Economia publica reprezinta o ramura a analizei economice care trateaza activitatea statului. Aceasta activitate este in primul rand NON-MARFARA( bunuri si servicii furnizate gratuit, finantate prin prelevare fiscalaprecum si de reglementari si interventii discretionare. O parte a actiunii statului poate avea si caracter marfar( intreprinderi publice care desfasoara operatiuni de vanzare cumparare de bunuri siservicii, precum si de operatiuni de finantare pe pietele de capitaluri . Chiar daca sintagma de economiepublica nu apare decat in anii 1960, analiza problemelor specifice sectorului public constituie un domeniu mai vechi, al cercetarii economice. Economia publica reprezinta o ramura a economiei politice care analizeaza rolul si comportamentul statului ca si impactul sau asupra economiei nationale, chiar internationale si prin consecinta asupra bunastarii cetatenilor . Ea se concentreaza inainte de toate asupra economiei non-marfare, ceea ce evidentiaza ca economia sectorului public se caracterizeaza cel mai adesea prin tranzactii de tip non-monetare. Intr-o exprimare mai concreta, economia publica examineaza originea, importanta si forma, precum si consecintele economiei ale urmatoarelor tipuri de activitati publiceprin :

- Prestatiile sectorului public ( toate serviciile puse la dispozitia colectivitatii)

- Multiple interventii cu caracter atat financiar catsi de reglementare efectuate de stat pt a promova ameliorarea bunastarii colective, precum si justitia sociala( politici de redistribuire a venitului, stabilizarea fluctuatilor economice, sprijinirea cresterii economice, protectia mediului

- Finantarea in special prin fiscalitate- Repartizarea sarcinilor si a surselor de finantare

intre diferite esaloane ale statului si alte organisme publice.

Intr-o alta acceptiune economia publica studiaza modul in care politicile guvernamentale afecteaza economia. Cu prioritate, aceasta orientare vizeaza modul in care sunt concepute optiunile guvernului si masura in care aceste optiuni afecteaza eficienta economica.

Economia publica investigheaza masura in care este posibil ca guvernul sa influenteze distribuirea veniturilor si a averii . Pentru alti autori economia publica se refera la interventia publica in sens larg, respectiv ansamblul de actiuni prin care un guvern sau o autoritate publica intervine in sfera economica. Ca disciplina academica, economia publica nu inglobeaza toate aspectele interventiei publice , ci se refera cu precadere la formele cele mai caracteristice de interventie publica, respectiv fiscalitate , reglare , servicii publice, asigurare sociala, si redistribuire.

Exista si aprecierea conform careia economia sectorului public cuprinde studiul finantelor publice, ale politicilor guvernamentale si rolul acestora in cadrul economiei. Abordarile in domeniile sectorului public vizeaza in primul rand analiza teoretica a functiilor guvernamentale in special procesul de alocare a resurselor prin intermediul guvernului si analiza domeniilor care apartin sectorului public.

Intr-o interpretare mai larga , economia publica arreprezenta studiul politicii economice cu o subliniere deosebita asupra impozitarii. Obiectul sau de studiu acopera probleme diverse precum raspunsurile la esecurile pietei, externalitatilor, si determinarea politicilor optimale de securitate sociala.

Diversitatea problematicii subliniate pune in evidenta extinderea orizontului economiei publice de lapreocuparea initiala privind colectarea si repartizareaveniturilor guvernamentale catre preocuparea actuala referitoare la ansamblul interventiilor economice guvernamentale.

Economia publica are o lunga istorie ca disciplina in interiorul stiintei economice si multi economisti consacrati au tratat diverse aspecte specifice. Astfel David Ricardo ( 1818 – analizeaza printre altele efectele datoriei publice) , de asemenea incidenta impozitarii asupra pietelor imperfecte a fost analizatade Cournot in 1838, in timp ce Vilfredo Pareto ( 1809 –a pus bazele elaborarii deciziilor sociale )

Teoria economiei publice s-a dezvoltat indeosebi dupa in 1970 si s-a bazat pe evolutiile inregistrate inmicroeconomie, macroeconomie , teoria echilibrului general si teoria jocurilor.

