UNIVERSITATEA DIN BUCUREȘTI

FACULTATEA DE SOCIOLOGIE ȘI ASISTENȚĂ SOCIALĂ

Consecințele sociale ale noului imperialism al Rusiei

Subdezvoltarea centrului si a periferiei

Profesor coordonator doctor: Ilie Bădescu

Student: Moldoveanu Adela

București

Iunie 2012

1

Cuprins

Rezumat ........................................................................................................................................................ 2

Introducere ................................................................................................................................................... 3

Partea I (teoretică) ........................................................................................................................................ 4

Teoria sistemului mondial modern – Immanuel Wallerstein ................................................................... 5

Tipurile de imperialism în viziunea lui Giovanni Arrighi ........................................................................... 7

Teoria despre imperialism a lui Johan Galtung ......................................................................................... 9

Capital strategic – identitate strategică .................................................................................................. 11

Eurasianism ............................................................................................................................................. 13

Teoria dezvoltării subdezvoltării ............................................................................................................. 15

Partea a IIa (metodologia) .......................................................................................................................... 16

Partea a III a (analiza datelor) ..................................................................................................................... 19

Capital strategic .................................................................................................................................. 19

Exploatarea periferiilor ....................................................................................................................... 19

Corupția și respectarea drepturilor omului ........................................................................................ 22

Date demografice ................................................................................................................................ 25

Colonialism intern ................................................................................................................................... 27

Veniturile ................................................................................................................................................. 28

Concluzii ...................................................................................................................................................... 28

Bibliografie: ................................................................................................................................................. 30

Anexe .......................................................................................................................................................... 33

2

Rezumat

Lucrarea de față reprezintă o încercare de a demonstra că Rusia nu s-a abătut de la calea

sa imperialistă, doar că acum are o altă formă, și anume cea economică. De asemenea, am

susținut ideea conform căreia, contrar modelului clasic de imperialism în care centrul

exploatează periferia pentru propria dezvoltare, cazul Rusiei este unul specific deoarece se

creează subdezvoltare și în centru. La partea teoretică am definit ce înseamnă un imperiu, ce este

imperialismul, de câte tipuri. Pe parcurs am întâlnit concepte precum capital strategic, identitate

strategică, centru, periferie, eurasianism, teorii precum cea a sistemului mondial modern, teoria

dezvoltării subdezoltării. Toatea acestea m-au ajutat să-mi fac o imagine cât mai bună asupra a

ceea ce reprezintă imperialismul economic, cum se manifestă el și ce efecte produce. Pentru a

aduce argumente cu care să-mi susțin ipoteza am folosit informații din bazele de date ale Băncii

Mondiale, ale Fondului Monetar Internațional, precum și diferite cărți și articole relevante pentru

subiect.

3

Introducere

Rusia a reprezentat întotdeauna pentru mine un domeniu de interes. De fiecare dată când

am avut ocazia am realizat eseuri care aveau legătură cu această temă. Ideea lucrării mi-a venit în

luna noiembrie când președinții Rusiei, Belarusului și Kazahstanului au semnat o declarație

legată de crearea, începând cu 1 ianuarie 2012 a unui spațiu economic comun ce implică, de

asemenea, mișcarea liberă a persoanelor, bunurilor, serviciilor, capitalului. Acest spațiu comun

trebuie să devină, aproximativ în anul 2015, Uniunea Economică Eurasiatică. Pașii mi s-au părut

asemănători cu evoluția Uniunii Europene. Inițial am vrut sa descopăr dacă această Uniune se

vrea a fi, într-adevăr, ceva asemănător UE sau este, de fapt, o încercare de recreare a Uniunii

Sovietice.

„O istorie de permanent expansionism teritorial, desfășurat cu metodă, pe baza unei

viziuni și care a avut drept rezultat anexarea în fiecare an în ultimele două secole, în medie a

unui teritoriu de mărimea Olandei. Expansiunea s-a făcut prin intermediul conflictelor militare,

care nu au cunoscut întreruperi semnificative.”(Dobrescu P., 2008: p.72)

Astfel este descrisă istoria Rusiei până la momentul 1991. Citind lucrări pe tema

tendințelor expansioniste după destrămarea blocului comunist mi-am dat seama că Uniunea

Eurasiatică este doar una dintre strategiile de extindere specifice unui stat care practică un tip de

imperialism, dar nu unul militar, ci unul economic.

Un imperiu presupune, pe scurt, un stat care exploatează(sau cum spun unii autori –

domină) alte state pentru propria dezvoltare și bunăstare. Analizând situația Rusiei, am realizat

că, deși are atâtea state în jur pe care le controlează din punct de vedere economic și nu numai,

ea nu prezintă caracteristicile unei țări foarte dezvoltate. De aceea, ipoteza mea a devenit

următoarea: Imperialismul economic al Rusiei este unul specific deoarece creează subdezvoltare

atât în periferie, cât și în centru.

4

Specificarea temei

Tema abordată se referă la imperialismul economic al Rusiei și anume că acesta creează

sudezvoltare nu numai în periferie, ci și în centru.

Obiective pe care le-am urmărit în această cercetare sunt următoarele:

a) Surprinderea elementelor specifice subdezvoltării, atât în centru, adică în Federația Rusă, cât

și în periferie, adică în statele pe care Federația Rusă le controlează prin mijloace economice

b) Surprinderea caracteristicilor imperialismului economic promovat de Rusia

Partea I (teoretică)

Plecând de la ipoteză, am considerat că este necesar să determin ce semnifcă termenul de

imperialism. Dar mai înainte de toate, am căutat ce reprezintă imperiul.

Alexander Adler, citat de D. Chaudet et al.(2008: p.199) consideră că „pentru a vorbi de

un imperiu, trebuie să existe o „putere a paloșului”- militară în sens strict- care să se exercite

independent de legea internă – supra legem- asupra popoarelor private de drept”. Autorul

identifică opt caracteristici ale imperiului.

Prima dintre ele se referă la o ordine unipolară a lumii, la imperiul universal, dar ne dă

de înțeles în același timp ca este mai mult un ideal, întrucât acel imperium mundi nu a fost

realizat niciodată. Nu a existat vreodată un imperiu care să cuprindă toată lumea, mereu au fost

alți și alți oponenți.

Stabilind, deci, acest lucru se impune o a doua trăsătură. În acea ierarhie a lumii, deși nu

e unipolară, un imperiu se află pe o poziție superioară alături de alte puteri asemănătoare care

reprezintă un pericol potențial.

O altă caracteristică este mărimea. „Prin întinderea sa spațială, imperiul tinde să acopere

lumea.” (D. Chaudet et. al, 2008:p. 124)

D. Chaudet mai vorbește și despre necesitatea existenței unei „dominante imperiale”,

adică dominația centrului asupra periferiei, care poate fi manifestată militar, economic sau sub

orice alta formă, atâta timp cât reușește să determine periferia să acționeze în favoarea centrului.

Legat de relația centru - periferie, Chaudet pomenește si de teoria lui Johan Galtung pe care o voi

explica mai pe larg într-un capitol următor.

5

Imperiul, fiind foarte extins, supune mai multe teritorii diferite, dar „avantajul”, să-l

numesc așa, este că el le oferă pace. În schimb, datorită faptului că imperiul este dinamic, în

permanență extindere, în zonele din imediata apropiere vor exista mereu conflicte pentru că

acolo se află potențialii rivali. Oricum, partea cea mai importantă este că imperiul are deosebita

capacitate de a oferi pacea în schimbul suveranității.

Așa cum menționam mai sus, imperiul este o structură dinamică și se află într-o continuă

stare de expansiune.

O altă caracteristică se referă la faptul că „imperiul nu se menține decât pentru că este

animat de o voință în act, de un proiect politic deliberat și hotărât”(Chaudet et al, 2008:p:130) Cu

alte cuvinte, dinamica imperiului nu se face din inerție. Tot timpul există conducători care au un

plan, care urmăresc cu atenție ce se întâmplă, care au totul sub control. Imperiul nu poate ființa

de la sine.

Ultima trăsătură se referă la faptul că oamenii care fac parte din imperiu își doresc acest

lucru, se identifică cu imperiul, se împlinesc prin el. Iată că nu toate aspectele țin de partea

economică sau politică, ci și de partea spirituală.

În continuare voi mai menționa două definiții ale imperiului găsite în cartea „Imperiul în

oglindă”:

„Imperiul … este o relație, formală sau informală, în care un stat controlează

suveranitatea efectivă a unei alte societăți politice” (apud Michael Doyle, p. 125)

„Imperiile informale sunt structuri de autoritate politică transnaționale, care combină un

principiu egalitar al suveranității de jure cu un principiu ierarhic al suveranității de facto.”(apud

Alexander Wendt și Daniel Friedman, p. 125)

Teoria sistemului mondial modern – Immanuel Wallerstein

Motivul pentru care am inclus teoria sistemului mondial modern și legătura acestei teorii

cu imperialismul este subliniată de profesorul Bădescu: „…atâta vreme cât principiile

reproducerii sistemului se arată mai puternice decât presiune economiilor naționale de a scăpa de

chingile acestuia(ale stratificării mondiale), incorpoararea redobândește înțelesuri imperialiste.

Sistemul modial modern preia din ce in ce mai mult caracteristicile imperiilor și în ciuda legilor

6

sale strict economice, el sfârșește prin a se transforma totuși în imperiu (adică în opusul

său).”(Bădescu, 2004, p. 133).

Immanuel Wallerstein face diferența între imperiu în sensul clasic și noul sistem mondial

care își face apariția în perioada sfârșit de secol al XV-lea și început de secol al XVI-lea.

