C. KACSÓ - Pumnalul de bronz de la Pir

3

Complexul Muzeal Bistriţa-Năsăud

2013

© Complexul Muzeal Bistriþa-Nãsãud

ISSN 1222-5096

Editura Accent, 2013Cluj-Napocawww.edituraaccent.ro

Coperta I: Pax-ul parohiei din Bistriţa, Muzeul Naţional Maghiar Budapesta.

Acad. Dumitru PROTASE, Universitatea “Babeş-Bolyai” Cluj-NapocaProf. univ. Toader NICOARĂ, Universitatea “Babeş-Bolyai” Cluj-NapocaProf. univ. Doru RADOSAV, Universitatea “Babeş-Bolyai” Cluj-NapocaDr. Volker WOLLMANN, Gundelsheim, Germania

Consiliul ştiinţific

Colegiul de redacţie

Orice corespondenţă referitoare la publicaţia“Revista Bistriţei” se va adresa:

Complexul Muzeal Bistriţa-NăsăudStr. Gen. Grigore Bălan, nr. 19420016 BistriţaTel./fax: 0263-211063E-mail: [email protected]

Toute corespondance sera envoyée a l’adresse:Complexul Muzeal Bistriţa-NăsăudStr. Gen. Grigore Bălan, nr. 19420016 BistriţaTel./fax: 0263-211063E-mail: [email protected]

Corneliu GAIU – redactor responsabil, George G. MARINESCU, Elena PLENICEANU,Virgil MUREŞAN, Horaţiu BODALE, Valentin ORGA, Ionuţ COSTEA, Sorin COCIŞ

5

CUPRINS

Árpád TATÁRIdoli neolitici din judeţul Bistriţa-Năsăud .......................................................................................................... 9Neolitische Idole aus Kreis Bistritz-Nassod

Carol KACSÓPumnalul de bronz de la Pir ............................................................................................................................... 14Der Bronzedolch von Pir

Marius ARDELEANUImporturi în lumea dacică: despre o mărgea cu faţă umană descoperită la Mala Kopanya ..................... 31Imports in dacian world: about a human-face bead discovered at Mala Kopanya

Nicolae GUDEAÎndreptări arheologice. Câte ceva despre religia militarilordin castrul roman de la Bologa/Resculum .......................................................................................................... 37An attempt to archaeological correction concerning the soldiers’ religionin the Roman fort of Resculum/Bologa

Ioan PISOStudia Porolissensia IV ........................................................................................................................................ 39

Corneliu GAIULancea de beneficiari de la Arcobadara ............................................................................................................... 52Lance de bénéficiaire d’Arcobadara

Radu ZĂGREANUProiectile de piatră din castrul roman de la Arcobadara .................................................................................. 63Roman stone projectiles from the roman fort of Arcobadara

Radu HARHOIUCercetări arheologice la Sighişoara Dealul Viilor – “necropolă”. Complexul 359 – o locuinţa din epoca avară târzie (secolul 8). .................................................................... 72Archäologische Grabungen in Sighişoara D.V. – “necopolă” (Gräberfeld).Befund 359 – eine Wohnung aus der Spätawarenzeit (8. Jahrhundert).

Carol KACSÓ,Traian MINGHIRAŞ,Alexandru MUREŞAN,Ioan POP,Zamfir ŞOMCUTEAN

Zidul de piatră de la Sălniţa – Custura Cetăţelei .............................................................................................. 104Die Steinmauer von Sălniţa – Custura Cetăţelei

6

Vasile MĂRCULEŢÎncetarea stăpânirii bizantine de la Dunărea de Jos(sfârşitul secolului XII – începutul secolului XIII) ......................................................................................... 119La fin de la domination byzantine de Bas-Danube(la fin du XIIe siècle – le début du XIIIe siècle)

Mihai Florin HASANAspecte ale relațiilor matrimoniale dinastice munteano-maghiare din secolele XIV-XV ...................... 128Aspects of the Hungarian-Wallachian matrimonial relations of the fourteenth and fifteenth centuries

Ciprian FIREAPreoţi parohi şi artă în orașul Bistriţa la sfârşitul evului mediu .................................................................. 160Parish priests and the art in the town of Bistrița at the end of the Middle Ages

Ana DUMITRANPraporul de la Runcu Salvei .............................................................................................................................. 173The church flag from Runcu Salvei

Elisabeta SCURTUBiserici de lemn dispărute de pe Valea Rodnei .............................................................................................. 176Last Wooden Churches from Rodna Valley

Diana COVACIProfesionalizarea clerului greco-catolic român din Transilvaniaîn perioada modernă: abordări teoretice ......................................................................................................... 200La professionnalisation du clergé grec-catholique roumain de la Transylvaniedurant la période moderne – aspects théoriques

Dorin DOLOGALupta naţională din Transilvania în perioada 1867-1914 .............................................................................. 206La lutte nationale en Transylvanie du 1867 au 1914

Elena Elisabeta PLENICEANUModă și baluri în Bistrița sfârșitului de secol XIX și început de secol XX .................................................. 211Mode et bals à Bistriţa à la fin du XIXe siècle et au début du XXe siècle

Mircea Gelu BUTAAdrian ONOFREIU

Statuia poetului Andrei Mureșanu la Bistrița. Cronologie documentară .................................................. 225La statue du poète Andrei Mureşanu de Bistriţa. Une chronologie documentée

Adrian ONOFREIUContribuţii documentare privind situaţia judeţului Năsăudîn perioada interbelică. Anul 1932. ................................................................................................................... 239Contributions documentaires concernant la situation du département de Năsăuddans la période d’entre les guerres. L’an 1932.

Iosif UILĂCANJudețul Năsăud în anul 1946 ............................................................................................................................. 267Le département de Năsăud en 1946

7

Viorel RUSTragicul destin al saşilor din judeţul Bistriţa-Năsăudla sfârşitul celui de-al doilea război mondial şi în anii comunismului ....................................................... 341Le destin tragique des saxons du département de Bistriţa-Năsăudà la fin de la Seconde Guerre Mondiale et pendant les années du communisme

Victor MAROLAComunităţile româneşti sud-dunărene ........................................................................................................... 354Romanian communitis southern Danubian

Petre DIN Transilvania în percepţia istoriografiei clujene contemporane. ................................................................... 370Transylvania in Cluj contemporary historiography perception

Recenzie .............................................................................................................................................................................. 376Thomas Fischer, Die Armee der Caesaren. Archaologie und Geschichte, Regensburg 2012 (N. Gudea)

14Revista Bistriței XXVII/2013, pp. 14-30

Carol KACSO, Muzeul judeţean de istorie Maramureş, e-mail: [email protected]

Pumnalul de bronz de la Pir

Carol KACSÓ

Cuvinte cheie: Pir, pumnal de bronz, cultura Otomani, grupul Hajdúbagos-Cehăluț.Schlüsselwörter: Pir, Bronzedolch, Otomani Kultur, Hajdúbagos-Cehăluț Gruppe.

În anul 1955, Zoltán Székely publică, împreună cu alte artefacte descoperite cu prilejul săpăturilor efectuate la Pir (ung. Szilágypér)1, un pumnal de bronz, despre care spune că a aparținut inventarului unui mormânt dublu al culturii Otomani2. În lucrarea apărută în anul 1966, același autor completează informațiile cu privire la condi-țiile de descoperire a pumnalului, precizând că el a apărut la nivelul toracelului unui schelet de bărbat, într-un așa-numit mormânt dublu de inhumație (mormintele nr. 19-203), în inventarul ce aparținea acestei înmormântări (M. 19) fiind prezente încă un vas cu toartă, așezat la cot, câte un corn de cerb la picior și femurul stâng, precum și oase de animale lângă picioare și craniu4. Székely mai afirmă că analogiile pumnalului sunt cunoscute de la Megyaszó5.

