Untitled - Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România – Filiala Olt ...

Popas jurnalistic şi literar artistic

1

Numărul 25/2022 În paginile acestei Reviste, se regăsesc următorii Publiciști: Din jud. Olt: Corneliu Colpacci, Maricela Buicescu, Paulian Buicescu,Vivi Viorel Pintea, Margareta Saimac, Teodor Nedelea,Vasile Ciucan, Nicolaie Dincă, Ion Gelu Nicolae Din Țară: Christine Bernadette Rousseau, Paul Nicoară, N. Grigorie Lăcrița, Marian-Teodor Popescu, Lucia Vlad, Mariana Moga, Constantin Geantǎ ,Vasile I. Munteanu, Mihaela Bujor, Nae Stancu, Aurora Ciucă, Sofia Boţu, Alexandru Mărchidan, Maria Chirtoacă, Gelu Ungureanu,Nina Viciriuc, Ramona Enache, Maria Giurgiu,Loreta Din, Victor Panduru, Sofia Dobrescu, Aritina-Mihaela Ionescu, Julien Caragea.

Din diaspora: Theodor DAMIAN (SUA) Din lume: Pascal LECORDIER (France); Jean-Jacques CHIRON(France).

MEMBRII FONDATORI:

Paulian Buicescu, Ion Anuța, Marin Floricel, Eugenia-Ionela-Mateșică, Maricela-Paraschiva Buicescu, Vasile Fulga, Adrian-Florin Deaconu și Anca Ioniță-Popescu.

COLECTIVUL REDACȚIONAL:

DIRECTOR ONORIFIC: ION ANUȚA DIRECTOR: CRISTINA ROUSSEAU (alias Christine Bernadette Rousseau)

DIRECTOR-adj: VIVI-VIOREL PINTEA REDACTOR-ȘEF:FLORINA DINU REDACTOR-ȘEF adj: GEORGE TULEA

SECRETAR GENERAL de REDACȚIE: MARICELA-PARASCHIVA BUICESCU MANAGER ADMINISTRATIV: PAULIAN BUICESCU REDACTORI: Vasile Ciucan, Corneliu Colpacci, Florentina Savu Tunaru, Anca Ioniță Popescu, Elena Manda, Mihai Petrescu, Ștefan Melinte. COPERTA: PAULIAN BUICESCU și GEORGE PIȚULESCU MACHETARE/DESIGN : CRISTINA PAULA ROUSSEAU TELEFOANE REDACȚIE: 0721 4627 69 (C.B. Rousseau); 0770 704 864 (Paulian B) ADRESA DE E-MAIL: [email protected];[email protected]

Responsabilitatea asupra conținului articolelor aparține în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, aparține exclusiv autorului inclusiv copyright-ul, precum și ortografia.

În calitate de Director al Publicației, mulțumesc celor care au publicat în acest număr! Această publicație se află în slujba cititorilor care rezonează pe aceeași frecvență! Vă așteptăm la aceeași adresă: <[email protected]>

Redacția, prin Cristina Rousseau

ISSN 2668-7178 ISSN-L 2668-7178

mailto:[email protected]




2

POPAS JURNALISTIC ȘI

LITERAR-ARTISTIC APRILIE 2022

numărul 25/2022

Picturǎ bisericeascǎ- Nicolae Grigorescu


3

Maricela-Paraschiva Buicescu, membru UZPR-Olt.

Ziua Internațională a Conștiinței

Ziua Internațională a Conștiinței ("ZIC"), sau în titulatura internațională, "International Day of Conscience"("IDC"), este sărbătorită sub egida ONU în fiecare an în a 5-a zi de Prier cu scopul declarat de a promova Cultura Păcii prin cele două componente superioare: dragostea și CONȘTIINȚA. Această zi a fost decretată de Adunarea Generală ONU pentru a facilita condițiile de bună stare, care contribuie la stabilitate și relații nu doar pașnice, ci chiar de prietenie între oameni, desigur, cu respectarea drepturilor omului fără deosebire de culoare, rasă, gen, limbă sau Religie.

Adunarea Generală ONU a lansat un Apel-Invitație çătre toate Țările membre, Organizații componente ale ONU, precum și către alte Organizații și Instituții Regionale, Societatea Civilă, Sectorul privat, ONG-uri și persoane fizice să realizeze/edifice Cultura Păcii cu multă dragoste și conștiință, funcție de Cultură sau tradiții și obiceiuri proprii Comunităților Locale, Naționale, Regionale, inclusiv prin Sistemele Educaționale și Cultură; trebuie sensibilizați oamenii, dar și să aibe în vedere obiectivul major de Dezvoltare Durabilă.

În anul 1989 în cadrul Congresului Internațional al UNESCO, desfășurat în Coasta de Fildeș, a avut ca temă "Pacea în mâinile oamenilor". Atunci a fost creat și lansat conceptul "Cultura Păcii". Chiar după terminarea Lucrărilor Congresului-și în zilele noastre-este promovată o Cultură a Păcii"; pas cu pas, ea a dobândit valențe de obiectiv demn al Comunității Internaționale. Conceptul a evoluat și a inspirat acțiunile și activitățile la multe niveluri, în diferite Regiuni cu implicarea participativă totală a Societății Civile. Cultura Păcii, a dobândit o extensie la nivel planetar. Acest concept, îl găsim și în Constituția UNESCO, adoptată în urmă cu peste o jumătate de veac.

Dezideratul edificării unei Culturi a Păcii, presupune inițierea și desfășurarea unor acțiuni și activități Culturale, educaționale, socio-civice cu mare arie de cuprindere în care fiecare om are ceva de oferit, dar și de învățat; apoi din nou să dăruiască oamenilor de diferite vârste, pe grupuri, sau chiar individual (de la om la om), toate informațiile necesare referitoare la Pace: pace sufletească, pace socială. La fel, trebuie explicat că nu e suficientă doar Pacea așezată în absența războiului, a diferendelor și stărilor conflictuale; Pacea este un proces continuu și dinamic care trebuie realimentat zilnic cu dragoste, sau măcar toleranță! El este legat indisolubil de Justiție (în primul rând cea socială), de democrație, cu asigurarea libertăților pentru toți, dar toți să fie conștienți că au și îndatoriri; respectarea diferențelor, respectarea și asigurarea dialogului, iar conflictele să fie dezamorsate prin mijloace non-violente, prin folosirea


4

tuturor căilor, metodelor și procedeelor pașnice, legale și pe cale amiabilă. Uneori e nevoie să se imagineze ad-hoc noi metode pozitive.

În cadrul ONU, ființează UNESCO și Alianța Civilizațiilor care au ca obiectiv încurajarea dialogului intercultural. Tot pentru Cultura Păcii au fost gândite și realizate Proiecte practice care vizează tineretul, prin Educație, Mass Media, dar și în Diaspora în conlucrare cu Guvernele, Fundațiile, Societatea Civilă, Sectorul privat ș.a.

Nu trebuie uitați copiii pentru că și ei au sentimente, intuiție, își pun și ei probleme referitoare la ființa umană, în general și a propriei existențe, în special; au reflectări existențiale care îi uimesc și pe cei mai evoluați oameni maturi. Pe copii îi interesează pe lângă mediul înconjurător, și lucrările care se desfășoară în jurul lor și încearcă să le înțeleagă; de aceea e nevoie de multă atenție plină de grijă, delicatețe chiar.

Pentru a realiza Civismul social, trebuie avut grijă că el este un ansamblu de idei, concepte și reprezentări, cunoștințe, concepții, mentalități proprii unei/unor colectivități umane care arată/reliefează condițiile de existență ale acestora. Nu trebuie ignorată nici Psihologia socială a membrilor unei comunități umane, raportul dintre materie și conștință, existență și gândire (mai ales gândirea spirituală), apoi responsabilitatea morală a fiecărui individ față de comportamentul său.

Cazurile izolate, trebuie analizate separat, pentru că presiunea mare asupra conștiinței cuiva e diferită față de presiunea asupra altei persoane care poate că n-a putut să-și apere libertatea de conștiință sau demnitatea ca în condiții normale, pentru că poate s-au confruntat cu o situație specială, greu de stăpânit, sau chiar insurmontabilă.

Trebuie acordată o atenție specială mustrărilor de conștiință, regretelor sincere. Expresia că trebuie să avem conștiința împăcată, are baze Teologice și Psihologice solide. Deci să nu avem nimic necurat pe conștiință, să avem convingerea și pacea sufletelui nu doar că "n-am ucis" cu vorba, dar nici măcar n-am lezat; că n-am comis nimic imoral, dar nici măcar amoral sau abateri de la Legile Statului sub jurisdicția căruia ne aflăm. Libertatea de conștiință, cuprinde dreptul de a avea opinii proprii, convingeri filosofice sau Religioase proprii. Totuși, e bine să respectăm și libertatea de conștiință a semenilor noștri.

Pentru cei care s-au jertfit pentru acest frumos și nobil ideal, sinceră și pioasă recunoștință. Celor cei activi, Filiala Olt a UZPR, le urează La mulți ani, cu sănătate, peste poate!


5

Corneliu Colpacci –Preşedinte LSR-filiala Olt

Cugetări.2

Drumul către viitor Drumul către viitor se realizează cu rucsacul prezentului, încărcat cu bagajele trecutului.

Noblețea caracterului Noblețea caracterului uman nu poate fi cumpărată, pe lumea aceasta, cu nimica și nici

cântărită; ea, pur și simplu, există, ori ba! Noblețea sufletească Nu se naște nici prin trădări, nici prin minciuni, ea obținându-se doar prin sacrificiul

personal (sub vari forme), precum și prin cel al respectului față de propria persoană. Puritatea sufletului Puritatea sufletului omenesc este, printre altele, direct proporțională cu puterea de a trece

latura materială (financiară) pe plan secundar nevoilor ființei noastre.

Despre o anumită decizie Există momente în viață când, pentru a ne putea canaliza pe făgașul pe care, eventual ni-l

dorim, este necesar a apela la opinii, păreri, sugestii, din exterior. De ce? Foarte simplu.


6

Doar o singură părere, de cele mai multe ori, nu poate fi și cea corectă, ci, din contradicții (precum afirma și Spinoza: „din contradicții reiese adevărul”), păreri diferite, se poate naște cu adevărat o soluție viabilă. Multiplele sugestii, idei, soluții, pot crea „nașteri” inedite.

Revenind la opiniile din „exterior”, dacă avem tăria, puterea, voința de a accepta și alte viziuni, concepții, expozeuri, cu siguranță că o anumită construcție ipotetică va fi mai apropiată de un deziderat propus.

Concluzionând, luptei intrinsece, lăuntrice, dacă îi „grefăm” un corolar al unei lupte externe, îi vom conferi posibilitatea adoptării unor concluzii pertinente.

Prietenie Între oameni cu caracter, întotdeauna există premisele realizării unei prietenii adevărate! Adevărata prietenie Se naște și rezistă în timp doar prin sacrificii reciproce. Cine va încerca doar a beneficia în mod unilateral de o așa zisă relație de prietenie, trebuie

să fie convins că, precum minciuna, relația va avea picioare scurte. Gândire Iubirea-i un sentiment, trăirea-i fiind un pas către un simțământ ce transpune existența

personală peste un mod de gândire potențială. Existență Ființa-ne consideră, de regulă, că ce ne place și există; însă nu tot ceea ce ne place poate

să și fie ceea ce înseamnă în viață a fi. De ce, cum, sau în ce fel, aceasta depinde doar de modul în care suntem capabili a gândi

fiecare dintre noi.

Teama Teama de a nu ați fi împlinite dorințele, reprezintă una dintre temerile majore ale existenței

tale (oricare ar fi acea persoană).

Oamenii Oameni, există pe toată planeta noastră. În schimb, ei se diferențiază prin felul cum abordează viața, cum percep sensul său, precum

și prin modul de înțelegere al menirii noastre pe Pământ. În rest, toți suntem oameni.

Căutarea rezultatului Căutarea, nu reprezintă altceva decât o „simplă” încercare. Rezultatul, reprezintă victoria,

sau eșecul. Indiferent de rezultat însă, căutarea rămâne elementul motric.

Familia Familiile sunt, prin definiție, binecuvântate de către bunul Dumnezeu; iar atunci când,

printr-un anumit har, există o simbioză lăuntrică, „familia” este precum o floare într-un deșert existențial.


7

Capabilitate Fericirea depinde doar de noi. Modul în care suntem capabili a o înțelege, depinde doar de nivelul de cultură dobândit pe

parcursul trăirii noastre. Nivelul dezvoltării personale ne conduce spre gradul de fericire, sau nefericire,

corespunzător. Momentul final Fiecare dintre noi sosim și plecăm, la momentul hărăzit. Important este ca perioada petrecută pe acest gogoloi numit Pământ să o trăim învățându-

ne pe noi, precum și pe cei din jurul nostru, ceea ce-i mai bun, astfel încât, la termen, să putem pleca cu fruntea sus către meleagurile destinate.

Hrana spirituală Hrana spirituală nu se găsește în niciun magazin comercial. Ea este acea secvență existențială care realizează diferența dintre mocirla cotidiană și

sublimul de dincolo de nori. Ea este aceea care poate să ne confere mirajul trăirii împlinirii visului (chiar și parțial)

împăcării omului cu el însuși. Înțelegerea Înțelegerea fără de fapt, reprezintă faptul fără de înțelegere, precum sensul fără de sens,

sau nuanța fără de nuanță. Libertatea Libertatea omenească este cel mai crunt mod de exprimare, în accepțiune primară,

împotriva eului nostru propriu, prin simplul fapt că ea, libertatea, este o cuantificare pe care noi, oamenii, nu avem știința necesară pentru a o înțelege în conformitate cu Dumnezeirea.

Pe lângă atâtea alte noțiuni „familiale” umanității, dar atât de depărtate de realitatea universală, libertatea reprezintă acea „cruce” pe care ființa umană o poartă cu emfaza neștiutorului profund.

Libertatea, de prea multe ori, este precum o boală cu care ne naștem, iar dacă nu suntem capabili a-i învăța lecuirea, această boală se va croniciza, ducând până la pieirea simțămintelor ancestrale cu care bunul Dumnezeu ne-a înzestrat.

Atunci când oamenii vor înțelege cu adevărat profunzimea „Libertății”, de abia atunci, rasa noastră va avea șansa să mai facă încă un pas pe „cărarea” existenței sale divine.

Mesajul unui călător prin timp, găsit pe o stâncă Stăteam pe un colț de stâncă într-un paradis Privind abisul necunoscutului. Scrutam cu ochii minții coclaurile nevăzute. Priveam, mă întrebam, căutam. Căutam ceea ce nimeni nu știe… …Și totuși toți ar vrea să știe. Da! întrebare inevitabilă, filosofală poate: Să fi sau să nu fi…


8

A fi tu însuți, sau a fi doar o umbră… A fi tu cel ce vrei să fii, sau să fii doar o himeră… A fi tu cel ce trebuie să fii, sau să fii o îndoială… Dar…o pâclă deasă s-a ridicat din abisul necunoscut, Umbrindu-mi gândurile. Ce păcat… Dar nu mă las; odată și odată, poate într-o zi, Tot voi găsi răspunsul. Însă voi, voi oamenii, nu așteptați! Căutați-l singuri și nu vă lăsați… Nu vă lăsați până nu o să-l găsiți!

O pasăre prin timp Ești o pasăre călătoare prin timp; Te hrănești din floarea vieții Lăsând în urma ta roua frumuseții. Zbor planat prin secolul armoniei Pe un ritm de fâlfâit al veșniciei. Penele-ți reflectă lumina secolului prin care treci: Pana violet – timpul când Pământul era în formare; Pana neagră – timpul când omul distrugea Ceea ce făcuse cu mâna sa, distrugându-se pe sine; Pana albă – timpul când oamenii erau prieteni; Pana roșie – timpul când oamenii luptau pentru a fi ca frații; Pana de culoarea azurului – timpul care urmează, Timpul când omul va fi OM. Despre Iubire (Teoria celor 7) O dedicație tuturor acelora care înteleg că viața nu este așa precum pare la prima vedere. Atunci când iubirea devine o cauză, plângem și suferim pentru ea. Atunci când iubirea devine un scop, plătim în timp și sacrificăm principii. Atunci când iubirea devine o existență, de cele mai multe ori murim fără a înțelege ce, sau

de ce s-a întâmplat. Atunci când iubirea ne inundă, ori o stăvilim și devenim imuni, ori o acceptăm și devenim

subjugați existențial. Atunci când iubim cu adevărat, în afara faptului că existăm cu adevărat, mai și împlinim

adevărul despre unul dintre motivele existenței noastre. Atunci când, cu adevărat, înțelegem chintesența noțiunii de iubire, vom percepe de ce,

pentru ce, totuși, mai existăm. Atunci când vom înțelege de ce alții s-au sacrificat pentru noi (în timp), se sacrifică pentru

noi (încă), ar trebui să înțelegem, la rându-ne, de ce și noi ar trebui să iubim cu adevărat!!! „Manuscris” descoperit undeva, în adâncul…sufletului.


9

Teoria dimensiunilor (Rezumat) 1. Prolog Am deosebita onoare și plăcere de a vă prezenta o teorie inedită, teorie care s-a născut din

„fierbințeala” minții umane, veșnic „nesătulă” în a găsi „altceva” față de ceea ce este. Mai deunăzi stăteam de vorbă cu un prieten despre importanța „nașterii” cifrei zero. De acolo și până la prezenta teorie, n-a mai fost decât un singur pas. Această fantastică descoperire, cifra „0”, ne-a scos dintr-o enormă stare de mărginire (una

dintre multele existente până în ziua de astăzi), oferindu-ne posibilitatea, printre altele, de a număra, de a socoti, de a calcula, de a ne raporta la ceva, de fapt, la un moment inițial, la o stare incipientă, sau chiar, dacă doriți, la un început sau sfârșit (depinde de poziția observatorului față de evenimentul respectiv).

Cifra 0 (zero), de cele mai multe ori ne apare ca un lucru lipsit de importanță, ca exemple, putând da:

- Zero după virgulă, nu se ia în considerație; - Zero, ca cifră în fața unui număr, nu reprezintă nimic; - Ești un zero (expresie uzitată adesea); - Zero barat (ø) este asimilat și cu o mulțime vidă; - Scor nul, adică „nimica la nimica” - Etc. Total eronat! Cifra zero, pe lângă variantele prezentate mai sus, ascunde un adevărat univers de nuanțe,

sensuri, posibilități inestimabile. O parte dintre ele (cele care mi-au fost hărăzite a le putea arăta) le voi prezenta în capitolul

următor. 2. Enunț Pentru început, voi face doar o simplă prezentare de abordare ale cifrei 0 (zero), fără a avea

pretenția că am epuizat întreaga pleiadă de posibile interpretări, precum și aspectul că detalierea fiecărei forme de manifestare interpretative ale lui „0”, voi încerca a le dezvolta pe parcursul prezentării.

Astfel, cifra zero, 0, este, sau poate fi: 1) o reprezentare grafică perfectă, în sensul că nu ști unde-i începutul și nici sfârșitul; 2) un cerc, deformat, datorită unor „presiuni”, „cazne” deosebite; 3) acea trecere de la minus la plus (în cazul șirurilor de numere); 4) începutul și / sau sfîrșitul (în cazul ciclurilor care trec prin zero); 5) cifra care „înzecește” (de la unități la zeci, de la zeci la sute ș.a.m.d.); 6) este singurul element „interzis” în anumite condiții în operațiile matematice

(împărțirea la / cu zero); etc. Cu toate cele prezentate mai sus, cifra zero, în forma ei „0”, mai are o importanță deosebită:

intră în alcătuirea simbolului infinit „∞”. Aici, doresc a realiza o incluziune în gândirea ființei umane, cel puțin din perspectiva

percepțiilor mele. Omul, prin construcția sa divină, a încercat ca, atunci când își atinge limitele momentelor

respective, să apeleze la diverse modalități (semne, simboluri, imagini, sensuri, filosofii), cu ajutorul cărora, sau împreună cu care, să poată exista.

Astfel, s-au născut „lungime, lățime, înălțime”, specifice sistemului nostru împământenit tridimensional (voi reveni, ulterior și la acest concept).


10

Bun; totul are o limită: casa este de-aici, până aici; cartierul ține de aici, până aici; țara ține de aici, până aici, planeta Pământ este de aici până aici; universul (intenționat l-am scris cu literă mică) ține de aici, până la…

Opa! Ceva, ne depășește puterea de percepție omenească de astăzi. Iar atunci, atunci deci, am apelat la acele modalități pe care le aminteam; printre ele și

simbolul „∞”, infinit. Astfel, am rezolvat marea încurcătură; până unde? Păi, până la infinit… Revenind la structura simbolului infinit „∞”, doresc a supune atenției faptul că acest simbol

are în alcătuirea sa două simboluri zero, doi de „0” (poziționați culcat, este adevărat). Așadar, că venim dintr-un capăt și purcedem către celălalt capăt, obligatoriu vom trece prin

„0”; adică, trecerea de la 2 de 0 la alți 2 de zero, se face printr-un singur 0. Cu alte cuvinte, presupunând că plecăm de la „+” și mergem către

„-” (perfect valabil și invers), vom trece prin „0”. Deci, de la „+∞” până la „-∞”, vom trece prin „0”, corect din punct de vedere matematic.

Acum, urmează prima parte a teoriei pe care doresc să v-o prezint. Cifra zero este încadrată de câte 2 cifre zero (fiecare pereche de câte 2 cifre reprezentând

simbolul infinit). Pe un segment de linie dreaptă, ar arăta cam așa: -∞ --------------- 0 ------------- +∞ . Vă invit a repoziționa cele 3 simboluri sub următoarea formă: 0 -∞ +∞ Haide-ți să renunțăm le semnele – și + și vom obține: 0 ∞ ∞ Parcă, începe să „aducă” cu ceva cunoscut. Foarte adevărat, doar că nu din matematică. Cea de-a doua parte a acestei teorii, vine să întregească imaginea deja prezentată. Suntem în cadrul sistemului nostru arhicunoscut, cel tridimensional. Există, la ora actuală destule teorii prin care se vehiculează existența încă cel puțin a unei

alte dimensiuni, cea de-a patra. Existența noastră de zi cu zi, fenomenele apărute, demonstrate mai mult sau mai puțin,

parcă ne „forțează” a accepta că, totuși, ar mai „exista” ceva ce noi nu suntem capabili a percepe la ora actuală.

Astfel, plecând de la ipoteza că ar mai exista încă o dimensiune, față de cele 3 cunoscute și utilizate de către noi (lungime, lățime și înălțime), o a patra, haideți să o numim TIMP (cu conotația expresă de EXISTENȚĂ).

Această a patra dimensiune, cum altfel (!), se bazează tot pe „0”. Fără de început și fără de sfârșit. Doresc să fac precizarea că, acest „0”, nu se referă la conceptele noastre uzuale (naștere și

moarte), ci la acea existență Dumnezeiască, cea de la care pleacă și se termină Totul, trecând prin, ce altceva, decât prin zero „0”.

Așadar, continuându-ne construcția grafică cu ajutorul simbolurilor deja utilizate, acceptând existența celei de a patra dimensiuni, se va ajunge la… :

0 ∞ ∞ , unde T = timp / existență. T


11

Dacă vom uni 0 cu T, precum și cele două semne ∞, după axele carteziene, vom obține, nimic altceva, decât semnul CRUCII!!!

0 │ ∞ ----- ∞ │ │ T Ce altceva mai bun, mai convingător, ar putea a fi pentru a înțelege că lucrurile, inclusiv

noi ființele (inclusiv oamenii), suntem creația Bunului Dumnezeu și existăm sub și prin voința Sa?!

3. Concluzii Descoperirile, indiferent că sunt invenții, inovații, sau oricare altă formă de progres, nu

reprezintă altceva decât „deschiderea” minții omenești către Universul Dumnezeiesc, acei prea fericiți luminați, nefiind decât purtătorii mesajelor divine.

Totul, obiectele (materiale ori ba), planetele, sistemele solare, materia însăși, ființele noastre chiar, indiferent de sex, religie, culoare, ori apartenență politică, suntem părți componente ale creației Dumnezeiești.

4. Diverse Interpretările posibile (chiar și imposibile) pot fi acceptate de către autor doar prin prisma

următoarelor aspecte: - Să se subscrie cel puțin unei logici elementare; - Să surprindă dezvoltarea rasei umane pentru și în beneficiul ei; - Să fie concepute prin relaționalul cu universalitatea Dumnezeirii. Doamne ajută!


12

CroniCã literarã

Christine Bernadette rousseau

Pe Facebook și în altă viață

,,E un tânăr fără importanță colectivă, nimic mai mult decât un individ’’-cu acest citat din L.F. Céline doresc să încep prezentarea cărții Silviei Grigore. Poate pentru cei care au citit romanul Silviei Grigore ,,Pe Facebook și în alta viață’’ li se va părea ciudat faptul că eu cred că tocmai pe un astfel de tânăr fără importanță colectivă-așa cum citam mai sus- l-a ales Silvia să-i fie personaj principal al cărții ei. Eu cred că l-a ales în mod instinctiv dar și cognitiv-mă refer la acel cognitiv care se găsește în adâncurile ființei unui prozator care se respectă. Silviei i-a ,,apărut’’ pe cerul minții personajul Sasha ca și cum ar fi venit din altă viață (chiar titlul cărții ne sugerează acest lucru) el fiind apoi construit de autoare: un personaj complex care trăiește o iubire profundă dar fără a fi iubit, căruia îi e rușine cu etnia din care provine, care are nevoie de susținere morală pentru a-și duce la îndeplinire proiectele etc etc.

Desigur, știu, că în carte sunt mai multe personaje dar ochiul meu căutător-cititor are o singură țintă: să găsească cât de complementare sunt personajul principal Sasha Voinescu și personajul feminin Crina Marin (complemenatare ca două culori care prin suprapunere dau culoarea albă, culoarea purității!). Pe lângă faptul că sunt complementari ei formează, în substraturile adânci ale ființei lor, un tot, dar mai sunt situații în care Sasha e neștiutor și atunci intervine Crina și îl învață, îl motivează. Aceste roluri de sfetnic, de femeie sigură pe ea și pe cunoștințele ei, i se potrivesc de minune autoarei. Silvia Grigore-supranumită Cobra regală (nume pe care știu că i l-a dat prozatorul Marin Ioniță, inspirit fiind!) nu e cobră în sensul


13

pe care ni-l inspiră acel Ophiophagus din familia Eliapidae dar are ceva, un ceva mistic care i se vede în privire: te cucerește, te captivează, știe să îți inducă stări de încredere până la a te conecta la propriul univers. Sivia Grigore face astfel și cu personajul masculin al romanului ei.

Citind romanul am simțit că Silvia l-a scris ca o curgere fără întreruperi ; poate că s-a izolat de lumea reală și a inventat lumea romanului ei și lumea romanului ei place, romanul se vinde, Silvia e un prozator citit. Mai contează și faptul că autoarea noastră știe să facă terapie motivațională în stilul în care fără să te duci la psiholog, psihologul ,,vine’’ la tine; e suficient să iei cartea, să o deschizi și să citești. Citind simți că te detașezi de problemele cotidiene, de ceea ce părea o stare de nesuportat. Aici simt nevoia să citez:,,Suntem creatorii vieților noastre. Dacă gândim belșugul, vom ajunge să-l avem, dacă gândim lipsurile sau ne îngrijorăm din cauza lor, în lipsă vom trăi.’’

