INTRODUCERE

Actualiatea temeiActualitatea temei este reflectată de denumirea lucrării de

față, perioada contemporană fiind marcată profund de fenomenuldezechilibrelor pe piața muncii, în special în faza imediaturmătoare crizei financiare din 2008.

Echilibrul pe piața muncii reprezintă cel mai bun indicatoral unei economii durabile, în timp ce fenomenul șomajului esteunul dintre principalele dezechilibre de nivel macro, tratate înteoriile economice. Dezechilibrele pe piața muncii afecteazădirect problemele sociale, experiență confirmată, în special, dețările sudice ale Uniunii Europene. Deși UE a demonstrateficiență sporită în ceea ce privește stabilizarea economicădupă criza financiară, atingerea obiectivelor ocupaționale adevenit foarte dificilă pentru unele țări. Urmărim o criza deimagine a Uniunii Europene atît pe plan international, cît și peplan intern, datorată anume problemelor sociale ca răspuns ladezechilibrele pe piața muncii.

Fiind o economie în tranziție, Republica Moldova seconfruntă cu probleme structural pe piața muncii.Necorespunderea cererii cu oferta de muncă, șomajul mare înrîndul tinerilor, migrația excesivă, denotă faptul că existălacune la nivelul funcționării pieței muncii. Deși Guvernulîntreprinde măsuri de reducere a șomajului și de încurajare aocupării, acestea se dovedesc a fi insuficiente sau orientate,în special, pe termen scurt. Dezechilibrele pieței naționale amuncii au devenit un subiect actual pentru politicilemacroeconomice, studiile și rapoartele efectuate de experțiprivate, ceea ce denotă faptul că problema a devenit una foarteimportantă pentru viitoarea evoluție a economiei țării. Scopul și obiectivele cercetării

Scopul cercetării l-a reprezentat studiul funcționăriipieței muncii și în special a cauzelor de formare adezechilibrelor și a modalităților de reducere a cestora.Realizarea acestui scop a fost determinat de următoarele sarcinide cercetare:

- Studierea abordărilor teoretice de bază ce țin demecanismul funcționării pieței muncii;

- Evidențierea celor mai recente concept ale pieței munciicontemporane;

- Delimitarea principalelor dezechilibre cu care seconfruntă piața europeană a mucii;

- Conturarea măsurilor și instrumentelor de soluționare adezechilibrelor pe piața muncii, utilizate în practicaeuropeană;

- Analiza pieței muncii din Republica Moldova, stabilireacauzelor și dimensiunilor dezechilibrării ei;

- Identificarea unor soluții de reducere a dezechilibrelorpe piața națională a muncii și sublinierea măsurilorîntreprinse deja de către autorități.

Structura tezeiScopul și obiectivele pe care le-am trasat au determinat

structura logică a tezei de licență, care conține introducere,trei capitole, concluzie și recomandări, anexe și sursebibliografice cu __ titluri. Textul tezei este expus pe __pagini.

Capitolul I - “Abordări teoretice privind funcţionarea pieţei muncii”reflectă aspectele teoriilor economice referitor la funcționareapieței muncii, diferențele dintre teoriile clasice, neoclasiceși keynesiene în contrast cu noile concepte teoretice înabordarea dezechilibrelor pe piața forței de muncă.

Capitolul II - “Dezechilibrele pe piaţa europeană a muncii și modalităţilede reducere a acestora” se axează pe identificarea specificului piețeieuropene a muncii, delimitarea principalelor dezechilibre îndiferite state europene și specificarea principalelor practicide soluționare a cestor dezechilibre.

Capitolul II - “Dezechilibre pe piaţa muncii din Republica Moldova șipolitica de ocupare” tratează specificul principalelor probleme alepieței naționale a muncii, deopotrivă cu sublinierea politicilorși măsurilor curente promovate de Guvernul R. Moldova.Gradul de studiere a temei

Pentru cunoașterea mai profundă a problematicii teoretice aufost studiate lucrările lui Keynes, Walras, Choudhry, Marshal,Wilfred, Thurou, Feldmann ș.a. Din rîndul cercetătorilor româniîi putem evidenția pe Nicolae-Vălea, Nora Chirița, Emil Scarlat,Gheorghe Popescu ș.a.Metodologia de cercetare

Cercetarea efectuată poate fi clasificată în calitate de:- cercetare intradisciplinară, analizele efectuate

încadrîndu-se în cadrul cîmpului de cercetare al Teorieieconomice;

- cercetarea descriptivă, fiind observate și descriseprincipalele caracteristici ale anului 2012, cuevidențierea tendințelor principale;

- cercetarea, preponderent, de tip calitativ, axată pestudierea specificului economic al anului 2012 față deperioada anterioară.

Analizele efectuate s-au bazat pe modalitatea deductivă deorganizare a cercetării, fiind formulate cu precauție concluziiîn baza datelor despre piețele muncii din UE și R. Moldova șidespre metodele de reducere a dezechilibrelor pe aceste piețe.

În cadrul studiului au fost aplicate o multitudine de metodede cercetare. Am pus accent pe sursele secundare de informațieîn ce privește măsurile antișomaj în țările europene șipromovarea actualelor politici ocupaționale de către Guvernul R.Moldova. Au fost utilizate, în mare măsură, datele Eurostat,Biroului Național de Statistică, Agenției Naționale de Ocupare aForței de Muncă, centrului analitic „Expert-Grup” șiIDIS„Viitorul”. După colectarea datelor din sursele menționateau fost aplicate metoda deducției, inducției, analizei, sintezeiși comparației, pentru a contura o analiză cît mai corectă atemei abordate.

Capitolul I : Abordări teoretice privind funcţionarea pieţeimuncii

Deși literatura contemporană oferă tot mai mult atenție

subiectelor ca instabilitate și excluziune pe piața muncii,

rămîne important și aportul teoriilor economice clasice și

keynesiene. Deși nu răspund tuturor problemelor cotidiene la

nivel de funcționalitatea piețelor, aceste teorii sunt, în mare

parte valabile, în modelarea economică, fiind deseori folosite

ca suport pentru teoriile mai recente.

1.1 Echilibrul pieţei muncii în abordare clasică și neoclasică

Problema șomajului a fost analizată de reprezentanți ai

școlii clasice ca Ricardo, Maltus, J.B. Say și J.S. Mill care

au studiat șomajul din perspectiva relației lui cu

industrialismul, caracterizat prin utilizarea tot mai

imperativă a mașinilor.

De la Adam Smith a apărut ceea ce se numește substituția

între consum și investiții. Acesta considera că extinderea

pieței determină adâncirea diviziunii muncii și creșterea

productivității muncii, iar economisirea – creșterea

capitalului și a numărului de lucrători productivi care să-l

deservească. Economiștii Say și Ricardo tratau mai reticent

progresul tehnic. Say considera că apariția unor noi mașini

determină o pierdere a locurilor de muncă, argumentul

principal al acestuia fiind că progresul tehnic reprezintă

principala cale de creștere a competitivității în raport cu

mediul extern. Iar Malthus considera că utilizarea mașinilor

nu duce la șomaj. Toți acești economiști foloseau, mai

degrabă, exemple reale pentru ași argumenta pozițiile,

modelarea fiind utilizată de economiștii mai moderni.

Ca o concluzie, se poate afirma că toți marii clasici

susțin cu argumente diferite sau comune utilizarea mașinilor

în industrie, ca și ideea că progresul tehnic determină doar

pe termen scurt șomajul, în timp ce pe termen lung duce la

creșterea numărului locurilor de muncă. O problemă a lipsei

locurilor de muncă nu este, deci, prezentă, iar ideea

autoreglării și a ocupării depline și-a gasit formularea cea

mai concisă, dar și cea mai precisă, în „legea debușeelor” a

lui J.B. Say: ”orice producție își creează cererea

corespunzătoare și ca atare, nu există nici un motiv care sa

reducă imboldul de a investi și a crea noi locuri de muncă”

[Nicolae-Văleanu I., Tratat de Doctrine economice, București,

Ed. RAMO, 1996].

Șomajul a fost explicat mai consistent pentru prima dată în

a doua jumătate a secolului al XIX-lea, când raționamentele

științifice au început să recurgă la conceptele de piață a

muncii și folosirea deplină a forței de muncă. Teoria

neoclasică a șomajului se întemeiază pe doi piloni

fundamentali:

- salariul este egal cu produsul marginal al muncii;

- utilitatea salariului, atunci când este folosit un volum

dat de mână de lucru, este egală cu dezutilitatea marginală a

acelui volum de folosire a mâinii de lucru.

Problema echilibrului pieţei muncii şi a folosirii forţei de

muncă ocupă la neoclasici un spaţiu restrâns. Accentul în

analiza economică este pus la ei asupra comportamentului

microeconomic. Echilibrul pieţei muncii se formează, la fel ca

în cazul pieţei bunurilor de consum, prin confruntarea cererii

şi ofertei.

În abordarea neoclasică, prin confruntarea pe piaţa muncii a

cererii şi ofertei rezultă atât nivelul salariului de echilibru,

cât şi gradul de ocupare. Ocuparea deplină a forţei de muncă

devine şi necesară şi posibilă, iar ceea ce rămâne de stabilit

este doar nivelul salariului care asigură ocuparea deplină.

„Trebuie aleasă - afirma E. Böhm Bawerk - o perioadă de

producţie suficient de lungă, dar nu prea lungă, pentru a plăti

întreaga forţă de muncă disponibilă. Rata salariului va fi

stabilită astfel încât să nu rămână capital nefolosit pentru a

conduce la creşterea salariilor, dar nici muncitori nefolosiţi

pentru a le face să scadă” [Blaug M., Teoria Econommică în

retrospectivă, București, Ed. Didactică și Pedagogică, 1993].

Există și posibilitatea existenței unor salarii mai mari,

provenite dintr-o cerere de muncă superioară ofertei, salariatul

obținând în acest caz, cum menționa A. Marshall, o rentă

asemănătoare surplusului producătorului.

Figura 1. Echilibru pe piaţa muncii în teoriile neoclasiceSursa: Ethier J. Wilfred, Modern International Economics, p. 66

Oferta muncii, care este o funcţie crescătoare a ratei

salariului, şi cererea de munca, care este o funcţie

descrescătoare a ratei salariului, se intersectează într-un

punct care determină în acelaşi timp o rată de salariu de

echilibru W şi un nivel de ocupare de echilibru E. Dacă oferta

de muncă creşte la punctul O', spre exemplu, pentru ca

generaţiile baby boom ajung pe piața muncii, trebuie să rezulte

o scădere a salariilor şi invers, în cazul în care aceasta

ofertă se restrânge, spre exemplu ca urmare a unui război. Dacă

există cerere de muncă care creşte până în punctual D', spre

exemplu în cazul unei firme noi care se înfiinţează pe o piaţă

de muncă locală, atunci salariul de echilibru va creşte.

Presupunem că ajustările sunt instantanee, conform teoriilor

marginaliste (figura 2). Rezultatul depinde de pantă, respectiv

de curbele ofertei şi a cererii de muncă. Forma curbei cererii

de muncă este determinată de termenii producţiei marginale a

muncii şi a randamentelor descrescătoare a acestui factor,

ceilalţi factori ramânand ficsaţi. La nivel macroeconomic,

cererea devine dependentă de salarii şi nu mai poate fi luată în

considerare ca şi un nivel prestabilit, ci este aceea care

modifică costurile de producţie şi nivelul mediu al preţului

bunurilor. Astfel, la nivelul firmelor, este afectat în mică

măsură nivelul general al salariilor, oferta de muncă fiind mult

mai elastică la rata salariilor curente, şi cererea determinînd

angajările; la nivel de sector specializat, oferta şi cererea

determină simultan salariile si angajările; iar la nivel

naţional, oferta fiind dată, ea determină angajarile, în timp ce

cererea determină salariile.

Figura 2. Ajustările pe piaţa muncii

Sursa : Sursa: Ethier J. Wilfred, Modern International

Economics, p. 66

Pentru neoclasici, şomajul sancţionează comportamentul

ofertanţilor de forţă de muncă care refuză să se plieze pe

legile pieţei, solicitând astfel remuneraţii superioare

nivelului de echilibru. Totodată, tezele neoclasice resping

ipoteza conform căreia şomajul ar putea rezulta dintr-o

raţionalizare a volumului de angajări care ar fi de natură să

stopeze ofertanţii care doresc să lucreze la nivelul unui

salariu de echilibru. În perspectiva neoclasică, şomajul poate

fi compus din două elemente :

1)şomajul fricţional, datorat lipsei unei adaptări, care ar

implica o mobilitate spaţială şi/sau profesională pentru a se

realiza o stare de echilibru ;

2) şomajul structural, care rezultă din inexistenţa unor

calificări a ofertanţilor de forţă de muncă în concordanţă cu

nevoile de pregătire exprimată de către firme.

Acelaşi punct de vedere este susţinut şi de A. C. Pigou,

care susţinea că, atunci când salariile scad, întreprinzătorii

pot investi mai mult, contribuind la creşterea cererii de muncă.

El atribuie cauza şomajului permanent din perioada interbelică

rigidităţii salariilor. Natura relaţiei dintre salariu şi

cererea de muncă, este deci, esenţială pentru stabilirea

echilibrului pe piaţa muncii, acesta afirmînd că „în condiţii de

concurenţă perfectă între muncitori şi de mobilitate perfectă a

mâinii de lucru natura relaţiei va fi foarte simplă,

întotdeauna va acţiona o puternică tendinţă ca raportul dintre

salarii şi cerere să se prezinte astfel încât toată lumea să fie

ocupată. Drept urmare, în condiţii de stabilitate, toată lumea

va fi efectiv ocupată” [Gheorghe Popescu, Evoluţia Gîndirii

Economice, Ed.Academiei Române, Ed.Cartimpex, 2004].

Aşadar, teoria neoclasică a pieţei muncii admite doar

posibilitatea şomajului voluntar şi, eventual, a celui

fricţional şi structural (între două ocupări). Mijloacele de

sporire a gradului de ocupare sunt următoarele: îmbunătăţirea

organizării şi previziunii în privinţa ofertelor şi cererilor de

muncă, de natură să reducă şomajul fricţional; reducerea

dezutilităţii marginale a muncii, în scopul scăderii şomajului

voluntar; creşterea productivităţii fizice marginale a muncii în

ramurile care produc bunuri pentru consumul muncitorilor;

creşterea preţurilor la bunurile care nu intră în consumul

muncitorilor.

Minusurile modelului neoclasic de analiză sunt evidente şi

decurg, în principal, din premisele adoptate: existenţa

concurenţei perfecte pe toate pieţele, lipsa incertitudinilor, a

constrângerii, neluarea în calcul a timpului, a monedei, a

statului, a diferenţelor dintre indivizi. Demersul este lipsit,

în mare măsură, de aplicabilitate practică. Nu trebuie uitat că

însuşi Walras descria rezultatul analizei marginaliste ca

reflectând „o stare ideală, şi nu una reală”. Marea majoritate a

punctelor lăsate în suspensie de marginalişti vor fi reluate de

reprezentanţii noilor curente neoliberale apărute în preajma

celui de-al doilea război mondial. Până atunci însă, gândirea

economică avea să-1 producă pe Kenes, cel care va revoluţiona

optica asupra mecanismele de funcţionare a pieţei muncii şi a

dezechilibrelor ce se formează pe ea.

1.2 Teoria dezechelibrelor pe piaţa muncii în abordare

keynisistă

Teoria keynisistă defineşte piaţa muncii în mod asemănător

concepţiei clasice, ea fiind considerată ca „locul de întâlnire

a muncitorilor şi angajatorilor” [Henry, Gerard Marie, Keynes,

Ed. Armand Colin, Paris, 1997]. Analizând opiniile neoclasicilor

şi luînd în considerare problemele timpului său, Keynes

elaborează propria sa teorie, susţinînd unele concepţii

neoclasice şi respingând altele. De exemplu, Keynes acceptă

primul “postulat clasic”, după care nivelul cererii forţei de

muncă este invers corelat cu salariul real, dar respinge al

doilea postulat, conform căruia salariul real este întotdeauna

la nivelul la care muncitorii decid ca acesta să se poziţioneze,

adică la un nivel egal dezutilităţii marginale a muncii.

În opera lui Keynes, se observă insistenţa pusă pe termenul de

ocupare în muncă (employ), preferat celui de muncă (travail),

arătând vizibil o deplasare a viziunii acestui economist faţă

de implicaţiile clasice [Henry, Gerard Marie, Keynes, Ed. Armand

Colin, Paris, 1997]. În abordarea pieței muncii putem delimita

cîteva deosebiri importante :

a) Interferenţa între piaţa muncii şi alte pieţe

Keynes substituie idea de echilibru global cu conceptul de

echilibru general. Din perspectiva acestuia, determinarea

termenilor echilibrului se realizează, în primul rând, în mod

concomitent atît pe piaţa produselor cît şi pe piaţa monetară

(figura 3). Implicaţiile acestui echilibru asupra funcţionării

pieţei muncii sunt analizate secundar. Schema keynesiană (figura

3) implică presupunerea unei ierarhii între pieţe, piaţa muncii

fiind considerată de către keynisişti ca fiind dependentă de

piaţa produselor şi de piaţa monetară.

Figura 3. Echilibru Keynesian pe cele trei pieţeSursa : http://www.economictheories.org/

În acest model, formarea unui echilibru corelat pe piaţa

produselor şi pe piaţa monetară definesc, de fapt, nivelul de

echilibru de pe piața forței de muncă. Din confruntarea curbei

IS, care reprezintă echilibrul pe piața bunurilor și

serviciilor, şi a curbei LM, exprimând echilibrul pe piaţa

monetară, putem deduce rata dobânzii şi volumul producţiei de

echilibru (figura 3). Acestea, la rîndul lor, definesc nivelul

de ocupare a forței de muncă No care va fi cerut de către firme

în comparație cu funcția de procucție Yo. Odată ce este definit

nivelul de ocupare, putem folosi funcția cererii de muncă pentru

a fixa nivelul salariului real real de echilibru (w/po).

b) Specificităţile keynesiene ale funcţionării pieţei muncii

Din punct de vedere al analizei pieţei muncii, tratarea

keynesiană se distinge de cea neoclasică prin trei diferențieri

esențiale.

Prima diferenţiere este că cererea de muncă este tratată un

agregat derivat din cererea efectivă globală. Conform concepției

lui Keynes, cheltuielile publice, precum și nivelul exportutilor

fiind menționate ca exogene, rezultă că oferta depinde de

factorii ce determină consumul ( înclinația spre consum, venitul

disponibil) şi nivelul investiției (rata dobânzii, eficacitatea

marginală a capitalului). Cererea de muncă fiind o cerere

derivată, este și ea influențată de acești factori, care

determină, în cele din urmă, volumul ocupării pe care firma e

dispusă să-l ofere.

A doua diferenţiere este raportul de cauzalitate inversat

între salariul real şi ocuparea în muncă. Conform teoriei lui

Keynes, salariul devine o componentă importantă a venitului

menajelor, cu o influență directă și pozitivă asupra modificării

nivelului cererii la bunuri. Pe de altă parte, nivelul de

ocupare pe piața forței de muncă a persoanelor nu depinde de

salariu ci de cererea efectivă. Astfel, o scădere (creştere) a

salariilor va determina o scădere (creştere) a nivelului

consumului şi investiţiei – în funcţie de anticipările negative

ale firmelor o scădere (creştere) a producţiei şi a ocupării

şi, în consecinţă, o creştere (scădere) a şomajului.

Cea de-a treia diferenţiere constă în disocierea

specificaţiei salariului nominal şi a salariului real.Așa cum

putem urmări în figura 3 și 4, salariul real și cel nominal sunt

specificate de mecanisme diferite. Salariul nominal este

determinat de către ofertă, iar salariul real este determinat de

către cerere. Formarea acestor două mecanisme la nivel agregat

se realizează, în consecinţă, în funcţie de două procese

distincte. În primul rînd, negocierea care are loc între

întreprinderi şi ofertanții de forță de muncă stabilește nivelul

salariilor nominale care variază, în consecinţă, proporțional cu

nivelul de ocupare, întrucât Keynes consideră că “mâna de lucru

acceptă mai bucuroasă reduceri de salariu când ocuparea în muncă

scade” [Henry, Gerard Marie, Keynes, Ed. Armand Colin, Paris,

1997].

Un punct important din abordarea keynisistă a pieței muncii

este rigiditatea scăderii salariilor nominale. Pentru

keynesieni, deciziile salariale sunt supuse unei ipoteze

importante: deasupra unui nivel de ocupare dat, salariile

nominale sunt rigide la orice diminuare, ceea ce înseamnă că,

pentru anumite nivele de ocupare considerate, o scădere a

ocupării, din punctul de vedere al ofertanţilor, nu va avea o

influență asupra nivelului salariului nominal. În figura 4,

conform acestei ipoteze, rezultă o porțiune care este

reprezentată de dreapta Az. În schimb, după N0, curba ofertei

regăseşte o configuraţie tradiţională pentru panta pozitivă,

care este reprezentată în graficul figurii prin segmentul Ax. La

nivel global, funcţia ofertei de muncă surprinde deci, o formă

curbată.

Figura 4. Funcţia ofertei de muncă în teoria keynisistăSursa : http://www.economictheories.org/

Conform aceleiași teorii, funcţia ofertei de muncă keynesiană se

scrie astfel [Henry, Gerard Marie, Keynes, Ed. Armand Colin,

Paris, 1997]:

W = w0 şi N < N0

W = w0+ w(N) cu w’(N)>0 şi N>N0,

unde N0 reprezintă ocuparea deplină.

