PROBLEMA DIVORTULUI ÎN PROTOPOPIATUL , GRECO-CATOLIC AL REGHINULUI

Diana Maria Covaci

"Căsătoria este legătura între un bărbat şi o femeie, menită prin voinţa lui Dumnezeu spre propagarea genului omenesc şi spre ajutorul împrumutat. Ea a fost instituită de la început să fie indisolubilă şi a primit acea lege ca conjugii să fie doi într-un trup."1 Aceasta este definiţia pe care o dădea Biserica acestui act major din viaţa omului, adăugând însă că, pentru a fi legală, căsătoria trebuie să fie acceptată liber de ambii soţi, fără presiuni asupra lor: "cauza căsătoriei e învoirea prezentă, liberă şi împrumutată a conjugilor şi exprimată în mod legiuit."2

Căsătoria avea ca finalitate formarea unui cuplu care să stea la baza dezvoltării societăţii ; famil ia este importantă deoarece este un nucleu cu rol social, economic, cultural. De aceea, exista interes în privinţa modului de formare sau destrămare a unui cuplu din două direcţii : din partea statului şi din partea bisericii . Atât statul , cât şi biserica au încercat să reglementeze acest moment important din viaţa individului . Într-o primă fază, Biserica a jucat rolul dominant; ulterior statul începe să se implice tot mai mult, cooperând cu B iserica, pentru ca la sfârşitul secolului XIX, statul să reuşească subordonarea bisericii în acest domeniu; în Transilvania, acest lucru s-a realizat prin legile XXXI şi XXXIII din 1 894, care nu mai recunosc rolul B isericii în validarea actelor majore din viaţa omului, care sunt înregistrarea naşterilor, validarea căsătorii lor, divorţurilor şi recăsătoririlor. 3

Pentru încheierea unei căsătorii se specificau etapele necesare de parcurs; erau întocmite multe acte şi abia după ce se îndeplineau toate cerinţele, avea loc ceremonia propriu-zisă. Viaţa de famil ie era grea şi de multe ori greul era dus de soţie, care avea menirea de a îngrij i gospodăria, de a creşte copi ii , de a-şi ajuta soţul la nevoie; la toate acestea se adăugau dificultăţile materiale care de multe ori erau prea mari pentru a nu genera probleme între soţi .

1 Ioannes Dominicus Mansi. Sacrorum Conciliorum Nova et Amplissima Co/lectio, voi. 45, Sinoadele Orientale /860-1884, Paris, 1 9 1 1 , p. 72 1 -723 . 2 . Ibidem, voi. 42, p. 553 . 3 Sorina Paula Bolovan, Familia în satul românesc din Transilvania. A doua jumătate a secolului al XIX-lea şi începutul secolului XX. Centrul de Studii Transilvane Fundatia Culturală Română, Cluj-Napoca, 1999, p. 66.

' '

205

www.cimec.ro

DIANA MARIA COV ACI

Când în cuplu interveneau neînţelegeri prea mari pentru a fi rezolvate pe cale amiabilă, când unul din soţi părăsea domiciliul şi familia atunci se producea divorţul . Atât legislaţia civilă, cât şi cea bisericească erau de acord cu posibilitatea anulării căsătoriei ca mij loc de încetare a convieţuirii soţilor şi reglementau condiţiile în care se realiza aceasta.4

Biserica Unită admitea divorţul, dar doar ca pe o ultimă soluţie. Într-o primă fază Biserica Unită, sub influenţa Sfăntului Scaun combătea acest lucru, deoarece apărea indisolubilitatea căsătoriei. "Legătura matrimonială legală este perpetuă şi nu se poate rupe pentru a încheia altă căsătorie", iar soluţiile oferite unui cuplu nu erau prea numeroase; de preferat era însă să se împace.5 Din cauza înmulţirii acestor tipuri de probleme, B iserica Unită va fi nevoită să le detalieze, mai ales în cadrul celui de-al doilea Sinod Arhidiecezan, din 1 882. Şi în acest caz se preciza că "biserica, ca păzitoare a credinţei şi a moralităţii, apără şi susţine sfinţenia şi indisolubilitatea căsătoriei în faţa oricăror încercări, care sub pretext de nevaliditate, ţintesc spre desfacerea căsătoriei"6.

Conform bisericii, dreptul de a cere desfacerea căsătoriei o au conjugii, deci , soţii şi unii membrii ai bisericii dacă observă vreuna din cauzele care permit desfacerea căsătoriei . 7

Conj ugii pot cere desfacerea căsătoriei din următoarele cauze: eroare, frică sau silă, doar de către partea care a fost silită să încheie căsătoria; când se demonstrează că nu a fost consumată căsătoria; când una din părţi e minoră sub vârsta legală admisă pentru încheierea căsătoriei ; când una din părţi, fata a fost răpită. 8

Cel care denunţa validitatea căsătoriei trebuia să depună o cerere în acest sens la preşedintele tribunalului matrimonial; dacă impedimentul putea fi uşor dărâmat prin reînnoirea consensului, parohul trebuia să încerce să-i împace, la sesizarea preşedintelului tribunalului, care aştepta apoi să afle dacă împăcarea a reuşit"9.

