58

lista de execuție a NKGB-ului (noul Minister al Securității, desprins în februarie-aprilie 1941 din NKVD). El a avut însă șansa de a se as-cunde timp de 4 zile împreună cu socrul său, Toader Negrea, așa încât a supraviețuit și de data aceasta, până la sosirea trupelor germano-ro-mâne. La venirea armatei române, el a devenit primar în satul său de baștină, Corjova. În 1944, odată cu revenirea Armatei Roșii, a plecat în România, împreună cu fiica sa Domnica. Soția sa, Tatiana, și ceilalți copii au rămas la Corjova75.

8. Foametea în masă din RASSM, 1932-1933: cauze și consecințe

O altă pagină tragică a istoriei populației din stânga Nistrului în perioada colectivizării este legată de foametea din anii 1932-1933. În ansamblu, foametea a izbucnit în contextul colectivizării forțate a gos-podăriilor țărănești și a cuprins în special zonele considerate grânarul Uniunii Sovietice, inclusiv RASSM. Cauzele acesteia țin în primul rând de politica fiscală a statului sovietic în condițiile colectivizării, agravată de recolta proastă din anul 1931. În 1929, în RASSM s-au recoltat în me-die 10 chintale de cereale la hectar, în 1930 – 11 chintale per hectar, în timp ce în 1931 doar 6 chintale, iar impozitarea s-a calculat la o recoltă de 12 chintale la hectar, deci de două ori mai mult decât recolta reală. Planul de colectare a cerealelor pentru RASSM a fost stabilit în 1929 la 142, 6 mii de tone și fusese îndeplinit la 20 octombrie în proporție de 69,8 %. Era cota cea mai redusă raportată la celelalte regiuni ale Ucrai-nei. Conducerea de la Harkov, presată la rândul ei de cea de la Mos-cova, a formulat imediat critici la adresa celei de la Tiraspol, aceasta fiind învinuită de devieri de dreapta, adică de pactizare cu sabotorii, identificați în termeni politici ca dușmanii de clasă, culacii, ceea ce era,

75 Isidor Sârbu a locuit, după 1944, în comuna Brezoaele, județul Dâmbovița, și s-a stins din viață în 1980. El este bunicul după mamă (Pelaghia, fiica lui Isidor) a fostului președinte al Republicii Moldova, Vladimir Voronin (2001-2009). Într-un interviu pentru PRO TV Chișinău, în cadrul emisiunii În profunzimeÎn profunzimeÎ cu Lorena Bogza din 29 mai 2012, Vladimir Voronin a recunoscut că este nepotul lui Isidor Sârbu, dar a ne-gat că acesta ar fi fost anticomunist și s-ar fi refugiat în România de bunăvoie. Acesta susține că bunicul său ar fi dorit să revină în Corjova după 1945, dar fusese declarat trădător de ctor de ctor ătre sovietici și în acest context a preferat să rămână în România.

59

în contextul epocii, o învinuire foarte gravă. Drept urmare, conducerea RASSM a intensificat măsurile represive împotriva țărănimii necolec-tivizate și a colhozurilor deopotrivă, iar deja la 10 noiembrie 1929 s-a iar deja la 10 noiembrie 1929 s-a iaranunțat că planul fusese realizat în proporție de 92,8 la sută.

Planul pentru anul 1930 a fost majorat simțitor în comparație cu anul precedent, fiind fixat la 203,7 mii de tone de cereale, dar a fost redus cu câteva zeci de mii de tone ulterior (nu știm exact cu cât, probabil, era vorba nu atât de micșorare, cât de eșalonarea împru-muturilor de stat în cereale și material semincer pentru anii ulteri-ori, ceea ce echivala cu un semnal că rezervele țăranilor acumulate în anii anteriori se epuizau). În ceea ce privește planul de colectare a cerealelor pentru anul 1931, acesta a fost stabilit la 180 de mii de tone. În acest context, au fost luate măsuri împotriva celor care erau percepuți de putere ca vinovapercepuți de putere ca vinovapercepuți de putere ca ți de neîndeplinirea planului de co-lectare a cerealelor pentru anul 1930. Astfel, la 29 februarie 1931 a fost demis din funcția de președinte al Consiliului Comisarilor Po-porului din RASSM S. V. Dimitriu, fiind înlocuit cu Grigori Starîi (Borisov), iar prim-secretarul Comitetului Regional Moldovenesc al CC al PC (b) din Ucraina I.M. Ilin a fost schimbat cu I.S. Placinda. Nici planul pentru anul 1931 nu a fost realizat în cuantumul și în termenul stabilit, conducerea locală și cea de la Harkov hotărând extinderea termenului de realizare până în vara anului 1932, când, în iulie, s-a declarat că acesta fusese îndeplinit în proporție de 79 % (149 338 de tone în loc de 180 de mii de tone, cât s-a planificat). În-tre timp, foametea se fătre timp, foametea se fătre timp, foametea se f cea simțită din ce în ce mai mult în RASS Moldovenească, și în martie 1932 se înregistrează prima solicitare a autorităților de la Tiraspol către cele de la Harkov de acordare a unui ajutor alimentar. Se cerea o cantitate modestă în comparație cu cea li-vrată statului – de 2,5-3 mii de tone. Ajutorul începe să vină la sfâla sfâla sf rșitul lui martie, cu o întârziere de câteva săptămâni, ceea ce sugerează că solicitarea nu este întâmpinată cu entuziasm de autoritățile ucrainene, care nu știau încă starea de fapt din RASSM sau nici nu doreau să o cunoască. Starîi, cunoscând sistemul din interior și având experiența anilor 1924-1926, când a gestionat lupta împotriva foametei din repu-blică în calitate de președinte al Comitetului Executiv Central, foarte probabil decisese să nu raporteze deodată amploarea problemelor le-

60

gate de alimentarea populației din RASSM. El pleacă pe 27 mai 1932 la Harkov și sondează terenul în ceea ce privește majorarea ajutorului, întrucât situația se înrăutățește la sfâte la sfâte la sf rșitul primăverii anului 1932: ăverii anului 1932: ă25 300 de persoane îndură deja foame, 7000 de persoane sunt umflate în urma consumului de surogate în urma consumului de surogate în urma și ierburi, înregistrându-se cel puțin 120 de decese din cauza „unor probleme cu alimentarea populației”, cum este numită foametea ă foametea ă în discursul oficial. Într-o lună și jumăta-te, numărul celor care au nevoie urgentă de un ajutor alimentar din partea statului crește de aproape șapte ori, de la 25 de mii la 172 de mii de persoane. După alte date, numărul celor care sufereau de foame era dublu, ridicându-se la peste jumătate din populația autonomiei moldovenești. Printre cele mai vulnerabile categorii de vârstă, ca și pe timpul foametei din 1946-1947, erau copiii și bătrânii76.

