Edward BERNAYS. Nepotul luiFreud, fiul lui Machiavelli

Tratatul de Relaţii Publice (1952) apare când autorul lui avea

61 de ani și poseda deja o notoritetate care a copleșit

publicul, astfel că orice receptare s-a făcut prin

intermediul ideilor din lucrarea lui de mare succes:

Propaganda (1927). Asistăm astfel la o receptare

inadecvată, credem noi, atât în momentul apariției, cat

și din perspectiva posterității, chiar dacă

posteritatea lui Bernays, mort în 1995, la 103 ani,

este încă mult mai scurtă decât viața sa activă din

afaceri, media, consultanță politică sau universitate.

Se pare că majoritatea celor care au scris despre

consilierul cel mai cunoscut de relații publice din

toate timpurile aproape ignoră tratatul pe care-l

prezentăm publicului românesc, deși această lucrare

este lucrarea de maturitate, adevarata sinteză a

tuturor ideilor autorului, dar și ale timpului său,

perioada de înflorire a marketingului bazat pe

cercetare empirică și pe folosirea cercetărilor de

psihologie abisală. După un al Doilea Război Mondial,

catastrofal pentru omenire, consilierul președinților

americani de până atunci în ambele conflagrații

mondiale se concentrează mai mult pe legitimare

științei relaționării pentru optimizarea unor procese

sociale, mobilizarea economică sau civică, creșterea

coeziunii sociale sau promovarea învățământului și

culturii. Dacă în Propaganda autorul pune accent pe

folosirea cuvântului ca armă de război, în Relaţii publice

cuvântul și imaginea devin unelte pentru construcția

păcii sociale.

Persuasiune şi inginerie socială. Nu a scris decât trei

cărți importante, dar fiecare a apărut într-un moment

crucial pentru impunerea unor tehnici de comunicare sau

relaționare, tratatul de Relaţii publice aparând la aproape

un sfert de secol după Propaganda și aducând corecții în

conformitate cu experiența de vreo trei decenii, dar și

cu schimbările sociale și politice de după război, în

condițiile Războiului Rece și mutațiilor sociale

generate de reașezarea societății americane.

În fond, toată viața și opera autorului se organizează

în jurul unui proiect de ”inginerie socială”, în sensul

clasic lansat de A. Comte. Pentru Bernays activitatea

consilierului de relații publice trebuie să se sprijine

pe modalitatea prin care caută să realieze o adaptare

mai rapidă a indivizilor la o lume care se dezvoltă mai

rapid decât puteau oamenii să conceapă, sub presiunea

dezvoltării comunicațiilor, a urbanismului și mai ales

a industriei. Viața socială devine mai complexă,

constată pe bună dreaptate Bernays și oamenii se

adaptează foarte greu, se conduc după tradiții, inerție

și reflexe conservatoare.

Sunt câteva dimensiuni imporatante ale activității lui

Bernays care fac din personalitatea și opera sa nu doar

o mare figură de întemeietor de domeniu, dar și un

militant umanist în viziunea noastră, chiar un maestru

al strategiei de construcție a unei națiuni, în cazul

lui cea americană.

