Euroregions and Cross-Border Areas - vol. 21 (2014)

TeodorPĂDURARU

MarilenaDONCEAN

GeorgianaTACU

CiprianALECU

DEZVOLTAREA ECONOMICO-SOCIALĂDURABILĂ A EUROREGIUNILOR

ŞI A ZONELOR TRANSFRONTALIERE

Volumul XXI

Vol

um

ulX

XI

Eu

rore

giu

nea

„Sir

et-P

rut-

Nis

tru

”

Euroregiunea „Siret-Prut-Nistru”

9 786066 871105

COORDONATORI:

Marilena DONCEAN

Teodor PĂDURARU

Georgiana TACU

Ciprian ALECU

DEZVOLTAREA ECONOMICO-SOCIALĂ DURABILĂ A

EUROREGIUNILOR ŞI A ZONELOR TRANSFRONTALIERE

Volumul XXI

Acest volum de studii a fost elaborat la Institutul de Cercetări Economice şi Sociale „Gh. Zane” din Iaşi cu lucrările susţinute în cadrul Conferinţei ştiinţifice Internaţionale cu tema: „Dezvoltarea economico-socială durabilă a euroregiunilor şi a zonelor transfrontaliere”.

COORDONATORI:

Marilena DONCEAN

Teodor PĂDURARU

Georgiana TACU

Ciprian ALECU

DEZVOLTAREA ECONOMICO-SOCIALĂ DURABILĂ A

EUROREGIUNILOR ŞI A ZONELOR TRANSFRONTALIERE

Volumul XXI

IAŞI – 2014

Editura TEHNOPRES Str.Pinului nr.1 A 700109 Iaşi Tel./fax: 0232 260092 E-mail: [email protected] http:/www.tehnopress.ro Editură acreditată CNCSIS Tehnoredactarea: cercet. şt. pr. III dr. Marilena Doncean Tehnoredactarea şi consultanţă la limba engleză: cercet. şt. Georgiana Tacu Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României Euroregiunea „Siret-Prut” – Dezvoltare economico-socială durabilă în cadrul euroregiunilor şi a zonelor transfrontaliere vol. 21 / coord.: Marilena Doncean, Teodor Păduraru, Georgiana Tacu, Ciprian Alecu – Iaşi: Tehnopress, 2014 Bibliogr. – Index ISBN 978-606-687-110-5 I. Doncean, Marilena II. Păduraru, Teodor III. Tacu, Georgiana IV. Alecu, Ciprian 339.924 Întreaga responsabilitate asupra conţinutului ştiinţific şi informativ al lucrărilor aparţine autorilor. Prezentul volum a fost editat de către Departamentul de Cercetări Economice din cadrul Institutului de Cercetări Economice şi Sociale „Gh.Zane” al Academiei Române – Filiala Iaşi.

5

CUPRINS

CAPITOLUL I POPULAŢIA ŞI FORŢA DE MUNCĂ

1.1. DIMENSIUNILE IMPACTULUI MIGRAŢIEI FORŢEI DE MUNCĂ DIN PERSPECTIVA REMITENŢELOR ÎN CADRUL EUROREGIUNII „SIRET-PRUT-NISTRU” (Natalia BRANAŞCO) ........................................................................................... 9

1.2. VIITORUL FORŢEI DE MUNCĂ ÎN EUROREGIUNEA „SIRET-PRUT-NISTRU” ÎN CONTEXT MONDIAL (Corina MATEI GHERMAN) ............................................................................... 21

1.3. STRATEGII DE MOTIVARE A ANGAJAŢILOR ÎN COMERŢ/TURISM/SERVICII (Irina GUŢU) ......................................................................................................... 31

1.4. MIGRAŢIILE: O PARADIGMĂ SOCIO-ECONOMICĂ A TIMPULUI NOSTRU. PRIVIRE COMPARATIVĂ: JUDEŢELE BACĂU ŞI VASLUI (Andreea MORARU, Roxana Florina MUNTEANU) ........................................... 53

1.5. PROBLEME ŞI SOLUŢII ÎN PROCESUL DE MOTIVARE A SALARIAŢILOR (Valentina POSTOLACHI) .................................................................................... 67

1.6. EVOLUŢII PE PIAŢA MUNCII – PROVOCĂRI PENTRU POLITICILE SOCIO-ECONOMICE DURABILE ÎN REPUBLICA MOLDOVA (Galina SAVELIEVA, Svetlana ZAHAROV) ....................................................... 75

1.7. DE LA CALITATEA VIEŢII LA COEZIUNEA SOCIALĂ (Gheorghe SĂVOIU, Svetlana GOROBIEVSCHI) ............................................... 91

1.8. PROBLEMELE IMPLEMENTĂRII MARKETINGULUI PERSONALULUI ÎN ÎNTREPRINDERILE DIN REPUBLICA MOLDOVA (Rodica SLUTU) .................................................................................................... 113

1.9. DEZVOLTAREA ECONOMICO-SOCIALĂ ÎN CONTEXTUL STRATIFICĂRII SOCIALE. STUDIU COMPARATIV ROMÂNIA-REPUBLICA MOLDOVA (Mirela STOICAN, Nelly FILIP, Adina CAMARDA, , Elena BOGAN, Daniela VĂRVĂRUC) ........................................................................................... 129

1.10. CAPITALUL UMAN ŞI COMPETITIVITATEA: FACTORI DE ELIMINARE A INCERTITUDINII LA NIVEL REGIONAL (Alina SUSLENCO) .............................................................................................. 153

6

1.11. ANALIZA UNOR PROGNOZE DE PERSPECTIVĂ PRIVIND POPULAŢIA REPUBLICII MOLDOVA ÎN VEDEREA FUNCŢIONĂRII UNEI PIEŢE COMPETITIVE A FORŢEI DE MUNCĂ (Svetlana ZAHAROV) ........................................................................................... 165

CAPITOLUL II MANAGEMENT ŞI MARKETING

2.1. PROMOTERUL ÎN RELAŢIILE CU CLIENŢII (Adriana ABABII) .................................................................................................. 179 ..

2.2. PROVOCĂRI MANAGERIALE ALE GLOBALIZĂRII AFACERILOR (Raluca Irina CLIPA, Mihaela Brînduşa TUDOSE) ............................................. 195

2.3. MARCA, LOCUL ŞI ROLUL EI ÎN EUROREGIUNEA „SIRET-PRUT-NISTRU” (Corina MATEI GHERMAN) ............................................................................... 205

2.4. COMUNICAREA ŞI CREATORUL DE IMAGINE ÎN EUROREGIUNEA „SIRET-PRUT-NISTRU” (Corina MATEI GHERMAN, Georgiana TACU) ................................................. 221

2.5. MĂSURI LA NIVEL MACROECONOMIC PENTRU EFICIENTIZAREA MANAGEMENTULUI INVESTIŢIONAL ÎN RAMURA CONSTRUCŢIILOR DIN REPUBLICA MOLDOVA (Cozma RADU) ..................................................................................................... 231

CAPITOLIL III ENERGIE

3.1. UTILIZAREA DURABILĂ A ENERGIEI – OBIECTIV STRATEGIC AL POLITICII ROMÂNIEI (Marilena DONCEAN) .......................................................................................... 239

3.2. PLASMOIDE NATURALE. FULGERUL GLOBULAR VIU, INOFENSIV (Gheorghe DONCEAN, Marilena DONCEAN) .................................................... 253

3.3. PERFECŢIONAREA MANAGEMENTULUI DISTRIBUŢIEI GAZELOR NATURALE ÎN. ŢĂRILE UNIUNII EUROPENE (Pantelimon FRĂSÎNEANU) ................................................................................ 269

3.4. MINIMIZAREA CONSUMULUI INDUSTRIAL DE RESURSE ENERGETICE CA FACTOR DECISIV AL DEZVOLTĂRII DURABILE A INDUSTRIEI ALIMENTARE DIN REPUBLICA MOLDOVA (Corina GRIBINCEA, Alexandru GRIBINCEA) .................................................. 285

3.5. POLUAREA ATMOSFERICĂ: O PROBLEMĂ DE ACTUALITATE PENTRU EUROREGIUNI (Gabriela Cornelia PICIU) ......................................................................... 299

7

CHAPTER I POPULATION AND LABOUR FORCE

1.1. DIMENSIONS OF THE IMPACT OF LABOR MIGRATION FROM REMITTANCE PERSPECTIVE IN “SIRET-PRUT-NISTRU” EUROREGION (Natalia BRANAŞCO) ........................................................................................... 9

1.2. THE FUTURE OF LABOUR FORCE OF “SIRET-PRUT-NISTRU” EUROREGION IN THE GLOBAL CONTEXT (Corina MATEI GHERMAN) ............................................................................... 21

1.3. STRATEGIES TO MOTIVATE THE EMPLOYEES IN COMMERCE/TOURISM/SERVICES (Irina GUŢU) ......................................................................................................... 31

1.4. MIGRATIONS: A SOCIO-ECONOMIC PARADIGM OF OUR TIMES. COMPARATIVE OUTLOOK: BACĂU AND VASLUI COUNTIES (Andreea MORARU, Roxana Florina MUNTEANU) ........................................... 53

1.5. PROBLEMS AND SOLUTIONS IN THE PROCESS OF MOTIVATING THE EMPLOYEES (Valentina POSTOLACHI) .................................................................................... 67

1.6. EVOLUTIONS ON THE LABOUR MARKET: CHALLENGES FOR SUSTAINABLE SOCIO-ECONOMIC POLICIES IN MOLDOVA (Galina SAVELIEVA, Svetlana ZAHAROV) ...................................................... 75

1.7. FROM QUALITY OF LIFE TO SOCIAL COHESION (Gheorghe SĂVOIU, Svetlana GOROBIEVSCHI) ............................................... 91

1.8. DIFFICULTIES OF IMPLEMENTING STAFF MARKETING IN MOLDOVA’S ENTERPRISES (Rodica SLUTU) .................................................................................................... 113

1.9. SOCIAL AND ECONOMIC DEVELOPMENT IN THE CONTEXT OF SOCIAL STRATIFICATION. ROMANIA-REPUBLIC OF MOLDOVA COMPARATIVE STUDY (Mirela STOICAN, Nelly FILIP, Adina CAMARDA, Daniela VĂRVĂRUC, Elena BOGDAN) ................................................................................................... 129

1.10. HUMAN CAPITAL AND COMPETITIVENESS: FACTORS OF UNCERTAINTY ELIMINATION AT REGIONAL LEVEL (Alina SUSLENCO) .............................................................................................. 153

1.11. ANALYSIS OF LONG RUN FORECASTS ON MOLDOVAN POPULATION FOR THE FUNCTIONING OF A COMPETITIVE LABOUR MARKET (Svetlana ZAHAROV) ........................................................................................... 165

8

CHAPTER II MANAGEMENT AND MARKETING

2.1. PROMOTER AND HIS/HER RELATIONS WITH CLIENTS (Adriana ABABII) ................................................................................................. 179

2.2. MANAGEMENT CHALLENGES OF BUSINESS GLOBALIZATION (Raluca Irina CLIPA, Mihaela Brînduşa TUDOSE) .............................................. 195

2.3. BRAND: ITS PLACE AND ROLE IN “SIRET-PRUT-NISTRU” EUROREGION (Corina MATEI GHERMAN) ............................................................................... 205

2.4. COMMUNICATION AND IMAGE CREATOR IN “SIRET-PRUT-NISTRU” EUROREGION (Corina MATEI GHERMAN, Georgiana TACU) ................................................ 221

2.5. MACROECONOMIC MEASURES TO INCREASE THE EFFICIENCY OF INVESTMENT MANAGEMENT OF CONSTRUCTION SECTOR IN REPUBLIC OF MOLDOVA (Cozma RADU) ..................................................................................................... 231

CHAPTER III ENERGY

3.1. SUSTAINABLE USE OF ENERGY: STRATEGIC OBJECTIVE OF ROMANIA (Marilena DONCEAN) .......................................................................................... 239 3.2. NATURAL PLASMOIDS. HARMLESS LIVE BALL LIGHTNING (Gheorghe DONCEAN, Marilena DONCEAN) .................................................... 253 3.3. IMPROVING NATURAL GAS DISTRIBUTION MANAGEMENT IN THE EU COUNTRIES (Pantelimon FRĂSÎNEANU) ................................................................................. 269 3.4. MINIMIZING THE INDUSTRIAL CONSUMPTION OF ENERGY RESOURCES: DECISIVE FACTOR OF SUSTAINABLE DEVELOPMENT OF MOLDOVAN FOOD INDUSTRY (Corina GRIBINCEA, Alexandru GRIBINCEA) .................................................. 285 3.5. AIR POLLUTION: A TOPICAL ISSUE FOR EUROREGIONS (Gabriela Cornelia PICIU) ..................................................................................... 299

9

CAPITOLUL I POPULAŢIA ŞI FORŢA DE MUNCĂ

POPULATION AND LABOUR FORCE

1.1. DIMENSIONS OF THE IMPACT OF LABOR MIGRATION FROM REMITTANCE PERSPECTIVE IN

“SIRET-PRUT-NISTRU” EUROREGION DIMENSIUNILE IMPACTULUI MIGRAŢIEI FORŢEI DE MUNCĂ

DIN PERSPECTIVA REMITENŢELOR ÎN CADRUL EUROREGIUNII „SIRET-PRUT-NISTRU”

Natalia BRANAŞCO1

Abstract The economic dimension of labor migration is represented by financial flows from

migrant labor, oriented on family from origin country, and are called remittances. According to International Labour Organization, remittances are presented by cash transfers made by migrants to their origin country. The role of remittances in economic development determines a growing interest in the last time, because remittances are an important financial flow for developing countries, becoming vital elements for existence. Also, remittances substitute successfully and even surpass international aid, reaching the required target. Of course, main function of remittances is to ensure minimum conditions of existence of the households, that generate real living conditions of the migrant family.

In the last decade there has been mentioned a significant increase of remittances at the international level. Official volume of remittances from developing countries represent more than two thirds of global remittances, doubled since 2006 to 228 billion. USD, reaching 2012-401 billion. USD, estimating future maintenance trend recorded. The World Bank estimates that the global flow of remittances will reach at the end of 2015 the amount of 665 billion USD, and in developing countries - 515 billion USD.

It is clear that remittances have some implications on the economic situation in the origin country of migrants, which is reflected in some economic effects:

▪ direct effects of remittance, representing incomes of people, is converted into incomes of economic agents, from their use for consumer spending.

▪ indirect effects, related to influence of consumer spending on producers of raw materials, which cooperates with producers of consumer goods and services.

1 Lect. univ. drd., Universitatea de Stat „Alecu Russo”, Bălţi, Republica Moldova, [email protected]

Natalia BRANAŞCO

10

▪ induced effects, namely, the impact of remittances on the national economy, because incomes of economic agents, no matter of sector of economic activity, are reinvested in the purchase of other goods required.

Achieving these effects will happen in case of multiplication of aggregate demand at the macroeconomic level, so microsocial relations, from people and economic agents have influence on macroeconomic stability. In this article we propose to analyze the most important implications of remittances, both at micro and macroeconomic level.

Key words: remitance, labor, migration

1. Dimensiunile remitenţelor Dimensiunea economică a migraţiei internaţionale a forţei de muncă

este reprezentată inclusiv şi de fluxurile financiare ce provin din munca migrantului, orientate spre familia din ţara de origine şi care se numesc remitenţe. Conform OIM, remitenţele sunt abordate ca transferuri monetare efectuate de migrant spre ţara de origine [7]. J. van Doorn utilizează termenul cu sensul de „parte a veniturilor obţinute de către muncitorii migranţi transmisă în ţara lor de origine”. C. Sander, R. Chami definesc remitenţele ca reprezentând un „flux substanţial de mijloace financiare, îndreptat preponderent din ţările dezvoltate spre ţările în dezvoltare” [3, p. 19]. Rolul remitenţelor în dezvoltarea economică suscită un interes tot mai mare în ultimul timp. Unul dintre cercetătorii din domeniu, D. Kapur, prezintă cinci dimensiuni ce determină atractivitatea remitenţelor pentru cercetători şi factorii de decizie (Fig. 1).

Figura 1. Dimensiunile remitenţelor

Sursa: Elaborat de autor după Ghencea, Gudumac, p. 20

Într-adevăr, remitenţele constituie un flux financiar foarte important pentru ţările în dezvoltare, devenind mijloace vitale pentru existenţă. De

Dimensions of the impact of labor migration from remittance perspective

11

asemenea, remitenţele substituie cu succes şi chiar întrec ajutoarele internaţionale, ajungând la destinaţia necesară. Desigur că principala funcţie a remitenţelor este cea de asigurare a condiţiilor minime de existenţă a gospodăriilor, care generează condiţiile reale de via�ă ale familiei migrantului.

Banca Mondială calculează volumul mondial de remitenţe ca sumă a trei fluxuri:

▪ transferurile migranţilor care se află peste hotare mai mult de un an;

▪ transferurile migranţilor ce se află peste hotare mai puţin de un an; ▪ alte transferuri de bani şi de mărfuri, legate de migraţie. Conform metodologiei Băncii Mondiale, aceste fluxuri se cuantifică

ca un raport de 4:1:2 [5]. Conform evidenţei empirice în lume, inclusiv în Republica Moldova, creşterea perioadei de şedere peste hotare sau legalizarea migranţilor conduce la reducerea fluxului de remitenţe, deoarece aceste persoane au deja alte scopuri în ţara-gazdă, a căror realizare necesită finanţe.

În ultimul deceniu se atestă o creştere semnificativă a volumului de remitenţe la nivel mondial. Volumul oficial de remitenţe din ţările în dezvoltare constituie peste 2/3 din volumul global de remitenţe, dublându-se din 2006 de la 228 mld. USD, ajungând în 2012 la 401 mld. USD, în viitor estimându-se menţinerea trendului înregistrat.

Figura 2. Dinamica fluxului de remitenţe la nivel mondial şi în ţările în curs de dezvoltare

302363

419 436 464514 529 559

608665

515468

427401380334316328

285228

0

100

200

300

400

500

600

700

2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013p 2014p 2015p

mlrd

. US

D

Volumul global de remiten�e Remiten�ele în �ările în curs de dezvoltare

Sursa: Elaborat de autor în baza datelor Băncii Mondiale [10]

Natalia BRANAŞCO

12

Dacă se cunosc ţintele prognozării fluxurilor migratorii pe timp lung, referitor la prognoza remitenţelor nu există studii care să acopere perioade atât de lungi. Cea mai relevantă prognoză este elaborată de Banca Mondială şi care se bazează pe determinarea trendului. Banca Mondială prognozează că fluxul global de remitenţe va atinge la sfârşitul anului 2015 volumul de 665 mld. USD, iar în ţările în dezvoltare – 515 mld. USD.

2. Topul ţărilor după volumul de remitenţe, 2013 Conform estimărilor recente ale Băncii Mondiale, până în anul 2016

remitenţele globale vor atinge valoarea de 707 mld. USD, din care 540 mld. USD vor fi direcţionate către ţările în curs de dezvoltare. Pentru anul 2013 datele reale sunt apropiate de cele previzionate, fluxul mondial de remitenţe fiind de circa 550 mld. USD, dintre care volumul remitenţelor direcţionate spre ţările în curs de dezvoltare este de 414 mld. USD. Pentru anul 2013 principalele ţări beneficiare de remitenţe sunt reprezentate în tabelul 1.

Tabelul 1. Topul ţărilor după volumul de remitenţe, 2013 Locul Ţara Total remitenţe

primite, USD

Ţara Remitenţe/PIB

1. India 71 mld. Tadjikistan 48% 2. China 60 mld. Kârgâzstan 31% 3. Filipine 26 mld. Lesotho 25% 4. Mexic 22 mld. Nepal 25% 5. Nigeria 21 mld. Moldova 24%

Sursa: elaborat de autor după datele Băncii Mondiale [9]. Printre alţi beneficiari importanţi enumerăm statele: Egipt, Pakistan,

Bangladesh, Vietnam şi Ucraina. Cele mai mari sume de remitenţe sunt expediate din SUA, Arabia Saudită, Germania, Belgia, Elveţia, Rusia. Analiza prezentată este efectuată pentru transferurile pe căi oficiale, deoarece volumul remitenţelor expediate în mod neoficial este dificil de estimat. Conform datelor ONU, circa 40% din totalul remitenţelor mondiale sunt repatriate prin căi neoficiale.

În acest top mondial, printre primele locuri se află şi Republica Moldova, iar trendul remitenţelor în ţara noastră are o relaţie pozitivă şi cu trendul mondial de remitenţe, şi cu cel îndreptat spre ţările în dezvoltare.


13

Figura 3. Dinamica remitenţelor în Republica Moldova, 1998-2013

0,1210,110,1790,2430,3240,487

0,7050,92

1,182

1,498

1,897

1,2111,2441,512

1,699

0

0,5

1

1,5

2

1998

1999

2000

2001

2002

2003

2004

2005

2006

2007

2008

2009

2010

2011

2012

Remitenţe, mld. USD

Remitenţe, mlrd USD

Sursa: Elaborat de autor în baza datelor Băncii Mondiale

3. Efectele economice ale remitenţelor Este evident că remitenţele au anumite implicaţii în ceea ce priveşte

situaţia economica din ţara de origine a migranţilor, care se concretizează în anumite efecte economice:

▪ efectele directe ale remitenţelor, reprezentând veniturile populaţiei, se transformă în venituri ale agenţilor economici, în urma utilizării acestora pentru cheltuieli de consum;

▪ efectele indirecte, ce ţin de influenţa cheltuielilor de consum asupra producătorilor de materii prime, cu care conlucrează producătorii de bunuri şi servicii de consum;

▪ efectele induse se concretizează în impactul remitenţelor asupra întregii economii naţionale, deoarece veniturile agenţilor economici, indiferent de sectorul activităţii economice, sunt reinvestite în procurarea altor mărfuri necesare [1, p. 125].

Realizarea acestor efecte are loc în cadrul multiplicării cererii agregate la nivel macroeconomic. Astfel, relaţiile microsociale, dintre populaţie şi agenţii economici, influenţează stabilitatea macroeconomică. În demersul următor ne propunem să analizăm cele mai importante implicaţii ale remitenţelor atât la nivelul microeconomic, cât şi macroeconomic din Republica Moldova, ca parte a Euroregiunii Siret-Prut-Nistru. Analiza impactului remitenţelor asupra evoluţiei economice la nivel microeconomic şi macroeconomic poate fi efectuată în contextul rezilienţei, interpretată

Natalia BRANAŞCO

14

drept capacitatea unui sistem financiar de a rămâne unitar, funcţionabil şi durabil, în urma unui sau a mai multe şocuri, cu condiţia asimilării perturbărilor şi a adaptării la noile condiţii [1, p. 207].

Urmărirea utilizării remitenţelor este dificil de efectuat, totuşi se observă faptul că veniturile cresc în familiile care au membri ce muncesc peste hotare. Astfel, remitenţele devin o sursă vitală pentru un număr mare de familii din Republica Moldova. Conform datelor BNS, în ultimul deceniu se înregistrează creşterea ponderii gospodăriilor casnice beneficiare de remitenţe, în cadrul cărora banii transferaţi de peste hotare alcătuiesc mai mult de 50% din veniturile familiei. Este evident că banii veniţi de la migranţii moldoveni sunt ca un colac de salvare pentru familiile lor, aceştia contribuind direct la reducerea sărăciei. După datele BNS, multe gospodării casnice s-ar plasa sub pragul sărăciei dacă nu ar beneficia de aceste fluxuri financiare, respectiv rata sărăciei ar ajunge la 40%. Majoritatea remitenţelor primite de gospodării sunt îndreptate spre consum. Circa jumătate din banii transferaţi de peste hotare sunt cheltuiţi pentru alimentaţie şi vestimentaţie, după care urmează plata întreţinerii, procurarea obiectelor de uz casnic, reparaţii, studii, cheltuieli de sănătate, restituirea datoriilor şi economisire. În 2013, în cadrul Programului NEXUS s-a efectuat un sondaj, conform căruia 48% din totalul remitenţelor sunt orientate spre consum, 21% reprezintă depozitele bancare, 25% sunt investiţii în imobil şi 5% reprezintă investiţiile în afaceri [8]. Considerăm că asigurarea condiţiilor decente de viaţă este o reacţie adecvată a populaţiei la conjunctura anormală în care se găseşte aceasta. Astfel, datorită remitenţelor populaţia nu numai că poate supravieţui, dar îşi permite şi finanţarea studiilor, asistenţă medicală, concedii de odihnă.

După cum am menţionat mai sus, efectele remitenţelor de la nivel microeconomic induc şi efecte importante la nivel macroeconomic. Analiza acestor implicaţii vizează interdependenţa dintre volumul remitenţelor şi PIB-ul ţării, volumul de investiţii, bugetul de stat etc.

În Republica Moldova, conform experţilor Băncii Mondiale, remitenţele au un impact benefic asupra menţinerii stabilităţii economiei naţionale prin compensarea deficitului comercial şi prin consolidarea fiscală. Din aceste considerente, importanţa remitenţelor poate fi evaluată prin ponderea lor în PIB-ul ţării, indicator care în Republica Moldova, în diferiţi ani, a fluctuat între 10% şi 36%, ajungând la un punct critic pentru economia ţării. În acelaşi timp, deja mai mult de un deceniu remitenţele


15

depăşesc considerabil alte fluxuri financiare, cum sunt asistenţa financiară externă şi investiţiile străine directe. În perioada 1999-2012, migranţii din Republica Moldova care activează peste hotare au transferat prin sistemul bancar circa 11 mld. USD, ceea ce întrece de 2,5 ori suma investiţiilor străine directe [6].

În Fig. 4 se poate observa ponderea remitenţelor şi a investiţiilor străine directe în PIB-ul ţării. În 2008, atât fluxurile de remitenţe, cât şi cele ale ISD au înregistrat cele mai mari valori absolute până în prezent, cu toate că ponderea lor în PIB-ul ţării a fost mai mare în 2007. Criza economică globală a influenţat şi economia ţării noastre, ceea ce se observă atât din reducerea volumului de remitenţe, cât şi din micşorarea dramatică a ISD, ceea ce a dus la scăderea PIB-ului. Figura 4. Dinamica PIB, a remitenţelor şi a investiţiilor străine directe, mil. USD

146 191 259 541 712 145 197 274

1288148116621981259829883408440360565438581370167284

0%

20%

40%

60%

80%

100%

PIB

Remitenţe

ISD

Sursa: Elaborat de autor după datele BNS şi BNM În scopul constatării intensităţii legăturii dintre volumul remitenţelor

şi PIB, am determinat corelaţia dintre aceste două variabile (Fig. 5). Ca rezultat, constatăm ca între volumul total de remitenţe şi PIB-ul Republicii Moldova există o corelaţie directă puternică (r = 0,92), adică remitenţele contribuie la creşterea economică a ţării.

Natalia BRANAŞCO

16

Figura 5. Corelaţia dintre volumul de remitenţe şi PIB, anii 2000-2012

Sursa: Elaborat de autor cu ajutorul programului SPSS 17.0

4. Cercetarea impactului remitenţelor asupra finanţelor publice

Cercetarea remitenţelor poate fi efectuată din următoarele puncte de vedere:

▪ prin abordarea diferită a statutului migrantului – atât în postură de contribuabil, cât şi de beneficiar de asistenţă socială;

▪ prin analiza efectelor generate de emigrarea forţei de muncă şi de intrările de remitenţe ale migranţilor.

Din perspectiva abordării migrantului drept contribuabil şi solicitant al serviciilor de asistenţă socială, estimăm următoarele implicaţii asupra finanţelor publice (Fig. 6). Din perspectiva ţării de origine, migrantul-contribuabil provoacă o influenţă negativă asupra bugetului de stat prin pierderea impozitelor directe, care ar fi putut fi achitate de către el, iar migrantul-solicitant de asistenţă socială influenţează pozitiv bugetul de stat prin faptul că are loc economisirea resurselor. Din perspectiva ţării de destinaţie, logica urmează un parcurs invers: migrantul-contribuabil are un efect pozitiv, iar migrantul-solicitant de asistenţă socială are o influenţă negativă asupra bugetului de stat.


17

Figura 6. Efectele migranţilor asupra finanţelor publice

Sursa: Elaborat de autor

În acest context, în situaţia Republicii Moldova, unde predomină migraţia circulatorie care generează fluxuri masive de remitenţe, observăm şi efecte pozitive asupra bugetului public naţional din perspectiva migrantului-contribuabil. Acest fapt se manifestă prin intermediul creşterii veniturilor populaţiei beneficiare de remitenţe care, la rândul ei, îşi măreşte consumul de mărfuri şi servicii, atât autohtone, cât şi importate, ceea ce induce creşterea volumului de impozite indirecte. Analizând datele statistice, constatăm o dependenţă puternică între fluxurile de remitenţe şi veniturile bugetului de stat formate din taxe pe consum, cum ar fi TVA, accize, taxe vamale. Deoarece impozitele indirecte constituie o pondere importantă în bugetul public naţional, consumul final al gospodăriilor casnice contribuie esenţial la formarea lui. Bazându-ne pe faptul că majoritatea remitenţelor sunt direcţionate spre consumul final, deducem că aceste fluxuri financiare conduc la creşterea părţii veniturilor din bugetul public naţional. În sprijinul acestei afirmaţii prezentăm legătura puternică existentă între volumul remitenţelor şi volumul veniturilor fiscale din impozite indirecte prin coeficientul de corelaţie r = 0,93 (Fig. 7).

Natalia BRANAŞCO

18

Figura 7. Corelaţia dintre volumul de remitenţe şi volumul veniturilor fiscale din impozite indirecte, anii 2000-2012

Sursa: Elaborat de autor cu ajutorul programului SPSS 17.0

În acelaşi context, putem afirma că remitenţele contribuie şi la diminuarea deficitului bugetului public naţional, în primul rând datorită majorării veniturilor fiscale obţinute în urma creşterii consumului de către beneficiarii de remitenţe. De exemplu, în 2009, când a luat amploare criza economică, s-au redus esenţial atât fluxul de remitenţe, cât şi suma veniturilor fiscale din impozite indirecte, iar deficitul bugetar a înregistrat o valoare enormă de -3836,6 mil. lei.

Dar, în mod cert, emigraţia potenţialilor contribuabili generează şi efecte negative asupra finanţelor publice, mai ales asupra bugetului de asigurări sociale. Reducerea numărului populaţiei ce activează în economia naţională conduce la apariţia problemelor în sistemul de asistenţă socială, în special în achitarea pensiilor pentru vârsta de muncă. Un indicator important ce relevă situaţia asigurărilor cu pensii este coeficientul de întreţinere a vârstnicilor, reprezentând numărul lucrătorilor care revin unui pensionar. În anul 2010 acest indicator era de 2,9, iar prognozele arată un trend descendent: pentru anul 2020 – 2,3, iar pentru anul 2030 valoarea coeficientului se reduce la 1,3 [4]. Deoarece în practica mondială se consideră că valoarea critică a acestui indicator este 2,0, iar prognoza pe termen mediu se apropie de valoarea critică, în acest context problema asigurării cu pensii devine dramatică. În Republica Moldova această situaţie se agravează tot mai mult din cauza numărului mare de migranţi, care nu


19

contribuie la fondul asigurărilor sociale, dar la bătrâneţe vor solicita protecţie socială. Persoanele date au posibilitatea să încheie contracte individuale cu CNAS şi să achite contribuţia anuală, dar marea majoritate nu o fac, deoarece nu sunt încredinţaţi în rezistenţa şi stabilitatea fondului de asigurări sociale. Este evident că migranţii care vor atinge vârsta de pensionare după 2030 nu au să deţină stagiul deplin de cotizare, iar alţii nu vor putea beneficia nici de pensia minimă, transformându-se într-o categorie defavorizată[2].

Din aceste considerente, suntem de opinia că fluxurile actuale de remitenţe trebuie direcţionate spre o economie sustenabilă, caracterizată printr-o creştere economică durabilă. Menţionăm aici Programul Pare 1+1, pus în aplicare de guvern în trimestrul IV al anului 2010, ce are ca obiectiv redirecţionarea potenţialului uman şi financiar al migranţilor moldoveni în dezvoltarea durabilă a ţării, prin încurajarea creării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii de către muncitorii migranţi şi beneficiarii de remitenţe. Acest program funcţionează în baza regulii 1+1, astfel încât la fiecare leu investit din remitenţe va fi adăugat un leu grant din cadrul programului. Ca rezultat, în 2011-2013 circa 300 de beneficiari au efectuat în total investiţii de 193,6 mil. lei, deci real raportul este de circa 4 lei din remitenţe + 1 leu grant. În urma acestui program au fost angajate circa 1500 de persoane, din care 40% sunt femei, iar 35% sunt tineri [11]. Dar este evident faptul că pentru atragerea masivă a remitenţelor în ţară se impune formarea culturii antreprenoriale în rândul populaţiei şi îmbunătăţirea climatului investiţional.

5. Concluzii Considerăm că condiţiile actuale amplifică necesitatea promovării

unor politici de gestionare a migraţiei flexibile, coerente şi cuprinzătoare, având ca obiective principale sporirea beneficiilor procesului şi protejarea migranţilor şi a nevoilor acestora, dar care să conţină şi măsuri de adaptare la situaţiile de criză. În contextul actual, în cadrul politicilor de gestionare a migraţiei trebuie asigurate protejarea drepturilor migranţilor, facilitarea transferurilor de remitenţe prin sistemul bancar, stimularea investirii remitenţelor, asigurarea canalelor oficiale de migraţie a forţei de muncă, asistarea revenirii migranţilor prin reintegrarea lor în câmpul muncii şi în societate.

Natalia BRANAŞCO

20

Bibliografie 1. Belobrov A., Branaşco N. ş.a., Impactul remitenţelor asupra

rezilienţei sistemului financiar al Republicii Moldova, Chişinău, 2013

2. Cantarji V., Vladicescu N., Migraţia forţei de muncă din Republica Moldova: implicaţii asupra sistemului de asigurări sociale pe termen mediu şi lung, Monitorul social, nr. 11, 2011

3. Ghencea B., Gudumac I., Migraţia de muncă şi remitenţele în Republica Moldova, ILO, Chişinău, 2005

4. Баскакова В. Н., Пенсионная система Республики Молдова. Актуарная экспертиза, Москва, 2007

5. Ивахнюк И. В., Международная трудовая миграция, Москва, Теис, 2005

6. Republica Moldova se află în top 10 ţări din lume după ponderea remitenţelor în PIB, http://infomoldova.net

7. IOM and Remittances, 2007, http://www.iom.int/unitedstates 8. NEXUS Moldova: Economiile migrantilor ating suma de 16 miliarde

de euro, http://unimedia.info/stiri 9. Banca Mondială: ţările în curs de dezvoltare vor primi 410 mld. de

dolari în remitenţe în 2013, http://www.uruguay.ro 10. http://siteresources.worldbank.org/ 11. http://odimm.md/ro/menu-types/vizibilitate/rapoarte-pare.html

21

1.2. THE FUTURE OF LABOUR FORCE OF “SIRET-PRUT-NISTRU” EUROREGION IN THE GLOBAL

CONTEXT

VIITORUL FORŢEI DE MUNCĂ ÎN EUROREGIUNEA „SIRET-PRUT-NISTRU” ÎN CONTEXT MONDIAL

Corina MATEI GHERMAN1

Abstract The economy of the future man will be in the center of creativity and progress. But

employment in “Siret-Prut-Nistru” Euroregion will find increasingly difficult, individuals will be less and less, the more elderly and more and more immigrants more women and more ethnic. All this will change the way of doing business. Winning the competition for new technological elite “Siret-Prut-Nistru” Euroregion will define the future of companies and business. You will decide who will win and who will lose in the future. It will be a test for the managers of this century. Skilled work force and innovative attitude will be a crucial factor for the survival of firms “Siret-Prut-Nistru” Euroregion.

Key words: economy of the future, super techno elite, skilled labor JEL: A2, JO, M, M31

1. Metodă şi metodologie

Cercetarea se bazează pe studiul publicaţiilor de specialitate apărute în România şi în străinătate, studii despre viitorul forţei de muncă, referate prezentate în Conferinţele Naţionale şi Internaţionale. Rzultatele sunt prelucrate prin grafice şi tabele.

Am dorit să analizez care va fi viitorul forţei de muncă în Euroregiunea Siret-Prut-Nistru în context european şi în cel al fenomenului de globalizare şi ce schimbări majore sunt necesare în pregătirea forţei de muncă pentru a putea face faţă concurenţei globale.

2. Viitorul forţei de muncă în Euroregiunea „Siret-Prut-Nistru” în context mondial

În viitor forţa de muncă din Euroregiunea „Siret-Prut-Nistru” va urma îndeaproape schimbările care se vor produce în economia mondială. Tendinţa dominantă va fi aceea de a înlocui tot mai mult forţa de muncă cu

1 Lect. univ. dr. ec., Universitatea „Apollonia” Iaşi; membru AGER - Filiala Iaşi, [email protected]

Corina MATEI GHERMAN

22

tehnologii bazate pe automatizare şi robotică. Forţa de muncă trebuie să se schimbe fundamental. Compentenţa, inteligenţa, motivaţia, creativitatea, inovaţia, prin talentul tehnoelitelor, vor fi cele care vor defini viitoarea forţă de muncă şi nu disponibilitatea forţei de muncă din anumite puncte geografice (Iaşi, Paşcani, Bălţi sau Chişinău) vor defini viitorul acesteia.

Progresele femeilor conduc la creştere economică, iar rata de ocupare a forţei de muncă în rândul femeilor este de 62,1 %, faţă de 75,1% în rândul bărbaţilor.

0%

10%

20%

30%

40%

50%

60%

70%

80%

Femei Bărbaţi

Graficul nr.1 Rezultatele studiului

Deşi s-au înregistrat unele progrese în ceea ce priveşte creşterea

numărului de femei care ocupă funcţii de conducere în firme, rămân în continuare provocări importante. Euroregiunea Siret-Prut-Nistru trebuie să atragă mai multe femei pe piaţa muncii dacă doresc să realizeze obiectivul principal de a atinge rata de ocupare a forţei de muncă pentru toţi adulţii de 75 % până în 2020. Una dintre modalităţile de a îmbunătăţi competitivitatea Euroregiunii este obţinerea unui echilibru mai bun între femeile şi bărbaţii cu funcţii în procesul de luare a deciziilor economice.

Studiile au demonstrat că diversitatea este benefică şi că firmele în ale căror structuri de conducere există mai multe femei au rezultate mai bune decât firmele în care conducerea este asigurată numai de bărbaţi. În medie, femeile caştigă cu 16,4% mai puţin decât bărbaţii pentru fiecare oră lucrată. Creşterea numărului de femei cu funcţii de conducere poate contribui la crearea unui mediu de lucru mai productiv şi mai inovator şi la îmbunătăţirea performanţelor generale ale întreprinderii. Acest lucru

The future of labour force of “Siret-Prut-Nistru” Euroregion in the global context

23

stimulează competitivitatea. Deşi reprezintă 60% din proaspeţii absolvenţi de facultate, femeile ocupă puţine poziţii de conducere în cadrul firmelor. Existenţa mai multor posibilităţi de a ocupa funcţii de conducere stimulează femeile să intre şi să rămână în câmpul muncii, ceea ce duce la creşterea ratei de ocupare a forţei de muncă în rândul femeilor şi la utilizarea mai eficientă a potenţialului pe care îl reprezintă acestea în contextul resurselor umane.

Femeile vor avea o ascensiune deosebită pe piaţa muncii, schimbând definititiv raportul dintre bărbaţi şi femei la nivelul deciziei în cadrul firmelor şi chiar în cadrul guvernelor naţionale.

Găsirea unor talente deosebite pe piaţa muncii din Euroregiunea Siret-Prut-Nistru va fi o mare provocare pentru economia globală, deoarece inovaţiile şi produsele noi determinate de acestea vor constitui materialul cheie al dezvoltării viitoare.

Astăzi se constată lipsa forţei de muncă înalt calificată în domeniul tehnologiei de vârf.

Schimbarea are loc lent deoarece din toate exemplele precedente s-a constatat că aproape în totalitate nimeni nu iubeşte schimbarea. Rezervele de lucrători înalt calificaţi s-au epuizat.

Tabel 1. Schimbări la nivelul forţei de muncă Schimbări la nivelul forţei de muncă

▪ modificări în sistemul de învăţământ preuniversitar, universitar şi post universitar; ▪ schimbări în structura populaţiei globale; ▪ modificări datorită epuizării resurselor naturale neregenerabile; ▪ schimbări generate de globalizarea forţei de muncă; ▪ schimbări provocate de invenţiile tehnologice ale viitorului; ▪ schimbări datorate competitivităţii pe piaţa muncii a Euroregiunii Siret-Prut-Nistru datorită globalizării; ▪ schimbări aduse de adaptabilitatea forţei de muncă la nanotehnologiile viitorului; ▪ schimbări pe care le vor induce multiculturalitatea forţei de muncă în economia viitorului.

Globalizarea forţei de muncă va determina peste 100 de milioane de persoane să se deplaseze din partea sudică a planetei spre cea nordică datorită îmbătrânirii populaţiei şi a celei tinere din ţările aflate în curs de dezvoltare. Topul statelor cu cele mai mari previziuni nete de angajare pentru începutul anului viitor: India: 41%; Brazilia: 33%; Panama: 24%; Taiwan: 23%; Turcia: 22%; Costa Rica: 20%; Peru:19%; Columbia, China: 17%; Argentina, Noua Zeelandă, Singapore: 16%; Hong Kong: 14%.


24

0%

10%

20%

30%

40%

50%In

dia

Braz

ilia

Pana

ma

Taiw

an

Turc

ia

Cost

a Ri

ca

Peru

Colu

mbi

a

Graficul nr.2

0%

5%

10%

15%

20%

Graficul nr.3

Topul statelor care înregistrează cele mai mici previziuni nete de

angajare: Grecia: -18%; Ungaria: -14; Italia, Spania: -8%; Irlanda: -4%; Austria, Marea Britanie: -2%; Franţa: -1%; Elveţia, Slovenia: 0%; Africa de Sud, Olanda: 1%; Belgia, Polonia: 3%; Bulgaria, Suedia: 4%.

0%2%4%6%8%

10%12%14%16%18%20%

Graficul nr.4

0%1%1%2%2%3%3%4%4%5%

Graficul nr.5

După anul 2025 se anticipează că numărul angajaţilor de sex feminin

îl va egala pe cel al bărbaţilor iar calificarea superioară a forţei de muncă de pe o piaţă globalizată va compensa lipsa forţei de muncă de pe pieţele naţionale şi din cea a Euroregiunii Siret-Prut-Nistru, multe din firme ce


25

oferă servicii şi produse vor apela la externalizare care vor determina costuri mai reduse şi avantaje concurenţiale.

Un loc de muncă în economia viitorului va necesita aptitudini superioare, educaţie universitară şi abilităţi pentru nanotehnologie (nano-bio-IT-neuro), management şi marketing, inovaţiile fiind acelea care vor face diferenţa faţă de concurenţă.

Studiul efectuat arată că:

0%

10%

20%

30%

40%

50%

60%

70%

SF NSC RODA NPBA

Graficul nr.6. Rezultatele studiului

▪ 63% dintre tineri se înscriu la facultăţi (SF): ▪ 35% dintre ei reuşesc să obţină în final o diplomă de absolvire

(RODA); ▪ 40% din forţa de muncă nu au suficiente cunoştinţe actuală (NSC); ▪ 26% dintre noii angajaţi nu au pregătirea de bază pentru care au

fost angajaţi (NPBA). Nici Universităţile de Stat şi nici cele particulare din Euroregiunea

Siret-Prut-Nistru nu pregătesc suficient de bine absolvenţii pentru a putea fi competitivi pe piaţa forţei de muncă, o fac mai mult din considerente financiare. De multe ori, patronii/managerii unor firme, înainte să angajeze forţa de muncă, cere să urmeze unele cursuri care să le formeze abilităţile practice profesionale.

Atragerea talentelor din exterior va deveni tot mai acerbă, a persoanelor înalt calificate, cunoscători a mai multor limbi de circulaţie mondială, cu experienţă de integrare în mai multe culturi, cu abilităţi de comunicare şi de schimbare rapidă. Licitaţia pentru un loc de muncă în anul


26

2035 va fi foarte acerbă. Un manager trebuie să fie pregătit pentru a ocupa acest loc în orice firmă în specialitatea sa. Cu o pregătire superioară la universităţi de renume, master, doctorat, vorbeşte mai multe limbi, poate aparţine oricărei culturi şi relaţionează perfect cu schimbarea apărută pe piaţă.

Studiul efectuat mai scoate în evidenţă că pentru a face faţă provocărilor viitorului tinerii trebuie să aibă aptitudini cum ar fi:

40%

20%15% 13% 10%

CIISP AMPV EÎ CMM RAVR


▪ 40% să fie creativi, inovatori, cu impact social asupra publicului

(CIISP); ▪ 20% o atitudine motivată şi pozitivă faţă de viitor (AMPV); ▪ 15% o educaţie înaltă (EÎ); ▪ 13% cunoştinţe de management-marketing (CMM); ▪ 10% un respect şi angajament faţă de valorile reale (RAVR); ▪ 2% aptitudini în gestionarea banilor din perspectivă strategică

(AGBS). Viitorul forţei de muncă din Euroregiunea Siret-Prut-Nistru nu se va

putea schimba decât prin ceea ce fac generaţiile actuale în prezent. Cine trebuie să fie deschizătorii de drumuri? Tinerii. Generaţiile de pensionari iau cu ei înţelepciunea şi experienţa unei vieţi de activitate productivă, altfel spus, o întreagă înţelepciune în sens colectiv.

În măsura în care noile generaţii de lideri îşi ocupă postul de decizie, vor dispărea generaţiile cu cunoştinţe înalte acumulute în timp. Pentru a păstra această zestre de cunoştinţe şi experieţe este nevoie ca acestea să fie


27

stocate şi păstrate. Dar cine face astăzi acest lucru ? Nimeni. Şi astfel cel mai adesea expertiza managerilor de top va dispărea, deşi această expertiză putem afirma că a definit secolul XX. Valorificarea acesteia ar putea deveni un avantaj esenţial concurenţial pentru firme, un factor, o resursă ascunsă, care poate sprijini inovarea viitorului.

Un lucru este cert, forţa de muncă de astăzi nu va mai semăna cu cea a viitorului.Schimbările vor avea un caracter radical.

Studiul efectuat a scos în evidenţă factorii care vor transforma modelarea forţei de muncă din Euroregiunea Siret-Prut-Nistru:

0%

10%

20%

30%

40%

50%

60%

70%

MPFS AGESPN FCRN


▪ 60% mobilitatea pieţei forţei de muncă a superelitelor (MPFS); ▪ 30% amplasarea geografică a Euroregiunii Siret-Prut-Nistru

(AGESPN); ▪ 10% factorii de compensare între regiuni,naţiuni (FCRN). Se va accentua mobilitatea forţei de muncă prin piaţa mondială a

muncii echilibrând şi compensând zonele, îndeosebi cele nordice, unde datorită fertilităţii scăzute se simte lipsa forţei de muncă. Atrasă de câştiguri mai mari mobilitatea forţei de muncă va constitui un factor cheie în economia viitorului. Pentru a atrage specialişti înalt calificaţi, firmele din Euroregiunea Siret-Prut-Nistru trebuie să-i motiveze cu oferte foarte atrăgătoare.Firmele vor trebui să-şi dezvolte afacerile folosind toate forţele înalt calificate, unde cercetarea şi inovarea să ocupe un loc central, în care să valorifice şi inovaţiile care au ajuns în producţie din diferite motive, să


28

cumpere păatente şi astfel să creeze produse şi servicii noi care să apară pe piaţa Euroregiunii Siret-Prut-Nistru şi pe piaţa globală a afacerilor. condiţia de bază este aceea ca firmele să creeze condiţiile necesare ca tehnoelitele să se poată afirma cu succes la nivelul potenţialului lor creativ.

Este greşită concepţia potrivit căreia pentru orice loc de muncă există cineva care să-l ocupe şi că persoane de top se găsesc uşor. Însă aceste talente se găsesc foarte greu, sunt puţine şi necesită mult timp şi investiţii pentru formarea lor.

Studiul arată că majoritatea firmelor nu-şi pregătesc forţa de muncă pentru economia viitorului şi astfel schimbările care vor veni îi va găsi nepregătiţi.

Studiul arată că majoritatea managerilor gândesc strategii pe termen scurt, profit pe moment şi o cotă de piaţă stabilă şi opun prima reacţie tipică faţă de schimbare. Dar compertiţia pentru câştigarea superelitelor ar fi pierdută.

Forţa de muncă a viitorului va schimba şi modul de a face afaceri. De exemplu piaţa călătoriilor spaţiale, cea a energiei neconvenţionale, cea a combustibilului din hidrogen, cea a neuromarketingului, cea antitero etc.

În economia viitorului omul se va afla în centrul creativităţii şi al progresului. Însă forţa de muncă în Euroregiunea Siret-Prut-Nistru, se va găsi tot mai greu, indivizii vor fi tot mai puţin, mai mulţi vârstnici şi tot mai mulţi emigranţi, mai multe femei şi mai multe etnii. Toate acestea vor schimba modul de a face afaceri.

3. Concluzie Câştigarea competiţiei pentru atragerea tehnoelitelor în Euroregiunea

Siret-Prut-Nistru va defini viitorul firmelor şi al afacerilor. Aici se va decide cine va câştiga şi cine va pierde în viitor.Va fi un examen pentru managerii acestui secol. Forţa de muncă calificată şi cu atitudini inovatoare va constitui un factor esenţial de supravieţuire a firmelor din Euroregiunea Siret-Prut-Nistru.

Bibliografie 1. Alecu, I., C., 2013, The development of the qualitative assessnents in

economic processes by using triangular fuzzy numbers, in vol. Rethinking politics for the knowledge society, Editura Institutului European, Iaşi


29

2. Ansoff, I., 1957, Strategies for diversification, Harvard Bussines Rewiev, Londra, Anglia

3. Canton, J., 2010, Provocările viitorului, Polirom, Iaşi 4. Castro, J., 1965, Geografia foamei, Editura Politică, Bucureşti 5. Burloiu, P., 2010, Managementul mondial al resurselor umane – o

provocare, Independent, Bucureşti 6. Bariloche, Am., 1981, Catastrofă sau o nouă societate, Editura

Politică, Bucureşti 7. Blaga, I., 1979, Populaţia activă a României, Editura Politică,

Bucureşti 8. Bulgaru, M., 1996, Dreptul de a mânca, Editura Economică,

Bucureşti 9. Brown, L., R., 2001, Starea lumii, Editura Tehnică, Bucureşti 10. Brown, L., R., 2008, Plaul B 3.0. Mobilizare general pentru

salvarea omenirii, Editura Tehnică, Bucureşti 11. Fabbriciani, L., 2007, Implicarea umană şi competitivitatea în afaceri,

Editura Institutului European, Iaşi 12. Grigorescu, C.,1 967, Populaţie şi economie, Editura Academiei

R.S.R. 13. Mesarovici, M., 1973, Omenirea la răscruce, Editura Politică,

Bucureşti 14. Matei, Gherman, C., 2013, Criza economică şi migraţia forţei de

muncă din România, în Diaspora culturală românească: paradigme lingvistice, culturale şi etnofolclorice, Institutul de Filologie Română „A. Philippide”, Academia Română, Alfa, Iaşi

15. Matei, Gherman, C., Gherman, V., 2013, Repere ce privesc piaţa forţei de muncă în Euroregiunea Siret-Prut-Nistru, Rolul euroregiunilor în dezvoltarea durabilă în contextul crizei mondiale. Exemplu: Euroregiunea Siret-Prut-Nistru, vol. XVI, Tehnopress, Iaşi

16. Matei, Gherman, 2014, The Future of Labour force in the Context of Globalization, International Journal of Communication Research, Vol. 4, Academy of Romanian Scientist, „Apollonia” University Publising House, Isue 1, Januarie/March, Iaşi

17. Preda, D., 2008, Ocuparea forţei de muncă şi dezvoltarea durabilă, Editura Economică, Bucureşti

18. Păduraru, T., Vlădeanu, D., Jijie, D, T., Doncean, M. (coord.), 2013, Rolul euroregiunilor în dezvoltarea durabilă în contextul crizei


30

mondiale, Institutul de Cercetări Economice şi Sociale „Gh. Zane”, Academia Română, Tehnopress, Iaşi

19. Talabă, I., Păduraru, T.,Tacu, G., Vlădeanu, D. (coord.), 2012, Progrese în teoria deciziilor în condiţii de risc şi incertitudine, Institutul de Cercetări Economice şi Sociale „Gh. Zane”, Academia Română, Tehnopress, Iaşi

20. Talabă, I., Păduraru, T., Jijie, D., T., Doncean, M., Rachieru, R. (coord.), 2013, Rolul euroregiunilor în dezvoltarea durabilă în contextul crizei mondiale, Institutul de Cercetări Economice şi Sociale „Gh. Zane”, Academia Română, Tehnopress, Iaşi

31

1.3. STRATEGIES TO MOTIVATE THE EMPLOYEES IN COMMERCE/TOURISM/SERVICES

STRATEGII DE MOTIVARE A ANGAJAŢILOR ÎN

COMERŢ/TURISM/SERVICII

Irina GUŢU1

Abstract This study brings into the spotlight the importance of the employee motivation in

the process of work in the area of trade, tourism and services. Without their involvement, no theory or idea formulated and promoted by the top management will ever succeed in practice. However, the importance of the management in order to involve employees is important as well as they should be individual, teamwork and global – organizational motivated.

In order to motivate employee, organizations are required to comply some requirements as qualified HR stuff, team-work tasks, customized motivational elements, minimum sanctions, efficient communication, positive labor climate and so on.

For this reason it is important to analyze different types of motivational strategies to understand witch factors motivate us to work. This paper emphasizes how managers can implement different types of strategies to motivate employee.

Key words: motivation, strategy, employee motivation, individual motivation, teamwork motivation, global-organizational motivation

JEL: J28, L25, O15

1. Introducere Motivarea personalului nu este un termen nou utilizat în practica

resurselor umane, motiv pentru care încă în anii 1960 Abraham Maslow definea atât motivarea cât şi principalii factori motivatori structuraţi într-o piramidă a trebuinţelor umane. De asemenea, au existat şi alţi psihologi şi specialişti în domeniu care de-a lungul timpului au definit şi explicat modul de influenţă al motivării asupra muncii şi a organizaţiei în ansamblu. Dacă la începutul definirii acestei problematici se pornea de la apelarea la anumite teorii motivaţionale, în prezent acestea au fost structurate şi închegate în cadrul unor strategii moderne de motivare a angajaţilor.

Conform dicţionarului explicativ al limbii române, cuvântul strategie reprezintă o parte integrată a arte militare axată pe pregătirea, planificarea şi

1 Studentă, Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor, Universitatea „Al. I. Cuza”, Iaşi, [email protected]

Irina GUŢU

32

desfăşurarea războiului şi operaţiilor militare.2 În sens figurat, strategia desemnează acea artă de utilizare a tuturor mijloacelor aflate la îndemână menite să asigure succesul într-o activitate sau luptă. Cu alte cuvinte, strategia de motivare presupune îmbinarea sinergică a acelor mijloace menite să motiveze, mobilizeze şi să inducă personalul spre îndeplinirea sarcinilor de serviciu astfel încât să fie obţinute performanţe personale şi globale conform cu obiectivele organizaţiei.

Elaborarea şi implementarea unei strategii de motivare într-o organizaţie presupune analiza implicaţiilor programului de dezvoltare al ei în conformitate cu particularităţile individuale ale personalului. S-a constat faptul că strategiile de motivare trebuie să asigure coexistenţa aspectelor morale şi a performanţei. Managerul trebuie să-şi asume rolul pe care-l are în organizaţie, iar accentul sporit pe obţinerea satisfacţiei de către angajaţi nu va genera obţinerea performanţei.

Din această perspectivă, este necesar de a elabora unele strategii ample de motivare în care să se urmărească nu numai obţinerea satisfacţiei de către personal, ci şi a performanţei de către organizaţie pe ansamblu. Privite începând cu sensul larg şi ajungând până la sensul restrâns, strategiile de motivare din secolul al XXI-lea pot fi clasificate conform Figurii 1.

Figura 1. Strategii de motivare eficientă a angajaţilor

Sursa: Adaptare după Pânişoară, G., Pânişoară, I.-O. (2010), Motivarea eficientă. Ghid de practică, Editura Polirom, Bucureşti, pag. 156

2 Academia Română, Institutul de Filologie Română „A. Philippide” (2007), Dicţionarul Explicativ Ilustrat al Limbii Române, Editura Arc, Chişinău, p. 1896

Strategies to motivate the employees in commerce/tourism/services

33

2. Cerinţe privind motivarea angajaţilor Cerinţele care apar în faţa elaborării şi implementării strategiilor de

motivare a angajaţilor au o importanţă deosebită pentru desfăşurarea optimă a acestui amplu proces.

Tabel 1. Cerinţe privind motivarea angajaţilor Nr. crt.

Enunţul cerinţei

1. Pregătirea corespunzătoare a personalului responsabil de managementul resurselor umane;

2. Organizarea de studii asupra comportamentului angajaţilor în vederea stabilirii aşteptările lor privind motivarea şi oferirea acelor elemente ca recompensă;

3. Particularizarea, adaptarea şi personalizarea elementelor motivaţionale (tip, modalitate de acordare, valoare) pentru fiecare dintre angajaţi în funcţie de personalitatea lor şi performanţele obţinute;

4. Organizarea muncii într-un mod captivant, cu posibilităţi de creştere profesională, de autodepăşire a capacităţilor şi performanţelor angajaţilor;

5. Organizarea şi asigurarea unui climat de muncă favorabil angajaţilor; 6. Planificarea şi acordarea motivaţiilor, preponderent a celor economice în mod

treptat cu scopul de a economisi resursele financiare şi a asigura o perspectivă motivaţională şi profesională pentru angajaţi pe termen lung, mizându-se în acest sens pe aşteptările rezonabile şi accesibile ale personalului;

7. Asigurarea unei comunicări eficiente în cadrul organizaţiei privind sarcinile, previziunile realizărilor şi performanţelor la care se doreşte să se ajungă;

8. Organizarea de interviuri de angajare pentru încadrarea angajaţilor pe posturile şi funcţiile potrivite pentru ca munca pe care o fac să le aducă satisfacţie şi să devină astfel o formă de auto-recompensare a lor;

9. Utilizarea tuturor formelor de recompense; 10. Comunicarea către angajaţi a formelor de recompense şi sancţiuni aferente

rezultatelor pe care le vor obţine; 11. Acordarea stimulentelor imediat după performanţele obţinute pentru o motivare

continuă; 12. Minimizarea şi acordarea a unui cât mai mic de sancţiuni.

Sursa: Adaptare după Nicolescu, O., Verboncu, I., Fundamentele managementului organizaţiei, [http://www.biblioteca-digitala.ase.ro/biblioteca/pagina2.asp?id=cap5], accesat aprilie 2014, p. 34

Analiza cerinţelor privind motivarea angajaţilor permite stabilirea sferei pe care le reprezintă, locul ocupat de motivare în cadrul managementului resurselor umane, dinamica muncii şi a proceselor motivaţionale. Se observă şi necesitatea diversificării strategiilor motivaţionale utilizate astfel încât odată cu timpul acestea ajung să fie uzate moral.

Irina GUŢU

34

Cea mai mare parte a timpului omul şi-o petrece la locul de muncă, iar atunci când se porneşte în construcţia unei strategii de motivare a personalului se analizează acele lucruri care incită şi conduc persoana spre acţiune. Indiferent de situaţia materială în care se află, omul are tendinţa de a continua să muncească chiar dacă dispune de mijloace financiare care să-i asigure existenţa.

Pentru o motivare eficientă, specifică secolului în care ne aflăm este necesar să uităm de laudă, de pedeapsă, de bani. Este nevoie ca locurile de muncă să fie mai interesante şi să acţionăm astfel încât acestea să devină aşa.3

3. Strategii de motivare individuală a angajaţilor Înţelegerea motivaţiilor personale ale angajaţilor este foarte

importantă pentru succesul organizaţiei, un rol foarte important fiind ocupată de teoria ancorelor carierei care explică comportamentul personalului şi factorii care-l mobilizează spre acţiune. Teoria ancorelor carierelor a fost elaborată de către Edgar Schein în scopul identificării principalelor tipologii de comportamente în carieră şi factorii care conduc spre acţiune.

O ancoră a carierei reprezintă acel singur element din concepţia unei persoane la care nu va renunţa chiar dacă se va afla în faţa unei situaţii dificile.4 În funcţie de tipul de identitate al ocupaţiei profesionale conturat la o persoană se poate observa care sunt scopurile, nevoile şi valorile care îl caracterizează din punct de vedere al carierei.

Principalele tipare ale carierei care acţionează ca factori motivatori pentru personal vor fi analizate mai jos (tabelul 2), evidenţiind în acelaşi timp strategiile de motivare individuală a angajaţilor şi modalităţile de acţiune specifice în cadrul managementului resurselor umane.

1) Competenţa funcţională sau tehnică este tipică persoanelor concentrate pe practicarea sarcinilor şi activităţilor pe care le cunosc şi pentru care şi-au dezvoltat deja abilităţile practice şi teoretice.

3 Herzberg, F. (2008), One More Time How Do You Motivate Employees?, Harvard business review, january 2008, p. 2 4 Andresen, M., Ariss All, A. (2013), Self-Initiated Expatriation: individual, organizational and national perspective, Routledge, New York, p. 65


35

Starea de echilibru a angajatului apare în cazul în care succesul este măsurat în termeni de extinderea cunoştinţelor tehnice mai degrabă decât creşterea în post ierarhic.5

Persoanele ce au dezvoltată această ancoră a carierei se întâlnesc în majoritatea cazurilor îndeplinind roluri de experţi în diferite domenii, organizaţia având nevoie de ei în momentele de maximă tensiune şi dificultate. Ca surse de motivare se evidenţiază dorinţa de creştere profesională nu din punct de vedere ierarhic de cele mai multe ori, ci creşterea rezultată dintr-o muncă mai captivantă, remunerare financiară mai mare, provocare profesională, aprecierea şi recunoaşterea de către profesionişti în domeniu şi nu de către şeful ierarhic.

2) Competenţa managerială se referă la personalul care are ca scop în activitatea pe care o desfăşoară nemijlocit managementul manifestând dorinţa de a conduce, de a fi promovat în funcţie, ajungând până la cele mai înalte posturi posibile.

Acest tip de persoane sunt interesate de statutul pe care-l au, responsabilităţile pe care şi le asumă, creşterea profesională, iar satisfacţia o obţin în urma gestionării sarcinilor către alte persoane şi dirijării eforturilor acestora spre succes.

Din punctul de vedere al managementului, pentru motivarea acestor persoane apar unele probleme astfel încât avansarea în carieră nu este un lucru uşor de oferit, iar la acest tip de personal pot apărea nemulţumiri în cazul în care aşteptările pe care le are nu sunt satisfăcute. Sursele specifice de motivare pot fi considerate salariul mai mare ca al celorlalţi colegi, recunoaşterea superiorităţii de către colegi, promovarea în funcţie de rezultatele obţinute, acordarea de titluri şi distincţii fiind în cele din urmă forma supremă de motivare.

3) Siguranţa este caracteristică persoanelor care sunt orientate spre posturile cu un contract de muncă sigur care să-i asigure viitorul pe termen lung, de o activitate care poate fi cu uşurinţă prevăzută, în organizaţii stabile din punct de vedere financiar.

Acest tip de personal este indiferent faţă conţinutul muncii pe care îl desfăşoară şi faţă de locul pe care-l ocupă în structura organizatorică şi în structura ierarhică. Sursele de motivare caracteristice sunt axate pe creşterea profesională în condiţiile în care aceasta le asigură stabilitatea şi securitatea, 5 Yarnall, J. (2008), Strategic Career Management: Developing Your Talent, Elsevier, Burlington, p. 206

Irina GUŢU

36

iar odată ce ajung la obţinerea siguranţei, ei devin motivaţi şi mulţumiţi de postul pe care-l au. Pe lângă acestea, sunt motivaţi de recunoaşterea loialităţii şi a efortului pe care-l aduc la obţinerea rezultatelor organizaţionale.

4) Independenţa este caracteristică persoanelor care îşi doresc ca locul de muncă să le ofere autonomia şi independenţa de a nu avea reguli şi constrângeri, iar munca să fie realizată conform propriului mod.

Interesul va fi acordat posturilor care oferă libertatea de mişcare şi de acţiune, stabilirea programului să nu fie făcut de alţii, să nu existe un mod impus de comportament. Sursele specifice de motivare acestui tip de ancoră a carierei sunt fructificarea oportunităţilor care apar, amplificarea propriei autonomii.

5) Creativitatea antreprenorială face referire la acele persoane care, pe lângă elementele definitorii ancorelor profesionale enumerate mai sus, dau un plus valoare lucrurilor pe care le practică prin creativitatea îndeplinirii sarcinilor.6

Persoanele ce adoptă ancora creativ-antreprenorială în cadrul carierei sunt de obicei antreprenori, persoane interesate de dezvoltarea unor servicii şi produse noi, întreprinzători. Deşi nu urmăresc dezvoltarea capacităţilor manageriale şi nu sunt motivaţi de funcţiile manageriale, ei au bine dezvoltate interesele creative la baza acestora fiind talentul. Sursele de motivare specifice sunt formate din controlul deplin al afacerii sau al unei ramuri în care îşi pot manifesta creativitatea, recunoaşterea contribuţiei în aria în care şi-au manifestat creativitatea.

6) Ancora stilului de viaţă presupune existenţa în cadrul unei organizaţii a posibilităţii de creştere profesională a tuturor angajaţilor, aceştia fiind profesionişti în domeniul lor. Este necesar ca orientarea carierei să aibă loc într-o continuitate de poziţii şi posturi care să asigure personalului autonomie, flexibilitate, grijă faţă de copiii acestuia. Sursa de motivare generică acestei ancore profesionale este integrarea armonioasă a aspectelor familiale, personale şi profesionale.

7) Ancora spiritului competiţional face referire la personalul care la locul de muncă este motivat de competiţia cu alţii şi de soluţionarea problemelor cu un nivel de dificultate ridicat. Sursele motivaţionale fac

6 Pânişoară, G., Pânişoară, I.-O. (2010), Motivarea eficientă. Ghid de practică, Editura Polirom, Bucureşti, pag. 163


37

referire la oferirea spaţiului necesar pentru angajarea în provocări, promovarea în funcţie în urma unei „cuceriri” a unor rezultate greu de atins.

8) Ancora dedicării unei cauze enunţă faptul că un număr tot mai mare de persoane simt nevoia de a contribui la bunăstarea globală. Multe dintre aceste persoane aleg profesii cu caracter general-uman ca învăţământul, medicina, asistenţa socială centrând valorile personale pe semeni. Sursele de motivare pentru acest tip de persoane sunt deţinerea influenţei asupra cauzei pentru care militează, ajutorul pe care-l pot obţine după ce şi ei oferă ajutorul.

Tabel 2. Surse de motivare aferente teoriei ancorelor carierei Nr. crt.

Ancora carierei Element definitoriu Surse de motivare

1. Competenţa funcţională

Asumarea sarcinilor în care pot fi aplicate cunoştinţele teoretice şi practice deja cunoscute;

Muncă captivantă; Remunerare financiară mai mare; Provocare profesională; Recunoaşterea de către profesionişti în domeniu.

2. Competenţa managerială

Dorinţa de a conduce, de a fi promovat până la cele mai înalte posturi posibile;

Salariul mai mare decât al colegilor; Recunoaşterea superiorităţii de către colegi; Promovarea în dependenţă de rezultatele care se obţin; Acordarea de titluri şi distincţii.

3. Securitatea Contract de muncă sigur cu o activitate uşor de prevăzut;

Creşterea profesională pentru obţinerea stabilităţii şi securităţii profesionale; Recunoaşterea loialităţii şi a eforturilor depuse.

4. Independenţa Autonomie şi independenţă în realizarea muncii;

Fructificarea oportunităţilor care apar; Amplificarea propriei autonomii.

5. Creativitatea antreprenorială

Manifestarea creativităţii în cadrul sarcinilor realizate;

Controlul deplin al afacerii/ ramurii de activitate; Recunoaşterea contribuţiei aduse.

6. Ancora stilului de viaţă

Stil de viaţă propriu personalului;

Integrarea armonioasă a aspectelor familiale, personale şi profesionale.

7. Ancora spiritului Competiţia cu alţii; Spaţiu necesar pentru

Irina GUŢU

38

competiţional angajarea în provocări; Promovarea în funcţie în urma unei „cuceriri” a unor rezultate greu de atins.

8. Ancora dedicării unei cauze

Contribuirea la bunăstarea globală.

Deţinerea influenţei asupra cauzei pentru care militează; Ajutorul pe care-l pot obţine după ce au oferit sprijinul spre o anumită cauză.

Surprinzând elementele definitorii ale ancorelor în carieră, observăm posibilităţile largi pe care le oferă motivarea personală a individului organizaţional. Strategiile de motivare individuală a angajaţilor trebuie să pornească de la acele surse de motivare pentru fiecare dintre ancorele de carieră caracteristice, uneori fiind necesară combinarea diferitor elemente ale ancorelor.

4. Strategii de motivare a lucrului împreună cu alţii Munca reprezintă un proces amplu care nu poate fi conceput ca o

activitate individuală a personalului unei organizaţii, ci ca pe o activitate comună a tuturor angajaţilor. Interacţiune socială este o caracteristică naturală a comportamentului uman, iar lucrul în grup este unul dintre aspectele majore ale vieţii organizaţionale.7

Grupurile puternice şi unite pot avea efecte benefice pentru organizaţie, dar există şi unele potenţiale dezavantaje. Există, fără îndoială, un potenţial conflict în ceea ce priveşte forţa de muncă datorită diversităţii caracterelor personalului care trebuie privită atât ca indivizi, cât şi ca membri ai unui grup. Cu atât este mai omogen şi mai mare compatibilitatea dintre membrii grupului, cu atât este mai mare pericolul dezvoltării propriei subculturi a grupului.

Aspectele care definesc grupul au fost menţionate de către Mullins ca fiind:

▪ definirea calităţii de membru; ▪ conştiinţa de grup; ▪ prezenţa împărtăşirii rezultatelor activităţii; ▪ interdependenţa; ▪ interacţiunea;

7 Mullins, L., J. (2010), Management and organizational behaviour, Financial Times Pitman Publishing, Edinburgh, p. 195


39

▪ abilitatea de a acţiona într-un mod unitar.8 Pornind de la aceste aspecte definitorii ale grupului, este necesar de a

organiza munca în aşa mod încât să fie atinsă performanţa maximă a grupului. Implicaţiile pe care le poartă motivarea în acest caz se referă la resursele membrilor grupului şi la cerinţele sarcinii.

Resursele membrilor grupului presupun prezenţa aspectelor fizice, a cunoştinţelor şi a abilităţilor menite să asigure îndeplinirea în condiţii optime a sarcinilor de la locul de muncă. Studiul preliminar al disponibilităţilor de resurse al membrilor grupului poate ajuta organizaţia în planificarea, gestionarea şi motivarea resurselor umane de care dispune.9

Cerinţele sarcinii au o influenţă asupra resurselor membrilor grupurilor, astfel încât de conţinutul cerinţelor depinde posibilitatea şi disponibilitatea resurselor de a le satisface. Ivan Steiner afirma că, deşi între cerinţele sarcinii şi resursele membrilor grupului poate exista starea de echilibru, acestea compensându-se, poate interveni un proces de pierdere, grupul eşuând să acţioneze în cel mai productiv mod.10 Ecuaţia propusă pentru a ilustra acest proces de pierdere este: productivitatea actuală = productivitatea potenţială – procesul de pierdere. Motivarea are un rol foarte important în cadrul acestei ecuaţii, fiind una dintre sursele procesului de pierdere alături de pierderea coordonării membrilor grupului.

Balanţa dintre motivare şi coordonarea membrilor grupului poate fi realizată prin două metode – elaborarea de sarcini aşa cum le-a descris I. D. Steiner, incluzând în sine elemente motivatoare (exemplu în tabelul 3) sau prin combaterea fenomenului de lene socială.

Tabel 3. Structurarea sarcinii şi motivarea grupului Tipul de sarcină

Aspectele definitorii Surse de motivare

Disjunctiv Selecţia unei soluţii optime din totalitatea celor oferite de membrii echipei;

Acordarea importanţei pentru fiecare membru al echipei; Selecţia unei lucrări desemnată ca fiind cea mai bună din cadrul echipei;

Conjunctiv Toţi membrii grupului trebuie să contribuie la productivitatea

Performanţele obţinute de cel mai slab membru al echipei;

8 Idem 6, p. 196 9 Aworemi, Joshua Remi PhD (2011), An Empirical Study of the Motivational Factors of Employees in Nigeria, International Journal of Economics and Finance Vol. 3, No. 5; October 2011, p. 4 10 Levine, John M. (2011), Group Processes, Routledge, New York, p. 198

Irina GUŢU

40

sarcinii de realizat; Realizarea în comun a sarcinilor;

Aditiv Rezultatul activităţii grupului este suma contribuţiilor tuturor membrilor săi;

Realizarea fragmentară a sarcinilor unei activităţi; Asumarea unui rol în cadrul grupului;

Discreţionar Membrii grupului decid care este contribuţia fiecăruia la produsul final;

Libertatea de a alege; Manifestarea creativităţii în realizarea sarcinilor;

Sursa: Adaptare după Forsyth, D. (2009), Group Dynamics, Wandsworth Cengage Learning, Belmont, p. 299

Lenea socială este un termen introdus de către Max Ringelmann şi presupune faptul că majorarea numărului de persoane dintr-un grup este invers-proporţională cu performanţa individuală.11 Acesta a realizat un experiment prin care aştepta ca un grup de trei persoane să tragă de trei ori mai mult de o funie decât o singură persoană, iar opt persoane, de opt ori mai mult. Rezultatele însă nu au confirmat aşteptările, grupul din trei persoane obţinând o medie de doar două ori şi jumătate în comparaţie cu cea de 3 aşteptată, iar grupul de opt persoane a depus o forţă de doar 4 în comparaţie cu forţa de 8 aşteptată raportată fiind la puterea individuală a fiecărui membru al grupului.

Concluzia care se poate extrage din experiment este că în cadrul lucrului în grup are loc pierderea motivaţiei, iar consecinţele care reies din această situaţie afectează rezultatele globale ale organizaţiei. Factorii care influenţează apariţia fenomenului de lene socială sunt:

▪ lipsa identificării contribuţiilor individuale la grup; ▪ absenţa provocării şi a originalităţii contribuţiei individuale; ▪ implicare scăzută a factorilor intrinseci; ▪ orientarea individualistă a membrilor grupului; ▪ coeziunea scăzută a grupului; ▪ absenţa evaluării interpersonale.12

11 Robbins, S. P. (2012), The Truth About Managing People, Pearson Education, New Jersey, 3rd edition 12 Seyed, Mehdi, Mousavi, Davoudi, (2012), Social loafing as a latent factor in organization: productivity loss in group work, A Journal of Economics and Management,

Vol.1 Issue 2, May 2012, ISSN 2278‐0629, p. 2


41

Cu toate acestea, fenomenul de lene socială poate fi diminuat sau chiar eliminat din cadrul activităţii grupului prin elaborarea de sarcini care să implice şi să atragă toţi membrii grupului, dezvoltarea motivaţiei intrinseci a membrilor grupului, dezvoltarea unităţii grupului, aplicarea de pedepse pentru performanţele scăzute ale grupului.

