36

I • Neagoe Basarab şi Mănăstirea Argeşului

ÎN SCAUNUL VECHILOR DOMNIDISCURS POLITIC ŞI FORMULAR DE CANCELARIE ÎN HRISOAVELE LUI NEAGOE BASARAB

Ideologia puterii în vremea lui Neagoe Basarab este o temă care îi fascinează de mult timp pe istorici,1 mai cu seamă prin prisma celor două texte fundamentale despre care se presupune că au fost elaborate la curtea acestui domn: Învăţăturile şi Viaţa Sfântului Nifon.2 Fiecare dintre aceste texte constituie, în chip diferit, un discurs al puterii, însă orice încercare de a plasa acest discurs la curtea lui Neagoe Basarab întâmpină însemnate dificultăţi metodologice. Dincolo de controversata problemă a paternităţii Învăţăturilor sau a interpolărilor şi modificărilor din Viaţa Sfântului Nifon, păstrată doar în traduceri şi copii târzii, un obstacol major în identificarea „vocii” domneşti din aceste texte rămâne circumscrierea lor unor genuri clar definite, ceea ce face ca adesea logica narativă să substituie unor contexte şi personaje istorice specifice o serie de topoi. Altfel spus, când discută un text parenetic sau hagiografic, istoricul trebuie să se întrebe la fiecare pas dacă acţiunile sau cuvintele personajelor sunt ecoul unor fapte istorice sau simple convenţii ale genului. În comparaţie, discursul puterii din hrisoavele domneşti – subiect asupra căruia mă voi opri în articolul de faţă – are un cert avantaj metodologic. Deşi hrisovul constituie, la rândul lui, un discurs implicit al puterii, „vocea” domnească poate fi mult mai uşor identificată datorită abaterilor de la formularul de cancelarie, deja foarte standardizat în vremea lui Neagoe

1. Cea mai detaliată monografie dedicată domniei lui Neagoe Basarab rămâne cea publicată de Manole Neagoe, Neagoe Basarab, Bucureşti, 1971. Alte două monografii, pe care Toma Gh. Bulat şi Alexandru Neamţiu au anunţat că le-ar fi scris, nu au fost tipărite decât parţi-al. Astfel, Bulat a publicat capitolele despre raporturile cu Biserica în Personalitatea religioasă a voievodului Neagoe Basarab al IV-lea, Craiova, f.a. şi despre relaţiile domnului cu Ungaria în „Din dom-nia Voevodului Neagoe IV Basarab. Relaţiunile cu Ungurii şi Saşii ardeleni”, articol publicat în Închinare lui Nicolae Iorga cu prilejul împlinirii vârstei de 60 de ani, Cluj, 1931, pp. 73-83. Din monografia lui Neamţiu nu a fost publicată decât o singură parte, cea privind rela-ţiile domnului muntean cu Sibiul, în articolul „Un capitol din relaţiile Ţării Româneşti cu Transilvania în veacul al XVI-lea”, în Anuarul Institutului de Istorie din Cluj, vol. 10, 1945, pp. 350-376.2. Evident, acestor surse scrise li se adaugă programul iconografic de la Curtea de Argeş, analizat în detaliu în acest volum: vezi ”Reconstitu-iri iconografice”

Basarab.3 Astfel, orice modificare a formularului, fie a titulaturii domneşti, fie, în egală măsură, a arengăi sau a blestemului, sugerează intenţia domnului de a transmite un anumit mesaj, într-un anumit context, unei anumite audienţe. În acest caz, provocarea interpretativă este de a reconstitui contextul istoric care să permită descifrarea semnificaţiei acestor elemente ale discursului puterii. În 1517 mănăstirea Govora primea de la Neagoe Basarab un hrisov prin care îi erau întărite toate daniile anterioare.4 La prima vedere, documentul, cel mai cuprinzător hrisov de danie al Govorei păstrat din secolele XV-XVI, pare un act de cancelarie obişnuit, ceea ce probabil explică de ce istoricii nu au zăbovit asupra lui până acum. La o lectură mai atentă însă, numeroase particularităţi încep să iasă la iveală. Cea dintâi, care dă chiar titlul acestui articol, este denumirea cu totul neobişnuită a locului de emitere a documentului: „în scaunul vechilor domni, în curtea de Arghiş.”5 Formula, nemaiîntâlnită în diplomatica muntenească, sugerează un anumit tip de legitimare istorică, care, după cum voi arăta imediat, constituie una dintre posibilele chei de lectură ale documentului. De altfel, merită subliniat că emiterea unui hrisov din curtea domnească de la Argeş încetase, de mai bine de 70 de ani, să fie un lucru obişnuit. Din intervalul 1443-1512 nu s-au păstrat decât două hrisoave domneşti emise din Argeş, în comparaţie cu cele unsprezece cunoscute din vremea lui Neagoe Basarab.6 O a doua particularitate a hrisovului Govorei este menţiunea în intitulaţie a fiului lui Neagoe, Teodosie: „Io Basarab voievod, din mila lui Dumnezeu, domn a toată ţara Ungrovlahiei şi cu

