Cu privire la organizarea spatiului urban in Tara Moldovei in evul mediu, ASUI, 2013

•ANALELE ŞTIINŢIFICE

ALEUNIVERSITĂŢII „ALEXANDRU IOAN CUZA”

DIN IAŞI(SERIE NOUĂ)

ISTORIE

TOM LIX2013

Editura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi

COLEGIUL DE REDACŢIE:

Octavian Bounegru (Iaşi), Nelu Zugravu (Iaşi), Neculai Bolohan (Iaşi),Alexandru-Florin Platon (Iaşi), Ştefan-Sorin Gorovei (Iaşi),

Maria Magdalena Székely (Iaşi), Cristian Ploscaru (Iaşi), Claudiu Topor (Iaşi),Gabriel Leanca (Iaşi), Gheorghe Iacob (Iaşi), Lucian Leuştean (Iaşi),

Ovidiu Buruiană (Iaşi), Victor Spinei, m.c. al Academiei Române (Iaşi),Ioan Aurel Pop, membru al Academiei Române (Cluj-Napoca),

Ovidiu Cristea (Bucureşti), Antal Lukács (Bucureşti), † Barbu Ştefănescu(Oradea), Ion Eremia (Chişinău), Ion Varta (Chişinău), Ilie Luceac (Cernăuţi),Keith Hitchins (Urbana-Champaign), Dennis Deletant (Londra), Carol Iancu

(Montpellier), Hans-Christian Maner (Mainz).

COMITETUL DE REDACŢIE:

Petronel Zahariuc (director), Laurenţiu Rădvan (redactor şef),Lucreţiu Mihailescu-Bîrliba, Adrian Viţalaru (secretar de redacţie),

Mihai-Bogdan Atanasiu (secretar adjunct de redacţie).

Responsabilitatea pentru opiniile exprimate în textele publicate revine înexclusivitate autorilor.

Manuscrisele, cărţile şi revistele propuse pentru schimb,ca şi orice corespondenţă se vor trimite redacţiei:

Petronel Zahariuc

Facultatea de IstorieUniversitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi

B-dul Carol I 11,700506, Iaşi, România

Tel.: 40-(0)232-20.12.74e-mail: [email protected]

CUPRINS

Octavian Bounegru, Das Monumentum Ephesenum und die Begrenzung deshistrianischen Zollgebietes ................................................................................. 9

Ionuţ Acrudoae, Militari din Pannonia în legiunile X Gemina şi XIIII Gemina(secolele II-III P.Chr.). Consideraţii prosopografice ........................................ 17

Lucreţiu Mihăilescu-Bîrliba, Les étrangers en Scythie selon les sourcesépigraphiques (fin du IIIe siècle ap. J.-C. – VIe siècle ap. J.-C.) ....................... 33

***Tudor Mandache, Tipologia vârfurilor de săgeţi din Moldova secolelor XIV-XV.

Metodologie, clasificare şi analiză statistică ..................................................... 41Laurenţiu Rădvan, Mihaela Rădvan, Cu privire la organizarea spaţiului urban în

Ţara Moldovei în evul mediu ............................................................................. 61Ştefan S. Gorovei, Contribuţii la genealogia familiilor Tăutu şi Callimachi ............ 99Petronel Zahariuc, Les Relations entre les Principautés Roumaines et le monastère

de Xénophon du Mont Athos .............................................................................. 121Alexandru-Florin Platon, Noua reprezentare a trupului uman la începuturile

modernităţii în Europa de apus: de la corpul organic la corpul mecanic(sec. XVI-XVII) ....................................................................................................... 147

Elena Bedreag, Succesiunea testamentară între voinţa individuală şi cea aneamului în Moldova secolului al XVII-lea ....................................................... 165

Ioan-Augustin Guriţă, Date şi observaţii privitoare la Gavriil Callimachi îndemnitatea de Mitropolit al Thessalonicului ..................................................... 181

Iuliana Stavarachi, Biserica Sf. Nicolae cel Sărac din Muntenimea Iaşilor ............... 201***

Cristian Ploscaru, Confruntări politice şi atitudini faţă de reforma regulamentară înprimii ani ai ocupaţiei ruseşti în Moldova (1828-1830) ............................................ 211

Alexandru Istrati, Despre librării, cabinete de lectură şi cataloage de cărţi. Ce secitea pe vremuri în Ţările Române ..................................................................... 239

Cosmin Mihuţ, Câteva aspecte cu privire la eforturile diplomatice româneşti închestiunea secularizării averilor mănăstireşti (1862-1863) ................................ 253

Gheorghe Iutiş, Dispute cu privire la rolul programelor şcolare reflectate înpublicaţia „Revista Generală a Învăţământului” .............................................. 263

***Cătălin Botoşineanu, Între cariera universitară şi cea politică. Alegerea

senatorului Universităţii din Iaşi în primul deceniu interbelic .......................... 273Alexandra Toader, Cântec pentru tovarăşul Gh. Gheorghiu-Dej. Mihai Beniuc şi

realismul socialist .............................................................................................. 291Cristina Preutu, Tehnici ale propagandei comuniste în România. Noi perspective

de organizare la începutul anilor ’70 ................................................................ 303Ruxandra Alexianu, Etapa de început a conflictelor etnopolitice din Republica

Moldova şi Georgia: radicalizarea conducerilor separatiste ............................ 317

Cuprins

***Mihai Mîrza, Cheltuielile casei marelui vistiernic Toader Palade, după o samă din

anul 1752 ............................................................................................................ 333Ion Donat, Şerban Papacostea, Ţinuturile dintre Carpaţi şi Siret într-o descriere

austriacă de la sfârşitul secolului al XVIII-lea (VII) ......................................... 409Ancuţa Vlas, Adrian-Bogdan Ceobanu, Contributions documentaires françaises

concernant le mouvement séparatiste de Moldavie (3/15 avril 1866) ............... 429Ionuţ Nistor, Istorie şi propagandă la microfonul Radio România în timpul celui

de-al Doilea Război Mondial. Documente (Gh. I. Brătianu, Th. Capidan, EmilDiaconescu, Silviu Dragomir, C. C. Giurescu, Victor Papacostea) (II) ............ 443

***Recenzii şi note bibliografice ...................................................................................... 483

Sanna Lipkin, Textile–making in Central Tyrrhenian Italy from the Final Bronze Age tothe Republican Period, BAR International Series 2369, Oxford, Archaeopress, 2012, 163p., 44 pl. (Dănuţ Prisecaru); Mic dicţionar de divinităţi. O incursiune în panteonul Dacieiromane. Catalog de expoziţie, Cluj-Napoca, Editura Mega, 2012, 87 p. (Nelu Zugravu);Oliver Jens Schmitt, Südosteuropa und die Adria im späten Mittelalter, Herausgegebenvon Victor Spinei, Bucureşti-Brăila, Editura Academiei Române, Muzeul Brăilei,Editura Istros, 2012, 418 p. (Laurenţiu Rădvan); La storia di un ri-conoscimento: irapporti tra l'Europa Centro-Orientale e la Penisola italiana dal Rinascimento all'Etàdei Lumi, ed. de Cristian Luca şi Gianluca Masi, Brăila-Udine, Museo di Brăila, IstrosEditrice, Campanotto Editore, 2012, 455 p. (Laurenţiu Rădvan); Mariana Lazăr, „Sprefolosul acestei sfinte case”. Constituirea şi evoluţia domeniului mănăstirii Cotroceni(secolele XVII-XIX), Brăila, Muzeul Brăilei, Editura Istros, 2012, 420 p. (+ o hartă)(Petronel Zahariuc); Identităţile Chişinăului, coord. Sergiu Musteaţă, AlexandruCorduneanu, Chişinău, Editura Pontos, 2012, 224 p. (Iuliana Stavarachi); Mihai Chiper,O societate în căutarea onoarei. Duel şi masculinitate în România (1859-1914), Iaşi,Editura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, 2012, 306 p. (Cosmin Mihuţ); Daniel Cain,Diplomaţi şi diplomaţie în Sud-Estul european. Relaţiile româno-bulgare la 1900,Bucureşti, Editura Academiei Române, 2012, 232 p. (Claudiu-Lucian Topor); CarolIancu, Alexandru-Florin Platon (coordonatori), Profesori şi studenţi evrei. Enseignants etétudiants juifs, Iaşi, Editura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, 2012, 461 p.(Georgiana Leşu); „Luaţi Duh Sfânt...” – Condica hirotoniilor în diacon şi preot dinArhiepiscopia Iaşilor (1875-1985), ediţie realizată de lect. dr. pr. Daniel Danielescu,tipărită cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Teofan, Mitropolitul Moldovei şiBucovinei, Iaşi, Editura „Doxologia”, 2012, 180 p. (Ioan-Augustin Guriţă); Ministry ofForeign Affairs of Latvia, Ministry of Foreign Affairs of Romania, Honorary Consulateof Latvia in Bucharest, The Romanian Association for Baltic and Nordic Studies, TheRomanian-Latvian Relations. Diplomatic Documents (1918-1958), edited by SiviuMiloiu, Ēriks Jēkabsons, Laima Jēkabsone, Alexandru Ghişa, Târgovişte, EdituraCetatea de Scaun, 2012, 482 p. (Bogdan-Alexandru Schipor); Mihaela Teodor, Anatomiacenzurii. Comunizarea presei din România. 1944-1947, Târgovişte, Editura Cetatea deScaun, 2012, 340 p. (Alexandra Toader); Luminiţa Dumănescu, Familia românească încomunism, Cluj-Napoca, Presa Universitară Clujeană, 2012, 250 p. (Adrian Viţalaru);Tony Judt (with Timothy Snyder), Thinking the Twentieth Century, London, WilliamHeinemann, 2012, 432 p. (Alexandru-Florin Platon); Alain Besançon, Sainte Russie,Paris, Éditions de Fallois, 2012, 168 p. (Alexandru-Florin Platon); Vasile Munteanu, Paginide etnografie. Studii, articole, comentarii, Iaşi, Editura Palatul Culturii, 2012, 307 p.(Gheorghe Iutiş); O carte – document. Mircea Radu Iacoban, Zece ani de foc. O cronicăa Basarabiei (1990-2000), Iaşi, Editura Junimea, 2012, 747 p. (Ion Toderaşcu).

Abrevieri ..................................................................................................................... 529

CONTENT

Octavian Bounegru, Monumentum Ephesenum and the laying of boundaries inthe customs district of Histria ............................................................................ 9

Ionuţ Acrudoae, Soldiers from Pannonia in the X Gemina and XIIII Geminalegions (second and third centuries AD.). Prosopographical considerations ... 17

Lucreţiu Mihăilescu-Bîrliba, Scythian foreigners based on epigraphical sources(the end of the 3rd c. – the 6th c. AD) .................................................................. 33

***Tudor Mandache, The typology of arrowheads in fourteenth and fifteenth centuries'

Moldavia. Methodology, classification and statistical analysis ...................... 41Laurenţiu Rădvan, Mihaela Rădvan, Regarding the organisation of the urban

space in medieval Moldavia ............................................................................... 61Ştefan S. Gorovei, Contributions to the genealogy of Tăutu and Callimachi families 99Petronel Zahariuc, The relation between the Romanian Principalities and the

monastery Xenophon from Mount Athos ............................................................ 121Alexandru-Florin Platon, The New Representation of the Human Body in Western

culture: from the organic body to the mechanical body (16th-17th centuries) 147Elena Bedreag, Testamentary discourse between individual will and family laws in

17th century Moldavia ......................................................................................... 165Ioan-Augustin Guriţă, Notes and observations on Gavriil Callimachi, Metropolitan

of Thessaloniki .................................................................................................... 181Iuliana Stavarachi, The church of St. Nicholas the Poor from Iaşi, Muntenime

neighborhood ..................................................................................................... 201***

Cristian Ploscaru, Political confrontations and attitudes towards the Organic Statutereform in the early years of the Russian occupation in Moldavia (1828-1830) ... 211

Alexandru Istrati, Bookstores, Reading Rooms and Book Catalogues. What didpeople read in the Romanian Principalities ....................................................... 239

Cosmin Mihuţ, Considerations on the Romanian diplomatic efforts on the issue ofsecularizing monastic estates (1862-1863) ........................................................ 253

Gheorghe Iutiş, Disputes regarding the role of curricula in the „General Journalof Education” ..................................................................................................... 263

***Cătălin Botoşineanu, Between university and political career. The election of the

senator of the University of Iaşi in the first decade after the First World War 273Alexandra Toader, Song for Comrade Gh. Gheorghiu-Dej. Mihai Beniuc and the

socialist realism .................................................................................................. 291Cristina Preutu, Techniques of the Communist Propaganda in Romania. New

Perspectives on the Organization in the early 70’s ........................................... 303Ruxandra Alexianu, Early stage of ethno-political conflicts in the Republic of

Moldova and Georgia: the radicalization of the separatist leadership ................ 317

User

Typewritten text

.....

Content

***Mihai Mîrza, The expenses of the great treasurer Toader Palade's house based on

a registry from 1752 ........................................................................................... 333Ion Donat, Şerban Papacostea, The counties between the Carpathians and Siret in

an Austrian description from the end of the 18th century (VII) .......................... 409Ancuţa Vlas, Adrian-Bogdan Ceobanu, French documentary contributions

regarding the separatist movement in Moldavia (3/15 April 1866) .................. 429Ionuţ Nistor, History and Propaganda through Radio Romania's microphone

during the Second World War. Documents (Gh. I. Brătianu, Th. Capidan,Emil Diaconescu, Silviu Dragomir, C. C. Giurescu, Victor Papacostea) (II) ... 443

***Reviews and bibliographical notes ............................................................................. 483Abbreviations .............................................................................................................. 529

Analele Ştiinţifice ale Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, s.n., Istorie, LIX (2013), p. 61-98.

Laurenţiu RĂDVAN, Mihaela RĂDVAN

Cu privire la organizarea spaţiului urban în Ţara Moldoveiîn evul mediu*

Organizarea spaţiului urban în perioada medievală şi pre-modernă a atraspuţină atenţie din partea specialiştilor din România. Cu toate că tema este una deinteres la nivel internaţional1, majoritatea celor ce au arătat preocupare faţă desubiect sunt arhitecţi sau urbanişti, şi mai puţin istorici. Dacă ne gândim laactualitatea temei, în contextul modernizării prin care trec oraşele din România deazi şi pe fondul dezbaterii privind raportul dintre monumente – mai vechi sau mainoi – şi spaţiul contemporan, credem că situaţia merită să se schimbe. Înţelegereafelului în care a fost gândit acest spaţiu este cu atât mai importantă cu cât oraşeledin teritoriul locuit de români au apărut în perioada medievală, iar modul în careîntemeietorii acestora au gândit structura urbană se reflectă în evoluţia lor pânăastăzi. Traiectoria spaţială a majorităţii oraşelor a fost dictată de felul în care auapărut, ca şi de evoluţia ulterioară. Fiecare perioadă istorică şi-a lăsat amprentaasupra arealului urban, acesta fiind unul din motivele pentru care propunem textulde faţă. Totodată, încercăm să oferim un răspuns unei dileme ce priveşte oraşeledin Moldova de la finalul evului mediu: a cunoscut spaţiul urban de aici oorganizare regulată (care a luat în considerare anumite repere), sau dezvoltarea afost una întâmplătoare (care a ţinut cont doar de topografia locului)?

Această dilemă nu a dat curs unei dezbateri reale în istoriografie. Este dreptcă cercetătorii au emis opinii pe această temă, însă majoritatea istoricilor auînclinat spre a nu recunoaşte pentru vechile oraşe din spaţiul românesc existenţaunui teritoriu riguros organizat, în timp ce urbaniştii sau arhitecţii au mers, înanumite cazuri, pe ideea contrară. Istoricii au preferat să se refere mai des la„înfăţişarea târgurilor” şi mai puţin la felul în care era organizat spaţiul oraşului, iardacă au făcut trimitere la acest din urmă aspect au preferat să se refere la vatră,

* Acest studiu a fost realizat în cadrul unui grant al Autorităţii Naţionale Pentru Cercetare Ştiinţificădin România (ANCS), CNCS – UEFISCDI, proiect numărul PN-II-ID-PCE-2011-3-0562.1 Interesul cercetătorilor faţă de spaţiul urban s-a concretizat recent printr-o serie de conferinţe cutema Towns and spaces, organizate de Comisia Internaţională de Istorie a Oraşelor (Sibiu, 2011;Praga, 2012). La reuniunea de la Sibiu, subsemnatul a prezentat comunicarea Urban space in theRomanian Principalities of the Middle Ages: organized or random development? Views in Romanianhistoriography, de la care porneşte textul de faţă.

62 Laurenţiu Rădvan, Mihaela Rădvan

hotar, moşie sau ocol, adică organizarea spaţiului major al oraşelor. Mai des,referiri la acest subiect s-au făcut în contextul discutării populaţiei şi economieioraşelor şi al situării diferitelor grupuri etnice sau bresle2. Primele cercetări realeprivitoare la topografia urbană din Moldova, ca şi din Ţara Românească – cercetăricare au încercat să introducă în circuitul ştiinţific românesc concluzii proveninddintr-o abordare comparată – le datorăm unor arhitecţi. Eugenia Greceanu,răspunzând unor cereri care vizau lămurirea relaţiei dintre centrele istorice ale unororaşe şi „modernizarea” din perioada comunistă, s-a ocupat de situaţia din Roman,Botoşani şi Piteşti. Din anii ’80, Teodor Octavian Gheorghiu a arătat interes faţă deacest subiect şi a analizat evoluţia planurilor unor oraşe precum Buzău, Câmpulungsau Suceava. În fine, Emil Ioan Emandi a cercetat în detaliu, în unul din cele maibune studii în domeniu, evoluţia topografică a Sucevei3. Dincolo de Prut, MarianaŞlapac a iniţiat cercetări urbanistice cu privire la oraşele din spaţiul pruto-nistrean,aderând în bună parte, în ceea ce priveşte restul oraşelor, la ipotezele celor amintiţimai sus4. Concluziile acestora au arătat că, într-o anumită măsură, evoluţiaplanurilor oraşelor din ţările române (în Moldova în special) a urmat aceleaşiprincipii precum centrele urbane din Europa Centrală, unde o contribuţiasemnificativă la urbanizare au avut-o coloniştii germani. Teoriile enunţate au fostprimite cu reţinere de istorici, puţini fiind cei care le-au preluat sau le-au susţinut.În general, s-ar putea reproşa faptul că nu întotdeauna argumentele aduse îşi găsescsusţinere şi în izvoarele documentare ale epocii sau in rezultatele săpăturilorarheologice şi că aplicarea regresivă a planurilor pre-moderne sau moderne pesteposibilele planuri medievale poate fi forţată şi neconformă cu realităţile dinperioada de început a oraşelor. Este adevărat că la capitolul izvoare scrise situaţianu este bună, acest tip de surse nefiind de mare ajutor pentru înţelegerea evoluţieitopografice în perioada secolelor XIV-XVI. În ceea ce priveşte arheologia, înultimele decenii s-au făcut paşi importanţi înainte. S-au efectuat săpături în specialîn unele din oraşele vechi, unde au fost cercetate cu precădere reşedinţele domneştisau primele biserici: Iaşi, Suceava, Bacău, Siret; excepţie fac Baia, Trotuş şi

2 Elocvente sunt două studii fundamentale pentru cercetarea trecutului oraşelor: P. P. Panaitescu,Comunele medievale în Principatele Române, în Interpretări româneşti, ed. a II-a de Ştefan S.Gorovei, Maria-Magdalena Székely, Bucureşti, Editura Enciclopedică, 1994, p. 121-124, 141-144;Constantin C. Giurescu, Târguri sau oraşe şi cetăţi moldovene din secolul al X-lea până la mijloculsecolului al XVI-lea, ed. a II-a, Bucureşti, Editura Enciclopedică, 1997, p. 82-107, 144-154.3 Eugenia Greceanu, Structura urbană a oraşului Roman, mărturie a trecutului istoric, în RMM-MIA,XLIV (1975), nr. 2, p. 30-40 (versiunea în limba franceză, în RRH, 15 (1976), nr. 1, p. 39-56);Eugenia Greceanu, Ansamblul medieval Piteşti, Bucureşti, Muzeul Naţional de Istorie a României,1982; Emil Ioan Emandi, Habitatul urban şi cultura spaţiului. Studiu de geografie istorică. Suceavaîn secolele XIV-XX, Iaşi, Editura Glasul Bucovinei, 1996; Teodor Octavian Gheorghiu, RaduRadoslav, Spaţiul central al oraşului medieval românesc extracarpatic din secolele XIV-XVI, spaţiual coeziunii sociale. Elemente pentru un studiu comparatist european, în HU, I (1993), nr. 2, p. 153-173; Teodor Octavian Gheorghiu, Suceava medievală – geneză şi evoluţie până în prima parte asecolului al XVI-lea. Elemente morfo-structurale, în HU, XII (2004), nr. 1-2, p. 67-93 şi altele.4 Vezi Mariana Şlapac, Arta urbanismului în Republica Moldova. Privire de ansamblu, Chişinău,Academia de Ştiinţe a Moldovei, 2008, p. 33-61.

