tl . . , p;,.,

r I'; I

F:

...

b: it

•'

I I :r f I

, [

I I

~ r

t ! ( I

I

t a,

I l I

scriitorul care a subordonat arta, fn mod excesiv, ideologiei, ajunge pentru adoua oara victim<~ politicii ~i a ideologiei extremiste.

Tn perioada proletcultista, in ciuda degradani literaturii Ia rolul de propagandist, datorita marilor tiraje ~i reducerii analfabetismului, operele exercitau o influenta remarcabila. Romanele vremii scrise de Nagy Istvan, Kovacs Dezs6 sau poeziile lw Szemler Ferenc care au respectat cerintele proletcultismului S·au ~ters din tradi~a literara. Cei care nu doreau sa li se alature au inventat un Ilmbaj metaforic prin care i~i exprimau dezacordul, ~i care a reintrodus temele ~i simbolurile transilvanisrnului interbelic (dramele ~i eseurile lui Suto Andras, poeziile lui Kanyadi Sandor). Iar cei care nu doreau sa adopte acesta perspectiva (cazul lui Bodor Adam), au ramas Ia perifetia canonului pana Ia caderea dictatut'ii ceau~iste.

Bibliografie: Daday, L6rand (Szekely, M6zes), lmpotmolire (Zrftouy), Budapesta, Mefhosz, 1931. Daday, L6rand (Szekely, Mozes), E?eCIIl (Csi.itortok), Budapesta, Mefhosz., 1935. Daday, L6rand, Peste mln?fim'f (A ltfp011 at), Bucure~ti, Kriterion, 1970. David, Gyula, Prefata in L6rand Daday, Peste mla?lillif (A /ripon at), Bucure$ti, Kriterion, 1970. Nagy, Imola, l\lfagyar transzszilt.mnizuws, roman lra/ISZSZilvan·izmus (Trnnsilvanism maghiar-fransilvanism roman) fn Pap Levente-Tapodi Zsuzsa (coord.) Tiikiirben. Jmagol6giai tmwlmanyok (lu ogli11dif. St11dii de. hnagologie). Cluj, Sci entia, 2011. Nemeth, Laszlo, lmpotmolire (Ziilolly), in. Protestans .Szemle (Cronid'i Protestanta) nr. 145, 1931. Pomogats, Bela, A magyar irodnlom ErdrHyben l-Il, (lsloria literntllrii maghim·e din Trnnsilvnnia), Miercurea-Ciuc, Pallas Akademia, 2008.. Scridon, Gavril, Scriitori maghiari din Romania, Cluj-Napoca, Dacia, 1987. Scridon, Gavril, /storia literaturii magltiare dill Rom!mia 1918·1989. Cluj, Promedia Plus,J996. Szonda, Szabolcs, Litcralura maghiara din Romania. Aspecte cronologice ~i nojimu' de bazif. Bucure~ti, Editura RHT, 2008. Tapodi, Z.suzsa, Daday L6rtfnd "scriitoml antiromt:in?" in, Pap Levente· Tapodi Zsuzsa (coord.) lnterculttiralitatea ~; interelllicismul ieri $i azi. Studii de COiltactologie ~i imngologie. Miercurea-Ci uc, Status, 2011.

368

Milan Kundera: autoreflexivitate ~i rescrierea istoriei romanului european

Dumitru Tucan Universitatea de Vest, Timi?oarn

Poetica aforistica a romanului

[Jakub] Sdirpina spinarea diinelui ~i se gandca Ia scena careia .1i fosese martor cu putin timp fn urrna. Mo~ulicii inarmati cu prajinile lor caraghioase se confundau in mintea lui cu gardienii din fnchisori, cu anchetatorii ~i cu denuntl!.torii iscoditori ce trageau cu urechea spre a afla dad\ vecinul sau discuta despre politica, in timpul plimbatilor obligatorii. Ce-i Impinge pe ace~ti oameni spre asemenea jalnice activitati,? Rautatea? Desigur, dar ~i dorinta de ordine? Caci nazuin~a spre ordine urmare~te transformarea universului uman i'ntr­un imperiu anorganic, fn care totul merge ~i fn care totul functioneaza, fn care. totul e subordonat unor reguli superioare individului. Niizuinta spre ordine e totodata nifwinJa spre moarte, ciici viata e o lncalcare permanenta a ordinii. Sau invers: se poatc spune ca nazuinta spre ordine e WI pretext onest cu care ura fnJa de omneni t?i motiveaza ~i f?i justified ticiilo~iile [s.m. - D.TV03

Acest lip de fragment din romanul Valsul de adio este caracteristic pentru scriitura lui Kundera atat din perspectiva frecventei, cat ~i prin prisma importantei structurale a unor astfel de fragmente pentru fiecare dintre romanele autorului ceh. lntegrat organic in naratiu.ne, In sensu! fn care confera densitate ~i contururi necesare universului imaginar, fragmentul In chestiune este caracteristic modului de functionare a mecanismului romanesc kunderian. Citit In relatie cu dimensiunea liniara a naratiunii, fragmentul nu pare a avea Ia prima vedere ceva special: Jakub, fostul detinut politic, venit In contact cu hingherii pensionari voluntari, rememoreaza nu ab1t un trecut dureros, dit un prezent dureros, cu atat mai dureros cu cat pare a se perpetua i'n etemitatea unui principiu care depa~e~te circumstanpalul istoric sau social. Asocierea imaginii ridicole a

