ISTORIA ARHITECTURII ÎN ROMÂNIA

32
ISTORIA ARHITECTURII ÎN ROMÂNIA Note de curs AŞEZARILE RURALE 1. Elemente generale: - caracterul teritorial al satului, prin cele două componente fundamentale: intravilanul (vatra satului) şi extravilanul (moşia - terenurile de cultură, pădurile, etc.) - dinamica aşezărilor rurale: deplasarea vetrei satului (spontană, prin voinţa proprietarului terenului sau prin măsuri administrative), dispariţia şi apariţia aşezărilor; ocuparea şi exploatarea economică progresivă a teritoriului prin colonizare (internă şi externă) - menţionarea satelor în documentele istorice: sec. XI în Transilvania, sec. XIV în Ţara Românească şi Moldova 2. Satul ca formă de viaţă socială: - obştea sătească - organizare comunitară care a asigurat evoluţia în virtutea obiceiului şi a "legii pământului". Cauzele succesive care au dus la erodarea autorităţii obştii săteşti: apariţia proprietăţii private (în vatra satului şi apoi în extravilan), pătrunderea unor elemente străine obştii, vânzarea terenurilor, intervenţia administrativă în perioada modernă. - satul devălmaş - expresia fizică a obştii săteşti 3. Criterii de clasificare a satelor: istoric; statutul de existenţă - sate libere şi sate aservite (domnitorului, boierilor, mănăstirilor); modul de apariţie - spontană şi de colonizare; geografic - sate de munte, de deal şi de câmpie; mărimea; structura (relaţia spaţială dintre gospodării, elementul fundamental constitutiv al satului) - cu gospodării izolate, răsfirate şi adunate; forma - neregulată şi regulată; dependenţa dintre satul (regulat) geometric, colonizarea teritoriului şi existenţa planului prestabilit şi. apoi, a proiectului; funcţiunea predominantă - sat pastoral, agricol şi mixt; etnia populaţiei preponderente 4. Tipuri principale de aşezări rurale, având caracteristici rezultate din corelarea criteriilor: a. până în secolul al XVII-lea

Transcript of ISTORIA ARHITECTURII ÎN ROMÂNIA

ISTORIA ARHITECTURII ÎN ROMÂNIANote de curs

AŞEZARILE RURALE

1. Elemente generale:- caracterul teritorial al satului, prin cele două

componente fundamentale: intravilanul (vatra satului) şiextravilanul (moşia - terenurile de cultură, pădurile, etc.)

- dinamica aşezărilor rurale: deplasarea vetrei satului(spontană, prin voinţa proprietarului terenului sau prinmăsuri administrative), dispariţia şi apariţia aşezărilor;ocuparea şi exploatarea economică progresivă a teritoriuluiprin colonizare (internă şi externă)

- menţionarea satelor în documentele istorice: sec. XIîn Transilvania, sec. XIV în Ţara Românească şi Moldova

2. Satul ca formă de viaţă socială: - obştea sătească - organizare comunitară care a

asigurat evoluţia în virtutea obiceiului şi a "legiipământului". Cauzele succesive care au dus la erodareaautorităţii obştii săteşti: apariţia proprietăţii private (învatra satului şi apoi în extravilan), pătrunderea unorelemente străine obştii, vânzarea terenurilor, intervenţiaadministrativă în perioada modernă.

- satul devălmaş - expresia fizică a obştii săteşti 3. Criterii de clasificare a satelor: istoric; statutul de

existenţă - sate libere şi sate aservite (domnitorului,boierilor, mănăstirilor); modul de apariţie - spontană şi decolonizare; geografic - sate de munte, de deal şi de câmpie;mărimea; structura (relaţia spaţială dintre gospodării,elementul fundamental constitutiv al satului) - cu gospodăriiizolate, răsfirate şi adunate; forma - neregulată şi regulată;dependenţa dintre satul (regulat) geometric, colonizareateritoriului şi existenţa planului prestabilit şi. apoi, aproiectului; funcţiunea predominantă - sat pastoral, agricol şimixt; etnia populaţiei preponderente

4. Tipuri principale de aşezări rurale, avândcaracteristici rezultate din corelarea criteriilor:

a. până în secolul al XVII-lea

3

- sate cu gospodării izolate (risipite), considerateforma cea mai veche, din cauza structurii embrionare; situareîn teritoriu, funcţiune etc.

- sate cu gospodării împrăştiate (răsfirate): situare înteritoriu, funcţiune etc

- sate liniare (de vale şi de drum); situare înteritoriu, funcţiune etc. Cazul particular al satelor săseştidin Transilvania.

- sate cu gospodării aglomerate: situare în teritoriu,funcţiune etc.

b. secolul al XVIII-lea- colonizarea tereziană din Banat; importanţa

dispoziţiilor imperiale (1766) privind întocmirea planurilorşi a regulilor de construcţie

c. epoca modernă- Regulamentul Organic şi perioada regulamentară în

Principatele Române: măsuri pentru regularizarea satelorexistente şi apariţia proiectelor de sate noi; proiecte-tippentru clădirile comunitare.

- reformele agrare din 1864 şi 1919-1921: colonizarea şiproiectele de sate noi; caracteristicile acestora.

TRANSILVANIA ŞI BANATUL

Micile formaţiuni statale româneşti existente insecolele X-XI în zona cuprinsă între răul Tisa şi arculCarpaţilor, au fost cucerite treptat de către unguriiinstalaţi în Panonia spre sf. sec. IX. La sfârşitul veaculuial XI-lea, are loc organizarea Transilvaniei ca voievodatşi anexarea sa la regatul maghiar. Principat autonom subsuzeranitatea regilor unguri, apoi sub cea otomană (începânddin 1541), provincie a Imperiului habsburgic (din 1699).

Banatul este inclus regatului, sec XIII ---> comitatulde Timiş; după bătălia de la Mohacs,1526, Banatul formeazăîmpreună cu Transilvania un principat autonom subsuzeranitate turcească; 1552, cucerire otomană; 1716,cucerire de către habsburgi; în 1780.

CONSOLIDAREA CUCERIRII MAGHIARE

4

Cucerirea Transilvaniei se desfăşoară în etape. Regatulmaghiar nu are încă mijloacele şi nici efectivele necesareconsolidării cuceririi. Puţinele puncte fortificate -cetăţi sau castre regale - nu pot susţine o poziţie de forţăîn zonă. De aici ----> colonizarea altor populaţii la graniţe

- cavalerii ioaniţi (în Banat)- cavalerii teutoni, 1211-1225 - populaţie de origine germană, "saxones" (numecolectiv pentru franconi, flamanzi, valoni),primul grup mai mare în sec. XII; stabiliţi laînceput în sudul Ardealului şi zona Bistriţei; seextind către centrul Transilvaniei în sec. XIII;colonizarea se încheie la începutul sec. XIV

* Construcţii de apărare§ Cetăţi sau castre regale

Dreptul de a construi cetăţi - drept regal. Construcţialor avansează spre est pe măsură ce se încearcă consolidareacuceririi. Multe dintre ele au dispărut sau au fosttransformate de-a lungul timpului, purtând peceteastilurilor care s-au succedat în Europa centrală (Renaştere,Baroc, etc.). Faza iniţială, cea la care ne referim, îmbracăforme simple, destinate să adăpostească o garnizoană regală.Exemple: Deva, Odorhei, Ciceu, Hunedoara.

§ Cetăţile Cavalerilor teutoni Caracter tehnic, astilistic, determinat strict de

evoluţia armamentului de atac şi de apărare; dimensiunidictate de potenţialul uman - o cât ami mare suprafaţă deteren înconjurată de ziduri cu perimetru cât mai scurt;amplasare cât mai greu accesibilă, ocupând în acelaşi timppuncte importante pe căile de acces. Exemple: Feldioara(Marienburg), Codlea, Cetatea Crucii.

