HIDRADENITIS SUPPURATIVA: A REVIEW OF PATHOGENESIS AND TREATMENT. HIDRADENITA SUPURATIVĂ: O...

ROMANIAN JOURNAL of CLINICAL and EXPERIMENTAL DERMATOLOGY60

Hidradenitis suppurativa: a review of pathogenesis and treatment

HIDRADENITIS SUPPURATIVA: A REVIEW OF PATHOGENESIS AND TREATMENTHIDRADENITA SUPURATIVĂ: O ANALIZĂ A PATOGENIEI ȘI TRATAMENTULUI

Cite this article: Mihai Lupu, Cristiana Voicu, Laura Papagheorghe, Irina Tudose, Victor Gabriel Clătici, Călin Giurcăneanu. Hidradenitis suppurativa: a review of pathogenesis and treatment. RoJCED 2015; 1(1):60-69

Open Access Article

Keywords:

hidradenitis suppurativa, acne inversa, infliximab, treatment anti TNF alpha

AbstractHidradenitis suppurativa (HS), also known as acne inversa, is a chronic, recurrent, inflammatory disease, characterized by follicular obstruction, extremely painful abscess and sinus tract formation, foul muco-purulent secretions and vicious, often debilitating scarring. From the first reports of the disease, in mid-19th century, our understanding of HS has evolved so that today it is considered a disease of follicular obstruction with the possibility of a defective basement membrane at the sebofollicular junction of the folliculopilosebaceous unit rather than an infectious process of the apocrine glands. The recent discovery of bacterial biofilm involvement in HS could very well explain its resistance to antibiotic therapy. Treatment options have evolved to include multi-antibiotic therapy, laser therapy, biological treatments (TNF-α and IL-1 inhibitors), surgical treatment options and electrosurgical procedures. Despite all these progresses, may patients continue to struggle with the pain, odor, embarrassment and frustration that accompany this isolating disease. HS is misunderstood by patients and doctors alike, resulting in the delay of clinical presentation, diagnosis and treatment. Patients and physicians across various specialties must collaborate in expanding awareness, so that one day we may find a cure for this debilitating disease.

Mihai Lupu1, Cristiana Voicu1, Laura Papagheorghe1, Irina Tudose3, Victor Gabriel Clătici1,2, Călin Giurcăneanu1,2

1. Elias Emergency University Hospital, Department of Dermatology and Allergology; 2. Carol Davila University of Medicine and Pharmacy, Bucharest; 3. Elias Emergency University Hospital,

Department of Pathology

Corresponding author: Victor Gabriel Clătici - 17 bd Mărăști Street, Sector 1, Bucharest, Phone 021 / 3161600 – 190/224,

fax 021 / 3173052, E-mail: [email protected]

Review

March 2015 61

Hidradenita supurativă (HS) este o afecțiune inflamatorie cronică, recurentă, caracterizată prin obstrucție foliculară comedon-like, cu formare de abcese și traiecte sinuoase, extrem de dureroase, secreție muco-purulentă și cicatrici vicioase, care adesea produc impotență funcțională. Boala mai este cunoscută și sub numele de boala Verneuil, sindrom de obstrucție foliculară, apocrinită (în literatura engleză), dar poate cel mai sugestiv nume este cel de acnee inversă (acne inversa) din cauza similarităților proceselor fiziopatologice cu acneea și faptului că HS afectează cu precădere zonele de pliu ale tegumentelor (axile, inghinal, perineal, fesier, infra și intermamar) (1).

ISTORICHidradenita supurativă a fost descrisă ca o

afecțiune distinctă în anul 1839 de către Velpeau (1795-1867), chirurg și anatomist francez (2), la un pacient cu abcese superficiale ale tegumentului de la nivel axilar, submamar și perianal. În 1854 chirurgul francez Verneuil (1823-1895) asociază procesul supurativ cu glandele sudoripare după ce observă o serie de pacienți cu leziuni ase-mănătoare celor descrise de Velpeau la nivel axilar și inghinal (2). Acesta denumește boala după propriul său nume și teoria sa devine cea acceptată pentru mai mult de un secol.

În 1939, Brunsting, în urma unui studiu histopatologic al pieselor de rezecție de la 16 pacienți cu HS, sugerează punctul de plecare al bolii ca fiind glanda sudoripară apocrină (3). În 1956, Pillsbury et al. organizează acneea conglobată, hidradenita supurativă și foliculita disecantă a

scalpului sub termenul de ”triada ocluzivă fo-liculară”, iar în 1975 Plewig și Kligman, părinții tretinoinului, adaugă la triada anterior descrisă chistul pilonidal și introduc termenul de ”tetradă acneică” (4).

Abia în 1989, Plewig și Steger propun înlocuirea denumirii de triadă ocluzivă foliculară și tetradă acneică cu termenul de acnee inversă (4). În același an Hurley introduce clasificarea clinică în 3 stadii. În cele din urmă, în 1990, este global acceptată teoria ocluziei foliculare ca mecanism patogenic în HS (5,6).

IMPACT ASUPRA CALITĂȚII VIEȚIIBoala produce un stres psihologic major dar și

o stigmatizare socială importantă, mai ales prin leziunile aflate în zone vizibile (7). Recent, un studiu german a descoperit că 38,6% din pacienții cu HS sufereau de depresie, comparativ cu 2,4% din pacienții din grupul de control de aceeași vârstă, sex și indice de masă corporală (IMC) (8).

Von der Werth și colab. (9) explică scăderea calității vieții (QoL) pacienților cu HS ca fiind produsul unei combinații între episoadele dureroase, secrețiile cu miros neplăcut, stigmatizarea cauzată de leziunile din zone intime, dar și lipsa îngrijirilor medicale, diagnosticarea incorectă sau reticența pacienților cu semne sau simptome de HS de ase prezenta la medic. Prin efectele dăunătoare asupra QoL afecțiunea poate fi un adevărat promotor pentru diverse adicții (fumat, consum de alcool sau droguri), anumiți pacienți având chiar ideație suicidară (10).

Având în vedere toate aceste aspecte, au fost create fundații de profil (www.hs-foundation.org)

Cuvinte-cheie:

hidradenită supurativă, acnee inversă, infliximab, tratament anti TNF alfa

Rezumat

Hidradenita supurativă (HS), cunoscută și sub numele de acnee inversă, este o afecțiune inflamatorie cronică, recurentă, caracterizată prin obstrucție foliculară, cu formare de abcese și traiecte sinuoase, extrem de dureroase, secreție muco-purulentă și cicatrici vicioase, care adesea produc impotență funcțională. De la prima descriere a bolii, la mijlocul secolului al-19-lea, nivelul cunoașterii în HS a evoluat, astfel încât astăzi este considerată o boală a ocluziei foliculare care include posibilitatea unui defect al membranei bazale la nivelul joncțiunii sebo-foliculare a unității foliculopilosebacee și nu a unui proces infecțios al glandelor apocrine. Descoperirea relativ recentă a implicării biofilmului bacterian în patogenia bolii ar putea explica rezistența acesteia la tratamentele antibiotice.Opțiunile terapeutice s-au dezvoltat în timp și includ în prezent terapii multi-antibiotice, laser terapie, terapii biologice (inhibitori TNF-α și IL-1), tratament chirurgical și proceduri de electroterapie. În ciuda acestui arsenal terapeutic, un număr mare de pacienți se confruntă cu durerea, mirosul, jena și frustrarea care însoțesc această afecțiune. HS este puțin înțeleasă de către pacienți dar și de către medici, necunoaștere care duce la o latență în prezentarea la medic, diagnostic și tratament. Pacienții și medicii de diverse specialități trebuie să lucreze împreună pentru a ridica nivelul de sensibilizare în privința HS, pentru a putea în final găsi un leac acestei debilitante boli.

