Etică şi deontologie

Dicţionarul explicativ al limbii române

Etica- „ştiinţa care se ocupă cu studiul teoretic al valorilor şi condiţiei umane din perspectiva principiilor morale şi cu rolul lor în viaţa socială; totalitatea normelor de conduită morală corespunzătoare, morala”.

Morala - „ansamblul normelor de convieţuire, de comportare a oamenilor unii faţă de alţii şi faţă de colectivitate şi a căror încălcare nu este sancţionată de lege, ci de opinia publică; etică.”

În limbajul comun termenii etică şi morală pot adesea să stea unul în locul celuilalt.

Potrivit DEX, etica poate fi definită ca morala, iar la rîndul său morala este echivalată cu etica.

Ceea ce putem releva este accentul pus de definiţii pe nuanţe diferite: – dimensiunea teoretică, a principiilor în cazul eticii, – dimensiunea practică, legată de comportament, de

sancţiuni şi recompense în cazul moralei.

Etica fixează cadrele generale ale acţiunii, iar morala angajează dimensiunea responsabilităţii în raport cu acţiunile întreprinse.

Mihaela Miroiu, Gabriela Blebea Nicolae

Etica – ştiinţă a comportamentului, moravurilor; studiu teoretic al principiilor ce guvernează problemele practice

Morala – totalitatea mijloacelor pe care le folosim pentru ca să trăim într-un mod omenesc; ansamblul prescripţiilor concrete adoptate de către agenţi individuali sau colectivi

Termenul deontologie

Cuvîntul este de origine greacă este format din două părţi, „deontos” şi „logos”. – Termenul logos este prezent în formarea numelui

mai multor discipline. El are mai multe semnificaţii. Poate însemna cuvînt, noţiune, idee, teorie.

– Al doilea termen etimologic, „deontos”, are şi el

semnificaţii multiple, dar desemnează cu precădere ceea ce este de făcut, ceea ce trebuie să facem.

“Normele morale sunt produsul multimilenar al unei creativităţi colective”. Tudor Cătineanu, Deontologia mass-media, (Bucureşti: Editura Universităţii din Bucureşti, 2008), 28.

Deontologia – ansamblul regulilor după care se ghidează o organizaţie, instituţie, profesie sau parte a acesteia, prin intermediul organizaţiilor profesionale care devin instanţă de elaborare, aplicare şi supraveghere a aplicării acestor reguli. (11).

Termenul deontologie este construit să desemneze deopotrivă prezenţa şi apelul la principii şi cadrele teoretice ale acţiunii, cît şi regulile şi asumarea acţiunii etice.

El trasează atît cadrele generale şi regulile cît şi obligaţiile particulare şi responsabilitatea celui ce îşi asumă codul profesiei sale.

O dată cu modernitatea, morala religioasă rămîne o importantă opţiune personală şi comunitară, dar ea nu poate funcţiona ca atare în profesii, viaţa politică, organizaţii neguvernamentale cu caracter laic, în administraţie etc.

Pentru funcţionarea vieţii publice avem nevoie de o morală raţională

Relativism şi Absolutism

Relativism – nu există standarde absolute, universale. Ele diferă în funcţie de comunitate, istorie. A fi moral – să trăieşti în conformitate cu codul comunităţii tale şi să le respecţi pe ale altora.

Absolutism – trebuie să aibă o valoare universală

Peter Singer

„este extrem de important ca etica să nu fie tratată drept ceva îndepărtat de viaţa reală, o disciplină a cărei studiu le este încredinţat unor savanţi închişi în turnurile de fildeş ale universităţilor. Etica vorbeşte despre valori, despre bine şi rău. Nu putem evita implicarea în etică, întrucît ceea ce facem – şi ceea ce nu facem – poate fi oricînd subiectul unei evaluări de natură etică. Oricare persoană care se gîndeşte la ceea ce trebuie sau nu trebuie să facă este, în mod conştient sau nu, implicată în etică.”