OPINII CU PRIVIRE LA MOARA CU CIUTURĂ ÎN ROMÂNIA / OPINIONS ON HORIZONTAL BUCKET-WHEELED MILL IN

ROMANIA

Dumitru ŢEICU*

Abstract: The study proposes some themes to be discussed regarding the horizontal-wheeled and vertical axle mill, which is promoted within the ethnologic scientific literature as “horizontal bucket-wheeled mill”. Analysis of the last half of century historic and ethnologic antecedents point out both the accumulations and the distortions of some folk denominations concerning the water mill structure, as they have been promoted within the historiography. The syntagm bucket horizontal-wheeled mill [moara cu ciuturã] is in fact a recent artificial historiographic construct that deforms the reality in situ. Older records which are certified by surveys prove that the little bucket [ciutura] is a wood ring, which is fixed in the extremity of the water sluice box or flume [butoni]. A linguistic transfer artificially took place within the historical writing, from an in-let system piece, the little bucket [ciutura] to the horizontal wheel with bucket shaped blades and vertical axle, which was called ciutura. The horizontal-wheeled water mill is consequently defined as bucket horizontal-wheeled water mill.The study also presents the defining mill elements (water pond, mill race, water in let, hydro-technical installation), its architecture and spreading in Romania.

Keywords: horizontal-wheeled water mill, Romania, wood architecture, ethnologic historiography, hydraulic installation.

Istoria morii de apã din România nu s-a scris pânã acum, cu toate încercãrile venite dinspre etnologi şi istorici. Documentele scrise ale diverselor foruri emitente, editate sau încã pãstrate în arhivã, oferã o informaţie de primã importanţã în aceastã privinţã, alãturi de martorii etnologici ce pot întregi dosarul istoriografic. Acestea din urmã însã dispar încetul cu încetul, uneori chiar din instituţiile muzeale în care au fost aduse pentru expunere şi cercetare. Cazul morilor plutitoare pe vase din România constituie un studiu de caz ilustrativ în aceastã privinţã prin dispariţia lor totalã din peisajul geografic al României.

Demersul nostru vizeazã, în cazul de faţã, moara de apã cu roatã orizontalã, cunoscutã îndeobşte şi sub numele de moară cu ciutură, sintagmã preluatã ca atare şi în studiile istorice.

Antecedentele cercetăriiInteresul pentru moara cu roatã orizontalã în România este sesizabil într-un studiu din

anul 1947 al unui geograf1. Marius Bizerea a urmãrit difuziunea morii cu roatã orizontalã, pe care el a numit-o „moarã ţãrãneascã cu turbinã”, de-a lungul brâului carpatic din Banat şi Mehedinţi, pânã la Carpaţii Orientali, în Vrancea, pe vãile Trotuşului şi Tazlãului. Abordarea propusã a fost construitã din perspectiva geograficã şi etnologicã, ce a vizat structura şi terminologia morii cu roatã orizontalã. Originea acestei maşini hidraulice este cãutatã dintr-o perspectivã culturalã şi geograficã globalã a sferelor culturale ale lumii antice. Moara cu turbinã este plasatã, în viziunea lui Bizerea, între invenţiile lumii traco-ilire2. Etnograful clujean Valeriu Buturã a reluat în anul 1959 problema morii cu roatã, pe

* Muzeul Banatului Montan Reşiţa, office@muzeulbanatuluimontan.ro.1 Marius Bizerea, Morile ţărăneşti cu turbină în România, în „Lucrãrile Institutului de Geografie, Cluj”, VII, 1947, p. 2-3.2 Ibidem, p. 9.

574 Dumitru ŢEICU

care o numeşte la rândul sãu turbinenmühlen3, sub influenţa nemijlocitã a studiului lui Marius Bizerea. El şi-a focalizat discursul pe spaţiul transilvãnean, deşi toate argumentele invocate veneau din lumea ruralã a Banatului, unde a existat de altminteri şi cea mai mare concentrare de mori cu roatã orizontalã şi, într-o oarecare mãsurã, din zona haţeganã. Atenţia cercetãrii etnologice este evidentã pentru aceastã maşinã hidrotehnicã ruralã în perioada anilor 1965–1980, marcatã pe de o parte de cercetãri pe teren şi pe de altã parte de studii ştiinţifice. Organizarea unui muzeu al tehnicii populare în România la Sibiu, decisã în anul 1963, a fost urmatã de o amplã campanie naţionalã de cercetãri de teren, cu siguranţã de cea mai amplã cercetare etnologicã din România în ultima jumãtate de veac4. Studiile publicate între anii 1968–1981 de Cornel Bucur5, Hedwiga Ruşdea6, Herbert Hoffmann7 au fost urmarea directã a investigaţiilor de teren din spaţiul Banatului şi al Olteniei. Valea Dunãrii româneşti, afectatã de construcţia hidrocentralei de la Porţile de Fier, a beneficiat la rându-i de cercetãri complexe la începutul deceniului al şaptelea al secolului trecut. Studiile despre morile de apã din Mehedinţi şi din Clisura Dunãrii, publicate de Monica Budiş8, Gheorghe Dinuţã9 şi Gheorghe Cãrãbiş10 între anii 1968–1971, reflectã acumulãrile cercetãrilor de teren. Treptat, interesul pentru moara de apã cu roatã orizontalã din România se stinge din preocupãrile etnografiei româneşti. Un proiect de cercetare recent pentru spaţiul Banatului ne-a oferit oportunitatea unei investigaţii la nivelul întregii provincii istorice bãnãţene asupra morii cu roatã orizontalã. Istoria morii de apã, originile acesteia au fost teme mai puţin frecventate în scrisul istoric, ele se regãsesc între preocupãrile lui Cornel Bucur11, Octavian Rãuţ12 sau în studii generale de istoria agriculturii medievale şi moderne.

