abstract keywords bio

JURNALUL ARTELOR SPECTACOLULUI Ǒǐ

ABSTRACT

KEYWORDS

BIO

Theatrical speech, acting, literature, sacredness, myth, meaning, vocalization

This article proposes, on the basis of an incursion in the work of the romanian poet and prosaist ¨ÁŉĆěä�¨ĩĆÚŖěäŉÚŖ͖� Á�ġäàĆőÁőĆĩĢ�ÁààŅäŉŉäà� őĩ� őĂä�łŅÁÚőĆőĆĩĢäŅ�ĩù� őĂäÁőŅĆÚÁě� ÁŅő�ĩĢ� őĂä�Ģääà� ùĩŅ�ŖĢàäŅŉőÁĢàĆĢú�ÁĢà�äŰłěĩĆőÁőĆĩĢ�ĩù�őĂä�ūŅĆőőäĢ�ūĩŅà�ĆĢ�ĩŅàäŅ�őĩ�ĩƅäŅ�äŰłŅäŉŉĆŪäĢäŉŉ�őĩ�őĂä�ŉłĩėäĢ�ūĩŅà͕��Ăä� ĆġłĩŅőÁĢÚä� ĩù� őĂä� ŉäĢŉä� ĩù� ŉłääÚĂ� Ćŉ� ŖĢàäŅěĆĢäà� Ùű� ĩĢäŉ� Ģääà� ùĩŅ�ġäÁĢĆĢú� ÁĢà�ŉĆúĢĆƈÚÁĢÚä�ĆĢ�Ćőŉ�ĩĢőĩěĩúĆÚÁě�őŅÁĔäÚőĩŅű͖�ÁĢà�őĂĆŉ�Ćŉ�ÁÚÚĩġłÁĢĆäà�Ùű�Á�ĂäĆúĂőäĢäà�ÁőőäĢőĆĩĢ�úĆŪäĢ�őĩ�őĂä�ŉűġÙĩě͖�őĂä�ŅäěĆúĆĩŖŉ�ÁÚő͖�őĂä�ġűőĂ͖�ÁĢà�őĂä�ěäúäĢà͕��Ăä�ūĩŅė�ĩù�¨ÁŉĆěä�¨ĩĆÚŖěäŉÚŖ�Ćŉ�őĂä�perfect framework in which the Actant, the living story maker, can practise his vocal capacity Ͷ� őĂŖŉ� ŖĢàäŅŉőÁĢàĆĢú� Ģĩő� ĩĢěű� őĂä� łĩŉŉĆÙĆěĆőű� ĩù� ÁŅőĆÚŖěÁőĆĩĢ� ÁĢà� ŉĩŖĢà� äġĆŉŉĆĩĢ͖� ÙŖő� Áěŉĩ�consciousness, feeling, meaning and sacredness, in order to dig up the essence, the primitive substance of the theatrical act - the sacrament of sharing and confession.

Oana Marin is a young actress that is working together with Radu Stanca National Theatre in Sibiu. She received her MA in The Art of Dramatic-character Interpretation in 2017. Since 2017 she teaches stage speech at Lucian Blaga University of Sibiu and is doing a thesis on the role ÁĢà� ĆġłĩŅőÁĢÚä� ĩù� őĂä� ŉłĩėäĢ�ūĩŅà� ĆĢ�¨ÁŉĆěä�¨ĩĆÚŖěäŉÚŖ� ÁĢà�©ĆěěĆÁġ� �ĂÁėäŉłäÁŅäŉ� ŉĩĢĢäőŉ͕�(supervisor: Professor Constantin Chiriac, Dr. Habil.)HĢŉőĆőŖőĆĩĢÁě��ƆěĆÁőĆĩĢ�ÁĢà��ĩĢőÁÚő͗ZŖÚĆÁĢ��ěÁúÁ��ĢĆŪäŅŉĆőű͖��ĆÙĆŖ͖�;ÁÚŖěőű�ĩù�ZäőőäŅŉ�ÁĢà�Arts, Department of Drama and Theatre Studies. 5-7 Victoriei Blvd, 550024, [email protected]