503 Milan Kundera, Va/sul de 11dio, traducere de Jean Grosu. Bucure!?li, Univers, 1996.

369

I

11 mo~ulicilor inarmap cu prlljini caraghioase" cu imaginea dureroasll a instrumentelor statului totalitar pregMe~te fns~ terenul pentru o serie de refleqii care se acumuJeaza fntr-un crescendo al abstractizckii ~~ generalizllrii. "Rllutatea " umanll e dezlipitll de dimensiunea iraponalli ~~ instinctualll ~~ asociata cu o dimensiune valorica pozitiva a umanului privit fn relatie cu socialul ~i rationalul: ,ordinea" sau mai degraba , dorinta de ordine" care transformll universul uman (pe care-! bllnuim din asocierea antitetica ulterioara ca fiind viu, complex ~i perpetuu asociat metamorfozelor nesistematizabile ale individualului) intr-un ,imperiu anorganic", mort, nemi~cat. Numai urmarind acest fir al disocierilor ~~

revalorizarilor semantice c,ordine" - ,moarte'} putem intelege Jogica contextuala stransa, dar~~ forta formularilor finale care capata alura unor expresii memorabile ce pot depll~i ~~ trebuie sa depa~easca semnificatiile contextuale ale universu1ui romanesc. Este momentul paradoxa! al romanului, momentul in care capacitatea de densificare semantica a narativului este pusa in slujba lacunaruluj, a sublimarii expresive, a formulei abstracte. Este momentul in care actul natativ f~i dezvaluie capacitati reflexive de natur~ aforistidi.

Aforismul este prin calitaple sale - concizie, expresivitate, capacitate de generalizare- duplicitar §i paradoxal . Culme expresiva a gandirii, sinteza fericita a unui §ir de raponamente sau exprimare metaforica sugestiva, aforismul reprezinta o formA simpla a gandirii fecunde (plus§.nd, putem spune- forma simpla a fi losofiei) care prin repetitie se poate transforma oridind in cli~eu, prin folosire inadecvata se poate goli de sens, sau prin tonalitate apodictica se poate transforma i'n platitudine. Efectele benefice ale aforismului nu pot fi masurate ded\t in raport cu procesualitatea ampla a reflexivitapi. Aforismul nu poate fi definit a~adar ca fiind expresia fericita a unui adevar, ci invitape Ia reflect;ie. El genereaza nu atat adevaruri, cat intrebari.

Ce putem tntelege din formulckile memorabile de Ia finalul fragmentului analizat mai sus? Simplitatea acestora pare a nu lasa Joe de mai mult. ,Nazuinta spre ordine e totodata nazuinta spre moarte, caci viata e o fnclllcare permanent:a a ordinii" pune foarte clar in evidenta o imagine a ,viepi", mereu in mi~care, transformandu-se perpetuu, negand ritmuri esentiale ale deveniru, categorizari, principii ~i valori. Dar cuvantul , viata " e el insu~i prea general ca sa putem tntelege ceva daca nu fi intuim legatura cu dinamica unui univers complex a! individualului care, in diversitatea

370

sa, neaga nu atat ordinea ca dimensiune valorica a com portan1entului social, cat reprezentarile circumstantial istorice ale acesteia, care nu de putine ori iau dimensiuni coerdtive. .,Nllzuinta spre ordine" e principiul ordonator, categorialul, ierarhia, ,necesitatea istorica ", ,ratiunea superioara" etc., fiecare dintre acestea putand transforma subiectul - individ fn subiect - supus. Odata ce intuim toate aceste legaturi ~~ supunem atentiei un posibil contrast intre individul supus unei ordini ~i individul in diversitatea amorfa a desfa~urarilor sale posibile504

, intelegem ~i finalul fragmentului (,nllzuinta spre ordine e un pretext onest cu care ura fata de oameni t~i motiveazll ~i i~i justifica ticalo~iile"): crimele cele mai absurde §i iraponale r~i gasesc cele mai rationale justificari. Totodata, intuim deschiderile catre o multitudine de imagini dureroase ale istoriei recente ~~ nu numai. Nu ,ordinea '' In sine e negativa, ci absolutizarea acesteia fn detrimentul libertatii, inteleasa drept calitate de a fi , viu" a individualuJuj.