Difuziunea morii cu ciutură în RomâniaDispunem în aceastã privinţã de un reper ferm la nivel naţional din anul 1957, care

reflectã cu siguranţã o situaţie mai veche care a existat în aceeaşi formã şi în prima jumãtate a secolului trecut. Au existat în momentul consemnãrii din anul 1957 un numãr de 885

3 Valeriu Buturã, Die Siebenbürgischen Turbinenmühlen, în „Ethnographica”, I, 1959, p. 19-26.4 Cornel Irimie, Anchetă statistică în legătură cu reţeaua de instalaţii tehnice populare acţionate de apă pe teritoriul României (Vechime, tipologie, răspândire şi frecvenţă), în „Cibinium”, 1967/1968, p. 415; Volker Wollman, Patrimoniul preindustrial şi industrial din România, III, Sibiu, 2012, p. 37-52.5 Cornel Bucur, Aspecte social-economice ale practicării morăritului în partea de sud-est a Banatului, în „Cibinium”, 1967/1968, p. 195 şi urm; Idem, Un valoros complex de industrie populară – morile cu ciutură de pe valea Rudăriei, în „Analele Banatului. Etnografie”, I, 1981, p. 201-218; Cornel Bucur, Muzeul civilizaţiei populare tradiţionale „Astra” (Dumbrava Sibiului) – Catalog, Sibiu, 2007; Bucur Ioan Corneliu, Patrimoniul tehnic tradiţional (preindustrial) din România. The Patrimony of the traditional (pre-industrial) technology in Romania, ed. a 2-a, Sibiu, 2009.6 Hedviga Ruşdea, Morile cu ciutură de pe valea Tismanei, în „Cibinium”, 1974–1978, p. 199 şi urm.; Idem, Procesul de dezintegrare, din viaţa satului contemporan a instalaţiilor de industrie ţărănească. Studiu efectuat în comuna Podeni, jud. Mehedinţi, în „Studii şi comunicãri de istorie a civilizaţiei populare din România”, 2, 1981, p. 209 şi urm.7 Herbert Hoffmann, Un dispozitiv de ameliorare a admisiei la mori – „Butonul”, în „Cibinium”, 1967/1968, p. 275-280; Idem, Moara plutitoare. Contribuţii la studiul dezvoltării, răspândirii şi funcţionării unui mecanism complex de prelucrat cereale, în „Studii şi comunicãri de istoria civilizaţiei populare din România”, II, Sibiu, 1981, p. 125 şi urm.8 Monica Budiş, Câteva mori cu ciutură din zona Porţile de Fier, în „Revista muzeelor”, V, 5, 1968, p. 451-456.9 Gheorghe Dinuţã, O nouă unitate în Muzeul Satului „moara cu butoi” din satul Plavişeviţa, judeţul Mehedinţi, în „Revista muzeelor”, 1971, nr. 1, p. 67-69.10 Vasile Cãrãbiş, Morile şi pivele de pe valea Jaleşului (judeţul Gorj), în „Cibinium”, 1967/1968, p. 231 şi urm.11 C. Bucur, Consideraţii istorice şi etnologice privind problema apariţiei instalaţiilor hidraulice pe teritoriul României, în „Biharea”, 4, 1977, p. 7 şi urm.; Idem, Moara de apă în Dacia romană, în lumina descoperirilor arheologice, în „Cibinium”, 1979, p. 189-198; Constantin C. Giurescu, Contribuţii la istoria ştiinţei şi tehnicii populare româneşti în secolul al XV-lea – începutul secolului al XIX-lea, Bucureşti, 1973, p. 134-142, Vechimea „mãiestriilor” şi a morii de apã în ţinutul carpato-danubian. Altfel de mori.12 Octavian Rãuţ, Mori medievale din Banat, în „Banatica”, 12, 2, 1993, p. 26 şi urm; Carol Lupşiasca, Ioan Bejan, Consideraţii privind vechimea morilor cu ciutură, in „Analele Banatului”, Etnografie-Artã, II, 1984, p. 157-179; Mircea Taban, Hidrotehnica tradiţională din judeţul Caraş-Severin. Consideraţii preliminare, in „Tibiscus”, VI, 1986, p. 53-65.

575Opinii cu privire la moara cu ciutură în România

mori cu roatã orizontalã în România13. Distribuţia acestora în regiuni istorice se prezintã în felul urmãtor: un numãr de 551 se regãsesc în Banat, 304 în Oltenia şi Muntenia, 27 în sudul Transilvaniei. Moara de acest tip a dispãrut cu totul din peisajul geografic şi hidrografic al Moldovei şi Dobrogei, iar în Transilvania de nord se mai gãseau doar douã mori la momentul 1957, mai înainte invocat. Cele mai multe mori se aflau în bazinul Cernei şi al Belarecãi, unde erau înscrise 231 de instalaţii, pe râul Nera, cu precãdere în Almãj, erau 150 de mori, pe râul Timiş şi afluenţii acestuia erau 90, în bazinul Caraşului se aflau 31 de mori şi doar 7 mori în bazinul Bega. Bazinul Dunãrii bãnãţene adãpostea 42 mori cu ciuturã14. Restrângerea ariei de rãspândire a morii cu roatã orizontalã sub impactul civilizaţiei moderne sau chiar a înlocuirii acesteia de morile cu roatã verticalã, cu un randament mult sporit, era remarcatã şi argumentatã statistic şi în anul 1947 de Marius Bizerea. Erau invocate acolo cazurile din Haţeg, de la Clopotiva, din Vrancea sau de pe valea Trotuşului, unde morile cu roatã orizontalã au fost înlocuite sau abandonate. Aceste situaţii statistice specifice secolului al XX-lea, ce sunt legate fãrã doar şi poate de situaţia demograficã, de economia ruralã a diverselor regiuni ale României nu pot fi invocate în construcţii istoriografice ce încearcã sã reconstituie originile şi difuziunea morii de apã la începuturile Evului Mediu. Restrângerea dramaticã a ariei de folosinţã a morii cu ciuturã este evidentã la momentul actual, când la nivelul provinciei bãnãţene se gãsesc mai puţin de 100 de instalaţii, unele abandonate, altele nefuncţionale, odatã ce şi-au pierdut rostul lor economic.