Teoria keynesistă delimitează, în general, două mari tipuri

de argumente pentru a explica o astfel de configuraţie. Prima

categorie de factori, de natură instituţională, sunt după cum

urmează:

- rolul implicării sindicatelor; în perioada de recesiune,

acestea sunt înclinate să accepte o creştere a şomajului mai

degrabă decât o scădere a salariilor, deoarece, în cazul unui

nou avânt economic, va fi mai uşor pentru ei să obţină o

creştere a ocupării decât o creştere a salariilor:

- existenţa unui salariu minim care blochează, deasupra unui

anumit prag, orice posibilitate de scădere a salariilor;

- periodicitatea puterii colective care, interzicând orice

revizuire a salariilor nominale între două negocieri, nu permite

muncitorilor să reacţioneze la variaţia preţurilor.

Cea de-a doua categorie de factori, care este prezentată mai

rar, ține de faptul că gradul de rigiditate al reacțiilor față

de scăderea salariilor nominale, variază după nivelul ocupării.

Aceasta, pentru că muncitorii sunt mai înclinați să se opună

scăderii salariilor nominale, în cazul în care această scădere

însoțește o diminuare a ocupării la nivel global, decît în cazul

în care aceasta se va manifesta la nivel local.

Şomajul în abordarea keynesistă

Anume fenomenul șomajului excesiv a creat necesitatea unei noi

abordări a pieței muncii. Ocuparea, în abordarea lui Keynes,

într-o epocă cu şomaj masiv, apare ca problema economică

esenţială. Soluția pe care o oferă Keynes, a apărut din studiul

analitic, iar lupta împotriva şomajului a devenit obiectivul de

bază al politicilor economice. „Teorie generală a folosirii mâinii

de lucru, a dobânzii şi a banilor.”, ultima sa lucrare este,

înainte de toate, o teorie a angajării pe piața forței de muncă

[Henry, Gerard Marie, Keynes, Ed. Armand Colin, Paris, 1997].

Deplina ocupare, adică absenţa oricărui „timp liber” forţat, cum

o definește Keynes, nu este doar criteriul bunei funcționări a

economiei ca ansamblu, ci este și un indicator de satisfacție a

forţei de muncă, prin urmare, este condiția echilibrului politic

și social. Şomajul efectiv, reprezintă pentru lucrători o cauză

de descurajare. Atunci când forța de muncă riscă să fie

disponibilizată, ea nu poate deveni pe deplin independentă în

raport cu angajatorii acesteia. Ea se găseşte întotdeauna pe o

poziţie inferioară în negocierile privind salariu şi, din acest

fapt, este mai puțin comun ca munca să fie retribuită la nivelul

ce corespunde productivității acesteia. Beneficiile și

ajutoarele de șomaj pot ajuta șomerii pe termen scurt, dar

crează probleme structurale și de excluziune.

În ceea ce priveşte cauzele şi formele de manifestare ale

şomajului, Keynes are o concepţie total diferită de cea a

neoclasicilor. În opinia lui, nimic nu garantează că cantitatea

de muncă cerută de către firme, să permită angajarea în

totalitate a mâinii de lucru care ar accepta să muncească la

salariul pieţei. Acesta conduce la recunoaşterea unei forme de

şomaj, până atunci ignorată de către teoreticienii neoclasici –

şomajul involuntar.

În concluzie putem define abordarea pieței muncii de către

Keynes prin următoarele trei idei generale [Henry, Gerard Marie,

Keynes, Ed. Armand Colin, Paris, 1997]:

1. Echilibru pe piața produselor care nu ia forma unei egalităţi

între oferta şi cererea globală, ci pe cea a unei ajustări a

ofertei la cererea efectivă, are toate şansele să dea naştere la

un regim de subocupare pe piaţa muncii. Şomajul nu mai este

produsul unui salariu excesiv, ci a unei insuficienţe a cererii

effective. Cauza nu se situează pe piaţa muncii, ci pe cea a

bunurilor şi pe cea a monedei, astfel încât şomajul îmbracă o

dimensiune involuntară.

2. Prin mecanismul ajustării ofertei la cererea efectivă,

revenirea la ocuparea deplină fără intervenţia unui terţ agent

devine imposibilă. Din perspectivă keynesiană, lupta împotriva

subocupării este subordonată la două condiţii. Mai întâi, ea

necesită intervenţia Statului, Keynes respingând posibilitatea

unei reveniri spontane la deplina ocupare plecând de la o

autoreglare a uneia sau alteia din cele trei pieţe. Pe de altă

parte, şomajul, fiind imputat unui exces de ofertă pe piaţa

produselor, intervenţia publică trebuie să vizeze o relansare a

cererii globale pentru care, anticipările agenţilor economici,

din punctul său de vedere, fiind examinate pozitiv, producţia şi

ocuparea în muncă pot să crească din nou.

1.3 Conceptele recente ale fucţionării pieţei muncii

Cauza acuzărilor teoriilor neoclasice și keynesiste privind

piața forței de muncă constă în persistența greutățile și

privările care afectează segmente mari de populație și dezvăluie

inadecvarea modelelor neoclasice și keynesiene la modul în care

funcționează piața forței de muncă. Persistența sărăciei,

persistența inegalității veniturilor, eșecul programelor de

educație și formare, utilizarea de către angajatori a

acreditărilor educaționale pentru a face deciziile de angajare

discriminatorii, discriminarea și diferențele indicatorilor în

funccție de sex și vîrstă pe piețele forței de muncă,

nivelurile, tendințele și structura șomajului, monopolurile,

sindicate și alte organisme protectoare ale piețelor forței de

muncă, constituie principalele cauze ale necesității de noi

teorii ce vizează piața muncii.

În mare parte, noile teorii și abordări sunt datorate școlilor

americane, care au tradiții de analiză economică și, pentru că

dispun de o economie avansată, se confruntă cu probleme noi

pentru întreaga comunitate globală. Iată care sunt unele idei ce

combat, sau cel puțin corectează viziunile economice ortodoxe,

care au rămas, în mare parte neschimbate [Lindbeck, A. şi

Snower, D., The Insider-Outsider Theory of Employment and

Unemploiment, MIT Press, Cambridge, 1989] :

1) Teoria concursului de locuri de muncă de Lester Thurow este

cel mai aproape de viziunea tradițională asupra economiei.

Diferențele constau în faptul că numărul și tipul locurilor

de muncă sunt determinate de tehnologie. Competențelor

lucrătorilor și salariile pentru care aceștia sunt dispuși

să lucreze sunt irelevante. Considerentele sociale și

instituționale determină ratele salariale, care sunt

rigide, și masa de lucrători cu salarii fixe constituie

oferta de forță de muncă. Deciziile privind alocarea de

locuri de muncă, promovare și formare la locul de muncă

sunt realizate în cadrul firmei (care nu sunt afectate de

activitățile altor firme și a altor lucrători).

2) Teoria pieței duble a forței de muncă a lui Petru Doeringer

și Michael Piore este următoarea. Aceștia descriu două,

piețe ale forței de muncă care nu se suprapun. Piața

primară este alcătuită din locuri de muncă în

întreprinderile mari sau într-un sindicat de locuri de

muncă, ceea ce duce la salarii mai mari, mai multe șanse de

promovare, condiții mai bune de muncă și mai multă

stabilitate a locului de muncă. Piața secundară cuprinde

locuri de muncă prost plătite, deținute de către lucrătorii

care suferă de discriminare și e caracterizată de

instabilitate. Se pune un accent nou pe discriminarea din

partea angajatorului.

3) Mai îndepărtată de abordarea ortodoxă este teoria mai

radicală a lui Samuel Bowles și Herbert Gintis. Această

teorie definește o critică mai explicită la adresa

capitalismului și subliniază conflictele de clasă. Ideea

generală a pieței duble a muncii este uneori exprimată și

interpretată ca o analogie la o economie subdezvoltată, sau

chiar o colonie, care este exploatată de puterea

organizațiilor. Teoriile radicale, se trag, la fel ca și

cele ale piețelor duale, din analiza sociologică a

schimbărilor instituționale și a relațiilor de putere,

ținîndu-se cont de analiza psihologica a atitudinilor,

preferințele și motivațiile lucrătorilor și angajatorilor.

Noile teorii s-au concentrat pe decalajele mari de

comportament pe piața muncii. Noile teorii au consolidat, de

asemenea, acuzația pentru economiștii neoclasici care nu au

oferit o explicare completă sau convingătoare a fenomenului

discriminare. Acest dezechilibru care afectează și astăzi unele

piețe a găsit unele rezolvări în teoriile mai moderne.

Discriminarea salarială sau de angajare în dependență de sex,

vîrstă, convingeri, rasă sau naționalitate a găsit unele

răspunsuri în sitemul de reglementare a pieței muncii inițiate

de statele mai avansate.

De asemenea, noile teorii au abordat mai complex conceptul

ocupării, și anume structura ocupațională, direcțiile de alegere

profesională și mobilitate profesională. S-a depus efort pentru

studiul elementelor instituționale, a structurilor birocratice

și a incidenței acestora asupra funcționării pieței muncii. Un

concept mai nou, este și cel al instabilității. Noile teorii

privind piața muncii se axează nu atît pe problematica șomajului

în sine, ci caută să determine cauzalitatea și efectele

fenomenului de instabilitate, deopotrivă cu căutarea de

mecanisme pentru întărirea rezilienței la șocuri și crize a

pieței muncii.

Un concept nou, analizat atît de organismele internaționale ce

monitorizează piețele muncii, cît și de cercetătorii teoriilor

economice, este conceptul de excluziune pe piața forței de

muncă. Acest concept se diferențiază de cel discriminatoriu și

vizează lipsa posibillităților pentru un individ să participe la

viața socială, inclusiv pe piața muncii. De asemenea un concept

mai vechi, dar cu o conotare cît se poate de actuală este

structura sistemului de educare. În directă legătură cu piața

mucii, acest aspect al formării profesionale și al educației

formează conjuctura pieței pe termen lung și teoriile încearcă

să optimizeze și implicarea acestui concept pe piața forței de

muncă.

Studiul teoriilor economice privind funcționarea pieței

muncii relevă cîteva aspecte importante la nivel teoretic despre

dezechilibrele acestora și metodele de corectarea a acestor

dezechelibre. Teoriile delimitează piața muncii ca fiind o piață

derivată, ceea ce presupune că dezechilibrele pe această piață

au cauze multiple și nu țin doar de indicatotii ocupării sau

structurii pe grupe a populației, dar de asemenea, și de

evoluții a indicatorilor precum rata inflației, masa monetară,

nivelul de excluziune socială, etc. O altă concluzie a

teoriilor economice contemporane se referă la specificul social

(al factorului uman) pe piața muncii. Se are în vedere că

fiecare individ are propriul nivel de satisfacție, sistem de

valori, propria atitudine față de timpul de lucru, ca raport de

schimb între timpul liber și cel lucrat, fapt care face ca unele

fenomene pe piața muncii să fie greu de măsurat, dacă nu chiar

imposibil. Renunțarea la timpul liber a fiecărui ofertant de

forță de muncă și prețul care îi este plătit de cumpărătorii

acestui bun, cunoaște de asemenea, și contexte diferite. Am

urmărit cum teoriile clasice care lămureau, la început

fenomenele economice capitaliste, nu au mai devenit valabile în

cazul unui șomaj galopant. La implicarea statului conform

indicațiilor lui Keynes, s-au aceste probleme, dar a apărut

necesitatea analizei acestei implicări, stabilirea limitelor și

obligațiilor statului fiind domeniul de studiu al teoriilor mai

moderne. Totuși, teoriile economice rămîn a fi imperfecte, cu un

anumit grad de abstracție de la modele reale, cu o capacitate de

previziune slabă, fapt pentru care studiul economic al situației

actuale pe piața muncii în toate țările lumii, și în special în

țările europene este foarte important.

Capitolul II : Dezechilibrele pe piaţa europeană a muncii și

modalităţile de reducere a acestora

Principalele dezechilibre pe piața europeană a muncii sunt

definite de nivelul ocupării și de rata șomajului. Totuși pentru

o analiză corectă a acestor indicatori am considerat necesar

tratarea problemelor regionale în cadrul UE, dat fiind faptul că

același nivel al șomajului poate fi interpretat diferit pentru

regiuni distincte economic cum ar fi Spania și Germania.

Deasemenea și politicile de tratare a acestor dezechilibre sau

posibilele recomandări pot fi construite și prezentate în

funcție de contextul economic al problemei privind piața forței

de muncă, care se prezintă la un nivel, în cea mai mare parte,

național. Alte aspecte ale dezechilibrului pe piața forței de

muncă vor fi prezentate în dependență de regiunea la nivelul

căreia acestea apar.

2.1 Șomajul european în perioada post-criză

Criza financiară din anii 2007-2008 și recesiunea ulterioară

au avut efecte profunde pe piețele forței de muncă, implicînd

reduceri de personal (cu efect întârziat, în unele țări

europene, datorită practicilor de păstrare a personalului și

ajustării orelor de muncă), precum și creșterea consecutivă a

șomajului, care e sub riscul de a deveni, cel puțin parțial,

persistent în timp. Impactul pe piața forței de muncă, ca urmare

a crizei, a fost eterogen, atât în relația dintre țări cît și în

interiorul acestora. Acesta a fost mai adânc în domeniile

tangente sau specializate în construcții (care în ultimul

deceniu, a fost unul din cele mai dinamice sectoare, cel puțin

în anumite țări) și, de asemenea, în scăderea generală a

producției din 2009 în majoritatea zonelor economice.

La începutul anului 2000, aproximativ 20 de milioane de

persoane erau șomeri în UE-27, ceea ce corespunde ponderii de 9%

din totalul forței de muncă. Tendința șomajului la acel moment a

fost în scădere. În primul trimestru al anului 2001, numărul de

șomeri a scăzut la puțin peste 19 milioane, iar rata șomajului a

atins 8,5%. A urmat o perioadă de creștere a șomajului. La

sfârșitul anului 2004, numărul de solicitanți ai unui loc de

muncă disponibil a ajuns la 21,3 milioane, în timp ce rata

șomajului a crescut la 9,2% [Comisia Europeană, 2002, Employment

in Europe 2002: Technical Report, Brussels/ Luxembourg].

În anul 2005 a început o perioadă de continuă scădere a

șomajului, perioadă care a durat până în primul trimestru al

anului 2008. La acea vreme, șomajul pentru UE-27 a atins un

nivel scăzut de 16 milioane de persoane (echivalent cu o rată de

6,8%) înainte de a crește brusc ca urmare a crizei economice.

Între al doilea trimestru al anului 2008 și jumătatea anului

2010 rata șomajului a crescut cu mai mult de 7 milioane,

atingînd nivelul de 9,7%, la acel moment cea mai mare valoare

înregistrată de la începutul perioadei în anul 2000. Declinul

atât a nivelului șomajului cît și a ratei de ocupare în

următoarele trei trimestre a fost un semn înșelător de sfârșit a

crizei și a unei îmbunătățiri stabile a condițiilor de pe piața

forței de muncă din UE-27. Toate pentru că, începând cu al

doilea trimestru al anului 2011 și până la sfârșitul anului 2012

rata șomajului a crescut în mod constant și semnificativ,

ridicînd șomajul la nivelul de aproape 26 de milioane, ce

corespunde unei rate record de 10,7% [Comisia Europeană,

Employment in Europe 2012, Brussels/ Luxembourg]. Puteți urmări

evoluția anuală a ratei șomajului pentru UE-27 în figura de mai

jos.

2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012 0.0

2.0

4.0

6.0

8.0

10.0

12.0

9.4 8.7 9.0 9.1 9.3 9.0

8.3 7.2 7.1

9.0 9.7 9.7

10.6

Figura 5. Rata șomajului în UE-27, pentru perioada 2000-2012

Sursa : http://epp.eurostat.ec.europa.eu/labour_market

Rata șomajului în zona euro (EA-17) a urmat aproximativ

aceeași tendință ca și în UE-27. Cu toate acestea, între 2000 și

mijlocul anului 2004, rata șomajului în zona euro a fost cea mai

mică, înregistrată în UE-27. Acest model a fost ulterior anulat,

deoarece șomajul a scăzut mai rapid în statele membre care nu au

încă moneda euro, între anul 2005 și începutul lui 2008. Ca și

în UE-27, în timpul crizei economice șomajul a crescut într-un

ritm considerabil, cu excepția perioadei dintre mijlocul anului

2010 și mijlocul anului 2011, în care a scăzut temporar. La

sfârșitul anului 2012, rata șomajului pentru EA-17 a atins

11,8%, cea mai mare rată începînd cu anul 1995.

Pentru a compara succesele UE cel mai des se folosesc

exemplele SUA și a Japoniei. Din aceste considerente în teză vom

folosi aceste două state ca bază de comparație în analiza

șomajului european. În anul 2000, rata șomajului în Statele

Unite a fost de aproximativ 4%, considerabil mai mică față de

cea în UE. A rămas mult mai mică până la începutul anului 2008,

când șomajul a început să crească rapid. Până la începutul

anului 2009, rata șomajului în Statele Unite a ajuns la același

nivel ca și în UE-27, și a rămas peste rata UE-27, până la

începutul anului 2010. De atunci, rata șomajului din SUA, a luat

un trend de scădere, atingînd 7,8% la sfârșitul anului 2012

[Garcilazo, J.E., Spiezia, V., Regional Unemployment Clusters:

Neighborhood and State Effects in Europe and North America, The

Review of Regional Studies, 37,2010, p.282]. În Japonia, între

2000 și 2012, ratele șomajului au fost mult mai mici decât în

UE, variind între 3,7% în al treilea trimestru al anului 2007 și

5,4% în al treilea trimestru din 2009, când rata a început să

scadă până la atingerea nivelului de 4,2% la sfârșitul anului

2012 [Feldmann, H.,The Unemployment Effects of Labor Regulation

around the World, Journal of Comparative Economics, 37,2009,

p.76].

2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 20120

2

4

6

8

10

12

UE(27) Japonia USA

Figura 6. Evoluţia ratelor șomajului pentru UE-27, SUA și

Japonia

Sursa :

http://epp.eurostat.ec.europa.eu/portal/page/portal/labour_marke

t/introduction

În ce privește strict Uniunea Europeană, prima întrebare de

analizat este dacă a existat o "inversare" a șomajului care a

cauzat un impact mai mare asupra regiunilor cu cele mai bune

performanțe anterioare. În al doilea rând, este util să analizăm

posibilele diferențe în comportamentul regiunilor Europei de Est

( noile state membre) comparativ cu vechile state membre ale

Uniunii Europene (UE), având în vedere profundele diferențe în

structura economiei și setarea instituțională a celor două

grupuri de țări.

În afară de cele menționate mai sus, efectele crizei sunt nu

doar întârziate, dar și eterogene în aspect regional. Reacțiile

au depins de diferiți factori, cu ar fi: dependența țării de

comerțul internațional, dependența de resursele naturale,

liberalizarea financiară a sistemului bancar, resurse fiscale

disponibile pentru guvern, etc. Diferitele reglaje naționale ale

pieței forței de muncă pot fi explicate, în principal, pe baza

cadrului instituțional și fenomenelor de menținere a locurilor

de muncă.

Există două tipuri principale de ajustări [Enrico Marelli,

Roberto Patuelli, Marcello Signorelli, Regional Unemplozment in

the EU before and after the Global Crisis, Post-Communist

Economies 24(2), 2012, p.155]:

1) în țările cele mai "flexibile", cum ar fi Irlanda,

Statele Baltice și, de asemenea, Spania (în acest ultim

caz, din cauza numărului foarte mare de contracte

temporare), ocuparea forței de muncă a fost redusă rapid

și masiv, ajutînd la menținerea productivității muncii și

suportîndu-se costul ridicat de creștere a șomajului;

2) în țări precum Germania, Olanda, Danemarca și Italia am

putut observa reacții mai remarcabile în ce privește

performanța pe piața forței de muncă, datorită

practicilor de păstrare a locurilor de muncă, ajustări în

ce privește orele de lucru și măsuri politice specifice.

În plus, în unele țări (în special în Italia) scăderea

cererii de muncă a fost însoțită de o reducere a ofertei

de muncă ("efectul lucrătorului descurajat"), astfel

inhibându-se impactul asupra ratei șomajului.

În ceea ce privește intensitatea reacției, FMI (2009)

explică parțial această eterogenitate prin luarea în

considerație a dimensiunilor multiple ale flexibilității pieței

forței de muncă, inclusiv:

EPL (Legislația de Protecție a Ocupării forței de muncă-

Employment Protection Legislation);

tipuri de aranjamente și negociere a salariilor;

nivelul și durata ajutorului de șomaj;

răspîndirea de contracte temporare.

Exeriența crizei din 2008-2009 denotă că în țările cu

politici puternice sau medii de protecție a ocupării s-a

observat un grad ridicat de păstrare a locurilor de muncă (de

exemplu, subvenții pentru munca part-time, în Germania;

majorarea ajutorului de venit pentru muncitorii care își mențin

contractele de muncă doar oficial cu reducerea timpului de lucru

la "zero ore" în Italia).

