Impactul legislaţiei şi politicii şcolare maghiare dualiste asupra eparhiei greco-catolice de Gherla 1867-1918

Mirela ANDREI

Regimul politic aşa-zis "dualist" a debutat în plan legislativ, în partea maghiară a monarhiei bicefale, cu o lege cu caracter general, de factură liberală, dar cu nedisimulate accente naţionaliste, cunoscută sub numele de "legea naţionalităţilor" (sau articolul de lege nr. XLIV), care acorda drepturi egale cetăţenilor, doar în calitatea lor de membrii ai naţiunii maghiare şi sub nici o formă a celorlalte naţiuni, a căror existenţă nu era recunoscută. Legea proclama, aşadar, existenţa în Ungaria a unei singure naţiuni, "una şi indivizibilă", care îi includea pe toţi cetăţenii ţării indiferent de origine, limbă sau naţionalitate. Limba maghiară era decretată limba oficială a statului, limbile naţionalităţilor putând fi utilizate numai în limitele prevăzute de lege, în anumite sectoare: parţial în administraţie şi justiţie, atât cât să faciliteze "posibilităţile practice ale guvernului", în biserică şi învăţământul confesional, dar numai în măsura în care să nu fie periclitată "unitatea statului"1

•

Învăţământul elementar din Ungaria dualistă s-a organizat în baza "legii naţionalităţilor" şi a legii nr. XXXVIII/18682

, care adăuga alte principii moderne, adoptate din sfera politico-economică a liberalismului, la cele introduse deja de legislaţia şcolară neoabsolutistă (generalizarea, obligativitatea şi gratuitatea) precum: libertatea învăţământului, planul unic de învăţâmânt, indiferent de susţinătorul şcolii, în scopul uniformizării procesului educativ-instructiv, învăţământul de stat etc. astfel, obiectele de învăţământ obligatorii pentru toate tipurile de şcoală elementară erau: religia şi morala, citirea şi scrierea, exerciţii de gramatică, calculul în minte şi în scris, cântarea şi exerciţii corporale (gimnastică), ştiinţele naturii cu aplicare practică în orele de economie, accentul fiind pus pe grădinărit, iar pentru clasele superioare a 5-a şi a 6-a erau prevăzute geografia şi istoria patriei, cunoştinţe de drept şi datoriile civile3

• Deşi, la o primă vedere legislaţia amintită poate părea a fi una generoasă, inspirată de ideile liberalismului şi prin urmare în ton cu spiritul epocii moderne, în fond ea conţinea germenii fenomenului ce avea să ia amploare mai târziu: maghiarizarea agresivă prin intermediul şcolii4 •

Potrivit legislaţiei menţionate, alături de stat, aveau dreptul să înfiinţeze şcoli, prin urmare să fie aşa-numiţi "susţinători de şcoli" şi confesiunile religioase, comunele politice, societăţi sau asociaţii, chiar particulari, cu condiţia să dispună de resursele economice pentru a le putea susţine material. Limba de predare în şcoală era stabilită de instituţia sau comunitatea care o înfiinţa, care avea dreptul şi de a fixa planul de învăţământ în limitele prescrise de lege, să aleagă manualele şcolare, să numească învăţătorii şi să le fixeze salariile, care de asemenea exercita şi controlul asupra şcolii şi învăţătorilor. Susţinătorii de şcoală aveau, în acelaşi timp, obligaţia de a ridica sau renova edificiile şcolare, de a asigura mobilierul necesar desfăşurării procesului instructiv-educativ (bănci, scaune, catedra etc.), a materialului didactic (hărţi, tablouri, mape, rechizite de scris, manuale şcolare), lemnele pentru foc, salariul dascălilor.

1 T. V. Păcătian, Cartea de aur sau luptele politice naţionale ale românilor de sub coroana ungară, Sibiu, 1904, voi. IV, pp. 429-798, apud Mircea Păcurariu, Politica statului ungar faţă de biserica românească din 'fransilvania în perioada dualismului 1867-1918, Sibiu, 1986, p. 15.

2 Date cu privire la continutul acestei legi oferă Nicolae Bocşan, Valeriu Leu în Şcoală şi comunitate în secolul al XIX-lea. Circularele şcolare bănăţene, Cluj-Napoca, 2002, pp. 31, 34-35, 38.

3 Leonora Feştilă, Contribuţii la istoricul învăţământului elementar din judeţul Bistriţa-Năsăud. Şcolile elementare de stat şi comunale între 1868-1918, Cluj-Napoca, 1984, teză pentru obtinerea gradului didactic 1, p. 21.

4 Ibidem, p. 38.

Revista Bistriţei, XVIII, 2004, ep. 305-313

305

http://cimec.ro / http://complexulmuzealbn.ro

Legislatia şcolară dualistă stipula pentru spatiul maghiar, în funcţie de sustinătorul material al şcolii, funcţionarea a trei tipuri de şcoli elementare: de stat, comunale şi confesionale. Se preciza că şcolile elementare de stat pentru instrucţia "poporală" vor fi înfiinţate, acolo unde se va considera necesar, de Ministerul cultelor şi instrucţiunii publice, avându-se, desigur în vedere şi solicitărilor autorităţilor locale şi recomandările inspectoratelor şcolare. Întreţinerea materială a acestora cădea în totalitate în sarcina şi bugetul statului, limba de predare, fiind în mod necondiţionat maghiara. Relativ puţine la început, numărul lor va spori mai ales după ce a avut loc reorganizarea administrativă a comitatelor în 1876, cuprinzând treptat până spre sfârşitul secolului XIX aproape toate localitătile cu populaţie maghiară majoritară sau cel puţin mai numeroasă5 •

Şcolile comunale aveau să se înfiinţeze în comunele unde confesiunile nu întreţineau şcoli confesionale, în forma stipulată de lege, precum şi în alte situaţii prevăzute de aceiaşi legislatie. Acelea erau considerate drept instituţii publice, care trebuiau frecventate de toti copiii de vârstă şcolară, fără deosebire de religie. Sustinerea lor materială revenea în comun statului şi comunei politice. Aceasta trebuia să suporte cheltuieli necesitate de întreţinerea localurilor de şcoală, a mobilierului, procurarea de rechizite şi manuale şcolare, plata salariilor dascălilor etc. Pentru aceste şcoli statul acorda comunei dreptul de a introduce o contribuţie deosebită pe cetăţeni şi proprietari în cuantum de până la 5% din impozitul anual, sumă care putea să acopere o parte, foarte redusă însă, din cheltuielile pentru şcoaJăS. Numărul acestor şcoli va înregistra o uşoară creştere după 1879, urmare a intrării în vigoare a primei legi Trefort, pentru ca apoi, în contextul declanşării actiunii sistematice de maghiarizare forţată a naţionalităţilor nemaghiare din Ungaria, creşterea numărului acestor şcoli să se accelereze7