O tendinta relativa nou prezenta in literatura privind economia publica o reprezinta utilizarea metodelor numerice sub forma simularilor in scopul de atesta comportamentul economic si evaluarii ofertelor depolitici utilizand date empirice. Cadrul dominant al analizei din economia publica il constituie economia mixta.

CURS 2

Domeniile analizei economiei consacrat studiului statului ca actor economic este desemnat prin apelativele economiei publice sau finantele publice.

Primul apelativ acopera un camp de investigare , decercetare mai vast decat cel oferit de finantele publice. Economia publica se afirma ca un domeniu spefici al economiei politice. Chiar daca istoria gandirii economiei a furnizat contributii interesante, dupa al doilea razboi mondial, economia publica a devenit un subiect de cercetare sub dubla influenta a expansiunii statului si a dezvoltarii rapide a stiinteieconomice.

Interesul sporit pt doctrina liberala si mecanismele pietei au relansat interesul pt problematica statului ca actor economic. Achizitiile in

plan stintific sunt reinterpretate in lumina noii paradigme ideologice si o atentie deosebita este acordata utilizarii cunostiintelor de analiza economicain privinta instrumentelor de politica publica si asupra gestiunii sectorului public. Daca intr-o manieragenerala economia publica examineaza natura si consecintele economiei ale prestatiilor , interventiilor ale finantarii sau organizarii statului,limitele domeniului sau raman vagi , neclare. Economia publica in calitatea sa de disciplina stiintifica centrata pe studiul statului ca actor economic constituie un subiect vast si diversificat .

Sunt cunoscute doua semnificatii ale notiunii de economie publica.

Prima pune accentul pe economia publica in calitatede sector economic. Ea propune o definire operationala a sectorului public si compara procesele de decizie proprii pietei si sectorului public. Astfel, sectorul public sau statul reprezinta totalitaea organismelor sau institutiilor in care prevaleaza un mod de decizie politic sau colectiv. In esenta este vorba despre administratiile publice, guvernul, in sens larg, la nivel national si local, precum si de organismele de securitate sociala.

O a doua semnificatie o reprezinta economia publicain calitate de ramura sau domeniu a economiei politice care analizeaza rolul si comportamentul statului. Economia se concentreaza asupra economiei non-marfare ,

termen care pune in evidenta faptul ca economia sectorului public se caracterizeaza cel mai adesea printranzactii non-monetare.

EVOLUTIA GANDIRII ECONOMICE IN ECONOMIA PUBLICA:

Evolutia economiei publice ca ramura a economiei politice a fost determinata de 2 surse de influenta – pe de o parte ganditorii care au contribuit la dezvoltarea sa , au fost marcanti in ceea ce priveste conceptia generala despre lume cat si problemele de rezolvat ( de ansamblul de conditii economice si politici existente)

- Pe de alta parte teoria economica a sectorului public in calitate de disciplina specifica economiei politice a fost influentata de aceasta precum si de filozofiile politice dominante.

Economia publica s-a afirmat si s-a dezvoltat relativtarziu , parcurgand mai multe etape.

PRIMA ETAPA : este marcata de amprenta clasicilor. Afirmarea tardiva a economiei publice incepe cu Adam Smith ( parintele economiei moderne) . Smith a fost fascinat de misterul schimbului. Datorita unei aparente maini invizibile , univerul economic dispunede o ordine naturala care nu este impusa din exteriorsi este rezultatul tranzactiilor intre indivizi care urmaresc sa-si maximizeze castigurile. Adam Smith a

constientizat faptul ca libera expresie a intereselorparticulare poate afecta bunastarea colectiva numai daca este incadrata intr-un mediu institutional si legal adecvat. Amprenta liberala asupra asupra gandirii economice a facut posibila dezvoltarea acestei discipline , pe baza unui model de economie de piata.