Pumnalul cu placă la mâner (Griffplattendolch) de la Pir are placa rotunjită, sub aceasta sunt plasate trei găuri de nit, în care se păstrează și cuiele de nit din bară cu secțiunea circulară, pe lamă este decorat cu trei nervuri longitudinale, care se prelungesc unite până aproape de vârf. Curățat de patină, culoarea actuală este negricioasă cu nuanțe gălbui. Piesa a fost întreagă la descoperire (lungimea la descoperire 11,3 cm), acum are vârful rupt (lungimea actuală 9,5 cm) (fig. 1, 1-2)6.

Problema încadrării cronologice a pumnalul de la Pir este abordată, la puțin timp după publicarea sa, de către Tibor Kemenczei, în contextul discuției cu privire la apariția pumnalelor cu trei nituri7. Autorul consideră că acest tip de pumnal nu reprezintă un element de datare de sine-stătător, el fiind caracteristic pentru întreaga perioadă Reinecke Bronz C, iar piesa de la Pir poate fi comparată mai degrabă cu un exemplar din cimitirul cul-turii Piliny de la Zagyvapálfalva, decât cu pumnalul dintr-un mormânt de la Dolný Peter8.

István Bóna pune sub semnul întrebării apartenența pumnalului de la Pir la un mormânt al culturii vaselor cu proeminențe spiralate (Kultur der Spiralbuckelgefäße), în care încadra și fenomenul Otomani, afirmând că astfel de pumnale sunt necunoscute în descoperirile Bronzului mijlociu9.

1 La acea dată localitatea aparținea administrativ de regiunea Baia Mare, în prezent ea se află pe teritoriul județului Satu Mare. Din punct de vedere geografic, satul Pir se încadrează în salba de localități din Valea Eriului.

2 Székely 1955, 857-858, fig. 9, 7 (desen inexact).3 Fără a-i conferi vreo importanță mai mare, remarc faptul că, potrivit însemnărilor lui Zoltán Székely din carnetul de șan-

tier Pir pe anul 1954 (în arhiva muzeului din Baia Mare), precum și a marcajelor păstrate încă, cele două morminte au fost numerotate inițial V și VI.

4 Székely 1966, 131. 5 Ibidem, 134.6 În colecţia muzeului din Baia Mare, nr. inv. 115.7 Kemenczei 1968, 182, fig. 2, 12.8 Ibidem. Potrivit informației lui Zsolt Molnár (2011, 298), Ivan Ordentlich, în teza sa de doctorat nepublicată (Cercetările

arheologice de la Otomani și Sălacea și locul lor în contextul culturii Otomani, Iași, 1973, 281-282) citează ca analogie pentru descoperirea de la Pir chiar piesa de la Dolný Peter. Această piesă (vezi Dušek 1969, 63, fig. 10, 8) este prevăzută cu trei nituri, dar are o singură nervură centrală.

9 Bóna 1975, 134.

15

Tibor Kovács, fără a vorbi punctual despre pumnalul de la Pir, enumeră cimitirul de aici printre cele ce au furnizat ceramică și obiecte de bronz databile în perioada Koszider10.

Tiberiu Bader găsește analogii pentru pumnalul de la Pir în descoperirile de la Megyaszó și Zagyvapálfalva (cultura Piliny), ceea ce dovedește, potrivit părerii sale, că tipul căruia îi aparține are o evoluție mai îndelunga-tă11. O părere similară în legătură cu pumnalul în discuție este exprimată de Ioan Németi12.

Pumnalul de la Pir este ilustrat și de Jörg Müller, care nu se pronunță în legătură cu încadrarea tipologică și cronologică a acestei piese, consideră însă cana din M. 19 ca fiind printre cele mai recente astfel de vase din cadrul cimitirului, comparabile cu cele mai recente căni din așezarea de la Vărșand, databile în „die ausgehende Frühbronzezeit“13.

Zsolt Székely prezintă o descriere a M. 19 identică cu cea publicată în 1966 și afirmă că pumnalul descoperit aici indică o fază târzie de dezvoltare a culturii Otomani14.

În lucrarea cu privire la evoluția și sfârșitul așezărilor de tip tell ale epocii bronzului din Câmpia Careiului și Valea Eriu, János Németi și Zsolt Molnár ilustrează pumnalul de la Pir, citează o parte a literaturii în care este discutată această piesă și propun încadrarea sa în faza Otomani III15.

Ion Motzoi-Chicideanu nu discută problema încadrării cronologice a pumnalului de la Pir, remarcă doar faptul că, potrivit informațiilor lui Székely, trei dintre mormintele de inhumație ale cimitirul de aici aveau în inventar și piese de metal, printre acestea și M. 19 cu un pumnal16.

În cadrul analizei descoperirilor de metale din teritoriul transilvănean al culturii Otomani, Molnár men-ționează părerile exprimate de către Bóna, Ordentlich, Székely și Kovács în legătură cu pumnalul de la Pir și concluzionează că acesta datează din faza Bronz mijlociu III17. Aceeași datare a pumnalului este preconizată în monografia, recent apărută, a tell-ului de la Carei-Bobáld18.

Mai mulți autori, după cum s-a văzut, citează ca analogii pentru pumnalul de la Pir piesele descoperite în cimitirul Füzesabony de la Megyaszó. Cele trei exemplare de aici aparțin categoriei pumnalelor cu placă la mâ-ner19, dar sunt evident diferite de pumnalul de la Pir prin decor, forma plăcii la mâner, numărul cuielor de nit.

În schimb, o bună analogie pentru piesa de la Pir este prezentă în de asemenea deja menționatul cimitir Pi-liny de la Zagyvapálfalva. Este vorba de un pumnal cu trei nervuri longitudinale, pornite imediat de sub cuiele de nit; nervura centrală este mai pronunțată, iar cele laterale au partea superioară ușor răsfrântă în exterior(fig. 2, 1)20. Kemenczei încadrează acest exemplar în grupul pumnalelor cu două sau trei cuie de nit, placa mâne-rului rotunjită și nervura centrală pronunțată, despre care afirmă că este răspândit în întregul teritoriu al culturii tumulare21. Într-o lucrare mai nouă, același autor enumeră pumnalele de acest fel printre obiectele de bronz ale culturii tumulare carpatice, ce sunt databile în perioada Reinecke Bronz C22.

Un alt pumnal din aria Piliny comparabil cu piesa de la Pir provine din mormântul 844 al cimitirului de la Nagybátony, fiind însă prevăzut doar cu două găuri de nit (fig. 2, 2)23. Bernhard Hänsel datează acest pum-nal, descoperit împreună cu un ac cu capul biconic și gâtul îngroșat și decorat, în faza SD I și ridică problema dacă lamele de pumnal cu profilarea mai complicată reprezintă sau nu o caracteristică a începutului Bronzu-lui târziu danubian24. Václav Furmánek enumeră pumnalul de la Nagybátony, dar și pe cel menționat de la

10 Kovács 1977, 60.11 Bader 1978, 95.12 Németi 1996, 32.13 Müller 1999, nota 83.14 Székely Zs. 2000, 110 sq., pl. VII, 2; idem 2001, 108, fig. 6, 2 (desene inexacte).15 Németi, Molnár 2007, 193, pl. 156, 6.16 Motzoi-Chicideanu 2011, 456, pl. 236, 2.17 Molnár 2011, 298.18 Németi, Molnár 2012, nota 138.19 Tompa 1937, pl. 44, 5-6; Mozsolics 1967, pl. 3, 3; Hänsel 1968, pl. 8, 1; Bóna 1975, pl. 182, 3-4. 7; Kemenczei 1988, pl. 3, 23;

Schalk 1994, fig. 3, 29; David 2002, pl. 87, 3, pl. 254, 2, pl. 260, 2.20 Kemenczei 1967, 259, pl. XXVII, 19.21 Ibidem, 284-285.22 Idem 1984, 20.23 Patay 1954, 42, fig. 10, 1.24 Hänsel 1968, 47, pl. 40, 5-6.

