Petrişor Mandu Liana– Cristina Nicolau

MANAGEMENTULRISCULUI

CURS PENTRU STUDENŢII, ANUL II MASTER

1

BRAŞOV2010

CUPRINS

2

3

Argument pentru studiul riscului înafaceriÎn condiţiile acuale specifice economieide piaţă, riscul a devenit componentaesenţială a politicii manageriale aorganizaţiei. Toate etapele specificederulării unei afaceri, începând custabilirea obiectivelor şi terminând cugăsirea pieţelor de desfacere sedesfăşoară sub presiunea factorilor derisc care ,de cele mai multe ori,semnifică pierdere pentru organizaţia

4

respectivă. Aşadar, problematicadescoperirii şi gestionării, pe câtposibil, a situaţiilor de risc este unaprioritară pentru bunul mers al firmei.Riscul la nivelul agenţilor economicieste apreciat ca fiind variabilitatearezultatului unei activităţi subpresiunea factorilor perturbatori dinmediul intern şi extern. Rata internă arentabilităţii unei afaceri este directdependentă de riscul suportat: ea nupoate fi apreciată decât în funcţie deriscul pe care îl suportă agentuleconomic. Cea mai mare parte a agenţiloreconomici îşi stabilesc măsurile degestionare a riscului în funcţie derentabilitatea pe care o anticipeazăţinând seama de minimizarea pierderilor,respectiv a cheltuielilor suplimentareîn situaţia producerii riscului.Managementul riscului, ca partecomponentă a managementului modern, adevenit o preocupare de prim rang alumii moderne şi, totdată, unul dintre”mecanismele cheie” ale evoluţieieconomice. Fiecare decizie pe careoamenii o iau în activitatea lor implicăriscuri care pot modifica atât conduitacomportamentală a structurilor cât şi

5

rezultatele acestora. Orice tip deafacere este vulnerabilă în faţapierderilor provenite din cauzariscurilor necontrolate. Riscurile lacare esti expus, tu şi afacerea ta, îţivor solicita să acorzi o atenţie sporităacestui aspect pentru a fi scutit de oserie de neplăceri şi situaţii critice.

Cursul intitulat „Managementul riscului”are ca obiectiv principal,operaţionalizarea unui sistem decunoştinţe, reguli, metode, tehnici şiproceduri, prin care managerul şi echipamanagerială gestionează situaţiile derisc în scopul menţinerii stării denormalitate în structurile pe care leconduc. În acest sens, la sfârşitulacestui curs, veţi fi capabili să :

operaţi cu noţiuni precum: risc,incertitudine, şansă, câştig,pierdere, cifră de afaceri maximă,cifră de afaceri minimă, prag derentabilitate, producţie fizică,risc de exploatare, interval desiguranţă, coeficient al efectuluide levier, costuri variabiletotale, probabilitate, situaţie de

6

risc, situaţie de certitudine,situaţie de incertitudine,managementul riscului;

explicaţi, categorisiţi şi sădescrieţi principalele tipuri deriscuri la nivelulorganizaţiei(microriscuri), lanivelul economiei mondiale şi sădepartajaţi evenimentele în funcţiede gravitatea riscurilor;

determinaţi riscul unei afaceri, săînţelegeţi, să explicaţi şi săaplicaţi corect relaţiilematematice şi să formulaţi odecizie managerială, în condiţii derisc bine fundamentată;

efectuaţi şi să testaţi cu uşurinţămodele, scheme, algoritmi, programe,cu ajutorul CE, în scopulidentificării şi măsurăriidiferitelor tipuri de risc şi sădezvoltaţi scenarii proprii defirmă în care să să evaluaţivaloarea acestor tipuri de risc;

să elaboraţi cele mai adecvatestrategii de răspuns utilizândmetodele prin care suntfundamentate deciziile managerialeîn asemenea situaţii.

7

1. RISCUL ÎN AFACERI. NOŢIUNIINTRODUCTIVE

1.1. IntroducereProfesia, pe care am îmbrăţişat-o încădin anii adolescenţei, mi-a oferitposibilitatea de a înţelege mult maiprofund, impactul acţiunii factorilor derisc asupra tuturor activităţilor în caream fost implicat, în tripla calitate departicipant, profesor universitar şimanager cu gradul de general, în cadrulForţelor Aeriene Militare. Prin urmare,autorii care vi se adresează prin aceastăcarte au cumulat o experienţă de câtevadecenii, în care viaţa, profesia şiresponsabilităţile manageriale au fostpermanent însoţite de evenimenteimprevizibile care au acţionat în modcreator la formarea şi dezvoltarea unuicomportament adecvat situaţiilorriscante. Am trăit la maximum situaţiilede risc, însă, de cele mai multe ori amieşit învingător. Vă asigur că riscurilesunt prezente în toate activităţileumane, sunt inevitabile şi pot avea

8

consecinţe grave atunci când nu suntîmblâzite prin cunoaştere şi limitate înmanifestările lor prin strategii adecvatede răspuns. Atât conţinutul cursului câtşi instrumentele de cercetareştiinţifică, necesare unei abordăriinterdisciplinare, sunt puse ladispoziţia voastră pentru a vă construiacele abilităţi profesionale şi umane decare veţi avea nevoie într-o lume aviitorului plină de evenimente incerte. Eforturile oamenilor de a cuantificariscul şi a lua decizii în cunoştinţă decauză cu privire la cât de mult risc şice fel de risc este acela pe care suntdispuşi să şi-l asume au condus laperfecţionarea unor teorii despre risc.Odată cu dezvoltarea teorieiprobabilităţilor şi statisticiimatematice au fost create bazele unuimodel raţional de luare a deciziilor şideplasare în viitor. Câteva nume de oameni de ştiinţă care auavut preocupări şi realizări importanteîn domeniul teoriei riscului merită să-ireţinem: Bernoulli(1738 – utilitateamarginală descrescândă); Knight (1921 –incertitudine versus risc); J.M.Keynes(1937 – cunoaştere şi

9

Fig.M1.1.2.Riscul în viitor

incertitudine).Riscul, totuşi, nu este uneveniment izolat. Noua ştiinţă de a gândispaţiul planetar va produce, cusiguranţă, o serie de metamorfoze carevor proiecta un mediu social în careoportunităţile sau eşecurile vor fiprezente în anumite proporţii, în funcţiede cantitatea şi calitatea formăriivoastre profesionale. Este indiscutabilcă lumea viitorului va avea nevoie devoi.

1.2. Conceptele de risc şi incertitudineîn afaceri

Multe decizii pe care le luăm în aniide formare profesională ne vor marcatoată existenţa. Sunt momente în viaţa taîn care îţi pare rău că nu cunoşti maimulte despre un anumit fenomen sau procescu care te confrunţi. De asemenea, eşticonştient că activităţile umane implică opaletă largă de riscuri. Din acest motivoamenii consideră că, riscurileconstituie una dintre cele mai complexeprobleme de identificat şi controlat, şitotodată, previzionează un viitornesigur. În limbajul curent, înţelegemprin risc nesiguranţa asociată oricăruirezultat. Nesiguranţa se exprimă prin

10

probabilitatea de apariţie a unuieveniment sau la impactul acestuia însituaţia în care se produce. Poţi reţinecu uşurinţă, din teoria clasică adeciziei, că: riscul este „un elementincert dar posibil ce apare permanent înprocesul activităţilor socio-umane alecărui efecte sunt păgubitoare şiireversibile.”Alte definiţii date riscului:

şansa de a pierde; posibilitatea de a pierde; incertitudinea care afectează

rezultatul ; dispersia actuală a rezultatelor

aşteptate.

11

profit

pierdere

Fig. 1. Profit şi pierdere

Folosind logica acestor definiţii puteţiconstata, cu uşurinţă, că riscul notat cuVA(a),denumit şi valoarea aşteptată aprobabilităţii de apariţie aevenimentului(a) tinde să fie măsurabilîn funcţie de probabilitatea produceriievenimentului P(a) şi amploareaimpactului sau efectul apariţieievenimentului (Ea), asupra rezultatelorafacerii organizaţiei. Prin urmare,esenţializăm cele prezentate despre riscîn relaţia, VA(a) = P(a) x E(a)      unde:   VA(a) = valoarea aşteptată aevenimentului (a);            P(a) = probabilitatea deapariţie a evenimentului (a);            E(a) = efectul apariţieifenomenului (a).Studiul de caz nr.1Echipa managerială a Firmei „CONSTRUCTS.R.L. specializată în construcţia delocuinţe participă la o licitaţie pentruadjudecarea unei lucrări. Pe timpulelaborării documentaţiei necesarecalculării costurilor şi angajării înactivitatea de ofertare – licitare învederea adjudecării lucrării aidentificat riscul de a întâlni un strat

12

de rocă dură pe timpul săpăriifundaţiei. S-a hotărât ca să secalculeze valoarea aşteptată aproducerii acestui fenomen(risc) şi săincludă valorea riscului în devizulofertă. Astfel, dacă costurilesuplimentare produse de săpăturile înroca dură sunt estimate la 2000 euro,iar probabilitatea de a se produce acestfenomen ( să se întâlnescă rocă dură) seestimează la 40% , valoarea aşteptată aacestui risc va fi: VA(a) = 0,40 x 2000= 800 euro.Antreprenorul poate să includă învaloarea ofertei suma de 800 euro pentruprevenirea acestui risc, ştiind că dupăun număr suficient de mare de licitaţii,indiferent de rezultatul acestora, sevor acoperi costurile riscului. Având învedere faptul că estimareaprobabilităţilor este un proces cu ungrad mare de subiectivitate, rezultateleobţinute prin metoda valorii aşteptatesunt de obicei utilizate ca date deintrare pentru analize ulterioare.

Percepţia risculuiRiscul derivă din posibilităţilelimitate ale omului de a anticipa

13

viitorul şi este conştientizat prinrezultatele unor acţiuni care prezintăun grad de incertitudine destul desemnificativ.

Foarte multe decizii vei fi obligatsă le adopţi plecând de la uneleestimări asupra viitorului. Vei întâlnisituaţii complexe în care vei luadecizii în baza unor estimări,prezumţii şi prognoze asupra unorevenimente viitoare impredictibile alecăror rezultate sau consecinţe pot fiincerte. Percepţia riscului organizaţional poatefi asimilată unui joc strategic între 2adversari, managerul(decidentul) şiviitorul. Decidentul elaborează planulde afaceri sub forma unor variante deacţiune (concepţii) în care suntprezentaţi indicatorii de bază aiafacerii, iar adversarul său,viitorulîi oferă stările sub care el semanifestă: starea favorabilă afaceriiSFA şi starea nefavorabilă afaceriiSNFA. În cazul în care dispunem desuficiente date şi informaţii pentrudeterminarea probabilităţii de apariţieale fiecăreia dintre cele două stăriavem de-a face cu o situaţie de risc.

14

Cele două elemente numerice, valoareacriteriului după care se analizeazăvariantele şi probabilitatea deapariţie a evenimentului suntutilizate în determinarea aşteptăriimatematice (speranţei) a realizăriivariantei respective.

Studiul de caz nr. 2a.Firma „ELECTRON S.A.” elaboreazăPlanul de afaceri pe anul...... în treivariante, V1, V2, V3 şi previzioneazăatingerea pragului de rentabilitate înunităţi de timp astfel:a. pentru starea favorabilă (SFA) :V1 = 10 luni; V2 = 8 luni; V3 = 6 luni;b. pentru starea nefavorabilă (SNFA): V1= 11 luni; V2 = 12 luni; V3 = 13 luni.Probabilitateade apariţie aevenimentului( realizareapragului derentabilitate)este de 0,6pentru SFA şi0,4 pentruSNFA. Se ceresă se diminueze

15

V16,80

V26,72

V36,64

Fig. 2. Varianta cu cel mai scăzut

grad de risc

riscul afaceriiprin alegereavarianteioptime .

Rezolvare: Se determină aşteptareamatematică a realizării pragului derentabilitate pentru fiecare variantă,cu cele două stări (speranţa matematicăa realizării variantei respective)astfel:MV1 = 10 x 0,6 + 11 x 0,4 = 6,80 luniMV2 = 8 x 0,6 +12 x 0,4 =6,72 luniMV3 = 6 x 0,6 + 13 x 0,4 = 6,64 luniConcluzie: varianta 3 prezintă cel maiscăzut grad de risc.Conceptul de incertitudineÎn timp ce pierderea este asociatăriscului având indicatori cuantificabili,incertitudinea exprimă o stare denesiguranţă cu privire la înţelegerea şianticiparea evoluţiilor unor situaţii,procese şi fenomene datorită

16

insuficienţei sau indisponibilităţiiinformaţiilor referitoare la acestea.Gradul de incertitudine al unei situaţii,proces, fenomen depinde atât de numărulfactorilor care le influenţează evoluţiacât şi de frecvenţa şi amplitudineaschimbărilor acestora. Prin urmare,incertitudinea este utilizată pentru adescrie acele situaţii, fenomene şiprocese cărora nu le pot fi asociateprobabilităţi de apariţie. Riscul şiincertitudinea sunt componente aflate, înproporţii diferite, în orice situaţie,fenomen sau proces. Riscul şiincertitudinea produc un impact importantasupra organizaţiilor concretizat încostul de risc. Cel mai evident cost estecostul pierderilor, care se manifestăatunci cand o firmă este în pragulfalimentului, când se produc acidente demuncă sau când au loc catastrofenaturale. În concluzie, riscul este un conceptobiectiv, ceea ce înseamna că este şimăsurabil. Expunerea la risc apare atuncicand o acţiune sau o condiţie dau naştereunui posibil câştig sau unei pierderi, cenu pot fi anticipate cu certitudine.

17

Departajarea evenimentelor în funcţie degravitatea riscurilorProbabilitatea este indicatorul carearată în ce măsură este posibilăapariţia unui eveniment în condiţii binedeterminate. În funcţie deprobabilitatea de apariţie a unuieveniment teoriile actuale prezintăurmătoarele trei situaţii:a. SITUAŢIA DE CERTITUDINE – cândprobabilitatea de apariţie aevenimentului este 1;b. SITUAŢIA DE RISC – cândprobabilitatea de apariţie a unuieveniment este mai mică decât 1;c. SITUAŢIA DE INCERTITUDINE – când nuse cunoaşte probabilitatea de apariţie aevenimentului.

În majoritatea lucrărilor despecialitate, departajarea evenimentelorîn funcţie de gravitatea riscurilor esteurmătoarea:

a. evenimente cu grad de riscridicat - când probabilitatea derealizare a acestora este foarte mare( peste 0,50) ; b. evenimente cu grad de riscmediu - când probabilitatea de realizareeste moderată

18

( între 0,20 şi 0,50); c. evenimente cu grad de riscscăzut - când probabilitatea derealizare a acestora este foarte scăzută( sub 0,20).

1.3. Tipologia riscului În lucrările de specialitate veţiîntâlni o multitudine de criterii şitipologii cu privire la grupareariscurilor. Vă propunem să abordaţitipologia riscurilor după anverguraacestora şi anume, gruparea lor înmicroriscuri, macroriscuri şi riscuriregionale şi globale.

A. Microriscuri (la nivel microeconomic– organizaţie)Aceste tipuri de riscuri au impactdirect asupra performanţelor

19

TIPOLOGIA RISCULUI

M ICRORISCURI

M ACRORISCURI

RISCURI REGIONALE ŞI GLOBALE

Fig. 3. Tipologia riscului

organizaţiei şi sunt generate de o seriede factori interni şi externi printrecare menţionăm: deprecierea raportuluidintre moneda naţională şi moneda deschimb valutar; creşterea preţurilor lamateriile prime; creşterea dobânzilorbancare; intensificarea concurenţei;incapacitatea managerială; implementareadefectuoasă a deciziilor managerialeetc. Riscul pur - este de natură accidentală,neintenţionată, apare fără semne deavertizare, independent de voinţapărţilor, se referă numai laposibilitatea agenţilor economici de apierde fără ca aceştia să decidă asupramărimii pierderilor.Acestea se mainumesc „ riscuri asigurabile”. Riscul speculativ de regulă estecunoscut, evaluat şi asumat de cătremanageri. Acest tip de risc oferăagenţilor economici atât posibilitateade a câştiga un profit suplimentar darşi posibilitatea de a pierde. Atitudineamanagerilor poate fi de acceptare,aversiune sau neutralitate. Riscul de neplată exprimăprobabilitatea agenţilor economici de aînceta plăţile către furnizorii de

20

materii prime, utilaje, utilităţi,precum şi de restituire a ratelor şidobânzilor la creditele bancare, sau deplată a salariilor angajaţilor. Riscul operaţional vizează atâtdeficienţele manageriale cât şi pe celefuncţionale din interiorul firmei.Riscurile operaţionale au structurăheterogenă şi un impact nemijlocitasupra rezultatelor firmei. Riscul economic - Este determinat atâtde evoluţiile contextuale ale firmei,cât şi de calitatea activităţiloreconomice desfăşurate de aceasta.Exprimă incapacităţile firmei de a seadapta la presiunile exercitate de unmediu instabil utilizând cât mai puţineresurse. Riscul comercial este direct legat decalitatea poziţiei concurenţiale pepiaţă atât a firmei cât şi a produsului(produselor) sau serviciului(serviciilor) acesteia; acest riscproduce o mare diferenţă întreobiectivele stabilite în planul deafaceri şi realizările obţinute.ExempleRiscul pur

21

riscuri fizice: defecţiuni tehnice,gradului de angajare accidente,creşterea la efort pesteposibilităţile reale alesistemului, întârzieri, etc ;

riscuri financiare: greşeli decalcule, pierderi de documente,deteriorarea bazei de date şiimagini, etc;

riscuri subversive: utilizareafrauduloasă a resurselor firmei,falsificarea documentelor, asituaţiilor statistice şi deraportare, deturnarea fondurilorfinanciare etc.

Riscul speculativ lansarea pe piaţă a unui nou

produs ; amplasarea unui nou punct de

desfacere marfă ; introducerea unei noi tehnologii de

fabricaţie ; pătrunderea pe noi pieţe.

Riscul de neplată riscul de

exploatare carepoate generarisc defaliment ;

22

riscul de profit care poate generariscul de faliment.Riscul operaţional

riscurile generate de politicaglobală managerială (de regulăsunt riscuri cu acţiune strategicăgreu de gestionat, deoarece suntproduse ale managementului devârf);

riscurile funcţionale (apar atât înprocesul de transformare cât şi încel al relaţiilor întrecompartimente; cele mai gravesituaţii de risc sunt cele în carecreşte în sistem ponderea părţiinefuncţionale);

riscul de legalitate (după cumeste definit acest risc se referăla pierderile provocate denecunoaşterea şi neaplicareaprevederilor legale; uneori esteatât de evident încât poate generaretragerea licenţei sauautorizaţiei de funcţionare; poatefi concretizat în risc fiscal şirisc penal);

riscul de imagine şi riscul decomunicare.

Riscul economic

23

gradul îndatorării de risc, risculde exploatare, riscul de profit,rata acoperirii riscurilor, marjade securitate a firmei, risculfinanciar, riscul creşteriiinflaţiei, riscul amplificăriiratei dobânzii la credite, risculmodificării ratei de curs valutarşi riscul investiţional.

Riscul comercial ineficienţa politicii comerciale ; ineficienţa procesului de

aprovizionare, stocare şi vânzare ; ineficienţa politicii de preţuri

practicate de întreprindere ; Lipsa de competitivitate a produselorsale.

B. Macroriscuri (la nivel macroeconomic,macrosocial)Se manifestă la nivelul economieinaţionale şi sunt generate de incoerenţapoliticilor şi strategiilor economicecorelate cu existenţa unui mediuinternaţional nefavorabil. Riscul social este cel provocat deevenimente sociale majore, cu impactputernic asupra vieţii oamenilor.

24

Riscul economic se exprimă prin celedouă forme de manifestare: inflaţia şişomajul.Riscul informatic apare tot mai frecventîn derularea activităţilor din cadruleconomiei naţionale prin sistemulinformatizat.Riscul de ţară măsoară abilitatea uneiţări de a furniza companiilor privaterezidente sau nerezidente precum şientităţilor guvernamentale valutanecesară derulării activităţii acestora.Exemple

Riscul social mişcările sociale violente

( mineriadele) ; grevele şi demonstraţiile

neautorizate ; evaziunea fiscală.

Riscul economic inflaţia şomajul Riscul informatic probabilitatea apariţiei unor erori

în conţinutul fluxurilor şiprogramelor informatice;

25

intervenţia inoportună,necalificată în gestionareareţelelor informatice;

neactualizarea bazelor de date şi afişierelor magnetice; pericolelelegate de producerea unor erori însistemele de telecomunicaţii.

Riscul de ţară Acest tip de risc este determinat

atât de rezultatele economice câtşi de evenimentele politice desemnificaţie majoră cum ar fi:războiul, criza de autoritatepolitică, corupţia la niveluladministraţiei centrale etc.

C. Riscuri regionale şi globaleSunt specifice mediului geopoliticinternaţional şi produc un impacthotărâtor asupra afacerilorinternaţionale. Riscurile generate de instituţiileglobalitare.

Exemple Riscuri şi ameninţări de tip religios; Riscuri generate de disputeleteritoriale;

26

Riscuri generate de disputa hegemonicăa marilor puteri pentru câştigareasupremaţiei în diferite zone şi accesulla resursele energetice; Riscuri generate de acţiunileteroriste ; Riscuri generate de sărăcie şisubdezvoltare; Riscuri ecologice; Riscuri generate de contradicţiadintre gândirea economică unică şifragmentarea politică a Planetei;

1.4. Managementul riscului Nu există afacere fără riscuri.Capacitatea voastră de a le identificaşi de a le prezenta vă evidenţiazăcalităţile manageriale şi vă proiecteazăo imagine credibilă în faţapotenţialilor investitori.Demonstraţi că aveţi intenţia de a facefaţă unor astfel de oportunităţi şi de ale rezolva. Definirea Managementului riscului În sens larg,  Managementul risculuieste definit drept partea componentă amanagementului ştiinţific care cuprindetotalitatea pricipiilor, metodelor,tehnicilor, informaţiilor, modelelor

27

utilizate în cadrul procesuluimanagerial în scopul contracarăriiacţiunii factorilor pertubatori de riscşi menţinerii stabilităţii funcţionale aorganizaţiei în limita parametrilorplanificaţi.

În sens restrâns, managementulriscului cuprinde totalitateaoperaţiunilor prin care se urmăreşteprevenirea şi limitarea pierderilororganizaţionale.

Managementul riscului se situează încategoria ştiinţelor multidisciplinarece necesită exploatarea unor informaţiidin domeniile cibernetic, economic,tehnic, operaţional, statistic, juridic,social şi psihologic. Responsabilităţileprivind reacţia la acţiunea factorilorde risc revin, în cadrul organizaţiilormari, unui expert special angajat înacest scop denumit ”risk manager” iar încadrul celorlalte organizaţii,directorului financiar şi echipeimanageriale.

28

MANAGEMENTULRISCULUIIdenti

ficarea

riscurilor

Analiza şi evaluareariscurilor

Formularea unei strategii de

răspuns la risc

Controlul riscului

Fig M.1.1.12. Managementul riscului

Managementul riscului organizaţionaleste un proces complex în care intrăurmătoarele componente : identificareariscurilor, analiza şi evaluareariscurilor, formularea unei strategii derăspuns la risc şi controlul riscului. Identificarea riscurilor organizaţionaleÎn această fază se elaborează o listă curiscurile potenţiale, determinîndu-se

29

probabilităţile de apariţie precum şiefectele acestora asupra rezultateloraşteptate. În funcţie de gravitate(direct proporţională cu valoareaestimată a pierderilor provocate), seface o ierahizare a riscurilor.Practic, în această fază se identificătoate elementele care satisfac condiţia                            0 < P(a) < 1Totodată, se elimină riscurileneconcludente, adică acele elemente derisc cu probabilităţi reduse de apariţiesau cu un efect nesemnificativ. Aceastaînseamnă că pot fi neglijate aceleelemente pentru care P(a) sau impactulde risc tind către zero.În această fază sunt identificate,concret, sursele potenţiale de risc dinmediile: natural, politic, social,juridico – legal, tehnic, operaţional ,economic şi cognitiv.Exemple- Surse de risc natural: inundaţii,cutremure, incendii, alunecări deteren;- Surse juridico-legale: implementareaunor acte normative ale UniuniiEuropene privind legislaţia contabilă,

30

modificările legislative privindimporturile şi exporturile; - Surse operaţionale(specifice mediuluiintern organizaţional): timpul limitatde luare a deciziei, absenţa unorinformaţii, pierderi de active, fraude,pierderi de resurse intangibile,accidente de muncă.

American Management Association (AMA)evidenţiază drept metodă clasică deidentificare a riscurilor, Metoda pebază de Chestionar prin care serealizează:a. identificarea pierderilor potenţialeale organizaţiei de către manageri;b. culegerea de informaţii cu privire lariscurile potenţiale la care se expuneorganizaţia;c. eficacitatea planului actual demanagement al riscului;d. diagnoza stadiului actual depregătire a organizaţiei pentru reacţiela risc.Analiza şi evaluarea riscurilorDiferiţi teoreticieni atât civili(Erlang, Peter Fishburn, Camelia Raţiu,Bellman) cât şi militari(Lanchester,Voltera,etc.) au apreciat

31

necesitatea aplicării metodelormatematice pentru anticiparea unoracţiuni desfăşurate în condiţii binedeterminate. Obiectivul principal al analizeiriscului constă în prelucrareainformaţiilor obiective care să dearăspuns la următoarele întrebări:

care sunt factorii de risc cuacţiune critică care pot compromiteîndeplinirea obiectivelor de cătrefirmă?

care este probabilitatea şifrecvenţa de apariţie a acestora?

care sunt consecinţele acţiunii lorasupra rezultatelor? (analizaconsecinţelor)

ExempleMetoda distribuţiei de probabilitate şimetoda deviaţiei standard – suntutilizate pentru analiza şi evaluareariscului capitalului investit.Metoda distribuţiei de probabilitateconstă în stabilirea fluxurilor denumerar considerând trei scenarii:optimist, realist, şi pesimist. Sedetermină rata estimată a rentabilităţiiîn funcţie de probabilităţile şi ratelede rentabilitate asociate fiecărei

32

variante, stabilindu-se care este ceamai puţin riscantă.Metoda deviaţiei standard are unalgoritm specific prin care sedetermină: un set de deviaţii a rateiestimate a rentabilităţii afacerii;varianţa distribuţiei de probabilitateşi în final, deviaţia standard. Aceastaeste tot o probabilitate, reprezentândabaterea de la valoarea stabilită,acceptată, la o valoare în plus sau înminus, care poate aduce câştig saupierdere.Dezvoltarea unei strategii de răspuns încondiţii de riscÎn managementul riscului sunt utilizateurmătoarele strategii :A. Evitarea situatiilor de risc (deexemplu, depunerea zilnică a banilor încont pentru a evita riscurile legate deutilizarea numerarului).B. Prevenirea riscurilor. Atunci cândriscurile nu pot fi eliminate,întreprinzătorul trebuie să încerce săreducă probabilitatea de apariţie a unorastfel de situaţii.C. Transferul riscurilor asupra alteiorganizaţii - asigurarea.

33

D. Asumarea riscurilor, atunci cândcelelalte metode nu pot fi aplicate. Controlul riscului

În literatura de specialitate suntcunoscute şi aplicate 5 categoriidistincte de modalităţi de control alriscurilor: acceptarea riscurilor,evitarea riscurilor, monitorizareariscului şi pregătirea planului pentrusituaţii imprevizibile, transferulriscurilor, reducerea sistematică ariscurilor.Aceste modalităţi includ identificareadimensiunilor de producere a riscurilorpe baza calculelor probabilistice,înregistrarea acestora şi urmărireaperiodică a evoluţiei lor pe bazacontroalelor de rutină.

2. INCERTITUDINEA ŞI RISCUL ÎN AFACERIIntroducere

34

Am reţinut, din cele prezentateanterior, că între incertitudine şi riscexistă unele diferenţe şi anume:

Incertitudinea este expresiacaracterului incomplet,aproximativ al informaţiilor cuprivire la factorii careinfluenţează activităţile noastreviitoare şi la consecinţeleacţiunii lor în timp şi spaţiu;se poate afirma căincertitudinea, deşi este legatăde procesul decizional, se aflăîn exteriorul subiectului caredecide, prin urmare, aparţinemediului;

Riscul se caracterizează prinposibilitatea descrierii uneilegi de probabilitate pentrurezultatele scontate. Riscul esteun eveniment nesigur şi posibilcare poate cauza o pagubă.

Dorinţa de asumare a riscurilor este unelement comun tuturor agenţiloreconomici. Practic evitarea riscuriloreste o cale foarte sigură către eşec. Înloc să evite riscul (ceea ce esteimposibil) oamenii de afaceri ar trebuisă dezvolte o înţelegere mai amănunţită

35

a modului în care pot transformarezultatele nefavorabile înoportunităţi.