Cu privire la organizarea spaţiului urban în Ţara Moldovei 63

Adjud5. Din păcate, centrele istorice ale oraşelor au reprezentat un obiectivsecundar, fiind cercetate doar cu ocazia unor restaurări sau, mai des, odată cuamplele demolări pe care regimul comunist le-a făcut în anii ’70-’80 ai secoluluiXX. Din acest motiv, majoritatea informaţiilor furnizate de arheologie pentruvechile oraşe provin din aşa-numitele săpături de salvare.La nivel cartografic, ne putem baza pe hărţi sau planuri veridice abia pentruperioada de după 1700. E adevărat că la acel moment, în oraşele mari se observădeja unele transformări, prin apariţia unor noi cartiere sau pieţe, chiar schimbări deierarhii între străzi, vechile axe comerciale şi de tranzit cedând în unele cazuri loculaltora. Însă nu putem vorbi de acest lucru pentru toate oraşele, în special pentrucele mici, care nu au cunoscut în secolele XVII-XVIII o dezvoltare care să le fiafectat vechea tramă stradală; dimpotrivă, unele centre au stagnat sau au decăzut(unele au devenit chiar simple sate, precum Baia sau Cotnari). Din acest punct devedere, schimbări mai evidente au avut loc după perioada regulamentară. Lanivelul patrimoniului construit, războaiele nesfârşite şi calamităţile au făcut caprincipalele clădiri ce au supravieţuit în secolul al XIX-lea să fie bisericile,mănăstirile şi clădirile elitei (domni şi boieri). În cele mai multe cazuri, din caseleorăşenilor obişnuiţi au supravieţuit doar beciurile, ridicate pe mai multe niveluri,structura de la suprafaţă a acestora fiind înnoită după fiecare calamitate, potrivittehnicilor şi arhitecturii vremii. O parte din terenurile sau clădirile din oraşe au fostobţinute pe diverse căi de către Biserică, care de obicei le închiria orăşenilor.Opinia noastră, după parcurgerea variatelor surse ce ne stau la dispoziţie, este căaceste modificări nu au afectat în mod major planul iniţial al oraşelor medievale,străzile principale rămânând la locul lor. Putem vorbi de unele modificări la nivelulloturilor, care s-au micşorat în zonele comerciale (prin divizări, în urmamoştenirilor, vânzărilor etc.) sau s-au mărit în zonele de interes pentru boieri (careşi-au instalat reşedinţe în oraşele mari, unind loturi obţinute prin cumpărare sauprin danie domnească). O sursă foarte utilă pentru cercetarea topografică a oraşelor

5 Vasile Neamţu, Eugenia Neamţu, Stela Cheptea, Oraşul medieval Baia în secolele XIV-XVII, vol. I-II,Iaşi, Editura Junimea, 1980-1984; Vasile Neamţu, Istoria oraşului medieval Baia (CivitasMoldaviensis), Iaşi, Editura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, 1997); Alexandru Andronic, Iaşiipână la mijlocul secolului al XVII-lea: Geneză şi evoluţie, Iaşi, Editura Junimea, 1986; Mircea D.Matei, Contribuţii arheologice la istoria oraşului Suceava, Bucureşti, Editura Academiei Române,1963; idem, Civilizaţie urbană medievală românească. Contribuţii (Suceava până la mijloculsecolului al XVI-lea), Bucureşti, Editura Academiei Române, 1989; idem, Câteva consideraţii pemarginea începuturilor oraşului Siret, în lumina celor mai recente descoperiri arheologice, înRMM-MIA, XVII (1986), nr. 2, p. 19-25; Mircea D. Matei, Lucian Chiţescu, Cetatea de pământ de laBârlad. Monografie arheologică, Târgovişte, Editura Cetatea de Scaun, 2002; Alexandru Artimon,Civilizaţia medievală urbană din secolele XIV-XVII (Bacău, Tg. Trotuş, Adjud), Iaşi, EdituraDocumentis, 1998; Alexandru, Artimon, Oraşul medieval Trotuş în secolele XIV-XVII. Geneză şievoluţie, Bacău, Corgal Press, 2003; Victor Spinei, Începuturile vieţii urbane la Bârlad şi problemaberladnicilor, în AIIAI, vol. XVI (1979), p. 271-293; Victor Spinei, Elena Gherman, Şantierularheologic Siret (1993), în ArhMold, vol. XVIII (1995), p. 229-250; Stela Cheptea, Un oraş medieval:Hârlău, Iaşi, Centrul de Istorie şi Civilizaţie Europeană, 2000; Stela Cheptea, Şase veacuri de istorie, inCatedrala romano-catolică Iaşi, ed. Dănuţ Doboş, Iaşi, Editura „Presa Bună”, 2005, p. 9-61.


o reprezintă hărţile Principatelor şi planurile oraşelor făcute de austrieci sau ruşi înperioadele când au ocupat temporar aceste regiuni. Pentru Iaşi, planurile din 1769,1789-1790, 1819 sunt primele cunoscute de acest fel, ele fiind urmate de altele, totmai detaliate6. Celelalte oraşe ale Moldovei nu stau la fel de bine din acest punct devedere şi abia din secolul al XIX-lea situaţia se îmbunătăţeşte (planul din 1818 alRomanului7, 1853-Suceava, 1855-Siret etc.)8. Utile sunt şi hărţile de vecinătăţi, ceprezintă hotarele diverselor proprietăţi urbane, aflate prin arhive, dar puţincercetate. În ceea ce ne priveşte, am aderat în parte la concluziile specialiştiloramintiţi mai sus, încercând să aducem argumente suplimentare teoriilor enunţate.În rândurile ce urmează vom trata câteva studii de caz relevante, pentru unele dincele mai vechi oraşe din Moldova. De asemenea, precizăm că, din motive ce ţin devastitatea subiectului, ne vom ocupa de nivelul macro al temei organizării spaţiuluiurban, adică de planuri/distribuţie străzi/lotizare/repere constructive principale, şi maipuţin de nivelul micro, adică de loturi ca unităţi individuale/case/alte construcţii.

***

Unul din puţinele oraşe medievale din Moldova unde s-au întreprinscercetări arheologice de amploare, care au vizat nu numai bisericile medievale, ci şilocuinţele şi inventarul aşezării este Baia. Din păcate, nu s-a putut cerceta toatăsuprafaţa vechiului oraş şi nici nu s-a păstrat vreun plan mai vechi al aşezării, dedinainte de transformările aduse de ruralizarea din secolele XVII-XVIII. Ne bazămprin urmare doar pe ceea ce au dezvăluit săpăturile arheologice şi izvoarelenarative, ce oferă câteva indicii cu privire la existenţa unei organizări topograficesistematice a spaţiului în care s-au instalat locuitorii, o lotizare a terenului destul deriguroasă şi care prezintă similitudini cu situaţia din Transilvania9. Coloniştiigermani au venit aici după incendierea unei aşezări pre-urbane mai vechi, în urmacuceririi acestui teritoriu de către oştile trimise de regele Ungariei la jumătateasecolului al XIV-lea10. Pe seama lor putem pune reaşezarea dispunerii loturilor, în

6 Hărţile ruseşti din 1769 şi 1790 sunt reproduse în anexă în Documente privitoare la istoriaeconomică a României. Oraşe şi Târguri, seria A, vol. II, sub. red. lui Gh. Ungureanu et al.,Bucureşti, Direcţia Generală a Arhivelor Statului, 1960, fiind republicate şi analizate de Doina MiraDascălu, în Reconstituirea planului Iaşilor din veacul al XVIII-lea, în HU, XIV (2006), nr. 2, fig. 3-5, 9;planul rusesc din 1789 este publicat de Mariana Şlapac, în Arta urbanismului, p. 79, fig. 2.18.7 Planului din 1818, reprodus şi analizat de Eugenia Greceanu în studiul citat mai sus privitor laRoman, i se adaugă unul necunoscut, ce datează probabil din perioada Războiului Crimeii, descoperitde colegul Dan Dumitru Iacob la Arhivele de Stat din Viena.8 Planurile sunt răspândite în mai multe biblioteci sau arhive, puţine fiind publicate în studii saulucrări de specialitate. Cele mai utile sunt recentele atlase publicate de Comisia de Istorie a Oraşelordin România; pentru Moldova, s-au publicat Atlas istoric al oraşelor din România, seria A, Moldova,fasc. 1, Suceava, coord. Mircea D. Matei, Bucureşti, Editura Enciclopedică, 2005; Atlas istoric aloraşelor din România, seria A, Moldova, fasc. 2, Siret, coord. Dan Dumitru Iacob, Bucureşti, EdituraEnciclopedică, 2010; oraşul Roman este în lucru.9 E. Neamţu, V. Neamţu, S. Cheptea, Oraşul medieval Baia, vol. 2, p. 40-42, 46-47.10 Datare cu ajutorul unui gros de argint emis de Ludovic al Ungariei în anii 1346-1351 (Lia Bătrîna,Adrian Bătrîna, Contribuţii arheologice cu privire la aşezarea de la Baia în epoca anterioară


condiţiile în care, în secolul al XIV-lea, autohtonii nu aveau tradiţia unei lotizăririguroase, ce a ieşit la iveală cu ocazia cercetărilor arheologice. Ca un argumentsuplimentar se adaugă prezenţa pieţei centrale, care apare în documentelemedievale sub numele de „mijlocul târgului”11. Săpăturile au relevat faptul că, pelaturile acesteia, locuinţele sunt mai dese decât pe străzile secundare şi sunt dispusedupă un anumit plan, ceea ce susţine ideea că locuitorii au căutat să folosească lamaximum puţinul spaţiu existent, aici fiind vadul comercial cel mai bun12. Căaceastă piaţă nu se prezenta privitorului altfel decât o piaţă dintr-un oraş de pestemunţi aflăm indirect din cronica lui Bonfini, care susţine că Matia Corvin a locuitaici în 1467 (într-o casă de piatră din piaţa numită forum), cu ocazia campaniei dinMoldova13. Piaţa, ca şi principalele străzi din oraş au fost destul de devreme pavatecu piatră de râu, iar arheologii au descoperit chiar şi case încălzite cu sobe cucahle14, fapt specific la acea vreme doar curţilor princiare sau oraşelor din centrulEuropei, inclusiv Transilvania15. Putem presupune că piaţa era situată în locul undese reuneau principalele drumuri, ce veneau dinspre Bistriţa spre Neamţ şi Roman,respectiv drumul dinspre Suceava. De altfel, drumul de pe valea Moldovei a dat şiforma planului oraşului, alungit uşor pe direcţia nord-vest – sud-est.

Cum majoritatea orăşenilor era formată din saşi („saşii din Baia”, cărora lise adresau în câteva rânduri domnii)16, concluzia logică ar fi că aceştia au pusbazele unei organizări a spaţiului şi unui mod de viaţă tipice unei comunităţigermane. Putem susţine fără a greşi prea mult că saşii au ocupat centrul oraşului şiprincipala piaţă, unde îşi aveau biserica proprie, în timp ce românii au locuit înzonele periferice, încadrând pe saşi din două părţi. În fiecare din aceste cartiere,întâlnim biserici ortodoxe. Săpăturile din zona de nord-vest au evidenţiat o locuire

întemeierii statului feudal Moldova, în SCIVA, XXXI (1980), nr. 4, p. 604); pentru locuinţe cu pivniţeridicate după un specific nelocal, probabil săsesc (întâlnite şi la Sighişoara), vezi idem, Unele opiniiprivind aşezarea saşilor la Baia în lumina cercetărilor arheologice, în CA, VI (1983), p. 244-252;vezi şi E. Neamţu, V. Neamţu, S. Cheptea, op. cit., vol. 1, p. 22; vol. 2, p. 16.11 B. P. Hasdeu, Arhiva istorică, tom I, partea a II-a, Bucureşti, 1865, p. 21, nr. 290.12 A se vedea cercetările arheologice: E. Neamţu, V. Neamţu, S. Cheptea, op. cit., vol. 1, p. 156; vol. 2,p. 42; V. Neamţu, Istoria oraşului medieval Baia, p. 118-119, 153-154.13 Antonius de Bonfinis, Rerum Ungaricarum decades, tom IV, ed. I. Fógel, B. Iványi şi L. Juhász,Budapesta, 1941, p. 16-17; pentru campania din 1467, vezi Al. I. Gonţa, Strategia lui Ştefan cel Mareîn bătălia de la Baia (1467), în SRdI, XX (1967), nr. 6, p. 1128-1137, şi studiul recent al lui EmanuelAntoche, L’expédition du roi de Hongrie, Mathias Corvin en Moldavie (1467). Qui remportafinalement la bataille de Baia (14/15 décembre 1467)?, în Ştefan cel Mare la cinci secole de lamoartea sa, ed. Petronel Zahariuc, Silviu Văcaru, Iaşi, Editura Alfa, 2003, p. 197-225.14 E. Neamţu, V. Neamţu, S. Cheptea, op. cit., vol. 1, p. 36-37; 128-139; vol. 2, p. 12, 45-46.15 Fernand Braudel, Structurile cotidianului: posibilul şi imposibilul, vol. II, trad. Adrian Riza,Bucureşti, Editura Meridiane, 1984, p. 46-47.16 DRH, A, II, p. 34, nr. 26; p. 57, nr. 41. Vezi şi sigiliul „latin” al oraşului: Al. Lapedatu, Antichităţilede la Baia, în BCMI, 1909, p. 64; Emil Vîrtosu, Din sigilografia Moldovei şi Ţării Româneşti, în DIR,Introducere, vol. II, Bucureşti, Editura Academiei Române, 1956, p. 461-465; Ştefan S. Gorovei, Ampus pecetea oraşului, în MI, XII (1978), nr. 2, p. 36.


timpurie, chiar din secolul al XIII-lea17; biserica acestui cartier (Biserica Albă) nu aputut fi datată cu precizie, însă construcţia actuală nu este mai veche de secoleleXVI-XVII18. Prezenţa la Baia în 1499 a unui preot ortodox, pe nume Mihu, arată căla acea dată românii aveau cu siguranţă o biserică19. Un al doilea cartier al acestoraputea fi în partea de sud-est, la cca. 400 m de biserica catolică, unde Petru Rareş aconstruit în 1532 o nouă biserică ortodoxă, pe locul unui lăcaş mai vechi20. Dacăam încadra în oraşul medieval spaţiul de la Biserica Albă la biserica lui PetruRareş, am avea o suprafaţa de cca. 40 de hectare21.

Atacul lui Ştefan cel Mare din 1467 a dus la distrugerea aproape completăa oraşului, pentru ca invazia din 1476, cu efectele sale negative, să determine otreptată restructurare a planului aşezării, o parte fiind abandonată, probabil pentrucă nu mai merita renovată. În centru, necropola ce se dezvoltă în jurul bisericiicatolice duce la renunţarea în secolul al XVI-lea la o latură a pieţei, cea de sud22.Din a doua jumătatea a secolului al XVII-lea, războaiele neîncetate dintre polonezi,turci şi tătari fac ca oraşul să decadă, fără a-şi mai reveni în secolele următoare.Trama stradală a oraşului s-a schimbat, astfel că astăzi doar în mică parte mai poatefi recunoscută, la suprafaţă, situaţia din evul mediu23.

***

Dacă ne mutăm în Siret, prima „capitală” a tânărului „ducat” al Moldovei,identificăm, cu toată sărăcia izvoarelor, câteva indicii privitoare la modul cum seprezenta oraşul. Pentru perioada de început a aşezării, cercetările de teren,completate parţial de săpături arheologice, au evidenţiat existenţa la jumătatea sec.al XIV-lea a două nuclee de locuire: 1. o aşezare de meşteşugari şi negustori, peterasa pe care s-a dezvoltat viitorul oraş; 2. o posibilă cetate, pe dealul dinapropiere. Urme ale cetăţii încă nu au fost identificate, însă curtea primilor domniai ţării nu putea fi decât în apropierea locului unde a fost construită biserica Sfânta

17 N. Zaharia, Petrescu-Dîmboviţa, Em. Zaharia, Aşezări din Moldova de la paleolitic până în secolulal XVIII-lea, Bucureşti, Editura Academiei Române, 1970, p. 307.18 G. Balş, Bisericile şi mănăstirile moldoveneşti din veacul al XVI-lea, 1527-1582, Bucureşti, 1928,p. 39-46; Rada Teodoru, „Vechile biserici din Baia”, în SCIA seria „Artă Plastică”, XX (1973), nr. 2,p. 234-243; V. Neamţu, op. cit., p. 161-163.19 DRH, A, III, p. 419, nr. 236.20 Biserică ridicată de Ştefan cel Mare. Cercetări desfăşurate de Stela Cheptea în 1994 şi 1998:http://www.cimec.ro/scripts/ARH/Cronica/detaliu.asp?k=122, respectiv http://www.cimec.ro/scripts/ARH/Cronica/ detaliu.asp?k=1546 [16.01.2013].21 Pentru calculul tuturor suprafeţelor prezente în acest studiu, în urma trasării pe hartă a principalelorrepere luate în discuţie, am folosit Google Maps area control (http://www.daftlogic.com/projects-google-maps-area-calculator-tool.htm). Planurile obţinute au fost anexate la finalul studiului.22 Lia Bătrîna, Adrian Bătrîna, Date istorice şi arheologice despre biserica catolică din Baia, în„Suceava. Anuarul Muzeului Judeţean”, X (1983), p. 443; E. Neamţu, V. Neamţu, S. Cheptea, op. cit.,vol. 1, p. 37-38; vol. 2, p. 247.23 V. Neamţu, op. cit., p. 152-153.