Principala deosebire dintre cele două forme este marcată de caracterul profund economic al

sistemului mondial și de caraterul politic al imperiului. Wallerstein adoptă definiția imperiului de

la Shmuel Eisenstadt(apud Wallerstein, 1992, p.24): „Termenul de imperiu a fost de regulă

folosit pentru a desemna un sistem politic ce cuprinde teritorii întinse, cu o centralizare relativ

înaltă, al cărui centru, întruchipat deopotrivă în persoana împăratului și îni instituțiile politice

centrale, a constituit o unitate autonomă.”

Spuneam că diferența între imperiu și sistemul mondial este partea economică. Mai exact,

avantajul (aș îndrăzni să îl numesc) este că surplusul sau plusprodusul rezultat în urma

exploatării muncii din periferie ajunge mult mai ușor la centru în cadrul sistemului mondial

modern pentru că statul, după cum susține Adam Smith, în mod ideal trebuie să asigure cadrul

legal necesar dezvoltării proceselor economice fără să se implice, adică piața trebuie sa

funcționeze liber. Acest lucru nu se întâmplă, piața funcționează, dar nu liber. Oricum,

plusprodusul care înainte se pierdea pe drumul dintre periferie și centru pentru susținerea unei

„suprastructuri politice”, acum ajunge direct. Sistemul mondial modern, deși conține în interiorul

său chiar imperii, națiuni, tot felul de structuri politice, în sine nu reprezintă o „unitate politică

juridic definită”. De asemenea, imperiul trebuia să se ocupe de populații numeroase și de

teritorii vaste, ceea ce necesită consumarea profitului pentru controlul acestora, profit care, în

cadrul economiei mondiale este investit pentru dezvoltarea capitalului.

Principalele activități în periferie erau mineritul și agricultura, iar profitul obținut era

împărțit între elitele locale și cele din centru. Referitor la activitățile oamenilor, în sistemul

mondial modern după secolul al XVI-lea „ în centru tendința era una către diversificare și

specializare, pe când tendința ocupațională în periferie a fost către monocultură.”(Wallerstein,

1992, p. 135)

Din punctul de vedere al formei de organizare a muncii, ea era împărțită astfel: in

periferie exista sclavia, munca aservită, în centru munca liberă și in semiperiferie o nouă formă,

aflată undeva la mijloc între primele două, numită dijmă.

7

Concentrând informațiile din teoria sistemului mondial modern a lui Immanuel

Wallerstein, profesorul Bădescu definește cel mai bine centrul ca fiind „Ariile centrale sunt cele

care includ statele a căror măreție și putere se datorează rolului economiilor or, care sunt

economiile conducătoare și economii-lider. (…) Suportul economiei centrale este furnizat de

poziția sa în sistemul mondial, care este una de dominație asupra periferiei.”(Bădescu,

2004:p.147) precum și periferia, care „la rândul ei constă din ariile „coloniale” sau

„subdezvoltate”, al cărui rol este de a furniza materii prime și produse primare ariilor centrale la

termeni avantajoși, de ieftinătate.”(Bădescu, 2004:p.148)

Teoria sistemului mondial modern este o teorie care presupune o stratificare a lumii (în

centru, semiperiferie și periferie). Unitatea de analiză nu mai este statul, de exemplu, ci sistemul.

Statul are și el un rol în explicarea ordinii lumii, dar fenomenele care au loc, procesele care se

petrec în interiorul sistemul nu pot fi explicate exclusiv prin teoriile statului. Rolul statului este

următorul: explică stratificarea sistemului mondial „în state puternic integrate din centrul

sistemului, state semi integrate în semi-periferie și state slabe în periferie” .”(Bădescu,

2004:p.131)

Tipurile de imperialism în viziunea lui Giovanni Arrighi

Diferența dintre sistemul mondial imperial și cel neimperial constă în modalitatea de

extragere a surplusului: primul este bazat pe tribut și al doilea pe piața mondială. Deși sistemul

mondial modern se vrea unul neimperial, „dinamismele imperiale” se păstrează sub forma

dinamismelor „economiei mondiale”. Lupta dintre centre devine una a „războaielor

imperialiste”. O idee relevantă este aceea că luptele nu mai au loc între centrele propriu-zie,

acestea sunt „exportate” în periferie. (Bădescu, 2004:p.148-149) De exemplu, Federația Rusă nu

a mai purtat războaie pe propriul teritoriu, acestea au fost duse în țările din Orientul Mijlociu, dar

a participat cu susținere militară, financiară.

Sociologul Giovanni Arrighi este cel care, utilizând metodologia tipurilor-ideale a lui

Weber, creează un cadru conceptual format din patru elemente: colonialism, imperiu formal,

imperiu informal(internaționalism) și imperialism. Pe scurt, colonialismul se referă la o formă de

expansiune care implică ”transferul unie părți a națiunii spre alte teritorii cu o scăzută densitate:

o expansiune teritorială a propriului ei „stock”, limbă și instituții(indiferent dacă aceasta atrage

8

distrugerea fizică și culturală a indigenilor).”(Bădescu, 2004:p.148). Imperialismul este

caracterizat prin expansiunea statului și anarhia relațiilor între state, iar imperiu formal prin

expansiunea statului și ierarhia relațiilor interstatale. (Pentru o reprezentare grafică a celor patru

structuri ideal-tipice, consultați anexa 2.)

Imperiul informal sau internaționalismul are următoarele trăsături: lipsa conflictelor

politice, interdependență economică, un stat ridicat asupra altor state, rivalitatea are loc la nivel

economic, migrațiile au funcție inclusivistă, libera circulație a oamenilor, bunurilor și ideilor.

Ca sugestie/idee pentru cercetările viitoare, ar fi interesat de cercetat într-un mod profund

evoluția Rusiei prin prisma aceste scheme. La o primă analiză, consider că până în 1991 URSS a

fost un imperiu formal. Exista o ierarhie între state cu Rusia în frunte. Însă „colonialismul și

imperiul formal sunt tendințe expansioniste instabile, care duc în final, la întărirea fenomenului

naționalist”.(Badescu, 2004:p.162)

După anul 1991, situându-se în punctul NS(adică fostul bloc sovietic era împărțit în state

naționale), existau două posibilități pentru Rusia și fostele republici sovietice: imperiul

informal(N-) sau imperialismul(S+). Având în vedere conflictele din ultimii 20 de ani dintre

Federația Rusă și statele din jur manifestate prin presiuni economice, militare sau politice, am

ajuns la concluzia că a fost aleasă cea de-a doua cale. Se pare, însă, că de la preluarea conducerii

de către Putin se încearcă o trecere către tipul de imperiu informal prin ceea ce se numește

„Uniunea Eurasiatică”.

Câteva dintre caracteristicile pe care le-am precizat mai sus când am descris tipul de

imperiu informal se regăsesc chiar în discursul lui Medvedev legat de scopul Uniunii

Eurasiatice:„Prioritatea curentă este să asigurăm libera mișcare a bunurilor, capitalurilor și a

forței de muncă în teritoriul nostru. Scopul pe termen lung este să realizăm o politică

macroeconomică și monetară coordonată.”(Interfax: Russia&CIS Presidential Bulletin,2011).

Această trecere este însă la acest moment doar la nivel discursiv. În ceea ce privește

schimbările la nivel practic, la vom cunoaște în viitor. Varianta aceasta cu Uniunea Eurasiatică

pare foarte atrăgătoare la o primă vedere, dar dacă analizăm în profunzime lucrurile nu stau chiar

așa de bine. Părerile sunt împărțite. În Belarus, de exemplu, președintele și opoziția au opinii

contradictorii. Liderii partidului de opoziție BNF(Belarus National Front) susțin că integrarea în

Uniunea Eurasiatică ar determina pierderea suveranității și „amenință țara noastră cu o completă

pierdere a independenței și completa disoluție în viitoarea Uniune Eurasiatică. [De asemenea] ar

9

reduce șansele țării la integrarea politică și economică globală și ar servi la limitarea participării

la proiecte Europene precum Parteneriatul de Est”(Interfax: Russia&CIS Business and Financial

Newswire,2011).

Șeful administrației prezidențiale afirmă exact contrariul: că nu este vorba despre o

predarea suveranității, ci despre un pas important spre dezvoltare liniștită a țării și având in

vedere situația actuală nesigură din lume,„este imposibil pentru un stat să supraviețuiască singur”

(Interfax: Russia&CIS General Newswire, 2011)

Teoria despre imperialism a lui Johan Galtung

Galtung (1971) definește imperalismul ca „relația de dominație dintre colectivități, în

particular dintre națiuni. … imperialismul este un sistem care desparte colectivitățile și leaga

unele părți de altele în relații de armonie a intereselor și alte părți în relații de dezarmonie a

intereselor sau conflict de interese” El critică teoria marxista asupra imperialismului, care susține

că principalul motiv al imperialismului a fost capitalismul. Teoria marxistă se bazează foarte

mult pe economie si pe capitalul privat. Unul dintre conceptel principale cu care lucrează

Galtung este conflictul de interese. Aceste este definit ca „ o situație în care părțile urmăresc

scopuri incompatibile” (Galtung, 1971:p.81).

Ideea lui Galtung este următoarea: fiecare stat, fie că este din centru sau din periferie, are

la rândul lui un centru sau o periferie. Centrul centrului este în strânsă legătura cu centrul

periferiei și au interese comune. De asemenea, există conflicte de interese atât între centrul și

periferia centrului, cât și între centrul și periferia periferiei, dar intensitatea lor este mai mare în

statul periferic decât în statul din centru. Acest lucru determină și o inegalitate mai mare în

periferie decât în centru.