• Pentru început s-a pus mai puţin accentul pe limba de predare, lăsându-se a se înţelege că aceea putea fi şi una nemaghiară8• În vicariatul Rodnei, spre exemplu, primele şcoli comunale infiintate au folosit ca limbă de predare, limba română, astfel încât la o primă vedere ceea ce le diferenţia de şcolile confesionale era numărul sporit de ore de limbă maghiară. Un alt element de diferenţiere consta în faptul că şcolile comunale erau din punct de vedere administrativ în subordinea inspectoratelor regeşti, institutii de factură maghiară, nu în cea a bisericii. Alte deosebiri substanţiale nu existau, chiar programa şcolară fiind foarte asemănătoare, cu exceptia numărului de ore de limbă maghiară9 •

Indiferent de categoria din care făcea parte, şcoala elementară era organizată pe două cursuri: cel obişnuit constând în cursuri zilnice, cu clase pentru elevii cu vârsta cuprinsă între 6-12 ani şi şcoala de repetiţie, ce trebuia urmată de copiii cu vârsta între 12-15 anP0

, părinţii fiind obligaţi să-i lase să frecventeze şcoala, în caz contrar ei erau pedepsiţi, de la simpla mustrare din partea comitetului parohial sau a senatului şcolar până la amenzi cuprinse între 50 cr. şi 4 fl., cuantumul fiind stabilit în funcţie de numărul de zile absentat oo elevi şi de repetarea abateriPl. De frecventarea şcolii erau scutiţi doar elevii debili, care puteau prezenta în acest sens un certificat medical. Dacă unii elevi se găseau în imposibilitatea materială de a frecventa şcoala, susţinătorul de şcoală trebuia să îi ajute12

• Legea dispunea ca timpul de prelegere să fie de cel putin opt luni la sate şi nouă luni la oraşe, începutul anului şcolar să fie pe 15 septembrie, cu posibilitatea ca toamna, pe timpul culesului, să se dea vacante de cel mult 14 zile. Încheierea anului şcolar trebuia să se facă la începutul lunii iunie, pentru ca în prima jumătate a acesteia să se poată ţine examenele de încheiere.

Referitor la şcoala repetiţională, se prevedea ca în timpul anului şcolar să se aloce două jumătăţi de zile, miercurea şi sâmbăta după-masă pentru desfăşurarea procesului instructiv, cu accent pe deprinderile economice şi grădinărit. Elevii din şcoala repetiţională aveau a se instrui câte două ore pe zi, în zilele alocate, pe timp de vară şi câte cinci ore pe zi în timp de iarnă (noiembrie- martie)13

• Legea stabilea şi "zilele de ferii" (vacanţă): duminicile şi sărbătorile legale de peste an, iar de Crăciun şi Paşte se puteau da vacanţe a câte 10-11

5 Ibidem, p. 37. 6 Ibidem, p. 38. 7 Ibidem, pp. 65, 69. 8 Ibidem, pp. 69-70. 9 Mircea Păcurariu, op. cit., p.133. 10 Nicolae Bocşan, Valeriu Leu, op.cit., p. 36; Leonora Feştilă, op. cit., p. 21. 11 Arhivele Nationale, Directia Judeteană Bistrita Năsăud (de acum se va utiliza ANDJBN), fond Vicariatul Rodnei, dos.

1029/1909, f. 19 V. 12 Ibidem, f. 19 r. 13 Ibidem, f. 19 v.

306 http://cimec.ro / http://complexulmuzealbn.ro

zile, pentru Rusalii fiind prevăzute 3 zile de vacanţă14 • De aceste vacanţe beneficiau şi dascălii, care în cazuri de boală sau alte situaţii aveau dreptul şi la concedii, dar care să nu depăşească mai mult de opt zile pe an15

•

Inspecţia şcolară era încredinţată patronului şcolii, astfel în şcolile de stat şi cele comunale acest drept îi revenea Ministerului de cult şi instrucţiune publică, exercitat prin intermediul funcţionarilor săi, aşa-numiţii inspectori regeşti, în timp ce în şcolile confesionale inspecţia se realiza de către anumite organe bisericeşti, care aveau atribuţii bine definite în acest domeniu. În ceea ce priveşte întreaga administrare a şcolii, gestionarea bunurilor acesteia sau a fondurilor şcolare acolo unde existau, legea prevedea înfiinţarea senatelor şcolare.

Din nefericire însă, promiţătoarele principii inspirate de liberalism, care au stat la baza întocmirii acestei legislaţii şcolare, aveau să fie completate ulterior cu alte legi care anulau caracterul modern al celei din 1868. Acestea puneau accentul pe dezvoltarea cu precădere a învăţământului în limba maghiară, condiţie fundamentală a reuşitei procesului de maghiarizare a naţiunilor nemaghiare din arealul teritorial al guvernelor budapestane, proces în care s-au angajat cu toată forţa instituţiile politice şi civile maghiare.