3. În lipsa unei monografii despre evoluţia formularului cancelariei munteneşti în secolele XV-XVI, studiile lui Damian P. Bogdan rămân fundamentale; vezi „Diplomatica slavo-română din secolele XIV şi XV”, în Revista istorică română, vol. 7 (1937), pp. 74-121 şi „Diplo-matica slavo-română”, în DIR. Introducere, vol. 2, Bucureşti, 1956, pp. 6-225. Orice analiză a documentelor slavoneşti emise de cancelaria lui Neagoe trebuie să plece de la excelentul studiu al lui Aurelian Sa-cerdoţeanu, „Contribuţii la studiul diplomaticii slavo-române. Sfatul domnesc şi sigiliile din timpul lui Neagoe Basarab”, Romanoslavica, vol. 10, 1965, pp. 405-434.4.Vezi DRH. B, vol. 2, ed. Ştefan Ştefănescu şi Olimpia Diaconescu, Bucureşti, 1972, doc. 163. 5.6. Pentru cele două documente emise din Argeş de Basarab cel Tânăr (1478) şi de Vlad cel Tânăr (1510) vezi DRH. B, vol. 1, ed. Petre P. Panaitescu şi Damaschin Mioc, Bucureşti, 1966, doc. 160 şi vol. 2, ed. cit., doc. 68. Pentru cele unsprezece documente emise din Argeş de Neagoe Basarab vezi DRH. B, vol. 2, ed. cit., doc. 124, 127, 138, 152, 160-164, 174 şi Petronel Zahariuc, „Câteva documente de la Neagoe Basarab”, SMIM, vol. 28, 2010, pp. 193-213, doc. 5.

37

de Dumnezeu dăruitul meu copil, Io Teodosie voievod.”7 Şi în acest caz, abaterea de la formularul de cancelarie este unică, pentru că în nici un alt hrisov, din cele peste 100 păstrate de la Neagoe Basarab, numele lui Teodosie nu mai este amintit, nici înainte, nici după 1517.

7. Formula utilizată de Neagoe Basarab pentru a-l desemna pe fiul său, Teodosie – „de Dumnezeu dăruitul meu copil” (

) – apare pentru prima oară în documen-tele munteneşti în două hrisoave ale lui Vlad Călugărul şi Radu cel Mare, în ambele cazuri la plural („de Dumnezeu dăruiţii mei copii”), vezi DRH.B, vol. 1, ed. cit., doc. 202 şi 273.

O a treia particularitate a hrisovului Govorei este menţionarea mai multor domni ai Ţării Româneşti, care au domnit înaintea lui Neagoe. Aparent, documentul se înscrie în practica obişnuită a cancelariei, de a include într-un hrisov de întărire referinţele la daniile originare şi, implicit, de a-i pomeni pe domnii care au făcut aceste danii. Ceea ce surprinde în hrisovul din 1517 nu este însă pomenirea numelui „sfântrăposaţilor domni”, aşa cum îi numeşte Neagoe pe predecesorii săi, ci dorinţa de a-i identifica precis, prin cognomen sau prin filiaţie, ceea ce este mai degrabă neobişnuit: „bătrânul Vlad voievod Drăculea”, „Basarab voievod cel Tânăr Ţepeluş”, „Vlad voievod Călugărul”, „Radul voievod, fiul lui Vlad voievod” şi „Samonida, mama lui