náŅá�eáůħŅ�ŉĆŉő͕�àŅà͕͖�#äłÁŅőÁġäĢőŖě�àä��ŅőÃ��äÁőŅÁěÃ͖��Z��

eJ��J�]nAn�Nf�n�,��]£J¸��J],�¸nJ £],� £

66

Teatrul, ca orice act de cultur!, înso"e#te via"a individului din cele mai vechi timpuri, sub semnul multiplelor sale ipostaze: ca oglind! a lumii, ca invita"ie la dialog, ca instrument de educare, ca manifestare estetic!, ca bibliotec! a spiritului veacurilor. Cea mai important! tr!s!tur! a actului scenic #i cea care, totodat!, a condus la na#terea acestuia este capacitatea sa de a transforma invizibilul în vizibil. Scena devine astfel un spa"iu al logotopiei, al dialogului nemijlocit, din ce în ce mai greu reperabil, dar înc! posibil, între sacru #i profan. Sacralitatea teatrului se afl! în direct! leg!tur! cu sacralitatea nar!rii (c!ci #i teatrul spune o poveste) #i cu sacralitatea rostirii, a nevoii continue de a repera forma esen"ial! a limbajului, form! care refuz! masca, trucajul, ocultarea #i care opereaz! cu adev!r sensibil, primitiv. Orientarea spre aceast! realitate se explic! #i se traduce prin nevoia profund! de a g!si sens în c!l!toria prin lume, iar cel mai bun loc pentru a exersa aceast! c!utare este scena – decor închipuit al viselor, emo"iilor, gândurilor, dorin"elor, patimilor, tragediilor tuturor oamenilor. Acest proces de c!utare al rostului rostirii propune un instrument de lucru – cuvântul #i un subiect al cercet!rii – mitul. „$ansa noastr! de a în%elege structura gândirii mitice const! în a studia culturile în care mitul este un fapt viu #i unde el constituie îns!#i temelia vie%ii religioase, altfel spus, acolo unde mitul, departe de a desemna o fic%iune, este considerat a exprima adev!rul prin excelen%!.”1 O analiz! practic! a sacralit!"ii con"inute în poveste, care s! propun! ulterior un modus operandi în ceea ce prive#te sacralitatea rostirii, este posibil! #i sus"inut! prin utilizarea unui suport textual care denot! o c!utare a sensurilor ascunse ale lumii, existente în ritualuri #i practici magice #i religioase. Un astfel de cadru ne este oferit de textele poetului #i prozatorului Vasile Voiculescu.

Opera voiculescian! este în"esat! de motive mitologice, o amprent! a stilului voiculescian reprezentând-o chiar p!trunderea miticului #i a fantasticului în profan. Scrierile sale abund! de scenarii fantastice, poli"iste, unele ludice, altele cu caracter de poveste popular!, transmis! din genera"ie în genera"ie, în care realul se împlete#te cu fabulosul, într-un cadru pastelat al p!mânturilor acestora, pe care poetul le-a cunoscut foarte bine. F!r! a cânta absolut deloc nota fals! a patriotismului vulgar în cheia partidului, literatura lui Voiculescu transpir! un românism aparte, un românism grav, profund, un românism magic, mitic

1 Mircea Eliade, Nostalgia originilor, Editura Humanitas, Bucure#ti, 1994, p. 118.2 Vasile Voiculescu, Scutul Minervii, in Poezii, Editura Tineretului, 1966, p.123.3 Idem, Helada in Poezii, ed. cit., p. 125.4 Idem, Elegie în amurg, in Poezii, ed. cit., p. 135.

#i mistic, insuflând cititorului (#i, totodat!, actantului) o nostalgie a trecutului, o nostalgie a înr!d!cin!rii în p!mântul mioritic, o dragoste duioas! în fa"a minunii #i a posibilului. Tehnica scriiturii în ram! din unele povestiri #i nuvele contribuie la instalarea acestor senza"ii, c!ci receptorului îi este înlesnit! digerarea pove#tii, de cele mai multe ori, cu caracter fantastic, prin extragerea acesteia dintr-un cadru ini"ial real, acceptat ca fiind posibil. Astfel, Voiculescu na#te, prin opera sa, un drum cu dublu sens – inspirat din mit #i, totodat!, c!utând mitul. Izvoarele mitologice pe care le asum! opera voiculescian! nu î#i afl! limitele exclusiv în spa"iul românesc, ci, o dat!, prin caracterul polimorf al mitului, simbolurile g!sesc transparen"!, facilitând specularea #i îmbr!carea cu hainele exotice ale unor alte spa"ii, iar apoi, prin directa trimitere înspre o alt! zon! a tradi"iilor religioase, mitul se relev! întreg #i gol în ochii cititorului. Astfel, opera poetic! voiculescian! se sprijin! pe vaste repere mitologice, adesea întâlnite chiar în titlurile poemelor, ca de pild! Prometeu, Daedal, Hermes, Ariadna, Eleusis sau Olimpia, Epidaur, Orfeu, Icar, Charon, Arhimede, Inscrip!ie pe fântâna lui Narcis, Scutul Minervii, Argonaut, Bacanta dansând, Helada – reprezentând personaje sau spa"ii din orizontul mitic grec –, Tristan "i Isolda – inspirat! din legenda celtic! medieval!. Poetul proiecteaz! mitul, ajutând imagina"ia cititorului, în creionarea unei arte poetice („Î"i încorda#i în suflet senina ta cruzime/ $i vers cu vers ca Hercul luptând s!-nvingi, t!cut,/ Poema ca pe-o hidr! cu capete de rime,/ Cu gândul #i cuvântul eroic te-ai b!tut.”2), a unei ode („Nu te-am v!zut aievea… Mi-s înc! barbari ochii/ Pe treptele cu piepturi b!lane n-am urcat/ N-am lep!dat sub dafini cojocul asprei Dochii/ Dar dac! e#ti Helada a#a cum te-am visat. […] Imens troian de art! Acropole sclipe#te…/ Ce viscole de geniu suflar!-acolo-n #es/ De-au strâns n!me"i de blocuri, cl!dind dumnezee#te/ $i-au cetluit lucrarea cu ve#nic în"eles?”3) sau a unei elegii („Te-afunzi #i nu e cine mâna s!-"i ridice/ Nici gâtul s!-"i îndoaie sub jug de s!rut!ri./ $i nu cutez din urm! s! strig, Euridice/ Închis!-n chihlimbarul cu negre ar!t!ri.”4). De asemenea, poezia voiculescian! elogiaz! realitatea mitic! #i eroic! a spa"iului autohton, în poeme de inspira"ie folcloric!, precum Poemul hanului cu ur"i, Noapte de martie, Dobrogea-n amiaz# de var#, Cântecul ursului, B#r#gan în amurg, Pe decindea Dun#rii, Tudor, Decebal, Traian, Dochia, Bucegii, Pe muntele Obîr"ia, Miori!a, La