Punerea sub semnul întrebării a existenţei şcolilor confesionale şi a individualităţilor naţionale s-a agravat cu prima lege şcolară Trefort, din 1879, care stipula obligativitatea predării limbii maghiare în şcolile a căror limbă de predare nu era maghiara, începând cu clasa a II-a16 şi însuşirea acesteia de către dascălii aflaţi în funcţiune, în următorii patru ani în cadrul unor cursuri de specializare, iar pe viitor prin studierea ei sistematică în şcolile pedagogice17

• Ministerul de cult şi instrucţiune publică se arăta "binevoitor" şi venea în întâmpinarea învăţătorilor de alte naţionalităţi, care nu ştiau limba maghiară şi prin lege erau obligaţi ca într-un termen relativ scurt să o înveţe, acordându-le anumite facilităţi şi încurajându-i prin diverse măsuri, în acest sens. Astfel s-au organizat pentru timpul vacanţei cursuri suplimentare de limbă maghiară. Consistoriul scolastic din Gherla îi anunţa pe vicarii, protopopii şi preoţii din dieceză în 25 iunie 1885 că, dascălii, doritori a frecventa respectivul curs, deschis în anul amintit la Cluj, Zalău şi Sighet aveau să primească şi o diurnă de 70 creiţari pe zi din partea statului, cheltuielile de călătorie, urmând a fi suportate de comunele bisericeşti18 •

Tendinţele de transformare a întregului sistem şcolar în principalul instrument al procesului de maghiarizare a naţionalităţilor din Ungaria s-au agravat cu 1883 (a doua lege Trefort), care prevedea introducerea limbii maghiare în şcolile medii, adică în gimnazii şi şcoli reale şi cu cea din 1891, cunoscută sub denumirea de legea azilelor sau a grădiniţelor de copii. Aceasta avea drept obiectiv familiarizarea copiilor naţionalităţilor, de la o vârstă fragedă cu limba maghiară, proiectul urmărind înfiinţarea a numeroase grădiniţe, atât în mediu urban, cât şi în cel mral, ce urmau a fi frecventate de copiii între 3 şi 6 anP9

•

În seria măsurilor guvernamentale, care vizau subminarea învăţământului confesional al naţionalităţilor nemaghiare din Ungaria dualistă, s-au înscris şi ordinaţiunile ministeriale privind interzicerea "strictă" a unor cărţi şi manuale şcolare. Începută prin articolul de lege XXVIII din 1876 politica de trecere la "index" a unor cărţi, în special a manualelor destinate şcolilor elementare care aveau autori nemaghiari, a lovit şi în învăţământul românesc, retranşat sub protecţia bisericii. O simplă trecere în revistă a titlurilor interzise, în special cărţi de istorie sau geografie, precum şi a unor scurte comentarii pe marginea acestora demonstrează intenţia clară de a da manualului şcolar caracteristici care să-1 transforme într-un mijloc de educare şi formare a tinerei generaţii, indiferent de naţionalitate, în spiritul conceptelor de stat şi cetăţean maghiar.

Ordinaţiunea nr. 21.596 din 5 iulie 188620, semnată de ministrul instrucţiunii, Trefort, "oprea" dreptul

de folosire a unui anumit număr de cărţi româneşti, dintre care menţionăm: "Istoria universală" aparţinând dr. George Popa din Arad21, "Geografia Ungariei" şi "Elemente de geografie generală", aparţinând dr. Nicolae Pop din Braşov, 1877, "Introducere în geografie" de Ioan Tuducescu din Arad, 181122

• Interzicerea acestora se

14 Ibidem. 15 Ibidem, dos. 885/1902, ff 18-19 r. De mentionat că scopul "principal şi singur" al acestei legi era acela ca "pruncul" de

limbă maternă nemaghiară să-şi însuşească limba maghiară in aşa fel încât "corespunzător împrejurărilor de viată să-şi poată exprima cugetele[ ... ] să poată ceti fluent şi scrie corect ungureşte".

16 Vezi Nicolae Bocşan, Valeriu Leu, op. cit., pp. 45-46; Mircea Păcurariu, op. cit., pp.136-142. 17 Ibidem, dos. 534/1885, f. 33 r. 18 Informatii mai detaliate referitoare la aceste legi în Mircea Păcurariu, op. cit., pp. 142-147. 19 ANDJBN, fond Vicariatul Rodnei, dos. 552/1886, f. 23 r. 20 Ibidem. " ... încât istoria cu intentiune o arată intr-o lumină falsă şi astfel stârneşte concepte false, sentimente contrar

statului ... " 21 Ibidem. 22 Ibidem.

307 http://cimec.ro / http://complexulmuzealbn.ro

întemeia pe faptul că toate "cuprind aserţiuni contrare cu starea faptică a ţării şi romanizează numele comitatelor şi a oraşelor". Din motive asemănătoare erau oprite de la a mai fi utilizate în şcoli şi mapa "Magyarorszâg Szerbvajdasâg es Temeisibănsâg Erdelyi .. ", întocmită şi desenată de A. J. F. Toth, acuzată că reproduce cu culori diferite Ardealul şi Banatul de odinioară, precum şi împărţirea după regimente a graniţei militare, fiind astfel contrară "dreptului public şi faptic al patriei". Interzisă era şi mapa "Schulwand von Europa" desenată de L. Holler, pentru că Ungaria nu era arătată ca un stat de sine-stătător23 •

Numărul cărţilor, a manualelor şi a mapelor româneşti, maghiare şi germane utilizate în şcolile confesionale din Transilvania va creşte de acum de la un an la altul. În anul1906, potrivit ordinului ministerial nr. 17095 din 29 martie 1906, transmis în dieceza Gherlei prin ordinaţiunea consistorială nr. 4233 din 12 mai acelaşi an, semnată de episcop, acestea totalizau un număr de 148 titlurF4

• Dintre cele româneşti considerăm intereesant să menţionăm căteva titluri şi câţiva autori: "Almanachul românului pe anul1891" (Bucureşti, 1891); Dimitrie Bolintineanu: "Viaţa lui Ştefan cel Mare" (Bucureşti, 1863) şi "Legende noi" (Bucureşti, 1862); cărţi de "cetire", unele editate la Bucureşti; Ceontea Tivadar- "Compendiu de geografie universală" (ediţia a III, 1884); Dreghiciu Melentin- "Istoria Ungariei în compendiu", 1874; Florentin M. C.- "Notiţe din istoria românilor", Bucureşti; Gusti Dimitrie- "Retorica"; Laurean Treboniu: "Atlas geografic după L. Bonnefant, acceptat pentru şcolile române din ordinea M. S. Carol I Domnul Românilor" (Paris, Budapesta, 1868) şi "Istoria românilor din timpurile cele mai vechi până în zilele noastre" (Bucureşti, 1873); 1. M. Moldovan- "Istoria Ardealului pentru şcoalele poporale"; Papiu P. Ioan- "Legendariu sau Carte de citit pentru şcoalele româneşti" (Gherla, 1874); Petru Maior- "Istoria pentru începutul românilor în Dacia" (Budapesta şi Gherla, 1883) etc. (vezi doc. 6 din anexa documentară).