38

I • Neagoe Basarab şi Mănăstirea Argeşului

Radul voievod.” Mai mult, fiecare danie boierească întărită de Neagoe este plasată cronologic prin raportarea la o domnie: „în zilele lui Vlad voievod” sau „în zilele lui Radu voievod.” Din nou, surprinzătoare nu este atât formula în sine, atestată încă din secolul al XV-lea, cât frecvenţa cu care este folosită. „În zilele lui” apare în hrisovul din 1517 dat Govorei de nu mai puţin de 13 ori, mai mult decât în toate celelalte hrisoave ale lui Neagoe luate laolaltă.8 În plus, pomenirea în hrisov a lui Basarab Ţepeluş pare nejustificată. Despre Basarab Ţepeluş, al cărui fiu Neagoe pretindea a fi, hrisovul precizează că i-ar fi dăruit mai mulţi ţigani lui Ştefan din Râmnic, care la rândul lui i-ar fi dat mănăstirii Govora atunci când s-a călugărit. Or, niciunul dintre cele două hrisoave care consemnează dania iniţială a lui Ştefan din Râmnic, date de Radu cel Mare, nu precizează acest amănunt.9 Bineînţeles, nu avem niciun motiv să ne îndoim de autenticitatea acestui detaliu, însă simplul fapt că Neagoe Basarab a adăugat daniilor iniţiale acest amănunt, prin care numele lui Basarab Ţepeluş a fost introdus în document, este neobişnuit. Astfel, modificând substanţial formularul de cancelarie al actelor de întărire, hrisovul dat de Neagoe Basarab Govorei în 1517 capătă aspectul unei istorii dinastice, în care daniile primite de mănăstire sunt întreţesute cu grijă în succesiunea domnilor. Prin urmare, menţiunea asocierii la tron a lui Teodosie, tocmai în acest hrisov, capătă o nouă semnificaţie, tânărul voievod fiind aşezat simbolic, de tatăl său, în şirul domnilor Basarabi ai Ţării Româneşti. Astfel, istoria dinastică subsumată hrisovului din 1517 anunţă impresionanta galerie de portrete de voievozi care va fi pictată în pronaosul Mănăstirii Argeşului după moartea lui Neagoe, dar la dorinţa acestuia, de ginerele său, Radu de la Afumaţi.10 În sfârşit, o ultimă particularitate a hrisovului este includerea în formularul blestemului a Fecioarei: „să-l distrugă şi să-l nimicească şi să-l calce şi să-l ruşineze în domnia lui şi să fie sub blestemul preacuratei maicii

8. Formula „în zilele lui” ( ) apare în doar alte patru hrisoave ale lui Neagoe Basarab, vezi DRH.B, vol. 2, ed. cit., doc. 110, 142, 146, 193. Această formulă de cancelarie nu trebuie confundată, aşa cum din păcate au făcut editorii în unele cazuri (vezi doc. 146 ş 193), cu cea asemănătoare „din zilele lui” – – care are o sem-nificaţie juridică precisă. Pentru folosirea acestei din urmă formule în hrisoavele emise de cancelaria lui Neagoe, Ibidem, doc. 95, 112, 132, 136, 183, 192.9. DRH.B, vol. 1, ed. cit., doc. 267 şi 268.10. Pentru o discuţie asupra galeriei de portrete voievodale din pro-naosul de la Mănăstirea Argeşului vezi studiul lui Emil Lăzărescu, „O icoană puţin cunoscută din secolul al XVI-lea şi problema pronao-sului mănăstirii Argeş”, SCIA, seria Artă plastică, vol. 14, 1967, pp. 187-199.