Succesorii lui Adam Smith, in special David Ricardo ,au fost interesati in repartizarea sarcinilor fiscale. Ei considerau ca determinarea impozitelor era in mare masura independenta de cea a cheltuielilor. In ceea ce priveste cheltuielile se estima ca interventia statului trebuia limitata la anumite sarcini specifice , respectiv aparare, justitie si educatie. Mai mult Jean Say considera cheltuielile publice ca o sursa de risipa. Erau necesare cheltuieli reduse , iar actiunea statului trebuia sa se limiteze la protectia individului.

A DOUA ETAPA o constituie precursorii acesteia. Constatarea ca oferta de prestatii publice absoarbe resursele productive si intra prin urmare in concurenta cu sectorul privat i-a determinat pe unii autori italieni si suedezi la sfarsitul secolului al 19-lea sa se preocupe de caracterul indivizibil al serviciilor colective si sa sustina ca sectorul public dupa exemplul sectorului privat trebuia sa conduca prin dorintele consumatorilor suverani.

Un teoretician remarcabil , Wicksel a fost primul care s-a preocupat de alegerile politice in materie de finante publice. Conform acceptiunii sale , in scopul de a satisface conditiile de optim in materie bunastare , votul pentru oricare noua cheltuiala trebuie realizat deopotriva cu cel al resurselor necesare pentru finantarea in principiul conform regulii UNANIMITATII.

O A TREIA ETAPA este reprezentata de afirmarea economiei publice. Publicarea in 1936 a lucrarii “ Teoria generala a folosirii mainii de lucru ,a dobanzii si a banilor” a economistului englez Keynesa pus in evidenta rolul central pe care bugetul public il poate juca in identificarea echilibrului macroeconomic.

Procesul de afirmare a economiei publice incepe din anii 50 si se datoreaza mai multor factori respectiv : -dezvoltarea economiei politice in general

- Expunerea rapida a sectorului public- Preocuparea privind imbunatatirii evolutiei

sectorului privat-

Studiul economiei non-marfare si al relatiilor sale cu sfera marfara ocupa un loc important in analiza lui Paul Samuelson. El afirma ca statul sa-si asume activitatile producatoare de bunuri colective ,

denumite si bunuri publice. Obiectivul acestor activitati nu il constituie profitul si se afla in sarcina statului.

O alta contributie importanta la dezvoltarea economiei publice apartine economistului Mus Grave , ptr lucrarea sa enciclopedica intitulata “ Teoria finantelor publice “ aparuta in 1959.

CURS 3.

Printre contributiile esentiale ale autorilor mentionati se afla si ideea conforma careia economia non-marfara se dezvolta paralel cu cea marfara, contextin care economia publica devine un camp de cercetare, specializare in cadrul economiei politice. In aceasta perioada cercetarea s-a desfasurat in directia aplicarii instrumentelor economiei de piata si prin opozitie non-marfare in sectorul public, ceea ce a determinat ca pt un timp indelungat reflectia sa se axeze pe contributia sectorului public la alocarea optimala a resurselor. De fapt punerea in evidenta a carentelor pietei a condus la necesitatea interventiei sectorului public in scopul eliminarii acestor deficiente. ( mecanism de alocare a resurselor - cerere si oferta)

A fost acordata o importanta cuvenita cercetarilor asupra responsabilitatii sectorului public in privinta

redistribuirii veniturilor , precum si in ceea ce priveste asa zisele esecuri guvernamentale.

Studiul economiei non-marfare si al relatiilor sale cu sfera marfara a ocupat un loc important in analiza analistului american Paul Samuelson “ Statul trebuie sa-si asume activatitatile producatoare de bunuri colective, denumite si bunuri colective”.

