Colegiul Național de Agricultură șiEconomie

Proiect pentru certificarea competențelor profesionale, nivelIII

Tehnician în activități economice

Sesiunea 2014

Imaginea și poziționarea firmei pe piață.

Componente ale imaginii firmei SC. VEL PITAR S.A

Profesor îndrumător: Stanciu Nicoleta

Elev: Miron Florina-Cătălina cls a XII a B TAE

Cuprins

Argument..................................................................................................................................1

Capitolul 1

1.1 Conceptul de piață. Noțiuni generale. .....................................................................................3

1.2 Rolul imaginii firmei pe piață. ................................................................................................5

Capitolul 2

2.1 Poziția agentului economic pe piață. .......................................................................................8

2.2 Alegerea și implementarea strategiei de poziționare. ..............................................................9

2.3 Selectarea celor mai potrivite avantaje concurențiale. ...........................................................10

Capitolul 3

Studiu de caz. ................................................................................................................................13

Concluzii.......................................................................................................................................

Bibliografie. …………………………………………………………………………………….15

Capitolul 1

1.1 Conceptul de piaţă.Noţiuni generale

În accepţiunea de marketing, conceptului de piaţă i se conferă un sens mai larg şi mai realist decât cel neoclassic. Astfel, piaţa trebuie privită ca locul real de întâlnire la un moment dat, a dorinţelor consumatorilor exprimateprin cerere cu cele ale producătorilor exprimate prin ofertă. Ea este un spaţiu economic în care se schimbă bunurile şi serviciilecare privesc nu numai ofertantul şi solicitatorul ci şi o multitudine de agenţi economici. Piaţa se prezintă ca un ansamblu de relaţii de schimb între consumatori şi producători la un anumit moment, al manifestărilor lor ca participanţi la diviziunea socială a muncii, un sistem al tranzacţiilor.            De asemenea, apare ca o instituţie ce trebuie să asigure în ultimă instanţă prin funcţiile sale: libertatea agenţilor economici, suveranitatea consumatorului, alocarea optimă a resurselor, echilibrul economic pe termen lung.            Privită ca mecanism economic, piaţa este mâna invizibilă ce reglementează activitatea economică, forţa impersonalăcare acţionează dincolo de capacitatea de intervenţie �a participanţilor, forţa arbitrară ce determină preţul şi implicit venitul, reprezentând astfel o ameninţare atât pentru producător cât şi pentru consumator.            În concluzie, piaţa în societatea contemporană se prezintă ca: o construcţie teoretică, un cadru ideal de desfăşurare a activităţii economice, o stare normativă spre care tinde economia, un sistem complex în care se intercondiţionează legile şi mecanismele clasice ale pieţei, cu instituţiile cu funcţii de reglare, dar şi cu conştiinţa de masă economică şi juridică.

            În activitatea de marketing, noţiunea de piaţă dobândeşte accepţiuni practice mai precise prin delimitarea

noţiunilor de piaţă: teoretică (cea ideală despre care am vorbit mai sus), potenţială (posibilă), disponibilă, calificată, deservită şi penetrată.         Această delimitare are mare importanţă practică, deoarece pentru producător piaţa este constituită din ansamblul cumpărătorilor efectivi şi potenţiali pentru un produs, iar potenţialii cumpărători se diferenţiază prin: interes, venit şi acces.            Piaţa potenţială pentru un bun său serviciu este dată de cantitatea totală susceptibilă a fi cerută.            Piaţa disponibilă este formată din consumatorii ce manifestă interes întrucât dispun de venituri şi au astfel acces la bunul său serviciul respectiv.            Piaţa disponibil calificată este reprezentată de consumatorii care sunt dispuşi să cumpere bunul său produsul respectiv, având interes, venituri suficiente şi accesibile.            Piaţa deservită este segmentul spre care se concentrează producătorul.            Piaţa penetrată este de fapt piaţa efectivă formată din ansamblul consumatorilor care au cumpărat bunul său serviciulrespectiv.   

