Ghid de elaborare a unei lucrări de licență în asistența socială

Ghid de elaborare a unei lucrări de licență în asistența socială

Coord. Ioan Durnescu

2012

CUPRINS

Ghid de elaborare a unei lucrări de licență ................................................................................. 3

Introducere ............................................................................................................................................ 3

Cum vă alegeți tema lucrării de licență? ...................................................................................... 5

Cum vă alegeți profesorul coordonator? ..................................................................................... 6

Cum abordați cercetarea bibliografică ? ...................................................................................... 7

Trimiterile bibliografice și bibliografia ....................................................................................... 8

Conținutul lucrării de licență ......................................................................................................... 12

Cum susțineți lucrarea de licență? ............................................................................................... 14

Câteva sfaturi practice ..................................................................................................................... 14

Bibliografie........................................................................................................................................... 15

Ghid de elaborare a unei lucrări de licență

Introducere Scopul acestei lucrări este de a vă orienta în procesul de elaborare a lucrării de licență. După cum veți observa, stilul abordat este unul apropiat și direct, comunicarea fiind concepută sub forma unui dialog. Vă veți întreba cum am conceput un dialog în condițiile în care voi nu puteti participa direct și imediat? Acest ghid se bazează pe experiența cadrelor didactice ale Facultății în coordonarea lucrărilor de licență. Prin urmare, în acest material vom încerca să vă răspundem la întrebările pe care deja ni le-‐ați adresat în ultimii ani. În cazul în care vom descoperi noi întrebări, ne vom întoarce la acest manual și îl vom complete, astfel încât zonele de confuzie sau nesiguranță să se restrângă cât mai mult. Acest manual nu va înlocui munca voastră de cercetare, căutare și elaborare, ci vă va îndruma în tot acest parcurs. Cele mai multe dintre recomandări se vor referi la aspectele care țin de procesul de elaborare a unei lucrări de licență și la forma acesteia. Ne vom referi, deci, la cum să vă alegeți tema lucrării, cum să vă alegeți coordonatorul, cum să abordați cercetarea bibliografică etc., dar vom discuta, de asemenea, și despre cum să realizați trimiterile bibliografice sau cum să structurați partea practică sau de cercetare științifică a lucrării. Așa cum vă imaginați, lucrarea de față nu are pretenții de originalitate. Cele mai multe dintre aspectele abordate de către noi aici sunt deja tratate savant în alte lucrări de referință (Anghel, 2005; Chelcea, 2007; Eco, 2006; Ferreol și Flageul, 1998; Hart, 1998 etc.). Contribuția acestui material este în a organiza și adapta exigențele academice la specificul lucrării de licență în domeniul asistenței sociale. Așa cum și domeniul este într-‐o permanentă dinamică, și o parte dintre exigențele academice se pot schimba în timp. Prin urmare, acest material trebuie privit mai degrabă ca un instrument de lucru ce se va actualiza și adapta periodic. Sunteți în anul II sau III la Facultatea de Sociologie și Asistență Socială, Secția de Asistență Socială și în curând, veți absolvi această facultate. Lucrarea de licență este ultimul examen pe care îl veți susține în calitate de studenți la nivel de licență. Așadar, alături de notele de pe parcurs, lucrarea de licență trebuie să demonstreze cât mai elocvent nivelul cunoștințelor și al competențelor dezvoltate în cei trei ani de studiu. Dar care sunt aceste competențe? În Matricea Cadrului Național al Calificărilor din Învățământul Superior sunt identificate șase competențe specifice ale asistentului social și trei competențe transversale. Cele șase competențe profesionale specifice sunt:

‘C1. Identificare, culegere de informații, documentare, evaluare și înregistrare a informațiilor, analiză, evaluare și intervenții specifice pentru reducerea riscurilor sociale de la nivel individual, familial, de grup, comunitar și societal; C2. Elaborare, impementare și evaluare a proiectelor, programelor și politicilor de asistență socială pentru diferite categorii vulnerabile; C3. Dezvoltarea serviciilor și activităților de prevenire precum și a celor de suport acordate beneficiarilor sistemului de asistență socială; C4. Consultanță în accesarea resurselor comunitare pentru persoanele și grupurile sociale excluse sau aflate în risc de excluziune socială (instituții, servicii, beneficii de asistență socială); C5. Consiliere și alte metode de intervenție specializată acordate în mediul familial sau instituțional (spitale, școli, penitenciare, centre anti-‐drog, instituții specializate de asistență socială etc.) cu respectarea valorilor și principiilor specifice asistenței sociale; C6. Comunicare și relaționare profesională cu beneficiarii și alți actori sociali implicați.’ Pe lângă aceste comptetențe specifice asistenței sociale, Cadrul Național al Calificărilor mai identifică și trei competențe transversale, adică competențe care transcend unui singur domeniu profesional, cum ar fi: lucrul în echipă, folosirea unei limbi străine etc. Cele trei competențe transversale menționate pentru asistentul social sunt: ‘CT1. Abordarea obiectivă și argumentată atât teoretic, cât și practic, a unor situații – problemă în vederea soluționării eficiente a acestora cu respectarea valorilor și principiilor specifice asistenței sociale; CT2. Aplicarea tehnicilor de muncă eficientă în echipă transdisciplinară pe diverse paliere ierarhice la nivel intra-‐ și interorganizațional; CT3. Autoevaluarea obiectivă a nevoii de formare profesională și identificarea resurselor și modalităților de dezvoltare personală și profesională în scopul inserției și adaptării la cerințele pieței muncii.’ Cele mai multe dintre aceste competențe se regăsesc în următoarea declarație prevăzută în suplimentul de diplomă:

‘Planul de învățământ cuprinde discipline ce au ca obiective dobândirea de către studenţi a competenţelor privind elaborarea, implementarea şi evaluarea proiectelor, programelor si politicilor de asistenţă socială, a planurilor de evaluare şi intervenţie individualizate adresate persoanelor, familiilor şi grupurilor vulnerabile. Cunoștințele şi abilităţile dobândite permit studenților să identifice, să analizeze și să implementeze intervenţii specifice pentru reducerea riscurilor sociale de la nivel, individual, familial, de grup, comunitar și societal; să dezvolte servicii şi activităţi de prevenire, precum şi acţiuni de suport acordate beneficiarilor sistemului de asistenţă socială; să ofere consultanţă în accesarea resurselor sociale formale (instituţii, servicii, prestaţii) sau informale (familie etc.), pentru persoanele şi grupurile sociale excluse sau aflate la risc de excludere socială; să utilizeze diferite metode de intervenţie specializată în mediul familial sau instituţional (spitale, şcoli, penitenciare, centre anti-‐drog, instituţii specializate de asistenţă socială etc.) cu respectarea valorilor și principiilor specifice asistenţei sociale, în urma dobândirii abilităților de comunicare şi relaţionare profesională cu beneficiarii și cu alți actori sociali implicați.’

Cu alte cuvinte, prin lucrarea de licență va trebui să demonstrați că dispuneți de competențe precum: -‐ să elaborați, implementați sau să evaluați proiecte, programe, politici, planuri de evaluare și intervenție individualizate, adresate persoanelor și grupurilor vulnerabile; -‐ să identificați, să analizați sau să implementați intervenții specifice; -‐ să dezvoltați servicii și activități de prevenire sau acțiuni de suport; -‐ să acordați consultanță în accesarea resurselor; -‐ să utilizați diferite metode de intervenție specializată; -‐ să comunicați și să relaționați cu beneficiarii sau cu alți actori sociali. Desigur că nu veți putea într-‐o lucrare scrisă să demonstrați toate aceste competențe, cu atât mai mult cu cât unele țin de registrul oralității (vezi competențele de relaționare). Este, însă, important să demonstrați că în intervenția voastră sau în cercetare ați făcut uz și de acestea. Ca nivel al abordării, ne așteptăm ca la licență, voi să cunoașteți, să descrieți și să utilizați în mod corect conceptele, metodele și tehnicile pe care le-‐ați studiat. Prin urmare, ne așteptăm ca lucrările voastre să fie preponderent descriptive (Hart, 1998). Evident că vom aprecia dacă ați încerca și abordări analitice sau evaluative, pline de discuții conceptuale sau teoretice, însă acestea vor deveni cerințe obligatorii abia la nivel de master sau doctorat.