Obiectivul acestor activitati nu il constituie profitul, si prin urmare se afla in sarcina statului.

Un alt cercatator, Mus Grave a fost interesat in special de probleme privind fiscalitatea si finantele publice. El se declara favorabil economiei de piata si sustine ca un rol important in productia de bunuri publce trebuia sa revina statului. Totodata, statul trebuie sa se implice si in lupta inegalitatilor excesive , precum si in reglarea conjuncturala a activitatii economice.

Sintagma de economia publica s-a generalizat o data cu aparitia lucrarii lui LEIF JOHANSON - Public Economics 1965.

Crizele economice aparute in anii 70 au pus serios sub intrebarii capacitatea statului de a regla economia. Caurmare , incep sa fie contestate tezele care sustineau interventionismul statului , respectiv cea a bunei guvernari. Din aceasta perspectiva, teoria pozitiva a deciziilor publice denumita si teoria alegerii publice depaseste viziunea anterioara conforma careia actiunile

statului erau justificate de existenta esecului sau lacunelor pietei.

Legitimitatea interventiei este oferita de efectele favorabile ale acesteia. De asemenea teoria alegerii publicea favorizat noi contributii in domniul teoriei moderne a economiei publice, respectiv teoria organizatiilor si a costurilor de tranzactionare , teoria jocurilor, teoria agentiei precum si dezvoltareateoretica din domeniul informatiei.

Un opozant remarcabil al noii scoli clasice este economistul Joseph Stilictz care recuza ideea unei piete autoreglatoare si considera ca statul trebuie sa intervina , insa intr-o maniera limitata in scopul de asurmonta disfunctionalitatile pietei.

Problemele metodologice privind economia publica

Economia publica recurge la aceleasi metode de investigare ca si economia politica. Se pot distinge astfel 3 mari categorii

- Metoda descriptiva, care consta in prezentarea ca atare a faptelor ( ex: descrierea cheltuielilor efectuate , a resurselor prelevate sau a politicilor urmarite . Aceasta metoda nu isi propune sa explice originea si consecintele faptelor puse in evidenta si constituie o etapa prealabila indispensabila analizei( cheltuieli publice)

- Metoda pozitiva , care se preocupa de intelegerea si explicarea fenomenelor constatate. Ea se bazeazape un rationament inductiv si urmareste elaborarea unei teorii care sa identifice si sa modeleze relatiile cauza-efect intre variabilele economice care se reproduc cu regularitate. Teoria sau modelul asigura nu numai explicarea a ceeea ce a fost observat, ci permite de asemenea formularea unei previziuni asupra consecintelor posibile ale modificarii uneia sau mai multor variabile.

- - metoda normativa , etichetata adesea ca economia bunastarii. Aceasta metoda urmareste sa propuna ceea ce trebuia sa se intample. In acest scop se are in vedere enuntarea de criterii sau obiective care trebuie retinute pt a adopta deciziile precum si conditiile economice necesare pentru a le realiza. Economia publica normativa tineste formularea obiectivelor necesara imbunatatirii bunastarii comunitatii, precum si mijloacele necesare realizarii lor. Metoda normativa se bazeaza pe judecati de valoare si anume aprecieri subiective referitoare la bunastare. Prin urmare aceasta metoda trebuie utilizata cu prudenta si probitate intelectuaa.