Dacă acesta nu reuşise, continua procesul. Cel ce depunea cererea era numit actor; acesta trebuia să propună în scris acţiunea, indicând motivele şi arătând dovezile şi martorii . Cel care era acuzat se numea iust şi acestuia i se comunica plângerea, pe care trebuia s-o aprobe sau să o combată cu dovezi . 1 0 Urmau declaraţiile martori lor şi luarea deciziei de

4 Ibidem, p. 89. 5 Ioannes Dominicus Mansi, op. cit., voi. 42, p. 645-647. 6 Ibidem, voi. 45, p. 737. 7 Ibidem, p. 737. 8 Ibidem. 9 Ibidem, p. 739. 10 Ibidem, p. 75 1 .

206 www.cimec.ro

Problema divorţului În protopopiatul greco-catolic al Reghinului

către Tribunalul matrimonial . Decizia putea fi combătută la forul matrimonial superior, cerându-se apel . 1 1

Deşi aparent simplă, această procedură era complicată şi dura foarte mult, tocmai pentru a se permite părţii reclamante să se răzgândească. Divorţul se obţinea greu, erau necesare foarte multe acte, multe declaraţii pro şi contra uneia din părţi. Motivele pentru care se solicita divorţul trebuiau sa fie temeinice. 1 2 Principalele motive de divorţ nu erau cele indicate de biserică, ci mai ales adulterul, violenţa conjugală şi maltratarea, absenţa unuia din soţi de acasă deoarece fugise de responsabilităţi, neîngrij irea familiei şi risipirea averii ; mai erau şi alte motive, de obicei ascunse cu grijă înainte de căsătorie cum ar fi impotenţa, nebunia, epi lepsia sau alte boli de acest tip. 1 3

De multe ori singurul motiv nu era considerat suficient, aşa că erau combinate mai multe; majoritatea acestor probleme aveau loc, aşa cum am arătat anterior, pe fondul consumului de alcool , mai ales de către soţ. Dar asta nu însemna că doar soţia era partea lezată, care cerea divorţul.

Astfel în 28 iulie 1 886, Ştefan Mera din Beica Română (Beica de Sus) cerea Oficiului Protopopesc rezolvarea problemei sale conjugale; soţia sa Susana, după ce îl înşelase mulţi ani , câtă vreme el lucrase în Reghinul Săsesc, acum la bătrâneţe îşi luase zestrea şi îl părăsise; ea pusese bolovani în lada de zestre pentru ca el să nu îşi dea seama şi dispăruse după o scurtă vizită la fiica lor din altă comună; se părea că Susana mai dăduse semne de viaţă deoarece îi scrisese, cerându-i să declare divorţul de ea; dar bătrânul o voia înapoi acasă, mai ales că în casă se simţea lipsa unei mâini de femei; el cerea să fie adusă înapoi cu jandarmii "ca să înveţie şi altele a-şi părăsi bărbaţii cu infidelitate". 14 Acestei cereri i se adaugă o declaraţie semnată de preotul Teodor Harşianu şi de mai mulţi credincioşi din Beica Română care atestau la aceeaşi dată, 28 iulie 1 886, că Ştefan Mera avea o purtare bună, nu şi-a pedepsit femeia, "ba chiar nici nu a scos-o la lucru cum fac toţi bărbaţii , ci a lăsat-o să-şi facă lucruri le femeieşti acasă, neconturbată". 1 5

La fel păţise ş i "ţingarul greco-catolic", adică ţiganul Ripa Rimba din Chiherul de Sus, care venise să se plângă preotului Nicolau Matei, în 27 septembrie 1 886, că-I părăsise soţia, Stoica Aurica, de aproape jumătate de an; el afirma că soţia p lecase rară motiv şi acum refuza să se înfăţişeze spre

1 1 Ibidem, p. 767. 1 2 Sorina Paula Bolovan, op. cit. p. 1 7 1 . 1 3 Ibidem, p. 89. 1 4 Arhivele Naţionale ale Statului, Direcţia Judeţeană Mureş. (A .N.S., D.J.M.) Fond Protopopiatul Greco-Catolic Reghin. D. 33/1 886, f. 7-9. 15 Ibidem, D. 33/1 886, f. 8.

207 www.cimec.ro

DIANA MARIA COV ACI

o încercare de împăcare. El cerea să fie silită să se întoarcă la bărbatul pe care "legile matrimoniale nu-i conced a-1 părăsi". 1 6

Dar şi soţul părăsea casa, lăsându-şi familia de izbelişte; acest lucru îl făcuse Nadaşi Janos din Reghinul Maghiar, fapt care îl silise pe Alesandru Temăveanu să ceară la 1 5 februarie 1 884, să fie somat să se întoarcă, fie să se împace cu soţia S iklodi Ana, cu care avea trei copii , fie să-i întreţină, deoarece nu se mai îngrij ise de ei până atunci . 1 7