Cum vă alegeți tema lucrării de licență? Timp de mai multe luni veți lucra intensiv asupra unei singure teme. Prin urmare, este esențial să vă alegeți o temă care vă stimulează curiozitatea și motivația de a căuta și aprofunda. Dacă nu veți lucra cu o temă interesantă, vă va fi dificil să zăboviți așa mult timp asupra acesteia. Veți fi tentați să abandonați sau să o schimbați, ceea ce vă va atrage crize de timp sau neînțelegeri cu profesorul coordonator. Deci, este important să vă alegeți o temă interesantă !! Dar nu este suficient ca tema să fie interesantă. Aceasta trebuie să fie și realistă. Ni s-‐a întâmplat să fim solicitați să coordonăm lucrări de licență cu tema ‘Modalități de racolare în industria sexului comercial și intervenții ale asistentului social’. O astfel de temă este, fără îndoială, interesantă, însă este și extrem de dificil și chiar periculos de abordat. Negocierea accesului la informație, strategiile de cercetare, aspectele etice sau chiar legale implicate în abordarea temei sunt de natură să descurajeze și pe cei mai experimentați cercetători. Prin urmare, tema trebuie să fie interesantă și abordabilă. O altă condiție esențială a temei este ca acesta să fie din domeniul asistenței sociale. În final, veți obține licență în domeniul asistenței sociale. De aceea nu este potrivit să abordați teme strict juridice (ex. Efectele căsătoriei putative) sau de altă natură. Chiar dacă ați urmat un modul de specializare în consiliere, asistența socială a familiei și copilului, asistența socială a grupurilor de risc, politici sociale, probațiune etc., abordarea temei trebuie să pună în evidență perspectiva asistenței sociale asupra subiectului în discuție.

Mai mult decât atât, tema trebuie să fie bine definită. Am întâlnit frecvent titluri cum ar fi ‘Delincvența juvenilă’. După cum observați, denumirea lucrării ne trimite cu gândul la un întreg domeniu. Ne putem aștepta la un adevărat compendiu de teorii explicative, teorii ale intervenției, legislație, studii comparate etc. De cele mai multe ori, însă, lucrările de licență se referă la un anumit aspect al delincvenței juvenile: fie abordează tratamentul aplicat minorilor în centrele de reeducare sau în serviciile de probațiune, fie vorbesc despre politici sociale de suport în cazul minorului care nu răspunde penal etc. Nu am întâlnit încă o lucrare de licență care să cuprindă enciclopedic toate aspectele delincvenței juvenile (și nici nu ar trebui !!). Ceea ce trebuie reținut din acestă discuție este că tema sau titlul lucrării trebuie să surprindă un aspect clar și abordabil în cuprinsul lucrării de licență. Strâns legat de acest aspect al delimitării temei, este important de precizat că nici o abordare prea îngustă nu este de dorit. Continuând exemplul de mai sus, vă puteți imagina ce ar însemna să vă alegeți o temă cum ar fi: Tratamentul aplicat în centrele de reeducare asupra minorilor cu vârsta de 14 ani. În primul rând, nu veți găsi literatură suficientă care să abordeze strict această vârstă. În al doilea rând, nu veți identifica decât foarte puțini subiecți pentru partea de cercetare. După cum vedeți, o temă prea îngustă vă condamnă la o lucrare pauperă în surse bibliografice și la o cercetare bazată pe un număr foarte mic de subiecți. De asemenea, atunci când vă alegeți tema este bine să vă puneți întrebarea ”ce pot aduce nou prin lucrarea sau cercetarea mea?”. De cele mai multe ori, răspunsul nu este facil încă de la începutul redactării lucrării, dar pe măsură ce vă documentați și scrieți vă pot veni idei noi de interpretare sau puteți analiza un fenomen social dintr-‐o nouă perspectivă teoretică. Pentru a concluziona la acest paragraf, vă sugerăm ca tema: -‐ să fie interesantă, să aveți o afinitate deosebită pentru subiectul respectiv, -‐ să fie abordabilă sau posibil de realizat, -‐ să fie realizată din perspectiva asistenței sociale, -‐ să aducă un plus de cunoaștere, -‐ să fie bine definită -‐ nici prea generoasă, dar nici prea îngustă.

Cum vă alegeți profesorul coordonator? Știm din experiența anilor precedenți că unii studenți au tendința de a-‐și alege profesorul coordonator dintre profesorii cunoscuți ca fiind mai aproape de studenți sau mai disponibili pentru a oferi orientare, bibliografie etc. Nu negăm că aceste criterii sunt importante, însă sugerăm că alte considerente ar trebui să aibă prioritate în alegerea coordonatorului. NU ALEGEȚI ÎNTÂI COORDONATORUL ȘI APOI TEMA, CI INVERS !!! După ce v-‐ați oprit asupra unei teme care răspunde satisfăcător cerințelor expuse în paragraful precedent, este necesar să vă găndiți care sunt profesorii care v-‐ar putea îndruma competent în demersul vostru. Chiar dacâ vi se pare că profesorii voștri sunt cunoscători în toate domeniile sau subdomeniile asistenței sociale (!), trebuie să știți că există, totuși, o specializare a fiecăruia dintre noi. Dar cum puteți ști care este specializarea fiecăruia dintre profesori? Sunt câteva modalități prin care puteți afla răspunsul la acestă întrebare:

1. profesorii sunt în general specializați în funcție de cursurile sau seminariile pe care le susțin. Spre exemplu, dacă vă alegeți o temă din domeniul abuzului asupra copilului, probabil că cei mai competenți să vă îndrume ar fi profesorii care susțin cursurile sau seminariile de asistența socială a victimelor violenței domestice sau de protecție a copilului.