În ultimă instanță, aceste semnale alarmante transmise de autoritățile de la Tiraspol celor de la Harkov nu erau singulare, aseme-nea mesaje fiind trimise și din alte regiuni ale Ucrainei77. Și în regiunile centrale și cele de sud ale Rusiei europene situația nu era mai bună, și nu neapărat din cauza condițiilor meteo neprielnice, precum precipitațiile slabe. Este începutul primei foamete sovietice în masă care nu are la bază lipsa de precipitații (ca în 1921-1922), ci în care își spune cuvântul în mod determinant factorul politic, în sensul resimțirii consecințelor deciziilor luate de autorități în ajun, care au provocat neînsămânțarea unor terenuri agricole din lipsa stimulentelor economice, semănatul târziu în alte cazuri, dar și din cauza insuficienței de material semin-cer în condițiile în care țăranii duceau lipsă de rezerve alimentare și consumaseră parțial sau integral semințele din 1931 rezervate pentru 193278. Unul dintre cei care semnalează, în aprilie 1933 – cam târziu, dar nu mai puțin relevant –, într-o corespondență personală adresată lui Stalin, o situație catastrofală de înfometare a populației în regiunea Kuban din sudul Rusiei este scriitorul Mihail Șolohov. Chestiunea este discutată într-o ședință a Biroului Politic de la Moscova din 4 iunie

76 Кирилл Стратиевский, Голод 1932-1933 гг. в Молдавской АССР,в Молдавской АССР,в Молдавской АССР p. 13, 24, 31-32, 37.77 Голодомор 1932-1933 рокiв в Украiнi. Документи и матерiали, упорядник Руслан

Пирiг, Киïв, Видавничий дiм «Киево-Могиляньска академiя», 2007, p. 174. 78 Виктор Кондрашин, Голод 1932-1933 гг. …, p. 107-109.

61

1933, în prezența viitorului laureat al Premiului Nobel pentru litera-tură, dar replica memorabilă a lui Stalin este că scriitorul nu ar fi luat în considerație complexitatea situației și nu ar fi înțeles că cei care nu predau cotele obligatorii de cereale sunt dușmani ai puterii sovietice79.Acestea și alte luări de poziții ale lui Stalin în 1932-1933 sunt esențiale pentru comprehensiunea viziunii conducerii sovietice privitoare la foamete. În joc era, după afirmația liderului bolșevic, însăși soarta so-cialismului, ceea ce i-a determinat pe unii cercetători consacrați ai pro-blemei să emită ipoteza potrivit căreia înfometarea în masă a populației reprezenta „un substitut mai ieftin al deportărilor anulate”80. Cu alte cuvinte, Stalin a înțeles că o deportare de proporții a tuturor celor care se opun colectivizării și îndeplinirii planului de colectări la cereale era imposibilă din motive tehnice și financiare și a declanșat mecanismul înfometării în masă ca o soluție de alternativă a represiunii prin stră-mutare forțată a țăranilor în regiunile îndepărtate ale URSS.

A urmat, în mai 1932, acordarea de către Moscova a unui ajutor Ucrainei în valoare de 64 de mii de tone de cereale, cea mai mare parte a acestora provenind din regiunea centrală de cernoziom a Rusiei, dar și din import din Persia (un aspect mai puțin cunoscut). Acest lucru nu a însemnat însă o corectare corespunzătoare a planului de colectări la cereale pentru Ucraina, inclusiv RASSM, care rămâne prioritatea nu-mărul unu a autorităților centrale de la Moscova. La 1 iulie 1932, La-zar Kaganovici, trimisul special al lui Stalin în Ucraina, îi scrie acestuia că în republică existau mai multe grâne decât în 1931, dar, în ciuda aces-tui fapt, conducerea ucraineană insista să fie redus planul81. Argumen-tul ucrainenilor, inclusiv cel al lui Mîkola Skrîpnik, membru marcant al Biroului CC al PC(b) din Ucraina și comisar al Educației, care se va sinucide în curând82, era că nu s-au semănat 2,2 milioane de hectare de teren agricol și că fusese distrusă recolta pe o altă suprafață importantă, de 800 de mii de hectare83. În ciuda rezervelor exprimate de conducerea

79 Питер Соломон, Советская юстиция при Сталине, p. 117-118. 80 Michael Ellman, „Stalin and the Soviet Famine of 1932-1933 Revisited”, în Europe-

Asia Studies, vol. 59, no. 4, June 2007, p. 662, 666, 667. 81 Голодомор 1932-1933 рокiв в Украiнi, p. 224-225.82 Terry Martin, Affirmative Action Empire. Soviet Nationalities Policy, 1923-1939, New

Haven and London, Yale University Press, 2001, p. 233. 83 Сталин и Каганович. Переписка, 1931-1936, под редакции О. Хлевнюка и др.,

Москва, РОССПЭН, 2001, p. 219.