În primul rând, este vorba de o experiență practică

incontestabilă, cu rezultate cunoscute și bazată pe

intuiții remarcabile, dar mai ales pe modalitatea de a

aplica cunoștiințele din domeniul psihologiei, la

început, în activitatea practică de management

corporatist sau guvernamental. Cu modestie, autorul

descrie și în această carte, pe un ton neutru, o

serie de succese de campanii de publicitate și relații

publice celebre, cunoscute deja în lumea

profesionițtilor, toate fiind opera sa nemijlocită. Îi

convinge pe americani să manânce șuncă la micul dejun,

lucrează cu asociații ale persoanelor de culoare pentru

a reduce rasismul și a sensibiliza opinia publică la

ideea toleranței, convinge femeile să fumeze, lucrează

la umanizarea percepției publice a unor președinți

americani și realizează multe alte sute de campanii

stralucitoare. A convins americanii să cumpere piane și

familiile sa cumpere biblioteci pe care să le umple de

cărți. Marea ambiție a lui Bernays era să demonstreze

că științele despre om pot oferi un fundament important

pentru ameliorarea haosului social sau pentru a aduce

spre un numitor comun social segmente sociale care erau

rămase în urmă sau se dezvoltau spre direcții contrare

progresului social. Este perioada în care se bazează pe

psihanaliză, dar citează și lucrări ale lui Gabriel

Tarde (imitaţie socială) sau G.Le Bon (psihologia mulţimilor) sau

Walter Lippman (opinie publică) . Este perioada în care își

pune problema controlului maselor și a înțelegerii

resorturilor mentalității colective pentru mobilizarea

societății. Evident, dincolo de faptul că Bernays pune

totul sub imperiul principiilor morale ale progresului,

se întâlnește la el o idee a timpului său din gândirea

politică americană, considerată antidemocratică: masele

nu sunt capabile să gândească afacerile publice, deci

elitele trebuie să caute noi modalități de a le

conduce, modalități democratice care să le înlocuiască

pe cele tradiționale bazate pe violență și

constrângere. Bernays, spirit practic, ia în serios

acest program și caută soluții pentru ”orgaaizarea

haosului” prin cristalizarea opiniei publice cu ajutorul unor

tehnici de persuasiune și prin sprijinirea unei

minorități de oameni conștienți să trasmită scopuri

sociale și să se mobilizeze pentru realizarea lor sub

forma unei adevărate ”guvernări invizibile”. Simte

nevoia să scape de conotațiile negative care sunt

asociate cu termenul poropagandă în timpul Comisiei

Creel, datorită cinismului cu care au fost propagate

minciuni în timpul primului război mondial și caută să

redefinească și relațiile publice ca un canal cu două

intrări, adica mod de comunicare cu publicul, dar și

modalitate prin care publicul își transmite percepțiile

și atitudinile spre cel care acționează.

În al doilea rând, este un practician al comunicării

care inovează continuu, valorifică tot ce era nou în

psihanaliză, iar după Marea criză din 1929 – 1933,

folosește masiv tehnicile calitative și cantitative

aduse de sociologia americană, mai ales sondajele de

opinie și interviurile de profunzime.

Bernays este identificat astăzi de către vulgata

ideologică de toate culorile, din presă ori din

reațeaua new media, drept părintele manipulatorilor din

toate timpurile. Cei mai mulți dintre cei care scriu nu

au citit lucrările lui sau au auzit, fragmentar doar,

de Propaganda. Nu ajunge să spui că este nepotul lui

Freud sau că a vorbit despre folosire emoției și a unor

mecanisme inconștiente ale percepției sau motivației

pentru a trage concluzia atat de pripită că a fost un

personaj dubios al secolului XX.

Daca analizăm astăzi o serie de tehnici de persuasiune

incriminate, mai ales în publicitate, vom putea observa

diferența dintre acestea și filosofia de lucru pusă în

practică sau propovaduită în numeroase articole și

lucrări de Barneys, cel care a accentuat în foarte

multe ocazii că persuasiunea în sine, și chiar

propaganda, nu sunt tehnici malefice, ele putând servi

pentru întărirea capacității de rezistență față de

atacuri ideologice sau campanii de manipulare, pentru a

mobiliza spiritul critic sau la întarirea unor

identități colective.

Daca trecem în revistă câteva dintre tehnicile moderne

de manipulare colectivă incriminate pe buna dreptate

pentru folosirea lor în viața comercială sau în

politică, o să putem vedea dacă fac parte sau nu din

arsenalul de tehnici de relaționare propuse de Bernays.

Să observăm un prim aspect. Astăzi criticăm aceste

tehnici ale spin doctorilor din comunicare politica,

propagandă și publicitate, dar Bernays facea o

distinctie destul de tranșantă între consilierul de

relații publice și agentul de presă sau specialistul în

comunicare. Între tehnicile de comunicare pe care le

incriminăm astăzi putem vorbi despre inducerea sistematică de

confuzie prin propagarea de informații contradictorii,

iar subiectul devine dependent de interlocutor care

poate fi proprietarul sau managerul, conducătorul de

organizației sau politicianul. Inducerea sentimentului de

inferioritate este incriminată tot în publictate sau în

cadrul sectelor religioase, ca fiind responsabilă

pentru acceptarea unui consum direcționat sau

accentuarea supunerii față de lider sau ca și

compensare. Alte procedee nedeontologice, dar prezente

în persuasiunea contemporană, cum ar fi inducerea unui

sentiment de culpabilitate sau a apelului la frică ori a inducerii

sentimentului de izolare, nu fac parte, ca și cele menționate

anterior, dintre tehnicile la care face apel noua

”ştiinţă” a relațiilor publice pentru care militează

Bernays. Din contră, în opera și în practica sa

comunicarea se bazează pe transparență, mobilizare

pozitivă și cunoașterea scopurilor colective, acestea

devenind pârghii importante pentru a construi programe

de acțiune și persuasiune colectivă.