Se observă cu uşurinţă că printre cărţile şi manualele interzise, primul loc îl deţin manualele tipărite la Bucureşti sau de români din regatul României, apoi cele care conţin în titlu român, românesc sau fac referire la istoria, geografia, tradiţiile românilor ardeleni şi nu în ultimul rând cele care au autori dezirabili autorităţilor maghiare. Considerăm, de asemenea, interesant de precizat că din numărul de 148 titluri, 96 sunt cărţi româneşti, 29 germane, restul fiind scrise în limba maghiară. Politica de interzicere a manualelor şi a cărţilor româneşti nu se va opri aici. Ordinaţiunea consistorială ţinută la Gherla în 6 aprilie comunica întregului cler şi corp didactic diecezan ordinul ministerial din 13 februarie acelaşi an, care oprea începând cu următorul an şcolar două metodici, aprţinând lui V. Gr. Borgovan: "Îndreptar teoretic şi practic pentru aritmetica din şcoala poporală în folosul preparanzilor, a învăţătorilor, a institutorilor şi a altor bărbaţi de şcoală" şi "Îndreptar teoretic şi practic pentru geometria din şcoala poporală ... "25

• Cu toate că acestea au fost aprobate de comisia scolastică arhidiecezană din Blaj în 24 noiembrie 1884, ministerul instrucţiunii, arogându-şi dreptul de a interveni şi în afacerile şcolare de natură confesională, le interzicea pe motiv că au fost editate în alt stat26 şi

prin acest fapt loveau în articolul de lege din 1898. articolul de lege XXVIV1907 interzicea anumite tipuri de cărţi din bibliotecile şcolare, acordând inspectorilor regeşti dreptul de ale examina periodic, chiar şi pe cele ale şcolilor confesionale27

•

Politica deznationalizantă, desfăşurată prin intermediul şcolii, atingea apogeul cu articolele de lege din 1893 şi 1907. Acestea vizau, în numele reglementării salarizării dascălilor din şcolile "poporale" comunale şi confesionale în conformitate cu necesităţile timpului, impunerea unor condiţii materiale greu de îndeplinit de către comunele politice sau confesiuni, mai ales în cazul celor mici şi cu posibilităţi economice extrem de limitate. Imposibilitatea alocării dascălilor cuantumul minim fixat de lege crea premisa dorită de stat, aceea de a contribui la plata salariului, ceea ce aducea cu sine pericolul transformării respectivei şcoli comunale sau confesionale într-una de stat. Legea era un pas sigur spre etatizarea şcolilor elementare, însă cu preţul pierderii caracterului national pentru şcolile nemaghiare din Ungaria. Articolul de lege XXVI din 1893, cunoscut şi sub denumirea de legea salarizării dascălilor era publicat în dieceza de Gherla prin decizia consitorială nr. 7346 din 29 noiembrie 189328

•

23 Ibidem, dos. 973/1906, ff. 13-15. 24 Ibidem, dos. 991/1907, f. 7 r. 25 Ibidem. V. Gr. Borgovan funcţiona atunci ca profesor de pedagogie la Şcoala normală de institutori în Bucureşti, iar

manualul a fost editat, fireşte, în România. 26 Ibidem, dos. 1049/1910, f. 5 r. 27 Ibidem, dos. 707/1894, ff. 52-53. 26 Ibidem, f. 52 r.

308 http://cimec.ro / http://complexulmuzealbn.ro

Conform§ 1, cuantumul salariului anual al unui învăţător definitiv dintr-o şcoală comunală sau confesională trebuia să fie de minim 300 fl., "locuinţă onestă", uzufructul unei grădini de cel puţin 14 iugăr. Învăţătorului adjunct îi revenea, potrivit legii, 200 fl. pe an locuinţă şi de asemenea dreptul de a folosi 14 iugăr de grădină29 •

Locuinţa învăţătorului "ordinar", trebuia să aibă cel puţin două camere pavimentate, o bucătărie şi o cămară, iar învăţătorul adjunct cel puţin o camară pavimentată. În cazul în care susţinătorii de şcoală nu puteau pune la dispoziţia învăţătorului o locuinţă corespunzătoare sau o grădină, aveau obligaţia de a asigura echivalentul în bani a acelora, pentru un an întreg. Problema locuinţei învăţătorilor din şcolile comunale şi confesionale s-a aflat de altfel şi în atenţia legii învăţământului din 1868, reiterată în articolul de lege XXVIII/1876, care stabilea aceleaşi condiţii în privinţa aceasta30

, dar care se pare că nu au fost respectate, fiind necesare noi intervenţii din partea statului în acest sens.

Alături de aceste "competinţe" articolul de lege XXVI/1893 stipula obligaţia introducerii aşa-numitului "cvincvinal de vechime" în valoare de 50 fl. pe an3t. Acesta era un spor salarial care se adăuga la cei 300 fl., acordându-se învăţătorilor ordinari şi adjuncţi care puteau face dovada continuităţii în învăţământ timp de cinci ani de zile. Se puteau acorda în total cinci "cvincvinale", suma lor maximă putându-se ridica până la 250 fl. anual32

• Astfel învăţătorii, care în momentul intrării în vigoare a legii din 1893 erau aplicaţi deja, aveau să primească primul "cvincvinal" la 1 octombrie 189833

• § 10 al legii şcolare din 1893 atrăgea atenţia patronilor de şcoli (comune politice, confesiuni) că, cuantumul salarial stabilit nu putea fi scăzut sub nici o formă în viitor şi interzicea desfiinţarea vreunei "staţiuni dăscăleşti" din numărul de două sau mai multe existente într-o şcoală, pentru ca astfel să se poată asigura o salarizare corespunzătoare pentru un număr mai mic de dascălP4 • Desigur, pentru ca un învăţător să beneficieze de efectele materiale ale legii trebuia să dovedească cu documente şcolare că dispune de calificarea pedagogică necesară şi că stăpâneşte bine limba maghiară.