2. dacă primul criteriu nu vă clarifică deplin, puteți să consultați CV-‐ul profesorilor de pe site-‐ul Facultății. De obicei, specializarea profesorului rezultă imediat din lista de lucrări publicate. Probabil că specializarea sau preocuparea principală a profesorului rezultă ușor din lista publicațiilor recente.

3. dacă încă aveți semne de întrebare sau sunteți nesiguri, puteți să vă consultați cu colegii sau cu profesorii cu care aveți cursuri sau seminarii.

Avantajul de a avea un profesor coordonator specializat pe tema pe care intenționați să o abordați este că acesta este informat cu privire la cele mai noi teorii, cele mai recente acte normative sau cele mai actuale tehnici de intervenție și, prin urmare, vă va orienta mult mai riguros în hățișul informațional. De regulă, vă veți întâlni cu profesorul coordonator săptamânal pentru a discuta despre progresul sau dificultățile ‘creației’ voastre. Înainte de depunerea lucrării la secretariat, profesorul coordonator va aviza lucrarea, ceea ce înseamnă că, din punctul lui de vedere, aceasta este suficient de bună pentru a fi prezentată comisiei.

Cum abordați cercetarea bibliografică? V-‐ați stabilit tema și coordonatorul lucrării de licență. Acum trebuie să începeți partea cea mai interesantă a demersului vostru: elaborarea lucrării. De obicei, o nouă lucrare începe prin a studia ce s-‐a scris ori s-‐a publicat anterior pe subiectul respectiv. Această etapă poartă denumirea de documentare sau de evaluare a literaturii (literature review, engl.). Unde vă puteți documenta pe un anumit subiect? Sunt câteva opțiuni pe care le puteți explora. Aici amintim câteva:

- alte lucrări de licență pe tema respectivă, - lucrări de doctorat, - catalogul bibliotecii, - baze de date internaționale, - reviste și jurnale științifice etc.

Lucrările de licență sau cele de doctorat pot fi găsite în secțiunile speciale ale bibliotecilor, inclusiv în biblioteca Facultății noastre. Catalogul bibliotecii noastre este electronic și deja v-‐ați familiarizat cu opțiunile de căutare (după subiect sau după autor). O altă sursă importantă de bibliografie sunt bazele de date internaționale. Biblioteca Centrală Universitară (BCU) are acces la o serie de baze de date internaționale ce pot fi identificate la adresa:

http://www.bcub.ro/resurse-‐electronice/baze-‐de-‐date-‐stiintifice Dacă accesați acest link de pe un computer al BCU sau oricare filială a acesteia ori folosind server-‐ul Facultății nostre (prin WI-‐FI), puteți accesa aceste baze de date și aveți permisiunea de a descărca gratuit conținutul articolelor care vă interesează. Cele mai utile baze de date internaționale pentru științele sociale sunt:

- Wiley-‐Blackwell, - ProQuest, - SAGE, - EBSCO, - Oxford Journals.

Criteriile de căutare în aceste baze de date internaționale sunt asemănătoare cu cele utilizate în cataloagele bibliotecii noastre. Pentru orice nelămuriri, vă puteți adresa cu încredere bibliotecarilor. Un alt început al etapei de documentare este Google Scholar sau dicționarele și enciclopediile. De regulă, acestea oferă o viziune generală asupra domeniului studiat și trimit la o serie de lucrări clasice pentru acel subiect. Atunci când urmăriți să aflați semnificația unui concept, nu utilizați dicționare explicative ale limbii române, ci dicționare sau enciclopedii specializate !! La sala de lectură veți putea găsi numeroase reviste și jurnale științifice. Nu ezitați să le studiați. Aici veți putea găsi numeroase noutăți din domeniul asistenței sociale. În Revista de Asistență Socială veți găsi cu siguranță articole, statistici etc. ce vă sunt necesare în elaborarea lucrării de licență. Un exemplu util de cercetare bibliografică ne oferă Eco (2006) în subcapitolul III.2.4. Biblioteca din Alexandria: un experiment (pp. 123-‐156). Același autor prezintă în mod foarte prietenos care sunt principalele tipuri de instrumente sau fișe (fișa de lectură, fișa bibliografică etc.) ce pot fi folosite în etapa de cercetare bibliografică.

