Universitatea Babeș-Bolyai Cluj-Napoca

Facultatea de Studii Europene

Relații Internaționale și Studii Europene

Cluj-Napoca 2014

Republica Moldova în contextul

Parteneriatului Estic. Instituţii şi procese

decizionale.

Coordonator: Student:

Asistent dr. Radu-Albu Comănescu Carolina Sclifos

Cuprins

Introducere....................................................................................................................................4

Capitolul I. Politica Europeană de Vecinătate- dezvoltări şi progrese.........................................9

1.1 Fundalul istoric şi evoluţia PEV.................................................................................9

1.2 Bugetul PEV şi finanţarea progresivă......................................................................12

1.3 Uniunea Europeană în cadrul PEV- interes multiplu încadrat în acţiune externă

normativă.......................................................................................................................15

Capitolul II. Elemente notorii în Parteneriatului Estic..............................................................22

2.1. Necesitatea unei abordări mai specifice a estului european.................................22

2.2. Tranziţia fostelor republici sovietice....................................................................25

2.3. Federaţia Rusă şi Uniunea Europeană într-o shared zone....................................30

Capitolul III. Studiu de caz: Ascensiunea Republicii Moldova în cadrul PaE.........................36

3.1. Formarea unui stat independent cu fundament european.......................................36

3.2. De la Praga la Vilnius- perspectiva europeană consolidată....................................39

3.3. 2014: Etapa finală a dimensiunii bilaterale..............................................................42

3.4. Percepția socială a orientării pro-europene..............................................................47

Concluzii...................................................................................................................................48

Bibliografie...............................................................................................................................52

Anexe

Introducere

European Neighbourhood Policy (Politica Europeană de Vecinătate) reprezintă un concept creat

de Uniunea Europeană de-a lungul timpului, servind drept motivare şi totodată justificare faţă de

procesul de extindere continuă a Uniunii Europene, început odată cu ratificarea tratatelor care

adeveresc formarea Comunităţii Europene.

Obiectivul esenţial urmărit prin realizarea acestei cercetări ar fi identificarea avantajelor şi

dezavantajelor Politicii Europene de Vecinătate prin analizarea evoluţiei acesteia. Un alt obiectiv

rezidă luând în consideraţie efectele generate în procesul de implimentare atât asupra partea

statelor partenere, cât şi cele produse asupra Comunităţii Europene. Considerând argumentul că

societatea internaţională a suferit esenţiale modificări în ultimul deceniu, nu putem neglija

evenimentele de importanţă primară (aderarea a noi state în 2004, războaie duse pe teritoriul

Europei, semnarea Tratatului de la Lisabona, etc.) din care rezultă un alt obiectiv urmărit prin

această cercertare- identificarea acestor factori externi ce au constituit catalizatorul, prin faptul că

au influenţat opţiunile şi direcţiile în formarea alianţelor, în stabilirea unor parteneriate durabile

cu proximitatea acestor state.

Continuând cu o abordare teoretică a Politicii Europene de Vecinătate şi explicarea mecanismelor

de aplicarea în practică prin crearea de elemente instituţionale pe care le aplică, precum şi definirea

relaţiei dintre UE şi Republica Moldova şi stadiul la care se află acest stat în calea spre integrare

europeană, dat fiind evoluţia de succes a acestui stat din Parteneriatul Estic, în pofida limitelor

impuse de factorilor externi care produc o acţiune dublă, generând impas sau progres în integrarea

europeană a acestui stat. În această lucrare voi aborda analitic regiunea est-europeană prin prisma

Politicii Europene de Vecinătate, aceasta reprenzentând un focar esenţial pentru Uniunea

Europeană, definindu-i în acest mod o parte din strategiile politice, economice şi mai ales şi pe

cele de securitate europeană. Toate aceste argumente formând un motiv substanţial care

influenţează prioritizarea politicilor europene, în special prin politica promovată în regiunea de est

a Europei.

Metodologia utilizată de mine este directă şi analitică elaborată în baza deciziilor realizate de la

începutul acestui parteneriat până în prezent, conform actelor normative publicate de UE în

Jurnalul Oficial pentru perioda anilor 2004-2014, sau regulamentelor aprobate de către guvernul

Republicii Moldova ce abordează relaţia acestui stat cu Uniunea Europeană.

Examinând rapoartele de progres emise de Comisia Europeană, Parlament sau Consiliu, rezoluţiile

oficiale adoptate la nivel naţional sau supranaţional- toate acestea constituind indicatori obiectivi

ai progresului realizat de actorii implicaţi, servind drept date empirice în cercetarea dată.

Interpretarea datelor cu privire la contribuţia financiară şi a diferenţelor pentru regiunea de est şi

cea din sudul european va permite observarea ascensiunii pe parcursul unui deceniu, totuşi

transparenţa limitată privind domeniile de distribuţie specifice acestor resurse şi a instituţiilor

responsabile de administrare constituie o barieră în multiplicarea observaţiilor în această cercetare.

Ca metodă de studiere a impactului intervenţiei europene şi a percepţiei civice mă voi baza pe

interpretarea sondajelor publice, precum şi analizarea gradului de impicare a societăţii civile din

Republica Moldova. Dat fiind evoluţia rapidă şi actualitatea evenimentelor discutate în această

lucrare, fapt care reduce şansele de abordare a literaturii academice menită să interpreteze subiectul

cu modificările de actualitate, voi utiliza şi declaraţiile la emisiuniunile naţionale sau internaţionale

ale oficialilor care reprezintă actorii implicaţi, în special cei ai Uniunii Europene, ai Federaţiei

Ruse, precum şi cei in Republica Moldova: prim-ministru, ministrul de externe sau vice-miniştri-

persoane responsabile şi vizate în implimentarea acestui domeniu, considerând valoarea

argumentul, afirmaţiile acestora reprezentând poziţia oficială a Republicii Moldova.

Am ales acest subiect datorită faptului că reprezintă o direcţie esenţială pentru UE, fiind acordate

cca 3700 Milioane Euro1 din bugetul european, doar pentru prima perioadă de finanţare (2000-

2003) cu obiectivul specific de spori alocările în timp. În evoluţia ultimelor evenimente declanşate,

drept exemplu fiind Summit-ul de la Vilnius (noiembrie 2013), criza din Ucraina şi anexarea

Crimeii, aceasta la Federaţiei Ruse, şi mai recent liberalizarea vizelor pentru cetăţenii Republicii

Moldova (28 aprilie 2014), toate acestea demonstrează ascensiunea acestor politici spre o nouă

abordare şi reformare instituţională în context european, Parteneriatul Estic alcătuind o direcţie

esenţială pentru realizare politicii externe a Uniunii Europene.

Focusarea mea se va baza pe regiunea de est a Europei, aceasta reprezentând şi o regiune de

tranziţie, astfel voi aborda în calitate de studiu de caz Republica Moldova- un stat paradox, al

cărui mărime şi nivel de dezvoltare ar fi în opoziţie cu importanţa strategică pentru marile puteri

contemporane.

1COM(2004) 373 final, European Neighbourhood Policy. Strategy Paper, 12.05.2004, Bruxelles,

http://www.iemed.org/docs_oficials_migracio/regionals/COM_2004_373_ENP_Strategy_paper/ENP_COM_2004_

373_strategy_paper_en1.pdf , accesat la 26 februarie 2014.

Am ales Republica Moldova drept studiu de caz, pentru a determina pentru că este un exemplu

notoriu care redă o evoluţie afirmativă în cadrul Parteneriatului Estic, iar scopul bine-determinat

de a face o analiză veridică a activităţii instituţiilor şi a proceselor decizionale implimentate de

autorităţile europene, cât şi cele naţionale va dovedi şi impactul generat atât l nivel guvernamental,

cât şi social pentru cetăţenii acestui stat.

În calitate de fundament teoretic pentru această lucrare de licenţă servesc câteva teorii,

transnaţionalismul, teoria critică precum şi cea funcţionalistă.

În opoziţie cu liberalismul, transnaţionalismul poate fi util pentru înţelegerea interacţiunii dintre

doi actori diferiţi în cadrul a două unităţi (în context fiind Republica Moldova şi Uniunea

Europeană). Teorica critică se prevede a fi utilizată prin abordarea şi interpretarea statisticilor,

datelor numerică din care rezidă anumite diferenţe, iar analizând evoluţia regională a PEV precum

şi a Parteneriatului Estic, aceasta se dovedeşte a fi utilă pentru sesizarea relaţiilor de inegalitate

sau a disconcordanţei dintre actorii implicaţi în acest subiect. PEV- critică şi prin faptul că posedă

interpretări diferite, distincţia între statutul de membru şi cel de asociat fiind observată doar de

statele UE.

Funcţionalismul are la bază constituirea conexiunilor care să elimine decalajele dintre state prin

formarea de organizaţii specifice şi funcţionale2, acesta fiind cuprins în explicaţiile asupra

principiilor normative ale UE şi implicarea cu scop de favorizare a transformării democratice

pentru aceste state.

În cuprinsul a celor trei capitole integrate în această lucrare de licenţă este oportun să elaborăm o

incursiune în fundalul istoric şi evoluţia PEV, sintetizând avantajele şi dezavantajele pe care le

prezintă, precum şi impactul creat asupra transformării statelor din vecinătatea Uniunii Europene.

Astfel, în capitolul unu voi discuta despre conceptul general al Politicii Europene de Vecinătate,

prezentând o dezvoltare cronologică, totodată cu precizarea factorilor catalizatori (interni şi

externi) care au marcat transformarea Uniunii Europene într-un actor normativ- principiu notoriu

declanşat în politica regională promovată de UE. Interpretarea bugetului şi alocaţiilor statelor

membre pentru PEV argumentează discreptanţa, dar şi prioritizarea la nivel UE în abordarea

regiunii din sudul europei, cât şi a celei din est, aceasta definind şi gradul de implicare în aceste

două zone cuprinse de PEV.

2 Anderson Kym, The external implication of European integration, New York: Editura Harvester Wheatsheaf, 1993,

p. 15.

Capitolul doi urmează să mă axez specific pe spaţiul european estic şi strategia adoptată oficial de

UE prin Parteneriatul Estic (PaE), lansat în cadrul Summitului de la Praga, 2009. Dat fiind

afirmaţia că Uniunea Europeană acţionează drept actor normativ, care posedă o capacitate

transformaţională asupra regiunilor din proximitatea sa, voi examina elementele de bază care au

catalizat tranziţia celor cinci republici post-sovietice (Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia şi

Ucraina) odată cu determinarea statutului de independeţă a acestor state în relaţia cu Federaţia

Rusă şi influenţele pe care le deţinere această putere regională, Republica Moldova fiind un studiu

de caz individual pentru capitolul final. Chiar dacă toate au fost parte componentă a Uniunii

Sovietice, este de remarcat faptul că odată cu recăpătatea statutului de independenţă aceste state

se definesc distinct în obiectivele şi orientarea politicii lor externe, fapt care face dificil o

echilibrare dorită de aceste state situate la interferenţă a două puteri regionale, UE şi Rusia.

Un alt element esenţial definit în acest capitol constituie interferenţa de interese ale politicii externe

promovate de Uniune şi de Federaţia Rusă în regiune de est, pe care am denumit-o shared zone,

dar care diferă prin intervenţii diferite, dat fiind faptul că Rusia pretinde legitimitate asupra acestui

teritoriu promovând conceptul de near abroad policy (politică de vecinătate apropiată),

menţinându-şi o influenţă de tip hardpower, contrar cu acţiunea normativă şi etică ghidată de

principiile softpower ale Uniunii Europene. Urmând aceste considerente este esenţial de

argumentat şi cu referinţă la evoluţia relaţiilor dintre Federaţia Rusă şi Uniunea Europeană, dat

fiind existenţa tratatelor şi documentelor oficiale care pleadează pentru cooperare reciprocă în

spaţiul Europei de Est, totuşi mentionând faptul că responsabilitatea faţă de implimentarea

clauzelor definite de tratate nu primează în momentul în care interesele acestor doi actori

internaţionali primează, sau în situaţii de criză care depăşesc nivelul de realizare a unui consens în

favoarea menţinerii păcii, exemplul crizei din Ucraina sau prezenţa acelor zone de conflicte,

folosite drept pârghii de influenţă a Rusiei. Astfel, este de remarcat că evoluţia relaţiilor dintre

aceste două entităţi politice şi economice (Rusia şi UE) care deţin un statut important atât pe

parcursul istoriei contemporane, cât şi actualmente în contextul unei lumi globalizate poate genera

un impact decisiv asupra statelor din regiunea de est a Europei, aceasta aflându-se în sfera lor de

influenţă, dar fiind şi dependente de asistenţa care provine de ambii parteneri.

În capitolul final voi prezenta un studiu de caz practic, bazat pe analiza procesului de cooperare,

implimentare precum şi a evoluţiei relaţiilor între Uniunea Europeană şi Republica Moldova în

cadrul PEV, acesta iniţiindu-se la puţin timp afirmarea independenţei acestui stat. Prezentând

această etapă evolutivă prin care se atestă consolidarea unui cadrul multilateral şi bilateral ce

formează Parteneriatului Estic, vom examina cu acest scop şi implimentarea politicilor europene

de către Ministerul Afacerilor Externe şi al Integrării Europene şi departamentele în componenţa

acestuia, precum şi contribuţia structurilor civice- acestea având impact considerabil asupra

perspectivelor şi percepţiilor sociale ale cetăţenilor Repubilicii Moldova faţă de poziţia pro-

europeană adoptată de guvernul actual.

UE se distinge prin promovarea interguvernametalismului prin care înţelegem o coincidenţă a

intereselor statului, iar viziunea lui Moravcik, interguvernamentalismul are la bază componenta de

interese, acţiuni şi instituţii, aplicate pe larg la nivel regional de Uniune în managementul

conflictelor3, cu predilecţie analizând intervenţia UE în Transnistria.

Parteneriatul Estic înlocuieşte Acordurile de Cooperare şi Parteneriat cu o nouă formă bilaterală

promovată cu statele din estul Europei- Acordurile de Asociere, acestea fiind bazate pe 3

dimensiuni de cooperare:

1. Dialog politic şi politică externă de securitate comună;

2. Justiţie, libertate şi securitate;

3. Cooperare economică

4. DCFTA- Zona de Liber Schimb Aprofundată şi Cuprinzătoare, accord care este negociat

separat datorită faptului că nu se bazează doar pe promovarea economiei de piaţă distinctă

prin eliminarea barierilor vamale şi a tarifelor comerciale externe, dar menţionează

prioritatea pentru armonizare a legislaţiilor naţionale prin implimentarea standardelor

europene şi adoptarea acesteia la aquis-ul comunital al Uniunii Europene.

Astfel, studiul de caz prezentat capitolul se va focusa pe analizarea instituţiilor şi proceselor

constituite pentru a asigura promovarea reformelor în aceste 4 dimensiuni. Nu în ultimul rând,

această temă prezintă şi necesitatea de a aborda dilema creată prin poziţionarea strategică a

Republicii Moldova situată la intersecţia intereselor marilor puteri (Uniunea Europeană şi Rusia),

considerent care crează o dependenţă politica promovată de aceşti actori, astfel comasate într-un

integru, toate aceste elemnente ne implică pentru sesizăm o activă transformare şi reformare a

acestui stat, alături de aprecierile pozitive la nivel european.

3 Nicu Popescu, Politica externă a UE şi conflictele post-sovietice, Chişinău: Editura Cartier, p. 24.

Capitolul I. Poltica Europeană de Vecinătate- progrese şi dezvoltări

1.1 Fundalul istoric şi evoluţia PEV

Raportul Comisiei Europene rezumă declanşarea etapelor parcurse între 2003-2004, perioadă

crucială în adoptarea unor modificări de esenţă atât pentru Uniunea Europeană, cât şi pentru

întreaga Comunitate Internaţională. Astfel după cum urmează sintetizat:

1. Martie 2003- Comunicatul CE (COM 104 final) „Europa extinsă- Vecinătatea: Un nou

cadru pentru relaţiile cu Vecinii noştri din est şi sud” soldat cu înaintarea unei scrisori

comune către Consiliu European.

2. Iunie 2003-Consiliul a salutat COM 104 final drept baza pentru dezvoltarea a noi politici

cu vecinătatea, Consiliul European de la Thessaloniki convenind asupra acţiunilor

ulterioare necesare de realizat pentru a „pava calea spre un nou Instrument de Vecinătate”

3. Octombrie 2003- Consiliul invită Comisia să prezinte planuri specifice şi propuneri

detaliate care urmează a fi aplicate în noul cadrul financiar stabilit prin Instrumentul PEV,

acestea fiind sumate în două rapoarte orale de progres ale Comisiei Europene.

4. Urmează convorbiri între autorităţile europene şi statele în cauză, care se dovedesc a fi

motivate şi acţionează în favoarea aceastei colaborări. La această etapă Comisia şi

Parlamentul realizează o evaluarea a situaţiei curente pentru statele din estul şi sudul

Europei, specificând totodată distincţia faţă de Articolul 49 al Tratatului privind Uniunea

Europeană, care prevede posibilitatea de achiziţionarea statutului de membru al UE, în

măsura în care statul respectă şi promovează valorile asumate de Instituţiile Europene4.

5. Comunicatul Comisiei Europene din 12 mai 2004 prin care se lansează primul Document

Strategic cu privire la PEV5.

Anume la această etapă s-a materializat ideea raporturilor de progres (Progress Reports) şi a

planurilor de acţiuni (Action Plans), cu scop primordial de a stabili anumite elemente specifice şi

paşi necesari de parcurs, esenţiali în implimentarea acestor politici regionale. În demararea acestui

proces, primele constituie raporturi anuale ce denotă situaţia politică, socială şi economică sub

toate aspectele ei, privind capacitatea instituţională şi sectorială a respectivei ţări, cu scop de a

4 Tratatul privind Uniunea Europeană (versiune consolidată ), în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, 26.10.2012,

http://eur-lex.europa.eu/resource.html?uri=cellar:d1b6b3e1-17dc-4d21-9a47-

30b523bc1710.0001.02/DOC_1&format=PDF, accesat la 18 aprilie 2014. 5 COM(2004) 373final, op. cit.

stabili o eventuală adâncire a relaţiilor cu aceasta6. Ulterior, celelalte documente strategice

presupun dezvoltarea comună a Planurilor de acţiune, aceste documente fiind negociate şi

particularizate pentru fiecare ţară în parte, adaptate la necesităţile şi capacităţile individuale,

ţinându-se cont de interesele sale, cât şi cele ale Uniunii Europene. Implementarea angajamentelor

comune şi a obiectivelor conţinute în Planurile de acţiune sunt monitorizate cu regularitate prin

intermediul unor sub-comitete repartizate pe domenii specifice pentru fiecare ţară vizată de acest

parteneriat7.

6. Se conturează o evoluţie a relaţiilor cu vecinii, marcând obiectivul de asigurare a stabilităţii

promovat de UE.

Un capitol important în comunicatul din 2008 stipula prioritatea pentru asigurare a sinergiei în

zona Mării Negre, astfel în cadrul vizitei Miniştrilor de Externe la Kiev (februarie 2008) a fost

stabilit un cadru cu domeniile necesare de acţionat în plan regional. Puncte cheie precum energia,

transportul, comunicaţiile, comerţul, mediul, politica maritimă, migraţia, respectarea legii şi lupta

contra crimei organizate8 au format temele esenţiale necesare de abordat la nivel regional, dar şi

acceptate de comun acord.

Propunerea Comisiei Europene pentru iniţierea Parteneriatul estic, cu scop de aprofundare a

relaţiilor cu estul european şi Caucazul de Sud a fost un element notoriu pentru a iniţia o dublă

dimensiune, atât cea bilaterală, cât şi cea multilaterală, prima dimensiune rezidă din semnarea

acordurilor de cooperare economică, liberalizare de vize şi eventual a acordului de asociere, pe

lângă cea multilaterală, focusată pe platforme de cooperare privind democraţia, buna guvernanţă,

stabilitatea, integrarea economică şi alinierea la politicile UE, securitate energetică şi legăturile

people to people9.