§ Aşezările saşilor din Transilvania Bisericile fortificate săteşti, cetăţile ţărăneştiLa început se construiesc cetăţi de refugiu aparţinând

mai multor sate, în paralel cu reşedinţele fortificate ale"greavilor" (donjon înconjurat de val de pământ sau ziduri).Aceste construcţii se dovedesc ineficiente la năvălirea

5

tătarilor (1241) şi sunt abandonate. Se trece la fortificareamai vechilor biserici săteşti sau la construirea unora noi,gândite de la început ca alcătuiri defensive (sec. XIV-XV).

Bisericile săseşti - romanice la începutul colonizării,exemple

- gotice după mijlocul sec. XIV, exemple

Moduri de fortificare:1. BISERICA- transformarea turnului-clopotniţă de la vest în donjon

(turnul capătă acces separat, la parter ---> depozit de armeşi provizii, etajele au guri de tragere, drum de strajă cumachicouli-uri la partea superioară);

- ridicarea unui al doilea turn deasupra corului (laest), având aceeaşi funcţiune cu turnul de vest, adeseoricomunicând prin pod cu acesta;

- supraetajarea navei cu un nivel folosit pentruapărare şi refugiu, mai ales atunci când corpul bisericiieste paralel cu drumul; coridor de apărare scos în consolăde-a lungul navei.

2. INCINTA DE ZID* Cea mai veche formă ---> circulară sau ovală, preluând

forma valului de pământ, peste care sunt adeseori ridicate -avantaje ---> eliminarea unghiurilor moarte; formă poligonalăneregulată, obligată de neregularităţile terenului; formărectangulară, în cazurile în care biserica era amplasată înmojlocul satului, pe teren plat.

- poartă cu turn şi uneori tunel de intrare;- alte turnuri amplasate în locuri expuse sau/şi

machicouli-uri cu acces din drumul de strajă sau/şi dinturnuri;

- dublarea zidului spre exterior cu un zid mai scund(zidul-scut);

- uneori şanţ de apă cu pod ridicător.

Cetăţi ţărăneşti ca cele de la Prejmer sau Hărman, avândun şi mai pronunţat caracter defensiv, puteau adăposti în cazde pericol întreaga obşte sătească şi bunurile ei.

6

* ARHITECTURA POPULAŢIEI ROMÂNESTI DIN TRANSILVANIA

§ Curţile cneziale româneşti Tara Haţegului şi Maramureşul

Mici posesiuni feudale româneşti persistă şi dupăcucerirea maghiară. Din alcătuirea curţilor unor juzi (cneji)români din Tara Haţegului, se mai păstrează doar bisericile(capele de curte): bisericile din Streisângeorgiu (a douajumătate a veacului al XI-lea), Sântămărie-Orlea şi Strei(cca. 1270), Densuş (sec.XIII), de relativ mici dimensiuni,sunt alcătuite pentru a servi ritualului ortodox. Turnurile-clopotniţă situate pe faţada de vest, ca şi înfăţişareagenerală - volume distincte adăpostind naosul şi altarul -sugerează influenţe ale arhitecturii romanice şi gotice.

În Maramureş, numeroase mănăsturi şi biserici alecultului ortodox - azi dispărute - au fost ridicate de cnejiilocali în secolele XIII-XIV.

În sec. XIII papalitatea interzice practicarea cultuluiortodox în Ardeal, regii unguri interzic ridicarea debiserici ortodoxe de piatră.

§ Arhitectura de lemn, bisericile Arhitectura sătească (case, anexe gospodăreşti, mori de

vânt şi de apă, biserici) - construită din lemn --->materialul de construcţie cel mai la îndemână. De aici oîntreagă artă constructivă se dezvoltă, se rafinează, iarcele mai spectaculoase exemple sunt cele ale bisericilor delemn din Ardeal. De remarcat că volumetria acestorasugerează influenţe ale arhitecturii bisericilor de zidromanice sau gotice - stiluri specifice bisericilor săteşticatolice de pe teritoriul Transilvaniei. Exemple,Maramureş.

ORAŞUL MEDIEVAL

1. Condiţiile generale istorice: organizările stataledin Transilvania, Muntenia şi Moldova; colonizarea saşilor în

7

Transilvania şi suzeranitatea otomană în teritoriileextracarpatice

2. Organizarea teritoriului- structurarea proprietăţii asupra terenului:

preeminenţa domnitorului (regelui) asupra teritoriilor fărăstăpân, neorganizate din punct de vedere social şi politicsau asupra celor cucerite. Formarea domeniilor feudale prindonaţii către nobili, clerici sau conducători militari.Proprietatea consolidată asupra terenului urban: domnitorul,nobilimea, orăşenii, biserica şi mănăstirile. Transferulterenurilor prin vânzare/cumpărare, condiţionată de embaticşi protimissis.

- organizarea administrativă a teritoriului: judeţe, înŢara Românească şi Moldova, comitate (scaune, în zonelelocuite de coloniştii saşi), în Transilvania. Structuri depolarizare ale oraşelor: suprafaţa urbană propriu zisă,hotarul, ocolul.

3. Caracteristicile generale ale oraşelor- modul de formare: pe amplasamentul unor aşezări

romane, dar marea majoritate s-a format spontan, prindezvoltarea unor aşezări rurale, prin coagularea populaţieipe lângă castele, în locuri consacrate de târg, laprincipalele vaduri etc.

- condiţiile de dezvoltare ale oraşelor - administraţia oraşelor: structuri proprii de

conducere, dublate, în zonele extracarpatice, de autoritateadomnitorului - locuitorii (ocupaţii principale, componenţă etnică şisocială)

4. Oraşele din Transilvania - etape ale evoluţiei:- începând cu sec. IX - perioada prestatală: centrele

voievodatelor şi cnezatelor tind spre statutul urban. - începând cu sec. X-XI, odată cu cucerirea traptată a

teritoriului de către statul maghiar; organizareaTransilvaniei ca voievodat autonom. După atacul tătar din1241 se consideră că începe istoria medievală a oraşelor dinTransilvania.

8

- majoritatea oraşelor au fost fortificate, la începutcu materiale perisabile, apoi incintele au fost refăcute dinpiatră.

Contribuţia coloniştilor saşi. Chemaţi de regeleUngariei pentru a asigura frontierele dinspre est şi sud aregatului, aceştia s-au stabilit în Transilvania între a douajumătate a sec. XII şi prima jumătate a sec. XIV; fenomenuleste contemporan cu o colonizare semnificativă în întregulcentru şi est al Europei.

- structura generală a oraşului marcată de principiileşi modelele spaţiale aduse de colonişti, adaptatecondiţiilor de teren: divizarea regulată a terenului, înparcele alungite, nediferenţiată în raport cu funcţiuneateritoriului urban; existenţa unei pieţe centrale (Sebeş,Bistriţa) sau a unui ansamblu de pieţe (Braşov, Sibiu), caelemente spaţiale principale; locuinţele sunt aliniate lastradă, unificate prin ziduri care disimulează curţile,asigurăndu-se unitatea spaţială a străzilor şi pieţelor;

- principale programe de arhitectură: catedrala,mănăstiri, spitale, primăria, hale comerciale, uneorilocuinţe-turn (reconstituite, de exemplu, la Sibiu).

- structuri planimetrice particulare: oraşe cu piaţăcentrală cu biserică fortificată (Sebeş, Bistriţa), oraşedezvoltate pe platforme diferite ale terenului (Sibiu,Mediaş, Sighişoara), oraşe alcătuite din structuri spaţialeşi etnice variate (Braşov).

- configuraţiile spaţial-volumetrice marcate deexistenţa fortificaţiilor şi de fronturile unitare alespaţiilor publice, iar silueta oraşului este dominată devolumetria bisericii.

5. Oraşele din Ţara Românească şi Moldova- structura generală condiţionată de absenţa limitelor

fizice (fortificaţiile), generând interpătrunderea zonelorurbanizate cu cele neocupate sau utilizate drept terenuriagricole; dezvoltarea tentaculară a urbanizării, de-a lungulprincipalelor căi de legătură în teritoriu. Sistemedefensive, în absenţa zidurilor de incintă.