Treime, ctitorie domnească. Nu putem situa această fortificaţie24 decât undeva laperiferia viitorului oraş, pentru că pe dealul pe care s-a dezvoltat acesta nu erasuficient spaţiu. Şi la Iaşi, Roman, Bacău sau Piatra lui Crăciun, curţile s-au aflat lamarginea vetrei urbane, de care erau separate prin elemente de apărare (ziduri depiatră, palisade, şanţuri, valuri de pământ). Pentru înţelegerea modului în care eragândit planul oraşului medieval propriu-zis, ne bazăm pe locul unde au fost ridicatebisericile (cele ce au supravieţuit) şi pe planurile târzii. Vatra principală a aşezării,zona cu cea mai mare densitate de locuire şi locul de unde a pornit nucleul oraşului,nu ocupa o suprafaţă prea mare, cca. 15-20 de hectare. Aici, pe „drumulmoldovenesc”, ce lega marile centre comerciale din Polonia (Liov, Cracovia) deporturile de la Marea Neagră (în special Cetatea Albă)25, s-a instalat o comunitatede germani. Prezenţa lor în număr mare este dovedită de menţionarea Siretului îndocumente ca un puternic centru catolic, dar şi de ceramica cenuşie ce le esteatribuită. Coloniştii au ocupat centrul aşezării, unde cercetările au evidenţiat odensitate mare de locuire26. Venirea străinilor s-a făcut cu acordul celui ce stăpâneaaşezarea, care a decis eliberarea locului unde să se stabilească nou-veniţii, precumşi drepturile de care ei beneficiau. Densitatea de locuire, ocupaţiile desfăşurate,obiectele descoperite i-au determinat pe arheologi să afirme că aşezarea catolicăprezenta în a doua jumătate a sec. al XIV-lea trăsăturile unui centru urban27. Nuavem informaţii cu privire la o biserică parohială a acestor germani, pentru că, încăde timpuriu, izvoarele amintesc bisericile ordinelor mendicante, instalate aicipentru operă misionară. Primii au fost franciscanii, a căror biserică (Sf. Fecioară)devine în 1371 reşedinţa episcopiei catolice, înfiinţată la cererea lui Laţcuvoievod28. Dominicanii au venit puţin mai târziu, înainte de 137829, şi au obţinutsprijinul mamei lui Petru I, Margareta, care i-a ajutat să construiască bisericadedicată Sf. Ioan Botezătorul30. Sfântul Ioan a devenit patronul spiritual al oraşului,figura sa fiind pusă pe emblema sigiliului comunităţii, ceea ce sugerează că aceastăbiserică, şi nu cea a episcopiei, a devenit reperul principal spiritual, dar şi spaţial alcomunităţii, dovadă amplasarea în piaţa centrală31. Ridicarea bisericii încă de la

24 Aşa cum am susţinut şi cu alte ocazii, în acea vreme, curţile domnilor nu puteau fi decât fortificate.În climatul politic nesigur din sec. al XIV-lea, nici un domn sau chiar boier nu ar fi ridicat o bisericăîntr-un loc deschis, fără protecţie. Urmele de arsură găsite la Siret sugerează că fortificaţia a încetatprobabil să mai existe în urma unui incendiu din al patrulea deceniu al sec. al XV-lea (LucianChiţescu, Cercetările arheologice din oraşul Siret, în RMM, XII (1975), nr. 3, p. 53).25 Vezi P. P. Panaitescu, Drumul comercial al Poloniei la Marea Neagră în evul mediu, în Interpretăriromâneşti, p. 83-84.26 Mircea D. Matei, Câteva consideraţii pe marginea începuturilor oraşului Siret, p. 20-23. Vezi şiconcluziile aceluiaşi autor din ultimul tratat de Istoria României, vol. III, coord. Ştefan Pascu, RăzvanTheodorescu, Bucureşti, Editura Enciclopedică, 2001, p. 509-510.27 Mircea D. Matei, op. cit., p. 23-25.28 Documente privitoare la istoria românilor culese de Eudoxiu de Hurmuzaki, vol. I, partea 2, ed. deN. Densuşianu, Bucureşti, 1890, p. 160, nr. 124; p. 168, nr. 131.29 I. C. Filitti, Din arhivele Vaticanului, vol. I, Bucureşti, 1913, p. 9, nr. IV.30 Atlas istoric. Siret, planul nr. IV.31 Emil Vîrtosu, op. cit., p. 476-477.


început în această piaţă credem că este confirmată indirect de primul documentintern al Moldovei pe care îl cunoaştem, cel prin care Petru I acorda venitulcântarului (libra) din oraş32; deşi în secolele XVI-XVIII Siretul a decăzut, nu auavut loc transformări de ordin urbanistic care să-i afecteze vechiul plan33.

În oraş s-a aflat şi o comunitate de armeni, prezenţi aici dinainte de 1388,când Siretul este pomenit ca făcând parte din rândul centrelor armeneşti supusejurisdicţiei episcopului armean de la Liov34. Biserica lor funcţiona la 1507, fiinddărâmată în 1551 din ordinul lui Ştefan Rareş. A fost ulterior refăcută şi se pare căi s-a adăugat un al doilea lăcaş, potrivit lui Bandini35. Informaţia nu ar fi fără temei,dacă ţinem cont că armenii apar alături de „târgoveţii vlahi” în întărirea dată deRadu Mihnea pentru un loc din hotarul oraşului36. Nu s-au păstrat informaţii dinepocă care să ajute la „aşezarea” pe hartă a acestor biserici, astfel că pentru aaproxima locul unde se afla în oraş cartierul armenesc ne bazăm pe date mai târzii.Simeon Reli, când încearcă să identifice poziţia bisericii Sf. Ioan, transmite că în1885, cu ocazia unor lucrări, s-au descoperit urmele unei biserici cu plan în formăde cruce, inclusiv ale unei clopotniţe ce avea în pardoseală încastrate numeroasepietre de mormânt armeneşti. Autorul citat crede că aici era biserica dominicană,lângă care s-ar fi îngropat şi armenii catolici, ipoteză cu care nu putem fi de acord,datorită prezenţei acelor morminte armeneşti. Mai probabil, în acest loc se aflachiar una din bisericile armenilor (şi, implicit, cartierul acestora), într-o margine aoraşului, între actualele biserici catolică şi greco-catolică37.

De asemenea, nu ştim cu precizie unde erau situaţi românii în primelesecole de existenţă ale oraşului. O parte din ei se aflau probabil la periferie,existenţa unei suburbii (suburbio) fiind confirmată de un act dat de Petru Aron(1456)38. Cu informaţiile actuale este imposibil de stabilit rolul pe care acest cartiersau suburbie l-a avut în formarea oraşului. Probabil, este vorba de zona dinapropierea bisericii Sf. Treime, ce exista dinainte de venirea coloniştilor şi care arămas până astăzi la marginea oraşului (la cca. 300-400 m. de centru). Pe măsurăce oraşul a crescut şi populaţia a devenit mai amestecată, românii au jucat un rol tot

32 DRH, A, I, p. 1, nr. 1.33 Atlas istoric. Siret, p. VI-VIII; planul nr. IV). Din păcate, centrul vechi al Siretului nu şi-a încheiat„epopeea”, mai multe modificări radicale fiind aduse în perioada comunistă.34 P. P. Panaitescu, Hrisovul lui Alexandru cel Bun pentru episcopia armeană din Suceava (30 iulie1401), în RIR, vol. IV (1934), p. 47.35 Marco Bandini, Codex. Vizitarea generală a tuturor bisericilor catolice de rit roman din ProvinciaMoldova, 1646-1648, ed. Traian Diaconescu, Iaşi, Editura Presa Bună, 2006, p. 230.36 DIR, A, XVII, IV, p. 272, nr. 327.37 Opinia lui Reli, conform căreia biserica dominicană s-ar fi aflat în altă parte decât pe locul actualeibiserici ortodoxe Sf. Ioan (Simeon Reli, Oraşul Siret în vremuri de demult, Cernăuţi, 1927, p. 65-66)nu se susţine. Nu numai poziţia aparte, în centrul oraşului, şi importanţa ei pentru comunitate (dovadăplasarea figurii Sf. Ioan pe sigiliul oraşului), pledează în favoarea acestei continuităţi, ci şidescoperirea în 1891 a ceea ce pare un osuar (specific catolic) în zona bisericii din piaţă (informaţieoferită de acelaşi Reli, op. cit., p. 115-116).38 M. Costăchescu, Documentele moldoveneşti înainte de Ştefan cel Mare, vol. II, Iaşi, 1932, p. 779,nr. 230.


mai important. Revendicarea la Liov în 1507 a moştenirii lui Nicolae Brânză dinSiret ne arată că acesta era un mare negustor, probabil membru al patriciatuluioraşului; avusese mulţi bani (floreni tartaricales, aspre antique, denari, grossisvalachicis etc.), obiecte de argint şi o casă de piatră în Liov, pe lângă bunurile dinoraşul de reşedinţă39. Alte repere în ce priveşte poziţia comunităţii românilor dinSiret sunt date de bisericile ortodoxe: bisericii domneşti i se adaugă, probabil lafinele sec. al XVI-lea, biserica preotului Mihul40, înlocuită secolul următor debiserica schitului Sf. Onufrei, ctitorită de Ştefan Petriceicu41. Acesta a ridicat, peacelaşi loc şi păstrând acelaşi hram, biserica ortodoxă Sf. Ioan Botezătorul,continuatoare simbolică a vechii biserici dominicane din centrul oraşului. În jurulanului 1730, la marginea dinspre sud-vest a Siretului, Ioan Sbiera va ridica bisericaSf. Dumitru42. În fine, în sec. XVI-XVII se stabilesc în oraş şi unii greci, o uliţăluând chiar numele de „Uliţa grecilor”43.

În concluzie, Siretul a cunoscut o situaţie fluctuantă din punct de vedere alorganizării spaţiului, din motive ce ţin de evoluţia istorică locală. Începuturile parsă situeze oraşul în rândul celor dezvoltate după modelul central-european, cu ocomunitate germană reunită în jurul pieţei centrale, dar şi a bisericilor ordinelormendicante; li se alătură armenii şi românii, spre periferie şi pe dealul învecinat.Situaţia ulterioară schimbă raportul de forţe din comunitate, autohtonii devinelementul cel mai important, în timp ce spaţiul urban nu mai este la fel de regulat.Dacă zona centrală îşi păstrează specificul de spaţiu intens locuit, cu loturi mici şidese, zona periferică prezintă un aspect mai mult rural, cu loturi mari şi neregulate,adaptate terenului44. Dispunerea planului oraşului este dată de amplasarea de-alungul „drumului moldovenesc”, care aici urma o direcţie nord-vest – sud-vest, cuo schimbare de traseu în zona pieţei. Aici se realiza intersecţia dintre căile ceveneau de la Cernăuţi, Suceava şi Dorohoi şi tot spre acest loc convergeauprincipalele străzi.

Instalarea autorităţilor austriece după 1774 va contribui, din nou, laschimbări în comunitate (în sensul unei creşteri şi diversificări), dar şi la uneletransformări din punct de vedere urbanistic (în sensul unei mai bune regularizări aaşezării). Piaţa din faţa bisericii Sf. Ioan, care îşi pierduse importanţa în sec. alXVIII-lea, este extinsă şi modernizată45, drumuri noi sunt tăiate spre Suceava şiCernăuţi, oraşul intrând astfel într-o altă etapă a evoluţiei sale.

39 N. Iorga, Relaţiile economice ale ţărilor noastre cu Lembergul, vol. I, Bucureşti, 1900, p. 30-31.40 DIR, A, XVII, IV, p. 190, nr. 236.41 Noii biserici i se dăruieşte în 1673 de către ctitor o parte din moşia oraşului Siret (Din tezauruldocumentar sucevean. Catalog de documente (1393-1849), ed. Vasile Gh. Miron et al., Bucureşti,Direcţia Generală a Arhivelor Statului, 1983, p. 192, nr. 570).42 N. Stoicescu, Repertoriul bibliografic al localităţilor şi monumentelor medievale din Moldova,Bucureşti, Direcţia Patrimoniului Cultural Naţional, 1974, p. 761.43 Vezi şi Simeon Reli (op. cit., p. 58, 93), care situează această stradă între oraş şi dealul Sasca.44 Atlas istoric. Siret, p. VII.45 Simeon Reli, op. cit., p. 105-108.


***

Suceava reprezintă un alt caz interesant de organizare a spaţiului urban.Săpăturile arheologice indică la marginea terasei viitorului oraş prezenţa uneiaşezări dinainte de formarea Moldovei46. Situarea pe „drumul moldovenesc”, ce adevenit important la finele sec. al XIV-lea, a favorizat această aşezare, care a intratîn atenţia domniei. Ulterior, reţeaua locală de drumuri s-a diversificat, astfel că însec. XV-XVIII, la Suceava se afla una din marile intersecţii ale ţării, cu drumurispre şi dinspre Bistriţa, Baia, Siret, Dorohoi sau Botoşani47. La sfârşitul sec. alXIV-lea, cercetările arheologice sugerează o substanţială creştere a spaţiului locuit,care poate fi pusă tot pe seama unor grupuri de colonişti, aşezaţi aici înainte, darmai ales în timpul şi după domnia lui Petru I. De numele acestui domn se leagădecizia de mutare a reşedinţei principale a ţării de la Siret la Suceava48. Între timp,Moldova se extinsese mult spre răsărit şi spre sud şi, cu toate că era doar la o zi demers de Siret, Suceava era mai bine poziţionată geografic şi administrativ în cadrulţării şi mai puţin vulnerabilă la un atac venit din nord, dinspre Polonia. Credem cărolul jucat de domnul amintit în ridicarea oraşului a fost hotărâtor, inclusiv lanivelul organizării spaţiului urban, deciziile luate de el marcând practic evoluţiaulterioară a oraşului. În primul rând, Petru a ridicat la Suceava o nouă fortificaţie,dar şi o curte domnească, transformând aşezarea într-un veritabil centru de putere.Mai întâi, a ales un loc la nord-vest de oraş, unde a ridicat mica cetate de la Şcheia,pentru a supraveghea drumul spre Transilvania, fortificaţie ce nu s-a doveditviabilă pe termen lung. O altă cetate, mai mare şi mai trainică, a fost ridicată la estde oraş. În acelaşi timp, domnul a construit în oraş o reşedinţă, precum şi bisericaMirăuţi49. Instalarea curţii a determinat restructurarea planului aşezării dinapropiere, căci sunt dovezi că unele locuinţe, ce se aflau deja aici, au fostdesfiinţate. În funcţie de curte (nucleul politic), s-a stabilit locul pieţei (nucleuleconomic) şi s-au trasat primele străzi. Domnii ce i-au urmat lui Petru autransformat reşedinţa domnească într-un adevărat palat, ce acoperea o suprafaţă de

46 Mircea D. Matei, Contribuţii arheologice la istoria oraşului Suceava, p. 66-67, 78-81; idem,Premisele formării oraşului medieval Suceava şi rolul aşezării până la mijlocul secolului al XIV-lea,în SCIVA, XXVIII (1977), nr. 1, p. 82-83; idem, Geneză şi evoluţie urbană în Moldova şi ŢaraRomânească până în secolul al XVII-lea, Iaşi, Editura Helios, 1997, p. 75-76.47 Detalii în Emil I. Emandi, op. cit., p. 257-259. Vezi şi Marius Chelcu, Drumuri şi oraşe în Moldovasecolelor XVI-XVIII. Câteva observaţii, în Civilizaţia urbană din spaţiul românesc în secoleleXVI-XVIII. Studii şi documente, ed. de Laurenţiu Rădvan, Iaşi, Editura Universităţii „Alexandru IoanCuza”, 2006, p. 166-168.48 Posibile motive ale mutării la Matei, Civilizaţie urbană medievală, p. 56-58; Laurenţiu Rădvan,Oraşele din ţările române în evul mediu (sfârşitul sec. al XIII-lea – începutul sec. al XVI-lea), Iaşi,Editura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, 2011, p. 399-400.49 Lia Bătrîna, Adrian Bătrîna, Contribuţii arheologice la cunoaşterea primului lăcaş al MitropolieiMoldovei: biserica Mirăuţilor din Suceava, în CA, V (1982), p. 215-221; iidem, Contribuţiacercetărilor arheologice la cunoaşterea arhitecturii ecleziastice din Moldova în secolele XIV-XV, înSCIVA, XL (1994), nr. 2, p. 150-151.


cca. 0.26 hectare; tot ansamblul ce aparţinea domniei, inclusiv grădina, avea osuprafaţă de cca. două hectare50.