62

de la Harkov, în frunte cu prim-secretarul CC al PC(b) din Ucraina, Stanislav Kosior, cuantumul planului stabilit de Moscova a fost apro-bat la 6 iulie 1932 de organizația de partid ucraineană, constituind 5,8 milioane de tone84. Ulterior, în lunile următoare, planul pentru Ucrai-na va fi redus în două rânduri, conducerea centrală sovietică admițând existența unei recolte parțial compromise în regiunile din partea dreaptă a Niprului, inclusiv în raioanele RASS Moldovenești. Astfel, la 28 octombrie 1932, Ucrainei i se impunea un plan redus prima dată de la 5,8 milioane de tone la 3,8 milioane, apoi la 2,7 milioane de tone. RASSM a obținut într-o primă fază o reducere de 13 mii de tone ra-portată la cantitatea impusă inițial. Prețul pentru reducerea planului de cereale era însă acela că orice ajutor pentru populație va fi acordat, inclusiv prin comercializarea grânelor, abia dupgrânelor, abia dupgrânelor ă îndeplinirea integra-lă a planului, adică după 1 ianuarie 1933. Totodată, măsurile coercitive și de represiune asupra culacilor, de fapt a lor, de fapt a lor țăranilor, precum și a tu-turor celor care se împotriveau campaniei de colectare a cerealelor – se au în vedere cadrele –, trebuiau promovate cu o mai mare intensi-tate85. Unul din argumentele principale care l-au determinat pe Stalin să accepte această reducere substanțială a planului pentru Ucraina era și faptul că majoritatea teritoriilor din partea dreaptă a Niprului erau regiuni de frontieră și țăranii treceau hotarul cu miile în disperare de cauză, mulți dintre ei cu succes, inclusiv în Basarabia românească, dar și în Polonia. Or, riscul era, din perspectiva Moscovei, destul de ridi-cat, în sensul că foametea urma a fi cunoscută în exterior și ar fi deter-minat erodarea imaginii regimului sovietic în Occident, și nu numai. Prin urmare, în joc era însăși pretenția de superioritate a orânduirii comuniste în timpul crizei economice mondiale din 1929-1933.

Baza legală a intensificării represiunilor în contextul foametei a fost Decretul din 7 august 1932 privind protecția averii colhoznice, declarată „bază a orânduirii socialiste”, „sfâsfâsf ntă și inviolabilă”, și com-baterea furturilor, redactat de Stalin și cunoscut în popor drept legea celor „5 spice”. Acest lucru nu a însemnat, așa cum a precizat expli-

84 Голодомор 1932-1933 рокiв в Украiнi, p. 231.85 Голодомор 1932-1933 рокiв в Украiнi, p. 356, 403; Кирилл Стратиевский, Голод

1932-1933 гг. в Молдавской АССР, p. 39-40.в Молдавской АССР, p. 39-40.в Молдавской АССР

63

cit Stalin, reducerea prerogativelor OGPU în organizarea represiuni-lor, ci legalizarea lor, în contrast cu caracterul improvizat al represiu-nilor din perioada anterioară86. Au obținut însă dreptul – legalizat de regim, ulterior, după 1933, retras pe măsură ce Moscova încearcă să centralizeze represiunile87 – de a aresta și a condamna în termen-record, pentru cele mai mici delapidări, toate autoritățile din teritoriu responsabile de îndeplinirea planului de colectări, precum președinți de colhozuri, președinți de soviete sătești, dar și șefii celulelor de par-tid din localitățile rurale88.

Ajutorul acordat de statul sovietic în mai 1932 țăranilor din RASSM până la noua recoltă a fost modest și nici pe departe nu a pu-tut contracara fenomenul înfometării. În ceea ce privește geografia foametei, istoricul Chiril Stratievschi, care a efectuat prima cercetare sistematică a fenomenului din RASSM, a evidențiat, în anul 1932, că cele mai afectate raioane au fost Slobozia, Dubăsari și Ocna Roșie. În 1933, cel mai dezastruos impact asupra populației a fost înregistrat în raioanele din nord-est: Ananiev, Balta, Codâma, Birzula, Ocna Roșie și Râbnița. În același timp, numărul estimativ al deceselor din cauza foametei în RASSM, după calculele lui Stratievschi, ar fi de mi-nimum 20 de mii de persoane și de maximum 30 de mii de persoane. Regretatul istoric a emis aceste estimări pe bază deductivă deductivă ă, luând drept referință rata medie a mortalității în Ucraina și Rusia din anul 1933, raportată la 1932, autorul însuși recunoscând că cifra era foarte apro-ximativă și nu lua în considerație faptul că nu toate regiunile Ucrainei și Rusiei, în ansamblu, au fost afectate de foamete89.

Actualmente există mai multe informații – depistate și publicate în special de Alexei Memei, dar nevalorizate încă – care ne permit să avan-săm o estimare mai exactă a persoanelor decedate din cauza foametei în RASSM, lucru care poate fi făn RASSM, lucru care poate fi făn RASSM, lucru care poate fi f cut prin metoda inducției, având ca re-per mortalitatea din unele raioane ale republicii autonome calculată de autoritățile sovietice din epocă. Prin urmare, sunt mai aproape de cifra

86 Питер Соломон, Советская юстиция при Сталине, p. 108-109.87 David Shearer, Policing Stalin’s Socialism’s Socialism’ , p. 13. 88 AOSPRM, F. 49, inv. 1, d. 1720, f. 14a-14г, 16a-16в. 89 Кирилл Стратиевский, Голод 1932-1933 гг. в Молдавской АССР, p. 44, 52.в Молдавской АССР, p. 44, 52.в Молдавской АССР