Performanţele muncii în comun a personalului poate fi îmbunătăţită prin construirea grupului de muncă în special ca echipă, o importanţă deosebită fiind acordată termenului de „team-building”. Michael Armstrong defineşte team-building-ul ca fiind activităţile organizate cu scopul de a îmbunătăţi şi a dezvolta eficienţa unui grup de oameni care lucrează împreună.13

Îmbunătăţirea poate fi definită prin astfel de termeni ca viteza şi calitatea luării deciziilor şi acţiunilor produse de echipă, calitatea mai ridicată a relaţiilor de cooperare a membrilor echipei, coeziunea dintre membrii echipei. Activităţile de team-building urmăresc câteva aspecte: conştientizarea proceselor sociale care au loc în cadrul echipelor, dezvoltarea abilităţilor ce permit funcţionarea membrilor unui grup ca echipă, creşterea eficienţei globale a echipelor care activează în cadrul organizaţiei.

Programele de motivare necesare de a fi adoptate vizează satisfacţia pe care o oferă munca pe fiecare dintre posturile ocupate de angajaţi. Evoluţia grupurilor ca echipă necesită cunoaşterea tuturor particularităţilor pe care le implică pentru organizarea eficientă a motivării personalului.

Etapele evoluţiei unui grup au fost menţionate de către Tuckman ca fiind formarea dependenţei, apariţia conflictului intra-grup, dezvoltarea coeziunii de grup, obţinerea performanţelor şi suspendarea (Figura 2).14

13 Armstrong, M. (2006), A Handbook of Human Resource Management Practice, 10th edition, Kogan Page Limited, Longon, p. 359 14 Halverson, C., B. (2008), Effective Multicultural Teams: Theory and Practice: theory and practice, Springer Science + Business Media, p. 84

Irina GUŢU

42

Figura 2. Nivelurile evoluţiei echipei Sursa: http://www.businessballs.com/tuckmanformingstormingnormingperforming.htm, accesat 12 mai 2014

Formarea dependenţei reprezintă acea perioadă de orientare a membrilor grupului în care manifestă o mare dependenţă faţă de lider pentru oferirea ghidării şi sprijinului, scopurile sunt cele insuflate de lider, rolurilor şi responsabilităţilor individuale sunt neclare. Liderul trebuie să fie pregătit să răspundă la o mulţime de întrebări despre scopul echipei, obiectivele şi relaţii externe. Procesele sunt adesea ignorate. În acest caz, liderul arată sensul.

Etapa furtunii, cea în care apare conflictul în echipă se manifestă prin dificultatea luării deciziilor, concurenţa dintre membrii echipei pentru poziţia lor în raport cu alţi membri ai echipei şi liderul, pot exista lupte pentru putere. Compromisurile pot fi necesare pentru a permite progresul. Liderul este în acest caz un arbitru.

Etapa coeziunii de grup se manifestă prin tendinţa spre armonizare continuă, schimbul de idei şi luarea de decizii are loc prin implicarea cât mai profundă a membrilor echipei, sunt acceptate reguli şi idei noi. Liderul este facilitează şi permite în acest caz.

Obţinerea performanţelor are loc în condiţiile în care echipa acţionează în mod strategic şi conştient, are o viziune comună, este

dezvoltarea coeziunii de grup apariţia conflictului

suspendarea formarea dependenţei

1

2 3

4


43

independentă, implicarea liderului nefiind neapărat necesară. În cadrul echipei sunt distribuite şi asumate sarcinile, apare necesitatea de petrecere împreună a timpului membrilor echipei, de dezvoltare. Liderul în acest caz se ocupă de delegare şi supraveghere.

Suspendarea reprezintă acel nivel în evoluţia echipei în care are loc finalizarea îndatoririlor asumate în cadrul echipei, micşorarea dependenţei faţă de echipă şi în cele din urmă completarea totală a sarcinii.

În cadrul evoluţiei echipei se observă atât aspectele pozitive cât şi cele negative care influenţează motivarea personalului. Sarcina managementului motivării este de a organiza stagii de training pentru a construi şi forma echipele, după care, constant de a-i instrui la locul desfăşurării muncii astfel încât aceştia să depună întreg potenţialul socializator şi motivaţional pentru obţinerea performanţei organizaţiei. Astfel realizate, activităţile manageriale îndreptate spre formarea echipelor şi motivarea lor va aduce o serie de beneficii organizaţiei, la fel cum au fost enunţate de către Douglas McGregor:

▪ atmosferă de lucru relaxantă, confortabilă; ▪ implicarea în discuţii a fiecărei persoane, canalizându-şi atenţia şi

pe realizarea sarcinii; ▪ membrii grupului înţeleg obiectivele şi scopurile sarcinii; ▪ ascultarea reciprocă a membrilor echipei; ▪ luarea deciziilor în consens; ▪ critica este apreciată ca fiind favorabilă; ▪ libertatea de exprimare a sentimentelor; ▪ grupul nu este dominat de conducător; ▪ grupul face opriri pentru a examina etapa de îndeplinire a sarcinilor

la care se află, cunoscând fiecare detaliu al progresului.15 Deşi o mare importanţă o are munca în echipă în cadrul organizaţiei,

la fel ca şi aspectele individuale ale individului în ceea ce priveşte asumarea sarcinilor pentru obţinerea performanţelor, de neglijat sunt şi acele strategii organizaţionale de motivare a personalului.

15 Mathison, David L. (2011), How Real Managers In The Real World Build Real Teams: A Call For Relevance, Journal of Business & Economics Research, Volume 2, Number 1, 2011, p. 4

Irina GUŢU

44

5. Strategii de motivare global-organizaţionale

Analiza celor două perspective organizaţionale de motivare a personalului, din punctul de vedere al individului şi al grupului, a subliniat adesea scopul final al activităţii manageriale – obţinerea performanţei. Indubitabil, performanţa nu ar putea fi obţinută fără o activitate fundamentată de management, de integrare a celor două arii analizate anterior într-o arie nouă, amplă şi multidirecţională – global-organizaţională.

Tendinţele actuale ale managementului se axează pe formularea de strategii, viziuni, idei puternice care asigură eficienţă actului managerial, cu toate că la baza succesului se află lucruri mult mai primitive – manipularea emoţiilor.16 A manipula cu emoţiile personalului este aşadar una dintre modalităţile de realizare a motivării în cadrul unei organizaţii care nu poate avea loc fără cunoaşterea aspectelor sale definitorii şi implicaţiilor pe care le poartă asupra personalului.

Instrumentele de motivare caracteristice organizaţiei sunt salariul şi unele modalităţi alternative ce reies din activitatea practică, specifică oricărei organizaţii.

Pentru a utiliza salariul ca un motivator eficient, trebuie să ia în considerare cele patru componente majore ale unei structuri salariale: rata locului de muncă, care se referă la importanţa pe care organizaţia o acordă fiecare loc de muncă; plata, care încurajează angajaţii în funcţie de performanţele lor; cerinţele speciale pentru anumite posturi şi oportunităţile oferite de către organizaţie cum ar fi vacanţele plătite, pensiile, şi aşa mai departe.17

De remarcat din cadrul acestor caracteristici faptul că salariul de bază este doar o formă a câştigurilor care pot fi obţinute de către angajaţi, celelalte forme de câştiguri ocupând o valoare motivatoare ridicată. Pe lângă salariul de bază, formele de câştiguri ce pot fi acordate personalului pentru munca pe care o efectuează sunt: 16 Shuck, M., B. (2008), Employee Engagement: Motivating and Retaining Tomorrow’s Workforce, New Horizons in Adult Education and Human Resource Development, Volume 22, Number 1, Winter 2008, p. 49 17 Tella, Adeyinka; Ayeni, C.O.; and Popoola, S.O. (2007), Work Motivation, Job Satisfaction, and Organisational Commitment of Library Personnel in Academic and Research Libraries in Oyo State, Nigeria". Library Philosophy and Practice (e-journal). Paper 118, accesat mai 2014, http://digitalcommons.unl.edu/cgi/viewcontent.cgi?article=1118&context=libphilprac


45

▪ salariul de merit, la care se remarcă o valoare mai mare decât a salariului de bază datorată performanţelor individuale ale personalului;

▪ bonusuri datorate obţinerii profitului de către organizaţie; ▪ bonusuri datorate obţinerii de performanţe de către departamente; ▪ bonusuri datorate evaluărilor întâmplătoare; ▪ bonusuri datorate dezvoltării unor abilităţi; ▪ bonusuri oferite la diverse sărbători – Crăciun, Paşti, Ziua Muncii; ▪ dividende şi acţiuni ale organizaţiei în care activează personalul; ▪ prime speciale oferite angajaţilor importanţi pentru a le insufla

încrederea şi devotamentul către organizaţie. Implicaţiile pe care le are sistemul de remunerare a angajaţilor din

cadrul organizaţiei nu trebuie neglijat din perspectiva aportului pe care-l aduce asupra „a şase factori foarte importanţi din cadrul organizaţiei: motivaţia, atracţia şi retenţia în organizaţie, dezvoltarea abilităţilor, culturala organizaţională, definirea şi întărirea structurii, costurile.”18 Este necesar aşa dar realizarea salarizării în aşa mod încât sistemul de motivare să garanteze un angajament pozitiv al personalului, necesare de fi respectate se remarcă unele reguli ca:

▪ realizarea compensaţiilor într-o formă echitabilă, în urma unor evaluări realiste;

▪ menţinerea unui sistem de motivare continuu, chiar dacă personalul se află în echilibru financiar;

▪ prezenţa clară şi uşor de înţeles a unui sistem de recompense; ▪ oferirea transparentă a compensaţiilor; ▪ sistemul de recompense să corespundă cerinţelor pieţei şi să fie

motivant. De menţionat este şi faptul că o sistemul retrogradării şi al

descreşterii salariale trebuie aplicate cu grijă şi diferenţiat pentru a nu deteriora motivaţia. O astfel de motivare, negativă de altfel, nu face nimic altceva decât să ducă la reducerea performanţelor şi a dorinţei personalului de a rămâne în organizaţie.

Politica salarială reprezintă un indicator substanţial al atracţiei şi retenţiei în organizaţie, al motivării personalului, însă există şi o serie de modalităţi alternative şi complementare de motivare. Deşi s-a constat că salariul este una dintre trebuinţele fundamentale satisfacerea căreia 18 Finney, M.I. (2008), Building high-performance people and organization, Greenwood Publishing Group, USA, vol. 1, 2, 3, p. 211

Irina GUŢU

46

generează motivarea, integrarea nevoilor de natură superioară în cadrul unor tehnici, modalităţi de motivare atrage după sine efecte motivatoare semnificative.

Politica alternativă de motivare aduce după sine un echilibru complex în comparaţie cu simpla politică de recompensare salarială. Literatura de specialitate afirmă că aceste modalităţi de motivare apar în anumite contexte organizaţionale, fiind create şi aplicate cu succes de către manageri. Jerry R. Wilson propune o serie de astfel de activităţi de motivare, o selecţie a acestora fiind:

▪ acordarea de diplome şi trofee pentru rezultate specificate (cuantificabile, iniţiative deosebite, îmbunătăţirea sistemului de lucru);

▪ organizarea de acţiuni în care, cu ajutorul aprecierii intra-colegiale, să fie acordate premii pentru profesionalism, sprijin în cadrul echipelor, responsabilitate;

▪ crearea unui „coridor al faimei” în care să fie afişate fotografii cu personalul merituos, proaspăt angajat, participant într-un proiect important al organizaţiei, care se află în faţa unui aniversări importante;

▪ instituirea unuia dintre premiile şi trofeele – angajatul lunii, cea mai bună echipă, liderul lunii, cel mai bun vânzător;

▪ organizarea de întruniri în care sunt celebrate succesele organizaţiei;

▪ introducerea unor sisteme de premiere pe bază de punctaje care, acumulate succesiv, asigură o recompensă mai mare pentru un număr mai mare de puncte;

▪ instituirea listelor activităţilor de realizat pentru fiecare departament şi verificarea lor împreună cu colegii etc.19

Pe lângă folosirea salariului şi a acelor metode alternative de motivare a personalului, elaborarea unei strategii eficiente de motivare global – organizaţionale presupune un demers investigativ asupra caracteristicilor organizaţiei şi modului de influenţă asupra individului formulate într-un model integrativ de îmbunătăţire a motivaţiei ilustrat în Figura 3.20

19 Wilson, J.-R. (2007), 151 de idei eficiente pentru motivarea angajaţilor: cum să-i formezi şi să-i păstrezi pe cei mai buni, Editura Polirom, Iaşi 20 Whetten, David A. (2011), Developing management skills, Pearson, Pretince Hall - 8th ed., p. 351


47

Figura 3. Modelul integrativ de îmbunătăţire a motivaţiei

Sursa: Adaptare după Whetten, David A. (2011), Developing management skills, Pearson, Pretince Hall - 8th ed., p. 351

Nu există căi scurte pentru un management efectiv. Toate elementele procesului de motivare trebuie să fie incluse într-o strategie amplă de îmbunătăţire a performanţelor şi a satisfacţiei. Elementele de influenţă din acest model vor fi analizate mai jos.

1) Stabilirea scopurilor şi a aşteptărilor atât din partea managerului cât şi a personalului aflat în gestiune.

Rolul pe care-l are managerul în stabilirea clare a obiectivelor şi scopurilor organizaţiei se răsfrânge şi asupra angajaţilor care îşi doresc să-şi satisfacă aşteptările prin munca pe care o desfăşoară. Scopurilor au o influenţă persuasivă asupra comportamentului angajaţilor şi a

Motivare Performan� Rezultate Satisfac�ie

3. Consolidarea: disciplinei;recompenselor 1. Scopurile/ aşteptările

acceptate, provocatoare, oferă feedback

4.Echitatea prin comparaţie socială; aşteptărilor personale.

2. Abilităţile aptitudinile, competenţele; activităţile de învăţare

5. Satisfacerea nevoilor personale 6. Feed-back

Irina GUŢU

48

performanţelor într-o organizaţie.21 Cu toate acestea, există o serie de caracteristici ale scopurilor care trebuie să fie respectate pentru o motivare eficientă:

▪ copurile trebuie să fie specifice. Membrii organizaţiei activează la un nivel mai ridicat de performanţă atunci când li se cere să satisfacă un obiectiv specific de performanţă. Obiectivele specifice (de multe ori cuantificabile) permit angajaţilor să-şi măsoare propriul progres şi faza de îndeplinire a lor;

▪ scopurile trebuie să fie dificile, dar în acelaşi timp realizabile. Pentru a creşte auto-eficacitatea angajaţilor este necesar ca obiectivele să fie astfel formulate încât să motiveze spre a obţine performanţe mai mari, însă acestea să fie obţinute în schimbul capacităţilor reale ale angajaţilor;

▪ scopurile trebuie să fie acceptate trebuie să fie acceptate. Cea mai simplă metode de acceptare a obiectivelor de către angajaţi este implicare directă a lor în procesul de stabilire a scopurilor generale ale organizaţiei, crescând astfel angajamentul asumat de către cei din urmă;

▪ feedback-ul trebuie să fie furnizat la atingerea scopului. Acesta îi ajută pe angajaţi să înţeleagă ce fac bine şi ce trebuie să facă pentru a îmbunătăţi rezultatele pe care le au.

2) Prezenţa abilităţilor, cunoştinţelor, competenţelor necesare realizării scopurilor organizaţionale.

Scopurile puse în faţa personalului necesită o serie de resurse din partea acestora – cunoştinţe, abilităţi, competenţe. În acest caz este necesar ca managerul să înţeleagă şi să întreprindă măsuri pentru acordarea funcţiei şi postului potrivit, persoanei potrivite. În unele cazuri este necesară o activitate intensă de pregătire a personalului pentru a putea face faţă sarcinilor muncii pe care o desfăşoară. Privită din această perspectivă, motivarea reprezintă însăşi pregătirea angajaţilor pentru posturile pe care le ocupă.

3) Consolidarea disciplinei şi a recompenselor. Odată ce obiectivele au fost stabilite clar, următorul pas pentru

realizare obiectivelor într-o motivare eficace este reprezentat de conectarea performanţelor la rezultatele extrinseci (recompense si disciplină) şi stimularea intrinsecă.

21 Lunenburg, F., C. (2011), Goal-Setting Theory of Motivation, International Journal of Management, Business and Administration, Volume 15, Number 1, 2011, p. 1


49

Sistemele de recompensă trebuie să includă extinderea locurilor de muncă, avansarea în post, oferirea de burse interne şi externe, oferirea stimulente financiare şi non-financiare.22

Atunci când recompensele sunt legate de comportamentele dorite de angajaţi, ele consolideze obţinerea de performanţe obţinute de aceştia. În cazul în care o organizaţie recompensează personalul în mod identic sau pe alte baze decât performanţă, persoanele care se manifestă prin obţinerea de performanţe ridicate se pot simţi de-motivate pentru că sunt subestimate. Prin urmare, schemele de motivare ar trebui să fie orientate spre păstrarea angajaţilor mulţumiţi până şi de sistemul de recompense implementat.

Acordarea de recompense şi de penalizări trebuie abordate în strictă legătură astfel încât se referă la aceeaşi sferă din cadrul managementului – aprecierea rezultatelor angajaţilor. Cu toate acestea, fiecare tehnica este asociată cu diferite obiective de modelare a comportamentului. Abordarea pedepselor disciplinare implică răspunsul negativ al managerului la rezultatele unui angajat cu intenţia descurajării ulterioare a unor comportamente inadecvate postului.

Penalizarea ar trebui utilizată pentru a înlătura comportamentele inacceptabile, iar odată ce comportamentul a fost înlăturat trebuie să apară inevitabil recompensarea, astfel încât este de la sine înţeles că nu poate avea loc o înlăturare definitivă a comportamentului indezirabil, iar motivarea prin recompense este binevenită în acest caz.23

4) Obţinerea echităţii prin comparaţie intrinsecă şi socială. Echitatea se referă la percepţia personalului cu privire la

recompensele garantate de sistemul managerial. Evaluările echităţii se bazează pe un proces de comparaţie socială, în care angajaţii compară munca pe care o depun, implicit a rezultatelor pe care le obţin, cu ceea ce primesc ei în schimb, adică salariul sau remuneraţiile financiare. În cazul în care angajaţii sunt dominaţi de sentimente de inechitate, acest lucru poate duce la o scădere a motivaţiei şi a performanţei lor.

Semnificaţia echităţii ca aspect al motivaţiei subliniază necesitatea monitorizării îndeaproape de către manageri a percepţiei subordonaţilor asupra termenului de echitate, astfel încât viziunea acestora despre propriile

22 Idem 7, p. 1 23 Chandler, S., Richardson, S. (2008), 100 ways to motivate others, Book-mart Press, p. 30

Irina GUŢU

50

performanţe este adesea greşită în comparaţie cu performanţele aşteptate de către organizaţie.24

5) Satisfacerea nevoilor personale ale angajaţilor. Înţelegere teoriei nevoilor îi ajută pe manageri să selecteze acele

recompense organizaţionale specifice fiecărui angajat. În cazul în care o recompensa satisface o nevoie personală activată, acesta poate fi folosită pentru a întări comportamentele individuale dorite.

6) Furnizare feed-back-ului la momentul şi cu conţinutul potrivit. La fiecare dintre etapele acestui model de motivare a personalului

pentru obţinerea performanţelor este necesar de a oferi o viziune de ansamblu asupra comportamentelor pozitive, de urmat şi a celor ce trebuie de îmbunătăţit. Pentru acţiunile de urmat este necesar de a fi acordate recompense, iar pentru cele necesare de a fi îmbunătăţite sfaturi sau chiar pedepse.

Strategiile de motivare bine fundamentate din punct de vedere managerial vizează atât scopurile individuale, cât şi scopurile de natură colectivă, ajungând chiar la scopurile globale ale organizaţiei. Acestea au ca efect final influenţarea în direcţia unor rezultate pozitive, optimizarea gradului şi a tipului de interacţiune a celor care lucrează împreună.

Integrarea strategiilor de motivare individuală, a lucrului împreună cu alţii şi a celor de tip global – organizaţionale permite existenţa unui climat organizaţional prielnic desfăşurării muncii în care ecuaţia cu trei variabile – motivare, performanţe, satisfacţii – are mereu o valoare pozitivă.

Bibliografie 1. Academia Română, Institutul de Filologie Română „A. Philippide”

(2007), Dicţionarul Explicativ Ilustrat al Limbii Române, Editura Arc, Chişinău

2. Andresen, M., Ariss All, A. (2013), Self-Initiated Expatriation: individual, organizational and national perspective, Routledge, New York

3. Armstrong, M. (2006), A Handbook of Human Resource Management Practice, 10th edition, Kogan Page Limited, London

24 Gold, J., Thorpe, R. (2010), Gower Handbook of Leadership and Management Development, Gower Publishing Limited, 5th edition, p. 151


51

4. Aworemi, Joshua Remi PhD (2011), An Empirical Study of the Motivational Factors of Employees in Nigeria, International Journal of Economics and Finance Vol. 3, No. 5; October 2011

5. Chandler, S., Richardson, S. (2008), 100 ways to motivate others, Book-mart Press

6. Finney, M.I. (2008), Building high-performance people and organization, Greenwood Publishing Group, USA, vol. 1, 2, 3

7. Gold, J., Thorpe, R. (2010), Gower Handbook of Leadership and Management Development, Gower Publishing Limited, 5th edition

8. Halverson, C., B. (2008), Effective Multicultural Teams: Theory and Practice: theory and practice, Springer Science + Business Media

9. Herzberg, F. (2008), One More Time How Do You Motivate Employees?, Harvard business review, january 2008

10. Levine, John M. (2011), Group Processes, Routledge, New York 11. Lunenburg, F., C. (2011), Goal-Setting Theory of Motivation,

International Journal of Management, Business and Administration, Volume 15, Number 1, 2011

12. Mathison, David L. (2011), How Real Managers In The Real World Build Real Teams: A Call For Relevance, Journal of Business & Economics Research, Volume 2, Number 1, 2011

13. Mullins, L., J. (2010), Management and organizational behaviour, Financial Times Pitman Publishing, Edinburgh

14. Pânişoară, G., Pânişoară, I.-O. (2010), Motivarea eficientă. Ghid de practică, Editura Polirom, Bucureşti

15. Robbins, S. P. (2012), The Truth About Managing People, Pearson Education, New Jersey, 3rd edition

16. Seyed, Mehdi, Mousavi, Davoudi, (2012), Social loafing as a latent factor in organization: productivity loss in group work, A Journal of Economics and Management, Vol.1 Issue 2, May 2012, ISSN 2278-629

17. Shuck, M., B. (2008), Employee Engagement: Motivating and Retaining Tomorrow’s Workforce, New Horizons in Adult Education and Human Resource Development, Volume 22, Number 1, Winter 2008

18. Tella, Adeyinka; Ayeni, C.O.; and Popoola, S.O. (2007), Work Motivation, Job Satisfaction, and Organisational Commitment of Library Personnel in Academic and Research Libraries in Oyo State,

Irina GUŢU

52

Nigeria". Library Philosophy and Practice (e-journal). Paper 118, accesat mai 2014, http://digitalcommons.unl.edu/cgi/viewcontent.cgi?article=1118&context=libphilprac

19. Whetten, David A. (2011), Developing management skills, Pearson, Pretince Hall - 8th ed., p. 351

20. Wilson, J.-R. (2007), 151 de idei eficiente pentru motivarea angajaţilor: cum să-i formezi şi să-i păstrezi pe cei mai buni, Editura Polirom, Iaşi

21. Yarnall, J. (2008), Strategic Career Management: Developing Your Talent, Elsevier, Burlington, p. 206

53

1.4. MIGRATIONS: A SOCIO-ECONOMIC PARADIGM OF OUR TIMES. COMPARATIVE OUTLOOK: BACĂU

AND VASLUI COUNTIES

MIGRAŢIILE: O PARADIGMĂ SOCIO-ECONOMICĂ A TIMPULUI NOSTRU. PRIVIRE COMPARATIVĂ: JUDEŢELE

BACĂU ŞI VASLUI

Andreea MORARU1 Roxana Florina MUNTEANU2

Abstract The complexity of this social phenomenon provides us different perspectives of

analyze and partial explanations concerning the present demographic situation that Romania is facing. Under political, economic and cultural pressure, humans react by searching and finding salvation solutions, as migration in this case, which has a long term negative impact. Even if it is often seen as an economic privilege, migration cause major changes whose cyclical effects are manifested in social, demographic and economic aspects. Therefore, migration is the indirect result of political, economic and social conjecture with worrying implications on population. These implications, already visible in Romania, denounce a demographic decline redirected on changing the population age structure.

Starting from the title of our article we can explain the research direction of this paper which aims to facilitate identifying the disagreements concerning migration realities. Macro spatial analysis of this phenomenon provides us a more clear view over the causes of migration as an integrated whole, but to highlight the motivations for migratory behavior is needed a more detailed analysis at regional, even local levels.

Through this article we intend to highlight significant differences in terms of migratory behavior in the two counties, Bacău and Vaslui. The choice of the two counties is based on the fact that we identified some differences, concerning the debut, the causes of migration and the forms of migration in these two counties named above. To prove this features that characterize each county we will use mapping method to provide a visual image of the situation.

Key words: internal migration, Bacău County, Vaslui County

1 Drd., Şcoala Doctorală de Chimie şi Ştiinţe ale Vieţii şi Pământului, Universitatea „Al. I. Cuza” Iaşi, [email protected] 2 Drd., Şcoala Doctorală de Chimie şi Ştiinţe ale Vieţii şi Pământului, Universitatea „Al. I. Cuza” Iaşi, [email protected]

Andreea MORARU, Roxana Florina MUNTEANU

54

1. Metodă şi metodologie În vederea realizării demersului ştiinţific, o primă metodă de lucru

este documentarea bibliografică pentru aprofundarea conceptului de migraţie şi identificarea impactului în ţara de origine. Pentru o analiză exhaustivă a unui fenomen este necesară o documentare riguroasă care să permită aducerea la zi a informaţiilor existente asupra fenomenului respectiv. Descrierea interpretativă a fost utilizată prin interpretarea şi critica adusă documentelor deja existente care tratează mai mult sau mai puţin această problematică. O altă metodă utilizată şi valabilă tuturor ştiinţelor este cea comparativă, folositoare pentru evidenţierea diferitelor cazuri în funcţie de gradul de migrare.

Pentru interpretarea datelor au fost utilizate metode specifice geografiei precum metoda cartografică dar şi metode pentru tranformarea datelor obţinute de la Inspectoratul Naţional de Statistică. În scopul rezolvării problematicii noastre, metodele de analiză statistică sunt necesare, având în vedere că avem de-a face cu un volum mare de date statistice. Pentru metoda cartografică au fost utilizate programele cu aplicaţie în geografia umană precum Philcarto, Adobe Illustrator, iar pentru interpretarea datelor s-a folosit programul Microsoft Excell.

Noutatea acestei examinări constă în utilizarea metodei cartografice ce permite o mai bună vizualizare a datelor la nivelul comunelor celor două judete oferind totodată si o evaluare realistă a situaţiilor analizate.

2. Introducere Principala problemă pe care o pune fenomenul migraţiei constă în

enunţarea acelor contraste puternice dintre nevoie şi motivaţie. Dacă nevoia este ceea ce se cere, ce se impune, o trebuinţă cu un caracter urgent, motivaţia are în vedere toate consideraţiile care determină pe cineva să efectueze o anumită acţiune explicându-se astfel într-o oarecare măsură declanşatorul migraţiei. Astfel raportându-ne la definiţiile de mai sus declicul acestui fenomen social vine dintr-o serie de nevoi structurate pe mai multe niveluri şi care cu timpul capătă funcţia de justificare în decizia de a migra fie pe plan intern sau extern. Dacă în perioada comunistă migraţia de la sat la oraş sau de la oraş la oraş avea directive politice acum în societatea de astăzi are la bază doar factori repulsivi diferiţi de la un individ la altul.

Această decizie nu este totuşi o rezultantă a preceptelor pecuniare ci reprezintă şi o expresie a indicatorilor sociali care au în vedere

Migrations: a socio-economic paradigm of our times

55

funcţionalitatea şi calitatea condiţiilor de viaţă. Considerată de mulţi apanajul individului spre o nouă alternativă, migraţia se subscrie tendinţelor actuale ce surprind caracterul material al societăţii contemporane. O componentă importantă ce suscită alimentarea acestei decizii este comunitatea întrucât ea măsoară asemenea unui barometru presiunea la care este supus individul odată cu accentuarea nevoilor. La nivel naţional această manifestare prezintă deosebiri ce au în vedere modalitatea de dezvoltare, începutul cât şi forma acesteia. Acest efect de modelare a comportamentelor se observă si la nivel macrosocietal prin criza demografică ce se manifestă în prezent şi în Romania. Recesiunea demografică reprezintă de fapt răspunsul societăţii la reacţia lapidară a politicului cu privire la nevoile cetăţenilor.

Odată cu alăturarea la perspectivele şi ideologiile europene s-a observat în timp o rectificare a comportamentului demografic cât şi a celui social care a avansat în cele din urmă spre îmbraţişarea unui comportament migratoriu acceptat în ultima perioada drept un mod de viaţă. Extinderea acestui comportament a determinat anual o descreştere a populaţiei fapt dovedit prin scăderea cu 14% a populaţiei de la recensământul din 2002.

Acelaşi trend a ajuns şi pe meleagurile ce multă vreme au susţinut un spor natural pozitiv comparativ cu celelalte regiuni ale ţării, respectiv judeţele din Regiunea Nord-Est. În ciuda neomogenismului prezent aici exemplificat prin influenţe istorice, factorul poziţional, formele de relief, resursele naturale, gradul de dezvoltare şi specializare industrială această poziţie a fost explicată de mulţi cercetători prin tradiţionalismul populaţiei ce aclama familii numeroase. Însă această poziţie nu a putut fi întreţinută, fiind prinsă în vâltoarea transformărilor politice, sociale şi economice care şi-au pus amprenta asupra fiecărui individ. Astfel judeţele acestei regiuni adoptă un comportament nou cu o fiabilitate incertă,dar care cu timpul se constituie într-o sursă de supravieţuire şi chiar pentru unii bunăstare.Putem spune că judeţele acestei regiuni intră într-o cursă acerbă al cărui liant este susţinut de nevoile comune fiecărui individ. Este important de menţionat că acest fenomen nu s-a manifestat ca o epidemie ci a acţionat prin filiere de rudenie, prietenie si apoi deschizându-se publicului larg.

Date fiind acestea surprindem pentru început acele diferenţe dintre judeţele Bacău şi Vaslui, unde migraţia sub toate formele ei s-a manifestat ca un rău necesar cu o multitudine de consecinţe în prezent şi viitor.


56

3. Privire analitică asupra migraţiei judeţelor Bacău şi Vaslui Pentru înţelegerea acestor diferenţe ce surprind comportamentul

migrator la nivelul celor două judeţe,Vaslui şi Bacău este imperativ să aducem în prim plan anumite caracteristici ce ţin de aspectul social, economic si demografic, dar să ţinem cont de faptul că migraţia este dificil de analizat, procesul este complex, datele sunt sărace şi teoria insuficientă aşa cum susţine şi Coleman (2008).

Integrate regiunii de Nord-Est a României, judeţele surprinse în această analiză reclamă de la bun început ruptura economică determinată de poziţia geografică şi unde partea estică a regiunii este prin tradiţie subdezvoltată faţă de cea vestică. Încă de la început remarcăm că cele două judeţe ocupă locuri diferite din punct de vedere al factorului poziţional care le separă şi le atribuie caracteristici distincte cu privire la gradul de dezvoltare economică, Bacăul considerat în linii mari parc industrial cu înclinaţie pe tehnologia informaţiei şi nu numai, iar Vasluiul cu o nerentabilitate în producţia industrială şi o pondere a populaţiei ocupate în agricultură de 51,2 %. În aceste judeţe unde populaţia rurală predomină, respectiv 56,8% în judeţul Bacău şi 58,4% în judeţul Vaslui oraşele au distribuit noutatea şi au suportat propensiunea acestui fenomen social.

Examinând realităţile din spaţiul nostru de analiză vedem că la nivelul celor două judeţe bilanţul natural cât şi bilanţul migrator se bucurau în trecut de valori pozitive tocmai datorită unui conservatorim demografic bine împământenit la nivel de regiune. Totuşi situaţia s-a schimbat în ultimii ani unde atât Bacăul cât şi Vasluiul a început să piardă un număr considerabil de locuitori prin emigrare şi prin scăderea natalităţii,dar nu la fel de accentuat însă ca în alte regiuni ale României. Aceste două judeţe se remarcă totuşi printr-o oarecare stabilitate demografică care s-a menţinut până în prezent în ciuda scăderii natalităţii la nivel national. Lipsa unor resurse naturale valoroase însă, cu precadere în judeţul Vaslui, a accentuat instabilitatea industrializării forţate din anii 70 determinând în cele din urmă falimentarea acelor întreprinderi care nu aveau randament. La nivelul judeţului Vaslui impactul acestei situaţii a declanşat o creştere a şomajului şi în acelaşi timp o intensificare a migraţiei interne sub două forme ce a durat şi durează până în prezent, una ce se axa pe întoarcerea în mediul rural a populaţiei cu origini rurale care a participat la exodul rural din anii '70 sau fie o deplasare spre alte regiuni respectiv oraşe din ţară cu un potenţial economic mai mare şi oportunităţi de angajare precum Bucureşti, Constanţa,


57

Timişoara, Braşov, Sibiu, Galaţi, Iaşi, etc. Faţă de cea internă, migraţia externă a fost slab reprezentată în anii '90 fiind identificată la nivelul oraşelor Bârlad, Vaslui şi pe spaţii restrânse în câteva localităţi din vestul judeţului.

De cealaltă parte a regiunii dezindustrializarea accentuată produsă în anii `90 a generat o migraţie puternică şi în judeţul Bacău în special pentru unele oraşe. Această cădere a fost cu atât mai gravă cu cât judeţul Bacău era în trecut unul dintre polii industriali ai Moldovei şi găzduia de la fabrici de panificaţie la unităţi de exploatare a ţiţeiului şi de la confecţii la prelucrarea lemnului, industrii ce în mare parte nu au supravieţuit însă deschiderii economice din anii ‘90. Migraţia externă puternică şi produsă mult mai timpuriu din judeţul Bacău decât în judeţul Vaslui se datorează şi catolicismului care a dus la crearea unor legături puternice între indivizi şi comunităţi, romano-catolicii fiind de fapt ”pionierii migraţiei moldoveneşti” (Dimitriu et al., 2013:103).

Datorită acestor factori favorizanţi ai migraţiei din judeţul Bacău, factori menţionaţi mai sus, bilanţul migratoriu negativ din acest judeţ este cel mai accentuat din regiunea de Nord-Est, după cum observăm în Fig. 1. Deşi mai puţin dramatică, situaţia judeţului Vaslui nu este însă de neglijat în condiţiile în care bilanţul migratoriu se menţine în ultima perioadă la valori negative, emigrarea depăşind imigrarea, lucru lesne de înţeles având în vedere slaba atractivitate a acestui judeţ cu o economie deficitară. Având în vedere categoriile de populaţie care migrează, şi ne gândim aici că e vorba în principal de populaţia tânără, viitorul acestor două judeţe este oarecum îngrijorător, abisul economic adâncindu-se alarmant. Emigrarea puternică a populaţiei nu duce la o redresarea economică pe termen lung din moment ce afectează dramatic demografia.


58

Figura 1. Bilanţul migratoriu extern, pe judeţe, în Regiunea Nord-Est a României

Migraţia internă pe localităţi arată o dinamică lesne de luat în

considerare mai ales în perioada imediat următoare căderii comunismului, când deplasările la nivel intern au crescut semnificativ. Intensitatea migraţiei interne a populaţiei este maximă în prima etapă 1990-2000, mai accentuată în judeţul Bacău şi mai discretă în judeţul Vaslui, ca mai apoi să scadă uşor, menţinându-se totuşi cu valori semnificative. Anul 1990 a reprezentat de fapt un moment excepţional, când, numeroşi băcăuani, dar şi vasluieni, hotărăsc să îşi schimbe domiciliu, urcând rata de migraţie internă.

Factorul determinant îl constituie în mod evident componenta administrativ-juridică care a facilitat posibilitatea schimbării domiciliului după ce până în 1989 imigraţia în oraşe a fost controlată de regimul comunist. Dacă în primă etapă se observă o migraţie însemnată dinspre zonele rurale ale celor două judeţe spre cele urbane, ulterior situaţia este oarecum schimbată, o parte din populaţia urbană, afectată de restructurarea economică din industrie, optând pentru viaţa în mediul rural.


59

Pierderea locurilor de muncă sau nesiguranţa acestora, costul tot mai ridicat al vieţii la oraş, dificultatea achiziţionării de locuinţe au condus la o reorientare spre rural. Această orientare a fost bineînţeles facilitată de adoptarea legii fondului funciar în 1991, unde în urma aplicării acesteia transformând mulţi locuitori ai oraşelor în proprietari ai unor loturi de pământ. În această situaţie mulţi dintre aceştia au preferat traiul la ţară unde aveau asigurate posibilităţi de supravieţuire pe termen scurt şi mediu, practicând, cea mai mare parte dintre ei, o agricultură de subzistenţă.

Deoarece populaţia care a optat pentru această deplasare din mediul urban spre rural este cu precădere populaţie peste 40 de ani şi deoarece un număr reprezentativ al populaţiei tinere din mediul rural este orientată spre marile oraşe, zona rurală înregistrează o îmbătrânire demografică puternică. Migranţii sunt, aşa cum îi numea Fargues (2006) ”potenţiali vectori pentru schimbările demografice”. La rândul său, Münz (2013) numeşte migranţii ”agenţi ai schimbării”, migranţii băcăuani şi vaslueni fiind astfel de agenţi din moment ce produc importante schimbări în numărul şi structura populaţiei, dar şi în dezvoltarea economică.

Din ceea ce putem observa din Fig. 2 cea mai intensă dinamică a populaţiei o înregistrează marile oraşe care deţin întâietate atât la numărul plecărilor cât şi la numărul stabilirilor, bilanţul migratoriu intern fiind totuşi în cazul acestora pozitiv, lucru ce nu se întâmplă şi în majoritatea localităţilor lipsite de atractivitate care pierd continuu populaţie şi în principal, aşa cum am mai precizat, populaţie tânără.


60

Figura 2. Plecări cu reşedinţa, pe comunele judeţelor Bacău şi Vaslui

În Fig. 3 se poate observa dovada care întăreşte cele expuse anterior

cu privire la transformările suferite de aceste două judeţe în decursul a două decenii şi anume intensificarea migraţiei. Totodată aceasta relevă că la


61

nivelul judeţului Bacău migraţia internă în mediul rural şi-a mentinut valori pozitive până la nivelul anului 2013 fapt explicat prin deplasarea populaţiei urbane către rural ca urmare a creşterii atractivităţii ramurei agricole sau în încercarea de a reduce din cheltuieli acolo unde membrii familiilor nu mai au un loc de muncă. La polul opus în judeţul Vaslui migraţia internă din mediul rural înregistrează valori negative ca urmare a intensificării repulsivităţii zonelor rurale cauzată de lipsa de oportunităţii oferite tinerilor care aleg calea străinătăţii.

Figura 3. Stabiliri de reşedinţă, pe comunele judeţelor Bacău şi Vaslui


62

Toate aceste deplasări în defavoarea judeţelor în discuţie contribuie alături de natalitate şi mortalitate la o scădere semnificativă a populaţiei, scădere mult mai acentuată în prima etapă postcomunistă. Dincolo de aspectele pragmatice ce se desprind din efectele migraţiei, atât internă cât şi externă populaţia celor două judeţe aflate sub lupă se află în scădere, chiar dacă minoră aceasta permite în timp o serie de consecinţe ce implică fluxurile umane tinere şi adulte. Comparativ cu judeţul Bacău scăderea populaţiei judeţului Vaslui se produce însă într-un mod mult mai alarmant şi aceasta mai ales datorită bilanţului migratoriu intern şi bilanţului natural ambele cu valori negative în ultimii ani.

Figura 4. Populaţia totală pe comunele judeţelor Bacău şi Vaslui


63

Această scădere a populaţiei îşi găseşte o explicaţie şi în încetinirea migraţiei rurale de la ultimul recensământ din anul 2002 care a fost înlocuită cu migraţia externă din centrele urbane precum şi din comunele aflate în aproximitatea acestora (Muntenii de Sus, Iveşti, Zorleni, Iana, etc.). Dacă la nivelul judeţului Bacău migraţia externă a fost impulsionată de liantul religios în judeţul Vaslui a avut drept scenă de desfăşurare comunitatea prin exemplificarea acelor indivizi care au reuşit să emigreze. Tradiţionalul a fost pus „în faţa schimbărilor şi de abandon a unei societăţi în care nu îşi găsesc locul pe care şi l-ar dori” (Voicu, 2004, p. 2) , iar la recensământul din octombrie 2011, amploarea fenomenului în judeţul Vaslui a fost evident când s-au recenzat 415 694 locuitori, din care 20195 erau plecaţi pe o perioadă îndelungată (adică aproape 5%, majoritatea tineri), la care se adăugau 5724 plecaţi temporar. Rezultatele recensământului din 2011 evidenţiază o dimensiune neaşteptat de mare a migraţiei externe. Având în vedere aceste date suntem în măsură să afimăm că tentaţia migraţiei s-a extins, iar cele două medii prezintă din ce în ce mai multe similitudini, iar plecarea tinerilor contribuie la destabilizarea factorilor demografici de care un stat depinde (Horvath, 2008).

Deruta socială şi economică acaparează individul, familiile, iar migraţia odată încercată determină creanţe întrucât capitalul uman calificat şi necalificat este pus în faţa inevitabilului de a-şi asigura traiul. Empirismul analizei de faţă este susţinut de datele statistice care transpuse pe suport cartografic dezvăluie deficienţe, incertitudini şi o multitudine de simptome la nivelul actorilor sociali participanţi la această mişcare cât şi la nivel teritorial de unde aleg să emigreze.

4. Concluzii Folosind metoda cartografică am putut da viaţă acelor numere ce

reprezintă capitalul uman important pe care regiunile României şi implicit judeţele Bacău şi Vaslui îl pierd în favoarea migraţiei. Evident în realitate toate aceste pierderi sunt un beneficiu dacă este să luăm în considerare starea economiei confruntată cu o ofertă insuficientă pentru o cerere mare. Dacă ar fi să ne racordăm la realităţile din lumea concretă migraţia externă în special este văzută ca o supapă pentru populaţia mai puţin calificată, iar pentru cei calificaţi o măsură inevitabilă.

Un alt aspect care atrage atenţia în analiza de faţă se opreşte asupra mediului rural din cele două judeţe de unde anual tinerii pleacă în căutarea


64

unui nou loc de muncă lăsând în urmă copii, familia şi tot ce deţineau până în momentul plecării, uneori întorcându-se iar alteori aceste plecări finalizându-se cu reunirea familiei în regiunea de destinaţie.

Asemeni efectului placebo, migraţia externă a început să prindă contur si la nivelul celor două judeţe, dar administrarea acestui fenomen a avut frâie separate. În Moldova, debutul migraţiei externe s-a produs în judeţul Bacău, populaţia acestuia fiind adeseori numită ”pionier al migraţiei” moldoveneşti. Prin intermediul populaţiei ieşene, acest fenomen s-a extins rapid şi asupra populaţiei din judeţul Vaslui care avea deja o experinţă în migraţia internă, deschiderea spre exterior fiind astfel mai tardivă decât în cazul judeţului Bacău.

În cercetarea noastră iese în evidenţă judeţul Vaslui a cărui migraţie se datorează în linii mari, aşa cum am evidenţiat anterior, necesităţii găsirii unor soluţii de redresare economică, populaţia răspunzând prin a opta pentru migraţie, dar şi proximităţii judeţului Bacău, proximitate ce a influenţat această opţiune a populaţiei vasluiene. Bineînţeles că opţiunea populaţiei nu poate fi considerată strict o soluţie sau o accentuare a problemei deja prezente din moment ce migrarea, cu toate faţetele sale, are atât consecinţe negative cât şi pozitive, consecinţe ce în linii mari au fost menţionate în acest studiu.

Bibliografie 1. Coleman, D., 2008, The demographic effects of international

migration in Europe, Oxford Review of Economic Policy, Volume 24, Number 3, p 452–476Dumont, A. (1890/1990). Depopulation et civilisation: étude démographique. Paris: Economica

2. Dimitriu, R., Muntele, I., Marcu, S., Dimitriu, A., 2013, Migraţiile internaţionale ale populaţiei din Moldova, Editura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi

3. Fargues, P., 2006, The demographic benefits of international migration: a hypothesis and its application to Middle Eastern and North African countries, In C. Ozden & M. Schiff (eds), International Migration, Economic Development and Policy, World Bank and Palgrave Macmillian, Washington DC.

4. Horvath, I., 2008, The culture of migration of rural Romanian youth, în Journal of Ethnic an Migration Studies, vol 34, nr. 5, Londra


65

5. Müns, R., 2013, Demography and migration: an outlook for the 21st century, Migration Policy Institute, Policy Brief, no. 4, Washington, 1-13

6. Sandu, D., 2003, Sociologia tranziţiei. Valori şi tipuri sociale în Romania, Bucureşti, Editura Staff

7. Voicu, B., 2004, Resurse, valori, strategii de viaţă. Spaţii sociale de alegere în tranziţie (teză dedoctorat; coordonator: Dumitru Sandu), Bucureşti

8. http://www.vaslui.insse.ro/main.php?lang=fr&pageid=594 9. http://www.bacau.insse.ro/main.php?lang=fr&pageid=473

67

1.5. PROBLEMS AND SOLUTIONS IN THE PROCESS OF MOTIVATING THE EMPLOYEES

PROBLEME ŞI SOLUŢII ÎN PROCESUL DE MOTIVARE A

SALARIAŢILOR

Valentina POSTOLACHI1

„Orice aspect din activitatea unei firme este determinat de competenţă, motivaţie şi eficienţă în organizarea personalului. Dintre toate sarcinile managementului, conducerea componentei umane este

cea mai importantă deoarece de ea depinde cât de bine este realizat totul într-o organizaţie.” Rensis Likert

Abstract The transition to a democratic society depends largely on changing attitudes and

behavior, on new attitudes, on the introduction and use of new methods and principles, which are accompanied by new forms of labor motivation. The emergence of new needs and individual values increases the role of the human factor which becomes decisive and strategic in the same time, because an institution will work efficiently only when the human potential will be effectively motivated.

Key words: motivation, human resources, value, human potential

1. Introducere “Muntele şi omul – spune Shakespeare – se aseamănă, dar cu

deosebirea că de unde prin munte pămîntul tinde spre cer, prin om cerul coboară pe pămînt”.

Într-adevăr, omul reprezintă creaţia supremă a lumii, de aceea lămurirea naturii şi condiţiei sale de existenţă în lume a constituit problema cea mai de seamă din toate timpurile. Structura şi comportamentul persoanei umane nu poate fi înţeleasă fără infrastructura biologică pe care ea se clădeşte şi fără suprastructura socială, în care ea se integrează.

Datorită acestei viziuni, resursele umane sunt privite de către managementul întreprinderilor moderne drept una din cele mai importante investiţii, iar capitalul uman devenind astfel, o resursă strategică a unui agent economic.

Motivarea resurselor umane în sens larg rezidă în ansamblul de decizii şi acţiuni prin care se determină angajaţii firmei să contribuie direct 1 Conf. univ. dr., Universitatea de Stat din Moldova, Chişinău, Republica Moldova, [email protected]

Valentina POSTOLACHI

68

şi indirect la realizarea de funcţionalităţi şi performanţe de ansamblu superioare, pe baza corelării intereselor acestora în abordarea şi realizarea obiectivelor organizaţiei şi ale subsistemelor sale.

,,Cum putem să motivăm cât mai bine?” este una dintre marile întrebări cu care se confruntă managementul la toate nivelurile. De rezolvarea acestei probleme depinde productivitatea şi succesul întreprinderii. Motivarea profesională poate fi abordată dintr-o dublă perspectivă: prima – din perspectiva managerială şi a doua - din perspectiva angajatului, iată de ce accentul pus pe o motivare eficientă şi echilibrată vor aduce rezultate palpabile oricărui agent economic.

Problema motivării eficiente este foarte actuală, aceasta determină importanţa menţinerii unui sistem de management eficient, bazat pe persoane motivate, care la rândul lor îi pot motiva pe cei din jurul lor.

O politică eficientă în domeniul salarizării este necesar, în primul rînd, să se înscrie în politica de ansamblu a organizaţiei şi să răspundă, pe de o parte, cerinţelor generale, obiective ale creşterii eficienţei activităţii desfăşurate iar pe de altă parte, să asigure accentuarea cointeresării angajaţilor nu numai pentru realizarea de performanţe individuale, ci în deosebi pentru un aport sporit la performanţa globală a întreprinderii pe termen mediu sau lung.

Asemenea oricărui sistem sau oricărei instituţii juridice, sistemul de salarizare are propriile sale principii care constituie adevărate repere în aplicarea şi interpretarea legislaţiei în domeniu. Deci elaborarea oricărui sistem de salarizare trebuie să aibă în vedere următoarele principii generale:

▪ formarea salariului este supusă mecanismelor pieţei şi implicării agenţilor economico-sociali;

▪ principiul negocierii salariului; ▪ principiul existenţei salariului minim sau al salarizării în condiţii de

protecţie socială; ▪ la muncă egală, salariu egal; ▪ principiul salarizării după cantitatea muncii; ▪ principiul salarizării în raport cu pregătirea, calificarea şi

competenţa profesională; ▪ principiul salarizării după calitatea muncii; ▪ principiul salarizării în funcţie de condiţiile de muncă; ▪ principiul descentralizării salarizării şi a liberalizării salariului; ▪ caracterul confidenţial al salariului.

Problems and solutions in the process of motivating the employees

69

Interesul tot mai mare pentru o politică salarială eficientă izvorăşte din convingerea tot mai evidentă a economiştilor şi a altor specialişti în domeniul resurselor umane că remuneraţia este nu numai o consecinţă, ci şi o premisă a unei activităţi economico-sociale eficiente.

În acest sens, concluzia practică ce s-a impus pe plan mondial este că politica salarială, judicios elaborată şi perfect armonizată cu politica generală a întreprinderii, este de natură să stimuleze creşterea eficienţei economice mai mult decăt să o afecteze.

Salarizarea este componenta centrală a sistemului de recompense. Salariile acordate trebuie să fie corelate cu productivitatea muncii, şi anume creşterile fondului de salarii trebuie să se situeze, ca ritm, în urma creşterii productivităţii.

Există mai multe forme de salarii şi anume: salariu de bază sau tarifar (salariu în acord direct, salariu în acord progresiv şi salariu în regie), salariu nominal (suma de bani în care se exprimă), salariu real (cantitatea de bunuri şi servicii ce pot fi cumpărate cu suma primită) şi salariu minim (este stabilit de către Guvern şi reprezintă o componentă a protecţiei sociale.

Proiectarea sistemului de salarizare implică realizarea corelaţiei dintre mărimea salariului şi dificultatea postului. Într-o organizaţie posturile se grupează pe clase sau grade, în raport cu numărul de puncte aferente fiecărui post. Pentru fiecare grad există un nivel minim şi unul maxim de salarizare.

Sporurile salariale joacă un rol dinamizator, fiind aplicate pentru a stimula prestaţia angajaţilor, în anumite condiţii de mediu de muncă, efort deosebit, vechime, activităţi în afara programului normal.

Stimulentele realizează o corelaţie pozitivă între recompensă şi productivitate şi au rolul de a impulsiona creşterea performanţelor. Sistemul de stimulare a angajaţilor este al doilea ca importanţă după sistemul de salarizare şi este structurat pe trei niveluri: stimularea individuală, stimularea de grup şi stimularea la nivelul organizaţiei.

Stimulentele individuale asigură o legătură directă între performanţele fiecărui angajat şi recompensele ce le obţin. Se cunosc mai multe forme de stimulare şi anume: premiile, comisioanele şi participarea la profit.

Premiile se acordă angajaţilor pentru activităţi şi rezultate deosebite ce se reflectă în profituri suplimentare sau pentru rezolvarea unor probleme dificile.


70

Comisionul reprezintă venitul unui angajat rezultat ca procent din vînzări. Există două forme de aplicare a acestui stimulent, astfel: comisionul direct şi salariul plus comisionul.

Stimulentele de grup promovează cooperarea şi efortul comun pentru obţinerea anumitor rezultate. Formele de stimulare individuale se pot extinde la nivelul grupului.

Stimularea la nivelul organizaţiei vizează toţi angajaţii şi se caracterizează prin participarea la profit a angajaţilor, obţinerea de acţiuni preferenţiale, repartiţii de venituri anuale etc.

Participarea la profit reprezintă sumele de bani obţinute de către angajaţi, ca procente din profit, în funcţie de contribuţia la rezultatele organizaţiei.

Recompensele indirecte vizează facilităţile oferite personalului, atît pe perioada angajării, cît şi după aceea. Ele derivă din calitatea de angajat, sau de fost angajat.

Facilităţile reprezintă acele avantaje de care un angajat poate beneficia şi se pot concretiza în: produse şi servicii din profilul organizaţiei acordate gratuit sau la un preţ redus, facilităţi pentru petrecerea timpului liber.

Programele de protecţie socială a angajaţilor vizează asistenţa medicală gratuită, plata concediului medical, acordarea de mese gratuite angajaţilor, subvenţionarea mesei la cantină, echipament de protecţie gratuit sau la un preţ redus, alimentaţie de protecţie pentru o anumită categorie de angajaţi etc.

Plăţile pentru timpul nelucrat sunt generate de nevoia angajaţilor pentru refacerea capacităţii de muncă şi se regăsesc sub diverse forme: plăţi aferente programelor reduse de muncă, plăţi pentru sărbătorile legale, plăţi aferente concediului de odihnă etc.

La nivel microeconomic politica salarială constituie parte intrinsecă a strategiei firmei care implică o latură internă şi una externă deoarece vizează:

▪ modelarea şi susţinerea prin salariu a raporturilor de muncă din interiorul întreprinderii, respectiv a raportului dintre conţinutul muncii desfăşurate şi modalităţile de plată;

▪ anumită “aliniere” realizată prin mecanismele de piaţă între nivelul şi structura salariilor plătite şi cele practicate de alte firme cel puţin pentru profesiile sau meseriile de bază.


71

2. Politica motivării – element strategic în dezvoltarea afacerilor

Politica în domeniul motivării muncii constituie un factor indispensabil în construcţia şi estimarea transformărilor ce au loc în activitatea economică. Arhitectura sistemului de recompensare este, la un nivel al ocupării, un element determinant al echilibrului economiei moderne, iar pentru agenţii economici reprezintă o condiţie esenţială a viabilităţii lor.

Politica motivării, ca instrument concret de ajustare a cererii şi ofertei de muncă, trebuie să răspundă concomitent şi unor cerinţe:

▪ în primul rând, este necesar să stimuleze creşterea productivităţii muncii, acţionând deopotrivă ca mijloc de reglementare a partajului în interiorul firmei, a profitului obţinut, prin aceasta îndeplinindu-şi concomitent şi rolul de stabilizare macroeconomică;

▪ în al doilea rând, să fie rezultatul şi, totodată să asigure concentrarea intereselor agenţilor economici sau grupurilor de agenţi economici, a partenerilor sociali, atât sub aspectul recompensării (participării la muncă), cât şi pentru stimularea rentabilizării şi sporirea producţiei, inclusiv a surselor necesare pentru reinvestire şi dezvoltare.

Transformarea şi adaptarea factorului uman la cerinţele economiei de piaţă moderne este un proces de durată, pe drept cuvânt, cea mai delicată şi dificilă latură a tranziţiei, iar sensibilizarea şi cointeresarea factorului uman pentru schimbarea ca sarcină cea mai complexă, oricând se poate ghîndi. Pîrghia motivării, va reprezenta unul din pilonii de bază, instrumentarea sa influenţând direct credibilitatea şi crearea condiţiilor desfăşurării afacerilor în noile condiţii a economiei de piaţă.

Metodele de motivare însă nu rezolvă problema motivarii, ele sunt doar măsuri auxiliare. Combinarea lor corectă pentru a asigura un echilibru în care efectul general să fie într-atât de pozitiv, încât să satisfacă toti lucratorii trebuie să devină scopul fiecărei întreprinderi. Totodata, trebuie să se ţină cont că ceea ce-l motivează pe om astăzi, miîne poate să devinî firesc, banal şi să nu mai prezinte interes.

Din practica internaţională, spre exemplu, pentru managerii scandinavi (Norvegia, Suedia, Danemarca) cea mai importantă sarcină constă în selecţia personalului, antrenarea, motivarea şi stimularea acestuia la realizarea obiectivelor organizaţiei. Ei consideră că factorul uman este mult mai important decât tehnologia şi sunt orientaţi către societate mai mult decât managerii americani. Un rol important revine culturii scandinave


72

în ceea ce priveşte munca – locuitorii acestor ţări se bucură de viaţă la locul de muncă şi în afara acestuia.

De asemenea, companiile japoneze îşi asumă cheltuielile pentru serviciile medicale, prestate lucrătorilor şi a familiilor acestora. Casele de locuit sunt puse la dispoziţia lor la un preţ redus. În caz dacă numărul acestor case este insuficient, compania se străduie să le închirieze la un preţ obişnuit şi să le dea în arendă lucrătorilor săi la un preţ mult mai mic. Dacă angajatul are nevoie de a procura o locuinţă, el poate beneficia de un credit din partea companiei. Deoarece ratele dobânzilor la băncile comerciale sunt ridicate compania singură solicită credit de la bancă şi îl pune la dispoziţia salariaţilor săi cu o dobândă mai redusă (4% - 6%), asigurând în acelaşi timp rambursarea creditului.

Două tipuri sunt relevante pe piaţa forţei de muncă, efectele salariilor minime şi ale tredistribuirii veniturilor şi stimulentelor, care influenţează angajarea forţei de muncă. Cu referinţă la salariul minim şi redistribuirea venitului problema stimulentului fundamental o reprezintă contradicţia dintre eficienţa economică şi repartizarea venitului. Un obiectiv major al reformei vizează stabilirea dimensiunii salariilor în cadrul pieţei pe criterii de eficienţă. Unul din rezultate a fost extinderea repartizării venitului. Într-o perioada când salariile înregistrau scăderi în unele state, totuşi, acest fapt poate să accentueze în mare măsură sărăcia. Investiţia poate îmbină una din cele două forme:

▪ executivul poate interveni în procesul de stabilire a nivelului salariului, în modul cel mai evident prin impunerea unui nivel minim al salariului, sau

▪ el poate propune spre aprobare un sistem de redistribuire a venitului.

Politicile veniturilor şi îndeosebi protecţia salariului minim au fost importante în primii ani de tranziţie la economia de piaţă. Şi totuşi, menţinerea unui salariu minim stabilit de guvern vizează în mod evident principiul determinării de către piaţă a cuantumurilor salariale. În ţările înalt industrializate, legislaţia privind salariul minim pretinde a fi considerată mai degrabă ca o modalitate de pregătire a angajaţilor neorganizaţi sau ocazionali decât un important instrument de combatere a sărăciei. Aceste considerente sugerează că „…pe măsură ce economia începe să se redreseze salariul minim trebuie abolit sau, cel puţin, amploarea folosului lui trebuie considerabil redusă”.


73

Spre regret, în condiţiile Republicii Moldova, se schimbă foarte des regulile de joc, iar angajatorii nu reuşesc să se adapteze la noile condiţii.

Timp de trei ani, angajatorii, potrivit Legii Bugetului aveau posibilitatea să acorde diferite facilităţi salariaţilor din profotul obţinut, iar impoziul pe profit avea taxa zero. Începând cu 1 ianuarie 2014, a fost reintrodus impozitul pe profit de 12%.

Ţinând cont de cerinţele pieţei muncii îmbunătăţirea stimulentelor, nu este altceva, decât, acordarea salariaţilor şi patronilor stimulente, menite să motiveze cât mai bine forţa de muncă. Teoretic vorbind, luând ca premisă proprietatea privată, concurenţa perfectă de mărfuri şi de factori, informarea completă şi in absenţa completă şi în absenţa factorilor din afara organizaţiei, salariile stabilite de forţele pieţei de muncă ar aloca resursele de muncă în mod eficient în sens static, şi de asemenea ar asigura stimulentele corecte pentru investiţii în educaţie, pregătire profesională şi mobilitatea locurilor de muncă.

În pieţele concurenţiale, agenţii economici care-şi investesc profitul, acordă salarii care acoperă valoarea marjei, a ceea ce produce. Din partea ofertei, salariile determinate de piaţă trebuie, de aceea, să ofere salariaţilor stimulente corespunzătoare pentru a depune eforturi şi a obţine calificări, să-şi asume responsabilităţi şi să poată migra prin întreprinderi, ocupaţii, domenii ţi localităţi. Sub un aspect mai general, o piaţă concurenţială ar trebui să ofere persoanelor stimulente corecte pentru crearea de acţiuni antreprenoriale, să poată activa pe cont propriu şi să-şi asume anumite riscuri

3. Concluzii Rensis Likert spune că „Dintre toate sarcinile managementului,

conducerea componentei umane este cea mai importantă deoarece de ea depinde cît de bine este realizat totul într-o organizaţie.”

Oamenii reprezintă o resursă cheie, vitală, de azi şi de mîine, a tuturor organizaţiilor care asigură supravieţuirea, dezvoltarea şi succesul competiţional al acestora.

Eficacitatea utilizării tuturor celorlalte resurse aflate la dispoziţia unei organizaţii depinde într-o măsură din ce în ce mai mare de eficacitatea folosirii resurselor umane.

Managementul eficient al resurselor umane este esenţial pentru succesul întreprinderii. Atunci cînd resursele umane sunt neglijate sau


74

conduse necorespunzător, organizaţia încetează de a mai fi prosperă şi poate chiar să regreseze.

Cea mai dificilă problemă pentru reuşita unei organizaţii în etapa de tranziţie este propria ei schimbare. Politica de schimbare este un proces complex de ajustare structurală ţinînd seama de mediul socio-economic, cultural, politic, educativ, legislativ, tradiţional, în continuă modificare. Aceste schimbări pot fi asigurate numai de un management performant al resurselor umane, prin motivarea eficientă a resurselor umane, precum şi de a obţine un comportament cît mai considerabil al personalului. Comportamentul uman este influenţat în cea mai mare parte de motivaţie, care este caracterizat prin intensitate, orientare şi persistenţă în îndeplinirea sarcinilor.

Baza motivării este constituită din nevoile individului care nu sunt satisfăcute şi care îi activează comportamentul. Necesităţile explică de ce individul acţionează, dar nu şi de ce adoptă un anumit comportament. Nevoile individului sunt principalele elemente care activează comportamentul în muncă.

Oamenii sunt mai susceptibili să se simtă motivaţi, dacă muncesc într-un mediu în care sunt preţuiţi pentru ceea ce sunt şi ceea ce fac. Trebuie recunoscută necesitatea unei munci care să le ofere angajaţilor mijloace prin care îşi pot atinge scopurile, un grad rezonabil de autonomie şi posibilităţi de fructificare a aptitudinilor şi competenţelor proprii.

Bibliografie 1. Prodan Adriana, Managementul de succes. Motivaţie şi

comportament, Iaşi, Polirom, 1999 2. Manolescu Aurel, Managementul resurselor umane, ediţia a III-a,

Bucureşti, Editura Economică, 2001 3. Georgescu Toma, Caraiani Gheorghe, Managementul afacerii,

Bucureşti, Sylvi, 2002 4. Stepher P. Robbins, Adevărul şi numai adevărul despre

managementul personalului, Meteor Press, Bucureşti 2006

75

1.6. EVOLUTIONS ON THE LABOUR MARKET: CHALLENGES FOR SUSTAINABLE SOCIO-ECONOMIC

POLICIES IN MOLDOVA

EVOLUŢII PE PIAŢA MUNCII – PROVOCĂRI PENTRU POLITICILE SOCIO-ECONOMICE DURABILE ÎN REPUBLICA

MOLDOVA

Galina SAVELIEVA1 Svetlana ZAHAROV2

Abstract The evaluation of the main indicators of labour market development over a 20

year period have presented in this paper, two main stages, especially the formation of conducted policies and the relationship between the labour market and socio-economic development of the country are highlighted. The main purpose is to identify opportunities to improve the situation on the labour market and ensuring stable socio-economic development of the country. The recommendations on the possibilities of overcoming the negative processes in the labour market, more effictive use of labour force, improving the quality of human resources as a basis for the further socio-economic development of the country were elaborated on the results of analysis. These recommendations will as a basis for perfecting of the conducted policies and the elaboration of the normative-legislative documents in the field of human resources development and the management of labour market.

Key words: labour market, labour force, employment, unemployment, state policy, evaluation

Situaţia pieţei muncii paralel cu piaţa mărfurilor şi piaţa capitalului în mare măsură determină starea economică a ţării şi, fiind după sensul piaţa forţei de muncă, acestă se află sub influenţă mai multor factorilor obiectivi şi subiectivi. În acelaşi timp, evoluţiile contradictorii de dezvoltare ale economiei naţionale şi a pieţei forţei de muncă nu pot fi explicate pe deplin fără de a se ţine cont şi evoluţia indicatorilor demografici. Piaţa muncii nu există de sinestătător şi diminuarea numărului populaţiei şi, în special, a populaţiei ocupate paralel cu excedentul populaţiei inactive, subocuparea,

1 Conf. univ. dr.; cercetător, şef adjunct, Centrul de Cercetări Demografice, Institutul Naţional de Cercetări Economice, Academia de Ştiinţe a Moldovei, Republica Moldova 2 Cercet. şt., Centrul de Cercetări Demografice, Institutul Naţional de Cercetări Economice, Academia de Ştiinţe a Moldovei, Republica Moldova, [email protected]

Galina SAVELIEVA, Svetlana ZAHAROV

76

sporirea speranţei de viaţă şi faptul existenţei a declinului natalităţii, îmbătrînirea demografică, fluxurile migraţionale continuă etc. au impact şi asupra acestei pieţe. Descreşterea populaţiei (pentru anii 2000-2012 numărul populaţiei s-a micşorat mai mult de 90 mii pers., ratele anuale de micşorare au constituit cca 0,2%), şi, în special, modificarea structurii populaţiei după vîrste, sporirea speranţei de viaţă, numărul decedaţilor care este în diminuare relativ de stabil, iar numărul celor născuţi nu asigură nici o reproducerea simplă a populaţiei – toate acestea nu va asigura şi piaţa viitoare a forţei de muncă. Deci, situaţia demografică se reflectă negativ asupra potenţialului forţei de muncă disponibil, avînd tendinţă de diminuare a şanselor de dezvoltare durabilă a acesteia. Mai mult de atît, ţinînd cont de faptul că populaţia ţării îmbătrîneşte şi procesul de îmbătrînire deja a căpătat caracterul ireversibil, situaţia demografică complicată constituie un factor obiectiv ce are impactul negativ asupra pieţei forţei de muncă: în a.2012 fiecare al şaptelea locuitor a fost în vîrstă de 60 ani şi peste, numărul cărora a depăşit de 1,4 ori numărul copiilor în vîrstă pînă la 15 ani. În acest an coeficientul de îmbătrînire populaţiei în Republica Moldova a constituit 15,3% comparativ cu 14,8% în anul 2011, circa 15,8% din populaţia rurală a depăşit vîrsta de 60 ani şi peste, iar în totalul populaţiei feminine rurale ponderea femeilor vîrstnice a fost de 18,7%. Totodată, a fost accentuată tendinţa de creştere a populaţiei în vîrstă de 80 ani şi peste, care în mediu pe ţară a constituit 2,2%. Pe parcursul a.a.2000-2012 populaţia în vîrstă de 0-14 ani s-a micşorat cu 1/3 sau cu 293 mii pers., iar în vîrstă de 60 ani şi peste s-a majorat cu 48 mii pers. sau cu 9,7%.

Graţie politicilor sociale promovate şi îmbunătăţirii situaţiei economice, începînd cu anul 2003 a fost înregistrată sporirea procesului de natalitate, totodată acest fapt nu dă posibilitatea de a face unele concluzii pozitive asupra perspectivelor de dezvoltare a pieţei forţei de muncă avînd în vedere completarea acesteia cu populaţia în vîrstă aptă de muncă. Această se explică prin faptul generaţiei puţin numeroase a născuţilor din perioada anilor 18-20 ani în urmă, precum şi supramortalităţii populaţiei masculine în vîrstă aptă de muncă. La rînd cu celelalte ţări europene, În Republica Moldova se observă o tendinţă negativă a fertilităţii: Rata totală de fertilitate constituie 1,28‰ şi nu este o mărime necesară pentru o înlocuire simplă a generaţiei părinţelor de către copiilor (trebuie să aibă valoarea 2,2). De asemenea şi mortalitatea introduce aportul său la îmbătrînirea populaţiei, care subînţelege două condiţii – mai multe persoane trăiesc pînă la vîrste

Evolutions on the labour market: challenges for sustainable socio-economic policies

77

mai mari şi speranţa de viaţă este în creştere în aceste vîrste. Totodată, durata medie de viaţă nu a crescut substanţial în ultimul deceniu şi a rămas comparativ scăzută în contextul european. Astfel, reieşind din cele menţionate, intrările pe piaţa muncii implică un interval larg de vîrste ceea ce şi se determină specificul formării forţei de muncă. Într-adevăr, toate aceste evenimente au impactul esenţial asupra formării resurselor de muncă, inclusiv calitatea şi competitivitatea acestora şi constituie o provocare pentru promovarea politicilor socio-economice respective.

Evoluţia neadecvată a indicatorilor specifici pieţei forţei de muncă în contextul tendinţelor favorabile de creştere economică, a fost determinată de impactul din factorii atît obiectivi cît şi subiectivi printre care cele mai relevanţi sunt de structura tradiţională de ocupare şi schimbările acesteia în procesul tranziţiei la economia de piaţă, funcţionalitatea imperfectă a pieţei forţei de muncă (adaptarea forţei de muncă la noile condiţii de piaţă şi schimbarea atitudinii faţă de muncă, perfecţionarea managementului şi aplicarea metodelor noi în domeniu, formarea cererii şi ofertei forţei de muncă etc.), amplasarea forţei de muncă în aspect teritorial (excesul ofertei forţei de muncă în unele localităţi cu densitatea populaţiei înaltă şi lipsa acesteia în alte localităţi ce contribuie la utilizarea ineficientă a forţei de muncă), formularea ineficientă a obiectivelor programelor în domeniul ocupării forţei de muncă, inclusiv ce se referă la crearea locurilor noi de muncă, precum şi această se referă la sistemul actual de salarizare (salariul şi-a pierdut funcţia de motivare, de reproducere a costului forţei de muncă în condiţiile economiei de piaţă).

Piaţa forţei de muncă şi resursele de muncă sunt factori esenţiali pentru dezvoltarea economică, de aceea teoriile şi modelele de creştere economică se includ ca componente importante integrante a capitalului uman (modelele a lui Cobb-Douglas, Solow, Romer, etc.). În rîndul său, creşterea economică reprezintă obiectivul cel mai principal al politicilor socio-economice ale statului, ceea ce se datorează faptului, că majorarea PIB-ul real duce la minimizarea costurilor de producţie, creşterea nivelului de trai al populaţiei, dezvoltarea noilor nevoi şi creşterea nivelului de satisfacere a acestora, facilitarea soluţionării altor probleme interne şi externe a statului, ceea ce au impact atît asupra dezvoltării capitalului uman cît şi raporturilor de muncă.

În perioada tranziţiei la economia de piaţă raporturile de muncă au fost în formare, avînd după sine atît elementele şi mecanismele moştenite


78

ale economiei socialiste, cît şi unele elemente noi ce sunt specifice economiei de piaţă. Situaţia în cauză a contribuit la apariţia unor dezechilibre în domeniu, inclusiv creşterea şomajului, utilizarea ineficientă a forţei de muncă, reducerea salariilor şi nivelul acestora destul de mic comparativ cu cele în ţările vecine, înrăutăţirea protecţiei sociale a angajaţilor pe piaţa forţei de muncă. Totodată, în procesul efectuării reformelor în sectorul real al economiei managerii întreprinderilor mari au preferat de a păstra personalul care deja a avut competenţele profesionale şi în loc de disponibilizare în masă ei să se utilizeze forme de subocupare, concedii forţate fără plată sau cu menţinerea parţială a salariului. Concomitent, datoriile enorme la salariile ce au apărut în perioada de referinţă încă, în mare măsură, au contribuit la existenţa riscurilor de sărăcie a populaţiei ocupate şi, ca rezultat, la accelerarea fluxurilor migraţionale.

Primul val de reducere a populaţiei ocupate a fost legat de instabilitatea economică din cauza pierderii relaţiilor comerciale tradiţionale graţie destrămării Uniunii Sovietice şi separării celei mai industrializate părţi ale ţării (Transnistria). Astfel, în perioada 1990-1999 numărul populaţiei economic active a scăzut cu 18,8% şi a populaţiei ocupate, respectiv, cu 27,8%. De asemenea, în perioada colapsului economic 1992-1999 a fost înregistrată majorarea restanţelor la salarii, care către anul 1999 a crescut cu 34,5 ori. Rata şomajului înregistrat oficial s-a majorat de la 0,1% (a.1992) pînă la 2,3% (a.1999).

Creşterea anuală a PIB-ului, înregistrată începînd cu anul 2000, a fost vizibilă deja începînd cu anul 2001, cînd PIB-ul a atins 47% a nivelului anului 1989 (practic, cel mai jos nivel al tuturor ţărilor în tranziţie). În perioada 2000-2013 descreşterea PIB-ului a fost în anul 2009 din motivul crizei economico-financiare şi în anul 2012 din cauza, în primul rînd, a problemelor financiare din ţările europene, ceea ce a reflectat asupra cererii externe şi interne la produsele fabricate în ţară, modificînd structura PIB-ului şi, în al doilea rînd, a condiţiilor meteorologice extrem de nefavorabile ceea ce a afectat drastic sectorul agricol. De asemenea, activitatea investiţională a fost destul de pasivă şi această a contribuit la producerea industrială mai puţină, avînd un efect negativ ulterior atît asupra serviciilor de transport cît şi asupra comerţului interior. Totodată, în perioada de referinţă s-au înregistrat majorarea anuală a salariului nominal mediu lunar al unui angajat în economia şi micşorarea populaţiei ocupate (Figura 1).


79

Figura 1. Evoluţia unor indicatori macroeonomici, 2000-2013, în %, faţă de anul precedent

106,1 107,8 106,6 107,4 107,5104,8

107,8

94,0

107,1106,8

99,3

108,9

100,0 101,0

99,297,0100,499,0

101,3

90,1

99,0100,2

102,397,7102,696,5

97,099,7

80

90

100

110

120

130

140

150

2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013

%

Indicii volumului fizic ai produsului internet brut în % faţă de anul precedentPopulaţia ocupată, anul precedent = 100 % Salariul mediu lunar nominal al unui salariat în economie, anul precedent =100 %Productivitatea totală a muncii în % faţă de anul precedent

Sursa: BNS, www.statistica.md Necătînd la relansarea proceselor socio-economice şi îmbunătăţirea

indicatorilor economici şi sociali, inclusiv creşterea anuală a PIB în medie cu 3,8% în perioada ultimilor 8 ani, ocuparea forţei de muncă a fost permanent o problemă majoră. Schimbările, restructurările şi alte procese ce au loc în economia naţională s-au reflectat asupra structurii populaţiei ocupate pe tipuri de activităţi economice Astfel, ponderea populaţiei ocupate în „Agricultură, economia vînatului şi silvicultură” fiind 50,6% în anul 2000 s-a redus către anul 2013 pînă la 28,8% cau cu 21,8 p.p. Învers, în această perioadă s-a majorat ponderea populaţiei ocupate în sfera serviciilor de la 35,9% pînă la 53,6% sau cu 17,7%, precum şi în domeniul construcţiiilor, respectiv, de la 2,9% pînă la 5,5% sau cu 2,6%. Caracteristica repartizării populaţiei ocupate pe tipuri de activităţi economice este reflectată în Figura 2.