Aceste iniţiative nu sunt singurele care ne arată că la Suceava avem de-aface cu o planificare mai riguroasă decât în cazul altor oraşe din Moldova.Săpăturile efectuate în preajma curţii domneşti confirmă o densitate mare delocuire: au fost descoperite aproape 30 de locuinţe, situate foarte aproape unele dealtele; distanţa dintre ele varia între 2-3 şi 5-6 metri. Tendinţa era deci ca acestecase să se unească într-un front continuu, locuinţele aparţinând negustorilor şimeşterilor bogaţi sau unor boieri. Deşi oraşul a trecut prin mai multe distrugeri în adoua parte a sec. al XV-lea (1476, 1485, probabil 1497, 1538), zona a fostreconstruită de fiecare dată, cu case mai bune, din piatră51. Din aceste case ausupravieţuit doar pivniţele (cca. 100), iniţial mai modeste, căptuşite cu lemn, apoidin piatră şi cărămidă. Aria în care au fost descoperite aceste pivniţe acoperă înzona centrală cca. 18 hectare52. Descrierile şi planurile moderne ale oraşuluiconfirmă existenţa la intersecţia principalelor drumuri a unei pieţe centrale,mărginită de loturi înguste şi lungi, înşiruite ordonat. În sec. al XVII-lea (maiprobabil în secolul anterior, când oraşul era încă în ascensiune), zona comercială afost divizată în două părţi: piaţa veche53, pavată, rămâne în „jos” (târgul de jos),adăugându-i-se piaţa de sus (târgul de sus), cele două denumiri extinzându-se – lafel ca la Iaşi – şi pentru părţile adiacente din oraş54. Cercetările urbanistice ale luiEmil Ioan Emandi au arătat că planul şi suprafaţa acestei pieţe, de cca. 20 ha, ca şiale oraşului medieval, de cca. 100 ha, apropie Suceava de oraşe similare din spaţiulpolon şi german55. Modul regulat în care se prezintă această parte a oraşului aratăcă a avut loc o planificare, de care nu pot fi responsabili decât domnia (care apermis şi asigurat cadrul ocupării terenului) şi coloniştii (care au ocupat şiorganizat acest spaţiu). S-a avansat ipoteza că la Suceava colonizarea nu a vizat un

50 Mircea D. Matei, Emil I. Emandi, Cetatea de scaun şi curtea domnească din Suceava, Bucureşti,Editura Sport Turism, 1988, p. 130-165; Emil I. Emandi, op. cit., p. 288-290.51 Confirmare documentară târzie, de la jumătatea sec. al XVI-lea, cu privire la casele de piatră dinoraş, în Ilie Corfus, Documente privitoare la istoria României culese din arhivele poloneze. Secolul alXVI-lea, vol. I, Bucureşti, Editura Academiei Române, 1979, p. 139, nr. 68.52 Gh. Diaconu, Observaţii cu privire la urmele vechiului târg al Sucevei în vremea marilor asediiotomane şi polone din veacul al XV-lea, în SMIM, I (1956), p. 267-274; Mircea D. Matei, Emil I.Emandi, op. cit., p. 158-162.53 Probabil aceasta este „piaţa mare” dintr-o scrisoare a lui Belsius (1562), în care se pomeneşte oexecuţie (Călători străini despre ţările române, vol. II, ed. Maria Holban, M. M. Alexandrescu-Dersca Bulgaru, Paul Cernovodeanu, Bucureşti, Editura Ştiinţifică, 1970, p. 155).54 Şantierul arheologic Suceava – Cetatea Neamţului, în SCIV, VI (1955), nr. 3-4, p. 784, 789; pavajelângă curte la p. 772-773 şi pavaje din sec. al XV-lea în oraş, probabil de la Alexandru cel Bun, în IonNestor et al., Şantierul arheologic Suceava, în MCA, IV (1957), p. 253-255; Uliţa Mare, „sauBoierească”, apare ca pavată cu piatră (Suceava. File de istorie. Documente privitoare la istoriaoraşului, 1388-1918, vol. I, ed. Vasile Gh. Miron et al., Bucureşti, Direcţia Generală a ArhivelorStatului, 1989, p. 431, nr. 276); Mircea D. Matei, Emil I. Emandi, op. cit., p. 155-156; Emil I.Emandi, op. cit., p. 263-268; T. O. Gheorghiu, Suceava medievală, p. 83-86; Atlas istoric. Suceava,planul nr. VI.55 Emil I. Emandi, op. cit., p. 299-300.


spaţiu anume din oraş, nou-veniţii aşezându-se pe locurile găsite libere în aşezareace deja exista aici56. Această variantă ni se pare mai puţin plauzibilă, pentru cătrebuie să ţinem cont de faptul că orice grup colonist avea tendinţa firească de a seaşeza grupat, pentru a-şi păstra identitatea, atât etnică şi religioasă. În plus, trebuiasă se ţină cont de stăpânul aşezării, care era domnul.

De altfel, faptul că spaţiul central prezintă un aspect regulat, precum şi celedouă străzi paralele ce s-au dezvoltat în continuarea pieţei, denotă o anumitălotizare a terenului. Planurile târzii, privite chiar şi cu prudenţa dată de momentulcând au fost ridicate, indică o densitate mare a loturilor, ce erau de formădreptunghiulară57. Cel mai uşor de identificat este locul unde s-a aflat comunitateaarmeană, în partea de nord-vest a oraşului, pe o latură a pieţei (târgul de sus). La1401, când autoritatea episcopului armean din Polonia a fost extinsă şi asupraMoldovei, numărul armenilor din Suceava era probabil destul de mare, ei formândde la bun început un grup aparte în cadrul oraşului. După modelul din Polonia, auprimit dreptul de a-şi alege un reprezentant propriu (voit) şi 12 pârgari58, instituţiice aveau autoritate numai asupra grupului lor, individualizându-i în cadrulcomunităţii orăşenilor. Fiind destul de numeroşi (probabil cea mai mare comunitatedin Moldova)59, armenii au ridicat în timp mai multe biserici: Sf. Maria (aflată înpiaţă), Sf. Cruce60, ultima iniţial de lemn, refăcută în piatră în 152161; în cartierullor, au construit biserica Sf. Simeon (1513), iar în afara oraşului, au ridicat bisericaSfântul Axentie, ce a servit apoi unui complex monastic (azi mănăstirea Zamca)62;la câţiva kilometri sud-vest de oraş, un armean a ctitorit mănăstirea Hagigadar(1512)63. Cartierul, desfăşurat iniţial pe cca. cinci hectare, se întindea de-a lungulUliţei Mari Armeneşti (pomenită în 1597)64, care pornea din piaţă şi avea un traseuaproape paralel cu al Uliţei Fruntea65; se numea astfel pentru că, paralelă cu ea, a

56 Paraschiva-Victoria Batariuc, Din nou despre ceramica cenuşie de la Suceava, în ArhMold, XXV(2002), p. 232-233.57 Emil I. Emandi, op. cit., p. 263-268, 294-295; Atlas istoric. Suceava, planurile V-VII.58 DRH, A, II, p. 4, nr. 4; Al. Rosetti, Scrisori româneşti din Arhivele Bistriţei (1592-1638), Bucureşti,1944, p. 32, nr. 5.59 Vezi DRH, A, I, p. 392, nr. 276; II, p. 9, nr. 7; p. 10, nr. 9; Din tezaurul documentar, p. 68, nr. 94.60 La una din aceste două biserici face referire un document din 1768, care aminteşte „bisericaarmenească care se află în mijlocul oraşului” (Suceava. File de istorie, p. 431, nr. 276).61 Preotul armean de la Sf. Cruce apare în actele Liovului, în 1554 (N. Iorga, Studii şi documente cuprivire la istoria Românilor, vol. XXIII, Bucureşti, 1913, p. 340, nr. 154).62 Călători străini, vol. V, ed. Maria Holban, M. M. Alexandrescu-Dersca Bulgaru, PaulCernovodeanu, Bucureşti, Editura Ştiinţifică, 1973, p. 182; P. P. Panaitescu, op. cit., p. 50;N. Stoicescu, op. cit., p. 801, 810-812; N. Constantinescu, Mănăstirea armenească Zamca – Suceava,în MMS, XXXV (1959), nr. 3-4, p. 236-244); Paraschiva-Victoria Batariuc, Biserici dispărute laSuceava, în HU, XV (2007), nr. 1-2, p. 195.63 Călători străini, vol. IV, ed. Maria Holban, M. M. Alexandrescu-Dersca Bulgaru, PaulCernovodeanu, Bucureşti, Editura Ştiinţifică, 1972, p. 346.64 Suceava. File de istorie, p. 208, nr. 81.65 Emil I. Emandi, op. cit., p. 274-275; Paraschiva-Victoria Batariuc, op. cit., p. 194.


mai apărut o Uliţă, numită tot Armenească (1623)66. Loturile de aici, aşa cum suntsurprinse în planul târziu din 1856, sunt de dimensiuni mari şi mijlocii67.

Nu îi putem aşeza cu precizie pe saşii şi ungurii catolici, căci nu a maisupravieţuit nici una din bisericile lor din acea perioadă. Ceramica cenuşie decalitate superioară, ce este pusă pe seama germanilor veniţi din Polonia, a fostgăsită în tot oraşul şi la cetatea Şcheia68. Cercetările mai vechi considerau căprezenţa acestora trebuie pusă în legătură cu lucrările de la curte şi cele două cetăţide lângă oraş, însă extinderea ariei descoperirilor arată că avem de-a face şi cusimpli meşteşugari şi negustori69. Discuţia privitoare la comunitatea catolică de laSuceava se complică dacă se admite că ei au construit o biserică catolică lângăcurtea domnească. Situată la mică distanţă, această biserică, destul de mare cadimensiuni, ridică unele semne de întrebare, pe care nu le detaliem aici70; aceastăbiserică, catolică sau nu, a dispărut la începutul secolului al XV-lea. Şi la curte, îngrădină, se va ridica o biserică catolică, ale cărei începuturi nu sunt cunoscute şicare servea probabil nevoilor catolicilor ce-l slujeau pe domn71. Ulterior, puţin maila nord, catolicii au construit altă biserică: în cadrul săpăturilor arheologice din anii’50 au ieşit la iveală, la punctul numit Drumul Naţional, fundaţiile demantelate aleunei biserici (datată în a doua jumătate a sec. al XV-lea), ce se afla în mijlocul unuicimitir, folosit de la sfârşitul sec. al XIV-lea şi până în sec. al XVII-lea. Niciaceasta nu a avut o soartă mai bună, săpăturile arheologice susţinând că a fostdemolată sistematic la jumătatea sec. al XVI-lea72, probabil în timpul prigoanei luiŞtefan Rareş (1551)73. În a doua parte a secolului amintit, după ce situaţia politicăs-a mai liniştit, este ridicată în apropiere ultima biserică din cartier, ce a funcţionat

66 Suceava. File de istorie, p. 242, nr. 104.67 Atlas Suceava, planul nr. VI.68 Paraschiva-Victoria Batariuc, Din nou despre ceramica cenuşie, p. 220-232.69 Gh. Diaconu, N. Constantinescu, Cetatea Şcheia. Monografie arheologică, Bucureşti, EdituraAcademiei Române, 1960, p. 72-82; Mircea D. Matei, Contribuţii arheologice la istoria oraşuluiSuceava, p. 48-57, p. 131-151; Paraschiva-Victoria Batariuc, op. cit., p. 232.70 Documente Hurmuzaki, vol. XIV, partea 1, p. 18, nr. 41; M. D. Matei, Al. Rădulescu, Al. Artimon,Bisericile de piatră de la Sf. Dumitru din Suceava, în SCIV, XX (1969), nr. 4, p. 542-547; Mircea D.Matei, Două descoperiri întâmplătoare de la Suceava şi implicaţiile lor istorice, în MMS, XLVIII(1972), nr. 1-2, p. 35-48; Petre Ş. Năsturel, D'un document byzantin de 1395 et de quelquesmonastères roumains, în Travaux et mémoires, 8, Hommage à M. Paul Lemerle, Paris, Éditions E. deBoccard, 1981, p. 345-351; Paraschiva-Victoria Batariuc, Biserici dispărute, p. 204.71 Călători străini, vol. V, p. 182, 239; Marco Bandini, Codex, p. 220; Emil. I. Emandi, op. cit., p. 285.72 Planul bisericii (navă centrală cu o absidă poligonală şi o navă laterală spre nord, pietrele demormânt cu inscripţii latine, monedele ungureşti găsite, ca şi osuarul descoperit în apropiere auindicat că este vorba de o biserică catolică. Detalii în Şantierul arheologic Suceava – CetateaNeamţului, p. 782-787; I. Nestor, T. Martinovici, M. Matei et al., Şantierul arheologic Suceava, înMCA, V (1959), p. 609-611; Trifu Martinovici, Ştefan Olteanu, Şantierul Suceava, în MCA, VI(1959), p. 687-689; Gh. Diaconu, Contribuţii la cunoaşterea culturii medievale de la Suceava înveacurile XV-XVI, în MCA, VI (1959), p. 913-923; Paraschiva-Victoria Batariuc, op. cit., p. 191-192.73 Călători străini, vol. V, p. 25.


până în sec. al XVII-lea, inclusiv74. Plasarea tuturor acestor biserici în acelaşispaţiu ne arată că aici – la nord de curte, între piaţă şi marginile terasei oraşului – afost cartierul catolic, întins pe cca. trei-patru hectare, cu o lotizare ce nu mai poatefi identificată în planurile din epoca modernă; doar pe latura dinspre piaţă ausupravieţuit câteva laturi lungi şi înguste, specifice zonelor comerciale, undedensitatea locuirii şi a dughenelor impunea o astfel de ocupare a terenului75. Înacest caz, nu suntem de acord cu Emandi, care includea în mahalaua „dinainteatârgului” atât cartierul catolic, cât şi pe cel rutean, plus zona din jurul Mirăuţilor şi„târgul de vite”76. Cele patru credem că reprezintă zone distincte, dovadă funcţiileşi situarea diferită: 1. bisericile catolice şi cartierul aferent sunt situate pe terasă,lateral de piaţă, fiind locuite probabil de oameni cu preocupări comerciale şimeşteşugăreşti; acest cartier făcea parte nemijlocită din oraş; 2. cartierul rutenilorera mai jos, probabil între oraş, râul Suceava şi Iţcani, şi reprezenta mai degrabă osuburbie; 3. târgul de animale se ţinea dincolo de Drumul Liovului şi atrăgeanegustori atât din oraş, cât şi din exterior (inclusiv din afara Moldovei); 4. bisericaMirăuţilor este situată la cca. 200 metri de acest drum, pe un mic promontoriu,având în jur loturi neregulate, specifice locuirii la periferie77.

Armenilor, saşilor şi ungurilor li se adăugau şi alţi oameni. În primul rândîn Suceava trebuie să fi fost şi români, a căror poziţie în zona veche a oraşului estemai greu de precizat în perioada de început. După cum se va vedea şi la Iaşi, în ariaoriginală a oraşului medieval (de jur-împrejurul pieţei) nu am putut identifica,pentru sfârşitul sec. al XIV-lea – prima parte a sec. al XV-lea, o biserică ortodoxăcare să le aparţină; Sf. Dumitru a fost ridicată mai târziu şi era ctitorie domnească(vezi şi Sf. Nicolae de la Iaşi). Pe seama autohtonilor am putea pune creştereaoraşului, de după jumătatea sec. al XV-lea, când aflăm că în oraş existau şaptepreoţi, ceea ce susţine prezenţa unui număr mare de biserici78. Tot de acum avemprimele menţiuni ale unor străzi: în 1448, este pomenită „uliţa ce duce drept lacetate”79, iar în 1481, într-o inscripţie, apare „uliţa rusească”80. Prima ducea sprecetatea dinspre răsărit, iar a doua se afla în deja pomenitul cartier al „ruşilor” saurutenilor, situat la periferia de nord, pomenit în 146181. Documentele vorbesc şi destrăzi noi, precum cea care purta tocmai numele de Uliţa Nouă, menţionată în 1528,

74 Şantierul arheologic Suceava – Cetatea Neamţului, p. 782-787; I. Nestor, T. Martinovici, M. Mateiet al., op. cit., p. 609-611; T. Martinovici, Ş. Olteanu, op. cit., p. 687-689; Gh. Diaconu, op. cit.,p. 913-923; Călători străini, vol. IV, p. 41; vol. V, p. 181-182, 239.75 Atlas Suceava, planul nr. VI.76 Emil I. Emandi, op. cit., p. 286-288. Probabil autorul a pornit de la consideraţiile lui Ştefan S.Gorovei, din Note de istorie suceveană, în „Suceava. Anuarul Muzeului Judeţean”, X (1983), p. 191,care însă face referire la cartierul şi uliţa rutenilor, amintite în 1461, respectiv 1481 (vezi mai jos).77 Atlas Suceava, planul nr. VI.78 DRH, A, II, p. 4, nr. 4; p. 142, nr. 100.79 Ibidem, I, p. 392, nr. 276.80 G. Balş, Bisericile şi mănăstirile moldoveneşti din veacurile al XVII-lea şi al XVIII-lea, Bucureşti,1933, p. 535 şi p. 536, fig. 917; C.C. Giurescu, Târguri, p. 292; Paraschiva-Victoria Batariuc, op. cit.,p. 205-206.81 DRH, A, II, p. 142, nr. 100; pentru planuri, vezi Atlas istoric. Suceava, p. VIII-IX, XI-XII, planul nr. VI.


într-o zonă laterală a oraşului, spre sud, unde se aflase cartierul Tătăraşilor82. Dacăîn a doua jumătate a sec. al XV-lea şi prima parte a secolului următor existau dejastrăzi conturate în cartierele periferice, atunci presupunem că structura de străzi dinzona centrală era finalizată. În această perioadă, în centru, nu s-a mai ridicat nici obiserică, în afara celor ce au folosit locul unor lăcaşuri mai vechi. Zona era intenslocuită şi nu permitea construirea unor biserici noi, care ocupau suprafeţe întinse deteren. Interesant este faptul că structura de străzi a Sucevei s-a format în timp urmânddoua axe, destul de distincte în planul oraşului până astăzi: 1. axa nord-sud, ce urmatraseul drumurilor mari care uneau aşezarea cu alte centre importante din exterior; 2.axa nord-vest – sud-est (influenţată şi de înclinaţia terasei centrale), pe care s-auformat străzile mai mici sau de legătură, care converg spre piaţa centrală83.

La începutul sec. al XV-lea, oraşul a fost fortificat sumar, nu cu ziduri depiatră, ci cu un şanţ destul de lat (între 9 şi 20 m la gură), cu val de pământ şi palisadădin trunchiuri de copaci (cu înălţime de 4,50 m). Această împrejmuire, cea mai marecunoscută din Moldova, forma un arc de cerc în jurul oraşului, a cărui topografie ainfluenţat-o, căci a cuprins iniţial terenuri agricole, dar a şi lăsat unele cartieremărginaşe în afară. Suprafaţa cuprinsă în interiorul fortificaţiei oraşului era de 108ha84. Cu toate că nu au fost încă descoperite, s-a afirmat că din oraş se ieşea prin treiporţi, una la sud, spre Baia şi Neamţ, una la nord, spre Siret, şi o a treia spre cetateaaflată la est85. Probabil această fortificaţie nu avea un rol militar, căci nu a protejatniciodată aşezarea în faţa diverşilor atacatori. Întăriturile nu au oprit cucerirea şiincendierea oraşului de către turci în 1476 şi 1485, respectiv de poloni, în 149786.Mai sigur, rolul lor era de a asigura controlul accesului oamenilor şi mărfurilor înaşezare şi de a delimita oraşul de satele din jur, ce aveau alt statut. De fiecare dată,distrugerile au fost urmate de refaceri. Şanţul de apărare şi-a încheiat existenţa lasfârşitul sec. al XV-lea, fiind complet depăşit de oraş abia în secolul al XVII-lea.