În ceea ce privește sincronizarea reacțiilor pe piața forței

de muncă s-a estimat că, în cazul unei recesiuni normale, este

nevoie de trei trimestre, după ce producția a început să se

recupereze, pentru ca ocuparea forței de muncă să înceapă să

crească și încă de două trimestre suplimentare pentru ca rata

șomajului să ajungă la un apogeu. Mai mult ca atât, aceste

întîrzieri sunt mai mari dacă recesiunea este însoțită de o

criză financiară. Ar trebui să fie, de asemenea, menționat că

șomajul poate crește în continuare (pentru o perioadă) chiar și

după ce creșterea ocupării forței de muncă a devenit pozitivă

[Elhorst, J.P.,The Mystery of Regional Unemployment

Differentials: Theoretical and Empirical Explanations, Journal

of economic Surveys17,2003, p.709]. În orice caz, sensibilitatea

ratei șomajului la schimbările volumului producției a crescut în

multe țări din cauza protecției mai puțin stricte a locurilor de

muncă și a unui număr mai mare de contracte temporare de muncă.

[Raportul FMI, 2010, capitolul 3]. Acestă sensibilitate ar

trebui să ajute, totuși, la creșterea ratei de angajare în

perioada când redresarea va deveni mai puternică.

În plus, mai multe studii denotă că impactul asupra pieței

forței de muncă a amplificat inegalitatea de gen și sărăcia. De

exemplu, în economiile în curs de dezvoltare reducerea inițială

a exporturilor de produse textile și agricole a determinat o

creștere a șomajului în rândul femeilor, împreună cu o creștere

a ponderii femeilor în sectoarele informale și vulnerabile (slab

remunerate) [Choudhry. E, The Impact of Financial Crises on the

Female Work, European Journal of Development Research, 2012a].

Dimpotrivă, în anumite economii dezvoltate (în special în cele

direct afectate de criză sau cele mai orientate către export),

după cum arată statisticile descriptive, criza a afectat în

principal sectoarele cu ocupare preponderent masculină, de

exemplu, construcțiile și manufactură, producând un impact pe

gen diferit în comparație cu crizele anterioare [Comisia

Europeană 2009. Employment in Europe 2009, Brussels/

Luxembourg].

Foarte probabil un anumit grad de persistență, similar cu

crizele din trecut, va fi specific dezvoltării UE în continuare

din cauza efectelor de "histereză" (o schimbare ascendentă în

"șomaj structural"). Previziunile Comisiei Europene pentru anul

2012-13 confirmă, în mare parte, această așteptare. Persistența

și histereza depind în mare măsură de soliditatea recuperării,

de asemenea, legată de adoptarea de politici macroeconomice.

Dacă luăm economia globală ca un întreg, recuperarea a fost

inițial satisfăcătoare datorită economiilor emergente. În UE,

dimpotrivă, a fost slabă, de asemenea din cauza unei

incertitudini noi, cauzată de criza "datoriilor suverane".

În continuare voi prezenta date descriptive cu referință la

nivelul național și regional al șomajului în țările UE. Rata de

ocupare, care este un indicator cheie de performanță pe piața

forței de muncă conform Strategiei Europene de Ocupare(EES), a

scăzut în 2009 (la 64,6%) și în 2010 (la 64,2%) în UE-27,

întrerupând astfel creșterea continuă anterioară spre

"obiectivul de la Lisabona" (70%), început cu lansarea de EES în

1997 (rata de ocupare UE-27 la 60,7%) și a culminat în anul 2008

atingînd 65,9% [Eurostat, 2011. Regional Labour Market: Higher

Unemployment Rates and Increasing Disparities in 2010. Luxembourg,

60/2011]. În UE-27, rata șomajului a fost de 9,7% în 2011 ( 7,1%

în 2008) și a persistat la un nivel foarte asemănător în 2012 (o

valoare similară este de așteptat, de asemenea, în 2013). Extrem

de afectați de criza locurilor de muncă au fost, în special,

tinerii (aceștia sunt lucrători cu contracte mai slabe, cu

calificări inferioare și cu experiență mai puțină). Șomajul pe

termen lung pentru tinerii lucrători poate fi dăunător și poate

duce la efecte "de descurajare" a lucrătorilor și la excluderea

socială de pe piața muncii [Choudhry. E., Marelli. E.,

Signorelli. M., Youth Unemployment and the Impact of Financial

Crises, International Journal of Manpower, 2012b].

Cu referire la rata șomajului, în tabelul nr.1 sunt

prezentate ratele șomajului pentru țările din UE, SUA și Japonia

ca bază de comparație. După cum puteți vedea mai jos media

valorii șomajului pentru perioada 2001-2010 a fost la nivelul UE

de 8,6%, față de 4,7 în Japonia și 6,1 în SUA, fapt care se

apreciază negativ pentru Uniunea Europeană.

Tabel 1

Rata șomajului în ţările UE, SUA și Japonia

 19912000

20012010

2004

2005

2006

2007

2008

2009

2010

2011

2012

Austria 3,9 4,4 4,9 5,2 4,8 4,4 3,8 4,8 4,4 4,2 4,5Belgia 8,5 7,8 8,4 8,5 8,3 7,5 7 7,9 8,3 7,6 7,7

Bulgaria - 11,2

12,1

10,1 9 6,9 5,6 6,8 10,

212,2

11,3

Cipru - 4,6 4,7 5,3 4,6 4 3,6 5,3 6,2 7,2 7,5Cehia - 7 8,3 7,9 7,2 5,3 4,4 6,7 7,3 6,8 7Danemarca 6,6 4,9 5,5 4,8 3,9 3,8 3,3 6 7,4 7,4 7,3

Estonia - 9,7 9,7 7,9 5,9 4,7 5,5 13,8

16,9

12,5

11,2

UE(17) - 8,7 9 9,1 8,5 7,6 7,6 9,6 10,1 10 10,

1UE(27) 9,2 8,6 9,1 9 8,2 7,2 7,1 9 9,7 9,7 9,8

Finlanda 12,5 8,2 8,8 8,4 7,7 5,9 6,4 6,2 8,4 7,8 7,7

Franţa 10,6 8,9 9,3 9,3 9,2 8,4 7,8 9,5 9,8 9,8 10

Germania 7,8 8,8 9,8 11,2

10,3 8,7 7,5 7,8 7,1 6,1 5,8

Grecia 9,5 9,8 10,5 9,9 8,9 8,3 7,7 9,5 12,

616,6

18,4

Ungaria - 7,5 6,1 7,2 7,5 7,4 7,8 10 11,2

11,2 11

Irlanda 11,1 6,3 4,5 4,4 4,5 4,6 6,3 11,

913,7

14,4

14,3

Italia 10,4 7,8 8 7,7 6,8 6,1 6,7 7,8 8,4 8,1 8,2

Japonia 3,3 4,7 4,7 4,4 4,1 3,9 4 5,1 5,1 4,9 4,8

Latvia 12,7

11,1

10,4 8,9 6,8 6 7,5 17,

118,7 15 13,

5

Lituania 7,5 10,9

11,4 8,3 5,6 4,3 5,8 13,

717,8

15,1

13,3

Luxemburg 2,5 4,1 5 4,6 4,6 4,2 4,9 5,1 4,6 4,5 4,8Malta 5,7 7,1 7,4 7,2 7,1 6,4 5,9 7 6,9 6,7 6,8Olanda 5,1 4 5,1 5,3 4,4 3,6 3,1 3,7 4,5 4,5 4,7

Polonia - 14,3 19 17,

813,9 9,6 7,1 8,2 9,6 9,3 9,2

Portugalia 5,5 7,4 6,7 7,7 7,8 8,1 7,7 9,6 12 12,

613,6

România - 7,1 8,1 7,2 7,3 6,4 5,8 6,9 7,3 8,2 7,8

Slovacia - 15,1

18,2

16,3

13,4

11,1 9,5 12 14,

413,2

13,2

Slovenia - 6,1 6,3 6,5 6 4,9 4,4 5,9 7,3 8,2 8,4

Spania 15,7

11,9

10,6 9,2 8,5 8,3 11,

3 18 20,9

20,9

20,9

Suedia 7,6 7 7,4 7,7 7,1 6,1 6,2 8,3 8,4 7,4 7,4UK 7,9 5,6 4,7 4,8 5,4 5,3 5,6 7,6 7,8 7,9 8,6USA 5,6 6,1 5,5 5,1 4,6 4,6 5,8 9,3 9,6 9 9

Sursa: http://epp.eurostat.ec.europa.eu

/Labour_markets_at_regional_level

Sunt foarte interesante cazurile Greciei și Spaniei, de

altfel care încep anul 2004 cu o rată de 10,5% și respectiv, de

10,6% a șomajului, și ating în anul 2012 nivele dramatice de

18,4% și respectiv, 20,9%. Aceste creșteri încep în nul 2009,

imediat după declanșarea crizei, prin urmare putem spune că

aceste țări sudice au piețe foarte sensibile la șocuri, putînd

fi folosite, în viitor ca sisteme de semnal atunci cînd nu se

cunoaște efectele unui fenomen de anvergură în Europa.

Piețe mai reziliente la nivelul șomajului, după cum putem

vedea din tabel au fost în Austria, Germania, Olanda și Suedia.

Un exemplu de urmat ar fi cel al Japoniei la care rata șomajului

a variat între 2004 și 2012 între valorile de 3,8% și 5,1%

atingînd în 2012 nivelul de 4,8%. Prin contrast, în SUA rata

șomajului a crescut în aceiași perioadă de la 5,5% la 9%.

Interpretările și analizele empirice în abordarea impactului

regional al ultimei crize sunt încă puține, în pofida

importanței acesteia după cum o dovedește existența imenselor

diferențe regionale ale ratelor de șomaj (și ocuparea forței de

muncă) din Europa (vezi tabelul 1).

În 2010, rata șomajului a variat între 4,4% și 20,9% (mai

mult de o cincime din regiuni au avut rata șomajului de peste

12%, în timp ce altă cincime au atins un nivel mai mic de 6%) și

ratele de ocupare - calculate pentru populația de 20-64 de ani -

a variat de la 43.7% la 83.6% (doar un sfert din regiuni au

atins deja obiectivul Strategiei Europa 2020 de 75 la suta,în

timp ce 30% au o rată de sub 65 la suta). Deși este evident că

există grupuri de regiuni pe o bază națională, unele dintre

acestea, totuși, nu țin cont de frontierele naționale. De

exemplu, pentru ambele variabile mai importante ale pieței

muncii - ocuparea și rata șomajului, cea mai slabă performanță a

fost gasită nu numai în regiunile spaniole, dar de asemenea în

cea irlandeză și în regiunea bazinului Baltic.

Figura 7. Rata șomajului și coeficientul de variaţie a

dispersiei acestuia în UE

Sursa : Regional Unemployment in the EU before and after theGlobal Crisis,Enrico Marelli, Roberto Patuelli,Marcello

Signorelli, 2012, pag.21

O întrebare actuală la moment este dacă performanța

deteriorării piețelor forței de muncă după criză a fost însoțită

și de o creștere a disparităților dintre regiuni. Dacă vom

calcula coeficientul de variație (CV) a ratelor șomajului în

regiune (după cum se arată în Figura 7), răspunsul va fi

negativ. Într-adevăr, pentru toate regiunile UE, CV a scăzut nu

doar în anii anteriori crizei (2004-2008), dar de asemenea, în

anul de criză (2009). Datele sunt reprezentate în Figura 2,

împreună cu UR (unemployment rate- rata șomajului) ca medie

pentru UE-27, și CV de top care a fost atins în 2001, după care

s-a înregistrat o scădere continuă, înainte și după criza

recentă. Cu toate acestea, reducerea CV nu a fost uniformă

pentru fiecare țară în parte, astfel încât reducerea totală a CV

și a ratelor șomajului se datorează în mare parte reducerii

decalajelor între țări.

În figurile de mai jos pot fi observate modificările ce au

avut loc la nivelul ocupării și ratei șomajului în perioada

2007-2010 în UE. Deși există unele diferențe, hărțile ocupării

forței de muncă și cea a șomajului ne prezintă o imagine

similară. Spania, Irlanda, Statele Baltice, Scoția și Nordul

Greciei par a fi cei mai mari perdanți în ceea ce privește

ocuparea forței de muncă, de asemenea fiind și regiunile unde

rata șomajului a crescut cel mai rapid (în acest ultim caz,

împreună cu nordul Italiei).

Figura 8. Harta modificării nivelului ocupaţiei în UE,

2007- 2010

Sursa :

http://epp.eurostat.ec.europa.eu/statistics_explained

Între 2007 și 2010, rata șomajului în UE-27 a crescut de la

7,2% la 9,7%, o creștere de 2,5 puncte procentuale. Figura 8

reflectă schimbările în ratele șomajului în regiune în această

perioadă.Din cele 271 de regiuni de nivel NUTS (Nomenclature of

Territorial Units of Statistics) din UE, pentru care sunt

disponibile date, rata șomajului a crescut între 2007 și 2010 în

215 de regiuni, a rămas neschimbată în 7 regiuni și a scăzut în

49 regiuni.

În 10 regiuni din UE-27 care au raportat o creștere a ratei

șomajului cu mai mult de 10 puncte procentuale, între 2007 și

2010, 7 au fost în Spania, iar 3 în statele baltice (fiecare

dintre care este doar o regiune). Creșterea șomajului a fost mai

accentuată în regiunea insulară din Canarias, urmată de Regiunea

de Murcia și apoi de Andalucía. Aproape toate regiunile germane

și multe regiuni din Polonia au raportat o scădere a ratei

șomajului între 2007 și 2010 [Perugini, C., Signorelli, M.,

Youth Labour Market Performance in European Regions, Economic

Change and Restructuring 23,2010,p.151]. Scăderi de cel puțin

cinci puncte procentuale s-au înregistrat în regiunile Thüringen

și Mecklenburg-Vorpommern din Germania, precum și din regiunea

insulară franceză – Corsica (figura 9).

Figura 9. Harta modificării ratei șomajului în UE, 2007-

2010

Sursa :

http://epp.eurostat.ec.europa.eu/statistics_explained

Din perspectiva politicilor macroeconomice, rezultatele

analizei empirice a regiunilor contribuie la o mai bună punere

în aplicare a guvernanței pe mai multe niveluri în Europa. În

special, existența unei clare corelații spațiale reieșind din

rezultatele de regresie (de la politicile supra-naționale la

cele regionale) a confirmat importanța cheie atât a politicilor

europene cît și a celor naționale. Cu toate acestea, nu pot fi

ignorate particularitățile regionale de pe piața muncii,

dinamica și mecanismele acesteia, care sunt deosebit de

importante pentru politicile sub-naționale (regionale), precum

și existența diferitor determinanți de performanță pe piața

forței de muncă din estul și vestul regiunilor UE.

Dintr-o perspectivă a politicilor, s-ar putea specula că

cele două abordări diferite ar trebui să fie urmate. Regiunile

care înainte de criză au fost, relativ, într-o "stare bună" - de

exemplu, regiuni cu rate scăzute ale șomajului pe termen lung -

ar putea beneficia de o recuperare mai fermă (inclusiv politici

credibile pentru a rezolva criza datoriilor suverane), însoțite

după caz cu politici active și pasive privind forța de muncă.

Regiunile care au suferit deja de probleme structurale (nu numai

a șomajului pe termen lung, dar, de asemenea, în sectoare

sensibile la ciclurile economice cum ar fi construcțiile) ar

trebui să impună măsuri mai specifice, inclusiv corectarea

politicilor fiscale și industriale, pentru a-și rezolva

dezechilibrele. În cele din urmă, într-o perspectivă pe termen

lung, atîta timp cît ambele tipuri de regiuni au rate scăzute de

creștere economică, politicile de consolidare a creșterii

economice în spiritul strategiei "Europa 2020" ar trebui să fie

puternic puse în aplicare.

Analiza situaţiei de pe piaţa muncii din ţările UE în anul

2012

În 2012 rata medie a șomajului în UE-27 a atins nivelul de

10,5%, marcând o creștere cu 0,8 puncte procentuale în

comparație cu anul 2011, după ce a rămas stabilă între 2010 și

2011. Ca bază de comparație luăm exemplul Statelor Unite, unde

ea a scăzut între 2010 și 2011 de la 9,6% la 8,9%, atingând în

2012 nivelul de 8,1% [Eurostat, 2012. Regional Labour Market:

Higher Unemployment Rates and Increasing Disparities in 2012.

Luxembourg, 60/2012].

În perioada 2011-2012 rata șomajului a crescut în 16 state

membre, a scăzut în 9 și a rămas stabilă în 2 (Ungaria și

Irlanda). Cele mai mari scaderi ale ratelor anuale medii ale

șomajului între 2011 și 2012 s-au înregistrat din nou în țările

baltice, cu Estonia în prim plan (- 2,3 p.p.), urmata de

Lituania (-2.0 p.p.) și Letonia (-1,3 p.p.). Rata șomajului a

scăzut, de asemenea, în Germania, Danemarca, Malta, România,

Finlanda și Regatul Unit. Cele mai mari creșteri au fost

raportate în Grecia (+6,6 p.p.), Cipru (+4,0 p.p.), Spania (+3,3

p.p.), Portugalia (+3,0 p.p.), Italia (+ 2,3 p.p.) și Bulgaria

(+ 1,0 p.p.). Creșterile înregistrate sub un punct procentual s-

au raportat în Belgia, Republica Cehă, Luxemburg, Țările de Jos,

Austria, Polonia, Slovenia, Slovacia și Suedia. Pentru al

cincilea an consecutiv, Spania a rămas țara cu cea mai mare rata

globală a șomajului în 2012 - 25,0%. Dispersia șomajului în UE-

27 a continuat să crească pe parcursul anului 2012 (figura 10).

Șomajul pe termen lung este una dintre principalele

preocupări ale politicienilor. În afară de efectele financiare

și sociale asupra vieții personale, acest tip de șomaj afectează

în mod negativ coeziunea socială și, în cele din urmă, ar putea

împiedica creșterea economică. În total, 4,6% din forța de muncă

din UE-27 în 2012 s-a aflat în șomaj mai mult de un an, mai mult

de jumătate din aceștia, 2,5% din forța de muncă, s-a aflat în

șomaj de mai mult de doi ani. Ambele cifre marchează o creștere

comparativ cu anul 2011, când acestea au fost, respectiv,de 4,1%

și 2,2%.

UE 27

Bulgaria

Danemarca

Estonia

Grecia

Franţa

Cipru

Lituania

Ungaria

Olanda

Polonia

Romania

Slovecia

Suedia

Islanda

Suedia

0.0

5.0

10.0

15.0

20.0

25.0

30.0

2011 2012

Figura 10. Dispersia pe ţări a ratei șomajului în UE pentru 2011

și 2012

Sursa : http://appsso.eurostat.ec.europa.eu/nui/show.do

Pentru prima dată de când are loc calculul statisticilor UE-

27 privind șomajul (începînd cu 2000), rata șomajului pentru

femei a fost mai mică decât cea pentru bărbați în 2009, și a

rămas la același nivel în anul 2010 (Anexa 3 și 4). În 2011,

acest efect a revenit din nou, indicând rata șomajului în rândul

femeilor la nivelul de 9,8% față de 9,6% pentru bărbați. În

2012, cele două rate pentru UE-27 a rămas aproape aceleași,

respectiv de 10,4% pentru bărbați și 10,5% pentru femei. Între

martie 2012 și martie 2013, rata șomajului în rândul bărbaților

a crescut de la 10,8% la 11,9% în zona euro și de la 10,2% la

10,9% în UE-27. Rata șomajului în rândul femeilor a crescut de

la 11,3% la 12,2% în zona euro și de la 10,4% la 11,0% în UE-27.

Rata șomajului în rândul bărbaților a fost mai mare decât ratele

corespunzătoare pentru femei în cursul anului 2012 în 16 din

cele 27 de state membre (Tabelul 4 din Anexe). Decalajul dintre

rata șomajului masculin și feminin a variat de la -6.6 puncte

procentuale în Grecia la 6.7 puncte procentuale în Irlanda.

În 2012 rata șomajului în rândul tinerilor în UE-27 a fost

mai mult decât dublă față de rata globală a șomajului. Fiecare

al cincilea tînăr intrat pe piața forței de muncă nu a fost

angajat.

În zona euro, rata șomajului în rândul tinerilor a fost și mai

mare, la nivelul de 23,1%. Această rată a fost deosebit de mare

în Grecia (55,4%), Spania (53,2%), Portugalia (37,7%), Italia

(35,3%), Slovacia (34,0%) și Irlanda (30,4%). Germania (8,1%),

Austria (8,7%) și Olanda (9,5%) au fost singurele state membre

cu o rată a șomajului în rândul tinerilor sub 10%.

Deci, nivelul de studii rămâne în continuare una din cele

mai bune metode de asigurare împotriva șomajului. Aceasta o

confirmă toate statele UE: în 2012 rata medie a șomajului în

rândul absolvenților învățământului secundar inferior a fost de

16,8%, în timp ce în rândul celor care au obținut o diplomă de

studii superioare ea a atins nivelul de doar 5,6% (figura 11).

Puteți urmări în această figură nivelul superior de studii oferă

garanția cea mai mare pentru obținerea unui loc de muncă, deși

se observă o ușoară scădere la toate trei categorii.