Elemente definitorii la moara cu roată orizontalăIstorici şi etnologi au admis deopotrivã o constatare venitã dinspre lumea tehnicii,

a celor ce s-au ocupat cu mecanica fluidelor şi care au definit roata orizontalã cu axul vertical al morii „prototipul turbinelor cu egalã presiune, fiindcã apa strãbate celulele încovoiate având intrarea pe sus şi ieşirea din rotor jos”15. Profesorul de mecanica fluidelor Dorin Pavel, pe care l-am invocat mai înainte, prezenta structura hidrotehnicã a morii cu roatã orizontalã drept prototip al turbinei cu linguri, în care jgheabul deschis sau butoniul aveau rostul unei conducte forţate şi de stator la ieşirea apei, iar roata cu butucul în care se fixau palele şi axul vertical îndeplineau funcţia rotorului16. Desenele tehnice, calculele matematice, pe care nu le invocãm aici fiindcã nu-şi au locul într-o prezentare generalã, oferã argumentaţia tehnicã şi ştiinţificã în aceastã privinţã.

Amenajarea unei mori parcurgea etapele obligatorii de la priza de apã, aducţiunea, sistemul de admisie şi evacuare a apei, indiferent de mãrimea apei pe care se construiau morile (Fig. 1). De regulã, moara cu roatã orizontalã se amenaja pe râuri mici, pârâuri, sau pe afluenţi repezi ai râurilor mari şi chiar ai Dunãrii. Captarea apei se fãcea printr-un baraj ridicat de-a lungul râului, a cãrui structurã, de regulã din lemn, din butuci, pari, înfipţi în albie, era determinatã de mãrimea apei, a curentului acesteia. Locul de captare şi amenajare era numit în Banat şi în Oltenia iaz, iar canalul de aducţiune sãpat de-a lungul pârâului se numea ierugă17. Exploatarea energiei hidraulice a cursului de apã era determinatã de cãderea pe care aceasta o avea în zona amenajãrii morilor: „energia hidraulicã specificã, numitã cãdere, exprimatã în metri şi aproximativ egalã cu diferenţa cotelor celor douã extremitãţi”18. Aceste elemente fundamentale ale cursurilor de apã, cãderea şi debitul, au determinat constructorii de mori sã caute soluţii optime pentru fiecare caz în parte. De-a lungul aceluiaşi curs de apã, în zona înaltã a acesteia, se gãsesc mori amplasate pe terenul

13 C. Irimie, op. cit., p. 445, tabel cu distribuţia instalaţiilor în România.14 Ibidem, p. 446, tabel cu distribuţia instalaţiilor pe bazine hidrografice.15 Dorin Pavel, Maşini hidraulice, I, Bucureşti, 1954, p. 27.16 Ibidem, p. 102-105, fig. 101; D. Pavel, Iacob Voia, De la roata cu făcaie la turbinele hidraulice moderne, Bucureşti, 1981, p. 29-30; 45, fig. 13.17 V. Cãrãbiş, Morile şi pivele de pe valea Jaleşului (judeţul Gorj), p. 235; M. Bizerea, op. cit., p. 2; M. Budiş, op. cit., p. 221; H. Hoffman, Un dispozitiv de ameliorare a admisiei la mori – „Butonul”, p. 275; Dumitru Ţeicu, Moara de apă din Banat, Cluj-Napoca, 2012, p. 18.18 D. Pavel, I. Voia, op. cit., p. 18. Volumul de apã scurs într-o unitate de timp şi cãdere sunt factorii ce influenţeazã direct proporţional energia hidraulicã.

576 Dumitru ŢEICU

în pantã, direct pe nivelul solului, în timp ce pe cursul inferior, cu pantã foarte redusã, s-a adoptat soluţia ridicãrii morilor pe piloni de lemn. Morile amplasate pe apa pârâului Rudãria reprezintã cea mai ilustrativã imagine a exploatãrii diferenţiate a energiei hidraulice a cursului de apã menţionat. Admisia din canalul de aducţiune la instalaţia hidrotehnicã se fãcea printr-un jgheab deschis sau în sistem închis printr-un tub de lemn, mai recent din tablã sau din beton. Admisia în sistem deschis, printr-un trunchi de copac secţionat median, golit pe mijloc, sau printr-un jgheab din trei scânduri, din metal sau beton, este numitã scoc, în Mehedinţi şi Gorj, sau vãlãu, jgheab în Banat (Fig. 2/3-4). Tubul închis este numit în Banat şi Mehedinţi, o regiune de interferenţã lingvisticã cu graiul bãnãţean, butoni. Butoniul, cu lungimi de 6-9 m, aşezat în poziţie înclinată de până la 45°, avea montat în capãtul inferior un inel de lemn numit ciutură, în care se introduceau dopuri de lemn gãurite, menite sã mãreascã puterea jetului de apã ce lovea palele roţii orizontale19 (Fig. 2/1-2; Fig.3). Asupra acestor elemente ale sistemului de admisie, a translaţiei sensului lor lingvistic la roata morii şi în final asupra denumirii morii, vom reveni mai jos.