16

Zagyvapálfalva în grupul Ib al pumnalelor cu placa la mâner rotunjită și afirmă că acestea se încadrează în tipul Radzovce, potrivit tipologiei elaborate de Jozef Vladár pentru pumnalele de bronz din Slovacia25. Éva Tankó consideră însă că pumnalul din mormântul 844 de la Nagybátony poate fi comparat mai degrabă cu piesa eponimă a tipului Mliečany, după tipologia lui Vladár, precum și cu pumnalul de la Schmedissen din Germania de Nord26.

Cele două pumnale atribuite de Vladár tipului Mliečany27 prezintă clare deosebiri unul față de celălalt, ele-mentul care le apropie fiind doar numărul cuielor de nit (câte două). Placa la mâner a exemplarului de la Mli-ečany, în prezent ruptă, pare să fi fost trapezoidală, iar a pumnalului de la Šarovce rotunjită, decorul fiind de asemenea diferit. Pumnalul de la Mliečany (fig. 2, 3), datat de Vladár în faza Nové Zámky a culturii tumulare carpatice, este însă asemănător prin decor cu pumnalele de la Pir, Zagyvapálfalva și Nagybátony.

Pumnalul amintit de la Schmedissen are patru cuie de nit pe placa la mâner rotunjită, este prevăzut cu trei nervuri longitudinale pe lamă (fig. 2, 4) și provine din tumulul II, în inventarul căruia se afla și un ac cu capul în formă de cui, fără perforație la nivelul gâtului28. În tipologia elaborată de Inken Vogt, acest pumnal se încadrează în tipul M, seria 48, iar cronologic în faza 12/C129. Ca variantă a tipului M48 este citat pumnalul de la Belgern(fig. 2, 5), descoperit în Elba30. Harry Wüstemann include acest pumnal în tipul Friedberg31, fiind unicul exemplar cu patru găuri de nit și trei nervuri longitudinale pe lamă din cadrul tipului. Exemplarele incluse în acest tip se extind cronologic pe o perioadă îndelungată, ce acoperă perioada culturii tumulare, inclusiv sfârșitul acesteia în faza Reinecke Bronz D32.

Wüstemann publică și alte pumnale cu trei nervuri pe lamă, acest decor nefiind considerat, pe bună dreptate, ca un element limitativ de datare33. Există totuși un grup de pumnale decorate cu trei nervuri, toate aparținând variantei cu placa la mâner rotunjită, care provin din ansambluri clar încadrabile cronologic: cimitirele Piliny de la Zagyvapálfalva și Nagybátony, respectiv tumulul II de la Schmedissen, și anume perioada Bronz târziu 1, sin-cronă cu faza Reinecke Bronz B2-C1 din Europa Centrală. Având în vedere evidentele asemănări ale pumnalului de la Pir cu pumnalele acestui grup, dar și deosebirile de formă pe care le prezintă în comparație cu pumnalele cert încadrate în Bronzul mijlociu, concluzia firească este că datarea sa este similară celei a menționatelor pum-nale cu trei nervuri, deci că el aparține cronologic unei etape mai recente decât Bronzul mijlociu.

În această situație trebuie admis fie că mormântul 19 de la Pir, în inventarului căruia s-ar fi aflat pumnalul, implicit cultura Otomani se prelungește și pe un anumit parcurs al Bronzului târziu, fie că pumnalul nu aparține acestui mormânt. Pentru prima dintre posibilități s-a pronunțat deja Kemenczei34, pentru cea de a doua Bóna35.

În menționatul mormânt a fost descoperit, potrivit descrierii și ilustrației publicate în 196636, și un vas cu toar-tă, de fapt o cană de culoare închisă, din pastă fină, bine arsă, cu urme de lustruire, marginea răsfrântă în exterior, gâtul înalt, corpul bombat, fundul inelar, prevăzută cu o toartă trasă din margine până aproape de bombarea maximă a vasului, decorată pe gât cu linii incizate circulare și curbate, iar pe corp cu fâșii de linii duble incizate radiale sau încrucișate și cerculețe alveolate, înălț. 12,4 cm (fig. 3, 1)37. Aceeași variantă de cană apare și în mor-mântul 1038, precum și printre materialele provenite din așezarea de la Pir (fig. 3, 3-4)39.

25 Furmánek 1977, 265.26 Tankó 2010, 118, fig. 1, mijloc.27 Vladár 1974, 49, nr. 131-132, pl. 6, 131-132.28 Vogt 2004, 93, pl. 27, 500.29 Ibidem. Această fază, caracterizată de prezența acelor cu capul în formă de pecete și a celor cu capul de formă conică, este

sincronizată cu faza Hänsel MD III, respectiv cu faza Reinecke Bronz B2-C1.30 Ibidem, pl. 27, 45.31 Wüstemann 1995, 125, nr. 446, pl. 50, 446.32 Ibidem, 126.33 Ibidem, 119.34 Vezi nota 5. Considerațiile lui Kemenczei au fost expuse într-un stadiu al cercetării, în care opiniile românești erau în

quasitotalitate favorabile ideii datării sfârșitului culturii Otomani în perioada Reinecke Bronz D.35 Vezi nota 9.36 Székely 1966, 131, fig. 5, 2.37 În colecția muzeului din Baia Mare, nr. inv. 74.38 Székely 1966, 130, fig. 5, 1.39 În colecția muzeului din Baia Mare, nr. inv. 70 și 94.

17

Cănile de acest fel sunt caracteristice etapei târzii a culturii Otomani-Füzesabony și sunt prezente și în afara ariei acestei culturi, în special în regiunea Dunării Mijlocii40, dar și în Polonia41. La stațiunile cu astfel de căni cartate de Judit Koós, trebuie adăugate Berveni-Halmos și Tiream-Kendereshalom, cu descoperiri ce provin din straturi Otomani III42, precum și Kengyel, cu vasul în care se aflau inele de buclă din aur43. Cu modificări de for-mă nesemnificative, ele se găsesc și în medii post-Otomani, de cele mai multe ori cu fund inelar mai pronunțat44.

În mod cert, mormântul 19 de la Pir nu poate fi datat într-o etapă post-Otomani, chiar dacă varianta de cană care îi aparține este prezentă și în această etapă, el fiind de inhumație și nu de incinerație, cum sunt, fără excep-ție, mormintele Hajdúbagos-Cehăluț, grup ce reprezintă în nord-vestul Transilvaniei aspectul imediat următor culturii Otomani.

În studiul publicat în 1966, Székely afirmă că M. 19 face parte dintr-un complex comun cu M. 20, primul fiind un mormânt de bărbat, cel de al doilea de femeie45. Din inventarul lui M. 20, care conținea o piatră de râșniță și o ceașcă, doar ultima dintre acestea este și ilustrată46. Ceașca de culoare cărămizie, din pasta fină, bine arsă, are marginea ușor răsfrântă în exterior și trasă puțin în sus în porțiunea opusă locului în care se afla toarta, gâtul scurt, corpul drept, fundul rotunjit, toarta supraînălțată ruptă din vechime; decorul constă din trei linii adânc incizate circulare, de ultima atârnând două triunghiuri hașurate cu pliseuri oblice și două motive în formă de S adâncite, înălț. 6 cm (fig. 3, 2)47.

Varianta aceasta de ceașcă este bine reprezentată în așezarea și cimitirul de la Pir48 și este specifică fazei Oto-mani II49. Pe baze tipologice se poate stabili o clară diferență de timp între momentul amenajării mormintelor 19 și 20. M. 20, ca și M. 22, poate și M. 27 reprezintă dovada faptului că cimitirul de la Pir a funcționat și în faza Otomani II, iar M. 10 și M. 19 indică perpetuarea folosirii sale în faza Otomani III50.

La Pir a existat, fără îndoială, un cimitir de mari dimensiuni, doar în parte cercetat, foarte probabil cu mult mai multe morminte distruse înaintea începerii săpăturilor arheologice decât cele 12, amintite de mai mulți au-tori51. Nu există însă niciun argument pentru prelungirea duratei cimitirului într-o etapă mai recentă decât faza a treia a culturii Otomani.