2.1. Modelarea matematică aincertitudinii în afaceri

Din punct de vedere economic, risculeste şansa ori posibilitatea de apariţiea unui eveniment nefavorabil legat devariabilele deciziei în afaceri. Înorice afacere riscul este inerent,putând fi considerat un fenomenobiectiv. Privind într-o perspectivăoptimistă, riscul constituie un factorde progres atunci când este gestionatoptim. Riscul afacerilor semnifică atâtprobabilitatea câştigului cât şiprobabilitatea pierderii. Măsurarea incertitudinii în afacericonstă în calcularea unei rate estimatea rentabilităţii afacerii* (proiectului)astfel:

(1)

sursa pentru relaţia (1): Dănescu Tatiana „ Gestionarea Financiară aafacerilor” Ed. Dacia, 2003, pg.160unde,Rer - rata estimată a rentabilităţii

36

pi - probabilitatea asociată varianteii;ri - rata de rentabilitate aşteptată avariantei i;i - varianta scenariului alternativ;n - numărul variantei.Presupunem că avem o afacere care sederulează în condiţii de incertitudine,fapt pentru care se elaborează 3scenarii alternative:

- varianta optimistă; - varianta realistă;- varianta pesimistă.Este important a se asocia variantelor

estimate, probabilităţi a căror sumă sefie egală cu 1. Pentru fiecare variantăse calculează probabilitatea asociatăvariantei respective (probabilitateaaşteptată), notată cu pi -probabilitatea asociată variantei i;Pe baza fluxului de numerar prevăzut ase realiza în fiecare din cei 3 ani şicapitalul utilizat în afacere se poatedetermina rata de rentabilitateaşteptată cu ajutorul relaţiei:

(2)

37

unde, Cu = capital utilizat; Fn = flux de numerarpreconizat; r = rata derentabilitate aşteptată

După determinarea ratei de rentabilitateaşteptată pentru fiecare variantă secalculează rata estimată arentabilităţii afacerii dată de sumaproduselor dintre probabilitateaasociată şi rata de rentabilitateaşteptată , pentru fiecare variantă dupărelaţia 1. sursa pentru relaţia (2 ): Dănescu Tatiana „ Gestionarea Financiarăa afacerilor” Ed. Dacia, 2003, pg.158concluzie:

Cu cât distribuţia de probabilitate aratelor de rentabilitate aşteptate dela o afacere (un proiect) este maiîngustă, cu atât este mai probabil carentabilitatea reală să fie maiapropiată de rentabilitatea aşteptată şicu atât este mai mic riscul afacerii(proiectului).2.2. Studiul de caz nr.3Compania internaţională „ AnastassiaOill” , având sediul la TBILISI , a luatfiinţă în anul 2007, iar afacerile

38

acesteia s-au focalizat pe producţia şicomercializarea de carburanţi –lubrifianţi, activitate considerată demare viitor pe piaţa românească. Învederea amplasării în anul 2....., aunui punct de desfacere pe teritoriulRomâniei în municipiul Braşov, echipamanagerială a companiei respective aelaborat două variante de amplasare şianume: V .1 ZONA GĂRII BRAŞOV( proiectul 1);V .2 ZONA DE IEŞIRE DIN BRAŞOV ,BARTOLOMEU( proiectul 2).

Pentru ambele proiecte s-au efectuatanalizele corespunzătoare, mai ales celereferitoare la rentabilitate, profit şirisc şi au fost avute în vedere câtetrei variante de lucru: OPTIMISTĂ,REALISTĂ şi PESIMISTĂ. Capitalulutilizat pentru acest proiect este de284 milioane de euro. În tabelul nr.1sunt prezentate datele de bază necesarepentru determinarea incertitudini şi ariscului pentru proiectul 1.

Scenariialternative

Probabilitateaasociată

Fluxuldenumerarprevăzut

Rata derentabilitate aproiectul

39

a serealizaîn timpde 3 ani- miiEURO -

ui (r) -% -

variantaoptimistă

0,60 284 mil€ 0,25

variantanormală

0,30 100 mil€ 0,05

variantapesimistă

0,10 80 mil€ 0,05

unde, Cu = capital utilizat; Fn = flux de numerarpreconizat; r = rata derentabilitate aşteptată.Calculul ratei de rentabilitate estimate

a unei afaceri (proiect)

40

unde: Cu = capital utilizat; Fn =Fluxul de numerar preconizat; r = ratade rentabilitate aşteptată.

înlocuind în relaţia nr. 2: 1+ r = u şicunoscând Fn1 = Fn2 = Fn3 = Fn,

relaţia devine,

Se poate determina valoarea lui „u”. Iarapoi valoarea lui „r”. r = u – 1Rezolvarea unei ecuaţii de gradul treipresupune aplicarea metodelor grafice:tangentei, coardei, bisecţionăriiintervalului. Cum se află valoarea lui „u”?

Pentru varianta optimistă41

Dând valori lui „u” determinăm termenulstâng de fiecare dată. (Ex. u = 0 termenul stâng negativ, apoi u = 0,1, u= 0,2, u = 0,3 ş.a.m.d. Valoarea lui „u”se va afla între ultima valoare pentrucare termenul din stânga este negativ şiprima, pentru care este plus (pozitivă)şi anume, pentru u = 1,2 termenul dinstânga ecuaţiei are valoarea -0,2; iarpentru u = 1,3,termenul din stângaecuaţiei are valoarea 0,2. Prin urmare,valoarea corectă a lui „u” se va găsi lajumătatea intervalului dintre 1,2 şi1,3 deci este 1,25. În continuare sepoate determina, pentru variantaoptimistă, valoarea lui r 1 aplicândrelaţia:

Pentru varianta realistă

Efectuând calculele identic ca în cazulvariantei optimiste rezultă că valoarealui „u”se va găsi între 1 şi 1,1 decieste 1,05. Rezultă valoarea lui r2 =0,05Pentru varianta pesimistă

42

Efectuând calculele identic ca în cazulvariantei optimiste rezultă că valoarealui „u”se va găsi între 0,9 şi 1 decieste 0,95. Rezultă valoarea lui r3 =0,05

unde:Rer = rata estimată a

rentabilităţii;

43

ScenariiProbabilit

ateaasociată

Rentabilitatea

proiectului

(afacerii)

Rataestimată

optim 0,60 0,25 0,150realist 0,30 0,05 0,010pesimist 0,10 0,05 0,005

0,165

pi = probabilitatea asociatăvariantei „i”

ri = rata de rentabilitateaşteptată a variantei „i” ;

i = varianta; r = nr. de variante. În baza celor

prognozate pentru proiectul 1 varianta1se poate stabili grafic distribuţia deprobabilitate, după cum urmează:

Presupunem că în varianta 2, proiectul2, are distribuţia de probabilitate,potrivit graficului prezentat mai jos:Proiectul „2”varianta 2

44

-0,20 -0,15 -0,10 -0,05 0,05 0,10 0,15 0,20 0,25 0,50

0,1 0,2 0,3 0

,4 0,5 0,6 0

,7

Fig. M 1.U2.3. Distribuţia de probabilitate a Rer proiectului 1 (V1)

0,1 0,2 0,3 0

,4 0,5

0,6

0,7

Comparând cele două distribuţii deprobabilitate a ratelor de rentabilitaterezultă:

- distribuţia de probabilitate aproiectului „V1” este mai îngustă(mică), ea se desfăşoară de la 0,05 la0,15;- distribuţia de probabilitate aproiectului „V2” este mai mare, ea sedesfăşoară pe intervalul de la -0,20 la-0,10.

Cu cât distribuţia de probabilitatea ratelor de rentabilitate aşteptate dela o afacere (un proiect) este mai

45

îngustă, cu atât este mai probabil carentabilitatea reală să fie maiapropiată de rentabilitatea aşteptată şicu atât este mai mic riscul afacerii(proiectului). Prin urmare, proiectul „V1” are un riscmai mic decât proiectul „V2”.

3. MODELAREA MATEMATICĂ A RISCULUI ÎNAFACERIsursa pentru algoritm şi relaţiimatematice: Dănescu Tatiana „ Gestionarea Financiară a afacerilor”Ed. Dacia, 2003, pg.161- 163

3.1. Calculul deviaţiei standardMăsurarea riscului presupuneidentificarea unor paşi prin careacestuia să i se atribuie o valoare sau,mai exact, să i se atribuie o măsură adistribuţiei de probabilitate. Măsuradistribuţiei de probabilitate în teoriariscului este asociată deviaţieistandard. Ca şi în cazul anterior, cucât este mai îngustă distribuţia deprobabilitate cu atât este mai mică

46

deviaţia standard, iar riscul afaceriieste mai mic. Deviaţia standard , înacest caz, respectiv riscul afaceriipoate fi exprimat prin probabilitatea carentabilitatea să fie mai mică decât ceaaşteptată.Paşii necesari a fi parcurşi pentruobţinerea deviaţiei standard sunt:a) Calcularea ratei estimate arentabilităţii (Rer):În exemplul luat pentru proiectul „V1”al firmei„ Anastassia Oill” s-adeterminat o rată estimată arentabilităţii de 16%;b) Obţinerea unui set de deviaţii (∆i) aratei estimate a rentabilităţii prinscăderea ratei estimative arentabilităţii din fiecare variantă aratei de rentabilitate aşteptatepotrivit relaţiei de calcul:

unde,

∆i - deviaţia variantei i;ri - rata de rentabilitate aşteptată avariantei i;Rer - rata estimată a rentabilităţii;i - varianta scenariului alternativ.c) Determinarea varianţei distribuţieide probabilitate prin însumarea

47

produselor obţinute între probabilitateavariaţiei şi un alt termen reprezentânddeviaţia standard ridicată la pătrat;Relaţia de calcul a variaţieidistribuţiei de probabilitate este:

unde,

ds2 - variaţia distribuţiei deprobabilitate;∆i - deviaţia variantei i;pi - probabilitatea asociată varianteii;i - varianta scenariului alternativ;n - numărul de variante.d) Determinarea variaţiei distribuţieide probabilitate, prin relaţia decalcul:

(3)

3.2. Studiul de caz nr.4

Continuând exemplul dat, calcululdeviaţiei standard a proiectului firmei„ Anastassia Oill” , „V1”va fi:

Scenarii

Pi Produsul (Pi

Deviaţiavariantei

Deviaţiavariante

Produsul

48

ds - deviaţia standard;∆i - deviaţia varianteii;pi - probabilitateaasociată variantei i;

alternati-ve

x ri ) ( ∆i = ri- Rer

)

i lapătrat(∆i

2)

reprezen-tând:∆i

2 x pi

0 1 2 3 4 5variantaoptimistă

0,60 0,150 0,25-0,16 =0,09 0,008 0,004

variantanormală

0,30 0,010 0,05 -0,16 =-0,11 0,012 0,003

variantapesimistă

0,10 0,005 0,05 - 0,16=-0,11 0,012 0,001

1,00

Rer

0,16

ds2

0,008

respectiv 0.2%Deviaţia standard este o probabilitatecare exprimă cu cât este mai mică saumai mare valoarea reală a riscului faţăde valoarea aşteptată. În cazul firmei „Anastassia Oill” , deviaţia standard aproiectului „V1” 0,2%.

49

Presupunem că în V2 , proiectul 2, aredeviaţia standard de mai jos:

, adică 0,4%

Comparând cele două valori aledeviaţiei standard pentru V1 şiV2rezultă:- probabilitate care exprimă cu cât estemai mică sau mai mare valoarea reală ariscului faţă de valoarea aşteptată, încazul firmei „ Anastassia Oill” , „V1”are valoarea 0,2%. - probabilitate care exprimă cu cât estemai mică sau mai mare valoarea reală ariscului faţă de valoarea aşteptată, încazul firmei „ Anastassia Oill” , „V2”are valoarea 0,4%. Rezultă că valoarea reală a risculuifaţă de valoarea aşteptată în cazulproiectului 1 este mai mică decât încazul proiectului 2Să ne reamintim paşii necesari a fiparcurşi pentru obţinerea deviaţieistandard:a). Calcularea ratei estimate arentabilităţii (Rer);b. Obţinerea unui set de deviaţii (∆i) aratei estimate a rentabilităţii prin

50

scăderea ratei estimative arentabilităţii din fiecare variantă aratei de rentabilitate aşteptate;c). Determinarea varianţei distribuţieide probabilitate;d). Determinarea variaţiei distribuţieide probabilitate.

4. RENTABILITATEA ŞI RISCUL UNEI AFACERIIntroducere

Aşa cum inflaţia este ameninţareabanului şi riscul este ameninţareacâştigului. Activitatea de investireîntr-o afacere presupune un compromisîntre risc şi câştig. Ceea ce trebuie săcunoască partenerii (asociaţii) despre oafacere este natura riscului,dimensiunile posibile ale acestuia şifactorii principali care-l alimentează.Riscul include posibilitatea apariţieiunor consecinţe defavorabile afacerii,materializate în deţinerea unorperformanţe inferioare celor estimate. Cea mai mare performanţă pe care opoate înregistra un manager esteţinerea sub control a riscului defirmă şi conducerea acesteia fărăturbulenţe majore, pe traiectoria

51

strategică fixată. După aprecierilenoastre, cele mai grave riscuri cucare managerii se pot confrunta suntdouă:

riscul de a nu realiza un volum deactivitate care să acopere dinveniturile proprii, cheltuielile firmei,risc care poate duce la falimentulfirmei (riscul de exploatare);

riscul de a nu realiza un volum deactivitate care să genereze un profitcare să acopere dividendele scontate dedeţinătorii de capitaluri (deacţionari), risc care, de regulă,antrenează nemulţumiri care duc laînlocuirea managerilor (riscul deprofit).Riscul intern îşi are originile înspecificul fiecărei firme, fiind strânslegat de modul de conducere şidesfăşurare a activităţilor firmei,Privit prin optica funcţională, analizariscului necesită studierea:- riscului de exploatare(economic); - riscului de profit;- riscului de faliment sau deinsolvabilitate;- riscului financiar;- riscului comercial.

52

4.1. Rentabilitatea unei afaceriScopul oricărei afaceri care se

derulează în sistemul economiei de piaţăeste realizarea profitului, adică aceadiferenţă pozitivă dintre încasărileobţinute prin vânzarea produselor( serviciilor) şi costul lor. Acestindicator este expresia eficienţeieconomice a firmei şi reprezintăcapacitatea acesteia de a produce profit.În cazul în care firma realizează odiferenţă negativă între încasări şicosturi atunci vorbim despre pierdericare, realizate în mod repetat, producfalimentul.

Pentru a descrie cât mai corectprocesul de rentabilitate este necesarădefinirea şi reţinerea următoarelornoţiuni: pragul de rentabilitate (Pr),cifra de afaceri ( CA) , cifra de afaceriminimă (Camin), costul fix (CF), costulvariabil total (CVt), costul variabil peun produs (serviciu) (CV1), preţul devânzare a unui produs (serviciu)(Pv),prducţia fizică (Q), producţia fizicăcorespunzătoare pragului derentabilitate(Qpr), veniturile totale(VT), profitul (Pf).

53

Pragul de rentabilitate semnifică omăsură a flexibilităţii organizaţiei înraport cu fluctuaţiile activităţii saledeci o măsură a riscului ( Cifra deafaceri critică sau Punct mortoperaţional). Este punctul de la carecifra de afaceri acoperă cheltuielile deexploatare iar rezultatul este nul. Dupăacest prag activitatea devine rentabilă.Pragul de rentabilitate se exprimă înunităţi fizice produse şi vândute, pentrucare s-au încasat veniturilecorespunzătoare egale cu sumacheltuielilor efectuate. Acesta sedetermină, algebric cu ajutorul relaţiei(1),

Cifra de afaceri(CA) reprezinta expresiabănească a încasărilor rezultate dinactivitatea proprie a firmei, pe operioadă de timp determinată( de regulă,1 an). „Însumează toate încasărilerezultate din acte de comerţ: vânzări debunuri materiale, prestări de servicii,depuneri la bănci şi instituţiifinanciare, acordarea de

54

credite,operaţiuni bursiere”.(NiţăDobrotă, Dicţionar de economie,EdituraEconomică, Bucureşti. 1999, p.104).

Cifra de afacerieste indicatorul carereflectă valoareaperformanţeieconomice şi esteutilizat înierarhizarea firmelordupă criteriulimportanţeieconomice. Cifra deafaceri se determinăefectuând produsuldintre producţiafizică totală (Q) şipreţul de vânzare aunuiprodus(serviciu),(Pv). (2) Cifra de afaceriminimă (CAmin) se mairegăseşte înlucrările despecialitate subdenumirea de Cifrăde afaceri criticăsau Punctul mort

55

CA =Q x Pv (2)

Camin = Qpr x Pv (3)

operaţional alafacerii. Poate fidenumit şi prag derentabilitatevaloric. Aceasta sedetermină efectuândprodusul dintrevaloarea fizică apragului derentabilitate (Qpr)şi preţul de vânzarea unuiprodus(serviciu),(Pv). Costurile fixe (CF) reprezintă expresiavalorică a cheltuielilor organizaţieicare nu depind, pe termen scurt (un an),de volumul producţiei fizice. Pe termenmediu (3-5 ani) şi lung(6-10 ani)costurile fixe pot fi influenţate decantitatea producţiei fizice în sensulcreşterii sau descreşterii volumuluiacestora în funcţie de creştereainvestiţiilor (creşterea capacităţii deproducţie) sau scăderea substanţială aproducţiei. În compunerea costurilorfixe intră: chiriile(impoziteleimobiliare), salariile personaluluiadministrativ şi de conducere,

56

cheltuielile cu utilităţile (întreţinereclădiri, iluminat, încălzit etc.),valoarea dobânzilor aferente creditelorefectuate, asigurările, amortizareacapitalului fix etc.Costul variabil total (CVt) reprezintăexpresia valorică a cheltuielilororganizaţiei care depind de cantitateaproducţiei fizice (Q) realizate. Acestecheltuieli au o relaţie directproporţională cu evoluţia cantitativă aproducţiei fizice. În structuracosturilor variabile intră: cheltuielilecu materiile prime şi materialelenecesare realizării produsului(serviciului), costul carburanţilor şienergiei, salariile directe(aleanagjaţilor), contribuţiile de asigurărisociale aferente acestor salarii,costurile privind ambalarea produsului (oferirea serviciului), costul pentrurealizarea designu –lui.Costul variabil pe unprodus (serviciu)(CV1) se determină cuajutorul relaţiei(4),

57

(4)

Preţul de vânzare a unui produs(serviciu)(Pv) reprezintă încasărileobţinute pentru fiecare unitate fizicăvândută către clienţi.Prducţia fizică (Q) este indicatorulcare exprimă, sub formă cantitativătotalitatea bunurilor (serviciilor)rezultate din activitatea economică aorganizaţiei pe termen scurt (un an). Producţia fizică corespunzătoarepragului de rentabilitate(Qpr) esteindicatorul care semnifică nivelulcantitativ al producţiei fizice înpunctul mort al afacerii, adicăcantitatea de bunuri şi servicii vândutenecesară acoperirii costurilor totale(CT = CF + CVt).Veniturile totale (VT) sau încasăriletotale rezultă din încasările băneştiefectuate în urma vânzării produselorsau serviciilor realizate deorganizaţie.Costurile totale(CT) rezultă din suma CFşi CVt.Profitul (Pf) este un indicatorimportant al eficienţei economice şidefineşte acea diferenţă pozitivă dintreîncasările totale obţinute prin vânzarea

58

bunurilor (serviciilor) realizate deorganizaţie şi costul lor.

4.2. Determinarea algebrică a praguluide rentabilitate la firmelemonoproductive. Studiul de caz nr.5

Firma “LUXOR SA” cu sediul în oraşulPLOIEŞTI este monoproductivă şi producemaşini de spălat. Conducerea esteasigurată de trei acţionari. Pentru anul2009 ,firma are prevăzute în Planul deafaceri următoarele date de bază:Q, producţia fizică pe an …3000 unităţifizice;CF, costuri fixe………………600.000 euro;CV, costul variabil pentru unprodus….500 euroP, preţul de vânzare a unui produs…….800euroSe cere să rezolvaţi: a. Calculul algebric al pragul derentabilitate a afacerii; b. Construcţia grafică a pragului derentabilitate.Rezolvare:a.Algebric, pragul de rentabilitate sedetermină cu relaţia (1)

59

Relaţia (1) se poate demonstra astfel:

Exprimat valoric, pragul derentabilitate poate fi determinat prinefectuarea produsului dintre Qpr şi Pv.Această exprimare valorică reprezintă,de fapt, cifra de afacericorespunzătoare pragului derentabilitate CApr (în cazul de faţă:CApr = 2000.800 =1600.000€.

4.3. Construcţia grafică a pragului derentabilitate . Studiul de caz nr.6

60

maşini de spălat

CA = CF +CVt (în acest caz rezultatul exploatării este egal cu zero). CA = Pv.Q; CVt = CV1.Q; rezultă Pv.Q = CF +V1.Q; deci,Pv.Q – V1.Q = CF; Q(Pv-V1)= CF ; Pv-V1 reprezintă marja brută de

Construcţia grafică a pragului derentabilitate se realizează dupăurmătorul algoritm:

se trasează axele OX şi OY şi sereprezintă Q şi VT (CT);

se trasează valoarea costurilorfixe;

se trasează valoarea costurilorvariabile şi CT(CF + CVt);

se trasează valoarea încasărilortotale;

se coboară o perpendiculară dinpunctul de intersecţie a costurilortotale cu veniturile totale, pe axaOX;

Punctul care reprezintă piciorulperpendicularei pe axa OX indicăpunctul mort al afacerii sau pragulde rentabilitate.

Pragul de rentabilitate determinatşi reprezentat grafic după metodologiarespectivă este valabil pentru firmelemonoproductive, în situaţiile în caresunt îndeplinite următoarele douăcondiţii:

costul variabil este unitar înraport cu creşterea producţieivândute (Q);

61

preţul unitar “P” este constant,indiferent de Q, prin urmare piaţaabsoarbe toată producţia la acelaşipreţ.

Acest grafic oferă posibilitatea deanaliză a pragului de rentabilitate înQPr adică firma nu deţine nici profitnici pierdere :

dacă CA este în apropierea lui CAprrezultă o instabilitate aprofitului;

dacă CA < CApr costuriledepăşesc CA şi firma lucrează înpierdere;

dacă CA > CApr , costurile suntcompensate de CA şi deci Firmaobţine profit.

În studiul de caz rezolvat CA >CApr deciorganizaţia are profit.Pf = CA – (CF + CV) = 2.400.000€ -(600.000€ + 1.500.000€) = 300.000€sau Pf = Pv(Q – Qpr) – CV1(Q – Qpr) =800€(3000 – 2000) - 500€ (3000 – 2000) =800.000€ – 500.000€ = 300.000€

62

4.4. Determinarea algebrică a praguluide rentabilitate la firmelemultiproductive. Studiul de caz nr.7Determinarea algebrică a pragului derentabilitate valoric la organizaţiilecare produc şi comercializează o gamăvariată de produse. În acest caz, pentrudeterminarea pragului de rentabilitatevaloric se aplică relaţia

Q producţia fizică(mii)

VT (CT) mil.€

1 2 3

3

2

1

VT = 2.400.000€

CF = 600.000€

CV = 1.500.000€

Fig. M1.U3.1. Reprezentarea grafică a pragului de rentabilitate

63

CApr =

unde, CF sunt costurile fixe, iar MCV% reprezintă rata

O firmă produce 3 tipuri de produse X1,X2, X3. Parametrii celor trei produsesunt:Pentru X1: Pv1 = 6€; CV1 = 2€; rezultăMCV = 6-2 = 4€;Pentru X2: Pv2 = 10€; CV2 = 3€; rezultăMCV = 10-3 = 7€;Pentru X3: Pv3 = 14€; CV3 = 7€; rezultăMCV = 14-7 = 7€;Costurile fixe = 200.000€În cazul nostru,

iar

MCV% reprezintă rata marjei asupracheltuielilor variabile, se notează cuRmcv şi se calculează cu ajutorulrelaţiei,

în

acest caz,

€ şi

reprezintă expresia valorică a praguluide rentabilitate a organizaţiei

64

( firmei) multiproductive (3 tipuri deproduse).În continuare vom utiliza Pragul derentabilitate ca Instrument de măsurarea riscului.

5. RISCUL DE EXPLOATARE AL UNEI AFACERI

Introducere

Am efectuat o scurtă incursiune îndomeniul rentabilităţii unei afaceripentru a înţelege corect semnificaţiariscului de exploatare.

Prin risc de exploatare înţelegemacea situaţie nefavorabilă creată înorganizaţie, în care, veniturileobţinute din vânzarea produselor(serviciilor), nu acoperă cheltuielileefectuate (CT = CF + CVt). În oriceafacere, procuparea principală aorganului decident este aceea de autiliza în aşa fel potenţialulproductiv încât să fie obţinutesuficiente venituri pentru acoperirea

65

cheltuielilor efectuate. În analizariscului de exploatare se porneşte de larentabilitatea unei afaceri ( valoareaprofitului). Problema esenţială aoricărei afaceri este ca cerinţaecuaţiei CA – (CV + CF) = 0 să fieîndeplinită. Asfel , este atins un gradminim de utilizare a potenţialuluiproductiv care să producă veniturileminime necesare acoperirii costurilor.În cadrul economiei de piaţă scopuloricărei afaceri este realizarea deprofit (Pf). Astfel, ecuaţia de mai susar reflecta mult mai corect procesuleconomic dacă ar avea următoarea formă:CA = CVt + CF +Pf

Pentru analiza riscului deexploatare sau operaţional(posibilitatea de a nu se recuperatotalitatea cheltuielilor efectuate dinveniturile obţinute) sunt cunoscute treimodele:Modelul intervalului de siguranţă;Modelul indicatorului de poziţie;Modelul coeficientului efectului delevier de exploatare; Modelul ratei careexprimă direct riscul de exploatare(Rpr).

66

5.1. Modelul intervalului de siguranţă (indicele de securitate sau indicatorulde poziţie, notat cu Is). Acestindicator evidenţiază marja desecuritate de care dispune firma iarvaloarea lui este direct proporţionalăcu gradul de securitate şi inversproporţională cu gradul de risc. Încalculul intervalului de siguranţă suntutilizate valorile cifrei de afaceri,cifrei de afaceri a pragului derentabilitate astfel:

5.2. Modelul indicatorului de poziţie

67

Is =

În care, Is = intervalul de siguranţă; CA = cifra de afaceri

maximă( reală din planul deafaceri);

CAmin = cifra de afaceri minimă

este utilizat pentru aprecierea risculuide exploatare în funcţie de poziţiaacestuia faţă de pragul derentabilitate. Se exprimă în mărimiabsolute prin £ şi în mărimi relative£`.

£ exprimă capacitatea organizaţiei dea-şi adapta producţia la cerinţelepieţei. Este întâlnită şi sub denumirea„flexibilitate absolută” şi sedetermină cu relaţia (4) şi areurmătoarea semnificaţie: cu câtvaloarea lui £ este mai mare cu atâtriscul de exploatare urmare,organizaţia prezintă este mai redusşi , prin o flexibilitate de adaptarela piaţă mai mare.

£`este denumit “coeficient devolatilitate” şi creşte inversproporţional cu riscul de exploatare.

68

£ = CA – CApr (6)

£`=

(7)

Valoarea acestuia se determină cuajutorul relaţiei (5).

5.3. Modelul coeficientului efectului delevier de exploatare (coeficient depârghie de exploatare) Modelul utilizează un indicator Kldenumit coeficient pârghie deexploatare. Acesta se calculează conformrelaţiei(6)

Atunci când KL < 1, avem de a face curisc de exploatare, în sensul că firmanu îşi poate acoperi cheltuielile dinveniturile proprii, deci nu îşi poaterecupera factorii de producţie, intrândîn zona riscului de faliment.

5.4. Modelul ratei care exprimă directriscul de exploatare (Rpr).Rata care exprimă riscul de exploatarese determină cu ajutorul relaţiei (7)şi are următoarea semnificaţie: cu câtrata este mai mare cu atât riscul deexploatare este mai mare.

69

Kl = = marja

brută/cost fix (8)

Rpr =

(9)

Se apreciază că situarea cifrei deafaceri faţă de punctul critic areurmătoarea semnificaţie:

Această analiză axată pe corelaţiarisc de exploatare – rentabilitate esteutilă tuturor managerilor pentru a luadeciziile ce se impun în scopul:

stabilirii volumului producţieinecesare acoperirii pierderilorsau obţinerii unui profitprevizionat;monitorizarea permanentă ainterdependenţei venituri şicosturi şi intervenţia oportunăpentru optimizarea raportuluiîn favoarea veniturilor.