Cu toate acestea, există astăzi o serie de comentatori

politici care îl consideră pe Bernays ca fiind un

precursor al spin-ului, practică electorală comună în

SUA bazată pe organizarea metodică a manipulării

opiniei publice și mass media, practicată sistematic și

la scară mare, considerată mai aproape de dezinformare,

decât de simplă persuasiune. Dincolo de aceste critici,

chiar autrorul Propagandei, face în lucrarea pe care o

prezentăm aici dovada unei istorii de milenii și secole

pentru multe din tehnicile incriminate astăzi.

Urmaşul lui Machiavelli?

Cu siguranță, ideile principale din Cristalizarea opiniei

publice și cele din Propaganda sunt puternic influențate

de curente de idei din științele sociale, din politică

sau antropologie. Conform lui Bernays, noua propagandă

trebuie să creeze condițiile pentru a direcționa

dorințele mulțimilor în direcția dorită, el vede

propaganda drept ceva absolut necesar într-o societate

de consum, considerând că nu este doar o tehnică, fiind

un procedeu natural utilizat de toți indivizii. În

spiritul timpului, Bernays discută despre „guvernul

invizibil”, constituit dintr-un grup de indivizi foarte

influenți, care au legături în toate domeniile –

consiliază șefi de stat, artiști, politicieni etc.

Aceștia sunt consultanți în relații publice și, cu

toate că numele lor nu este cunoscut de populație,

influențează major mersul lucrurilor, în mâinile lor

concentrându-se puterea reală într-o societate.

Părintele relațiilor publice crede în abordarea

„inginerească”, în sensul de a baza orice acțiune de a-

i convinge pe oameni să susțină o idee sau să cumpere

un produs pe o cunoaștere temeinică și de aplica

principii științifice și metode empirice în acest scop.

Ținta acestui proces este fabricarea consimţământului, care

presupune o bună înțelegere a publicului pentru a-i

putea prezenta mesajele de așa manieră încât acesta să

înțeleagă ceea ce dorește să i se transmită.

Întreg tratatul de relații publice pe care îl aducem în

fața publicului român se aseamănă mai degrabă cu

Principele lui Machiavelli, decât cu lucrarile lui S.

Freus și mult mai puțin cu tratatele de manipulare sau

influențare care abundă astăzi în librăriile de pe tot

mapamondul.

Ca și Principele, tratatul Public relations are forma unui

ghid pragmatic, vine în filiația iluministului

Machiavelli unde este vorba mai degrabă de o excelentă

demonstrație a modului în care se autonomizează

acțiunea și reflecția politică, deschizându-se un camp

de interogație și interpretare despărțit de

constrângeri normative sau de încadrare religioasă,

prima manifestare a științei politice ca și câmp

epistemic autonom. Scopul politicii este interesul

cetății în viziunea lui Machiavelli, iar metodele

folosite pentru demostrație sau strategia acțiunii

(comparativismul prin studierea regularităților

istorice, pragmatismul radical sau analiza derivată din

teoria acțiunii politice) fundează prima concepție

exclusiv tehnica asupra politicului. Conștient de

posibilitatea unor derive etice , filosoful florentin

notează undeva în însemnari că omul de stat trebuie să

aleagă salvarea cetății în locul salvării sufletului.

Bernays aduce un domeniu nou pentru care se luptă peste

50 de ani, un domeniu care este menit să construiască

armonie socială și politică, comunicarea eficientă, în

ambe sensuri, între conducători și condusi, dar și

mobilizare economică și ideologică pentru construcția

unui american way of life și integrarea membrilor migranților

proveniți de peste tot în națiunea americană.