Principalul motiv întâlnit însă era "frica grea şi sila"; cu frică şi silă o forţaseră părinţii pe Ioana Roşea din Neţiu să se căsătorescă la doar 1 4 ani cu Ioan Drăguşiu, mult mai în vârstă ca ea, greco-catolic din Sântioana (Voivodeni). De altfel Forul al II-lea de Instanţă matrimonială va acorda divorţul acestei tinere, mai ales că în afara fricii şi silei se putuse dovedi şi că "nici n-au consumat laolaltă matrimoniul" şi că nu convieţuiseră paşnic şi neîntrerupt; la 2 octombrie 1 885, decizia era comunicată tinerei . 1 8

După cum rezultă şi de mai sus, alt motiv invocat era neconsumarea căsătoriei din diverse cauze, dar mai ales datorită "neputinţiei" soţului. O astfel de căsătorie încercase să dizolve încă din 1 879, întrega familie a Mariei Todi, căsătorită cu Vasile Belegan. Deşi se căsătoriseră în februarie 1 879 şi nu existaseră impedimente sau presiuni din partea rudelor, după cum declaraseră în contractul de căsătorie cei doi miri, 1 9 după doar un an, comisia de investigare era în sat luându-le declaraţii le şi încercând să-i împace. Motivul apare încă din primele declaraţii, atât ale ei "după căsătorie nu a avut cu soţul ei nici o împreunare trupească" şi la un an de la căsătorie se află încă în starea "verguriei", adică a fecioriei, cât şi ale lui, care afirmase că dormise de mai multe ori cu soţia şi încercase să aibă împreunare trupească "însă nu am putut fiindcă, când am voit a duce la îndeplinire împreunarea mi-a pierit tot gustul faţă cu muierea, aţâţarea trupească s-a stâmpărat cu totul şi împerecherea a rămas rară efecte". Pentru a fi sigur că obţine divorţul , Belegan mai adaugă că nu crede că va putea îndeplini împreunarea cu ea vreodată.20

Dar dacă declaraţii le au avut efect asupra Forului protopopesc I de Instantă care le acordă divortul, Forul II revine asupra deciziei, pe care o

' '

anulează, nefiind convins de impotenţa soţului şi cere ca soţii să fie îndrumaţi la convieţuire, respectiv la proba trienală2 1 . Mai pe scurt, cei doi sunt îndemnaţi ca pe un timp de trei ani să încerce tot posibilul pentru a îndeplini împreunarea; abia după trei ani se putea lua o decizie definitivă.

16 Ibidem, D. 3 1 / 1 886, f. 1 23. 1 7 Ibidem, D. 26/ 1 884, f. 1 5. 1 8 Ibidem, D. 29/ 1 885, f. 64. 19 Ibidem, D. 29/ 1 879, f. 1 14. 20 Ibidem, D. 29/ 1 880, f. 1 1 6- 1 1 7. 2 1 Ibidem, D. 29/ 1 880, f. 1 1 8.

208 www.cimec.ro

Problema divorţului în protopopiatul greco-catolic al Reghinului

Trei ani mai târziu, tatăl fetei, Vasile Todi, se adresează Oficiului protopopesc, cerând revizuirea dosarului fetei sale; el alătură şi o listă cu cheltuielile care I-au costat problemele ginerelui său şi nu uită să adauge nefericirea fetei 22 .

Din nou, Forul I I de Instanţă, cerea la 4 decembrie 1 883, convieţuirea pentru încă trei ani ş i abia apoi obţinerea atestatului medical asupra impotenţei soţului23 .

În 1 885 cazul e revăzut în Forul protopopesc; sătul probabil de anii lungi de convieţuire, Vasile Belegan declară la 1 6 februarie 1 885 că nu o mai vrea pe soţia lui "că simte antipatie pentru ea, pentru mirosul cel rău al gurii ei" şi adaugă că nu e impotent deoarece "de faţă cu alte femei se simte apt la prestarea debitului conjugal"24 .

Probabil convins că nu mai pot face nimic pentru a remedia această căsnicie atât Forul Protopopesc la 1 6 februarie 1 885,25 cât şi Forul I I Episcopesc, la 24 septembrie 1 88526 îşi vor da acordul asupra acestei probleme; cei doi soţi sunt declaraţi despărţiţi, pe motiv că soţul e impotent.

Un alt motiv era cel al violenţei, maltratării conjugale. Deseori nu era suficient acest motiv, care nu era unul canonic, aşa că era combinat cu sila, adică presiunea făcută din partea familiei .

Ana Borba din Beica Română (Beica de Sus) se căsătorise cu Florea Târnăveanu din Solovăstru, după cum declară chiar ea, din necesitate; nu-l iubise dar el era mai avut şi o curtase doi ani şi de dragul familiei acceptase căsătoria, gândindu-se că el o va iubi şi apăra şi preţui "ca pe os din oasele sale şi carne din carnea sa"; s-au căsătorit şi s-a mutat la el acasă, dar aic i a descoperit că socrul ei Iacob Târnăveanu "cu ură şi dispreţ căuta la mine", socrul o bătuse de mai multe ori, când venise beat de la crâşmă, iar soţul ei nu o apărase niciodată. Ea nu primea nimic de mâncare, mânca doar atunci când mâncau cu toţi . Îi ceruse soţului să se mute, dar totul fusese în zadar. Odată a venit socrul ei beat şi i-a aruncat toate hainele în uliţă, de unde le-au adunat vecinii . Ajunsă la capătul răbdării ea a plecat acasă la părinţii ei având şi permisiunea soţului la acest pas. De câteva ori soţul a venit să o roage să se întoarcă la el, "dar mai întotdeauna s-a impiedicat pe la crâşmă şi a băut până când nu a mai ştiut de dânsul", făcând apoi scandal. La 1 3 februarie 1 886 Ana Bonda, convinsă că soţul ei are aceleaşi aplecări spre băutură ca şi tatăl lui, cerea divorţul, declarând că nu mai voia să trăiască alături de el27 .