Susţinătorii şcolilor aflate în atenţia acestei legi erau datori să asigure până în 25 iunie 1894 salariul minimal stabilit, iar în cazul în care se aflau în imposibilitatea financiară de a asigura integral noua retribuţie dăscălească erau îndemnaţi să apeleze la ajutor din partea statului până cel târziu pe 25 septembrie 189435 •

De asemenea, susţinătorii de şcoală care s-ar fi văzut puşi în situaţia de a nu putea asigura "cvincvinalele" erau sfătuiţi să se adreseze până la sfârşitul lunii iunie 1898 la ministrul de cult şi instrucţiune publică36 •

Generozitatea guvernului maghiar oferită prin această prevedere nu era altceva decât un calcul rece, o strategie perfidă care în fapt viza desfiinţarea a încă câtorva şcoli confesionale. Dacă ajutorul de stat destinat întregirii salariului învăţătorilor depăşea suma de 60 fl., respectiv dacă acesta cumulat şi cu un ajutor financiar pentru acordarea "cvincvinalului" atingea suma de 90 fl., ministrului de resort îi revenea dreptul de a apoba aplicarea respectivului învăţător, precum şi destituirea luP7

•

Cu toate ameninţările proliferate de legislaţia şcolară a Ungariei dualiste şi inflexibilitatea manifestată de guvernele maghiare în aplicarea ei, nu de puţine ori, fie s-a încercat eludarea anumitor prevederi de către cei ce trebuiau să o respecte necondiţionat (susţinători de şcoală, senate şcolare, dascăli). fie nu existau toate premisele care să facă posibilă transpunerea ei în practică. Dovadă a acestei situaţii stau ordinaţiunile ministeriale sau circularele Consistoriului episcopal din Gherla, care readuc în atenţia personalului didactic în special anumite puncte din legile învăţământului din Ungaria. Ordinaţiunea ministrului de cult şi instrucţiune publică nr. 28.352 din 21 aprilie 1899 atrăgea atenţia, pe calea Consistoriului gherlean, factorilor responsabili din comunităţile săteşti şi învăţătorilor "poporali" în legătură cu neglijarea claselor a 5-a şi a 6-a "respectiv omiterea cultivării şcolarilor amăsurat planului de învăţământ". Era creată "o stare ilegală pentru că astfel unele obiecte determinate ca obligatorii în p. 11, respectiv 55, art. de lege 38 din 1868 (precum sunt istoria, geografia generală, drepturile şi obligaţiile cetăţeneşti, ştiinţele naturale şi economia) [ ... ] rămân afară din cadrul

29 Ibidem. 30 Ibidem. A se vedea şi Nicolae Bocşan, Valeriu Leu, op. cit., p. 46. 31 ANDJBN, fond Vicariatul Rodnei, dos. 707/1894, f. 52 r. 32 Ibidem, f. 53 r. 33 Ibidem, f. 52 r. 34 Ibidem, f. 52 v. 35 Ibidem, f. 53 r. 36 Ibidem, f. 53 r.-v. 37 Ibidem, dos. 820/1899, f. 19 r.

309 http://cimec.ro / http://complexulmuzealbn.ro

învăţământului elementar poporal şi cu acest defect învăţământul poporal elementar nu poate să corespundă chemării sale"38

.

Aceste concluzii erau exprimate de ministrul de cult maghiar pe baza datelor primite din Transilvania despre starea şcolii "poporale" pe anul şcolar 1897-1898, de unde a putut sesiza şi alte defecţiuni ale învăţământului elementar printre care slaba frecvenţă şcolară în general, precum şi nefrecventarea şcolii de repetiţie generală şi a celei repetiţională de economie. În consecinţă decreta ca în toate şcolile elementare, indiferent de caracterul avut, să se desfăşoare conform legii din 1868 "întreg cursul legal de şase ani", iar cele două şcoli repetiţionale să funcţioneze conform ordinaţiunii privind organizarea acestora elaborată în anul1896 sub nr. 60.76439

•

Insuccesele înregistrate la nivelul Transilvaniei în aplicarea articolului de lege XVIII din 1879 şi dezamăgirea produsă de constatarea acestui fapt, transpar şi din conţinutul ordinaţiunii nr. 30.33240 din 5 iunie 1902 a ministerului maghiar de cult şi instrucţiune publică. Aceasta era transmisă în dieceza greco-catolică de Gherla de către episcopul Ioan Szabo prin circulara nr. 6217 din 8 iulie 1902 dispunând "inspectoratelor cercuale" împlinirea cerinţelor ei.

Adresată în primul rând consistoriilor episcopale şi inspectoratelor şcolare regeşti şi prin intermediul lor, antistiilor şcolare şi învăţătorilor, ea cerea executarea strictă a legii din 1879. Ministrul de resort îşi asuma eşecul aplicării legii din 1879 şi căuta explicaţii viabile, exprimându-şi opinia potrivit căreia "cauza nereuşitei propunerii limbii maghiare este a se cerca în dotarea slabă a posturilor docenţiale- pe baza legii din 1893, art. XXVI,§ 16." El propunea drept soluţie "întregirea salariului la 800 coroane şi acoperirea cvincvenalelor"41

• Însă în vederea formării unei imagini cât mai reale asupra realităţilor existentente în şcolile elementare comunale şi confesionale şi pentru a putea decide măsurile adecvate, ministrul solicita forurile competente în materie şcolară, la nivel regional sau local, să examineze temeinic, cu ocazia vizitaţiunilor şcolare, câteva aspecte care puteau contribui la clarificarea respectivei stări de lucruri. Mai întâi, inspectorii şcolari trebuiau să se convingă dacă învăţătorul stăpânea limba maghiară, verbal şi în scris, suficient de bine pentru a o putea preda elevilor. În caz contrar inspectorul pe baza documentelor învăţătorului trebuia să verifice unde şi când a obţinut calificarea în limba maghiară, toate datele autentice referitoare la această problemă urmând să fie incluse în protocolul vizita ţi unii şcolare42 •