Instalaţia hidrotehnicã, ce cuprindea roata cu axul vertical aşezat pe o broascã deasupra unei crãcane din lemn, este amenajatã, de regulã, într-o groapã deschisã sau la nivelul solului şi, în acest caz, moara este ridicatã pe piloni. Constructorii de mori au adoptat una din cele douã soluţii invocate mai sus, în funcţie de panta de curgere a apei, peste tot în Banat, în Haţeg, în Mehedinţi sau Gorj, unde au funcţionat mori cu roatã orizontalã. Iniţial toate elementele structurale ale instalaţiei hidrotehnice erau lucrate din lemn. Axul vertical cu secţiune patrulaterã era fixat în butucul roţii cu cuie din lemn. Roţile aveau de regulã un numãr de 14-16 palete din lemn scobite concav, fixate în butucul roţii. Întâlnim la morile de pe râul Bahna din Mehedinţi roţi cu douãzeci de palete, aşa cum pe unele râuri din Banat, pe Timiş şi Bistra, bunãoarã, erau roţi cu numai nouã sau douãsprezece palete20. Diametrele roţilor aveau dimensiuni cuprinse între 1-2 m. Toate aceste caracteristici ale roţilor de apã, care determinã direct lucrul mecanic efectuat, în ultimã instanţã randamentul de mãcinat al morii, erau adaptate la energia hidraulicã a fiecãrui curs de apã. Tipologia paletelor n-a constituit o preocupare punctualã a cercetãrii istorice, care sã fie transpusã prin mãsurãtori şi planuri, într-un dosar documentar, dar este limpede cã a existat şi în acest caz o evoluţie. Exemplele culese şi publicate, în cazul bãnãţean, sunt grãitoare în aceastã privinţã21. Am constat în cercetãrile de teren din bazinul râului Belareca un fenomen de retardare tehnologicã în aceastã privinţã, prin care la aceeaşi roatã apar palete simple, neprelucrate, alãturi de cele vechi, iniţiale, cu scobitura bine determinatã – dovadã a absenţei unor meşteri specializaţi22. Clasificarea morilor cu roatã orizontalã dupã gradul de prelucrare şi forma paletelor de la roata de apã este artificialã şi nefundamentatã23.

Denumirea morii cu ciutură. O mistificare istoriograficăSintagma moară cu ciutură este o construcţie istoriograficã artificialã recentã, din

ultima jumãtate de secol, care transpune deformat o realitate etnologicã din teren. O lecturã atentã a studiilor de etnografie pe aceastã temã jaloneazã drumul parcurs şi etapele acestei false denumiri a morii cu roatã orizontalã. Aceastã mistificare istoriograficã a depãşit hotarele scrisului istoric, astãzi fiind frecvent întâlnitã în presa scrisã, dar şi în documente oficiale despre evidenţa patrimoniului cultural etnologic. Morile cu roatã orizontalã şi axul vertical niciodatã nu au fost numite în lumea satului „moarã cu ciuturã”, fapt de altminteri constatat de cei care au fãcut investigaţii pe teren. Etnologi, istorici, geografi şi ingineri sunt unanimi în a recunoaşte cã numele morii exprimã apartenenţa sa la un grup de familii ce

19 D. Ţeicu, op. cit., p. 117-118, 156.20 V. Cãrãbiş, Morile şi pivele de pe valea Jaleşului (judeţul Gorj), p. 236; M. Budiş, op. cit., p. 221; H. Ruşdea, Morile cu ciutură de pe valea Tismanei, p. 213. 21 D. Ţeicu, op. cit., p. 340, fig. 128.22 Ibidem.23 C. Bucur, Cu privire la metodologia cercetării şi identificării monumentelor de cultură populară transferate în Muzeul Tehnicii Populare, în „Cibinium”, 1969-1973, p. 125 vorbeşte despre mori cu aripi plate (fãcaie, titirez) şi cu cupe (ciuturi).

577Opinii cu privire la moara cu ciutură în România

o exploatau în comun, la un proprietar, la un anume reper din hotarul satului, la vechimea ei etc. Situaţiile invocate mai sus se regãsesc în mai toate zonele cu mori despre care avem informaţii, din Banat, Haţeg şi din Oltenia. Astfel, pe valea Tismanei în Gorj, era cunoscutã Moara Trocanilor în satul Hodoreasca, Moara Rovenţilor la Gãleşoaia, Moara Veche la Rogojelu, Moara de la Pãr pe apa Plavişeviţei în Clisura Dunãrii24.

O situaţie similarã este cunoscutã în monografii de sate din Banat, dar şi de realitãţile din teren. Monografia satului Rãcãşdia, apãrutã în anul 1921, consemna numele morilor înşirate pe pârâurile Rãcãşdia şi Ciclova: Moara din Vârtop, Moara Domnului, Moara Popii, Moara Penţoilor, Moara Micã şi altele. Invocãm şi alte situaţii pentru aceastã chestiune, la Rudãria întâlnim Moara de la Tunel, Îndãrãtnica de la Perete, Moara Trãiloane, Moara din Ţarinã, la Ilidia erau Morile ale Douã, Moara din Grop, Moara Vesonilor, Moara Bãlanilor.