80

Figura 2. Caracteristica repartizării populaţiei ocupate pe tipuri de activităţi economice în perioada de 2000-2013

28,8

10,6

11,4

12,1

12,3

12,1

12,8

12,7

13,1

12,8

13,1

13,2

12,1

2,92,93,13,9

3,95,36,16,66,25,95,76,15,5

50,6

49,6

40,5

40,7

33,6

32,8

31,1

28,2

27,5

27,5

26,5

43,0

51,0 11,0

13,0

53,6

35,9

35,1

35,9

43,2

43,3

48,2

48,5

49,3

52,4

53,8

53,7

54,3

41,0

4,0

0% 10% 20% 30% 40% 50% 60% 70% 80% 90% 100%

20002001200220032004200520062007200820092010201120122013

Agricultură, economia vînatului şi silviculturăI d t i

Sursa:Datele BNS, www.statistica.md Din analiza datelor statistice se observă redeplasarea salariaţilor în

favoarea sectorului de servicii, inclusiv majorarea salariaţilor de 2-3 ori şi mai mult în asemenea domenii cum sunt de „Hoteluri şi restaurante”, „Activităţi financiare”, „Tranzacţii imobiliare”, „Alte activităţi de servicii colective, sociale şi personale”.

Totodată, în urma crizei (2008-2009) s-a diminuat cu 2,5 p.p. rata de ocupare în anul 2009 faţă de anul precedent, inclusiv şi a crescut cu 2,4 p.p. rata şomajului. În anul 2010 consecinţele acestei crize au continuat activitatea, păstrînd tendinţele negative ale acestor indicatori (rata de ocupare a scăzut cu 1,5 p.p. faţă de anul 2009 şi cu 4,0 p.p. comparativ cu anul 2008). În total, în perioada 2000-2013 micşorarea nivelului de ocupare a forţei de muncă a fost înregistrată la toate grupe de vîrstă, inclusiv la grupa de vîrstă de 15-24 ani cu 12,5 p.p., 25-34 ani – 22 p.p., 65 ani şi peste – cu 14,8 p.p.

În Republica Moldova, ca şi în toate ţări, şomajul ale lumii constituie o ameninţare de ordin social. Acest fenomen a apărut în anul 1991 şi a fost mizerabil, 0,1 mii persoane oficial înregistraţi de către organele ANOFM, şi fiind permanent în creştere. Conform metodologiei BIM de calculare în anul 1999 a fost înregistrat cel mai înalt acest indicator pentru perioada anilor


81

1999-2013 (187 mii pers.). În perioada 2000-2013 rata şomajului a avut tendinţă instabilă de diminuare, inclusiv nivelul cel mai înalt al acestui indicator a fost înregistrat în vîrstă de 15-24 ani şi 25-34 ani, în mediul urban acest indicator depăşeşte nivelul mediu pe republică şi este mai înalt la bărbaţi (Tabelul 2). Totodată, graţie politicilor promovate pe piaţa forţei de muncă şi plecării populaţiei în vîrstă aptă de muncă peste hotare în căutarea unui loc de muncă mărimile şomajului nu au fost destul de dramatice.

În perioada 2000-2013 au avut loc unele schimbări dintre grupe de vîrstă a populaţiei plecate la lucru sau în căutare de lucru peste hotare. Astfel, ponderea populaţiei în grupa de vîrstă de 15-24 ani a avut tendinţă de diminuare către anul 2013 comparativ cu anul 2000 cu 17,7 p.p., s-a majorat ponderea populaţiei plecate în grupa de vîrstă de 25-34 ani cu 6,2 p.p. sau cea mai capabilă de a activa şi de 45 - 54 ani, respectiv, de cca 2 ori, iar în vîrstă de 55 ani şi peste majorarea a constituit de 9,5 ori. Prin urmare, migraţia de muncă a căpătat direcţia mai adultă avînd cererea la forţa de muncă mai calificată.

Migraţia de muncă a dat posibilitatea de a atenua tensiunea socială atît în perioada crizei cît şi a descreşterii economice, condiţionată de reformele efectuate, alte condiţii nefavorabile externe sau interne, meteorologice etc. În special, ponderea majoră a migranţilor de muncă sunt din localităţile rurale deoarece ocuparea forţei de muncă în mediul rural este cu mult mai dificilă decît în mediul urban, iar 2/3 din acestora au fost bărbaţii. Migraţia de muncă contribuie la îmbunătăţirea stării materiale a familiilor, precum şi la direcţionarea transferurilor lucrătorilor-migranţi în favoarea dezvoltării social-economică a ţării.


82

Figura 3. Evoluţia indicatorilor cu privire la ponderea remitenţelor în PIB şi a persoanelor plecate la lucru sau în căutare de lucru peste hotare, 2000-2013

13,8 16,4 19,424,4

30,6 34,5 33,9 31,223,2 22,8 24,5 24,827,0

22,0

0

20

40

60

80

2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013

%

0

100

200

300

400

500mii

Ponderea remitenţelor (compensarea pentru muncă şi transferurile personale) în PIB, %Persoane plecate la lucru sau în căutare de lucru peste hotare, mii

Sursa: Elaborat de autori în baza datelor BNS, www.statistica.md O proporţie substanţială din emigranţii a fost tinerii, cu studiile

superioare şi aptitudini practice. O bună parte din migranţii de muncă au caracterul sezonier de lucru, iar particularizăţile acestui lucru şi complicaţiile existente cu mediul de reşedinţă pe teritoriul ţării-gazdă determină fluxurile circulare a acestor persoane.

Reieşind din cele menţionate, ocuparea forţei de muncă a fost şi este la moment una dintre cele principalele probleme ce persistă în Republica Moldova. Necorelarea între cererea şi oferta forţei de muncă, necătînd la creşterea economiei naţionale şi a fluxurilor investiţiilor fixe, nivelul ocupării forţei de muncă în scădere confirmă faptul că piaţa forţei de muncă continuă a fi rigidă, incapabilă de a se orienta şi a răspunde imperativelor economice, generînd astfel dezechilibre structurale, teritoriale, ocupaţionale şi profesionale.

Lipsa unui sistem efectiv şi cuprinzător de măsuri privind combaterea şomajului a condus la necesitatea primei Strategii a ocupării forţei de muncă în Republica Moldova pentru anii 2002 -2008, care a fost aprobată prin Hotărîrea Guvernului nr.611 din 15 mai 2002. În Strategia au fost determinate principiile şi direcţiile de bază a concepţiei de ocupare a forţei de muncă în Republica Moldova pentru anii 2002-2008, precum şi obiectivele creării unui sistem multilateral şi efectiv în acest domeniu. Astfel, a fost efectuat primul pas în crearea unui cadru legislativ coerent şi realizarea unui sistem de măsuri cu caracter activ pentru crearea condiţiilor juridice şi economice în domeniul ocupării şi utilizării multilaterale şi cît


83

mai complete a potenţialului populaţiei apte de muncă în corelare cu politica de stat structurală, investiţională şi de repartizare a forţei de muncă.

Obiectivele primei etape (anii 2002-2004) a Strategiei menţionate au fost realizate pe deplin, ceea ce a condiţionat ameliorarea situaţiei pe piaţa forţei de muncă: şomajul BIM şi cel înregistrat a avut o tendinţă de diminuare, a fost creat cadrul legislativ şi normativ în domeniul ocupării şi protecţiei forţei de muncă: În linii generale, pe parcursul 2001-2005 au fost elaborate circa 30 de acte legislative şi normative în domeniul ocupării forţei de muncă.

Începînd cu anul 2003, la nivel european a fost pusă în aplicare Strategia Europeană de Ocupare Revizuită - un instrument esenţial necesar orientării şi asigurării coordonării priorităţilor din domeniul politicii ocupării, însuşit de statele membre ale Uniunii Europene. Ţinînd cont, că una din cele mai importante obiective strategice reprezintă integrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană, o etapă importantă a constituit armonizarea deplină a cadrului legislativ în vederea asigurării continuităţii proceselor economico-sociale, promovării unei politici coerente, vizînd restructurarea economiei, ceea ce va fi însoţită de dezvoltarea resurselor umane şi creşterea gradului de ocupare a forţei de muncă. Ratificarea principalelor Convenţii ale Organizaţiei Internaţionale a Muncii, inclusiv a celor 8 convenţii fundamentale şi aderarea la diverse organisme internaţionale a impun luarea unor măsuri mai eficiente în politica naţională a ocupării forţei de muncă, inclusiv introducerea schimbărilor necesare pentru aducerea legislaţiei naţionale în concordanţă cu standardele europene. Pentru stabilirea priorităţilor politicii de ocupare, aliniate la prevederile Strategiei Europene Revizuite de Ocupare, promovarea unor priorităţi fundamentale ale politicilor ocupaţionale corelate şi coordonate, pe un termen lung a fost aprobată Strategia naţională privind politicile de ocupare a forţei de muncă pe anii 2007-2015, aprobată prin Hotărîrea Guvernului nr.605 din 31 mai 2007. Strategia dată reprezintă cadrul politic general pentru ocuparea forţei de muncă pe termen mediu şi lung şi constituie drept bază pentru elaborarea şi implementarea planurilor de acţiuni anuale, programelor ramurale şi teritoriale pentru ocuparea forşei de muncă pentru diferite categorii de populaţie, inclusiv tineret, femei, invalizi.

Totodată, situaţia pe piaţa forţei de muncă rămîne caracterizată prin diminuarea continuă a indicatorilor principali de ocupare, ceea ce poate avea impactul negativ asupra sistemului de securitate socială. Situaţia deficilă în


84

domeniul ocupării în mediul rural, prezenţa locurilor vacante avînd fenomenul şomajului – toate acestea se referă la faptul că specificul acestor locuri sunt de productivitatea joasă, salariul mic, condiţiile şi regimul de muncă neatractive. Totodată, evoluţia nefavorabilă a salariilor, în special, după ramurile activităţilor economice, a avut influenţa negativă asupra nivelului de tral al familiei, inclusiv şi asupra dezvoltării a capitalului uman, ceea ce, în rîndul său, a contribuit la eftinirea costului forţei de muncă pe piaţa muncii autohtonă şi la micşorarea competitivităţii acesteia. Diferenţierea salariilor între ramurile economice s-a reflectat şi asupra polarizării continuă a societăţii ceea ce persistă şi în prezent. În afară de această, plata salariilor „în plic”, sporirea atît sectorului cît şi a locurilor informale, sistemul de remunerare a muncii imperfect şi deseori nu corespunde cerinţelor economiei de piaţă, existenţa cazurilor discriminării pe genuri şi vîrstă ce au loc în domeniul ocupării, activitate de formare profesională ineficientă, şomajul înal al tineretului, fluxurile migraţionale interne şi externe, precum şi situaţia demografică complicată, condiţionată şi mai mult de procesul de îmbătrînire – toate acestea contribuie la diminuarea viabilităţii, competitivităţii pieţei muncii naţionale, nu corespunde cerinţelor pieţei muncii actuale şi constituie o provocare pentru necesitatea de a promova unele politici socio-economice direcţionate către îmbunătăţirea situaţiei în domeniu.

Concluzii Avînd în vedere de interesele de restructurizare a economiei

naţionale, politicile eficiente socio-economice şi de ocupare trebuie să fie orientate spre atenuarea sau compensarea fluctuaţiilor temporare a nivelului de ocupare, crearea condiţiilor necesare pentru asigurarea agenţilor economici cu forţa de muncă necesară la nivelul înalt de calificare profesională, contribuind la această prin metodele respective, precum şi avînd locurile de muncă pentru tinerii specialişti ce corespunde nivelului de educaţie a acestora. În scopul atenuării tensiunii pe piaţa muncii, funcţionalităţii eficiente şi asigurării competitivităţii acestei pieţe, politicile trebuie să fie axate pe:

▪ men�inerea şi sporirea nivelului de ocupare a for�ei de muncă prin asigurarea concordanţei cererii şi ofertei forţei de muncă, diminuarea şomajului, inclusiv utilizarea diferitor stimulente privind căutarea activă a locului de muncă de către şomeri;


85

▪ perfecţionarea cadrului legislativ şi normativ în domeniul: a) raporturilor de muncă, bazîndu-se pe respectarea drepturilor

omului, excluzînd orice forme de discriminare; b) salarizării, avînd în vedere obiectivul prioritar al acestuia –

sistemul de plaţi trebuie să fie echitabil pentru toţi angajaţi conform muncii şi a nivelului de performanţă. Sistemul de remunerare a muncii trebuie să bazeze pe rezultate individuale, colective, iar agenţii economici trebuie să dispună de libertate de a elabora şi promova sistemul propriu de salarizare în dependenţă de forma organizare juridică, finanţarea şi tipul de activitate (promovarea participării angajaţilor în profitul, forma netarifară a salarizării etc.). Spre deosebire de economia centralizată în economia de piaţă politica în domeniul salarizării trebuie să fie un instrument de reglementare cererii şi ofertei forţei de muncă, de îmbinare ocupării şi a utilizării eficiente a acesteia, precum şi în acest context poate fi dezvoltate diferite sisteme de salarizare atît la nivel de ramură cît şi la nivel de unitate economică;

▪ aplicarea diferitor forme flexibile de ocupare avînd scopul ocuparea cît mai deplină a tuturor categorii de populaţie în cîmpul muncii, diminuarea şomajului de lungă durată, şomajului structural;

▪ atragerea investiţiilor şi, în special, în localităţile rurale avînd scopul modernizarea infrastructurii economice şi sociale şi diversificarea ocupării forţei de muncă. Modernizarea ifrastructurii sociale este o premiză de ridicare calităţii vieţii a populaţiei rurale, duce la sporirea atractivităţii localităţilor rurale, apariţia unor noi intreprinderi non-agricole şi, ca rezultat, la sporirea nivelului de ocupare în aceste localităţi;

▪ eficientizarea şi extinderea practicilor de învăţare pe tot parcursul vieţii, îmbunătăţirea sistemului de pregătire profesională, instruire şi reinstruire pentru prelungirea vieţii economice active a persoanelor disponibilizate, cei care au revenit acasă de peste hotare sau aflate în şomaj.

Promovarea în complex a politicilor socio-economice eficiente vor contribui atît la micşorarea şomajului cît şi a problemelor legate de veniturile şi îmbunătăţirea nivelului de trai atît nemijlocit a persoanei angajate şi a familiei ei, atenuarea inegalităţii sociale şi a consecinţelor psihologice a persoanei de a fi în stare de încertitudine. Totodată, dezvoltarea pieţei forţei de muncă contemporană va contribui la:

▪ asigurarea şi fixarea modificărilor progresive în structura sectorială regională/locală de ocupare a forței de muncă;


86

▪ reorientarea populației economic active la formele noi ale relaţiilor de muncă;

▪ asigurarea instruirii şi reinstruirii profesionale adecvate dezvoltării economiei pe tot parcursul vieţii;

▪ creşterea orizontală şi vertikală mobilităţii forţei de muncă avînd în vedere educaţia profesională continuă şi profesie contemporană, ceea ce dă posibilitatea garantată de muncă şi remunerarea sporită;

▪ îmbunătăţirea eficacităţii a condiţiilor de muncă a locurilor de muncă existente;

▪ eficientizarea formelor de dezvoltare a parteneriatului şi dialogului social avînd scopul ameliorarea situaţiei de pe piaţa muncii prin corelarea intereselor vitale ale partenerilor sociali, protecţia drepturilor şi garanţiilor în sfera relaţiilor de muncă, respectarea normelor legislaţiei în vigoare.

Bibliografie 1. Lucian-Liviu Albu, Petre Caraiani, Marioara Iordan. Studiu:

Perspectivele pieţei muncii din România în contextul Strategiei Europa 2020. Editura Economică, Bucureşti, 2012, p.247, ISBN 978-973-709-599-2

2. Savelieva, G., Zaharov, S., Bîrca, I. Evaluarea impactului îmbătrânirii demografice: abordări, principii. In: Economie şi sociologie. 2011, nr. 3, pp. 175-182. ISSN 1857-4130

3. Savelieva, Galina, Zaharov, Svetlana. Compartimentul 2.4 „Analiza indicatorilor de dezvoltare economică şi identificarea interdependenţei dintre dezvoltarea economică şi piaţa forţei de muncă în Republica Moldova”din raportul ştiinţific 11.817.08.32A “Determinarea metodelor şi modelelor de măsurare multidimensională a impactului îmbătrînirii demografice asupra diferitor tipuri de variabile economice şi sociale”, INCE, Chişinău, 2013

4. Zaharov, Svetlana. Sistemul de pensionare şi piaţa muncii în condiţiile îmbătrînirii demografice a populaţiei în Republica Moldova: abordări. In: Rolul Euroregiunilor în dezvoltarea durabilă în contextul crizei mondiale. Exemplu: Euroregiunea Siret-Prut-Nistru: conferinţa ştiinţifică internaţională, 21 iunie 2013. Ediţia a IX-a. Institutul de Cercetări Economice şi Sociale “Gh. Zane”. Iaşi:


87

Ed. Tehnopress, 2013, vol. XVII, pp. 173-182. ISBN 978-973-702-913-3

5. Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova privind aprobarea Strategiei naţionale privind politicile de ocupare a forţei de muncă pe anii 2007-2015: nr.605 din 31 mai 2007. În: Monotorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr.82-85, art.660

6. Savelieva, G., Taragan, R., Tomceac, A. Experienţa internaţională în domeniul promovării politicilor de ocupare a forţei de muncă în contextul îmbătrînirii demografice. In: Analele Institutului de Economie, Finanţe şi Statistică. Ed. a III-a. Chişinău: Complexul Editorial al IEFS, 2013, pp.186-191. ISSN 1857-3630, ISBN 978-9975-4326-6-5

7. Zaharov, S. Şomajul Tineretului: Uniunea Europeană şi Republica Moldova. In: Ion, TALABĂ, Georgiana TACU, Teodor, PĂDURARU, Radu, RACHIERU, coord. Progrese în teorie deciziilor economice în condiţii de risc şi incertitudine. Sisteme fuzzy în economie: conferinţa ştiinţifică internaţională, 19 octombrie 2012. Ediţia a XXVII-a. Academia Română – Filiala Iaşi, Institutul de Cercetări Economice şi Sociale „Gh. Zane”. Iaşi: Editura Tehnopress, volumul XVII, pp. 18-25. ISBN 978-973-702-947-8

8. Стратан, A., Савельева, Г., Котельник, В., Захаров, С. Трудовая миграция: проблемы и реалии. In: Analele Institutului de Economie, Finanţe şi Statistică. Ed. a III-a. Chişinău: Complexul Editorial al IEFS, 2013, pp.138-145. ISSN 1857-3630, ISBN 978-9975-4326-6-5

9. http://www.statistica.md/

Tabe

lul 1

. Evo

luţia

indi

cato

rilor

cu

priv

ire la

rata

de

activ

itate

şi ra

ta d

e oc

upar

e, 2

000-

2013

2000

20

01

2002

20

03

2004

20

05

2006

20

07

2008

20

09

2010

20

11

2012

20

13

Rat

a de

act

ivita

te, %

To

tal p

e R

epub

liсă

59,9

57

,9

57,2

51

,6

49,7

49

,0

46,3

44

,8

44,3

42

,8

41,6

42

,3

40,7

41

,4

incl

usiv

pe

grup

e de

vîrs

tă

15-2

4 an

i 36

,4

33,3

31

,6

24,6

22

,6

21,8

22

,8

20,7

20

,8

21,5

21

,9

22,3

20

,2

20,6

25

-34

ani

75,8

72

,8

71,1

65

,8

62,6

59

,8

56,4

54

,6

55,0

52

,9

51,5

51

,2

49,2

49

,4

55-6

4 an

i 51

,3

52,0

54

,3

50,2

52

,7

56,6

50

,3

51,3

50

,9

44,8

43

,1

42,3

41

,4

40,6

65

ani

şi

pest

e 21

,8

20,6

22

,6

15,4

15

,1

16,1

12

,7

11,9

10

,6

7,8

6,2

7,6

6,8

6,9

Rat

a de

ocu

pare

, %

Tota

l pe

Rep

ubliсă

54

,8

53,7

53

,3

47,5

45

,7

45,4

42

,9

42,5

42

,5

40,0

38

,5

39,4

38

,4

39,3

incl

usiv

pe

grup

e de

vîrs

tă

15-2

4 an

i 30

,6

27,9

26

,8

20,2

18

,1

17,7

18

,9

17,7

18

,5

18,1

18

,0

18,9

17

,6

18,1

25

-34

ani

68,4

66

,9

65,9

59

,9

56,8

55

,2

51,6

51

,4

52,5

49

,0

47,0

46

,5

45,7

46

,4

55-6

4 an

i 50

,0

50,8

52

,9

48,6

50

,9

54,7

48

,6

49,9

49

,8

43,3

41

,6

40,9

40

,4

39,5

65

ani

şi

pest

e 21

,7

20,6

22

,5

15,4

15

,1

16,1

12

,6

11,9

10

,6

7,8

6,2

7,6

6,8

6,9

Su

rsa:

BN

S, w

ww

.stat

istic

a.m

d

Tabe

lul 2

. Evo

luţia

indi

cato

rilor

cu

priv

ire la

şom

ajul

pen

tru a

nii 2

00-2

013,

%

20

00

2001

20

02

2003

20

04

2005

20

06

2007

20

08

2009

20

10

2011

20

12

2013

R

ata

şom

ajul

ui,

tota

l pe

repu

bliсă,

%

incl

usiv

în

vîrs

tă d

e:

8,5

7,3

6,8

7,9

8,1

7,3

7,4

5,1

4,0

6,4

7,4

6,7

5,6

5,1

15-2

4 an

i 15

,8

16,3

15

,2

18,1

19

,7

18,7

17

,1

14,4

11

,2

15,4

17

,8

14,9

13

,1

12,2

25

-34

ani

9,8

8,2

7,3

9,0

9,2

7,8

8,6

5,8

4,4

7,3

8,8

9,1

7,0

6,1

În m

ediu

l ur

ban

15,7

13

,8

12,1

12

,2

11,9

11

,2

9,2

6,9

5,5

8,0

9,6

8,2

7,3

6,3

În m

ediu

l ru

ral

3,4

2,7

3,0

4,5

5,0

4,0

5,8

3,6

2,7

5,0

5,4

5,2

3,9

4,1

Băr

baţi

9,7

8,7

8,1

9,6

10,0

8,

7 8,

9 6,

3 4,

6 7,

8 9,

1 7,

7 6,

8 6,

0 Fe

mei

7,

2 5,

9 5,

5 6,

4 6,

3 6,

0 5,

7 3,

9 3,

4 4,

9 5,

7 5,

6 4,

3 4,

1

Sur

sa: B

NS,

ww

w.st

atis

tica.

md

Tabe

lul 3

. Evo

luţia

per

soan

elor

ple

cate

la lu

cru

sau

în cău

tare

de

lucr

u pe

ste

hota

re

20

00

2001

20

02

2003

20

04

2005

20

06

2007

20

08

2009

20

10

2011

20

12

2013

To

tal p

e R

epub

liсă,

m

ii pe

rs.

138,

3 17

2,0

231,

3 29

1,0

345,

3 39

4,5

310,

1 33

5,6

309,

7 29

4,9

311,

0 31

6,9

328,

3 33

2,5

încl

usiv

, în

% fa

tă d

e to

tal*

15

-24

ani

38,5

34

,3

34,8

32

,2

32,2

30

,4

28,1

24

,6

24,5

23

,7

22,4

22

,5

22,0

20

,8

25-3

4 an

i 27

,4

27,8

28

,2

26,4

26

,3

28,3

29

,0

19,5

27

,7

28,5

32

,9

33,4

33

,9

33,6

35

-44

ani

24,2

26

,9

25,8

27

,3

25,5

23

,7

23,4

24

,7

25,7

23

,5

22,0

20

,8

22,0

22

,4

45-5

4 an

i 9,

4 10

,5

10,4

13

,2

14,8

16

,0

17,8

19

,0

19,4

20

,6

18,8

18

,5

18,1

18

,4

55 a

ni şi

pe

ste

0,5

0,5

0,8

0,9

1,2

1,6

1,7

2,2

2,7

3,7

3,9

4,8

4,0

4,8

Sur

sa: c

alcu

lele

aut

orilo

r în

baza

dat

elor

BN

S, w

ww

.stat

istic

a.m

d

91

1.7. FROM QUALITY OF LIFE TO SOCIAL COHESION

DE LA CALITATEA VIEŢII LA COEZIUNEA SOCIALĂ

Gheorghe SĂVOIU1 Svetlana GOROBIEVSCHI2

Abstract In this paper the authors summarize the concept of quality of life (QOL), from the

socio-economic positions in support of general definition using and inserting the main historical stages, finally generating a modern concept in the XXI century. After a brief introduction, the authors develop and define concepts and the similitudinele of quality of life and human development, the first concept providing broader coverage, more dynamic and a more synthetic approach. Inside the pages of this section is presented the value of the Human Development Indicator (HDI), proposed in 1990 by UNDP as a factor in assessing the overall quality of life increase, demonstrating the appropriateness of using HDI in CV global assessment or approach, but only after extending its components, which refers to the reduction of social inequalities and ensuring the cohesion of human society. A distinct section addresses the concept of social cohesion, as a relatively new or recent concept or as the last and modern trend to quantify systemic human development in general, and to integrate human relations (exemplifying the calculation of the complex system of indicators developed by one of the authors in Romania, before of Romania’s entry into EU).

Key words: quality of life (QOL); human development (HD), Global development; Human Development Index (HDI), sustainable development, social cohesion, the Gini index, comparable countries, social policy, standard of living, level of social satisfaction

1. Introducere În spaţiul european cercetările calităţii vieţii ca o categorie

economică au început cu mult mai tarziu, decât în spaţiul american. Dacă calitatea vieţii ca o categorie socio-psihologică era cunoscută şi relativ cercetată în SUA prin anii 1960, atunci în spaţiul european ea începe a fi cerctată doar din anii 1970.

Procesele integraţioniste care au derulat în Europa în sec. al XX-lea au impus ţările europene să acorde un deosebit interes acestei categorii de pe

1 Conf. univ. dr., Facultatea de Ştiinţe Economice, Universitatea din Piteşti; cercet. asociat, Centrul de Economie Montană (CEMONT), Institutul Naţional de Cercetări Economice „Costin C. Kiriţescu”, Academia Română, Bucureşti, [email protected] 2 Conf. univ. dr. hab., Universitatea Tehnică a Moldovei, Republica Moldova

Gheorghe SĂVOIU, Svetlana GOROBIEVSCHI

92

poziţii sociale şi politice, percepute ca factor important de integrare a ţărilor în Uniunea Europeană (UE).

În secolul al XXI-lea calitatatea vieţii (cv) este recunoscută ca categorie socio-economică, care oglindeşte gradul de satisfacţie a individului cu viaţă în funcţie de satisfacerea nevoilor umane: prin realizarea rolului său social, dezvoltarea relaţiilor interpersonale şi de familie, prin nivelul bunăstării, acordat de societatea umană în care activează şi se dezvoltă individul. Conform opiniei autorilor, modelul societăţii umane în variantă sistemică oglindeşte interdependenţele dintre libertatea economică, creşterea economică, (nivelul de trai), dezvoltarea umană şi satisfacţia cu viaţa sau CV, indiferent de ţara de origine [1, pag. 33-37; 3, pag. 7-24].

Canada, Australia, precum şi alte state membre ale UE, dintre care se exemplifică România, anterior aderării sale extind evaluările CV, axate pe sisteme de indicatori complecşi, de la cuantificarea CV la coeziunea socială. Efectul imediat al acestor cercetări este acela al integrării unor noi şi noi aspecte în evaluarea complexă şi dinamică a CV, a adapatării acesteia la dimensiunile economice şi sociale ale economiilor, regiunilor şi culturii manageriale a acestor ţări.

2. Evoluţia conceptelor de evaluare a calităţii vietii la nivel global şi regional

Metodologia de evaluare a CV în context global şi regional s-a format în perioada secolului al XX-lea prin amplitudinea evaluării CV atât la nivel global, cât şi regional, cu aportul SUA şi ţărilor UE. Procesul de dezvoltare istorică a metodologiilor de evaluare a CV la nivel global poate fi divizat în mai multe etape. Pornind de la structurile internaţionale, precum este ONU, apoi luând în seamă activităţile structurilor internaţionale nonguvernamentale (“Heritage Foundation”, Fundaţia Europeană EUROFOUND etc.) şi a surselor internaţionale mass-media (The Economist Intelligence Unit”s, ziarele, revistele, televiziunea...), se efectuau frecvent sondaje publice regionale de evaluare a CV. Nominalizăm trei etape ale evoluţiei metodologiei de evaluare a CV la nivel global şi le denumim: cantitativă (I - 1990-2005); complexă (II – 2005-2009; şi sistemică (III – începând cu anul 2010 şi până actualmente (tab. 1). Conform legii evoluţiilor dialectice ale unităţilor de formă şi conţinut, autorii argumentează dependenţa formelor de evaluare a CV în funcţie de actorii publici antrenaţi în această activitate şi amplitudinea evaluării acesteia.

From quality of life to social cohesion

93

Perioada cantitativă (I - 1990-2005) a coincis cu lansarea primului Raport Global al Dezvoltării Umane al PNUD 1990, unde dezvoltarea umană a găsit exprimare cantitativă prin IDU. Apariţia IDU a coincis cu lansarea noului concept al CV, al cărui rol era anume depăşirea unidimensională a vechii viziuni economice, care echivala progresul cu sporirea la infinit a producţiei materiale şi luarea în considerare a factorilor, precum sunt educaţia, cultura, timpul liber, speranţa de viaţă etc. Astfel, IDU ca indicator de evaluare a CV urmărea scopul să depăşească indicatorii tradiţionali privitori la producţia şi consumul acordate populaţiei (tabelul 1).

Începând cu anul 2005 începe perioada a II-a de dezvoltare a metodologiei de evaluare a CV în context global şi regional, când la activităţile ONU de evaluare obiectivă a CV se includ şi ONG internaţionale: Departamentul de analiză şi publicaţii economice “Economist Intelligence Unit”, Organizaţia Mondială a Sănătăţii, Organizaţia Internaţională a Muncii ş.a., care propun cercetarea CV de pe poziţii cubiective - în bază sondajelor publice. Aceasta a încununat perioada complexă de dezvoltare a metodologiei de evaluare a CV la nivel global (2005-2009), care a argumentat ştiinţific necesitatea evaluării complexe a acesteia (obiective şi subiective).

Tabelul 1. Evoluţia metodologiei de evaluare a CV la nivel global, 1990-2010

Dimensiunea evaluării

Perioada I, 1990-2005

Perioada II, 2005-2009

Perioadă III, începând cu anul 2010

Evaluarea dezvoltării umane la nivel global şi regional

Organizaţia Naţiunilor Unite propune utilizarea IDU ca indicator de evaluare obiectivă a CV la nivel global.

La activităţile ONU de evaluare obiectivă a CV se includ ONG internaţionale: Departamentul de analiză şi publicaţii economice “Economist Intelligence Unit”, Organizaţia Mondială a Sănătăţii, Organizaţia Internaţională a Muncii ş.a., care propun studierea CV în bază sondajelor publice.

ONU propune suplimentar trei indicatori pentru evaluarea CV la nivel global. În evaluarea CV se includ noi ONG internaţionale şi surse mass-media, care efectuează sondaje publice de evaluare a CV (Eurofound, Euromonitor, ziarul „International iving”) ş.a.

Compo- nentele CV la nivel global şi regional

Indicatorii obiectivi: 1.Speranţa de viaţă la naştere; 2.Rata de

Indicatorii subiectivi: 1. Bunăstarea; 2. Sănătatea; 3. Stabilitatea politică şi siguranţa socială; 4. Viaţa familială; 5. Viaţa comunităţii;

Pentru reducerea factorilor de inegalitate socială a populaţiei cu diferite venituri în evaluarea obiectivă a CV se introduc patru indicatori noi: 1.IDU ajustat la inegalitate;


94

Sursa: Elaborat de autor în baza surselor studiate [2, pag. 640-649; 4, pag. 209-218] Începând cu anul 2010, se desfăşoară perioada a III-ea – perioada

sistemică de evaluare a CV, când indicatorul sintetic IDU şi-a extins componentele de evaluare a ţărilor la capitolul dezvoltării umane. IDU devine o măsură comparativă a speranţei de viaţă, a alfabetizării, educaţiei şi standardelor de viaţă pentru ţările din întreaga lume. El devine un standard de măsurare a bunăstării, o măsură de determinare a impactului politicilor economice asupra CV.

În RGDU 2010, în funcţie de valorile IDU, ţările lumii au fost clasate pe următoarele grupe de cuartile:

▪ ţări cu nivelul foarte înalt al IDU (0,85-0,95); ▪ ţări cu nivel relativ înalt al IDU(0,75-0,85); ▪ ţări cu nivel mediu al IDU (0,5-0,75); ▪ ţări cu nivelul jos al IDU (0,35-0,5). Valorile IDU în dinamică confirmă că acesta tinde să înregistreze

dependenţe directe de nivelul de competitivitate al ţărilor la scară mondială. Însă, exemplul R.Moldova şi altor ţări în tranziţie nu prea confirmă acest lucru. Astfel, dacă în 2010 IDU al R.Moldova avea valoarea 0,649 şi clasamentul după Competitivitatea Globală era 95 din 133 ţări, în 2011, respectiv, acesta a avut valoarea 0,569 şi clasamentul era 93 din 139 ţări.

Pe lângă punctele slabe enumerate, cel puţin pentru zona ţărilor în tranziţie, putem menţiona că IDU nu ia în considerare factorii importanţi ai economiei (economia casnică, producătoare de mărfuri şi servicii, artizanatul pentru grupele mari de populaţie).

Astfel, în clasamentul ţărilor cele mai bogate în 2011 după valoarea PIB-ului, pe primele cinci locuri s-au situat SUA, Japonia, China, Germania şi Franţa; iar după criteriul IDU ordinea ţărilor este diferită de cea precedentă: Norvegia, Australia, Statele Unite ale Americii; Noua Zeelandă, Canada, Irlanda, Liechtenstein, Germania, Suedia, Elveţia, Tabelul 2.

alfabetizare; 3.Rata de şcolaritate; 4.PIB pe loc (PPC-$).

6. Clima şi caracteristicile geografice; 7. Siguranţa locului de muncă; 8. Libertatea economică; 9. Egalitatea între sexe.

2.Indicele Inegalităţii Gender; 3.Indicele Multidimensional al Sărăciei. 4. Indicele Gini.

Formele evaluării CV

Evaluarea cantitativă (obiectivă)

Evaluarea complexă (obiectivă şi subiectivă)

Evaluarea sistemică (evaluarea mixtă)


95

Tabelul 2. Topul ţărilor după IDU şi poziţia R.Moldova în context global, 2010

Sursa: http://hdr.undp.org/en/media/HDR 2011_EN_Tables Analizând dinamica indicelui Gini pe parcusrul perioadei 2000-

2011, autorii determină existenţa inechităţii sociale în repartizarea veniturilor naţionale în context internaţional. Astfel, în 2010 indicele Gini a R.Moldova s-a apropiat de valoarea critică a Băncii Mondiale şi a constituit 0,38, amplasând R.Moldova printre ţările cu nivel moderat de Inegalitate Socială (Gini fiind 30-40).

Ţările noi aderate la UE au avut valori diferite ale indexului Gini. Cea mai înaltă valoare a acestuia: Letonia - 38%; Grecia - 36%; Bulgaria - 36%; România - 36%, ceea ce a desemnat o înaltă inechitate socială în distribuirea veniturilor, media indicelui Gini pentru UE-27 fiind egală cu 30.

Componentele de bază ale IDU Topul ţărilor după

IDU

IDU 2010

Speranţa medie de viaţă, ani

Ani de şcolari-

zare

Ani de studii preconizaţi

BIB pe locuitor (PPP $)

1.Norvegia 0.943 81.1 12.6 17.3 47,557 2. Australia 0.929 81.9 12.0 18.0 34,431 3. Ţările de Jos 0.910 80.7 11.6 16.8 36,402 4. Statele Unite 0.910 78.5 12.4 16.0 43,017 5.Noua Zeelandă 0.908 80.7 12.5 18.0 23,737 6.Canada 0.908 81.0 12.1 16.0 35,166 7.Irlanda 0.908 80.6 11.6 18.0 29,322 8. Liechtanştein 0.905 79.6 10.3 14.7 83,717 9.Germania 0.905 80.4 12.2 15.9 34,854 10.Suedia 0.904 81.4 11.7 15.7 35,837 11.Elveţia 0.903 82.3 11.0 15.6 39,924 12.Japonia 0.901 83.4 11.6 15.1 32,295 13.Hong Kong,China 0.898 82.8 10.0 15.7 44,805 14. Islanda 0.898 81.8 10.4 18.0 29,354 15. Koreea de Sud 0.897 80.6 11.6 16.9 28,230 16. Danemarca 0.895 78.8 11.4 16.9 34,347 17. Israel 0.888 81.6 11.9 15.5 25,849 18. Belgia 0.886 80.0 10.9 16.1 33,357 19. Austria 0.885 80.9 10.8 15.3 35,719 20. Franţa 0.884 81.5 10.6 16.1 30,462 21. Slovenia 0.884 79.3 11.6 16.9 24,914 22. Finlanda 0.882 80.0 10.3 16.8 32,438 23. Spania 0.878 81.4 10.4 16.6 26,508 24. Italia 0.874 81.9 10.1 16.3 26,484 25. Luxembourg 0.867 80.0 10.1 13.3 50,557 111. R. Moldova 0.649 69.3 9.7 11.9 3,058


96

În majoritatea ţărilor europene valoarea indicelui Gini, calculat în baza veniturilor, a fost mai mare decât valoarea-limită, stabilită de Banca Mondială (40%). Printre ţările cu valoarea mică a indexului Gini pot fi menţionate Slovenia – 23-24%, Slovacia – 25-26%, Cehia, Ungaria, Danemarca – 25%, Finlanda, Austria - 26%, media pentru România şi Bulgaria fiind 33%, tabelul 3 [Eurostat, 2011].

Tabelul 3. Dinamica indicelui Gini în ţările UE-27 şi R. Moldova, 2000-2010

Sursa: Eurostat, 2010. Pentru 2011 informaţia lipseşte Agendă: Indicele Gini măsoară inegalitatea veniturilor cu valori de la 0 la 100%

Considerăm că creşterea economică şi a veniturilor sunt procese care contribuie la creşterea CV. Nu poate fi ignorată importanţa veniturilor pentru extinderea libertăţilor omului în acoperirea tuturor nevoilor umane.

ŢărileUE-27 2000 2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010* Austria 24 26 26 25 26 26 25 26 Belgia 30 26 28 28 26 28 25 25 Danemarca 24 24 24 25 25 27 27 Finlanda 24 25 26 26 26 26 25 26 Franţa 28 28 28 27 26 28 30 30 Germania 25 26 27 30 30 29 29 Grecia 33 33 33 34 34 33 33 33 Irlanda 30 32 32 32 31 30 : : Italia 29 33 33 32 32 31 31 31 Luxemburg 26 26 26 28 27 28 29 28 Olanda 29 27 26 28 28 27 25 Portugalia 36 38 38 38 37 36 35 34 Spania 32 31 32 31 31 31 32 34 Suedia 23 23 24 23 24 24 24 Marea Britanie 32 34 32 33 34 32 33 Cipru 29 29 30 28 28 : Cehia 26 25 25 25 25 25 Estonia 36 37 34 33 33 31 31 31 Ungaria 26 28 33 26 25 25 24 Letonia 34 36 39 35 38 37 36 Lituania 31 36 35 34 34 35 37 Malta 30 27 27 26 27 27 28 Polonia 30 36 33 32 32 31 31 Slovacia 26 28 24 24 25 26 Slovenia 22 24 24 23 23 23 24 Bulgaria 25 26 25 31 35 36 33 33 România 29 31 31 33 38 36 35 33 Media UE-27 29 28 28 30 29 30 30 30 R. Moldova 36 41 36 37 33 35 38


97

Prin puterea de cumpărare angajatul îşi asigură hrana, adăpostul, îmbrăcămintea şi emanciparea de alegere - cum ar fi ocuparea unui loc de muncă de prestigiu, aducându-i satisfacţie financiară şi morală, petrecând mai mult timp liber cu familia sa.

Toate aceste momente au contribuit la faptul ca IDU apare drept o modalitate problematică de expunere a libertăţii economice în rezultate palpabile sub aspectul dezvoltării umane. Realizarea unui IDU cât mai ridicat presupune existenţa unui nivel înalt al veniturilor, este prioritar o problemă de politică socială şi de orientare a veniturilor publice spre dezvoltarea eficientă a sectorului social.

Ca rezultat al fost formulate următoarele concluzii: 1) IDU, ca indicator al CV, oglindeşte destul de relevant bunăstarea

populaţiei, însă el nu ia în cont impactul inegalităţii sociale, respectării drepturilor omului, realizării libertăţilor politice ş.a.

2) Schimbările valorice şi clasamentul IDU rezultă din actualizarea şi revizuirea datelor statistice pentru cele trei componente ale lui, precum şi din modificările reale ale nivelului dezvoltării umane din fiecare ţară.

3) Valoarea şi clasamentul IDU al diferitor ediţii RGDU sunt puţin comparabile între ele şi nu exprimă valorile reale în dinamică.

4) Paritatea Puterii de Cumpărare (PPC) elimină diferenţele de preţ între ţări, încât PIB-ul pe cap de locuitor şi permite compararea standardelor naţionale şi internaţionale de viaţă [4].

5) Se impune completarea metodologiei de evaluare a CV la nivel global cu indicatori care iau în cont soluţionarea problemelor globale ale omenirii şi, anume, reducerea inechităţii sociale, modalităţile de ocrotire ale mediului ambiant, dezvoltarea durabilă a economiilor naţionale etc.

3. De la dezvoltarea umană la coeziunea socială În secolul al XXI-lea coeziunea socială constituie un concept

modern european, componentă semnificativă a sistemelor succinte de indicatori de tip conjunctural (patrulaterul strategiei economice cuprinzând creşterea economică, rata inflaţiei ca ritm al IPC, soldul balanţei comerciale şi rata şomajului sau pentagonul magic rezultat din patrulater la care se adaugă un indicator al coeziunii veniturilor), reunind dar şi un sistem amplu ce redefineşete conceptual şi continuă în profunzime abordarea prin Calitatea vieţii.


98

Coeziunea socială este un concept complex şi, mai ales, hibrid. Două modalităţi indirecte sunt utilizate pentru identificarea celui mai adecvat instrument statistic de măsură a acestui fenomen.

Primul, poate şi cel mai simplu de determinat, vizează modalitatea de repartizare a veniturilor între subiectele economice şi membrii societăţii.

Indicatorul conjunctural sau pe termen scurt de evaluare a coeziunii sociale în compensarea diferenţiată prin venituri este constituit de „raportul dintre veniturile personale cele mai mari sau înalte şi veniturile personale cele mai mici sau scăzute” întregit şi de evoluţiile câştigului salarial mediu net real şi minim net real. Indicele de coeziune socială (ICS) determinat astfel reprezintă un raport între valoarea maximă şi cea minimă a câştigului salarial (brut sau net), formula 1:

ICS = MINIM

MAXIM

CSCS ×100 (1)

O valoare excesivă la numărătorul sau numitorul indicelui denaturează coeziunea socială. Raportul dintre veniturile personale maxime şi minime s-a deteriorat în ultimii ani atingând niveluri ale unor coeficienţi de ordinul sutelor şi chiar al miilor şi a condus la pierderea caracterului stimulativ al unor categorii de venituri, precum şi la degradarea coeziunii sociale. Evoluţia trimestrială pe activităţi a raportului dintre câştigul salarial mediu net sau brut maxim (intermedieri financiare) şi câştigul salarial mediu net sau brut minim (prelucrarea lemnului şi a produselor din lemn), în România, între 2003 şi 2005, perioadă selectată pentru exemplificare, reflectă o evoluţie sezonal accentuată cu tendinţă de majorare certă la finele anului, Tabelul 4.

Tabelul 4. Evoluţia pe activităţi a indicelui de coeziune socială, % 2003 2004 2005

la sfârşitul trimestrului: la sfârşitul trimestrului: la sfârşitul trimestrului: Anii

I II III IV I II III IV I II III IV ICS 597,2 534,3 523,2 715,1 571,8 551,5 490,1 722,0 592,2 556,0 469,9 640,1 Indicele de coeziune socială în sectorul industrial 272,6 321,9 300,3 327,8 Indicele de coeziune socială, calculat ca raport între maxima economică de ansamblu şi maxima industrială

217,2 172,7 156,5 195,2

Sursa: Colecţia Buletin statistic lunar, ediţii lunare 2003–2007, Ed. INS, Bucureşti Determinat în interiorul activităţilor industriale, indicele de coeziune

socială este mai redus ca nivel (270-330 %), valoarea maximă a câştigului salarial mediu net sau brut fiind aceea a producţiei, transportului şi distribuţiei


99

de energie electrică, termică, gaze şi apă, dar care reprezintă aproximativ 1/2 sau maxim 2/3 din câştigul salarial mediu net sau brut maxim la nivelul economiei (intermedieri financiare).

O altă soluţie poate fi urmată pornind de la raportul dintre salariul mediu şi cel minim garantat, cu condiţia ca populaţia salariaţilor să fie relativ omogenă (coeficientul de omogenitate în raport cu salariul mediu să poată depăşi 35 % dar nu mai mult de 50 %). Din păcate ancheta privind costul forţei de muncă în România descrie anual o populaţie salarială tot mai heterogenă (coeficienţii de omogenitate fiind cuprinşi între 70 şi 80%, în ultimii 10 ani).

ICS = MINIM

MEDIU

CSCS

×100 (2)

Indicatorul structural ce poate fi preluat de aici în perspectiva unei legi a salarizării cu caracter mai omogen (ca procent al câştigului salarial minim garantat din salariul mediu calculat de statistica oficială) devine un element important, cu condiţia constituirii unei baze de date privind evoluţia acestor două informaţii statistice financiar contabile foarte preţioase în timp. În tabelul următor se prezintă un exemplu de realizare a bazei de date şi a algoritmului de calcul al indicatorului.

Tabelul 5. Evoluţia salariului minim şi a raportului dintre salariul mediu net şi minim

Nr. crt.

Document HG/AN

În vigoare de la data de:

Salariul minim (lei ROL sau * = lei RON)

Salariul mediu net (lei ROL sau *=lei RON)

Smediu net/ Sminim

Sminim /Smediu net (%)

1 586/1993 1.10.1993 40.200 79.732 1,983 50,42 2 683/1193 1.12.1993 45.000 101.331 2,252 44,41 3 85/1994 15.03.1994 60.000 112.603 1,877 53,28 4 353/1994 1.07.1994 65.000 142.657 2,195 45,56 5 184/1995 1.03.1995 75.000 182.803 2,437 41,03 6 594/1995 1.07.1995 97.000 218.535 2,253 44,39 7 27/1997 1.02.1997 150.000 456.305 3,042 32,87 8 468/1997 1.08.1997 225.000 650.641 2,892 34,58 9 468/1997 1.10.1997 250.000 797.194 3,189 31,36 10 183/1998 1.04.1998 350.000 1.045.498 2,987 33,48 11 296/1999 1.05.1999 450.000 1.460.453 3,245 30,82 12 101/2000 1.02.2000 700.000 1.748.052 2,497 40,05 13 1166/2000 1.12.2000 1.000.000 2.911.570 2,912 34,34 14 231/2001 1.03.2001 1.400.000 2.819.240 2,014 49,65 15 1037/2001 1.03.2002 1.700.000 3.666.430 2,157 46,36


100

16 1105/2002 1.01.2003 2.500.000 4.730.761 1,892 52,85 17 1515/2003 1.01.2004 2.800.000 5.771.049 2,061 48,52 18 2356/2004 1.01.2005 3.100.000 7.233.398 2,333 42,86 19 1766/2005 1.01.2006 330*lei RON 866*lei RON 2,624 38,11 20 1507/2007 1.01.2007 390*lei RON 1.042*lei RON 2,671 37,44 21 1507/2008 1.01.2008 500*lei RON 2,35 42,55 22 1507/2008 1.10 2008 540*lei RON

1.175*lei RON2,176 45,96

23 1507/2009 1.01.2009 600*lei RON 1420*lei RON 2,367 42,25 24 1193/2010 1 .01.2010 650 *lei RON 1375*lei RON 2,115 47,27 25 1225/2011 1.11.2011 670 *lei RON 1444*lei RON 2,155 46,41 26 1225/2011 1.11.2011 700*lei RON 1507*lei RON 2,153 46,46 27 2013 est. 1 februarie-750

1 iulie -800 770*lei RON 1594*lei RON 2,070 48,31

*Notă: calcule medii axate pe datele din Colecţia Buletin statistic lunar, ediţii lunare 2003-2014, Ed. INS, Bucureşti

O situaţie grafică radială poate sintetiza pentagonul magic al României în 2012, printr-o diagramă polară, susţinută numai de indicatori structurali (în%).

Obiectivul coeziunii sociale în UE implică, în termeni macroeconomici, reconcilierea sistemului de organizare bazat pe forţele pieţei, libertatea valorificării oportunităţilor şi spiritului întreprinzător, cu angajarea valorilor solidarităţii şi suportului reciproc care garantează accesul neîngrădit la beneficii şi furnizează protecţie tuturor membrilor societăţii prin modalitatea de repartizare a veniturilor între subiectele economice şi membrii societăţii.

Abordarea politicilor sociale de către Consiliul Europei se bazează pe conceptul de coeziune socială, definită ca obiectiv, respectiv prin capacitatea societăţii de a asigura bunăstare tuturor membrilor săi, minimizând disparităţile şi evitând polarizarea. După Strategia Consiliului Europei, coeziunea socială şi dezvoltarea durabilă, reprezintă capacitatea societăţii de a asigura bunăstare pentru toţi, inclusiv pentru generaţiile viitoare şi depind de responsabilitatea împărtăşită a tuturor actorilor societăţii.


101

Figura 1. Pentagonul magic al României, 2012

-200

204060

Ritm PIB real

Ritm IPC

Rata şomajului(X-M):PIB

Indice coeziune

Sursa: Săvoiu, G. (2013), Situaţii statistice financiar-contabile şi sisteme de indicatori statistici derivaţi, Ed. Universitară, Bucureşti, pag. 170

Cadrul metodologic al Sistemul European al Indicatorilor Sociali (EUSI) utilizează două dimensiuni principale pentru caracterizarea coeziunii sociale: reducerea disparităţilor teritoriale, inegalităţilor structurale şi excluziunii sociale, precum şi trăinicia capitalului social (trăinicia relaţiilor sociale, interacţiunilor şi legăturilor).

În ţările dezvoltate, coeziunea socială se identifică prin preocuparea de menţinere a incluziunii în cadrul unei societăţi care devine, în acest fel, capabilă să reziste şocurilor externe şi efectelor dure ale economiei mondiale, în timp ce în ţările slab dezvoltate, coeziunea socială este definită mai mult în termeni ai reconstrucţiei şi dezvoltării.

În ţările aflate în tranziţie, coeziunea socială vizează trei direcţii: menţinerea unui grad al egalităţii şi incluziunii, deoarece pieţele libere solicită mai mult abilităţile unora decât pe ale altora, schimbarea, în sensul responsabilităţii, încrederii şi cooperării, acolo unde înainte erau suspiciune şi construirea unor instituţii publice transparente, responsabile şi flexibile, capabile să administreze noile cerinţe şi riscuri. Varianta extinsă a domeniilor şi dimensiunilor coeziunii sociale aparţine lui Paul Bernard, Tabelul 6.


102

Tabelul 6. Tipologia dimensiunilor coeziunii sociale Domeniul Formalizat Substanţializat

Economic Politic Socio-cultural

Incluziune/ Excluziune Legitimitate / Nelegitimitate Recunoaştere/ Respingere

Egalitate/ Inegalitate Participare/ Pasivitate Apartenenţă/ Izolare

Sursa: Social Cohesion: A Critique, Bernard Paul CPRN, study no. F-09, p. 20 În Europa, prin Sistemului European al Indicatorilor Sociali (EUSI),

dezvoltat într-un proiect, intitulat ,,Către Sistemul European al Raportării Sociale şi Măsurării Bunăstării” (EuReporting), se detaliază două dimensiuni ale coeziunii sociale:

I. Reducerea disparităţilor teritoriale şi structurale, şi a excluziunii sociale în interiorul societăţii, distingându-se următoarele aspecte: disparităţile regionale, oportunităţile egale/inegalităţi între femei şi bărbaţi, generaţii, clase sociale, persoane cu handicap, grupuri minoritare, excluziunea socială.

II. Trăinicia capitalului social al societăţii,fiind identificate ca relevante: disponibilitatea relaţiilor sociale, activităţile sociale, politice şi implicarea,calitatea relaţiilor sociale, calitatea instituţiilor societăţii şi suplimentar, o preocupare specific europeană, referitoare la aspectele coeziunii sociale între ţările europene.

EUSI s-a dezvoltat în continuare luând în considerare şi obiectivele coeziunii sociale între ţările europene, ale identităţii comune, împărtăşirea valorilor şi atitudinilor, relaţiile sociale şi atitudinile între cetăţeni şi participarea la activităţi socio-politice europene. Abordarea românească a coeziunii sociale s-a realizat prin încercarea de diminuare a sărăciei şi implicit a excluziunii sociale. În aprilie 2001, a fost înfiinţată prin decizia Primului Ministru, Comisia Anti-Sărăcie şi Promovare a Incluziunii Sociale (CASPIS) cu rolul de a coordona măsurile antisărăcie. În final, Comitetul pentru Protecţie Socială a stabilit o listă de 18 indicatori de incluziune socială (10 primari şi 8 secundari).

Din categoria indicatorilor primari fac parte: rata sărăciei (la pragul de 60% din mediana veniturilor), pe sexe, pe grupe de vârstă, pe categorii de gospodării, pe tipuri de gospodării, pe medii de rezidenţă;raportul dintre quintila superioară şi inferioară a distribuţiei populaţiei după venituri;rata sărăciei persistente;distanţa mediană relativă; coeficientul de variaţie al ratei ocupării pe regiuni;rata şomajului de lungă durată; proporţia populaţiei din gospodăriile fără persoane ocupate; proporţia tinerilor de 18-24 ani care au


103

părăsit timpuriu sistemul educaţional; speranţa de viaţă la naştere;raportul dintre numărul persoanelor din quintila inferioară şi superioară care îşi apreciază starea de sănătate ca rea sau foarte rea.

Din cea de-a doua categorie a indicatorilor secundari se pot enumera: rata sărăciei la pragurile de 40%, 50% şi 70% din venitul median; rata sărăciei la un prag ancorat în timp (3 ani); rata sărăciei înainte de transferurile sociale; coeficientul Gini; persistenţa sărăciei (în raport cu pragul de 50%); ponderea şomerilor de lungă durată în total şomeri; rata şomajului de foarte lungă durată; proporţia persoanelor de 16 ani şi peste cu nivel primar de instruire, din totalul persoanelor de 16 ani şi peste.

Valorificând datele din statisticile barometrelor de opinie publică (BOP) sau socială, se poate construi un sistem de indicatori pentru evaluarea coeziunii sociale şi în România. Propunerea concretizată în practică urmăreşte şase dimensiuni, Tabelul 7:

▪ încrederea în oameni, privită ca important stimulent al relaţionării libere;

▪ încrederea în instituţii, care reflectă capacitatea acestora de a integra indivizii;

▪ respectul pentru diversitate, care vizează toleranţa; ▪ apartenenţa, care semnifică împărtăşirea aceloraşi valori, norme,

principii; ▪ participarea, care reflectă gradul de disponibilitate a relaţiilor

socio-politice; ▪ suportul social, care indică nevoia oamenilor de a fi sprijiniţi şi

existenţa unor grupuri sau reţele puternice. Tabelul 7. Elemente interogative de estimare a coeziunii sociale

Dimensiuni Întrebări Încredere în oameni

Dvs. credeţi că se poate avea încredere în cei mai mulţi dintre oameni?

Încredere în instituţii

Câtă încredere aveţi dvs. în: biserică, guvern, parlament, justiţie, armată, poliţie, primărie, sindicate?

Respect pentru diversitate

Dvs. căutaţi să vă convingeţi prietenii, rudele sau colegii să împărtăşească aceeaşi opinie sau idee în care credeţi?

Apartenenţă Dacă aţi avea posibilitatea să vă alegeţi ţara în care să trăiţi, aţi alege România?

Participare În afară de nunti, înmormântări si botezuri, cât de des aţi mers în ultimul timp la biserică? În ce măsură credeţi că oameni ca dvs. pot influenţa hotărârile importante care se iau pentru localitatea dvs. sau pentru întreaga ţară?


104

Suport social Aveţi relaţii/ cunoştinţe pe care vă puteţi baza: în caz de boală, pentru tratament, consultaţie, intervenţie, la tribunal, notar, avocat; la primărie; la poliţie; la obţinerea unui credit; în obţinerea unui loc de muncă, în lumea afacerilor?

Sursa: Barometrul Opinei Publice (BOP) Derivată din coeziune apare cu doar cinci dimensiuni şi excluziunea

socială: ▪ dimensiunea economică, legată preponderent de sărăcie şi care

poate fi privită atât ca un efect al excluziunii, dar mai ales ca o cauză a acesteia;

▪ dimensiunea socială, determinată de şomaj, care aduce pe lângă privaţiuni materiale şi reducerea statusului respectivei persoane în societate;

▪ dimensiunea politică, determinată de inegalitatea accesului la propriile drepturi pentru diferite grupuri(femei/bărbaţi, tineri/vârstnici, grupuri majoritare/minoritare, persoane cu/ fără handicap etc.);

▪ dimensiunea culturală, determinată de nivelele de instrucţie scăzute care pot fi factori semnificativi ai accesului pe piaţa muncii şi în viaţa socială, dar şi de nivele precare de educaţie în familie şi în societate;

▪ dimensiunea dezvoltării non-viabile, determinată de modelele de dezvoltare non-durabilă care compromit supravieţuirea generaţiilor viitoare, deposedându-le de posibilitatea de a-şi satisface propriile nevoi.

Această variantă de abordare oferă posibilitatea obţinerii unui indicator agregat al coeziunii şi excluziunii sociale (ICs) care poate avea valori cuprinse în intervalul [0; 100], limita inferioară semnificând lipsa coeziunii, iar cea superioară coeziune perfectă. Având în vedere că, pe de o parte, în realitate limitele nu vor fi atinse niciodată şi pe de altă parte doar indicatorii cu valori de peste 50% (peste 50% din populaţia intervievată exprimă aprecieri pozitive) sunt elemente de sprijin în favoarea coeziunii, putem construi intervale de valori ale indicatorului agregat, pentru a-l putea interpreta cu uşurinţă:

0 ≤ ICs < 25% → excluziune foarte puternică, 25% ≤ ICs < 50% → coeziune slabă si excluziune puternică, 50% ≤ ICs < 75% → coeziune puternică şi excluziune slabă, 75% ≤ ICs ≤ 100% → coeziune foarte puternică. Pornind de la datele observate pentru fiecare regiune în parte s-a

calculat câte un coeficient de corelaţie după formula:


105

( ) ( )( )

yx

n

iii

yx

iixy n

yyxxyx

rii

σσσσ

∑=

−−== 1

/,cov (3)

unde: xyr / = coeficientul de corelaţie între variabilele y şi x; ii yx . şi yx. = variabilele analizate şi respectiv mediile acestora; yx σσ . = dispersiile celor două variabile şi n = 8, numărul de valori al variabilelor (numărul regiunilor).

Rezultatele estimării intensităţii legăturii dintre indicatori au fost transpuse într-o matrice de corelaţie (exemplul următor arată procedura efectivă), Tabelul 8.

Tabelul 8. Matricea de corelaţie a dimensiunii participare Gradul de

participativitate Participarea la deciziile pe plan

local

Participarea la deciziile pe plan

naţional

Frecvenţa la biserică

Participarea la deciziile pe plan local

1 0.9398 -0.3635

Participarea la deciziile pe plan naţional

0.9398 1 -0.4202

Frecvenţa la biserică

-0.4202 -0.3635 1

Sursa: Cristea A., Săvoiu G., (2005), Coeziunea socială-concept şi măsurare, Ed. Universitară, Bucureşti, p. 90

Cu ajutorul matricei de corelaţie se poate observa existenţa unor legături directe sau indirecte, mai slabe sau mai puternice între variabile (ca de exemplu, cum era de aşteptat, participarea la hotărârile ce se iau pe plan local este puternic corelată cu, participarea la hotărârile ce se iau pe plan naţional), legături cu ajutorul cărora s-au stabilit ponderile pe care fiecare variabilă le deţine în caracterizarea dimensiunii respective. În această etapă, variabilele ce prezintă un coeficient mediu de corelaţie de sub 0,25 (prag sub care s-a considerat că legăturile nu există sau sunt foarte slabe), au fost excluse din analizele ulterioare, deoarece au fost considerate irelevante.În cazul ,,participării”, Fcalc (52,75) este mai mare decât Ftab,α;2;21 (3,47), fapt care atestă că variabilele utilizate pentru a caracteriza dimensiunea ,,participare” au o influenţă semnificativă asupra valorii medii a dimensiunii. Acelaşi lucru s-a constatat şi în cazul dimensiunilor ,,încredere


106

în instituţii” (Fcalc este 176,11 iar Ftab,α;7;56 este 2,2 ) şi ,,suport social” (Fcalc este 316,13 iar Ftab,α;5;42 este 2,45).

Urmărindu-se o comparare a regiunilor din punct de vedere al coeziunii sociale, acestea au fost tratate ca entităţi distincte cărora li s-a acordat importanţă egală fără a se ţine cont de ponderea cu care fiecare regiune influenţează indicatorul agregat al coeziunii la nivel naţional. De altfel, în situaţia în care s-ar fi utilizat ponderile cu care acestea influenţează valoarea medie naţională, ar fi existat riscul ca legăturile dintre variabilele utilizate pentru a caracteriza dimensiunile coeziunii să fie foarte slabe, fapt care ar fi dus la invalidarea acestui model (Tabelul 9).

Tabelul 9. Indicatori ai dimensiunilor coeziunii sociale pe regiuni istorice tradiţionale ale României, %

Dimensiuni de coeziune sociala Judeţe ale României

Încredere în oameni

Încredereîn

instituţii

Respect Apartenenţă

Participare

Suport social

Moldova 27,49 42,44 49,74 75,65 20,83 8,75 Muntenia 36,81 39,61 47,25 84,35 16,23 10,89 Oltenia 26,70 42,13 49,21 78,53 14,41 12,45 Dobrogea 31,25 51,10 50,00 87,50 25,66 10,72 Transilvania 36,08 38,36 58,24 67,05 19,45 14,33 Crişana-Maramureş 23,78 43,22 59,76 69,51 16,15 21,59 Banat 15,12 38,22 60,47 51,16 19,14 13,23 Bucureşti 41,50 35,89 67,50 77,00 24,77 16,34 România 31,67 40,60 54,28 74,89 19,14 12,96

Sursa: Cristea A., Săvoiu G., (2005), Coeziunea socială-concept şi măsurare, Ed. Universitară, Bucureşti, p. 88

Înaintea calculării ponderilor cu care fiecare dimensiune contribuie la obţinerea indicatorului agregat al coeziunii sociale, a fost testată, cu ajutorul testului ,,F”, semnificaţia coeficienţilor medii de corelaţie, constatându-se astfel influenţa considerabilă a fiecărei dimensiuni (Fcalc este 113,05 iar Ftab,α;5;42 este 2,45). De asemenea a fost testată normalitatea distribuţiei celor şase dimensiuni ale coeziunii cu ajutorul unui test χ2, a cărui valoare calculată a fost de 5,89, mai mică decât cea χ2 tabelat (pentru o probabilitate de 95% şi 3 grade de libertate), care este de 7,81, fapt care a demonstrat că ipoteza privitoare la normalitatea repartiţiei dimensiunilor coeziunii pe regiuni este reală.


107

Dimensiunile cele mai slab reflectate de indicatorii utilizaţi sunt participarea şi încrederea în oameni, pentru ca cele mai bine reprezentate să fie apartenenţa şi respectul pentru diversitate (în model a fost utilizat doar respectul pentru diversitatea opiniilor).

Există câteva corelaţii de intensitate medie, cea mai relevantă fiind aceea dintre încredere în oameni şi apartenenţă, o posibilă explicaţie fiind aceea că, încrederea în ceilalţi oameni ar putea fi condiţionată, într-o oarecare măsură, de asimilarea aceluiaşi sistem de norme, valori, principii, fapt care ar putea determina o oarecare intoleranţă faţă de diversitate, lucru reflectat pe de o parte, de corelaţia inversă între încredere în instituţii şi respect pentru diversitate (legătură de intensitate medie) şi pe de altă parte de legătura (inversă şi de intensitate medie) dintre apartenenţă şi respect pentru diversitate.

Cea mai puternică legătură există între respect pentru diversitate şi suport social, legătură care, deşi este plauzibilă, poate fi discutabilă dacă avem în vedere faptul că pentru aceste două dimensiuni nu au fost luate în calcul anumite aspecte importante ce le caracterizează.

Tabelul 10. Matricea corelaţiilor dimensiunilor coeziunii sociale şi ponderile lor Indicatori ai coeziunii sociale

Încredere în

oameni

Încredere în

instituţii

Respect Apartenenţă Participare Suport social

Încredere în oameni

1 -0,1860 0,0615 0,6377 0,3578 -0,0611

Încredere în instituţii

-0,1860 1 -0,5593 0,5011 0,2224 -0,2339

Respect 0,0615 -0,5593 1 -0,5436 0,3150 0,6926 Apartenenţă 0,6377 0,5011 -0,5436 1 0,2095 -0,3264 Participare 0,3578 0,2224 0,3150 0,2095 1 -0,1902 Suport social -0,0611 -0,2339 0,6926 -0,3264 -0,1902 1 Corelaţia medie interdimensiuni

0,2608 0,3406 0,4344 0,4437 0,2590 0,3008

Ponderi dimensiuni

0,1279

0,1670

0,2130

0,2176

0,1270

0,1475

Sursa: Cristea A., Săvoiu G.,(2005), Coeziunea socială-concept şi măsurare, Ed. Universitară, Bucureşti, pag. 89

Pentru o mai simplă comparare şi ierarhizare a regiunilor se notează cu ajutorul unor liste de control, utilizându-se 8 trepte valorice (8 note de ierarhizare, 1 semnificând cea mai redusă valoare a coeziunii, iar 8 cea mai mare valoare a acesteia), lungimea fiecărei trepte fiind dată de raportul


108

dintre amplitudinea seriei (constituită din valorile coeziunii pentru fiecare regiune) şi numărul de trepte.

Tabelul 11. Indicatorii coeziunii sociale Regiune Indicatorul coeziunii

sociale (Ics) Punctaj

Moldova 41,59 4 Muntenia 43,41 5 Oltenia 41,69 4 Dobrogea 47,06 8 Transilvania 42,60 5 Crişana-Maramureş 43,35 5 Banat 36,71 1 Bucureşti 47,99 8 România 43,03 5


Figura 2. Dimensiunile coeziunii sociale la nivel naţional

020406080

100Încredere in oameni

Încredere in institutii

Respect

Apartenenta

Participare

Suport social


Valoarea critică de 50% nu a fost depăşită, la nivel naţional, decât în cazul dimensiunilor apartenenţă şi respect pentru diversitate, dimensiuni care deşi au înregistrat cele mai mari ponderi în estimarea indicatorului coeziunii sociale, nu au reuşit să contracareze efectul negativ produs de celelalte dimensiuni.


109

Figura 3. Coeziunea socială pe regiunile României

020406080

100Moldova

Muntenia

Oltenia

Dobrogea

Trans ilvania

Crişana-Maramureş

Banat

Bucureşti


Rezultatele prezentate arată că cele mai coezive regiuni sunt Bucureşti şi Dobrogea, pentru ca la polul opus să se situeze Banatul. De asemenea, sub media naţională se situează şi Moldova şi Muntenia.

4. Concluzii Analiza cu ajutorul sistemului de indicatori ai calităţi vieţii se

redefineşete în contextul european prin sistemul de indicatori ai coeziunii sociale, axat pe sisteme complexe de indicatori cu impact social dar mai puţin folosită în investigarea ciclului afacerilor, cauza fiind complexitatea ei deosebită şi lipsa promptitudinii. Pentru simplitatea sa în analize economice este preferat indicele conjunctural al coeziunii sociale, rezultat din raportul dintre veniturile personale cele mai mari (înalte) şi veniturile personale cele mai mici (scăzute) întregit şi de evoluţiile câştigului salarial mediu net real şi minim net real.

Bibliografie 1. Gorobievschi S. Concepte şi abordări metodologice de evaluare şi

creştere a Calităţii Vieţii. Chişinău: TEHNICA-Info, 2013, ISBN 978-9975-63-346-8, pag. 33-37 (414 p.)

2. Gorobievschi S., Nădrag L. Worldwide methodologies for assessing living standards. In the Economics, Management, and Financial Markets, Volume 6 (1). New York, United States. Issue no. 1/2011, pag. 640-649

3. Gorobievschi S. Evoluţia conceptului şi metodelor de evaluare a calităţii vieţii/ Development concepts and methods of assessing the


110

quality of life. În: Economica, 2013, nr.1 (83), ISSN 1810-9136, pag.7-24 (2,1 c.a) Cat. B

4. Gorobievschi S. Metodologii de evaluare a Calităţii Vieţii la nivel mondial/ Worldwide and european methods for assessing living standards. În: Economie şi sociologie, 2011, nr. 2, ISBN 1857-4130, pag. 209-218 (1,3 c.a.) Cat. B

5. Raportul Global al Dezvoltării Umane - RGDU 2011, http://hdr.undp.org/en/media/HDR 2011_EN_Tables

6. Dobrotă Niţă (coord), (2001), Dicţionar de economie, Ed. Economică, ed a III-a, Bucureşti

7. Săvoiu G,(2007), Statistica.Un mod ştiinţific de gândire, Ed.Universitară,Bucureşti, pag.367-369

8. Săvoiu G., Cruceru G., (2009), Preţul petrolului – un factor de risc dominant şi o variabilă explicativă majoră a incertitudinii în ciclul contemporan tehnologic de tip Kondratiev, Progrese în teoria deciziilor economice în condiţii de risc şi incertitudine” în cadrul Zilele Academice Ieşene, 18–19 sept. 2009 Ed.Tehnopres, Iaşi, vol VIII ISBN 978-973-702-687-3, pag. 139-160

9. Săvoiu G., (2009), O teorie statistică a “semnalelor slabe” în identificarea crizelor economico – financiare, Revista Română de Statistică nr.12/2009, Supliment, pag. 25-29

10. Săvoiu, G. (2013), Situaţii statistice financiar-contabile şi sisteme de indicatori statistici derivaţi, Ed. Universitară, Bucureşti

11. Săvoiu G., (2009), Could be the International Financial Crisis a Sinonim to a Profound Recession of Romanian Economy? A Theory of “Weak” Statistical Signals, The Romanian Economic Journal, REI, ASE Bucureşti, no. 31 (1)/ 2009 pag. 99-115

12. ***, Financial Development Report 2009,Published 8 October 2009, http://www.weforum.org/pdf/

13. FinancialDevelopmentReport/Report2009.pdf 14. Stoléru, L., (1968), L'équilibre et la croissance économiques, Ed

Dunod, Paris 15. Korka M,Tuşa E.,(2004), Statistică pentru afaceri internaţionale,Ed.

ASE, Bucureşti, pag. 64-77 16. Săvoiu G, Manea C., Simoni S., (2008), The Demographic,

Sociological and Geographical Pro file. The Role of the Profile


111

Method in Contemporary Management, Nicolae Bălcescu Academy Publishing House, Sibiu, 2008, pag. 185-199

17. ***, Social cohesion as an aspect of the quality of societies: concept and measurement, Berger-Schmitt R, 2000, pag. 4

18. Cristea A., Săvoiu G., (2005), Coeziunea socială-concept şi măsurare, Ed.Universitară, Bucureşti

19. Indicele Gini, http://data.worldbank.org/indicator/SI.POV.GINI

113

1.8. DIFFICULTIES OF IMPLEMENTING STAFF MARKETING IN MOLDOVA’S ENTERPRISES

PROBLEMELE IMPLEMENTĂRII MARKETINGULUI

PERSONALULUI ÎN ÎNTREPRINDERILE DIN REPUBLICA MOLDOVA

Rodica SLUTU1

Abstract Studying of specialized literature has shown that a special attention is given to

marketing for personnel management within enterprises. According to the studied literature, we can mention that human resources marketing is a new concept, a new optics, a new way of thinking. In this article is speaking about the main elements of human resources marketing in companies. The researches conducted is based on the general methodology of human resources marketing.

This article discusses about the problems of implementation of human resources marketing in enterprices from Republic of Moldova. The conclusion is that personnel marketing is very poorly known in enterprises. One of these cases is that the human resource marketing is a new concept and in academia is attracting more attention for human resource management.

Key words: marketing, human resources, management

Studierea literaturii contemporane a demonstrat că o atenţie deosebită se acordă marketingului în vederea conducerii cu personalul în întreprindere. Potrivit lui Philip Kotler „Marketingul resurselor umane reprezintă un tip al activităţii de conducere orientată în vederea determinării şi acoperirii necesităţilor cu personal la întreprindere” [8, p. 356].

Specialistul rus Kibanov A. menţionează că „Marketingul resurselor umane este o metodă a activităţii de conducere orientată în asigurarea întreprinderii cu personalul pe termen lung [12, p.248].

Potrivit cercetătorului rus T.R. Daniko, marketingul resurselor umane reprezintă o funcţie complexă a serviciului conducerii cu personalul întreprinderii, incluzând următoarele aspecte: cercetarea minuţioasă a pieţei forţei de muncă, a cererii şi ofertei forţei de muncă, a cerinţelor angajatorului, a planificării şi prognozării profesiilor cerute pe piaţa forţei de muncă, organizarea manifestărilor în vederea satisfacerii cererii forţei de 1 Lect. univ., Universitatea de Stat „Alecu Russo”, Bălţi, Republica Moldova, [email protected]

Rodica SLUTU

114

muncă, intensificarea profesiilor rare pe piaţa forţei de muncă, cercetarea necesităţilor resurselor umane în vederea formării profesionale, ridicării calificării angajaţilor, comunicarea cu agenţiile ocupării forţei de muncă, instituţiilor de învăţământ profesional şi superior, formarea imaginii de sine a întreprinderii pe piaţă [9, p.113].

În acelaşi timp specialistul Beleaev V. consideră că marketingul resurselor umane este, un sens larg, o filosofie şi o strategie a conducerii cu resursele umane, personalul fiind tratat în calitate de client intern şi extern al firmei. În sens restrâns, marketingul resurselor umane reprezintă o funcţie specifică a conducerii personalului la întreprindere incluzând analiza factorilor interni şi externi ai organizaţiei, determinând orientarea activităţii de marketing; formarea şi realizarea acţiunilor în direcţia marketingului resurselor umane [8, p. 19].

Analizând abordările marketingului resurselor umane de către diferiţi autori, putem menţiona că toate afirmaţiile sunt intercorelate. În toate definiţiile este redat aspectul marketingului în vederea cercetării resurselor umane atât în cadrul întreprinderii, cât şi pe piaţă.

De asemenea putem constata, că autorul T. Daniko dezvăluie mai larg noţiunea de marketing al resurselor umane, concretizând aspecte de cercetare a cererii şi ofertei forţei de muncă, planificarea şi prognozarea, cercetarea resurselor umane în vederea formării profesionale şi ridicării calificării angajaţilor, comunicarea întreprinderii cu mediul extern (agenţiile ocupării forţei de muncă, instituţii de învăţământ etc.), formarea imaginii întreprinderii pe piaţă (Best employer).