Pe lângă cele scrise mai sus, romanul Siviei este și o lecție de viață o lecție prin care ea îl învață pe Sasha să-și accepte, să-și iubească etnia din care face parte:,,Destin înseamnă data și locul nașterii, materialul genetic, însușirile și aspectul nostru, familia din care facem parte, anumite ocazii și anumite cumpene de-a lungul vieții. Cum gestionăm toate astea și cum ne străduim să urmăm calea cea bună, ne privește și răspundem. În funcție de asta vom evolua sau vom involua spiritual. Așa că atunci când te tot plângi de etnia din care faci parte, gândește-te că e lecția pe care tu ai ales să o experimentezi. Acceptă și iubește această etnie! Am fost învățați că țiganii sunt răi sau urâți. Tu te cunoști bine, Sasha? Chiar nu ești conștient ce frumos și bun ești ?’’

Acum vă propun să facem un mic exercițiu: să ne imaginăm că există cineva care zilnic ne reamintește cât de buni și frumoși suntem. Nu-i așa că în noi ar apărea o explozie de bine sufletesc și stările de angoasă ar trece ca prin farmec? De aceea consider că ,,Pe Facebook și în alta viață’’ este o lecție despre cum să reușim, cum să ne iubim, cum să fim stăpâni pe viața noastră, iar în această lecție rolul suprem îl are desigur Dumnezeu care acționează în noi și prin noi.

Și pentru că în romanul Silviei plutește și un aer poetic (desigur că autoarea nu se dezice de ființa poeziei), nu cred că pot încheia această prezentare cu ceva mai potrivit și înălțător decât citând câteva versuri ale ei, din volumul ,,Suflet în zbor’’, poezia ,,Încă visez’’: ,,În fiecare dimineațǎ dresorul mă dă jos din pat cu zâmbetul tău.’’


14

Pr.Prof.dr.Theodor Damian

n. 28 decembrie 1951, Botoşani, România EDUCATIE Doctor în Teologie, Universitatea Bucureşti, Facultatea de Teologie, 1999 (Teologie sistematică - Etică) Doctor în Teologie, Fordham University, New York, 1993

(Teologie sistematică - Istoria Bisericii) Master în Teologie, Princeton Theological Seminary, Princeton, New Jersey 1990

(Teologie - Spiritualitate) Studii ecumenice şi doctorale la Bossey şi Lausanne, Elveţia, 1979-1983 Licenţă în Teologie, Institutul Teologic, Bucureşti, 1975 (Teologie) Seminarul Teologic Mrea Neamţ, 1966-1971 PUBLICAŢII Cărţi: Teologie Gregory of Nazianzus’ Poetry and His Human Face in It, Sophia Institute - Theotokos Press, New York,

2017 Introducere în istoria creştinismului. Primul mileniu, Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, 2008 Răsăritul cel de sus: De la Naştere la Înviere, Lumea Credinţei, Bucureşti, 2006 Implicaţiile spirituale ale teologiei icoanei, Eikon, Cluj, 2003; ed. 2-a, Edit. Arhiepiscopiei Tomisului,

Constanţa, 2017 The Icons: Theological and Spiritual Dimensions According to St. Theodore of Studion, The Edwin Mellen

Press, Kingston, New York, 2002 Comentariu literar, filosofie, eseuri: Cateheze literare, RawexComs, Bucureşti, 2020 Ideea de Dumnezeu în poezia lui Eminescu, Eikon, Bucureşti, 2016 Life and Mind: Perspectives on the Human Condition, Eds. Theodor Damian, Richard Grallo, Bert F.

Breiner, Theotokos Press, New York, 2013 Trăirea în cuvânt (interviuri), Eikon, Cluj, 2011 Filosofie şi literatură: O hermeneutică a provocării metafizice, Editura Fundaţiei România de Mâine,

Bucureşti, 2008 Roua cărţilor. O hermeneutică teologică în context literar, eseuri, Danubius, Bucureşti, 1998 Pasiunea textului, Universalia, Bucureşti, New York, 2003 (Editor), Lăuntrul şi departele. Antologia Cenaclului literar “Mihai Eminescu” din New York,

TipoMoldova, Iaşi, 2007 (Editor) Eminescu 2000: Aniversări NewYorkeze, Axa, Botoşani, 2000 (Editor) Mai am un singur dor, New York, 1995 Proză: Un alt jurnal newyorkez, RawexComs, Bucureşti, 2017 Vraja emigraţiei, Eikon, Bucureşti, 2016 Poezie:


15

Perihoreze. Poezii, Eikon, Bucuresti, 2018 Lazăre, vino afară, Junimea, Iaşi, 2016 Singurul dincolo, Rawex Coms, Bucureşti, 2015 Ein Fallen selbst im Steigen. Lyrik(poezii, în germana), Pop Verlag, Ludwigsburg, Germania, 2015 În casa fulgerului, seria Opera Omnia, TipoMoldova, Iaşi, 2013 Apofaze, Editura Tracus Arte, Bucureşti, 2012 Semnul Isar/ The Isar Sign (bilingv), Editura Calauza, Deva, 2011 Prayers in Hell (poezii, în engleza), Trafford, Vancouver, Canada, 2010; ed. 2-a, Litfire, Atlanta, GA, 2018 Shenja e Isarit (poezii, albaneza), TipoMoldova, Iaşi, 2010 The Isar Sign(poezii, in engleza), PublishAmerica, Baltimore, MD, 2010 Exerciţii de Înviere (poezii), Universalia, Bucureşti, 2009 Stihiri cu stânjenei, TipoMoldova, Iaşi, 2007 Semnul Isar, Paralela 45, Bucureşti, 2006 Nemitarnice, Ed. Dionis, Botoşani, 2005 Poesías (bilingv), Ed. Lumină Lină, New York, 2005 Ispita rănii, Limes, Cluj, 2001 Calea Împărăţiei (bilingv), Timpul, Iaşi, 2000 (Premiul Festivalului Internaţional de Poezie Religioasă,

Deva, România, Septembrie 2001) Rugăciuni în Infern, Ed. Axa, Botoşani, 2000 Dimineaţa Invierii, Ed. Axa, Botoşani, 1999. Lumina Cuvântului, poezii, Libra, Bucureşti, 1995 Liturghia Cuvântului (bilingv), Tremain, Klamath Falls, OR, 1989 Poezii publicate in reviste literare de prestigiu din România şi din străinătate şi incluse în antologii şi volume colective. Capitole in cărţi şi peste 300 de articole în reviste academice şi culturale. Editor al următoarelor reviste: Symposium, [în limba engleză] The Romanian Institute of Orthodox Spirituality and Culture, New York,

SUA, ISSN 1084-0591 (din 1994) (proceedings ale simpozioanelor ecumenice teologice organizate în cadrul Institutului).

Romanian Medievalia. Proceedings of Presentations at the Annual International Congress on Medieval Studies at the Western Michigan University at Kalamazoo, MI, New York, S.U.A., ISSN 1539-5820 (din 2001-2017)

Lumină Lină. Gracious Light, Revista de cultura şi spiritualitate românească. Review of Romanian Spirituality and Culture, publicaţie trimestrială, New York, SUA, ISSN 1086-2366 (din mai 1996).

Buletinul Institutului Român de Teologie şi Spiritualitate Ortodoxă, New York (1993-1996) Adusu mi-am aminte, Lausanne (1982-1983) Inclus în dicţionare de specialitate ca teolog şi scriitor. Membru in numeroase colective editoriale. Premii şi distincţii (selecţie):

• 2018, medalia centenială „100 pentru Centenar” din partea Guvernului României • 2018, ordinul Donum Sacrum Unitatisdin partea Î.P.S. Arhiepiscop Irineu Pop de la Alba Iulia • 2017, Premiul special „Mihai Eminescu”, pentru volumul Ideea de Dumnezeu în poezia lui

Eminescu,Societatea Scriitorilor Bucovineni • 2016, Doctor Honoris Causa, Universitatea Bioterra, Bucuresti • 2002, cetăţean de onoare al municipiului Botoşani

COORDONĂRI DE STRUCTURI ŞTIINŢIFICE: Din 1993 până în prezent a organizat şi condus simpozioane la nivel academic cu diferite teme de profil interdisciplinar la care se întrunesc profesori şi cercetători de prestigiu din S.U.A, România şi din alte ţări:

• Simpozionul Anual Teologic Ecumenic în cadrul Institutului Român de Teologe şi Spiritualitate Ortodoxă, New York, din 1993


16

• Simpozionul anual Eminescu în cadrul Institutului Român de Teologe şi Spiritualitate Ortodoxă, New York. Din 1993

• Sesiuni tematice la International Congress on Medieval Studies at the Western Michigan University, Kalamazoo, MI, S.U.A. (2001-2017)

• Sesiuni tematice în cadrul ISSEI (The International Society for the Study of European Ideas) din 2006.

• Sesiunile de spiritualitate ortodoxă şi dialog Ortodox-Romano-Catolic în cadrul conferinţelor anuale “Bernard Lonergan” de la Boston (2006-2014)

• Simpozionul Mircea Eliade, Iunie 2007 • Organizează şi alte simpozioane, precum cele dedicate Unirii Principatelor, literaturii române a

diasporei şi sesiuni de studiu biblic. A participat şi prezentat comunicări ştiinţifice la peste 120 de simpozioane, conferinţe, congrese naţionale şi internaţionale din S.U.A., Japonia, Malta, Polonia, Finlanda, Portugalia, Grecia, Cipru, Turcia, România, dintre care majoritatea au fost publicate în proceedings. A organizat şi prezidat sesiuni academice la mai mult de jumătate din conferinţele şi congresele internaţionale unde aprezentat lucrări.

Pr. Prof. Dr. Theodor Damian

ÎNVIEREA DOMNULUI ŞI ZIUA A OPTA

O, Paştile cele mari şi preasfinţite,Hristoase;

o, înţelepciunea lui Dumnezeu, pacea şi puterea.

(Tropar, Canonul Învierii)

Observaţia lui Heraclit din Efes că totul curge, că totul e o trecere este de natură fenomenologică. Ea nu are merite morale.

Omul însă este o fiinţă morală. Acesta este lucrul care dă valoare şi sens existenţei sale.

A fi om, biologic şi psihologic vorbind, nu este lucru mare. A fi bun, a face binele, iată ce îl face pe om mare. O spune şi proverbul românesc în alţi termeni: „A fi mare nu-i mirare; a fi om e lucru mare”.

Binele şi răul sunt însă categorii metafizice, chiar dacă sunt comune vieţii umane. Dumnezeu, fiind binele suprem, El este cel care îi sădeşte omului conştiinţa binelui, iar legătura cu Dumnezeu la nivelul binelui este ceea ce îi conferă omului cea mai înaltă demnitate posibilă.

Deci, dacă aşa stau lucrurile, vorbind de trecere, trebuie observat că nu aceasta în sine este importantă, ci felul în care ea se petrece, ori de la ce spre ce se trece.


17

Aici intervine rolul capital al Sfintelor Paşti, ca eveniment de trecere de la rău la bine în trei dintre multiplele sale sensuri posibile: cel din Vechiul Testament, din Noul Testament şi de la noua „plinire a vremii” ce va să fie, în eschaton.

Paştile Vechiului Testament, Pesach, trecere, a însemnat un mare bine făcut de Dumnezeu poporului ales aflat în Egipt, în robie, mai precis, salvarea de la moarte a întâilor născuţi în familiile evreilor prin ritualul ungerii uşorilor corturilor lor cu sângele mielului pascal (în timp ce fiecare născut în fiecare familie egipteană era ucis).

Această trecere a îngerului Domnului pe la case, salvatoare pentru unii, ucigătoare pentru alţii, a reprezentat şi o prefigurare şi o anticipare a trecerii Mântuitorului Iisus Hristos de la moarte la viaţă şi prin El a tuturor celor ce au crezut şi cred în El şi au asumat în mod adecvat, după învăţătura Sa, a Sf. Apostoli şi a Bisericii, evenimentul Învierii.

Cu alte cuvinte, aşa cum în cazul Paştelui salvator din Vechiul Testament, pentru ca salvarea să aibă loc, a fost nevoie de totala credinţă a evreilor în cuvântul Domnului Dumnezeu şi punerea în practică a rânduielii

implicate, la fel, pentru ca Învierea lui Hristos să devină eficientă, mântuitoare pentru noi, este nevoie de credinţa noastră totală, necondiţionată şi de împlinirea rânduielilor ce decurg din această credinţă potrivit tradiţiei apostolice şi a Bisericii ortodoxe.

Al treilea tip de trecere ce poate avea loc numai în şi prin învierea lui Hristos, prin trecerea Sa de la moarte la viaţă, este cea de la existenţa noastră terestră la cea din ziua a opta a facerii lumii „ziua cea neînserată a Împărăţiei”, cum frumos o numeşte în tropar….? (Canonul Paştelui, Cântarea a noua), adică la existenţa noastră transfigurată ce implică participarea noastră la viaţa divină, comuniunea noastră finală cu Dumnezeu în Împărăţia Sa, când se va împlini nemeritata şi surprinzătoarea chemare a Fiului lui Dumnezeu către noi: „Veniţi binecuvântaţii Părintelui Meu şi moşteniţi Împărăţia care v-a fost gătită vouă de la facerea lumii” (Matei 25, 34).

Aşadar, Învierea Domnului este anticipată în Vechiul Testament, dar pe de altă parte ea însăşi anticipează un nou ev, un al treilea testament, acela al stării de graţie a Împărăţiei pregătite nouă de la începutul creaţiei potrivit promisiunii divine.

Cu alte cuvinte învierea Domnului întruneşte în ea şi leagă cele două mari dimensiuni existenţiale, cea de la facerea lumii, sau chiar de înainte de facerea ei, din planul divin al facerii, cu cea eshatologică de după sfârşitul lumii în forma ei actuală, un fel de sumă a unui minus infinit şi a unui plus infinit, ca într-o cuprindere totală şi nedepăşită a întregii aventuri (în sensul etimologic al cuvântului) a aducerii existentului creat de la nefiinţă la fiinţă, inclusiv a destinului eshatologic al acestuia.

Parafrazând o vorbă a Sf. Părinţi care spuneau că lumea a fost creată în vederea Bisericii, putem zice că lumea a fost creată în vederea Învierii, a transfigurării, învierea lui Hristos devenind astfel punctul de sprijin, centrul întregii existenţe în general, al existenţei umane în special.


18

În acest caz, are dreptate „scriitorul de cântări” să definească Învierea ca fiind mare şi preasfinţită şi ca întruchipând şi revelând trei din marile atribute ale lui Dumnezeu: înţelepciunea, pacea şi puterea, evident, împletite în, şi încununate de iubirea Sa paradoxală faţă de noi.

Această iubire este recunoscută de autorul troparului la care ne referim întrucât adjectivele folosite, felul cum pune cuvântul în text, tonul abordat, denotă totala sa admiraţie, uimire faţă de minunea învierii Domnului, „Paştile cele mari şi preasfinţite”, mai exact, starea de copleşire în care se află şi pe care ne-o transmite, şi care copleşire este deci, nu un act ocazional, de moment, ci mult mai important şi mult mai mult, o stare, un mod de a fi.

Iar noi, asumând învierea lui Hristos înseamnă că trăim în anticipare, ca atunci când te afli departe de locul unde vrei să fii şi trăieşti fremătând, dar îndreptându-te către acel loc, precum fiul risipitor după miracolul convertirii, al „venirii în fire”, care se îndrepta fremătând, copleşit de emoţii spre casa părintească.

Deci şi noi, scăpaţi de moarte ca şi poporul ales în Egipt şi împreună cu toţi cei care prin generaţii au crezut în învierea lui Hristos, Îl lăudăm pe Cel ce ne-a deschis porţile Împărăţiei, cu înălţătoare mărturisire:

„Hristos a înviat din morţi

Cu moartea pe moarte călcând

Şi celor din morminte

Viaţă dăruindu-le.”

În fotografie Pr.Prof.dr.Theodor Damian şi doctor in filozofie Marian Nencescu


19

Prof. TEODOR NEDELEA- FILIALA OLT A U.Z.P.R. SCRIITORUL EUGEN BARBU – JANDARM LA CARACAL ȘI PIATRA-OLT Controversatul om și scriitor Eugen Barbu este absolventul Liceului „AUREL VLAICU” din București. La insistențele tatălui său care era bolnav și își dorea „să moară liniștit”, Eugen Barbu intră la 1 septembrie 1943 în Școala de Ofițeri de Jandarmi din București. Se acomodează greu cu exigențele militare, citește mult și este fascinat de ideile socialiste pe care le susține și promovează. Datorită bombardamentelor efectuate de aviația americană asupra capitalei, elevii școlii se mută la Drăgășani în primăvara anului 1944. Deplasarea („marșul”) trece și prin Slatina, văzută ca un „oraș cu fete, praf și pensionari”. Aici s-a dormit „în internatul unei școli de menaj. Câțiva elevi se îmbată”. După un „popas la Deleni” având „mâncare insuficientă” se ajunge seara la Drăgășani și a doua zi e Paștele. Din luna august Eugen Barbu revine la București în vacanță după „o călătorie îngrozitoare” fiindcă „trenurile nu mai au geamuri”. Când termină concediul se înapoiază la Drăgășani ca să înceapă din nou cursurile și toți elevii anului II „suntem înaintați la gradul de sergent, după o ceremonie sobră”. Puțin mai târziu școala se va muta iarăși la București dar la 1 martie 1945 din considerente ideologice „șandramaua s-a desființat”. Acum sergentul – major Eugen Barbu este repartizat pentru „stagiu” la Legiunea de Jandarmi Caracal. Se prezintă la datorie cu întârziere sub motivul unei acoperiri medicale. „Am fost repartizat într-un birou murdar și întunecos unde mi s-au dat niște situații ce trebuie să le țin la zi. Sunt silit să ascult glumele proaste ale majurilor, care, prin vechimea și gradul lor, au ascendent asupra mea. Citesc procesele verbale aduse de la posturile de jandarmi”. Maiorul, comandantul legiunii îi spune cu prietenie : „aici ai să înveți meseria de jandarm”. Într-un timp scurt E.B. este avansat la gradul de plutonier și transferat la Piatra-Olt. „Nodul feroviar are o judecătorie și vreo cinci prăvălii. Șefii mei, niște plutonieri amabili m-au tratat cu vin servit în sticle de limonadă. Biroul miroase a motorină cazonă, și patul pe care mă așez e tare... a plouat și este foarte frig. Cred că voi fugi. Plutonierii mă îmbie cu actele lor. Vor să mă învețe meseria de jandarm la teritoriu. Le mulțumesc și nu mă amestec”. Deoarece noul-venit făcea parte din „promoția democrată” este numit „Comandant al Postului de Jandarmi din Piatra-Olt ” dar refuză oferta și vechiului șef nu-i vine să creadă că poate exista un asemenea gest din partea unui tânăr absolvent democrat. „Bătrânul se uită uluit la mine. Asta îl face fericit că eu nu voi da curs dispozițiilor comandantului și nu voi lua postul în primire pentru că vreau să scap de meseria asta și o voi face cât se poate de curând... N-am unde să mănânc. Trimit un soldat în sat după alimente. Vine după o oră cu o pâine mare, neagră. N-a găsit nimic. Îmi restituie banii... Noaptea s-a prăbușit patul cu mine. Pe întuneric, înjurând, am încercat să-l așez la loc fără să reușesc. În cele din urmă am renunțat. Am așezat salteaua pe dușumea și am adormit mai departe... Încep să înțeleg de ce beau oamenii ... A treia zi de când am același meniu, la prânz și seara : un castravete (din masa trupei) și o bucată de pâine... Când mușc din castravete, sar semințe mari, albe. Mușc și din pâine. Stomacul mi se strânge crâncen. Foamea e potolită până diseară”. Așa a fost situația la început când a sosit în Piatra-Olt dar mai târziu plutonierul Eugen Barbu va locui într-o cameră luminoasă „cu mobilă modernă” unde îl vizitează fetele frumoase și îi aduc flori de liliac. Se implică pasionat în câteva relații sentimentale și servește masa „la o cantină de pe moșia fostului ministru Ion Marian”.


20

Pleacă de mai multe ori însoțit de un sergent-major să facă inspecții pe teren în localitățile arondate postului de jandarmi. Ajunge astfel în misiune la Brîncoveni, Ociogi, Mărgineni, Tomeni, Greci etc. Jandarmul însoțitor „e bucuros că mai scapă de cerneală și hârțoage” dar poate să mai adune și niște ouă. Acest sergent-major îl „inițiază” pe colegul lui și îl învață că „la teritoriu trebuie să patruleze mai întâi cârciumile, pentru informații”. Fiindcă în „instrucțiuni” existau dispoziții cu privire la obligația de a raporta „starea școlilor”, cei doi jandarmi constată că Școala din Tomeni „e formată dintr-o singură cameră ... fără geamuri... și nu mai funcționează de vreo cinci ani. Învățătorul vine toamna, încarcă lemnele destinate încălzirii, trece pe la oameni să-și ia darul și pleacă”. Bineînțeles că același învățător eliberează la toți elevii înscriși câte o „fitanță că a trecut patru primale”. Continuă deplasarea în zonă și „trecem pe la Mănăstirea Brîncoveni, acum azil de nebuni pe care-l păzesc doi călugări”. E.B. discută în contradictoriu cu „administratorul moșiei prințului Brâncoveanu...” în timp ce „sergentul-major vine în galop aducând un coș plin cu ouă. (Are ordin de la șeful de sector să strângă ouă pentru generali ... că se apropie Paștele)”. Ca să dobândească autoritate și influență în Piatra-Olt, plutonierul-elev Barbu își amintește : „iau pușca în spinare și încep de la un cap al satului să-i scriu pe cei care țin câinii dezlegați. După trei ore am umplut un carnet cu procese-verbale ...Spre seară cei mai speriați vin să mă roage să nu-i amendez...În ziua următoare, meniul meu a suferit radicale îmbunătățiri”. În ajunul Paștelui E.B. părăsește postul și călătorește la București cu o mașină fără să aibă aprobare în acest sens. „Paște trist.... Într-un parc, pentru că nu mă scol să salut un maior ce trecuse pe lângă mine sunt chemat și mi se face o întreagă teorie...Sunt umilit”. La finalul sărbătorilor pascale din nou pornește spre Piatra-Olt și realizează o „întoarcere neplăcută. Lipsa mea a fost descoperită. Subofițerii sunt speriați de consecințe, eu rămân nepăsător...Maiorul convoacă la Legiune pe toți șefii de post și ne pune în vedere să prindem o bandă de țigani care a săvârșit o serie de omoruri în comuna Ociogi. Sunt șapte victime, ucise cu o armă a cărei țeavă a fost retezată. Cei uciși au corpurile sfârtecate... Ni se dau semnalmentele și ni se permite să-i aducem pe asasini chiar morți. Plecăm seara....Îi somăm....Țigăncile cu sugaci în brațe îi aruncă în capul jandarmilor ca pe niște proiectile... După cercetări minuțioase, s-a desemnat un număr de doisprezece țigani ce vor ispăși crimele... Dimineața mi se încredințează comanda escortei. Banda arată pitoresc. Tâlharii sunt legați cu frânghii de mâini unul lângă altul. Pe drum cântă nepăsători. Fiecare imită câte un instrument, și cerul e foarte frumos. Trebuie să-i duc la Dioști... ”. După îndeplinirea sarcinilor de serviciu E.B. se duce până la Caracal unde face cunoștință cu un poet local Stoenescu – Odaia ce recită în parcul orașului „Scrisoarea a 17-a ”. Apoi „suntem chemați la București să dăm restanțele la Facultatea de Drept .... Suntem interogați dacă vrem să mai rămânem în armată sau nu. Îmi scriu fericit demisia... Plecarea mea e un fel de nebunie. N-am haine, nu voi avea bani, dar totul merită să fie jertfit pentru libertate”. Citatele din prezentul articol au fost selectate și extrase din cartea intitulată „Jurnal” publicată de Eugen Barbu în urmă cu exact 50 de ani la E.P.L. (Editura pentru literatură - 1966).


21

Prof. Tlg. Paulian Buicescu Sf. M. Mc. Gheorghe, purtătorul de Biruință! Gheorghe, o vreme a trăit, sub Dioclețian-Galeriu Care au devenit tirani cu Creștinii din Imperiu... Era din Capadocia, cu părinți Drepți în Credință Dar de copil, orfan de tată, gustă și astă suferință... Alături de mama lui, s-a mutat în Palestina Unde aveau și moșteniri, dar și neamul, rădăcina! Viteaz și talentat în luptă și-n toate neostenit De la oștean la Împăratul, era în cinste, prețuit! Frumos, bogat și General, a pus pe Terra mai presus Mărturisirea în popor, cu râvnă, a DOMNULUI Mântuitor IISUS! Ispitit rău de Galeriu...Împăratu-a prigonit Pe-orice supus care pe DOMNUL, în public L-a Mărturisit! Gheorghe-a venit de unu' singur la Curte și a declarat: "-Te voi sluji o viață-ntreagă, dar și Cerescul Împărat"! .............. I-au luat averea, dar și slujba, ca să își lepede Credința... L-au torturat în chinuri infernale, dar nu l-a-ntors, nici suferința! I-au strivit pieptu-n bolovani; bătut la tălpi, întemnițat Pe roată tras, sandale-n cuie, în varu-nclocot aruncat... În acele clipe grele, IISUS din plin l-a ajutat: I-a dat putere să reziste și mintea i-a luminat! Mulți păgâni văzând Martiriul, de idoli s-au lepădat Cu-Împărăteasa Alexandra, în CHRISTOS s-au Botezat! Dioclețian, atunci, zis-a: "-Nu vor fi iertați! Viața să le fie luată; de sabie fi-vor tăiați!


22

Alexandra, fără vlagă la pământ s-a prăbușit... Însă sufletul în Ceruri, lui IISUS I-a dăruit! Iar Gheorghe sub sabie, avu sfârșitul pământesc Primind Slujirea Purității în Raiul Veșnic Cel Ceresc! A fost Ostaș la CHRIST în Oaste, luptând fără încetare Ca să învingă pe Vrăjmașul, Satan-Balaurul cel Mare! De-aceea Iconografii, l-au pictat ca fără milă Pe calul alb cum este Pacea, sulițând reaua reptilă! El ne e Steag pentru Oștire sau Hram pe la un Sfânt Locaș Ori e un braț la Dunăre, nume de sate, de oraș! ................... Ai nume de la Sfântul Gheorghe? Să-l porți în Pace și frumos Să fii ca el, biruitor în lume, în Oastea DOMNULUI CHRISTOS! De Ziua Lucrătorilor de la Căile Ferate Române Un tablou de absolvire cu versuri frumos pictate Ne-amintea despre eroii de la Căile Ferate: "Când cu dreapta ridici discul, chiar dacă unii spun că e ușor, Tu nu uita că-n trenul care pleacă, sunt multe vieți, sau rodul vieții lor"! În uniforma CFR-istă, cu vișinia lui caschetă E Impiegatul ce rezistă, plouat sau nins, cu o paletă! La fel ca și arbitrul de la centru, e ajutat de 2 acari Ce stau extremic pe poziții, la fel ca el de temerari! Cei ce lucrează în RC-uri, în Turnul de Control, atent, Veghează traficul pe linii, să nu avem cumva, un accident... Cei 2 mecanici de locomotivă, din care 1, Șefii "au tăiat", Ne-au dus pe unde am avut nevoie; n-am mulțumit și nu am salutat... Șeful de tren, sau Controlorul, ce-ndură-atâtea de la huligani, Sunt suspectați că uneori primit-au, peste salariul mizer, câțiva bani... Iar lucrătorii de la Linii și Picherii, atâtea au și ei de îndurat Pe lângă viața, uneori de câine, WC-ul peste linii deșertat... Să nu-i uităm pe TTR-iștii prin Telefonice Centrale,


23

Pe stâlpi, Cantoane, sau în Stații, pe poduri, ziduri, prin canale... Sau Casierele din Stații, dacă le cerem, ne mai vând bilete Îndură, pe cât pot și ele "frigul", iar de la unii, multe "epitete"... La "Info", ne-mbulzim cu trupul; prin vocalize ample, vrem relații; Doamnele-ncearcă să-și convingă Șefii, că n-au trimis noile informații... O lume știe că se fură-n "Cale...", se știu și hoții de fier vechi, Și-s mulți...dar pentru că votează, și-a pus Guvernul "ceară în urechi"... Si-acei ce încă se mai zbat, prin vechile Regionale Înlătură multe opreliști ce s-ar putea ivi pe "Cale"! Să nu-i uităm pe cei din Capitală, care lucrează sus la Minister Că-ncearcă sincer optima Reformă, blocată de bugetul auster... Mă Rog la Cer ca și mai marii zilei, să-ngăduie în Țară o erată: Că-n loc de jafuri și de crize, a renăscut modern Calea Ferată! Din Piatra-Olt la Făurei, din Podu'-Olt pân' la Pașcani Simeria și București, să ne trăiți întru mulți ani! CHRISTOS a Înviat! Venind spre case cu LUMINA, de-om fi-ntrebați: "-Ce s-a-ntâmplat"? Noi, prin Cântările Creștine, să spunem: "-DOMNU' a-Înviat"! Și 40 de zile-n lume, hotărât și necurmat, Salutul nostru să ne fie, doar: "-CHRISTOS a Înviat"! Răspuns din inimă să fie, din suflet și cugetat (Privind în ochi Creștinul-Frate): "-Adevărat a Înviat"! ♧ Documentare & Tehno-Redactare: Maricela-Paraschiva Buicescu.