Figura 11. Rata ocupării în UE-27după nivelul de instruire

Sursa : http://appsso.eurostat.ec.europa.eu

Creșterea indicatorilor de șomaj duce la o creștere a

pierderilor de venit pentru persoanele fizice, creșterea

presiunii în ceea ce privește cheltuielile guvernamentale asupra

beneficiilor sociale și o reducere a veniturilor fiscale. Din

punct de vedere economic, șomajul poate fi privit ca capacități

de muncă neutilizată (deși foarte rar se ia în calcul costul de

oportunitate a acestuia).

Persoanele de sex masculin, tinerii și șomajul pe termen

lung par a fi mai sensibili la schimbările economice ciclice

decât rata globală a șomajului. Într-adevăr, politicile sociale

se confruntă adesea cu provocarea de a remedia aceste situații

prin proiectarea modalităților de creștere a oportunităților de

angajare pentru diferite grupuri ale societății, care lucrează

în anumite activități economice sau care trăiesc în anumite

regiuni.

2.2. Măsuri anti-șomaj și de protecţie socială a șomerilor în

spaţiul european

Cum ratele șomajului sunt la nivel înalt în majoritatea

țărilor europene și cum are loc o prelungire a duratei

șomajului, reformele devin necesare pentru a facilita comerțul

extern, pentru a echilibra veniturile și pentru a stimula

ocuparea. Deoarece sistemele de ajutoare de șomaj diferă

considerabil de la o țară la alta, eterogene trebuie să fie și

măsurile anti-șomaj promovate. Mai mult ca atât, ele trebuie să

fie în echilibru cu politicile de protecție socială,

stimulentele și costurile de șomaj.

Metodologia aplicată în țările UE se bazează pe informațiile

oferite de Comisia Europeană – Proiectul Beneficiilor Fiscale a

OECD și se referă la perioada 2001-2010 (aceste practici și

instrumente au rămas actuale și cu mici rectificări vor fi

menținute pentru 2012-2013). Sistemele de ajutoare de șomaj

constau din două instrumente principale:

1. asigurarea ajutorului de șomaj;

2. asistența șomerilor.

Scopul ajutoarelor de șomaj constă în asigurarea veniturilor

individuale, ele fiind bazate pe un principiu de asigurare.

Ajutorul de șomaj se plătește celor care și-au pierdut locurile

de muncă, într-o anumită perioadă, și care au încheiat o

perioadă minimă de angajare sau un nivel minim de achitare a

contribuțiilor.

Asistența de șomaj are drept scop prevenirea sărăciei legate

de șomaj. Aceasta este, de obicei, fie pentru șomerii pe termen

lung cu mijloace insuficiente, care au epuizat beneficiile lor

de asigurări de șomaj sau pentru cei care nu au reușit să

beneficieze de prestații de asigurări de șomaj. Pentru a se

califica pentru asistență de șomaj, șomerii de multe ori nu au

nevoie de un stagiu de ocupare sau au o perioadă de cotizare mai

mică decât în cazul prestațiilor de asigurări de șomaj. Deci,

este important a se face distincție între asistența de șomaj și

ajutoarele de șomaj, aceste două instrumente având, în general,

diferite implicații asupra stimulentelor de a munci.

Asistența de șomaj presupune evaluarea mijloacelor

disponibile de trai numai pentru șomerii cu venituri mici.

Șomerii care epuizează beneficiile lor de asigurări de șomaj nu

au dreptul la asistență de șomaj și pierd sprijinul lor

financiar în întregime. Acest lucru crește puternic stimulentele

financiare pentru a găsi un loc de muncă. În plus, în unele țări

cerințele de căutare a locurilor de muncă diferă în funcție de

schema reglementărilor.

Țările nordice (Danemarca, Finlanda, Olanda, Suedia) sunt

caracterizate printr-un sistem extrem de generos de ajutoare de

șomaj atât în ceea ce privește condițiile de acordare cît și

sprijinul de venit per șomer. Durata lungă a beneficiului este

de multe ori cuplată cu rate ridicate de înlocuire netă, în

special în primii doi ani de șomaj. Sistemul de beneficii este

extrem de redistributiv și conține plafoane de beneficii maxime,

ceea ce reduce generozitatea pentru persoanele cu salarii mai

mari. Pentru a păstra stimulente pentru muncă și activare,

politicile active privind piața forței de muncă acordă un rol

important condițiilor de căutare și disponibilizare care sunt

foarte stricte.

Țările continentale (Austria, Belgia, Germania, Franța,

Luxemburg) au, per general, un sistem de asigurare de șomaj

generos, chiar dacă durata prestației se face în rate de

înlocuire mai scurte și net mai mici decât în țările nordice

(Anexa 6). Asistența de șomaj completează adesea sprijinul

pentru venit. Gradul de acoperire a beneficiului este mare și

asigură o cuprindere considerabilă în rîndul șomerilor. Riscul

de șomaj, dependența de ajutoarele sociale și pericolele de

șomaj sunt tratate restrictiv de către politicile active ale

pieței muncii.

În țările anglo-saxone (Irlanda, Marea Britanie, Malta,

Cipru) prestațiile de asigurări de șomaj sunt relativ modeste,

în timp ce asistența de șomaj este un instrument bazat pe

testarea mijloacelor relevante pentru a oferi protecție

veniturilor șomerilor (Anexa 6). În timp ce riscul de şomaj nu

este o problemă majoră, dependența de beneficii este un risc pe

baza asistenței de șomaj de lungă durată. Pentru a contracara

dependența de ajutoarele sociale, monitorizarea activitații de

căutare a locurilor de muncă este reglementată de politici

stricte în timp, iar politicile active pe piața muncii joacă un

rol mai puțin important.

În țările din sudul spaţiului european (Spania, Italia,

Portugalia) generozitatea ajutoarelor de șomaj variază foarte

mult în funcție de vârstă și stagiul de cotizare a șomerilor.

Regulile de eligibilitate pentru prestații de șomaj sunt relativ

stricte. Asistența de șomaj este de relevanță mică, precum și

riscul de inactivitate. Politicile de angajare joacă un rol

relativ minor, în timp ce continuarea furnizării de asigurări de

șomaj condiționată pentru participarea la politici active pe

piața forței de muncă este mult mai răspândită.

Țările din Europa Centrală și de Est (G recia, Bulgaria,

Republica Cehă, Estonia,Ungaria, Lituania, Polonia, Slovacia,

Slovenia, România, Letonia) sunt un grup de țări ce tind să

prezinte un sistem etanșat de ajutoare de șomaj, atât din punct

de vedere al beneficiului în sprijinul șomerilor cît și a ariei

de acoperire a pieței. Deși plăţile la începutul perioadei de

șomaj pot fi ridicate, în unele cazuri, beneficiile pot scădea

brusc după primul an de șomaj. În timp ce asistența de șomaj

joacă un rol minor, șomerii pot conta pe sprijin substanțial de

venit la sumele achitate pentru locuințe și alte beneficii

sociale.

De fapt, în cele mai multe cazuri se aplică condiții relativ

stricte cu privire la căutarea de locuri de muncă și promovare a

politicilor de participare activă pe piața forței de muncă. De

exemplu, pentru cazul Danemarcei [Klara Stovicek, Alessandro

Turrini, Benchmarking Unemployment Benefi ts in the EU, Policy

Paper No. 43,2012] se afirmă destul de clar că această țară e

caracterizată de un sistem relativ generos, dar cu un mare risc

de dependență de beneficii. Câteva țări ies în evidență ca având

sisteme deosebit de generoase pe toate dimensiunile, în timp ce

unele țări par a fi caracterizate prin sisteme stricte în toate

privințele. O sumară inspectare a măsurilor anti-șomaj

dezvăluie, că Austria, Belgia, Danemarca şi Finlanda sunt mai

generoase ca media UE în cele mai multe dimensiuni (Anexa 6).

Situaţie inversă poate fi observată în Estonia, Italia, Polonia,

România și Slovacia. În comparație cu grupul respectiv de țări,

Finlanda apare mai mult în conformitate cu media nordică.

În ceea ce privește analiza comparativă a fiecărui sistem de

beneficii de șomaj, caracteristică sistemelor luate izolat,

rezultatele pot fi rezumate după cum urmează (Anexa 6):

- Condiţiile de acordare. În Austria, Danemarca, Cipru și

Republica Cehă se acordă sprijin la venit pentru o bază

mare de șomeri. În schimb, în Italia și Portugalia

condițiile de acordare sunt deosebit de stricte. Pentru a

beneficia de prestații șomerii italieni trebuie să aibă

pe parcursul ultimilor doi ani 2 ani asigurare şi 52 de

săptămâni contribuții, iar în Portugalia - 450 zile pe

cartea de muncă în ultimii 2 ani.Condițiile de acordare

sunt, de asemenea, stricte în majoritatea țărilor din

Europa Centrală și de Est, cu excepții notabile în

Republica Cehă și Letonia. Belgia are drepturi, în linii

mari egale cu media UE, care e totuși relativ strictă în

comparație cu media țărilor continentale.

- Pericole de șomaj. În Danemarca, Luxemburg, Letonia taxa

efectivă de impozitare marginală e relativ ridicată, de

peste 80%. Cu toate acestea, se pare că cotele efective

de impozitare în Danemarca și Luxemburg nu se abat

semnificativ de la mediile grupului nordic și

continental. O abordare opusă se observă în țări precum

Irlanda și Suedia: riscul de șomaj pentru aceste țări

pare să devieze mai mult de la grupul din care fac parte

decît de la media UE. Pericolul șomajului apare deosebit

de scăzut în Estonia, Malta, Slovacia și Marea Britanie.

- Inactivitatea. Riscul de inactivitate pare mare în Danemarca,

Finlanda, Germania, Olanda, Slovenia, în comparație cu

media UE. Cu toate acestea, Finlanda, Germania și Olanda

sunt, în general, în conformitate cu media grupului din

care fac parte. Slovenia pare să se abată, de asemenea,

în acest sens, împreună cu alte câteva țări est-europene

(Republica Cehă, Letonia, Lituania). În schimb, riscuri

relativ mici de inactivitate apar în țări fără sisteme de

asistență socială generoase, în special Estonia, Italia

și Grecia, Spania, Portugalia, România, Bulgaria și

Slovacia. În cadrul grupurilor lor țară, Spania și

Estonia apar în general pe medie, iar Portugalia pare a

fi generoasă în acest sens.

- Durata prestaţiilor de asigurări de șomaj apare deosebit de

lungă în Belgia, Danemarca și Portugalia. Danemarca, cu

toate acestea, nu are durată mult mai mare decât ceea ce

se observă în media nordică (totuși Danemarca în 2010 a

redus la jumătate durata acordării asigurării de șomaj -

de la 48 la 24 de luni). În contrast, durata

beneficiiilor este relativ scurtă în Italia și în

majoritatea țărilor care fac parte din grupul anglo-saxon

și grupul Central și de Est (Anexa nr.8). Italia a

crescut durata de asigurări de șomaj, în ultimul deceniu,

dar durata rămâne cu mult sub media UE și media din

grupul sudic. Durata scurtă a prestațiilor de șomaj din

țările anglo-saxone se explică prin disponibilități de

resurse după epuizarea de asigurări pentru șomaj. Austria

are, de asemenea, o durată a beneficiului de șomaj

relativ scurtă, dar oferă alte câștiguri, cum ar fi

asistența de șomaj de durată. Durata prestațiilor de

asigurări de șomaj în Austria, Suedia, Luxemburg și

Germania este mai aproape de media UE decât de propriile

lor medii de grup. Se cere de menționat recenta reformă

în Ungaria, și anume reducerea duratei de asigurări de

șomaj la 3 luni.

- Perioda ratelor de înlocuire. În Irlanda, Malta și Regatul Unit

prestațiile de asigurări de șomaj sunt complet rigide și

urmate de o rată a asistenței șomajului pe o durată

nedeterminată. Ratele nete ale înlocuirii scad doar

marginal, de asemenea, în Belgia și Austria. În schimb,

în Cipru (o excepție în cadrul grupului anglo-saxon),

Italia, Luxemburg și Letonia nu funcționează sistemele de

asistență pentru șomaj și sunt înregistrate scăderi

puternice a ratei nete de înlocuire din cauza duratei

scurte a asigurărilor pentru șomaj.

- Condiţiile de căutare de locuri de muncă. Belgia, Bulgaria și

Grecia au condiții de căutare de locuri de muncă și

condiții de disponibilizare destul de slabe. În contrast,

Germania și Danemarca par să aibă cele mai stricte

condiții de căutare de locuri de muncă în UE. În ambele

țări, condiții stricte se aplică refuzului de angajare și

se cere, în general, participanților pe piața forței de

muncă să fie disponibili pentru muncă și în căutare

activă a unui loc de muncă. În ambele țări, beneficiarii

de ajutor de șomaj sunt obligați să accepte orice loc de

muncă pe care aceștia sunt capabili să le îndeplinească,

indiferent de ocupația lor anterioară. După trei luni de

șomaj, în Danemarca, pentru căutarea locului de muncă se

include naveta, în timp ce în Germania salariul căutat

la un loc de muncă adecvat scade pe durata șomajului. În

acest sens, Germania are scoruri mult peste medie pentru

grupul de state continentale.

Comisia Europeană a prezentat în 2012 un raport vizavi de

măsurile anti-șomaj (Comisia Europeană – OECD Tax and Benefit

Project , 2001-2010), după care putem delimita o serie de

rezultate relevante ce rezultă din compararea dimensiunilor

diferite a sistemelor de ajutoare de șomaj din UE. Belgia,

Danemarca, Portugalia, Spania, Finlanda și Țările de Jos par a

fi generoase din punct de vedere a ratelor de înlocuire a

asigărării de șomaj și durata ajutoarelor comparativ cu media

UE, în timp ce în Marea Britanie, Malta, Slovacia, Estonia,

Polonia și România condițiile beneficiilor sunt relativ mai

bune.

În ceea ce privește condițiile de intrare în drepturi, ele

sunt deosebit de slab reglementate în Danemarca, Austria și

Cipru, în timp ce în Portugalia, Italia, Slovenia ele sunt

destul de rigide.

În ceea ce privește condiționalitatea căutarii de locuri de

muncă, aceasta este liberă în Belgia, Grecia, Bulgaria, în timp

ce condiții stricte se aplică în Germania, Danemarca, Slovacia.

În timp ce o descreștere a ratei de înlocuire nete este

aproape absentă în Irlanda, Malta, Marea Britanie, Austria și

Belgia, ea este considerabilă în Italia, Letonia, Luxemburg,

Grecia, Estonia, Polonia, Slovenia și Lituania.

În cadrul UE, există grupuri de țări cu sisteme de beneficii

relativ omogene. Țările nordice și continentale se

caracterizează prin sisteme de ajutoare relativ generoase, atât

în ceea ce privește condițiile de acordare cît și a valorii

srijinului per șomer. În ambele grupuri, politicile de ocupare

și incluziune pe piața muncii au un rol important, în special

prin pîrghii de căutare de locuri de muncă, pîrghii care sunt

puternice mai ales în ţările nordice. În țările anglo-saxone,

prestațiile de șomaj sunt relative modeste, în timp ce asistența

de șomaj joacă un rol important. Monitorizarea căutării unui

job, implicarea activă este strictă, spre deosebire de atenția

mai mică acordată politicilor active pe piața forței de muncă.

În ţările din sud, accesul la asigurări de șomaj generoase este

strictă și beneficiile variază foarte mult în funcție de vârstă

și stagiul de cotizare. Politicile de activare joacă un rol

relativ minor, în timp ce implicarea politicilor active pe piața

forței de muncă este foarte răspândită. În cele din urmă, țările

din Europa Centrală și de Est au tendința de a manifesta un bun

sistem de ajutor de șomaj, atât în ceea ce privește sprijinul

per șomer cât și acoperirea socială a beneficiilor.

Unele țări care ies în evidență ca fiind deosebit de

generoase în ceea ce privește rata de înlocuire și durata

acordării ajutoarelor de șomaj în raport cu media generală a UE,

se dovedesc, în linii generale, pe aceiași poziție cu media

pentru grupurile lor respective. Acesta este cazul unor țări ca

Finlanda, Olanda, Spania. Aliniate cu alte țări din propriile

grupuri sunt Malta, Marea Britanie, Polonia, România și Estonia,

care au beneficii restrânse în comparație cu întreaga UE.

Măsuri de reducere a șomajului în rîndul tinerilor

Actualmente în Grecia și Spania mai mult de 55% din tineri

sunt șomeri, pe UE în ansamblu acest indicator fiind la nivelul

de 21% (ceea ce echivalează cu aproximativ 5,5 milioane de

tineri). În 2011, 7,5 milioane de persoane din UE cu vârste

cuprinse între 15-24 de ani nu au avut un loc de muncă, nu au

avut parte de educație sau formare profesională. Acest fapt

implică costuri anuale de peste 150 miliarde de euro, în timp ce

costul total de stabilire a unui sistem de garantare pentru

tineri a fost de doar 21 de miliarde euro.

Cum șomajul afectează acum aproape ¼ din tineri europeni, în

UE se cauta modalități de a-i asigura cu locuri de muncă.

Parlamentul European a dezbătut o schemă de garantare pentru

tinerii şomeri, care implică asigurarea fie cu loc de muncă, fie

cu instruire sau învățământ pe o perioadă de 4 luni. Schema va

fi susținută financiar de către Fondul Social European și va fi

integrată în politicile de ocupare a fiecărui stat membru în

funcție de nevoile sale. Statele membre ar trebui, de asemenea,

să stabilească parteneriate cu părțile interesate și să asigure

intervenția timpurie a serviciilor de ocupare.

Priorităţi și planuri viitoare privind dezechilibrele pe

piaţa muncii

Pe fundalul unor perspective economice slabe şi a

dezechilibrelor macroeconomice într-o serie de țări, accentul

tot mai mult se pune pe elaborarea politicilor structurale de

susținere a pieței forței de muncă, ajustarea și consolidarea

creșterii economice și a competitivității. În concordanță cu

aceste obiective, Analiza Anuală a Creșterii pentru 2012,

elaborată de Comisia Europeană, acordă prioritate măsurilor de

reformă care favorizează mobilitatea forței de muncă paralel cu

îmbunătățirea competitivității și sprijinirea schimbărilor

structurale spre sectoarele dinamice. Recomandările specifice

fiecărei țări (CSR), convenite pentru perioada 2012-2013 în

cadrul Consiliului de Proiectare UE (Broad Economic Policy

Guidelinesand Employment Guidelines), sunt reflectate în în

tabelul 2.

În acest tabel sunt indicate recomandările Consiliului

Europei pe problemele cheie ale fiecărei țări. Mai multe

recomandări se referă la crearea condițiilor pentru niveluri mai

ridicate de angajare, creșterea participării și păstrarea de

persoane pe piața muncii. Belgia, Estonia, Italia și Slovacia

au fost încurajate să urmărească finalizarea reformei de șomaj

și a sistemelor de prestații sociale, în timp ce Belgia,

Bulgaria, Cipru, Republica Cehă, Estonia, Spania,

Franța,Ungaria, Letonia, Lituania, Slovacia și Suedia vor trebui

să-și intensifice calitatea și eficacitatea politicilor de

ocupare. Progresele înregistrate în extinderea îngrijirii

copiilor și a facilităților pentru persoanele dependente,

reducerea diferențelor de salarizare și îmbunătățirea

tratamentului fiscal la sursa de venit au fost considerate

insuficiente pentru a crește în mod semnificativ participarea

femeilor pe piața forței de muncă în Austria, Germania, Ungaria,

Italia, Malta, Olanda și Slovacia.

Tabel 2Recomandările Consiliului Europei (2012-2013) pentu fiecare

ţară-membru al UE, pe segmente ale pieţei muncii

  Salarii

Impozite

Beneficii alebunăstării

Politiciactive

Participareape

piață

Pens ionare

Educație

Legislația

Sărăciași

excluziune

Austria(AT)   X     X x X    

Belgia(BE) x X X x   x      

Bulgaria(BG)   X   x   x X   X

Cipru(CY) x     x   x X   XCehia(CZ)   X   x X x X    Danemarca x X   x X   X    Germania         X x X    Estonia(E

E)   X x x X   X    

Spania(ES) x X   x X x X x X

Finlanda(FI) x       X x X    

Franța(FR) x X   x X x   x  

Ungaria(HU)   X   x X   X   X

Italia(IT) x X x x X   X x  

Lituania(LT)     x x X x   x X

Luxemburg x     x   x X    Latvia(LV

)   X x x     X   X

Malta(MT) x       X x X    Olanda(NL

)   X     X x X x  

Polonia(PL)       x X x   x  

Suedia(SE)       x X        

Slovenia(SI) x     x   x X x  

Slovacia(SK)   X x x X x X    

Anglia(UK)       x X   X   X

Total 10 13 6 18 17 16 18 7 7Sursa : Consiliul European, Recomăndările OJ C219, 2012

În concluzie putem sublinia că nivelul de ocupare a forței

de muncă în UE se înrăutățește cu unele diferențe între statele

membre. Impactul a fost mai sever pentru unele grupuri, cele

supuse la risc deja suferă cele mai grave efecte. În acest

context abordarea problemei șomajului și a consecințelor sociale

ale crizei, prin urmare, a devenit prioritatea-cheie comună a

Europei. Evitarea unei moșteniri a șomajului structural și

durabil și a sărăciei reprezintă o provocare politică majoră și

este esențială pentru a atinge ocuparea forței de muncă Europa

2020 și a obiectivelor de incluziune socială. Piețele forței de

muncă din Europa sunt în curs de schimbări profunde: reformele

structurale ce au loc în mai multe state membre sunt esențiale

pentru restabilirea competitivității, în timp ce provocarea vine

la nivelul. Deja există semnale pozitive că piețele muncii din

multe state membre sunt din ce în ce mai competitive. Reformele

dau roade care se traduc în câștiguri semnificative în mai multe

state membre.