În concluzie putem menţiona că accepţiunea largă a conceptului de marketing al resurselor umane presupune legătura lui la unul din elementele politicii întreprinderii care se realizează prin rezolvarea unui set de sarcini ale managementului personalului (elaborarea sistemului integru, planificarea necesităţilor, evaluarea de afaceri, gestionarea carierei, motivarea personalului etc.). În sens restrâns, marketingul resurselor umane presupune evidenţierea unei direcţii înguste a funcţiei de personal din întreprindere. Din acest motiv putem afirma cu certitudine că una din condiţiile de bază în realizarea scopurilor întreprinderii constă îmn formularea unor cerinţe clare faţă de angajaţi, identificarea necesităţilor lor sociale şi economice din cadrul activităţii lor profesionale şi asigurarea satisfacerii acestor necesităţi şi doleanţe într-un mod mult mai atractiv şi eficient decât concurenţii.

Difficulties of implementing staff marketing in Moldova’s enterprises

115

Reieşind din cele expuse mai sus, conceptul de marketing al resurselor umane la nivel macroeconomic se bazează pe gândirea economică, gândirea de piaţă, ceea ce se deosebeşte faţă de conceptele tradiţionale, clasice conducerii personalului. La nivel microeconomic marketingul resurselor umane este o funcţie a departamentului de resurse umane. Această funcţie este îndreptată în depistarea şi acoperirea necesităţii în resurse umane dintr-o întreprindere [15, 113].

Marketingul resurselor umane constă în deţinerea informaţiilor complete despre piaţa muncii pentru satisfacerea necesităţilor de personal cât mai eficientă şi atingerea obiectivelor propuse. Marketingul resurselor umane pregăteşte „fundamentul” pentru recrutarea finală [11].

Metodologia generală a marketingului în domeniul resurselor umane se bazează pe teoria marketingului general. Etapele principale ale activităţii de marketing în domeniul resurselor umane este prezentată în schema de mai jos:

Figura 1. Schema generală a activităţii de marketing a resurselor umane

Informaţiile iniţiale pentru determinarea activităţilor de marketing şi

elaborării planului de marketing sunt furnizate de analiza factorilor externi şi interni. Această analiză este punctul de plecare a activităţii de marketing a resurselor umane [12, p.253-254].

Factorii externi prezintă condiţii externe, de mediu extern, care nu pot fi influenţate şi modificate de întreprindere. Aceşti factori nu depind de activitatea întreprinderii. Analiza factorilor care provin din exterior poate elimina greşeli în folosirea tehnicilor de marketing a resurselor umane. Factorii externi care determină conţinutul activităţilor de marketing sunt prezentate în tabelul nr. 1[15, p.92].

Analiza şi selectarea surselor

informaţiilor pentru activitatea

de marketing

Analiza factorilor externi şi interni care determină

direcţia activităţii de marketing

Elaborarea măsurilor de marketing al

resurselor umane

Elaborarea planului de marketing şi realizarea lui

Sursa: Кибанов А.Я. Управление персоналом организаций. Москва: Норма, 1998

Rodica SLUTU

116

Tabelul 1. Factorii externi în marketingul personalului Dominarea factorului

extern Caracteristica factorului

1. Situaţia pe piaţa muncii Se caracterizează prin procesele demografice, economie, nivelul şomajului ş.a.m.d. Principalele elemente ale marketingului personalului sunt: cererea de resurse umane şi structura cantitativă; oferta resurselor umane

2. Tehnologii Dezvoltarea tehnologiilor moderne modifică caracterul şi conţinutul muncii, la rândul lor modifică cerinţele locurilor de muncă, pregătirii angajaţilor

3. Particularităţile cerinţelor sociale

Acest factor determină motivaţia angajaţilor

4. Legislaţia muncii Trebuie luată îmn considerare legile codului muncii ultimele hotărâri ale Guvernului şi alte acte normative care pot influenţa relaţia patron-angajat

5. Politica în domeniul resurselor umane a firmelor concurente

Studierea formelor şi metodelor a marketingului resurselor umane folosite de concurenţi este necesară în elaborarea propriei strategii în domeniul resurselor umane

Sursa: Кибанов А.Я. Управление персоналом организаций. Москва: Норма, 1998 Factorii interni sunt acei factori care provin din interiorul

organizaţiei şi pot fi influenţaţi de întreprindere. Factorii prezentaţi în tabelul nr. ____ fac parte din factorii interni [15, p. 92].

Tabelul 2. Factorii interni în marketingul personalului Dominarea

factorului intern Caracteristica factorului

1. Scopuri Acest factor poate fi considerat comun pentru marketingul individual şi marketingul personalului. Scopul bine definit determină direcţia activităţii de marketing, strategiei de marketing atât în domeniul producţiei, cât şi al resurselor umane

2. Resursele financiare

Analiza posibilităţilor întreprinderii în finanţarea activităţilor de recrutare, selecţionare, perfecţionare a resurselor umane şi a altor activităţi în domeniul resurselor umane

3. Potenţialul resurselor umane

Depinde de tehnicile şi metodele marketingului resurselor umane folosite de specialişti în resurse umane, competitivitatea şi pregătirea lor, ceea ce determină, în mare măsură, succesul realizării planului de marketing în domeniul resurselor umane

4. Surse de acoperire a necesităţilor de personal

Acest factor este privit ca unul intern, deoarece selectează surse de acoperire a necesităţilor de personal care corespund celorlalţi factori interni şi externi: scopurilor, tehnologiilor, resurselor financiare

Sursa: Кибанов А.Я. Управление персоналом организаций. Москва: Норма, 1998


117

Ca rezultat, în urma studierii factorilor interni au fost propuse următoarele direcţii de bază ale marketingului resurselor umane:

▪ determinarea cerinţelor; ▪ determinarea necesităţilor de personal; ▪ planificarea cheltuielilor cu recrutarea şi utilizarea ulterioară a

resurselor umane; ▪ analiza şi selecţia surselor de recrutare. Determinarea cerinţelor de face în baza fişei postului, rezultatelor

analizelor postului, analizei culturii organizaţionale etc. Determinarea cerinţelor presupune determinarea criteriilor calitative obligatorii, dorite şi nedorite pentru fiecare post, cărora trebuie să corespundă candidatul pentru ocuparea acestui post.

Determinarea necesităţilor de personal. Estimarea de personal se face în baza următoarelor abordări:

1) În baza experienţei manageriale. Este tipică companiilor lucrative, în cadrul cărora managerul îşi întocmeşte singur estimările în funcţie de: (a) cât de bine cunoaşte mediul în care compania îşi desfăşoară activitatea; (b) personalul din propriul său domeniu de responsabilitate.

2) În baza utilizării tehnicilor de studiu de muncă cum ar fi măsurarea muncii, organizare şi metodologie, se foloseşte pentru identificarea numărului de persoane necesare pentru realizarea anumitor operaţiuni.

3) În baza utilizării metodelor statistice. Este specifică aparatului administrativ de stat [13].

Căile de satisfacere a necesităţilor de personal în funcţie de gradul participării întreprinderii în procesul recrutării pot fi clasificate în căi active şi căi passive. Determinarea corectă şi eficientă a necesităţilor de personal la întreprindere economiseşte bani şi timp, asigurând în permanenţă cea mai bună combinaţie de angajaţi pentru realizarea obiectivelor strategice.

Piaţa muncii include forţa de muncă pe de o parte, pe de altă parte – locurile de muncă. Pentru o reglare de succes a conjuncturii cererii şi ofertei este nevoie de metodologia marketingului. Implicarea marketingului pe piaţa forţei de muncă presupune crearea şi funcţionarea unui sistem complex şi efectiv de politici în vederea planificării, cercetării cererii şi ofertei, promovării şi stimulării, stabilirii preţului etc.

Dacă managementul resurselor umane coordonează sarcinile diferitor departamente şi ale celor care lucrează în aceste departamente şi ale

Rodica SLUTU

118

celor care lucrează în aceste departamente. Atunci marketingului resurselor umane reprezintă necunoaşterea atractivităţii unui angajator pe piaţa forţei de muncă. [14, p.330].

Reieşind din cele expuse mai sus şi ţinând cont de interpretarea noţiunilor de marketing al resurselor umane, trebuie menţionat faptul că marketingul resurselor umane se axează pe aspectul comunicării.

În acest sens scopul principal al marketingului resurselor umane este creşterea atractivităţii întreprinderii (angajator) pe piaţa forţei de muncă, astfel firma îşi măreşte şansele de recrutare a personalului calificat.

O dezvoltare de succes a companiei nu se poate realiza în afara unei politici de personal eficiente, deschise către inovaţie şi schimbare care să funcţioneze în conformitate cu respectarea strictă a criteriilor etico-morale şi profesionale de apreciere, de distribuire şi de promovare a cadrelor.

În vederea soluţionării problemelor privind personalul în cadrul fiecărei organizaţii există departamentul de resurse umane. Departamentul resurse umane aplică politicile managementul personalului. Pentru a facilitarea acţiunilor şi luarea unor decizii corecte privind personalul întreprinderii tot mai mult în ultimul timp se discută despre marketingul personalului. În continuare ne propunem un studiu a agenţilor economici din regiunea nord în vederea implementării unor aspecte a marketingului resurselor umane.

În continuare ne propunem o analiză a unui studiu a agenţilor economici din regiunea nord în vederea implementării unor aspecte a marketingului resurselor umane. Autorul a efectuat un sondaj, la care au participat 60 de organizaţii cu diferite forme de proprietate.

Considerăm că este raţional a împărţi organizaţiile participante la sondaj în două categorii şi anume:

▪ organizaţii cu numărul mediu scriptic de pînă la 50 angajaţi; ▪ organizaţii cu numărul mediu scriptic peste 50 angajaţi. Procesul de asigurare cu personal este un proces de trecere printr-o

serie de filtre în urma căruia solicitanţii sînt selectaţi în urma unor activităti specifice domeniului resurselor umane care sunt desfăsurate succesiv.

Conform sondajului efectuat putem observa că întreprinderile, în special, cele mari, încep să se adapteze la mediul concurenţial şi conştientizează faptul că pentru a atrage în întreprindere cele mai bune persoane trebuie să aplice simultan o multitudine de metode de recrutare a personalului. Eficienţa recrutării în întreprindere depinde de reputaţia pe


119

plan naţional sau local a întreprinderii, nivelul de salarizare aplicat, avantajele nesalariale şi condiţiile de muncă, siguranţa locului de muncă, posibilităţile de completare a studiilor şi formare profesională, perspectivele de dezvoltare a carierei etc. Calitatea persoanelor angajate în cadrul organizaţiei depinde în mare măsură de criteriile aplicate la selecţia candidaţilor, astfel în urma studiului realizat putem menţiona următoarele:

Figura 2. Criterii de selectare a personalului a) interviu

b) concurs

c) testare

28%18%

22%20%

12%

loc 1

loc 2

loc 3

loc 4

nu se efectuează

Rodica SLUTU

120

d) C.V.

Sursa: Elaborat de autor În procesul de selecţie a personalului organizaţiile iau în considerare

nu doar studiile, dar pun accent şi pe nivelul de cunoştinţe profesionale. Diplomele de absolvire cu succes a studiilor sînt mai puţin relevate în ultimul timp. Acum este nevoie de un set de cunoştinţe şi competenţe profesionale acceptate de către organizaţii. Bineînţeles, sînt căutate persoane cît mai bune din punct de vedere profesional, însă fixarea unui nivel prea înalt de calificare face mai dificilă atragerea de candidaţi şi provoacă nemulţumire, atunci cînd aceştia constată că abilităţile lor nu sînt apreciate.

Aşadar, fiecare întreprindere utilizează, în funcţie de specificul activităţii sale şi de posturile vacante, diferite instrumente de selecţie a candidaţilor. De obicei, întreprinderile iau în calcul propria politică în acest domeniu, cultura organizaţională şi atitudinea managerilor superiori faţă de angajarea persoanelor noi.

În procesul de angajare a personalului se orientează, în special, spre persoanele cu experienţă în domeniu (51,9%) şi spre tineri specialişti (40,7%).

O problemă alarmantă o reprezintă şi diferenţa mare dintre cunoştinţele profesionale deţinute şi cele solicitate de către organizaţie. Decalajul semnificativ dintre cunoştinţele profesionale pe care le posedă candidaţii şi cele solicitate de organizaţie pentru tinerii specialişti şi manageri trebuie să pună în gardă instituţiile de învăţămînt care se ocupă de pregătirea profesională a acestora.

Privită prin prisma marketingului, calitatea resurselor umane are un rol decisiv atît în stimularea competitivităţii întreprinderilor din toate sferele de activitate, cît şi a menţinerii competitivităţii instituţiilor educaţionale superioare atît pe piaţa naţională, cît şi pe cea internaţională.

Unul din elementele de asigurare cu personal este fluctuaţia cadrelor în cadrul întreprinderilor.

20%

20%32%

18%10% loc 1

loc 2

loc 3

loc 4

nu se efectuează


121

0%

10%

20%

30%

40%

50%

60%

foarte mică mică medie mare foarte mare

6%

14%

54%

18%

8%

Sondajul realizat a demonstrat că la 54% din întreprinderile chestionate fluctuaţia cadrelor este medie; la 18% este mare; la 14% mică şi numai la 6% din întreprinderi fluctuaţia cadrelor este foarte mică.(figura 3 )

Figura 3. Nivelul de fluctuaţie a cadrelor la întreprindere


Situaţia economică în care se află întreprinderile din Republica Moldova determină apariţia frecventă a unor nemulţumiri legate de fluctuaţia angajaţilor. Astfel, în condiţiile unei concurenţe crescînde în afaceri, pentru orice întreprindere este dificil să-şi păstreze colaboratorii, fără ca aceştia să plece la alt serviciu. Succesul unei întreprinderi este determinat de găsirea metodelor noi de reţinere, stimulare şi dezvoltare aangejaţilor.

Dezvoltarea profesionala a personalului întreprinderii este activitatea prin care angajatii isi stabilesc si isi realizeaza nevoile privind dobandirea de noi cunostinte si aptitudini profesionale necesare avansarii in cariera.

Pregatirea profesionala urmata de o dezvoltare profesionala continua trebuie sa constituie o prioritate atît pentru organizatie, cît şi pentru salariat, din dorinţa comuna de a face performanta.

Pregatirea profesionala este un proces de instruire pe parcursul caruia participantii dobandesc cunostinte teoretice si practice necesare desfasurarii activitatii lor prezente. Spre deosebire de pregatire, dezvoltarea profesionala este un proces mai complex, avand drept obiectiv insusirea cunostintelor utile, atat in raport cu pozitia actuala, cat si cu cea viitoare.

Rodica SLUTU

122

Existenta unor angajati care nu mai reusesc sa tina pasul, pe plan profesional, cu mutatiile care au loc in modul de desfasurare a activitatilor din economia moderna reprezinta o problema care preocupa tot mai multe firme. Tot mai frecvente sunt cazurile in care salariati considerati ani la rand ca eficienti pe posturile lor isi indeplinesc cu tot mai mare dificultate responsabilitatile, iar performantele lor sunt tot mai reduse. [9].

In toate domeniile de activitate, formarea si perfectionarea salariatilor au devenit o cerinta a perioadei in care traim. Daca in trecut tinerii care dobandeau o profesie reuseau, pe baza cunostintelor obtinute in timpul scolii, sa o exercite pe toata durata vietii, astazi cunostintele se perimeaza foarte rapid.

În Republica Moldova, perfectionarea este perceputa ca o necesitate, dar nu constituie inca o prioritate. Un program de pregatire profesionala va da rezultate numai daca se bazeaza pe o analiza atenta a necesitatilor unei organizatii. Succesul programului va depinde de masura in care se stie ce trebuie predat, de ce, pentru cine si in ce mod.

Identificarea tipului şi nevoilor de pregătire profesională presupune o analiză complexă, care constă în evaluarea corectă a performanţei personalului, definirea situaţiei existente, a problemelor întreprinderii şi a obiectivelor urmărite.

În urma sondajului efectuat se observă că, pentru a reduce cheltuielile întreprinderilor, instruirea profesională se desfăşoară de cele mai multe ori cu forţele proprii ale întreprinderii (78%); 38% din întreprinderi organizează seminare cu invitarea specialiştilor din cadrul instituţiilor superioare de învăţămînt.

Pentru a putea formula o strategie adecvată în domeniul instruirii, întreprinderea are nevoie de cel puţin un specialist pentru conceperea, organizarea şi conducerea activităţilor de instruire. De asemenea, managerii trebuie să fie dispuşi să-i acorde acestuia sprijin total şi să accepte metodele şi procedurile necesare.


123

0% 10% 20% 30% 40% 50% 60% 70% 80%

1

2

3

4

5

6

7

8

78% 38%

32%

34%

16%

8%

4%

6%

Figura 4. Modalităţi de perfecţionare a personalului practicate de agenţii economici

Sursa: Elaborat de autor 1. organizarea seminarelor cu forţele proprii. 2. organizarea seminarelor cu specialişti din instituţiile superioare. 3. stagieri la alte întreprinderi din ţară. 4. stagieri la alte întreprinderi peste hotare. 5. organizarea seminarelor cu invitarea specialiştilor de la întreprinderi de peste hotare. 6. organizarea seminarelor cu invitarea specialiştilor din cadrul instituţiilor de peste hotare. 7. alte variante. 8. nu se alocă.

Actualmente piaţa educaţională în domeniul instruirii profesionale continue este în proces de formare, ceea ce nu permite să vorbim despre un nivel înalt de dezvoltare al acesteia. Fenomenul va conduce, în primul rînd, la sporirea concurenţei între organizaţiile prestatoare de astfel de servicii, în al doilea rînd, la îmbunătăţirea calităţii serviciilor prestate. Nivelul de dezvoltare al pieţei educaţionale în domeniul instruirii profesionale continue poate fi determinat şi de calitatea programelor de instruire profesională, oferite de centrele specializate de instruire. Remarcăm că programele de instruire profesională continuă nu întotdeauna coincid cu problemele pe care

Rodica SLUTU

124

le întîlnesc agenţii economici activînd în mediul concurenţial. În acest caz, programele de instruire profesională trebuie să fie într-o concordanţă cu cerinţele şi doleanţele întreprinderilor clienţi, identificînd, totodată, problemele cu care acestea se confruntă.

Evaluările companiilor relevă că un procent semnificativ se orientează în perfecţionarea continuă a cadrelor, la alte întreprinderi peste hotare 34%, organizarea seminarelor cu invitarea specialiştilor de la alte întreprinderi peste hotare 16% şi organizarea seminarelor cu invitarea specialiştilor din cadrul instituţiilor de peste hotare 8%. De obicei acestea sînt întreprinderile mari, unde sînt angajate mai mult de 75 de persoane şi colaborează direct cu întreprinderile de peste hotare prin implementarea noilor tehnologii, importarea de materii prime, materiale etc.

În concluzie putem menţiona că instruirea profesională continuă conduce la sporirea productivităţii muncii, la creşterea calităţii produselor şi serviciilor oferite.

Aşadar, instruirea profesională are efecte benefice asupra creşterii competitivităţii întreprinderilor pe piaţă. De aceea, managementul superior al întreprinderilor trebuie să acorde o atenţie deosebită acestui subiect şi să încerce să găsească posibilităţi de sporire a surselor financiare în această sferă de activitate, luînd în considerare avantajele pe termen lung.

Instruirea angajaţilor are două funcţii importante: utilitatea şi motivarea. Teoretic, programele de pregătire contribuie la dezvoltarea cunoştinţelor, deprinderilor, aptitudinilor şi comportamentului angajaţilor, ceea ce se reflectă în realizarea performantă a sarcinilor de lucru. Pe de altă parte, instruirea conferă oamenilor sentimentul de încredere în competenţele profesionale şi creşterea satisfacţiei în muncă. Pentru a fi eficientă, instruirea angajaţilor trebuie planificată şi supraveghează ca o afacere. De aceea, primul demers care trebuie făcut îl constituie identificarea nevoilor de instruire la nivelul întreprinderii, departamentului, apoi al postului şi după aceea al individului. [7].

Practica arată că angajaţii trebuie să aibă o motivaţie puternică pentru ca învăţarea să fie eficientă. Ei trebuie să înţeleagă ceea ce au de învăţat, rostul pentru care trebuie să facă acest lucru. Este foarte important să identifice relevanţa instruirii pentru munca şi viaţa lor, precum şi în ce fel trebuie folosite cunoştinţele pe care le vor dobândi. Pentru angajaţi motivaţia izvorăşte din recunoaşterea valorii personale în cadrul procesului de instruire.


125

Responsabilitatea asigurării cu resurse umane performante revine deopotrivă conducerii, şefului ierarhic şi serviciului de resurse umane. Managementul de nivel superior are formulată strategia şi politica organizaţiei, este şi cel care indică, la modul general, necesităţile de instruire. În întreprinderile mari trebuie să existe compartimente funcţionale cu atribuţii speciale în domeniul formării şi perfecţionării profesionale a angajaţilor.

După cum observăm din rezultatele sondajului efectuat la întreprinderi demonstrează că foarte des pleacă la stagieri următoarele categorii de angajaţi: manageri de nivel superior (8%), manageri de nivel mediu (6%), manageri de nivel inferior (6%), muncitori (6%). Există mai multe cauze pentru care categoriile de angajaţi efectuează stagieri de perfecţionare continuă cur ar fi: responsabilitatea mai mare pe care şi-a asumă în cadrul întreprinderii, implementarea în cadrul întreprinderii a noilor strategii de adaptare la mediul concurenţial mai dur etc.

La fel rezultatele demonstrează că aceleaşi categorii de angajaţi sînt implicate deseori în perfecţionările continue, manageri de nivel superior (34%), manageri de nivel mediu (26%), manageri de nivel inferior (16%), tehnicieni (36%).

Pregatirea profesionala se poate organiza sub diverse forme in cadrul firmelor, in unitati specializate sau in institute de invatamant superior. Realizatorul programului va incerca sa determine schimbarea in atitudinea cursantilor prin utilizarea metodelor de simulare, prin interpretarea de catre cursanti a unor roluri, prin studii de caz sau jocuri de intreprindere. La elaborarea proiectului programului de pregatire profesionala este necesar sa participe diferite compartimente, in functie de specificul activitatii lor. Se vor stabili metodele de invatare, mijloacele de predare, continutul, locul de predare si alte aspecte necesare. Orice combinatie a acestor elemente poate constitui un model de perfectionare profesionala. Fiecare model are o serie de avantaje si de dezavantaje de care se va tine seama in alegerea finala.

Resursele umane constituie un avantaj competitiv pentru fiecare întreprindere. Este important pentru întreprinderi să-şi dezvolte capacităţi de a găsi, a asimila, a remunera şi a păstra un capital uman, format din persoane înzestrate cu cunoştinţe şi competenţe. Întreprinderile au nevoie de asemenea persoane, care pot să susţină evoluţia unei organizaţii receptive atît la cerinţele clienţilor, cît şi la oportunităţile pe care le deschide dezvoltarea rapidă a tehnologiilor.

Rodica SLUTU

126

0%

10%

20%

30%

40%

50%

60%

foar

tene

cesa

r

nece

sar

nici

/nic

i

nu e

ste

nece

sar

36%

54%

6% 4%

Sondajul efectuat printre agenţii economici demonstrează că 36% din respondenţi consideră că este foarte necesară alocarea sumelor financiare pentru perfecţionarea cadrelor; 54% consideră că este necesar; 6% – nici/nici şi doar numai 4% consideră că nu este necesar.

Figura 5. Necesitatea alocării surselor financiare în întreprindere pentru perfecţionarea suplimentară a cadrelor

Sursa: Elaborat de autor Aşadar, în condiţiile unei concurenţe dure întreprinderile în ultimul

timp simt rolul prioritar al resurselor umane prin intermediul cărora pot fi realizate cele mai provocatoare strategii. Cercetătorii din domeniul respectiv în modul de activitate al întreprinderilor în care resursele umane, cunoştinţele şi informaţia generate de către capitalul uman, vor determina potenţialul concurenţial al acestora.

Instruirea profesională continuă conduce la sporirea productivităţii muncii, la creşterea calităţii produselor şi a serviciilor oferite.

Aşadar, instruirea profesională are efecte benefice asupra evoluţiei ulterioare a întreprinderilor. De aceea, managementul superior al întreprinderilor trebuie să acorde o atenţie deosebită acestui subiect şi să încerce să găsească posibilităţi de sporire a surselor financiare în această sferă de activitate.

Putem constata că întreprinderile acordă puţină atenţie activităţii de evaluare a performanţelor, ceea ce este inadmisibil în condiţiile economiei


127

de piaţă, unde performanţa este elementul care face diferenţa între companii şi asigură competitivitatea lor în raport cu alte întreprinderi.

Resursa umană reprezintă una dintre cele mai importante resurse ce susţin o organizaţie.

Tocmai de aceea, unităţile economice, prin managementul resurselor umane, trebuie să aibă în vedere că oamenii trebuie preţuiţi şi recompensaţi pentru prestaţia lor, precum şi pentru nivelul de calificare şi competenţa la care au reuşit sa ajungă.

Putem menţiona că organizarea marketingului resurselor umane la întreprinderile din regiunea nord este într-o faza incipientă, mai mult neconştientizată că se realizează. În cadrul departamentelor de resurse umane este cunoscută terminologia şi aspectele de aplicare a managementului resurselor umane. Marketingului resurselor umane se manifestă prin cercetarea pieţei muncii, cercetarea instrumentelor de recrutare a personalului reieşind din necesităţile calităţii forţei de muncă ş.a.

Bibliografie 1. Bîrcă Alic - Managementul resurselor umane, Editura A.S.E.M.,

Chişinău, 2005 2. Botaru, A. Managementul resurselor umane, Editura Sedcom Libris,

Iaşi, 1998 3. Burloiu, P. - Economia muncii, Editura Didactică şi pedagogică,

Bucureşti, 1993 4. Burloiu, P. - Managementul resurselor umane, Editura Lumina Lex,

Bucureşti, 1997 5. Chişu Viorica-Ana Manualul specialistului în resurse umane, Casa

de editură IPECSON, 8. Bucureşti, 2002 6. Slutu Rodica, „Abordări teoretice a conţinutului marketingului

resurselor umane” conferinţa naţională cu participare internaţională STRATEGII ŞI POLITICI DE MANAGEMENT ÎN ECONOMIA CONTEMPORANĂ, ediţia a II-a, ASEM, 29-30 martie 2013, ISBN 978-9975-75-635.8

129

1.9. SOCIAL AND ECONOMIC DEVELOPMENT IN THE CONTEXT OF SOCIAL STRATIFICATION. ROMANIA-

REPUBLIC OF MOLDOVA COMPARATIVE STUDY

DEZVOLTAREA ECONOMICO-SOCIALĂ ÎN CONTEXTUL STRATIFICĂRII SOCIALE. STUDIU COMPARATIV ROMÂNIA-

REPUBLICA MOLDOVA

Mirela STOICAN1 Nelly FILIP2

Adina CAMARDA3 Elena BOGDAN4

Daniela VĂRVĂRUC5

Abstract Our world is facing major changes. Innovation, globalization, population

migration and economic and financial crisis decisively put their mark on quality of life. Today, issues of social stratification of communities in Romania and Moldova, the situation of different social classes and, above all, the middle class, as a guarantor of social stability and political and economic importance of particular interest, both in terms theoretically and practically.

Key words: middle class, social stratification, human capital, social innovation

1. Abordări metodologice privind clasa de mijloc Fenomenul clasei de mijloc reprezintă un indicator important al

dezvoltării societăţii, bunăstării şi stabilităţii ei. Misiunea istorică a clasei de mijloc este stipulată de funcţiile pe care aceasta din urmă le îndeplineşte în societate. Clasa de mijloc reprezintă fundamentul social şi forţa motrice a reformelor, ea asigură reproducerea forţei de muncă înalt calificate,

1 Lect. univ. dr., Facultatea de Management Agroturistic, Focşani, Universitatea Bioterra 2 Dr., Facultatea de Management Agroturistic din Focşani, Universitatea Bioterra; Facultatea de Alimentaţie şi Turism, Universitatea „Transilvania”, Braşov 3 Dr., Facultatea de Management Agroturistic din Focşani, Universitatea Bioterra; Facultatea de Alimentaţie şi Turism, Universitatea „Transilvania”, Braşov 4 Lect. univ. dr., Facultatea de Geografie, Universitatea din Bucureşti 5 Drd., Facultatea de Management Agroturistic din Focşani, Universitatea Bioterra; Facultatea de Alimentaţie şi Turism, Universitatea „Transilvania”, Braşov, [email protected]

Mirela STOICAN, Nelly FILIP, Adina CAMARDA, Elena BOGDAN, Daniela VĂRVĂRUC

130

contribuie la dezvoltarea progresului social tehnico-ştiinţific, apariţia inovaţiilor, menţinerea integrităţii şi identităţii culturale a societăţii.

Analiza particularităţilor procesului de formare a clasei de mijloc, a etapelor de dezvoltare, a structurii şi rolului ei în dezvoltarea economiilor naţionale determină actualitatea temei de cercetare.

În definirea clasei de mijloc se porneşte de la două procese.[1] Pe de o parte, se are în vedere dobândirea, de către unele persoane, a unor proprietăţi în măsură să le asigure bunăstarea materială, vechea clasă socială mijlocie, sau mica burghezie, iar, pe de altă parte, se face referire la dobândirea unui nivel de educaţie înalt (cel puţin liceul) şi exercitarea unor funcţii de conducere sau desfăşurarea de activităţi ocupaţionale non-manuale - noua clasă socială mijlocie, sau clasa specialiştilor, a profesioniştilor. [2]

În dicţionarul sociologic, este dată următoarea definire: „clasa de mijloc reprezintă un strat extins al forţei de muncă calificate, a proprietarilor mici şi mijlocii, care ocupă poziţii de status asemănătoare în cadrul pieţei muncii”. [3]

Noţiunea „clasă de mijloc” are o istorie lungă. Se susţine că, pentru prima dată, noţiunea �respectivă a fost utilizată de dramaturgul Euripide (sec.V. î.e.n.), desemnând în societate trei clase: bogaţi, săraci şi clasa de mijloc. „În societate, sunt trei clase: în primul rând, bogaţii, pentru oraş, de la ei nu-i niciun folos, ei acaparează doar pentru ei, cât mai mult. Dar sunt periculoşi şi săracii, boschetarii, când îşi îndreaptă săgeata otrăvită spre înstăriţi … Doar clasa de mijloc este un sprijin pentru oraş; ea respectă legile şi puterea”. [4]

„Straturile de mijloc” au fost desemnate şi de Aristotel, care susţinea că, cu cât va fi mai mare acest strat social, cu atât mai stabilă va fi societatea. „Statul, care constă din oamenii de mijloc, va avea cea mai bună orânduire statală… Aceştia nu tind să acapareze bunurile străine, precum cei săraci, iar alţii nu pretind la ceea ce nu le aparţine, asemenea celor săraci care tind la averea celor bogaţi”.[5]

O perioadă lungă de timp, în societăţile preindustriale, clasa de mijloc era considerată drept categorie socială după principiul „rezidual”: la ea se refereau acele persoane care nu aveau titlu de nobleţe, nu erau nici ţărani (lucrători agricoli). Această clasă era reprezentată de micii producători, comercianţi, meşteşugari. „Mijlocul” societăţii preindustriale a

Social and economic development in the context of social stratification

131

fost studiat de sociologii secolelor XIX şi XX – M. Weber, P. Worms, F. Ghizo, О. Minie, Herbert Spencer.

Odată cu apariţia burgheziei europene, caracteristicile clasei de mijloc sunt reflectate mai clar.

În calitate de subiect social de masă, clasa de mijloc se manifestă doar în societatea industrială. Formarea clasei respective, a identităţii ei şi a modului de trai a fost condiţionată de diverşi factori: modificarea structurii ocupării, dezvoltarea micului business, amplasarea geografică �stabilă, urbanizarea, mobilitatea pieţei muncii.

Cele mai cunoscute versiuni ale „clasei de mijloc” a epocii industriale aparţin lui J. Bernhem şi P. Darendorf.

Iniţial, în structura socială, clasa de mijloc se situa între muncitori şi marii întreprinzători. Procesul industrializării a contribuit la creşterea numărului lucrătorilor calificaţi şi la apariţia managerilor. Asigurarea nevoilor acestora a contribuit la dezvoltarea infrastructurii sociale, majorarea straturilor de profesori şi medici. În consecinţă, a crescut „masa” clasei de mijloc. În literatura de specialitate, apare astfel o nouă abordare a conceptului: „Clasa de mijloc poate fi definită drept clasă doar din considerentele că reprezentanţii ei nu pot fi atribuiţi nici aristocraţilor, nici muncitorilor”. [6]

La mijlocul secolului trecut, în ţările industrial-dezvoltate, efectivul clasei de mijloc era comparabil cu efectivul clasei muncitoare. Astfel, în Marea Britanie, în anul 1948, 47% din populaţie se autoevalua drept clasă mijlocie. [6]

În anii ”60, în SUA şi Europa de Vest, prioritate a dezvoltării sociale devine calitatea capitalului uman, iar clasa de mijloc, conform statusului educaţiei, devine principalul subiect de investiţii în capitalul uman – unul din principalii factori ai creşterii economice. Rândurile clasei de mijloc se completează cu savanţi, ingineri, profesionişti, manageri. Numărul „guleraşelor albe”, încadrate în procesul de gestiune, creştea mai repede, comparativ cu numărul „guleraşelor albastre”, ocupate în producţie. În consecinţă, ponderea clasei muncitoare în structura populaţiei ocupate s-a micşorat, comparativ cu ponderea celor ocupaţi în sfera serviciilor, funcţionarilor şi lucrătorilor intelectuali, informaţionali.

Are loc înlocuirea concepţiei tradiţionale existente a clasei de mijloc, ca „strat dintre bogaţi şi săraci”, prin conceptul „vechii şi noii clase de mijloc”. Concentrarea capitalului în mâinile corporaţiilor a dus, în viziunea


132

lui Charles Mills, la diminuarea influenţei vechii clase de mijloc (manufacturieri, comercianţi ş.a.) şi amplificarea influenţei „noii clase de mijloc” (manageri, profesionişti, savanţi). Fundamentul „clasei de mijloc tradiţionale (vechi)” este proprietatea asupra mijloacelor de producţie, iar baza „noii clase de mijloc” este reprezentată de capitalul uman.

În condiţiile actuale, ponderea clasei de mijloc constituie 60-80%, ceea ce depăşeşte cu mult ponderea clasei muncitoare. Arnold J. Toynbee, istoric şi filosof britanic, menţiona că civilizaţia contemporană reprezintă prioritar civilizaţia clasei mijlocii. Societatea devine contemporană şi democrată, doar după ce în ea apare clasa de mijloc numeroasă şi competentă.

Această afirmare se confirmă nu doar prin dezvoltarea ţărilor din Europa de Vest, SUA, Japonia, dar şi prin dezvoltarea noilor ţări industriale (Brazilia, Coreea de Sud, Turcia, Singapore ş.a.). Ţările respective s-au modernizat şi integrat în economia mondială doar în urma formării în cadrul lor a unei clase de mijloc, economic, social şi politic active.

În anii ”80, în ţările din Occident, concomitent cu clasa de mijloc „veche” şi „nouă”, sunt evidenţiate straturile de mijloc: „gulere albe”, „roz”, „albastre”; strat al profesioniştilor care dispun de un capital uman bogat – elita noii clase de mijloc. [7]

Astfel, M. Savage evidenţiază trei subcategorii ale clasei de mijloc, care se deosebesc prin varietăţile resurselor disponibile (active): întreprinzătorii (posedă active economice), managerii (dispun de active organizatorice) şi profesioniştii (dispun de active culturale şi ştiinţifice). [8]

Sociologii R. Coleman şi L. Raimvater împart clasa de mijloc în două grupe:

▪ clasa de mijloc: managerii (treapta de jos), proprietarii micului business, clerici înalt remuneraţi ş.a.;

▪ persoane care aveau studii medii sau superioare şi constituiau 32% din populaţia SUA (1980);

▪ muncitorii: muncitori înalt calificaţi, care se refereau la segmentul de sus al „guleraşelor albastre”, clericii remuneraţi mai jos – acest subgrup avea, la general, studii medii şi constituia 38% din populaţia SUA (1980).

La sfârşitul anilor ”90, apare o tendinţă nouă în evoluţia clasei de mijloc, are loc reducerea şi erodarea ei. Astfel, D. Bell [9] atribuie profesioniştii la stratul superior al clasei de mijloc. Situaţia lor este stabilă, în timp ce stratul de jos al clasei de mijloc pierde stabilitatea pe piaţa


133

muncii, se reduce baza de resurse în legătură cu criza Welfare State. M.Castelis afirmă că, „în urma crizei, creşte polarizarea „vârfului” şi „pragului” scalei sociale, ceea ce semnifică reducerea clasei de mijloc”. [10]

Diversitatea tratărilor clasei de mijloc se explică prin utilizarea diferitelor abordări şi criterii metodologice, dintre care le menţionăm pe principalele:

1) Abordarea obiectiv-materială, în baza nivelului bunăstării materiale (criteriul – nivelul venitului per capita sau prezenţa unui potenţial de avere). În cadrul abordării, clasa de mijloc este reprezentată de straturi sociale cu un standard de viaţă şi nivel de consum comparativ înalt. Acestea sunt persoanele care deţin o serie de bunuri scumpe (automobile, tehnică performantă de uz casnic), pot procura servicii sociale (educaţionale, medicale) şi călători prin lume (turism, tratament la staţiuni de prestigiu).

2) Abordarea posesiunii de resurse (criterii – volumul, tipul şi structura capitalului de care dispune individul,menajul). Această abordare permite structurarea „mijlocului” diversificat al societăţii. Conform tipologiei sociologului britanic Anthony Giddens, „vechea” clasă de mijloc este formată de micii întreprinzători, iar „noua” clasă de mijloc constă din lucrători angajaţi, înalt şi mediu remuneraţi, în cea mai mare parte, ocupaţi cu munca intelectuală (manageri, specialişti de calificare înaltă).

În acelaşi timp, ca legitate, apare reducerea numărului „vechii clase de mijloc” (clasa proprietarilor) şi creşterea ponderii „noii clase medii”. Sursă de venit, pentru cea mai mare parte a clasei de mijloc contemporane, apare munca şi deprinderile profesionale, dar nu posedarea proprietăţii.

3) Abordarea neoweberiană, în baza poliformităţii stratificării (criterii – profesia, educaţia, venitul, parametrii averii etc.). Utilizarea complexă „la pachet” a diferitelor criterii permite reprezentarea mai adecvată a aspectului clasei de mijloc.

4) Abordarea subiectivă, în baza autoidentificării respondenţilor (cu accent pe caracteristicile de identificare psihofiziologice). Clasa de mijloc poate fi determinată pornindu-se de la perceperea subiectivă a individului ce ţine de starea sa ca reprezentant al „mijlocului social”.

O parte dintre savanţi propune utilizarea, în calitate de criteriu al clasei de mijloc, a dispunerii de obiecte de lung consum, în particular, a automobilului. [11] În baza acestui criteriu, se determină nivelul venitului, necesar pentru menţinerea unui astfel de mod de trai, se determină PIB-ul


134

per capita. Acest criteriu este deosebit de popular pentru efectuarea cercetărilor comparative ale clasei de mijloc în ţările în curs de dezvoltare. Conform acestei metodologii, la clasa de mijloc se referă 46% din populaţia Malaysiei şi Mexicului, 35% din populaţia Braziliei, 23% – în China, 9% – în India, 5% – în Nigeria şi Pakistan şi 45% – în Rusia. [12]

Abordarea contemporană a noţiunii „clasa de mijloc”, la nivel mondial, este reflectată în Raportul Băncii Mondiale (2007) „Perspectivele economiei mondiale”: „Clasa de mijloc – reprezintă un grup de populaţie, capabilă să procure mărfuri de import de calitate înaltă, maşini de import, să facă călătorii în străinătate, are accesul şi posibilitatea să recurgă la servicii la nivel mondial, inclusiv de obţinere a studiilor superioare”. [13] În abordarea respectivă, accentele sunt puse asupra posibilităţilor financiare şi unui nivel de consum destul de înalt al clasei de mijloc. În context mai larg, odată cu evidenţa misiunii istorice a clasei de mijloc, este necesară evidenţierea următoarelor caracteristici distincte ale unor reprezentanţi ai acesteia, precum: un nivel înalt al educaţiei şi profesionalism; venituri stabile, suficiente pentru satisfacerea unui cerc larg de necesităţi; activitate socială şi economică; iniţierea inovaţiilor şi reproducerea cadrelor calificate; menţinerea stabilităţii în societate şi asistenţa dezvoltării progresive. [14]

1.1. Stratificarea socială – determinantă a clasei de mijloc Conceptul de clasă de mijloc nu poate fi disociat de conceptul de

stratificare socială. Pentru interpretarea inegalităţii şi structurii sociale a societăţii contemporane, s-a recurs la abordarea stratificării, reflectată, pe larg, în sociologia occidentală de la începutul secolului al XX-lea.

Indiferent de gradul de dezvoltare, orice societate este stratificată. Toate sectoarele activităţii umane sunt stratificate: diferenţele privind sursa de venit, eterogenitatea religioasă la nivel societal, distribuţia puterii politice, modurile de consum şi stilurile de viaţă etc.

Discuţia privind stratificările societăţilor moderne îşi are originea în ştiinţa economică a secolului al XVIII-lea.

Tabloul lui Quesnay (1758) propune o clasificare ternară a claselor prin prisma teoriei economice. „Naţiunea se reduce la trei clase de cetăţeni: clasa producătorilor, clasa proprietarilor şi clasa sterilă.” În acest tip de conomie şi societate, clasele împart produsul în funcţie de raporturile pe care le întreţin unele cu altele. Clasa productivă se compune din fermieri şi


135

muncitori, cei din urmă primind un salariu sub forma minimului de bunuri de consum necesar pentru supravieţuire.

Turgot (1766) reia şi dezvoltă în „Reflecţii asupra formării şi distribuţiei bogaţiilor” clasificarea lui Quesnay, atrăgând atenţia asupra faptului că orice societate este bazată pe schimb. Schimbul, considera Turgot, se află la baza inegalităţii, întrucât el duce la o specializare a pământurilor şi la o diviziune a muncii care fac să crească productivitatea şi creează un surplus.

Aceeaşi clasificare ternară se întâlneşte mai târziu la Smith (1776), care abordează problema claselor sociale prin intermediul analizei preţurilor. Smith descompune preţurile în trei componente, care sunt salariul, renta şi profitul.

Conceptul „stratificare socială” a fost introdus însă în circuitul ştiinţific de către P. Sorokin. Acesta susţinea că stratificarea socială constă „într-o inegală distribuire a drepturilor şi privilegiilor, puterii sociale şi a influenţei printre membrii societăţii”. [15]

Conform dicţionarului sociologic stratificarea socială este „….o formă de diferenţiere socială capabilă să împartă societatea în grupuri situate într-o relaţie de ordine totală sau parţială. În altă viziune, stratificarea socială cuprinde criterii specifice de clasificare, cum sunt cele legate de putere, venituri, ocupaţii, prestigiu social, nivel de instrucţie. Noţiunea de stratificare socială include conceptul de structură socială.” [16]

Utilizarea stratificării în structura socială i-a permis lui P. Sorokin să reprezinte structura socială, pe de o parte, ca o mulţime de straturi sociale unidimensionale, în mediul social orizontal, după un indicator al inegalităţii sociale; iar pe de altă parte – ca straturi sociale multidimensionale ordonate, în spaţiu vertical, după câţiva indicatori ai inegalităţii sociale. [17]

De altfel, problema claselor sociale a preocupat majoritatea sociologilor, economiştilor şi oamenilor politici, indiferent de poziţiile lor sociale, politice sau de natura personală, deoarece pentru toţi a fost evidentă existenţa unor grupuri sociale cu stiluri de viaţă şi interese opuse în cadrul aceleeaşi societăţi.

În ceea ce priveşte stratificarea, remarcăm în literatura de specialitate patru abordări teoretice de mare influenţă:

▪ teoria funcţionalistă; ▪ teoria marxistă;


136

▪ teoria elitelor; ▪ teoria weberiană.

Teoria funcţionalistă Referitor la stratificarea socială opinia funcţionalistă susţine că

inegalitatea socială este necesară deoarece îndeplineşte nevoile vitale ale sistemului.

Un astfel de punct de vedere funcţionalist a inegalităţii sociale a fost dezvoltat de Kinsley Davis şi Wilbert Moore şi a ajuns să fie cunoscut sub numele de teoria Devis-Moore.

Cercetătorii Davis şi Moore susţin că nici o societate nu este nestratificată, deci inegalitatea este universală. Acest caracter universal de stratificare trebuie să însemne că inegalitatea este nu doar inevitabilă, ci într-adevăr necesară pentru funcţionarea armonioasă a societăţii. Conform acestei teorii societăţile sunt stratificate pentru că inegalitatea îndeplineşte o nevoie importantă a tuturor sistemelor sociale.

Abordarea funcţionalistă a stratificării sugerează că există o anumită mobilitate socială, însă este mai degraba este o mobilitate personală între straturi de multe ori cauzată de o promovare sau o schimbare de profesie. Motivaţiile se tratează mai degrabă în termeni psihologici decât din prisma studierii condiţiilor sociale şi economice specifice acestei mobilităţi.

Mobilitatea socială are loc între straturile sociale şi se referă la relaţiile de dominare în societate (de autoritate, putere), în timp ce lupta dintre clase, la rândul său se referă la relaţiile de exploatare ale societăţii în care clasa controlează mijloacele de de producţie şi beneficiază de activitatea altei clase.

Mecanismele care stau la baza stratificării, în opinia savanţilor Moore şi Devis, sunt diferenţierea, ierarhizarea, evaluarea şi gratificarea. Indivizii cu tipuri diferite şi cantităţi diferite de talente trebuie încurajaţi să-şi asume şi să promoveze funcţii sociale diferite.

Elementul de bază al teoriei Davis-Moore, după cum afirmă Irving Zeitlin, este că „Cei bogaţi şi puternici şi de prestigiu sunt în partea de sus , deoarece ei sunt cei mai talentaţi şi mai bine pregătit şi , de asemenea, pentru că ei au cea mai mare contribuţie la păstrarea societăţii".

Constatăm astfel, că teoria funcţionalistă are la bază următoarele principii:


137

a) societăţile sunt sisteme complexe de elemente interconectate şi interdependente, şi fiecare parte a unei societăţi influenţează semnificativ pe ceilalţi;

b) fiecare parte dintr-o societate există pentru că are o funcţie vitală, de a menţine existenţa sau stabilitatea societăţii în ansamblul său;

c) tendinţa în societate este spre stabilitate, armonie, echilibru, societatea este văzută ca un sistem de auto-reglementare şi toate elementele constitutive ale unei societăţi trebuie să contribuie la menţinerea acestei stări de armonie;

d) în general, ipoteza funcţionalismului este că toate structurile sociale, contribuie la menţinerea sistemului şi existenţa a oricărei structuri dată se explică prin consecinţele sale (funcţii), care trebuie, prin definiţie, să fie benefice pentru menţinerea ordinii stabile.

La adresa teoriei funcţionaliste însă au fost aduse o serie de critici şi anume:

a) lipsa de recompense nu este o raritate „naturală", ci mai degrabă o diminuare artificială - mai ales într-un sistem de proprietate privată;

b) unele recompense nu sunt determinate funcţional, ci mai degrabă trebuie să fie înţelese în contextul dreptului de proprietate (avere şi moştenire);

c) efectul de ştrangulare a talentelor; d) rolul pe care îl are puterea în crearea şi susţinerea sistemului

inegalităţilor sociale fiind ignorant. Teoria marxistă În lucrările sale, Marx s-a preocupat de problema stratificării şi în

special de conceptul de clasă socială. Dacă în teoria funcţionalistă clasele sociale îşi au originea în natură

şi biologie, clasele sociale fiind, prin urmare, universal şi necesare, în viziunea lui Marx, acestea au o origine socială şi istorică, care derivă din faptul că unii indivizi posedă mijloace de producţie, în timp ce alţii nu, clasele sociale nefiind aşadar, universale şi putând fi abolite.

Teoria sa pune accentul pe clasă, văzută ca o caracteristică obiectivă a structurii economice a societăţii. Structura socială, din cadrul acestei abordări, este reprezentată prin relaţiile a două clase polare – capitalişti şi muncitori, care se deosebesc prin relaţia faţă de mijloacele de producţie. În esenţă, o astfel de analiză explică stratificarea verticală, ce se bazează pe principiul economic – proprietatea asupra mijloacelor de producţie.


138

În abordarea marxistă rolul central îl deţine producţia. Exploatatorii, fiind proprietarii mijloacelor de producţie, îşi acaparează plusprodusul, creat de muncitorii exploataţi în procesul de producţie socială.

Referitor la mobilitatea socială, Marx evidenţiază următoarele elemente:

a) schimbările socio-profesionale sunt mai facile sau mai dificile potrivit perioadelor de dezvoltare a capitalismului;

b) accesul la o clasă superioară depinde de schimbările de statut socio-profesional, accesul la burghezie necesită dobândirea de proprietăţi şi de control al mijloacelor de producţie;

c) indivizii care provin din clasa posedantă au mai multe şanse decât ceilalţi de a face parte din clasa dominantă şi de a beneficia de avantajele sale. Se acordă multă importanţă moştenirii unui capital familial (cultural, dar mai cu seamă economic şi social).

Teoria elitelor s-a dezvoltat în parte ca o reacţie la teoria marxistă privind stratificarea socială şi a fost propusă de către Vilfredo Pareto, Gaetano Mosca şi Robert Michels.

Mosca şi Pareto caută să identifice şi să descrie grupuri sociale care determină sensul istoriei, schimbare istorică. Pentru ei, schimbarea şi controlul evoluţiei lumii sociale se află în mâinile unei minorităţi dominante, căreia Pareto îi va da numele de elită.

Teoreticienii Pareto, Mosca şi Michels consideră că societatea se caracterizează printr-o complexă stratificare. Fiecare strat social se constituie din două categorii distincte şi anume: clasa ne-aleasă şi clasa aleasă. Lupta de clasă nu reprezintă numai o relaţie interclase, ci ea poate fi extinsă şi la analiza luptei pentru hegemonie în interiorul clasei. Ei numesc elită acea parte a clasei sociale care este capabilă să-şi asigure hegemonia. Într-o primă fază, Pareto vede elita ca fiind constituită din persoane dotate cu capacităţi deosebite, în diverse ramuri ale activităţilor sociale, pentru ca ulterior să renunţe la această definiţie neutră în favoarea uneia care reprezintă elita drept un grup de indivizi care exercită funcţii conducătoare în plan politic şi economic. Elita poate fi guvernamentală sau nonguvernamentală.

Elita supravieţuieşte atâta timp cât se înnoieşte. Circulaţia dintre straturile inferioare şi cele superioare este o formă de mobilitate în special verticală, atât ascendentă, cât şi descendentă. Elitele dispar din motive demografice şi psihologice. Atitudinile psihologice ale elitelor se schimbă în


139

permanenţă sub influenţa unor noi modele culturale. Indivizii incapabili, care deşi au o poziţie socială privilegiată, pot decădea, caz în care locul lor trebuie ocupat de alţi indivizi din clasele inferioare, care dovedesc abilităţile necesare pentru aceste noi roluri. În acelaşi timp, indivizii vechii elite sunt împinşi înspre mase. Şi în acest caz putem observa cum stratificarea socială este condiţie şi efect al mobilităţii sociale. [16]

Teoria weberiană Această teorie este bazată pe conceptul şanselor de viaţă, cu

accentul pe piaţă (spre deosebire de producţie, după Marx). Max Weber acceptă în special ideea preluată de la Marx conform

căreia clasa se bazează pe condiţii economice date, dar consideră că diviziunile de clasă derivă nu numai din controlul sau lipsa controlului asupra mijloacelor de producţie, ci şi din diferenţele economice care nu au nimic în comun cu proprietatea, cum ar fi: abilităţile individuale, disponibilităţile, calificările şi tipul muncii prestate.

După Weber, şansele de viaţă constau în faptul că resursele, de care dispune individul, determină posibilităţile lui în relaţiile de piaţă. Cu alte cuvinte, Weber nu tratează clasele ca nişte comunităţi, ci doar ca pe „un număr de indivizi care au în comun o componentă specifică a şanselor lor de viaţă”.

Factorii determinanţi ce creează clasa, după Weber, sunt: ▪ interesele de piaţă; ▪ statutul – poziţia gospodăriilor casnice în societate; ▪ partidele – reuniuni după convingeri şi obiective. Astfel, în determinarea locului gospodăriilor casnice în structura

socială, un rol important le revine nu doar indicilor economici, ci şi particularităţilor culturale şi sociale.

Conform lui Weber: ▪ proprietarii reprezintă o clasă pozitiv privilegiată; ▪ iar cei care sunt lipsiţi de proprietate şi calificare constituie o clasă

neprivilegiată. Teorii referitoare la stratificarea socială au fost elaborate şi de către

alţi reprezentanţi ai studiilor socio-economice, printre care enumerăm: Ralf Dahrendorf, E. O. Wright, John Goldthorpe, Richard Hoggart, Pierre Bourdieu, W. Loyd Warner, Ulrich Beck, Pierre Rosanvallon, Bernard Lahire, J. Sorensen, R. Erikson, J. Goldthorp, W. Thompson.


140

Sociologul american W. L. Warner a propus un model al stratificării cu şase straturi, respectiv:

▪ superioară de sus (bogaţii de sorginte nobilă); ▪ superioară de jos (bogaţi, fără origine nobilă); ▪ medie de sus (intelectualii cu educaţie şi cunoştinţe înalte); ▪ medie de jos (funcţionarii şi micii producători); ▪ inferior de sus (muncitorii calificaţi); ▪ inferior de jos (muncitorii necalificaţi, săraci şi marginalizaţi).

[18] De mare popularitate, pentru societăţile contemporane, se bucură

structura de clasă, elaborată de către R. Erikson şi J. Goldthorpe, principiul de bază în care este poziţia în sistemul relaţiilor de muncă. [19] Clasele sunt grupate în trei clustere de bază: clasa de servicii; clasa intermediară şi clasa muncitoare. Goldthorpe atribuie schema respectivă grupului structurilor de clasă, subliniind că, clasele sunt relativ omogene, din punct de vedere al tipologiei şi nivelului de resurse disponibile, experienţei mobilităţii sociostructurale şi intereselor comune de clasă.

Majoritatea savanţilor acceptă ierarhizarea existentă în structura clasei de mijloc, determinând straturile de sus şi de jos. W.Thompson specifică următoarele clase ale societăţii americane (tabelul 1):

Tabelul 1. Modelul structurii sociale a societăţii americane Clasa Caracteristicile tipice

Clasa superioară 1% Top-nivelul conducătorilor companiilor, politicienii verigii de sus, moştenitorii. Au făcut studii în universităţi de prestigiu.

Clasa de mijloc (de sus) 15%

Profesioniştii cu studii superioare, grad ştiinţific şi manageri. Venitul mediu anual al gospodăriilor casnice >100 mii USD.

Clasa de mijloc (de jos) 30% Profesionişti şi meseriaşi cu autonomie a muncii. Veniturile gospodăriilor casnice constituie de la 35 mii până la 75 mii USD. Studii în colegii.

Clasa muncitoare 32% Clericii, „guleraşele roze”, „guleraşele albastre”. Venitul constituie de la 16 mii până la 30 mii USD. Studii medii.

Clasa de jos 14-20% Ocupaţi în activităţi plătite inferior, există din transferuri sociale. Studii medii nefinalizate.

Sursa: Thompson W., Hickey J. Society in Focus. Boston, MA: Pearson, 2005, [20] Viziunile contemporane cu privire la modelele stratificării, deja

constituite în societate, sunt neunivoce. De regulă, ele reprezintă sisteme complexe ale stratificării: ele constau din mai multe straturi (polihotomice),


141

sunt multidimensionale (se realizează în baza mai multor criterii) şi comportă caracter alternativ (acceptă existenţa unui rând de modele). Multe dintre ele accentuează particularităţile naţionale ale diferenţierii sociale.

Abordarea ierarhică multidimensională, ce presupune cercetarea atât a criteriilor obiective, cât şi a factorilor socio-culturali, a sistemelor de stratificare socială contemporane, conduce la formarea unui model complex al structurii de clasă a societăţii.

Societăţile sunt constituite din „straturi”, ierarhizate într-o anumită ordine: grupuri cu un statut mai înalt se află la vârf, iar cele cu statut inferior – la bază.

În anul 2002, în revistele de sociologie din Occident, au apărut articolele lui D. Gruski şi K. Viden [21], cu expunerea noii abordări ce ţine de analiza structurii de clasă. Autorii propun să nu ne dezicem de analiza de clasă, dar să o transferăm la un nivel mai jos – nivelul profesiei. În centrul concepţiei lor, stau producţia şi poziţia indivizilor în sistemul diviziunii muncii în procesele de producţie. Ei explică realizarea analizei claselor după profesii astfel:

▪ pentru identificarea de clase, profesia reprezintă, pentru lucrători, unul din principalele criterii sociale;

▪ clasele influenţează comportamentul indivizilor, stilul lor de viaţă, iar acest fenomen poate fi observat la nivelul subculturilor profesionale. Astfel de culturi locale se transmit prin socializarea secundară, în instituţiile profesionale de învăţământ (colegii de medicină, militare, şcoli profesionale).

Pentru a construi o structură de clasă adecvată societăţii, autorii propun „…de a evidenţia grupele care servesc drept bază pentru autoidentificarea membrilor săi şi au unele mecanisme de închidere, ce nu permit intrarea liberă în ele, ceea ce reprezintă analogul acţiunilor colective”.

O astfel de abordare poate fi acceptabilă pentru societatea industrială dezvoltată, în care profesiile reprezintă institute deja formate, ce asigură identificarea indivizilor cu grupul său profesional, utilizarea diferitelor mecanisme de limitare a încadrării noilor membri.


142

2. Analiza comparativă România-Republica Moldova din prisma stratificării sociale

Transformările sistemice din ultimele două decenii, ce au loc în ţările de frontieră a Europei de Est (România- Republica Moldova), au contribuit la modificări importante în structura socială. Actualmente, în ţările de la frontiera est-europeană, s-a constituit o stratificare socială deosebită, care este diferită de stereotipurile deja prefigurate în Occident. Ierarhia societăţilor în tranziţie se caracterizează printr-o diferenţiere enormă a patrimoniului, prin opoziţia grupurilor sociale, lipsa consensului social, ce generează ameninţări pentru dezvoltarea durabilă, progresistă a acestor societăţi în toate sferele activităţii umane.

În acest context, cercetarea particularităţilor tranzitive ale stratificării sociale în regiunea de frontieră est-europeană, analiza stării reale, cât şi a perspectivei evoluţiei diferitelor grupări sociale, este de actualitate stringentă.

Pornind de la conceptele de „clasă de mijloc” şi „stratificare socială”, ce au fost pe larg dezbătute în literatura de specialitate mondială, constatăm că de fapt se are în vedere, pentru o analiză detaliată, statutul de bunăstare a populaţiei.

Bunăstarea este de fapt un fenomen complex care face referire la prosperitate, sănătate şi fericire şi care contribuie la determinarea diferitelor clase sociale, a stratificării societăţii de fapt. Există indicatori numerici de măsurare a diferitelor componente ale bunăstării şi poate fi susţinut, pe bună dreptate, că bunăstarea generală în întreaga societate a crescut sau a scăzut, probabil, în cazul în care un indicator sau un set de indicatori se deplasează într-o anumită direcţie. Dar atunci când diferiţi indicatori nu se mişcă în aceeaşi direcţie, nu se foloseşte aceeaşi unitate, nu este posibil să se determine dacă bunăstarea îmbunătăţeşte sau se deteriorează. Studiile realizate reflectă faptul că bunăstrea nu are în vedere doar aspectele monetare ci şi pe cele non- monetare. Aici avem în vedere de fapt indicatorii sociali ai bunăstării, care contribuie la identificarea straturilor sociale. Factori sociali, cum ar fi autonomia, echitatea, sănătate şi coeziunea socială sunt implicaţi în bunăstarea societăţii.

Studiul nostru şi-a propus să stabilescă starea actuală a societăţii din cele două ţări, România şi Republica Moldova, din punctul de vedere al clasei de mijloc cu ajutorul indicelui prosperităţii.


143

2.1. Indicele prosperităţii Indicele prosperităţii este singura metodă de măsurare globală bazată

pe venit şi bunăstare. Prosperitatea este mai mult decât acumularea de avere materială, ea este de asemenea, bucuria vieţii de zi cu zi şi perspectiva de a fi capabil de a construi o viaţă mai bună în viitor.

Acest index se bazează pe o seamă de factori: sănătatea, calitatea vieţii, creşterea economică.

În analiza celor două ţări, pentru determinarea prosperităţii se consideră aspect legate de:

▪ economie; ▪ antreprenoriat şi oportunitate; ▪ guvernare; ▪ educaţie; ▪ sănătate; ▪ siguranţă şi securitate; ▪ libertate personală; ▪ capitalul social. Conform unui studiu realizat de către Legatum Institute în anul

2013, România se clasează pe locul 55 din 142 de state analizate, în timp ce Republica Moldova se situează pe locul 89.

Pentru o reliefare mai elocventă vom prezenta situaţia pe sub-indici pentru fiecare dintre cele două ţări.

Tabelul 2. Indicele prosperităţii în România şi Republica Moldova Sub-indici Anul de

referinţă România Republica

Moldova ECONOMIE

Poziţia în clasament

2013

82

125 1. rata de creştere pe ultimii 5 ani (% da) 2011 1,8% 3,8%

2. încrederea în instituţiile financiare* (% da) 2012 35,1% 42% 3. satisfacţia privind standardele de viaţă*( % da)

2012 37,3% 47,3%

ANTREPRENORIAT �I OPORTUNITATE

2013 50 71

1. cheltuieli cu cercetarea dezvoltarea( % din PIB)

2011 0,8% 0,9%

2. telefoane celulare la 100 de locuitori 2012 106,1 115,9 3. se va lucre din greu în viitor?* (% da) 2012 50% 56,6% GUVERNARE 2013 67 99


144

1. încredere în govern* (% da) 2012 27,1% 24,3% 2. încrederea în justiţie *(% da) 2012 36,3% 25,5% 3. eficienţa guvernului1 2011 -0,22 -0,58 EDUCA�IE 2013 48 60 1. rata brută de ocupare în învăţământul

secundar 2010 97,2% 87,7%

2. satisfacţie privind calitatea educaţiei* (% da)

2012 64,3% 62,8%

3. percepţia copilului de a învăţa* (% da) 2013 58,3% 53,6%

SĂNĂTATE 2013 63 81

1. probleme de sănătate raportate* (% da) 2012 31,3% 27,7% 2. paturi de spital ( la 1000 locuitori) 2010 6,3 6,2 3. satisfacţia privind sănătatea* (%da) 2012 60% 58%

SIGURAN�Ă �I SECURITATE 2013 47 75

1. siguranţa în timpul zborului2 2012 5 7,2 2. siguranţa de a merge pe jos în timpul

nopţii* (% da) 2012 57,7% 48%

3. bunuri furate în ultimele 12 luni* 2012 12,1% 11,9% LIBERTATEA PERSONALĂ 2013 66 115

1. libertăţi civile3 2012 6 5 2. toleranţă pentru grupurile entice* (%da) 2012 72,4% 47,3% 3. satisfacţia privind dreptul de a allege*

(%da) 2012 64,5% 60,2%

CAPITAL SOCIAL 2013 114 91 1. voluntariat în ultima lună* (% da) 2012 8,1% 19,7% 2. donaţii în scopuri caritabile în ultima lună*

(%da) 2012 22,8% 22,9%

3. dacă s-a oferit ajutor străinilor în ultima lună* (% da)

2012 39,1% 40,8%

Sursa: Prelucrarea autorului după http://www.prosperity.com/#!/ 1Eficienţa guvernului: Valorile variază -1.66-2.25, valori mai ridicate indică o eficienţă mai mare. 2Siguranţa în timpul zborului: valorile variază de la 1 la 10, valoare mare indică un nivel mai ridicat de siguranţă. 3Libertăţile civile: valorile variază de la 1 la 7, valorile mai mici indică lipsa de libertăţi civile *Datele de sondaj sunt luate de la Gallup World Poll.

Se constată că diferenţele între componentele fiecărei structuri sunt relativ nesemnificative între cele două ţări, însă dintr-o abordare generalizată diferenţa este de 43 de poziţii. Această situaţie în fapt este


145

determinată, în mare măsură de de politicile socio-economice din cele două ţări, de deschiderea către inovaţie socială şi de ritmul în care societatea este dispusă să conveargă sau nu, către un anumit nivel de bunăstare. Acest indice al prosperităţii contribuie nemijlocit la încadrarea pe clase a societăţilor, iar dacă avem în vedere ansamblul factorilor care contribuie la identificarea straturilor sociale, respectiv costuri privind demararea unei afaceri, oportunităţi pe piaţa muncii, facilităţi privind imigranţii, învăţământul şi solidaritatea socială, se constată următoarele (Tabelul 3):

Tabelul 3. Indicele prosperităţii din prisma performanţelor obţinute de către România şi Republica Moldova (2013)

Performanţe România (%)

Republica Moldova (%)

Costuri pentru demararea unei afaceri (% din VNB per capita)

2,8 5,7

Oportunitatea găsirii unui loc de muncă 11 6 Mediu propice pentru imigranţi 57 50 Gradul de răspândire a corupţiei în afaceri 83 85 Profesor raportat la un elev 1:16 1:15 Solidaritate socială 74 83

Sursa: Prelucrarea autorului după http://www.prosperity.com/#!/ În ceea ce priveşte trendul înregistrat pe ultimii cinci ani din cele 142

de state analizate în raportul sus- amintit, se constată (Tabelul 4): Tabelul 4. Trendul indicelui prosperităţii pe ultimii 5 ani

2009 2010 2011 1012 2013 România 48 51 58 60 55 Republica Moldova 83 86 79 84 89

Observăm că România a coborât patru locuri până la 55, în prosperitatea generală din anul 2009. De-a lungul ultimilor cinci ani, România a scăzut cincisprezece locuri, ajungând pe poziţia 66, în sub-indicele libertăţii personale, ca urmare a scăderii toleranţei faţă de imigranţii şi minorităţile etnice, de asemenea a scăzut şase locuri, ajungând la 67 în ceea ce priveşte sub-indicele guvernare, ca urmare a scăderii eficienţei guvernului şi încrederea populaţiei în alegeri.

În acelaşi timp se constată că Republica Moldova a coborât trei locuri la prosperitatea generală din anul 2009, ajungând la 89. Siguranţă şi securitate s-au îmbunătăţit şi a urcat în clasament cincisprezece locuri, ajungând la 75, iar nemulţumirile, emigrarea umană şi presiunile demografice au scăzut. Guvernare a scăzut cu cinci locuri până la 99, iar


146

acest lucru se datorează, în principal, scăderi încrederii în sistemul judiciar şi creşterea percepţiei asupra corupţiei.

Această analiză ne permite să concluzionăm că bunăstarea ca factor determinat al stratificării sociale, este influenţată major de politicile de guvernare şi de mediul economico-social al fiecărei ţări. Pornind de la aceste informaţii vom contura nivelul de stratificare socială din cele două ţări analizate.

2.2. Particularităţile clasei de mijloc din România şi Republica Moldova

Schimbările esenţiale în structurile sociale, în condiţiile postsocialismului, specifice atât României cât şi Republicii Moldova, sunt condiţionate de varietatea formelor de proprietate, modificarea relaţiilor de repartiţie, în condiţiile economiei de piaţă, noile tendinţe şi direcţii ale mobilităţii sociale, neomogenitatea teritorială a dezvoltării economice, diferenţierea socială profundă.

Principala cauză şi bază economică ale restructurării mediului social, în ţările de frontieră est-europeană constă în schimbarea formelor de proprietate, în ultimul deceniu al secolului al XX-lea. Relaţiile de însuşire şi posesiune ale proprietăţii devin, în anii’90, principalul indiciu al stratificării sociale, în lipsa unor forţe contrare de echilibrare.

În viziunea cercetătorilor, România nu a avut clasă de mijloc înainte de 1990, dar, nici actualmente, clasa de mijloc contemporană nu corespunde, din punct de vedere calitativ şi cantitativ, standardelor stabilităţii economice şi sociale. [14]

Pentru România, sunt caracteristice acumularea de proprietate – pentru unele persoane, menţinerea în posesie a proprietăţii – pentru alte persoane şi pentru marea majoritate – lipsa proprietăţii.

Schimbările survenite în statutul profesional constituie consecinţele schimbării naturii proprietăţii cu influenţă directă asupra restructurării de clasă. Datele statistice din ultimii douăzeci de ani constată faptul predominării salariaţilor, cu o scădere moderată a ponderii lor. În România, după revoluţia din decembrie, industria şi-a redus dramatic activitatea, în urma proceselor de privatizare şi falimentare a acelor întreprinderi care nu mai puteau fi susţinute de tehnologii moderne şi competitive.


147

Aceste fenomene au contribuit la creşterea populaţiei ocupate în agricultură, scăderea numărului celor ocupaţi în industrie şi construcţii, ocuparea unei părţi a populaţiei în noi domenii de activitate.

Modificările petrecute în structura ocupării au influenţat şi restructurarea claselor: la începutul noului mileniu, a apărut şi clasa de mijloc.

În anul 2005, aproximativ 45% din populaţia activă, respectiv 35% din populaţia României,făcea parte din clasa mijlocie, în timp ce în clasele de la baza ierarhiei sociale se regăseau peste 60% din populaţie, iar clasa marilor proprietari nu depăşea 5%. De altfel, şi în cercetările realizate la Institutul de Cercetare a Calităţii Vieţii, autoidentificarea cu clasa mijlocie se situează la o valoare apropiată celei arătate anterior, respecttiv circa 1/3 din populaţie, în timp ce 2/3 se autoidentifică drept ţărani sau muncitori şi doar 1% consideră că aparţin clasei de sus. [22] De menţionat că aceste valori se menţin constante în toate cercetările efectuate în ultima perioadă (anii 2003, 2006 şi 2010). Evident că în cercetările pe eşantioane de sub 1500 de subiecţi,deşi reprezentative la nivel naţional, nu se surprind, totuşi, extremele sociale, aşa încât la baza ierarhiei sociale se includ şi categoriile de populaţie excluse social (subclasele), oameni fără pregătire şcolară, fără loc de muncă, fără locuinţă etc. Până în anul 2008, dinamica creşterii ei a fost pozitivă, dar sub influenţa crizei economice, această tendinţă a fost stopată. [2] Dacă, în anul 2008, după datele statistice, 20% din populaţia României erau încadrate în clasa de mijloc, atunci în anul 2011, conform datelor recensământului populaţiei – aproximativ 10%.[14] Este un procent modest faţă de acel minimum de 50%, cât ar trebui să îl reprezinte acest segment de populaţie pentru a considera statul stabil şi puternic.

Valul crizei a stratificat populaţia în prea săraci şi foarte bogaţi. Astfel, pătura săracă tinde să constituie aproximativ 50% din populaţia ţării.

Actualmente, structura socială a claselor existente în România este formată din: clasa de sus, clasa de mijloc, clasa de jos şi menţinerea unei clase muncitoare şi a lucrătorilor din mediul rural, care nu se regăsesc în niciuna din primele trei. Compoziţia clasei de mijloc nu este încă bine delimitată, cu toate că aici sunt încadraţi micii şi marii întreprinzători. Accesul limitat la proprietate, cadrul legislativ şi instituţional variabil, nivelul de trai scăzut – sunt acele aspecte în care se desfăşoară procesul de formare a clasei de mijloc.


148

Cercetările contemporane ale factorilor, criteriilor şi legităţilor stratificării societăţilor în tranziţie permit evidenţierea straturilor sociale din Republica Moldova, care se deosebesc atât prin statutul social, cât şi prin locul lor în procesele de reformare. Actualmente, nu există un model social al societăţii unic acceptat. De asemenea, nu sunt elaborate principalele criterii ale stratificării sociale. În cercetările stratificării sociale, la general, şi evidenţierea clasei de mijloc, în particular, sunt utilizate abordările subiective, bazate pe identificarea socială a indivizilor, adică a autoevaluării şi autoîncadrării în componenţa unui anumit grup social.

În ianuarie 2012, Asociaţia Sociologilor şi Demografilor din R.Moldova a efectuat un studiu sociologic de identificare a factorilor sociali, care au contribuit la formarea stratificării politice, economice şi socio-profesionale în R.Moldova. Conform rezultatelor sondajului (vezi tabelul 3), structura socială a societăţii este reprezentată astfel: 2% din populaţie sunt oameni bogaţi (îşi permit să-şi procure tot ce le trebuie, fără să se limiteze la ceva); 34% - clasa de mijloc şi 64% - cetăţeni care trăiesc la nivelul (sau mai jos) sărăciei. În acelaşi timp, doar 7,2% dintre cei chestionaţi s-au autoidentificat cu grupul social mediu (oameni înstăriţi, dar care nu-şi permit achiziţionarea obiectelor de lux). Acele pături sociale, care nu dispun de venituri necesare şi sunt nevoite să economisească, nicidecum, nu pot fi atribuite la clasa de mijloc, din considerentele că unul din criteriile determinante obiective ale clasei de mijloc este un astfel de nivel al venitului, care este suficient pentru satisfacerea unui cerc larg de nevoi materiale şi sociale. Grupul studiat mai sus, în ierarhia socială, mai mult se atribuie categoriei de săraci şi reprezintă stratul ei superior.

Tabelul 5. Autoidentificarea grupelor populaţiei în ierarhia socială Stratificarea socială: grupul social

Grupul/stratul social superior (oameni foarte bogaţi sau grupul oligarhic) 0,5% Grupul/stratul social înalt (oameni bogaţi, care au de toate, fără restricţii de consum) 1,5% Grupul/stratul social mediu (oameni înstăriţi, dar care nu-şi permit achiziţionarea obiectelor de lux – primul strat al grupului mediu)

7,2%

Grupul/stratul social mai aproape de mediu (oameni nu prea înstăriţi, nevoiţi să facă economii – cel de-al doilea strat al grupului mediu)

27,0%

Grupul/stratul social jos (oameni cu un nivel de trai scăzut, aflaţi la limita supravieţuirii) 47,6%


149

Grupul/stratul social inferior (oameni foarte săraci, care permanent duc lipsa celor necesare) 16,2%

Sursa: Социальная стратификация (политическая, экономическая и социо-профессиональная) в Молдове: социологический анализ» // Экономическое обозрение. Логос Пресс №3, 2012 г, [23]

25% dintre persoanele intervievate au considerat că nivelul de trai, în

anul 2011, în comparaţie cu nivelul de trai din 1991, este mai bun. Pentru 40% dintre respondenţi, situaţia în cei 20 de ani de tranziţie s-a înrăutăţit esenţial, 23% recunosc că o duc aproximativ la fel, iar 9% nu s-au putut determina în acest sens.

Cei mai satisfăcuţi de nivelul de trai sunt respondenţii cu studii superioare (46%) şi cu studii medii speciale (35%), precum şi cei, care se autoidentifică cu grupurile sociale: superior (79%) şi mediu (46%).

Rezultatele sondajului confirmă că, pe parcursul perioadei de tranziţie, diferenţierea socială s-a amplificat, iar societatea s-a lipsit de clasa de mijloc. R.Moldova s-a transformat în ţara celor săraci şi bogaţi. Dacă, în ţările dezvoltate, ponderea clasei de mijloc constituie 60-80% din populaţie, iar modelul stratificării poate fi reprezentat sub formă de romb: puţini oameni bogaţi şi săraci, iar la mijloc se află numeroasa clasă medie, atunci, în R.Moldova, modelul stratificării este altul – aparent, el este dispus sub forma unei piramide, la baza căreia se află stratul numeros de jos (oameni săraci), puţini oameni care se declară în clasa de vârf, şi o „firavă” clasă medie de mijloc. Este formată o societate „neoevul mediu”, unde 2% din populaţie reprezintă „noii boieri bogaţi”, 7% – boieri cu venit mediu, iar restul – „noii săraci”.