- diferenţierea funcţională a teritoriului - zonacomercială şi meşteşugărească, legată, de cele mai multe ori,

9

de curtea domnească, pe de o parte, şi zonele de locuit, pede alta - este exprimată de parcelar: parcele de dimesiunimici în zona târgului şi terenuri de dimensiuni mai mari,crescând spre periferie, în restul oraşului;

- zonele de locuit organizate în comunităţi grupate înjurul unei biserici (parohii, cartiere), ocupând suprafeţediferite de teren (centru - periferie); existenţa, în anumitecazuri a unor grupări comunitare pe criterii etnice

- programe de arhitectură: locuinţa, biserica,mănăstirea, hanul (începând cu sec. al XVII-lea), curteadomnească, locuinţa boierească.

- imaginea oraşului este marcată, pe de o parte, decaracterul discontinuu al zonelor urbanizate, de abundenţavegetaţiei şi de amplasarea foarte variată a locuinţelor peproprietate, în zonele de locuit şi, pe de alta, de prezenţafleşelor numeroaselor biserici.

- etape ale evoluţiei: - perioada prestatală (până la mijlocul sec. al

XIV-lea): se caracterizează, în general, prin atingerea unuigrad incipient de urbanizare, şi prin prezenţa modelelor deorganizare din Transilvania în oraşele colonizate (Baia,Siret, Câmpulung Muscel).

- perioada formării şi consolidării statelorcentralizate (până în a doua jumătate a sec. XVI.): aparcurţile domneşti, uneori decisive în organizarealocalităţilor; are loc un salt spre urban, iar intervenţiaputerii centrale este sugerată de anumite structuri stradalecoerente (liniară - Suceava, Roman, Ţârgovişte, fusiformă -Piteşti, Câmpulung, echer - Iaşi).

- până la începutul sec. XIX: interes redus aldomniei pentru dezvoltarea oraşelor; în consecinţă, are loccreşterea preponderent spontană, prin adaptarea la sit şi ladirecţiile de interes teritorial.

- comentarea unor exemple

*Programe de arhitectură din oraşele transilvane

1.Conectată la arhitectura central europeană,arhitectura religioasă din oraşele transilvane prezintă în

10

general forme ale Goticului: Biserica Sf. Bartolomeu dinBraşov (sec.XIII), Biserica Neagră (1384-1477), bisericaevanghelică din Sibiu (sec.XIV-XV), ca şi biserica "dindeal" din Sighişoara (1345-1515) sau biserica Sf. Margaretadin Mediaş (sec.XIV-XV).

Uneori aceeaşi construcţie poartă amprenta unor stiluridiferite, rezultat al unor distincte etape de construcţie.Astfel, biserica evanghelică din Sebeş (sec. XIII-XIV),începută în stil romanic, a fost continuată cu un splendidcor gotic; catedrala Sf. Mihail din Alba Iulia (sec.XIII-XVII), cel mai valoros monument de artă medievală dinTransilvania, îmbină forme ale Romanicului târziu cu uneleale Goticului, precum şi cu completări de mică amploare dinepoca Renaşterii.

-1526, bătălia de la Mohacs, Ungaria tranformată înpaşalâc,

-1541, Transilvania - voievodat independent subsuzeranitate turcească;

- întrerupere până la sf. sec.XVII a relaţiilor cu lumeacentral europeană; cca. 150 de ani de evoluţie proprie aformelor arhitecturale, contaminate deja de Renaştere, dar îndomeniul construcţiilor civile;

-1556, Dieta hotărăşte secularizarea averilor bisericiicatolice - nu mai sunt fonduri pentru a realiza construcţiireligioase de amploare;

- protestantismul preia bisericile catolice existente.

Singura construcţie religioasă transformată în stilrenascentist - biserica evanghelică din Bistriţa (sec. XIV-XVI), iniţial bazilică gotică cu trei nave.

De-abia după ocupaţia habsburgică (1699), ofensivacatolică va determina ridicarea unor construcţii religioasenoi, de factură barocă. Ex. biserica romano-catolică dinTimişoara (1736-1773), catedrala romano-catolică dinOradea (1750-1779) împreună cu palatul episcopal.

2. Locuinţele - formă îngustă a lotului; până în sec.XV, locuinţe cu caracter modest. Dezvoltarea oraşelor

11

modifică statutul social al unei pături importante -patriciatul urban - care îşi construieşte, pe loturileexistente, înglobând adeseori părţi ale vechilor construcţiide factură medievală, noi locuinţe de factură renascentistă.

Caractere definitorii:- la parter, spre stradă ---> atelierul sau prăvălia,

gang de trecere spre curte- etaj cu dublu tract spre stradă- uneori soluţii constructive (sisteme de boltire) şi

elemente sculptate renascentiste - ancadramente, portaluri- regim închis al fronturilor stradale; în zonele intens

comerciale - pieţe -, unde etajul este în parte susţinut dearcaturi continue. Ex. Bistriţa, Sibiu, Braşov

- faţade viu colorate, uneori pictate

In sec. XVIII, după ocuparea habsburgică, accesulnobilimii, până atunci fără drepturi în cadrul oraşelor ---> palate - construcţii ample, ocupând mai multe loturi,organizate în jurul unor curţi interioare cu decor baroc;proces de transformare a construcţiilor existente, sau chiarde demolare a lor, accelerat în a doua jumătate a sec. XIX,astfel încât s-au păstrat prea puţine case renascentiste şicu atât mai puţin ale epocilor anterioare.

3. Alte construcţii orăşeneşti: casa sfatului - în afarăde Braşov, amplasată într-unul din turnurile fortificaţieioraşului, sau amenajate în foste construcţii de locuit; lafel şi hanurile; şcolile - funcţionau în construcţii noi,asemănătoare locuinţelor, fie în mănăstiri dezafectate.

*Construcţii în afara oraşelor

§ Castele şi curiiReşedinţe de ţară ale nobilimii, principilor şi

guvernatorilor Transilvaniei.Castelul - funcţiune de locuire, incluzând şi ample

spaţii gospodăreşti legate de exploatarea proprietăţii,precum şi reduse amenajări defensive. Curia - mai modestă;

12

fie locuinţă temporară a unui nobil de la oraş, fie reşedinţăpermanentă a unui nobil mai puţin înstărit; amplasată şi eaîn cadrul moşiei . Uneori o mai veche curie este amplificatăşi transformată în castel.

Primele realizări mai importante în domeniul rezidenţialnobiliar în epoca Renaşterii - transformări ale unor cetăţi,sacrificându-se vechile rosturi militare în favoarea unornoi cerinţe ale epocii: modificări şi amplificări alespaţiilor interioare, amplificarea relaţiei cu exteriorulprin mărirea golurilor ferestrelor, utilizarea unor spaţiideschise şi acoperite - logii. Ex. Hunedoara, Făgăraş.

Castelele nou construite: configuraţie de plan -patrulater mai mult sau mai puţin regulat; 2-3 niveluri;dublu tract cu logii, turnuri de colţ (amintire a funcţiuniidefensive, transformată acum în decor). Materiale deconstrucţie: piatră, piatră + cărămidă, uneori paiantă;sisteme de boltire diverse sau acoperirea încăperilor cutavane de lemn pictat; ornamentaţia faţadelor -ancadramente de piatră sculptată ale uşilor şi ferestrelor,portaluri de intrare cu steme şi inscripţii; grădini şichioşcuri (sau case de vară) accentuează relaţia cuexteriorul.

- 1620-1650 - perioadă de mare avânt constructiv îndomeniul rezidenţial: Ex. Aghireş, Buia, Dumbrăveni,Lăzarea, Vinţu de Jos, Mănăstirea, Criş, Medieşul Aurit.

- după cucerirea habsburgică, reşedinţe de facturăbarocă sau cu transformări baroce: la Gorneşti,Bonţida, ş.a.

§ Arhitectura bisericii greco-catoliceTot de factură barocă vor fi şi bisericile zidite de

românii trecuţi la biserica unită greco-catolică, ce vor aveadin 1699, dreptul de a-şi zidi propriile lăcaşe de cult înoraşe.

§ Ctitorii ale domnilor din M şi TR

13

Ctitorii ale domnilor din principatele române vecine -ca bisericile din Vad şi Feleac zidite de Stefan cel Mare,biserica din Scheii Braşovului ridicată de Petru Cercel,mănăstirea de la Sâmbăta şi bisericile din Făgăraş şi OcnaSibiului, construite din porunca şi cu cheltuiala luiConstantin Brâncoveanu.