67

cheia Buz#ului, Pod peste Mure", Inscrip!ie pe un vas de Arge", În cimitirul turcesc din Mangalia, Câmpulung, Alba iarn# dun#rean#. La acestea, speculând substan"a mitic! #i mistic! a motivelor cre#tine, se adaug! poemele de inspira"ie biblic!: În gr#dina Ghetsemani, Crucea-arc, Crucea-cheie, Crucea-mireas#, Graalul, Inima a lui Dumnezeu, Împ#rt#"irea, Treime, Liturghia cosmosului, Spinul, Ultima rug#ciune, Babel, Nemurirea, Cina cea de tain#, Isus din copil#rie, Apus apocaliptic, Isus pe ape, Plângere c#tre heruvim #i altele.

În cazul romanului, al povestirilor #i al nuvelelor, „proza lui Vasile Voiculescu exploreaz! acea treapt! a dezvolt!rii spiritului uman de pe care acesta realizeaz! critica mitului, acceptându-l, în cel mai bun caz, ca pe o fabula"ie cu valoare simbolic literar!, scoas! din sfera imediat! a existen"ei. Vom putea deosebi astfel aici dou! situa"ii importante ale mitului: una fa"! de omul care a mai p!strat reminiscen"e ale mentalit!"ii arhaice, alta în raport cu majoritatea oamenilor, care nu mai simt organic! leg!tura cu mitul, adic! cu acea categorie uman!, care, de pe pozi"iile unui ra"ionalism specific vremii, fac aceast! critic# a mitului.”5 F!r! a ne permite aprecieri critice în domeniul literaturii, putem afirma, totu#i, c! prozatorul izbute#te, cu o fin! îndemânare a condeiului, s! creeze un liaison subtil între cele dou! situa"ii enumerate de criticul Ion Pop, de cele mai multe ori prin mai sus-amintita tehnic! a scriiturii în ram!. Astfel, în majoritatea povestirilor, cadrul din care ulterior izvor!#te nara"iunea, adesea cu caracter fantastic, este acela al unei întâlniri, al unei conversa"ii între vechi cuno#tin"e, în unele cazuri într-un spa"iu prielnic povestirilor „din vechi str!mo#i”, precum hanul – motiv utilizat frecvent în literatura universal!, simbol al trecerii, al pun"ii de leg!tur! între oameni, între trecut #i prezent – #i în care, de obicei, se relev! existen"a unui oficiant al misterului, a unui Charon care poart! sufletul audien"ei de-a lungul Styxului – poveste, înspre marea adev!rului – metafor!, adev!rului – simbol, sub forma unui moderator – povestitor. Eliadescul principiu al camufl!rii sacrului în profan #i al revel!rii sale (ca #i în opera blagian!, de altfel) prin simbol, prin semn, este prezent, de asemenea, în întreaga oper! voiculescian!, printr-o foarte plauzibil! prietenie între religie #i folclor, pe care scriitorul Voiculescu 5 Ion Pop, V. Voiculescu "i tenta!ia mitului, in Rodica Pandele, V. Voiculescu, Editura Eminescu, Bucure#ti, 1981, p. 166.6 Eugen Negrici, Iluziile literaturii române, Editura Cartea Româneasc!, Bucure#ti, 1974. Apud. Elena Stan, Vasile Voiculescu între fantastic, întuneric "i tr#irile inumane al ocnei, Editura Paideia, Bucure#ti, 2018, p. 12.7 Ibidem.8 Ibidem.9 Elena Stan, op. cit., p.13.

o speculeaz! cu infinit tact #i m!iestrie. Este evident! preocuparea acestuia pentru ambele forme de cunoa#tere a principiilor de operare a unei lumi arhaice, care se mascheaz!, se t!inuie#te ochiului modern, cu toate c!, în lucrarea sa, Iluziile literaturii române, criticul #i istoricul literar Eugen Negrici minimalizeaz! capacitatea lui Voiculescu de apostol al unor credin"e #i tradi"ii pierdute, afirmând despre scrierile sale c! „nu probeaz! prezen"a fanteziei #i a inventivit!"ii”6, „sunt de o simplitate crispant!”7, „sunt întâmpl!ri stranii ce "in de miraculosul popular, auzite sau citite undeva, snoave, anecdote, istorioare”8. Reamintind faptul c! aceasta nu se dore#te o lucrare de specialitate în domeniul literaturii #i c! scopul nostru este s! subliniem pozi"ia special! pe care o ocup! c!l!uzitorul, mânuitor de condei, Voiculescu, nu în lumea literaturii, nici a teatrului sau a poeziei, ci în îns!#i aritmetica vie"ii, în biblioteca duhului, prin chiar exemplul s!u personal, c!ci „scriitorul a materializat gândirea sa religioas! în comportament, de aceea opera sa este credibil! #i cap!t! for"!”9, ne permitem s! îl contrazicem pe Negrici, c!ci dac! Eliade, veritabil istoric al religiilor, opereaz! cu misterul creionând scenarii savuroase, n!scute dintr-o extraordinar! agerime a min"ii, desf!#urate, adesea, în mediul citadin, unde profanul a înghi"it pentru totdeauna sacrul #i unde observatorul este for"at s! reconstituie complicate puzzle-uri pentru a avea acces la un adev!r adânc îngropat (asemenea operei lui Umberto Eco), Voiculescu spal! #i unge suflete, insuflând cititorului o mare bucurie, stranie #i r!coroas!, a misterului #i a credin"ei, comparabil!, în ceea ce ne prive#te, cu senza"ia de participare la hierofanie pe care o ofer! romanele lui Nikos Kazantsakis, jucându-se cu instrumentul s!u preferat de lucru în necropsia duhului amor"it al adev!rului, bisturiul – poveste, cu caracter de basm, de mit, de legend! folcloric!, strângând prietene#te, în afara timpului #i a spa"iului, mâna lui Blaga, întru confirmarea faptului c!, într-adev!r, „ve#nicia s-a n!scut la sat”.