De la lansarea oficială, conexiunile politice între UE şi statele partenere au crescut conturându-se

şi capătând un grad mai mare de intensitate definit de o rată sporită a comerţului realizat între UE

şi vecinii săi, acesta fiind marcat de liberalizare, precum şi o mai bună convergenţă a structurilor

instituţionale de stat. Comunicatul Uniunii Europene afirmă necesitatea de consolidare a relaţiilor

6 Cornelia Popescu, Politica Europeană de Vecinătate- O nouă formă de parteneriat şi cooperare,

http://steconomiceuoradea.ro/anale/volume/2006/economie-si-administrarea-afacerilor/1.pdf, accesat la 15 aprilie

2014. 7 Ibidem, p. 65 8COM(2009) 188/3, Implementation of the European Neighbourhood Policy in 2008, 23.04.2009,

http://eeas.europa.eu/enp/pdf/pdf/progress2009/com09_188_en.pdf, accesat la 11 martie 2014. 9 Ibidem.

contractuale, în special pentru regiunea de est, specificat fiind obiectivul de consolidare a relaţiei

prin Acorduri de Asociere, nu doar printr-un simplu parteneriat şi cooperare10. La acest capitol

remarcăm şi decizia Uniunii de a se focusa şi de a încuraja buna guvernanţă în statele PEV, o

guvernanţă care va asigura stabilitate politică şi creştere economică, ceea ce va determina

progresul substanţial după perioda de criză a anilor 2008/2009 marcată prin intervenţia militară a

Federaţiei Ruse în Geogia, cât şi cea Israelului în Fîşia Gaza.

‘’Through European Neighbourhood Policy (ENP), the European Union offers his neighbours the

opportunity of an increasingly close relationship, in order to work together to increase europeans’ mutual

stability, security and prosperity. The European Neighbourhood Policy goes beyond existing bilateral and

multilateral cooperation, encouraging and supporting reforms that will bring benefits in terms of economic

and social development, as well as good governance.”11

Dat fiind dimensiunea amplă a PEV, axată pe o varietate de domenii care necesită o negociere

continuă la nivel bilateral, cât şi multilateral, implimentarea acestui parteneriat capătă o nouă

dimensiune prin stabilirea nu doar a obiectivelor, dar şi a indicatorilor de timp şi delegarea

responsabilităţilor către instituţii specifice care posedă competenţă în domeniu, iar tabelul cu

Timing şi Responsibility12 este un nou element în acest sens, redând o structurare mai specifică şi

accelerarea implimentării obiectivelor sale, reduse de la o durată de 3-5 ani până la un program de

activitate de maxim 1-2 ani.

Cele mai recente schimbări în contextul extinderii şi aderării noilor membri (România şi Bulgaria

în 2007, Croaţia în 2013), precum şi schimbarea contextului geografic prin anexarea Crimeii la

Federaţia Rusă, toate acestea constituie noi provocări pentru politica externă a Uniunii Europene,

astfel aceasta şi-a confirmat poziţia în recentul raport a evoluţiei PEV în 2013, Comisia Europeană

salutând efortul realizat de partenerii săi, în special după criza economică care a provocat focusarea

Uniunii pe interese imediate şi interne. Pronunţându-se asupra recentei crize din Ucraina, Comisia

a atenţionat faptul că un guvern care nu dispune de încredere, este detaşat de voinţa poporului şi

care poate fi supus unor presiuni externe inadmisibile se soldează cu un puternic dezechilibru

10COM(2010) 207, Taking stock of the European Neighbourhood Policy, http://www.enpi-

info.eu/library/content/taking-stock-european-neighbourhood-policy, accesat la 10 aprilie 2014. 11 Popescu, op. cit., p.63. 12 SEC (2011) 650, A Medium Term Programme for a renewed European Neighbourhood Policy,

http://www.enpi-info.eu/library/content/medium-term-programme-renewed-european-neighbourhood-policy-2011-

2014, accesat la 2 martie 2014.

politic şi mai ales social13, fapt din care sesizăm importanţa factorului politic (la nivel intern sau

interguvernamental), care constituie o bază incontestabilă pentru obţinerea unei cooperări de

succes.

PEV constituie un instrument deşi ambiţios, totuşi necesar pentru Uniunea Europeană, contribuind

la afirmarea unei poziţii specifice faţă de statele din împrejurimea sa. Consemnăm faptul că şi

actualmente această politică posedă o adaptare continuă şi transformare pentru a face faţă criticilor,

cât şi pentru a răspunde mai bine la asimilarea şi asumarea integrării celor 16 state-vecine pe care

le vizează. După cum a afirmat ex-comisarul pentru Relaţii Externe şi ENP, Benita Ferrero-

Waldner:

“Filozofia din spatele asistenţei noastre este un angajament pe termen lung, adaptat nevoilor locale,

conştient că elementul crucial pentru democratizare este impulsul intern pentru reformă. Noi ştim că

democraţia nu poate fi impusă din exterior, responsabilitatea noastră fiind de a susţine şi încuraja forţele

reformei”14.

Astfel, la momentul actual, din cele 16 state pe care le vizează Politica Europeană de Vecinătate,

doar Siria şi Belarus nu posedă Planurile de Acţiuni semnate cu Uniunea Europeană, ceilalţi

parteneri aflându-se deja în faza implimetării acestora, marcând progrese considerabile datorită

coordonării comune cu instituţiile europene.

1.2 Bugetul şi finanţarea progresivă

Pentru a asigura dezvoltarea sustenabilă şi implimentarea reformelor în statele partenere, este

evidentă necesitatea promovării unei politici optime de investiţie şi alocări financiare de către

membrii Uniunii. Încă de la începutul anilor ’90 ai secolului trecut, Uniunea Europeană a fost

preocupată de atenuarea disparităţilor economice şi sociale existente în regiune, astfel lansează

programe de acordare a fondurilor structurale, promovând o politică financiară de coeziune15,

13 JOIN(2014) 12 final, Neighbourhood at the Crossroads: Implementation of the European Neighbourhood Policy in

2013, 27.03.2014, Bruxelles, http://eeas.europa.eu/enp/pdf/2014/joint_communication_en.pdf, accesat la 12 martie

2014. 14 Benita Ferrero-Waldner, ,,Remarks on democracy”, Speech-06-790, 07.12.2006, http://europa.eu/rapid/press-

release_SPEECH-06-790_en.htm, accesat la 6 martie 2014. 15 Ian Bache, Stephen George, Politici în Uniunea Europeană, Oxford: Oxford University Press, 2011, p. 458

schimbarea fiind consemnată odată cu adoptarea Instrumentului European de Vecinătate şi

Parteneriat (ENPI), care presupune o substanţială creştere a alocărilor financiare acordate pentru

spaţiul estic şi sudic, conform tabelului de mai jos.

Tabel 1.1 : Alocaţiile propuse spre angajament pentru Instrumentul European de Vecinătate şi

Parteneriat (ENPI)

Anul 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013 TOTAL

Milioane

Euro

1,433 1,569 1,877 2,083 2,322 2,642 3,003 14,929

Sursa: Karen E. Smith, The outsiders: the European neighbourhood policy, în International

Affairs 81, 4(2005), p. 767

Din obiectivul propus de cca 14 miliarde euro, ENPI a alocat cca 12 miliarde de euro pentru

perioda bugetară 2007-2013, prin care se constată o creştere de 45 % în termeni nominali şi 32%

în termeni reali16, faţă de anii precedenţi. Prin programele TACIS şi MEDA, primul fiind pentru

spaţiu european estic, iar ulteriorul pentru cel al Europei de sud, pentru perioda 2000-2006 prezent

cu o alocare de 8.5 miliarde euro17. Actuala finanţare propusă odată cu adoptarea noului buget

pentru perioda 2014-2020 prevede o alocare în valoare de 15,433 milioane euro18, după cum

specifică Cadrul Financiar Multianual al Uniunii Europene, iar comunicatele instituţiilor

europene indică o repartizare pe dimensiunea multilaterală, programele fiind axate pe anumite

principii ce promovează tranformarea democratică, construcţia de instituţii precum şi sprijinul unei

dezvoltări sustenabile inclusive, iar restul alocaţiilor financiare revenind programelor de mobilitate

precum Erasmus Mundus, Tempus sau alte obiective destinate în scop de sprijinire a iniţiativelor

societăţii civile, care favorizează interacţiunea şi stabilirea acelor contacte people to people,19

asigurându-se dezvoltarea obiectivelor multilaterale promovate de UE.

16Dr. Alla Ezz, The Mediterranean, From Barcelona back to Barcelona,

http://www.unece.org/fileadmin/DAM/trade/OtherMeetings/2013_PAMMeeting/PPTs/S12_AlaaEzz.pps, accesat la

14 martie 2014. 17 Roland Dannreuther, ,,Developing the alternative to the enlargement: The European Neighbourhood Policy”, în

European Foreign Affairs Review, 2006, p. 193. 18 Comisia Europeană, MEMO: Cadrul financiar multianual: Acţiunile externe şi instrumentele de finanţare,

http://europa.eu/rapid/press-release_MEMO-13-1134_en.htm 19 JOIN (2013) 4 final, European Neighbourhood Policy: Working towards a stronger partnership,

http://eeas.europa.eu/enp/pdf/docs/2013_enp_pack/2013_comm_conjoint_en.pdf, accesat la 16 martie 2014.

Un studiu comparativ asupra bugetului alocat de pentru cele două regiuni de bază, estul şi sudul

european, indică o discrepanţă între proporţionalitatea urmărită de Uniunea Europeană, astfel

numai pentru perioada cuprinsă între 2011-2013, programul SPRING (Support for Partnership,

Reform and Inclusive Growth) implimentat pentru regiunea mediteraneană de sud au fost alocate

540 milioane de euro, faţă de estul european care prin platforma de finanţare EaPIC (Eastern

Partnership Integration and Cooperation Programme) a primit doar 130 milioane euro, marcându-

se o diferenţă de 4 ori mai mică. Totodată, datele arată că Banca Europeană de Investiţii a semnat

în 2012 noi împrumuturi în valoare de 1,7 miliarde Euro cu vecinătatea sudică, iar cu cea estică

împrumuturi de 0,9 miliarde euro, printre beneficiarii acestui împrumut fiind şi Federaţia Rusă20.

Analizând motivele şi preferinţele Uniunii Europene faţă de abordarea diferită, chiar inegalitară a

acestor două regiuni putem determina diverse argumente începând cu nivelul de dezvoltare

economică considerabil mai scăzut al statelor din est- riscum asumat fiind mai mare, până la

acţiunea factorilor externi care pot influenţa cursul firesc al implimentărilor planurilor de acţiuni,

sau însuşi faptul că zona mediteraneană se află în proximitate imediată a celor mai de bază

reprezentanţi din UE, precum Marea Britanie, Franţa, Italia şi Spania.

„Expansiunea dublă- incluziunea noilor membri în NATO şi extinderea Uniunii Europene (UE) cu scop de a

încorporare a unor democraţii emergente-va rezulta într-o Europă mai cuprinzătoare. Dar totodată va produce ‘state

exterioare’ [outsiders states]. Nu contează cât de frecvent oficialii NATO şi UE reiterează faptul că ei nu posedă

intenţia de a reîmpărţi Europa, indiferent de câte acorduri de ’parteneriat’ ei oferă [statelor] non-membre, consecinţa

inevitabilă de a admite unele ţări în calitate de membru integru şi excluderea altora, va produce insiders şi

outsiders”21

Alocările pentru prima perioadă de finanţare au încadrat şi Federaţia Rusă ca parte componentă a

acestui sistem implimentat de Uniune, totuşi divergenţa de opinii şi reticenţa oficialilor ruşi a

schimbat perspectiva de abordare în favoarea relaţiilor bilaterale, pretinse de Federaţia Rusă.

Astfel Rusia fiind exclusă şi din alocările financiare prevăzute de Uniunea Europeană în cadrul

Parteneriatului Estic, relaţia UE-Rusia fiind o dimensiune separată abordată doar de aceste două

structuri.

20 Ibidem. 21 Margot Light, et al., ,,A Wider Europe: The View from Moscow and Kyiv”, în Intenational Affairs, 76:1, 2000,

p.77

Potrivit statisticlor anterior menţionate observăm că această considerabilă creştere a alocărilor

bugetare semnifică şi sporirea atenţiei statelor Uniunii Europene faţă de regiunile din vecinătatea

proprie, acesta fiind elementul de bază prin care UE promovează acţiunea sa normativă la

dimensiunea regională. Putem remarca interesul economic al UE şi faptul că atât spaţiul estic şi

sudic reprezintă o arie extinsă de exporturi între statele partenere şi potenţiale investiţii, iar crearea

unei infrastructuri moderne va genera şi dezvoltarea unei relaţii pe bază de egalitate între Uniune

şi vecinii săi- scop imediat prin care UE îşi respectă angajamentul său regional, promovând

democraţia şi dezvoltarea socio-economică echitabilă între statele vecine.

1.3 Uniunea Europeană în cadrul PEV- interes multiplu încadrat în acţiune externă

normativă

Interesul UE este unul multiplu, cert este faptul că PEV reprezintă o formă de adaptare continuă,

cât şi o alternativă a procesului de extindere, atât în zona mediteraniană, cât şi în ţările din Estul

Europei. O viziune asupra efectelor şi impactului acestor politici în statele de referinţă permite

sesizarea unor avantaje, sau aspecte pozitive, cât şi prezenţa unor dezavantaje care pot alcătui un

impediment în stabilirea clară a politicilor europene şi naţionale.

Semnarea unor PCA (Partnership Cooperation Agreement) nu reprezintă garanţia că acest stat este

un potenţial candidat sau va deveni membru oficial al Uniunii Europene. Anume această dilemă a

devenit motiv de speculaţie atât la nivel naţional, perspectiva integrării europene fiind mult

promiţătoare, asfel existând riscul de manipulare a opinii societăţii, cât şi la nivel european- dat

fiind lipsa unei distincţii clare dintre extinderea Uniuni şi PEV. Astfel, chiar dacă Instrumentul

PEV este diferit de procesul de extindere al UE, acesta nu constituie un impediment pentru state

să realizeze reformele care le-ar facilita dezvoltarea economică şi socială, iar decizia ulterioară

privind membership-ul european să fie opţiunea cetăţenilor acestor state, cetăţeni care au avut

oportunitatea de interacţiune cu mediul comunităţii europene.

Uniunea Europeană pretinde faptul că a dezvoltat o capacitate unică de a promova transformarea

internă a statelor din estul Europei, totodată promovând o transformare ghidată mai puţin de

principiul utilizării puterii militare, dar bazată pe elemente civile de integrare economică şi

persuasiune morală. Dannreuther defineşte această strategie drept diplomaţie transformaţională,

care se cere a fi implementată prin imitaţie şi nu prin impunere.22. Poziţia Uniunii Europene şi

asumarea rolului de actor normativ în cadrul PEV este un progres, în opinia autorului, dar totodată

şi o parţială „reflecţie a eşecului de a realiza această transformare fără a oferi o potenţială

ascensiune spre aderare”23.

Conceptul unei Uniuni ce serveşte drept putere regională/globală care acţionează în calitate de

actor normativ este tratat în diverse interpretări de mai mulţi autori, astfel vorbind despre etica

normativă a Uniunii, redată prin faptul că aceasta schimbă normele, standardele şi prescripţiile

politicii globale, separat de o abordare limitată şi centrată pe stat, din care rezultă o formă de

politică hibridă prin conexiunea dintre guvernanţă supranaţională şi internaţională, acţionând într-

un mod normativ, etic bun, ceea ce ne permite o sesizare a modului în care Uniunea Europeană

promovează principiile şi obiectivele sale, ci nu etica în politica externă 24. La întrebarea de ce UE

nu poate acţiona pe două planuri, în calitate de actor normativ, cât în calitate de putere globală, Ian

Manners specifică argumentând concludent faptul că puterea normativă a UE este sustenabilă

numai dacă aceasta posedă o legitimitate din partea celor care o practică şi o experimentează25.

Astfel, angajamentul reciproc asumat de partenerii Uniunii în cadrul PEV denotă în mare măsură

şi nivelul la care sunt împărtăşite valorile europene.

,,Normativitatea este cu certitudine ceva care nu poate fi omis, dar ideile noastre normative pot fi

modificate sau respinse şi rolul acordat acestora în formarea argumentelor social-ştiintifice variază

în dependenţă de gradul de conştiinţă depus în acest concept”26, susţine Haukkala Hiski în articolul

său cu o poziţie contradictorie faţă viziunea expusă în articolul lui Ian Manners. Prezent cu trei

argumente esenţiale, autorul afirmă că nu este necesar să analizăm faptul cum ar trebui Uniunea

Europeană să acţioneze, încercâd crearea unui model ipotetic, important fiind să ne bazăm pe

acţiunile necesare de a fi implimentate în prezent. În al doilea caz, dacă Manners era focusat pe

ideea de proiectare a puterii normative care UE influenţează la nivel global, Haukkala oferă o

viziune asupra exercitării puterii normative doar în spaţiul european şi cel regional, finalmente

accentuând ideea de responsabilitate a puterii deţinute de Uniunea Europeană27.

22 Roland Dannreuther, Developing alternative to Enlargement: The European Neighbourhood Policy, în European

Foreign Affairs Review, 2006, p. 183. 23 Ibidem, p. 185. 24 Ian Manners, Normative Ethics of European Union, în International Affairs , Vol. 84, No. 1, Ianuarie 2008, p.45. 25 Ibidem, p. 46. 26 Haukkala Hiski, The European Union as a Regional Normative Hegemon: The Case of European Neighbourhood

Policy, în Europe-Asia Studies, Vol. 60, No. 9, November 2008, p. 16001. 27 Ibidem, p. 1602.

Din acest considerent, comparând aceste două viziuni diferite putem menţiona că acţiunea

normativă redată de Manners se prevede a fi pasivă şi limitată doar la propagarea valorilor

europene, iar cea a lui Hiski exprimă o predilecţie pentru pro-activism, fiind în favoarea extinderii

regională a UE.

O caracteristică importantă evidenţiată de Dannreuther este faptul că PEV nu s-a dezvoltat într-un

vacuum politic, ci a fost puternic influenţată de factorii externi şi interni. Doar câteva evenimente

de esenţă majoră care au marcat arena relaţiilor internaţionale la începutul anilor 2000: începând

cu atacul terorist din septembrie 2001, intervenţia SUA în Irak-2003, Revoluţia Rozelor din

Georgia (noiembrie, 2003), Revoluţia Portocalie din Ucraina (noiembrie, 2004), toate acestea au

dovedit necesitatea sporirii securităţii la nivel european, fapt care s-a soldat cu adoptarea primei

Strategii Europene de Securitate (2003), în cadrul căreia este specificat şi obiectivul construirii de

securitate în vecinătate.

„Integrarea statelor în curs de aderare sporeşte securitatea noastră, dar totodată aduce Uniunea mai aproape de

zone problematice. Datoria noastră este să promovăm un cerc de ţări bine-guvernate spre Estul Uniunii Europene şi

la hotarele Mediteraniene, cu care putem să ne bucurăm relaţiile apropiate şi cooperative ”28,

argumentează această strategie în calitate de obiectiv secundar stipulează necesitatea Uniunii

Europene de a fi pregătită să participe la responsabilitatea securităţii globale şi construirea unei

lumi mai bune.

Chiar dacă PEV exclude dimensiunea militară sau probabilitatea de ulterioară aderare a statelor

cuprinse de aceasta, anume această componentă a politicii externe Unionale este oportună pentru

a defini aplicarea principiului proximităţii geografice- unul din cele patru principii definite de

Stephen Walt în calitate de indicatori ai ameninţării (threat) în relaţiile internaţionale. Potrivit

acestui principiu, Walt defineşte modul de proiectare a capacităţii de putere, aceasta fiind în

descreştere odată cu intensificarea distanţei dintre state, iar în calitate de apliare în practică autorul

specifică predilecţia statelor care vor forma alianţe cu vecinii din proximitatea imediată29, fapt prin

care se urmăreşte o interconexiune a intereselor şi poate garanta un echilibru în regiune.