40 Koós 2003, pl. 15.41 Górski 2007, fig. 43, tip A4.42 Németi, Molnár 2007, pl. 38, 6 (Tiream), pl. 42, 8 (Berveni).43 Mozsolics 1958, fig. 2. Asocierea cănii cu piese de aur tipice pentru perioada Koszider este importantă pentru stabilirea

încadrării cronologice a acestui tip de vas. Datarea sa în perioada menţionată este confirmată de prezenţa unui astfel de vas în al doilea depozit de la Tiszaladány, unde cele mai recente piese de bronz aparţin, de asemenea, perioadei Koszider, vezi Koós 1989.

44 Kemenczei 1963, 178 sq.; Kovács 1966, fig. 6, 16, fig. 11, 1, fig. 12, 12, fig. 13, 1 (Egyek-Szölőhegy), fig. 18, 1 (Muhi-Csüllő-domb), fig. 21, 5. 13. 15-16. 18 (Nyíregyháza-Bujtos, Morgó), fig. 22, 5 (Tiszafüred); Kemenczei 1968, fig. 5, 3-6. 15, fig. 7, 2 etc. (Detek-Agyagos), fig. 11, 9 (Halmaj); Kovács 1970, fig. 1, 8-10, fig. 2, 1 (Hajdúbagos-Daraboshegy); Lazarovici 1971, fig. 2, 13 (Deuș-Lunga); Kovács 1975, pl. 2, 16-17, pl. 11, 128, pl. 12, 141. 2, pl. 22, 226. 1 etc. (Tiszafüred-Majoroshalom); Trog-mayer 1975, pl.22, 248. 1, pl. 46, 518. 1 (Tápé-Káposztásföldek); Németi 1978, fig. 2, 1 (Andrid-Ferma CAP), fig. 6, 2 (Pişcolt-Nisipărie); Ignat 1984, pl. 9, 1 (Suplacu de Barcău-Lapis); Hänsel, Kalicz 1987, pl. 8, 47 h (Mezőcsát-Hörcsögös); Kacsó 1999, pl. 12, 1 (Ciumești-Cimitirul catolic [Katolikus temető]); Boroffka 1999, fig. 4, 1 (Ciceu-Corabia-Sub Cetate); Bejinariu et al. 2004, pl. 7, 4; Marta et al. 2010, pl. 7, 1, pl. 39, 1. 7 (Nyíregyháza-Oros-Úr Csere); Furmánek 2005, fig. 6, 2 (Tornaľa); Nagy 2007, pl. 6, 9 (Nyíregyháza-Pazonyi út, TESCO); Marta, Kádas 2008, pl. 3, 2 (Sărăuad).

45 Székely 1966, 131.46 Ibidem, fig. 5, 3. 3a.47 În colecția muzeului din Baia Mare, nr. inv. ?48 Székely 1966, fig. 3, 3-6. 9, fig. 5, 4-5; Bader 1978, pl. XVII, 19, pl. XVIII, 21-24; Székely Zs. 2001, fig. 5, 3-5.49 Popescu 1956, fig. 28, 1, 6-8, 11 (Socodor-Căvăjdia), fig. 62, 2-7. 9, fig. 64, 4. 6 (Vărșand-Movila dintre vii [Laposhalom]);

Ордентлих 1963, fig. 6, 1. 3-7 (Otomani-Várhegy [Cetățuia]); Banner, Bóna 1974, pl. 5, 1-2. 13-15, pl. 7, 11-13, pl. II, 7 (Békés-Várdomb); Bóna 1975, pl. 133, 1. 3-19. 23-26 (Vărșand-Laposhalom); Máthe 1984, fig. 4, 1 (Berettyóújfalu-Herpály); eadem 1988, pl. 25, 2 (Berettyóújfalu-Szilhalom), pl. 36, 1-2 (Esztár-Fenyvesdomb); Németi, Molnár 2007, pl. 14, 2-3, pl. 20, 1 (Carei-Bobáld [Bobald]).

50 O concluzie similară este enunțată, la puțin timp după publicarea cimitirului, de Németi (1969, 68), iar mai recent de Matthias Thomas (2008, 318).

51 Székely 1966, 127 (sunt menționate „circa 12 morminte de inhumație și un mormânt de copil într-o oală acoperită cu un capac de lut cu decor incizat”.); Németi 1996, 31; Bader 1998, nota de subsol 33, nr. 11; Németi 1999, 30; Székely Zs. 2000, 103; Németi, Molnár 2002, 152; Molnár 2011, 316. De altfel, într-un raport întocmit în 1953 de Zoltán Székely și Zoltánné Kovács,

18

Cercetările mai noi, precum și reanalizarea descoperirilor mai vechi au dus la concluzia că și în Transilvania de Nord-Vest faza III reprezintă ultima etapă din evoluția culturii Otomani, iar sfârșitul acestei faze are loc într-un moment sincron cu sfârșitul fazei Reinecke Bronz B1 din Europa Centrală52.

Având în vedere intervalul de timp în care a funcționat cimitirul de la Pir pe de o parte, încadrarea tipologică și cronologică a pumnalului descoperit aici pe de altă parte, este evident că acesta nu a făcut parte din inventarul unui mormânt Otomani, ci a aparținut locuirii ulterioare acestei culturi, și anume grupului Hajdúbagos-Cehăluț.

Într-o listă a descoperirilor Cehăluț din nord-vestul Transilvaniei prezentată în 1997 la conferința de la Dukla (Polonia), publicată mai târziu, am menționat existența unei astfel de așezări și la Pir-Várudvar (Curtea Cetății), cu indicația prezenței unor materiale inedite Cehăluț la muzeele din Carei și Baia Mare, contemporane cu acestea fiind descoperirile Wietenberg târzii de aici53, puse în circulație de către Nikolaus Boroffka54. În listele mai recent publicate cu obiectivele acestui grup, din raza Pir-ului este specificată doar așezarea din punctul Várgánc55. Este fără îndoială doar o scăpare a autorului, întrucât în monografia din 2002 dedicată răspândirii tell-urilor din zona Carei și Valea Eriului, elaborată împreună cu Molnár, Németi afirmă că în stratul superior al aşezării de la Pir-Vársziget (Cetate) s-au amestecat materialele Otomani III şi Cehăluţ, nivelurile superioare fiind distruse de lucrările agricole56.

Dintre materialele Hajdúbagos-Cehăluț de la Pir aflate la muzeul din Carei, remarcabilă este o ceașcă prevă-zută inițial cu o toartă supraînălțată, ruptă din vechime, având marginea foarte ușor răsfrântă în exterior, gâtul cilindric, corpul bombat, fundul proeminent, decorată pe margine cu un șir de mici adâncituri ovale, la întretă-ierea gâtului cu corpul cu un șir de adâncituri ovale mai mari și o linie incizată circulară, pe corp cu grupuri de pliseuri verticale, între ele aflându-se proeminențe rotunjite, iar deasupra acestora câte două alveole, înălț. 7,1 cm (fig. 4, 1)57. Potrivit registrului de inventar, piesa a fost descoperită întâmplător în punctul Cetate58.

Selectarea ceramicii Hajdúbagos-Cehăluț de la Pir aflate în colecția muzeului din Baia Mare este mai dificilă, întrucât, după cum au remarcat deja Németi şi Molnár59, ea s-a amestecat cu ceramica Otomani, iar înregistrarea artefactelor s-a realizat fără consemnarea, decât în foarte rare cazuri, a datelor cu privire la condiţiile şi locul lor exact de descoperire. Faptul că formele şi decorul ceramicii celor două aspecte prezintă, pe lângă deosebiri, nu-meroase trăsături comune, ce atestă aportul fondului Otomani la elaborarea repertoriului ceramic Hajdúbagos-Cehăluț, îngreunează, de asemenea, această selecție.

Consider că materialul descris în continuare poate fi atribuit grupului Hajdúbagos-Cehăluț, nu exclud totuși posibilitatea ca unele dintre exemplarele prezentate să fie mai timpurii.