70

Is ≤ 5% organizaţia are o situaţie instabilă din punct de vedere al riscului de exploatare;5% < Is ≤ 10% organizaţia prezintă o situaţie relativ stabilă;10% <Is ≤ 20% organizaţia are o situaţie stabilă;

5.5. Riscul de exploatare. Studiul decaz nr.8Efectuaţi o analiză a riscului deexploatare cu ajutorul pragului derentabilitate.Organizaţia este monoproductivă, producetelevizoare şi are prevăzute în planulde afaceri următoarele date de bază:Q = 4000Pv = 500€CV1= 350€CA = 4000. 500= 2.000.000€CF = 500.000€Rezolvare:

Capr = 3333.500= 1.666.500€

71

Pragul de rentabilitate este 3333 televizoare. Această cantitate

Organizaţia areo situaţie stabilă din punct de vedere

£ = CA – CApr = 2000.000 - 1.666.500=333500€

£`=

72

333500€ reprezintă 16% din 2.000.000€,

Kl >1, rezultă că nu există

Dacă valoarea lui £`creşte,

Rpr =

Să ne reamintim:Prin risc de exploatare înţelegem aceasituaţie nefavorabilă creată înorganizaţie, în care, veniturileobţinute din vânzarea produselor(serviciilor), nu acoperă cheltuielileefectuate (CT = CF + CVt).

Pentru analiza riscului deexploatare sau operaţional(posibilitatea de a nu se recuperatotalitatea cheltuielilor efectuate dinveniturile obţinute) sunt cunoscutepatru modele:a). Modelul intervalului de siguranţă ; b). Modelul indicatorului de poziţie;c). Modelul coeficientului efectului delevier de exploatare;d). Modelul ratei care exprimă directriscul de exploatare (Rpr).

73

6. RISCUL DE PROFIT AL UNEI AFACERI. IntroducereÎn mod cert procesul investiţional, îneconomia de piaţă, este relaţionat la oserie de factori care imprimă o anumităturbulenţă mediului de afaceri în care,incertitudinea şi riscul suntomniprezente. Informaţiile de caredispuneţi cu privire la evoluţia unorproiecte sau alocarea de resurse sunt,de cele mai multe ori, insuficiente sauincomplete şi acest fenomen imprimăeforturilor dumneavoastră o stare denesiguranţă asimilată unei probabilităţide pierdere. Predicţiile cu privire laidentificarea şi evoluţia factorilor derisc fundamentate pe analizeprobabilistice vă pot orienta deciziilespre un plus de siguranţă şi confortmanagerial. Pornind de la scopuloricărei afaceri, realizarea unui profitşi de la finalul nefericit al uneiafaceri, producerea falimentuluifinanciar ne propunem să operăm cu trei

74

concepte de bază, riscul de profit şiriscul de faliment, riscul comercial.Acesta este un argument suficient pentrua vă convinge că studiul riscului deprofit , al riscului de faliment şi alriscului comercial reprezintă ogaranţie a succesului într-un mediu deafaceri puternic instabil.

6.1. Riscul de profitAm reţinut din prezentările

anterioare că scopul oricărei afacericare se derulează în sistemul economieide piaţă este realizarea profitului,adică acea diferenţă pozitivă dintreîncasările obţinute prin vânzareaproduselor ( serviciilor) şi costullor. Acest indicator fiind expresiaeficienţei economice a firmei şireprezintă, totodată, capacitateaacesteia de a produce profit. În cazulîn care firma realizează o diferenţănegativă între încasări şi costuriatunci vorbim despre pierderi care,realizate în mod repetat, producfalimentul. Riscul de profit defineşte:

a. acea situaţie nefavorabilă încare se situează o firmă aflată în

75

incapacitate de a realiza o cifrăde afaceri minimă care să generezeun profit necesar pentruacoperirea volumului dividendelorcerute de acţionari;

b. acea situaţie nefavorabilă în carese situează o firmă aflată înincapacitate de a realiza o cifrăde afaceri minimă care să generezenivelul profitului estimat .

Pentru calculul riscului de profit saua riscului de a nu se realiza un volumde activitate care să genereze unprofit necesar să acopere dividendeleaşteptate de deţinătorii de capitalurise utilizează indicatorul „cifra deafaceri minimă” (CAminim). Pentru determinarea „CAmin” necesarărestituirii dividendelor se parcurgurmătoarele etape:

a) determinarea volumului dividendelor cerute de cătreacţionari (D):

76

D = Cu.Rd% (1 )

unde, D – volumul dividendelor; Cu – capitalul utilizat în afacere; Rd% - rata dividendelor cerute de

b. Determinarea profitului net (Pn):

c.Determinarea profitului brut (Pb)după relaţia:

d.Determinarea costurilor (C) astfel:

77

Pn = D +

(2)

Pb = Pn + (

)·Pn (3)

C =

(4)

C = costul aferent cifrei deafaceri;RRC % = rata rentabilităţii lacosturi calculată astfel:

Acest indicator este necesar pentrucalculul cifrei de afaceri minime caresă asigure profitul necesar realizăriidividendelor pretinse de acţionari.

e. Determinarea cifrei de afaceri minime(CAminimă) astfel:

f. Determinarea cifrei de afaceri lunarprogramată (CAL) astfel:

g.Timpul necesar pentru realizareacifrei de afaceri minime (T) secalculează astfel:

78

Camin = Pb + C (5)

CAL = (6)CAL = cifra de afaceri lunarprogramată;Cap = cifra de afaceri programată

T =

(7)

6.2. Studiul de caz nr.9 Firma “Polar SA” cu sediul în oraşulPITEŞTI este monoproductivă şi producefrigidere. Conducerea este asigurată de treiacţionari care totalizează un capitalsocial de 650.000 euro. Pentru anul încurs ,firma are prevăzute în Planul deAfaceri următoarele date de bază:Q, producţia fizică pe an …2400frigidere;Cu, capital utilizat….650.000 euro;Rd, rata dividendelor…….15%;Cap, cifra de afaceri programată…970.000euro;CPF, cota de profit care rămâne firmei……80%;CI, cota de impozit pe profit………20%;Rrc, rata rentabilităţii la costuri……60%;

79

T se exprimă în unităţi de timp(luni) şi semnifică în a câta lună de la începutul ciclului productiv se realizează o cifră deafaceri minimă necesară obţinerii unui profit care să asigure

Se cere: Să se determine riscul deprofit al firmei.Rezolvarea. determinarea volumului dividendelorcerute de către acţionari:

b. Determinarea profitului net

c. Determinarea profitului brut dupărelaţia:

80

D = Cu.Rd% =

€

Pn = D + =

97.500 + 97.500 +

390.000 = 487.500€

Pb = Pn + ( )·Pn = 487.500+

487.500 + 121.875

= 609.375€

d.Determinarea costurilor astfel:

e. Determinarea cifrei de afaceri minime(CAminimă) astfel:

f. Determinarea timpului necesar pentrurealizarea cifrei de afaceri minime,astfel:

În această situaţie afacerea esteriscantă în sensul că nu se realizeazăun volum de activitate care să genereze

81

C = = 609.375 : 0.6 =

1.015.625€

Camin = Pb + C = 609.375 + 1.015.625 = 1.625.000€

CAL= =

€

T = =

un profit necesar să acopere dividendeleaşteptate de deţinătorii de capitaluri(15%). Perioada în care se realizeazăaceastă cifră de afaceri este de 20,1luni adică, se depăşeşte termenul cu 8,1luni. Afacerea prezintă risc de profit.6.3 Determinarea riscului profituluiestimatPentru determinarea „CAmin” necesarărealizării nivelului profitului estimat(profitul estimat – reprezintă o măsurăa profitabilităţii calculată ca venitnet raportată la capitalul investit) separcurg următoarele etape:a. Determinarea profitului net estimatal afacerii (Pn) în funcţie de rataprofitabilităţii:

b. Determinarea profitului brut alafacerii (Pb) astfel:

82

Pn = Cu.Rpn% (8 ) unde,

Pn – volumul profitului net; Cu – capitalul utilizat în afacere; Rpn% -rata profitului (Ex. Rpn = 15%).

Pb = Pn + ( )·Pn

(9)

PB = profitul brut; CI = rata de impozit pe profit;Acest indicator este necesardeoarece profitul net are ca sursă

Celelalte operaţiuni din algoritmul decalcul pentru determinarea cifrei deafaceri minime sunt identice ca şi încazul anterior( relaţiile 4 – 7). Deaceastă dată, valoarea lui T indicăperioada de timp necesară realizăriiunui profit aşteptat de valoarea Pn.

6.3. Studiul de caz nr.10

Să se determine riscul de profit lafirma „ROCCO SRL” având următoarele datede bază: Cu = 40.000€; Rpn = 15%; Cap =50.000€; CI = 30%; Rrc = 80%.Rezolvare:

83

Pn = Cu.Rpn% =

€

Pb = Pn + ( )·Pn = 6000 +

6000 =

C = = 8571 : 0.8 =

10713 €

7. ANALIZA DE RISC LA NIVELUL FIRMEI.RISCUL DE FALIMENT. RISCUL COMERCIAL

Introducere

Falimentul este unul dintre fenomenelecu care sunt confruntate multe societăţicomerciale de la noi, având un caracterrelativ inedit pentru practica economicăromânească din ultimii cincizeci de ani.Prin risc de faliment se înţelegestabilirea unei funcţii prin care săpoată fi estimată probabilitatea ca osocietate comercială să înregistrezepierderi şi, în consecinţă, să fie înimposibilitate de a-şi onora contractelecu beneficiarii, a plăti furnizorii şi arestitui împrumuturile către bănci.Riscul de faliment fiind opusprobabilităţii de profit se pune

84

Camin = Pb + C = 8571+ 10713= 19.284€

CAL= =

problema creşterii profitabilităţii, încondiţiile unui risc de falimentasumat. Acest tip de risc trebuie privitca o prioritate. Pentru ca o societatesă rămână în circuitul activităţiieconomice este necesar ca aceasta săanticipeze, controleze şi gestionezeacest risc. Riscul de faliment esteconsecinţa insolvabilităţiiîntreprinderii care poate să conducă lao dispariţie pur şi simplu a acesteia.Astfel se justifică atenţia pe careresponsabilii trebuie să o acordestăpânirii acestui risc şi se explică dece menţinerea solvabilităţii sau aechilibrului financiar constituie unimperativ major al gestiunii financiare.Solvabilitatea reprezintă capacitateaunei firme de a face faţă obligaţiilorscadent, rezultate fie din angajamenteanterioare contractate, fie din operaţiicurente, prelevări obligatorii.1 Maiconcret, menţinerea solvabilităţiiconstă în execuţia conştiincioasă arambursărilor promise creditorilor şialtor creanţieri.

1 Maria Niculescu – „Diagnostic global strategic”, Ed. Economică, Bucureşti.

85

Evaluarea riscului de faliment se poaterealiza prin diferite metode:- analiza statică – pe baza bilanţuluipatrimonial;- analiza funcţională – pe bazabilanţului funcţional;- analiza dinamică, pe baza tabloului definanţare;- analiza prin metoda scorurilor( Metoda Scoring).

7.1. METODA SCORINGMetoda se bazează pe calcularea uneifuncţii liniare, a cărei valoarereprezintă scorul realizat (H). Prinrezultat (scor) poate fi estimatăprobabilitatea ca o societate comercialăsă înregistreze pierderi şi, înconsecinţă, să fie în imposibilitate dea-şi onora contractele cu beneficiarii,de a plăti furnizorii şi a restituiîmprumuturile către bănci. Riscul de faliment depinde de valoareascorului realizat de firmă princalcularea valorii a cinci indicatori:rata lichidităţii parţiale (RLP); ratastabilităţii financiare (RSF); ratacheltuielilor financiare (RCF); rata desalarizare a personalului (RSP);

86

ponderea excedentului brut de exploatareîn valoarea adăugată (PVA). Pentru aprecierea riscului de falimentla o firmă se procedează astfel:

se determină valorile: RLP, RSF,RCF, RSP, PVA;

se introduc valorile în funcţialiniară:

unde, X1 = RLP, X2 = RSF, X3 = RCF, X4 =RSP, X5 = PVA;

se ponderează valorile obţinute alelui X1 – X5 cu valorilecoeficienţilor de ponderare (înfuncţia liniară sunt constante: 16,22, 87, 10, 24) se obţine åSi unde,Si reprezintă scorul final obţinutprin însumarea scorurilor parţialerealizate de fiecare dintre cei 5indicatori (se exprimă în procenteşi reprezintă riscul de faliment alfirmei respective).

7.2. Studiul de caz nr.11

87

H = 16 x1 + 22 x2 – 87 x3 – 10 x4+ 24 x5 (10)

În tabelul următor sunt prezentaţiindicatorii de calcul pentru riscul defaliment la S.C. „X” S.R.L. Unde:

Nr.crt

Indicatori Relatia decalcul

Valoareanumerică

Coeficient devulnerare

Contribuţia laformareascorului

1 Ratalichidităţiiparţiale

CR+D/DTS

1,20 16 +19,2

2 Ratastabilităţiifinanciare

CP/PT 0,90 22 +19,8

88

CF = cheltuieli financiare;CA = cifra de afaceri;EBE = excedent brut de exploatare;

3 Ratacheltuielilorfinanciare

CF/CA 0,05 -87 -4,35

4 Rata desalarizare

CS/VA 0,38 -10 -3,8

5 PondereaPVA

EBE/BA

0,71 24 +17,04

6 Total 47,89

Scorul realizat de S.C. „X” S.R.L.(47,89%) indică o zonă mediană derelativă incertitudine.

89

Z ≤ 4

0-1,5 >

80% Zona nefavorabilă, risc de

faliment1,5-4

>75-80%

4 <Z ≤9

4-6 >70-

75%Zona de incertitudine

6-9 > 50-

70%

9 <Z ≤109-10 >

30-50%Zona de relativaincertitudine

Z > 10

10-16

>15-30%Zona favorabilă

> 16 sub

10%

7.3. Riscul comercialDenumite şi rate de marjă, măsoarărandamentul activităţii desfăşurate defirmă pe perioada unui exerciţiufinanciar prin prisma valorificăriiactivităţii de bază. Ratelerentabilităţii comerciale caracterizeazăeficienţa politicii comerciale (aprocesului de aprovizionare, stocare şi

90

vânzare), a politicii de preţuripracticate de întreprindere, precum şicompetitivitatea produselor sale.Conform obiectivelor urmărite înanaliză, acest indicator poate fideterminat prin raportarea rezultatuluibrut al exploatării sau a rezultatuluiexerciţiului la cifra de afaceri sau lavaloarea adăugată. Rata rentabilităţii comerciale, privităca raport între rezultatul exploatăriişi cifra de afaceri, denumită rata marjeinete de exploatare exprimă eficienţaactivităţii de exploatare.

Atunci când creşterea ratei comercialeeste însoţită de o creştere a cifrei deafaceri (a vânzărilor), întreprindereabeneficiază de o situaţie favorabilă,respectiv punerea în vânzare a unor

91

Unde: Rc – Rata rentabilităţii comerciale; RE – Rezultatul

(11)

produse cu calităţi superioare sauocuparea unei poziţii concurenţialeimportante pe piaţă. Rezultatul exploatării este influenţatde amortismente şi provizioane, dinacest motiv devenind un rezultat net alexploatării. Creşterea ratei în dinamicăreflectă o situaţie pozitivă şi are locatunci când indicele profituluidevansează indicele cifrei deafaceri(Ipr>Ica). Indicele profitului (Ipr) se calculeazăca raport între profitul înregistrat înperioada curentă (Pr1) şi profitulînregistrat în perioada de bază (Pr0).

Indicele cifrei de afaceri (Ica) sedetermină la fel ca indicele profituluica raport între cifra de afaceriînregistrată în perioada curentă (Ca1)şi cifra de afaceri înregistrată înperioada de bază (Ca 0) , şi anume:

92

(12)

Ica

(13)

7.4. Studiul de caz nr.12

Firma “ELECTRON SA” produce televizoarecolor. În anul în curs are în planul deafaceri stabiliţi următorii indicatori:

- Q, producţia fizică.....5000unităţi;

- P, preţul de vânzare al uneiunităţi.....300 euro;

- V, costul variabil.........150euro;

- CF, costuri fixe...........600000euro;

- CA 1 (cifra de afaceri pe anul încurs)........5000x300= 1500000euro;

- CA 0 (cifra de afaceri pe anulanterior)........1300000 euro.

- PROFIT pe anulanterior ............120.000 euro.

Să se determine:a. Rata rentabilităţii comercialeb. Indicele profitului Ipc. Indicele cifrei de afaceri Cad. Să se aprecieze creşterea în

dinamică a ratei rentabilităţii93

comerciale ( pozitivă saunegativă). Rezultă?

Rezultatul exploatării : estereprezentat de surplusul (deficitul)generat de activitatea de exploatarenormală şi curentă a întreprinderii. Else stabileşte prin deducerea tuturorcheltuielilor (plătibile şi calculate)din veniturile exploatării (încasabileşi calculate). Nivelul său exprimămărimea absolută a rentabilităţiiactivităţii de exploatare, adicăperformanţele realizate de întreprindereprin activitatea sa, tinând cont depolitica sa financiară şi fiscala. Rezolvare:a. Pentru determinarea rateirentabilităţii comerciale :-se determină cifra de afaceri pentruanul în curs CA = Q.P = 5000.300 =1.500.000€;- se determină rezultatul exploatării:RE = CA – (CF + CVt) = 1.500.000 –( 600.000 + 5000.150) = 1.500.000 –(600.000 + 750.000) =150.000€;- se determină Rrc:

94

Atunci când creşterea ratei comercialeeste însoţită de o creştere a cifrei deafaceri (a vânzărilor), întreprindereabeneficiază de o situaţie favorabilă dinperspectiva riscului comercialPentru anul anterior avem:

Să ne reamintim: Riscul de profit defineşte:

- acea situaţie nefavorabilă în care sesituează o firmă aflată în incapacitatede a realiza o cifră de afaceri minimăcare să genereze un profit necesarpentru acoperirea volumului dividendelorcerute de acţionar;- acea situaţie nefavorabilă în care sesituează o firmă aflată în incapacitatede a realiza o cifră de afaceri minimăcare să genereze nivelul profituluiestimat .

Pentru calculul riscului deprofit sau a riscului de a nu se realizaun volum de activitate care să generezeun profit necesar să acopere dividendele

95

aşteptate de deţinătorii de capitalurise utilizează indicatorul „cifra deafaceri minimă” (CAminim).

Afacerea este riscantă în sensulcă nu se realizează un volum deactivitate care să genereze un profitnecesar să acopere dividendele aşteptatede deţinătorii de capitaluri. Perioadaîn care se realizează această cifră deafaceri este exprimată în luni. Afacereaprezintă risc de profit dacă T > luni.

8. METODE ŞI TEHNICI DE MĂSURARE ARISCULUI INDIVIDUAL. ANALIZA DESENZITIVITATE ŞI ANALIZA SCENARIILOR

IntroducereSpaţiul românesc, la începutul

acestui secol şi mileniu, va suporta, cusiguranţă, o serie de metamorfoze carevor proiecta un mediu economic în careoportunităţile sau eşecurile vor fiprezente în anumite proporţii, înfuncţie de cantitatea şi calitateaformării profesionale a resursei umane.Este indiscutabil că, avem nevoie despecialişti în domeniile de bază alevieţii sociale. După parcurgerea

96

acestei unităţi de învăţare, manageriişi experţii care vorbesc despre„identificarea, măsurarea şi atenuareariscului” nu vor mai enunţa propoziţiişi dispoziţii fără eficacitate reală ci,se vor implica cu mai multă profunzimeşi cu randament maxim în rezolvareasituaţiilor de risc. Am abordat într-oprimă etapă metodele şi tehnicile demăsurare a riscului individual, iar înetapa a doua, cele care se referă ladeterminarea riscului de piaţă. Ambelecategorii de riscuri, prin brutalitatealor, provoacă panică şi nebunie în lumeaafacerilor. Dereglările şi distorsiunilepe care specialiştii înşişi nu ezită săle confirme drept iraţionale şi în faţacărora ştiinţele economice îşi dovedescincapabilitatea de a aduce corecţiilelogice, fac ca unii manageri să creadăcă asistă la o eclipsă de soluţiiviabile şi sunt tentaţi să identificecauzele dincolo de responsabilităţile cele revin.

De cele mai multe ori, în loc săacţioneze asupra cauzelor, din lipsaunei instruiri adecvate, recurg lamodele de gândire preraţionalistă, seîntorc la superstiţii, şi înclină să

97

creadă în formula magică capabilă sătransforme sărăcia în bogăţie. Înclin săcred că, ştiinţa a rămas singura resursăaflată la dispoziţia oricărui cetăţeancare doreşte să se implice în modcreator, în transformarea mediuluiambiant. Aceasta le pune la dispoziţiecele mai specializate instrumente decontracarare a riscului şi de dezvoltarea afacerilor chiar în condiţii de riscşi incertitudine. Un argument serios decare este necesar să ţineţi seamăatunci când doriţi să iniţiaţi oafacere.

8.1.Metoda analizei de senzitivitate ariscului

Fundamentarea deciziilor în condiţii derisc şi incertitudine presupuneutilizarea unor metode şi tehnici demăsurare a riscului care să previzionezerezultatele economice ale unei afacei înfuncţie de acţiunea unor factoriperturbatori care, de cele mai multeori, au un impact negativ asupraacestora. Riscul individual reprezintăprobabilitatea producerii unei pierderiîn cadrul unui proiect sau al unei

98

acţiuni de afaceri, în condiţiile încare proiectul sau acţiunea respectivăreprezintă singura componentă aportofoliului sau a afacerii. Acelaşilucru se poate spune dacă un investitorinvesteşte capitalul într-o firmă careare în derulare un singur proiect saudacă acţionarii ar avea toate acţiuniledepuse la o asemenea firmă. Măsura încare factorii de risc influenţeazărezultatele obţinute în asemeneacondiţii devine o preocupare a oricăruimanager responsabil în sensul că vatrebui să estimeze rezultatele economiceîntre anumite limite. Evoluţia valoricăa acestor rezultate poate fi descrisă cuajutorul funcţiei de distribuţie. Prinurmare, riscul individual al proiectului(afacerii) este exprimat prindistribuţia de probabilitate a fluxuluide numerar şi a valorii adăugate nete(VAN). Valoarea adăugată netă, lanivelul firmei, se determină cadiferenţă între suma veniturilorîncasate din vânzarea bunurilor şiserviciilor către clienţi şi costuriletotale achitate prin plăţile efectuatecătre furnizori. Din această perspectivăînţelegem, prin valoare adăugată netă

99

acel indicator format din: profitulrealizat din producţia vândută,impozitele şi taxele, amortizarea şisalariile plătite. La nivelmacroeconomic, valoarea adăugată netăstă la baza calculării produsului internbrut.

Principalele metode de determinare ariscului individual sunt: analiza desenzitivitate a riscului; analizascenariilor; metoda Monte Carlo.

Cuantificarea şi evaluareaincertitudinii şi riscului unei afaceri(proiect) este posibilă prin utilizareateoriei probabilităţilor. Cu ajutorulacestei teorii pot fi determinateşansele ca valorile estimate ale unorindicatori de bază să fie realizate lasfârşitul unei perioade de timpdeterminată . Un asemenea demers esteextrem de necesar pentru orientareadeciziilor manageriale în condiţiileexistenţei unor strategii alternative deacţiune. Metoda analizei desenzitivitate a riscului face partedintr-un ansamblu de metode prin care sepoate determina gradul de încredere alunei estimări, element fundamental alpreviziunii manageriale.

100

Analiza de senzitivitate permitesimularea comportamentului uneiorganizaţii (firmă) urmărindu-se, cum semodifică valoarea elementelor la ieşireadin organizaţie, în condiţiilemodificării unor valori ale elementeloraflate la intrare. Prin aceastăaplicaţie operaţională se stabileştemăsura în care modificările factorilorde intrare influenţează rezultateleestimate şi sunt identificaţi aceifactori critici care influenţeazădecisiv aceste rezultate. Este foarteimportant ca în cadrul strategiilormanageriale să se ţină seama deposibilele modificări ale acestora.Esenţa metodei este prezentată în

Fig.2

101

Organizaţie

( firmă)

Capital utilizat CuProducţia fizică QCosturile fixe CF

Valoarea adăugată netă VANRata internă a rentabilităţii RIR

Fig. M 1.5.1. Esenţa analizei de senzitivitate

Analiza de senzitivitate deşi este desfolosită prezintă unele Aplicarea metodei analizei desenzitivitate presupune parcurgerea unoretape, astfel:- Conceperea unei afaceri şi stabilireadatelor de bază: cifra de afaceri(capitalul utilizat), producţia fizicăexprimată în unităţi produse, costurilefixe, costurile variabile, preţul devânzare al unui produs (serviciu),pragul de rentabilitate, nivelulvânzărilor, nivelul salariilor, costulmateriilor prime, costul utilităţilor,numărul angajaţilor,etc;- estimarea, prin valori procentuale, amodificărilor posibile ale variabilelorde intrare şi determinarea pentrufiecare variabilă de intrare modificatăa variabilelor de ieşire; - stabilirea unor modificări a valoriifiecărei variabile de intrare pesteestimările procentuale anterioare,menţinând celelalte variabile constante;

102

- determinarea pentru ficare variabilămodificată peste evaluările procentualea valorii VAN şi RIR;- reprezentarea grafică a mulţimilor VANşi RIR în funcţie de modificărilefiecărei variabile la intrarea înorganizaţie (panta graficelor reprezintăsenzitivitatea riscului afacerii faţă demodificările variabilelor de intrare; cucât panta este mai mare cu atât celedouă variabile de ieşire sunt maisensibile iar proiectul este mairiscant) .Analiza de senzitivitate deşi este desfolosită prezintă unele limite în sensulcă nu permit determinareaprobabilităţilor de realizare avariantei iniţiale sau a celeimodificate. Totuşi, prin studiulcomportamentului organizaţionalmodificat sub acţiunea unor factori, sepoate concluziona asupra valorilor cucare se pot modifica rezultateleorganizaţiei ( firmei), aspect caremerită să fie luat în calcul înadoptarea tuturor deciziilor.

8.2. Studiul de caz nr.13

103

Firma „PRINTER” SRL vinde calculatoareelectronice. În planul de afaceri peanul în curs are prevăzute următoareledate de bază: Q – producţia fizică .........5000unităţi;CF - costuri fixe ............400.000euro;CV – costul variabil unitar...200euro;Pv - preţul unitar...............300euro.Previziunile manageriale indică, dupăprimul trimestru al anului în curs, ocreştere a costurilor fixe de la 400.000euro la 430.000 euro.Să se determine care este senzitivitateala risc a VAN (valoarea adăugată netă)şi RIR (ratei interne a rentabilităţii)?Rezolvare

se determină pragul derentabilitate, mărimea VAN şi RIRpentru condiţiile normale dederulare a afacerii:

Pr = unităţi; din

cele 5000 unităţi numai 1000 pot fi

104

luate în calcul pentru realizarea deprofit. Deci,

Pf (VAN) = Q.Pv – (CF +CVt) = 1.500.000– ( 400.000 + 1.000.000) =100.000 euro.

în continuare , după aceeaşimetodologie, determinaţi valoarea VAN şiRIR pentru previziunea de creştere acosturilor fixe cu 30.000 euro (CF =430.000 euro); Care este valoareapierderii?

8.3. Metoda analizei scenariilor

De regulă proiectul oricărei afaceri seelaborează în trei variante : optimistă( maximă), realistă(medie) şi pesimistă (minimă). Acestevariante stau la baza conceperii a treiscenarii în conformitate cu cerinţelevariantelor de studiu. Folosirea a maimultor variante de acţiune conferă o mailargă manevră echipei manageriale înabordarea factorilor de risc şi deasemenea, prin luarea unor măsuri

105

proactive, reduce presiunea acestoraasupra managementului organizaţiei.Metoda permite gruparea modificărilorvariabilelor de intrare în treiniveluri de estimare pentru fiecarevariabilă. În scenariile respective seiau în calcul posibilele modificări adouă din cele patru variabile şi anume,CF şi Q. Pentru determinareacoeficientului de variaţie Kv alproiectului respectiv (afacerii) separcurg următoarele etape:ETAPA I. Se realizează un tabel în careprezintă datele de bază ale proiectului(afacerii) pe cele 3 scenarii (Exempluorientativ de scenarii pentru proiectulnr.1 este prezentat în Studiul de caznr.14(Tabelul 3.);

Tabelul 3. Exemplu orientativ descenarii cu valori estimate

106

SCENARIIVARIABILE

SCENARIULOPTIMISTp = 40%

SCENARIULREALISTp = 50%

SCENARIULPESIMISTp = 0,10

VARIABILE DE INTRARE

Q- Producţia fizică

12.000 unit.

10.000 unit.

8000 unit.

CT- Costuri totale

1.200.000€

1.500.000€

1.800.000€

Pv- Preţulde vânzareunitar

300€ 250€ 230€

Cw – costul energiei

15.000€ 20.000€ 25.000€

VARIABILE DE IEŞIRE

CA- cifra de afaceri

3600.000€ 2500.000€

1.840.000€

ETAPA II. Estimăm că variabilele deintrare îşi modifică valorile princreştere sau descreştere rezultândvalorile modificate ale rezultatelorobţinute de organizaţie : Pf- profit,CA – cifra de afaceri, RIR – ratainternă a rentabilităţii, VAN – valoareaadăugată netă, etc ( am luat spreanaliză în tabelul 3, modificarea lui Qprin creştere şi modificarea implicităa două variabile de ieşire , CA şiPf.).