 Pentru piaţa globală a unui bun său serviciu trebuie evaluate şi: ˇ        piaţa bunurilor substituibile (a bunurilor ce se înlocuiesc), pentru că satisfac aceeaşi necesitate (ex. suc de mere şi portocale, bere îmbuteliată şi la halbă, tricotaje din bumbac. sintetic, etc.);ˇ        piaţa bunurilor complementare  - a bunurilor a căror cerere este dependentă (ex. automobile şi benzină, produse congelate şi echipament de congelare, etc.);ˇ        piaţa captivă� �  - piaţa la care un producător nu are acces, deoarece aceasta este dependentă de un concurent din motive

economice sau juridice (ex. o firmă obţine exclusivitate pentru acomercializa un produs, sau produsele unei firme, etc.).            Cunoaşterea tuturor acestor accepţiuni ale pieţei globale prezintă interes deosebit pentru specialistul de marketing deoarece influenţează alegerea strategic            Piaţa, indiferent de accepţiunea pe care i-o conferimse exprimă prin elementele ei componente: cerere, ofertă şi condiţiile lor de manifestare, concurenţă şi preţ ca rezultat al acţiunii lor.

Caracteristicile pieţii            Fiecare întreprindere, pe piaţă, se află atât în postura de ofertant (vânzătorul produselor sau serviciilor ce facobiectul său de activitate) cât şi de solicitant (cumpărător al factorilor de producţie necesari reluării de obicei la scară mai mare a producţiei) având drept scop obţinerea unui profit cât maimare.              Aceasta  înseamnă  că  ea  va fi permanent preocupatăde a îşi menţine  sau chiar lărgi poziţia pe care o deţine pe piaţă.            În viziunea de marketing, piaţa întreprinderii se raportează numai la calitatea întreprinderii de ofertant, iar analiza ei presupune cunoaşterea principalelor aspecte ce o caracterizează: locul pe piaţa globală, profilul pieţei, etc.

Reputaţia întreprinderii            Rezultatele activităţii oricărei întreprinderi se refelectă în poziţia pe care aceasta o are pe piaţă, în amploarearelaţiilor pe care le are pe piaţă cu alte întreprinderi şi cu clienţii, în rolul pe care îl joacă în lupta de concurenţă etc.  Toate aceste aspecte se regăsesc sintetizate în ceea ce în general denumim reputaţia întreprinderii. Prin reputaţia întreprinderii înţelegem părerea publică favorabilă sau nefavorabilă, felul în care este cunoscută sau apreciată, ceea cese crede în general şi adesea se şi spune despre natura şi caracterul acesteia, faima pe care o are. Reputaţia nu trebuie confundată cu imaginea, care este o chestiune artificială, o imitaţie considerată reală. Imaginea 

întreprinderii este un instrument de marketing ce se utilizează pentru obţinerea unei reputaţii solide.Concluzia, ce considerăm că se impune, este aceea, că trebuie să fie o preocupare permanentă a echipei manageriale de menţinere a reputaţiei bune şi de a crea una mai bună printr-un progam concret, cu obiective clare, corecte, pentu înfăptuirea cărora sedepune efort continuu, program care trebuie testat şi perfecţionat în funcţie de poziţia pe care o are întreprinderea în mediul de afaceri, aflat în continuă schimbare.

1.2 Rolul imaginii firmei pe piaţăImportanta imaginii unei firme pe piaţă

În foarte multe situaţii, calitatea produsului oferit de anumite firme contează destul de puţin. Vânzările încheiate fiind în cea mai mare parte rezultatul imaginii pe care o are firma respectivă în ochii clienţilor.Lucrurile devin mai clare dacă vă gândiţi, de exemplu: că achiziţionaţi fără nici o ezitareouă, dintr-o piaţă luxoasă din centrul oraşului. În schimb aveţi reţineri serioase dacă e vorba să cumpăraţi tot ouă dintr-o piaţăde periferie. Este evident că nu calitatea lor vă influenţează decizia (de altfel, nici nu aţi avea cum să ştiţi, pe loc, cât debune sunt ouăle), ci faptul că respectivele ouă vă sunt oferite dintr-o piaţă aspectuosa (curată, bine aprovizionata) unde vânzătorii şi supraveghetorii poartă uniforme drăguţe şi ştiu să zâmbească.Preferaţi această atmosferă în locul celei oferite de un spaţiu înghesuit, cu vitrine nespălate şi cu mărfuri prăfuite,unde simţiţi nevoia să vă păziţi buzunarele.