lui Dumnezeu şi să fie blestemat şi anatema de 318 părinţi de la Nicheia.” Din nou, această abatere de la formularul diplomatic obişnuit este nemaiîntâlnită în documentele cancelariei munteneşti din secolele XV-XVI. Asocierea Fecioarei ar putea fi explicată prin emiterea hrisovului din Curtea de Argeş, în vecinătatea mănăstirii ctitorite de Neagoe, care poartă hramul Adormirii Maicii Domnului şi care fusese târnosită cu doar două luni mai înainte. Explicaţia este însă insuficientă, de vreme ce nici un alt hrisov al lui Neagoe, nici chiar cele emise din incinta Mănăstirii Argeşului, nu o includ pe Fecioară în formularul blestemului.11 Toate aceste abateri de la formularul de cancelarie – denumirea curţii de la Argeş „scaun al vechilor domni”, asocierea lui Teodosie, confirmarea daniilor anterioare printr-o istorie dinastică, întărirea hrisovului prin invocarea blestemului Maicii Domnului, al cărei hram îl purta mănăstirea-necropolă domnească ctitorită de Neagoe – arată că marele hrisov al Govorei nu a fost un simplu hrisov de danie şi întărire, ci prilejul dezvoltării unui întreg discurs legitimator al puterii domneşti. Cui se adresa însă acest discurs şi, mai ales, care era contextul în care Neagoe a dorit să sublinieze aşezarea sa şi mai cu seamă a fiului său, în continuitatea Basarabilor? Din păcate, nu ştim nimic despre cele întâmplate la sfârşitul lunii octombrie 1517 la Argeş, iar orice identificare a audienţei şi reconstituire a contextului nu pot fi decât ipotetice. Cred însă că o comparaţie cu alte două hrisoave emise de Neagoe la Argeş – cel dintâi pe 23 august 1517, iar cel de-al doilea pe 16 august 1518 – ne poate ajuta să îngustăm marja ipotezelor. Primul hrisov, emis chiar în zilele târnosirii mănăstirii, cel mai probabil în prezenţa înalţilor ierarhi ai Răsăritului creştin enumeraţi în Viaţa sfântului Nifon, este o danie pentru Hilandar.12 Discursul dinastic din hrisovul Govorei lasă în acest caz loc umilinţei creştine, titlul voievodal este restrâns şi i se adaugă numele de botez al domnului, Neagoe, iar formula „noi, păcătoşii”, folosită exclusiv de cancelaria domnească pentru daniile athonite, apare de nu mai puţin cinci ori.13 Locul de emitere al hrisovului este consemnat printr-o parafrază: „minunatul loc unde este sfânta mănăstire numită Curtea de Argeş.” Aceasta este însă singura asemănare dintre

11.Vezi, de pildă, cele trei hrisoave emise de Neagoe „în minunatul loc unde este sfînta mănăstire numită Curtea de Argeş”, „în sfînta mă-năstire de lângă Arhiş” sau „în sfînta mănăstire, care este lângă oraşul Arghiş”, toate în anul târnosirii mănăstirii, 1517, în DRH.B, vol. 2, ed. cit., doc. 160, 162 şi 164. 12. Ibidem, doc. 160.13. Prima asumare de către domnii munteni a formulei „noi, păcăto-şii” apare tot într-o danie pentru Hilandar, a lui Vlad Călugărul, vezi DRH.B, vol. 1, ed. cit., doc. 235.

39

dania păcătosului Neagoe pentru Hilandar, emis din „sfânta mănăstire” în faţa unei audienţe preponderent athonite şi hrisovul dat două luni mai târziu Govorei, „din scaunul vechilor domni” de marele voievod Basarab şi de fiul său, care se adresa cu siguranţă unei audienţe interne. Al doilea hrisov, pe care-l propun drept termen de comparaţie, a fost emis pe 16 august 1518, la o zi după sărbătoarea hramului mănăstirii, Adormirea Maicii Domnului, şi consemnează judecata lui Neagoe Basarab în disputa dintre mănăstirile Nucet şi Babele, pentru un rob ţigan.14 De data aceasta, audienţa în faţa căreia este consemnată judecata domnului este una internă, preponderent monastică. De aici şi noutatea includerii în sfatul domnesc, înaintea formulei generice „toţi boierii domniei mele”, a patru egumeni – de la Dealul, de la Glavaciog, de la Snagov şi de la Bolintin. Având în minte formularul de cancelarie al acestor două hrisoave, din 23 august 1517 şi din 16 august 1518, reiese limpede că marele hrisov al Govorei din 30 octombrie 1517 era adresat unui alt tip de audienţă. Dacă dania pentru Hilandar a fost emisă în faţa ierarhilor athoniţi, iar judecata lui Neagoe în disputa dintre Nucet şi Babele era întărită prin mărturia sfatului egumenilor din ţară, hrisovul Govorei pare să fi fost adresat unei audienţe interne laice, cu alte cuvinte, boierilor ţării. Plecând de la această observaţie, cred că putem reconstitui, chiar dacă doar ipotetic, contextul în care cancelaria domnească a elaborat discursul dinastic cuprins în marele hrisov al Govorei. Ipoteza pe care o propun se sprijină pe trei elemente, reliefate de analiza hrisovului din 30 octombrie 1517: (1) menţionarea lui Teodosie ca domn; (2) legitimarea dinastică a lui Neagoe Basarab şi a fiului său, deopotrivă prin integrarea într-o succesiune a Basarabilor, cât şi prin sublinierea continuităţii cu „vechii domni” din scaunul cărora era emis documentul; (3) adresarea acestui discurs istorico-dinastic boierilor ţării. Acestora li se poate adăuga un al patrulea element, de data aceasta exterior hrisovului Govorei. 1517 este anul în care Teodosie a împlinit 12 ani, vârstă obişnuită pentru asocierea la tron, deopotrivă în Ţara Românească şi în Moldova.15 Or,