Cum s-a ajuns la aceastã situaţie care nu reflectã realitãţile din teren? S-a produs o contaminare prin transferul de sens de la o piesã a sistemului de admisie, ciutura, la roata orizontalã cu axul vertical al morii de apã. Ciutura este un inel de lemn care are 25-30 cm lungime, fixat în gura butoniului. Gãleţeaua este o altã piesã din lemn, de formã tronconicã, un dop gãurit care se introduce în ciuturã şi care are menirea de a mãri forţa jetului de apã ce loveşte palele roţii orizontale (Fig. 3). Aşadar ciutura se întâlneşte numai la sistemul de admisie al morilor cu butoni, adicã printr-un trunchi de lemn scobit în mijloc sau, mai recent, printr-un tub tronconic de metal sau beton, care are rolul unei conducte forţate. Ciutura şi gãleţeaua, cu diametre diverse, aveau menirea de a mãri forţa jetului de apã. Ciutura este situatã în imediata vecinãtate a roţii orizontale, iar etnologii au transferat numele acesteia asupra roţii orizontale cu palete. Înainte de a urmãri acest transfer semantic la douã din piesele morii, amândouã legate de instalaţia hidrotehnicã, dorim doar sã invocãm semnificaţia cuvântului ciutură în lingvisticã, dar şi în surse de informare etnologicã. DLRM, în ediţia din anul 1958, consemna pentru ciutura: „gãleatã sau vas din doage sau dintr-un trunchi scobit care serveşte la scos apa”. O monografie a satului bãnãţean Mãidan, din zona Oraviţa, fãcea o clarã şi sugestivã descriere a morii de apã: „din zãtoniu se conduce apa pe buduroniu (o butoarea mare de 4-6 m lungã) în al cãrei capet (din jos) este bãgatã în el o ciuturã şi în aceasta o ţeavã, ce stau pieziş ca sã loveascã apa în lingurile din roatã”25. Cercetãrile noastre recente de teren la Sicheviţa şi la Socolari au consemnat o situaţie identicã în privinţa ciuturii, piesã componentã a sistemului de admisie, cât şi a sensului termenului. Studii mai vechi ale lui Herbert Hoffman despre sistemul de admisie la morile de apã din Banat şi cel al lui Gheorghe Dinuţã despre morile de la Plavişeviţa din Clisura Dunãrii au marcat grafic, dar şi în scris, semnificaţia, denumirea şi rostul ciuturii la morile cu roatã orizontalã. Evocând morfologia morii de la Plavişeviţa, la capitolul admisie Gheorghe Dinuţã face o descriere a butoniului, un trunchi de lemn de tei lung de 5,6 m, gãurit pe mijloc. „La capãtul butoniului – precizeazã Dinuţã – se aflã un inel de lemn lat de 20 cm, denumit de localnici ciuturã, iar în el este introdus un dop gãurit tot din lemn «gãleţaua» prin care curge jetul de apã”26. Aceastã constatare foarte importantã din teren nu-l împiedica sã scrie, în acelaşi context al studiului sãu, cã „roata (ciutura) are un numãr de 14 lopeţi”27. A fãcut un transfer semantic de la o piesã din sistemul de admisie asupra roţii orizontale a morii. Un alt etnograf cu studii serioase de teren a procedat de aceeaşi manierã. Herbert Hoffman, pe care tocmai l-am invocat mai sus, într-un studiu despre admisia la moara cu roatã orizontalã prin butoni (pe care el îl scrie greşit şi deformat butoi) a fãcut un desen corect al acestuia, în care regãsim ciutura în gura butoniului şi gãleţeaua28. Marius Bizerea, în studiul din 1947 despre morile din România, a prezentat deformat denumirea de ciuturã, care din nefericire va fi preluatã mai apoi de Valer Buturã şi alţi etnografi. În opinia sa „roata e compusã dintr-un bucium de lemn numit «ciuturã» în Banat, Oltenia şi Haţeg, în formã de cilindru, în care sunt înfipte

24 H. Ruşdea, Morile cu ciutură de pe valea Tismanei, p. 205.25 Sofronie Liuba, Aurel Iana, Topografia satului şi hotarului Maidan, Caransebeş, 1895, p. 103.26 Gh. Dinuţã, op. cit., p. 69.27 Ibidem.28 H. Hoffman, Un dispozitiv de ameliorare a admisiei la mori – „Butonul”, p. 280, fig. 4.

578 Dumitru ŢEICU

oblic 8-16 linguri”29. Etnograful clujean Buturã a preluat întocmai opiniile lui Bizerea, ignorându-i chiar contribuţia30. Roata fixatã la capãtul inferior al axului motor este formatã dintr-o bucatã de trunchi cilindricã numitã şi „ciuturã”, prinsã la capete cu cercuri de fier, pe care sunt fixate paletele. Un geograf şi un etnograf cu studii apãrute în anul 1948 şi respectiv 1959 au dat roţii de apã orizontale, în mod eronat şi forţat printr-un transfer de sens, numele de ciuturã. Moara cu roatã orizontalã şi axul vertical a devenit, în acest fel livresc şi nefiresc, în scrisul istoric şi etnologic, moarã cu ciuturã. Odatã creatã, sintagma va face apoi carierã în scrierile lui Herbert Hoffman31, Hedwiga Ruşdea32, Gheorghe Dinuţã33, Monica Budiş34, Cornel Bucur35 şi alţi etnografi36. A fost deopotrivã preluatã şi de istorici şi de ingineri cu preocupãri de istoria tehnicii, ce au încercat chiar sã construiascã o argumentaţie filologicã şi istoricã asupra sinonimiei între ciuturã şi roata orizontalã cu axul vertical al morii de apã. Demersul de felul celui mai sus invocat, care a încercat sã rezolve contradicţii între noţiunea filologicã a ciuturii, un vas sau gãleatã pentru apã, şi dispozitivul roţii orizontale, se regãsesc în studiile inginerilor K. Lupşiasca şi Bejan37.

Roata orizontalã, prezentatã drept ciuturã, o regãsim argumentatã divers în scrisul istoric din deceniile opt şi nouã ale veacului trecut, când s-a impus de altfel aceastã noţiune şi aceastã imagine pentru moara cu roatã orizontalã. O întâlnim frecvent formulatã în studiile lui C. Bucur despre morile din Banat. Ideea o regãsim însã şi într-un studiu din 1973 cu privire la metodologia cercetãrii monumentelor de tehnicã popularã, unde scria explicit: „piesa cea mai importantã a instalaţiei energetice (hidrotehnice în cazul nostru) este ciutura – roata dispusã orizontal faţã de sol şi construitã prin încastrarea unor lopeţi … în butucul axului sãu din lemn”38. Aceeaşi abordare se aflã în studiile despre morile din Mehedinţi şi Gorj: „ciutura, adicã roata morii, formatã din 14-16 cãuce (aripi) în care loveşte apa”. Roata orizontalã cu axul motor vertical este prezentatã sub numele de ciuturã şi pe de altã parte ea este elementul tehnic fundamental care a dat numele şi defineşte o categorie importantã a morii de apã.

Trebuie sã precizãm şi aici cã sub aceastã înţelegere şi definire a morii cu ciuturã sunt incluse atât instalaţiile ce au sistemul de admisie închis, prin butoni, şi care în mod firesc au în structurã ciutura propriu-zisã, cât şi instalaţiile ce au sistemul de admisie deschis, prin jgheab şi care, iarãşi, în mod firesc sunt lipsite de ciutura propriu-zisã.

Arhitectura morilorArhitectura morilor cu roatã orizontalã, din Banat pânã în sudul Transilvaniei şi

din Oltenia pânã în spaţiul Carpaţilor Rãsãriteni, a fost dominatã de monumente simple, cu plan arhaic, lucrate din lemn. Lemnul, material de construcţie uşor accesibil, uşor de prelucrat, fãrã mari eforturi, a fost utilizat la întreaga structurã a morii, de la sistemul de admisie, instalaţia hidrotehnicã pânã la şarpantã şi învelitoarea morii (Fig. 4).

