. Dar dacă m-aș fi așezat sub unnor (imaginar, de asemenea, momentan

34grafică: Radu Tănasă

totul este posibil), strălucirea lui ar fi încetat și aș fiputut să îl observ. Însă nu am făcut astfel, ci am conti-nuat să merg, luând câte un alt și un alt grăunte și totlăsându-le să se acumuleze în „duna” mea, fără să știuprea multe despre ele.

Sunt în desert (unul imaginar, nu aș putea spunecu certitudine dacă același) sub un nor (acolo undecade umbra) și de câteva minute bune stau în loc, mi-jindu-mi ochii către micul punct sidefiu pe care îl țin înpalmă. Când mă pornesc din nou, deși particula finăde nisip se perindă purtată de adiere undeva în spatelemeu, știu ceva în plus. Știu cine era acea particulă.

Sunt în deșert (de această dată, deșertul meu)și sunt bijutier. „Dunele” mele sunt comori strălucitoare(de nisip, într-adevăr), ce nu au nevoie de paznic (pen-tru că, oricum, eu nu sunt paznic, sunt bijutier), pentrucă le-aș putea găsi oriunde (atât de bine le cunosc).

La vârsta adolescenţei, consider căautocunoașterea este foarte importantă. Pe lângă faptulcă ne poate oferi o perspectivă echilibrată asupra lumii,fie că ne dăm sau nu seamă, ea este în jurul nostru înpermanenţă, încă din momentul în care suntem maimult sau mai puțin obligați să recurgem la încadrareaîn anumite tipare, la găsirea asemănărilor între noi şiceilalți, între noi şi persoane pe care le privim ca pe nișteexemple, între noi şi natura şi universul înconjurător însine. Încă din momentul în care un copil se naște, începdiscuțiile despre cu cine seamănă mai bine (şi uneori şice va face în viitor). Lucrul la care vreau, de fapt, să ajungeste mai exact modul în care cred că această cunoaștere(esențială, în viziunea mea) poate avea loc.

Foarte multe dintre lucrurile pe care le trecemcu vederea sunt acelea asupra cărora nu ne opreștenimic să meditam sau să le privim. Eu cred că m-amapropiat mai mult de a mă cunoaște prin faptul că m-am descoperit oprindu-mă din ce în ce mai des asupra

lucrurilor care pătrundeau în mintea mea. Desigur,acestea reprezintă şi momente care mă privesc pemine, şi la care am participat în mod direct, însă mareamajoritate e constituită de informaţiile care ajungeaupe toate canalalele în mintea mea (inclusiv cărţi, dis-cuţii ale apropiaţilor, discuţii ale străinilor gălăgioşi dinmijloacele de transport care ţin cu orice preţ ca toţi că-lătorii să afle despre viaţa lor, filme, stiri şi restul). Astfelam început să cred în „a întelege” şi că îşi are cheia luiîn ascultare, completată uneori de tăcere. Am aflatmult mai multe lucruri despre oamenii din jurul meuascultându-i, ascultând lucrurile pe care le spuneau şiîi făceau trişti, sau îi făceau să zâmbească, sau îi făceausă gesticuleze nervoşi şi agitaţi, sau îi făceau să râdăcu poftă, sau să zâmbească amar. Am de învăţat multmai multe despre univers ascultându-l, decât trecândprin el, asumându-mi postura de „operă a universului”,şi asteptând ca timpul să îmi arate cine sunt şi ce seîntamplă în această lume. Dar momentul în care amdescoperit (şi probabil cu toţii) descoperim cele maimulte este atunci când începe tăcerea.

Tăcerea este goală, şi totuşi plină de înţeles.Când un moment face o persoană să tacă, atunci arputea fi fericită, mirată, disperată, descumpanită, saupur şi simplu mulţumită şi satisfăcută. Şi tocmai faptulcă nu ştim, ne face să luăm din nou un fir de nisip înmână şi să ne uităm bine la el şi să ne punem întrebări.Atunci învăţăm cel mai mult.

Când suntem adolescenţi, nu lăsăm să ne scape(decât rareori) unele boabe de nisip, tocmai fiindcăsuntem în această permanentă căutare şi încercare deidentificare cu lumea în care ne aflăm, cu lumea încare ne vom afla, iar despre acestea, încă învăţăm dinlumea în care ne-am aflat (până acum). Suntem biju-tieri. Suntem bijutieri cu singura certitudine că într-ozi, vom şti alchimia pietrelor preţioase.

35

36

o zi În sATul morilor dE vÂnT- zAAns scHAns, norTH HollAnd, THE

nETHErlAnds -

Nicoleta Dumitrescu, absolventă a Colegiului Naţional, promoţia 2014

Cel mai frumos loc în care am fost până acumeste, cu siguranță, un mic sat olandez, din regiuneaNorth Holland, numit Zaans Schans. Într-o zi din ex-cursia în Olanda, împreună cu Alex, am decis să explo-răm și altceva în afară de orașele mari și să simțim,măcar pentru puțin timp, ce înseamnă cu adevăratspecificul acestei țări.Știam că Olanda este re-numită oentru brânză șimorile de vânt, așa că ne-am interesat și am găsitrapid locul perfect: ZaansSchans. Am închiriat oVespa, am setat GPS-ul șiam pornit la drum.

Pentru a ajungedin Amsterdam în satultradițional, am petrecut50 de minute pe drum,iar la un moment dat amtraversat un canal alMarii Nordului cu feribo-tul. Chiar în ziua în carene-am gândit noi să ex-plorăm Olanda pe scuter,vremea a fost cea maiurâtă din întreaga excur-sie. Nu știu cum e în ce-lelalte luni ale anului, daracum, în martie, era unvânt cum eu nu maisimțisem niciodată! Mă lua pe sus, iar de fiecare datăcând ridicam piciorul să pășesc, mă împingea în față șimai aveam puțin și cădeam în nas. Mai ales pe scuter,din cauza vitezei, vântul se resimțea la un cu totul altnivel. Cred că din cinci în cinci secunde, scuterul se mai

clătina câte puțin, iar la un moment dat i-am spus luiAlex să oprească, m-am dat jos, și am rămas pentrucâteva minute în mijlocul pustietății să mă liniștesc șisă îmi treacă frica. Până la urmă, m-am urcat iar și amcontinuat călătoria. Doar nu era să rămân acolo, lamarginea unui câmp. În final am ajuns și la feribot și

am traversat repede ca-nalul. Mai aveam două-zeci de minute șiajungeam la destinație!

De cum am intratîn satul Zaans Schans, amfost copleșită! Părea des-prins dintr-o poveste!Peste tot erau mori devânt vechi și casetradiționale frumos colo-rate în verde. Am încercatsă fac o poză cu morilede vânt pentru că era unpeisaj prea frumos ca sănu îl păstrez și cred că amstat zece minute pânămi-a ieșit și mie fața într-o poză! Vântul olandez...

Am parcat scuterulpe o stradă îngustă și ampornit în explorarea satu-lui. Scopul nostru era săajungem la o mică fa-brică de brânză, de unde

să cumpărăm câteva bunătăți tradiționale. În drum ne-a ieșit în cale un „cacaolab”, așa cum îi spune și nu-mele, un magazin cu ciocolată făcută manual, chiaracolo în Zaans Schans, din laptele produs la fermelelocale. De cum am deschis ușa am fost întâmpinați de

37

un miros de ciocolată pură. Credeam că am ajuns înrai! Era plin de dulciuri de toate felurile, de la clasicaciocolată caldă cu lapte (pe care ți-o preparai singur),la niște bomboane ciudate cu petale de flori uscate.Nu m-am putut abține și am cumpărat o bomboanăcu petale de albăstrică și cremă de cătină albă. Ocombinație ciudată, dar bună. Alex și-a făcut o cioco-lată cu lapte, dar cinci minute mai târziu îi era toată în-tinsă pe față din cauza vântului care scosese conținutuldin pahar și îl împrăștiase peste tot.

În cele din urmă, am ajuns și la fabrica locală debrânză. O casă tradițională, în spatele căreia se afla omică fermă. Încă de la intrare ne-a întâmpinat unpanou cu numele fermei care ne invita să gustăm celemai ciudate și neconvenționale tipuri de brânză, fabri-cate chiar din laptele animalelor de la fermă. Casa aveadouă camere: una dintre ele avea aparatele necesarepentru produc brânzei, iar pereții de sticlă ne permi-

teau să vedem întreg procesul, în timp ce cealaltă eradestinată comercializării. Vânzătoarele erau foarte fru-mos îmbrăcate în costumul lor tradițional și ne îndem-nau să încercăm tot felul de sortimente de brânză: dela brânza de vacă, la cea de capră, de la cea nouă, lacea afumată, sau de la aroma de lavandă, la aroma derom. Orice voiai, găseai aici!

Tot de aici am cumpărat și toppinguri pentrubrânză. Era un perete întreg numai cu astfel de sosuri,pentru că în Olanda să mănânci brânză cu usturoi nueste suficient! Trebuie adăugat și un topping, eventualde caise cu vin alb... După ce am umplut un coș cu detoate, ne-am îndreptat fericiți spre casă, nerăbdătorisă ajungem mai repede acasă și să ne lăudăm familiilornoastre cu ce am încercat noi. Eu am cumpărat obrânză de vaci cu cocos și una de capră cu lavandă(cea cu lavandă a devenit brânza mea preferată. Îmiplace totul la ea, de la culoarea frumoasă albastru-vio-

let, până la gust, că doar asta este celmai important la o mâncare), în timpce Alex și-a luat cu aromă de pesto șiciuperci și un topping. De această datănu a mai uitat brânza în frigiderulapartmentului unde ne-am cazat cadata trecută când am fost în Olanda!Altfel se întorcea iar cu mâna goalăacasă.

Fiind deja aproape seară, ne-amurcat repede pe scuter și ne-am în-dreptat spre Amsterdam, dar după nicizece minute a început să plouă cu pi-curi mari. Mi-am acoperit capul cugluga primei jachete de pe mine (eraatât de frig încât deși purtam două ja-chete şi trei pulovere, tot dârdâiam),mi-am pus niște mănuși pe care le ga-sisem la o tarabă cu doi euro și ne-amadăpostit să așteptăm feribotul. Nor-mal că pe vremea aceea, noi eram sin-gurii de pe drum, dar în cele din urmăne-am îmbarcat și după o ora și jumă-tate în care ne-am învârtit prin tot Am-sterdamul (pentru că, din cauzafurtunii căzuseră niște copaci și se blo-caseră drumurile, așa că am fostnevoiți să găsim alternative) am ajunsși noi la cazare, uzi până la piele, darmăcar având brânza cu noi.

Acea zi a fost cu siguranță ceamai frumoasă din toată excursia, și deabia aștept să revin în țara morilor devânt și mai ales în Zaans Schans – unsat parcă din altă lume!

I haven’t been everywhere, butit’s on my list,

NINA

http://www.travelwithnina.net

o ExpEriEnţĂ dE nEuiTAT- ElvEţiA -

Horia-David Munteanu, clasa a VI-a D

D i n t r etoate țările pecare le-amvăzut, Elvețiam-a impresio-nat cel maimult prin sim-plitatea șifrumusețea ei.Pe străduțeleînguste, urcândsau coborânddomol, fără aascunde nicio-dată munții alecăror piscuripăreau a atingecerul sau malullacurilor de unalbastru crud,copiii și bătrânii se plimbau fericiți pe bicicletă saumergeau calm bucurându-se de liniștea după-amiezi-lor de vară. Niciodată grăbiți, mereu amabili șipoliticoși, elvețienii par a trăi la fel în timpul săptămâ-nii, când merg la serviciu și în weekend, când i-amvăzut urcând în tren și pornind pe cărările munților, fă-când sport sau, ieșind la plimbare cu un câine în lesăși copii în cărucioare.

Zilele petrecute acolo m-au făcut să mă întrebde ce în România nu poate fi la fel. Totul parcă e aran-jat la milimetru, dar în același timp, viața nu se scurge

monoton, cidoar firesc șiactiv. Amînțeles repedecă elvețieniisunt obișnuițisă respecte na-tura și să sebucure de ea.Mentalitateaeste diferită,nu le place de-zordinea, suntprietenoși șiamabili, gataoricând să teajute.

Voi de-cupa câtevadintre mo-

mentele și imaginile pe care încă le port în suflet și careau făcut din zilele petrecute acolo un timp magic. Eramîncă în aeroport, părinții achiziționaseră cardul de că-lătorie și doamna de la ghișeu, zâmbind, ne-a servit cucea mai bună turtă dulce pe care am mâncat-o vreo-dată urându-ne să ne bucurăm de vacanță.

Încă mai simt bucuria care m-a cuprins când,ajuns în Thun, la prietena noastră Izabela, în cameraunde urma să stau m-a întâmpinat un munte (nu exa-gerez) de ciocolată. Bănuiesc că știți deja că văcuțelemov nu există decât în reclamele de la televizor, dar

38

39

eu m-am convins în zilele următoare în plimbările pemunte de acest lucru. De pe fereastra trenului amvăzut siluetele liniștite ale văcuțelor din al căror laptese face cea mai bună ciocolată din lume. Cu tălăngimari atârnate la gât păreau niște statui încremenitenumai bune pentru un decor din Heidi… Și am ajuns șila muzeul ciocolatei, desigur, unde m-au întâmpinatalte și alte minuni care îți fac cu ochiul chiar dacă numai ești copil.

Apoi a fost prima călătorie cu trenul, mijloculde deplasare cel mai folosit în Elveția, curat, conforta-bil și atât de rapid, încât a atins 190 de km pe oră îndoar câteva minute de la plecare. Uitându-mă pe fe-reastră, parcă eram într-un film. Toate resursele suntatent gestionate, cu toții încearcă să beneficieze defiecare dar pe care natura l-a oferit. În această țară amavut impresia că totul zâmbea: de la copii la oameniîn vârstă, de la turiști la tineri, de la copaci la pisicilesau mușcatele care te întâmpinau în fiecare oraș. Șipeste tot mult verde îți umplea ochii, totul păreaproaspăt și plăcut.

Am vizitat mai multe orașe, cu arhitectură dife-rită, în care am vorbit în germană, dar am auzit en-gleză, franceză, retoromană (un dialect asemănător curomâna) – și elvețienii îți răspundeau în funcție delimba în care li te adresai, japoneză, hindi, spaniolă. Dela modernul Zurich la liniștita și tradiționala Berna, dela gălăgiosul Lausanne la pitoreasca Lucerna, am des-coperit catedrale protestante sau catolice, muzeul de-

dicat vieții și descoperirilor lui Einstein, locuri pline deviață sau clădiri atent conservate. Minunat a fost șiatunci când am urcat pe Jungfrau, la o altitudine re-cord, vârful de pe care ai senzația că ții lumea în palme,că ai cucerit întregul univers; apoi ne-am avântat cutrenul printre serpentine amețitoare și sclipireaghețarilor din depărtare m-a orbit.

Îmi amintesc teama din glasul mamei atuncicând ne-am dat în montagnes russes, dar și bucuriadin inima mea când seara, pe malul lacului din Thunhrăneam lebedele sau plonjam în apa rece ca gheața.Îmi amintesc ploaia rece care m-a cuprins în timp cemă bălăceam vesel făcând cu mâna turiștilor ce veneaudinspre Interlaken cu vaporașele și despre cât de mân-dru m-am simțit când, intrând cu Izabela într-o librărie,mi-a cumpărat un volum din Pisicile războinice înlimba germană care nu se tradusese încă în română.Bineînțeles că sunt și alte momente, alte imagini, alteamintiri dragi pe care aștept să le redescopăr și să leconfrunt în viitor cu Elveția în care știu sigur că mă voireîntoarce pentru că e prea frumoasă ca să rămânădoar o pagină din copilărie.