1. Fragment din partea superioară a unui vas de mari dimensiuni de culoare cărămiziu-maronie, pete cenușii pe peretele interior, pasta fină, arderea bună, miezul cenușiu închis, marginea răsfrântă în exterior, gâtul înalt, tronconic, corpul bombat, decorat la întretăierea gâtului cu corpul cu două linii incizate în formă de ghirlandă, de care atârnă suprafețe triunghiulare hașurate, despărțite de arcade incizate oblice alăturate, prelungite pe corp. D. gurii 20,8 cm. Nr. inv. 15167 (fig. 4, 2).

2. Fragment din partea superioară a unui vas de culoare cărămiziu-gălbuie în exterior, cărămizie în interior, pasta fină, arderea bună, miezul cenușiu închis, lustruit în interior, marginea rotunjită și foarte puțin răsfrântă în exterior, gâtul ușor curbat, corpul bombat, decorat pe bordura exterioară a marginii cu crestături scurte verticale,

intitulat Jelentés a szilágyperi Várban végzett hitelesitő ásatásról (manuscris aflat în arhiva muzeului din Baia Mare; aici se păstrează și varianta în limba română a lucrării: Raport despre săpătura de verificare executată la „Cetate” în comuna Pir) se spune că localnicii au răscolit o bună parte a terenului în care se află obiectivul din epoca bronzului, iar în studiul publicat în 1955 se afirmă că „Terenul e arat și sătenii au distrus, cu căutarea comorilor, o mare parte a așezării, lăsînd numai o mică parte intactă.” (Székely 1955, 854).

52 O prezentare rezumativă a datelor cu privire la încadrarea cronologică a fazelor culturii Otomani la Molnár 2011, 271 sq.53 Kacsó 1997, 90, Lista 1, nr. 14; idem 1999, 105, Lista 1, nr. 14.54 Boroffka 1994, pl. 111, 5-6.55 Németi 2009a, 208, nr. 30; idem 2009b, 35, nr. 30.56 Németi, Molnár 2002, 152. Ca referinţă bibliografică este citat studiul meu din 1997, în care sunt însă inserate doar

informaţii lacunare, fără amănuntele menţionate de cei doi autori.57 Nr. inv. 5677.58 Informație amabilă Attila Nándor Hágó. 59 Vezi nota 56.

19

la întretăierea gâtului cu corpul cu două linii circulare de care atârnă suprafețe hașurate intercalate de arcade incizate. Nr. inv. 15101 (fig. 4, 3).

3. Fragment de vas de culoare cenușie cu pete mici cărămizii, pasta fină cu nisip, arderea foarte bună, decorat cu alveole rotunde sau ovale, linii incizate orizontale și motive incizate în formă de U întors. Nr. inv. 15570 (fig. 4, 4).

4. Fragment din partea superioară a unui vas de culoare maronie cu pete cenușii, pasta fină, arderea bună, miezul cenușiu închis, marginea rotunjită și răsfrântă în exterior, gâtul ușor tronconic, corpul bombat, decorat cu două linii incizate cu duct ușor oblic, plasate la întretăierea gâtului cu corpul, sub acestea cu suprafețe hașurate și arcade incizate alăturate, prelungite pe corp. D. gurii 27,2 cm. Nr. inv. 1488660 (fig. 4, 5).

5. Fragment de vas de culoare cenușie, pasta semifină, arderea bună, decorat cu o linie în ghirlandă și un arc de cerc (?) adânc incizate, între ele fiind dispuse grupuri de împunsături. Nr. inv. 15479 (fig. 4, 6).

6. Fragment din corpul unui vas pântecos de culoare cărămiziu-gălbuie, pasta fină, arderea bună, miezul cenușiu, decorat la întretăierea gâtului cu corpul cu un șir de mici adâncituri ovale și două linii incizate, de care atârnă grupuri triunghiulare de împunsături, despărțite de arcade incizate ușor oblice alăturate, prelungite pe corp. Nr. inv. 15021 (fig. 4, 7).

7. Fragment din partea superioară a unui vas cu marginea lobată de culoare cărămizie cu pete cenușii închis, pasta fină, arderea bună, miezul negru. D. gurii 30,5 cm (?). Nr. inv. 15098 (fig. 4, 8).

8. Fragment de castron de culoare cărămizie cu pete cenușii, pasta fină, arderea bună, miezul cenușiu, margi-nea ușor răsfrântă în exterior, corpul curbat. D. gurii 14 cm. Nr. inv. 15090 (fig. 5, 1).

9. Fragment de castron de culoare cărămizie, pasta semifină cu cioburi pisate, arderea bună, marginea lată, răsfrântă ușor oblic în exterior, corpul tronconic, decorat cu două șiruri de crestături unghiulare ce flanchează o linie circulară incizată la întretăierea marginii cu corpul, iar pe corp cu arcade incizate despărțite de grupuri de crestături unghiulare. D. gurii 23,3 cm. Nr. inv. 9161 (fig. 5, 2).

10. Fragment de castron de culoare cenușie, pasta fină cu nisip, arderea bună, marginea ușor răsfrântă în exterior, gâtul scurt cilindric, corpul puțin bombat, decorat cu un șir de adâncituri circulare plasate pe bordura marginii, iar pe gât și corp cu două linii incizate circulare, grupuri de hașuri și arcade incizate oblice alăturate. D. gurii 30,1 cm. Nr. inv. 15611 (fig. 5, 3).

11. Fragment de strachină de culoare neagră, cu slip lustruit, pasta fină, arderea foarte bună, marginea tăiată oblic și ușor răsfrântă în exterior, gâtul scurt cilindric, corpul curbat, decorul constând dintr-un șir de crestături ovale pe bordura marginii, iar pe corp din două linii incizate circulare, spații tringhiulare umplute cu împunsă-turi și arcade incizate alăturate. D. gurii 24 cm. Nr. inv. 15177 (fig. 6, 1).

12. Fragment de strachină de culoare cenușie, cu slip lustruit, pasta fină, arderea foarte bună, marginea lată, răsfrântă ușor oblic înspre exterior, corpul tronconic, fața interioră a marginii este decorată cu două șiruri de cerculețe adâncite, pe bordura exterioră a marginii cu un șir de crestături oblice, iar pe corp cu un șir dublu de crestături și grupuri de câte două linii curbate, cu spațiile dintre linii umplute cu cerculețe adâncite. D. gurii 29 cm. Nr. inv. 1501162 (fig. 6, 2).

13. Fragment de strachină neagră cu o mică toartă, pasta fină, arderea foarte bună, marginea răsfrântă în exte-rior, gâtul scurt, corpul ușor curbat, la întretăierea gâtului cu corpul sunt plasate două linii circulare incizate, iar toarta este flancată de caneluri și linii incizate semicirculare, precum și de grupuri de crestături oblice. D. gurii 21,2 cm. Nr. inv. 15031 (fig. 6, 3).

14. Fragment de strachină de culoare cărămizie, pasta fină, arderea bună, marginea lată, tăiată drept și răs-frântă în exterior, gâtul scurt, corpul curbat, decorul constând din linii incizate în zig-zag pe fața superioară a marginii, crestături pe bordura marginii, arcade adâncite alăturate și mici proeminențe pe corp. D. gurii 24,2 cm. Nr. inv. 15385 (fig. 6, 4).

Materialele Hajdúbagos-Cehăluț descrise au fost descoperite atât în punctul Vár (Cetate), cât și în punctul imediat învecinat Várudvar (Curtea Cetății). Este vorba deci de o așezare destul de extinsă, a cărei intensitate de locuire nu mai poate fi stabilită. Formele de vas și motivele decorative prezentate au bune corespondente în

60 Potrivit marcajului inițial încă păstrat, fragmentele 3 și 4 au fost descoperite în cursul săpăturilor efectuate în anul 1953.61 Provine din săpăturile efectuate în anul 1953.62 Provine din săpăturile efectuate în anul 1954.