28 ***, A secured Europe in a better world, European Security Strategy, Bruxelles, 12.12.2003,

http://www.consilium.europa.eu/uedocs/cmsUpload/78367.pdf, accesat la 21 martie 2014. 29 Stephen M. Walt, Originile alianţelor, Iaşi: Institutul European, 2008,p. 64.

Proximitatea securizată deci constituie o direcţie prioritară în cadrul politicii de externe a Uniunii

Europene, astfel statele membre ale UE precum Spania, Italia sau Franţa, deja au adoptat anumite

obiective care vizează implicarea activă a statelor din Parteneriatul Mediteranian, manifestându-şi

sprijinul pentru Algeria, Marroco şi Libia30, aceastea aflându-se în proximitatea lor imediată. Cu

predilecţie pentru acelaşi obiectiv, membrii UE precum Polonia, Republica Cehă şi România

evident vor fi centrate pe spaţiul Europei de est, contribuind activ la dezvoltarea parteneriatelor cu

Republica Moldova, Belarus, Ucraina şi Georgia. La acest capitol, România promovează o activă

cooperare şi specifică clar unul din obiectivele sale de politică externă fiind integrarea Republicii

Moldova în UE, iar Comisia interguvernamentală România-Republica Moldova creată în 2012 , la

Iaşi, este o dovadă concludentă a cooperării şi dezvoltării alianţelor între aceste două state, fapt

declarat şi prin semnarea Parteneriatul Strategic România – Republica Moldova31.

După Karen Smith, Politica Europeană de Vecinătate nu este o primă încercare a Uniunii de a lansa

o strategie pentru statele-vecine fără a favoriza accesul acestora în Uniune, astfel sugerându-se

exemplul de la sfârşitul anilor ’90, atunci când comunitatea europeană a încercat să amâne cererile

de asociere a ţărilor non-membre din Asociaţia Europeană a Liberului Schimb (EFTA), dar a recurs

la crearea Spaţiului Economic European. Astfel ,,chiar dacă Spaţiul Economic European extindea

şi favoriza accesul la Piaţa Europeană pentru ţările non-membre încadrate în EFTA, totuşi aceste

state nu deţineau dreptul de implicare în procesul decizional şi cel legislativ”32 al UE, motiv care

a stimulat dorinţa acestor state să negocieze statutul de membru oficial, semnificant în acest sens

fiind valul de aderare din 1995, când Austria, Finlanda şi Suedia obţinând statutul de membru

oficial.

Una din esenţialele provocări întâlnite de Uniunea Europeană în promovarea acestei transformări

economice şi politice în statele din vecinătatea sa este contrabalansată în opoziţie cu interesele

strategice de securitate. Chris Patten– fost comisar pe relaţii externe a emis câteva declaraţii

concludente în acest sens, acesta specificând faptul că în deceniu precedent, cel mai de succes

instrument de polică externă al Uniunii fusese indubitabil anume promisiunea de apartenenţă la

UE, dar totodată a remarcat şi faptul că această strategie nu s-a dovedit a fi sustenabilă la

30 ***, CBC, Italia cere intrarea Libiei, Algeriei şi a Marocului, 07.09.2012, http://globserver.cn/en/africa/press/cbc-

italy-demands-entry-morocco-algeria-libya-2012-08-07, accesat la 22 martie 2014. 31 Comunicat de presă, Reuniunea Comisiei Interguvernamentale România-Republica Moldova pentru integrare

europeană, 31.03.2014, http://www.mae.ro/node/25732, accesat la 22 martie 2014. 32 Smith, op. cit., p. 758.

schimbările şi evoluţia Uniunii, pentru următoarea perioadă prioritar fiind de a găsi noi metode

pentru a exporta stabilitatea, securitatea şi prosperitatea care se formează prin Uniunea extinsă33.

Anume acest concept denumit şi „logica generozităţii” are capacitatea de a oferi pentru statele

PEV un stimul spre o transformare politică, socială şi economică, metodă implimentată şi în anii

’80 cu ţări Mediteraniene precum Spania, Grecia şi Portugalia, dovedindu-se utilă datorită efectelr

pozitive, favorizând asigurarea tranziţiei acestor state de la foste regimuri comuniste la democraţii

liberale34. Putem observa deci că politica promovată de Uniune este bazată pe principiul

condiţionalităţii, condiţia fiind cultivarea unei guvernanţe democratice şi a unei structuri

instituţionale viabile, în schimbul unor beneficii comerciale, sau pentru obţinerea alocaţiilor

financiare de la state membre ale UE35, strategie care mai e denumită în relaţiile internaţionale

drept carrots and sticks. Legea principală aplicată fiind crearea interdependenţei relaţiilor dintre

ambele părţi implicate, astfel cu cât mai mult statele vecine se ajustează la valorile UE, cu atât mai

mare este garanţia că relaţia de cooperare va fi mai apropiată36, Uniunea asigurându-se de

implimentarea principiilor sale democratice prin emiterea raporturilor de progres care stipulează

evaluarea calititativă şi cantitativă a progresului realizat de fiecare stat partener din cadrul PEV.

Astfel, esenţa acestei politici europene este posibilitatea accesului la economia liberă europeană,

promovarea unor proiecte comune menite să favorizeze procesul de tranziţie de la un sistem ex-

sovietic la unul contemporan democratic.

Există însă afirmaţia stipulată în Documentul Strategic al Comisiei Europene, COM(2004) 373

final, care atestă faptul că acest instrument nu reprezintă o pregătire a statelor pentru eventuală

aderare, ci prevede doar stabilirea unor parteneriate menite să asigure un echilibru şi menţinerea

unei bunăstări regionale. La acest capitol apare şi o critică vizavi de abordarea şi dezvoltarea

bilaterală a relaţiilor între UE şi statele PEV, menţionându-se faptul Uniunea acordă prioritate

separată vecinilor săi, cu scop de a-şi putea influenţa vecinii, mai degrabă decât promovarea unui

dialog multilateral şi egal cu toate statele37. Consemnând dezvoltarea socio-economică diferită,

33 Chris Patten , în Comunicatul de presă al CE: O vecinătate mai largă: noul cadru propus pentru relaţiile cu vecinii

estici şi sudici ai Uniunii Europene, http://europa.eu/rapid/press-release_IP-03-358_en.htm?locale=en, accesat la 16

martie 2014. 34 Christopher Preston, Enlargement and Integration in the European Union, Londra: Editura Routledge, 1997, p.62. 35 Dimitar Bechev, Kalzpso Nicoladis, Whither the European neighbourhood policy? Scenarios for a special

relationship, în Euro View, p.24. 36 Judith Kelley, ,,New Wine in Old Wineskins: Promoting political reforms through the New European

eighbourhood Policy”, în Journal of Common Market Studies, 2006, Vol. 44. Nr 1, p.30. 37 Smith, op. cit., p. 761.

dar şi specificul regimurilor politice în acest areal extins de state, este evident că Uniunea

Europeană va recurge la strategia care favorizează o abordare individuală a statului-partener, ceea

ce poate oferi o viziune mai precisă şi o cunoaştere mai bună a caracteristicilor partenerului său,

ulterior sporind şansele de integrare a acestuia în comunitatea europeană, dar şi majorând aportul

la dezvoltarea încrederii între aliaţi.

Anume la acest capitol apare şi contradicţia dintre realitate şi percepţia acestor acorduri: asocierea

nu este o etapă spre integrare deplină sau o cale spre a deveni membru oficial al Uniunii, ci doar o

posibilitate de se integra în comunitatea europeană prin promovarea valorilor democratice, a unei

economii libere de piaţă şi a politicilor de securitate dezvoltate în comun acord cu celelalte state

membre. Disensiunile dintre abordările multilaterale/comune şi cele bilaterale dovedeşte faptul că

statele membre ale UE nu pot fi tratate în totalitate drept un sistem identic de preferinţe, cu strategii

similare de în a le obţine. Dat fiind faptul că fiecare stat trebuie tratat în particular, posedând o

serie de obiective specifice pentru dezvoltarea democratică şi asigurarea unei stabilităţi regionale,

Uniunea Europeană trebuie să dovedească abilităţile sale de a media cu succes şi a preveni

eventualele conflicte din vecinătatea sa apropiată. Astfel, statutul de actor global depinde de

succesul sau eşecul manifestat în managementul european al acestor regiuni, determinat şi de

legitimitatea obţinută de instituţiile europene.

Astfel, urmărind evoluţia cronologică a dezvoltăriii PEV putem observa acţiunea europeană pe un

plan dublu, atât la nivel bilateral-prevăzut cu o adaptare individuală pentru statul partener, cât şi

cel multilateral- care indică un cadru comun-acceptat de actorii implicaţi în negocieri, fapt care

dovedeşte adaptarea continuă a Uniunii la intereselor actuale a partenerilor, cât şi a celor proprii

cu o răspundere asupra criticilor faţă de lacunele acestei politici regionale.

Statele pe care le vizează PEV reprezintă o dilemă datorită conflictelor de pe teritoriul acestora,

datorită cărora ascensiunea şi intergrarea europeană poate fi plasată în dispută. Drept exemple

elocvente servesc Georgia, Republica Moldova- prezenţa trupelor militare ruse, Libia, Israel şi

Egipt- state predominate de conflicte civile. Prezenţa acestor gen de protracted conflicts (vezi

Figura 1.1.) pune în pericol securitatea şi generează instabilitate la graniţele Uniunii Europene,

ceea ce justifică necesitatea de implicare şi negociere continuă, aceasta servind în avantaj pentru

statutul de actor regional pe care îl posedă Uniunea Europeană, iar obţinerea succesului prin

implicare şi mediere activă, în esenţă, poate contribui la sporirea credibilităţii Uniunii Europene în

calitate de structură instituţională contemporană eficientă. Totuşi, Uniunea Europeană nu poate

accepta lipsa democraţiei, traficul la frontieră, corupţia sau intoleranţa faţă de drepturile omului

prezente la niveluri înalte, iar propagarea valorilor şi principiilor normative reprezintă o direcţie

iminentă pentru a stimula soluţionarea şi diminuarea acestor conflicte.

Un alt argument care crează dilema ar fi interesul diferit prevalent al statelor pentru a acţiona de

comun acord şi dificultatea de a atinge un consens. Anumite exemple sugerează o discrepanţă între

relaţiile bilaterale ale statelor membre şi ‘vocea comună’ a UE, drept exemplu elocvent poate servi

războiul din Georgia (2008), reticenţa Franţei şi Germaniei faţă de aderarea la NATO a Georgiei

şi a Ucrainei, la fel şi relaţia EU-Federaţia Rusă versus relaţia statelor membre a UE cu Rusia.

Statele cuprinse de Politica Europeană de Vecinătate posedă un specific foarte diferit, începând cu

discrepanţele dintre nivelul de dezvoltare economică, progresul acestora în timp şi trecutul istoric

(unele foste colonii ale marilor imperii, altele foste republici sovietice) şi resursele pe care le deţin.

Doar o simplă comparaţie dintre PIB-ul deţinut de Israel în 2006, în valoare de 123,434 milioane

USD şi cel al Republicii Moldova- 3,266 milioane USD38 demonstrează complexitatea la care este

expusă UE în abordarea vecinilor, din acest considerent rezidă şi necesitatea de promovare a

politiciilor bilaterale acestea fiind adaptate conform necesităţilor şi specificului economic şi social

al partenerilor în cauză.

Impactul extinderii Uniunii Europene în 2004 a fost remarcabil, când zece ţări au primit statutul

de membru oficial al UE, ceea ce în opinia unor autori, a adus Uniunea Europeană mai aproape de

statele ex-sovietice, iar drept consecinţă „a creat necesitatea imediată pentru asigurare că larga

vecinătate să fie stabilă, evitând riscul instabilităţii prin răspîndirea UE”39

Cât de eficient se adevereşte a fi acest cadru nou stabilit, precum şi dacă răspunde noilor provocări

sau impedimente confruntate de Uniunea Europeană şi statele vizate, sau dacă oferă o alternativă

faţă de extinderea UE acceptabilă pentru statele ce cooperează mai intens cu Uniunea (SUA,

Federaţia Rusă ), aceasta rămâne a fi o dezbatere continuă, evoluţia căreia este determinată de

iniţiativele şi voinţa politică a ambelor părţi partenere.

Dat fiind limitarea capacităţii de absorbţie a Uniunii Europene pentru acceptarea unor membri noi,

precum şi faptul că membrii actuali manifestă o reticenţă faţă de utilizarea promisiunii de aderare

în calitate de stimulent, dar şi din cauza costurilor de ajustarea internă a condiţiilor politice ale UE

38 ***, EU Focus, Who are the EU’s neighbours, Highlights of EU Neighbourhood support,

http://zh.scribd.com/doc/225292961/28069896, accesat la 3 mai 2014. 39 Smith, op. cit., p. 758

mult mai ridicate pentru statele parteneriatului, în comparaţie cu aderările anterioare40, ne întrebăm

dacă PEV, în special Parteneriatul Estic, nu reprezintă o alternativă faţă de extinderea UE, o

alternativă care oferă un cadru acceptabil de dezvoltare economică, stabilitate regională – toate

acestea fiind esenţiale pentru Uniunea Europeană, dar şi un cadru tolerat de Rusia- atât timp cât

Uniunea Europeană nu oferă opţiunea de membership pentru vecinii săi.

Capitolul II. Elemente notorii în Parteneriatului Estic

2.1 Necesitatea unei abordări mai specifice pentru estului european

Până în 2009, statele din estul Europei au beneficiat de finanţare prin programele TACIS, precum

şi împrumuturile acordate de instituţiile financiare europene (BCE, BEI, BERD), dar un parteneriat

distinct a fost lansat la Summitul de la Praga din 2009, la iniţiativa Suediei şi a Poloniei. Uniunea

şi-a focusat o mai mare atenţie spre estul European datorită impactului politic, economic, social

generat de revoluţiile din statele estice (exemplu relevant fiind cele din Georgia sau Ucraina),

încercând să atenueze aceste consecinţele grave care nu au permis menţinerea stabilităţii şi

integrităţii statelor create după prăbuşirea Uniunii Sovietice.

Europa de Est şi Caucazul de Sud, azi reprezentată prin spaţiu CSI, rămâne o valoare geopolitică,

de infrastructură şi totodătă culturală pentru UE, realizând interconexiunea dintre Federaţia Rusă

şi Uniune. Datele FMI indică o creştere favorabilă a economiei statelor din spaţiul CSI cu 4.3% în

anul 2010, şi cu 4,6% în 201141- relativ ascendentă. Axată pe domenii specifice precum comerţ,

investiţii, deplasarea forţei de muncă, cooperare tehnică, transpuse după modelul economic şi

instituţional al Uniunii Europene, cooperarea economică dintre aceste două regiuni a produs un

impact consistent asupra reformelor economice promovate în spaţiul CSI, instituindu-se o

economie de piaţă, până când stabilă, dar cu un impact evident asupra schimbării şi definirii

regimurilor politice aflate în tranziţie.

Chiar dacă fostele republici sovietice posedă o istorie de dezvoltare comună pe parcursul a 50 de

ani sub auspiciile URSS, strategiile privind dezvoltarea economică, socială şi politică au căpătat

40 Ulrich Sedelmeier, „Extinderea. De la reguli de aderare către o politică pentru Europa”, în Helen Wallace et al.,

Elaborarea politicilor în Uniunea Europeană, Iaşi: Editura Institutul European din România 2011. p.360 41 Andrey Karbovski, The Eastern Partnership’s trouble, The End of Imitative Europeneanization, Londra: Editura

The Brouges Group, 2012, p.5.

un aspect distinct, sau chiar divergent odată cu obţinerea independenţei acestor state, drept efect

diminuându-se şi rolul blocului regional creat prin CSI42. Dobrowski susţine faptul că perioda

anilor cuprinsă între 2004-2007, marcată de extinderea Uniunii spre centru şi estul Europei a

constituit o radicală alterare a statutului CSI din punct de vedere economic, dar şi politic. Dar

totodată, CSI rămâne o regiune de interes pentru politica externă a Uniunii Europene centrată pe

securizarea resurselor naturale de gaz şi petrol livrate din Federaţia Rusă, dar care traversează şi

teritoriul acestor state, iar odată cu extinderea realizată prin aderarea a zece state în 2004 Uniunea

a fixat graniţe imediate cu statele membre CSI, ceea ce tranformă statutul acestora din vecini de

gradul doi în vecini de gradul întâi43, mai prioritari la momentul actual datorită vecinătăţii

imediate.

Dabrowski realizează un studiu comparativ cu privire la interacţiunea şi interdependenţa dintre

aceste două regiuni , analizând specificul economic, astfel datele indicate în Tabelul 2.2.

demonstreză faptul că o parte din membrii Parteneriatului Estic exportă o cantitate esenţială în UE,

ceea ce denotă accesul acestor regiuni pe piaţa europeană. Dacă analizăm o evoluţie în timp, putem

evidenţia şi o ascendenţă a acestor date statistice, sau eventual păstrarea unui echilibru numeric.

Astfel, Armenia- de la 38.2% din exporturi în UE în 2005, a avanstat până la 42.7% în 2011,

Ucraina- de la 20,9% în 1995 până la 26,3 în 2011, Republica Moldova- de la 37,9 în 2005 până

la 49,8 în 201144.

Totuşi, cooperarea intensă şi perspectiva de aderare la UE a statelor din estul european presupune

asumarea unor responsabilităţi de implicare ale acestora, precum şi prezenţa riscului de influenţă

a Federaţiei Ruse care nu va înceta să îşi menţină propria influenţă în această regiune. Astfel, la

acest capitol se formează o diviziune politică în statele ex-sovietice cu privire la avantajele şi

dezavantajele dezvoltării de noi relaţii şi schimbarea provenită prin adoptarea vectorului european.

Pentru ţările din Estul Europei, integrarea europeană şi membership-ul European sunt văzute drept

unul şi acelaşi lucru, iar ratificarea Acordului de Asociere e percepută drept o cale de obţinere a

statutului de membru oficial al UE, moment în care formează un contrast de opinii cu statele

membre, care sesizează o distincţie clară între “asociere” şi “apartenenţă”45, argmentează cu o doză

42 Marek Dabrowski, ,,Economic Relations Between the EU and CIS”, în Problems of Economic Transition, vol.50,

No.12, p. 47. 43 Ibidem, p.49 44 United Nations Conference on Trade and Development, New York 2012,

http://unctad.org/en/PublicationsLibrary/tdstat37_en.pdf , accesat la 10 aprilie 2014. 45 Ibidem, p.8.

de euroscepticism, tipic rusă, Andrey Karbovski. Acesta afirmă că Uniunea utilizează aceeaşi

strategie aplicată şi în cadrul extinderea din 2004 spre Centrul Europei, igonorând identitatea deja

constituită la acel moment a statelor în cauză şi ceea ce ele reprezintau în sine, dar încercând să le

creeze din nou, unica cale fiind reformarea după dorinţă proprie- concept prea simplificat pentru

diminuarea urmelor comuniste din aceste state46.

Care se adevereşte a fi rolul Uniunii Europene în estul european, totodată cât de eficient

europenizarea a contribuit la propagarea reformelor democratice prin constituirea transparenţei

instituţionale, crearea unui sistem judiciar şi a stabilităţii politice în fostele republici sovietice

reprezintă câteva aspecte necesare de abordat. O viziune asupra termenului de ,,esprit de bon

voisinage”, tradus în română ,,în spiritul bunei vecinătăţi”, se afirmă cu o semnificaţie legală

nedefinită, iar datorită faptului că nu este un concept juridic clar definit, se rezumă la spiritul de

reciprocitate, înţelegere şi încredere47 dintre state şi vecini săi. Din aceasta rezidă şi argumentul

normativ al UE, care nu este necesar de justificat prin promisiunea de aderare a celor şase state

vizate de Parteneriatul Estic, adică recurgerea la o bază legală în relaţia cu partenerii săi.