Tabelul 4. Model orientativ de scenariicu valori modificate ale Ca şi Pf , princreşterea lui Q

107

SCENARIIVARIABILE

SCENARIULOPTIMISTp = 40%

SCENARIULREALISTp = 50%

SCENARIULPESIMISTp = 0,10

VARIABILE DE INTRARE

Q- Producţia fizică

15.000 unit.

12.000 unit.

10.000 unit.

CT- Costuri totale

1.800.000€ 1.700.000€ 1.900.000€

Pv- Preţul de vânzare unitar

300€ 250€ 200€

Cw – costul energiei

15.000€ 20.000€ 25.000€

VARIABILE DE IEŞIRE

CA- cifra deafaceri

4.500.000€ 3.000.000€ 2.000.000€

Pf - profit 2.700.000€ 1.300.000€ 100.000 €

III. Determinăm Deviaţia standard a CAşi Pf şi coeficientul de variaţie Kvpentru modificarea lui CA şi Pf conformTabelului M.1.6.4.

În cazul nostru deviaţia standard a luiCA se calculează astfel:ds = radical din 160.600.000 = 12.672euro, iar coeficientul de variaţie allui CA este,

Kvca =

108

În cazul în care coeficientul devariaţie al celuilalt proiect (afacere)este mai mare de 0,3% rezultă căcelălalt proiect prezintă un grad derisc mai ridicat decât proiectulprezentat. Deşi metoda este desutilizată în analiza risculuiindividual, se întâmpină dificultăţiserioase în determinarea corelaţieiexistente între modificărilevariabilelor de intrare şi modul în careacestea influenţează valoareavariabilelor de ieşire (rezultatelefirmei).Tabelul 5. Deviaţia standard şiCoeficientul de variaţie a proiectului1(afacerii)

109

SCENARII PRODUSULCA . pşiPf . p(euro)

DEVIAŢIA VARIANŢEI∆ = CAa – Cae∆ = Pfa - Pfe

DEVIAŢIA VARIANŢEI LA PĂTRAT∆

PRODUSUL∆ . p

SCENARIULOPTIMIST

4.500.000. 0,40 = 1800.000

∆ = 4500.000– 3.900.000 =600.000 euro

45 .45 = 2025 2025.0,40 = 810

SCENARIULREALIST

3.000.000.0,50 = 1.500.000

∆ = 3..00000-3.900.000 = -900.000 euro

(-39).(-39) = 1521

1521. 0,50 =760

SCENARIULPESIMIST

2.000.000. 0,10 = 200.000

∆ = 2.000.000 -3.900.000 = - 1.900.000 euro

(-19).(-19) =361 361. 0,10 = 36

9. COMPORTAMENTUL MANAGERILOR FAŢĂ DERISC

IntroducerePentru o buna perioada de timpmanagementul a fost considerat oadevarata arta, talent însusit prinînvatarea din încercari si erori. Ovarietate de stiluri individuale,deseori bazate pe creativitate,rationament uman, intuitie si experientaau fost folosite în rezolvareaproblemelor de acelasi tip, si aceastaîn defavoarea metodelor cantitative si aabordarilor stiintifice. Complexitateaafacerilor si a mediului de desfasurarea acestora a crescut însa simtitor înultimele decenii. Exista câteva cauzemajore care au determinat aceastacrestere a complexitatii : numarul de solutii posibile foarte mare;

110

dificultatea prezicerii consecintelor petermen lung  datorita cresterii graduluide incertitudine, efectele erorilor înluarea deciziilor pot fi dezastruoasedatorita complexitatii operatiilor sireactiei în lant pe care o eroare poatesa o cauzeze în diverse sectoare alenivelelor micro si macroeconomic.Una din caracteristicile oricarui sistemsocio-economic, în cadrul carora seînscrie si firma, o constituiefinalitatea, adica tendinta de a evoluaîn vederea realizarii anumitorobiective. Admitând universalitatealegii entropiei, potrivit careia înnatura ordinea tinde sa se transforme îndezordine, înseamna ca starea entropicaeste caracteristica si sistemelor socio-economice. În aceste conditii,societatile comerciale, ca sisteme,trebuie sa se adapteze permanentinfluentei unor factori perturbatori -exogeni sau endogeni – care se opun sauîngreuneaza realizarea obiectivelorprestabilite. Aceasta adaptare,autoreglare a functionarii firmei serealizeaza prin intermediul activitatiimanagerilor care în esenta reprezinta oînlantuire de decizii interdependente.

111

9.1.Decizia si procesul decizional înmanagementDecizia constituie punctul central alactivitatii de management întrucât ea seregaseste în toate functiile acestuia, simai mult, integrarea firmei în cadrulmediului depinde de calitatea deciziei.În acelasi timp, calitatea procesuluidecizional influenteaza reducereacosturilor, eficienta folosiriifondurilor, cresterea profitului etc. Referitor la locul deciziei în procesulde management, consideram ca aceasta nureprezinta o functie întrucât rezultatulprocesului decizional se concretizeaza încadrul fiecarei functii a managementului.Astfel, în domeniul previziunii, cafunctie a managementului, rezultatulprocesului decizional se concretizeaza învariante de strategie, de plan sau deprogram.Caracteristici fundamentale ale decizieiDecizia, componenta primara a sistemuluidecizional, constituie un elementesential al managementului, fiindinstrumentul sau specific de exprimare.În fond, nivelul calitativ al conducerii

112

unei organizatii se manifesta prindeciziile elaborate si aplicate. Decizia de conducere reprezinta procesulde alegere  a unei linii de actiune înscopul realizarii unor obiective, prin acarei aplicare se influenteazaactivitatea a cel putin unei altepersoane decât decidentul. Deciziilemanageriale, spre deosebire de deciziilegenerale, se refera la misiunea,strategiile si politica pe termen lungale firmei, coordonarea principalelordomenii de activitate, atingereaeficientei dorite, solutionarea simedierea conflictelor, masuri de maximaimportanta pentru viitorul firmei. În practica decizia manageriala îmbracadoua forme: actul decizional siprocesul decizional. Actul decizionalse refera la situatii decizionale decomplexitate redusa, cu caracterrepetitiv sau în care variabileleimplicate sunt foarte bine cunoscute decatre decident. Procesul decizionalimplica un consum mare de timp, peparcursul careia se culeg si analizeazainformatii, se consulta persoane învederea conturarii situatieidecizionale. În esenta procesul

113

decizional consta într-un ansamblu deetape prin intermediul carora sepregateste, adopta, aplica si evalueazadecizia manageriala.

Caracteristiciledeciziei:       Fundamentarea stiintifica a deciziei.

Aceasta conduce la evitareaimprovizatiilor si a subiectivismuluiîn procesul de luare a deciziilor.

       Legalitatea deciziei. Adoptareadeciziei trebuie facuta doar de catrepersoane care sunt investite cu dreptlegal si împuternicire în acest sens.

       Completitudinea deciziei. Deciziatrebuie sa  cuprinda toate elementele

114

Fig.M1.6.1.Adoptarea deciziei

necesare întelegerii corecte siimplementarii acesteia.

       Oportunitatea deciziei. Este depreferat o decizie buna luata în timputil unei decizii foarte bune luate cuîntârziere.

       Eficienta deciziei. Se urmaresteobtinerea unui efect cât mai bunpentru un anumit efort.

       Coordonarea deciziei. Se asiguraastfel ca deciziile privind diferiteledepartamente ale organizatiei sa fiecompatibile între ele si sa conduca larealizarea obiectivului de ansamblu alîntreprinderii.

Tip dedecizie

Caracteristici

ProgramateStructurate

Repetitive, de rutina, reguli siprocese decizionale cunoscute,deseori automate, de obiceipresupun "lucruri" mai degrabadecât oameni, pot fi delegate lanivele inferioare aleorganizatiei.

NeprogramateNestructurate

Noi, nerutiniere, regulile dedecizie nu sunt cunoscute, au ungrad ridicat de incertitudine,nu pot fi delegate la niveleinferioare, pot implica"lucruri", dar întotdeaunaimplica oameni.

115

Tabelul M1.U6.2. Decizii programete şineprogramete

Aceste doua categorii trebuieconsiderate ca doua extreme aledomeniului decizional. În realitateexista o serie de decizii care posedacaracteristici din ambele grupe.O alta clasificare a deciziilor se poateface functie de gradul de cunoastere aldecidentului referitor la rezultatuldiferitelor alternative. Astfel, existadecizii în conditii de certitudine, riscsi incertitudine.În cazul conditiilor de certitudine sirisc exista diferite tehnici deoptimizare, însa în cazulincertitudinii, teoretic nu existasuficiente date pentru ca decizia sa sepoata lua. Motivul consta în faptul ca,prin definitie, luarea deciziei înseamnaalegerea între alternative, iar dacaacestea nu sunt cunoscute, alegerea nuse poate face. In practica însa, deciziase ia prin utilizarea rationamentului sia informatiilor disponibile, estimarii

116

valorilor si a probabilitatilor deaparitie a rezultatelor posibile.Astfel, practic, incertitudinea setransforma în risc. Exista o anumita legatura între nivelulpe care se situeaza managerul care iadecizia si tipul deciziei: de reguladeciziile structurate se iau la nivelulde jos si cele nestructurate la nivelelede vârf, dar aceasta nu este o regulaabsoluta. Fiecare nivel de managementare  necesitati informationale diferite.Tabelul de mai jos ilustreaza acestlucru.

Tabelul M1.U6.3. Corelaţia dintre nivelulmanagerial şi decizie

 Nivele  manageriale

Caracteristicile deciziilor

Caracteristicileinformatiilor

Strategic

- orizont marede timp;- scala mare aresurselor;- creativitatesi judecata;- de regulanestructurate;-probleme greude definit;

   -de regula, surseexterne;   -din surseinformale;   -privesc în viitor;    -calitative;    -precizia nu eimportanta;    -e vital accesinstantaneu;

117

- nefrecvente;-grad mare deincertitudine.

    -acopera undomeniu larg;-incomplete.

Tactic    Operational

- repetitive;- termenscurt;- scala redusaa resurselor;-obiective sireguli dedecizie clare; - discretieputina saudeloc.

- de regula surseinterne;- în principal,istorice;- detaliate, deseoricantitative;- precizie mare,deseori  critica;- disponibilitateaimediata;- înguste în privintascopului;- inteligibile;

Nivelul tactic este intermediar sirealizeaza o combinare acaracteristicilor celorlalte douanivele. La nivelul strategic, deciziilesunt mult mai dependente de factoruluman si de judecata umana. Asemeneadecizii se bazeaza pe metoda încercariisi erorii datorita gradului mare deincertitudine si ambiguitate precum sidatorita faptului ca nu pot fi exploratetoate posibilitatile. Acest tip deproces decizional se numeste euristic sise bazeaza pe "regula degetului" maidegraba decât pe reguli de decizieexplicite. La nivelele operationale si

118

tactice s-au dezvoltat suporturi formalepentru decizii cum ar fi, de exemplu,modelele de optimizare.Conform lui Peter Drucker Drucker73"Deciziile ar trebui sa se ia la cel mai de jos nivelposibil, care concorda cu natura lor, si cât maiaproape de locul actiunii pe care o presupun".Astazi exista tendinta de a realizaacest lucru, si din acest motiv existasisteme ce asista deciziile managerilor,specifice fiecarui nivel managerial.Exemple

decizie strategică : dezvoltareadurabilă a regiunii 7 Centru;

decizie tactică: dezvoltarearesursei umane în cadrul Reginuii 7Centru, în domeniul protecţieimediului;

decizie operaţională: pregătirearesursei umane în domeniulprotecţiei mediului pe anul încurs;

decizie programată: efectuareacontrolului financiar intern;

decizie neprogramată: efectuarea unuistudiu de piaţă.

9.2. Elemente ale procesului decizional

119

Procesul decizional este definit cafiind o serie de pasi care încep cuanaliza informatiei, continua cuselectarea dintre mai multe alternativesi verificarea alternativei selectate peproblema aflata în studiu.In orice proces decizional de managementse regasesc urmatoarele elemente:     Decidentul este reprezentat de

persoana sau grupul de persoane careurmeaza sa aleaga varianta optima dincele posibile. În cazul problemelorcomplexe  decizia se ia de catre ungrup de persoane, iar în cazuldeciziilor curente, operativedeciziile sunt luate de o singurapersoana. Calitatea deciziei depindede calitatile, cunostintele,aptitudinile decidentului.

    Problemadecizionala.Decizia seadopta pentrusolutionareaunei problemedecizionale.În absentaproblemei

120

Fig. M1.6.4. Procesul decizional

decizia nu areobiect.       

Multimea variantelor decizionale poate fi finita sau infinita. Cuprindetotalitatea posibilitatilor desolutionare a problemei decizionale.Definirea acestei multimi necesitainformatii din interiorul si din afaraorganizatiei, gândire managerialacreatoare, consultarea expertilor,efectuarea de cercetari. În momentulidentificarii problemei decizionale,decidentul constientizeaza existentamai multor cursuri de actiuneposibile. El poate cunoaste acestealternative prin implicare directa sauprin intermediul altor persoane.Alegerea variantei optime se face dupao serie de metode corespunzatoaremodelului matematic carecaracterizeaza situatia decizionala.

         Multimea criteriilordecizionale include o serie decaracteristici pe baza carora seevalueaza si compara varianteledecizionale, în vederea adoptariicelei mai rationale decizii. Multimea

121

criteriilor decizionale estereprezentata de punctele de vedere aledecidentului care izoleaza aspecte alerealitatii economice în cadrulprocesului decizional. Criteriiledecizionale se caracterizeaza prin maimulte niveluri, corespunzatoarediferitelor variante si/sau stari aleconditiilor obiective. Luarea înconsiderare, într-o situatiedecizionala, a mai multor criterii,trebuie sa se faca tinând cont deposibilitatea divizarii si grupariicriteriilor, precum si de proprietateade interdependenta a acestora. Deexemplu, profitul poate fi divizat peproduse, subunitati etc. De asemenea,profitul si costul pot fi grupateîntr-un criteriu global reprezentat derentabilitate. Doua criterii suntindependente daca fixarea unuiobiectiv din punct de vedere al unuicriteriu nu influenteaza stabilireaunui alt obiectiv, din punct de vedereal celui de-al doilea criteriu. Înmanagementul firmei pot fi utilizatecriterii de tipul: profit, pret,calitate, termen de recuperare ainvestitiei, durata ciclului de

122

productie, gradul de utilizare acapacitatii de productie etc.

         Mediul ambiant (conditiileobiective) este reprezentat deansamblul conditiilor interne siexterne care sunt influentate siinfluenteaza decizia. În mediul ambiant  se  pot manifesta, pentru oanumita situatie decizionala, maimulte stari ale conditiilor obiective.Mediul ambiant se caracterizeazaprintr-o  mobilitate deosebita. Încadrul conditiilor interne se observao perfectionare a pregatiriipersonalului, perfectionare asistemului informational, iar în ceeace priveste conditiile externe, seînregistreaza modificari în legislatiatarii, modificari în relatiile firmeicu diverse organisme. Evolutiamediului ambiant se manifesta uneoricontradictoriu în ceea ce privesteinfluenta asupra procesului deelaborare a deciziilor în cadrulfirmei. Astfel, crestereacomplexitatii activitatii firmeiinfluenteaza în mod nefavorabilfundamentarea deciziilor, în timp ceridicarea nivelului de pregatire

123

profesionala si în domeniulmanagementului are efecte favorabileasupra luarii deciziilor.

         Multimea consecintelorcuprinde ansamblul rezultatelor ce s-ar obtine conform fiecarui criteriudecizional si fiecarei stari aconditiilor obiective prin aplicareavariantelor decizionale. Stabilireaconsecintelor este o activitate carenu se realizeaza întotdeauna cuexactitate deoarece nu se cunosc cucertitudine cauzele ce ar determinaproducerea lor. Consecintele pot fi înforma cantitativa sau calitativa.

         Obiectivele deciziei suntnivelele propuse de catre decidentpentru a fi atinse în urmaimplementarii variantei decizionalealese.

         Utilitatea  fiecareiconsecinte a diferitelor variante seexprima în aceeasi unitate de masuracare variaza între 0 si 1, utilitateareprezentând folosul asteptat dedecident în urma faptului ca o anumitaconsecinta se realizeaza.

9.3. Riscuri legate de structuracomportamentală a decidenţilor

124

Tematica referitoare la asumareadeciziilor manageriale în condiţii derisc şi comportamentul decidenţilor aconstituit obiectul de studiu al unorcercetători printre care amintim: H. A.Simon (fondatorul conceptului deraţionalitate limitată) şi L. Festinger(fondatorul teoriilor legate deComportamentul organizaţional).

Teoria riscurilor evidenţiază douăcategorii de riscuri care influenţeazădecizia managerială şi anume: riscurilegate de structura comportamentală adecidenţilor şi riscuri legate depunerea în practică a elementelordecizionale. Asumarea unei decizii manageriale încondiţii de risc din punct de vedere alstructurii comportamentale adecidenţilor a constituit obiectul destudiu al mai multor cercetători deprestigiu precum: H.A. Simon (promotorulconceptului de raţionalitate limitată)şi L. Festinger (promotorul teoriilorlegate de comportamentulorganizaţional).

Printre cele mai întâlnite riscuriputem menţiona:

125

→ absenţa luării deciziei sau deîntârziere a comunicării decizieiadoptate - Apare atunci când persoanaimplicată în actul decizionalconştientizează uneori în mod excesivimportanţa luării unei hotărâri, înacest sens amânând pe cât de multposibil asumarea unei responsabilităţi.Acest tip de comportament se explicădin perspectiva sociologică şipsihologică, printr-un complex defactori ce acţionează de mai multe orisub forma unui mix. Dintre cei maiimportanţi astfel de factori menţionăm:insuficienta încredere în sine apersoanei ce îşi asumă decizia,experienţă profesională redusă îndomeniu, nivelul de exigenţe foartecrescut al evaluatorilor, valoriproprii sau motivaţii personaledeosebite, obligativitatea justificăriiîn mod sistematic a deciziilor adoptatefaţă de conducerea societăţii sau aorganizaţiei.

→ analiza incompletă a situaţiilordecizionale - se manifestă cu precădereatunci când elementele decizionale nucunosc îndeajuns de bine detaliileproblemei, au informaţii insuficiente

126

Fig.M1.6.5. Absenţa luării deciziei

sau eronate sau nu au la dispoziţietimpul efectiv necesar efectuării uneianalize riguroase. În aceste situaţii,persoana decidentă nu poate avea laîndemână întreaga descriere a situaţieipropuse, de cele mai multe ori adoptânddecizii eronate sau parţiale cu unposibil impact negativ în derulareaulterioară a proiectului.

→ neconştientizarea consecinţelordeciziilor pentru fiecare obiectiv alproiectului - Se cunoaşte faptul cădeciziile sunt afectate de nivelul deincertitudine pe care l-ar presupuneabordarea acestora, fiind de cele maimulte ori luate în condiţii de neglijarea circumstanţelor pe care acestea le-arputea avea pentru fiecare dintreobiectivele proiectului. Spre exemplu,întârzierea în realizarea unor pachetede lucru în cadrul unui proiect sedatorează unei decizii luate de cătremanagerul de proiect de a disponibilizao parte din personal.

→ căutarea de soluţii la nivel local- acest tip de situaţie apare atuncicând persoana decidentă (managerul deproiect, responsabilul de pachet delucru etc.) are tendinţa de a acţiona în

127

spiritul unei „logici locale” , fără aşine cont de consecinţele ce pot apăreaîn cadrul unor alte direcţii implicateîn cadrul proiectului sau la nivelulcoerenţei cu strategia globală ainstituţiei din care acesta face parte.Astfel de situaţii sunt întâlnite deobicei în cadrul deciziilor luate decătre experţii tehnici, care considerăde obicei că soluţia găsită de către eieste optimă, minimizând pe cât esteposibil aspectele negative ale aplicăriiacesteia. Ceea ce rezultă de obicei înfinal în urma abordării unei astfel destrategii este un amalgam de soluţiiparţiale, care riscă să crească gradulincoerenţei decizionale la nivel globalal proiectului.

→ lipsa de concentrare şi de căutarea consensului - În aceste situaţiimajoritatea deciziilor sunt luate îngeneral în urma unor alegeri personaleale managerilor de proiect, fără aîncerca obţinerea unei convergenţe deidei cu toţi factorii decizionali. Acesttip de abordare a problemei este aproapede stilul dictatorial în care o persoanădecidentă acţionează fără a consultavoinţa majorităţii, generând în rândul

128

participanţilor la proiect un sentimentde frustrare, de ne adeziune ladeciziile adoptate, putând conduce laapariţia de situaţii tensionate, ce vorface mai dificilă implementarea celorstabilite în practică.

→ limitarea numărului de soluţiivizate - în general, majoritateadecidenţilor nu iau în calcul toatescenariile posibile în derularea uneiactivităţi sau la nivelul global alîntregului proiect. Chiar dacă în cadrulacestei categorii de situaţii se ţinecont de convergenţa ideilor sau deconsens, se poate întâmpla ca judecatasă fie realizată într-un mod prematur,sau sub presiunea factorilor de timp saude realizare a unor obiective,obţinându-se în final o soluţie carepare la prima vedere satisfăcătoare.

→ lipsa de solidaritate în raportcu deciziile adoptate - apare în generalatunci când nu este obţinut consensulsau convergenţa de opinii a majorităţiifactorilor decidenţi în abordarea unorprobleme legate de derulareaproiectului. De obicei reacţiafactorilor de decizie ce nu au fostconsultanţi a priori în rezolvarea unor

129

anumite probleme, este de dezacord sauchiar de nerecunoaştere a celoradoptate. O astfel de categorie desituaţii în care există o lipsă desolidaritate în raport cu deciziileadoptate va conduce aproape în modinevitabil la eşuarea implementăriideciziilor unilaterale adoptate.

→ conflictul de interese - seregăseşte preponderent în cadrulorganizaţiilor în care principaliifactori de decizie au obiective sauorientări diferite, puncte de vedereincompatibile, ceea ce conduce de celemai multe ori, la apariţia unor stări şisituaţii tensionate în cadrulproiectului.

→ punerea sub semnul întrebării înmod sistematic a deciziilor anterioareadoptate - gestionarea unui proiectimpune, de cele mai multe ori, adoptareaunor decizii succesive, mai mult sau maipuţin legate între ele prin relaţii decauzalitate, în funcţie de tipul pe careacestea îl ocupă în cadrul proiectului.De aici poate apărea suspiciunea unorfactori decizionali sau a personaluluiimplicat în derularea proiectului asupravalidităţii unor decizii anterioare ce

130

pot permite, prin relaţiile decondiţionare cu alte decizii,posibilitatea de propagare în lanţ aunor categorii de erori sistematice. Oastfel de suspiciune asupra posibilelorgreşeli anterioare este, în anumitelimite, firească şi chiar beneficăprocesului decizional. În faze acuteînsă poate apărea o punere la îndoială aîntregului algoritm decizional ce poateconduce în mod inevitabil la blocareaproiectului, prin imposibilitateaimplementării activităţilor.

→ slaba implicare a conducerii -în rezolvarea tuturor problemelor deordin decizional sau în ceea ce priveştepolitica de arbitraj. În astfel desituaţii pot fi persoane cu înalteresponsabilităţi în cadrul proiectuluicare neglijează sau amână luarea unordecizii, lăsând totul spre rezolvaresubordonaţilor. Gravitatea unor astfelde scenarii constă în faptul că înderularea unui proiect apar diferitesituaţii particulare, în care elementuldecident nu poate fi decât managerul deproiect, sau o persoană cu rang ierarhicsuperior în cadrul instituţiei sauorganizaţiei respective. Pentru evitarea

131

unor astfel de situaţii se recomandăcultivarea unei culturi a organizaţiei,în cadrul căreia se va pune accent pedescentralizare şi responsabilitatedecizională adecvată la toate nivelelede conducere.

→ slaba capacitate de conducere„lidership” - elementele cu puteredecizională au o personalitate firavă,fiind incapabili de a motiva pe ceilalţisubordonaţi în cadrul implementăriiproiectului. Lipsa unui lider puterniccapabil să gestioneze eficientsituaţiile de criză ce pot apărea încadrul proiectului poate conduce adeseacătre accente de insubordonare dinpartea celorlalţi participanţi în cadrulproiectului ce se pot transforma înfuncţie de gravitatea lor în conflictedeschise ce pot afecta derulareaactivităţilor propuse.

132

Fig.M1.6.5. Absenţa luării deciziei

→ scurt-circuitarea saunerespectarea procesului decizionalapare de obicei în cadrul structurilorce beneficiază de o organizare precară,atât la nivel ierarhic, cât şi la cel aldefinirii atribuţiilor individuale. Înastfel de situaţii fiecare responsabildin cadrul proiectului va acţionaconform bunului plac, stabilindpropriile principii şi obiective, ceeace va conduce la scurt-circuitareaprocesului decizional.

→ recurgerea la jocuri de influenţădin partea persoanelor din structuraierarhică superioară a proiectului însensul abordării a întregului proiectsau a unei părţi a acestuia în interespersonal. Obiectivele convenite în fazăiniţială sau mai avansată în cadrulderulării proiectului sunt viciate deinfluenţa şi jocul de interese dictat depersoana decidentă ce organizează unastfel de tip de ingerinţă. Obiectiveleindividuale sau de grup nu se mai potsuprapune peste cele ale organizaţieipromotoare, rezultând un conflict deinterese major ale căror efecte pot aveaun efect distructiv atât pentru proiect,cât şi pentru organizaţie. În concluzie

133

putem preciza că riscurile legate destructura comportamentală a decidenţilorprezintă o multitudine de forme şimoduri de manifestare, având efecte sauconsecinţe diferite asupra proiectului.Deşi riscurile legate de structuracomportamentală a decidenţilor prezintăo abordare individuală, acestea suntindisolubil legate prin relaţii deintercondiţionare de o a doua categorieimportantă de riscuri - cele legate depunerea în practică a elementelordecizionale. Exemple

absenţa luării deciziei: absenţanemotivată de la program a unoranagjaţi prcum şi a sancţiunilorcorespunzătoare; producerea unoraccidente de muncă din cauza lipseiachiţionării mijloacelor deprotecţie; lipsa de motivaţie apersonalului în absenţa unorevaluări periodice;

neconştientizarea consecinţelordeciziilor: reducerea numărului depersonal calificat cu impact asupraproductivităţii şi calităţii; dezvoltarea organigramei cu impactasupra costurilor; amplasarea unor

134

noi puncte de desfacere cu impactasupra costurilor; investiţii mariîn proiecte de lungă durată farădeterminarea unui profil de risc.

9.4. Riscurile legate de punerea înpractică a elementelor decizionale

Aceste riscuri sunt legate îngeneral de:

- absenţa standardizării proceselorîn cadrul actului decizional şi amecanismelor de luare a deciziei ;

- segmentarea procesului decizional ;- lipsa de coordonare între centrele

decizionale ;- numărul prea mare de nivele

ierarhice; un astfel de sistem prezintăinerţie mare, datorită numeroaselorverigi ce trebuiesc implicate înderularea efectivă a unei activităţi,ducând în general la întârzierea încadrul termenelor limită alocateiniţial;

- multitudinea de persoane implicateîn procesul de luare a deciziei - suntstrâns legate de organizaţiilesupradimensionate prezentate în cadrulpunctului precedent. Numărul foarte marede decidenţi la toate nivelele se

135

comportă întocmai ca un lanţ deintermediari în derularea unui proiect,fiind pusă în principiu nu numaiproblema eficienţei unui astfel desistem, cât şi a justificării costurilorrelative la resursele utilizate într-unsistem supradimensionat.

- ambiguitatea asupra centrelor dedecizie - apare datorită faptului că, îngeneral, structurile ierarhice dincadrul unui proiect sunt complexe (ceeace reprezintă în fapt o multitudine dedecidenţi) şi prezintă o identificareclară şi riguroasă a rolului centrelorde decizie în procesul decizional. Înastfel de situaţii, o multitudine desarcini nu sunt precis direcţionate, elefiind de multe ori atribuite unorpersoane fără atribuţii particulare înacest domeniu.

- inexistenţa structurilor sau aprocedurilor de arbitraj - derulareaunui proiect impune datorităcomplexităţii sale crearea unor instanţede arbitraj ce au drept principaliparticipanţi conducerea proiectului,membrii consorţiului, responsabilii depachete de lucru sau activităţi, pentrua facilita punerea în practică a

136

deciziilor practicate. Existenţa uneiastfel de structuri de arbitraj permitereducerea probabilităţii de apariţie aconflictelor, precum şi minimizareariscurilor, lipsa lor conducând laîngreunarea implementării deciziilor şiimplicit blocarea întregului proiect. Încadrul unei organizaţii o astfel destructură există, însă este denumită subdiferite forme: „comitet strategic”,„comitet director”, „comitet de pilotaj”etc.