Planimetria morii, element structural utilizat de regulã în clasificarea şi tipologia monumentelor, se circumscrie unui spaţiu monocelular. Dimensiunile spaţiului cu formã rectangularã sau dreptunghiularã mãsura la monumentele foarte mici 2,40/2,50 m şi pânã

29 M. Bizerea, op. cit., p. 3.30 V. Buturã, op. cit., p. 21. 31 H. Hoffman, Moara plutitoare, p. 140, „ciutura = o roatã hidraulicã orizontalã în formã de turbinã”.32 H. Ruşdea, Morile cu ciutură de pe valea Tismanei, p. 213-214.33 Gh. Dinuţã, op. cit., p. 69.34 M. Budiş, op. cit., p. 221, „ciutura situatã sub moarã”.35 C. Bucur, Aspecte social-economice ale practicării morăritului, p. 187; Idem, Moara de apă în Dacia romană, p. 125; Idem, Un valoros complex de industrie populară, p. 208.36 V. Cãrãbiş, Morile şi pivele de pe valea Jaleşului, Târgu-Jiu, 2002, p. 31; N. Ţãranu, Râşniţele de pe Pârâul Morilor din Topleţ, în „Studii şi cercetãri de etnografie-istorie”, II, 1977, p. 64: „elementul tehnic ce defineşte tipul respectiv de instalaţie ţãrãneascã este ciutura compusã dintr-un butuc (buciume) cilindric în care sunt fixate radiar un numãr variabil de 14-16 lopeţi”; Natalia Marcu, Câteva date noi cu privire la morile de pe valea Bahnei, judeţul Mehedinţi, în „Revista Muzeelor”, 1, 1971, p. 64-67.37 Carol-Ludovic Lupşiasca, Ioan-Ovidiu Bejan, Cercetări privind morile cu ciutură din zona Dunării din perspectiva limbajului popular, în Kulturraum mittlelere und untere Donau. Traditionen und perspectiven de zusammenlebeus, Reşiţa, 1995, p. 269-270.38 C. Bucur, Cu privire la metodologia cercetării, p. 116.

579Opinii cu privire la moara cu ciutură în România

la 6/4 m. Monumente din lemn cu planuri restrânse de 2,60/2,70 m şi pânã la 2,50/3,50 m – pânã la 4 m întâlnim bunãoarã în Munţii Cernei, pe valea Belareca, la Bogâltin şi Globurãu, dar şi în Podişul Mehedinţi şi Gorj (Fig. 4). O dilatare a spaţiului morii o constatãm la amenajãri din Clisura Dunãrii, la Liborajdea şi Sichieviţa, bunãoarã, sau în spaţiul învecinat din zona înaltã de la Gârnic. Planimetria a rãmas aceeaşi, s-a alipit doar un spaţiu restrâns care avea menirea de a adãposti animalele. Acesta era despãrţit printr-un perete din cununi de bârne de spaţiul ce adãpostea instalaţia de mãcinat. Moara Berana de la Gârnic avea un plan dreptunghiular, cu dimensiunile de 6,70/3,10 m, în interiorul cãruia se detaşeazã adãpostul pentru cai cu dimensiunile de 3,70/3,10 m. Morile de la Sichieviţa au o planimetrie asemãnãtoare, cu dimensiunile de 6,80/3 m, structurate în douã compartimente. O compartimentare aparte a spaţiului interior prezintã moara Ghetera39 de pe apa pârâului Ciclova de la Vrãniuţ. Constructorii au delimitat în spaţiul interior, cu plan rectangular, o camerã pentru morar cu dimensiunile de 2,44/3,38 m, instalaţia de mãcinat ocupã un spaţiu de 3,10/3,38 m şi un spaţiu pentru manevrarea stãvilarelor de 2,52/3,01 m. Aceste construcţii simple, cu pereţii din cununi de bârne orizontale, erau aşezate pe o talpã din lemn. Monumentele pãstrate sau conservate în memoria izvoarelor şi a scrisului istoric din Banat, din Mehedinţi, de pe valea Bahnei sau din Gorj prezintã o arhitecturã uniformã.

Morile pe piloni se detaşeazã în arhitectura ruralã prin aspectul lot zvelt, uneori însoţit de un pridvor şi o punte, ridicate de asemenea pe piloni masivi de lemn (Fig. 5-7). Impulsul pentru arhitectura pe piloni a venit dintr-o necesitate practicã de exploatare a energiei hidraulice, prin care se obţine o cãdere a vânei de apã suficientã pentru funcţionarea unei mori. Canalul de aducţiune deasupra cãruia era amenajatã moara era flancat de o parte şi de cealaltã cu o pereche de piloni de lemn, deasupra cãrora era construit un planşeu din lemn peste care se ridicau pereţii din cununi de bârne. Pilonii aveau înãlţimi de la suprafaţa solului cuprinse între 1,60 m şi 2,51 m. Morile de la Putna, de la Sichieviţa şi unele de pe apa Rudãriei aveau pilonii înalţi de 1,80 m. În schimb la Gârnic şi la Rudãria, Moara Roşonea are pilonii de 2,51 m, iar cele douã Îndărătnice au pilonii de 2,10 m. O arhitecturã identicã a monumentelor ridicate pe piloni din lemn regãsim în Haţeg, la Ponoarele şi Râu de Mori, în Gorj la Arcani şi Câmpofeni40, de pe valea Jaleşului. Cele mai spectaculoase monumente de arhitecturã din lemn pe piloni s-au aflat pe valea Tismanei, la poalele Carpaţilor Meridionali. Pe cursul inferior al râului Tismana, în satele Vâlcean, Câlnicul de Sus, Hodoreasca, Gãleşoaia, Rogojelul, Roşia de Jiu au existat pânã în anul 1968 mori cu 4-6 roţi ridicate deasupra cursului de apã, ceea ce de altminteri a şi determinat structura arhitecturalã a acestora pe piloni foarte înalţi. Documentaţia despre moara cu şase roţi de pe Tismana, din satul Gãleşoaia, oferã repere de primã importanţã despre arhitectura acestor mori pe piloni masivi şi înalţi de 5-6 m (Fig. 7-8). Materialul de construcţie utilizat la bazinul de acumulare, sistemul de admisie, instalaţia hidrotehnicã şi la casa morii a fost exclusiv lemnul. Pereţii erau ridicaţi din cununi orizontale de bârne prelucrate, iar pentru învelitoare s-a apelat la şiţã. Planimetria morilor cu patru şi şase roţi de pe valea Tismanei reproduce la o scarã mãritã planul rectangular al construcţiilor monocelulare de mori cu o singurã roatã. S-a amenajat o camerã pentru morar pe aceeaşi structurã înaltã pe piloni, care uneori era delimitatã doar printr-un perete în spaţiul unde funcţionau instalaţiile de mãcinat, doar la morile cu şase roţi s-a construit o încãpere separatã, numitã conac (Fig. 7). Casa morarului flanca una din marginile morii.