Mihai Lupu, Cristiana Voicu, Laura Papagheorghe, Irina Tudose, Victor Gabriel Clătici, Călin Giurcăneanu


și grupuri de sprijin pentru a le veni în ajutor celor suferinzi de această boală debilitantă.

EPIDEMIOLOGIEHidradenita supurativă debutează în mod tipic

după pubertate, în decadele 2-3 de viață, este de 3 ori mai frecventă la femei (F:M=3:1) (11,12), la bărbați boala fiind însă mai severă și mai rezistentă la tratament (13). Debutul după menopauză și cel prepubertar sunt rare (14,15).

Prevalența bolii în populația generală este situată între 0,053% și 4,1%, fiind cu siguranță subestimată din cauza latenței diagnostice (6,16).

Unii autori au sugerat rate de prevalență crescute la rasa neagră, acestea nefiind însă confirmate de studiile privind predilecția rasială (17,18).

ETIOPATOGENIEÎn încercarea de elucidare a patogeniei HS au

fost postulate atât teorii foliculare și nefoliculare. Teoria foliculară presupune un individ predispus

genetic ( prin defecte ale membranei bazale a foliculului pilos) la care procesul patogenic începe înaintea manifestărilor clinice, ca răspuns la factorii stresori externi (bacteriile comensale, forțele de frecare piele pe piele, hormoni). Răspunsul inflamator subclinic la aceste agresiuni este realizat de către keratinocite (prin procese de secreție de proteine antimicrobiene și citokine inflamatorii), limfocite T și mastocite atrase prin chemotactism (TNFa și IL-1b6). Această inflamație subclinică promovează obstrucția foliculară infundibulară (hiperkeratoză foliculară, hiperplazie psoriaziformă) cu dilatarea unității pilo-sebacee și formarea de chisturi. Manifestările clinice (noduli și abcese) apar în mod caracteristic după ruperea epiteliului chistului (prin frecare mecanică sau presiune) și extravazarea conținutului chistului format din keratină, sebum, bacterii, păr, în derm. Prezența conținutului chistului în derm determină un influx masiv de neutrofile, celule dendritice, macrofage, limfocite T, limfocite B și plasmocite, cu formarea unui abces care promovează obstrucția foliculară în pielea înconjurătoare. Proliferarea structurilor epiteliale rezultate din ruperea foliculului este stimulată de citokinele inflamatorii și conduce la formarea de traiecte sinuoase epitelizate prin care bacteriile capătă acces direct la dermul profund, agravând inflamația. Aceste traiecte sinuoase se pot la rândul lor rupe și boala va intra într-un cerc vicios. În leziunile cronice infiltratul inflamator se extinde și numărul limfocitelor T, celulelor dendritice, limfocitelor B și plasmocitelor crește. Limfocitele B sunt dispuse difuz în jurul abcesului sau în insule, formând pseudofoliculi. În leziunile cronice numărul mastocitelor este crescut comparativ cu leziunile acute.

Una din teoriile nefoliculare sugerează implicarea glandelor apocrine în patogenia bolii datorită unei secreții aberante (caracterizate fie prin exces sau absență) ce afectează acroinfundibulul distal de glandă. Alți autori postulează formarea traiectelor sinuoase precoce în evoluția bolii și propun

formarea acestora din invaginări epidermice. Aceste teorii nefoliculare(19) nu sunt însă susținute de studii.

1. Factorii geneticiRolul factorilor genetici în etiopatogenia acestei

afecțiuni este încă incert și în curs de cercetare. Unele studii(20) arată că 34% din rudele de gradul I ale pacienților cu HS dezvoltă la rândul lor boala, transmiterea făcându-se pe verticală și la femei și la bărbați de-a lungul mai multor generații, dovezi care indică o transmitere autozomal dominantă (20,21). HS pare a fi o boală heterogenă din punct de vedere genetic cu multiple mutații diferite.

Boala debutează la vârste mai tinere la pacienții cu istoric familial, aceștia dezvoltând însă și forme mai puțin severe.

2. Factorii hormonali Implicarea hormonilor în patogenia HS este încă

un subiect de dezbatere, multe studii comunicând rezultate contradictorii. Majoritatea seriilor de cazuri nu relevă modificări semnificative ale profilului hormonal al pacienților cu HS (22).

O parte din elementele care permit excluderea unui rol cheie al hiperandrogenismului în pato-genia HS sunt: frecventa absență a virilizării, ab-sența hiperseboreei (în contrast cu acneea) și eficiența limitată a tratamentelor antiandrogenice. Barth și colab. asociază nivelul crescut al andro genilor cu un nivel scăzut al SHBG (sex-hormone-binding-globuline), la rândul său invers proporțional cu greutatea corporală (15) (pacienții cu HS fiind frecvent obezi), neindicând în acest caz hiperandrogenism (20).

3. Factorii microbiologici Infecția bacteriană este considerată în mod

tradițional un factor important în patogenia HS, aceasta fiind un element esențial în completarea tabloului clinic. Deși discutabil, bacteriile joacă un rol mai curând secundar decât primar în etiopatogenia HS (23).

În funcție de metodele utilizate pentru a obține culturi bacteriene, studiile de microbiologie în HS comunică rezultate discordante.

Din secrețiile prelevate de la suprafața leziunilor de HS au fost cultivate diverse microorganisme: Streptococcus viridans, Staphylococcus (mai ales coagulazo-negativi, aureus și epidermidis), Strep-tococcus milleri, anaerobi (Peptostreptococcus spp., Bacteroides melaninogenicus și Bacteroides cor rodens), bacterii corineforme, chiar și bacili gram-negativi (24,25). Bacteriile Gram negative, reprezentate de Escherichia coli, Klebsiella și Proteus, sunt cultivate mai frecvent din leziunile perineale și perianale (26,27). Un studiu recent a constatat obstrucția foliculară cu o substanță polizaharidică extracelulară PAS pozitivă secretată de Staph. Epidermidis (28).

Pornind de la datele conform cărora pacienții cu HS la care s-a izolat Staphylococcus aureus au avut o durată a bolii semnificativ redusă a fost emisă

Hidradenitis suppurativa: a review of pathogenesis and treatmentReview

March 2015 63

ipoteza implicării Staph. aureus doar în stadiile inițiale ale bolii, în care provoacă modificări anatomice la nivelul foliculului pilos (29). În fazele cronice și de recidivă, speciile de Proteus și anaerobii sunt frecvent izolați.

Varietatea speciilor bacteriene izolate în absența unei anumite specii dominante, sugerează colo-nizarea secundară a suprafeței leziunilor și nu incriminează factorii microbiologici ca agenți etiologici primari în HS. Mai mult decât atât, absența complicațiilor infecțioase severe (celulită) și absența adenopatiei loco-regionale exclud un rol patogenic major al infecției bacteriene.