În fine, este un promotor al ledershipului politic

și managerial prin relații publice deoarece la

momentul respectiv rețeaua de comunicații în SUA,

precum și mass media se extinseseră de așa manieră

încât oricine avea acces la acestea, Bernays consideră

că este esențial pentru orice conducător să știe să

exploateze comunicarea în favoarea sa, cu atât mai mult

cu cât proximitatea fizică este imposibilă. Este mereu

curajos promotor de tendințe, în 1923, Bernays publică

Crystallizing Public Opinion, în care descrie meseria de consilier

în relaţii publice (care îi consiliază pe alții în fabricarea

consimțământului), iar un an mai târziu se ține primul

curs de relații publice la Universitatea din New York.

Lucrarea pe care o aducem acum în fața publicului

român, este unul din primele și cele mai fundamentate

tratate în domeniul pe care astăzi îl acronimizam cu

consoanele PR.

L-am putea integra pe Bernays în zona teoreticienilor

pe care Gilles Deleuze îi plasează în cadrul

fenomenului de instalare progresivă și dispersată a

regimurilor de dominație unde capitalismul american

devine un spațiu de concentare a producției și

proprietății, o fază pe care Deleuze o numeste faza

capitalismului dispersiv, caracterizat printr-un nou tip de

organizare definită prin comunicare instantanee și

control continuu, loc unde consumul devine metodă de

control social. Bernays considera, cel putin în

perioada sa de tinerețe, că dorințele sunt

combustibilul cel mai important cu care funcționează

mașina socială, iar diagnosticul acesta va fi

principiul care va dinamiza capitalismul

hiperconsumului mai ales după razboi și până în zilele

noastre. A considera însă că părintele relațiilor

publice este responsabil, uneori în solidar cu unchiul

său S. Freud, de o mare regresie a societății spre

consum pulsional și iraționalitate este o mare

exagerare și o adevărată manevră de cautare a unui țap

ispășitor. Un anumit control asupra realității

reprezintă și astăzi o un obiectiv pe care relațiile

publice și-l asumă programatic, sigur cu grija de a nu

trasmite ideologii antidemocratice. Totuși, atunci când

firmele de relații publice pun în valoare, prin

mediatizare selectivă, indivizi, mărci, întreprinderi

sau organizații este destul de evident că se

controlează fluxuri de informații prin selecție și

uneori chiar prin deformare, dar asta nu reprezintă o

mare falsificare a democrației. E adevărat că nu nu se

poate contesta faptul că gestiunea unor mize sociale

sau private se face prin comunicare, cu ajutorul

consilierilor de imagine ai unor organizații sau

branduri, iar valoarea lor de piață, mai ales când

sunt listate la bursă, este dependentă chiar de aces

proces de prezență publică regizată sau ritualizată.

Marea intuiție a lui Bernays a fost aceea că relațiile

publice sunt unelte pentru gestiune și decizie, că

acest nou domeniu ar trebui să aibă un important rol

strategic, lucru de care a încercat timp de decenii să

convingă pe toată lumea. Noul domeniu, bazându-se pe

date și metode provenite din științele sociale, putea

să pregatească mediul social sau mediul

întreprinderilor pentru decizie, trebuia să

preagatească climatul de acceptare, să stabilească

momentul și modalitățile de comunicare și implementare

a acestor decizii.

În același timp, Bernays era convins că relațiile

publice sunt o îngemănare între știință și artă. Este

un demers de științe sociale deoarece este nevoie de o

combinație între recurgerea continuă la culegerea de

date sociale, sondaje, teste, analize statistice și

aplicarea lor la funcționarea grupurilor și

societăților.

Ca arta, Bernays considera că relațiile publice sunt și

o afacere de ”semantică” și ”semiotică” definită prin

abilitatea si talentul de a da expresivitate ideilor

sau de a asocia imagini cu mare potențial emoțional cu

comportamente sau atitudini pe care le vizăm.

Instituţionalizarea relaţiilor publice şi legitimarea

unei profesii noi.