Contaminarea arhitecturii din lemn cu arhitectura din zid este mai evidentã în zonele rurale unde arhitectura din zid a înlocuit casa tradiţionalã din lemn, acolo unde au existat resurse şi o tradiţie în aceastã privinţã. Mori de la Topleţ şi Ilidia, deci din spaţiul montan al Banatului, reflectã aceastã influenţã a arhitecturii din zid41. Pilonii din lemn de la morile

39 D. Ţeicu, op. cit., p. 212.40 V. Cãrãbiş, Morile şi pivele de pe valea Jaleşului, p. 27, 31.41 N. Ţãranu, Tipologia locuinţei ţărăneşti de tradiţie arhaică din Banat, în „Tibiscus, Etnografie”, 1975, p. 103 şi urm; Nicolae Sãcarã, Valori ale arhitecturii populare româneşti, Timişoara, 1987, p. 63; Paul Petrescu, Contribuţii la studiul arhitecturii populare din Banat, în „Anuarul Muzeului Etnografic al Transilvaniei, 1959–1961, p. 164-165.

580 Dumitru ŢEICU

de pe apa Bigãrului de la Topleţ au fost înlocuiţi cu pile de zidãrie. Au apãrut mori la Ilidia bunãoarã, ridicate parte din zid, parte din piatrã. Spaţiul subteran amenajat pentru instalaţia hidrotehnicã era acoperit cu o boltã semicilindricã din piatrã de calcar. Moara din Grop de la Ilidia, ridicatã în parte din zid şi în parte din lemn, reflectã aceastã influenţã a arhitecturii din zid, care se produce asupra arhitecturii tradiţionale din lemn, dupã mijlocul secolului al XIX-lea.

Morile ridicate pe pilaştri sau cele aşezate pe piloni din lemn au amenajat, la nivelul planşeului, un pridvor. Aceastã galerie deschisã, mãrginitã de o balustradã, o întâlnim la morile de la Topleţ, dar şi la mori de la Ponoarele, din Haţeg, cât şi la cele de pe valea Tismanei, de la Gãleşoaia bunãoarã, şi pe valea Jaleşului, la Arcani42. (Fig. 5-6, 8).

Adoptarea arhitecturii din zid pentru moara cu roatã orizontalã n-a adus modificãri structurale sau de formã ale acestor amenajãri hidrotehnice din lumea ruralã româneascã. S-au transpus într-o arhitecturã durabilã forme arhaice, de lungã tradiţie, care au fost integrate perfect în peisajul rural. Ilustrativã în aceastã privinţã este topografia satului Ilidia şi arhitectura din zid a caselor cu bolţi, pe sub care curge apa morilor. Morile din Ilidia, cunoscute în acte în prima jumãtate a secolului al XIX-lea, au impus ridicarea de case cu bolţi semicirculare amenajate peste ieruga morilor. Arhitectura în zid cu învelitoarea din ţiglã se impune în lumea ruralã a Banatului, cu precãdere în a doua jumãtate a secolului al XIX-lea.

Demersul cu privire la moara cu roatã orizontalã în România a vizat punctual doar chestiuni legate de stadiul actual al cercetãrii istoriografice, de difuziunea acesteia în spaţiul românesc şi de pãstrarea unui patrimoniu cultural afectat de dezintegrarea satului românesc din ultima jumãtate de veac. Confruntarea realitãţilor etnografice complexe din teren ale morii cu roatã orizontalã şi axul vertical cu imaginea promovatã în istoriografie sub forma şi numele moara cu ciutură relevã o profundã neconcordanţã, prin care în mod artificial roata orizontalã cu axul vertical a fost asimilatã ciuturei. O cercetare istoricã şi arheologicã pe o duratã lungã istoricã asupra difuziunii şi cronologiei morii cu roatã orizontalã va fi singura în mãsurã sã ofere argumente asupra momentului apariţiei acesteia în spaţiul nord dunãrean şi a impulsului sub care s-a propagat. Singur, argumentul etnologic nu poate oferi soluţii în aceastã privinţã, aşa cum s-a încercat, fenomenul difuziunii trebuie circumscris, asemenea oricãrui fenomen istoric, într-un cadru general european de istorie anticã şi medievalã.

42 V. Cãrãbiş, Morile şi pivele de pe valea Jaleşului (judeţul Gorj), 1968, p. 238, numitã tindã; H. Ruşdea, Morile cu ciutură de pe valea Tismanei, p. 204, numeşte târnaţ amenajarea galeriei din faţa conacului; N. Ţãranu, Tipologia locuinţei ţărăneşti de tradiţie arhaică din Banat, p. 100, fig. 12, casa cu târnaţ; D. Ţeicu, op. cit., p. 124, pridvorul numit „cindã” în sudul Banatului.