Conceptul că bacteriile cresc împreună ca o comunitate reprezintă cheia înțelegerii eșecului antibioticelor standard în terapia infecțiilor bac-teriene din HS. Biofilmul reprezintă o comunitate specializată de bacterii întâlnită frecvent în natură și se formează prin aderarea, inițial reversibilă, a bacteriilor la un substrat (30). Are loc apoi aderarea ireversibilă datorită unei matrici polizaharidice secretată de bacterii, cu rol de protecție împotriva injuriilor externe, inclusiv antibiotice. Pe măsură ce biofilmul crește în dimensiuni bacteriile din centrul acestuia nu mai au acces la nutrienți și oxigen, își reduc metabolismul bazal și devin rezistente la antibiotice. Rezultatele a două studii sprijină ipoteza rolului secundar al biofilmului bacterian în patogenia secundară a HS prin descoperirea de biofilm aderent la epiteliul traiectelor sinuoase (31,32) și la foliculii piloși (32).

4. Sistemul imunFactorii imunologici sunt asociați cu severitatea

bolii și tratamentul imunosupresor se dovedește eficient în anumite cazuri.

Un studiu recent sugerează că un defect funcțional al neutrofilelor, care determină generarea în exces de radicali liberi de oxigen, este implicat în procesul patogenic (33). Un alt studiu prezintă scăderea răspunsului antibacterian monocitar și diminuarea progresivă a procentului de celule natural-killer în leziunile cronice de HS (34).

Nivelurile citokinelor pro- și antiinflamatorii sunt crescute în leziunile de HS. Creșteri ale nivelurilor serice înregistrează IL-1β (31 de ori față de tegument normal (35) și mai ridicate decât în psoriazis (36)), TNF-α (5 ori față de tegumentul psoriatic(35)), IL-10 (34 ori față de normal (35)), creștere datorată unui mecanism compensator pentru creșterea nivelului seric de IL-1β (36)), CXCL9 (monokină indusă de IFN-γ), IL-11, chemoatractantul pentru limfocitele B și IL-17 (7 ori față de normal (37)). Pe de altă parte, IL-2, IL-4, IL-5 și IFN-γ se află la limita inferioară de detecție (35,37). Pe baza acestor date se constituie raționamentul utilizării tratamentelor biologice anti-TNF-α și anti-IL-1β în tratamentul HS.

Niveluri crescute de IL-12 și IL-23 au fost descoperite în dermul leziunilor de HS, sugerând o cale IL-23/Th17 activă, potențială țintă a anticorpilor monoclonali moderni ca ustekinumab sau briaki-numab (38). În plus, în tegumentele afectate de HS au fost observate nivele scăzute de IL-22 și

IL-20 (supraexpresia IL-10 deprimă IL-22, care la rândul său deprimă producția de IL-20 de către keratinocite (36)) ce predispun tegumentele la infecții bacteriene (36).

O dovadă suplimentară în favoarea ipotezei imune este expresia crescută a receptorilor TLR2 (Toll-like), cu rol esențial în imunitatea înnăscută, de către macrofage și celulele dendritice la nivelul leziunilor pacienților cu HS (39). Supraexpresia acestor proteine este similară cu cea întâlnită în acneea vulgară (40).

5. Alți factoriFumatul reprezintă un factor de risc principal,

în trecut HS fiind cunoscută și sub numele de ”furunculele fumătorilor”. Conform mai multor studii, până la 80% din pacienții suferind de aceasta boală sunt fumători (41,42). Fumatul alterează chemotaxisul, modifică secreția glandelor sudo-ripare, crește secreția de TNFa și produce inducția LTh17.

Obezitatea este un alt factor major de risc, aproximativ 52% din pacienții cu HS fiind obezi (43). Obezitatea menține umezeala la nivelul pielii (având ca efect hiperhidratarea keratinocitelor), promovează macerația, crează forțe de forfecare la nivelul foliculului pilos și produce tulburări hormonale. Șapte studii din țări diferite (1,2,23,26,44,45,46) au ajuns la concluzia că frecarea piele pe piele este trigger pentru descuamare și hiperkeratoză, promovând astfel obstrucția foliculară. De aseme-nea, excesul androgenic prezent la persoanele obeze poate produce îngroșarea firului de păr cu obstrucție foliculară consecutivă.

Din cauza agravării bolii în urma administrării de litiu, acesta a fost considerat un factor de risc iatrogen, mai ales prin potențarea migrării neutrofilelor și creșterea capacității de fagocitare, accelerarea proliferării celulelor epiteliale și producerea obstrucției foliculare prin efectul său direct asupra keratinocitelor foliculare (similar efectului din acnee) (47).

Alți factori de risc implicați în patogenia HS sunt transpirația, bărbieritul, folosirea de antiperspirante și dieta (48).

CLINICASimptomatologia prodromală este relativ su-

biectivă şi întâlnită la aproximativ 50% dintre pacienţi, caracterizându-se prin senzaţii de arsură sau înţepătură, durere, prurit, căldură locală şi/sau hiperhidroză, cu 12-48 de ore înaintea dezvoltării primelor leziuni. Leziunile primare sunt noduli eritematoşi, extrem de dureroşi, solitari, fără aspect caracteristic, care pot rămâne clinic staționari săptămâni sau chiar luni de zile (în medie între 7-15 zile) sau pot prezenta episoade inflamatorii. Forma lor mai degrabă rotundă fără necroză centrală contribuie la diferențierea față de furuncule. Uneori pot fi greu de observat din cauza localizării profunde în hipoderm. Nodulii pot persista fără manifestări clinice, pot prezenta recurențe inflamatorii sau se pot vindeca spontan. Însă cea mai frecventă evoluție, cel puţin în cazurile



severe, este abcedarea spontană sau după incizie şi exprimarea unui material purulent.

Un aspect clinic tipic este reprezentat de prezenţa comedoanelor cu dublă deschidere (13). Nu se observă comedoane închise la nivelul leziunilor HS. Frecvent se remarcă prezenţa de papule foliculare şi pustule în zonele cu HS, precum şi în alte zone, însă acestea nu sunt un indiciu pentru diagnostic. La nivelul feselor, leziunile foliculitice pot lăsa cicatrici rotunde, uşor deprimate. La unii pacienţi se pot evidenţia chisturi epidermice proeminente: noduli elastici, cu diametrul de până la 5 cm, la nivelul organelor genitale externe, feţei (regiunea malară şi zigomatică) sau trunchiului.

Limfadenopatia loco-regională este absentă, în ciuda fenomenelor relativ zgomotoase de tip inflamator şi infecţios.

Recurenţa episoadelor inflamatorii poate duce la formarea de fistule din care se evacuează o secreție seroasă, purulentă sau sanguinolentă cu miros neplăcut din cauza colonizării anaerobe. Uneori pot apărea ulceraţii sau granuloame piogene. Cicatricea hipertrofică reprezintă o leziune secundară caracteristică: vindecarea se produce cu fibroză densă, cu aspect de plăci indurate sau benzi liniare cu aspect de cordon.