Pentru mine, așadar, Elveția este paradisul Eu-ropei, una dintre acele țări mici și liniștite în care ori-cine ar vrea să locuiască și care te întâmpină calmă cupeisaje care îți taie respirația. Revenind la întrebareade la început: de ce nu poate fi și România la fel, văpropun să vă gândiți fiecare și să încercați să salvațipuțin câte puțin frumusețea din jurul nostru.

40

orAşE dE povEsTE- dubAi şi milAno -

Miruna Anton, Ilinca Anton, clasa a XI-a B

Sute de locuri, milioane de oameni,povești pătrunzătoare și legende cu o vechimede mii de ani așteaptă să fie descoperite șiînțelese de noi. Ce poate fi mai frumos decâttrăirea unei experiențe pentru prima dată, decâtînțelegerea unei noi culturi, decât surprindereafabulosului în toată splendoarea sa?

Pasiunea mea de a călători a dus laînțelegerea conceptului de „frumos” în viața reală. Amavut norocul de a vizita zeci de orașe, care mi-au lăsatamintiri de neuitat și vise la care să aspir, mereu avândsperanța de a mă reîntoarce în acele locuri. Unul din-tre cele mai semnificative orașe pentru mine este re-prezentat de faimosul Milano. Prima dată când amajuns acolo, simțeam în aer un mister și o dorință ar-zătoare de a afla până și cele mai mici detalii despreacest loc. Aveam câteva zile de a mă bucura de acestoraș. Am început să mă plimb pe străzile aglomerate,care se duceau toate în acelaşi loc. Acesta nu era unuloarecare, ci chiar impozantul Dom din Milano. Arhi-tectura sa minuţios realizată și mărimea impresio-nantă m-au făcut să mă întreb dacă aceasta esterealitatea sau doar imaginația mea. Am rămas uluităde elementele arhitecturale.

De asemenea, am avut ocazia de a contemplacunoscuta opera de arta a lui da Vinci, „Cina cea deTaină”, care este păstrată în cele mai bune condiții po-sibile. Pot spune că a fost un adevărat noroc pentrumine. Pentru a putea admira acest tablou unic, trebuiesă ai rezervare făcută de luni de zile. Doi turiști aurenunțat, iar eu împreună cu sora mea ne-am pututbucura de frumusețea acestei picturi.

Un alt aspect care m-a fascinat este dezvolta-rea orașului Milano din punctul de vedere al modei.Sutele de stiluri și noile trenduri se reunesc toate aici.

Plimbându-ne pe străduțele cochete, puteam ob-serva combinația dintre stilurile clasice și ideile mo-derne. Milano este locul în care mereu mă voiîntoarce și voi simți același impuls care mă îndeamnăsă-i descopăr tainele.

O altă experiență unică am trăit-o în Dubai,orașul tuturor posibilităților. Am făcut pentru primaoară tot felul de activități, care m-au scos din mono-tonul cotidian. Am avut ocazia să înot cu delfinii și săcreez o legătură specială cu ei. De asemenea, am pă-truns în tainicul deșert „Al Habab” și m-am bucurat descurta excursie cu ATV-ul pe imensele dune de nisip.Pentru o zi am experimentat cum este să fii arăboaicăși am simțit adrenalina unei plimbări safari prin deșert,iar la apus am servit o cină tradiţională și am desco-perit frumusețea culturii musulmane.

De asemenea, am trăit senzații noi plimbându-mă pe cămilă și unde am fost impresionată unicelepriveliști ale acestui emirat. În ultima zi, am vizitat ca-pitala Abu Dhabi, unde am văzut care ascunde o mos-chee și am pătruns pentru câteva ore în religiamusulmană. Din păcate, am petrecut mult prea puținezile și au rămas zeci de locuri de cunoscut și lucruri noide încercat. Sunt sigură că mă voi întoarce cât de cu-rând în acest oraș de vis.

Cu toții avem dorința de a experimentalumea, iar pentru mine călătoritul este cea maibună cale.

foto: Mara Antoce

dubAi - dEsTinAţiA sEcolului Al xxi-lEA -

Mara Antoce, clasa a XI-a E

Fiind considerat de mulți un apogeu al ,,mode-lului vestic”, Dubai este un oraş unde imposibilul a de-venit posibil, reprezentând un totem al întregiimodernității ce nu încetează a uimi întreaga planetă.Dacă doar acum treizeci de ani, în afară de deşert nuse găsea nimic altceva pe coasta de sud-est a GolfuluiPersic, în prezent această zonă este împânzită de celemai înalte şi moderne clădiri din lume. Dubaiul a cu-noscut o dezvoltare spectaculoasă, fiind în prezent unadintre cele mai mari metropole ale lumii, numele săudevenind sinonim cu luxul şi bogăția.

Vizitat în fiecare an de aproximativ cinsprezecemilioane de turişti, Dubaiul impresionează prin arhi-tectura unică, remarcabilă prin stilul futurist, prin uni-citatea atracțiilor sale şi prin modernitatea sa, tocmaide aceea am aşteptat cu nerăbdare ziua în care să pot

vedea cu ochii mei tot ceea ce mă uimise în poze. Fiindprima țară din Orientul Mijlociu pe care am vizitat-o şifiind obişnuită cu modelul şi cultura europeană, excur-sia în Emiratele Arabe Unite, monarhie absolută şi statislamic, în care portretul conducătorului este prezentpretutindeni, a fost o experiență cu adevărat nouă. Tre-când peste diferențele culturale, am apreciat Dubaiulpentru ceea ce reprezintă, şi anume un modelexcepțional de dezvoltare şi progres şi un exemplu alputerii și importanței ,,aurului negru” ce a schimbat ire-versibil lumea în care trăim astăzi şi datorită căruia Du-baiul este unul dintre cele mai importante oraşe dinlume.

Am început vizitarea oraşului mergând pe primaşi cea mai mare insulă din lume ce a fost creată artifi-cial – cuvânt ce ar putea descrie o mare parte a Duba-

foto

: Mar

a Ant

oce

42

iului – ce are forma unui palmier, şi anume Palm Ju-meirah. Aici se găsesc reşedințe de lux, hoteluri, res-taurante, magazine şi unul dintre cele mai mari parcuriacvatice din lume, însă ,,bijuteria” insulei o reprezintăhotelul luxos Atlantis. Acesta a devenit unul dintre sim-bolurile oraşului, cu oarhitectură unică cese bazează pe mitulAtlantidei, incluzândşi elemente arabedistincte. Un alt hotel,ce este situat la rân-dul său pe o insulăartificială, impresio-nant prin faptul căeste singurul dinlume de 7 stele şi prinfaptul că are formaunei ambarcațiunieste Burj al-Arab, ce astabilit noi standardemondiale pentru su-perlativul ospitalității.

Ceea ce m-aimpresionat cel maimult a fost însă BurjKhalifa, cea mai înaltăclădire din lume,peste 800 de metrialtitudine, îşi pierdevârful printre nori.Ajungând la etajul148 în mai puțin dedouă minute, amrămas fără cuvinte când am văzut de la acea înălțimecum arată Dubaiul seara. Panorama oraşului şi a sute-lor de zgârie-nori luminați a fost spectaculoasă, chiarincredibilă. Coborând la etajul 124, am mers pe ceamai înaltă punte de observație în aer liber din lume,ceea ce m-a făcut să mă simt deasupra tuturor. La bazaacestei construcții ce a depăşit toate limitele de pânăacum, se găseşte în centrul lacului mereu artificial BurjKhalifa cea mai mare fântână ,,cântătoare şi dansa-toare” din lume. Pe un fundal muzical diferit, în fiecareseară din jumătate în jumătate de oră, jeturile de apăîncep să ,,danseze” în perfect sincron cu linia melodică,luând toate formele posibile, și fiind însoțite de luminice oferă un spectacol neaşteptat de frumos sutelor deturişti ce se adună pentru a le vedea.

Tot lângă Burj Khalifa şi fântâni se află şi cel maimare centru comercial din lume, Dubai Mall, ce arepeste o mie de magazine, majoritatea de lux, dar şi alteatracții cum ar fi o grădină zoologică subacvatică. Altcentru comercial ce justifică plasarea Dubaiului pe pri-mele locuri la nivel mondial când vine vorba de cum-părături este Mall-ul Emiratelor ce demonstreazăfaptul că în ciuda climatului deşertic, oamenii se potbucura de o pârtie de schi, deoarece aceasta este arti-ficială, în interiorul mall-ului.

Oraşul mai păstrează în centrul său istoric cul-tura, arhitectura şi spiritul tradițional arab, reprezentatde către comercianții care de-a lungul străzilor îngustedin oraşul vechi vând bijuterii în cadrul unei piețetradiționale – souq – , numită și Piața de Aur. Aceasta

este una dintre celemai mari piețe deacest tip din lume,aici găsindu-se peste25 de tone de aur înbijuteriile expuse învitrinele magazinelor,ce atrag atât turiştiiuimiți deextravaganța souq-ului, cât şi cumpără-torii atraşi debijuteriile ce variazăde la cercei cu dia-mante de bun gust, lacele mai opulente co-liere de nuntă in-diene.

Fiind încon-jurați de cele mai ex-travagante creații ar-hitecturale ale seco-lului, majoritatea tu-riştilor pot uita că seaflă de fapt într-ozonă deșertică, însăprintr-o scurtă călăto-rie în afara oraşului, sepoate observa adevă-

rata imagine a zonei Golfului Persic, dominată de dunede nisip şi soarele arzător. Pentru ne bucura de toateoportunitățile oferite de Dubai, am făcut un safari în de-şert, o experiență complet nouă care m-a purtat într-unmediu văzut până atunci doar în pozele manualului degeografie. Zburând de pe o dună pe alta în deşertul cepărea nesfârşit, mă simțeam într-o lume ce părea a fi lasute de kilometri distanță de metropolă, în care omulnu a intervenit, în care natura s-a dezvoltat liber şi încare nimeni nu cred că şi-ar imagina că ar putea trăi.Văzând ce era în locul celor mai impresionante şi lu-xoase clădiri din lume înainte de începerea dezvoltăriiDubaiului, mi-am putut forma adevărata impresie des-pre acest oraş, în care ambiția conducătorului şi a oa-menilor de afaceri a putut învinge orice bariere, chiar şipe cele impuse de natură, pentru a crea un nou modelde oraş al secolului al XXI-lea.

Chiar dacă la prima vedere poate părea un oraşuşor de definit, dând impresia că mizează mai degrabăpe exterior decât pe substanță, Dubaiul este unul din-tre cele mai animate oraşe din lume, care m-a fascinatprin unicitatea, modernitatea şi panoramele sale im-presionante: zgârie-nori futurişti, flancați de o linie dețărm strălucitoare şi înconjurați de dunele fără sfârşitale deşertului.

Recenzie şi cronică

nUMELE tRAndAfIRULUI

Antonia Muraru, clasa a XI-a E

umbErTo Eco

În urma găsirii unui manuscris ce data din seco-lul al XIV-lea, Umberto Eco începe să îl fructifice, de-venind astfel principala sursă de inspirație pentru„Numele trandafirului”. Romanul poate fi consideratatât o povestire istorică, cât și o anchetă pentru găsireacriminalului ce provoca nenumărate victime în rândulcălugărilor dintr-o abație italiană în anul 1327. Publicatmai întâi în limba italiană în 1980, cu titlul „Il nomedella rosa”, traducerea în limba română a apărut abia

în 1984. Pe lângă numeroasele cuvinte de laudă și re-cenzii pozitive, cartea a primit premiul pentru „Cea maibună carte a anului” și Premiul Strega în 1981.

Romanul este structurat asemenea unui jurnal,astfel încât acțiunea să se desfășoare în șapte zile. Na-ratorul este chiar personajul principal al cărții, Adso dinMelk, ucenic al maestrului Guglielmo, și povestește culux de amânunte tot ceea ce se întâmplă în abație, în-cepând cu Matitudini/Vigilae, care este, de fapt, durata

43

de timp dintre 2:30 și 3:00 noaptea, și încheindcu Completa, adică până la ora 19:00.

Incipitul cărții este unul ex abrupto, in-triga fiind deja declanșată. Adso din Melk și Gu-glielmo joacă rolul anchetatorilor care trebuiesă găsească un ucigaș. Când ajung în mănăstire,cei doi discută cu abatele, care le povesteștedespre moartea primului călugăr, Adelmo. Celeșapte zile petrecute în abație sunt urmate, fie-care, de moartea unei persoane în circumstanțeneobișnuite și în care Guglielmo poate să vadăsemne ale apocalipsei. Acesta este înzestrat cuo nemaipomenită putere de deducție și o stra-lucită capacitate de analiză. Călugărul urmăreștetoate pistele care i se oferă, însă toți cei pe careîi bănuiește a fi vinovați de omor sunt uciși și ei.Elucidarea crimei trebuie să se petreacă până lasosirea unei delegații pontificale avignonezepentru a nu păta prestigiul faimoasei abații.

Un lucru interesant la această carte estereprezentat de faptul că mănăstirea ascunde, înspatele zidurilor sale, un loc secret, un loc sacru,al cărui prag nu poate fi trecut de absolut ni-meni. Faptul că există o anumită teroare, frică șireticență atunci când se amintește vreunui că-lugăr de bibliotecă îl face pe Guglielmo să vreasă o cerceteze. Acesta consideră că doar acolos-ar putea găsi un răspuns pentru crimele ce aufost făcute și reușește, chiar cu multă iscusinţă,să dezlege tainele acestui spațiu abscons. Bi-blioteca este prezentată ca un labirint pe careAdso și maestrul său trebuie să-l învețe, mai alesavând în vedere faptul că acolo sunt puse ne-numărate capcane pentru a-i împiedica. Unlucru interesant este faptul că fiecare cameră abibliotecii poartă un nume distinct, având o li-teră ieșită în evidență, care formează, împreunăcu altele, două cuvinte: finis Africae.

Eco relevă semnificațiile titlului abia în postscriptum. Acesta a afirmat că a avut intenția de a găsiun „titlu complet neutru”, precum „Mănăstirea crime-lor”. Totuși, într-o versiune a povestirii, după ce a ter-minat romanul, Eco a propus zece titluri pentru roman,cerând câtorvaprieteni să aleagăunul dintre ele, și,în final, s-a optatpentru „Numeletrandafirului”.

U l t i m u lrând al cărții, „Statrosa pristina no-mine, nominanuda tenemus” setraduce literal:„Trandafirul de ierirezistă datorită numelui său, dar noi avem doar numeale trandafirului fără rost”. Sensul general, după cuma spus Eco, era că din frumusețea trecutului, careacum a dispărut, ne-a rămas doar numele. În acest

roman, trandafirul pierdut poate fi considerat a fi ase-menea volumului „Poetica” de Aristotel (acum pierdutpentru totdeauna), deoarece splendida bibliotecă afost distrusă.

Ceea ce m-a impresionat în mod special laaceastă carte este fap-tul că este stilul inedit,fiind scrisă într-o îm-pletire a temelor simotivelor religioasecu puternicul senti-ment de desacralizarea acestora. Suspansulcotinuu, bibliotecamisterioasă și plină desecrete și acțiuneastructurată sub formaunui puzzle sunt as-

pectele care fac această carte să fie îndrăgită de fie-care cititor în parte, devenind astfel una dintrelecturile obligatorii pentru orice adolescent sau chiarși adult.