22 Ibidem, D. 1 5/1 883. 23 Ibidem, D. 1 5/1 883. 24 Ibidem, D. 291 1 885, f. 1 26. 25 Ibidem, D. 29/ 1 885, f. 1 02 . 26 1bidem, D. 29/1 885, f. 7. 27 Ibidem, D. 3 11 1 886, f. 39-40.

209 www.cimec.ro

DIANA MARIA COV ACI

La fel păţise şi Hurdugaci Maria din Chiherul de Jos, soţia lui Hurdugaci George; amândoi erau înaintaţi în vârstă, dar soţia fusese maltratată multă vreme. În 1 884 ea încercase să-I părăsească, dar intervenise preotul Ieremia Pop de Harşianu, care reuşise să-i împace. Se încheiase la 1 4 august 1 884 un protocol în care soţul se declara de acord să încerce "reconvalescenţa căsătorie" şi arată că a avut apucături greşite, dar încercă să se îndrepte. Promite că-i va lăsa soţiei uzufructul celor două loturi de pământ ale sale, acum, cât şi după moartea lui. Soţia promite să aibă grijă de casă arată că încercă să se îndrepte şi ea şi că va face tot posibilul să evite certurile, având grijă de tot, inclusiv de prestarea debitului conjugaf8.

Un an mai târziu, la 5 iunie 1 885, Maria Hurdugaci cerea ajutorul protopopului ; soţul încălcase înţelegerea şi se iscaseră noi probleme; ea plecase de acasă locuind la fiica ei; dar s'oţul nu o lăsase să ia nimic, nici unul din lucruri le ei sau alimentele cuvenite, adică 1 plapumă, 2 perne, 2 lepedee (pături), un ţol, bucatele care încăpeau într-un car şi jumătate din cucuruz; ea avea 60 de ani ş i era lipsită de puteri, deoarece din primăvară era bolnavă; în acel moment trăia din mila ginerelui ei, pentru că soţul nu numai că încălcase înţelegerea cu uzufructul locurilor sale, dar nu-i dădea nici lucruri le ei29•

Însă nu doar bărbaţii deţineau monopolul maltratărilor. La 23 ianuarie 1 884, preotul Gavrilă Branea din Orşiva (Orşova) comunica Oficiului Protopopesc că săteanul Chioreanu Zaharia şi soţia sa nu se înţeleg deloc; ei se prezentaseră de mai multe ori pentru împăciuirea cerută de preot, dar fără succes. Preotul consideră că de vină e soţia, care nu-i mai răbda în casă pe copii i din prima căsătorie a soţului ei; ea voia să-i alunge "deşi bătrânul e nevoit a-i ţine pe lângă dânsul spre a lucra şi câştiga bani la cei mici", deci pentru a întreţine familia. Soţia declarase preotului că soţul ei şi fiul său cel mare, au bătut-o, au alungat-o din casă, au batjocorit-o, dar nu se poate dovedi nicicum aceste lucruri . Ea afirmase, că "ea nu va face nici de mâncare, nici veşminte feciorilor, soţului său, că nu-i mai poate răbda". Dar preotul o descrie astfel pe soţia prigonită "nu-şi împlineşte în casă datorinţa de găzdoaie, nu vrea să lucre, ci numai şi numai a lăsat pe soţul ş i pe cei doi copii mici". Ea era "tare cerbicoasă, apuca de grumaz pe soţul î i smulse părul de alţi i scăpară pe bătrânul din mâna ei"30.

Pentru a ajunge la pasul final, divorţul , trebuiau parcurse şi aici mai multe etape: astfel odată ce partea nevinovată expunea intenţ�a de a divorţa, trebuiau să intervină pe rând toate foruri le, pentru a media. Intâi la nivelul comunei se forma o comisie de împăciuire din preoţi ş i alţi săteni de vază,

28 Ibidem, D. 29/1 884, f. 143. 29 Ibidem, D. 301 1 885, f. 93. 30 Ibidem, D. 2511 884, f. 92.

2 1 0 www.cimec.ro

Problema divorţului în protopopiatul greco-catolic al Reghinului

care luau declaraţiile părţilor, ale martorilor cercetau acuzele şi comunicau protopopului rezultatele3 1 . De obicei preotul local încerca de mai multe ori să-i împace, reamintindu-le jurămintele conjugale, datoria pe care si-o asumaseră şi faptul că divorţul era ultima soluţie; astfel procedase, ş i reuşise într-o primă fază, să facă comisia în cazul Mariei Hurdugaci, în 1 4 august 1 884, când se semnase împăciuirea.