În aceast! lume a satului, centru al lumii, axis-mundi, p!strat! sub forma unui tezaur neatins de timp în opera lui Voiculescu, întâlnim, cel mai adesea, scenarii izvorâte din contactul cu mitul, cu fabulosul, cu neatinsul. O astfel de întâmplare, desf!#urat! la limita dintre real #i fantastic, o reg!sim în povestirea

68

Lostri!a, într-un spa"iu în care, la fel ca în cunoscuta nuvel! Pescarul Amin, duhul apelor (râul Bistri"a – pe care se practic! #i ast!zi pescuitul pe apele învolburate) dicteaz! traiectoria destinelor, locuitorii satului de munte de pe marginea acestuia supunându-se unui strict modus vivendi, în grija de a nu tulbura lini#tea apelor #i de a se bucura –raportându-se la râul capricios ca la o zeitate p!gân! – de hrana pe care acesta o poate oferi. Apa reprezint! în diverse culturi via"!, fertilitate. Calendarul aztec îi rezerv! o zi, ziua apei, în care i se aduc ofrande în speran"a prosperit!"ii, cultura chinez! îi atribuie un simbol yin, pasiv, negativ, la fel ca în filozofia occidental! a umorilor, unde îi este atribuit un simbol feminin, iar în arta aborigen! australian! întâlnim a#a numitele spirite Wandjina – duhuri ale apelor. În povestire, Aliman, al c!rui nume sugereaz! o ap! adânc!, prinde pe#tele mult visat (pe#tele fiind un simbol budist sau #intoist al bel#ugului, al fertilit!"ii #i, binen"eles, un simbol cre#tin, fiind purtat de c!tre arhanghelul Rafael #i, nu în ultimul rând, fiind asociat cu Mântuitorul – „termenul grecesc pentru pe#te, ichtys, a fost interpretat ca un acrostih de la Iesous Christos, Theou Yios, Soter”10), lostri"a – animal totemic, în acela#i timp malefic, ducând mul"i astfel de cutez!tori la pieire. Prin actul s!u aproape prometeic, omul slab caut!, la fel ca în Pescarul Amin, refacerea leg!turii cu matca, cu cosmosul ini"ial, f!r! a b!nui inevitabila dezordine creat! prin perturbarea lumii statice, arhaice a apelor. Aceasta îi scap!, iar b!iatul recurge la un act faustic, folosind o lostri"! din lemn luat! de la un vraci, pentru a o readuce pe cea real!. În locul pe#telui apare o tân!r!, Ileana, al c!rei nume sugestiv ne trimite la universul magic al ielelor. Fiin"! dual!, femeia-pe#te este pierdut! #i de aceast! dat!, fiind recuperat! de mama sa, o vr!jitoare din Bistri"a de sus. Asemenea basmului luciferic, b!iatul întâlne#te o nou! dragoste, de data aceasta mundan!. În ziua nun"ii, lostri"a fermecat! reapare #i, chemat de spiritul apelor, Aliman intr! în Bistri"a #i se îneac!. Cel ce a v!zut ielele r!mâne neom, c!ci nimeni nu poate avea acces nemijlocit la mysterium tremendum et fascinans. Aceast! simbolistic! a apei malefice o reg!sim #i în alte scriituri, precum povestirea Lacul r#u, în care trupul înot!torului înecat este g!zduit de apa-mam!, apa-moarte, pân! la interven"ia unei for"e supra-p!mânte#ti, prin descântecele b!trânei satului, sau romanul Zahei Orbul, unde prietenii nev!z!torului sunt îneca"i de #uvoaiele mâniate ale râului de munte.

10 Clare Gibson, Cum s# citim simbolurile, Editura Litera, Bucure#ti, 2018, p. 197.11 Vasile Voiculescu, În mijlocul lupilor, in Proza, Editura Nemira, Bucure#ti, 2006, p. 320.