ORAŞELE IN SECOLUL AL XVIII-LEA

1. Ţara Românească şi Moldova:- oraşele îşi continuă dezvoltarea lentă, spontană, de

până atunci. Constantin Brâncoveau a anihilat total structuramedievală a conducerii oraşelor, centralizănd integraladministrarea acestora.

- interesul aparte pe care-l prezintă proiectul de codurban al lui Mihail Fotino, elaborat în timpul primei domniia lui Alexandru Ipsilanti (1775-1777). El reprezintă un primansamblu de reguli elementare ale construcţiei urbane, bazatpe preluarea unor vechi texte bizantine; proiectul de codurban încearcă să introducă dreptul cutumiar românesc îndreptul scris.

2. Transilvania:- contextul politic: înfrângerea turcilor la Viena

(1683) a fost urmată de expansiunea austriacă spre răsărit şiîn 1686 Transilnvania trece sub protectoratul împăratuluiaustriac. Diploma leopoldină (1691) şi pacea de la Karlowitz(1699) consfinţesc instaurarea stăpânirii habsburgice asupraprincipatului. Prin pacea de la Passarowitz (1718), imperiulhabsburgic îşi asigură stăpânirea asupra Olteniei (pentru operioadă de 20 de ani) şi asupra Banatului.

- consecinţeţe asupra structurii defensive teritoriale.Introducerea, de către austrieci, a sistemului defortificaţii de tip Vauban; caracteristici, materiale deconstrucţie. Exemple de cetăţi militare: Alba Iulia, Arad,Oradea.

- oraşe noi:a. Blaj, după un plan întocmit la Viena, la

solicitarea episcopului Inocenţiu Micu. Cea mai semnificativăparte este marea piaţă, având pe o latură clădirea barocă a

14

catedralei mitropolitane greco-catolice şi construcţiile careau adăpostit şcolile Blajului.

b. Gherla, oraş fondat în primii ani ai secolului,de o colonie de armeni, după un plan întocmit, probabil, laRoma. Caracteristicile planului, a locuinţelor şi prezenţaelementelor decorative baroce.

c. Timişoara. Construcţia noului oraş (în urmademolării oraşului medieval, cucerit de la armatele otomane),se înscrie în vastele măsuri de amenajare a teritoriului(regularizarea şi canalizarea râurilor, asanarea mlaştinilor,realizarea satelor pe plan prestabilit etc. Este proiectată onouă fortificaţie şi, după principii urbanistice noi, planuloraşului din interiorul fortificaţiilor (cetatea).Caracteristicile principale ale oraşului: trama stradalăortogonală, insule regulate, fronturile continue, pondereapieţelor (ca reflex al spaţialităţii baroce), regulile deconstruire a clădirilor, tipologia imobilelor de locuit etc.

- noua imagine a oraşului: influenţa apariţiei noilorbiserici baroce asupra siluetei urbane şi importanţarealizării marilor palate baroce asupra configuraţieispaţiale, volumetrice şi formale a spaţiului urban.

MOLDOVA ŞI ŢARA ROMÂNEASCĂ - sec XIV-XVIII

* Intemeierile ° TR ---> pe locul unor voievodate şi cnezate

preexistente, localităţi săseşti, Moldova --->dezvoltare şi consolidare rapidă datorată drumurilorcomerciale ("drumul moldovenesc" care îl înlocuieşte pe cel"tătărăsc")

° Actul întemeierii* act de autoritate, de insubordonare faţă de

Regatul maghiar* întemeiere de independenţe locale ce-şi afirmă

existenţa prin înscăunarea unui principe şiaderarea la cultul bizantin, cult care: este diferit de celoficial din Regatul maghiar din care provin întemeietorii,este cultul populaţiei existente, poartă aura imperială şi

15

are calitatea de a avea centrul la oarecare depărtare ce facegrea sau imposibilă o intervenţie din acea zonă

° permanenţe - vecinătatea unor mari puteri

* nesiguranţa zilei de mâine, conştientizareapericolului permanent

* neatârnarea ---> credinţă în valoriletradiţionale, exprimarea ataşamentului faţă decreştinismul ortodox (N.Iorga)

° structura socială - ţărănime - liberă (răzeşi, moşneni) - rumâni, iobagi, clăcaşi,

posluşnici

- boieri - mari proprietari- dregători- căpetenii de oşti alături de domni până

la MV

- orăşeni - oraşul ---> proprietate domnească, primeştede la domnie privilegiul autonomieiadmnistrative, autoritateadomnească şi, din veacul XVII, cea

boierească exercitându-se totuşi destul deputernic, iar autoritatea orăşenească rămânecu prerogative minore

* meşteşugari, negustori, a căror ocupaţie

este şi aceea de cultivatori * "burghezie de import" , negustorimea nu

alcătuieşte o stare socială ci este maicurând privită ca o posibilitate deascensiune spre ranguri boiereşti

* primele înregistrări de bresle, târziu: sec.XVII ---> 1641

* cler înalt şi parohial* boierime, mai ales din sec. XVII

16

*instituţiile° forma de guvernământ ---> domnie absolută; domnul

"stăpâneşte întreg pământul ţării, exercită funcţialegislativă, administrează ţara, împarte dreptatea, exercităfuncţia militară."

° sfatul domnesc, curtea domnească, dregătorii° biserica ---> structura şi ierarhiile religioase

bizantine° oştirea - "de la întemeiere la fanarioţi, armata a

cunoscut ... transformări radicale; oastea cea mare, singuracare putea mobiliza ţara întreagă împotriva pericoluluiextern, şi-a pierdut treptat însemnătatea în favoareaoastei domneşti şi a steagurilor boiereşti". Si acestea îşipierd importanţa "crescând în schimb rolul trupelorrecrutate din mica nobilime şi din ţărani liberi, dornici dea sluji în schimbul unor privilegii de ordin social şieconomic"

° şcoala

* Bizanţ după Bizanţ

*Programe de arhitectură - arhitectura secolelor XIV-XVIII în TR şi M, o "arhitectură deansamblu" "

MOLDOVA

* Primele biserici Curând după înscăunarea sa ca domn al voievodatului

independent al Moldovei (1359), Bogdan I pune să se zideascăbiserica Sf. Nicolae din Rădăuţi. Aceleiaşi epoci i sedatorează zidirea bisericii Sf. Treime din Siret.

* Epoca lui Stefan cel Mare - programe de arhitecturăSpre deosebire de celelalte civilizaţii sud-est

europene, devenite după cucerirea otomană civilizaţiiprecumpănitor ţărăneşti, manifestările de cultură din Tările

17

române au fost, în mare majoritate, iniţiate şi sprijinitematerial de către voievozi, boieri, de către înalte feţebisericeşti. Intre aceşti "patroni ai artelor", figura luiStefan cel Mare - domnitor al Moldovei între anii 1457 şi1504 - este una dintre cele mai strălucite. El este unuldintre marii conducători ai luptelor cu caracter de cruciadăduse împotriva puterii otmane, "atlet al creştinătăţii" - cumîl numeşte Papa Sixtus IV.

Sub patronajul şi la îndemnul său, o activitateconstructivă de mare amploare se desfăşoară în Moldova.Cetăţi noi sunt construite acum, cele vechi sunt mărite;împreună cu ele, mânăstirile întărite alcătuiesc un complexdefensiv pe care se bizuie independenţa ţării. Dar adevăratamăsură a acestei activităţi o dau cele circa 30 de bisericizidite la porunca sau în epoca marelui domnitor. Bisericilede curte sau de mânăstire ridicate acum, fac mărturia uneiarte constructive fără egal, îmbinând tradiţia bizantină cuinfluenţe occidentale într-o manieră ce va defini secole de-arândul specificul arhitecturii moldovene.