„Expansiunea UE a mai devenit şi un cerc...virtuos, prin care noi pieţe sunt create pentru a scădea importanţa

exporturilor către Statele Unite, ceea ce reprezintă o treaptă crucială pentru a ajunge la statutul de superputere

independentă. Sângele proaspăt adus de noii membri ai UE a generat un federalism competitiv ce stimulează

ansamblul economiei europene”48

.

„Uniunea Europeană cheltuieşte peste 10 miliarde de dolari pe an numai pentru resuscitarea

infrastructurii fizice a noului său Est, accelerându-i revenirea după decenii de neglijenţă

comunistă”49, astfel un obiectiv al transformării constituie anume ideea de egalitate şi echitate

(politică, economică, socială) între statele membre şi statele non-membre ale UE.

Articolul 7a al Tratatului de la Lisabona (2009) stipulează necesitatea dezvoltării unei relaţii

speciale cu vecinătatea, scop care va putea fi îndeplinit anume prin crearea unei regiuni de

prosperitate, bazate pe valorile Uniunii, cât şi datorită relaţiilor de pace şi cooperare. Cu afirmare

46 Karbovski, op. cit., p.10. 47 Nicolae Dandiş, Extinderea şi Politica de Vecinătate a Uniunii Europene, Chişinău Bons Offices SRL, 2008, p.163. 48 Parag Khanna, ,,Lumea a doua.Imperii şi influenţă în noua ordine globală”, Iaşi: Polirom 2008, apud Graham

Bowley,,,EU turns its attention and resourcess to East”, în International Herald Tribune, 18.07.2005. 49 Ibidem.

ulterioară, în punctul doi al articolului, a drepturilor şi obligaţiilor bazate pe reciprocitate şi acţiuni.

comune50.

2.2 Tranziţia fostelor republici sovietice

Dacă această cooperare la nivel economic, politic şi social reprezintă efectul pozitiv al

implimentării Politicilor Europene de Vecinătate şi al dezvoltării Parteneriatului Estic, sau dacă

direcţia pro-europeană adoptată de statele partenere a produs modificări consistente, putem

evidenţia numai prin observarea anumitor particularităţi distincte fiecăruia din cele cinci state

estice (Moldova urmând la Studiu de caz).

Analizând specificul acestor state, putem evidenţia anumite elemente cheie- componente ale

tranziţiei acestora, astfel distingem în cele de urmează:

1.Belarus – considerând situaţia politică actuală în această republică, denumită drept unica

„dictatură” contemporană de pe teritoriul Europei, datorită regimului impus de preşedintele

Lukaşenko, totodată sesizat şi prin puternica influenţă a Federaţiei Ruse, Republica Belarus şi-a

manifestat dorinţa de a devini membru şi posedă un rol activ în constituirea Uniunii Vamale

Euroasiatice, iar datorită încălcării masive a drepturilor omului şi lipsei dezvoltării democratice

care să asigurare formarea unui stat de drept, parteneriatul dintre Uniune şi Belarus este calificat

drept unul îngheţat, autorităţile europene manifestând reticenţă pentru semnarea ulterioară a

Acordului de Asociere. Totodată, Belarusul este şi cel mai apropiat aliat al Federaţiei Ruse, chiar

dacă formal acest stat figurează drept membru al Parteneriatului Estic, este argumentată

incapacitatea acestuia de a crea un parteneriat care să fie realizabil51, datorită puternicii

conexiunilor şi a orientării pro-ruse, în lipsa căreia ar avea de pierdut considerabil. Preşedintele

Lukashenko a manifestat reticenţă la început în privinţa de condiţiilor semnării acordului, datorită

dezacordului privind producţia de petrol a Rusiei, totuşi pe 29 mai 2014, cei trei lideri au semnat

acordul cu privire la Uniunea Vamală fapt care a demostrat şi o instabilitate a poziţei politice a

Belarusului, iniţial acesta criticând anexarea Crimeii, care urma să aibă un precedent asupra

dezvoltăriile ulterioare a cursului euroasiatic, ca după impunerea sancţiunilor de către UE,

50 Tratatul de la Lisabona, în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, p. 16 51 Elena Korosteleva, „The limits of the EU governance: Belarus’ response to the European Neighbourhood Policy’’,

în Contemporary Politics,Vol. 15(2), Iunie 2009, p.43

preşedintele să afirme că Belarus va sta „umăr la umăr cu Rusia”52. Marcând aceste discrepanţe,

putem afirma că Republica Belarus, actualmente este statul cu cel mai minim potenţial de orientare

europeană.

2.Georgia –O intensificare a cooperării cu UE şi NATO se observă imediat după Revoluţia

Rozelor din 2003 şi instituirea lui Saakaşvili în calitate de Preşedinte, acesta adoptând o direcţie

pro-europeană. Georgia este un exemplul perfect de influenţă a factorilor externi (intervenţia

militară a Rusiei) care a creat un impas enorm în relaţia dintre marile puteri şi totodată un

antecedent al normelor de drept internaţional. Problematica esenţială a acestui stat rezidă prin

prezenţa conflictelor îngheţate pe teritoriul său în Abkhazia şi Ossetia de Sud, iar integritatea

teritorială a Georgiei nu a fost consemnată în Declaraţia de pace din 2008 semnată de Georgia şi

Federaţia Rusă. Misiunea Uniunii Europene în Georgia a contribuit la crearea planului de reformă

a Codului de Justiţie Penală, prin instituirea unui sistem sistem gratuit de asistență juridică pentru

toţi cetăţenii georgieni. Acţiunea normativă a Uniunii Europene fiind consemnată cu prioritate în

zonele de conflict, aceasta fiind cel mai mare donator cu scop primar de realibilitare economică şi

de infrastructură a acestor regiuni53. Poziţionarea geografică a acestui stat este esenţială pentru

asigurarea securitatăţii energetice a UE, datorită proiectelor europene South Stream, Nabucco

prevăzute pentru aprovizionarea cu gaze naturale a Uniunii, precum şi cu scop de a reduce

dependenţa acesteia de resursele de gaz şi petrol furnizate de monopolistul Gazprom.

Observăm o uşoară situaţie de echilibrare după criza din 2008 şi stabilirea unui vector european

mai moderat odată cu alegerile din 2013 a noului preşedinte georgian Giorgi Margvelashvili, iar

reformele convenite cu UE se reduc la dimensiunea socială (programe pentru refugiaţi) şi cea

economică.

3.Armenia- Despre Armenia Comisia Europeană afirmă că a ţinut cont de recomandările acesteia

cu privire la îmbunătăţirea procesului electoral, lupta contra corupţiei, totodată a adoptat şi

Strategia Naţională a Drepturilor Omului- norme regulatorii care realizează o similitudine cu

acquisul comunitar al UE54. Totuşi, Armenia rămâne un adept important al ideii de formare a

52 Sergei Karpukhin, ,,Lukashenko Says Belarus Will Not Block Eurasian Economic Union”, în The Moscow Times,

09.05.2014, http://www.themoscowtimes.com/business/article/lukashenko-says-belarus-will-not-block-eurasian-

economic-union/499866.html accesat la 26 aprilie 2014. 53 EUFocus, op. cit. 54 Ibidem

Uniunii Vamale, aceasta afirmându-şi cursul său euroasiatic, prin declaraţia preşedintelui Serzh

Sarkisian:

,,Confirm intenţia Armeniei de a adera la Uniunea Vamală şi la procesul de formare a Uniunii Euroasiatice. Aceasta

este o decizie raţională care rezultă din interesul nostru naţional, această decizie însă nu constituie un refuz de a

continua dialogul cu structurile Europene, noi intenţionând să continuăm aceste reforme în viitor55,

ceea ce sugerează Armenia este un aliat apropiat al Federaţiei Ruse, mai ales datorită faptului că

aceste două state posedă acorduri militare ce permit staţionarea trupelor ruseşi până în 204456,

având în vedere acest considerent putem observa şi discrepanţa dintre hardpower-ul evident în

relaţia Rusia-Armenia, spre deosebire de limitarea la softpower în relaţia acestui stat cu Uniunea

Europeană.

4.Azerbaidjan – obiectivul Comisiei în aceste stat e bazat pe crearea infrastructurii favorabile

dezvoltării sociale şi economice care formează importante structuri viabile ale statului. Armenia

dispune de suport esenţial din partea Uniunii pentru lupta contra traficului uman şi a migraţiei

ilegale, asigurată prin modernizarea sistemului vamal dar s-a limitat în cooperarea cu raportorul

Adunării Parlamentare a Consiliului cu privire la tema prizonierilor politici 57, afirmă comunicatele

Comisiei Europene.

Dacă Georgia serveşte, în viziunea UE, drept „punte de legătură” în aprovizionarea energetică a

Uniunii Europene, Azerbaidjan, în context geopolitic este privit ca potenţial furnizor, datorită

capacităţii de export al resurselor energetice pe care o posedă- alianţa cu acest stat find primară

pentru securitatatea energetică a UE.

55***, ,,Armenia to join Russian-led customs”, 03.09.2013, http://www.rferl.org/content/armenia-customs-

union/25094560.html, accesat la 6 mai 2014. 56 George Friedman, ,,Borderlands: The View from Azerbaidjan”, în Stratfor Global Intelligence,

http://www.stratfor.com/weekly/borderlands-view-azerbaijan?utm_source=freelist-

f&utm_medium=email&utm_campaign=20140512&utm_term=Gweekly&utm_content=readmore, accesat la 2 mai

2014. 57 SWD (2013) 88 final, Implementation of the European Neighbourhood Policy in Azerbaijan Progress in 2012 and

recommendations for action, Bruxelles, 20.03.2013,

http://eeas.europa.eu/enp/pdf/docs/2013_enp_pack/2013_progress_report_azerbaijan_en.pdf, accesat la 10 mai

2014.

Progese considerabile au avut loc în cadrul conflictului Nagorno-Karabakh, în pofida situaţiei

tensionante la graniţele dintre Azerbaidjan şi Armenia, astfel primul document semnat în comun

încă din 1994, organizaţiile internaţionale monitorizând situaţia prin misunile OSCE şi ONU58.

5.Ucraina este unul din cel mai important stat din Parteneriatul Estic, datorită dimensiunii sale,

cât şi potenţialul economic pe care îl prezintă această ţară. Ucraina posedă cea mai mare alocaţie

de fonduri din cadrul Parteneriatului Estic în valoare de 494 mln euro conform alocărilor pentru

perioda 2007-2010, acestea alcătuind doar o parte, pe lângă fondurile adiţionale posibile de accesat

prin programele regionale, promovarea Cooperării Transfrontalieră sau Facilitarea Investiţiilor în

Vecinătate59, aceasta bucurându-se din plin de atenţia UE.

Direcţia pro-europeană declarată de guvernul ucrainean după Revoluţia din 2004 nu a fost atât de

radicală şi contradictorie faţă de cea a preşedintelui Georgiei, Miheil Saakaşvili. Totuşi, atunci

când în noiembrie 2013, în cadrul Sumitt-ului de la Vilnius Ucraina trebuia să semneze Acordul

de Asociere cu Uniunea Europeană, decizia fostului preşedintelui Viktor Ianukovici de a tergiversa

acest eveniment, argumentată prin faptul că economia Ucrainei va fi plasată în pericol, precum şi

ca reacţie la insistenţele Rusiei, a constituit şi începutul declanşării unei noi crizei politice cu

efecte substanţiale atât pe plan intern, ucrainean, cât şi la nivel internaţional. Iniţial revoltele în

masă de la Kiev, după care anexarea Crimeii în doar câteva luni, atacurile de combatere a

terorismului, răsfrânte şi asupra civililor, culminând cu cedarea guvernelor de la Doneţk,

Slovyansk care s-au declarat Republici independente. Chiar dacă actualul context al crizei din

Ucraina sugerează o implicare mai amplă şi o poziţie mai certă atât a autorităţilor internaţionale,

în special al celor Occidentale, Conferinţa de la Geneva şi sancţiunile impuse oficialilor ruşi nu

par a fi măsuri suficiente pentru asigurarea stabilităţii statului Ucrainean. Interesul strategic al

Federaţiei Ruse este evident, dat fiind prezenţa bazei militare în Sevastopol, ieşirea la Marea

Neagră, precum şi a unei consistente părţi de etnici ruşi în Ucraina.

Cu certitudine criza a afectat puternic stabilitatea politică, economică, socială, precum şi cursul

pro-european al acestui stat, iar alegerea unui nou preşedinte în mai 2014 nu stopează Rusia să

ameninţe cu sistarea livrărilor de gaze, Uniunea încercând să cheme Federaţia Rusă la negocieri

58 COM(2009) 188/3, op. cit. 59 Andrzej Jaroszyński , Poland’s Presidency of the European Union: An Agenda with Challenges and Opportunities,

04.10.2011,http://ces.anu.edu.au/sites/ces.anu.edu.au/files/Polish%20Presidency%20in%20the%20Council%20of%

20Europe_%20ANU%204%2010%2011_2.pdf , accesat la 23 aprilie 2014.

pentru remedierea acestui conflict care poate genera consecinţe grave pentu statele membre, dat

fiind dependenţa acestora de tranziţia resurselor de gaz pe teritoriul acestui stat (vezi scrisoarea

preşedintelui Barroso către preşedintele Putin din 17 aprilie 2014).

Concluzionând această scurtă notă analitică, putem afirma că statele din estul european posedă

anumite aspecte comune, necesare de îmbunătăţit, din care fac parte reformele instituţionale,

politice, economice şi sociale- elemente tipice unei tranziţii democratice, necesare de implimentat

pentru asigurarea dezvoltării durabile. Modul de implimentare al reformelor, cursul ales este

specific pentru fiecare stat, dar totuşi este evidentă necesitate de cooperare instituţională între

structurile UE şi cele naţionale pentru a obţine succes în transformarea acestor state.

Accesul la Piaţa Internă a Uniunii Europene, favorizat prin semnarea acordurilor de parteneriat,

reprezintă oportunitatea majoră de dezvoltare economică şi o deschidere spre promovarea unei

economii liberale de piaţă, totuşi anumite impedimente precum dependenţa energetică şi

comercială de Rusia sau discrepanţa dintre nivelul de dezvoltare al UE faţă de cel al statelor din

regiune alcătuiesc un impediment considerabil pentru aspiraţiile pro-europene ale acestor state.

O componentă notorie pentru parteneriatul Estic, necesară de specificat ar fi anume deschiderea

UE pentru sfera non-guvernamentală constituie o parte esenţială în asigurarea integrării europene,

asfel noi instituţii precum Secratariatul Societăţii Civile de la Bruxelles pentru Parteneriatul Estic,

implicarea autorităţilor locale, crearea noilor forumuri de business între statele est-europene,

platforme de educaţie non-formală Salto-Youth, programele academice de burse Erasmus sunt

accesibile deja şi pentru studenţii sau elevii cetăţeni ai celor şase state, obiectivul people-to-people

contact fiind unul care posedă cel mai mare potenţial de succes şi realizare, fiind mai uşor

abordabil. Paradoxal, dar anume Belarus şi Azerbaijan- două din statele Parteneriatului Estic,

considerate drept cele mai distante şi eurosceptice, atât la nivel de societate civilă, cât şi la nivel

guvernamental, se adeveresc a fi şi cele mai viabile privind creşterea lor economică (în termeni de

PIB pe cap de locuitor)60. Factorul economic, social, precum şi predominanţa militară a Rusiei pe

teritoriile statelor din Parteneriatul Estic- fapt care lezează integritatea acestora, sunt elemente

primare abordate de Uniunea Europeană care pot stagna eficienţa tranziţiei. Astfel, pe lângă

60 Katarzyna Pełczyńska-Nałęcz, ,,Integration or imitation? EU policy towards its Eastern neighbours”, 14.04.201, în

EaPCommunity, http://www.easternpartnership.org/publication/politics/2011-04-14/integration-or-imitation-eu-

policy-towards-its-eastern-neighbours , accesat la 20 aprilie 2014.

alegerile democratice şi echitabile, promovarea libertăţii mass-media care oferă acest spirit de

tranziţie în statele est-europene, acestea nu au obţinut încă un succes definitiv în implimentarea

unei stategii clare de tranziţie, abaterea majoră fiind pe seama deficienţelor clasei politice prezente,

precum şi din cauza statele Uniunii, aceasta ratând momentul din cauza reticenţei de a oferi

perspective clare de aderare pentru aceste state61.

2.3 Russia şi Uniunea Europeană într-o shared zone

Christopher Patten şi Javier Solana au venit cu o propunere tridimensională pentru PEV, care poate

fie axată pe zona Mediterană, cea a Balcanilor de Vest, cea din urmă fiind a Rusiei şi a celorlalte

state din est62, totuşi pe parcursul evoluţiei PEV se menţionează reticenţa poziţiei ruse cu privire

la această cooperare multilaterală, iar parteneriatul ratificat în 2009 la Summit-ul de la Praga

abordează doar şase state din vecinătatea acesteia, însăşi Rusia fiind exclusă din această politică.

Spaţiul european estic se distinge prin faptul că se află la intersecţia intereselor geopolitice şi

strategice ale marilor actori pe planul internaţional (în special Rusia şi UE). Astfel, Federaţia Rusă

pretinde o legitimate proprie asupra acestui spaţiu, dat fiind faptul că în ţările ce vizează locuiesc

o mare parte din etnicii ruşi precum şi datorită promovării unei cooperări economice intense cu

statele din această regiune. Consecinţă a destrămării Uniunii Sovietice, fostele republici socialiste,

în special Rusia, s-au confruntat cu o puternică criză economică, factor care a sporit necesitatea de

a coopera între statele post-sovietice, iar apoi a catalizat formarea Comunităţii Statelor

Independente (CSI), drept o nouă formă veritabilă de cooperare economică, stabilită imediat după

colapsul Uniunii Sovietice.

„Înaltele Părţi Contractante garanteză îndeplinirea obligaţiilor internaţionale, care rezidă din

acordurile fostei URSS”63, specifică articolul 12 al Tratatului CSI, semnat iniţial de Rusia, Ucraina

şi Belarus. Recurgerea la dezvoltarea unei strategii acceptate în comun pentru supravieţuirea şi

reconstruirea noilor state naţionale părea a fie o soluţie cât de posibil raţională adoptată de fostele

republice sovietice. Totuşi sustenabilitatea acestei strategii nu a fost prevăzută pentru o durată mai

61 Iris Kempe, ,,Identifying an Agenda for a New Eastern Policy- Evaluating the European Neighbourhood Policy

beyond the ENP approach”, în Intereconomics, Iulie/August 2007, p. 188. 62 Dandiş, op. cit., p.169. 63 Declaraţia de formare a Comunităţii Statelor independente, http://www.cis.minsk.by/page.php?id=176, accesat la

15 aprilie 2014.

lungă, iar după nici un deceniu statele au simţit nevoia de a interacţiona într-o lume globalizată,

cu obiectivul de a-şi dezvolta relaţii multilaterale. Odată resimţită această schimbare a direcţiei

statelor din estul european spre o abordare multilaterală sau mai echilibrată în cadrul formării

alianţelor, fostele republici sovietice s-au simţit ameninţate şi nevoite să suporte consecinţele sub

formă de embargo-uri, sancţiuni economice sau sistarea livrărilor de gaze naturale din partea unei

puteri regionale care posedă ambiţia de a-şi menţine influenţa prin utilizarea tuturor mijloacelor

formale şi informale, nu doar a celor democratice şi normative. Rusia posedă diverse căi de

influenţă în fostele republici sovietice la care va recurge odată ce interesele ei proprii se vor afla

în desidenţă cu interese statelor din estul european. Cert este faptul că interferenţele de interese

afectează relaţia Uniunii Europene cu Federaţia Rusă, chiar dacă Moscova se prezintă a fi deschisă

şi acceptă cooperarea cu vecinul Occidental, în acelaşi timp aceasta neagă asumarea hegemoniei

normative a UE64.

Relaţiile cu Federaţia Rusă sunt prioritare pentru Uniunea Europeană, este cert că actualmente

există o dependenţa energetică a statelor Uniunii Europene, pe lângă influenţa factorului economic

care favorizează şi o dependenţă a Rusiei de UE, dat fiind considerabilele exporturi de gaze

naturale şi petrolul care sunt comercializate în statele membre ale Uniunii.