Capitolul III : Dezechilibre pe piaţa muncii dinRepublica Moldova și politica de ocupare

3.1 Dimensiunile, caracteristicile și tendinţeleocupării și a șomajului pe piaţa naţională a muncii

Putem considera, reieşind din rapoartele şi analizele

curente ale pieţei muncii din republică că, actualmente,

raporturile de muncă au loc pe o piaţă a muncii în proces de

formare. Piaţa muncii din Republica Moldova include în sine atât

elemente şi mecanisme moştenite de la economia socialistă, cât

şi elemente noi, care sunt mai specifice unui model modern al

economiei de piaţă. Reieşind din aceste considerente ar trebui

să menţionăm că procesul de formare şi betonare a pieţei muncii

la noi în republică a evoluat mult mai rapid şi vertiginos.

Putem menţiona în acest sens, lansarea unui nou Cod al Muncii,

Strategia Națională privind Politicile de Ocupare 2007-2015,

Strategia de Modernizare a Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea

Forţei de Muncă pe perioada 2009-2015 și Planul de acțiuni

pentru anii 2011-2015 privind implementarea Strategiei naționale

în domeniul migrației și azilului. Cu aceste supliniri normative

mult mai corespunzătoare condiţiilor economiei de piaţă, am

putut urmări îmbunătăţirea implicării statului prin modernizarea

serviciului de plasare în câmpul muncii şi protecţie a şomerilor

(serviciu care devine mult mai diversificat şi competent

comparativ cu perioadele precedente), deasemenea observîndu-se

apropierea cadrului legal de principiile şi practicile europene

şi liberale. Un pas important a fost îmbunătăţirea cadrului

instituţional al pieţei muncii, inclusiv a sistemul şi

practicilor statistice de analiză, prognoză şi monitorizare a

relaţiilor şi schimbărilor pe piaţa muncii. Elementele cu

caracter socialist în cadrul raporturilor de muncă încep să

dispară, fiind mult mai accentuate în sfera bugetară şi la

întreprinderile în care este implicat statul. Totuşi la

capitolul tranziţie de la sistemul preponderent socialist la cel

al unei economii de liber-schimb, republica a reuşit să facă

paşi pozitivi doar în ce priveşte cadrul de reglemantare şi mai

puţin în ce priveşte dinamica ocupării şi alte dezechilibre ale

pieţei muncii.

Cum am menţionat mai sus, piaţa Republicii Moldova are un

statut de piaţă în formare, şi acest lucru implică existenţa

unor dezechilibre care se manifestă prin descreşterea continuă a

indicatorilor importanţi în ce priveşte ocuparea, menţinerea

ratei şomajului relativ la acelaşi nivel, utilizarea ineficientă

a cadrelor de muncă şi a resurselor umane dispoibile, ceea ce

implică, numaidecît, o descreştere continuă a productivităţii

muncii. Această descreştere o considerăm un indicator de bază a

analizei pieţei muncii pentru că odată cu reducerea

productivităţii se vor reduce salariile reale din economie.

Acest lucru este uşor demonstrat de piaţa muncii din ţara

noastră şi anume prin faptul că o mare parte a populaţiei apte

de muncă nu mai este prezentă pe piaţa muncii din republică din

considerentul slariilor extrem de mici. Prin urmare populaţia

aptă de muncă este tentată să emigreze în căutarea unui loc de

muncă mai bine remunerat, sau să găsească o alternativă în munca

la negru, care le poate asigura un venit mai mare decît locul

oficial de muncă.

Criza economică în special în spațiul European a creat

anumite dezechilibre pe piaţa europeană a muncii, spre care se

orienta o mare parte a emigranţilor moldoveni şi a scos în

evidenţă şi alte lacune ale pieţei muncii în ţară, deşi această

funcţionare imperfectă datorată crizei a avut un efect cît se

poate de intîrziat, dat fiind faptul că suntem o economie

emergentă Uniunii Europene. De aceea majoritatea entităţilor cu

capital de stat, nu a folosit reducerea în masă pentru a evita

crearea problemelor sociale acute. Unele din măsurile sau forme

de subocupare care au fost folosite au fost : concediile

administrative, regimuri reduse de lucru, forme latent de şomaj

(care implică şi datorii salariale). Pentru economiile moderne,

acest fenomen al şomajului latent nu este caracteristic chiar şi

după impactul crizei, însă pentru Republica Moldova acesta a

devenit o problemă reală.

Dacă analizâm evoluţia economiei Republicii Moldova din

ultimii ani (cu excepţia anului 2009), putem observă că aceasta

înregistrat o ameliorare relativă a situaţiei după mai mulţi ani

de criză practic în toate domeniile vieţii social-umane. Pe

fundalul acestora, evoluţiile de pe piaţa muncii din Republica

Moldova înregistrează o reducere continuă a principalilor

indicatori ocupaţionali, ceea ce nicidecum nu se leagă cu

creşterile înregistrate în principalele ramuri ale economiei

reale.

Dacă analizăm dimensiunile evoluției demografice a

Republicii Moldova, ANOFM prezintă în acest sens Raportul

acestui domeniu la începutul lui 2013 - “Prognoza Pieței

Muncii”. Se pune accent în acest raport pe fenomenul de reducere

a populației în Republica Moldova ca rezultatul unei evoluții

negative a celor trei componente (mortalitatea, natalitate,

emigrare masivă), care definesc numărul și componența pe vîrste

a populației. Scăderea populației a devenit deja un indicator

permanent și înregistrat în fiecare an, scădere acutizată de

diminuarea standardelor social-economice și de trai, modificarea

valorilor individuale și schimbările culturale, migrația

externă, toate acestea ducînd, în final, la îmbătrînirea

populației. Îmbătrinirea populației duce la schimbarea

structurii populației pe vîrste, cu precădere în favoarea

persoanelor mai în vîrstă ceea ce înseamnă, în termeni

economici, agravarea trendului de îmbătrînire printr-o tendință

durabilă, mărirea poverii fiscale asupra persoanelor ocupate,

mărirea cheltuielilor ce vizează distribuirea pensiilor și alte

dezechilibre economice.

La începutul lui 2012, numărul populaţiei stabile în ţară a

constituit 3559,5 mii persoane, cu populaţia urbană în număr de

1485,8 mii şi populaţia rurală – 2073,8 mii. Ponderea categoriei

de femei constituie 51,9%, ponderea bărbaţilor atingea 48,1%.

Scăderea natalităţii şi emigrarea au dezechilibrat în ultima

perioadă structura populaţiei pe grupele de vârstă. În

consecinţă, ponderea populaţiei tinere a scăzut, dar a crescut

ponderea populaţiei vârstnice, mărind gradul de îmbătrânire

demografică. În figura 12 de mai jos puteţi analiza trendul

relativ crescător al populaţiei cu vîrsta aptă de muncă

comparative cu cel descrescător al populaţiei mai tinere, pentru

ultimii 6 ani din Republica Moldova.

2007 2008 2009 2010 2011 20120

500

1000

1500

2000

2500

712 687 666 649 635624

2343 2355 2364 2371 2374 2369

526 530 537 543551

566

Sub virsta apta de munca (0-15 ani)Virsta apta de munca (16-56/61ani)Peste virsta apta de munca (57/62+ ani)

Figura 12: Dinamica populaţiei active pe principalele grupe

de vîrstă (mii persoane)

Sursa : http://statbank.statistica.md/pxweb

Dacă vom face o predicţie în timp al pieţei muncii e uşor de

demonstrat, astfel, că odată ce populaţia aptă de muncă a fost

în creştere pentru ultimii ani, urmează ponderi mari a

populaţiei ce se vor pensiona peste cîţiva ani, iar diminuarea

numărului de tineri de pe piaţa muncii presupune faptul că în

viitor nu vom avea suficientă forţă de muncă care să întreţină

persoanele pensionate. O unică şansă pentru redresarea situaţiei

demografice şi, ulterior, a celei ocupaţionale ar fi încurajarea

natalităţii la generaţia “baby boom”-ului anilor ’80, generaţie

care a a şi determinat creşterea numărului de persoane apte de

muncă şi care ar fi o fereastră de oportunitate pentru evitarea

unui deficit de forţă de muncă peste 20 de ani, ori o previziune

pe 20 de ani ar fi o măsură adecvată pentru problemele

ocupaționale cu care se confruntă Republica Moldova. Deşi este o

situaţie neplăcută pentru piaţa muncii din orce ţară, există

metode prin care se poate de evitat un posibil şoc viitor (cum

ar fi fondurile de pensii private, asigurările de viaţă,

creşterea treptată a fscalităţii cu luarea în calcul a curbii

Laffer, etc).

În susţinerea acestei idei vine şi prognoza Institutului de

Integrare Europeană şi Ştiinţe Politice al Academiei de Ştiinţe

a Moldovei. Această prognoză susţine că numărul de elevi se va

micşora până în anul 2015, ca urmare a scăderii natalităţii şi a

faptului că în această categorie de vârstă intră generaţiile

puţin numeroase. Cum am menţionat mai sus, descreşterea

numărului populaţiei va afecta negativ piaţa forţei de muncă,

deoarece numărul persoanelor tinere care vor veni pe piaţa munci

şi a persoanelor în vârstă aptă de muncă va fi în descreştere.

2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 20120

200

400

600

800

1000

1200

1400

1600

1800

Activi Ocupati Someri BIM

Figura 13. Numărul de persoane active, ocupate și șomere

pentru 2000-2012

Sursa :

http://statbank.statistica.md/pxweb/Dialog/Saveshow.asp

Evoluţia proceselor economice pe parcursul anului 2012 a

influenţat şi asupra schimbărilor structurale din cadrul

populaţiei active şi ocupate. La finele anului 2012, populaţia

activă era de 1286,9 mii persoane fiind în descreştere cu 4,5%

(- 60,3 mii) faţă de 2011. Dintre acestea 1224,7 reprezintă

populaţia ocupată şi 62,2 mii reprezintă şomerii conform

Biroului Naţional de Statistică (figura 13). Ponderea cea mai

mare din total s-a înregistrat din grupele de vârstă cuprinse

între 35- 44 ani (293,7) şi 45-54 ani (320,9) cu o rată de

activitate de 62% (Anexa 7). Observăm, deasemenea, o pondere

mare pentru populaţia din mediul rural, care caracterizat fiind

de instabilitate (riscurile agricole) şi de un nivel mai scăzut

de studii al persoanelor, e definit de activităţile economice

mai puţin rentabile şi de salarii mai scăzute.

Pe parcursul anului 2012, pe piaţa muncii din Republica

Moldova au fost identificate 35054 locuri de muncă de la 5,7 mii

unități economice, numărul lor fiind în creștere cu 6804 locuri

comparativ cu anul 2011. Numărul de locuri destinate pentru

muncitori a constituit 79% şi pentru specialişti 21%. Conform

datelor Biroului Naţional de Statistică, ponderea cea mai mare a

populaţiei ocupate o constituie populaţia ocupată în servicii şi

agricultură. Figura 14 de mai jos prezintă deasemenea un trend

descrescător la nivel general al ocupării pentru toate tipurile

de activitate, deşi putem observa o mica creştere la nivelul

anului 2009 pentru ocuparea din comerţ, iar în anul 2011 (faţă

de anul precedent) la toate categoriile de activităţi.

2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012050100150200250300350400450

Agricultura, economia vanatului, pisciculturaIndustrieConstructiiComert cu ridicata si amanuntul, Hoteluri si restaurante

Figura 14. Evoluţia nivelului ocupării pe tipuri de

activitate

Sursa : http://statbank.statistica.md/pxwe

Totuşi putem observa că descreşterea cea mai dramatică se

atestă la nivelul ocupării în agricultură şi odată ce nu vedem o

creştere echivalentă la celelalte categorii, putem susţine că

populaţia se îndreaptă spre alte tipuri de activitate, cum ar fi

migrarea, munca la negru sau şomaj.

La agențiile teritoriale au fost înregistrați 51378 șomeri

în căutarea unui loc de muncă. Repartizarea acestora conform

domeniilor de activitate, denotă că ponderea cea mai mare o

constituiau persoanele din industrie și agricultură – câte 10%,

urmate comerț cu ridicata – 7%, învățământ – 5% și transport –

3%. Cele mai multe locuri de muncă vacante, în 2012, au fost

oferite în industrie – 9567, comerț cu ridicata și amănuntul –

5770, agricultură - 3064, învățământ - 2106 și transporturi și

comunicații - 1579, iar cele mai puține au fost în tranzacții

imobiliare - 18, hoteluri și restaurante – 299 (tabel 3). Astfel

în 2012 companiile din industria prelucrătoare și-au planificat

o creștere a numărului de angajați cu aproape 25 la sută, în

comerț cu 13,5 la sută, iar în sistemul sănătății și asistenței

sociale cu 15,7 procente.  În acelaşi timp se prevăd

disponibilizări în proporţie de 32,8 la sută la întreprinderile

care prestează servicii de transport şi comunicaţii şi 10,7 la

sută în agricultură. Barometrul profesiilor pentru anul curent

mai arată că cele mai multe şanse de angajare le au medicii de

specialitate, surorile medicale, educatorii, managerii,

programatorii şi inginerii. Cele mai mici şanse de a-şi găsi un

loc de muncă le au arhitecţii, agronomii, bibliotecarii,

psihologii şi inginerii în telecomunicaţii (Anexa 8).

Tabel 3

Locuri vacante și nr. de șomeri înregistraţi pe ramuriRamură Locuri vacante

înregistrateȘomeri

înregistrațiAgricultura, economia vînatului 3064 5065Industrie 9567 5088Hoteluri și restaurante 299 108Construcții 2425 1383Comerț cu ridicata și cu amănuntul 5770 3454

Transport și comunicații 1579 1625Tranzacții imobiliare 18 34Administrare publică 1057 1530Învățămînt 2106 2587Sănătate 1769 968Alte activități 2713 1330TOTAL 27100Pentru prima dată în căutarea unui loc de muncă X 24278

TOTAL 35054 51378Sursa : ANOFM, buletin informativ, 2013

Rata de ocupare la persoanele cu studii superioare şi medii

de specialitate este mai ridicată, acest fapt rezultă din

creşterea competenţelor odată cu creşterea posibilităţilor de

angajare pe piaţa forţei de muncă, şi îndreptăţeşte, într-o

oarecarea măsură, sistemul educational din ţară. În Figura 15 de

mai jos puteţi analiza evoluţia ratei de ocupare în rîndul

populaţiei după fiecare nivel de studii, începînd cu anul 2000

şi pînă în present.

2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 20120.00%

5.00%

10.00%

15.00%

20.00%

25.00%

30.00%

Superior Mediu de specialitateSecundar profesional Liceal, mediu generalGimnazial Primar sau fara scoala

Figura 15. Rata de ocupare după nivelul de studii

Sursa : http://statbank.statistica.md/pxwe

Conform nivelului de instruire, pe parcursul anului 2012 a

fost evidentă lipsa corelării dintre ofertă și cerere a forței

de muncă. Persoanele care au căutat un loc de munca prin

intermediul agențiilor pentru ocupare a forţei de munca au fost

acele cu studii secundar profesionale şi fără calificare.

Astfel, pe parcursul anului au fost înregistrați 11373 șomeri

studii secundar profesionale și 28745 șomeri cu studii

gimnaziale și liceale. Pentru aceste persoane oferta locurilor

vacante înregistrate a fost de 27539.

Pentru șomerii cu studii superioare – 4988 persoane şi

şomerii cu studii medii de specialitate – 3910 persoane

înregistraţi pe parcursul anului la agenţiile teritoriale au

fost oferite 7515 locuri vacante. În aceste condiţii, este

necesar de a adapta planurile de înmatriculare în instituţiile

de diferite nivele la circumstanţele actuale, astfel încât

absolvenţii şcolilor profesionale şi medii de specialitate să

posede abilităţi şi competenţe care sunt cerute pe piaţa muncii

[ANOFM, bulletin Informativ 2013].

Totuşi, indicatorii ocupaţionali sunt relativ slabi (deşi am

menţionat deja că sunt purtători ai unui trend crescător). Doar

unul din 4 tineri care finalizează nivelul superior de studii se

angajează, după cum puteţi vedea în graficul de mai sus. Cu toate

acestea, în cazul în care munca nu este specializată în

domeniile solicitate de potențiali investitori - furnizori de

locuri de muncă - capitalul uman rămâne o resursă neexploatată.

Considerăm că problema constă în faptul că nivelul superior

de învăţămînt a devenit mult mai accesibil, şi facem referire şi

la excluderea limitelor de vîrstă. Educaţia universitară a

devenit o prioritate pentru tinerii din Moldova, dacă urmărim

statistica numărului mare de studenţi în învăţămîntul superioe,

comparative cu numărul mult mai mic de studenţi la nivelul

educaţional mediu (învăţămîntul vocaţional şi tehnic). Ponderea

celor ce aleg o universitate în defavoarea unui colegiu creşte

în fiecare an, deși 71,3% din studenți sunt înscriși la studii

prin contract și plătească o taxă de studii.

Făţă de media europeană de 5,5% din PIB, cheltuielile pentru

educaţie în Republica Moldova au atins recordul de 9,5% din PIB.

Însă situaţia economică nu a suferit un impact vizibil sau demn

de încurajat. În anul 2009, alocările financiare per elev în

învăţământul secundar profesional au constituit 10 224 lei, ceea

ce este cu 15% mai mult decât în învăţământul mediu de

specialitate (8 709 lei/elev/an) şi cu 33,5% (6 802

lei/student/an) mai mult decât în învăţământul superior

[Educație vocațională la răscruce: o analiză a deciziilor de

politici în sistemul învățământului mediu de specialitate,Sergiu

Lipceanu, IDIS Viitorul, 2010].

Sectorul de învățămînt secundar profesional se dovedește,

astfel a fi cel mai scump, și odată ce indicatorii ocupaționali

scad, rezultă că este un segment cu cele mai mari probleme.

Conform metodologiei BIM (Biroul Internaţional al Muncii), anul

2010 a însumat şomeri cu studii secundar profesionale în număr

de 22,8 mii de persoane, sau 24,8% din numărul total de 92 mii

de şomeri. Acesta a fost mai mare faţă de numărul şomerilor cu

studii superioare în număr de18,3 mii, faţă de cei cu studii

medii de specialitate în număr de 12,0 mii, faţă de nivelul

liceal, mediu general cu 22,0 mii persoane şi gimnazial cu 16,8

mii persoane, cu înregistrarea celui mai mare nivel de

abandonare şcolară, la o rată de 24,5%.

În ceea ce privește piața forței de muncă din Republica

Moldova, au fost înregistrate 970.000 de persoane cu vârsta de

15-29 de ani sau 27,2% din totalul populației, în anul 2010.

Rata șomajului în rândul acestui grup de vârstă este de 16,5%,

respectiv de 1,8 ori mai mare decât rata șomajului la nivel

național (9,1%). Potrivit datelor BNS (Biroul Naţional de

Statistică), doar 22% din tineri au un loc de muncă imediat după

absolvire. O pătrime a părăsit primul loc de muncă din cauza

salariilor mici, și 17,7% au plecat la muncă în străinătate.

Tinerii din orașe reușesc în proporții mai mari să-şi găsească

un loc permanent de muncă decât cei din mediul rural, această

pondere fiind de 75% şi respectiv 54%.

Total pe republica

Urban

Rural

Total pe republica

Urban

Rural

Total pe republica

Urban

Rural

Total pe republica

Urban

Rural

2000 2005 2010 2012

02468101214161820

Superior Mediu de specialitate Secundar profesional

Figura 16. Rata şomajului p e medii şi nivele de învăţămînt

Sursa :

http://statbank.statistica.md/pxweb/Dialog/Saveshow.asp

Aproximativ 30% dintre absolvenți nu activează conform

calificărilor profesionale obținute în școli, colegii și

universități, ceea ce arată lipsa de relevanță a educației și

eșecul ocupării forței de muncă. Angajatorii susţin că tinerii

lucrători nu au cunoștințele și abilitățile necesare de muncă

conform cerinţelor pieţei, deoarece planurile de învățământ și

programele școlare nu asigură relevanța educației [Sinteza

consiliului consultativ din 26.07.2011, tema „Noi competenţe

pentru o nouă creştere economică: probleme şi soluţii”,

Ministerul Economiei].

Mediul de afaceri din Republica Moldova, în special

exportatorii, se plâng de lipsa de calificării și nivelul scăzut

al educației de calitate al candidaților la locurile de muncă.

Aproximativ 85% din companii menționează că au o problem cu

lipsa forței de muncă calificate [„Relaţiile de muncă în

Republica Moldova din perspectiva companiilor”, realizat de PNUD

şi Guvernul Belgiei], acestea cer un nivel mai ridicat de

profesionalism și competențe specifice din partea lucrătorilor.