14. DRH.B, vol. 2, ed. cit., doc. 174.15.Pentru asocierea la domnie a lui Teodosie vezi studiul lui Ilie Marius Liviu, cel care a şi propus vârsta de 12 ani pentru momentul încoronării fiului lui Neagoe, „Neagoe Basarab and the Succession to the Throne of Wallachia”, Analele Universităţii din Bucureşti. Seria Istorie, vol. 53, 2004, pp. 37-52. Vârsta lui Teodosie este consemnată într-un raport veneţian trimis din Ungaria în 1521, cu prilejul urcării sale pe tron: „li Valachi haveano electo il fiol suo chiamato Theodosio de anni 16”, editat fragmentar în Hurmuzaki, vol. 8 (1376-1650), Bucureşti, 1894, doc. 63.

emiterea documentului din 30 octombrie 1517 în contextul desfăşurării unui eveniment important precum asocierea la tron a lui Teodosie poate explica alterarea formularului obişnuit de cancelarie prin integrarea în conţinutul hrisovului a unui discurs dinastic. Chiar dacă această reconstituire a contextului rămâne ipotetică, analiza hrisovului Govorei subliniază îndeajuns de limpede dorinţa lui Neagoe de a-şi legitima propria stăpânire, dar şi pe cea a fiului său, printr-o revenire simbolică în „scaunul vechilor domni”, din Curtea de Argeş.Deşi Neagoe Basarab a încercat să se prezinte ca un domn continuator al primilor Basarabi, el a fost mai degrabă un „om nou”, cum de altfel i-au şi reproşat acei boieri care i-au contestat domnia.16 Astfel, oglindind această dublă natură a domniei lui Neagoe – întoarsă spre trecut, dar totodată foarte ancorată în prezent – hrisoavelor din vechiul scaun de la Curtea de Argeş le corespund alte şase documente emise din locuri cu totul noi. Nu se cunoaşte nici un document emis de vreunul din înaintaşii lui Neagoe din Târgşor, Nănişori, Olteniţa, Merişeni, Giurmeni sau Brăneţi. Acestora li s-ar fi putut adăuga şi Cornăţel, de unde se păstrează însă un document emis două decenii mai devreme, în vremea lui Radu cel Mare.17 De la bun început trebuie spus că hrisoavele emise din aceste localităţi sunt toate datate din prima parte a domniei lui Neagoe, 1512-1516. Ne aflăm şi în acest caz în faţa unei abateri de la formularul de cancelarie pentru că, atunci când hrisovul nu era emis dintr-o curte domnească – precum Argeş, Târgovişte, Bucureşti sau Piteşti – sau dintr-o mănăstire, locul de emitere nu era decât arareori consemnat. Ceea ce surprinde nu este atât faptul că domnul „ţinea curte” în aceste locuri, lucru obişnuit dat fiind caracterul itinerant al domniei, ci precizarea explicită a locului de emitere, chiar dacă era o simplă moşie boierească. De altfel, nu toate locurile din care Neagoe Basarab emite pentru prima oară un hrisov domnesc intră în categoria moşiilor boiereşti. Excepţie face Târgşorul, oraş domnesc şi unul dintre cele mai importante târguri ale ţării la începutul secolului al XVI-lea. Prezenţa lui Neagoe Basarab în „minunatul oraş al Târgşorului”, de unde dădea un hrisov la 10 martie 1513,18 confirmă strânsele relaţii dintre Neagoe şi

16. Vezi în acest sens documentele editate de Mustafa A. Mehmet, „Două documente turceşti despre Neagoe Basarab”, Studii. Revistă de istorie, vol. 21, 1968, pp. 921-930.17. DRH.B, vol. 1, ed. cit., doc. 265.18.Petronel Zahariuc, op. cit., doc. 1.