Pe aceste coordonate, Suceava s-a dezvoltat în sec. al XVI-lea şi a stagnatîn secolele următoare. Bisericile ridicate după domnia lui Ştefan cel Mare(Sf. Gheorghe, Sf. Nicolae, Sf. Dumitru, Învierea) sunt un semn al creşterii, la felcum reducerea numărului lăcaşurilor noi în a doua jumătate a sec. al XVII-lea e unindiciu al opririi acesteia. Structurarea cartierelor pe categorii etnice va face locorganizării pe meşteşuguri (tăbăcari, cojocari, olari); excepţie fac în primul rând

82 DIR, A, XVI, I, p. 278, nr. 244.83 Legat de a doua axă, Emil Emandi remarca faptul că Suceava a conservat „orientarea străzilor cătreTransilvania, păstrată 250 de ani după dispariţia interesului acestei orientări” (Emil I. Emandi, op. cit.,p. 268).84 Călători străini, vol. I, ed. Maria Holban, Bucureşti, Editura Ştiinţifică, 1968, p. 137-138; omenţionare a şanţului în 1595 în Suceava. File de istorie, vol. I, p. 203, nr. 80; Elena Busuioc, „Şanţulde apărare al oraşului Suceava din secolul al XV-lea”, în MCA, IX (1970), p.401-406; Emil I.Emandi, op. cit., p. 40-41.85 Mircea D. Matei, Civilizaţie urbană medievală, p. 97-99, 154.86 Cronicile slavo-române din sec. XV-XVI publicate de Ioan Bogdan, ed. P. P. Panaitescu, Bucureşti,Editura Academiei Române, 1959, p. 9, 10, 18, 19. Din diverse motive, în oraş aveau loc şi incendii;un astfel de mare foc s-a petrecut puţin înainte de 1461 (DRH, A, II, p. 142, nr. 100).


armenii, ce îşi păstrează propriul cartier, în timp ce saşii, ungurii şi rutenii suntasimilaţi87. Interesant este că organizarea de tip nou nu influenţează în modhotărâtor numele străzilor. Catastiful reînnoit al breslei blănarilor şi cojocarilor dinoraş (1673) cuprinde nume de uliţe care şi-au luat numele mai degrabă de labisericile din zonă, decât de la bresle: Uliţa Sf. Vineri, Sf. Neculai, Mitropoliei,Sf. Theodor, dar şi Pone, Podgoria, Fruntea sau Crimca88.

Suprafaţa locuită a sporit, prin înglobarea cartierelor periferice din vest şisud, însă lovitura cea mai importantă dată dezvoltării oraşului a venit din pierdereastatutului de oraş-reşedinţă domnească. După cca. 1660, domnii nu au mai datatenţie Sucevei, curtea a căzut treptat în ruină, iar cetatea a fost abandonată,încercându-se chiar distrugerea ei (1675). După o perioadă de decădere89, spaţiulurban va trece printr-o restructurare în sec. XIX, în timpul administraţiei austriece,care nu alterează masiv planul de origine medievală. Modificări substanţiale, oadevărată destructurare, va cunoaşte zona istorică a oraşului sub regimul comunist,când demolările masive, amenajarea străzilor şi spaţiilor verzi, precum şi noilecartiere de blocuri nu vor ţine cont aproape deloc de tradiţia istorică a Sucevei90.

***

Un alt oraş unde credem că instalarea unui grup de colonişti a avut urmăriîn plan topografic, pentru care avem mai multe dovezi în planul actual, esteRoman. Am adus cu altă ocazie argumente în favoarea fondării acestui oraş decătre Roman I, care a permis aşezarea aici a unor colonişti. Nu numai numeleoraşului trimite spre această interpretare91, dar şi informaţiile din câteva cronici92,sigiliul cu legendă latină şi referire la cives93, ca şi ceramica descoperită94. Toate

87 Emil I. Emandi, op. cit., p. 46-48.88 Suceava. File de istorie, vol. I, p. 326 şi urm., nr. 199. Detalii cu privire la mahalalele Sucevei înEmil I. Emandi, op. cit., p. 274-288.89 Mărturiile călătorilor străini sunt edificatoare (Călători străini, vol. VIII, ed. Maria Holban, M. M.Alexandrescu-Dersca Bulgaru, Paul Cernovodeanu, Bucureşti, Editura Ştiinţifică, 1983, p. 164-165,260, 346 şi altele).90 Atlas Suceava, p. IV-V, VIII.91 Ca un argument suplimentar privitor la legătura specială dintre numele oraşului şi fondatorul săuaducem cu această ocazie cazul oraşului Ştefăneşti, al cărui nume vine ori de la Ştefan al II-lea, ori dela Ştefan cel Mare; mai probabil este vorba de ultimul domn, pe seama căruia putem pune ridicareatârgului de aici la nivel de oraş (detalii în Gh. Pungă, Contribuţii documentare privind evoluţiatârgului Ştefăneşti (sec. XV-XVII), în AIIAI, XV (1978), p. 284-285).92 „Târgul lui Roman” în aşa-numita „listă rusă de oraşe”, publicată în Novgorodskaia pervaia letopisistarşego i mladşego izvodov, sub. red. lui A. N. Nasonov, M. N. Tihomirov, Moscova, 1950, p. 475(vezi şi Alexandru Andronic, Oraşe moldoveneşti în secolul al XIV-lea în lumina celor mai vechiizvoare ruseşti, în RsL, seria Istorie, XI (1965), p. 209-215); Grigore Ureche, Letopiseţul ŢăriiMoldovei, ed. P. P. Panaitescu, Bucureşti, Editura de Stat pentru Literatură şi Artă, 1958, p. 73; MironCostin, Poema polonă, în Opere, ed. P. P. Panaitescu, Bucureşti, Editura de Stat pentru Literatură şiArtă, 1958, p. 235.93 Emil Vîrtosu, op. cit., p. 475-476.


ne-au dus la concluzia că, şi aici, comunitatea orăşenilor s-a bazat pe colonişti95, dedata aceasta nu numai germani, ci şi maghiari, armeni, alături de români96.Semnificativ este, în această privinţă, un act târziu, din 1588, emis de „noi, orăşeniidin Roman [...], maghiari, valahi şi saşi”, care dau mărturie pentru un locuitor dinoraş97. Cu toate că armenii erau prezenţi la acel moment în oraş, ei nu figurează înacest act pentru că aveau un şoltuz propriu98. În cercetarea acestui oraş s-a produs oconfuzie, căci arheologii au pretins că oraşul s-a dezvoltat în interiorul fortificaţieidescoperită aici99, deşi de fapt se afla în afara zidurilor. Acest lucru este demonstratde planurile vechi ale Romanului, dar şi de situarea bisericilor medievale, ce se aflălateral de vechea cetăţuie de la Roman, în interiorul căreia s-au aflat curteadomnului şi episcopia100. Oraşul şi curtea/episcopia au reprezentat două unităţidistincte, fiecare cu regimul său; lor li s-a adăugat un sat de posluşnici, dependentde episcopie, unit cu oraşul abia în epoca modernă.

Oraşul medieval se întindea la nord – nord-vest de reşedinţa domnului. Celedouă zone comunicau prin intermediul unei pieţe centrale (pomenită de Ioan Belsius,cronicarul lui Despot vodă)101, din care porneau trei străzi paralele, dar şi drumul ceintra în oraş dinspre sud-vest. Zona delimitată de aceste străzi, pe o terasă deasuprarâului Moldova, este bine individualizată şi prezintă de-a lungul Uliţei Mari în planuldin 1818 o lotizare foarte densă, ce poate avea origini medievale102. Dispunerea înparalel a străzilor şi existenţa unor pieţe centrale regulate contrazic teoria răspândităprintre istoricii români, care consideră că majoritatea oraşelor au crescut spontan, dela sine. Oraşele care nu au un plan prestabilit s-au dezvoltat în timp, fără a păstra oordine anume, de-a lungul drumurilor ce intrau în aşezare şi care se întâlneau într-unpunct central, unde se aflau atât piaţa, cât şi sediul autorităţii locale (curteadomnească). Craiova reprezintă un bun exemplu în acest sens103. În schimb, străzile

94 Lucian Chiţescu, Ceramica ştampilată de la Roman şi unele probleme în legătură cu purtătorii eiîn Moldova, în SCIV, XV (1964), nr. 3, p. 418-420. Pe larg, în lucrarea noastră Oraşele din ţărileromâne, p. 373-377.95 Lucian Chiţescu susţinea că printre locuitori s-au aflat şi străini, a căror venire poate fi plasatăcronologic în timpul lui Roman. Ceramica găsită la Roman prezintă anumite particularităţi şisugerează că unii dintre cei veniţi aici provin din Polonia sau nordul Europei (Lucian Chiţescu, op. cit.,p. 411-412, 418-421).96 L. Rădvan, op. cit., p. 559-567.97 Moldvai Csángó-Magyar Okmánytár 1467-1706, vol. I, Budapesta, Magyarságkutató Intézet, 1989,p. 82, nr. 10.98 Menţionat în DRH, A, XXIII, p. 540, nr. 480.99 M. D. Matei, L. Chiţescu, Problemés historiques concernant la fortresse du temps des Muşat etl’établissement urbain de Roman, în „Dacia”, N.S., X (1966), p. 295-296.100 Vechimea curţii de la Roman este dovedită de prezenţa foarte timpurie aici a unui vornic (DRH, A,I, p. 24, nr. 17). Confirmarea faptului că oraşul s-a dezvoltat lângă curte/episcopie vine din plasareape teren a descoperirilor arheologice din secolele XIV-XVII (Istoria oraşului Roman (1392-1992),coord. Vasile Ursachi et al., Roman, 1992, p. 41, 53).101 Călători străini, vol. II, p. 139.102 Eugenia Greceanu, Structura urbană, p. 35.103 Ana Toşa Turdeanu, Oltenia. Geografie istorică în hărţile secolului XVIII, Craiova, EdituraScrisul Românesc, 1975, p. 30, 146-147.


paralele s-au dezvoltat în cadrul unei evoluţii planificate, care nu ţine cont decâtparţial de traseul drumurilor mai vechi şi de limitele reliefului local. Aceste străzierau drepte, ceea ce arată că nu au „crescut” de la sine, ci în urma stabilirii precise aloturilor ce le mărgineau. Tipul de evoluţie urbană pornind de la două sau mai multestrăzi paralele, care dau într-o piaţă, este întâlnit şi în alte oraşe din Moldova (l-amamintit deja la Suceava; vezi şi Iaşi), în Ţara Românească (Câmpulung, Piteşti),Transilvania (Braşov, Bistriţa, Cluj) şi alte ţări sau regiuni din Europa Centrală104.

Credem că modul în care a fost organizat spaţiul în Romanul medieval îşiare originea în felul în care a apărut oraşul. Aducerea de colonişti, probabil doarîncepută de Roman I şi continuată de urmaşii săi, s-a făcut organizat, fiecare grupprimind un anumit teritoriu, unde nou-veniţii şi-au organizat cartierul. Identificareaacestor cartiere este de obicei uşor de făcut, prin plasarea pe hartă a bisericilorrespectivelor grupuri, însă este dificil de pus în practică la Roman – ca şi în alteoraşe din ţările române – deoarece, în cazul altor comunităţi decât românii,bisericile au dispărut. Pentru catolici, avem informaţia iniţială că funcţionau douăbiserici105. Bartolomeo Bassetti şi Bandini ne transmit că fiecare grup etnic aveabiserica sa: exista o biserică catolică a saşilor şi una a ungurilor106. Din sec. alXVII-lea nu mai există nici una dintre ele; tradiţia locală, înregistrată deMelchisedec, o situează pe cea săsească lângă episcopie (în zona pieţeimedievale?)107. Un alt posibil reper – de această dată toponimico-onomastic –provine din atestarea încă din 1612 a numelui Uliţei Borşului, ce separa teritoriuloraşului de cel al satului vecin al episcopiei108. Mai sigur numele uliţei vine de laun nume de persoană, vreun ungur Boros, şi nu de la cunoscutul fel de mâncare saude la numele Braşovului, după cum s-a afirmat109. În partea centrală a oraşului seafla şi piaţa principală, lângă care s-a ridicat biserica Precista, zona fiind cunoscutămai apoi în documente sub numele de „Târgul Vechi”110. I s-a adăugat o a douapiaţă, nu departe, „Târgul Nou” de lângă biserica Sf. Nicolae, asociată iniţialnegustorilor români din Şcheii Braşovului111. Strada principală a purtat numele deUliţa Mare, ca în toate oraşele din ţările române, fiind perpendiculară pe Uliţa

104 Paul Niedermaier, Dezvoltarea urbanistică şi arhitectonică a unor oraşe transilvănene din sec. alXII-lea până în sec. al XVI-lea, în Studii de istorie a naţionalităţii germane şi a înfrăţirii ei cunaţiunea română, vol. I, coord. L. Bányai, Bucureşti, Editura Politică, 1976, p. 143-144; TeodorOctavian Gheorghiu, Radu Radoslav, op. cit., p. 153-159.105 Călători străini, vol. III, ed. Maria Holban, M. M. Alexandrescu-Dersca Bulgaru, PaulCernovodeanu, Bucureşti, Editura Ştiinţifică, 1971, p. 639; vol. V, p. 6.106 Ibidem, vol. V, p. 185; Marco Bandini, Codex, p. 194.107 Melchisedec, Chronica Romanului şi a episcopiei de Roman, vol. I, Bucureşti, 1874, p. 18-19.108 DIR, A, XVII, III, p. 99, nr. 162 (în documentul slavon apare sub forma uli]a Bor[ova);importantă, din această perspectivă, este şi hotarnica moşiei episcopiei din 3 sept. 1752 (Melchisedec,op. cit., II, p. 42-43).109 Istoria oraşului Roman, p. 126.110 Pomenirea „Fântânii gâdelui” la Roman arată că undeva în piaţa centrală se afla şi locul unde seefectuau execuţiile, cea mai cunoscută fiind cea a lui Miron Costin, din 1691 (Istoria oraşului Roman,p. 127).111 Eugenia Greceanu, op. cit., p. 35-36.


Borşului; a fost podită, după cum o dovedesc bârnele de lemn descoperite aici112.Dispunerea celor două străzi amintite ne arată că oraşul s-a dezvoltat în funcţie dedouă axe: axa nord-sud, urmată de principalele străzi, dată de dispunerea terasei, ceera paralelă cu râul Moldova; axa est-vest, influenţată de drumul ce intra în oraşdinspre sud-vest şi apoi traversa Siretul, mergând la Cetatea Nouă113. Dacă luăm careper data şi locul unde au fost ridicate bisericile, aria oraşului medieval (zonaUliţei Mari) poate fi calculată la cca. 25-30 de hectare, la care se adaugă cartierularmenesc, cu o suprafaţă mai greu de precizat pentru acest moment. Pentru secoleleXVII-XVIII, dacă luăm în considerare noile lăcaşuri de cult (Biserica Albă,Precista Mică şi Sf. Nicolae), putem accepta o dublare a acestei suprafeţe.

În ceea ce priveşte bisericile ortodoxe, în afara lăcaşului episcopiei – care aveaalt regim decât bisericile din oraş –, săpăturile arheologice sugerează că în oraş aexistat o biserică veche, aflată probabil pe locul unde s-a ridicat ulterior bisericaPrecista (1569, zisă şi „Precista Mare”, pentru a o deosebi de cea „Mică”, ridicată maitârziu)114. O mare necropolă găsită în apropiere dă de înţeles acest lucru115; nu trebuieexclusă ipoteza ca acest prim lăcaş să fi fost la origine tot o biserică domnească, devreme ce o doamnă a ţării a ctitorit lăcaşul de mai târziu. Cu siguranţă, şi alte bisericiortodoxe, din cele ridicate ulterior în oraş, se suprapun peste lăcaşuri mai vechi, servindnevoilor spirituale ale comunităţii116. Prezenţa armenilor – ce au ocupat partea de est aoraşului, unde au format un întins cartier cu propria biserică117 – este confirmată de altesurse. Tradiţia locală consideră biserica lor ca fiind foarte veche, din 1355, an în carelocul bisericii ar fi fost cumpărat de armeni de la saşi; nu trebuie exclusă aceastăinformaţie, însă ea trebuie probabil plasată după 1400. Biserica a fost dărâmată întimpul prigoanei din 1551 şi a fost refăcută în 1609 din piatră118. Spre deosebire de alteoraşe, la Roman descoperirile arheologice confirmă prezenţa armenilor119.

Izvoarele ne permit prin urmare să identificăm principalele repere deorganizare a spaţiului din Romanul medieval şi pre-modern: pe lângăcurte/episcopie şi satul de posluşnici aferent, avem pieţele, cartierele categoriilor ceformau comunitatea urbană şi bisericile acestora. Dacă germanii şi ungurii şi-au

112 Istoria oraşului Roman, p. 127.113 Ioan Bogdan, Documentele lui Ştefan cel Mare, vol. II, Bucureşti, 1913, p. 351, nr. CLV; GrigoreUreche, Letopiseţul, p. 106; Cronicile slavo-române, p. 10, 19.114 N. Stoicescu, op. cit., p. 720-725.115 Istoria oraşului Roman, p. 112; Epifanie Cozărescu, Biserica „Precista Mare” din oraşul Roman,în MMS, XI-XII (1964), p. 612-613.116 Bassetti vorbeşte în sec. al XVII-lea de şase biserici ortodoxe (Călători străini, vol. V, p. 185, 244).117 Interesant este faptul că lotizarea din cartierul armenesc este diferită de cea din centrul vechi aloraşului (Eugenia Greceanu, op. cit., p. 38).118 Grigore Goilav, Armenii ca întemeietori de oraşe în partea de răsărit a Europei, în RIAF, X(1909), p. 245; Grigore M. Buiucliu, Cânt de jălire asupra armenilor din ţara vlahilor de diaconulMinas Tokatţi, Bucureşti, 1895, p. 39-41; vezi şi Din tezaurul documentar, p. 68, nr. 94; Călătoristrăini, vol. V, p. 185, 244.119 Un sondaj efectuat în apropierea bisericii armene a scos la iveală într-o dugheană trei vase dedimensiuni foarte mari (cca. 300-400 litri), pentru păstrat lichide, datate în sec. XVII, cu inscripţii înlimba armeană (Istoria oraşului Roman, p. 57).


pierdut treptat identitatea, asimilându-se în masa populaţiei oraşului, armenii şi-aupăstrat această identitate120, lor adăugându-li-se ulterior evreii, care vor deveni ungrup consistent numeric în prima parte a sec. XIX121. La fel ca în alte oraşe,structurării etnice i se substituie sau i se adaugă una pe meserii, mai potrivită cuorganizarea corporatistă a comunităţii. Simbolică în acest sens e chiar schimbareanumelui Uliţei Borşului în Uliţa Ciubotărească122. Apar astfel atât breslele blănarilor,croitorilor, abagiilor, cojocarilor şi bărbierilor (bresle asociate, pentru care deţinemstatutul din 1641 şi reînnoirea din 1724), cizmarilor, ciubotarilor, mişeilor, ca şi,după caz, cartierele/străzile/bisericile aferente123. Unele schimbări apar în sec. alXVIII-lea, când este ridicat spitalul de lângă Precista Mare (iniţial bolniţă, 1753, apoispital, 1787-1797) şi sunt ridicate sau refăcute noi biserici (Sf. Nicolae, PrecistaMică, Sf. Gheorghe) şi câteva hanuri (hanul Racoviţă, hanul Vitii)124.