Galtung susține că exista două tipuri de relații între statele din centru și cele din periferie:

relații verticale (creează inegalitatea) și relații feudale (mențin inegalitatea). După cum putem

observa și din anexa 1, periferiile au relații numai cu centrele, nu și între ele. Ceea ce înseamnă

că centrul dictează relațiile periferiei cu exteriorul. O regulă importantă reiese din această

schemă, evidențiată și de Galtung(2004:p.89): „dacă stai departe de sateliții mei, voi sta și eu

departe de ai tăi”.

10

Autorul explică dependența periferiei de centru prin două mecanisme. Primul se referă la

comerțul periferiei aproape exclusiv cu centrul, în timp ce centrul își permite să aibă relații și cu

alte state, iar al doilea la „concentrarea bunurilor” pentru export în periferie, adică nu există o

diversitate foarte mare a produselor primare pentru export. Acest lucru face ca periferia să fie

sensibilă și poate fi foarte ușor controlată de centru deoarece comerțul cu centrul reprezintă o

parte foarte mare din PIB-ul țării respective.

Galtung(2004: p.91) distinge cinci tipuri de imperialism „în funcție de tipul de schimb

între Centru și Periferie: economic, politic, militar, comunicațional, cultural”.

Referitor la imperialismul economic, eutorul chiar selectează pentru cercetările empirice șapte

variabile pentru a distinge între țările dezvoltate și cele nedezoltate:PIB-ul/cap de locuitor,

procentul persoanelor angajate în sectoare non-primare, distribuția veniturilor, distribuția

pământului, indexul compoziției comerțului, indexul concentrației partenerilor și indexul

concentrației bunurilor.(Galtung, 2004:p101)

În lucrarea sa despre imperialism, Galtung definește de asemenea centrul și periferia, „fie

ca să referă la relațiile dintre sau în interiorul națiunilor. Există trei abordări când vine vorba de

definirea acestor termeni: (1) în termenii proprietății absolute(de ex. variabilele

dezvoltării)centrul este pe o poziție superioară, periferia pe una inferioară; (2) în termenii

relației de interacțiune (de ex. indexul compoziției comerțului) centrul se îmbogățește mai mult

decât periferia;(3) în termenii structurii interacțiunii(de ex. indexul concentrației bunurilor și

partenerilor) centrul este localizat mai central în rețeaua interacțiunilor decât periferia –

periferia fiind mai mică la indicii concetrației.” Pentru a fi caracterizate ca periferie sau centru,

națiunile trebuie să îndeplinească una sau mai multe dintre cele trei dimensiuni prezentate mai

sus.

Ideea lui Galtung cum că și în statul considerat a fi centru există un centru și o periferie

m-a trimis cu gandul la un alt concept numit „colonialism intern”. Conform dicționarului

Blackwell de Sociologie, acesta se referă la faptul că „relații de exploatare pot să existe nu numai

între societăți, ci și înăuntrul lor.”(p.75) În dicționar este explicat că acest termen a ajuns să fie

folosit în foarte multe situații: inegalitate între mediul rural și cel urban, inegalități din puncte de

vedere economic, politic.

11

Capital strategic – identitate strategică

Stanislav Secrieru, în cartea sa „Rusia după imperiu – între putere regională și custode

global” creează o imagine asupra evoluției Rusiei după căderea URSS. Viziunea sa este una

originală pentru că faptele sunt privite prin prisma constructivismului social. De asemenea, el

folosește și conceptul de identitate strategică, pe care îl voi defini mai jos și care m-a ajutat să

înșeleg mai bine dinamica evenimentelor, șituația actuală și posibilele căi pe care Rusia le-ar

putea urma în viitor.

După cum spuneam, conceptul de identitate strategică este punctul central al analizei lui

Stanislav Secrieru. El se referă la „viziunea asumată de elite ( populația o percepe ulterior ca idee

națională ) cu privire la froma pe care trebuie să o ia sistemul politic și economic, precum și

principalele amenințări la adresa securității, potențialii rivali și aliația și marea strategie de

urmat ( grand strategy ) pe arena internațională, în vederea asigurării locului și rolului țării în

sistemul internațional ( imperiu informal, mare putere democratică, o putere regională

revoluționară etc. ). ” (Secrieru, 2008: p. 40).

Este cunoscut faptul că identitatea Rusie după momentul 1991 a reprezentat și reprezintă

în continuare o problemă. În funcție de identitatea pe care acest stat și-o asumă, așa va evolua și

situația ei, atât pe plan intern ( reforme, politici pe care le poate implementa), cât și pe plan

extern (legăturile cu statele foste satelite, legăturile cu marile puteri).

După cum spuneam, noua identitate a Federației Ruse a fost o problemă pentru că nu se

știa exact ce reprezintă. Alexandru Dughin, citat de Bădescu (2004, p:195) surprinde foarte bine

posibilele identități pe care și le-a putea însuși: „Ce este Federația Rusă? Urmașa și succesoarea

de drept a URSS? Un stat regional? Un stat multinațional? Federație interetnică? Jandarmul

Eurasiei? Pion în proiectele americane? Sumă de teritorii menite să se destrame în continuare?”.

Despre viziunea lui Dughin asupra Rusiei voi reveni la capitolul referitor la eurasism și

neoeurasism.

Iată că exista forte multe variante. Acțiunile din ultimul timp, mai exact evenimentul care

a reprezentat punctul de plecare pentru lucrarea mea, crearea Uniunii Eurasiatice, ne dau de

înțeles că această țară a optat pentru imperialismul economic. Tendințele sale expansioniste nu s-

au estompat, numai că influența și presiunile acum sunt la nivel economic. La partea de cercetare

voi analiza aceste presiunile economice asupra unora dintre țările din jurul său.

12

Continuând discuția legată de identitatea strategică, se pune întrebarea referitoare la

persoanele care o fac posibilă. Într-o primă fază acestea sunt elitele. Există mai multe grupuri

care luptă pentru a-și impune părerea, unul dintre ele câștigă și apoi ideea acestui grup asupra

identității strategice este transmisă la nivelul întregului stat, devenind o indee națioanală. O altă

parte importantă este aceea de recunoaștere a acestei identități de către alte state. Degeaba un stat

ăși afirmă o identitate dacă ea nu este recunoscută de restul. Efectele asupra statului respectiv vor

fi negative. Același lucru se poate întâmpla și pe plan intern, unde identitatea strategică este

întruchipată de persoana care se află la conducere. Ea poate impune anumite politici care sunt

sau nu acceptate.

Un al concept care se leagă foarte strâns de cel de identitate strategică este cel de

capitalul strategic. Acesta este specific neoimperialismului economic. Neoimperialismul

ecnomomic chiar poate fi definit prin „agenți care prin felurite acțiuni și operații reușesc să

achiziționeze fonduri de investiții suverane în termeni și la preturi unor acțiuni, obligații și titluri

nesuverane” (Bădescu et al, 2010:p. 192). În cazul Rusiei, găsim foarte multe exemple în aceste

sens, ceea ce și susține ideea cum ca Rusia și-a asumat identitatea de imperialism economic. Voi

reveni asupra acestui fapt în partea de cercetare, unde voi demonstra prin exemple că Rusia se

folosește de fondurile de investiții suverane pentru a-și întări capitalul strategic.

Acest lucru s-a întâmplat atât pe plan intern, prin trecerea controlului asupra resurselor

energetice de la mediul privat la stat, cât și pe plan extern. În ceea ce privește planul intern,

resursele energetice se află din nou sub controlul statului. Este un fel de proces invers a ceea ce

s-a întâmplat dupa cpderea comunismului, când companiile de stat care dețineau resursele au fost

privatizate, determinând un val puternic de îmbogățiri. Acest val de îmbogățiri a creat elita

oligarhică. Pe plan extern, companiile de stat din Rusia achiziționează, de exemplu, acțiuni la

companiile care dețin resurse din alte țări.

Revenind la termenul de capitalul strategic, el reprezintă un tip de capital asigurat statului

de valoarea strategică a unor „fonduri de investiții suverane”. „Un fond de achiziții suveran este

un fond de investiții aparținând statului și alcătuit din active financiare: acțiuni, obligațiuni titluri

asupra proprietăților imobiliare, metale prețioase și alte intrumente financiare” (Kotler și

Caslione, 2009:p.15 apud Bădescu, 2010:p. 193).

13

Eurasianism

Viziunea lui Dughin este una relevantă pentru situația Rusiei de azi și pentru posibilele

evoluții ale țării deoarece el își arată deschis susținerea față de politicile pe care le pune în

practică Putin. De asemenea, scrierile teoretice ale lui Dughin, fiind în concordanță cu gândirea

președintelui, ne pot da indicii asupra felului în care se vor desfășura lucrurile în continuare.

Așa cum spune și Chaudet et. al în cartea sa, „Imperiul în oglindă” (despre care am mai vorbit la

caracteristicile imperiului), nu sunt foarte mulți autori care au abordat eurasianismul și

neoeurasianismul. Printre aceștia se numără Alexandru Dughin, Marlene Laruelle și Jean

Pârvulesco.

Eurasia reprezintă pentru restul lumii un ansamblu între Europa și Asia, dar pentru Rusia

Eurasia devine un curent intelectual, care a luat naștere după 1917, este o idee. Rusia este văzută

prin intermediul eurasianismului ca o lume distinctă, care nu face parte nici din Europa, dar nici

din Asia, este o civilizație diferită. Ea are un rol mesianic.