Dacă l a acest nivel eşua împăcarea, se încredinţa protopopului şi Oficiului Protopopesc sarcina de a reuşi refacerea cuplului. Unele cupluri cedau, mai ales de ruşine că era implicat protopopul ; dar de multe ori, nici acest lucru nu mai conta; aşa declarase Gabriş Tiţia din Reghinul Săsesc, soţia lui Kosch Todor din Emotfaia (Iemuţeni), care la 1 5 aprilie 1 886, în faţa Oficiului Protopopesc refuza să se împace cu soţul ei; ea cedase împăciuirilor de 6 ori, dar nu mai rezista căci de 9 ani de zile el o bătea; refuza să se întoarcă la el "nici dacă o paşte închisoarea sau cercetarea poliţiei", deşi el îi promitea "a trăi cu dânsa în unire şi armonie şi iubire cojugală până la moarte"32 .

Următorul pas era iniţierea procedurii de divorţ, care nu era tocmai rapidă. Se numea o comisie de investigaţie specială, care trebuia să refacă toate actele, pentru a hotărî dacă există motive de divorţ; comisia redacta un raport în care recomanda sau nu iniţierea cercetărilor propriu-zise. Aveau loc alte cercetări, cu martori, cu declaraţii complete, sub jurământ; se confruntau toate părţile şi declaraţiile lor şi din toate aceste date se întocmea un nou protocol al cazului . Toate aceste acte erau trimise apărătorului matrimonial numit, în acest caz al protopopiatului Reghin, era Teodor Hărşianu, preotul Beicii Române (Beica de Sus) care trebuia să-şi dea părerea dacă această căsătorie să fie desfăcută sau nu; de cele mai multe ori defensorul, adică apărătorul, avocatul căsătoriei după cum rezultă şi din titulatură, se pronunţa pentru convieţuirea soţilor.

O excepţie a fost cazul Mariei Iacob din Hodac; ea era greco­catolică, căsătorită cu un ortodox din sat, Dumitru Iacob; divorţul avea ca motiv silirea fetei de către mama ei la încheierea căsătoriei ; chiar dacă căsătoria se consumase avuseseră loc presiuni în acest sens. Dar nu mai avea sens să apere căsătoria lor, după cum îşi dăduse seama şi apărătorul, la 1 9 noiembrie 1 884, deoarece forurile ortodoxe pronunţaseră deja divorţul pentru soţ, şi îi acordaseră acestuia permisiunea de a se recăsători . În acest caz apărătorul fusese de acord că el nu poate să fie de acord cu divorţue3 .

Toate actele alăturate erau trimise tribunalului protopopesc matrimonial, ca For de I Instanţă matrimonială. Problema era dezbătută abia

3 1 Sorina Paula Bolovan, op.cit., p. 1 7 1 . 32 A.N.S. , D.J.M., Fond Protopopiat Greco-Catolic Reghin, D . 3 1 / 1 886, f. 1 58. 33 Ibidem, D. 25/1 884, f. 1 05 .

2 1 1 www.cimec.ro

DIANA MARIA COV ACI

după ce un asesor alcătuia un raport al dosarului34. Decizia se lua după unele dezbateri ; de obicei se recomanda separarea de pat şi masă pentru o perioadă, pentru a se vedea dacă nu apar îmbunătăţiri ale relaţiilor conjugale. Dar se putea decide şi acordarea divorţului, mai precis declararea matrimoniului, a căsătoriei "in validă şi nulă" . De obicei apărătorul matrimonial făcea în acest moment apel la Forul II de Instanţă matrimonială; dar apel putea face oricare din părţi dacă era nemulţumită de decizie, mai ales că partea vinovată era pedepsită la plata cheltuielilor de judecată. Deseori partea vinovată era considerată, mai ales în cazurile ale căror motive fuseseră sila şi presiunile familiale, acea rudă care determinase căsătoria, aşa că de multe ori, mama, tatăl sau alte rude erau pedepsite la plata cheltuielilor şi a unei amenzi pentru a servi drept exemplu pe viitor. Aşa a păţit tatăl Floarei Nicolici, care o silise pe fata lui să se mărite cu Vasile Farcaş. Când la 25 august 1 884 se pronunţa decizia Forului l, el era condamnat "ca cauzatoriu al acestei căsătorii nefericite la suportarea tuturor speselor procesuale"35.

Toate aceste acte erau apoi trimise spre revizuire la Forul II de Instantă matrimoniale de la Blaj . În această listă de documente intrau: actul prin ca;e soţia deschidea divorţul, ordinul venit de la consistoriul mitropolitan de a cerceta cauza divorţului, protocolul investigaţiei efectuate de comisie care recomanda investigarea propriu-zisă, protocolul investigaţiei probatorii, adică al celei de-a doua investigaţii, extrasul de cununie al soţilor, extrasele lor de botez, un referat al asesorului despre problema dezbătută, părerea apărătorului matrimonial şi decizia Forului 1 de Instanţă matrimonială36.

De Forul II de Instanţă matrimonială depindea acceptarea sau anularea deciziei tribunalului protopopesc; aici documentele erau analizate şi decizia finală se transmitea protopopului, care urma să o comunice părţilor.