- absenţa sau slaba capitalizare aknow-how-ului - înainte de adoptareaunei decizii, toate persoanele cu puteredecizională trebuie să-şi însuşeascăinformaţiile şi competenţele necesarederulării cu succes a activităţilorpreconizate, deoarece know-how-ul esteun factor esenţial în toate proceseledecizionale.

- ineficienţa comunicării şi slabulschimb de informaţii - un aspectesenţial de luat în calcul după luareaunei decizii îl constituie comunicareaacesteia către partenerii din cadrulConsorţiului sau către responsabilii depachete de lucru sau faze. Dacă fluxulinformaţional nu este corect canalizat,

137

informaţiile nu pot ajunge în timp utilla nivelul adecvat, în consecinţăneputând fi realizate şi interceptate laparametrii stabiliţi iniţial. În cadrulunor astfel de sisteme în care există unslab nivel de informare, mecanismele depunere în practică a diferiteloractivităţi nu permit schimbul de punctede vedere, nepermiţând persoanelorminoritare să-şi facă cunoscut punctulde vedere.

- ineficienţa sau lipsadisponibilităţii asupra unor informaţiicomplexe - de cele mai multe ori, încadrul organizaţiilor în care există unslab flux informaţional, deciziilemanageriale nu sunt urmate deinstrucţiuni manageriale detaliate depunere a acestora în practică (cândacestea sunt în general de ordintehnic), fiind incomplete,contradictorii sau imprecise.

- lipsa descentralizării în cadrulprocesului decizional - poate conducecătre aplicarea în mod eronat adeciziilor adoptate tocmai datoritălipsei unui sistem flexibil şi coerentde conducere, ceea ce în general va creasituaţii tensionate în cadrul echipei de

138

proiect, neînţelegeri asupra executăriiordinelor dispuse, sau eşuareaproiectului.

- dificultăţile legate de mecanismelede pregătire a deciziilor - realitateaexistenţa unor rezultate slabe în ceeace priveşte utilizarea mecanismelorspecifice de pregătire a deciziilor(utilizarea tabelelor de bord,constituirea grupurilor de conducere).Studiile statistice efectuate pe uneşantion reprezentativ format dinmanageri de proiect şi persoane de pediferite nivele ierarhice, curesponsabilităţi în cadrul unui proiect,arată utilizarea tabelelor de bord cainstrumente retrospective de evaluare adeciziilor şi nu în sensul lor propriude instrumente de prospecţie.

- slaba putere de decizie aresponsabilului de proiect - esteultimul, dar poate şi cel mai importantfactor implicat în realizareaobiectivelor şi a reuşitei globale aunui proiect. În aceste situaţiimanagerul nu dispune de totala încrederea eşaloanelor superioare de conduceredin cadrul organizaţiei, dar şi a celorierarhic subordonate în cadrul

139

proiectului, constatându-se o disoluţiea autorităţii de conducere. Exemple

absenţa documentaţiei sau acadrului coerent care să poatăoferi o descriere precisă asuccesiunii tuturor etapelorimplicate în actul decizional;

regulile de procedură decizionalăprivind punerea în practică a unoractivităţi nu sunt întotdeauna clardefinite;

se omite adesea precizarea uneiierarhii decizionale ce trebuieadoptate (decizii strategice,tactice, operaţionale etc.) precumşi evidenţierea diferitelor nivelede responsabilitate solicitate;

folosirea mai multor secvenţepentru fiecare proces poate duce lao supraîncărcare cu informaţii afactorului decizional, care înacest tip de situaţii cade pradăefectelor abordării mult prea îndetaliu a unui scenariu.

un proiect în care există mai multecentre decizionale, în cadrulcărora sunt adoptate un numărimportant de decizii, fără ca

140

acestea să fi fost în mod a prioricorelate;

organizaţii supradimensionate sauproiecte care au fost laboriosconstituite din punct de vedereierarhic;

acolo unde nu este precizat în modconcret nivelul deresponsabilitate, precum şi gradulde libertate lăsat la discreţiafiecărui responsabil de centru;

managerul de proiect nu posedă olargă viziune decizională,caracteristică poziţiei ierarhicepe care acesta o posedă, rolul săulimitându-se în astfel de condiţiila controlul şi monitorizareadeciziilor luate.

9.5. Reacţia managerilor faţă de risc

Teoriile decizionale moderne evidenţiazăatitudinea generală de respingere asituaţiilor de risc, caracteristicăfiecărui individ, omul fiind orientatprin structura sa spre obţinerea unorrezultate cât de cât sigure. Cele maimulte studii argumentează idea că existăo strânsă legătură între dezvoltareapersonalităţii ,zestrea culturală a

141

individului şi atitudinile acestuia înraport cu factorii de risc.Managerii şi echipele manageriale aleorganizaţiilor actuale acţionează într-un mediu complex cu o dinamică încreştere, cuprinzând aspecte politice,economice, tehnologice, culturale,sociale şi emoţionale caracterizate deun grad ridicat de incertitudine şirisc. Succesul firmei moderne va depindeîn directă măsură de capacitateamanagerilor şi a angajaţilor de a măriflexibilitatea, viteza de lucru şi derăspuns, de a-şi îndrepta preponderentpreocupările către client, cătredezvoltarea de noi dimensiuni alecomunicării în cadrul organizaţiilor şinu în ultimul rând de abilitateaacestora de a recunoaşte, asuma şigestiona riscul.Aversiunea la risc poate fi consideratun indicator care exprimă percepţiamanagerului faţă de situaţiile de risccare apar în derularea afacerii. Uniiautori reduc acest indicator la ofuncţie sau o rela ţie matematică.Fiecare manager, indiferent depregătirea sa privitoare la managementulriscului, are o atitudine proprie cu

142

diferite grade de aversiune faţă derisc. Teoria utilităţii definită deNeumann şi Morgenstern explică doarparţial aversiunea la risc datorităcompexităţii procesului de evaluare aacestei variabile la o mare diversitatede tipuri de antreprenori.

În funcţie de natura unor elemente careţin de structura proceselor psihice decunoaştere, motivaţionale, volitive şiafective, managerul decide care trebuiesă fie atitudinea lui faţă de risc. Oastfel de înţelegere a conceptului de"risc" de către manageri conduce la oanumita atitudine a acestora fata derisc caracterizata prin trei trasaturiesenţiale si anume:Credibilitatea redusă în estimărileprobabilistice ale rezultatelorposibile; mobilizarea managerilor asupraunor obiective importante; diferenţiereaîntre asumarea riscului de cătremanageri si jocul hazardului.

a) . Neâncrederea în estimărileprobabilisticeExprimă neîncrederea managerilor înestimările probabilistice pe care nu leînţeleg şi prin urmare, nu le

143

utilizează; acest tip de managerifolosesc pretexte diferite în scopulexcluderii calculului probabilistic dinteoria decizională. În general, oasemenea prestaţie managerială lasă dedorit, ignoră unele rezultate posibile,deşi foarte puţin probabile, deasemenea, nu ţine seama de evoluţiaulterioară a acestora. Sunt momente încare evenimente cu probabilitate slabăde producere dar cu consecinţe puterniceîşi fac totuşi apariţia, se ajunge rapidla criză, fenomen ce pune în pericolexistenţa organizaţiei. La polul opus sesituează acei manageri care maximizeazăriscul, utilizează noţiunea „riscmaxim”, fapt ce conduce implicit larespingerea asumării unei decizii ceanulează unele investiţii pe termenlung, datorită suprasolicităriipericolului acestei acţiuni.

b) Concentrarea deciziilor asupraproblemelor importante Alegerea unei opţiuni riscante de cătredecident depinde de relaţia dintrepericolele şi oportunităţile pe care leprezintă varianta de acţiune pe de oparte şi obiectivele pe care managerulde risc le-a fixat, pe de altă parte.

144

Decidentul în acest caz îşi concentreazăatenţia asupra valorii critice caresepară reuşita de eşec. Termenii cei maides utilizaţi de către managerii de riscîn aceste situaţii sunt: obiectiv, pragde rezultat (exemplu: punctul mort) şiun nivel de supravieţuire, fiecare dinacestea exprimând trei stări posibile:reuşită, eşec, dispariţie. Conformteoriei respective este necesarăevitarea ajungerii sub pragul derezultat, atenţia fiind concentrată doarasupra pericolului eminent,oportunităţile unui eventual câştig,trecând în planul al doilea. Dorinţa dea ajunge deasupra pragului îi împingedeseori pe manageri spre acceptareafactorilor de risc. Cum acest prag esteperceput şi stabilit în mod arbitrar defiecare manager de risc, rezultă cărespectiva teorie are o aplicabilitaterelativă în teoriile decizionale.c. Asumarea riscului în mod conştientAcest comportament rezultă dinpreocuparea permanentă a persoanelorcare îndeplinesc funcţii de conducere dea-şi păstra neatinsă reputaţia. Estesimplu de înţeles că, un bun managereste cel care îşi asumă riscuri în mod

145

conştient şi nu se bazează pe noroc.După unele interpretări, manageriicompetenţi sunt capabili să aleagă„riscurile bune” (ce conduc organizaţiaspre succes) şi să evite „riscurilerele” (ce sugerează eşecul) în condiţiide incertitudine soluţionând astfel,incoerenţa comenzilor sociale care cersimultan asumarea riscurilor şi reuşitaasigurată.

10. ADOPTAREA DECIZIILOR MANAGERIALE ÎNCONDIŢII DE CERTITUDINEIntroducereImpactul matematicii asupra domeniuluimanagerial a fost mai relevant după1990, datorită utilizăriicalculatoarelor electronice capabile sărezolve, în timp scurt, problemecomplexe care necesită un volum mare demuncă. În cadrul economiei de piaţă,întreprinzătorii, organizaţiile şi chiarstatele devin din ce în ce maisolicitate de marile schimbări care seproduc, generând o avalanşă permanentăde probleme litigioase, care afecteazăcapacitatea acestora de a lua deciziiinteligente de adaptare. Încercarea de a

146

contracara viteza de derulare aevenimentelor şi timpii de reacţie faceca schimbările să fie percepute ca fiindbune sau rele, generând, de cele maimulte ori, dezorientare şi stres.Cunoaşterea şi noua tehnologie vorarunca, cu siguranţă, economiileviitorului într-o crâncenă competiţieglobală ce va afecta viaţa familială,afacerile şi politica, siguranţa şiviitorul lumii. Relaţionareacomponentelor economice cu noile cerinţeimpuse de procesul cunoaşteriiavertizează, tot mai insistent, nucleeledecizionale că proiectarea şi derulareaîn condiţii optime a unei afaceri nueste posibilă fără aplicarea unor metodeşi tehnici adecvate. Domeniul cercetăriioperaţionale pune la dispoziţia celorinteresaţi o parte din cunoştinţelenecesare pentru gestionarea corectă şioportună a situaţiilor cu grad ridicatde risc şi incertitudine. Elementeleprezentate în această lucrare constituieun argument în plus pentru acei manageriinteresaţi de evoluţia evenimentelor darşi de rezultatele previzibile aleeforturilor depuse.

147

10.1. Adoptarea deciziilor privindafacerile în condiţii de certitudineModelarea matematică şi simulareaproceselor economice – este parteacomponentă a cercetării operaţionalecare are cea mai largă aplicabilitate îndomeniul economic. Ca instrumentobiectiv de analiză şi optimizareaparatul matematic permite o radiografiecompletă a esenţei proceselor economice,dezvăluirea legilor cantitative aleacestora şi găsirea soluţiilor şivariantelor decizionale optime.Folosirea eficientă a matematicii îndomeniul managerial a devenit posibilădatorită utilizării calculatoarelorelectronice capabile să rezolve, în timpscurt probleme complexe care necesită unvolum mare de muncă, legate de găsireaunor soluţii optime. Scopul aplicăriimetodelor matematice în proceselemanageriale economice constă în aceeacă, se reduce durata de elaborare şifundamentare ştiinţifică a deciziilor,creşterea eficienţei lor astfel încât săse evite stările de indecizie (decriză), iar cu forţele şi mijloaceleexistente (de cele mai multe oriinsuficiente) să se obţină rezultate

148

maxime. Aplicarea metodelor matematiceşi utilizarea computerelor permitrezolvarea problemelor economice,asigurându-se o prognoză destul derapidă şi de veridică a desfăşurăriifluxurilor manageriale în acest domeniu.Pentru reducerea duratei de elaborare şicreşterea substanţială a calităţiideciziilor luate este necesarăautomatizarea proceselor de culegere şiprelucrare a informaţiilor despreforţele (componentele) atât ale mediuluiextern, care exercită presiuni şi faţăde care se concep strategiile proprii.Trecerea de la fenomenul economic larelaţiile matematice care redauinterdependenţa dintre laturile lui,precum şi legătura cu alte fenomenedefineşte modelarea matematică iarrelaţiile matematice care oglindescraporturile cantitative din desfăşurareafenomenului economic reprezintă modelulmatematic.Prin model matematic specificproblemelor economice se înţelege odescriere formalizată (exprimată subforma unor raporturi cantitative sau aunor relaţii matematice între mărimilereprezentate de notaţiile adoptate),

149

analitică sau logică, a unui proceseconomic astfel încât să reflecte câtmai exact particularităţile acestuia, săia în considerare, caracteristicile luiprincipale şi să permită obţinerearezultatelor cu precizia impusă. Diferiţi teoreticieni atât civili(Erlang, Peter Fishburn, Camelia Raţiu,Bellman) cât şi militari (Lanchester,Voltera, etc.) au apreciat necesitateaaplicării metodelor matematice pentruanticiparea unor acţiuni desfăşurate încondiţii bune determinate. În ştiinţă,un model matematic este o mulţime de unasau mai multe relaţii matematiceexistente între variabile (caresemnifică valori numerice ale unorlaturi ale fenomenului) şi una sau maimulte ipoteze admise privinddesfăşurarea fenomenului. Metodelematematice stohastice (probabilistice)sunt acelea în care unii parametrii suntvariabile aleatoare ale căror valori nupot fi înlocuite cu valori mediicorespunzătoare ci, sunt supusecalculului probabilistic. Adoptareadeciziilor în condiţii de certitudine,incertitudine (risc) este o activitatecomplexă şi implică utilizarea metodelor

150

probabilistice pentru alegerea uneidecizii cât mai aproape de cea optimă. 10.1.1. Metoda estimării utilităţilor(Neuman-Mongestern)

Algoritmul metodeiManagerul (echipa managerială)

foloseşte metoda pentru a alege ovariantă de acţiune dintre mai multevariante posibile. Algoritmul metodei sebazează pe axiomele:

a) Dacă X şi Y sunt consecinţele adouă variante de acţiune, atuncivarianta cu consecinţa X este preferatăvariantei cu consecinţa Y dacă şi numaidacă U(X)>U(Y), unde U(X) = utilitateavariantei cu consecinţa X; U(Y) =utilitatea variantei cu consecinţa Y;

b) Dacă se consideră cunoscuteutilităţile a două dintre variante dinmulţimea variantelor posibile, înfuncţie de acestea pot fi determinateutilităţile celorlalte funcţii;

c) Dacă funcţia de utilitate areproprietăţile a şi b, atunci ea poatesuferi o transformare liniară prozitivă.

Consecinţa este o valoare numericăcare se atribuie fiecărui criteriustabilit de către organul care decidecorespunzător fiecărei variante de

151

acţiune. Consecinţa se exprimă înunităţi de măsură diferite (lungime,greutate, timp, cantitate etc.).

Utilitatea este o valoare numericăcare permite exprimarea unitară(adimensională) a consecinţei (pentru ase putea efectua operaţii aritmetice cuconsecinţele).

ALGORITMUL METODEIa) Stabilirea variantelor de acţiune

managerială;b) Stabilirea criteriilor după care se

analizează fiecare variantă; c) Stabilirea consecinţelor pentru

fiecare criteriu şi fiecarevariantă de acţiune;

d) Transformarea consecinţelor înutilităţi;

e) Ierarhizarea criteriilor;f) Calculul coeficienţilor de

importanţă pentru fiecare criteriu;g) Stabilirea funcţiei utilitate

pentru fiecare variantă prinponderea cu valoarea coeficientuluide importanţă;

h) Alegerea variantei optime (aplicândaxioma „a”).

10.1.2. Studiul de caz nr. 15

152

Firma „AGRO S.R.L.” a prospectat 3pieţe posibile pentru lansareaprodusului „TON-2000”. Analiza pieţelorse face în baza următoarelor criterii:

C1 = calitatea produsului; C2 = costul produsului;

C3 = valoarea medie a vânzărilor pezi;

C4 = rata de risc.Consecinţele pentru fiecare

criteriu şi fiecare variantă sunt dateîn matricea de mai jos (aceste valori aurezultat prin măsurare, evaluare,calcule):Să se stabilească varianta optimă deacţiune managerială pentru firma „AGROS.R.L.”Rezolvare:a) variantele de acţiune suntreprezentate de cele 3 pieţe - pe carese pot lansa produsele (V1 = piaţa nr.1, V2 = piaţa nr. 2, V3 = piaţa nr. 3)b) criteriile după care se analizeazăfiecare variantă sunt stabilite astfelîncât să rezulte consecinţele cele mairelevante pentru firmă (calitateaprodusului, costul produsului, valoareamedie a vânzărilor pe zi, rata de risc).

153

c) consecinţele rezultate prin măsurare,evaluare, comparare, calculul matematic,sunt determinate de specialişti şitrecute pentru fiecare variantă şicriteriu. În cazul de faţă:

C11= 1,5/1 şi exprimă raportulîntre calitatea produsuluipropriu (al firmei) şi calitateaprodusului similar, existent pepiaţa nr. 1;

C12= 1/1, exprimă raportul dintrecostul produsului propriu (alfirmei) şi costul produsuluisimilar existent pe piaţa nr. 1;

C13= 46, reprezintă valoareamedie a vânzărilor produsuluifirmei / zi;

C14= 0,6, coeficientul de riscasumat în situaţia în care se iadecizia de lansare a produsuluifirmei pe piaţa nr.1.

Valoarea acestor consecinţe esteprezentată în matricea de decizie de maijos.

Tabelul M1.U7 .1. Matricea dedecizie C1 C2 C3 C4

154

CiViV1 1,5/1 1,2/1 46 0,6

V2 1/1 0,8/1 80 0,4

V3 0,9/1 1,4/1 33 0,8

d) Pentru transformarea consecinţelor înutilităţi se folosesc relaţiile:

(1) , când condiţia

de optim este MINIM,

, (2), când condiţia de

optim este MAXIM.Cij = consecinţa pentru varianta i şicriteriul j,Uij = utilitatea pentru varianta i şicriteriul j.Pentru a aplica una din relaţiile de maisus este necesar a se înscrie înmatricea de lucru tipul de optim înfuncţie de natura şi acţiunea

155

criteriului respectiv. Spre exemplu,pentru C1 - calitatea produsului, seaplică tipul de optim MAXIM. Pentru C4 -rata de risc - tipul de optim esteMINIM.e) Ierarhizarea criteriilor seefectuează prin comparare unul cu altulîntr-o matrice de comparare de forma:

Tabelul M1.U7.2. Matricea de comparare acriteriilor

C1 C2 C3 C4 LOC

C1 1 0 0 III

C2 0 0 0 IV

C3 1 1 0 II

C4 1 1 1 I

Revedem criteriile:C1 - calitatea produsului ;C2 - costul produsului;C3 - valoarea medie a vânzărilor pe zi;C4 - rata de risc.Se compară C1→ C2 (este mai important C1

şi se trece, în căsuţa corespunzătoare,cifra „1”);

156

Se compară C1→ C3 (este mai important C3

şi se trece cifra „0”); se continuăoperaţiunea până la C4→C3.Prin adunarea punctelor se determinălocul criteriului în ierarhie în ordineavalorii punctajului ( locul I = 3puncte, locul II = 2 puncte, locul 3 = 1punct, locul 4 = 0 puncte.

f) Coeficientul de importanţă „Kj” sedetermină pentru fiecare criteriu curelaţia:

unde, j = nr. criteriului; 2 = constantă; loc = locul criteriului în ierarhie.

astfel: ;

;

; .

157

g) Pentru a se stabili funcţia utilitatese reia matricea dată, se calculează cuajutorul relaţiilor de la punctul „d”utilităţile, se trec coeficienţii deimportanţă şi se ponderează fiecareutilitate cu valoarea coeficientuluicorespunzător.

Tabelul M1.U7.3. Transformareaconsecinţelor în utilităţi

158

C1

0,12C2

0,06C3

0,25C4

0,50

V1

1,5

1

1,2 0,66

46 0,58

0,6

V2

1 0,66

0,8 1

80 1

0,4 1

Spre exemplu,

Se calculează pentru toate spaţiileU(Cij) şi rezultă cifrele boldite.Se reface din nou matricea prinponderarea utilităţilor cu valoareacoeficienţilor de importanţă, rezultând:

K1C1

0,12K2C2

0,06K3C3

0,25K4C4

0,50

Sumautilităţilor

V1

1▪0,12=0,12

0,039 0,14 0,33 0,62

V2 0,07 0,06 0,25 0,50 0,88V3 0,07 0,03 0,17 0,25 0,52

În final, managerul firmei alegevarianta nr. 2, deoarece U(V2) > U(V1 şiV3).

11. ADOPTAREA DECIZIILOR MANAGERIALE ÎNCONDIŢII DE RISC ŞI INCERTITUDINE

159

IntroducereAdoptarea deciziilor în condiţii de

incertitudine presupune că decidentul nudispune de informaţiile necesarestabilirii probabilităţii de manifestarea fenomenelor (stărilor) iar variabilelesunt parţial necunoscute.

11.1.Teoria jocurilor strategice.Considerente generaleAdoptarea deciziei prin teoria jocurilorconstă în determinarea funcţiei decâştig prin intersectarea a douăstrategii (a jucătorului maximizant şi ajucătorului minimizant). Pentru oricecategorie de jocuri cu cei doi partenericâştigul este exprimat printr-o funcţiede câştig notată cu „F” numită şinucleul jocului. Acest nucleu trebuiecunoscut de adversari înainte deînceperea confruntării. Funcţia decâştig „F” este un element al matriceijocului şi are ca formă:

unde, i = 1.. m şireprezintă strategiile pure utilizate deun jucător;

160

j = 1 ... n şireprezintă strategiile pure folosite decelălalt jucător.

Jucătorul faţă de care se calculeazăcâştigul este jucătorul maximizant şi senotează cu „A”. Celălalt jucătorimplicit, se va numi jucător minimizantşi se notează cu “B”.

a) Matricea jocului Înainte de joc cei doi parteneri au pemasă matricea în care sunt reprezentatecâştigurile (pierderile). Matricea aredrept element expresia aij carereprezintă câştigul realizat dejucătorul maximizant „A” şi în acelaşitimp, acest element va reprezentapierderile suferite de jucătorulminimizant „B”.

161

M1.7.5. Matricea jocului

În consecinţă un joc strategic la formacea mai generală se caracterizează printrei elemente:

Bj

Ai

B1 B2 ...............Bj

Bn

A1 a11 a12 ...............a1j

a1n

A2 a21 a22 a2n

A3

….Ai ai1 ai2 ain

Am am1 am2 amn

162

▪ Ai = strategiile pure ale jucătorului A;▪ Bj = strategiile pure ale jucătorului B;▪ aij = câştigul realizatde jucătorul maximizant A în ipoteza când acestaalege strategia pură „i”şi când jucătorul

- o mulţime X = (X1, X2 ...... Xm) carereprezintă cele „m” strategii alejucătorului A - o mulţime Y = (Y1 ............ Yn) carereprezintă cele „n” strategii alejucătorului B - o funcţie f = aij (X Y) care poatelua valori reale în spaţiul X Y

b) Principiul maximin şi minimax Teoria jocurilor strategice urmăreşte înprincipal să arate conduita pe caretrebuie să o urmeze părţile aflate înconflict (concurenţă).- în esenţă jucătorul maximizant Adoreşte să acţioneze în aşa fel încâtcel mai mic câştig asigurat pe care îlpoate obţine de la jucătorul minimizantB să fie cât mai mare posibil fără caacesta din urmă (B) să-i poată interziceacest lucru; - jucătorul minimizant B doreşte săacţioneze astfel încât cea mai marevaloare pe care trebuie să o deajucătorului maximizant A să fie cât maimică. Acest principiu născut din prudenţăpentru jucătorul maximizant A = pr.maximin. Principiul născut din prudenţă

163

pentru jucătorul minimizant B = pr.minimax.

11.2. Rezolvarea jocului. Calcululvalorii inferioare şi superioare ajocului

Dacă jucătorul A alege strategia pură Ai

corespunzătoare liniei i din matrice,trebuie să se aştepte ca jucătorul B sărăspundă cu una din strategiile salepure astfel încât câştigul lui A să fiecât mai mic. Această strategie a lui Bcorespunde numărului aij cu valoarea ceamai mică.

Notăm această valoare cu

(4), unde “J”reprezintă coloana în care figurează celmai mic element al liniei „i”. Dacă jucătorul A a ales strategia purăAi să nu se aştepte să câştige mai multdecât valoarea i (în condiţiile în careB alege strategiile cele mai indicate).Dacă jucătorul A are la dispoziţie „m”strategii pure el va căuta să aleagăacea strategie în care i are valoarea

164

cea mai mare. Dacă se notează cu =

max i rezultă că. (5)

Această valoare este cunoscută dreptcâştigul realizat de jucătorulmaximizant A şi poartă numele devaloarea inferioară a jocului. Unraţionament similar se face şi pentrujucătorul minimizant B. El urmăreşte săreducă pe cât posibil câştiguljucătorului maximizant A. Alegândstrategia Bj corespunzător coloanei „j”el este sigur că va pierde maxim. Dacăse notează cu Bj = maxim (aij) (elementulcu cea mai mare valoare situat încoloana „j”) aceasta va reprezentapierderea suferită de jucătorulminimizant B în condiţiile în care el aales strategia pură Bj (nu existăinformaţii privind strategia aleasă deA). Jucătorul minimizant B are ladispoziţie „n” strategii pure aşa încâtva alege coloana în care elementul Bj

este cel mai mic.

Adică va căuta un. (6)

Această valoare constituie pierdereasuferită de jucătorul minimizant B şi

165

este definită valoarea superioarăjocului.

11.3.Studiul de caz nr.16

Firma ELECTRON - S.R.L. înfiinţată încădin martie 2000, a reuşit în câţiva anisă ocupe 20% din cota de probă aBraşovului în vânzările de televizoare,videorecordere, radiocasetofoane,calculatoare, playere DVD şi combinemuzicale. Începând cu anii 2010competiţia s-a intensificat prinapariţia firmei ROM ELECTRON PRODUCTION.Aceasta din urmă a reuşit să câştigeîntr-un an 35% din cota de probă aBraşovului, pentru produsele menţionatemai sus. Managerul firme ELECTORN S.R.L.ştie că va pierde concurenţa cu firmanou intrată pe piaţă. Fiecare din ceidoi manageri şi-au construit mai multestrategii cu care să contracarezeacţiunea celuilalt. În matriceaurmătoare sunt prezentate strategiilejucătorului care va câştiga (A = ROMELECTRON PRODUCTION, deci jucătorulmaximizant) şi strategiile jucătoruluicare va pierde (B = ELECTRON S.R.L.,jucătorul minimizant).

166

cifrele reprezintă creştereaprofitului pentru jucătorul A şipierderile pentru jucătorul B estimatepentru anul 2010Rezolvarea constă în determinarea lui şi astfel:

a) determinarea lui

167

A =

18 3 0 2 0 3 8 20 5 4 5 5 16 2 1 25 9 30 0 20

. şi se

numeşte valoarea inferioară a

Se consideră matricea:Notă: liniilereprezintăstrategiile pureale jucătoruluimaximizant A;

b) determinarea lui

Dacă nu se întâmplă aşa: să presupunem că jucătorulmaximizant A alege în loc de strategia3, strategia 1. (Va rezulta un câştigde trei ori mai mic) să presupunem că jucătorulminimizant B alege în loc de strategia2, strategia 3 (va pierde mai mult)

Jucând corect, după regulile impuse deteorie, jucătorul maximizant va câştigamaximum posibil, iar jucătorulminimizant va pierde minimum posibil.