Eurasianismul se împarte în două categorii: una este marcată de slavosfilism și cealaltă de

panslavism. Slavofilismul presupune o îmbinare între națiunie, creștinism și filosofia istoriei.

Rusia este prezentată ca fiind a treia cale, o alternativă la Orientul religios și la Occidentul

raționalist. Slavofillismul a fost puternic influențat de curentul romantic. Panslavismul presupune

o reunire a tuturor popoarelor slave, neținându-se cont dacă au religia diferită, o altă limbă. Spre

deosebire de slavofilism, panslavismul se bazează pe curentul naturalist.

De la panslavism se transmit câteva idei către eurasianism și anume: opoziția dintre Rusia

și Europa, ciclicitatea istoriei, ideea zonelor de civilizație închise.

Apariția eurasismului a fost cauzată de mai mulți factori. Printre acestea se numără Războiul

civil, revoluția din 1917, precum și persoanele care s-au aflat în exil. Eurasismul a fost la

momentul respectiv o idee originală pentru că reprezenta o cale de mijloc între capitalsim și

socialism.

Ca și curent, s-a manifestat în 3 perioade: 1921-1925- perioada fondatoare, prolifică din

puncet de vedere intelectual , 1926-1929 – se politizează ideile și după 1930 mișcarea își pierde

din intensitate.

După anii 1980, eurasianismul renaște sub forma neoeurasianismului. Consideră că

reformele aplicate de Gorbaciov(glasnost și perestroika), asociate cu democrația liberală au

14

determinat dezintegrarea URSS-ului și declinul Rusiei de dupa URSS. Neorurasianismul are la

rândul lui 2 direcții. Una sunt numiți democrați. Ei se implică în politicăm fac parte din

insutituții, urmăresc cucerirea puterii. Ceilalți sunt slavofili. Aceștia nu vor să se implice deloc în

vrei instituție și se opun cu vehemență legăturilor cu Occidentul. Diferența pe care o consider cea

mai importantă între cele două grupuri este că Slavofilii sunt de acord cu folosirea forței în

fostele republici sovietice.

Neoeurasianismul are câteva puncte comune cu democrația suverană. Dar mai înainte

vreau să definesc acest termen. Democrația suverană reprezintă „acțiunea unei elite naționaliste,

care aspiră la monopolizarea puterii, constituind noi partide politice, instrumente ale unui

pluralism de fațadă, susținute de rețele mediatice” (Chaudet, 2008: p.107). Este un fel de

îmbinare între democrația liberală și statul autoritar. Asta înseamnă că statul rus adoptă

democrația, dar e o versiune proprie care ține cont de caracteristicile Rusiei (asta admițand că

există mai multe tipuri variante de democrație). Ei doresc să păstreze propriul drum în ceea ce

privește reformele, fie economice, fie politice și consideră că nu este rolul Occidentului să se

implice în problemele interne.

Asemănările între democrația suverană și neoeurasianism se referă la independența

Rusiei din punct de vedere militar și economic, opoziția clară față de Occident, antiliberalism.

Chaudet realizează și o caracterizare a lui Vladimir Putin, el fiind privit ca un euranianist

moderat. Politicile sale sunt unele echilibrate în ceea ce privește raportul cu Occidentul, ceea ce

se opune ideilor radicale ale neorurasiștilor care consideră ca Rusia trebuie să fie într-o

permanentă luptă cu Occidentul. Una din erorile majore pe care acesta le-a făcut Putin, dacă

privim prin prisma neoeurasianiștilor, este ca le-a permis Statelor Unite să instaleze baze în Asia

Centrală. Eurasismul promovat de Putin este unul economic și poate fi observat prin viziunea sa

asupra energiei, prin decizia de integrare pe piețe mai largi. El face o combinație între

componente occidentale și componente eurasianiste.

Eurasianismul cuprinde și integrarea fostelor republici sovietice în acest spațiu numit

Eurasia Eurasianismul stă la baza ideii de Uniune Eurasiatică, materializată printr-un acord

semnat anul trecut în noiembrie de către Rusia, Belarus și Kazahstan. Aderarea este

voluntară,bazată pe principii democratice, pe respectarea drepturilor statelor, pe respectarea

limbii, a culturii și a etniei.

15

Caracteristicile principale ale eurasianismului sunt foarte bine surprinse de Alexandru

Dughin: „diferențializare, pluralismul sistemelor de valori, versus dominarea convențională

obligatorie a unei singure ideologii( democrația liberală americană în primul rând); tradiție

versus umilirea culturilor, dogmatism și inițierile societății tradiționale; drepturile națiunilor

versus hegeminia neocolonialistă a „Nordului bogat”; etnicii ca valori și subiecți ai istoriei

versus depersonalizarea națiunilor, încătușate în construcții sociale artificiale; dreptate socială și

solidaritate umană versus exploatarea și umilirea omului de către om.”( Dughin, 2010,

evrazia.org)

Teoria dezvoltării subdezvoltării – A. G. Frank

Dezvoltarea subdezvoltării este unul din conceptele cheie atunci când vorbim despre

teoriile sistemelor mondiale. Concept este adus în atenția noastră de către A. G. Frank pentru a

defini „conduita și stilul de viață al lumpen-burgheziei”(Bădescu, 2004: p.172). Pentru a putea

explica mai bine dezvoltarea subdezvoltării, trebuie sa clarificăm alți termeni și procese care se

leagă strâns de ea.

Sistemul mondial modern este unul bazat pe expansiune. Expansiunea trebuie să fie

realiztă de către ceva sau cineva. Aceștia sunt așa numiții agenți, adică statele și capitaliștii.

Capitaliștii acumulează capital folosindu-se de ”activități productive cu cheltuieli scăzute și piețe

cu mari profituri pentru produsele desfăcute” (Bădescu, 2004: p.169), iar statele fac „alianțe de

frontieră”, adică găsesc alte state disponibile să le mențină „avantajul competitiv”. Avantajul

competitiv desemnează„realizarea, de către o firmă, a unor produse sau servicii superioare din

punct de vedere semnificativ pentru consumatori, comparativ cu ofertele de articole similare ale

majorității concurenților. .... Avantajul competitiv al unei firme se reduce, în esență, la asigurarea

unui cost redus sau a unui produs sau serviciu care se diferențiază prin calitățile sale, de

produsele similare oferite de ceilalți.”(Popa, 2011) Aceste acțiuni ale statelor și ale capitaliștilor

dau naștere unui proces numit „periferializare”. Acest lucru înseamnă că există state centre și

state periferii.

Un alt fenomen asociat cu expansiunea sistemul mondial este ceea ce numim dependență,

adică dependența statelor din periferie față de cele din centru. Crearea acestei dependențe nu se

face numai din centru către periferie, din exterior către interior. În statele din periferie au loc

16

procese care susțin dependența din interior. Susținerea dependenței din interior se face cu

„ajutorul” clasei numite „lumpen-burghezie”, un instrument al „comerțului exterior și al

industriei ai cărei membrii sunt interesați a se menține starea de întârziere, stare în care comerțul

exterior își extrage beneficiile sale” (Bădescu, 2004: p. 170)

A. G Frank definește această stare de întârziere prin termenul central de „lumpen-

dezvoltare”. Lumpen dezvoltarea se menține prin politicile subdezvoltării promovate de lumpen-

burghezie. Acțiunile acesteia sunt în funcție de nevoile metropolei, nu de ale perifeirie. Deși ele

susțin că ar produce o stare de dezvoltare în interior, de fapt eforturile acestea creează deterioarea

stării populației din periferie.

Așa cum susține si Galtung prin teoria sa, statele din centru nu le permit statelor din

periferie să aibă relații economice cu alte țări. Ele dețin monopolul relațiilor economice al țărilor

din periferie. Un semn este exportul din țările din centru a unor produse făcute de către

producătorii din periferie, dar la prețuri mult mai mici. Oamenii din periferie vor prefera să

cumpere produsele importate mai ieftin decât să dea mai mulți bani pe niște produse locale.

Acest lucru va duce la distrugerea afacerilor locale care creează dezvoltare și vor mări

dependența față de centru.

Analizând toate acestea, ne dăm seamă că sărăcirea este impusă țărilor din periferie prin

intermediul conexiunilor cu centrul bogat și menținută din interior de niște grupuri de indivizi, de

elite, care nu mai urmăresc binele comun al țării și dezvoltarea ei, ci o supun dorințelor centrului.

Pentru a putea analiza dacă o țară este dezvoltată sau nu avem la dispoziție mai mulți

indicatori precum: nivelul salariilor, speranța de viață, corupția, nivelul produsului intern brut,

diferențele între sate și orașe, între regiuni, rata mortalității infantile, numărul populației. Indicele

dezvoltării umane ne poate spune multe despre starea unei țări. Toate acestea vor fi studiate la

partea de cercetare.

Partea a IIa (metodologia)

Fenomenul imperialismului economic este unul complex. De aceea, pentru a-l putea

analiza am decis sa utilizez metoda analizei documentelor sociale alături de cea a analizei

secundare. Prin analiza documentelor sociale se pot afla informații valoroase despre felul în care

se manifestă acest fenomen. Am considerat însă ca nu este suficient acest lucru, așa că am apelat

17

și la metoda analizei seundare. Am vut să testez teoriile referitoare la imperialism, la dezvoltare

și subdezvoltare prin analiza unor baze de date precum cea a Băncii Mondiale. Am ales această

baze de date deoarece ea este o sursă credibilă de informații, o sursă oficială.