Interesant este faptul eli aceasta tntelegere e ea insll~i destul de abstracta, pentru ca noi (cititorii) s~ putem rememora ~~ reanaliza prin prisma acestei idei imaginile concrete ale experientelor personale sau culturale asociabile. Acestea sunt calitAtile aforismului: sublimare expresiva a unei procesualit!iti reflexive care genereazli, printr-un interesant proces de feed-back, o ~i mai intensa procesualitate reflexiva. De altfel, cuvantul aforism este unul dintre cele 63 de cuvinte cheie glosate tn dictionarul personal al romancierului aflat Ia finalul primei sale scrieri autoreflexive, Arta ronulm~/1/i. Vazut ca ,formll poetica a definitiei ·-50~, aforismul este plasat fn centrul dinamicii complexe a romanului, considerat ,o lung a goana dup:t cateva definitii fugare '1506

•

~04 Mai ales dacll observam In modemitate o adevaratll imagine a ,exploziei individualului" (cf. Helene VMrine, Le sujet eclat€; Paris, Seuil, 2000, o carte care analizeaza rcmarcabil figurarile istoricc ale subiectului, punand accentul pe slabirea, observabila odata cu de.zvoltarile filosofiei existentei, a capacitAtii taxonomice a ratiunii in raport cu subiectul). 505 Milan Kundera, Arta romanului, traducere de Simona Cioculescu, Humanitas, 2008, p. 149. In acela~i spirit, tot aici, aforismul este vazut ca ,forma poetidi a reflecpei" alaturi de litanie ~i metafora. (p. 178) 500 fbidem, p. 154. A se vedea ~~Milan Kundera, Testamentele tradate, traducere de Vlad Russo, Humanitas, 2008, p. 147: ,Cartile celc mai adanci ~i mai fccunde vor avea dcsigur intotdeauna ceva din caracterul aforistic §i brusc al Cugettlrilor lui Pascal".

371

Romanele lui Milan Kundera pot fi caracterizate ca reclamandu­se de Ia aceast:.i poetica aforistica. 0 dovede~te abundenta acestor tipuri de fragmente ~i abundenta formul~rilor aforistice. Important mi se pare a fi altceva: faptul ca Ia Milan Kundera forma simpla ~i fecunda a gandirii (dadl nu chiar a filosofiei) devine forma simpHi a romanului ~i, prin fntrebarile necesare generate5117

, atat mecanism implicit al densificari i semantice, cat ~i punte de legatura cu experientele plurim orfe ale individualului. Pentru autorul ceh, una dintre calitatile esentiale ale romanului este aceea de , a gandi". 0 spune expli ci t fn Cortinr8

, una dintre cartile sale , teoretice " sau, cum prefer sa le caracterizez, autoreflexive. Observand negarea acelui imperativ traditional organic aJ romanului de a se concentra asupra escntialului ~i de a refuza insertiile auto-reflexiveSO<I, Kundera vede, odata cu Broch ~i Ylusil, fericita pMrundere , pe o poart~ larg deschisa " a ,gandirii fn roman "510

:

11 [ .. . ) reflectia romanesca, a~a cum a fost ea introdusa de Broch ?i Musil i'n estetica romanului modern, n-are nimic de-a face cu reflectia omului de ~tiinta sau a fi losofului; a$ spune chiar c~ e intentionat a-fi losofica, ba chiar anti-filosofica, adidi brutal rupta de orice sistem de idei preconceput; ea nu judedi; nu proclami! adevaruri; se fntreaba, se mira, sondeaza, imbradi forme dintre cele mai diverse: metaforidi, ironica, ipotetidl, h.iperbolica, aforisticn [s.m.L glumeat~, provocatoare, fantezista; ~i mai presus de toate: nu parase~te niciodata cercul magic al vietii personajelor; viata personajelor este cea care-o nutre~te ~i justifica. '-5 11

"Omniprezenta gandirii n-a vaduvit ditu~i de putin romanul de caracteru l lui de roman; i-a i'mbogiltit forma ~i a largit enorm dorneniul a ceea ce num ai romanul poate descoperi ~i sp1.me '4 12

,Ceea ce numai romanul poate descoperi ;;i spune". Atragem atentia asupra acestei formu lari care atribuie artei romane~ti o dimensiune p<Jrticulad\. Pare ci!, din perspectiva lui Kundera, romanului fi este rezervata o dimensiune specifica in raport cu

501 , Meditatia romancsd1 este, deci, prin escnta ei, mterogativli, ipoteticA" (M. Kundera, Aria romauului, ed. cit., p. 99). 508 Milan Kundera, Cortina. Eseu rn ?«pte pifr[i, traducere de Vlad Russo, Humanitas, 2008. 5

()'J ,reflcctiile de au tor", ,inlerventii medita!lve" (Ibidem, p. 75). 510 Ibidem, p. 75. 511 fbitlem, p. 77. 512 lbide111, p. 78.

372

celelalte forme de expresie literara. Definit rilspicat in repetate randuri, atilt in romane dlt ~i fn textele autoreflexive, drept explorare a posibilitat]lor umanuluj513, romanului ii este atribuitc!i de ditre Kundera o implicare existentiala neatinsa de celelalte forme literare. Kundera creeazi! i'n fapt o adevc!irati! mitologie personala a rornanului Ia care participl! atat creatia romanesdl, cat ~i meditat]a , teoretica ".