Edward Bernays justifică după câteva decenii de

practică nevoia de relații publice prin faptul că

progresul societății este mai rapid decât capacitatea

oamenilor de adaptare, iar această activitate de PR ar

trebui să faciliteze adaptarea indivizilor și a

grupurilor la viața socială ca o premisă a binelui

comun. La această complexitate crescândă se produce

ceva foarte important: interesele private trebuie

reconciliate cu interesul public și aici intervine,

chiar în cazuri de interese private, ceea ce putem numi

responsabilitate socială.

”Relaţiile publice sunt un instrument vital pentru adaptare, interpretare şicorelare între indivizi, grupuri şi societate. Înţelegerea şi sprijinul publicsunt esenţiale pentru existenţa în sistemul nostru competitiv. Să ştii cum săte înţelegi cu publicul este important pentru toată lumea”.

Una dintre cerințele formulate de Bernays pentru

funcția socială a relațiilor publice este menținerea

unui echilibru între interesele private și cele

publice. Pentru asta propune o inginerie socială de asigurarea a

consensului pe care o compară cu ingineria tehnică din

fabricile producătoare de bunuri și servicii.

Astfel, beneficiarii relațiilor publice sunt atât

liderii care au la dispoziției tehnici, metode sau

cunoștințe care-i fac eficienți și puternici, dar și

cetățenii pentru care ”relațiile publice sunt

importante pentru că îi ajută să înțeleagă societatea

din care facem parte cu toții, să afle și să evalueze

punctele de vedere ale celorlalți, să pună în aplicare

activitatea de conducere în condiții schimbătoare care

ne afectează, să evalueze eforturile făcute de alții,

să convingă sau să influențeze direcțiile unei

acțiuni”. În fine, oamenii de afaceri care pot înțelege

mai bine relațiile lor de interacțiune aflate în toate

sferele societății.

Una din ideile vizionare ale lui Bernays a fost

presimțirea prelungirii lumii reale în virtual, o

lărgire a granițelor în virtual și simbolic. În

momentele în care se lansa McLuhan și alți apologetic

ai determinismului tehnologic care defineau lumea ca un

tot mai mic ”sat global”, care spuneau că lumea s-a

micșorat, Bernays consideră că, din contră, lumea s-a

lărgit, chiar în expresia granițelor ei fizice,

indepărtându-i însă fizic pe conducători de cei

conduși. Mare dezvoltare a rețelelor de sociale și new-

media de azi, corespunde perfect teoriei lui Bernays.

În condițiile în care persoanele, instituțiile sau

organizațiile depind tot mai mult de acordul publicului

cea mai important sarcină este fabricarea

consimţămâantului acelui public pentru o idee, o

strategie, un obiectiv sau program.

Simboluri şi caracteristici latente.

Nu întotdeauna ingineria obținerii consensului social

sau a consimțământului se poate baza pe mijloace

raționale, dar de fiecare dată orice strategie se va

baza pe o cercetare atentă și multidisciplinară a

contextului social, foarte imporatntă fiind, considera

Bernays, înțelegerea forței simbolurilor, definite ca

scurtături pentru a înțelege și acționa, adevărată

monedă de schimb a propagandei.

Definind deciziile politice ca fiind o operațiune

complexă de mediere între interese contrare ale unor

segmente de populație, grupată sau nu, relațiile

publice ar trebui să asigure acest flux de comunicare

dintre decident și grupuri, dar și scena pe care se

desfașoară acest spectacol al contradicțiilor, adică un

climat al opiniei publice.

Pentru a putea realiza acest lucru este nevoi să

înțelegem contextul familial, experiențele din

copilărie, pasiunile și presiunile, subconștiente și

inconștiente, care condiționează acțiunile actorilor

sociali, adică factorii latenți de personalitate.

Astfel putem să realizăm schimbări importante de

atitudine prin trei moduri: am putea să intensificăm o

atitudine favorabilă deja existentă, apoi am putea nega

o atitudine nefavorabilă și un al treilea mod ar fi să

transformăm o atitudine pasivă în una activă.

Mereu în acord cu cele mai noi descoperiri din

științele sociale, Bernays, avertizează asupra

necesității de analiză a matricei culturale. Mediul nostru

cultural ne crează cele mai puternice condiționări și

determinisme, cultura furnizându-ne ”tiparul pentru modul

nostru de viaţă, pentru comunicarea şi gândirea noastră, pentru

mâncarea pe care o alegem, pentru hainele pe care le purtăm”.