CURS 4Functiile sectorului public. In 1959 economistul Mus Grave a eloborat o tipologie a fundamentelor interventiei publice in economie de piata. El

distinge 3 mari functii ale statului, respectiv alesectorului public, fiecare dintre acestea fiind legate de anumite esecuri ale pietei.Prima functie – de ALOCARE, constand in modificareaalocarii resurselor , ca urmare a mecanismelor de piata. Aceasta functie legimeaza politicile economice structurale, destinate sa amelioreze eficienta aparatului producvtiv, si prin aceasta sase consolideze performantele macro-economice. Una dintre situatiile caracteristice se refera la luarea in considerare a externalitatilor . Piata nupoate lua in considerare externalitatile. Acestea reprezinta consecinte pozitive sau negative ale activitatii unor agenti asupra bunastarii altor agenti , primii nesuportand costurile ( ca in cazulexternalitatilor negative ) sau neinregistrand niciun castig ( externalitatile pozitive – de exemplu : o intreprindere polueaza atmosfera prin emisia de gaze cu efect de sera ceea ce afecteaza conditiile de viata ale populatiei , fara insa a suporta costuri. Neluand in calcul acest efect generat de activitatea lui , aceste firme vor determina un nivel de productie care maximizeaza bunastarea, dar care le este superior celui aferentbunastarii colective.

Studiind acest efecte , Arthur Pigou a propus opolitica fiscala care sa taxeze agentii economici care genereaza externalitati negative. Ca urmare, astazi, aplicarea in multe tari a principiului “

poluatorul plateste” ( autorul poluarii ) trebuie sa plateasca o taxa corespunzatoare pagubelor generate , releva un asemenea tip de politica.O alta situatie – producerea de bunuri colective. Functia de alocare asumata de catre stat isi gaseste o alta justificare in existenta bunurilor colective. In sens strict este vorba de bunuri indivizibile si non-rivale. ( ele pot fi consumatesimultan de un numar mare de consumatori ) ; precumsi de bunuri non-exclusive. ( nimeni nu poate fi privat de consum(. Prin urmare este vorba de bunurile colective pure ( apararea nationala, iluminatul public)

Numeroase bunuri colective evidentiaza interesul general , ele fiind necesare bunei functionari a economiei nationale, precum si asigurarii coeziunii sociale. Cu toate acestea, natura lor face ca rareori ele sa fie produse in afara interventiilor puterilor publice. Pentru a servi interesul general, statul trebuie sa-si asumeproducerea de bunuri colective sau sprijinirea producatorilor privat in acest sens.Printre bunurile colective necesare unei bune functionari a economiei figureaza de asemenea si crearea unui cadru de reglementari printr-un ansamblu de legi , hotarari si alte categorii de reglementare.

CURS 6 . Functia de redistribuire.

Aceasta functie consta in corijarea repartitiei veniturilor primare, repartitie considerata inegalitara si / sau injusta. Aceasta functie exercitata de stat are ca obiect corijarea repartitiei veniturilor datorata functionarii economiei de piata . In anumite cazuri agentii economici pot fi privati de venituri sau pot primiun nivel redus al acestora din ratiuni exterioare lor. Ex: o seceta poate afecta o recolta si prin urmare sa reduca in mod considerabil veniturilor unor agricultori.Aici este necesara interventia statului prin atribuirea unei alocatii corespunzatoare finantate prin prelevari fiscale sau parafiscale asupra altoragenti economici. Prin importanta sa, functia de redistribuire se plaseaza in centrul politicilor sociale, promovate de stat. Modificarea ierarhiei veniturilor influenteaza cererea globala si rata decrestere a economiei nationale. Politica veniturilor poate participa la atenuarea fluctuatiilor conjuncturale din aceleasi ratiuni petr care politicile economice sunt utilizate in cadrul functiei de stabilizare.

FUNCTIA DE STABILIZARE: Aceasta are ca scop corijarea/temperarea fluctuatiilor conjuncturale ale activitatii , fluctuatii apreciate ca inerente economiei de piata . Aceasta functie se fundamenteaza pe lucrarile lui Keynes ca inca din

anii 1930 a demonstrat ca economia de piata poate conduce la un echilibru de subocupare , respectiv egalitatea dintre cererea si oferta( globale ) poate fi insotita de un somaj involuntar datorat nivelului insuficient al cererii anticipate de conducatorii intreprinderilor. Statul trebuie sa recurga la o politica de relansare a cererii , reducand rata dobanzii, care este o masura de politica monetara sau sporind deficitul bugetar prin sporirea cheltuielilor sau prin reducerea impozitelor.