HS prezintă o predilecţie pentru zonele inter-triginoase. În ordinea frecvenţei, zonele afectate sunt: regiunea inghinală, inclusiv feţele interne ale coapselor (femei), regiunea pubiană, scrotul, vulva, axilele, perianal (bărbaţi) şi regiunea perineală, regiunea intermamară şi plicile inframamare (femei), fesele (bărbaţi). Aceste localizări se regăsesc de-a lungul liniei mamelonare a ţesuturilor apocrin şi mamar la mamifere, care au aceeaşi origine embrionară. Cel mai des canalul anal nu este afectat, însă pacienţi cu HS a regiunii ano-genitale pot prezenta leziuni şi la nivelul canalului anal (22,7%, conform unui studiu), superficial faţă de sfincterul anal intern (49).

Pot fi afectate concomitent, de cele mai multe ori simetric, mai multe regiuni; recurenţele survin la nivelul sau în jurul zonei afectate iniţial. Leziunile de HS pot avea şi localizări atipice: abdomenul, în mod special regiunea periombilicală, toracele,

regiunea retroauriculară şi ceafa (mai ales la bărbaţi) (48).

Hurley a indrodus unul dintre primele sisteme de stadializare ale HS în 1989 (50). Clasificarea clinică Hurley presupune 3 stadii, bazate pe prezenţa şi severitatea cicatrizării şi a fistulelor36

(Figura 1): I. Abces (unic sau multiplu) recurent, fără traiecte sinuoase sau cicatrice; II. Unul sau mai multe abcese separate de tegument clinic normal, cu formarea de traiecte sinuoase şi cicatrice; III. Multiple traiecte sinuoase comunicante şi abcese fără interpoziție de tegument clinic normal, inflamație și supurație, la nivelul unei întregi zone.

Au fost formulate numeroase sisteme de evaluare, utilizate în principal în scop de cercetare pentru o analiză detaliată a severităţii afecţiunii, fiind însă prea complexe pentru a putea fi utilizate în clinică. Câteva exemple sunt scorul HS-LASI (leziune, arie, severitate), clasificarea latentă în fenotipuri Canoui-Poitrine, scorul Sartorius şi Indexul de Severitate al HS.

PARACLINICAnalizele de laborator sunt nespecifice și pot

evidenția o creștere a vitezei de sedimentare a hematiilor dar și pozitivarea proteinei C reactive.

Ecografia cutanată, deși rar utilizată în practică, poate demonstra prezența abceselor în derm și anomalii ale porțiunii profunde a foliculului.

Recent, investigațiile imagistice de rezonanță magnetică (MRI) au descris, la pacienții cu HS, îngroșarea marcată a tegumentelor, indurația țesutului subcutanat și prezența a multiple abcese subcutanate (52).

Examenul histopatologic al leziunilor primare din HS arată hiperparakeratoză foliculară, hiperplazia psoriaziformă a epidermului interfolicular (în leziunile inițiale) și a epiteliului folicular (în leziunile cronice). În derm se poate observa infundibulofoliculită și perifoliculită, abcese, sinusuri, fibroză, granuloame, și în aproximativ o treime din cazuri, inflamația glandelor sudoripare apocrine/ecrine. (figurile 2 și 3) Țesutul subcutanat poate prezenta inflamație, necroze sau fibroză.

Figura 1.

Stadializarea clinică Hurley pentru HS

Stadiul I Unul sau mai multe abcese

recurente fără traiecte sinuoase, fistule sau

cicatrici

Stadiul IIUnul sau mai multe traiecte

sinuoase separate de tegument normal, cicatrici

Stadiul III Multiple traiecte sinuoase

comunicante fără interpoziție de tegument normal, inflamație și supurație

Foto din arhiva personală Prof. Dr. Giurcăneanu Călin


March 2015 65

Imunohistochimia evidențiază în tegumentele perilezionale un infiltrat inflamator alcătuit din mastocite, plasmocite CD138+, limfocite T CD3+ și celule dendritice (factor XIIIa prezent). La nivel lezional se evidențiază un influx suplimentar de limfocite și neutrofile. Ulterior celulele CD20+ și CD79a+ devin mai frecvente (53) .

COMORBIDITĂȚIÎn literatura de specialitate sunt citate o

multitudine de afecţiuni care se pot asocia cu HS (tabel nr. 1) dar, dintre acestea, probabil cea mai frecventă este tetrada foliculară descrisă de Plewig și Kligman (HS, acnee conglobată, celulită disecantă a scalpului și chist pilonidal), toate având ca mecanism fiziopatologic principal comun ocluzia foliculară (54,55). În plus, asocierea dintre HS, spondilatropatie și acnee conglobată a fost intens studiată (56), artropatia fiind considerată de unii autori consecinţa infecţiei cutanate, iar de alţii secundară asocierii cu antigenul HLA-DR4. HS pare a fi mai frecventã la pacienţii cu boală Crohn (17% din pacienții cu HS), relația dintre cele două entități fiind susținută de similitudinile clinice, histologice și epidemiologice, cum ar fi prezența fistulelelor, infiltratului inflamator de tip granulomatos, cicatricelor și a debutului post-pubertar (57).

DIAGNOSTIC - CLINICDiagnosticul pozitiv se stabilește clinic, pe baza

următoarelor criterii (58):1. Leziuni primare și secundare tipice: noduli

profunzi dureroși, abcese, traiecte sinuoase și fistule, cicatrice, comedoane deschise.

2. Topografie tipică axilară, inghinală, perineală și perianală, fesieră, zonă intermamară și pliuri inframamare.

3. Cronicizare și recidive. Diagnosticul diferențial se face, în funcție de

regiunile topografice afectate, cu: furuncule, abcese comune, chisturi epidermice inflamate, bartholinită, limfogranulomatoză veneriană, tuber-culoză cutanată/scrofulodermă, tularemie, foliculite

superficiale și profunde, pemfigus vegetant, blastomicoză cutanată, infecții bacteriene acute, piodermită vegetantă, tricofiția scalpului, micoze cutanate profunde (actinomicoză), acnee nodulo-chistică, chist pilonidal, abces perirectal, acnee cheloidiană a cefei și boală Crohn.

COMPLICAȚII Date dintr-un studiu epidemiologic recent arată

că pacienții cu HS prezintă un risc de 50% pentru a dezvolta diverse neoplasme, în special epiteliom spinocelular (59), neoplasm al cavităţii bucale și carcinom hepatic, posibil din cauza fumatului excesiv (60). Epiteliomul spinocelular asociat HS are o incidență mai mare la pacienţii de sex masculin (61) și, întrucât este localizat cu precădere în zona perineală, perianală și fesieră, a fost lansată ipoteza asocierii suplimentare cu HPV (62). Alte complicaţii citate (tabel nr. 2) sunt apariţia de fistule și stricturi, contracuri cicatriciale, limfedem, infecţii localizate (abces, osteomielită), sistemice (sepsis), dar și alte afecţiuni posibil ameninţătoare de viaţă (anemie severă și alte tulburări metabolice) sau cu un impact profund asupra calităţii vieţii pacientului, cum ar fi depresia care poate merge până la tendinţ ă de suicid.

TRATAMENTTratamentul hidradenitei supurative este com-

plex și adesea boala poate fi controlată doar prin asocierea a multiple modalități terapeutice.