De asemenea, informațiile sunt diverse, datele colectate fiind din cât mai multe domenii:

economic, cultural, financiar și ele sunty realizate în toate țările lumii. O parte importantă e că se

poate observa și evoluția în timp pentru că datele sunt culese pe parcursul mai multor ani. Deși

nu sunt complete în sensul că în unii ani sau în unele țări nu există toate informațiile, bazele de

date de pe site-ul Băncii Mondiale sunt extrem de folositoare pentru realizarea unor analize

comparative între țări.

Este evident că nu am avut posibilitatea de a realiza o cercetare mai profundă prin metoda

interviului care să cuprindă și declarații ale oficialilor sau ale unor persoane implicate în acest

proces. De aceea, am analizat articole de pe diferite site-uri. Am ales ca site-uri baza de date

Proquest.com, Economist.com, site-uri din Republica Moldova, site-ul lui Alexandru Dughin

pentru că am considerat că oferă cele mai bune informații legate de subiectul abordat. Site-ul

profesorului Dughin conține article semnate de acesta care m-au ajutat să înțeleg, în afara cărții

dumnealui, ideile principale ale eurasianismului.

Cercetarea de față este un exploratorie întrucât, la nivelul la care mă aflu acum, ca

student, nu dețin capacitatea și profunzimea de a revoluționa sociologia prin crearea de noi teorii

sau prin combaterea celor vechi. Așa că am încercat, prin lecturarea și înțelegerea a cât mai

multe teorii să imi dau seama care se potrivește cel mai bine cu viziunea și cunoștințele pe care le

dețin acum și care se aplică cel mai bine situației actuale din Rusia. De aceea, trebuie să specific

că lucrarea are limitările ei în ceea ce privește metodologia utilizată.

Înainte de a continua, însă, se impune definirea termenul de „document”.

„În sociologie, termeul „document” este utilizat, cu precădere, în accepțiunea lui

originară (lat. documentum, de la docere, a indica) și semnifică un obiect sau un text care oferă o

informație. și documentul sociologic, asemenea celor etnografice sau istorice, are o natură dublă,

dată fiind poziția sa între faptul studiat și cercetător”. (Chelcea, 2007, p.: 508) Natura dublă se

referă la faptul că pentru a dobândi și calitatea de document sociologic, acesta trebuie să aiba

însemnătate pentru cercetarea în care este folosit. Sociologul este cel care îi dă un sens și cel care

îi poate releva semnificația.

18

Documentele pot fi clasificate în primul rând în scrise și nescrise. Cele nescrise sunt:

vizuale, auditive și audiovizuale. Îmi voi opri însă atenția asupra celor scrise, întrucât pe acestea

le-am folosit în cercetarea mea. Ele se împart încă o dată în publice și personale și mai apoi,

fiecare la rândul lor în oficiale și neoficiale.

Documentele scrise cifrice publice neoficiale se referă la datele, tabele stastistice incluse

în diferite reviste, cărți care pot fi reutilizate pentru alte cercetări. De exemplu, eu am folosit date

din cartea domnului Stanislav Secrieru sau din unele articole din publicații online.

Documentele scrise necifrice publice neoficiale sunt reprezentate de „ziarele și revistele, cărțile

beletristice și de știință, afișele și reclamele comerciale, programele pentru spectacole, inscipțiile

de tot felul etc.” (Chelcea, 2007, p.:525)

Profesorul Chelcea subliniază importanța mass-mediei, dar mai ales al presei scrise,

susținând că ar trebui să fie una din activitățile centrale ale unui sociologc să o studieze: „În

presa scrisă se stichează un mare colum de informații sociale, pe care cercetătorul vieții sociale le

poate interpreta obiectiv, chiar dacă articolele sunt de pe poziții de partizanat politic. În funcție

de tema cercetată, sociologul se va sluji de informațiile din presă pentru depistarea unor

probleme sociale, fie pentru precizarea atitudinilor politice dominante.” (Chelcea, 2007, 526)

Profesorul Chelcea definește analiza documentelor sociale în lucrarea sa „Metodologia

cercetării sociologice”(2007, p.: 509) ca fiind „o metoda nonreactivă la care cercetătorul

apelează după ce fenomenele sociale s-au produs, astfel că derularea lor nu a suferit nicio

modificare datorată studiului, prezenței sau intervenției analistului vieții sociale”.

Analiza secundară a fost explicatăă în mai multe feluri: „extragerea de cunoștințe despre

subiecte diferite de cele care au fost urmărite în anchetele originale”( Hyman, 1972,1 apud

Chelcea, 2007, 614), „Utilizarea într=o cercetare originală a datelor de anchetă recoltate

anterior”( Jill Kilecott și Nathan, 1985, 75 apud Chelcea, 2007, 614), „Exploatare a datelor în

vederea unui obiectiv sau pentru o problematică diferită de ceea ce a condus la producerea

acestor date sau utilizarea unor metode diferite de cele folosite anterior”( Gremy, 1989,54 apud

Chelcea, 615).

În dicționarul Blackwell de Sociologie, apare următoarea definiție: „practica analizării de

date deja culese de către altcineva, adesea pentru un scop mult diferit”(Johnson, 2007, p. 32)

Acest tip de analiză prezintă numeroase avantaje (scutește cercetătorul de timp și bani) și este din

ce în ce mai folosită. Există numeroase baze de date precum European Value Survey, World

19

Value Survey, cea a Băncii Mondiale care folosesc cercetătorilor de pretutindeni, oferind date

despre aproape orice domeniu din aproape orice țară.

Partea a III a (analiza datelor)

Capital strategic

În partea de teorie discutam despre identitatea strategică și condiția deținerii acesteia prin

însușirea de capital strategic. Capitalul strategic, după cum spuneam, este reprezentat de fondul

de investiții suveran, adică tot felul de acțiuni, obligațiuni, titluri.(Badescu et. al 2010 p.193-194)

În ultimii ani, Rusia a dus o campanie de întărire a capitalului strategic.

Politicile adoptate de Putin în ultimul timp au detreminat redobândirea capitalului

strategic. Una dintre formele acestor politici a fost preluarea forțată de către stat a acțiunilor sau

a posesiunilor oligarhilor neoimperialiști. Așa s-a întâmplat în cazul lui Hodorkovski și a

asociatului său Lebedev. Cei doi au fost arestați în anul 2003 pentru escrocherie și fraudă fiscală,

iar în anul 2010 li s-a prelungit sentința până în 2017 sub acuzațiile de furt de petrol și spălare de

bani. Hodorkovski era în anul 2003 cel mai bogat om din Rusia și, în același timp, un puternic

contestatar al lui Vladimir Putin. Hodorkovski era director al grupului petrolier Iukos.

(bussines24.ro, 2011) Ideea este că, după arestarea sa el a renunțat la acțiunile pe care le deținea

la Iukos și prin tot felul de transferuri, licitații firma a ajuns în proprietatea companiei petroliere

de stat Rosneft.

Gazprom este unul din atuurile sau armele cu care statul rus controlează sectorul

energetic. Controlarea sistemul energetic are ca scop urcarea în ierarhia mondială a Rusiei, fiind

drumul cel mai potrivit către statul de mare putere la care aspiră.

Exploatarea periferiilor

Până acum am demonstrat, prin diferite date și clasamente, că Rusia prezintă multe dintre

caracteristicile unei țări subdezvoltate. Asta pentru că, privind prin prisma teoriiile analizate în

prima parte, mai exact a teorie lui Wallerstein, ea face parte din țările de la periferia sistemului

mondial modern. Însă, după cum spune Galtung, fiecare periferie poate fi centru la rândul său

20

față de alte țări. Așa este Rusia față de multe dintre țările din Comunitatea Statelor Independente.

Centrul, adică Rusia, creează și menține o stare de subdezvoltare și de dependență în aceste state.

Imperialismul economic al Rusie este mai ales unul energetic. Începând cu anul 2000, se

începe o campanie intensă de monopolizare a sectorului energetic prin cât mai multe contracte

făcute cu republicile ex-sovietice. „Amplitudinea investițiile ruse în sectorul energetic (nuclear,

electric, petrol și gaze) al fostelor republici unionale i-a detreminat pe unii comentatori să descrie

Rusia în termeni de „imperiu energetic”. (Secrieru, 2008:p.177)

Controlând sistemul de livrare al gazelor din Asia Centrală prin intermediul Gazprom-

ului, Rusia are capacitatea de a fixa prețurile și, implicit, poate controla într-o anumită măsură

economiile țărilor din Comunitatea Statelor Independente care primesc gaz din Rusia. Aceasta

este metoda prin care Rusia determină și încearcă să mențină starea de dependență a țărilor din

periferia sa.

Creând dependență în statele din jur și folosindu-se de influența pe care o are asupra lor

la nivel economic, Rusia poate acumula capitalul strategic despre care vorbeam mai sus, care o

poate propulsa pe scena internațională ca mare putere și care poate determina o integrare ușoară

în sistemul economic mondial.

În sub-capitolul „Aspecte geo-economice” Stanislav Secrieru prezintă informații extrem

de relevante în ceea ce privește procedurile prin care Rusia, după 2000, s-a impus ca imperiu

economic. Voi descrie, pe scurt, câteva dintre acele date pentru a susține ipoteza imperialismului

economic.