44

“what is love? There is nothing in the world,neither man nor Devil nor any thing, that Ihold as suspect as love, for it penetrates thesoul more than any other thing. Nothingexists that so fills and binds the heart aslove does. Therefore, unless you have thoseweapons that subdue it, the soul plungesthrough love into an immense abyss.”

45

PE vREMEA fLUvIULUIAMUR

Laura Boca, clasa a XI-a E

AndrEï mAKinE

Poate nu printr-un nume la fel de răsunător sauun palmares epatant precum cele ale cărții Testamen-tul francez surprinde opera Pe vremea fluviului Amur,dar cu siguranță printr-o aceeași măestrie evidentă înstilul de a scrie și de a aduce cât mai aproape de lec-torii săi universul sovietic.

Andreï Makine, autorul de al cărui nume se potlega importante premii pentru literatură, printre careși Prix Goncourt, Prix Medicis si Prix Goncourt des Ly-ceens, se naște în Siberia anului 1957, iar 30 de ani maitârziu reușește să se stabilească în Franța, unde își în-cepe scrierile în limba țării adoptive. Însă, cu toată în-cercarea acestuia de trecere către capitalism și cătrementalitatea occidentală, amprenta sovietică rămâneimpregnată în ființa autorului, lucru vizibil mai ales încreațiile sale.

Pe vremea fluviului Amur prezintă povestea atrei adolescenți aflați la limita dintre maturitate și co-pilărie - Războinicul, Poetul și Donjuanul- născuți într-un ținut îndepărtat, Krasnoiarsk, aflat în inimaImperiului Rus, unde sentimentele sunt lăsate pe ul-tima treaptă a priorităților, uneori chiar dispărândcomplet din viețile oamenilor care pendulau între sin-gurele trei direcții de dezvoltare: „lemnul, aurul sauumbra rece a lagărului”. Mai mult decât atât, nici iubi-rea nu își avea locul în acel ținut (“Iubirea pentru eaînsăși a fost, cred, pur și simplu uitată- atrofiată în mă-celul războiului, sugrumată de sârma ghimpată a lagă-rului aflat la doi pași, înghețată de vânturile polare.”).

Acești trei tineri încep să aspire treptat cătreun alt destin în afara celui prescris de marele URSS,dorință ce e declanșată de vizionarea unui film cuBelmondo, peliculă urmărită mai apoi deșaptesprezece ori. Astfel, orizontul adolescențiloreste lărgit de o nouă perspectivă a existenței Occi-dentului, o lume în care există libertate și bineînțelesiubire și nu doar apropieri fizice superficiale, fapte cenu implică nicio pasiune.

Practic, acel film, care poate nu simbolizeazăfoarte multe pentru un occidental, este de fapt declicul

așteptat decreierele ti-nere și încă necontrolate în totalitate de nefastul regimcomunist pentru a se revolta.

În fiecare seară, aceștia se deplasau câte 8 oreprin taiga pentru a ajunge la cinematograful Octom-brie roșu din oraș, la capătul drumului așteptându-i defiecare dată Belmondo. Văzută de atâtea ori, proiecțianu mai era urmărită ci analizată în detaliu, fiecare amă-nunt hrănind tot mai mult dorința de evadare într-olume a idealurilor.

În urma impactului pe care filmul cu Bel-mondo l-a avut asupra celor trei, aceștia vor redesco-peri pasiunea și pofta de viață, fiecare având moduridiferite de a se manifesta, căci “fiecare vedea un Bel-mondo diferit.”

Pe vremea fluviului Amur, cu toate că pare a fi“un roman ca o poveste”, este cu mult mai mult deatât. Este de fapt o transpunere în proză a unei realitățice a aparținut unei întregi lumi.

Descrierile pe care Makine le oferă cititorilor săisunt de-a dreptul impresionate, reliefând cu exacti-tate atmosfera și condițiile în care existau, căci a trăiînseamnă cu totul altceva, „vinovații fără vină” captiviîn taigaua rusească, obligați să privească Transsibe-rianul care se îndepărta, dar niciodată nu ajungeaunde se dorea.

Fascinant este modul în care autorul reușește săînchidă un întreg univers în puținele pagini ale roma-nului, accentuând sfericitatea lui chiar prin finalul ope-rei, unde se oferă un sfârșit fiecărei povești particulareale personajelor, pe rând, explicându-se cum acesteas-au eliberat, sau din contră, au fost înghițite de gauraneagră a comunismului.

O recomandare ar fi inutilă și chiar jignitoare înacest context, căci romanul Pe vremea fluviului Amurgeste, din punctul meu de vedere, o carte de referințăpentru înțelegerea unei epoci nu chiar atât de înde-părtate și care se poate relua cu ușurință în lipsacunoașterii trecutului.

46

vIAțA sEcREtă A ALbInELoR

Horia-David Munteanu, clasa a VI-a D

suE monK Kidd

Povestea pe care o descoperim în romanul scrii-toarei americane începe de la ideea că nu doar oame-nii, ci și albinele au o viață secretă. Fiecare capitol sedeschide cu un citat despre lumea micilor insecte, aso-ciind întâmplările cu aceleadintr-un stup: „Întreagastructură a societății albine-lor se bazează pe comuni-care, pe abilitatea înnăscutăde a trimite și de a primi me-saje, de a coda și decodainformații” (cap. 9) sau: „Al-binele depind nu numai decontactul fizic cu colonia, ciși de tovărășia și sprijinul ce-lorlalte membre ale acesteia.Izolați o albină de surorile eiși în curând va muri” (cap. 8).

Acțiunea urmăreștecopilăria unei fetițe denumai 14 ani, orfană demamă, pe parcursul uneisingure veri, dar și secvențeanterioare acestui moment,pentru a se oferi o imaginea maturizării odată cuînțelegerea adevărului în le-gătură cu familia ei, cu ceeace înseamnă iertare, accep-tare, realitate. Tatăl lui Lily, T.Ray, o insultă și se comportăurât cu ea. Uneori o pedepsește pe nedrept sau o ig-noră, toate acestea fiind consecința depresiei de dupăpierderea soției – lucru pe care fetița îl va descoperiabia la final.

Singura prietenă a lui Lily este servitoarea fami-liei, Rosaleen, o femeie de culoare, dar cu un suflet mi-

nunat. Acțiunea se petrece în Sud, la puțin timp dupăpromulgarea drepturilor oamenilor de culoare, cândura și prejudecățile încă domnesc – și e un pretext pen-tru a ne aminti de cât de dificilă a fost trecerea de la o

realitate injustă la una caresă șteargă prejudecățile,de cât de greu este săaccepți egalitatea în drep-turi a celor diferiți de noi.Într-una dintre zile, celedouă merg la plimbarechiar de aniversarea fetițeipe care tatăl odesconsi-deră și se întâlnesc cu ungrup de rasiști care o agre-seazăpe Rosaleen. Scui-pând pe pantofii unuia,negresa este dusă, îm-preună cu fetița, la închi-soare sub acuzația detulburare a ordinii publice.Lily este eliberată de T. Rayși pedepsită. În consecință,fuge de acasă, luând-o cuea și pe Rosaleen, bătutăfără milă de către polițiști.

Cele două ajung încasa unor surori afro-ame-ricane, trei la număr, foartediferite una de cealaltă.Acestea se închină la Ma-

dona Neagră și acolo fetița va descoperi mai multedespre viața mamei pe care nu a cunoscut-o aproapedeloc. August e sora cea mare, pasionată de creștereaalbinelor și de lectură, o femeie hotărâtă și înțeleaptă,care intuiește încă de la început cine este Lily și cât desingură se simte. A doua soră, June, e mai rezervată,

“It is the peculiar nature of the world to go on spinning nomatter what sort of heartbreak is happening.”

47

aproape ostilă inițial, dar mai activă în viața publică, eaînsăși trebuind să se împace cu trecutul și să accepteprezentul. May era diferită. De când sora ei geamănăa murit, a căzut în depresie, orice suferință a altcuivaprovocându-i o profundă tristețe. De aceea, în pădureadin apropiere construise un zid al plângerii. Sinucide-rea ei devine prilej pentru toate celelalte de a-șischimba viața, de a se apropia și mai multde cei alăturide care trăiesc.

„Un stup fără matcă e o comunitate tristă șidemnă de milă” (cap. 14)

Lily inventează o poveste credibilă, dar mai târ-ziu află că surorile știau cine este cu adevărat, pentrucă August îi fusese doică mamei sale și la ele veniseaceasta după plecarea de acasă. Cu toate acestea, îi

lasă timp să ac-cepte ceea ce seîntâmplase și sămărturiseascăsingură adevă-rul, temerile șipovara care odeterminaserăla rândul ei să-șip ă r ă s e a s c ătatăl. Hotărâreaei de a aveagrijă de stupialături de Au-gust o va facenu doar să aflemai multe des-pre sine, ci și sădescopere bu-nătatea celordin jur, toatepersoane de cu-loare fiind des-considerate demajoritatea al-

bilor. Dacă înainte și ea îi considera diferiți pe negri,fără a-i disprețui, dar necunoscându-i îndeaproape,după ce a trăit alături de cele trei surori, după ce s-aîmprietenit cu Zach și își face din casa roz adevăratulcămin, își va schimba radical viziunea: „Am mai multemame decât oricare opt fete de pe stradă. Ele sunt lu-nile care strălucesc deasupra mea”.

Toată acțiunea are pe fundal viața albinelor șistupii de care August se îngrijește, pretext pentru a oface pe Lily să înțeleagă viața, să se accepte, să se îm-pace cu propriul trecut și să privească spre viitor.

Povestea este în același timp zguduitor de tristăși optimistă, arătând influența comportamentului celormari asupra copiilor, dar și nedreptățile sociale, ușurințade a răni pe cineva și cât de simplu este să fii bun, în-crezător, drept între cei care îți arată bunătate. Fata aflăde la August că mama ei a fost o persoană deosebită,că a iubit-o în ciuda faptului că la un moment dat a pă-răsit-o. Lily se va împăca și cu ideea că ea însăși a ucis-o din greșeală, apăsând pe trăgaciul pistolului atuncicând avea patru ani. Reîntâlnirea cu T. Ray, tatăl violent,înseamnă o nouă revelație: suferința îți poate schimbafirea, depinde de fiecare dintre noi dacă rămânem pri-zonierii ei sau, prin înțelegere și iertare, alegem drumulcel drept, rămânând niște ființe bune.

Viața secretă a albinelor este un roman impre-sionant despre iubire și puterea de a depăși trecutul,despre spațiul protector de care toți avem nevoie, des-pre căldura sufletească, singura în măsură să schimbeun om și o lume: „În fiecare zi merg s-o văd pe Fe-cioara neagră, care mă privește cu ochii ei plini deînțelepciune, mai bătrână decât cei bătrâni și urâtăîntr-un mod frumos.” Întâlnindu-mă cu Lily și cu prie-tenele ei nu m-am simțit doar fascinat de povesteapropriu-zisă, ci am descoperit o lecție de viață. Roma-nul mi-a amintit într-o anumită măsură de Coliba un-chiului Tom, însă mi-a plăcut și mai mult prin manieraîn care fetița analizează experiențele prin care trece.Cu atât mai mult cu cât dorința ei cea mai mare estede a deveni scriitoare.

48

fotogRAfUL cURțII REgALE

Mara Slătineanu, clasa a XI-a E

simonA AnTonEscu

Pornind de la ideea de clişeu fotografic, carteaSimonei Antonescu, intitulată ,,Fotograful Curții Re-gale”, propune o suită de povestiri din Bucureştii anilor1870-1880, al căror factor unificator este Franz Mayer,fotograful Curţii Regale din titlu. Artist saș din Ardeal,de unde e alungat de persecuţiile nou-instalatuluiregim dualist chezaro-crăiesc, Franz se instalează peŞtirbey Vodă, în vecinătatea vechiului Teatru Naţionalşi îşi deschide un atelier fotografic care îşi câştigă re-pede un renume bun. Prin atelierul lui Mayer trec perând cei care îşi fac poze, bună ocazie pentru a ni sespune povestea fiecăruia și pentru a urmări personajulrespectiv în acţiunile lui ulterioare.

Rezultă, astfel, o suită de portrete, iar cititorulface cunoştinţă cu Chiron grecul şi tenebroasa povestea familiei sale, adăpostită în Vechiul Regat încă de pevremea fanarioţilor, cu evreii Eli Rosenthal şi Sara, de-veniţi pionieri ai sionismului, cu ţiganii lăutari sau cuarmenii din familia Agopian şi mai ales cu DespinaAgopian, tânăra proto-feministă pe care doamna Eli-sabeta o însărcinează cu expunerea unor veşminte tra-diţionale la marea Expoziţie Universală din 1889.Totuși, aceștia nu sunt singurii clienți ai lui Mayer –pete de culoare adaugă elevele Şcolii Centrale de Fete,copiii, croitoresele, sacagiul, cavalerii duelişti, rudăriţa,lăutarii și mulți alții. E o lume pestriţă, cu numeroaseindividualități care se completează reciproc, redând oatmosferă de diversitate aparte.

Nucleele epice izolate sunt rareori dezvoltate,însă unul dintre puţinele fire care se ramifică este cel alExpoziţiei Universale, ocazie cu care se schimbă pentrupuţină vreme locul acţiunii, mutat la Paris, unde Gus-tave Eiffel tocmai îşi inaugurase marele turn. La toate

cadrele vechi și povestirile individuale se adaugă ramatemporală din Ultima fotografie, care închide cicluldupă decenii, pătrunzînd ușor în perioada interbelică.

Un aspect interesant pe care îl abordează astfelde romane e cel al autenticităţii, al iluziei de verosimi-litate istorică. Simona Antonescu a utilizat resurse im-portante pentru a o reda în carte. De la a introduceevenimente, locuri şi personaje atestate istoric, pânăla a reda în volum fotografii de epocă în care apar chi-purile, eroii ficţionali, a reușit să aducă o notă de ori-ginalitate și credibilitate. E limpede că romanciera amizat puternic pe elementul de atmosferă, pe sprijinulpe care îl pot oferi ficţiunii romaneşti datele istorice.

Franz Mayer este fotograful, iar lumea sa estedesprinsă din acea parte a istoriei la care mulţi se ra-portează cu nostalgie, deşi nu au trăit-o direct, cinumai din cărţi sau poveştile supravieţuitorilor. Cândarmata se întoarce din război, când are loc trecerea pesub noul Arc de Triumf sau când chestiunile bărbăteştiîncă mai sunt reglate în prag de răsărit, prin duel, într-o pădurice de la marginea oraşului. Când fotografia în-semna o cale spre nemurire încă prea scumpă pentrumulţi români, iar şedinţa foto, un moment semnificativdin viaţa unei familii.

Odată ce Franz Mayer le face loc în vitrină prie-tenilor săi, grecul cu măsline, armeanul cu cafea, evreulcu stofe scumpe, Simona Antonescu îi arată cu o răb-dare, pe alocuri, incredibilă. Răbdarea este o calitateuriaşă pentru un scriitor, iar în acest roman nimic nueste grăbit. Este o operă ce nu-şi doreşte nicidecum săşocheze prin limbaj, ci să arate realitatea unor vremuri,cu firescul şi neobişnuitul lor, atrăgand cititorul prindetaliu și complexitate.