40

I • Neagoe Basarab şi Mănăstirea Argeşului

târgşoreni, pentru interesele cărora domnul a intervenit adesea pe lângă autorităţile braşovene.19 La prima vedere, motive similare ar părea că explică şi emiterea, un an mai târziu, a unui hrisov din Cornăţel.20 Ca şi în cazul Târgşorului, corespondenţa lui Neagoe Basarab cu oraşele săseşti transilvănene arată preocuparea domnului de a apăra interesele comerciale ale negustorilor din Cornăţel.21 Există însă o diferenţă juridică majoră între cele două târguri munteneşti. Dacă Târgşorul este un vechi oraş domnesc, Cornăţelul – târg care de-abia acum începea să se afirme – era aşezat pe o ocină boierească.22 La sfârşitul secolului al XV-lea, Cornăţel era înglobat domeniului foarte întins al lui Staico din Bucov, iar după moartea lui trecea în stăpânirea fiilor şi fiicelor sale, după cum o arată un hrisov din 1526.23 Aşadar, când emitea hrisovul din Cornăţel, Neagoe Basarab se afla pe moşia unei familii boiereşti care a jucat un rol politic însemnat în primele decenii ale veacului al XVI-lea.24 Staico din Bucov fusese căsătorit cu sora lui Radu cel Mare, iar fiii săi – Staico şi Pârvu – au ajuns mare comis şi, respectiv, mare paharnic.25 Fiica lui Staico, Caplea, s-a căsătorit cu Neagoe din Periş, mare postelnic în sfatul lui Neagoe Basarab şi mare vistier în vremea lui Radu de la Afumaţi.26 De altfel, hrisovul din Cornăţel nu este singurul emis de Neagoe Basarab de pe o moşie a descendenţilor lui Staico din Bucov. Pe 13 aprilie 1515, Neagoe emitea un hrisov din Olteniţa, care făcea la rândul ei parte din marele domeniu al acestor boieri.27

Extinzând analiza şi asupra celorlalte sate boiereşti din care Neagoe Basarab a emis hrisoave, o întreagă reţea socială prin

19. Pentru intervenţiile domnului în favoarea lui Stan, Căluţa şi Gherghe din Târgşor vezi Grigore G. Tocilescu, 534 documente istorice slavo-române din Ţara Românească şi Moldova privitoare la legăturile cu Ardealul 1346-1603, Bucureşti, 1931, doc. 243 şi 246.20. DRH.B, vol. 2, ed. cit., doc. 129.21. Grigore G. Tocilescu, op. cit., doc. 245.22. Pentru ridicarea târgului Cornăţel vezi Laurenţiu Rădvan, Oraşele din Ţara Românească până la sfârşitul secolului al XVI-lea, Iaşi, 2004, pp. 413-415.23. DRH.B, vol. 3, ed. cit., doc. 18.24. Absenţa unui studiu despre boierii lui Neagoe Basarab este parţial suplinită de cercetarea lui Ştefan Andreescu cu privire la boierii lui Radu de la Afumaţi, între cele două domnii existând o relativă conti-nuitate la nivelul sfatului domnesc, vezi „Boierii lui Radu vodă de la Afumaţi (Observaţii asupra pomelnicului mănăstirii Argeşului)”, în Perspective medievale, Bucureşti, 2002, pp. 24-74, precum şi Nicolae Stoicescu, Dicţionar al marilor Dregători din Ţara Românească şi Moldova: sec. XIV-XVII, Bucureşti, 1971.25. Pentru Staico din Bucov vezi N. Stoicescu, op. cit., p. 24.26. Pentru jupaniţa Caplea vezi arborele genealogic al descendenţilor săi elaborat de George D. Florescu, Divanele domneşti din Ţara Româ-nească, vol.1 (1389-1495), Bucureşti, 1943, p. 320.27.DRH.B, vol. 2 , ed. cit., doc. 135.