Plecând de la§ 4. al legii în discuţie, care preciza că limba maghiară trebuia inclusă în rândul disciplinelor obligatorii din cadrul şcolilor "poporale publice" şi în funcţie de care s-a stabilit planul de predare al limbii maghiare în şcolile cu limba de propunere nemaghiară43 , ministrul cultelor şi instrucţiunii publice solicita inspectoratelor regeşti să examineze rezultatul menţionatei prevederi, respectiv numărul de ore prevăzute pentru predarea limbii maghiare şi dacă acesta se respectă întocmai44 • Dacă inspectoratul găsea acel rezultat ca fiind nemulţumitor, trebuia să identifice şi cauza. În cazul în care se consta că respectiva şcoală era deficitară în privinţa "şcolarizării neregulate" sau a insuficienţei mijloacelor de învăţământ, inspectorul trebuia să ceară antistiei comunale şi senatului şcolar remedierea situaţiei. Însă, dacă starea nesatisfăcătoare a lucrurilor se datora neglijenţei învăţătorului, inspectorul trebuia să-i "reflecteze pre neglijenţi spre împlinirea conştiincioasă a datorinţelor legale". Atât situaţiile deficitare constatate, cât şi dispoziţiile date în privinţa remedierii lor de către inspectorii şcolari aveau să fie înscrise în protocolul de "vizitaţiune scolastică"45 •

Cinci ani mai târziu, preconizata mărire salarială pentru învăţătorii şcolilor elementare confesionale avea să se materializeze într-o lege şcolară, cunoscută şi sub numele de legea Apponyi, care desăvârşea campania legislativă lansată de statul maghiar împotriva autonomiei confesionale şi a învăţământului desfăşurat în

38 Ibidem, f. 19 v. 39 Ibidem, dos. 885/1902, ff. 18-19 r. 40 Ibidem, f. 18 r. 41 Ibidem, f. 18 v. 42 Ibidem. Potrivit acestui plan în şcoala elementară cu un singur învăţător erau alocate "pentru deprinderi verbale şi

mentale" 9 ore de predare în limba maghiară, iar pentru învătarea cititului şi scrisului în limba maternă o ore pe săptămână, în şcolile cu doi învăţători 15, respectiv 13 ore pe săptămână, în şcolile cu trei învăţători 17-19 ore, în cele cu patru învăţători 20 respectiv 25 ore, iar în cele cu cinci învăţători 18 respectiv 24 ore.

43 Ibidem, f. 19 r. 44 Ibidem. 45 Ibidem, dos. 991/1907, ff. 21-25 r.; Nicolae Bocşan, Valeriu Leu, op. cit., pp. 52-53; Mircea Păcurariu, op. cit., pp. 152-156.

310 http://cimec.ro / http://complexulmuzealbn.ro

limbile materne ale naţionalităţilor din Ungaria. Articolul de lege XXVII din 190746, "despre raportul de drept

al şcoalelor poporale comunale şi confesionale şi a competinţele învăţătorilor" de la acestea, intrat în vigoare cu data de 1 iulie, urmărea, fără nici un fel de dubii, transformarea şcolilor confesionale în şcoli de stat. Astfel, §§-le 2 şi 3 ale legii din 1907 fixau patru clase de salarizare, în funcţie de "relutul de cuartir", cu remuneraţii minimale cuprinse între 1000-1200 coroane, salar care avea să fie luat în calcul pentru stabilirea pensiei învăţătorilor. Se preciza şi faptul că în acest salar puteau fi socotite şi "competinţele" cantorale, acolo unde docentele îndeplinea şi funcţia de cantor. 47

Legea mai decidea şi acordarea unei locuinţe corespunzătoare fiecărui învăţător, care în mod obligatoriu trebuia să se constituie din "două chilii pavimentate, culină, cămară şi superedificatele cele mai de lipsă, mai departe se pofteşte grădină de 400° sau în lipsa acesteia 20 coroane anual"48

• În absenţa locuinţei şcolii, comunitatea avea obligaţia de a-i plăti învăţătorului, anual, "relut de cuartir". Constatăm, aşadar, că, condiţiile referitoare la locuinţa dascălului sunt cele stipulate în precedenta lege a salarizării, cea din 1893, însă sesizăm o diferenţă majoră în privinţa "relutului de cuartir". Cuantumul acestuia se stabilea, de asemenea, pe categorii ( în funcţie de întinderea şi prosperitatea satelor ?), precum urmează: în comunele politice de clasa I - 600 coroane, în cele de clasa II-a- 420 coroane, de clasa a III-a- 360 coroane, de clasa a IV-a- 300 coroane, iar în cele neclasificate - 200 coroane49

•

Potrivit acestei clasificări, Năsăudul intra în clasa a III-a, alături de Beclean, Ocna Dejului, Dragomireşti, Baia Sprie, Vişeul de Sus, Crasna, Lăpuşul Unguresc, Şomcuta Mare, Rodna Veche, Şimleul Silvaniei etc. Celelalte parohii din vicariat nu erau împărţite în clase50

•

La salariile de bază ale învăţătorilor, mai sus prezentate, se adăugau "cvincvinalele", care se acordau în aceleaşi condiţii, prevăzute în legea din 1893, dar care creşteau de la cinci la şase. Cuantumul lor era: la 5 şi

10 ani- 200 coroane, la 15 şi 20 ani -100 coroane, la 25 şi 30 ani- 200 coroane, însă aceste venituri nu se luau în calcul la stabilirea pensieP1

•

Scopul fundamental al celei de-a doua legii Apponyi din 1907 era desconspirat prin conţinutul §-lui 12., care aducea în atenţia susţinătorilor de şcoli "poporale" faptul că erau datori să asigure, pe cont propriu sau cu ajutor de la stat, "competinţele" minimale până la 30 iunie 1910. Ajutorul de stat îl puteau solicita până cel mult pe 30 septembrie 1910. Comuna bisericească care nu ar putea respecta termenele menţionate, respectiv nu va putea asigura singură salariul învăţătorului, aferent clasei din care făcea parte, dar nici nu va solicita în timp optim ajutorul de stat, îşi va pierde dreptul de a mai susţine şcoală. Pentru a îndulci oarecum tonul, dar fără a mai putea camufla intenţiile vădite ale actului normativ, în cauză, se făcea, totuşi, precizarea că respectivul drept putea fi reacordat în condiţiile în care comuna îşi manifesta dorinţa de a înfiinţa o şcoală nouă cu ajutor de stat52

• Autorul legii sfătuia comunităţile bisericeşti, ca pentru a evita asemenea situaţii să găsească din timp soluţia cea mai adecvată pentru asigurarea retribuţiei docenţiale, prescrisă de lege.