Mozaic urban cu parfum de epocă

49

toAtă LUMInA PE cARE nU o PUtEMvEdEA

Olivia Dobrea, clasa a XI-a A

AnTHony doErr

Într-o noapte Werner și Jutta prind o transmisiehârșâită, un tânăr vorbind într-o franceză diafană, em-fatic, despre lumină. „Bineînțeles, copii, creierul stă înbeznă totală, spune vocea. Plutește într-un lichid trans-parent înăuntrul craniului, niciodată în lumină. Și totuși,lumea pe care o construiește în minte e plină de lu-mină. Dă pe dinafară de culoare și mișcare.”

Această carte este un test de sensibilitate: ajungiîn momentul în care nu îi mai reziști, e noapte târziu șiai vrea să o pui deoparte, dar nu poți; paginile zboarămai departe.

Premiatul autor Anthony Doerr a creat o capo-doperă și, mai mult, a transmis prin cartea sa un mesajdespre curaj, despre devotament, despre prietenie șidespre mic detaliu sau moment din viață care ne de-termină mai târziu să înfăptuim ceva măreț. Romanulsurprinde o tehnică deosebită prin care se împletescdouă vieți diferite: a unei franțuzoaice – Marie-LaureLeBlanc, respectiv a orfanului neamț Werner Pfenning.Alternând planurile temporale (trecutul și copilăria, ur-mate de prezent și viitor) cititorul sare de la un an laaltul, de la o poveste la alta.

Întâmplările au loc în timpul celui de-al DoileaRăzboi Mondial, acest eveniment impregnându-seadânc în viețile celor doi protagoniști.

Marie-Laure LeBlanc trăiește singură cu tatăl eila Paris, unde acesta are în grijă cheile de la Muzeul deIstorie Naturală din Jardin des Plantes. O boală incu-rabilă o face să orbească și din acel moment tatăl eiconfecționează machete ce reprezintă cartierul undelocuiesc, în miniatură. Fata va trebui să-și dezvolte ce-lelalte simțuri – auzul, mirosul, pipăitul – care o vorajuta să supraviețuiască unor vremuri cumplite la carenici ea nici tatăl ei nu se așteptau. Povestea lui Marie-Laure debutează cu o legendă pe care o aude laMuzeu, de la un profesor, despre cea mai prețioasăpiatră numită ,,Marea de Flăcări’’. Viața ei va fi foartemult influențată de acest giuvaier, care deși promite

viață veșnică ce-lui ce îl deține, îidistruge pe toțicei apropiați.Odată cu începe-rea războiului,Marie-Laure șitatăl său suntnevoiți să pără-sească Parisul, unloc pe care fetițaîl cunoștea, undea crescut, a în-vățat să citească,a fost în sigu-ranță. Cei doi în-tâmpină difi-cultăți până a-jung în Bretagne,în micul oraș de la malul oceanului – Saint-Malo –unde îi așteaptă Etienne, fratele bunicului ei și Ma-dame. Madame are grijă de unchiul Etienne și deMarie-Laure, fiind o femeie ce a trecut prin viață și nucunoaște frica. Unchiul Etienne este precum un melc,retras în camera lui de la etaj. Cu toate acestea, încre-derea din partea nepoatei sale, conjunctura războiuluiși dispariția tatălui lui Marie îl determină să înfăptu-iască acte de mare curaj: deși în Saint-Malo toate ra-diourile au fost confiscate de către armata germană,unchiul Etienne a păstrat vechea mașină pe care o as-cundea în pod și de la care transmitea în tinerețe îm-preună cu fratele său, emisiuni radiofonice pe diferiteteme de popularizare a științei. Cu ajutorul acesteia,Marie-Laure a reușit să se salveze, fiind singura care arămas în viață, ascunsă în pod, cu Marea de Flăcări înbuzunar.

,,Deschideți ochii, încheie bărbatul și vedeți cuei tot ce puteți, înainte să se închidă pe vecie.”, apoi

... casele devin ceață, minele sunt astupate, hornurile cad, o marestrăveche se revarsă pe străzi, iar aerul e inundat de posibilități.

50

intră un pian cu o melodie stingheră care-i sună luiWerner ca o barcă aurie pe un râu negru, un șir dearmonii care transfigurează Zollverein: casele devinceață, minele sunt astupate, hornurile cad, o marestrăveche se revarsă pe străzi, iar aerul e inundat deposibilități.

Werner Pfenning și sora lui Jutta sunt doi orfanice s-au născut în orășelul de mineri Zollverein, într-oGermanie în plină schimbare. Copilăria lor s-a petrecutla casa pentru copii orfani a lui Frau Elena, unde au trăitîn sărăcie. Werner a fost de mic pasionat de tehnică,iar cea mai mare frică a lui era să nu sfârșească la felca tatăl său într-o mină de cărbune. Cei doi copiicreșteau știind prea bine ce soartă îi așteaptă. Astaabia până într-o zi când Werner descoperă un radio șifiind fascinat de această mașină, o duce acasă, o reparăși din acel moment în fiecare noapte ascultă împreunăcu sora sa, cu sufletul la gură diferite știri sau emisiunidin Germania și din toată Europa. Într-o seară desci-frează o transmisiune în franceză despre lumină cu unmesaj puternic ce îi va rămâne întipărit în mintea și însufletul lui pentru totdeauna. Nu după mult timp ta-lentul tehnic și inteligența lui Werner sunt recunoscute,iar băiatul este ales să urmeze o școală militară, deunde va ieși soldat și va contribui la dezvoltarea Ger-maniei. Visele băieților nu coincideau deloc cu realita-tea îngrozitoare și crudă cu care se va confrunta

Werner acolo. Lecțiile de viață pe care le învață prin in-termediul prietenului său mai slab Frederick îi vor tre-bui mai târziu în timpul războiului. Dând dovadă demult curaj, control, inteligență și hotărâre, Werner de-vine expert în comunicațiile radio și pornind în războiîn Franța demască multe campanii de opoziție prin sta-bilirea locului de unde venea semnalul radio.

Totuși când ajunge în Saint-Malo, viața lui esteîn pericol, fiind blocat în urma unei explozii. Reușindsă prindă semnalul ce venea de la radioul lui Marie-Laure, Werner scapă de sub dărâmături și o ajută larândul său pe cea care l-a salvat. Finalul este unul tristaccentuând atrocitățile războiului și prezentând con-tinuarea vieții lui Marie-Laure.

Era de-ajuns pe când Werner era copil, nu-i așa?O lume de câmp ițindu-se printre formele unor pieseruginite, aruncate la gunoi. O lume de mure, coji demorcov și povești spuse de Frau Elena. De mirosînțepător de gudron, de trenuri care trec, de zumzetde albine la ferestre. Sfoară, scuipat, sârmă și o voce laradio cu care să-și țeasă visele.

Cartea Toată lumina pe care nu o putem vedeaeste o sărbătoare a povestitului: cuvintele frumoaseformează fraze pline de simboluri ce se împletesc îndescrieri și relatări care impresionează. Capitolele miciși scurte dau senzația că tu însuşi cititorul, trebuie să îlasamblezi pentru a descoperi plăcerea lecturii

51

LA bohèME A fI RoMAntIc întR-Un sPAțIU PUR boEM…

Diana Postolache și Amira Sauciuc, clasa a IX-a A

„Sempre tua per la vita”/„Ci lasceremo alla stagion deifiori”/„Vorrei che eterno durasse il verno!” (Mimi)

Una dintre frumoasele opere ale lui GiacomoPuccini care au dăinuit peste timp este La Bohème,compoziție inspirată din romanul lui Henri Murger,Scènes de la vie de bohème”, exprimând tumulul,exuberanța, fantezia și frumusețea unică a acelora ceîși duceau existențele valorificând prezentul, trăindcumva cu nepăsare față de viitor… un dans printreclipe pierdute și amintiri dulci în Quatier Latin… Primaoară când această capodoperă muzicală a luat contactcu publicul a fost în ziua de 1 februarie 1896, la TeatroRegio din Torino, sub îndrumarea lui Arturo Toscanini,aflat atunci la începutul unei lungi cariere. Libretul scrisde Luigi Illica și Giuseppe Giacosa prezintă povesteatragică de iubire a doi oameni uniți și separați de undestin potrivnic, avântându-se pe un drum alcunoașterii sacrificiului în numele fericirii ființei ado-rate, ieșind din tiparul boem, întrevăzând consecințeleși încercând să salveze dragostea… Însă timpul trece,și trece orb și mut…

Regizorul Niky Wolcz adoptă o viziune nouă,mai apropiată de mentalitatea și gustul publicului, păs-trând decorul autentic timpului, dar aducând nuanțenoi prin vestimentație, machiaj și gestica personajelor.Acestea au o tentă modernă, tenorii și sopranele pur-tând jachete din piele, ilustrandu-se individualitateaființei, libertatea și integitatea acesteia. Interpreta Ana-Maria Donose a reușit să intre perfect în rolul perso-najului principal, Mimi, și a impresionat prin vocea saincredibilă și prin prestația extraordinară. Aceasta a cu-cerit publicul încă din primele minute ale spectacoluiluidatorită căldurii din timbrul vocal și a acordurilor vi-brante, reusind să farmece pe tot parcursulul operei,până la final, prin modul excepțional de interpretare șisinceritatea emoției transmise.

Opera este împarțită în patru acte, primul din-tre ele debutând cu Rodolfo, un poet, și Marcello, unpictor, ce încearcă să se încalzească, arzând pagini dintragedia lui Rodolfo… Sosesc apoi doi prieteni de-ailor, filozoful Colline și muzicianul Schaunard, cel dinurmă aducând un coș cu provizii, spre bucuria tuturor.După o vizită a proprietarului, Benoit, aceștia se decidsă cineze la Cafè Momus, dar Rodolfo mai are ceva descris, așa că rămâne în urmă. O ușoară bătaie în ușă îiîntrerupe meditația… Mimi, o tânără vecină, îl roagăsă-i permită să-și reaprindă lumânarea. O tuse puter-nică o face să-și piardă cunoștința chiar înainte săplece, iar poetul, impresionat de delicatețea și gingășiafetei, o reține și începe să îi povestească despre viațași despre ce asprirații are. La randul său, aceasta îispune că brodează flori, vorbindu-i cu pasiune de oexistența retrasă, cum numele ei real e Lucia, dar eproeclită Mimi… per total, fata explică nevoia omuluide valorifica bucuriile mici. Lumânările se sting, iar ceidoi rămân pe întuneric, simțindu-și inimile bătând launison, odată cu linșititoarele acorduri ale corului con-dus de Manuel Giugula, emoționând și impresionând.După aceea, cei doi pleacă spre localul unde prieteniilui Rodolfo așteaptau de ceva vreme…

Actul al doilea ni-i arată pe Rodolfo și Mimi înmijlocul larmei vesele a cumpărătorilor și a vânzătorilorambulanți din Quatier Latin, unde poetul îi cumpărăfetei o boneta roz. Se întâlnesc și cu celialți prieteni aiacestuia, mâncând împreună când apare Musetta,fosta iubita a lui Marcello, îmbracată elegant la brațulunui bărân bogat, Alcindoro. Totuși, cand îl observa pepictor, încearca să îi atragă atenția, nutrind mereuaceleași sentimente, și cântă un vals care îi evidențiazăgrația și frumusețea.

Cel de-al treilea act se petrece pe timp deiarnă, la periferia Parisului, în fața unui han, unde Mimiîl caută pe Marcello pentru a-i cere un sfat… Spune cărecenta gelozie a lui Rodolfo o face nefericită, iar glasulacestuia, ce tocmai ieșea din han, o face să se ascundă,spre a nu fi zărită. Poetul zice, de asemena, că vrea săse despartă de Mimi, folosindu-se de pretextul că fatai-ar fi necredincioasă. Cu toate acestea, mărturiseșteceva mai tarziu că acea conviețuire în sărăcie oîmbolnăvește pe femeie, iar dorința lui de a o părăsi epentru a-i cruța sănătatea. Auzind toate aceste vorbe,ea aleargă în bratele iubitului său. Atunci ies, certându-se, Musetta și Marcello, apărând un contrast între ceidoi ce se luptă cu destinul spre a rămâne împreună, șiMusetta, acuzată de pictor de infidelitate și frivolitate.

Ultimul act al operei ni-i arată pe Rodolfo șiMarcello, ambii despărțiți de iubitele lor, resimţind tri-steţea solitudinii. Sosesc apoi Colline și Schaunard,abătuți din pricina sărăciei și a lipsei de lucru. Cei patruglumesc pe seama existenței nefericite și încep un ca-dril în mansarda îngustă, iar în acel moment intră Mu-setta cu rasuflarea intretaiată, anunțându-i că Mimi,grav bolnavă, așteaptă jos, fiind prea slabită pentru aputea urca scările. Rodolfo aleargă să o ajute, în timpce Musetta le spune celorlalți că fata, simțindu-șisfarșitul aproape, a ținut să-și vadă iubitul pentru ul-tima oară. Aceasta pleacă împreună cu Marcello, caredescoperă sufletul bun al femeii, să vândă cerceii pen-tru a-i cumpăra lui Mimi medicamente, iar Collinealege să renunțe la paltonul său spre a-și ajuta priete-nii. Ramași singuri, Rodolfo și Mimi își amintesc deprima oară când s-au văzut, de boneta cumparată înacea zi, pe care poetul o păstrase, de toate momentele,fie ele triste ori pline de lumină, care i-au unit. Ceilalțirevin și-i daruiesc bolnavei ce și-a dorit dintotdeauna,adică un manșon care să-i încalzească mâinile. Dupăun răgaz de liniște și speranță, în care Mimi părea mai

bine… în zadar o mai strigă Rodolfo printre lacrimi șisuspine, căci iubita lui a ajuns deja acolo unde iarnapoate fi eternă…

Consider că momentul de apogeu al interpretă-rii a fost atins în ultimele momente ale spectacolului șieste rezprezentat de partea în care Mimi moare. Inter-preta a reușit să intre atât de bine în rolul personajului,și-a asumat ipostaza unei frumoase tinere înfrânte deun destin crunt, transmițând atât de frumos toatăemoția personajului, toată durerea lui Mimi din aceanoapte de iarnă ce a reprezentat sfarșitul unei iubiriimposibile încât, pentru câteva momente, a reușit săne facă pe noi, cei din public, să uităm de faptul căinterpreții joacă un rol, să ne detașăm de planul real,intrând în povestea lui Mimi, a unei iubiri tragice, asuferinței provocate de imposibilitatea împlinirii dra-gostei și a frumosului artistic reprezentat de poezie.

Nu cred că voi uita acea lacrimă ce s-a stre-curat prin vălul aparent al mândriei când, privind înansamblu scena finală, nu puteam să nu observscheletul din decor, alături de un superb portet al luiMimi… gândindu-mă cu durere la acel sacrificiu pecare până de curând nu cred că l-am înțeles pe de-plin. E simplu totuși, te gândești nu la o mulțumireîn prezent, temporară, perisabilă, inutilă cumva, ci lao împlinire cândva, într-un cadru mai mult decâtboem, romantic, clasic, ori decât orice etichetă pro-fană i s-ar mai putea atribui, căci el transcendelumea aceasta a sufletelor lacome după bucurii demoment, ajungând într-un spațiu unde eros în-seamna veșnic.