Orice produs oferit se afla într-o strânsă legătură cu imaginea pe care o are în ochii clienţilor unei firme care oferă respectivul produs. Nimeni nu va cumpăra de la o firmă care nu îiinspira încredere, oricât de atractivă ar fi oferta acesteia.

Construirea rapidă a imaginii unei firme puternică şi serioasă, stabilă financiar şi, deci, demnă de încredere, implicaînsă nişte cheltuieli destul de mari. Nu este la îndemâna oricui să-şi ridice un sediu impunător sau să plătească bani grei pentrurealizarea şi difuzarea repetată la TV a unor clipuri publicitaresuper-profesioniste.

O bună imagine a firmei se poate obţine (ceva mai lent, e-adevărat) şi prin alte mijloace, care sunt la îndemâna oricăruiîntreprinzător şi nu sunt deloc costisitoare. Aceste mijloace ţinde aspectul materialelor de promovare pe care le folosiţi, precumşi de felul în care dvs. şi angajaţii dvs. vă prezentaţi (ca persoane) în relaţia directă cu clienţii.

Aceste mijloace se referă la:

1. Materialele de promovare pe care le folosiţi. De aici pleacă imaginea firmei dvs., de la primul contact pe care-l aveţi cu potenţialii clienţi prin intermediul materialelor de promovare. Luăm în calcul cele mai ieftine materiale de acest gen (fluturaşii şi pliantele publicitare), care, pentru a-şi atinge scopul, nu trebuie în nici un caz făcute în bătaie de joc.

Un fluturaş conceput în grabă pe calculator, cu cel mai simplu program de editare şi multiplicat la un copiator ordinar, care mai şi pătează, nu vă va face decât deservicii (despre aducerea de clienţi nici nu poate fi vorba). Nu va costa mult să apelaţi, pentru partea de design, la serviciile unui atelier specializat de tehnoredactare computerizată care să se ocupe, eventual, şi de partea de tipărire pe o hârtie de calitate. Numai astfel fluturaşul dvs. va fi, cu adevărat, un material de promovare.

Bineînţeles, credem că nu mai este nevoie să reliefăm importanta textului fluturaşului sau pliantului dvs. Exprimările stângace sau, şi mai grav, dezacordurile ori

greşelile de ortografie arunca în aer toată imaginea pe care încercaţi să v-o construiţi. Acest lucru este valabil şi pentruanunţurile de mica publicitate care, de asemenea, realizează acel prim contact cu clienţii menţionat mai sus.

Important! Este bine să treceţi pe materialele de promovare cât mai multe numere de telefon la care puteţi fi contactat, deoarece, cu cât sunt mai multe aceste numere de telefon, cu atât mai puternică e impresia de firma prosperă, cumulţi angajaţi şi multe birouri. Aşadar, chiar dacă sediul dvs.înseamnă un simplu apartament cu două camere, luaţi totuşi în considerare ideea de a vă instala vreo trei linii telefonice.

La fel de importantă este şi existenţa unei adrese de e-mail. Nu e necesar să aveţi şi pagina proprie de web, dar o căsuţă poştală electronică unde să puteţi primi mesaje de la potenţialii clienţi este o chestie aproape elementară.2. Felul în care răspund angajaţii la telefon. Într-adevăr, următorul element (după materialele promoţionale) care contribuie la formarea imaginii firmei îl constituie calitatea convorbirilor telefonice pe care angajaţii dvs. le au cu potenţialii clienţi. E vorba de acele convorbiri cu cei care aucitit fluturaşul dvs. şi care, ca urmare, va cauta acum pentru a afla mai multe amănunte despre oferta dvs. sau chiar pentru acomanda direct. Bănuiţi ce se-ntâmplă dacă vocea pe care o aud aceşti potenţiali clienţi la celălalt capăt al firului aparţine unei persoane antipatice şi plictisite, care, scuzaţi expresia,  pare că „îşi cam baga picioarele” în problemele interlocutorilor săi. „Ce firmă mai e şi asta?” se vor întreba pe bună dreptate oamenii, nedumeriţi de faptul că sunt puşi pe fugă de la primul „alo”.