* Bisericile

- arhitectura bisericilor lui Stefan - oarhitectură "a zidului"

------------------------------------------------------------------------------

* elemente cu care "lucrează" această arhitectură- zidul + contrafortul- arcele piezişe- arce piezişe intersectate- arce etajate- multiplicarea încăperilor

---------------------------------------* rezultate

- componente ale unei spaţialităţi dinamice *tipologie aparte*diferenţierea tratării încăperilor

*lumina

18

*efecte sculpturale ale structurii *ansamblul naos-turlă

- Biserica de la Pătrăuţi (1487), biserica Sf. Iliede lângă Suceava (1488), Alte biserici, utilizând boltirisusţinute de arce piezişe sunt zidite la curţile voievoduluidin Vaslui (1490), Bacău (1491), Hârlău (1492), Iaşi (1491-1492), Botoşani (1496), Piatra Neamţ (1497), ca şi la Dorohoi(1495), biserica mânăstirii Neamţ (1497), în care spaţiilorrituale li se mai adaugă un pridvor închis şi o gropniţă -încăpere între pronaos şi naos, destinată mormintelorctitorului şi familiei sale.

* Bisericile secolelor al XVI-lea şi al XVII-lea

* Cele două linii evolutive de deschidere a pridvorului- Neamţ- Sf. Dumitru din Suceava- Probota---------------------------------------- Arbora- Humor- Părhăuţi- Baia- Moldoviţa- Voroneţ

De numele lui Petru Rareş - fiu al lui Ştefan şidomnitor al Moldovei - şi de veacul al XVI-lea se leagă oaltă strălucită manifestare a geniului artistic românesc:bisericile cu pictură exterioară. La Arbora, Probota, Humor,Moldoviţa, Suceviţa şi Voroneţ, splendide picturi îmbracă întotalitate pereţii exteriori ai bisericilor, ilustrând scenedin Vechiul şi Noul Testament.

* Bis. mănăstirii Galata (sf. sec. XVI) - influenţe alearhitecturii religioase din Valahia

19

* Studii de caz sec XVII - păstrarea tiparului,modificări ale formei

- Golia- Trei Ierarhi- Dragomirna ----------------------------------------------

------------------------------------

* Evoluţie în sec. XVIII- reducerea lăţimii pridvorului, surmontat acum de un

turn-clopotniţă (uneori cu rol de apărare) - componente arhitecturale şi decorative de influenţă

muntenească (vezi Sf. Teodori din Iaşi )- modificarea tiparului spaţial-planimetric şi

renunţarea la elementele structurale şi decorativetradiţionale în favoarea preluării unor modele occidentale.

* Mănăstirile MoldoveiUn capitol aparte din arhitectura Moldovei îl constituie

mânăstirile. Locuri de desfăşurare a vieţii monahale detradiţie bizantină, ele au fost în acelaşi timp gândite şirealizate ca puncte de apărare şi refugiu în vremuri derestrişte. Ridicate în secolele XV-XVII, mânăstirile de laNeamţ, Putna, Bistriţa, Secu, Probota, Galata, Suceviţa,Moldoviţa, Slatina, Solca, Cetăţuia, Dragomirna îşi înalţă şiazi puternicele ziduri cu turnuri semeţe, ca de cetate. Laadăpostul lor, călugări caligrafi, întocmitori de cronici,miniaturişti, zugravi de biserici şi pictori de icoane, maitârziu tipografi, au creat opere de valoare, expresie aoriginalei culturi româneşti.

ŢARA ROMÂNEASCĂ

* Arhitectura religioasă

§ "Bisericile începuturilor"Sub conducerea lui Basarab I se întemeiază, la ~1330,

primul stat independent românesc - Tara Românească (Valahia).

20

- biserica domnească Sf. Nicolae (terminată în 1352),plan "în cruce greacă înscrisă", tip constantinopolitan

- biserica mânăstirii Cotmeana (sf. sec. XIV) aduceelemente spaţiale şi decorative din lumea bizantino-balcanică. De plan dreptunghiular, cu cele două abside alealtarului de-abia sugerate, ea este îmbrăcată într-o hainămonocromă de cărămidă aparentă, ale cărei unice accentecoloristice sunt date de podoaba discurilor de ceramicăsmălţuită.

- biserica mânăstirii Cozia (1387-1388), ctitorie a luiMircea cel Bătrân, are un plan treflat, cu turla rdicatădeasupra naosului, asemănătoare cu modelul .

- biserica mânăstirii Dealu (1499-1501) aduce cainovaţie sporirea numărului de turle şi decorarea faţadelorplacate cu piatră, prin registre de arcaturi inspirate dinarhitectura caucaziană.

- biserica mânăstirii Argeşului (terminată la 1517),ctitorie a lui Neagoe Basarab, stabileşte un nou tip deconstrucţie, cu pronaosul lărgit incluzând o incintăinterioară de coloane. Se adoptă acum o siluetă cu patruturle şi o decoraţie care, deşi inspirată după cea abisericii mânăstirii Dealu, este cu mult mai fastuoasă.

- biserica mânăstirii Snagov (1517-1521) a fost înălţatăde acelaşi ctitor, probabil după modelul bisericilor de laMuntele Athos. Naosul reia aici forma de "cruce gracăînscrisă", căreia i se alătură două abside laterale.Pronaosul, cu turlă proprie susţinută de patru stâlpicentrali, a fost iniţial un pridvor.

§ Cristalizarea stilului sf. sec. XVI - sec. XVII

- biserica mare a Curţii din Târgovişte (pridvoruldeschis)

- biserica mănăstirii Mărcuţa- biserica mănăstirii Mihai Vodă - tipologie şi parament

* Programe de arhitectură în secolul al XVII-lea

21

Promovată de domnitori cultivaţi, încurajată de condiţiiistorice favorabile, arhitectură cunoaşte o înflorire fărăprecedent sub domniile lui Matei Basarab (1632-1654), SerbanCantacuzino (1678-1688), Constantin Brâncoveanu (1688-1714),Stefan Cantacuzino (1714-1716). Avântul activităţiiconstructive duce la zidirea unui mare număr de ansambluri şiedificii, răspunzând unor funcţiuni diferite:

* mănăstiri (Brebu, Plumbuita, Căldăruşani, ca şi marilemănăstiri olteneşti: Brâncoveni, Bistriţa, Arnota, Duntr-unLemn sunt doar câteva dintre ansamblurile monastice aleacestei epoci). Un suflu nou, cu vădite influenţe aleRenaşterii şi Barocului occidental - primite pe filierătransilvană dar şi direct, din zona Padovei şi Veneţiei -animă zidirile mănăstirii Hurezi, ctitorie strălucitoare alui Constantin Brâncoveanu. Mai mult decât oricare dintreconstrucţiile epocii, ansamblul de la Hurezi precum şiedificiile care îl compun au constituit modele pentrurealizările arhitecturale de până la jumătatea veacului alXVIII-lea.

* hanuri orăşeneşti (mai ales hanurile din Bucureşti,Craiova, Piteşti)

* curţi domneşti şi boiereşti (de la tipul de curtefortificată a veacului al XVII-lea, la reşedinţelebrâncoveneşti de la Potlogi şi Mogoşoaia - al căror modelva fi preluat timp de circa 50 de ani -, urmate deconstrucţii mai modeste, din nou cu caracteristici defensive,ale sfârşitului de veac XVIII).

- funcţiune şi rezolvare arhitecturală- "sinteza muntenească" (portice, pridvoare, cursive,

foişoare, loggii - transparenţă interioară şiexterioară

MOLDOVA ŞI TARA ROMÂNEASCĂ sf. sec. XVIII - înc. sec. XIX

*Nordul Moldovei - hanurile de drum

22

*Oltenia - Culele şi bisericile pictate Două caracteristici ale secolului al XVIII-lea au marcat

semnificativ arhitectura din Valahia, mai ales în zonaOlteniei. Cea dintâi este permanenta nesiguranţă provocată dedesele schimbări de domni şi de şi mai desele năvăliri înscop de jaf ale paşalelor de la Dunăre. Ea a determinatfortificarea multor reşedinţe boiereşti sau zidirea unor noireşedinţe întărite. În zona Olteniei, această fortificare s-a manifestat mai ales prin construirea de cule. Fie izolate,fie făcând parte din ansamblul unei curţi, culele româneştiau ca model construcţiile cu acelaşi nume şi funcţiune dinsudul Dunării. Spre deosebire însă de acestea, culele dinMăldăreşti, Groşerea, Broşteni sau Curtişoara au la ultimulnivel un foişor sau o loggie - amprentă a tradiţiei dejaconstituite în Valahia.