20

descoperirile din așezările de la Acâș-Crasna Veche/Râtul lui Veres (Veres-rét)63, Berveni-Râtul Caprei64 Cehei-Mi-sig65, Crasna-Csereoldal66, Debrecen-Haláp67, Doh-La Izvoare68, Otomani-Földvár (Cetatea de Pământ)69, Palota Veche-„Malul stâng al Crișului”70, Pișcolt-Nisipărie71, Sărăuad72, precum și în cele din cimitirul de la Hajdúbagos-Darabos-hegy73. Ele se găsesc și în obiective aflate în afara ariei de răspândire a grupului, în zone aflate sub influențe mai mult sau mai puțin pregnante Hajdúbagos-Cehăluț: Ciceu-Corabia-Sub Cetate74, Deuș-Lunga75, Geoagiu de Sus76, Gilău77, Măhăceni-Biserica Ortodoxă78 etc.

Obiectivele Hajdúbagos-Cehăluț menționate pot fi atribuite primei etape de evoluție a grupului, care se înca-drează cronologic în faza Bronz târziu 1, sincronă cu faza Reinecke Bronz B2-C1 din Europa Centrală. Așezarea Hajdúbagos-Cehăluț de la Pir-Vár (Cetate) și Várudvar (Curtea Cetății) aparține tot acestei prime etape, după cum o dovedește și datarea pumnalului de bronz. Într-o perioadă în care centrul metalurgic din regiunea Someșului Inferior, Crasnei și Barcăului, cu o producție atât de voluminoasă în faza cronologică imediat următoare, nu apăruse încă, prezența sporadică a unor obiecte de metal în această regiune s-a datorat unor impulsuri sau îm-prumuturi venite dinspre aria Piliny, unde activitatea metalurgică a rămas deosebit de intensă și în etapa post-Koszider79.

Der Bronzedolch von Pir(Zusammenfassung)

Im Jahre 1955 publiziert Zoltán Székely, zusammen mit anderen Artefakten, die in Pir (ung. Szilágypér) von den Grabungen der Fundstellen Vár (Cetate) und Várudvar (Curtea Cetății) stammen, einen Bronzedolch, der angeblich zum Inventar eines Doppelbestattung (Gr. 19-20) der Otomani-Kultur gehörte. In dem 1966 erschiene-nen Bericht werden die Fundumstände des Stückes vorgelegt. Er schreibt, dass der Dolch neben der Brust eines Mannes lag und im Grab sich auch ein Tongefäß, Geweihstücke und Tierknochen befanden. Székely vergleicht den Dolch von Pir mit jenen aus dem Gräberfeld von Megyaszó.

Auch andere Forscher betrachten den mit drei Rippen verzierten Griffplattendolch von Pir (Abb. 1, 1-2) als ein Erzeugnis der Otomani-Metallurgie und datieren ihn in die mittlere Bronzezeit. Nur István Bóna bezweifelt die Zugehörigkeit des Dolches zu dieser Kultur. Er behauptet, dass es keine solche Stücke in der mittleren Bronze-zeit gibt.

In der Tat sind die Entsprechungen des Dolches von Pir in einem späteren Milieu zu finden, und zwar in den Funden, die schon, nach dem im Ostkarpatenbecken üblichen chronologischen System, in die Spätbronzezeit datieren: Zagyvapálfalva, Nagybátony, Mliečany, Schmedissen, Belgern (Abb. 2). Das bedeutet, dass der Dolch

63 Kacsó 1999, pl. 6, 1, pl. 7, 5; Németi 2010, pl. 13, 5, pl. 21, 4.64 Németi 1990, fig. 9, 7.65 Bejinariu, Lakó 1996, pl. 3, 1, pl. 4, 4, pl. 7, 7.66 Idem 2000, fig. 3, 1, fig. 5, 7, fig. 6, 4 etc. Autorii susțin că nivelul de jos al așezării aparține culturii Wietenberg IV, iar

nivelul de sus grupului Cehăluț. Pe baza celor comunicate, mi-am exprimat deja opinia (vezi Kacsó 2003, 83 sqq.) că la Crasna-Cseroldal a fost pusă în lumină o așezare cu două niveluri, cel inferior reprezentând o locuire Wietenberg III (bine datată cu un topor cu disc de tip B1 în Bronzul mijlociu), iar cel superior o locuire Cehăluț, în care sunt prezente elemente Wietenberg IV.

67 Kovács 1970, fig. 10, 4.68 Bejinariu et al. 2004, pl. 9, 1. 3.69 Ордентлих 1963, fig. 15, 1. 3.70 Emődi 2000, fig. 3, 1, fig. 5, 2, fig. 9, 2-3 etc.71 Németi 1978, fig. 7, 9 (cu o combinație de motive decorative Cehăluț și Suciu de Sus). 10.72 Marta, Kádas 2008, 114 sqq.73 Kovács 1970, fig. 1, 9-10. 18, fig. 3, 7-8, fig. 4, 9.74 Boroffka 1999, fig. 1, 4-5. 7-9. 11.75 Lazarovici 1971, fig. 2, 4. 6, fig. 5, 1.76 Ciugudean 1999, fig. 10, 5.77 Boroffka 1999, fig. 6, 2.78 Ciugudean 1999, fig. 3, 2, fig. 4, 6, fig. 5, 1. 5 etc.79 Furmánek 1977, 261 sqq.; Kemenczei 1984, 20 sqq.

21

nicht einem Grab der Otomani-Kultur, sondern einer späteren Besiedlung, nämlich der Siedlung der Hajdúba-gos-Cehăluț-Gruppe, deren Keramik (Abb. 4-6) in Pir ebenfalls freigelegt wurde, zugehört.

Es wird auch festgestellt, dass die Gräber 19 und 20 von Pir nicht gleichaltrig sind, da der Krug aus Grab 19 (Abb.3, 1) sich in die Otomani III-Phase, hingegen die Tasse aus Grab 20 (Abb. 3, 2) in die Otomani II-Phase einzuordnen ist.

Literatură

Bader 1978 T. Bader, Epoca bronzului în nord-vestul Transilvaniei. Cultura pretracică și tracică, București, 1978.

Bader 1998 T. Bader, Bemerkungen zur Bronzezeit im Karpatenbecken. Otomani/Füzesabony-Komplex. Überblick und Fragestellung, Jahreschrift für mitteldeutsche Vorgeschichte 80, 1998, 43-108.

Banner, Bóna 1974 J. Banner, I. Bóna, Mittelbronzezeitliche Tell-Siedlung bei Békés, Fontes Archaeologici Hungariae, Budapest, 1974.

Bejinariu, Lakó 1996 I. Bejinariu, E. Lakó, Despre sondajul arheologic de la Cehei punctul „Misig” (1987) - Few words about the digging campaigns from Cehei – Misig point (1987), ActaMusPor XX, 1996, 11-33.

Bejinariu, Lakó 2000 I. Bejinariu, E. Lakó, Contribuții la cunoașterea bronzului târziu din nord-vestul României. Așezarea de la Crasna, ActaMusPor XXIII, 1, 2000, 153-219.

Bejinariu et al. 2004 I. Bejinariu, E. Lakó, D. V. Sava, Materiale arheologice din epoca bronzului de la Doh (com. Măieriște), jud. Sălaj – Bronze Age archaeologic materials from Doh (the Măieriște Commune, Sălaj County), ActaMusPor XXVI, 2004, 111-131.

Bóna 1975 I. Bóna, Die mittlere Bronzezeit Ungarns und ihre südöstlichen Beziehungen, Archaelogia Hungarica S.N. IL, Budapest, 1975.

Boroffka 1994 N. G. O. Boroffka, Die Wietenberg-Kultur. Ein Beitrag zur Erforschung der Bronzezeit in Südosteuropa, 1-2, UPA 19, Bonn, 1994.

Boroffka 1999 N. G. O. Boroffka, Probleme der späten Otomani-Kultur, în Gancarski (red.) 1999, 113-129.

Boroffka, Soroceanu (ed.) 1999 N. Boroffka, T. Soroceanu (ed.), Transsilvanica. Archäologische Untersuchungen zur älteren Geschichte des südöstlichen Mitteleuropa. Gedenkschrift für Kurt Horedt, Internationale Archäologie Studia honoraria 7, Rahden/Westf., 1999.