Opera Națională Română Iași reușește astfel săaducă publicului șansa de a regăsi în durerea, în tra-gismul situațiilor boeme, fragmente de amintri, ajun-gând a se transpune în locul personajelor ce devin,înconștient, alter ego-uri ale fiecaruia ce trăieșteaceastă unică expreriență.

52

cAfEnEAUA- MEtAfoRA LUMII întRE fRUMUsEțE

şI vIcIU -Antonia Muraru, clasa a XI-a E

53

Pe data de 18 septembrie 2016, s-a jucat pentruprima dată pe scena Teatrului Național „Vasile Alec-sandri” din Iași piesa scrisă de Carlo Goldoni, „Cafe-neaua”. În regia lui Silviu Purcărete, actori precumTeodor Corban, Horia Veriveș, Călin Chirilă, Ionuț Cor-nilă, Constantin Pușcașu și Haruna Condurache inter-pretează într-un mod original și plin de măiestrie roluriprecum cel al lui Ridolfo, Pandolfo, Don Marzio, Eugi-nio, Flamino și al Lizaurei.

„Cafeneaua” lui Carlo Goldoni este un tip de co-medie ușoară, cu răsturnări de situație care schimbăraporturile dintre personaje și centrul de greutate alacțiunii și care conduc spre un final fericit. Totuși, Sil-viu Purcărete reușește să-și contureze personajele din-colo de comicul de situație și să le portretizezeimaginea unor persoane melancolice și dilematice.

Acțiunea din „Cafeneaua” se desfășoară în tim-pul Carnavalului de la Veneția și pune în evidențăpersonaje contrastante, din diverse clase sociale. Ca-feneaua venețiană este locul din care se propagăbârfele orașului și este dominată de figura luminoasăa patronului Ridolfo, ce este o imagine a binelui.Acesta se află în directă opoziție cu demonicul DonMarzio care este un personaj intrigant. Regizorulconcretizează la maximum această dispută între bineși rău, transformându-i pe cei doi protagoniști înexponenți ai luminii și ai întunericului, ai divinului șiai maleficului. Don Marzio e însuși diavolul întrupat,precum se poate observa și din modul în care estecostumat: cu coadă și cu coarne stilizate din coafură,în veștmânt negru, carismatic și instigator. Acestapoate fi înfricoșător, ironic, fals sau curtenitor. Astfel,Veneția se transformă într-o metaforă a lumii, olume a cărei frumusețe este pătată de natura vi-cioasă și coruptibilă.

Pe lângă contrastul puternic dintre aceste douăpersonaje principale, o altă temă interesantă abordatăîn această piesă este reprezentată de ideea originală alui Purcărete de a crea un amestec temporal ineditîntre prezent și viitor. De exemplu, cămătarul Pandolfodeține un pix foarte modern și poartă cu maximă

atenție într-una din scene o cutie misterioasă în carese ascunde un microfon. Probabil cel mai neobișnuitlucru și care a creat mare confuzie inițial în rândurilespectatorilor, sunt cei doi turiști care sunt cât se poatede moderni: el, cu aparatul foto la gât, ea, cu ochelaride soare și savurând o acadea, traversând agale timpullui Goldoni. În partea a doua, în cazinou observămpatru aparate de joc, iar în mijlocul cafenelei este adusun dozator de cafea Doncafe. Impresia pe care mi-aulăsat-o aceste scene este legată de ideea alterării tre-cutului și a tradiționalului de către modernul promovatde timpurile noi. Aparatele de joc aduse de cei doistrăini au rolul de a accentua patima jocurilor de noroca personajelor, făcându-le pe unele dintre ele să îșipiardă toți banii. În cazul cafenelei, modul tradiționalde a prepara această băutură este acum mecanizat șiînlocuit cu celebrul automat de cafea.

Decorul scenic nu a fost mai prejos, fiind absolutimpresionant. Alternanța zilei cu noaptea este sugeratăde luminile ce cad armonios pe minunatele decoruriale lui Dragoș Buhagiar. Pânze de mari dimensiuni,montate pe sisteme de scripete, ce indică, prin desenegrafice, tencuielile mâncate de timp ale unor atât detipice clădiri venețiene, ferestre, balcoane rabatabile,configurări pline de sens ale unor spații precumpiațeta, cazinoul, cafeneaua propriu-zisă sunt simple,dar în același timp extrem de frumoase, impresionândfiecare spectator în parte.

Deși „Cafeneaua” nu este una dintre piesele carem-a marcat sau care să îmi lase o temă de gândire delungă durată, spre deosebire de alte piese jucate laTeatrul Național, totuși aceasta m-a suprins într-unmod plăcut datorită decorului, costumelor și a moduluiîn care s-a reliefat puternica diferență dintre protago-nistul Ridolfo și antagonistul Don Marzio. De aseme-nea, efectele sonore au fost la fel de deosebite,accentuând diverse stări ale personajelor în anumitemomente. Din punctul meu de vedere, aceasta este opiesă ce merită a fi văzută nu pentru că pune în dez-batere o problematică existențială, ci mai mult pentrua observa anumite aspecte ale vieții venețiene.

54

thE bRIdgE on thE RIvER KwAI

Cezar Vasiliu, clasa a XI-a E

La 12 ani după încheierea celei mai importanteconflagrații mondiale, filmul ,,The Bridge on the RiverKwai’’, regizat de David Lean, spune povestea unor pri-zonieri de război, inspirată din romanul lui PierreBoulle cu același nume, și surprinde evoluția acestoraîntr-o lume în care valorile morale fie sunt ușor pier-dute, fie sunt duse la extrem.

La începutul anului 1943, mai mulți prizonieribritanici sosesc în lagărul de muncă din Burma, statcontrolat de japonezi. Liderul niponilor este colonelulSaito, care îi informează pe prizonieri de obligația pecare o au având în vedere construcția unui pod pesterâul Kwai, care să facă legătura între Bangkok și Ran-goon. Însă conducătorul britanicilor, colonelul Nichol-son, interpretat de veteranul Alec Guinness, refuză caofițerii săi să facă muncă manuală. Drept urmare, estetrimis la izolare timp de zile bune. Soldații săi urmeazălogica oricărui prizonier de război, și anume aceea dea face o treabă cât mai superficială cu putință pentrua încetini proiectul inamicilor. Saito observă că lucrărilenu înaintează mai deloc și, deși le taie din rațiile brita-nicilor, Nicholson refuză orice fel de cooperare pânăcând nu îi sunt îndeplinite cerințele. Într-un final,acesta cedează când Saito este de acord să îi lase peofițeri să își îndeplinească rolul de coordonatori deșantier, nu de muncitori. Inițial, nimeni nu se așteptaca podul să fie terminat până la data limită, însă odatăcu revenirea colonelului englez, lucrurile se schimbă.Aroganța și orgoliul său, cât și spiritul său britanic dusla extrem, îl fac să trăiască într-o iluzie cu privire la con-struirea podului. Își transformă acest proiect într-unsimbol al superiorității englezilor asupra niponilor, un

,,război’’ al civilizațiilor, între est și vest, ieșind din rea-litatea care îi făcea doar niște sclavi ai japonezilor.

În tot acest timp, un american din același lagărde muncă reușește să evadeze și să ajungă până în unadintre bazele americanilor din apropiere. Cu o zi în-ainte de a fi lăsat la vatră, Shears este abordat de cătreun maior, care îl șantajează să plece într-o misiune cepresupunea distrugerea podului de pe râul Kwai. Ame-ricanul nu avea de ales, deoarece cât timp a fost pri-zonier a furat identitatea unui comandant mort, iardacă secretul îi era descoperit, putea fi acuzat de tră-dare. Astfel, acesta pleacă împreună cu maiorul War-den și un recrut prin pădurile musonice, pentru a-șicompleta misiunea. În acest plan al filmului, deși unhoț de identitate și un profitor, Shears devine simbolulumanității și al normalității într-o lume haotică. Dupăo întâlnire cu japonezii prin junglă, Warden este rănitde un glonț la călcâiul drept, iar acesta îi ordonă luiShears să îl lase în urmă, pentru a ajunge în timp utilla pod. Americanul refuză, comparându-i pe Nicholsonși pe maior, amândoi fiind ,,plini de curaj, pentru ce?Cum să mori ca un gentleman…cum să mori după re-guli…Când singurul lucru important e cum să trăieștiprecum o ființă umană!’’. În final, cei trei ajung la puțintimp înainte de inaugurarea podului, plantează explo-zibilul la adăpostul nopții și așteaptă până ziua urmă-toare, când un tren cu generali și politicieni japoneziavea să treacă podul.

Ironia sorții este că Nicholson descoperă ex-plozibilii plantați la bazele pilonilor podului, șialeargă împreună cu colonelul Saito către locul încare era plasată maneta care avea să detoneze încăr-

Cum să mori ca un gentleman…cum să mori după reguli…Cândsingurul lucru important e cum să trăiești precum o ființă umană!

cătura. Într-unmoment deneatenție, Saitoeste înjunghiatde recrutul cepăzea maneta,iar când acesta îiexplică disperatlui Nicholson căau fost trimiși decătre comando-ul britanic să dis-trugă podul,colonelul o iarazna și îl împie-dică pe soldat săajungă la ma-netă, acesta fiindîmpușcat decătre japoneziide pe pod.Shears înoată câtde repede poate,dar când ajungela mal este ucischiar de către unobuz tras de ma-iorul Warden,care nu voia cavreunul dintre eisă fie capturațide către inamici. Finalul însumează întreaga esențăa filmului, Nicholson își dă seama de greșeala pe carea făcut-o, printr-un emblematic ,,What have I done?’’, este doborât de impactul unui obuz, se ridică, darnu înainte să facă un gest ce simbolizează mândriași aroganța nebună de care dădea dovadă, ridi-cându-și bereta de pe pământ și punând-o înapoi pecap, ca apoi, cu ultima suflare, să cadă cu tot corpulpe maneta care va distruge podul exact în momentulîn care trecea trenul. Sfârșitul colonelului britanic îl

ridiculizează, transformându-l într-un penibil, un ob-sesiv deziluzional.

Filmul compară anumite tipologii umane, folo-sindu-se de contextul fiecărui personaj pentru a scoatela iveală diversitatea naturii umane, de la ego-ul infinitși aroganța colonelului Nicholson, până la calmul și lu-ciditatea lui Shears. Datorită dialogului inteligent, jocu-lui actoricesc impecabil, cât și ideilor abordate, ,,TheBridge on the River Kwai’’ a devenit un film de referință,un ,,all-time classic’’ al istoriei cinematografice.

55

56

căLăUzA

Roxana Tudosă, clasa a XI-a E

,,Călăuza” este un film rusesc, în regia lui AndreiTarkovski, apărut în 1975 în Olanda, fiind filmat în Uni-unea Sovietică și având ca fundament romanul SF alfraţilor Arkadi și Boris Strugațki, intitulat ,,Picnic la mar-ginea drumului”.

Considerat o adevărată capodoperă a cinema-tografiei ruseşti, „Stalker” impresionează nu numai prindimensiunea simbolică ce oferă o gamă largă de in-terpretări, ci şi prin alternanţa cadrelor alb-negru cucele color şi sepia. Temele centrale ale lungmetrajuluisunt cunoaşterea, fericirea şi iubirea, toate acestea ar-monizându-se și dând naştere unui film captivant, do-minat de misterul care devine literă de lege.

Subiectul nu este greu de urmărit, filmulaxându-se în principal pe motive de ordin religios sauetic, iar acțiunea nu este una antrenantă. Cu toateacestea, ,,Călăuza” m-a atras încă din primele minutedatorită sugestiilor abundente, atmosferei misterioasece alunecă adesea în direcţia straniului, dar şi alternan-ţei cadrelor. Acţiunea are trei personaje centrale - Că-lăuza, Profesorul şi Scriitorul, cei doi din urmăreprezentând un simbol evident al cunoaşterii. Aceştiapornesc spre Zonă, loc părăsit în urma căderii unui me-teorit, un obiect celest ce a creat o cameră ce se credecă ar îndeplini dorinţele. Păzită intens de armata con-ştientă de pericolele acestui tărâm al îndeplinirii celormai ascunse năzuinţe omeneşti, Zona se întruchipeazăca un spaţiu în care numai cei total dezinteresaţi, pier-duţi, debusolaţi îi pot îndruma pe cei dornici de a-şiîncerca norocul. Astfel, Călăuza reuşeşte să pătrundă,împreună cu Scriitorul şi Profesorul, în acest topos izo-lat de lumea profană. Pentru a ajunge la Cameră nu sepoate merge prin câmp deschis, aşadar cei trei trebuiesă străbată locuri subterane, precum Tocătorul deCarne, spaţiu asociat cu Purgatoriul, ca mai apoi să ex-perimenteze botezul iniţiatic, ajungând final la Cameră.

Se dovedeşte însă că aceştia nu sunt pregătiţipentru a ajunge în spaţiul sacru. Scriitorul vine în spe-ranţa găsirii unor noi surse de inspirație, pe când Pro-fesorul doreşte să cerceteze sursa straniului, fiindanimat atât de propria ambiţie, cât şi de rivalităţile din-

tre el şi colegii de laborator. Astfel, are intenţia de aarunca centrul Zonei în aer cu o bombă de câteva ki-lotone confecţionată de el. Amândoi refuză, în final,confruntarea cu o lume aparent iraţională, ,,plină deobiecte dezafectate” (Alexandru Paleologu), în care mi-nunile sunt posibile.

Dezamăgit, Călăuza se întoarce împreună cuaceştia acasă, în braţele soţiei care i-a iertat de nenu-mărate ori expediţiile periculoase, primindu-l mereuînapoi cu braţele deschise. Fetiţa lor, Maimuţica, uncopil invalid, o victimă a Zonei, condamnată la o viaţăplină de lipsuri alături de un tată considerat un pariaal societăţii, este, de fapt, înzestrată cu harul de a trăiizolată de profanul cenuşiu, dezamăgitor. Scena finalăo înfăţişează în faţa a trei pahare pe care le apropriede sine prin intermediul telekineziei, însă sunetul tre-nului, al civilizaţiei, perturbă liniştea sacrului, paharulclătinându-se în mod sugestiv. Numărul simbolic 3 gu-vernează întreg filmul, fiind un reper cu care se iden-tifică Sfânta Treime, cei trei călători şi paharele din finalfiind sugestii relevante în acest sens.

Alternanţa cadrelor este un alt element inedit ceportretizează în mod simbolic cele două lumi. Astfel,lumea profană, a egoismului şi a cenuşiului este redatăprin cadre alb-negru, pe când spaţiile de trecere suntdominate de cadre sepia. Singurele cadre color suntcele din Zonă, respectiv cele în care apare Maimuţica,care este, de altfel, o parte din Zonă.

Filmul lui Tarkovski este ceva cu totul nou, în-trucât reuşeşte să contureze vag o lume a contrastelor,a dorinţelor iraţionale, evidenţiind natura egoistă aomului care nu este pregătit să întâlnească Divinitatea.Deşi filmul oferă o perspectivă largă de interpretare,unii considerând că se subliniază dorinţa sovieticilorde a ieşi de sub dominaţia bolşevică şi de a se apropiade Vest, iar alţii crezând că semnificaţiile sunt strict deordin religios, cea mai comună abordare este cea denatură mitică. Dificil de înţeles, filmul lui Tarkovskipoate fi privit ca o provocare, îndemnând la creativi-tate şi efort susţinut pentru pătrunderea celor mai în-cifrate sensuri.