24

Christine Bernadette Rousseau

Charles Baudelaire

Poeme în proză

Traducere de Christine Bernadette Rousseau

(Vienne, Manz Editeur)

Confesiunea unui artist

,,Petit poémes en prose’’Charles Baudelaire-colection Manz

Cât de pătrunzător este sfârșitul zilelor de toamna! Ah, pătrunzător până la suferință! pentru că este plin de certitudinea unor senzații delicioase în care valul nu exclude intensitatea și nu este punctul cel mai ascuțit comparându-l cu Infinitul.

Marele deliciu este acela de a-ți lăsa privirea pierdută în imensitatea cerului și a mării! Singurătate, liniște, incomparabilă castitate de azur! Un mic voal fremătând la orizont și care prin transparența sa și insolența sa ce imită iremediabila-mi existență, melodia monotonă a furtunii, toate aceste lucruri gândite de mine sau eu gândite de ele (deoarece în măreția reveriei eu-ul se pierde ușor!); toate acestea gândesc, zic eu, dar muzical și pitoresc, fără șicane, fără refulări, fără deducții.

În orice caz aceste gânduri care ies din mine dau drumul unor lucruri, devenind imediat prea intense. Energia în voluptate crează inconștiență și o suferință pozitivă.

Nervii mei întinși la maxim sunt vibrații ascuțite și dureroase. Și acum profunzimea cerului mă descurajează; claritatea lui mă exasperează.

Insensibilitatea mării, neschimbarea spectacolului dat de ea mă revoltă…Ah, vom suferi la nesfârșit sau vom fugi de frumusețe la nesfârșit ? Natură, fermecătoare fără milă, rivală mereu victorioasă, lasă-mă! Încetează de a-mi ațâța dorințele și orgoliul! Studiul frumosului este un duel în care artistul țipă de frică înainte de a fi învins.


25

Prof. Tlg. Paulian Buicescu Cina Cea de Taină "Am vrut mult ca acest Paște, Să-l mănânc cu voi"!, le-a spus; Și a mers cu Ucenicii, în odaia cea de sus. Și-n timp ce ei mâncau din blide, o pâine a luat IISUS Și ridicând-o, mulțumit-a TATĂLUI Ceresc de Sus! "-Luați, mâncați, din Trupul Sfânt! Aceasta-I Cina Cea de Taină, Oglindă a Celei din Ceruri, unde-o să fiți în Noua Haină! Acesta este Trupul Meu, Care pentru voi Se frânge Întru iertarea de păcate, a celui ce smerit le plânge..." Apoi Potirul Cel cu Vin, ce L-a Binecuvântat, Privind în ochi Apostolii, DUMNEZEU-IISUS L-a dat: "-Beți dintru Acesta toți! E al meu Sânge! Vi-l dau vouă Care de acuma este, pentru lume-o Lege Nouă! Să faceți asta totdeauna, și învățați pe toată lumea Împărtășindu-vă din Cină, Întru Pomenirea Mea"! De Prohod... Să încercăm în seara asta, de-acas' un pic să ne urnim Și-n Casa DOMNULUI, simbolic, doar prin Prohod să suferim... De-om dobândi măcar mesajul Jertfirii Celui Pătimit Vom reveni curați acasă și cu păcatul răstignit! De vom urca empatic scara, pe drumu-acela dureros Ne-o curăți prin lacrimi Crucea, Mântuitorului CHRISTOS! ♧ Documentare & Tehno-Redactare: Maricela-Paraschiva Buicescu.


26

Prof. Tlg. Paulian Buicescu Intrarea Triumfală a DOMNULUI

IISUS, în Cetatea Ierusalim

La Intrarea Triumfală a Împăratului IISUS În Cetatea Păcii lumii, lumea multe i-a adus: Inimi, suflete și haine, de la mare la cel mic, Închinare, Osanale, dar și ramuri de finic!

<"FIUL Omului din David, Fie Binecuvântat,

C-a venit trimis în lume, de Cerescul Împărat>! Toți L-au așteptat Să vină, începând cu cei din Rai; Și a venit printr-o Fecioară, neam din David și Isai!

Osana-ntru Cei de Sus, Binecuvântat Să Fie,

Cel ce e trimis de TATĂL, pentru-o Nouă-Împărăție! Ei doreau să-L pună Rege peste neamul evreiesc...

Neștiind că EL e Rege, însă Veșnic și Ceresc!

Văzând cum ei ÎL aclamă, mai presus ca pe-Împărat, IISUS ce are pre-știința, cu durere-a lăcrimat... Știind că "poporu'-ales", are schimbătoare firea

Peste numai 4 zile, ÎI va cere: "Răstignirea"!

Puțini I-au rămas alături, în marea împrăștiere... Alții, ascunși...prin Rugăciune, căutau o Mângâiere...

Cu teama de pedepsire, mulțimea, iată se duce... Doar Ioan și a Sa Maică au rămas cu EL la Cruce!

Noi, acum după milenii, când o veni prigonirea,

Vom fi tot "vocali" ca astăzi și fermi cu Mărturisirea? La a doua Sa Venire, a CHRISTOSULUI IISUS, Câți vor fi găsiți în stare, ca Să-i ducă la EL Sus?

De Florii, pentru semenii noștri cu nume de flori

Să alergăm la DOMNUL, cu ramuri de finic, Să le-așezăm pe Cale-I, de la bătrân la mic!


27

Pentru nevasta, sora, colega sau bunica, Să scriem din buchete: să ne trăiești Florica!

Dar și pentru Măruța, Viorica, Viorel Iolanda, Angelica, Gerbera, Mugurel!

Bujorel și Micșunica, Anemona, Romanița Mărgărit și Crizantema, Codrin, Narcis, Garofița!

Floricel și Trandafir, Gherghina, dar și Crânguța

Iasmina, Laura, Flora, Margareta și Codruța! Pansela, Forstiția, Mălina și Rozalia

Zambila și Veronica, Gardenia, Magnolia!

Azaleea și Crăița, Sânziana, Dalia Viorela, Laurența, Zina și Camelia! Imortela, Delia, Hortensia și Liliana,

Narcisa, Laurian, Mălin, dar și Gențiana!

Magnolia, Gladiola, Crina și Olivia, Dafina, Valeria, Viola, Petunia!

Dumitrița și Melisa Begonia și Mona Lisa!

Și tot cu prețuire, ca pentru un Creștin,

Să scriem "La mulția ani"!, lui Florea sau lui Crin! Sărbătorim o Floare-n floare?, să îi urăm: Doar bucurii,

Mers bun cu DOMNUL pe-a Sa Cale, în Veci! nu numai de Florii!

♧ Documentare & Tehno-Redactare, Maricela-Paraschiva Buicescu.


28

Prof. Tlg. Paulian Buicescu Nu numai Iuda-i vinovat... 1988, de ani trecut-au pe sub Soare De când în Cetatea Păcii, s-a produs marea vânzare... Un ucenic al lui MESIA, Iuda, un fel de casier: "O mână strânsă" (și cu Mirul!), pentru IISUS...Trezorier, Cu punga Obștii pentru sine, dorea să fie printre Sfinți... Vindea orice, chiar și pe DOMNUL, pe numai 30 de arginți... A renunțat la Veșnicie, pentru un plin de Sânge ban Și-n loc de Ceata Sfinților, trecu în cea a lui Satan... Pentru o casă pământească pe țarina Olarului Pierdu Slujirea cea din Rai, la Împăratul Harului... Și lepădat total de Ceruri, în marea-i nerușinare Și-a-ntins pâinea-n blid cu DOMNUL, I-a dat perfida sărutare... Când și-a dat seama ce-a făcut, la Marii Preoți s-a căit... Dar necerând Să-l ierte DOMNUL, a rămas nepocăit... Satana l-a dus de mână, direct la spânzurătoare... Dacă rămânea cu DOMNUL, ar fi avut a lui Salvare! Văd că dup-atâta vreme, nu numai Iuda-i vinovat... Ci și eu și-atâta lume, ce-L vindem pentru-n mic păcat... E-adevărat că mai venim din când în când la Spovedire, Dar iar ne vindem DUMNEZEUL, cu gândul și la Mântuire... Nu vreau să-l scuz cumva pe Iuda; pe mine mă incriminez: Pentru că-L cunosc pe DOMNUL și-L fac și cunoscut prin Crez; Iuda-L vându pe niște-arginți, pentru o casă pământească... Dar eu, ÎL vând mereu "pe gratis" și pentru-o "glumă" omenească... ♧ Documentare & Tehno-Redactare, Maricela-Paraschiva Buicescu.


29

dr.aritina-Mihaela ionesCu

Se dedică răposatului meu frate,

Ing. Ionescu Gabrel-Cristian,

plecat mult prea devreme pe tărâmul

tinereții fără bătrânețe și al vieții fără de moarte, ca o mărturie a neuitării.

ZBOR FRÂNT

Ai vrut să zbori Spre înălțimi, Așa cum era firesc. Cum fusese programat De Sus, Dar un glonț…. Un simplu glonț, Scăpat ca din senin A fost de-ajuns Și ți-a oprit zborul…. Și ai căzut secerat…. Glonțul ucigaș Te-a omorât Și ai căzut Din înalt. Ai căzut... Secerat.

PLUMB

Ți-ai picurat Plumb pe aripi Și nu mai poți zbura. Erai sortit Să zbori În înalturi. Dar nu te-ai putut Ridica de la sol. Aripile


30

Te-au tras în jos. Chiar aripile! Ce tragedie! Ce mare tragedie!

CE?

Ești ostenit, Vlăguit, Bolnav, Înspăimântat. Ce va fi mâine? Aștepți să te însănătoșești, Să te simți mai bine. Ai încredere în ziua de mâine. Ce va fi?

SFÂNTUL ADEVĂR

E sfânt. Adevărul e unul singur. Minciuna Are mai multe fețe Și toate murdare. Minciuna Are picioare scurte Și nu poate merge. Mai devreme sau mai târziu Se împotmolește. Are privirea Îndrăzneață, trufașă. Adevărul E modest, smerit.


31

Pascal Lecordier Traducere și adaptare:Christine Rousseau

Pascal LECORDIER este inginer fizician, absolvent al Institutului Național Politehnic din Grenoble și deține un MBA la INSEAD. Poet, vicepreședinte al Societății Poeților și Artiștilor din Franța și președinte al juriului concursurilor literare - publicațiile sale acoperă diferitele etape ale vieții; ,,Poèmes à Calou’’ prefațată de Jean Aubert pentru anii de facultate și liceu; ,,Épaves éparse’’, ilustrată de Marie-Françoise Chaumat-Vasquèz, ține evidența vieții studențești; ,,Les Routes capitales’’, prefațat de Vital Heurtebize, pictează intrarea în viața profesională și întemeierea unei familii, apoi ,,Pépites et Pépins’’ cu o prefață de Henri Heinemann,în care scrie despre capriciile vieții profesionale; ,, Quand le rêve se lève’’, cu o prefață de Philippe Veruynes, explorează călătoriile, familia dar și zonele mai delicate ale bolii și morții și ,,Entre soleils et pluies’’ pe care Claude Prouvost le descrie ca fiind ,,o călătorie prin întorsăturile existenței’’. Cea mai recentă lucrare ,,Chanter la vie’’-mărturie a unei hărțuiri morale pe care autorul o va fi cunoscut pe calea vieţii. Ca o continuare a acestei saga cronologice Pascal Lecordier publică colecții tematice: -Cu pasiune a scris ,,La Fugitive’’, ilustrată de cǎtre Marie-Françoise Chaumat-Vasquèz, carte publicată de Gilles Gallas și înregistrată pe CD de către grupul Evanescence ; ,,Aimer’’ inspirată din Cântarea Cântărilor şi publicat de Peuple Libre. -Spiritualitate și umanism cu ,,Oraisons’’ și ,,Désirs d’exode’’, publicate de Peuple Libre. -Poezii pentru copii mici, ,,Poésie pour petites personnes’’ publicată la Altitude Edition. Și ,,Comptes en rondes’’ publicată la Violette & Lulu ambele ilustrate de complicele Hermeline. -Viața profesională cu ,,Portraits’’ publicată de Asociația Plume A Connaitre în 2020 ca recompensă a concursului de poezie. În 2014, Pascal Lecordier a primit premiul Paul FORT, recompensat cu publicarea colecției sale, ,,Les gens arrivés’’ de ,,Editions Poètes du dimanche’’, precum și Premiul Jean AUBERT încununat de publicarea ,,L’éveil’’ de Editions Flammes Vives.


32

AIMER ,,Aimer C’est trouver sa richesse hors de soi’’ Alain

Bien aimée entre les femmes Toi l’unique Comme cette rose entre mes doigts L’inégalé de ton parfum Le grain précieux de ta peau L’éclat vibrant de ton regard L’éblouissement de ton sourire Multiples uniques Ton histoire Source d’appels Tes paralysies Ces blessures Au terreau de ta force Fertile Mon ineffable amour. Cea mai iubitǎ dintre femei Tu unica Ca acest trandafir între degetele mele Inegalat de parfumul tău Semnele de frumuseţe de pe pielea ta Fulgerul vibrant a privirii tale Strălucirea zâmbetului tău Multipli unici Povestea ta Sursa chemǎrilor Lipsa mişcǎrii Aceste răni În pământul puterii tale Fertil Dragostea mea inefabilă.


33

Paul Nicoarǎ, Ecouri Dunarene, UZPR OlT

Islaz – locul unde Oltul se varsă in Dunăre (I)

„Nicio șoaptă nu mai umblă, / Oamenii strâng, rând pe rând, /Toate stelele din geamuri /Și pun lacăte la gând, / Oltul singur mai aleargă / Spre Islaz, spre unde-o ia, / Unde Dunărea-l așteaptă / Apele să i le bea”. Oltul, la vărsare-Virgil Carianopol. Pe drumul DN 54 Turnu Măgurele-Corabia, la aproximativ 10 kilometri depărtare de ruinele cetăţii Turris din Turnu Măgurele, în drumul spre Corabia, se găseşte

comuna Islaz. Aproape de intrarea în localitate, după ce a străbătut numeroase aşezări şi 7 judeţe, Oltul îşi termină aventura, intinsă pe 615 km. Conform recensământului din 2011, populația comunei Islazera de 5.339 de locuitori, în scădere față de recensământul anterior din 2002, când s-au înregistrat 6.203 locuitori.Prima atestare documentară este din 9 iulie 1569. Din drumul principal, DN54, am

mers la pas pe unul dintre malurile Oltului până la vărsarea acestuia în Dunăre, sunt aproximativ 2-3 kilometri. M-au insoțit nisipul fin,trilurile păsărilor si refrenul unui cântec de dor de iarba: Foaie verde, lacrima curată / Spre Islaz, cu inima zvânturată / Pe un soare de foc și sete oarba / Oare, nu mai avem nevoie si de iarbă?. Am fotografiat frumosul cadru natural și am tras o fugă şi în deja ”celebra” localitate.Nu iese foarte mult în evidenţă faţă de alte aşezări din apropiere, dar am

remarcat casele vechi. Majoritatea par destul de mari şi încăpătoare, ingrijit construite, ridicate la începutul secolului XX sau chiar la sfârşitul secolului al XIX-lea. Deşi în prezent Islazul este una din comunele judeţului Teleorman, istoria îi acordă locul de onoare și ne reamintește că prima atestare documentară a localităţii a fost în anul 1569 şi că, în iunie 1848, aici a avut loc Adunarea Populară care a aprobat Proclamația de la

Islaz. Mai exact, pe aceste locuri a fost acceptat programul Revoluției de la 1848 care a marcat începutul revoluției în Țara Românească. Monumentul ridicat în anul 1969, în centrul comunei, aminteşte de importantul eveniment.

https://ro.wikipedia.org/wiki/Turnu_M%C4%83gurele

https://ro.wikipedia.org/wiki/Corabia

https://ro.wikipedia.org/wiki/Comuna_Islaz,_Teleorman

https://ro.wikipedia.org/wiki/Comuna_Islaz,_Teleorman

https://ro.wikipedia.org/wiki/Jude%C8%9Bul_Teleorman

https://ro.wikipedia.org/wiki/Proclama%C8%9Bia_de_la_Islaz

https://ro.wikipedia.org/wiki/Proclama%C8%9Bia_de_la_Islaz

https://ro.wikipedia.org/wiki/Revolu%C8%9Bia_Rom%C3%A2n%C4%83_din_1848

https://ro.wikipedia.org/wiki/%C8%9Aara_Rom%C3%A2neasc%C4%83

https://calatoriicuizistoric.ro/index.php/2018/01/02/islaz-punctul-de-varsare-al-oltului-dunare/


34

Daca vă întrebați de ce tocmai aici a avut loc acest eveniment important din istoria României. Unul dintre răspunsuri ar putea fi: doi importanţi membri ai revoluţionarilor, Ioan Maiorescu şi Nicolae Pleşoianu, erau din zonă şi, astfel, micul port de la Islaz era în mâinile lor. De asemenea, teama unor conflicte armate, i-au îndemnat pe revoluţionari să organizeze Marea Adunare pe teritoriul actualei localităţi. În organizarea manifestaţiei, s-a implicat direct şi preotul Popa Şapcăcare a fost ”translatorul”

proclamției pentru țăranii adunați in marea lor majoritate străini de formulările din proclamție. Pe partea cealaltă a drumului se află un mic monument ce aminteşte de soldaţii islăzeni căzuți în al II-lea Război Mondial. Alte monumente istorice care fac parte din zestrea comunității care stau la dispoziția vizitatorilor sunt : Biserica „Sf. Trei Ierarhi”, Casa Toma Ghigeanu, Casa Dumitru Gorunescu, mijlocul secolului al XIX-lea, Biserica „Sf. Ioan Botezătorul și Sf. Nicolae”, sat Moldoveni. M-am oprit și "La Podișcă", o cale de acces dinspre sat spre Dunăre, care reprezintă un punct de intâlnire in special pentru amatorii de pescuit,mai ales la știucă. În imediata apropiere a localităţii, datorită climatului natural favorabil, a fost creată în anul 2007 Rezervaţia Naturală Ostrovul Mare, adăpost pentru mai multe specii de păsări şi, în special, pentru cormoranul pitic (mic). Am trecut podișca si amdat de Balta Geraiului. Vă intrebați de undevine toponimul Gerai? De la turcii care au stăpânit Țara Românească vreme de aproape 400 de ani. Cuvântul se traduce prin loc plin de verdeață. Am luat și apa Dunării in caușul mâinilor, am blagoslovit-o: Dunare, Dunare, drum fără pulbere. Am tras și multe poze ca să am cu ce mă lăuda acasă si, eventual, pe social media.Peisajul cu apele lin curgatoare ale Dunarii, verdeața mângâiată de soare, nisipul fin, m-au incântat Am continuat spre Prundu Lung, la Chichinete, locul unde se varsă Oltul in Dunare. Aici, revolutionarii pasoptisti au sarbatorit seara Proclamatia de la Islaz. Aici incepe Ostrovul Calnovăț, unde Dunărea se imparte in trei brațe, unde plaja are nisipul fin ca mătasea si răsună vara de râsetele tinerilor veniți in vacanța. Islazul e singura comună de pe malul drept al Oltului care in Muntenia, si nu in Oltenia, ceea ce le conferă avantajul excepției. Când li se reproșează că sunt olteni, spun ca

https://ro.wikipedia.org/wiki/Popa_%C8%98apc%C4%83


35

sunt din Teleorman, iar cînd sunt laudați, recunosc că sunt olteni. O celebră împărțire a oamenilor, din punct de vedere islăzean, o clasificare aproape metafizică: există oameni buni, oameni răi si... islăzeni. Altă aflare in treburile istoriei universale afirmă că Islazul este a două comună dupăComuna Primitivă si a treia după Comuna din Paris. Oricum ai lua-o, islăzenii nu au motive de supărare, reprezintă un reper in istorie, sunt cei mai deștepți si viteji dintre urmașii tracilor. Astăzi ei mai așteaptă mult promisa hidrocentrală pe Olt, o fata morgana islăzeană, pe care de vreo 20 ani noii politicienii o scot la luminăin perioada alegerilor.Intre timp bat drumurile țarii cu dubițele cu roșii, castraveți, ardei si varză, pescuiesc și așteaptă turiști. Nu se poate omite simțul umorului islăzezenilor care mai in glumă, mai in serios, isi mai denumesc mândra lor localitate,Rio de Islaz sau mai simplu și mai actual ISLA Z (islăzenii din Spania!). Liceenii din localitate se mândresc cu Islaz my love și se cred cei mai deștepti dintre toți, iar cele două plaje, la care vara se bronzează cu ”cel mai cel bronz”, sunt declarate unice.

Mi s-a făcut foame de atâta umblat și am descoperit, pe strada Dunării, la capătul ei, Vila Giulia, clasificata 4 stele. Am gasitun loc pentru a petrece o vacanță pe malul Dunarii, în relaxare, înconjurat doar de natură si liniște, cu de toate cu piscină și multe alte servicii puse la dispoziția turiștilor.Am fost invitat la o plimbare în barca pe care am amânat-

o pentru next travel. Ce mai tura vura, călătorule, dacă drumurile tale duc pe valea Dunarii si mergi spre Corabia,pe DN 54, atunci e musai să treci prin ISLAZ, altfel,Cine trece prin Islaz?, Ionel cu calul breaz!. Nici nu știi câtă istorie s-a scris pe meleagurile acestea, așa că un popas să vizitezi mândra comună, e mai mult decât bine venit. La vărsarea Oltului in Dunăre, acolo unde o mică deltă amintește de Delta cea mare, te vei trezi intr-un cadru de documentar National Geografic.Sub cer albastru pe ale Oltului ape/ Islazul cel mândru aleargă in aval/ Mândru aleargă’n aval (” Prielnic e vântul. Meşter cârmaciul / Mândră corabia… Meşter cârmaciul”).. O poveste despre Islaz nu poate omite detalii depre celebra Proclamție, castrul Racovița, cetatea Verdea, Războiul de Independență și despre multe alte lucruri interesante (Govia, ansambul Izvorașu). Despre ele vom face vorbire in numărul următor.Până atunci nu uitați: Foaie verde foi ca prazu, nu-I comună ca Islazu!.


36

LUCIANA COSMINA VLAD-Membru UZPR –Filiala Olt

REFLECTÂND ASUPRA ADEVĂRULUI ... Motto: „Marele secret pentru a ne desăvârşi sufletul este acumularea de cunoştinţe printr-un efort continuu şi prin proprie reflectare asupra adevărului”. (Lessing) Dacă ne uităm atent la o etapă din viaţă pe care o încheiem, ne oprim spontan la ceva ce ne-a dezamăgit, la ceva ce am greșit sau la ceva ce regretăm şi numai pe planul doi la ceva ce am reuşit şi ne-a bucurat... Evident că fiecare dintre noi poate enumera nu unul, ci mai multe lucruri care nu l-au satisfăcut şi mai multe eșecuri pe care le-a avut până la acest moment, când aniversează o vârstă şi face un bilanţ. Dar, “Nu contează cât de mult lapte verși, dacă nu pierzi vaca”, spune un proverb şi ne invită să reflectăm că în orice întâmplare există un sens ascuns. Deşi nu ne-a izbutit una sau alta, noi suntem aceeaşi: oneşti şi paşnici, capabili şi dornici să îndreptăm lucrurile, dacă, bineînţeles, orgoliul nu este prea puternic, încât să ne întunece raţiunea. Întotdeauna există cel puţin o soluţie pentru orice eveniment neplăcut. Altfel Iisus nu ne-ar fi sfătuit: „să nu apună soarele pe supărarea voastră” pentru că şi mâine „e o zi”, când „poţi primi o idee salvatoare din Univers”. Se spune că cel mai mult învăţăm din greșeli şi din necazuri. Dacă cugetăm adânc, conștientizăm lecțiile pe care aceste erori ni le-au adus. Dacă cugetăm şi mai adânc, descoperim că fiecare dintre ele reprezintă o oportunitate mascată. Şi dacă reuşim să pătrundem scopul pentru care Universul ne-a oferit acel eveniment, putem găsi noul sens de mers pe drumul vieţii. Dar ce numim noi greşeală? Ce înseamnă un eșec? Nimic altceva decât un atac la sistemul nostru de aşteptări. Alegem un scop, decidem să obţinem un rezultat, ne stabilim nişte dorinţe şi întâmplarea nu ne este favorabilă...Ei şi? Noi suntem aceiaşi oameni buni, cinstiţi, competenţi care aşteptăm ca voia Domnului să permită succesul nostru. Nimic nu se întâmplă dacă nu este permis de un For Superior. Oricât am lupta să luăm norocul altuia, nu vom reuşi decât să fim penibili, stupizi, slabi.