In cazul prezentat anterior, al Mariei Todi şi Vasile Belegan, Tribunalul matrimonial de la Blaj anulase de două ori decizia tribunalului protopopesc care le acordase divorţul; abia după şase ani, la 24 septembrie 1 885, va accepta divorţul celor doi37.

Mult mai repede va fi de acord cu anularea divorţului în cazul Dochiţei Duca şi Ioan Kelemen (zis şi Szoke) ambii greco-catolici. Dochiţa Juca înaintează cererea sa de divorţ la începutul anului 1 888 ; în aprilie 1 888 , Tribunalul protopopesc declară nulă căsătoria lor, mai ales că soţii nu locuiesc împreună de 1 7 ani38. În decembrie 1 888, Tribunalul II consideră că sila nu a fost probată şi susţine valabilitatea căsătoriei lor şi "nimiceşte deliberatul

34 Ioannes Dominicus Mansi, op. cit., Voi. 45, p. 765. 35 A.N.S., D.J.M. , Fond Protopopiat Greco-Cato/ic, D. 2511 884, f. 62-63. 36 Cazul de divorţ al Mariei Caşoni din Emotfaia ( Iemuţeni) contra soţului ei Matei Dumbravă din Gurghiu; actele sunt trimise mitropolitului la 27 august 1 884. Ibidem, D. 29/ 1 884, f. 87. 37 Ibidem, D. 29/ 1 885, f. 7. 38 Ibidem, D. 36/ 1 888, f. 3.

2 1 2 www.cimec.ro

Problema divorţului În protopopiatul greco-catolic al Reghinului

forului I instanţă" şi "îi îndeamnă pe litiganţi la convieţuire sau la căutarea de noi probe"39 .

Dar atunci când documentele care dovedesc silirea fetei sunt suficiente, Tribunalul matrimonial de la Blaj acţionează repede; la 8 aprilie 1 886, protopopul Raţiu trimite documentele procesului de divorţ dintre Florica Ursu şi Ioan Cengher, inclusiv decizia care declară nulă căsătoria lor şi îl pedepsea pe tatăl fetei la plata cheltuielilor procesului40. Mult mai aspră va fi decizia venită de la Blaj , din 27 mai 1 886; se pronunţa anularea căsătoriei şi tatăl fetei era condamnat la plata cheltuielilor şi în plus a unei sume de 24 de florini, din care 1 2 florini erau destinaţi şcolii din Vaida Sântioana (Voivodeni) şi alţi 1 2 florini pentru fondul "de dispoziţiune arhidiecezană"4 1 •

Decizia acestui al doilea tribunal matrimonial era apoi comunicată părţilor; dacă o parte era nemulţumită, putea face apel la Forul III matrimonial care dădea decizia finală; acest al treilea For era rar apelat, mai ales că existau costuri suplimentare .

Un lucru care trebuia remarcat era faptul că în aceste sentinţe de divorţ se specifica dacă părţile se puteau recăsători; "majoritatea permiteau refacerea vieţii alături de un alt partener, mai ales dacă motivul divorţului era "ura şi sila"

la încheierea căsătoriei42. Se considera că soţii fuseseră pedepsiţi destul prin prima căsătorie şi întreg procesul de anulare a căsătoriei, aşa că se concedea "permisiunea spre a păşi la un nou matrimoniu"43 . Uneori nu se permitea recăsătorirea unei părţi , considerată vinovată de destrămarea primei căsătorii , până ce nu aducea dovezi că s-a îndreptat, sau se putea chiar anula dreptul la recăsătorire44.

Toată această întregă procedură complicată era obligatorie pentru cei care nu mai puteau trăi alături de soţul ales sau impus . Pas cu pas toate aceste etape pot fi urmărite în cazul de divorţ intentat de Florica Ursu din Sântioana (Voivodeni) contra soţului ei Cengher Ioan din comuna Felhalău (Suseni) . La 23 iulie 1 885, preotul Petru Ceuşian din Sântioana comunică protopopului că Florica Ursu a fost certată în prezenţa curatoratului, deci a comisiei de împăciuire, "ca să se ducă la bărbatu-său", dar ea refuzase, pentru că soţul o batjocoreşte; ea afirmase că deja fusese în faţa protopopului, căruia îi spusese de problemele sale45 .

Următorul act e cererea lui Cengher Ioan din Felfalău, soţul Floricăi, adresată mitropolitului; el cerea ca protopopul să fie instruit să-i cheme pe el şi pe soţia sa la o înfăţişare; soţul se plângea că soţia îl părăsise de două ori, a

39 Ibidem, D. 36/ 1 888, f. 89. 40 Ibidem, D. 3 1 / 1 886, f. 57. 4 1 1bidem, D. 3 1 1 1 886, f. 85 . 42 Sorina Paula Bolovan, op. cit., p. 1 72 . 43 A .N.S. , D.J.M. , Fond Protopopiat Greco-Catolic Reghin, D. 291 1 885, f. 33 . 44 Sorina Paula Bolovan, op. cit., p. 1 72 . 4 5 A.N.S. , D.J.M. , Fond Protopopiat Greco-Catolic Reghin, D. 29/ 1 885, f. 4.