Trimiterile bibliografice și bibliografia Una dintre marile probleme cu care se confruntă lumea academică este plagiatul. Pe scurt, plagiatul este un furt de idei, texte, brevete etc. Cu alte cuvinte, plagiatul este un furt de creație intelectuală. Am ales să abordăm acest subiect în acest paragraf deorece am observat că, de cele mai multe ori, studenții nu intenționează să fure, ci nu cunosc suficient de bine modalitățile corecte de trimitere bibliografică. De aceea, în lucrările de licență am identificat de numeroase ori forme incorecte de trimitere bibliografică, cum ar fi: copierea parțială, citare neatribuită, menționarea incompletă sau colajul (pentru mai multe detalii despre Plagiat, vizitați http://www.fjsc.ro/ro/informatii/206-‐

Ghid-‐impotriva-‐plagiatului1). Din păcate, chiar și aceste forme incorecte de trimitere bibliografică pot crea impresia de plagiat și pot fi sancționate în consecință. Facultatea noastră duce o politică de ‘toleranță zero’ față de plagiat. Sancțiunea pentru această faptă este exmatricularea. Pentru a evita o astfel de situație nefericită, puteți să folosiți cu succes un principiu enunțat de către Umberto Eco: ‘a cita este ca și cum ai depune mărturie într-‐un proces’ (2006: 230). Prin urmare, ‘referința trebuie să fie exactă și punctuală (nu se citează un autor fără a spune din ce carte și ce pagină) și să poată fi verificată de oricine’ (Eco, 2006: 230). Cele mai cunoscute sisteme de referințe bibliografice sunt (Chelcea, 2007b):

- sistemul autor-‐număr – cel cu trimitere numerică la subsolul paginii, - sistemul autor-‐dată – cunoscut și sub denumirea de sistem Harvard.

Ambele sisteme de trimitere bibliografică sunt corecte, însă acestea NU trebuie să apară simultan în același text. Prin urmare, va trebui să decideți ce sistem veți folosi, după care veți fi consecvenți până la sfărșitul lucrării. De regulă, se consideră că un text cu multiple trimiteri bibliografice se citește mai ușor dacă se folosește sistemul autor-‐număr. Sistemul autor-‐număr Pare să fie cel mai vechi sistem de trimitere bibliografică și constă în plasarea unei note de subsol în urma textului citat:

Ex. ‘De obicei, într-‐o teză, se citează multe texte ale altora: textul-‐obiect al lucrării voastre, mai exact sursa primară, și literatura critică legată de subiect, sursele secundare’ 2

Dacă utilizați o versiune a procesorului de text WORD, procedeul tehnic presupune plasarea cursorului la capătul citatului și accesarea butonului Insert din bara de sus. Din meniul desfășurat alegeți Footnote de unde puteți alege mai multe opțiuni. În exemplul nostru am folosit opțiunea Footnotes – Bottom of page. Notele de subsol se așează în ordinea apariției lor în text și, apoi, trimiterile bibliografice sunt reluate în ordine alfabetică la sfâșitul lucrării (”bibliografie”/”referințe bibliografice”). Sistemul autor-‐dată În sistemul autor-‐dată, studentul va insera direct în text, între paranteze, numele autorului, anul publicării și, eventual, pagina de unde este extras citatul.

Ex. În opinia lui Hart (2008), lectura în vederii evaluării este diferită de lectura de plăcere. sau Lectura de evaluare este diferită de lectura de plăcere (Hart, 2008).

1 Accesat în data de 09.01.2012 2 Umberto Eco, Cum se face o teză de licență, Iași, POLIROM, 2006, p. 221

În cazul în care lucrarea citată este scrisă de trei sau mai mulți autori, se va trece primul autor, după care sintagma ‘și colegii’ sau ‘et al.’, anul apariției și, eventual, pagina. În acest caz, cititorul are direct în text trimiterea bibliografică și nu mai trebuie să caute la subsolul paginii această informație. Ca și în celălalt sistem, toate referințele din text trebuie să se regăsească în ordine alfabetică la sfărșitul lucrării. ATENȚIE !! Bibliografia finală se organizează în ordine alfabetică, după NUMELE autorului și nu a prenumelui.

Ex. Anghel, P. (2005) Tehnici de redactare. EITA

Un caz mai special este cel al trimiterilor bibliografice la lucrări care au apărut cu mult timp în urmă și au fost re-‐editate sau traduse și publicate de curând. În acest caz, este indicat ca anul primei apariții sau anul ediției care a fost traduse să fie specificat între paranteze pătrate. În acest mod, evităm să creem confuzia că autori care au scris cu multe secole în urmă ne sunt contemporani.