Unii cercetători afirmă că, deoarece ponderea stratului social mediu este foarte modestă, acest strat nu poate fi calificat drept clasă mijlocie. [14] Noi subscriem la această opinie. Considerăm că, atât în conformitate cu criteriile de bunăstare (nivelul venitului, posedarea proprietăţii), cât şi în conformitate cu autoidentificarea colectivă, comportamentul, modul de viaţă şi statutul social, orientat spre majorarea venitului sau autorealizării, clasa de mijloc în ţară este doar în stadiul de formare. Politica statului trebuie să fie orientată spre crearea condiţiilor benefice de formare a clasei de mijloc, ca garant al stabilităţii în societate.


150

3. Concluzii Garant al mişcării progresiste a societăţii atât în România cât şi în R.

Moldova este atât creşterea cantitativă, cât şi ameliorarea caracteristicilor calitative ale acelor straturi ale populaţiei, care se referă la „mijlocul” social.

Creşterea clasei de mijloc/straturilor de mijloc nu reprezintă un scop în sine al dezvoltării societăţii. În acelaşi timp, caracterul de masă, stabilitate, nivelul de trai al „mijlocului” social reprezintă indicatori agregaţi ai bunăstării întregii societăţi.

Din aceste considerente, în cadrul corectării programelor social-economice de dezvoltare, este necesar să se pornească de la identităţile social-economice ce s-au format în societate, preferinţelor şi orientărilor sociale, să se creeze condiţii reale pentru extinderea şi consolidarea „mijlocului” social şi să aibă loc o inovaţie socială reală, ancorată pe particularităţile celor două ţări.

Rezumând, se impun inovaţii la trei niveluri, şi anume: ▪ crearea unui sistem global coerent, nu din cioburile colorate ale

experienţei occidentale; ▪ identificarea unei strategii a asigurării unei inovaţii sociale de

succes, neexperimentată încă în lume; ▪ componentele sectoriale ale construcţiei sociale, care trebuiau să

fie adaptate, atât unele la altele,cât şi situaţiei societăţilor din România şi R. Moldova.

Astfel, inovaţia socială capătă o nouă dimensiune: alegerea între alternative, în funcţie de evaluarea eficienţei lor potenţiale.


151

Bibliografie 1. Larionescu, Mărginean, I., Neagu, G., (2006, 2007), Constituirea

clasei mijlocii în România, Bucureşti, Editura Economica 2. Mărginean, I., (2011), Tendinţe recente în constituirea clasei sociale

mijlocii în România, Revista Calitatea Vieţii/ XXII, nr. 1 3. Furtună, C. (2006), Sociologie generală, Bucureşti: Editura Fundaţiei

România de Mâine 4. Еврипид. Умоляющие. Трагедии, (1999), В 2-х томах. Т.1. //

Перевод Иннокентия Анненского // «Литературные памятники». М., Наука, Ладомир

5. Аристотель. Сочинения. В 4-х томах. Т.4. М., Мысль, 1983 6. Cole G.D., (1950), The Conception of the Middle Classes // British

Journal of Sociology/Vol.1.N4 7. Coleman R., Raimvater L., (1978), Social Standing in America: New

Dimensions of Class. – New-York, Basic Books 8. Savage M., Devine F., (2005), Rethinking class: cultures, identities

and Lifestyle, Pagrave Macmillian 9. Bell D., (1973), The coming of Post-Industrial Society. – New-York,

Basic Books 10. Castelis M., (1996-1998), The Information Age: Economy, Society

and Culture. Cambridge, MA; Oxford,UK: Blackwell 11. Senauer B.; Goetz L. Middle Class in Developing Countries and the

Market for High - Value Food Products, http://www.formfoundation.org/documents.2-10-3-13-03_000.pdf

12. Мареева С. В., (2009), Средний класс в современном российском обществе: специфика становления (2003-2009) / Докторская диссертация. М.

13. Global economic prospects 2007: managing the next wave of globalization. – The International Bank for Reconstruction and Development/The World Bank. [sursă electronică]

14. Sorocean, O., Coşeleva, N., Filip, N., (2014), Analele ASEM, ediţia a XII, nr. 1, Editura ASEM, Chişinău

15. Sorokin P., (1959), Social and Cultural Mobility. Free Press 16. Răduleţ, A., (2011), Stratificarea socială, Revista Transilvană de

�tiinţe ale Comunicării, 3(14) 17. Сорокин П.А., (2005), Социальная мобильность. – М.. – стр.9


152

18. Erikson R., Goldthorpe J., (1992), The Constant Flux: A Study of Class Mobility in Industrial Societies. Oxford: Claredon Press

19. Thompson W., Hickey J., (2005), Society in Focus. Boston, MA: Pearson

20. Gerties J., Savage M., (1998), The salience of class in Britain and America: a comparativ analysis, The British Journal of Sociology. Vol.49. N2

21. Mărginean, I., Precupeţu, I. (coord.), (2010), Calitatea vieţii în România 2010, Bucureşti, Editura Expert

22. Социальная стратификация (политическая, экономическая и социо-профессиональная) в Молдове: социологический анализ, (2012), Экономическое обозрение. Логос Пресс №3

23. Warner W.L. Social class in America”, 1949

153

1.10. HUMAN CAPITAL AND COMPETITIVENESS: FACTORS OF UNCERTAINTY ELIMINATION AT

REGIONAL LEVEL

CAPITALUL UMAN ŞI COMPETITIVITATEA: FACTORI DE ELIMINARE A INCERTITUDINII LA NIVEL REGIONAL

Alina SUSLENCO1

Abstract In our era of profound changes related to the introduction and use of new

methods, principles and technologies, together with new forms of work organization, the human factor has become a valuable and strategic factor for any organization is the factor that drives the development of a nation. This research focused on the analysis of national and international literature and the use of methods: the method of logical analysis, synthesis, induction, abduction, deduction, observation, comparison.

Key words: human capital, competitiveness, competitive enterprise, uncertainty

1. Introducere Odată cu globalizarea economiei, se acordă o importanţă crescândă

zestrei economice a omului începând cu mijlocul secolului trecut, această preocupare traducându-se într-o sporire rapidă a studiilor propuse spre analiză. Asfel, se fac cercetări privind performanţele economice ale capacităţilor umane şi influenţa lor asupra poziţiei firmei pe piaţă şi a competitivităţii ei.

Este evident că dezvoltarea competitivităţii unei întreprinderi, ramuri, economii, ţări, naţiuni, devine imposibilă fără dezvoltarea accelerată a sferei social-economice şi a investiţiilor în factorul uman.

2. Capitalul uman şi competitivitatea: factori de eliminare a

incertitudinii la nivel regional Capitalul uman are o structură deosebit de complexă iar

componentele ei pot fi studiate la următoarele nivele: 1) Nanonivel sau la nivelul individului: capitalul sănătăţii, capitalul

intelectual, organizatoric şi antreprenorial; Capitalul uman individual constă în totalitatea cunoştinţelor competenţelor obţinute pe parcursul educaţiei 1 Drd., Universitatea „Al. I. Cuza”, Iaşi; cercet. şt. stagiar, Universitatea de Stat „Alecu Russo”, Băţi, Republica Moldova, [email protected]

Alina SUSLENCO

154

formale, abilităţilor înnăscute şi experienţa dobândită la locul de muncă precum şi starea sa de sănătate.

2) Micronivel sau la nivelul firmei: activele recunoscute ale capitalului individual; activele nemateriale ale firmei (capital organizaţional, capital structural, brand-capitalul şi capitalul social); Capitalul uman specific firmei constă în abilităţile şi cunoştinţele care sunt relevante în cadrul unei firme specifice şi aduce angajatului câştiguri monetare corespunzătoare produsului său maginal curent.

3) Mezonivel sau la nivelul unei ramuri: componente identice agregate; Capitalul specific ramurii industriale constă în cunoştinţele ce decurg din experienţa specifică unei industrii.

4) Macronivel sau la nivelul economiei naţionale: capitalul biologic, social, politic, potenţial intelectual naţional şi priorităţile concurenţiale naţionale. Capitalul uman al unei naţiuni constă în cunoştinţele, abilităţile şi competenţele tuturor indivizilor unei naţiuni precum şi a stării de sănătate a acestora în contextul în care educaţia şi sănătatea reprezintă indicatori ai calităţii capitalului uman. [Constantin, 2010, p. 97].

Termenul de competitivitate asociat unei firme sugerează siguranţă, eficienţă, calitate, productivitate ridicată, adaptabilitate, reuşită, management modern, produse superioare, costuri optime şi nu în ultimul rînd un capital uman superior, dezvoltat, instruit. Pentru a considera o firmă drept competitivă, este necesar să se efectueze o analiză cât mai riguroasă atât a firmei respective, cât şi a mediului de activitate a acesteia.

Competitivitatea este o noţiune complexă care poate fi definită drept caracteristica unei firme de a face faţă concurenţei altor firme similare pe o anumită piaţă. Competitivitatea unei firme este influenţată, în mare masură, de capacitatea de a înţelege şi de a se adapta cât mai corect la lumea care o înconjoară şi o ajută la eliminarea riscurilor şi incertitudinilor de pe piaţă sau de a le face faţă, fără a aduce prejudicii majore activităţii întreprinderii.

Principalele noţiuni ale aprecierii nivelului de performanţă al unei firme care se referă la eficienţa globală a activităţii economice sunt: eficienţa economică; performanţa realizată sau planificată; competitivitatea produselor sau a firmei; excelenţa.

Eficienţa economică reprezintă insuşirea unei resurse, acţiuni, activităţi sau a unui proces de a produce efecte economice pozitive pe unitatea de efort, realizate pe piaţă prin intermediul raportului dintre cerere

Human capital and competitiveness: factors of uncertainty elimination at regional level

155

şi ofertă. Sub aspect cantitativ, această proprietate se exprimă pe piaţă prin raportul dintre mărimea efectelor şi cea a efortului sau invers.

Eficacitatea economică se referă la nivelul sau gradul de indeplinire a obiectivelor de natură economică stabilită pentru o perioadă spre a fi realizate de o firmă. În cazul în care obiectivul a fost atins 100%, se poate vorbi de eficacitate maximă, iar în restul cazurilor de anumite grade parţiale de eficacitate.

Competitivitatea este calitatea unui agent economic, produs sau serviciu, individ sau activitate de a fi susceptibili să suporte concurenţa cu alţii. La nivelul firmei se pot identifica următoarele categorii de competitivitate: globală; financiară; comercială; umană; managerială; tehnică; organizaţională.

Competitivitatea globală a unei firme reprezintă potenţialul ei şi presupune efectuarea unui diagnostic sau a unui inventar critic al capacităţii de care dispune, adică al forţelor de care dispune şi a slăbiciunilor tuturor componentelor firmei, cu referire specială la factorii cheie de succes şi la concurenţă. Ea depinde de buna funcţionare a ansamblului componentelor sale.

Conform opiniei lui Peter Drucker, "un conducător eficient consacră jumătate din timpul său problemelor de diagnosticare a activităţii "chiar dacă diagnosticul este unul restrâns, (la o singură problemă) sau unul global (de ansamblu). Diagnoza presupune cercetarea stării sistemului (întreprinderii) sub raport structural şi funcţional. Orice sistem este dirijat în mod constant spre realizarea unor obiective caracterizate în timp şi spaţiu. În acest sens sunt mobilizate toate resursele interne prin adaptare permanentă la variabilele mediului. Realizarea faptică a diagnosticului presupune:

▪ identificarea elementelor componente ale fenomenului cercetat şi a factorilor ce-l generează (interni si externi);

▪ stabilirea relaţiilor de cauzalitate dintre fenomen, elemente şi factori;

▪ cuantificarea, în măsura în care este posibil, a acţiunii factorilor asupra fenomenului cercetat;

▪ separarea factorilor cu acţiune pozitivă de cei negativi; ▪ stabilirea rezervelor concrete de îmbunătăţire a performanţelor

obţinute; ▪ stabilirea măsurilor ce se impun pentru mobilizarea faptică a

acestor rezerve.

Alina SUSLENCO

156

Diagnosticul sau auditul potenţialului firmei se va concretiza, în final, în lista factorilor sau bazelor de competitivitate, compusă în general din şase poziţii, dupa cum rezultă din Tabelul 1.

Tabelul 1. Factori de competitivitate la nivelul întreprinderii Baza de comparaţie Indicatori 1.Competitivitate financiară *mărimea profitului;

*capacitatea de autofinanţare, suma şi scadenţa imprumuturilor; *potenţialul randamentului financiar: rentabilitatea capitalurilor proprii; *potenţialul de solvabilitate: aptitudinea de a face faţă la rambursări;

Competitivitate comercială *partea de piaţă, evoluţia cifrei de afaceri, pragul de rentabilitate, poziţia în ciclul de viaţă pentru fiecare produs; *notorietatea comercială: imaginea de marcă, fidelitatea clienţilor, coerenţa gamei de produse, nivelul bugetului publicitar;

3.Competitivitate umană *indemănarea mâinii de lucru, nivelul de calificare, rata absenteismului, rata incadrării;

4.Competitivitatea tehnică *natura echipamentului:vechime, performanţă; *avans tehnic, importanţa cercetării-dezvoltării, nivelul de automatizare; *aprovizionarea, relaţiile cu furnizorii, rotaţia stocurilor;

5.Competitivitate managerială *profilul conducatorilor: vârsta, experienţa, studii, formare; *capacitatea de conducere: aptitudinea comandamentului, a delegării, a negocierii, a spiritului de sinteză; *valoarea colaboratorilor, gradul de coeziune al echipei;

6.Competitivitatea organizatională *forma structurii organizatorice, numărul nivelurilor ierarhice; *natura delegării deciziilor, gradul de descentralizare, circulaţia informaţiilor; *gradul de integrare al indivizilor şi serviciilor la obiectivele firmei, modalitatea finalizării obiectivelor, modul de realizare al controlului, starea climatului social;

Sursa: Russu Corneliu-Management şi competitivitate, Tribuna economică, nr.1/1998, pag.9 şi 23, nr.2/1998 pag. 7-8


157

Studiul şi analiza firmei competitive au pus în evidenţă caracteristici comune, însă fiecare dintre ele şi-au intemeiat reusita pe baza unor competente particulare. Dintre criteriile de performanţă care asigură un nivel ridicat de competitivitate fac parte următorii:

▪ productivitatea muncii; ▪ costul muncii; ▪ gradul de satisfacere a cerinţelor beneficiarilor; ▪ calitatea produselor şi serviciilor. Obţinerea performanţei economice şi înglobarea acestui ţel în spiritul

organizaţiei este o sarcină dificilă dar esenţială. De fapt, o firmă are un program propriu-zis pentru obţinerea performanţelor. Rezultatele economice nu sunt produse de forţele economice, ele sunt o realizare a oamenilor.

Dacă firma doreşte să se concentreze asupra performanţelor economice, ea va trebui să-i promoveze în aceste poziţii esenţiale pe oamenii care şi-au adus o contribuţie distinctă la atingerea obiectivelor şi performanţelor firmei, care au demonstrat aptitudini speciale în îndeplinirea sarcinilor economice şi care au dovedit dorinţa de a lucra pentru firmă în ansamblu, şi nu doar ca un simplu specialist într-o anumită funcţie sau într-un anumit domeniu tehnic.

Pentru managerul unei firme, capacitatea de a conduce firma spre obţinerea performanţelor economice constituie o cerinţă esentială.

În teoria managementului general, se definesc patru niveluri sau etape ale competitivităţii. Fiecare dintre ele are propriile sale abordări în management şi marketing.

La primul nivel, în aprecierea competitivităţii unei societăţi factorul de management a companiei este considerat drept un factor de control intern neutru. Ei cred că o dată ce strategia de management a companiei fost o dată stabilită, atunci mai mult managementul companiei nu influenţează competitivitatea ei. Aceşti manageri îşi văd rolul său în producerea produselor simple, fără a-şi face griji despre orice inovaţii pentru a face faţă concurenţilor, fie consumatorilor. Cu toate acestea, managerii sunt atât de încrezători fie în calitatea produselor sale fie în eficacitatea echipei de marketing şi vânzări, care sunt gata să bucure clienţii doar oferindu-le bunurile existente. Orice eforturi suplimentare pe producţie sau de management, în opinia lor, este un exces.

Această abordare ne poate aduce succes în cazul în care este în măsură să găsească un loc pe piaţă, fără concurenţă. De obicei, acesta este

Alina SUSLENCO

158

tipic pentru o afacere mică sau o firmă care conduce nişa de piaţă. Dar, odată cu mărirea întreprinderii sau cu creşterea nişei, aceste întreprinderi nu mai pot concura pe piaţă pentru că nu mai sunt atractivi pentru consumatori. Mai devreme sau mai târziu concurenţa îndepărtată şi obscură devine foarte aproape şi vizibilă. O abilitate de a produce produse de calitate bună şi de a stabili un management obişnuit nu este suficient. Trebuie de tins spre depăşirea standardelor propuse de competitori prin preţuri, costuri de producţie, calitate, precizie, niveluri de livrare, servicii complexe, etc.

Trăsăturile caracteristice ale întreprinderilor din primul nivel de competitivitate este caracterizat prin următoarele:

▪ înţelegerea marketingului drept o funcţie a managementului, în cel mai bun caz mai importantă decât altele. Prin urmare, apare încrederea sporită în posibilităţile infinite ale publicităţii pentru a promova produsul;

▪ concepţia primitivă de luptă cu concurenţa prin preţ mai mic. Se crede că este suficient de a reduce preţul şi orice probleme cu vânzările vor dispărea de la sine;

▪ respingerea aproape organică a cercetării de piaţă. În astfel de companii marketingul este pur şi simplu volumul producţiei distribuite;

▪ atenţia insuficientă la formarea şi motivarea angajaţilor, managementul resurselor umane. Aici, de regulă, se înregistrază o instabilitate a personalului. Odată cu creşterea producţiei, se angajează personal suplimentar. Faptul că această abordare ar putea avea un impact negativ asupra calităţii produselor, precum şi, prin urmare, asupra competitivităţii acesteia, nimeni nu crede;

▪ lipsa de înţelegere a rolului managementului ca factor general. Probleme de îmbunătăţire a structurilor şi a sistemelor, formelor şi metodelor de management sunt considerate de prisos.

În cazul celui de al doilea nivel de competitivitate a întreprinderii, managerii se străduie să facă producţia şi sistemul de management "aparent neutră". Acest lucru înseamnă că aceste societăţi, se stăruie să respecte pe deplin standardele stabilite de către concurenţii lor majori de pe o anumită piaţă. Ei încearcă să reproducă, în cadrul întreprinderii sale, ceea ce fac concurenţii săi majori, prin tehnici, tehnologii, metode, gama sortimentală.

Aceste companii urmează aceleaşi principii şi abordări de control al calităţii şi pentru a monitoriza nivelul stocurilor, să stabilească aceleaşi relaţii cu angajaţii. Unele companii, din republică au atins deja al doilea nivel de competitivitate.


159

Caracteristicile speciale ale nivelului doi de competitivitate a întreprinderilor sunt:

▪ funcţia de marketing este o funcţie principală a managementului. Aceste companii practică de obicei, marketing, produsele orientate spre piaţă, nu este o frază goală pentru ei, dar o lucrare planificată de zi cu zi analitic, ce are ca scop identificarea acelor elemente care pot fi utilizate pentru ”a atinge ” potenţialii cumpărători prin intermediul unei publicităţi;

▪ dorinţa întreprinderilor de a deveni orientate spre de marketing, în care toate procesele de planificare şi dezvoltare a producţiei, ele se bazează pe previziuni de vânzări, compilate cu ajutorul cercetării de piaţă;

▪ forme şi metode de concurenţă mai sofisticate, în cazul acesta concurenţa prin preţ este eliminată din concurs pentru concurenţa prin calitate, nivelul de customer service, etc Aceste companii încearcă să "ajungă" principalii concurenţi prin aceşti parametri;

▪ schimbări în politica de personal. Aici şefii de firme au tendinţa de a invita la muncă, manageri şi specialişti de la alte companii din acelaşi sector de activitate, bazându-se pe înalta calificare a acestora şi profesionalismul lor, fără a ţine seama de specificul companiei sau a producţiei;

▪ concentrarea, pe cele mai des utilizate, tehnologii de management standard pentru a asigura succesul asupra principalilor competitori de pe piaţă. Îmbunătăţirea, organizarea şi promovarea unor sisteme de gestionare a forţei de muncă se bazează pe principiul "suficienţei rezonabile".

Cu toate acestea, orice copie este întotdeauna mai rea decât originalul. La un moment dat, printr- un împrumut direct de excelenţă nu se câştigă o firmă competitivă. Pentru echipa de manageri a acestor societăţi apare întrebarea "dacă afacerile lor au şi alte avantaje comparative în competiţia de pe piaţă decât rivalii lor principali. Cei care găsesc răspunsul corect la această întrebare, de obicei, "cresc" până la al treilea nivel al competitivităţii întreprinderilor şi sunt în conformitate cu liderul industriei, nu în "final în urma lor."

Caracteristica distinctivă a companiei din al treilea nivel al competitivităţii este:

▪ în aceste companii elementul dintinctiv şi esenţial este cercetarea şi satisfacerea nevoilor de consum ale clienţilor, marketing este orientat spre consum, în domeniul managementului şi a sistemelor de producţie impldmentează noi metode şi noi direcţii;

Alina SUSLENCO

160

▪ astfel de companii devin orientate spre marketing; ▪ producţia, în companiile din al treilea nivel de competitivitate, aşa

se zice "este susţinută din interior." La dezvoltarea ei sunt orientate toate unităţile organizaţiei;

▪ orice inovaţii, schimbări în producţie sunt puse în aplicare doar atunci când există încredere în aprobarea utilizatorilor finali.

Cu toate acestea, există companii pentru care nici acest lucru nu este suficient. Succesul în competiţie depinde nu numai de producţie, ci de gestionarea calităţii şi eficienţei care, influenţează definitoriu asupra competitivităţii.

Companiile care au reuşit să ajungă la al patrulea nivel de competitivitate, sunt în faţa concurenţei cu foarte mulţi ani. Nu au căutat să reproducă experienţa altor firme, ci doresc să schimbe cele mai stricte a standarde existente. Ei sunt gata de a contesta orice concurent din lume, în orice aspect al producţiei sau al managementului. Orice schimbări în managementul, organizarea producţiei, strategia de dezvoltare este pusă în aplicare pe baza rezultatelor cercetării de piaţă În plus, toate funcţiile de management sunt direct implicate în procesul de cercetare de marketing şi sistematizarea rezultatelor. Acestea sunt întreprinderile şi societăţile lideri în producţia de clasă mondială a erei post-industriale.

În urma cercetărilor efectuate de către cercetătorii Laboratorului de cercetări ştiinţifico-metodice în economie, de la Universitatea „Alecu Russo”, din Bălţi, am observat că atingerea unei competitivităţi strategice de către întreprinderile din Moldova devine o problemă viabilă şi foarte acută, deoarece nu se întreprind măsuri concrete pentru a putea atinge o competitivitate strategică şi ca întreprinderile noastre să poată concura pe viitor cu întreprinderile de pe piaţa europeană sau de pe piaţa mondială.

Întreprinderile ar trebui să îşi focuseze atenţia asupra obiectivelor strategice pe care şi le stabilesc, asupra capitslului uman al muncitorilor întreprinderii. O atenţie deoasebită ar trebui să o acorde dezvoltării potenţialului profesional al specialiştilor pentru că doar investind în oameni, inovaţii, doar aducînd insuflul noului în cadrul întreprinderilor moldoveneşti, Republica Moldova va putea ieşi din impas, din perioada de stagnare şi va putea accede spre pieţele europene şi concura liber cu mărfurile străine.

În urma analizei datelor sondajului efectuat în anul 2012 de către cercetătorii Laboratorului de cercetări ştiinţifico-metodice în economie, la


161

care au participat peste 500 de respondenţi, de la diverse întreprinderi din nordul Moldovei, am observat că întreprinderile moldoveneşti neglijează problema competitivităţii şi îşi focusează atenţia asupra problemelor de rutină, fără a atrage atenţia asupra problemei atingerii competitivităţii şi îndeosebi ca celei strategice.

Printre factorii care duc la formarea competitivităţii strategice a personalului au fost propuşi mai mulţi printre care corespunderea cerinţelor profesionale, activitatea la locul de muncă, informarea în domeniul economiei de piaţă, ridicarea regulată a nivelului profesional, capacitatea de a concura pe piaţă şi altele. Majoritatea respondenţilor au considerat drept cel mai important factor care duce la formarea competitivităţii strategice ridicarea regulată a nivelului profesional, comunicabilitate, corespunderea cerinţelor profesionale. Interpretarea grafică a rezultatelor o avem redată mai jos.

Tabelul 2. Factorii competitivităţii personalului Aprecierea importanţei factorului № Factorii

competitivităţii personalului

1 %

2 %

3 %

4 %

5 %

6 %

7 %

8 %

9 %

10 %

1 Corespunderea cerinţelor profesionale

28,5 29,8 17,3 5,9 4,0 3,8 3,2 3,2 1,1 2,7

2 Activitatea la locul de muncă

25,0 39,7 13,9 3,2 1,9 4,6 2,7 2,4 3,7 2,4

3 Deţinerea de necesităţi, valori, perspective

11,5 31,4 25,0 7,0 6,4 4,3 5,6 3,0 3,8 1,6

4 Informarea în domeniul economiei de piaţă

27,7 26,4 18,9 11,7 4,3 3,5 2,4 2,4 1,4 0,8

5 Ridicarea regulată a nivelului profesional

37,0 24,0 9,1 6,4 8,3 4,8 3,5 0,8 3,8 1,9

6 Eficienţa realizării potenţialului de calificare

15,7 33,6 17,9 9,6 5,1 8,8 3,0 3,5 1,9 0,6

7 Adaptarea potenţialului psiho-fiziologic la schimbări

21,1 24,8 14,9 11,2 9,6 4,6 8,3 1,6 1,9 1,9

8 Capacitatea de a concura pe piaţă

26,9 23,2 14,9 9,1 5,6 3,2 4,6 5,1 6,2 1,6

9 Caracteristicile 9,3 17,6 24,0 12,8 9,9 4,3 3,0 5,4 6,7 6,7

Alina SUSLENCO

162

ereditare 10 Camunicabilitate,

relaţiile cu managerii, colegii, partenerii, clienţii

28,8 22,6 12,5 4,6 3,8 2,4 4,8 8,0 4,8 7,0

Sursa: Elaborat de autor în urma analizei datelor sondajului Sumăm din cele relatate, că asigurarea competitivităţii în cadrul

economiei Republicii Moldova este o cerinţă acută, deoarece, pentru a putea aceede pe calea succesului şi pe pieţele internaţionale, republica Moldova are nevoie de produse competitive elaborate şi distribuite de oameni competitivi.

3. Concluzii Dacă firma doreşte să se concentreze asupra performanţelor

economice, ea va trebui să-i promoveze în aceste poziţii esenţiale pe oamenii care şi-au adus o contribuţie distinctă la atingerea obiectivelor şi performanţelor firmei, care au demonstrat aptitudini speciale în îndeplinirea sarcinilor economice şi care au dovedit dorinţa de a lucra pentru firmă în ansamblu, şi nu doar ca un simplu specialist într-o anumită funcţie sau într-un anumit domeniu tehnic. Pentru managerul unei firme, capacitatea de a conduce firma spre obţinerea performanţelor economice, constituie o cerinţă esenţială în asigurarea competitivităţii ei şi în eliminarea incertitudinii.

Bibliografie 1. Becker, G., Capitalul uman o analiză teoretică şi empirică cu referire

special la educaţie, Ed. ALL, Bucureşti, p. 109-119 2. Constantin, M., Dezvoltarea capitalului uman din România în

procesul de aderare la Uniunea Europeană. O perspectivă comparativ-istorică, teză de doctorat, Universitatea din Bucureşti, 2010

3. Mincer, J., Human Capital Responsis to Technologicall Change in The Labour Market, Working Paper no3207, National Bureau of Economic Reserach, 1050 Massachusetts Avenue, Cambridge, MA02138, Decembre 1989, www.nber.org/papers/w3027.pdf

4. Mocuţa D.N. „Sănătatea umană în perspectiva dezvoltării durabile”, Ed. ASE Bucureşti, 2009


163

5. Malinvaud E., Jean Jacques Carré, Dubois P., La Croissance Française. Un essai d'analyse économique causale de l'après-guerre , Éditions du Seuil, 1972 - Business & Economics

6. Neagu, O., Capitalul uman şi dezvoltarea economică, Bucureşti 2008 august 1957

7. Neagu, O. Capitalul uman – forţa fundamentală a dezvoltării, Bucureşti, 2008, p.203

8. Preda, D., Forţa de muncă în România : performanţe şi constrângeri din perspectiva aderării, Vol. 204, Probleme economice, Academia Română, Institutul Naţional de Cercetări Economice, 2006

9. Smîc A., Factorii umani ai competitivităţii economiei naţionale // teza de doctorat, ASEM, Chişinău, 2007

165

1.11. ANALYSIS OF LONG RUN FORECASTS ON MOLDOVAN POPULATION FOR THE FUNCTIONING

OF A COMPETITIVE LABOUR MARKET

ANALIZA UNOR PROGNOZE DE PERSPECTIVĂ PRIVIND POPULAŢIA REPUBLICII MOLDOVA ÎN VEDEREA

FUNCŢIONĂRII UNEI PIEŢE COMPETITIVE A FORŢEI DE MUNCĂ

Svetlana ZAHAROV1

Abstract This is a analysis of the population on age groups 15-64 and 65 and over in the

Republic of Moldova for the during from 2015 to 2025 in this paper. The main purpose of this study is the identification of the numerical trends on possible changes in the age population groups.

The conclusions and recommendations have given on according to the results of the conducted analisis that can be as a basis for policy development of the labour market and the elaboration of the Employment Strategy of the Republic of Moldova for the period 2015-2020.

Key words: forecast, evaluation, labour force, World Bank, United Nations

Politicile de ocupare a forţei de muncă trebuie să fie argumentate ştiinţific şi bazate pe pronosticurile de populaţie, inclusiv şi a pronosticurile de schimbare a numărului de populaţie în vîrste apte de muncă. În baza pronosticurilor se determină schimbarea/modificarea numărului populaţiei aptă de muncă după vîrste (grupe principale de vîrstă), ceea ce are importanţa majoră atît pentru elaborarea cît şi pentru perfecţionarea politicilor de ocupare a forţei de muncă, pentru reorientarea acestora ţinînd cont de condiţiile actuale de dezvoltare socio-economică, inclusiv şi corectarea sau modificarea acestora. Analiza rezultatelor pronosticurilor de poluaţie reprezintă un factor important de cercetare a pieţei forţei de muncă în condiţiile îmbătrînirii demografice, ceea ce este strict necesară pentru Republica Moldova la etapa contemporană, ţinînd cont de faptul, că procesul de îmbătrînire, în mai mare măsură, a căpătat nivelul de ireversibilitate (în anul 2012 coeficientul de îmbătrînire a depăşit cu 3,4 p.p. pragul de

1 Cercet., Centrul de Cercetări Demografice, Institutul Naţional de Cercetări Economice, Academia de Ştiinţe a Moldovei, Republica Moldova, [email protected]

Svetlana ZAHAROV

166

îmbătrînire demografică conform metodologiei G. Bojio-Garnie-E.Rosset sau 12% şi a constituit 15,4%, permanent fiind în creştere începînd cu anul 1990). Astfel, pentru Republica Moldova aflată în „Bătrîneţea demografică” cunoştinţa dezvoltării demografice reprezintă un factor prioritar pentru a asigura dezvoltarea socio-economică durabilă. În acest sens actualitatea are managementul efectiv ale resurselor umane, inclusiv şi funcţionarea pieţei forţei de muncă competitivă. Ultima cere şi cunoaşterea structurii forţei de muncă după vîrste şi sexe.

Reieşind din cele menţionate, în primul rînd, analizăm evoluţia structurii populaţiei după principalele grupe de vîrstă (0-14 ani, 15-64 ani, 65 ani şi peste) pentru perioada de 2000 -2012 (Tabelul 1.). Tabelul 1. Evoluţia numărului mediu anual al populaţiei după principalele grupe de

vîrstă Numărul mediu anual al populaţiei, mii pers. Grupe de

vîrstă, ani 2000 2005 2008 2009 2010 2011 2012

Total 3640 3595 3570 3566 3562 3560 3559,5 0-14, 847 671 619 603 591 581 575 15-64, 2450 2570 2584 2600 2613 2624 2630,5 65+ 343 354 367 363 358 355 354 Ponderea grupului respectiv de vîrstă în populaţia totală,% Total 100,0 100,0 100,0 100,0 100,0 100,0 100,0 0-14 23,3 18,7 17,3 16,9 16,6 16,3 16,2 15-64 67,3 71,5 72,4 72,9 73,4 73,7 73,9 65+ 9,4 9,8 10,3 10,2 10,0 10,0 9,9

Sursa: Elaborat de autor în baza datelor BNS, www.statistica.md. Din analiza datelor din Tabelul 1. privind evoluţia numărului de

populaţie, se observă că în perioada vizată a avut loc procesul permanent de diminuare a numărului de populaţie. Datele privind evoluţia populaţiei au fost ilucidate pentru perioada 2000-2012 sau pentru ultimii 12 ani. Începînd cu anul 1998 numărul populaţiei Republicii Moldova se reflectă fără localităţile din partea stîngă a Nistrului şi municipiului Bender, faptul ceea ce, de asemenea, este negativ pentru efectuarea investigaţiilor în domeniul studierii mai profunde a evoluţiilor schimbărilor structurale ale populaţiei republicii pentru perioadă mai îndelungată.

Analiza datelor din Tabelul 1. demonstrează că în anul 2012, comparativ cu 2000, numărul populaţiei a scăzut cu 80,5 mii persoane sau în 2012 numărul populaţiei a constituit 97,8% din numărul populaţiei a anului 2000. Totodată, este important că în perioada vizată a avut loc şi scimbarea

Analysis of long run forecasts on Moldovan population

167

structurii populaţiei după grupe principale de vîrstă. Astfel, a fost în creştere populaţia în grupa de vîrstă 15-64 ani2, majorîndu-se în anul 2012 cu 7,4% faţă de anul 2000, inclusiv şi ponderea căruia s-a majorat de la 67,3% în anul 2000 pînă la 73,9% sau cu 6,6 p.p. De asemenea, în perioada vizată a fost supusă majorării şi populaţia în grupa de vîrstă 65 ani şi peste: avînd majorarea în anul 2009 faţă de anul 2000 cu 0,9 p.p., apoi în perioada anilor 2009-2011 ponderea acestei grupe a fost la nivel de cca 10% şi în anul 2012 această pondere a diminuat neesenţial pînă la 9,9%. Deci, practic populaţia în grupa de vîrstă 65 ani şi peste se afla la nivel de cca 10% din numărul tptal al populaţiei. În acelaşi timp este necesar de atenţionat că ponderea copiilor 0-14 ani în perioada de referinţă a fost în diminuare: fiind 23,3% în anul 2000, ponderea copiilor în anul 2012 a scăzut pînă la 16,2% sau cu 7,1 p.p.

Prin urmare, în Republica Moldova dezvoltarea populaţiei se caracterizează prin tendinţa descreştivă a acesteia, schimbarea populaţiei are direcţia accentuată spre îmbătrînirea demografică.

Reieşind din cele menţionate problemele majore care există actualmente în Republica Moldova sunt atît diminuarea numărului de populaţie cît şi schimbarea structurii populaţiei pe vîrste, în special, majorarea numărului de populaţie în vîrstă de 65 ani şi peste (old age population). Asemenea situaţia are un impact asupra formării pieţei forţei de muncă şi, într-adevăr, necesită unor prognoze de dezvoltare a populaţiei pentru a asigura dezvoltarea ţării prin resursele calitative şi capabile de a activa în toate sectoare economică-sociale ale economiei naţionale, precum şi pentru reorientarea la timp a politicilor de ocupare a forţei de muncă.

Prin urmare, avînd obiectivul de reorientare politicilor de ocupare a forţei de muncă, analizăm unele prognoze ale populaţiei elaborate de ONU, 2 În UE, EUROSTAT calculează statistica ocupării forţei de muncă în vîrsta aptă de muncă de 15-64 ani (working age) şi această vîrstă se consideră anume aptă de muncă din motivul că în majoritatea ţărilor UE pensia după bîtrîneşe are atît coeficientul de înlocuire mai înalt (pînă la 90 % din salariul obţinut) spre deosebire din RM (сoeficientul de înlocuire a constituit 28-29%), cît şi vîrstă de ieşire la pensie mai înaltă (practic, de 64-65 ani).În Tabelul 2. sunt reflectate trei prognoze a numărului de populaţie pentru Republica Moldova pe principalele grupe de vîrstă 0-14 ani, 15-64 ani şi 65 ani şi peste, inclusiv pentru anii 2015, 2020 şi 2025. Aceste pronosticuri sunt bazate pe datele statistice a Biroului Naţional de Statistică RM pentru anul 2010. Potrivit analizei acestor prognoze, în total, numărul populaţiei Republicii Moldova va diminua către anul 2015 pînă la 3437-3450 mii persoane în conformitate cu pronosticurile a ONU şi a BM, iar către anul 2020, respectiv, pînă la 3335-3338 mii persoane, către anul 2025, respectiv, pînă la 3209-3242 mii persoane.

Svetlana ZAHAROV

168

Băncii Mondiale şi Institutului de Integrare Europeană şi Ştiinţe Politice AŞM, Sectorul Demografie (în continuare, respectiv, după text – ONU, BM, IIEŞP AŞM) [2,1,3].

Totodată, dacă analizăm pronosticul IIEŞP al AŞM, atunci, potrivit acestuia diminuarea numărului de populaţie în Republica Moldova va fi mai puţin intensivă comparativ cu prnosticurile ONU şi BM, sau pînă la 3539 mii persoane către anul 2015, pînă la 3487 mii persoane pînă la anul 2020 şi pînă la 3397 mii persoane către anul 2025.

În acelaşi timp, din Tabelul 2. se observă că indicatorii de prognoză în domeniu elaborate de ONU şi BM sunt apropiate după semnificaţie sau „Numărul total al populaţiei” şi populaţia repartizată după principalele grupe de vîrstă, ceea ce confirmă utilizarea metodologiilor şi calculelor în domeniu similare.

Tabelul 2. Caracteristica comparativă pronosticului numărului de populaţie a Republicii Moldova, mii persoane**

2010 2015 2020 2025 Grupa de vîrstă, ani

Numărul mediu al populaţiei stabile1

ONU2 BM3* IIEŞP al AŞM4*, „reper”, „mediu”



Total 3562 3450 3437 3539 3546 3335 3338 3487

3515 3209 3242 3397 3459

0-14 591 579 573 571 576 581 575 563

581 526 527 522 559

15-64 2613 2456 2456 2610 2611 2285 2294 2512

2518 2165 2181 2406 2418

65+ 358 414 407 358 359 469 466 412

416 517 534 469 482

Sursa: Elaborat de autor. în baza datelor prognozelor ONU, BM, IIEŞP al AŞM * Calculele autorului în baza datelor BM, IIEŞP al AŞM ** Populaţia pe grupe de vîrstă nu coincid cu populaţia totală prognozată de ONU şi BM din motivul că au fost efectuate unele rotungiri în procesul de calculare 1 datele oficiale Biroului Naţional de Statistică al Republicii Moldova (BNS RM) 2 United Nations, Population Division, Department of Economic and Social Affairs (DESA). Probabilistic Population Projections. 2nd 2010 Revision of the World Population Prospects. 2012. 3 Banca Mondială. World Development Indicators. 2011. 4 Institutul de Integrare Europeană şi Ştiinţe Politice al AŞM (IIEŞP al AŞM, Sector Demografie)


169

Analizînd numărul populaţiei după principalele grupe de vîrstă poate menţiona faptul că pronosticul populaţiei pentru grupa de vîrstă 0-14 ani pentru anii 2015 şi 2025, practic, coincide după toate trei prognoze analizate ale populaţiei, iar dintre pronosticurile populaţiei ONU, BM şi IIEŞP AŞM pentru anul 2020 există devieri neesenţiale sau în cuantumul de cca 1 – 2%.

Dat fiind faptul că pentru funcţionarea pieţei forţei de muncă semnificaţia importantă are grupa de vîrstă de 15-64 ani ca cea mai activă în domeniu, va fi efectuată analiza mai detaliată a pronosticurilor populaţiei referitor la populaţia a acestei grupe de vîrstă. Rezultatele pronosticurilor respective sunt reflectate mai vizibil la Figura 1. Astfel, pronosticurile efectuate de ONU şi BM pentru anul 2015 coincide şi au devieri neesenţiale în anii 2010 şi 2025. Diminuarea populaţiei pentru 15 ani, după unele estimări ale ONU şi BM, va constitui cca 400 mii persoane ( inclusiv: pentru perioada anilor 2010-2015 - 150 mii persoane, pentru anii 2015-2020, respectiv, - 150 mii persoane şi pentru anii 2020-2025 – 100 mii persoane), sau cu 16-17 % comparativ cu numărul mediu anual al populaţiei pentru anul 2010 înregistrat conform datelor oficiale statistice prezentate de BNS Republicii Moldova. Dacă analizăm pronosticul populaţiei 15-64 ani conform pronosticului IIEŞP AŞM diminuarea numărului populaţiei din această grupă de vîrstă va constitui cca 200 mii persoane sau de 8 % din numărul populaţiei pentru anul 2010 înregistrat conform datelor oficiale statistice prezentate de BNS Republicii Moldova. Din analiza reiesă că devierea dintre aceste prognoze a constituit de 2 ori, ceea ce se explică prin utilizarea metodologiilor de prognozare diferite. Totodată, toate trei pronosticuri mărturiseşte privind micşorarea populaţiei aptă de muncă sau diminuarea ofertei forţei de muncă în perioada vizată.

Svetlana ZAHAROV

170

Figura 1. Caracteristica evoluţiei populaţiei Republicii Moldova în grupa de vîrstă de 15-64 ani conform unor prognoze în perioada 2015-2025, mii pers

150

150100

BM 2294ONU 2285

BM 2456ONU 2456

BM 2181ONU 2165

2613 IIEŞP 2610IIEŞP 2512

IIEŞP 2406

2000

2200

2400

2600

2800

2010 2015 2020 2025

ONU

BMIIEŞP

Sursa: Elaborat de autor în baza prognozelor populaţiei ONU, BM, IIEŞP AŞM Totodată, pentru promovarea politicilor sociale este important şi

cunoaşterea numărului de populaţie în vîrstă de 65 ani şi peste. Dacă analizăm pronosticul acestei grupe populaţie (65 ani şi peste), atunci din datele Tabelului 2. se observă că pronosticul efectuat de ONU şi BM practic coincid şi majorarea numărului de populaţie din grupa de vîrstă 65 ani şi peste va constitui cca 160 mii persoane sau de 44-49% comparativ cu numărul mediu anual al populaţiei din aceasta grupa de vîrstă pentru anul 2010 înregistrat de BNS RM. Potrivit pronosticului IIEŞP AŞM această majorare va constitui cca 100 mii persoane sau să fie în creştere cu 31 % comparativ cu numărul mediu anual al populaţiei din aceasta grupa de vîrstă pentru anul 2010 înregistrat de BNS RM. Este necesar de menţionat că majorarea populaţiei în vîrstă de 65 ani şi peste va fi o povară suplimentară atît asupra politicilor de asistenţă socială, cît şi asupra sistemului de pensionară a Republicii Moldova, în special, asupra sustenabilităţii financiare a acesteia. Această situaţie necesită reorientării la timp a politicilor sociale şi economice.


171

Figura 2. Caracteristica unor prognoze a evoluţiei populaţiei Republicii Moldova în vîrstă de 65 ani şi peste pentru perioada 2015-2025, mii persoane

50

5060

ONU 517BM 534

ONU 469BM 466

ONU 414BM 407 IIEŞP 469

IIEŞP 412

IIEŞP 358 358300

400

500

600

2010 2015 2020 2025

ONU

BMIIEŞP

Sursa: Elaborat de autor în baza prognozelor ONU, BM, IIEŞP AŞM Analizînd variantele disponibile de prognoză populaţiei prezintă un

anumit interes efectuarea cercetării în domeniul evoluţiei schimbării structurii populaţiei după principalele grupe de vîrstă, inclusiv: 0-14 ani, 15-64 ani şi 65 ani şi peste. Rezultatele calculelor respective ţinînd cont de pronosticurile ONU, BM şi IIEŞP AŞM sunt prezentate în Tabelul 3. Astfel, reieşind din datele reflectate în acest tabel, ponderea populaţiei în grupa de vîrstă de 0-14 ani din populaţia totală, practic, potrivit tuturor prognoze este egală şi are variaţie cca 0,6-1,3 p.p. în mediu pe an. Ponderea populaţiei în grupa de vîrstă de 15-64 ani din populaţia totală are tendinţă de diminuare de la 73,4% în anul 2010 pînă la 67,3 - 67,5 % în anul 2025 potrivit pronosticurilor ONU şi BM sau prin acest pronostic avîm o pre-întîmpinare privind micşorarea posibilă ponderii populaţiei în vîrstă aptă de muncă, în special, în vîrstă de 15-64 ani în populaţia total a Republicii Moldova ceea ce necesitatea promovarea politicilor respective. Ponderea populaţiei în grupa de vîrstă de 65 ani şi peste din numărul populaţiei totale, potrivit pronosticurilor ONU şi BM, va creşte brusc, inclusiv de la 10,0% în anul 2010 pînă la 16,1 -16,5 % în anul 2025, ceea ce se reflectă accelerarea procesului de îmbătrînire demografică a populaţiei Republicii Moldova – ponderea populaţiei mai mult de 65 ani pentru perioada de 15 ani poate fi majorată mai mult de 60%.

Svetlana ZAHAROV

172

Tabelul 3. Caracteristica comparativă structurii populaţiei Republicii Moldova pe principalele grupe de vîrstă pentru anii 2015, 2020, 2025, în %

2010 2015 2020 2025 Grupa

de vîrstă,

ani

Numărul mediu al populaţiei stabile1




Total 100 100 100 100 100 100 100 100 100 100

0-14 16,6 16,8 16,7 16,2 16,3 17,4 17,2 16,1

16,5 16,4 16,2 15,4 16,2

15-64 73,4 71,2 71,5

73,7 73,6 68,5 68,8 72,1

71,6 67,5 67,3 70,8 69,9

65+ 10,0 12,0 11,8 10,1 10,1 14,1 14,0 11,8

11,9 16,1 16,5 13,8 13,9

Sursa: Elaborat de autor în baza datelor ONU, BM, IIEŞP AŞM * Calculele cerc.şt. Zaharov S. în baza datelor BM, IIEŞP AŞM 1 datele Biroului Naţional de Statistică al Republicii Moldova 2 United Nations, Population Division, Department of Economic and Social Affairs (DESA). Probabilistic Population Projections. 2nd 2010 Revision of the World Population Prospects. 2012. 3 Banca Mondială. World Development Indicators. 2011. 4 Institutul de Integrare Europeană şi Ştiinţe Politice al AŞM (IIEŞP al AŞM, Sector Demografie)

Analiza structurii populaţiei în grupa de vîrstă de 15-64 ani şi anume pronosticul populaţiei Republicii Moldova, calculat de BM şi IIEŞP AŞM, pe vîrstele respective dă posibilitatea de a determina unele concluzii importante: ce anume vîrste sau grupe de vîrstă vor contribui la diminuarea populaţiei în grupa de vîrstă aptă de muncă, de 15-64 ani, din numărul total al populaţiei (Tabelul 4.). Deci, ponderea numărului de populaţie în vîrstă de 15-24 ani va fi permanent în diminuare de la 24,6% pînă la 16,1% potrivit calculelor BM şi pînă la 15,5% potrivit pronosticului IIEŞP AŞM. Ponderea populaţiei în grupa de vîrstă 25-34 ani, iniţial, va fi în creştere, iar apoi se va micşora brusc, avînd în pierdere pentru 5 ani 4-5% din populaţie. Ponderea grupurilor de vîrstă de 15-24 ani şi 25-34 ani, în anul 2010, în total, constituiau 47,4%, iar în anul 2025, potrivit calculelor de prognoză a BM va constitui 36,0% şi potrivit calculelor IIEŞP AŞM - 37,7% sau numărul populaţiei din aceste grupe va diminua cu 10%. Ponderea populaţiei în grupa de vîrstă de 35-54 ani va fi permanent în creştere, începînd cu 38,1% în anul 2010 pînă la 45,3-46,5% către anul 2025 în conformitate cu pronosticul atît BM cît şi IIEŞP AŞM.


173

Potrivit pronosticului BM, ponderea populaţiei în grupa de vîrstă de 55-64 ani, va avea, iniţial, creşterea bruscă de la 14,5% în anul 2010 pînă la 19,4% către anul 2015 şi 20,5% către anul 2020, apoi valoarea acestui indicator va micşora pînă la 18,7% către anul 2025. Totodată, conform pronosticului IIEŞP AŞM ponderea acestui grup de populaţie va fi permanent în creştere pînă la 18,2% către anul 2020 şi apoi, va fi în diminuare pînă la 16,8% către anul 2025.

Astfel, din analiza rezultatelor pronosticurilor efectuate de BM şi IEŞP AŞM reiese că, practic, aceste coincid după toate grupe de vîrstă, diferenţa dintre indicatorii obţinuţi în domeniu variază în limitele de 2%. Prin urmare, analizînd rezultatele obţinute privind evoluţia populaţiei Republicii Moldova pînă în anul 2025 este necesar de menţionat faptul că va avea loc diminuarea populaţiei în grupe de vîrstă de 15-24 ani şi 25-34 ani şi, respectiv, majorarea ponderii populaţiei în vîrste de 35-54 ani şi 55-64 ani, inclusiv şi ca urmare a acestui proces, micşorarea întrării tinerilor şi a tinerilor specialişti pe piaţa forţei de muncă pe parcursul celor apropiate 15 ani. Tabelul 4. Caracteristica structurii prognozate a populaţiei Republicii Moldova după

unele principale grupe de vîrstă pentru anii 2015, 2020, 2025, % 2010 2015* 2020* 2025*

Grupa de vîrstă, ani

Numărul mediu al populaţiei stabile 1

BM2 IIEŞP al AŞM3, „reper”, „mediu”



Total 15-64 ani 100,0 100,0 100,0 100,0 100,0 100,0 100,0

15-24 ani 24,6 19,1 19,7 19,7 15,2 16,0

16,0 16,1 15,5 15,5

25-34 ani 22,8 24,9 25,6 25,6 25,5 25,8

25,8 19,9 21,2 21,1

35-54 ani 38,1 36,6 37,4 37,4 38,8 40,0

40,0 45,3 46,5 46,4

55-64 ani 14,5 19,4 17,3 17,3 20,5 18,2

18,2 18,7 16,8 17,0

Sursa: Elaborat de autor în baza datelor ONU, BM, IIEŞP al AŞM * Calculele autorului în baza datelor BM, IIEŞP AŞM 1 Biroul Naţional de Statistică al Republicii Moldova 2 Banca Mondială. World Development Indicators. 2011

3 Institutul de Integrare Europeană şi Ştiinţe Politice al AŞM (IIEŞP al AŞM, Sector Demografie)

Ţinînd cont de pronosticul populaţiei Republicii Moldova efectuat de BM[1], putem de a concluziona faptul privind încetinirea influenţei a

Svetlana ZAHAROV

174

proceselor „băbi-bum” ale anilor 1960 asupra numărului de populaţie de la 20 ani pînă la 10 ani şi etc.

De asemenea, pentru comparare, se reflectă pronosticul, efectuat de ONU, pentru România (United Nations, Population Division, Department of Economic and Social Affairs (DESA). Probabilistic Population Projections. 2nd 2010 Revision of the World Population Prospects. 2012. [2]). Din aceste două grafice se observă diminuarea bruscă a populaţiei Republicii Moldova comparativ cu linia mai uşoară de diminuare a populaţiei din România. Figura 3. Proiectele probabilistice a populaţiei ONU pentru Moldova şi România

Surse: United Nations, Population Division, Department of Economic and Social Affairs (DESA). Probabilistic Population Projections: Total Population (thousands). 2nd 2010 Revision of the World Population Prospects. 2012. http://esa.un.org/unpd/ppp/index.htm.

Concluzii Analiza proiecţiilor ce se referă la dezvoltarea viitoare a populaţiei

Republicii Moldova dă posibilitatea de a constata următoarele. 1) Din punct de vedere metodologic prognoze ONU şi BM au fost

bazate pe pronosticul de probabilitate a indicatorilor principali demografici - ratele natalităţii, fertilităţii, mortalităţii generale după vîrste şi infantile, speranţa de viaţă la naştere. BM se ţine cont şi indicatorul privind sporul migraţional. Pronosticul populaţiei a fost determinat separat, inclusiv pentru femei şi bărbaţi, în baza cărora s-a elaborat pronosticul privind populaţia


175

totală a ţării. În afară de această, este necesar de menţionat faptul că ONU a elaborat 2 variante de prognoză: pronosticul „deterministic” (2010) şi pronosticul perfecţionat „probabilistic” (2012), ţinînd cont de recalcularea fertilităţii şi speranţei de viaţă la naştere.

IIEŞP AŞM s-a efectuat prognoza demografică pentru Republica Moldova (pentru anii 2012-2050) în contextul 3 variante, inclusiv de „reper” care reiese din ipoteză că natalitatea şi mortalitatea vor avea valori constante în perioada prognozată şi au fost bazate pe datele anului 2010, „mediu” sau care prevede creşterea moderată a natalităţii (pînă la 1,8 copii per femeie în vîrstă fertilă către anul 2050), reducerea mortalităţii şi creşterea speranţei de viaţă la naştere şi „înalt” sau fertilitatea va creşte pînă la 2,1 copii per femeie în vîrstă fertilă, mortalitatea vă micşora substanţial şi speranţa de viaţă la naştere de a spori pînă la 68,8 ani la bărbaţi şi pînă la 77,3 ani la femei către anul 2050. Totodată, în aceste 3 variante nu se ţine cont de migraţia din motivul prezenţei datelor incomplete în domeniu, ceea ce contribuie la diminuarea calităţii rezultatelor de prognoză.

Aşadar, problema principală în domeniu care stă faţă de instituţiile implicate în procesul de elaborare a pronosticurilor este perfecţionarea calităţii proiecţiilor populaţiei pentru perspectivă, ţinînd cont de toate componente ce sunt legate de dezvoltarea populaţiei, în special şi datelor privind fluxurile migraţionale.

2) Potrivit rezultatelor ce reiesă din pronosticul populaţiei, se va diminua oferta forţei de muncă în perioada anilor 2015 -2025 sau populaţia aptă de muncă în grupa de vîrstă de 15-64 ani se va micşora, în conformitate cu pronosticul ONU şi BM, faţă de anul 2010, cu 400,0 mii persoane sau de 16-17%, iar conform pronosticului IIEŞP AŞM, respectiv, cu 200 mii persoane (sau de 8%) comparativ cu numărul populaţiei înregistrat de BNS pentru anul 2010.

Populaţia prognozată în grupa de vîrstă 15-64 ani în populaţia totală, de asemenea, va avea tendinţă de diminuare. În structura populaţiei din această grupă va diminua ponderea populaţiei din grupa de vîrstă de 15-24 ani şi 25-34 ani, iar în creştere va fi ponderea populaţiei din grupe de vîrstă de 35-54 ani şi 55-64 ani, în special, din grupa de vîrstă de 35-54 ani către anul 2025.

Reieşind din cele menţionate, este evident faptul că, în cele apropiate 15 ani, vor fi în micşorare întrările tinerilor specialişti pe piaţa forţei de muncă sau oferta forţei de muncă a tineretului, precum şi înlocuirea

Svetlana ZAHAROV

176

generaţiilor va da un stimul pentru majorarea vîrste de ieşire la pensie după bătrîneţe atît pentru femei, cît şi pentru bărbaţi.

3) Sporirea populaţiei în grupa de vîrstă de 65 ani şi peste: după rezultatele pronosticului ONU şi BM, în perioada anilor 2015-2025, majorarea acestei grupe va constitui cu 160,0 mii persoane sau de 44-49% faţă de numărul populaţiei în vîrstă de 65 ani şi peste oficial înregistrată de BNS în anul 2010, inclusiv ponderea acestei grupe în populaţia totală se va majora mai mult de 60% în această perioadă. Este natural că acest fapt vor necesita măsurilor suplimentare în vederea sporirii sustenabilităţii financiare a sistemelor de asistenţă socială, de pensionare şi de asistenţă medicală geriatrică.

4) Modificarea structurii populaţiei, în special, sporirea populaţiei în vîrstă necesita unor implicaţii suplimentare în vederea perfecţionării politicilor de ocupare a forţei de muncă, inclusiv şi avînd în vedere nevoile categoriilor de populaţie aflate în vîrstă pre-pensionară şi pensionară capabile, potrivit capacităţilor fizice, spirituale şi morale de a munci. Piaţa forţei de muncă trebuie să fie competitiv în orice condiţii de dezvoltare demo-socio-economice şi, în special, în contextul procesului ireversibil de îmbătrînire. În acest context sarcina actuală în Republica Moldova care stă la ordinea zi este reorientarea politicilor de ocupare a forţei de muncă la situaţia prezentă în domeniul dezvoltării demografice sau la îmbătrînirea demografică a populaţiei, utilizarea eficientă a forţei de muncă îmbătrînite în economia naţională.

Bibliografie 1. World Bank, World Development Indicators 2011,

http://siteresources.worldbank.org/EXTHNPSTATS/Resources/3237117-1319036514658/MDA_POP.XLS

2. United Nations, Population Division, Department of Economic and Social Affairs (DESA), http://esa.un.org/unpd/ppp/index.htm

3. http://esa.un.org/unpd/ppp/Data-Output/UN_PPP2010_Output_PopTot.xls

4. http://esa.un.org/unpd/ppp/Data-Output/UN_PPP2010_Output_Pop0-14.xls

5. http://esa.un.org/unpd/ppp/Data-Output/UN_PPP2010_Output_Pop15-64.xls


177

6. http://esa.un.org/unpd/ppp/Data-Output/UN_PPP2010_Output_Pop65Plus.xls

7. Prognoza Demografică pentru Republica Moldova, anii 2012-2050 a Institutului de Integrare Europeană şi Ştiinţe Politice al AŞM (IIEŞP al AŞM, Sector Demografie), 2010

179

CAPITOLUL II MANAGEMENT ŞI MARKETING

MANAGEMENT AND MARKETING

2.1. PROMOTER AND HIS/HER RELATIONS WITH CLIENTS

PROMOTERUL ÎN RELAŢIILE CU CLIENŢII

Adriana ABABII1

Abstract Promoter influence approach has a big significance because marketing is in a

permanent development, aiming to achieve objectives and results with an obvious impact on the company's turnover and on overall promotion.

Product and services promotion is essential when the goal is to increase sales and to improve company's reputation. In a modern world, promoter is the perfect solution for the picky consumers who analyze promotional offers very carefully. Usually, they think that promotional offer represents stock clearance or that the product's quality is poor. Studying promoter's activity and influence that he has in a successful promotional campaign will represent a current topic if consumer behavior is in a permanent change due to evolution.

This work presents promoter like a main vector of the stand sale. Moreover he's describing the entire activity, functions, attitude and promoter's behavior, techniques of attracting new consumers and some training suggestions of a perfect promoter.

Key words: promoter, promotion, behavior, technique of consumer JEL: M31

1. Promoter – noţiuni generale

În DEX-ul limbii române, termenul de promoter apare sub urmatoarea explicaţie: Promoter – persoană cu aspect fizic atrăgător care trebuie să întreţină discuţia cu persoane aparţinînd celor mai diverse medii sociale. Ei sînt implicati in activităţi promoţionale (sampling, împartirea “fluturaşilor”, degustări de produse etc.)

Conform dicţionarul de marketing, promoter al vînzării este responsabilul comercial care se ocupă şi de promovarea produselor firmei

1 Studentă, Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor, Universitatea „Al. I. Cuza”, Iaşi, [email protected]

Adriana ABABII

180

(la punctele de vînzare, în cadrul unor manifestări comerciale, prezentări, demonstraţii etc.) folosind diverse obiecte şi tehnici promoţionale2.

În termeni generali, cu referire la funcţiile sale, promoterul este persoana care promovează produse şi/sau face o prezentare a unui produs anume cu scop de a-l vinde. Locaţiile în care lucrează promoterul sînt diferite, în funcţie de locul unde se doreşte a se efectua promovarea respectivă şi de tipul produsului expus promovării. Aceste locaţii pot fi: supermarket-uri, diverse magazine, benzinării, în stradă, terase, cluburi sau în cadrul unor evenimente speciale.

În funcţie de tipul de promovare care va fi ales, promoterul va face o prezentare produsului pentru a scoate în evidenţă preţul promoţional pe care produsul îl are la moment, faptul că acesta şi-a schimbat eticheta sau ambalajul, un nou sortiment, un concurs sau tombolă, o ofertă promoţională sau fiind un produs nou pe piaţă – să-l facă cunoscut. Toate acestea le poate realiza prin intermediul distribuţiei de flyiere (pliante), materiale informative, degustări prin care se oferă şansa consumatorilor si potenţialilor cumparatori să incerce gratuit ca mai apoi să cumpere fără a avea careva dubii.

Promoterul interacţionează direct cu consumatorul final, el îl va aborda într-un mod cît mai profesionalist şi va prezenta obiectul promovării ţinind cont de un set de reguli care folosite corect, vor contribui la atingerea obiectivelor campaniei de promovare.

Acest post este preferat mai ales de tinerii studenţi pentru care este greu să găseasca un job care să le asigure veniturile necesare fără a afecta cumva studiile. De obicei promoterii au un program mai lejer, full-time în timpul săptaminii şi part-time în weekend, iar salariul acestora se plateşte pe oră. În România cel mai prost plătit promoter va fi cel care face sampling (6-8 RON pe ora), iar la extrema opusă sînt promoterii care au în sarcinile de lucru promovarea ţigărilor şi bauturilor spirtoase ( pînă la 25 RON ). Promoterii din domeniul produselor cosmetice vor cîştiga în medie 10 RON. Chiar daca se preferă fetele, sînt activităţi de promovare care au nevoie exclusiv de băieţi.

1.1. Funcţiile promoterului Principalele funcţii pe care le indeplineşte promoterul constau în: ▪ prezentarea produselor companiei;

2 F. D. Frone, Dicţionar de Marketing, Editura Oscar Print, p. 204

Promoter and his/her relations with clients

181

▪ promovarea diferitelor produse; ▪ oferirea informaţiilor clienţilor legate de produsele care reprezintă

obiectul cercetării; ▪ atingerea unui target de vînzări; ▪ vorbeşte clienţilor potenţiali despre avantajele şi beneficiile

folosirii produsului pe care îl promovează. Pentru ocuparea postului de promoter, angajatorii au cerinţe destul

de mari într-ucît aceştia vor avea contact direct cu consumatorul final iar în acel moment promoterii vor fi ca o emblemă pentru companie. Mai jos avem calitaţile principale care trebuie să le aibe un promoter, dar în dependenţă de tipul şi complexitatea proiectelor de promovare cerinţele faţă de candidaţi sînt diferite. Firmele care se ocupă cu recrutarea promoterilor au create baze de date în care sînt incluse date despre promoterii cu care au colaborat de-a lungul timpului şi la care firma apelează de fiecare dată cînd va avea un eveniment mai special. În unele firme, majoritatea angajaţilor este alcătuită din foşti simpli promoteri care au dat dovadă de multă responsabilitate şi care au avut succese remarcabile în perioada în care au activat ca promoteri.

Deci, persoanele care aplică pentru ocuparea postului dat, trebuie sa fie serioase, dinamice, ambiţioase, prezentabile, cu abilităţi bune de comunicare, spirit de echipă, de observaţie şi de iniţiativa, pozitive. Un alt aspect, unul din cele mai importante este aspectul fizic care se cere a fi foarte plăcut şi atrăgător, promoterii trebuie sa aibe întotdeauna zimbetul pe buze şi să atragă publicul in jurul lor. Cunoaşterea mai multor limbi va fi necesară mai ales pentru promoterii care vor lucra în spaţiile comerciale mari (buisness center), sau în alte locuri unde este trafic ridicat de potenţiali clienţi străini cum ar fi aeroporturi, gări. Pentru promoterii care vor lucra distribuind pliante sau ca operatori de interviu este foarte importantă rezintenţa la munca de teren. Toate aceste calităţi, la care am adăugat şi altele, sînt prezentate în Tabelul 2.1. pe care l-am denumit - “Caracteristicile promoterului”3.

Tabelul 2.1. Caracteristicile promoterului

3 Adaptat după C. Zamfir Moise, Marketing, Ghid pentru participarea la tîrguri şi expoziţii, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2007

Adriana ABABII

182

1.2. Atitudinea şi comportamentul promoterului Comportamentul şi atitudinea promoterilor trebuie să fie cît mai

pozitiv, îndreptat spre atragerea clienţilor. În timpul programului el are unele obligaţii de comportament pe care le va însuşi şi le va respecta. Lipsa de interes, plictiseală sau alte activitati diferite decit cele specifice promoteriei influenţează negativ percepţia publicului faţă de brandul promovat. Cei mai mulţi dintre promoteri însa sînt dispuşi să înveţe şi să fie exemplari în faţa standului. Celorlalţi este necesar de le explicat cît de importantă este o atitudine cît mai corectă şi un comportament adecvat faţă de client. În continuare vom enumera cîteva reguli de comportament şi vom explica importanţa lor.

Atitudinea individuală: 1) Respectarea programului de lucru ▪ Promoterul se va prezenta la locul de muncă la ora la care începe

tura sa, nefiind admise întîrzierile. Faptul că promoterii se vor prezenta la stand mai tirziu decît ora stabilită iniţial va afecta imaginea companiei care organizează activitatea promoţională.

▪ În timpul lucrului sînt interzise orice alte activităţi decît cele legate de îndeplinirea funcţiilor pe care le au promoterii. Nu este admis ca promoterii să citeasca reviste, să butoneze telefonul, sau sa vorbească la telefon. Toată atenţia trebuie să fie îndreptată cumparatorilor din magazine sau oamenilor din locaţia unde se desfăsoară activitatea.

▪ Locul de lucru nu va fi părăsit decît pentru necesităţile fiziologice, luarea mesei sau la indicaţiile superiorilor. Este indicat ca la stand să activeze doi promoteri, astfel încît atunci cînd unul lipseşte, celălalt să-l poată înlucui.

▪ La finalul orelor de lucru, promoterul va vorbi cu superiorul său şi la cerere va prezenta un raport simplu.

2) Respectarea imaginii brand-ului care il promovează. ▪ Dacă compania i-a dat promoterului vestimentaţie specială

caracteristică brandului, acesta va fi obligat să o poarte în timpul lucrului. ▪ Promoterul trebuie să se prezinte la stand sau la locul unde se va

efectua activitatea de promovare într-o stare fizică şi psihica bună, fără a fi obosit, stresat sau cu o stare de sanatate rea.

▪ Aspectul promoterului trebuie sa fie îngrijit şi decent pe toata durata programului de lucru.


183

3) Să respecte cu stricteţe regulamentul de ordine interioară a localului sau spaţiului comercial unde este amplasat standul. La fel promoterul trebuie să deţină toate actele care demonstrează faptul că acesta activează conform cerinţelor.

Atitudinea faţă de colegii cu care formează echipa de lucru 1) Promoterul este obligat să colaboreze cu ceilalţi membri ai

echipei, ajuntîndu-se reciproc, eficientizînd astfel lucru pe ansamblu al echipei şi mărind rapiditatea cu care clienţii sînt deserviţi.

2) Promoterii care activează într-o echipă trebuie să stabilească cu colegii relaţii bazate pe respect reciproc şi onestitate, membrii echipei trebuie sa aibe o atitudine pozitivă evitînd certurile şi concurenţa.

Atitudinea faţă de clienţi 1) Este obligatoriu ca comportamentul promoterului să fie orientat

către client. El trebuie să se adreseze clientului respectuos, demonstrînd profesionalism în ceea ce face, răspunzînd clar şi complet la întrebările clienţilor.

2) Totodată promoterii vor avea o atitudine pozitivă şi faţă de restul angajaţilor din magazin sau faţă de restul promoterilor care lucrează la standurile vecine.

Mai jos vom arăta care sînt cele mai frecvente greşeli pe care le fac promoterii:

▪ greşeli legate de gesticulaţie şi poziţia corpului – promoterilor le este interzis sa stea tolăniti, cu capul pe pupitru, să stea jos. În acelaşi timp promoterii nu vor gesticula amplu, cu mişcări neordonate;

▪ greşeli ce ţin de atenţie şi ţintirea privirii – promoterii trebuie să aibe o privire naturală, pozitivă, prietenoasă şi caldă. Atenţia trebuie să fie îndreptată către potenţialii client;

▪ greşeli în tonalitatea vocii – Promoterii trebuie să aibe o voce liniştită, să nu strige, să vorbească cu calm, să nu rîdă zgomotos;

▪ greşeli în desfăşurarea activităţii – Promoterii trebuie sa fie axaţi pe ceea ce au de facut evitind să vorbească cu colegii din echipă pe teme care nu au legătură cu activitatea de la stand. Totodata aceştia nu trebuie sa aştepte pasivi să vină clienţii sau să treacă timpul cît mai repede. Ei trebui sa folosească timpul eficient abordînd şi interacţionînd cu cit mai mulţi potentiaţi clienţi.

Adriana ABABII

184

2. Relaţia promoter-client În cadrul unei campanii promoţionale, care foloseşte ca vector al

vînzarii – promoterul, relaţia si interacţiunea cu clientul este vitală. Stabilirea acestei relaţii stă în capacitatea de atragere, pregătirea iniţială a promoterilor şi experienţa acumulată anterior, dupa care urmeaza celelalte elemente. Daca interacţiunea dintre promoter şi client va fi una cît se poate de pozitivă, şi va genera cumpararea produsului, este foarte posibil să se creeze o relaţie între marcă şi client dacă calitatea produsului corespunde cu aşteptarile cupăratorului.

Cumpăratorul va fi atras de un promoter zîmbitor, care e gata să-i raspundă la toate întrebarile legate de produs aşa că trebuie de evitat privirile şi gesturile indiferente faţă de clienţi, tonul indiferent şi nepoliticos, lăsarea clientului să aştepte în timp ce promoterul îşi caută altceva de lucru.

Comunicarea propriu-zisă se va desfasura urmînd 4 etape: 1) Obsevarea şi atragerea clienţilor 2) Salutul şi întrebarea de începere a conversaţiei 3) Prezentarea ofertei şi a avantajelor 4) Răspunsuri şi întrebări Succesul interacţiunii cu clientul depinde în totalitate de parcurgerea

cît mai profesionalist a acestor etape.

2.1. Comunicarea promoterilor cu clienţii Comunicarea reprezintă procesul de transmitere a unui mesaj de

către o sursă expeditoare (persoană fizica sau juridică), unui destinatar (viitor cumparator), cu scop de a modifica – total sau partial – cunostinţele. Părerile, atitudinile şi comportamentul destinatarului.4

Comunicarea şi interacţiunea cu clientul se va face nu doar prin “a vorbi”. Dincolo de aceasta, comunicarea eficientă se va realiza dacă 4 C. Munteanu, Marketing: pricipii, practice, orizonturi, Editra Sedcom Libris, Iaşi 2008, p. 177


185

promoterul va folosi toate cele 4 instrumente (privirea, zîmbetul şi mimica, cuvintele şi modul în care sînt rostite cuvintele). Prin folosirea acestor instrumente, promoterul va transmite 4 mesaje diferite, toate menite sa îl atragă cît mai aproape de produs şi sa stimuleze luarea deciziei de cumpărare. În timp ce privirea promoterului va vorbi despre disponibilitatea cu care poate deservi clientul (- Sunt disponibil, iţi stau la dispozitie), zîmbetul şi mimica vor arăta plăcerea cu care promoterul este gata să deservească clientul (- Imi face placere să vorbesc cu tine). Cuvintele transmit 2 mesaje – “informaţii” şi “influenţare” (- Ştiu ce spun, sînt expert), respectiv ( - Doar acum poţi profita de ofertă! ). Încrederea va fi transmisă de modul în care promoterul va rosti cuvintele. Imaginea de mai jos ilustrează mesajele transmise clienţilor cu ajutorul celor 4 instrumente.

Figura 2.1. Mesaje transmise clienţilor folosind instrumentele de comunicare

Iata insa care ar fi mesajele transmise de un promoter plictisit

denumit sugestiv “tejhelist de duzină” (Fig. 2.2), care cu atitudinea sa, va îndepărta clienţii. În timp ce promoterul activ va privi clientul cu interes, îi va zimbi cu plăcere şi amabilitate, tejhelistul va avea o mimică indiferentă şi va vorbi cu clientul “doar ca să ne aflăm în treabă.”

Adriana ABABII

186

Figura 2.2. Mesaje transmise de un tejhelist de duzină

Comunicarea cu clientul începe înainte ca acesta să se apropie de

stand. Uneori comunicarea va începe la 10 – 12 m alteori chiar de la o distanţă mai mare – atunci cînd cumparatorul observă standul în magazin şi cînd branding-ul5 folosit pentru produs sau marcă îi atrage privirea şi paşii. Cu alte cuvinte nu întotdeauna promoterul va fi cel care va crea prima interacţiune cu cumpărătorul. Începerea comunicarii dintre cumpărător şi client se va realiza conform unui algoritm bazat pe privire (7-10 m de stand), mimică şi zîmbet (4-7 m de stand), formulele care vor invita cumpărătorul la stand (2-4 m de stand) şi salutul (1-2 m de stand).

Promoterul care va sta la stand indiferent şi plictisit va transmite cumpărătorilor, indiferent de distanţa la care acestea se află, un singur mesaj: - “Nu am chef acum de voi, lasaţi-mă în pace!”. În imaginea alăturată este prezentat cum şi mai ales cînd trebuie folosite instrumentele pe care le deţine promoterul în comunicare. 5 Branding - construirea unei imagini favorabile pentru un produs sau o companie, în vederea diferenţierii faţă de competitori din perspectiva clienţilor.


187

Figura 2.3. Initierea comunicarii cu clientul

2.2. Tehnici de acrosaj a clienţilor folosite de promoter Tehnicile de acrosaj nu sînt altceva decît acele instrumente care vor

atrage clientul la stand indiferent că se află la 12 metri de stant sau la doar cîţiva metri. În acest sens, marketing-ul utilizează 5 tehnici de stabilire a interacţiunii, mai întii non-verbale, apoi pe măsură ce clientul se apropie de stand – verbale. Folosirea corectă şi eficientă a tehnicilor prezentate mai jos, este posibilă dacă promoterul va întrebuinţa cele 4 instrumente de comunicare, şi dacă va ţine cont de distanţă la care se află clientul. Acest lucru va fi învăţat la etapa instruire a promoterilor nu doar din punct de vedere teoretic dar şi practic prin simularea acroşării.

Acrosaj prin branding-ul standului şi promoterilor Branding-ul va fi prima cale de comunicare cu clientul. În cazul

standului branding-ul va fi elementul care va diferenţia compania noastră de alte companii, sau elementul (ornamentul, imaginea fotografica de pe stand, cuvintul cheie s.a) care va atrage ca un magnet cumpărătorii. Branding-ul promoterilor va fi reprezentat de vestimentaţie (cămaşă, bluză, şapcă, şortul care îl va purta promoterul). Acestea nu vor fi alese niciodata la întîmplare ci în concordanţă cu specificul firmei, culorile, sigla şi alte elemente reprezentative. Branding-ul va atrage privirea cumpărătorilor de la o distanţă de cel puţin 10 metri. Imaginea de mai jos ilustrează practic tehnica acrosajului prin branding-ul standului şi al promoterilor.