Roman §i ls torie I Istorie §i Roman Dar cum ajunge Milan Kundera Ia aceasta idee a implicarii

experientiale ~i cognitive a romanului, nucleul generator al acestei mitologii personale a romanului? Analizand textele sale autoreflexive, de Ia Aria romanului (1986) pilna Ia Une rellcontre (2009514), putem observa doua puncte nodale ale reflectiilor sale: preocuparea pentru o definitie a romanulu i ~i cea pentru decupajul unei istorii specifice a romanului. Aceste dou~ pr~ocupari sunt diseminate contrapunctic de-a Jungul tuturor scrierilor au toreflexive, astfel incat o discupe despre cele doua dimensi1.111i nu poate avea decat natura reconstituirii unui puzzle. Cu toate acestea, cele doua preocupari sunt organic legate i'ntre ele, put.\lndu-se astfel observa faptul di se calibrea:lll reciproc, deven.ind treptat una ~i aceea?i preocupare: nevoia de integrare in spatiul esential al umanului a acestui fenomen amplu care este romanuL

In mod paradoxa!, logica disocierilor preliminare operate de catre Kundera este una culturali!: adevnmtu/ roman este roman11l european. Dadi aceasti! idee este doar sugeratl! in Aria romanului prin dominanta decupajelor punctuale, i'n Testamentele trndate referinta este explicita :

Pentru a delimita exact arta desprc care vorbesc, o numesc ron;~ll europen11 [s.a.J. Nu vreau sZI spun cu asta romane create In

513 Cf. M. Kundera, Viata e in a/Iii parte, traducere de jean Grosu, Bucure?ti, Umvers, 1995, p. 264: ,Dar fiedruia ii pare rllu de a nu avea posibilitatea sil trruasca alte v1et1 decat aceasta smgura {>i unicil existenta; ~i dumneavoastril ati vrea sa va tdli\1 toate virtualitatile neimplinite., toate vietile posibile { ... ]. Romanul nostru e asemenea domniilor voastre . ~i el ar vrca sa fie alte romane, cele care ar fi putut fi ~in-au fost. [ ... ] Dar daca omul nu poate ie~i din viata lUI, romanul e, totu~i, mult mai liber." A se vedea ~~ M. Kundera. Arfu romauul11i, p. 59: ,Romancierul nu e nici istoric, nici profet: el este un explorator al existentei". m Milan Kundera, Une rencor1tre, Paris, Gallimard, 2009.

373

Europa de europeni, ci: romane fiicand parte dintr-o istorie care a inceput ill zorii epocii modeme in Europa. Exist.l bineinteles ~i alte romane: romanul chinezesc, romanul Antichit:itii grece~ti, dar intre ele ~i aventura istorid! nascuta odati'i cu Rabelais §i cu Cervantes nu existll nici o continuitate de evolupe"515

Eurocentrismul lui Kundera pare blamabil asti'izi din cauza ocultiirilor implicite sau explicite de care autorul, a§a cum vedem in fragmentul de mai sus, pare con~tient. Dimensiunea eurocentrica e fns:i doar aparenti'i: Kundera privilegiazi'i doar o anumiti'i dlmensiune a romanescului care, n:iscuta din rasul nestiivilit a! lui Rabelais sau din imaginea aventurii fntr-o lume mstrrunati'i a lui Cervantes, va deveni una dintre formele majore de expresie ale unei culturi aflate mtr-o dinamic:i particulan'! (pe care putem s-o numim, anticipand, a modemizarii). Eurocentrismul kunderian este de fapt un universalism a! romanului motivat estetic, existenJial §i gnoseologic.

Motivarea esteticd a acestui universalism deriva ea inscl~i dintr-o disociere paradoxala (pentru ca amestec:i retoricul, structuralul §i efectul estetic): evidenperea locului specific a! romanului printre celelalte forme de expresie literara (§i, avand i'n vedere conexiunile cu arta muzical:i, celelalte forme de expresie artistica).

Considerand ca .,romancierul se na§te pe ruinele lumii sale lirice"5 16

, adidi se na§te ill mod veritabil odatli cu abandonarea ,varstei lirice"517

, romanul e v:izut ca ,o mare poezie anti-lirita'.s18•

Disocierea de imaginile subiectivitapi care acapareazi'i lumea este, de fapt, nu atat o negare a liricului ca forma literati!, cat o negare a absolutizilrilor romantice ale lirismului ~i subiectivitatll, o punere sub semnul intrebclrii a tentatiei utopice ~i iluziilor bovarice ale individului519

• Negarea lirismului se na~te ~i dintr-o nevoie de-a reconsidera locul Inca marginal al romanului fntr-o epoca in care imaginile eroice, de filiape romantica, ale spiritului uman populeaza

SJs M. Kundera, Testomentele tradote, ed. cit., p. 34. 516 M. Kundera, Cortina, ed. cit., p. 95. 517 Varsta individului ,.incapabil sli vadli, sA priceapl\, sA judece cu luciditate lumea din jur'' (Ibidem, p. 94). 518 Ibidem, p. 56. Vezi ~i Arto romanului, p. 181. 51 ~ .In acest~ diatribe antilirice, Milan Kundera este foarte aproape de v1z1unea Jut G. Lukacs despre roman: .,Romanul este forma bllrblitiei mature: scriitorul a pierdut strl\lucitoarea credint! juvenilli inerentll oriclirei poezii, credintA potrivit dreia «destin ~i suflet sunl nume ale aceluia~i concept (Novalis)»" (Teoria romonului, in romiineste de Viorica Niscov, Bucuresti, Univers, 1977, p. 90).