64

reală decă decă ât cele care au ca reper mortalitatea în Rusia și Ucraina per total. După o statistică efectuată de autoritățile locale, în perioada 7 iunie-7 iulie 1932, din cei 481 612 țărani din autonomia moldovenească, su-fereau de foame 182 567, adică 38 %, dintre care 2919 erau umflați de foame și alți 71 decedaseră de inaniție. În perioada următoare, statul a acordat un ajutor de 1 kg de cereale în medie de persoană pe lună. Printre cele mai afectate raioane erau Slobozia, Tiraspol, Balta și Du-băsari. Foametea se accentuează în toamna anului 1932 și cunoaște apogeul în primele 7 luni ale anului 1933. Nu există date complete cu privire la numărul deceselor, parte și pentru că în acea perioadă – spre deosebire de anii 1946-1947 – nu exista încă un sistem funcțional al statisticilor la nivelul oficiilor stării civile. Cu toate acestea, pu-tem face o estimare a celor decedați prin înfometare pe baza datelor unor raioane. Cele mai complete date există pentru raionul Balta, unul dintre cele mai afectate de foamete raioane, precum și pentru Camenca, afectat într-un grad mai redus. În cele două raioane – oa-recum reprezentative pentru ambele categorii de raioane, mai mult sau mai puțin afectate de foamete – în perioada 1 ianuarie 1933 – 1 iulie 1933 au fost înregistrate 6328 de decese din cauza foametei. Respectiv, dacă media pe raion este de 3164 și dacă înmulțim cu 11 raioane, cifra estimativă a morților prin înfometare se ridică la circa 35 de mii de persoane90. Pentru anul 1932 este mai dificil să estimăm numărul morților de foamete. După cum am văzut, pro-bleme grave cu produsele alimentare s-au manifestat acut încă din primele luni ale anului 1932. Decesele din cauza foametei în luna iunie (mai exact 7 iunie-7 iulie) se ridică deja la 71 de persoane, în timp ce numărul celor umflați de foame este de circa 3 mii de per-soane. Luând în vedere faptul că în lunile următoare numărul celor umflați de foame a fost, după toate probabilitățile, cel puțin stabil și că pentru reabilitarea celor din urmă era nevoie de un regim de alimentație special și dat fiind că un anumit ajutor în RASSM, ca și în toată Ucraina, a început să vină abia după februarie 1933 – după ce s-a declarat îndeplinirea planului pentru anul 1932 cu 98,6 % –,

90 Calcule efectuate după rezumatele unor documente publicate de Alexei Memei, Teroarea comunistă, p. 282, 303.

65

este de presupus că o parte importantă a acestora au murit de foa-me până în toamnă sau ceva mai târziu. Cu alte cuvinte, numărul minim al celor care au murit de foame în a doua jumătate a anului 1932 ar putea fi estimat la cel puțin 3 mii de persoane. În consecință, numărul aproximativ al celor morți de foame numai în perioada când foametea a fost foarte acută în RASSM (iunie 1932 – iulie 1933) se ridică la cca 38 de mii de persoane. Din foamete s-a ieșit în linii mari datorită noii recolte din august-octombrie 1933 – ca și în cazul foametei din 1946-1947, când mortalitatea scade brusc începând cu august 1947 –, și nu grație ajutoarelor venite din partea statului. Cu toate acestea, documentele oficiale înregistrează probleme grave cu alimentația și chiar de înfometare în anumite localități în primele luni ale anului 1934.

9. Reacția populației la foamete: trecerea Nistrului și revolte populare

Reacția populației la fenomenul foametei comportă diferite stra-tegii de supraviețuire. Pentru unii țărani din RASSM, trecerea Nis-trului este unica soluție de a-și salva viața. Informații recent depis-tate în arhive arată că dorința țăranilor de a pleca în Basarabia se intensifică în contextul colectivizării forțate și al corolarului aces-teia, confiscarea averii și înfometarea. Astfel, în aprilie 1930, țăranii din satele Corjova, Molovata și alte localități din raionul Dubăsari sunt revoltați de faptul că sunt chemați noaptea la sovietul sătesc, speriați și terorizați (терроризировать, termen din document, I.C.) într-o manieră care îi face să declare că în locul comuniștilor ar fi bine să vină românii de peste Nistru. Altfel, nu vor semăna, afirmă ei, ceea ce îngrijorează autoritățile sovietice91. Apogeul fenomenului trecerii Nistrului coincide cu primele luni ale anului 1932, când foa-metea se face din ce în ce mai resimțită în RASSM. Astfel, în ianuarie este înregistrată trecerea a 314 familii, în februarie – a 425 de familii (1449 de persoane), și martie 1932 – de 503 familii (1644 de persoa-

91 AOSPRM, F. 49, inv. 1, d. 1714, f. 7-10.

66

ne), ceea ce constituia în total circa 4500 de persoane. În plus, alte 530 de persoane fuseseră reținute. După aceasta, apele Nistrului se dezgheață și numărul celor care încearcă să treacă râul în Basarabia se reduce simțitor92. După alte surse, provenind de la secția politi-că a Detașamentului 4 Grăniceri, numai în martie 1932 din RASSM 330 de persoane au reușit să treacă cu succes Nistrul, în timp ce alte 294 au fost reținute și 30 ucise de către grănicerii sovietici în timp ce încercau să traverseze râul. În total, în același interval de timp se înregistraseră 1700 de doritori de a fugi în Basarabia. O anchetă efectuată de instituția amintită pe marginea acestui fenomen stabilea că principala cauză era foametea și că se impuneau măsuri imediate de ajutorare a populației cu produse alimentare93. Situația era într-atât de alarmantă pentru autoritățile sovietice, încât acestea au decis la un moment dat instalarea pe anumite porțiuni ale frontierei cu România a unui gard de sârmă ghimpată de doi metri înălțime94. În 24 februarie 1932, Biroul Comitetului Regional Moldovenesc adoptă o decizie cu privire la emigrările din raionul Slobozia – unul dintre cele mai afectate de proasta administrare a regimului – în care foa-metea se face resimțită la nivel de masă deja din această perioadă. Potrivit acesteia, fenomenul plecării în masă în România nu se expli-ca prin represiuni și lipsa unor mijloace elementare de subzistență, ci prin uneltirile dușmanului de clasă. Drept urmare se decide folosi-rea în continuare a metodelor violente pentru preîntâmpinarea fugii țăranilor pentru Nistru. Situația din raionul Slobozia nu era însă una izolată. La 3 martie, 5 persoane din satul Beloci, raionul Râbnița, au fost ucise în timp ce încercau să treacă în Basarabia. La 10 martie, același lucru s-a întâmplat cu o femeie și copilul ei de 13 ani din satul Cocieri, raionul Dubăsari. Uneori încercau să treacă Nistrul pentru a scăpa de foamete și persoane care aveau merite în fața regimului

92 Кирилл Стратиевский, Голод 1932-1933 гг. в Молдавской АССР, p. 33; в Молдавской АССР, p. 33; в Молдавской АССР Голодомор 1932-1933 рокiв в Украiнi, p. 141.