168

.

se numeştevaloarea superioarăa jocului. Cândvaloarea superioară

În acest caz,teoria jocurilorstrategicerecomandă ambilorjucători săfoloseascăstrategia astfel:

jucătorul maximizant strategia 3 (deci linia 3);

12. Riscurile în tranzacţiileinternaţionaleIntroducere

Încă din anii ’70 omenirea a apăsatpe acceleraţia creşterii economicesupunându-se regulilor pieţei, înspecial, profitului şi neglijând câtevariscuri majore printre care amintim:epuizarea resurselor; degradareamediului natural; amploarea greu degestionat a tranzacţiilor cu instrumentefinanciare derivate; dereglareamecanismelor de funcţionare aeconomiilor; atenurea capacităţiistatului de a lua decizii economicestrategice şi de a înfăptui politicinaţionale; disputele teritoriale,terorismul; pericolul nuclear şibiologic; delocalizarea intreprinderilorşi deplasarea mâinii de lucru;accelerarea curentelor migratoare etc.În prezent, lumea a devenit, din punctde vedere economic, un câmp unitar deacţiune. Din punct de vedere politiclumea este fragmentată. Deoarece modelulpolitic democratic a rămas în urmaevoluţiei economice planetare, crizaglobală generată de aceste contradicţiipoate reprezenta o sfidare la adresa

169

securităţii afacerilor. Impactul cel maiputernic generat de acest mediuturbulent şi nesigur, îl suportă agenţiieconomici care trebuie să-şi modelezeafacerile în funcţie de predicţiilereferitoare la acţiunea factorilor derisc internaţional. Acest modulabordează problematica riscurilor careacţionează în mediul internaţional desecuritate a afacerilor, limitându-se lastudiul riscului economic ( crizaeconomică,) riscurile existente întranzacţiile internaţionale şi riscurileglobale.

12.1. Riscurile comerciale care intervinîn tranzacţiile internaţionaleÎn vederea prezentării principalelortipuri de riscuri care se pot manifestaîn tranzacţiile internaţionale, vomutiliza câteva criterii de clasificare.A. După nivelul la care apar riscurilecomerciale sunt categorisite înmicroriscuri, macroriscuri şi riscuriglobale.Microriscurile sunt generate de factorispecifici structurii şi funcţionăriiinterne a firmei şi de lipsa deflexibilitate a acesteia la schimbările

170

produse în mediul de afaceri al ţăriigazdă. În această categorie de riscuripot fi incluse: riscul economic, risculfinanciar, riscul operaţional, riscul deinflaţie, riscul de preţ, riscul depiaţă, riscul de neplată, riscurigenerate de marfa exportată, riscul denegociere, riscul tehnologic, riscul depersonal, precum şi riscurile asociatedeciziilor manageriale.Macroriscurile sunt rezultatulturbulenţei mediului de afaceriinternaţional, turbulenţe produse, decele mai multe ori, de intervenţiileinstituţiilor economice şi financiareinternaţionale precum şi ale guvernelorstatelor, în cadrul pieţei. Majoritateaeconomiştilor includ în aceastăcategorie, riscul suveran, riscul detransfer, riscul de dobândă, risculvalutar şi riscul de ţară.Riscurile globale sunt generate de omultitudine de factori care afecteazămediul internaţional de securitate aafacerilor în care organizaţiileevoluează, făcându-l imposibil decontrolat în totalitate. Distingem, înacest sens, următoarele categorii:riscuri şi ameninţări nonmilitare,

171

agresiuni atipice implicând forţaarmată, agresiunea armată, riscurinucleare şi ecologice.B. După cauzele care determinăproducerea lor pot fi identificateurmătoarele categorii de riscuri :

naturale – evenimente nedorite caredetermină distrugerea totală sauparţială a mărfurilor, depreciereaacesora datorită întârzieriiefectuării transporturilor,jefuirea sau fraudarea mărfurilor;

politice – apar, cel mai frecvent,pe timpul crizelor politice,crizelor sociale şi economicofinanciare, perioadelor de anarhieşi violenţă socială şi constituiemomente nefavorabile în care seefectuează schimbări radicale înpoliticile şi strategiilecomerciale;

administrative – apar în acelesituaţii în care atractivitateamediului de afaceri este seriosafectată de tranzacţii speculative,relaţii comerciale dezvoltate prinstimulente şi favoruri politice,dezvoltarea excesivă a unortranzacţii comerciale de scurtă

172

durată în interes de grup, fenomenece conduc la instaurarea unuiclimat de neîncredere;

de management – sunt acele riscuricare apar datorită emiterii înspaţiul public a unor mesajefuncţionale defectuoase careafectează atât imaginea publică afirmei cât şi profiturilerealizate;

de dobândă – este un riscspeculativ datorită faptului că oanumită evoluţie a ratelor dedobândă avantajează o anumită parteşi produce pierderi celeilaltepărţi ( în situaţiile de creştere adobânzii, creditorii cu dobândăvariabilă şi debitorii cu dobândăfixă sunt avantajaţi iar creditoriicu dobândă fixă şi debitorii cudobândă variabilă suferă pierderi);volatilitatea dobânzilor pe pieţelefinanciare generează pirderipotenţiale şi riscuri majore întranzacţiile internaţionale;

de preţ - determină obţinerea unorrezultate financiare nefavorabiledatorită modificării semnificativea preţului la materiile prime atât

173

pe piaţa internaţională cât şi pepiaţa locală; în aceste situaţii,preţurile la produsele finite pepiaţa internaţională şi locală semodifică semnificativ.

C. Din perspectivă sistemică riscurilepot fi clasificate în riscurisistematice şi nesistematice.Riscurile sistematice (produse desistemul general în care firma îşiderulează afacerea) sunt riscuri cuimpact major asupra rezultatelorfirmei. Existenţa acestora esteposibilă într-o conjunctură economicănefavorabilă, complexă şiimprevizibilă. Din acesteconsiderente, firmele nu pot influenţaanvergura acestora şi nici diminuaimpactul nemijlocit asupra lor , motivpentru care, asigurarea este strategiade răspuns cea mai adecvată. Riscurilenesistematice sunt acele evenimentenefavorabile care sunt generate decondiţiile interne ale fiecărei firmeşi pot fi contracarate prin măsurimanageriale adecvate de îmbunătăţire asituaţiei acesteia pe piaţă.D. După natura şi impactul produs, înunele lucrări de specialitate întâlnim

174

următoarele categorii de riscuri:riscuri de hazard, riscuri financiare,riscuri operaţionale şi riscuristrategice.Riscurile de hazard încorporează toateriscurile pure pe care o firmă lepoate întâlni în derularea afacerilorinternaţionale. Aceste tipuri deriscuri pot compromite afacerea, prindeteriorarea (distrugerea) mărfii sauafectarea serioasă a investiţieiefectuate pe piaţa externă. Măsurilemanageriale de prevenire şi atenuare aacţiunii acestor riscuri constau înefectuarea poliţelor de asigurare derăspundere civilă şi de asigurare detip Carte Verde.Riscurile financiare, de cele maimulte ori, sunt precedate de riscurileeconomice ale firmei. Aceste tipuri deriscuri provoacă pierderi financiareimportante precum şi diminuareadrastică a profitului şi sunt asociateîmprumuturilor pe termen scurt şitermen lung. Acoperirea acestorriscuri se execută prin introducereaunor clauze contractuale, pringaranţii bancare şi prin poliţele deasigurare. În anumite condiţii,

175

riscurile finanţării unei afaceri peplan internaţional se contracarează cuajutorul instrumentelor financiarederivate futures, opţiunile şi swap. Riscurile operaţionale vizeazănemijlocit, operaţiunile comercialeale firmei şi sunt asociate resurselorde care dispune aceasta: sistemulinformatic (informaţional), mijloacelede comunicare , pregătirea şimotivarea angajaţilor, abordarea eticăşi socială a afacerilor de cătremanageri, procedurile specificeutilizate concret în derulareaafacerilor. De regulă, manageriiutilizează , în asemenea situaţii,strategii de perfecţionare a ordiniiinterne şi de stimulare a motivaţieipersonalului.Riscurile strategice sunt aceleevenimente nefavorabile care potmodifica poziţionarea strategică afirmei în cadrul pieţei, producândpierderi materiale, financiare şichiar umane. Aceste evenimente suntgenerate de interacţiunea firmei cumediul în care funcţionează şi suntgenerate de intensificareaconcurenţei, instabilitatea mediului

176

legislativ specific, corupţie,volatilitatea pieţelor financiare. Înasemenea situaţii, măsurile derăspuns ar trebui să vizeze adoptareaunui nivel de implicare pe piaţarespectivă în funcţie de gradul derisc.

Exemple: riscuri economice sau riscurile de

piaţă: riscul de preţ; risculvalutar; abaterile de la calitate,cantitate, sau condiţiile deambalare; nerespectarea termenuluide livrare; întârzierea sauneefectuarea plăţii; aceste tipuride riscuri pot apare datorităscăderii preţurilor la produselesau serviciile livrate pe piaţă saucreşterii preţurilor la materiileprime;

naturale: distrugerea recolteloragricole; întârzierea efectuăriitransporturilor; dezastre naturale;incendii sau explozii; cutremur depământ, erupţie vulcanică sautrăznet; furt, jaf şi nelivrare;accidente provocate de conducătorulmijlocului de transport etc;

177

politice: riscul schimbării formeide guvernământ, lovituri de stat,crize politice, crize de autoritateetc.;

administrative: riscul schimbăriireglementărilor de comerţ exterior,a competenţelor şi structurilororganizatorice ale aparatuluicentral de comerţ exterior etc.;

de management: riscul conduceriidefectuoase a proceselor deproducţie, a activităţilor deprospectare a pieţei, a activităţiiaparatului propriu de comerţexterior; riscul degradăriirelaţiilor firmei cu intermediarii;

contractuale: riscul privindnegocierea neadecvată a clauzelorşi condiţiilor contractuale;nerespectarea clauzelor şicondiţiilor acceptate în contractetc.;

de preţ: modificarea preţului, laelementele care compun produsulcare este obiect al contractului,sau la produsul final, pe piaţainternă sau internaţională, întremomentul contractării şi cel alplăţii;

178

valutar: constă în risculfluctuaţiilor în sens nefavorabil acursurilor valutare; a valorilornegociate la bursă; a niveluluidobânzilor; a ratei inflaţiei, saunesiguranţa în valorificareacapitalului investit etc;

strategice: intensificareaconcurenţei; scăderea cereriipentru produsele (serviciileorganizaţiei), disponibilităţilecapitalului pe cele două pieţe decredit şi de capital; stabilitateamediului politic şi gradul desecuritate internaţională;creşterea gradului de corupţie pepieţele externe;

financiare:existenţa unor întârziri marila plată a clienţilor strategici;instabilitatea ratei dobânzii;modificări ale cursului de schimbvalutar; diminuarea considerabilă aresurselor de lichiditate.12.2. Riscul valutar. Metode şi tehnicicontractuale de protecţie împotrivariscului valutarRiscul valutar defineşte aceaposibilitate de a pierde în cadrul unei

179

tranzacţii internaţionale careafectează ,în mod diferit, atâtexportatorii (creditorii) cât şiimportatorii( debitorii). Riscul valutareste generat de modificărilesemnificative ale cursului de schimb pepieţele valutare şi este considerat unrisc speculativ. Situaţiile de riscvalutar afectează atât relaţiilecomerciale materializate prinoperaţiunile de import – export cât şi pecele financiare ( modificarea volumuluireal al creditelor externe contractatepentru nevoi economice precum şiinvestiţiile directe). Exportatorii şiimportatorii, poziţionaţi în mod diferitîn cadrul tranzacţiei comerciale saufinanciare, caută să aplice strategiispecifice antirisc în scopul maximizăriiprofitului sau minimizării pierderilor.Din momentul negocierii şi semnăriicontractului T0 şi până în momentulfinalizării contractului T1( momentulplăţii) se consumă un interval de timp ta cărei origine se regăseşte în timpulconsumat pentru producerea mărfii,îndeplinirea formalităţilor de livrare,procurarea resurselor financiare necesare

180

plăţii şi circulaţiei documentelor deplată pe traseul interbancar.

Fig. M2. U8.1. Riscul valutar şiimpactul nemijlocit asupra părţilor

Poziţiapărţilorcontractualeîntranzacţie

Riscul valutar şi impactulnemijlocit asupra părţilor

EXPORTATOR(CREDITOR)

Este dezavantajat deaprecierea semnificativă amonedei naţionale, înintervalul T0 şi T1, înraport cu moneda în care s-a stabilit plata.Dacăvaluta în care s-a încheiattranzacţia are în momentulT1 o putere de cumpăraremai mică decât în momentulT0 atunci apare risculvalutar care diminueazăeficienţa operaţiunii deexport (aceştia încaseazămai puţină monedă naţionalăde pe urma exporturilor

181

contractate).În acest cazpierderea pentru exportatoreste direct proporţionalăcu rata de depreciere avalutei în care s-astabilit plata în momentulT1

IMPORTATOR(DEBITOR)

Este dezavantajat dedeprecierea semnificativă amonedei naţionale, înintervalul T0 şi T1, înraport cu moneda în care s-a stabilit plata. Dacăvaluta în care s-a încheiattranzacţia are în momentulT1 o putere de cumpăraremai mare decât în T0 atunciacesta face un efortfinanciar suplimentarpentru asigurarea de pepiaţa valutară a sumeinecesare plăţii.

182

Negociere şi semnare contract

Finalizare contract

T0 T1

Fig. M2. U8.2. Desfăşurarea unei tranzacţii internaţionale

Fig.M2.U8.3. Riscul valutar pentruexportator

T 0 T 1

C 1

C 0apreciere

CURS

TIM PT 0 T 1

C 1

C 0apreciere

CURS

TIM P

Vânzătorul (exportatorul): esteinteresat să susţină ca plata să seefectueze în una din valutele pentrucare prognozele indică o tendinţă deapreciere.

Fig.M2.U8.4. Riscul valutar pentruimportator

C0

C1

T0 T1

depreciere

CURS

TIM P

C0

C1

T0 T1

depreciere

CURS

TIM P

183

cumpărătorul (importatorul), la rândul său,pentru a-şi proteja interesele, estemotivat să susţină ca plata să seefectueze în una din valutele pentrucare prognozele indică o tendinţă dedepreciere

Determinarea gradului de expunere aunei firme la riscul valutar se poateefectua prin utilizarea relaţiei

(1) unde: Vrv =

valoarea gradului de expunere la risculvalutar; Fnv = fluxul de numerar net,cursul variabil, asociat unei tranzacţii;Fnf = fluxul de numerar net, cursul fix,asociat unei tranzacţii. Gradul deexpunere la riscul valutar se exprimă înprocente şi reprezintă pierderea suferităde una dintre părţile contractuale sauprima de risc valutar ( câştigul)În concluzie, instabilitatea cursului deschimb generează întodeauna o pierderepentru una din părţile angajate înrelaţiile comerciale internaţionale.Deprecierea valutei plăţii îldezavantajează pe exportator şi îlavantajează pe importator. O evoluţie

184

contradictorie a monedelor naţionale alepărţilor contractuale în raport cu valutaîn care se efectuează plata în momentulT1, poate genera o serie de riscurivalutare pentru ambele părţi. Pentru aproduce asemenea consecinţe modificărilesuferite ale cursului de schimb trebuiesă fie semnificative. Procesul decizionaleste responsabil pentru atenuarea acestorefecte ale riscului valutar iar însituaţia în care se dispune de informaţiicomplete şi prognoze ştiinţificfundamentate, există şi premise dereuşită. În spaţiul de conflict economicşi financiar se derulează permanent,concurenţa instituţiilor de consultanţăfinanciară de prestigiu pentruacapararea pieţelor de consultanţă prinoferta unor prognoze financiarecredibile.Baza juridică a oricărei tranzacţiicomerciale externe este asigurată princontract. Acest document negociat în maimulte etape şi semnat de părţi,încorporează în conţinutul său o serie declauze contractuale care au rolul de aacoperi părţile împotriva diferitelorriscuri asociate relaţiilor comercialeinternaţionale. Conţinutul negocierilor

185

urmăreşte armonizarea unor interesedivergente privind afacerile având învedere faptul că prin derularea afaceriirespective fiecare parte doreştemaximizarea câştigului. Etapele denegociere includ:cererea de ofertă,oferta, discutarea şi stabilireacondiţiilor generale, elaborareacontractului cadru, elaborareacontractelor pregătitoare deconfidenţialitate şi de exclusivitate.Clauzele sunt unanim acceptate atât deexportator (vânzător) cât şi deimportator (cumpărător) şi au rolul de areglementa o potenţială stareconflictuală între părţi în situaţiaapariţiei unor riscuri semnificative.Aceste clauze sunt asimilate tehnicilorcontractuale de protecţie şi suntadecvate tipului de risc. Cele care sereferă la prevenirea şi diminuareariscului valutar urmăresc unele obiectivecum sunt: alegerea monedei optime deplată, eficientizarea strategieifinanciar – valutare, identificarea şiutilizarea celor mai bune tehnici denegociere, derularea etică şi operativă acontractului, proiectarea în spaţiulinternaţional al afacerilor a unei

186

imagini pozitive de firmă, consolidareacâştigului. Principalele clauzecontractuale de protecţie împotrivariscului valutar sunt exemplificate înpictograma de mai jos.

Exemple: Alegerea corectă a monedei

contractului (valuta plăţii)Selectarea monedei de contract se poateefectua în funcţie de datele şiinformaţiile pe care negociatorii ledeţin, referitoare la evoluţia probabilăa diferitelor monede pe piaţa valutarăinternaţională. În conformitate cuprevederile acestei clauze, părţile

187

Fig.M2.U8.5. Clauzele contractuale împotriva riscului valutar

Alegerea corectă a monedei contractului

Clauza valutară simplă

Clauza coş valutar simplu

Clauza coş valutar ponderat

Clauza marfă

contractante pot selecta valuta careurmează să fie încasată sau în care se vaefectua plata. Această libertate de aalege valuta de contract generează, decele mai multe ori, interese divergenteîn rândul participanţilor la negociere.În timp ce exportatorul urmăreştealegerea unei monede în curs deapreciere, importatorul urmăreştealegerea unei monede în curs dedepreciere ( care în momentul plăţii sădevină mai ieftină).Cu alte cuvinte, importatorul va solicitaîntodeauna o monedă de plată ieftină iarexportatorul o monedă de încasat maiputernică.

Clauza valutară simplă este otehnică de protecţie împotriva riscurilorvalutare care presupune interconectareavalutei utilizate în contract de una saudouă valute, faţă de care partenerii auun interes deosebit. Prin această clauzăse negociază şi se stabilesc criteriiledupă care se alege valuta etalon sauvaluta clauzei. Criteriile care trebuieavute în vedere la alegerea valuteiclauzei urmăresc ca ambele părţi să-şieficientizeze operaţiunile de vânzarecumpărare. În situaţiile în care, din

188

anumite cauze, apar modificări (exprimateîn procente) asupra valorii de piaţă amonedei stabilite prin contract, clauzaobligă pe plătitor (debitor) larecalcularea valorii contractului pe bazacursului nou de schimb (la dataefectuării plăţii) şi la plata uneicantităţi de valută etalon de valoareacelei stabilite în momentul contractării.Totodată, în cadrul contractului, trebuiesă se stabilească instituţia financiarăale căror cursuri de schimb vor fi luateîn calcul la cuantificarea variaţieicursului monedei plăţii precum şiinstituţia de supraveghere care deruleazăprocedura de recalculare a sumei deplată.

Clauza coş valutar simplu esteutilizată ca şi clauza valutarăsimplă cu deosebirea că, moneda decontract ( de plată) nu estecorelată cu o singură valută ci cuun grup de valute.Această corelareraportată la un grup de valute aredrept consecinţă, compensareaevoluţiilor contradictorii alevalutelor din coş şi exprimă, maiaproape de realitate, tendinţaevoluţiilor cursurilor valutare.

189

Metoda coş valutar simplu are la bazăurmătoarea relaţie de calcul :

Clauza coş valutar simplu presupune opondere egală atribuită valutelor din coşîn contradicţie cu fenomenele reale carese petrec în cadrul pieţelor financiar-valutare. Din aceste considerente ,pentru a reflecta cât mai veridicrealităţile pieţei, s-a procedat laatribuirea diferitelor ponderi monedelordin coş.

metoda coş valutar ponderat esteconstruită astfel încât permite omai bună

190

Kf – coeficient de ajustare a cursului de schimb;Kfi – sunt coeficienţii de fluctuaţie a monedei plăţii faţă de fiecare din monedele din coş; n – reprezintă numărul valutelor din coş.

diferenţiere (ierarhizare) a valutelordin coş în funcţie de importanţa lor pepiaţa financiar- valutară.

Cu cât numărul valutelor introduse în coşeste mai mare, gradul de compensaţiecreşte şi , prin urmare, părţilecontractuale vor fi mai sigure că ceea cevor încasa la scadenţă este mai aproapede realitate (reflectă mai corect putereade cumpărare reală a monedei dincontract).

Clauza marfă presupune stabilireaşi încheierea unor contracte încare valuta încasată să fiecompensată prin livrarea unorbunuri materiale realizate cuechipamente importante. Părţilecontractante sunt nevoite conformacestei clauze, să coreleze

191

1001

å

n

ipiKfi

Kf

Kf – coeficient de ajustare a cursului de schimb;pi – sunt ponderile diferitelor valute din coş (exprimate procentual);Kfi – sunt coeficienţii de fluctuaţie a monedei plăţii faţă de fiecare din valutele din coş.

valorile contractelor de import -export astfel încât, să fieacoperite neplăcerile cauzate devolatilitatea cursului de schimb.Fiind vorba de cantităţi mari deproduse, o astfel de clauză implicăunele riscuri şi costurisuplimentare.

12.3. Metode şi tehnici contractualeîmpotriva riscului de preţ întranzacţiile internaţionale

Metode şi tehnici contractuale deprotecţie împotriva riscului de preţsunt acele clauze prevăzute încontractele internaţionale care au rolulde a menţine stabilitatea preţului încontract şi asigurarea de preţ. Acesteclauze sunt evidenţiate în pictograma demai jos. Vor fi dezvoltate numaiclauzele de menţinere a preţului încontract.

Clauze de menţinere a preţului încontracta. Clauza preţului escaladat seutilizează, de regulă, în situaţiile încare părţile contractuale doresc să

192

menţină un echilibru între preţulprodusului finit şi preţul factorilor deproducţie. Aceste tipuri de contracteinternaţionale se încheie între doi saumai mulţi parteneri care deruleazăafaceri de mai mult timp împreună, suntcredibili pe piaţa internaţională şidoresc să-şi menţină cooperarea pe termenlung. Clauza este adecvată operaţiunilorcu orizont de timp mare şi livrări în maimulte tranşe. Prin negocieri sestabileşte mărimea noului preţ conformrelaţiei:

În care, = preţul bunului finit la cele două

momente de timp;M =media ponderată a preţurilormateriilor prime;L 0 media ponderată a salariilo incluseîn produsul finit;a = ponderea costurilor fixe;b = ponderea costurilor materiilorprime;

193

c = ponderea costurilor legate demanoperăB. Clauza de indexare a preţului În situaţiile în care procesul defabricaţie a produselor ce trebuielivrate la export necesită un interval detimp mai mare sau când importatorulachită valoarea mărfii în mai multe ratesuccesive se foloseşte clauza de indexarea preţului. În aceste situaţii, suntnecesare calcule de actualizare.Actualizarea preţului se poate calculaastfel :

(3)unde:Sa - suma de plată stabilită princontract,rd - rata anuală a dobânzii (%)- carepoate să includă şi rata inflaţiei.n - timpul (în ani),Sf - suma finală, actualizată.

C. Clauza de rectificare a preţului înfuncţie de evoluţia sa pe piaţă C. Clauza de rectificare a preţului înfuncţie de evoluţia sa pe piaţă În cazul contractelor internaţionale deexport - import de maşini, utilaje şi

194

instalaţii, pe timpul negocierilor, seanalizează posibilitatea includerii încontract a unei clauze prin carepartenerii îşi exprimă acordul ca preţulmărfurilor ce formează obiectultranzacţiei să fie modificatcorespunzător evoluţiei preţurilor laprodusele respective pe piaţă, saupieţele reprezentat. O asemenea clauzăimpune identificarea pieţeireprezentative a respectivului produs, apublicaţiei de referinţă, în care semenţionează evoluţia preţului produsuluipe aceste pieţe, precum şi modalitatea deaplicare şi calcul a modificărilor depreţ. În cazul în care publicaţia dereferinţă conţine preţuri exprimateîntr-o altă valută decât valutacontractului, se va lua în calcul şimodificarea cursului valutar dintre celedouă valute. Noul preţ la care se va efectualivrarea va fi determinat în funcţie depreţul din contract, înmulţit cuindicele preţului produsului respectivpe piaţă, extras din publicaţie,astfel:

195

unde: Pef - preţul după aplicarea clauzei; P0 - preţul stabilit prin contract; Ip – indicele preţului produsului respectiv;

În cazul în care Ip nu este publicat, el se poate determina prin relaţia (5).

pef IPP .1000

unde: Pi -este preţul produsului luat cabază în momentele t0 şi t1.D. Clauza de consolidare a valorii

„ buy-back „Buy-back, reprezintă o convenţie întrefinanţatorul şi furnizorul bunuluifinanţat, pentru răscumpărareaacestuia, la finele sau pe parcursulcontractului de leasing, în cazul încare bunul ar fi returnatfinanţatorului.În cadrul contractelor internaţionalede tip buy-back, pe durata rambursăriicreditului accesat iniţial, în funcţiede preţul real al pieţei reprezentativepentru produsele care sunt consideratedrept plată (în contrapartidă), seprocedează astfel:

196

unde: Pef - preţul după aplicarea clauzei; P0 - preţul stabilit prin contract; Ip – indicele preţului produsului respectiv;

În cazul în care Ip nu este publicat, el se poate determina prin relaţia (5).

se recalculează valoarea de piaţăa fiecărui lot de produse livratîn contul rambursării creditului,până la penultima rată, inclusiv;

valoarea totală rezultată sescade din suma totală actualizatădatorată de beneficiarulprestaţiei iniţiale, care includedobânzile şi comisioanele aferenteperioadei de creditare;

suma rezultată se împarte lapreţul real al pieţei din momentulultimei livrări, iar rezultatulobţinut exprimă cantitateaefectivă de produse ce trebuieexpediată în scopul de a seasigura echivalenţa celor douăprestaţii.

Independent de clauzele arătate,majoritatea participanţilor laactivitatea de comerţ internaţionalurmăresc să anticipeze riscurilecontractuale şi să adopte strategiicorespunzătoare de răspuns, prinfolosirea unor formule matematice,fundamentate pe calcululprobabilităţilor. Managerii de riscrecurg tot mai des la teoriile

197

fundamentate de John von Neumann şi OskarMorgenstern, Laplace, Wald, Hurvicz sauSavage, în vederea adoptării deciziei dea contracara sau nu, riscurilecomerciale . În prezent, în cadrulpracticii comerciale internaţionale,părţile optează pentru soluţiatransferului riscurilor într-un momentulterior încheierii contractului, fie înmod direct, prin clauze contractualeexplicite în acest sens, fie în modindirect, prin încorporarea contractualăa unor reguli sau uzanţe codificate ceprevăd o asemenea soluţie

198

Clauze de menţinere a preţului în contract

Clauze asiguratorii de preţ

1.Clauza preţului escaladat2.Clauza de indexare a preţului3. Clauza de rectificare a preţului4. Clauza de consolidare a valorii „ buy-back „

1. Clauza „Hard- Ship”2. Clauza celei mai bune oferte3. Clauza clientul cel mai favorizat4. Includerea în preţ a unei marje asiguratorii de preţ

Fig. M2.U8.7. Tehnicile de acoperire împotriva riscului de preţ

Datorită faptului că riscurilecontractuale în comerţul internaţionalproduc o serie de consecinţe negative cuimpact direct asupra afacerilor părţilorcontractante, se impune coordonareaintereselor, politicilor şi strategiilorîn scopul atenuării acţiunii acestorevenimente nedorite. Obligaţia decooperare se exprimă, în special, prinnecesitatea ca părţile să depună eforturiconvergente pentru limitarea pagubelor şireaducerea contractului, în timp util, lasituaţia normală, chiar dacă estenecesară renegocierea acestuia sauatribuirea către un arbitru a competenţeipentru a-l readapta la noile condiţii.

12.4. Studiul de caz nr.171.Să se determine suma totalăactualizată în urma derulării unuicontract internaţional având următoreledate :

199

Sa - suma de plată stabilită princontract = 400.000€;rd - rata anuală a dobânzii (%)- carepoate să includă şi rata inflaţiei = 20%;n - timpul (în ani) = 3; Se cere să se determine Sf - sumafinală, actualizată.Rezolvare:

400.000+ 252.000 = 652.000 euro

13. CRIZA ECONOMICĂ, SITUAŢIE DE RISCMAJOR CU IMPACT ASUPRA ECONOMIILORSTATELORIntroducereŞtiinţa economică actuală, în ciudatehnicizării sale excesive, a rămas oştiinţă umană, socială şi istorică,morală şi politică. Aceasta acontribuit la dezvoltarea unor teoriifoarte specializate aleconsumatorului, pieţei, firmei,muncii, capitalului, globalizării,tehnologiei, informaţiei etc, carestau la baza strategiilor şi

200

programelor de dezvoltare. Cu cât seînmulţesc şi se dezvoltă cercetărileeconomice publicate, cu atât seîngustează specializările, disparviziunile globale, sintetizatoare,integratoare. Totuşi paradigmaeconomică actuală operează cu câtevaelemente esenţiale, concepte de bazăcu ajutorul cărora îşi formuleazădiscursul cum ar fi: economia depiaţă, agentul economic, noulechilibru, optim economic, crizaeconomică etc. Izolaţi în propriile demersuriştiinţifice, sunt puţini aceia careabordează crizele economice. Dinpăcate, în studiile teoretice alecrizelor economice lipsesc aceleargumente ştiinţifice determinantecare au deturnat esenţa deciziiloreconomice posibile şi le-au adoptatproceselor şi intereselor politice şiideologice. În istoria contemporană au fost desesituaţiile în care, deşi erau indivizicapabili să contribuie la rezolvareasituaţiilor de criză, cunoaştereaeconomică a fost dominată de ideologii

201

totalitare care au adus în impas atâtteoria cât şi practica dezvoltăriieconomice.