care domnul şi-a consolidat puterea în primii ani după urcarea sa pe tron iese la iveală. În acest sens, cel mai important sat din care cancelaria lui Neagoe Basarab a emis un document este Giurmenii.28 Giurmenii, unde Neagoe se afla pe 5 iulie 1516, era inclus în marele domeniu al Craioveştilor, după cum o arată un hrisov al lui Mihnea Turcitul din 1589.29 Merită observat că, în pofida strânselor legături dintre domn şi Craioveşti, acesta este singurul document pe care Neagoe Basarab l-a emis de pe o moşie a familiei. În acelaşi an, 1516, la mijlocul lunii octombrie, Neagoe Basarab emitea un hrisov din Brăneţi.30 Şi de data aceasta domnul se găsea pe moşia unui mare boier, Detco ban din Izvorani, rudă cu Craioveştii.31 Vlastelinul Detco, aşa cum apare într-un alt document al lui Neagoe, fusese amintit ultima oară în sfatul domnesc în 1515. Prin urmare, când Neagoe se afla la Brăneţi, alături de domn se găseau probabil fiii banului Barbu Detcovici, viitor mare postelnic, şi Detco, tatăl lui Detco mare armaş, bunicul boierilor Craioveşti-Brâncoveni. Ceva mai greu de identificat, datorită existenţei mai multor sate cu acest nume, este Merişeni, de unde Neagoe Basarab emitea un hrisov pe 23 mai 1515.32 Cel mai probabil este vorba de satul argeşean care poartă acest nume, moşia de baştină a lui Drăgan din Merişani, ginerele lui Calotă, marele vornic al lui Neagoe Basarab, şi viitor mare postelnic în sfatul lui Radu de la Afumaţi.33 Reconstituirea acestei reţele de mari boieri de pe domeniile cărora Neagoe emitea hrisoave în primii ani ai domniei sale rămâne, din păcate, incompletă. Nu ştim, de pildă, al cui era satul Nănişorii de pe Ialomiţa, de unde domnul dădea un hrisov în 151334 şi care, la sfârşitul secolului, era stăpânit în devălmăşie de cinci surori.35 Însă chiar şi cu aceste lacune, analiza locurilor de emitere a hrisoavelor dezvăluie imaginea unui domn itinerant, care ţinea adesea curte pe moşiile marilor boieri care îl susţineau. Trebuie de asemenea spus că, în cele mai multe dintre cazurile de mai sus, conţinutul hrisovului nu pare să fi avut vreo legătură

28. Ibidem, doc. 145.29. DIR.B, veacul al XVI-lea, vol. 5, ed. Ion Ionaşcu, L. Lăzărescu-Ionescu, Barbu Câmpina, Eugen Stănescu, David Prodan, Bucureşti, 1952, doc. 420.30. Petronel Zahariuc, op. cit., doc. 2.31. Includerea Brăneţiului în domeniul familiei este atestată de un document al lui Radu Paisie, din 1543, în DRH.B, vol. 4, ed. Damas-chin Mioc, Bucureşti, 1981, doc. 144. Pentru Detco şi spiţa sa vezi Nicolae Stoicescu, op. cit., p. 50-51 şi Ştefan Andreescu, op. cit., p. 46.32. DRH.B, vol. 2, ed. cit., doc. 137.33. Pentru postelnicul Drăgan vezi Nicolae Stoicescu, op. cit., p. 55 şi Ştefan Andreescu, op. cit., pp. 63-64.34. DRH.B, vol. 2, ed. cit., doc. 120.35. DIR.B, veacul al XVI-lea, vol. 5, ed. cit., doc. 397.

41

cu locul în care a fost emis. Hrisovul din Târgşor era o danie pentru mănăstirea Bolintin, cel din Nănişori pentru mănăstirea Glavacioc, cel din Cornăţel întărea stăpânirea unor cnezi gorjeni asupra pământurilor lor, iar cel din Olteniţa se referea la mai multe sate din regiunea Buzăului. De aceea, emiterea hrisoavelor din aceste locuri nu pare să fi fost un simplu act de cârmuire, ci sugerează mai degrabă o punere în scenă a asocierii dintre puterea domnească şi marile familii de boieri pe care aceasta se sprijinea. În acest mod, Neagoe Basarab îşi începea, timid, dar totodată foarte calculat, domnia. Nimic nu surprinde mai bine consolidarea puterii lui Neagoe Basarab pe parcursul domniei sale decât paralela dintre aceste începuturi şi momentul târnosirii mitropoliei din 1520. Cu acest prilej, Neagoe Basarab îşi anunţa intenţia de a-şi trece în revistă oastea şi îi dădea de ştire regelui Ungariei că este gata să se pună în slujba creştinătăţii cu 40.000 de oameni.36 De data aceasta, domnul urma să se înfăţişeze în deplinătatea puterii sale în scaunul domnesc de la Târgovişte, consfinţind, o dată în plus, strânsa legătură între domnie şi mitropolie. Mai mult, după cum domnul însuşi scria braşovenilor pentru a-i invita să-şi trimită un reprezentant la ceremonie: „la închinarea acestei biserici va veni toată ţara aceasta” (totum regnum). Dacă la început Neagoe Basarab era cel care mergea prin ţară, îndreptându-se cu precădere spre moşiile boierilor săi fideli, spre sfârşitul domniei sale ţara urma să se strângă în jurul scaunului domnesc. Această răsturnare a raportului domn-ţară dă seama cel mai bine de drumul parcurs de Neagoe Basarab în consolidarea puterii domneşti. Cât de fragilă continua însă să fie această putere o vor arăta evenimentele din anii următori. Imediat după moartea lui Neagoe, mai mulţi pretendenţi s-au ridicat împotriva fiului său, Teodosie. Într-o scrisoare trimisă braşovenilor, unul dintre puţinele documente păstrate din scurta sa domnie, Teodosie îi amintea pe toţi aceşti „făcători de rele”, anunţând totodată că urmează să plece în părţile Buzăului, la Slatina (Sărata), „pentru că ţara de acolo este mâncată de vrăjmaşi.”37 Acesta este momentul în care împotriva reţelei de putere atent construite de Neagoe Basarab în jurul