93 C.f. Трагедия Советской деревни, том 3, p. 587-590; Cоветская деревня глазами ВЧК-ВЧК-ВЧК ОГПУ-ОГПУ-ОГПУ НКВД, том 3, книга 2, p. 65.НКВД, том 3, книга 2, p. 65.НКВД

94 Alexandru-Murad Mironov, „Pe Nistrul liniștit. Viață și moarte la granița româno-sovietică, 1918-1940”, în Romanița Constantinescu, coord., Identitate și frontieră în Europa lărgită: perspective comparate, Iași, Polirom, 2008, p. 74.

67

sovietic, precum fostul partizan roșu Filip Ipatiev din satul Nezaver-tailovca, raionul Slobozia, care reușește să facă acest lucru împreună cu soția sa și cei trei copii ai săi. Au evadat pe malul drept al Nistru-lui și comsomoliști, precum Anton Vengher, din sectorul Râbnița, în noaptea de 15 spre 16 martie 1932. Alții erau răniți la trecerea Nis-trului, fiind preluați ulterior în grijă de grănicerii români, precum a fost cazul colhoznicului Axentie Saharov și al soției sale, depistați în zona satului Cioburciu, raionul Slobozia, la 11 martie 1932. Al-teori se înregistrau treceri în grup ale Nistrului de către 4-5 familii din aceeași localitate, unii înecându-se odată ce râul se dezgheța95. În septembrie 1932 chestiunea trecerii Nistrului se discută în repe-tate rânduri de către organizația de partid din autonomia moldove-nească. De data aceasta, soluțiile formulate în sensul contracarării tentativelor țăranilor de a trece Nistrul sunt mai adecvate și țin de combaterea cauzelor acestui fenomen, nu a efectelor acestuia, printre care se evidențiază acordarea de loturi de pământ țăranilor care erau eliminați din anumite motive din colhoz. O altă decizie viza ajutora-rea celor din afara gospodăriilor colective cu material semincer pen-tru campania de însămânțare din toamnă96.

Se înregistrează și alte metode de rezistență față de politica regi-mului, printre care se numără adevărate revolte populare, numite în documentele oficiale volânki (волынки) sau – din cauza dominării în acestea a femeilor – babi buntî (babi buntî (babi buntî бабьи бунты). Punctul culminant al acestora în URSS per ansamblu este anul 1930, când au loc 13 754 de tulburări în masă, care cuprind de la câteva zeci la câteva sute de per-soane, sau chiar mii de participanți de fiecare dată. Numai în 1930, în URSS fuseseră asasinați peste o mie de oficiali, făi peste o mie de oficiali, făi peste o mie de oficiali, f ră a lua în calcul ne-numărate încăierări mai mult sau mai puțin violente la adunările din

95 De multe ori documentele au păstrat și numele acestora. A se vedea sute de nume la Alexei Memei, Teroarea comunistă, p. 332-346. Despre ajutorul acordat de Româ-nia refugiaților transnistreni a se vedea Ibidem, p. 347-358, și Vadim Guzun, Marea foamete sovietică, 1926-1936, Baia Mare, Editura Universității de Nord, 2011; V. Gu-zun, Chestiunea refugiaților de peste Nistru, 1919-1936, Cluj-Napoca, Editura Agro-naut, 2012, p. 770-780. Uneori, transfugii cădeau victime ale grănicerilor români, refuzând să se predea sau erau omorâți în timpul schimbului de focuri cu grănicerii sovietici.

96 Кирилл Стратиевский, Голод 1932-1933 гг. в Молдавской АССР, p. 42.в Молдавской АССР, p. 42.в Молдавской АССР

68

localitățile rurale unde se ridica problema colectivizării averilor97. În RASSM, la 1 iunie 1930, erau înregistrate atitudini critice față de pute-re în numeroase colhozuri nou-înființate. Țăranii spuneau că rămân în colhoz doar până în toamnă, când se va strânge recolta, după care vor ieși din gospodăriile colective, întrucât „era imposibil să suporți așa ceva”. Nu erau doar amenințări, au urmat și acțiuni. Astfel, în noiembrie 1930, mulți țărani din satul Rașcov, raionul Camenca, au ieșit din colhoz din cauza faptului că gospodăria lor comună decădea, inventarul agricol devenit bun comun se distrugea, iar conducerea nu lua niciun fel de măsuri pentru a contracara această stare de fapt. În satul Obruci, raionul Slobozia, la sfâsatul Obruci, raionul Slobozia, la sfâsatul Obruci, raionul Slobozia, la sf rșitul lui noiembrie 1930 țăranii care intraseră formal în colhoz sub presiunea autorităților refuzau să lucreze pământurile. Din cauza aceasta, conducerea gospodăriei co-lective a luat decizia de a angaja muncitori cu ziua din satele vecine, pentru a îndeplini lucrările agricole de toamnă, achitându-le o rublă și 50 de copeici pe zi. Documentele menționează că ceea ce se întâmpla în Obruci nu era nici pe departe un caz izolat, asemenea situații fiind înregistrate în numeroase localități din diferite raioane ale RASSM98.