Ex. Durkheim, E. [1897] (1993). Despre sinucidere. Iași: Editura Institutul European

Un articol se citează după cum urmează: Blair, T. J. și Buzducea D. (2007). ‘Romanian Pediatric AIDS Cases as Adolescents: Acquisition Routes, Current Risk Behaviors, and Psychological Correlate’ în AIDS and Behavior, 11 (5): pp. 716-‐725. Titlul articolului este redactat între ghilimele. Titlul publicației este redat în italice. Cifrele 11 și 5 reprezintă volumul și, respectiv, numărul publicației. NU UITAȚI SĂ PRECIZAȚI PAGINILE LA CARE A FOST PUBLICAT ARTICOLUL !!! Aceste ultime detalii vor ușura cu mult localizarea corectă și rapidă a lucrării. Atunci când utilizați un capitol dintr-‐un volum colectiv, trebuie să trimiteți la autorul capitolului respectiv și nu la editorul sau coordonatorul volumului.

Ex. - în text – (Witec, 2011) - în bibliografia finală – Witec, S. (2011) ‘Valori și principii în probațiune’. În Ioan Durnescu

(Coord.). Probațiunea:Teorii, Legislație și Practică. pp. 387-‐399. Iași: POLIROM. Se întâmplă uneori ca în lucrarea de licență să folosiți idei expuse în cursurile la care ați participat pe durata studiilor. Prelegerile profesorilor pot fi citate după cum urmează:

Ex. - în text – (Mardare, 2011)

- în bibliografia finală – Mardare, E.I. (2011) Consiliere și terapii familiale. Curs universitar nepublicat. Facultatea de Sociologie și Asistență Socială. Universitatea din București.

O altă situație frecventă este aceea în care nu aveți acces direct la lucrarea citată, ci la lucrări intermediare care prezintă ideile cuprinse în lucrarea citată. Sunt așa numitele ‘surse de mâna a doua’. Desigur că acestă situație nu este una fericită. Ideal ar fi să citiți și să citați lucrările originale. Înțelegem, însă, că uneori lucrarea originală nu este disponibilă în bibliotecile din România sau că voi nu ați reușit să o localizați. În acest caz, din onestitate, trebuie să arătați că ideea aparține unui anumit autor, însă voi ați găsit-‐o într-‐o altă lucrare.

Ex. - în text – dacă este normal ca în toate societățile să existe crime, este normal ca în toate

societățile să existe sisteme de sancționare a crimelor (Durkheim, citat de Chelcea, 2007). - în bibliografia finală – Chelcea, S. (2007a). Metodologia cercetării sociologice. Metode

cantitative și calitative. București: Editura Economică. Sunt situații în care găsiți materiale pe care le considerați interesante pe Internet. Acestea pot cuprinde date statistice, site-‐urile unor instituții sau organizații, articole de presă, etc. Pentru citarea unor surse din mediul online regula este aceea de a furniza sursa exactă (link) sau, în cazul site-‐urilor mai dinamice, cea care poate oferi cititorului posibilitatea de a accesa sursa originală. De aceea, pe lângă link-‐ul complet se menționează și data accesării. Totuși, cu excepția situațiilor în care pe Internet se regăsesc date statistice sau informații care provin de la organizații recunoscute (ex. INS, Eurostat, WHO, OECD, UNHCR, UNAIDS, UNODC, etc.), utilizarea acestor surse bibliografice este de evitat, prioritate având sursele științifice. Ex.

- în text – la nivelul UE, în România riscul de sărăcie și excluziune socială este cel mai ridicat (Eurostat, 2012).

- În bibliografia finală -‐ Eurostat Newsrelease (21/2012 din 08.02.2012) At risk of poverty or social exclusion in the EU27. In 2010, 23% of the population were at risk of poverty or social exclusion ...and 27% of children aged less than 18. Eurostat Press Office. Disponibil online în 8 februarie 2012: http://epp.eurostat.ec.europa.eu/cache/ITY_PUBLIC/3-08022012-AP/EN/3-08022012-AP-EN.PDF

Anexele se așează, de regulă, după bibliografia finală a lucrării. Acestea sunt cele mai uzuale situații întâlnite în lucrările de licență. Pentru clarificarea altor forme de trimitere bibliografică, vă recomandăm cu căldură lucrările publicate de Anghel (2005) și Chelcea (2007b).