În primul rând, consider că este nececar să menționez că instrumetele principale pe care

statul rus le-a folosit sunt companiile de stat, dar și compaiile private fidele statului precum:

Gazprom, RAO, Rosneft, Lukoil. O parte a strategiei s-a bazat pe participarea în proiecte ca

Gazoductul Nord European (North- Stream) prin care Rusia poate exporta gaze în Europa

Occidentală fără să se mai lovească de obstacole din partea unor țări ca Ucraina sau Belarus prin

care trec alte gazo-conducte. Este bine-cunoscută criza din ianuarie 2009 când Ucraina nu a mai

furnizat gaze din Rusia către Europa . Gazoductul North Stream a fost inaugurat în noiembrie

anul trecut și reprezintă o întărire a dependenței Uniunii Europene față de Rusia din punct de

vedere energetic, mai ales că Gazprom deține 51% din acțiuni, iar restul este împărțit de EON

Ruhrgas și BASF AG.

21

A doua parte a strategiei a reprezentat-o implicarea în proiectele deținute de companii

străine în Rusia. Mai exact, prin diverse metode, statul rus le-a obligat să cedeze din acțiunile lor

companiei Gazprom. Așa s-a întâmplat în cazul proiectului Sahalin - 2 unde Gazprom a primit în

2006 jumătate din acțiuni de la ceilalți acționari: Mitsubisi, Shell și Mitsui. La fel a fost și în

situația proiectului de la Kovâkta, tot în 2006, când Gazprom a ajuns să exploateze resursele de

gaz de la Shotkman din Marea Barenț.

Influența Rusiei se manifestă, așa cum am precizat anterior, mai ales în fostele republici

sovietice. În Armenia, de exemplu, Gazprom deține, alături de compania privată rusă Itera, 55%

din acțiunile Armrosgrazprom. Transferul a avut loc în 2003 sub pretextul returnării către Rusia

a datoriei externe a Armeniei. În Georgia s-a întâmplat aproximativ același lucru, ”RAO UES a

obținut 20% în sectorul de producție al energiei electrice din Georgia și 35% în sistemul de

distribuție. Planurile companiilor ruse de stat nu se opresc aici, Gazprom intenționând să

participe la procesul de privatizare a sistemul de distribuție a gazelor din Georgia.” (Secrieru,

2008:p.180)

Tensiunile dintre Rusia și Ucraina au fost mai intense decât în orice altă zonă parcă.

Acest lucru se datorează diferenței dintre dorința puternică a Rusie de a o aduce sub controlul său

și balansării continue a Ucrainei între Uniunea Europeană și Rusia. Cea din urmă a demonstrat

prin diferite mijloace (amenințarea că ar putea să anuleze acordul prin care se recunosc granițele

Ucrainei în zona Crimeii) că încă poate să marcheze viața economică, precum și pe cea politică

din Ucraina.

Deși se proclamă ca o economie liberală, Rusia nu vrea să semneze Carta Energetică

propusă de Uniunea Europeană, ceea ce ar însemna o transparență a pieței energetice rusești.

Ca o conluzie, am putea să preluăm afirmația lui Octav ian Milevschi din Monitorul

Strategic: „se încearcă construcția unui imperiu energetic care ar mima funcționarea conform

legilor liberale ale economiei de piață, dar constituind în realitate un instrument politic neo-

imperial al Federației Ruse”(Milevschi, 2007:p.90)

Îmi voi opri puțin atenția și asupra situației Republicii Moldova. Aceasta se află undeva

la mijloc între Uniunea Europeană și Rusia. Este evident că Rusia, în campania sa de expansiune,

de creare a imperiului liberal (cum îi spunea în 2003 Anatoli Ciubais) va încerca să dețină

controlul, atât politic, cât și economic asupra Republicii Moldova, care se încadrează în populația

ei țintă- țară fostă sovietică. Renegocierea contractelor în domeniul energetic cu Gazprom de

22

anul trecut a oferit ocazia Rusiei să facă niște „sugestii” privind stabilitatea mediului politic din

Republica Moldova (asta înseamnă alinierea politicii Moldovei după dorințele Rusiei). Rusia

chiar a lansat și invitația de a se alătura uniunii vamale dintre Rusia și Belarus, aceasta

presupunându-se a-i oferi Moldovei beneficii în ceea ce privește prețul gazelor.

Gazpromul intenționează să adauge la colecția sa de companii energetice din afara Rusiei

și o parte din companiile de stat din Republica Moldova. Primarul Chișinăului, Daniel Chirtoacă

a afirmat chiar „Riscul este ca Termocom să ajungă în proprietatea Gazprom” (Câșlaru,2011). În

acest sens, se fac presiuni asupra Moldovei să renunțe la acordurile și la proiectele cu Uniunea

Europeană în domeniul energetic. La fel ca și Ucraina, Moldova trebuie să aleagă între Rusia și

Uniunea Europeană. Ca o asigurare a direcției pe care ar trebui să o urmeze, cu ocazia unei

ședințe a Curților de Conturi ale Moldovei și Rusie, Serghei Stepașin a declarat că: „Rusia a fost

și va rămâne principalul partener economic al Republicii Moldova”. (Grămadă, 2012). Prin

datele prezentate asupra exporturilor și importurilor dinspre și spre Rusia se afirmă, practic,

dominația Federației Ruse, ca și centru, asupra Moldovei, periferia și faptul că prin controlul

asupra economiei Moldovei se menține o stare de subdezvoltare.

Corupția și respectarea drepturilor omului

Câteva dintre marile probleme ale Rusiei sunt recunoscute și de actualul președinte, dar

fost prim -ministru al Rusiei, Vladimir Putin în raportul anul pe care trebuie să îl susțină în fața

Parlamentului. El le-a prezentat ca fiind priorități și se referă la întărirea economiei și a poziției

în lume, crearea de locuri de muncă, dezvoltarea zonei estice și a a demografiei.

Unul dintre elementele care ne indică gradul de subdezvoltare al unei țări consider că este

și indicele corupției percepute. El adună date legate de corupție din diferite sondaje și de la

experți. Rusia este clasată pe locul 143 din 183, locul unui fiind ocupat de țara cel mai puțin

coruptă și 183 de țara cu gradul cel mai mare de corupție. Datele se referă la anul 2011. Mai jos

am atașat un tabel care explică evoluția în timp a gradului de corupție. Scorul este de la unu la

zece și cu cât se află mai aproape de 0, cu atât țara este mai coruptă.

Anul 2011 2010 2009 2008 2007 2006 2005 2004 2003

Rusia 2,4 2,1 2,1 2,5 2,4 2,8 2,7 2,7 2,7

*(date publicate de Transparency International)

23

Rusia se află la același nivel (2,4) al corupției cu țări precum Nigeria, Mauritania,

Comoros, Belarus, Timor-Leste, Togo, Uganda. După cum se observă, multe dintre aceste țări

sunt țări africane, din lumea a treia. Alăturarea Rusiei lângă acestea este relevantă atunci când

analizăm nivelul ei dezvoltare. Poate fi pe locul 9 în lume din punctul de vedere al produsului

intern brut (în 2011 conform datelor publicate de Fondul Monetar Internațional), dar gradul de

corupție ne indică faptul că Rusia mai are mult de parcurs pentru a ajunge la nivelul țărilor cu

adevărat dezvoltate , precum Statele Unite, Germania.

Locul Țara PIB (trilioane de dolari)

1 SUA 15,16

2 China 6,4

3 Japonia 5,7

4 Germania 3,34

5 Franța 2,6

6 Marea Britanie 2,4

7 Brazilia 2,2

8 Italia 2,05

9 Rusia 1,68

*(date conform Fondului Monetar Internațional)

Diferența aceasta dintre locurile pe care le ocupă Rusia în cele două clasamente ne indică

grave probleme interne, rupturi adânci între populație și elite. Privind produsul intern brut ca un

rezultat al acțiunii elitelor (pentru că ele controlează economia) și scorul corupției ca fiind

situația oamenilor de rând, diferențele sunt uriașe.

Un alt indicator important este cel al independenței justiției. Se referă la independența

justiției față de influența unor factori ca firmele, membrii si sistemului de guvernare sau alți

cetățeni. Se măsoară pe o scală de la 1 la 7, unde 1 este influența cea mai mare și 7 independența.

Rusia se află pe locul 123 din 142, cu un scor de 2,7.

24

Controlul corupției ne mai poate ajuta să observăm situația Rusiei din punctul de vedere

al corupției și înseamnă proporția în care puterea publică este folosită pentru interesele private.

Se referă în același timp și la elitele care acaparează statul pentru interesele personale. Scorul

Rusie este de -1,07. Dimensiunile sunt între -2,5 și 2,5. Cu cât este mai scăzut scorul, cu atât

guvernarea este mai proastă.

Un alt scor scăzut este obținut de Rusia în ceea ce privește aplicarea legilor („rule of

law”), adică încrederea pe care o au oamenii în poliție, judecătorie, dreptul la proprietate,

posibilitatea crimelor, a violențelor. Pe o scara de la -2,5 la 2,5, Rusia obține -0,78 în anul 2010

(conform Transparency.org).

Aceste date determină o scădere a investițiilor străine în Rusia. Investitorii nu se simt în

siguranță într-o țară unde oricând proprietatea privată poate deveni a statului. Scandalul iscat în

cazul Hodorkovski despre care am pomenit mai sus este relevant în acest sens. Deși la începutul

anilor 2000 investițiile străine directe reprezentau doar 1% din PIB și apoi s-a observat o creștere

cu un maxim în 2007, când investițiile străine erau 4% din PIB, au scăzut din nou la 3 % în 2009

și 2010 și continua trendul descendent.