Ciugudean 1999 H. Ciugudean, Betrachtungen zum Ende der Wietenberg-Kultur, în Boroffka, Soroceanu (ed.) 1999, 107-131.

David 2002 W. David, Studien zu Ornamentik und Datierung der bronzezeitlichen Depotfundgruppe Hajdúsámson-Apa-Ighiel-Zajta, 1-2, BiblMuseiApulensis XVIII, Alba Iulia, 2002.

Dušek 1969 M. Dušek, Bronzezeitliche Gräberfelder in der Südwestslowakei, Archaeologica Slovaca – Catalogi IV, Bratislava, 1969.

Emődi 2000 J. Emődi, Bronzkori település a Pece torkolatánál, în J. Emődi, Történeti adatok Nagyvárad múltjából, I, Nagyvárad, 2000, 69-94.

Furmánek 1977 V. Furmánek, Pilinyer Kultur, SlovArch XXV, 1977, 251-370.Furmánek 2005 V. Furmánek, Archeologické nálezy zo zbierok Gemersko – malohontského múzea na

výstavách v zahraničí, Gemer-Malahont. Zborník Gemersko-malohontského múzea v Rimavskej Sobote I, Rimavská Sobota, 2005, 24-33.

Gancarski (red.) 1999 J. Gancarski (red.), Kultura Otomani-Füzesabony – rozwój, chronologia, gospodarska. Materiały z konferencji archeologicznej Dukla, 27-28. 11. 1997 – Die Otomani- Füzesabony-Kultur-Entwicklung, Chronologie, Wirtschaft. Materialen der archäologischen Konferenz Dukla, 27-28. 11. 1997, Krosno 1999.

Górski 2007 J. Górski, Chronologia kultury trzcinieckiej na lessach Niecki Nidziańskej, Biblioteka Muzeum Archeologicznego w Krakowie III, Kraków, 2007.

Hänsel 1968 B. Hänsel, Beiträge zur Chronologie der mittleren Bronzezeit im Karpatenbecken, I-II, Beiträge zur Ur- und Frühgeschichtlichen Archäologie des Mittelmeer-Kulturraumes 8, Bonn, 1968.

Hänsel, Kalicz 1987 B. Hänsel, N. Kalicz, Das bronzezeitliche Gräberfeld von Mezőcsát, Kom. Borsod, Nordostungarn, BerRGK 67, 1986 (1987), 5-88.

22

Ignat 1984 D. Ignat, Aşezarea de la sfîrşitul epocii bronzului de la Suplacu de Barcău (jud. Bihor) – L’habitat de l’âge du bronze de Suplacu de Barcău (dép. de Bihor), Crisia XIV, 1984, 9-26.

Kacsó 1997 C. Kacsó, Faza finală a culturii Otomani și evoluția culturală ulterioară acesteia în nord-vestul României – Die Endphase der Otomani-Kultur und die darauffolgende kulturelle Entwicklung im Nordwesten Rumäniens, StCom Satu Mare XIV, 1997, 85-110.

Kacsó 1999 C. Kacsó, Die Endphase der Otomani-Kultur und die darauffolgende kulturelle Entwicklung im Nordwesten Rumäniens, în Gancarski (red.) 1999, 85-112.

Kacsó 2003 C. Kacsó, Descoperiri Wietenberg la Lăpuș – Wietenberg-Funde in Lăpuș, în L. Cornea, C. Ghemiș, G. Moisa (coord.), In memoriam Nicolae Chidioșan, Oradea, 2003, 77-99.

Kemenczei 1963 T. Kemenczei, Adatok Észak-Magyarország későbronzkori történetéhez - Angaben zur Geschichte der Spätbronzezeit in Nordungarn, ArchÉrt 90, 1963, 169-188.

Kemenczei 1967 T. Kemenczei, Die Zagyvapálfalva-Gruppe der Pilinyer Kultur, ActaArchHung 19, 1967, 229-305.

Kemenczei 1968 T. Kemenczei, Adatok a kárpát-medencei halomsíros kultúra vándorlásának kérdéséhez – Beiträge zur Wanderung der Hügelgräberkultur im Karpatenbecken, ArchÉrt 95, 1968, 159-187.

Kemenczei 1984 T. Kemenczei, Die Spätbronzezeit Nordostungarns, Archaeologia Hungarica S.N. LI, Budapest, 1984.

Kemenczei 1988 T. Kemenczei, Die Schwerter in Ungarn I (Griffplatten-, Griffangel- und Griffzungensch-werter), PBF IV, 6, München, 1988.

Koós 1989 J. S. Koós, Der II. Bronzefund von Tiszaladány, CommArchHung 1989, 31-43.Koós 2003 J. Koós, Über die Chronologie der Spätphase der Mittelbronzezeit (Füzesabony-Kultur) in

Nordostungarn, în C. Kacsó (ed.), Bronzezeitliche Kulturerscheinungen im karpatischen Raum. Die Beziehungen zu den benachbarten Gebieten. Ehrensymposium für Alexandru Vulpe zum 70. Geburtstag Baia Mare 10.-13. Oktober 2001, BiblMarmatia 2, Baia Mare, 2003, 301-326.

Kovács 1966 T. Kovács, Halomsíros kultúra leletei az Észak-Alföldön – Die Funde der Hügelgräberkultur, ArchÉrt 93, 1966, 159-202.

Kovács 1970 T. Kovács, A hajdúbagosi bronzkori temető – Bronze Age cemetery at Hajdúbagos, FolArch XXI, 1970, 27-47.

Kovács 1975 T. Kovács, Tumulus culture cemeteries of Tiszafüred, Régészeti Füzetek Se. II. No. 17, 1975.

Kovács 1977 T. Kovács, Funde der Metallkunst der Koszider-Periode aus Siedlungen und Gräberfeldern, FolArch XXVIII, 1977, 39-65.

Lazarovici 1971 Gh. Lazarovici, Sondajul arheologic de la Deuș (jud. Cluj) – Die Suchgrabung von Deuș (Bez. Cluj), Apulum IX, 1971, 71-82.

Marta, Kádas 2008 L. Marta, Z. Kádas, Materiale preistorice descoperite la Sărăuad – Prehistoric finds from Sărăuad, StCom Satu Mare XXV/I, 2008, 113-123.

Marta et al. 2010 L. Marta, D. V. Sana, I. Bejinariu, M. L. Nagy, E. Berendi, The Late Bronze Age Settlement of Nyíregyháza-Oros „Úr Csere”, Satu Mare, 2010

Máthe 1984 M. Sz. Máthe, Preliminary Report on the 1977-1982 Excavations at the Neolithic and Bronze Age Settlement of Berettyóújfalu-Herpály Part II: Bronze Age, ActaArchHung 36, 1984, 137-159.

Máthe 1988 M. Sz. Máthe, Bronze Age Tells in Berettyó Valley, în Bronze Age Tell Settlements on the Great Hungarian Plain I, Inventaria Praehistorica Hungariae, Budapest, 1988, 27-122.

Molnár 2011 Zs. Molnár, Die Bronzemetallurgie in den Otomani-Gemeinschaften von der Carei-Ebene und dem Eriul-Tal, ActaArchHung 62, 2011, 269-330.

Motzoi-Chicideanu 2011 I. Motzoi-Chicideanu, Obiceiuri funerare în epoca bronzului la Dunărea Mijlocie și Inferioară, I-II, București, 2011.

Mozsolics 1958 A. Mozsolics, Der Goldfund von Kengyel, ActaArchHung IX, 1958, 253-263.Mozsolics 1967 A. Mozsolics, Bronzefunde des Karpatenbeckens. Depotfundhorizonte von Hajdúsámson

und Kosziderpadlás, Budapest, 1967.Müller 1999 J. Müller, „Otomani” in Siebenbürgen ? Fragen zur mittleren Bronzezeit im Westen

Rumäniens, în Boroffka, Soroceanu (ed.) 1999, 71-89.