Odată cu lansarea acestei politici, Uniunea Europeană a inclus şi Rusia, dar reticenţa acesteia s-a

soldat cu o învinuire a Uniunii Europene că nu tratează la nivel de egalitate această relaţie, astfel

Rusia percepând vecinătatea comună prin prisma a două aspecte, după cum argumentează

deputatul european Adrian Severin şi ca reacţie la lansarea acestei politici europene a avut loc şi

naşterea conceptului de near abroad destinat ca prin urmare să devină o zonă de inner abroad,

care indică un spaţiu exclusiv destinat interesului legitim de securitate al Federaţiei Ruse65.

După alegerile din 2012 şi începerea unui nou mandat, Putin a subliniat clar că integrarea

Euroasiatică constituie o direcţie prioritară a politicii externe ruse, decizie care poate fi interpretată

şi ca o distanţare de relaţia cu UE şi limitarea în aşa zisa europenizare a Rusiei66.

64 Hiski Haukkala, ,,Russian Reactions to the European Neighbourhood Policy”, în Problems of Post-Communism,

Vol. 55(5), 2008, p.40. 65 Adrian Severin, Politica de Vecinătate Estică a Uniunii Europene şi impactul ei asupra schimburilor economice şi

comerciale, http://www.fisd.ro/PDF/Speech%20London%20Economic%20Summit-ro.pdf , accesat la 17 aprilie

2014. 66 Stefan Meister, ,,EU-Russia Relations and the Common Neighborhood: The Ball is on the EU’s Side”, în DGAP

analyse, p.6.

Summit-ul de la Sankt Petersburg din 2003 s-a soldat cu rezultate esenţiale anume datorită faptului

că la finalul acestuia oficialii reprezentanţi ai UE şi ai Rusiei au emis o declaraţie comună prin

care s-au stabilit anumite direcţii specifice de colaborare între UE şi Federaţia Rusă, punctul doi

al declaraţiei rezumând esenţa acesteia:

„Am fost de acord să consolidăm cooperarea noastră cu o viziune creată pe termen lung pentru

un spaţiu economic comun, un spaţiu comun de libertate, securitate şi justiţie, un spaţiu de

cooperare în domeniul securităţii externe, precum şi un spaţiu liber pentru cercetare şi educaţie,

incluzând aspectele culturale”67.

În acelaşi spirit de cooperare, afirmându-se ceea ce e prioritar pentru Rusia în dezvoltarea acestui

parteneriat: „acest proces va fi abordat într-un mod sistematic şi pe bază de egalitate [..on equal

footing..], cu sarcini specifice şi aranjamente speciale în fiecare spaţiu”68.

Un element strategic esenţial reamintit de analistul politic George Friedman, cu referinţă decizia

europenilor de a izola Rusia fără a considera partea din sud-vestul acesteia, iar încercările puterilor

Occidentale de a influenţa prin impunerea sancţiunilor ( la fel ca în cazul crizei din Ucrainia) mereu

vor omite un adevăr esenţial- faptul că Rusia mereu a fost economică nefuncţională. Drept exemplu

autorul realizează şi o retrospectivă la adevărul istoric că Rusia a învins mari imperii precum cel

al lui Napoleon şi cel al lui Hitler, astfel rezidă şi presupunerea că ,,subminând puterea economică

a acestui stat nu înseamnă că va avea loc şi subminarea puterii militare, care a supravieţuit

colapsului URSS”,69 dilema influenţei militare la momentul fiind o cu impas, în special în regiunea

de vecinătăţii sale apropiate.

Considerând interacţiunea şi cooperarea regională în spaţiul Europei de est putem afirma că la

această etapă primează interesul Federaţiei Ruse, datorită declanşării active a conceptuli de near

abroad policy, care posedă şi o bază legală, incrispată în Consituţia acestui stat, astfel potrivit

articolului 62 punctul 2, Federaţia Rusă garantează protecţie şi patronaj cetăţenilor ruşi din afara

graniţelor ei70, aceasta folosind şi termenul de compatriot sau sootechestvinniki, pentru a defini

67 EU-Rusia Summit Joint Statement, 31.05.2003, St-Petersburg,

https://www.consilium.europa.eu/uedocs/cms_data/docs/pressdata/en/er/75969.pdf , accesat la 30 martie 2014. 68Ibidem. 69 Friedman, op.cit. 70 Constituţia Federaţiei Ruse, http://constitution.garant.ru/rf/chapter/2/, accesat la 16 aprilie 2014.

etnicii din spaţiul ex-sovietic, confirmând importanţa relaţiei cu aceştia atât pentru politica internă

şi cea externă.

Europa de Est constituie o regiune importantă pentru ambele puteri, începând cu necesitatea de

asigurare a securităţii în regionale, beneficiile promovării unei economii de piaţă, până la

instituirea şi dezvoltarea proiectelor educaţionale care să propage valorile democratice, favorizând

o tranziţie spre modernizare şi adaptare la o lume globalizată.

În pofida viziunilor eurosceptice faţă de procesul de extindere al UE, sau în privinţa alocărilor

financiare pentru statele în curs de dezvoltare, pe motiv că acestea ar afecta economia Uniunii, dar

şi pentru faptul că aceasta nu îşi poate asuma capacitatea de investiţie, în special după criza din

2008 sau cea din Grecia în 2012, contribuţiile financiare europene au crescut considerabil pentru

regiunea de est a Europei, considerând alocaţia prevăzută prin noul buget 2014-2020, care prevede

o intensificare considerabilă a acesteia până la 15,4 miliarde euro71. Totuşi nu putem nega faptul

că atunci când statele membre sunt însăşi afectate de criză, evident este faptul că solidaritatea UE

se va axa iniţial pe priorităţile în plan intern, iar ulterior pe cel extern (în interesul vecinilor), iar

obiectivul de uniformizare şi echilibrare a discrepanţelor la nivel juridic, politic, economic dintre

regiunea de vest şi est a Europei fiind amânată în favoarea soluţionării problemelor pe plan intern.

Remarcăm şi necesitatea de reciprocitate între ambii parteneri, prin care şi statele din est să prezinte

o strategie cu scopuri clar definite de orientare a propriei politici externe.

În opinia europarlamentarului român Adrian Severin, vecinătatea estică ar fi o sursă de dileme

tocmai pentru faptul că oferă prea multe opţiuni, afirmând că aceasta ar putea fi utilizată drept

zonă-tampon, precum şi în calitate de pod şi facilitator al comunicări între UE şi Rusia, sau ulterior

ca spaţiu coerent de asociere politică, integrare economică şi convergenţă instituţională72, ultimul

obiectiv necesitând o asociere complexă.

Jeffrey Mankoff, fost Consilier pe relaţia SUA-Rusia, afirmă că sfera de influenţă a Rusiei reflectă

ideea că ,,statele din Estul Europei şi Eurasia nu sunt complet suverane, iar Kremlinul continuă să

deţină privilegii speciale în relaţia cu aceste state”73, astfel Ossetia de Sud, Abkhazia sau

Transnistria reprezintă nişte puncte de avanpost pentru a menţine influenţa rusească în regiune.

71 Regulation (EU) No 232/2014 of 11 March 2014 establishing a European Neighbourhood Instrument, 15.03.2014,

http://eur-lex.europa.eu/legal-content/EN/TXT/PDF/?uri=CELEX:32014R0232&from=EN , accesat la 23 aprilie

2014. 72 Severin, op. cit., p. 73 Jeffrey Mankoff, „Russia’s latest land grab: How Putin won Crimea and lost Ukraine”, în CSIS, 25.04.2014,

http://csis.org/node/49609 accesat la 29 aprilie 2014.

,,Fiecare parteneriat este mai bun decât un conflict, totuşi ne exprimăm îngrijorările că unele state

încearcă să utilizeze structura parteneriatului împotriva Rusiei”74, afirmă fostul preşedinte rus,

Dmitrii Medvedev imediat după adoptarea oficială Parteneriatului Estic în 2009, exprimând

scepticismul Federaţiei Ruse ca reacţie la pro-activismul european.

Interconexiunea dintre UE şi Rusia se datorează rolului comercial pe care îl posedă Uniunea,

considerând că 51% din comerţul total rusesc şi 75% din investiţiile străine directe provenind din

statele membre ale UE. La rândul său Rusia se califică drept al treilea după mărime partener

comercial al Uniunii, iar unii autori remarcă că în relaţia UE-Rusia, ,,Uniunea este mai degrabă o

sursă de acumulare a capitalului, tehnologiilor şi a anumitor calificări, decât un model economic,

politic”75 care poate fi implimentat şi adaptat la specificul acestei ţări.

Consemnând aceste osbservaţii, putem afirma că relaţia UE-Rusia dispune de o bază consolidată

în dimensiunea de competenţă exclusivă ce aparţine Uniunii- domenii precum economie, comerţ

şi dezvoltare tehnologică, contrar domeniilor de competenţă ce aparţin doar statelor membre şi

sunt gestionate în particular (energetic, strategii de politică externă)76.

Mai există şi impedimentul, sau aspiraţia Rusiei de a crea Uniunii Euroasiatice, mizând în primul

rând pe statele din estul European şi Caucazul de Sud. Astfel, alături de Belarus, Kazakhstan-

principalii iniţiatori ai conceptului de Uniune Euroasiatică, state precum Armenia şi Azerbaijan,

datorită conexiunilor economice cu Rusia şi spaţiul estic nu vor fi tentate să-şi asume riscul faţă

de politica imprevizibilă a Rusiei, limitându-se la o echilibrare în relaţia cu UE.

Anume acum Rusia se va opune mai atroce Parteneriatului Estic, considerând că autorităţile

europene încearcă să îşi formeze o sferă proprie de influenţă în vecinătatea apropiată, iar în pofida

faptului că actualmente UE este adeptă a pragmatismului şi nu a idealismului, pentru liderii de la

Kremlin acesta reprezintă doar un indicator al faptului că cu cât e mai mare orientarea pro-

europeană a celor şase state, cu atât şi se adevereşte a fi mai costisitoare realizarea propriilor sale

proiecte (Uniunea Vamală, Spaţiul Economic Comun şi Uniunea Euroasiatică)77. Din aceleaşi

considerente, prin Parteneriatul Estic se relevă şi o dimensiune de promovare a democraţiei

occidentale, iar Rusia nu poate accepta dezvoltarea acestuia fără a deţine un anumit control,

74 Jaroszyński, op. cit. 75 Karbovskiy, op. cit., p.11. 76 Charles Grant, ,,The EU, Russia and China”, în Centre for European Reform, Martie 2013. 77 Güner Özkan, Spoils of a War: Impact of Georgia-Russia War on Russian Foreign and Security Policies in the

‘Near Abroad’, https://search.ebscohost.com/login.aspx?direct=true&db=a9h& AN=85161588& site=eh ost-live,

accesat la 14 mai 2014.

precum şi datorită probabilităţilor de propagare a sentimentului antirus în rândul statelor din estul

European78. Totuşi, nu în ultimul rând este de remarcat faptul că dacă Uniunea promovează o

politică de softpower asupra regiunii Europei de est şi în Caucazul de Sud, pe când Rusia posedă

un atu esenţial datorită elementelor de hardpower prezente în majoritatea statelor care fac parte şi

din Parteneriatul Estic (în special Republica Moldova, Ucraiana şi Georgia)

Cert este faptul că relaţia Rusia-UE este marcată de o criză de încredere şi mutualitate, îndeosebi

după ce Federaţia Rusă şi-a manifestat un vector de orientare a politicii sale spre Asia Centrală,

anume prin semnarea Acordului care constituie Uniunea Vamală şi care va intra în vigoare de la 1

ianuarie 2015, cât şi prin crearea unei alianţe energetice cu China ( în vigoare din 2018).

Rezumând aceste considerente, este evident că la mijlocul intereselor promovate de UE şi

Federaţia Rusă se află şi intereselor statelor din regiunea în cauză, astfel orice acţiune va avea

impact şi asupra creării politicilor în aceste state. Astfel, în relaţia UE-Rusia este esenţial

elaborarea unor politici care trebuie dezvoltate printr-un cadru comun, implicând prioritate pentru

atingere a unui consens şi sesizarea a unor avantaje pentru statele care vizează zona comună de

influenţă a acestor doi actori cu statutut de superputere.

Capitolul III. Studiu de caz: Ascensiunea Republicii Moldova în cadrul PaE

3.1 Formarea unui stat independent cu fundament european

În pofida faptului că Republica Moldova este una dintre cele mai mici şi slab dezvoltate ţări de pe

teritoriul European, poziţionarea geografică a fost mereu esenţială pe parcursul evoluţiei istorice

şi geopolitice, fiind părtaşă, sau ispăşitoare a celor mai importante tratate şi modificări strategice

teritoriale influenţate de marile puteri. Astfel notorii sunt Tratatele semnate în timpul domniei lui

Napoleon şi a ţarului rus Alexandru I, soldate cu anexarea Basarabiei la Imperiul Rus în 1812,

Pactul Molotov-Ribbentrop (1939) între URSS şi Germania nazistă prin care iarăşi teritoriul dintre

Nistru şi Prut este cedat sovieticilor, sau renumita încercare de a împărţi Europa, pe o bucată de

şerveţel între Stalin şi Churchill prin care sovieticii vor deţine 90% control asupra teritoriul

78 Özkan, op. cit.

României (în componenţa căruia se afla şi această regiune)- toate acestea dovedind importanţa

strategică a teritoriului care actualmente este denumit Republica Moldova.

Modificările teritoriale care au avut loc pe parcursul secolelor 19-20 au marcat procesul de formare

a identităţii şi stabilităţii acestui stat, astfel este oportun să afirmăm faptul că Republica Moldova

este un stat relativ tânăr, încă în deplină tranziţie postcomunistă şi încercări progresive de definire

elocventă a proprii strategii politice.

În vâltoarea evenimentelor ce rezultă imediat după colapsul Uniunii Sovietice, marcate de interese

politice, dependenţă de un sistem economic puternic centralizat, totuşi clasa politică care a declarat

independenţa Republicii Moldova la 27 august 1991 a fost prima generaţie care a încercat

promovarea unei politici echilibrate între Vest (Uniune Europeană) şi Est (Federaţia Rusă).

Analizând cursul european al Republicii Moldova, Karosteleva distinge trei perioade distincte:

1. Renaşterea problematică a unui stat independent, specifică pentru perioda 1991-1994,

2. O europenizare ezitantă, încadrată între 1994-2009,

3. Creare de noi alianţe şi echilibrarea celor existente, începând cu 201079.

Prima perioadă este destinată realibilitării economice, sociale şi politice, dat fiind situaţia gravă şi

impasul în care se afla noul stat creat, Republica Moldova înregistrând un grad mare de populaţie

care imigrează, cu grad mare şi de imigranţi ilegali, iar drept rezultat 40% din bugetul de stat era

consituit din remitenţele primite din afara ţării. Emergenţa unui nou conflict nu s-a lăsat mult

aşteptată, astfel ca în 1992 Transnistria se autoproclamă independentă, aceasta deţinând control

asupra 90% din energia Republicii Moldova (resursele de gaz, electricitate şi petrol fiind livrate

prin Est), precum şi un sfert prin producţia industrială totală80. Datorită multitudinii de probleme

cu care se confrunta Moldova, fiind la graniţa limitelor proprii de asigurare a sustenabilităţii,

aceasta recurge la a o strategie bilaterală în relaţia cu proximitatea sa şi chiar exprimă o dorinţă

pentru orientare europeană, caracterizată prin dezvoltarea unui sistem democratic şi formearea

unui cadru instituţional conform criteriilor propuse de vecinii săi Occidentali, totuşi simţindu-se

atroce necesitatea de a-şi garanta securitatea energetică, aceasta va păstra şi relaţia cu Rusia drept

garant al stabilităţii.

79 Elena Korosteleva, The European Union and its eastern neighbours, Londra: Editura Routledge, 2012, pp. 105-

108. 80 Ibidem, p.106.

A doua periodă este distinctă anume prin faptul că guvernul Republicii Moldova începe un cadru

formal de negocieri asupra Acordului de Parteneriat şi Cooperare cu UE, semnat la 1994, acesta

intră în vigoare în iulie 1998. Prin acest nou document se instituţionalizează trei noi organisme

responsabile de implimentarea acordului ratificat de Uniune şi Republica Moldova, acestea fiind

după cum urmează: Comitetul de Cooperare- constituit din înalţi funcţionari publici, Comisia

de Coooperare – alcătuită din miniştri şi comisari, cel din urmă fiind Comitetul de Cooperare

Parlamentară-comuniune între parlamentarii naţionali şi cei europeni81, acestea alcătuind prima

bază instituţională comună de cooperare între UE şi Moldova.

Problema teritorială cu care se confruntă Moldova în regiunea autonomă din Transnistria mai bine

de două decenii, care a dispus de o primă implicare a Uniunii doar în 2003, odată cu obţinerea

statutului de observator a membrilor Consiliului Kees van Rij, Carl Hartzell în cadrul Comisiei

Constituţionale Moldova-Transnistria. Ulterior prin documentele oficiale ale Uniunii stipulându-

se necesitatea de instituire a unui control de frontieră comun între Ucraina şi Moldova, fapt care

ar genera şi minimizarea şi soluţionarea unor probleme existente precum traficul ilegal de droguri,

alcool, ţigări, cu efecte negative asupra PIB-ului Republicii Moldova82, astfel în decembire 2005

este oficial lansat EUBAM (European Union Border Assistance Mission) misiune de asistenţă la

frontiera dintre Moldova şi Ucraina cu mandatul oficial precum stipulează:

,,Să aducă o contribuţie substanţială la dezvoltarea procedurilor de gestionare a frontierei care să corespundă

standardelor Uniunii Europene şi să servească necesităţilor legitime ale cetăţenilor moldoveni şi ucraineni,

călătorilor şi comerţului, fapt care, la rîndul său, va contribui la consolidarea securităţii regionale şi susţinerea

dezvoltării economice”83.

Un cadrul instituţional care indică o consolidare a cooperării între Uniune şi Moldova are loc odată

cu stabilirea Misiunii Permanente a Republicii Moldova la Bruxelles (Ianuarie 2005), lipsită de

tenta politică însă care reprezintă o apropiere de capitala şi instituţiile UE, precum şi o sursă

eficientă de informare. Alocările prin programul TACIS pentru Moldova pentru perioada 1995-

1999 au constituit cca 56.5 milioane euro, direcţiile de finanţare cele mai importante şi cu cea mai

81 Ibidem, p. 106. 82 Nicu Popescu, EU Foreign Policy and Post-Soviet Conflicts: Stealth Intervention, New York: Editura Routledge,

2011, p. 44. 83 http://www.eubam.org/en/about/overview

mare contribuţie fiind pentru agricultură, transporturi şi pentru dezvoltarea sectorului privat84, iar

realizând o analiză asupra fondurilor obţinute de Moldova pe parcursul ultimilor două decenii

putem afirma sporirea alocaţiilor.

Urmează anul 2009 cu o transformare radicală politică şi socială a acestui stat, odată cu alegerile

din aprilie a acestui an şi iniţierea unei acute crize politice, Republica Moldova lipsindu-se de

preşedinte pentru o periodă de mai bine de doi ani. O remediere a situaţiei este realizată printr-un

consens al partidelor de la guvernanţă care au creat Alianţa pentru Integrare Europeană (AIE) în

2010.