Acordarea ajutorului de stat pentru completarea salariului dascălului, acolo unde comunitatea era prea săracă pentru a-l putea asigura integral, venea în urma unor demersuri complicate. Mai întâi comunitatea în cauză trebuia să depună o cerere, în acest sens, la comisia administrativă comitatensă. Aceasta avea obligaţia, înainte de a expedia cererea la minister, să verifice dacă credincioşii respectivei comunităţi plătesc, pentru acoperirea salariului, repartitie în valoare de cel puţin 5% din darea directă către stat, dacă şcoala care cere ajutorul corespunde în toate privinţele cerinţelor legii, dacă învăţătorul are calificarea necesară, dacă ştie să vorbească, să scrie şi să-i înveţe pe şcolari limba maghiară.

Pentru a demonstra justeţea cererii şi îndeplinirea tuturor condiţiilor care recomandau o şcoală la obţinerea ajutorului de stat, comisia trebuia să alcătuiască şi să trimită la Budapesta un dosar complex, prevăzut cu 19

46 ANDJBN, fond Vicariatul Rodnei, dos. 991/1907, f. 21 r. "Pentru comunele politice ce cad în clasa 1 şi a II- a a relutului de cuartir 1200 coroane, pentru cele din clasa a III-a 1100 coroane, pentru cele din clasa a IV-a ori cari nu sunt înşirate în nici o clasă 1000 coroane".

47 Ibidem. 48 Ibidem, f. 21 v. 49 Ibidem. 50 Ibidem, f. 21 r. 51 Ibidem, f. 21 v. 52 Ibidem, f. 22 r.-v.

311 http://cimec.ro / http://complexulmuzealbn.ro

piese documentare, conpnând diverse acte referitoare la şcoală şi învăţător53 • Odată satisfăcute exigentele legii, atât de şcoală cât şi de învăţător, pentru acordarea ajutorului de stat mai trebuiau împlinite alte două conditii. În primul rând predarea compunerii, geografiei şi istoriei patriei, a drepturilor şi datorintelor cetăţeneşti, în şcolile care solicitau menponatul ajutor, trebuia să se facă în limba maghiară, în al doilea rând manualele şi rechizitele de învăţământ folosite trebuiau să fie, exclusiv, cele aprobate de Ministerul de cult şi instrucpune publică.

De asemenea respectivele şcoli aveau obligatia de a folosi numai formulare de tipărituri în limba maghiară ("ziare şcolare de progres, de absenti" etc.), care trebuiau completate în limba maghiară, inclusiv în şcolile confesionale, dacă acelea beneficiau de ajutor de stat. Singura concesie făcută sustinătorului de şcoală era aceea că avea dreptul de a face consemnările, pe lângă limba maghiară, şi în limba de predare folosită în şcoală54 •

De altfel, § 19 din articolul de lege XXVII/1907 dispunea ca limba maghiară să fie predată după un plan de învăţământ stabilit de Ministerul cultelor şi instrucţiunii publice în toate şcolile cu limba de "propunere" nemaghiară, fie că respectiva şcoală a solicitat sau nu sustinere financiară din partea statuluP5

•

Chiar şi la o simplă citire "pe diagonală" a textului legii, devine o evidentă incontestabilă faptul că aceasta urmărea maghiarizarea ultimelor fărâme de învăţământ comunal şi confesional. Un exemplu elocvent al perfidiei legislatorului maghiar îl constituie § 18, conform căruia comunele bisericeşti puteau decide asupra limbii de "propunere" în şcolile lor, însă în cazul în care în şcoala respectivă "sunt şcolari cu limba maternă maghiară până la 20, ori dacă numărul acelora formează 20% din toti elevii înscrişi", pentru ei trebuia utilizată ca limbă de predare, limba maghiară. Dacă cel putin jumătate dintre elevii înscrişi la acea şcoală aveau ca limbă maternă, maghiara, atunci era obligatoriu ca aceasta să fie folosită ca limbă de "propunere". Desigur, susţinătorii de şcoală puteau, dacă considerau necesar, să asigure pentru elevii care nu ştiau maghiară, desfăşurarea instructiunii şi în limba lor maternă. Se mai preciza că în toate şcolile repetitionale limba de predare era cea maghiară56 •

O altă prevedere a legii, care atenta, în mod vizibil la individualitatea şi autonomia natiunilor nemaghiare din Ungaria era aşa-numitul jurământul de credinţă ..fată de patrie" şi constitutie a tuturor învăţătorilor, desigur, inclusiv din învăţământul confesional. Aceştia, încadrati în rândul functionarilor publici, în caz de "ilegalităp" deferiti tribunalelor civile, erau obligati la prestarea respectivului jurământ, care îi punea în ipostaza de a nu putea întreprinde nici o actiune cu caracter national, ce putea fi uşor catalogată ca un act "antipatriotic" şi pedepsită ca atare.

Capitolul IV, §§-le 22-29 consta într-o enumerare a delictelor disciplinare pedepsele aferente. Delicte erau considerate: neglijarea "propunerii" limbii maghiare, utilizarea manualelor interzise de guvern, dacă se urmăreau tendinte contrare statuluP7

, purtarea imorală, provocatoare de scandal public, tratarea dură a elevilor, neascultare sau nerespectare a autoritătii superioare etc.58 Dacă un învăţător de la orice tip de şcoală, în urma judecării sale pe cale disciplinară era găsit vinovat şi demis din oficiu din cauzele enumerate, aplicarea noului învăţător, fie că beneficia de întregire de salar, fie că nu putea fi făcută numai cu aprobarea ministrului de cult şi instructiune publică59 • O a doua demitere la aceeaşi şcoală, din motive asemănătoare, putea atrage după sine închiderea şcolii şi înfiinţarea în locul ei a unei şcoli de stat60

•

Motivati de dorinta ca cititorul să-şi formeze o imagine cât mai corectă şi reală vizavi de această lege şi implicatiile ei în destinul şcolilor comunale şi confesionale din Ungaria, menţionăm şi faptul că această lege impunea obligatia îmbunătătirii stării materiale a edificiului şcolar. Localul de şcoală trebuia să corespundă unor standarde ridicate, ceea ce presupunea noi şi mari eforturi materiale din partea comunităţii, la care în multe situatii nu s-a putut angaja. Aceste condiţii materiale greu de îndeplinit confirmau, considerăm noi, obiectivul prioritar urmărit de legea apponiană: desfiintarea învăţământului confesional.