Sectorul public : concept si continut . Relatiile sector public – sector privat

Notiunea de sector public circula cu mai multe sensuri, unele dintre ele destul de diferite si chiar contradictorii. Aceasta varietate de sensuri a notiunii de sector public implica in mod evident analiza conceptelor de public si privat , pe de o parte, si a sensului notiunii de sector pe de alta parte. Aceste analize permit identificarea naturii precum si a sferei publicului si privatului. In analiza acestor delimitari necesare, trebuie precizat faptul ca publicul si privatul reprezinta concepte eminamente evolutive. Particularitatile si caracteristicile sunt conditionate de contextul economic, politic, juridic si chiar tehnic. In ceea

ce priveste definirea sectorului public pot fi evidentiate aspecte multiple, si anume :

- In primul rand , sectorul public ar reprezenta aceaparte a economiei de care guvernul este direct responsabil. El ar include atat administratiile centrale si locale , cat si intreprinderile de statprecum si alte categorii de activitati.

- Intr-o alta incercare de definitie, sectorul publicse compune din 2 categorii mari de organizatii : destat, ( respectiv institutiile administrative )si intreprinderile economice ( regii si societati comerciale care formeaza sectorul public productiv). Conform acestei orientari , sectorul public reprezinta acea parte a economiei in care semanifesta proprietatea publica. Subiectii acestei categorii de proprietate sunt ministerele, organismele guvernamentale, precum si societatile si intreprinderile publice si de stat care produc diverse bunuri fie ele de natura publica sau privata.

In abordarea sectorului public, trebuie avut invedere evidentierea sectorului public traditional , precum si a sectorului public modern.

Totodata exista si si incercari de a aborda sectorul public in sens restrans si in sens larg. In sens larg, sectorul public apare ca un ansamblu de administratii publice si intreprinderi, asupra carora statul exercitao influenta decisiva.

Exista si definitii operationale ale sectorului public.Astfel, sectorul public poate fi definit prin referire la un criteriu pozitiv fondat pe natura procesului de decizie. Sectorul public este constituit din totalitatea organismelor sau institutiilor in care prevaleaza un mod de decizie politic sau colectiv.. Dincategoria acestor institutii se pot mentiona administratiile publice ( guvernul local in tarile centralizate, sau la nivel regional si local in tarile federative.) tot in categoria institutiilor se include si organismele de …..?!

Companiile de asigurari private , care presteaza servicii specializate( asigurari de viata, boli, accidente) nu fac parte din sectorul public.

Sistemul contabilitatii nationale la nivelul ONU evidentiaza unele probleme in legatura cu intreprinderile mpublice care sunt traditional considerate ca intreprinderi, solutie ce nu satisface din punct de vedere a analizei economice a sectorului public.

O prima categorie este formata din intreprinderi de drept privat al caror capital apartin integral sau in mare parte statului, fie pt ca acesta le-au crat sau le-au nationalizat. Acestea sunt asimilate intreprinderilor private pt ca ele vand bunuri si servicii private si pt ca sunt administrate conform principiilor comerciale care prevaleaza in societatile

comerciale, principii care urmaresc obtinerea de profit.

O a doua categorie o reprezinta intrepinderile de dreptpublic si uneori chiar privat, care produc bunuri si servicii marcate printr-un caracter colectiv si care sunt finantate in mod substantial de stat, pe calea participatiilor, imprumuturilor si sau veniturilor. Aceste intreprinderi fac parte din sectorul public intrucat statul impune luarea in considerare ca regula generala a unor obiective de redistribuire , de ocupare, de dezvoltare regionala, sau respectarea normelor de calitate.