36. Scrisoarea latinească adresată de Neagoe Basarab braşovenilor a fost editată în Hurmuzaki, vol. XV, partea 1 (1358-1600), ed. Nicolae Iorga, Bucureşti, 1911, doc. 443. Pentru o analiză a acestei scrisori vezi Niculae Şerbănescu, „Noi contribuţii la istoria Mitropoliei din Târgovişte”, BOR, vol. 88, 1970, pp. 512-552.37. Grigore G. Tocilescu, op. cit., doc. 274.

câtorva mari familii boiereşti, în centrul căreia se aflau desigur Craioveştii, se ridică o alta, formată în jurul boierilor buzoieni, conduşi de Vintileşti.38 Răspunsul Craioveştilor a fost imediat, oştile lor pustiind ţinutului Buzăului cu sprijinul trupelor otomane ale beiului de Nicopole.39 Conflictul dintre cele două grupări de boieri era însă departe de a fi încheiat. Pe 10 iunie 1535, la mai puţin de 15 ani după moartea lui Neagoe Basarab, rivalul Craioveştilor, Vlad Vintilă de la Slatina, emitea singurul document domnesc din Craiova păstrat din veacul al XVI-lea.40 Prin acest gest simbolic puterea Craioveştilor părea a fi definitiv îngenucheată. Însă la numai o zi după aceea, domnul buzoian care îndrăznise să se aventurase în părţile Olteniei era ucis de boierii din partea locului.41

Luptele dintre diferitele grupări de boieri din Ţara Românească din anii 1520-1530 sunt, fără îndoială, un epilog al domniei lui Neagoe Basarab. Acest epilog ne ajută însă să înţelegem mai bine uriaşul efort pe care Neagoe l-a depus pe parcursul domniei pentru a-şi consolida puterea. Adevărata măsura a reuşitei nu o constituie înfruntarea violentă a acestor forţe după moartea sa, ci menţinerea lor într-o stare latentă atâta vreme cât s-a aflat în viaţă. Prin urmare, orice judecată istoriografică trebuie să aibă în vedere acest lucru. Domnia lui Neagoe Basarab nu poate fi redusă nici la imaginea voievodului bigot incapabil de vreo acţiune politică, propusă de Xenopol, nici la cea a energicului domn cruciat mânat doar de dorinţa de a-i elibera pe creştinii balcanici, imaginată de Manole Neagoe. Consolidarea puterii domneşti prin strângerea ţării în jurul „scaunului vechilor domni” a fost o componentă esenţială a domniei lui Neagoe Basarab, prin prisma căreia trebuie interpretate multe dintre acţiunile sale.

Marian Coman cercetator stiintific - Institutul de Istorie “Nicolae Iorga”

al Academiei Romane

38. Pentru implicarea boierilor buzoieni în luptele pentru tron vezi Marian Coman, „Boierii de margine şi puterea domnească în Ţara Ro-mânească medievală: buzoienii şi mehedinţii”, în Aut viam inveniam aut faciam. In honorem Ştefan Andreescu, ed. Ovidiu Cristea, Petronel Zahariuc, Gheorghe Lazăr, Iaşi, 2012, pp. 35-58.39. Vezi Radu Popescu, Istoriile domnilor Ţării Româneşti, ed. Con-stantin Grecescu, Bucureşti, 1963, p. 38 şi Istoria Ţării Româneşti (1290-1690). Letopiseţul Cantacuzinesc, ed. Constantin Grecescu şi Dan Simonescu, Bucureşti, 1960, pp. 42-43.40. DRH.B, vol. 3, ed. Damaschin Mioc, doc. 201.41. Vezi relatarea uciderii lui Vlad Vintilă „preste Jiu” în Istoria Ţării Româneşti (1290-1690)..., p. 47.