Adriana ABABII

188

Figura 2.4. Acrosaj prin branding-ul standului si promoterilor

Acrosaj prin privire Privirea îşi va face simţit efectul de la o distanţă de 7 - 10 metri, cînd distanţa încă mare dintre promoter şi client nu va face posibilă folosirea celorlalte instrumente rămase (zîmbet, mimică, gesture şi cuvinte). Privirea va fi folosită însă şi la celelalte porţiuni de distanţe ramase, alături de branding.

Figura 2.5. Acrosaj prin privire

Acrosaj prin gesturi şi acrosaj prin zimbet si mimică Aceste tehnici se vor folosi pentru invitarea la stand a clienţilor

favorabili sau nehotărîţi. Clienţii favorabili ii vom identifica ţinînd cont de felul cum se uită la stand (de obicei mai atent), de atenţia cu care citesc şi cercetează mesajele din branding, sau de modul în care se apropie de stand. Ambele tehnici se vor utiliza simultan, de la o distanţă de 4-7 metri. Mai jos avem ilustrate ambele tehnici:


189

Figura 2.6. Acrosaj prin gesturi

Figura 2.7. Acrosaj prin zîmbet si mimică

Acrosaj prin formule de invitare La distanţa de 2 – 4 metri în acrosajul clientului se poate folosi

vocea. Tehnica dată se foloseşte ca şi în cazul acrosajului cu privirea şi folosind zîmbetul şi mimica, pentru atragerea clientilor hotarîţi şi favorabili. Iată cîteva exemple de formule de invitare folosite de promoter: -Bună ziua! Poftiţi vă rog la standul nostru! -Bună ziua! Avem o ofertă pentru dumneavoastră! -Bună ziua! Poftiţi vă rog, va stau la dispoziţie!

Adriana ABABII

190

Figura 2.8. Acrosaj prin formule de invitare

Odată ajuns la stand promoterul işi va intra în deplin rol. Acum este momentul cînd promoterul are şansa să transforme potenţialul compărător – în cumpărător real prin prezentarea cît mai convingătoare şi exactă a avantajelor care le ofera marca sau produsul care reprezintă obiectul campaniei promoţionale. La această etapa el intră în rolul principal iar branding-ul şi celelalte elemente care au atras cumparătorul spre stand - în rol secundar. Parcurgerea corectă a etapelor, utilizarea eficientă a tehnicilor de acrosaj, pregatirea în prealabil a promoterilor reprezintă într-o mare masura succesul campaniei promotionale organizata la stand.

2.3. Cum sa ajungi un promoter perfect ? Deoarece promoterii realizează într-un fel sau altul, legătura şi

interacţiunea dintre marca sau produs şi consumator, este foarte important ca aceştia să fie foarte bine pregătiţi, astfel încît să poată vorbi despre brand sau produs ca o experienţă plăcută. Este puţin ca angajatorii, sau compania care are nevoie de promoteri să publice un anunţ în ziare sau pe site-urile de recrutare. După selectarea candidaţilor care întrunesc cerintele necesare, începe formarea lor ca promoter, instruirea pentru cei mai multi dintre ei reprezentînd un mijloc de motivare6. Neajunsurile şi lipsa de pregatire se va observa mai ales la sampling, cînd promoterii dacă nu sînt pregatiţi suficient de bine, nu vor putea interacţiona cu clienţii, nu-i vor putea aborda, nu vor putea răspunde la intrebarile clienţilor legate de brand/produs, sau pur şi simplu nu vor fi suficient de zîmbitori ca să atragă potenţialii clienti.

Promoterii au o misiune care o îndeplinesc într-o perioadă relativ scurtă de timp, ei vor promova brandul sau produsul respectiv doar atît cît 6 A. Şerban-Comănescu, Marketing direct si gestiunea forţei de vînzare, Editura Universitaria, Craiova, 2007, p. 339


191

durează campania de promovare dar asta nu înseamnă că pregătirea lor trebuie să fie la fel scurtă, ba din contra. Cu cît promoterii vor fi pregătiţi mai bine, cu atît rezultatele vor fi mai bune. În continuare sînt expuse un şir de sugestii şi reguli pentru obţinerea promoterului perfect.

1) Selectarea promoterilor se va face nu doar ţinînd cont de aspectul fizic, şi aici este o greşeală a multor companii care se bazează în principal pe acest aspect. În acest sens putem spune că o doamnă care îşi face cumpărăturile în raionul alimentar nu va fi deloc atrasă de o domnisoara cu trăsaturi de fotomodel care ţine în mînă monstre de caşcaval sau smîntînă de exemplu. Cu siguranţă acesteia din urma i se potriveşte mai mult raionul de cosmetice.

2) Promoterul nu trebuie sa obţină dintr-o dată toate informaţiile legate de brand/produs. La fel ca şi exemplul de mai sus , aceasta este o problemă a multor companii care oferă promoterilor informaţii pe care angajaţii companiei respective le-au acumulat ani de-a rîndul. Oferirea acestui volum de informaţii nu este binevenit, promoterii oricum nu vor reţine totul de la început, fiind doar o pierdere de timp.

3) Este necesar stabilirea unui plan de care promoterii se vor conduce în interacţiunea cu clienţii. Astfel promoterii vor şti etapele pe care trebuie să le parcurgă atunci cînd abordeaza clientul în magazin.

4) Este binevenit ca pregatirea promoterilor să aibă în portofoliu şi simularea interacţiunii dintre promoter şi consumator. În acest mod promoterul va acţiona natural, ca într-o situaţie reală, abordînd consumatorul ca mai apoi să îi dea toate informaţiile de care are nevoie. Prin aceasta simulare se va înţelege mai bine unde nume trebuie de lucrat cu promoterul şi ce probleme acesta întîmpină (de comunicare, lipsă de informaţii sau de întelegere).

5) Arătaţi promoterilor nu doar beneficiile materiale, deoarece pentru mulţi dintre ei, practicarea acestui job poate fi doar un început. Chiar dacă motivul principal pentru care devin promoteri sînt banii, dvs. trebuie sa le arătaţi şi celelalte beneficii şi avantaje cum ar fi job-uri ulterioare, experienţă în vînzari, recomandări pentru viitorul postul de munca, dezvoltatrea abilitaţilor de comunicare ş.a.

6) Integraţi-i în echipa companiei pentru care sînt promoter, lucru care se va realiza prin crearea unor relaţii de prietenie. Promoterilor li se va vorbi despre rolul lor în magazin, despre ceilalţi promoteri care au lucrat anterior, întîmplări haioase cu aceştia sau cum s-au descurcat în anumite

Adriana ABABII

192

situatii. Totodată apropierea de brandul sau produsul promovat şi integrarea lor în echipă se va face prin purtarea insignelor companiei, sau prin purtarea hainelor în culoarea companiei promovate.

7) Promoterilor trebuie să li se vorbeasca despre comportamentul consumatorilor, dorinţele şi nevoile acestora. Ph. Kotler afirmă că “oamenii au puţine nevoi, dar dorinţe practice nelimitate.”7

De reţinut! Eficienţa cu care lucrează promoterii este direct proporţională cu training-ul oferit. Cu cît acesta este mai complex cu atît promoterii vor deveni mai “inteligenţi”şi se vor descurca mai bine la locul promovării. Iar promoterii “inteligenţi” ştiu că este greu să vinzi oamenilor ceea ce au nevoie, dar nimic nu poate fi mai simplu decît să le vinzi ceea ce ei îşi doresc.8

3. Noua generaţie de promoteri Dezvoltarea marketingului şi a tehnicilor folosite pentru atragerea

clienţilor a condus la apariţia unui nou tip de promoter, total diferit de ceea ce ofera piata la moment. Deci prin noua generaţie de promoteri se înlocuieşte promoterul clasic cu un automat de monstre asemănător automatelor de cafea sau sucuri. Pentru a obţine monstra de care are nevoie, clientul va trimite de pe telefon la un număr anumit un mesaj, după care va primi un cod pe care îl va introduce în automat şi ca urmare va primi monstra solicitată.

În varietatea de monstre de produse pe care le poate găzdui un asemenea automat, se includ şi monstrele de produse perisabile într-ucit automatul are încorporat un sistem de refrigerare.

Aparatul se amplasează de obicei în locurile publice, spaţii comerciale mari, metrou, gari oferind consumatorului o stare de bine, dar mai ales monstra de care are nevoie. Sistemul dat oferă oportunitatea unei promovări neconvenţionale, oferind clar avantaje competitive pe piaţă.

Putem spune că promoterul de care vorbim funcţionează dupa principiul “Prietenul la nevoie de cunoaşte”. El fiind alături de noi atunci cind avem nevoie de un şervetel umed sau o cremă pentru protecţie solară

7 Ph. Kotler, G. Amstrong, V. Wong, Principiile marketingului, Editura Teora, Bucuresti, 1998, p. 29 8 C. M. Stoica, Cercetări de marketing: Concepte de Bază. Scale de Măsură. Analiză Regresională Univariată şi Multivariată. Statistica Inferenţială, Editura Tehnopress, Iaşi 2007, p. 16


193

de exemplu. Totodata el ne poate oferi o monstră de caşcaval de o anumită marcă pe care intenţionăm să o cumpărăm, acesta fiind poate avantajul major.

Potrivit unui studiu realizat de Event Magazine, încercarea produselor reprezinta una dintre activitatile preferate care se realizează în cadrul unui eveniment, încercarea de produse asigurînd oamenilor confortul mental în tumultul cotidian. Conform studiului, 74 % din consumatori sînt “foarte influenţaţi” de faptul că înainte de a lua decizia de cumparare au încercat produsul, în timp ce doar 1 % din respondenţi afirmă ca nu au fost niciodată influenţaţi de încercarea unei monstre de produs. Studiul comportamentului consumatorilor, care pînă în anii ’60 era considerat doar un domeniu aplicativ al psihologiei9, este vital astăzi pentru orice companiei care organizează o activitate promoţională.

Figura 2.9. Preferintele consumatorilor la un eveniment promotional10

Bibliografie

1. F. D. Frone, Dicţionar de Marketing, Editura Oscar Print 2. C. Zamfir Moise, Marketing, Ghid pentru participarea la tîrguri şi

expoziţii, Editura Dacia, Cluj –Napoca, 2007 3. C. Munteanu, Marketing: pricipii, practice, orizonturi, Editra

Sedcom Libris,Iaşi, 2008

9 I. Cătoiu, N. Teodorescu, Comportamentul consumatorului. Teorie şi practică, Editura Economică, Bucureşti, 1997, p. 14 10 http://www.pastelblog.ro/2009/03/19/noua-generatie-de-promoteri/

Adriana ABABII

194

4. Şerban-Comănescu, Marketing direct si gestiunea forţei de vînzare, Editura Universitaria, Craiova, 2007

5. Ph. Kotler, G.Amstrong, V.Wong, Principiile marketingului, Editura Teora, Bucuresti, 1998

6. C. M. Stoica, Cercetări de marketing: Concepte de Bază. Scale de Măsură. Analiză Regresională Univariată şi Multivariată. Statistica Inferenţială, Editura Tehnopress, Iaşi 2007

195

2.2. MANAGEMENT CHALLENGES OF BUSINESS GLOBALIZATION

PROVOCĂRI MANAGERIALE ALE GLOBALIZĂRII

AFACERILOR

Raluca Irina CLIPA1 Mihaela Brînduşa TUDOSE2

Abstract A thorny issue of globalization from the perspective of business management is

whether it produces an integration of competition by concentrating capital in the hands of a small group of corporations or on the contrary, results in fragmentation of competition between firms that continuously changes its market position in the struggle for gaining advantages over rivals. The purpose of the paper is, making an incursion in the history of evolution of multinational strategic alliances, the answering the question whether globalization has resulted in an integration or a fragmentation of global competition. The methodology is built mostly on qualitative analysis, making use of logical structures, but also empirical studies using data from official reports.

Key words: globalization, multinational strategic alliances, global competition

1. Introducere Globalizarea produce o adevărată mutaţie a sistemului internaţional

la nivelul pieţelor, relaţiilor dintre economiile naţionale, guvernelor, organismelor internaţionale, dar mai ales la nivelul firmelor. Managerii companiilor trebuie să facă faţă noii provocări pe care o reprezintă globalizarea. Megafuziunile sau alianţele care s-au dezvoltat la sfârşitul secolului XX constituie tentative de răspuns la realitatea unei concurenţe planetare, unde, transcedând identitatea lor naţională, participanţii sunt nevoiţi să utilizeze la maximum economiile de scară – prelucrarea informaţiei având un rol principal – dar şi avantajele de dimensiune pentru gestiunea cercetării-dezvoltării şi a riscurilor sale.

Analiza din perspectivă microeconomică relevă faptul că aceste opera�iuni reprezintă un mijloc de îmbunătăţire a performanţelor economice, care se poate traduce prin creşterea eficienţei economice a întreprinderilor sau prin întărirea puterii de piaţă. Fuziunile şi achiziţiile

1 Lect. univ. dr., Universitatea „Al. I. Cuza”, Iaşi, [email protected] 2 Conf. univ. dr., Universitatea „Petre Andrei” din Iaşi, [email protected]

Raluca Irina CLIPA, Mihaela Brînduşa TUDOSE

196

reprezintă instrumente de pătrundere pe noi pieţe (Coutinet şi Sagot-Duvauroux, 2003; Gaughan, 2011), de obţinere de sinergii (Trautwein, 1990), de captare de noi resurse (Sherman şi Hart, 2006), de diminuare a costurilor de tranzacţie (Coase, 1937; Mahoney, 1992) sau de diversificare a activităţilor (Agrawal et al., 1992). În acelaşi timp, operaţiunile de concentrare pot conduce la mărirea puterii de piaţă, la consolidarea poziţiei firmei pe piaţă, la ridicarea de bariere la intrare sau pot urmări contracararea acţiunilor unui concurent. Adeseori, iniţierea operaţiunilor de fuziuni şi achiziţii are la bază motivaţii subiective, ce ţin de dorinţa managerilor de a-şi întări poziţia în cadrul organizaţiei, sfera de influenţă şi reputaţia (Gorton et al., 2005).

Evoluţia fuziunilor şi achiziţiilor în ultimii ani ne permite să afirmăm că ele se comportă ca un barometru al globalizării economice, îndeosebi în sfera concurenţei. Însă, acţiunea lor pe piaţă poate fi contradictorie (Mockler, 2001): pe de o parte, aceste megaorganizaţii pot fi o forţă dacă îşi sporesc productivitatea, atacă pieţe noi, accelerează dezvoltarea noilor tehnologii, lărgesc gama de alegere a consumatorului, reduc preţurile şi reglementările şi creează noi pieţe, care la rândul lor creează noi locuri de muncă. Dacă, pe de altă parte, megafuziunile multinaţionale sunt privite din punctul de vedere al monopolurilor pe care le pot forma, ele inhibă forţele competitive, corup guverne, sperie concurenţii şi furnizorii, reduc productivitatea, încetinesc ritmul de dezvoltare a noilor tehnologii, a noilor pieţe şi a noilor locuri de muncă.

Prin caracterul lor de limitare a concurenţei între parteneri şi de concentrare a puterii de piaţă în mâinile unor firme din ce în ce mai mari, în perioada lor de glorie aceste operaţiuni au alimentat – pe bună dreptate – predicţii ale diverşilor cercetători în domeniu referitoare la transformarea concurenţei internaţionale într-una în care vor domina câteva oligopoluri, sau chiar în aşa-numitul „oligopol global”, prin concentrarea transfrontalieră a capitalului (Postelnicu şi Postelnicu, 2000). Dacă se justifică aprecierile şi mai ales temerile în această privinţă, vom încerca să analizăm în cele ce urmează. Pentru început, vom face o incursiune în specificul şi evoluţia alianţelor strategice la nivel mondial.

2. Alianţe strategice multinaţionale – concept şi evoluţie Globalizarea concurenţei şi dorinţa firmelor multinaţionale de a-şi

diminua costurile de producţie şi riscurile, de a beneficia de cuceririle

Management challenges of business globalization

197

ştiinţifice şi tehnice, de a valorifica avantajos propriile rezultate în domeniul tehnologic sunt motive pentru care în ultimele trei-patru decenii companiile multinaţionale au decis, din ce în ce mai mult, să formeze parteneriate strategice sau alianţe, menite să le confere mai multă flexibilitate în decizii şi acţiune. Aceste parteneriate s-au constituit mai întâi în industria automobilelor şi farmaceutică, apoi în industria computerelor şi de software, cuprinzând în prezent multe domenii de activitate.

La nivel internaţional, alianţele strategice sunt modalităţi indirecte de implantare în străinătate prin utilizarea unor reţele externe de relaţii cu o multitudine de alte firme. Alianţele strategice multinaţionale, denumite şi parteneriate strategice globale, au apărut pe scena internaţională începând cu anii ’80. Ele reprezintă „aranjamente de afaceri prin care doi sau mai mulţi parteneri din ţări diferite convin să coopereze în avantajul reciproc, în vederea susţinerii sau întăririi avantajelor lor competitive” (Miron, D., Alianţe strategice, în Florescu, 2003: 28).

În perioada 1985-1995, numai pe teritoriul Statelor Unite s-au creat 575 de noi societăţi în parteneriat, cele mai multe în domeniul informaţiilor, comunicaţiilor şi construcţiilor de automobile. General Motors – cel mai mare producător de automobile din lume, cu 15% din totalul mondial – a participat la 105 societăţi mixte de cercetare, Ford la 33, iar Chrysler la 21. IBM, ce deţine 17% din piaţa mondială a tehnologiilor informaţionale, a participat la cel puţin 70 de societăţi mixte de cercetare-dezvoltare, iar Hewlett-Packard la 26 (Postelnicu şi Postelnicu, 2000: 232-233). Exemplele pot continua, fenomenul luând amploare şi pe celelalte continente.

Datele publicate de rapoartele mondiale privind investiţiile pentru anul 2000 sunt şi mai spectaculoase. Boom-ul economic la nivel mondial s-a reflectat şi în creşterea acestor alianţe, forma cea mai întâlnită de parteneriate strategice fiind reprezentată de fuziunile şi achiziţiile internaţionale. Avântul lor deosebit în anii 1999 şi 2000 a fost favorizat, în afară de împrumuturile bancare tradiţionale, de utilizarea crescândă a mecanismelor financiare precum emisiunea de acţiuni comune, schimbul de acţiuni şi îndatorarea companiei, astfel încât aceste operaţiuni au ajuns să reprezinte 31% din totalul tranzacţiilor. Astfel, în anul 2000, din valoarea totală a investiţiilor străine de 1.000 miliarde dolari, 850 miliarde au fost realizate prin fuziuni şi achiziţii internaţionale (UNCTAD, 2000).

Aceste operaţiuni au excelat în sectoarele farmaceutice, chimice, alimentare, ale băuturilor şi tutunului şi s-au efectuat în marea lor majoritate


198

pe orizontală, cu scopul de a beneficia de economii de scară şi de sinergiile tehnologice, pentru a partaja riscurile şi, mai ales, eforturile de cercetare-dezvoltare pentru crearea noilor tehnologii. În acelaşi timp, fuziunile şi achiziţiile s-au dezvoltat considerabil şi pe verticală, între firme producătoare şi furnizoare, de această dată în industria automobilelor. Nu au fost neglijate nici serviciile, ba dimpotrivă, liberalizarea unor domenii precum telecomunicaţiile, energia, finanţele au fost suportul creşterii exponenţiale a acestor operaţiuni.

Progresul fuziunilor şi achiziţiilor a fost puternic întărit prin anumite mutaţii sectoriale:

▪ amplificarea concurenţei în industria telecomunicaţiilor, informaţiei şi noilor tehnologii;

▪ restructurări internaţionale de mare amploare în sectoare anterior internaţionalizate, precum automobilele, chimia organică, sistemul bancar;

▪ accelerarea internaţionalizării firmelor de engineering şi consultanţă, determinată de necesitatea diferitelor companii de a-şi urmări clienţii în operaţiunile lor de implantare în străinătate, sau de posibilitatea fructificării unor avantaje legate de efectuarea de prestaţii în alte ţări, prin constituirea de reţele mondiale.

Dar, în acord cu reducerea activităţii internaţionale din 2001, fuziunile şi achiziţiile s-au diminuat cu aproape 50% în anul următor, cu peste 37% în 2002 şi cu 20% în 2003. Un factor important în declinul fuziunilor şi achiziţiilor internaţionale a fost încetinirea sau finalizarea proceselor de privatizare. În ţările în curs de dezvoltare, privatizarea prin intermediul investiţiilor străine directe a scăzut la o zecime din nivelul înregistrat în 1998, de la o valoare record de 33 miliarde dolari, la doar 3,5 miliarde în 2003. Lichiditatea scăzută şi alte probleme din ţările receptoare au diminuat interesul firmelor multinaţionale pentru privatizare. În acelaşi timp, unele state în curs de dezvoltare, îndeosebi cele din America Latină, dar şi din Europa Centrală şi de Răsărit, au devenit mai sceptice în ceea ce priveşte beneficiile lor de pe urma acestor operaţiuni. În consecinţă, în 2003 s-au finalizat doar 56 de megafuziuni (fuziuni în valoare de peste 1 miliard de dolari), reprezentând un sfert din numărul lor de la nivelul anului 2000.

Trendul ascendent al acestor alianţe a fost reluat începând cu anul 2004, astfel încât şi megafuziunile au urmat aceeaşi cale: în 2004, numărul fuziunilor şi achiziţiilor de peste 1 miliard de dolari este în creştere faţă de 2003, de la 56 la 75 de înţelegeri, în valoare totală de 199,8 miliarde dolari,


199

ceea ce reprezintă 52,5% din totalul fuziunilor şi achiziţiilor mondiale. Cea mai mare tranzacţie de acest tip realizată în anul 2004 a fost achiziţionarea companiei Abbey National (Marea Britanie) de către Santander Central Hispano (Spania), evaluată la 16 miliarde dolari (UNCTAD, 2005: xx). Evoluţia ascendentă a continuat şi în anii următori, astfel încât în 2005 numărul fuziunilor şi achiziţiilor de peste 1 miliard de dolari a ajuns la 141, iar în anul următor a depăşit pragul de 170, apropiindu-se de recordul din anul 2000 (175 de tranzacţii) (Teau, 2009: 97).

Pentru primul deceniu al secolului XXI se remarcă o deplasare a fuziunilor şi achiziţiilor dinspre sectorul mărfurilor către cel al serviciilor. Astfel, dacă în 1990 ponderea serviciilor reprezenta mai puţin de jumătate din totalul tranzacţiilor de acest tip în plan internaţional, în 2005 a ajuns la aproximativ 60% (Teau, 2009: 99).

Cea mai gravă recesiune economică după cel de-al doilea război mondial a afectat semnificativ operaţiunile de fuziuni şi achiziţii înternaţionale. Reluarea trendului ascendent începând cu anul 2010 a fost din nou pusă în pericol în cel de-al doilea trimestru al anului 2011, ca urmare a intensificării volatilităţii pe pieţele financiare şi a amplificării incertitudinilor cu privire la evoluţia economiei mondiale. Totuşi, fuziunile şi achiziţiile transfrontaliere au crescut cu 53% în anul 2011 faţă de anul anterior, la 526 miliarde dolari, stimulate fiind de creşterea numărului megafuziunilor (cele cu valoare de peste 3 miliarde dolari) (UNCTAD, 2011). Acest lucru reflectă atât valoarea crescândă a activelor pe pieţele bursiere cât şi capacitatea financiară în creştere a cumpărătorilor pentru astfel de operaţiuni.

Previziunile în ceea ce priveşte creşterea economiei mondiale sunt incerte şi la fel şi cele referitoare la evoluţia alianţelor strategice multinaţionale în viitorul apropiat (UNCTAD, 2012). Rămâne de văzut în ce măsură activitatea de preluare va fi afectată de această volatilitate a pieţelor financiare şi de incertitudinile care planează în prezent asupra viitorului mediului economic.

3. Integrare sau fragmentare a competiţiei globale ? Dezvoltarea unor asemenea forme de cooperare pe plan mondial a

avut consecinţe importante asupra concurenţei globale: frontierele dintre industrii s-au modificat, iar rivalitatea dintre companii s-a intensificat. Este ştiut faptul că firmele multinaţionale acţionează ca nişte oligopoluri, iar


200

dezvoltarea parteneriatelor strategice a sporit puterea şi dimensiunea reţelelor de firme ce le stau drept fundament.

Formarea oligopolurilor s-a bazat, într-o primă fază, pe posibilitatea de a identifica un număr mic de firme ce concurează în acelaşi sector, îndeosebi printre firmele interne, între care se stabilea o anumită interdependenţă. Creşterea acestei interdependenţe şi exploatarea ei prin forme de cooperare şi alianţe strategice, extinse peste graniţele ţării de origine a companiilor, coroborată cu dezvoltările tehnologice efectuate şi exploatate în comun de către firmele partenere le-a dat ocazia acestora de a forma reţele de firme (Postelnicu şi Postelnicu, 2000).

De fapt, acestea sunt reţele de alianţe strategice, din moment ce firmele constituie alianţe cu diverşi parteneri care, la rândul lor, formează alianţe cu alţi parteneri. Astfel, partenerii beneficiază nu numai de pe urma alianţei încheiate între ei, dar şi de pe urma alianţelor încheiate de partenerii lor cu alte firme.

Dar, oare, este vorba, aşa cum se apreciază în literatura de specialitate, de creearea premiselor apariţiei oligopolului global ?

Primul pas în confirmarea sau infirmarea posibilităţii formării oligopolului global sau, altfel spus, a susţinerii integrării, sau dimpotrivă, a fragmentării competiţiei globale, este explicarea noţiunii de oligopol global. Informaţii cu privire la aceasta ne dau chiar cei care susţin o asemenea transformare a concurenţei.

Astfel, remarcăm faptul că, în concepţia unor economişti, oligopolul mondial nu se exprimă în mod mecanic prin gradul de concentrare a producţiei şi capitalului, ci este privit ca „un spaţiu de rivalitate” (Chesnais, 1994:71), spaţiul nefiind o delimitare geografică, ci raporturi de dependenţă mutuală care unesc un număr redus de companii multinaţionale, bazate pe o tehnologie comună, concurând împreună pe plan mondial.

Este cunoscut faptul că piaţa nu reprezintă o barieră de intrare importantă decât în anumite ramuri: automobile, echipamente medicale, medicamente etc., datorită cheltuielilor de cercetare-dezvoltare uriaşe. Bineînţeles că noii intraţi vor beneficia de efectul experienţei din industria respectivă – care, după cum am mai afirmat, se aplică tuturor firmelor care activează în cadrul sectorului – dar intrarea lor este foarte dificilă. În celelalte industrii, intrarea este relativ facilă, accesibilă unui mare număr de firme, ceea ce reduce posibilitatea concentrării capitalului la nivel mondial, în toate sectoarele de activitate, în mâinile unui număr redus de firme.


201

Trebuie să mai facem o precizare: globalizarea concurenţei sau competiţiei nu înseamnă oligopol global. Dimpotrivă, înţelegem prin globalizarea concureţei relaţii de competiţie de pe poziţii egale, bineînţeles, între firme oligopoliste, care caută în permanenţă să-şi creeze avantaje competitive în raport cu rivalii. Acest lucru face ca firmele să-şi modifice în permanenţă poziţia în lupta concurenţială pe piaţă şi nu să formeze alianţe şi parteneriate strategice de aşa manieră încât să „blocheze” concurenţa dintre ele. În plus, una dintre principalele caracteristici ale alianţelor strategice este că ele se dezvoltă într-un mediu concurenţial, dar fără a marca o tendinţă spre organizarea de tip cartel.

Cel mai bine exprimă acest lucru F. Sachwald, în opinia căruia întreprinderile globale nu sunt „monoliţi”, ci mai curând reţele extrem de suple de firme locale, autonome şi puternic coordonate în acelaşi timp, „reţele supuse unor recompuneri permanente” (Sachwald, 1999: 165-179). Tocmai aceste recompuneri permanente caracterizează, credem noi, concurenţa în economia globalizată.

4. Concluzii Trecerea în revistă a evoluţiei alianţelor strategice multinaţionale şi

clarificarea unor concepte vehiculate la nivel mondial – reţele de firme, oligopol global, globalizarea competiţiei – ne îndreptăţesc să conchidem că nu este vorba de o concentrare nelimitată a capitalului în economia mondială, de creare a marilor oligopoluri, din cel puţin cinci motive.

În primul rând, concentrarea capitalului a apărut în perioada de boom a investiţiilor străine directe, ulterior cunoscând o evoluţie în valuri (un regres important în perioada 2001-2003, o creştere începând cu 2004, urmată de o reducere semnificativă după declanşarea crizei în 2008, din nou o evoluţie bună în 2010 şi o creştere a incertitudinii în astfel de operaţiuni din 2011). Perioadele de evoluţie ale alianţelor multinaţionale se înscriu într-un context al modificării jocului concurenţial, marcat de schimbări economice, de evoluţii tehnologice, de schimbări generate de fenomenul de globalizare, dar şi de schimbări în materie de reglementare. În al doilea rând, clasamentul primelor 100 de firme multinaţionale s-a modificat continuu în ultimii ani, iar 50% dintre companii au ieşit din top. În al treilea rând, doar 6-7 industrii sunt efectiv globalizate – automobile, electronică/ computere, farmaceutică, telecomunicaţii, petrolieră/ minieră şi alimentară/ băuturi (Işan, 2004: 272). În al patrulea rând, credem că un asemenea


202

oligopol global ar fi format din companii cu adevărat globale, cu o strategie globală adecvată. Ori, arată specialiştii, există puţine companii cu avantaje competitive globale (Işan, 2004:144). În al cincilea rând, un alt argument împotriva oligopolului global pleacă de la observaţia economiştilor japonezi K. J. Imai şi Y. Baba (1991:398), că informaţia este una din variabilele cheie ale marilor firme internaţionalizate, mai ales în condiţiile concurenţei mondiale oligopolistice. Rezultă de aici că firmele multinaţionale, pentru a avea succes, nu doresc, prin fuziuni şi achiziţii, sporirea dimensiunii lor, ci caută atragerea informaţiei adecvate, de calitate. De fapt, chiar strategia de expansiune a acestor companii prin fuziuni şi achiziţii are ca suport dorinţa de a obţine această informaţie (avem în vedere aici parteneriatele de natură tehnologică, dar şi cele având la bază exploatarea know-how-lui managerial şi de marketing). De asemenea, se remarcă în rândul companiilor multinaţionale preferinţa pentru investiţii generatoare de inovaţii şi invenţii, în măsură a le procura un avantaj concurenţial durabil, prin lansarea rapidă a unui nou produs pe piaţă atunci când ciclul de viaţă al produsului tradiţional se scurtează.

Aşadar, din evoluţiile de până acum ale societăţilor multinaţionale se desprind următoarele concluzii: deşi există tendinţa de interconectare a firmelor în cadrul aşa-numitelor reţele de întreprinderi multinaţionale, ca părţi componente ale acestora, datorită concurenţei globale nu se va ajunge la companii cu un grad atât de înalt de globalizare încât să fie considerate „planetare”. Globalizarea nu anulează varietatea şi pluralismul modelelor de firme, nu duce la conturarea unui tip unic de companie, deoarece acestea dispun de resurse variate, îşi definesc obiective diferite, se găsesc în stadii diferite de dotare tehnică şi tehnologică, organizare, eficienţă, se confruntă cu condiţii de mediu specifice.

Considerăm că, în general, dimensiunea companiilor va continua să crească în timp ce gândirea strategică va deveni mai importantă. Viteza fluxurilor de capital, a afacerilor şi a răspândirii informaţiilor se va accelera, investitorii şi managerii vor fi tot mai nerăbdători să obţină rezultate, iar noii competitori vor continua să apară din economiile emergente. Influenţa achizitorilor financiari nu a dispărut odată cu sfârşitul bulei creditului, însă, probabil, vor apărea anumite schimbări la nivelul celor mai activi participanţi.


203

Bibliografie 1. Agrawal, A., Jaffe, J.F., şi Mandelker, G.N. (1992), The Post-Merger

Performance of Acquiring Firms: A Re-examination of an Anormaly, Journal of Finance, Vol. 47: 1605-1621

2. Badrus, Gh., Rădăceanu, E., Globalitate şi management, ALL BACK, Bucureşti, 1999

3. Chesnais, F., La mondialisation du capital, Syros, Paris, 1994 4. Clipa, R.I. (2008), Globalizarea – implicaţii manageriale, Sedcom

Libris, Iaşi 5. Coase, R.H. (1937), Natura firmei, în Williamson, O.E. şi Winter,

S.G. (1997), Natura firmei. Origini, evoluţie şi dezvoltare, Sedona, Timişoara

6. Coutinet, Nathalie şi Sagot-Duvauroux, Dominique (2003), Économie des fusions et acquisitions, La Découverte, Paris

7. Florescu, C., Mâlcomete, P., Pop, N. Al. (coord.), Marketing. Dicţionar explicativ, Editura Economică, Bucureşti, 2003

8. Gaughan, P.A. (2011), Mergers, Acquisitions, and Corporate Restructurings, Fifth Edition, Editura John Wiley & Sons, Inc., Editura Hoboken, New Jersey

9. Gorton, G., Kahl, M. şi Rosen, R. (2005), Eat or Be Eaten: A Theory of Mergers and Merger Waves, NBER Working Paper Series, NoW11364

10. Imai, K.J., Baba, Y., Systemic Innovation and Cross-Border Networks, Transcending Markets and Hierarchies to Create a New Techno-Economic System, OCDE, 1991

11. Işan, V., Tranzacţii comerciale internaţionale, vol I, Editura Sedcom Libris, Iaşi, 2004

12. Mahoney, J.T. (1992), The Choice of Organizational Form: Vertical Financial Ownership Versus Other Methods of Vertical Integration, Strategic Management Journal, Vol.13, pp.559-584

13. Mockler, R. J., Management strategic multinaţional. Un proces integrativ bazat pe contexte, Editura Economică, Bucureşti, 2001

14. Postelnicu, Gh., Postelnicu, C., Globalizarea economiei, Editura Economică, Bucureşti, 2000

15. Sachwald, F., Reseaux contre nations? Les multinationales au XXI-e siecle, Ramses 2000, Ifri/ Dunod, 1999


204

16. Sherman, A., Hart, M. (2006), Mergers & Acquisitions from A to Z, second edition, Ed. Amacom, New York

17. Teau, A.M. (2009), Piaţa de capital – tranzacţii în contextul globalizării, Editura ARTIFEX, Bucureşti

18. Trautwein, F. (1990), Merger motives and merger prescriptions, Strategic Management Journal, Vol. 11, nr.4, pp.283-295

19. UNCTAD, World Investment Report 2000: Cross-border Mergers and Acquisitions, United Nations, New York and Geneva, 2000

20. UNCTAD, World Investment Report 2005:Transnational Corporations and the Internationalization of R&D , New York and Geneva, 2005

21. UNCTAD, World Investment Report 2011: Non-Equity Modes of International Production and Development, New York and Geneva, 2011

22. UNCTAD, World Investment Report 2012: Towards a New Generation of Investment Policies, New York and Geneva, 2012

205

2.3. BRAND: ITS PLACE AND ROLE IN “SIRET-PRUT-NISTRU” EUROREGION

MARCA, LOCUL ŞI ROLUL EI ÎN EUROREGIUNEA „SIRET-

PRUT-NISTRU”

Corina MATEI GHERMAN1

Abstract Consumer confidence is one of the tasks of branding and promoting the Siret-Prut-

Nistru Euroregion, a reason to become a brand longevity, with a life as possible, to gain consumer confidence and esteem as opposed to a product, a brand can survive a long period of time through an innovative and constant reinvention. To maintain longevity mark Siret-Prut-Nistru Euroregion, firms including the release must choose strategies brand able to support a market on a long, action-based management strategies and marketing information in a competitive environment market and customer feedback. Although in recent years there have been significant changes in the technological, economic and social, there were brands that have survived all these changes and continue to exist today.

Key words: brand, top manager, strategy, innovation JEL: M3, M31


Pentru studiu, am utilizat cercetarea documentară şi cercetarea exploratorie, am urmărit identificarea şi trecerea în revistă a stadiului cunoaşterii, diferitele abordări ce fac referire la factorii care definesc marca ca activ necorporal în Euroregiunea Siret-Prut-Nistru.

Am plecat de la ipoteza că Euroregiunea Siret-Prut-Nistru, deşi dispune de mărci proprii suficiente, de resurse naturale care ar permite o accelerare a dezvoltării economice, acest fenomen nu se îmtâmplă. Problema trebuie căutată la nivelul consumatorului, al angajaţilor din această zonă, îndeosebi sub aspectul cauzalităţii care îl determină să nu fie motivat să achiziţioneze, să remodeleze şi să susţină mărci autohtone. Obiectivul acestui studiu îl constituie şi acţiunea managerilor de top, ce urmăreşte performanţa individuală a mărcii.

1 Lect. univ. dr. ec., Universitatea „Apollonia” Iaşi; membru AGER - Filiala Iaşi, [email protected]


206

2. Introducere În condiţiile unei economii globalizate unde concurenţa este acerbă,

firmelor le este tot mai greu să aibă succes pe piaţă dacă nu dispun de o marcă/nume puternic pentru produsele lor, care să încorporeze valori şi viziuni recunoscute de clienţi. De aici şi necesitatea ca mărcile (brandurile) să fie concepute pentru obţinerea succesului.

Dar clienţii se schimbă mereu, evoluează, însă în aceeaşi măsură trebuie ca şi mărcile şi acţiunile de marketing să evolueze în ritm mai accelerat, bazându-se şi pe comunicare imagistică care îi poate oferi noi provocări.

Câştigarea încrederii consumatorilor este una dintre misiunile brandingului şi a promovării în Euroregiunea Siret-Prut-Nistru, un motiv ca marca să aibă o durată de viaţă cât mai mare, pentru a câştiga încrederea şi stima consumatorilor, deoarece spre deosebire de un produs, o marcă poate supravieţui mai mult timp, printr-o reinventare inovativă şi permanentă.

Pentru a menţine longevitatea mărcii, firmele din Euroregiunea Siret-Prut-Nistru, inclusiv cele de presă trebuie să-şi aleagă strategii capabile să susţină un brand pe piaţă pe o durată lungă, strategii bazate pe acţiuni de management şi marketing, informaţii din mediul concurenţial al pieţei şi feedback-ul clienţilor.

Deşi în ultima perioadă au existat mutaţii semnificative de ordin tehnologic, economic şi social, au existat mărci care au supravieţuit tuturor acestor schimbări şi continuă să existe şi astăzi.

Se pare că ele nu au respectat o regulă generală conform căreia, ca orice produs şi o marcă se naşte, se dezvoltă, atinge faza de maturitate, apoi moare. În toate aceste etape ale existenţei sale, o marcă trebuie menţinută „sănătoasă” prin strategii de marketing care să conducă spre un nivel maxim de performanţă sustenabilă.

Valoarea şi existenţa unei mărci prin promisiunile pe care le oferă trebuie să pătrundă în mintea clienţilor, multe generaţii, în condiţiile concurenţei acerbe de pe piaţă. Aceste cerinţe trebuie avute în vedere la crearea, promovarea, gestionarea şi menţinerea longevităţii unei mărci, prin „reântineriri” succesive.

În practica curentă, asistăm mereu la „dispariţia” unei mărci şi la crearea altora, mai evoluate, mai inovatoare, mai atractive pentru consumatorii care le „acceptă” de generaţii şi la care doar în mod excepţional ar putea renunţa.

Brand: its place and role in “Siret-Prut-Nistru” Euroregion

207

Trebuie să precizez că longevitatea unei mărci, deşi poate avea o durată foarte mare în timp, matematic vorbind, această longevitate poate lua valori foarte mari, aproape de infinit dar nu şi valoarea infinit.

Longevitatea unei mărci depinde şi de tehnicile de susţinere, deoarece mărcile evoluează odată cu produsele şi mediile de afaceri.

Dacă sunt identificaţi factorii care diminuează durata de viaţă a unei mărci, se pot imagina strategii de combatere, îndeosebi folosind tehnici de marketing care să fixeze cât mai bine în mintea clienţilor, o marcă de succes.

O marcă depăşeşte ca durată de viaţă pe creatorii ei, la firme, când vine un nou manager, el găseşte o marcă, când pleacă din firmă, trebuie să lase marca/imaginea mai viguroasă, mai puternică, mai sănătoasă ca să folosim un termen din medicină iar succesorul său trebuie să acţioneze tot în sensul consolidării prestigiului mărcii, să-i facă acesteia viaţa „tot mai frumoasă”. Valoarea mărcii Marcă existentă

Managerii Manager 1 Manager 2 Manageri 3 Manager n-1

Această necesitate a „reântineririi” continuă a unei mărci, este o mare provocare pentru echipa care crează marca şi pentru cea de marketing care o promovează.

3. Marca, locul şi rolul ei în Euroregiunea „Siret-Prut-Nistru” În mediul de afaceri la nivel global, caracterizat pe pieţe

interdependente şi concurenţiale, unde performanţa şi inovaţia ocupă un loc principal, valoarea de piaţă a activelor nonmateriale ale firmelor şi-au pierdut din importanţă.


208

Locul lor a fost luat de inovaţiii,brevete, tehnologii noi, îndeosebi informaţiile numerice şi imagistice, alianţe strategice pe pieţe, profesionalizarea resurselor umane, componenta socială şi de mediu a firmei/instituţiei, toate acestea purtând denumirea de active nonfizice, în cadrul cărora un loc deosebit îl ocupă mărcile, acele valori imateriale care pot ajunge până la 70% din capitalizarea la bursă a unei firme.

Studiile de specialitate arată că valoarea raportului activelor corporale (AC) şi a celor noncorporale (ANC) a crescut constant îndeosebi de la începutul secolului XXI. În anul 2005, activele imateriale ale firmelor (un număr de 350 firme) reprezentau 78%, şi 35% din valoarea de piaţă a tuturor firmelor care sunt cotate şi însumează 35% active necorporale.

În momentul actual se încearcă o sensibilizare mai accentuată a firmelor din Euroregiunea Siret-Prut-Nistru să evalueze cât mai corect contribuţia activelor nonfizice la contribuţia performanţelor, folosind aşa zisul „capital de cunoaştere” şi „bilanţul invizibil” [Karl Erik Sveiby, 1998].

Dintr-un studiu efectuat pe un eşantion de manageri de firme mari din Euroregiunea Siret-Prut-Nistru, privind importanţa mărcii în succesul pe piaţă, răspunsurile au fost următoarele:

▪ 48% nu sunt interesaţi de valoarea mărcii când stabilesc strategiile

de afaceri (A1); ▪ 27% consideră că nu dispun de metode ştiinţifice de măsurare a

valorii adusă de marcă la performanţa firmei/instituţiei (A2);


209

▪ 16% dintre manageri nu sunt preocupaţi de valoarea nonmaterială a mărcii (A3);

▪ 6% nu au aplicat strategii care să conducă la creşterea longevităţii mărcii (A4);

▪ 3% nu au preocupări pentru contribuţia mărcii la performanţele firmei (A5).

Pe măsură ce inovaţiile vor stăpâni lumea afacerilor managerii firmelor/instituţiilor vor trebui să folosească mai mult valoarea materială a mărcii în promovarea afacerilor şi în stabilirea valorii de piaţă a activelor necorporale ale firmei. Această nouă abordare trebuie preluată de disciplina de marketing, al cărui rol cheie trebuie să fie furnizarea de expertiză în a câştiga clienţi pentru obţinerea unui anumit profit.

Schimbările de natură tehnologică, informaţională, cauzele economice, conceptele politice, pot influenţa rata de câştigare sau de pierdere a clienţilor, factori care nu pot fi stăpâniţi de ştiinţa de marketing „joc” în care imaginea de marcă privită ca activ imaterial al firmei are un rol important.

În economia deschisă, crearea unei mărci unice cu valoare mare a devenit dificilă, costisitoare şi greu de menţinut pe termen lung. Dacă totuşi produsele devin prea învechite în percepţia clienţilor, cum ar fi modelului automobilului Dacia 1300 produs în anii 1970, marca Dacia riscă să dispară, lipsită de performanţe tehnice şi greu de exploatat. Totuşi această marcă, s-a reinventat prin noi modele precum Dacia 1310, Dacia Brek iar sub numele de marcă Dacia Duster, a cucerit pieţele Euroregiunii dar şi pe cele Europene şi asiatice, fiind o marcă de succes. Reânoirea mărcii a dat o nouă viaţă produsului iar Dacia este cea mai vândută marcă pe piaţa asiatică şi câştigă noi clienţi continuu. Astfel de exemple vin să confirme regula generală a valorii pe care o are longevitatea unei mărci şi creşterea valorii activelor necorporale ale unei firme, unde un rol important revine comunicării în menţinerea sustenabilă a unei mărci. De exemplu mărci precum Cotnari, Bucium, Mileşti sau Cricova.


210

Dacă facem o analogie între marcă cu ceea ce se întâmplă în natură, putem admite că tot ceea ce se naşte trebuie să moară, dar speranţa de viaţă de la o specie la alta diferă foarte mult şi în funcţie de foarte mulţi factori. Aceeaşi traiectorie de viaţă o parcurge aproximativ şi firmele din Euroregiunea Siret-Prut-Nistru şi legat de acestea şi mărcile [Ormerod Paul,2005]. Inevitabilul poate fi amânat printr-o bună strategie de menţinere a stării tonice a mărcii, durata ei de viaţă poate fi substanţial prelungită, prin diagnosticare corectă, prin „tratamente” adecvate, prin „operaţii” şi alte infuzii ce-i prelungesc viaţa.

În istorie se cunosc multe cazuri în care firmele de renume din actuala Euroregiune Siret-Prut-Nistru au dat faliment şi odată cu ele au dispărut şi mărcile care le reprezentau:

▪ fabrica de ulei (Iaşi), fabricile de zahăr şi perdele (Paşcani), fabrica de lactate (Iaşi,Hârlau), Mase plastice, Avi-Top, Poiana,etc.


211

▪ apariţia mărcii şi a firmei Kosarom S.A. (1991)2, S.C. Marcel S.R.L.3 (1991) a adus după sine o creştere spectaculoasă a inovării şi investiţiilor;

▪ falimentul anumitor bănci a marcat momentul de început al crizei

economice, determinând cea mai puternică recesiune de după al doilea război mondial. 2 Grupul de firme Kosarom S.A. a devenit brand-ul numarul 1 al Euroregiunii, România. Conform unei cercetari cantitative realizate de ISRA Center Marketing Research, referitoare la piaţa mezelurilor din Romania, Kosarom ocupa primul loc ca marca moldovenească în topul preferinţelor consumatorilor. La nivel naţional, produsele Kosarom ocupă locul al cincilea în clasamentul preferinţelor producătorilor de mezeluri. Kosarom este cea mai cunoscută marcă moldovenească de mezeluri la nivel spontan. Calitatea deosebită a produselor Kosarom derivă şi din sistemul integrat implementat de grupul de firme, care are în componenţa unităţi proprii de creştere a porcilor şi păsărilor de carne, unităţi furnizoare de materie prima („SUINPROD" Roman, AVI-TOP SA Iaşi) şi unităţi de producţie a cerealelor şi furajelor (Agricola Tg. Frumos, Fabrica de Nutreţuri Combinate Roman, Fabrica de Nutreţuri Combinate Tomeşti). Principalele criterii de care se ţine cont la cumpărarea mezelurilor sunt gustul şi termenul de valabilitate, acestea fiind urmate de preţul produsului şi renumele. 3 În prezent, S.C. MARCEL S.R.L.,are o capacitate de productie de peste 10.000 de tone/an si realizeaza peste 100 de sortimente din toate gamele de produse: preparate fierte si afumate, semipreparate, carne proaspata si congelata, preparate crud-uscate şi o gama de produse conexe, “Gospodina”. Produsele Marcel si Gopspodina sunt comercializate pe plan regional prin distribuitori, dar şi în reţeaua proprie de magazine, cu reprezentanţa în Italia, Anglia şi Cipru. Marea Britanie, Spania, Franţa, Belgia, Germania, şi Luxemburg.


212

Toate aceste „seisme” sunt păstrate în mentalitalul colectiv şi în asociere cu firma, marca şi imaginea respectivă.

Totuşi între marcă şi produs există diferenţe. Mărcile pot fi ataşate unor produse diferite, de unde teoretic se pot dezvolta la infinit, practic însă acest lucru pare puţin probabil.

Există brand-uri care dispar, în condiţii bine justificate economic, ca urmare a unei strategii anticipate a firmei (Nicolina), unde marca vulnerabilă ar costa prea mult pentru a fi resuscitată, din moment ce clienţii şi-au pierdut încrederea în ea. De cele mai multe ori, extincţia mărcilor survine ca urmare a unei lipse de imaginaţie (investiţii) din partea proprietarilor lor.

Dar ne punem întrebarea: De ce mor mărcile? Moartea unei mărci este o stare mentală a clienţilor când ea nu se

mai mişcă continuu pe piaţă, nu mai rămâne în viaţă, viaţa însăşi presupunând mişcare. Deci, sunt mai multe cauze care determină moartea unei mărci. Studiul efectuat scoate în evidenţă:

0%5%

10%15%20%25%30%35%

RMPPM DMD PSDM SICM DMP PMN NGP

Graficul nr.2. Rezultate studiu

▪ 30% - O moarte subită prin „execuţie” de către management, unde

din cauze diferite, resursele trebuie îndreptate în altă direcţie strategică, iar menţinerea în viaţă a mărcii vulnerabile este prea costisitoare (MS);

▪ 20% - Marca nu generează suficient profit, motiv pentru care investirea în revigorarea ei nu mai generează profit (NGP);

▪ 18% - Departamentul de marketing prin publicitate se orientează spre promovare unor mărci noi (PMN);

▪ 10% - Investiţiile sunt direcţionate spre marca principală (DMP);


213

▪ 8% - Când sunt sistate investiţiile în comunicare şi acţiuni de marketing (SICM);

▪ 7% - Pierderea scopului şi dinamismul mărcii (PSDM); ▪ 4% - Sectorul intră intră în declin, iar produsele încep să se vândă

sub marca distribuitorului (DMD); ▪ 3% - Redresarea mărcii este extrem de de dificilă şi costisitoare,

firma va fi preluată şi noii proprietari vor renunţa la marca iniţială promovându-şi propria marcă (RMPPM).

Există firme şi mărci (Cuptorul de aur - pâine) care au rezistat şi rezistă pe piaţă, fiind foarte active.

Un brand foarte puternic îl reprezintă tradiţiile şi meşteşugurile populare din Euroregiunea Siret-Prut-Nistru şi emisiunile dedicate lor, difuzate pe canalele media ocupând unul dintre cele mai bune topuri şi nu au fost lăsate să dispară cu o longevitate de durată.

În lumea brand-urilor, ca şi în lumea de astăzi, iniţial toţi pleacă de la convingerea că marca lor este cea mai tare şi va fi cea mai longevivă, însă în final puţini reuşesc să-şi atingă ţintele, prin inovare, talent şi resurse financiare.

Conform studiului realizat pe 350 firme din Euroregiunea Siret-Prut-Nistru, mărcile care s-au poziţionat pe primul loc în categoriile de produse pe care le reprezintă, sunt: Danone, Milka, Jacobs, Coca- Cola, Timişoreana, McDonald’s, Carrefour, Nivea, Ariel, Orange, Nokia, Walkswogen, BCR şi Gogle, Bucuria, Cricova, Mileşti, Cotnari, Bucium. StudiuL a fost realizat pe mai multe categorii independente de produse/ servicii şi fiecare marcă îşi reprezenta categoria din care face parte. La realizarea topului, notorietatea, cota de piaţă sau profitul, sunt elemente lăsate deoparte, iar accentul a fost pus pe legătura pe care o marcă reuşeşte să o creeze cu clienţii.

Analizând acest studiu pe rezultatele clasamentelor din Euroregiunea Siret-Prut-Nistru, pe categorii de produse, se observă: clienţii pun pe primele poziţii ale topurilor, mărcile populare, însă doar cele care au ataşate notorietate şi emoţionalitate. Multe din mărcile care ocupă primul loc în clasament sunt tocmai cele pe care românii le folosesc. Un prim clasament care demonstrează acest fapt este cel al produselor agroalimentare. Astfel, Danone, Activia, Hochland, Milli şi Dorna, reprezintă grupa lactatelor, Cris-Tim, Campofiro, Kosarom, Marcel şi Caroli, Killer SRL, sunt reprezentantele mezelurilor, Knorr şi Maggi, reprezintă bazele pentru mâncarea gătită iar Dr. Oetker este liderul aditivilor pentru patiserie.


214

Lactatele ocupă primele trei poziţii ale topului produselor alimentare, confirmând că sunt o categorie de produse îndrăgite de anumiţi consumatori. Dulciurile sunt o altă categorie în care lupta pentru primele poziţii este foarte strânsă, atât între mărci şi între subcategorii. Astfel în top zece se găsesc mărci de ciocolată, de napolitane, croisante, batoane şi guma de mestecat. La categoria dulciuri primele trei locuri sunt ocupate de Poiana, Bucuria, Milka, şi Orbit.

Cu toate că piaţa de cafea este mai puţin aglomerată cu un număr

redus de jucători, se duce o luptă strânsă între competitorii Jacobs care ocupă prima poziţie, urmată de Nescafe şi Doncafe.

În categoria produselor nonalcolice, Coca-Cola şi Pepsi, ocupă

primele locuri urmate de Prigat, Nestea şi Fanta, alături de mărcile româneşti Borsec, Dorna şi Amfiteatru.


215

O concurenţă acerbă între mărci găsim şi în categoria berii, piaţa

fiind aglomerată şi cu mulţi jucători. Timişoreana se plasează pe primul loc în clasament, locul doi fiind ocupat de Bucegi urmat de Heineken iar următoarele poziţii au fost adjudecate de...

Tuborg, Bergenbir şi Golden Brau.


216

În cazul industriei restaurantelor Mc Danold’s, KFC şi Mama Mia

ocupă primele trei poziţii urmate de Pizza Hut şi Starbruks. Mc Danold’s este preferatul tinerilor până la 24 de ani, iar KFC şi Pizza Hut sunt preferate atât de tineri cât şi de adulţi până la 34 de ani.

Din acest studiu se vede că mărcile, reprezintă produse/servicii, ce au o durată lungă de viaţă, făcând faţă provocărilor pieţei.

Managerii de top sunt conştienţi că performanţele unor mărci sau eşecul acestora, nu sunt cauzate exclusiv de reyultatele financiar-contabile, ci depind în mare măsură şi de informaţiile nonfinanciare, referitoare la marcă, provenite din interiorul firmei, a resursei umane.

Dar o treime din manageri/lideri de top se preocupă şi de nevoile şi de aşteptările angajaţilor, de posibilitatea lor de a se realiza profesional, de forţa mărcii şi satisfacţia clienţilor.

0%

20%

40%

60%

80%

100%

ICSIA I IG B

Graficul nr.3 Rezultate studiu

Unul din paradoxurile studiului este acela că 87% dintre lideri

consideră rapoartele financiare de la diverse departamente ale firmei că sunt


217

bune (B) iar 13% sunt nemulţumiţi de modul cum sunt monitorizaţi indicii precum calitatea serviciilor oferite clienţilor şi capacitatea de inovare a angajaţilor (ICSIA).

Însă 55% dintre managerii de top afirmă că întâmpină greutăţi (IG) în obţinerea informaţiilor nonfinanciare şi că factorii nonmateriali ai firmei sunt greu de contabilizat. Un număr de 54% dintre top manageri afirmă că dacă ar înţelege (I) procedurile prin care se realizează contabilizarea valorilor nonfinanciare, ar fi mai interesaţi.

Managerii de top nu dispun de instrumente pentru măsurarea indicilor nonfinanciari, cele două tipuri de indicatori financiari şi nonfinanciari au impact egal asupra performanţei firmei şi dă măsurarea succesului pe termen lung în Euroregiunea Siret-Prut-Nistru. Sondajul efectuat în rândul top managerilor, referitor la ce nivel al top-managementului duc lipsă de informaţii corecte, răspunsurile au fost:

0%

10%

20%

30%

40%

50%

60%

LA SC IP DM ISM EF FM EXP CPS

Graficul nr.4 Rezultate studiu

▪ 59% loialitatea angajaţilor (LA); ▪ 42% la satisfacţia clienţilor (SC); ▪ 38% la inovare şi performanţă (IP); ▪ 35% la calitatea deciziilor manageriale(DM); ▪ 33% la impactul social şi cel de mediu (ISM); ▪ 31% la eficienţa acţiunilor firmei (EF); ▪ 29% în forţa mărcii(FM); ▪ 28% la eficienţa relaţiilor cu colaboratorii externi (EPX); ▪ 24% la calitatea produselor/serviciilor (CPS); ▪ 20% se refereau la rezultatele financiare (RF); ▪ 5% nici o opţiune(NO).


218

Se observă că top managerii acordă încă puţină atenţiei forţei brandului, cel care împinge pe piaţă (strategia împingerii produselor/serviciilor) produsele şi serviciile iar angajaţii sunt percepuţi ca o nebuloasă.

4. Concluzii În Euroregiunea Siret-Prut-Nistru, managerii firmelor deţin puţine

informaţii despre avantajele pe care le pot aduce prin activele nonmateriale ale mărcii, cum ar fi notorietatea, prestigiul şi încrederea pe care clienţii o acordă mărcii.

Se constată un ritm lent de reînoire a brandurile, multe din cele actuale aflându-se în faza de declin a ciclului de viaţă, iar mărcile noi, întârzie să apară pe piaţă.

Există puţine preocupări pentru crearea unor mărci inovatoare, longevive şi sustenabile din partea managerilor de top din necunoaşterea suficientă a avantajelor financiare pe care le poate aduce o marcă atunci când este cotată la bursă.

Nu sunt luate măsuri suficiente pentru protejarea legislativă a mărcilor, ca bun intelectual, care să nu poată fi imitate sau folosite de alte firme concurente.

Nu există încă un model matematic, care să măsoare exact avantajele financiare ale activelor imateriale ale firmelor (mărcile) de unde şi rezerva managerilor în a investi în crearea unor mărci inovative.

Înţelegere mai bine a avantajelor financiare pe care le pot aduce mărcile ca active imateriale ale firmelor, va ajuta firmele din Euroregiunea Siret-Prut-Nistru să-şi sporească performanţele şi să devină jucători activi, importanţi pe piaţa concurenţială a acestei zone geografice şi apoi la nivelul pieţei globale.

Euroregiunea Siret-Prut-Nistru, are un potenţial mare în crearea de mărci puternice pe piaţă, dispunând de resurse naturale, îndeosebi în domeniul produselor agroalimentare, a celor de vinificaţie, piscicole,etc. având şi puternice centre de cercetare şi producţie, care le permit să-şi creeze mărci noi, competitive,inovatoare şi care să domine piaţa regională,naţională, internaţională sau globală.


219

Bibliografie 1. Akker, J., (1997), Dimensions of Brand personality, Journal of

Marketing Research, vol. XXXIX, August, Anglia 2. Alecu, I., C., (2013), The development of the qualitative assessnents

in economic processes by using triangular fuzzy numbers, in vol. Rethinking politics for the knowledge society, Editura Institutului European, Iaşi

3. Ansoff, I., (1957), Strategies for diversification, Harvard Bussines Rewiev, Londra, Anglia

4. Ambler, T., (1960), Broadbent,S., Adialoque an advertising effectiveness and efficiency, iulie, Adamap, Londra, Anglia

5. Boier, A. R., (1997), Inovare şi succes. Strategii de marketing pentru produse noi, Sedcom Libris, Iaşi

6. Budica, I., (2001), Calitatea şi segmentarea pieţelor, Revista Tribuna Economică, 11/14, martie, Bucureşti

7. Fabbriciani, L., (2007), Implicarea umană şi competitivitatea în afaceri, Editura Institutului European, Iaşi

8. Hanish, P., Field, P., (2011), Strategii pentru brandigul de succes.Notorietatea şi longevivitatea unei mărci, Polirom, Iaşi

9. Haller, A., P., Lache, C., Matei, Gherman, C., Doncean, M., Gherasim O., Butnaru, G., I., 2013, Management teoretico-practic în condiţii de liberalizare economică, PIM, Iaşi

10. Kotler, Ph., (1998), Principiile marketingului, Teora, Bucureşti 11. Munteanu, V. A., (2006), Marketing. Ştiinţă şi arta afacerilor, Tipo

Moldova, Iaşi 12. Matei, Gherman, C., (2010), Marketing, Diferenţiere şi poziţionare,

Tehnica Info, Chişinău, Republica Moldova 13. Matei, Gherman, C., (2013), Marketingul agroalimentar, PIM, Iaşi 14. Matei, Gherman, C., (2014), Provocările Cunoaşterii, PIM, Iaşi 15. Matei, Gherman, C., Matei, V., (2013), Dezvoltarea sustenabilă şi

rolul clientului în decizia de cumpărare, Lucrări Ştiinţifice, Seria Agronomie, vol. 56, nr.1, Facultatea de Agricultură, Universitatea „Ion Ionescu de la Brad”, Iaşi

16. Matei, Gherman, C., (2013), Preţul un element important pentru firmă şi colaborare transfrontalieră într-o economie inteligentă, Editura Universităţii Libere Internaţionale din Moldova, Chişinău, Republica Moldova


220

17. Ormerod, P., (2005), Why Most Things Fail, Business Week, Business Book, Anglia

18. Păuş, V., A., (2006), Comunicare şi resurse umane, Polirom, Iaşi 19. Păduraru, T., Vlădeanu, D., Jijie, D, T., Doncean, M. (coord.),

(2013), Rolul euroregiunilor în dezvoltarea durabilă în contextul crizei mondiale, Institutul de Cercetări Economice şi Sociale „Gh. Zane”, Academia Română, Tehnopress, Iaşi

20. Rackham, N., (2001), Strategia SPIN, Succesul în vânzări, Teora, Bucureşti

21. Sasu, C., (2005), Marketing Internaţional, Polirom, Iaşi 22. Sveby, K., E., (1998), Measuring the Wellspring of Knowledge,

CPA, Journal, iunie, Australia 23. Scot, V., (2002), Forţa gândirii pozitive în afaceri, Curtea Veche,

Bucureşti 24. Talabă, I., Păduraru, T.,Tacu, G., Vlădeanu, D. (coord.), (2012),

Progrese în teoria deciziilor în condiţii de risc şi incertitudine, Institutul de Cercetări Economice şi Sociale „Gh. Zane”, Academia Română, Tehnopress, Iaşi

25. Talabă, I., Păduraru, T., Jijie, D., T., Doncean, M., Rachieru, R. (coord.), (2013), Rolul euroregiunilor în dezvoltarea durabilă în contextul crizei mondiale, Institutul de Cercetări Economice şi Sociale „Gh. Zane”, Academia Română, Tehnopress, Iaşi

26. Werner, K., (2006), Noua carte neagră ale firmelor de marcă, Aquila, Oradea

221

2.4. COMMUNICATION AND IMAGE CREATOR IN “SIRET-PRUT-NISTRU” EUROREGION

COMUNICAREA ŞI CREATORUL DE IMAGINE ÎN

EUROREGIUNEA „SIRET-PRUT-NISTRU”

Corina MATEI GHERMAN1 Georgiana TACU2

Abstract Currently, hypermedia language which appeared in the beginning of the 21st

century in “Siret-Prut-Nistru” Euroregion combines photography with graphics, videos with animation using 3D and 4D image dimension, benefiting from this integration and interactivity. It is a break through as the traditional way of communication is concerned and gives the Euroregion beneficiaries a much wider range of content types with a higher reaction rate. Modern civilization is based on information and as economically efficient communication as possible on the competitive global market communication.

The image is a way of organizing information. We can define image as the end result of man’s ability to build mental representations about things, people, organizations, etc. In general, the elements of which an image is formed belong to subjectivity, namely that of its creator and they are found under the form of experiences, attitudes, expectations, assumptions, opinions, beliefs. All these elements have to be influenced. Hence the need, when we create or modify images, to capture the views of the others, their expectations, opinions, beliefs, etc. The same is true for the “Siret-Prut-Nistru” Euroregion consumers, those for whom we wish to create or provide an image.

Key words: communication, picture, image creator, information, promotion JEL: D83, M31, M, Z11


Pentru a realiza această cercetare, am studiat cele mai reprezentative lucrări de specialitate publicate în ţară şi străinătate. Cercetarea metodologică se bazează pe analiza descriptivă şi cea comparativă, inducţie şi deducţie, comparare, sinteză şi evaluarea datelor, dar şi cercetare la faţa locului, întâlniri cu specialişti în domeniu din Euroregiunea „Siret-Prut-Nistru”. 1 Lect. univ. dr. ec., Universitatea „Apollonia”, Iaşi; membru AGER - Filiala Iaşi, [email protected] 2 Cercet., Institutul de Cercetări Economice şi Sociale „Gh. Zane”, Academia Română - Filiala Iaşi, [email protected]

Corina MATEI GHERMAN, Georgiana TACU

222

2. Introducere În prezent, limbajul hipermedia, care şi-a făcut apariţia la începutul

secolului XXI în Euroregiunea „Siret-Prut-Nistru”, combină fotografia cu grafica, înregistrările video cu animaţiile, folosind fotografia în dimensiunea 3D şi 4D, beneficiind de această integrare şi interactivitate, a creat o breşă în modul de comunicare tradiţional, oferind beneficiarilor din Euroregiunea „Siret-Prut-Nistru” o gamă mult mai largă de conţinut, cu o viteză de reacţie mai mare. Civilizaţia modernă se bazează pe informaţie şi comunicare cât mai eficientă din punct de vedere economic pe piaţa mondială concurenţială a comunicării.

Imaginea este un mod de organizare a informaţiei. Putem defini imaginea ca rezultatul final al capacităţii omului de a construi reprezentări mentale despre lucruri, persoane, organizaţii etc. În general, elementele din care se formează o imagine aparţin subiectivităţii, respectiv creatorului ei, şi ele se regăsesc sub forma unor experienţe, atitudini, aşteptări, supoziţii, opinii, credinţe. Toate aceste elemente trebuie influenţate. De aici necesitatea, atunci când construim sau modificăm imagini, de a capta, mai întâi, opiniile celorlalţi şi de a le cunoaşte aşteptările, opiniile, credinţele etc. Acelaşi lucru este valabil pentru consumatorii din Euroregiunea „Siret-Prut-Nistru”, cei cărora dorim să le creăm/oferim o imagine.

3. Comunicarea şi creatorul de imagine în Euroregiunea Siret-Prut-Nistru

În esenţă comunicarea oricărui mesaj sau a mesajelor multiple trebuie să răspundă la cinci întrebări [Balle & Padioleau, 1973, p. 31]: Cine comunică ? Care anume mesaje? Prin ce mijloace ? Către cine ? Cu ce efecte ?

Astăzi comunicarea vizuală a inundat media din Euroregiunea „Siret-Prut-Nistru”. Imaginile se fixează în memoria nostră, marcându-ne sentimentele cu amprente unicat şi indimenticabile, în acelaşi timp. Pentru a fi performantă, cu impact direct şi de durată asupra receptorilor de imagini din Euroregiune, comunicarea vizuală trebuie să ţintească emoţiile, senzaţiile, informaţiile şi rezonanţele declanşate în memoria consumatorilor cărora li se adresează.

Majoritatea informaţiilor le primim din exterior, ne parvin pe cale vizuală circa 80%, fiinţa umană având ochiul cel mai bine adaptat în acest sens. Imaginea personală poate fi creată din cuvinte, sunete, fotografii, gesturi, simboluri, afişe, Internet etc. De multe ori imaginea poate

Communication and image creator in “Siret-Prut-Nistru” Euroregion

223

înfrumuseţa sau urâţi persoana, după zicerea „Arată mai bine decât în realitate”. De aici rezultă dreptul la imagine al fiecăruia.

Din perspectiva implicaţiilor pe care imaginii asupra activităţii de ansamblu a unei firme/companii/organizaţii/persoane din Euroregiunea „Siret-Prut-Nistru”, iniţiem o incursiune în plan conceptual, dar, ulterior, şi la nivelul celor două direcţii de acţiune ce vizează imaginea, respectiv:

▪ evaluarea situaţiei existente în plan imagistic prin intermediul unor studii de imagine, când imaginea apare ca sinteză a comportamentului consumatorului (imagine atribuită);

▪ crearea şi consolidarea imaginii prin intermediul comunicaţiilor antrenate de către ofertant, imaginea fiind înţeleasă ca o cauză a unui anumit comportament al consumatorului.

Imaginea este reprezentată la nivel mental, de către un individ sau un anumit public, asupra unor produse, mărci, firme din Euroregiunea „Siret-Prut-Nistru”, ca rezultat al perceperii şi organizării informaţiilor deţinute despre realitatea respectivă [Sabo & Bucur, 2003, p. 291]. Sintetizând, imaginea este rezultatul proceselor derulate la două niveluri:

Sursa: Date prelucrate de autori

În ceea ce priveşte imaginea mărcii, pentru a se evita apariţia anumitor confuzii se vor face unele analize. Imaginea mărcii poate fi definită ca fiind asamblul opiniilor consumatorilor despre acea marcă sau aura ce înconjoară o marcă anume [Florescu, 1992, p. 298].

Imaginea organizaţiei/firmei trebuie înţeleasă ca o noţiune extrem de complexă, obţinută pin combinarea unor imagini parţiale, rspectiv imaginea comercială, financiară, tehnologică, socială, publică etc. În timp ce imaginea comercială este expresia mărcilor incluse în oferta firmei/organizaţiei, celelalte categorii formează imaginea corporativă.


224

Imaginea produselor/mărcilor din Euroregiunea „Siret-Prut-Nistru” ne apare ca o sinteză, atunci când o abordăm static, la un moment dat. Prin studiul de imgine, bazat pe anchetă de opinie, se identifică imaginea formată, atribuită de consumator la momentul respectiv. Din cercetarea selectivă a imaginii unor produse din cadrul firmelor din Euroregiune ieşit în evidenţă următoarele obiective principale:

▪ notorietatea spontană a mărcii; ▪ punctele tari şi slabe; ▪ compararea cu produsele concurente; ▪ conţinutul specific al unor atribute relevante ale imaginii; ▪ intensitatea imaginii; ▪ modul de formare a imaginii. Din mărcile prezente pe piaţa Eororegiunii, marca de vin Cotnari

este cea mai vizibilă, iar în cadrul studiului rezultatele au fost următoarele:

▪ 70% cunosc marca (CM); ▪ 85% asociază marca cu o imagine favorabilă (AF); ▪ 30% asociază marca cu distribuţia dificitară a produsului (D); ▪ 25% apreciază promovarea ca imagine (P); ▪ 55% apreciază preţul ca fiind rezonabil (PF). Cealaltă marcă de şampanie de la Cricova, prezentă pe piaţa

Euroregiunii, este văzută astfel:


225

▪ 85% cunosc marca (CM); ▪ 75% asociază marca cu o imagine favorabilă (AF); ▪ 20% asociază marca cu distribuţia dificitară a produsului (D); ▪ 15% apreciază promovarea ca imagine (P); ▪ 90% apreciază preţul ca fiind unul nefavorabil categoriilor cu

salarii medii şi scăzute (PN). O imagine pozitivă şi puternică echivalează cu succesul, o imagine

nefavorablă generează pierderi. Este însă necesară o viziune strategică, mai exact, o imagine clară unde vrem să ajungem, iar apoi organizarea pentru a atinge acest scop. În acest caz, imaginea are rolul de mjloc de înţelegere a scopului propus. Specialiştii îşi pregătesc un plan de imagine, ce conţine principii şi acţiuni obligatoriu de urmat pentru crearea imaginii. Astfel, creatorul poate folosi mijloace precum:

▪ presa specializată în crearea imaginii: reviste, buletine informative, Internet, unde creatorul poate să-şi prezinte imaginile despre produsul/persoana pe care vrea să le promoveze;

▪ crearea de publicaţii şi buletine informative profesioniste special pentru promovarea imaginii produsului or persoanei respective.

Dar construirea imaginii şi a mărcii necesită bani, timp, pricepere, multă experienţă, deoarece marca reprezintă însăşi firma pe piaţă, iar modificarea ei dezorientează clienţii şi trebuie făcută doar dacă este absolut necesar.

Imaginea de marcă impune firmei continuitate, deoarece pe piaţă clientul recunoaşte marca şi depune efort pentru a o memora, evaluând sumar în minte „Este marca X sau Y”. De imagine şi de marcă depinde şi


226

poziţia firmei pe piaţă, cota de piaţă, fidelizarea clienţilor, învingerea concurenţei, dezvoltarea firmei.

După modelul de comunicare vizuală depinde durabilitatea, uzura sau regenerarea imaginii de marcă. Acest aspect determină şi poziţionarea firmei pe pieţele concurenţiale. Poziţionarea unei firme se poate manifesta prin trei mesaje illustrate:

a) scopul principal (rudimentar) al mesajului este acela de a crea notorietate firmei, arătând clienţilor importanţa pentru care trebuie să existe firma;

b) comunicarea raţională, care trebuie să cuprindă cooperarea cu partenerii de afaceri, managementul resurselor umane, colaborarea cu mass-media, fidelizarea clienţilor, câştigarea unei cote de piaţă, răspunsuri rapide la ameninţări;

c) prin mesajele de ofertă, firma comunică de fapt ceea ce produce şi ceea ce i-ar putea interesa pe cumpărători din acestă ofertă.

Verificarea unui mesaj de legitimare de a induce imagini se face printr-o matrice de conversie de tip grilă, care leagă mesajele prin asocierea unor teme şi obiective, iar ideile reprezentărilor vizuale trebuie să apară pe linia inferioară pentru ca testul să fie relevant.

Mesajele de poziţionare constituite în imagini pot fi difuzate (comunicate) prin diferite mijloace, inclusiv mass-media. Mass-media, este pluralul de la mass-medium şi reprezintă un mijloc de comunicare cu audienţă mare (de masă), cum ar fi presa, televiziunea, radioul, Internetul.

Tabelul 1. Mesaje de poziţionare pentru a fi convertite în imagini

Poziţionare Relaţie Ofertă

Mesaje

Mă aflu pe poziţia 1.

Vă comunic că sunt dispus la anumite relaţii

Vă pot pune la dispoziţie următoarea ofertă valorică

Conţinut

Avantaje competitive Renume Notorietate Încredere

Actualizări Schimbări Interdependenţe

Produse Servicii Consultanţă

Obiective

Cotă de piaţă Consolidare Extindere

Noi clienţi Fidelizare

A identifica A câştiga încredere

Imagini surpriză uşor accesibile, cu

Alcătuiri care să exprime culoare,

Valorificare prin contrast, umbre, lumină, culoare,


227

Valoarea imaginii şi a unei mărci [adaptare după Alain, 2009, p 27-29] rezultă în urma „judecăţii” de către public, se defineşte prin valori asociate încrederii, care sunt experienţa, rigoarea şi aspiraţiile, ce pot fi redate în hărţi geografice, diagrame codificate astfel: experienţa poate fi codificată în numărul de reprezentări teritoriale, rigoarea prin folosirea datelor statistice, aspiraţiile conţin potenţialul de dezvoltare la nivel intern şi extern, expertiza se poate aprecia prin performanţă tehnologică, calitatea prin licenţe, creativitatea se apeciază după numărul de inovaţii pentru produse originale brevetate.

Tabelul 2. Valori asociate încrederii Durabilitate Competenţă Caracteristici distincte pozitive

Experienţă Expertiză Pasiune Rigoare Calitate Claritate Aspiraţii Creativitate Viziune

Criteriile pentru descrierea valorii „durabilitate” pot genera o gamă largă de reprezentări (Tabelul 3).