POPAS JURNALISTIC ȘI LITERAR-ARTISTIC

37

Deci, omule, contează cum reacționezi! Contează ce atitudine adopţi! Contează să nu suferi! Viaţa merge înainte! Va veni şi timpul tău sau nu va veni în direcţia aceea, ci în alta! “Greșelile devin eșecuri atunci când reacționăm permanent în faţa lor într-o manieră incorectă” spune John Maxwell, când ne învaţă cum să dezvoltăm liderul din noi înşine. Ce înseamnă “o manieră incorectă”? Să nu admitem că putem greși, să ne credem întotdeauna perfect orientaţi... De aceea, lideriatul subliniază rolul echipei, ca, în orice decizie, să nu răspundă un singur om dacă rezultatul este cel nedorit. Apoi, şi în plan personal, să nu căutăm mereu scuze sau vinovați în loc de soluții şi căi de redresare. Toate să le înțelegem ca lecții de viaţă, căci niciodată ea, Viaţa,nu este un drum neted şi uşor de străbătut, ci are suişuri şi coborâşuri. În fiecare zi, Ea ne spune prin toate aspectele ei, că este frumoasă, nu uşoară. Orice faptă trebuie să se situeze în limitele moralităţii, morala fiind inerentă vieţii în ansamblul ei şi în toate momentele ei. Dacă mulţi s-au redus la „mama îmi face morală” sunt departe de sensul acestei valori de bază din fiinţa umană. Căci componentele ei fundamentale le-am întâlnit, cunoscut şi folosit, ştiind că este bagajul de educaţie al fiecăruia. „Fii cuviincios! Fii calm! Fii amabil! Fii îngăduitor!” sunt norme morale rostite de părinţi şi aplicate de toţi cei cu bun simţ. „Cinstea, modestia, generozitatea, toleranţa, recunoştinţa, hărnicia” sunt valori morale, pe care cei mai mulţi le servesc pentru că fac parte din concepţiile lor de viaţă. „A-şi face datoria; a respecta adevărul; a nu fura; a nu jigni; a fi curat şi decent îmbrăcat; a fi binevoitor şi punctual”- sunt principii morale de la care mulţi nu se abat, deşi află şi constată că sunt oameni care le încalcă. Atunci se revoltă, se indignează sau aleg chiar să îi imite dacă apreciază că averea şi poziţia socială înaltă se obţin şi în lipsa calităţilor morale. Aceste calităţi sunt demne de a fi apreciate şi lăudate: ”hotărât, demn, omenos, săritor, înţelegător, liniştit, dârz, bun, corect”. Constantin Noica a vorbit despre termenii: „se cade-nu se cade” „se cuvine-nu se cuvine”, deoarece aceştia angajează conştiinţa omului. De aici expresii normative ca: „Se cuvine să ai răbdare! Nu se cuvine să ridici tonul! Nu se cade să uiţi ceea ce ai promis! Nu va trebui să repeţi această greşeală!” S-ar cuveni să adăugăm că Etica desemnează teoria, ştiinţa care investighează acest fenomen real- morala şi provine de la grecesul „ethos”, grecii având geniul teoriei.Morala este termen ce provine de la latinescul „mos,mores”, romanii fiind un popor prin excelenţă practic. Omul şi condiţia umană a preocupat pe marii gânditori ai lumii. Ei au pledat pentru scopuri înalte ale vieţii, pentru manifestări şi atitudini morale care să împodobească conduita oamenilor. Aristolel considera omul o fiinţă raţională care iubeşte binele, adevărul şi frumosul. I.Kant sublinia că datoria omului este „desăvârşirea sinelui propriu şi fericirea altora”. Aşadar, când facem un bilanţ şi ne stabilim noi obiective, este cazul să ne sprijinim pe valori şi principii morale care susţin sinele nostru. Apoi, să ne îngăduim cu tot ce nu ne-a mers perfect, să fim mândri de ceea ce am realizat şi să privim cu încredere spre viitor. Toţi trecem prin lume, având parte de experienţe pozitive şi negative, de lecţii uşoare sau grele.

Cu înţelepciune, cu demnitate, cu onoare, să gestionăm inteligent, sincer, situaţiile de viaţă fără a renunţa la dreptul nostru de a fi fericiţi!


38

GeorGe BaCiu

Lasă-mă, Doamne… Lasă-mă, Doamne, ce sunt, o bucată de pământ, suspinată într-un cânt, într-o noapte de descânt. Lasă-mă, Doamne, ce sunt, acatist proscris de sfânt, de deochi de legământ, într-o noapte de descânt. Lasă-mă, Doamne, ce sunt, o emoție de vânt, viața-n mine o descânt. lasă-mă așa cum sunt: Doar o pată de cuvânt. 4 aprilie 2021 TU ești Cuvântul Tu ești Cuvântul care ne învață al existenței rost să-l deslușim, TU ești suspinul ce ne umple firea când prin păcate pași-i rătăcim. TU ești Cuvântul spus în rugăciunea măicuței, să-și mai alinte dorul, de fiii duși, nemaitrecuți pe-acasă, să are și să semene ogorul. TU ești Cuvântul care aduce pace,

când neiubirea pune-n noi o vină, TU ești Cuvântul răstignit pe cruce ce-l punem, uneori, în carantină. TU ești Cuvântul care-n noi zidește, TU ești Cuvântul care mântuiește! 9 noiembrie 2021 Coboară lângă mine Coboară lângă mine, TU, Maică, preacurată, mângâie-mi tâmpla albă cu șoapte îngerești, și spune-mi taina lumii de poate fi aflată, când alergând prin tine, încerci să te găsești. Coboară-n vis, Fecioară, să-mi fie noaptea lină la mine-n suflet toamna încet s-a așezat, sunt un sonet al humei, rostit în carantină, pe care numai moartea, un sfert l-a descifrat. Coboară-n gândul serii, la mine-n rugăciune, căci zâmbetul privirii mi-e plin de neiubiri suspinul tău preadulce, mătanie mi-l pune, să simt mărturisirea cum naște mântuiri. 14 noiembrie 2021


39

Slatina, 28 Martie 2022.

MariCela-ParasChiva BuiCesCu, MeMBru uZPr-olt

Datină și voie bună pe malul stâng al Oltului, la Muzeul din Slatina

Elevii de Liceul Tehnologic Economic "P.S.Aurelian" din Slatina, ne-au obișnuit cu prezența lor prin fel de fel de expoziții de artă culinară rurală, deci bio, la Muzeul Județean Olt. Joi 17 Martie 2022, a fost cel puțin pentru a lll-a oară, când ei au venit să ne prezinte preparate de bucătărie și cofetărie din lumea satelor natale de pe malul stâng al Oltului (deci din Muntenenia). Acum ca și în alte rânduri, s-a observat o colaborare până la îngemănare între familie, Școală și Muzeu; spunem generic familie, dar e vorba de multe familii (cam câți elevi participanți sunt...unii fiind frați, de aici aproximarea). Școala-în acest caz, ca și în precedentele-a fost reprezentată de Liceul Tehnologic Economic "P.S.Aurelian din Slatina prin doamna Prof.Mirela Dumitra, Director-adj., cei doi Prof.Ing, specializați în alimentație publică: Angelica-Marinela Lăcraru și Nicolae Ivan-Petrescu, în colaborare cu dl.Prof.Alexandru Liciu de la Caracal. Din partea Muzeului au participat: Dr.Claudia Balaș, Șef Secție Etnografie, Rodica Cincă, Muzeograf, Simona Preda și Alexandru Ciolănică. I-am lăsat la urmă pe copiii-elevi, ca să nu-i uităm curând! E vorba de elevi din clasa a X-a D: Ciocăleanu Ștefania, Magdan Elena, Mihai Veronica, Stancu Stefano și Florian Velcea. Lor li s-au alăturat puiuți-elevi de la clasele primare din Școala Gimnazială "Eugen Ionescu" din Slatina. Toți copiii-elevi au venit cu voie bună la Muzeu ca să ne arate unele datini din satele lor sau ale bunicilor lor: obiceiuri păstrate din vremuri imemoriale și transmise din generație în generație prin viu grai, iar anumite activități practice pentru prepararea unor mâncăruri/gustări, prăjturi, sucuri, la modul: "făcând-învățând". Aceste deprinderi străvechi caracteristice poporului român, dar cu unele specificități locale sau zonale, au primit consacrarea în tradiție. Prin repetarea lor ciclică în cadrul Șezătorilor și al Clăcilor, s-au transformat în obiceiuri, apoi în tradiții locale, zonale sau Naționale! Poporul român, prin înțelepții satelor, pentru cuvântul obicei au atribuit doi termeni: "obiceiuri", pentru faptele bune, un exemplu de "așa DA" și "năravuri", pentru faptele nocive, amorale sau chiar imorale, un exemplu de "așa NU"... Să-i fi văzut și pe puiuții-elevi din clasele primare cum curățau boabele de porumb de pe știuleți! Alții care făceau sculuri cu fir de lână, sau "bobinau" firul pe mosor. Când și când, mai vorbeau "d'ale lor", că așa e la clacă, cu "vorbe de clacă"...mai gustau boabe de porumb fierte, gogoși, clătite, prăjiturici, sau luau câte o guriță "de suculeț". Pentru copii-care "au dezlegare" la mâncăruri "de dulce"-gazdele (cei de la "Economic"), au pregătit cârnăciori, carne de la garniță, sarmale, ciolan cu fasole ș.a., "stinse" cu murături tradiționale, cu sucuri, apă plată sau compoturi. De notat un aspect nostim: la "Șezătoare", nimeni n-a stat degeaba: a fost în același timp și o clacă, după modelul sătenilor care se ajută între ei, prin rotație/alternanță. Putem spune că elevii coordonați de Mentorii lor Dascăli și îndrumați în unele detalii de câte un Metodist-Etnograf șî-au atins obiectivul: să nu se uite obiceiurile, datinile populare, dar mai ales, voia bună! Această activitate a fost înregistrată și de colegii Jurnaliști de la Televiziunea Regională Olt Tv., care au promovat-o în Emisiunile de Știri. Mulțumim și noi colegilor de la Olt Tv.: Cameraman Iulian-Liviu Dozescu & Reporter de teren, Miruna Ivan! Filiala Olt a UZPR, felicită Organizatorii, dar mai ales pe "eroii principali": ELEVII!


40

Mariana MoGa-membru UZPR-Olt

Apocaliptic Un decor apocaliptic cu ore pietrificate, Ce se pierd pe rând în urma lăsată de Dumnezeu, Stăpâneşte peste umbre, într-o lume muribundă, Coborând apoi în rocă printre lut şi minereu. Fuziune mâl şi ploaie concluzionau în piatră, Prin perdeaua de-ntuneric ce dansa în ritm păgân, Profilând în zodiacul rămăşiţelor bipede, Trei schelete ascunse-n roca fără aer şi plămân. Timpul căuta sub oase, vlăguit de existenţă, Îngeri se stingeau în valuri, înfăşaţi cu plânsul meu, Pământul nu mai respiră, oprindu-şi centrifugarea, Când descoperă femurul unui brav arhiereu. Îndrăznesc şi-mi plimb privirea cu o patimă atroce, Prin gramatica-nserării absorbită de eclipsă Și din propriile-mi gânduri rătăcite-n vama nopţii, Îmi culeg nemărginirea din mijloc de-apocalipsă.

Vamă între poluri Salut eternitatea captând secunde nude, cad cioburi de lumină, cad fulgii în perechi, se despleteşte iarna prin vămi unde se-aude cum murmură cristaluri cu amintiri străvechi. M-a invadat tăcerea și valurile iernii nu simt nicio durere, căci nu mă simt în stare, îngenunchez cuvinte sub tălpile de sănii şi-mi scutur trupul rece de ceaţă şi uitare. Între zăpezi bolnave de-atâta veritate, zâmbesc un pic cam straniu şi mă sfârșesc de dor, privind spre cer să-mi aflu privirile furate, sunt înfăşurată-n ninsori ca-ntr-un fuior. Dureri îmi trec prin vene și îmi atingând plămânul, am devenit tamponul dintre pământ şi cer, iar de singurătate ţip straniu, ca păunul: La templul zilei astăzi sunt ultim grănicer. Măcar un pas Daţi-mi putere să-mi mişc genunchii, pentru a putea semna condica pasului! Mai încet! Vorbiţi prea tare.


41

Dezmorţiţi, se pot speria de singularul mersului. Daţi-mi putere să-mi prind paşii din urmă, trecându-i înainte de prăbuşire! În dansul acesta biruitoare e aşteptarea. Eu, rezervă pentru un alt tangou. Dincolo de cer Dincolo de cer, un alt cer, un alt soare. Într-o liniște ce vindecă așteptarea. Fără întuneric. Doar păduri aurii, tăcute și grădini unde păsările vorbesc despre libertate. Aici speranța arde în temple într-o lumină egală. Iar iubirea... Este focul ce mângâie bucățile de cedru. Ceea ce simt, din ceea ce sunt, se prelinge arătând că această lucrare a dragostei nu are nevoie de Iad. Confesiune Au trecut anii peste mine cum au trecut peste râul din spatele grădinii, peste sălciile ghemuite, peste trifoiul înflorit… Iar eu m-am aflat în fiecare zi, în fiecare anotimp

şi m-am trezit în fiecare dimineaţă pentru mai târziu, în fiecare săptămână pentru luna următoare şi în fiecare an pentru un nou început. Atunci, de ce în toate trecerile eu nu apar? Acord fundamental N-am privit niciodată înapoi. Am jucat la poarta din față și am cules flori. Parfumul meu, amestec de petale, a zburat spre locul cu prune albastre. În această toamnă frunzele cad devreme. Siluete împotriva cerului! Un vis în mâini, o țesătură nevăzută, lumini printre ramuri, toate vibrează și suspină sub acoperișul boltit. Din această dragoste se ridică viziuni, se topesc în ochi și respiră peste dureri nemuritoare. Iar vocea mea se aude, în primul răsărit verde, al primăverii următoare. Știți, natura a modelat o liră în inima poetului, trezind dorințe și pasiuni. Într-o epocă sacrificată, visul meu pătrunde în casa universului, scriind pe umerii eternității. Și cuvintele se mișcă în ritm de vals, zbuciumul și pasiunea devenind melodii neautorizate pentru păsările amurgului.


42

Nicolaie Dincă- membru UZPR Olt

OLTEȚUL‒RÂUL JIDOVILOR

Încă de când izvorăște din adâncurile munților Căpățânii, Oltețul este

năzdrăvan și viguros. Este râul izvorât din țara novacilor cei năpraznici, din țara legendarilor jidovi. Este misteriosul lor râu.

Legendele locurilor ne povestesc că jidovii erau persoane cu înălţimi impresionante, care ar fi trăit pe teritoriul ţării noastre, mai ales în regiunea Oltenia.

Jidovii făceau parte din categoria oamenilor giganţi. Un astfel de uriaş măsura cât 25 de oameni obişnuiţi. Se spune că aveau ochii extrem de mari şi un trup masiv, iar când se deplasau călcau din deal în deal. Istoricul Nicolae Densușianu, în cartea sa „Dacia preistorică”, spunea despre jidovi că au avut ca loc de baștină spațiul Carpato Danubiano-Pontic. El mai spune că, într-un loc identificat de el în zona munţilor Cerna – Godeanu, ar fi avut loc o luptă cu zeii: „Giganţii formau, prin excelenţă, un popor de munte. În războiul ce-l avură cu Joe, noul cârmuitor pelasg, ei ridicară munţi peste munţi ca să urce în Olymp. Imensul Atlas se cutremură la asaltul lor şi pe lângă toate că Joe arunca asupra lor cu fulgerele sale, zeii nu au fost în stare să-i învingă decât numai după ce au cerut ajutoriul unui om muritoriu, al lui Hercule. Patria lor se afla pe teritoriul Daciei, lângă Oceanos Potamos, în aceeaşi regiune unde se născuseră şi fraţii lor mai mari, titanii. În epoca romană, dacii erau consideraţi ca o posteritate a vechilor titani şi giganţi. Locuinţele giganţilor, după cum ne spun logografii greceşti, se aflau în regiunea muntelui Phlegra, unde se întâmplase şi lupta cea eroică cu zeii. Poetul roman Statiu, care se ocupa adeseori cu triumful lui Domițian asupra dacilor, confirma şi dânsul că memorabila Phlegra, unde se luptase giganţii cu zeii, se afla pe teritoriul Daciei. Pe teritoriul Ţării Româneşti, în apropiere de Cerna, se află muntele aşa numit Pregleda. Lipsit de pădure, din cauza unor evenimente depărtate, suprafaţa sa este acoperită cu stânci calcaroase şi arse. Este vechea Phlegra din istoria giganţilor, care, după cum ne spun autorii greci, primise numele acesta fiindcă a fost arsă de fulgerele lui Joe. Identitatea muntelui Pregleda cu Phlegra din legendele giganţilor o confirmă toate datele geografice ce le avem în această privinţă. Lângă Phlegra giganţilor se afla peştera Avernus. Lângă poalele muntelui Pregleda se află astăzi o comună românească de moşneni, Izverna, cu o peşteră imensă.”


43

Se pare că și Munții Căpățânii ar fi primit acest nume deoarece cele trei vârfuri ale masivului privite de la distanță par a fi niște căpățâni imense de jidovi îngropate în cremene. Ca o curiozitate, sunt singure creste muntoase din România care pot fi parcurse cu un automobil, datorită formelor lor line.1

În multe zone din judeţul Gorj sunt locuri denumite în acest fel: „Oborul Jidovilor”, situat deasupra Peşterii Muierilor sau „Jidovii”, în comuna Săcelu. Au mai rămas în judeţul Gorj numele localităţii Novaci şi denumirile Jidova, Jidoviţa, Jidovnița, afluent al pârâului Pârscov și, în județul Alba, peste munți, localitatea Jidvei.

Oborul Jidovilor este o formațiune de stânci modelate cu meșteșug de ape și legendele locului spun că jidovițele veneau aici și se așezau cu un picior în Munții Căpățânii și cu un picior în Munții Parâng ca să își spele rufele în apele învolburate ale Oltețului, dovadă a faptului că, de demult, înapoi în negura istoriei, Oltețul curgea și pe aceste înălțimi și fusese strunit cumva de jidovi, care făcuseră din el vâltoare ‒ mașina de spălat a timpurilor lor.

De asemenea, termenul a fost întâlnit şi în alte zone din ţară. În cartea sa „Marile taine ale omenirii“, Florin Gheorghiţă face o încadrare istorică mai exactă a perioadei în care au trăit uriaşii, legând existența lor cumva de evenimentul mitic al Potopului, și a afirmat că: „Densuşianu oferă şi un

1 Sursa: Cartea Munților


44

citat interesant dintr-o tradiţie probabil antică păstrată în fostul judeţ Vlaşca. Citatul confirmă vechimea celui de-al doilea nume generic păstrat în popor pentru uriaşi şi totodată poate fi foarte important sub aspect istoric: «În timpul uriaşilor, munţii şi câmpiile au ars trei ani, apoi uriaşii (Jidovii) au fost înecaţi de o ploaie mare, care a ţinut mult timp»”. El a mai amintit în cartea sa că: „În Carpaţii Orientali, pe versantul vestic al muntelui Ceahlău, pentru defileul traseului spre Cheile Bicazului, s-a menţinut foarte mult timp denumirea Valea Jidovului.”

De-a lungul timpului oamenii au legat existența jidovilor de ruinele unor cetăți foarte vechi, care ar fi fost construite și locuite de ei. Astfel, în județul Mehedinți întâlnim Jidoștița, care este atât numele unui pârău de 19 km, afluent de stânga al Dunării, cât și al unei localități așezate pe malul pârâului. Aici, la vărsarea pârâului în Dunăre, se aflau urmele carierei romane din care s-a extras piatra folosită pentru construirea podului roman de la Drobeta, opera lui Apollodor din Damasc. Despre această carieră localnicii spuneau că a fost o cetate construită de uriașii de demult, numiți jidovi. Se pare că în graiul slavilor care au locuit pe aceste meleaguri termenul „židov” înseamnă „uriaș”.

De asemenea întâlnim cursul de apă Jid, afluent al Dârjovului în județul Olt, în apropierea locului în care au fost descoperite relicve din paleoliticul timpuriu.Alt exemplu în acest sens este acela al Castrului roman Jidova, de lângă Câmpulung Muscel, care se numește astfel pentru că localnicii, impresionați de ruinele impunătoare ale cetății romane părăsite dupa retragerea aureliană, au crezut că au de a face cu opera acestor uriași legendari ai preistoriei, pe care îi numeau jidovi.

Mai trebuie amintit că în județul Olt, în comuna Morunglav, chiar pe malul înalt al Oltețului, în stânga râului, se află pădurea și dealul denumite „Piscul cu Jidovii”, loc marcat cu semnul distinctiv pentru ruine chiar și pe o hartă militară a Imperiului habsburgic care reprezintă Țara Românească.


45

Pe acest pisc, acum împădurit, încă se mai văd ruinele unei vechi cetăți iar la poalele piscului este o cișmea străveche care alimentează un fir de apă vechi de când pământul.

Și aici legendele locului îi descriu pe jidovi ca fiind foarte înalți de statură, de-a dreptul uriași, capabili să treacă Oltețul dintr-un singură săritură și povestesc că ar fi construit cetatea, aducând piatra de la munte din mână în mână. Nu se știe dacă de-a lungul timpului cetatea a mai fost locuită și de către cine, însă recent am aflat că un pasionat căutător de vestigii a găsit în acest loc un inel cu o efigie care pare a fi preromană. Dar poate să știe cineva cu siguranță de când este locuită această cetate? Iar întrebarea


46

este valabilă pentru toate cetățile aflate în această situație. De obicei cuceritorii unor teritorii exploatau în interes propriu locurile fortificate cucerite, și uneori chiar le-au îmbunătățit funcțional, întărind fortificațiile sau construind altele. Mai ales că locurile pe care fuseseră construite cetățile de către foștii deținători erau locuri înalte, greu accesibile inamicului și, prin urmare, mai ușor de apărat în fața unor atacuri ale acestuia.

În ceea ce privește Oltețul se poate trage concluzia că el a aparținut legendarilor jidovi, cumva, într-un mod încă nelămurit pe deplin, de la izvorârea lui din munții Căpățânii, unde potolea setea uriașilor și le ajuta pe jidovițe să-și spele rufele, și până la ieșirea apelor lui înspre câmpie, pe lângă dealul Morunglavului, unde își aveau ultimul punct de observație cunoscut, în cetatea denumită până astăzi „Piscul cu jidovii”, și asta poate că nu fără temei.


47

loreta din –membrǎ LSR Argeş

Floarea la apus Iubești o floare la apus, Când soarele dispare, O rază mică i-a rămas, Pe ochii din petale. Curând și ea va dispărea, Căci pleacă la culcare, Iar floarea va păli încet, Rămasă-n supărare. A adormit cu greu, plângând, Gândind cu disperare, Căci ea, cândva la răsărit... A fost o mândră floare. Ceva plăcut în somnul ei, Și fără să-nțeleagă, Simți pe pleoapa ei, sărut. Sărut?! Era o rază! Luceafărul îi mângâie, Petalele pe față, Iar floarea noastră tresări, Sperând o noua viață.

Clipind rapid, se întrebă: „Ce șanse mai am oare, El e Luceafărul de sus, Iar eu... O biată floare!” Gândul repede-i citi, Și-o dezmierdă întâi, O mângâie, o sărută, Spunându-i: Mai rămâi! Te voi iubi-n al tău apus, De vrei, rămâi cu mine, Seara de seară am să cobor, Iubito, pentru tine! Îți amintești Îți amintești de ochii, Ce-ți susțineau privirea, Îți amintești chemarea,


48

Ce-ți confirma pornirea. Îți amintești de cele, Ce sincer am trăit, De simplitatea-n care, Vrăjiți ne-am contopit. Îți amintești și pielea, Atunci de catifea, Îți amintești mirosul Și gustul ce-l avea. Îți amintești de mine, De tine, de noi doi, De tot ce-a fost frumos Și sacru între noi. Le-ai dus cu tine toate, În timp, ca amintire, Acum privind în urmă, Știi că a fost iubire. Dar n-ai știut vreodată, C-atunci când tu plecai, Eu rămâneam în lacrimi, Dar nu-ți spuneam: Mai stai! Regăsire Mereu aici mă regăsesc, Vorbind cu tine, mare, Tu, ca răspuns la tot ce-ți spun, Trimiți valuri rând pe rând, La mine la picioare. Și se tot zbat ca într-un dans, E dans sau înclinare? Parcă te bucuri că mă vezi Și le trimiți să mă atingă, În semn de salutare. Sunt fascinată să privesc, A ta dimensiune, Îți povestesc tot ce-am făcut, Ce simt și plâng și râd cu tine...

Vărs o lacrimă în tine, Te prefaci că nu o vezi, Cu săruturi trimiți briza, De pe față tu mi-o ștergi. Câteodată nu vorbesc, Mă gândesc, stau abătută, Îmi trimiți mai multe valuri, Ce picioarele-mi sărută. Nici nu știu de mă-nțelegi, Sau intru în meditație, După ce vorbesc cu tine, Mă încarc cu energie Și cu multă inspirație. Plec cu sufletu-mpăcat, Că m-am regăsit pe mine, Iar când vreau să îți vorbesc, Mă întorc, mare la tine.


49

Constantin Geantǎ

ULSTHER, ORAŞUL TĂCERII

I

Pe înserat, prin parcul pustiu, mergeam către banca unde ades mă opream pentru a mă cufunda în reverie după zile în care mizeria cotidiană îmi inunda fiinţă. Programul meu încărcat, ifosele superiorilor, scumpirea benzinei, erau numai o parte din problemele cu care mă confruntam. Eterna grijă a zilei de mâine, precum şi monotonia orelor care se succed în ritmul unui algoritm inexorabil al trecerii prin spleenul existenței terestre, mă îndreptau adeseori spre banca unde îmi regăseam identitatea pierdută. Uitându-mă la ceas, am constatat că era optsprezece şi paisprezece minute, iar în ritmul tic-tacului o adiere ca o voce s-a transformat într-un îndemn nelămurit. Neliniștit, m-am ridicat şi am pornit pe aleea ce duce înspre ruinele rămase din vremuri imemoriale. Astfel, într-o inscripție se vorbea despre un rege Ory care trăise în urmă cu milenii şi care, sfătuit de un preot, ridicase un monument cu o stelă şi un altar în amintirea victorioasei bătălii. Asher, înfrânt de Ory, în schimbul libertății, a dăruit două sute de monede de aur, precum şi pe fiica sa, Mares. Cu aceasta Ory a avut un fiu, Eles, care a fost proclamat ca moștenitorul tronului. Ce ciudat, mă gândeam, dar aceste inscripții mulţi ani au tulburat pe cei care au încercat să descopere tâlcurile ascunse pe stelele funerare. Nimeni nu putuse să descifreze acest sistem de scriere, iar mie mi se releva un eveniment de care nu am fost niciodată interesat. Atras de necunoscut, m-am apropiat de zidul din faţa, unde se deschisese o poartă, şi am pătruns în altă lume.

* Eram într-un oraş cu străzi strălucitoare şi drepte, care se perindau ca niște fluvii în zare, pierzându-se în depărtare pe lângă construcţii cu arhitectură ciudată. Mergeam fără țintă pe una din străzi şi priveam clădirile din jurul meu. Totul era de o simetrie uimitoare care îmi năștea întrebări legate despre acei care le-au construit. Semănau cu niște „zgârie nori“, locuiți însă de ființe azi absente. Deşi era o zi de vară, canicula nu se făcea simţită. Dimpotrivă, o briză îmi mângâia plăcut trupul. Mă uimea în special lipsa firmelor, inscripțiilor, precum şi cea mai vagă undă de indicație referitoare la ceastă zonă. În liniștea apăsătoare, totul era îmbrăcat în mister. Un îndemn din adâncul ființei mă impulsiona să merg mai departe. Condus de o voce din adâncuri, am mers pe o stradă unde s-au deșteptat amintiri.

*


50

Am ajuns într-o clădire, unde, intrând într-o încăpere, o voce mi-a șoptit că este locul de întâlnire al druizilor. Privind masa, am zărit ceva care s-a pierdut într-o formă indefinită Punând palmele pe masă mi-au apărut în faţa rune care indicau numele druidului Ryo, cel care îl îndemnase pe regele Ory să ridice castelul şi să comande stelele funerare. Nu ştiu cum m-am trezit în stradă. Mergând, am ajuns în alt loc şi am intrat într-o nouă clădire.