Divizarea traditionala a economiei in 2 sectoare ( unulprivat si unul public ) , nu este satisfacatoare. Astfel, in ultimul deceniu s-a dezvoltat o gama de organizatii private care nu au scop lucrativ si care produc servicii care corespund unor nevoi colective. Prin nr-ul si importanta lor ele constituie un sector care se deosebeste de economia privata( ex : asociatiile de consumatori )

Totodata pe parcursul ultimului deceniu se remarca activitatea de reglementare a statului pt a constrange dezvoltarea afacerilor in conformitate cu obiectivele politice urmarite. Evident ca si aceasta forma de interventie prin legi si reglementari face tot mai fluida , mai neclara FRONTIERA dintre sectorul public si cel privat. In lucrarile consacrate acestei problematici , sectorul public, respectiv institutiile

si activitatea guvernului, este tratat in mod conventional ca alternativa la piata. Dupa cum sectorul de piata este in mod stereotip ca privat, ca un sector nereglementat, activitatea economica asigurand productia in conformitate cu acceptul consumatorilor de a plati bunurile si serviciile.

In scopul delimitarii campului interventiei publice sunt utilizate 2 criterii de clasificare: - LOGICA ECONOMICA in functie de care se disting activitati marfare si non-marfare. Ultimele nu sunt gratuite. Ele genereaza un cost monetar dar utilizatorul nu il suporta direct sau in totalitate ( ex: crese, piscinelemunicipale)

- DISTINCTIE INSTUTIONALA intre public si privat. Se considera drept public orice organizatie dependentade un esalon de reprezentare nationala. Toate celelalte tipuri de organizatii sunt considerate custatut de privat.

Aceasta problema de delimitare a sectorului public se poate evidentia in cadrul unei grile de analiza. Continuarea unei idei larg acceptate ceea ce este public nu este obligatoriu non-marfara si reciproc, ceea ce este privat, nu este obligatoriu marfar. Pot fievidentiate mai multe categorii de actori :

- Sectorul privat marfar, care grupeaza toate intreprinderile care pot fi indiduale sau

societare. Ele asigura productia cea mai evidenta intr-o economie de piata .

- Sectorul public non-marfar care cuprinde administratii publice ( toate organizatiile dependente de diferite esaloane de reprezentari nationale.

- Sectorul public marfar care grupeaza ceea ce in unele tari poarta denumirea de industriile nationalizate care furnizeaza bunuri si servicii marfare , dar a caror proprietate este detinuta de stat.

- Sectorul privat non-marfar care corespunde administratiilor private( asociatiile cu scop non-lucrativ, atunci cand ele utilizeaza personal salariat si care prin veniturile pe care le distribuie participa la realizarea productiei.

Frontiera dintre activitatile publice si cele private este departe de a fi clara, precisa. Dubla distinctie intre privat si public , pe de o parte , si marfar si non-marfar, de pe alta parte contine la randul sau o serie de imprecizii, intrucat acestea nu reprezinta categorii reale, ele fiind constructii mentale conceptuale necesare intelegerii realitatii.

Cur 7

Functiile sectorului public, esecurile pietei si externalitatile

Principala justificare economica pentru interventia publica pe piata rezida in faptul ca alocarea optima a resurselor, adesea nu este posibila ca urmare a functionarii imperfecte a pietei.

Comparatia solutiei de echilibru de catre economie tinde in permanenta cu conditiile alocarii optimale si permit identificarea situatiilor in care piata functioneaza perfect sau nu.

Daca exista o diferenta intre cele 2 situatii ( reala si optima) se creeaza o disfunctionalitate sau lacuna sau esec al pietei.

In conformitate cu amploarea acestei disfunctii , puterea publica , statul, trebuie sa intervina fie substituindu-se pietei, fie intervenind pe piata in scopul de a corija imperfectiunea respectiva . Cu toateacestea existenta unei lacune a pietei nu justifica in mod necesar interventia publica deoarece pierderea de bunastare care rezulta pentru societate este adesea inferioara celei produse ca urmare a difunctiilor guvernamentale.