***

Organizarea spaţiului urban din Iaşi ridică probleme asemănătoare cu celede la Suceava sau Roman. Există elemente comune, precum prezenţa curţiidomneşti şi a grupurilor de colonişti, dar şi diferenţe, date de evoluţia ulterioară aoraşului. În mod cert, topografia urbană a fost influenţată de ridicarea cândva înprimele decenii ale sec. al XV-lea a unei reşedinţe domneşti, care a redirecţionattraseul principalelor străzi din oraş. Ca un caz oarecum unic şi fericit, Iaşii prezintăsituaţia unui oraş care şi-a conservat excelent planul medieval, astfel că inclusivastăzi străzile principale ale aşezării şi-au păstrat statutul. Pentru a identificavechiul mod de organizare a spaţiului, avem la dispoziţie rezultatele săpăturilorarheologice, documentele locale (cu informaţii în special din secolele XVII-XVIII),planuri din sec. al XVIII-lea, dar şi izvoare narative. Istoricii care s-au ocupat deevoluţia oraşului au încercat în mai multe rânduri să lămurească acest subiect125,astfel că, printr-o comparaţie a concluziilor acestora cu informaţiile oferite deizvoare, dar şi cu propriile opinii, încercăm să oferim câteva interpretări privitoarela felul în care a evoluat şi a fost gestionat spaţiul oraşului Iaşi, care reprezintă unuldin cele mai interesante studii de caz din Moldova.

120 La jumătatea sec. al XVII-lea, Bandini mai găseşte în Roman 36 de catolici. Episcopul transmitecă „armenii, mai bogaţi decât valahii, au case şi uliţe mai îngrijite” (Marco Bandini, Codex, p. 194).121 Melchisedec, op. cit., vol. I, p. 31-39.122 Ibidem, vol. II, p. 42-43.123 Ibidem, vol. I, p. 17, 315-320. Melchisedec publică reînnoirea din 1724, inclusiv adăugirile făcuteulterior la pomelnic (care cuprinde doar nume de domni şi episcopi, nu şi pe breslaşi): vol. II, p. 8-18.124 N. Stoicescu, op. cit., p. 719, 724-725; Istoria oraşului Roman, p. 128.125 Vezi Dan Bădărău, Ioan Caproşu, Iaşii vechilor zidiri până la 1821, ed. a II-a, Iaşi, Casa EditorialăDemiurg, 2007, p.34-37, 87-98; Istoria oraşului Iaşi, vol. I, coord. Constantin Cihodaru, GheorghePlaton, Iaşi, Editura Junimea, 1980, p. 53-57, 91-104; Stela Cheptea, Şase veacuri de istorie, ca şi altestudii; vezi şi puncte de vedere ale urbaniştilor în Doina Mira Dascălu, op. cit., p. 293-320. În ceea cene priveşte, am exprimat opinii pe acest subiect în Introducere în istoria medievală şi pre-modernă aIaşilor, publicat în vol. Iaşi – memoria unei capitale, coord. Gh. Iacob, Iaşi, Editura Universităţii„Alexandru Ioan Cuza”, 2008, p. 17-19, 25-28, dar şi în Oraşele din ţările române, p. 538-541.


La fel ca în orice altă aşezare, relieful local a influenţat hotărâtordispunerea principalelor repere din oraş, de care au ţinut mai târziu cont cei ce s-auaşezat în acest loc. Terasa pe care s-au dezvoltat Iaşii, o prelungire a dealuluiCopoului, oferă condiţii propice locuirii, astfel că nu întâmplător aici, în sec. alXIV-lea, a apărut o aşezare126. Putem presupune că marginile dinspre Bahlui aleterasei au determinat traseul primelor uliţe ale acestei aşezări, care nu sesuprapuneau cu străzile principale de mai târziu, ci se aflau dispuse paralel cumarginile terasei. Din acest punct de vedere am putea lua în considerare străzilecare au precedat Uliţele Rusească şi Ciubotărească ca străzi ale vechii aşezări de laIaşi, cele două comunicând iniţial, fără a fi „întrerupte” de curtea domnească.Admitem că Uliţa Ciubotărească putea avea un traseu mai spre interior decât cel demai târziu şi nu erau motive (nu existau Trei Ierarhii, iar biserica catolică nu ocupaun spaţiu foarte mare) să nu continue pe marginea terasei spre locul viitoareicurţi127. Acest traseu a fost probabil influenţat şi de faptul că drumul ce venea spreterasă, dinspre nord-vest, era nevoit să ocolească Râpa Mare, zisă şi a Peveţoaiei,formată datorită scurgerii apelor dinspre Copou provenite din ploile mari128. Dacăunim pe planurile mai vechi punctul de maximă extindere al Râpei (lateral deTălpălari) cu ulicioara din spatele Trei Ierarhilor vom obţine o linie aproape paralelăcu actualul Bulevard Ştefan cel Mare. Atât biserica catolică, cât şi Sf. Gheorghe(succesoarea Bisericii Albe), îşi aliniază intrările cu această linie, iar o serie de loturidin zonă, reprezentate în planurile din 1789 (în acest caz chiar lotul ocupat deMitropolia Veche) sau 1819 (lotul casei Sturdza), sunt demarcate de această linie.Rămâne ca viitoare cercetări arheologice să lămurească şi această chestiune, prinscoaterea la iveală a unor eventuale urme ale vechii uliţe. Ceea ce ştim din alte surseeste că acest spaţiu a fost reconfigurat în urma achiziţiilor lui Vasile Lupu pentrumănăstirea sa, dar şi pentru şcoala domnească şi feredeu, ca şi de extinderea terenuluipe care se va ridica biserica Stratenia a Doamnei Anastasia129.

Ridicarea curţii domneşti, oricât de tentantă ar fi ipoteza existenţei ei cacentru de putere local anterior (sau al mongolilor, alanilor etc.)130, se datoreazăunuia din domnii de la începutul sec. al XV-lea131, cel mai probabil lui Alexandrucel Bun, care s-a arătat interesat de această regiune132. Cercetările arheologice

126 Date de natură arheologică la Alexandru Andronic, Iaşii, p. 28-29, 41.127 Vezi şi Doina Mira Dascălu, op. cit., p. 312-313.128 Pentru Râpa Peveţoaiei, vezi Dan Bădărău, Ioan Caproşu, op. cit., p. 88-89.129 Documente privitoare la istoria oraşului Iaşi, vol. I, ed. Ioan Caproşu, Petronel Zahariuc, Iaşi,Editura Dosoftei, 1999, p. 381, nr. 299 (în continuare Documente Iaşi); Documente privitoare laistoria oraşului Iaşi, vol. II, ed. Ioan Caproşu, Iaşi, Editura Dosoftei, 2000, p. 509, nr. 574; p. 512-514,nr. 576-578; ibidem, vol. VI, ed. Ioan Caproşu, Iaşi, Editura Dosoftei, 2004, p. 332, nr. 376 şi altele;Dan Bădărău, Ioan Caproşu, op. cit., p. 92-95.130 Numele de Iaşi reprezintă principalul argument în legătură cu această ipoteză, alături de poziţiadeosebită a oraşului, la intersecţie de mari drumuri, dar şi într-o zonă de margine, între Ţara de Sus şi ceade Jos (L. Rădvan, op. cit., p. 535-538). În ce priveşte existenţa mai veche a curţii, şi autorul acestorrânduri a susţinut, în aşteptarea rezultatelor săpăturilor arheologice, acest lucru (ibidem, p. 537).131 Alexandru Andronic, op. cit., p. 48-49.132 Vezi cazurile oraşelor Bârlad, Huşi şi Vaslui în L. Rădvan, op. cit., p. 486-491, 530-535, 590-593.


recente, desfăşurate cu ocazia acţiunilor de renovare de la Palatul Culturii, nu auscos la iveală urmele unui astfel de centru, dimpotrivă au dezvăluit noimorminte133, ce confirmă o locuire anterioară construirii primei curţi domneşti.Zona era deci folosită de oamenii locului, iar implantarea reşedinţei domneşti areprezentat primul gest de reorganizare spaţială a aşezării de aici, ce mergea pedrumul urbanizării. Decizia realizării curţii, luată de cel ce stăpânea aşezarea –domnul –, a dus la schimbarea planului aşezării, astfel lămurindu-se şi întrebarea ceprivea „traseul întrerupt” al Uliţei Ruseşti, care se oprea brusc în zidul dinsprenord-est al noii construcţii134. Această veche uliţă135 şi-a pierdut importanţa, cedândulterior locul unei străzi ce se alinia cu noile cerinţe de transport şi comunicare datede prezenţa curţii, Uliţa Sf. Vineri. Însă traseul străzilor în orice aşezare ţine cont şide direcţiile exterioare spre care duc drumurile ce derivă din aceste străzi, astfel căevoluţia ulterioară a planului oraşului a fost influenţată de acest factor. La scurtădistanţă de curte, Uliţa Sf. Vineri „găzduia” o intersecţie pentru două drumuri ceplecau din aşezare spre destinaţii importante din răsărit (Cetatea Albă/Tighina, prinŢuţora-Ţuţora), sud (Galaţi, prin Vaslui-Bârlad-Tecuci) şi nord (Hotin, prinŞtefăneşti). În mod firesc, la această mare intersecţie s-a format piaţa principală aoraşului, care va păstra această funcţie până în epoca modernă.

Dacă drumurile spre răsărit au poate legătură cu dependenţa vechii aşezări dela Iaşi de puterea mongolă, un nou drum va influenţa topografia aşezării, cel ce duceaspre centrul politic al Moldovei de la finele sec. al XIV-lea, Suceava. Presupunereaprivitoare la o reconfigurare a aşezării după ridicarea curţii ar explica şi dezvoltareaunei străzi pe traseul unei noi căi ce se va continua în afară cu drumul spre Suceava,o stradă aflată mai în interior faţă de Uliţa Ciubotărească, aflată spre margineaterasei. Este vorba de Uliţa Mare, la configurarea căreia credem că un rol important l-a avut şi instalarea unui grup de „oaspeţi” veniţi din afară136.

Cercetările arheologice au identificat în spaţiul de la nord-vest de curte maimulte locuinţe, precum şi ceramică cenuşie, asemănătoare cu cea găsită la Suceava,

133 Informaţii oferite de arheologii care au efectuat cercetările de la Palatul Culturii, Stela Cheptea şiBobi Apăvăloaei, cărora le mulţumim şi pe această cale; încă nu dispunem de un studiu detaliatpublicat pe această temă.134 Dan Bădărău, Ioan Caproşu, op. cit., p. 41.135 C. Cihodaru, luând în calcul pomenirea târzie a Uliţei Ruseşti, considera că pe aceasta s-au aşezat„ruşi” într-o perioadă târzie (în Istoria oraşului Iaşi, vol. I, p.54). Nu putem confirma, cu izvoareleactuale, un nume mai vechi al acestei străzi, însă înclinăm să credem că numele ei are legătură cuprezenţa aici în perioada de început a oraşului a unui mic grup de ruteni. În documentele din sec. alXVII-lea nu s-a păstrat nici o amintire a lor şi nici a altor ruşi, veniţi mai târziu.136 În Iaşii vechilor zidiri, se sugerează că Uliţa Mare s-ar fi format în sec. XVI-XVII, prin populareatreptată cu curţi boiereşti, de unde şi numele de Uliţa Boierilor, „căreia i se va zice de la un timp UliţaMare” (Dan Bădărău, Ioan Caproşu, op. cit., p. 90). Nu putem fi de acord cu această opinie, deoareceaceastă stradă este mult mai veche, dovadă nu numai vechimea lăcaşelor de cult din zonă, ci şi felul încare a evoluat planul oraşului; este pomenită în multe rânduri (din prima parte a sec. al XVII-lea) cunumele de Uliţa Mare (Documente Iaşi, vol. I, p. 222-223, nr. 167-168 şi multe altele), pentru ca subforma Uliţa Boierească să fie amintită ulterior (ibidem, vol. V, p. 554, nr. 831).


Bacău sau Roman, atribuită unor meşteri germani137. Probabil, aceştia – alături deungurii ce i-au urmat/însoţit, formând comunitatea catolică138 – au ocupat laînceput şi zona viitoarei biserici Trei Ierarhi, de vreme ce şi în această zonă s-adescoperit tipul de ceramică amintit mai sus (cu datare tot din a doua parte a sec. alXIV-lea)139. Mai târziu, pe măsură ce comunitatea catolică s-a restrâns, o parte dincartierul catolicilor şi-a schimbat stăpânul (probabil în a doua jumătate a sec. alXVI-lea), ceea ce a rămas fiind cantonat în jurul bisericii comunităţii. De altfel,membrii acesteia au păstrat până târziu în memoria locală tradiţia că se află aiciîncă de la începuturile oraşului: Bandini înregistra în sec. al XVII-lea informaţia călocul pe care era situată biserica catolică şi cartierul din jur fusese al lor „de laîntemeierea acestui târg”140. Din păcate, prima biserică nu a fost identificată pe calearheologică, ieşind la iveală doar mormintele din preajmă. Situarea atât de aproapede curte ne arată că s-au aşezat în acest loc cu acordul domniei. În momentul încare au venit, ei au luat ca reper vechea uliţă de pe marginea terasei, de vreme ce,aşa cum a remarcat şi Stela Cheptea, biserica pe care au ridicat-o îşi avea intrareaspre această stradă141. Uliţa Mare s-a dezvoltat pe latura din spate a cartierului lor,uliţa numită mai târziu „ungurească” fiind una secundară, de legătură între stradaMare şi nouă, respectiv cea Ciubotărească şi veche142.

Însă nu acestei uliţe i s-a dat în toponimia locală numele de „veche”, cialteia. Cea căreia locuitorii i-au spus Veche „derivă” din Uliţa Mare (de fapt dincapătul pieţei de la curte), ceea ce ar susţine raportul de anterioritate al acesteia dinurmă, ca şi faptul că aceasta este, de fapt, mai veche (cu o evoluţie Uliţa Mare →Uliţa/Podul Vechi). Pe secţiunea dintre Uliţa Mare şi zona Sf. Sava descoperirilearheologice nu sugerează o locuire înainte de sec. al XVI-lea, fapt ce însă nu duceneapărat, după opinia noastră, la concluzia că această stradă nu exista înainte de1500143. Pledează în favoarea acestei idei însăşi descoperirea mai multor cuptoarede ars ceramica, unele funcţionând încă din timpul lui Alexandru cel Bun144. Dealtfel, cercetările arheologice au evidenţiat o concentrare de cuptoare şi la capătulUliţei Mari, în zona actualei Pieţe a Unirii145. Putem presupune că aici se aflamarginea oraşului la acea vreme, dat fiind obligarea olarilor şi a altor meşteri ce

137 Alexandru Andronic, op. cit., p. 36, 49-50; Stela Cheptea, op. cit., p. 11-23.138 Această comunitate era importantă încă de la începutul sec. al XV-lea, de vreme ce a trimisreprezentanţi la conciliul de la Constance (Karadja, „Delegaţii”, p. 69, 82-83).139 Alexandru Andronic, Eugenia Neamţu, Stela Cheptea, Cercetări arheologice pe teritoriul oraşuluiIaşi în anii 1961-1967, în ArhMold, IX (1980), p. 113; Repertoriul arheologic al judeţului Iaşi, vol. I,ed. Vasile Chirica, Marcel Tanasachi, Iaşi, 1984, p. 198; case din sec. XV (Stela Cheptea, Din noudespre începuturile Iaşilor, în HU, V (1997), nr. 2, p. 160).140 Marco Bandini, Codex, p. 256.141 Stela Cheptea, Şase veacuri de istorie, p. 11-12, 19-23.142 DIR, A, XVII, IV, p. 434, nr. 563; Călători străini, vol. II, p. 524; vol. III, p. 639; vol. V, p. 178.143 Stela Cheptea, Bobi Apăvăloaiei, Despre „locul” catolicilor din Iaşi, în Monumentul, Iaşi, VII(2006), p. 488-489.144 Nicolae N. Puşcaşu, Voica-Maria Puşcaşu, Mărturii de civilizaţie şi urbanizare medievalădescoperite în vatra istorică a Iaşilor, în RMM-MIA, s.n., XIV (1983), nr. 2, p. 35-37.145 Alexandru Andronic, op. cit., p. 16-17, 38-39.


foloseau focul de a se aşeza la periferie, pentru a feri aşezarea de incendii. Putemdeci admite că Uliţa Veche datează din sec. al XV-lea, reprezentând prelungirea înoraş a drumului ce duce spre nord, însoţind valea Prutului. Totodată, făcea legăturaîntre cartierul catolicilor şi cel al altui grup instalat în oraş, cel al armenilor. Pentruperioada de început, aria locuită de armeni este mai greu de stabilit cu precizie146,fiind în mod sigur spre piaţă; o problemă este dată totuşi de faptul că în parteaaflată la nord de prima lor biserică, săpăturile nu au scos la iveală urme mai vechide sec. al XVI-lea147. Luând în calcul stabilitatea comunităţilor de armeni în toateoraşele în care s-au instalat (vezi şi Suceava, Roman sau Botoşani), putem acceptacă au venit încă de la început în zona primei biserici pe care au clădit-o148. În ceeace priveşte rezultatele cercetărilor arheologice, la fel ca la Suceava, nu s-audescoperit urme ce să poată fi puse în mod direct pe seama armenilor, motivul fiindcă aceştia s-au remarcat în primul rând ca negustori, intermediari între comerţuloriental şi cel central-european, şi mai puţin ca meşteşugari; prin urmare, sunt maipuţin evidente urmele ocupaţiilor lor. Ştim că în sec. al XVII-lea, armenii au mairidicat la Iaşi o biserică, Sf. Grigore, tot în zona pieţei149, cartierul lor fiind maibine precizat în actele din secolele XVII-XVIII150. În ceea ce priveşte numele UliţeiVechi, o posibilă explicaţie ar veni din faptul că aici s-a făcut prima podire cu lemna unei străzi din oraş, fapt ce a rămas în memoria locuitorilor. Prima menţiune – caşi majoritatea pomenirilor numelui acestei străzi (începând cu 1653) – este nu subforma Uliţa Veche, ci Podul Vechi151; ca Uliţa Veche apare în 1662, dar într-undocument slavon (sub forma St7gna Vetha), pentru ca, ulterior, să fie numităadesea Uliţa Podului Vechi, ceea ce întăreşte ideea că numele pe care oameniilocului îl reţinuseră era de Podul Vechi152.