*

Era clădirea unde se întruneau urmașii lui Merlin şi am ajuns în încăperea unde marii vrăjitori îşi desfășurau activitatea în jurul uni glob de cristal. Îndemnat de un imbold ancestral, am atins globul. Instantaneu, am auzit mii de glasuri şi am simţit multe îndemnuri. Însă am deslușit telepatic amprenta a patru persoane, trei bărbați şi o femeie care, ca şi mine, țineau palmele pe globul de cristal. O formulă ca o libație răsuna în acordurile unei melodii străvechi. Încercând să deslușesc mesajul acestei libații, m-am trezit din nou în stradă. Am mers mai departe şi am ajuns la a treia clădire, unde intrând într-o cameră, am zărit o masă rotundă. Un glas a răsunat din adâncuri, spunând: „Eu, Arthur, convoc pe Cavalerii Mesei Rotunde!“ Au apărut douăsprezece săbii care aveau vârfurile îndreptate spre centru. Instinctiv, m-am apropiat, dar o voce plutind în eter m-a făcut să înmărmuresc la rostirea cuvintelor: „Eu, Lancelot, am venit la chemarea marelui Arthur!“ Şi m-am trezit iar în stradă. Am mers mai departe până am ajuns la o clădire unde, intrând într-o încăpere, am zărit ca într-un amfiteatru multe scaune libere. După ce m-am așezat pe unul din primul rând, am zărit o estradă în formă de semicerc pe care se aflau douăsprezece scaune ca niște jilțuri în jurul unei mese. Deodată, parcă mii de umbre îşi făceau prezența, iar de la estradă, de la ceea ce părea a fi un prezidiu, un glas a răsunat: „Astăzi se întâlnesc conducătorii orașului Ulsther pentru a celebra sărbătoarea liniștii.“ Un alt glas a spus : „Avem invitați prieteni din toată lumea şi din toate timpurile.“ Iar altul a precizat: „Noi nu vom fi niciodată mai mult de doisprezece primari. De la scufundarea marii cetăți au trecut unsprezece milenii, iar dintre cei unsprezece primari care au condus până acum orașul, zece au trecut în CAMERA FERICIŢILOR. După cel de –al unsprezecelea va sosi ce de-al doisprezecelea, care va conduce orașul până la sfârșitul mileniului...“ S-au mai spus multe altele, dar abia trei lucruri am reuşit să rețin şi anume: „Cei chemați la comemorarea liniștii vor avea de purtat în lume mesajul MESEI DE CRISTAL“. „ Ajuns la întrunirea umbrelor numai liniștea va îndemna şi conduce pe neofit“. „ Inițiatul va purta de-a pururi prin lume mesajul orașului Ulsther!“ M-am trezit pe bancă şi trăiam o stare ciudată. Nu simțeam tulburare, ci doar o undă de nedumerire. Din acea stare m-a scos o voce feminină care m-a întrebat cât este ceasul. Privind cadranul, am răspuns zâmbind acelei apariții plăcute cu trup zvelt, păr negru fluturând pe spate şi ochi adânci ca noaptea şi pătrunzători ca un fulger şi cu o faţa ce degaja un aer enigmatic, că este ora optsprezece şi cinsprezece minute. Deodată am tresărit, întrebându-mă cum este posibil. Doar nu trecuseră decât șaizeci de secunde de când am privit prima dată ceasul.


51

Constantin Geantǎ CAROL CEL MARE

Carol cel Mare, care a trăit între anii 747 – 814 dHr, a domnit între anii 768 și 814. Membru al dinastiei

carolingienilor, a fost mai întâi rege, apoi împărat al francilor din anul 800. Era fiul cel mare al lui Pepin cel Scurt, rege al francilor între anii 751 și 768.

A întreprins numeroase campanii militare în interesul aristocrației și Bisericii, cărora le-a acordat, în teritoriile cucerite, domenii funciare întinse, precum și demnități militare, civile și funcții ecleziastice. El a cucerit numeroase teritorii. În urma campaniei din anii 773 și 774, a alipit regatul longobard din Italia, iar după expedițiile dintre anii 785 și 812 a cucerit partea de nord-est a Peninsulei Iberice, inclusiv Barcelona, înființând acolo marca Spaniei. Saxonia a fost cucerită foarte greu, după un război lung, desfășurat între anii 772 și 804. În stăpânirea lui Carol a intrat și o parte a teritoriului locuit, până atunci, de avari, în urma expedițiilor militare dintre anii 791 și 808. Astfel a fost posibil ca, la sfârșitul secolului al VIII-lea și la începutul secolului al IX-lea, statul franc să cuprindă nu numai Gallia, ci și nordul și centrul Italiei, nord- estul Spaniei, întinse teritorii de la est de Rin, iar papalitatea se găsea și ea sub protecția lui Carol.

La data de 25 decembrie 800, papa Leon al III-lea l-a încoronat ca împărat roman. Aceasta era însă o restaurare doar nominală, deoarece statul nou creat era un imperiu franc carolingian, continuator al regatului franc merovingian, și care nu cuprindea decât o parte a teritoriilor Imperiului Roman de Apus, dar care stăpânea teritorii între Rin și Elba.

Statul lui Carol era foarte bine organizat, suveranul exercitându-și autoritatea fie direct, fie prin intermediul „palatului" și al organelor locale. Pe plan local, reprezentantul puterii era comitele, iar conducătorii provinciilor locale care aveau o oarecare autonomie erau ducii. Provinciile de graniță se numeau mărci și erau conduse de marcgrafi, iar supravegherea organelor locale era realizată de trimiși ai suveranului. Anual era convocată adunarea obștească, formată din mari proprietari funciari, comiți, slujbași, vasali regali și înalți ierarhi bisericești, iar pe plan local continuau să existe adunări locale, ale marilor proprietari funciari, având mai ales caracter judiciar, în statul carolingian se generalizaseră relațiile de vasalitate pe bază de beneficiu, dar creșterea autorității locale a seniorilor, în dauna puterii centrale, asupra supușilor, accentuată după anul 814, va duce la dezmembrarea imperiului în timpul urmașilor săi.

Domnia lui Carol a reprezentat și o etapă de înflorire fără precedent a culturii. Acesta este și motivul pentru care ultimul sfert al secolului al VIII-lea și prima jumătate a secolului al IX-lea sunt cunoscute cu numele de „Renașterea carolingiană". A sprijinit înființarea de școli episcopale și mănăstirești și a invitat la curtea sa cronicari, poeți, gramaticieni, teologi, astronomi și geografi, filosofi, literați renumiți din acea perioadă, precum Petru din Pisa, Paulin din Friul, Paul Diaconul, Theodulf, Dungal, Dicuil, Alcuin. Aceștia și-au desfășurat activitatea în ,Academia palatină" de la curtea din Aachen, care era un cerc de discuții cu caracter cultural-literar. „Renașterea carolingiană" a făcut posibilă reorganizarea școlară episcopală și mănăstirească, precum și îmbunătățirea scrierii (scrierea de codice, adică de cărți manuscrise, precum și cea de cancelarie numită „minuscula carolingiană"), folosirea corectă a limbii latine, limba cultă a acelei perioade în care erau scrise documentele și codicele, intensificarea studiilor istorice și literare. Astfel a fost posibilă copierea unor manuscrise antice precum unele scrieri ale lui Cezar, Tit Liviu, Tacit, Vergiliu etc.

Cele mai importante evenimente dintre anii 768 și 829 ne sunt cunoscute datorită cronicii oficiale .Analele regatului francilor" în care sunt prezentate și acțiuni din timpul lui Carol dar sub o formă laudativă. Biograful oficial al împăratului și secretarul lui, Einhard (Eginhard), a scris pe la anul 830 Viața împăratului Carol cel Mare, lucrare deosebit de importantă datorită informațiilor prețioase despre istoria francilor din acea perioadă și despre personalitatea acestui monarh

1.Imperiul în timpul lui Carol cel Mare 2. Denar imperial de argint, emis sub Carol cel Mare, bătut la Mainz (812-8 3.Statuia lui Carol cel Mare din fața Catedralei Notre-Dame din Paris

https://ro.wikipedia.org/wiki/Mainz

https://ro.wikipedia.org/wiki/Paris


52

Pr. Vasile Ciucan, membru UZPR & LSR OLT

Frângerea pâinii Frângerea pâinii’’ reprezintă actul de cult fundamental al creștinismului, practicat de Însuși Mântuitorul Hristos la Cina cea de Taină: ,, Iar pe când mâncau ei, Iisus, luând pâine și binecuvântând, a frânt și, dând ucenicilor, a zis: Luați, mâncați, acesta este Trupul Meu. Și luând paharul și mulțumind, le-a dat zicând: Beți dintru acesta toți, Că acesta este Sîngele Meu al Legii celei noi, care pentru mulți se varsă spre iertarea păcatelor. Și vă spun vouă că nu voi mai bea de acum din acest rod al viței pînă în ziua aceea când îl voi bea cu voi, nou, în Împărăția Tatălui Meu’’ Matei 26, 26-29.,,...aceasta să faceți spre pomenirea Mea’’ Luca 22,19. Acesta este momentul instituirii Tainei Sfintei Euharistii sau a Împărtășanii, darurile de pîine și de vin oferite de Mântuitorul Hristos nu sunt numai anticipări ale mesei eshatologice, ci sunt Însuși Trupul și Sângele Său. Ospățul pascal al Mielului, Cina cea de Taină are drept scop de a-l pune pe om într-o comuniune deplină cu Hristos, prin înaintarea lui spre eshaton, spre Împărăția Cerului ,,Căci de câte ori veți mânca ceastă pâine și veți bea acest pahar, moartea Domnului vestiți până când va veni. Astfel, oricine va mânca pâinea aceasta sau va bea paharul Domnului cu nevrednicie, va fi vinovat față de Trupul și Sângele Domnului . Să se cerceteze însă omul pe sine, și așa să mănânce din pâine și să bea, nesocotind Trupul Domnului. De aceea mulți dintre voi sunt neputincioși și bolnavi și mulți au murit’’ I Corinteni 11, 26-30. Dar nu oricum poți participa la Cină, trebuie să fii vrednic de întâlnirea cu Hristos, conștient că înaintea ta se află Hristos Domnul, care ți se oferă ca Trup și Sânge dumnezeiesc. Cercetarea de sine presupune o analiză meticuloasă a propriei conștiințe și o mărturisire a păcatelor la preotul duhovnic, el fiind garantul tău în fața Lui Dumnezeu. Starea de nevrednicie aduce cu sine boala și moartea. Spovedania este eliberare, curățire de păcate și pasul spre împăcarea cu Dumnezeu, prin primirea iertării. Împărtășania înseamnă grija pentru suflet și comuniunea cu Hristos. Aceasta se realizează numai prin participarea creștinului la Sfânta Liturghie, care este centrul cultului divin, în cadrul căreia are loc prefacerea darurilor de pâine și vin, în Însuși Trupul și Sângele Domnului, prin invocarea Duhului Sfânt de către preot. Preotul se roagă în taină: ,,Cu vrednicie și cu dreptate este a-Ți cânta Ție, pe Tine a Te binecuvânta, pe Tine a Te lăuda, Ție a-Ți mulțumi, Ție a ne închina, în locul stăpânirii Tale; că Tu ești Dumnezeu negrăit și necuprins cu gândul, nevăzut, neajuns, pururea fiind și același fiind: Tu și Unul-Născut Fiul Tău și Duhul Tău cel Sfânt. Tu din neființă la ființă ne-ai adus pe noi și, căzând noi, iarăși ne-ai ridicat și nu Te-ai depărtat, pe toate făcându-le, până ce ne-ai suit la cer și ne-ai dăruit împărăția Ta ce va să fie. Pentru toate acestea mulțumim Ție și Unuia-Născut Fiul Tău și Duhului Tău celui Sfânt, pentru toate pe care le știm și pe care nu le știm, pentru


53

binefacerile Tale arătate și nearătate, ce ni s-au făcut nouă. Mulțumim Ție și pentru Liturghia aceasta, pe care ai binevoit a o primi din mâinile noastre, deși stau înaintea Ta mii de arhangheli și zeci de mii de îngeri, heruvimii cei cu ochi mulți și serafimii cei cu câte șase aripi, care se înalță zburând...’’Anaforaua-Sfântul Ioan Gură de Aur. Euharistia este taină și jertfă, prin Taină Dumnezeu ne împărtășește lucrarea Sa, ca har și ca dar, iar prin jertfă noi oferim Lui Dumnezeu cele ale noastre și însăși ființa noastră. În Euharistie Hristos se jertfește Tatălui ca om, aducîndu-ne pe noi înșine jertfă ca persoane, dobândind astfel posibilitatea de a veni în fața Lui Dumnezeu și de a intra în comuniune cu Dumnezeu într-o stare de jertfă curată, stare pe care o dobândim decât numai în starea de jertfă a Lui Hristos. Hristos se jertfește continuu, în mod nesângeros la Sfânta Liturghie, prin participarea credincioșilor. Jertfa Lui Hristos corespunde cu prefacerea darurilor, pâinea și vinul în Trupul și Sângele Domnului, iar împărtășirea credincioșilor cu Trupul și Sîngele Domnului, sub chipul pâinii și vinului reprezintă aspectul de taină al Euharistiei. Prin participarea la Cina cea de Taină comunitatea se unește cu Hristos, sfințindu-se prin pogorârea Duhului Sfânt.Sfânta Taină a Euharistiei este adusă în Biserică de către preot, care este rânduit și sfințit de Dumnezeu, printr-o slujbă specială, așa cum și Hristos Însuși a fost sfințit, ca om, de Tatăl prin Duhul, pentru aducerea sa ca jertfă. Prefacerea darurilor are loc prin rostirea, cuvintelor Lui Hristos, de la Cina cea deTaină și prin rugăciunea pogorârii Duhului Sfânt, numită epicleză (invocare). Marea ,,frângere’’ a pâinii, este ca o frângere a inimii Lui Hristos, plină de durere într-o lume pustiită de păcat și robită de boală, din cauza alipirii sale de materie și lenevirii spirituale. Hristos a murit pe Golgota, pentru noi cei nerecunoscători, dar noi continuăm să ne destrămăm în același ritm, gustând din plăcerile efemere ale vieții cu o patimă devoratoare și extenuantă. Am devenit nebuni după lume, deși când plecăm nu luăm nimc cu noi. Dar Dumnezeu ne invită ca în fiecare an să participăm la Cina cea de Taină, la masa pascală, alăturându-ne ucenicilor Săi. Ucenicii sunt așezați în cerc, ca simbol al perfecțiunii, doar unul se agită, rupând cercul, prin întinderea mâinii către blidul din fața Mântuitorului și prin această ruptură ne anunță că mântuirea obiectivă adusă prin moartea Sa pe Crucea Golgotei nu este ultimul act adus de Dumnezeu, ci este nevoie de conlucrarea omului cu Dumnezeu, acea sinergie, realizată prin credință și fapte bune. Iuda este genul de trădător, care se dă de gol, dar odată cu prăbușirea sa în neant, devine un trădător clasic, care lucrează din umbră, cu perfidie, perfecționându-se în istorie odată cu supremația materiei asupra duhului. Acest duh al omului antihristic este prezent în această lume, în care libertatea este o formă a coruptibilității morale, care duce la moarte fizică și spirituală. Moartea pe Cruce a Lui Iisus Hristos a însemnat ,,bucurie la toată lumea’’, Învierea Lui Hristos, reprezentând totodată intrarea omului în eternitate. Această noapte sfântă a Învierii este cu siguranță un eveniment plin de taină și emoție sufletească. Ultimul ceas de rugăciune și meditație, până la așteptatul eveniment este unul al apăsării întunericului morții și al cugetării asupra haosului primordial: ,,Și a zis Dumnezeu: Să fie Lumină! ... Veniți de primiți Lumină!’’. Simți puterea eliberatoare a Dumnezeirii...,, Hristos a Înviat cu moartea pe moarte călcând și celor din mormânturi viață dăruindu-le !’’ Participarea la slujbele religioase din Săptămâna Patimilor, Cina cea de Taină, Prohodul Domnului și Învierea Domnului Hristos, nu este un simplu contact al omului cu sacrul, ci este comuniunea lui reală cu Dumnezeu, efectivă, lucrătoare și


54

mântuitoare.O Săptămână care trebuie să ne aducă aminte de pătimirile Lui Iisus Hristos, care suferă pentru noi, o durere asumată, fără margini, care trebuie respectată și trăită la nivel mistic. O Săptămână care ne vorbește în fiecare an despre ultimele evenimente dramatice ale existenței Sale pământești. Drumul Crucii capătă valențe sfâșietoare. Cântările Prohodului Domnului reprezintă una din cele mai emoționante pagini pascale, care te fac să vibrezi lăuntric. Imnele acestea închinate îngropării Domnului sunt pline de durere, o durere ascunsă care sfâșie auzul, care strigă, se lamentează, suportabilă însă prin prezența întregii comunități, care cântă și care arată că Iisus Hristos nu este singur. Odată cu moartea și îngroparea Lui Iisus moare o lume a păcatului și a morții născându-se alta a triumfului vieții și a reconfirmării demnității umane, ca chip al Lui Dumnezeu. Mai mult omul trebuie să înțeleagă că răul conviețuiește cu prezența Lui Dumnezeu, iar Acesta îl ,,tolerează’’ cu infinită răbdare, până la vremea ,,Marelui seceriș’’, iar omul trebuie să aleagă. ,,Mergi la Cer și Te așează lângă Tatăl Creator, Tu ce lași în lume pace, Iisus e Salvator!’’sunt ultimele cântări care urmează după imnele Prohodului Domnului și care îndeamnă la pace și la o reașezare a lumii, reconfirmând salvarea omului din această confuzie a vieții numai prin Iisus Hristos. Biserica, care este singura certitudine a salvării noastre din valurile aceaste vieți agitate ne cheamă și anul acesta să fim alături de Mântuitorul Hristos pe drumul Crucii ca să trăim împreună această suferință și să cântăm cu emoție sfântă imnele Prohodului Domnului, fiind martori la ,,frângerea pâinii’’, ca simbol al vieții veșniceÎntoarcerea la Dumnezeu este singura cale de a stinge conflictele dintre oameni, neînțelegerile, de a pune capăt crimelor și violențelor, nedreptăților de orice fel, războaielor și suferințelor. Hristos A Înviat!


55

Pagina de literaturǎ francezǎ prezentatǎ pe scurt de Christine Bernadette Rousseau

C.V. POETIC JEAN-JACQUES CHIRON

,,Născut în 1949, după ce am lucrat ca şi contabil, sunt pensionar. Scriu poezie încă din adolescență, apărător al limbii franceze, atras de bogăția cuvintelor și de ritmurile pe care le oferă prin culorile lor sunore. De asemenea, fiecare vers echivalează cu construirea unei biserici: stâlpii sunt consoanele, arcurile sunt vocalele iar absida rima; astfel, sub vasul purității, este suficient să te laşi legănat de polifonia suplă, amplă şi blândă. Motto-ul meu: Poezia pură, cu suport vocal flexibil, Animă o lume muzicală în inima mea. Sunt membru al mai multor asociații poetice în care am fost premiat de mai multe ori și, mai mult, ales în 2014 Președinte al Societății Poeților și Artiștilor din Franța (SPAF), funcție pe care o ocup și astăzi. 2 colecții editate: Resonances and Confluences.’’


56

C.V. POÉTIQUE JEAN-JACQUES CHIRON

,,Né en 1949, ayant travaillé comme comptable, je suis retraité.

J’écris de la poésie depuis mon adolescence, défenseur de la langue française, attiré par la richesse des mots et les rythmes qu’ils offrent à travers leurs couleurs sonores. Aussi, chaque vers équivaut à construire une église: les piliers sont les consonnes, les ogives les voyelles et l’abside la rime ; ainsi, sous le vaisseau de pureté, il suffit de se laisser bercer par la souple, ample et douce polyphonie. Ma devise : La pure Poésie, au souple appui vocal, Anime dans mon cœur un monde musical.

Je suis membre de plusieurs associations poétiques au sein desquelles j’ai été lauré plusieurs fois et, de plus, élu en 2014 Président de la Société des Poètes et Artistes de France (SPAF), fonction que j’exerce toujours actuellement.

2 recueils édités : Résonances et Confluences.’’

Jean-Jacques CHIRON-Poète, Président de la Société des poètes et artistes de France Vreau să îl prezint cu încǎ o poezie numită ,, RESURSĂ’’pe domnul Jean-Jacques CHIRON, Președinte al Societății poeților și artiștilor Franței, cunoscătorilor și doritorilor de lectură, direct în limba marii poezii, a marii literaturi, limba franceză. În poezia ,,RESURSĂ’’ poetul ne pune în situația în care am fost fiecare dintre noi și anume situația în care pierdem pe cineva drag. Atunci inima ne sângerează și doar Poetul știe să meargă pe drumuri semănând cuvinte de dragoste ,,cu inima în bandulierǎ’’ Lectură plăcută, dragi prieteni cititori!

RESSOURCE

Quand les mortels parfois demeurent en souffrance Face aux jours moins humains,

L’horizon temporel offre des lendemains Embellis d’espérance.

Le douloureux départ de l’être le plus cher,


57

Au sein de notre vie, Nous impose un futur de joie inassouvie

Où l’on cherche un amer.

Nul ne peut oublier cet écrin de tendresse Du nid familial,

Exaltant le besoin d’un émoi crucial Qui, chaque instant, nous presse.

Lors comment retrouver ce doux lien charnel

Que l’enfant roi désire ? Suffit-il d’un regard ? Suffit-il d’un sourire?

D’un amical panel?

Subtile résonance unie au temps qui passe, Ouverte à tout un art,

Un rêve adolescent suggère à mon égard De quitter cette impasse.

À l’instar d’un aïeul, pour conjurer le sort,

Je commets des poèmes Où le rythme s’accorde à des accents bohèmes

En un sûr réconfort.

Je révèle en douceur d’une voix singulière Mon âme troubadour.

J’irai sur les chemins semer des mots d’amour Le cœur en bandoulière!


58

Margareta Mariana Saimac, membră UZPR - Filiala Olt

IMPRESII DIN SUA - LA SEDONA...

Am atins... Gardieni pietrificați din vremuri imemoriale dar plini de viață și acum, în timp ce eram cu ochii închiși și palmele, la început reci, apoi fierbinți, mi-au cuprins umerii, îmbrățișându-mă și m-au copleșit cu vortexul lor de energie pură... "Cu ochii fizici vedeam rocile, dar cu cel de-al treilea ochi (dintre sprâncene), vedeam mișcare, viață... ca și cum formațiunile de roci erau ființe vii." Cerul era de un albastru - turcoaz cu norișori Cyrus și un nor mai mare, Cumulus la mijloc. Totul părea ireal. "Întorcându-mă cu spatele la ele am privit în zare, și am realizat că din acel loc se vedea perfect simetria incredibilă a tuturor formațiunilor stâncoase din Sedona..." Mi-am amintit de curcubeul superb pe care-l admirasem dimineața, căci înaintea trezirii mele plouase. Curcubeul, în forma unui arc de cerc vizibil 90 de grade, se înălța maiestuos deasupra stâncilor roșii, validând legământul lui Dumnezeu cu Noe, că nu va mai ucide umanitatea prin Potop, altădată. "Curând, am început să văd aura fiecărei formațiuni stâncoase. Valea dintre ele era plină de lumină, ca o ceață densă, dar nu era ceață... Oare asta era adevărata depictare energetică a unui vortex? Gândurile mi s-au rarefiat, pacea devenise atât de profundă." "...Vibrația locului, aerul pe care-l respiram, totul era o experiență nouă pentru mine, mă simțeam ca și cum aș fi fost între două lumi, la granița cu o altă dimensiune." "... Acest minunat ținut aparținând Arizonei este de un pitoresc nepământean." "... Când îți urmezi glasul inimii și al minții ești în armonie cu destinul tău." Am primit ca suvenir de la fiica mea Elena Laura, o bucățică de rocă roșie de la Sedona, care mi-a creat o bucurie imensă, mai mare decât aș fi primit un giuvaer. O țin împachetată într-un șervețel cu motive colorate de Crăciun, ca semn de o nouă renaștere spirituală. Din când în când, o scot și o privesc cu nesațiu, contactul fizic cu ea, îmi induce o PACE imensă. Mă transpun în gând, în Capela din Sedona, încastrată între două stânci roșii uriașe, pătrund cu pași neauziți până în dreptul uriașei cruci alcătuită din spini pe care este răstignit Iisus, îl privesc cu deosebită venerație, spunându-mi: - Iisuse, Tu ai băut paharul suferinței, pentru ca prin jertfa ta supremă, să fie mântuiți toți oamenii păcătoși de pe Pământ, care își iau fiecare, crucea lor și îți urmează Ție! Învrednicește-mă o, Doamne, să pot deveni și eu, un copil iubit al Tău! Osana! Fiul lui David! Slavă Ție, Dumnezeule, Slavă Ție! Margareta Mariana Saimac, membru UZPR & LSR - Filiala Olt, Slatina și fiica Elena Laura Saimac, cetățean româno - american


59

Nae Stancu

Recurs la morală Mi-e dor de-o giugiuleală clandestină, De acei fiori subtili, efervescenți, D’un rendez-vous c-o damă fină, D’un v-ați ascunselea cu ochii indiscreți. Ce dulce e amorul pe furate, Când guști beatitudinea imensității siderale! Ca un picamăr, cordul bate, Să spargă încătușările preceptelor morale. Uit că mai sunt pe lume soți geloși, Sfidez cu aroganță orice risc, Uit c-am rivali și amici invidioși, Ignor și bârfă și-al ei hidos plisc. Apare ea cochetă, nonșalantă…

Discret și-arată coapsa, bustul voluptos, E senzuală, răpitoare, fascinantă Și-mi spuneți mie să nu fiu păcătos? M-apucă năbădăi și dor de aventură, Hazardul mă îmbie și-mi dă chef; Nu știu ce va ieși, ce tevatură, Adoarme rațiunea, instinctual e-al meu șef. M-oi spovedi vreunui popă bețivan, Care mi-o da să-ndur canoane, post… Oare din mare libertin care eram, S-ajung să bat mătănii ca un prost? Eu știu că-n ierarhia infernală, Am locul rezervat indubitabil; Se încing vârtos cazanele de smoală, Dar eu rămân-amantul incurabil.

60

Marian-Teodor POPESCU-membru UZPR Olt şi LSR Filiala Argeș

Mânăstirea Călinești,

Picior de Rai în inima argeșenilor

(continuare)

,, Pe-un picior de plai,

Pe-o gură de rai…”

M-T P : Care este Hramul Sfintei Mânăstiri Călineşti ?

P I: Vechiul Hram a fost ,, Sf. Apostoli Petru şi Pavel ”. După mutare şi acum, poartă Hramul ,, Sfântul Ierarh Calinic Cernicanul”.

M-T P : Câţi vieţuitori avea mînăstirea ?

P I: La data de 06.02.1996, tînăra mînăstire avea patru vieţuitori călugări, număr păstrat până astăzi, având ca Stareţ pe Protosinghelul Iorest.

M-T P : Care a fost următoarea construcţie din ansamblul mînăstirii ?

P I: A urmat finalizarea în 1996 a corpului clădirii cuprinzând: chilii, bucătărie cu trapeză şi anexe.

La poalele Bisericii de lemn, sunt plantate trei alei: cu pomi fructiferi, crini si trandafiri. În spatele Ansamblului de clădiri se afla un lac, în paragină, care ulterior a fost amenajat, îndiguit şi populat cu peşte. Se pot vedea şi stoluri de raţe şi gîşte, care fac deliciul după-amiezilor de vară.

Tot aici, în anul 1997 s-a construit Paraclisul de către Părintele Stareţ Iorest, în urma vânzării unui teren primit drept ,,zestre” din partea părinţilor biologici.

În Paraclisul cu Hramul ,,Sfinţii Ierarhi Ardeleni Iorest şi Sava” se săvârşeşte Sfânta Liturghie de la 14 octombrie până la 1 aprilie, când se mută în Biserica de lemn.

M-T P : Cu ce aţi continuat ?