13.1. Criza economică , situaţie de risceconomic majorPână la jumătatea secolului al XX-leacrizele economice s-au derulat după oschemă tipică:

apariţia crahului bursier şibancar; dificultăţi economico-financiare

pentru numeroase firmeindustriale, comerciale;panică pe piaţa monetară şi

financiară;deficit grav de lichidităţi

monetare;limitarea drastică a

investiţiilor (mai ales însectoarele productive);accelerarea numărului de

falimente, ca efect cumulativ ceafectează într-o măsură sau altaansamblul domeniilor deactivitate, într-o spiralărecesionistă;

202

scăderea numărului locurilor demuncă şi creşterea masivă aşomajului;prăbuşirea preţurilor cu ridicata

şi amănuntul; creşterea ofertei (pentru o

scurtă perioadă pe seamadistribuirii stocurilor) urmată dereducerea acesteia;prăbuşirea cererii de

satisfactori (în lipsa uneipolitici de susţinere aveniturilor) şi de capital;influenţe asupra relaţiilor

economice internaţionale(repatrierea unei părţi dincapitalurile investite);promovarea politicilor

protecţioniste, ridicarea rateidobânzii etc.

Criza economică actuală şi celeviitoare, ca fenomene de risc economicşi social major, deşi nu mai respectăschemele clasice, produc multedificultăţi economice cu impactnemijlcit asupra situaţiei economicegenerale. Principalele fenomene care

203

afectează economiile statelor în etapaactuală sunt:

existanţa dezechilibrelorîn domeniul ocupăriiforţei de muncă;

tendinţa generalizată decreştere a preţurilor;

ajustarea ofertei şi acererii;

dezechilibre financiare,valutare;

reducerea nivelului detrai al unor categoriisocio-profesionale;

unele dezechilibreregionale.

13.2. Fazele activităţii economice.Definirea şi originile crizei economice.

13.2.1.Fazele activităţii economice1. ASCENDENTĂ – expansiune.2. CRIZA – perioada de timp în care seîntrerupe mişcarea ascendentă.3. DEPRESIUNEA – perioada de timp încare are loc scăderea drastică şiviolentă a activităţii economice. Aparevenimente impredictibile , la carepseudospecialiştii politici rămân

204

spectatori pentru că nu au pregătireaştiinţifică necesară gestionăriiriscurilor. Capacitatea de indecizie aacestora chinuie sistemul economic şisocial. Perioada de criză poate dura, încazul nostru, până la jumatatea anului2010, dacă se iau măsuriilecorespunzătoare. 4. RELANSAREA – perioada de timp în carese reia mişcarea ascendentă a fluxuluieconomic.Aceste etape sunt interdependente, iarunitatea acţiunii lor pregătescschimbareaTrecerea de la 1 la 2 are loc datorită:războaielor, hegemoniei economice,dezechilibrelor producţie – consum,dezechilibrelor între cantitatea de banişi valoarea fluxului de mărfuri,economiei informale ( subterană şipiaţa neagră), tunurilor imobiliareuriaşe, iraţionalităţii calificăriiforţei de muncă, producţiei pe stoc aresursei intangibile, etc.În fazele 2 şi 3 se produc: marideficite bugetare, şomaj crescut şipersistent, restructurări de firme,ramuri şi subramuri, inflaţie, maridificultăţi economice, deficit de

205

lichidităţi, dispariţia speranţei deprofit, reducerea la maximum acreditării, lipsa acută de capital.

13.2.2. Definirea şi originile crizeieconomice

În „Dicţionarul explicativ allimbii române” noţiunea de criză estedefinită drept: manifestare a unordificultăţi (economice, politice,sociale etc.); perioadă de tensiune, detulburare, de încercări (adeseadecisive) care se manifestă însocietate. Lipsa acută (de mărfuri,timp, forţă de muncă)”2.

În dicţionarele germane criza esteprezentată ca „o situaţie, perioadăgrea, care reprezintă punctul culminantşi de răscruce al unei evoluţiiameninţătoare grave”3. Unii specialişti,mai ales psihologi şi sociologi, auabordat fenomenul criză prin explicareaunor fenomene clinice şi efecteleacestora asupra organizaţiilor şiindivizilor. Sunt lucrări numeroase2 Dicţionarul explicativ al limbii române, Ed. a III-a, Bucureşti, 1996.3 Deutsches Universal Wörterbuch Dudenverlag, Mannhein, 1978.

206

care teoretizează raporturileinterumane şi interorganizaţionale darnu abordează fenomenul criză în sine,şi mai ales criza economică. Din acestemotive, demersul nostru ştiinţific varămâne în spaţiul teoretic şi aplicatival crizei economice. Criza economicădefineşte starea de dificultate aactivităţilor economice, concretizatăîn încetinirea, stagnarea sau scădereaactivităţilor economice cu efectedirecte asupra preţurilor, gradului deocupare şi folosire a factorilor deproducţie. Este vorba de un dezechilibru întrecapacitatea de producţie şi capacitateade consum; de o ruptură între masamărfurilor produse şi puterea decumpărare a consumatorilor.Originile crizelor economice se găsescîn condiţiile producţiei de mărfurideficitare, în separarea exagerată şiapariţia unor întrerupericontraproductive în timp întreacţiunile de producţie, vânzare-cumpărare şi fluxul circulaţieibăneşti.Conţinutul crizei economice constă în:

207

restrângerea în proporţiiînsemnate a producţiei şivolumului afacerilor comerciale;

supraproducţia relativă demărfuri, ca urmare a decalajuluimare între cantitatea, calitateaşi cererea solvabilă de mărfuri;

scăderea bruscă a cursuluiacţiunilor, înmulţireafalimentelor;

încercarea excesivă şi rapidă de adescentraliza o economiecentralizată de stat saudimpotrivă de a realizacentralizarea excesivă aproducţiei şi capitalului;

creşterea şomajului şi accentuareaprocesului de decapitalizare aactivităţii economice a micilorproducători etc.

Criza economică poate deveni realitateatunci când sunt create unele condiţiicum sunt: organizarea deficitară internăa societăţilor şi unităţilor deproducţie; sistemul neperformant deînfăptuire a reproducţiei şi departicipare la circuitul intern sau

208

extern al pieţelor de desfacere;tendinţa de tehnologizare şi modernizarea producţiei şi creşterea numărului deşomeri; rapiditatea adaptării atât atehnologiilor de producţie cât şi amentalităţii producătorilor la nevoiacontinuă de schimbare a standardelorcalitative şi de diversificare alepieţei cererii de produse; managementuldefectuos datorat fie incompetenţei, fiepromovării unor scopuri ce nu ţin deinteresele organizaţiei (sistemuluirespectiv). Criza economică poatecaracteriza atât sectorul industrial câtşi cel agrar şi poate fi agravată deurmările altor crize (financiară,bancară, valutară, de bursă, de credit)sau ale unora care au legătură directăcu folosirea resurselor naturale(energetică, ecologică sau de materiiprime). Harta economică a omenirii estezguduită de crizele economice caremăresc incertitudinile, îndoiala şineîncrederea în realismul politiciloraplicate. Pe bună dreptate specialişiiîn economie încearcă să identifice caresunt cauzele acestor fenomene, cumevoluează şi, mai ales, care sunt celemai adecvate proceduri de gestionare a

209

lor. Au fost identificate o serie decauze atât de natură obiectivă (înprocesul ciclic al economiei) cât şi denatură subiectivă care vizează aceleerori de politică economică generatoarede crize.

Exemple:Astfel de crize au afectat economiileoccidentale şi nu numai. Între anii1929-1933 s-a înregistrat cea maiputernică criză economică. Sub aspecteconomic Marea criză (aşa este denumităîn istoria economică) s-a derulat îndouă etape distincte şi anume:

o etapă scurtă concretizată şifinalizată prin crahul financiar albursei din New York;

criza propriu-zisă, declanşată maiîntâi în economia SUA şi apoiextinzându-se rapid la niveluleconomiei mondiale.

Prăbuşirea a condus la o mare pierderede încredere din partea a milioane deoameni care aveau investiţii în bursaWall Street. Peste tot oamenii îşiretrăgeau banii din bănci şi îi ţineauacasă. Multe bănci s-au prăbuşit caurmare a acestui fenomen, multe companii

210

au fost falimentate deoarece consumul s-a redus, oamenii încetaseră să maicheltuie. Ca umare a concedierilormasive în 1939, numărul şomerilor în SUAera aproximativ 13 milioane. Şomajul eraridicat mai ales în industriile grele(construcţia de nave, minerit,metalurgie, textile). Construcţia denave era afectată deoarece nu au maifost încheiate contracte noi, datorităatenuării drastice a volumuluitranzacţiilor internaţionale şi,implicit, a nevoilor de transport naval.

13.3. Cauze de natură obiectivăgeneratoare de crize economicea. Lipsa de flexibilitate şi adaptare lacontextul global

Era producţiei de masă a trecut.Firmele se dirijează pe centre de profitcare sunt amplasate în toată lumeapentru a face faţă concurenţeideclanşată de: integrarea pieţelor şiinternaţionalizarea mediului de afaceri.Am depăşit „epoca industrială”fundamentată genial de economistulenglez Adam Smith.

Ne situăm la începutul epocii postindustriale în care procesul industrial

211

a cedat ordinea de prioritate procesuluicoerent al afacerilor. Coerenţa înaceastă epocă este înţeleasă în sensuleficienţei maximale a structurilor şifluxurilor financiare create din punctde vedere al profitului realizat. Acestfenomen „procesul coerenţei afacerilor”implică o coerenţă a economiilor din alpatrulea val care nu ţine seama delimitări şi graniţe politice. Iată de cestatele nu-şi pot stabili priorităţileeconomice decât în funcţie deoportunităţile căutate de investitori.Schimbările globale au acţionat şiasupra conceptului de creştere aacumulării de capital necesar formăriiP.I.B. (produsului intern brut).Economiile dezvoltate ale lumii sebazează, în formarea P.I.B., în primulrând, pe contribuţia capitalului uman şia capitalului natural şi mai puţin pecel fizic creat de om (maşini, utilaje,construcţii etc.). Elementele care impun aceastăadaptabilitate la contextul globalexercită presiuni atât asupra statelorcât şi asupra firmelor.

212

b. Exercitarea hegemoniei politice,economice şi militare în relaţiileinternaţionale Istoria umanităţii cuprinde numeroaseexemple de ţări care, având o mareputere economică şi politică, au definitşi dominat regulile economice ale lumii(Roma antică, Marea Britanie în secolulal XIX-lea, SUA după 1945). Principiul hegemoniei (exercitareaputerii de dominaţie fără să existereacţii pe măsură) presupune: influenţăgeografică; supremaţia şi controlulreţelelor economice; controlulfluxurilor financiare, a inovaţiilortehnologice; dominaţia schimburilorcomerciale; atribute militareformidabile.Sprijinită de o economie strălucitoare,SUA conduce autoritar politica economicăinternaţională. Deci, supremaţiahegemonului nu se afirmă întotdeaunapeste tot (industrie, comerţ,agricultură, tehnologie etc.), interesulsău este de a-şi deschide frontierelepentru ca anumite state să se apropie deţara hegemonică. În acest fel, el îşipoate exercita mai bine dominaţia

213

tehnologică, poate să îndatoreze în timpaceste state faţă de el. Starea de dominaţie economică mondialăşi militară a SUA a determinatimplicarea acesteia, în plan diplomatic,în dosare extrem de complicate. Soluţionarea într-un anumit mod aacestor dosare a afectat, uneori destulde substanţial, politica economicămondială dar şi economiile naţionale şia demonstrat tendinţa de extindere aintereselor economice ale SUA la scarăplanetară în contextul cărora comerţulşi economia rămân priorităţile de primrang. În această lume bazată pe otendinţă de hegemonie, definireapropriilor politici economiceîncorporează deopotrivă atitudiniconflictuale (de criză) şi cooperante.

c. Practicile anticoncurenţiale Există un punct de vedere unanim careacreditează ideea că „forţa regulatoarecea mai importantă a economiei de piaţăeste concurenţa”4.

4 Tatiana Moşteanu, Concurenţa. Abordăriteoretice şi practice , Ed. Economică,Bucureşti, 2000, pag. 13.

214

Abordată în plan economic, concurenţaeste întotdeauna legată de tranzacţii pepiaţă, de cerere şi ofertă şi deprocesul schimbului. Astfel, se poateaprecia că există concurenţă economicădacă consumatorul poate alege între maimulte alternative şi are libertatea săaleagă alternativa cea mai avantajoasănevoilor sale. De cele mai multe oriînsă, în ţările cu economie întranziţie, întreprinderile caută să-şidobândească o poziţie dominantă pe piaţăşi recurg la practici anticoncurenţiale.Poziţia dominantă pe piaţă (monopolul)se consideră atunci când o firmă careactivează singură pe piaţa respectivăpoate să profite din plin de puterea eifaţă de distribuitorii şi consumatoriibunurilor sau serviciilor pe care lefurnizează.

d. Limitarea resurselor economice şi a accesului la resurse

Orice activitate umană presupune utilizarede resurse specifice, în cantităţideterminate şi de calitate corespunzătoare.

Resursele economice constau întotalitatea elementelor, premiselor-directe şi indirecte-ale acţiuniisociale practice, care sunt utilizabile,

215

pot fi atrase şi sunt efectiv folositela producerea şi obţinerea de bunuri.

Orice activitate economică,analizată din punct de vedere practic,este subordonată raportului nevoi -resurse. Încă de la apariţie, aceasta s-a derulat sub presiunea rarităţiiresurselor. Iată de ce ştiinţa economicăa fundamentat „Legea rarităţiiresurselor” – lege care exprimăcorelaţia nevoi – resurse: „volumul,structurile şi calitatea resurseloreconomice se modifică mai încet decâtvolumul, structura şi intensitateanevoilor umane”.

Din aceste considerente s-auintensificat preocupările, în planmondial, pentru exploatarea raţională şipăstrarea patrimoniului natural şi s-austabilit condiţiile pe care dezvoltareaeconomică actuală şi viitoare trebuie săle respecte pentru ca generaţiileviitoare să nu suporte consecinţeleopţiunilor economice actuale. Aceastăopţiune globală privind exploatarea şiprotecţia mediului natural se bazează peun concept nou „dezvoltarea

216

durabilă”.5Angajarea comunităţilor umaneîntr-un proces de dezvoltare durabilăpresupune analiza şi proiectareaacţiunilor în patru dimensiuni:economică, socială, politică, ecologică(de mediu). Fiecare dimensiunegenerează, la rândul său, o multitudinede conflicte şi contradicţii generatoarede crize.

13.4. Cauzele de natură subiectivăCauzele de natură subiectivă generatoarede crize economice se referă tocmai laacele erori de politică economicăproduse de către structurileresponsabile cu securitatea, coerenţa,ordinea, performanţele şi continuitateasistemului economic. În măsura în careaceste structuri guvernamentale situatela nivel central şi local sunt încadratecu specialişti de marcă în domeniilereprezentative, marja de eroare în

5 Dezvoltare durabilă – Conţinutulconceptului este precizat de ComisiaBruntland: „dezvoltarea durabilă este odezvoltare care permite generaţiei prezentesă răspundă nevoilor prezentului fără acompromite capacitatea generaţiilor viitoarede a răspunde nevoilor lor”.

217

domeniul economic este mai redusă iarriscul economic scade. a. Centralizarea puterii de decizieeconomicăDeteriorarea unei economii se produce pefondul acestui mod supracentralizat de alua decizii la vârf în baza planuluiunic de dezvoltare economico – socială.Conform acestui plan se urmărea punereaîn aplicare, pe termen lung, a uneistrategii de dezvoltare economico –socială a întregii ţări prinrepartizarea resurselor pentruinvestiţii de la nivel ramură până lanivel sector economic, în funcţie devaloarea Fondului de acumulare raportatăla cea a Fondului de consum. Totodată,deciziile la vârf fixau pe termen scurtcantitatea de resurse alocată pentruproducţia de bunuri şi servicii până lanivel întreprindere dar şi în domeniistrategice speciale cum sunt:învăţământul, cercetarea şi cultura.Acest principiu economic (şi politic)„centralismul democratic” specificsistemului socialist (comunist) a produsfenomene anacronice cu efecte graveasupra nivelului de trai şi calităţiivieţii populaţiei.

218

Datorită acestei centralizăriexcesive a puterii de decizie, evoluţiafenomenului economic cunoaşte aspectegrave cum sunt: megaindustrializarea,planificarea unor ritmuri înalte decreştere în ramurile energofage şienergointensive (petrochimia,siderurgia, metalurgia). b. Dezinformarea economică prinsistemul informaţional

Se cunoaşte faptul că oriceinformaţie poate fi utilă dacă estereală, exactă, obiectivă şi credibilă.Acest deziderat poate fi realizat cucondiţia ca organismele care obţin,prelucrează şi promovează fluxulinformaţional să fie autonome. De celemai multe ori însă, structurileabilitate prin lege să gestioneze acesteinformaţii de natură economică,dependente economic la rândul lor destructurile politice, deformeazăadevăratul sens al acestora. Prinatribuirea caracterului secret aldatelor şi prin limitarea publicaţiilorstatistice, prin impunerea de cătreorganele de decizie economică a unorniveluri nereale indicatoriloreconomici, se ascund efectele negative

219

ale deciziilor şi se creează situaţiaparadoxală ca noile obiective să sefundamenteze pe resurse inexistente. c. Distorsiuni majore în funcţionareainstituţională

Distorsiunile majore care apar înfuncţionarea instituţională facimposibilă proiectarea şi aplicarea uneistrategii economice coerente şiconsistente, apte să asigure condiţiilenecesare pentru relansarea economiei şiprogresului unei ţări. şi principalelecategorii de produse în consens cucererea internă şi externă şi punerea învaloare a avantajelor competitive, încondiţiile ideii liberal-europene deacţiune a legilor pieţii.

La începutul acestui secol omenirearecunoaşte, la unison, că trăim încătimpul crizei.

13.5. Efectele crizei economice Inflaţia. În declanşarea fenomenului„inflaţie” un rol determinant îl aucrizele economice şi social-politice,însă inflaţia continuă să rămânăinsuficient elucidată.

220

Specialiştii definesc inflaţia ca undezechilibru economic monetar care semanifestă prin: creşterea generalizată apreţurilor şi deprecierea banilor.Inflaţia nu este un fenomen specificzilelor noastre, ea a existat şi în alteperioade istorice.Definită, inflaţiaeste un dezechilibru de ansamblu aleconomiei care constă în apariţia saucreşterea discrepanţei dintre masamonetară şi oferta de bunuri faţă desituaţia existentă anterior. Procesuliese în evidenţă prin două tendinţeindependente: creşterea generalizată apreţurilor şi scăderea puterii decumpărare a banilor. Această diferenţădintre masa monetară şi oferta de bunurieste considerată un exces de mijloace deplată sau de puterea de cumpărarenominală faţă de cantitatea de bunurioferite sensibil mai mică.

Atât natura cauzelor inflaţiei câtşi măsurarea acesteia ridică numeroaseprobleme. Inflaţia se manifestă printr-un proces de creştere continuă apreţurilor iar deflaţia este procesulinvers, de scădere a acestora.

Din cele prezentate rezultă căprincipalul vinovat pentru creşterea

221

preţurilor este creşterea salariilor,iar acest fenomen are următoareleefecte:

în primul rând va contribui lacreşterea cererii de consum a populaţieicare, dacă nu este însoţită de ocreştere corespunzătoare a ofertei vadetermina automat creşterea preţurilor;

în al doilea rând va duce lacreşterea costurilor de fabricaţie aîntreprinderilor care, din acest motivvor fi nevoite să-şi reducă oferta să-şimărească preţul.Unele efecte ale inflaţiei moderate şicontrolate pot beneficia însă atuncicând este vorba despre inflaţiegalopantă sau hiperinflaţie le putemimediat asocia cu dezorganizareaeconomică, respectiv criza economică.Aceste două forme negative ale inflaţiei(inflaţia galopantă şi hiperinflaţia)sunt factorii care însoţesc crizeleeconomice şi produc:

serioase dereglări în corelaţiiledintre preţurile mărfurilor complicândposibilităţile de calcul al eficienţeişi rentabilităţii;

descurajează investiţiileproductive şi orientează resursele

222

băneşti spre acţiuni speculative,curente accelerează oscilaţiilecursurilor valutare cu efecte negativepentru economiile naţionale cu monedeneconvertibile generând dezechilibre peplan mondial şi zonal;

conduce la degradarea societăţiicivile, antrenează sărăcia clasei demijloc, subminează sistemul de impunerefiscală, generează corupţie şi degradarea instituţiilor statului.

finanţarea aparatului de stat, etc.Şomajul. Una din libertăţile

fundamentale înscrise în „DeclaraţiaUniversală a Drepturilor omului” (Art.23) precum şi în „Pactul privinddrepturile economice, sociale şiculturale din 1966” (Art. 6) oconstituie dreptul la muncă. Dreptul lamuncă înglobează în conţinutul său cincicomponente dintre care, două suntlibertăţi (sau drepturi naturale):

libertatea de alege oprofesie;

libertatea de a opta pentrulocul de muncă;

iar celelalte trei componente suntdrepturi propriu-zise care derivă dinactul de convenţionalitate:

223

contraprestaţia pentru muncadepusă;

protecţia socială a muncii; dreptul la negocieri

colective.În baza acestui conţinut juridic al

libertăţilor fundamentale ale omului,statele democratice au menţionat înlegile fundamentale dreptul la muncă.Privarea de dreptul la muncă semnificăceea ce denumim şomajul. Fenomenulrespectiv demonstrează că o societate nueste capabilă să asigure ocuparea saucel puţin eficienţă a forţei de muncă.Statutul de şomer a fost definit laConferinţa Internaţională aStatisticienilor din domeniul Muncii (în1954 şi 1982) şi aparţine BirouluiInternaţional al Muncii.

Un individ ara statutul de şomerdacă se raportează la următoarelecriterii:

nu are loc de muncă; este disponibil pentru lucru; este în căutarea unei slujbe.

Este totodată, notificată şi ovârstă minimă care poate confirma sau nustatutul de şomer:

224

până în 1841, vârsta de muncăîncepea la 10 ani;

în anul 1880 vârsta minimă aptă demuncă a devenit 13 ani;

după 1945 ........... 14 ani; după anul 1975 se stabilizează la

15-17 ani (în România –16 ani)Cauzele şomajului trebuie

identificate în mod deosebit, înconţinutul crizelor economice. Sunt oserie de factori specifici pieţelor careîn diferite perioade de timp amplificărata şomajului:

dezechilibrele dintre cerereşi ofertă;

fluctuaţiile provocate deciclitatea economică;

lipsa măsurilor derevitalizare economică după criză;

gradul de sezonalitate al unoractivităţi;

cauze de natură tehnică. În afara acestor factori specificiexistă şi o seria de factorideterminanţi ai pieţei muncii care facposibilă existenţa şomajului:

teoria căutării locului demuncă;

225

teoria contractelor implicite; teoria salariului eficient.

În ţările cu economie de piaţăfuncţională activează atât prin politiciactive cât şi prin politici pasivepentru combaterea şomajului. 13.6. Studiu de caz nr.18

Salariul unui angajat a crescut într-operioadă de 6 luni de la 1200lei la 1600lei. În aceeaşi perioadă, I.P.C. indicăo creştere a preţurilor de la 100 la120%. Angajatul respectiv are o creşterea salariului nominal de 400 lei dar, oparte din această creştere este anulatăde inflaţie. Pentru calculul niveluluişi creşterii salariului real alpersoanei respective trebuie luat încalcul creşterea preţurilor cu 20%. Seutilizează relaţia:

Salariul real (SR) =

Deci SRo

226

Astfel, deşi salariul nominal acrescut cu 400 lei, salariul real acrescut numai cu 133 lei. Diferenţa faţăde cei 400 este creşterea anulată deinflaţie. Modificarea relativă asalariului real se exprimă cu ajutorulindicelui:

, deci în

cazul prezent,

Indicele salariului real ne indică ocreştere a salariului real cu 0,8% încondiţiile în care salariul nominal acrescut cu 33%.

.

13.7. Politici şi strategii degestionare a crizei economice Marea parte a studiilor efectuate pesubiectul crizei economice evidenţiazăurmătoarele politici de gestionare aunei crize economice:

227

acţiunea concomitentă a mai multorpârghii economice: rate aledobânzii reale scăzute; un curs deschimb competitiv şi relativstabil; intrări masive de capitalstrăin pe fondul unei retingridicat (riscul de ţară scăzut);deficite bugetare şi cvasi –fiscale reduse;

recuperarea economică susţinută deefortul formării de capitalautohton şi orientarea agenţiloreconomice spre alocarea unuiprocent mai mare din venituri spreinvestiţii şi nu spre economisire,iar ponderea investiţiilor brute săo reprezinte investiţiile publiceîn transporturi şi telecomunicaţiimoderne;

dezvoltarea unui export eficacealcătuit din bunuri şi serviciicalitativ superioare, cu valoareadăugată ridicată, prin realizareaunor investiţii atât private cât şiguvernamentale foarte binesusţinute din punct de vederetehnic, comercial şi economic;

reducerea ratei reale a dobânziişi, implicit, diminuarea

228

semnificativă a serviciuluidatoriei publiceşi a deficituluibugetar. Prin diminuareaserviciului datoriei publice s-arschimba politica bugetară, însensul alocării unei părţi tot maiimportante din veniturile publicepentru majorarea cheltuielilor decapital cum ar fi investiţiile îninfrastructură.

Strategiile anticriză la nivelmacroeconomic pot fi: de natură tehnicăşi de natură administrativă.

Strategii reactive de natură tehnică :modificarea substanţială a tehnologiilorşi tehnicilor de fabricaţie;repoziţionarea rolului şi locului omuluiîn activitatea economică; modificări înstructură pe ramuri şi subramuri;modificări în structura şicomportamentul agenţilor economici;inovaţii în dinamica raportului dintrecapital, cercetare, forţa de muncă;schimbarea structurii producţiei;schimbarea consumului.Strategii reactive de naturăadministrativă: verificarea afacerilor

229

oneroase dintre sectoriul privat - statşi returnarea averilor frauduloase înbugetul statului; încurajarea muncii şia iniţiativei private; creştereacapacităţii instituţiilor statului înîndeplinirea funcţiilor sale.