23

Nagy 2007 M. Nagy, Késő bronzkori településrészlet Nyíregyházán – Spätbronzezeitlicher Siedlungsteil in Nyíregyháza, A Nyíregyházi Jósa András Múzeum Évkönyve XLIX, 2007, 121-154.

Németi 1969 I. Németi, Descoperiri funerare din epoca bronzului în jurul Careiului – Grabfunde der Bronzezeit aus der Umgebung der Stadt Carei (Kreis Satu Mare), StCom Satu Mare 1969, 57-72.

Németi 1978 I. Németi, Descoperiri de la sfîrșitul epocii bronzului în zona Careiului – Découvertes de la fin de l’époque de bronze aux environs de Carei, SCIVA 29, 1978, 99-122.

Németi 1990 I. Németi, Contribuții la cunoașterea sfîrșitul epocii bronzului din nord-vestul României – Beiträge zur Erforschung der Spätbronzezeit in Nordwestrumänien, SCIVA 41, 1990, 19-54.

Németi 1996 I. Németi, Câteva considerații privind descoperirile funerare din epoca bronzului din nord-vestul României – Some Comments on Bronze Age Burials from the North-West of Romania, StCom Satu Mare XIII, 1996, 27-55.

Németi 1999 J. Németi, Repertoriul arheologic al zonei Careiului, BiblThracologica XXVIII, București, 1999.

Németi 2009a J. Németi, The Hajdúbagos/Pișcolt-Cehăluț Group, în S. Berecki, E.R. Németh, B. Rezi (ed.), Bronze Age Communities in the Carpathian Basin. Proceedings of the International Colloquium from Târgu Mureș 24-26 October 2008, BiblMusMarisiensis Seria Archaelogica I, Cluj-Napoca, 2009, 203-221.

Németi 2009b J. Németi, A Hajdúbagos/Pișcolt-Cehăluț csoport – Hajdúbagos/Pișcolt-Cehăluț Group, A Nyíregyházi Jósa András Múzeum Évkönyve LI, 2009, 31-53.

Németi 2010 J. Németi, Acâș – Râtul lui Veres (Veres-rét). The Late Bronze Age Settlement, în L. Marta (ed.), Amurgul mileniului II a. Chr. în Câmpa Tisei și Transilvania – Das Ende des 2. Jahrtausendes v. Chr. auf der Theiß-Ebene und Siebenbürgen Simpozion/Symposium Satu Mare 18-19 iulie 2008, StCom Satu MareXXVI/I, 2010, 265-316.

Németi, Molnár 2002 J. Németi, Zs. Molnár, A tell telepek elterjedése a Nagykárolyi síkságon és az Ér völgyében, Sapientia Könyvek 14, Kolozsvár, 2002.

Németi, Molnár 2007 J. Németi, Zs. Molnár, A tell-telepek fejlődése és vége a Nagykárolyi síkságon és az Ér völgyében, Sapientia Könyvek 48, Kolozsvár, 2007.

Németi, Molnár 2012 J. Németi, Zs. Molnár, Bronzkori hatalmi központok Északnyugat-Erdélyben: a Nagykároly-Bobáld-Tell – Bronzezeitliche Machtzentren in Nordwest-Siebenbürgen: der Tell von Carei-Bobáld, Monográfiák a Szegedi Tudományegyetem Régészeti Tanszékéről 1, Szeged, 2012.

Patay 1954 P. Patay, Előzetes jelentés a nagybátonyi temető ásatásának eredményeiről – Preliminary report on the results of excavations at Nagybátony cemetery, ArchÉrt 81, 1954, 33-49.

Popescu 1956 D. Popescu, Cercetări arheologice în Transilvania, Materiale II, 1956, 41-250.Schalk 1994 E. Schalk, Das Gräberfeld der frühbronzezeitlichen Füzesabony-Kultur bei Megyaszó,

Nordost-Ungarn, PZ 69, 1994, 152-174.Székely 1955 Z. Székely, Contribuție la cronologia epocii bronzului în Transilvania – Contribution à la

chronologie de l’âge du bronze en Transylvanie, SCIV 6, 1955, 843-863.Székely 1966 Z. Székely, Cimitirul din epoca bronzului de la Pir (r. Satu Mare, reg. Maramureș) –

Cimetière de l’âge du bronze de Pir, SCIV 17, 1966, 125-135.Székely Zs. 2000 Zs. Székely, Așezările și necropola culturii Otomani de la Pir (județul Satu Mare) – The

Settlements and the Cemetery of Otomani Culture from Pir (Satu Mare County), Thraco-Dacica 21, 2000, 103-146.

Székely Zs. 2001 Zs. Székely, Előzetes jelentés az 1953. és 1954. évi szilágypéri (Pir, Szatmár megye, Románia) régészeti ásatásokról – Preliminary Report of the Archaeological Researches from Szilágypér (Pir, Szatmár County, Romania), Tisicum XII, 2001, 107-116.

Tankó 2010 É. Tankó, Tőrök, borotvák, sarlók a Pilinyi-kultúra nagybátonyi urnatemetőjéből – Dolche, Rasiermesser und Sicheln aus dem Urnengräberfeld der Pilinyer Kultur in Nagybátony, în Sz. Guba, K. Tankó (red.), „Régről kell kezdenünk...” Studia Archaeologica in honorem Pauli Patay. Régészeti tanulmányok Nógrád megyéből Patay Pál tiszteletére, Szécsény, 2010, 115-124.

Thomas 2008 M. Thomas, Studien zu Chronologie und Totenritual der Otomani-Füzesabony-Kultur, Saarbrücker Beiträge zur Altertumskunde 86, Bonn, 2008.

24

Tompa 1937 F. Tompa, 25 Jahre Urgeschichtsforschung in Ungarn 1912-1936, BerRGK 24/25, 1934/35 (1937), 27-114.

Trogmayer 1975 O. Trogmayer, Das bronzezeitliche Gräberfeld bei Tápé, Fontes Archaeologici Hungariae, Budapest, 1975.

Vladár 1974 J. Vladár, Die Dolche in der Slowakei, PBF VI, 3, München, 1974Vogt 2004 I. Vogt, Der Übergang von der frühen zur mittleren Bronzezeit in Mittel- und Nordeuropa

unter besonderer Berücksichtigung der Griffplattenklingen, Saarbrücker Beiträge zur Altertumskunde, Bonn, 2004.

Wüstemann 1995 H. Wüstemann, Die Dolche und Stabdolche in Ostdeutschland, PBF VI, 8, Stuttgart, 1995.Ордентлих 1963 И. Ордентлих, Поселения в Отомани в свете последних раскопок, Dacia N.S. VII,

1963, 115-138.

25

Fig. 1. Pumnal de bronz de la Pir (1. desen, 2. foto).Abb. 1. Bronzedolch von Pir (1. Zeichnung, 2. Foto).

26

Fig. 2. Pumnale de bronz. 1. Zagyvapálfalva (după T. Kemenczei). 2. Nagybátony (după B. Hänsel). 3. Mliečany (după J. Vladár).4. Schmedissen (după I. Vogt). 5. Belgern (după H. Wüstemann).

Abb. 2. Bronzedolche. 1. Zagyvapálfalva (nach T. Kemenczei). 2. Nagybátony (nach B. Hänsel). 3. Mliečany (nach J. Vladár). 4. Sch-medissen (nach I. Vogt). 5. Belgern (nach H. Wüstemann).

27

Fig. 3. Ceramică Otomani de la Pir. 1. Cană din M. 19. 2. Ceaşcă din M. 20. 3-4 Căni din Aşezare.Abb. 3. Otomani Keramik von Pir. 1. Krug aus dem Gr. 19. 2. Tasse aus dem Gr. 20. 3-4. Krüge aus der Siedlung.

28

Fig. 4. Ceramică Hajdúbagos-Cehăluţ de la Pir.Abb. 4. Hajdúbagos-Cehăluţ Keramik von Pir.

29


30


C. KACSÓ - Pumnalul de bronz de la Pir

Documents

Transcript of C. KACSÓ - Pumnalul de bronz de la Pir