Obiectivele tratamentului în HS sunt: reducerea populației bacteriene și a ocluziei foliculare, scă-derea răspunsului imun, accelerarea vindecării plăgilor, ameliorarea durerii, creșterea calității vieții și nu în ultimul rând, prevenția formării de noi leziuni. În vederea îndeplinirii acestor obiective clinicianul dispune de tratamente medicale (locale și sistemice), tratamente chirurgicale, precum și o varietate de măsuri complementare.

Tratamentele locale tradiționale utilizate în tra-tamentul leziunilor sau ca măsură profilactică constau din comprese calde cu ser fiziologic,


Figura 2. Figura 3. Fazele inițiale: Obstrucție foliculară keratozică, foliculi piloși dilatați, în dreapta cu efracția tecii foliculare și infiltrat inflamator perifolicular. (HE, mărire 40x)

Glande sudoripare cu metaplazie, infiltrat inflamator granulomatos și celule gigante. (HE, mărire 100x)

Foto

din

arh

iva

pers

onal

ă Dr

. Tud

ose

Irina


soluție Burrow, soluție de acid boric 2%, soluție de clindamicină 1%, tetraciclină, amoxicilină sau rifampicină și corticosteroizi intralezional (ca adjuvant al antibioticoterapiei). Acestea sunt însă dificil de aplicat de două ori pe zi, timp îndelungat. Antibioticoterapia sistemică se practică în

tratamentul HS având în vedere similaritățile cu patogenia acneei conglobate, însă nu se poate continua la nesfârșit din cauza dezvoltării de rezistență a microorganismelor și apariției efectelor adverse. Numeroase antibiotice sunt citate în literatura de specialitate ca fiind eficiente

Complicații locale Complicații sistemice

Stricturi și fistule uretrale, anale, rectale, vaginale, peritoneale, vezicale

Anemie

Contracturi cicatriciale ce limitează mișcareaHipoproteinemie

AmiloidozăSindrom nefritic

Limfedem cronic scrotal, penian, vulvarSepticemie

Depresie

Carcinom spinocelular/ulcer Marjolin (risc de 3% după 20 ani)

Risc crescut pentru alte malignități (50% din pacienții cu HS - hepatic și cavitate bucală)

Abces epidural lombosacrat

Osteomielită bacteriană a sacrului

Adaptat după Alikhan A, Lynch PJ, Eisen DB. Hidradenitis suppurativa: a comprehensive review. J Am Acad Dermatol 2009; 60: 539–561

Asocieri comune Asocieri rare

Tetrada foliculară:Acnee conglobată

Celulita disecantă a scalpului Chist pilonidal

Boli genetice:Sindrom keratită-ihtioză-surditate (KID)

Boală Dowling-Degos (DDD)Paronichie congenitală

Acantosis nigricans

Acnee vulgară (până la 70%) Sindrom Bazex-Dupre-Christol

Obezitate (până la 52%) Boala Crohn (17%)

Sindrom metabolicBoală Fox-Fordyce

Distrofie simpatică reflexă

Fumat (până la 80%)Keratită interstițială (KI)

Pyoderma gangrenosum

Sindrom PAPA (artrită, pioderma gangrenosum, acnee).

Sindrom SAPHO ( osteomielită aseptică, artită, psoriazis pustulos sau palmo-plantar, acnee, mono sau poliosteită).

Elefantiazis scrotal

Adaptat după Alikhan A, Lynch PJ, Eisen DB. Hidradenitis suppurativa: a comprehensive review. J Am Acad Dermatol 2009; 60: 539–561

Tabelul 1. Comorbidități la pacienții cu HS

Tabelul 2. Complicații posibile la pacienții cu HS


March 2015 67

în tratamentul HS, printre care: claritromicină, tetraciclină, azitromicină, clasa cefalosporinelor, eritromicină, doxiciclină, minociclină, me troni-dazol, clindamicină, rifampicină. Dintre toate acestea, clindamicina este de departe cel mai frecvent antibiotic utilizat în practică, iar schema asocierii clindamicină (300 mg x 2/zi) și rifampicină (300 mg x 2/zi) timp de 10 săptămâni este cunoscută a induce un răspuns bun însă este limitată de reacțiile adverse gastro-intestinale63,64. Schema terapeutică de asociere a rifampicinei, moxifloxacinei și metronidazolului s-a dovedit mai eficientă decât formula clasică, conform datelor unui studiu mic (65). Combinația amoxicilină și acid clavulanic poate fi extrem de eficientă dacă este administrată precoce, în prima oră de la debutul simptomatologiei. A fost de asemenea studiată eficiența ertapenemului (în doze de 1g/zi) administrat timp de 6 săptămâni, însă acest tratament este limitat de costuri financiare și de riscul dezvoltării de rezistență.

În mod uzual, nu se obține un răspuns sem-nificativ al HS la tratamentele hormonale, deși acestea au fost raportate ca fiind eficiente în unele cazuri. Se pot încerca combinații de tip etinilestradiol/ciproteron acetat (50 mg/50 mg) sau etinilestradiol/norgestrel (50 mg/500 mg) sau doar ciproteron acetat (100 mg), care s-au dovedit eficiente, cel puțin în unele studii(66), în ameliorarea activității bolii. Într-un studiu mic publicat în 2005, Joseph et. al. au evaluat eficiența monoterapiei cu finasteridă în doze de 5mg/zi între 8-18 luni, având ca rezultate vindecarea a 3 din cei 7 pacienți și ameliorarea celorlalți 4 (67).

Utilizarea tratamentul sistemic cu retinoizi (isotretinoin) a fost derivat din eficiența lor în tratamentul acneei. În cazul HS însă, rezultatele sunt dezamăgitoare, un studiu retrospectiv din 1999 raportând vindecarea la doar 23,5% din cei 64 de pacienți (68). Tratamentul sistemic cu acitretin s-a dovedit eficient într-un număr mic de cazuri, mai ales prin capacitatea de a normaliza proliferarea și diferențierea celulelor epiteliale.

Într-un studiu mic (22 de pacienți, stadii Hurley I și II) gluconatul de zinc admininstrat în doze de 90mg/zi timp de 12 luni a dus la 8 remisii complete (36,4%) și la ameliorarea celorlalți participanți la studiu, dar pacienții au prezentat ca reacții adverse anemia microcitară și greața (70). Metforminul ar putea constitui o nouă terapie în HS, efectul său pozitiv fiind confirmat în urma unui studiu în care pacienții au fost supuși unor doze de 500 mg până la 1500 mg/zi, cu creștere progresivă, timp de 6 luni obținându-se ameliorări la 19 din cei 25 pacienți (76%) (71). Corticosteroizii sistemici în doze mari reduc inflamația și durerea și pot fi folosiți ca alternativă la dozele mari de antibiotice în prevenirea abcedării. Tratamentul cu dapsonă în doze de 50-150mg/zi timp îndelungat (24 luni) permite obținerea unor rezultate foarte bune prin efectul său de inhibare a chemotaxisului neutrofilic, însă trebuie folosită cu precauție din cauza posibilelor efecte adverse. În ceea ce

privește utilizarea colchicinei, a methotrexatului sau ciclosporinei în tratamentul HS, acestea sunt citate în cazuri izolate însă nu există suficiente date pentru a se putea trage o concluzie validă.

Rezultate prezentate recent au arătat efecte favorabile ale terapiilor anti-TNF-α în HS. Majoritatea studiilor susțin eficiența infliximabului, etanerceptului și adalimumabului, însă doar infliximabul și etanerceptul au demonstrat rezultate pe termen lung (72).