14. RISCURI ŞI AMENINŢĂRI GLOBALE

IntroducereDezbaterile din ultimul deceniu asupradimensiunilor securităţii afacerilor auadus în atenţie numeroase puncte devedere cu privire la ponderea diverselorcomponente în ansamblul problematicilorsecurităţii. Ar fi dificil de ierarhizatdin uriaşul număr de probleme diverse,de la tehnologie până la cele etice caresunt prioritare în desemnareamecanismelor ce aduc siguranţaindivizilor şi comunităţilor.Securitatea afacerilor cuprinde toaterestricţiile naturale, sociale,economice, militare, ecologice etc, decare trebuie să se ţină seama înderularea activităţilor umane.Evenimentele de la sfârşitul anului 1989ce au marcat prăbuşirea regimurilorcomuniste, dar mai ales evoluţia

230

situaţiei politico-strategice în centrulşi estul Europei au generat noi factorispecifici care au influenţatconfiguraţia riscurilor de insecuritateşi condiţiile de manifestare a lor.Dintre aceştia menţionăm: transformarearadicală a configuraţiei geopolitice şistrategice a zonei în urmadestructurării Tratatului de laVarşovia, conturarea, în fapt, a unuispaţiu deficitar de securitate încentrul Europei, dezgheţul conflictelorteritoriale şi etnice încastrate, înperioada imediat următoare încheieriicelui de-al doilea război mondial, înmatricea conservatoare a sistemuluicomunist, dificultăţile tranziţiei lastatul de drept şi economia de piaţă,generatoare de vulnerabilităţi şiriscuri specifice de insecuritate.Diversitatea riscurilor şi ameninţărilorvizând securitatea naţională a statelorjustifică o încercare de clasificare alor, utilizând drept criteriu naturaacestora. Distingem, în acest sens,următoarele categorii: riscuri şiameninţări nonmilitare, agresiuniatipice implicând forţa armata,

231

agresiunea armată, riscuri nucleare şiecologice.14.1. Mediul internaţional de securitatea afacerilorMediul internaţional de securitate aafacerilor reprezintă totalitateacondiţiilor naturale ( factorii fizici , chimici şi biologicicare susţin şi condiţionează existenţavieţii planetare), precum şireglementările (legislative, economice,financiare, ştiinţifice, informaţionale,militate, etice, morale etc,) carealcătuiesc cadrul de funcţionare atuturor activităţilor umane necesareasigurării componentelor de bază alevieţii.Securitatea afacerilor reflectăcapacitatea instituţiilor naţionale şiinternaţionale de a stabili şi aplicaun set de criterii coerente cu privirela tipul de relaţii internaţionale şi dea veghea la respectarea acestora.Sistemul de securitate a afacerilorcuprinde structurile ,mecanismele,procedurile şi strategiile de gestionarea factorilor naturali, sociali,economici, militari, ecologici etc, carepot afecta integritatea fizică a

232

oamenilor şi rezultatele acivităţiloracestora. Abordarea securităţii mediului deafaceri internaţional presupuneexistenţa, în principal a trei modele desecuritate ce pot fi circumscriseoricărei analize: global, regional şinaţional. Deşi nu există o fundamentareteoretică unanim acceptată, din motivemetodologice vom aborda uneleparticularităţi ale acestora.a. Modelul global îl reprezintă celpromovat de S.U.A. Golul pe careprăbuşirea Uniunii Sovietice 1-a creatîn politica externă a Statelor Unite aavut drept consecinţă nevoia stringentăde a crea o justificare alternativă aprezenţei masive a forţelor americane înîntreaga lume. Ce raţionamente au statla baza acestui model ? S.U.A. suntsingura superputere a lumii şi centrulde gravitaţie politic, economic şimilitar al lumii în formare.După 1990 în nici o criză din lumeS.U.A. nu au lipsit şi au jucat cel maiimportant rol în realizarea coaliţiilorce s-au implicat în conflictele care au"adunat" sub acelaşi stindardcomunitatea internaţională.

233

In funcţie de situaţie modelul americande securitate se poate adapta,îndeplinind şi alte funcţii. Acest modelare, totodată, capacitatea de a sereproduce permanent fără să-şi modificefundamental structura. El poatefuncţiona independent ori integrat unormecanisme pe care le-a creat în sistemulsecurităţii internaţionale - de exempluN.A.T.O.O alta particularitate a modeluluiamerican de securitate constă în faptulca proiectarea acestuia acoperă unorizont de timp îndelungat dinevoluţiile politice, economice şimilitare ale lumii, circa 25 de ani -promovând o viziune anticipativă aproceselor ordinii mondiale.Fundamentele şi construcţia modeluluisunt rodul unor investigaţii şi studiiinterdisciplinare a unui mare număr deorganizaţii şi specialişti din cele maidiverse domenii. Globalizarea vafavoriza, în continuare, existenţaacestui model care va influenţa în maremăsură atât contextul evoluţiilormondiale cât şi viziunea asuprasecurităţii statelor.

234

Modelul de securitate regional areastăzi o altă configuraţie decât cel dinperioada "războiului rece " undeN.A.T.O. şi Tratatul de la Varşovia aureprezentat simbolul confruntăriiplanetare, în viziunea ideologizantă asecurităţii internaţionale.Particularităţile modelelor regionale desecuritate, rezidă din principiulfundamental al construirii acestora:asigurarea securităţii colective într-un spaţiucomun de civilizaţie, în care "fiecarenaţiune să perceapă orice provocare laadresa securităţii internaţionale înacelaşi fel cu celelalte state şi să-şiasume un risc similar pentru a oprezerva”.Acest model, ca reprezentare consacrată,poate fi regăsit în N.A.T.O. întrucâtcea mai mare parte a caracteristicilororganizaţiei se păstrează din perioada"războiului rece", acest model desecuritate regională continuă săgestioneze starea de securitate a zoneieuro-atlantice pe care s-a întemeiatpacea perioadei postbelice. Asupradestinului acestei organizaţii suntextrem de controversate opiniile.

235

Cel mai nou şi mai realist model desecuritate regională este în curs deformare. El aparţine Uniunii Europene şise deosebeşte radical de toate celelaltecâte s-au construit vreodată. Rod alunei îndelungate evoluţii, UniuneaEuropeană - denumire adoptată prinTratatul de la Maastricht din decembrie1991, exprimă cel mai adecvatdezideratul politic al construcţieieuropene, consimţind să-şi transfere oparte din atribuţiile suverane unorinstituţii independente, ce reprezintăconcomitent interesele naţionale şi celecomunitare, U.E.- îşi construieşte şi opolitică extremă şi de securitatecomună.(P.E.S.C.)Principala trăsătură a modelului îlconstituie integrarea profundă politică,economică şi militară a statelor membre.Deşi există încă dificultăţi înconstrucţia unor mecanisme de securitatesolide - probleme bugetare,instituţionale, relaţiile cu N.A.T.O.etc. - U.E. pare să constituie modelulviitorului pentru organizaţiileregionale de securitate.Modelul de securitate naţional

236

Nici o teorie din sociologia politicăcontemporană nu admite imperativdispariţia statului, ca subiect de dreptinternaţional. Statele continuă sărămână principalii actori în relaţiileinternaţionale iar supravieţuireaacestora este în primul rând o problemăde securitate. Modelul de securitate pecare îl adoptă reprezintă sumaparticularităţilor geopolitice,economice, geostrategice şi de altănatură pe care statele naţionale leconceptualizează în vederea definiriiatitudinii în faţa riscurilor şiameninţărilor. Acest model naţional estepredominant în opţiunea majorităţiistatelor chiar dacă unele dintre acesteasunt membre a unor alianţe politico-militare ce promovează concepţiasecurităţii colective (de exemplu încazul N.A.T.O prin Tratatul de laWashington).Aşa cum arată tabloul actual alcomunităţii internaţionale foarte puţineţări sunt sub protecţia unei organizaţiide securitate colectivă. În consecinţă,majoritatea statelor lumii şi-au definitmodele de securitate "prin forţeproprii". Unele dintre acestea, au o

237

poziţie specială în sistemul relaţiilorinternaţionale fiind posesoare de armenucleare. În contextul realităţilorgeopolitice şi geostrategice, acestea -F.Rusă, China, India, Pakistanul, menţinactual principiul "descurajăriinucleare" şi au un statul privilegiat înnegocierile privind securitateainternaţională. O altă parte aspiră lapoziţii de lideri ai unor zonegeopolitice adoptând strategii desecuritate prin care îşi protejeazăinteresele şi acordă importanţăcreşterii "potenţialelor de putere"pentru a fi "ascultate".14.2. Riscuri şi ameninţări globaleA. Riscurile, ameninţările şi acţiunileagresive nonmilitareDin această categorie fac partepresiunile politico-diplomatice,ameninţările şi acţiunile agresiveeconomico-financiare şi tehnologice,agresiunea informaţională, acţiunilepsihologice, migraţia cu efectedestabilizatoare. Ele au ca specificinterferenţa şi, eventual, disimularealor, în contextul unor comportamente şiactivităţi normale sau care nu afecteazăsecuritatea.

238

Presiunile şi acţiunile politico-diplomatice ostile pot pot fi exercitatedirect de statul (alianţa) beneficiar,prin intermediari, sau uzând deinfluenţa în anumite structuriinternaţionale. Acţiunile- agresive economico-financiare şi tehnologice au fost şi vorfi prezente şi în viitor în relaţiileinternaţionale, atât independent, cât şicorelate cu alte manifestări agresive.Relaţiile comerciale şi financiar-bancare, investiţiile străine, ajutoruleconomic, dependenţa tehnologică pot fiutilizate pentru a forţa un stat maislab din punct de vedere economic săadopte o anumită atitudine în daunasecurităţii sale, sau pentru a-iperturba unele activităţi vitale. Presiuni exercitate prin mijloacelefinanciare sunt, de asemenea, foarteeficiente pentru exercitarea de presiunisau acţiuni agresive împotriva statelordependente. Excesul de credite creează,la rândul său, o dependenţă la fel depericuloasă, jar plata dobânzilor vadeveni extrem de dificilă. Agresiunea informaţională ostilă cuprindeo mare diversitate de manifestări

239

ostile, al căror efect se realizează, înprincipal, prin intermediulinformaţiilor şi are ca obiect sistemelede referinţă ale personalităţilorcivile, militarilor şi populaţiei,precum şi sistemele informatice. B. Riscurile atipiceManifestările agresive implicândutilizarea forţei armatei în modalităţiatipice subsumează, în aceeaşicategorie, subversiunea internă,confruntările interetnice, terorismul şitraficul de droguri. Acestea au ca notăcomună prezenţa violenţei armate înmodalităţi şi cu o amploare diferite decele caracteristice războaielor.Acţiunile subversive, formă a lupteipolitice duse cu mijloace ilegale,contrar normelor democratice specificeoricărei ordini de drept, vizeazădestabilizarea sistemului politic,dezorganizarea statului şi a societăţii,pentru a i se putea impune mai uşorcondiţiile care-i lezează securitatea. Confruntările interetnice fac obiectulunor preocupări cu larg răsunet înperioada actuală. Acest gen deconfruntări reprezintă una dinconsecinţele situaţiei minorităţilor în

240

lumea contemporană. Abordarea problemeiminorităţilor etnice din perspectivasecurităţii naţionale a fost tratată,adesea, într-o modalitatesimplificatoare, generând confuzii sausugerând publicului interpretărieronate.Acţiunile teroriste se află tot mai multîn atenţia celor ce încearcă să-şirealizeze diverse obiective politiceprin forţă, fie datorită restricţiilortot mai greu de eludat impuse decomunitatea internaţională pentru aîmpiedica folosirea ilicită a forţeiarmate împotriva altor state, fiedatorită insuficienţei mijloacelor decare dispun.Datorită dimensiunilor şi implicaţiilorsale în societăţile democratice actuale,în multe state terorismul esteconsiderat printre ameninţărileprincipale la adresa securităţiinaţionale. Traficul de droguri şi, îngeneral, criminalitatea organizată potgenera, în cazuri extreme, riscuri şiameninţări pentru securitatea naţională.Organizaţiile clandestine de tip mafiotexploatează şi amplifică corupţia, îşiextind sfera de penetraţie dincolo de

241

traficul de droguri şi celelalteactivităţi ilegale „tradiţionale”,lansându-se în afaceri cu arme, cudeşeuri toxice şi radioactive,speculaţii financiare. C. Riscurile şi ameninţările militarepropriu-ziseRecrudescenţa conflictelor în spaţiuleuropean poate determina, chiar şipe fondul detensionăriirelaţiilor internaţionale la scarăcontinentală, degenerarea unor acţiuniostile nonmilitare sau înscenarea unormanifestări agresive atipice cu scopulde a provoca, sub o acoperireacceptabilă în plan politico-diplomatic,confruntări armate, încadrate însintagma cunoscută a „războiului local".Riscul războiului este distribuit inegalpe continentul european, în timp ce învestul Europei pericolul unei agresiuniarmate este aproape exclus pe termenmediu, în zona centrală şi esticărăzboiul a însângerat fosta Iugoslavie,a îmbrăcat forme deschise şi mocneşte,în prezent, în unele republici ex-sovietice, afectând potenţial şi altestate.

242

Riscul de război în estul Europei estedeterminat sau favorizat de o serie decauze sau fenomene potenţatoare:dezmembrarea statelor multinaţionale,disputele teritoriale, manipulareaminorităţilor.Dezmembrarea statelor multinaţionale areefecte contradictorii sub aspectulriscurilor şi ameninţărilor militarevizând securitatea naţională. Astfel, întimp ce în cazul Iugoslaviei procesul agenerat un război civil devastator, peteritoriul fostei URSS naţionaliştiiruşi şi unele cercuri conservatoarecomuniste presează în direcţiamenţinerii „capetelor de pod" pentru oeventuală refacere a imperiului, ceea cea determinat alte conflicte deschise.Disputele teritoriale reprezintă sursageneral recunoscută a riscurilor şiameninţărilor militare. Practic, dupăunele evaluări, toate statele fostesocialiste s-ar putea confrunta înviitor cu un grav conflict teritorialsau naţional cu unul din vecinii lor.Republicile ex-sovietice se află într-osituaţie chiar mai dificila, datoritătrasării artificiale a frontierelor şimelanjului etnic forţat practicat timp

243

de decenii de Stalin şi succesorii săi.Spre exemplu, Ucraina cuprinde oputernică minoritate rusă şi se află înlitigii teritoriale, mai mult sau maipuţin deschise, cu Ungaria, Polonia,România, Rusia şi Slovacia. La rândulei, zona caucaziană concentrează gravefocare conflictuale, unele dintre elemanifestându-se deja în forma violenţeiarmate: - revendicările Armeniei asupraenclavei Karabach şi a Nahicevanului; - pretenţiile de autonomie aleosetinilor, respinse de Georgia; - intenţiile abhazilor din nord-vestulGeorgiei de a se ataşa Rusiei. Unele misiuni de restabilire a păcii potfi îndeplinite prin acordul părţilor,fără implicarea organismelorinternaţionale, situaţie ce poatefavoriza abuzuri flagrante. Desigur, nupoate fi contestată în ansambluvalabilitatea acestei modalităţi desoluţionare a stărilor conflictuale. D. Riscurile accidentale, nucleare şiecologiceAceastă categorie de riscuri la adresasecurităţii statelor grupează fenomenecu caracter accidental, care scapă,

244

deci, controlului politic sau tehnic:accidente nucleare civile; accidente cuarme de nimicire în masă în timp depace; accidente nucleare pe fondul unorrăzboaie convenţionale; război nuclearaccidental; catastrofe ecologice.Accidentele nucleare Cu toate că armele nucleare şimijloacele de transport la ţintă dispunde sisteme sofisticate de siguranţă,accidentele implicând această categoriede mijloace de distrugere nu au lipsitîn timp de pace. Accidentele cu armenucleare sunt posibile şi în contextulunor conflicte convenţionale. Proliferarea tehnologiilor nucleare acunoscut recent o nouă formă prinemigrarea unor specialişti de marevaloare care lucrează în acest domeniuşi care îşi pierd slujbele în ţara deorigine. Numărul specialiştilor careposedă cunoştinţele necesare produceriiarmelor nucleare se ridică laaproximativ 5000, iar mulţi dintreaceştia au primit oferte avantajoase dinpartea guvernelor ţărilor islamice.Proliferarea armelor nucleare genereazăinclusiv riscul terorismului cu astfelde arme.

245

Catastrofele ecologice se produc atât întimp de pace, cât şi în situaţii derăzboi -consecinţe involuntare aleacţiunilor de luptă - sau acţiunicriminale, premeditate. Catastrofeleecologice de proporţii pot constitui, înacelaşi timp, situaţii favorizantepentru declanşarea unor agresiunidirecte împotriva statului afectat.14.3. Managementul riscurilor globaleProcedurile de ultimă oră în domeniulgestionării riscurilor şi ameninţărilorglobale sunt: existenţa unui interescomun pentru contracararea acţiuniifactorilor de risc; anticipareasituaţiei de risc şi alertarea rapidă astructurilor de gestionare; determinareagradului de risc şi formulareareacţiilor de răspuns; aplicareaprocedurilor diplomaţiei moderne;realizarea unui consens puternic ;construcţia unui sistem eficient dedecizie; existenţa unei suprastructuriadecvate de intervenţie. Existenţa unui interes comun pentrulimitarea acţiunii factorilor de riscInteresul majorităţii statelor membreCSCE pare a se reduce la limitareamanifestării situaţiei de risc în

246

cadrul frontierelor şi al preveniriiunui efect de contaminare a regiunilorînvecinate.

Mulţi oameni consideră că pentru eiameninţarea este “departe de căminulpropriu”. Din punctul lor de vedere,Casa Europeană nu se întinde de la SanFrancisco la Vladivostok. Sentimentul -împărtăşit de mulţi occidentali - alapartenenţei la o comunitate, nu pare sătreacă de graniţele Micii lor Europe. Einu socotesc pacea ca fiind indivizibilădincolo de aceste hotare subiective.Ceilalţi europeni sunt copleşiţi depropriile probleme interne. Supra-încărcatele ordini de zi ale reuniunilordiplomatice contribuie şi ele ladistragerea atenţiei de laacestameninţări. Anticiparea conflictului şi alertarearapidă a structurilor de gestionareMulte dintre tulburările recente dindomeniul relaţiilor internaţionale aureprezentat adevărate surprize politice.Ar fi de ajuns să ne gândim la“revoluţiile de catifea” din Europa deEst, la Războiul din Golf, laescaladarea rapidă a conflictelor etnicedin Iugoslavia şi la tensiunile tot mai

247

acute dintre state şi naţiuni. Nu numailipsa capacităţii de a anticipa estesupărătoare în aceste cazuri, dar şilipsa reacţiilor ferme din parteadiplomaţilor de carieră, acorespondenţilor diplomatici şi amediilor ştiinţifice. Diplomatul modelare tendinţa de a se arăta mai interesatde fapte decât de probabilităţi. Puţinesunt ministerele afacerilor externe careau inclus în structura lor direcţii aleanalizei politice care fac şi altcevadecât să redacteze discursurileminiştrilor de externe. Anticipareacontextului politic şi analizaevoluţiilor posibile în domeniu estedeparte de a fi instituţionalizată. Determinarea gradului de risc şiformularea reacţiilor de răspuns Organizaţiile internaţionale sunt,îndeobşte, instituţii care reacţionează.Sensibilizarea lor pare să implicevărsarea unei anumite cantităţi desânge. Acest lucru atrage camerele deluat vederi, apoi trezeşte interesulziariştilor şi al oamenilor de ştiinţă,când reprezentanţii mass-media apeleazăla “experienţa de moment” a acestora dinurmă. În marea majoritate a

248

universităţilor, nu se acordă aproapenici o atenţie dezvoltării gândiriiprospective. Majoritatea organizaţiilorguvarnamentale naţionale şiinternaţionale par să sufere de obirocratizare a artei diplomaţiei. Odată puse faţă în faţă cu probleme maipuţin familiare cum ar fi războiul dinfosta Iugoslavie, ele ezită să ia măsurihotărâte. Cu referire la acest tip dereacţie întârziată în abordareaproblemelor, Winston Churchill remarcăΓVom vedea cum sfaturile de prudenţă şireţinere devin agenţii de prim rang aiunei primejdii mortaleî cum calea demijloc adoptată din dorinţa de siguranţăşi calm pot să ne conducă în chiarmijlocul dezastrului. Vom vedea cât deabsolută este nevoia unui larg consensîn acţiunea internaţională întreprinsăîmpreună, de numeroase state, de-alungul anilor, indiferent defluctuaţiile politicilor naţionale”(J.Goodby, pag. 165). Toleranţa prostînţeleasă a opiniei publice contribuieşi ea la epuizarea soluţiilor politiceşi la izolaţionismul de care suferă,adesea, statele democratice(R.Schweller). “Europenii şi americanii

249

au făcut în repetate rânduri greşealatactică de a-şi afirma public refuzul dea se angaja în acţiuni militare. Scopullor era, probabil, acela de a asiguraopinia publică de inexistenţa unoraventuri viitoare pentru care ar fiurmat să se plătească un preţ ridicat”(S.Rosenfeld). Aplicarea procedurilor diplomaţieimoderne.

Există o seamă de caracteristiciale diplomaţiei tradiţionale care tindsă frâneze procesul de prevenireeficientă a escaladării conflicteloretnice sau naţionaliste. În primul rând,diplomaţia tradiţionaliă face odistincţie clară între războaielecivile, în care nu îi este permis niciunei puteri străine să intervină, şiconflictele internaţionale care preocupătoate statele.

Războaiele civile nu sunt perceputedrept un pericol decât atunci cânddepăşesc graniţele, sau când marileputeri sunt implicate în acesteconflicte. Din punct de vedere almarilor puteri, abordarea cea maipotrivită este aceea de a izola, de aplasa în carantină, teatrul de război.

250

Spre deosebire de acest reducţionism,diplomaţia modernă accentueazăimportanţa unei strategii cuprinzătoarea păcii, incluzând măsuri de menţinere apăcii, de realizare a păcii şi deconstruire a acesteia. În al treilearând, reprezentanţii curentuluitradiţionalist nu sunt familiarizaţi cumultitudinea de tehnici noi în domeniulgestionării conflictelor. Realizarea unui consens puternic

Prevenirea declanşării conflictelornaţionaliste în Iugoslavia a fostîmpiedicată în mare masură de lipsaconsensulul între principalele terţeputeri implicate. Efortul negocierilorîntreprinse de Comunitatea Europeană afost compromis de semnalelecontradictorii venite din parteastatelor membre. Spre deosebire decelelalte unsprezece state membre,Germania a optat pentru recunoaştereaprematură a Sloveniei şi Croaţiei.Poziţia Germaniei, conform căreia eşeculnegocierilor va avea ca rezultatrecunoaşterea statelor în cauză, astimulat părţile care vedeau înindependenta lor o modalitate de aasigura eşecul negocierilor. Statele

251

Unite s-au implicat într-o foarte micămăsură, prevenindu-i pe cei doisprezecemembri ai Comunităţii Europene că orecunoaştere prematură şi selectivă vacompromite şansele păcii şi va avea caefect transformarea conflictului într-unmăcel. Rusia s-a opus expulzăriiIugoslaviei din OSCE. Construcţia unui sistem eficient dedecizie

Prevenirea conflictului iugoslav afost împiedecat nu numai de agendelediplomatice interne extrem de încărcateale unor terţe părţi, dar şi de sistemulgreoi de decizie din cadrulorganizaţiilor internaţionale implicate.Mecanismul OSCE de reglementare pe calepaşnică a conflictelor s-a doveditinadecvat scopului său. Se impunmodificări în sistemul de luare adeciziei, eventual de includere în acestsistem a votului majorităţii calificate,în condiţii clar definite, sau creareaunui Consiliu European de Securitate.Principiul OSCE, de tip “unanimitateminus unu”, este încă prea greoi. Numaiun organism de dimensiuni mai reduse,care ilustrează cu mai multăacurateţe ordinea de putere din cadrul

252

sistemului internaţional, poateexercita o influenţă sporită asupraacţiunii statelor. Dezbaterea din cadrulNaţiunilor Unite asupra conflictuluiIugoslav, din noiembrie 1998 a arătat cămembri ne-europeni ai ONU sunt pregătiţisă obstrucţioneze operaţiunile demenţinere a păcii din raţiuni care nu aunimic comun cu Europa. Acesta este unmotiv perfect întemeiat pentru punereala punct a unui mecanism regional demenţinere a păcii în Europa (J.Goodby,p. 168). O a doua frână în eficienţaabordării de către organizaţiileinternaţionale a situaţiilor de crizăcare se deteriorează rapid esteelementul de competiţie întreorganizaţiile internaţionale şiinexistenţa unei diviziuni clare aresponsabilităţilor operaţionale aleacestora. Existenţa unei suprastructuri adecvatede intervenţie

Eficienţa gestionării conflicteloreste prejudiciată nu numai de sistemulprocedural greoi de luare a deciziilorde către organizaţiile internaţionaleimplicate, dar şi de cvasi-absenţaanalizelor probabilistice ale

253

evoluţiilor conflictelor. Acest tip deanalize efectuate în cadrul şi întreONU, NATO,CE-UEO şi Centrul de Prevenirea Conflictelor din cadrul OSCE ar trebuiautorizate, astfel încât guvernele săaibă o mai bună înţelegere a situaţiilorasupra cărora sunt chemate să decidă,cum ar fi, de exemplu, situaţiaaprobării unei intervenţii militare însituaţii de criză (J.Goodby, p166).În egală măsură este importantăcapacitatea de disponibilizare rapidă ainfrastructurii adecvate misiunilor derealizare a păcii, menţinere şiedificare a păcii.

BIBLIOGRAFIE:BIBLIOGRAFIE:

1. Irina Isaic – Maniu., " 1. Irina Isaic – Maniu., " Măsurarea Măsurarea si analiza statistica a riscului in si analiza statistica a riscului in România"România" 2. 2. Bârsan, N., Popescu l., Bârsan, N., Popescu l., - - Managementul riscului. Concepte, metode,Managementul riscului. Concepte, metode,aplicaţii, aplicaţii, Editura Universităţii Editura Universităţii „Transilvania" din Braşov 2003„Transilvania" din Braşov 2003 3. 3. Băcanu B. Băcanu B. - „- „Management Management strategic", Ed. Teora, 1997strategic", Ed. Teora, 1997

254

4. 4. Bălăşescu, M., Brătucu, G., Bălăşescu, M., Brătucu, G., Lefter., C. Lefter., C. - - Marketing, Ed. Infomarket,Marketing, Ed. Infomarket,BraşovBraşov 2006. 2006. 5. Cornel TARHOACA, Cosmin ROGOJANU, 5. Cornel TARHOACA, Cosmin ROGOJANU,Basarab GOGONEATA., Basarab GOGONEATA., Economia riscului siEconomia riscului siincertitudinii, incertitudinii, Editura Economică, Editura Economică, Bucureşti 2004Bucureşti 2004 6. Cornescu V., 6. Cornescu V., - - Management, Management, Universitatea din Bucureşti, 2004Universitatea din Bucureşti, 2004 7. Danilă, N. 7. Danilă, N. - Managementul - Managementul Lichidităţii Bancare, Ed. Economica Buc.Lichidităţii Bancare, Ed. Economica Buc.20022002 8. Horobet A., 8. Horobet A., - - Managementul Managementul riscului în investiţiile internaţionale.riscului în investiţiile internaţionale.Editura All. Bech, 2005, BucureştiEditura All. Bech, 2005, Bucureşti 9. Iliescu C., 9. Iliescu C., - - Mangementul Mangementul riscului, riscului, Editura Dacia, 2000, BucureştiEditura Dacia, 2000, Bucureşti10. Iliescu C., 10. Iliescu C., - - Mangementul riscului,Mangementul riscului,Editura Dacia, 2000, BucureştiEditura Dacia, 2000, Bucureşti11. Ilies L., 11. Ilies L., - - Managementul firmei. Managementul firmei. Editura Dacia, 2003, BucureştiEditura Dacia, 2003, Bucureşti12. Mandu P.,12. Mandu P., - - Managementul riscului Managementul riscului şi scuritatea afacerilor- şi scuritatea afacerilor- curs, 2007curs, 200713. Mandu P.,Antonoaie, N., - 13. Mandu P.,Antonoaie, N., - Managementul riscului, Editura Managementul riscului, Editura Infomarket, Braşov, 2008. Infomarket, Braşov, 2008. 14. Mandu, P., - Tehnici operaţionale 14. Mandu, P., - Tehnici operaţionale aplicate în management, Ed. Lux Libris, aplicate în management, Ed. Lux Libris, Braşov, 2007Braşov, 2007

255

15. Marian STOIAN., 15. Marian STOIAN., Gestiunea Gestiunea investiţiilor, investiţiilor, Editura Expert, Fiman, Editura Expert, Fiman, Bucureşti 2002;Bucureşti 2002;16. Marian STOIAN, Nadia Carmen ENE: 16. Marian STOIAN, Nadia Carmen ENE: Practica gestiunii investiţiilor, Practica gestiunii investiţiilor, Editura Expert, Fiman, Bucureşti 2000Editura Expert, Fiman, Bucureşti 200017 . Mărăcine, V., 17 . Mărăcine, V., - Decizii - Decizii manageriale, îmbunătăţirea manageriale, îmbunătăţirea performanţelor decizionale aleperformanţelor decizionale alefirmei, Editura Economică, Bucureşti, firmei, Editura Economică, Bucureşti, 1998199818. Ncgoescu G., 18. Ncgoescu G., - Risc şi - Risc şi incertitudine în economia de piaţă, incertitudine în economia de piaţă, Ed.Alter Ego Cristian, Galaţi 1995Ed.Alter Ego Cristian, Galaţi 199519. Nicolescu, O., - 19. Nicolescu, O., - Managementul Managementul întreprinderilor mici şi mijlocii. întreprinderilor mici şi mijlocii. Concepte. Metode.Concepte. Metode.Aplicaţii. Studii de caz, Editura Aplicaţii. Studii de caz, Editura Economică, Bucureşti, 2001Economică, Bucureşti, 200120. Niţu, I., 20. Niţu, I., - Managementul Riscului - Managementul Riscului Bancar, Ed. Expert, Buc. 2000Bancar, Ed. Expert, Buc. 200021 21 Richard L. Daft., Richard L. Daft., - - Management, Management, 5th5thEdition, The Dryden Press, New York, Edition, The Dryden Press, New York, 20002000..22 . Sumedrea S., 22 . Sumedrea S., - - Management Management financiar-bancar - financiar-bancar - curscurs23. Schuyler J.23. Schuyler J., , Risk and DecisionRisk and DecisionAnal/sis in Projects, Anal/sis in Projects, Second Edition,Second Edition,Project Management Institute, PA 2001Project Management Institute, PA 2001

256