Angajaţii de la departamentul „Relaţii cu publicul” trebuie să fie, aşadar, nişte monumente de amabilitate şi solicitudine. Profesionalismul în acest domeniu presupune, pe lângă existenţa unor calităţi native ale angajatului (voce plăcută, bun-simţ, răbdare), şi un instructaj foarte clar

privind felul cum trebuie să decurgă convorbirea telefonică.

De exemplu, specialiştii recomanda ca telefonul să fie lăsat să sune de două-trei ori înainte de a se răspunde. Motivul? Dacă răspundeţi prea repede, înainte chiar de a se termina primul târâit, creaţi impresia că stăteaţi lipit de telefon, aşteptând cu nerăbdare, doar-doar v-o suna vreun client; în plus, procedând astfel îi induceţi celui care suna şi un uşor sentiment de disconfort, deoarece îl luaţi cumva prin surprindere (nu-i lăsaţi destul timp pentru a intra în dispoziţia psihică necesară susţinerii convorbirii). Iar dacă răspundeţi prea târziu, e şi mai grav – clientul devine nervos şi e posibil chiar să şi închidă (fără să aibă de gând să mai revină).

Ca urmare, angajaţii trebuie să se antreneze să zâmbească în timpul convorbirilor – şi aici oglinda îi ajută – pentru că astfel îşi creează involuntar o stare de bună dispoziţie şi amabilitate care se transmite şi clientului (verificaţi pe cont propriu acest lucru – forţaţi-vă să zâmbiţişi veţi observa că eventuala stare de tensiune pe care o aveaţise atenuează).

3. Sediul firmei. Dacă desfăşuraţi o activitate care nu necesită neapărat un contact direct cu clienţii (cum ar fi, de exemplu, cazul în care produsele dvs. pot fi comercializate numai prin poştă), atunci respectarea recomandărilor făcute la punctele 1) şi 2) este suficientă pentru a vă crea o bună imagine în ochii consumatorilor. Dacă însă acest lucru nu este posibil şi clienţii trebuie neapărat să dea ochii cu dvs., atunci importanta cadrului în care îi primiţi devine crucială. Acest cadru se confunda practic cu imaginea firmei. De exemplu, am văzut la începutul articolului cam cum stau lucrurile în cazul unui magazin. Aspectul fizic al magazinului, ca să spunem aşa, este aproape totul şi când spunem „aproape” avem în vedere faptul că chiar şi cel mai sic magazin îşi poate distruge definitiv imaginea datorită unor

amănunte: de exemplu, vânzătorii vorbesc tare între ei, pe temeparticulare, dând clienţilor senzaţia că nu e cazul să-i deranjeze cu vreo solicitare. Ca să nu mai vorbim de situaţiile, destul de des întâlnite, când doi vânzători au cevade împărţit şi nu se sfiiesc să se certe în văzul lumii (adică al clienţilor).

Revenind la problema sediului firmei în general, este evident că trebuie să faceţi tot posibilul ca acest sediu să arate cât mai bine, să aibă un aspect îngrijit şi să strălucească de curăţenie. Nu insistăm asupra acestor aspecte deoarece nu credem că e cineva care să se îndoiască de necesitatea lor. Ne vom opri însă la un anumit element, care ţine de amenajarea sediului şi care de multe ori este lăsat, înmod inexplicabil, pe planul doi, deşi el joacă un rol importantpentru imaginea companiei: existenţa unei firme exterioare.

Suntem siguri că vi s-a întâmplat şi dvs. să căutaţi o anumită întreprindere (firma) şi să vă enervaţi, pentru că la adresa indicată era o casă sau un bloc care nu vă ofereau nici un indiciu cum că acolo ar funcţiona întreprinderea respectivă.Atenţie însă! Nu trebuie să aveţi pe post de firma exterioară oruginitură inestetică sau o încrengătură de neoane care nu funcţionează, pentru că impresia e chiar mai proastă decât în cazul în care n-aţi avea deloc firma exterioară.