374

inca imaginarul cultural european. Nu fntamphUor unul dintre romanele lui Kundera, ViaJa e in altii parte (1973), se va contura ca un rechizitoriu impotriva varstei lirice ~i a iluziilor acesteia tocmai prin inserpa contrastanta a unei meta fore a , varstei romane~ti'', figurata prin intermediul imaginii personajultti ,,Cvadragenarul ".

De~i teatrul e aproape absent din scrierile auto-reflexive ale lui Kundera exista cateva locuri fn care ceva din specificul acestuia apare ca aliat al artei romane~ti. Balzac este invocat ca primul dintre romancierii care-i transformi'i pe cititori in spectatori, ce privesc, 1ns~, , un ecran (un ecran de cinematograf avant Ia l.etlre) pe care magia sa de romancier proiecta scene de care nu-~i puteau dezlipi privirea'.s2~. Cateva pagini mai mcolo este remarcati'i teatralizarea episodului romanesc Ia Dostoievski, ,ultimul mare balzacian al formei romane~ti "521• Forma fnruditl\1 cu romanul prin capacitatea sa de a apropia de formele diverse ale pulsiunilor ex.istentiale, teatrul e Ia Kundera mai degrabi'i o posibila anexii structurala ~~ expresiva a primului. Romancierul ceh 11 prefera categoric pe Flaubert, eel care ,deteatralizeazil " (,debalzacizeazil") romanul, descoperind ,imensa ~i misterioasa putere a banalitatii '1522

•

Locul romanului in spatiul formelor artistice este, potrivit lui Kundera acela a! unei incertitudini fecunde. Estetica sa specifica fl leaga de varsta intrebarilor ~i luciditapi:

,Mai mult decat Teroarea, pentru mine a reprezentat un traumatism liricizarea terorii. Am fost vaccinat pentru totdeauna imptJtriva oricArei ispite lirice. Singurullucru pe care mi-l doream pe atunci din adancul inimii, cu ardoare, era o privire Iucida ~i lipsita de iluzii. Am gasit-o fn cele din urma in arta romanului. lata de ce a fi romancier a insemnat pentru mine mai mult decat practicarea unui <<gen literar>> printre altele; a insemnat o atitudine, o intelepciune, o pozipe; o pozitie ce excludea orice identificare cu o politicil., cu o religie, Cl! o ideologie, cu o morala, cu o colectivitate; o non­identificare [s.a.] con~tientll, fncapatanata, patima~a, conceputa nu ca evaziune sau pasivitate, ci ca rezistentll, ca provocare, ca revolt.l. •.SlJ

Separat de proiectele utopice ale eroicului sau de iluziile bovarice ale individualului, lasat liber fn infinitul mic al banaliti'itii, dinamica

sio M. Kundera, Cortina, ed. cit., p. 20. A se vedea ~i Testomentele tradote, p. 153 -154. m Corti11a, p. 24-25. m Ibidem, p. 26-28. 523 M. Kundera, Testamentele Tri!date, p. 155-156.

375

proprie romanului este o dinamid! a metamorfozei continue. Disocierile privitoare Ia specificul si!u nu sunt altceva decat li!muriri necesare creioni!rii unei definitii a romanului care se va configura ca o necesari! implicare a acestuia in spatiile concentrice ale existenpalului.

A decupa o definipe a romanului din amalgamul de pozitii autoreflexive este simplu. Tn privinta aceasta, Milan Kundera este explicit ~i (uneori prea) repetitiv. Tn Aria rommzului, prima carte din seria autoreflexivi!, romancierul este zgarcit cu formuli!rile unei definitii directe a romanului524

, dar, cand acestea sunt transcrise, sunt extrem de d irecte: "Roman. Marea formi! a prozei fn care autorul, prin intermediul unor euri experimentale (personaje), examineazii panii Ia capi!t c§teva teme ale existentei" (p. 180). "Roman: poezie antilirica '' (p. 181). , Romancierul [ ... ] incearci! sa dezvaluie un aspect necunoscut al existcntei" (p. 181-182).

Aceste afirmatii vor fi reluate ori direct, ori lntr-o fom1a nuantata In scrierile autoreflexive ulterioare: ,Valoarea unui roman [consta) in dezvaluirea posibiliti!tilor, pan<'! atunci ascunse, ale existentei ca atare; altfel spus, romanul descoperi! ceea ce se afla ascuns fn fiecare dintre noi '1525

• Romanul e "arta ce reprezint:l sfera privilegiati! a analizei, a luciditapi, a ironiei "526

• ,Principala enigma care-t intereseazi! pe romancier [este] enigma existenfialii [s.a.)527•

Ceea ce frapeaza fn aceasti! modalitate de a defini romanul este gradul de ambiguitate relaponaHi in raport cu posibiliti!tile, pe care Kundera le considera a fi infinite, ale existentei. Aceasta ambiguitate relaponala propulseazi! natura romanului fn istorie, care devine un catalizator al metamorfozei existenpale.