581Opinii cu privire la moara cu ciutură în România

Fig. 1. Structura morii cu ciuturã

582 Dumitru ŢEICU

Fig. 2. 1. a. butoni; b. ciuturã; c. gãleţeaua;2. secţiune verticalã cu butoni, ciuturã, gãleţea;3. admisie cu butoni; 4. admisie cu jgheab;5. structura unei mori din Mehedinţi, Valea Bahnei.

583Opinii cu privire la moara cu ciutură în România

Fig. 3. 1-3 palete, roatã orizontalã, fus; 5-6 ciuturã; 8. butuc; 4,7,9. gãleţea.

584 Dumitru ŢEICU

Fig. 4. Moara pe piloni din Gãleşoaia, j. Gorj, Ponoarele, j. Hunedoara, Arcani, j. Gorj.

585Opinii cu privire la moara cu ciutură în România

Fig. 5. Eftimie Murgu. Mori pe piloni pe apa Rudãria.

586 Dumitru ŢEICU

Fig. 6. Moara de pe apa Rudãriei; b. Moarã pe pile de zidãrie de la Topleţ.Gornea, Gârnic, Ilidia

587Opinii cu privire la moara cu ciutură în România

Fg. 7. Gãleşoaia, j. Gorj, Moara pe piloni cu şase roţi (dupã H. Ruşdea).

588 Dumitru ŢEICU

Fig. 8. Gãleşoaia, j. Gorj, Moara pe piloni cu şase roţi orizontale, secţiune orizontale, secţiune (dupã H. Ruşdea).

CONTRIBUŢII PRIVIND GENEZA ŞI EVOLUŢIA LOCUINŢEI ŢĂRĂNEŞTI DIN ŢARA MOŢILOR / BEITRÄGE ZUR ENTSTEHUNG

UND ENTWICKLUNG DER BAUERNWOHNUNG IM MOTZENLAND

Ioan Augustin GOIA*

Zusammenfassung. Der Autor analysiert die Entwicklung der bäuerlichen Wohnung auf dem Ghetarplateau (Apuseni-Gebirge, Gemeinde Gârda de Sus, Kreis Alba), ein bergiges Gebiet, das im Laufe des 19. Jahrhunderts etappenweise von Bewohnern aus dem Arieştal besiedelt wurde. Ausgangspunkt der Umsiedlung und somit der Entstehung der ersten dauerhaft bewohnten Häuser auf dem Ghetarplateau waren die Hütten der Handwerker, welche dort Holzgefäße herstellten. Seit dem Ende des 18. Jh. wurde geeignetes Holz zur Herstellung der Dauben zunehmend in den Wäldern auf dem Plateau gesucht. Die gesamte Familie begleitete den Handwerker, um ihm beim Herstellen der Dauben zu helfen und das Vieh auf den Lichtungen (die durch Roden jährlich grösser wurden) und im Wald zu hüten. Die ganze Familie lebte im Sommer in einer Hütte (coliba), die Familienunterkunft und Werkstatt zugleich darstellte. Da es unmöglich wurde, das hier gewonnene Heu ins Dorf zu transportieren (es gab keine Wege), wurde es im Winter an Ort und Stelle von den eigenen Haustieren verzehrt. Dafür wurden hier Winterunterkünfte für Menschen und Haustiere gebaut, die zusammen mit der Wiese selbst eine sogenannte mutătura („Übersiedelplatz”) bildeten. Der neue Typ der einzimmrigen saisonalen Unterkunft für Menschen wurde von den Dorfbewohnern casă de mutătură („Übersiedelhaus”) genannt. In der zweiten Phase, einige Jahrzehnte später, als die mit Wintermist gedüngte Wiese teilweise geackert und besät werden konnte, wurde die mutătura von einem jungen Paar in einen ständigen Bauernhof (măietoare) verwandelt. Die Umwandlung der Übersiedelhäuser (case de mutătură) in feste Familienwohnsitze bewirkte, dass die ersten permanent bewohnten Familienhäuser ebenfalls einräumig waren. Sie hatten aber vor der Haustüre eine mit Pfeilern abgestützte Laube (târnaţ), die für den Besitzer ein Symbol des ständig bewohnten Familienhauses darstellte. Erst später wurde der hintere Teil der Laube abgetrennt und zu einer Kammer (cămară) mit eigenem Eingang (neben dem Wohnzimmer) umfunktioniert.Die Tatsache, dass die einräumigen Familienhäuser auf dem Gheţarplateau eine Weile benutzt wurden, suggeriert die wirtschaftlichen Schwierigkeiten der jungen Familien, die nicht in der Lage waren, gleich (in einer armen und isolierten Gegend) große Bauten wie in den „Mutterdörfern” im Tal zu bauen (wo mehrere Generationen zu dem Wohlstand der Familie beigetragen hatten). Andererseits trug das Mutăturamilieu, wo die Bewohner dieses Gebietes ihre Ausbildungszeit verbrachten, zur Senkung der Komfortansprüche bei. Ebenso begünstigte die Isolierung dieser neuen Bauernhöfe den Konkurrenzgeist und die Nacheiferung nicht. Bemerkenswert ist die Tatsache, dass diese Besiedlungsform und diese Lebensweise auf dem Gheţarplateau eine einzigartige Dachstuhlform hervorgebracht haben, die bei Nebengebäuden, aber auch in dem Fall eines Hauses aus dem Jahre 1779 benutzt wurde. Der Dachstuhl wurde hier aus Fichtensparren gebildet, die mit dem gekrümmten Bazalteil (in Richtung Wurzel) abgesägt wurden. Diese Krummsparren (coarne cârne) wurden mit abwechselnden Schichten von Fichtenreisig und Holzspänen (die beim Herstellen der Holzgefässe als Abfall anfielen) gedeckt, eine einmalige technische Lösung in der rumänischen traditionellen Baukunst.Nach dem Zweiten Weltkrieg synchronisierte sich die Entwicklung der Grundrisse der Häuser auf dem Plateau schnell mit jenen aus dem Tal, weil die Baumeister aus dem

* Muzeul Etnografic al Transilvaniei Cluj-Napoca, auggoia@yahoo.com.