Cel mai adesea, agenții economici menționează că se confruntă cu

un decalaj semnificativ între nevoile lor și cunoștințele

profesionale ale absolvenților instituțiilor de învățămîntul de

nivel mediu. Planurile de învățământ, de asemenea, încurajează

aptitudini reduse de adaptare a tinerilor muncitori la

condițiile companiei. Aceasta conduce cel mai adesea la varieţie

a personalului în întreprinderi. Nici lucrătorii nu se prezintă

mulţumiţi că nu sunt capabili să îndeplinească cerinţele de

lucru şi nici angajatorul nu e dispus să plătescă performanţele

slabe a tinerilor angajaţi. De asemenea, tinerii muncitorii nu

arată devotament față de locul de muncă, fapt confirmat de 52,2%

din companii [„Relaţiile de muncă în Republica Moldova din

perspectiva companiilor”, realizat de PNUD şi Guvernul Belgiei].

Necorespunderea calităţii şi competitivităţii potenţialului uman

cu necesităţile şi cerinţele înalte de instruire şi calificare

la locurile de muncă declarate de către agenţii economici duce

la necorespunderea cererii cu oferta pe piaţa forţei de muncă.

2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 20120

2

4

6

8

10

12

14

16

18

Total pe republica Urban Rural

Figura 17. Rata șomajului după mediiSursa : http://statbank.statistica.md/pxweb

La finele anului 2012 în baza de date a Agenției Naționale

pentru Ocuparea Forței de Muncă erau înregistrate 3485 locuri

vacante și 26297 șomeri în evidență (Anexa 8). În aspect de

mediu rural/urban, se evidenţia dezechilibrul dintre cererea şi

oferta pe piaţa muncii. Numărul companiilor private ce activau

în zonele rurale a fost scăzut. Din 26297 şomeri aflaţi la

evidenţă la sfârşitul anului, 17928 (68%) erau din localităţile

rurale iar pentru ei erau propuse doar 257 (7%) din 3485 locuri

vacante în evidenţă (Anexa 8). La 1 loc vacant concurau în mediu

70 şomeri. Pentru şomerii din localităţile urbane 8369 (32%)

erau oferite 3228 (93%) locuri vacante, 3 şomeri la un loc

vacant. Mai jos puteţi vedea evoluţia rate şomajului în funcţie

de medii pentru prioada 2000-2012. Pentru 2012 s-a înregistrat

un nivel al şomajului în mediul urban de 7,3% faţa de 3,9% în

mediul rural (figura 17).

În anul 2012 am observat o descreștere a ratei șomajului,

ceea ce se apreciază pozitiv. Astfel, numărul șomerilor în

ceastă perioadă a marcat valoarea de 62,2 mii, fiind cu 8,8 mii

mai mic faţă de 2011. Totodată, a crescut numărul populaţiei

inactive cuprinse în limitele populaţiei în vârstă aptă de muncă

de 15-64 ani, ceea ce constituite 1369,9 mii persoane, acest

indicator fiind în creştere cu 63,8 mii persoane faţă de

perioada aanului 2011. Numărul persoanelor declarate plecate

peste hotarele ţării la lucru sau în căutarea unui loc de muncă

a înregistrat o anumită creştere, cifrându-se la nivel de 367,60

mii persoane faţă de 351,0 mii persoane în anul 2011.

2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 20120

20

40

60

80

100

120107.6

91.981.5 80.7 77.2 72.5

56.8

40.732.7

47.557.4

5043.6

32.525.8 28.3

36.4 39.331.2

43.1

25.919.1

33.5 34.6 34.124.2

Urban Rural

Figura 18. Repartizarea şomerilor înregistraţi după mediuSursa : Biroul Național de Statistică

Conform băncii de date a Agenţiei Naţionale şi structurilor

sale teritoriale, pe parcursul a 11 luni ale anului 2012 au fost

înregistraţi 47,0 mii şomeri cu 14,2 mii mai puţin comparativ cu

perioada respectivă a anului 2011 (figura 18). Lipsa

oportunităţilor de angajare în mediul rural rămâne a fi o

problemă majoră. Din numărul total de şomeri înregistraţi 72%

sunt din mediul rural, iar numărul locurilor vacante gestionate

în acest mediu constituie 12%. Aceasta demonstrează că mai greu

îşi găsesc un loc de muncă oamenii de la sate.În banca de date a Agenţiei Naţionale numărul locurilor de

muncă vacante înregistrate pe parcursul a 11 luni ale anului

2012 a constituit 33,5 mii locuri de muncă, fiind în creştere cu

24,8% comparativ cu nivelul anului 2011. Estimativ, numărul

locurilor de muncă vacante înregistrate până la fi nele anului

va constitui 36,5 mii locuri de muncă. Din numărul total de

locuri identificate, 79% sunt destinate pentru muncitori şi

numai 21% locuri vacante pentru persoanele cu studii medii de

specialitate şi superioare.La capitolul plasarea în câmpul muncii situaţia rămîne a fi

stabilă. Pe parcursul a 11 luni numărul şomerilor plasaţi în

câmpul muncii a constituit 14,5 mii persoane. Dacă în anul 2011

ponderea şomerilor plasaţi în câmpul muncii a constituit 21% din

numărul şomerilor înregistraţi, în 2012 această pondere a

constituit 31%, fiind în creştere cu 10 p.p comparativ cu

perioada respective a anului 2011. Calitatea şi calificarea

joasă a forţei de muncă face difi cilăplasarea în câmpul muncii

a persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă. Unul din

factorii care fac dificilă ocuparea locurilor de muncă vacante

într-un timp mai redus este nivelul scăzut de calificare al

potenţialilor angajaţi. Din numărul total al şomerilor

înregistraţi la începutul lui 2012, se constată, că 40%

constituie persoane cu studii primare şi gimnaziale, 20% –

persoane cu studii liceale şi medii de cultură generală, 22% –

persoane cu studii secundar profesionale, 10% – persoane cu

studii superioare şi 8% – persoane cu studii medii de

specialitate. De aici rezultă, că nivelul educaţional al

persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă este redus.

Persoanele cu nivel educaţional ridicat apelează în proporţie

mai mica la agenţie, gradul de ocupare a unui loc de muncă fiind

mai mare. Din numărul şomerilor cu studii superioare se plasează

în câmpul muncii 40%, în timp ce din cei cu studii primare şi

gimnaziale respectiv 17% şi 25%.

Necesită a fi revăzute planurile actuale de înmatriculare la

învăţământul secundar professional la meseriile prioritar

solicitate pe piaţa muncii. Doar circa 5% din numărul total de

şomeri urmează cursuri de formare profesională prin intermediul

agenţiilor teritoriale, ceea ce necesită sporirea numărului

şomerilor înmatriculaţi la cursuri de formare profesională. Cele

mai solicitate profesii pentru persoane cu studii superioare şi

medii de specialitate în anul 2012 au fost: medici de profil şi

medicină generală şi agenţi de asigurare, iar pentru personae cu

studii secundar profesionale şi medii generale: cusătoreasă în

industria confecţiilor, cusător în industria uşoară, legător fi

loane, cabluri şi conductori, operatori calculatoare, lăcătuşi

în diferite domenii şi bucătar-cofetar (Anexa 8).

3.2 Direcţiile strategice ale politicii de ocuparea a braţelorde muncă din Republica

Moldova şi politica de ocupare

În scopul ameliorării situaţiei pe piaţa forţei de muncă,

promovării politicilor active, atingerii unei ocupări cît mai

depline şi reducerii şomajului, îmbunătăţirii calităţii şi

creşterii productivităţii muncii, consolidării coeziunii şi

incluziunii sociale, combaterea discriminării pe piaţa muncii;

cadrul de politici publice include următoarele acte (în vigoare)

: Strategia Națională privind Politicile de Ocupare 2007-2015,

Planul de acțiuni al Guvernului pa anii 2012-2015, Legea privind

incluziunea socială a persoanelor cu dizabilități, Strategia de

Modernizare a Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă

pe perioada 2009-2015 și Planul de acțiuni pentru anii 2011-2015

privind implementarea Strategiei naționale în domeniul migrației

și azilului.

Modificările legislative și elaborarea de politici privind

piața muncii a devenit imperativă odată cu ratificarea

convenţiilor principale ale Organizaţiei Internaţionale a

Muncii. În contextul integrării europene, deasemenea, Republica

Moldova e nevoită să modifice legislaţia naţională după modelul

standardele europene. Participarea Moldovei, alături de alte

ţări-membre ale Pactului de Stabilitate pentru Europa de Sud-

Est, la proiectul “Revizuirea politicilor de ocupare a forţei de

muncă în ţările Pactului de Stabilitate pentru Europa de Sud-

Est” (“Employment policy reviews for Stability Pact countries of

South-Eastern Europe”), demonstrează abilitatea statului de a

implementa standardele internaţionale în domeniul muncii,

inclusiv a prevederilor Convenţiei OIM privind politica de

ocupare a forţei de muncă, privind discriminarea în domeniul

ocupării forţei de muncă şi exercitării profesiei şi privind

egalitatea de remunerare a forței de muncă masculine și

feminină, pentru o muncă de valoare egală.

Este foarte importantă studierea pieței muncii, pentru că

perceperea problemelor și a cauzalității acestora va permite

elaborarea de politici și măsuri de redresare corecte. Acțiuni

de studiere și analiză a pieței naționale a muncii și a

dezechilibrelor acesteia au fost întreprinse de Guvern, ANOFM,

IDIS Viitorul și Expert-Grup. Dacă urmărim concluziile

instituțiilor publice în comparație cu cele private putem

observa o doză de optimism prezentă în rapoartele ANOFM. În mare

parte, însă, concluziile privitor la piața muncii nu diferă

foarte mult. Se recunoaște că populația este în permanentă

căutare a unui loc de muncă pentru a supravieţui şi mai puţin

urmărește obținerea unui loc legal de muncă sau înregistrarea la

oficiile forței de muncă. Amploarea acestui fenomenului este

completată de şomajul camuflat. Mai exact, acesta se

caracterizează prin absorbţia de lucratori în activităţi

inferioare pregătirii lor şi cu o productivitate mult mai

redusă. În această categorie se  înscriu şi alte forme de somaj

ca muncă parțială sau prestată de către cei din localităţile

rurale care sunt auto-ocuparea, fie se întreţin din vânzarea

produselor agricole sau din diverse afaceri mici (proprii) care

nu sunt declarate şi respectiv sunt consideraţi ca fiind

şomeri.  Se atrage atenția la faptul că persoanele apte de muncă

sunt influenţate şi de activităţile sezoniere care se

caracterizează prin folosirea incompletă a fondului anual de

timp de lucru. Se face clar distincția și între forma ajutorului

de șomaj în Republica Moldova și în țările europene. Din cauza

că indemnizațiile de șomaj sunt, pe moment, foarte mici, şomerii

din ţara noastră nu văd nevoia de a se înregistra la oficiile

forfei de muncă. Acest fapt ar însemna că multe dintre datele

statistice referitoare la numărul şi nivelul şomajului sunt mai

puţin autentice. Experții sunt de părerea că Republica Moldova

are nevoie de o Politică Economică durabilă, bazată pe fenomenul

de combatere a şomajului punându-se accent pe problemele

şomerilor: dezvoltarea comportamentului activ de căutare a unui

loc de muncă, facilitarea obţinerii de credite cu dobânzi reduse

şi pe termen lung pentru cei care doresc să iniţieze o afacere

proprie, micşorarea impozitelor pentru angajatori,

flexibilizarea ofertei de forţă de muncă, recalificarea. Iată

care sunt principalele concluzii referitor la funcționarea

actuală a pieței muncii:

- ponderea mare a șomerilor care nu dețin o profesie, cca. 60%

din numărul șomerilor înregistrați au studii primare,

gimnaziale, liceale și medii de cultură general;

- dezechilibru pe piața forței de muncă în aspect de medii, cca

72% din numărul șomerilor înregistrați sunt din sectorul rural,

iar locurile vacante gestionate în acest mediu constituie 12% ;

- din numărul total de locuri vacante identificate 79% sunt

destinate pentru meseriile muncitorești, iar 21% pentru

persoanele cu studii medii de specialitate și superioare;

- persoane aflate în şomaj nu sunt motivate să accepte locurile

de muncă cu salarii joase şi în condiţiile deplasării către

centrele raionale, cu cheltuieli pentru transport şi grafic al

transportului necorespunzător;

- lipsa instrumentelor de sporire a mobilităţii forţei de muncă

către locurile de muncă amplasate la o distanţă mai mare de

locul de trai;

- număr mare de persoane care greu se adaptează la cerinţele

pieţei muncii, necompetitive din motivul studiilor neadecvate,

vîrstei, problemelor sociale şi de sănătate;

-numărul mic de specialişti în cadrul AOFM şi lipsa mijloacelor

de transport pentru a se deplasa la agenţii economici,

fluctuaţie înaltă a personalului şi capacităţi limitate de

instruire a personalului nou angajat, lipsa unui sistem de

instruire a personalului care să îmbunătăţească calitatea

serviciilor prestate într-o piaţa a muncii în schimbar;

Cea mai importantă măsură, după cît se pare, este adoparea

Strategiei Naţionale privind Politicile de Ocupare 2007-2015,

care a fost adoptată ca urmare a necesităţii de a urma

recomandările Consiliului Europei și a Organizației

Internaționale a muncii, în ce privește politicile naționale.

Strategia prevede patru obiective principale pe termen lung

[Hotărîrea Guvernului nr. 605 din 31 mai 2007]: 

- consolidarea creşterii economice pe termen lung şi crearea

locurilor noi de muncă, aplicarea mecanismelor de reducere

a sărăciei prin intensificarea coeziunii şi solidarităţii

sociale în domeniul politicilor de ocupare a forţei de

muncă şi gestionării eficiente şi transparente a resurselor

disponibile;

- creşterea gradului de competitivitate a Republicii Moldova

pe piaţa internaţională, din perspectiva costurilor forţei

de muncă, mobilităţii, calificării profesionale şi

capacităţii de adaptare a resurselor umane la imperativele

unei pieţe flexibile a forţei de muncă; 

- armonizarea legislaţiei muncii a Republicii Moldova cu cea

a Uniunii Europene, alinierea la standardele europene cu

privire la dezvoltarea economică şi umană şi asigurarea de

către stat a garanţiilor minime cetăţenilor ţării, în

conformitate cu convenţiile ratificate;

- ajustarea cadrului naţional legislativ în domeniul

reglementării muncii în conformitate cu obiectivele şi

standardele Strategiei Europene de Ocupare Revizuită.

Implementarea prevederilor Strategiei naţionale pentru

ocuparea forţei de muncă prin asigurarea accesului la programe

şi servicii de ocupare calitative, asigurarea integrării pe

piaţa muncii şi asigurării protecţiei în caz de şomaj îi revine

Agenției Național de Ocupare a Forței de muncă (ANOFM).

Acțiunile întreprinse de Agenția de Ocupare ține de elaborarea

prognozei pieței muncii; prevenirea şomajului, asigurarea

funcţionării sistemului unic informaţional al pieţei forţei de

muncă; informarea populaţiei despre cererea şi oferta pieţei

muncii și realizarea politicii de stat în domeniul migraţiei

forţei de muncă.

Conform Programului de Dezvoltare Strategică a ANOFM pentru

2013-2015 sunt prevăzute următoarele direcții strategice pe

dimensiunile pieței muncii:

corelarea cererii cu oferta de muncă. Analiza

performanțelor în aceatsă direcție este relevată de

ponderea persoanelor plasate în cîmpul muncii prin

serviciile de mediere, care a atins un nivel de 30%. ANOFM

urmărește conform Programului de Dezvoltare Strategică

pentru 2013-2015 creșterea acestei ponderi cu 1% annual,

prin intermediul campanilor publicitare;

creșterea oportunităților de incluziune profesională a

grupurilor vulnerabile. Se monitorizează, în acest sens

numărul persoanelor vulnerabile angajate în cîmpul muncii,

numărul de beneficiari din categoria grupelor vulnerabile

antrenate în măsuri active, care la moment a atins cifra de

80 persoane. ANOFM urmărește creșterea acestui volum cu 7%

pînă în 2015 prin modificarea cadrului normative vizavi de

angajarea acestei categorii.

crearea și dezvoltarea parteneriatelor la integrarea pe piața

muncii a tineretului, femeilor și altor categorii vulnerabile,

măsură care poate fi urmărită după nr. de acorduri de colaborare

încheiate și alte parteneriate epe piața muncii.

cursuri de formare profesională în conformitate cu cerințele

pieței. ANOFM acordă astfel de servicii de informare și

consiliere profesională la 48 mii de beneficiari și urmărește

creștere numărului ecestora cu 1% în fiecare an. Numărul

absolvenților cursurilor de formare profesională s-a ridicat la

2,5 mii persoane (5% din șomerii înregistrați), iar dintre

absolvenți s-a pronunțat o rată de plasare în cîmpul muncii de

60%. Se urmărește creșterea nr. de persoane ce beneficiază de

cursuri cu 1% annual, deopotrivă cu creșterea ratei de plasare a

absolvenților pînă la 70% pînă în 2015.

ocuparea temporară a șomerilor. Numărul persoanelor

antrenate în lucrări publice a atins o rată de 3,5% din

șomerii înregistrați, urmărindu-se creșterea acestei

ponderi cu 1% annual.

racordarea mecanismului de asigurare de șomaj la normele

legislației în vigoare și reducerea perioadei de șomaj.

Actualmente 9,5 mii persoane beneficiază de îndemnizații de

șomaj, numărul acestora urmîndu-se a fi scăzut cu 1%

annual. Deasemenea se urmărește dezvoltarea canalelor de

informare pe piața muncii prin programe applicative.

În ceea ce priveşte politicile de pe piaţa muncii, Republica

Moldova trebuie să-şi concentreze eforturile în primul rînd

asupra a 3 priorităţi principale, priorităţi care sunt prevăzute

şi de Agenda Lisabona: atragerea şi menţinerea mai multor oameni

pe piaţa forţei de muncă, îmbunătăţirea adaptabilităţii şi

creşterea investiţiilor în capitalul uman, realizînd o combinare

cu problema demografică şi migraţia, excluderea socială, precum

şi elementele asociate cum ar fi sănătatea populaţiei şi

aspectele sensibile ale sărăciei.

Obiectivul principal de politică economică al Guvernului

ar trebui să fie păstrarea unui nivel relativ redus al

şomajului în condiţiile continuării restructurării

sectoriale. Pentru atingerea acestui obiectiv Guvernul

trebuie să aibă ca prioritate creşterea calităţii ocupării

şi a siguranţei locului de muncă, simultan cu crearea de

oportunităţi de pregătire profesională şi instruire.

De asemenea, guvernul trebuie să se preocupe de

introducerea unor măsuri favorabile mediului de afaceri în

scopul creşterii productivităţii şi flexibilităţii pe piaţa

muncii.

În condiţiile globalizării, piaţa muncii din Moldova

trebuie să răspundă nevoii companiilor de a se adapta

permanent cerinţelor de creştere a competitivităţii. Din

acest motiv politicile de ocupare trebuie să conţină

rezultatele colaborării constante cu mediul de afaceri,

reprezentanţii lucrătorilor şi ai asociaţiilor

profesionale, pentru reglementarea eficientă a relaţiilor

de muncă.

Mai multă specializare şi adaptare a întreprinderilor la

apariţia de noi cerinţe şi ocupaţii determinate de

progresul tehnic. Pentru ca întreprinderile să fie dinamice

în demersurile lor, cererea şi oferta de formare

profesională iniţială şi continuă pe piaţa muncii trebuie

să satisfacă aceste nevoi. În acest context, pe lîngă

necesitatea unei informări mai bune asupra locurilor de

angajare disponibile promovate prin structurile de plasare

de forţă de muncă, trebuie întărite legăturile acestora cu

întreprinderile şi centrele de instruire şi formare, pentru

a veni în întâmpinarea solicitărilor întreprinderilor.

CONCLUZII

Dezechilibrele pieței muncii au devenit, odată cu urmările

întîrziate ale crizei curente în special în regiunea europeană,

o problemă imprtantă de rezolvat atît pentru decidenții

politici cît și pentru studiul teoretic al economiștilor.

Șomajul, nivelul scăzut de ocupare, migrarea excesivă,

nonchivalența sistemului educațional sunt doar unele dintre

disfuncționalitățili cu care s-au confruntat țările în ceea ce

privește funcționarea pieței muncii. Aceste dezechilibre au

persistat și în perioadele anterioare, deși au purtat mereu un

context, o cauzalitate și un specific diferit.

Anume dezechilibrele și problemele economice în perioadele

post-criză au determinat, de altfel, schimbarea abordării

economice de către economiști. De fiecare dată cînd s-a

pronunțat un dezechilibru de proporții și vechea abordare

economică nu mai propunea o soluție competentă, se căuta o nouă

abordare, care ar oferi un răspuns prompt și actual. Exemple în

acest sens sunt teoriile economice neoclasice și keynesiene,

care începînd de la o concepție generală a economiei au tratat

și problemele pieței muncii. Cel mai important impact al

teoriilor economice, ține de implicarea statului, care, fiind

cel mai mare decident în economie, poate îmbunătăți situația pe

piața muncii, poate restricționa orice expansiune a

dezechilibrelor, și de asemenea, efectua previziuni și

corectări. De aceea abordarea economică la care se aliniază

statul este foarte importantă, iar sursa primară a direcțiilor

adoptate de către stat au fost, întotdeauna teoriile economice.