Istoria (fn evolutia ei evenimentiala ampla) este pentru romancier .,un proiector ce se rote~te in jurul existentei umane aruncand o lumincl asupra ei, asupra posibilit:ltilor nea~teptate care, in vremuri

m Acest lucru se intampla din doua motive: pede o parte M. Kundera pare mai degraba preocupat pentru a se exphca pe sine insu~1 unui public larg care nu-l cunoa~te inca, iar pe de alta parte pentru a face vizibile, l'ntr-un moment in care acest lucru e incll actual, tragediile istorice generate de tolalitarism. Aria romanului are ca problematicl\ importantll relatia individ -istorie, relatie pr<'zenta ca imagine dominanta ~~ In romanele sale cehe~ti . De altfel aceasta va fi ~i cea mai importanta dimensiunc a interpretArilor fllcutc universului romanesc kunderian. m M. Kundcra, Testamelllele Triidate, ed. cit., p. 258. 52

• M. Kundera, Cortina, ed. cit., p. 54. ~l7 Ibidem, p. 74.

376

lini~tite, dind istoria este nemi~cat~, nu devin realitate, raman invizibile ~i necunoscute"528

. Odata cu aceasta afirmatie putem fntelege obsesia lui Kundera de a vorbi despre istoria romanului (artei) ca despre o istorie separati! de istoria evenimentiali(>29• lstoria romanului este de £apt pentru romancier o istorie a punctelor de ruptura, o istorie care se mi~di In ritmul crizelor culturale, o istorie ale direi metamorfoze devin prilejul fecund al explorarii unor imagini nemaiintaJnite ale posibiliti!tilor umanului:

,.Aplicata artei, notiunea de istorie n-are nimic de-a face cu progresul; ea nu im plica perfectionarea, cre~terea; seamc\na cu o ci!li!torie fntreprinsi! pentru a explora teritorii necunoscute ~i a le inscrie pe o hartli. Ambitia romancierului nu e de a face mai bine decat predecesorii si!i, ci de a vedea ceea ce ei n-au vi!zut, de a spune ceea ce n-au spus. Poetica lui Flaubert n-o desconsidera pe cea a lui Balzac, Ia fel cum descopeiirea Polului Nord nu face si! de vina caduca descoperirea Americii "530

.

lstoria romanului Decupajele istorice operate de M. Kundera de-a lungul scrierilor

sale autoreflexive sunt tributare acestei definitii generice a romanului ca explorare a posibiliti!tilor existentei. Frapeaza insa (prin ritmul repetitiv, ocu ltari sau marginalizari discursive), alegerea numelor invocate de romanc.ierul ceh in sprijinul constructiei acestw tablou istoric. E adevarat, figurile canonice ale .,marelui context'1531

sunt aproape toate invocate. Cervantes (anuntat, e adevarat, de Boccaccio ~i Rabelais) este eroul fondator care plaseaz~ aceastii arti! margjnaHi incii pe o traiectorie a aventurii problematizatoare §i-i traseaza portile de intrare fn aceasta aventura: ironia, ludicul, umorul. Nutnele majore ale romanului englez al secolului al XVIII­Iea sunt tre<;ute fn revista, dar preferin\a lui Kundera merge ditre ambiguitatea ludicului metafictional al lui Laurence Sterne d in Tris tram Shandy (ci!ruia ii este asociat in mod firesc Denis Diderot cu al s~u Jacques) sau catre poetica explicita a romanului prezenta in

m Ibidem, p. 74. $29 ,Istoria «pur ~i simplu>•, is toria omenirii, este istoria lucrurilor care nu mai exista ~i nu participa direct Ia viata noastrl\. Istoria artei, intrucat este istoria valorilor, deci a lucrurilor care ne sunt necesare, este intotdeauna Erezenta, intotdeauna cu noi;'' (Ibidem, p. 23) .lll lbidem, p. 22. " ' Ibidem, p. 50.

377

Tom Jones al lui Henry Fi"elqing. Samuel Richardson, Jonathan Swift sau Daniel Defoe, chiar dad! sunt amintiti, sUilt plasati fn marginea marii av.enturi romane§ti. Virtutea casta a eroinei lui Richardson, seriozitat~a satirei lui Swift ori pragmatismul ,burghez'! allui Defoe sunt poate prea aproape de circumstanpalitatea eulturaUi a epocii respective pentru a satisface scepticismullu1 Kundera. Sensibilitatea exageratA ~~ temperamenq..tl pasional al ,tanarului Werther" sunt poate motive}e pentru care Goethe e amintit o singura data, marginal, in Testawentele TriJdat.e-532

• Rereriril.e Ia secolui a1 XIX-lea fr~ncez n1,1 pot s~ ocoleasdi numele lui Balzac, fn romanele diruia este obs.ervata tnradacinarea omului in istorie5:i3 sau densitatea teatral·A a vietii, dar numele romancierului ffancez e mai degraba marginal in narapunea istorica personala a lui Kunder.a. Romanul secolului al XIX-lea englez sau american este totalmente absent. Marginale sunt ~i numele lui Tolstoi sau Dostoievski. Daca eel de-al doilea este asoclat, prin forma ~i densitatea teatrala a scenei narative, lui Balzac, primul este Iegat de descoperirea imagmu contradictorialitatii ireductibile a umanului5~, un fllon de aur pentru romanclerii s.ecolului al XX-lea.