Cea de a doua caracteristică a secolului al XVIII-lea sereferă la apariţia unei pături ţărăneşti înstărite, a unorcomunităţi rurale independente de marile latifundii, a cărorvitalitate se manifestă prin ctitorirea unui mare număr debiserici săteşti. Trăsătura definitorie a celor cca. 200 deastfel de biserici care se mai păstrează din aceastăcategorie o constituie picturile exterioare. La bisericiledin Slătioara, Păuşeşti-Măglaşi, Câinenii Mari şi CâineniiMici, la Neghineşti-Cacova, Urşani, Horezu, registrulsuperior sau întreaga faţadă înfăţişează în culori viiApostoli şi Sibile, scene laice reprezentând obşteactitorilor. Pilde din cărţile populare care circulau înepocă sau motive vegetale alcătuind decoraţii luxuriantesunt de asemeni prezente. De cu totul altă factură decâtpicturile exterioare din Moldova secolului al XVI-lea,frescele ce împodobesc bisericilor olteneşti pot fi socotitestrălucite exemplare ale arhitecturii populare de zid.

SECOLUL AL XIX-LEA

1. Cadrul istoric general a fost marcat de contextulpolitic diferit al provinciilor româneşti. Transilvania afăcut parte, până la primul război mondial, din imperiul

23

austro-maghiar, în timp ce Ţara Românească şi Moldova auurmat calea desprinderii de suzeranitatea otomană prinperioada guvernării ruseşti şi a Regulamentelor Organice, aunirii principatelor şi a Războiului de independenţă.Proclamarea regatului României, în 1881, prin care a debutato perioadă de mare stabilitate politică, fapt care a avutinfluenţe favorabile asupra dezvoltării economice.

- modernizarea treptată, a societăţii, s-a bazat (subputernica influenţă occidentală) pe formarea structurilorcapitaliste, pe elaborarea legislaţiei statului burghez, pecreşterea economică, în special cea industrială etc. %nconsecinţă, în mediul urban se modifică semnificativcomponenţa populaţiei, odată cu sporirea profesiuniloreminamente urbane.

2. Transformarea teritoriului: apariţia şi extinderearapidă (după 1860) a reţelei de cale ferată, care a condus laurbanizarea unor teritorii şi la scăderea rolului teritorialal unor importante localităţi de până atunci. Dezvoltareaaccentuată a transportului pe Dunăre - în urma păcii de laAdrianopol şi a înfiinţării Comisiei Europene a Dunării - şimaritim, prin creşterea importanţei portului Constanţa.

3. Modernizarea urbană revine administraţiilor locale,eligibile; principalul instrument de control al dezvoltăriiurbane sunt diferitele reglementări urbanistice şiarhitecturale şi, imediat după 1900, planurile desistemartizare (Timişoara, Braşov, Bucureşti). Modeleleurbanistice aplicate sunt cele occidentale, în Vechiul Regat,şi cele central-europene (ca până atunci), în Transilvania.

4. Categorii de intervenţii urbanistice:- oraşe noi şi restructurarea radicală a celor

existente: porturile dunărene, din perioada regulamentarăpână în anii `50. Exemple de oraşe noi (T. Măgurele, T.Severin, Olteniţa etc.) şi de restructurare ale fostelorraiale (Giurgiu, Brăila). Caracteristicile planurilor şiimportanţa lor pentru urbanismul românesc.

- extinderea oraşelor existente; semnificative suntexemplele de extinderi regulate, prin parcelări de diferitedimensiuni: Galaţi, Constanţa, Predeal.

- transformarea oraşelor existente:

24

- modificări/rectificări ale tramei stradale:alinierea străzilor şi raportarea clădirilor la aceasta;trasarea unor noi axe majore de circulaţie (bulevardelebucureştene) şi aplicarea parţială a modelului haussmannian

- modificarea parcelarului - adaptarea (prindimensiuni) pentru funcţiuni urbane; parcelarea marilorproprietăţi funciare - apariţia cartierelor (parcurilor),bazate pe modelul fizic al oraşelor-grădină, însoţite dereguli de construcţie (parcul Filipescu, parcul Ioanid dinBucureşti), ca şi a primelor cartiere de locuinţe ieftine.

- unificarea organismului urban (zona intra-muroscu cea extra-muros), prin demolarea fortificaţiilor înoraşele din Transilvania; aplicarea limitată, parţială, aprincipiilor ringului vienez. Exemple: Timişoara, Braşov,Sibiu, Cluj.

- amenajarea spaţiilor publice de agrement(parcuri, grădini); îmbinarea principiilor clasice decompoziţie cu cele peisagere. Exemple.

- modificarea imaginii urbane, prin înlocuireaparţială a fondului construit anterior, prin arhitectura defactură occidentală a secolului al XIX-lea şi prin ordonareafronturilor stradale;

5. Programe de arhitectură - apariţia şi consacrarea unor noi programe de

arhitectură, în concordanţă cu noua civilizaţie urbană;categorii de echipamente publice: clădiri pentru învăţământ,pentru cultură, administraţie, instituţii bancare, pieţe şihale alimentare etc., şi exemplificare.

- locuinţa societăţii burgheze: ideea de confort modern;apariţia unor noi tipologii a locuinţei: de la reşedinţanobiliară la imobilul de raport - cazul Bucureştiului.

- independenţa relativă a programelor faţă de curentelearhitecturale.

6. Principalele orientări stilistice- contextul cultural: orientarea din ce în ce mai

accentuată spre civilizaţia şi cultura europeană;modernizarea a fost sinonimă cu occidentalizarea. ApartenenţaTransilvaniei, a Banatului şi a Bucovinei la sfera deinfluenţă culturală central-europeană a asigurat o asimilare

25

firească a arhitecturii secolului al XIX-lea. %n ŢaraRomânească şi Moldova a avut loc însă o mutaţie radicală,arhitecturile occidentale reprezentând un import. Acesttransfer cultural a fost facilitat de:

- prezenţa arhitecţilor străini (stabiliţi temporarsau definitiv în România), veniţi în special din Franţa, darşi din Germania, Austria şi Italia.

- formarea primilor arhitecţti români în şcoliledin străinătate

- înfiinţarea, în 1891, a şcolii de arhitectură dinBucureşti, după modelul învăţământului practicat la Ecole desBeaux Arts din Paris.

a. Clasicismul- principalele caracteristici ale arhitecturii neo-

clasice europene- clasicismul din România, activ în prima jumătate a

secolului al XIX-lea, s-a situat departe de opţiuneaformală clară şi de dezbaterea doctrinară; el a avut uncaracter "aplicativ", pragmatic, asociindu-se o nouăaccepţiune a frumosului (simplitatea şi rigoarea expresieiplastice) - legată şi de deşteptarea sentimentuluiistoricităţii (latinismul Şcolii Ardelene şi elenismulAcademiilor domneşti din Bucureşti şi Iaşi) - cu noi cerinţefuncţionale.

- Ţara Românească şi Moldova. Bisericile şi reşedinţeleample (palate, case domneşti şi boiereşti) au constituitdomeniul principal de manaifestare al clasicismului. %nambele cazuri, are loc o evoluţie similară: într-o primă fazăformele clasice au fost aplicate doar la exterior, pentru caapoi să aibă loc şi transformarea planimetrică. Analiza unorexemple de biserici (Ruset, din Botoşani, respectivbisericile din Leţcani, Teiul Doamnei - cu plan central - şiFrumoasa din Iaşi - pe plan longitudinal) şi de reşedinţe(palatul de pe ziduri, Frumoasa şi Universitatea veche,ambele la Iaşi, Casa Creţulescu din Bucureşti, respectivCasa Balş şi Casa Başotă din Iaşi, Palatul domnesc al luiGrigore Ghica, Bucureşti). Activitatea lui Alexandru Orăscu(1817-1894) şi principalele sale construcţii clasiciste.