Tabelul 3. Criterii de apreciere pentru ilustrarea valorii „durabilitate” Experienţă Rigoare Aspiraţii

Un „obiect” din care să reiasă originea formei

Reprezentări grafice care să arate evoluţia rentabilităţii firmei

Obiecte de natură grafică care să arate evoluţia firmei

Fotografii vechi ale fondatorilor firmei

Schiţe, desene, cu accent pe un anume detaliu de fabricaţie

Schema reprezentanţilor firmei

O prezentare multi-media, un film, care să descrie evoluţia unui produs

Materiale foto, video, filme, cu parteneri de afaceri cu exigenţe cunoscute

Materiale foto, video, filme despre realizările firmei/organizaţiei/ instituţiei/persoanei etc.

Fiecare dintre aceste trei criterii se pot transpune în ilustraţii grafice. În mod similar, şi pentru competenţă există trei criterii de ilustrare a valorii.

Tabelul 4. Criterii pentru ilustrarea competenţei Expertiză Calitate Creativitate

Orice element grafic care să arate poziţia de

Elemente grafice care să rate cum a fost stabilită

Să evidenţieze noutatea tehnologică faţă de

Reprezentări

impact maxim în mintea cumpărătorului, reacţii emoţionale pozitive

lumină, dinamism efecte speciale


228

lider de piaţă, lider al firmei/organizaţiei/insti-tuţiei etc.

strategia legată de calitate concurenţă

Fotografii relevante din care să se rezulte aplicaţii creative cu specialişti de notorietate

Studii care să demonstreze avantajele produselor sau să reiasă soluţii pentru caracteristicile esenţiale

Sublinierea certitudinilor unicat ale produselor printr-o abordare de tip „gros plan pe...”

Materiale video, prezentări multimedia privind testarea sau perfecţionarea unor procese tehnologice

Fotografii şi materiale video din care să reiasă reuşite de execepţie şi autorii acestora

Comunicare anticipată referitoare la unele soluţii ce se vor aplica în viitor

În orice domeniu există criterii specifice de ilustrare a valorii şi respectiv imagini specifice. Trebuie subliniat că valorile distinctive sunt cel mai simplu şi mai uşor de ilustrat, însă credibilitatea lor este mai redusă, deoarece înglobează subiectivitatea firmei, care doreşte ca valorile sale să fie percepute în mod pozitiv, şi subiectivitatea opiniei, ce poate îngloba o percepţie diferită datorată unor păreri proprii sau din cauza distorsiunilor de comunicare.

Tabelul 5. Criterii pentru ilustrarea valorii „unicitate” Pasiune Claritate Viziune

Orice element grafic din care să reiasă loialitatea resursei umane a firmei/organizaţiei/insti-tuţiei etc.

Grafice interne care să ilustreze criteriile responsabilităţii sociale

Graficul care să arate evoluţia în timp a soluţiilor propuse în prezent

Fotografii ale salariaţilor tineri muncind sau socializând în interiorul firmei etc.

Fotografii cu angajaţii la locul de muncă sau la reuniunile de informare

Elemente grafice ce conţin perspectivele domeniilor de activitate

Materiale video despre charisma managerilor, evenimente festive sau de lucru etc.

Elemente video cu înâlnirile cu acţionarii firmei, cu analiştii financiari.

Crearea de modele cu ţintele strategice ale firmei

În ilustrarea acestor criterii pentru a arăta valoarea unei imagini/mărci din Euroregiunea „Siret-Prut-Nistru” este nevoie de multă subtilitate din partea creatorului de imagine, fiind vorba un test de seducţie a publicului, care poate fi exprimată sub mai multe aspecte: viziunile strategice ale firmei se pot exprima şi sub formă artistică, nu doar grafică. Trebuie avut în vedere ca imaginea creată să nu fie una de tip „izolator”, care sochează şi este nonproductivă.


229

Comunicarea prin imagini acţionează asupra persoanelor pe trei nivele: conştientizare, atitudine şi comportament. Conştientizarea măsoară audienţa, notorietatea, recunoaşterea şi memorarea mesajului [Sasu & Andrieş, 2003].

Dintre acestea, mai importantă este măsurarea remanenţei imaginii în mintea receptorului, memorarea studiind efectul de durată al mesajului, altfel spus, persoana îşi aminteşte un timp cât mai îndelungat imaginea de marcă a unei firme etc., iar uitarea survine cât mai târziu posibil.

Conştientizarea măsoară impactul mental, iar atitudinea evaluează impactul sufletesc şi cel mental. Oamenii îşi reamintesc ceea ce au văzut dacă există ceva important în acea imagine, impactul interior generând reacţii diverse, preferabil pozitive.

Pentru verificarea eficienţei comunicării prin imagini se pot utiliza diferite tehnici: interviuri; teste de loaborator cu aparatură specială; tahitoscopia, care constă în publicarea imaginii într-un timp foarte scurt (1/25 la 1 secundă), mesajul dispunând de puţin timp pentru a fi identificat, a atrage atenţia, a incita şi astfel testul permite măsurarea indecelui global al eficienţei mesajului calculat ca timp mediu necesar pentru perceperea elementului esenţial al mesajului; testul AMC (aparate de măsură şi control), care constă în folosirea unui dosar cu mai multe imagini ce au lipite pe spate cronometre ascunse şi măsoară diferitele reacţii şi mişcări ale persoanelor care le lecturează, apoi, după câteva zile, subiecţii sînt întrebaţi despre evenimentele pe care le-au parcurs, determinându-se gradul de atenţie a două versiuni ale aceleiaşi imagini sau ale unei imagini în raport cu altele diferite; imagini falsificate care au multe asemănări cu cele adevărate şi care conţin mai multe variante ale mesajului ce urmează să fie verificat, iar imaginile falsificate se distribuie unui eşantion ales, înainte de interogare; metoda „teleimpactului”, care constă în difuzarea imaginii la posturile locale de televiziune şi în interogarea eşantionului ţintă; metoda „stimulării afişajului”, adică amplasarea imaginii pe panourile publicitare în locuri anume alese, apoi interogîndu-se trecătorii asupra impactului mesajului acelei imagini.

O imagine sau o marcă de success, pe lângă faptul că îndeplineşte funcţiile de bază, adaugă valoare produsului şi satisface aşteptările emoţionale ale clientului. Crearea unei mărci pentru un produs necesită investigaţii mari din partea firmei, în special pe termen lung, pentru publicitate, promovare şi ambalare.


230

4. Concluzii În domeniul imaginii, al produselor şi al mărcilor de top sau de lux,

reacţiile clienţilor reprezintă una dintre trăsăturile distincte ale comunicării vizuale. Cei care cumpără produse de lux au bani şi gusturi rafinate, exprimate de regulă prin respect faţă de artă, din moment ce în creaţiile de publicitate, rafinamentul şi aspectul artistic al imaginilor sunt concepute de creatori de imagine notorii, cărora li se acordă deplină libertatea de creaţie pentru comunicarea prin imagini a firmei/organizaţiei/produsului etc.

În procesul de comunicare, orice imagine artistică face trimitere la un produs sau o activitate de elită.

Bibliografie 1. Alain, J., Comunicarea prin imagini, Polirom, Iaşi, 2009 2. Butnaru, G. I. (coord.), Economia comerţului, turismului şi serviciilor,

Tehnopress, Iaşi, 2011 3. Doncean, M.; Doncean, Gh., Model de comunicare şi manifestare prin

culoare într-un mediu turistic, Turismul rural românesc în contextul dezvoltării durabile. Actualitate şi perspective, Tehnopress, Iaşi, 2014

4. Florescu, C., Marketing, Marketer, Bucureşti, 1992 5. Haller, A.-P., Principii posibile de dezvoltare economică a Euroregiunii

„Siret-Prut-Nistru”, Euroregiunea „Siret-Prut-Nistru”. Caracterizare generală, Performantica, Iaşi, 2005

6. Matei Gherman, C., Rolul comunicării în cultivarea imaginii, Psihologie managerială şi management relaţional, Universitatea de Stat „Alecu Russo”, Bălţi, Republica Moldova, 2002

7. Păduraru, T.; Tacu, G.; Ungureanu, D.; Gîţan, D. (coord.), Turismul rural românesc în contextul dezvoltării durabile. Actualitate şi perspective,vol. 35, Tehnopress, Iaşi, 2014

8. Păuş, V. A., Comunicare şi resurse umane, Polirom, Iaşi, 2006 9. Pringle, H.; Field, P., Strategii pentru brandingul de succes, Polirom, Iaşi,

2011 10. Sasu, C.; Andrieş, R., Comunicarea integrată de marketing, Gheorghieni,

Gheorgieni, 1003 11. Sabo, B. M., Imagine şi transfer de imagine, Marketing. Dicţionar

explicativ, Editura Economică, Bucureşti, 2003

231

2.5. MACROECONOMIC MEASURES TO INCREASE THE EFFICIENCY OF INVESTMENT MANAGEMENT

OF CONSTRUCTION SECTOR IN REPUBLIC OF MOLDOVA

MĂSURI LA NIVEL MACROECONOMIC PENTRU

EFICIENTIZAREA MANAGEMENTULUI INVESTIŢIONAL ÎN RAMURA CONSTRUCŢIILOR DIN REPUBLICA MOLDOVA

Cozma RADU1

Abstract Taking into consideration that the first recession symptoms in the construction

sector were noticed before the global economic crisis and were determined by internal factors, most measures to relaunch the sector should aim, above all, relevant regulatory and institutional framework. Need to implement these measures do not necessarily derive from the constraints generated by the economic crisis, but rather the systemic failures that have occurred in this area in recent years.

Key words: measures, construction sector, macroeconomic level, investment management

1. Cadrul instituţional şi normativ în sectorul de construcţii din Republica Moldova. Generalităţi

Contribuţia investiţiilor la creşterea competitivităţii întreprinderilor şi la facilitarea transferului tehnologic, crearea de noi locuri de muncă şi stimularea vînzărilor sunt elementele de bază considerate în procesul elaborării şi implementării politicilor de atragere a investiţiilor din Republica Moldova.

Prin implicaţiile lor investiţiile au un puternic efect de antrenare în toate sectoarele economiei, asupra tuturor agenţilor economici. Prin investiţii sporeşte şi se modernizează capitalul – factorul de producţie. Investiţiile nete constituie suportul material al creşterii de noi locuri de muncă şi sporirii înzestrării tehnice a muncii, a promovării celor mai eficiente cuceriri ale ştiinţei şi tehnicii moderne în producţie, al modernizării structurii şi diversităţii producţiei, a creşterii productivităţii factorilor de

1 Drd., Universitatea Tehnică a Moldovei, Chişinău, Republica Moldova, [email protected]

Cozma RADU

232

producţie şi a rentabilităţii, a competitivităţii, a creşterii economice şi, pe această bază, a venitului şi consumului.

În ultimii ani, dimensiunea investiţională în companiile de construcţii autohtone a fost marcată de cîteva repere:

▪ blocarea fluxurilor financiare de alimentare şi derulare a investiţiilor;

▪ perturbarea circuitelor materiale – pe fondul lipsei autorităţii decizionale, a lipsei de orizont economic, a retragerii unor întreprinderi din lanţul economic.

După părerea noastră, politica investiţională de stat în domeniul construcţiilor prezintă un complex de activităţi ale organelor administraţiei publice centrale, care tind să asigure prin diferite metode un nivel de investiţii optim pentru dezvoltarea sectorului de construcţii. Astfel, rolul politicii investiţionale de stat în sectorul de construcţii autohton este determinat de următorii factori:

▪ sectorul privat nu dispune de capital suficient pentru realizarea unor proiecte investiţionale de proporţie;

▪ în perioadele de criză economică activitatea investiţională este scăzută la maxim, ieşirea din criză fiind imposibilă fără investiţii;

▪ necesitatea asigurării cu ajutorul investiţiilor a creşterii economice; ▪ necesitatea modernizării întreprinderilor cu ajutorul investiţiilor; ▪ necesitatea creării locurilor de muncă în urma creşterii investiţiilor

etc. Provocările, la care este supus sectorul de construcţii din Republica

Moldova sub impactul exigenţelor şi dificultăţilor procesului de reformă, precum şi a tendinţelor şi schimbărilor conturate la nivel mondial şi local, sunt multiple. A le face faţă, a supravieţui şi a se dezvolta, implică din partea sectorului flexibilitate şi capacitatea adaptivă, predispoziţie pentru asumarea riscului şi modificarea comportamentului, în vederea măririi vitezei de reacţie şi răspuns la schimbările adesea insuficient favorizante şi/sau neprielnice ale mediului extern de afaceri.

2. Cadrul instituţional şi normativ Politica la nivelul macroeconomic în domeniul construcţiilor este

promovată de către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor (MDRC), care este organul central de specialitate, care elaborează şi promovează documentele de politici în domeniile amenajării şi planificării

Macroeconomic measures to increase the efficiency of investment management

233

teritoriului, arhitecturii, proiectării, urbanismului, construcţiilor, industriei materialelor de construcţie, locuinţelor şi dezvoltării regionale. După părerea noastră, în prezent, nu există o interacţiune strânsă între Ministerul Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor şi participanţii profesionişti pe piaţa construcţiilor.

Elaborarea sistemului naţional de documente normative în construcţii în anii 90, adoptarea Legilor nr.721-XIII din 02.02.96 “Privind calitatea construcţiilor” şi nr. 835-XIII din 17.05.96 “Privind principiile urbanismului şi amenajării teritoriului” au contribuit esenţial la armonizarea legislaţiei în construcţii, delimitarea atribuţiilor administraţiei publice centrale şi locale, agenţilor economici, a persoanelor juridice şi fizice privind crearea cadrului natural şi construit etc.

Avînd în vedere atît tendinţele înregistrate pe plan mondial, cît şi experienţa acumulată de Republica Moldova din 1990 şi pînă în prezent, specialiştii în domeniu au formulat o serie de căi pentru îmbunătăţirea cadrului legislativ şi instituţional în domeniul construcţiilor şi creşterii gradului de atractivitate pentru investitori.

Ca urmare a evoluţiei activităţii în domeniul construcţiilor în Republica Moldova, în ultima perioadă au fost constatate disfuncţionalităţi majore în ceea ce priveşte interpretarea şi aplicarea reglementărilor legale de diferite nivele în domeniul construcţiilor. Legislaţia existentă este în unele privinţe necorelată cu domeniile conexe, iar, de cele mai multe ori, interpretarea normelor aplicabile fiind discutabilă atît în relaţia cu actele normative subsecvente sau conexe, cît şi în ceea ce priveşte armonizarea cu Directivele Uniunii Europene în domeniu.

În prezent, cea mai mare carenţă a ramurii de construcţii este viziunea strategică neclară asupra dezvoltării sectorului şi anume lipsa strategiei pe termen lung de dezvoltare a sectorului de construcţii din Republica Moldova. În acest context, MDRC a iniţiat procedura de elaborare a Strategiei de dezvoltare a sectorului construcţiilor în Republica Moldova pentru următorii 6 ani.

Scopul Strategiei de dezvoltare a sectorului construcţiilor (SDSC) a Republicii Moldova pentru perioada 2014-2020 este de a identifica mecanismul şi modalităţile de soluţionare a problemelor din sectorul construcţiilor şi de a oferi o abordare sistematică dezvoltării construcţiilor şi industriei de construcţii.

Cozma RADU

234

Strategia va conţine mai multe capitole, în care va fi evaluată situaţia actuală şi potenţialul de dezvoltare a sectorului construcţiilor prin analiza punctelor tari, punctelor slabe, oportunităţilor şi riscurilor şi va identifica priorităţile strategice în sectorul construcţiilor. Documentul ce urmează a fi elaborat are la bază Strategia Naţională de Dezvoltare a Republicii Moldova 2020 şi cadrul bugetar pe termen mediu pentru anii 2013-2015, precum şi principiile definitorii de politici, inclusiv cel al transparenţei, participării, maximizării impactului social şi cooperării instituţionale.

Principalele obiective ale strategiei ţin de: dezvoltarea cadrului legislativ şi normativ în domeniul construcţiilor şi armonizarea cu cerinţele europene; dezvoltarea sectorului construcţiilor şi promovarea implementării tehnologiilor moderne la producerea materialelor de construcţii şi pe şantierele de construcţii; precum şi sporirea calităţii produselor de construcţii, producţiei şi serviciilor. Pentru fiecare capitol în parte va fi elaborat un plan referitor la conceptul şi directivele strategiei, iar documentul va fi implementat în baza unui Plan de acţiuni ce va fi revizuit şi ajustat periodic.

După părerea noastră, punerea în aplicare a strategiei va implica dezvoltarea industriei de construcţii prin atragerea investiţiilor publice şi private, inclusiv celor străine, în acest domeniu.

Actualmente, una dintre sarcinile de bază ale MDRC este promovarea şi aprobarea cît mai urgentă a Codului urbanismului şi construcţiilor al Republicii Moldova. Acest cod are obiectivul de a acoperi şi a aduce îmbunătăţiri tuturor procedurilor din construcţie, precum şi, în mod special, a asigura optimizarea procedurilor de autorizare şi recepţie a lucrărilor de construcţie prin combinarea documentaţiei de finalizare a lucrărilor de construcţie într-o singură procedură.

Prezentul Cod va stabili: cadrul legal unitar care va reglementa relaţiile din domeniile de amenajare a teritoriului şi urbanismul, autorizarea şi executarea lucrărilor de construcţii, asigurarea calităţii construcţiilor, a materialelor şi a produselor pentru construcţii, exploatarea construcţiilor, certificarea profesională a întreprinderilor din construcţii, exercitarea controlului de stat cu privire la respectarea disciplinei în urbanism şi a regimului de autorizare şi executare a construcţiilor, precum şi aplicarea unitară a prevederilor legale în domeniul utilizării şi post-utilizării construcţiilor pe teritoriul Republicii Moldova.

Implementarea Codului urbanismului şi construcţiilor va avea următoarele impacturi asupra economiei naţionale:


235

▪ asigurarea unificării legislaţiei în domeniile următoare: amenajarea teritoriului şi urbanismul, proiectarea lucrărilor de construcţii; autorizarea executării lucrărilor de construcţii; executarea lucrărilor de construcţii; exploatarea construcţiilor; post-utilizarea construcţiilor; calitatea materialelor, evaluarea conformităţii produselor şi tehnologiilor din domeniul construcţiilor; exercitarea controlului de stat în construcţii.

▪ diminuarea influenţelor financiare din partea contribuabililor prin scurtarea termenelor şi eficientizarea activităţii de coordonare a executării construcţiilor.

▪ întărirea disciplinei în construcţii, concomitent cu asigurarea următoarelor deziderate: protejarea investiţiilor, protejarea angajaţilor şi descurajarea fenomenului infracţional în domeniul construcţiilor.

▪ recepţia construcţiilor într-o singură fază, prevăzută în proiectul Codului, va simplifica considerabil procesul de punere în funcţiune a construcţiilor.

▪ certificarea conformităţii construcţiilor, ca produs finit, va duce la îmbunătăţirea calităţii construcţiilor şi accentuarea responsabilităţilor factorilor implicaţi în edificarea unei construcţii etc.

Printre alte acte normative, elaborarea cărora se tergiversează de către MDRC de mai mulţi ani, vom evidenţia: Legea cu privire la Casa Socială a Constructorilor, Legea cu privire la executarea lucrărilor de construcţie şi recepţia lor, Legea cu privire la proiectare, Hotărîrea Guvernului privind Concepţia sistemului de asigurare a construcţiilor, Hotărîrea Guvernului privind aprobarea Programului de reabilitare a blocurilor de locuit multietajate, documente normative în construcţii etc.

Este de menţionat că, pentru depăşirea crizei economice în sectorul de construcţii din Republica Moldova, prin Hotărîrea Guvernului nr. 411 din 9 iunie 2011, a fost aprobat Planul de acţiuni pentru remedierea situaţiei în domeniul construcţiei de locuinţe pe anii 2011-2012, care, practic, nu a fost realizat. La moment, MDRC este în proces de elaborare a Planului de acţiuni pentru remedierea situaţiei în domeniul construcţiei de locuinţe pe anii 2014-2015, care va repeta multe din acţiuni ale perioadei 2011-2012.

3. Proiectul de măsuri la nivel macroeconomic de eficientizare a managementuluin investiţional în sectorul de construcţii

Luând în consideraţie faptul că primele simptome recesioniste în sectorul construcţiilor au fost sesizate înaintea crizei economice mondiale şi

Cozma RADU

236

au fost determinate de factorii interni, majoritatea măsurilor pentru relansarea sectorului respectiv ar trebui să ţintească, în primul rând, cadrul regulator şi instituţional relevant. Necesitatea implementării măsurilor respective nu derivă neapărat din constrângerile generate de criza economică, ci mai curând din deficienţele sistemice, care au apărut în acest sector în ultimii ani. O altă serie de măsuri ar trebui întreprinse concomitent în vederea atenuării impactului crizei economice şi „demarării motoarelor” sectorului construcţiilor. Totodată, aceste seturi de măsuri nu trebuie să implice presiuni majore asupra bugetului de stat, ci mai curând să vizeze stimularea cererii şi a ofertei cu ajutorul pârghiilor fiscale şi administrative.

Reieşind din cele expuse mai sus, în continuare vom propune un set de măsuri la nivel macroeconomic care, în opinia noastră, va contribui la eficientizarea managementului investiţional şi redresarea situaţiei economice în sectorul construcţiilor din Republica Moldova (Tabelul 1).

Tabelul 1. Proiectul de măsuri la nivel macroeconomic de eficientizare a managementului investiţional în sectorul de construcţii din Republica Moldova,

2014-2017 Grupe de

acţiuni Acţiuni

I. Elaborarea şi promovarea actelor legislative

1. Codul urbanismului şi construcţiilor 2. Legea cu privire la executarea lucrărilor de construcţie şi

recepţia lor 3. Legea cu privire la controlul lucrărilor de construcţii 4. Legea cu privire la proiectare 5. Legea cu privire la Casa Socială a Constructorilor

II. Elaborarea şi promovarea actelor normative

1. Strategia de dezvoltare a sectorului construcţiilor a Republicii Moldova pentru perioada 2014-2020

2. Hotărîrea Guvernului privind aprobarea Programului de reabilitare a blocurilor de locuit multietajate

3. Hotărîrea Guvernului cu privire la aprobarea Programului privind reabilitarea blocurilor de locuit cu defecte critice (avariate), deformaţii considerabile

4. Hotărîrea Guvernului privind Concepţia sistemului de asigurare a construcţiilor

5. Hotărîrea Guvernului cu privire la aprobarea Planului de acţiuni pentru remedierea situaţiei în domeniul construcţiei de locuinţe pe anii 2014-2015

6. Hotărîrea Guvernului cu privire la Regulamentul cu privire la certificarea profesională a întreprinderilor din sectorul construcţiilor şi a Registrului unic al companiilor certificate

7. Hotărîrea de Guvern cu privire la aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a ghişeului unic pentru eliberarea


237

actelor permisive ce ţin de agrementul tehnic în construcţii 8. Adoptarea standardelor europene şi internaţionale în domeniul

construcţiilor 9. Definitivarea programului de reformă a sistemului de

documente normative în construcţii şi lansarea portalului E-documente normative în construcţii

III. Acţiuni legate de remedierea situaţiei şi controlul calităţii în sectorul de construcţii

1. Elaborarea şi prezentarea proiectelor investiţionale pentru potenţialii investitori în domeniul construcţiilor

2. Demararea programelor infrastructurale finanţate de la bugetul de stat şi fondurile externe

3. Implementarea principiilor parteneriatului public-privat în sectorul de construcţii

4. Întreprinderea măsurilor în vederea efectuării, în termene restrînse, şi excluderii fenomenului tergiversării expertizelor în construcţii, a celor contabile şi merceologice pe cauzele penale instrumentate de către organele de drept

5. Continuarea construcţiei de locuinţe pentru păturile socialmente vulnerabile în regim de chirie, precum şi de locuinţe pentru tineri prin oferirea creditelor ipotecare, inclusiv finalizarea unor blocuri locative „în dificultate” prin atragerea unor surse externe

6. Stabilirea listei blocurilor ce urmează a fi preluate şi implementarea mecanismului de preluare a blocurilor locative de la firmele de construcţii insolvabile pentru posibilitatea de finanţare a lucrărilor rămase din contul surselor bugetare şi ale donatorilor

7. Perfecţionarea sistemului de control al calităţii în construcţii 8. Monitorizarea activităţii de atestare tehnico-profesională a

specialiştilor cu activităţi în construcţii 9. Sporirea gradului de informare a societăţii în domeniul

reglementării tehnice a construcţiilor etc. Sursa: Elaborat de autor, inclusiv în baza datelor de la MDRC

Scopul de bază al politicii investiţionale de stat îl constituie asigurarea funcţionării eficiente a economiei naţionale. La moment, statul are următoarele obiective principale în domeniul managementului investiţional în sectorul de construcţii:

▪ creşterea eficienţei investiţiilor; ▪ menţinerea unui volum optim de investiţii în economia ţării în

ansamblu, precum şi în sectorul de construcţii; ▪ asigurarea participării investiţionale suficiente a populaţiei şi a

întreprinderilor în diferite perioade ale evoluţiei economice şi, în special, în perioadele de criză economică.

Cozma RADU

238

Bibliografie 1. Hîncu R., Rolul investiţiilor în dezvoltarea durabilă a economiei

naţionale în contextul integrării europene, culegerea conferinţei ştiinţifice internaţionale ASEM, 29-30 octombrie 2010, pp. 23-27

2. Lupuşor A., Studiu: măsuri pentru relansarea sectorului construc�iilor, http://www.case.md/news.php?n=1987

3. ***, Planul de activitate al Ministerului Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor pentru anul 2013, www.mdrc.gov.md/documente de politici

239

CAPITOLIL III ENERGIE ENERGY

3.1. SUSTAINABLE USE OF ENERGY: STRATEGIC

OBJECTIVE OF ROMANIA UTILIZAREA DURABILĂ A ENERGIEI – OBIECTIV STRATEGIC

AL POLITICII ROMÂNIEI

Marilena DONCEAN1

Abstract Sustainable energy is the sustainable provision of sustainable energy development

that meets the needs of the present without compromising the ability of future generations to meet their needs.

Technologies that promote sustainable energy include renewable energy sources, such as hydroelectricity, solar energy, wind energy, wave power, geothermal energy, artificial photosynthesis, tidal power and also technologies designed to improve energy efficiency.

Key words: energy, development, objective, sustainable

1. Introducere Datorită descoperirilor ştiinţifice, am început să ne gândim la o

planetă alimentată din noi surse de energie, la posibilitatea de a produce electricitate folosind lumina solară, vântul, valurile, atomii sau o combinaţie a acestora.

Energia verde, este o energie curată produsă din surse regenerabile, cel mai important lucru fiind faptul că este nepoluantă. Marea provocare a secolului nostru este schimbarea climei ce are ca urmări: efectul de seră, ploile acide, smogu, etc.

Datorită creşterii populaţiei globului, adică diversificării numărului de locuinţe, clădiri, industrii, mijloace de transport, toate producătoare de emisii de dioxid de carbon şi gaze nocive respectiv datorită, sporirii continue a necesarului de energie, problema unor surse de energie

1 Cercet. şt. pr. III dr., Institutul de Cercetări Economice şi Sociale „Gh. Zane”, Academia Română - Filiala Iaşi, [email protected]

Marilena DONCEAN

240

nepoluante a devenit presantă, iar în unele zone chiar urgentă. Problema energiei nu mai preocupă o ţară sau un grup de ţări ci ea a devenit o problemă a întregii lumi, care trebuie să găsească alternative.

2. Noţiunile de sursă şi resursă energetică Este cunoscut faptul că atât sursa cât şi resursa oferă un potenţial

energetic exploatabil. În cazul resursei, aceasta se află înmagazinată, în mod natural într-o anumită substanţă chimică (un mineral sau o altă substanţă chimică naturală), fiind exploatabilă prin extracţia acesteia.

Referitor la sursă, potenţialul energetic existent, deasemenea natural, nu se găseşte înmagazinat într-o substanţă chimică, ci se află într-o etapă mai avansată pe scara evoluţiei spre energie direct consumabilă cum ar fi o emanaţie de căldură, energia cinetico-mecanică fiind exploatabilă printr-un număr mult mai restrâns de transformări energetice.

Din punct de vedere al acestor definiţii resursele energetice sunt: ▪ lemnul şi combustibili fosili (cărbuni, gaze naturale), şisturi

bituminoase, nisipuri asfaltice respectiv deşeurile, care prin ardere energia chimică înmagazinată este transformată în energie calorică apoi în parte în energie mecanică şi în final în energie electrică;

▪ uraniul (minereu) utilizat în centralele nuclerare electrice ca materie primă pentru realizarea controlată a reacţiei de fisiune nucleră, proces în urma căruia se degajă o cantitate de energie foarte mare;

▪ apa, în cazul folosirii ei pentru producerea hidrogenului, prin electroliza care la rândul lui poate servi drept combustibil, sau pentru obţinerea denteriului (izotopul greu al hidrogenului) principalul element necesar reacţiei de fuziune termo-nucleară.

Sursele de energie cuprind: ▪ apa ca hidroenergie, mai concret căderile de apă, al căror potenţial

energetic poate fi valorificat direct în energie mecanică punând în mişcare o turbină;

▪ apa ca forţă a valurilor, care poate produce energie electrică; ▪ energia maselor de aer în mişcare (forţa vânturilor), energia

eoliană ce poate fi transferată în energie electrică; ▪ biomasa ca formă de stocare materială a energiei solare; ▪ emanaţia de căldură a soarelui, energia solară, ce poate fi

transferată în energie electrică prin intermediul energiilor fotovoltaice;

Sustainable use of energy: strategic objective of Romania

241

▪ energia internă a Pământului, energia geo-termală ce poate ajunge în mod natural la suprafaţa scoarţei (vulcani, ape termale, etc.).

Din punct de vedere cantitativ sursele şi resursele de energie se împart în două mari categorii:

▪ epuizabile (consumabile) existând cantităţi relative fixe şi cunoscute;

▪ inepuizabile (continue) – care se regenerează. Energia epuizabilă provine de la lemn, hidrocarburi, fosile,

combustibili nucleari (uraniu, litiu). Energia inepuizabilă provine de la energie solară, energie hidraulică,

energie eoliană, energia valurilor, a mareelor, energia geotermică şi biomasa.

Apa ca resursă pentru producerea hidrogenului sau deuteriului poate fi considerată inepuizabilă având în vedere cantităţile imense din mări şi oceane precum şi ciclul natural al apei. Limitele surselor şi resurselor inepuizabile sunt în esenţă doar de ordin tehnic şi economic comparativ cu limitele susrselor şi resurselor epuizabile care pe lângă limitele tehnice au şi limite naturale cantitative.

În funcţie de factorul tehnico-economic resursele sunt împărţite în identificate (exploatabile şi condiţionale) respectiv neidentificate (previzibile, ipotetice, inexploatabile).

Este bine de menţionat faptul că pe baza dezvoltării tehnico-ştiinţifice se pot produce deplasări importante de la o categorie de resurse dintre cele neidentificate unele trecând la categoria identificate, iar numeroase resurse condiţionale pot deveni rezerve adică exploatabile.

3. Situaţia actuală şi de viitor a surselor şi resurselor epuizabile de energie

Cercetând relaţiile conceptuale în domeniu, se apreciază că pentru perspectiva anilor 2030, în mod practic este imposibilă asigurarea auto-suficienţei resurselor energetice ale Europei, inclusiv ale României. Recomandarea cea mai favorabilă este cea de operaţionalizare a reducerii riscurilor associate neasigurării cu resursele energetice necesar fundamentate (Figura 1.).

Marilena DONCEAN

242

Figura 1. Concepţia reducerii riscurilor asociate neasigurării cu resurse energetice, din resurse naturale, în Europa Unită până în anul 2030

Creşterea consumatorilor de energie şi dezvoltarea economică pe

care şi-o propune toate statele lumii sunt inevitabil însoţite de creşterea consumului global de surse convenţionale de energie: petrol, cărbune, gaze naturale, care sunt limitate ca surse primare. Ponderea acestora în total surse de energie ale lumii este evidenţiată în Figura 2.


243

Figura 2. Sursele de energie ale omenirii

Sursa: Date prelucrate de autor Din figură se observă faptul că procentele cel mai mari le găsim la

zăcămintele de petrol 36%, cărbune 23 % respectiv gaze naturale 20 %, deoarece sunt primele descoperite fiind şi relativ uşor de exploatat.

În condiţiile folosirii surselor de energie neconvenţionale economiile de energie pot atinge nivelul de 40% până la 50% din facturile curente, aceasta fiind o uriaşă contribuţie pentru un stil de viaţă sustenabil.

Într-un scenariu efectuat de către un grup de specialişti din Statele Unite ale Americii în anul 2005, se arată că asigurarea lumii cu petrol şi gaze naturale a ajuns la momentul în care producţia va începe să descrească din lipsă de rezerve. Aceasta a avut deja drept consecinţă o triplare a preţului petrolului în ultimii trei ani de la o medie de 18€/baril în 2005 la o medie de 56€/baril în 2008.

Marilena DONCEAN

244

Figura 3. Evoluţia producţiei de petrol şi gaze (scenariu efectuat în 2008)

Din Figura 3, putem uşor deduce, care este traiectoria rezervelor de petrol şi gaze ale principalilor giganţi (Orientul Mijlociu, Rusia, SUA, statele europene) conform acestui secenariul. În aceste condiţii ne punem următoarele întrebări:

▪ Ce a determinat creşterea consumului de energie în ultimii 100 ani?

▪ Cum vor fi lucrurile în următorii 50 de ani? Pentru a putea răspunde la aceste întrebări vă prezint în Tabelul 1.

principalele activităţi consumatoare de energie în trecut, prezent şi prognoza acestora în viitor.


245

Tabelul 1.

Sursa: Doncean Marilena - Valorificarea resurselor neconvenţionale de energie în turismul rural românesc. Efecte economice (cotat BDI), în volumul XXIX „Turismul rural românesc. Actualitate şi Perspectivă”, Editura Tehnopress, Iasi, 2013, pp. 58-68

În următorii 50 de ani după cum se observă din tabelul nr. 1, viitorul este al vehiculelor electrice, becurilor alimentate cu baterii cu solare, plitelor electrice, maşinilor de spălat şi frigiderilor ecologice respectiv a centralelor electrice cu panouri solare.

În prezent România îşi asigură circa 60% din consum din producţie proprie, însă acest lucru nu o fereşte de oscilaţiile imediate ale pieţei energetice şi de efectele unei crize îndelungate, drept urmare este necesar utilizarea şi valorificarea energiei neconvenţionale.

Datorită creşterii populaţiei şi consumului tot mai mare de energie, utilizarea surselor de energie nu mai poate fi sustenabilă nici măcar pentru

Activitatea Acum 100 ani În prezent Peste 50 de ani

transport calul şi căruţa automobilul vehicul electric

iluminatul public

lampa cu gaz becuri cu incandescenţă

becuri alimentate cu baterii solare

pregătitul mâncãrii

sobe cu plită cu combustibil solid

aragaz plite electrice

spălatul rufelor manual maşina de spălat automată

maşina de spălat ecologică

păstratul mâncării

în pivniţe sau cãmări rãcoroase

frigider cu freon

frigidere ecologice

comunicaţii alfabetul Morse telefonul teleportare

încălzirea locuinţei

sobă cu combustibil solid

centrale termice cu alimentare cu gaz

centrale electrice cu panouri solare

Marilena DONCEAN

246

încă o generaţie. Procesul de utilizare mai eficientă a energiei şi trecerii de la utilizarea resurselor energetice fosile la cele regenerabile ar trebui să înceapă cât mai curând cu putinţă în toate ramurile economiei.

Câteva dintre avantajele utilizării energiilor regenerabile sunt următoarele:

▪ sunt ecologice; ▪ nu generează emisii de CO2; ▪ sunt disponibile în cantităţi teoretic nelimitate; ▪ pot fi utilizate local; ▪ reprezintă soluţii pentru toate nevoile. Potenţialul energetic anual al surselor de energie regenerabilă din

România pe tipuri le prezentăm în tabelul nr.2 Tabelul 2. Potentialul energetic anual al surselor regenerabile de energie din România, pe tipuri de surse2,3, kWh/tonă petrol echivalent (1= 11,630MWh)

Resursa Potenţialul anual Produse energetice Energie solară 1433 mii tpe/1200 GWh Energie termică/Energie electrică Energie eoliană 8000 GWh Energie electrică Hidroenergie 34000 GWh Energie electrică Energie hidro din microcentrale

6000 GWh Energie electrică

Biomasa 7597 mii tpe Energie termică/Energie electrică Energie geotermală din apa geo-termală

167 mii tpe Energie termică

Sursa: ANM, ICPE,ICEMENERG – 2012

4. Orientarea actuală privind consumul de energie Marile transformări din lumea de astăzi privind asigurarea unui trai

cât mai bun sunt dependente în măsură de eficienţa obţinerii şi consumului de energie cât şi de impactul pe care-l au sursele şi resursele energetice 2 Kilowatt oră (kWh) este unitatea de măsură a energiei sau a lucrului mecanic asociată de obicei cu energia electrică, dar folosită şi pentru a descrie alte forme de energie. Dacă sunt utilizaţi 1000 jouli pe secundă (adică 1000 W) timp de o oră, atunci se foloseşte 1 kilowatt oră de energie. De exemplu, un bec incandescent de 100W funcţionează timp de 10 ore va consuma 1 kilowatt oră (100W x 10 ore = 1000 Wh = 1 kWh). Este egal şi cu 3,6 milioane de jouli. 3 Tonă Petrol Echivalent (tpe) – Aceasta este o unitate de măsură convenţională standardizată pentru energie şi este definită pe baza unei tone de petrol ce are o valoare calorifică netă de 41868 kJ, adică aproximativ 42 GJ. Această unitate este utilă la compararea diferiţilor combustibili atunci când sunt necesare cantităţi mari. 1 tpe = 11,630 MWh


247

asupra mediului. În ultimii ani, noi tehnologii de obţinere, transport şi utilizare e energie, noua tendinţă publică de participare la procesul decizional în energie şi o serie de crize ambientale au devenit forţe puternice pe piaţa energiei.

Industria energetică contribuie esenţial la dezvoltarea economico-socială a statelor, la accelararea progresului tehnic şi a civilizaţiei, determinând specializări economice şi diversificari ale activităţilor umane. Potenţialul energetic provenit din surse neconvenţionale ca energie eoliană, energie hidraulică, energie solară, biomasa le vor face competitive în viitorul apropiat.

Consumul de energie repezintă un component definitoriu al potenţialului economic al capacităţii industriale a unui stat. Din această cauză dinamica producţiei industriale, dezvoltarea în profil regional depinde de potenţialul resurselor energetice, de gradul de valorificare a resurselor naturale, de dezvoltarea ştiinţei şi tehnologiei.

Reamintim că în prezent se foloseşte foarte mult modul de prezentare a surselor şi resurselor energetice în:

▪ epuizabile şi neregenerabile care includ cărbuni, petrol, gaze naturale, şisturi bituminoase, uraniu, s.a.

▪ inepuizabile sau regenerabile în care se încadrează energia solară, eoliană, a apelor (râuri, maree, valuri), geotermică, energia combustibililor vegetali, etc.

În strategia naţională de folosire a resurselor naturale (figura nr. 3) se regăsesc formulate:

▪ managementul guvernamental, ▪ managementul instituţional, ▪ managementul sectorului public.

Marilena DONCEAN

248

Figura 4. Schema direcţiilor strategice de management public, instituţional şi guvernamental îndomeniul folosirii resurselor naturale în România

Scopul strategiei şi a direcţiilor de acţiune îl constituie promovarea

dezvoltării durabile şi în domeniul energetic. Elementele principale de condiţionalitate pentru modelarea folosirii resurselor naturale energetice, bazată pe strategii specifice în România, trebuie să cuprindă analize şi cuantificări referitoare la:

▪ folosirea intensivă a materiilor prime şi energiei în producţia naţională, respectiv europeană;

▪ cererea în procesele de producţie şi consum; ▪ impactul transportului şi distribuţiei în procesele de producţie şi

consum; ▪ obţinerea de materiale şi energie din deşeuri; ▪ niveluri calitative mai ridicate ale materialelor şi proceselor

productiv-economice. În România, în prezent politica în sfera resurselor naturale nu are

eficienţa comparabilă scontată, în plan operaţional concret, raportată la realizările impuse în termeni competitivi. Ca atare, considerăm că se impune:


249

a) creşterea capacităţii operaţionale a actualelor măsuri în domeniul resurselor naturale;

b) creşterea capacităţii operaţionale a actualei politici naţionale practicate în domeniul resurselor naturale.

Este oportună reîntoarcerea la analiza lanţurilor productive, pentru a obţine elemente fezabile de diagnostic (figura nr.5), prin cuantificarea politicii principale de flux de materii prime şi materiale.

Figura 5. Propuneri de politici în sfera resurselor naturale în România

Industria energetică cuprinde exploatarea şi prelucrarea

combustibililor minerali (cărbuni, gaze naturale, petrol), precum şi a altor surse energetice (hidraulice, eoliene, geotermice, solare, nucleare, tec.) apoi producţia şi repartiţia geografică e energiei electrice. Furnizând energie tuturor ramurilor de activitate economico şi socială, industria energetică are o importanţă vitală pentru orice ţară care-şi făureşte o economie modernă şi din această cauză ritmurile anuale de creştere sunt în general mai ridicate în comparaţie cu celelalte sectoare industriale. Dezvoltarea bazei energetice este strânsă legătura cu descoperirea şi valorificarea de zăcăminte de combustibili precum şi de alte surse şi resurse energetice.

Clasificarea foarte des folosită pentru sursa şi resursa energetică relevă faptul că unele din ele sunt epuizabile: cărbunii, petrolul, gazele naturale, şisturile bituminoase, nisipurile asfaltice, minereurile radioactive, iar altele sunt inepuizabile: energia geotermică, solară, eoliană, hidroenergetică, energia mareelor şi a curenţilor maritimi, hidrogenul, s. a Deşi ritmul formării de noi resurse energetice din prima categorie este mult mai lent decât ritmul consumului lor, este adevărat faptul că mai sunt zone

Marilena DONCEAN

250

ale Terrei, care conţin cărbuni şi hidrocarburi de zăcăminte ce nu au fot încă depistate. Creşterea considerabilă a consumului de energie impune pe de o parte o mai judicioasă folosire a ei, atât pe plan mondial cât şi în cadrul naţional şi regional.

5. Concluzii Epuizarea resurselor, poluarea mediului, încălzirea globală şi

schimbările climatice sunt fenomene interdependente şi inter-relaţionate. Atâta vreme cât populaţia pământului a fost mică, impactul oamenilor asupra ecosistemului natural a fost redus. Acum, însă cu creşterea consumului de energie, impactul este mult mai mare.

Ţinând cont de potenţialul energetic specific al fiecărei zone, distribuţia pe care o propun este următoarea:

▪ Marea Neagră – energie din maree şi curenţii marini; ▪ Delta Dunării – energie eoliană ; ▪ Dobrogea – energie solară şi eoliană; ▪ Moldova- micro-hidrocentrale, energie eoliană şi biomasă ; ▪ Carpaţi – biomasă şi micro-hidrocentrale; ▪ Transilvania – micro-hidrocentrale ; ▪ Câmpia de Vest – energie geo-termală; ▪ Subcarpaţi – biomasă, micro-hidrocentrale. ▪ Câmpia de Sud – biomasă, energie geo-termală, energie solară. Se constată, că în mod obişnuit accesul la zăcăminte este dificil, iar

activităţile de prospecţiuni şi explorare sunt aproape întotdeauna costisitoare.

Cadrul legal european şi românesc, în care se dezvoltă activităţile de extracţie şi de valorificare a resurselor naturale minerale non-energetice este deficitar, restrictiv, şi strâns legat de condiţiile impuse pentru mediu.

Accesul la pieţe şi competiţia de piaţă, sunt marcate de dificultăţi tehnice şi conjuncturale.

Cercetarea şi dezvoltarea în domeniu încă nu oferă soluţii radicale, de înaltă rezoluţie, pentru situaţiile critice neadecvate ale sectorului.

Costurile producţiei industriale bazate pe resurse naturale sunt ridicate, cu posibilităţi limitate de reducere semnificativă.


251

Bibliografie 1. Horst Crome, “Tehnica utilizării energiei eoliene”, Editura MAST,

Bucuresti, 2011 2. Larousse, “Viata şi ecologia”, Editura Rao Books, 2002 3. D. Marinescu, V. Nicolae, „Surse regenerabile de energie”,

Bucureşti, 2004 4. Ioan Turcu, „Studiu privind evaluarea potenţialului energetic actual

al surselor regenerabile de energie în România (solar, vânt, biomasă, micro-hidro, geotermie), identificarea celor mai bune locaţii pentru dezvoltarea investiţiilor în producerea de energie electrică neconvenţională”, ICEMENERG S.A. Bucureşti, 2006

5. Mugur Balan, “Energii regenerabile”, Editura UT Press, Cluj Napoca, 2007

6. Doncean Marilena, „Valorificarea resurselor neconvenţionale de energie în turismul rural românesc. Efecte economice” (cotat BDI), în volumul XXIX „Turismul rural românesc. Actualitate şi Perspectivă”, Editura Tehnopress, Iaşi, 2013, pp. 58-68

7. Roba Carmen-Andreea, “Fenomenul geotermic din vestul României. Impactul asupra mediului datorat exploatării apelor geotermale din perimetrele Oradea şi Săcuieni”, teza de doctorat, Universitatea Babeş-Bolyai, 2010

8. Codruţ Călina Bendea, “Cercetări privind performanţele energetice şi de disponibilitate ale pompelor de căldură cu sursă subterană”, teza de doctorat, Universitatea din Oradea, 2010

9. Sutiman Daniel, “Surse neconvenţionale de energie”, Ediţia a 2 a revizuită, Editura Ecozone, Iaşi, 2010

10. Ardelean Ilie, „Contribuţii privind alimentarea de la surse neconvenţionale de energie a serviciilor proprii ale staţiilor electrice”, Editura Politehnica, Timişoara, 2009

11. Roşca Ioan, Căilean Adrian, Sutiman Daniel, „Surse neconvenţionale de energie”, Editura Vie, Iaşi, 2001

253

3.2. NATURAL PLASMOIDS. HARMLESS LIVE BALL LIGHTNING

PLASMOIDE NATURALE. FULGERUL GLOBULAR VIU,

INOFENSIV

Gheorghe DONCEAN1 Marilena DONCEAN2

Abstract After detailed analysis of literature, based on experimental results from laboratory

and processing fund special information attached, in this paper analyzes the natural globular lightning living – with the pulsations internal harmless, with specific features: color, diameter, surface condition etc.

Key words: plasmoid, live, ball lightning, harmless

1. Scurt istoric Vagi cunoştinţe despre fulgerul globular ca fenomen natural

aleatoriu există de pe timpul lui Aristotel. În secolele XVIII-XX, aţi savanţi de renume temporar s-au ocupat de culegerea informaţiilor – frecvenţa de apariţie etc. [1-7], dimensiuni, viteză etc.; caracterizarea electrică şi magnetică [ 8, 9]; artificială de fulgere naturale [ 11, 12, 18 ] etc.

Până în prezent s-au dezvoltat peste 400 de modele fizice pentru fulgerele globulare, problema nefiind rezolvată. În ultimul timp se încearcă utilizarea fulgerului globular ca sursa de energie în sinteza nucleară la rece şi în nano-tehnologii [19-27 ]. Ultimele cercetări conduc la concluzia că prin fulgerele globulare aflate într-o reţea neuronală rezonantă intergalactică se transmit informaţiile [22-f, 29, 30]. Pământul vine în contact cu peste 300000 fulgere globulare într-o secundă. 1 Conf. univ. dr. ing., Universitatea Tehnică „Gh. Asachi”, Iasi, [email protected] 2 Cercet. şt. pr. III dr., Institutul de Cercetări Economice şi Sociale „Gh. Zane”, Academia Română - Filiala Iaşi, [email protected]

Gheorghe DONCEAN, Marilena DONCEAN

254

Figura 1. Primele reprezentări grafice - fulgerul globular

Cea mai veche mărturie privitoare la apariţia fulgerelor globulare

datează din 1596 în Anglia (Somerset), unde, în timpul unei slujbe la biserică, enoriaşii au văzut mai multe globuri de lumină, care au intrat pe fereastră şi au început mai apoi să se spargă cu un sunet asurzitor. Mulţi martori au fost aruncaţi la pământ, hainele fiindu-le însemnate, în timp ce bucăţi de piatră au fost sparte, iar fierul din ceas fusese topit. Lemnul nu a fost ars în niciun fel, a relatat John Stowe în Analele oraşului.

2. Explicarea ştiinţifică Fulgerele globulare ca eveniment rar întâlnit apar sub forma unor

sfere luminoase, de obicei de mărimea unui grepfruit, şi durează până la 20 de secunde. Sunt cunoscute de sute de ani şi există numeroase mărturii asupra apariţiei lor, dar cauza lor rămâne un mister. Au fost propuse, drept cauze radiaţiile de tipul microundelor, aerosolii oxidaţi, energia nucleară, materia neagră, antimateria, chiar şi găurile negre; o ipoteză recentă sugerează că ar fi vorba despre siliciu care arde, după ce a fost vaporizat de un trăsnet (Figura 2).

Natural plasmoids. harmless live ball lightning

255

Figura 2. Reprezentarea 3D a fulgerului globular artificial

Cea mai populara ipoteză consideră că fulgerele globulare sânt nişte

bile de plasmă, care rămân concentrate la un loc datorită câmpurilor magnetice autogenerate. Plasma este un gaz de molecule ionizate şi de electroni. (Figura 3). Teoria arată că, pentru ca o asemenea bilă de plasmă să poată exista, ar trebui să fie extrem de încinsă, iar particulele să se mişte foarte repede. Astfel, datorită faptului că acest gaz fierbinte este mai uşor decât cel rece, o asemenea bila de plasma s-ar ridica în atmosferă extrem de repede.

Figura 3. Modelul electric

1 – electroni, 2 – molecule de aer ionizate, 3 – manta de înaltă presiune (de recombinare a sarcinilor electrice), 4 – stratul exterior saturat cu ioni pozitivi

Figura 4. Modelul magnetohidrodinamic (toroid spiralat cu miez de electroni)


256

Figura 5. Spectrul de difracţie /2012/ şi spectrul de emisie

Figura 6. Modificarea în timp a lungimii de undă dominante

Cracteristicile principale pot fi sintetizate astfel: ▪ apar frecvent în acelasi timp în care fulgerele ating pământul; ▪ au un diametru între 1 cm şi 100 cm, având cel mai adesea în jur de

15 cm; ▪ de obicei sunt sferice sau au forma de lacrima, cu margini

incetosate; ▪ au o stralucire asemanatoare cu cea a lampilor de birou, putand fi

vazute si in timpul zilei destul de clar; ▪ pot avea culori diferite de la rosu, albastru, portocaliu şi până la

galben; ▪ au tendinţa de a se mişca, cel mai adesea paralel cu pământul, pot

rămâne deasemenea statice sau se pot mişca vertical;


257

▪ pot dura o secundă şi până la minute intregi, păstrandu-şi intensitatea pe intreaga durata a apariţiei;

▪ par a se invârti în jurul propriei axe; ▪ prezintă un miros de ozon, sulf, sau nitrogen; ▪ dispar rapid explodând sau în tăcere; ▪ unele fulgere trec prin obiecte de zbor fără a crea daune; ▪ unele fulgere apar în apropierea clădirilor, trecând prin acestea. De-a lungul anilor, în natură, s-au observat mai multe forme de

fulger si anume: fulger globular, fulger fierbinte, fulger margică, fulger foaie, fulger tăcut, fulger negru, fulger fundă, fulger colorat, fulger tubular, fulger cu meandre, fulger stratosferic, jeturi roşii, jeturi albastre, „spiriduşi”.

Secvenţe surprinse în natură: Figura 7. Fulgerul globular în natură


258

Figura 8. Fulgere globulare inofensive

Imagine supusă analizei: Figura 9. Imaginea de referinţă


259

Poz. 1 2 3 4

Diametrul mediu, [cm]

42 57 54 38

Figura 10.1. Modelul 1

Figura 10.2. Modelul 2


260

Figura 10.3. Modelele 3 şi 4

3. Concluzii Au fost multe cazuri de apariţie a unor fulgere globulare, dar

fenomenul este în continuare foarte dificil de studiat, întrucât aceste „globuri de foc" apar imprevizibil şi durează, de obicei, doar câteva secunde.

Abilitatea noastră de a genera asemenea bile de foc într-o manieră sistematică poate conduce la diverse tehnici de a sintetiza bile de foc din diferite materiale. Fulgerul globular ar putea funcţiona în laborator ca instalaţie în care să se realizeze procese de fuziune nucleară. Şi-ar găsi deasemenea aplicaţii în economie, industrie, uz casnic (încălzire, de exemplu). Dar, deşi acum poate fi creat în laborator, şi speranţele oamenilor de ştiinţă sunt foarte mari, deocamdată bila de foc ramâne încă un mister nedezlegat.


261

Bibliografie 1. L.V. Tarasov – 2011, Winds and thunderstorm in the Earth's

atmosphere, House editorial Intellect, ISBN 978-5-91559-112-6, Moscow, 280 pages

2. M.A. Uman – 1972, Lightning, Publisher WORLD Moscow, UDC 551.594, 328 pages

3. Gaston Plante – 1891, Les phénomènes électriques de l'atmosphère, Impression V. Bezobrazoff,in: http:/ vk.com/efdyn, 212 pages

4. S. Singer – 1971, The nature of ball lightning, Plenum Press, New York, 22 pages

5. G. N. Alexandrov – 2008, Lightning and lightning protection, Science Publishing House, Moscow UDC 62131, BBK 31.277.1, A46, page 275

6. B. M. Smirnov – 1988, The problem of ball lightning, Science Publishing House, Moscow, 208 pages; ISBN 5-02-013827-4

7. Raymond Piccoli – 2012, A statistical study of ball lightning events observed in France between 1994 and 2011, Lightning Strike Research Laboratory, 6 pages

8. E.V. Savich - 2013, The Mystery of ball lightning, in: Electronics and Electromechanics, ISSN 20740272X, UDK 621.3 ;573.3, Vol 2, page 14 – 18

9. I. P. Stakhanov - 1985, About physical nature of ball lightning, ENERGOATOMIZDAT Publishing, Moscow, 211 pages

10. M. I. Zelikin - 2006 , Superconductivity Plasma and Fireballs, in: Contemporary Mathematics. Fundamental Directions. Volume 19 , pp. 45-69

11. A.I. Nikitin – 2012, A new approach for solving of ball lightning problem – change of the paradigm, BULLETIN OF THE RUSSIAN ACADEMY OF NATURAL SCIENCES. 3, pp. 15 – 26

12. Golubnichiy P.I. - 2013, Experimental research dynamics formation of long-luminous object, under conditions close to the emergence ball lightning in nature, УДК 537. 525, department "Physics", EUNU. V. Dahl, Lugansk, Ukraine

13. James Dale Barry – 1983, Ball lighting and bead lightning. Extreme forms of Atmospheric Electricity, Plenum Presw New York and London, УДК 537. 594, 288 pages


262

14. F. F. Mende – 2012, Riddle of ball lightning, in: http://fmnauka.narod.ru/works.html

15. V.N. Leonovich – 2014, Nature of ball lightning, УДК 533.9.03-551.594, htpp://technic.itizdat.ru/Uploads/Vovan_Leon/.../pdf

16. S.B. Shavarin – 2008, Principles of ball lightning and cold nuclear synthesis, in: http://coldnuke.narod.ru

17. Maxim Akimov - 2005, Fireball. Plasma-beam model, in: http://www.kodges.ru/nau...model.html; www.kodges.ru; http://n-t.ru/tp/ng/sm1.htm

18. A.I. Egorov, S.I. Stepanov, F. D. Shabanov – 2004, The demonstration of ball lightning in the laboratory, in: Successes Technical Physics, Volume 74, no. 1, 3 pages

19. *** – 2008, PROGRAM & ABSTRACTS of the 15-th RUSSIAN CONFERENCE on COLD NUCLEAR TRANSMUTATION of CHEMICAL ELEMENTS and BALL LIGHTNING, DAGOMYS, Sochi

Bază de date


263

Similititudini


264

Dinamica mişcării

Cometă

Meteorit


265

Dinamica deplasării fulgerului globular

Pătrunderea fulgerului globular prin spaţii înguste


266

Fulgere globulare în natură

Fulger globular obţinut în laborator


267

Fulgerul globular periculos

Fulgerul ramificat

Descărcăre artificială

269

3.3. IMPROVING NATURAL GAS DISTRIBUTION MANAGEMENT IN THE EU COUNTRIES

PERFECŢIONAREA MANAGEMENTULUI DISTRIBUŢIEI GAZELOR NATURALE ÎN ŢĂRILE UNIUNII EUROPENE

Pantelimon FRĂSÎNEANU1

Abstract In times of rising energy sector impacts on climate change, increasing dependence

on energy imports and rising energy prices, the European Commission has determined that it is imperative that the EU member states to promote a common energy policy based on energy security, development, sustainable competitiveness.

To this end the author analyzes and summarizes the methods and techniques for calculating gas prices in the EU-27. Forming gas prices in the EU is one of the weaknesses in gas supply management link. Finally, the author argues the conclusion that without a single European electricity market developed and management of natural gas can not be competitive and efficient.

Key words: energy, natural gas, natural gas distribution, natural gas distribution management, economic growth, energy policy, common market competitiveness

1. Introducere Resursele energetice tot mai limitate, în condiţiile unei cereri

crescânde, asociate cu evoluţia puternic ascendentă a preţurilor petrolului şi gazelor naturale din ultimii ani, fac din energie un bun profitabil, dar şi centrul unor lupte interne şi internaţionale. În aceste condiţii, latura “strategică” şi cea “comercială” a energiei se completează şi chiar se suprapun.

O altă contradicţie care apare din caracterul multivalent al energiei este aceea că abordarea energiei ca o marfă necesită o piaţă liberă, iar ca bun strategic presupune protecţie, implicare guvernamentală.

Uniunea Europeană (UE) se caracterizează ca a doua piaţă energetică din lume. In prezent importul de petrol constituie 73% din consum în Uniune, ponderea gazelelor naturale importate - 44%. La nivel comunitar se constată o cerere tot mai mare de gaz natural pentru producţia de electricitate, atât pe fondul declinului producţiei de gaze din Marea Nordului, cât şi a integrării cerinţelor ecologice în toate politicile europene,

1 Drd., Universitatea Tehnică a Moldovei, Republica Moldova

Pantelimon FRĂSÎNEANU

270

dat fiind faptul că nivelul de poluare al mediului înconjurător de către gazele naturale este mult mai jos decât cel al petrolului sau al cărbunelui. Estimările arată că, dependenţa comunitară de importul de hidrocarburi se va accentua, acesta ajungând la 70% în 2030 (93% din petrolul consumat şi 84% din gaz vor fi importate). Deci, problema managementului gazelor naturale devine una foarte importantă.

2. Situaţia de distribuţie a gazelor naturale în UE-27 Europa Occidentală dispune de cea mai densă reţea de transport si

distribuţie a gazelor naturale, remarcând în cadrul ei Marea Britanie, Germania, Franţa, Olanda, Italia. Zăcăminte cu gaze naturale se mai găsesc si in alte tari europene precum: Ungaria (in Câmpia Tisei), Polonia (in Carpaţii flişului şi depresiunea Sandomierz), Austria (in bazinul Vienei).

Polonia, dat fiind faptul realizării în anii 90 în procent de 100% a acţiunilor distribuitorului naţional de gaze concernului Gazprom, se află în imposibilitatea de a distribui propriile gaze extrase consumatorilor proprii sau către alte ţâri vecine (Gazpromul deţine poziţie dominantă în economia poloneză, cea ce contravine legislaţiei UE).

Rezervele de gaze naturale ale României au fost estimate la 543 mld.m.c. Prima sonda de extracţie a gazului metan a întrat in exploatare în 1908 la Sărmăşel. În 1912-1913 se construieşte o conducta pentru transportul gazului metan între Sărmăşel şi Turda, care a fost prima de acest fel în Europa, iar în 1918 la Turda se aprinde prima lampă cu gaz metan pentru iluminatul public.

Producţia de gaze naturale este asigurată de 8 producători şi constituie 40% din consumul energetic al României, diferenţele de 25% sunt fiind acoperite din importuri ce provin, prin conducte, din Ucraina şi Rusia. Peste 51 mii km de conducte sunt în deservire pentru extracţia, transportul şi distribuţia gazelor naturale, din care 13,097 mii km de conducte magistrale de transport. Teritoriul României este tranzitat de trei conducte cu o lungime 553 km, care sunt în gestiunea operatorului Transgaz S.A.Mediaş, controlată în proporţie de 73,5% de Ministerul Economie, capacitatea SNT este de 57,54 mld.m.c./an capacitate de import gaze - 15 mld m.c./an.

Pentru înmagazinarea gazelor naturale sunt amenajate patru depozite subterane cu o capacitate totală de 3 mld. mc (2 operatori). Distribuţia gazelor naturale în Romania este un serviciu public de interes naţional, ce se realizează operatorii de distribuţie în zonele delimitate, activitatea cărora

Improving natural gas distribution management in the EU countries

271

este reglementată de către ANRE. În prezent în Romania există 39 de întreprinderi de distribuite şi furnizare a gazelor, care deţin monopol în zona administrativ-teritorială. Pe segmentul concurenţial al pieţei activează 37 de furnizori de gaze naturale. În prezent, România caută modalităţi de interconectare cu ţările vecine - Ungaria, Bulgaria, Republica Moldova şi Serbia. De altfel, conectarea cu Bulgaria este aproape finalizată. Conducta va lega Giurgiu de Ruse şi va avea o capacitate anuală maximă de 1,5 mld.m.c., minimul fiind de 500 mld.m.c. Lungimea totală a conductei este de 25 km, dintre care 15,4 km sunt pe teritoriul Bulgariei, 5,2 km pe cel al României, iar 4,14 km pe sub Dunăre. Tot în 2014 ar trebui să fie gata şi conducta Arad – Szeged.

În anul 2012 reţelele de gaze din Europa Centrală şi de Est sunt caracterizate de a fi mai puţin interconectate la nivel transfrontalier, decât reţelele din Europa de Vest.

Măsurile de eficientizare a consumului energetic întreprins de Uniune şi faptul că UE este liderul mondial în managementul energiei şi în folosirea resurselor energetice regenerabile, nu conduc însă la micşorarea cererii de energie, care continuă să crească cu 1-2 procente pe an.

Fără a lua în calcul producţia internă a ţârilor membre UE -27 (46%), trei state contează cu adevărat pentru aprovizionarea cu gaz a Europei: Rusia (24%), Norvegia (15%) şi Algeria (11%). Această dependenţă a sistemului energetic european de hidrocarburile de import se poate transforma, în condiţiile unui scenariu de antagonizare a relaţiilor internaţionale, într-o vulnerabilitate structurală.

Potenţialul de creştere a producţiei si transportului de gaze din zona Caspică prezintă un interes major pentru Uniune: Turkmenistanul – 80 miliarde mc/an, Kazahstanul – 50 miliarde mc/an, Uzbekistanul – 25 miliarde mc/an).

Creşterea continua a consumului şi a producţiei de gaze naturale a implicat diferite studii întru asigurarea exploatării eficace a conductelor de transport, unde ca bază s-au luat mijloacele de transport, conductele, metanierele, distanţele de transport şi gradul de utilizare a sistemelor de transport. Dar indicatorii referitor la gradul de utilizare a reţelelor lasă de dorit: în tarile UE-27 coeficientul de utilizare a conductelor constituie 80%, pe când în SUA - 80-85%.

Există o influenţă directă a costurilor de transport asupra costurilor totale de livrare a gazelor. Pentru o creştere a gradului de utilizare a


272

conductelor de la 60% la 85%, costul de transport se micşorează cu 40%. Operatorii sistemelor de transport şi de distribuţie, în scopul obţinerii unor beneficii maxime, tind spre realizarea unui indice de utilizarea conductelor la nivel de 100%. Pentru a face faţă fluctuaţiilor sezoniere între cerere şi potenţialul de transport al conductelor se folosesc diverse mijloace tehnice si comerciale, care duc la îmbunătăţirea indicatorilor economici.

3. Managementul distribuţiei gazelor naturale în UE-27 Întru asigurarea unui consum cit mai echilibrat a gazelor naturale

între consumatorii industriali, centralele electrice şi termice, consumatorii casnici se introduc în reţea ca consumatori tampon, cărora li se furnizează gaze naturale numai în timpul orelor de consum minim, cu sistarea livrării gazelor în orele sau perioadele de maxim consum, adică servesc ca regulator al consumului de gaze şi prezintă un mare interes şi pentru toţi participanţii la piaţa gazelor naturale, cit şi a funcţionarii reţelelor de gaze în condiţii de siguranţă şi maximă profitabilitate.

Cele mai importante conducte de gaze, care aprovizionează Europa Occidentală sunt ramificaţii ale conductelor ce tranzitează teritoriul ucrainean, iar piaţa europeană este interdependentă cu aceste zone extra-comunitare. Din considerente de securitate a aprovizionării cu gaze a Europei a fost construită conducta Nord Stream, care uneşte Rusia de Germania, trecând prin Marea Baltică, scopul final fiind livrarea gazelor naturale la direct Germaniei.

La finele anului 2013 proiectul ce tine de conducta Nabucco a fost anulat, în urma deciziei, atât din motive comerciale, cât şi geopolitice, în favoarea construcţiei conductei Trans Adriatic Pipe-line sau TAP (Grecia, Albania, Italia). TAP va transporta anual până în Europa 10 mld. m. c. de gaze naturale produse în Azerbaidjan de consorţiul Shah Deniz, printr-o conductă cu o lungime de 870 km, care ar urma să ajungă până în Italia, Grecia şi Albania. Extinderea zăcământului şi a gazoductului spre Turcia va costa aproximativ 28 mld. dolari SUA, iar 17 mld. dolari SUA vor fi cheltuiţi pe construirea gazoductului TransAnatolia (TANAP).

Construcţia conductei South Strem a început în 2013 în Rusia, Bulgaria şi Serbia, cu costul care variază între 10 şi 15 mld. Euro. Conform proiectului, gazoductul South Stream va fi funcţional în primul trimestru al anului 2016, iar către 2018 va fi exploatat la capacitatea de 31 mld. m. c., cu posibilitatea creşterii capacităţii la 63 mld. m. c. Gazoductul va avea o


273

lungime de 900 km, traversând Bulgaria, Serbia, Ungaria, Grecia, Slovacia, Croaţia şi Austria, cea ce semnificativ va reduce dependenţa de ţările de tranzit, în special de Ucraina. Ca rezultat, către 2030 cota pe piaţă a gazelor naturale din Rusia în UE va creşte de la 26% la 33% în condiţiile, în care dependenţa de surse de import a Europei va creşte de la 50%, cât este în prezent, la 80% în următorii 25 de ani, se impune asigurarea competitivităţii pieţelor interne de gaze prin investiţii, în special, în infrastructură (producţie, înmagazinare, transport şi distribuţie).

Europa poate accesa o mare parte din rezervele de gaze naturale localizate în mare măsura în zonele care nu prezintă riscuri politice şi de securitate, cu investiţiile necesare aferente. De exemplu, potenţialul oferit de sursele de gaze naturale din zona Mării Caspice şi a Orientului Mijlociu, potenţial pentru a cărui exploatare sunt necesare investiţii semnificative şi un climat geopolitic adecvat.

O altă direcţie este Europa de Sud-Est, care are o poziţie geografică ce îi permite să devină o zonă crucială de tranzit între ţările mari producătoare de gaze naturale şi pieţele Central şi Vest europene, mari consumatoare de energie şi pentru a fi realizate este necesar un cadru de reglementare armonizat, care să stimuleze investiţiile în regiune, în special a celor legate de proiectele regionale de transport.

În acest sens, în baza Tratatului semnat în octombrie 2005 de către UE, pe de-o parte, şi un grup de nouă ţări din regiune (inclusiv şi România), pe de altă parte, a fost creată Comunitatea Energetică a Europei de Sud–Est, principalul scop al căreia este extinderea acquis-ului comunitar în regiune, crearea unui cadru de reglementare şi a unor mecanisme de piaţă unitare pentru întreaga zonă, care sa conducă, în final la crearea unei pieţei energetice integrate.

Astfel, dezvoltarea economiei şi asigurarea unei poziţii cheie a UE la nivel global sunt posibile în condiţiile de reducere directă a dependenţei energetice (eficientizarea consumurilor) pe termen mediu şi lung, prin îmbunătăţirea infrastructurii energetice, asigurarea rutelor de transport şi a resurselor energetice. Hidrocarburile pot intra în UE dintr-un număr mare de surse, dar securitatea energetică este doar iluzorie atât timp, cât interconectarea statelor membre prin intermediul reţelelor de transport nu este generalizată la nivelul întregii Uniuni, care face posibilă întreruperea aprovizionării pieţei. În acest context noţiunea de „Piaţă Unică” îşi pierde


274

sensul, căci se cere existenţa unei infrastructuri de transport şi distribuţie, interconectată şi integrată.

Pentru o analiză mai amplă a sectorului gazelor naturale în ţările UE-27 ne vom referi şi la volumele exportate/importate în zona dată. Dependenţa sistemului energetic al ţârilor UE-27 de importul de gaze naturale din Rusia este majoră - 34 %, iar pe state aparte este şi mai accentuată, Figura 1. Figura 1. Dependenţa sistemului energetic al UE-27 de importul de gaze naturale

din Rusia, 2013

Sursa: http://energy-center.ro, navigat 15. 02.2013 În prezent, din ţările ale UE-27, numai Norvegia este caracterizată

ca stat care îşi asigură la nivel de 100% consumul de hidrocarburi. În cea ce priveşte situaţia României din punctul de vedere al dependenţei de gaz ca sursă de energie, situaţia este mai bună decât a Bulgariei, sau a Ungariei, sau chiar a Austriei, dat fiind faptul că aceasta dispune de zăcăminte proprii de gaz natural. Dinamica pieţei de energie este însă din ce în ce mai imprevizibilă. Încă din 2006 previziunile specialiştilor de la Oxford Institute for Energy Studies in 2006 arătau un declin în extracţia de gaze. În 2009 s-a creat pentru prima dată dezechilibrul între cerere şi ofertă, oferta devenind mai mare decât cererea. În perioada anilor 2009-2012 exporturile de gaze ale Rusiei au scăzut cu aproape 20%. Pronosticul producţiei de gaze naturale în 2004-2020 de către Gazprom se prezintă în Figura 2.


275

Figura 2. Dinamica producţiei de gaze naturale de către Gazprom pentru anii 2004-2020

Sursa: The Future of Russian gas and Gazprom, pr. Jonathan Stern, director Gas Research of Oxford Institute, Centre of Strategic and International Studies, Washington DC, 2006

4. Metode de stabilire a tarifelor la gazele naturale în UE-27 Contextul actual al pieţei energetice impune astfel regândirea

strategiilor pe termen mediu şi lung a companiilor care activează în această industrie. Formarea preţului la gazele naturale în ţările UE reprezintă unul din punctele slabe în veriga managementului de aprovizionare cu gaze.

Baza juridică a exportului de gaze în ţările Europei Centrale şi de Vest o constituie contractele pe termen lung (15-25 ani). Tipic pentru acestea este clauza „ia şi plăteşte", potrivit căreia, clientul este obligat să plătească pentru o cantitate minimă de gaze, chiar dacă consumul real se va situa sub aceasta.

În mod tradiţional, în contractele pe termen lung preţurile la gaze sunt legate de cele la petrol. Formula tradiţională de calcul a preţului la gaze pentru Europa occidentală, cunoscută şi ca „principiul valorii de piaţă" sau Netback Market Value Concept, a fost elaborată după criza petrolului din 1973-74. Astăzi piaţa europeană reprezintă un conglomerat dominat de livrările prin conducte în baza contractelor de lungă durată, livrări de gaze lichefiate în condiţii similare primelor şi o firavă componentă de tranzacţionări şi livrări în condiţii bursiere şi cvasi-bursiere.

Există mai multe moduri de formare a preţului gazelor importate, fiecare dintre acestea prezentând avantaje şi dezavantaje în anumite


276

momente. O schimbare a logicii de indexare gaz – petrol ar permite ca hub-urile să joace un rol foarte important pe piaţa gazelor. Însă, după cum am menţionat şi mai sus, decizia asupra acestor schimbări le revine producătorilor mari.

Figura 3. Modul de formare a preţului de gaze naturale în lume şi în Europa

Sursa: http://energy-center.ro, navigat 14.02.2013

Rezultă, că modul de formare a preţului în Europa este cel mai ridicat, depăşind dublul mediei la nivel mondial, pentru ca aici modul de formare a preţului se realizează în proporţie de 67% prin indexarea preţului la petrol.

În prezent, cum ne confirmă informaţia din tab.1 petrolul nu mai este acceptat ca bază de referinţă la calcularea preţului gazelor, dat fiind faptul diminuării ponderii lui în producerea energiei electrice (1%). Însă, schimbarea formulei de formare a preţului la gaze naturale este dificil de realizat, dat fiind faptul reducerii veniturilor producătorilor şi micşorării valorii de piaţă a acestora. Punctele slabe care apar la determinarea preţurilor gazelor naturale de bursă sunt anomaliile introduse pe piaţă de marii producători sau prin asocierea producătorilor mici şi mijlocii.

Tabelul 1. Ponderea gazelor naturale în diferite segmente de activitate 1980 În prezent Utilizarea

gazelor

Ponderea de gaze, %

Energia de baza concurentă

Ponderea de gaze, %

Energia de baza concurentă

Rezidenţial şi comercial

28 petrol 36 gaz & gaz

Industrie 32 petrol 19 gaz & gaz


277

Producerea energiei

18 cărbune, petrol 34 gaz & gaz, gaz & cărbune

Notă Petrolul e acceptat ca bază de referinţă pentru preţul gazului

Petrolul nu e acceptat deja ca bază de referinţă pentru preţul gazului, gazul e relevant deja

Sursa: IEA Gas Natural Information, 2010 Optimal ar fi la negocierea preţurilor în contractele pe termen lung

de aplicat elemente comune din indexarea cu preţul petrolului şi cu cel al bursei de gaze. În toate ţările UE au fost liberalizate preturile, însă fiecare stat şi-a păstrat avantajul de competitivitate.

Figura 4. Particularităţile formării preţurilor la gaze în UE-27

Sursa: http://energy-center.ro, navigat 14.02.2013

Metodele de stabilire a tarifelor diferă de la o ţară la alta: Germania – pentru consumatorii conectaţi la reţele de presiune joasă

(casnici, agricultură, comerţ) tarifele sunt calculate în concordanţă cu Ordonanţa federală de tarifare. Tarifele pentru a doua categorie de consumatori (medie şi înaltă tensiune) sunt aprobate de către Oficiul Federal.

Slovenia – aici toate tarifele sunt aprobate de guvern prin Ministerul Energiei, ele fiind indexate din cauza inflaţiei de mai multe ori pe an.

Elveţia – tarifele pentru energia electrică sunt fixate de către companiile de distribuţie sub controlul Comisiei de supraveghere a


278

preţurilor, care este numită de guvernul federal. Comisia de supraveghere intervine numai dacă sunt aplicate tarifele, considerate "nejustificate".

Finlanda – producătorii vând energia unor companii de distribuţie independente, care aparţin municipalităţilor. Acestea îşi stabilesc propriile tarife, neexistând nici un fel de reglementare.

Marea Britanie – tarifele de piaţă sunt publicate zilnic. Franţa – peste 90% de producţie de energie este nucleară. După

liberalizare pentru industrie, adică pentru marii consumatori 85%-90% din necesarul de energie a fost fixat preţul stabilit. 10% de energie se realizează pe piaţă consumatorilor casnici.

România – potrivit calendarului de liberalizare, preţul gazelor naturale pentru consumatorii casnici s-a majorat de la 1 ianuarie 2014.