Infliximabul a fost primul și cel mai studiat agent biologic care și-a demonstrat eficiența în tratamentul HS, reducând activitatea bolii și ameliorând calitatea vieții pacienților. Posologia uzuală de administrare intravenoasă a unei doze de 5mg/kg în săptămânile 0, 2 și 6 cu repetarea dozei la fiecare 8 săptămâni a condus la o rată crescută a recidivelor între doze (73). Prin urmare este agreată administrarea a 3mg/kg la fiecare 4 săptămâni, 3 luni consecutiv asociat sau nu cu methotrexat 7,5 mg/săptămână.

Tratamentul cu etanercept pare să aibă efecte similare celui cu infliximab, cu avantajul administrării subcutanate. Un studiu mic arată rezultate favorabile după administrare de 25mg de două ori pe săptămână timp de 24 săptămâni, cu ameliorarea semnificativă a calității vieții pacienților (74).

Până în prezent au fost efectuate două trial-uri randomizate care evaluează utilitatea adalimu-mabului în tratamentul HS (75,76), dar eficiența acestuia s-a dovedit a fi redusă (ameliorare în 17,6% din cazuri) (75) și recidivele frecvente (76).

Datele privind eficiența altor agenți biologici cum ar fi anakinra (agonist receptor IL-1), ustekinumab (inhibitor IL-12/IL-23) sau canakinumab (anticorp monoclonal uman anti-IL-1β) sunt foarte puține și provin în mare parte din studii pe un număr foarte mic de pacienți sau raportări de caz.

Tratamentul chirurgical a fost considerat mult timp singura metodă ”curativă” în HS și este una dintre cele mai eficiente atitudini terapeutice în cazul bolii cronice sau în stadii avansate (Hurley III) rezistentă la tratament. Luând în considerare natura bolii, nici măcar tratamentul chirurgical nu poate garanta absența recidivelor.

Folosirea a 250 unități de toxină botulinică la un pacient cu HS a dus la remisia bolii în scurt timp. Un alt caz cu rezultate identice a fost raportat ulterior (77).

Tratamentul chirurgical în HS se face în funcție de stadiul bolii. Pentru leziunile izolate în stadii incipiente se practică incizie cu drenaj și recoltare de secreții pentru antibiogramă. În cazul formelor ușoare-medii cu abcese recidivante și supurație se poate practica excizia locală cu sutură per-primam, fiind însă grevată de recidive frecvente. În cazul pacienților aflați în stadii avansate (Hurley III) indicația uzuală este de excizie radicală urmată de reconstrucție cu lambouri sau grefe de piele. Conform rezultatelor unui studiu retrospectiv ratele de recidivă sunt de 54% pentru sutura per-primam, 19% pentru reconstrucția cu lambouri și 13% pentru plastia cu grefe de piele liberă



despicată (78). În concluzie tratamentul chirurgicale este o metodă relativ sigură de control a bolii, cu morbiditate scăzută când este practicat în formele ușoare-moderate, vindecare rapidă și un grad ridicat de satisfacție al pacienților.

În 2014, Blok et. al. (79) introduc procedura STEEP (skin tissue-sparing excision with electrosurgical peeling) ca alternativă la procedurile chirurgicale clasice. Această procedură constă în electroexcizia plafonului traiectelor sinuoase și distrugerea tangențială a țesuturilor afectate cu vindecare per-secundam. Avantajele acestei proceduri sunt cruțarea țesutului sănătos, vindecarea mai rapidă și reducerea numărului de contracturi cicatriciale.

Printre metodele complementare disponibile pentru tratamentul HS se numără crioinsuflarea (insuflare de azot lichid direct în traiectele sinuoase), terapia cu laser CO2, laser Nd:YAG 1064nm (în stadiile Hurley I, II), radiofrecvență, peeling cu rezorcină (eficient într-un studiu foarte mic). Au fost de asemenea citate terapia fotodinamică (rezultate modeste și recidive frecvente)(80) și radioterapia în doze de 3-8 Gray (risc crescut de neoplazie în zona fesieră și interfesieră).

Una din cele mai importante și adesea greu de realizat măsuri ajutătoare în tratamentul HS este schimbarea stilului de viață al pacientului prin renunțarea la fumat și scăderea în greutate.

CONCLUZIICercetarea în domeniul HS a avansat enorm de

la prima descriere a bolii în 1839, cu descoperiri constante în epidemiologia și fiziopatologia bolii, permițând introducerea de noi alternative terapeutice.

Deși prevalența HS ar putea-o egala sau chiar întrece pe cea a psoriazisului, HS primește doar o fracțiune din atenția și eforturile de cercetare acordate acestuia. Prin urmare HS este în mare măsură neînțeleasă atât în comunitatea medicală dar mai ales la nivelul populației generale, fapt ce duce la întârzierea diagnosticului și tratamentului.

Scopul principal în viitor ar trebui să fie creșterea awareness-ului asupra acestei boli în cadrul comunității medicale și a populației generale. Acest lucru va conduce la diagnosticarea precoce, rezultate terapeutice îmbunătățite, sprijin psihosocial mai bun dar și alocarea mai multor fonduri cercetării în lupta cu această boală frustrantă și debilitantă.

1. Jansen I, Altmeyer P, Piewig G: Acne inversa (alias hidradenitis suppurativa). J Eur Acad Dermatol Venereol 2001, 15:532-40.2. Slade DE, Powell BW, Mortimer PS. Hidradenitis suppurativa: pathogenesis and management. Br J Plast Surg 2003; 56:451-61.3. Brunsting HA. Hidradenitis suppurativa; abscess of the apocrine sweat glands. A study of the clinical and pathologic features, with a report of twenty-two cases and a review of the literature. Arch Derm Syphilol 1939;39:108-20.4. Plewig G, Steger M Acne inversa (alias acne triad, acne tetrad, or hydradenitis suppurativa). In: Marks R, Plewig G, eds. Acne and Related Disorders. London: Martin Dunitz Ltd; 1989: 343-575. Yu CC, Cook MG. Hidradenitis suppurativa: a disease of follicular epithelium, rather than apocrine glands.Br J Dermatol. Jun 1990;122(6):763-9.6. Jemec GB, Heidenheim M, Nielsen NH. The prevalence of hidradenitis suppurativa and its potential precursor lesions. J Am Acad Dermatol. Aug 1996;35(2 Pt 1):191-4. 7. Matusiak L, Bieniek A, Szepietowski JC: Psychophysical aspects of hidradenitis suppurativa. Acta Derm Venereol 2010, 90:264-8.8. Kurek A, Johanne Peters, Eva Milena, Sabat R, Sterry W, Schneider- Burrus S: Depression is a frequent comorbidity in patients with acne inversa. J Dtsch Dermatol Ges 2013, 11:743-9, 743-50.9. von der Werth JM, Jemec GB. Morbidity in patients with hidradenitis suppurativa. Br J Dermatol 2001;144:809-13.10. Esmann S, Jemec, Gregor BE: Psychosocial impact of hidradenitis suppurativa: a qualitative study. Acta Derm Venereol 2011,91:328-32.11. Cosmatos I, Matcho A, Weinstein R, et al. Analysis of patient claims data to determine the prevalence of hidradenitis suppurativa in the United States. J Am Acad Dermatol 2013; 68: 412–419.12. Gregor B.E, Jemec G. Hidradenitis Suppurativa. New England Journal of Medicine 2012; 366: 158-164. 13. Alikhan A, Lynch PJ, Eisen DB. Hidradenitis suppurativa: a comprehensive review. J Am Acad Dermatol 2009; 60: 539–561, quiz 62–6314. Mengesha YM, Holcombe TC, Hansen RC. Prepubertal hidradenitis suppurativa: two case reports and review of the literature. Pediatr Dermatol. Jul-Aug 1999;16(4):292-6.15. Barth JH, Layton AM, Cunliffe WJ. Endocrine factors in pre- and