Balzac, Tolstoi sau Dostoievski sunt prea aproape de pericolele tnradadnarii romam.ilui in istorie §i ;;realitate", pentru ca gustul lui Kundera, ata~at unei definitii moderne a artei, (,revolta lmpotriva imitafjj rea)itafii in numele )egilor autonome aJe artei "535) Sa-i plaseze altundeva decat Ia marginea panteonului sau personal. Mai e ~i

pr.oblema litiert'api dezinvolte a romanului (observabila Ja fnceputurile istoriei sale. prin joe, ironie §i umor) devenit~ sdava ,marii compozitii ", caracteris.tidi secolului al XIX-Jeas..~.

Preferinta lui Kundera, tn secolul al XIX-Jea, se fndreapta cAtre Flaubert, eel care plonjeaza tn ,imensa ~i misterioasa putere a banalitatii "537

, da 0 imagine a prostiei omene~ti §i a perkolelor ,,ne­gAndirii ideilor primite'-s38 ~i f~i fndreapta sageple ironice fnspre kjtschul existential. Densitatea ireaHI a prezentului banal citita Ia

532 M. Kundera, Tesfamentele tradate, ed. cit., p. 35. 533 M. Kundera, Arta romanului, ed. cit., p. 17. 534 M. Kuridera, Testamente/e trffifate, ed. cit., p. 213; Aria romartului, ed. cit., p.· 13. m M. Kundera, Testamentele th!date, ed. cit., p. 15.8. 530 Ibidem, p. 24-25. 53< M. Kundera, Cortina, ed. cit,, p. 28. 538 M. Kundera, Arta romanulu.i, p: 200.

378

Flaubert pare a fi, l'n rescrierea istoridi a lui Kundera, logic conecta~a Ia imaginile paradoxale ale temporalitapi din romanele lui Proust §i Joyce539, i'n timp ·ce perspectiva critica a acestuia asupra ,ideilor primite de-a gata", in fond o perspectiv~ critica asupra limbajului ~i proieqiilot sale valorice, va anunta pleiada de rqmanderi central europeni (Ia care este asociat Thomas Mann), spre care se indreapta preferinta lui Milan Kundera fn spatiul de manifestare al romanului din secolul al XX-lea: Broch, Musil, Gombro.wicz, Kafka (eventual Ha~ek). Patrunderea unei (auto)reflexivitap fetunde fn interiorul romanului, odata t\.1 H. Broch §i R. Musil, este procesul necesar ca·uz'at de criza culturii europehe mtr-un secoltn care ,omul devine un simplu lum,.1 pentru fortele (tehnicii, politicii sau Istoriei) care 11 depMesc, fllasa tn urma, fl poseda '1540

: . .

,Musil nu-§i trateaza deloc tema ca un polihistor, romancierul nu se deghizeaza i'n savant, fn medic, 'm sociolog, in istoriograf, .el analizea,za situatli wnane [s.a.] care nu rae obiectul nici \ffiei discipline ·~tiintifice, ci fac pur §i ~implu parte din viata. In acest sens a fnteles Musil sarcina istorica a romanului epocH sale: dac~ filosofia europeana n-a reu~it sa gandeasca . viata reala a. bmului, sa-i garrdeas.ca «metafizica concreta>), ii revine romanului sa ocupe aeest loc'1541•

Romanderii central-europeni retac In opinia lui Kundera legatura cu estetic? aproape uitata a romanului de dinaintea secolului al XIX­lea, secolul marii compozitii542• Atenti la pericolele cartonizarii culturale a romanului (refennta Ia dogmatismul realismului psihologic §i social, i.e. Balzac,. e explicita), ace~tia regasesc spiritul liber ~~ ludic al mceputurilor romanului, transformandu-1 lntr-o .imagine 1n degradare a centrului valoric a! culturif europene. Figuri)e ordinii dev.in ma~tile incettitudinii (exemplul relevant ar fi Somnambulii lui H. Broch), eroismul devine moneda calpa (Ha~ek), patriotismul - a§ijderea (R. Musil, Omul Jifrii inSU?iri), iar puterea se

539 Cf. M. Kundera, Testamentele trt1date, ed. cit, p. 129-130: ,singudi dipli a Erezimtului devine, Ia Joyce, u.n mic irifinit." ·

0 M. Kundera, Aria romanulu1, ed. cit., p. 12. 541 M. Kundera, Tes.tqmente/e trildate, ed. cit., p. 162. 542 Ibidem, p. 17-78. De altfel, se simte Ia Kundera e afinitate deloc mascata cu. traditia romanului central-europeai,t (d. Adrian Uclitu~, Modernitatea conservatoare: Aspecte ale culturii £uropei Centrale_, Bra~ov, Ed. UniyersitAtii Transilvanii.l, 2009, p. 191).