Un alt element fantastic extras din mituri #i legende populare autohtone este cel al lycantropului. Omul-lup, cunoscut în folclor drept vârcolac, devine personaj principal în câteva povestiri voiculesciene. Teriantropia, termen derivat din al!turarea grecescul therion, însemnând fiar! s!lbatic!, #i anthropos, fiin"! uman!, vizeaz! abilitatea omului de a se metamorfoza în animal, iar originile acestei practici sunt numeroase: în cultura european!, amerindian! sau african! întâlnim forme de ailurantropie (metamorfozarea în pisic!), pove#ti africane con"in personaje numite bultungin (oameni-hien!), legendele turce#ti vorbesc despre #amani numi"i kurtadami (oameni-lup), iar în folclorul grecesc sau chinez g!sim fiin"e ce puteau alterna forma uman! cu cea a unui câine (kynantropie). Autorul exploateaz! acest fenomen, dându-i valen"e mistice, de pild! în Schimnicul, unde, ajuta"i de un scenariu detectivistic, afl!m c! însu#i c!lug!rul pustnic, care era chemat de confra"i întru ajutor în lupta cu fiara ce f!cea ravagii în mân!stire, era cel c!utat, lycantropul, sau în povestirea În mijlocul lupilor, unde, în noaptea Sfântului Andrei (noapte cu semnifica"ie magic! în tradi"ia folcloric! a poporului român – unde s!rb!torile cre#tine s-au suprapus, cu tact, peste cele p!gâne, f!r! a le anula; noapte ce prilejuie#te înc!lecarea realului de c!tre fantastic, dând liber la vr!ji, farmece, plimb!ri ale strigoilor #i, cel mai important, înzestrând animalele cu capacitatea de a vorbi – cu toate c!, asemenea cazului ielelor, cel ce le ascult! moare), Luparul, homo silvaticus, cel ce cuno#tea graiul lupilor, reu#e#te, printr-un act sacrificial al ie#irii din sine, înspre contopirea cu natura s!lbatic!, s!-l salveze din ghearele fiarelor s!lbatice pe cel c!ruia îi releva tainele magice, mo#tenite din mo#i str!mo#i, pe neofitul r!mas cu impresia faptului c! eroul-hierofant „crescuse, se l!rgise dincolo de el, de s!lb!ticiunea strâmt! a lui, ca s! poat! cuprinde #i în%elege pe lup, s! #i-l asimileze. Numai cunoscându-l astfel, magic, putea s!-l supun! #i s!-l st!pâneasc!. O formidabil! activitate de duh, pe care noi nu o mai putem s!vâr#i. Magul primitiv devenea prin asta arhetipul lupului, marele lup spiritual de dincolo, dinaintea c!ruia h!iticul de rând se trage înfiorat, ca oamenii la apari%ia unui înger…”11

O asem!n!toare trimitere la ritualul magic al vân!torii este prezent! în povestirea Ultimul berevoi, unde solomonarul, om-#aman, înzestrat cu puteri magice, chemat în ajutor în lupta împotriva ur#ilor ce atacau turmele de vaci, oficiaz! un ritual mistic, cu caracter

Ǒǔ

teatral – defilare a arhetipurilor: b!trânul arhi-taur, marele taur al muntelui, ursul tragic – împreun! cu ucenici ale#i pe capete #i obliga"i, ca în cazul oric!rui act sacru, la un antrenamt riguros al fiin"ei, asemenea solda"ilor înainte de lupt!, a cre#tinilor ce se preg!tesc de s!rb!toare prin post sau a actorilor înaintea spectacolului. Finalul povestirii ne relev! moartea sacrificial! a p!str!torului tradi"iei – c!ci, îmbr!cat în haine de urs, solomonarul provoac! taurul, pentru a-l înv!"a s! se lupte – #i, odat! cu ea, declinul lumii arhaice a satului, private de cunoa#terea profund! a celui ce putea vedea tainele neb!nuite ale naturii. În metafizica luptei dintre vechi #i nou, dintre sacru #i profan, dintre mitic #i prozaic #i intuind câ#tigul laicului, maestrul î#i ofer! #tiin"a de pe urm!, preferând moartea în fa"a unei existen"e lipsit! de semnifica"ii.

De mare însemn!tate în conturarea profilului celui ce a continuat, pintr-o profund! #i esen"ial! putere a duhului, sonetele bardului din Avon, sunt povestirile inspirate din teme biblice, precum Mântuirea smochinului, Demoniacul din Gadara, Toiagul minunilor, Copacul lui Iuda sau Buna vestire. Ca în toata opera sa, #i în acest caz Voiculescu dep!#e#te limitele imediatului, de aceast! dat! alegoricul plastic pe care îl intrebuin"eaz! înspre a provoca imagina"ia cititorului str!pungând limitele mentalului #i antrenând destinatarul mesajului într-o medita"ie profund! asupra esen"ei cre#tinismului, senza"ie comparabil!, iar!#i, celei pe care o ofer! romanele lui Kazantsakis. Cea mai frumoas! povestire voiculescian! de acest tip este Adev#rul, în care Apostolul Ioan, în timpul exilului s!u pe insula greceasc! Patmos, unde a avut revela"ia Apocalipsei, le vorbe#te catehumenilor despre necredin"! #i imposibilitatea omului limitat de a avea acces la adev#rul divin: „Dup! ce limbile de foc ale Mîngîietorului ne-au ars obloanele, pîn! atunci pecetluite, ale în"elegerii, ne-am dumirit: Cum adic! era s! mai r!spund! nou! #i lui Pillat, ce este adev!rul, cînd însu#i El, Adev!rul, coborît fiin"ial, se afla #i sta acolo, se propunea întreg v!zului, auzului, pip!itului nostru al tuturor. Iar noi îl c!utam în alt! parte, ca în oglind! #i ghicitori. El, Adev!rul etern, ne gr!ia cu gur!, ne privea cu ochi, ne ducea de mân!: noi nu-L vedeam, nu-L auzeam. $i ceream, ca ni#te pro#ti, cîteva boabe de vorbe când El ne gr!ia din toat! întregimea Sa.”12 Orice principiu maieutic, orice mijloc de cuno#tere aprioric! #i orice teorie aletheic! pier în fa"a acestui simplu adev#r. Se speculeaz! adesea în privin"a faptului c! Mântuitorul vorbea oamenilor în

12 Idem, Toiagul minunilor, Editura Jurnalul Literar, Bucure#ti, 1991, p. 46.13 Sfântul Ioan al Crucii, Noaptea întunecat#, Editura Herald, Bucure#ti, 2018, p. 127.14 Ibidem, p. 134.

parabole, folosind metafora #i simbolul pentru a estompa lumina prea puternic! a adev!rului, dar, în acest caz, Voiculescu propune o nou! tem! de medita"ie filozofic! – Cuvântul – adev!r întrupat, nemijlocit, revelat prin Îns!#i persoana Mântuitorului.