P I: Vara anului 2005 debutează cu turnarea unei şape de beton, pe care se montează Baldachinul din lemn, lucrat în stil maramureşean, în care se săvârşeşte Sfânta Liturghie, vara, în zilele toride. M-T P : Există Moaşte aici? Ale cărui Sfânt? P I: Da, Mânăstirea a fost înzestrată în anul 2008 cu Moaşte primite de la Ierusalim, ale Sf. Teodosie, Începătorul vieţii de obşte. M-T P : Anul 2021 a adus construirea Clopotniţei.Când estimaţi să auzim primul dangăt?

61

P I: Este o construcţie recentă, din vara anului 2021, iar anul acesta s-au achiziţionat clopotele, în numar de trei, de diferite mărimi şi rezonanţe specifice, care sperăm să cheme mai mulţi credincioşi la Rugăciune. Primul dangăt de clopot, dorim să-l auzim la Hramul Mânăstirii, ,, Sfântul Ierarh Calinic Cernicanul”, la data de 11 aprilie 2022.

M-T P : A devenit Tradiţie faptul ca la două săptămâni, să se săvârşească Sfântul Maslu. Care este efectul asupra creştinilor?

P I: Efectul asupra creştinilor este benefic: vindecarea şi îndepărtarea bolilor, a tot lucrul rău, iertarea păcatelor şi întoarcerea grabnică la credinţă. Creştinii mărturisesc că dacă nu au participat consecutiv la două Slujbe ale Sfântului Maslu, viaţa li s-a întors invers, fiind supuşi multor ispite şi încercări neaşteptate. Mulţi credincioşi aduc mulţumiri pentru: Pomeniri, Slujbe, Taina Sfântului Maslu, toate însumate, schimbând în bine cursul multor vieţi. M-T P : La finalul fiecărei slujbe, creştinii sunt invitaţi la masă. S-a dus vestea că mâncarea este foarte bună, că totul este bine pregătit. Cum se săvârşesc toate acestea? P I: Cu Harul Duhului Sfânt, masa este binecuvântată, bogată, curat pregătită, după reţete tradiţionale, în vase mari, la foc de lemne şi cu apă de izvor. M-T P : Ce ne puteţi mărturisi despre vizitele făcute la Ierusalim, la Sfântul Munte Athos, apoi în Rusia, Ucraina, Basarabia şi Italia ? P I: La Ierusalim, cea mai mare minune, văzută în direct, a fost pe Muntele Taborului, la 6 August, Ziua Schimbării la Faţă a Domnului nostru Iisus Hristos. Participând la Sfânta Liturghie, s-a pogorât instantaneu un nor alb, umed, peste toată suflarea omenească. Simţeam pe barbă picăturile din condensul vaporilor de apă. Şi cerul era senin. Concluzia este că tot ce scrie în Sfânta Evanghelie despre Ierusalim este adevărat şi totul se va produce la timpul cuvenit. A urmat minunea întoarcerii apelor râului Iordan spre izvor în Ziua Bobotezei, când se botează Domnul nostru Iisus Hristos. Minuni în Grecia:

62

- la Mănăstirea Iviru din Sfântul Munte Athos am primit o putere sporită pentru Rugăciune; - la Biserica ,, Sfântul Grigorie Palama ” din Tesalonic am primit putere aleasă pentru Rugăciune şi răbdare. Minuni în Rusia: - la Mormăntul Sfintei Cuvioase Matroana din Moscova am primit putere sporită de Rugăciune. Minuni în Ucraina: - la Kiev, sub Mănăstire, sunt Moaştele a două sute de Sfinţi, care au trăit în peşteri, avănd ca hrană Sfănta Împărtăşanie şi o prescură. Trecând pe la fiecare catacombă a Sfinţilor şi închinăndu-mă, ajungănd in dreptul unui Sfânt Ioan, am primit o mireasmă puternică de esenţă de mir. Am fost impresionat de credinţa popoarelor rus şi ucrainean, de felul în care se prezentau şi participau la Slujbă: îmbrăcăminte decentă la toată partea femeiască, începănd de la copile de câţiva anişori. Aveau toţi atenţia concentrată la slujbă, fără comentarii şi deplasare în timpul acesteia. Bisericile au trei altare, cu trei programme de slujbă : - între orele şase şi opt dimineaţa în primul altar, aflat în mijloc şi destinat tineretului; - între orele opt şi zece dimineaţa în al doilea altar, aflat în stănga şi destinat adulţilor; - între orele zece şi doisprezece dimineaţa în al treilea altar, aflat în dreapta şi destinat persoanelor vârstnice. În Italia am vizitat biserici catolice, printre care, Basilica Sfântul Petru, unde, pictura şi sculptura au fost executate de artişti celebri, printre care, Michelangelo Bounarroti. 27.03.2022, Călineşti

63

Vasile I. Munteanu Membru al L.S.R.-Argeș

GREȘELI CARE AU SCHIMBAT ISTORIA Privind azi către trecut, prin lentile de prezent, Lumea-și face mereu planuri, adoptate pe moment. A istoriei mare parte nu-i cum s-a planificat, Prin decizii și greșeli, multe planuri s-au schimbat. Conducători mari de-armate, greșeli simple, accidente, Au schimbat cursul istoriei pe mai multe continente. Cel ce comite-o eroare să știe de consecință, Pierde lupta sau regatul, viața, dacă nu-i știință. Istoria-i pasionantă, cu cât te scufunzi în ea, I-au fost dedicate cărți, biblioteci și-ncă ceva. Onoarea și cu credința, cu subiecte fascinante, Au dezbătut și greșeli, în lupte predominante. Fiecare domnitor, rege sau prințul unui regat, Când s-a sfârșit bătălia, greșeli s-au analizat. Astăzi chiar posteritatea multe lupte-a studiat, În război sau dormitor, planuri multe-au eșuat: Lupta de la Guagamella, dintre Alexandru cel Mare Și între Darius al III-lea, cu elefanți în dotare. Când văzu că Alexandru glonț se-ndreaptă-asupra sa, A fugit din lașitate, după el, armata sa. Persanii, armată mare ce pe greci îi copleșea, Învingeau cu ușurință, dacă Darius nu fugea. Mai târziu a fost ucis chiar de proprii generali, Blestemat de lașitate, avea foarte mulți dușmani. Decizii proaste întâlnim și mai puțin geniale, Criza de rachete-n Cuba și greșeli catastrofale.

64

Și Linia Maginot, atacul din Pearl Harbour, Dezastrul la Stalingrad - de se retrăgeau de zor. Toate aceste dezastre puteau fi astfel evitate, Dacă nu erau greșeli, din orgolii disperate. Nimeni nu este perfect, a greși e omenește, Însă când eroarea-i mare, totul în jur se năruiește. Lupta de la Waterloo, o greșeală personală, Napoleon se luptase cu două armate de gală. La „limită” a fost totul, Welington în Parlament Victoria era aproape de ambele părți pe moment. De-un Napoleon bolnav, mareșalii n-ascultau, Atacând fără un ordin, bătălia o pierdeau. Prințul Franz Ferdinand, deși fu avertizat, Să nu vină-n Serbia că poporu-i ațâțat, Generalul Potiorek, lui Ferdinand i-a recomandat, Să plece din Saraievo, chiar acuma imediat. A explodat o grenadă, i-a lovit pe cei din spate, Destinată pentru Prinț, norocul avea să-l scape, Cele două mașini s-au oprit, de pe-un drum alăturat, Și atunci Gavrilo Princip, pe cei doi el i-a-mpușcat. Astfel izbucni războiul, era Primul Mondial, Milioane pe tot globul, moartea i-a luat ca un val. Când a fost cu Debarcarea, Hitler a greșit cumplit, A crezut că ea se face într-un loc închipuit. Cu o fire schimbătoare, cu divizii de blindate, Plajele în abator, puteau fi ușor transformate. Dacă frontul de la Iași nu se rupea din senin, Armata Americană intra prima în Berlin. Șase luni de rezista, istoria toată schimba, Nu mai era disciplină, soldații toți dezertau. Peste tot în lumea asta, când greșeli mari s-au făcut, Au schimbat istorii multe încă chiar de la-nceput. Când nu înveți din greșeli, este risc să se repete, Pot lăsa în urmă morți și de multe ori regrete.

65

Mihaela Bujor Căutam lumina Suflete al meu, te găsesc acasă? Eu îți bat la ușă cu-o clipă frumoasă, Deschide, te rog, că sunt obosită, C-am umblat prin lume singură-oropsită. Văd că la întrare ai pus și covor Să mă șterg pe el de amintiri și dor Și am să-mi scutur hainele de tina Pe care-am strâns-o când căutam lumina. Sunt curată și vin cu pace acum, Nu mă mai ține, te rog, în drum! Uite, mi-a dat cineva un zâmbet cu soare Și-a pus lângă el și-o inimă mare, De nu îmi dai drumul și mă ții în ploi, Poate-și schimbă gândul și le ia-napoi. Bun, sufletul meu s-a gândit pe dată Să-mi lase, de-acum, ușa descuiată. Clipa mea Clipa mea e ghiocelul abia răsărit Ce înfruntă gerul, dar neclintit Așteaptă vremea cu mult bine... Nu știe când, dar știe că vine. Clipa mea e cocorul ce departe zboară Și care sigur se întoarce-n primăvară. Clipa mea e totul, însă de acu' Viaţa ce-mi rămâne se numește Tu. Pași printre stele Ce asfințit frumos în astă seară... Iubirea-mi cântă-aievea la vioară Un vals, iar inimile noastre Dansează împreună cu zările albastre. Ce frumos îmi conduci pașii printre stele... Îmi spui că îți sunt una dintre ele Și ne-nvârtim pe-o melodie doar a noastră, Până când zorile ne bat în fereastră. În astă dimineață, ce răsărit frumos... Și florile afară din raze calde cos

66

O rochiță din vrajă pe care să o îmbrac, Iar pentru tine țes din iubire frac. Iile De-aș avea toți banii lumii aș cumpăra numai ii Care au pe ele vise și florile din câmpii, Le-aș purta cu drag oriunde, să înțeleg orice gând Ce a fost cusut cu ață și mărgele rând pe rând... Suflet Dacă m-aș face un verde de frunză, Dacă m-aș face un roșu de spuză, Albastru de mare de-aș fi, Prin pleoape de cer aș clipi Și m-ar iubi pământul mai mult. Mi-aș pune urechea jos, să ascult Cum vorbește cu rădăcini și izvoare Despre puiul de cuc ce-ncearcă să zboare, Despre floarea de mac, despre copaci și zefir, Despre soare și lună și al ierbii fir. Dar, sunt suflet de om și am dor și credință, Mă iubește pământul că și eu sunt ființă. În mine curg izvoare și rădăcini se agață De tot ce înlăuntru-mi înseamnă viață, Să cresc, să-nfloresc în orice dimineață. Teama de a spera Mi-ai bătut în geam cu un mănunchi de lumină Furat de la stele când erai lună plină. Eu ți-am deschis fereastra și ai întrat cu raiul întreg... Atâta fericire, voi ști eu să dezleg?! Că am fost învățată să-mi fie teamă să sper Că poate să existe și pentru mine un Cer. Sunt atât de bogată acum, nu-i alta ca mine, Că mi-ai adus tot universul odată cu tine.

67

MARIA CHIRTOACĀ

Profesoară, poetă, prozatoare, jurnalistă, Maria Chirtoacă s-a născut la 20 martie 1955 în Câmpulung Muscel și a copilărit în comuna natală a mamei sale, Stâlpeni. A absolvit Facultatea de Limbi Străine a Universității București în 1978. Este membră în Uniunea Scriitorilor din România, în Uniuniunea Ziariștilor Profesioniști, în Uniunea Epigramiștilor din România etc. În perioada studenției a fost redactor la revista „Universitatea comunistă” și colaborator al revistei „Viața studențească”. A predat limba română la Colegiul „Dinicu Golescu” și a făcut parte din colectivul de redacție al revistei „Carte de la Curtea Veche”, apoi al revistelor „Satyrul”, „Satyra” și „Acidava”. Are publicații în ţarǎ ( Argeșul, Viața studențească, Flacăra, România literară, Pro Saedna, Amurg sentimental, Ritmuri brașovene, Epigrama, Acus, Booklook, Agora, Plumb, Scârț! etc.) şi în strǎinǎtate (Ucraina, Israel, Canada, Germania, Republica Moldova), fiind prezentă în antologii (Doamne ale scrisului românesc, Iarna poeților, Poemele limbii române, Antologia scriitorilor români contemporani din întreaga lume, Limba noastră cea română, Antologia scriitorului român de pretutindeni etc), auxiliare didactice ( Lectură, clasa a III-a, Lectură, clasa a IV-a, Ne jucăm taine dezlegăm etc) dicționare, enciclopedii ( Dicționarul scriitorilor români de azi – Iași, 2011 , Dicționarul subiectiv de literatură-Argeș, Enciclopedia Personalităților din România – Hubners Who is Who, 2013, Un dicționar al scriitorilor români contemporani-2016 etc.). Are premii pentru poezie (Trofeul Trivale-1981, Premiul I Cântarea României-1981, Premiul I Cântarea României-1982, Premiul I Mihai Beniuc-București, Premiul I pentru carte umoristică, Vișeul de Sus – 2019 etc), recunoașterea „UNESCO” pentru promovarea valorilor culturale fără frontiere la Chișinău (2013) și distincții pentru contribuția la dezvoltarea culturii românești din nordul Bucovinei ( 2018, 2019) la Cernăuți. Deține premiul Uniunii Epigramiștilor din România (2017), Testimoniul de Nobleţe al Bibliotecii Naţionale a Moldovei (2013) etc. A publicat șaizeci de cărți (poezie, proză, jurnalism etc: Miraje, Țări și impresii, O dragoste fără hotare, Îndrăgostitele cuvinte, 101 Poeme, Câmpulungul romanţat, Mărgăritarele iubirii, Portative spre înalt, Înțelesul poartă fesul, Sub vraja curentelor literare, Pe lira timpului, Polifonii pe o carte de vizită, Masca ce demască, Metehnele epigramei, Sho(w) pă ei, Lecțioare de la necuvântătoare și altele). Deține referințe critice favorabile din partea unor personalități de seamă ale literaturii române: Valeriu Râpeanu, Mihail Diaconescu, George Zarafu, Puiu Popescu, George Corbu, Paula Romanescu, Passionaria Stoicescu, Mihai Golescu, Horia Gârbea, Ligia Grosu, Dan Rotaru, Nușa Cantemir și alții.

68

MARIA CHIRTOACĀ

Campanie electorală

Veniți la vot în pași vioi, Confrați din urbe, mult iubiți, Dar, dacă nu sunteți cu noi, Lăsați, mai bine nu veniți ! Politician din calcul

De partide se agață Ca un pește în cârlig, Nu ar trage el la ață Dacă n-ar fi și-un câștig…

Ciocul peniței

Cu penița ca un cioc Mușc pe Funar, mușc pe Boc, Dar de-atâta mușcătură Tot eu stau cu greața-n gură… Cugetare

Când tu cu greu câștigi un Ron Și alții-și fac palate-ntregi, Decât să vrei să înțelegi, Mai bine spune-ți: „Ghinion!” Nesiguranță

Tineri liberi și frumoși Din români mai pot s-apară, Totuși, suntem curioși Cât mai stau la noi în țară…

69

Mândrie de bărbat

Se mândrește soțul meu Cu-aventuri demult trecute, Că bărbații mai mereu Fac din viciu o virtute…

Definiție

Constat ades că, din păcate, Decât așa se definește: Bărbatul e o entitate Ce numai despre sex vorbește… Mistere

Încă este un mister Câte stele sunt pe cer, Câți bărbați din lumea asta Nu și-au înșelat nevasta… Ghici cine-i?

De la cuibul casei mele Păsărica albă-n cioc Zboară-ntins spre Dardanele Să-și găsească alt noroc…

70

Alexandru Mărchidan

Iar Petru plângea de câte ori auzea

cocoşul cântând Sărbătoare lipită ca aripile de trupul unei păsări bucuria. martori îmi sunt toate florile dalbe din parcuri, metania timpului în faţa Timpului.

71

Locul unde ochii aceştia au hăituit somnul şi l-au închis în propriul torace, unde râsul tău e pătat de toate culorile şi nu ştiu pe care din voi să vă mai cred, unde noaptea are un cui ascuţit la ambele capete şi-mi încearcă lumina cu el. în locul acela viaţa mea e netedă ca bolovanul lui Sisif şi-mi creşte încet între tâmple, umeri şi pietre, între buze şi rugăciune. în locul acela se zbate timpul cel bun după ce a-ncercat să zboare cu umbrele de păpădie, umbra mea aleargă mai iute ca mine. Dare de seamă deocamdată pe cale ori în luptă cu fel de fel de gheonoaie, deocamdată rezemaţi pe pământ ca picăturile de ploaie. căutăm să dezrobim pe dinlăuntru grâul semănat cândva. să le vedem pe toate-aşa cum trebuie ar trebui să încercăm să creştem tot mai mici, dar toate-n vremea lor îşi vor afla răspunsul. cât despre mine, nu-i prea mult de zis – în drum şi eu prin lume ca la iarmaroc, să iau ce-mi trebuie

72

şi să privesc puţin lumina de aici.

Răni

într-adevăr

se schimbă

pământul

şi-ncepe cu obiceiul oamenilor

de-a se furişa-n lumina zilei

cu cocoaşe cât dealul,

începe cu fuga printre griji, cuvinte

şi locul unde,

fără să deranjeze cumva,

ar putea fi aşezat Dumnezeu

pentru care poeţii

au pierdut de mult litera mare.

nu mă miră așadar

când durerea se plimbă pe covoarele vieţii

şi mulţi i se-nchină

aşa cum naiv alinţi un câine turbat.

nu mă miră de-aceea chipurile rătăcite

în amara îmbrăţişare de sine,

storurile coborând orizontul

prea mult.

73

Câteva cuvinte despre autor

Alexandru Mǎrchidan s-a născut la 28 ianuarie 1983, în comuna Slobozia, judeţul Argeş. Din 1997 locuieşte în Piteşti. A absolvit Facultatea de Filosofie, Universitatea din Piteşti, unde este angajat din anul 2005. Din anul 2010 primeşte titlul de doctor în filosofie, Universitatea de Vest din Timişoara.

Numeroase premii la concursuri naționale de literatură, dintre care Premiul revistei „România literară” la Festivalul Naţional de Poezie „Tudor Arghezi”, Târgu Jiu, 2002; Premiul editurii „Paralela 45” la Concursul Naţional de Poezie „Ion Pillat”, Piteşti, 2003; Marele premiu, Festivalul Naţional de Poezie „Gheorghe Pituţ”, Beiuş, 2004; Premiul pentru poezie la Concursul Naţional de Literatură „Lirismograf”, Sibiu, 2004. La Festivalul Internaţional de Poezie „Lucian Blaga” primește Premiul Fundaţiei Culturale „Lucian Blaga” (2005), Premiul Fundaţiei Culturale „Lucian Blaga”, premiul revistei „Vatra” și premiul revistei „Discobolul” (2006).

Dintre cărțile de versuri: Exil în inimă, Alean şi Tiparg, Piteşti, 2012; Hesychia (poezie – Alexandru Mărchidan; fotografie – Sorin Dănuţ Radu), Alean, Piteşti, 2015; 33 de cuvinte pentru Luiza şi alte câteva poeme, Tiparg, Piteşti, 2017.

Prezent în numeroase antologii de poezie, în diverse reviste literare și culturale, cu articole, recenzii, versuri.

74

VICTOR PANDURU

TABLOURI DE FAMILIE Fragment din romanul istoric BAȘTINA.

Se vedea din nou copil pe valea de sus a râului care albăstrea lângă conacul bunicului său, văduv scăpătat, după ce un taxidar îi lăsase fără moșia dinspre munte, prin judecata dată de divaniți mitarnici, puși mereu pe luat havaieturi, care hotărâseră cu prilofolie că moșia a trebuit să fie trecută la sultanmezat pentru neplata ani de zile a datoriilor boierului față de taxidar. Veliții boieri hale puși la judecăți măscuiau în prilofolia dictată calemgiului că în locul panevgheniei sale taxidarul plătise la carvasaraua domnească dajdia vămii datorată pentru aducerea de la Viana a două butci de lux, mobile pentru mai multe hodăi, cristaluri, bijuterii, un ariston cu placă de scos cântece, învârtită prin manivelă, cadă și medelnițe de aramă, pluguri și grape de fier, cazane de făcut țuică, foale, ciocane li nicovale pentru fierarii de la făuriște, înainte de toate buni potcovari, coase, topoare, țapine, nemțești și multe alte unelte. Numai că, bunicul îi dăduse banii de cuviință pentru vămuire, însă, taxidarul cu vrere vicleană, prin tirtipuri, luase pitacuri de la carvasara din care se deslușea că plata fusese achitată de el. Pe mai departe, divaniții o mai țineau în prilofolie că se lumina, chipurile, îndărătnicia boierului, ani buni, încontra stingerii datoriei cu diorie de plată, motiv pentru care era încrozniat și cu poprirea la plata prisoacelor.

Prin tărășenia de la sultanmezat, moșia fusese adjudecată de taxidar, dar, după ce s-a găsit iute în nesuferință să mai vină prin partea locului, a vândut-o grăbit. Apoi, și-a luat tălpășița cu gând de părtășie la dosolipsii, în Zumbul han al Stambulului, unde se strângeau mari cupeți veniți din toate semințiile Împărăției Otomane.

Bunicul moșie nu mai avea, dar rămăsese cu niște delnițe mici de pământ, alături de chinul să dea uitării traiul vieții lui de sibarit, fără să se gândească o clipă că traiul ăsta trebuie să nu-l cunoască pe mai departe el, copilul care era, și, astfel, la conac, copilărie ca a lui n-a avut nimeni.

Ajunsese acolo după ce tatăl lui polcovnic de neferi fusese alungat de la ceată pentru bănuială de hiclenie - nedreaptă așa cum se apăra - și singurul trai pe mai departe - cu mama fără huzmet - nu putea să fie decât alimănirea pe lângă boierul socru bătrân cu rugămintea să-i dea dota de pământ făgăduită la nuntă, lucru care s-a întâmplat și, fără să vrea, vechiul polcovnic a-mbrăcat haina de țăran, în ascuns nădăjduind că ar putea să i se piardă și urma. Ageamiu la muncile câmpului, nu s-a aguridat niciodată la dădăcelile bătrânului – încă respectat ca boier prin partea locului, multora nevenindu-le să creadă că mănâncă din pagubă – și, astfel, delnițele neluate de taxidar, chivernisite cu ordine ostășească, au ajuns iute tipar pentru alții, fără să bănuiască disperarea iscoadei din sat, pusă de domnie să-i facă spionlâc care, în alergarea după blestemății, sub acoperire de căruțaș, se ostenea degeaba să-l prindă

75

în vreo nefăcută și, cum fostului oștean domnesc nu-i găsea nimic de învinuit, pătimea ofuscat cu frică totuși de scorneli.

Boierul bătrân își sorbea din ochi ginerele, fără să mai fie înciudat pe Cer că nu i-a dat un băiat, văzând ce bărbat are fata lui, unu de pus pe inimă, și cum lacrimile bătrânilor scapă ușor, nu de puține ori dimineața, când proin polcovnicul pleca la câmp, îl petrecea cu priviri umede.

În curtea bunicului, nu i-a lipsit nimic. Se trăia pe mai departe cu seri de taclale între pereții salonului mare încărcat de picturi vechi, tolăniți în fotoliile îmbrăcate cu piele spaniolească, puse în jurul mesei din mijloc, plină de fripturi chebapuri turcești, plăcinte, pahare cu vin robit de vechime sau alte băuturi fudule, toate sorbite măsurat, lângă sugiucuri, baclavale sau rahatlâcuri, unele mai gustoase decât altele, la care mama lui era neîntrecută. Dacă nu se jucau ghiulbahar, iasâc sau țintar, pentru amănunțirea vremurile sucite care-i potopise, bunicul și părinții întorceau pe o parte sau alta tot ce auzeau, orbecăind rău în a găsi ieșiri din cupețiile domniei și dregătoriilor ei, dar mai ales ale Stambulului, Vianei, Petersburcului sau altor porți evropene.

Copil fiind, chestiile astea le înțelegea prea subțire; își găsea, însă, scăpare intrând în tot felul de vorbării mute cu chipurile din picturile agățate în pereți. Îl călătoreau prin vremuri de mult apuse și, cum știa că toți îi sunt neamuri rătăcite în eternitate, i se părea că ajunge la frânturi de memorii pe care le simțea ca fiind și ale lui. Îl năvăleau pe loc bucurii și, la marginea picturilor, uitările mureau aduse de undele vremii cu pietate sfântă din lungi neguri de timpuri.

Nu se mai sătura privind anteriul lung până la gleznă, încheiat în față de ceaprazuri cu fire aurite, cusut din aba, postavul scump de lână, în care era îmbrăcat un boier de demult, strămoș de-al lui, pe mâini cu inele pline de balaș, left de aur atârnat de gât și cucă cu pene de struț pe cap. Dintr-un alt tablou îi surâdea o jupâniță tânără, îmbrăcată într-un biniș lung, cu mâneci despicate, îmblănite pe margini cu hermină, în mână cu gevreaua batistă de muselină brodată în fir aurit de care atârnau fluturași, la gât cu gherdan șirag de aur și harhale, salbe de bănișori purtate deasupra gleznei picioarelor încălțate în iminei. Îl mai privea din altă pictură o jupâneasă ninsă de vreme cu șalvari cintieni, stând la o masă împodobită de un brocard, în față cu filigeaua, ceașcă mică fără toartă, pusă pe zarful farfurioară, abia așteptând să soarbă linciureala turcească a cafelei aburinde. Zăbovea clipe multe scurgându-i-se vederile spre pictura de unde-i zâmbea șugubăț un boieraș tânăr îmbrăcat pentru ceremonie în conteșul din saia, postav venețian, ținând mâna pe suiaua sabiei băgate în teaca argintată, gata parcă pentru luptă ca un bulucbașă, mic comandant. Pregătit de vânătoare cu ișlic pe cap, sprijinit în pușca cu cremele, altă pictură îl lua de mână să meargă pe câmpuri după șoldani alături de un boier, despre care auzise că fusese diac calemgiu în cancelaria domnească.

La curte de voievod știa că fusese și clucerul care se arăta într-un alt tablou, îmbrăcat în malotea lungă până în pământ, cu guler, manșete și căptușeală din blană de hermină, după cum zicea rânduiala izmenită din vremea vieții lui.

Când stătea singur în salon, înconjurat de picturi, îl cuprindea dumirit un abur de mărire și în gând începea ciondăneală, nu glumă, cu toți păreologii cioflengari prăpădiți, nevolnici, care dați la nesupunere cutezau să trăncănească pe seama dreptului de stăpân ce-l avea, suit deasupra tuturor în orice timpuri.

Împinsă mai spre un colț, cu chip de înger, suduită încă de bunicul blagorovnic, ispitea din priviri o tânără pulpeșă, pântecoasă, plină de poftă trupească, îmbrăcată în atlaz transparent, băgată pentru preacurvie în jug la o poartă de biserică, după ce fusese stăpânită de lucrarea Satanei ca o paciaură nărăvită și nu avusese partea darurilor de luni pentru răsplata virginității, ajunsă alungată de mire, ca o mangosită. Cum apăruse pictura asta la conac și cine

76

plătise pictorul era o enigmă de neam, pe care, nimeni nu ostenise s-o deslușească, într-o tolerare mută.