Capitolul 22.1 Poziţia agentului economic pe piaţă

Plasarea produsului său serviciului pe diferite pieţe în

funcţie de percepţia şi aşteptările consumatorilor, se face cu

ajutorul mai multor elemente. Primul îl reprezintă marca,

deoarece aceasta este garanţia unor atribute, caracteristici şi

a unei anumite calităţi ale produsului şi conferă, totodată,

imaginea produsului şi firmei.

Apoi, opţiunile pentru poziţionare depind de calitatea

produsului său serviciului. O calitate ridicată oferă un loc mai

bun între produsele/serviciile existente pe piaţă, în timp ce

lipsă de calitate le împinge la periferia pieţei. Preţul este un

element de poziţionare foarte important, toate caracteristicile

produsului având implicaţii directe asupra preţului.

Toate aceste elemente ale poziţionării trebuie să fie

corelate cu o anumită comunicare. Aceasta, ca element de

poziţionare, joacă un rol cheie în strategia prin care aceasta

urmăreşte să ocupe un loc bine determinat.

Elaborarea strategiei de poziţionare

Orice companie sau marca poate fi diferenţiata.

Obiectivul acestora este de a transforma un „produs

nediferenţiat” într-o „ofertă diferenţiată”. Levitt şi alţi

specialişti au subliniat faptul că există zeci de modalităţi de

diferenţiere a unei oferte. Acest lucru este explicabil în parte

dacă recunoaştem că nevoile cumpărătorilor diferă şi, prin

urmare, ei sunt atraşi de diferite oferte.

Diferenţierea este actul proiectării unui set de diferenţe

semnificative cu scopul de a distinge oferta unei firme de cea a

concurenţilor săi.

Fiecare companie va urmări să promoveze acele câteva

diferenţe care vor cel mai mult atrage atenţia consumatorilor

vizaţi. Pentru aceasta, firmele au nevoie de o strategie de

poziţionare concentrată.

Poziţionarea este actul proiectării ofertei şi imaginii unei

companii astfel încât aceasta să ocupe un loc distinct şi

apreciabil în atenţia cumpărătorilor vizaţi. Poziţionarea

presupune că firma să decidă câte şi care diferenţe urmează să

fie promovate.

2.2 Alegerea şi implementarea strategiei de poziţionare

Unele firme îşi aleg relativ uşor strategia de poziţionare.

De exemplu, o companie cunoscută pentru calitatea produselor

sale pe câteva segmente de piaţă, va încerca să pătrundă pe un

nou segment dacă pe acesta vor fi suficienţi cumpărători

interesaţi de calitate. În multe cazuri, doua sau mai multe

firme vor căuta să ocupe aceeaşi poziţie, apoi vor încerca să

găsească modalităţi pentru a se diferenţia. Fiecare companie

trebuie să-şi diferenţieze oferta prin oferirea unor avantaje

competitive care să se adreseze unui grup important din cadrul

unui segment.

După ce au fost identificate posibilele avantaje

concurenţiale pe care să se construiască o poziţie pe piaţă,

următoarele etape constau în selectarea celor mai potrivite

avantaje concurenţiale şi în comunicarea eficientă a poziţiei

alese către piaţa vizată.

2.3 Selectarea celor mai potrivite avantaje concurenţiale

Dacă o companie dispune de mai multe avantaje concurenţiale,

ea trebuie să aleagă din acest set acele diferenţe pe care îşi

poate construi strategia de poziţionare. Ea va decide cât de

multe diferenţe trebuie promovate în lupta cu ceilalţi

concurenţi şi care vor fi aceste diferenţe.

Câte diferenţe trebuie promovate?