În acest context, teoriile clasice, în special, și cele

neoclasice susțineau că piața muncii este distinctă de celelalte

piețe iar echilibrul pe această piață se va stabili automat prin

confruntarea directă a cererii și ofertei. A fost clar că

implicarea statului este necesară, odată cu pronunțarea

șomajului în masă în timpul „Marii Depresiuni”. Criticînd

teoriile neoclasice, care nu mai corespundeau cu noua paradigmă,

abordarea keynesiană introduce în analiza economică, inclusiv a

pieței muncii, conceptul agregării și interdependenței dintre

piețe, concepte care sunt folosite și astăzi. Keynes a delimitat

noțiunea de salariu nominal de cel real, a definit cauzele de

formare a acestora și a propus noi pîrghii de restabilire a

echilibrului. Keynes a corelat reacțiile pieței muncii cu

problemel pe alte piețe și a accentuat importanța șomajului

structural ca principalul dezechilibru macroeconomic al pieței

muncii. Keynes a introdus, de asemenea, noțiunea de ocupare,

dezechilibrele legate de acest concept, fiind în mare parte,

analizate de teoriile mai moderne.

Spre deosebire de modelul economic al lui Keynes, economiștii

moderni depăşesc, pur şi simplu, problema prevenirii crizelor şi

şomajului, modelele lor fiind dinamice. Ţinând seama de

criticile aduse modelelor vechi, economiştii au început, din

anii ’70, să înlocuiască modelele micro sau macroeconomice cu

modelele globale. Acest fenomen a avut caracterul unei crize a

gândirii economice pentru că criticii teoriei şi modelelor

creşterii economice tradiţionale scoteau în evidenţă fenomenele

de dezechilibru, de inegalitate socială şi naţională, de consum

a resurselor etc. Teoriile moderne, erau prin urmare, axate pe

conceptul de ocupare, și anume structura ocupațională,

direcțiile de alegere profesională și mobilitate profesională.

S-a depus efort pentru studiul elementelor instituționale, a

structurilor birocratice și a incidenței acesteia asupra

funcționării pieței muncii. Un concept mai nou, a fost și cel al

instabilității. Noile teorii privind piața muncii s-au axat nu

atît pe problematica șomajului în sine, ci pe cauzalitatea și

efectele fenomenului de instabilitate, deopotrivă cu căutarea de

mecanisme pentru întărirea rezilienței la șocuri și crize a

pieței muncii.

În ce privește actualitatea dezechilibrelor pieței muncii,

este mai mult decît suficient exemplul țărilor europene în acest

sens, țări cu o economie durabilă, dar în cazul cărora efectul

întîrziat al crizei din 2008 s-a manifestat puternic printr-un

nivel al șomajului alarmant și un nivel de ocupare în trend de

scădere pentru ultimii ani, după cum puteți vedea în studiul

tezei de față. Problemele pieței europene a muncii le putem

defini după cum urmează:

- Piață a munci fragmentară și eterogenă. Deși unele țări ca

Germania, Austria și Olanda au reușit să țină sub control

nivelul șomajului pe piețele interne, unele state europene

și-au dublat nivelul șomajului în ultimii 5 ani (exemplul

Spaniei și Greciei), fapt care denotă că piața muncii în

cîteva regiuni nu a fost durabilă, și a fost orientată doar

la un echilibru pe termen scurt. Neomogenitatea afectează

piețele interconectate, cum sunt cele europene, soluțiile

care sunt, însă, practicate sunt: restricționarea

disponibilizărilor colective, programe de recalificare,

controlul formelor de șomaj (evitarea parazitării),

subvenționarea ramurilor nerentabile cu nivel înalt de

ocupare, facilități la angajare, practici de contracte

temporare ș.a.

- Criza educației profesionale. Muncitorimea nu mai are o

imagine socială bună în Europa, tinerii optînd în ultima

vreme pentru studii superioare, cer din partea statelor

asigurarea unui loc de muncă, fapt pentru care, chiar și

țările lider în UE duc lipsă de lucrători calificați în

industrie. Această neconcordanță e rezolvată prin

politicile ajutoarelor de șomaj, care diferă de la țară la

țară, dar în linii generale includ recalificările și

restricționări privind perioada de acordare, și condițiile

de căutare a unui loc de muncă, îmbunătățirea capacității

de inserție profesională, a tranziției către sisteme de

calificare bazate pe rezultatele învățării și o validare

mai mare a aptitudinilor și competențelor dobândite

informal.

- Șomajul și ocuparea. Sudul Mediteranian al Europei (Franța

și Italia la nivelul de 11% la finele lui 2012, Portugalia

cu 17% iar Grecia și Spania la nivelul 25%) pare să fie cel

mai afectat de problema șomajului, deși și țările nordice

au rezultate slabe (Irlanda cu 14%, Anglia, Suedia și

Finlanda cu 8%). Cauzele șomajului diferă de la țară la

țară, dar în mare parte se datorează condițiilor dure de

austeritate la care au fost supuse țările, și crizei

datoriilor suverane, fapt dovedit de creșterea nivelului

șomajului mai dramatic, în special, în ultimii 3 ani.

- Pericolul excluziunii pe piața mucii. Din moment ce fiecare

al cincilea spaniol și grec apt de muncă este actualmente

șomer, pentru UE a devenit clar că reintegrarea acestora pe

piața muncii este mult mai grea decît efortul de a evita

disponibilizarea acestora. Cu cît perioada în care persoana

este șomer, este mai mare, cu atît riscul ca acesta să nu

mai găsească un loc de muncă crește. Acest lucru este

valabil și pentru absolvenții care nu se angajează,

imediat după finisarea studiilor.

Deși multiplele probleme pe piața muncii în UE par a fi unele

de structură și atacă stabilitatea economică, e important de

delimitat impactul, nemijlocit al crizei. Sunt notabile,

eforturile UE în diminuarea șomajului prin metode cum ar fi:

politici de ocupare cu o marjă de cuprindere mare, ajutoare

anti-șomaj, mecanizme de rezieliență la șocuri, facilități

pentru angajatori ș.a. Dar măsurile antișomaj, în unele țări,

sunt prea generoase, fapt care duce la creșterea poverii fiscale

și a numărului de beneficiari deloc interesați în a găsi un loc

de muncă. În ultimii doi ani, condițiile acestor mecanisme de

protecție a șomerilor s-au înăsprit în cele mai multe țări, însă

aceasta este pe departe singura ajustare necesară unei reveniri

în forță a ocupării. Aici se adaogă și problemele legate de

mobilitatea forței de muncă între țări. Compararea măsurilor

luate pe termen scurt cu reformele pe termen lung reprezintă

provocarea principală a politicilor Uniunii privind forța de

muncă. Se urmărește întărirea măsurilor anticriză, și eliminarea

lor treptată, pentru a îmbunătăți flexibilitatea și securitatea

piețelor de muncă din Uniune deopotrivă cu întărirea rezilienței

economice în cazul altor crize.

Piața națională a muncii este un subiect foarte vizat în

ultimii ani atît de către politicile promovate de Guvern, cît și

de către numeroase studii și prognoze. Se disting cîteva

trăsături specifice ale pieței forței de muncă din R. Moldova

cu, ar fi : necorespunderea cererii cu oferta de muncă, migrarea

forței de muncă, decalaje mari a nivelului ocupării între medii,

trend descrescător al numărului de persoane active, șomaj

ridicat în rîndul tinerilor și grad înalt de excluziune de pe

piața muncii pentru categorii dezavantajate cum sunt foștii

deținuți, romii sau persoanele cu dizabilități. Perioada de

tranziție este, în general, caracterizată de asemenea probleme.

Necorespunderea cererii cu oferta de muncă este rezultatul unui

sistem educațional inadecvat, a creșterii popularității

universităților în rîndul tinerilor și a neeficienței sistemului

de de învățămînt vocațional și tehnic. Disparitățile dintre

mediul rural și mediul urban sunt cauzate de procesul de

urbanizare și de scăderea numărului de intreprinderi din mediul

rural, fapt care face mult mai dificilă angajarea în sate, fapt

care încurajează migrația, atît internă, cît și externă.

Situația demografică este un factor care a determinat pentru o

perioadă creșterea numărului de persoane de muncă, însă odată cu

intrarea pe piaața muncii a generațiilor tinere, care sunt mult

mai puțin numeroase, se anticipează creșterea poverii fiscale

vizavi de populația angajată și formarea unui posibil deficit de

foță de muncă. Un indicator mai contemporan al pieței muncii

este și gradul de excluziune, fenomen care afectează persoanele

care au fost șomere pe o perioadă lungă de timp, migranții,

persoanele cu dizabilități, foștii deținuți ș.a. Cauzele acestui

fenomen sunt complexe și țin de cnjunctura socia-economică, de

discriminare și de imposibilitatea unor categorii de persoane de

a se implica pe piața muncii. Cel mai grav dezechilibru, însă,

este șomajul farte înalt în rîndul tinerilor. Sistemul

educațional face ca în unele sectoare ale economiei să abunde

oferta de foță de muncă și în altele, cererea. Acest

dezechilibru riscă să se accentueze în timp și să afecteze

structura pieței muncii pe următorul deceniu, fapt care aar fi

mult mai ușo de prevenit decîît de redresat.

În scopul ameliorării situaţiei pe piaţa forţei de muncă și

a promovării politicilor active putem menționa următoarele acte

normative: Strategia Națională privind Politicile de Ocupare

2007-2015, Planul de acțiuni al Guvernului pa anii 2012-2015,

Legea privind incluziunea socială a persoanelor cu dizabilități,

Strategia de Modernizare a Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea

Forţei de Muncă pe perioada 2009-2015 și Planul de acțiuni

pentru anii 2011-2015 privind implementarea Strategiei naționale

în domeniul migrației și azilului. Cu toate acestea, din

concluziile generale referitor la dezechilibrele pe piața

națională a muncii putem contura următoarele recomandări:

- Crearea locurilor de muncă prin dezvoltarea activității

antreprenoriale, în special în rîndul tinerilor și

migranților, și anume facilități inițiale pentru IMM noi

create, promovarea exemplelor de succes, extinderea bazei

de beneficiari de traininguri ce vizează subiecte

antreprenoriale, dezvoltarea spiritului antreprenorial la

toate nivelele de învățămînt, etc;

- Crearea unui sistem eficient de creditare sau acordare de

facilități financiare întreprinderilor la angajarea

șomerilor în câmpul muncii, bazat pe condiții lejere de

selectare a beneficiarilor, un control strict și amenzi

pentru încălcările depistate;

- Focalizarea pe anumite segmente ale populației, în deosebi

asupra tinerilor făăr un loc de muncă sau a șomerilor cu

studii superioare, încurajarea recalificării și auto-

ocupării în rîndul acestora, acordarea priorității pentru

aceștia în programele ocupaționale;

- Programe de consultanță și calificare, reale și adecvate,

invitarea specialiștilor străini, analiza feedback-ului și

a rezultatelor programelor deja existente și concentrarea

pe sectoarele economice cu cel mai mare deficit de forță de

muncă

- Antrenarea în acest proces a instituțiilor și inițiativelor

locale și încurarajea bătrîneței active.

Bibliografie

1. ANOFM, Prognoza Pieței Muncii-2013, Chisinau, 2013;2. Arpaia, A., Curci, N., Comportamentul pieței muncii UE în

Marea Recesiune, European Papers, 2010,p.405;3. Bari Ioan, Economie mondială, Editura Didactică şi

Pedagogică, Bucureşti, 1997;4. Blaug M., Teoria Econommică în retrospectivă, București,

Ed. Didactică și Pedagogică, 1993;5. BNS, Notă informativă,  Forţa de muncă în Republica

Moldova: ocuparea şi şomajul în anul 2012-Culegerestatistică, 2013;

6. Cezar Avram, Parmena Popescu, Roxana Radu, Politicisociale, Volumul 1, Editura Alma, 2006;

7. Choudhry. E., Marelli. E., Signorelli. M., The Impact ofFinancial Crises on the Female Work, European Journal ofDevelopment Research, 2012a;

8. Choudhry. E., Marelli. E., Signorelli. M., YouthUnemployment and the Impact of Financial Crises,International Journal of Manpower, 2012b;

9. Comisia Europeană 2009. Employment in Europe 2009,Brussels/Luxembourg;

10. Comisia Europeană, 2002. Employment in Europe 2002:Technical Report, Brussels/ Luxembourg;

11. Comisia Europeană, Labour Market and WageDevelopments,European Economy, 2011, Brussel;

12. Comisia Europeană, Labour Market Developments inEurope, 2012, European Economy 5, 2012;

13. Comisia Europeană, Working time, work organisation andinternal flexibility flexicurity models in the EU,Employment in Europe, 2007;

14. Daniela Vîrjan, Economie şi politici sociale, Ed. ASE,2004;

15. Dorin Vaculovschi „Problemele pieţei muncii in Moldova– Transnistria” - din culegerea Moldova-Transnistria.Eforturi comune pentru un viitor prosper. Aspecte sociale,Chişinău,2009.

16. Dorin Vaculovschi, Tendinţe şi pronosticuri referitoarela piaţa muncii din Republica Moldova, IPP, Chişinău, 2006;

17. Educație vocațională la răscruce: o analiză adeciziilor de politici în sistemul învățământului mediu despecialitate, Sergiu Lipceanu, IDIS Viitorul, 2010;

18. Elhorst, J.P.,The Mystery of Regional UnemploymentDifferentials: Theoretical and Empirical Explanations,Journal of economic Surveys17,2003, p.709-748;

19. Enrico Marelli, Roberto Patuelli, Marcello Signorelli,Regional Unemplozment in the EU before and after theGlobal Crisis, Post-Communist Economies 24(2), 2012, p.155-175;

20. Ethier J. Wilfred, Modern InternationalEconomics,Second Edition, University of Pennsylvania, Ed.W.W. Norton&Company Inc., New York, 1998;

21. Eurostat, 2011. Regional Labour Market: HigherUnemployment Rates and Increasing Disparities in 2010.Luxembourg, 60/2011;

22. Feldmann, H.,The Unemployment Effects of LaborRegulation around the World, Journal of ComparativeEconomics, 37,2009, p.76-90;

23. Garcilazo, J.E., Spiezia, V., Regional UnemploymentClusters: Neighborhood and State Effects in Europe andNorth America, The Review of Regional Studies, 37,2010,p.282-302;

24. Gheoghe Popescu, Evoluția gîndirii economice, Ed.Academiei Române, Ed. Cartimpex, 2004;

25. Henry, Gerard Marie, Keynes, Ed. Armand Colin, Paris,1997;

26. Iurie Guţişan, Evoluţii, tendinţe şi pronosticurireferitoare la piaţa muncii din Republica Moldova înapropierea acesteia de standardele UE, ADEPT, Chişinău,2007;

27. Kayoko Misak, Fundamental Economics - History,Philosophy, And Development Of Walrasian Economics, Facultyof Economics, Shiga University, 2005;

28. Kirzner I.M., Perspectivă Economică. Un studiu asupraistoriei gîndirii econommice, Ed. ALL, București, 1996;

29. Klara Stovicek, Alessandro Turrini, BenchmarkingUnemployment Benefi ts in the EU, Policy Paper No. 43,2012;

30. Lindbeck A., Snower D., The Insider-Outsider Theory ofEmployment and Unemploiment, MIT Press, Cambridge, 1989;

31. Marelli, E., Regional Employment Dynamics in the EU:Structural Outlook, Co-Movements, Clusters and CommonShocks in The European Labour Market (Regional Dimensions),2009, p.89-121;

32. Ministerul Economiei, Sinteza consiliului consultativdin 26.07.2011, Noi competenţe pentru o nouă creştereeconomică: probleme şi soluţii, 2011;

33. Nicolae-Văleanu I., Tratat de Doctrine economice,București, Ed. RAMO, 1996;

34. Nora Chirița, Emil Scarlat, Politici Macroeconomice,Ed.Economica, București, 1998;

35. Note de politici pentru Guvern ,2009;36. Patuelli, R., Schanne, N., Griffith, D.A., Nijkamp, P.,

Persistence of Regional Unemployment: Application of aSpatial Filtering Approach to Local Labour Markets inGermany, Journal of Regional Science, 2012;

37. Perugini, C., Signorelli, M., Youth Labour MarketPerformance in European Regions, Economic Change andRestructuring 23,2010,p.151-185;

38. Planul de acțiuni al Guvernului pa anii 2012-2015; 39. PNUD, Guvernul Belgiei, Relaţiile de muncă în Republica

Moldova din perspectiva companiilor, PNUD şi GuvernulBelgiei, 2012;

40. Raisa Dogaru, Piaţa muncii: tendinţe, probleme şi soluţii, Institutul de Politici Publice, Chişinău, 2006;

41. Rubington E., Weinberg M., The Study of SocialProblerms, Fourth Ed, NY: Oxford University Press, 1989;

42. Sinclair, P., Unemployment. Economic Theory andEvidence, Basil Blackwell, 1987;

43. Strategia de Modernizare a Agenţiei Naţionale pentruOcuparea Forţei de Muncă pe perioada 2009-2015;

44. Strategia Națională privind Politicile de Ocupare 2007-2015;

45. Sută-Selejan S., Doctrine și curente în găndireaeconomică modernă și contemporană, ediția a II-a, Ed. ALL,București, 1994;

46. Ștefan Cristina, Politici Sectoriale, București, 2009;47. Yellen, J. L., Efficiency Wage Models of Unemployment,

American Economic Review, vol. 74, nr. 2, 1984;

http://www.britannica.com/EBchecked/topic/178515/economic-theory

http://www.economictheories.org/

http://www.lecturefox.com/

http://www.oxfordhandbooks.com

http://papers.ssrn.com

http://epp.eurostat.ec.europa.eu

http://www.eui.eu

http://www.anofm.md/

http://www.statistica.md/

http://www.gov.md/

ANEXE

Anexa nr.1 : Nivelul ocupării în procente în rîndul

femeilor, în țările UE, Japonia și SUAgeo\time

2000

2001

2002

2003

2004

2005

2006

2007

2008

2009

2010

2011

2012

EU (27)57,3

57,9

58,1

58,7

59,4 60

61,1

62,1

62,8

62,3

62,1

62,3

62,4

Belgia 5655,3

55,8

56,2

57,2

58,6

58,8

60,3

61,3 61

61,6

61,5

61,7

Bulgaria

50,7

51,5

52,3 54 56

57,1

60,4

63,5

65,4 64

61,7

59,8

60,2

Republica Cehă

61,9

62,2

62,3

61,4

61,1

61,3

61,8

62,4

62,5

61,4

60,9

61,7

62,5

Danemarca

72,9

73,7

73,1

72,4 73

73,7

74,8

74,7

75,5

74,5 73

72,4

72,2

Germania

60,9

61,5

61,9

61,9

62,6

63,1 65

66,7

67,8

68,7

69,6

71,1

71,5

Estonia62,9

63,4

64,5

65,5

66,8 69

72,5

72,5

72,8

68,8

65,7

67,6

69,3

Irlanda57,9

59,1

59,6

59,8

60,8

62,4

63,3

64,4

64,1

61,9

60,2

59,4

59,4

Grecia45,5

45,1

46,6

47,9

48,8

49,6

51,2

51,6

52,5

52,7

51,7

48,6

45,2

Spania44,5

46,3

47,6

49,5

51,5

54,4

56,4 58

58,3

56,3

55,8

55,5 54

Franța60,3

61,2

61,9

63,5

63,5

63,7

63,8

64,8

65,5

64,9

64,8

64,7 65

Italia42,2

43,8

44,9

45,6

48,3

48,4

49,6

49,9

50,6

49,7

49,5

49,9

50,5

Cipru 5962,4

64,7

65,9

64,1

63,8

65,9

67,7

68,2

68,3

68,8

67,7

64,8

Latvia59,3

61,6 63

64,3 65

65,7

69,1

70,7

72,1

66,8

64,9

65,3

66,4

Lituania

63,9

62,5

63,9

65,6 65

66,6

68,3

69,5

68,8

67,5

65,1

66,6

67,9

Luxembourg

53,8

54,5

55,4

55,1

56,2

58,4

59,4 61

60,1

61,5 62

61,9

64,1

Ungaria53,9

54,1

54,3

55,5

55,3

55,6

55,7

55,5

55,1

54,4 55

54,9

56,4

Malta33,2

32,1

34,4

34,9

34,3

35,1

35,4

37,4

39,3

39,8

41,5

43,4

46,8

Olanda64,1

65,7

66,8

66,9

66,9

67,6 69

70,7

72,2

72,7

70,8

71,4

71,9

Austria62,3

63,4

64,1

64,5

63,7

64,9

66,4

67,2

68,6

69,4

69,6

69,6

70,3

Polonia54,2 53

51,4

51,2

51,2

51,7

53,1

55,5

57,3

57,6

57,7

57,6

57,5

Portugalia

65,1

65,8

65,7

65,9

66,1 66

66,3

66,3 67

66,1

65,6

64,8

63,1

Romania 6362,3

56,8 57

57,4

56,9

58,5

57,9

57,3

56,3

55,9

55,7

56,3

Slovenia

63,6

64,1

63,8

62,8

65,4

66,2

66,5

67,1

68,5

67,9

66,5

64,8

64,6

Slovacia

57,2

57,5

57,2

58,4

56,7

56,7

57,5

58,7

60,3

58,2

57,4

57,6

57,3

Finlanda

68,2

69,5

70,4 70

69,7

70,8

71,5

72,5

73,1

72,4

71,5

71,9

72,5

Suedia75,3

76,4

76,6 76

75,3

75,5

75,8

77,1

77,2

75,7 75

76,5

76,8

Maria Britanie

66,8

67,3

67,5

67,7 68

68,5

68,6

68,4

68,8

68,2

67,9

67,9

68,4

Islanda : : :81,5

79,9

81,2

81,8

81,4

80,4

77,8

77,6

77,9

79,1

Norvegia

76,1

76,2

75,9 75

74,8

74,6

75,7

77,5

78,6

77,9

76,9

77,1

77,3

Ellveția

71,2

72,6

73,3

72,5

72,4

72,7

73,2

73,9 76

75,6

74,6

75,4 76

Croația : :50,9

50,9

51,9

52,8

53,7

54,5

55,2

55,4 53

50,9

50,2

Japonia60,6

60,8

60,3

60,5 61

61,7

62,4

63,1

63,3

63,3

63,7

63,9 :