În Ucraina, în martie 1930 erau înregistrate revolte țărănești în 16 regiuni, printre care și în RASSM. În 8 dintre acestea amploarea era mai redusă, inclusiv în RASSM, de aceea s-a luat decizia ca situația să fie aplanată prin „măsuri operative”, ceea ce însemna, de regu-lă, arestarea conducătorilor și amenințarea celorlalți participanți cu confiscarea averii sau deportarea în cazul în care vor mai lua parte la asemenea acțiuni „antisovietice”99. Alteori, protestele erau legate de relansarea ofensivei regimului sovietic împotriva religiei și a bi-sericii. În 1930, o serie de orășeni, dar mai ales țărani din satele din apropiere, participă la o demonstrație în centrul Tiraspolului, protes-tând față de decizia autorităților de a închide catedrala din oraș. Prin-tre lozincile afișate de protestatari era „Jos comuniștii atei” (Долой коммунистов безбожников). Deși se operaseră deportări, arestări și

97 Lynne Viola, „Popular Resistance in the Stalinist 1930s. Soliloquy of a Devil’s Advo-cate”, în Lynne Viola, ed., Contending with Stalinism, p. 18.

98 Трагедия Советской деревни, том 3, p. 469, 715, 718. 99 Cоветская деревня глазами ВЧК-оветская деревня глазами ВЧК-оветская деревня глазами ВЧК ОГПУ-ОГПУ-ОГПУ НКВД, том 1, p. 220.НКВД, том 1, p. 220.НКВД

69

confiscări de averi ale țăranilor recalcitranți, anul 1931 înregistrea-ză alte numeroase cazuri de refuz al țăranilor de a strânge recolta, știindu-se din experiența celor doi ani precedenți că statul va confis-ca toate cerealele și ei nu vor avea cu ce-și întreține familiile. Puterea răspunde cu alte măsuri represive, învinuind țăranii de sabotaj.

În primele luni ale anului 1932, în Ucraina au fost înregistrate nu mai puțin de 668 de revolte țărănești (волынки), dintre care 54 în RASS Moldovenească, care cuprind 42 de localități din 9 raioane ale autonomiei. Motivele acestora erau variate, de la cereri de distribuire a animalelor (18) la solicitări de cereale sau pâine (32) și restituire a averilor confiscate. Situația cea mai complicată era în raioanele Slo-bozia, Dubăsari și Ocna Roșie100, drept urmare puterea încearcă să re-concilieze țăranii, recunoscând că în anumite cazuri s-au comis erori. Astfel, la Conferința a VIII-a a Comitetului Regional Moldovenesc, prim-secretarul organizației de partid din RASSM, I.S. Placinda, anunța că țăranilor li s-au returnat 1500 de case, 400 de cai și 500 de vaci, fuseseră anulate amenzi în valoare de 70 de mii de ruble, iar la 447 de gospodării individuale li se recalculaseră impozitele în sensul reducerii acestora în conformitate cu „normele legale”101.

Acțiunea nu era însă decât o stratagemă a puterii de a câștiga o a câștiga o a câștigaanumită credibilitate în rândurile populației, nedreptățile comise la nivel de masă față de țărani nefiind eliminate. Drept urmare, în toamnă protestele și cazurile de ieșire a țăranilor din colhoz devin mai frecvente. Populația era disperată și, așa cum mărturisesc des-chis cei vizați, ei nu aveau ce pierde. Or, nici intrarea în colhoz nu-i scutea de învinuirea de a fi dușmani ai regimului și nu le asigurastrictul necesar pentru familiile lor (în contrast oarecum cu ceea ce va fi o regulă după 1944 în RSSM). Un raport al Comisiei Cen-trale de Partid de la Moscova din 9 octombrie 1932 stabilea că pen-tru o zi-muncă, în patru sate din raionul Slobozia, se plăteau de la 70 de copeici la 1 rublă și 7 copeici, plata fiind achitată, de regulă, în natură, grâu sau fău sau fău sau f ină. Astfel, un țăran care a lucrat 368 de zile-muncă în colhoz primise 150 kg de făn colhoz primise 150 kg de făn colhoz primise 150 kg de f ină, altul, care fă, altul, care fă, altul, care f cuse 695 de

100 Cоветская деревня глазами ВЧК-оветская деревня глазами ВЧК-оветская деревня глазами ВЧК ОГПУ-ОГПУ-ОГПУ НКВД, том 3, книга 2, p. 110-111.НКВД, том 3, книга 2, p. 110-111.НКВД101 Кирилл Стратиевский, Голод 1932-1933 гг. в Молдавской АССР, p. 20, 29.в Молдавской АССР, p. 20, 29.в Молдавской АССР

70

zile-muncă – 323 kg de fă323 kg de fă323 kg de f ină, iar altul, pentru 575 de zile-muncă – numai 157 kg. Ceea ce nu era mult, dacă ținem cont că era vorba de o persoană-cap de familie, care trebuia să hrănească, de regulă, doarcu această cantitate alți 3-4 membri ai familiei un an întreg. Cu alte cuvinte, statul sovietic, declarat stat al oamenilor muncii, era foarte parcimonios cu resursele alimentare și mai ales cu retribuirea celor care le produceau. Se considera că odată ce locuiesc la pământ, țăranii se vor descurca cumva și că au rezerve ascunse, ceea ce însă nu mai era valabil după campaniile devastatoare din anii precedenți, când brigăzi de rechiziționare forțată a grânelor – și nu numai – măturau, la propriu, podurile oamenilor.

Nu întâmplător, de aceea, se înregistrează rebeliuni țărănești îm-potriva autorităților sovietice. Una dintre acestea, documentate de ra-portul amintit, al Comisiei Centrale de Partid de la Moscova din 9 oc-tombrie 1932, fusese organizată de circa 200 de femei din colhozurile „Partizanul Roșu” și „Molotov”, din același raion Slobozia, în aprilie 1932, având drept țintă atacarea unui depozit de grâne și jefuirea unei cantine de pe malul Nistrului. La 6 iulie, o asemenea volâncă s-a re-petat, de data aceasta ținta fiind jefuirea casei președintelui sovietu-lui sătesc. Cauzele stării de fapt dezastruoase și disperate a populației erau cât se poate de obiective. În campania pentru colectarea cerea-lelor către stat se operaseră percheziții în masă ale gospodăriilor col-hoznicilor, atât ale mijlocașilor, cât și ale săracilor, sub pretextul că se caută grânele ascunse de culaci. Drept urmare, erau luate toate rezer-vele de la țărani, ceea ce a determinat înfometarea populației și reacția violentă a acesteia. Raportorii de la Moscova concluzionau că situații similare nu reprezentau un caz izolat, ci constituiau un fenomen ge-neralizat în toate celelalte raioane ale RASS Moldovenești102.