Respectarea drepturilor și libertăților este din punctul meu de vedere un element

important pentru orice țară care vrea să atingă statutul de țară dezvoltată. Pentru că, până la

urmă, nu numai datele referitore la economie sunt importante. O țară dezvoltată este o țară unde

cetățenii se simt în siguranță, unde se pot bucura de toate drepturile lor și unde se pot manifesta

prin orice mijloace doresc. De aceea am ales să analizez și indexul libertății presei, din care ne

putem da seama despre câtă libertate au oamenii care lucrează în mass-media. De, asemnea el

reflectă și cât efort depun gurnernele pentru a asigura această libertate de exprimare. Așa cum era

de așteptat, poziția este undeva spre sfârșitul clasamentului, mai exact pe locul 142 din 179.

Rusia a fost declarată în ”Raportul despre jurnaliști și oameni din media uciși în 2009” al

Federației Internaționale a Jurnalismului a cincea țară ca periculozitate pentru jurnaliști. De

asenemea, pe 15 iunie 2009 cei care fac parte din această federație a jurnaliștilor au realizat o

investigație: „Justiție parțială – o investigație despre morțile jurnaliștilor ruși 1993-2009”. În

total, sunt cunoscute 313 cazuri de jurnaliști uciși. În cele mai multe cazuri nu au fost găsiși

criminalii, iar eforturile oamenilor din justiție sunt insesizabile. Jurnaliștii sunt batuți până la

moarte, otrăviți și de cele mai multe ori împușcați chiar în spațiile publice. Cea mai cunoscută

25

moarte este cea a jurnalistei Anna Politkovskaya în 7 octombrie 2006, care a coincis cu ziua de

naștere a lui Vladimir Putin. Ea se ocupa de relatarea faptelor despre războiul din Cecenia.

Afirmațiile făcute de Patrick Pesnot în cartea sa „Spionii ruși de la Stalin la Putin” sunt

susținute de date precum acestea pe care le-am prezentat mai sus. La fel ca și raportul despre

jurnașiștii uciși în Rusia, el remarcă neregulile din sistemul de justiției și încălcarea drepturilor

omului și a libertății presei. Organele de securitate (poliție, servicii de securitate) nu mai au rolul

de a proteja și servi interesele statului, ci interesele private. „Ancheta asupra uciderii Annei

Politkovskaya amscos la lumină implicarea a șase polițiști și a unui ofițer FSB, potrivit primelor

informații transmise de procuror. O informațue excepțională pentru societatea rusă actuală, fiind

obținută cu ajutorul jurnaliștilor de la Novaia Gazeta, care au demarat propriile ivestigații cu

privire la asasinarea colegei lor de breaslă. În numeroase cazuri însă, nu se declanșează nici

măcar o anchetă” (Patrick Pesnot și Domnul X, 2008).

Ineficiența poliției și corupția la nivelul ei este relevată și de Barometrul Global al

Corupției realizat de către cei de la Transparency.org unde această intituție, poliția, alături de

oficialii publici și funcționarii publici, sunt privite ca fiind cele mai afectate de corupție. De

asemenea mai mult de jumătate din cei chestionați au susțin că eforturile guvernului sunt

ineficiente în lupta împotriva corupției.

Date demografice

Datele despre demografia unei țări ne pot indica dacă țara respectivă este dezvoltată sau

nu și în ce direcție se îndreaptă. De exemplu, Rusia se confruntă în acest moment cu o criză

demografică. Analizând datele ofetite de Programul de Dezvoltare a Națiunilor Unite, începând

cu anul 1995 populația Rusiei s-a micșorat de la 148 698 600 locuitori la 142 835 600 locuitori în

2011.

Anul 1995 200 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2020

Populația

(Milioane

locuitori)

148,698.6 146,757.5 143,843.2 143,510.1 143,294.5 143,163.1 143,064.1 142,958.2 142,835.6 141,022.0

Prognozele Națiunilor Unite nu sunt pozitive în ceea ce privește evoluția demografică,

întrucât până în 2020 ar urma să piardă încă aproximativ 1,8 milioane de persoane. Consecințele

26

acestea sunt grave din mai multe puncte de vedere. La nivel economic, aceasta înseamnă mai

puțină forță de muncă. Observăm astfel că, oricâte eforturi ar face statul să dezvolte țara prin

presiuni economice asupra altor state, nivelul economic intern depinde si de factori precum

demografia.

Scăderea populației se leagă de alți doi indicatori demografici, natalitatea și mortalitatea.

În momentul în care natalitatea este mai mică decât mortalitatea, se produce scăderea populației,

adică spor natural(natalitate minus mortalitate) negativ. Conform datelor publicate de World

Factbook pentru anul 2012, natalitatea are un nivel de 10,94 nașteri la 1000 de locuitori, iar

mortalitatea 16,03 decese la 1000 de locuitori. Comparată cu alte țări din punctul de vedere al

natalității, Rusia se află pe locul 172 din 288. Lucrurile sunt foarte grave în ceea ce privește

mortalitatea. Rusia se află locul al doilea în lume, pe locul întâi situându-se Africa de Sub și pe

locul al treilea Ucraina. Având în vedere că Rusia este o țară cu pretenții de mare putere, cifrele

acestea incredibile relevă adevărul despre situația internă. Un grad așa de mare al mortalității

înseamn un sistem de sănătate șubred. De altfel, cheltuielile private din produsul intern brut

pentru sănătate sunt de doar 2%, neînregistrându-se nicio creștere din 2000 până în 2009, iar

cheltuielile publice înregistrează 3%, singurii ani după 2000 când s-au înregistrat 4% fiind 2002

și 2009 (a se vedea anexele).

Faptul că mortalitatea este un factor extrem de relevant este sublinita și în Raportul

Național al Dezvoltării Umane pentru Federația Rusă (2009: p.7):„ rata mortalității reflectă cât

de bine poate o societate dată să transfome resursele economice în produse și servicii de

impoertanță majoră. Simpla rată a mortalității este mai relevantă pentru nivelul și trendul

dezvoltării publice decâât niște indicatori macro-economici complecși”

Au existat într-adevăr o susținere a natalității, femeile care au mai mulți copii primind o

anumită sumă de bani de la stat, dar aceasta nu este o soluție care să aibă efecte pozitive pe

termen lung. Ar trebui să existe programe pentru prevenirea mortalității în schimb.

Alte cifre îngrijorătoare care relevă starea de subdezvoltare a țării sunt reprezentate în

primul rând de rata creșterii populației, care este negativă: -0,48% ( conform estimărilor World

Factbook pe 2012). Rusia se află pe locul 219 din 230. În al doilea rând, speranța de viață la

naștere este de 66,46 ani în total. La femei este 73,18 ani și la bărbați este 60,11 ani.

Una dintre metodele prin care o țară își poate mări populația este migrația. Rusia se afla pe locul

69 în ceea ce privește rata de migrație (imigranți minus emigranți). Rata de migrație este una

27

pozitivă: 0,29 imigranți la 1000 de locuitori. Crearea Uniunii Eurasiatice, care presupune libera

circulație a persoanelor, consider că va determina o creștere o imigrației în Federația Rusă.

Există foarte multe probleme și în ceea ce privește integrarea socio-culturală a

imigranților, programele care au în vedere aceste aspect nefiind eficiente. De asemenea,

imigranții ilegali reprezintă un punct sensibil pentru statul rus deoarece creează probleme pe

piața muncii, conform raportului ședinței Consiliului de Securitate ținută de Dimitri Medvedev

pe 27 aprilie 2012.

Problema migrației și impactul asupra economiei este recunoscut și de șeful Serviciului

pentru Migrație al Federației Ruse, Konstantin Romodanovskiy: „fără un aflux al migrației, va fi

o contracție de zece milioane de persoane a populației cu vârsta productivă până în 2025,

proporția oamenilor în vârstă va crește. [Aceasta va avea] un impact negativ asupra creșterii

economice și a bunăstării rușilor, asupra vitezei de tranziție a economiei rusești spre o cale de

dezvoltare inovativă și astfel și asupra competitivității țării în general și asupra locului ei în

lume”(BBC monitoring former Soviet Union, 2012).

Rusia face pași pentru a atrage imigranții străini cu calificare înaltă. Populația țintă sunt

studenții străini. Există șanse foarte mari ca aceștia să rămână în Rusia după terminarea studiilor,

de aceea același Serviciu pentru Migrație de care vorbeam mai sus a elaborat un regim special

pentru studenții imigranți. Acestora le va fi mult mai ușor să rămână în țară pentr că regulile care

li se vor aplica vor fi mult mai simple.(Interfax : Russia&CIS General Newswire, 2012)

Colonialism intern

După cum spuneam în partea de teorie, în unele țări se poate observa fenomenul de

colonialism intern, adica exploatarea nu trebuie să fie neapărat între țări diferite, ci se poate

regăsi în cadrul aceleiași țări. Sau, după cum explica și Galtung, și în centru există un centru și o

periferie.

Așa se întâmplă și în Rusia. Deși pentru țările din jur ea este un centru, în interiorul

acesteia regăsim, de asemenea, un centru și o periferie. Centrul este reprezentat de regiunea

Moscovei. Deși aici locuiesc numai 10% din populația Rusiei, ea concentrează o treime din

produsul intern brut. Zona Moscovei este foarte dezvoltată, condițiile apropiindu-se de cele din

capitalele Occidentale. Celelalte regiuni ale țării, mai ales zonele rurale, sunt dominate de

sărăcie.