Cea din urmă perioadă dată de autoare, începând cu 2010, este distinctă prin încercările

autorităţilor de la guvernare de a crea o stabilitate şi un echilibru prin încercări de a remedia

problemele Republicii Moldova şi de a clarifica strategia proprie de politică externă. Korosteleva

afirmă că această perioadă Moldova se adevereşte a fi „îndrăgita ajutoarelor financiare

internaţionale”, aceasta dispunând de cel mai înaltă alocaţie pe cap de locuitor datorită celor 273.14

milioane destinate prin semnarea Memorandumului de Înţelegere pentru Programul Naţional de

Indicaţii, vizat pentru perioda anilor 2011-2013, care marchează un raport cu 75% mai mare

comparativ cu programele din anii precedenţi. Dacă în timpul guvernanţei comuniste până în 2009

se înregistrează un total de 2,6 miliarde pentru a redresa deficitul bugetar, odată cu noua

guvernanţă a AIE şi realizarea Planului de Stabilizare şi Redresare Economic se vor atrage noi

fonduri pe lângă cele ale Uniunii Europene, aici cele 590 milioane de dolari de la FMI, 100

milioane de la Banca Mondială şi BERD, precum şi cele 102 milioane de euro de la vecinul

european, România85. Eficienţa acestor ajutoare financiare se poate evindenţia prin schimbările

structurale şi progresele realizate de în sistemul de administrare a acestui stat.

Cadrul de guvernanţă externă (europeană) instituit prin acţiuni normative şi transformative atât ale

UE, cât şi prin cele ale statului în cauză s-a dovedit a fi util pentru a asigura această tranziţie

democratică, indispensabilă în stabilirea fundamentelor de bază(economic, politic şi juridic) ale

unui stat, iar adoptarea continuă la aquis-ul Uniunii denotă consecinţe pozitive pentru afirmarea

cursului european al Republicii Moldova, chiar dacă dacă cei opt ani de guvernare comunistă vor

constitui un impediment care poate frâna reconstrucţia unei societăţi democratice în acest stat.

84 Evaluation of TACIS country strategy in Moldova, Decembrie 2000,

http://ec.europa.eu/europeaid/how/evaluation/evaluation_reports/reports/tacis/951574_vol1_en.pdf, accesat la 16

mai 2014. 85 Korosteleva, op. cit., p. 107

Comunicatul Comisiei Europene din 2009 menţionează progresele realizate de Moldova în

aceasta aflându-se în proces de demarare a reformei în justiţie, în domeniul energetic, dar specifică

limitările de asupra unor principii esenţiale precum drepturile omului, libertatea de expresie, lupta

anti-corupţie, traficul în transporturi86, fapt care justifică intitularea acestei periode de către

Korosteleva drept una de ,,Europenizare ezitantă”.

3.2.De la Praga la Vilnius- perspectivă europeană consolidată

Perioada cuprinsă între 2009-2013 este una definitivă pentru afirmarea cursului european al

Republicii Moldova. Parteneriatul Estic lansat în cadrul Summitului de la Praga (mai 2009), exact

după evenimentele şi numita „revoluţie” din 7 aprilie 2009 şi căderea guvernului comunist al

Republicii Moldova, eveniment cu o simbolistică notorie, care s-a adeverit a fi un nou început şi a

favorizat o deschidere multilaterală a acestui stat. Cert este faptul că în pofida disensiunilor (în

special a celor politice) existente în toţi aceşti ani, Republica Moldova, cu suportul enorm al

autorităţilor europene parcurge cu paşi siguri drumul spre o integrare şi o adaptare europeană.

În octombrie 2010 semnează Memorandumul de Înţelegere între Comunităţile Europene şi

Republica Moldova privind asocierea Republicii Moldova la cel de-al Şaptelea Program Cadru

al Comunităţii Europene pentru Cercetare şi Dezvoltare Tehnologică (PC7), Moldova fiind

primul stat din Parteneriatului Estic şi al doilea din Politica Europeană de Vecinătate după Israel,

care obţine statutul de asociat la FP7, aceasta constituind o nouă cale de accesare a granturilor

europene. Ministerul Afacerilor Externe şi al Integrării Europene (MAEIE) al Republicii Moldova

a specificat clar obiectivul său care prevedea valorificarea oportunităţilor oferite noul parteneriat

cu UE, prin abordarea ambelor dimensiuni (bilaterală/multilaterală), acesta urmârind concludent

sloganul “mai multă asistenţă pentru mai multe reforme”87, obţinând un suplimentar de 28 mln

Euro, care este destinat reformelor în domenii precum justiţie, sănătătate şi dezvoltare rurală. Dacă

în cadrul administraţiei guvernamentale a lui Vlad Filat, pentru perioda 2009-2012, Moldova era

calificată drept istoria de succes a Parteneriatului Estic, schimbarea produsă la momentul când

prim-ministru Iurie Leancă a demascat ineficienţa şi corupţia prezentă în instituţiile de stat88 a fost

86 COM (2009) 188/3, op. cit. 87 ***, Evoluţii în relaţiile RM-UE, http://www.mfa.gov.md/din-istoria-rm-ue/, accesat la 4 iunie 2014. 88 David Rinnert, ,,The Republic of Moldova in the Eastern Partnership”, în Friedrich-Ebert-Stiftung, August 2013,

http://library.fes.de/pdf-files/id-moe/10184.pdf , accesat la 6 iunie 2014.

un indicator al problemelor persisitente care afecează productivitatea şi funcţionaliteatea

instituţională a acestei ţări.

O altă parte componentă esenţială în asigurarea transformării economice a Republicii Moldova a

avut loc prin crearea Grupului Economic German (GET), instituit în 2012 cu scop de a oferi

asistenţă pentru autorităţile Republicii Moldova în elaborarea politicilor economice şi depăşirea

problemelor pe care le confruntă acest stat89, acesta pledând pentru menţinerea unei strategii

comerciale diversificate, optimă fiind menţinând relaţiile cu CIS, cât şi cu UE.

Reforma spaţiului aerian comun european (SACE) între UE şi Republica Moldova constituie un

prim element de succes, negocierile iniţiate în 2010 au decurs eficient, astfel şi Acordul ratificat

la finalul anului 2012 indică o cooperare şi îmbunătăţire nu doar a relaţiilor la nivel economic, dar

şi la nivel de promovare a securităţii comune între aceşti doi parteneri, iar necesitatea de a

implimenta standardele europene cu privire la managementul traficului aerian este o parte

componentă care favorizează tranziţia şi integrarea acestui stat.

Reforma în justiţie constituie o prioritate subliniată primar în rapoartele UE, iar Institutul Naţional

de Justiţie dispune de suportul internaţional şi activităţi de training, faza legistlativă a acesteia fiind

demarată încă din 2011, actualmente această reformă aflându-se deja în faza de implimentare, un

prim element al căreia a constituit majorarea salariilor pentru judecători. Anume acest pas a creat

o dispută în rândul autorităţilor, prim-ministru Leancă afirmând că nu vede efecte în pofida

majorării salariilor pentru judecători, contrar afirmaţiilor Ministrului de Justiţie Oleg Efrim, care

susţine că odată cu majorarea salariului judecătorilor, pe termen mediu, se vor observa şi efectele

asupra implimentării eficiente a pachetului anti-corupţie, subliniind că Republica Moldova se află

la capătul listei după salariile acordate judecătorilor la nivel european90.

Continuând cu direcţia europeană, rezidând şi din principiul proximităţii, precum şi a componentei

istorice comune, Comisia interguvernamentală România şi Republica Moldova, creată în 2012 la

Iaşi, acţionează sub formă de reuniuni în plen, sau îşi separă activitatea comisii specializate precum

justiţie, anti-discriminare, relaţii de frontieră, agricultură, şi altele91, Parteneriatul Strategic

89 Jörg Radeke, Ricardo Giucci, et. al, Moldova’s trade policy: Strategy,DCFTA and Customs Union, Iunie 2013,

http://www.berlin-economics.com/download/policypapers/Moldova_PP_03_2013_en.pdf, accesat la 12 Iunie 2014. 90 Cristina Buzovschi, ,,Ministrul Justiției: Majorarea salariilor judecătorilor - măsura care va da roade pe termen

mediu” 17.06.2014, http://unimedia.info/stiri/video-ministrul-justitiei-majorarea-salariilor-judecatorilor---masura-

care-va-da-roade-pe-termen-mediu-77993.html, accesat la 15 iunie 2014. 91 Centrul de presă MAE, Reuniunea Comisiei interguvernamentale România-Republica Moldova pentru integrare europeană, 31.03.2014,

http://www.mae.ro/node/25732, accesat la 8 iunie 2014.

demarat între România (membru UE) şi Moldova (membru non-UE) fiind unul din cele mai

avansat şi demonstrează suportul acordat de un stat care a trecut prin această etapă, integrarea

europeană fiind un obiectiv comun al acestor doi aliaţi.

Negocierile asupra Acordului de Asociere au început în 2010, următorii trei ani s-au dovedit a fi

esenţiali, care au o marcat productivitate şi efectivitate din partea ambelor părţi implicate,

culminând cu parafarea acestuia la Summit-ul de la Vilnius în noiembrie 2013. Un moment de

triumf al relaţiilor dintre UE şi Republica Moldova a consituit Summit-ul de la Vilnius, unii analişti

argumentând că Moldova chiar a beneficiat de apropiere cu UE, pe fondul de criză existent în

Ucraina, acesta contribuind ca ulterioarele decizii ce ţine de liberalizarea regimului de vize să fie

accelerat de autorităţile UE. Anume Summit-ul de la Vilnius confirmă încă odată reiterarea

cursului european al Republicii Moldova de către autorităţile guvernamentale ale acestui stat, etapa

de parafare a acordurilor de asociere la Summitul de la Vilnius, în cadrul căruia Georgia și

Republica Moldova (ambii membrii ai Parteneriatului Estic) au demarat încă o nou mijloc formal

de apropiere cu UE.

Structura fragilă a AIE a avut de suferit datorită necontenitelor moţiuni de cenzură din partea

opoziţiei comuniste, dar şi a disensiunilor şi acuzaţiilor reciproce între membrii coaliţiei de la

guvernare, renumit fiind conflictul dintre Vlad Plohotniuc-speaker-ul Parlamentului şi

preşedintelui PLDM Vlad Filat, ultimul a şi declarat ieşirea partidului său din Alianţa pentru

Integrare Europeană92. Anume această instabilitatea politică persistentă a constituit o barieră

esenţială în dezvoltarea progresivă a relaţiei cu Uniunea Europeană, fapt care a tergiversat şi

avansarea negocierilor asupra acordului de asociere, probabil guvernul lui Iurie Leancă dovedindu-

se a fi unicul care a reuşit să menţină o poziţie fermă pro-europeană şi pro-activă, rezistând la

atacurile necontenite din partea opoziţiei.

92 Cristina Buzovschi, 13.02.2013, ,,Filat a anunțat că PLDM iese din prevederile Acordului AIE”,

http://unimedia.info/stiri/video-filat-a-anuntat-ca-pldm-iese-din-prevederile-acordului-aie-57287.html, accesat la 15

iunie 2014.

3.3. 2014: Etapa finală a dimensiunii bilaterale

Chiar dacă au parcurs doar şase luni din anul curent, rapiditatea şi motivaţia dovedită de acest

stat în implimentarea traiectorii europene este remarcabilă, astfel Republica Moldova îndreptându-

se spre finalitatea implimentării obiectivelor stipulate de Parteneriatul Estic, totuşi dacă acestă

finalitate şi performanţă reprezintă şi accesul în familia europeană constituie o dispută care

formează necontenite dezbateri atât la nivel naţional, cât şi cel european. Două evenimente

consistente sunt necesare de abordat odată ce analizăm importanţa anului 2014, acestea fiind

liberalizarea regimului de vize din 28 aprilie, precum şi ulterioara semnare a acordului de asociere,

care este stabilită pentru 27 iunie, aceasta fiind o etapă mai riscantă pentru politica externă a

Republicii Moldova.

Considerând aspectul aboliri regimului de vize, putem afirma că Republica Moldova este unica

ţară din spaţiul estic care a atins acest progres substanţial, decizia de liberalizare a regimului de

vize fiind o etapă influenţată atât de progresul înregistrat pe parcursul implimentării reformelor

conforme cu Planurile de Acţiuni sugerate de UE, cât şi de anumiţi factorii externi precum

escaladarea crizei din Ucraina şi anexarea Crimeii la Federaţia Rusă, autorităţile europene încercâd

să ofere mai multe garanţii, demonstrându-şi suportul pentru ascensiunea europeană a Republicii

Moldova.

Beneficiile abolirii regimului de vize nu doar cu statele membre ale UE, ci şi cu cele din zona

Schengen (Norvegia,Elveţia, Islanda), chiar dacă nu resimţite imediat totuşi sunt considerabil

pozitive, avansând relaţia cu Uniunea. Astfel, liberalizarea regimului de vize are un impact major

în combaterea migraţiei ilegale, odată cu posibilitatea de sesizarea a ambasadelor, cetăţenii care se

află ilegal în state membre ale UE pot solicita obţinerea unui paşaport biometric care va ajuta la

întoarcere acasă. La această etapă remarcăm şi prioritatea de creare a unui mecanism de

comunicare eficientă între instituţiile statului, care se va adeveri util în procesul de combaterea

crimei, iar după exemplul sugerat de prim-ministru Iurie Leancă, care vorbeşte despre

comunicarea între Procuratură şi Ministerul de Interne şi lipsa sharing-ului de informaţie între

aceste două instituţii93.

93 Avangaraj, Emisiune din 30 aprilie 2014, http://trm.md/ro/avangaraj/avangaraj-emisiune-din-30-aprilie-2014/ ,

accesat la 1 mai 2014.

Dacă autorităţile UE, în special state precum Marea Britanie sau Olanda, demonstrează

preocupările sale faţă de impactul asupra UE odată cu deschiderea unui potenţial flux de imigranţi

din Republica Moldova, care poate să afecteze economia statelor membre, datorită căruia unele

state manifestă reticenţă, consemnând argumentul că partenerii lor posedă o economie instabilă,

Republica Moldova fiind în sine un exemplu, totuşi autorităţile din Republica Moldova sunt

optimiste din acest punct de vedere şi tratează abolirea regimului de vize în calitate de oportunitate

şi stimularea a statelor membre de a investi în ţară, iar prin crearea a noi locuri de muncă şi

implimentarea unei strategii de dezvoltare durabilă se va genera o şi stabilitatea pe plan intern,

astfel va avea loc şi o reducere considerabilă a numărului de imigranţi în ţările europene. Astfel,

autorităţile din Republica Moldova văd mai degrabă liberalizarea regimului de vize drept o

posibilitate de a „întoarce acasă” cetăţenii moldoveni care au imigrat, iar un prim exemplu este

sugerat de prim-ministru Leancă, dat fiind dialogul purtat cu omologul său grec Antonis Samaras,

subiectul constituind protecţia socială, guvernul lui Iurie Leancă înaintând propunerea de proiect

ca cetăţenii care se află legal în Grecia, în caz că decid să revină acasă să aibă garanţia că îşi vor

obţine pensia sau fondurile sociale personale deţinute în acest stat94, reuşita căruia ar fi un progres

considerabil, dat fiind faptul că Grecia posedă un număr mare de imigranţi din Republica Moldova.

Odată cu abolirea regimului de vize, se observă şi o creştere consistentă a numărului de adresări

din partea cetăţenilor pentru obţinerea paşapoartelor biometrice, iar odată cu adoptarea noilor legi,

intituţiile responsabile sunt susţinute şi adaptate cu utilajul necesar de a implimenta în termeni utili

procesul de obţinere a unui act de identitate, astfel acestea favorizând o încredere mai mare din

partea cetăţenilor care beneficiază de serviciile lor.

Nu în ultimul rând, liberalizarea poate servi drept pârghie de apropiere a celor două maluri ale

Nistrului, dat fiind faptul că guvernul menţionează o creştere a numărului de cereri pentru

obţinerea cetăţeniei Republicii Moldova în rândul celor din stânga Nistrului, sporind astfel şi

valoarea paşaportului moldovenesc95. Cert este faptul că anume 28 aprilie 2014 a marcat ,,ziua

demnităţii cetăţeanului Republicii Moldova şi o debarasare de stereotipuri”, după cum a calificat

prim-ministrul Republicii Moldova în cadrul unei emisiuni la televiziunea naţională. Totodată

94 Ibidem. 95 Moldova24, Liberalizarea regimului de vize creşte valoarea cetăţeniei RM, în special pentru locuitorii din stânga

Nistrului, 30.04.2014, http://moldova24.info/liberalizarea-regimului-de-vize-creste-valoarea-cetateniei-rm-in-

special-pentru-locuitorii-din-stanga-nistrului/, accesat la 14 mai 2014.

vice-ministru Groza susţine că anume acest pas ne ajută să obţinem o încredere şi confirmare a

ascensiuni în relaţia cu UE96, liberalizarea regimului de vize fiind o deschidere faţă de întreg

spaţiul european. Efectele pozitive sunt resimţite nu doar de guvern sau marile companii din

această ţară, studenţii fiind o parte integrantă a oportunităţilor educaţionale prin programele

Erasmus şi diverse schimburi de experienţă, precum şi pentru tinerii antreprenori, care vor sesiza

o rapiditate în procesul decizional şi stabilirea unor conexiuni mai intense între statele membre UE

şi Republica Moldova.

Evident că oportunităţile de dezvoltare economică vor fi o premisă odată cu abolirea regimului de

vize,iar dacă creşterea economică a PIB-ului pentru 2013 a înregistrat o valoare de 8,9%97, analiştii

se aşteaptă la o îmbunătăţire şi maximizare, prin acest nou proces mediul de afaceri din Republica

Moldova deţinând un avantaj enorm prin faptul că devine mai previzibil, şi deci stabil pentru

investiţiile străine directe. Liberalizarea regimurilor de vize s-a dovedit a fi o strategie prin care

Republica Moldova a demonstrat că poate depune eforturi conjugate pentru a realiza această

transformare, implimentând acest proces cu succes, chiar dacă se dovedeşte a fi o strategie pe

termen lung, însă cu efecte incontestabile.

Din cele trei axe importante care constituie bazele componente ale parteneriatului: piaţa internă,

mobilitatea-liberalizarea regimului de vize şi acordurile de asociere, putem determina că Moldova

se află în stadiul final, urmând ca la finele lunii iunie să fie încheiate negocierile asupra Acordului

de Asociere, şi să aibă loc semnarea Acordului de Liber Schimb Aprofundat şi Comprehensiv

(DCFTA), astfel oportune sunt şi laudele oficialilor europeni prin care îşi manifestă sprijinul

pentru acest stat ce realizează cel mai consistent succes în cadrul Parteneriatului Estic, dar urmează

şi ratificarea de către toate statele membre. Dacă semnarea acordului este o perspectivă bună pentru

Republica Moldova constituie o abordare contradictorie. Unii argumentând că negocierile au avut

loc în timp record, fapt care a depus o presiune asupra autorităţilor autohtone, pe lângă limitarea

instituţională a Chişinăului se adevereşte a fi o problemă pentru implimentarea legilor şi normelor,

iar prin semnarea DCFTA statele care presupune că statele vor să armonizeze cca 95 % din aquis-

96 Avangaraj, Emisiune din 23 aprilie 2014, http://trm.md/ro/avangaraj/avangaraj-emisiune-din-23-aprilie-2014/,

accesat la 25 aprilie 2014. 97 Comunicat al Băncii Naţionale a Moldovei, 27.03.2014, Chişinău, https://www.bnm.md/files/index_27316.pdf,

accesat la 16 mai 2014.

ul comunitar cu legislaţie proprie98, ceea ce poate depăşi capacitatea sistemului administrativ al

acestui stat.

Republica Moldova este situată între două blocuri regionale- cel al Uniunii Europene şi cel al

Uniunii Vamale, iar o dezvoltare independentă ar fi imposibilă, dat fiind dependenţa energetică

(principalul furnizor fiind şi membrul creator al Uniunii Vamale), cât şi dependenţa de ajutor

financiar şi perspectivele pentru dezvoltarea democratică, oferită de UE, iar disputele sunt create

anume datorită existenţei a unei alternative amibivalentă pentrur UE.