postmenopausal women with hidradenitis suppurativa. Br J Dermatol. Jun 1996;134(6):1057-9. 16. Revuz JE, Canoui-Poitrine F, Wolkenstein P, Viallette C, Gabison G, Pouget F, Poli F, Faye O, Roujeau JC, Bonnelye G, Grob JJ, Bastuji- Garin S: Prevalence and factors associated with hidradenitis suppurativa: results from two case-control studies. J Am Acad Dermatol 2008, 59:596-601.17. Ching CC, Stahlgren LH. Clinical review of hidradenitis suppurativa: management of cases with severe perianal involvement. Dis Colon Rectum 1965;8:349-52.18. Williams ST, Busby RC, DeMuth RJ, Nelson H. Perineal hidradenitis suppurativa: presentation of two unusual com- plications and a review. Ann Plast Surg 1991;26:456-62.19. Kurzen H, Kurokawa I, Jemec GB, et al. What causes hidradenitis suppurativa?. Exp Dermatol. May 2008;17(5):455-6; discussion 457-72. 20. Fitzsimmons JS, Guilbert PR. A family study of hidradenitis suppurativa. J Med Genet 1985;22:367-73. 21. Brown TJ, Rosen T, Orengo IF. Hidradenitis suppurativa. South Med J 1998;91:1107-14. 22. Harrison BJ, Kumar S, Read GF et al. Hidradenitis suppurativa: evidence for an endocrine abnormality. Br J Surg 1985; 72: 1002–1004. 23. Wiseman MC. Hidradenitis suppurativa: a review. Dermatol Ther 2004;17:50-4. 24. Highet AS, Warren RE, Weekes AJ. Bacteriology and antibiotic treatment of perineal suppurative hidradenitis. Arch Derma- tol 1988;124:1047-51.25. Steiner K, Grayson LD. Hidradenitis suppurativa of the adult and its management. AMA Arch Derm 1955;71:205-11. 26. Paletta C, Jurkiewicz MJ. Hidradenitis suppurativa. Clin Plast Surg 1987;14:383-90. 27. Shaughnessy DM, Greminger RR, Margolis IB, Davis WC. Hidradenitis suppurativa. A plea for early operative treatment. JAMA 1972;222:320-1.28. Mowad CM, McGinley KJ, Foglia A, Leyden JJ. The role of extracellular polysaccharide substance produced by Staphylococcus epidermidis in miliaria. J Am Acad Dermatol. Nov 1995;33(5 Pt 1):729-33.29. Jemec GB, Faber M, Gutschik E, Wendelboe P. The bacteriology of hidradenitis suppurativa. Dermatology 1996;193: 203-6.

Bibliografie

This work is licensed under a Creative Commons Attribution 4 .0 Unported License. The images or other third party material in this article are included in the article’s Creative Commons license, unless indicated otherwise in the credit line; if the material is not included under the Creative Commons license, users will need to obtain permission from the license holder to reproduce the material. To view a copy of this license, visit http://creativecommons.org/licenses/by-nc/4.0/


March 2015 69

30. Renner LD, Weibel DB: Physicochemical regulation of biofilm formation. MRS Bull 2011, 36:347-55. 31. Kathju S, Lasko L, Stoodley P: Considering hidradenitis suppurativa as a bacterial biofilm disease. FEMS Immunol Med Microbiol 2012, 65:385-9. 32. Jahns AC, Killasli H, Nosek D, Lundskog B, Lenngren A, Muratova Z, Emtestam L, Alexeyev OA: Microbiology of hidradenitis suppurativa (acne inversa): a histological study of 27 patients. APMIS 2014.33. Lapins J, Asman B, Gustafsson A, Bergstrom K, Emtestam L. Neutrophil-related host response in hidradenitis suppurativa: a pilot study in patients with inactive disease. Acta Derm Venereol 2001;81:96-9.34. Giamarellos-Bourboulis EJ, Antonopoulou A, Petropoulou C, Mouktaroudi M, Spyridaki E, Baziaka F, et al. Altered innate and adaptive immune responses in patients with hidradenitis suppurativa. Br J Dermatol 2007;156:51-6. 35. van der Zee HH, de Ruiter L, van den Broecke DG, et al. Elevated levels of tumour necrosis factor (TNF)-alpha, interleukin (IL)-1beta and IL-10 in hidradenitis suppurativa skin: a rationale for targeting TNF-alpha and IL-1beta. Br J Dermatol 2011; 164: 1292–1298. 36. Wolk K, Warszawska K, Hoeflich C, et al. Deficiency of IL-22 contributes to a chronic inflammatory disease: pathogenetic mechanisms in acne inversa. J Immunol 2011; 186: 1228–1239. 37. van der Zee HH, Laman JD, de Ruiter L, et al. Adalimumab (antitumour necrosis factor-alpha) treatment of hidradenitis suppurativa ameliorates skin inflammation: an in situ and ex vivo study. Br J Dermatol 2012; 166: 298–305.38. Schlapbach C, Hänni T, Yawalkar N, Hunger RE: Expression of the IL-23/Th17 pathway in lesions of hidradenitis suppurativa. J Am Acad Dermatol 2011, 65:790-8.39. Leslie KS, Tripathi SV, Nguyen TV, Pauli M, Rosenblum MD: An open-label study of anakinra for the treatment of moderate to severe hidradenitis suppurativa. J Am Acad Dermatol 2014, 70:243-51. 40. Zarchi K, Dufour DN, Jemec, Gregor BE: Successful treatment of severe hidradenitis suppurativa with anakinra. JAMA Dermatol 2013, 149:1192-4. 41. Konig A, Lehmann C, Rompel R, Happle R. Cigarette smoking as a triggering factor of hidradenitis suppurativa. Dermatology 1999;198:261-4. 42. Freiman A, Bird G, Metelitsa AI, Barankin B, Lauzon GJ. Cutaneous effects of smoking. J Cutan Med Surg 2004;8:415-23.43. Rompel R, Petres J. Long-term results of wide surgical excision in 106 patients with hidradenitis suppurativa. Dermatol Surg 2000;26:638-43. 44. Edlich RF, Silloway KA, Rodeheaver GT, Cooper PH. Epidemiology, pathology, and treatment of axillary hidradenitis suppurativa. J Emerg Med 1986;4:369-78. 45. Harrison BJ, Read GF, Hughes LE. Endocrine basis for the clinical presentation of hidradenitis suppurativa. Br J Surg 1988;75:972-5. 46. Attanoos RL, Appleton MA, Douglas-Jones AG. The pathogenesis of hidradenitis suppurativa: a closer look at apocrine and apoeccrine glands. Br J Dermatol 1995;133:254-8.47. Marinella MA. Lithium therapy associated with hidradenitis suppurativa. Acta Derm Venereol 1997;77:483. 48. von der Werth, JM, Williams HC: The natural history of hidradenitis suppurativa. J Eur Acad Dermatol Venereol 2000, 14:389-92. 49. Culp CE. Chronic hidradenitis suppurativa of the anal canal. A surgical skin disease. Dis Colon Rectum 1983;26: 669-76. 50. Hurley H. Dermatologic surgery, principles and practice. New York: Marcel Dekker; 1989.51. Jemec GB, Wendelboe P. Topical clindamycin versus systemic tetracycline in the treatment of hidradenitis suppurativa. J Am Acad Dermatol 1998;39:971-4.52. Kelekis NL et al: Ultrasound aids in diagnosis and severity assessment of hidradenitis suppurativa. Br J Dermatol 162(6):1400-1402, 2010; [Epub Feb 22, 2010]53. van der Zee HH, de Ruiter L, Boer J, van den Broecke DG, den Hollander JC, Laman JD, Prens EP. Alterations in leukocyte subsets and histomorphology in normal-appearing perilesional skin and early and chronic hidradenitis suppurativa lesions. Br J Dermatol. 2012; 166: 98-106.54. Chicarilli ZN. Follicular occlusion triad: hidradenitis suppurativa, acne conglobata, and dissecting cellulitis of the scalp. Ann Plast Surg 1987;18:230-7. 55. Scheinfeld NS. A case of dissecting cellulitis and a review of the literature. Dermatol Online J 2003;9:8.