2 1 3 www.cimec.ro

DIANA MARIA COV ACI

doua oară luându-şi şi zestrea înapoi, fugind la tatăl ei46. La 1 O noiembrie 1 885, mitropolitul Vancea trimitea protopopului Raţiu această plângere recomandând citarea soţiei la protopopiat; dacă soţia nu vrea să vină şi dacă nu are motive întemeiate pentru divorţ, se recomanda "aducerea ei prin Oficiul pretoria! la bărbat şi a continua cu acela viaţa conjugală în frica Domnului"47. Una din metodele prin care soţia fugară era silită să revină la domiciliul conjuga! era aducera ei înapoi cu jandarmi; de multe ori se cerea acest lucru pentru a servi drept învăţătură de minte altor soţii care intenţionau să fugă.

Nu se ajunge la o soluţie atât de radicală, pentru că la 19 noiembrie 1 885 are loc înfăţişarea; în timp ce ea declară că nu mai vrea să revină la soţul ei, arătând că a mai existat o primă înfăţişare de împăcare, când, la presiunile tatălui ei acceptase împăcarea cu soţul ei, soţul se arăta gata să se împace cu "muierea mea, Florica, o primesc să vină acasă, şi să-mi fie muiere cum s-a legat în căsătorie şi mă leg că mai mult nu o voi batjocori, purta rău, cu atât mai puţin a o bate, numai şi dânsa să mă omenească, purtându-se ca o soţie adevărată"48.

La 2 1 octombrie 1 885 se lua declaraţia Floricăi Ursu: aceasta arăta că tatăl ei o silise să se căsătorească, o bătuse de mai multe ori, până ce ea acceptase. Sperase că va fi mai bine cu soţul, dar acesta o silise să consume căsătoria. Ea fugise de câteva ori înapoi la părinţi, dar tatăl ei o adusese înapoi ; la ultima ei fugă, fata îi spusese tatălui : "am declarat sus şi tare că să facă cu mine ce va voi, că eu mai bine mă spânzur, ceea ce am şi dovedit, decât să mă mai duc la bărbatul meu"49 .

O săptămână mai târziu, Raţiu trimitea soţului declaraţia Floricăi, pentru a răspunde acuzaţiilo�0. Răspunsul lui Cengher Ioan soseşte în 9 decembrie 1 885; el afirmă că nu ştiuse că fata fusese silită să devină soţia lui . Nu neagă însă, că "numai silită şi ameninţată a consumat căsătoria cu mine", el însă nu a alungat-o de acasă; când ea a fugit de acasă cu 74 de florini din banii lui, el a bătut-o "am luat un sbici de cânepă, dar nu de curele . . . şi i-am dat două cu el", până când Florica a promis că aduce banii înapoi . El încheie spunând că ar fi vrut să trăiască în pace cu ea, dar dacă ea nu îl mai vrea, să hotărască Tribunalul cine are dreptate. 5 1

În acest punct protopopul numeşte un comisar investigator în Sântioana, în persoana lui Petru Precup, care să ia declaraţiile părţilor, să caute martori ; să încerce însă, mai mult decât orice "întâi reînnoirea consensului". După aceasta, să întocmească un referat în care să arate dacă e necesară o investigaţie mai

46 Ibidem, D. 2911 885, f. 14- 1 5 . 47 Ibidem, D . 2911 885, f. 1 6. 48 Ibidem. D. 29/1 885, f. 23. 4 9 Ibidem, D. 2911 885, f. 19-20. 50 Ibidem, D. 2911 885, f. 20. 51 Ibidem, D. 29/1 885, f. 60-6 1 .

2 1 4 www.cimec.ro

Problema divorţului în protopopiatul greco-catolic al Reghinului

complexă52. Se poate aprecia că Precup considerase necesară o investigaţie complexă, deoarece în ianuarie 1 886 se întocmea protocolul comisiei de investigare care nu aducea nimic nou în această problemă; se alăturau declaraţiile unor martori care indică faptul că părinţii ei o siliseră să se mărite53 .

Forul f de Instanţă matrimonială decide în aprilie 1 886 să trimită datele apărătorului matrimonial; în februarie 1 886, Teodor Harşianu credea că, într­adevăr, fata fusese silită, că vina o poartă tatăl ei, Ioan Ursu, şi cerea să fie pedepsit la plata cheltuielilor de proces şi a încă 25 florini pentru şcoală, din care să se cumpere rechizite, servind ca model pentru viitor54. De aceeaşi părere va fi Tribunalul de 1 Instanţă matrimonială care declară căsătoria lor nulă şi îl condamnă pe tatăl Floricăi la plata cheltuielilor de judecată55 . Apărătorul matrimonial face apel la Forul superior din oficiu. Decizia Forul II de Instanţă matrimonială din mai 1 886 va fi similară, anulând căsătoria şi condamnându-1 pe tatăl fetei la plata cheltuielilor de proces şi a unei amenzi. Decizia finală a fost comunicată celor doi şi aceştia s-au declarat mulţumiţi56.