Astfel, potrivit afirmaţiilor Ministrului Afacerilor externe şi al Integrării Europene, Natalia

Gherman:

,,Noi suntem un stat democratic, unde pluralismul este respectat și susținut. Deci atunci când vorbim de confruntarea

celor două modele integraționiste pentru viitorul țării, trebuie să asigurăm ca această discuție să aibă loc exclusiv

într-un cadru legitim, onest și să aibă ca bază fapte și studii. Din păcate, nu este cazul întotdeauna”99

Un subiect de discuţie apare datorită ameninţării externe care vin din partea Federaţiei Ruse,

Republica Moldova dorind să evite o repetare a scenariului din Crimeea, acum cu regiunea

separatistă din Transnistria. Analizând parcursul european al Georgiei şi cel al Republicii

Moldova, profesorul universitar Remi Piet, prin articolul publicat recent, amintește declaraţia din

18 martie făcută de președintele parlamentului din regiunea Transnistreană, prin care a înaintat

Federaţiei Ruse cererea de a iniţia „pașii legali” pentru anexarea acestui teritoriu. Acesta

argumentează lipsa încrederii locuitorilor din această regiune în autoritățile de la Chișinău, iar în

calitate de remediu sugerează o intervenţie a UE cu sprijin suplimentar atât pentru asistenţa nivel

guvernamental, cât şi la nivel local pe dimensiunea socială, la fel menţionând că doar o atitudine

pozitivă a Uniunii Europene, fără a fi transformată în acţiuni concrete nu va poseda o asemenea

valoare100. Dat fiind prezenţa acestei zone de conflict prin care Rusia poate influenţa situaţia

politică în vecinătatea proprie, Republica Moldova fiind o regiune de interes, următoarele etape ce

urmează a fi realizate necisită un consens şi totodată precauţie din partea oficialilor moldoveni.

98 Rinnert, op. cit., p. 6. 99 Pitu, Lavinia, ,,Natalia Gherman: Vom semna Acordul de Ascociere cu UE în întregime” în DeutscheWelle,

20.05.2014, http://www.dw.de/natalia-gherman-vom-semna-acordul-de-asociere-cu-ue-%C3%AEn-

%C3%AEntregime/a-17647664 , accesat la 14 iunie 2014. 100 Remi Piet, ,,Moldova’s europhile aspirations”, în AlJazeera, 18.05.2014,

http://www.aljazeera.com/indepth/opinion/2014/05/moldova-europhile-aspirations-201451861529627450.html,

accesat la 23 mai 2014.

Moldova este adesea calificată drept ,,istoria de succes a Parteneriatului Estic”, iar în curând

aceasta va semna Acordul de Asociere-DCFTA, unica problemă pentru autorităţile naţionale

rămâne a fi regiunea Transnistriană, care nu va fi parte componentă a zonei de liber schimb însă

oferă o posibilitate de creştere PIB-ului ţării cu 3,6%, iar neparticiparea la bugetul statului va marca

o descreştere cu 5,2% pentru PIB-ul Republicii Moldova101, problema integrităţii teritoriale

reflectându-se prin efectele negative asupra economiei acestui stat, cât şi asupra stabilităţii sociale,

dat fiind puţinele elemente de interacţiune între sistemele administrative de pe ambele maluri a

rîului Nistru.

O privire asupra evimentelor mediatizate de presa moldovenească, în perioda martie-iunie 2014 se

observem o serie de vizite a oficialilor europeni, miniştrilor de externe sau prim-miniştri ai statelor

membre, culminând cu vizita preşedinţilor Herman von Romuy şi cea a lui Barroso, discursurile

cărora manifestă total suportul pentru integrarea europeană a Republicii Moldova.

,,Acordul reprezintă un punct de reper în relaţia noastră de cooperare şi va întări parcursul european

ales de Moldova. E punctul culminant al unui proiect început acum cinci ani, prin politica

Parteneriatului Estic”102, afirmă preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barrosso, în

declaraţiile făcute în cadrul vizitei oficiale la Chişinău. Cu referinţă la acordul de asociere, Herman

Von Rompuy afirmă că ,,Semnarea nu înseamnă doar relaţii bune între Chişinău şi Bruxelles, dar

între Chişinău şi toate cele 28 state membre”103, specificând faptul că UE nu este interesată de

realizarea politicilor în Republica Moldova, dar de rezultatele politicilor implimentate. Discursul,

politizat sau nu, dar totuşi pro-activ, denotă un adevăr bine-conştientizat de autorităţile naţionale,

anume faptul că acestea trebuie să preia iniţiativa în implimentarea cooperări multilaterale cu

statele membre, profitând de această oportunitate pentru a promova o dezvoltare durabilă.

Încercând o diferenţiere a avantajelor şi a riscurilor asumate cu privire la aceste două structuri

regionale, dispuse la poli opuşi ai întregii Euroasii, vectorul se adevereşte a se înclina spre direcţia

Occidentală, chiar dacă eforturile necesare pentru a dobândi progrese se cere a fi considerabile.

101 Tatia Dolize, EaP players missing: are Georgia and Moldova to score with DCFTA?, în Beyond the EU, 14.11.2013,

http://beyondthe.eu/eap-players-missing-are-georgia-and-moldova-to-score-with-dcfta/, accesat la 19 mai 2014. 102 Alina Ţurcanu, <<Interviu Barroso: preşedintele Comisiei Europene: „Moldova are nevoie de consens naţional, nu

de politici partizane“>>, 12.06.2014, http://adevarul.ro/moldova/politica/interviu-jose-manuel-durao-barroso-

presedintele-comisiei-europene-moldova-nevoie-consens-national-nu-politici-partizane-

1_5398a1830d133766a87eb48c/index.html, accesat la 14 iunie 2014. 103 Crisitina Buzovschi, ,,Discursul public al lui Herman von Rompuy”, 13.05.2014, http://unimedia.info/stiri/video-

discursul-public-al-lui-herman-van-rompuy-la-chisinau-76351.html, accesat la 19 mai 2014.

Referindu-ne la Uniunea Vamală, este necesar de specificat că tarifele externe stabilite se prevăd

a fi mai mari, iar natura protecţionistă a clubului format de Belarus, Rusia şi Kazakhstan poate

produce un efect negativ asupra diversificării economice a Republicii Moldova, oportunitate care

este favorizată prin aderarea la Zona de Liber Schimb a UE, aderarea la Uniunea Vamală stipulând

şi o probabilitate de reducere a PIB-ului Republicii Moldova cu 9,7%”104.

Aderarea UV presupune o reducere a preţului gazului natural importat de Republica Moldova cu

10%, UV ar crea o atmosferă deflaţionistă pe piaţa monetară care poate favoriza aprecierea leului

moldovenesc până la 6.4%, fenomen nefavorabil exporturilor, acestea fiind reduse cu 17%, iar

importurile cu 7.9%, cu efecte scontate, datorită acestora consumul intern s-ar reduce cu 10.2%,

bunăstarea populaţiei ar scădea cu 6.6%, pe lângă scăderea valorii Produsului Intern Brut, aceasta

marcând efecte negative la nivel social105. Observând deci că această reducere cu 10% a preţului

la resursele naturale de gaz nu poate acoperi pierderile economice, cu efect asupra veniturilor

populaţiei, pe lângă faptul că şi sistemul de transport se presune a fi cedat furnizorului (aici

Federaţia Rusă)- clauză contestată şi de preşedintele Belarusului în contextul ultimilor negocieri.

Spre deosebire de opţiunea esticită, care presupune aderarea la UV, cea Occidentală, aborată prin

semnarea semnarea DCFTA ar aduce în perspectivă o creştere a PIB cu 6.4%, o creştere

exporturilor cu 11.3% şi a importurilor cu 6.1%, iar odată cu creşterea consumului până la o

valoare de 7.8%, ca efect se prevede şi ascensiunea bunăstării generale cu 5% şi a măririi bugetului

de stat s-ar mări cu 1.6%. De asemenea, chiar dacă presupune o deprecierea leului cu 2.1%, efect

uşor observat şi actualmente, aceasta aduce mai multe beneficii, favorizând exporturile pe diferite

pieţe a produselor din Moldova106.

3.4.Percepţia socială a orientării pro-europene

O componentă esenţială în integrarea europeană a Republicii Moldova este şi promovarea

valorilor şi normelor democratice la nivelul societăţii civile, aceasta fiind un beneficiar primar al

acţiunii normative promovate de UE. Astfel pentru crearea unei societăţi viabile şi participative,

ca domenii cheie, care pot asigura succesul constituie reforma socială şi îmbunătăţirea sistemului

104 Radeke, op. cit. 105 Valeriu Prohniţchi, Strategic omparison of Moldova’s integration options: Deep Comprehensive economic

integration with EU versus the accesion to the Russia-Belarus-Karakhstan Custom Union, 07.06.2012,

http://pasos.org/wp-content/uploads/2012/06/Moldova-DCFTA_versus_RBK_CU_English.pdf, accesat la 12 iunie

2014. 106 Ibidem.

educaţional- piloni ai formării unei societăţi implicate în procesul decizional, care se bucură de o

transparenţă din partea guvernului, a parlamentului şi a instituţiilor locale.

Pornind de la obiectivul people to people dezvoltat prin Politica Europeană de Vecinătate, ulterior

prin Parteneriatul Estic, dimeniunea prin care proiecte internaţionale şi programe educaţionale sunt

mai accesibile şi transparente este, în esenţă, un indicator al integrării şi al propagării acestor

conexiuni între partenerii europeni, cu impact asupra schimbului de idei şi experienţă- factori

indispensabili pentru înregistrarea progresului social în Republica Moldova.

,,Reformele care garantează stabilitatea macroeconomică vor genera şi sfârşitul măsurilor

populiste birocratice cu care s-a obişnuit şi populaţia”107, confirmă Remi Piet, astfel reiterând

impactul schimbărilor progresiste şi a funcţionalismului la nivel social.

La acest capitol însă apare şi o problematică vizavi de cursul pe care îl va urma acest stat în viitorul

apropiat şi acţiunile sau poziţia Federaţiei Ruse, care e în opoziţie cu viziunea Uniunii Europene.

Astfel, subiectul rezidă în principiul de neutralitate stipulat prin articolul 11 al Constituţiei

Republicii Moldova, fapt care reprezintă un element al disputei şi necesită o rigurozitate maximă

din partea oficialilor moldoveni atunci când are loc stabilirea vectorului de orientare al Republicii

Moldova (în special dacă abordăm previziunile pro-NATO şi pro-UE), element care este atenţionat

şi de partea rusă confom declaraţiilor recente a Ministrului de Externe Serghei Lavrov:

,,Referitor la Transnistria [...] suntem favorabili găsirii unei soluţii care să respecte integritatea teritorială şi

suveranitatea Republicii Moldova, cu condiţia ca [aceasta] să îşi păstreze neutralitatea înscrisă în constituţie şi cu

condiţia ca administraţia de la Chişinău să ajungă la la un acord cu Tiraspolul ca Transnistria să aibă un statul

special”108

Dacă noul regim de vize introdus de UE luna aprilie care permite cetățenilor Rep. Moldova să

călătorească liber în spațiul UE este un pas în direcția corectă, aceasta vine în contradicţie cu

acţiunea imediată demarată de Moscova, care a decis acordarea cetățeniei vorbitorilor de limbă

rusă care au reşedinţă într-un stat din fosta componenţă a Uniunii Sovietice109.

107 Remi Piet, op. cit. 108 ***, Ukraine ‘as close to civil war’ as possible: Lavrov, în Bloomberg, 14.05.2014,

http://www.bloomberg.com/video/ukraine-as-close-to-civil-war-as-possible-lavrov-

Mxqx9qdZR8OCC1fmUTGbyA.html, accesat la 26 mai 2014. 109***, New citizenship shortcut for Russian-speakers of Soviet, Imperial ancestry, 21.04.2014,

http://rt.com/politics/russian-citizenship-ancestors-language-764/, accesat la 12 iunie 2014.

Directorul Institutului Cultural Român din Republica Moldova, vorbind despre cum vede evoluţia

europeană a Republicii Moldova, afirmă că aceasta e prezentă cu mari hiatusuri, iar procesul

ascendent spre afirmarea căii europene de la începutul anilor '90 şi eforturile depuse până la

semnarea acordului de cooperare şi parteneriat, proces care fost blocat în anul 2000, odată cu

schimbarea guvernării, Partidul Comuniştilor alcătuind hiatusul pentru aproape un deceniu.

Astfel, Valeriu Matei susţine idea că perspectivele Republicii Moldova erau clare, precizând şi

faptul ca strategia Republicii Moldova era îndreptată spre semnarea acordului de asociere şi

eventuala aderare în 2004 sau în 2007 odată cu România110, fapt care însă nu s-a adeverit datorită

circumstanţelor sus-numite care au frânat ascensiunea europeană a Republicii Moldova.

Diversitatea etnică în rândul populaţiei din acest stat crează şi opinii diferite reprezenzate prin

radicalismul minorităţilor ruse din Transnistria, sau celor din regiunea autonomă Găgăuză, fapt

care fac mai dificil atingerea unui consens la nivel administrativ, astfel reducându-se şi impactul

refomelor care urmează a fi implimentate. Un obiectiv esenţial al autorităţilor de la guvernare

constituie şi informarea cetăţenilor despre oportunităţile şi beneficiile de implicare sesizate prin

integrarea europeană. Astfel şi percepţia conceptului de Uniune Europeană, valori europene poate

să fie împărţită în rândul diferitelor categorii de populaţie din Republica Moldova. Doar un

exemplu actual, considerând importanţa informării corecte, dar şi specularea în rândul cetăţenilor

cu privire la impactul redus al liberalizării de vize şi a potenţialelor probleme care pot să apară la

controlul frontier (aici se remarcă dovada mijloacelor de întreţinere, confirmări şi diverse acte

oficiale care atestă motivul plecării), Vice-ministrul al afacerilor externe, Iulian Groza, susţine

ideea că rigorile stabilite au fost tocmai cu scop de a combate migraţia ilegală în rândul cetăţenilor,

iar verificările la trecerea frontierelor în UE vor fi aleatorii şi la discreţia poliţiei frontiere111, astfel

reiterându-se necisitatea motivelor bine-întemeiate pentru a nu manifesta suspiciuni la controlul

transfrontalier.

Korosteleva prezintă un studiu cu opiniile cetăţenilor din Republica Moldova, astfel interogând

diverşi oficiali, membri ai Parlamentului sau grupuri de experţi, astfel perioda sondajului realizat

în 2008 şi 2009 indică o viziune pragmatică asupra integrării europene, reiterându-se rolul decisiv

110 Elena Robu, ,,Matei: Am fi putut adera în 2007 la UE. Care a fost contribuția lui Iurie Leancă”,08.05.2014,

http://unimedia.info/stiri/video-matei-am-fi-putut-adera-in-2007-la-ue--care-a-fost-contributia-lui-iurie-leanca-

76113.html, accesat la 26 mai 2014. 111 Avangaraj, Emisiune din 23 aprilie 2014, http://trm.md/ro/avangaraj/avangaraj-emisiune-din-23-aprilie-2014/,

accesat la 25 aprilie 2014.

al Federaţiei Ruse, sau faptul că există o diferenţă majoră între modul de gândire sau valorile din

Moldova şi cele din Occident112, toate acestea manifestând un euroscepticism în rândul

guvernanţilor, făcând abstracţie de cetăţenii acestui stat.

Instabilitatea politică pe parcursul anilor 2011-2013 şi-a manifestat impactul asupra încrederii

obţinute de guvern în rândul cetăţenilor săi, astfel şi datele sondajului efectuat în aprilie 2013

demonstrează lipsa majoră de încredere, dat fiind că doar 15% din respondenţi au răspuns

afirmativ, iar ratele cu privire la încrederea cetăţenilor în sistemul judiciar coborând până la 13%,

totuşi, cu privire la perspectivele euroepne, 36% din cetăţenii Republicii Moldova au fost de acord

cu calea pro-europeană a acestui stat, paradoxală coincidenţă de egalitate, dat fiind că ceilalţi 36%

de participanţi la acest sondaj şi-au manifestat acordul faţă de calea pro-rusă113, fapt care

demonstrează dificultatea de obţinere a unui consens la nivel social, aceasta fiind dispersată.

Urmărind schimbările şi obiectivele guvernului Leancă, putem menţiona că traiectoria clară,

adeptă a integrării europene se bucură de o promovare mai intensă, prim-ministru Leancă reiterând

faptul că Moldova nu mai trebuie percepută drept o republică post-sovietică, considerând paşii

decisivi implimentaţi pentru crearea unor relații strânse și ireversibile cu Uniunea Europeană114.

De remarcat este faptul că anul curent a fost şi primul în care o parte din cetăţenii Republicii

Moldova (majoritatea şi cetăţeni români) au avut posibilitatea de a vota în cadrul alegerilor

Parlamentului European din 25 mai, majoritatea sesizând beneficiile create de acest sistem:

„Europa râmâne un continent al păcii şi când spun asta mă gândesc la acel pol de atracţie pe

care l-a creat Uniunea Europeană prin stabilitatea, securitatea şi prosperitatea ei. A făcut-o în

pofida multiplelor crize prin care a trecut şi indiferent de faptul că, aşa cum a arătat şi recentele

alegeri pentru Parlamentul European, unele ţări sunt mai reticente faţă de viitorul Uniunii”115

Concluzionând, la sfârşitul discursului său în cadrul vizitei la Chişinău, Herman von Rompuy a

rostit ,,Trăiască Republica Moldova” în limba română, rusă, ucraineană şi găgăuză- exprimându-

şi respectul pentru etniile majoritare care locuiesc pe teritoriul acestui stat. Anume acest gest

112 Korosteleva, op. cit., p. 120-122. 113 Rinnert, op. cit., p. 6. 114 ***, Iurie Leancă la Reuniunea BERD: Moldova nu se mai autopercepe drept republică post-sovietică, 14.05.2014,

http://www.gov.md/libview.php?l=ro&idc=436&id=7655, accesat la 9 iunie 2014. 115 Valeriu Chiveri, ,,Uniunea Europeană rămâne o importantă umbrelă de securitate politică” în ObiectivEuropean,

iunie 2014, nr (2), p.3.

constituie un apel de solidaritate care exprimă respectul reprezentanţilor europeni pentru

diversitatea multiculturală, care trebuie interpretată de cetăţenii acestui stat şi de oficialii de la

guvernanţă drept o premisă pentru dezvoltare şi coeziune socială, ci nu în calitate de impediment

sau previziune pentru ulterior conflict.

Concluzii

Această lucrare încearcă să cerceteze evoluţia Politicii Europene de Vecinătate promovată de

Uniunea Europeană pe parcursul a mai mult de un deceniu, oferind o viziune transformativă

consolidată sub politica Parteneriatului Estic, care denotă focusarea pe spaţiul de est al Europei.

Pe parcursul celor trei capitole am încercat, prin exemplele sugerate şi analiza datelor empirice, să

adeveresc obiectivele stipulate spre abordare în introducere. Astfel, cu o viziune critică asupra

PEV, am definit avantajele şi dezavantajele acestei politici implimentate de Uniunea Europeană,

aceasta promovând o integrare şi propagare a valorilor europene prin acţiunea sa normativă la o

dimensiune regională, dar limitându-se doar la asistenţă oferită partenerilor săi, perspectiva de

integrare deplină fiind o abordare distinctă. Chiar şi asupra normativităţii Uniunii Europene există

dispute, considerând limitele impuse de aceasta, precum şi lipsa unui cadrul juridic ceea ce face

ca acest proces să fie dependent de iniţiativele clasei politice, sociale care activează în statul vizat

în calitate de partener. Exemplu notoriu în acest sens fiind perspectivele distincte prezentate de

Manners şi de Hakkuala asupra puterii deţinute de UE. Nu în ultimul rând, am demonstrat că

această condiţionalitatea promovată de Uniunea Europeană este văzută drept metodă eficientă de

pentru transformarea statelor din împrejurimea proprie, stabilind o cooperare echitabilă prin

elimarea barierilor care tergiversează acest proces.

Prin analizarea Rapoartelor de Progres şi a Planurilor de Acţiuni sau a comunicatelor emise de

instituţiile euroepene, am încercat o examinare a etapelor prin care UE promovează integrarea

partenerilor săi, răspunzând activ criticilor printr-o capacitate de adaptare continuă şi prin

potenţialul de consolida obiectivele urmărite în cadrul Politicii Europene de Vecinătate şi a

Parteneriatului Estic.