56. Bhalla R, Sequeira W. Arthritis associated with hidradenitis suppurativa. Ann Rheum Dis 1994;53:64-6. 57. Koch A, Nowak A. Acne inversa (Hidradenitis suppurativa): A review with a focus on pathogenesis and treatment. Indian Dermatol Online J 2013; 4(1): 2–11. 58. Hidradenitis suppurativa foundation 7895 via Belfiore #, San Diego, California 92129, www.hs.foundation.org.59. Li M, Hunt MJ, Commens CA. Hidradenitis suppurativa, Dowling Degos disease and perianal squamous cell carcinoma. Australas J Dermatol 1997;38:209-11. 60. Anderson MJ Jr, Dockerty MB. Perianal hidradenitis suppurativa: a clinical and pathologic study. Dis Colon Rectum 1958;1:23-31. 61. Maclean GM, Coleman DJ. Three fatal cases of squamous cell carcinoma arising in chronic perineal hidradenitis suppurativa. Ann R Coll Surg Engl 2007;89:709-12. 62. Cosman BC, O’Grady TC, Pekarske S. Verrucous carcinoma arising in hidradenitis suppurativa. Int J Colorectal Dis 2000; 15:342-6. 63. Mendonça CO, Griffiths, CEM: Clindamycin and rifampicin combination therapy for hidradenitis suppurativa. Br J Dermatol 2006, 154:977-8. 64. van der Zee, Hessel H, Boer J, Prens EP, Jemec, Gregor BE: The effect of combined treatment with oral clindamycin and oral rifampicin in patients with hidradenitis suppurativa. Dermatology (Basel) 2009, 219:143-7. 65. Join-Lambert O, Coignard H, Jais J, Guet-Revillet H, Poirée S, Fraitag S, Jullien V, Ribadeau-Dumas F, Thèze J, Le Guern A, Behillil S, Leflèche A, Berche P, Consigny PH, Lortholary O, Nassif X, Nassif A: Efficacy of rifampin-moxifloxacin-metronidazole combination therapy in hidradenitis suppurativa. Dermatology (Basel) 2011, 222:49-58. 66. Mortimer PS, Dawber RP, Gales MA, Moore RA. A double- blind controlled cross-over trial of cyproterone acetate in females with hidradenitis suppurativa. Br J Dermatol 1986; 115:263-8. 67. Joseph MA, Jayaseelan E, Ganapathi B, Stephen J. Hidradenitis suppurativa treated with finasteride. J Dermatolog Treat 2005;16:75-8. 68. Boer J, van Gemert MJ. Long-term results of isotretinoin in the treatment of 68 patients with hidradenitis suppurativa. J Am Acad Dermatol 1999;40:73-6. 69. Boer J, Nazary M: Long-term results of acitretin therapy for hidradenitis suppurativa. Is acne inversa also a misnomer? Br J Dermatol 2011, 164:170-5 70. Brocard A. Knol AC, Khammari A, Dréno B. Hidradenitis suppurativa and zinc: a new therapeutic approach. a pilot study. Dermatology. 2007;214:325-327. 71. Bader D, Kurban M, Abbas O. Metformin in dermatology: an overview. JEADV 2013, 27, 1329-1335. 72. Yen Liu, Daniel B. Treatment of Hidradenitis Suppurativa: What’s New? Cosmetic Dermatology 2011; 5:226- 238. 73. Moriarty B, Jiyad Z, Creamer D: Four-weekly infliximab in the treatment of severe hidradenitis suppurativa. Br J Dermatol 2014, 170:986-7. 74. Cusack C, Buckley C. Etanercept: effective in the management of hidradenitis suppurativa. Br J Dermatol 2006;154: 726-9. 75. Kimball AB, Kerdel F, Adams D, Mrowietz U, Gelfand JM, Gniadecki R, Prens EP, Schlessinger J, Zouboulis CC, van der Zee, Hessel H, Rosenfeld M, Mulani P, Gu Y, Paulson S, Okun M, Jemec, Gregor BE: Adalimumab for the treatment of moderate to severe Hidradenitis suppurativa: a parallel randomized trial. Ann Intern Med 2012, 157:846-55. 76. Miller I, Lynggaard CD, Lophaven S, Zachariae C, Dufour DN, Jemec GBE: A double-blind placebo-controlled randomized trial of adalimumab in the treatment of hidradenitis suppurativa. Br J Dermatol 2011, 165:391-877. O’Reilly DJ, Pleat JM, Richards AM. Treatment of hidradenitis suppurativa with botulinum toxin A. Plast Reconstr Surg. 2005 Oct; 116(5):1575-1576. 78. Watson JD. Hidradenitis suppurativa—a clinical review. Br J Plast Surg 1985;38:567-9. 79. Blok JL, Spoo JR, Leeman, FWJ, Jonkman MF, Horváth B: Skin-Tissue- sparing Excision with Electrosurgical Peeling (STEEP): a surgical treatment option for severe hidradenitis suppurativa Hurley stage II/III. J Eur Acad Dermatol Venereol 2014. 80. Strauss RM, Pollock B, Stables GI, Goulden V, Cunliffe WJ. Photodynamic therapy using aminolaevulinic acid does not lead to clinical improvement in hidradenitis suppurativa. Br J Dermatol 2005;152:803-4.


HIDRADENITIS SUPPURATIVA: A REVIEW OF PATHOGENESIS AND TREATMENT. HIDRADENITA SUPURATIVĂ: O...

Documents

Transcript of HIDRADENITIS SUPPURATIVA: A REVIEW OF PATHOGENESIS AND TREATMENT. HIDRADENITA SUPURATIVĂ: O...