Rămâne problema plasării autohtonilor. Sigur, ei puteau fi oriunde în ariatinerei aşezări, inclusiv printre olarii de la periferie, însă se ridică controversalocului bisericii lor. În afara bisericii Sf. Nicolae, ce era ctitorie domnească şiservea în primul rând nevoilor curţii, nu a fost identificată nici o biserică ortodoxăcare să dateze din sec. al XV-lea153. Am avansat iniţial ipoteza că o astfel de

146 Uliţa Armenească este pomenită prima dată în 1610 (Documente Iaşi, vol. I, p. 131, nr. 94); vezi şimărturiile din Călători străini, vol. II, p. 523-524; vol. V, p. 178-179; de asemenea, Dan Bădărău,Ioan Caproşu, op. cit., p. 45-48.147 Stela Cheptea, Cercetări arheologice ieşene, în „Europa XXI”, VII-VIII (1998-1999), p. 63-66.148 Nu putem fi de acord cu C. Cihodaru, care susţinea în Istoria oraşului Iaşi (p. 53) că bisericaarmeană era situată în sec. al XVI-lea în afara oraşului. În nici un oraş în care armenii s-au aşezat einu au fost consideraţi altceva decât orăşeni, primind drepturi la fel ca ceilalţi locuitori ai aşezăriirespective.149 N. Stoicescu, op. cit., p. 433.150 Vezi IN, I (1922), fasc. 2, p. 290, nr. 138.151 Documente Iaşi, vol. I, p. 454, nr. 392; p. 455, nr. 394; p. 469, nr. 408; p. 484, nr. 425 şi multe altedocumente, toate româneşti, ceea ce subliniază ideea că această formă a numelui era folosită în rândullocuitorilor.152 Documente Iaşi, vol. II, p. 36, nr. 42; vol. III, ed. Ioan Caproşu, Iaşi, Editura Dosoftei, 2000, p, 52,nr. 62; p. 111, nr. 130 şi altele.153 Vezi şi Stela Cheptea, Din nou despre începuturile Iaşilor, p. 162.


biserică putea fi chiar lăcaşul de lemn închinat Sf. Vineri154. Faptul ca a dat numeleunei uliţe importante din oraş, având deci o anumită rezonanţă pentru locuitori, darşi că este una dintre cele mai vechi pomenite în documentele interne cu privire laIaşi, ar susţine această idee. Împotriva acestei idei stă faptul că biserica apare pe la1600 ca fiind de lemn şi ctitorie a unui Samson, fără a ni se spune dacă acesta are-ctitorit un lăcaş mai vechi, ceea ce nu era imposibil. Chiar biserica lui Samsonva fi mutată, pe locul ei fiind făcut un lăcaş de piatră de Nestor Ureche155. Totuşi,ar mai fi o biserică ce s-ar „califica” pentru a „juca” rolul de biserică a comunităţiiortodoxe la începuturile oraşului. Este vorba de aşa-numita Biserică Albă, cuhramul Sf. Ioan, aflată la Uliţa Mare, atestată documentar la puţin timp după Sf.Vineri. În 1615, într-un act dat de Petre Smilean şoltuzul, apare ca martor şi preotulIoan Maftei de la „Besérica cea Albă”156. Însuşi numele bisericii sugerează ovechime mai mare, de vreme ce lăcaşul era astfel cunoscut în popor şi nu dupăhram sau ctitor. În ultima parte a sec. al XVII-lea, vechiul lăcaş fiind ruinat,Doamna Anastasia a lui Duca Vodă a decis să facă o biserică nouă157. Rămâne îndispută ipoteza că vechea biserică a fost sau nu dărâmată şi pe locul ei s-a ridicatMitropolia158. Vechimea Bisericii Albe poate fi anticipată fără a se greşi ca fiind celpuţin din sec. al XVI-lea. Situarea pe Uliţa Mare, nu departe de biserica şi cartierulcatolicilor, într-o zonă ce a cunoscut o densitate de locuire încă din secolul anterior,ar permite avansarea ipotezei unei vechimi mai mari, ce nu poate primi încă oconfirmare. Singura speranţă de a desluşi începuturile celor două lăcaşuri propusede noi – Sf. Vineri şi Biserica Albă – ţine de eventuala descoperire a unordocumente inedite. În acest caz, arheologia nu ne mai poate ajuta, căci terenul desub ambele biserici a fost răscolit intens de construcţiile ulterioare, care nu maipermit – dar nu fac imposibilă pe termen lung – săpături lămuritoare. Cercetărilearheologice vor putea completa în schimb aceste ipoteze cu date privind altelăcaşuri mai vechi, care se află sub actualele biserici din oraş159.

În ceea ce priveşte pieţele, plasarea pe hartă a celui mai vechi dintrelocurile de negoţ este quasi-imposibilă, însă avem informaţii în izvoarele scrise cuprivire la pieţele de mai târziu. În mod cert, o piaţă a existat în faţa curţii, în loculde unde pornea traseul Uliţei Mari. Aceasta din urmă a fost mult mai largă laorigine, în sectorul dintre intersecţia cu Uliţa Strâmbă şi piaţă, după cum nesugerează un document relevant din 1755, care confirmă că locul era domnesc şi că„în vremile di demult era Uliţa Mare a Boiarilor largă din gura Uliţii Strâmbe şi

154 L. Rădvan, op. cit., p. 540-541.155 Documente Iaşi, vol. I, p. 126, nr. 93.156 Ibidem, p. 146, nr. 106.157 Ibidem, vol. II, p. 509, nr. 574; vol. III, p. 75, nr. 97.158 Noul hram dat bisericii ridicată de Doamnă ar sugera că, o vreme, Biserica Albă, a stat ruinată pelocul ei, după care, în 1761, a fost înlocuită cu biserica Sf. Gheorghe; pentru alte detalii, vezi DanBădărău, Ioan Caproşu, op. cit., p. 91-95.159 Vezi Stela Cheptea, Bobi Apăvăloaiei, op. cit., p. 485.


până drept poarta Tri Sfetitelor”160. Spaţiul din faţa reşedinţei domneşti era folositşi ca loc public de afişare a puterii centrale, sub forma exercitării judecăţii sau aexecutării răufăcătorilor161. Dar principala piaţă a oraşului a apărut la intersecţiadrumurilor ce veneau dinspre răsărit, sud şi nord, la est de curte, luând, pe măsurăce oraşul creştea – împreună cu zona adiacentă –, numele de Târgul de Jos162.Sugestiv pentru poziţia pieţei în cadrul oraşului este un act din 1610 ce se referă laînchinarea noii mănăstiri Sf. Vineri, despre care se spune că este în „frunteatârgului” sau în „mijlocul târgului Iaşilor”163. Mult mai târziu, în sec. al XVIII-lea,avem informaţii că piaţa a fost acoperită cu scânduri, la fel ca marile străzi164.

Există indicii că, la fel ca la Suceava, incinta urbană a fost înconjurată cuun şanţ cu val de apărare din pământ, care probabil nu avea valoare militară, menitsă delimiteze vatra oraşului de teritoriul din jur, fiind probabil o iniţiativădomnească165. În acest sens, trebuie luate în considerare referirile la „Zid” dincâteva acte ce privesc case de pe Uliţele Sârbească (azi str. Lăpuşneanu) şiPârvuleştilor (azi str. Dancu)166. Ambele dau în viitoarea Uliţă a Goliei, pe care secrede că s-a aflat traseul vechiului şanţ. Ştim în schimb cu siguranţă că, până în sec.al XVI-lea inclusiv, între curte şi oraş exista un şanţ, care delimita spaţiul puteriidomneşti de cel al orăşenilor167. În 1491-1492, Ştefan cel Mare a refăcut curtea şibiserica; ultima se afla într-o incintă adiacentă curţii, având zid separat168.

Ca o concluzie pentru acest nivel al cercetării, putem spune că avem de-aface cu grupuri de catolici, armeni şi „ruşi”-ruteni, aşezate ca un arc de cerc în jurulcurţii, pe laturile atât ale uliţelor pe care le presupunem a fi cele mai vechi (spremarginea terasei), cât şi pe cele ale celor noi (în interior), la a căror formare aucontribuit, dovadă paralelismul dintre cele vechi şi cele noi. Dacă luăm înconsiderare aceşti factori trebuie să acceptăm că şi la Iaşi a existat o anumită

160 Documente Iaşi, vol. V, ed. Ioan Caproşu, Iaşi, Editura Dosoftei, 2001, p. 554, nr. 831; vezi şimărturia lui Martin Gruneweg de la finele sec. al XVI-lea (Alexandru Ciocîltan, Martin Grunewergprin Moldova, Ţara Românească şi Dobrogea, în SMIM, XXVII (2009), p. 235-236).161 Călători străini, vol. II, p. 131-132, 352; vol. III, p. 182; Ion Neculce, Letopiseţul Ţării Moldovei,în Opere, ed. Gabriel Ştrempel, Bucureşti, Editura Minerva, 1982, p. 688.162 Nu trebuie neglijată opinia lui Teodor Octavian Gheorghiu, care considera că întreg spaţiul de larăsărit de curte a reprezentat o „piaţă quasi-rectangulară, [...] ocupată mai târziu prin lotizări abuzive”(Teodor Octavian Gheorghiu, Elemente de structură şi morfologie urbană românească extracarpatică lacumpăna secolelor XV şi XVI (cazul Moldovei lui Ştefan cel Mare), în HU, XII (2004), nr. 1-2, p. 39).163 Documente Iaşi, vol. I, p. 126, nr. 93. Piaţa mai purta şi numele de „dricul” târgului; cum cuvântul„dric” avea şi sensul de răscruce de drumuri, reunirea aici a căilor amintite ar justifica folosireaacestui termen (Istoria oraşului Iaşi, p. 53).164 Podirea pieţei s-a făcut în prima domnie a lui Constantin Mavrocordat (Cronica Ghiculeştilor.Istoria Moldovei între anii 1695-1754, ed. Nestor Camariano şi Ariadna Camariano-Cioran,Bucureşti, Editura Academiei Române, 1965, p. 353).165 Alexandru Andronic, op. cit., p. 38, 53-54.166 Documente Iaşi, vol. II, p. 91, nr. 93 p. 118, nr. 130.167 Alexandru Andronic, Eugenia Neamţu, M. Dinu, Săpăturile arheologice de la curtea domneascădin Iaşi, în ArhMold, V (1967), p. 207.168 Alexandru Andronic, op. cit., p. 52. Pentru satele din ocolul curţii, vezi C. C. Giurescu, op. cit., p. 258.


planificare a spaţiului aşezării, coordonată de domn şi dregătorii săi, cu participareafirească a noilor-veniţi169.

Până la finele sec. al XV-lea, credem că planul aşezării era în linii mariconturat. La acel moment, suprafaţa aşezării nu depăşea cu mult spre est stradaSf. Lazăr de astăzi; spre vest, marginea se afla la povârnişul dinspre Bahlui, pentruca în interior să se întindă probabil spre fosta Uliţă Strâmbă170 (care, la primamenţionare, apare ca fiind în Târgul Nou)171. Pe această uliţă, ca şi pe ceaArmenească şi Podul Vechi, locuirea a avansat sau s-a îndesit treptat, acoperind şiultimele porţiuni de până în viitoarea Uliţă a Goliei, pe traseul vechiului şanţ, carea fost treptat acoperit şi înglobat în vatra aşezării. Etapele acestei evoluţii suntmarcate de datele ridicării mai multor biserici, precum Dancu (1541) şi Golia,ultima aflându-se la jumătatea sec. al XVI-lea172, la marginea oraşului173. În acestelimite, putem aproxima suprafaţa oraşului medieval târziu (numit în sec. al XVII-leaTârgul Vechi)174 la cca. 50 de hectare.

În a doua jumătate a sec. al XVI-lea, oraşul avansa deja spre răsărit –atingând curând povârnişul dinspre Cacaina175 –, dar mai ales spre nord, dincolo deUliţa Goliei şi spre zona de la poalele dealului Copoului. Menţionarea încă din1610 a Târgului Nou (ulterior numit „de Sus”)176, într-un act ce face referire lamutarea cu câţiva ani mai înainte a bisericii aflate pe locul unde s-a ridicat SfântaVineri, arată că acest proces era în curs de desfăşurare în a doua jumătate a sec. alXVI-lea177. Dacă am identifica biserica de lemn mutată de Ureche cu biserica

169 Într-o mărturie din 1712 se afirmă că în centrul oraşului Iaşi sunt „două-trei străzi adevărate, undelocuiesc negustorii; numai „în aceste locuri recunoşti că trebuie să fie un oraş”, restul nefiindorganizat (Călători străini, vol. VIII, p. 343).170 Alexandru Andronic, op. cit., p. 38; Stela Cheptea, Şase veacuri de istorie, p. 11-12, 19; StelaCheptea, Din nou despre începuturile, p. 157-159; Doina Mira Dacălu, op. cit., p. 312-313.171 Documente Iaşi, vol. I, p. 201, nr. 150.172 Dacă nu mai devreme, poate de la începutul sec. al XVI-lea. Cercetările arheologice desfăşurate în1998 în interiorul actualei biserici au scos la iveală urme ce au fost interpretate de arheologii implicaţica făcând parte din fundaţia unei biserici anterioare celei ridicate de logofătul Ioan Golăi (raportarheologic publicat în Cronica cercetărilor arheologice din România, 1983 - 2011. Rapoartepreliminare de cercetare arheologică, afişat pe web la http://www.cimec.ro/scripts/ARH/Cronica/detaliu.asp?k=1627 [29.01.2013]).173 Pentru istoria Goliei, vezi şi recentul volum de studii Mănăstirea Golia. 350 de ani de la sfinţireactitoriei lui Vasile Lupu (Studii şi documente), coord. Sorin Iftimi, Iaşi, Doxologia, 2010.174 Documente Iaşi, vol. I, p. 397, nr. 319 (act din 1644 care pomeneşte un schimb de case din TârgulNou cu case din Târgul Vechi).175 În această parte s-a format o uliţă separată, Uliţa Făinei sau a Fânăriei, care făcea legătură întrecapetele Uliţelor Trapezănească, Sf. Vineri şi Podul Vechi. Ştefan al II-lea Tomşa a pus să seprelungească această stradă spre valea Cacainei, peste care a făcut şi un pod (Uliţa şi Podul lui ŞtefanVodă); Documente Iaşi, I, p. 456, nr. 395; p. 485, nr. 426.176 DIR, A, XVII, IV, p. 419, nr. 541.177 Documente Iaşi, vol. I, p. 126, nr. 93.


Tăierea Capului Sf. Ioan Botezătorul, aflată pe Uliţa Măjilor178, am aveacertitudinea că la 1600 locuirea din oraş ajunsese deja în această zonă.

Pentru aceste părţi ale oraşului se va forma o nouă cale de circulaţie, UliţaNouă, pomenită abia în 1634, zisă şi „a Hagioaiei” (1662)179. Interesant este cătraseul acestei străzi este aproximativ paralel cu cel al viitoarei Uliţe a Goliei sau,mai degrabă, cu zidul/şanţul/palisada ce s-a aflat pe locul unde aceasta din urmă aapărut. Faptul că Uliţa Goliei este pomenită mult mai târziu, neavând iniţial unnume propriu180 ar reprezenta un argument indirect că aici anterior nu a fost ostradă. Căile majore prin care Uliţa Hagioaiei comunica cu Târgul Vechi, ca oadevărată centură, erau Uliţa Mare (prin Uliţele Sârbească şi a Lipscanilor) şiPodul Vechi (prin Târgul Făinei), la care se adăugau căile minore, un păienjeniş deuliţe mai mici şi huidiţe. La jumătatea sec. al XVII-lea, oraşul se termina dupărândul de case de dincolo de Uliţa Hagioaiei, dovadă numele dat următoarei străzi(cea dinspre dealul Copoului), numită sugestiv Uliţa din Afară (mai târziu DrumulSării), atestată şi ea în 1664181. Dincolo de strada nouă se va forma treptatMuntenimea182, care însă o vreme nu a făcut parte efectivă din oraş, la fel cumstăteau lucrurile şi cu alte mahalale exterioare, foste sate, precum Broştenii (undestăteau ţiganii domniei)183, Tătăraşii sau Rufenii; se adăuga mahalaua Calicilor, locde aşezare pentru marginalii reuniţi în breasla cu acelaşi nume184. De altfel, în afaraoraşului va apare în sec. al XVIII-lea un târg nou, numit „târguşor”, în Nicolina,sub Galata (întemeiat de Grigore al II-lea Ghica, având şi şoltuz propriu)185.

Extinderea oraşului în aceste părţi a dus implicit la formarea unor pieţe. Unimportant loc de negoţ, mai ales pentru schimbul produselor din oraş cu produseleagricole aduse din sate, va apare în colţul de nord-est al Iaşilor. Ridicarea Goliei lajumătatea sec. al XVI-lea sugerează că Târgul Făinii (mai târziu numit TârgulCucului) exista deja la acea dată, mai ales că nu e primul caz de biserică sau

178 S-ar putea admite dispariţia bisericii de lemn într-unul din incendiile care au afectat periodic oraşulşi ridicarea pe acelaşi loc a unei biserici de piatră de către Miron Barnovschi (referinţe în N. Stoicescu,op. cit., p. 464-465).179 Documente Iaşi, vol. I, p. 328, nr. 248; II, p. 22, nr. 24.180 Abia în 1766 apare ca „uliţa cea mare ce merge la Târgul Făinei” (Documente Iaşi, vol. VI, p. 620,nr. 715).Vezi şi Dan Bădărău, Ioan Caproşu, op. cit., p. 87, nota 345. Curioasă este lipsa acestei străziîn planul oraşului din 1769.181 Documente Iaşi, vol. II, p. 64, nr. 62.182 Pomenită în 1669 (ibidem, p. 238, nr. 267; pe larg, în Dan Bădărău, Ioan Caproşu, op. cit.,p. 268-273). Pe marginea Drumului din Afară, ruşii conduşi de generalul Münich au săpat un şanţ(hindichi), în septembrie 1739 (Documente Iaşi, vol. V, p. 208, nr. 392; p. 217, nr. 403; vezi şiCronica Ghiculeştilor, p. 455).183 Călători străini, vol. III, p. 183.184 Dan Bădărău, Ioan Caproşu, op. cit., p. 97-98.185 Documente Iaşi, vol. IV, p. 281, nr. 385; Condica lui Mavrocordat, ed. Corneliu Istrati, Iaşi,Editura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, 2008, vol. III, p. 375, nr. 2759; Cronica Ghiculeştilor,p. 291; Dan Bădărău, Ioan Caproşu, op. cit., p. 258-259. După modelul iarmaroacelor de pe loculTârguşorului de sub Frumoasa, s-a început şi la Copou, în ultima parte a secolului al XVIII-lea,organizarea unui iarmaroc; şi aici va apare un „târguşor” (Documente Iaşi, vol. VII, ed. Ioan Caproşu,Iaşi, Editura Dosoftei, 2005, p. 115, nr. 129).


mănăstire ridicate lângă o piaţă186. Mai sus de aceasta, lateral de Sărărie (unde sedepozita sarea), apare Târgul Boilor. Pentru că pantele dinspre valea Cacainei aufost multă vreme improprii pentru locuit, aici s-au instalat Fânăria şi Bivolăria, ceaparţineau domniei187. Peştele era vândut într-un loc special, acolo unde se aflau„măjile”, aproape de Uliţa Goliei188. În a doua parte a sec. al XVII-lea, începutulsecolului următor, asistăm la apariţia unei noi pieţe, în celălalt capăt al UliţeiHagioaiei, unde se va ridica mănăstirea şi spitalul Sf. Spiridon189. Însă „târguri”noi, apar şi în alte părţi din oraş. Nu departe de piaţa veche, Miron Barnovschicreează condiţiile necesare înfiinţării unui nou loc de negoţ, lângă ctitoria sa de peUliţa Rusească: Târgul lui Barnovschi (1649)190.