”Nepotul” lui Durkheim sau Max Weber? Nevoia de

sociologie de sociologie şi cercetarea opiniei

publice .

În partea a doua a activității sale, reliefată cel mai

bine prin tratatul ”Relaţii publice” , Bernays renunța

progresiv la prim planul acordat înainte psihanalizei

sau psihologiei mulțimilor și se bazează tot mai mult

pe rezultatele oferite de sociologie, mai ales de

studiile de opinie publică. Unii critici consideră că

este vorba doar de o idee originală a lui Bernays care

utilizează fundamentele teoretice în comunicare pentru

a oferi credibilitate mesajelor prin justificare, mai

mult sau mai puțin științifică, folosindu-se sondaje,

interviuri de priofunzime grupuri de experți doar de

formă. Cine analizează cu atenție studiile de caz din

prezentul tratat va observa că este vorba de un

cercetător atent, inovativ, care formulează ipoteze

pertinente și le verifică operaționalizând perfect

concepte și situații.

Din această perspectivă, el critică conducătorii

campaniilor de publicitate care se bazează prea mult

doar pe ”alchimia semanticii”, studiind prea puțin

complexitatea motivațiilor umane. O dovadă pentru

inventivitatea și imaginația sociologică a lui Bernays

este faptul că este printre primii specialisti din

științe sociale care folosește cercetarea opiniei

pentru prospectarea pieței politice, cum spunem astăzi,

dar mai ales pentru planificare politică.

”În acest sondaj, totuşi, nu am fost preocupaţi de ceea ce formatorii de opinie gândeau

atunci, ci de ceea ce ar putea să gândească marele public în viitorul apropiat, către

care vor fi răspândite aceste opinii. Faptul care a devenit evident era că, în ciuda

variaţiilor importanţei acordate, liderii de grup erau de acord asupra problemelor

identificate şi asupra atitudinii lor generale cu privire la acestea. Cel mai semnificativ,

erau de acord aproape în unanimitate că trebuie să folosim doar procese democratice

pentru a rezolva problemele naţiunii noastre. Mai puţin de un procent au dezvăluit cea

mai mică intenţie de a adopta metode revoluţionare”

Publică frecvent articole în Public Opinion Quarterly privind

utilizare sondajele de opinie, arătând ele trebuie

folosite ca instrument onest, eficient aratând că

altfel pot constitui un pericol pentru democrație,

deorece au influență mare asupra publicului și pot

produce mari distorsiuni cristalizării opiniei și

tipurilor de consens create. Dar, mai presus de toate,

liderii care interpretează prost sondajele reprezintă o

amenințare. Am aputea spune că și azi acest pericol

este foarte frecvent, cel puțin dacă facem referire la

societatea românească.

În două direcții considera Bernays că interpretarea

sondajelor poate dăuna societății, atunci când

sondajele inhibă gândirea liberală a conducătorilor,

abilitatea de a anticipa schimbarea sau pregătirea

publicului pentru schimbare și când sondajele

accentuează fenomenul tiraniei majorității blocând

inovarea socială și rolul creator al mionorităților.

Este foarte actuală această tratare al lui Bernays și

azi ne lovim uneori de o sondomanie și de o ocultare a

democrației, de multe ori putem obseva că parcă ne

conduc sondajele, nu oamenii. Sondaje de opinie sunt

importante, dar ele nu trebuie să intimideze pe liderul

veritabil, el trebuie sa mergă mult înaintea maselor și

nu se supune presiunii populiste care îl îndeamnă la

populism în momernte importante când este nevoie de

decizii politice sau manageriale cu care masele nu sunt

de acord. Metafora cea mai expresivă pe care părintele

relațiilor publice o folosețte pentru opinia publica

este icebergul, considerând că atitudinile măsurabile sunt

partea de sus, dar partea cea mai mare și grea se află

în străfunduri și trebuie interpretată prin metode

diverse. Dacă sondajele de opinie sunt un termometru,

consideră just Bernays, totuși nu ne putem limita sa

punem un diagnostic în medicină doar folosind aceasta

singura testare.

Importanţa opiniei publice în mobilizarea economică şi

construcţia naţiunii.