57

Mara Slătineanu, clasa a XI-a E

Drumul spre casă

Filmul „Lion/Saroo: Drumul spre casă” repre-zintă adaptarea cinematografică pentru povestea reală„A Long Way Home” de Saroo Brierley. Hotărât să ono-reze adevărul poveștii, regizorul Garth Davis a călătoritîn India în timpul pregătirilor pentru filmări, petrecândtimp atât în Calcutta, cât și în satul natal al copilărieilui Saroo, protagonistul. Garth era în sat când Kamla,mama naturală a lui Saroo, a întâlnit-o pentru primadată pe Sue, mama adoptivă. „A fost important pentrumine să parcurg realitatea lui Saroo cât de mult posibil,așa că i-am refăcut traseul cât de bine am putut. M-am plimbat singur prin sat, imaginându-mi că eram unbăiețel care crește în zonă. M-am așezat pe banca dinstația de tren Burhanpur, unde el s-a trezit singur, iarapoi am mers în Calcutta, în stația principală de tren –Howrah, unde întreaga forță a poveștii m-a copleșit.Să-mi imaginez un băiețel de 5 ani aici, singur, fără săvorbească limba localnicilor... atunci am știut că acestava fi un film impresionant”, relatează regizorul.

Garth își descrie viziunea regizorală drept yin șiyang. „Într-un sens larg, am văzut prima parte a filmu-lui – micul Saroo în India – drept o poveste externă, iarcea de-a doua parte – cea din Australia – ca pe o po-veste internă.” Există simboluri și motive pe parcursulîntregului film, inclusiv marea și fluturii. „În mare partedin film, ceea nu este rostit este interesant. Dar cumtranspun acest lucru dincolo de camera de filmat? Ast-fel, în cea de-a doua parte a filmului, când Sarooajunge în Australia, am decis să folosesc marea dreptun element. Tasmania este o insulă, iar Hobart, noulsău oraș, se află lângă un port și un râu. Personajeledin a doua parte a filmului locuiesc lângă apă, un am-bient complet diferit de locul de unde vine Saroo -India, o lume înconjurată de uscat. Există ceva femininîn legătură cu marea, un ceva prin care oceanul neconectează pe toți” spune Garth. Prin contrast cu ocea-nul care înconjoară Hobart, satul familiei sale din Indiareprezintă o zonă uscată, de culoarea ocrului. Produ-cătorii și Garth au petrecut perioade considerabile detimp cu Saroo și părinții săi australieni, pregătind fil-

mul. Saroo i-a povestit lui Garth despre un fluture carei-a apărut în față de fiecare dată când era în pericol. Elvorbește, de asemenea, de fluture ca fiind spiritul fra-telui său mai mare care îl călăuzește. Regizorul a creato „hartă” a poveștii lui Saroo. „M-am gândit îndelungcum să transmit cât mai clar pașii pe care trebuie să-iurmeze Saroo pentru a-și regăsi casa. Care sunt amin-tirile lui, cum să le reprezint, ce știe publicul în fiecaremoment. Totul pentru ca spectatorii să fie alături deSaroo în călătoria sa, să descopere locurile natale îm-preună cu el.”

În „Lion”, băiețelul de 5 ani pe nume Saroo (DevPatel) ajunge să călătorească singur cu trenul greșit,îndepărtându-se de casa lui din nordul Indiei. Speriatși rătăcit, este dus la mii de kilometri distanță, în orașulhaotic Calcutta, reușind să supraviețuiască pe străzi,ocolind tot felul de pericole pe parcurs. La un momentdat, ajunge într-un orfelinat, de unde este adoptat decătre un cuplu australian (Nicole Kidman și David Wen-ham), în a cărui familie găsește siguranță și iubire, cres-când în Hobart, Tasmania. Nedorind să le răneascăsentimentele părinților săi adoptivi, Saroo își îngroapăadânc trecutul, precum și nevoia de reunire cu familianaturală. Totuși, o întâlnire dictată de soartă cu nișteindieni care locuiau în Hobart îi retrezește dorința dea-și descoperi copilăria. Cu doar câteva amintiri și cuajutorul unei noi tehnologii numite Google Earth,Saroo pornește într-una dintre cele mai mari căutăriprecum a unui fir de nisip în ocean, în încercarea sa dea-și regăsi familia pierdută.

Într-o poveste cum nu se poate maiemoționantă și mai bine pusă în scenă, veridicitatea șiautenticitatea acțiunii sunt ceea ce atrag mulți specta-tori, aceștia retrăind sentimentele protagonistului. Fi-nalul ne prezintă situația actuală din India, unde cazullui Saroo este des înâlnit, în medie 80.000 de copii pean rătăcindu-se de părinții lor. Astfel, echipa deproducție ne face să conștientizăm substratul filmului,adevărata problemă ce ne este adusă în atenţie prinintermediul ecranizării.

58

shUttER IsLAnd

Mihnea Radu și Mihai Fetecău, clasa a IX-a A

Bazat pe romanul lui Dennis Lehane și regizatde Martin Scorsese, Shutter Island este o poveste cecombină talentului regizoral și o distribuție deexcepție, unde întâlnim nume importante precumLeonardo DiCaprio, Mark Ruffalo și Ben Kingsley.

Acțiunea este încadrată în anii ̓40-̓50, timp încare persistă o teamă constantă postbelică. Șeriful fe-deral Teddy Daniels (interpretat de Leonardo di Ca-prio) și noul său partener, Chuck (Mark Ruffalo), suntchemați la sanatoriul de pe Insula Shutter, aflată pecoasta Massachussetts, pentru a investiga disparițiamisterioasă a unei paciente. Totuși, pe parcursulacțiunii, aflăm că motivația este de natură personală,dorind doar să se răzbune pe piromanul care i-a in-cendiat apartamentul, ucigându-i soția.

Povestirea are la bază evoluția personajuluiprincipal, Teddy, fost soldat în Al Doilea Război Mon-dial, ce încă suferă de traume de pe urma luptelor salepentru eliberarea lagărelor de concentrare alenaziștilor. Deși în primele minute ale filmului persona-jul principal pare aplatizat, tipic (polițist dur din Boston,fumător și arogant), odată cu sosirea acestuia pe insulăies la iveală evenimente din trecutul său ce definesccursul acțiunii. Astfel, spectatorul se îmbarcă într-o că-lătorie spre cunoașterea de sine, alături de cu Teddy,și îi devine un partener chiar mai bun decât Chuck.Secvențele de vis, diferențiate de realitate printr-o ci-nematografie unică, fantastică, împânzită de culori vii,reușesc să aducă profunzime personajului principal și,totodată, să îi atribuie o latură de mister. Observăm că,deși stă ascuns în spatele măștii de polițist dur, acestaeste o persoană sensibilă, afectată de numeroase eve-nimente tragice din trecutul său.

Martin Scorsese reușește să introducă specta-torul în acțiune, punându-l în ipostaza în care este în-curajat să răspundă la niște întrebări pe care filmul lefolosește pentru a avansa, de exemplu: „Unde a fugit

pacientul lipsă?” sau „Ce vrea să pună la cale doctorulCawley?”. Tensiunea de pe parcursul filmului persistă,atingând nivele foarte înalte și făcându-l pe spectatorsă stea pe marginea scaunului de cinematograf. Deasemenea, muzica în stil clasic, forte, allegro, ajută lamenținerea unui ritm alert al evenimentelor, ce ducecu gândul la operele lui Alfred Hitchcock. Dialogul pre-zintă linii de excepție, ce trimit spre substraturi filozo-fice, cum ar fi analogia doctorului Naehring întrecuvântul „Trauma” („trauma” în limba engleză) și cu-vântul „Traum” (“vis” în limba germană), cât și replicimai puțin profunde, dar care se potrivesc persoanelorînchise în sanatoriu.

Când vine vorba de actori, nu ne puteam gândila o distribuție mai bună. Din cauza schimbărilor per-manente ale noțiunilor de adevăr şi real, jocul actorilortrebuie să se adapteze în mod constant la noi coordo-nate. Încă de la începutul filmului se observă legăturastrânsă dintre Leonardo di Caprio și Mark Ruffalo, be-nefică pentru rolurile amândurora. Di Caprio portreti-zează o gamă largă de emoții: de la furie și frustrare laiubire, suferind și pierderi. Rolul lui Ruffalo, de nou par-tener al lui Teddy, Chuck Aule, nu reușește să pună învaloare talentul actoricesc al acestuia, însă doza în careportretizează personajul este suficientă pentru surpri-zele pregătite de către Scorsese pe parcursul filmului.Ben Kingsley este gazda din universul insulei, călău-zindu-l, astfel, atât pe Teddy, cât și pe spectator prinlabirintul întâmplărilor.

În concluzie, filmul Shutter Island constituie ocombinație între un regizor excepțional, actoritalentați, o poveste complexă și o atmosferă generalăfantastică, o combinație ce reușește să mențină spec-tatorul implicat în acțiune și care îi trezește interesulacestuia pe tot parcursul evenimentelor. O producțieplină de surprize, care merită vizionată în întregimepentru a descoperi genialitatea regizării.

“which would be worse, to live as a monsteror to die as a good man?”

59

MoonLIght

Ruxandra Mărgineanu, clasa a XI-a E

Laureat al premiului Oscar pentru ,,Cel mai bunfilm” în anul 2017, Moonlight surprinde, în trei epi-soade, parcursul prin care protagonistul, Chiron,ajunge să îşi accepte identitatea sexuală şi rasială. Cutoate că, la o primă impresie, diferenţele culturale şide mentalitate pot crea dificultăţi în empatizarea cupersonajul principal, mesajul transmis de regizorulBarry Jenkins este universal: povestea prezintă atât di-ficultăţile vieţii într-un spaţiu sărac, intolerant, cât şidepăşirea acestei condiţii impuse la naştere.

În esenţă, Moonlight reprezintă trei scurte po-veşti ce alcătuiesc una de ansamblu; cu toate că pot fivizionate independent, întregul este fără îndoială maimult decât însumarea acestora. Unele personaje secun-dare se regăsesc în fiecare episod, altele nu, accen-tuându-se impactul acestora asupra lui Chiron, ale căruitrăiri rămân în centrul atenţiei până la ultima scenă.

Primul episod poartă porecla lui Chiron dincopilărie, Little, introducându-l pe protagonist lavârsta inocenţei, un băiat timid şi retras atât dincauza situaţiei parentale, cât şi a batjocurii colegilorfaţă de aparenţele sale sugerate de titlul episodului.În fuga sa de unii dintre aceştia, se întâlneşte cu celce avea să îi fie mentor, Juan, un cubanez venit înMiami şi implicat în traficul de droguri. În ciuda ocu-paţiei sale şi în contrast cu mama lui Chiron, Juan îioferă băiatului mai multă afecţiune decât mama sadeseori absentă şi îl încurajează să îşi accepte per-sonalitatea, acesta fiind sfatul pe care băiatul în-cearcă să îl urmeze cu stricteţe, în ciuda condiţieisale. Legătura dintre cei doi devine cu adevărat pro-fundă când Chiron este învăţat să înoate, căpătândîncredere în Juan şi găsind plaja ca fiind un adevăratrefugiu. În timp ce tatăl său este absent, iar mamapreferă pedeapsa afecţiunii, Chiron descoperă casalui Juan şi a partenerei sale, Teresa, un sanctuar încare poate fi el însuşi, cei doi devenind figurile pa-rentale de care avea nevoie.

Următoarea secvenţă dezvăluie numele pro-tagonistului, fiind intitulată Chiron. Ajuns la vârsta

adolescenţei, protagonistul se regăseşte într-o con-diţie mai precară decât cea iniţială: batjocurile cole-gilor devin hărţuire şi violenţă, mama sa ajungedependentă de droguri, iar Juan este mort. Singu-rele momente de linişte ale lui Chiron sunt cele ală-turi de Teresa sau prietenul său din copilărie, Kevin,în faţa cărora abandonează timiditatea ce îl caracte-rizează. Presiunea colegilor şi lipsa preocupării pro-fesorilor duc la un incident violent între cei doitineri, ceea ce cauzează ruptura dintre aceştia, iarprotagonistul conştientizează nevoia de a părăsilocul naşterii sale.

Ultimul episod, intitulat Black, încheie procesulde maturizare al lui Chrion, care se mută în Atlanta,însă îl urmează pe Juan în ceea ce priveşte ocupaţia sa,impactul acestuia asupra protagonistului care îşi ghi-dează viaţa după modelul său devenind evident. Sec-venţa prezentată surprinde vizita lui Chiron în oraşulnatal, la chemarea lui Kevin. În drumul său poartă odiscuţie emoţionantă cu mama sa, nemulţumită cumodul în care l-a tratat pe Chiron în copilărie. Aceastaîl asigură că îl iubeşte, dar nu îi cere să întoarcă senti-mentul; Chiron alege să o ierte, astfel fiind doveditămaturitatea dobândită de protagonist. Accentul din ul-tima scenă cade pe aceeaşi trăsătură, întrucât prezintăîntâlnirea cu Kevin, ajuns bucătar în Miami. Iniţial, Chi-ron rămâne tăcut și retras, dar îşi recunoaşte prietenuldin copilărie şi continuă conversaţia. Astfel, Moonlightse încheie cu o notă mai optimistă decât cea cu careîncepe sau cea anticipată.

Din punct de vedere tematic, Moonlight pre-zintă maturizarea. Cu toate că Chiron provine dintr-unspaţiu cultural străin, Jenkins identifică aspecte co-mune între rase şi clase sociale, în timp ce structurareape trei episoade prezintă parcursul lui Chiron într-unmod în care un scenariu clasic poate nu ar fi reuşit.Dacă parcursul protagonistului pare unul comun,aceasta se datorează ancorării în realitate, unicitateafilmului provenind din identificarea cu personajele înlocul întâmplărilor fenomenale.

The story of a lifetime

60

Creaţie

crizAnTEmA AlbAsTrĂ

Olivia Dobrea, clasa a XI-a A

Alerga cât putea de repede, temându-se că nuva ajunge la timp. Avea totul hotărât în minte – per-sonajele, acțiunea – totul era acolo. Îngrămădindu-secu ceilalți pasageri grăbiți, reușise să prindă metroulcare o ducea până în cartierul Montmartre. 17:30… îipromisese surorii sale că în seara aceea va rămâne cufiica ei de șapte ani. Nimic mai simplu – să ia cina îm-preună, să se joace puțin cu păpușile și să aibă grijăsă nu stea până prea târziu seara. Totuși știa cănepoțica ei avea așteptări mai mari de la ea. MicuțaLouise aștepta o poveste, una promisă demult, cu aerde basm și fantezie. O poveste cu mult albastru și cugust de ceai de mentă, o poveste frumoasă, așa cumnumai ea știa să spună.

Când se afla pe treptele casei, fu orbită de razeleputernice ale asfințitului care se reflectau pe geamuri,și învăluită de mirosul florilor de nu-mă-uita și de re-gina nopții care se deschideau ușor. Ajunsese exact lamomentul potrivit. Sora ei îi mulțumi și o lăsă singurăcu Louise. Nepoțica era foarte nerăbdătoare.

Oare chiar toate poveștile încep cu a fostodată ca niciodată? Povestea aceasta începe cu doiprieteni foarte buni. Amândoi prietenii aveau aceeașipasiune: botanica.