Mulţi specialişti de marketing susţin principiul promovării

pe piata-tinta a unui singur avantaj pe care-l oferă produsul

respectiv. De la fiecare marcă în parte ar trebui „extras” câte

un atribut, marca respectiva fiind promovată ca „numărul unu”

pentru acel atribut. Cumpărătorii sunt inclinaţi să-şi

amintească aceste mesaje mai ales într-o societate

ultrainformata.

Care sunt câteva dintre atribute care pot fi promovate drept

„numărul unu”? „Calitatea superioară”, „cele mai bune servicii”,

„cel mai mic preţ”, „cea mai bună alegere” şi „cea mai avansată

tehnologie”. Dacă firma repeta permanent publicului consumator

unul din aceste atribute şi acţionează convingător în direcţia

îndeplinirii lui, este posibil ca el să devină foarte cunoscut

şi uşor de reamintit.

Nu toată lumea este de părere că poziţionarea pe baza unui singur

avantaj este întotdeauna cea mai bună variantă. O firmă poate

apela la varianta poziţionării pe baza a doua avantaje, aceasta putând fi

chiar necesară atunci când două sau mai multe firme pretind că

sunt cele mai bune în privinţa aceluiaşi atribut. Intenţia este

de a găsi o nişă în cadrul segmentului-tinta.

Poziţionarea competitivă

Deoarece plasarea produselor şi serviciilor într-o anumită

poziţie pe piaţa este o formă de manifestare a strategiei

competitive, ea se raportează întotdeauna la concurenţă.

Poziţionarea îşi pierde sensul dacă nu se face ţinând seama

de situaţia concurenţială a pieţelor. De aceea, băncile sunt

obligate să parcurgă mai multe etape pentru a identifica locul

pe care-şi pot plasa produsele lor în gama aşteptărilor şi a

percepţiei clienţilor. Acest proces începe cu studierea poziţiei

concurenţilor semnificativi şi identificarea avantajelor lor

competitive, continua cu evidenţierea avantajelor competitive

ale produsului propriu şi se încheie cu poziţionarea acestui

produs în raport cu concurenta pe baza avantajelor compatitive

de care dispune el.

Studierea concurentei trebuie să fie detaliată şi realizată

pe fiecare piaţă. Ea va avea în vedere următoarele:

-   analiza mixului de produs pe fiecare segment ;

-   analiza politicilor de preţ pentru produs ale concurenţilor

;

-   analiza factorilor referitori la imagine (afectivi şi

emoţionali) care pot genera atuurile concurenţiale

-   identificarea segmentelor pe care banca este în măsură să

satisfacă cererea şi pe care poseda un avantaj competitiv;

-   alegerea produselor şi repartizarea lor pe pieţe. Această

alegere se va face şi în funcţie de „locurile libere” lăsate de

concurenţă pe un segment particular, caz în care se vorbeşte de

nişă de piaţă.

Evidenţierea avantajelor competitive ale produsului propriu

se va face prin analiză comparativă a ofertei concurenţilor cu

produsele băncii. Scopul este de a identifica variabilele din

politica produsului pe care banca le poate folosi pentru a găsi

locul potrivit produselor din oferta proprie în modelul

concurenţial al pieţei.

Poziţionarea produsului propriu se bazează pe rezultatele

celor două etape

anterioare şi reprezintă componenta operaţională a strategiei de

poziţionare competitive.

Banca îşi va plasa produsul în clasa de preţuri şi în

canalele de distribuţie care îi permit să obţină cele mai mari

avantaje sub aspectul mărimii segmentelor de piaţă ce pot fi

satisfăcute, al profiturilor şi al asigurării unei prezenţe cât

mai îndelungate pe piaţă.

2.4 ConcluziiÎn foarte multe situaţii, calitatea produsului oferit de anumite firme contează destul de puţin. Vânzările încheiate fiind în cea mai mare parte rezultatul imaginii pe care o are firma respectivăîn ochii clienţilor.Construcţia imaginii unei firme este un proces complex, în care amănuntele dau tonul: felul în care vă funcţionează telefoanele, chestiile mărunte de zi cu zi, grijă cu care este inscripţionata oferta pe maşinile firmei etc. sunt lucruri care joacă un rol clar în acest proces.De asemenea, imaginea firmei contează foarte mult în poziţionareaacesteia pe piaţă.