O alt! scriere important! este romanul Zahei Orbul, alegorie a ini"ierii celui ce poart! numele apostolului biblic Zaheu (însemnând curat, pur) din Ierihon – simbol al poc!in"ei #i al îndrept!rii. Drumul parcurs de Zahei prin col"urile cele mai obscure ale fiin"ei, împov!rat de toate ororile lumii, în speran"a infantil! #i, totodat!, extrem de profund! a vindec!rii la Mân!stirea Dervent, l!ca# sfânt, în care se înf!ptuiesc minuni, aflat pe malul bulg!resc al Dun!rii, poate fi comparat cu Noaptea misticului carmelitan, Sfântul Ioan al Crucii, Noapte a sufletului, a fiin"ei, c!ci orbirea p!c!tosului Zahei este sinonim! cu chinul #i durerea sufletului nev!z!tor. „Aceast! noapte întunecat# este o înrâurire a lui Dumnezeu în suflet, pe care îl purific! de ne#tiin"a #i de gre#elile obi#nuite atât naturale, cât #i spirituale. […] Prin ea, Dumnezeu instruie#te #i înva"! sufletul în mod tainic în des!vâr#irea iubirii, f!r! ca acesta s! fac! ceva, sau m!car s! în"eleag! cum lucreaz! El în interiorul lui.”13 Orbul, supus p!catelor #i gre#elilor umane #i aflat chiar sub semnul hamartiei, al gre#elii tragice (precum în episodul mor"ii so"iei boierului Ladragora, Caliope), aflat la limita îndoielii, zb!tându-se între bine #i r!u, lovit de nimicnicia celor din jur, î#i p!streaz!, totu#i, flac!ra credin"ei aprins!, identitatea de homo religiosus, asemenea regelui David: „M-au înconjurat durerile mor"ii #i #uvoaiele f!r!delegii m-au tulburat; m-au întâmpinat la"urile mor"ii. Dar în strâmtoarea mea l-am chemat pe Domnul (Ps 17/18, 5-7)”14. Credin"a copil!reasc! izvorât! din speran"a egoist! a rec!p!t!rii vederii se transform! într-o dragoste cre#tineasc!, fratern! în momentul descoperirii taumaturgului olog, popa Fulga. Acela este momentul mântuirii lui Zahei, care devine trup pentru cel ce opereaz! cu duhul. Imaginea omului complet rezultat din unirea celor doi infirmi (popa Fulga, care prin atingerea sa îi poate reda vederea lui Zahei, dar doar în momentul contactului propriu-zis, este c!rat permanent în spate de acesta ) ne trimite la mitul eliadesc al reintegr!rii #i î#i afl! originile în mitologia persan!. „Orbul care-l poart! pe Olog în spate e un simbol vechi #i adînc al lumii indo-iraniene. Ca toate simbolurile, a p!truns în folclor #i în jocurile copiilor. O compara"ie asem!n!toare apare

ǒǋ

într-una din strofele Samkhya #i se precizeazã în comentariul (bhashya) lui Gaudapada. Spiritul (purusha) este, în neputin"a lui de ac"iune, precum un « sl!b!nog » (pangu), iar Natura Primordialã (prakrti, pradhana) e « oarb! » f!r! Spirit. De aceea, a#a cum numai un Olog #i un Orb (andha) pot s! alc!tuiasc! o fiin"! complet!, Ologul v!zînd, iar Orbul purtîndu-l în spinare, tot a#a numai unirea Naturii cu Spiritul poate face s! "î#neasc! (srsti) « Crea"ia » (sarga). Un cântecel popular indian, Andha aur langara (în limba hindi), transpune situa"ia în concret. Iar copiii din toate p!r"ile lumii, p!str!tori f!r! #tiin"! ai comorilor mitologice, joac! acest joc sui"i unul în spatele celuilalt, a#a cum apar în tabloul lui Goya Mascaráda infantíl.”15