Ceea ce este caracteristic revoltelor țărănești din URSS, inclusiv din RASSM, este faptul că o parte importantă a acestora erau dominate de femei. Astfel de manifestări au avut loc la 4 martie 1930 în satul Cazaci, raionul Balta, la care au participat circa 50 de femei. Între timp, soții lor se aflau la adunarea generală a colhozului din localitate, la care numai ei fuseseră admiși. Cât bărbații discutau treburile din gospodăria co-lectivă, femeile au scos din grajdurile colhozului 64 de cai. În aceeași

102 Трагедия Советской деревни, том 3, p. 586-587.

71

zi, în satul Sloveano-Serebca din raionul Tiraspol, 48 de femei au depus cereri de ieșire din colhoz. Le-au cerut același lucru și bărbaților, în caz de refuz amenințându-i pe aceștia cu divorțul. Tot la 4 martie 1930, în satul Țehanovca, raionul Ocna RoȚehanovca, raionul Ocna RoȚ șie, imediat după o înmormântare din localitate, un grup de femei au confiscat inventarul și altă avere a colho-zului și le-au împărțit între ele. Pe 5 martie, în satul Vladimirovca, raio-nul Tiraspol, peste 100 de femei s-au exprimat ferm pentru ieșirea lor din colhoz, lucru pe care l-au fădin colhoz, lucru pe care l-au fădin colhoz, lucru pe care l-au f cut în aceeași zi un grup similar de femei din localitatea Perseanca, raionul Balta, și, cu o zi mai târziu, vreo 30 de femei din satul Blijnii Hutor, raionul Tiraspol. În zilele următoare, ma-nifestări asemănătoare în care se cerea ieșirea din colhoz și reîmpărțirea averii s-au înregistrat în satul Alexandrovca, raionul Grigoriopol; în Mihălăuți, raionul Ananiev (25 de femei); în Ofatinți (Vâi (Vâi (V hvatinți, sa-tul țăranilor din grupul Bodiul, vezi supra), raionul Râbnița (40 de fe-mei); în Grebenic, raionul Tiraspol (20 de femei, care înregistrează și amenințări cu divorțul dacă bărbații nu le vor susține); în Nestoita, raio-nul Birzula (800 de femei); în Lesnicevca, raionul Balta (300 de femei); în satul Ghidirim, raionul Râbnița, ș.a. În anii următori, 1931-1933, so-licitările femeilor erau legate mai mult de probleme alimentare decât de ieșirea din colhoz și redistribuirea averii colective. Astfel de acțiuni au avut loc, de exemplu, în martie 1932 în gara Jerebeiovca cu participarea a 80 de femei din satul Valea Hoțului, raionul Ananiev; în satul Miron (25 de femei); în Sarajinca (30 de femei), raionul Balta, în februarie-mar-tie 1932; în satele Slobodka-Dubova și Mardarovka (15 femei), raionul Ocna Roșie, în februarie 1932; în satul Hlinaia, raionul Slobozia (200 de femei), în februarie 1932; în satul Șerșeni, raionul Codâma, în martie 1932, ș.a. Revoltele au continuat și în iarna-primăvara anului 1933, pe ăvara anului 1933, pe ăfondul foametei în masă, pe care femeile le-au inițiat sau la care au parti-cipat alături de bărbați. În ianuarie 1933 are loc o revoltă, în februarie – 14, în martie – 41, în aprilie – 43, în primele două săptămâni ale lunii mai 1933 – nu mai puțin de 32, deci în total 131 de revolte în primele cinci luni ale anului103. O explicație a rolului adeseori central jucat de femei în revoltele țărănești nu numai în RASSM, dar și în alte regiuni ale URSS era, după părerea renumitului istoric canadian Lynne Viola, faptul că

103 Toate datele despre aceste revolte din RASSM au fost selectate din Alexei Memei, Teroarea comunistă, p. 316-331.

72

femeile erau considerate de propaganda oficială „elemente înapoiate” și respectiv aveau o anumită „imunitate” în comparație cu bărbații, care erau considerați mai conștienți din punct de vedere politic. Prin urmare, bărbații erau mai vulnerabili în asemenea situații, riscul de a obține o pedeapsă administrativă sau penală mai severă decât femeile fiind mult mai mare104. Această optică pune accentul pe faptul că fe-meile acționau în consens cu bărbații, dar nu explicitează cazurile când femeile se revoltau în mod expres atât împotriva puterii sovietice, cât șia bărbaților, făilor, făilor, f ră știrea acestora și ca o provocare la adresa autorității lor în calitate de capi de familie. Cunoaștem cel puțin 2 cazuri de acest fel în RASSM (satele Sloveano-Serebca și Grebenic, ambele din raionul Tiras-pol, menționate mai sus), când femeile au procedat în această manieră, invitându-i pe soți să ia o atitudine tranșantă față de regim în general sau față de anumite politici ale acestuia (colectivizare, foamete). Din acest punct de vedere, probabil că rolul adeseori determinant al femeilor în re-voltele țărănești din RASSM din anii 1930-1933 poate fi explicat și prin sensibilitatea specifică a femeilor față de problemele cu care se confruntă ele în calitate de mame care trebuiau să-și hrănească copiii.