Conținutul lucrării de licență Probabil că primele întrebări pe care le aude fiecare profesor coordonator din partea studenților săi sunt legate de numărul de pagini pe care va trebui să le aibă teza, câte capitole trebuie să cuprindă aceasta etc. În această secțiune vom încerca să clarificăm aceste aspecte de conținut. Încă de la început trebuie să spunem că nu avem un răspuns standard pentru toate lucrările de licență. În funcție de temă, de gradul de aprofundare a acesteia, de nivelul de sinteză și așa mai departe, unele lucrări vor fi mai elaborate, iar altele vor fi mai sintetice. Să luăm spre exemplu două teme: protecția copilului în sistem non-‐rezidențial și reintegrarea socială a persoanelor condamnate pentru infracțiuni informatice. Este evident că prima temă dispune de o bibliografie generoasă și de o cazuistică diversă. A doua temă, însă, nu poate beneficia decât de aportul a trei articole (două în limba engleză și unul în românește) și de o teză de doctorat. Mai mult, numărul subiecților condamnați pentru acest tip de fapte este foarte limitat ceea ce face ca și partea de cercetare să fie anevoioasă. În concluzie, ne putem aștepta ca lucrarea referitoare la protecția copiilor să aibă în final un număr mai mare de cuvinte decât cea privind reintegrarea cyber-‐infractorilor. Acestea fiind spuse, probabil că putem aprecia că o lucrarea de licență serioasă ar trebui să cuprindă între 20 000 și 30 000 de cuvinte, fără bibliografie. Dacă lucrarea are mai puține cuvinte, înseamnă că ori tema nu a fost bine tratată, ori subiectul nu a fost bine ales (vezi secțiunea Cum ne alegem tema lucrării de licență?). Dacă lucrarea are mai multe cuvinte, înseamnă că tema a fost prea largă sau că studentul nu are capacitate de sinteză. Pentru a afla numărul de cuvinte dintr-‐o lucrare de licență, deschideți documentul, mergeți la Tools, din bara de sus a procesorului WORD, și apăsați click pe opțiunea Word Count. În ceea ce privește numărul de capitole sau numărul de părți ale unei lucrări de licență vom întâlni aceeași situație: acestea depind de natura temei. Unele teme vor putea fi tratate în trei-‐ patru capitole, altele vor avea nevoie de patru-‐cinci capitole. De regulă, lucrările de licență cuprind două părți: partea teoretică și partea practică. Această divizare a lucrării trebuie privită mai degrabă ca una didactică. Lucrarea de licență ar trebui să fie un tot unitar, fără discontinuități discursive sau de logică. În partea teoretică sunt prezentate conceptele, teoriile explicative sau de intervenție principale și, uneori, cadrul legal al temei. În partea aplicativă, studenții abordează de cele mai multe ori o cercetare pe tema lucrării. Este de subliniat aici că partea aplicativă a lucrării poate fi realizată cu mai multă imaginație. După cum am văzut în secțiunea introductivă a acestui Ghid, în lucrarea de licență trebuie să demostrați că v-‐ați însușit o serie de deprinderi academice sau de intervenție cum ar fi: să elaborați, să evaluați programe, politici, planuri de evaluare sau de intervenție; să analizați intervenții specifice, să dezvoltați servicii etc.

Prin urmare, în partea aplicativă a lucrării puteți aborda, pe lângă cercetare, și analize ale unor programe sau politici, planuri de intervenție etc. Este important ca partea aplicativă să continue în mod logic partea teoretică și să ofere răspunsuri sau soluții la problemetica studiată. Spre exemplu, dacă tema lucrării voastre este ”Tipuri de intervenție în asistența persoanelor vârsnice”, în partea aplicativă puteți prezenta mai multe Planuri de intervenție, folosind perspective teoretice diferite. Pentru a vă ușura munca, puteți folosi ca structură de bază a lucrării o formă adaptată a geometriei clasice a grădinilor franceze (Barilari, citat de Ferreol și Flageul, 2007: 120):