Astfel, a#a cum am ar!tat în rândurile trecute, problematica adev!rului nu presupune exclusiv un exerci"iu dialectic ori unul maieutic, ci, adesea, acesta se relev! prin îns!#i existen"a sa, prin metafor!, simbol, parabol!, ori prin razele clare ale soarelui. În procesul decript!rii textelor voiculesciene în exerci"iul teatral este important, ba chiar imperativ necesar sa ne lovim de nevoia unui rost. Acest rost al lucrurilor #i, mai ales, în ceea ce prive#te c!utarea noastr!, al rostirii, se poate traduce printr-o aten"ie asupra posibilei sacralit!"i a cuvântului. Secolul nostru ne propune, din p!cate, o banalizare, o vulgarizare a limbajului, iar prin aceasta nu ne referim exclusiv la expresiile injurioase ori la cele abjecte, ci mai degrab! la o reducere substan"ial! a vocabularului, #i prin el, a semnifica"iilor, pentru a se adapta vulgului. Acest vulg, care î#i exercit! din plin dreptul constitu"ional la opinie #i la liber! exprimare, drept facilitat de „pere"ii” online-ului #i de derizoriul televiziunilor, #i care, tocmai datorit! bel#ugului informa"ional ce, asociat unor cuno#tin"e prealabile, poate servi la ceva, iar luat ca atare, f!r! capacitatea de a discerne #i de a cerne calitatea de form! #i publicitate, poate aduce un deserviciu imens atât individului, cât #i maselor, se consider! brusc #i f!r! o preg!tire minim! prealabil!, specializat în orice subiect de interes, manifest!, de asemenea, în situa"ii contradictorii, un senzitiv #i foarte u#or de r!nit orgoliu. Acest orgoliu al vulgului, protejat de „political corecteness”-ul actual, reprezint! unul din factorii principali ai desacraliz!rii cuvântului #i a rostirii. Nimeni nu îndeamn! la o via"! pur intelectual! #i la o perspectiv! exclusiv intelectualizat! a lucrurilor, dar lipsa constant! a acestui exerci"iu al problematiz!rii, al retoricii, al analizei, creeaz! un mare deserviciu individului, care ajunge s! duc! o existen"! lipsit! de sens #i semnifica"ie, precum #i, la scar! mult mai mare, speciei, deoarece

15 Ioan Petru Culianu, Studii române"ti I, Editura Polirom, Ia#i, 2006, pp. 9-10.

evolu"ia, pe toate planurile, de la mitul platonic al pe#terii #i pân! la descoperirea mecanicii cuantice #i a teoriei universurilor paralele, s-a produs ca rezultat al formul!rii de mari întreb#ri. Aceste mari întreb!ri poart!, în prezent, pecetea exclusivismului, a elitismului intelectual, poate a snobismului #i a fanfaronadei, dar o mare parte din ceea ce noi ast!zi tr!im #i în leg!tur! cu care rela"ion!m, chiar pe baza sim"urilor primare, tot ceea ce citim, vedem, auzim, gust!m ori atingem, aceste multe lucr!ri ale oamenilor de dinaintea noastr!, s-au n!scut din întrebare.

Logos-ul sacru, astfel, nu este un concept dep!rtat de noi, ci st! la baza a ceea ce noi experiment!m drept dialog cu intangibilul, în spa"ii predispuse spre Logotopie, fie la teatru, în biseric! ori în sala de concerte. Iar prim-solistul acestei simfonii a sacraliz!rii rostirii este sunetul. Problematica vocii #i, al!turi de aceasta, a transmisiei pe cale oral!, are o natur! metafizic!, speculat! în timp nu numai de oamenii de #tiin"!, ci #i de filozofi ori oameni ai ideilor. Vocea, funda"ia limbajului, este accesibil! oricui #i, credem, se afl! în direct! leg!tur! cu însu#i motivul existen"ei noastre pe p!mânt, în calitate de singure fiin"e vorbitoare. Capacitatea de a vorbi, de a transmite este strâns legat! de natura mesajului, de nevoie semnifica"iei.

Rostul rostirii este acela de a transcende. Capacitatea noastr! fonatoare, unic! în rândul fiin"elor vii, este un dar, iar matematica darului este aceea de a-l determina pe cel ce a primit un dar s! d!ruiasc! în continuare. Împ!rt!#irea #i împ!rt!#ania sunt dou! sensibile necesit!"i ale omului #i, ca atare, ale actorului, ale comunicatorului, ale hierofantului. Nu exist! un dat al limbii, ci o genetic! a limbajului izvorât! din nevoia natural!, biologic!, vital!, de dialog, de m!rturisire, de spovedire. Spovedirea zilnic!, în bra"ele apropia"ilor, în umbra cafelelor lungi, în fa"a instan"elor superioare, în dosul televizorului, al sutanei sau al costumului de bufon este, credem, unul din motoarele de proiectare a omenirii în viitor. A#a cum este dovedit c! nu putem tr!i, f!r! a putea gl!sui, credem c! nu putem perpetua timpul numit existen"! decât cu condi"ia exerci"iului vocal care s! implice semnificant #i semnificat. C!ci spovedanie, împ!rt!#ire sau împ!rt!#anie se nume#te orice proces de diluare a eului în vasta magm! a alterit!"ii, fie c! vorbim de transmisie oral! ori scris!. Simplul act de comunicare reprezint! un testament viu, o m!rturie a trecerii noastre pe p!mânt, îmbog!"it! cu rânduri noi de semnifica"ii. „De aceea vocea exterioar! este doar ecoul celei interioare

ǒǌ

#i invers: nu exist! « loc al originii », ci doar «&prezen"! identic! ».”16

Exerci"iul rostirii textelor voiculesciene în actul scenic ne oblig!, astfel, la un periplu dialectic prin t!râmurile Logosului, la contemplarea unor principii precum legitatea primordial! a lumii #i a omului – „hieroglif! a cosmosului” – dup! cum îl nume#te Rudolf Steiner, ra"iunea primordial! – arche, dezv!luirea – aletheia, binele – agathon, virtutea – arete, adev!rul („Un vuiet: este/ Adev!rul în persoan!/ p!truns/ printre oameni,/ în mijlocul/ vârtejului de metafore”17).