379

f"

zeifica. ~i l~i produce propria teologie care transforma umanul in simplu obiect (Kafka)S43

•

Nu fntamplatqr, nucleul forte al modernitatii central-europene este legat direct de ritmul fluid al contestarii valorice din antl­filosofia lui Nietzsche544, fiind facuta legatura cu critica reprezentarilor valorice ale trecutului, care domina ~i ingradesc sensibilitatea prezentului, ~i cu nevoia utopica a lntregii modernitap estetice de a gasi limbajul adecvat unei sensibilitati a prezentului. Reprezentarile valorice autoritare ale trecutului sunt denumite de catre Kundera, printr-o fericita alegere metaforica, ,cortina preinterpretarii" formate din ,,egende", ,poze convent)onale" sau ,simboluri obosite',645

•

lstoria romanului european, a~a cum e ea decupata de Kundera, este o istorie a gesturilor sfa~ierii acestei cortine care pome~te de Ia Cervantes ~i, dad\ nu se fncheie cu pleiada de mari romancieri central-europeni, are pupni contir\uatori In prezent. Din a dGua jumatate de secol XX, M. Kundera retine doar dlteva nume, cele mai multe legate de continuarea nucl~.>ului modemitlitii estetice: Alejo Carpentier, Gabriel Garda Marquez, Emesto Sabato, Carlos Fuentes ori Salman Rushdie, Ia care se adauga, prin tonalitatea legitimatoare, numelesau.

De Ia Cervantes Ja Kafka, de Ia Rabelais. Ia Kundera fnsu~i, romanul l~i gase~te terenul fecund In incongruentele imaginare ~i interstipile valorice ale momentelor de metamorfoz.a culturala, ale momentelor de ,nelini~te istorica". Optiunea fundarnentalii a lui Kundera se lndreapta inspre aceastii arta care ~tie sa-~i gaseascii energia fn acele momente Iii care imaginea pluralitatii ~i a diversitatii devine o certitudine generoasii pentru modul de a fi al umanului. Aceasta energie fecundil 11 fiicea. pe R. Rorty sa porneasca de Ia descri·erea facuta de Kundera genului ?i sa vada In roman un vehkul al revoltei i'mpotriva iluziilor ontoteologice, structura culturala caracteristidl democratiei ~i genu! eel rnai strans asociat cu lupta

!>4~ C'f. M. Kundera, Arta romanului, p. 127. Dintre figurile modernit'atii central-eur.opene, hgura lui Franz Kafka pare a fi oglinda de peste veacuri a lu1 Cerv~ntes. E .una ·dintre figui'ile abundent prezente In scrierile ~utorefle.xtv.e al~ ~ut I<undera. Rom~ele lui Kafka reprezintli In d.ecupajul tstonc anahzat ata modelul universal al romanului. 544 M. Ku.ndera, Testamentele lriidate, ed. cit., p. 147-148; p. l71-173. !>4s M. Kundera, Cortina, e.d. cit., p. 98.

380

pentru libertate ~i egalitate546. Candirea romanului, aforistidl,

,asistematica; indisciplinatli; [ ... ) apropiata de g~ndirea lui Nietzsche" e ,experimental~" ?i forteaza deschideri fn toate sistemele de idei care ne fnconjoara"547

• Rescriind istoria romanului european, Milan Kundera redama fn nurnele acestei forme literare o putere reactiva In raport cu valoricul, o relevanta critica In raport cu iluziile centralitatii ~i o capacitate inepuizabila de a reda complexitatea umanului.

Bibliografie: Kundera, Milan, Arta remanului, traducere de Simona Ci'oculescu, Editura Humanitas, Bucuresti, 2008. ., Kundera, Milan, Cortina. Eseu In ~apt e. parJi, traducere de Vlad Russo, Editura Hurnanitas, Bucuresti, 2008: Kundera, Milan, Testamentele trifdate; traducere de Vlad Russo, Editura Humanitas, Bucuresti, 2008. Kundera, Milan, Valsul de' adio, traducere de jean Grosu,· Edih.!ra Uruvers, Buc.ure?ti, 19%, Kundera, Milan, Viaja e in alta parte, traducere de Jean Grosu, Editura Univers, Bucure~ti, 1995, Kundera, Milan, Une rencontre, Editura Callimard, Paris, 2009 Lacato~, Adrian, Modernitatea conservatoare: Aspecte ale culturii Europei Centrale, Editura Universitatii Transilvania, Bra~ov, 2b09 Lukacs, Gyorgy, Teoria romamtlui, traducere de Viorica Ni~cov, Editura Unlvers, Bucure~ti, 1977 Pavel, Toma, Gandirea ro.mamlltti, traducere de Mihaela Manca~, Editura Humanitas, Bucure~ti, 2008 Rorty, Richard, Pragmatism ~i filosofie post-nietzscheanii. Eseuri filosofice 2, Traducere de Mihaela Cabulea, Editura Univers, Bucure~ti, 2000 Wdrine, Helene, Le sujet edate, Editura Seuil, Paris, 2000.

54" R. Rorty, Heidegger, :Kundera ~i Dickens, in R. Rorty, Pragmatism ~i ftlosofie post-melzscheanil. Es.eun filosoftce 2, traducere de Mihaela Cllbulea, Univers, 2000. 547 M. Kundera, Teslamentele tradate, ed. cit., p. 172.

381