Studiul economiei de piata demonstreaza asadar existenta lacunelor . Altfel spus, numai existenta pietei ca atare nu asigura in mod necesar o alocare optimala a resurselor. Ineficacitatea pietei se manifesta prin aceea ca preturile nu reflecta costurilesau beneficiile marginale efective, si in consecinta prin abaterea ofertei de la starea de optim sau chiar

prin absenta producerii unui bun solicitat. Aceste lacune sau deficiente ale pietei apar in diverse circumstante . una dintre acestea este concurenta imperfecta.

Cazul cel mai cunoscut este ca cel care se explica prinsituatia prin care ofertantii sau exponentii cererii ajung sa exercite o pozitie de forta pe piata , fie stabilesc un acord de non-concurenta cu concurentii potentiali , fie atunci cand dispun de o putere monopolistica mai mult sau mai putin pronuntata.

O alta situatie o reprezinta informatia deficitara in cazurile in care informatia avand in vedere complexitatea bunurilor si transparenta insuficienta a pietelor.

Informatia poate fi de asemenea afectata si in cazul incare, de exemplu publicitatea este inselatoare. In aceste conditii agentii economici pot adopta decizii necorespunzatoare, ceea ce ar putea fi evitat in situatia in care informatia ar fi obtinuta in conditii mai favorabile.

O a treia situatie se refera la serviciile colective siexternalitatile, imperfectiunile pietei care intereseaamai mult economia publica intrucat ele reprezinta esenta interventiei statului , care rezulta din caracteristicile unor bunuri , ale serviciilor colective sau ale unui fenomen denumit externalitati.

A demonstra ca sistemul de piata nu functioneaza intotdeauna eficient nu implica totusi necesitatea ca statul sa intervina sau sa se substituie pietei pt a asigura o alocare optimala. Pe de o parte unele deficiente ale pietei pot fi eliminate pe o baza strictvoluntara ca urmare, fara a recurge la stat. ex: organizandu-se in asociatii, cluburi, cei interesati isi pot uni mijloacele ptr realizarea unui obiectiv pe care nu l-ar putea satisface prin intermediul pietei. Pe de alta parte nu se poate demonstra apriori faptul ca alocarea de resurse realizata prin intermediul sectorului public este intotdeauna mai buna decat cea realizata prin intermediul pietei. Procesul de decizie politica are el insusi carente care afecteaza alocarea optima a resurselor . Aceasta, intrucat, abordarea normativa , trebuie completata printr-o analiza pozitiva, in scopul de a examina daca masurile colective propuse amelioreaza efectiv eficacitatea economiei.

Consecintele economice ale externalitatilor

O alta sursa a esecurilor pietei o constituie externalitatile denumite de asemenea efecte externe saueconomii si dezeconomii externe. Termenul de externalitate desemneaza beneficiile sau costurile carenu sunt reflectate in pretul pietei, si afecteaza categorii de agenti economici , fara ca acestia sa fie obligati sa plateasca sau fie in drept sa primeasca despagubiri sau compensatii. Externalitatile pot

proveni atat din activitati de consum cat si din activitati de productie. In ceea ce priveste productia,exemplele cele mai cunoscute sunt efectele generate de unele activitati industriale ( poluare) . Referitor la externalitatile care privesc consumul pot fi citate efectele provocate de incalzire, traficul de automobile, cele datorate tabagismului si alcoolismului. Din categoria economiei externe: vaccinurile obligatorii.

Exista efectelor externe are drept consecinta economicaaparitia unui dezacord intre costurile sau beneficiile contabile interne si cele totale sau sociale( cele careprivesc ansamblul societatii ).

Ca urmare alocarea eficienta a resurselor din punct de vedere social reclama o corectie a alegerilor facute inmod spontan pe piata.