Rostul rostirii este, de altfel, reîntregirea mesajului. Rostirea presupune, iar!#i, punerea corpului #i a vocii actorului, instrument #i, totodat!, instrumentist, în slujba purt!rii acestui mesaj. Iar în lucrul cu vocea, actorul, dup! dovezile incontestabile privitoare la faptul c! împreun! cu vocea, vorbirea, rostirea, este un element vital, o deshumare a sinelui, posibil! într-un cadru atât de prielnic, pe scen!, în amfiteatrul ce poate g!zdui un metateatru, trebuie s! caute s! alinieaze #i s! subordoneze adev!rului – mesaj, adev!rului – esen"!, adev!rul – form!. Iar acesta se realizeaz! din utilizarea corect!, natural!, a aparatului fonator. Acest lucru ia na#tere din întoarcerea la r!d!cini, c!ci ceea ce a stat la baza emiterii sunetului cu valen"e estetice sau muzicale este forma primar! prin care acesta a luat na#tere, chiar de la începutul vârstelor, scrâ#netul, scâr"âitul s!u primordial – scâncetul, plânsul, lamenta"ia, suflul teribil a ceea ce nu poate fi spus, a ceea ce nu trebuie spus. C!ci gândul nietszchean privitor la na#terea tragediei din muzic!, poate fi formulat #i invers, prin na#terea muzicii #i a muzicalit!"ii sunetului din tragedie, perfect coerent #i demonstrabil în realitate, prin exersarea aparatului fonator #i ipostazierea sa fizic! în coregrafia bocetului – fapt ce permite musculaturii s! se alinieze perfect #i natural situa"iei producerii sunetului muzical. “Matricea vocii se afl! în « profunzimea propriului corp », acolo unde « limitele vocii sunt înv!luite de plâns » #i indic! naufragiul în inexprimabil. […] De aceea, vocea este, în esen"!, o metafor!, despre care totul poate fi spus « din exterior » […], în timp ce nimic nu poate fi descris pe deplin din « substan"a ei interioar! », care este cea a curgerii, a fiorului #i a suspinului.”18

16 Corrado Bologna, Flatus Vocis. Metafizica "i antropologia vocii, Editura Clusium, Cluj-Napoca, 2004, p. 56.17 Ibidem, p. 25.18 Ibidem, p. 56, 59.

BibliografieAPETROAIE, Ion, V. Voiculescu – studiu monografic,

Editura Minerva, Bucure#ti, 1975;BOLOGNA, Corrado, Flatus Vocis. Metafizica "i

antropologia vocii, Editura Clusium, Cluj-Napoca, 2004;

BONAVENTURA, Itinerariul min!ii spre Dumnezeu, Editura Polirom, Ia#i, 2012;

BRAGA, Mircea, V. Voiculescu în orizontul tradi!ionalismului, Editura Minerva, Bucure#ti, 1984;

CAPELLANUS, Andreas, Despre iubire, Editura Polirom, Ia#i, 2012;

COMTE, Ferdinand, Mitologiile lumii, Editura Larousse – Rao, Bucure#ti, 2006;

CULIANU, Ioan Petru, Studii române"ti I, Editura Polirom, Ia#i, 2006;

ELIADE, Mircea, Mitul eternei reîntoarceri, Univers Enciclopedic Gold, Bucure#ti, 2011;

ELIADE, Mircea, Nostalgia originilor, Editura Humanitas, Bucure#ti, 1994;

ELIADE, Mircea, Sacrul "i profanul, Editura Humanitas, Bucure#ti, 2013;

ELIADE, Mircea, Tratat de istorie a religiilor, Editura Humanitas, Bucure#ti, 2013;

GIBSON, Clare, Cum s# citim simbolurile, Editura Litera, Bucure#ti, 2018;

JACOBI, Jolande, Complex, arhetip, simbol în psihologia lui C.G. Jung, Editura Trei, Bucure#ti, 2015;

NOICA, Constantin, Rostirea f ilozofic# româneasc#, Editura $tiin"ific!, Bucure#ti, 1970;

OI$TEANU, Andrei, Mythos & Logos. Studii "i eseuri de antropologie cultural#, Editura Nemira, Bucure#ti, 1998;

OI$TEANU, Andrei, Ordine "i haos. Mit "i magie în cultura tradi!ional# româneasc#, Editura Polirom, Ia#i, 2013;

PANDELE, Rodica, V. Voiculescu, Editura Eminescu, Bucure#ti, 1981;

SFÂNTUL IOAN AL CRUCII, Noaptea întunecat#, Editura Herald, Bucure#ti, 2018;

STAN, Elena, Vasile Voiculescu între fantastic, întuneric "i tr#irile inumane al ocnei, Editura Paideia, Bucure#ti, 2018;

'UNEA, Ioachim, Studiu exegetic asupra Epistolei c#tre Galateni, Imprimeria Arta Grafic#, Bucure#ti, 1990;

VOICULESCU, Vasile, Gânduri albe, Editura Cartea Româneasc!, Bucure#ti, 1986;

VOICULESCU, Vasile, Poezii, Editura Tineretului, Bucure#ti, 1966;

VOICULESCU, Vasile, Proza, Editura Nemira, Bucure#ti, 2006;

VOICULESCU, Vasile, Toiagul minunilor, Editura Jurnalul Literar, Bucure#ti, 1991;

VOICULESCU, Vasile, Ultimele sonete închipuite ale lui Shakespeare în traducere imaginar#, Editura Minerva, Bucure#ti, 1981;

ZAHARIA-FILIPA$, Elena, Introducere în opera lui Vasile Voiculescu, Editura Minerva, Bucure#ti, 1980.

abstract keywords bio

Documents

Transcript of abstract keywords bio