GLOSAR

A

- alimănire – care s-a stabilit într-o așezare. - ariston – aparat muzical care acționat cu o manivelă execută mecanic ariile înregistrate pe niște discuri. - atlaz – țesătură de mătase cu sistem de împletire a firelor care-i dă un luciu și un desen special pe o singură față. B - balaș – varietate de rubin. - biniș – haină boierească de solemnitate, lungă și cu blană pe margini. – brocard – stofă cu flori sau ornamente țesute cu fir de aur, de argint sau de mătase. C - calemgiu – funcționar de camcelarie; copist. - carvasara –local în care se aflau instalate birourile unei vămi; birou vamal. - chebap – friptură la frigare, pregătită cu mirodenii, după obiceiurile bucătăriei turcești. - cintieni – pantaloni femeiești ca niște șalvari. - conteș – manta boierească îmblănită luxoasă, de ceremonie, foarte scumpă. - cucă – căciulă înaltă uneori împodobită cu pene de struț pe care o purtau căpeteniile turcești și domnitorii români în timpul ceremoniilor.

D - dajdie – impozit, dare, bir. - delniță – bucată de pământ aflată în proprietate. - diac – scriitor de cancelarie; grămătic, uricar. - diorie – termen de plată, scadență, soroc. - divanit – boier membru al Divanului domnesc. - dosolipsie – afacere; intrare și ieșire de bani.

F - filigea – ceașcă turcească de cafea fără toartă, dar cu suport. G

- gherdan – șirag de mărgele, de mărgăritare, de pietre scumpe sau de galbeni. - gevrea – batistă brodată cu mătase și cu fir. H - halea – boier în serviciu, în funcție, în activitate. - harhală – salbă, colan, lănțișor purtat după moda turcească la glezna piciorului. - havaiet – plocon. - hiclenie – viclenie; crimă de înaltă trădare. - huzmet – slujbă; funcție; venitul unor dări ca vinăritul, oieritul etc.; venitul ocnnelor și al vămilor. I

- iminei – pantofi fini făcuți din marochin (galben) purtați de boieri; pantofi cu vârf acuțit purtați de țărani.

– ișlic – căciulă orientală din blană de miel sau samur, catifea, postav, de diferite forme și mărimi, purtată de domni, de boieri și uneori de soțiile lor, iar mai târziu de negustori, de lăutari etc.

77

L – left – monedă din aur sau argint din care se fac salbe.

M - malotea – haină fără guler, lungă până la pământ, căptușită cu blană. - mangosit- nătărău; tont care nu e bun de nimic; murdar; deteriorat. - mitarnic – care primește mită. - muselină – țesătură de bumbac sau mătase, subțire și străvezie.

N - nefer – arnăut; soldat în armata turcă; soldat în formații polițienești sau de agie; soldat polițienesc în trupele agiei.

P - polcovnic – comandant al unui grup de pază și ordine.

- prilofolie – informare; convingere. - prisoace – dobânzi. - pitac – poruncă scrisă; ordonanță; dispoziție; scrisoare; răvaș. - proin – fost.

S - sibarit – persoană care trăiește în lux, lene și desfrâu.

- spionlâc – spionaj. - sultanmezat – mezat domnesc (licitație) care se ținea la Divan. T

- taxidar – persoană care strângea dările. V - velit – boier de rang mare.

78

consacrații Gelu Ungureanu

VAZA MEA CU ÎNCRUSTAȚII FLORALE

Vaza mea cu încrustații florale, bătrână de când mâna olarului a pus-o în ramă; axiomă năpădită de vreme, nederanjată, necicălită. Fac curat, orânduiesc cu multă pasiune. Pe rama cu pricina zace praful florilor descompuse, așezate în vază de meșter; acum și el oase răzlețe, surcele uscate. Numai noaptea cea simplă înconjoară totul, de nu mai văd nici vază, nici tablou și nici oase-mprăștiate. Orice mângâiere are o limită, așa că o încui cu toate relicvele în odaie ca într-un cavou neterminat (unde oricând poate fi conjurație); să pot continua a doua zi lucrul în curte. Nemaiavând mult de șters am ieșit

în drum cu mătura și cârpa, apoi pe potecile lăturalnice, spre fiecare punct cardinal. Sârguința m-a împins cu munca spre toamnă; am să umblu acum la vitrina albastră; să scot, una câte una, berzele și rândunicile; le șterg bine-bine ca nu cumva să poarte ca amintire, peste Nil, praful de pe chipurile noastre!

MAI TOȚI AM STRIGAT

Mai toți am strigat câteodată: la semenii noștri, la câte un animal și chiar la Lună... dar niciodată nimeni n-a-ndrăznit să strige la îngerul său; ne-a fost teamă rău de tot să nu ne audă și-apoi să ne bage-n seamă: asta ne-ar mai lipsi, să ne afle locul exact. Deodată, această fierbere devine liniște. Singurătatea înflorește, apoi petalele îi cad nesigure, când pe ghețare, când în deșert; coloana din frunze trecute se surpă, blestemând. Mai toți am strigat câteodată la semenii noștri, la stoluri de păsări și chiar în puțurile adânci, părăsite, am strigat... dar nimeni, niciodată, n-a-ndrăznit să strige la strămoșii noștri;

79

ne-a fost teamă rău de tot să nu ne audă și-apoi să ne bage-n seamă: asta ne mai lipsește, să ne afle locul exact și să ne facă cu mâna!

LINIȘTEA SERII A FOST STRĂPUNSĂ

Liniștea serii a fost străpunsă ca de un fulger din senin, de țipetele femeii. Vecinul Marin, vărul meu primar, trup și suflet pentru copii, a văzut-o pe mama lui Cristian, un băiețel de 3 ani, aplecată peste golul puțului „american”. Repede a bănuit că ceva s-a întâmplat, cu feblețea sa, Cristian. Într-adevăr, în joaca nevinovată, micuțul nesupravegheat, a căzut în puțul părăsit. Fără emoții, cu mișcări mature, rapide, cu toate că nici el nu se despărțise de copilărie de mult timp, a apucat două lanțuri și-un cablu, ce le avea prin curte, începând să le înnoade – nu știa ce va face, acționa mecanic – a trecut în curtea vecină, unde deja erau adunați oamenii. Le-a poruncit să aducă un lemn și să-i lege manivele improvizate la capete; a înfășurat rapid lanțurile și cablul pe „tambur”, după care, de parcă s-ar fi condamnat singur la moarte, spânzurat cu capul în jos, și-a legat picioarele cu lanțul, strigând nefiresc de tare: „Vin la tine, Cristiii!...”. Ca un șarpe ce dispare hăituit în ascunzătoare, s-a lansat în negura puțului, înaintând greu cu umerii presați de tuburile înguste.

După veșnicia celor 20 de metri, mulțimea mută

a auzit un strigăt cu ecoul înfundat, din străfundul pământului: „Trageeeți!...”. După altă veșnicie au apărut picioarele însângerate ale eroului și îmbrățișarea, ca un nod vital, ce a învins tenebra morții, fără niciun drept de replică. De-abia, de-abia a reușit mama să-și desprindă fiul din brațele salvatorului, care nu mai auzea și nu mai vedea nimic; a luat lanțurile târâș și a dispărut, buimac după gard fără să fie observat de lumea atrasă de Cristian, supraviețuitorul. * După mai bine de o oră, mama copilului, l-a strigat pe Marin, i-a mulțumit plângând, și i-a dat o pâine la țest, aburindă, o bucată de brânză și o jumătate de litru de țuică. Și azi, în sat, mai bântuie câteva-ntrebări: „Cine i-a împrumutat lui Marin uriașa forță și curajul de neimaginat?”, „Cine l-a protejat pe Cristian, care s-a ales doar cu sperietura și câteva zgârieturi?”. * În fiecare an de Sântămărie Cristian și mama lui merg la cimitir; aprind o lumânare la mormântul lui Marin și-i dau de pomană: o pâine, o bucată de brânză și o jumătate de litru de țuică.

ÎNCEPUTUL

Începutul căutărilor se face în zori – cel mai bine. M-am uitat întâi în pălăria avută aseară la birt. Fiind cam somnoros, nu văd până în adâncul ei, așa că o răstorn peste manuscrise, și ele vărsate pe o masă: câteva scame, două lindini și-un păduche; nu-mi dau seama bine (pot apărea incertitudini) dacă au căzut din pălărie ori au fost printre manuscrise,

80

având acolo drept de ședere, mai de mult câștigat. Preventiv am folosit un dezinfectant, urmând să mă carantinez două săptămâni (să fie oare a mea?). De fapt, nu asta căutam, așa că trec la palton (care cred că e al meu) și-i descarc buzunarele în același loc. Aici câteva bilețele de care în ruptul capului nu-mi amintesc: Poemul strigoilor, Poezie fără-nceput și Ceas cu pupăză în loc de cuc – bunicele dacă țin seama că ultimul a încăput pe un fel de notă de plată de la cârciumă, unde mai scria că datoria e trecută pe caiet. Nu, nici asta nu caut. Mi-a rămas numai bastonul. Dar stai, îmi amintesc! Conform uzanțelor mai marilor noștri literați, atât am căutat: paltonul, pălăria și bastonul; și... Pe masă nu erau manuscrisele mele!

ZESTREA MEA DE TIMP VECHI

Zestrea mea de timp vechi, însemne spășite ce stau pe rafturi firave, liniștite, ciudate și fără drept de întoarcere; ghicitori despre expresii ciuntite de vreme, trezite fără milă, pentru a fi arătate cu degetul celor mici, cu ochi mari, neștiutori. În liniștea mută e cineva care strigă: „Suntem aici!”. OPINCILE, ultimele urme de viață ale bunicului; nimeni n-a știut vreodată pe unde l-a purtat Întâiul Război. Nu ne-a spus – nu știa carte și nici timp nu avea, fiind ocupat să-și semene viața prin gropi de obuze și brazde de șenile, cu sămânță pentru iad, dar și pentru rai, deopotrivă; tocmai bună de răsad la cei 25 de ani.

Atât am putut afla de la opincile care mă privesc din raft vinovate de neștiința lor. Și-apoi e destul ce-a fost scris în pomelnic: „GLIGORE IONIȚĂ. Ostaș căzut pe front – 1917”. RĂZBOIUL. În așteptarea bunicului, loviturile de spată și vătală s-au îngânat cu cele de pe front. Bunica spera să-i placă, la venire, pledurile și macatele țesute, dar bunicul s-a încăpățânat tare mult; s-a îndrăgostit pe acolo de țărână, care l-a și cuprins, cu totul. Resemnate, loviturile războiului s-au retras și au dormit – până nu demult în preșurile de pe dușumele, iar pereții încă mai țin pe umeri macatele ca pe niște mantii vechi. Nu pot să mai unesc piesele răsfirate, pline de cari, și chiar de-aș face-o, războiul n-ar mai fi cel de altădată; precis s-ar rușina să-și dezvăluie inutilitatea. ȘAUA ofițerului german, stingheră și scorojită. Nenorocul a așezat-o să-și facă veacul lângă opincile bunicului care tot stârnesc stafii și strigoi, s-o înfricoșeze, de n-are o clipă de liniște. Cui să se plângă? Ordine (era să spun mondială) n-o să mai fac prea curând. Nimic nu o consolează din timpurile ei, nici masca de gaze cu ochii mirați, made in 1938, și nici baioneta carabinei, condamnată la moarte de rugină și uitare. LINGURILE din lemn, înnegrite, și STRĂCHINILE mereu gătite în costume naționale ar hrăni și-acum pe cineva dacă li s-ar cere ajutorul, chiar așa, cu secolul ce-l duc în spate. Copiii pe care i-au hrănit odată le-au adus cu grijă la muzeu; ca niște bătrâni

81

conștiincioși, și-apoi au plecat și ei cum se cuvine, cu vremea deodată, să-mbogățească pământul. Vara, CIUTURA umplea BOTA (vecina ei din muzeu) cu viață și o trimitea la munca câmpului, unde de când lumea se bea din veșnicie: nici s-o golească, dar nici să se sature. Istovită de-atâta navetă, de-atâta tremurat în mâinile bătrânilor, și izbită de pereții puțului (când copii se zbenguiau), acum are deasupra numai tălăngile mute, care odinioară sunau a lapte proaspăt, dar și a nevoi și sărăcie. Fericită este ULCICA; a scăpat de chinurile focului din vatră. După cele 10 nașteri, bunica paternă, Lina lui Ștefan al Niții, se doftoricea cu țuică fiartă, să se pună repede pe picioare. Un buchet de VIORI. Trei vaiete îmbrățișate. Una povestește cum de fiecare dată, pe vremuri, la claca pentru depănușatul și, mai târziu, curățatul porumbului, tata făcea pe lăutarul, bucurând cu sârbe și cântece vecinii și clăcașii din Lăceni. Alta, nenăscută deplin, răscoaptă de vreme,

a fost cioplită întru începuturile pasiunii pentru scripci, a lui Ion Gheorghe, unchiul nevesti-mii. Cealaltă, care acum înnobilează buchetul, a servit ca model pentru meșter, care, până la urmă, a pus în mâna fiului său una măiastră, care a onorat ani buni Orchestra Simfonica Sevilla. Când vorbesc mai tare, buchetul tresare-ntr-o rezonanță subtilă, dar suficientă pentru a-mi atrage atenția; atunci le privesc, și le salut cum se cuvine. ICOANA copilăriei. O priveam cu atenție de fiecare dată când mă ridicam din mătănii, mă închinam și număram – erau destule; depindea de părintele paroh și de informațiile primite în răstimp, despre comportamentul meu. Bunica o privea numai cu sufletul, ajutată de degetele făcute „puicuță” și de mișcările ample ale mâinii; de parcă ar fi vrut să ne cuprindă, pe toți ai ei, în rugăciune. Așa de grăitoare era ruga, încât și azi, de câte ori văd o cruce, gândul mă poartă la ea.

82

Sofia Boţu

Sofia Boţu este născută pe 27 martie 2013 şi este autoarea poeziilor şi povestirii.

În vârf de munte În vârf de munte Strălucea sfârșitul serii pline Și după el se ascundea Luna cea hazlie și zglobie Lumina lunii strălucea Precum diamantul scăldat în soare Dac-o zăreai te minunai De frumusețea sa În albastrul fin Adânc și lin Al boltei nesfârșite Cu stelele cioplite Codru, codru ce mai faci ? Luna albastră strălucea Deasupra codrului umbros Iar el încet se legăna, Crengile se scuturau frumos. Lacul cristalin dormea În liniște se-nclesta Și la lună lung privea Pe el nuferi odihneau Și mirosul împărțeau Luna încă mai privea Uimită ea era,

83

Cu ochii calzi urmărea Codrul ce se legăna Și lacul care învolbura. Cinci emoții Tristețea vine la întâmplare Veselia bate-ncet , te-ndrumă Vise –ți spune Speranțele scrise . Frica e aici Nu e o-ntâmplare Ea apare când nu aștepți scrisoare Furia-i ambițioasă Nu-i e frică nici durere E dreptate și putere Dezgustul nu va lipsi E tot emoție să știi!

Broasca țestoasă și elefantul Broasca țestoasă, Zaky , provine chiar din Zakynthos . Ea este o broască tare cuminte . Acesteia îi place să înoate și să se joace. Din păcate Zaky nu are prieteni. El înoată, mănâncă și doarme singur. Trist cael nu este nimeni în țara lui . Toate animalele râd și se joacă . Mergând singur pe malul mării un crab ieși din apă. Zaky îl privi întrebător. - Ce eșți tu? Întrebă crabul. - Eu sunt Zaky, o broască tristă și fără prieteni! Se mai gândi puțin și Zaky întrebă: - Vrei să fii prietenul meu? - Nu, desigur că nu! Zaky își continuă drumul dezamăgit de răspunsulcrabului. A mers și a mers, dar nu a găsit un prietenpotrivit. Pană la urmă, un elefant îl întâlni pe Zaky, iar broasca îi spuse : - Vrei să fii prietenul meu ? - Mi-aș dori, răspunse elefantul…dar e atât de mare diferența între noi doi! - Nu contează diferența dacă noi știm că suntem ceimai buni și mai devotați prieteni! - Ai dreptate ! Știu ce vrei să zici, dar eu nu îți merit prietenia. Te-am considerat prea mic pentru a fi prietenul meu. - Hai ! Chiar îmi doresc să fii prietenul meu! Elefantul se mai gândi un pic și zise: - Uite, vom încerca să o luăm pas cu pas pentru a deveni prieteni! - Sunt de acord.

Cei doi au devenit prieteni și în accelasi timp s-a dovedit că nu cum arăți te face prietenul altora ci cum ești tu pe interior . `` Nu judeca o carte după coperta! ``

https://ro.wikipedia.org/wiki/%C3%82









84

Ion Gelu Nicolae

FERICIREA FAȚĂ ÎN FAȚĂ CU SOSIA EI

Mai toți...am căzut

exact pe marginea unui preț redus,

încă de la naștere și fără valoare...

Uite așa,

am ajuns săraci de valori

și coate goale de sentimente.

Doritori de mult,

am ajuns să furăm orice

și să amanetăm ce nu s-a inventat încă.

Așa am ajuns să credem orice

și că putem orice

fără să înțelegem de ce nu ne ajunge.

Înghesuiți într-o clepsidră

trăim într-un trecut murdar,

fără să știm care este prezentul,

iar de viitor...nici n-am auzit.

Viitorul...un timp

care nu va aparține niciodată nimănui,

dar pe care toți îl calculăm atât de minuțios

și pe care îl trăim

85

ca și când ar fi al nostru pentru totdeauna,

fără să băgăm de seamă,

că alergăm spre viitor,

călcăm pe un prezent

și așa prea grăbit să rămână singur.

Prezentul nostru nu e decât

o clipă care se uită mereu înapoi.

Așa am ajuns...

Să facem negoț cu valoarea nimănui

pentru prea puțin.

Niciodată nu ne ajunge nimic,

nu pentru că nu avem,

ci pentru că ne dorim mai mult decât putem folosi

nu pentru că nu suntem noi fericiți

ci pentru că vrem să fim mai fericiți decât ceilalți

Cât de strictă e uneori dezamăgirea,

cât de frezată e bucuria,

iar pentru cei mai mulți...fericirea

e mai totdeauna plecată de acasă...singură...

ea și cu valoarea ei

care, habar nu am de ce stă mereu ascunsă...

Poate de rușine...

noi am inventat sosia ei

pe care o agreem mai mult

pentru că nu are multe pretenții,

dar cu care putem să facem negoț

la preț maxim...

spre fericirea noastră!

86

Dumitru Cornilescu – un “Martin Luther” al Romaniei ( 1891 – 1975)

Dumitru Cornilescu a văzut lumina vieții pe data de 4 aprilie 1891 în comuna Slasoma, jud Mehedinți. Tatăl său de profesie învățator și mama sa Eufimia, casnică, îl botează pe Dimitrie în Biserica Ortodoxa din Turnu Severin. Intreaga familie era puternic înradăcinată în credința și tradițiile ortodoxe, căci bunicii din partea ambilor parinți fuseseră preoți, iar bunicile erau fiice de preoți. Așa se explică chemarea pe care Dimitrie o are pentru preoție înca de la cea mai frageda vârstă.

Scoala primară o urmeaza sub îndrumarea tatălui său în comuna Slasoma, după care urmează Seminarul Teologic Ortodox la București. În întreaga perioadă de formare ca elev, apoi ca student la seminar, Dumitru Cornilescu dovedește o mare sete de cunoaștere. Fiind un pasionat cititor, nu rateaza sa citeacă tot ce îi cade în mană din biblioteca tatălui său, apoi din biblioteca seminarului, din marile biblioteci bucureștene și din străinătate.

In timpul seminarului se intreține singur ca pedagog. Din economiile sale modeste, tipărește o parte din traducerile facute de el, pe care le ofera apoi celor din jur. Dar redeșteptatrea tot nu vine…

In căutările sale dupa adevăr, Dumitru Cornilescu face cunoștință cu mișcarea preotului Tudor Popescu de la Biserica Cuibul cu Barza din București. Prin predicile sale de înaltă ținută și prin darul sau de bun vorbitor, acest preot atrăsese multa lume, chiar personalități de seamă.

In 1916, Dumitru Cornilescu își ia licența în teologie la București, iar în toamna aceluiași an este hirotonit la mânăstirea Dobrovăț, care aparținea de Episcopia Hușilor, îmbrăcând haina de calugar. Imediat după luarea licenței, în iulie 1916, tânărul calugăr începe lucrarea de traducere a Bibliei. Susținut din punct de vedere material de prințesa Rallu Callimachi, Dumitru Cornilescu se retrage la castelul acesteia de pe moșia Stănesti, jud. Botoșani.

Inainte de aceasta, timp de patru ani ( 1912 – 1916 ), Dumitru Cornilescu lucrează intens ca traducător șii publicist, dovedind în același timp o mare râvnă pentru datinile ortodoxe pe care le pazește cu mare scrupulozitate. Totuși, în intimitatea sufletului său însetat de mântuire, el inca nu Îl gasise pe Domnul său și încă nu ințelegea pe deplin Planul de Mantuire al lui Dumnezeu. Nu își putea explica de ce , în ciuda eforturilor sale si ale lui Tudor Popescu, redeșteptarea spirituala întarzia să apară.

Despre această perioadă de cinci ani din viața lui Dumitru Cornilescu, cât a durat traducerea Bibliei, nu se știe aproape nimic. In timp ce lumea întreagă era în razboi, conștient că e vorba de destinul spiritual al întregului popor român, el poartă o altă luptă în camera sa, de data aceasta pe tărâm spiritual. Lucrează cu înfrigurare în toată această perioadă, fiind ocrotit de privirile celor indiscreți de către prințesa Callimachi. Astfel, în 1920 apare la București Cartea Psalmilor, iar in anul următor este tiparit Noul Testament, iar apoi întreaga Biblie în noua traducere.Ceea ce este demn de remarcat este spiritul în care a fost făcută această nouă traducere a Bibliei. Dumitru Cornilescu a început această lucrare în primul rând pentru a-și lămuri lui însuși anumite principii de bază ale Evangheliei. Traducerea nu a fost facută într-un spirit de competiție, nu era vorba de vreo afacere, iar autorul ei nu avea nici măcar un contract cu vreo societate biblică. Totul a pornit dintr-un îndemn interior și din dorința sinceră ca poporul roman să aibă acces la Cuvântul lui Dumnezeu într-un limbaj accesibil și actualizat.

După încheierea traducerii Bibliei, Dumitru Cornilescu se stabilește din nou în Bucuresti, reluând aceeași activitate publică intensa: ține predici, traduce cântări religioase, se îngrijește de tipărituri, publică articole. Totul pentru a câștiga cât mai multe suflete pentru Christos.

87

Numit director al Scolii de diaconițe din localitatea Landli Elveția, timp de un sfert de veac ( 1927-1951 ) Dumitru Cornilescu contribuie la educarea a patru sute de diaconițe care au dus mai departe în lume mesajul Evangheliei . Cinzeci și opt dintre ele s-au dus ca misionare în China, 22 în Brazilia si 19 în SUA. Venise în Elvetia pentru odihnă și refacere, însă activitatea sa este mai intensă ca oricând.

Dificultățile cu Statul Roman îl determină ca in 1940 să ceară cetățenia elvețiană, deși o face cu mare greutate. Insa de abia in 1948 i se oferă această nouă cetățenie.

Este demn de remarcat faptul că Dumitru Cornilescu nu a făcut niciodată deosebire între denominațiunile creștine. Se simțea la fel de fericit să stea alături de oricare membru al oricarei biserici și aparținând oricarei națiuni. Predicile lui nu erau savante, pretențioase, ci îmbrăcate într-un limbaj simplu, curgător, accesibil, însa cât se poate de corect.

In 1964, Dumitru Cornilescu și soția sa sunt invitați pentru cateva luni în SUA, pentru a-i vizita pe credincioșii români din nord-estul țării. După trei luni de activitate intensă, Dumitru Cornilescu se întoarce în Elveția sănătos și motivat să lucreze și mai departe pentru țara lui adoptivă. Incepe noi proiecte, scrie din nou articole și predici și înregistrează peste o sută cincizeci de predici pentru un post de radio din Cleveland.

După aniversarea a cincizeci de ani de la traducerea Bibliei, Dumitru Cornilescu continuă să scrie, să traducă și să publice pană la sfarșitul vieții. Pe 27 august 1975, Dumnezeu îl cheamă pe slujitorul Său neobosit la odihna bine meritată. După optzeci și cinci de ani de viață închinată Mantuitorului său și după treizeci și cinci de ani fericiți traiți alături de iubita sa soție Anna, Dumitru Cornilescu este înmormântat simplu, fară publicitate, fară pompă și strălucire , așa cum a trait întreaga viață. A plecat dintre noi fară să aștepte răsplata nimanui, încrezându-se doar în răsplata promisă de Mantuitorul său tuturor celor care L-au urmat și slujit. Ramașițele pământești ale celui care este supranumit pe drept cuvânt “un Martin Luther al României” se află și astăzi în cimitirul din Montreux.

In ce a constat uriașa putere spirituală a acestui bărbat al credinței ? Răspunsul îl găsim în puținele scrieri despre sine pe care ni le-a lasat:

“Eu am găsit în Mântuitorul meu un Prieten căruia Ii spun totul, cu care împart totul. Nu există nimeni în această lume care să merite mai mult ca El încrederea mea. Prietenia Lui mă umple cu o fericire negrăita. Cum aș putea să mă simt vreodată singur alături de El “Mulți oameni, când aud că-i caută Iisus fug ca de foc. De ce ? Pentru că îșii închipuie că Iisus îi va mustra pentru tot ce au făcut în viață și le va citi pomelnicul tuturor păcatelor săvarșite. Și apoi, așa cred ei, vor începe o viață fără bucurie. Să fie oare adevărat ? Nu ! De o mie de ori, nu ! Domnul Iisus a venit să mântuiască, nu să piardă oameni. El vrea să-i facă fericiți, nu nefericiți. O, sărmane suflet, nu mai fugi, căci El te caută numai ca să te facă fericit”.....

88

NINA VICIRIUC- UNIUNEA SCRIITORILOR DIN ROMÂNIA

FILIALA IAȘI

VOLUME PUBLICATE 1 – FIUL MEU SCORPION , Ed . Axa , Botoșani ,poezie , anul 2013 2 - VIESPEA CU OCHI DE ARGINT, Ed . Axa , Botoșani, poezie 2014 3 – CALUL FORNESSE , Ed .Timpul , Iași , poezie , 2014 4 - VULPILE ȘMECHERE DIN DEȘERTUL ROZ ,Ed. Junimea , Iași , poezie ,2015 5 – BUNĂ SEARA , LA FONTAINE , Ed .Salonul literar, Focșani , proză satirică 6 – TRANDAFIRUL DE STICLĂ, Ed . Timpul , Iași , poezie , 2016 7 – CONSPIRAȚIA ILUZIILOR , Ed . 24 ORE , IASI , POEZIE , 2019 8—VALIZA CU FLUTURI , Ed .24 ORE , IASI , POEZIE , 2020 9- POVESTI DIN REGATUL MĂNĂSTIOARA – MEMORII , Ed . Pim , Iași , 2019 10 - CORĂBIERA POEZIE , Ed. AGATA , BOTOSANI , 2021

PREMII LITERARE

FILIALELA USR IAȘI - Nominalizare la premiul pentru debut , cu cartea de poezie FIUL MEU SCORPION , 2015 . Premiul al –II –lea , la Festivalul International de creație literară , Vrancea literară , 2015 , cu volumul de poezie , VIESPEA CU OCHI DE ARGINT

89

PUBLICAȚII RELEVANTE CA AUTOR Revista Hyperion , Botoșani , nr 1-2-3 , 2014 , 2-4-6 , 2015 și 1-2-3 /2017 , 2021, si altele .