26

- Transilvania. %n general, clasicismul din Transilvaniarecurge la o simplitate şi austeritate extremă, utilizând unnumăr redus de elemente esenţiale. Analiza unor exemplesemnificative: palatul Toldalaghi-Korda şi Primăria din Cluj,Edificiul şcoalelor române din Braşov, biserica reformată dinCluj şi Catedrala romano-catolică din Satu Mare.

b. Romantismul- Arhitectura a fost reflexul marilor idei romanrice:

originalaitatea şi afirmarea geniului creator individual,libertatea absolută de creaţie, căutarea expresivităţii şi acaracterului operei (în defavoarea frumosului), apitorescului etc. Recuperarea trecutului (altul decât cel alantichităţii) a condus la descoperirea valenţelorarhitecturii gotice, fără însă ca ahitecturile romantice săse identifice cu neogoticul.

- Realizările din România se înscriu, în majoritateacazurilor, în direcţia utilizării cu preponderenţă afragmentului gotic, într-o compoziţie în care acesta îşipierde conotaţia originală. Analiza unor exemplesemnificative: parcurile din perioada regulamentară, palatulŞuţu, transformările aduse de Schlatter mănăstirilor Tismanaşi Bistriţa, casa Librecht, palatul de la Ruginoasa, castelulde la Bonţide, monumentele funerare etc. Romantismul tărziual Palatului administrativ de la Iaşi.

c. Eclectismul- curent cultural care cuprinde cele mai importante

manifestări arhitecturale ale sec. XIX. Procedeul eclecticconstă, în arhitectură, în concordanţă cu spiritul pozitivistal secolului, în trei momente distincte: alegerea unormonumente ale trecutului şi demontarea lor în elementecomponente, clasificarea acestora şi, apoi, remontarea lordupă principii istorice (compoziţie stilistică) sau dupătipologii caracteristice destinaţiei. Scopul operativ -crearea unui obiect arhitectural nou faţă de cele anterioare,coerent în părţile sale. Eclectismul a contribuit la lărgireacâmpului de observare şi analiză, ca primă aplicare a metodeiexperimentale în arhitectură.

- arhitectura eclectică a fost în relaţie directă cuacademiile de arhitectură şi, implicit, cu academismul,

27

înţeles ca încercare de verificare obiectivă a produsuluiartistic şi ca metodă de învăţare. Cea mai importantăacademie a fost Ecole des Beaux Arts de la Paris; princelebrul său tratat, Julien Guadet a propus o viziuneunificată a teoriei şi practicii, o metodă de lucru bazată peutilizarea nediferenţiată a exemplelor oferite de istorie.

- pătrunderea eclectismului în România (atât înTransilvania cât şi în Vechiul Regat), spre sfârşitulsecolului, a concis cu o perioadă de creştere economică şi,prin urmare, de avânt constructiv. Eclectismul a devenit, cumare rapiditate, un limbaj de consum, aflat la îndemânaarhitecţilor (români şi străini), a constructorilor sau aproprietarilor înşişi. Această situaţie explică imensacantitate de clădiri eclectice, de la cele mai reprezentativeconstrucţii administrative, până la locuinţele modeste deserie, care au marcat decisiv configuraţia oraşelor. Analizaunor exemple, cu semnalarea referinţelor istorice.

ARHITECTURA NEO-ROMÂNEASCApână la primul război mondial

1. Premise - arhitectura neo-românească se înscrie în mişcarea

romantismului european, de redeşteptare a spiritului şi aidentităţii naţionale, care, în cazul particular al României,a dominat întregul secol al XIX-lea, nu numai în sferaideologiilor artistice, ci în primul rând, pe aceea apoliticului. %n privinţa arhitecturii nu mai era vorba derecuperarea istoriei, în general, ci pe aceea naţională.

- precursori: Alexandru Odobescu şi Dimitrie Berindei,care afirmă, la mijlocul secolului, necesitatea uneiarhitecturi româneşti, ca şi sursele principale ale acesteia:vechea arhitectură cultă şi arhitectura populară.

- sporirea interesului pentru monumenele istorice şipentru protejarea lor; reacţia la restaurările lui Lecomte deNouÿ şi prima lege pentru protecţia monumentelor.

2. Ion Mincu (1850-1912)

28

- formaţia sa profesională; sursele sale de inspiraţie:importanţa acordată bisericii Stavropoleos pentru proiectareaunei noi arhitecturi în forme naţionale.

- lucrările - manifest: casa Lahovari (1886), Şcoalacentrală de fete (1890), Bufetul de la Şosea (1892),proiectul pentru Primăria capitalei (1900-1904); analizastilistică. Alte construcţii ale lui I. Mincu.

3. Şcoala de arhitectură- începuturile învăţământului românesc de arhitectură

(1891) şi formarea studenţilor în spiritul arhitecturiiiniţiate de Mincu: proiectele în "stil neo-românesc" şireleveele după vechile monumente naţionale.

4. Principalii protagonişti ai perioadei: PetreAntonescu, Grigore Cerchez, Nicolae Ghica Budeşti, CristofiCerchez. Analiza unor clădiri semnificative pentru căutărilelor plastice.

CULTURA ARHITECTURALA A PERIOADEI INTERBELICE

1. Condiţiile generale politice şi economice: nouarealitate a ţării după Marea Unire - populaţia şi suprafaţatării; Constituţia din 1923 şi unificarea administrativă.Regimul politic. Dezvoltarea economică: criza desupraproducţie din 1928-32 şi momentul de vârf din 1938.

2. Contextul cultural: afirmarea noilor generaţii deintelectuali; pluralismul expresiei artistice. Disputatradiţionalism - modernitate şi căutarea identităţiispirituale naţionale; o perspectivă diferită asupra spaţiuluirural şi asupra valorilor istorice.

3. Arhitectura şi urbanismul: - culturi diferite ale urbanului: Vechiul Regat şi

teritoriile care au aparţinut imperiului austro-ungar - dezbaterea de idei şi protagoniştii; noutatea în

peisajul arhitectural românesc. Rolul principalelor revistede arhitectură: "Arhitectura" (1906-1944); "Urbanismul"(1932-1942); "Simetria" (1939-1947); "Buletinul ComisiuniiMonumentelor Istorice" (1908-1945).

4. Urbanismul şi evoluţia oraşelor.

29

- cadrul legislativ: prezenţa problemelor desistematizare în legile administrative; "Instrucţiunile şinormele pentru întocmirea planurilor de sistematizare" din1939; legislaţia locuinţei.

- teoria urbanismului: importanţa lui Cincinat Sfinţescu- "Urbanistica generală şi specială", "Superurbanismul". Altecontribuţii teoretice: Ion Davidescu, Duiliu Marcu, AlexandruZamphiropol.

- amenajarea teritoriului: proiecte pentru amenajarealitoralului şi a văii Prahovei

- importanţa planurilor de sistematizare în comparaţiecu intervenţiile propriu zise; analiza unor exemple deplanuri de sistematizare: Sibiu, Bucureşti, Iaşi

- categorii de operaţii urbanistice: localităţi noi(staţiuni maritime) şi cartiere în oraşele existente;proiecte şi intervenţii în zonele centrale: amenajări despaţii publice urbane.

5. Curentele arhitecturale. A fost perioada cu cea maimare varietate de orientări şi căutări stilistice, existânddiferenţe notabile între Vechiul Regat şi teritoriile alipitedupă primul război mondial. Arhitecţii au practicat, deseori,arhitecturi diferite. Principale curente:

- permanenţa arhitecturii clasicizante: prelungiri aleeclectismului şi, după 1935, manifestări ale clasicismuluimodern; corespondenţe ale acestuia cu ideologia perioadei,arhitecţi şi exemple.

- arhitectura Art-Deco, ca primă fază a modernităţii.Caracterisitici principale, exemple semnificative.

- arhitectura modernă- arhitectura neo-românească. Schimbarea de atitudine

faţă de sursele tradiţionale de inspiraţie: de la arheologiadecorativă spre semnificaţiile profunde ale arhitecturiipopulare; rolul decisiv al lui G. M. Cantacuzino în aceastămodificare de optică. Protagonişti şi realizări importante.Arhitectura neo-românească - stil oficial.