Macedoni : : : : : : 34

35,8

36,2

37,1

37,5

38,8

38,7

Turcia : : : : : : 2424,2

24,9

25,8 28

29,7

30,9

USA69,9

69,4

68,5

68,2 68

68,1

68,7

68,7

68,4

66,5

65,6

65,1 :

Sursa : http://epp.eurostat.ec.europa.eu

Anexa nr.2 : Nivelul ocupării în procente în rîndul bărbaților,

în țările UE, Japonia și SUA

geo\time 2000

2001

2002

2003

2004

2005

2006

2007

2008

2009

2010

2011

2012

EU (27) 76 76 75,5

75,5

75,6 76 76,

977,8

77,9

75,8

75,1 75 74,

6

Belgia 75,5

74,5 74 73,

173,8

74,3 74 75 74,

773,2

73,5 73 72,

7Bulgaria 60, 58, 59, 62, 64, 66, 69, 73, 76, 73, 69, 66 65,

2 3 4 2 4 8 9 4 1 8 1 8RepublicaCehă

80,2

80,3

80,9

80,1

79,2

80,1

80,4

81,5 82 80,

279,6

79,9

80,2

Danemarca 82,9

82,8

82,3

82,2

82,1

82,3

83,8

83,2

83,9

80,5

78,6 79 78,

6

Germania 76,5

76,5

75,6

74,7

74,9

75,6

77,2

79,1

80,1

79,6

80,1

81,4

81,8

Estonia 72,4

72,7

74,5 75 74,

775,4

79,5

81,4

81,7 71 67,

773,5

75,2

Irlanda 82,8 83 81,

881,3

82,1

82,8

83,4 83 80,

472,4

69,1

68,2

68,1

Grecia 78,8

78,3

78,7

79,6

79,5

79,8

80,3

80,4

80,4

78,8

76,2

71,1

65,3

Spania 76,9

77,8

77,7

78,3

78,7

79,9

80,7

80,7

78,1 71 69,

167,6

64,5

Franța 75,6 76 75,

676,1

75,7

75,3

74,9 75 75,

574,1

73,8

73,9

73,8

Italia 72,8

73,4 74 74,

674,9

74,8

75,5

75,8

75,4

73,8

72,8

72,6

71,6

Cipru 86,4

86,6

86,2

85,6

86,3

85,5

86,2

86,4

85,2

82,8

81,7

79,6

76,1

Latvia 68,2 69 71,

473,9

74,1

75,4

78,2

80,1

79,7

67,4

65,1

67,5

70,2

Lituania 67,4

66,1

70,8

72,5

73,4

74,9

75,2

76,5

75,5

66,9

63,6

67,5

69,4

Luxembourg

80,7

80,7

80,8

79,1

78,9

79,4

78,9

78,3

77,2 79 79,

278,1

78,5

Ungaria 68,9

68,9 69 69,

669,2

69,2

69,9

70,2 69 67 66 66,

868,1

Malta 80,9 82 81 80,

681,2

80,6

79,2

78,7

78,2

77,1

77,9

78,9 79

Olanda 84,3

84,9

84,6

83,4

82,7

82,4

83,5

84,8

85,5

84,9

82,8

82,6

82,5

Austria 80,6

79,6

79,6

79,6 78 78,

5 80 81,6

81,7

80,1

80,2

80,8

80,9

Polonia 68 66 63,6

63,1

63,5

65,1

67,3

70,2 73 72,

671,6

72,2 72

Portugalia

82,3

82,5

81,8

80,2

79,3

78,7

79,2

79,1

79,4

76,5

75,4

73,4

69,9

Romania 75,4

74,6

70,1

70,5

69,7

70,4

71,2 71 71,

670,7

70,8

69,9

71,4

Slovenia 73,2

74,6

74,1

73,2

75,4

75,8

76,3

77,5

77,4

75,6 74 71,

871,8

Slovacia 70 69,7

70,2

71,4

70,9

72,5

74,6 76 77,

474,6

71,9

72,7

72,8

Finlanda 74,9

75,7

74,8

74,4

74,5

75,1

76,3

77,2

78,4

74,7

74,5

75,6

75,5

Suedia 80,1

80,9

80,3

79,8

79,4

80,7

81,7

83,1

83,5

80,9

81,1

82,1

81,9

Maria Britanie

81,4

81,6

81,6

81,9

82,1 82 82 82,

281,8

79,6

79,3

79,4 80

Islanda : : : 88, 88, 89, 90, 91, 89, 83, 83, 83, 84,

6 8 6 6 5 9 2 1 3 4

Norvegia 84,5 84 83,

281,8

81,5

81,6

83,2

84,3

84,8

83,1

82,1

82,1

82,4

Ellveția 90,5

91,1

89,1

87,9

87,5

87,1

87,8

88,7

88,5

87,7

87,6

88,2

87,9

Croația : : 66,3 66 67,

567,5

67,6

70,3

70,7

68,2

64,7

63,2

60,6

Japonia 87,2

86,7

85,9

85,9

85,8

86,1

86,6

87,3

87,2

85,7

85,5

85,8 :

Macedonia : : : : : : 53,6 54 56,

258,4

58,4

57,8

57,5

Turcia : : : : : : 73,2 73 72,

770,4

72,7

75,1 75

USA 84,2

83,1

81,8 81 81,

281,7

82,2

82,1

80,8

76,3

75,5

75,8 :

Sursa : http://epp.eurostat.ec.europa.eu

Anexa nr.3 : Șomajul în rîndul bărbaților, în țările UE, SUA

și Japonia pentru 2004-2012

geo\time 2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012EU(27) 3,9 3,8 3,5 2,9 2,4 2,9 3,9 4,2 4,6Belgia 3,7 3,9 3,7 3,3 3 3,4 4 3,4 3,5Bulgaria 7,2 6 4,7 3,7 2,7 2,8 5 7 7,7Cehia 3,4 3,4 3,1 2,1 1,7 1,6 2,6 2,4 2,6Danemarca 1,1 1,1 0,7 0,5 0,4 0,6 1,8 2 2,1Germania 5,9 6,1 5,8 4,9 4 3,6 3,6 3,1 2,7Estonia 5,6 4,3 3,1 2,9 2 4,5 9,4 7,9 6,1Irlanda 2 1,9 1,8 1,7 2,3 4,8 9,2 11,6 12,1Grecia 3 2,6 2,6 2,2 2,1 2,4 3,9 6,7 12,2Spania 2,3 1,4 1,2 1,1 1,4 3,7 7,1 8,6 10,8Franța 3,4 3,3 3,6 3,2 2,8 3,3 3,9 3,8 4,1Italia 2,9 2,9 2,6 2,2 2,4 2,8 3,6 3,9 5,1Cipru 0,9 0,8 0,7 0,8 0,5 0,6 1,3 1,7 4Latvia 5,1 4,8 3,3 2,1 2,1 5,9 11,1 11 8,5Lituania 5,5 4,1 2,3 1,2 0,9 3,6 9,1 9,2 7,3

Luxembourg 0,8 1,2 1,2 1,3 1,2 0,9 1,3 1,3 1,3Ungaria 2,8 3,3 3,3 3,3 3,6 4,2 5,8 5,2 5,1Malta 3,6 3,5 3 2,8 2,7 3,3 3,4 3,3 3,3Olanda 1,8 2,1 1,8 1,3 1 0,9 1,2 1,6 1,9Austria 1,3 1,3 1,3 1 0,9 1,1 1,3 1,1 1,1Polonia 9,7 9,4 7,1 4,6 2 2,2 2,9 3,3 3,7Portugalia 3,1 3,8 4,1 3,8 3,8 4,4 6,1 6,1 7,8Romania 5,5 4,6 4,7 3,6 2,9 2,5 2,9 3,4 3,4Slovenia 3,1 2,9 2,5 1,8 1,6 1,7 3,4 3,7 4,1Slovacia 11,4 11,3 9,5 7,5 5,8 5,9 9 9,4 9,3Finlanda 2,3 2,4 2,1 1,7 1,3 1,6 2,5 2,2 2,1Suedia 1,6 1,2 1,2 0,9 0,8 1,2 1,8 1,7 1,7GB 1,2 1,3 1,5 1,6 1,7 2,3 3,2 3,3 3,2Islanda 0,2 0,3 0,2 0,2 0,1 0,5 1,6 1,7 1,6Norvegia 0,9 0,9 0,9 0,5 0,3 0,6 0,9 0,9 0,8Suedia : : : : : : : : :Croația 6,1 6,5 5,8 4,4 4,3 4,1 6,2 8,6 10,4Japonia 2 1,8 1,8 1,6 1,6 1,8 2,4 2,3 :Turcia : : 2,3 2 2 2,5 2,3 1,6 1,4USA 0,8 0,6 0,5 0,5 0,7 1,7 3,1 3 :

Sursa : http://epp.eurostat.ec.europa.eu

Anexa nr.4 : Șomajul în rîndul femeilor, în țările UE, SUA

și Japonia pentru 2004-2012

geo\time 2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012

EU(27) 4,7 4,5 4,1 3,4 2,8 3,1 3,8 4,1 4,6Belgia 4,7 5 4,9 4,3 3,7 3,6 4,1 3,6 3,2

Bulgaria 7,1 6,1 5,3 4,5 3,1 3,1 4,5 5,5 5,7Cehia 5,3 5,3 4,9 3,6 2,8 2,5 3,5 3,2 3,6Danemarca 1,3 1,2 0,9 0,7 0,5 0,5 1,2 1,7 2,1Germania 5,9 5,8 5,8 5 4 3,4 3 2,6 2,3Estonia 4,5 4,2 2,6 1,7 1,4 3 5,9 6,4 4,9Irlanda 1 0,9 0,9 0,9 1 1,8 3,8 5,1 5,4Grecia 9,4 8,9 8,1 7 6 6 8,1 11,5 17,5Spania 5,2 3,4 2,8 2,5 2,9 5 7,7 9,5 11,6Franța 4,2 4,3 4,2 3,6 3 3,4 3,9 4,1 4,1Italia 5,5 5,2 4,5 3,9 4,1 4,4 4,8 5 6,5Cipru 1,6 1,8 1,1 0,7 0,5 0,6 1,3 1,5 3,2Latvia 4,7 4 2 1,3 2 3,8 6,8 6,7 6,9Lituania 6,1 4,4 2,3 1,2 1,3 2,7 5,8 6,7 5,7Luxembourg 1,3 1,2 1,5 1,1 2,1 1,6 1,4 1,5 1,8

Ungaria 2,6 3,2 3,4 3,6 3,7 4,1 5,2 5,3 4,7Malta 3 3,4 2,6 2,5 2,6 2,4 2,7 2,5 2,6Olanda 1,7 2,1 2 1,5 1,1 1 1,2 1,4 1,7Austria 1,4 1,4 1,3 1,4 0,9 1 0,9 1 1

Polonia 11,2 11,5 8,7 5,4 2,8 2,8 3,2 4 4,6

Portugalia 3,6 4,4 4,6 4,7 4,3 5 6,5 6,4 7,7

Romania 3,8 3,4 3,6 2,7 1,8 1,8 2,1 2,8 2,9Slovenia 3,4 3,3 3,5 2,7 2,1 1,9 2,9 3,5 4,4

Slovacia 12,5 12,4 11,3 9,4 7,7 7,4 9,6 9 9,5

Finlanda 2 2 1,8 1,4 1,1 1,1 1,5 1,2 1,2Suedia 1,2 0,8 0,9 0,8 0,7 1 1,4 1,3 1,3GB 0,6 0,7 0,8 0,9 0,9 1,4 1,8 2 2,2Islanda 0,4 0,3 0,3 0,3 0,1 0,4 1,1 1,6 1,5Norvegia 0,6 0,8 0,7 0,4 0,3 0,5 0,5 0,7 0,5Suedia : : : : : : : : :Croația 9 8,4 7,8 6,8 6,5 6,3 7,4 8,6 10,2Japonia 1 1 0,8 0,7 0,9 0,9 1,2 1,1 :Turcia : : 3,6 3,1 3,1 3,8 3,9 3,2 2,7USA 0,6 0,5 0,4 0,4 0,6 1,3 2,4 2,6 :

Sursa : http://epp.eurostat.ec.europa.eu

Anexa nr.5 :Harta șomajului în rîndul tinerilor în UE, 2012

Sursa : http://www.eui.eu

Anexa nr.6 : Sistemele națională de ajutor de șomaj în comparație cu media eurpeană

Legenda : AT - AustriaPL - PoloniaBE - BelgiaPT - PortugaliaBG - Bulgaria RO - RomaniaCY - Cipru SE - SuediaCZ - Cehia SI - SloveniaDE – Danemarca SI - SloveniaEL –Grecia SK - SlovaciaEE – Estonia UK – Marea BritanieES- SpaniaFI - FinlandaFR- FranțaGR– Germania Ent_condit - Condiții de

acordareHU– UngariaUn_trap_avg – Pericole de şomajIE – Irlanda In_trap_avg – Pericole

de inactivitateIT– Italia Duration – Perioada de

acordare

LT – Lituania Nr_decline –Ratele de înlocuire

LU – Luxemburg Job_search – Condiții de căutarea a job-ului

LV - LatviaMT - MaltaNL - Olanda

Sursa: Klara Stovicek, Alessandro Turrini, Benchmarking Unemployment Benefi ts in the EU, Policy Paper No. 43,2012Anexa nr.2 : Principalii indicatori ai pieței forței de muncăpe grupe de vîrstă, în procente , pentru perioada 2000-12

    2000

2001

2002

2003

2004

2005

2006

2007

2008

2009

2010

2011

2012

Grupe

de vir

sta

– total

Rata deactivita

te

59,9

57,9

57,2

51,6

49,7 49 46

,344,8

44,3

42,8

41,6

42,3

40,7

Rata deocupare

54,8

53,7

53,3

47,5

45,7

45,4

42,9

42,5

42,5 40 38

,539,4

38,4

Ratasomajulu

i

8,5

7,3

6,8

7,9

8,1

7,3

7,4

5,1 4 6,

47,4

6,7

5,6

15-24 ani

Rata deactivita

te

36,4

33,3

31,6

24,6

22,6

21,8

22,8

20,7

20,8

21,5

21,9

22,3

20,2

Rata deocupare

30,6

27,9

26,8

20,2

18,1

17,7

18,9

17,7

18,5

18,1 18 18

,917,6

Ratasomajulu

i

15,8

16,3

15,2

18,1

19,7

18,7

17,1

14,4

11,2

15,4

17,8

14,9

13,1

25-3

4 an

i

Rata deactivita

te

75,8

72,8

71,1

65,8

62,6

59,8

56,4

54,6 55 52

,951,5

51,2

49,2

Rata deocupare

68,4

66,9

65,9

59,9

56,8

55,2

51,6

51,4

52,5 49 47 46

,545,7

Ratasomajulu

i

9,8

8,2

7,3 9 9,

27,8

8,6

5,8

4,4

7,3

8,8

9,1 7

35-44

ani Rata de

activitate

82,9

79,7

78,5

73,6 71 69

,765,8

64,5

63,4 62 60

,561,9

59,6

Rata deocupare

76,2

74,5

73,5

68 65,7

64,8

61,2

61,7

61,6

58,6

56,5

58,5

56,7

Ratasomajulu

i

8,2

6,6

6,4

7,6

7,4 7 7 4,

22,9

5,5

6,6

5,5

4,9

45-5

4 an

i

Rata deactivita

te

82,3

81,1

80,6

76,3

73,9

72,7 68 66

,765,3 63 61

,462,1

59,9

Rata deocupare

76,4

76,7

76,3

71,7

69,1

68,7

64,4

64,4

63,3 60 58

,459,5

57,6

Ratasomajulu

i

7,1

5,5

5,3 6 6,

45,6

5,3

3,4

3,1

4,8

4,9

4,2

3,9

55-64

ani

Rata deactivita

te

51,3 52 54

,350,2

52,7

56,6

50,3

51,3

50,9

44,8

43,1

42,3

41,4

Rata deocupare 50 50

,852,9

48,6

50,9

54,7

48,6

49,9

49,8

43,3

41,6

40,9

40,4

Ratasomajulu

i

2,6

2,4

2,6 3 3,

43,4

3,4

2,7

2,3

3,3

3,4

3,3

2,6

65 a

ni si pest

e Rata deactivita

te

21,8

20,6

22,6

15,4

15,1

16,1

12,7

11,9

10,6

7,8

6,2

7,6

6,8

Rata deocupare

21,7

20,6

22,5

15,4

15,1

16,1

12,6

11,9

10,6

7,8

6,2

7,6

6,8

Ratasomajulu

i

0,3

0,1

0,4

0,4

0,1

0,1

0,4

0,2

0,1

0,4 .. .. ..

Sursa: Biroul Național de Statistică

Anexa 8 : Cererea şi oferta de muncă pentru la data de 31.12.2012Nr.crt.

DENUMIREA SPECIALITĂŢILOR ŞIPROFESIILOR DEŢINUTE DE ŞOMERI SAU

ÎNREGISTRATE CA LOC VACANT

ŞOMERI ÎNEVIDENŢĂ

ŞOMERII PROVENIŢIDIN SECTORUL

LOCURI DEMUNCĂOFERITE

LOCURI DE MUNCĂDIN SECTORUL

rural urban Rural urban

TOTAL 26297 17928 8369 3485 257 32281 MUNCITOR AUXILIAR 9079 7606 1473 146 61 852 CONDUCATOR AUTO (SOFER) 880 460 420 38 6 323 PAZNIC (PORTAR) 830 485 345 32 4 284 TRACTORIST 614 549 65 7 7 05 BUCATAR 545 395 150 64 2 626 MUNCITOR NECALIFICAT IN

AGRICULTURA481 466 15 0 0 0

7 CONTABIL 433 158 275 70 14 568 FEMEIE DE SERVICIU 358 245 113 21 1 209 INGRIJITOR INCAPERI DE

PRODUCTIE SI DE SERVICIU348 214 134 41 3 38

10 VINZATOR PRODUSE ALIMENTARE 301 155 146 87 3 8411 CUSATOR (IN INDUSTRIA USOARA) 270 199 71 375 6 369

12 TENCUITOR 258 181 77 3 0 313 FRIZER 251 135 116 11 1 1014 DADACA 239 161 78 8 0 815 INGINER 232 63 169 19 1 1816 PROFESOR IN INVATAMINTUL

SECUNDAR (GIMNAZIAL, LICEAL, PROFESIONAL)

201 97 104 5 1 4

17 ECONOMIST 177 53 124 7 0 718 ELECTROGAZOSUDOR 176 106 70 27 1 2619 VINZATOR PRODUSE NEALIMENTARE 169 42 127 19 1 1820 TEHNICIAN 164 78 86 3 1 221 INFIRMIERA 151 118 33 17 0 1722 CUSATOREASA (INDUSTRIA

CONFECTIILOR)146 91 55 631 35 596

23 EDUCATOR 142 97 45 11 5 624 LACATUS LA REPARAREA

AUTOMOBILELOR133 68 65 15 0 15

25 TIMPLAR 131 82 49 10 0 1026 OPERATOR LA CALCULATOARE 130 36 94 125 0 12527 JURISCONSULT 122 23 99 1 0 128 MONTATOR 116 68 48 55 0 5529 MUNCITOR LA AMENAJAREA

LOCALITATILOR109 83 26 2 0 2

30 HAMAL 107 50 57 42 2 4031 SORA MEDICALA 103 66 37 90 0 9032 ELECTRICIAN 102 56 46 34 4 3033 ZUGRAV 99 63 36 1 0 134 VITICULTOR 95 86 9 0 0 035 CONTROLOR 91 45 46 19 1 1836 SECRETAR 91 40 51 4 0 437 PIETRAR-ZIDAR 88 64 24 1 0 138 TEHNOLOG 88 38 50 9 1 839 GARDIAN PUBLIC 87 46 41 12 0 1240 AGRONOM 84 64 20 4 0 441 LACATUS-REPARATOR 79 41 38 10 1 942 ELECTROMECANIC 77 21 56 6 0 643 AJUTOR DE EDUCATOR 76 58 18 9 2 744 CASIER 68 21 47 29 0 2945 MECANIC 68 27 41 7 0 746 ADMINISTRATOR 65 13 52 4 1 347 JURIST PRINCIPAL 64 25 39 5 0 548 MANAGER (IN ALTE RAMURI) 62 7 55 2 0 249 BRUTAR 60 39 21 34 10 2450 TRACTORIST-MASINIST IN

PRODUCTIA AGRICOLA59 56 3 1 0 1

Sursa : ANOFM, Buletin Informativ 2013