Unul dintre ei era un botanist profesionist, caretocmai își terminase studiile despre plante rare, iar ce-lălalt era un amator, dar cu o avere enormă. Cei doise întâlneau adesea și discutau despre cele mai fru-moase flori și despre ultimele achiziții de plante ale

prietenului amator. Botanistul nu era atât de bogatîncât să-și permită luxul de a achiziționa o floare rară,așa că admira uimit și impresionat grădinile imenseale amicului său. Prietenul bogat îl ruga să-i mai indicecâte o plantă pentru a-și lărgi colecția. Astfel că, într-o zi, botanistul îi povesti despre crizantema albastră,o floare extrem de rară, pe care o căuta la rândul săupentru a o studia. Cei doi și-au propus să o caute îm-preună până o vor găsi.

Botanistul s-a îmbarcat pe o corabie și a că-lătorit spre soare răsare, a cunoscut alți botaniști șibiologi faimoși din Est, dar nu a reușit să dea demisterul crizantemei. Tot ce a aflat au fost numailegende. Tot ceea ce știa el despre acea floare eraupovești. Acest fapt îl supăra foarte tare. A suferitmult în timpul călătoriei sale: fiind tânăr, a fost ata-cat, tâlhărit și s-a îmbolnăvit de mai multe ori. Stu-diile și cercetările sale nu-l ajutau în niciun fel și,ajungând într-o stare critică, s-a decis să se în-toarcă acasă.

Amatorul, bogat fiind, a plătit exploratori șiechipaje să meargă și să cutreiere Vestul, sigur căacolo se afla crizantema, însă și căutarea sa fu desti-nată eșecului.

Când se întâlnesc după multă vreme, aproapecă nu se mai recunosc. Timpul și dorința nebună de agăsi floarea i-a nenorocit. Cei doi au decis să uite decrizantemă, pentru că era un taină de nedeslușit, o„Fată Morgana”.

foto: Armand Anuşcă

61

Toate acestea până într-o zi, când amatorulmersese până în oraș cu diverse treburi și cum seplimba pe străzile colorate și aglomerate, la el veni ofetiță săracă cerșetoare. Bogatului i se făcu milă, iar lavărsta sa, timpul îl mai îmbunase, și îi dădu o monedă.Mica cerșetoare era atât de bucuroasă încât chipul i selumină și o luă la fugă. Peste câteva zile, când bogatulavu din nou de lucru prin oraș, o văzu pe fetiță aler-gând înspre el cu o floare albastră în mână. Nu-i veneasă-și creadă ochilor – era o crizantemă albastră. Fetițanu știa să vorbească prea bine, era mică de tot și nufusese la școală. Amatorul o luă în brațe, îi dădu o hâr-tie cu o valoare mult prea mare și o întrebă de unde aluat floarea. Cerșetoarea era contrariată. În primulrând, nu mai văzuse în viața ei bancnote, așa că nucunoștea valoarea acelei hârtii. În același timp, nureușea să-i explice omului de unde luase crizantema.Bogatul se hotărî să ia o diligență și să meargă încotroîl ghidează fata pentru a ajunge în locul de unde pro-venea minunata floare. Însă imediat își dădu seama căurmărind calea arătată de ea nu reușea decât să se în-vârtă în cerc, în afara orașului.

Amatorul își anunță prietenul, iar acesta neîn-crezător veni la conacul său și studie uimit floarea.Ajungând la concluzia că este o crizantemă albastrăveritabilă, cei doi au pornit împreună cu mai mulți oa-meni – botaniști, bogătași și oameni obișnuiți – să cer-ceteze împrejurimile pe care le-au exclus inițial cuatâta dispreț. După ore, zile, luni de căutare, nimeni nugăsi nimic. Cei doi prieteni erau răvășiți. Toată științași toți banii nu le-au fost îndeajuns. Cerșetoarea naivă

și neștiutoare găsise o comoară, pe care ei nu o vorcunoaște niciodată. Dezbătând această problemă,relațiile dintre ei s-au răcit și chiar s-au certat. Botanis-tul a vrut să părăsească orașul, așa că și-a luat lucrurileși a rezervat un loc la următorul tren.

Dimineața îmbarcării era una cât se poate de în-sorită. Roua aluneca pe firele de iarbă verde și pestructurile de oțel. Gara strălucea, iar el era în vagonulsău gândindu-se în continuare la prietenia distrusă deun orgoliu, de o simplă floare. Trenul se puse înmișcare cu un pufăit rapid, ritmat. Imaginile din minteabotanistului zburau odată cu viteza trenului. Ca la unsemn, clipi și își dădu seama că în zare o vede pe micacerșetoare alergând spre ceea ce părea o veche serăabandonată. Atunci se ridică înnebunit de la locul săuși trase semnalul de alarmă. Trenul se opri și el alergăpe câmpul întins după fată. Ajunse în fața serei și văzucă cerșetoarea se strecoară pe după dărâmături, pedupă semnul „Atenție! Nu treceți, pericol de acciden-tare!”. Botanistul a urmat-o în acel loc lugubru. Începeasă înțeleagă... Stupefiat, a văzut că în interior câtevaraze de soare luminau o grădină plină numai cu cri-zanteme albastre. Erau cu zecile,... poate chiar cu su-tele! Cerșetoarea se juca printre ele. Nu citise semnulde atenționare, așa cum făcuseră ei. Nu-i era frică, erafoarte veselă.

*Louise era extrem de încântată. Adormi pe

dată cu un zâmbet pe buze și visă un câmp de cri-zanteme albastre. Tânăra răsuflă ușurată... povesteaîși făcuse efectul.

62

bAloAnElE dE sĂpun AlE viEţii

Maria Alexoae, clasa a VII-a C

Cine sunt eu? Eu cea din trecut, din prezent, dinviitor, o ființă prinsă în pânza veșnică a vieții, în ai căreiochi joacă luminile limpezi ale minunilor realității, ce ofascinau în copilărie. Acum, mai sunt eu acea ființă in-ocentă din trecut, ce alerga după fluturașii pictați demâinile primăverii? Mai sunt eu cea care asculta cu în-cântare poveștile bunicului, scriitorul vieții mele, alecărui vorbe erau înmuiate în nectarul zeilor? Mai sunteu acel copil ce o privea, de după ușă, pe bunica, întimp ce frământa plăcintele pentru îngerii din paradis,ademenită de mireasma edenică? Mai sunt eu aceapersoană care trăia intens viața prin jocurile învăluitede frumusețea naturii de la țară, aureolată de libertateaabsolută? Mai sunt eu acea persoană din trecut carese prefăcea că doarme somnul de după-amiază, întimp ce vedea prin prisma nedeslușită a ochilor săi decopil misterele vieții și trecerea ireversibilă a timpului,în timp ce fratele mai mic aștepta răbdător în ascun-zătoarea stabilită pentru a se juca, și el chinuit deacelași monstru al după – amiezelor? Mai sunt eu aceapersoană ce vedea în viață un joc veșnic, o melodieeternă presărată cu bucurii, atunci când se întorcea înfiecare seară cu genunchiul ca o rodie însângerată, darîncântată de isprava pe care o făcuse? Mai sunt euacea ființă cuprinsă seara de melancolie în casa fericirii,în casa bunicilor, atunci când priveam stelele aninatede Dumnezeu pe bolta cerească?

Las în urmă acest eu ce nu își găsește loc îninima, sufletul și în viața mea. La ce sper eu, uitându-mă în fiecare seară în oglinda bunicilor, cu nădejdeacă voi regăsi strălucirea copilului de altădată în talis-manele de smarald ale vieții amestecate cu căpruiulpământului reavăn al ochilor mei? Ce cauți tu, ființă ră-tăcitoare în prezentul înnegurat, în casa copilăriei,stând pe aceeași bancă și cuprinsă de aceeași melan-colie, privind la stelele care strălucesc acum altfel pen-tru sufletul tău trist? Ce vrei, privind de nenumărate oricartea vieții tale, cu fotografii atârnate parcă de trece-rea ireversibilă a timpului, cu amprenta inimii și sufle-

tului bunicilor tăi, mântuitorii vieții tale, icoanele copi-lăriei tale, în speranța că vei privi viața prin aceleași ba-loane de săpun, în care totul se reflectă în culorilecurcubeului și în forme uimitoare ? Răspunsul se aflăîn tine, rătăcitoareo, în sufletul tău, nu în fotografii ri-sipite în negura timpului!

Pentru mine cea din trecut, prezent și viitor, casabunicilor în care încă mai aud ecourile fericirii de altă-dată este acel loc în care mă regăsesc, ca într-o oglindăa sufletului, în care fiecare obiect este impregnat desenzațiile, trăirile și amintirile ce se învolburează fre-netic în sufletul meu asemenea unui râu tumultuos cese revarsă prin lacrimile mele de mărgăritar. Îmi amin-tesc de zilele fericite în care suflam baloanele desăpun, încercând să redescopăr lumea prin prisma es-tompată a acestora în care pânza colorată a vieții sereflectă mai frumos, mai angelic, mai copilăros...

Încă o filă atinsă de gândul melancolic al toam-nei se desprinsese din calendarul vieții, înflorind ogeană de lumină pe azuriul bolții cerești stropit cu lap-tele norișorilor, tălmăcitorii viselor copiilor. Această ziparcă desprinsă din basmele copilăriei m-a găsit la felde rătăcită în viața mea spirituală, stând pe banca dingrădina părăginită a bunicilor mei și meditând. Oamintire îmi zâmbea din negura acestui prezent neclar:o soluție pentru baloane de săpun. Cu mâna tremu-rândă, am încercat să recreez acele momente fericitedin viața mea. Suflând ușor, am dat naștere la trei ba-loane multicolore ce pluteau în jurul meu.

În primul balon de săpun, străluceau sfioase cu-lorile mele preferate, albastrul și rozul ce mă proiectarăîn trecutul copilăriei. Pensula nevăzută a unui pictor ta-lentat a zugrăvit peisajul unei camere de copil, împo-dobite cu desenele făcute de mâna sa nesigură. Patuleste aranjat, cu așternuturi imaculate. O cameră decopil uitată într-una dintre odăile unui suflet sensibil deadult, strălucind la fel de curată ca pe vremuri, neatinsăde colbul timpului, căci o bunică cu chip de înger risi-pită în același suflet o șterge în fiecare dimineață. În-

pictură: Catrinel Mihai

63

dată, liniștea de vis a odăii a fost întreruptă de venireaunei fetițe ce susținea că nu vrea să doarmă. În mo-mentul vederii eului de altădată, am simțit că sufletulmeu întinerește și sălășluiește în inima ei.

Bunica m-a obligat să mă așez în patul moale cuperne ca de puf. M-am întors către peretele lipit de pat,așteptând să se întâmple ceva. Curând, am aflat răs-punsul la întrebarea pe care o aveam. Bunica a tras per-delele azurii și s-a așezat pe pat lângă mine cu carteaViețile sfinților în mână. Însă nici nu a apucat să o des-chidă, că și adormi, cădelnițând cu somn prin toată ca-mera. M-am hotărât să rezist eroic. De obicei, îmiroteam ochii prin cameră, observând fiecare sertar dindulapul bunicilor și încercam să îmi amintesc ce conținefiecare. Într-una dintre zile, pentru că nu îmi aminteamce este pus în sertarul noptierei, m-am aplecat auprabunicii care dormea cu ochelarii pe nas și cartea lângăea și m-am împedicat căzând pe ea. Atunci ea s-a trezitși mi-a profilat pe obraz forma palmei ei, de parcă ar firăsturnat un coș de bujori pe fața mea. Resemnată, m-am culcat cu privirea ațintită spre peretele de un rozpal, încercând să opresc lacrimile ce curgeau năvalnic.În alte zile, încercam să număr cărțile din bibliotecă,însă niciodată nu reușeam să duc până la capătacțiunea. Alteori, scrijeleam cu un creion polița de de-asupra patului pe care erau așezate cărțile cu poveștilecopilăriei din care îmi citea bunicul meu. În astfel demomente de meditație, alergam gândurile ascunse încare înfloreau marile mistere ale vieții. Mă gândeam latrecerea timpului, ascultând minutarul cum își creeazămelodia eternă, fără oprire. Uneori, îmi stabileam cufratele meu mai mic o oră la care să ne întâlnim la as-cunzătoarea secretă din spatele casei, unde puteamrâde și țipa fără să ne audă nimeni. De obicei, îmi luamși o oglinjoară ascunsă în buzunarul bluzei croite pentrumama când era de vârsta mea. Mă uitam în oglindă șiîmi admiram limpezimile căprui ale ochilor, încercândsă deslușesc trăirile din sufletul meu, de parcă aș fi privito altă persoană, încercam să mă descopăr, să aflu cinesunt, parcă anticipând o întrebare cu care mă voi con-frunta mai târziu în viitorul meu, pe care nici măcar nuîl întrezăream la orizontul fericit al copilăriei mele. De-odată, balonul de săpun al amintirii somnului de după-amiază s-a apropiat de fetița din trecutul meu,spărgându-se de zidul timpului înghețat.

Cu părere de rău, am revenit pe banca rece înmomentul în care se apropia un alt balon de săpun bă-tând în nuanțe sângerii de portocaliu, culoarea preferatăa fratelui meu. Cu o strângere de inimă, am alunecatîntr-un alt univers al trecutului, în care încă o dată, m-am simțit în sufletul, inima și viața altcuiva, fratele meu,trăind simțirile acestuia când era obligat să doarmă debunicul meu. L-am văzut pe bunicul intrând în cameralui cu mâinile împreunate în timp ce fratele meu îi po-vestea cum își petrecuse ziua alături de prietenii săi șiimediat m-am proiectat în sufletul lui inocent.

Nu doream să îl dezamăgesc pe bunicul meublând, având bunătatea divină înfiripată în limpezimilede safir ale ochilor săi troieniți de sprânceneleîncărunțite de trecerea ireversibilă a timpului. M-am

așezat singură în pat, lângă perete, în timp ce numă-ram liniile ce zgârâiau peretele aprins de văpaia por-tocaliului. Mă lăsam cuprins de intensitatea aceluitablou în care se proiectau formele ce prindeau conturîn mintea mea în care se învălmășeau o multitudine deculori și forme, desprinse din realitate sau din tărâmulfanteziei. După un timp, m-au amețit formele ce sedesprindeau de pe peretele portocaliu în imaginațiamea, pictând nostalgii pe chipul bunicului-înger, cedormea liniștit, visând probabil la paradisul ce curândîl va găzdui ca pe un înger. Uneori, priveam pe fereas-tra pe care intra o adiere dulce de primăvară, iar privi-rea mea se întâlnea cu ochii puri ai unui porumbel,reușind să comunic cu acesta datorită faptului că ochiisunt oglinda sufletului, deschizându-ne unuia altuiainimile. Într-una dintre zile în care eu și sora mea eramforțați să dormim după-amiază, ne-am propus să neîntâlnim după jumătate de oră ca să ne jucăm în vatrasatului. Însă, atunci când m-am ridicat, ochii buniculuimeu s-au deschis, de parcă doar s-au prefăcut aseme-nea mie, privindu-mă blând, şi totuşi sever. Atunci eum-am culcat rușinată, coborând pleoapele încărunțitede somn și adormind pe loc.

Pe dată, balonul de săpun al amintirii frateluimeu se risipi în bătaia vântului. Însă, al treilea balon desăpun strălucea în culorile alb și verde, culorile prefe-rate ale bunicilor mei. Cu nostalgia furișată în suflet,am păşit în lumea amintirii somnului de după-amiazăa bunicilor mei. La început, am pătruns în sufletul mă-rinimos al bunicii mele, care dincolo de exigența sa, as-cundea o inimă de aur, deschisă iubirii.