6. Arhitectura modernă a. Asimilarea

30

- circulaţia ideilor şi contactele cu mediileavangardiste europene: importanţa lui Marcel Iancu şi arevistei "Contimporanul" (în perioada 1924-1930).

- climatul cultural general al societăţii româneşti:noua arhitectură este asimilată noului spiritul al epocii.Principalii beneficiari: intelectualitatea cu deschidereculturală, diferite societăţi şi instituţii şi, în mai micămăsură, statul. Arhitectura modernă devine însă rapid un noulimbaj de consum, alături de arhitectura neo-românească.

- difuzarea arhitecturii moderne - favorizată de boom-uleconomic al deceniului 4 - a fost diferită în regiunileţării: centre mai importante.

b. Principale caracteristici:- o nouă interpretare funcţională şi spaţială a

programelor de arhitectură: şcoli, clădiri de birouri, halealimentare, sanatorii, locuinţele sociale etc. Cristalizareaapartamentului şi a imobilului de raport modern în Bucureşti.

- expresia plastică şi spaţiul interior. Varietatearepertoriului formal concretizată prin realizărilediferiţilor arhitecţi. Atenţia acordată detaliului. Limitelede asimilare a gândirii moderne, în absenţa discursuluicritic: raportul dintre faţada şi volumetria, de facturămodernă, şi planul tributar tradiţiei compoziţionaleacademiste. Influenţele celorlalte curente arhitecturale.Principali exponenţi.

- modificarea radicală a imaginii urbane; fragmenteurbane unitare (bd. Magheru şi cartierul Vatra Luminoasă dinBucureşti, faleza de la Eforie Nord etc.) şi importanţa lorîn noua configuraţie estetică.

c. Horia Creangă (1892-1943) - cel mai importantreprezentant al arhitecturii moderne româneşti. Formaţiabeaux-artistă (Paris, 1919-1924) şi începuturile activităţiiîn România. Etape ale arhitecturii sale:

- până în 1929: căutări în direcţia simplificării formei(cu puternice accente Art-Deco), şi în direcţia coerenţeispaţial-funcţionale - vila dr. Petru Groza, Deva, 1927, vilaMedrea şi imobilul Pop-Gheorghiu din Bucureşti.

- 1929 - cca. 1936: modernismul deplin, caracterizatprin raţionalitatea organizărilor funcţionale şi prin

31

utilizarea unui vocabular formal exclusiv modern, însoţit deteme compoziţionale proprii. Clădiri importante: imobilulARO, bd. Magheru (1929-1931), vilele Miclescu, Bunescu şiCantacuzino, imobilele Davidoglu, Dumitrescu, Ottulescu,Burileanu-Malaxa etc.

- după 1936: reducerea severă a formei spre esenţialavând drept consecinţă dispariţia poeticii etapei anterioare.Influenţa decisivă pe care a avut-o proiectarea clădirilorindustriale de la Uzinele Malaxa. Alte construţii importante:cele două ARO (Calea Victoriei, Bucureşti şi hotelul dinBraşov), Palatul Culturala din Cernăuţi, Halele Ober,pavilioanele de expoziţii din parcul Herăstrău.

ARHITECTURA ŞI URBANISMUL DUPA AL DOILEA RAZBOIMONDIAL

1. Contextul:- schimbarea regimului politic: dispariţia statului

democratic - ideologia comunistă domină integral societatea,iar statul totalitar devine proprietarul aproape absolut altuturor domeniilor economiei (naţionalizarea din 1948,colectivizarea agriculturii din 1962). %ntreaga economie estedirijată centralizat, are loc industrializarea forţată aeconomiei.

- efectele asupra arhitecturii şi urbanismului: - este desfiiţată libera practică a arhitecţilor;

aceştia devin funcţionari ai statului în Institute deproiectare, controlându-se şi limitându-se, astfel, în modsever, posibilităţile de creaţie urbanistică şiarhitecturală; relaţia arhitectului cu autoritatea statului.

- politica de industrializarea forţată a avut dreptconsecinţă creşterea rapidă a populaţiei urbane (cu maridificultăţi de acomodare la modul de viaţă urban),impulsionarea dezvoltării oraşelor, sporirea necesarului delocuinţe (spaţii de cazare) şi a dotărilor colective,realizarea unor numeroase noi zone industriale. Dirijareainvestiţiilor s-a făcut după un program strict centralizat.

- exercitarea dreptului de proprietate asupraterenului urban este simbolică, iar investiţia particulară

32

devine nesemnificativă. S-au creat astfel premiseleproiectării şi realizării unor intervenţii urbanistice defoarte mari dimensiuni.

- statul a dispus de toate verigile actului deconstrucţie: întocmirea temei, elaborarea proiectului,terenul, finanţarea, execuţia.

2. Evoluţia arhitecturii şi urbanismului a fostrezultanta influenţei, determinante, a politicii statului (şia pcr) şi a curentelor epocii; evoluţia simultană şidivergentă cu acestea. Intervenţia totală a politicului aavut loc prin hotărârile cc al pcr şi a consiuliului deminiştri din 1952, prin care s-a decis reconstrucţiasocialistă a oraşelor, înfiinţarea Institutului deArhitectură (după o perioadă de funcţionare ca facultate aPolitehnicii) şi a tuturor structurilor organizatorice adomeniului.

- etape principale ale evoluţiei politice: cucerirea şiconsolidarea puterii politice, perioada stalinistă,`dezgheţul` anilor `60 şi începutului anilor `70, revenireala regimul totalitar absolut până în 1989.

- etape ale arhitecturii şi urbanismului:a. prelungirea, în anii `50, a culturii

arhitecturale interbelice, prin limbajul raţionalist şicăutările unei arhitecturi de factură naţională

b. episodul arhitecturii realismului socialist(prima parte a anilor `50)

c. arhitectura ”funcţionalistă”, spre sfârşitulanilor `50, şi evoluţia ei în următoarele 2 decenii - cea maifertilă perioadă a arhitecturii româneşti postbelice

d. variante ale postmodernului şi recrudescenţaarhitecturii clasicizante ca expresie a regimului totalitar,după 1977.

3. Urbanismul- studiile de sistematizare teritorială; amenajarea

litoralului- teoria urbanismului- practica profesională: dispariţia de facto a dreptului

la proprietatea funciară urbană a facilitat difuzareaprincipiilor Chartei de la Atena, aplicate în ansambluri

33

urbanistice de dimensiuni mai mari sau mai mici, îninteriorul localităţilor sau la extinderile acestora.Diferenţa principiilor urbanistice faţă de cele anterioare(bazate pe mica proprietate şi pe parcelare) produce oruptură radicală a morfologiei urbane. Relaţia dintremodernizare şi distrugere. Planul de sistematizare apare laînceputul anilor `60; caracterul sumar al schiţei desistematizare.

- succesiunea tipurilor de intervenţii urbanistice:completări de fronturi, mici ansambluri de locuit sau dedotări; cvartalele staliniste; restructurarea unor artereimportante ale oraşelor; marile ansambluri de locuitrealizate la periferia localităţilor sau în zonele slabconstruite - caracteristicile urbanistice ale acestora; legeastrăzilor din 1975 şi recuperarea spaţiului străzii; retoricamonumentalului. Intervenţiile asupra centrelor (istorice) aleoraşelor. Exemplificări pentru toate categoriile..

4. Arhitectura - tipuri de programe de arhitectură - locuinţa - cel mai important program de arhitectură

realizat după război, din punct de vedere cantitativ;tipizarea şi industrializarea şi efectele asupraconfiguraţiei oraşelor.

- dotări de interes public: categorii, exemple,arhitecţi importanţi.

5. Restaurarea monumentelor: rolul DirecţieiMonumentelor Istorice; desfiinţarea acesteia în 1977.

Sursa: Prof. dr. arh. Anca BRĂTULEANU, Conf. dr. arh. NicolaeLASCU “ISTORIA ARHITECTURII ÎN ROMÂNIA” - Note de curs UNIVESITATEA DE ARHITECTURĂ ŞI URBANISM “ION MINCU”