10. Privilegiile nomenclaturii în timpul foametei, 1932-1933

Cum a fost posibil ca un număr neînsemnat de persoane să impună înfometarea majorității populației? Din această perspectivă, un alt aspect al foametei din URSS în ansamblu și în RASSM în particular era faptul că represiunile cu precădere împotriva țăranilor erau operate de către o minoritate care se bucura de privilegii importate în timp ce marea ma-joritate a populației era la limita subzistenței sau murea de foame. Acest lucru explică, cel puțin parțial, determinarea cu care nomenclatura de stat și de partid de rang raional sau sătesc a urmat ordinele organelor ie-rarhic superioare și a neglijat problemele cu care se confrunta populația din teritoriu chiar sub ochii lor. Or, neîndeplinirea ordinelor era pa-sibilă nu numai de aplicarea unor represiuni împotriva cadrelor din

104 Lynne Viola, ed., Contending with Stalinism, p. 5.

73

administrație, dar și de lipsirea lor de o aprovizionare privilegiată, care le permitea nu numai supraviețuirea, ci și asigurarea unui nivel relativ decent de existență, pentru unii – chiar opulent – în contextul foametei. În acest sens, regimul a știut foarte bine să-și asigure susținerea apara-tului de conducere din teritoriu prin șantajarea membrilor acestuia cu pierderea nu numai a privilegiilor, dar și a vieții. Susținerea mai mult sau mai puțin entuziastă a elitelor de partid și de stat nu era suficientă însă pentru a impune teroarea de stat105 asupra a 80 la sută din populația țării. Un alt grup social de susținere a politicii partidului, care s-a bucurat de anumite privilegii în ceea ce privește aprovizionarea cu produse alimen-tare, a fost clasa muncitoare, din rândurile căreia se recrutau membrii brigăzilor de rechiziționare forțată a cerealelor în perioada 1927-1933106. Regimul sovietic s-a sprijinit, de asemenea, pe organele așa-zise de drept, de fapt de represiune, precum și pe armată107.

Baza sistemului de privilegii acordate populației urbane a fost pusă prin intermediul sistemului de cartele, un proces început în 1927 și aplicat programatic din ianuarie 1931. De la începutul celui de-al trei-lea an al primului cincinal s-au introdus 4 categorii de cartele în ve-derea aprovizionării populației: specială, 1, 2 și 3. Acestea erau numite „liste pe orașe”, dar corespundeau mai degrabă unor categorii de între-prinderi industriale, întrucât întreprinderile unui oraș nu aparțineau neapărat doar unui domeniu de specializare. Cu alte cuvinte, lozin-ca revoluționară „Cine nu lucrează, acela nu mănâncă” s-a transfor-mat într-o lozincă având un subtext concret al epocii industrializării rapide și forțate: „Cine nu lucrează pentru industrializare, acela nu mănâncă”108. În cazul RASSM, în lista de aprovizionare prin cartele speciale intrau 214 familii ale lucrătorilor Comitetului Regional Mol-

105 Termen utilizat pe larg de editorii volumelor de documente История cталинскогоГулага.

106 Виктор Кондрашин, Голод 1932-1933 гг., p. 367. În cazul RASSM, avem documente inedite de arhivă care susțin această aserțiune cu privire la rolul determinant jucat de proletarii de la oraș în campaniile de rechiziționare forțată a cerealelor. A se vedea, de exemplu, AOSPRM, F. 49, inv. 1, d. 1714, f. 40-42.

107 Нона Тархова, Красная Армия и сталинская коллективизация, Москва, РОС-СПЭН, 2010.

108 Елена Осокина, За фасадом сталинского изобилия, Москва, РОССПЭН, 2008, p. 123-124.

74

dovenesc al PC (b) din Ucraina, în total 550 de persoane, a căror ali-mentare era operată prin intermediul cantinei organizației de partid republicane de la Tiraspol. În afară de acest contingent, beneficia de cartele speciale și elita de nivel raional și sătesc. Pentru aproviziona-rea acestei categorii speciale din RASSM era nevoie lunar de 9 750 kg de făină pentru pâine, 1830 kg de făină albă, ulei vegetal – 462 l, unt – 281 kg, zahăr – 1042 kg, carne – 910 kg, pește – 312 kg etc. În același timp, pentru categoria 1, rația de aprovizionare lunară pentru o per-soană era stabilită după cum urmează: făină – 8 kg, orez – 2 kg, unt – 1 kg, pește sărat – 1 kg, ulei vegetal – 2 kg, paste făinoase – 2 kg, ceai – 100 g, zahăr – 3 kg, slănină – 1 kg, pâine albă și carne – câte 15 kg, pește – 6 kg, lapte – 30 l, săpun de rufe și de igienă personală – câte 2 bucăți, alte mărfuri industriale – în valoare de 250 de ruble pe trimes-tru. În același timp, era prevăzută și o normă redusă, pentru mem-brii familiei beneficiarului, care constituia de la 20 la 50 la sută din cantitățile enumerate mai sus, în funcție de produs. La carne era, de exemplu, de 4,5 kg, iar la pâine – de 6 kg109. Prin urmare, cei din cate-goria nomenclaturii primeau uneori mai puține produse decât cei din categoria 1, fiind însă compensați la altele (primeau mai puțină carne, de exemplu, dar mai multă pâine). La nivelul URSS, s-a calculat că cei din categoria specială și categoria întâi reprezentau 40 % din cei care erau aprovizionați prin cartele, dar care consumau 70-80 % din totalul fondurilor distribuite de stat prin sistemul de comerț de stat110.

Sistemul de represiune în masă și de înfometare a populației a funcționat în aceste condiții în anii 1931-1933111, dar au existat cir-cumstanțe în care reprezentanți ai nomenclaturii sau ai administrației de stat sau de partid se solidarizau cu soarta celor mulți și năpăstuiți, opunându-se prin diferite subterfugii predării complete a cerealelorcătre stat, pentru a salva viața membrilor comunității112.

109 Alexei Memei, Teroarea comunistă, p. 305-307. 110 Елена Осокина, За фасадом сталинского изобилия, p. 124.111 Sistemul de cartele a fost anulat în 1935, reintrodus în 1941, după atacul german

asupra URSS, și anulat din nou în decembrie 1947. 112 Alexei Memei, Teroarea comunistă, p. 66.