Foarte puțini dintre comentatorii lui Bernays

accentuează o latură importantă a activității lui de

comunicare și relații publice. Dacă astăzi vorbim cu

admirație despre despre forța identității americane,

coeziunea puternică și capitalul social superior al

societății americane față de alte națiuni, putem spune

că acesta a fost și scopul de o viață al autorului

acestei cărți. A militat timp de decenii pentru un post

de secretar (ministru) perntru informații publice în

echipa Președintelui care ”să aibă funcţia “de a descrie

obiectivele şi idealurile Americii prin întraga lume şi de a informa cetăţenii

acestei ţări despre activităţile guvernamentale şi motivele pentru care ar

trebui să le sprijine. Acesta va descrie, pe scurt, oamenii guvernului şi

guvernul oamenilor. Un astfel de funcţionar nu ar fi nici propagandist, nici

agent de presă în înţelesul obişnuit al acestor termeni. Mai degrabă, ar fi

un tehnician instruit care ar putea fi de ajutor în analiza opiniei publice şi

a tendinţelor publicului pentru a informa guvernul despre public şi

publicul despre guvern.”

Bernays a acționat, dar a și militat pentru o opinie

publică care să crească și să sprijine unitatea

națiunii americane, să mențină încrederea în lideri și

instituții, să creeze solidaritate socială pe timp de

criză sau razboaie. A încercat să construiască programe

de imunizare a națiunii americane la agresiuni externe.

A căutat obținerea unui ”moral naţional înalt prin îmbunătăţirea

sănătăţii fizice şi mentale, a siguranţei economice şi a educaţiei poporului

american şi prin eliminarea dizabilităţilor de orice fel”.

Astăzi, după douăzeci de ani de la Revoluția din 1989,

România pare devastată de neîncredere. Milioane de

oameni au părăsit România și suportă tragedia

migrației. Mulți nu se vor mai întoarce niciodată,

mulți deja formează o majoritate care votează radical

diferit decât cei din țară unde românii își pierd

încrederea în instituții chiar dacă așteaptă încă

statul care să vină să-i salveze. Dar în primul rând

își pierd încrederea în ceilalți oameni. Neîncrederea

devine o adevaărată ciumă emoțională, provocând, în

fond, o adevărată desocialializare. Românii se repliază

nevrotic spre familie, fenomen minunat privit din punct

de vedere moral, sociologic însemnând un indicator de

enclavizare și neparticipare socială. Ceilalți devin

”infernul”, cum spunea Sartre, un semen la prima

întâlnire beneficiind de o încredere de doar 6%, 66%

dintre noi suspicionându-i pe ceilalți că vor doar să

profite de pe urma noastră. În condițiile în care nici

relația de vecinatate nu trece un sfert din populație

ca încredere, altădată criteriu de organizare și

solidaritate comunitară și socială, la fel de important

ca și rudenia și legatura de sânge, este clar că

egoismul se accentuează, iar neîncrederea nu poate

produce decât tot neîncredere. Neîncredrea se apropie

încet, încet de intoleranță și mai ales de greutatea

asocierii pentru acțiune comună. Sindicatele și-au

pierdut credibilitatea, iar organizațiile

nonguvernamentale nu mai sunt ce au fost în anii 90.

Oamenii și-au pierdut și încrederea în sine și asta

face să se apere izolându-se de ceilalți. Politicienii

au făcut tot ce au făcut ca să separe oamenii după cât

mai multe criterii, înafara celor moștenite: două sau

mai multe Românii, poporul și ceilalți, nesimțiții și

victimele inocente ale nesimțiților, deștepții orașelor

ce votează cu democrație și proștii ce votează cu neo

și cripto etc.

În atare condiții această dimensiune a operei lui

Edward Bernays devine mai actuală decât oricând pentru

România noastră. Tratatul Relatii publice pe care Editura

Alexandria îl aduce azi publicului românesc și

specialiștilor în comunicare sau consultanță politică,

precum și activitatea lui Bernays, cunoscută mai mult

sau mai puțin, alături de Președinții SUA și guvernele

americane, din aproape întreg secolul XX, pot fi

privite dintr-o altă lumină și înțelese mai just.

Prof. Univ. Dr. Vasile Sebastian Dancu

Octombrie, 2013

București