În fiecare zi, o duc pe nepoata mea la culcare,îmi place foarte mult să o privesc cum doarme, ca unînger, deși ea crede că doar o păzesc. De fiecare dată,când mă prefac că dorm alături de ea, o simt cum sestrăduieşte să adoarmă, neîndrăznind să plece, deși euo aud cum plănuiește cu fratele său să se întâlneascăla ascunzătoarea din spatele casei unde duc lada cujucării de pe care șterg praful în fiecare dimineaţă.După ce o dojenesc puțin, ea adoarme imediat, pro-iectându-mă în universul îngerilor, de unde a și venitcu o binecuvântare pentru întunericul nostru...

... și mă trezesc în camera bunicului meu, în su-fletul acestuia, în timp ce încerca să îl adoarmă pe fra-tele meu.

Ca și soția mea, îl duc pe nepotul meu la culcaredupă-amiaza, deși știu că nu îi place și abia așteaptăsă se joace, să trăiască în universul copilăriei sale. Într-una dintre zile, îi admiram chipul inocent ce era ase-menea unei oglinzi a chipului fetiței mele... Iar acumtoată iubirea pe care i-o purtam ei, se revarsă asupraacestui suflet inocent, un dar divin...

Cel de-al treilea balon de săpun se sparse îndreptul inimii mele, reflectând în ultima clipă imagineaaureolată de inocența unei fetițe, a unui alt eu ce acuma înflorit în sufletul meu, strălucind în lumina vieții șicontinuând să fie o binecuvântare pentru autorii copi-lăriei mele, bunicii mei, ce vor răspândi veșnic dulceleecou al bunătății printr-o voce pierdută trezită din co-pilăria mea…

64

cinE vA fi (În) ploAiE

Andrada Strugaru, clasa a IX-a A

Sunt furioasă pe mine pentru că trec pe trotuaresau pe străzi fără să mă uit în jur și fără să respir adâncseara. Aș vrea să ascult acea liniște mereu și mereu, așvrea să am răbdare, ceea ce se întâmplă rar. Însă acum,din vârful dealului, pot să savurez culorile reci ale unuiapus de februarie. În mare parte, totul e albastru în-chis. O linie subțire și portocalie mă face să cred că opot lua pe jos până acasă, fără să se întunece. Acumtac și păstrez liniștea, cine sunt eu să o tulbur? Încercsă îmi amintesc. Îmi țin respirația. Iar acum știu. Mi-amamintit de tine.

La început, te căutam într-o casă cu oglinzi dela un bâlci, și cu cât rătăceam mai mult, vedeam că aiatâtea și atâtea fețe. Le-am știut vreodată pe toate?Prefer să cred că le-am ales. Apoi ai fost o furtună, șide fiecare dată când vedeam scântei pe cerul gri,

palid, știam că urmează un tunet. Iar tu veneai din el.Veneai din tunet. De obicei îmi plac tunetele, dar deaceastă dată nu aveau niciun efect asupra mea. Nu maiiubeam tunetele. Eram doar eu şi furtuna. Câte fețe armai fi urmat să ai? De cele mai multe ori, te căutam înumbră, iar tu erai în spatele meu. Te căutam în întu-nericul zilelor fără soare și atunci nu erai nicăieri. Măcăutam pe mine, iar apoi căutam soarele și erai pestetot. Dacă aș alege cum să te pierd, aș vrea să te topeștiîn sarea mării, zgâriat de nisipul de scoici, iar dacă artrebui să aleg cum să te găsesc, va trebui să apari lacolțul străzii. De acum, când e furtună, cea mai maresperanță a mea este să nu tune. În rest, apa care măatinge se transformă în vapori. Apoi plouă din nou...

De aceea, nu îmi iau niciodată umbrela. Cândva,am să te iau în palmă. Atunci tu vei fi ploaie.

sinGurĂ...

Alexia-Hellen Hrițcu, clasa a VII-a C

E ger. Norii de un gri închis se mișcă alene pecer plângând. Și vântul bate agitat, parcă așteptândceva, un strigăt, un salut sau poate o consolare. Eu, maianostă ca niciodată, mă plimb pe străzile pustii aleorașului. Am în cap mii de gânduri. Le devorez parcăîncercând să le rezolv pe toate în același moment.Copleșită de miile de idei îmi imaginez că acei oamenigrăbiți, îmbrăcați bine, cu nasul și jumătate de gură lavedere fac gesturi ce arată proasta lor dispoziție. Nuvăd pe nimeni râzând sau emanând ceva bun. Stareanostalgică mi se accentuează.

Mă așez pe o bancă. În fața mea este unul dinacele ronduri tipice cu statui în mijloc. Începe să plouă.Pe mine nu mă deranjează. Sunt în sfârșitsingură și privesc detaşată imaginile și în-tâmplările trăite. În realitate mă uit în gol,însă în mintea mea retrăiesc amintirile ac-cidentului. Îmi amintesc fiecare deta-liu, familia, prietenii, mașinilezdrobite și ambulanțele. Corpul meuîncearcă să mă trezească din vis însăconștiința se împotrivește. Simt cuminima îmi bate nebunește, cummintea îmi joacă feste. Conștiințamă face să sufăr. Plâng. Simt cumo furtună de sentimente se nașteîn mine, însă chiar in acel momentse oprește.

În realitate, totul pare la fel,mai puțin eu. Nu mai sunt pebancă. Îmi văd urmele în cer fă-cute pe iarba udă. Îmi mișc mâi-nile și dau de scoarța umedă șitare a unui copac. Ridic mâinilemai sus și dau de un mușchimoale şi ud. O picătură îmicurge pe mână și mă răcorește

impunându-mi să mă relaxez si săsimt cu adevărat ce se petrece înjurul meu. Astfel, inspir adânc șiprivesc cerul plin de stele. Măașez lângă copac și încep sămă gândesc. Încerc iar să măconving că nu a fost vinamea, însă totul în van.Stau așa mult timp pânăplec gânditoare. Merg

fără țintă, sin-gură, exact cadupă acci-dent.

65foto: Armand Anuşcă

66

THis is noT A drEAm

Sabina Cojocaru, clasa IX-a A

Încetinește când mergi spre pat în seara asta.Imaginează-ți câţiva pași de dans şi prefă-te că eşti înfața multor oameni care nu te cunosc și vrei să te ex-primi așa cum ești cu adevărat prin acele mișcări. Ur-mează-ți instinctul; e atât de ușor să visezi!

Dansând, nu mai ştii dacă visezi sau nu. Oricum,alegi să nu te gândeşti prea mult la acest lucru şi vreidoar să trăieşti momentul. Intri în mașină și o pornești,nu te uiți nici măcar o dată înapoi. Ești prinsă în acelmoment, în acea magie pe care nu o înțelegi și nici nuvrei s-o faci. Totul e simplu, pentru că, de altfel, de cear fi complicat? Melodia ta preferată se poate repetala nesfârșit la CD player-ul mașinii și ai cânta de fiecaredată alături de acea voce de care ești atât de strânslegată. Eşti într-o călătorie frumoasă şi nu conteazăunde ai ajunge. Ai cu tine doar o periuță de dinți, câ-teva sticle cu o băutură pe care ți-a fost mereu fricăsă o încerci, o rochie roșie (pentru că nu se știe nicio-dată când vei avea nevoie de una), o pereche de pan-tofi și aparatul de fotografiat. Și stiloul cu care scriimereu. Și mult curaj.

Nici nu o să-ți dai seama când în mașină,oglinda ta retrovizoare va avea niște ochi verzi, su-perbi. Și când o să vrei să te uiți înapoi, dar nu în tre-cutul tău, ci să te uiți la apusul din spatele mașinii, decare parcă fugi, îi vei observa. Ajungi să știi că ai cerultău, chiar lângă tine; și nu e unul simplu: are niștealunițe parcă pictate cu multă delicatețe în locuri în

care nu ți-ai fi imaginat vreodată că le-ai găsi, un zâm-bet stângaci uneori, părul șaten spre blond, o vocecare poate aborda toate tonalitățile, poate exprimasentimente nebănuite de tine până atunci și o profun-zime inconfundabilă a privirii. Mai are multe caracte-ristici și riști să i le pierzi dacă te gândești prea mult,pentru că simți că mereu poate pleca de lângă tine.Dar n-o va face și știi asta, pentru că nimeni n-a maivăzut în el ce ai văzut tu. Știi că mereu va fi acolo, înacea mașină, alergând după soare alături de tine. Simţică e un vis, dar e realitatea, pentru că mâna lui îţi aran-jează acea şuviţă de păr care nu stă niciodata aşa cumvrei tu; şi totuşi el face lucrurile atât de simple...

Îți dai seama de aceste lucruri și nu te poți opridin zâmbit. Este un sentiment incredibil care nu poatefi comparat cu nimic. E ceva ce ai vrut să fie așa cumeste. Și nu, nu visezi, el e chiar acolo, lângă tine, în acelmoment, în momentul următor, în acea mașină, aler-gând după soare… acea mașină în care ai câteva lucruricu tine şi în care muzica nu se oprește niciodată. Vedeţiîn faţa voastră un lan de maci, iar el te roagă să văplimbaţi puţin. În următoarea secundă, cheile de lamaşină sunt deja în mână şi deschizi portiera nerăb-dătoare. Purtai deja acea rochie roşie ,sau erau florilecare se aflau peste tot în jurul vostru?

This is not a dream

foto: Antonia Muraru

67

flori dE cirEş

Sabina Cojocaru, clasa a IX-a A

Vei fi o floare de cireşVei fi, cu siguranţă, tot copaculÎmi eşti deja umbra, îmi eşti deja liniştea;Din tine se aude trilul rânduniciiPe care o cunosc de-atâţia ani,Pe care-o văd doar primăvara.

Tu ştii ce îmi dorescTu ştii cum sunt de fapt:Nu sunt o rândunicăŞi cânt cu tine mereuŞi n-o să zbor de lângă tineIar, când iarna va veni grăbită.Eu îţi sunt creanga cea mai aplecată spre pământPe care toţi copiii, jucându-se, vor s-o atingă.Dragul meu, în ziua în care o fetiţă mă va rupeDe lângă tine VreauSă ştii că am acoperit acea deschizăturăDin dreptul inimii taleFără ca tu să simţiPentru ca nimeni, niciodată, să îţi facă rău;Mai vreauSă ştii că n-am zburatCa acea rândunicăPe care te-ajutam s-o ţii în braţe în fiecare primăvară,A cărei casă ai fost şi tu, am fost şi eu;În urma mea te-am lăsat pe tineŞi-am luat cu mine câteva flori rozaliiPrin care să mă vezi oriunde aş ajunge.Eu sunt bine, dragul meu,Am grijă de fetiţa noastrăŞi trăim împreună aventuraVieţii noastre.

pictură: Catrinel Mihai

68

GÂndZbor neîncetat într-o mare de vise,Cad fulgerător în agonie precum o aripă rănită.E atingerea fină a gândurilor noastre abise –Tu ești Luna: eu – fața ta oglindită în apă.

Iubirea a venit la tine, ea e sufletul tău....Te caută și-ți spune că nu ar putea uitaCum a spus cuprinzându-ți capul:„Sunt a ta pentru totdeauna”, viața mea.

Însetat de lume cauți înțelesul,Dar nimeni nu ți-l dă fără un prețStai aici, ascuns și agitat la mal.Odată... se va arăta, tinere drumeț!

69

ţi-Aş dĂruiȚi-aș dărui un trandafir, o sărutarePrin care să zburăm spre constelații oarbe.Să fim numai noi doi, să fim în căutareDe noi ținuturi care, pe noi să ne seducăȘi să strecoare-n inimi Impulsul tainic și dulce al iubiriiCu care să visăm spre orizonturi,Spre infinituri scăldate-n soare.Ți-aș dărui întreaga lume, afectatăDe focul mistic al dragostei perene,Ce-a izvorât în noi mai mult ca niciodată.Din surse tainice, ascunse-n sufletele noastreDe bieți adolescenți, pierduți în depărtareCa apele scăldate adânc de razele de soare,Ce ne închină parcă un tril de nemurire,De veșnică, amară și tainică iubire.

Daria Alexia Grigoras, clasa a IX-a A

70

nu-mĂ-uiTASoarele mă stropea cu răcoarea luiIar tu erai în fața mea, în ploaieVoiai să spui ceva, dar nu știai cui.Acum ți-aș fi zis să scrii pe o foaie, Atunci doar zâmbeam. Simțeam că sunt pe cale să te pierd, Și toate brizele de toamnă îmi șopteauDar nu-mi venea să cred.Un vânt te-a ridicat spre depărtăriIar eu îți admiram mișcările line.Acum ești printre nori cu mii de alte păsări ca și tine. În zilele prea calde, te rog, doar deschide-ți aripile pentru un strop de umbră.Răcoarea ta pe care o simt rarE ca o îndoială între frunze de cireșCând florile cad și fructele crescȘi toate fiind verzi au gust amar.Oriunde îmi amintesc să te cautÎntâi privesc spre nori, apoi înspre asfalt.Și apoi mă uit în urmă și aștept Să răsară din betonul sterpFlori mici de nu-mă-uita.

Andrada Strugaru, clasa a IX-a A

71

noApTE dE vArĂPriveam cerul înstelat dintr-o noapte de vară, reflectatîntr-o picătură de apă și parcă stelele emanau mai multăstrălucire. Chiar și infinitul poate fi constrâns.Priveam în ochii tăi și puteam vedea marea și misterulnopţilor de vară, ale căror lumini se învârteau în jurul meu,învăluindu-mă. Timpul era oprit.Magia eternului se năștea.Privesc către noi... Suntem infiniți.

Amira Sauciuc, clasa a IX-a A

72

ocHi dE iubirEAș vrea să pot privi iubirea-n ochi,S-o caut seara cu privirea,Iar ea să-mi ia ușor mâna,Să mă ducă departe.Departe... unde negrul e apus demult,Unde lumina m-ar orbi,Să uit timpul, să-mi pierd mintea,Să-mi fac din inimă o casăȘi să-mbătrânesc udând florile pasiunii.Aș privi iubirea-n ochi, apoi m-aș trezi zâmbind.

foto: Armand Anuşcă

73

AcumE atât timp de când nu ți-am mai scris, lacrimă, e atâta vreme de când ne știm, dar n-am vorbit.

E atâta lumină în ochii mei acum, dar în jur nimic nu e clar, pășim prin întuneric și mă-mpiedic de pietre… E atât aer în mine că nu mai pot să respir.

E atâta pace în lume că războiul stă să-nceapă, dar e-așa frumos aici, cu tine, că nici nu-mi pasă.

Diana Postolache, clasa a IX-a A

74

pEnTru mAi TÂrziu…Iar eu scriu acum ca tu cândvasă-ți amintești, să râzi și să privești,să zbori cu gândul înapoi…să vezi culorile infinitului ascultându-mi vocea…să sari în iluzia oglinzii,pierzându-te în imaginea-i nesfârșită.

Noi suntem vis, nălucă, fantezie,suntem și dispărem,tu reapari în fiecare petală roșie uscată,eu mă pierd în fiecare taină șoptită.Dansul nostru e-un tango,Păcat că muzica-i prea lentă…

Iar eu scriu acum ca tu cândvasă știi că am fost, și mereu vom fio eternitate de nuanțe.

Diana Postolache, clasa a IX-a A

foto: Armand Anuşcă