Introducere și prezentarea temei

Definirea conceptelor importante Prezentatrea contextului instituțional Prezentarea

principalelor teorii explicative

Exemple

Prezentarea legislației relevante Partea aplicativă Concluziile lucrării

Bibliografie Desigur că acestă structură este una orientativă, ea fiind adaptabilă în funcție de specificul temei. Spre exemplu, pot exista teme la care prezentarea legislației relevante să nu fie necesară. Structura finală a lucrării va fi stabilită împreună cu profesorul coordonator. Așa cum am arătat anterior, Ghidul de față nu își propune să înlocuiască sau să reia conținutul cursurilor sau a manualelor de metodologie, ci să le completeze cu sugestii în ceea ce privește utilizarea acestora în procesul de elaborare a lucrării de licență. Prin urmare, în cazul în care ați optat în partea aplicativă pentru o micro-‐cercetare, vă sugerăm să folosiți ca bibliografie următoarele lucrări de metodologie a cercetării sociologice: Chelcea, S. (2007). Metodologia cercetării sociologice. Metode cantitative și calitative. București: Editura Economică. Mărginean, I. (2000)(2004). Proiectarea cercetării sociologice. Iași: POLIROM În cazul în care ați decis să folosiți în partea aplicativă alte metode (ex. Planuri de intervenție, analize de politici sau programe etc.), vă recomandăm să utilizați suportul de curs de la materia corespunzătoare.

Cum susțineți lucrarea de licență? Odată de ați predat lucrarea la secretariat trebuie să începeți să vă pregătiți pentru susținerea sa în fața comisiei. De regulă, profesorul coordonator face parte din comisia la care veți susține lucrarea. Prezentarea lucrării durează de obicei între 10 și 15 minute. În acest interval de timp trebuie să-‐i convingeți pe membrii comisiei că:

1. voi ați elaborat acea lucrare, 2. cunoașteți foarte bine domeniul abordat în lucrare, 3. aveți capacitatea de sinteză necesară să prezentați în timp foarte scurt conținutul lucrării, 4. aveți capacitatea de a prezenta pe scurt elementele cheie și, mai ales, concluziile lucrării

voastre, 5. puteți să vă argumentați convingător concluziile la care ați ajuns.

Este firesc ca prezentarea lucrării să fie însoțită de o serie de emoții. De vreme ce acest examen este unul dintr-‐o serie lungă de examene pe care le-‐ați susținut în timpul facultății, aveți deja mecanisme de coping care vă ajută să duceți la bun sfărșit acest demers. Pentru a preveni, totuși, un puțin probabil blocaj discursiv, vă recomandăm să vă notați pe o pagină structura generală a prezentării pe care intenționați să o susțineți. Aceasta nu înseamnă că, în fața comisiei, veți citi acele însemnări, ci că vă veți putea aminti din când în când principalele repere ale prezentării voastre. Nu uitați că voi sunteți cei care cunosc cel mai bine conținutul lucrării voastre!!

Câteva sfaturi practice În finalul acestui ghid, v-‐am pregătit câteva pastile de sfaturi practice care ar trebui să vă ajute la redactarea și susținerea lucrării voastre: -‐ lucrarea să fie concisă, sintetică și să fie actualizată cu ultimele lucrări în domeniu; -‐ în partea aplicativă, respectiv interpretarea razultatelor să fie comentate din perspectiva teoriilor psiho-‐sociale amintite în prima parte – partea teoretică; -‐ începeți din timp !! -‐ când fişaţi, notaţi referinţele bibliografice complet (autori, an, titluri, oraş, editură etc.), inclusiv paginile de unde aţi preluat citate şi / sau parafrazări; -‐ structura lucrării nu este clară de la început, mai întâi faceţi documentarea, abia apoi structuraţi lucrarea; este posibil ca structura lucrării să se modifice în timp, odată cu documentarea; -‐ forma finală a introducerii se scrie după ce aţi finalizat lucrarea; -‐ titlul se definitivează după ce întreaga lucrare este gata; -‐ înainte de a susţine lucrarea în comisie faceţi câteva simulări, fie în faţa unei oglinzi, fie în faţa unor persoane; repetiţia vă va ajuta să atenuaţi emoţiile de la susţinere. Succes !!

Bibliografie Anghel, P. (2005) Tehnici de redactare. EITA Chelcea, S. (2007a). Metodologia cercetării sociologice. Metode cantitative și calitative. București:

Editura Economică. Chelcea, S. (2007b). Cum să redactăm o lucrare de licență, o teză de doctorat, un articol științific în

domeniul științelor socioumane. Ediția a IV a. București: Comunicare.ro Eco, U. (2006). Cum se face o teză de licență, Iași: POLIROM, 2006. Farreol, G. și Flageol, N. (2007) Metode și tehnici de exprimare scrisă și orală. Iași: POLIROM. Hart, C. (2008). Doing a Literature review. Releasing the Social Science. Research Imagination. SAGE. http://www.fjsc.ro/ro/informatii/206-‐Ghid-‐impotriva-‐plagiatului (accesat la 09.01.2012)

Ghid de elaborare a unei lucrări de licență în asistența socială

Documents

Transcript of Ghid de elaborare a unei lucrări de licență în asistența socială