Documentele târzii permit identificarea negustorilor şi meşteşugarilor ce s-augrupat în nuclee, ori în jurul pieţelor, ori în alte părţi din oraş. În zona pieţeiTârgului de Jos găsim: cizmarii şi băibărăcarii (în Cizmărie, pe Uliţa cu acelaşinume, care făcea legătura între piaţă şi Târgul lui Barnovschi, respectiv înBăibăcărie, mai sus de armeni)191; blănarii sau cojocarii (în Blănari, pe UliţaRusească)192; arcarii (în Arcărie, lângă Armenime)193; schimbătorii de bani (peUliţa Schimbătorilor sau Trapezănească / Tărbujenească)194; şelarii şi potcovarii(pe Podul Vechi şi la capătul acestuia); croitorii (pe Uliţa Croitorilor, dar şi în altepărţi din oraş)195. Se adăugau: ciubotarii, care au fost grupaţi iniţial pe uliţa cuacelaşi nume, paralelă cu Uliţa Mare, pentru ca în sec. al XVII-lea – pe măsură ceboierii se instalează cu predilecţie în această parte a oraşului – să îi găsim şi înCiubotăria din capătul de sus al Uliţei Făinii, spre biserica Curelari196; colegii lorde breaslă, talpalarii, stăteau probabil de mai demult la marginea de nord-est aoraşului, în jurul bisericii lor; curelarii, cu loc în partea de nord-est, tot cu bisericăşi uliţă proprie197; măcelarii sau mesercii, concentraţi la un moment dat pe UliţaSârbească, apoi mai jos de Târgul Făinii198; brăgarii, pe Uliţa Brăhăriei, ce porneadin Uliţa Mare spre Târgul de Sus şi care ulterior a luat numele de Uliţa Măjilor,probabil după ce a crescut numărul vânzătorilor de peşte stabiliţi aici199.

186 Vezi chiar cazuri amintite mai sus, la discuţia oraşelor Suceava şi Roman.187 Istoria oraşului Iaşi, p. 94-96.188 Documente Iaşi, vol. II, p. 133, nr. 151; Istoria oraşului Iaşi, p. 100.189 În această perioadă, documentele se referă când la terenuri, case sau dughene din Târgul de Sus(cu referire la întreaga zonă de dincolo de Uliţa Goliei), când la locuri similare, dar din piaţa ce se vadezvolta aici. Situaţia este similară în Târgul de Jos sau Vechi.190 Documente Iaşi, vol. I, p. 425, nr. 355.191 Ibidem, p. 390, nr. 310 ; p. 499, nr. 441; IV, p. 144, nr. 202; p. 264, nr. 363.192 Ibidem, vol. I, p. 541, nr. 493.193 Ibidem, vol. II, p. 402, nr. 444.194 Ibidem, vol. I, p. 293, nr. 216; IV, p. 239, nr. 333.195 Vezi şi Dan Bădărău, Ioan Caproşu, op. cit., p. 62-67.196 Documente Iaşi, vol. I, p. 381, nr. 299; p. 415, nr. 342.197 Ibidem, vol. II, p. 550, nr. 624.198 Ibidem, p. 198, nr. 226; p. 407, nr. 450; vol. III, p. 351, nr. 399.199 Ibidem, vol. II, p. 347, nr. 375; III, p. 381, nr. 434.


Trebuie însă precizat că, în urma consultării documentelor vremii,constatăm că gruparea oamenilor cu aceleaşi îndeletniciri în mici mahalale sau uliţenu era exhaustivă, în sensul că unii din practicanţii la aceeaşi meserie/negoţ, dinmotive mai mult sau mai puţin obiective, preferau să se aşeze în alte părţi din oraşdecât confraţii lor de breaslă. De asemenea, există meşteşugari sau comercianţi cenu s-au concentrat într-un anume loc. În ceea ce priveşte vechile cartiere „etnice”,cel armenesc cunoaşte o împrospătare a rândurilor membrilor săi, pe măsură ce noinegustori armeni vin aici, din Polonia sau din Imperiul Otoman200. În ceea cepriveşte grupul catolicilor, şi acesta atrage oameni, în special unguri, dar şi germanisau chiar francezi201, aşezaţi atât în zona bisericii catolice de pe Uliţa Mare, cât şiîn alte părţi din oraş. În secolele XVII-XVIII, întâlnim în Iaşi tot mai mulţi greci,care se aşează peste tot prin oraş, fără a forma un cartier propriu202. Un alt grupsemnificativ care va veni în oraş din a doua jumătate a sec. al XVII-lea este cel alevreilor203. În catastiful de datorii al unei dughene din 1679 apare numele maimultor evrei, pentru unul chiar precizându-se că stă în Târgul Făinii, locul unde seva forma în timp cartierul evreiesc204. În ultima parte a sec. al XVII-lea, numărulevreilor instalaţi aici era suficient de mare ca să justifice deschiderea unei „şcoli”evreieşti (şcoală cu sensul de sinagogă)205. Dacă luăm în considerare actele interne,o creştere semnificativă a numărului evreilor se simte către 1740206. Cu siguranţăcei 66 de evrei înregistraţi în incompleta catagrafie din 1755 nu erau singurii dinIaşi; Gheorghe Ghibănescu estima numărul lor la cca. 400 de persoane207.Documentele din ultima parte a sec. al XVIII-lea confirmă concentrarea evreilor înzonele cu potenţial comercial ale oraşului, pe Uliţa Hagioaiei, în Târgul de Jos, peUliţa Rusească, şi în Târgul Făinii208. Atât armenii, cât şi evreii şi-au format bresle

200 N. Iorga, Armenii şi românii: o paralelă istorică, în idem, Scrieri istorice despre armeni, ed.Emanuel Actarian, Bucureşti, Editura Ararat, 1999, p. 199–205.201 Cum sunt cunoscuţii ceasornicari Gaspar Caillé şi Jean Viollier (Documente Iaşi, II, p. 145, nr. 161;p. 287, nr. 307; p. 326, nr. 353).202 Dan Bădărău, Ioan Caproşu, op. cit., p. 85-86; 267-268.203 Din 1678 datează cea mai veche informaţie cu privire la existenţa certă (dar indirectă) a unuicimitir al acestora: în fostul cimitir evreiesc din Ciurchi (atunci în afara oraşului) se păstra o inscripţiepe o piatră de mormânt, în care este pomenit rabinul Arie Leib ben Samuel, mort în acel an (Izvoare şimărturii referitoare la evreii din România, vol. I, ed. de Victor Eskenasy, Bucureşti, Editura Hasefer,1995, p. 136, nr. 163).204 Documente Iaşi, vol. II, p. 462, nr. 520.205 În Izvoare şi mărturii referitoare la evreii din România, vol. I, p. 139, nr. 170, există o mărturie cesusţine că o sinagogă exista la 1686 în mahalaua Curelari; vezi şi Documente Iaşi, vol. II, p. 551, nr. 625;vol. III, p. 32, nr. 36; p. 424, nr. 480; Dan Bădărău, Ioan Caproşu, op. cit., p. 391; Dan Dumitru Iacob,Sinagogile din Iaşi la mijlocul secolului al XIX-lea (aspecte culturale, sociale, arhitectonice şiurbanistice), în HU, XVII (2009), p. 131-132.206 Un act din 1741 este relevant în această privinţă, conţinând nu mai puţin de 22 de martori evrei(Condica lui Mavrocordat, vol. II, p. 86, nr. 244).207 Gh. Ghibănescu, Catastihul Iaşilor din 1755, în IN, I (1921), nr. 1, p. 15-16.208 Documente Iaşi, vol. VI, p. 158, nr. 180; p. 226, nr. 263; p. 233, nr. 270; vol. VII, p. 318, nr. 253;p. 406, nr. 310 şi multe altele. Dan Dumitru Iacob, op. cit., p. 140-141.


proprii, recunoscute de domnie209. Dacă luăm drept limite marginile teraseicentrale, acum în întregime acoperită, şi Uliţa din Afară, reiese un plan depatrulater neregulat al oraşului vechi, cu o suprafaţă la jumătatea sec. al XVII-leade cca. 140 de hectare.

Din a doua jumătate a sec. al XVIII-lea, oraşul intră treptat într-o nouăetapă de evoluţie. Satele vecine sunt integrate în oraş, în oraş vin alţi oameni,populaţia creşte, iar domnii încearcă să aplice noi măsuri cu caracter edilitar.Regulamentul Organic va marca oficial trecerea spre modernizarea oraşului, cuefecte şi la nivelul organizării spaţiului urban.

***

În concluzie, putem spune că în oraşele care au găzduit comunităţi decolonişti şi au servit drept reşedinţe ale domnilor se observă o planificare mai bună aspaţiului. Acolo unde au stat mai mult, domnii au fost interesaţi să reglementeze maibine spaţiul oraşului (sau aşezării ce era în curs de urbanizare), din motive ce nu suntgreu de înţeles. În primul rând, era vorba de spaţiul unor aşezări care le aparţineau:domnul acţiona cu putere deplină în ceea ce el considera „oraşele domniei mele”. Înal doilea rând, pentru a ridica aceste aşezări la nivelul oraşelor din ţările vecine,domnul trebuia să reglementeze situaţia socială şi juridică a oamenilor de aici. Pe deo parte, a unificat statutul locuitorilor, în principal al celor cu îndeletniciri comercialeşi meşteşugăreşti, acordându-le drepturi care să le permită buna desfăşurare aocupaţiilor, drepturi care constau în libertate juridică şi religioasă, plus unele scutirifiscale, reunite într-o relativă autonomie, după modelul comunităţilor din Ungaria şiPolonia vecine. Toate acestea erau menite să aducă venituri consistente la vistierie,dar să şi atragă în Moldova oameni mai bine pregătiţi, folositori domniei şi ţării.Venirea acestor oameni în oraşe nu putea fi făcută decât într-un cadru reglementat,acest lucru fiind evident în felul în care au evoluat centre precum Suceava, Romansau Iaşi. Domnii, prin favorizarea colonizărilor, au influenţat spaţiul aşezărilor. Loculunde au fost instalaţi nou-veniţii a cântărit mult în evoluţia tinerelor oraşe, marcându-le din punct de vedere topografic în primelor secole de existenţă. Grupurile degermani, unguri (reuniţi în jurul bisericilor catolice), armeni sau ruteni au primitterenuri bine precizate care, indiferent dacă fuseseră locuite anterior de alţi oamenisau erau terenuri goale, au cunoscut o anumită structurare. Pornind de la străziparalele, ţinându-se însă cont şi de topografia locului, s-au trasat loturi şi s-au ridicatcase. Spaţiul urban era marcat deci de aceleaşi repere precum în oraşele din restulEuropei: lotul, ca unitate de bază; strada, ca mijloc de comunicare şi de facilitate aschimburilor; piaţa, ca loc principal de comerţ, dar şi ca loc de manifestare acomunităţii; biserica, ca centru spiritual, fiecare comunitate având propria biserică; înmajoritatea oraşelor exista şi o reşedinţă a principelui, adevărat simbol al puterii saleasupra oraşului. Ar trebui să se adauge primăria, despre care majoritatea istoricilorromâni afirmă că nu a existat. Dacă în Ţara Românească, izvoarele nu ne oferă nici o

209 Documente Iaşi, vol. III, p. 122, nr. 143; p. 386, nr. 440.


informaţie în favoarea existenţei unui sediu al judeţului oraşului, în Moldova situaţiaeste, din acest punct de vedere, mai puţin clară, deoarece mai multe documente dinsec. al XVII-lea se referă la „scaunul” şoltuzului, în faţa căruia se adună oamenii îndiverse situaţii210. În concluzie, spaţiul urban a fost în aceste oraşe dispus în aşa felîncât să reprezinte un organism mai uşor şi eficient de gestionat şi să facilitezeactivitatea de bază a orăşenilor, comerţul.

Luând în considerare elemente defensive, domnii şi-au instalat în oraşepropriile curţi. De poziţia şi dimensiunile curţilor a depins trasarea sau retrasareaplanurilor oraşelor, cazuri exemplare fiind la Suceava, Iaşi şi Roman, cu largireşedinţe domneşti la marginea spaţiului locuit, nu şi la Siret, unde curtea ipoteticăse afla în afară. Pe de altă parte, aceiaşi domni au influenţat spaţiul urban şi prinimplantarea propriilor ctitorii in zone importante din oraşe, în pieţe, dar şi pe alteterenuri disponibile, în zonele centrale sau la periferie. Pentru cazurile discutate înacest studiu, semnificative sunt exemplele de la Suceava şi Roman, unde în pieţelecentrale avem ctitoriile domneşti de la Sf. Dumitru şi Precista Mare (ctitoria uneidoamne). La Iaşi, avem cazul unui domn care îşi ridică biserica într-o zonăadiacentă pieţei, încercând să promoveze ulterior spaţiul din jurul ctitoriei sale ca opiaţă separată (Barnovschi şi târgul aferent). Semnificative sunt şi ctitoriile luiVasile Lupu de la Trei Ierarhi, în apropierea pieţei din faţa curţii, şi Golia, de lângăTârgul Făinii. Fondatorii luau în mod sigur în considerare şi aspecte economiceatunci când au ales aceste locuri pentru lăcaşurile lor. Aşezarea la un vad comercialbun era menită să aducă în viitor venituri mănăstirii, situaţie confirmată de evoluţiaulterioară. Dar şi în alte situaţii şi cu alte motivaţii, ridicarea construcţiilorecleziastice putea avea impact asupra topografiei oraşului. Un excelent exemplu,unul bine documentat, este dat de cazul Mitropoliei din Iaşi şi de ridicarea bisericiiStratenia de către Doamna Anastasia. Aceasta, pentru a asigura mai mult loc nouluilăcaş, dar şi pentru a extinde cimitirul, a achiziţionat multe din terenurile din jur şia schimbat case, mutări ce vor schimba fizionomia zonei211. De asemenea, trebuiesă amintim şi alte iniţiative ale domnilor, de data aceasta de ordin edilitar, cuimpact asupra spaţiului urban: amenajarea traseelor apei pentru aprovizionareafântânilor din oraş sau podirea străzilor212.

În concluzie, observăm în studiile de caz discutate câteva elementecomune: spaţiul urban a cunoscut o anumită regularizare, dată de instalarea unorgrupuri de colonişti, aşezaţi în mod organizat, pe locuri acordate de domnie, care a

210 Documente Hurmuzaki, vol. XV, partea 1, p. 293, nr. 535; DIR, A, XVI, III, p. 378, nr. 469; IV,p. 238, nr. 292; XVII, V, p. 64, nr. 80; Gh. Ghibănescu, Surete şi izvoade, vol. XVI, Iaşi, 1926, p. 71,nr. 103; vol. XXI, Iaşi, 1929, p. 109, nr. 82; vol. XXIV, Iaşi, 1930, p. 133, nr. 119; D. Constantinescu,Documente moldoveneşti din secolele XV-XVII, în AIIAI, VII (1970), p. 338, nr. 3. Pentru Suceava,vezi Emil I. Emandi, op. cit., p. 422-423; Ştefan S. Gorovei, op. cit., p. 208.211 Vezi nota 129.212 Dan Bădărău, Ioan Caproşu, op. cit., p. 86-87, 283-293; vezi, pe larg, Laurenţiu Rădvan, Drumuride ţară şi drumuri de oraş în Ţara Românească în secolele XVII-XVIII, în Oraşul din spaţiulromânesc între Orient şi Occident. Tranziţia de la medievalitate la modernitate, ed. de LaurenţiuRădvan, Iaşi, Editura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, 2007, p. 67-114.


supravegheat procesul de colonizare; cartierele noilor-veniţi, ca şi ale celorlalţilocuitori, erau marcate de un reper principal, prezenţa unei biserici; dispunereastrăzilor a ţinut cont atât de relieful locului, cât şi de direcţiile spre care seîndreptau drumurile ce ieşeau din oraş şi care duceau spre alte oraşe ale ţării. Unrol important l-au jucat şi curţile şi bisericile domneşti, ridicate în apropiereaintersecţiilor străzilor principale, implicit lângă pieţele oraşelor. Am dedicat aceststudiu celor mai vechi oraşe ale Moldovei, dar dorim să continuăm într-un studiuviitor cercetările de topografie urbană, luând în discuţie şi alte centre urbane dinspaţiul dintre Carpaţi şi Nistru, care oferă celor interesaţi studii de caz la fel deinteresante.

Regarding the organisation of the urban space in medieval Moldavia

Abstract

The researchers interested in urban space in the Romanian Principalities ingeneral, and in Moldavia especially, are faced with several difficulties, because there arescarcely any valuable, in-depth works on this field, and good monographs are hard to find.Historical sources are partly at fault for this situation, because the dawn of theprincipalities is scarcely documented. For the 14th-15th centuries, when the principalitieswere urbanized, we have no more than several hundreds of documents to shed some lighton this vast process. The 17th-18th centuries are more generous in this respect, but urbanarchives were badly damaged, not only by earthquakes, floods, or fires, but also by theendless wars between challengers to the throne or powers in the area. Even so, townoutlines survived, and streets generally kept their original routes in the Middle Ages, sinceinhabitants preferred to rebuild on the old plot each time. As a conclusion to our paper, wemay notice that we are dealing with older, pre-urban settlements, which advanced to theurban phase in their development in the 14th century after some colonists settled there.They benefitted from the support of Moldavian princes, who granted them land andprivileges. Even if sources offer limited information in this respect, there are hints that theland granted to the colonists was restructured. Starting with parallel streets, they parcelledout plots of land and outlined a central marketplace, then erected churches. The urban areatherefore had the same landmarks as towns in the rest of Europe: the plot, as its basic unit;the street, as a means to communicate and to facilitate exchanges; the marketplace, as themain location for trade, but also for various events; the church, as a spiritual hub, witheach community having its own church; most towns also included a seat for the prince, thetrue symbol of his rule over the town; we should also add here the town hall, which mostRomanian historians claim it never even existed.

Keywords: topography, towns, Moldavia, space, market


Anexe: Am aplicat datele discutate în acest studiu pe hărţi din satelit ale oraşelorMoldovei (Baia, Siret, Suceava, Roman, Iaşi), pornind de la programul Google Earth.

1. Baia


2. Siret


3. Suceava


4. Roman


5. Iaşi

Cu privire la organizarea spatiului urban in Tara Moldovei in evul mediu, ASUI, 2013

Documents

Transcript of Cu privire la organizarea spatiului urban in Tara Moldovei in evul mediu, ASUI, 2013