Informaţiile centralizate ale Eurostat 2013 ne permit să concluzionăm că ponderea taxelor în preţul final al gazelor naturale variază între 50% (în Danemarca) şi 4,7% (în Maria Britanie, România), fiind pe treapta a doua în topul ţărilor – 47,95 %. Preţul gazelor naturale fără taxe în România este cel mai mic în ţările UE - 4,12 euro m3, impozitele - 2,21 euro şi TVA - 1,5 euro.

O altă abordare a structurii preţului, în cazul consumatorilor casnici, cota preţului gazelor naturale procurate în % din tarif se determină în funcţie de puterea calorifică a gazului natural, vezi Tabelul 2.

Tabelul 2. Ponderea în tariful gazelor naturale a puterii calorifice a acestora (pe regiuni), %

Sursa: www. iso.org, navigat 10.04.2014 Un moment important în determinarea tarifelor este că consumatorii

din ţările UE achită energia pe care o primesc şi nu volumul de gaze consumat, astfel, preţul gazului natural este exprimat în lei/kWh. Avantajele măsurării gazelor în unităţi de energie se regăsesc în:

▪ protecţia consumatorului (achită energia rezultată din arderea gazului natural, în funcţie de calitatea acestuia - puterea calorifica etc);

▪ costurile sunt comparabile (intre diferiţi combustibili utilizaţi pentru încălzire, apa caldă menajeră, prepararea hranei etc);

Republica

Moldova Macedonia Romania Georgia Slovenia Ucraina Portugalia

Ponderea în tarif, %

80 74 65 56 50 41 40


279

▪ preţul este format mai corect (indiferent de conţinutul energetic al gazului, consumatorul va plăti doar cantitatea de energie produsă prin arderea gazului natural consumat). 5. Perfecţionarea managementului de distribuire a gazelor naturale în

UE-27 Din punctul de vedere al consumatorilor piaţa energetică necesită

diversificarea geografică a ofertei, utilizarea unei mai mari varietăţi de resurse energetice şi preţuri ale energiei previzibile, stabile şi cât mai reduse. Obiectivele de natură economică ale importatorilor de energie sunt: minimizarea costului energiei, majorarea profiturilor şi evitarea unor disfuncţionalităţi în aprovizionarea cu energie.

Pe de altă parte, furnizorii urmăresc stabilitatea cererii de energie şi întărirea poziţiei dominante pe piaţă, chiar obţinerea monopolului asupra pieţei. Astfel, în timp ce cumpărătorul este interesat de concurenţă la nivelul ofertei pentru a menţine preţurile la niveluri scăzute, furnizorul este interesat de concurenţă în segmentul cererii, pentru a ridica preţurile. Din această perspectivă, fluctuaţiile rapide ale preţurilor energiei constituie o mare problemă, din cauza efectului ridicat de redistribuire, având în vedere faptul că preţul energiei este inclus în preţul majorităţii produselor şi serviciilor.

De mai bine de un deceniu, Europa încearcă să-şi construiască o piaţă unică, competitivă, inclusiv în două sectoare care până de curând erau dominate de actori naţionali cu putere de monopol: energia electrică şi gazul.

Scopul final e acela de a construi pe termen mediu şi lung o piaţă unică de energie, în care consumatorii au posibilitatea de a alege, inclusiv peste graniţe, şi în care preţurile vor ajunge să conveargă către acelaşi nivel. Acest lucru este foarte important pentru concurenţa în toate sectoarele industriale care folosesc energie şi pentru reuşita construcţiei unei pieţei realmente unice în UE: dacă unii producători pentru orice tip de bun au acces la energie mai ieftină într-o anumită ţară din raţiuni care nu ţin de eficientă economică, ei vor avea un avantaj competitiv neloial faţă de concurenţii lor din altă ţară.

Transformarea acestor pieţe de energie iniţial dominate de monopoluri naţionale în pieţe competitive înseamnă:


280

a) separarea activităţilor de monopol natural (reţelelor de transport şi distribuţie) şi a capacităţilor de înmagazinare a gazului de cele care pot deveni competitive (producţie, furnizare);

b) reducerea concentrării în acestea din urmă şi impulsionarea competiţiei;

c) interconectarea pieţelor naţionale în piaţa regională şi apoi pe termen mai lung într-o piaţă unică a UE;

d) formarea unor autorităţi de reglementare (naţionale şi europene) cu rol de promovare a competiţiei şi de reglementare a tarifelor pentru activităţile de monopol natural.

Procesul de liberalizare a pieţelor de energie în UE-27 s-a efectuat în mai mulţi paşi, în funcţie de constrângerile existente şi de piedicile întâmpinate din partea unora dintre statele membre, care doreau să păstreze status quo-ul.

Datorită unor particularităţi ale industriei energetice, toate guvernele naţionale au considerat implicarea lor totală în sectorul de energie ca o practică normală. Aceste particularităţi, considerate drept certitudini pentru multă vreme, sunt exprimate prin:

▪ monopolul natural, pe care îl constituie activităţile de transport şi distribuţie în cadrul sectorului de energie, permite integrarea facilă pe verticală sub formă de monopoluri a diferitelor activităţi;

▪ rolul esenţial pe care îl joacă energia pentru comunitate, fie ca resursă primară, fie ca energie electrică, a provocat motivul principal pentru care s-a simţit nevoia unui control strict guvernamental asupra procesului de distribuire a surselor energetice;

▪ caracterul strategic al sectorului energetic pentru orice economie, în special, exprimat prin rolul energiei electrice, a gazului şi, într-o măsură mai mică, a petrolului.

Aceste caracteristici au contribuit la crearea unei paradigme tradiţionale în relaţia guvern-industrie de energie, care a dominat decenii şi care se manifesta prin controlul centralizat asupra reţelelor de energie primară şi finală.

Modelul a funcţionat o perioadă lungă de timp, acumulând însă nemulţumiri tot mai evidente a consumatorilor faţă de faptul că în nici una din fazele de operare ale sistemului de energie ei nu erau parte la procesul de luare a deciziilor.


281

Un alt neajuns important a fost determinat de faptul că cei care planifică, conduc şi operează sistemul nu-şi asumă nici un risc şi nu suferă dacă greşesc. Costul incompetenţei sau al unor judecăţi greşite a fost întotdeauna plătit de consumatori, în dubla lor calitate de consumatori şi plătitori de impozite. Această relaţie rigidă, tradiţională, guvern-industria de energie era afectată, de ceva timp, de o schimbare ce pare ireversibilă. Vechile certitudini au început să se schimbe, iar acceptarea necondiţionată a deciziilor luate centralizat nu mai funcţionau, în mod tot mai evident după anii 90. Noul val care a luat locul reglementării centralizate este reglementarea pentru competiţie.

Monopolurile naturale, fie proprietate de stat, fie sub controlul acestuia, care funcţiona într-o configuraţie tehnic centralizată, încep să se destrame şi să se reorienteze spre clienţi şi competiţie.

Piaţa internă de energie a Europei este încă fragmentată şi nu a atins potenţialul de transparenţă şi accesibilitate. Există multe bariere pentru o competiţie deschisă şi corectă pe piaţa de energie. In cursul anului 2009, UE a adoptat cel de-al treilea pachet legislativ în domeniul energiei, care conţine trei acte normative referitoare la activitatea sectorului gazelor naturale. Aceste elemente legislative au avut ca scop să asigure o mai mare siguranţă în alimentarea cu energie, să promoveze dezvoltarea durabilă şi să asigure condiţii pentru o competiţie corectă pe piaţă.

Aceste directive şi reglementări prevăd stabilirea unei noi reţele europene pentru operatorii de transport şi sistem (ENTSO), având drept obiectiv dezvoltarea de coduri tehnice şi standarde de securitate comune, menite să conducă la creşterea colaborării transfrontaliere şi a investiţiilor.

Agenţia pentru Cooperarea Reglementatorilor în domeniul Energiei (ACER) este deplin funcţională în UE-27 din martie 2011. Organismele de cooperare a operatorilor de transport şi sistem pentru energia electrică (ENTSO-E), respectiv pentru gaze (ENTSO-G), sunt deplin operaţionale.

Conform deciziei Consiliului European din februarie 2011 până la sfârşitul anului 2014 piaţa internă de energie electrică şi gaze necesită să fie pe deplin implementată, conform informaţiei din Tabelul 3.


282

Tabelul 3. Perfectarea managementului distribuţiei gazelor în funcţie de evoluţia pieţelor în cadrul UE-27, 2004-2014

Evoluţia pieţelor de gaze naturale şi caracteristica lor Operatori şi proceduri, ENTSO-G

Închisă Deschisă Fizică Financiară Lichidă

Comercianţi Inexistente Emergentă Dezvoltată Lichida Derivate Elasticitate mare

Producători Monopol Noi intraţi in piaţă

Orientare către client

Optimizarea portofoliului

Contracte flexibile

Importatori Monopol Noi intraţi in piaţă

Orientare către client


Contracte flexibile

Studierea Cererii

Constrângeri monopoliste

Dezvoltarea reţelelor

Managementul flexibil al livrării


Contracte flexibile

Renovarea infra-structurii

Monopol TPA (cu accesul unei terţe părţi)

Separare financiara şi juridica

Transparenţă si reguli nediscriminatorii

Valoare adăugată de piaţa

Informarea Inexistente Date furnizate doar în caz de urgenţă

Dezvoltarea indexării pe piaţă

Date de baza si cele istorice disponibile

Date disponibile în mod transparent

Sursa: http://energy-center.ro, navigat 14.04.2014 Cum vedem din Tabelul 3, liberalizarea pieţelor europene de gaze

naturale este un rezultat al directivei UE-27 în domeniul cercetat. Conform acestei directive, toate statele membre ale UE-27 trebuie să-şi stabilească o legislaţie naţională pentru a-şi deschide pieţele pentru libera concurenţă.

6. Concluzii Pe parcursul a 10 ani, în perioada 2004-2014, majoritatea pieţelor de

gaze naturale în UE au evoluat de la „pieţe închise” la pieţe: „deschise”, „fizice”, „financiare”, „lichide”. În Europa, pieţele Vest europene sunt pieţe lichide şi financiare, în timp ce cele din Estul Europei sunt pieţe închise sau la hotarul dintre “închise” şi “deschise”.

Diferenţele dintre pieţe ţin de factorii politici, reglementările aplicate şi de viziunea companiilor de a lărgi orizontul afacerilor. Companiile din Vestul Europei au fost printre primele care au contribuit la crearea acestor pieţe, graţie utilizării instrumentelor managementului practic contemporan, mizat pe studierea cererii pe piaţă, informatizarea dinamică a tuturor actorilor publici, antrenaţi în aceste activităţi, precum şi restructurării infrastructurii distribuţiei gazelor.


283

În Europa reglementarea sectorului energetic şi al gazelor naturale este foarte complexă şi diferă de la o ţară la altă, făcând dificilă înţelegerea pieţei energetice. La diferenţele de reglementare se adaugă presiunea măsurilor întreprinse pentru creşterea eficienţei şi micşorarea costurilor, ca şi interferenţele politice, care pot conduce la lipsa de stabilitate a mediului de reglementare.

Cu toate acestea, abordarea este diferită de la ţară la ţară, de aceea ţările supuse studiului au fost divizate în patru categorii: bazate pe parametri diferiţi: cost – Belgia; stimulente pentru investiţii – Cehia, Franţa, Germania, Olanda; venit/preţ maxim – România, Polonia, Slovacia, Suedia, Turcia; combinaţie de modele – Finlanda, Grecia, Italia, Spania, Elveţia, Marea Britanie.

Conform informaţiei prezentată în studiul EY - Mapping power and utilities regulation in Europe, mediul de reglementare din distribuţia şi transportul de electricitate şi gaze din 16 ţâri europene identifică două tendinţe comune:

▪ Prima tendinţă exprimă presiunea asupra ratelor de rentabilitate, datorată în mare măsură crizei creditării şi a scăderii costurilor de finanţare. De asemenea, unii reglementatori la nivel naţional consideră că rentabilităţile ar trebui reduse pentru că activităţile din industriile reglementate să fie mai puţin riscante.

▪ A doua tendinţă comună se concentrează pe creşterea eficienţei şi calităţii sectorului energetic. Instituţiile de reglementare naţionale ale ţârilor europene comunică între ele şi compară componentele sistemului de reglementare mult mai intens, decât o făceau acum 5 sau 10 ani în urmă, deoarece sunt interesate să pătrundă în esenţa metodelor de creştere a eficienţei utilizate de celelalte părţi.

Conform datelor Organizaţiei Internaţionale de Standardizare privind certificarea sistemelor de management energetic, implementate în cadrul organizaţiilor din întreaga lume, în baza standardului internaţional ISO 50001 din numărul total de 461 de certificate emise la nivel mondial, în 2011 în UE-27 au fost implementate 363 de certificate tehnice, ceea ce constituia 78,7% din totalul certificatelor eliberate. Actualmente, în topul Sistemelor de Management Energetic se află 7 state europene - Spania, România, Suedia, Germania, Italia, Danemarca şi Marea Britanie. Cele mai multe certificate tehnice au fost implementate în sistemul energetic european.


284

Fără o piaţă europeană de energie electrică dezvoltată şi managementul gazelor naturale nu poate fi competitiv şi eficient, într-aşa caz cetăţenii Europei vor plăti preţuri excesive pentru una din necesităţile lor zilnice în gaze naturale.

Bibliografie 1. IEA Gas Natural Information, 2010 2. The Future of Russian Gas and Gazprom, pr. Jonathan Stern,

director Gas Research of Oxford 3. Institute, Centre of Strategic and International Studies, Washington

DC, 2006 4. http://energy-center.ro 5. http:www. iso.org

285

3.4. MINIMIZING THE INDUSTRIAL CONSUMPTION OF ENERGY RESOURCES: DECISIVE FACTOR OF

SUSTAINABLE DEVELOPMENT OF MOLDOVAN FOOD INDUSTRY

MINIMIZAREA CONSUMULUI INDUSTRIAL DE RESURSE

ENERGETICE CA FACTOR DECISIV AL DEZVOLTĂRII DURABILE A INDUSTRIEI ALIMENTARE DIN REPUBLICA

MOLDOVA

Corina GRIBINCEA1 Alexandru GRIBINCEA2

Abstract During the last years food companies have had many strong shocks and are

characterized by huge energy consumption. To increase efficiency of industrial enterprises is essential to make adjustments to the country's energy policy. Firstly, it is necessary to restructure the country's energy balance: technologies with low power consumption, materials and economy equipments, switching to local types of fuel. The main findings of article is devoted to analysis of trends and directions for minimizing the consumption of energy resources as a decisive factor for the sustainable development of the food industry in Moldova, through application of energy management tools. Also, in the paper is briefly examined secondary energy resources and directions for their saving and effective administration.

Key words: management, energy consumption, food industry, efficient results

1. Introducere Consumul econom al resurselor energetice în industria alimentara

poate fi organizat prin mai multe metode. Cu succes de foloseşte modernizarea eficientă a proceselor tehnologice, modernizarea structurii întreprinderilor din industria alimentară. Rezultate eficiente se obţin la reconstrucţia sistemelor de aprovizionare cu resurse energetice a întreprinderilor şi a obiectelor industriale. Alegerea căii, ce ar permite organizarea eficientă a economisirii resurselor energetice în industria

1 Drd., Institutul Naţional de Cercetări Economice, Republica Moldova, [email protected] 2 Prof. univ. dr. hab, Universitatea Liberă Internaţională din Moldova, Republica Moldova, [email protected]

Corina GRIBINCEA, Alexandru GRIBINCEA

286

alimentară, depinde de particularităţile individuale a întreprinderilor concrete, a politicii energetice regionale, a stipulărilor programei privind consumul energetic econom, cointeresarea conducerii întreprinderii şi a puterii locale. Motivaţie principală a consumului econom poate servi concepţia financiară şi energia. În condiţiile limitării accesului la energie motivul economiei apare suplimentar. Această problemă trebui abordată complex şi concepţia consumului energetic industrial econom trebuie percepută ca una din direcţiile de reducere a costurilor. De aceea implementarea legislaţiei speciale, elaborarea programelor speciale ajută la organizarea consumul eficient al energiei, reprezintă varianta optimă de soluţionare a problemelor energetice, permite o mai raţională utilizare a resurselor energetice.

2. Argumentarea ştiinţifică Cheltuielile sporite pentru exploatarea tehnicii sunt legate de

implementarea insuficientă a tehnologiilor cu consum redus de energie, precum şi a maşinilor calitative unificate şi menţinerea indicatorilor lor de fiabilitate prin deservirea tehnică raţională şi sporirea calităţii serviciilor de reparaţie. Aceste întrebări nu sunt pe deplin studiate din punctul de vedere teoretic, metodologic şi practic. De aceea soluţionarea problemelor utilizării eficiente a tehnicii pentru prelucrarea primară, prelucrarea şi livrarea produselor este deosebit de actuală şi necesită abordare sistemică ştiinţifică în ceea ce priveşte alegerea şi perfecţionarea maşinilor şi utilajelor, analiza profundă economică a noilor tehnologii de consum energetic şi forme concrete de organizare a funcţionării lor în vederea sporirii producerii în condiţiile costurilor minime.

3. Metoda de cercetare În analiza proceselor organizaţionale şi tehnologice din industria

alimentara din Moldova, cît şi a soluţiilor optime de minimizare a costurilor au fost folosită analiza opiniilor specialiştilor din domeniu.

4. Analiza şi rezultatele principale 4.1. Analiza activităţii inovaţionale din industria alimentară din

Moldova, prin prisma deficienţelor depistate Pentru majoritatea întreprindeilor o problemă comună, legată de

elaborarea şi implementarea tehnologiilor şi produselor noi este insuficienţa

Minimizing the industrial consumption of energy resources

287

mijloacelor financiare, care s-a intensificat încă mai mult odată cu criza economică. Sporirea eficienţei utilizării resurselor energetice cu ajutorul metodelor tehnice necesită costuri substanţiale financiare, ceea ce în condiţiile actuale nu este oricând posibil. De aceea pot fi actuale metodele cu costuri reduse de sporire a eficienţei utilizării resurselor energetice, şi care permit utilizarea rezervelor existente de reducere a consumului specific de energie, a utilajului folosit prin sporirea nivelului disciplinei tehnologice, a personalului de deservire şi optimizarea proceselor de producţie.

Alt factor important al activităţii inovaţionale ineficiente a întreprinderilor din industria alimentară este insuficienţa personalului calificat şi a specialiştilor, capabili să elaboreze noi calitive produse şi tehnologii. Soluţionarea acestei probleme necesită nu doar resurse financiare şi materiale, dar şi timp. Situaţia s-ar putea îmbunătăţi dacă ar fi creată o relaţie eficientă reciprocă dintre instituţii de învăţământ şi întreprinderi. Astfel, probleme legate de consumul econom al energiei sunt foarte multe, acestea nu sunt soluţionate pe deplin la întreprinderile din industria alimentară. Totodată, problemele energetice constituie o preocupare mondială din cauza caracterului limitat al resurselor pe glob.

În ultimii ani întreprinderile industriale au suferit multe şocuri puternice, şi zguduirile încă mai continuă. Utilajul învechit, din timpurile sovietice, nu este înlocuit pînă în prezent, reparaţiile halelor şi atelierelor de producţie nu au fost executate peste tot. Toţi aceşti factori stau la baza unui mare consum de energie electrică şi termică în aceste întreprinderi. Pentru sporirea eficienţei funcţionării întreprinderilor industriale este necesară ajustarea esenţială a politicii energetice ale ţării. În primul rând este necesară restructurarea bilanţului energetic al ţării: tehnologii cu consum redus de energie, materiale şi utilaj tehnologic econom, trecerea la tipuri locale de combustibil.

Soluţionarea problemelor de utilizare economă a energiei este posibilă prin implementarea măsurilor şi elaborarea bazei normativ-legislative, pentru că cauzele principale ale utilizării neraţionale a resurselor energetice şi combustibil la întreprinderile industriale sunt prezentate de gradul scăzut de solicitare a utilajului, staţionările nereglementate în procesul tehnologic, utilizarea neraţională a dispozitivelor de iluminat, organizarea proastă a muncii, utilizarea în lucru a tehnologiilor şi utilajului învechit şi altele.


288

Direcţiile principale de economisire a energiei în industria alimentară sunt:

▪ reorganizarea structurală a întreprinderilor, orientată spre executarea producţiei competitive cu consum redus de energie;

▪ modernizarea şi înzestrarea tehnică a producţiilor în baza tehnologiilor ecologice;

▪ perfecţionarea schemelor existente de asigurare energetică a întreprinderilor;

▪ sporirea eficienţei funcţionării cazangeriilor şi staţiilor de compresoare;

▪ utilizarea resurselor secundare şi a tipurilor alternative de combustibil, inclusiv a deşeurilor inflamabile;

▪ utilizarea surselor de energie cu ciclurile termodinamice de eficienţă înaltă;

▪ utilizarea sistemelor eficiente de aprovizionare cu agent termic, iluminare, ventialre, apă fierbinte;

▪ modernizarea utilajului termic; ▪ utilizarea căldurii gazelor arse; ▪ sporirea activizării funcţionării cazangeriilor prin automatizarea

proceselor de bază şi auxiliare, optimizarea proceselor arderii, instalarea turbogeneratoarelor de capacitate mică în cazangeriile industriale;

▪ reducerea cheltuielilor pentru aprovizionarea cu factor termic a blocurilor şi construcţiilor, ventilare, iluminare, asigurarea cu căldură.

Analiza efectuată a problemelor confirmă neconformitatea stării contemporane a normelor de consum a energiei electrice şi termice necesare procesului de producţie, de aceea o atenţie sporită trebuie acordată nu numai economiei fizice a energiei şi reduceri cheltuielilor, dar şi formării programei concrete de economisire energetică în baza elaborării bazei normative de drept. Aceasta este determinată de faptul, că scara asigurării energetice a întreprinderilor industriale depinde de starea asigurării de drept.

4.2. Modelul creşterii economice prin prisma dezvoltarii inovaţionale a economiei

Sarcina industriei alimentare este prelucrarea materiei prime multicomponenţiale în vederea extragerii unui component alimentar. În acelaşi timp produsul principal constituie doar 15-20% din materia primă iniţială, restul – se transformă în deşeuri de producţie. Multe din aceste


289

deşeuri conţin cantităţi mari de substanţe importante utile şi sunt accesibile pentru prelucrarea suplimentară ulterioară. Utilizarea secundară a resurselor de materie primă nu doar reduce cantitatea totală a deşeurilor industriei alimentare, dar şi permite obţinerea suplimentară a componentelor nutriţionale, care, la rândul lor, reprezintă baza pentru producţia marfară suplimentară.

Industria alimentară are de soluţionat următoarea sarcină: este necesar de a spori gradul şi profunzimea de prelucrare a mateiei prime, asigurându-se o cât mai bună utilizare a tuturor componentelor acesteia şi a deşeurilor. Rezultatul acestei sarcini va fi nu numai ameliorarea situaţiei ecologice datorită micşorării cantităţii de deşeuri, dat şi sporirea randamentului ramurii în general.

Оrientarea întreprinderilor industriei alimentare spre politica de preţ este insuficientă în condiţiile unui grad sporit de uzură a utilajului, care constituie o parte considerabilă a mijloacelor fixe a întreprinderii. Este necesar de a atrage atenţie sporită importanţei formării unui potenţial de economisire energetică la întreprinderile industriei alimentare, pentru că anume strategia pe termen lung a producţiei este baza dezvoltării economiei ţării.

În ultimul timp modelul creşterii economice a ţării este orientat de la creşterea volumelor de producţie prin sporirea gradului de solicitare a capacităţilor de producţie sovietice, la creşterea de scară a construcţiilor de noi capacităţi. Economia are o serie de particularităţi, ce condiţionează modul deosebit al dezvoltării complexului energetic naţional. La acestea se referă: teritoriul mic al ţării, deficitul resurselor energetice, utilajul uzat şi învechit. În ultimul timp accentul se pune pe dezvoltarea inovaţională a economiei. În faţa comunităţii ştiinţifice se pune problema elaborării producţiei şi a tehnologiilor inovaţionale, conforme standardelor mondiale. Elaborările respective în mare parte sunt orientate pe direcţile prioritare de dezvoltare a ştiinţei, tehnologiei şi tehnicii.

Lista direcţiilor prioritare, conform cărora sunt executate elaborările, nici pe departe nu cuprind toate ramurile industriei, ce asigură securitatea economică a ţării. Una din aceste ramuri este industria alimentară, de dezvoltarea căreia depinde independenţa şi securitatea alimentară. Securitatea alimentară a ţării este una din principalele elemente ale securităţii economice. Una din problemele întreprindeirlor din industira alimentară este faptul, că mijloacele obţinute sunt slab investite în


290

modernizarea tehnologică şi implementarea producţiilor cu consum redus de energie.

Pe lângă măsuri organizatorice este important de a prevedea măsurile tehnice, orientate spre sporirea eficienţei energetice în industria alimentară. La măsurile tehnice se referă: montarea centrelor-nodurilor de evidenţă a consumului de energie şi reglare a livrării factorului termic; înlocuirea sistemelor de încălzire instalate cu cele locale; montarea electrogeneratoarelor termice; etc.

4.3. Dezvoltarea durabilă a întreprinderilor alimentare din Moldova

Este cunoscut, că industria alimentară încă rămâne în urma companiilor străine după dotarea energetică şi asigurarea cu resurse. Dezvoltarea durabilă a întreprinderilor alimentare moderne în Moldova este imposibilă fără implementarea proceselor de producţie cu eficienţă energetică sporită şi înalt tehnologice. Această sarcină trebuie să fie abordată pentru producerile alimentare luându-se în vedere realizarea economisirilor energetice şi de resurse de diferit nivel.

La primul nivel se realizează alegerea nanotehnologiilor cu eficienţă ridicată. De exemplu, în ultimul timp o mare răspândire a cunoscut biocataliza, ce contribuie la accelerarea proceselor de prelucrare a producţiei agricole. Mărirea termenului de păstrare a produselor este asigurată prin larga utilizare a tehnologiilor de congelare rapidă. O direcţie de perspectivă în industria alimentară reprezintă tehnologiile în bază de membrane, pentru filtrarea şi separarea amestecurilor lichide şi de gaze prin membrane semipenetrabile.

Examinând nivelul al doilea, putem menţiona, că tipul proceselor utilizate influenţează structura şi dotarea tehnologică a producţiei alimentare. Optimizarea tehnologiei la nivel molecular este realizată prin realizarea proceselor pe suprafeţele interfaze, formate prin geturi, picături şi bule în aparate şi dispozitive speciale. Intensificarea proceselor tehnologice este asigurată prin suprapunerea câmpurilor magnetice şi electrice, a forţelor centrifuge, prin utilizarea oscilaţiilor ultrasunet şi cu frecvenţe joase, precum şi a altor metode fizice de prelucrare a produselor alimentare.

Deseori sarcina de economisire energetică şi a resurselor la nivelul trei este soluţionată prin elaborarea şi implementarea aparatelor şi maşinilor multifuncţionale de tip nou. Ulterior eficienţa producţie poate fi sporită prin


291

automatizarea tehnologiei şi minimizarea cheltuielilor în sistemele de aprovizionare a întreprinderilor. Atenţia principală în acelaşi timp este atrasă evidenţei consumului de resurse şi reducerii pierderilor energetice în mediul ambiant în baza schemelor de regenerare a căldurii, prelucrării materiei prime secundare, implementarea tehnologiilor reciclabile sau cu rebut redus, crearea blocurilor de producţie energoeficiente, utilizarea surselor regenerabile de energie [4, pag.46-47].

4.4. Consumul de resurse energetice în procesele tehnologice de preparare şi ambalare a produselor alimentare

Prepararea şi ambalarea produselor alimentare includ multe procese diferite, marea parte a cărora necesită încălzire sau răcire. În figura 1 este prezentată schema tehnologică de conservare a fructelor şi legumelor, care includ următoarele etape:

I. curăţarea, pregătirea fructelor şi legumelor; II. mărunţirea; III. fierberea; IV. umplerea borcanelor cu conţinut; V. ermetizarea borcanelor; VI. sterilizarea; VII. răcirea.

Figura 1. Schema tehnologică de conservare a fructelor şi legumelor (1- fructe şi legume; 2- legume; 3- fructe; 4- conservarea fructelor şi legumelor; 5- abur)


Fierberea produselor până şi după conservare este unul din procese cu cel mai mare consum de energie din industria alimentară, unde se pierd peste ½ din consumul total de căldură. La uzinele de bere şi de lactate procesele cu cel mai mare consum de energie sunt cele de spălare a sticlelor. În tabelul 1 sunt prezentate consumurile specifice medii de energie electrică pentru unele produse din industria alimentară.


292

Tabelul 1. Consumurile specifice medii de energie electrică pentru unele produse din industria alimentară

Produse din industria alimentară

Unităţi de măsură Consumul specific mediu

Carne kW × oră / tonă 57 Mezeluri kW × oră / tonă 75 Făină şi cereale kW × oră / tonă 58 Ulei vegetal kW × oră / tonă 160 Conserve de fructe şi legume kW ×oră/ mii borcane 23 Zahar tos (din sfeclă de zahăr)

kW × oră / tonă 25

Prelucrarea zahărului brut kW × oră / tonă 76 Produse lactate kW × oră / tonă 11 Paine şi produse de panificaţie

kW × oră / tonă 25

Drojdii kW × oră / tonă 2910 Sursa: Adaptat de autor în baza [2]

Pentru realizarea activităţii sale, întreprinderile din industria alimentară consumă următoarele tipuri de resurse energetice: energia electrică; gaz natural pentru producerea energiei termice; apa. Măsurile de bază în vederea asigurării economisirii de energie la întreprinderile din industria alimentară sunt:

▪ reducerea pierderilor de energie; ▪ utilizarea gazelor de ieşire din cuptoare; ▪ perfecţionarea procedurilor manageriale din domeniul energetic

[3]. Din analiza consumului de resurse energetice, putem menţiona, că o

pondere considerabilă în consumul resurselor energetice îi revine gazului natural, utilizat pentru fabricarea energiei termice. Totodată, în analiza energetică, gazele naturale şi energia termică sunt consideraţi cei mai mari purtători de resurse energetice la întreprinderi.

4.5. Căile de economisire a energiei în funcţie de tipul de energie folosit

Cheltuielile enorme pentru construcţia şi exploatarea sistemelor moderne de condiţionare şi ventilare impun căutarea noilor căi de economisire a mijloacelor şi perfecţionare a a tuturor tipurilor de energie termică în clădiri. Pe timp de vară pînă la 80-85% a aerului rece ventilat şi evacuat din încăperi poate fi reîntors în sistem şi utilizat pentru răcirea aerului experior de intrare. La utilizarea recirculării aerului economia


293

frigului şi a căldurii se realizează prin reducerea ponderii aerului exterior prelucrat, în acelaşi timp cantitatea circulării aerului în sistem nu se modifică pentru a asigura mobilitatea necesară a aerului în încăpere. O anumită economie a căldurii şi frigului în sistemele de condiţionare poate fi realizată prin utilizarea sistemelor cu consumul variabil a aerului. Soluţiile tehnice a sistemelor cu consumul variabil a aerului presupun utilizarea unui complex de utilaj de ventilare de ultimă performanţă şi mijloace de gestiune, ce asigură algoritmul optim al consumului energetic şi costurile echivalate de funcţionare a sistemului. O economie superioară energiei termice în sistemele de ventilare şi condiţionare a aerului poate fi obţinută prin utilizarea deşeurilor de căldură de temperatură înaltă, uscătoare, centrale termice, sisteme de răcire a utilajului tehnologic.

Una din activităţile de economisire a resurselor energetice şi combustibil cu implicarea surselor de energie alternativă este elaborarea şi implementarea dispozitivelor de termopompare (un dispozitiv pentru trasferul căldurii de la sursa cu temperatură joasă la obiectul cu temperatură mai ridicată) în sistemele de aprovizionare cu factorii „încălzire-răcire” a întreprinderilor. O astfel de sporire a potenţialului de căldură este legată cu cheltuielile unui anumit tip de energie (mecanică, electrică, termică, flux de gaz sau abur etc).

Utilizarea resurselor energetice secundare. Întreprinderile din industria alimentară sunt consumatoare mari de resurse energetice şi combustibil. De aceea problema economisirii energiei termice şi electrice în industria alimentară este foarte acută. Resursele energetice secundare reprezintă un potenţial a unui anumit tip de energie (termică, chimică, mecanică, electrică), conţinută în deşeuri, produse intermediare sau finite. Resursele energetice secundare a întreprinderilor pot fi divizate în patru grupe:

I. căldura gazelor şi a lichidelor de ardere; II. căldura aburului de evacuare a centralelor electrice cu abur şi a

dispozitivelor cu abur; III. căldura deşeurilor inflamabile; IV. căldura, conţinută în produsele şi deşeurile de producţie. Cea mai mare importanţă au primele două grupe de surse energetice

secundare. Utilizarea căldurii a resurselor secundare energetice este gestionată pe următoarele trei direcţii:


294

▪ pentru procesele, ce decug în dispozitivele tehnologice de bază în interiorul halei de producţie sau a întreprinderii;

▪ pentru scopuri externe, legate de procesele ce decurg în dispozitivele tehnologice de bază, care au la bază resurse secundare energetice;

▪ pentru scopuri interne şi externe în raport cu procesul tehnologic din dispozitiv.

În producerea alcoolului în calitate de resurse termice secundare se utilizează căldura borhotei fierbinţi din coloana de fermentare, borhotului secundar, produselor secundare de producţie (alcool, drojdii, fracţia eteroaldehidică etc.), căldura condensatoarelor, a apei de reflux, a aburului secundar şi uscătoare de drojdii, apei de răcire din condensatoare şi frigidere, aerului cald a încăperilor de producţie, gazelor de evacuare, apei de epurare. Uzinele de distilare, dotate cu dispozitivele de evaporare a borhotei secundare, în calitate de resurse secundare energetice suplimentar folosesc aburul secundar, condensatul aparatelor de evaporare, apei barometrice din condensator. Resursele secundare energetice din producţia de bere includ: căldura aburului secundar, a cazanelor de fierbere, condensatoarelor, apei de răcire, gazelor de evacuare a uscătoarelor şi cazangeriei. În producţia de panificaţie, cofetărie şi amidon elementele resurselor secundare energetice sunt: căldura condensatelor, a aburului secundar din vacuum-dispozitive, a serpentinei colanelor, apei barometrice, aburul secundar a dispozitivelor de evaporare, gazelor de evacuare a cuptoarelor, uscătoarelor şi cazangeriilor. Resursele energetice secundare în producţia de ulei şi grăsimi sunt: căldura condensatelor şi a apei de răcire, produselor de producţie, căldura de ardere a deşeurilor, căldura gazelor de evacuare a uscătoarelor şi cazangeriilor. În producţia conservelor, resursele secundare energetice includ: căldura aburului secundar a dispozitivelor de evaporare şi vacuum-dispozitivelor, apei barometrice şi de răcire, condensatelor, semifabricatelor şi producţiei finite, căldura gazelor de evacuare a uscătoarelor şi cazangeriilor.

În domeniul implementării tehnologiilor cu consum redus a energiei există rezerve, pentru că pe lângă dispozitivele cu randamentul de 90% şi peste funcţionează un mare număr de dispozitive termice cu un randament mult mai scăzut, deseori nu mai mare de 30%. Eficienţa utilizării căldurii în majoritatea proceselor tehnologice din industria alimentară poate fi sporită


295

substanţial, în condiţii de investire mult mai mică în comparaţie cu necesarul pentru extragerea unei cantităţi identice de combustibil.

Experienţa naţională şi internaţională demonstrează, că costul energiei, economisite în urma reconstrucţiei, este de 3-5 ori mai ieftin decât a energiei, obţinute la construirea de noi dispozitive de productivitate analoagă. Este destul de rentabilă utilizarea căldurii produselor de ardere a gazelor naturale. Aceasta poate fi demontrat pe exemplul producţiei de panificaţie. După cantitatea de combustibil, ars în cuptoare, producţia de panificaţie ocupă un loc principal în industria alimentară. În mediu, pentru coacerea unei tone de pâine este necesar 50-65 kg de combustibil convenţional. Din această cantitate a combustibilului partea utilă constituie doar 30-32%. Împreună cu produsele arderii în atmosferă ajung de la 30% până la 60% din cantitatea totală de căldură. Тemperatura gazelor de evacuare din cuptoare cu ţăvi de încălzire – de la 500 până la 700°С, în condiţiile asigurării tensiunii termice a gazelor de cuptor la temperatura arderii de 350°С. Căldura gazelor de evacuare poate fi utilizată pentru încălzirea aerului înaintea transmiterii lui spre cuptor, ceea ce odată cu economia combustibilului ameliorează condiţiile arderii. Sporirea temperaturi aerului încălzit cu 1°С condiţionează scăderea simetrică a temperaturii gazelor fumigene. La temperatura înaltă a gazelor de cuptor (peste 350°С) este recomandată utilizarea lor succesivă (graduală): iniţial gazele încălzesc apa (până la 80°С), apoi se răcesc până la 350°С, iar ulterior se direcţionează spre un încălzitor de aer, unde temperatura lor scade până la 200°С. În continuare gazele de evacuare pot fi utilizate în schimbătorul de căldură de contact pentru încălzirea apei. O astfel de răcire profundă a gazelor de cuptor permite mărirea bruscă a coeficientului de utilizare a căldurii combustibilului.

Una din problemele mari a industriei alimentare o constituie uscarea produselor. Pentru uscarea producţiei agricole se consumă anual o cantitate substanţală de gaze naturale. În dependenţă de condiţiile climaterice uscări se supun de la 20% până la 50% de boboase, culturi uleioase, ceai, tutun. Sporirea eficienţei de utilizare şi ameliorarea calităţii arderii gazelor poate fi realizată prin îmbinarea lucrului dispozitivelor de uscare cu lucrul cuptoarelor. În acest caz cuptoarele pot să nu includă suprafeţe de încălzire scumpe, iar în uscătoare nu se va consuma gazul natural. Realizarea procesului de uscare la temperaturi relativ scăzute necesită o puternică diluare cu aer a produselor de ardere. Astfel, agentul de uscare cu


296

temperatura de 250-320°С se obţine prin diluarea produselor de ardere a gazelor naturale cu aer în proporţia de 1: 5 sau 1:7. În rezultat pierderea căldurii cu gazele de evacuare cresc brusc şi ating frecvent nivelul de 40-50%.

Pentru sporirea calităţii arderii gazului natural şi micşorarea temperaturii gazelor de evacuare poate fi îmbinat lucrul dispozitivelor de uscare cu lucrul cazanelor cu abur, instalate în cazangeria din apropiere.

Utilizarea resurselor energetice secundare pentru încălzirea gospodăriilor de sere a întreprinderilor din industria alimentară este una din direcţiile de perspectivă. Necesitatea cercetărilor în acest domeniu este determinată de cheltuielile capitale pentru sisteme de încălzire şi ventilare, ce constituie 30-50% din costul de deviz a gospodăriei. Lipsa elaborărilor şi actelor normative, ce ar lua în considerare particularităţile proiectării serelor pe teritoriul întreprinderii, duce la creşterea costurilor construcţiilor şi sporirea cheltuielilor de exploatare pentru încălzire. Pentru serele situate pe teritoriul întreprinderilor industriale pot fi utilizate gazele de evacuare a utilajului tehnologic (cuptoarelor pentru încălzire, uscătoarelor etc.) şi cazane, cu temperatură înaltă, precum şi apa fierbinte sau aburul utiliajului tehnologic. Apa caldă cu temperatură înaltă este utilizată în sistemele tradiţionale de încălzire pe apă a serelor, iar apa cu temperatură joasă – în aparatajul de contact pentru încălzirea şi umezirea aerului, transmis în seră.

Un mare interes prezintă utilizarea bioxidului de hidrogen, conţinut în produsele de ardere pentru nutriţia culturilor de seră. O sursă eficientă a bioxidului de hidrogen în sere în condiţiile unei cazangerii de gaze sunt produsele arderii a gazului natural, în care conţinutul de СO2 constituie de obicei 4-8% în dependenţă de regimul de funcţionare a cazanului. Prin urmare, utilizarea produselor de ardere a gazelor naturale în seră permite soluţionarea simultană a două probleme – sporirea productivităţii şi sporirea nivelului de economisire a termo-agregatelor.

Abordarea complexă faţă de utilizarea produselor arderii a gazelor naturale în seră permite sporirea volumelor de producţie-marfă, asigurarea economisirii gazului natural şi protecţia bazinului aerian prin reducerea emisiilor.

5. Concluzii În condiţiile situaţiei economice formate, problema consumului

econom energetic pentru Moldova ca urmare a unui nivel scăzut de


297

autoasigurare cu resurse energetice, creşterea bruscă a preţurilor de import a acestora şi ponderii substanţiale a ramurilor industriale cu consum sporit energetic în economia naţională are o importanţă foarte mare şi necesită soluţii radicale.

Tendinţele principale a dezvoltării economiei mondiale demonstrează creşterea volumului producţiei şi diminuarea permanentă a consumului energetic, atât prin implementarea largă a activităţilor de natură organizaţional-economică cu cheltuieli mici în vederea reducerii cheltuielilor resurselor energetice şi combustibil preponderent în domeniul consumului.

Prin utilizarea abordării sistemice şi evaluării de expertiză sunt stabilite funcţiile importante ale managementului energetic în cadrul întreprinderilor, ce includ: monitorizarea, evidenţa şi stimularea utilizării raţionale a resurselor energetice şi de combustibil. Este determinat conţinutul acestor funcţii, căile de realizare în conformitate cu actele normative a organelor de stat.

Astfel, direcţiile principale de economisire a resurselor energetice în industria alimentară sunt următoarele: perfecţionarea proceselor tehnologice, perfecţionarea utilajului, reducerea pierderilor directe a resurselor energetice şi de combustibil, modificările structurale în tehnologiile de producţie, modificările structurale în producţia executată, ameliorarea calităţii combustibilului şi energiei, activităţile organizaţional-tehnice, realizarea cărora este condiţionată nu doar de necesitatea economisirii resurselor energetice, dar şi importanţa evidenţei întrebărilor din domeniul protecţiei mediului odată cu soluţionarea problemelor energetice.

Bibliografie 1. Березовский Н.И. Технология энергосбережения. Мinsk, Ed.

BIP-S Plus, 2007, 152 p. 2. Вагин Г.Я. Экономия энергии в промышленности. Universitea

Tehnica de Stat din Nizhniy Novgorod. 1998, 220 p. 3. Гордеев А.В., Масленникова О.А. Экономика предприятия

пищевой промышленности, Agroconsult, 2003, 230c. 4. Слесаренко И.Б. Исследование ресурсо - и энергосберегающих

технологий в пищевой промышленности – Cercetare fundamentală, nr.5, 2008, p. 46-47


298

5. Damien C.A. Muller, François M.A. Marechal [şi altii….] An energy management method for the food industry. Applied Thermal Engineering, vol. 27, 2007, pag. 2677–2686 www. ecleer. com/c/ document _library/get_ file?folderId=21514 &title=An+energy +management+ method + for+ the +food+industry

6. Food processing industry, Output of a seminar on energy conservation in food processing industry, Handy manual, 1995 www.unido.org/fileadmin/import/userfiles/puffk/food.pdf

7. Efficiency in Energy Management is key to pressures in Food Industry www.envantage.co.uk/efficiency-in-energy-management-is-key-to-pressures-in-food-industry.html

8. How a Well-Planned Strategy Can Help the Food Industry More Effectively Manage Its Energy-Related Costs www.bara.org.uk/pdf/2009/Rockwell_Food_Energy_Cost_Management.pdf

9. Aspecte teoretico-practice ale asigurării securităţii energetice prin intermediul utilizării inovaţiilor în sectorul energetic. În: Simposion ştiinţific internaţional. Gribincea A., Percinschi N., Cernei M. Sectorul serviciilor în sec. XXI: realizări, problema, perspective, 26-27 martie 2010, Chişinău: USM, 2010. p. 221-226

10. Gribincea A. Bîrcă N. Dezvoltarea sectorului energetic prin provocările mondiale. Anuar ştiinţific. Chişinău: IRIM, 2012, p.123-134

11. Gribincea A., Epuraş O. Oportunităţi de utilizare a surselor energetice alternative în Euroregiunea Siret-Prut-Nistru. În: Rolul euroregiunilor în dezvoltarea durabilă în contextul crizei mondiale. Eexemplu Euroregiunea Siret-Prut-Nistru, vol. VII, conferinta internaţională. 29 octombrie 2010, Iaşi: Inst. Gh.Zane, Tehnopres, 2010, p. 241-249

12. Gribincea C. Eficienţa energetică în sectorul turistic rural. Turismul rural românesc în contextul dezvoltării durabile. Actualitate şi perspective. Vol. XXXI./ Coord. I.Talabă. Iaşi: Tehnopress. 2013, p.55-64

13. Gribincea C., Gribincea A. Optimizarea costurilor şi consumului în managementul energetic al industriei alimentare şi a băuturilor. În: Revista Economica, nr.1(87), 2014, p. 7-14, (B), ISSN 1810-9136

299

3.5. AIR POLLUTION: A TOPICAL ISSUE FOR EUROREGIONS

POLUAREA ATMOSFERICĂ: O PROBLEMĂ DE ACTUALITATE

PENTRU EUROREGIUNI

Gabriela Cornelia PICIU1

Abstract The present paper deals with a sensitive and controversial at the same time:

crossborder pollution, that with the sovereign right of States to exploit their world natural resources, their duty is to ensure that the business activities within their jurisdiction or control their cause damage to the environment of other states or in areas which do not fall under any national jurisdiction.

Romania is the sixth industrial polluter in the EU, according to a recent report published by the European Environment Agency (EEA). The energy sector is a major contributor to environmental degradation and crossborder pollution in Romania due to burning fossil fuels in power plants. In 2012, about 90 % of Romania's emissions were generated by the energy sector, including extraction, transport, conversion and fuel combustion. This sector releases significant amounts of atmospheric emissions.

How Romania will make the transition to the renewable thermal energy by using an energy mix that will require energy producers a high degree of flexibility to be offset fluctuating nature of renewable resources, “Siret-Prut-Nistru” Euroregion pollution will be reduced.

Key words: crossborder air pollution, power plants, renewable energy

1. Introducere Problemele de mediu sunt considerate ca fiind principalele provocări

comune ale zonelor de graniţă în problema degradării mediului “în special pentru graniţele estice ale UE”.

Rezolvarea în comun a unor probleme, în domenii precum mediul, subliniază importanţa aspectelor legate de poluarea atmosferică în zonele de graniţă, unde restructurarea economică şi neglijarea protecţiei naturii au afectat starea mediului. Având în vedre că problemele de mediu afectează întreaga regiune de graniţă, indiferent de graniţele naţionale, problemele stringente de mediu pot fi rezolvate doar prin măsuri sincronizate în concordanţă cu abordările comune. Problemele prioritare pot fi rezolvate la

1 Cercet. şt. pr. III dr., Centrul de Cercetări Financiare şi Monetare „Victor Slăvescu”, Academia Română, Bucureşti, [email protected]

Gabriela Cornelia PICIU

300

nivel local unde comunităţile pot planifica în comun şi pot utiliza resursele într-un mod eficient.

România dispune de resurse importante de energie, inclusiv de gaze naturale, petrol şi cărbune, şi are o lungă tradiţie minieră de cărbune, de peste 150 de ani. Aproximativ 70% din cererea de energie primară a ţării poate fi acoperită de către resursele energetice indigene. Rezervele de petrol actuale sunt estimate la 70 milioane de tone, cu o producţie anuală de aproximativ 5 milioane de tone. Rezervele de gaze naturale sunt estimate la 180 de miliarde de metri cubi, cu o producţie anuală de aproximativ 12 miliarde de metri cubi. Odată cu declinul de petrol şi rezerve de gaze naturale, importanţa cărbunelui indigen şi a lignitului este de aşteptat să crească.

Resursele cunoscute de cărbune din România sunt estimate la 650 de milioane de tone, din care 252.5 milioane de tone sunt exploatabile comercial în perimetrul închiriate în prezent. Rezervele de lignit sunt estimate la 1,490 milioane de tone., 95% din depozitele de lignit sunt situate în bazinul minier Oltenia şi mai mult de 80% dintre acestea pot fi exploatate în minele de suprafaţă. Depozitele de lignit rămase au un potenţial economic scăzut, explicând de ce extragerea în cele mai multe alte domenii, s-a oprit.

Întreaga producţie de huilă şi lignit din România este folosită pentru căldură şi pentru generarea de energie electrică. Capacitatea totală instalată de generare este de 15.300 MW, centrale electrice pe bază de cărbune au o pondere de 38,5% sau de 5918 MW, alte centrale electrice pe bază de combustibili fosili 4514 MW (29,5%), centrale hidroelectrice 3627 MW (23,5%) şi centrala nucleară de la Cernavodă 1.310 MW (8,5%).

Principalii consumatori de huilă sunt centralele termice de la Paroşeni (3 x 50 MW) şi Mintia (6 x 210 MW). Cărbunele are avantajul de a asigura o aprovizionare pe termen lung pentru aceste centrale. Cu toate acestea, miniere de cărbune din România se confruntă cu condiţii geologice complexe, ceea ce face dificil de minerit. Unele mine vor fi obligate să oprească activităţile lor din cauza enorme costurile de achizitie a terenurilor şi costurile de funcţionare foarte ridicate. De asemenea, unele companii miniere au nevoie urgentă de a moderniza echipamentele lor pentru a îmbunătăţi performanţa şi productivitatea.

Carbunele a revenit în centrul atenţiei nu numai în România, ci şi la nivel global. Agenţia Internaţională pentru Energie a estimat că, până în anul 2018, cererea de cărbune va creşte în întreaga lume. România dispune

Air pollution: a topical issue for euroregions

301

de cărbune, în special huilă şi lignit, pentru aproape 120 de ani. Cererea anuală de cărbune va inregistra un ritm mediu de creştere de 2,3% pe an până în 2018, mai puţin faţă de avansul de 2,6% preconizat, dar şi faţă de o creştere reală de 3,4% pe an înregistrată intre 2007 şi 2012.

Cererea mondială de cărbune este în creştere, alimentată nu doar de China, ci şi de India, Germania şi Japonia şi se prevede că va creşte cu 53% până în anul 2030. Producţia mondială a fost în 2010 de 6,5 miliarde de tone (peste 8%), iar preţul tot cerşte. Cărbunele rămâne de necontestat pe primul loc printre resursele energetice: 39% din energia lumii, este produsă prin arderea acestuia, inaintea gazului şi uraniului.

Un raport al genţiei guvernamentale americane (Energy Information Administration – EIA) arată că în China s-a înregistrat o creştere cu peste 9% a consmului de cărbuni în anul 2011. Începând cu anul 2000, China este responsabilă de peste 80% din consumul de cărbuni la nivel global. Explicaţia stă în costul scăzut al acestei surse energetice şi in resursele bogate pe care ţara le are.

În pofida unui ritm de creştere uşor mai lent, cărbunele va ocupa o parte mai mare în creşterea cererii mondiale de energie primară decât petrolul şi gazele naturale, continuând o tendinţă care se înregistrează de peste un deceniu. Astfel, cărbunele va rămâne o sursă importantă de energie pentru o perioadă lungă de timp.

În Europa, cererea de cărbune a crescut în 2013 comparativ cu anul 2012. Cele 28 de state membre UE importă o cantitate de cărbune similară cu China, iar cererea europeană este vitală pentru companiile miniere din Rusia şi SUA.

Producţia de energie din carbune creşte cu un ritm anual de 5% în Germania, care s-a angajat să renunţe treptat la energia nucleară. Totodată, în Germania atractivitatea termocentralelor pe gaze se reduce şi mai mult din cauza cererii scăzute pentru energie pe fondul creşterii economice slabe. Din aceste cauze, multe centrale pe gaze naturale riscă să fie închise. Astfel, cărbunele rămâne încă o dată pilonul energetic principal. De asemenea, în Germania, emisiile de carbon au crescut în 2013, producţia pe lignit ajungând la un record de162 TWh, din cauza concentrării autorităţilor pe energia verde şi eliminarea energiei nucleare.


302

2. Dimensiunile prejudiciilor cauzate de producerea energiei pe bază de cărbune în România

În medie, o centrală pe cărbune de 500 de MW produce aproximativ 3 milioane de tone de CO2 anual. Emisiile fiecărei centrale depind de mărimea şi eficienţa acesteia. Cărbunele este cea mai mare sursă de poluare cu CO2, gazul care stă la baza schimbărilor climatice.

Exploatarea minieră a cărbunelui distruge ecosisteme, emană cantităţi mari de minerale toxice şi gaze periculoase în aer şi apă (inclusiv metanul, un puternic gaz de seră) şi expune minerii şi locuitorii din vecinătatea minelor la praf de cărbune şi alte toxine. Mii de oameni mor anual în galeriile minelor răspândite în lume.

În afară de CO2, arderea cărbunelui eliberează în aer milioane de tone de dioxid de sulf şi oxizi de azot, care duc la formarea smogului şi a ploilor acide.

Arderea cărbunelui produce şi poluarea cu pulberi în suspensie, care duce la poluarea aerului şi provoacă, printre alte efecte asupra sănătăţii şi afecţiuni respiratorii.

Un alt produs secundar al arderii cărbunelui este mercurul, care se infiltrează în lanţul trofic şi atacă sistemul nervos uman.

Arderea cărbunelui creează milioane de tone de deşeuri, care conţin niveluri toxice de metale grele şi minerale. Acestea ajung, de obicei, în depozite de deşeuri sau îndiguiri şi reprezintă un pericol pentru sănătatea oamenilor şi a mediului.

Oxizii de azot sunt şi gaze de seră care reacţionează cu compuşii organici care formează smogul. Acesta afectează dezvoltarea plantelor, făcându-le sensibile la boli şi la fenomenele meteo extreme. Aceste gaze afectează sănătatea umană, crescând riscul apariţiei astmului, bolilor de plămâni şi a morţii premature.

Ploaia acidă apare atunci când dioxidul de sulf şi oxizii de azot interacţionează cu apa, oxigenul şi cu alte chimicale din aer, formând acidul sulfuric şi acidul nitric. Această toxină poate cădea din cer sub forma ploii acide, pe suprafeţe foarte întinse, omorând peşti şi plante. Pădurile sunt, de asemenea, afectate direct acolo unde ploile acide spală solul, eliminând substanţele nutritive necesare arborilor. În ultimii ani, frecvenţa ploilor acide a fost redusă în SUA şi Europa, însă estimările arată că ploile acide încă afectează 30% din suprafaţa Chinei.


303

Potrivit AEM, în 2009, emisiile poluante provenite din instalaţiile industriale ale României au generat în total costuri medicale, împreună cu celelalte costuri externe, de 4,7 - 10,3 miliarde de euro. Sectorul energetic a fost răspunzător de 80% din aceste daune, numai complexele energetice Rovinari, Turceni şi Craiova provocând daune în valoare de 1,7 - 3,9 miliarde de euro. România ocupă locul 2 în topul poluării generate de termocentralele pe cărbune şi împreună cu Germania şi Polonia „deţine” aproape jumătate din poluarea atmosferică din Europa.

Din cauza poluării atmosferice, producţia de electricitate pe bază de cărbune presupune costuri ridicate atât pentru comunităţile locale - costuri de sănătate - cât şi pentru mediul înconjurător şi pentru economia naţională. Aceste costuri nu sunt incluse în factura de energie electrică pe care o plătim în calitate de consumatori, nici nu sunt achitate de către producătorii de energie, ci se regăsesc în bugetul fiecărei familii.

Minele de lignit din România oferă câteva avantaje competitive prin utilizarea de tehnologii moderne şi de forţă de muncă calificată. Rezerve sunt concentrate într-o zonă relativ mică de aproximativ 250 de kilometri pătraţi în care lignitul este în prezent exploatate în 19 gropi de suprafaţă. Aceste rezerve asigura o aprovizionare sigură pe termen lung pentru centrale electrice. În scopul de a evita impactul asupra terenurilor agricole vecine, suprasolicita este plasat înapoi în golurile excavate, care ajută, de asemenea, la reducerea costurilor. Principalii consumatori sunt centralele electrice din apropiere, inclusiv Turceni (2640 MW), Rovinari (1.720 MW) şi Mintia-Deva (1.260 MW).

România a stabilit un cadru de politică energetică, care este în conformitate cu legislaţia UE, reglementarea producţiei de gaze naturale, cărbune, lignit, petrol şi energia nucleară, precum şi modernizarea centralei. Mai mult decât atât, autorităţile de reglementare au fost create pentru a energia electrică (ANRE) şi gaze (ANRGN) au fuzionat în 2007.

Legile recent transpuse UE privind protecţia mediului obliga industria cărbunelui să îndeplinească mai multe standarde europene, care să impună investiţii mari. Directiva 2001/80/CE privind instalaţiile mari de ardere a fost adoptat şi este implementat, 174 instalaţii mari de ardere au fost identificate, dintre care 78 trebuie să respecte cerinţe mai stricte de mediu până în 2017. Tehnologiile actuale de ardere de cărbune vor fi înlocuite cu tehnologii curate pentru cărbune pentru a reduce SO 2 şi NO emisiile X, împreună cu emisiile de particule provenind de la centralele


304

termice pe bază de cărbune. Pentru a menţine rolul important al combustibililor fosili în generarea de energie, România intenţionează să implementeze captarea şi stocarea de CO 2 la toate centralele electrice noi.

Ca urmare a Deciziei 2010/787/UE a Consiliului privind ajutorul de stat, trei mari unităţi de extracţie a cărbunelui din Valea Jiului (Petrila, Uricani şi Paroşeni) trebuie să fie închise până în 2018. Pierderile de locuri de muncă ar putea totaliza 5.500 de angajaţi. Un numar suplimentar de 4.000 de reduceri de locuri de muncă vor trebui să se facă în industria minieră de lignit.

Cărbunele este încă, de departe, cea mai mare sursă de emisii de sulf provocate de generarea energiei. Emisiile provenite de la centralele electrice pe bază de cărbune în Uniunea Europeană contribuie la peste 18.000 de decese premature pe an şi costă 42.8 miliarde de euro pe an. (Alianţa Sănătate şi Mediu (HEAL))..

3. Necesarul de putere nouă în Sistemul Electroenergetic Naţional (SEN)

Necesarul de putere nouă a fi instalată în Sistemul Electroenergetic Naţional (SEN) în fiecare etapă de dezvoltare este determinat de:

▪ retragerea din exploatare a acelor unităţi existente care au atins durata normată de funcţionare;

▪ oprirea unor grupuri pentru retehnologizare; ▪ creşterea consumului de energie şi putere electrică. Evoluţia totalului capacităţilor instalate în prezent va fi în continuă

scădere datorită ieşirii din funcţiune a unor termocentrale vechi şi neeconomice, la îndeplinirea duratei normate de exploatare a lor.

La nivelul anului 2011 exista un excedent de capacitate netă disponibilă de circa 2.250 MW. Energia acestor capacităţi nu este competitivă pe piaţa de energie electrică, fiind grupuri vechi, cu performanţe reduse şi depăşite tehnic şi economic.

Aproximativ 80% din grupurile termoelectrice existente în prezent au fost instalate în perioada 1970-1980 (Tabel 1), aflându-se azi la limita duratei normate de exploatare, cu randamente de circa 30%. Aceste randamente reprezintă 65-70% din randamentele grupurilor moderne aflate în funcţiune în prezent în majoritatea ţărilor dezvoltate.


305

Tabel 1. Principalele termocentrale din Romania Centrala Puterea

inst. (MW) Puteri unitare (MW la punerea in functiune)

Perioada punerii in functiune

Turceni 2310 7x330 1978/1987 Rovinari 1720 2x200+4x330 1972/1979 Deva-Mintia 1260 6x210 1969/1980 Isalniţa 1035 3x50+1x55 +

2x100+2x315 1965/1976

Brăila 960 3x210+1x330 1973/1979 Brazi 910 6X50+2X105+2X200 1961/1986 Ludus Iernut 800 4x100+2x200 1963/1967 Borzeşti 655 3x25+2x50+1x60+1x210 1955/1969 Bucureşti Sud 550 2x50+2x100+2x125 1965/1975 Galaţi 535 2x60+1x100+3x105 1969/1980 Craiova II 300 2x150

În ultimii ani multe grupuri energetice au fost inchise şi valorificate ca deşeuri de fier vechi. Au fost efectuate însă modernizări la principalele centrale din Sistemul Energetic, în special grupurile energetice de la Turceni, Rovinari şi Isalniţa.

Un program de retragere din funcţiune a grupurilor care până în anul 2020 (Tabel 2) au atins sau vor atinge durata normată de exploatare, prezintă următoarele valori.

Tabelul 2: Puterea grupurilor care vor fi retrase din funcţiune între 2012 şi 2025, în MW

Retrageri din funcţiune 2012-2015 2016-2020 2021-2025 Putere instalată 3890 2620 2545 Puterea disponibilă netă 2524 2328 2201

Diferenţa dintre puterea instalată şi puterea disponibilă netă se datorează:

▪ grupurilor în conservare; ▪ grupurilor retrase din exploatare pentru retehnologizare; ▪ reducerilor permanente de putere a unor grupuri; ▪ consumului propriu al centralelor. În funcţie de starea tehnică şi performanţele unor grupuri din

centralele termoelectrice, analizele tehnico-economice au justificat retehnologizarea unor grupuri de 330 MW pe lignit (grupurile 4 şi 5 de la centrala Turceni). De asemenea, este în curs retehnologizarea grupului 6 de la centrala Turceni, şi este planificată retehnologizarea grupului 6 de la centrala Rovinari).


306

Puterea netă disponibilă în SEN trebuie să acopere puterea maximă cerută la vârful de sarcină respectiv consumul intern plus soldul export – import, precum şi necesarul de putere de rezervă.

Puterea de rezervă în sistem este necesară pentru acoperirea următoarelor cerinţe:

▪ reparaţii planificate şi neplanificate (după avarii); ▪ rezerva pentru serviciile de sistem; ▪ rezerva pentru reduceri temporare de putere. Pentru a se realiza acoperirea în siguranţa a cererii de putere şi

energie electrică până în 2020-2025, în sistem trebuie să existe următoarele valori de putere netă (Tabel 3).

Tabel 3: Puteri nete necesare în sistem, în MW 2010

(realizat)

2011 (date provizorii)

2015 2020 2025

Necesar putere 14235 14608 15220 17100 18820 În anii 2010 şi 2011 a existat un excedent de putere instalată în

sistem, datorită amânării retragerii unor grupuri care au îndeplinit durata de exploatare normată, respectiv 2.500 MW în 2010 şi 2.250 MW în 2011 (grupul de 860 MW de la Petrom Brazi nu a fost disponibil).

Dacă se aplică strict retragerea din funcţiune a capacităţilor care îndeplinesc durata normată de exploatare, în perioadele până în anul 2025, evoluţia puterilor existente în prezent va fi următoarea (Tabel 4).

Tabel 4: Evoluţia puterilor existente, în MW Existent în anul 2010 2010

2011

2015 2020 2025

Putere instalată 20189 21717 16629 14009 11464 Putere disponibilă netă 16584 16733 14369 12041 9840

Pentru a acoperi necesarul de putere în creştere, în condiţiile retragerilor din funcţiune a unor capacităţi existente, este necesară instalarea următoarelor capacităţi noi de producţie, care să acopere deficitul de putere în creştere (Tabel 5):

Tabel 5: Deficit şi necesar de putere, în MW 2015 2020 2025 Deficit de putere netă disponibilă

-853 -5012 -8958

Necesar de putere nou instalată 910 5340 9530


307

Rezultă că până în anul 2015 aplicarea programului de casări şi intrarea în funcţiune a grupului Petrom la Brazi de 860 MW va asigura necesarul de putere şi energie electrică în condiţii de siguranţă. Până în anul 2020 este necesar a se instala circa 4.400 MW în diverse tipuri de centrale electrice noi, valoare ce cuprinde şi reabilitarea celor două grupuri de 330 MW de la Turceni şi Rovinari.

4. Alternative pentru reducerea şi restructurarea termocentralelor în România

Ca urmare a creşterii în timp a consumului de energie şi putere electrică şi a opririi unor grupuri existente la îndeplinirea duratei normate de viaţă, în balanţele de putere pentru Sistemul Electroenergetic Naţional (SEN) apare un deficit de putere cu valori din ce în ce mai mari în timp.

Pentru acoperirea deficitului de putere este necesar să se instaleze grupuri noi performante, cu specific de bază sau de vârf în funcţie de necesităţile curbei de sarcină şi cu tehnologii bazate pe tipurile de resurse de energie disponibile din ţară.

De asemenea, pentru acoperirea deficitului de putere se poate avea în vedere şi reabilitarea unor grupuri mari pe lignit în competiţie cu instalarea de grupuri noi. Pentru diferitele tipuri de grupuri şi tehnologii noi posibil de instalat în SEN în perioadele 2011-2020 şi 2021-2035 s-a realizat o analiză pentru determinarea costului unitar actualizat al energiei electrice pe durata de viaţă. S-au analizat următoarele tehnologii şi grupuri posibil de instalat în SENV în etapele următoare de dezvoltare (Tabel 6).

Tabel 6: Ordonarea după costul unitar actualizat al energiei electrice produse de diferite tipuri de tehnologii cu durata de utilizare redusă sau cu funcţionare la vârf;

factor de încărcare 15-24% Anul 2020 2030

Cost unitar al tonei de CO2 20 euro/CO2 40 euro/CO2 Grup de 1,5 MW eolian 112,8 102,1 Centrala hidro, vârf şi semivârf 100,7 100,7 Grup 200 MW turbină de gaze cu circuit deschis 139,9 145,20 Centrală electrică fotovoltaică 335,5 210,6

Pe viitor, pentru a acoperi necesarul de putere în creştere este necesar să se utilizeze un mix de resurse în sistemul energetic românesc. Pentru România cea mai favorabilă alternativă rămâne energia regenerabilă, avănd în vedere că ţinta prevăzută pentru anul 2020 de Directiva 2009/28/CE este de 24% ca pondere a energiei din surse regenerabile în


308

consumul final brut de energie, aceasta reprezentând o creştere de 6,2% faţă de anul de referinţă 2005 (valoarea de referinţă pentru 2005 este de 17,8%). Traiectoria orientativă pentru atingerea obiectivului este următoarea (Tabelul 7):

Tabel 7: Ponderea energiei din SRE în consumul final brut (%) Anul Ponderea energiei din SRE în consumul final brut (%)

2005 17,8 2011-2012 19,04 2013-2014 19,66 2015-2016 20,59 2017-2018 21,83 2020 24

Sursa: Documentul previzional al României elaborat în conformitate cu art. 4 al Directivei 28/2009 transmis COM în decembrie 2009

Având în vedere prognoza evoluţiei consumului naţional de energie şi considerând traiectoria pentru România ca fiind cea stabilită prin Directiva 2009/28/CE, consumul final brut de energie din surse regenerabile de energie (SRE) are valorile din Tabelul 8.

Tabel 8: Consumul final brut de energie din surse regenerabile de energie (SRE) Indicator 2010 2015 2020

Consum final brut de energie (în mii Tep)

25.246 27.966 31.212

Ponderea SRE (în % ) 19,04 20,59 24 Consum de energie din SRE(în mii Tep)

4.807 5.758 7.491


Pe de altă parte, potenţialul energetic al surselor regenerabile de energie din România este reprezentat în Tabelul 9.

Tabel 9: Potenţialul energetic al surselor regenerabile de energie din România Sursă de energie Potenţialul Echivalent

economie Aplicaţie

1. Energie solară: - termică 60x106 GJ 1.433,0 Energie termică - fotovoltaică 1.200 GWh 103,2 Energie electrică 2. Energie eoliană 23.000 GWh 1.978,0 Energie electrică

3. Energie hidro 40.000 GWh 516,0 Energie electrică

din care: sub 10MW

6.000 GWh


309

4. Biomasa 318x106 GJ 7597,0 Energie termică Energie electrică

5.Energie geotermală

318x106 GJ 167,0 Energie termică


Comparând datele din tabelele de mai sus rezultă că, pentru a-şi îndeplini obiectivul stabilit corespunzător anului 2020, România va trebui să valorifice doar 63,5% din potenţialul total al surselor regenerabile de energie de care dispune.

5. Profitabilitatea producţiei de energie electrică verde După trei ani în care s-au investit mai bine de 3 mld. euro pentru a

obţine aproape 2.000 de MW din parcurile eoliene, România a ajuns să polueze mai mult decât inainte de instalarea celor 800de eoliene.

În lipsa unor investiţii în unităţi mici şi rapide, echilibrarea sistemului se face cu ajutorul termocentralelor pe cărbuni, dar şi a hidrocentralelor. Acest lucru înseamnă costuri mai mari şi emisii mai multe de CO2 pentru termocentrale. Mai mult, energia verde a dus la scăderea preţurilor pe bursa de electricitate, astfel termocentralele confruntându-se cu costuri în crestere.

Astfel, cantitatea de energie produsă de către Complexul Energetic Oltenia a scăzut puternic în 2013, de la o cota de piaţă de 30% până în jur de 20%, însă emisiile de dioxid de carbon au crescut în raport cu electricitatea realizata, din cauza pornirilor şi opririlor dese ale grupurilor energetice, cauzata de către producţia intermitentă a eolienelor.

Un studiu realizat la termocentrala Isalnita a relevat faptul că se emiteau in atmosfera 330 grame de CO2 la un kWh produs atunci când grupurile funcţionau la capacitatea maximă, dar se ajungea la 400 de grame pe un kWh produs atunci când funcţionau descărcat.

Se ajunge astfel la un total de 600.000 de tone de dioxid de carbon suplimentar pe fiecare grup pe an, ceea ce se traduce într-un cost suplimentar de 3 milioane de euro pe grup, deoarece pentru fiecare tona de dioxid de carbon emis în atmosferă compania trebuie să cumpere un certificat de emisie. În acest moment, preţul unui astfel de certificat este de 5 euro, însă se estimează că preţul se va dubla, deoarece Comisia Europeană vrea sa retraga 900 de milioane de certificate de pe piaţă. Astfel, curent


310

electric este mai ieftin la Complexul Energetic Oltenia decât la Hidroelectrica, dar costurile sunt influentate de o serie de factori externi.

Deoarece nu există unităţi cu pornire rapidă capabile să echilibreze sistemul în faţa caracterului variabil al producţiei de energie verde, termocentralele functionează când la cote maxime, când sunt oprite, în funcţie de cum bate vântul, iar acest lucru înseamnă costuri mai mari, dar şi o cantitate de emisii de CO2 mai mare. Nici noua centrală construită de Petrom la Brazi nu poate face acest lucru destul de rapid. În prezent, în ciuda tuturor investitiilor în energia verde, România a ajuns să polueze mai mult. Sunt costuri înregistrate pe nedrept de termocentrale, contribuţia acestora sau a hidrocentralelor la producţia de energie electrică modificându-se vizibil în funcţie de ponderea pe care o are energia eoliană luată cu prioritate în sistemul energetic naţional.

În România, potrivit legii, tot ceea ce se produce în sectorul energiilor regenerabile este preluat cu prioritate în sistem. Astfel, se ajunge uneori ca alte surse de producţie, precum termoncentralele sau hidrocentralele să fie oprite pentru a face loc producţiei de energie „verde”. În total, există aproape 5.000 de MW instalaţi în sectorul „verde” de producţie de energie, din care doua treimi reprezinta parcuri eoliene.

Potrivit Institutului Naţional de Statistică (INS), producţia realizată în centralele eoliene s-a dublat în 2013, ajungând la 4,2 TWh, producătorii de energie regenerabilă find si principalii exportatori de energie ai ţării. Începând din anul 2013, Romania a devenit un exportator net şi constant de energie, cu livrări zilnice intre 500 si 1.000 de MW putere orară. Explicaţia acestei competitivităţi la export poate fi explicată prin faptul că aceştia sunt subventionaţi în producţie de toţi consumatorii de curent din România.

6. Concluzii Construcţia de noi termocentrale nu este nici necesară şi nici

benefică. Utilizarea unui mix energetic va impune producătorilor de energie un grad ridicat de flexibilitate, pentru a putea fi compensat caracterul fluctuant al resurselor regenerabile. Termocentralele pe cărbune nu sunt în măsură să ofere acest avantaj, producând o cantitate inflexibilă de energie.

În plus, exploatarea termocentralelor timp de mai multe decenii va reprezenta o piedică serioasă în calea pătrunderii pe scară largă a surselor regenerabile şi a utilizării mai eficiente a energiei. În acest sens, Reţeaua Europeană a Operatorilor de Sisteme de Transport al Energiei Electrice


311

urmează să prezinte, în viitorul apropiat, un plan de dezvoltare pe zece ani, despre care se preconizează că va fi „motivat direct sau indirect de preocupările privind integrarea energiilor regenerabile”.

Costurile surprinzător de ridicate pentru sănătatea umană ar trebui să declanşeze o regândire majoră cu privire la politica energetică a U.E.

Rezolvarea problemei poluării aerului de la centralele termoelectrice va genera economii semnificative la bugetele de sănătate, mai ales dacă luăm în considerare faptul că o instalaţie a unei termocentrale de putere medie funcţionează cel puţin 40 ani.

O parte din sprijinul pus la dispozitie de către statul român pentru investitorii în energia verde ar putea să fie redirectionată către investiţii în reţele de transport şi în unităţi flexibile, capabile să echilibreze rapid sistemul. Reducerea schemei de sprijin se poate face odată cu introducerea unei taxe pentru a dezvolta această rezervă de capacitate. Impactul în factura de curent electric ar fi acelaşi, dar ar beneficia şi sistemul enrgetic şi mediul înconjurător.

Bibliografie 1. Ang, B.W. (2004): Decomposition analysis for policymaking in

energy: which is the preferred method?, Energy Policy, vol. 32 (9), p. 113-1139

2. Ang, B.W., Zhang, F.Q., Choi, K.-H. (1998): Factorizing changes in energy and environmental indicators through decomposition, Energy, vol. 23 (6), p. 1819-1835

3. Kesicki, F. (2012): Decomposing long-run carbon abatement cost curves – robustness and uncertainty, University College London

4. Michelsen, Ottar(2006), “Eco-efficiency in extended supply chains-Methodological Development with Regulatory and Organizational Implications”, thesis for the degree of doctor ingenior, Norwegian University of Science and Technology Faculty of Social Sciences and Technology Management Department of Industrial Economics and Technology Management, Trondheim, 2006

5. Nicholson Walter, Westhoff, Frank (2007), “General Equilibrium Models: Improving the Microeconomics Classroom“, working paper

6. OECD (2001), “Measuring Globalization: The Role of Multinationals in OECD Economies”, OECD, Paris


312

7. Pearce, D. (1991), “The Role of Carbon Taxes in Adjusting to Global Warming”, The Economic Journal 101/1991,p. 938-948

8. Piciu, Gabriela; Manolescu, Gheorghe (2011), “Economics and Environment - A Strategic, Integrative and Convergent Approach of Financial Flows for an Industrial Regenerative Economics”, Financial Studies No. 1/2011 Research Centre of Financial and Monetary Related Problems, Bucharest, ftp://www.ipe.ro/RePEc/vls/vls_pdf/vol15i1p210-241.pdf

9. http://www.ace.mmu.ac.uk/eae/Acid_Rain/Older/Transboundary_Pollution.html

10. http://content.scholastic.com/browse/article.jsp?id=4622 11. http://www.columbia.edu/~pjs2002/arctic/pages/pollution.html

TeodorPĂDURARU

MarilenaDONCEAN

GeorgianaTACU

CiprianALECU

DEZVOLTAREA ECONOMICO-SOCIALĂDURABILĂ A EUROREGIUNILOR

ŞI A ZONELOR TRANSFRONTALIERE

Volumul XXI

Vol

um

ulX

XI

Eu

rore

giu

nea

„Sir

et-P

rut-

Nis

tru

”

Euroregiunea „Siret-Prut-Nistru”

9 786066 871105

Euroregions and Cross-Border Areas - vol. 21 (2014)

Documents

Transcript of Euroregions and Cross-Border Areas - vol. 21 (2014)