Demonstrând ascensiunea alocaţiilor financiare prin studiul comparativ centrat pe perioada

cuprinsă între 2004 până în 2014, fapt care relevă deplină ascendenţă a relaţiilor Uniunii cu statele

din estul European, precum şi atenţia sporită asupra discrepanţelor prezente în statele post-

sovietice care afectează şi economia UE, acestea se fac resimţite odată cu sporirea interacţiunii

dintre ambii parteneri (prin semnarea Acordurilor de Asociere, Liberalizarea regimului de vize).

La această etapa este posibil de argumentat şi funcţionalismul prezent la nivelul Uniunii Europene,

dat fiind crearea noilor platforme şi a instituţii care vor fi responsabile de a promova un model de

guvernanţă eficiente.

Prin prisma PEV, am realizat o cum situaţia politică din statele vizate de Parteneriatul Estic poate

fi uşor influenţată de factorii externi, formarea alianţelor şi stabilirea relaţiilor de încredere între

parteneri fiind un element substanţial pentru promovarea intereselor statelor în vecinătate.

Moştenirea sovietică impune afirmaţia că statele din est manifestă un grad de dependenţă în relaţia

lor cu Federaţia Rusă, în mare măsură această dependenţă e bazată pe element hard, precum cel

militar sau energetic. Totodată, fondul de criză demarat în relaţia UE-Federaţia Rusă, indubitabil

poate afecta vectorul de politică externă a regiunii de interferenţă situate între aceste două structuri

regionale, uneori acesta constituind şi un avantaj pentru determinarea mai clară a priorităţilor- ca

şi în cazul Republicii Moldova după Summit-ul de la Vilnius şi declanşarea crezei din Ucraina,

după care Moldova a beneficiat de atenţia sporită survenită din partea Uniunii Europene,

implimentând două etape finale (liberalizarea regimului de vize şi semnarea acordului de asoiere

cu UE) presupuse drept componentă a dimensiunii bilaterale promovate de Parteneriatul Estic. Din

acest considerent am argumentat complexitatea eficientă a PEV şi a PaE, dat fiind dimensiunea

multilaterală şi cea bilaterală integrată în aceste politici Unionale, prima implicând un consens

asupra principiilor general valabile pentru actorii implicaţi, iar cea din urmă manifestându-se prin

abordarea individuală şi negocieri ale intereselor proprii statului şi Uniunii.

Exemplul Zonei de Liber Schimb (DCFTA), în antiteză cu Uniunea Vamală şi ambivalenţa la care

sunt supuse statele din estul Europei, fiind plasate să aleagă între presiunea şi competitivitatea

impusă prin cooperarea cu statele membre ale UE, faţă de cedările majore şi crearea unei

dependenţe inacceptabile între statele membre ale Uniunii Vamale.

Studiul de caz demonstrat în ultimul capitol redă un model de succes a acestei politici, chiar dacă

impactul în celelalte state nu s-a manifestat atât de eficient precum în Republica Moldova,

predilecţia pentru traiectoria de integrare europeană devenind una certă pentru acest stat.

Adaptarea la standardele europene a economiei Republicii Moldova indică şi o deschidere spre noi

pieţe, astfel beneficiile multiple obţinute prin liberalizarea regimului de vize, demonstrează că

măsurile implimentate de UE prin aceste politici sunt prevăzute cu efecte pe termen lung.

Considerând acest succes substanţial realizat de Repubica Moldova în relaţia sa cu UE, la fel

specificând necesitatea de armonizarea aquis-ului comunitar în proporţie de 95% odată cu

semnarea Acordului de Asociere şi a DCFTA, marcăm un nou subiect de cercetare vizavi de

perspectivele obţinerii membership-ului european pentru Republica Moldova şi factorii care

constituie un catalizator sau o barieră pentru ascensiunea europeană a Republicii Moldova.

Convingerea socială este un element de bază, dat fiind că opinia societăţii şi împărtăşirea valorilor

europene este un catalizator al integrării, astfel că diversitatea etnică a acestui stat trebuie să fie un

argument pentru realizarea unei coeziuni sociale în rândul cetăţenilor.

Nu în ultim plan, stabilitatea politică este un factor care motivează Uniunea pentru implicare în

promovarea unei cooperări mai intense cu statele din estul Europei, iar planul intern din anii 2010-

2013 cuprinsă de o majoră criză politică demonstrează şi atitudinea reticentă faţă de perspectivele

europene, în contradicţie cu obiectivul pro-european cert promovat de guvernul Leancă.

Astfel, nu este renegată ideea că în pofida faptului că acordul de asociere, sau alte platforme de

cooperare existente cu UE nu presupun şi achiziţionarea statutului de membru cu drepturi depline,

cert este faptul că acestea nu limitează Republica Moldova în sesizarea beneficiilor de pe urma

acţiunilor transformatorii realizate prin implimentarea reformelor în domeniile de bază care, în

cooperare activă cu instituţiile europene, vor asigura o dezvoltare sustenabilă stat în cauză.

Bibliografie

1. Anderson, Kym, The external implication of European integration, New York: Editura

Harvester Wheatsheaf, 1993.

2. Bache, Ian, Stephen George, Politici în Uniunea Europeană, Oxford: Editura Oxford

University Press, 2011.

3. Bechev, Dimitar, Kalzpso Nicoladis, ,,Whither the European neighbourhood policy

Scenarios for a special relationship”, în Euro View, 5 Iunie 2008.

4. Bowley, Graham, ,,EU turns its attention and resourcess to East’’, 18.07.2005, în

International Herald Tribune.

5. Centrul de presă MAE, Reuniunea Comisiei interguvernamentale România-Republica Moldova pentru

integrare europeană, 31.03.2014, http://www.mae.ro/node/25732.

6. Chiveri, Valeriu, ,,Uniunea Europeană rămâne o importantă umbrelă de securitate politică”

în ObiectivEuropean, iunie 2014, nr (2), p.3.

7. COM (2004) 373 Vecinătatea: document de orientare, 12.05.2004, Bruxelles,

http://europa.eu/legislation_summaries/external_relations/relations_with_third_countries/

eastern_europe_and_central_asia/r17007_ro.htm.

8. COM(2009) 188/3, Implementation of the European Neighbourhood Policy in 2008,

23.04.2009, Bruxelles,

http://eeas.europa.eu/enp/pdf/pdf/progress2009/com09_188_en.pdf.

9. COM(2010) 207, Taking stock of the European Neighbourhood Policy, Bruxelles,

12.05.2010, http://www.enpi-info.eu/library/content/taking-stock-european-

neighbourhood-policy.

10. Comisia Europeană, MEMO: Cadrul financiar multianual: Acţiunile externe şi

instrumentele de finanţare, http://europa.eu/rapid/press-release_MEMO-13-1134_en.htm.

11. Comunicat de presă: Reuniunea Comisiei Interguvernamentale România-Republica

Moldova pentru integrare europeană, 31.03.2014, http://www.mae.ro/node/25732.

12. Comunicat al Băncii Naţionale a Moldovei, 27.03.2014, Chişinău,

https://www.bnm.md/files/index_27316.pdf.

13. Constituţia Federaţiei Ruse, http://constitution.garant.ru/rf/chapter/2/.

14. Dabrowski, Marek, ,,Economic Relations Between the EU and CIS”, în Problems of

Economic Transition, vol.50, No.12.

15. Dannreuther, Roland, ,,Developing the alternative to the enlargement: The European

Neighbourhood Policy”, în European Foreign Affairs Review, 2006.

16. Nicolae Dandiş, Extinderea şi Politica de Vecinătate a Uniunii Europene, Chişinău:

Editura Bons Offices SRL, 2008.

17. Ezz, Alla, The Mediterranean, From Barcelona back to Barcelona,

http://www.unece.org/fileadmin/DAM/trade/OtherMeetings/2013_PAMMeeting/PPTs/S1

2_AlaaEzz.ppsEU-Rusia Summit Joint Statement, 31.05.2003,

https://www.consilium.europa.eu/uedocs/cms_data/docs/pressdata/en/er/75969.pdf.

18. EU-Rusia Summit Joint Statement, 31.05.2003, St-Petersburg,

https://www.consilium.europa.eu/uedocs/cms_data/docs/pressdata/en/er/75969.pdf

19. Ferrero-Waldner, Benita, Remarks on democracy, Speech-06-790, 07.12.2006.

20. Friedman, George, ,,Borderlands: The View from Azerbaidjan”, în Stratfor Global

Intelligence, http://www.stratfor.com/weekly/borderlands-view-

azerbaijan?utm_source=freelistf&utm_medium=email&utm_campaign=20140512&utm_

term=Gweekly&utm_content=readmore.

21. Grant, Charles, ,,The EU, Russia and China”, în Centre for European Reform, martie 2013.

22. Haukkala, Hiski, ,,Russian Reactions to the European Neighbourhood Policy”, în Problems

of Post-Communism, Vol. 55(5), 2008.

23. Hiski, Haukkala, ,,The European Union as a Regional Normative Hegemon: The Case of

European Neighbourhood Policy”, în Europe-Asia Studies, Vol. 60, No. 9, Noiembrie

2008.

24. Ian Manners, ,,Normative Ethics of European Union”, în International Affairs , Vol. 84,

No. 1, Ianuarie 2008.

25. Jaroszyński, Andrzej, Poland’s Presidency of the European Union: An Agenda with

Challenges and Opportunities, 04.10.2011,

http://ces.anu.edu.au/sites/ces.anu.edu.au/files/Polish%20Presidency%20in%20the%20C

ouncil%20of%20Europe_%20ANU%204%2010%2011_2.pdf.

26. JOIN (2013) 4 final, European Neghbourhood Policy: Working towards a stronger

partnership,

http://eeas.europa.eu/enp/pdf/docs/2013_enp_pack/2013_comm_conjoint_en.pdf.

27. JOIN (2014) 12 final, Neighbourhood at the Crossroads: Implementation of the European

Neighbourhood Policy in 2013, 27.03.2014, Bruxelles,

http://eeas.europa.eu/enp/pdf/2014/joint_communication_en.pdf

28. Karbovski, Andrey, The Eastern Partnership’s trouble, The End of Imitative

Europeneanization, Londra: Editura The Brouges Group, 2012.

29. Karpukhin, Sergei, ,,Lukashenko Says Belarus Will Not Block Eurasian Economic

Union”, în The Moscow Times, 09.05.2014, http://www.themoscowtimes.com/

business/article/lukashenko-says-belarus-will-not-block-eurasian-economic-union/499866.html

30. Kelley, Judith, ,,New Wine in Old Wineskins: Promoting political reforms through the

New European eighbourhood Policy”, în Journal of Common Market Studies, 2006, Vol.

44. Nr 1.

31. Kempe, Iris, ,,Identifying an Agenda for a New Eastern Policy- Evaluating the European

Neighbourhood Policy beyond the ENP approach”, în Intereconomics, Iulie/August 2007.

32. Korosteleva, Elena, „The limits of the EU governance: Belarus’ response to the European

Neighbourhood Policy’’, în Contemporary Politics,Vol. 15(2),

33. Light, Margot, et al.,,A Wider Europe: The View from Moscow and Kyiv”, în Intenational

Affairs, 76:1, 2000.

34. Mankoff, Jeffrey, „Russia’s latest land grab: How Putin won Crimea and lost Ukraine”, în

CSIS, 25.04.2014, http://csis.org/node/49609.

35. Mayes, David, The External Implications of European Integration, Londra: Editura The

European Initiative, 1992.

36. Meister, Stefan, ,,EU-Russia Relations and the Common Neighborhood: The Ball is on the

EU’s Side”, în DGAP analyse.

37. Moldova24, Liberalizarea regimului de vize creşte valoarea cetăţeniei RM, în special

pentru locuitorii din stânga Nistrului, 30.04.2014, http://moldova24.info/liberalizarea-

regimului-de-vize-creste-valoarea-cetateniei-rm-in-special-pentru-locuitorii-din-stanga-

nistrului/.

38. Özkan, Güner, Spoils of a War: Impact of Georgia-Russia War on Russian Foreign and

Security Policies in the ‘Near Abroad’,

https://search.ebscohost.com/login.aspx?direct=true&db=a9h& AN=85161588& site=eh

ost-live.

39. Parag, Khanna, Lumea a doua. Imperii şi influenţă în noua ordine globală, Iaşi: Polirom

2008

40. Patten, Chris, Comunicatul de presă al Comisiei Europene: O vecinătate mai largă: noul

cadru propus pentru relaţiile cu vecinii estici şi sudici ai Uniunii Europene,

http://europa.eu/rapid/press-release_IP-03-358_en.htm?locale=en.

41. Piet, Remi, ,,Moldova’s europhile aspirations”, în AlJazeera, 18.05.2014,

http://www.aljazeera.com/indepth/opinion/2014/05/moldova-europhile-aspirations-

201451861529627450.html,

42. Pitu, Lavinia, ,,Natalia Gherman: Vom semna Acordul de Ascociere cu UE în întregime”

în DeutscheWelle, 20.05.2014, http://www.dw.de/natalia-gherman-vom-semna-acordul-

de-asociere-cu-ue-%C3%AEn-%C3%AEntregime/a-17647664.

43. Pełczyńska-Nałęcz, Katarzyna, ,,Integration or imitation? EU policy towards its Eastern

neighbours”, 14.04.201, în EaPCommunity,

http://www.easternpartnership.org/publication/politics/2011-04-14/integration-or-

imitation-eu-policy-towards-its-eastern-neighbours .

44. Popescu, Cornelia, Politica Europeană de Vecinătate- O nouă formă de parteneriat şi

cooperare, http://steconomiceuoradea.ro/anale/volume/2006/economie-si-administrarea-

afacerilor/1.pdf.

45. Popescu, Nicu, EU Foreign Policy and Post-Soviet Conflicts: Stealth Intervention, New

York: Editura Routledge, 2011.

46. Preston, Christopher, Enlargement and Integration in the European Union, Londra:

Editura Routledge, 1997.

47. Radeke, Jörg, Ricardo, Giucci, et. al, Moldova’s trade policy: Strategy, DCFTA and

Customs Union, Iunie 2013,

http://www.berlin-economics.com/download/policypapers/Moldova_PP_03_2013_en.pdf.

48. Regulation (EU) No 232/2014 of 11 March 2014 establishing a European Neighbourhood

Instrument, 15.03.2014, http://eur-lex.europa.eu/legal-

content/EN/TXT/PDF/?uri=CELEX:32014R0232&from=EN.

49. SEC (2011) 650, A Medium Term Programme for a renewed European Neighbourhood

Policy (2011-2014), 25.05.2011, Bruxelles, http://www.enpi-

info.eu/library/content/medium-term-programme-renewed-european-neighbourhood-

policy-2011-2014.

50. Sedelmeier, Ulrich, „Extinderea. De la reguli de aderare către o politică pentru Europa”,

în Helen Wallace et al., Elaborarea politicilor în Uniunea Europeană, Iaşi: Editura

Institutul European din România, 2011.

51. Severin, Adrian, Politica de Vecinătate Estică a Uniunii Europene şi impactul ei asupra

schimburilor economice şi comerciale,

http://www.fisd.ro/PDF/Speech%20London%20Economic%20Summit-ro.pdf.

52. Smith, Karen E., ,,The outsiders: the European neighbourhood policy”, în International

Affairs 81, 4(2005).

53. SWD (2013) 88 final, Implementation of the European Neighbourhood Policy in

Azerbaijan Progress in 2012 and recommendations for action, Bruxelles, 20.03.2013,

http://eeas.europa.eu/enp/pdf/docs/2013_enp_pack/2013_progress_report_azerbaijan_en.

pdf.

54. Tatia, Dolize, ,,EaP players missing: are Georgia and Moldova to score with DCFTA?”, în

Beyond the EU, 14.11.2014, http://beyondthe.eu/eap-players-missing-are-georgia-and-

moldova-to-score-with-dcfta/.

55. Tratatul de la Lisabona, în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

56. Ţurcanu, Alina, <<Interviu Barroso: preşedintele Comisiei Europene: „Moldova are

nevoie de consens naţional, nu de politici partizane“>>, 12.06.2014,

http://adevarul.ro/moldova/politica/interviu-jose-manuel-durao-barroso-presedintele-

comisiei-europene-moldova-nevoie-consens-national-nu-politici-partizane-

1_5398a1830d133766a87eb48c/index.html

57. United Nations, United Nations Conference on Trade and Development, New York, 2012,

http://unctad.org/en/PublicationsLibrary/tdstat37_en.pdf

58. Walt, Stephen, Originile alianţelor, Iaşi: Institutul European, 2008.

59. ***, A secured Europe in a better world, European Security Strategy, Bruxelles,

12.12.2003, http://www.consilium.europa.eu/uedocs/cmsUpload/78367.pdf.

60. ***, CBC, Italia cere intrarea Libiei, Algeriei şi a Marocului, 07.09.2012,

http://globserver.cn/en/africa/press/cbc-italy-demands-entry-morocco-algeria-libya-2012-

08-07.

61. ***, Declaraţia de formare a Comunităţii Statelor independente,

http://www.cis.minsk.by/page.php?id=176 .

62. ***, Evoluţii în relaţiile RM-UE, http://www.mfa.gov.md/din-istoria-rm-ue/

63. ***, EU focus, Who are the EU’s neighbours, Highlights of EU Neighbourhood support,

http://zh.scribd.com/doc/225292961/28069896.

64. ***, Legea federală: Despre politica guvernamentală a Federaţiei Ruse cu privire la relaţia

cu concetăţenii săi”, 24.05.1999, http://sevkrimrus.narod.ru/ZAKON/sootech.htm

Videografie

1. Avangaraj, Emisiune din 23 aprilie 2014, http://trm.md/ro/avangaraj/avangaraj-emisiune-

din-23-aprilie-2014/.

2. Avangaraj, Emisiune din 30 aprilie 2014, http://trm.md/ro/avangaraj/avangaraj-emisiune-

din-30-aprilie-2014/ .

3. Buzovschi, Cristina, Ministrul Justiției: Majorarea salariilor judecătorilor - măsura care

va da roade pe termen mediu, 17.06.2014, http://unimedia.info/stiri/video-ministrul-

justitiei-majorarea-salariilor-judecatorilor---masura-care-va-da-roade-pe-termen-mediu-

77993.html.

4. Buzovschi, Cristina, Filat a anunțat că PLDM iese din prevederile Acordului AIE,

13.02.2013, http://unimedia.info/stiri/video-filat-a-anuntat-ca-pldm-iese-din-prevederile-

acordului-aie-57287.html.

5. Buzovschi, Cristina, Discursul public al lui Herman von Rompuy, 13.05.2014,

http://unimedia.info/stiri/video-discursul-public-al-lui-herman-van-rompuy-la-chisinau-

76351.html, în Unimedia.

6. Robu, Elena, Matei: Am fi putut adera în 2007 la UE. Care a fost contribuţia lui Iurie

Leancă, 08.05.2014, http://unimedia.info/stiri/video-matei-am-fi-putut-adera-in-2007-la-

ue--care-a-fost-contributia-lui-iurie-leanca-76113.html.

7. Ukraine ‘as close to civil war’ as possible: Lavrov, în Bloomberg, 14.05.2014,

http://www.bloomberg.com/video/ukraine-as-close-to-civil-war-as-possible-lavrov-

Mxqx9qdZR8OCC1fmUTGbyA.html.

Anexe

Figura 1.1. Vecinătatea Europeană

Sursa: CCS Analysis in Security Policy, N 96, Iunie 2011, http://www.css.ethz.ch/publications/pdfs/CSS-Analysis-

96-EN.pdf Tabel 1.2. Ponderea exporturilor în UE-25 ca proporţie din exporturile totale (2004)

Armenia 38,2

Azerbaidjan 65,2

Belarus 37,0

Georgia 30,1

Kazakhstan 31,7

Kyrgystan 4,9

Moldova 38,3

Russia 50,4

Tajikistan 32,4

Ukraine 27,4

Uzbekistan 17,4

Sursa: UNCTAD Statistical Handbook 2005, http://unctad.org/en/Docs/tdstat30p3_enfr.pdf