28

Veniturile

Veniturile sunt o sursă foarte potrivită de informații pentru a încadra o țară în rândul

țărilor din dezvoltate sau subdezvoltate. Venitul net al gospodăriei, după plătirea taxelor, și care

poate fi folosit pentru cumpărarea bunurilor și a serviciilor este de 13 911 dolari, conform

Organizației pentru Cooperare Economică și Dezvoltare. Acest venit este aproape de două ori

mai mic față de media țărilor analizate de Organizația pentru Cooperare Economică și

Dezvoltare, de 22 387 dolari. Acest lucru înseamnă și o putere de cumpărare mai mică. Deși în

ultimii ani putem spune că Rusia situația economică s-a mai imbunătățit, s-au creat diferențe din

ce în ce mai mari între cei bogați și cei săraci. 20% dintre primii oameni cei mai bogați câștigă de

9 ori mai mult decât ultimii 20%.

Am decis să analizez valoarea indicelui GINI, care reprezinta exact ce spuneam mai sus:

cât de egal sunt distribuite veniturile. Scara este de la 0 la 1 (sau 100 în datele oferite de Banca

Mondială). Un scor „0” înseamnă că veniturile sunt distribuite în mod perfect egal la „1”

înseamnă ca un singur individ ia toate veniturile. Inegalitatea a crescut din 2002 de la 36 până la

un maxim de 44 în 2007, după care s-a înregistra o scădere foarte ușoară.(vezi anexa)

Într-un top realizat de Business Insider, folosindu-se de datele Organizației pentru

Cooperare și Dezvoltare Economică, au fost identificate zece țări cu cea mai proastă calitate a

vieții. În acest top, Rusia se află pe locul 5. Gradul de satisfacție al vieții, pe o scară de la unu la

zece, este de 1,2. În ceea ce privește venitul disponibil, acesta este, tot pe o scară de la unu la

zece, de 1,6.

Concluzii

„Andre Gromîko- Ministru de externe al URSS-ului. – își invită oaspetele într-o încăpere

alăturată biroului său. O cameră cu un fotoliu îndreptat către un perete pe care se afla o hartă:

harta lumii văzută de la Moscova. Ministrul de externe îi mărturisește oaspetelui că de câteva ori

pe săptămână se retrage în respectiva încăpere și „nu fac decât să stau aici, să privesc la această

hartă și să reflectez.”

29

Se poate specula cu privire la ceea ce fa fi gândit și imaginat Gromîko în fața hărții, dar

nu se poate ocoli întrebarea pe care și-o pune autorul american: oare câți miniștri de externe ai

statelor occidentale au o asemnea hartă și vin să mediteze în fața ei?” (Dobrescu, 2008: p.72)

Acest citat mi se pare potrivit ca o concluzie pentru că reflectă viziunea imperialistă a

elitei Rusiei. Poate nu toți cei aflați în funcții cu putere de decizie au câte o hartă în fața căreia să

reflecteze, dar expansiunea Rusiei, mai ales cea economică, este una intens analizată și plănuită.

Drept urmare, au și efecte, principala urmare fiind redobândirea capitalului și a identității

strategice.

Deși politicile de expansiune a imperialismului Rusiei par a da roade în plan extern și ea

se afirmă ca un centru veritabil în relația cu țările din jur pe care a demonstrat că are capacitatea

de a le controla, situația internă nu se prezintă ca fiind caracteristică unui centru. Condiția

demografică dezastruoasă, nivelul scăzut al salariilor, distribuția inegală a veniturilor,

inegalitățile dintre regiuni, corupția, nerespectarea dreputilor omului sunt câteva dintre

elementele pe care le-am analizat și care au demonstrat că Rusia prezinta multe dintre

caractersiticile unei țări atât nedemocratice, cât și subdezvoltate.

De la pretențiile de mare putere la nivel mondial și până la realitățile din sânul societății

rusești este o distanță enormă. Aceste două părți vor trebui să ajungă la un numitor comun pentru

a putea spune că Rusia este, într-adevăr, o țară dezvoltată.

30

Bibliografie:

- Bădescu I. (2004) Tratat de geopolitică, București, Mica Valahie

- Bădescu I., Dumitrescu L, Dumitrașcu V., Baltasiu R., (2010) Geopolitica noului

imperialism, București, Mica Valahie

- Chaudet, D., Permentier, F., Pelapidos B. (2008) Imperiul în oglindă.. Strategii de mare

putere în Statele Unite și Rusia, Chișinău, Cartier

- Chelcea S. (2007) Metodologia cercetării sociologice, București, Editura Economică

- Dobrescu, P. (2008) Geopolitica, București, Editura comunicare.ro

- Johnson A. (2007) Dicționarul Blackwell de Sociologie, București, Humanitas

- Pesnot P., Domnul X (2008) Spionii ruși de la Stalin la Putin, București, Editura Litera

- Secrieru S. (2008) Rusia după Imperiu – între putere regională și custode global,

Institutul European

- Wallerstein I. (1992) Sistemul mondial modern. Agricultura capitalistă și originile

economiei mondiale europene în secolul al XVI-lea. Vol I, București, Editura Meridiane

- Minsk wants to join eurasian union but not surrender sovereignty - lukashenko aide.

(2011). Interfax :Russia & CIS General Newswire, pp. n/a. Retrieved from

http://search.proquest.com/docview/900195808?accountid=15533 accesat la data de 15

mai 2012

- CIS NEWS; eurasian union will shape future ofRussia, belarus, kazakhstan - medvedev.

(2011). Interfax : Russia & CIS Presidential Bulletin, pp. n/a. Retrieved from

http://search.proquest.com/docview/904948379?accountid=15533 accesat la data de 15

mai 2012

- Opposition party to campaign against belarus joining eurasian economic union -

websites. (2011).

Interfax : Russia & CIS Business and Financial Newswire, pp. n/a. Retrieved from

http://search.proquest.com/docview/905009901?accountid=15533 accesat la data de 15

mai 2012

- Galtung J. (1971) A structural theory of imperialism

www.bev.berkeley.edu/ipe/readings/Galtung.pdf accesat la data de 15 mai 2012

31

- Putin comparat cu banditul Stalin (2012)http://www.business24.ro/vladimir-putin/stiri-

vladimir-putin/putin-comparat-cu-banditul-stalin-1489442 accesat la data de 15 mai 2012

- Dughin A. (2010) Ideea Eurasiatică, http://evrazia.org/article/1445 accesat la data de 15

mai 2012

- Popa I. (2011) Management strategic, București, Academia de Studii Economice

http://www.scribd.com/doc/56230200/8/Avantajul-competitiv accesat la data de 15 mai

2012

- Duma-speech: Putin promises a road map to all questions (2011) http://www.russia-

now.info/russia/russia_news/duma-

speech_putin_promises_a_road_map_to_all_questions_94.html accesat la data de 15 mai

2012

- BP Analiza statistica a energiei lumii (2011)

https://www.cia.gov/library/publications/the-world-factbook/geos/rs.html accesat la data

de 15 mai 2012

- Banca Mondială

http://databank.worldbank.org/ddp/home.do?Step=2&id=4&hActiveDimensionId=WDI_

Seriesaccesat la data de 15 mai 2012

- CIA – The World Factbook

http://www.bp.com/sectiongenericarticle800.do?categoryId=9037130&contentId=706866

9 la accesat data de 15 mai 2012

- Transparency international – the global coalition against corruption

http://www.transparency.org/country#RUSaccesat la data de 15 mai 2012

- „Raportul despre jurnaliști și oameni din media uciși în 2009”(2009)

http://www.ifj.org/en/pages/reports accesat la data de 15 mai 2012

- Programul de Dezvoltare a Națiunilor Unite

http://hdrstats.undp.org/en/indicators/306.html accesat la data de 15 mai 2012

- Raportul Național pentru Dezvoltarea Umană (2003) Moscova

http://hdr.undp.org/en/reports/national/europethecis/russia/name,18666,en.html accesat la

data de 15 mai 2012

- Medvedev chairs Russian Security Council meeting on migration policy, BBC

Monitoring Former Soviet Union (2012)

32

http://search.proquest.com/docview/1010323133?accountid=15533 accesat la data de 15

mai 2012

- Russian migration chief says foreign workers crucial for labour market, BBC Monitoring

Former Soviet Union (2012)

http://search.proquest.com/docview/929439349?accountid=15533 accesat la data de 15

mai 2012

- Russia to create preferential migration regime for foreign students - Federal Migration

Service , Interfax : Russia&CIS General Newswire, ) accesat la data de 15 mai 2012

- http://www.oecdbetterlifeindex.org/countries/russian-federation/

- Galante M. (2012) The 10 Countries With The Absolute Worst Quality Of Life, ,

http://www.businessinsider.com/10-worst-countries-oecd-better-life-index-2012-5#

accesat la data de 15 mai 2012

- Stanislav Secrieru (2007) Accente geo - economice în politica externă rusă (2007), Monitorul

Strategic www.mapn.ro/diepa/ispaim/files/ms122007.pdf accesat la data de 15 mai 2012

- Octavian Milevschi (2007) Imperiul liberal” în refacere: resursele energetic și reafrimarea global

a Rusiei, Monitorul Strategic www.mapn.ro/diepa/ispaim/files/ms122007.pdf accesat la data

de 15 mai 2012

- Câșlaru A(2011) Rusia, imperiul gazelor sau marele șantaj,

http://vox.publika.md/politica/rusia-imperiul-gazelor-sau-marele-santaj-124251.html

accesat la data de 15 mai 2012

- Grămadă A.(2012) Rusia a fost și rămâne principalul partener economic al R. Moldova

http://www.infoprut.ro/2012/serghei-stepa%C8%99in-rusia-a-fost-%C8%99i-ramane-

principalul-partener-economic-al-r-moldova.html 21 mai 2012 accesat la data de 15 mai

2012

33

Anexe

1.

34

35

2.

(Bădescu, 2007, 97)

36

3. Tabele conform site-ului Wolrdbank.org

37

38

39

40