Revista Țara de sus , Botoșani, nr 1-2 /2013 Revista Convorbiri literare nr 12/2014 , Revista Salonul Literar , Vrancea , nr 96/2014 Revista Scriptor , Junimea , Iași , ianuarie 2016 Revista Plumb , Bacău , nr 96 /2015 Moldova Literară –Iași Observator literar – Si altele Apariții în 5 antologii de poezie . ECOURI CRITICE

1.-FIUL MEU SCORPION -Revista Hyperion , Botoșani , nr 10-11-12/2013 , de prof. univ . , Sabina Fînaru , articolul Dialectica poeziei . 1 – Revista Plumb, Bacău , nr 96/2015, de scriitorul Petruș Andrei, Poezia Ninei Viciriuc , între apolonic și dionisiac

2-VIESPEA CU OCHI DE ARGINT Revista Hyperion Botoșani , nr 4-5-6/2015, Poezia Ninei Viciriuc , între apolinic și dionisiac , de scriitorul Petruș Andrei Revista Plumb , Bacău , nr 96/2015 , Poezia Ninei Viciriuc între apolinic și dionisiac , scriitor Petruș Andrei Revista Hyperion , Botoșani , nr 1-2-3 /2015 , scriitor Victor Teișanu , articolul Exerciții lirice ale regresiunii .

3 – CALUL FORNESSE -Revista Hyperion Botoșani , nr 1-2-3/2015 , scriitor Victor Teișanu , art Exerciții lirice ale regresiunii -Convorbiri literare , Iași , nr 3/2014 , scriitor Emilian Marcu , art .Vitrina cărților . -Tara de sus , nr 3-4 , scriitor Gellu Dorian , art. Cărțile scriitorilor botoșăneni .

4 -VULPILE ȘMECHERE DIN DEȘERTUL ROZ - Ziarul Evenimentul de Iași , feb/2016 , criticul Ioan Holban , art. Femeia ce poartă corola frunzelor

veștede - -Revista Scriptor , Iași , 2016 , critic literar , art . Femeia ce poartă corola frunzelor veștede - -Revista Hyperion , Botoșani ,nr 7-8-9 / 2017 , scriitor Nicu Sava , art . Obsesia biografiei

5- TRANDAFIRUL DE STICLĂ - Revista Familia , Oradea , nr 6/2017 , scriitor Gellu Dorian

Participarea ca invitat la Festivaluri internaționale , Iași , Chișinău , și naționale , la Iași , Botoșani , Bacău , Satu mare , Brăila , București , Focșani si altele . Orbecǎire Primăvara întinde oficial mîna înmănușată în flori n-a observat că -s o persoană în vîrstă mă confundă cu vreo fetișcană amatoare de plimbări și amor nu mai schimb cămașa de noapte orbecăi toată ziua în poalele ei lungi dereticînd prin viața fără valoare scot bluzele pentru ocazii festive sortez pe culori amanți zile de naștere

90

le depozitez inutil între emisfere la Mecca sau Ierusalim eram chiar eu pînă mai ieri jucînd tontoroiul prin creierii timpului omagiez încă trecutul banal neglorios o fantomă - n cămașă de noapte ce face un slalom uriaș de la pat la fereastră între zori și crepuscul BĂRBAȚII DIN ÎNCHISOARE Doar femeile știu cîți bărbați stau în ele ca - n închisoare unii vechi încă din copilărie alții s-au adăugat pe parcurs aparent neînsemnați și -au adus partea lor de creație în ce ești devenit căzut mulți n –au știut cît de mult te-au locuit învățat sfătuit abandonat lăsînd locul altora mai tineri mai frumoși urîți înțelepți ori nedemni mîngîiat mințit părăsit lăsînd în urmă parfumul înșelător de colonie bărbătească unii chiar au murit fără să știi scuturi în fiece dimineață așternutul inimii din el mai cade cîte unul pierzînd zi de zi povara acestora PLECAREA Într-o zi o să pleci pe acel drum n-o să fie timp să - ți iei adio ieșind pe poarta larg deschisă ce ai comandat -o singură din fier forjat vopsit în roșu inima se va fi hotărît să -ți facă o bucurie va așterne în jurul ei o catifea purpurie amestec de hemoglobină și fetuși pe care n-ai apucat încă să-i naști

91

poate –n acea zi va ploua și cerul va murmura fragmente din recviem sau va ninge și mulți vor face semnul crucii împletit cu fulgi sau pregătiri febrile de Paști tăierea nevinovatului miel fanfara va cînta valsul spring fiecare va fi servit cu biblicul pahar de vin cu care desigur vei fi și tu întîmpinată ceremonios la porțile mult visatului paradis Cântec Lebăda anunță discret sfîrșitul patul se transformă în apă curgătoare curge pînă ajunge la un mal plin de păsări negre în rochii de damă ce - o mîngîie discret pe creștet mai demult cînd nu era singură a născut doi îngeri pe care-i hrănea cu seva albă a trupului ei în care amestecase o proporție egală de iluzii și lapte zi și noapte le creșteau aripi și ea se bucura săruta pămîntul sub tălpile lor deși știa că aripile îi vor ajuta s -o părăsească TEMPLE Ne adunăm regulat într-un templu nicidecum a înțelepciunii vizionăm durerile altora sărutăm cu evlavie fantome ce promit fericire postumă tremurînd în auriul

92

capetelor goale de sens ne adăpăm la sacrul pămîntului secerînd cu dinții grîul luminii stau în poziția copilului cu capul în jos aștept răbdătoare sfidătoare nașterea morții OPREȘTE Oprește-te în stația asta mașina din care trebuia să cobori a pus frîna și ți-ai zdrobit astrograful din ceafă ce te îndemna zilnic la inepții te –ai mutat temporar în memoria frumosului călător știi tu care nu da din cap a negare a văzut toată lumea cum rîdeați nebunește de un biet ospătar care vă aducea cina sprijinind farfuria plină cu ceva comestibil pe burta - i imensă dar mă rog nu asta era tema discuției ci șoferul care vrînd să salveze un cîine de la moarte v - a prăbușit pe toți în prăpastie tu ai avut mare noroc ar spune defetiștii narcomanii băutorii ai nimerit în culcușul unor ochi diabolic de ve

93

Maria Giurgiu- membru LSR– Filiala Argeș

Giurgiu Maria- autoare de proză și poezie, născută la 1.11.1960, , din comuna Uda, județul Argeș Membră în LIGA SCRIITORILOR ROMÂNI, din august 2015 Autoare a mai multor cărţi, proza şi un vol de poezii,. Coordonatoare de antologii- EDITURA iNSPIRESCU, consilier, reviste și editură.

GHIOCUL DE CRISTAL Curcubeu cu flori de maci frunze veștede paiete și scarabei pe un venerabil car al magilor și al morții! - Sprijinită de scara sorții își resfirase Estrella, fustele, cochetă pretindea a fi reîncarnata madame Lenormand! - ehei! dă în ghioc de cristal soldaților rătăciți pe cărările înșelătoare ale lunii, pisicilor aristocrate ce merg agățate de pintenii rusului. Se opri mătăhălos Gabellin tartorul satrapilor, duhnind a mahorcă și anarhie, peregrin evadat de la alienați; - prin lume dădea interviuri prezicând ploaie cu foc și război psihologic zicea el: - sunt trimise semne din cer să împiedice împărăţire peste pământ a îngerilor căzuți, deghizați! - iarba dracului îi atârna pe-o ureche; - zi-mi Papeso ceva... despre sufletul meu pereche, despre marea resetare, cryptomonede, război și despre puhoaie ce se băjenesc! - se revarsă levantul prin aortele europei soarele justiția și luna plină în pești, își dau mâna în mocirla destinelor damnate! auuu!!! - cu cei doi raci casa Domului cade răpusă de fulgere îndoliate, își fac de cap caii stelelor, scăpați din frâuri! pacea e dusă în pârjolite pustiuri!

94

carul funebru cu pandealienii, sualienii, zelenskienii și putin își află repaos în groapa Marianelor. PĂSĂRILE LUMINII - Am imortalizat viața noastră pe-o gamă de culori pentru tine, pasărea mea de lumină! am semănat noi visătorii ogorul cu semințe amestecate, de rău și de bine și s-a deschis cutia Pandorei împânzindu-ne viitorul! am zidit cântecul șoptit de inima mea arzătoare pe valurile nopților de argint în năzuințele inimii tale sperând... odată, pe mormântul unui crâng sub clar de lună nouă am pierdut lacrimi din iubire și s-au spart în fărâme, la rădăcinile a trei pui de brad! ai venit iubire alături și mi-ai spus: . - să plantăm semințele tuturor copacilor răpuși pe câmpul de bătălie al unor povești glorioase și odată cu ele să ascundem dorințele calde ale copiilor noștri! din ele să răsară, pace și pâine! - am chemat copii din vecini, au plantat fiecare gânduri și dorințele lor în cuibul păsării de soare. pe altarul înflăcărat murmură izvorul nemuririi, bat clopotele în surdină din adâncul veacului viitor și printre ramuri albastre de codru își iau avânt către inima stelelor, păsările luminii.

95

Ramona Enache- membru LSR– Filiala Argeș

VISĂTORI ȘI VAGABONZI...

Vagabonzi și visători, Impostori și cerșetori...

Curcubeul are aceleași culori. Visători și vagabonzi,

Oameni duri, dar și blânzi... Toți adorm o dată în mijlocul florilor.

Vagobonzi și visători, Certăreți și săritori... Iubirea e în fiecare,

De lumină purtătoare, Vagabonzi și visători,

Deopotrivă de iubire sunt purtători. Visători și vagabonzi,

Pe nici unul nu-i confunzi... Cei dintâi vor da lumii comori, Cei din urmă rămân inferiori.

Vagobonzi și visători, Toți încearcă a culege ale iubirii flori.

Visători și vagabonzi, De iubire cu toții sunt flămânzi...

Fără a iubirii busolă Rămân rătăciți într-o lume frivolă.

Visători și vagabonzi în a iubirii metropolă, Unii reușesc să simtă a iubirii corolă.

96

SILVIA GIURGIU-membru LSR– Filiala Argeș

Misionari ai Cuvântului

Cu fiecare nouă experiență trăită împreună cu oameni, care își dedică talentul și eforturile culturii și literaturii, iubirii binecuvântate pentru aproapele, binefacerii și dăruirii de sine, credinței și societății, evoluția umană cunoaște o ascensiune certă, către standarde cât mai ridicate, în ciuda tuturor obstacolelor, ce se interpun în calea către reușită. 02.04.2022, O nouă escapadă culturală de două zile, înfăptuită de subsemnata Silvia Giurgiu, reprezentantă a Centrului Cultural Pitești, împreună cu scriitoarea Zenovia Zamfir, din Râmnicu Vâlcea, reprezentantă a Bibliotecii Antim Ivireanu și jurnalistul-scriitor Marian Bărăscu din Dragășani, reprezentant al Asociației Rusidava Culturală, la Buzău, pentru a participa la manifestarea culturală ,,Armoniile Păcii”, organizată și coordonată de președintele și fondatorul asociației Ascior, ing. Nicolae Mușat și Roxelana Radu, prim-vicepreședinte Ascior. La eveniment au participat președinți ai Filialelor Ascior, sosiți din mai multe colțuri ale țării, cât și reprezentanți din marile orașe, invitați la eveniment, printre care am avut imensa bucurie să revădem prieteni si colegi, dragi sufletului nostru. Erau deja prezenți în Sala Cosiliului Județean Buzău scriitorii Olga Grigorov, Vasile Bele, Vasilica Mitrea, Trandafir Sâmpetru, Violeta Bobocea, Elvira Răceală, Camelia Soare Manea, Paulina Georgescu, Dumitru Sandu, Limona Rusu, Ionica Bandrabur și mulți alții. Evenimentul a fost înfrumusețat printr-un spectacol muzical, susținut de elevii mai multor școli din orașul gazdă, care au oferit tuturor participanților încântare și bucurie. Seara, ne-am adunat la Fundația pentru copii Sfântul Sava, unde s-a desfășurat ședința Ascior, în cadrul căreia s-au dezbătut teme importante privitoare la viitoarea organizare a asociației și unde a avut loc și

97

cina. Preparatele de post au fost gustate de toți cu plăcere, iar doamnele de la bucătărie au fost încântate de complimentele primite. Noaptea ne-am retras fiecare în camerele rezervate la hotel Corner Center Rental, iar a doua zi dimineața, după un mic dejun copios în compania celor câțiva prieteni rămași, noi grupul format din Zenovia, Marian, soția și fiica acestuia, Maria și Veturia, am plecat către mănăstirea Suzana, din localitatea Măneciu-Brașov, pentru o altă misiune în folosul culturii, pe care o deservim cu drag și devotament. Am ajuns în jurul orei unsprezece, chiar la timp pentru a participa și noi la slujba de duminică, susținută de maica stareță Teofana Popescu și măicuțele trăitoare în acel lăcaș al Domnului, situat pe Valea Teleajenului, la 40 km de Vălenii de Munte, într-un decor mirific, unde pacea, simplitatea și smerenia completează și împodobesc acel monument al spiritualitâții si al artei, despre care Alexandru Vlahuță spunea: ,,Suzana este așezată într-o poiană frumoasă, pe o frunte de dâmb, sub care se azvârl în Teleajen pârâul Stânca, din dreapta și Epurașul din stânga”, care unindu-se în fața mănăstirii, formează o cruce, de unde pornesc la vale, în același curs. Paraclisul cu hramul Sf. Acoperământ al Maicii Domnului datează din anul 1911 din timpul maicii Tomaida Perlea și a fost restaurat între anii 1971- 1974, cu sprijinul Preafericitului Părinte Patriarh, Justinian Marina, pe care l-a sfințit în 7 decembrie 1974 La mănăstirea Suzana, slujbele se oficiază de trei ori pe zi: Sfânta. Liturghie, Vecernia și Utrenia, iar în prima zi a fiecărei luni se oficiază Taina Sfântului Maslu. Credincioșii care vin la slujba duminicală, sunt în număr mare, iar pacea pe care o găsesc aici le întărește spiritul, care se conectează direct cu divinitatea. După slujbă, maica stareță ne-a invitat la masă, unde am pus la cale proiectul cultural religios, pe care îl vom organiza cu acordul sfinței sale, în cadrul mănăstirii. Am plecat de acolo încărcați cu energie binecuvântată, cu speranță în bine și cu încredere în ziua de mâine. Ne vom întoarce să primim bucuria divină și să propovăduim Cuvântul scris, în tovărășia altor ,, misionari” ai literaturii și artei românești.

98

Prof. SOFIA DOBRESCU

Justiția supremă Ediția a IV-a revăzută și adăugită

Bârda

Editura ,,Cuget Românesc”

2019

Prof. SOFIA DOBRESCU este mama autoarei Aritina-Mihaela Ionesc

Dada

Apoi, Dada, cine a avut vreodată încredere în ea? Eu! Mi-am abandonat părinții, sănătatea și norocul pentru ea. Cine ar fi crezut? Părea foarte bună; îi ajuta pe toți, fără alegere și-i sfătuia tot așa, când erau de față, însă pe toți îi blestema și nu lipsea din gura ei niciodată cuvântul d...; ți se făcea frică mare de tot auzind ce-i ieșea din gură. Oare ce avea în suflet?

Din semințele de spini, niciodată n-au răsărit trandafiri! Ura pe toată lumea fără excepție; mai ales neamurile. Era de-o fățărnicie formidabilă (nemaiîntâlnită).

Deși nu era o croitoreasă calificată, avea o frumoasă mașină de cusut și lucra îmbrăcăminte ușoară pentru copii și tinere, pe care n-aș putea spune că le iubea. Avea sentimente contradictorii și anormale.

Au locuit la ea o mulțime de nepoate și nepoți. Avea șase surori și un frate. Toți aveau mai mulți de doi copii, unii chiar cinci, șase, majoritatea drăguți, sănătoși și câțiva bolnăvicioși. Aproape toți au petrecut o perioadă în casa ei mare și mobilată, dar, mai devreme sau mai târziu, plecau, unii bolnavi. Se ducea la înmormântare, plângea, uita, venea altul. Și tot așa.

Era încă tânără, slabă, muncea mult dar n-avea pentru cine. Toți părinții aveau copii, iar toți copiii aveau părinți. Totuși, pe undeva, gândurile lor se întâlneau; nu exista uitare.

Nu știu din ce cauză, venisem pe lume puțin mai devreme și, deci, într-o atmosferă neplăcută. Am auzit că nu puteam să mănânc singură, contribuia și faptul că eram primul născut; deci nici mama nu era deprinsă.

Așa stând lucrurile, maica îmi era și nașă, și mătușă; a sfătuit-o pe mama, chiar a ajutat-o cu trăsura dumneaei, să plece cumama în satul dumnealor natal, unde aveau cinci surori și un frate.

Se întâmpla ca sora mai mică să aibă un băiețel cu un an mai mare ca mine – deci puteam împărți amândoi laptele celor două mame. Nu știu dacă era bine așa, dacă maica a avut numai intenții bune, dar am locuit la mătușa aceea care era căsătorită cu un învățător și avea o fetiță de 6 ani pe lângă băiețelul de un an – am locuit o lună de zile.

Când am revenit, mâncam, dar tot bolnăvicioasă eram și așa am rămas multă vreme, până pe la vreo 30 ani, când am avut și eu o fetiță. Aș putea glumi, zicând că ea m-a făcut sănătoasă, mai ales că este medic pediatru. Culmea ironiei – acum mă îngrijește ea pe mine. A trecut cam repede; de la naștere, până la bătrânețe.

La poarta vieții - Dar nu ne-ai spus cum ai venit pe lume. - Exact! N-am glumit când am zis că am venit mai mult moartă, decât vie. Am venit mai

repede decât trebuia, de aceea eram obosită, stăteam nemișcată și nici nu plângeam.

99

Dar mai ales, fiindcă eram prima, nu puteam nici mânca fiindcă mama n-avea mamelonul format.

O fină i-a dat o idee strașnică, în loc să găsească altă vecină, să mă ducă la sora dumneaei cu câțiva ani mai mare, căsătorită cuun învățător și având o fetiță înainte de război, iar după întoarcerea din război un băiețel de o jumătate de an, dolofan.

Zis și făcut! Am stat la această mică mătușa o lună de zile în care ne-am schimbat mamele în timpul meselor. Deci am devenit frați de lapte, așa se numesc fericiții din această situație.

După o lună ne-am înapoiat acasă și credeam că totul e normal. A trecut mult timp până să-mi dau seama ce puțin normale sunt relațiile dintre neamurile mele.

În vara în care terminasem liceul și trebuia să dau admiterea la facultatea de medicină – așa hotărâsem eu, fratele meu de lapte pe care toți îl porecliseră Vache, a petrecut la noi acasă o lună de zile sub pretext că ne pregătim pentru examen pentru admitere.

Nu era adevărat; mai mult ne plimbam. Tatăl meu s-a supărat și voia să-l izgonească. L-am calmat. Repet: după o lună de zile, a plecat. Abia acum am început să învăț. Eram hotărâtă să merg la Medicină.

Flori și mărăcini

Începând cu părinții, împreună cu care am locuit la părinții adoptivi – unde nu era rău, sau nu vedeam eu. Când au venit frații mei, am avut impresia că mama se ocupă mai mult de ei, mă neglija. M-am atașat de mătușa și am intrat într-o horă de invidii, egoisme și lipsă de omenie. Desigur, nu mi-am dat seama de la început, fiindcă ei erau bine pregătiți, își uniseră egoismele încât părea că e toată lumea la fel. Nu-mi dădeam seama dacă este cineva care mă consideră un viitor om muncitor și independent. Îmi ofereau cu plăcere situații dăunătoare.

- Nu înțeleg! - Îți dau un singur exemplu: verișoara mea învăța la un liceu cu internat; nu ieșea din curte

decât foarte rar, iar eu la un liceu fără internat și străbăteam mai mult de un kilometru de două ori pe zi, iar de două ori pe săptămână de 4; aveam ore după-masă; se pierdea un timp necesar în primul rând odihnei și mai ales învățăturii. De aceea eram mai mult bolnavă decât sănătoasă; de obicei sărbătoream Paștile în pat. Nimeni n-ar fi crezut, nici toți doctorii, că voi isprăvi chiar liceul.

- Te-am ascultat cu mare plăcere, dar un motiv n-am înțeles: de ce te urau tocmai pe tine care nu ești nici răutăcioasă, nici fericită?

- Tocmai fiindcă n-au reușit să înțeleagă că un copil de 5 ani, cât aveam eu când am rămas acolo, nu poate fi răutăcios și că într-un fel caută și el un strop de fericire, dar nu poate fi materialist. Cred că nu reușiseră să mă înțeleagă suficient; se orientau după propria lor imagine, pe care-o confundau cu toate persoanele cunoscute. - Tot n-am înțeles. Cum erau ei, ele?

- Oameni răutăcioși și cu orizont foarte scurt. - Adică? - Dacă aveam câteva rochițe drăguțe, pantofi de la Romarta, niște mărgele și cercei de aur, nu

era voie să nu fiu fericită, dar nu știau cum arăta seringa cu care mă chinuia un biet doctor să-mi extragă 20 ml de apă de la plămân și nu știau nici câte bășici avea pielea de pe spinarea mea după ce îmi scotea maica cârpa udă și gutaperca, apoi mă ungea cu o vaselină iar bășicile uscate de pe pielea mea foiau ca niște imnuri lugubre în timp ce eu plângeam. Și asta de câteva ori pe zi. Pentru ca plămânii să nu piardă apa pe care o lăsase intenționat fără ca pleura să se usuce. Nu mă interesau banii din bancă, nici aurul îngropat și, mai puțin, pământul care e destul în cimitir. Mă adoptaseră pe mine în primul rând, fiindcă locuiam acolo și le provocam diferite sentimente vesele sau triste, care-i scoteau din monotonie și-i făcea să simtă că trăiesc.

- Încep să înțeleg. - Scuzați lipsa de modestie: eu sunt singura nepoată, care știu unde sunt înmormântați, repar

crucile, îngrijesc mormintele, fac și câte o colivă, iar când nu pot merge, trimit un mandat poștal unei prietene, care mă înlocuiește. Sunt singura. Desigur! Dacă o familie se îndură să dea numele ei unui nepot, dorește să aibă un moștenitor merituos, să se poarte ca un fiu. Dumnealor veneau numai să

100

ceară, dar când n-aveau nevoie, nu veneau și nici nu întrebau niciodată dacă bătrânii au nevoie de ceva.

- Dar ce siguranță aveau bătrânii că vei trăi tu mai mult ca ei? - Speranța le era tot la Justiție, apoi singura dintre cei care locuiau în acea comună era mama,

care mai locuise cu dumnealor. Tata spera, credea în dreptate. Mai mult, dorea să fiu sănătoasă, fiindcă se simțea puțin vinovat: un copil bine îngrijit de obicei nu se îmbolnăvește. Maica nu prea era parolistă și se lăsa influențată de instigatori geloși.

- Încep să înțeleg – aveai două perspective: ori să dispari, ori aveai tot ce-ți trebuia de la părinții adoptivi.

- Da, așa e – dar eu eram ambițioasă și visasem într-o noapte, că dacă n-am o licență și doi copii, voi muri de foame lângă un gard – a devenit o adevărată obsesie. Era în perioada aceea de tranziție, când fiecare se întreba: vin sau nu comuniștii, ce se va întâmpla cu averea noastră? Cum trecea Paștele, fugeam la internat (cămin), cu un coș de ouă. Doamna Directoare era de acord ca femeia de serviciu să-mi fiarbă un ou la ceaiul de dimineață, supraalimentație consemnată de doctor. Și așa, încet-încet, am terminat liceul.

- Nu ești demnă de invidiat, ci de felicitat! - Cred că toate fetele ar fi procedat la fel. - Chiar și neamurile tale? - Nu știu, n-aș vrea să greșesc. De fapt, ele aveau câte un titlu, puteau să nu învețe; chiar

sănătoase, doreau o situație cât mai bună.

101

Julien Caragea

Julien Caragea (Iulian Caragea), n. la 08.04.1958; prof. lb. franceză, Șc. Gimnazială Piscu Vechi. Îndatorat moral, pentru a doua carte și prezentări în Rl șiRamuri, poetului Marian Drăghici. Cărți (poezie) 1. Aria clopotarului nebun, Ed. Genessa, Craiova, 2002 2. Biciclistul sălbatic, Ed. TracusArte, București, 2012 3. Poveste de adormit maturii, Ed. Diacritic, Timișoara, 2015 4. Duminici post-restant, Ed. Pavcon, 2021 5. Prezent cu o antologie în culegerea Carte în cinci: O mână de poeți (Paul Aretzu, Julien Caragea, Nicolae Coande, Anton Jurebie, Lazăr Popescu), Ed. Măiastra, Gorj, 2019 6. În curs de apariție, LA Ed. Eikon: Nimic, nimicuri, insomnii(poezie, „tandemuri” în colaborare cu Elsa Dorval Tofan, poetă de origine română stabilită în Canada);cu o prefață semnată de Ioan Lascu. 7. În 2018 i s-a prezentat, la Teatrul Național Craiova, cu un fragment în lectura actorilor, piesa „O singură cârpă”. Apariții (din 2002), în: Ramuri(poezie și proză), Viața Românească (poezie și proză), Argeș, Acolada, România literară, Confesiuni, Familia (poezie; și corespondență cu Luca Pițu), Paradigma, SpectActor, Autograf MJM, Vatra; și în reviste on-line. (Alchemia, Nautilus, Jurnal izraelian ș.a.). Referințe critice: 1. Florea Miu, Ramuri (pierdută);

102

2. Viorica Răduță, Viața Românească, Florea Miu, Ramuri, Al. Cistelecan, România literară; 3. Nicolae Coande, Familia; Mircea Doreanu (Mozaic); Șerban Foarță (Ramuri); 4. Ana Paraschivescu (Liternet.ro); Iulian Cătălui (Libris); Adrian Alui Gheorghe (Expres cultural).

Julien Caragea POEM POSTMODEM Nu mai are pământul suficientă iarbă. A fost un an sărac. Încât, noaptea, câinele, pe dosul mâinii mele, spânzurate lângă patul de fier, își culcă țeasta păroasă. Scâncește în somn, – copil urât, gonit de mama lui… Șșșt, sunt aici, mă, pui, nu plânge! Șșșt, sanie goală, trasă de reni! Pe mâl lunecoasă, de moș Crăciun întrebând. În înserarea frunzoasă a uliței lungi. Mai adânci, mai adânci. Nu scânci, puiule, nu scânci! Când troiene și ger vor veni, Mănușile lui moș Crăciun tu vei fi. Pe mâna a dreaptă – motanul negru-i garat, tren de lux spre lumea cealaltă. Nepăsător așteptând într-o haltă ceasul plecării. Deznodământul trădării. Și nu spune o vorbă. Cenușile vechi, obosite, nu le mai scoate din sobă. The lastfrontierishere. Mynamewithknotsis a rope. It’s onehundrednames for onehope. Thousandsandhundreds of thousands, andthousands of thousands... Sacadate vagoane, târâtele trolere. Făcută e vremea de groase pulovăre. Nu scânci! Pe pieptul meu larg se cuibăresc toate animalele pământului. Mările. Păsările. Plopii. Batistele vântului. Trece trenul, trece trenul. Și și șina, și și șina – șușotește. Iar în corpul meu scotocesc și dau bumbi furnicile cancerului. Nu scânci, puiule, nu scânci! O branulă. Punga albastră, pe stativ înalt. Patul de fier de lângă fereastră de fier. Flux și reflux neguros, uneori horcăit. Respirările. Trece trenul, trece trenul. Nu-i așa, doamnă doctor, că am fost un om bun? Nu scânci, puiule, nu scânci! Troienele lui moș Crăciun în curând vor veni! Șșșt!

Untitled - Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România – Filiala Olt ...

Documents

Transcript of Untitled - Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România – Filiala Olt ...