Poziţionarea este actul proiectării ofertei şi imaginii unei

companii astfel încât aceasta să ocupe un loc distinct şi

apreciabil în atenţia cumpărătorilor vizaţi. Poziţionarea

presupune că firma să decidă câte şi care diferenţe urmează să

fie promovate.

Capitolul 3

Studiu de caz

Grupul VEL PITAR  

Grupul Vel Pitar este liderul pieţei româneşti a produselor depanificaţie şi morărit şi un jucător important în domeniul producţiei şi distribuţiei de biscuiţi, napolitane, specialităţi de cofetărie şi produse de patiserie. 

Povestea grupului începe în momentul în care fondul de investiţii Broadhurst Investments Limited, administrat în Româniade către New Century Holdings (NCH), achiziţionează două mari companii de morărit şi panificaţie, Mopariv Râmnicu Vâlcea şi Berceni Bucureşti. În decembrie 2001 se formează S.C. Vel Pitar S.A., prin fuziunea a patru fabrici din industria de morărit şi panificaţie: Mopariv Râmnicu Vâlcea, Berceni Bucureşti, Mopariv Cluj Napoca şi Granpan Tecuci. Sediul noii companii este stabilitla Râmnicu Vâlcea. 

Anul 2007 a reprezentat trecerea la un nou tip de organizare. Compania Vel Pitar S.A. s-a divizat în trei societăţiautonome care au ca obiect de activitate panificaţia - S.C. Vel Pitar S.A., morăritul - S.C. Şapte Spice S.A. şi retailul - S.C. VP Magassin S.A.. Aceste activităţi s-au dezvoltat continuu în ultimii ani, astfel încât acum beneficiază de condiţiile necesarepentru a funcţiona autonom. Prin procesul de divizare noile companii fructifică mai bine oportunităţile oferite de piaţă în domeniile lor, gestionează mai bine resursele şi utilizează în mod direct veniturile obţinute.Fondul de investiţii Broadhurst Investments Ltd., administrat în România de compania New Century Holdings (NCH), deţine aproximativ 80% din toate cele trei firme rezultate în urma divizării.

  În prezent Grupul Vel Pitar deţine centre de producţie în Bucureşti (două) şi în 11 judeţe din România (Vâlcea, Argeş, Braşov, Cluj, Galaţi, Iaşi, Giurgiu, Gorj, Olt, Dâmboviţa şi Brăila), unităţi de morărit şi o reţea de magazine în marile oraşe din România. 

Tehnologie Modernă

Grupul Vel Pitar a schimbat modul în care, în România, se fac afacerile în industria de morărit şi panificaţie. Suntem primii care au investit masiv în tehnologii moderne, inovatoare, pentru a oferi clienţilor noştri produse de cea mai bună calitate. De aceea Grupul Vel Pitar este lider absolut din toate punctele de vedere: dimensiune, acoperire geografică, cifră de afaceri, nivel de profit, număr de clienţi, nivelul de implementare a tehnologiilor moderne şi respectarea normelor legislaţiei europene.

 

Vel Pitar recunoaşte importanţa specificului local ca ovaloare suplimentară în acţiunea sa de a oferi consumatorului

produsele dorite, iar fiecare dintre punctele de lucru ale grupului este lider de piaţă şi excelează în unul sau mai multe produse, beneficiind de conceptul dezvoltat la nivel naţional.

Grupul Vel Pitar în cifre: 13 fabrici de panificaţie, specialităţi de panificaţie, patiserie, biscuiţi şi napolitane; unităţi de morărit; o reţea proprie de 157 de spaţii comerciale în marile oraşe din România; acoperire naţională; 4.600 de angajaţi; peste 2 milioane de clienţi zilnic. Lunar, în medie, sunt produse aproximativ 10.000 tone panificaţie, 300 tone biscuiţi şi napolitane şi 14.000 tone produse de morărit.

Bibliografie

1. www.scritube.com

2. www.cnaa.md

3. www.ideideafaceri.ro

4. www.velpitar.ro

5. www.wikipedia.com