53 Ibidem, f. 22 v. 54 Ibidem, f. 23 v. 55 Ibidem. 56 Ibidem, f. 24 r. "Tendinţă contrară statului se priveşte îndeosebi orice faptă care se îndreaptă în contra constituţiei

patriei, a caracterului naţional, al unităţii, al independentei, a integriăţii teritoriale, mai departe în contra întrebuinţării stabilite prin lege a limbii statului şi în contra emblemei, insignelor şi sindardului statului".

57 Ibidem, ff. 23 v., 24 r. 58 Ibidem, f. 24 r. 59 Ibidem, f. 24 v. 60 Ibidem, f. 23 r.

312 http://cimec.ro / http://complexulmuzealbn.ro

De altfel, capitolul III din lege, § 17 oferă cheia de înţelegere a întregului articol de lege. Decretând ca principal scop al tuturor şcolilor elementare, fără diferenţă de patronaj spiritual şi susţinere materială, limbă de predare etc., "creşterea pruncilor în spirit patriotic", cel de-al doilea normativ şcolar al anului 1907 dispun~a că fiecare dascăl are datoria "de a dezvolta şi întări în spiritul copiilor simţui alipirii către patria maghiară". In acest sens ministrul dota toate şcolile cu emblema maghiară, steag şi "icoanele din istoria maghiară, statorite cu ascultarea autorităţii susţinătoare de şcoală". Acestea trebuiau să fie aşezate în toate şcolile, indiferent de caracterul lor, la intrarea principală, cât şi în sălile de învăţământ61 • În vederea îndeplinirii amintitei legi şi atingerii obiectivului fundamental propus de aceasta, Consistoriul episcopal din Gherla trimitea, în 14 noiembrie 1908, planul de învăţământ după care se va face predarea limbii maghiare în toate clasele "cursului de toate zilele" din şcolile "poporale" elementare cu limbă de propunere nemaghiară, astfel încât la finalizarea celor patru clase elevul să ştie scrie şi citi în ungureşte. Totodată, fie din dorinţa de a nu da nici un motiv de desfiinţare a şcolilor confesionale aflate în subordinea sa, fie dintr-un prea mare acces de obedienţă faţă de guvernul maghiar, Consistoriul recomanda înfăptuirea tuturor dispoziţiilor planului de învăţământ la şcolile "poporale" nemaghiare62 • Pentru ajutorarea învăţătorilor, în special a celor "mai putin versati în cunoaşterea şi aplicarea metodei potrivite" în predarea limbii maghiare, Consistoriul a cerut "prelucrarea unui încheptar în folosirea planului de învăţământ al limbii maghiare în şcolile cu limbă de propunere nemaghiară". Respectivul îndreptar avea să fie trimis tuturor inspectorilor regeşti63 •

Forurile ecleziastice din Gherla au solicitat în mod repetat64, imediat după publicarea legii şcolare din 1907,

protopopilor, preoţilor şi senatelor şcolare să găsească căile de a asigura salariile docenţiale prescrise de aceasta, fie din mijloace proprii, fie recurgând la ajutorul de stat. Consistoriul dispunea şi dotarea corespunzătopre a şcolilor cu mobilierul şi rechizitele şcolare cerute de legile şcolare din 1868 şi 1907, precum şi adaptarea cât mai grabnică a edificiilor şcolare în conformitate cu menţionatul articol de lege. În caz de nesatisfacere a tuturor prevederilor legii care viza prosperarea şcolilor, responsabili se făceau protopopii, preotii şi senatele şcolare65 • De asemenea, Consistoriul episcopala atenţionat senatele şcolare, acolo unde susţinătorul de şcoală nu putea găsi singur mijloacele necesare pentru a plăti integral noua remuneraţie a dascălilor, să recurgă la forma ajutorului de stat în timpul prevăzut de lege, respectiv până la 30 septembrie 191066 •

Legea şcolară XXVII/1907, care a dat lovitura de graţie multor şcoli confesionale româneşti din Transilvania, a fost completată în anii ce au precedat primul război mondial cu alte articole de lege, menite a desăvârşi într-un timp cât mai scurt procesul desfiinţării învăţământului confesional din Ungaria dualistă. Pe această linie s-a înscris şi articolul de lege XLVI/190867

, care în numele principiului modern şi democratic al gratuităţii învăţământului elementar, viza, în fapt, reducea drastic taxele conexe procesului de învăţământ (taxa de înscriere68 în şcoala repetiţională sau economică, taxa de "didactru" ?, "absolutor liber de timbru"69 , tot fără nici o taxă trebuiau eliberate şi "absolutoriile" pentru elevii şcolilor repetiţionale, orice fel de testimonii cerute de elevi etc.), unele stipulate în legea din 1891, care puteau constitui mici surse de venituri pentru şcolile confesionale. Se făcea precizarea că dacă în termen de şase luni de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi nu se sistau toate taxele enumerate sau cele de altă natură, şcoala respectivă va fi închisă şi în locul ei statul va ridica o alta, susţinătorului confesional al şcolii în cauză, retrăgându-i-se pentru totdeauna dreptul de a mai susţine şcoală.

61 Ibidem, dos. 1029/1909, f. 2 r. 62 Ibidem, f. 2 v. 63 Ibidem, dos. 1029/1909, f. 25 r. Este vorba de circularele consistoriale 9842/1907 şi 4618/1909. 64 Ibidem, f. 12 r.-v. 65 Ibidem, f. 11 r. Acest îndemn se regăseşte în circularele episcopale 9842/1907, 4918 şi 9961/1909, 2297 şi 9872/1910. 66 Ibidem, dos. 1049/1910, ff. 5-6 r. 67 Ibidem, f. 5 v. Era acceptată doar taxa de înscriere în şcoala elementară cotidiană, în valoare de 50 fileri, care putea fi

utilizată numai în scopul dotării bibliotecii şcolare. 66 Ibidem, f. 6 r. Se preciza că "absolutorul" pentru cele şase cursuri ale şcolii elementare (calificativul sau un fel de foaie

matricolă) trebuia să fie trades şi în limba maghiară. 69 Ibidem, f. 5 v.

313 http://cimec.ro / http://complexulmuzealbn.ro

http://cimec.ro / http://complexulmuzealbn.ro