De obicei, în decizia de divorţ se specifica faptul că, dacă între soţi au rămas probleme financiare nerezolvate, dacă există pretenţii la o parte din averea familiei sau se dorea returnarea zestrei, părţile trebuiau să se adreseze Tribunalului Civil : "pentru alte pretenţii de avere, părţile litigante se vor adresa Forului Civi1"57.

Încă o dată, se demonstra colaborarea stat-biserică în cadrul legislaţiei cu caracter matrimonial şi a reglării problemelor legate de căsătorie.

Cazurile de divorţ erau întâlnite peste tot în mediul românesc. Nici familiile preoţilor nu erau exceptate de la această problemă, mai ales atunci când la mijloc se afla o problemă cu adevărat serioasă. Acesta este cazul Carolinei Socaciu, soţia preotului Ioan Socaciu din Abafaia (Apalina). Ioan Socaciu, despre care am pomenit în capitolul anterior, era, după cum afirmă mai multe rude, prieteni, colegi de la seminarul teologic, nebun, încă din tinereţe58. Totuşi terminase seminarul , se hirotonise preot pe parohia Abafaiei şi se căsătorise cu Carolina Szabo. Dar, începând cu anul 1 875, semnele de nebunie erau tot mai clare, iar soţia sa cerea divorţul. Însă în decembrie 1 875, Tribunalul de 1 Instanţă matrimonială nu-i acorda decât despărţirea de pat şi masă pe o perioadă nedeterminată de timp, ei fiindu-i recomandat să ducă "viaţă singuratică, onestă", iar soţul ei i se cerea să încerce recâştigarea inimii consoartei"59 .

51 1bidem, D. 29/1 885, f. 47. 53 Ibidem, D. 3 1/1 886, f. 63-8 1 . 54 Ibidem, D. 30/1 886, f. 1 70. 55 Ibidem, D. 3 11 1 886, f. 57. 56 Ibidem, D. 3 111 886, f. 85. 57 Ibidem, D. 25/1 884, f. 1 1 5 . 58 1bidem, D . 25/1 884, f. 69-70, 7 1 -72. 59 Ibidem, D. 1 51 1 875.

/

2 1 5 www.cimec.ro

DIANA MARIA COV ACI

În 1 884, Carolina Socaciu va pomi acţiunea de divorţ, cerând în 5 mai mitropolitului să desemneze în cazul ei un for protopopesc pentru a obţine divorţul, întrucât soţul ei e nebun, fapt dovedit de declaraţii le colegilor lui de la Seminarul teologic, de alţi preoţi vecini; el îi vânduse lucrurile pe nimic, iar banii îi băuse; ajunsese chiar la închisoare; de când ieşise de la închisoare, umbla beat şi se angajase chiar servitor60.

Sunt revizuite toate actele şi declaraţiile care indicau nebunia anterioară căsătoriei preotului, se aduc noi dovezi medicale. Toate acestea sunt trimise apărătorului matrimonial, care la 1 O septembrie 1 884 se pronunţă pentru validitatea acestei căsătorii . El declară că, dacă ar fi număraţi toţi cei care nu ştiu să-şi administreze averile şi declaraţi nebuni ar rezulta o treime din întrega lume; el respinge apoi declaraţiile care îl arătau pe Ioan Socaciu nebun şi încheie "deci, atât din motivele aduse, cât şi din oficiu mă declar în contra dizolvării acestui matrimoniu"6 1 .

Totuşi, Forul I de Instanţă matrimonială declara l a 1 3 septembrie 1 884 că, pe baza "punctului nebuniei", se decidea nulitatea căsătoriei lor şi i se permitea Carolinei Socaciu să încheie o altă căsătorie62•

Nu apar alte documente care să indice ce se întâmplase mai departe cu acest caz; probabil actele au fost trimse Forului II.

După cum rezultă din toate aceste exemple, în momentul în care în cadrul cuplului apăreau probleme ireconciliabile, se apela la procedura de divorţ. Deşi în cadrul Fondului protopopiatului greco-catolic există destule exemple de divorţuri, acest lucru nu înseamnă că Biserica admitea cu uşurinţă divorţul ca mijloc de rezolvare a diferendelor. Dimpotrivă, se încerca, prin toată acestă procedură îndelungată, costisitoare şi destul de complicată, impunerea ideii că divorţul trebuie să fie ultima soluţie, folosită doar atunci când nu se mai putea face nimic pentru a salva acel cuplu. Biserica încerca să arate cuplurilor cu probleme că, prin împăcări şi compromisuri, familia putea să reziste în faţa celor mai mari provocări la adresa unităţii ei.

Însă pentru aceia care cereau divorţul, acesta era chiar ultima soluţie de a ieşi dintr-o căsătorie nedorită şi, poate, impusă de familie; de multe ori după obţinerea divorţului, părţile implicate doreau să-şi refacă viaţa într-o nouă căsătorie, alături de o persoană iubită. Astfel multe divorţuri erau urmate de recăsătoriri, permise de Biserica Greco-Catolică, păstrate din tradiţia ortodoxă.

60 Ibidem, D. 25/1 884, f. 66-68. 61 Ibidem, D. 25/1 884, f. 76-78 . 62 Ibidem, D. 2511 884, f. 64.

2 1 6 www.cimec.ro